AUTORI DOINA COBEŢ LAURA MANEA REVIZIE FINALĂ DOINA COBEŢ Coordonare computerizată şi redactare parţială Gabriela E. DIMA Prima lectură a literelor A-E Eugenia DIMA Au mai colaborat (redactare parţială, corelaţii, operaţii tehnoredacţionale) Mariana BELENCIUC, Dumitru BOLDUREANU, Vitalie CALMÎC, Irina GHEORGHIŢĂ, Lucia CIOCAN, Igor CONDREA, Vasile GUŢANU, Eugen LUNGU, Ana MORARU, Andrei ŢURCANU, Lucia ŢURCANU, Mircea VITION, Horia ZAVA, Tatiana ZAVADSCHI, Aliona ZGARDAN-CRUDU Asistenţa software Dumitru BOLDUREANU COORDONATOR DE PROIECT Nicolae GUŢANU DICŢIONAR ___________ GENERAL DE SINONIME AL LIMBII ROMÂNE Doina Cobet • Laura Manea J DICŢIONAR _____2________ GENERAL DE SINONIME AL LIMBII ROMÂNE / CZU 811.135.r373.421 C58 Editura GUNIVAS str. Ion Creangă, 62/4, MD-2064, Chişinău, Republica Moldova; tel.: (+373 22) 92 71 78; 92 71 80; tel./fax: (+373 22) 59 39 32 e-mail: gunivas@gmail.com ^ www.gunivas.com Difuzare România Stand Agenţie Difuzare Carte, str. Petru Rareş, nr. 15, sector 1, Bucureşti; tel./fax: (+40 21) 310 78 90; 260 28 56; 223 26 60 www.cartea-ta.ro DICŢIONAR GENERAL DE SINONIME AL LIMBII ROMÂNE Editor: Nicolae Guţanu Autori: Doina Cobeţ, cercetător ştiinţific principal - Iaşi, doctor în filologie. Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române; Laura Manea, cercetător ştiinţific principal - Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, Filiala Iaşi, doctor în filologie, Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române Revizie finală: Doina Cobeţ Coordonare computerizată şi redactare parţială: Gabriela E. Dima, lector universitar - Universitatea „Al I. Cuza”, Iaşi, doctor în filologie, Premiul „Grigore Moisil” al Academiei Române Prima lectură a literelor A-E: Eugenia Dima, cercetător ştiinţific principal - Universitatea „Al I. Cuza”, Iaşi, doctor în filologie, Premiul „Timotei Cipariu ” al Academiei Române Lectori: Mariana Belenciuc, Lucia Ciocan, Lucia Ţurcanu, Horia Zava, Tatiana Zavadschi Copertă: Mihai Bacinschi Asistenţa software: Dumitru Boldureanu Tehnoredactare: Dumitru Boldureanu, Igor Condrea, Ana Moraru, Anatol Tomoianu Prepress: Editura GUNIVAS, Igor Condrea Tipar: Rotolito Lombarda, Italia Editura GUNIVAS aduce mulţumiri, şi pe această cale, domnului Niculae IACOB, patronul Stand Agenţie Difuzare Carte pentru susţinere financiară la apariţia acestui dicţionar ISBN: 978-9975-4260-9-1 O Editura GUNIVAS, 2013 Toate drepturile rezervate Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Cobeţ, Doina Dicţionar general de sinonime al limbii române / Doina Cobeţ, Laura Manea. - Chişinău: GUNIVAS, 2013 (Rotolito Lombarda, Italia). - 2112 p. ISBN 978-9975-4260-9-1 811.135.r373.421 C58 PREFAŢĂ > Lexicografia sinonimică românească nu poate fi comparată, ca valoare ştiinţifică şi ca reprezentare în număr de volume apărute în decursul timpului, cu cea explicativă, enciclopedică, tehnică sau de limbaje speciale. Primul dicţionar de sinonime din lexicografia naţională este Vocabularul de câteva vorbe sinonime al lui C. Canella, din 1867, o traducere a unui izvor franţuzesc, cu 152 de serii sinonimice, a cărei importanţă este doar una istorică. Peste 115 ani, în 1982, apare primul mare dicţionar de sinonime şi din nefericire singurul până în prezent, Dicţionar de sinonime al limbii române, semnat de doi cercetători cu o vastă experienţă în lexicografia explicativă românească, şi nu numai, Luiza Seche şi Mircea Seche, care au reuşit să identifice, folosind criterii ştiinţifice riguroase, relaţiile sinonimice din întregul vocabular al limbii române, luând în studiu peste 35 000 de cuvinte din limba literară, veche, populară, din graiuri, din limbaje speciale etc. Până la această lucrare, considerată de acad. I. Coteanu „o premieră” în lexicografia românească, întrucât autorii „au stabilit echivalenţele sinonimice pe sensuri”, combinând „criteriul ierarhiei semantice cu valorile funcţionale”, ceea ce a determinat „o distribuţie operativă, adică practică, şi stilistică, foarte nuanţată” a sinonimelor (v. Prefaţă, p. V), au mai fost alcătuite două dicţionare, Dicţionarul de sinonime, din 1972, elaborat sub coordonarea lui Gh. Bulgăr, o lucrare de mici proporţii, cu un evident caracter elementar, care se limitează numai la o parte a vocabularului limbii române literare şi Dicţionarul analogic şi de sinonime al limbii române, o lucrare colectivă, din 1978, cu 612 cuvinte-titlu, în care sinonimele şi analogiile sunt grupate într-o enumerare nediferenţiată, greu accesibilă cititorului. După ediţia a doua revăzută şi adăugită a Dicţionarului de sinonime al limbii româney din 1997, semnată de Luiza Seche şi Mircea Seche şi Dicţionarul de sinonime, Bucureşti-Chişinău, Editura Litera Internaţional, 2003, alcătuit de Luiza Seche şi Irina Preda, în lexicografia românească au mai apărut doar câteva lucrări de acest tip, majoritatea de mici dimensiuni, mai ales pentru elevi sau pentru anumite domenii de activitate. Excepţie face Dicţionarul esenţial de sinonime al limbii române, din 2008, semnat de Liliana Agache şi Nicoleta Petuhov, o lucrare cu circa 11 500 de cuvinte-titlu, dedicată atât publicului, cât şi specialiştilor, în care seriile de sinonime aparţin cu precădere limbii literare, dar se includ şi anumite regionalisme sau arhaisme, termeni din limbaje speciale, cuvinte de origine străină neadaptate, pătrunse în limbajul cotidian. *** în ultimele decenii vocabularul limbii române s-a îmbogăţit considerabil prin pătrunderea unui număr foarte mare de neologisme din limbi cu circulaţie internaţională, dar şi prin crearea, prin mijloace proprii (mai ales derivare şi compunere), a numeroşi termeni sau prin apariţia unor sensuri noi la foarte multe cuvinte existente în limbă, sensuri care au intrat în raport de sinonimie cu altele moştenite sau formate, de-a lungul timpului, în interiorul limbii, „suferind, fie unele, fie altele, procese de diferenţiere semantică/stilistică pentru a putea coexista” (v. Enciclopedia limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001, p. 522). Din acest motiv, se impunea elaborarea unui dicţionar de sinonime actualizat, care să înregistreze, într-o tratare lexico-semantică nouă, sinonimia limbii române în toate compartimentele ei, precum şi modificările care s-au produs atât în sinonimia din limba literară, din limba populară, din graiuri, din limbajul familiar sau din registrul figurat al limbii, cât şi în cea din limbajele de specialitate, pentru a oferi celor care îl vor folosi soluţii cât mai variate de diversificare a mijloacelor de exprimare. Urmând îndemnul celor doi autori, Luiza Seche şi Mircea Seche, din finalul prefeţei la prima ediţie a Dicţionarului de sinonime, de a folosi această lucrare ca „un izvor de informaţii” şi totodată „ca o bază mai sigură de plecare pentru elaborarea unor opere lexicografice similare” (v. Prefaţa autorilor; ’ 16 p. IX), am hotărât să alcătuim şi am reuşit să finalizăm, după o muncă asiduă şi constantă de peste şase ani, Dicţionarul general de sinonime al limbii române (DGS), dorinţa noastră fiind ca prin acesta să le aducem modestul nostru omagiu pentru realizarea excelentului lor dicţionar. întrucât ediţia a doua este mult îmbunătăţită atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ faţă de prima, autorii păstrând structura dicţionarului, în demersul nostru am folosit-o pe aceasta, citând-o în continuare cu sigla DS. De asemenea, pentru informaţii şi sugestii referitoare la semantismul cuvintelor din seriile sinonimice, la valorile gramaticale sau stilistice ale lor, la parantezele'Se ordin semantic, gramatical sau de circulaţie pentru cuvinte şi sensuri, am apelat la Dicţionarul limbii române al Academiei (DLR) şi la Dicţionarul explicativ ilustrat al limbii române (DEXI) ale căror coautoare suntem. în afara acestor dicţionare, am consultat lucrări lexicografice, de gramatică, de stilistică, de limbaje de specialitate etc. ale limbii române sau ale altor limbi pe care le-am menţionat în Bibliografia lucrării. Conceptul de sinonimie adoptat în DGS Sinonimele, din punct de vedere lexical, sunt cuvinte sau unităţi frazeologice cu formă diferită care denumesc (aproape) aceeaşi realitate semantică. în literatura de specialitate se disting două tipuri de sinonimie: „sinonimia în sens restrâns” sau sinonimie „perfectă” ori „totală”", în cazul cuvintelor cu o identitate semantică şi funcţională absolută, foarte puţine ca număr, de obicei monosemantice (care aparţin în special limbajelor ştiinţific şi tehnic şi care sunt explicabile mai ales prin provenienţa din limbi diferite sau prin învechirea termenului şi înlocuirea lui cu un neologism) şi „sinonimia în sens larg” sau sinonimie „parţială” ori „imperfectă”, în cazul cuvintelor polisemantice, la care sinonimia se evidenţiază pe sensuri. Sensul comun al cuvintelor dintr-o serie sinonimică denumind aceeaşi realitate, dar putând s-o facă din planuri adesea foarte diferite ale limbii, a fost interpretat de unii specialişti ca „un sens aproximativ”, care neglijează „conştient unele diferenţe semantice sau contextuale”. în concepţia acestor specialişti „sinonimia în sens larg”, care „se manifestă numai în vorbire sau în contexte”, reprezintă „o neutralizare contextuală, realizată între anumite limite care să permită înţelegerea şi varietatea exprimării” (v. Dicţionar de Ştiinţe ale Limbiiy Bucureşti, Editura Nemira, 2001, p. 484). în DGS ne-am însuşit ideea că relaţia sinonimică se stabileşte nu între cuvinte (cu excepţia sinonimelor perfecte), ci între sensurile cuvintelor polisemantice, considerând, ca şi Luiza Seche şi Mircea Seche, că „fiecare sens al cuvântului polisemantic şi fiecare nuanţă a sensului funcţionează în mesaj ca termeni de sine stătători, substituenţii lor semantici fiind dispensaţi de condiţia de a fi confirmaţi în toate celelalte sensuri spre a fi consideraţi sinonime” (v. Prefaţa autorilor; Ediţia I a dicţionarului, p. VIII). în întocmirea seriilor sinonimice ale unui sens a fost necesar să creăm condiţiile în care toate cuvintele din seria sinonimică a sensului se pot substitui în acelaşi context (context care să reprezinte uzul curent al limbii), fară ca sensul sau mesajul acestuia să fie alterat. Pentru a asigura baza ştiinţifică a acestei lucrări, am avut în vedere două principii fundamentale după care s-au condus, mai întâi, Luiza Seche şi Mircea Seche, apoi şi alţi lexicografi: sinonimie pe sensuri şi, în interiorul fiecărui sens, sinonimie marcată diacronic, regional şi stilistic, intenţia noastră fiind ca dicţionarul să demonstreze cititorului, pe de o parte, că substituţia fiecărui sinonim dintr-o serie în contextele date constituie o dovadă (uneori, chiar şi minimă) a existenţei relaţiei sinonimice în practica exprimării, iar pe de altă parte, să indice, prin raportul literar-neliterar, prin precizarea domeniului căruia îi aparţine cuvântul sau sensul, prin repartiţia diacronică, teritorială sau stilistică, prin indicarea zonelor geografice cărora le aparţin anumite realităţi etc., când se poate face această substituţie pentru diversificarea exprimării. 7| Lista de cuvinte Prin numărul mare de cuvinte care sunt redactate (74673), Dicţionarul general de sinonime depăşeşte ca volum toate celelalte lucrări lexicografice de acest gen, apărute până în prezent. De la început, trebuie să subliniem faptul că DGS datorează mult Dicţionarului de sinonime al Luizei Seche şi Mircea Seche, în primul rând pentru cea mai mare parte a informaţiei. însă lista de cuvinte din DGS este mult mai bogată şi mai variată, cuprinzând, cu mici excepţii, cuvintele comune ale vocabularului limbii. Pe lângă cuvintele din limba literară, din limba veche, din limba populară, din graiuri, din limbajele de specialitate sau din registrul figurat al limbii, a fost inclus un număr mare de neologisme, multe dintre ele pătrunse recent din alte limbi, ca urmare, pe de o parte, a evoluţiei ştiinţelor şi tehnicii, iar pe de altă parte, a schimbărilor sociale, economice şi politice din societate, cu referire specială la domenii precum informatică, politologie, economie, tehnică, sociologie, comerţ. în afară de acestea, s-a înregistrat un număr important de termeni din medicină, cu tendinţă de generalizare în vorbire, deoarece impactul pe care această ştiinţă îl are asupra vorbitorilor este deosebit. Am acordat o atenţie specială termenilor religioşi, de obicei neglijaţi în celelalte dicţionare de acest tip, incluzând nume de divinităţi sau de sărbători religioase, nume de obiecte de cult, de practici şi de obiceiuri religioase, cu o circulaţie largă în foarte multe medii sociale. în acelaşi timp, în dicţionar se găsesc cuvinte care denumesc realităţi din trecut (ex.: nume de demnităţi, de ranguri boiereşti, de monede, de unităţi de măsură, de grade militare etc.) care nu mai aparţin uzului curent, dar care se întâlnesc în operele scriitorilor români, în tratate ştiinţifice sau tehnice mai vechi, în manuale şcolare etc. O preocupare a noastră a fost includerea şi a unui număr important de neologisme (în special englezisme şi franţuzisme) care nu au fost adaptate la sistemul fonetic românesc, dar a căror circulaţie tinde să se extindă în limbajul curent, ca urmare a prezenţei lor în domenii de mare importanţă pentru realităţile economice şi socioculturale româneşti de astăzi. Este vorba mai ales de cuvinte din domeniul informaticii, tehnicii, politologiei, sociologiei sau economiei, care se întâlnesc în limbajul unui număr din ce în ce mai mare de vorbitori, şi nu numai specialişti. Deoarece aceste neologisme păstrează forma etimonului, pentru a veni în ajutorul cititorului, am dat, în paranteze drepte (imediat după forma cuvântului-titlu), adaptarea pronunţiei lor din limba de origine, din perspectiva vorbitorului de limba română. De asemenea, lista de cuvinte cuprinde foarte mulţi termeni care aparţin limbajului familiar, argoului sau jargonului, în genere limbajului cotidian, dar şi nume proprii (de regulă din domeniile: religie, astronomie, astrologie, mitologie populară) care intră în relaţii sinonimice cu numele comune. Structura redactării, tratarea materialului lingvistic şi noutatea dicţionarului întrucât Dicţionarul general de sinonime se adresează publicului larg, specialiştilor, cercetătorilor limbii române, studenţilor, elevilor şi altor categorii socioprofesionale, într-un cuvânt tuturor vorbitorilor limbii române, dar şi celor care doresc să înveţe această limbă, am aplicat criterii noi şi o concepţie proprie în tratarea lexico-semantică a materialului lingvistic, intenţia noastră fiind de a ajuta cât mai mult cititorul în utilizarea lui. DGS a fost conceput ca un dicţionar explicativ de sinonime, în care ordinea sensurilor cuvintelor nu se face avându-se în vedere etimologia cuvântului sau criteriul istoric, ci uzul, frecvenţa actuală în limbă, bineînţeles respectând logica semantică. Schema unui cuvânt cuprinde: cuvântul-titlu, valoarea gramaticală (s.m., s.f., adj., num., pron., vb., adv., conj., prep., interj.), paranteze în care s-a precizat domeniul de utilizare al cuvintelor sau sensurilor: (jur.), (biol), (med.), (bot.), (chim.), (filos.), (relig.), (teol), (constr.), (în dulgherie), (gosp.) etc., paranteze cu indicaţii de circulaţie privind: a perioada istorică (ex.: în Antic.; în Antic, romană; în Roma antică din perioada regală; în Ev. Med.; în trecut; în societatea feudală românească etc.); b unele zone geografice cărora le aparţin anumite realităţi (ex.: în Ţările Rom.; în Europa de Vest; în Maram.; în fosta Rusie); c statutul cuvântului prin raportare la limba literară: (livr.), (rar), (înv. şi pop.), (pop. şi fam.), (pop.), (fam.), (reg.), (înv.) etc.; d gradul de folosire (ex.: ieşit din uz) şi paranteze în care s-a indicat valoarea figurată sau stilistică: (fig.), (poetic), (glum.), (iron.), (peior.) etc. (v. lista de Abrevieri). Structura schemei unui cuvânt literar polisemantic începe cu sensurile literare, considerate cele mai uzitate de vorbitori, cărora le urmează sensurile livreşti, rare, învechite şi populare, populare şi familiare, populare, familiare, învechite şi regionale, regionale, învechite, apoi sensurile cu o anumită valoare stilistică (adică cele folosite eufemistic, ironic, depreciativ, peiorativ), sensurile figurate literare, sensurile figurate neliterare, sensurile argotice şi la sfârşit cele vulgare, cele ieşite din uz sau improprii, în cadrul acestei scheme, fiecare sens este o serie de sinonime în care acestea, cu excepţia celor literare, sunt precedate de o paranteză unghiulară, < >, care cuprinde indicaţii privind statutul lor faţă de termenul literar: , , <înv. şi pop.>, , , , , , , , , , * etc. (v. lista de Abrevieri): Spre deosebire de DS, în dicţionarul nostru nu numai cuvintele literare, dar şi cele livreşti, rare, neliterare (populare, familiare, regionale, învechite), cele cu o anumită valoare stilistică (ironice, depreciative, peiorative etc.) sau cele figurate (literare sau neliterare) sunt lucrate ca entităţi de sine stătătoare, cu scheme proprii. Noutatea Dicţionarului general de sinonime constă înfăptui că sensurile şi vocabulele livreşti, rare, neliterare, figurate neliterare, cele cu o anumită valoare stilistică etc. nu sunt simple trimiteri la cuvintele literare, fără nicio precizare semantică, de circulaţie sau stilistică, ci devin fie sensuri livreşti, rare, neliterare, figurate etc. la cuvintele literare respective, fie cuvinte-titlu cu schemă proprie, în care sensurile celor polisemantice sunt notate, ca şi la cuvintele literare, cu cifre, fiecare sens fiind o trimitere cu „v.” la sinonimul sau la sinonimele literare la care apar (v. abureală, dezunire, lănţuleţ, şaranţ, tabie etc.). Astfel, cititorul nu mai este nevoit să caute la fiecare cuvânt literar la care se face trimiterea sensul unde se găsesc astfel de cuvinte pentru a se edifica asupra relaţiei lor cu acesta. Ca urmare, toate cuvintele-titlu sunt scrise cu minuscule aldine (neexistând nicio diferenţiere grafică între ele), cu ortografia normativă şi cu indicarea accentului (cu excepţia câtorva cuvinte, regionale sau învechite, care nu au accent, întrucât acesta nu se cunoaşte). *** De asemenea, ne deosebim de celelalte dicţionare şi în ceea ce priveşte modul de redactare a cuvintelor şi a sensurilor figurate. Când un cuvânt propriu literar nu are sinonime proprii, dar există sinonime pentru valori figurate ale lui (situaţie destul de rar întâlnită), acest cuvânt a fost înregistrat cuvânt-titlu care are indicaţia fig. după valoarea morfologică (v., spre ex., amprentă). Foarte numeroase sunt, însă, sensurile figurate. Dacă sensul sau cuvântul figurat este literar, definirea se face: a prin sinonim sau sinonime literare, fără a se da şi sinonimele livreşti, rare sau neliterare care se găsesc la sinonimul sau la sinonimele proprii; b prin sinonim sau sinonime literare, sinonim sau sinonime figurate literare izolate cu ; c prin sinonim sau sinonime literare, sinonim sau sinonime figurate literare izolate cu , sinonim sau sinonime figurate livreşti, rare, neliterare izolate cu paranteze ca: , , , , , , , (v. ac, moale, pace, sonor etc.); d sinonim sau sinonime figurate precedate de (v., spre ex., prăpădi); e sinonim sau sinonime figurate literare precedate de , sinonim sau sinonime figurate livreşti, rare, neliterare izolate cu parantezele indicate mai sus (v. rătăcire, rătăcit etc.); f sinonim sau sinonime figurate livreşti, rare, neliterare precedate de parantezele corespunzătoare. Sensurile figurate livreşti, rare sau neliterare sunt trimiteri cu v.: a la sinonimul sau la sinonimele literare; b la sinonimele figurate literare; c la sinonimele literare şi la sinonimele figurate literare, date amestecat, în ordine alfabetică (v., spre ex., rătăceală). Totdeauna sensurile figurate sunt date după sensurile proprii sau după cele cu o anumită valoare stilistică, în multe situaţii a fost foarte greu să se facă distincţia între sinonimia proprie şi cea figurată la toate cuvintele dintr-o serie sinonimică, deoarece, pe de o parte, valoarea semantică figurată a unui cuvânt sau a unor cuvinte din această serie a fost estompată prin uz îndelungat, pe de altă parte, tot uzul impune la unele sensuri considerate proprii o anumită nuanţă poetică sau figurată. Din acest motiv, în astfel de situaţii am dat sensului o paranteză iniţială (mai ales fig.) sau (mai ales poetic), sensul fiind lucrat totuşi ca propriu (v. amor, calm, calmă, coborî, deforma, malign, nea, palpitare, păcătos, sănătos etc.). *** La cuvintele la care sensurile sunt numeroase şi cu valori semantice sau stilistice evident deosebite care pot fi grupate (ex. un grup de sensuri proprii şi un grup de sensuri figurate) ori la cuvintele cu valori gramaticale diferite (ex.: s.m., s.f., adj.; adj., adv.; conj., prep.; vb. tr., vb. intr.; vb. tr., vb. refl. etc.) s-au folosit pentru aceste grupări de sensuri fie cifre romane (I, II, III) cărora le sunt subordonate sensuri notate cu cifre arabe (v. acoperi, contingent, etern, preda, separat, sever, stricat etc.), fie litere mari (A, B, C), având subordonate cifrele romane, iar acestea, cifrele arabe (v. ca1, drept, dreaptă, pleca, plecare etc.). De asemenea, am folosit pentru subsensuri literele mici (a, b, c, d), mai ales la nume de plante şi de animale, pentru a izola specii sau subspecii ale lor (v. burete, iarbă, floare, pasăre, peşte etc.). *** Omonimele etimologice, atât cele literare, cât şi cele neliterare, sunt articole separate şi au număr la umăr. Aceste omonime primesc exponent când sunt folosite în înşiruirea de sinonime de la un sens sau ca trimiteri în paranteze rotunde. între două omonime etimologice, cu aceeaşi valoare morfologică (ex. ambele substantive, ambele verbe etc.), cel literar precede pe cel neliterar. în cazul omonimelor etimologice care au valori morfologice diferite, înregistrarea acestora s-a făcut având în vedere ordinea alfabetică a valorii lor morfologice, fară a se mai ţine seama de faptul că primul este neliterar, iar al doilea este literar. *** în DGS s-au lucrat sub aceeaşi formă-titlu: a valorile morfologice diferite ale aceluiaşi cuvânt (ex.: adj. şi adv.; adj. şi s.m., s.f. etc.), devenind astfel sensuri ale cuvântului cu această formă-titlu; aceste valori morfologice sunt date, între virgule, după forma-titlu, în ordinea în care ilustrează sensurile în schema cuvântului, deci nu în ordine alfabetică; b sensurile atestate în formă articulată sau de plural. Când cuvintele atestate în formă articulată sau de plural se folosesc într-o serie literară sinonimică sau ca trimitere cu v. sunt urmate de o paranteză în care se precizează cu v. cuvântul-titlu sub care sunt lucrate. Ex.: senat 2 (în unele state; nm. pr.) Camera Superioară (v. cameră); fată 9 (ort.; mitol. pop.; reg.; şi nm. pr.) fata-pădurii v. Mama-Pădurii (v. mamă); cocârlă II (bot.) Marasmius scorodonius; bureciori (v. burecior), bureţi-de-iarbă (v. burete), bureţi-de-pajişte (v. burete), ciocârţi, ciuciulaşi, ciuciuleţi (v. ciuciulete) etc.; c substantivele masculine şi feminine, cu aceeaşi etimologie, dar cu serii sinonimice parţial diferite (v. iubit-iubită, concubin-concubină etc.). Dacă un cuvânt literar are o variantă sinonimică etimologică literară cu o formă apropiată şi cu o circulaţie aproape egală (ex.: năframă-maramă, lăcrimioară-lăcrămioară etc.) sau o variantă sinonimică cu o formă etimologică diferenţiată doar prin sufixe (ex.: curăţa-curăţi, curaţare-curăţire etc.), aceste cuvinte s-au lucrat împreună, alegându-se ca formă-titlu principală cea mai uzitată, cealaltă fiind înregistrată în paranteză imediat după aceasta, dar şi ca trimitere la forma-titlu stabilită, în ordinea alfabetică a cuvintelor de la o altă literă sau de la aceeaşi literă (ex.: năframă (maramă) s.f. (la litera N); maramă s.f. = năframă (la litera M); lăcrimioară (lăcrămioară) s.f. (bot); lăcrămioară s.f. (bot.) = lăcrimioară; curăţa (curăţi) vb. I. (IV.); curăţi vb. IV. = curăţa; curăţare (curăţire) s.f.; curăţire s.f. = curăţare). în cazul cuvintelor-titlu s.m., s.f. sau s.m., s.f., adj., deci cu formă dublă de masculin şi de feminin, dacă numai forma de s.f. sau de adj. f. intră într-o serie sinonimică, aceasta este urmată de o paranteză în care se face trimitere la forma de masculin din cuvântul-tidu, pentru ca cititorul s-o poată găsi cu uşurinţă. La unele cuvinte-titlu literare există sensuri înregistrate numai într-o formă neliterară (mai ales populară sau regională). Această formă este înregistrată atât la sensul respectiv într-o paranteză iniţială cu precizarea indicaţiei de circulaţie, cât şi cuvânt-titlu, care, după valoarea morfologică şi paranteza de circulaţie, primeşte semnul = urmat de cuvântul-titlu literar la care este variantă (v. bondar-bonzar; 110 drobuşor-drobişor; răsătură-răzătură etc.). Din această cauză, când o astfel de formă apare ca sinonim neliterar la sinonimele literare dintr-o serie, nu mai primeşte paranteză cu trimitere la cuvântul literar. *** Ca noutate absolută în lexicografia sinonimică românească, în DGS s-au folosit paranteze cu precizări explicative pentru înţelegerea sensului, la toate părţile de vorbire, paranteze care sunt proprii lexicografiei explicative. Astfel, la adjective s-au dat paranteze de* tipul: (despre fiinţe); (despre oameni); (despre manifestări, acţiuni, atitudini ale oamenilor); (despre oameni sau despre spiritul intelectul lor); (despre oameni, grupuri sociale sau profesionale ori despre personalitatea, gustul etc. lor); (despre animale); (despre organisme animale sau vegetale); (despre fenomene ale naturii); (despre teorii, sisteme, ritualuri) etc.; la verbe: (compl. indică bunuri materiale); (compl. indică obiecte, corpuri aflate într-un spaţiu închis, într-un ansamblu, într-un tot etc.); (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) etc. - la verbele tranzitive; (despre oameni); (despre fiinţe; de obicei cu determ. modale sau locale); (despre unele păsări); (despre şiruri de oameni, de vehicule etc. în mişcare) etc. - la verbele intranzitive; (despre fiinţe); (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”); (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) etc. - la verbele reflexive; (compl. sau sub. indică organisme animale ori vegetale); (compl. sau sub. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la); (compl. sau sub. indică fiinţe; adesea cu un compl. instr. introdus prin prep. „cu” sau cu un compl. indir. introdus prin prep. „de” care indică lichidul îndepărtat) etc. - la verbele tranzitive şi reflexive; la adverbe: (modal); (temporal); (indică modul de executare a unei piese muzicale) etc. întrucât în cele mai multe dicţionare de acest gen conjuncţiile, prepoziţiile, pronumele şi interjecţiile au fost vitregite de o tratare amănunţită şi pertinentă, ne-a preocupat în mod deosebit ca schema acestor categorii de cuvinte să fie cât mai complexă şi mai clară, surprinzând (toate) situaţiile în care pot fi folosite în relaţii sinonimice. Astfel, la conjuncţii şi la prepoziţii am folosit, pe de o parte, paranteze iniţiale cu indicaţii gramaticale şi semantice clare, exacte şi mai largi, care să elucideze sensurile şi funcţiile, pe de altă parte, citate care sunt propoziţii sau scurte fraze cu înţeles deplin, pentru a fi de un real folos mai ales pentru elevi şi studenţi. La conjuncţii se găsesc paranteze de tipul: (leagă douăprop., ambele principale sau ambele subord., ori două părţi de prop. care stau pe acelaşi plan, exprimând similitudinea relaţională a unui elem. cu altul pe baza unei referinţe în comun) - la conj. coord. cop. (v., spre ex., şi); (leagă douăprop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.); (arată o opoz.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie restrictivă sau contrară) - la conj. coord. advers, (v. dar1, însă, or, şi, totuşi etc.); (în corelaţie cu sine însuşi sau cu „fie”, „ori”, „sau”, introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie) - la conj. coord. disj. (v. de1, fie1, ori etc.); (introduce o prop. sub.), (introduce o prop. atr;), (introduce o prop. compl. indir.), (introduce o prop. circ. cauz.), (introduce o prop. circ. optat.) etc. - la conj. subord. (v., spre ex., de1). La prepoziţii, pentru corectitudine gramaticală şi claritate, am avut în vedere ca principiu în ordonarea schemei gruparea sensurilor în funcţie de partea de propoziţie precedată de prepoziţie. Ca urmare, s-a precizat în paranteză partea de propoziţie precedată de prepoziţie (chiar dacă prepoziţia respectivă are sinonim numai pentru una singură), folosindu-se paranteze de tipul: (introduce un atr.); (introduce un compl. indir.); (introduce un circ. de loc); (circ. indică ocazia, prilejul când se petrece acţiunea); (introduce un circ. de loc; după vb. de mişcare; circ. indică mişcarea înspre un spaţiu, înspre un loc, pentru a ajunge, pentru a staţiona sau pentru a face ceva); (introduce un compl. de agent care indică autorul unei acţiuni) etc. (v. de2, pe, pentru etc.). în cazul în care la o prepoziţie există mai multe părţi de propoziţie care sunt precedate de această prepoziţie (atr., compl. dr., compl. indir., circ. de loc, circ. de timp etc.), iar acestea au mai multe subsensuri, s-au folosit cifre romane pentru indicarea părţii de propoziţie precedate de prepoziţia respectivă (de tipul celor indicate mai sus) şi cifre arabe pentru subsensuri, de tipul: (atr. indică conţinutul), (atr. indică materia), (atr. indică provenienţa, natura) sau (compl. indică destinaţia), (compl. indică referirea şi determ. un vb. sau un adj.), (cu nuanţă finală; compl. indică destinaţia) etc. (v. de2, din, pe, pentru etc.). 111 La pronume am indicat specia pronumelui: pron. pers., pron. dem., pron. nehot., pron. rel., pron. interog. etc., dând la fiecare specie de pronume o paranteză iniţială care precizează valoarea semantică sau sintactică a acesteia: (înlocuieşte numele fiinţei sau al obiectului despre care se vorbeşte) - la pron. pers. (v., spre ex., el, ea); (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând depărtarea acestora, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor); (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând pe cel mai îndepărtat dintre doi sau pe altul decât acela care vorbeşte ori despre care se vorbeşte) - la pron. dem. (v. acel, aceea, ălălalt, ailaltă, celălalt, cealaltă etc.); (face legătura între prop. subord. pe care o introduce şi cuv. determ. din prop. regentă, asemănându-se, astfel, cu o conj. şi îndeplinind, în acelaşi timp, funcţia de parte de prop. în cadrul subord.); (introduce o prop. atr.; cu val. de pron. rel. în prop. subord. şi cu val. de adj. pron. rel la nivelul frazei) - la pron. rel. (v. care, cine etc.); (în prop. interog. ţine locul cuv. aşteptat ca răspuns la o întrebare); (cu sens partitiv; ţine locul cuv. aşteptat ca răspuns la o întrebare cu privire la un lucru, la o situaţie, la o acţiune etc.) - la pron. interog. (v. care, ce, cine etc.). Se ştie că interjecţiile exprimă multiple stări sufleteşti, emoţionale, senzaţii etc. sau reproduc sunete ori zgomote şi sunt frecvent folosite de vorbitori, pentru diversificarea comunicării. Din acest motiv, am considerat că tratarea lor trebuie să fie, în măsura posibilităţilor, cât mai completă şi mai nuanţată, cu atât mai mult cu cât ele au o rezolvare sumară şi fară nicio indicaţie semantică în alte dicţionare de acest gen. Astfel, în DGS interjecţiile au fost lucrate pe sensuri, fiecare sens fiind precedat de o paranteză care se referă la semantismul lor, de tipul: (exprimă mirare, uimire, surprindere), (exprimă indignare, revoltă), (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie), (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) etc. (v. a1, ah, aoleu, au3, ehei, ei, hei1, i2, o, of, uf, vai etc.), pentru a se şti când şi cum se pot folosi într-o anumită relaţie sinonimică. *** Dicţionarul înregistrează nu numai cuvinte simple, dar şi îmbinări de cuvinte, asimilabile semantic cuvintelor simple (locuţiuni, sintagme şi compuse), la cuvinte care denumesc noţiuni din limbajele de specialitate, mai ales la numele de plante, de animale, de peşti, de insecte şi de păsări, dar şi cu statut de cuvânt-titlu. Aceste îmbinări de cuvinte s-au dat la ordinea alfabetică a primului element component şi apar în dicţionar fie subordonate sensului corespunzător al primului element din structura lor care este cuvânt-titlu (v. erete, salcie, vultur etc.), fie ca sens separat la un cuvânt polisemantic (v. boală, busuioc, cap, copil, floare, magnetism, mamă, pitulice, platformă, produs, săptămână, sfânt etc.), fie cuvânt-titlu (v. a comercial, agalactie contagioasă, Cel de Sus, dimpreună-lucrător, exit poli, exodul creierelor, planşeu pelvin, racord olandez, saint-bernard, sine qua non etc). Pentru a putea fi identificate cu uşurinţă de către cititor, ele au fost evidenţiate cu aldine drepte când sunt cuvinte-titlu şi cu aldine italice în celelalte două condiţii. în toate situaţiile în care aceste îmbinări de cuvinte apar, sunt urmate de o paranteză în care se face trimitere cu v. la primul element din structura lui (cuvânt-titlu în dicţionar), pentru a fi găsite cu uşurinţă. Am acordat o atenţie deosebită cuvintelor sau compuselor care denumesc plante, animale, peşti, insecte şi păsări. La toate s-au dat paranteze de domeniu: (bot.), (zool.), (iht.), (entom.), (omit.). Dacă cuvântul sau sensul este literar, primeşte, după paranteza de domeniu sau după numărul de sens (în situaţia în care cuvântul având mai multe sensuri, paranteza de domeniu s-a dat înaintea tuturor sensurilor), denumirea ştiinţifică cu italice, considerată definiţie, urmată (după ;) de sinonimele literare şi neliterare, cu parantezele corespunzătoare (v. bujor, garoafă, lăcrimioară, vidră etc.). Dacă sunt mai multe compuse la acelaşi cuvânt-titlu cu aceeaşi denumire ştiinţifică, ele apar în schemă cu semnul egal (=) între ele, urmate de acelaşi semn egal (=), după care s-au dat denumirea ştiinţifică cu italice şi (după ;) sinonimele literare şi neliterare cu parantezele corespunzătoare (v. peşte, rândunică, şarpe, vultur etc.). în cazul cuvintelor sau al sensurilor neliterare, s-a dat, după valoarea morfologică a cuvântului (s.f., s.m.) sau după numărul de sens al cuvântului, paranteză de domeniu şi de circulaţie, după care urmează cu v. trimiterea la sinonimul sau la sinonimele literare la care figurează, acestea fiind scrise cu majuscule şi despărţite prin punct. Atât după sinonim unic, cât şi după ultimul sinonim din serie s-a dat, în paranteză, denumirea ştiinţifică cu italice (v. corcodel1, păstrăv, vulpe etc.). 112 *** Printr-o astfel de concepere a materialului lingvistic şi a modalităţii lui de prezentare se explică cele mai multe diferenţe faţă de Dicţionarul de sinonime al Luizei Seche şi Mircea Seche sau de alte dicţionare de acest gen. Citatei Sensurile tuturor cuvintelor literare sau figurate literare, dar şi ale unor cuvinte neliterare sau ieşite din uz pentru care nu există sinonime literare, ci tot neliterare, sunt ilustrate cu citate, care se repetă (pe cât a fost posibil) în aceeaşi formă la toate cuvintele din serie, tocmai pentru a ilustra existenţa realităţii sinonimiei. Citatele sunt date cu italice, având cuvântul-titlu scris în întregime. Sunt două categorii de citate. Marea majoritate a lor este reprezentată de exemple create de noi şi sunt de regulă o propoziţie sau o scurtă frază (de obicei la conjuncţii, interjecţii sau pronume) cu înţeles deplin, pe care le-am formulat neutru şi precis, astfel încât utilitatea lor pentru cititor să fie maximă. în cazul unor cuvinte sau sensuri mai ales din limbajele ştiinţific şi tehnic, citatele sunt simple definiţii ale acestora, pe care le-am redactat apelând la dicţionarele explicative sau de specialitate, motivarea noastră fiind, pe de o parte, ca înţelegerea acestora să fie cât mai corectă şi mai rapidă, iar pe de altă parte, ca ambiguitatea să fie eliminată. *** Evidenţiind bogăţia sinonimiei limbii române şi cuprinzând soluţii de diversificare a exprimării în procesul de comunicare, considerăm că Dicţionarul general de sinonime poate fi util nu numai vorbitorului de limba română, dar şi pentru cercetări care se vor face în diverse domenii. Elaborarea unui dicţionar de sinonime este laborioasă şi riguroasă, dar în acelaşi timp riscantă pentru autori, întrucât nici până în prezent nu există un consens în ceea ce priveşte definirea termenului şi stabilirea tipurilor de sinonimie, specialiştii având păreri diferite şi, în consecinţă, aprecieri şi concluzii la fel de diferite privind lucrările de acest gen. Pe de altă parte, într-un dicţionar de sinonime este imposibil să nu existe unele imprecizii sau erori. Din acest motiv, mulţumim tuturor specialiştilor sau celor interesaţi de studiul limbii române care le vor identifica şi ni le vor face cunoscute, pentru a fi utile în eventualitatea alcătuirii unei ediţii adăugite şi revizuite. Doina COBEŢ ABREVIERI A a. plast. = arte plastice abr. = abreviat, abreviere abs. = absolut ac. = acuzativ adj. = adjectiv adm. = administraţie adv. = adverb, adverbial(ă) advers. = adversativ(ă) aeron. = aeronautică afirm. = afirmaţie, afirmativ(ă) agric. = agricultură agron. = agronomie alim. = alimentaţie, (ind.) alimentară, americ. = americanism anal. = (prin) analogie anat. = anatomie angl. = anglicism Antic. = Antichitate antit. = antiteză antrop. = antropologie ap. = apud apic. = apicultură apoz. = apoziţie, apoziţional(ă) arg. = argou arh. = arhaic(ă), arhaism arheol. = arheologie arhit. = arhitectură arhit. bis. = arhitectură bisericească art. = articol, articulat(ă) arte dec. = arte decorative astrol. = astrologie astron. = astronomie atr. = atribut, atributiv(ă) auto = automobilistică auxil. = (verb) auxiliar av. = aviaţie B bacter. = bacteriologie Ban. = Banat bibi. = bibliologie biochim. = biochimie biogeogr. = biogeografie biol. = biologie bis. = biserică, termen bisericesc bot. = botanică Bucov. = Bucovina C c. = compus capit. = capitalism card. = (num.) cardinal casn. = (ind.) casnică cauz. = cauzal(ă) cca = circa chim. = chimie chir. = chirurgie chir. plast. = chirurgie plastică cib. = cibernetică cineget. = cinegetică cinemat. = cinematografie circ. = circumstanţial(ă) climat. = climatologie colect. = colectiv com. = comerţ comp. = compus(ă) compar. = comparativ, comparaţie compl. = complement, (prop.) completivă comunic. = comunicaţii, comunicare conces. = concesiv(ă) concl. = concluziv(ă) concr. = concret, concretizat cond. = condiţional(ă) cond.-opt. = condiţional-optativ(ă) conj. = conjuncţie, conjucţional(ă) conjunct. = conjunctiv consec. = consecutiv(ă) constr. = construcţii, construit(ă) contab. = contabilitate coord. = coordonare, coordonat(ă), coordonatoare cop. = copulativ(ă) cor. = coregrafie cosm. = cosmologie cosmet. = cosmetică cosmon. = cosmonautică culin. = artă culinară cumul. = cumulativ cuv. = cuvânt D d. Hr. = după Hristos dat. = dativ def. = defectiv(ă) dem. = demonstrativ(ă) demogr. = demografie deprec. = depreciativ frac. = (num.) fracţionar desin. = desinenţă fran. = franţuzism determ. = determinare, determinat (ă), determină, determinând dial. = dialect, dialectal(ă) diplom. = diplomaţie disj. = disjunctiv(ă) distrib. = (num.) distributiv Dobr. = Dobrogea dr. = direct E echit. = echitaţie econ. = economie econ. polit. = economie politică electr. = electricitate electron. = electronică electrotehn. = electrotehnică elem. = element elem. predic. = element predicativ embriol. = embriologie engl. = englezism entom. = entomologie estet. = estetică etc. = etcetera etnogr. = etnografie eufem. = eufemism, eufemistic Ev. Med. = Evul Mediu exager. = (prin) exagerare exclam. = exclamativ(ă) expl. = (de) exploatare explic. = explicativ(ă) expr. = expresie, expresiv(ă) ext. = (prin) extensie extract. = (ind.) extractivă F f. = feminin fact. = factitiv fam. = familiar farm. = farmacie ferov. = feroviar feud. = feudalism, feudal(ă) fig. = figurat filat. = filatelie filol. = filologie filos. = filosofie fin. = finanţe fitopat. = fitopatologie fiz. = fizică fiziol. = fiziologie folc. = folclor, folcloric, folcloristică fon. = fonetică, fonologie forest. = (ind.) forestieră fotogr. = fotografie G gastron. = gastronomie gen. = genitiv, genitival(ă) jjener. = (prin) generalizare genet. = genetică geochim. = geochimie geod. = geodezie geofiz. = geofizică geogr. = geografie geol. = geologie geom. = geometrie geomorf. = geomorfologie german. = germanism gimn. = gimnastică glum. = glumeţ gosp. = gospodărie gram. = gramatică grec. = grecism H herald. = heraldică hidrogr. = hidrografie hidrol. = hidrologie hidrotehn. = hidrotehnică hip. = hipism hist. = histologie hort. = horticultură hot. = hotărât(ă) I iht. = ihtiologie imper. = imperativ(ă) impers. = impersonal impr. = impropriu ind. = industrie ind. alim. = industria alimentară ind. casn. = industria casnică ind. extract. = industria extractivă ind. forest.= industria forestieră ind. petrol. = industria petrolieră ind. sider. = industria siderurgică ind. text. = industria textilă indic. = indicativ indir. = indirect inf. = infinitiv, infinitival(ă) inform. = informatică ingin. = inginerie injur. = injurios instr. = instrumental(ă) interj. = interjecţie interog. = interogativ(ă), interogaţie intr. = (verb) intranzitiv 15 | invar. = invariabil(ă) iron. = ironic ist. = istorie ital. = italienism î î. Hr. = înainte de Hristos întăr. = (pron. de) întărire înv. = învechit J j. de copii = joc de copii j. de cărţi = joc de cărţi j. folc. = joc folcloric jar. = jargon jur. = ştiinţe juridice, juridic(ă) jurnal. = jurnalism L latin. = latinism lingv. = lingvistică lit. = literatură livr. = livresc loc. adv. = locuţiune adverbială loc. conj. = locuţiune conjuncţională loc. subst. = locuţiune substantivală log. = logică M m. = masculin m = metru m. m. ca perf. = mai mult ca perfectul magh. = maghiarism mar. = marină mar. milit. = marină militară Maram. = Maramureş mat. = matematică mec. = mecanică med. = medicină med. jur. = medicină juridică med. pop. = medicină populară med. vet. = medicină veterinară metalurg. = metalurgie meteor. = meteorologie meton. = (prin) metonimie metr. = metrică metrol. = metrologie microbiol. = microbiologie milit. = termen militar miner. = minerit mineral. = mineralogie mitol. = mitologie mitol. pop. = mitologie populară Mold. = Moldova mor. = morărit multipl. = (num.) multiplicativ Munt. = Muntenia muz. = muzică N n. = neutru nav. = navigaţie neart. = nearticulat(ă) neg. = negat iv(ă) nehot. = nehotărât(ă) nm. pr. = nume propriu nm. pred. = nume predicativ nr. = număr num. = numeral num. adv. = numeral adverbial num. card. = numeral cardinal num. colect. = numeral colectiv num. distrib. = numeral distributiv num. frac. = numeral fracţionar num. multipl. = numeral multiplicativ num. nehot. = numeral nehotărât num. ord. = numeral ordinal numism. = numismatică O Olt. = Oltenia opoz. = opoziţie optat. = optativ optic. = optică ord. = (num.) ordinal ornit. = ornitologie P p. anal. = prin analogie p. exager. = prin exagerare p. ext. = prin extensie p. gener. = prin generalizare p. restr. = prin restricţie paleon. = paleontologie parapsih. = parapsihologie part. = participiu pas. = pasiv pedag. = pedagogie pedol. = pedologie peior. = peiorativ perf. = perfect perf. c. = perfect compus pers. = (pron.) personal, persoană pese. = pescuit, instrumente de pescuit petrogr. = petrografie petrol. = (ind.) petrolieră pict. = pictură piei. = pielărie piscic. = piscicultură pl. = plural |16 plut. = plutărit polit. = politică, politologie pom. = pomicultură pop. = popular(ă) pos. = posesiv(ă) pred. = predicat, predicativ(ă) prep. = prepoziţie prep. comp. = prepoziţie compusă princ. = principal pron. = pronume, pronominal(ă) prop. = propoziţie psih. = psihologie, psihiatrie psihanal. = psihanaliză publ, = publicistică R recipr. = (refl.) reciproc refl.= (verb) reflexiv refl. recipr. = (verb) reflexiv reciproc reg. = regional rel. = relativ(ă) relig. = religie, religios repet. = repetare, repetat(ă), repetiţie restr. = (prin) restricţie ret. = retorică rom. = românesc rrm. = rromani rus. = rusism S s. = substantiv s.f. = substantiv feminin s.m. = substantiv masculin s.n. = substantiv neutru sclav. = sclavagism sculpt. = sculptură sec. = secol semiauxil. = (verb) semiauxiliar sg. = singular sider. = (ind.) siderurgică silv. = silvicultură sinec. = (prin) sinecdocă slavon. = slavonism sociol. = sociologie span. = cuv. spaniol statist. = statistică stil. = stilistică stomat. = stomatologie sub. = subiect, subiectiv(ă) subord. = subordonat(ă), (conj.) subordonatoare subst. = substantiv care nu are precizat genul, substantivală suf. = sufix, sufixoid super. = superlativ super. abs. = superlativ absolut ^ .............. şt. = ştiinţa, ştiinţe T tăb. = tăbăcărie tehn. = tehnică tehn. med. = tehnică medicală telec. = telecomunicaţii telev. = televiziune temp. = temporal(ă) teol. = teologie text. = (ind.) textilă tipogr. = tipografie top. = toponimie topogr. = topografie tr. = (verb) tranzitiv Transilv. = Transilvania transp. = transporturi turc. = turcism Ţ Ţara Rom. = Ţara Românească Ţările Rom. = Ţările Române ţes. = ţesătorie ţig. = cuv. ţigănesc U unipers. = (verb) unipersonal V v. = vezi (cuvântul, cuvintele) val. = valoare vân. = vânătoare vb. = verb, verbal(ă) vers. = versificaţie viit. = viitor vit. = viticultură vocat. = vocativ vulg. = vulgar Z zool. = zoologie zootehn. = zootehnie BIBLIOGRAFIE *** Derkleine Duden. Der passende Ausdruck. Ein Synonymwdrterbuch fur die Wortwahl. 2. vollig neu bearbeitete und erweiterte Auflage. bear-beitet von der Dudenredaktion, Dudenver-lag, Mannheim, Bibliographisches Institut & F. A. Brockhaus AG, 2004. *** Diccionario de sinonimos y antonimos, Madrid, Espasa Calpe, S.A., 2001. *** Dicţionar analogic şi de sinonime al limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978. *** Dicţionar de economie, Ediţia a Il-a, Bucureşti, Editura Niculescu, 2001. *** Dicţionar de estetică generală. Coordonator: Valeriu Şuteu, Bucureşti, Editura Politică, 1972. *** Dicţionar de sociologie. Coordonatori: Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Bucureşti, Editura Babei, 1998. *** Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2009. *** Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Nemira, 2001. *** Dicţionar de termeni literari. Coordonator: Al. Săndulescu, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976. *** Dicţionar de terminologie poetică şi retorică, Iaşi, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1994. *** Dicţionar enciclopedic (D. ENC.). Voi. I-VII, Bucureşti, Editura Enciclopedică. Voi. I: A-C (1993); voi. II: D-G (1996); voi. III: H-K (2000); voi. IV: L-N (2001); voi. V: O-Q (2004); voi. VI: R-Ş (2006); voi. VII: T-Z (2009). *** Dicţionar enciclopedic de artă veche a României Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980. *** Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX). Conducătorii lucrării: Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche; Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996. *** Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX2), Ediţia a Il-a. Conducătorii lucrării: acad. Ion Coteanu, Lucreţia Mareş; Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Ior- dan - Al. Rosetti”, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998. *** Dicţionarul limbii române (DA). Seria veche. T. I, p. I: A - B. Bucureşti, Librăriile Socec & Comp. şi C. Sfetea, 1913; 1.1, p. II: C. Bucureşti, Tipografia ziarului „Universul”, 1940; 1.1, p. III, fasc. I: D - de. Bucureşti, „Universul”, întreprindere Industrială a Statului, 1949; [fasc. II: de-desţina; şpalt, 1948]; t. II, p. I: F -1. Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, 1934; t. II, p. II, fasc. I: / - lacustru. Bucureşti, Tipografia ziarului „Universul” S.A., 1937; t II, p. II, fasc. II: Lada - lepăda. Bucureşti, Tipografia ziarului „Universul” S.A., 1940; t. II, p. II, fasc. III: Lepăda - lojniţă. Bucureşti, Tipografia ziarului „Universul” S.A., 1948, Academia Română. *** Dicţionarul limbii române (DLR). Seria nouă. T. VI-XIV, Bucureşti, Editura Academiei. Redactori responsabili: acad. Iorgu Iordan, acad. Alexandru Graur şi acad. Ion Coteanu. Din anul 2000, redactori responsabili: acad. Marius Sala şi acad. Gheorghe Mihăilă. T. VI. Litera M: 1965-1968; t. VII, p. 1. Litera N: 1971; t. VII, p. 2. Litera O: 1969; t. VIII. Litera P: 1972-1984; t. IX. Litera R: 1975; t. X. Litera S: 1986-1994; t. XI, p. 1. Litera Ş: 1978; t. XI, p. 2 şi 3. Litera T: 1982-1983; t. XII, p. I. Litera Ţ: 1994; t. XII, p. 2. Litera U: 2002; t. XIII, p. 1, 2 şi 3. Litera V şi literele W, Xy Y: 1997-2005; t. XIV. Litera Z: 2000; 1.1, p. 3, 4, 5 şi 6. Litera D: 2006-2009; t. I, p. 7 şi 8. Litera E: 2009-2010; t. III. Literele /, K, Q: 2010; t. IV. Litera L: 2008. *** Dicţionarul limbii române. T. I-XIX. Ediţie anastatică. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Bucureşti, Editura Academiei, 2010. *** Dicţionarul limbii române literare contemporane (DL). Voi. I-IV, [Bucureşti], Editura Academiei Republicii Populare Române. Voi. I: A-C (1955); voi. II: D-L (1956); voi. III: M-R (1957); voi. IV: S-Z (1958). *** Dicţionarul limbii române moderne (DM). Coordonator: C. Macrea; Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1958. *** Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM). Ediţia a Il-a revăzută şi adăugită. Coordonator: Ioana Vintilă-Rădules-cu; Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2005. *** Gramatica limbii române, voi. I (Cuvântul) - II (Enunţul), Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005. *** Le Nouveau Petit Robert, Paris, Dictionnaires Le Robert, 2011. * Le Petit Robert, Paris, Dictionnaires Le Robert, 1991. *** Mic dicţionar enciclopedic. Ediţia a Il-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2008. *** Micul dicţionar academic (MDA). Voi. I-IV. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, A-C - 2001, D-H - 2002, I-Pr - 2003, Pr-Z- 2003. *** Micul dicţionar academic (MDA). Voi. I (A-M)-II (N-Z). Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2010. *** The Oxford American Desk Thesaurus. Edited by Christine A. Lindberg, New York, Oxford, Oxford University Press, 1998. *** Thesaurus of english, New York, Oxford, Oxford University Press, 2004. Agache Liliana, Petuhov Nicoleta, Dicţionar esenţial de sinonime al limbii române, Bucureşti, Editura Corint, 2008. Avram Mioara, Gramatica pentru toţi Bucureşti, Editura Humanitas, 1997. Bidu-Vrânceanu Angela, Călăraşu Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu Liliana, Mancaş Mihaela, Pană-Dindelegan Gabriela, Dicţionar general de ştiinţe. Ştiinţe ale limbii (DŞL), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1997; Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Nemira, 2001. Bidu-Vrânceanu Angela, Forăscu Narcisa, Limba română contemporană. Lexicul, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional, 2005. Borza AL, Dicţionar etnobotanic, [Bucureşti], Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968. Breban Vasile, Dicţionar general al limbii române, Ediţie revăzută şi adăugită, voi. I—II, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995. Bria Ion, Dicţionar de teologie ortodoxă, A-Z, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981. 118 Bulgăr Gh., Constantinescu-Dobridor Gh., Dicţionar de arhaisme şi regionalisme (DAR), voi. I—II, Bucureşti, Editura Saeculum Vizual, 2007. Busuioc Monica, Păun Maria, Ştefanescu-Goangă Zizi, Dicţionar esenţial de neologisme ale limbii române, Bucureşti, Editura Corint, 2009. >6andrea I. A., Adamescu Gh., Dicţionarul enciclopedic ilustrat (CADE), Partea I: Dicţionarul limbii române din trecut şi de astăzi de I.-Aurel Candrea, p. II: Dicţionarul istoric şi geografic universal de Gh. Adamescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, [1926-1931]. Canella C., Vocabular de câteva vorbe sinonime. întâia ediţie. Bucureşti, Tipografia Naţională, 1867. Chemama Roland, Dicţionar de psihanaliză, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009. Chihaia Lăcrămioara, Cifor Lucia, Ciobanu Alina, Ciubotaru Mircea, Cobeţ Doina, Dima Eugenia, Florescu Cristina, Teodorovici Maria, Teodoro-vici Constantin, Dicţionar enciclopedic ilustrat (DEI), Chişinău, Editura Cartier SRL, 1999. Ciobanu Elena, Popescu-Marin Magdalena, Păun Maria, Ştefanescu-Goangă Zizi, Dicţionar explicativ şi enciclopedic al limbii române, Bucureşti, Editura Floarea Darurilor, 1997. Ciobanu Elena, Popescu-Marin Magdalena, Păun Maria, Ştefanescu-Goangă Zizi, Dicţionar român de neologisme, Bucureşti, Editura Floarea Darurilor, 2000. Costinescu Mariana, Georgescu Magdalena, Zgraon Florenţa, Dicţionarul limbii române literare vechi (1640-1780). Termeni regionali, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987. Creţa Zorela, Mareş Lucreţia, Ştefanescu-Goangă Zizi, Şuteu Flora, Şuteu Valeriu, Dicţionar al limbii române actuale, Ediţia a Il-a revizuită şi adăugită, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 1998. Creţa Zorela, Gherman Cristina, Mic dicţionar de omonime, paronime, sinonime, antonime, ALL, Bucureşti, 2000. Croitoru Bobârniche Nina, Dicţionar de argou al limbii române, Slobozia, Editura Arnina, 1996. Dănilă Elena, Dănilă Andrei, Dicţionar ilustrat de cuvinte şi sensuri recente în limba română, Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2011. Didier Julia, Dicţionar de filosofie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2009. 19| Dima Eugenia (coordonator), Cobeţ Doina, Manea Laura, Dănilă Elena, Gabriela Dima E., Dănilă Andrei, Botoşineanu Luminiţa, Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române (DEXI), Chişinău, Editurile Arc-Gunivas, 2007. Dimitrescu Florica, Dicţionar de cuvinte recente (DCR2), Ediţia a Il-a, Bucureşti, Editura Logos, 1997. Dragomirescu Gh.N., Mică enciclopedie a figurilor de stil Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975. Dragomirescu Gh.N., Dicţionarul figurilor de stil, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1995. Dubois Jean et all, Dictionnaire de linguistique, Paris, Librairie Larousse, 1993. Dumistrăcel Stelian, Lexic românesc. Cuvinte, metafore, expresii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980. Dumitrescu Dan, Dicţionar de argou şi termeni co-locviali, Bucureşti, Editura Teora, 2000. Florescu Cristina (coordonator), Dănilă Elena, Manea Laura, Clim Marius-Radu, DTLRd. Bază lexicală informatizată. Derivate în -ime şi -iste. Academia Română - Filiala Iaşi; Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Iaşi, Editura Universităţii „A1.I. Cuza”, 2008. Genouvrier Emile, Deşirat Claude, Horde Tristan, Synonymes Dictionnaire, Edition Larousse, 2007. Ionescu Florin, Dicţionar de americanisme, Bucureşti, Editura Universal Pan, 1998. Kernbach Victor, Dicţionar de mitologie generală, Bucureşti, Editura Albatros, 1995. Littre Emile, Dictionnaire de la langue frangaise, Chicago, Encyclopaedia Britannica, 1991. Lupu Jean (coordonator), Caraman-Fotea Daniela, Racu Nicolae, Sandu Eugen-Petre, Dicţionar universal de muzică, Bucureşti-Chişinău, Editura Litera Internaţional, 2008. Marcu Florin, Maneca Constant, Dicţionar de neologisme (DN3), Ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1978. Marcu Florin, Noul dicţionar de neologisme (NDN), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1997. Marcu Florin, Marele dicţionar de neologisme (MDN), Ediţie revizuită, augmentată şi actualizată, Bucureşti, Editura Saeculum, 2002. Marcu Florin, Marele dicţionar de neologisme (MDN2). Ediţia a IlI-a revăzută, augmentată şi actualizată, Bucureşti, Editura Saeculum, I. O., 2006. Marian S.Fl., Ornitologia poporană română. T. I—II, Cernăuţi, Tipografia lui R. Eckhardt, 1883. Marian S.Fl., Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile românilor. Studiu folkloristic. Ediţiunea Academiei Române, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl”, 1903. Milică Ioan, Expresivitatea argoului, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009. Mircea Ion, Dicţionar al Noului Testament, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984. Oprea Ioan, Pamfil Carmen-Gabriela, Radu Rodi-ca, Zăstroiu Victoria, Noul dicţionar universal al limbii române (NDU), Chişinău, Editura Litera Internaţional, 2007. Oprea Ioan, Pamfil Carmen-Gabriela, Radu Rodica, Zăstroiu Victoria, Dicţionar universal ilustrat al limbii române, voi. I-XII, Ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Bucureşti-Chişinău, Editura Litera, 2010-2011. Patraş Mihai, Patraş Corina, Dicţionar economic şi financiar-bancar englez-român, Chişinău, Editura Litera, 2002. Rusu Valeriu, Dicţionar medical, Ediţia a IlI-a revizuită şi adăugită, Bucureşti, Editura Medicală, 2007. Rusu Valeriu, Dicţionar medical, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Bucureşti, Editura Medicală, 2010. Sala Marius (coordonator), Avram Mioara, Balacciu-Matei Jana, Fischer I., Gheţie Ion, Ionescu-Ruxăndoiu Liliana, Peţan Aurora, Sala Marius, Stan Camelia, Şerbănescu Andra, Theodorescu Mirela, Toma Ion, Tomescu Domniţa, Vasiliu Laura, Vintilă-Rădulescu Ioana, Zafiu Rodica. Enciclopedia limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001. Sava Iosif, Vartolomei Luminiţa, Dicţionar de muzică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979. Seche Luiza, Seche Mircea, Dicţionarul de sinonime al limbii române. Ediţia a Il-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997. Seche Luiza, Preda Irina, Dicţionar de sinonime, Bucureşti-Chişinău, Editura Litera Internaţional, 2003. Sillamy Norbert, Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2009. Stoian Ion M., Dicţionar religios. Termeni religioşi, credinţe populare şi nume proprii, Bucureşti, Editura Garamond, 1994. I 20 Ursu N.A., Ursu Despina, împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare (1760-1860). I. Studiu lingvisitc şi de istorie culturală, Iaşi, Editura Cronica, 2004. Ursu N.A., Ursu Despina, împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare (1760-1860). II. Repertoriu de cuvinte şi forme, Iaşi, Editura Cronica, 2006. Volceanov George, Dicţionar de argou al limbii române, Bucureşti, Editura Niculescu, 2007. Zafiu Rodica, 101 cuvinte argotice, Bucureşti, Editura Humanitas, 2010. Aa a1 interj. (adesea repet sau prelungit) 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) aoleu!, e2!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o!, of!, ti!, ţ!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, mache!, tulai1!, valeu! A, ai venit deja! A, iată vechiul nostru prieten! 2 (exprimă indignare, revoltă) ehei!, o!, vai! A, ce necuviincios ai fost faţă de bătrân! 3 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) ah!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o!, ofl, ti!, vai!, oi!, elei!, phi! A, om ca dumneata mai rar întâlneşti! A, ce bine îmi pare că ai reuşit! 4 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) ah!, aoleu!, au3!, e2!, ei!, i2!, o!, of!, uf!, vai!, îleu!, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! A, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? - A! Nu mă mai întreba. 5 (exprimă regret) ah!, aoleu!, eh!, ehei!, hei1!, o!, of!, vai!, oi! A, râu îmi pare că nu am ţinut cont de sfaturile mamei! 6 (exprimă plăcere, mulţumire, satisfacţie) e2!, eh!, ehei!, ti!, ţ!, vai!, phi!, uau! A, ce splendidă ţi-a reuşit acuarela! A, ai fi putut să cazi dacă nu te prindeam! 7 (exprimă nemulţumire, mâhnire, dezamăgire) ah!, eh!, ehei!, ei!, poftim!, ţ!, uf!, na! A, ce mult s-a scumpit viaţal 8 (exprimă reamintirea bruscă a ceva uitat) vai! A, era să uit! Adu-mi mâine cartea pe care ţi-am împrumutat-o! a2 prep. (înv.; introduce un circ. de loc care indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni) v. Asupra. Către. înspre. La1. Spre. a comercial s.m. (inform.) a rond, coadă-de-maimuţă, at2. a posteriori loc. adj., loc. adv. (filos.; în opoz. cu „a prioriy) aposterioric. Teoriile stabilite a posteriori au fost corecte. a priori loc. adj., loc. adv. (filos.; la Kant şi la discipolii acestuia; în opoz. cu „aposteriori) aprioric, transcendental. Kant legitimează categoriile intelectului prin deducţia a priori. a rond s.m. (inform.) a comercial, coadă-de-maimuţă, at2. A rond este denumirea pentru semnul tipografic @, utilizat mai ales în adresele de poştă electronică. ab initio [abi'nitsio] loc. adv. (muz.) da capo. Orchestra a reluat uvertura ab initio. aba s.f. (ţes.) dimie, pănură, suman, şubă, zeghe. Poartă o haină ţărănească de aba. abac s.n. 1 numărătoare, <înv.> hambac. Abacul cu bile era folosit în trecut pentru calcule. 2 (mat., tehn.; şi în forma abacă) nomogra-mă. Abacul este o diagramă cu ajutorul căreia se rezolvă rapid unele calcule. abacă s.f. (mat., tehn.) = abac. abager s.m. (înv. şi reg.) v. Abagiu, abagiu s.m. <înv. şi reg.> abager. Abagiii făceau aba sau confecţionau haine de aba. abai s.n. (înv.) v. Cioltar. Şabracă. Valtrap, abajur s.n. 1 pălărie, taier. Lampa din sufragerie are abajur de porţelan. 2 (arg.) v. Minifustă. Minijupă, abâldă s.f. (constr.; înv.) v. Depozit Magazie, abandon s.n. 1 abandonare, părăsire. 2 abandonare, cedare, renunţare, capitulare. Abandonul boxerului s-a produs în repriza a doua. abandonă vb. 1.11 tr. (compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) a lăsa, a părăsi, a placa, <înv. şi pop.> a lepăda, a oropsi, <înv. şi reg.> a năpusti, a pustii, a urgisi, <înv.> a periorisi, a trece, a dezampara. Şi-a abandonat familia şi a plecat în lume. 2 tr. (compl. indică domenii de activitate, acţiuni, planuri etc.) a abzice, a lăsa, a renunţa. în viitorul apropiat va abandona acest plan ineficient. 3 tr. (compl. indică credinţe, noţiuni, doctrine, opinii etc.) a abjura, a aboli, a se dispensa, a renega, a renunţa, a repudia, <înv.> a se scârbi, a se lepăda. Tânăra şi-a abandonat propria religie. 4 intr. (despre oameni) a ceda, a se opri, a renunţa, a capitula, a dezarma. Boxerul a abandonat în repriza a doua. II refl. fig. (despre oameni) 1 a se confesa, a se destăinui, a se mărturisi, a se spovedi. S-a abandonat ei, spunându-i adevărul despre afacere. 2 a se încrede. S-a abandonat fetei, destăinuindu-şi trecutul. 3 a se lăsa. S-a abandonat cu totul plăcerilor. abandonare s.f. 1 abandon, părăsire. Abandonarea familiei provoacă traume copiilor. 2 abandon, cedare, renunţare, capitulare. 3 abjurare, abjuraţie, abolire, apostazie, renegare, renunţare, repudiere, părăsire, lepădare. A avut de suferit în urma abandonării propriei religii. abandonat, -ă adj. 1 (despre fiinţe, aşezări omeneşti etc.) lăsat, părăsit, <înv. şi pop.> lepădat2, oropsit, <înv. şi reg.> năpustit, pustiu. Copilul abandonat a fost dat în grija unchiului său. Satele abandonate încep să fie repopulate. 2 (despre o muncă începută) delăsat, lăsat, neglijat. A reluat proiectul abandonat anul trecut. abanos s.m., adv. I s.m. 1 (bot.) Diospyros ebenum; eben. Abanosul este un arbore tropical din familia ebenaceelor. 2 eben. Are o masă din abanos. II adv. (modal; înv.) v. Tare. Zdravăn. abataj s.n. 1 (miner.) ort. Din abatajul acestei mine se extrage minereu de fier. 2 (mar.) carenaj. Abatajul este operaţia de înclinare a unei nave mici în vederea reparării carenei sau a curăţării. 3 (anat.; arg.) v. Stomac. abate1 s.m. (relig.; la catolici) <înv.> avă. Abatele este superiorul unei abaţii. abate2 vb. III. 11 tr. (compl. indică cursul unui râu, al unui drum etc.) a deturna, a devia, a modifica, a muta, a schimba. Oamenii au abătut cursul râului pentru a proteja satul de inundaţii. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de la”, „de", care indică schimbarea direcţiei iniţiale sau normale) a (se) depărta, a (se) îndepărta, <înv.> a ostâmpi. Un indicator greşit i-a abătut pe excursionişti de la destinaţie. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la”) a da2, a se opri, a trece, a zăbovi, a călca. în drum spre casă se abate pe la club. 4 refl. (despre fenomene ale naturii, calamităţi etc.) a veni, a sosi. O mare furtuna s-a abătut din senin asupra oraşului. I11 refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de la”) a se depărta, a devia, a divaga, abatere 122 a se îndepărta, <înv.> a (se) scăpăta, a se sfii, a deraia, a ocoli, a se dezbăiera. în timpul discursului s-a abătut de la subiect. 2 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „de la”, „de”, care indică idei, gânduri etc.) a îndepărta, <înv. şi pop.> a dezbate2, <înv.> a apăra, a detomi. Cu multă răbdare, a reuşit să-l abată de la ideea sinuciderii. 3 refl. {despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor; cu determ. introduse prin prep. „de la”, care indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) a călca, a contraveni, a încălca, a nesocoti, a transgresa, a viola, <înv.> a păşi, a stropşi, a înfrânge, a sparge, a ştirbi. Prin ceea ce face, se abate de la lege. 4 tr. (despre gânduri, idei, preocupări etc.; compl. indică oameni) a distrage, a sustrage, <înv.> a distra. Grijile zilnice o abat de la lucru. 5 tr. (despre situaţii, stări, fenomene etc.; compl. indică oameni) a deprima, a întrista. Atmosfera apăsătoare din casă îl abate. 6 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Apuca. Căşuna. Năzări. Părea. Veni. 7 refl. (înv.; despre oameni) v. închina. înclina. Pleca. Ploconi. Prosterna. III (rar) 1 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî. întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. 2 refl. (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Cădea. Nărui. Prăbuşi. Răsturna, abâtere s.f. 11 deviaţie, deviere, modificare, mutare, schimbare. Abaterea cursului râului a fost necesară pentru protejarea satului de inundaţii. 2 oprire, trecere, zăbovire. A întârziat acasă din cauza abaterii pe la club. I11 depărtare, deviaţie, deviere, divagaţie, îndepărtare. Abaterea vorbitorului de la subiect a nemulţumit auditoriul. 2 culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, prihană, păcătuire, <înv. şi reg.> teahnă, bai2, greş, ocă, ponos, <înv.> cusur, mustrare, pacoste, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, alunecare, eres, erezie1, rătăcire, rătăceală. Va fi pedepsit pentru abaterea sa, deoarece a încălcat legea. 3 incorectitudine, neregulă, dezordine. A comis multe abateri în timpul directoratului său. 4 (psih.) abnormitate, anomalie, anormalitate, deviere, disfuncţie, derapaj, dezordine. Bolnavul prezintă grave abateri de comportament. 5 (gram., mat. etc.) excepţie. în acest caz există o abatere de la regulă. abatesă s.f. (bis.; la catolici) stareţă, superioară. Abatesa conduce o abaţie. abator s.n. 1 <înv. şi reg.> măcelărie, belitoare, tăietorie, <înv.> scaun, zalhana. Animalele pentru consum sunt tăiate în abatoare. 2 fig. carnaj, masacru, măcel, omor, hecatombă, meserniţă. Confruntarea dintre cele două clanuri adverse s-a transformat într-un adevărat abator. abaţie s.f. (relig.; la catolici) claustru, locaş de cult (v. locaş1), locaş de închinare (v. bcaş1), locaş de rugăciune (v. locaş1),!ocaş dumneze- iesc (v. locaş1), locaş sfânt (v. locaş1), mănăstire, <înv.> convent, monaster. Turiştii au vizitat abaţia franciscană. abătător, -oare adj. (reg.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, abătut, -ă adj. 1 (despre oameni) afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Abătut după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (înv.; despre cursul unui râu, al unui drum etc.) v. Deviat. Modificat. Schimbat2, abbevjliân, -ă s.n., adj. (geol.) 1 s.n. chelean. Abbevilianul este subetajul mijlociu al paleoliticului inferior. 2 adj. chelean. Straturi arheologice abbeviliene. abc s.n. (rar) v. Abecedar, abces s.n. (med., med. vet.) furuncul, furnicel, paisăc, ţâţa căţelei (v. ţâţă), ţâţână, ţâţânoc, ţâţoc, ţâţoi, zgaibă, <înv.> apostimă. A făcut un abces cutanat. abdică vb. I. intr. 1 (polit.; despre monarhi) <înv.> a se prosti2, a coborî. Regele a fost obligat să abdice. 2 fig. (despre oameni) a renunţa. A abdicat de la propriile principii de viaţă. abdicăre s.f. 1 (polit.) abdicaţie, <înv.) prostire1. Abdicarea regelui a mâhnit populaţia. 2 fig. renunţare. A refuzat abdicarea de la principiile proprii. abdicaţie s.f. (polit.; rar) v. Abdicare* abdomen s.n. (anat.) burtă, pântece, <înv. şi pop.) maţe (v. maţ), vintre, buric, inimă, tobă, babă, baldâr, bandor, bârdan, buft, burduf, burduhan, foaie, poho-ială, rânză, slabină, slăbii (v. slăbie2), <înv.) zgău, bufet. A durut-o abdomenul după ce a mâncat pere. abdominal, -ă adj. (anat.) ventral. Are dureri puternice în zona abdominală. abdominocenteză s.f. (chir.) paracenteză abdominală, puncţie abdominali Abdomino-centeza se execută în scopul evacuării unei colecţii de lichid din abdomen. abdominoscop s.n. (med.) laparoscop, peritoneoscop. Abdominoscopul este folosit în peritoneoscopie. abdominoscopie s.f. (med.) celioscopie, laparoscopie, peritoneoscopie, ventroscopie. Prin abdominoscopie se examinează interiorul cavităţii abdominale cu ajutorul laparoscopului. abecedar s.n. alfavita, azbucoavnă, bucoavnă, bucvari, silabar. Abecedarul cuprinde primele noţiuni de citire şi scriere. aberant, -ă adj. 1 (despre situaţii, idei, afirmaţii, manifestări etc. ale oamenilor) absurd, elucubrant, ilogic, incoerent, iraţional, nelogic, neraţional, stupid. în contextul discuţiei, afirmaţia lui este aberantă. 2 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, necorect, prost, rău, viciat, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. Exprimarea lui în română este aberantă. 3 (biol.; despre genuri, specii etc.) denaturat, aberănţă s.f. (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigorie, parigorie, taman. Au trecut abia doi ani de la căsătorie. 4 (consec.-final) barem1, doar, măcar. Aleargă puţin, abia te vei mai încălzi! abietacee s.f. (bot.) abietinee, pinacee. Molidul face parte din familia abietaceelor. abietrn s.n. (bot.) coniferină. Abietinul se extrage din lemnul de brad. abietinee s.f. (bot.) abietacee, pinacee. abil, -ă adj. 1 (despre oameni) destoinic, deştept, dibaci, industrios, ingenios, iscusit, isteţ, îndemânatic, măiestru, priceput, temeinic, <înv. şi pop.) meşteşugos, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzaci, meşteşugareţ,meşteşugaş, practic, practicos, practisit, desholt. Comerciantul abil ştie să facă profit din orice. 3 (despre oameni) şiret3, şmecher, viclean, deştept, meseriaş, <înv.> meşteşugos, a ispravnici, a mirui1, a slobozi, a volnici Şi-a abilitat fiica să încaseze contravaloarea cecului. abilitate s.f. 11 destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră abilitatea chirurgului în mânuirea bisturiului. 2 artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghioleală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârciogărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătu-ră, strataghemată, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. Comerciantul, pentru a avea profit mai mare, a recurs la abilităţi care nu-l onorează. II (concr.;jur.) andosament, andosare, delegaţie, împuternicire, mandat, procură, <înv.> procuraţie, vechilâc, vechilet, vechilimea, plirexusiotită. Are abilitate de a-l reprezenta în proces. abioseston s.n. (biol.) seston abiotic,tripton. Abiosestonul reprezintă ansamblul componentelor moarte dintr-un seston. abis s.n. (geomorf.) adânc, genune, prăpastie, noian, hău1, <înv. şi reg.> prăpăste-nie, stârmină, ţărm, beucă, corhol, gidunie, prăval, risipitură, stană, stănet, stâncă, ţipiş, <înv.> beznă, farăfund, precipiţiu, tău '.Dincolo de creasta muntelui urma abisul. abitir adv. (la compar., precedat de „mai”; pop. şi fam.) dihai. Băiatul făcea treabă mai abitir ca o fată. abject, -ă adj. 1 (despre oameni) infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, proclet, <înv.> fărădelege, iarălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om abject. 2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) infam, josnic, mârşav, mişel, mişe-lesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ruşinos, scelerat, ticălos, turpid, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scârnav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş, veri-găşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai abjecte manipulări. abjecţie s.f. abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemă-ciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice abjecţie. abjudecă vb. I. tr. (jur.; compl. indică drepturi, titluri, împuterniciri etc.) a anula, a suspenda, a despuia. Instanţa i-a abjudecat chiriaşului dreptul de abitaţie. abjudecăre s.f. (jur.) anulare, suspendare, <înv.> suspensiune. Ab judecarea dreptului de locuire în casă a chiriaşului a fost hotărâtă în instanţă. abjudecăt, -ă adj. (jur.; despre drepturi, titluri, împuterniciri etc.) anulat, suspendat, abjură vb. I. tr. (compl. indică credinţe, noţiuni, doctrine, opinii etc.) a abandona, a aboli, a se dispensa, a renega, a renunţa, a repudia, <înv.> a se scârbi, a se lepăda. Tânăra şi-a abjurat propria religie. abjurăre s.f. abandonare, abjuraţie, abolire, apostazie, renegare, renunţare, repudiere, părăsire, lepădare. A avut de suferit în urma abjurării propriei religii. abjurăţie s.f. abandonare, abjurare, abolire, apostazie, renegare, renunţare, repudiere, părăsire, lepădare, ablactă vb. I. tr. (compl. indică sugari) a înţărca, <înv. şi reg.> a întiri. Şi-a ablactat copilul când acesta avea zece luni. ablactăre s.f. ablactaţie, înţărcare, înţărcat1, sevraj. Ablactarea s-a făcut când copilul avea zece luni. ablactăţie s.f. ablactare, înţărcare, înţărcat1, sevraj. ablăţie s.f. (chir.) = ablaţiune, ablaţiune (ablăţie) s.f. (chir.) exereză, extirpare, scoatere, extirpaţie. S-a internat în spital pentru ablaţiunea unei tumori. ăblaut s.n. (fon.) apofonie, alternanţă vocalică. Ablautul se produce între vocalele din tema unui cuvânt. ablegă vb. I. tr. (rar; compl. indică fiinţe, în special oameni) v. Trimite, ablegăt s.m. 1 (în organizarea Bisericii Catolice; adesea determ. prin „papal,T) legat1, nunţiu. în lipsa sa, papa l-a lăsat în calitate aboli de ablegat pe capelanul său. Misiunea able-gatului papal a fost un succes. 2 (ieşit din uz) v. Congresman. Deputat. Parlamentar, ablepsie s.f. (med., med. vet.) cecitate, orbire, chiorătură, chiorâre, orbie, orbeală, <înv.> nevedere, orbiciune, orbime, orbitură. Ablepsia s-a produs în urma unui accident. abnegă1 vb. I. refl. (despre oameni; urmat de determ. în dat.) a se consacra, a se dărui, a se deda, a se dedica, a se destina, a se devota, a se hărăzi, a se închina, <înv.> a se aplica, a se dedia, a se meni, a se pridădi, a se şerbi, a trăi, a se afierosi, a se făgădui, a se logodi. S-a abnegat cu totul cercetării. abnegă2 vb. I. tr. (compl. indică oameni, credinţe, opinii etc.) a nega, a tăgădui, a denega. Şi-a abnegat strămoşii. abnegăre1 s.f. 1 consacrare, dăruire, dedicare, destinare, devotare, închinare, consa-craţie, logodire. Pentru ea a fost importantă abnegarea întregii ei vieţi cercetării. 2 abnegaţie, dăruire, devotament, devoţiune, <înv.> devotare, devotaţiune, jelanie, sadacat. L-a slujit cu abnegare cât timp i-a fost subaltern. abnegăre2 s.f. contestare, dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, denegare, denegaţie. Abnegarea propriei religii este o impietate. abnegăţie s.f. 1 abnegare1, dăruire, devotament, devoţiune, <înv.> devotare, devotaţiune, jelanie, sadacat. 2 jertfire, sacrificiu. Ceea ce o caracterizează este abnegaţia pentru copii. abnârm, -ă adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) anormal, nefiresc, nenormal, neobişnuit, suspect, dubios, fiţos, <înv.> preastrăin, deviat. Are un comportament abnorm. abnormităte s.f. 1 (psih.) abatere, anomalie, anormalitate, deviere, disfuncţie, derapaj, dezordine. Bolnavul prezintă grave abnormităţi de comportament. 2 (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigorie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi abnormităţile pe care le-a susţinut. aboălă s.f. (med.; reg.) v. Epilepsie, aboli vb. IV. tr. 1 (jur.; în opoz. cu „a valida”; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politi-ce, instituţii etc.) a abroga, a anula, a desfiinţa, a infirma, a invalida, a suprima, a rescinde, a strica, a şterge, <înv.> a anerisi, a desputernici, a nulifica, a risipi, a surpa. Sclavia a fost abolită de foarte mult timp. 2 (compl. indică credinţe, noţiuni, doctrine, opinii etc.) a abandona, a abjura, a se dispensa, a renega, a renunţa, a repudia, <înv.> a se scârbi, a se lepăda. Tânăra şi-a abolit propria religie. abolire 124 abolire s.f. 1 (jur.; în opoz. cu „validare”) abrogare, abrogaţie, anulare, desfiinţare, infirmare, invalidare, suprimare, aboliţie, anulaţie, ştergere, <înv.> dezlegare, nulificare. în statele democratice s-a legiferat abolirea inegalităţii de rasă şi de sex. 2 abandonare, abjurare, abjuraţie, apostazie, renegare, renunţare, repudiere, părăsire, lepădare. A avut de suferit în urma abolirii propriei religii. abolit, -ă adj. (jur.; în opoz. cu „validat”; despre acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) abrogat, anulat, desfiinţat, invalidat, înlăturat, suprimat, <înv.> nulificat, răsuflat. Ordonanţa abolită avea vicii de formă. aboliţie s.f. (jur.; în opoz. cu „validare”; rar) v. Abolire. Abrogare. Abrogaţie. Anulare. Desfiinţare. Infirmare. Invalidare. Suprimare, abominabil, -ă adj. (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) 1 cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă abominabilă. 2 detestabil, dezgustător, monstruos, odios, oribil, repugnant, respingător. Paricidul este o faptă abominabilă. abominâţie s.f. abjecţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie* blestemă-ciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, <&an!; înv.> vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice abominaţie. abonâ vb. I. tr., refl. (compl. indică oameni, instituţii etc.; cu determ. introduse prin prep. „la”) <înv.> a (se) prenumăra, a se subscrie. Şi-a abonat copiii la o revistă ştiinţifică. S-a abonat la un ziar central. abonament s.n. <înv.> subscriere. Şi-a cumpărat abonament la o revistă ştiinţifică. abonare s.f. <înv.> prenumărare, prenumera-ţie. Abonarea la revistă pe tot anul nu costă mult. abonat, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> prenumerant, subscribent, subscriitor. Numărul abonaţilor la diverse reviste este în creştere. 2 adj. (despre oameni, instituţii etc.) <înv.> prenumărat. Persoanele abonate primesc cu regularitate abonamentul. abord s.n. (nav.; rar) v. Abordaj. Abordare. Acostare. aborda vb. I. I I intr. (nav.; despre nave) a acosta, <înv.> a ţărmui, a ţărmuri. Vaporul a abordat la Constanţa. 2 tr. (compl. indică probleme, teme ştiinţifice etc.) a studia, a trata, a ataca. în cercetarea sa a abordat neologismele din sec. al XlX-lea. 3 tr. (compl. indică lucrări, discuţii etc.) a antama, a iniţia, a începe. A abordat cu mult curaj un nou proiect de cercetare. 4 tr. (compl. indică conversaţii, discursuri etc.) a deschide, a inaugura, a începe. A abordat discursul cu câteva consideraţii despjr religie. Il.tr. fig. 1 (compl. indică oameni) a acosta. Deşi nu-l cunoştea prea bine, l-a abordat pentru a-i cere unele lămuriri. 2 (compl. indică mai ales femei) a acosta, a agăţa, a pescui, a vâna. Tânăra a fost abordată pe stradă de un necunoscut. abordâbil, -ă adj. 11 (despre ţărmuri, coaste etc.) accesibil, acostabil, <înv.> apropiabil. Vaporul a acostat uşor pentru că ţărmul este abordabil. 2 (despre locuri, drumuri etc.) accesibil, practicabil, <înv. şi pop.> lesnicios, uşor2, <înv.> apropiabil. Drumul spre cabană este abordabil. II fig. 1 (despre oameni sau despre firea lor) comunicativ, expansiv, extravertit, jovial, prietenos, sociabil, volubil, accesibil, deschis, văratic. îi plac oamenii abordabili, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. 2 (despre enunţuri, texte etc.) inteligibil, accesibil. Frazarea este uşor abordabilă. 3 accesibil. Cultura este abordabilă celor interesaţi. abordaj s.n. (nav.) 1 abordare, acostare, abord. Abordajul navei s-a făcut cu greutate. 2 coliziune. Abordajul dintre nave a fost inevitabil. abordare s.f. 11 (nav.) abordaj, acostare, abord. Se pregăteau pentru abordarea navei. 2 studiere, tratare, atacare. Abordarea neologismelor din sec. al XlX-lea este o prioritate în cercetarea sa. 3 iniţiere, începere. Abordarea unui nou proiect de cercetare s-a făcut cu mult curaj. 4 deschidere, inaugurare, începere. A făcut câteva consideraţii despre religie la abordarea discursului. II fig. acostare, agăţare, agăţat1, pescuire, vânare. Abordarea unei tinere pe stradă este neprotocolară. abordat, -ă adj. 1 (nav.; despre nave) acostat. Vaporul abordat este sub pavilion grecesc. 2 fig. (despre oameni, mai ales despre femei) acostat, agăţat2. Tânăra abordată s-a arătat revoltată de gestul necunoscutului. aborigen, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj: (despre oameni, populaţii etc.) autohton, băştinaş, entopic, indigen, neaoş, pământean, verna-cular, pământesc, truncuş, <înv.> pământenesc, ierliu. Multe populaţii aborigene americane au fost distruse de conchistadori. 2 s.m.,s.f. autohton, băştinaş, indigen, pământean, pământeancă, <înv. şi reg.> moşnean, moştean, moşneag, moştenitor, <înv.> moşneancă, ţăran. Aborigenii îşi păstrează tradiţiile nealterate. aborti'v, -ă adj., s.n. 1 adj. (biol, med.) prematur. A născut un făt abortiv. 2 adj., s.n. (farm.) emenagog. Medicamentele abor-tive sunt riscante. abracadabrant, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost abracadabrantă. 2 (despre exprimare, fraze etc.) v. încurcat2, împiedicat, încâlcit, întortocheat, sucit2. Exprimarea abracadabrantă făcea scrisoarea de neînţeles. abrahi'e s.f. (med.) lipobrahie. Abrahia este o malformaţie congenitală, caracterizată prin lipsa braţelor. abrahiocefah'e s.f. (med.) acefalobrahie, acefalochirie. Abrahiocefalia este absenţa congenitală a braţelor şi a capului fătului. abrâş, -ăadj., adv. (pop.) I adj. 1 (despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit. 2 (despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman, înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 3 (despre acţiuni, fapte, proiecte, intenţii etc. ale oamenilor) v. Eşuat. Neizbutit. Nereuşit. Ratat. II adv. (modal) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent, abrazâre s.f. (tehn.) abraziune, atriţiune. abraziune s.f. 1 (tehn.) abrazare, atriţiune. Corpul metalic a fost prelucrat prin abraziune. 2 (geomorf., geol) coroziune, erodare, eroziune. Ţărmurile s-au surpat din cauza abrazi-uniiprovocate de valuri. 3 (geomorf, geol.) erodare, eroziune, roadere, săpare, spălare, şiroire. Abraziunea unui teren în pantă este provocată de torenţi sau de ploi. abreâcţie s.f. (psih.) catharsis. Abreacţia este o formă de psihoterapie. abreviâ vb. I. tr. (compl. indică cuvinte, titluri etc.) a. prescurta, a scurta. A abreviat titlul cărţii. abreviat, -ă adj. (despre cuvinte, titluri etc.) prescurtat, scurtat. în lucrare se utilizează titlurile abreviate ale cărţilor din bibliografie. abreviaturi s.f. (german.) v. Abreviaţie. Abreviere. Prescurtare. Scurtare, abreviăţie s.f. abreviere, prescurtare, scurtare, abreviatură. abreviere s.f. abreviaţie, prescurtare, scurtare, abreviatură. Dicţionarul are o listă cu abrevierile folosite de autori. abrogă vb. I. tr. (jur.; în opoz. cu „a valida”; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, institu- absolvire ţii etc.) a aboli, a anula, a desfiinţa, a infirma, a invalida, a suprima, a rescinde, a strica, a şterge, <înv.> a anerisi, a desputemici, a nulifica, a risipi, a surpa. Sclavia a fost abrogată de foarte mult timp. abrogare s.f. (jur.; în opoz. cu ,,validare>y) abolire, abrogaţie, anulare, desfiinţare, infirmare, invalidare, suprimare, aboliţie, anulaţie, ştergere, <înv.> dezlegare, nulificare. în statele democratice s-a legiferat abrogarea inegalităţii de rasă şi de sex. abrogat, -ă adj. (jur.; în opoz. cu „validat”; despre acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) abolit, anulat, desfiinţat, invalidat, înlăturat, suprimat, <înv.> nulificat, răsuflat. Ordonanţa abrogată avea vicii de formă. abrogaţie s.f. (jur.; în opoz. cu ,,validare>T) abolire, abrogare, anulare, desfiinţare, infirmare, invalidare, suprimare, aboliţie, anulaţie, ştergere, <înv.> dezlegare, nulificare. abrudeână s.f. (j.folc.) abrudeancă, ardeleană (v. ardelean), ardelenească (v. ardelenesc), ciobănaş, haţegană, lugojeană, someşeană. Abrudeana este un dans popular din Transilvania, cu mişcare moderată. abrudeancă s.f. (j.folc.) abrudeană, ardeleană (v. ardelean), ardelenească (v. ardelenesc), ciobănaş, haţegană, lugojeană, someşeană. abrupt, -ă adj. 11 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) drept, perpendicular, pieptiş, pieziş, povâmit, prăpăstios, priporos, râpos1, vertical, escarpat, oblu, ponorât, prăpăstu-it, priporât, repede, corhănos, corhuros, ponciş, prăvălat, prăvălatic, priporiu, pripos, râpit, râpuros, ţărmuros, ţipiş, <înv.> escarpos, măluros2, străminos. Alpiniştii urcă cu greutate panta abruptă. Muntele are spre nord un perete abrupt 2 (bot; despre plante sau despre tulpinile lor) repent, târâtor. Plantele cu tulpinile abrupte se întind pe pământ şi formează, din loc în loc, rădăcini. II fig. (despre stil) inegal, necurgător, neegal, sacadat, aspru. Sfi7u/ romanului este abrupt, cu fraze scurte, întrerupte. abrupteţe s.f. (geomorf ; rar) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant, abrutiză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) animaliza, a (se) dezumaniza, a (se) îndobitoci, <înv.> a (se) dobitoci, a (se) desufleţi. Alcoolul abrutizează omul. Adesea omul se abrutizează din cauza lipsei culturii. abrutizăre s.f. animalizare, dezumanizare, îndobitocire. Abrutizarea omului din cauza lipsei culturii apare în multe medii sociale. abrutizăt, -ă adj. 1 (despre oameni) anima-lizat, dezumanizat, îndobitocit, <înv.> dobitocit. Din cauza alcoolului, unii oameni, abrutizaţi, devin violenţi. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) agresiv, bătăios, brutal, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, nestăpânit, violent, atrabili-ar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt abrutizate. absciziune s.f. (chir.) rezecţie. Medicul a recurs la absciziunea degetului din cauza cangrenei. abscons, -ă adj. 1 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, dubios, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii absconse. 2 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona absconsă a sufletului este greu de definit. absent, -ă adj. 1 lipsă. Elevul absent este bolnav. 2 (despre oameni) distrat, inadvertent, indiferent, îngândurat, năuc, neatent, preocupat, uitit, <înv.> distras, aerian, căscat2, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Absentă ca de obicei,, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată. 3 (despre privire, ochi etc.) pierdut, îngândurat. Stătea la fereastră cu privirea absentă. absentă vb. I. intr. (despre oameni) a lipsi. A absentat de la şcoală o săptămână. absentăre s.f. absenţă, lipsă, <înv.> lipsire. Absentarea nemotivată de la şcoală a fost penalizată cu scăderea notei la purtare. absenţă s.f. 1 absentare, lipsă, <înv.> lipsire. 2 lipsă, <înv.> lipsire. Judecata s-a făcut în absenţa inculpatului. 3 distracţie, distragere, inatenţie, neatenţie. I-a înmânat plicul cu un gest de absenţă. absidă s.f. (arhit. bis. bizantină; şi absidă centrală) horă1. Absida este încăperea circulară din extremitatea estică a bisercii. absint s.m. (bot.) Artemisia absinthium; pelin, pelin-adevărat, pelin-alb, pelin-bun, pelin-de-grădină, pelin-de-Rusalii, pelin-negru, pelin-verde, iarba-fecioarelor (v. iarbă), lemn-sfânt, lemnul-Domnului (v. lemn), peliniţă, polen2, polen-de-cel-mare (v. polen2). absolut, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 complet, deplin, integral, întreg, plenar, tot, total, plenitudinar, <înv.> cumplit, umplut2. într-o democraţie adevărată este garantată libertatea absolută a exprimării opiniilor. 2 necondiţionat, suprem, suveran. în anumite situaţii autoritatea judecătorului este absolută. 3 (cu nuanţă intensivă) adânc, complet, deplin, desăvârşit, perfect, profund, total, adâncit, solemn, suveran. O linişte absolută domnea în toată casa. 4 suveran, total. Manifestă o dragoste absolută pentru copiii ei. îi tratează cu un dispreţ absolut. 5 imperios, neapărat, stringent. Procurarea medicamentelor a devenit o necesitate absolută. 6 (despre noţiuni, judecăţi etc.) categoric, evident, flagrant, indiscutabil, izbitor, vădit. Acesta este un adevăr absolut. 7 categoric, definitiv, irevocabil. Confirmarea unui astfel de specialist i se pare absolută. 8 (chim.; despre substanţe) pur2. Alcool absolut II adv. (modal) 1 (având val. unei afirmaţii) bineînţeles, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, incon- testabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, naturalmente, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Absolut! 2 complet, completamente, integral, total, <înv. şi pop.> sadea. Totdeauna a fost absolut sincer cu părinţii. 3 imperios, neapărat, stringent. Este absolut necesar să mergi la doctor. 4 esenţialmente, funciarmente. Prin aceste dovezi se arată absolut că este nevinovat 5 (rar; urmat de determ. introduse prin prep. „ca”) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit. III s.n. desăvârşire, perfecţiune, sublim, impecabilitate, sublimitate, <înv.> săvârşire, umplutură. De obicei, un om de cultură crede în absolutul unei creaţii artistice. absolutism s.n. (polit) autocraţie, despotism, tiranie, <înv.> autocratorie, despoţie, samoder-javie. în absolutism dominaţia celui care conduce se manifestă nelimitat absolutist, -ă adj. (polit; despre regimuri politice, state etc.) autocrat, autocratic, despotic, dictatorial, samavolnic, satrapie, tiranic, <înv.> absolutistic, autocratoric, dictatoresc, dictatoric, tirănesc. Unele state absolutiste au evoluat spre democraţie. absolutistic, -ă adj. (polit.; înv.; despre regimuri politice, state etc.) v. Absolutist. Autocrat. Autocratic. Despotic. Dictatorial. Samavolnic. Satrapie. Tiranic, absoluţiune s.f. (jur.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) absolvire, iertare, scutire. A fost eliberat prin absoluţiune de pedeapsă, întrucât fapta săvârşită s-a prescris. absolvenţă s.f. absolvire, isprăvire, încheiere, terminare. absolvi vb. IV. tr. 1 (compl. indică forme de învăţământ, ani şcolari etc.) a isprăvi, a încheia, a sfârşi, a termina. Mai are un an până când absolvă facultatea. 2 (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a cruţa, a dezlega, a ierta, a scuti, a desface, <înv. şi pop.> a slăbi, a uşura, <înv.> a dezobliga, a milui, a opri, a pardona, a slobozi. L-a absolvit de jurământul făcut 3 (jur.; compl indică acuzaţi; urmat de determ. introduse prin prep. „de'*) a ierta, a scuti, <înv.> a pardona. Judecătorul a absolvit acuzatul de pedeapsă. 4 (relig.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a dezlega, a ierta, a elibera. Preotul l-a absolvit de păcate. absolvire s.f. 1 absolvenţă, isprăvire, încheiere, terminare. După absolvirea liceului s-a înscris la facultate. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) cruţare, dezlegare, iertare, scutire, remisiune, dezle-ganie, <înv.> dezlegat1, dezlegătură, dezobliga-re, dezobligaţie, iertăciune, slobozire. Absolvirea de jurământul făcut a fost benefică pentru el 3 (jur.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) absoluţiune, iertare, scutire. 4 (relig; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) dezlegare, iertare, pocăinţă, <înv. şi pop.> dezlegătură, pocăire, <înv. şi reg.> dezleganie, <înv.> iertăciune, pocaianie. absorbant 126 A cerut preotului să-i facă o rugăciune de absolvire de păcate. absorbant -ă adj.,s.n. 11 adj., s.n. absorbitor, <înv.> sugător. Sugativa este o hârtie absorbantă. Absorbantul fixează în masa sa substanţe, particule sau energie. 2 s.n. tampon absorbant. Absorbantele sunt folosite mai ales în scopuri igienice. II adj. fig. (despre manifestări realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este absorbant. absorbât s.n. {chim.) absorbtiv. Absorbatul se fixează în masa absorbantului. absorbi vb. IV. I tr. 1 (compl. indică mai ales materii fluide) a aspira, a încorpora, a înghiţi, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. Pământul s-a dezgheţat şi începe să absoarbă apa rezultată din topirea zăpezii. 2 (despre pompe, aspiratoare etc.; compl. indică lichide, praf, gaze etc.) a aspira, a trage. Pompa absoarbe fluidul din canal. II fig. 1 tr. (despre lecturi, spectacole etc.; compl. indică oameni) a domina, a preocupa, a solicita, a stăpâni, a acapara, a captiva, a încătuşa, a înlănţui, a sorbi, a lănţui. Lectura romanului o absoarbe cu totul. 2 tr. (compl. indică informaţii, cunoştinţe etc.) a asimila, a dobândi, a-şi însuşi1, a învăţa, a prinde. Cei mai mulţi copii absorb cu uşurinţă inovaţiile tehnice. 3 refl., tr. (sociol.; sub. sau compl. indică oameni, etnii etc.) a (se) asimila, a (se) include, a (se) integra, a (se) încorpora, a (se) îngloba, a (se) reintegra, a îneca. Societatea îi absoarbe pe cei mai mulţi dintre imigranţi. absorbire s.f. 1 absorbţie, aspiraţie, încorporare, resorbţie, sorbire, sucţiune, sugere. Capacitatea solului pietros de absorbire a apei de ploaie este mică. 2 fig. dominare, preocupare, captivare. Absorbirea în lectură o face să se detaşeze de tot ce o înconjoară. absorbit, -ă adj. 1 (mai ales despre materii fluide) supt2. Apa absorbită i-a pătruns în plămâni. 2 fig. (despre oameni) dominat, preocupat, captivat. Stătea într-un fotoliu absorbită de gânduri. absorbitor, -oare adj. (despre corpuri solide sau lichide) absorbant, <înv.> sugător, absorbtiv s.n. (chim.) absorbat. absorbţie s.f. 1 absorbire, aspiraţie, încorporare, resorbţie, sorbire, sucţiune, sugere. 2 (tehn.) aspirare, extragere. A fost cumpărată o instalaţie nouă de absorbţie a gazelor toxice. abstenţiune s.f. (livr.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) v. Abstinenţă. Abţinere. Continenţă. înfrânare. Reţinere. Stăpânire. abstinent, -ă adj. (despre oameni) continent. Persoanele abstinente trăiesc o viaţă de abstinenţă. abstinenţă s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) abţinere, continenţă, înfrânare, reţinere, stăpânire, abstenţiune, post2, <înv.> mortificaţie, penitenţă. abstract, -ă adj, adv., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „experimental”) abstractizat, teoretic2. în demonstraţie a recurs şi la ipoteze abstracte. 2 abstractizat, conceptnal, noţional, conceptiv. Enunţul este greu de înţeles pentru mulţi, întrucât are un conţinut abstract. 3 (a. plast.) nonfigurativ. Predominante sunt decorurile abstracte. 4 (despre manifestări, reacţii etc. ale oamenilor) formal, platonic. Nu se putea însă linişti doar cu consolări abstracte. II adv. (modal) nonfigurativ. Artistul pictează abstract. III s.n. nonfigurativ. Pictorul a trecut de la figurativ la abstract. abstractiza vb. I. tr. a matematiza. Omul are capacitatea de a abstractiza. abstractizare s.f. 1 abstracţie. Matematicianul face o operaţie de abstractizare. 2 (filos.) abstractizare analitică = abstracţie analitică. Abstractizarea analitică este o operaţie efectuată în cadrul epistemologiei genetice. abstractizat, -ă adj. 1 (în opoz. cu „experimental”) abstract, teoretic2.2 abstract, conceptual, noţional, conceptiv. abstracţie s.f. 1 abstractizare. 2 (filos.) abstracţie analitică - abstractizare analitică, abstracţionism s.n. (a. plast.) artă abstractă, artă nonfigurativă. Abstracţionismul se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii. abstrus, -ă adj. (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nepreds, dubios, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii abstruse. absurd, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre situaţii, idei, afirmaţii, manifestări etc. ale oamenilor) aberant, elucubrant, ilogic, incoerent, iraţional, nelogic, neraţional, stupid.. în contextul discuţiei, afirmaţia lui este absurdă. 2 s.n. absurditate, ilogism, incoerenţă, nonsens, ilogicitate. Absurdul întâmplării i-a stupefiat pe toţi. absurditate s.f. 1 absurd, ilogism, incoerenţă, nonsens, ilogicitate. 2 (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, abnormita-te, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigo-rie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi absurdităţile pe care le-a susţinut. abţibilduri s.n. pl. fig. (concr.) bagatele (v. bagatelă), fleacuri (v. fleac), mărunţişuri (v. mărunţiş), nimicuri (v. nimic), prostii (v. prostie). Cumpără tot felul de abţibilduri. abţigui vb. IV. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. abţiguit, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. abţine vb. III. refl. (mai ales despre oameni) a se domina, a răbda, a se reţine, a se stăpâni, se ţine, a se inhiba, <înv.> a se păstra, a se înfrâna, a se opri, a se mărgini, a se rezerva, a se răstigni. Dacă nu s-ar fi abţinut, ar fi izbucnit în plâns. abţinere s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) abstinenţă, continenţă, înfrânare, reţinere, stăpânire, abstenţiune, post2, <înv.> mortificaţie, penitenţă. A reuşit să-şi refacă sănătatea prin abţinere de la excese alimentare. abulie s.f. fig. 1 inactivitate, inacţiune, inerţie, neactivitate, nonacţiune, pasivism, pasivitate, adormire, hibernare, letargie. Starea lui de abulie îi enervează pe toţi. 2 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Abulia lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. abundă vb. I. intr. a prisosi, <înv. şi pop.> a trece. Fructele care abundă în pieţe sunt de calitate. abundent -ă adj. 1 (despre recoltă, producţie etc.) bogat, bun, îmbelşugat, îndestulat, mare1, mănos, mult, opulent, exuberant, profuz, <înv. şi reg.> belşugos, spornic, biu, <înv.> săţios1, zdravăn. Anul acesta recoltele au fost abundente. 2 (mai ales despre mese, ospeţe) bogat, copios, îmbelşugat, îndestulat, opulent, <înv.> îndesat, generos, princiar, regal2, regesc, zdravăn, domnesc. Au avut o cină abundentă. abundenţă s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, belşug, bogăţie, exces, îmbelşugare, îndestulare, noian, opulenţă, prisos, ubertate, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfa, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destulare, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. corn), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbelşugării (v.com), sac. La începutul verii este abundenţă de legume în pieţe. ăbur s.n. 11 (fiz.) vapori (v. vapor). De departe se vedea aburul locomotivei. 2 efluviu, exalare, exalaţie, miasmă, miros, parfum, abureală, evaporaţie, <înv.> miroseală, mirosenie. Tânăra lasă în urmă un abur pătrunzător de iasomie. 3 (teol; înv.) v. Spirit. Suflet. II fig. 1 adiere, boare, briză, pală1, suflare, suflu, undă, aburire, abureală, răsuflet, aburel. Aburul vântului abia se simţea. 2 tărie. După un asemenea chef, aburul băuturii i s-a urcat la cap. aburcă vb. I. refl. (pop.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra”) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. aburcăre s.f. (pop.) v. Căţărare. Căţărat1. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1. 271 abureală s.f. I (rar) v. Abur. Efluviu. Exalare. Exalaţie. Miasmă. Miros. Parfum. II fig. I (rar) v. Abur. Aburire. Adiere. Boare. Briză. Pală1. Suflare. Suflu. Undă. 2 (fam.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengărie. aburel s.n. (înv.) 1 v. Vânticel. Vântişor. Vântuleţ. 2 fig. v. Abur. Aburire. Adiere. Boare. Briză. Pală1. Suflare. Suflu. Undă. aburi vb. IV. I intr., refl. (despre obiecte din sticlă, pereţi etc.) a (se) asuda. Lentilele ochelarilor s-au aburit. Geamurile au aburit. II fig. 1 intr. (despre vânt) a adia, a oblicări. Vântul abia abureşte. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor; adesea determ. prin „la faţă”) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) învăpă-ia, a (se) roşi, a (se) rumeni, a (se) aprinde, a (se) arămi, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a aburit la faţă când a urcat pe scenă. 3 tr., refl. (compl sau sub. indică ochii) a (se) înlăcrima, a (se) uda, a (se) umezi, a (se) înmuia. Fumul i-a aburit ochii. Ochii i s-au aburit când şi-a văzut bunica. 4 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi, îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. aburi'me s.f. (fiz.; înv.) v. Evaporare. Evapo-raţie. Vaporizare. Vaporizaţie. Volatilizare, aburire s.f. fig. 1 adiere, boare, briză, pală1, suflare, suflu, undă, abur, abureală, răsuflet, aburel. Aburirea vântului abia se simţea. 2 îmbujo-rare, împurpurare, înroşire, roşire, rumenire, aprindere. Emoţiile i-au provocat aburirea feţei. 3 (fam.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălituri Poznl Ştrengărie. aburit, -ă adj. I (despre obiecte din sticlă, pereţi etc.) asudat, brumat .Nu poţi vedea nimic prin lentilele aburite ale ochelarilor. II fig. 1 (despre oameni sau despre faţa, obrajii etc. lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşit, roşu, rubicond, rumen2, rumenit, aprins2, încins2, înflorit. Obrajii aburiţi şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 2 (fam.; despre oameni) v. Ademenit. Amăgit. îmbrobodit2. încântat. înşelat1. Minţit. Momit Orbit Păcălit2. Trişat. 3 (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. aburitor, -oare adj. (rar) v. Aburos, aburos, -oăsă adj. I aburitor. Dimineaţa, priveşte lacul aburos din balconul casei. II fig. 1 ceţos, vaporos. Uneori, în primele ore ale dimineţii este o lumină aburoasă. 2 (înv.; despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Aerian. Diafan. Eterat. Eteric. Fin1. Fiu. Spumos. Străveziu. Subţire. Transparent. Ul-traeterat. Uşor2. Vaporos. abuz s.n. 1 exces, ilegalitate, injustiţie, samavolnicie, silnicie, arbitraritate, <înv. şi reg.> silă, <înv.> necuviinţă, puternicie, volnicie, <înv.; glum.> catahrismie, catahris. Cetăţenii nu admit abuzurile puterii. 2 exagerare, exces. Orice abuz este o traumă pentru organism. 3 exagerare, exces, dezmăţ. Abuzul folosirii cuvintelor obscene în limbajul tinerilor este neplăcut. abuză vb. I. 1 tr. (compl. indică mai ales femei, minori) a batjocori, a necinsti, a silui, a viola, a violenta, a râde, a căzni, a râsui, a ruşina, <înv.> a dezonora, a ruguci, a sili, a smeri, a pângări, a spurca, a crăciuni. A fost trimis în judecată pentru că a abuzat o tânără. 2 intr. (cu determ. introduse prin prep. ,,cu”) a exagera. A abuzat cu mâncarea şi s-a îmbolnăvit. abuzăre s.f. batjocorire, necinstire, siluire, viol, violare, violentare, <înv. şi reg.> râs2, râsuire, <înv.> silă, silnicie, violaţie, pângărire. Abuzarea unei femei este pedepsită de lege. abuzăţ, -ă adj. (mai ales despre femei, minori) batjocorit, necinstit, siluit, violat, <înv. şi pop.> ocărât, ruşinat, pângărit. Femeia abuzată a fost internată în spital abuziv, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) arbitrar, despotic, excesiv, ilegal, injust, neronian, samavolnic, silnic, tiranic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat. Au fost luate măsuri abuzive împotriva greviştilor. 2 exagerat, excesiv. Consumul de medicamente nu trebuie să fie abuziv. II adv. (modal) arbitrar, despotic, samavolnic, samavolniceşte, tiranic, <înv.> arbitrariceşte, despoteşte, tirani^ ceşte, tirăneşte, volnic. Şi-a însuşit abuziv proprietatea. abzi'ce vb. III. tr. 1 (compl. indică domenii de activitate, acţiuni, planuri etc.) a abandona, a lăsa, a renunţa. în viitorul apropiat va abzice acest plan ineficient. 2 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, <înv.> a reprehenda, a înfiera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. A fost abzis de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. ac s.n. 11 ac cu gămălie = bold2, spelcă, bumbuşcă, gomboş, <înv.> carfiţă. A prins tivul rupt cu un ac cu gămălie; ac de cap = ac de păr = spelcă, cange, orlon. Şi-a prins pârul cu ace de cap. 2 (entom.; la albine, viespi) bold2. Acul albinei i-a pătruns adânc în mână. 3 (şi, art., acul ceasului, acul ceasornicului) minutar, cazaică, cazancă. Prin cădere, ceasului i s-a rupt acul. 4 (tehn.; şi ac feroviar) macaz, schimbător, valtău. Tramvaiul a oprit la ac. 5 (tehn.) ac de reglare = ac obturator = cui poantou, poantou. Acul obturator reglează accesul combustibilului în carburatorul unui autovehicul. 6 (iht.) ac-de-mare = Syngnathus rubescens; peştele-ac (v. peşte). 7 (art.; bot.; reg.) acul-pămăntului v. Ruginiţi Straşnic (Asplenium trichomanes). II fig. (la pl. ace) 1 (med.) împunsătură, înjunghietură, înţepătură, junghi, nevralgie acaparant intercostală, fulgerătură, săgeată, săgeta-re, săgetătură, tăietură, ţeapă. Simte ace în piept când oboseşte. 2 butadă, ironie, persiflare, zeflemea, aşchie, bo-bâmac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiu-itură, ţep, ţepuşă. Acele pamfletarului nu iartă pe nimeni. acadeă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondeni Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). academic, -ă adj. 1 (despre atitudini ale oamenilor, despre stil etc.) distins, elevat, sobru, solemn. S-a remarcat prin stilul academic al intervenţiei sale. 2 (despre ambianţă, mediu etc.) convenţional, solemn, rece. în aulă era o atmosferă academică. 3 (despre proiecte, programe de studiu etc.) universitar. Programa academică prevede trei ani de studiu. 4 (rar; despre oameni) v. Distins. Sobru. Solemn. academie s.f. 1 (milit., pedag.) academie militară = <înv.> şcoală de război. A absolvit academia militară. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. acaju s.m. invar., adj. invar. 1 s.m. invar. (bot.) Swietenia mahagoni; mahon. 2 adj. invar, maro-roşcat. Paltonul ei este din stofă acaju. acalazîe s.f. (med.) cardiospasm. Acalazia este o anomalie de funcţionare a sfincterului. acalefe s.f. pl. (zool) scifozoare. Meduza-fără-văl face parte din clasa acalefelor. acalmie s.f. calm2, linişte, pace, serenitate, tăcere, chietudine, <înv. şi pop.> lin2, <înv. şi reg.> paos, <înv.> liniştire, molcomire, placiditate. S-a grăbit spre casă, remarcând acalmia dinaintea furtunii. acăntă s.f. (bot.) Acanthus longifolius; talpa-ursului (v. talpă), brânca-ursului (v. brâncă1), matrună, pălămidă1, spinul-tăl-pii-ursului (v. spin). acantifer, -ă adj. (bot.; despre plante) acantofor. Plantele acantifere au ghimpi. acantit s.n. (mineral) argentit, argirit, argiroză. Acantitul este o sulfură naturală de argint. acantofor, -ă adj. (bot.; despre plante) acantifer. acapară vb. I. tr. I a monopoliza. A acaparat atenţia auditoriului folosind dialogul II fig. 1 (despre lecturi, spectacole etc.; compl. indică oameni) a domina, a preocupa, a solicita, a stăpâni, a absorbi, a captiva, a încătuşa, a înlănţui, a sorbi, a lănţui. Lectura romanului o acaparează cu totul. 2 (compl. indică timpul pe care îl are cineva la dispoziţie sau care este alocat pentru realizarea unei acţiuni) a lua. Lucrul la noua carte îi acaparează tot timpul acaparănt, -ă adj. acaparator, monopolizator. Calculatorul devine cu timpul o pasiune acaparantă pentru cei mai mulţi. acaparare acaparare s.f. monopolizare. A încercat acapararea atenţiei auditoriului folosind dialogul acaparator, -oare adj. acaparant, monopolizator. acar s.m., s.n. 1 s.m. (ferov.) macagiu. Acarii verifică macazurile. 2 s.n. acăriţă1, acamiţă, undrelar. în acar se păstrează acele de cusut. acarce pron. nehot. (înv. şi reg.) v. Orice, acaret s.n. 1 (constr.) atenansă, dependinţă, <înv. şi reg.> namestie, olat, sălaş, dam2, hei2, hleamp, ilet, ipulet, leau, mâietoare, oleab, sălaş, tacâmuri (v. tacâm), talanturi (v. talant2), <înv.> bina. Conacul are un acaret în care este spălătoria. 2 fig. (la pl. acareturi; fam.) v. Bagatele (v. bagatelă). Fleacuri (v. fleac). Mărunţişuri (v. mărunţiş). Nimicuri (v. nimic). Prostii (v. prostie). acarinâtă s.f. (omit.) ratită. Cazuarul şi struţul fac parte din grupul acarinatelor. acamiţă s.f. (reg.) v. Acar. acariobiont, -ă adj. (biol; despre celule) acariot. Celulele acariobionte sunt lipsite de nucleu. acari6t,-ă adj. (biol; despre celule) acariobiont. acarioză s.f. (med., med. vet.; la oameni, la animale şi la păsări) râie, scabie, parhal, parhă, rapăn1, râială, scărpineală, zgaibă. Acarioza este o boală contagioasă. acaroffl, -ă adj. (biol; despre fiinţe) acarofitic. Fiinţele acaroftle trăiesc în simbioză cu acari-enii. acarofitic,-ă adj. (biol; despre fiinţe) acarofil. acarpotrop, -ă adj. (bot.; despre plante) acarpotropic. Plantele acarpotrope nu au mişcări de curbare pentru diseminarea seminţelor. acarpotropic, -ă adj. (bot.; despre plante) acarpotrop. acatist s.n. (bis.) acatistier. Acatistele conţin imnuri în cinstea lui Iisus Hristos, a Fecioarei Maria, a unor sfinţi sau a unor evenimente religioase. acatistier s.n. (bis.) acatist, acăţ s.m. (bot.; reg.) v. Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudacacia). acaţie-boierească s.f. (bot.; reg.) v. Salcâm-ja-ponez (Sophora japonica). acăriţă1 s.f. (pop.) v. Acar. acăriţă2 s.f. (entom.; reg.) 1 v. Căpuşă (Ixodes ricinus). 2 v. Căpuşă (Melophagus ovinus). acăstâu s.n. (reg.) v. Spânzurătoare, acătării adj. invar., adv. I adj. invar. 1 (pop.) v. Adecvat. Bun. Indicat. Nimerit. Potrivit. Propriu. 2 (pop.; despre oameni) v. Bun. Cumsecade. îngăduitor. înţelegător. Omenos. 3 (înv.; despre posturi, ranguri) v. Important, înalt. însemnat. Mare1.4 (înv.; antepus subst. determ.) v. Asemenea. Aşa. Atare. II adv. (modal; pop.) v. Bine. Corect. Frumos. Just. acăţăr s.m. (bot.; reg.) v. Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudacacia). acăţele s.f. pl. (bot.; la plantele agăţătoare; reg.) v. Cârcel. accede vb. III. intr. I (pred.) 1 (despre fiinţe sau, p. ext., despre vehicule, vase etc. care se deplasează; de obicei cu determ. locale, exprimate prin adv. sau introduse prin prep. „la ”, „în”, „până la”, „până în”) a ajunge, a sosi, a veni, <înv.> a deştinde, a merge, a chetandisi, a proftaxi. Excursioniştii acced la destinaţie după un drum obositor. Nava accede în port cu o mică întârziere. 2 (despre oameni sau despre colectivităţi; cu determ. introduse prin prep. „la*f a adera, a se ralia, a subscrie. Accede fără rezervă la părerea colectivului. II (cop.; formează pred. nominal cu un nm. pred.; livr.; despre oameni) v. Ajunge. Deveni. acceleră vb. I. tr. 1 tr. (compl. indică evenimente, hotărâri, procese etc.) a activiza, a grăbi, a iuţi, a precipita, a urgenta, a zori2, <înv.> a pripi, a urga, a brusca. Noile investiţii au accelerat dezvoltarea economică. 2 intr. (despre şoferi) a călca. Accelerează şi intră în depăşire. accelerănt, -ă adj. (rar) v. Accelerator, accelerăre s.f. acceleraţie, grăbire, iuţire, urgentare, zorire, <înv.> urgare. Se impune accelerarea mersului pentru a nu se înnopta pe drum. accelerat, -ă adj., adv. 1 adj. (despre procese, fenomene etc.) grăbit, iuţit, pripit2, rapid, zorit2. Căldura excesivă determină o coacere accelerată a fructelor şi a legumelor. 2 adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) afrettando. accelerator, -oăre adj. accelerant. Dispozitivul accelerator al instalaţiei s-a defectat. accelerăţie s.f. 1 accelerare, grăbire, iuţire, urgentare, zorire, <înv.> urgare. 2 (tehn.) acceleraţie negativă = deceleraţie. Acceleraţia negativă este raportată la unitatea de timp. accelerometru s.n. (tehn.) indicator de acceleraţie. Accelerometrul măsoară acceleraţia vehiculelor. accănt s.n. 11 (fon.) <înv.> lovire, lovitoare (v. lovitor), ton2. Cuvântul are accentul pe silaba a doua. 2 (fllol.) accent ascuţit = <înv.> oxie. Accentul ascuţit este pus deasupra unei vocale. 3 (muz.) battuta. 4 intonaţie, ton2, notă, nuanţă. Avea în glas un accent plin de îngrijorare. II fig. importanţă, însemnătate, pondere, relevanţă, valoare, ponderozitate. Argumentele ştiinţifice au avut un accent deosebit în cadrul dezbaterilor. accentuă vb. 1.11 tr. a evidenţia, a întări, a învedera, a potenţa, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, a marca, a ridica. în intervenţia sa a accentuat importanţa proiectului. 2 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică corpul uman sau părţi ale lui) a arăta, a contura, a evidenţia, a marca, a mula, a reliefa, a sublinia. Taiorul îi accentuează talia fină. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „asupra) a insista, a stărui, a apăsa, a se opri, a pedala. Accentuează asupra obligaţiilor zilnice ale echipei pe care o conduce. 4 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se acutiza, a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întărâta, a se întări, a se înteţi, a se mări, a spori1, a se umfla, a se iuţi, 128 <înv.> a se adăuga, a se aspri. Forţa vijeliei se accentuează. II refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) înteţi, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se accentuează pe zi ce trece. Singurătatea accentuează depresia. accentuăre s.f. 11 arătare, evidenţiere, întărire, potenţare, punctare, relevare, relevaţie, reliefare, subliniere, accentuaţie, marcare. Vorbitorul s-a limitat la accentuarea importanţei proiectului. 2 (fon.) accentuaţie, <înv.> lovire. Accentuarea se face pe penultima silabă. 3 acutizare, amplificare, creştere, intensificare, întărire, înteţire, mărire, sporire, <înv.> adăugare. Accentuarea forţei vijeliei a fost devastatoare. II fig. acutizare, agravare, amplificare, creştere, intensificare, înteţire, mărire, sporire, adâncire, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza accentuării disensiunilor dintre ei. accentuăt, -ă adj. 11 (fon.; despre vocale, silabe, cuvinte etc.) tonic. Flexiunea verbală se caracterizează prin opoziţia între radicale accentuate şi neaccentuate. 2 evident, pronunţat, reliefat, vizibil, îngroşat, marcat2. Vorbeşte cu o accentuată pronunţie ardelenească. 3 evidenţiat, întărit, potenţat, reliefat, subliniat2, marcat2. în ultimul volum al poetului se remarcă o notă accentuată de lirism. 4 proeminent, pronunţat, puternic. Are bărbia accentuată. II fig. (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) acutizat, agravat, amplificat, crescut2, intensificat, înteţit, mărit3, sporit, ascuţit2. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunilor accentuate dintre ei. accentuativ, -ă adj. (despre ritm, intonaţie etc.) tonic. în frazare se observă creşterea ritmului accentuativ. accentuăţie s.f. 1 (fon.) accentuare, <înv.> lovire. 2 (rar) v. Accentuare. Arătare. Evidenţiere. întărire. Marcare. Potenţare. Punctare. Relevare. Relevaţie. Reliefare. Subliniere, accepe vb. III. tr. (livr.; compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) v. Accepta. Admite. Aproba. Concepe. îngădui. Permite. Răbda. Suferi. Suporta. Tolera. accept s.n. 11 acceptare, admitere, aprobare, consimţire, încuviinţare, îngăduire, aprobat1, <înv.> aprobaţie, aprobăluire. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”, „a da”) adeziune, aprobare, consimţământ. Şi-a dat acceptul pentru a participa la manifestările împotriva încălcării drepturilor omului. II (concr.; fin.) cambie, poliţă2, trată, valtău, <înv.> obligă, sinet, vecsel. Acceptul trebuie plătit la scadenţă. acceptă vb. I. tr. 1 (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a admite, a aproba, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, a vrea, <înv. acela şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul a acceptat să se amâne examenul 2 (compl indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a admite, a aproba, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, a accepe, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot accepta comportamentul iresponsabil al fiului lor. 3 (compl indică teorii, concepţii, doctrine etc.) a admite, a adopta, a împărtăşi, a-şi însuşi1, a prelua, a primi, a recunoaşte, a îmbrăţişa. Oamenii de ştiinţă i-au acceptat teoria privind transhumanţa. 4 (compl. indică oameni) a admite, a include, a primi. în cele din urmă, a fost acceptat în cercul nostru de prieteni. 5 (compl. indică mai ales oameni; de obicei în constr. neg.) a suferi, a suporta, a înghiţi, a mistui, a honipsi. Nu poate accepta oamenii vulgari. 6 (compl. indică situaţii, stări etc.) a admite, a consimţi, a se învoi, a primi, a vrea. După o prietenie îndelungată, a acceptat să-i devină soţie. 7 (compl indică mărfuri, produse) a admite, a agrea, a primi. Produsele au fost acceptate la export. 8 a admite, a mărturisi, a recunoaşte. Nu-i convine, dar acceptă că argumentele lui sunt convingătoare. 9 a conveni, a se învoi, <înv.> a pristăni. Au acceptat să înceapă o afacere. 10 (polit; compl. indică reprezentanţi diplomatici) a agrea. Preşedintele nu-l acceptă pe diplomatul propus de premier. 11 (fin.; compl. indică cecuri, oferte) a onora, a primi, a recunoaşte, acceptabil, -ă adj. 1 admisibil, convenabil, mulţumitor, satisfăcător, pasabil. A găsit argumente acceptabile pentru demararea proiectului. 2 (despre situaţii, stări etc.) admisibil, bunicel, bunicică, convenabil, suportabil, tolerabil, pasabil, <înv.> suferibil, suferit. Inflaţia a fost acceptabilă. 3 (despre situaţii, stări etc.) decent, onorabil. Trăieşte în condiţii de viaţă acceptabile. 4 (despre teorii, concepţii, explicaţii etc.) admisibil, bun, credibil, plauzibil, probabil, verosimil. Are o scuză acceptabilă pentru ceea ce a făcut. 5 (despre preţuri) accesibil, confortabil, convenabil, moderat, modic, potrivit, rezonabil, omenesc, modest, pasabil. Şi-a cumpărat haina la un preţ acceptabil. 6 (despre stări, acţiuni, situaţii neplăcute sau nedorite, despre climă, vreme etc.) suportabil, tolerabil, tenabil, <înv. şi pop.> uşor2, <înv.> suferibil, suferit. Gelozia ei nu este acceptabilă. Durerea a devenit acceptabilă. Iarna aceasta a fost acceptabilă. acceptânţă s.f. (lingv.; rar) v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut. înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare. acceptare s.f. 1 accept, admitere, aprobare, consimţire, încuviinţare, îngăduire, aprobat1, <înv.> aprobaţie, aprobăluire. Acceptarea de către profesor a amânării examenului i-a mulţumit pe studenţi. 2 admitere, includere, primire. Acceptarea lui în cercul nostru de prieteni a fost benefică pentru el. 3 admitere, adoptare, recunoaştere. Acceptarea teoriei lui în lumea ştiinţifică i-a adus un titlu academic. 4 agreare. Acceptarea diplomatului de către preşedinte a întârziat câteva zile. acceptat, -ă adj. 1 (despre cereri, referate etc.) admis, aprobat2, <înv.> aprobăluit. Cererea acceptată urmează să fie semnată şi de director. 2 (despre candidaţi, concurenţi etc.) admis, primit, reuşit. Concurenţii acceptaţi aşteptau în faţa decanatului. 3 (despre teorii, concepţii, opinii etc.) admis, recunoscut, acreditat, <înv.> recept. Teoria acceptată a fost pusă în practică imediat. 4 admis, îngăduit, permis2, <înv.> dezlegat2, volnicit. în diabet există anumite alimente acceptate şi altele interzise. accepţie s.f. (lingv.) conotaţie, conţinut, înţeles1, semnificaţie, sens, valoare, semnificare, acceptanţă, însemnare, însemnătate, semantică (v. semantic), semantism, <înv.> noimă, semnificat, simţ, tâlc, valenţă. în acest context cuvântul este folosit în accepţie figurată. accâs s.n. 1 intrare, <înv.> intrat. Accesul în teatru se face prin bolta centrală. 2 (med., med. vet.) atac, criză, puseu, toană1, <înv.> lovire, lovitură, paroxism. Şi-a oprit discursul din cauza unui acces de tuse. 3 bufeu, răbufneală, răbufnire, răbufnitură, izbucnire. Are un acces de furie. accesă vb. I. tr. (inform.; compl. indică baze de date, programe etc.) a intra, a pătrunde. A reuşit să acceseze informaţiile de pe hard. accesibil, -ă adj. 11 (despre locuri, drumuri etc.) abordabil, practicabil, <înv. şi pop.> lesnicios, uşor2, <înv.> apropiabil. Drumul spre cabană este accesibil. 2 (despre ţărmuri, coaste etc.) abordabil, acostabil, <înv.> apropiabil. Vaporul a acostat uşor pentru că ţărmul este accesibil. 3 (despre preţuri) acceptabil, confortabil, convenabil, moderat, modic, potrivit, rezonabil, omenesc, modest, pasabil. Şi-a cumpărat haina la un preţ accesibil. II fig. 1 (despre oameni sau despre firea lor) comunicativ, expansiv, extravertit, jovial, prietenos, sociabil, volubil, abordabil, deschis, văratic. îi plac oamenii accesibili, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. 2 (despre enunţuri, texte etc.) inteligibil, abordabil. Frazarea este uşor accesibilă. 3 (despre noţiuni, cunoştinţe, cursuri, tratate etc.) elementar, simplu, uşor2. Cursul de folcloristică este accesibil. 4 abordabil. Cultura este accesibilă celor interesaţi. accesoriu, -ie adj. 1 anex, secundar, subsidiar. Are o eşarfă de mătase ca element auxiliar la rochie. 2 insignifiant, neglijabil, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, subordonat. Nu i-a dat prea mare importanţă, întrucât era o problemă accesorie. accident s.n., s.m. I s.n. 1 (geomorf.) denivelare, denivelaţie, neregularitate. în zona de deal sunt numeroase accidente de teren. 2 hazard, neprevăzut. Judecătorul a stabilit că omorul nu a fost premeditat, ci a fost rezultatul unui accident 3 accident de circulaţie = eveniment rutier. Şi-au pierdut viaţa într-un grav accident de circulaţie. II s.m. (muz.) alteraţie. Accidenţii sunt: diezul, bemolul şi becarul accidentă vb. I. tr. (arg.; compl indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, accidentăl, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fenomene, evenimente, stări etc.) aleatorie, aleatoriu, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic, contingent, stocastic, cazual, <înv.> simptomatic. A fost un diferend accidental pe care îl regretă. 2 neesenţial, secundar. în caracterizarea făcută a scos în evidenţă numai aspectele accidentale ale evenimentului. II adv. (modal) incidental, ocazional, sporadic. Cei doi s-au mai văzut doar accidental accidentăt, -ă adj. 1 (despre sol, forme de relief etc.) denivelat, învălurat, neregulat, <înv. şi reg.> săpat2. Nu se poate ajunge la mănăstire din cauza drumului accidentat. 2 (despre oameni) avariat. Persoana accidentată a fost dusă la spital 3 fig. (despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) agitat, frământat2, neliniştit, nepotolit, zbuciumat, neastâmpărat, trepidant, vijelios, zgomotos. Pictorul a avut o viaţă accidentată. 4 (arg; despre oameni) v. Ademenit. Amăgit. înşelat1. Minţit. Momit. Păcălit2. Trişat. acedfe s.f. 1 (psih.) breakdown, demoralizare, depresie, depresie nervoasă, deprimare, descurajare, dezolare, marasm, depresi-vitate, <înv.> demoralizaţie, dezbărbătare, demobilizare, opresiune. Starea de acedie în care se află este din cauza eşecului de la bacalaureat. 2 (livr.) v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1, acefalobrahi'e s.f. (med.) abrahiocefalie, acefalochirie. Acefalobrahia este absenţa congenitală a braţelor şi a capului fătului. acefalochirie s.f. (med.) abrahiocefalie, acefalobrahie. acel, aceă adj. pron. dem. (antepus subst. determ.) 1 (şi informele acela, aceea când estepostpus subst. determ.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este mai depărtat, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor) ăla, cel, cela. Acel tânăr este un eminent student. Tânărul acela a obţinut brevet de inventator. 2 (laf; relig. creştină; rar) aceea lume v. Altă lume (v. alt). Cealaltă lume (v. celălalt). Lumea cea de apoi (v. lume). Lumea cea luminată (v. lume). Lumea cealaltă (v. lume). Lumea de apoi (v. lume). Lumea de dincolo (v. lume). Lumea drepţilor (v. lume). Lumea luminată (v. lume). Lumea moartă (v. lume). Lumea spiritelor (v. lume). Lumea viitoare (v. lume). Viaţa cealaltă (v. viaţă). Viaţa de apoi (v. viaţă). Viaţa viitoare (v. viaţă). Vremea de apoi (v. vreme). acela, ac£ea pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând depărtarea acestora, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor) ăla, cela. Ce munte este acela? Aceea de acolo este colega ei. acelaşi acelaşi, aceeaşi adj. pron. dem. 1 identic. A luat la examen aceeaşi notă ca mine. 2 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) consecvent, constant, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic, nedezminţit. Era evidentă silinţa lui de a fi drept, nepărtinitor, acelaşi faţă de toţi. 3 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) consecvent, constant, egal, neschimbat, neschimbător, principial, stabil, statornic, nedezminţit, neclintit, vârtos. De obicei, este acelaşi în respectarea angajamentelor făcute. acera vb. I. tr. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 2 (compl. indică oameni) v. Aştepta. aceră s.f. (omit.; reg.) v. Acvilă. Iepurar. Pajură. Pajură-de-munte. Pajură-imperială. Pajură-împărătească. Pajură-mare. Vultan. Vultur. Vultur-de-creste. Vultur-de-jgheab. Vultur-de-piatră. Vultur-gălbui. Vultur-regal (Aquila chrysaetos). acerb, -ă adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) A îndârjit, înverşunat, necruţător, aspru. Romanul a fost supus unei critici acerbe. 2 acrimonios, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii acerbe. ' acervul s.m. (anat.) nisip cerebral. Acervulul este o materie formată din carbonat de calciu, prezentă la nivelul corpului pineal. acest, aceăstă adj. pron. dem. (antepus subst. determ.; şi in formele acesta, aceasta când este postpus subst. determ.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este apropiat, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor) ăst, <înv. şi reg.> cest3, aiest, iest, ist. Acest domn este directorul liceului. Elevul acesta a câştigat olimpiada pe ţară la matematică. acesta, aceăsta pron. dem. (înlocuieşte numele Unei fiinţe sau al unui lucru, indicând apropierea acestora, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor) ăsta, <înv. şi reg.> cesta, aiesta, ista. Acesta de aici este bagajul meu. Aceasta este fiica mea. acetăbul s.n. (anat.) cavitate cotiloidă, cotii. în acetabul se articulează capul femurului. acetaldehi'dă s.f. (chim.) aldehidă acetică, etanal. Acetaldehida se găseşte în cafea şi în fructele coapte. acetaminofen s.n. (farm.) paracetamol. Acetaminofenul are acţiune analgezică şi efect antipiretic. acetanilidă s.f. (chim.) fenilacetamidă. acetăt s.m. (chim.) 1 acetat de celuloză = acetilceluloză, acetoceluloză, celon. Acetatul de celuloză este un ester acetic al celulozei, sub formă de masă plastică. 2 acetat de polivinil = poliacetat de vinii. Acetatul de polivinil este folosit, în special, la fabricarea lacurilor şi a vopselelor. 3 acetat de plumb = zahăr al lui Saturn, zahăr de plumb. Acetatul de plumb este folosit în vopsitorie, imprimerie şi în medicină. acetilceluloză s.f. (chim.) acetat de celuloză, acetoceluloză, celon. acetilenă s.f. (chim.) alchină, etină, hidrocarbură acetilenică. Acetilenă este un gaz incolor, inflamabil, cu diverse folosiri. acetilură de calciu^sTf. (chim.) carbid, carbură de calciu. Acetilură de calciu este de culoare cenuşie. acetimetru s.n. (tehn.) acetometru. Cu ajutorul acetimetrului se măsoară tăria oţelului. acetoarsemt de cupru s.n. (chim.) ver-de-de-Paris. Acetoarsenitul de cupru este utilizat ca insecticid. acetoceluloză s.f. (chim.) acetat de celuloză, acetilceluloză, celon. acetometru s.n. (tehn.) acetimetru. acetonă s.f. (chim.) dimetilcetonă,propano-nă. Acetona se foloseşte ca solvent în industria lacurilor şi a vopselelor. acetonemie s.f. (med.) cetonurie. Acetonemia este prezenţa unei concentraţii mari de acetonă în sânge. acetonitnl s.n. (chim.) cianometan, nitril acetic. Acetonitrilul este materia primă în fabricarea vitaminei Br acetos, -oăsă adj. (rar; despre băuturi sau alimente lichide) v. Acrit. Acru. înăcrit. Oţetit. acherdntic, - ă adj. (rar) v. Subpământean. Subteran. achilie gastrică s.f. (med.) aclorhidrie, anaclorhidrie. Achilia gastrică este absenţa acidului clorhidric din sucul gastric. achită vb. I. 1 tr. (compl. indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) a lichida, a onora, a plăti, <înv. şi pop.> a număra1, a împlini, <înv. şi reg.> a plini, a umple, <înv.> a libera, a răfui, a răspunde, a solda, a exoflisi1. Şi-a vândut bijuteriile pentru a-şi achita datoriile. 2 tr. (compl. indică sume de bani) a depune, a plăti, a vărsa, <înv.> a slobozi. A achitat la bancă rata pentru casă. 3 tr. (jur.; compl. indică inculpaţi) <înv.> a slobozi. Tribunalul l-a achitat după un proces lung. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a scăpa, a se plăti. S-a achitat onorabil de obligaţia morală pe care o avea faţă de bunici. 5 tr. (arg.; compl. indică oameni) v._ Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. achităre s.f. 1 lichidare, onorare, plată, plătire, liberare, plătit1, <înv. şi pop.> răfuială, <înv.> exoflisire1, răfuire, răspundere, umplere, exoflisis, liberaţie. Achitarea ratei la bancă se face la sfârşitul fiecărei luni. 2 depunere, plată, vărsare, plătit1. Achitarea amenzii s-a făcut pe loc. 3 (arg.) v. Asasinare. Asasinat1. Omorâre. Suprimare. Ucidere, achităt, -ă adj. (arg.; despre oameni) v. Asasinat2. Omorât. Suprimat. Ucis2. achi'u1 s.m. (bot.; înv.) v. Ţelină1. Ţeli-nă-de-grădină (v. ţelină1) (Apium graveolens). achi'u2 s.n. (la jocul de biliard) tac2. Achiul este un baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele. achizitor s.m. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) colector, <înv.> strângător. Achizitor de fier vechi. 2 (arg.) v. Hoţ. Pungaş. achiziţie s.f. achiziţionare, cumpărare, cumpărat1, dobândire, luare, obţinere, procurare, cumpărătură, <înv. şi pop.> târguire, <înv.> scumpărătoare. achiziţionă vb. I. tr. 1 (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a cumpăra, a dobândi, a lua, a obţine, a procura, <înv. şi pop.> a neguţa, a târgui, a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, a proftaxi. A achiziţionat un teren la un preţ convenabil. 2 (compl. indică obiecte de valoare, lucruri, cărţi etc.) a obţine, a procura. După îndelungi căutări, a achiziţionat albumul dorit. 3 (fam.; compl. obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, achiziţionăre s.f. achiziţie, cumpărare, cumpărat1, dobândire, luare, obţinere, procurare, cumpărătură, <înv. şi pop.> târguire, <înv.> scumpărătoare. După achiziţionarea unui teren, a primit aprobare de construcţie. achiziţionăt, -ă adj. (despre produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) cumpărat2, dobândit, procurat, <înv. şi pop.> târguit. Terenul achiziţionat este foarte productiv. aci'aşi adv. (temporal; înv.) v. Acum. Imediat, îndată. Numaidecât. aciclic, -ă adj. aperiodic. Curenţii marini sunt aciclici. aciculăr, -ă adj. (bot.; despre frunze) aciculat, aciculiform. Bradul are frunzele aciculare. aciculăt, -ă adj. (bot.; despre frunze) acicular, aciculiform. aciculiform, -ă adj. (bot.; despre frunze) acicular, aciculat. acid, -ă s.m., adj. I s.m. 1 (chim.) <înv.> înăcrime. Acizii înroşesc hârtia albastră de turnesol. 2(biochim., chim., farm.) acid acetic = acid etanoic; acid acetilsalicilic = aspirină. Acidul acetilsalicilic are un efect febrifug, antiinflamator şi calmant; acid aminat = aminoacid. Acidul aminat constituie un component de bază al proteinelor; acid aminoacetic = glicocol, glicină1. Acidul aminoacetic este folosit ca medicament în distrofia musculară şi în paralizia infantilă; acid aminobenzoic = acid antranilic; acid antimonic = acid hexahidroantimonic; acid antranilic = acid aminobenzoic; acid ascorbic = citrină, vitamina antiscorbutică (v. vitamină), vitamina C (v. vitamină). Acidul ascorbic este prezent în foarte multe fructe şi legume, fiind necesar pentru funcţionarea optimă a numeroase enzime; acid azotic = acid nttric = apă tare, apă vie, <înv.> chezap; acid azotos = acid nitros; acid barbituric = fenobarbital, luminai, maloniluree. Acidul barbituric are acţiune hipnotică şi este prescris mai ales în epilepsie; acid carbolic = acid fenic = fenol, <înv.> aţifelnic, carbol; acid carbonic = bioxid de carbon, dioxid 31 I de carbon; acid cianhidric = acid prusie; acid citric = acid tartric = sare de lămâie, săricică, săricică de lămâie. Unele femei acresc ciorba cu acid citric; acid clorhi-dric = <înv.> spirt-de-sare; acid dietilbarbitu-ric = veronal. Acidul dietilbarbituric are însuşiri hipnotice şi sedative; acid ditionos = acid hidrosulfuros; acid etanoic = acid acetic; acid folie = acid pteroilglutamic = vitamina B9(v. vitamină), vitamina M (v. vitamină). Acidul folie se găseşte în plantele verzi, în ficat şi în drojdii, fiind un component indispensabil al dietei, lipsa lui ducând la anemie megaloblasticâ; acid fosforic = acid ortofosforic; acidglutamic = glutacid. Acidul glutamic se găseşte în melasa din sfeclă, în muşchi, în ţesuturi organice şi este folosit în medicină ca tonic al sistemului nervos central; acidhexahidroantimonic= acid antimonic; acid hidrosulfuros = acid ditionos; acid nalidixic=negram. Acidul nalidixic se prescrie în tratamentul infecţiilor tractului digestiv şi ale celui urinar; acid nicotinic = niacină, nicotinamidă, vitamina PP (v. vitamină). Acidul nicotinic este prezent în drojdia de bere, în germenii şi în învelişul boabelor de cereale, în carnea proaspătă, având un rol important în respiraţia celulară; acid nitros = acid azotos; acid nucleic = acid nucleinic; acid nucleinic = acid nucleic. Acidul nucleinic este deţinător de informaţie genetică şi are rol în sinteza dirijată a proteinelor în organismele vii; acid ortofosforic = acid fosforic; acid ortosilicic = acid silicic; acid paraaminobenzoic = biotină, vitamina Bg (v. vitamină), vitamina Ht (v. vitamină). Acidul paraaminobenzoic se găseşte în special în gălbenuşul de ou şi în bacteriile intestinale saprofite; acid paraaminosalicilic = pas4. Acidul paraaminosalicilic este un antibiotic folosit în tratamentul tuberculozei; acidpicric = trinitrofenol. Acidul picric este un nitrode-rivat al fenolului, care, topit, constituie meli-nita şi este folosit în tratamentul arsurilor, la identificarea alcaloizilor etc.; acid pirogalic = pirogalol. Acidul pirogalic este folosit ca antiseptic în medicină, ca revelator în tehnica fotografică etc.; add prusie = acid cianhidric; acid rodanhidric = acid sulfocianhidric, acid sulfocianic, acid tiocianic; acid sulfocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric, acid tiocianic; acid silicic = acid ortosilicic; acid sulfhidric = hidrogen sulfurat, <înv.> hidrogen pucioşit; acid sulfocianhidric = acid rodanhidric, acid tiocianic; acid sulfuric = vitriol, <înv.> acrime de vitriol, acrime sulfurică, spirt de pucioasă, ulei de vitriol (v. ulei1), unt de vitriol. Acidul sulfuric dizolvă substanţele organice; acid sulfuric fumans = oleum. Acidul sulfuric fumans este folosit ca explozibil, în industria coloranţilor etc.; acid tanic = tanin. Acidul tanic este extras mai ales din scoarţa de stejar, fiind utilizat la tăbăcirea pieilor şi la fabricarea cemelurilor negre; acid tiocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric, acid sulfocianic. Acidul tiocianic poate fi condensat cu aer lichid, formând cristale. II adj. 1 (mai ales despre vinuri) aspru, înăsprit, înţepător, pişcăcios, pişcător, pişcav, pişcos, ţaparâş, <înv.> stifos. Au comandat chelnerului un vin acid. 2 fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimonios, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, caustic, coro-ziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii acide. aciditate s.f. (rar) v. Acrire. înăcrire. acidizâre s.f. (chim.) acidulare. Acidizarea este adăugarea unei cantităţi de acid într-o substanţă. acidotfl, -ă adj., s.n. 1 adj. (biol; despre substanţe, ţesuturi, organisme) oxifil. Organismele acidofile au afinitate pentru un mediu acid. 2 s.n. (hist.) eozinofil. Acidofilul este o leucocită sensibilă la coloranţii acizi. acidofili'e s.f. (biol) oxifilie. Acidofilia este afinitatea unor substanţe, ţesuturi sau organisme pentru un mediu acid. aciddl s.n. (farm.) betacid. acidulă vb. I. refl. (despre vin) a se înăspri, acidulare s.f. (chim.) acidizare. acilea adv. (local; indică plasarea în spaţiu; reg.) v. Aici. aciniform, -ă adj. (anat.; despre glande) acinos. Glandele aciniforme au aspectul unor boabe de strugure. acinâs, -oăsă adj. (anat.; despre glande) aciniform. acintuş s.m. (bot.; reg.) v. Zambilă. Zambi-lă-de-grădină (Hyacinthus orientalis). acioâlă s.f. (reg.) 1 v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 2 (constr.) v. Şopron. aciolâ vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări. Oploşi. acipensericultură s.f. (piscic.) sturionicultu-ră. Acipensericultură este o ramură a pisciculturii care se ocupă cu cultura sturionilor. acipenseri'd s.m. (iht.) ganoid, sturion. Nisetrul face parte din familia acipenseridelor. aciua vb. I. 1 refl. (despre fiinţe venite din altă parte) a se adăposti, a se cuibări, a se oploşi, a se rătăci, a se pripăşi, <înv. şi reg.> a se lipi, a se pune, a se stăvi, a se aciola, a se agesti, a se închiorchioşa, a se oleji, <înv.> a se ocroti, a se sprijini. Nomazii s-au aciuat lângă sat. în gospodăria lor s-a aciuat un câine străin. 2 tr. (compl indică oameni) a adăposti, a culca, a găzdui, a primi, a ţine, a ospitalia, a oploşi, a pripăşi, a sălăşlui, <înv. şi reg.> a găz-dălui, a încortela, a sălăşi, a sălui, <înv.> a conăci, a făgădui, a odihni, a ospitaliza, a sălăşui. L-a aciuat pentru o noapte în casa lui. 3 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) a se adăposti, a se sălăşlui, <înv. şi reg.> a se pune, a se scuti. S-a aciuat de ploaie sub o boltă. 4 refl. (reg.; despre oameni) v. Odihni. Repauza. aciuăre s.f. 1 adăpostire, cuibărire, oploşire, pripăşire. Nomazii şi-au găsit aciuare adoropsie lângă sat. 2 adăpostire, găzduire, primire, ospitalitate, pripăşire, sălăşluire, încortelare, <înv.> hălăduinţă, hălăduire. Aciuarea drumeţilor în chiliile mănăstirii a fost un semn de bunăvoinţă din partea stareţului. aciuăş s.n. (reg.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş, aciuat, -ă adj. (despre fiinţe) adăpostit, cuibărit, oploşit, pripăşit, sălăşluit. Puii stăteau sub aripile cloştii aciuate sub scară. aclamă vb. I. tr. (compl indică oameni) a ovaţiona. Lumea îl aclamă după spectacol. adamăţii s.f. pl. osanale (v. osana), ovaţii, urale (v. ura1), aclamări, vivat. Lumea l-a primit cu aclamaţii. aclamări s.f. pl. (rar) v. Aclamaţii. Osanale (v. osana). Ovaţii. Urale (v. ura1). adimată vb. I. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică organisme animale ori vegetale) v. Aclimatiza. Acomoda. Adapta. Deprinde. Naturaliza. Obişnui. adimatăre s.f. (rar) v. Aclimatizare. Acomodare. Adaptare. Deprindere. Naturalizare. Obişnuire. aclimatăţie s.f. (înv.) v. Aclimatizare. Acomodare. Adaptare. Deprindere. Naturalizare. Obişnuire. aclimatiza vb. I. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică organisme animale ori vegetale) a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deprinde, a (se) naturaliza, a (se) obişnui, a (se) aclimata. Unele animale polare s-au aclimatizat perfect în zona temperată. Palmierii au fost aclimatizaţi şi în alte zone decât cele tropicale sau subtropicale. 2 fig. (compl. sau sub. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a (se) acomoda, a (se) adapta, a se deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăţa, a (se) obişnui, a se mlădia. S-au aclimatizat uşor la noile condiţii sociale. adimatizăre s.f. 1 acomodare, adaptare, deprindere, naturalizare, obişnuire, aclimatare, aclimatizaţie, acutunanţă, <înv. şi reg.> înclimătare, <înv.> aclimataţie, acomo-daţie, naturalizaţie. Aclimatizarea unor animale polare în zona temperată a fost un succes. 2 fig. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) acomodare, adaptare, dedare, deprindere, familiarizare, învăţare, obişnuire. Perioada de aclimatizare la noile condiţii sociale a fost destul de scurtă. adimatizăt, -ă adj. 1 (despre organisme animale sau vegetale) acomodat, adaptat, deprins, obişnuit. Palmierii aclimatizaţi se dezvoltă normal în noile condiţii create. 2 fig. (despre oameni) acomodat, adaptat, deprins, familiarizat, învăţat2, obişnuit. Un elev aclimatizat într-un nou colectiv va avea rezultate bune la învăţătură. adimatizăţie s.f. (rar) v. Aclimatizare. Acomodare. Adaptare. Deprindere. Naturalizare. Obişnuire. adorhidrie s.f. (med.) achilie gastrică, anaclorhidrie. Aclorhidria este absenţa acidului clorhidric din sucul gastric. adoropsie s.f. (med.) deuteranopie. Bolnavul care suferă de adoropsie nu percepe culoarea verde. acmee acmee s.f. (livr.; adesea constr. cu vb. „a fi”, „a ajunge”) v. Apogeu, acnee rozacee s.f. (med.) cuperoză. Acneea rozacee apare la oamenii în vârsta, în jurul nasului şi pe pomeţii obrajilor. acolâdă s.f. 1 arc. Formulele sunt legate printr-o acoladă. 2 fig. (fam.) v. îmbrăţişare. îmbrăţişat1. încleştare. înlănţuire. Strângere, acolâre s.f. (rar) v. Legare. Legat2. Strângere. Strâns1. acolăt, -ă adj. (rar; despre fiinţe, părţi ale corpului lor; despre plante etc.) v. încârligat. încolăcit. încovrigat. înfăşurat2. învălătucit. Răsucit2. Sucit2. acolea adv. (local) 1 (pop.) v. Alături. Aproape. 2 (înv. şi reg.) v. Acolo, acolisi' vb. IV. refl. (înv.) 1 (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 2 (compl indică bilete, locuri în tren, în avion, la teatru, în hotel etc.) v. Opri. Păstra. Reţine. Rezerva. Ţine. acolist s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. acolisitor, -oare adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. 2 (med., med. vet.; despre boli) v. Contagios. Contaminant. Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor. Transmisibil, acolisitură s.f. (înv.) 1 v. Inoportunitate. Neoportunitate. Nepotrivire. 2 v. Asiduitate. Insistenţă. Perseverenţă. Persistenţă. Statornicie. Stăruinţă. Tenacitate, acolit s.m. 1 complice, copărtaş, părtaş, <înv.> ajutător, dimpreună-sârguitor, împreună-sâr-guitor, aghiotant, deputat, olac, secretar1, sol1. A săvârşit multe fapte reprobabile alături de acoliţii săi. 2 (livr.) v. Discipol, acolo adv. (local) 1 colo, <înv. şi reg.> acolea, aoace. Ce se vede acolo? Prietena ei este acea tânără care stă acolo, pe o bancă. 2 (pop.) v. Alături. Aproape, acomoda vb.1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică organisme animale sau vegetale) a (se) aclimatiza, a (se) adapta, a (se) deprinde, a (se) naturaliza, a (se) obişnui, a (se) aclimata. Unele animale polare s-au acomodat perfect în zona temperată. Palmierii au fost acomodaţi şi în alte zone decât cele tropicale sau subtropicale. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a (se) adapta, a se deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăţa, a (se) obişnui, a (se) habitua, a se hârşâi, <înv. şi reg.> a (se) sucui, a se hârsi, a se nărăvi, <înv.> a se nevoi, a (se) aclimatiza, a se mlădia. S-au acomodat uşor la noile condiţii sociale. 3 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se deprinde, a se împăca, a se obişnui. S-a acomodat cu noul ritm de lucru. acomodâbil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) adaptabil, adaptativ, adaptiv, elastic, flexibil, maleabil, mlădios, suplu. Fiind un om acomodabil, nu a suferit mult după ce şi-a schimbat locul de muncă. acomodare s.f. 1 aclimatizare, adaptare, deprindere, naturalizare, obişnuire, aclimatare, aclimatizaţie, acutunanţă, <înv. şi reg.> înclimătare, <înv<<^climataţie, acomo-daţie, naturalizaţie. Acomodarea unor animale polare în zona temperată a fost un succes. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) adaptare, dedare, deprindere, familiarizare, învăţare, obişnuire, acultu-raţie, acutunanţă, aclimatizare. Perioada de acomodare la noile condiţii sociale a fost destul de scurtă. acomodat, -ă adj. 1 (despre organisme animale sau vegetale) aclimatizat, adaptat, deprins, obişnuit. Palmierii acomodaţi se dezvoltă normal în noile condiţii create. 2 (despre oameni) adaptat, deprins, familiarizat, învăţat2, obişnuit, <înv.> obiceainic, aclimatizat. Un elev acomodat într-un nou colectiv va avea rezultate bune la învăţătură. acomodâţie s.f. (înv.) v. Aclimatizare. Acomodare. Adaptare. Deprindere. Naturalizare. Obişnuire. acompania vb. I. tr. 1 (muz.) a secunda, a însoţi, a îngâna. Compozitorul acompaniază interpreta la pian. 2 (compl. indică oameni) a aduce, a conduce, a duce2, a însoţi, a întovărăşi, a merge, a petrece, a întroloca, <înv.> a năvădi, a pomi. La plecare, gazda îşi acompaniază musafirii până la poartă. acompaniament s.n. (muz.) acompaniere, hang, ison, ţiitură. Soprana cântă cu acompaniament la pian. acompaniator, -oare s.m., s.f. (muz.) secundant. Acompaniatorul solistei este un adevărat maestru. acompaniere s.f. 1 (muz.) acompaniament, hang, ison, ţiitură. 2 conducere, ducere, însoţire, întovărăşire, petrecere, <înv. şi pop.> mergere, <înv.> însoţitură. Acompanierea musafirilor s-a făcut până la poartă. aconi't s.m. (bot.) Aconitum napellus; omag, caii-popii (v. cal), mărul-lupului (v. măr■), mierea-ursului (v. miere), papu-cul-doamnei (v. papuc), toaie2. acont s.n. arvună, avans, căpară, felpinz, <înv.> pei2, selem, selemachesă, tronf. A plătit acont pentru mobilă. acontâ vb. I. tr. (compl. indică mărfuri, produse sau munca, serviciile cuiva) a arvuni, a căpărî. A acontat lăutarii pentru nuntă. acontâre s.f. arvunire. Acontarea s-a stabilit la o treime din preţ. acoperământ s.n. 11 (constr.) acoperiş, înveliş, învelitoare, <înv. şi pop.> argea, coperiş, <înv. şi reg.> pocriş1, astrucământ, astrucuş, cerdac, haizaş, strat, <înv.> coperă-mânt. Magazia are un acoperământ de tablă. 2 (bis.) <înv. şi pop.> pocrov, <înv.> pocrovăţ, procoviţă. Acoperământul pentru vasele liturgice este din mătase albă. 3 (pop.) v. Ha- ină. Îmbrăcăminte/Veşmânt. 4 (art.; anat.; înv.) acoperământul trupului v. Prepuţ. II fig. (înv.) v. Adăpost. Adăpostire. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Scut. Sprijin, acoperi vb. IV. 11 tr., refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a (se) înfăşură, a (se) înveli, <înv. şi pop.> a (se) coperi, a (se) învălui, <înv. şi reg.> a (se) astruca, <înv.> a (se) vălui. Fiind frig peste noapte, s-a acoperit cu plapuma. A acoperit copilul cu un şal. 2 tr. (mai ales despre lichide; compl indică materiale, lucruri etc.) a cuprinde, a priveşti. Când rufele se pun la muiat, apa trebuie să le acopere. 3 tr. (compl indică obiecte) a îmbrăca, a înveli, <înv. şi pop.> a coperi, a obduce. Mape de plastic acoperă cărţile. 4 tr. (compl indică orificii, cavităţi etc.) a astupa, a închide. A acoperit fântâna cu un capac. 5 tr. (compl. indică obiecte, elemente de construcţie etc.) a ascunde, a camufla, a masca. Paravanul acoperă firida. 6 tr., refl. a (se) încărca, a (se) umple, a (se) puiezi. Caisul s-a acoperit de flori. Nuferi albi şi galbeni acoperă lacul. 7 tr. (fiziol.) a scălda, a uda, a umple, a înmuia, a muia. De emoţie, o transpiraţie abundentă îi acoperă faţa. 8 tr. (sport; compl. indică distanţe) a parcurge, a străbate. Atleta a acoperit distanţa într-un timp record. 9 tr. (mai ales fig.; compl. indică sunete, voci, melodii etc.) a înăbuşi. Vorbea cu voce tare pentru a acoperi zgomotul din cameră. II tr. fig. 1 (compl. indică de obicei trupe militare, poliţişti) a apăra, a ocroti, a proteja. Cavaleria acoperea infanteria pe flancul drept. în misiune poliţiştii au fost acoperiţi de trupe speciale. 2 a echivala. Veniturile acoperă cheltuielile. 3 a corespunde, a se potrivi, a răspunde. Definiţia dată acoperă perfect sensul cuvântului. 4 (compl. indică manifestări, stări, sentimente etc. ale oamenilor) a ascunde, a masca, a tăinui, a farda, a machia. Simţea că nu mai putea să-şi acopere emoţia. 5 a îmbrăţişa, a împresura, a înfăşură, a învălui. Umbra acoperă dealul Ceaţa ne acoperă de peste tot. 6 (compl. indică goluri, lipsuri într-un domeniu de activitate, într-o ştiinţă etc.) a completa, a complini, a umple, a astupa. Lucrarea sa acoperă o lacună în lingvistică. acoperire s.f. 11 înfăşurare, învelire, învelit1, învăluire, <înv.> înfaşare. Din cauza frigului, acoperirea cu plapuma se impunea. 2 îmbrăcare, învelire, învelit1. Acoperirea cărţilor cu mape de plastic se face pentru protejarea lor. 3 astupare, închidere. Acoperirea fântânii cu un capac se impunea. 4 ascundere, camuflaj, camuflare, mascare. Firida, prin acoperire cu un paravan, nu se mai vede. 5 (înv.) v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. II fig. 1 apărare, ocrotire, protejare. Cavaleria a asigurat acoperirea infanteriei. 2 echivalare. Acoperirea cheltuielilor cu veniturile s-ar putea realiza într-un viitor îndepărtat. 3 ascundere, mascare, tăinuire, fardare. Acoperirea emoţiei nu a durat mult timp. 4 (rar; de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) v. Argument. îndreptăţire. acri Justificare. Justificaţie. Legitimare. Legitimitate. Motiv. Motivare. Motivaţie. Raţiune. Temei. 5 (înv.) v. Scut. acoperiş s.n. (constr.) acoperământ, înveliş, învelitoare, <înv. şi pop.> argea, coperiş, <înv. şi reg.> pocriş1, astrucământ, astrucuş, cerdac, haizaş, strat, <înv.> coperământ Magazia are un acoperiş de tablă. acoperit, -ă adj. 11 (despre fiinţe, obiecte etc.) înfăşurat, învelit2, învăluit, <înv.> învăscut. Din cauza căldurii, copilul acoperit s-a dezvelit. 2 (despre cărţi, caiete etc.) îmbrăcat2, învelit. 3 (despre orificii, cavităţi etc.) astupat2, închis. Fântâna acoperită nu mai reprezintă un pericol. 4 (despre obiecte, elemente de construcţie etc.) ascuns2, camuflat, mascat. Are o statuetă de valoare într-o firidă acoperită. 5 încărcat, plin. Caisul acoperit cu flori este o adevărată minune. 6 (în opoz. cu „senin”; despre cer) cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul acoperit creează multora o stare de disconfort. 7 (ind. alim.) cuvertat. îi plac napolitanele din foi de tort acoperite cu cremă de cacao. 8 (despre mijloace de locomoţie) închis. îi place să se plimbe într-o trăsură acoperită. II fig. ascuns2, mascat, tainic, tăinuit. O emoţie acoperită se poate declanşa brusc. acoperitor, -oare s.m., s.f. 1 s.f. (la pernă; pop.) v. Faţă. Faţă de pernă. învelitoare. 2 s.m. fig. {înv.) v. Ajutor. Apărător. Cârjă. Ocrotitor. Patron2. Protector. Reazem. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. Toiag. Tutore. ac6rds.n. 1 aranjament, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, pact1, tranzacţie, agreement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf2, şart2, sintichi, legătură, Conform acordului, îi revin 25 de procente din profit. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere,T) aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegă-mânt, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, volnicie, consentiment, OK, undă verde. A avut acordul soţiei pentru a încheia afacerea. 3 înţelegere, învoială, târg, vorbă, <înv.> voroavă. Acesta a fost acordul dintre noi când am discutat iniţial? 4 (jur.) consens, înţelegere, <înv.> conglăsuire, soglăsuire. între cele două părţi în litigiu a fost stabilit un acord. 5 concordanţă, conformitate, consonanţă, corespondenţă, potrivire, convenienţă, potriveală, <înv.> corespundere. Există un perfect acord între melodicitatea versurilor şi acompaniamentul lirei. 6 (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă’) armonie1, înţelegere, linişte, pace, unire, concordie, <înv. şi pop.> bunăvoire, împăciuire, învoire, potriveală, <înv. şi reg.> sloagă, omonie, concert. în familia lor este un acord deplin. 7 (muz.) armonie1, consonanţă, unisonanţă. Acordul muzicii preclasice este admirat de melomani. 8 (fiz.) sintonie. Acordul este egalitatea frecvenţelor de oscilaţie ale unor sisteme oscilante. 9 (fin.) acord colectiv = acord global; acord global = acord colectiv. Acordul global este o formă de retribuire a muncii în raport cu îndeplinirea cantitativă şi calitativă a normei stabilite pentru întregul grup. acordă vb. I. tr. I (constr. cu un pron. pers. în dat.) 1 (compl. indică premii, distincţii, titluri etc.) a atribui, a conferi, a da2, a decerna, <înv.> a deferi, a hărăzi, a adjudeca. Le-a acordat medaliile într-un cadru festiv. 2 (compl. indică sume de bani, împrumuturi etc.) a da2, a oferi. Banca i-a acordat un credit pe cinci ani. 3 a da2, a oferi, <înv.> a dărui. Vrea să-i acorde câteva clipe de linişte. 4 (despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a da2, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a acordat numai bucurii. I11 (muz.; compl. indică instrumente muzicale cu coarde) a înstruna, a struni, a potrivi. I-a acordat violoncelul. 2 (fiz.; compl. indică sisteme fizice oscilante) a sintoniza. A acordat cele două sisteme pentru ca ele să oscileze cu aceeaşi frecvenţă. 3 (tehn.; compl. indică aparate, instrumente etc.) a potrivi, a regla. A acordat cântarul electric. acordăj s.n. (muz.) acordare, înstrunare, strunire, struneală, <înv.> înstrunătură. înaintea concertului este obligatoriu acordajul instrumentelor. acordănt s.m. (muz.; rar) v. Acordor1. acordăre s.f. 1 atribuire, conferire, decernare. Acordarea medaliei a însemnat mult pentru el. 2 dare, oferire. Băncile fac propuneri de acordare a creditelor bancare pentru locuinţe. 3 (muz.) acordaj, înstrunare, strunire, struneală, <înv.> înstrunătură. 4 (fiz.) sintonizare. Acordarea sistemelor fizice oscilante se face pentru ca ele să oscileze cu aceeaşi frecvenţă. acordăt,-ă adj. 1 (despre premii, distincţii, titluri etc.) atribuit, conferit, dat2, decernat, <înv.> deferit. Medalia acordată i-a facilitat promovarea. 2 (muz.; despre instrumente muzicale) înstrunat. Numai cu instrumentele acordate poate începe concertul. acordătoăre s.f. (muz.; adesea determ. prin „depian”, „de vioară”, „de ţambal”) acordor2, cheie, şurub. Cu acordătoarea se acordează unele instrumente muzicale. acordeon s.n. (muz.) muzică, foaie. Ştie să cânte foarte bine la acordeon. acordor1 s.m. (muz.) acordant. Acordo-rul este specializat în acordarea instrumentelor muzicale. acordor2 s.n. (muz.; adesea determ. prin „de pian”, „de vioară”, „de ţambal”) acordătoare, cheie, şurub. acârt, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Amabil. Binevoitor. Complezent. Culant. Favorabil, îndatoritor. Prevenitor. Săritor. Serviabil, acostă vb. I. I intr. (nav.; despre nave) a aborda, <înv.> a ţărmui, a ţărmuri. Vaporul a acostat la Constanţa. II tr. fig. 1 (compl. indică oameni) a aborda. Deşi nu-l cunoştea prea bine, l-a acostat pentru a-i cere unele lămuriri. 2 (compl. indică mai ales femei) a aborda, a agăţa, a pescui, a vâna. Tânăra a fost acostată pe stradă de un necunoscut. acostăbil, -ă adj. (despre ţărmuri, coaste etc.) abordabil, accesibil, <înv.> apropiabil. Vaporul a abordat uşor pentru că ţărmul este acostabil. acostăre s.f. 1 (nav.) abordaj, abordare, abord. Acostarea navei s-a făcut cu greutate. 2 fig. abordare, agăţare, agăţat1, pescuire, vânare. Acostarea unei tinere pe stradă este neprotocolară. acostăt, -ă adj. 1 (nav.; despre nave) abordat. Vaporul acostat este sub pavilion grecesc. 2 fig. (despre oameni, mai ales despre femei) abordat, agăţat2. Tânăra acostată s-a arătat revoltată de gestul necunoscutului. acotiled6n, -ă adj. (bot.; despre plante) acotiledonat. Plantele acotiledone au embrionul lipsit de cotiledoane. acotiledonăt, -ă adj. (bot.; despre plante) acotiledon. acreălă s.f. 1 acrime, înăcreală, sărbe-zime, <înv. şi reg.> sărbezeală, <înv.> serbezitu-ră1. Acreala vinului netratat se produce după un timp scurt. 2 (înv.) v. Acrire. înăcrire. acredită vb. I. tr. 1 (polit.; compl. indică reprezentanţi diplomatici) a împuternici, a numi, a pune. Prim-ministrul l-a acreditat ambasador în Austria. 2 (compl. indică teorii, opinii etc.) a adeveri. în această controversă a făcut tot posibilul să acrediteze afirmaţiile făcute. 3 a impune. Presa încearcă să acrediteze adevărul din viaţa socială şi politică. 4 (fin.; compl. indică persoane fizice sau juridice) a credita, a împrumuta. Banca a acreditat-o cu 8 000 de lei. acredităre s.f. 1 (polit.) împuternicire, numire. Preşedintele a acceptat acreditarea diplomatului ca ambasador în Austria. 2 (fin.) creditare, împrumutare. Acreditarea pe care a făcut-o este de 8 000 de lei. acredităt, -ă adj. (rar; despre teorii, concepţii, opinii etc.) v. Acceptat. Admis. Recunoscut, acri vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică băuturi sau alimente lichide) a (se) înăcri, a (se) oţeti. Nefiind tratat, vinul s-a acrit. 2 tr., refl. a (se) înăcri. A acrit ciorba cu sare de lămâie. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică anumite legume sau fructe) a (se) înăcri, a (se) mura. Varza s-a acrit. 4 refl. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) a se altera, a se cloci, a se descompune, a fermenta, a se înăcri, a se strica, a se dezagrega, a se împuţi, a se ciumări, a se sărbezi, <înv. şi reg.> a se acribie 134 sminti, a se corfeli, a se jigni, a se mocni, a se pâşcăvi, a se scoace, a se stârfoci, a se trâfni, a se trohni, a se zeri. Mâncarea s-a acrit din cauză că nu a fost ţinută la rece. 5 refl. (despre lapte) a se altera, a se înăcri, a se cotorogi, a se sărbezi, a se scoace. Laptele s-a acrit când a fost încălzit. II fig. 1 refl. impers. (constr. cu dat) a se plictisi, a i se urî, a se sătura. I s-a acrit să stea în spital. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi. Vestea primită l-a acrit. 3 refl. impers. (constr. cu dat.; fam.) v. Dezgusta. îngreţoşa. Sătura. Scârbi, acribie s.f. 1 conştiinciozitate, exigenţă, meticulozitate, rigurozitate, scrupulozitate, tipicărie. Ceea ce caracterizează un cercetător adevărat este acribia. 2 exactitate, exactitudine, precizie, rigoare, rigurozitate, <înv.> exacteţă, exactiteţă, scumpătate. A fost apreciat pentru acribia rezultatelor cercetării sale. acricios,-oăsă adj. (reg.; despre fructe, băuturi, alimente etc.) v. Acrişor. Acruţ. acrid s.m. (bot.; reg.) v. Vie. Viţă. Viţă-de-vie (Vitis vinifera). acri'dă s.f. (entom.; înv. şi reg.) v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mare. Cosaş-verde. Lăcustă. Lăcustă-verde (Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima). acriflavmă s.f. (farm.) tripaflavină. Acriflavi-na are acţiune antiseptică, fiind folosită împotriva bacteriilor şi a protozoarelor. acrilic s.n. vopsea acrilică. Acrilicul se obţine prin dispersia în apă apigmenţilor de culoare, pe bază de latex. acrilonitrfl s.m. (chim.) nitril acrilic. Acrilo-nitrilul este folosit mai ales la fabricarea cauciucului sintetic şi a melanei. acrime s.f. 11 acreală, înăcreală, săr-bezime, <înv. şi reg.> sărbezeală, serbezitură1. Acrimea vinului netratat se produce după un timp scurt. 2 (bot.; pop.) v. Aguridă. 3 (chim.; înv.) acrime de silitră v. Azotat de potasiu (v. azotat1). Nitrat de potasiu. Salpetru-de-In-dia; acrime de vitriol = acrime sulfurică v. Acid sulfuric. Vitriol. II fig. 1 maliţie, maliţiozitate, răutate, fiere, otravă, venin, negreală, venimozitate catran. Editorialele unor ziare sunt scrise cu acrime. 2 (fam.) v. Aversiune. Dezgust Fobie. Greaţă. îngreţoşare. Neplăcere. Oroare. Repugnanţi Repulsie. Scârbă. Silă. acrimome s.f. sarcasm, micterism, causticitate, incisivitate. De multe ori a fost rănit de acrimonia colegilor. acrimoniâs, -oâsă adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător,înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii acrimonioase. acri're s.f. 1 înăcrire,oţetire. Acrirea mustului se face în câteva zile. 2 înăcrire, aciditate, <înv.> acreală. Acrirea ciorbei se face şi cu sare de lămâie. 3 înăcrire, murare, murat1. După acrire, varza se poate mânca şi ca salată. 4 alterare, descoiftpunere, fermentare, înăcrire, stricare, împuţeală, împuţire, împuţitură, <înv. şi reg.> împuţiciu-ne, jignire, <înv.> împuţicenie. Acrirea mâncării se produce din cauza căldurii. acriş s.m. (bot.) 1 (pop.) v. Măcriş. Oxalis (Rumex acetosa). 2 (pop.) v. Măcriş. Ştevie (Acetosa pratensis). 3 (reg.) v. Dracilă (Berbe-ris vulgaris). acrişor, -oară adj. (despre fructe, băuturi, alimente etc.) acruţ, mistreţ, acricios, acriu. Merele acrişoare sunt recomandate în dieta diabeticilor. acrit, -ă adj. 1 (despre băuturi sau alimente lichide) acru, înăcrit, oţetit, acetos, <înv. şi reg.> oţetos. Din vinul acrit a făcut oţet. 2 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) acru, alterat, clocit2, descompus, fermentat, înăcrit, învechit, stătut2, stricat, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea acrită trebuie aruncată. 3 (despre anumite legume sau fructe) acru, înăcrit, murat2. Varza acrită se foloseşte mai ales la sarmale. 4 (despre lapte) alterat, înăcrit, sărbezit, scopt, searbăd2. Laptele acrit nu poate fi băut. acritură s.f. (mai ales la pl. acrituri; culin.) murătură, murătoare, truşie. A pus pentru iarnă multe borcane cu acrituri. acri'u, -ie adj. (reg.; despre fructe, băuturi, alimente etc.) v. Acrişor. Acruţ. acroamătiCr -ă adj. (livr.; despre teorii, sisteme, ritualuri etc.) v. Ascuns2. Ezoteric. Iniţiatic. Secret2. Tainic. acrobăt s.m. <înv.> săritor. Acrobaţii trebuie să aibă o pregătire fizică excelentă. acrobătic, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre mişcări, exerciţii fizice etc.) echilibristic, funambulesc. Salturile acrobatice impresionează spectatorii. 2 s.f. acrobaţie. Acrobatica este o artă. acrobaţie s.f. acrobatică (v. acrobatic). acrocefăl,-ă adj. (med.) acrocefalic,hipsoce-fal, oxicefal. Individul acrocefal are capul ţuguiat. acrocefălic, -ă adj. (med.) acrocefal, hipso-cefal, oxicefal. acrocefalie s.f. (med.) hipsocefalie,oxicefalie. Acrocefalia este o deformaţie congenitală constând în ţuguierea capului. acrofobie s.f. (psih.) hipsofobie. Acrofobia se manifestă la înălţime. acrogamie s.f. (biol.) şalazogamie. Acrogamia este specifică angiospermelor. acrolemă s.f. (chim.) aldehidă acrilică, propenal. Acroleina are un miros înecăcios, lacrimogen. acrom, -ă adj. (despre materiale, obiecte etc.) acromic. A cumpărat un material acrom pentru perdele. acromăţ,-ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (fiz.; despre sisteme optice) acromatic. Un sistem optic acromat nu prezintă aberaţie cromatică. 2 adj., s.m., s.f. (med.) acromatop, acromatopsic. Persoana acromată nu distinge culorile. acromâtic, -ă adj. 1 (fiz.; despre sisteme optice) acromat. 2 (biol; despre constituenţi celulari) necolorabil. acromatop, -ă adj., s.m., s.f. (med.) acromat, acromatopsic. acromatopsic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) acromat, acromatop. acromatopsie s.f. (med.) acromazie. Bolnavul cu acromatopsie nu distinge culorile. acromazie s.f. (med.) acromatopsie. acromegăl, -ă adj., s.m., s.f. (med.) acrome-galic. Bolnavul acromegăl are capul şi membrele dezvoltate exagerat. acromegălic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) acrome-gal. acromegah'e s.f. (med.) boala lui Pierre Mărie şi Marinescu. Acromegalia se manifestă prin dezvoltarea exagerată a corpului şi a membrelor. acromic, -ă adj. (despre materiale, obiecte etc.) acrom. acromotrichi'e s.f. (med.) leucotrichie. Acromotrichia este decolorarea congenitală a pârului. acrânic, -ă adj. (despre noţiuni, existenţe etc.) atemporal, extemporal1, extratemporal. Ne aflăm într-un loc care pare acronic, un fel de paradis. acrospdr s.m. (bot.) tecaspor. Acrosporul este un spor închis într-un conceptacul. acroşă vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de", „în”, „pe” etc.) a agăţa, a atârna, a prinde, a pune, a spânzura, a suspenda, a anina, a zgrepţăna, <înv. şi reg.> a aculma, a atăgârţa, a împrinde, a tăgârţa. Şi-a acroşat paltonul în cuier. A acroşat cu dificultate oglinda pe perete. 2 (sport; mai ales la fotbal sau la hochei; compl. indică mingea sau pucul) a intercepta, a opri. Fotbalistul a acroşat mingea care se îndrepta spre poartă. 3 (compl. indică oameni, vehicule etc.) a agăţa. La o curbă maşina a acroşat un biciclist. 4 (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „întru”) a agăţa, a prinde. Şi-a acroşat mâneca într-un cui de la poartă. acroşăj s.n. 1 acroşare, agăţare, agăţat1, atâmare, atârnat1, prindere, prins1, spânzura-re, spânzurat1, suspendare, aninare, aninat1, atâmătură, atăgârţare. 2 (sport; mai ales la fotbal sau la hochei) acroşare, interceptare, intercepţie, oprire, <înv.> intercep-taţie. acroşăre s.f. 1 acroşaj, agăţare, agăţat1, atâmare, atârnat1, prindere, prins1, spânzura-re, spânzurat1, suspendare, aninare, aninat1, atâmătură, atăgârţare. Acroşarea oglinzii pe perete s-a făcut cu dificultate. 2 (sport; mai ales la fotbal sau la hochei) acroşaj, interceptare, intercepţie, oprire, <înv.> interceptaţie. Fotbalistul a optat pentru actualitate acroşarea mingii, prin interpunerea pe traiectoria ei. acroşât, -ă adj. (despre obiecte, materiale etc.) agăţat2, atârnat1, spânzurat2, suspendat, aninat2, atăgârţat, împrins, <înv.> suspens. Oglinda acroşată este uşor strâmbă. acru, -ă adj. 11 (despre băuturi sau alimente lichide) acrit, înăcrit, oţetit, acetos, <înv. şi reg.> oţetos. Din vinul acru a făcut oţet. 2 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) acrit, alterat, clocit2, descompus, fermentat, înăcrit, învechit, stătut2, stricat, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2 împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea acră trebuie aruncată. 3 (despre anumite legume sau fructe) acrit, înăcrit, murat2. Varza acră se foloseşte mai ales la sarmale. II fig. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) morocănos, posac, răutăcios, ursuz, înăcrit, înţepat. Era acră din cauza durerii de cap. 2 (despre oameni) înciudat, necăjit, supărat, ofticat. După altercaţia avută la serviciu cu un coleg, era cam acru. 3 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Acru după vestea proastă primită, s-a închis în sine. acrum s.n. (med.; înv.) v. Aftă. acruţ, -ă adj. (despre fructe, băuturi, alimente etc.) acrişor, mistreţ, acricios, acriu. Merele acruţe sunt recomandate în dieta diabeticilor. act1 s.n. 1 acţiune, faptă, mişcare, <înv.> deală, lucrare, pas2. Fiecare persoană răspunde pentru actele sale. 2 document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, piesă, <înv. şi pop.> scris1, <înv. şi reg.> scrisoare, <înv.> carte, izvod, încredinţare, praxis, răvaş, sinet, temasuc, teşcherea1, uric, zapis, exhibit. în arhive există foarte multe acte din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. 3 (jur.) act de vânzare = contract de vânzare, <înv.> zapis de vânzare. Actul de vânzare a casei a fost încheiat la notariat. 4 act de deces = certificat de deces. Actul de deces este actul oficial prin care medicul legist constată decesul şi cauza acestuia sau documentul oficial redactat de ofiţerul stării civile prin care se înregistrează decesul. 5 (mai ales la pl. acte) document, hârtie, legitimaţie. Poliţistul a cerut şoferului actele la control. 6 eveniment. La 24 ianuarie 1859 a avut loc actul Unirii Principatelor Române. act2 s.n. (teatru) <înv.> perdea. Comedia are trei acte. actânt s.m. (lingv.) agent, subiect. Actantul este autorul acţiunii verbului. âctă s.f. (înv.) v. Dosar. actmă s.f. (biol.) miozină. Actina este un constituent proteic al muşchiului. actinie s.f. (zool.) Actinia; anemonă-de-mare, dediţel-de-mare, trandafir-de-mare. Actinia are organul bucal înconjurat de tentacule. actinomicâză s.f. (fitopat.) râia cartofului (v. râie). Actinomicoza este provocată de bacteria Actinomyces scabies. activ, -ă adj. 1 (despre oameni) harnic, industrios, laborios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, stră-duitor, vrednic, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sâmic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit. Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană activă. 2 (mai ales despre oameni) dinamic, energic, <înv.> lucrător. Este un om activ care munceşte mult şi eficient. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) continuu, neîntrerupt, statornic, susţinut, viu, nediminuat, nemicşorat, neslăbit, <înv.> nepregetat, nepregetător. Se duce o luptă activă împotriva fumatului. 4 (gram.; despre diateză) <înv.> silitor, următor. Diateza activă arată că acţiunea verbului este făcută de subiect. 5 (chim.; despre substanţe sau corpuri) sensibil, <înv.> simţitor. O substanţă chimică activă este impresionată de anumiţi agenţi. Cărbunele activ este folosit la recuperarea gazolinei din gazele de sondă. 6 (inform.; despre utilizatori, programe etc.) conectat, on-line. Pe skype, din lista de cunoscuţi, îi apare numai o persoană activă. activa vb. 1.1 intr. (despre oameni) a lucra, a munci. Activează în cadrul armatei. 2 tr. (compl. indică activităţi, procese etc.) a activiza, a dinamiza, a intensifica, a înviora, a stimula, a anima, a însufleţi, a reînvia, a vivifica. Munca activează forţele şi energia organismului. 3 tr. (fiziol.; compl. indică funcţii, organe etc.) a excita, a stimula, a enerva, a aţâţa. Funcţia cortexului suprarenal este activată de un hormon. activânt, -ă adj., s.m. (chim.) activator. Substanţele activante intensifică activitatea unui catalizator. Activanţii intensifică activitatea unui catalizator. activare s.f. 1 dinamizare, intensificare, înviorare, stimulare, escaladare, escaladă. Activarea producţiei din instituţie este rezultatul noilor investiţii. 2 (fiziol.) excitare, excitaţie, stimulare, stimulaţie, aţâţare. Activarea funcţiei cortexului suprarenal. activator, -oare adj., s.m. (chim.) activant. activist, -ă s.m., s.f. (polit.) nomenclaturist. A fost activist de partid în regimul comunist. activitate s.f. 1 îndeletnicire, lucru, muncă, ocupaţie, preocupare, treabă, travaliu, operozitate, stare, rost, <înv.> îndeletnicie, ocupare, preocupaţie. Activitatea sa în cercetare a fost răsplătită cu numeroase premii. 2 (geol) activitate vulcanică = vulca-nism. Sunt multe regiuni pe glob unde există o intensă activitate vulcanică. 3 (înv.) v. Ar- doare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neo-boseală. Râvnă. Sârguinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. activiza vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a impulsiona, a îndemna, a stimula, a impulsa, a cataliza, a îmboldi, a propulsa, a porni. Succesul iniţial al proiectului i-a activizat să-şi finalizeze cercetarea. Procesul de coalizare a forţelor politice democratice poate fi activizat de societatea civila. 2 (compl. indică activităţi, procese etc.) a activa, a dinamiza, a intensifica, a înviora, a stimula, a anima, a însufleţi, a reînvia, a vivifica. 3 (compl. indică evenimente, hotărâri, procese etc.) a accelera, a grăbi, a iuţi, a precipita, a urgenta, a zori2, <înv.> a pripi, a urga, a brusca. Noile investiţii au activizat dezvoltarea economică. actor s.m. (teatru, cinemat.; şi actor de cinema, actor dramatic) artist, artist de cinema, artist dramatic, interpret, teatralist. Actorii români sunt foarte apreciaţi în străinătate. actorie s.f. 1 teatru. Fără talent nu se poate face actorie. 2 fig. prefăcătorie, simulare, simulaţie. De multe ori, pentru a obţine ceea ce îşi propusese, făcea o demonstraţie de actorie. actori'me s.f. (rar) artistime. Actorimea a participat la un festival naţional de teatru. actorîţă s.f. (înv.) v. Actriţă. Actriţă de cinema. Actriţă dramatică. Artistă (v. artist). Artistă de cinema (v. artist). Artistă dramatică (v. artist). Interpretă (v. interpret). actriţă s.f. (teatru, cinemat.; şi actriţă de cinema, actriţă dramatică) artistă (v. artist), artistă de cinema (v. artist), artistă dramatică (v. artist), interpretă (v. interpret), teatra-listă (v. teatralist), <înv.> actoriţă. Sophia Loren este o mare actriţă. Actriţa şi-a spus monologul cu mult talent. actual, -a adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „trecut” sau „viitor”; despre fenomene, procese, unităţi de timp etc. sau despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) contemporan, curent, prezent2, momentan, <înv.> curgător, momentos. în perioada actuală se accentuează tendinţele de mondializare. 2 (în opoz. cu „vechi31) contemporan, modem, nou, recent, tânăr. Este un stat actual, format de foarte puţin timp. Această caracteristică este proprie civilizaţiilor actuale. 3 (despre legi, decrete, dispoziţii etc.) existent Legile actuale trebuie să respecte Constituţia. 4 viu, proaspăt. Amintirea învăţătoarei este încă actuală în memoria ei. 5 (despre preţuri) curent. Preţul actual al unor produse alimentare este prea mare. 6 (înv.) v. Efectiv. Incontestabil. Indiscutabil. Real. II s.n. (geol.) aluviu, holocen. Actualul este ultima epocă a perioadei cuaternare. actuah'sm s.n. (geol.) uniformitarism. Actualismul are la bază compararea fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale. actualitate s.f. (în opoz. cu „trecut” sau „viitor *) contemporanietate, prezent2, <înv.> împreună-vreme. Subiectul filmului este luat din actualitate. actualiza 136 actualiza vb. I. tr. (inform.) 1 a updata. Pentru a putea lucra performant, a fost nevoit să actualizeze ultima versiune a programului deja instalat în calculatorul său, precum şi baza de date a acestuia. 2 a updata. A actualizat informaţiile de pe site-ul instituţiei. actualmente adv. (temporal) acum. Actualmente, este plecat din ţară. acţiona vb. 1.11 tr. (tehn.; compl. indică sisteme tehnice, utilaje etc.) a antrena, a deplasa, a mişca. Angrenajul de roţi acţionează cureaua ventilatorului. 2 tr. (despre corpuri, mase în mişcare etc.; compl. indică materiale, obiecte etc.) a antrena, a mişca, <înv. şi pop.> a trage. Torenţii acţionează la vale copacii smulşi de furtună. 3 intr. a proceda, <înv.> a purcede. Nu a spus cum va acţiona pentru a-i reuşi planul. 4 intr. (cu determ. introduse prin prep. „asupra”) a influenţa, a înrâuri. Ploaia acţionează asupra scoarţei terestre. 5 intr. (med., med. vet.) a lucra. Antibioticul a acţionat imediat în tratamentul infecţiei respiratorii. II (jur.) 1 tr. (compl. indică oameni; de obicei cu determ. „în judecată”, „injustiţie”) a chema, a da2. Şi-a acţionat în judecată o rudă pentru o suprafaţă de teren. 2 intr. a se face, a se opera. Poprirea acţionează după ce există hotărârea instanţei judecătoreşti. acţionăr, -ă s.m., s.f. (econ.) societar. Prin falimentul întreprinderii toţi acţionarii au fost păgubiţi. acţiune s.f. 11 act1, faptă, mişcare, <înv.> deală, lucrare, pas2. Fiecare persoană răspunde pentru acţiunile sale. 2 faptă, operă. După calamităţi naturale se fac multe acţiuni de binefacere. 3 lucrare, operaţie. Muncitorii efectuau acţiunea de îndepărtare a dărâmăturilor. 4 (milit.) operaţie. Acţiunile de cucerire a cetăţii au fost îngreunate din cauza gerului. 5 curent, mişcare. Sindicatul a avut iniţiativa unei acţiuni revendicative. 6 efect, influenţă1, înrâurire, rezultat, <înv.> lucrare. Ce acţiune are ploaia asupra scoarţei terestre17 (lit.) afabulaţie, fabulaţie, intrigă, subiect, anecdotică (v. anecdotic), fabulă, tramă, ţesătură. Acţiunea romanului se petrece în timpul Primului Război Mondial. 8 (în regia de teatru; la S. Stanislavski) acţiune par-cursivă = supraproblemă, supratemă. Acţiunea parcursivă este acţiunea principală către care converg ideile şi acţiunile secundare. II (jur.) 1 cauză, caz, judecată, proces, <înv şi pop.> price, dreptate, lege, pricină, hâcă, hoandră, pâră, tărghe-laş, <înv.> criminalion, delă, divan, judeţ, prigonire, sud2. S-a amânat verdictul în acţiunea civilă. 2 acţiune penală = proces penal. Acţiunea penală se face împotriva unui infractor pentru a obţine pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. acuarelizât, -ă adj. (a. plast.; despre culori) pastelizat. Pictorul este apreciat pentru tablourile sale în culori acuarelizate. acufenă s.f. (med.) tinitus, zgomot auricular. Acufena este o senzaţie auditivă patologică sub formă de zgomote sau de vâjâituri în urechi. acufundă vb. I. (reg.) 1 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Afunda. Cufunda. 2 refl. fig. v. Afunda. Dispărea. Mistui. Pierde. Pieri. Scufunda. Topi. acuităte s.f. 1 (urmat de determ. care indică felul) forţă, intensitate, putere, tărie, <înv.> mărie1, mărime, ^cTâncime, vâlvătaie, pară1, străbatere. Bolnavul a simţit acuitatea durerii. A reuşit cel mai bine să sugereze în romanul său acuitatea tensiunii sociale. 2 agerime, clarviziune, pătrundere, penetranţă, penetraţie, perspicacitate, sagacitate, subtilitate, vivacitate, schepsis, ascuţime, străbatere. Acuitatea gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. 3 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, înclinare, înclinaţie, simţ, aplecare. Pictorul are o acuitate deosebită pentru culorile pastel. 4 amplificare, ascuţime. Faptul că este orb explică acuitatea capacităţii de percepţie a celorlalte simţuri. 5 (rar) v. Percepţie. Senzaţie, aculeât, -ă adj. (bot.; despre plante sau despre organe ale lor) aculeolat. Plantele aculeate au ţepi. aculeol s.m. (bot.) aculeu, ghimpe1, mărăcine, spin, ţeapă, ţep, ţepuşă, şteap, ţepăruie, ţepeligă, <înv.> clenci. Trebuie să tai cu grijă un trandafir pentru a nu te răni în aculeoli. aculeolăt, -ă adj. (bot.; despre plante sau despre organe ale lor) aculeat. aculeţ s.n. (pop. şi fam.) v. Acuşor. aculeu s.m. (bot.) aculeol, ghimpe1, mărăcine, spin, ţeapă, ţep, ţepuşă, şteap, ţepăruie, ţepeligă, <înv.> clenci. aculmă vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) v. Acroşa. Agăţa. Atârna. Prinde. Pune. Spânzura. Suspenda. acultură vb. I. tr. (compl. indică indivizi, grupuri de indivizi etc.) a aculturaliza. Un grup etnic este aculturat în urma contactului cu o populaţie aflată pe o treaptă superioară de dezvoltare. aculturaliză vb. I. tr. (compl. indică indivizi, grupuri de indivizi etc.) a acultura. aculturăţie s.f. (constr. cu prep. „cu”, „la”; rar) v. Acomodare. Adaptare. Dedare. Deprindere. Familiarizare. învăţare. Obişnuire. acum adv. (temporal) 1 imediat, îndată, numaidecât, acuşi, amu, aici, <înv. şi reg.> aşaşi, acuşica, amuşi, <înv.> aciaşi, aşa, dindată, neoprit. Stai liniştită, acum vine doctorul în salon. Colaborarea noastră se opreşte acum. 2 actualmente. Acum este plecat din ţară. 3 deocamdată, momentan, deodată. Acum nu are timp să meargă la film. 4 adineauri. Acum a vorbit cu sora ei la telefon. 5 (în corelaţie cu sine însuşi; indică o succesiune de acţiuni) ba... ba, când... când. îşi leagănă corpul acum pe un picior, acum pe celălalt. 6 (fam.; în constr. imper. sau exclam, care exprimă graba ori nerăbdarea vorbitorului) astăzi. Mai vii acum, că trebuie să ajung şi la serviciu! acumbent, -ă adj. (bot.; despre organe ale plantelor) culcat2. Această plantă are tulpina acumbentă. acumetric, -ă adj. (med.) audiometric. Aparatele acumetrice măsoară acuitatea auditivă. acumetrie s.f. (med.) audiometrie. Acumetria este o metodă de măsurare a acuităţii auditive cu acumetrul. acumetru s.n. (med.) audiometru. Cu ajutorul acumetrului se explorează şi se măsoară acuitatea auditivă. acuminăt,-ă adj. (bot.; despre frunze, fructe etc.) argut. Frunzele acuminate se termină cu un vârf ascuţit şi lung. acumulă vb. 1.1 tr., refl. a (se) aduna, a (se) concentra, a (se) înmagazina, a (se) strânge. Rezervele de produse alimentare au fost acumulate în anii precedenţi. 2 tr. (compl. indică valută, bani etc.) a aduna, a strânge, a tezauriza, a antretui, a sulzui, a tocăli, a capitaliza. Lucrând în străinătate, a acumulat multă valută. 3 tr. (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) a aduna, a agonisi, a cumula, a economisi, a face, a strânge, a economiza, a scuti, a încropi, a înjgheba, a alcătui1, a chivernisi, a cruţa, <înv. şi reg.> a slivisi, a chimelui, a mirui2, a noji1, a priştipi, a răgădui1, a sclipui1, a scofeli, a stăci, a şpărui, a şporoli, a zorobi, <înv.> a astrânge, a prăsi, a înnoda. în câţiva ani a reuşit să acumuleze o avere imensă. 4 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se aşeza, a se depozita, a se depune, a se lăsa, a se sedimenta. Aluviunile s-au acumulat pe fundul albiei râului. acumulăre s.f. 1 adunare, concentrare, înmagazinare, strângere. Acumularea rezervelor de produse alimentare este o necesitate. 2 adunare, strângere, strâns1, tezaurizare, capitalizare. Acumularea de valută a permis mărirea fondului de investiţii. 3 adunare, agonisire, economisire, strângere, cruţare, <înv. şi reg.> surzuială, surzuire, şpăruială. Acumularea acestei averi imense s-a făcut doar în câţiva ani. 4 aşezare, depozitare, depunere, lăsare, sedimentare, sedimentaţie. Acumularea aluviunilor pe fundul albiei râului poate îngreuna navigaţia. acumulăt, -ă adj. (despre bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) adunat2, agonisit, cumulat, economisit, strâns2. Capitalul acumulat este depus în bancă. acumulator electric s.n. (fiz.) pilă secundară (v. pilă1). Acumulatorul electric cedează energia unui circuit receptor. acupla vb. I. 1 tr. (tehn.; compl. indică elemente ale unui sistem tehnic) a angrena, a cupla, a lega1. A acuplat elementele sistemului de racordare la reţeaua de gaz metan. 2 refl. (recipr.) (biol.; despre fiinţe) a se copula, a se cupla, a se împerechea, a se împreuna, a se încrucişa, a se cotoi3, a se goni, a se încăleca, a se însoţi, a se mânzi, a se mârli, a se nunti, a se acvilar vieri, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a se cotoci, a se cotoroba, a se coţăi, a se pârei2, a se pui2, a se purceii, a se ţăpi, a se vişti1, <înv.> a se aduna, a se cotârci, a se culca, a se înnoda, a se babardi, a se ciorsăi, a se regula, a se cordi, a se fute. acuplâj s.n. (tehn.) acuplare, cuplaj, cuplare, legare, legătură. Acuplajul elementelor sistemului tehnic s-a făcut prin rezistoare şi bobine condensatoare. acuplâre s.f. 1 (tehn.) acuplaj, cuplaj, cuplare, legare, legătură. 2 (biol.) coit, contact sexual, copulare, copulaţie, cuplare, împerechere, împreunare, cotoire, însoţire, însoţitură, mârleală, cotocire, coţăială, coţăire, <înv.> împreunăciune, babardeală, frecuş, ţeapă, cordeală, futere. acuplat, -ă adj. (tehn.; despre elementele unui sistem) cuplat. acupresură s.f. (med.) presopunctură. Acupresura este o metodă terapeutică folosită în medicina neconvenţionalâ pentru îndepărtarea durerii. acupunctic, -ă adj. (med.) acupunctural. Foloseşte pentru îndepărtarea durerii o metodă acupunctică. acupunctor adj., s.m. (med.) acupuncturist. Medicul acupunctor practică acupunctura. acupunctural, -ă adj. (med.) acupunctic. acupuncturist adj., s.m. (med.) acupunctor. acurat -ă adj., adv. (înv. şi reg.) I adj. 1 (despre oameni) v. Curăţel. îngrijit. Spălat2. Spălăţel. Spălăţică. 2 (despre mărimi, unităţi de măsură, de timp etc.) v. Exact. Fix. Precis. II adv. (modal) 1 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) v. Chiar. Drept. Exact. Precis. Tocmai. 2 v. Clar. Evident. Limpede. Vădit, acurateţe s.f. exactitate, precizie. Prezentarea se remarcă prin acurateţea stilului. acurge vb. III. tr., refl. recipr. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine, acuşă vb. I. tr. (biol; rar; despre femei; compl. indică feţi) v. Face. Naşte, acuşi adv. (temporal; pop.) v. Acum. Imediat, îndată. Numaidecât. acuşica adv. (temporal; reg.) v. Acum. Imediat. îndată. Numaidecât, acuşor s.n. aculeţ, acuţ. Pentru broderii foloseşte un acuşor. acut, -ă adj. 11 (despre sunete) ascuţit2, înalt, subţire, ţivlit, ţivlitor. Cele mai multe persoane nu pot suporta sunetele acute. 2 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) adânc, imens, intens, mare1, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, terebrant, iute, ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere acută. II (gram.; rar; despre accent) v. Ascuţit2, acutizâ vb. I. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, <înv.> a (se) adăuga, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se acutizează pe zi ce trece. Singurătatea acutizează depresia. 2 refl., tr. a (se) agrava, a (se) complica, a (se) deprecia, a (se) înrăi, a (se) înrăutăţi, a (se) căţăla, a (se) căţelări, a (se) căţeii, <înv.> a (se) iuţi, a (se) prohorisi, a (se) degrada, a (se) deteriora. Pneumonia i s-a acutizat din cauza vieţii mizere pe care o duce. Condiţiile grele de muncă îi acutizează boala. 3 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întărâta, a se întări, a se înteţi, a se mări, a spori1, a se umfla, a se iuţi, <înv.> a se adăuga, a se aspri. Forţa vijeliei se acutizează. acutizăre s.f. 1 agravare, amplificare, creştere, intensificare, înteţire, mărire, sporire, accentuare, adâncire, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza acutizării disensiunilor dintre ei. 2 agravare, complicare, depreciere, înrăire, înrăutăţire, degradare, deteriorare. Acutizarea pneumoniei este îngrijorătoare. 3 accentuare, amplificare, creştere, intensificare, întărire, înteţire, mărire, sporire, <înv.> adăugare. Acutizarea forţei vijeliei a fost devastatoare. acutizat, -ă adj. 1 (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) agravat, amplificat, crescut2, intensificat, înteţit, mărit3, sporit, exaltat, accentuat, ascuţit2. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunilor acutizate dintre ei. 2 (mai ales despre fenomene atmosferice) amplificat, crescut2, intensificat, întărit, înteţit, mărit3, sporit. Forţa acuti-zată a vijeliei a produs panică în rândul populaţiei. acutrament s.n. (rar) v. împopoţonare. înzorzonare. acutunănţă s.f. (rar) 1 (constr. cu prep. „cu”, „la”) v. Aclimatizare. Acomodare. Adaptare. Deprindere. Naturalizare. Obişnuire. 2 v. Acomodare. Adaptare. Dedare. Deprindere. Familiarizare. învăţare. Obişnuire. 3 (med.) v. Imunizare. acuţ s.n. (pop. şi fam.) v. Acuşor. acuza vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, a inculpa, a (se) învinovăţi, a (se) învinui, a recrimina, a criminaliza, a (se) bănui, a tuji2, <înv.> a (se) jelui, a. (se) prihăni, a vinătui, a vini, a (se) vinovăţi, a (se) vinui, a ataca. Jurnaliştii îl acuză de corupţie. Adesea se acuza pe sine, crezând că este numai vina lui. 2 tr. (jur.; compl. indică oameni) a incrimina, a inculpa, a criminaliza, a pâri. Procurorul l-a acuzat de crimă. 3 tr. a arăta, a manifesta, a vădi. Acuză dureri în regiunea pieptului. acuzăbil, -ă adj. (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, ruşinos, urât2, vinovat, reprehensibil, repu- diabil, <înv.> ocarnic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt acuzabil. acuzare s.f. 1 acuzaţie, acuză, culpabilizare, incriminare, incriminaţie, inculpare, inculpa-ţie, învinovăţire, învinuire, recriminare, recriminaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. Acuzarea de corupţie nu a putut fi dovedită. 2 (jur.) acuzaţie, acuză, incriminare, incriminaţie. Acuzarea este întărită de probe luate de la locul crimei. acuzat, -ă adj., s.m., s.f. 1 incriminat, inculpat. Persoana acuzată şi-a dovedit nevinovăţia. 2 (jur.) defendor, incriminat, intimat, împricinat, învinuit, pârât, reclamat, vinovat, pricinaş, pricinat. Acuzatului is-apus avocat din oficiu. acuzativ s.n. (gram.) caz acuzativ, <înv.> cădere pricinuitoare, lucrătoare (v. lucrător), pârâtor, pricinuitoare (v. pricinuitor),vinuitor. Acuzativul este cazul complementului direct, al complementului indirect, al circumstanţialelor şi al unor atribute. acuzator, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (jur.; despre fapte, manifestări ale oamenilor, despre acte, documente etc.) incriminator, <înv.> prepuitor. Actul găsit asupra sa este acuzator. 2 rechizitorial. A ţinut un discurs acuzator. I11 s.m. (jur.; şi acuzator public) procuror, <înv.> minister public, doveditor, rechin, ţap roşu, uliu, vultur. Acuzatorul susţine învinuirea într-un proces penal. 2 s.m., s.f., adj. pârâtor, pârâcios, <înv. şi reg.> pârâş, turnător. Colegii consideră că el este acuzatorul lor în faţa directorului. acuzaţie s.f. 1 acuzare, acuză, culpabilizare, incriminare, incriminaţie, inculpare, inculpa-ţie, învinovăţire, învinuire, recriminare, recriminaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. 2 (jur.) acuzare, acuză, incriminare, incriminaţie. acuză s.f. 1 acuzare, acuzaţie, culpabilizare, incriminare, incriminaţie, inculpare, inculpaţie, învinovăţire, învinuire, recriminare, recriminaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. 2 (jur.) acuzare, acuză, incriminare, incriminaţie. acvacultura s.f. (biol.) acvicultură, maricul-tură, oceanicultură. Acvacultura se ocupă cu cultura unor plante şi animale acvatice, bogate în proteine. acvafobie s.f. (psih.) hidrofobie. Acvafobia se manifestă faţă de apă sau de alte lichide. acvanaut, -ă s.m., s.f. cufundător, plonjor, scafandrier, scafandru. Acvanautul este specializat în lucrări sub apă. acvicultură s.f. (biol.) acvacultura, maricul-tură, oceanicultură. acvifug, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre substanţe, materiale, soluri) hidrofob, hidrofug. Substanţele acvifuge nu au afinitate pentru apă. 2 adj., s.m., s.f. (psih.) hidrofob. O persoană acvifugă are aversiune pentru consumarea apei sau a altor lichide. acvilăr s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. acvilă 138 acvilă s.f. I (omit.) 1 Aquila chrysaetos; iepurar, pajură, pajură-de-munte, pajură-im-perială, pajură-împărătească, pajură-mare, vultan, vultur, vultur-de-creste, vultur-de-jgheab, vultur-de-piatră, vultur-gălbui, vultur-regal, uli-de-stânci, aceră, hoală, ortan, uligaie, zgripţor, zgripţuroaică. 2 (şi acvi-lă-imperială) Aquila heliaca; pajură, paju-ră-de-câmp, vultur-imperial, vulturel, vul-turiţă, vulturoaică, vulturoaie, <înv. şi pop.> zgripţor, zgripţuroi. 3 acvilă-de-stepă = Aquila nipalensis orientalis; pajură-de-ste-pă; acvilă-pitică = Aquila pennatus; şorecatiţă; acvilă-porumbacă = Hieraetus pennatus; pajură-porumbacă, vultur-porum-bar; acvilă-ţipătoare = Aquila clanga; şoavă. II pajură, zgripţor. Pe stema Ţârii Româneşti era reprezentată o acvilă cu cruce. acvilin, -ă adj. 1 (despre nas) adus2, buscat, cocârjat, coroiat, curbat, încovoiat, deşe-lat, <înv. şi pop.> cocârlat, încocârjat, coroietic,plut,pucliş. Tânărul are nasul mare şi acvilin. 2 fig. (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii acviline a căpitanului. acvilon s.n. (meteor.; înv.) v. Crivăţ, ad-interim adj. invar, interimar. Ministrul ad-interim ocupă funcţia provizoriu, până la întoarcerea titularului sau până la numirea unui nou ministru. ad libitum loc. adv. (modal) oricum, orişicum, <înv. şi pop.> fiecum, <înv.> fitecum, vericum. Autorul îşi face ad libitum lista cu abrevierile folosite în lucrare. ad litteram loc. adv. (modal) exact, întocmai, literal, textual, verbatim, <înv.> literaliceşte, mot â mot. A făcut traducerea ad litteram. adagio adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) încet, largamente, largo, lento, rar. adăgiu s.n. (livr.) v. Aforism. Cugetare. Dicton. Maximă. Sentinţă, adamănt s.n. (mineral.; înv. şi pop.) v. Diamant. adamantin, -ă adj. (despre minerale sau despre luciul lor) diamantic, diamantin, diamantat, diamantos, <înv.> diamantariu. Piatra are un luciu adamantin. adami't, -ă s.m., s.f. (relig.) anticrist, eretic, schismatic, papistaş, letin, necredincios, păgân, <înv. şi reg.> spurcat2, <înv.> disident, <înv.; deprec. sau peior.> spurcăciune. Savantul a fost considerat de Inchiziţie un adamit. adăos s.n. 1 anexă, apendice, completare, supliment, addenda, <înv.> lipitură. Volumul de poezii are un adaos care cuprinde postumele poetului. 2 increment, spor, supliment. La salariu primeşte un adaos pentru funcţia de şef al colectivului. 3 adăugare, adiţie. Adaosul articolelor noi la lege s-a votat în Parlament. 4 (econ.) adaos comercial = rabat comercial. Adaosul comercial este suma adăugată de comercianţi la preţul unui produs. 5 (biol; înv.) v. Creştere. Dezvoltare. Mărire. adaptă vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică organisme animale ori vegetale) a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) naturaliza, a (se^)bişnui, a (se) aclimata. Unele animale polare s-au adaptat perfect în zona temperată. Palmierii au fost adaptaţi şi în alte zone decât cele tropicale sau subtropicale. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a (se) acomoda, a se deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăţa, a (se) obişnui, a (se) ha-bitua, a se hârşâi, <înv. şi reg.> a (se) sucui, a se hârsi, a se nărăvi, <înv.> a se nevoi, a (se) aclimatiza, a se mlădia. S-au adaptat uşor la noile condiţii sociale. 3 tr. a adecva, a compatibiliza, a con-forrfta, a potrivi, a apropia, a apropria. A adaptat proiectul la cerinţele contractului european. 4 tr. (compl. indică obiceiuri, instituţii etc.) a împământeni, a transplanta. Au reuşit să adapteze instituţia căsătoriei în mediul social în care s-au stabilit. 5 tr. (tehn.; compl. indică piese, ansamble etc.) a ajusta, a păsui2, a potrivi. întrucât piesa avea o formă puţin diferită, a fost nevoit s-o adapteze pentru a o putea folosi. 6 tr. (compl indică haine sau părţi ale lor) a ajusta, a potrivi, a aranja, a aşeza, a ticlui. Şi-a adaptat bluza la talia ei. 7 tr. (lit; compl. indică opere literare, personaje etc.) a localiza, a prelucra. Unele dintre personajele lui Moliere au fost adaptate la mediul românesc. 8 tr. (muz.; compl indică piese muzicale) a aranja, a armoniza, a instrumenta, a orchestra, a prelucra. Toscanini a adaptat această piesă pentru orchestră de coarde. adaptăbil, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) acomodabil, adaptativ, adaptiv, elastic, flexibil, maleabil, mlădios, suplu. Fiind un om adaptabil, nu a suferit mult după ce şi-a schimbat locul de muncă. 2 (tehn.; despre piese, ansamble etc.) ajustabil, reglabil. Piesa este adaptabilă. adaptabilităte s.f. flexibilitate, malea-bilitate, mlădiere, fluiditate. Adaptabilitatea vietăţilor la condiţii noi de viaţă este o caracteristică importantă a lor. adaptâre s.f. 1 aclimatizare, acomodare, deprindere, naturalizare, obişnuire, aclimatare, aclimatizaţie, acutunanţă, <înv. şi reg.> înclimătare, <înv.> aclimataţie, acomo-daţie, naturalizaţie. Adaptarea unor animale polare în zona temperată a fost un succes. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „la”) acomodare, dedare, deprindere, familiarizare, învăţare, obişnuire, aculturaţie, acutunanţă, aclimatizare. Perioada de adaptare la noile condiţii sociale a fost destul de scurtă. 3 adecvare, compatibilitate, compatibilizare, conformare, potrivire, adecvaţie, idoneitate, adaptaţie. Adaptarea proiectului la cerinţele contractului european a fost o condiţie esenţială. 4 (lit.) localizare, prelucrare. Adaptarea unor personaje ale lui Moliere la mediul românesc a fost o reuşită. 5 (cinemat.) adaptare cinematografică = ecranizare. Adaptările cinematografice ale romanelor lui L.Rebreanu sunt mult apreciate de public. adaptăt, -ă adj. 1 (despre organisme animale sau vegetale) aclimatizat, acomodat, deprins, obişnuit. Palmierii adaptaţi se dezvoltă normal în noile condiţii create. 2 (despre oameni) acomodat, deprins, familiarizat, învăţat2, obişnuit, <înv.> obiceainic, aclimatizat. Un elev adaptat într-un colectiv nou va avea rezultate bune la învăţătură. 3 (tehn.; despre piese, ansamble etc.) ajustat, potrivit. Piesa adaptată a fost fixată în angrenaj. 4 (lit.; despre opere literare) localizat, prelucrat2. Piesa adaptată a avut un mare succes. 5 (muz.; despre piese muzicale) aranjat2, armonizat, orchestrat, prelucrat2. Toscanini are pentru orchestră de coarde mai multe piese adaptate. adaptativ, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre firea lor) v. Acomodabil. Adaptabil, adaptăţie s.f. (rar) v. Adaptare. Adecvare. Compatibilitate. Compatibilizare. Conformare. Potrivire. adaptiv, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre firea lor) v. Acomodabil. Adaptabil, adăpă vb. I. I tr. 1 (pop. şi fam.; compl. indică pământul sau plante, obiecte, fiinţe, străzi, plantaţii etc.) v. Stropi. Uda. 2 (înv.; compl. indică fiinţe) v. învenina. Otrăvi, II fig. 1 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Alimenta. Hrăni. Mânca. Nutri. 2 tr. (fam.; compl. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Adormi. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. îmblânzi. Linişti. Potoli. Răcori. Slăbi. Stinge. Tempera. Uşura. 3 refl. (fam.; despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) v. Inspira, adăpătoăre s.f. jgheab, troacă, uluc, teică1, <înv. şi reg.> covată, scoc, lăturar, moldă, piuă, vălău. A pus apă în adăpătoare pentru a bea caii. adăpost s.n. 11 aşezare, casă1, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, gazdă, oploşeală, <înv. şi reg.> odihnă, acioală, aciuaş, cortel2, olej, sălaşnă, stătut1, stăuină, <înv.> adăposteală, coperământ, locaş1, loc de lăcuită, locuire, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şeză-mânt1, şezut, umbrar, vistier2, bârlog, cuib, cuibar, culcuş, vizuină, penaţi, uşă, temei, gogoaşă. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei un adăpost al lor. 2 culcuş, sălaş, <înv. şi reg.> strat, cotrog. Ciobanii au lărgit adăpostul pentru oi de la stână. 3 (adesea constr. cu vb. „a căuta”, „a cere”, „a da”, „a găsi”) găzduire, sălaş, ospitalitate, .sălăşluire. Drumeţii au cerut adăpost peste noapte la motel. 4 (constr. mai ales cu vb. „a cere”, „a găsi”, „a oferi”, „a solicita”) azil, refugiu, scăpare, <înv.> năzuinţă, ocrotire, liman, vizuină, peşteră. A găsit în viaţa de la mănăstire un adăpost. 5 <înv. şi pop.> scuteală. Din cauza soarelui puternic, seceră- adâncime torii s-au retras într-un adăpost improvizat în marginea ariei. 6 fereală. în vacanţă, vedeta preferă să stea la adăpost de privirile fanilor. II fig. apărare, ocrotire, protecţie, sprijin, adăpostire, scut, acoperământ, adăposteală. Codrul a fost adesea loc de adăpost pentru haiduci. adăposteală s.f. (înv.) 1 v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 2 fig. v. Adăpost. Adăpostire. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Scut. Sprijin, adăposti vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a aciua, a culca, a găzdui, a primi, a ţine, a ospitalia, a oploşi, a pripăşi, a sălăşlui, <înv. şi reg.> a găzdălui, a încortela, a sălăşi, a sălui, <înv.> a conăci, a făgădui, a odihni, a ospitaliza, a sălăşui. L-a adăpostit pentru o noapte în casa lui. 2 refl. (despre fiinţe venite din altă parte) a se aciua, a se cuibări, a se oploşi, a se rătăci, a se pripăşi, <înv. şi reg.> a se lipi, a se pune, a se stăvi, a se aciola, a se agesti, a se închiorchioşa, a se oleji, <înv.> a se ocroti, a se sprijini. Nomazii s-au adăpostit lângă sat. în gospodăria lor s-a adăpostit un câine străin. 3 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) a se aciua, a se sălăşlui, <înv. şi reg.> a se pune, a se scuti. S-a adăpostit de ploaie sub o boltă. adăpostire s.f. 1 aciuare, găzduire, primire, ospitalitate, pripăşire, sălăşluire, incortelare, <înv.> hălăduinţă, hălăduire. Adăpostirea drumeţilor în chiliile mănăstirii a fost un semn de bunăvoinţă din partea stareţului. 2 aciuare, cuibărire, oploşire, pripăşire. Nomazii şi-au găsit adăpos-tire lângă sat. 3 fig. apărare, ocrotire, protecţie, sprijin, adăpost, scut, acoperământ, adăposteală. adăpostit, -ă adj. 1 (despre locuri, aşezăminte, adăposturi, drumuri etc.) apărat, asigurat, ferit, ocrotit, păzit2, protejat, sigur, <înv.> scutit, umbrit. S-a retras într-un loc adăpostit din cauza ploii. 2 (despre fiinţe) aciuat, cuibărit, oploşit, pripăşit, sălăşluit. Puii stăteau sub aripile cloştii adăpostite sub scară. adăstă vb. I. (înv.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Aştepta. 2 intr. fig. (despre oameni) v. încurca. întârzia. Lungi. Zăbovi, adăstăre s.f. (înv.) 1 v. Aşteptare. Aşteptat1. 2 fig. v. întârziere. Zăbovire, adâu s.n. (fin.; în trecut; înv. şi reg.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere, adăugă vb. 1.11 tr. (cu sens cantitativ) a pune. A adăugat zahăr în cafea. 2 refl. (cu sens cumulativ; despre oameni; cu determ. în dat.) a se alătura, a se alipi, a se ataşa. Muncitorilor care manifestau li s-au adăugat numeroşi studenţi. 3 tr. a adiţiona. Parlamentarii au adăugat articole noi la lege. 4 tr. (reg.) v. Agonisi. Dobândi. Procura. 5 tr. (înv.; compl. indică teritorii, state etc.) v. Alipi. Anexa. Ataşa. încorpora. 6 refl. (înv.; mai ales despre fenomene atmosferice) v. Accentua. Acutiza. Amplifica. Creşte. Intensifica. întărâta. întări. înteţi. Mări. Spori1. 7 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Acutiza. Agrava. Amplifica. Creşte. Exacerba. Intensifica. înteţi. Mări. Spori1. II tr., refl. fig. (înv.; compl. sau sub. indică autoritatea, dominaţia etc. cuiva) v. Extinde. întinde. Lărgi. Mări. adăugăre s.f. 1 alăturare, alipire. Adăugarea studenţilor la protestul muncitorilor a dat amploare manifestaţiei. 2 adaos, adiţie. Adăugarea articolelor noi la lege s-a votat în Parlament. 3 (chim.) adiţie. La reacţie s-a folosit o substanţă de adăugare. 4 (înv.) v. Accentuare. Acutizăre. Amplificare. Creştere. Intensificare. întărire. înteţire. Mărire. Sporire. 5 (înv.) v. Extindere. întindere. Lărgire. Mărire. adăugăt, -ă adj. adiţional, adiţionat. Articolele de lege adăugate au fost votate în Parlament. adânc, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre ape, cavităţi, forme de relief etc.) afund, mare1, profund, adâncos. Vara, apa râului este puţin adâncă, putând fi trecută cu piciorul. La marginea satului este o râpă adâncă. 2 (despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) adâncit, concav, scobit2, găvănos, covătat, covătos, covăţit, dovâncat, găvănoşit, scufundos, <înv.> găvănat. în asfalt era o denivelare adâncă. 3 (despre materii care formează un strat orizontal) gros. După inundaţii a rămas peste tot noroi adânc. II adj. (adesea fig.) 1 (predomină ideea de densitate; despre ceaţă, întuneric, umbră etc.) compact, dens, des, gros, nepătruns, obscur, opac2, greu. Toată dimineaţa a fost ceaţă adâncă. 2 (predomină ideea de densitate; despre noapte) densă (v. dens), neagră (v. negru), nepătrunsă (v. nepătruns), obscură (v. obscur). Fiind o noapte adâncă, fără lună, nu se poate distinge nimic. 3 (cu nuanţă intensivă; despre voce, ton, timbru, sunete) grav, gros, jos, profund, cavernos. îşi recunoaşte fapta cu o voce adâncă. 4 (cu nuanţă intensivă) absolut, complet, deplin, desăvârşit, perfect, profund, total, adâncit, solemn, suveran. O linişte adâncă domnea în toată casa. 5 (cu nuanţă intensivă; despre culori) închis, pronunţat. Cerul este de un albastru adânc. 6 (în opoz. cu „uşor”; despre somn) greu, profund, temeinic. De când se ştie, are un somn adânc. III adj. (mai ales fig.) 1 (despre stări fiziologice sau psihice, sentimente etc. ale oamenilor) intens, mare1, profund, puternic, viu. Expoziţia i-a produs o emoţie adâncă. 2 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, imens, intens, mare1, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, terebrant, iute, ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere adâncă. 3 (despre însuşiri, manifestări, cunoştinţe etc. ale oamenilor) profund, serios, temeinic, aprofundat, pătrunzător, solid. Are cunoştinţe adânci în domeniul său. 4 capital2, cardinal, chintesen-ţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cum-pănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri adânci în societate. 5 (cu nuanţă temporală) înaintat. A trăit până la adânci bătrâneţi. 6 intim, lăuntric, profund, tainic. Cercetătorul a reuşit în studiul său să descopere natura adâncă a fenomenului. IV s.n. 1 adâncime, afund, fund, profunzime, străfund. Foarte multe animale rare trăiesc în adâncul mărilor şi al oceanelor. 2 (geomorf.) abis, genune, prăpastie, noian, hău1, <înv. şi reg.> prăpăstenie, stârmină, ţărm, beucă, corhol, gidunie, prăval, risipitură, stană, stănet, stâncă, ţipiş, <înv.> beznă, farăfund, precipiţiu, tău1. Dincolo de creasta muntelui urma adâncul. 3 adâncime, afund, fiind, măruntaie, profunzime, străfund, afundiş, afunzime, baiere (v. baier), maţe (v. maţ). în adâncul pământului se găsesc importante zăcăminte de fier. 4 adâncime, depărtare. Din adâncul zării îi răspunde ecoul. 5 fig. (relig. creştină) gheenă, hades, iad, infern, orc, tartar, întuneric, păcură. Crede că păcatele îl vor duce în adânc. 6 fig. (psihanal.) subconştient. Prin amintirile sale încearcă să ne aducă ecouri din adânc. adâncă vb. I. tr., refl. (înv.; de obicei urmat de determ. locale) v. Adânci. Afunda. Cufunda. Duce2. înfunda. Scufunda, adâncătură s.f. (înv. şi pop.) v. Adâncitură. Cufimdătură. Scobitură. Scufundătură. adânci vb. 1.11 tr., refl .(de obicei urmat de determ. locale) a (se) afunda, a (se) cufunda, a se duce2, a (se) înfunda, a (se) scufunda, <înv.> a (se) adânca, a se îneca. Cu fiecare pas, picioarele i se adânceau în noroi. 2 refl. (despre cavităţi, forme de relief etc.) a se deschide, a se scobi, a se căsca. în mijlocul muntelui se adâncea o prăpastie. 3 refl. (despre ochi) a se afunda, a se cufunda, a se înfunda, a se zgăura. Ochii i s-au adâncit în orbite în urma bolii. II fig. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, a (se) accentua, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se adâncesc pe zi ce trece. Singurătatea adânceşte depresia. 2 tr. (compl. indică idei, concepţii, probleme etc.) a aprofunda. A trebuit să adâncească tema pusă în discuţie pentru a fi bine înţeles. 3 refl., intr. (despre oameni; cu determ. - compl. indir. introduse prin prep. „în”) a (se) afunda, a (se) cufunda, a (se) pierde, a (se) scufunda. Adesea se adâncea în gânduri ore întregi. adâncime s.f. 11 adânc, afund, fund, profunzime, străfund. 2 adânc, afund, fund, măruntaie, profunzime, străfund, afundiş, afunzime, baiere (v. baier), maţe (v. maţ). 3 profunzime, profunditate. Pe această porţiune a râului, adâncimea apei este de câţiva metri. 4 adânc, adâncire 140 depărtare. 5 (adesea poetic; mai ales cu determ. „cerului") înalt, înălţime. Avionul abia se zăreşte în adâncimea cerului. II fig. 1 importanţă, însemnătate, profunzime, seriozitate. Adâncimea prefacerilor din societate, din ultimii ani, este o realitate. 2 (urmat de determ. care indică felul) acuitate, forţă, intensitate, putere, tărie, vâlvătaie, pară1, străbatere. A reuşit cel mai bine să sugereze în romanul său adâncimea tensiunii sociale. adâncire s.f. I afundare, cufundare, cufun-dătură, înfundare, scufundare. Cu fiecare pas adâncirea picioarelor în noroi era tot mai mare. II fig. 1 acutizare, agravare, amplificare, creştere, intensificare, înteţire, mărire, sporire, accentuare, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza adâncirii disensiunilor dintre ei. 2 aprofundare. Adâncirea temei puse în discuţie era obligatorie pentru a fi bine înţeles. adâncit, -ă adj. 1 (despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) adânc, concav, scobit2, găvănos, covătat, covătos, covăţit, dovâncat, găvănoşit, scufundos, <înv.> găvănat. 2 (cu nuanţă intensivă; rar) v. Absolut. Adânc. Complet. Deplin. Desăvârşit. Perfect. Profund. Total, adâncitură s.f. 1 cufundătură, scobitură, scufundătură, <înv. şi pop.> adâncătură, scofâlcitură, <înv. şi reg.> scorbelitură, bortitură. în adânciturile solului s-a acumulat apa de ploaie. 2 concavitate, scobitură, dovâncătură, <înv.> găvănătură. A făcut cu un sfredel o adâncitură în lemn. 3 scobitură, găvan, leafa2. Adâncitura linguriţei nu este prea mare. 4 (constr.) cotlon, firidă, intrând, nişă, scobitură, ocniţă, ghireată, intrătură, obloc, parsechi, petcă, podişor, podmol, stelaj, ungher, ungheţ, <înv.> sfiridă. Soba se află într-o adâncitură a peretelui. 5 cavitate, gaură, scobitură, <înv. şi reg.> scorbură* bortă, bortitură, scâlbă, scochină, <înv.> deşert, zgău. Piesa are multe adâncituri la suprafaţă. adânc6s, -oâsă adj. (rar, despre ape, cavităţi, forme de relief etc.) v. Adânc. Afund. Mare1. Profund. adârdisi vb. IV. intr. (înv.) v. Supralicita, addenda s.f. (latin.) v. Adaos. Anexă. Apendice. Completare. Supliment, addubitâţie s.f. (rar) v. Dubiu. Incertitudine. Incredulitate. îndoială. Neîncredere. Nesiguranţă. Rezervă/Scepticism. Şovăială. Şovăire, adecvă vb. I. tr. a adapta, a compatibiliza, a conforma, a potrivi, a apropia, a apropria. A adecvat proiectul la cerinţele contractului european. adecvăre s.f. adaptare, compatibilitate, compatibilizare, conformare, potrivire, adecvaţie, idoneitate, adaptaţie. Adecvarea proiectului la cerinţele proiectului european a fost o condiţie esenţială. adecvât, -ă adj., adv. I adj. 1 conform, convenabil, corespunzător, cuvenit, eficace, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai adecvată tactică părea în acel moment tăcerea. 2 bun, indicat, nimerit, potrivit, propriu, cumsecade, acătării. Este un teren adecvat pentru cultura viţei-de-vie. 3 (mai ales despre oportunităţi) binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor, prios. Profitând de o ocazie adecvată, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. II adv. (modal) indicat, nimerit, oportun, potrivit, recomandabil. Nu a răspuns adecvat la întrebarea pusă. adecvâţie s.f. (livr.) v. Adaptare. Adecvare. Compatibilitate. Compatibilizare. Conformare. Potrivire. adecvaţionâl, -ă adj. (rar) 1 v. Adecvat. Conform. Convenabil. Corespunzător. Cuvenit. Eficace. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent. Potrivit. Recomandabil. Recomandat. 2 (mai ales despre oportunităţi) v. Adecvat Binevenit Bun. Favorabil. Fericit Indicat. Nimerit Oportun. Pertinent Potrivit Prielnic. Propice. adefâg, -ă adj. (livr.; despre fiinţe) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, adefagi'e s.f. (med.) bulimie, hiperfagie, hiperorexie, poliorexie. Adefagia se caracterizează printr-o foame exagerată şi cvasiperma-nentă. ademână s.f. (reg.) 1 v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. 2 v. Mită. ademeneâlă s.f. (reg.) v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie, ademeni vb. IV. 11 tr. (compl. indică fiinţe) a amăgi, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, a îmbăgiua, <înv.> a aiepta2, a celui, a iscusi, a încelui, a năpăstui, a opăci, a îmbia, a orbi, a trage, a apuca, a aromi, a înfrânge, a iordăni. îl ademeneşte cu perspectiva unui profit mare pentru a-l determina să intre în afacere. 2 tr. (compl. indică oameni) a, amăgi, a încânta, a înşela1, a minţi, a mistifica, a momi, a păcăli, a trişa, a iluziona, a fenta, a fraieri, a juca, a prosti1, a şmecheri, a ţepui2, <înv. şi reg.> a fulăi, a planisi, a poticăli, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, a celui, a mâglisi, a obroci1, a ormoci, a şugui1, a tăşca, <înv.> a blăzni, a dezmânta, a gâmbosi, a îngâna, a lâncoti, a se linguşi, a măguli, a surprinde, a chilipirgi, a îmbrobodi, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a încălţa, a pârli, a pingeli, a pingelui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca, a accidenta, a daiboji, a pricăli. A ademenit multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. 3 tr. (despre bărbaţi; compl. indică mai ales fete, femei) a amăgi, a înşela1, a seduce, <înv. şi reg.> a prilesti, <înv.> a celui, a încelui, a seduiza. Acest tânăr a ademenit multe fete pe care apoi le-a părăsit. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. Cruci. Minuna. Uimi. Ului1. II tr. fig. (rar; despre pasiuni, sentimente, preocupări, vicii etc.; compl. indică oameni) v. Captiva; înlănţui. înrobi. Robi. Subjuga, ademenire s.f. 1 amăgire, atracţie, ispită, ispitire, momire, seducere, seducţie, tentaţie, momitură, <înv. şi reg.> sminteală, ademană, ademeneală, <înv.> blaznă, celuire, celuitură, iscuşenie, ispiteală, ispitină, ispititură, năpastă, săblaznă, nadă1, aromeală, aromire, înfrângere. Oferta de vacanţă este doar o ademenire. 2 amăgire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, momire, păcăleală, păcălire, păcălit1, trişare, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire1, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celuială, celuire, cribdă, mâgliseală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmântare, încelu-ială, înceluire, îngânătură, înşelătură, lâncotă, măglisitură, sminteală, uluire, îmbrobo-dire, orbire, carotă, pingelire, pingeluială, pingeluire. Ademenirea persoanelor în vârstă cu promisiuni mincinoase a devenit o modă. 3 amăgire, seducere, seducţie, amăgeală, <înv. şi reg.> celuşag. Prietenii îl condamnă pentru ademenirea fetelor pe care apoi le părăseşte. ademenit, -ă adj. 1 (despre oameni) amăgit, încântat, înşelat1, minţit, momit, păcălit2, trişat, fraierit, prostit2, ţepuit, <înv. şi reg.> prilestit, celuit, gloanit, <înv.> dezmântat, gâmbosit, îmbrobodit2, orbit, aburit, bărbierit2, buzat, dus2, pingelit, pingeluit, accidentat. Bătrânul ademenit a rămas păgubit. 2 (mai ales despre fete, femei) amăgit, înşelat1, momit, sedus, <înv. şi reg.> prilestit, ruşinat, <înv.> celuit, înceluit. Tânăra ademenită a făcut plângere la poliţie. 3 (înv.; despre oameni) v. Captivat. Delectat. Desfătat. Fascinat. Fermecat. încântat. Sedus, ademenitor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre acţiuni, manifestări, creaţii, însuşiri etc. ale oamenilor) atrăgător, ispititor, îmbietor, seducător, tentant, chemător, surâzător. Perspectiva unui doctorat în SUA i se pare ademenitoare. 2 adj. (despre mirosuri, arome etc.) agreabil, apetisant, aţâţător, excitant, excitator, frumos, plăcut, excitativ, pofticios, <înv.> nostim, aprinzător. Cozonacii calzi emanau o aromă ademenitoare. 3 adj. (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) atrăgător, excitant, excitator, ispititor, îmbietor, seducător, sexy, tentant, mişto, sexos, apetisant, picant, bun. Astfel îmbrăcată, este o femeie ademenitoare. 4 adj ., s.m., s.f. amăgitor, înşelător, seducător, falacios, momitor, tăşcător, <înv.> balamut, celuitor, gâmbositor, înceluitor, îngânător, înşelăcios, prilesteţ, prilestitor, răpunător. Casanova avea renumele de ademenitor de femei. adeni'e s.f. (med.) limfadenie. Adenia este o boală care constă în hipertrofia ganglionilor limfatici. adia ademtă s.f. {med.) limfadenită, uimă, boşoalcă, moimă2, scurtă (v. scurt), tragăn, ţâţa căţelei (v. ţâţă), ţâţă de căţea. Adenita este inflamaţia ganglionilor limfatici, provocată de o infecţie. adenochiston s.n. (med) chistadenom. Adenochistonul este un adenom polichistic. adenofibrom s.n. (med.) fibroadenom. Adenofibromul este o tumoare glandulară benignă. adenohipofîză s.f. (anat.) glandă pituitară, hipofiză. Adenohipofiza este o glandă endocrină importantă. adenopati'e s.f. (med.) scurtă (v. scurt). Adenopatia este o boală a glandelor sau a ganglionilor limfatici. adept, -ă s.m., s.f. aderent, partizan, susţinător, părtaş, <înv.> părtean, următor. Ideile democratice câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi. aderă vb. I. intr. (cu determ. introduse prin prep. „la”) 1 (despre materiale, lucruri etc.) a se lipi, a se prinde. Folia aderă la suprafaţa sticlei. 2 (despre oameni sau despre colectivităţi) a accede, a se ralia, a subscrie. Aderă fără rezervă la părerea colectivului. 3 (despre oameni) a se alipi, a intra, a se înscrie. Mulţi studenţi au aderat la câte un partid. aderăre s.f. 1 aderenţă, lipire, prindere. Aderarea foliei la suprafaţa sticlei se face imediat. 2 aderenţă, adeziune, ataşare, raliere, solidarizare. Aderarea la ideologia creştin-de-mocrată a fost o soluţie electorală. 3 intrare, înscriere. Aderarea studenţilor la câte un partid constituie un important câştig. aderent, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre materiale, lucruri etc.) lipit2. Folia aderentă se desprinde greu de pe sticlă. 2 (biol, lingv., tehn.; despre hematii, bacterii, elemente ale vorbirii, particule ale unor materiale etc.) adnat, aglutinat, alipit, lipit2, reunit, sudat2, unit. Hematii aderente. Afixeposesive aderente. II s.m., s.f. adept, partizan, susţinător, părtaş, <înv.> părtean, următor. Ideile democratice câştigă din ce în ce mai mulţi aderenţi. aderenţă s.f. 1 aderare, lipire, prindere. 2 (med.) bridă. Bolnavul are aderenţe pulmonare. 3 conexiune, corelaţie, înlănţuire, legătură, raport, relaţie, consecuţie, interco-municaţie, conexitate, contexturi Acest fenomen nu are nicio aderenţă cu paranormalul. 4 aderare, adeziune, ataşare, raliere, solidarizare. adermmă s.f. (biochim.,farm.) piridoxină, tiamină, vitamina B6 (v. vitamină). Adermina este prescrisă în carenţele vitaminice B, în unele dermatoze şi în tulburări musculare. adesea adv. 1 (temporal) adeseori, des, deseori, frecvent, tot. Se opreşte adesea în faţa vitrinei cu bijuterii. 2 (modal) adeseori, des, <înv. şi reg.> destul. Se îmbracă adesea în rochii înflorate. Lucrează adesea până târziu. adeseori adv. 1 (temporal) adesea, des, deseori, frecvent, tot. 2 (modal) adesea, des, <înv. şi reg.> destul. adet s.n. (turc.; înv.) 1 v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 2 (fin.; în trecut) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 3 (jur.) v. Compensare. Compensaţie. Daune (v. daună). Despăgubire. Indemnizaţie. adevăr s.n. 1 real, realitate, <înv.> adevărătate, adevărătură, delta. Adevărul este existenţa efectivă, obiectivă. 2 realitate, veracitate, veridicitate, veritate. Cei care erau de faţă au constatat adevărul afirmaţiilor sale. 3 autenticitate, exactitate, exactitudine, justeţe, veridicitate. Avocatul verifică adevărul relatărilor martorului. 4 dreptate. în tot acest demers trebuie să iasă la suprafaţă adevărul. adevărăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescomit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii adevărate ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. 2 (despre oameni, port, tradiţii etc.) autentic, curat, neaoş, veritabil, pur2, get-beget, sadea, lişteav, <înv.> fireş. Poartă un costum ţărănesc adevărat. 3 (despre rude, legături de rudenie) bun, drept. Ei sunt fraţi adevăraţi. 4 (despre opere de artă, creaţii artistice etc.) autentic, curat, nefalsificat, original, veritabil, pur2. Tânărul interpret are în repertoriul său numai folclor adevărat. 5 (despre bani) nefalsificat, sigur. Sunt adevăraţi banii aceştia? 6 (despre noţiuni, idei, concepte etc.) corect, drept, exact, just. Studiul a fost apreciat întrucât concluziile cercetării erau adevărate. 7 efectiv, real. Deschiderea adevărată a stagiunii va fi peste o săptămână. 8 real, sincer. Are o preţuire adevărată pentru învăţătoarea sa. 9 (arg.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit Excelent Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. II adv. (modal) 1 cert, chiar, efectiv, serios, sigur. Adevărat, nu este nicio dificultate în aplanarea acestor dispute. 2 drept, just. A prezentat adevărat cele petrecute. adevărătăte s.f. (înv.) v. Adevăr. Real. Realitate. adevărătură s.f. (înv.) v. Adevăr. Real. Realitate. adevăsi vb. IV. tr. (înv. şi reg.) 1 (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli. 2 (compl. indică timp, energie etc.) v. Consuma1. Folosi. Irosi întrebuinţa. Pierde, adeveri vb. IV. 1 tr. (urmat de o prop. compl dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document adevereşte că el este proprietarul casei. 2 refl. (despre prevestiri, prorociri etc.) a se confirma, a se împlini, a se îndeplini, a se realiza, <înv. şi reg.> a se umple. Presupunerile ghicitoarei s-au adeverit. 3 tr. (compl indică teorii, opinii etc.) a acredita. în această controversă a făcut tot posibilul să adeverească afirmaţiile făcute. 4 a verifica. Cercetările ştiinţifice adeveresc multe realităţi. 5 refl. (înv.; despre oameni) v. Angaja. Făgădui, îndatora. însărcina. Obliga. Promite. 6 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asigura, încredinţa. adeverinţă s.f. 1 dovadă, mărturie, <înv.> mărturiseală, patentă, răvaş, siguranţă, sinet, testimoniu, teşcherea1, zapiscă, rospiscă. A adus o adeverinţă din care reiese că a fost student la zi. 2 (econ.,fin.) chitanţă, recipisă, vaucer, <înv. şi reg.> zdelcă, <înv.> răvaş, siguranţă, sinet, tahvil, teşcherea1, exofliticon, hoget, rospiscă. A trimis un colet prin poştă şi a luat adeverinţă de la ghişeu. 3 (jur.; înv.) v. Cauţiune. Fideiusiune. Garanţie. 4 (înv.) v. Asigurare. încredinţare, adeverire s.f. 1 arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, întărire, probare, probă, <înv.> certificaţie, confirmaţie. Adeverirea de către specialişti a autenticităţii tabloului a produs agitaţie în lumea colecţionarilor. 2 confirmare, împlinire, îndeplinire, realizare, <înv.> lucru, plinire. Adeverirea presupunerilor ghicitoarei l-a şocat 3 verificare. Trebuia să facă adeverirea faptelor pentru a avea o explicaţie. adeverit, -ă adj. 1 (despre fapte, afirmaţii etc.) confirmat, demonstrat, dovedit, probat, verificat. Autenticitatea tabloului este un lucru adeverit. 2 (înv.; despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) v. Adevărat. Aievea. Autentic. Cert. Incontestabil. Neîndoielnic. Neîndoios. Nescornit. Netăgăduit. Pozitiv. Real. Sigur. Veridic. Veritabil. Viu. 3 (înv.; despre oameni) v. Convins. încredinţat. Sigur. adeziune s.f. 1 aderare, aderenţă, ataşare, raliere, solidarizare. Adeziunea la ideologia creştin-democrată a fost o soluţie electorală. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”, „a da”) accept, aprobare, consimţământ. Şi-a dat adeziunea pentru a participa la manifestările împotriva încălcării drepturilor omului. 3 asentiment, sufragiu, vot. Iniţiativa lor a întrunit adeziunea colegilor. adeziv, -ă adj. (despre materiale) colant. Şi-a cumpărat mai multe folii adezive. Foloseşte ciorapi cu bandă adezivă siliconată. adiă vb. 1.1 intr. 1 (despre vânt) a olori, a trăgăna, a îngâna, a aburi, a oblicări. Vântul abia adie. 2 (despre mirosuri) a se difuza, a se împrăştia, a se propaga, a se răspândi, a răzbate, a răzbi, a se revărsa, a se lăţi. Parfumul crinilor adie peste tot. II fig. 1 tr. a îngâna, a murmura, a şopti, a şuşoti, a şuşui. Se auzea glasul unui copil care adia un cântec. Bătrâna adiacent 142 adia o rugăciune. 2 tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa. 3 intr. (reg.) v. Bălăbăni. Clătina. Legăna, adiacent, -ă adj. 11 contiguu. Nu s-a înţeles nimic din situaţiile prezentate şi din observaţiile adiacente. 2 (în opoz. cu „distanţat”, „îndepărtat”; despre terenuri, clădiri, localităţi etc.) alăturat, apropiat, contiguu, învecinat, lăturaş, vecin, <înv.> sinoriaş. Locurile lor de casă sunt adiacente. 3 înrudit. Discută probleme adiacente cu profesiile lor. II fig. (în opoz. cu „principal”; mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, lateral, lăturalnic, periferic, satelit. Se aduce în discuţie o chestiune adiacentă care nu interesează pe nimeni. adiacenţă s.f. (cu sens local) alăturare, apropiere, contiguitate, vecinătate. Adiacenţa geografică poate influenţa culturile etniilor care vin în contact. adiafor, -ă adj. (în opoz. cu „sensibil”; înv.; despre oameni) v. Flegmatic. Impasibil. Imperturbabil. Indiferent. Insensibil. Nepăsător. Nesensibil. Nesimţitor. Pasiv, adiafori'e s.f. (înv.) v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferenţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Tembelism, adică adv. 1 (explic.) anume, recte, adicălea, adicătelea, vasăzică, maram, <înv.> sireaci. în limba română sunt trei genuri, adică: masculin, feminin şi neutru. 2 (rectifi-cativ) ba, dar1. Această întâmplare îmi răscoleşte sufletul, adică nu mi-l răscoleşte, ci mi-l sfâşie. 3 (cu val. opusă faţă de o afirmaţie sau de o faptă) chipurile (v. chip), cică, maramchipu,numete. Ducând-o cu minciuni în casă, adică să bea apă, i-a furat banii de pe masă. adicălea adv. (explic.; pop.) v. Adică. Anume. Recte. adicătelea adv. (explic.; pop.) v. Adică. Anume. Recte. adi'ct, -ă s.m., s.f. drogat, drogoman, toxicoman, distrus, tripangiu, tripper, tripuist. Adicţii sunt dependenţi de droguri. adi'cţie s.f. drogodependenţă, drogofilie, drogomanie, toxicomanie. Trebuie să urmeze un tratament medical sever pentru a se vindeca de adicţie. adiere s.f. 1 boare, briză, pală1, suflare, suflu, undă, scutur, oloreală, reveneală, abur, aburire, abureală, răsuflet, aburel. Adierea vântului abia se simţea. 2 (meteor.) boare, zefir, aură. Adierea răcoroasă dinspre mare se resimte spre seară. adineăuri adv. (temporal) acum. Adineauri a vorbit cu sora ei la telefon. adrns prep., pron. de întăr. pers. 3 (înv.) 1 prep. (introduce un circ. de loc care indică situarea în interiorul unei colectivităţi, al unei mulţimi) v. între2. Printre. 2 pron. de întăr. pers. 3 (precizează prin insistenţă obiectul al cărui nume îl înlocuieşte) v. însuşi2. adio interj, gata!, aleluia!, amin!, <înv.> parapanghelos! Cu aşa comportare, adio vacanţa la mare! adipofibrom s.n. (med.) lipofibrom. Adipo-fibromul este format din ţesut adipos şifibros. adipogeneză s.f. (biol.) lipogeneză. Adipo-geneza este formarea de lipide în organismele animale şi vegetale. adipoliză s.f. (biol.) lipolieă. Adipoliza este descompunerea lipidelor în acizi graşi şi glicerina, în procesul digestiei intestinale, sub influenţa bilei şi a sucului pancreatic. adipom s.n. (med.) lipom,steatom. Adipomul rezultă din proliferarea ţesutului adipos normal. adipos, -oăsă adj. (despre celule, ţesuturi) gras. adipoză s.f. (med.) adipozitate. Adipoza este localizată în ţesutul celular subcutanat. adipozităte s.f. (med.) adipoză. aditiv s.n. adjuvant. Aditivii ameliorează proprietăţile materialului în care sunt adăugaţi sau îi conferă noi calităţi. adiţie s.f. 1 adaos, adăugare. Adiţia articolelor noi la lege s-a votat în Parlament. 2 (chim.) adăugare. La reacţie s-a folosit o substanţă de adiţie. 3 (mat.) adiţionare, adunare, totali-zare, sumare. A continuat calculul cu adiţia zecimalelor. 4 (fiziol.) adiţie latentă = sumaţie. Adiţia latentă este apariţia unei reacţii fiziologice în organism în urma mai multor excitaţii succesive. adiţionă vb. I. tr. 1 a adăuga. Parlamentarii au adiţionat articole noi la lege. 2 (mat.) a aduna, a totaliza, a însuma, a suma, <înv.> a sumarisi. Deşi mic, adiţionează cu uşurinţă zecimalele. adiţionăl, -ă adj., s.f. I adj. 1 adăugat, adiţionat. Articolele de lege adiţionale au fost votate în Parlament. 2 auxiliar, suplimentar. A ataşat o sursă adiţională de putere calorică. II s.f. (la pl. adiţionale; telec.) convorbire adiţională. A avut multe adiţionale în această lună, care au depăşit mult numărul de convorbiri incluse în preţul fix al abonamentului. adiţionăre s.f. (mat.) adiţie, adunare, totali-zare, sumare. adiţionăt-ă adj. 1 adăugat, adiţional. 2 (mat.) adunat2, totalizat. Cifrele adiţionate sunt numere zecimale. adiuretmă s.f. (biochim.) hormon antidiure-tic, pitresină, vasopresină. Adiuretina este secretată de lobul posterior al hipofizei. adjectivă vb. I. tr., refl. (gram.; compl. sau sub. indică participii, gerunzii, adverbe ori substantive) a (se) adjectiviza. Participiul se adjectivează când determină un substantiv. adjectivăre s.f. (gram.) adjectivizare. Adjec-tivarea participiului se face atunci când acesta determină un substantiv. adjectiviza vb. I. tr., refl. (gram.; compl. sau sub. indică participii, gerunzii, adverbe ori substantive) a (se) adjectiva, adjectivizăre s.f. (gram.) adjectivare. adjoncţiune s.f. asociere, unire. Este necesară adjoncţiunea unui aditiv pentru a ameliora proprietăţile unui produs. adjudecă vb. I. tr. 11 (jur.; compl. indică bunuri, servicii, lucrări etc.) <înv.> a harasladi-si, a harecilui. Firma cea mai cunoscută a adjudecat lucrările de asfaltare a străzilor din oraş. 2 (mai ales cu privire la competiţiile sportive; compl. indică medalii, titluri, trofee etc.) a câştiga, a cuceri, a dobândi, a obţine. Fotbaliştii spanioli şi-au adjudecat titlul mondial la campionat. Gimnastele din România şi-au adjudecat victoria la olimpiada europeană. 3 (rar; compl. indică bunuri, drepturi etc.) v. Căpăta. Dobândi. Obţine. Primi. II fig. (compl indică premii, distincţii, titluri etc.) a acorda, a atribui, a conferi, a da2, a decerna. Le-a adjudecat medaliile într-un cadru festiv. adjudecăre s.f. (jur.) adjudecaţie, <înv.> harasladismă, hareciluire. Adjudecarea lucrărilor de asfaltare a străzilor din oraş s-a făcut prin licitaţie. adjudecăţie s.f. (jur.) adjudecare, <înv.> harasladismă, hareciluire. adjunct s.m. (mar.) ofiţer secund, secund, locotenent. Adjunctul a preluat comanda navei. adjură vb. I. tr. (compl. indică oameni) a conjura, a implora, a jura, a milui, <înv.> a supăra, a suplica. Vă adjur să fiţi corecţi în declaraţii. adjurăţie s.f. conjurare, implorare, implora-ţie, <înv.> suplicare, suplicaţie. Adjuraţia a avut efectul scontat, tânărul obţinând ceea ce a dorit. adjutânt s.m. (milit.) aghiotant, plutonier adjutant. Adjutantul îndeplineşte atribuţii similare unui secretar. adjuvănt, -ă adj., s.n. I adj. 1 (farm., chim.; despre medicamente, substanţe etc.) ajutător. Pentru ca medicamentul să fie mai eficient, s-a adăugat o substanţă adjuvantă. 2 fig. stimulativ, stimulator, îmbolditor. Sfatul ei a fost un factor adjuvant în luarea deciziei. Premiile pe care le-a câştigat în cadrul concursurilor internaţionale sunt un factor adjuvant pentru formarea sa. II s.n. 1 aditiv. Adjuvanţii ameliorează proprietăţile materialului în care sunt adăugaţi sau îi conferă noi calităţi. 2 fig. auxiliar, supliment. Acest medicament este un bun adjuvant pentru memorie. administră vb. I. tr. 11 (compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) a cârmui, a conduce, a gospodări, a manageriza, a ţine, a maniera, a dirigui, <înv. şi pop.> a oblădui, a priveghea, a supraveghea, <înv.> a economisi, a epitropisi, a isprăvnici, a ocârmui. Administrează cu multă pricepere şcoala. 2 (compl. indică fonduri, venituri, averi etc.) a chivernisi, <înv. şi reg.> a schivernisi, a învârti. L-a rugat să-i administreze conturile bancare. II (med., med. vet.; compl. indică tratamente) a aplica, a face. îi administrează un tratament cu antibiotice.. administrare s.f. 11 administraţie, cârmuire, conducere, gospodărire, diriguire, manu-tenţiune, <înv. şi pop.> oblăduire, chiverniseală, chivemisire, <înv.> epista-sie, isprăvnicie, ocârmuire, zapt, chiverniseală, chivernisire. Şi-a rugat fiul să se ocupe de administrarea conturilor sale bancare. II (med., med. vet.) 1 administraţie. Administrarea medicamentelor se face numai la indicaţia medicului. 2 aplicare. I-a propus administrarea unui tratament cu antibiotice. administrât, -ă adj. (despre întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) cârmuit, condus, gospodărit. Lucrează într-o firmă bine administrată. administrator, -oâre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. <în trecut> intendent, <înv. şi reg.> şpan, <înv.> chelar, chivemisitor, econom, epistat, ispravnic, prefect, provizor, şafar. Directorul instituţiei a angajat ca administrator o persoană cu studii superioare. 2 s.m. <în trecut> vătaf, vechil, <înv.> epistat, ispravnic, logofăt, pristav. Administratorul gospodărea munca de pe o moşie a unui boier sau a unei mănăstiri. 3 s.m. (inform.) webmaster. Administratorul creează, menţine şi dezvoltă resursele informatice din domeniul pe care îl manage-rizează. administraţie s.f. 11 administrare, cârmuire, conducere, gospodărire, manutenţiune, <înv. şi pop.> oblăduire, chiverniseală, chivemisire, <înv.> epistasie, isprăvnicie, ocârmuire, zapt, gerenţă. 2 calem. A reuşit să ocupe un post în administraţie. 3 (milit.) intendenţă. Administraţia este un serviciu al armatei care are în sarcină hrana şi îmbrăcămintea trupelor. 4 (fin.) administraţie financiară = percepţie, perceptorat,perceptorie. Fiecare proprietar de bunuri imobiliare îşi plăteşte anual impozitele la administraţia financiară. 5 (polit.) administraţie de stat = administraţie publică; administraţie publică = administraţie de stat. Administraţia publică cuprinde organele de stat prin care statul îşi realizează funcţiile sale. II (med., med. vet.) administrare. admiră vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a aprecia, a cinsti, a lăuda, a onora, a preţui, a respecta, a stima, a priza2, a slăvi, <înv. şi pop.> a omeni, <înv. şi reg.> a preţălui, a tistăli2, <înv.> a apreţui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respectălui, a respectui, a socoti, a stimarisi, a evlavisi, a aproba, a credita. îl admiră pe pictor pentru talentul său. 2 (compl. indică mai ales calităţi, manifestări, acţiuni ale oamenilor) a aprecia, a preţui, a vedea. Nu-şi dă seama ce admiră la el. admirâbil, -ă adj., adv. 1 adj. (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) deosebit, excelent, grozav, încântător, minunat, remarcabil, senzaţional, <înv.> exchizit. A scris o carte admirabilă. 2 adv. (modal) deosebit, excelent, remarcabil, senzaţional. La recepţie s-a purtat admirabil. admirare s.f. (înv.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1, admirator, -oare s.m., s.f. <înv.> închinător, stimător. Poeta are mulţi admiratori. admiraţie s.f. apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de admiraţia prietenilor. admis, -ă adj. 1 (despre cereri, referate etc.) acceptat, aprobat2, <înv.> aprobăluit. Cererea admisă urmează să fie semnată şi de director. 2 (despre candidaţi, concurenţi etc.) acceptat, primit, reuşit. Concurenţii admişi aşteptau în faţa decanatului. 3 (despre teorii, concepţii, opinii etc.) acceptat, recunoscut, acreditat, <înv.> recept. Teoria admisă a fost pusă în practică imediat. 4 acceptat, îngăduit, permis2, <înv.> dezlegat2, volnicit. în diabet există anumite alimente admise şi altele interzise. admisibil, -ă adj. 1 acceptabil, convenabil, mulţumitor, satisfăcător, pasabil. A găsit argumente admisibile pentru demararea proiectului. 2 (despre situaţii, stări etc.) acceptabil, bunicel, bunicică, convenabil, suportabil, tolerabil, pasabil, <înv.> suferibil. Inflaţia a fost admisibilă. 3 (despre teorii, concepţii, explicaţii etc.) acceptabil, bun, credibil, plauzibil, probabil, verosimil. Are o scuză admisibilă pentru ceea ce a făcut. admisibilitate s.f. credibilitate, plauzibilitate, probabilitate, verosimilitate, verosimi-litudine. S-a apreciat admisibilitatea celor declarate de martori. admite vb. III. tr. 1 (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a aproba, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul a admis să se amâne examenul. 2 (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a accepta, a aproba, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, a accepe, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot admite comportamentul iresponsabil al fiului lor. 3 (compl. indică teorii, concepţii, doctrine etc.) a accepta, a adopta, a împărtăşi, a-şi însuşi1, a prelua, a primi, a recunoaşte, a îmbrăţişa. Oamenii de ştiinţă i-au admis teoria privind transhumanţa. 4 (compl. indică oameni) a accepta, a include, a primi. în cele din urmă, a fost admis în cercul nostru de prieteni. 5 (compl. indică situaţii, stări etc.) a accepta, a consimţi, a se învoi, a primi, a vrea. După o prietenie îndelungată a admis să-i devină soţie. 6 a accepta, a mărturisi, a recunoaşte. Nu-i convine, dar admite că argumentele lui sunt convingătoare. 7 (compl. indică mărfuri, produse) a accepta, a agrea, a primi. Produsele au fost admise la export. 8 a presupune, a spune, a zice. Admite că preopinentul său are dreptate în ceea ce susţine. admitere s.f. 1 accept, acceptare, aprobare, consimţire, încuviinţare, îngăduire, aprobat1, <înv.> aprobaţie, aprobăluire. Admiterea de către profesor a amânării examenului i-a mulţumit pe studenţi. 2 acceptare, includere, primire. Admiterea lui în cercul nostru de prieteni a fost benefică pentru el. 3 acceptare, adoptare, recunoaştere. Admiterea teoriei lui în lumea ştiinţifică i-a adus un titlu academic. admonesta vb. I. tr. (compl. indică oameni) a certa, a dăscăli, a dojeni, a judeca, a moraliza, a mustra, a ruşina, <înv. şi pop.> a obrăzi, a beşteli, a muştrului, a ocărî, a sudui, a probozi, a sfădi, a surchidi, a tolocăni, a bodogăni, a socri, a şmotri, <înv. şi reg.> a înfrunta, a ofârli, a oropsi, a probăzui, a stropoli1, a toi3, a aşculi, a bănui, a carvosi, a cârti, a docăni, a hui, a libăzi, a mogorogi, a moronci, a otrăţi, a tătărî, a târfai, a vrevi, <înv.> a obidi, a observa, a preobrăzi, a prihăni, a prociti, a vădi, a reprehenda, a reprimanda, a bălăcări, a buzdugăni, a freca, a perdăfui, a răfui, a săpuni, a scutura, a căţănăi, a dărăci, a puţui, a spumui, a tigheli, a flitui. L-a admonestat pentru că a lipsit de la şcoală. admonestare s.f. ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, imputaţie, morală, mustrare, observaţie, reproş, admonestaţie, admoniţiune, reprehensiune, beşteleală, muştruluială, ocară, strop-şeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutăciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, reprimandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scuturătură, puţuială, puţuitură, înghimp, tărbăceală. Admonestarea părinţilor l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile. admonestaţie s.f. (livr.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană, Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. admoniţiune s.f. (livr.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. adnât, -ă adj. (biol, lingv., tehn.; despre hematii, bacterii, elemente ale vorbirii, parti- adnota 144 cule ale unor materiale etc.) aderent, aglutinat, alipit, lipit2, reunit, sudat2, unit. Hematii adnate. Afixe posesive adnate. adnota vb. I tr. (compl. indică manuscrise, cărţi etc.) a glosa. Adnotează orice text pentru a-l explica sau completa. adnotare s.f. adnotaţie, apostilă, însemnare, notă, notiţă. Cele mai multe cărţi din biblioteca lui au adnotări. adnotăţie s.f. adnotare, apostilă, însemnare, notă, notiţă. adolescent, -ă s.m., s.f. copil1, copilă, fetişcană, flăcău, tânăr, efeb, băiată, copoştină, teenager, lăptucă, bidiviu, gagicuţă, mioară. Are entuziasmul unui adolescent. adolescenţă s.f. <înv.> cătărigie. Adolescenţa este perioada din viaţa omului cuprinsă între vârsta pubertăţii şi cea adultă. adoptă vb. I. tr. 1 (jur.; compl. indică copii) a înfia. Neavând copii, au adoptat o fetiţă. 2 (compl. indică teorii, concepţii, doctrine etc.) a accepta, a admite, a împărtăşi, a-şi însuşi1, a prelua, a primi, a recunoaşte, a îmbrăţişa. Oamenii de ştiinţă i-.au adoptat teoria privind transhumanţa. 3 a alege, a lua. Nu ştie ce atitudine să adopte.în această situaţie. adoptănt, -ă s.m., s.f. (jur.) adoptator, înfietor. Adoptanţii fetiţei mai au şi alţi copii. adoptare s.f. 1 (jur.) adopţie, înfiere, luare de suflet, <înv.> luătură, iotesie. Adoptarea unui copil se face numai după legislaţia în vigoare. 2 acceptare, admitere, recunoaştere. Adoptarea teoriei lui în lumea ştiinţifică i-a adus un titlu academic. adoptăt, -ă adj. (jur.; despre copii) adoptiv, înfiat. Copilul adoptat s-a acomodat imediat în noul său cămin. adoptator, -oare s.m., s.f. (jur.) adoptant, înfietor. adoptiv, -ă adj. 1 (jur.; despre copii) adoptat, înfiat. 2 (despre părinţi)vitreg. Pentru ea mama adoptivă este o mamă adevărată. 3 (despre părinţi) spiritual, sufletesc. Naşii de cununie sunt pentru tinerii căsătoriţi părinţi adoptivi. adopţie s.f. (jur.) adoptare, înfiere, luare de suflet, <înv.> luătură, iotesie. adoră vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe) a diviniza, a idolatriza, a slăvi, a venera, <înv.> a cinsti, a evlavisi, a deifica, a zeifica, a idolatra. Tânărul îşi adoră mama. 2 (teol.; compl. indică divinităţi) a sfinţi1, a venera. Credincioşii catolici şi ortodocşi o adoră pe Fecioara Maria. adorabil, -ă adj. (mai ales despre oameni) drăguţ, fermecător, încântător, cuceritor. Este o femeie adorabilă. adorăre s.f. 1 adoraţie, divinizare, idolatrizare, slăvire, venerare, veneraţie, <înv.> cinstire. Adorarea femeii a fost şi rămâne o temă predilectă a poeziei din toate timpurile. 2 (teol.) adoraţie, cult1, sfinţire1, venerare, veneraţie, <înv.> despus, sfinţie. Este cunoscută adorarea Fecioarei Maria de către credincioşii catolici şi ortodocşi. 3 adoraţie, cult1, venerare, veneraţie, evlavie, idolatrie, idola-trare. adorăt, -ă adj. (despre fiinţe) divinizat, idolatrizat, slăvit, venerat, <înv.> cinstit, seninat2, deificat, sacru, zeificat. A suferit când actorul adorat nu a mai jucat. adorator, -oare s.m.ye.f. <înv.> slăvitor, suspinător. La bal toţi adoratorii ei o încântau cu complimente. adorăţie s.f. 1 adorare, divinizare, idolatrizare, slăvire, venerare, veneraţie, <înv.> cinstire. 2 (teol.) adorare, cult1, sfinţire1, venerare, veneraţie, <înv.> despus, sfinţie. 3 adorare, cult1, venerare, veneraţie, evlavie, idolatrie, idolatrare. Actorul simte pentru eroul interpretat o adevărată adoraţie. adormi vb. IV. I intr. (despre fiinţe) <înv. şi reg.> a aromi. Cum a pus capul pe pernă, a şi adormit. II fig. 1 tr. (despre mirosuri sau arome puternice; compl. indică oameni) a ameţi, a îmbăta, a tulbura. Parfumul florilor din grădină o adormea. 2 tr. (compl. indică oameni) a zăpăci, a ameţi, a buimăci, a orbi. L-a adormit cu linguşiri pentru a obţine ceea ce şi-a propus . 3 intr. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf c.; adesea cu determ. ca „de veci”, „pentru totdeauna'} a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni. Eminescu a adormit în 1889, după o boală grea. 4 tr. (compl. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a alina, a astâmpăra, a atenua, a calma, a domoli, a linişti, a potoli, a slăbi, a tempera, a uşura, a îmblânzi, a răcori, a stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a drege, a aromi. Medicamentul i-a adormit durerea pentru moment. 5 intr. (despre stări, situaţii etc.) a dispărea, a înceta, a pieri, a se sfârşi, a se destrăma, a muri, a seca, a se topi. Entuziasmul lui a adormit din cauza dezinteresului celor din jur. 6 tr. (compl. indică gânduri, senzaţii, sentimente etc.) a ecarta, a elimina, a înlătura, a suprima, a alunga, a îndepărta, a risipi, a râni. A reuşit să-i adoarmă vigilenţa şi l-a înşelat. adormire s.f. fig. 1 inactivitate, inacţiune, inerţie, neactivitate, nonacţiune, pasivism, pasivitate, abulie, hibernare, letargie. Starea lui de adormire îi enervează pe toţi. 2 decedare, deces, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare. Adormirea poetului a provocat durere. adormit, -ă adj. I (despre fiinţe) somnoros. Era cam adormit şi nu a auzit telefonul. II fig. 1 (despre oameni) comod, indolent, leneş, moale, puturos, trândav2, somnoros, trântor. Făcea tot ce i se cerea pentru a nu-l considera lumea adormit. 2 (despre oameni) decedat, defunct, dispărut, mort, răposat2, sucombat, expirat, repauzat. Străbunii noştri adormiţi trebuie pomeniţi. 3 (despre locuri, spaţii interioare etc.) liniştit, silenţios, tăcut. îi plăcea să se plimbe noaptea prin mănăstirea adormită. Casa era adormită fără râsul copiilor. adormitor, -oare adj. 1 (rar; despre medicamente, băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) v. Hipnotic. Hipnotizant. Moleşitor. Narcotic. Somnifer. Soporifer. Soporific. 2 fig. (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, arid, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i se pare adormitor. adormiţele s.f pl. (bot.) 1 Pukatilla pratensis; dediţel, sisinei (v. sisinel), brebenel, capul-câinelui (v. cap), cocoşei (v. cocoşel), dediţă, floarea-paştelui (v. floare), floarea-vân-tului (v. floare), găgăţele, iarba-vântului (v. iarbă), sufleţel, vânturele (v. vânturel). 2 Ipomaea purpurea; rochiţa-rândunelei (v. rochiţă), zorea, zorele-urcătoare (v. zorea), bună-dimineaţa, barba-împăra-tului (v. barbă), căţărătoare (v. căţărător), clopoţei (v. clopoţel), garoafe (v. garoafă), gramofon, gura-paharului (v. gură), hărăgele, norea, nouraş, pansele-boiereşti (v. pansea), patefon, porosică, răcorele, rozetă, schimbă-cioase (v. schimbăcios), tolcer, volbură, vol-bură-păroasă, volvorică, zbânţuitori, zori1. 3 (reg.) v. Volbură (Convolvus arvensis). adornă vb. I. tr. (latin.; compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc.) v. Aranja. Decora. Găti. împodobi. înfrumuseţa. Orna. Ornamenta. Pavoaza. adrenalină s.f. (biochim.,farm.) epinefrină, suprarenină. Adrenalina este un hormon produs de glandele suprarenale, folosit ca medicament. adrenocorticotrofmă s.f. (biochim.) corti-costimulină, corticotrofină, corticotropină, hormon adrenocorticotrop, hormon cortico-trop. Adrenocorticotrofmă este secretată de hipofiză şi excită secreţia cortexului suprarenal. adresă vb. I. tr. 1 (compl. indică cereri, solicitări, invitaţii etc. scrise sau verbale) a expedia, a înainta, a trimite, a preda, a îndrepta. A adresat prietenilor invitaţii la lansarea cărţii sale. 2 (compl. indică scrisori, recomandate etc.) a expedia, a scrie, a trimite, a mâna, <înv.> a expedui, a expedirui. I-a adresat colegului ei o scrisoare. 3 (compl. indică elogii, omagii etc.) a aduce, a exprima, a prezenta. Pentru cartea publicată i-aufost adresate elogii. adresănţ, -ă s.m., s.f. destinatar, <înv.> adresat. Adresantul scrisorii este necunoscut pentru vecini. 45| aduna adresat s.m. (înv.) v. Adresant. Destinatar, adresă s.f. 1 destinaţie, <înv.> destinare. S-a urcat în taxi şi i-a indicat şoferului adresa. 2 <înv.> mehtup. A primit o adresă din partea primăriei prin care i se punea în vedere să plătească impozitul pe proprietăţi. 3 (inform.) adresă-intemet = adresă-web; adresă-web = adresă internet. Adresa-web individualizează o pagină web şi permite accesul la informaţiile conţinute de aceasta. aducătoăre s.f. (lingv.; înv.) v. Ghilimele. Semnele citării (v. semn). aduce vb. III. I tr. 1 (compl. indică mai ales obiecte) a duce2, <înv.> a năvădi, a trage. A adus bagajele pe peron, lângă tren. De ziua ei i-a adus un buchet de trandafiri albi. 2 (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) a da2, a încredinţa, a înmâna, a întinde, a preda, a remite, a transmite, a confia, <înv.> a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. Poştaşul i-a adus o citaţie. 3 (compl. indică oameni) a acompania, a conduce, a duce2, a însoţi, a întovărăşi, a merge, a petrece, a întroloca, <înv.> a năvădi, a pomi. La plecare, gazda îşi aduce musafirii până la poartă. 4 (compl. indică fapte, situaţii, stări etc.) a cauza, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui. Incendiul a adus locatarilor pagube majore. 5 (compl. indică profituri, venituri etc.) a crea, a înfăptui, a produce, a realiza. Aduce mari beneficii familiei, prin meseria pe care o profesează. 6 (compl. indică date, informaţii etc.) a da2, a furniza, a oferi, a procura. După multe insistenţe, i-a adus datele necesare. Ziarele aduc informaţii despre ceea ce se discută în Parlament. 7 (compl. indică elogii, omagii etc.) a adresa, a exprima, a prezenta. 8 (compl. indică argumente, mărturii, soluţii etc.) a arăta, a exprima, a expune, a formula, a prezenta, a relata, a veni cu..., a desfăşura. A adus motivaţii convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. II intr. (despre fiinţe, obiecte, stări etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu1) a se apropia, a se asemăna, a se asemui, a semăna2, <înv. şi pop.> a se lovi, <înv. şi reg.> a se răduce, a se cumpăni, <înv.> a se închipui, a se podobi. Aduce foarte mult cu tatăl ei. aducere s.f. 1 adus1, ducere. Aducerea pachetului de la poştă a fost făcută de un curier special. 2 aducere-aminte = amintire, evocare, suvenir, evocaţie, amintea-lă, promit, resuvenire, memento, ecou, reconstituire, reconstrucţie. Aducerea-aminte a întâmplărilor petrecute în copilărie îi face plăcere. adulă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a flata, a linguşi, a măguli, <înv. şi pop.> a lingări, a flauşa, <înv. şi reg.> a şutili, a lifui, a lingăi, a mâglisi, a linge, a peria, a pomăda, a tămâia, a limba. îşi adulează şeful pentru a fi promovată. adulăres.f. 1 adulaţie. Este cunoscut printre prieteni pentru adularea soţiei. 2 adulaţie, flatare, linguşeală, linguşire, măguleală, măgu- lire, flaterie, linguşitorie, linguş, <înv. şi reg.> colachie, olastiseală, şuteală1, mâglisire, <înv.> lingare, lingăriciune, lingărie, lingărire, lingăritură, linguitură, linguşie, linguşitură, măgulitură, molcomire, pohlibuitură, gâdilare, tămâiere, perială, perietură, pupincurism, îmbunare, îmbunătu-ră. Adularea şefului enervează pe oamenii oneşti. adulatâr, -oăre s.m., s.f. linguşitor, <înv. şi pop.> lingător, lingău, <înv. şi reg.> licău, lingareţ, lingăros, lingarnic, lingăreţ, <înv.> colachiu, îmbunător, lingar, lingăritor, pohlibuitor, colaca, periuţă, căţel, căţelandru, blidar, perie, perioi, pupin-curist, limbă, limbist. Colegul ei este un mare adulator al şefilor. adulăţie s.f. 1 adulare. 2 adulare, flatare, linguşeală, linguşire, măguleală, măgulire, flaterie, linguşitorie, linguş, <înv. şi reg.> colachie, olastiseală, şuteală1, mâglisire, <înv.> lingare, lingăriciune, lingărie, lingărire, lingăritură, linguitură, linguşătură, linguşie, linguşitură, măgulitură, molcomire, pohlibuitură, gâdilare, tămâiere, perială, perietură, pupincurism, îmbunare, îmbunătură. adulmă vb. I. tr. (înv.; despre animale) v. Adulmeca. Mirosi. adulmecă vb. I. tr. I (despre animale) 1 a mirosi, a puncta, a moşmoni, a mâşâi, a muşina, a muşlui, a şişcăni, a ulma, a vetri, <înv.> a adulma, a aulma. Câinii adulmecă urmele vânatului. 2 (compl. indică mai ales mirosuri) a simţi. Pisica adulmecă imediat mirosul şoarecilor. II fig. 1 (compl. indică gânduri, taine, sentimente ascunse etc.) a afla, a descoperi, a ghici, a citi. A adulmecat ce intenţii are prietenul lui. 2 (compl. indică fiinţe, procese, stări, acţiuni ale oamenilor etc.) a observa, a supraveghea, a urmări. Unii vecini adulmecă orice mişcare pe care o faci. 3 (fam.; compl. indică acţiuni, fapte viitoare, întâmplări despre care nu se poate afla încă în mod direct) v. Anticipa. Intui. Presimţi. Simţi, adult, -ă adj. (despre fiinţe; indică stadiul dezvoltării lor) mare1, matur, vârstnic. Poate să-şi ia responsabilităţile unei familii, întrucât este om adult. adulter, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre soţi) infidel, necredincios, nefidel, <înv.> preacurvar, preaiubit, viclean, viclenitor, trădător. în presa de scandal s-a relatat pe larg despre aventurile unei cunoscute vedete adultere. 2 s.n. (jur.) infidelitate, înşelăciune, necredinţă, <înv.> preacurvie, preacurvire, preaiubire, viclenie, felonie, trădare. Soţul ei este bănuit de adulter. adulteră vb. I. tr. (livr.; compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Altera. Contra-face. Deforma. Denatura. Escamota. Falsifica. Măslui. Mistifica. Răstălmăci, adulterin, -ă adj. 1 (mai ales despre relaţii sexuale) extraconjugal, extramarital. De câtva timp, soţul ei are relaţii adulterine cu secreta- ra lui de la firmă. 2 (bot.; despre organe ale plantelor) fals. adumbri vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni, locuri, spaţii, obiecte etc.) a umbri. Nucul adumbreşte foişorul din curte. 2 refl. (despre oameni) a se umbri. Se adumbresc sub un stejar bătrân. 3 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomori, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî, a (se) umbri, a se mosorî, a (se) rupe. Ochii i s-au adumbrit la auzul teribilei veşti. adumbrit, -ă adj. (despre locuri, spaţii etc.) umbrit, umbros, umbricios. Valea adumbrită este străbătută de un izvor limpede. adună vb. I. 1 tr. (compl. indică obiecte împrăştiate, răspândite, risipite) a culege, a lua, a ridica, a strânge, a tulduza. în fiecare zi adună hainele copiilor împrăştiate peste tot în cameră. 2 tr. (compl. indică recolte, roade etc.) a culege, a recolta, a strânge, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a poghirci, a sureti, <înv.> a secera. Viticultorii au adunat strugurii din vii. 3 tr. (compl. indică produse, fonduri etc.) a colecta, a strânge. O maşină adună legumele de la fermieri pentru a fi duse în pieţe. 4 tr., refl. a (se) acumula, a (se) concentra, a (se) înmagazina, a (se) strânge. Rezervele de produse alimentare au fost adunate în anii precedenţi. 5 tr. (compl. indică valută, bani etc.) a acumula, a strânge, a tezauriza, a antretui, a sulzuij a tocăli, a capitaliza. Lucrând în străinătate, a adunat multă valută. 6 tr. (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) a acumula, a agonisi, a cumula, a economisi, a face, a strânge, a economiza, a scuti, a încropi, a înjgheba, a alcătui1, a chivernisi, a cruţa, <înv. şi reg.> a slivisi, a chimelui, a mirui2, a noji1, a priştipi, a răgădui1, a sclipui1, a scofeli, a stăci, a şpărui, a şporoli, a zorobi, <înv.> a astrânge, a prăsi, a înnoda. în câţiva ani a reuşit să adune o avere imensă. 7 tr. (compl. indică aşternuturi de pat, feţe de masă etc.) a strânge, <înv. şi reg.> a deşterne. A adunat aşternuturile de pat pentru că musafirii nu au rămas şi noaptea următoare. 8 tr. (compl. indică obiecte de artă, timbre, cărţi etc.) a colecţiona, a culege, a strânge. De-a lungul anilor a adunat direct de la pictori multe tablouri. 9 tr. (compl. indică obiecte sau părţi ale lor) a depune, a pune. După ce şi-a terminat treaba, meşterul şi-a adunat uneltele într-o magazie. 10 tr. (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) a burduşi, a ghemui, a îndesa, a înghesui, a îngrămădi, a ticsi, a tescui, <înv. şi pop.> a strâmtora, a grămădi, a bâcsi, a bosoli, a bucşi, a desăgi, a fuitui, a găvozdi, a tâmbuşi, a căptuşi. A adunat în dulap toate puloverele pentru iarnă. Şi-a adunat hainele vechi în saci de plastic. 11 tr. (mat.) a adiţiona, a totaliza, a însuma, a suma, <înv.> a sumarisi. Deşi mic, adună cu uşurinţă zecimalele. 12 tr., refl. (compl. sau sub. indică adunare 146 oameni) a (se) întruni, a (se) reuni, a (se) strânge, a (se) închelba, a (se) închelbă-ra, a (se) întroloca, a soborî. Tinerii s-au adunat la o şezătoare literară. 13 tr. {compl. indică oameni) a convoca, a întruni, a reuni, a strânge, a scoate, a mobiliza. De-cflrtw/ a adunat studenţii în amfiteatru pentru anunţuri importante. 14 tr. a reuni, a strânge, a înmănunchea. Şi-a adunat ultimele şlagăre pe un nou disc. 15 tr. (despre albine; compl. indică nectar, polen) a culege, a strânge. Albinele adună polenul florilor. 16 refl. {pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2. 17 refl. {înv.; despre oameni) v. întâlni. Vedea. 18 refl. recipr. {biol; înv.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla, împerechea. împreuna. încrucişa, adunare s.f. 11 culegere, cules1, ridicare, ridicat1, strângere, strâns1. Adunarea hainelor copiilor împrăştiate peste tot în casă trebuie făcută în fiecare zi. 2 adunat1, culegere, cules1, recoltare, recoltat1, recoltă, strângere, strâns1, suretiu, tunsoare, <înv.> strânsoare, strânsură. Pentru cei mai mulţi adunarea strugurilor este un prilej de bucurie. A sosit timpul adunării porumbului. 3 colectare, strângere, strâns1. Adunarea legumelor de la fermieri se face cu o maşină specială. 4 acumulare, concentrare, înmagazinare, strângere. Adunarea rezervelor de produse alimentare este o necesitate. 5 acumulare, strângere, strâns1, tezaurizare, capitalizare. Adunarea de valută a permis mărirea fondului de investiţii. 6 acumulare, agonisire, economisire, strângere, cruţare, <înv. şi reg.> surzuială, surzuire, şpăruială. Adunarea acestei averi imense s-a făcut doar în câţiva ani. 7 colecţionare, culegere, strângere. Cea mai mare pasiune a lui este adunarea de tablouri direct de la pictori. 8 {mat.) adiţie, adiţionare, totalizare, sumare. A continuat calculul cu adunarea zecimalelor. 9 convocare, întrunire, reunire, strângere, <înv.> convocaţiune, strânsoare. Adunarea studenţilor în amfiteatru s-a făcut la cererea decanului pentru anunţuri importante. 10 {înv.) v. întâlnire. întrunire. II {concr.) 1 întrunire, reuniune, <înv. şi pop.> strânsură, <înv.> cor, sobor, şedere. Cu ocazia sărbătoririi Unirii Ţârilor Române a fost o mare adunare populară. 2 sfat, <înv.> convent, obşte, radă, sobor, zbor2. Adunarea bătrânilor din comunitate a hotărât să se ia măsuri drastice în această situaţie gravă. 3 {polit.; şi nm. pr.) adunare constituantă = constituantă. Adunarea constituantă elaborează, modifică, votează o constituţie şi alcătuieşte legile constituţionale; adunare legislativă = cameră. Adunarea legislativă este un organ reprezentativ al statului care se pronunţă prin vot asupra proiectelor de legi. adunăt1 s.n. adunare, culegere, cules1, recoltare, recoltat1, recoltă, strângere, strâns1, suretiu, tunsoare, <înv.> strânsoare, strânsură. adunât2, -ă adj. 1 {despre plante, fructe, flori etc.) cules2, recoltat2, strâns2. Strugurii adunaţi sunt puşi în lăzi speciale pentru a fi transportaţi. 2 {despre bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) acumulat, agonisit, cumulat, economisit, strâns2. Capitalul adunat este depus în bancă. 3 {despre mulţimi, grupuri etc.) întrunit, reunit. Mulţimea adunată aştepta începerea spectacolului. 4 (mat.) adiţionat, totalizat. Cifrele adunate sunt numere zecimale. 5 (pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit. Contractat. Ghemuit. închircafe Strâns2. Zgârcit, adunător, -oare adj., s.n. 1 adj. (despre oameni) econom, păstrător, strângător, cruţător, <înv. şi reg.> scump, ninirâzât, păstrielnic, sclipuit1, şporoş, strâns2. Toată viaţa a fost un om chibzuit şi adunător. 2 s.n. (în dulgherie; reg.) v. Strângător. adunătură s.f. 1 grămadă, strânsură. Fulgerele străbăteau adunătura norilor. 2 (deprec. sau peior.) gloată, scursură, strânsură, şleahtă, taifa, zbor2, <înv.; deprec.> vlog. în faţa barului era o adunătură de tineri zgomotoşi. adune, -ă adj. (biol; despre organe) aduncat. Organele adunce au aspect de cârlig. aduncât, -ă adj. (biol; despre organe) adune. adus1 s.n. aducere, ducere. Adusul pachetului de la poştă a fost făcut de un curier special. adus2, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre mesaje, adrese oficiale etc.) dat2, încredinţat, înmânat, întins2, predat, remis, transmis. Citaţia adusă este de la judecătorie. 2 (despre oameni sau despre corpul lor) aplecat2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de adus, încât are înălţimea unui copil. Bătrânul are spatele adus. 3 (despre nas) acvilin, buscat, cocârjat, coroiat, curbat, încovoiat, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, încocârjat, coroietic, plut, pucliş. Tânărul are nasul mare şi adus. 4 (pop.; despre paloşe, iatagane etc.) v. încovoiat, îndoit. II s.f. (la pl aduse; bis.; înv.) v. Danie. Dar2. Jertfa. Ofrandă. Prinos. Sacrificiu, advăr s.n. (înv.) 1 v. Amuletă. Apotropaic. Fetiş1. Mascotă. Talisman. 2 (relig.; la vechii evrei) v. Filacteră. advers, -ă adj. I contrar, dimpotrivă, opus, potrivnic, <înv.> împotrivit, opozit. Partea adversă a pierdut procesul. II fig. 1 (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, rău, urât, vrăjmaş, păgân. Competiţia a avut loc pe o vreme adversă. 2 (despre circumstanţe, condiţii etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, ostil, potrivnic, vitreg, vrăjmaş. împrejurări adverse din tinereţe nu i-au permis să urmeze o facultate. 3 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, vrăjmaş, şerpesc, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni adverse din partea opozanţilor. adversar, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. concurent, rival, <înv.> împotrivitor, râvnaci. în competiţie uitau de prietenia lor, întrucât erau adversari. 2 s.m., s.f., adj. duşman, inamic, potrivnic, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, nefârtat, vrăjmăşos, <înv.> împotrivnic, neamic, neprieten, nepriitor, pârâş, sculător, supostat-nic. Adversarii globalizării au organizat un miting. Echipa adversară a pierdut meciul. adversitâte s.f. 1 duşmănie, ostilitate, potrivnicie, vitregie, vrăjmăşie, <înv.> diversitate, vitregitate, val. Tinerii soţi nu se înţelegeau din cauza adversităţii dintre părinţii lor. 2 dificultate, greutate, val. Se revoltă împotriva adversităţilor sorţii. advertising [adver'taizir]] s.n. 1 publicitate. Prin advertising se urmăreşte promovarea unui produs, a unui serviciu etc. 2 adverti-sing-plan = plan de publicitate. Echipa de specialişti a firmei trebuie să termine acest advertising-plan până la sfârşitul lunii. ăer1 s.n. 11 vânt, <înv.> spirit. Se simte un curent de aer răcoros. 2 atmosferă, cer2, slavă, spaţiu, văzduh, zarişte, zări (v. zare), vineţie (v. vineţiu), luft, <înv.> sferă, undă, eter, tărie, tăria văzduhului (v. tărie). Ecologiştii duc o luptă susţinută pentru evitarea poluării aerului. 3 (climat.; adesea cu determ. care indică tipul, calitatea) climat, climă, vreme, <înv.> temperament. Trebuie să schimbe aerul din cauza bolii de plămâni. Adesea, iarna, în nordul ţării pătrunde aer polar. 4 aspect, chip, expresie, faţă, figură, fizionomie, înfăţişare, mină2, obraz, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, complexiune. Copilul are un aer ştrengăresc. 5 (muz.; înv.) v. Arie3. Cântec. Melodie. II (med.) aer complementar = volum inspirator de rezervă. Aerul complementar este volumul de aer care mai poate pătrunde în plămâni după un inspir normal, (înv.) aer curent v. Volum curent. Volum respirator; aer de rezervă v. Volum expirator de rezervă. III fig. 1 (lapl. aere) amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fumuri (v.fum), împăunare, păunire, umflare. Aerele tinereţii trebuie, uneori, trecute cu vederea. 2 (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambient, ambiental, anturaj, cadru, cerc, lume, mediu1, sferă, societate, atmosferă, cadru, climat, pepinieră, ocol. Lucrează într-un aer.benefic pentru formarea lui profesională. ăer2 s.n. (bis.) epitaf, pocrovăţ, <înv.> pocroviţă. Pe aer sunt reprezentate scene de la înmormântarea lui Iisus Hristos. aeră vb. I. tr. (compl indică încăperi, spaţii închise etc.) a aerisi, a ventila, <înv. şi reg.> a vântura, a zvânta. aerăj s.n. aerare, aeraţie, aerisire, aerisit1, ventilaj, ventilare, ventilaţie, <înv. şi reg.> vânturare. aerâre s.f. aeraj, aeraţie, aerisire, aerisit1, ventilaj, ventilare, ventilaţie, <înv. şi reg.> vânturare. afânat aerat, -ă adj. (despre pagini scrise) spaţiat. Cartea de basme pentru copii are paginile aerate. aerator s.n. (metalurg.) afânător, dezagregator. Aeratorul este o maşină folosită în turnătorie. aerâţie s.f. aeraj, aerare, aerisire, aerisit1, ventilaj, ventilare, ventilaţie, <înv. şi reg.> vânturare. aereâlă s.f. (înv.) 1 v. Chintesenţă. Esenţă. 2 v. Consistenţă. Soliditate. Tărie, aerel s.m. (bot.; reg.) v. Zmeoaică (Laserpitium latifolium). aeresc, -eâscă adj. (înv.) v. Aerian, aerian, -ă adj. I <înv.> aeresc, aeros. Plantă cu rădăcini aeriene. II fig. 1 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, fiu, străveziu, subţire, transparent, uşor2, vaporos, eterat, eteric, spumos, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase aeriană. 2 (despre oameni) absent, distrat, inadvertent, indiferent, îngândurat, năuc, neatent, preocupat, căscat2, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Aeriană", ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată. Aeriană, nu era atentă la ce se petrecea. aeri'col, -ă adj. (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor) aerofit, epifit. Plantele aericole nu sunt parazite. aerifer, -ă adj. (bot.) aerofor. Vasele aerifere conduc aerul. aerisi vb. IV. 1 tr. (compl. indică încăperi, spaţii închise etc.) a aera, a ventila, <înv. şi reg.> a vântura, a zvânta. Dimineaţa, aeriseşte toată casa. 2 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni) a se răcori, a se luftui, a se lufturi. A ieşit afară pentru a se aerisi puţin. aerisire s.f. aeraj, aerare, aeraţie, aerisit1, ventilaj, ventilare, ventilaţie, <înv. şi reg.> vânturare. Aerisirea casei este obligatorie. aerisit1 s.n. aeraj, aerare, aeraţie, aerisire, ventilaj, ventilare, ventilaţie, <înv. şi reg.> vânturare. aerisit2, -ă adj. 1 (despre încăperi, spaţii închise etc.) ventilat. Stai cu plăcere îritr-o cameră aerisită. 2 fig. (despre oameni) receptiv, deschis, permeabil, descuiat. Este un om aerisit, interesat de ceea te este nou. . : aerob, -ă adj. (biol.; despre organisme) aerobiotic. Microorganismele aerobe nu pot trăi fără oxigen. ■ aerobiont s.n. (biol.) oxibiont. AeroMontiil este un organism aerob. ^ svs aerobiotic, -ă adj. (biol; despre organisme) aerob. aerobioză s.f. (biol.) oxibioză. Aerobioză este forma de viaţă a organismelor aerobioţice. aerobuz s.n. (av.) airbus. Aerobuzul este un avion subsonic de pasageri, de mare capacitate. - aerocosmic, -ă adj. (nav.) aerospaţial. Transportor aerocosmic. -; -:: aerodrom s.n. (fam.; glum.) v. Calviţie; Chelie. Pleşuvie. aeroembolie s.f. (med.) aeroembolism. Aeroembolia este o embolie cu aer. aeroembolism s.n. (med.) aeroembolie. aerofit, -ă adj. (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor) aericol, epifit. aerofor, -ă adj. (bot.) aerifer. aeroglisor s.n. (nav.) hovercraft, naviplan. Aeroglisorul este. autopropulsat pe o pernă de aer şi se deplasează prin alunecare deasupra apei sau a solului. aeroionizator s.n. generator de aeroioni. Aeroionizatorul serveşte la concentrarea aeroionilor negativi într-o încăpere, în scopul obţinerii unui aer asemănător celui natural. aerolit s.n. (astron.) <înv.> piatră. Aerolitul este un meteorit cu aspect de piatră, format din silicaţi. aeromaritim, -ă adj. (aeron.) aeronaval. Forţele militare aeromaritime sunt foarte bine dotate. aeromecânică s.f. (mec.) mecanica gazelor (v. mecanic). Aeromecanica studiază mişcarea şi echilibrul gazelor. aeromedidnă s.f. (med.) medicină aeronautică. Aeromedicina se ocupă cu studiul influenţei zborului asupra organismului. aeromobfls.n. (aeron.) aeronavă, aerovehicul, navă aeriană; Aeromobilele sunt vehicule aeriene, care se deplasează în aer datorită unor forţe de sustentaţie. aeromotor s;n. (tehn.) anemotrop, motor aerian. Aeromotorul este acţionat de vânt. aeronautic, -ă adj. (aeron.) aviatic. Forţele militare Aeronautice sunt bine dotate. aeronaval, -ă adj. (aeron.) aeromaritim. aeronavă s.f. (aeron.) aeromobil, aerovehicul, navă aeriană. aeroplân svn. (av.; înv.) v. Aparat de zbor. Avion> aeroport militar s.n. (milit.) bază aeriană, bază;asdatică; aeros, -oâsă adj. (înv.) v. Aerian, aerospaţial/ -ă adj. (nav.) aerocosmic. Trfrz&ţiortor aerospaţial. âefoştatsn. (aeron.) balon1, luftbalon, aerostat se instalează instrumen-teşiMparaţe necesare sondajelor aerologice. aerostaticăsi (fiz.) statica gazelor (v. static). Aimşţatţm.esteo ramură a mecanicii fluidelor. aj^Qt$opj£m s.n. (biol.) anemotropism; A%r^Qpi$muL se produce sub influenţa şmp&jţfaţimde oxigen din aer. ££fc^ft^hs;n. {aeron.) aeromobil, aero-D^^a^aeriană. afâb|Vrâ*adj. 1 (despre oameni) afectuos, binevoitor, convivial, cordial, pj®ei®aQSâînv.> apropietnic, cald, voios, cald, (MdvfcQSîiîşiprimea musafirii cu gesturi afabilitate s.f. afecţiune, bunăvoinţă, cordi-ăhtate^pr ie tenie, <îny.> libov, ^prieaâ^ ;căldură. Totdeauna se purta mjstudenţii săi cu afabilitate. afabulâţie s.f. 1 (lit.) acţiune, fabulaţie, intrigă, subiect, anecdotică (v. anecdotic), fabulă, tramă, ţesătură. Afabulaţia romanului se petrece în timpul Primului Război Mondial. 2 fantezie, ficţiune, imaginaţie, invenţie, închipuire, minciună, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire, <înv.> fandasie, mit, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale afabulaţiei. Afabulaţiile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. afacere s.f. I 1 (mai ales la pl. afaceri) chestiuni (v. chestiune), interese (v. interes), lucruri (v. lucru), probleme (v. problemă), treabă, daraveră, nim, tamjă, <înv.> negoţ, nevoi (v. nevoie), trebuinţă. Nu-i place ca cineva să se amestece în afacerile lui. 2 (com.,fin.) business, job, tranzacţie. Reuşise să încheie o afacere foarte avantajoasă. 3 avantaj, câştig, chilipir, folos, profit, pricopseală, scofală, <înv. şi reg.> faidă, haznă, <înv.> hofală, sfârâială. Nu a fost nicio afacere pentru el achiziţionarea pământului la un asemenea preţ. 4 speculaţie, gheşeft, gheşeftărie, bişniţă, mişmaş, învârteală. S-a obişnuit să recurgă la tot felul de afaceri, unele discutabile. II (art., la pl; polit.) afacerile interne = <înv.> pricinile din lăuntru (v. pricină). Afacerile interne reprezintă activitatea desfăşurată în instituţiile specializate privind problemele interne ale unui stat; afacerile externe = <înv.> pricinile din afară (v. pricină), Pricinile Străine (v. pricină). Afacerile externe reprezintă activitatea, mai ales cu caracter diplomatic, privind raporturile unui stat cu celelalte state sau cu organismele internaţionale. afacerist, -ă s.m., s.f., adj. profitor, speculant, traficant1, gheşeftar, bişniţar, businessman, <înv.> speculativ, speculator2, farfurist, franze-lar, fripturist, molie. Afaceriştii vând marfa la preţuri mari. Este cunoscut ca un cămătar afacerist. afanisi vb. IV. tr. (grec.; înv.) 1 (compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 2 (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita, înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa, afară interj, (exprimă un ordin) ieşi!, marş!, pleacă! Afară, până nu mă enervez prea tarei afazie s.f. (med.) 1 disfazie. Afazia este pierderea totală sau parţială a facultăţii de a vorbi şi de a înţelege vorbirea. 2 afazie analitică = surditate verbală. Bolnavul cu afazie analitică nu înţelege sensurile cuvintelor pe care le aude. afânâ vb. I. tr., refl. (agric.; compl. sau sub. indică mai ales un teren agricol întărit, bătut, uscat) a dezbătători, a dezbătuci, a (se) înfoia, <înv. şi pop.> a dezbate2. Solul se afânează prin săpare. afânat, -ă adj. 1 (în opoz. cu „dens”, „compact”; despre pământ, zăpadă etc.) înfoiat, moale, poros, pufos, rar, pufăit2, afânător 148 ţărânos, <înv. şi reg.> uşor2, puhav, vospom, <înv.> răsfirat. Solul săpat devine afânat. 2 (despre aluaturi) pufos, spumos. După frământare, aluatul de cozonac a devenit afânat. afânător s.n. (metalurg.) aerator, dezagregator. afebrfl, -ă adj. {med.; despre fiinţe sau despre procese patologice) apiretic. Fiind afebril, bolnavul se poate da jos din pat. afect s.n. 1 sentiment. în psihanaliză un rol important îl joacă afectele, inconştientul şi emoţiile. 2 afectivitate. Micile animozităţi dintre părinţi şi copii nu alterează afectul dintre ei. 3 emoţie, friguri (v.frig), palpitaţie. Concursul i-a provocat afecte puternice. 4 {med.; rar) v. Leziune. Plagă. Rană. afectă1 vb. 1.1 tr. {compl. indică oameni) a amărî, a dezola, a indispune, a îndurera, a întrista, a mâhni, a necăji, a supăra, <înv. şi pop a obidi, a dumări, a morcovi, <înv. şi reg.> a scârbi, a cârcăli, a se îmborboi, a se probozi, <înv.> a atrista, a oscârbi, a oţărî, a râvni, a săblăzni, a acri, a cătrăni, a îmbolnăvi, a înlăcrima, a învenina, a otrăvi, a pleoşti, a străpunge, a venina, a (se) dezumfla, a tufli, a depăra, a se topseca, a ofili, a trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a afectat. 2 tr. {compl. indică oameni) a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a afectat pe toţi. 3 tr. {de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, <înv. şi reg.> a sminti, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2, a buli. Condiţiile în care lucrează i-au afectat plămânii. 4 tr. {compl. indică stări, situaţii etc.) a impieta, a leza, a prejudicia. Acest comportament bizar a afectat relaţiile de prietenie dintre ei. Disputele permanente cu cei din opoziţie i-au afectat imaginea publică. 5 tr. {compl. indică sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) a mima, a simula, a juca. Afectează o nepăsare totală faţă de tot ce se întâmplă. încerca să-şi înşele prietenii, afectând un calm care îi dezarma. 6 refl. {adesea deprec.; despre oameni) a se fandosi, a se maimuţări, a se sumuţa, a se fasoli, a se prosti1, a se scălâmbăia, a se schimonosi, a se izmeni, a se sclifosi, <înv. şi reg.> a se sfandosi, a se ghionghioni, a se mandosi, a se marghioli, a se nineri, a se smeri, <înv.> a se fantaxi, a se marafetui, a se strâmba, a se lepşi, a se căcări. Tocmai când ţi se cere să faci un lucru serios, te afectezi! afectă2 vb. I. tr. {compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a destina, a distribui, a repartiza, a direcţiona. Ministerul a afectat sume importante pentru cultură. afectă re s.f. 1 emoţionare, impresionare, înduioşare, tulburare, mişcare, pătrundere, atingere. La cele văzute, afectarea oamenilor a fost puternică. 2 afectaţie, artificialitate, emfază, grandilocvenţă, manierism, patos, preţiozitate, retorism, ampolozitate, artificiozitate, magnilocvenţă, preţiozism, ştaif. Discursul s-a remarcat prin afectarea expunerii. afectăt1, -ă adj., adv. I adj. 1 {despre oameni) abătut, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Afectat după vestea primită, s-a închis în sine. 2 {despre oameni) emoţionat, impresionat, înduioşat, tulburat, <înv.> umilit, atins, înmuiat, mişcat, muiat, tuşat Afectată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. 3 {în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs afectat. 4 {în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului afectat. 5 fig. (fam.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. II adv. {modal) artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralist. Zâmbeşte afectat. afectat2, -ă adj. {despre bani, bunuri materiale etc.) destinat, distribuit, repartizat. Sumele afectate nu au fost suficiente pentru construirea ateneului. afectaţie s.f. afectare, artificialitate, emfază, grandilocvenţă, manierism, patos, preţiozitate, retorism, ampolozitate, artificiozi- tate, magnilocvenţă, preţiozism, ştaif. afectiv, -ă adj. 1 {despre stări, procese psihice etc.) emotiv, emoţional. Starea afectivă a tinerei este bună. 2 {despre oameni sau despre caracterul, firea lor) emotiv, emoţionabil, impresionabil, sensibil, simţitor, sensi-bilos, <înv.> simţibil, simţicios, liric, plăpând. Femeile sunt mai afective decât bărbaţii. 3 sentimental. Poeziile sale au o amprentă afectivă puternică. afectivităte s.f. 1 afect. Micile animozităţi dintre părinţi şi copii nu alterează afectivitatea dintre ei. 2 comportare emotivă. O idee poate modifica afectivitatea unei persoane în anumite situaţii. 3 {psih.; rar) afectivitate electivă v. Afinitate electivă, afectuos, -oăsă adj. 1 {despre oameni) afabil, amabil, ataşant, binevoitor, convivial, cordial, prietenos, <înv.> apropietnic, cald, apropiat. Este o persoană afectuoasă şi plăcută. 2 {despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) afabil, amabil, binevoitor, convivial, cordial, prietenesc, prietenos, <înv. şi pop.> omenesc, <înv.> voios, cald, călduros. îşi primea musafirii cu gesturi afectuoase. 3 {despre oameni) drăgăstos, duios, iubitor, sentimental, <înv.> doritor. Mama este afeăuoasă cu toţi copiii. 4 {despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) blând, bun, calin, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, iubitor, îmbunat, mângâietor, tandru, <înv.> mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe afectuoase. 5 {despre vorbire, ton etc.) amical, cordial* familiar, intim, prietenesc, prietenos, neprotocolar. Conversaţia dintre cele două prietene are un ton afectuos. afecţiune s.f. 11 afabilitate, bunăvoinţă, cordialitate, prietenie, <înv.> libov, evmenie, căldură. Totdeauna se purta cu studenţii săi cu afecţiune. 2 amor, dragoste, iubire, <înv. şi reg.> iboste, <înv.> libov, libovie, libovire. Afecţiunea sa profundă pentru soţie nu este un secret pentru nimeni. 3 ataşament, simpatie, ţiitură, <înv.> amor, slăbiciune, plecare. Afecţiunea bunicilor pentru nepoţi este puternică. II {med., med. vet.) boală, maladie, rău, suferinţă, mal2, morb, <înv. şi pop.> nevoie, slăbiciune, slăbire, supărare, beteşug, călcătură, patimă, vătămare, <înv. şi reg.> neputinţă, slăbănogeală, slăbănogie, betegeală, betegie, betegire, kzdat, morbiciune, păs, <înv.> lâncezime, lângoare, morbiciune, pătimire, slăbănogire, zaiflâc. îl mistuia o afecţiune pulmonară. afeliu s.n. {astron.) apsidă superioară. Afeliul este punctul cel mai îndepărtat de Soare de pe orbita unui corp ceresc. afemeiat adj., s.m. 1 adj. {despre bărbaţi) muieratic, buiac, lumeţ, fustangiu, <înv. şi reg.> muiereţ, poznaş, muierar, muieros, <înv.> muierelnic. Bătrânului afemeiat îi plac tinerele. 2 s.m. crai, berbant, curvar, muieratic, muierce, craidon, donjuan, fustangiu, sare-garduri, pui de lele (v. pui1), moţpan, afla muierotcă, băbălău, ştrengar, târfoman, cârlan, gagicar, scoicar, corditor. Casanova era cunoscut ca un mare afemeiat. afemi'e s.f. (med.) anartrie. Bolnavul de afemie îşi pierde abilitatea de exprimare a ideilor şi a sentimentelor prin vorbire. aferă vb. I. tr. (constr. cu un pron. în dat.; livr.; compl. indică sarcini, obligaţii etc.) v. Incumba. Reveni1. aferânt, -ă adj. (anat., fiziol.; despre vase, impulsuri nervoase, tracturi nervoase etc.) centripet. Vasele aferente se varsă în altele sau pătrund într-un organ. Nervii aferenţi transmit centrilor nervoşi excitaţiile periferice. aferentâţie s.f. (fiziol.; şi aferentaţie inversă) cauzalitate inelară, conexiune inversă, feed-back, lanţ cauzal închis, legătură inversă, reacţie, retroacţiune, retrocontrol. Aferentaţia este transmiterea excitaţiei de la neuronii periferici la neuronii centrali. aferim interj, (exprimă o apreciere superlativă sau o aprobare; turc.; înv.) v. Bine! Bravo! Perfect! afet s.n. (milit.) <înv.> strat, lafetă. Afetul este suportul care permite orientarea, ochirea şi tragerea. affettuoso adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) expresiv, afi'dă s.f. (entom.) afididă, afidien. Din familia afidelor fac parte păduchii de plante. afidîdă s.f. (entom.) afidă, afidien. afidien s.m. (entom.) afidă, afididă. afierosi vb. IV. (grec.; înv.) 1 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli 2 refL (despre oameni; urmat de determ. în dat.) v. Abnega1. Consacra. Dărui. Deda. Dedica. Destina. Devota. Hărăzi. închina, afi'f, -ă adj., s.m., s.f. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a lăsa”, „a rămâne”) v. Lefter, affge vb. III. tr. (latin.; înv.; compl indică anunţuri, proclamaţii, orare etc.) v. Afişa. Anunţa. Expune. Placarda. Pune. afiliăţie s.f. afiliere. La congres s-a votat afiliaţia la grupul liberal european. afiliere s.f. afUiaţie. afin1 s.m. (bot.) ] Vaccinium myrtilius; dafin, tătăişă1. 2 (reg.) afin-sălbaticv. Li-liac-de-pădure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichina-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum). afin2, -ă adj. (rar; despre oameni) v. înrudit, afină vb. I. tr. (ind. text.; compl. indică fire textile) a subţia. Maşina afinează firul în timpul torsului. afinăj s.n. (ind., tehn.) afinare. Prin afinaj se îndepărtează impurităţile dintr-un metal sau dintr-un aliaj. afinăre s.f. (ind., tehn.) afinaj. ăfină s.f. (bot.) dafină, mură1. Afina este fructul afinului. afinăt s.n. afiniş. Afinetul este locul unde cresc afini. afimş s.n. afinet. afinităte s.f. 1 analogie, analogism, apropiere, asemănare, asemuire, concordanţă, corespondenţă, potrivire, similaritate, similitudine, potriveală, <înv. şi reg.> se-muială, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, se-meninţă, semuire, înrudire. între culturile romanice există numeroase afinităţi, între cei doi există afinitate de idei. 2 (psih.) afinitate electivă = afectivitate electivă. Afinitatea electivă este atracţia reciprocă stabilită între persoane care au idei şi sentimente apropiate. 3 (chim.; înv.) afinitate electivă = <înv.> atracţie electivă. Afinitatea electivă este proprietatea unui corp simplu de a descompune un corp compus pentru a se uni cu unul dintre elementele lui componente. afion s.n. (înv.) 1 v. Opiu. 2 fig. v. Amorţeală. Blegire. Eclipsă. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Letargie. Mocneală. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. Vegetare, afipt s.n. (înv.) v. Afiş. Anunţ. înştiinţare, afirmă vb. 1.11 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „că”) a declara, a pretinde, a spune, a susţine, a zice, a aserta, <înv.> a protesta, a pretenderisi. A afirmat că cei puşi sub urmărire nu sunt vinovaţi. 2 tr. (compl. indică gânduri, păreri, fapte etc.) a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, a cuvânta, <înv. şi reg.> a tudumăni, <înv.> a mărturi, a ului2. A afirmat unele lucruri menite să impresioneze. 3 tr. (compl. indică sentimente, gânduri, tendinţe etc.) a arăta, a exprima, a manifesta. îşi afirmă dispreţul pentru impostori. 4 refl. impers. a se auzi, a se spune, a se şopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, <înv. şi reg.> a se suna, a se mustra, a se slomni, a se somui, <înv.> a se vui. S-a afirmat că această lege va fi modificată. II refl. (despre oameni) a se evidenţia, a se impune, a se lansa, a se remarca, a triumfa. A reuşit să se afirme în lumea muzicală. afirmăre s.f. 1 arătare, expresie, exprimare, manifestare, manifestaţie. Se bucură de afirmarea simpatiei pe care i-o nutreşte. 2 evidenţiere, impunere, remarcare. Afirmarea lui ca poet a fost târzie. afirmativ, -ă adj. (despre enunţuri, voturi etc.) aprobativ, aprobator, favorabil, pozitiv. Speră să primească un vot afirmativ din partea consiliului de administraţie. afirmăţie s.f. aserţiune, cuvânt, declaraţie, mărturisire, relatare, spusă (v. spus), vorbă, zisă (v. zis), propoziţie, <înv. şi pop.> vorbire, <înv.> parolă, protest, protestaţie, voroavă, zicere, asert, gură. Afirmaţiile lui nu au niciun suport real. afiş s.n. 1 anunţ, înştiinţare, placat, <înv.> afipt, <înv.> publicaţie. S-apus un afiş în care se interzice fumatul în restaurant. 2 pancartă, placardă, placat. Pe străzi erau multe afişe electorale. afişă vb. I. 1 tr. (compl indică anunţuri, proclamaţii, orare etc.) a anunţa, a expune, a placarda, a pune, a afige. Pe geamul farmaciei este afişat orarul de funcţionare. 2 tr. (fam.; compl indică obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii etc.) v. Arăta. Etala. 3 refl. fig. (fam.; despre oameni) v. Expune, afişăj s.n. 1 afişare. Afişajul pe clădiri este posibil numai cu acordul proprietarului. 2 (electron.) afişaj optic = afişor. Afişajul optic este un dispozitiv pe care apar caractere alfanumerice comandate electric. afişăre s.f. afişaj. afişier s.n. avizier, panou. Rezultatele concursului de la admitere sunt expuse pe afişierul de la intrarea în facultate. afişor s.n. (electron.) afişaj optic, afiştăt s.n. (pop.) 1 v. Atestat. Certificat. 2 v. Atestat. Diplomă, afixăre s.f. (lingv.) derivare progresivă. Afixarea este un procedeu deformare a unui cuvânt prin adăugare de afixe. afixoid s.n. (lingv.) pseudoafix. Afixoidul este un element de compunere tematică. află vb. 1.1 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) a depista, a descoperi, a găsi, <înv. şi pop.> a oblici, a dibăci, a dibui, a exafla, <înv.> a ijderi, a ispiti, a izvodi, a pricepe, a sfeti, a denişa. Arheologii au aflat în mormânt un depozit important de monede. L-a aflat ascunzându-se într-o casă părăsită. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a cunoaşte, a găsi, a întâlni. De câtva timp, tânărul îşi caută norocul pentru a-şi afla perechea. 3 tr. (compl indică oameni) a găsi, a întâlni, a prinde. Aflând-o singură, i-a putut spune secretul. 4 refl. (despre secrete, acţiuni, planuri ascunse etc.) a se auzi, a se cunoaşte, <înv. şi reg.> a se vesti, <înv.> a se sfeti, a răsufla, a respira, a transpira, a răzbate. Secretul relaţiei lor s-a aflat în câteva zile. 5 tr. a cunoaşte, a şti. Deşi era dureros pentru ea, totuşi a vrut să afle adevărul. 6 tr. (compl. indică gânduri, taine, sentimente ascunse etc.) a descoperi, a ghici, a bănui, a adulmeca, a citi. A aflat ce intenţii are prietenul lui. 7 tr. (compl. indică veşti, ştiri, informaţii etc.) a auzi, a şti, <înv. şi pop.> a oblici. Trebuie să afle toţi ce s-a petrecut în realitate. 8 tr. (compl. indică metode, planuri etc.) a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să afle o metodă tehnică nouă. 9 refl. (despre fiinţe, lucruri etc.; adesea cu determ. locale) a exista, a fi, a se găsi, a sta, <înv.> a existelui, a zăcea. Vulcani noroioşi se află în zona Buzăului. 10 refl. (despre aşezări, construcţii etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „lângă” etc.) a fi, a se găsi, a se situa, a veni, a cădea, a zăcea. Scara palatului se află lângă lac. 11 refl. (mai ales despre lucruri, obiecte; cu determ. locale) a fi, a se găsi, a sta. Dicţionarele se află pe raftul aflare ISO al doilea din bibliotecă. 12 refl. (despre fiinţe, lucruri etc.) a fi, a figura, a se găsi, a se număra1. Fiul ei se află printre reuşiţii la concurs. 13 refl. (despre oameni) a se găsi, a se pomeni, a se trezi, a se vedea. Pe neaşteptate, înotătorul s-a aflat în mijlocul vârtejului. 14 refl. (despre oameni) a fi, a se găsi, a se mişca, a se învârti. Tânărul nu aparţine mediului în care se află prietena lui. 15 refl. (cu determ. introduse prin prep „în”) a consta, a exista, a rezida. Secretul reuşitei se află în muncă şi în devotament. 16 tr. (compl indică ştiri, informaţii, dispoziţii, ordine etc.) a primi. După ce a aflat ordinul, s-a prezentat la cazarmă. 17 refl. unipers. a se găsi, a se întâlni, a se vedea, a se zări, a se pomeni. Aşa ceva nu se mai află. 18 tr. (rar; compl. indică fiinţe, obiecte, elemente ale naturii etc.) v. Observa. Ochi2. Vedea. Zări. 19tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Considera. Crede. Părea. Socoti, aflăre s.f. 1 depistare, descoperire, găsire. Autorităţile statului au fost anunţate în legătură cu aflarea comorii. 2 existenţă, prezenţă, <înv.> subzistenţă. Cetatea era cunoscută datorită aflării ei acolo de secole. 3 primire. După aflarea ordinului, s-a prezentat la cazarmă. aflat, -ă adj. (despre fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) depistat, descoperit, găsit. Comoara aflată are o valoare deosebită. aflător, -oăre s.m., s.f. (înv.) v. Inventator, aflicţiune s.f. (rar) v. Pedeapsă. Plată. Răsplată. Recompensă, aflogi'stic, -ă adj. (despre substanţe, corpuri) neinflamabil. afloriment s.n. (geol.) deschidere geologică. Aflorimentul este locul unde rocile sau mineralele unui zăcământ din subsol apar la suprafaţa scoarţei pământului. afluenţă s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădi-re, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare afluenţă de oameni. 2 abundenţă, belşug, bogăţie, exces, îmbelşugare, îndestulare, noian, opulenţă, prisos, ubertate, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfe, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destulare, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. corn), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbelşugării (v. corn), sac. La începutul verii este afluenţă de legume în pieţe. aflui vb. IV. intr. fig. (despre fiinţe) a se aglomera, a se îmbulzi, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, a năvăli, a muşuroi2. Oamenii au afluit în faţa intrării supermarketului, la ora deschiderii. aflux s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deşpfc grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. afon, -ă adj. (fon.; despre consoane) surd. Consoanele afone se pronunţă fără vibrarea coardelor vocale. afonie s.f. (med.) disfonie, guturalizare, răguşeală, răgoritură. Profesoara suferă de afonie cronică. afonizăre s.f. (fon.) asurzire. Afonizarea se produce la sunetele sonore. aforism s.n. cugetare, dicton, maximă, sentinţă, adagiu, gnom, apoftegmă, parimie, zicere, panseu, vorbă, <înv.> pildă. Citeşte cu plăcere o carte de aforisme. aforistic, -ă adj. (despre cugetări, judecăţi, stil etc.) sentenţios. Adesea stilul lui este aforistic. afortiori adv. (modal; livr.) v. Indispensabil. Neapărat. Necesar. Obligatoriu, afototropism s.n. (bot.) fototropism negativ. Afototropismul este orientarea anumitor organe ale plantelor în direcţia opusă luminii. afresco subst. (a. plast; rar) v. Frescă, afretă vb. I. tr. (mar.; compl. indică nave) a navlosi. A afretat o navă pentru a-şi transporta mărfurile. afretăre s.f. (mar.) navlosire. Afretarea unei nave este destul de costisitoare. afrettăndo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) accelerat, africamst, -ă s.m., s.f. africanolog. Africaniş-tii sunt specialişti în studiul limbilor şi al civilizaţiilor africane. africam'stică s.f. africanologie. Africanistica este disciplina care se ocupă cu studiul limbilor şi al civilizaţiilor africane. africanolog, -ă s.m., s.f. africanist. africanologie s.f. africanistică. africătă s.f., adj. (fon.) consoană semioclusi-vă, semioclusivă. Sunetele „c” şi „g” din limba română sunt africate. afrikaânder s.m. bur2. Afrikaanderii sunt o populaţie din Africa de Sud, formată din urmaşii coloniştilor europeni, în special olandezi. afront s.n. agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v.violen-ţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Afronturile din presă au demoralizat-o. afrontâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) a brava, a înfrunta, a sfida, a sfrunta, <înv. şi reg.> a lupta, <înv.> a mustra. Un angajat a îndrăznit să-şi afronteze patronul în faţa tuturor. ăftă s.f. (med.) limbar, pleasnă, pogană (v. pogan), <înv.> acrum. I-au apărut afte pe mucoasa gurii. after-shave [aftar'Jeiv] subst. (cosmet.) spital. După ce se bărbiereşte, se dă cu after-shave. afterbeat [aftar'bit] s.n. (muz.) contratimp. Afterbeatul este înlocuirea prin pauză a timpului accentuat sau a părţii accentuate a acestui timp. afumă vb. 1.1 intr. (despre sobe, lămpi etc.) a fumega. Având coşul înfundat, soba afumă. 2 refl. fig. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, afumat, -ă adj. fig. 1 (pop.; despre culori, obiecte, despre părul blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. 2 (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. afumătoăre s.f. 1 casoletă, căţuie, ruşcă1, buhurdar. în afumătoarea de argint se ard mirodenii. 2 afumătorie. în afumătoare se afumă carne, cârnaţi, prune etc. 3 (bis.; înv. şi pop.) v. Cădelniţă, afumătorie s.f. afumătoare. afund, -ă adj., s.n. I adj. (despre ape, cavităţi, forme de relief etc.) adânc, mare1, profund, adâncos. Vara, apa râului este puţin afundă, putând fi trecută cu piciorul. La marginea satului este o râpă afundă. II s.n. 1 adânc, adândme, fiind, profunzime, străfund. Foarte multe animale rare trăiesc în afundul mărilor şi al oceanelor. 2 adânc, adâncime, fund, măruntaie, profunzime, străfund, afundiş, afunzime, baiere (v. baier), maţe (v. maţ). în afundul pământului se găsesc importante zăcăminte de fier. afundă vb. I.IT tr., refl. (de obicei urmat de determ. locale) a (se) adânci, a (se) cufunda, a se duce2, a (se) înfunda, a (se) scufunda, <înv.> a (se) adânca, a se îneca. Cu fiecare pas, picioarele i se afundau în noroi. 2 refl. (despre ochi) a se adânci, a se cufunda, a se înfunda, a se zgăura. Ochii i s-au afundat în orbite în urma bolii. 3 tr. (compl indică fiinţe, obiecte etc.) a cufunda, <înv. şi reg.> a slobozi, a acufunda. La botez, preotul afundă copilul în apa sfinţită din cristelniţă. 4 tr. a băga, a cufunda, a înfunda, a vârî, a îngropa. Şi-a afundat nasul în fular din cauza frigului. II fig. 1 refl., intr. (despre oameni; cu determ.-compl. indir. introduse prin prep „în”) a (se) adânci, a (se) cufunda, a (se) pierde, a (se) scufunda. Adesea se afundă în gânduri ore întregi. 2 refl. a dispărea, a se pierde, a pieri, a se mistui, a se scufunda, a se topi, a se acufunda. Silueta ei se afundă în noapte. afundare s.£ adâncire, cufundare, cufundătură, înfundare, scufundare. Cu fiecare pas, afundarea picioarelor în noroi era tot mai mare. afundătură s.f. (geomorf; reg.) v. Ponor. Râpă. Văgăună. 51 I afundiş s.n. (reg.) v. Adânc. Adâncime. Afund. Fund. Măruntaie. Profunzime. Străfund. afunzime s.f. {reg.) v. Adânc. Adâncime. Afund. Fund. Măruntaie. Profunzime. Străfund. afurisenie s.f. 1 (relig.) afurisire, anatemă, blestem, excomunicare, excomu-nicaţie, <înv.> procleţenie, procleţie, catara. Pentru blasfemie, a fost pedepsit cu afurisenia. 2 afurisire, blasfem, blestem, imprecaţie, maledicţie, jurare, osândă. A primit o scrisoare plină de injurii şi afurisenii. afurisi vb. IV. 1 tr. (relig.; compl. indică oameni) a anatemiza, a blestema, a damna, a excomunica, a oropsi, <înv.> a procleţi, a lepăda. L-a afurisit pentru blasfemie. 2 tr. (compl. indică oameni) a blestema, a tătărî. Este un mare păcat să-ţi afuriseşti părinţii. 3 refl. (despre oameni) a se blestema, a se jura. Se afuriseşte că nu va mai minţi. 4 tr. (compl. indică mai ales oameni) a blestema, a drăcui, a înjura, a ocărî, a sataniza, a invectiva, <înv. şi pop.> a măscări1, a stropşi, a sudui, a drăcălui, a drăci, a drăciui, a drăcovi, a răui, a răuli, a ştatânvaltui, a târfai, a târtăi, a vaviloni, <înv.> a dondăni, a mustra, a spurca, a îmbăia, a meşteri, a zbârnâi, a îmbălăcări, a paligori, a sictiri, a sictirisi. îşi afuriseşte copiii când este beat. afurisire s.f. 1 (relig.) afurisenie, anatemă, blestem, excomunicare, excomu-nicaţie, <înv.> procleţenie, procleţie, catara. 2 afurisenie, blasfem, blestem, imprecaţie, maledicţie, jurare, osândă, afurisit, -ă adj. 1 (relig.; despre oameni) anatemizat, blestemat, damnat, excomunicat, oropsit, <înv. şi reg.> procleţit, <înv.> proclet, treclet. Călugărul afurisit a părăsit mănăstirea. 2 (despre oameni) blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, <înv. şi pop.> pustiu, pârdalnic, împeliţat, jurat2, <înv. şi reg.> urgisit, bengos, benguţ, limujder, pricăjit, secret3, <înv.> îndemonit. A avut nişte vecini afurisiţi care i-au făcut viaţa un coşmar. 3 (despre oameni) drăcos, îndrăcit. Abia a scăpat de un scandalagiu, că-i vine altul şi mai afurisit. 4 (fam.; de obicei glum.; despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit. Neprielnic. Prost. Rău. Urât2. Vrăjmaş. 5 (fam.; despre copii) v. Nebunatic. Poznaş. Ştrengar. 6 (fam.; despre oameni) v. Abil. Desurcăreţ. agalactie contagioasă s.f. (med. vet.; la ovine, caprine) răsfug, răsfug alb, boală de uger, răsfulgerat, răsfiilgire, răsfulgit, ugereală. Agalactia contagioasă se manifestă prin încetarea secreţiei de lapte şi prin leziuni la ochi şi la articulaţii. agăle adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) alene, binişor, domol, încet, încetinel, încetişor, lent, lin2, liniştit, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, mereor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> căti-neluşel. Obosit, bărbatul merge agale spre casă. agalmatolit s.n. (chim.) pirofilit. Agalmato-litul se foloseşte în industria hârtiei, a cauciucului, a ceramicii şi în electrotehnică. agăm, -ă adj. (biol.; despre organisme) asexuat. Organismele agame se înmulţesc fără fecundaţie. agămi s.m. (omit.) pasăre-trompetă. Aga-miul este o pasăre amazoniană, de mărimea unui fazan, care poate fi dresată pentru a da alarma prin strigătele ei. agămic, -ă adj. (biol.; despre organisme vegetale) partenogenetic. Organismele agami-ce rezultă pe cale asexuată. agamogeneză s.f. (biol.) agamogonie. Agamogeneza este o reproducere asexuată. agamogonie s.f. (biol.) agamogeneză. agăpă s.f. banchet, masă1, prânz, festin, ospăţ, ospeţie, <înv. şi pop.> ospătare, praznic, prăznuire, prânzare, <înv.> nafaca. A organizat o agapă cu ocazia promovării. agăr-agăr subst. (biol.) geloză. A extras agar-agar din anumite alge roşii marine. agareăn s.m. (înv.) 1 v. Mahomedan. Musulman. 2 (relig.) v. Necredincios. Păgân, agarinesc, -eăscă adj. (relig.; înv.) v. Necredincios. Păgân. agasă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl agasează cu veşnicele ei lamentări. agasănt, -ă adj., adv. 1 adj. (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) enervant, iritant, plicticos, plictisitor, sâcâitor, supărător, ambetant, <înv.> necăjitor, oripilant, păcătos, ancombrant, şucăritor. Dacă mai pui multe întrebări, rişti să devii agasant. 2 adv. (modal) enervant, sâcâitor, supărător. Scaunul scârţâie agasant. Plouă agasant de mult. întreabă, agasant, acelaşi lucru. agasăre s.f. enervare, excitare, iritare, plictisire, sâcâială, sâcâire, tracasare, enervaţie, exacerbare, zădărâre, supărare, <înv.> tribulare, martelaj, zgândărire, scurmare. Agasarea colegei a devenit o plăcere pentru el. agasăt, -ă adj. (despre oameni) enervat, iritat, plictisit, sâcâit, supărat, tracasat, excedat, zădărât, zgândărit, oţetit. Agasat, a părăsit şedinţa pentru că nu mai putea suporta discuţiile inutile. agăvă s.f. (bot.) Agave americana; limba-bo-ului (v. limbă), haluz, roadă, săbor, spin. agărlâc s.n. (înv.) v. Bagaj, agăţă vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) a acroşa, a atârna, a prinde, a pune, a spânzura, a suspenda, a anina, a zgrepţăna, <înv. şi reg.> a aculma, a atăgârţa, a împrinde, a tăgârţa. Şi-a agăţat paltonul în cuier. A agăţat cu dificultate oglinda pe perete. 2 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se apuca, a se atârna, a se lua, a se prinde, a se ţine, a se anina, a se zgrepţăna, a se tăgârţa. Când a alunecat, s-a agăţat de ramurile copacului ca să nu cadă. 3 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se fixa, a se prinde. Foarte mulţi scaieţi s-au agăţat de blana oilor. 4 tr. (compl. indică oameni, vehicule etc.) a acroşa. La o curbă maşina a agăţat un biciclist. 5 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „întru7) a acroşa, a prinde. Şi-a agăţat mâneca într-un cui de la poartă. II fig. 1 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se crampona. Se agaţă de idei mai vechi ale lui. 2 tr. (compl. indică mai ales femei) a aborda, a acosta, a pescui, a vâna. Tânăra a fost agăţată pe stradă de un necunoscut. agăţăre s.f. 11 acroşaj, acroşare, agăţat1, atâmare, atârnat1, prindere, prins1, spânzura-re, spânzurat1, suspendare, aninare, aninat1, atâmătură, atăgârţare. Agăţarea oglinzii pe perete s-a făcut cu dificultate. 2 fixare, prindere. Agăţarea scaieţilor de blana unui animal este jenantă pentru acesta. II fig. abordare, acostare, agăţat1, pescuire, vânare. Agăţarea unei tinere pe stradă este neprotocolară. agăţăt1 s.n. 1 acroşaj, acroşare, agăţare, atâmare, atârnat1, prindere, prins1, spânzura-re, spânzurat1, suspendare, aninare, aninat1, atârnătură, atăgârţare. 2 fig. abordare, acostare, agăţare, pescuire, vânare. agăţăt2, -ă adj. 1 (despre obiecte, materiale etc.) atârnat2, spânzurat2, suspendat, aninat2, atăgârţat, împrins, <înv.> suspens. Oglinda agăţată este uşor strâmbă. 2 fig. (despre oameni, mai ales despre femei) abordat, acostat. Tânăra agăţată s-a arătat revoltată de gestul necunoscutului. agăţătdr, -oăre adj., s.f. 1 adj. (mai ales despre plante) căţărător, grimpant, suitor, urcător. în balcon are numai plante agăţătoare. 2 s.f. atârnătoare, gaică, aninătoare. Agăţătoarea de la palton s-a rupt. agâmbă vb. I. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apuca. Lua. Prinde. 2 v. Apuca. înhăţa. înşfaca. Lua. Prinde. agâmbală agâmbâlă s.f. (med.; reg.) v. Epilepsie, ageamiu, -ie adj., s.m., s.f. (fam.) 1 v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat. Necompetent. Neisprăvit. Nepregătit. Nepriceput. Neştiutor. Prost. 2 v. Ignorant. Necunoscător. Neiniţiat. Nepriceput. Neştiutor. 3 v. Debutant. începător. Neofit. Novice, agem s.m. (înv.) v. Persan, agemâsc, -eâscă adj. (înv.) v. Persan. Persienesc. agendă s.f. 1 ordine de zi. Agenda şedinţei Senatului a fost făcută cunoscută presei. 2 calendar. îşi pune la punct agenda activităţilor pe luna următoare. agenezie s.f. (biol.) infecunditate, infertilita-te, sterilitate, <înv. şi reg.> sterpăciune, <înv.> neplodire, stârpime, sterpie, ştirie2. Agenezia este incapacitatea de reproducere biologică. agent s.m. 11 (şi agent de poliţie, rar, agent public) poliţist, poliţai, <înv. şi reg.> poliţar, comisaş, comişer, coroi1, gabor, haiduc, pandur, <înv.> poliţmaistru, zapciu, zbir, policeman, curcan, colţan, acolist, acvilar, avan, balaban, berbec, beşliu, cabă, caraliu, caschetar, cavas, cloncan copoi, coroi1, erete, gardist, geanabet, huidumă, ienicer, inamic, invadator, iudă, îngeraş, legist, lest1, lingabăr, mamuc, manuş, mănuşă, musor, oagăr, pirat, polent, presar, priponar, rechin, scatiu, sticlete, şacal, şingaliu, şingalo, tangaliu, trocar, ţager, ţifler, miliţian. Agenţii suntfuncţionari de poliţie. 2 agent de circulaţie = savarină. Agenţii de circulaţie dirijează traficul pe şosele. 3 (fin.; în trecut) agent de percepţie = <în trecut> perceptor, <înv.> aprod de târg, birar, colgiu, cutier, dăbilar, dăjdiar, exactor, strângător, subaşă. Agentul de percepţie era funcţionarul însărcinat cu strângerea impozitelor şi a taxelor oficiale. 4 (med.) agent sanitar = felcer, sanitar. Agentul sanitar are pregătire medicală medie. 5 agent electoral = <înv.; deprec.> dalcauc. 6 (fin.) agent de bursă = dealer. Fiul ei este agent de bursă. 7 (lingv.) actant, subiect. Agentul este autorul acţiunii verbului. I11 factor. Agenţii acestui fenomen sunt de natură meteorologică. 2 (chim.) agent chimic = reactiv, <înv.> reagent. Agentul chimic are proprietatea de a reacţiona specific într-o reacţie chimică. agentură s.f. (econ., com. etc.) agenţie, filială, reprezentanţă, sucursală, <înv.> despărţământ, agenţie s.f. 1 (econ., com. etc.) agentură, filiala, reprezentanţă, sucursală, <înv.> despărţământ. Firma şi-a inaugurat noua agenţie comercială. 2 agenţie de voiaj = birou de voiaj, oficiu de voiaj. Biletele de călătorie se procură de la agenţiile de voiaj. ăger, -ă adj. I (despre fiinţe) agil, iute, repede, sprinten, uşor2, vioi, vivace, zglobiu, bun de picioare, lotru, sulednic, vârlav, zburatic, <înv.> isteţ, lest2. Deşi în vârstă, este încă ager în mişcări. I11 (despre oameni) agil, comprehensiv, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, nastratinesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fific, firatic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schitaci1, sfătos, ştram, <înv.> deşteptat2, scomaci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte ager. 2 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace,'sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său ager. 3 (despre privire, ochi) atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, îm-pungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii agere a căpitanului de vas. III (înv.; despre obiecte) v. Ascuţit. Tăios, ageri vb. IV. 1 tr., refl. (mai ales fig.) a (se) ascuţi, a (se) subţia. în scurt timp a reuşit să agerească inteligenţa elevilor săi. 2 tr. fig. (înv.; compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) v. Cizela. Stiliza. Şlefui, agerie s.f. (înv.) v. Agerime. Agilitate. Iuţeală. Repeziciune. Sprinteneală. Supleţe. Uşurinţă. Vioiciune. Vivacitate, agerime s.f. I agilitate, iuţeală, repeziciune, sprinteneală, supleţe, uşurinţă, vioiciune, vivacitate, alerteţe, alertitate, schi-tăcie, <înv.> agerie, sprintenie, sprintinătate. A reuşit să prindă mingea cu mare agerime. I11 agilitate, deşteptăciune, dexteritate, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune. îşi întrecea prietena prin agerime şi eficienţă. 2 acuitate, clarviziune, pătrundere, penetran-ţă, penetraţie, perspicacitate, sagacitate, subtilitate, vivacitate, schepsis, ascuţime, străbatere. Agerimea gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. agerit -ă adj. (înv.; despre obiecte) v. Ascuţit2. Tăios. agesti vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări. Oploşi. agâstru s.n. (geomorf.) con de dejecţie. Agestrul se formează prin depunerea aluviunilor la viituri, sub forma unei împrăştieri, într-o zonă în care un torent sau un pârâu întâlneşte o pantă netedă. agheăsmă s.f. I (relig.) apă mare, apă sfinţită, molichită, molitvă. A luat agheasmă de la biserică. II (fam.; glum.) 1 v. Rachiu. 2 v. Ţuică. aghesmufvb. IV. I tr. (bis.; despre preoţi) <înv.> a osfeştui. A chemat preotul pentru a aghesmui casa. II fig. (fam.; glum. sau iron.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 2 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. aghesmuit, -ă adj. fig. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. |52 aghiotănt s.m. 1 (milit.) adjutant, plutoni-er-adjutant. Aghiotantul îndeplineşte atribuţii similare unui secretar. 2 (arg.) v. Acolit. Complice. Copărtaş. Părtaş, aghiuţă s.m. (fam.; glum.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat-Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, agiăg s.n. (geol; reg.) v. Argilă. Clisă. Humă. Lut. Pământ. Pământ galben, agi'e s.f. (adm.; în trecut, în Ţările Rom.) v. Poliţie. agil, -ă adj. 1 (desprefiinţe) ager, iute, repede, sprinten, uşor2, vioi, vivace, zglobiu, bun de picioare, lotru, sulednic, vârlav, zburatic, <înv.> isteţ, lest2. 2 (despre oameni) ager, comprehensiv, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, nastratinesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fific, firatic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schitaci1, sfătos, ştram, <înv.> deşteptat2, scornaci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2, agilităte s.f. 1 agerime, iuţeală, repeziciune, sprinteneală, supleţe, uşurinţă, vioiciune, vivacitate, alerteţe, alertitate, schi-tăcie, <înv.> agerie, sprintenie, sprintinătate. 2 agerime, deşteptăciune, dexteritate, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune, ăgio s.n. (fin.) <înv.> baş3. Agioul este un beneficiu rezultat în tranzacţiile cu bani sau cu metale preţioase. agită vb. 1.11 tr., refl. pas. a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgudui, a (se) clătări, a (se) cobâlţâi. Flaconul cu soluţia injectabilă trebuie să se agite bine înainte de folosire. 2 refl. (despre ape, râuri, şuvoaie) a clocoti, a se dezlănţui, a se frământa, a fremăta, a se învălura, a se învolbura, a se tulbura, a se zbate, a se zbuciuma, a se burduşi, <înv. şi reg.> a se sălbătici, a sălta, <înv.> a se desface, a fierbe. Marea se agită cu furie în timpul furtunii. 3 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) a clătina, a fâlfâi, a flutura, a vântura, a fluştura, <înv. şi reg.> a pălăi, a pălălăi, a zbura, a mătăhăi, mătălăi. După ostilităţi, un soldat din trupele învinse agită un steag alb, în semn de capitulare. 4 tr. (compl. indică frunze, praf, nisip) a înălţa, a răscoli, a ridica, a stârni, <înv. şi pop.> a scurma. Vântul puternic agită praful de pe străzi. I11 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a aţâţa, a excita, a incita, a instiga, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, a sumuţa, a zădărî, a fitili, a hârâi, înv. şi reg.> a scorni, a smomi, a asmuţi, a incendia, a monta, a răscoli, a porni, a smăcina, a strămura, a îmbârliga. Hotărârile abuzive au agitat populaţia. 2 refl. (despre colectivităţi, grupuri) a se mişca, a se răscula, a se răzvrăti, a se revolta, a se ridica, a se 53 | tulbura, <înv. şi pop.> a se semeţi, a se scula, <înv. şi reg.> a se zurbălui, <înv.> a se buntui, a se burzului, a se haini, a se lărmui, a se oţărî, a se pristăvi, a se răscoli, a se răzmiriţi, a se răzvesti, a se rebela, a se rocoşi, a se zavergisi. Salariaţii se agită din cauza reducerilor de personal 3 refl. (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a foi, a forfoti, a se frământa, a fremăta, a furnica, a se învârti, a mişui, a mişuna, a roi2, a viermui, a bâjbâi, a colcăi, a forfai, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea se agită încoace şi încolo. 4 refl. (despre oameni) a se frământa, a se îngrijora, a se nelinişti, a se precipita, a se zbuciuma, a se cioşmo-li, a se lupta, a se suci2, a se zbate, a se zvârcoli. Se agită mult înaintea afişării rezultatului concursului. agitâre s.f. 11 clătinare, scuturare, zguduire. Este necesară agitarea flaconului cu soluţia injectabilă înainte de folosire. 2 agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vân-zolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte agitarea mării. II 1 agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, conci-taţie, impacienţă, <înv. şi reg.> zăhăială, <înv.> neodihnă, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de agitare interioară din cauza neajunsurilor vieţii. 2 agitaţie, răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă, tulburare, turbulenţă, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, rebelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurbavă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, ha-inlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, rocoşi-tură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. Agitarea sătenilor este justificată din cauza măsurilor luate de autorităţi. agitât, -ă adj. 11 (despre ape, râuri, şuvoaie) clocotitor, frământat2, fremătător, învolburat, tulburat, tumultuos, zbuciumat, fremătos, <înv.> colcotos, fremătând, înfuriat, răzvrătit. Marea agitată înspăimântă. 2 (fiz.; despre fluide, despre mişcarea lor etc.) turbulent. Când fluidul depăşeşte o anumită viteză de curgere printr-un tub, curgerea devine agitată. I11 (despre oameni) îngrijorat, neliniştit, zbuciumat, zdruncinat2, <înv.> nepaşnic, nepăciuit, nepăciuitor, hărţuit, smăcinat. Este foarte agitată înaintea afişării rezultatului concursului. 2 (despre împrejurări, stări, situaţii sociale, politice etc.) critic, frământat2, greu, tulbure, zbuciumat, efervescent. Părinţii au trăit în vremuri agitate. 3 (despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) frământat2, neliniştit, nepotolit, zbuciumat, <înv.> strădănuit, accidentat, neastâmpărat, trepidant, vijelios, zgomotos. Pictorul a avut o viaţă foarte agitată. 4 (în opoz. cu „calm”, „liniştit”; despre somn) neliniştit. S-a trezit brusc din somnul agitat. agitator, -oâre adj., s.m., s.f. aţâţător, incitator, instigator, provocator, tulburător, facţios, fomentos, sediţios, <înv. şi pop.> răzvrătitor, <înv.> întărâtor, răscolitor, răscolnic, incendiar, incendiator. Foloseşte în discursurile sale mesaje agitatoare, care incită masele. Este cunoscut ca agitator al mulţimilor. agitaţie s.f. 11 agitare, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. 2 (fiz.) turbulenţă. Când fluidul depăşeşte o anumită viteză de curgere printr-un tub, se produce agitaţia curgerii acestuia. 3 (med.) fremisment, tremurătură. Agitaţia este senzaţia palpatorie care are caracter vibrator. I11 agitare, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, concitaţie, impacienţă, <înv. şi reg.> zăhăială, <înv.> neodihnă, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. 2 febrilitate, încordare, înfrigurare, neastâmpăr, nelinişte, nerăbdare, <înv.> nesuferinţă, tensiune, răzvrătire. Tremurul abia vizibil al mâinii îi trăda agitaţia cu care aştepta răspunsul angajatorului. 3 frământare, tulburare, vâlvă, zarvă, larmă, frământă-tură, vâjâială, mişcare, răscoală. Hotărârea primăriei de a demola mai multe case din oraş a produs o mare agitaţie. 4 animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, văl-măşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs agitaţia mulţimii adunate în piaţă. 5 agitare, răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă, tulburare, turbulenţă, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, rebelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurbavă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, hainlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, roco-şitură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. aglomeraţie agh'că s.f. (bot.) 1 Filipendula vulgaris; barba-caprei (v. barbă), cârtiţe (v. cârtiţă), ferigă-albă, ferigea, ferigea-albă, floarea-soa-relui-de-câmp (v. floare), ruin, taulă, teişor, turiţă-albă, umbra-iepurelui (v. umbră). 2 (reg.) v. Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris). aglicel s.m. (bot.; reg.) v. Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris). aglomerâ vb. 1.1 refl. (despre fiinţe) a se îmbulzi, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, a năvăli, a se strânge, a se buscula, a se buluci, a se grămădi, a se bui, a se bulzi, a se dicăsi, a se înghebeji, a se nălogi, a se porobo-ti, a se târşi1, <înv.> a se îngloti, a aflui, a se muşuroi2. La ora deschiderii, oamenii s-au aglomerat în faţa intrării super-marketului. 2 refl. (despre spaţii, teritorii, localităţi etc.) a se suprapopula, a se ticsi. Multe dintre oraşele ţârii se aglomerează în timpul anului universitar. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales traficul rutier) a (se) congestiona. Lucrările de reparaţie a şoselelor aglomerează traficul. aglomerânt s.m. (tehn.) liant. Aglomerantul are proprietatea de a lega între ele particulele, firele sau fâşiile unui material. aglomerâre s.f. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare aglomerare de oameni. 2 suprapopulare, ticsire. Aglomerarea multor oraşe se produce în timpul anului universitar. 3 congestionare. Gradul de aglomerare la care s-a ajuns în marile oraşe determină ambuteiajele, mai ales la orele de vârf. II (concr.; adesea urmat de determ. „umană”, „omenească”) aglomeraţie, aşezare, localitate, punct, <înv.> aşezământ, politie. Foarte multe oraşe sunt mari aglomerări umane. Cercetează o aglomerare umană din sec. al XVII-lea. aglomerât, -ă adj. 1 (despre spaţii, teritorii, localităţi, încăperi etc.) suprapopulat, ticsit, full. într-un oraş aglomerat viaţa este trepidantă. 2 (despre traficul rutier) congestionat. Traficul aglomerat în marile oraşe este o problemă căreia nu i s-a găsit soluţie. aglomeraţie s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învăluială, desiş, aglutina nod, panacot. 2 (concr.; adesea urmat de determ. „umana \ „omenească”) aglomerare, aşezare, localitate, punct, <înv.> aşezământ, politie, aglutina vb. I. tr., refl. (biol., lingv., tehn.) a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) uni2. Hematiile se aglutinează sub acţiunea anumitor substanţe. Vorbitorii aglutinează frecvent afixele posesive. aglutinare s.f. (biol., lingv., tehn.) alipire, lipire, lipitură, reunire, sudare, unire. Aglutinarea hematiilor se face sub acţiunea anumitor substanţe. aglutinat, -ă adj. (biol, lingv., tehn.; despre hematii, bacterii, elemente ale vorbirii, particule ale unor materiale etc.) aderent, adnat, alipit, lipit2, reunit, sudat2, unit. Hematii aglutinate. Afixe posesive aglutinate. agnăte s.f. pl. (zool.) agnatostomi. Agnatele sunt cordate primitive, acvatice, fără fălci şi fără dinţi. agnatostomi s.m. pl. (zool.) agnate. agnozie s.f. 1 (psih.) agnozie optică = cecitate psihică. Bolnavul de agnozie optică nu recunoaşte natura obiectelor pe care le percepe vizual şi nu le înţelege utilitatea. 2 (med.) agnozie tactilă = astereognozie, stereoagnozie. Agnozia tactilă este pierderea simţului tactil, în cazuri de hemiplegie. agod s.n. (reg.) v. Rânduială. Rost. agodi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Aştepta. agonă s.f. (geogr.) curbă agonică. Agona este linia care uneşte punctele de pe glob cu declinaţie magnetică zero. agonie s.f. 1 (med.) ropot, comă1. Bolnavul a intrat în agonie. 2 fig. (în opoz. cu „progres”) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre agonia puterii romane. agoniseală s.f. 1 agonisire, economie, agonisinţă, agonisită (v. agonisit), chiverniseală, cruţare, pricopseală, <înv. şi reg.> strânsoare, priştipeală, răgăduială1, stăceală, zoroboc, <înv.> dobândă, strânsură, sudoare, sarsana. Le-au dat copiilor toată agoniseala lor de o viaţă. 2 (econ.; pop.) v. Beneficiu. Câştig. Emolu-ment. Profit. Venit1. agonisi vb. IV. tr. 1 (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) a acumula, a aduna, a cumula, a economisi, a face, a strânge, a economiza, a scuti, a încropi, a înjgheba, a alcătui1, a chivernisi, a cruţa, <înv. şi reg.> a slivisi, a chimelui, a mirui2, a noji1, a priştipi, a răgădui1, a sclipui1, a scofeli, a stăci, a şpărui, a şporoli, a zorobi, <înv.> a astrânge, a prăsi, a înnoda. în câţiva ani a reuşit să agonisească o avere imensă. 2 a dobândi, a procura, a adăuga, a însăma. A agonisit pentru sărbători produsele de care avea nevoie. agonisinţă s.f. (rar) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. agonisire s.f. 1 acumulare, adunare, economisire, strângere, cruţare, <înv. şi reg.> surzuială, surzuire, şpăruială. Agonisirea acestei averi imense s-a făcut doar în câţiva ani. 2 (concr.) agoniseală, economie, agonisinţă, agonisită (v. agonisit), chiverniseală, cruţare, pricopseală, <înv. şi reg.> strânsoare, priştipeală, răgăduială1, stăceală, zoroboc, <înv.> dobândă, strânsură, sudoare, sarsana. agonisit, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) acumulat, adunat2, cumulat, economisit, strâns2. Capitalul agonisit este depus în bancă. 2 s.f. (pop.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie, agoniza vb. I. intr. (med., med. vet.; despre fiinţe) a se stinge. Bolnava agonizează. agonizant, -ă s.m., s.f., adj. muribund, <înv.> murind, muritor. Medicii nu-i mai pot face numic, deoarece este agonizant. agrafă s.f. 1 clamă, pleviţă1, sponcă, şărăngliţă. Şi-a prins părul cu o agrafă. 2 clamă. A prins foile cursului cu o agrafă. 3 (med.) copcă1. Tăietura de la mână i-a fost prinsă cu agrafe. agramat, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, învăţat”, „cult”, „cultivat”) ignorant, incult, necultivat, neinstruit, neînvăţat, prost, simplu, ignar, laic, <înv. şi pop.> necărturar, prostac, netrecut prin şcoală, neşcolit, nespălat, mut, prostav, <înv.> gros, nea-beţedat, nepricopsit, neştiut2, barbar, neluminat, habarnamist. Un agramat face multe greşeli de limbă. agramatism s.n. ignoranţă, incultură, nepricepere, neştiinţă, simplicitate, simplitate, <înv.> ignoraţie, prostăticie, prostie, prostime, inocenţă, beznă, întunecime, întuneric, noapte, tenebră, pâclă. Agramatismul celor mai mulţi copii abandonaţi ar putea fi combătut prin instruirea lor în şcoli. agrâr, -ă adj. (agric.) agrarian, agricol, păuresc, <înv.> plugăresc. Muncile agrare încep primăvara. agrarian, -ă adj., s.m., s.f. (agric.) 1 adj. agrar, agricol, păuresc, <înv.> plugăresc. 2 s.m., s.f. agricultor, lucrător agricol, lucrător al pământului, lucrător de câmp, lucrător de ogoare, lucrător de pământ, plugar, <înv.> hânsar, lucrător la câmp, lucrător la pământ. Cea mai mare nenorocire pentru agrarieni este seceta. agrava vb. I. refl., tr. 1 a (se) acutiza, a (se) complica, a (se) deprecia, a (se) înrăi, a (se) înrăutăţi, a (se) căţăla, a (se) căţelări, a (se) căţeii, <înv.> a (se) iuţi, a (se) prohorisi, a (se) degrada, a (se) deteriora. Pneumonia i s-a agravat din cauza vieţii mizere pe care o duce. Condiţiile grele de muncă îi agravează boala. 2 (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) amplificata creşte, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, <înv.> a (se) adăuga, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) înteţi, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se agravează pe zi ce trece. Singurătatea agravează depresia. 3 (sub. sau compl. indică situaţii, stări etc.) a (se) înrăutăţi, a (se) dificulta, a (se) îngreuia, a (se) îngreuna, a (se) învenina. Neînţelegerile repetate agravează starea conflictuală. agravare s.f. 1 acutizare, complicare, depreciere, înrăire, înrăutăţire, degradare, deteriorare. Agravarea pneumoniei este îngrijorătoare. 2 acutizare, amplificare, creştere, intensificare, înteţire, mărire, sporire, accentuare, adâncire, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza agravării disensiunilor dintre ei. 3 înrăutăţire, recrudescenţă, agravaţiune, îngreunare. Agravarea stării conflictuale este rezultatul neînţelegerilor repetate. agravat, -ă adj. 1 (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) acutizat, amplificat, crescut2, intensificat, înteţit, mărit3, sporit, exaltat, accentuat, ascuţit2. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunilor agravate dintre ei. 2 (despre situaţii, stări etc.) înrăutăţit, recrudescent. Starea conflictuală agravată este rezultatul neînţelegerilor repetate. agravaţiune s.f. (rar) v. Agravare. înrăutăţire. Recrudescenţă. agrea vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a-i plăcea, a simpatiza, a vori2. îl agreează pentru că este sincer. 2 (polit.; compl. indică reprezentanţi diplomatici) a accepta. Preşedintele nu-l agreează pe diplomatul propus de premier. 3 (compl. indică mărfuri, produse) a accepta, a admite, a primi. Produsele au fost agreate la export. agreabil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) nostim, plăcut, simpatic, şarmant, <înv. şi pop.> nurliu. Este o persoană prietenoasă şi agreabilă. 2 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) amuzant, antrenant, distractiv, drăguţ, plăcut, divertismental, fain, <înv.> gentil. întrunirea prietenilor a fost agreabilă. Jocurile de pe calculator sunt agreabile pentru cei mai mulţi copii. 3 (despre glas, sunete, melodii etc.) atrăgător, frumos, melodios, plăcut, suav, fain, dulce. Are o voce agreabilă. 4 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dezmierdător,<înv.> desfătat, desfatăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână, întrucât subiectul este agreabil. 5 (despre spaţii din natură, medii ambientale etc.) atractiv, atrăgător, frumos, plăcut, prietenos. Un parc cu multe flori este un mediu agreabil pentru oricine. 6 (despre obiecte, construcţii, interioare etc. sau despre aspectul, înfăţişarea lor) cochet, drăguţ, estetic, frumos, plăcut, elegant, fain. Faţada teatrului are un aspect agreabil. 7 (despre situaţii, stări emoţionale 55 | etc.) frumos, plăcut, omenos, pâşin, <înv.> ogodit, ogoditor, ogodnic, dulce. Reîntâlnirea celor doi a fost agreabilă. Au petrecut momente agreabile împreună. 8 (în opoz. cu „urât”; despre vreme) bun, favorabil, frumos, plăcut, prielnic, fain. în excursie timpul a fost agreabil. Este o vreme agreabilă pentru înot. 9 (despre mirosuri, arome etc.) ademenitor, apetisant, aţâţător, excitant, excitator, frumos, plăcut, excitativ, pofticios, <înv.> nostim, aprinzător. Cozonacii calzi emanau o aromă agreabilă. II adv. (modal) bine, frumos, plăcut, fain. Au petrecut agreabil de sărbători. agreăre s.f. 1 simpatizare. Agrearea ginerelui de către socri este evidentă. 2 acceptare. Agrearea diplomatului de către preşedinte a întârziat câteva zile. agreement [a'griment] s.n. (livr.) v. Acord. Aranjament Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie. agregă vb. I. refl. (despre elemente, materii etc.) a se alipi, a se lipi, a se reuni, a se uni2. Rocile s-au agregat cu milioane de ani în urmă. agregăre s.f. agregaţie, alipire, lipire, reunire, unire. Agregarea rocilor a avut loc cu milioane de ani în urmă. agregăt s.m. (pedag.; în învăţământul secundar francez; livr.) v. Profesor suplinitor, agregăţie s.f. agregare, alipire, lipire, reunire, unire. agrement s.n. 1 amuzament, distracţie, divertisment, plăcere, recreere, distrare, <înv.> distragere, eglendisire, eglengea, zefchi. Vara trecută au făcut o călătorie de agrement. 2 (polit., jur.) aprobare, consimţământ, încuviinţare. Diplomatului străin i s-a dat agrementul. agrementă vb. I. tr. (compl. indică interioare, parcuri etc.) a împodobi, a înfrumuseţa, a orna, a înfrumuşa. Şi-a agrementat salonul cu tablouri şi statuete. agresă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni; de obicei cu determ. care indică instrumentul, felul, obiectul agresiunii) a agresiona, a ataca, <înv. şi pop.> a lua, <înv.> a încăiera. Şi-a agresat vecinul cu un cuţit. 2 fig. (compl. indică ordinea, liniştea, mersul normal al unor fapte, al unor fenomene etc.) a deranja, a disturba, a perturba, a tulbura. Muzica puternică de la terasă a agresat liniştea locuitorilor din vecinătate. agresionă vb. I. tr. (compl. indică oameni; de obicei cu determ. care indică instrumentul, felul, obiectul agresiunii) a agresa, a ataca, <înv. şi pop.> a lua, <înv.> a încăiera. agresiune s.f. 1 atac. Agresiunea împotriva unui stat străin este condamnată. 2 agresiune verbală = afront, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Agresiunile verbale din presă au demoralizat-o. agresiv, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, bătăios, brutal, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, nestăpânit, violent, atrabili-ar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt agresive. 2 (mai ales despre câini) rău. Nu te apropia de câine pentru că este agresiv. 3 (în opoz. cu „defensiv11) militarist, ofensiv, provocator, războinic belicos. Politica acestui stat este agresivă. agresivităte s.f. brutalitate, impulsivitate, nestăpânire, violenţă, năprăsnicie, duritate. îşi poate controla agresivitatea. agresor, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m. (milit.) atacator, cotropitor, invadator, năvălitor, invadent, <înv.> năvrap, năvrăpitor. Armata agresoare a fost respinsă. 2 s.m., s.f. atacant, atacator. Agresorul copilului a fost prins şi arestat. agrest, -ă adj. 1 (mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) campestru, câmpenesc, pastoral, rural, rustic, câmpean, patriarhal, rustican, ţărănesc, <înv.> câmpesc. Dintotdeauna i-a plăcut viaţa agrestă. 2 (livr.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. agricol, -ă adj. (agric.) agrar, agrarian, păuresc, <înv.> plugăresc. Muncile agricole încep primăvara. agricultor, -oăre s.m., s.f. (agric.) agrarian, lucrător agricol, lucrător al pământului, lucrător de câmp, lucrător de ogoare, lucrător de pământ, plugar, <înv.> hânsar, lucrător la câmp, lucrător la pământ. Cea mai mare nenorocire pentru agricultori este seceta. agricultură s.f. (agric.) lucrarea pământului (v. lucrare). Cei mai mulţi dintre ţărani se ocupă cu agricultura. agripm'e s.f. (med.) insomnie, nesomn, <înv. şi pop.> nedormire, <înv.> nesomnie. Suferă de agripnie de mulţi ani. ăgriş s.m. (bot.) 1 Ribes grossularia; coa-căz-domnesc, coacăz-sălbatic, borbonar, pomuşoară, razachie, razachie-sălbatică, ribizli, rişiţă, spin-de-agriş, strugurel, stru-guri-domneşti (v. strugure), struguri-spinoşi (v. strugure). 2 agriş-negru = Ribes nigrum; struguxi-negri (v. strugure), coacăz-negru, coacăză-neagră, pomuşoară-neagră, smoro-dină, smorodină-neagră, strugurei-negri (v. strugurel). 3 (reg.) agriş-roşu v. a Coacăz (Ribes rubrum); b Dracilă (Berberis vulgaris). agrişă s.f. (bot.) broboană, burboană, coacăză-sălbatică, rozinchină, struguri (v. strugure). Agrişa are gust dulce-acrişor şi multe seminţe. agrobiocenoză s.f. (biol.) agrocenoză. Agrobiocenoza este biocenoza organismelor vegetale şi animale din terenurile de cultură. ah agrobotănică s.f. (biol.) botanică agricolă. Agrobotanica studiază plantele agricole. agrocenoză s.f. (biol.) agrobiocenoză. agroecologi'e s.f. (biol.) ecologie agrară. Agroecologia studiază influenţa factorilor de mediu abiotici asupra creşterii şi productivităţii plantelor de cultură. agroecosistem s.n. (biol.) ecosistem agricol, agrogeolog, -ă adj., s.m., s.f. (agron.) pe-dolog. Fratele ei este inginer agrogeolog. agrogeologi'e s.f. (agron.) pedologie. Agro-geologia se ocupă cu studiul formării, evoluţiei şi distribuirii geografice a solurilor. agrologie s.f. (agron.) agrotehnică. Agrologia studiază modul în care omul poate interveni în corelaţia dintre factorii de vegetaţie, sol şi plantele cultivate. agronomie s.f. economie agrară, <înv.> economia câmpului (v. economie), economie de câmp, economie rurală. Agronomia cuprinde totalitatea cunoştinţelor teoretice şi practice referitoare la producţia agricolă. agrostologie s.f. (agron.) graminologie. Agrostologia studiază păşunile. agrotehnică s.f. (agron.) agrologie. agrozootehnică s.f. agrozootehnie. Agrozootehnica se ocupă cu cultivarea plantelor furajere şi cu creşterea animalelor domestice. agrozootehnie s.f. agrozootehnică, ăgru s.n. (înv.) 1 v. Arătură. Câmp. Ogor. Ţarină1. 2 v. Recoltă. Rod1, agrume s.f. pl. (bot.; livr.) v. Citrice, agud s.m. (bot.; reg.) v. Dud (Morus alba şi Morus nigra). agudă s.f. (bot.; reg.) v. Dudă. agură vb. I. tr. (înv.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Vaticina. Vesti. aguridăr s.m. (bot.; reg.) v. Lăuruscă. Vi-ţă-de-pădure. Viţă-de-vie-sălbatică. Viţă-săl-batică (Vitis silvestris). aguridă s.f. (bot.) acrime, strugure, strugure-acru, struguri-cruzi (v. strugure), struguri-necopţi (v. strugure), struguri-verzi (v. strugure). Agurida este foarte acră. agurijoără s.f. (bot.) Portulaca grandiflora; portulacă, ciuelănaş, floare-de-nisip, floare-de-piatră, gheaţă, gheţişoară, graşiţă, grăjnicioară, iarba-porcilor (v. iarbă), iarba-ta-nului (v. iarbă), iarbă-de-grădină, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină, nudli, picior-de-găină, pietricică, porcire, urechelniţă. ah interj., s.n. I interj. 1 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) a1!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o!, of!, ti!, vai!, oi!, elei!, phi! Ah, om ca dumneata mai rar întâlneşti! Ah, ce bine îmi pare că ai reuşit! 2 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) a1!, aoleu!, au3!, e2!, ei!, i2!, o!, of!, uf!, vai!, îleu!, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! Ah, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? - Ah! Nu mă mai întreba. 3 (exprimă regret) a1!, aoleu!, eh!, ehei!, hei1!, o!, of!, vai!, oi! Ah, râu îmi pare că nu am ţinut cont de sfaturile mamei! 4 (exprimă ahotă 156 ciudă, necaz) of!, ti!, uf!, vai! Ah, fată, rea te-ai mai făcut! Ah! Nu pot să mai fac nimic în casa asta! 5 (exprimă milă) vai! Ah, băiatule! Ce slab eşti! 6 (exprimă îngrijorare, teamă, spaimă) aoleu!, o!, vai!, tulai1!, valeu! Ah, dacă află părinţii, o păţesc! 7 (exprimă dezgust, repulsie, scârbă) of!, phi!, uf!, vai! Ah, ce miros greu este în cameră! 8 (exprimă nemulţumire, mâhnire, dezamăgire) a1!, eh!, ehei!, ei!, poftim!, ţ!, uf!, na! Ah, ce mult s-a scumpit viaţa! 9 (exprimă o dorinţă, o rugăminte) ofl Ah, Doamne, fă-mă din nou tânăr! II s.n. boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1 jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deplora-ţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie, văierătură, scâncitură. S-a săturat de ahurile bătrânei. ahotă s.f. (reg.) v. Ardenţă. Ardoare. Avânt. Elan. Entuziasm. Fervenţă. Fervoare. înflăcărare. înfocare. însufleţire. Pasiune. Patimă. Patos. Pornire. ahotnic,-ă adj. (reg.) 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Ardent. Avântat. Entuziasmat. Entuziast. Fervent. Focos, înflăcărat. înfocat. însufleţit. Pasionat. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „den, „după”) v. Ahtiat. Avid. Dorit, Doritor. Dornic. Jinduit. Jinduitor. Râvnitor. aht s.n. (pop.) 1 v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 2 v. Of. Oftare. Oftat. Suspin. Suspinare. Suspinat, ahtiâ vb. I. refl. (despre oameni) 1 (cu determ. introduse prin prep. ,,după,T) a dori, a jindui, a râvni, a se întinde. Se ahtiază după o funcţie de conducere. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a jindui, a se lăcomi, a râvni, a tânji, <înv.> a zavistui. Se ahtiază la averea unui unchi. ahtiat, -ă adj. (despre oameni) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de'1) avid, dorit, doritor, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor, ahotnic, flămând, înfometat, însetat, lacom, setos, însetoşat, lihnit. Tânărul este ahtiat de muzică. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) aprig, avid, cupid, hrăpăreţ, lacom, neîndestulat, rapace, lăcomit, vampiric, hapsân, lăcomos, nesătul, nesăturat, nesăţios, vorace, apucător. Este cunoscut ca un om ahtiat de câştig. ai s.m. (bot.; reg.) 1 v. Usturoi (Allium sativum). 2 v. Praz (Allium pornim). 3 v. Pur1 (AUium rotundum). 4 ai-ciorăsc=ai-de-munte - ai-de-pădure = ai-sălbatic = (art.) aiul-ursuluiv. Aior. Leurdă (Allium ursinum sau Allium montanum); ai-de-munte=Allium victorialis; leurdă, usturoi; ai-de-pădure v. a Crin-de-pădure. Crin-pestriţ. Crin-sălbatic (Lilium martagon); b Rostopas- că (Chelium majus); ai-sălbatic = a Allium ochroleucum; pur1; b Allium oleraceum; leurdă, usturoi; ai-turcesc v. Cea-pă-de-iamă. Ceapă-lungă. Egipteancă (Allium fistulosum); (art.) aiul-şarpelui = Allium scorodoprasum; cepuşoară, praz, pra-zul-iepurelui (v. praz), pur1, usturoi, aici adv. 1 (local; indică plasarea în spaţiu) ici, acilea, aoace.^fli aici până mă întorc! 2 (temporal; fam.; indică momentul în care se petrece, se întrerupe sau din care începe o acţiune) v. Acum. Imediat. îndată. Numaidecât. aidoma adv. (modal) 1 (urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. „cu”, „ca”) aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, identic, întocmai, leit, egalmente, absolut, <înv. şi pop.> aşijderea, licit2, liştai, prici1, tistaş, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmaşi, exacte-mente. Deşi matur, se comportă aidoma unui copil. Fiica face anumite gesturi aidoma ca mama ei. 2 aievea, real. S-a constatat că martorul a relatat aidoma circumstanţele în care s-a produs accidentul. aidomanfe s.f. (med.) satiriazis. Aidomania este o exagerare anormală a apetitului sexual la bărbaţi. aiept s.n. (reg.) v. Celeritate. Iuţeală. Rapiditate. Repeziciune. Viteză. aieptâ1 vb. I. (reg.) 1 refl. (despre oameni) v. Arunca. Avânta. Azvârli. Precipita. Repezi. Sări. Zvârli. 2 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Porni. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 3 tr. (compl. indică obiecte dintr-o încăpere, care şi-au schimbat poziţia iniţială) v. Aranja, îndrepta. Potrivi. aieptâ2 vb. I. tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. Momi. Seduce. Tenta. aiesţ, aiăstă adj. dem. (antepus subst. determ.; şi informele aiesta, aiasta când estepostpus subst. determ.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este apropiat, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor; reg.) v. Acest, aiesta, aiasta pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând apropierea acestora, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor, reg.) v. Acesta, aiâvea adv., adj. invar. I adv. (modal) 1 (urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. „cu”, „ca”) aidoma, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, identic, întocmai, leit, egalmente, absolut, <înv. şi pop.> aşijderea, licit2, liştai, prici1, tistaş, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmaşi, exactemente. 2 aidoma, real. 3 clar, desluşit, explicit, expres2, lămurit, limpede, răspicat, lişteav, nilvan, pur2, <înv.> apriat, chiar, curat. I-a repetat aievea cum trebuie să procedeze. 4 (înv.; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) v. Cinstit. Deschis. Direct. Făţiş. Franc2. Sincer. II adj. invar. 1 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii aievea ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. 2 concret, palpabil, real, pipăibil, <înv.> plăsmuit. Totul este mirific, încât nu-ţi vine să crezi că este un peisaj aievea. ailurofobi'e s.f. (psih.) galeofobie, gatofobie. Ailurofobia este teama morbidă de feline, în special de pisici. arnde adv. (local; reg.) v. Aiurea. Altundeva, arndine adv. (local; reg) v. Aiurea. Altundeva, ainfăs s.n. (tipogr.; înv.) v. Bordură. Chenar. Margine. arnte adv. (local; înv.) v. înainte, aior s.m. (bot.) Allium ursinum sau Allium montanum; leurdă, ai-ciorăsc, ai-de-munte, ai-de-pădure, ai-sălbatic, aiul-ursului (v. ai), aişor, aiuţi, aiuţi-de-munte, floarea-raiului (v. floare), praz-sălbatic, usturoi, usturoi-de-munte, usturoi-de-pădure, usturoi-sălbatic, usturoiul-ursului (v. usturoi). airbag ['erbeg] s.n. (anat.; la femei; engl; arg.) v. Mamelă. Piept. Sân. airbus [er'bys sau 'erbas] s.n. (av.) aerobuz. Airbusul este un avion subsonic de pasageri, de mare capacitate. ăisberg s.n. (scris şi iceberg; geomorf.) bloc de gheaţă (v. bloc1), gheţar plutitor, munte de gheaţă. Vasul Titanic a eşuat ciocnindu-se de un aisberg. aişor s.m. (bot.) 1 Alliaria ojficinalis; usturo-iţă, brâncă1, brâncuţă, frunza-voinicului (v. frunză), gălbenele (v. gălbenea), iarba-tăieturii (v. iarbă), iarbă-de-boale, iarbă-de-lin-goare, iarbă-de-rană, iarbă-de-toate-boalele, rădăcină-de-lingoare, usturoaie (v. usturoi), usturoioasă, vindecătoare (v. vindecător), vindecea, vindecuţă, voinicică. 2 (reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). 3 (reg.) v. Dalac (Paris quadrifolia). 4 (reg.) v. Crin-de-pădure. Crin-pestriţ. Crin-sălbatic (Lilium martagon). 5 (reg.) v. Aior. Leurdă (Allium ursinum sau Allium montanum). 6 (reg.) aişor-galben v. Liliuţă (Anthericum ramosum). aitură s.f. (culin.; reg.) v. Piftie. Răcitură. aiura vb. 1.1 intr. (med.; despre oameni) a delira, a frenetiza, <înv. şi reg.> a bâigui, a lozi, <înv.> a visa. Din cauza temperaturii mari, bolnavul aiurează. 2 tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi, îmbrobodi. încânta: înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi; Păcăli. Trişa, aiurâre s.f. 1 (med.) aiureală, delir, delirare, <înv. şi reg.> bâiguială, bâiguire. Din cauza febrei mari, bolnavul era în stare de aiurare. 2 (fam.) v. Contemplare. Contemplaţie. Meditaţie. Reverie. Visare. aiurea adv., adj. invar. I adv. 1 (local) altundeva, ainde, aindine. Aiurea, departe, au înflorit brânduşele. 2 (modal) alandala, anapoda, brambura, andăra-ban-dăra. Cărţile erau puse aiurea pe birou. 3 (modal) anapoda, înfiorător, îngrozitor, prost, rău, brambura. Afacerile îi merg 571 aiurea. 4 (modal) bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantezist, insolit, original, pitoresc, straniu, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă aiurea. Se comportă aiurea. II adj. invar. 1 (despre oameni) aiurit, anapoda, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, zănatic, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, deşucheat, ţicnit, bezmeticit, năzdrăvan, pălăvatic, vâjâit2, zărghit, aiurist, aiuristic, bram-burit, dilit, sanchiu, zurliu, <înv. şi reg.> mătalnic, prilestit, paliu2, pane, pancea-ur, paralizat, păsmăngit, stropşit, şucheat, şuchi, treşucheat, trifnit, tui3, tuiac, tuieş, tulnic2, <înv.> turluliu, silhui2, sifilitic, smucit2, trăsnit2, ţăcănit2, lepşit, târşit2, dilimac, dilimache, dilimandros. Prin tot ce face arată că este un om aiurea şi neserios. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost aiurea. III (cu val. de interj.) sanchi!, zexe! - Să te duci unde ţi-am spus! - Aiurea! aiureală s.f. 11 (med.) aiurare, delir, delirare, <înv. şi reg.> bâiguială, bâiguire. 2 sminteală, zăpăceală, ţicneală, ţăcăneall Aiureala bătrânului este cunoscută de toţi. S-a obişnuit cu aiureala ei. II (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigorie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi aiurelile pe care le-a susţinut. aiurist -ă adj .(fam.; despre oameni) 1 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit Dezorientat Năuc. Năucit Zăpăcit, aiuristic, -ă adj. (fam.; despre oameni) 1 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit. aiurit -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. aiurea, anapoda, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, zănatic, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, deşucheat, ţicnit, bezmeticit, năzdrăvan, pălăvatic, vâjâit2, zărghit, aiurist, aiuristic, bramburit, dilit, sanchiu, zurliu, <înv. şi reg.> mătalnic, prilestit, paliu2, pane, panceaur, paralizat, păsmăngit, stropşit, şucheat, şuchi, treşucheat, trifnit, tui3, tuiac, tuieş, tulnic2, <înv.> turluliu, silhui2, sifilitic, smucit2, trăsnit2, ţăcănit2, lepşit, târşit2, dilimac, dilimache, dilimandros. 2 adj. (despre oameni) anapoda, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâiguit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic, bramburit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, împrăştiat, pierdut, evaporat. Aiurit cum este, a uitat să încuie uşa casei. 3 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant, aiuritor, -oâre adj. (fam.) v. Stupefiant. Surprinzător. Uimitor. Uluitor, aiuţi s.m. pl. (bot.; reg.; şi aiuţi-de-munte) v. Aior. Leurdă (Allium ursinum sau Allium montanum). ajder s.m. (mitol. pop.; înv.) v. Balaur, ajurm vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. ajun s.n. 1 (de obicei constr. cu prep. „în”, „din) preziuă. Soldaţii îşi verifică armele în ajunul atacului. 2 (bis.) ajunare, postire, postit. Ajunul lung înaintea unei mari sărbători, nu este recomandat celor foarte bolnavi. ajuna vb. I. intr. (bis.; despre credincioşi) a posti. Ajunează totdeauna miercurea şi vinerea. ajunare s.f. (bis.) ajun, postire, postit, ajunge vb. III. I (pred.) 1 intr. (despre fiinţe sau, p. ext., despre vehicule, vase etc. care se deplasează; de obicei cu determ. locale, exprimate prin adv. sau introduse prin prep. „la”, Jn”, „până la”, „până în) a accede, a sosi, a veni, <înv.> a deştinde, a merge, a chetandisi, a proftaxi. Excursioniştii ajung la destinaţie după un drum obositor. Nava ajunge în port cu o mică întârziere. 2 intr. (despre obiecte, mărfuri, scrisori etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) a parveni, a sosi, a veni. I-a ajuns o scrisoare din străinătate. în sfârşit, i-a ajuns pachetul de la părinţi. 3 intr. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „la’) a veni, a scăpa. în scurt timp, a ajuns la conducerea institutului. 4tr. (despre arme, proiectile etc.; compl. indică fiinţe) a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a ochi2, a pocni, a păli2, a picni, a tălăli, a tâlni. Glonţul l-a ajuns în picior. 5 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre pâr) a da2, a veni, ajunge a bate. Bretonul îi ajunge în ochi. 6 intr. (despre terenuri, loturi etc.; cu determ. introduse prin prep. Jn”, „la” etc.) a da2, a se întinde, a merge. Livada ajunge la malul lacului. 7 intr. (despre drumuri, şosele etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) a da2, a ieşi. Strada pe care locuieşte ajunge în centru. 8 intr. (despre sunete, voce etc.; cu determ. introduse prin prep. „până la”, „la’) a răzbate, a răzbi, a străbate, a răsări1. Vocea ei stridentă ajunge până în cealaltă parte a casei. 9 refl. a se întâlni. Munte cu munte se ajunge, dar încă om cu om! 10 tr. (compl. indică oameni aflaţi în mişcare; adesea cu determ. „din urma) a prinde, <înv. şi pop.> a sosi, a scurta. Se grăbea să-i ajungă. Du-te înainte, că te ajung din urmă! 11 tr. (compl. indică vehicule care sunt pe punctul de a pleca) a apuca, a prinde. Aleargă să ajungă microbuzul. 12 tr. (despre unităţi de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamităţi etc.; compl. indică fiinţe) a apuca, a găsi, a prinde, a surprinde, <înv. şi reg.> a lovi. Furtuna i-a ajuns în largul mării. 13 intr. (despre lucruri, bunuri, bani etc.) a intra, a încăpea. Dosarul a ajuns în mâna lui. 14 refl. (pop.; despre oameni) v. Conveni. împăca. înţelege. învoi. 15 tr. fig. (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l ajungă somnul când a sunat telefonul. 16 tr. fig. (compl. indică o anume perioadă de timp) a trăi, a vedea, a apuca, a prinde. Era convinsă că va ajunge ziua în care fiul ei se va aşeza la casa lui. II (pred.) 1 tr. (compl. indică ţeluri, scopuri, visuri etc.) a atinge, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. După multe greutăţi, a reuşit să-şi ajungă scopul. 2 refl. (despre oameni) a se îmbogăţi, a se îmburghezi, a se înavuţi, a se înstări, a parveni, a se chivernisi, a se pricopsi, a se cuprinde, a se căpătui, <înv. şi reg.> a se schivernisi, <înv.> a se avuţi, a se înţoli, a se învârti, a se îngingia, a se hirotonisi, a se îngăzdăci. S-a ajuns şi nu-şi mai recunoaşte rudele sărace. 3 tr. (compl. indică oameni; de obicei cu determ.-compl. indir. introduse prin prep. „la”) a egala. Neputând să te ajungă la învăţătură, te invidiază. 4 tr. (cu determ. temporale) a ţine. Conservele ajung până la primăvară. 5 tr. a izbuti, a parveni, a reuşi, <înv.> a prinveni. A ajuns să înţeleagă cum stau lucrurile. III intr. (cop.; formează pred. nominal cu un nm. pred.) 1 (despre oameni) a se alege, a deveni, a ieşi. Deşi provine dintr-o familie respectabilă, a ajuns un derbedeu. 2 (despre oameni) a deveni, a accede, <înv.> a încăpea, a purcede, a sosi. în scurt timp a ajuns ministru. 3 (despre materii, lucruri, preparate etc.) a deveni, a se face, a se preface, a se transforma, <înv.> a se arăta. Mâncarea s-a ars şi a ajuns scrum. IV (la imper., ajunge!; cu val. de interj.; în constr. ajungere eliptice; exprimă mai ales un ordin) atât!, basta!, destul!, gata!, isprăveşte!, încetează!, punct!, sfârşeşte!, stai!, stop!, termină!, halt!, ho! Ajunge! Nu mai suport ţipetele tale! ajungere s.f. sosire, sosit1, venire, venit1. Vestea ajungerii vaporului în port s-a răspândit imediat. ajuns, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre oameni) bogat, îmbogăţit, înavuţit, înstărit, chivernisit, pricopsit, căpătuit, încăpuit, stăruit, plinuţ. Prin speculaţii la bursă a devenit un om ajuns. 2 adj., s.m., s.f. arivist, parvenit, dobân-ditor, căpătuit. Este un ajuns lipsit de scrupule. ajur s.n. (arhit.) trafor, traforaj. Ajurul este un ornament perforat, care înlocuieşte sau maschează o tămplărie. ajusta vb. I. tr. 1 (tehn.; compl. indică piese, ansamble etc.) a adapta, a păsui2, a potrivi. întrucât piesa avea o formă puţin diferită, a fost nevoit s-o ajusteze pentru a o putea folosi. 2 (compl. indică haine sau părţi ale lor) a adapta, a potrivi, a aranja, a aşeza, a ticlui. Şi-a ajustat bluza la talia ei. 3 (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. ajustabil, -ă adj. (tehn.; despre piese, ansamble etc.) adaptabil, reglabil. Piesa este ajustabilă. ajustâj s.n. (tehn.) ajustare, potrivire, potriveală. ajustare s.f. (tehn.) ajustaj, potrivire, , potriveală. Ajustarea piesei pentru a putea fi folosită a fost anevoioasă. ajustat, -ă adj. (tehn.; despre piese, ansamble etc.) adaptat, potrivit. Piesa ajustată a fost fixată în angrenaj. ajută vb. I. 1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) susţine, a (se) protegui, <înv. şi pop.> a înlesni, <înv. şi reg.> a (se) acurge, a lesni, a (se) prindori, <înv.> a (se) îndemâna, a opri, a (se) protecta, a (se) cârpi, a (se) propti. L-a ajutat la greu. Prietenii adevăraţi se ajută în orice împrejurare. 2 tr. (compl. indică organizaţii, instituţii etc.) a ocroti, a patrona, a proteja, a sprijini, a susţine. Căminul de bătrâni este ajutat de o societate filantropică. 3 tr. (compl. indică oameni) a asista, a secunda, <înv. şi reg.> a asistălui, a urma. Asistenta l-a ajutat pe medic în timpul operaţiei. 4 tr. (bis.; despre Dumnezeu sau despre sfinţi; compl. indică oameni) a milui, <înv. şi pop.> a vedea, <înv.> a proslăvi. Numai Dumnezeu l-a ajutat să scape de boală. 5 intr. (cu determ. introduse prin prep. „la”) a folosi, a servi, a sluji, a se slugători, <înv.> a osfinti, a părtini. Banii primiţi îi vor ajuta la achitarea datoriei. 6 tr. (compl. indică activităţi culturale, sociale etc.) a servi, a sluji, a sprijini, a susţine. Prin descoperirile sale, fizicianul a ajutat cercetarea în domeniu. 7 tr. (compl. indică oameni) a avantaja, a favoriza, a sluji, <înv.> a favora. Situaţia materială bună l-a ajutat în carieră. 8 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) a-i folosi, a-i prii, <înv.> a-i spori1. Aerul de munte i-a ajutat bolnavului să se vindece. ajutâj s.n. (tehn.) duză. Ajutajul este adaptat la deschizătura de curgere a unor fluide pentru a regla debitul. ajutare s.f. ajutorare, ocrotjfe, protejare, sprijinire, susţinere, proteguire, <înv.> miluire. Ajutarea părinţilor la bătrâneţe este o datorie a copiilor. ajutăt, -ă adj. (despre oameni) ajutorat, ocrotit, oploşit, protejat, sprijinit, susţinut, proteguit, proptit. De regulă, omul ajutat este recunoscător. ajutător, -oare adj., s.m. I adj. 1 (gram.; despre verbe) auxiliar. „A fi” este un verb ajutător. 2 (farm., chim.; despre medicamente, substanţe etc.) adjuvant. Pentru ca medicamentul să fie mai eficient, s-a adăugat o substanţă ajutătoare. II s.m. (înv.) v. Acolit. Complice. Copărtaş. Părtaş. ajutor, -oare s.n., s.m., s.f. I s.n. 1 asistenţă, ocrotire, protecţie, sprijin, recurs, <înv. şi pop.> ajutorinţă, <înv. şi reg.> ajutorie, sprijoană, <înv.> sprijineală, auxiliu, aralâc, iamac, sosteni-ment. Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de ajutor calificat. 2 ocrotire, patronaj, protecţie, sprijin, susţinere, tutelaj, tutelare, tutelă, patrocinium. Căminul de bătrâni se bucură de ajutorul unei societăţi filantropice. 3 (concr.) apărător, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susţinător, proteguitor, protejator, apărare, <înv.> feritor, orfano-trof, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, socotitor, veghetor, vindecător, cârjă, patron2, reazem, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este ajutorul bătrâneţii ei. 4 concurs, oficii (v. oficiu) serviciu, sprijin. A recurs la ajutorul prietenului lui pentru a ieşi din impas. 5 concurs, contribuţie, sprijin, <înv.> părtinire. Ajutorul ei la pregătirea colegei de birou a fost esenţial. 6 (relig. creştină) graţie, har, îndurare, îndurare divină, milă, milostenie, milostivire, <înv.> ieftenşug, ieftinătate, iefti-neaţă, ieftinie, ieftinire, milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie, umilenie, umilinţă, meserătate. Ajutorul lui Dumnezeu se îndreaptă spre cei nenorociţi. 7 (concr.) auxiliar, sprijin. Cafeaua sau ceaiul negru pot fi un ajutor preţios în cazul somnolenţei. II s.m., s.f. asistent, secundant, <înv.> secundator. S-a oferit ca ajutor la elaborarea acestui proiect. III (cu val. de interj.) săriţi! Ajutor! Mi-a furat poşeta! ajutoră vb. I. tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) a (se) ajuta, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) susţine, a (se) protegui, <înv. şi pop.> a înlesni, <înv. şi reg.> a (se) acurge, a lesni, a (se) prindori, <înv.> a (se) îndemâna, a opri, a (se) protecta, a se cârpi, a (se) propti. ajutorăre s.f. ajutare, ocrotire, protejare, sprijinire, susţinere, proteguire, <înv.> miluire. ajutorăt, -ă adj. (despre oameni) ajutat, ocrotit, oploşit, protejat, sprijinit, susţinut, proteguit, proptit, ajutorie s.f. (înv. şi reg.) v. Ajutor. Asistenţă. Ocrotire. Protecţie. Sprijin, ajutorinţă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Ajutor. Asistenţă. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 (fin.; în Ev. Med., în Mold.; înv.) v. Fumărit. 3 (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Văcărit, alabalâc s.m. (iht.; reg.) v. Păstrăv-de-mare (Salmo trutta labrax). alăc s.n. (bot.) Triticum monococcum; caplagea, grâu, obsigă, tenchi1, secară-albă. Alacul este o specie de grâu foarte rezistentă. alăci, -ce adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, alageă s.f. (pop.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură, alăi s.n. 1 cortegiu, suită, <înv.> ecpaia, gloată, paradă, saltanat, tacâm. Alaiul domnitorului era format din căpetenii de oşti şi din demnitari. 2 convoi, cortegiu, procesiune. La înmormântare, rudele defunctului erau urmate de un lung alai. 3 fast1 pompă2, <înv. şi reg.> vâlvă, <înv.> parisie, politie, para-taxis. Regele a fost întâmpinat cu mare alai. 4 (rar) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, alali'e s.f. (med.) logoplegie. Alalia este provocată de un defect sau de paralizia organelor vorbirii. alălţ, -ă pron. dem., adj. dem. (înv.) v. Celălalt, alămă s.f. 1 mesing. Alama este un aliaj de cupru şi zinc, de culoare galbenă-aurie. 2 (lapl. alămuri) alămărie. Locomotiva are alămuri noi care strălucesc în soare. alambic s.n. (ind. casn.) cazan de ţuică, căldare de rachiu. Alcoolul se distilează în alambic. alandăla adv. (modal) aiurea, anapoda, brambura, andăra-bandăra, handra-bandra. Cărţile erau puse alandala pe birou. alantoidiâni s.m.pl. (zool.) amniote. La alantoidieni embrionul are amnios şi alantoidă. alarmă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) alerta, a (se) angoasa, a (se) frământa, a se impacienta, a intriga, a (se) îngrijora, a (se) nelinişti, a preocupa, a (se) speria, a (se) tulbura, a (se) îngândura, a (se) îngrija, <înv.> a (se) îngriji, a (se) îngrijui, a (se) lărmui, a nepăciui, a (se) intrigarisi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o alarmează. Toţi s-au alarmat din cauza avertismentelor meteorologice. alarmănt, -ă adj. (despre ştiri, comunicate etc.) îngrijorător, neliniştitor, panicard, albatros panicos, <înv.> îngrijitor, neodihnitor, alarmist. Avertizarea meteorologică este alarmantă. alarmat, -ă adj. (despre oameni) alertat, angoasat, frământat2, impacientat, intrigat, îngrijorat, neliniştit, speriat2, impacient, îngrijat, tresărit2, îngândurat, morcovit, <înv.> îngrijit, neodihnit. Alarmaţi din cauza avertismentelor meteorologice, au părăsit oraşul. alarmă s.f. I (adesea constr. cu vb. „a da” sau „a suna”) alertă, <înv.> larmă. S-a dat alarmă pentru inundaţii. II fig. 1 atenţionare, avertisment. Alarma privind degradarea monumentelor istorice a fost benefică. 2 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de alarmă interioară din cauza neajunsurilor vieţii. alarmist, -ă adj., s.m., s.f. (peior.) 1 adj., s.m., s.f. v. Panicard. Zvonist. 2 adj. (despre ştiri, comunicate etc.) v. Alarmant îngrijorător. Neliniştitor. Panicard, alâş s.n. (reg.) 1 (constr.) v. Eşafodaj. Schelă. 2 v. Pătul. alât, -ă adj. (livr.) 1 (despre păsări, insecte etc.) v. Aripat. înaripat. 2 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, alaun s.n. (chim.) sulfat dublu de aluminiu şi de potasiu, piatră-acră, sare-acră, săricea, timşeu, tipsă. Alaunul este folosit în farmacie, în vopsitorie, în tăbăcărie şi în industrie. alămărie s.f. alămuri (v. alamă). Locomotiva are alămărie nouă care străluceşte în soare. alămâioără s.f. (bot.; reg.) 1 v. Gutui (Cydo-nia oblonga). 2 v. Gutuie, alăpta vb. I. tr. (compl. indică copii, pui) <înv. şi pop.> a lăpta, <înv şi reg.> a apleca, a băia. Şi-a alăptat fetiţa până la vârsta de şapte luni. alăptare s.f. alăptat1, lactaţie, <înv. şi pop.> lăptare, <înv şi reg.> aplecare, aplecat1, aplecă-tură. Alăptarea sugarilor se face la intervale regulate. alăptat1 s.n. alăptare, lactaţie, <înv. şi pop.> lăptare, <înv şi reg.> aplecare, aplecat1, aplecă-tură. alăptat2, -ă adj. (despre copii, pui) <înv şi reg.> aplecat2. Copilul alăptat doarme liniştit. alătură vb. I. 1 tr. (compl. indică acte, documente etc.; cu determ. introduse prin prep. „la”, „de” sau în dat.) a anexa, a ataşa, a embereclisi. A alăturat la dosar şi o autobiografie. 2 tr. (compl. indică obiecte) a juxtapune. A alăturat radiografiile pe masă pentru a le compara. 3 refl. (cu sens local; predomină ideea de apropiere în spaţiu; în opoz. cu „a (se) depărta”, „a (se) distanţa”, „a (se) îndepărta”) a se apropia. îi recunoaşte vechiul parfum când se alătură ei. 4 refl. (cu sens cumulativ; despre oameni; cu determ. în dat.) a se adăuga, a se alipi, a se ataşa. Muncitorilor care manifestau li s-au alăturat numeroşi studenţi. 5 tr. (compl. indică două sau mai multe obiecte, fiinţe, fenomene etc.) a compara, a confrunta, a paraleliza, <înv.> a paravalisi, a protocoli, a semui1. După ce a alăturat cele două peisaje ale cunoscutului pictor, l-a ales pe cel marin. 6 tr. (înv.; compl. indică mai ales vise) v. Dezlega. Interpreta. Tălmăci. alăturare s.f. 1 juxtapunere, juxtapoziţie. Alăturarea radiografiilor a fost necesară pentru compararea lor. 2 (cu sens local) adiacenţă, apropiere, contiguitate, vecinătate. Alăturarea geografică poate influenţa culturile etniilor care vin în contact. 3 adăugare, alipire. Alăturarea studenţilor la protestul muncitorilor a dat amploare manifestaţiei. 4 comparare, comparaţie, confruntare, paralelă, paralelism, paralelizare. După alăturarea celor două peisaje ale cunoscutului pictor, l-a ales pe cel marin. alăturat, -ă adj. 1 (despre obiecte) juxtapus. Radiografiile alăturate sunt comparate. 2 (în opoz. cu „distanţat”, „îndepărtat”; despre terenuri, clădiri, localităţi etc.) adiacent, apropiat, contiguu, învecinat, lăturaş, vecin, <înv.> sinoriaş. Locurile lor de casă sunt alăturate. 3 (despre acte, documente etc.) anex, anexat, ataşat, <înv.> embereclisit. Actele alăturate sunt cele originale. alături adv. 1 (local) aproape, acolea, acolo, colea. Şcoala este alături. 2 (modal) împreună, laolaltă, deolaltă. Cele două fete mergeau alături, cu pas grăbit. alândurişe s.f. pl. (bot.; reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). alb, albă adj.,s.n.,s.m. I adj. 1 (despre obiecte, flori, fiinţe etc. sau părţi ale lor) dalb, coliliu. Florile albe de cireş încântă privirea. 2 (în opoz. cu „opac”, „colorat”; despre sticlă, lentile) clar, incolor, transparent, <înv. şi reg.> vederos, <înv.> străluminos. La geamuri este sticlă albă. Ochelarii au lentile albe. 3 (despre hârtie, coli, rânduri etc.) gol2, nescris, liber. Are pe birou un top de foi albe. 4 (despre versuri) sciolto. A scris foarte multe poezii cu versuri albe. 5 (despre culori, obiecte, lucruri etc.) alb-cenuşiu =brumat,brumăriu, fumuriu, morojan. Are o căciulă alb-cenuşie; alb-gâlbui = crem. Şi-a cumpărat un taior alb-gălbui. 6 fig. (despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) limpede, luminos, senin. Când s-a trezit, era o zi albă. Zorii se revarsă albi peste oraş. 7 fig. (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, drept, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, curat, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om alb în afaceri. I11 s.n. (art.; anat.) albul ochilor = sclerotică, <înv.> albuş. Albul ochilor este învelişul exterior, netransparent, al globului ocular. 2 s.n. (biol.) alb de balena = ceară de balenă, cetaceum, spermaceti, spermanţet, ulei de caşalot (v. ulei1). Albul de balenă se foloseşte în cosmetică şi în farmacie. 3 s.n. (chim.) alb de barită = sulfat de bariu. Albul de barită este folosit la prepararea litoponului, în industria hârtiei, a cauciucului şi ca substanţă de contrast în examenele radiologice ale tubului digestiv; alb de plumb = ceruză, <înv.> ştiubeci, var de plumb. Albul de plumb este folosit la prepararea vopselelor de exterior pentru vapoare; alb de titan = bioxid de titan, dioxid de titan. Albul de titan este folosit în pictură ca pigment alb; alb de zinc = oxid de zinc, ţincvais, <înv.> tutea, tuţie. Albul de zinc este utilizat în vopsitorie, în pictură etc. 4 s.m. (art.; zool.) albul-mijlociu = york-mijlociu. Albul-mijlociu este o rasă de porci de talie mijlocie. 5 s.n. (art.; astron.; pop.) albul zilei v. Auroră. Crepuscul. Zori1, albâdă s.f. (muz.) alboradă, aubadă. Albada este inspirată din folclorul muzical iberic. albanez, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. schipetar, <înv.> arbănaş, arnăut, arvanit. Albanezii sunt descendenţii ilirilor. 2 adj. <înv.> arnăuţesc, arvanit. Limba albaneză este o limbă indo-eu-ropeană. albamst, -ă s.m., s.f. albanolog. Albaniştii studiază limba, cultura şi civilizaţia albaneză. albamstică s.f. albanologie. Albanistica este ştiinţa care se ocupă cu studiul limbii, culturii şi civilizaţiei albaneze. albanolog, -ă s.m., s.f. albanist. albanologie s.f. albanistică. albaspmă s.f. (bot.) Crataegus monogyna; păducel, păducel-alb, păducel-mic căcădară, gherghin, mărăcine, mărăcine-alb, spin, spin-alb, <înv.> ramn. albastru, -ă adj., s.n., s.f. I adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) ultramarin1, turchez. îi place culoarea albastră. Astăzi a îmbrăcat un costum albastru. 2 (despre culori, obiecte, materiale etc.) albastru-deschis = bleu-ciel, exân, şarăriu; albastru-în-chis = turchin, civit; albastru-ver-zui = glauc, turcoaz, turchez; albas-tru-violet = indigo. 3 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) clar, curat, înseninat, limpede, pur2, senin, străveziu, limpid, lucid, <înv. şi pop.> viu, despăienjenit, liber, tistaş, <înv.> luciu2, seninat2, seninos, dalb, lin2, spălat2. Cerul a devenit albastru după furtună. 4 fig. (rar; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) v. Galeş. Melancolic. Trist. II s.n. 1 albăstrime, azur, claritate, limpezime, senin, seninătate, limpe-ziş, luciditate, vineţie (v. vineţiu), <înv. şi reg.> seninat1, sineală,<înv.> limpezea-lă, senineală, senineaţă, seninime, peruzea. Stătea întins pe iarbă şi privea albastrul cerului. 2 (chim.) albastru-de-Prusia = albas-tru-de-Berlin = ferocianură ferică. III s.f. (la pl. albastre; bot.; reg.) v. Albăstrea. Albăstri-că. Albăstriţă. Ţintaură. Vineţea. Vineţică. Vineţică-de-câmp (Centaurea cyanus). albatros s.m. (omit.) Diomedea exulans; <înv.> diomedă. albăstrea 160 albăstrea s.f. (bot.) 1 Centaurea cyanus; albăstrică, albăstriţă, ţintaură, vineţea, vineţică, vineţică-de-câmp, măturică, albastre (v. albastru), floarea-grâului (v. floare), floarea-paiului (v. floare), ghioc, iarba-frigu-rilor (v. iarbă), neghină, paparună, potroacă, tătăişă-vânătă (v. tătăişă1), vinecioară, vine-cioară-sălbatică, zglăvoc. 2 (la pl. albăstrele) Centaurea axillaris; vineţele (v. vineţea), corovatic. albăstreălă s.f. 1 ultramarin1, turchez, mierială, sineală, vineţeală. Albăstreala este folosită în gospodărie şi în industria textilă. 2 scrobeală albastră, scrobeală vânătă. Albăstreala este folosită în gospodărie pentru a accentua albul rufelor. albăstri vb. IV. 1 tr., refl. a (se) înălbăstri, a (se) mierii. A albăstrii prea tare varul. 2 tr. (compl. indică rufe) a mierii, a scrobi, a sini, a sinili, a vineţi. Unele femei albăstresc rufele după spălare. 3 refl. (despre oameni) a se învineţi. S-a albăstrit la faţă din cauza frigului. albăstrică s.f. (bot.) 1 Centaurea cyanus; albăstrea, albăstriţă, ţintaură, vineţea, vineţică, vineţică-de-câmp, măturică, albastre (v. albastru), floarea-grâului (v. floare), floarea-paiului (v. floare), ghioc, iarba-frigu-rilor (v. iarbă), neghină, paparună, potroacă, tătăişă-vânătă (v. tătăişă1), vinecioară, vine-cioară-sălbatică, zglăvoc. 2 Aster tripolium; liliac-de-câmp (v. liliac1), liliac-de-toamnă (v. liliac1), liliac-sălbatic (v. liliac1), răchi-ţică-de-toamnă, tămâiţă-de-câmp. albăstri'me s.f. 1 albastru, azur, claritate, limpezime, senin, seninătate, limpeziş, luciditate, vineţie (v. vineţiu), <înv. şi reg.> seninat1, sineală, <înv.> limpezeală, senineală, senineaţă, seninime, peruzea. 2 (în societatea feudală românească; înv. şi pop.; eufem.) v. Aristocraţie. Boierime. Nobilime. Protipendadă. albăstrire s.f. scrobire. Albăstrirea rufelor se face după spălare. albăstriţă s.f. (bot.) 1 Centaurea cyanus; albăstrea, albăstrică, ţintaură, vineţea, vineţică, vineţică-de-câmp, măturică, albastre (v. albastru), floarea-grâului (v. floare), floarea-paiului (v. floare), ghioc, iarba-frigurilor (v. iarbă), neghină, paparună, potroacă, tătăişă-vânătă (v. tătăişă1), vinecioară, vine-cioară-sălbatică, zglăvoc. 2 Centaurea jacea; smoc, zglăvoc. albăstriu, -ie adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) albăstrui, safiriu, meroi, mieriu1, mieru, siniliu. Munţii sunt înconjuraţi de o ceaţă albăstrie. albăstrui, -ie adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) albăstriu, safiriu, meroi, mieriu1, mieru, siniliu. albeălă s.f. (pop.) v. Albire. înălbire. albeăţă s.f. 1 albiciune, albime, albes-cenţă, <înv.> albie2. Are dinţi frumoşi, de o albeaţă strălucitoare. 2 (med., med. vet.) keratoleucom, leucom, perdea, per-dea-albă, pohoială, pieliţă, preveşteală. Albeaţa este o leziune corneeană, albă şi opacă. 3 (med., med. vet.) cataractă, apă-albă, perdea, pohoială. Albeaţa se tratează chirurgical. albâi s.m. 1 (bot.) Agropyrum repens; pir, obsigă, ovăz, ovăz-sălbatic, păiuş, pipirău, răgălie. 2 (pop.) v. Pir-de-ţelină. Pir-gros (Cynodon dactylon). albescenţă s.f. (livr.) v. Albeaţă. Albiciune. Albime. albeţ, -eăţă adj., s.n. (pop.) ^a.dj. (despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben. 2 s.n. (bot.) v. Album, albgardist s.m. gardist alb, rus alb (v. rus3). Albgardiştii erau combatanţii care făceau parte din gărzile albe. albi vb. IV. 11 tr., refl. a (se) înălbi, a (se) bili. A albit pânza. 2 intr., refl. (despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) a cărunţi, a se grizona, a se înălbi, a încărunţi, a înspica, a însuri, a suri, <înv.> a cărunta, a ninge. Deşi tânăr, a albit. II fig. 1 intr., refl. (despre oameni) a îmbătrâni, a se trece, a se veşteji, a se întuneca, a se cuta. Cu cât se albeşte, simte cum i se şubrezeşte sănătatea. A albit înainte de vreme din cauza necazurilor. 2 tr. (fam.; compl. indică averi, bunuri etc.) v. Legaliza. albiciâs, -oăsă adj. albiu, albui, alburiu, lăptos, văros1. Calea-Lactee apare pe cer ca o dungă albicioasă. albiciune s.f. albeaţă, albime, albescenţă, <înv.> albie2. ălbie1 s.f. 1 (gosp.) copaie, covată, troacă, postavă, balie, chersin, ciupă, copăic, moldă, spălător. Femeile de la ţară pun rufele la muiat în albie. 2 (geomorf.) curs1, matcă, vad, <înv. şi pop.> vâlcea, vâlcel, vâlcică, făgaş, pat, <înv. şi reg.> scursură, strat, vale, vatră, <înv.> scafa, ghecet. Râul, ieşind din albie, a inundat satul. albie2 s.f. (înv.) v. Albeaţă. Albiciune. Albime. albih'ţă s.f. (entom.) Pieris brassicae; flutu-re-alb, fluture-de-varză, curechiţă. albime s.f. albeaţă, albiciune, albescenţă, <înv.> albie2. albinăr s.m. 1 (apic.) apicultor, prisăcar, stupar, <înv. şi reg.> mierar, muscar, stupinar. Este un albinarpasionat. 2 (omit.) Merops apiaster, albinărel, furnicar1, prigoare, viespar, albinei, ciuma-albinelor (v. ciumă), lupul-albinelor (v. lup), mâncătoa-re-de-albine (v. mâncător), pietrar, ploier, ploieşte, ploiete, presură1, prigorean, şoiţă, viespariţă, <înv.> merop. albină s.f. (entom.) 1 Apis mellifica; <înv. şi pop.> muscă, bâză, gâză-de-miere, gâ-ză-folositoare, stup. Albina este simbolul hărniciei. 2 (pop.) albină împărătească v. împărăteasă. Mamă. Matcă. Regină. 3 (reg.) albină-de-pădure - albină-de-pământ = albină-mare = albină-ţigănească = (art.) albina-ţiganuluiv. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris); albină-ţigănească = (art.) atbina-ţi-ganuluiv. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). albinărel s.m. (omit.) Merops apiaster, albinar, furnicar1, prigoare, viespar, albinei, ciuma-albinelor (v. ciumă), lupul-albi- nelor (v. lup), mâncătoare-de-albine (v. mâncător), pietrar, ploier, ploieşte, ploiete, presură1, prigorean, şoiţă, viespariţă, <înv.> merop. albinărie1 s.f. (apic.) 1 prisacă, stupărie1, stupină, prisăcărie2, sobă, stupar, stupinea. în albinării vieţuiesc mii de albine. 2 (colect.) albinărime. Toată albinăria a ieşit din stupi. albinărie2 s.f. (apic.) albinărit, apicultură, prisăcărie1, stupărit, <înv. şi pop.> stupărie2, <înv. şi reg.> prisăcărit, stupărărie, stupie, stupinărit. Cei care se ocupă cu albinăria trebuie să fie devotaţi meseriei lor. albinărime s.f. (colect.; apic.) albinărie1. albinărit s.n. (apic.) 1 albinărie2, apicultură, prisăcărie1, stupărit, <înv. şi pop.> stupărie2, <înv. şi reg.> prisăcărit, stupărărie, stupie, stupinărit. 2 (în Ev. Med., în Ţara Rom.) <înv.> urdiniş. Albinăritul reprezenta a zecea parte din mierea şi ceara care se producea. albinei s.m. (omit.; reg.) v. Albinar. Albinărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). albinioără s.f. (entom.; rar) v. Albiniţă. Albinuşă. Albinuţă. albiniţă s.f. 1 (entom.) albinuşă, albinuţă, albinioară. 2 (bot.; reg.) v. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria). albinuşă s.f. (entom.) albiniţă, albinuţă, albinioară. albinuţă s.f. (entom.) albiniţă, albinuşă, albinioară. albioără s.f. (gosp.) albiuţă, copăioară, copăiţă, covăţică, covăţea, covecioară. Frământă pâinea într-o albioară. albior, -oără adj. albişor. Copilul are pielea albioară. albire s.f. înălbire, albeală, înălbeală. Albirea pânzei se face cu detergenţi speciali. albişor, -oără adj., s.f. I adj. albior. II s.f. (iht.) 1 Albumus albumus; albiţă,obleţ,sorean, arvat1, fâlfa, lătăreaţă (v. lătăreţ), loitrar, peşte-alb, peşte-albişor, sabiţă, săbioară, sorean-că, soreaţă1, sorenaş, sorete, soreţ, stoiceţ, şuică, ţăucă, ţârâitoare, ţiclean, ţuşcov-de-sac, ţuşcov-mic, uclei. 2 (colect.) albitură, baboiaş, caracudă, mărunţiş, plevuşcă, plevuică, chisoagă, gărăşiţă, pleviţă2, toflică. Nu a pescuit niciun peşte mare, doar albişoară. albit, -ă adj. 11 (despre pânză, materiale textile) înălbit. Foloseşte pânza albită pentru feţe de masă. 2 (despre părul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) cărunt, cărunţit, grizonat, înălbit, încărunţit, sur, înspicat, lai, surit, despicat2, pestriţ, sein, siv, spicat, <înv.> însurit, argintiu, înflorit, nins. Deşi tânăr, are pârul albit. II fig. (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) îmbătrânit, trecut2, fanat, ofilit, veşted, veştejit, coptuţ. Femeia albită înainte de vreme are cinci copii. albitură s.f. 11 (mai ales la pl. albituri) primeneli (v. primeneală), rufa, rufarie, schimb, cămăşuţe (v. cămăşuţă), premenituri (v. premenitură). Albiturile au fost duse la spălătorie. 2 (colect.; iht.) albişoară (v. albişor), baboiaş, caracudă, mărunţiş, plevuşcă, alcoolic plevuică, chisoagă, gărăşiţă, pleviţă2, toflică. II (tipogr.; înv.) 1 v. Reglet. 2 v. Blanc. Spaţiu. Spaţiu alb. albită s.f. I (iht.) Albumus albumus; albişoa-ră (v. albişor), obleţ, sorean, arvat1, fâlfa, lătăreaţă (v. lătăreţ), loitrar, peşte-alb, peşte-albişor, sabiţă, săbioară, soreancă, sorea-ţă1, sorenaş, sorete, soreţ, stoiceţ, şuică, ţăucă, ţârâitoare, ţiclean, ţuşcov-de-sac, ţuşcov-mic, uclei. II (bot.) 1 Alyssum calycium; bărbişoară, buruiană-albă, ciucuşoară, discu-leţ. 2 Alyssum desertorum; bărbişoară. albiu, -ie adj. albicios, albui, alburiu, lăptos, văros1. albiuţă s.f. (gosp.) albioară, copăioară, copăiţă, covăţică, covăţea, covecioară. alboi s.m. (iht.; reg.) v. Clean. Foac (Leuciscus cephalus). alborâdă s.f. (muz.) albadă, aubadă. Albora-da este inspirată din folclorul muzical iberic. albui, -ie adj. albicios, albiu, alburiu, lăptos, văros1. albuleţ s.n. (bot.; reg.) v. Album, album s.n. (jur.; arg.) v. Cazier, albumeâlă s.f. (bot.) 1 Leontopodium alpi-num; albumiţă, floare-de-colţ, floarea-reginei (v. floare), edelvais, caractei, floa-rea-doamnei (v. floare), flocoşele, lânariţă, lânărică, lintea-pratului (v. linte), siminoc, steluţă, steluţe-de-munte (v. steluţă), talpa-mâ-ţei (v. talpă), talpa-pisicii (v. talpă), tudeliţă. 2 (reg.) v. Firicică (Filago germanica). 3 (reg.) v. Steluţă (Stellaria nemorum). 4 (reg.) v. Flocoşele (v.flocoşea) (Filago arvensis). albumen s.n. (bot.) endoderm. Albumenul este un ţesut vegetal din seminţele unor plante. albuminăt s.n. (biochim.) metaproteină. Albuminatul este o combinaţie a unei albu-mine cu oxizi metalici. albummă s.f. (biol.) serumalbumină. Albu-minele se găsesc în serul sangvin, în lapte, ouă, muşchi şi în unele vegetale. albuminoi'de s.n. pl. (biol.) proteine. Albu-minoidele sunt o clasă de compuşi organici, cu greutate moleculară foarte mare, care constituie o mare parte a materiei vii. albuminurie s.f. (med.) proteinurie. Albumi-nuria este prezenţa proteinelor în urină. albumiţă s.f. (bot.) Leontopodium alpinum; albumeală, floare-de-colţ, floarea-reginei (v. floare), edelvais, caractei, floarea-doamnei (v. floare), flocoşele, lânariţă, lânărică, lintea-pratului (v. linte), siminoc, steluţă, steluţe-de-munte (v. steluţă), talpa-mâ-ţei (v. talpă), talpa-pisicii (v. talpă), tudeliţă. alburiu, -ie adj. albicios, albiu, albui, lăptos, văros1. album s.n. (bot.) albeţ, albuleţ. Albumul este stratul lemnos dintre scoarţa şi inima trunchiului unui copac. albuş s.n. 1 (anat.; înv.) v. Albul ochilor (v. alb). Sclerotică. 2 (biol; arg.) v. Spermă, alcaliemi'e s.f. (med.) alcaloză, alcoză. Alcaliemia este o perturbare a echilibrului acidobazic din organism. alcalin, -ă (chim.; despre substanţe, soluţii etc.) <înv.> leşiat2. Substanţele alcaline albăstresc hârtia de turnesol şi neutralizează acizii. alcalinizâ vb. I. tr. (chim.; compl. indică substanţe) a alcaliza. alcâliu volatil s.n. (chim.; înv.) v. Amoniac, alcaliza vb. I. tr. (chim.; compl. indică substanţe) a alcaliniza. alcaloză s.f. (med.) alcaliemie, alcoză. alean s.m. (chim.) hidrocarbură parafinică, parafină. Metanul şi etanul sunt alcani. alcătui'1 vb. IV. 1 tr. (compl. indică elemente, lucruri etc. deosebite, disparate) a compune, a constitui, a forma, a întocmi, <înv.> a informa, a săvârşi, a schizmi. Casa, grădina şi via alcătuiesc toată gospodăria bunicilor. 2 tr. (compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) a compune, a crea, a elabora, a face, a întocmi, a realiza, a redacta, a scrie, a da2, <înv.> a izvodi, a redija, a sintesi, a tocmi, a tonisi. Eminescu a alcătuit o operă de valoare universală. Beethoven a alcătuit simfonii nemuritoare. 3 tr. (compl. indică rapoarte, cereri, memorii etc.) a compune, a concepe, a elabora, a face, a formula, a încheia, a întocmi, a redacta, <înv.> a protocoli. La sfârşit de lună trebuie să alcătuiască un raport de activitate. 4 tr. (compl. indică propoziţii, fraze etc.) a compune, a construi, a forma, a lega1. Din cauza emoţiei, abia reuşeşte să alcătuiască o propoziţie. 5 tr. a concepe, a întocmi, a plăsmui, a realiza, a structura, a plăsmi, a urzi. A alcătuit o interesantă colecţie de mărci poştale pe domenii. A apelat la un numismat ca să-i alcătuiască colecţia sa de monede. 6 tr. (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înfiinţa, a numi, a organiza, a stabili, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a alcătui comitetul de părinţi pe şcoală. 7 refl. (cu determ. introduse prin prep. „din”) a avea, a se compune, a consta. Clădirea se alcătuieşte din două corpuri. 8 tr. (pop.; compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza. 9 tr. (pop.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. alcătui2 vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. Conveni. împăca. înţelege. învoi, alcătuiălă s.f. (rar) 1 v. Alcătuire. Componenţă. Compoziţie. Structură. 2 v. Alcătuire. Compunere. Formaţie. întocmire, alcătumţă s.f. (rar) 1 v. Alcătuire. Componenţă. Compoziţie. Structură. 2 v. Alcătuire. Compunere. Formaţie. întocmire, alcătuire s.f. 1 compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris1, <înv.> elâboraţie, izvodire, redacţie, redijare. Alcătuirea unei opere ştiinţifice presupune multă trudă. 2 compunere, concepere, elaborare, formulare, întocmire, redactare. Alcătuirea rapoartelor de activitate se face la sfârşit de lună. 3 compunere, construire. Alcătuirea unei scrieri într-o stare de mare emoţie este aproape imposibilă. 4 constituire, creare, desemnare, formare, instituire, înfiinţare, numire, organizare, stabilire. Şedinţa a avut ca scop alcătuirea comitetului de părinţi pe şcoală. 5 aranjament, aranjare, aranjat1, aşezare, dispunere, distribuţie, întocmire, rânduia-lă, structurare, structură, <înv.> dispozitură, locaţie. S-a gândit mult la alcătuirea colecţiei de mărci poştale. A apelat la un numismat pentru a se ocupa de alcătuirea colecţiei sale de monede. 6 compoziţie, construcţie, economie, organizare, organizaţie, structură, substanţă, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, plămadă, ţesătură, urzeală, organism. Alcătuirea şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. 7 componenţă, compoziţie, structură, alcătuială, alcătu-inţă. Cunoscutul sociolog a studiat alcătuirea etnică a societăţii româneşti. 8 compunere, formaţie, întocmire, alcătuială, alcătuin-ţă. Manifestanţii defilau într-o alcătuire perfect gândită. alcătuitor, -oăre adj. component, constituant, constituent, constitutiv, formativ, structural, <înv.> compozant, compunător. Piesele alcătuitoare ale sistemului tehnic sunt din oţel. alchenă s.f. (chim.) hidrocarbură olefinică, olefină. Etilena este o alchenă. alchidâl s.m. (chim.) răşină alchidică. Alchidalii sunt folosiţi la prepararea unor lacuri şi vopsele. alchimie s.f. spagirie. Alchimia urmărea aflarea pietrei filosof ale şi a elixirului vieţii. alchrnă s.f. (chim.) acetilenă, etină, hidrocarbură acetilenică. Alchina este un gaz incolor, inflamabil, cu diverse folosiri. alcoh'st, -ă s.m., s.f. (fam.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. alcool s.n., s.m. (chim.) 1 s.n. spirt. Alcoolul se găseşte în vin şi în unele substanţe zaharoase fermentate. 2 s.m. (şi alcool etilic) etanol, spirt, spirt alb, damf, gais, spirt de rachiu, spirituş, <înv.> spirit. Alcoolul etilic se obţine prin distilare fracţionată. 3 s.m. alcool amilic = pentanol. Alcoolul amilic este produs prin fermentarea feculei de cartofi; alcool butilic = butanol. Alcoolul butilic este folosit ca dizolvant pentru lacuri; alcool metilic = metanol, spirt de lemn, <înv.> carbinol. Alcoolul metilic este un lichid inflamabil, toxic, care se foloseşte ca dizolvant; alcool polihidroxilic = alcool polivalent = polialcool. Alcoolul polihidroxilic se obţine din produse naturale sau pe cale sintetică; alcool polivinilic = polialcool vinilic. Alcoolul polivinilic se poate obţine din polivinilacetat, printr-o reacţie de hidroliză sau printr-o reacţie de transesterificare cu diverşi alcooli; alcool propilic = propanol. Alcoolul propilic se obţine la fabricarea alcoolului etilic sau din etilena; alcool rafinat = alcool rectificat. Alcoolul rafinat este alcoolul brut din care au fost îndepărtate impurităţile prin rectificare; alcool rectificat = alcool rafinat; alcool solidificat = metaldehidă. Alcoolul solidificat se foloseşte drept combusibil. alcoolăt s.m. (chim.) alcoxid. Alcoolatul este un derivat al alcoolului. alcoolic, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre băuturi) spirtos, <înv.> spirituos. Băuturile alcoolice alcoolism 162 sunt interzise copiilor. 2 adj., s.m., s.f. băutor, beţiv, fluieră-n-bute, suge-bute, alcolist, pilaci, pilangiu, burete, sugativă, ţuicangiu, ţuicar, şumen, vinulent, consumator, sugaci, sugar, sugăreţ, sugător, carmolist, drojdier, linginer, machitor, matrafoxar, paharnic, papaciocar, prunar1, schior, sticlar, trinchist. Persoanele alcoolice trebuie să facă tratament de dezalcoolizare. Alcoolicii îşi şubrezesc sănătatea. alcoolism s.n. (med.) beţie, etilism, intoxicaţie cu alcool. Alcoolismul se poate vindeca urmând un tratament sever. alcoolofihe s.f. (med.) alcoolomanie. Alcoo-lofilia se manifestă prin nevoia irezistibilă de a bea băuturi alcoolice. alcoolomanie s.f. (med.) alcoolofilie. alcooltest s.n. etilotest. Alcooltestul este un instrument folosit pentru evaluarea rapidă a conţinutului de alcool în aerul expirat de o persoană suspectată a fi în stare de ebrietate (la volanul unei maşini). alcov s.n. budoar. Preferă să-şi petreacă timpul citind în alcov. alcoxi'd s.m. (chim.) alcoolat. alcoză s.f. (med.) alcaliemie, alcaloză. Alcoza este o perturbare a echilibrului acidobazic din organism. aldân s.m. (bot.; reg.) v. Cânepă (Cannabis sativa). aldehidă s.f. (chim.) aldehidă acetică = acetaldehidă, etanal. Aldehidă acetică se găseşte în cafea şi în fructele coapte; aldehidă acrilică = acroleină, propenal. Aldehidă acrilică are un miros înecăcios; aldehidă benzoică = benzaldehidă. Aldehidă benzoică este folosită în parfumerie şi în industria coloranţilor; aldehidă formică = formaldehi-dă, metanal. Aldehidă formică are un miros pătrunzător. aldin, -ă adj., s.f. (tipogr.) bold1, caractere compacte (v. caracter), compact, gras, gros, semigras, seminegru. Textul este scris cu litere aldine. alean s.n., prep. I s.n. 1 dor, nostalgie, hânsă. Cuprinsă de alean, mama aşteaptă o veste de la fiul ei plecat din ţară. 2 (pop.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere, încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v.păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 3 (pop.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. II prep. (înv. şi reg.; introduce un compl. indir. care exprimă ideea de adversitate, de ostilitate) v. Asupra. Contra1. împotriva. La1. Pe. aleatorie, -ă adj. (despre fenomene, evenimente, stări etc.) accidental, aleatoriu, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic, contingent, stocastic, cazual, <înv.> simptomatic. aleatoriu, -ie adj. (despre fenomene, evenimente, stări etc.) accidental, aleatorie, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic, contingent, stocastic, cazual, <înv.> simptomatic. A fost un diferend aleatoriu pe care îl regretă. alee s.f. fundac, fundătură, intrare, înfundătură, <înv.> impas. Trecătorul se rătăcea în alei cotite, până ajungea în strada principală. alegător, -oâre s.m., s.f. (polit.) 1 s.m., s.f. votant, <înv.> votator. în calitate de alegător şi-a îndeplinit o datorie cetăţenească. 2 s.m. (la pl. alegători) electorat. Alegătorii tineri au fost la vot. alege vb. III. I (pred.) 1 tr. (compl indică materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu) a aranja, a clasa, a selecta, a selecţiona, a sorta, a tria, <înv.> a dezamesteca. A ales actele pe categorii. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică componentele unui tot, ale unui ansamblu etc. ori substanţe, materii în amestec cu altele de densităţi diferite) a (se) despărţi, a (se) izola, a (se) separa, a (se) segrega, <înv. şi pop.> a (se) deosebi2, a (se) osebi2, <înv.> a dezamesteca. Alege fructele bune de cele stricate. Smântână se alege din laptele nefiert. 3 tr. a opta. La concurs are posibilitatea de a alege un subiect sau altul 4 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) a (se) decide, a (se) fixa, a (se) hotărî, a (se) stabili, a (se) îndemna, a răzlogi, <înv.> a (se) rezolva, a (se) cumpăni, a se dezbate1. După multă chibzuială, a ales soluţia care trebuie urmată. Până la urmă, s-a ales varianta plecării în staţiune cu trenul. 5 tr. (polit.; compl. indică oameni) a vota. L-au ales deputat. 6 (compl indică oameni, echipe etc.) a selecta, a selecţiona. Antrenorul l-a ales pentru meciul de săptămâna viitoare. Profesorul şi-a ales o echipă de cercetători tineri care să lucreze la proiectul european. 7 tr. (compl indică oameni) a desemna, a învesti, a pune. Sinodul l-a ales mitropolit. 8 tr. (compl indică oameni) a lua, a prefera, a vrea. Ce profesor alegi la matematică pentru pregătirea olimpiadei? 9 tr. a adopta, a lua. Nu ştie ce atitudine să aleagă în această situaţie. 10 (compl. indică posturi de radio sau de televiziune) a selecta. A ales la televizor un canal unde se prezintă ştiri. 11 tr. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; compl. indică fiinţe, lucruri etc. dintre altele asemenea) a deosebi2, a desluşi, a diferenţia, a identifica, a recunoaşte. îl vei putea alege din mulţime după pălăria mexicană pe care o poartă. 12 (biol; compl. indică seminţe, plante de cultură, animale domestice sau,p. ext., specii de plante ori de animale) a selecta, a selecţiona. Specialiştii au ales anumite specii de plante pentru a le ameliora prin selecţii succesive. 13 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. ,,cu>T) a rămâne. Din moştenirea care i se cuvenea nu s-a ales cu nimic. II refl. (cop.; formează pred. nominal cu un nm. pred.) a ajunge, a deveni, a ieşi. Deşi provine dintr-o familie respectabilă, s-a ales un derbedeu. alegere s.f. 11 ales1, clasare, selectare, selectat1, selecţie, selecţionare, selecţionat1, sortare, sortat1, triat1, triere. Alegerea actelor pe categorii trebuie făcută cu atenţie. 2 alterna- tivă, elecţiune, optare, opţiune. Această alegere îi va asigura reuşita la concurs. 3 izolare, separare. După alegerea untului, din zerul rămas se face urdă. II (la pl alegeri; polit.) 1 scrutin, vot, votare, <înv. şi reg.> votizare, <înv.> votarisire, votaţie, votizaţie. Rezultatele alegerilor au fost făcute publice. 2 alegeri anticipate = anticipate (v. anticipat). Alegerile anticipate se organizează înainte de termenul prevăzut prin lege. 3 alegeri prezidenţiale = prezidenţiale (v. prezidenţial). S-a înscris în cursa pentru alegerile prezidenţiale. alegoric, -ă adj. 1 simbolic, simbolistic. Compoziţia picturală conţine multe imagini alegorice. 2 metaforic, mistic. Este autorul unor poeme alegorice. alegru, -ă adj. (înv.; despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. aleluia interj, (fam.) v. Adio! Gata! alene adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, binişor, domol, încet, încetinel, încetişor, lent, lin2, liniştit, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, mereor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> căti-neluşel. Obosit, bărbatul merge alene spre casă. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) încet, lent, tardo. alergă vb. 1.1 intr. (despre fiinţe) a fugi, a goni, <înv. şi reg.> a cure, a se încura, a scopci, a spegma, a zbura. Caii aleargă pe pajişte. 2 tr. (compl indică fiinţe) a fugări, a goni, <înv. şi reg.> a înfiiga, a petrece, <înv.> a pogoni. Câinele a alergat-o până a reuşit s-o prindă. 3 tr. (pop.; compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) v. Bate. Colinda. Cutreiera. Măsura. Parcurge. Străbate. Umbla, alergare s.f. 1 alergătură, fugă, goană, ropot, repezeală, izgoană, scopcă, <înv.> repeziş, repezitură. După atâta alergare, un somn bun îi este necesar. 2 alergătură, fugă, fugăreală, goană, umblătură, umblet, mânătură, prepurtare, ştrapaţ, ştrapă, ştrăpă-ţuială, ştrăpăţuit. Pregătindu-se logodna fetei, era o alergare continuă între casă şi diverse magazine. 3 fugăreală, fugărire, gonire. Alergarea a continuat până a prins-o. 4 (de obicei determ. prin „de cai”) cursă1, încurare, <înv.> alergărişte, curs1. Pe hipodrom se strânsese multă lume pentru a urmări alergarea de cai. alergărişte s.f. (înv.; de obicei determ. prin „de cai”) v. Alergare. Cursă1, alergător, -oâre adj., s.f., s.m. I adj. (despre paşi, mers etc.) grabnic, grăbit, iute, întins2, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit2, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas alergător din cauză că întârzia. I11 s.f. (tehn.; la războiul de ţesut) leancă, lene, lenea femeii (v. lene). Alergătoarea este un dispozitiv pe care se pun mosoarele cu fire pentru urzeală. 2 s.m. (la pl. alergători; fam.; adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuinţarea) v. Pantof. 3 s.m. (înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. aliena alergătură s.f. 1 alergare, fugă, fugăreală, goană, ropot, repezeală, izgoană, scopcă, <înv.> repeziş, repezitură. 2 alergare, fugă, fugăreală, goană, umblătură, umblet, mânătură, prepurtare, ştrapaţ, ştrapă, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. 3 (de obicei la pl. alergături) cursă1, drum. Astăzi a făcut trei alergături până la farmacie. alergie s.f. I (med., med. vet.) anafilaxie, erupţie, exantem, plescaviţă, spuzeală, spuzitură, <înv.> prozăritură. Face alergie la polen. II fig. 1 antipatie, aversiune, idiosin-crazie, ostilitate, pornire, repugnanţă, repulsie, resentiment. Are o alergie violentă faţă de el. 2 (fam.) v. Aversiune. Dezgust. Fobie. Greaţă. Neplăcere. Oroare. Repugnanţă. Repulsie. Scârbă. Silă. alert, -ă adj. (despre mişcări, acţiuni etc. ale fiinţelor) iute, sprinten, vioi, zvelt. Balerina, printr-o rotire alertă, se întoarce cu faţa spre public pentru reverenţă. alertă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) grăbi, a (se) iuţi, a (se) zori2, <înv. şi pop.> a (se) pripi, a (se) sili, a mâna, <înv. şi reg.> a (se) păzi, a spori1, a (se) steji, a (se) purta, <înv.> a (se) călcâia, a (se) curânda, a (se) sârgui, a (se) sprinteni, a (se) cuprinde. Sătenii au fost alertaţi să-şi părăsească locuinţele din cauza viiturii. Ne-am alertat spre casă din cauza vijeliei care se declanşase. 2 a (se) alarma, a (se) angoasa, a (se) frământa, a se impacienta, a intriga, a (se) îngrijora, a (se) nelinişti, a preocupa, a (se) speria, a (se) tulbura, a (se) îngândura, a (se) îngrija, <înv.> a (se) îngriji, a (se) îngrijui, a (se) lărmui, a nepăciui, a (se) intrigarisi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o alertează. Toţi s-au alertat din cauza avertismentelor meteorologice. alertat, -ă adj. (despre oameni) alarmat, angoasat, frământat2, impacientat, intrigat, îngrijorat, neliniştit, speriat2, impacient, îngrijat, tresărit2, îngândurat, morcovit, <înv.> îngrijit, neodihnit. Alertaţi din cauza avertismentelor meteorologice, au părăsit oraşul. alertă s.f. (adesa constr. cu vb. „a da’) alarmă, <înv.> larmă. S-a dat alertă pentru inundaţii. alerteţe s.f. (rar) v. Agerime. Agilitate. Iuţeală. Repeziciune. Sprinteneală. Supleţe. Uşurinţă. Vioiciune. Vivacitate, alertităte s.f. (rar) v. Agerime. Agilitate. Iuţeală. Repeziciune. Sprinteneală. Supleţe. Uşurinţă. Vioiciune. Vivacitate. ales1 s.n. alegere, clasare, selectare, selectat1, selecţie, selecţionare, selecţionat1, sortare, sortat1, triat1, triere. ales2, -eâsă adj., adv. I adj. 1 (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) clasat, selectat2, sortat2, triat2. Actele alese pe categorii sunt puse în dosare speciale. 2 (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) bun, fin1, selectat2, selecţionat2, sortat2, superior, triat2, fain. A cumpărat pentru onomastică băuturi alese. 3 (despre oameni) aparte, deosebit, distins, rar, superior, fain. A reuşit să se împrietenească numai cu oameni aleşi. 4 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) deosebit, distins, eminent, extraordinar, grozav, ilustru, mare1, remarcabil, titanic1, eminentisim, şoiman, senzaţional, ţonţoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat alesului artist întreaga carieră. 5 (despre oameni, grupuri sociale, profesionale etc. sau despre personalitatea, gustul etc. lor) deosebit, distins, elevat, fin1, patrician, rafinat2, rasat, select, stilat, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane alese. 6 (despre familie, neam, nume, viţă) aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, înalt, mare1, nobil, <înv. şi pop.> mărit3, slăvit, simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, cilibiu, evghenisit, evghenicos, evghenis, luminos, luminat2. Face parte dintr-o familie aleasă. 7 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) delicat, distins, elegant, fin1, manierat, politicos, exchiz. Totdeauna are o atitudine aleasă faţă de soţie. 8 (despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) generos, mărinimos, nobil, cavaleresc. O apără în faţa celorlalţi dintr-un impuls ales. 9 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) aparte, deosebit, distins, elegant, elevat, îngrijit, literar, rafinat2, select, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna un limbaj ales. 10 (despre obiecte, cărţi, bijuterii, tablouri etc.) preţios, rar, scump, valoros, <înv.> preţuit. în casă are multe tablouri alese. 11 (despre anumite produse, obiecte etc.) delicat, fin1, preţios. îi plac numai parfumurile alese. II adv. (modal; înv.) v. Chiar. îndeosebi. Tocmai, alevi'n s.m. (mai ales la pl. alevini; pisc.) puiet. Alevinii sunt peştii în primele zile de dezvoltare. alexandrin s.m. (vers.) vers alexandrin, vers eroic. Alexandrinul este un vers iambic, de 12 silabe, cu cezura după silaba a şasea. alexandrit s.n. (mineral.) crisoberil. Alexan-dritul este verde, verde-gălbui, oranj sau roşu şi este folosit ca piatră semipreţioasă. alexie s.f. (med.) cecitate verbală. Bolnavul de alexie se află în incapacitatea de a înţelege limba scrisă. alexfnă s.f. (biol.) complement. Alexina intervine în reacţiile imunologice. alezăj s.n. (tehn.) alezare. Prin alezaj se modifică interiorul unei piese cilindrice. alezăn, -ă adj. (despre cai) roib, roşcat, roşu, roiban, roibat, roşcău. Tânărul are un cal alezan nărăvaş. alezăre s.f. (tehn.) alezaj. alfa s.m. invar, (bot.) Stipa tenacissima; spartă. Alfa este o plantă originară din Algeria. alfabet s.n. (lingv.) 1 <înv. şi pop.> slovă, <înv.> alfavita, azbuche. Alfabet latin. Alfa- bet grecesc. Alfabet gotic. Alfabet ebraic. 2 alfabet chirilic = alfabet slav. Alfabetul chirilic a fost folosit în majoritatea textelor româneşti vechi şi premoderne până la 1860; alfabet glagolitic = scriere glagolitică. Alfabetul glagolitic se întâlneşte în unele texte slave bisericeşti; alfabet slav = alfabet chirilic. alfavita s.f. (ling.; înv.) 1 v. Alfabet. 2 v. Abecedar. âlge-albastre s.f. pl. (bot.) cianoficee. Algele-albastre sunt răspândite în ape dulci, în bălţi şi în locuri umede. algebrologică s.f. logică simbolică. Algebro-logica are importante aplicaţii în electronică, automatică şi cibernetică. algezie s.f. (med.) algie. Algezia este o durere care nu corespunde unei leziuni anatomice evidente. algezimetru s.n. (tehn. med.) algometru. Cu ajutorul algezimetrului se măsoară intensitatea excitaţiei necesare provocării unei senzaţii dureroase. algi'd, -ă adj. (în opoz. cu „cald”; livr.; despre vreme, zile, nopţi, anotimpuri etc.) v. Friguros. Geros. Rece. algie s.f. (med.) algezie. algometru s.n. (tehn. med.) algezimetru. algonkiăn s.n. (geol.) arheozoic, eozoic, proterozoic. în algonkian au apărut primele forme de viaţă. algonlangie pasivă s.f. (psih.) masochism. Persoana care suferă de algonlangie pasivă nu găseşte plăcere decât atunci când suferă fizic sau atunci când este umilită. algrafîe s.f. (tipogr.) aluminografie. Algrafia este folosită de obicei pentru tiparul plan. alia vb. I. refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni etc.) a se asocia, a se grupa, a se însoţi, a se întovărăşi, a se uni2, a se îm-perechea, <înv. şi pop a se lipi, a se prinde, a se încumetri, a se îngurga, a se însâmbra, a se ortăci, a se sâmbrăli, a se sâmbrălui, a se soţi, <înv.> a intra, a se obşti, a se sâmbra, a se sinorisi, a se înjuga S-au aliat pentru a înfiinţa o societate non-profit. aliaj s.n. (tipogr.) aliaj tipografic = metal de literă; (metalurg.) aliaj de antifricţiune = compoziţie de lagăre. Aliajul de antifricţiune este folosit la căptuşirea cuzineţilor lagărelor de alunecare. alianţă s.f. (polit., milit.) bloc1, coaliţie, <înv.> legământ, legătură, sfat. De obicei, înaintea alegerilor, se fac alianţe între partide. aliat, -ă s.m., s.f. <înv.> soţ, soţie. Aliaţii lor din coaliţia guvernamentală i-au trădat. alibi s.n. 1 (jur.) gardină. S-a dovedit că presupusul vinovat avea un alibi solid pentru seara în care s-a petrecut jaful. 2 fig. motiv, pretext, scuză, cale. Ce alibi ai invocat pentru a lipsi de la întâlnire? alică s.f. şevrotină, mărunţiş, silitră, şiret2. în sezonul de vânătoare se aude în păduri şuieratul alicelor. aliem vb. IV. intr. (reg; despre oameni sau animale, mai ales despre cai) v. Şchiopăta, aliena vb. 1.1 tr. (jur.; compl. indică bunuri, drepturi etc.) a înstrăina. Şi-a alienat casa. alienare 2 refl. (despre oameni) a se izola, a se îndepărta, a se separa, a se confina. în ultimul timp s-a alienat de viaţa socială şi politică. 3 refl. {psih.; despre oameni) a înnebuni, a se sminti, a se ţicni, a se îndrăci, a nebuni, a se zărghi, a căpia, a se dili, a se sona, a se bolânzi, a se huni, a se opăci, a se preclăti, a se preclinti, a primi, a sturluiba, a se trifoi, a se zăluzi, <înv.> a se ienăci, a deraia, a se scrânti, a se trăsni, a se strechea, a sări, a se ţăcăni, a se uşchi. S-a alienat din cauza unui şoc puternic. alienare s.f. 1 (jur.) înstrăinare. Alienarea casei i-a provocat o mare tristeţe. 2 (psih.; şi alienare mintală) alienaţie, alienaţie mintală, boală de nervi, boală mintală, boală nervoasă, demenţă, nebunie, folie, insanitate, <înv. şi pop.> stropşeală, nebuneală, pierderea minţii (v. pierdere), sminteală, smintire, ţicneală, îndrăcire, luatul ielelor (v. luat1), zărgheală, dileală, <înv. şi reg.> smintă, smintenie, bolânzeală, bolânzie, preclinteală, sălteală, trăsneală, zăluzeală, zăluzie, zărghenie, <înv.> dezmeticire, dezmeticiune, fară-minte, ienă-cire, rătăcire, scrânteală, scrânteală la cap, scrântire, eroare, căpială, căpiere, filoxeră, ţăcăneală. A fost internat cu diagnosticul de alienare mintală. alienat, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (jur.; despre bunuri, drepturi etc.) înstrăinat. Casa alienată o moştenise de la părinţi. 2 adj., s.m., s.f. (psih.) dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, nebunit, apucat2, candriu, deşucheat, diliman, hututui, ţicnit, îndrăcit, luat2, lunatic, zărghit, diliu, exaltat, sonat, şui3, sisi, zurliu, glumeţ, <înv. şi reg.> lipsit, nerod, smint, bahahui, bolând, cantaur, căhui, căpăvit, huimac, huimatic, leunat, pălăurat, preclătit, preclintit, primit, prost, şuietic, vântuit, zăluzit, <înv.> apelpisit, buiac, luatic, sărit2, scrântit, căpiat, strecheat, atins, dus2, ţăcănit2, pălit2, săltat2, buibui, pocnit2, sandilău, sandiliu, uşchit. Oamenilor alienaţi li se fac tratamente speciale. alienaţie s.f. (psih.; şi alienaţie mintală) alienare, alienare mintală, boală de nervi, boală mintală, boală nervoasă, demenţă, nebunie, folie, insanitate, <înv. şi pop.> stropşeală, nebuneală, pierderea minţii (v. pierdere), sminteală, smintire, ţicneală, îndrăcire, luatul ielelor (v. luat1), zărgheală, dileală, <înv. şi reg.> smintă, smintenie, bolânzeală, bolânzie, preclinteală, sălteală, trăsneală, zăluzeală, zăluzie, zărghenie, <înv.> dezmeticire, dezmeticiune, fară-minte, ienăcire, rătăcire, scrânteală, scrânteală la cap, scrântire, eroare, căpială, căpiere, filoxeră, ţăcăneală. alienist, -ă s.m., s.f. (psih.; rar) v. Psihiatru, alifie s.f. (farm., cosmet.) cremă, pomadă, unguent, liniment, ir, unsoare, smac, <înv. şi reg.> unsură, ip, untişor, <înv.> mehlem. Foloseşte pentru ten alifii hidratante. aligator s.m. (zool) Alligator mississippiensis; caiman. alimbăre s.f. (mar.) limbare. Alimbarea este operaţia de descărcare a unei părţi din încărcătura unei nave, pentru a-i permite să navigheze în ape mai puţin adânci. aliment s.n. hrană, mâncare, $ffr.> nutriment, <înv. şi pop.> demâncare, demâncat, ospătare, haleală, bucate (v. bucată), de-ale gurii, legumă, merinde, papă2, crăpelniţă, cost2, menajă, pită, serveală, tain, <înv.> gătitură, hranişte, piştă, vipt, stomac, bucă, glojdeală, goroveală, haleu, halimos, nutreţ, potol, sfertan. Se recomandă să se mănânce alimente naturale. alimentă vb. 1.1 tr., refl. (compl sau sub. indică fiinţe) a (se) hrăni, a mânca, a (se) nutri, <înv.> a subministra, a (se) viptui, a (se) adăpa, a se glojdi, a paşte2, a se potoli, Trebuie să te alimentezi sănătos pentru a te dezvolta normal II tr. fig. 1 (compl indică fenomene fizice, chimice sau stări sufleteşti, situaţii, conflicte etc.) a întreţine, a menţine, a hrăni, a susţine. Alimentează focul cu lemne. Amintirile îi alimentează creativitatea. 2 (despre centrale termice, electrice etc.; compl. indică beneficiari) a aproviziona, a da2, a furniza, a oferi. Sistemul termic centralizat alimentează oraşul cu apă caldă. alimentare s.f. 1 alimentaţie, hrănire, hrănit1, mâncare, mâncat1, nutrire, nutriţie, <înv.> hrănitură, nutritură, viptuaţie, viptuire. Alimentarea copilului trebuie să fie completă în vitamine şi raţională. 2 fig. întreţinere, menţinere. Intenţia unor grupuri de interese a fost, la un moment dat, alimentarea conflictelor sociale. alimentât, -ă adj. (despre fiinţe) hrănit2, nutrit. Copilul alimentat la timp nu este nervos. alimentâţie s.f. alimentare, hrănire, hrănit1, mâncare, mâncat1, nutrire, nutriţie, <înv.> hrănitură, nutritură, viptuaţie, viptuire. alimon s.m. (bot.; reg.) v. Lemnul-Domnului (v. lemn) (Artemisia abrotanum). alimori s.m. pl. (pop.) roata de foc. Alimorii sunt o sărbătoare populară, ţinută de obicei la începutul Rusaliilor, care este însoţită de diferite obiceiuri, printre care învârtirea unor tăciuni aprinşi în jurul corpului. alin1 adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare; rar) v. 'Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. alin2 s.n. (rar) 1 v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Descensiune. Descreştere. Diminuare. Domolire. Liniştire. Micşorare. Potolire. Reducere. Scădere. Slăbire. Temperare. 2 v. Alinare. Astâmpărare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare. alină vb. 1.1 tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a alinat în urma instalării termopane-lor la ferestre. 2 (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a slăbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a alinat durerea pentru moment. II refl., tr. (sub. sau compl indică oameni) a (se) consola, a (se) îmbărbăta, a (se) încuraja, a (se) mângâia, <înv. şi pop.> a ostoi2, a molcomi, a (se) parigorisi, a netezi. S-a alinat greu după eşecul avut. alinăre s.f. 11 amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Alinarea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. 2 astâmpărare, atenuare, calmare, domolire, liniştire, potolire, slăbire, temperare, uşurare, chietiv, alin2, potoleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi1, oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşurime, uşurinţă, aromire, deşarjă. A simţit o. alinare a durerii după ce a luat medicamentul II consolare, îmbărbătare, încurajare, mângâiere, <înv.> consolaţie, parigorie, parigorisire, balsam, refugiu, sabur. Sfaturile ei au fost o alinare pentru durerea lui. alinat, -ă adj. 1 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele alinate nu mai deranjează pe nimeni. 2 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) atenuat, calmat, diminuat, domolit, liniştit, ponderat, potolit2, redus, scăzut, <înv. şi pop.> ostoit. O durere alinată este.mai uşor de suportat. alinător, -oăre adj. 1 calmant, liniştitor, potolitor, uşurător, molcomitor, <înv.> domolitor, răcoritor, răcoros. Infuzia din flori de tei are o acţiune alinătoare asupra sistemului nervos. Unguentul are efect alinător. 2 (despre manifestări, atitudini, vorbe etc. ale oamenilor) consolant, consolator, mângâ- 65 | ietor, <înv.> mângâios. Alinător a reuşit să-şi calmeze prietena cu un sfat. alinia vb. 1.1 tr., refl. {compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte, construcţii etc.) a (se) înşira, a (se) înşirui, a (se) ordona, a (se) rândui, <înv. şi reg.> a (se) şirui, <înv.> a se linia. Soldaţii s-au aliniat la comandă. Casele de pe strada lor se aliniază perfect. 2 refl. fig. a se corela, a se potrivi. Se urmăreşte să se alinieze preţurile cu salariile. aliniament s.n. (arhit.) linii (v. linie). Aliniamentul reprezintă elemente arhitectonice (sau decorative) dispuse în rânduri drepte sau paralele. aliniât1 s.n. paragraf, <înv.> începătură. Articolul are mai multe aliniate. aliniât2, -ă adj. (despre fiinţe, obiecte, construcţii etc.) înşirat, înşiruit, rânduit. Soldaţii aliniaţi prezintă onorul. aliniere s.f. 1 înşirare, înşiruire, ordonare, rânduire. Alinierea caselor este perfectă în cartierul nou. 2 fig. corelare, corelaţie, potrivire. Se urmăreşte alinierea preţurilor cu salariile. alint s.n. (adesea poetic) alintare, dezmierdare, mângâiere, calinerie, mângâietură, alintătură, giugiuleală, giugiu-lire, giugiulit1, giugiulitură, drăgosteală, drăgostire, pisiceală, <înv. şi reg.> olastiseală, dezmierdătură, ninereală, şoimăneală, <înv.> dezmierdăciune. alintâ vb. 1.1 tr. (compl. indică fiinţe) a dezmierda, a mângâia, a răsfăţa, a giugiuli, a netezi, a drăgăli, a drăgosti, a băia, a gogoni2, a gomoli, a se hoi, a se honcăi, a se îngurlui1, a mădări, a milui, a nineri, a ninii1, a ninini, a ninirizî, a se pupui2, a răsfloci, <înv.> a linguşi, a măguli, a peripiisi, a adia. îi place ca cineva s-o alinte atunci când este necăjită. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales copii, tineri) a (se) răsfaţa, a (se) răzgâia, <înv. şi pop.> a dezmierda, a (se) cocoli, a (se) cocoloşi, a corcomeni, a (se) corconi, a se îmboţi, a (se) mădări, a se mătălnici, a se măzări, a nielcoşi, a nineri, a ninini, a ninirizî, a răsfloci, a se silhui1, a se spanciuli, a se şoimăni, <înv.> a se gingăşi, a (se) lăinici, a moşi. Fetiţa începe să facă mofturi, să se alinte. alintâre s.f. 1 alint, dezmierdare, mângâiere, calinerie, mângâietură, alintătură, giugiuleală, giugiulire, giugiulit1, giugiulitură, drăgosteală, drăgostire, pisiceală, <înv. şi reg.> olastiseală, dezmierdătură, ninereală, şoimăneală, <înv.> dezmierdăciune. Alintarea fetiţei este un obicei în familia lor. 2 răsfăţ, răsfaţare, răsfăţat1, răzgâială, răzgâiere, răsfăţătură, alintătură, cocoleală, cocolire, cocolitură, cocoloşeală, cocoloşire, cocolo-şitură, corconeală, corconire, şoimăneală, <înv.> gingăşitură, răsfăţăciune. Alintarea exagerată le afectează copiilor caracterul. 3 (la pl. alintări) dezmierdări (v. dezmierdare), drăgălăşenii (v. drăgălăşenie), drăgălaşii (v. drăgălăşie). Copiii duceau o viaţă în alintări. alintât, -ă adj. 1 (despre fiinţe) dezmierdat, mângâiat, giugiulit2. Copilul alintat este calm şi fericit. 2 (mai ales despre copii, tineri) răsfăţat2, rău, răzgâiat, <înv. şi pop.> buiac, dezmierdat, cocolit, cocoloşit, giugiulit2, corconit, îmboţit, îndrâncit, mădărit, ninerat, răsflocit, spanciu-lit. Are o fată leneşă şi alintată. alintăt6r, -oâre adj. 1 (mai ales despre gesturi, atitudini ale oamenilor) calin, dezmierdător, mângâietor, <înv.> dezmierdat, măgulitor. îi trece mâna peste frunte, cu un gest alintător. 2 (lingv.; fam.; despre cuvinte sau despre sufixe) v. Hipocoristic, alintătură s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. 2 v. Alintare. Răsfăţ. Răsfăţare. Răsfăţat. Răzgâială. Răzgâiere. alion s.m. (omit.; reg.) v. Presură1. Presu-ră-mare (v. presură1). Presură-sură (v. presură1) (Emberiza calandra). alior s.m. (bot.) 1 Euphorbia cyparissias; euforbie,laptele-câinelui (v. /apte), laptele-cu-cului (v. lapte), areu, aribi, laur, pă-rul-porcului (v. păr). 2 Euphorbia helioscopia; euforbie,laptele-câinelui (v. lapte), laptele-cu-cului (v. lapte), buruiană-de-friguri, buruiană-măgărească,iarbă-de-râie. 3 Eupho-ria esula; laptele-câinelui (v. /ap£e),laptele-cu-cului (v. lapte). 4 Euphoria platyphyllos; laptele-câinelui (v. lapte), laptele-cucului (v. lapte). 5 (reg.) v. Boranţă. Boranţă-roşie. Limba-mielului (v. limbă). Otrăţel (Borrago officinalis). aliotmân s.m., s.n. (înv.) 1 s.m. v. Oriental. Turc. 2 s.n. (colect.) v. Turcime. alipi vb. IV. 11 tr., refl. (biol, lingv., tehn.) a (se) aglutina, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) uni2. Hematiile se alipesc sub acţiunea anumitor substanţe. Vorbitorii alipesc frecvent afixele posesive. 2 refl. (despre elemente, materii etc.) a se agrega, a se lipi, a se reuni, ase uni2. Rocile s-au alipit cu milioane de ani în urmă. 3 tr. (compl. indică teritorii, state etc.) a anexa, a ataşa, a încorpora, <înv.> a adăuga, a întrupa, a lipi, a anecta. Câştigând bătălia, au alipit provincii din alt stat. II refl. (despre oameni) 1 (cu sens cumulativ; cu determ. în dat.) a se adăuga, a se alătura, a se ataşa. Muncitorilor care manifestau li s-au alipit numeroşi studenţi. 2 (cu determ. introduse prin prep. „de”, „la”) a adera, a intra, a se înscrie. Mulţi studenţi s-au alipit la câte un partid. alipire s.f. 11 (biol, lingv., tehn.) aglutinare, lipire, lipitură, reunire, sudare, unire. Alipirea hematiilor se face sub acţiunea anumitor substanţe. 2 agregare, agregaţie, lipire, reunire, unire. Alipirea rocilor a avut loc cu milioane de ani în urmă. 3 anexare, anexiune, ataşare, încorporare, încorporaţie. Alipirea unei provincii din alt stat a provocat proteste internaţionale. II adăugare, alăturare. Alipirea studenţilor la protestul muncitorilor a dat amploare manifestaţiei. alipit, -ă adj. 1 (biol, lingv., tehn.; despre hematii, bacterii, elemente ale vorbirii, particule ale unor materiale etc.) aderent, adnat, alogenetic aglutinat, lipit2, reunit, sudat2, unit. Hematii alipite. Aflxe posesive alipite. 2 (despre teritorii, state etc.) anexat, ataşat, încorporat. Teritoriul alipit are importante zăcăminte minerale. alipui'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte) v. Aşeza. Depune. Pune. alişveriş s.n. (econ., com.; pop. şi fam.; constr. mai ales cu vb. „a avea”) v. Dever2. Vânzare, alitâre s.f. (metalurg.) aluminizare,calorizare. Alitarea măreşte rezistenţa la oxidare şi la coroziune a suprafeţebr acoperite cu aluminiu. aliterâr, -ă adj. (despre pronunţie, exprimare) neliterar. Multe persoane au o pronunţie aliterară. aliterăţie s.f. (stil.) homeoproforon, parho-meon. Aliteraţia constă în repetarea intenţionată a aceluiaşi sunet sau a unei combinaţii de sunete, a silabelor iniţiale (rar, finale) în două sau în mai multe cuvinte care se succed în aceeaşi frază. alivâncă s.f. (culin.) scovardă. Alivanca se face din mălai frământat cu brânză de vaci, ouă şi smântână (sau iaurt). alizeu s.n. (meteor.) <înv.> pasat1. Alizeul bate, cu direcţie constantă, tot timpul anului în regiunile tropicale. allegro adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) repede, aloanticorp s.m. (biochim.) izoanticorp. Aloanticorpul reacţionează specific cu un antigen de la un organism din aceeaşi specie. alocâre s.f. alocaţie. Alocarea de bani, de materiale şi de alimente pentru sinistraţi a fost substanţială. alocâţie s.f. alocare. alochirie s.f. (biol.) aloestezie. Alochiria este transferarea unei senzaţii în regiunea corespunzătoare simetrică. alocutor, -oâre s.m., s.f. conferenţiar, orator, vorbitor, <înv.> expunător, cuvântăreţ, cuvântător. Alocutorul de la tribună a fost îndelung aplaudat. alocuţiune s.f. cuvânt, cuvântare, discurs, prolaţiune, luare de cuvânt, vorbă, vorbire, logos, <înv.> dicţiune, dimigorie, voroavă, sabur, fiere-de-urs, rizac, stoletnic, <înv.> odagaci. 2 sabur, sarisabri. Aloea este o răşină de culoare brună, cu miros plăcut, extrasă din sucul frunzelor de aloe, care se foloseşte în farmacie. aloestezie s.f. (biol.) alochirie. alogamie s.f. (bot.) polenizare încrucişată, xenogamie. Alogamia este fecundarea unei plante cu polen provenit de la altă plantă din aceeaşi specie. alogen, -ă adj. (desprepopulaţii) alogenetic. Această populaţie alogenă se află în relaţii foarte bune cu localnicii. alogenetic, -ă adj. (despre populaţii) alogen. alogrefă alogrefă s.f. (chir.) homeogrefa, homogrefa, homoplastie. Alogrefă este o grefă cu grefon de la un individ din aceeaşi specie, dar cu formulă genetică diferită. alomorfîe s.f. (chim.) alomorfism. Alomorfia reprezintă totalitatea formelor aceleiaşi substanţe. alomorfism s.n. (chim.) alomorfîe. alopăt, -ă adj. (med.) alopatic. Tratamentul alopat constă în administrarea unor medicamente active farmaceutic, care combat cauzele bolilor. alopatic, -ă adj. (med.) alopat. alopeci'e s.f. (med.) calviţie, chelie, chelire, decalvaţie, pleşuvie, pleşuvire, chelbe, chelboşie, chelbăşie, pleşcă, pleşuveală, rapor. Suferă de alopecie de tânăr. aloplăstică s.f. (med.) aloplastie. Printr-o operaţie aloplastică se înlocuiesc ţesuturile cu materiale străine. aloplastie s.f. (med.) aloplastică. alotriofagie s.f. (med.) pica1. Cei care suferă de alotriofagie ingerează substanţe necomestibile (cărbune, pământ, argilă etc.). alotropi'e s.f. (chim.) alotropism. Alotropia este proprietatea unor elemente chimice de a se prezenta sub mai multe stări cu forme fizice diferite. alotropism s.n. (chim.) alotropie. alozom s.m. (genet.) cromozom al sexului, gonozom, heterocromozom, heterozom, idiocromozom. Alozomul are rol esenţial în determinarea sexului. alpaca s.f. (tehn.) argentan. Alpacaua este folosită la fabricarea unor obiecte casnice. alpenştoc s.n. piolet. Alpenştocul este folosit de alpinişti mai ales la escaladări. alpestru, -ă adj. (geogr.) alpin. îi plac foarte mult regiunile alpestre. alpin, -ă adj. (geogr.) alpestru, alpinism urban s.n. buildering. Tânărul este expert în alpinismul urban, căţărându-se cu uşurinţă, fără elemente de siguranţă, pe suprafaţa unor clădiri sau a unor structuri artificiale. alpinist s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, alt, altă adj. (latin.; despre obiecte, construcţii, locuri etc.) v. înalt. altar s.n. 1 (în unele ritualuri religioase păgâne; în Antic.) <înv.> capişte3, idolniţă, vatră. Pe altar se aduceau jertfe zeilor. 2 (bis.; la creştini) sanctuar, pristol, trapeză, <înv. şi pop.> oltar, <înv.> jertfelnic, sat, sfântariu, trapezare, trebnic1. în altar preotul oficiază liturghia. 3 (într-un templu mozaic) tabernacul. altă adj. pron. dem. altă lume = a (relig. creştină) cealaltă lume (v. celălalt), lumea cea de apoi (v. lume), lumea cea luminată (v. lume), lumea cealaltă (v. lume), lumea de apoi (v. lume), lumea de dincolo (v. lume), lumea drepţilor (v. lume), lumea luminată (v. lume), lumea moartă (v. lume), lumea spiritelor (v. lume), lumea viitoare (v. lume), viaţa cealaltă (v. viaţă), viaţa de apoi (v. viaţă), viaţa viitoare (v. viaţă), vremea cea de apoi (v. vreme), vremea de apoi (v. vreme), aceea lume (v. acela), aia lume (v. ăla), aialaltă lume (v. ălălalt), <înv.> cea lume (v. cel), ceea lume (v. cela). Altă lume este existenţa de după moarte, viaţa sufletului de dincolo de mediul pământesc; b (în credinţele pop. şi în basme) cealaltă lume (v. celălalt), celălalt tărâm, lumea de dincolo (v. lume), în altă lume trăiesc fiinţe cu puteri supranaturale. altădâtă adv. (temporaL.în legătură cu vb. la trecut) altcândva, cândva, odată, odinioară, alteori, <înv. şi reg.> oarecând. Cele două mănăstiri erau altădată fala Moldovei. altângic s.m. (bot.; reg.) v. Călţunaş. Condu-rul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). altcarevă pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; reg.) v. Altcineva. Altul, altcândvă adv. (temporal; în legătură cu vb. la trecut) altădată, cândva, odată, odinioară, alteori, <înv. şi reg.> oarecând. altcinevâ pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) altul, altcareva. Să intre în cabinet altcineva! altcum adv. (modal) altcumva, altfel, altminteri, diferit, <înv.> îndealtfel, îndealtminterea. Cunoscutele versuri, când sunt rostite de acest mare actor, sună altcum. altcumvă adv. (modal) altcum, altfel, altminteri, diferit, <înv.> îndealtfel, îndealtminterea. ălte-alea s.f. pl. (med.; reg.) v. Epilepsie, alteori adv. (temporal; în legătură cu vb. la trecut; rar) v. Altădată. Altcândva. Cândva. Odată. Odinioară. alteră vb. 1.11 refl. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) a se acri, a se cloci, a se descompune, a fermenta, a se înăcri, a se strica, a se dezagrega, a se împuţi, a se ciumări, a se sărbezi, <înv. şi reg.> a se sminti, a se corfeli, a se jigni, a se mocni, a se pâşcăvi, a se scoace, a se stârfoci, a se trâfni, a se troh-ni, a se zeri. Mâncarea s-a alterat din cauză că nu a fost ţinută la rece. 2 refl. (despre materii grase) a se descompune, a se râncezi, a se strica. Untul nu poate fi consumat pentru că s-a alterat. 3 refl. (despre lapte) a se acri, a se înăcri, a se cotorogi, a se sărbezi, a se scoace. Laptele s-a alterat când a fost încălzit. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică aerul, atmosfera) a (se) impurifica, a (se) polua, a (se) strica, a (se) vicia, a (se) corupe, <înv.> a (se) molipsi. Atmosfera s-a alterat de la noxele fabricilor din oraş. 5 tr. (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc) a contraface, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a adultera, a erona, a răzjudeca, a cotârji, a mitocosi, <înv.> a deznaturalisi, a izvrăti, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a interverti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a alterat voit textul comunicatului. 6 refl. (geol.; despre roci) a se dezagrega, a se dezintegra. După ploaie, rocile calcaroase s-au alterat. 7 refl. fig. a se desfigura, a se urâţi. Limba se alterează cu barbarisme. II refl. (fon.; despre sunete) a se modifica, a se preface, a se schimba, sa se transforma. în unele cuvinte sunetul „v” s-a alterat, trecând la „j”. alterâbil, -ă adj. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) <înv.> stricăcios. Laptele este un aliment alterabil. alterăre s.f. 11 acrire, descompunere, fermentare, înăcrire, stricare, îm-puţeală, împuţire, împuţitură, <înv. şi reg.> împuţiciune, jignire, <înv.> împuţicenie. Alterarea mâncării se produce din cauza căldurii. 2 descompunere, râncezire, stricare. Alterarea untului este rapidă la cald. 3 poluare, stricare, viciere, kogai. Alterarea aerului se face de la noxele fabricilor din oraş. 4 deformare, denaturare, escamotaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistifica-ţie, răstălmăcire, fumisterie, <înv.> falsi-ficaţie, distorsionare, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza alterării textului comunicatului. II (fon.) modificare, prefacere, schimbare, transformare. în unele cuvinte s-a produs alterarea sunetului „v” în „j”. alterăt, -ă adj. 11 (despre materii organice, alimente, preparate etc) acrit, acru, clocit2, descompus, fermentat, înăcrit, învechit, stătut2, stricat, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea alterată trebuie aruncată. 2 (despre materii grase) descompus, rânced, stricat. Untul alterat nu trebuie mâncat. 3 (despre lapte) acrit, înăcrit, sărbezit, scopt, searbăd2. Laptele alterat nu poate fi băut. 4 (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) impurificat, insalubru, închis, neîmprospătat, poluat, stătut2, stricat, viciat, corupt, bolnav. Aerul alterat provoacă afecţiuni pulmonare. I11 (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) contrafacut, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, răstălmăcit, <înv.> izvrătit, distorsionat, mutilat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul alterat al comunicatului l-a revoltat. 2 (fon.; despre sunete) modificat, prefăcut, schimbat2, transformat. în unele cuvinte „v” alterat devine „j”. alterăţie s.f. (muz.) 1 accident. Alteraţiile sunt: diezul, bemolul şi becarul. 2 alteraţie mixtă = becar. Alteraţia mixtă anulează un bemol sau un diez anterior. altercâţie s.f. animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, bor-boase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, cioro-bor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă (v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> alunecos certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuni-une, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de altercaţie între cei doi parteneri de afaceri. alternă vb. I. intr. a se perinda. Zilele însorite alternează cu cele noroase atunci când vremea este schimbătoare. alternanţă s.f. 1 alternare, rotaţie, succesiune. Este obligatorie alternanţa culturilor pentru a se obţine recolte bune. 2 (fon.) alternanţă vocalică = ablaut, apofonie. Alternanţa vocalică se produce între vocalele din tema unui cuvânt. alternare s.f. alternanţă, rotaţie, succesiune, alternativă s.f. alegere, elecţiune, optare, opţiune. Această alternativă îi va asigura reuşita la concurs. altfel adv. (modal) 1 altcum, altcumva, altminteri, diferit, <înv.> îndealtfel, îndealtmin-terea. Cunoscutele versuri, când sunt rostite de acest mare actor, sună altfel. 2 altminteri, dar1. Noroc că au venit pompierii, altfel ardea totul. altier, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut, înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, altimetrîe s.f. (topogr.) 1 hipsometrie. Altimetria are ca rezultat reprezentarea reliefului pe hartă. 2 nivelment Prin altimetrie se determină altitudinea unor puncte terestre faţă de o suprafaţă de referinţă. altipi'stă s.f. altiport. Altipista este amenajată pentru sporturile de iarnă. altiplanâţie s.f. (geol.) crioplanaţie. Altipla-naţia produce nivelarea reliefului sub acţiunea alternării ciclice a îngheţului şi a dezgheţului. altiport s.n. altipistă. altitudinăl, -ă adj. (despre teritorii, locuri etc.) altitudinar. în regiunile altitudinale cresc păşuni. altitudinăr, -ă adj. altitudinal. altitudine s.f. (geogr.) cotă, înălţime, tărie. Păşunile alpine se află la altitudini mari. alti'ţă s.f. broschiţă, umeraş. Fata poartă bluză cu altiţe. altminteri adv. (modal) 1 altcum, altcumva, altfel, diferit, <înv.> îndealtfel, îndealtminterea. 2 altfel, dar1. ălto s.m. (muz.) braci, violă1. Altoul are un timbru mai estompat şi un registru mai grav decât vioara. altoi1 s.n. (bot.) epibiont, lăstar1, mlădi-ţă, pup2. Altoiul se implantează într-o plan-tă-suport pentru a-i ameliora calităţile. altoP vb. IV. tr. 11 (pom.; compl. indică plante) <înv. şi reg.> a ocula, a prăsădi, a stricni1. A altoit merii. 2 (med., med. vet.; pop.; compl indică substanţe, seruri, vaccinuri etc.) v. Inocula. Introduce. II fig. (fam.) 1 (glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 (compl. indică sentimente, senzaţii etc.) v. Inocula, altoire s.f. 1 (pom.) conubiu, grefaj. Prin altoire se ameliorează calităţile plantei-su-port. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Inoculare. Inoculaţie. Introducere. 3 (med., med. vet.; pop.) v. Vaccin. Vaccinare, altoit, -ă adj. (pom.; despre plante) <înv. şi reg.> prăsad. în grădină are numai meri altoiţi. altruism s.n. (în opoz. cu „egoism”) generozitate, uitare de sine. Sunt persoane care acţionează dezinteresat în favoarea altcuiva, dovedind, astfel, altruism. altruist, -ă adj. (în opoz. cu „egoist”; despre oameni) generos. Oameni altruişti se întâlnesc rar. altul, alta pron. nehot. 1 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) altcineva, altcareva. Să intre în cabinet altul! 2 (la f; cu sens neutru; fam.) v. întâmplare. Păţanie. Peripeţie. altundeva adv. (local) aiurea, ainde, aindine. Altundeva, departe, au înflorit brânduşele. aluat s.n. I (culin., ind. alim.) 1 cocă1, ilistău, <înv.> pielm. A frământat aluatul de cozonac. 2 (rar) v. Dospeală. Maia1. Plămadă. Plămădeală. II fig. (biol.) germen, plămadă, sămânţă. El este parcă din alt aluat, deşi îi este frate. alumină s.f. (chim.) oxid de aluminiu. Alumina este folosită ca abraziv. aluminiză vb. I. tr. (metalurg.; compl. indică piese din oţel sau suprafaţa lor) a caloriza. Aluminizează piesele de oţel pentru a le mări rezistenţa la oxidare şi la coroziune. aluminizăre s.f. (metalurg.) alitare, caloriza-re. Aluminizarea măreşte rezistenţa la oxidare şi la coroziune a suprafeţelor acoperite cu aluminiu. aluminografîe s.f. (tipogr.) algrafie Alumi-nografia este folosită de obicei pentru tiparul plan. aluminosilicăt s.m. (chim.) alumosilicat. alumosilicât s.m. (chim.) aluminosilicat. alun s.m. (bot.) Corylus avellana; fundici, tufa, tufa-albă. La marginea pădurii este un desiş de aluni. alunăr s.m. 1 (omit.) Nucifraga caryocatactes; gaiţă-de-munte (v. gaiţă1), nucar, nucşoară. 2 (omit.; reg.) v. Găinuşă. Găinu-şă-de-alun. Găinuşă-de-munte. Găinuşă-roşie. Ieruncă (Tetrastes bonasia). 3 (zool.; reg.) v. Pârş. Pârş-roşu (Muscardinus avellanarius). alună s.f. 1 (bot.) nişină. Aluna este fructul alunului. 2 (bot.) alună-americană = alună-de-pământ = Arachis hypogaea; arahidă. 3 (la pl. alune; ind. alim.) arahide (v. arahidă). Cumpără, te rog, nişte alune! 4 (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). aluneă s.f. I (bot.) 1 alunică, aluniţă. A intrat în aluniş pentru a culege alunele. 2 (la pl. alunele) Carum bulbocastanum; mândălac. 3 (lapl. alunele; reg.) v. Baraboi (Chaerophyllum bulbosum). 4 (lapl. alunele; reg.) v. Coada-şoricelului (v. coadă). Rotoţe-le-albe. (Achillea millefolium). II (med.) alunică, aluniţă, alunei, ligă, nună, stârlici. Are multe alunele pe obraz. alunecă vb. I. intr. (în concurenţă cu „a luneca”) 11 (despre fiinţe) a luneca, a înluneca. Era să alunece pe gresia umedă. 2 (despre fiinţe) a se da2, a luneca. Copiilor le place să alunece pe gheaţă. 3 (geol.; despre terenuri, zone etc.) a se deplasa, a luneca, a se mişca, a se porni. Pământul a alunecat din cauza ploilor abundente. 4 (despre corpuri aflate în contact) a glisa, a luneca. Sania alunecă pe gheaţă. Hidroavionul alunecă pe suprafaţa apei. 5 (despre maşini) a derapa. Maşina a alunecat pe asfalt din cauza poleiului. 6 (despre obiecte) a cădea, a luneca, <înv. şi pop.> a pica2. Mereu îi alunecă ochelarii de pe nas. 7 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a cădea, a luneca, a scăpa, <înv. şi pop.> a pica2. Farfuria i-a alunecat din mână. 8 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol.; despre unele secreţii) a curge, a luneca, a picura, a se prelinge, a se scurge, a merge, a pica2, a veni, a se strecura. Picături de transpiraţie îi alunecă pe frunte. 9 (despre fiinţe; de obicei cu determ. locale) a cădea, a luneca, <înv. şi pop.> a pica2, a scăpăta, <înv.> a se scăpa. A alunecat cu maşina în prăpastie din cauza poleiului. 10 (despre pământ, stânci, construcţii etc.) a se prăvăli, a se rostogoli, a (se) prăpăstui, a (se) prăstăvăli. Câteva stânci au alunecat de pe versantul muntelui, blocând şoseaua. Casa a alunecat în puhoaiele nestăvilite. II fig. (despre oameni) a greşi, a păcătui, a rătăci, a luneca. în ultimul timp a cam alunecat. alunecăre s.f. (în concurenţă cu „lunecare”) 11 alunecătură, lunecare, alunecuş, lunecuş, <înv.> lunecătură. Alunecarea pe gheaţă este foarte periculoasă. 2 (geol.) deplasare, <înv. şi pop.> pornitură. Alunecările de teren sunt frecvente în zonele despădurite. 3 lunecare, glisare. Alunecarea săniei pe un povârniş îngheţat este rapidă. Alunecarea hidroavionului pe suprafaţa apei se face cu viteză. 4 lunecare, surpare, surpătură. Alunecarea stâncilor a produs blocarea şoselei. 5 derapaj, derapare. Poleiului este cauza alunecării maşinii. 6 lunecare, cădere, scăpare. Tremurul mâinii a provocat alunecarea farfuriei. II fig. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, eres, erezie1, rătăcire, rătăceală. Va fi pedepsit pentru alunecarea sa, deoarece a încălcat legea. alunecătură s.f. alunecare, lunecare, alunecuş, <înv.> lunecătură. alunecos, -oăsă adj. 1 (despre suprafeţe, terenuri etc.) glisant, lucios, luciu2, lunecos, bălos, letios, lunecuş, mâzgos, şiclit, <înv.> lunecat. Din cauza poleiului, şoseaua este alunecoasă. 2 fig. (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imagi- alunecuş naţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, came-leonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om alunecos. alunecuş s.n. 1 gheţuş, lunecuş, gheţuşcă, rapăg, răpăguş, şiclu, tilehuş, turiş. Este mare alunecuş pe străzi! 2 (rar) v. Alunecare. Alunecătură. Lunecare, alunei s.m. (med.; pop.) v. Alunea. Alunică. Aluniţă. alunet s.n. (bot.) aluniş, tufarişte, tufet, tufiş, tufişte. La marginea pădurii este un alunet. alungă vb. I. tr. 11 (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) a depărta, a goni, a izgoni, a îndepărta, a prigoni, a scoate, a baleia, a răzmeri, a surghiuni, <înv. şi pop.> a lua, a oropsi, a mătrăşi, <înv. şi reg.> a întiri, a mâna, a detorni, a dudui, a gorgoni, a haicăi, a hâcii, a hâcili, a hâciui, a huşcăi, a păfuga, a poteri, a sprânji, a steji, a tintiri, a ţipa2, a zogoni, <înv.> a răşchira, a mătura, a tăia, a râni, a lepăda, a flitui. A alungat câinele străin din curte. 2 (compl. indică trupe, armate etc. inamice) a goni, a izgoni, a respinge, <înv. şi reg.> a înfuga, <înv.> a împinge, a ostâmpi. Au reuşit să alunge inamicii. 3 (jur.; compl. indică oameni) a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a relega, a surghiuni, <înv. şi reg.> a urni, <înv.> a urgisi, a exorisi. Bălcescu a fost alungat din ţară din cauza rolului său în revoluţia de la 1848. II fig. (compl. indică gânduri, senzaţii, sentimente etc.) a ecarta, a elimina, a înlătura, a suprima, a adormi, a îndepărta, a risipi, a râni. A reuşit să-i alunge vigilenţa şi l-a înşelat. alungăre s.f. 1 gonire, izgonire, prigonire. Alungarea câinelui i-a întristat pe copii. 2 gonire, izgonire, respingere. Alungarea inamicilor a fost dificilă. 3 (jur.) exilare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, relegare, relegaţie, surghiunire, ostracism, <înv.> exorisire, urgisire. După alungare, scriitorul şi-a publicat cărţile în străinătate. alungăt, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fiinţe) gonit, izgonit, prigonit, surghiunit, <înv. şi pop.> oropsit. Câinele alungat şi-a găsit un stăpân. 2 adj., s.m., s.f. (jur.) exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, relegat, surghiunit, <înv.> înstrăinat, surghiun. Multe dintre persoanele alungate din motive politice nu s-au mai întors. alungi vb. IV. 11 refl., tr. a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi, a (se) elonga. Balconul se alungeşte mult în afară. 2 refl. a se întinde, a se lungi. Fusta s-a alungit după călcări repetate. 3 refl. a se subţia. Mansarda se alungeşte mult în părţile latera- le. II tr. fig. (compl. indică soluţii, băuturi, mâncăruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a dilua, a îndoi, a subţia, a lungi. Negustorul a alungit vinul cu apă. alungi're s.f. prelungire, prolongaţie. Alun-girea mansardei în părţile laterale s-a făcut pentru a da un aspect mai deosebit casei. alungit, -ă âdj. 1 elongaJLlung, lungăreţ, lunguieţ, oblong, prelung, prelungit, lungit, sulatic, <înv. şi reg.> lunguiat, lungureţ, lunguiuş, lunguriu, <înv.> lungatec, lunguiatic, lunguiat. Bluza are capetele gulerului alungite. 2 (despre ochi) codat1, migdalat, oblic, prelung. Ochii alungiţi ai fetei sunt foarte expresivi. alumcă s.f. 1 (bot.) alunea, aluniţă. 2 (med.) alunea, aluniţă, alunei, ligă, nună, stârlici. aluniş s.n. (bot.) alunet, tufarişte, tufet, tufiş, tufişte. alurnt s.n. (mineral.) piatră-acră. Alunitul este folosit mai ales în industria vopselelor şi a medicamentelor. aluniţă s.f. 1 (bot.) alunea, alunică. 2 (med.) alunea, alunică, alunei, ligă, nună, stârlici. aluniză vb. I. intr. (aeron.; despre astronave sau, p. ext., despre astronauţi) a aseleniza. Astronava a alunizat în condiţii foarte bune. alunizăre s.f. (aeron.) aselenizare. Alunizarea s-a produs în condiţii foarte bune. alură [a'lyra] s.f. 1 aspect, chip, fason, făptură, înfaţişare, văz, vedere, exterior, <înv.> podoabă, podobie, port1, şeruitură, stambă. Coafura îi strică toată alura. 2 atitudine, port1, poză, poziţie, ţinută, < astăzi rar> postură, menţinere, staţiune, stare, turnură. Alura corpului trebuie să fie dreaptă. aluviăl, -ă adj. (geogr.) aluvionar. în lunci terenul este aluvial. aluvionăr, -ă adj. (geogr.) aluvial. aluviu s.n. (geol) actual, holocen. Aluviul este ultima epocă a perioadei cuaternare. aluviune glaciară s.f. (geomorf.) drift, morenă. La locul de topire a gheţii se depune aluviunea glaciară. aluzie s.f. apropo, <înv.> cusur, pastilă. I-a făcut o aluzie şi a înţeles că trebuie să-i înapoieze cartea. alveolă s.f. 1 (apic.; la fagurii de miere) celulă, <înv. şi pop.> căsuţă, căsuică, chilioară, <înv. şi reg.> căsulie, strungă. Alveolele fagurelui sunt hexagonale. 2 (bot.) scobitură. Alveolele sunt cavităţile în care sunt înfipţi sâmburii unor fructe. alvrn, -ă adj. (anat.) hipogastric. Regiunea alvină se află în partea inferioară a abdomenului, sub regiunea ombilicală. amăbil, -ă adj. 1 (despre oameni) binevoitor, complezent, culant, favorabil, îndatoritor, prevenitor, săritor, serviabil, acort, obligant, cooperativ, <înv.> graţios, slugărelnic. Este un om extrem de amabil, gata oricând să-ţi facă un serviciu cu plăcere şi cu promptitudine. 2 (despre oameni) afabil, afectuos, ataşant, binevoitor, convivial, cordi- al, prietenos, <înv.> apropietnic, cald, apropiat. Este o persoană amabilă şi plăcută. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) afabil, afectuos, binevoitor, convivial, cordial, prietenesc, prietenos, <înv. şi pop.> omenesc, <înv.> voios, cald, călduros. îşi primea musafirii cu gesturi amabile. 4 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) atent, culant, curtenitor, drăguţ, elegant, galant, gentil, ampresat, levent, <înv.> cortez, libovnic. Nu poţi să-i reproşezi că nu este amabil cu tine. 5 (despre oameni) politicos, prevenitor. O persoană civilizată este întotdeauna amabilă cu ceilalţi. 6 (livr.; despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Atrăgător. Seducător, amăbile adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) graţios, plăcut. amabilităte s.f. 11 atenţie, bunăvoinţă, prietenie, solicitudine. Amabilitatea pe care i-a arătat-o o face curioasă. 2 bunăvoinţă, complezenţă, culanţă, graţiozitate, serviabili-tate, <înv.> complăcere, priinţă. Amabilitatea lui a măgulit-o. 3 bunătate, bunăvoinţă. Aveţi amabilitatea să-mi spuneţi unde se află localul poştei? 4 atenţie, curtoazie, galanterie, gentileţe, politeţe, amenitate, curtenie, <înv.> libov, tropos. Amabilitatea faţă de ceilalţi este un atribut al civilizaţiei. 5 civilitate, manieră, politeţe, cavalerism. Băiatul este de o amabilitate ireproşabilă. II (la pl. amabilităţi) compliment, flatare, galanterii (v. galanterie), laudă, măgulire, <înv.> parigorie. Femeile sunt sensibile la amabilităţi. amalgam s.n. fig. combinare, combinaţie, îmbinare, împreunare, îngemănare, unire, amalgamare. amalgamă vb. I. tr. 1 (chim., ind.) a amalgamiza. 2 fig. (compl. indică obiecte, părţi ale lor etc.) a combina, a îmbina, a împreuna, a îngemăna, a uni. A amalgamat în aşa fel piesele încât i-a rezultat un robot. amalgamăre s.f. fig. combinare, combinaţie, îmbinare, împreunare, îngemănare, unire amalgam. Din amalgamarea pieselor i-a rezultat un robot. amalgamizâ vb. I. tr. (chim., ind.; rar) v. Amalgama. amăn interj. (înv.) v. Iertare! îndurare! amanet s.n. 1 (jur.) gaj, garanţie, chezăşie, zălog2, <înv. şi reg.> odor1, rămas1, <înv.> arvună, otaj, ostatic, semn. A lăsat amanet un lanţ de aur. 2 (înv.) v. Ostatic. amanetă vb. I. tr. (jur.; compl. indică mai ales obiecte de valoare) a gaja, a zălogi, <înv.> a supune, a lombar-da. A amanetat un lanţ de aur. amanetăre s.f. (jur.) zălogire, deşit din uz> lombardare. La amanetarea unui bun se încheie un contract. amanetat, -ă adj. (jur.; mai ales despre obiecte de valoare) gajat, zălogit. Lanţul de aur amanetat este moştenit de la părinţi. amant, -ă s.m., s.f. concubin, iubit, metresă, prieten, handralău, 691 bade, drăgălaş, drăgulean, drăguliţă, drăguţ, ibovnic, pirandă, ţiitor, drăgălău, amorez, amoreză, bibic2, bălă, drăgucior, hazaică, naică, nană, ortac, <înv.> ibostnic, muiere de pat (v. muiere2), nicochera, posadnică, palachidă, atelaj, bibilică, bibiloi, hulub, asistentă (v. asistent), bufa, cadână, calmant, calorifer, cordaci, franţuzoaică, gagic, gagiu, gaştenie, gaştoană, gaştonie, încălzitoare, înlocuitor, învelitoare, mesadă, metreancă, mordină, saltea, şaică3, tapeză, ţoancă, ursoaică1, verişoară (v. verişor), corditor. Mulţi bărbaţi fac gesturi necugetate pentru amante. amar, -ă adj., adv., s.n. I adj. (despre mâncăruri sau despre gustul lor, despre gură etc.) coclit. Nu a putut mânca iaurtul pentru că era amar. S-a sculat cu gura amară. II adj. fig. 1 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, chinuit, greu, mizer, mizerabil, necăjit, prost, rău, apăsat2, apăsător, puturos. Trece printr-o perioadă amară. 2 (despre stări sufleteşti, manifestări etc. ale oamenilor) dureros, trist. Un zâmbet amar îi trecu peste buze. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cinic, maliţios, răutăcios, sarcastic, otrăvit2, şerpesc, veninos. Face comentarii amare la adresa lui. 4 (despre stări, situaţii economice, politice etc.) chinuitor, dureros. Criza economică este amară pentru majoritatea populaţiei. III adv. fig. (modal) 1 (în legătură cu vb. ca „a regreta”, „a se căi”) mult, profund, tare, amarnic. Regretă amar vorbele grele pe care i le-a spus. 2 groaznic, grozav, năprasnic, straşnic, teribil, zdravăn, amarnic. L-a pedepsit amar pentru ce i-a făcut. IV s.n. 1 întristare, jale1, tristeţe, catran, milă. I-a murit cineva apropiat şi i-a rămas amar în inimă. 2 amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, of, supărare, tristeţe, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.> obidire, voie rea, obidă, <înv. şi reg.> scârbă, bănat, buşluială, <înv.> apăs, întristăciune, mâhneală, mâhniciu-ne, scârbie, tristă (v. trist), tristeală, umilenie, cătrănire, mohorâre, negru, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. Amarul i-a invadat sufletul după vestea primită. 3 amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v, încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chi-nuială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, scârbă, ticală, panăt, tigorie, <înv.> nevoire, obicneală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de amar. 4 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) duium, grămadă; mulţime, noian, puzderie, sumedenie, <înv. şi pop.> poiede, posmol, pujdină, silă, sumedie, tălabă, topenie, <înv.> înmulţime, mulţit, putere, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era un amar de oameni. Limuzina mirilor era urmată de un amar de maşini. 5 (cu sens temporal; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) grămadă, mulţime, şir, cârd, car2. A trecut amar de ani de când nu ai mai scris o scrisoare. V (cu val de interj.; exprimă compătimire; constr. cu dat. sau urmat de determ. introduse prin prep. „de”) vai!, vaide! Amar mie! Ce am ajuns! Amar de tine! Ce viaţă mai duci! amară vb. I. tr. (mar.; compl. indică ambarcaţiuni) a lega1, a prinde. A amarat barca de un stâlp, la malul lacului. amarăj s.n. (mar.) amarare. Amarajul bărcii s-a făcut cu un cablu. amarânt s.m. (bot.) Celosia cristata; creas-ta-cocoşului (v. creastă), cioane, tal-pa-gâştei (v. talpă). amarare s.f. (mar.) amaraj. amarnic, -ă adj., adv. I adj. 1 (adesea poetic; despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) aprig, intens, mare1, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, aspru, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt amarnic. Astăzi este un ger amarnic. 2 fig. (despre oameni) brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, temerar, viteaz, coios, solid. Luptătorii amarnici se aruncă în focul bătăliei. II adv. (modal) 1 extraordinar, groaznic, grozav, înfiorător, îngrozitor. Roţile scârţâiau amarnic. 2 fig. groaznic, grozav, năprasnic, straşnic, teribil, zdravăn, amar. L-a pedepsit amarnic pentru ce i-a făcut. 3 fig. (în legătură cu vb. ca „a regreta”, „a se căi”) mult, profund, tare, amar. Regretă amarnic vorbele grele pe care i le-a spus. amatdr, -oăre adj., s.m., s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) doritor, dornic, iubitor, pofticios, râvnitor, <înv. şi pop.> voitor, poftitor, poftăreţ, poftos, pohtaci, râmnicios, râmnicos, <înv.> iboreţ,libovnic,râvnaci,voincios. Este mare amator de senzaţii tari. 2 diletant, neprofesi-onist, ucenic, urechist. Nu apela la serviciile lui, întrucât este un amator, nu un profesionist. amatorism s.n. diletantism, neprofesionalism, neprofesionism. Detestă amatorismul în orice meserie. amazoănă s.f. (sport; fam.) v. Călăreaţă (v. călăreţ). amăgeală s.f. (pop.) 1 v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. 2 v. Ademenire. Amăgire. Seducere. Seducţie. amăgâu s.m., adj. (înv.) 1 s.m. v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. amăgire Şnapan. 2 adj. (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Amăgitor. Aparent. Deluzoriu. Iluzoriu, înşelător. Neadevărat. Specios, amăgi vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a ademeni, a încânta, a înşela1, a minţi, a mistifica, a momi, a păcăli, a trişa, a iluziona, a fenta, a fraieri, a juca, a prosti1, a şmecheri, a ţepui2, <înv. şi reg.> a fulăi, a planisi, a poticăli, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, a celui, a mâglisi, a obroci1, a ormoci, a şugui1, a tăşca, <înv.> a blăzni, a dezmânta, a gâmbosi, a îngâna, a lâncoti, a măguli, a surprinde, a chilipirgi, a îmbrobodi, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a încălţa, a pârli, a pingeli, a pingelui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca, a accidenta, a daiboji, a pricăli. A amăgit multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, a îmbăgiua, <înv.> a aiepta2, a celui, a iscusi, a încelui, a năpăstui, a opăci, a îmbia, a orbi, a trage, a apuca, a aromi, a înfrânge, a iordăni. 7/ amăgeşte cu perspectiva unui profit mare pentru a-l determina să intre în afacere. 3 tr. (despre bărbaţi; compl. indică mai ales fete, femei) a ademeni, a înşela1, a seduce, <înv. şi reg.> a prilesti, <înv.> a celui, a încelui, a seduiza. Acest tânăr a amăgit multe fete pe care apoi le-a părăsit. 4 tr. (compl. indică oameni) a atrage, a captiva, a delecta, a desfata, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a slăvi, <înv.> a năluci, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magne-tiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a amăgit pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 5 refl. (despre oameni) a greşi, a se înşela1, a se rătăci. Nu poţi să-l faci să înţeleagă că se amăgeşte în privinţa ei. 6 refl. (despre oameni) a se minţi, <înv.> a se linguşi. Se amăgeşte cu ideea că se vor împăca. amăgie s.f. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. amăgire s.f. 1 ademenire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, momire, păcăleală, păcălire, păcălit1, trişare, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire1, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celuială, celuire, cribdă, mâgli-seală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmântare, înceluială, încelu-ire, îngânătură, înşelătură, lâncotă, măglisitu-ră, sminteală, uluire, îmbrobodire, orbire, carotă, pingelire, pingeluia-lă, pingeluire. Amăgirea persoanelor în vârstă cu promisiuni mincinoase a devenit o modă. 2 ademenire, atracţie, ispită, ispitire, momire, seducere, seducţie, tentaţie, momitură, <înv. şi reg.> sminteală, ademană, ademeneală, <înv.> blaznă, celuire, celuitură, amăgit iscuşenie, ispiteală, ispitină, ispititură, năpastă, săblaznă, nadă1, aromeală, aromire, înfrângere. Oferta de vacanţă este doar o amăgire. 3 ademenire, seducere, seducţie, amăgeală, <înv. şi reg.> celuşag. Prietenii îl condamnă pentru amăgirea fetelor pe care apoi le părăseşte. 4 himeră, iluzie, minciună, nălucă. Oare ce vedea în ochii ei nu era doar o amăgire? amăgit, -ă adj. 1 (despre oameni) ademenit, încântat, înşelat1, minţit, momit, păcălit2, trişat, fraierit, prostit2, ţepuit, <înv. şi reg.> prilestit, celuit, gloanit, <înv.> dezmântat, gâmbosit, îmbrobodit2, orbit, aburit, bărbierit2, buzat, dus2, pingelit, pingeluit, accidentat. Bătrânul amăgit a rămas păgubit. 2 (mai ales despre fete, femei) ademenit, înşelat1, momit, sedus, <înv. şi reg.> prilestit, ruşinat, <înv.> celuit, înceluit. Tânăra amăgită a făcut plângere la poliţie. amăgitor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) aparent, deluzoriu, iluzoriu, înşelător, neadevărat, specios, nălucitor, vizionar, <înv. şi reg.> părut2, cealău, celamic, mâglisitor, <înv.> amăgeu, deşert, mincinos, lunecos. Presupunerile pe care le-a făcut s-au dovedit amăgitoare. 2 adj., s.m., s.f. ademenitor, înşelător, seducător, falacios, momitor, tăşcător, <înv.> balamut, celuitor, gâmbositor, înceluitor, îngânător, înşelăcios, prilesteţ, prilestitor, răpunător. Casanova avea renume-le de amăgitor de femei. amănunt, -ă s.n., adj. 1 s.n. detaliu, amănunţime. O preocupă cel mai mic amănunt al vestimentaţiei. 2 adj. (înv.; despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Amănunţit2. Amplu. Detaliat. Dezvoltat, amănunţi vb. IV. tr. 1 (compl. indică idei, intenţii, planuri, situaţii etc.) a detalia. Amănunţeşte ceea ce s-a întâmplat pentru a se înţelege mai bine. 2 (compl. indică materii, materiale etc. dure) a concasa, a fărâmiţă, a mărunţi, a sfărâmă, a zdrobi, a zdruci, a fărâmături, a fărâmi, a farâmica, a mleci, a nimica, a sfarmuri, a sparge, a tohoci, a zdrobica, a zdruhăi. A amănunţit asfaltul pentru a reface structura drumului. amănunţime s.f. (rar) v. Amănunt. Detaliu, amănunţire s.f. amănunţit1, concasare, fărâmiţare, fărâmiţat1, mărunţire, sfărâmare, zdrobire, zdrucire, fărâmicare. Amănunţirea asfaltului se face cu maşini speciale. amănunţit1 s.n. amănunţire, concasare, fărâmiţare, fărâmiţat1, mărunţire, sfărâmare, zdrobire, zdrucire, fărâmicare. amănunţit2, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) amplu, detaliat, dezvoltat, circumstanţiat, <înv.> amănunt, dezvolt, dezvoltator. După prezentarea comunicării a urmat o dezbatere amănunţită. 2 (despre materii, materiale etc. dure) concasat, fărâmiţat2, mărunţit2, sfărâmat, zdrobit, zdrucit, fărâmicat, mlecit. Asfaltul amănunţit este încărcat într-un camion. 3 (despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) atent, meticulos, migălos, minuţios, riguros, scrupulos, serios, <înv.> scump. A făcut un studiu amănunţit despre numeralele din limba română. II adv. (modal) atent, îndeaproape. A studiat amănunţit istoria românilor. amărăciune s.f. 11 amăreală, amărime. Refuză chininyjlin cauza amărăciunii ei. 2 amar, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, of, supărare, tristeţe, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.> obidire, voie rea, obidă, <înv. şi reg.> scârbă, bănat, buşluială, <înv.> apăs, întristăciune, mâhneală, mâhniciune, scârbie, tristă (v. trist), tristeală, umilenie, cătrănire, mohorâre, negru, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. Amărăciunea i-a invadat sufletul după vestea primită. 3 amar, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinuială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, scârbă, ticală, panăt, tigorie, <înv.> nevoire, obicneală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de amărăciune. II (bot.) 1 Senecio fuchsii; amărătăciune, spălă-cioasă. 2 (reg.) v. Coronişte (Coronilla varia). amărăluţă s.f. (bot.; reg.) v. Buruiană-amară (Cicendia filiformis). amărăşteăn, -ă s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”; fam.; deprec.) v. Mizer. Neajutorat. Nevoiaş. Sărac. Sărman. amărătăciune s.f. (bot.) Senecio fuchsii; amărăciune, spălăcioasă. amărâre s.f. amar, amărăciune, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, of, supărare, tristeţe, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.> obidire, voie rea, obidă, <înv. şi reg.> scârbă, bănat, buşluială, <înv.> apăs, întristăciune, mâhneală, mâhniciune, scârbie, tristă (v. trist), tristeală, umilenie, cătrănire, mohorâre, negru, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. amărât, -ă adj. 11 (despre oameni) abătut, afectat1, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Amărât după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) anevoios, chinuit, greu, mizer, mizerabil, necăjit, prost, rău, <înv. şi pop.> necăjos, înfiorător, urât2, păsmăngit, amar, apăsat2, apăsător, puturos. Trece printr-o perioadă amărâtă. 3 (despre oameni, colectivităţi etc.) nenorocit, prăpădit, buştenit, prădat2, pârlit, prizărit. Este un salariat amărât. II fig. 1 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) dărăpănat, degradat, deteriorat, măcinat2, părăginit, prăpădit, ruinat, stricat, vechi2, deşirat. Conacul amărât a fost iniţial o construcţie foarte frumoasă. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, materiale etc.) degradat, deteriorat, învechit, ponosit, ros, stricat, tocit, uzat, vechi2. Şi-a peticit paltonul amărât. amăreă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Armurar (Carduus marianus). 2 v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium campestre). amăreală s.f. I amărăciune, amărime. II (bot.) 1 Polygala; poligală. Din amăreală se extrage un ulei folosit în medicină pentru ajutarea expectoraţiei. 2 Polygala comosa; şerpariţă, şopârliţă, iarbă-lăp-toasă, iarbă-lipitoare, şopârlaiţă. 3 Polygala vulgaris; şerpariţă, şerpânţă, şopârliţă, tămâ-ioară, seceruică. 4 Polygala amara; şerpariţă. 5 Polygala comosa; şerpariţă, şopârliţă, iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare. amărime s.f. (astăzi rar) v. Amărăciune. Amăreală. amăriu, -ie adj. amărui, amărî^ vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, <înv. şi pop.> a (se) obidi, a (se) ciumări, a (se) morcovi, <înv. şi reg.> a (se) scârbi, a (se) cârcăli, a (se) îmborboi, a se probozi, <înv.> a atrista, a (se) oscârbi, a (se) oţărî, a (se) râvni, a (se) săblăzni, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a amărât. amărui, -uie adj. amăriu. Grepfrutul are gust amărui. amăruş s.m. (bot.; reg.) v. Călin (Vibumum opulus). amăruţă s.f. (bot.; reg.) v. Iarba-găii (v. iarbă) (Picris hieracioides). amână vb. I. 1 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) a întârzia, a lăsa, a tărăgăna, a tămânda, <înv.> a prămândi, a repune, a tinde.. Amână de la o zi la alta să meargă la doctor. 2 tr. (compl. indică afaceri, tranzacţii etc.) a remite. A amânat tranzacţia din cauza lipsei unor acte. 3 tr. (compl. indică fenomene, stări etc.) a încetini, a întârzia. A amânat reapariţia bolii prin tratament constant. 4 tr. (compl. indică mai ales activităţi, acţiuni) a lungi, a tărăgăna, a temporiza, a tergiversa, a îmbalansa. Nu mai amâna ameliora începerea lucrărilor! 5 tr. (compl. indică oameni, instituţii etc.) a aştepta, a îngădui, a păsui1, a apesti, a răgădui2, <înv.> a surdisi. Proprietarul îl amână cu plata chiriei. 6 tr. (compl. indică termene, scadenţe, obligaţii financiare etc.) a păsui1, a prelungi, <înv. şi reg.> a muta, a ridica. A reuşit să amâne scadenţa datoriei. 7 tr., refl. pas. (compl. sau sub. logic indică adunări legislative) a proroga. Adunarea legislativă a fost amânată pentru începutul lunii următoare. 8 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc.) a întrerupe, a proroga, a suspenda. Amână finalizarea construcţiei, pretinzând sume suplimentare. 9 tr. a lăsa. Pentru că a intervenit acest incident, a amânat totul pe altă dată. 10 intr. (înv.; despre oameni) v. întârzia. Sta. Zăbovi, amânare s.f. 1 <înv. şi reg.> tămândare. Amânarea vizitei la doctor îi poate agrava boala. 2 încetinire, întârziere, dilaţiune. Amânarea reapariţiei bolii se poate face urmând tratamentul indicat de doctor. 3 tărăgănare, temporizare, tergiversare, tergiversaţiune. Amânarea lucrărilor nu mai poate fi permisă. 4 păsuială, păsuire, răgaz, apestire, îngăduinţă, îngăduire, <înv. şi reg.> răzbun2, răgăduială2, răstoc1, <înv.> îngăduială. Proprietarul i-a dat o amânare de o lună pentru a plăti chiria. 5 păsuire, prelungire. A beneficiat de o amânare a termenului achitării datoriei. amânat, -ă adj. (despre oameni, instituţii etc.) păsuit, apestit. Tânărul amânat cu plata chiriei a putut să-şi rezolve alte probleme. amândoi, amândouă num. colect. ambii, <înv.> îmbi. După competiţie, amândoi au urcat pe podium. ambalâ vb. I. 1 tr. (compl. indică obiecte) a împacheta, a pacui, a pocoli. La mutare, a ambalat mobila. 2 refl. fig. (despre oameni) a se angaja, a intra, a se angrena, a se antrena, a se aprinde, a se înfierbânta, a se înflăcăra. S-au ambalat într-o polemică inutilă. ambalâj s.n. ambalare, împachetare, împachetat1, pachetaj. ambalâre s.f. ambalaj, împachetare, împachetat1, pachetaj. Ambalarea mobilei i-a luat câteva zile. ambalăt, -ă adj. (despre obiecte) împachetat2, pocolit. Mobila ambalată este transportată în camioane. ambarâ s.f. (livr.) v. încurcătură. Jenă. Strâmtoare. ambarasâ vb. I. tr. (rar, compl indică oameni) v. Bulversa. Debusola. Deconcerta. Deruta. Descumpăni. Dezorienta. încurca. Tulbura. Zăpăci. ambarcader s.n. (mar.) apuntament, debarcader, <înv.> arsana, scală, schelă. Nava acostează la ambarcader. ambardee s.f. (nav.) mascadă. Nava a făcut o ambardee din cauza vântului. ambasâdă s.f. (înv.) v. Delegaţie, ambasador, -oâre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. <înv.> legat1, orator. Ambasadorul a prezentat preşedintelui personalul ambasadei. 2 s.m. (arg.) v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. ambazonă s.f. (farm.) faringosept. Ambazo-na este recomandată în răceli. ambetă vb. I. refl. (livr.; despre oameni) v. Plictisi. Urî. ambetănt, -ă adj. (livr.; mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Agasant. Enervant. Iritant. Plicticos. Plictisitor. Sâcâitor. Supărător. ambiânt, -ă adj. (despre mediu, atmosferă) ambiental, înconjurător. Calitatea mediului ambiant este hotărâtoare pentru sănătate. ambiânţă s.f. (urmat de determ. care indică felul) ambient, ambiental, anturaj, lume, mediu1, societate, <înv.> mijloc, aer1, atmosferă, cadru, cerc, climat, sferă, pepinieră, ocol. Lucrează într-o ambianţă benefică pentru formarea lui profesională. ambient s.n. (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambiental, anturaj, lume, mediu1, societate, <înv.> mijloc, aer1, atmosferă, cadru, cerc, climat, sferă, pepinieră, ocol. ambientăl, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre mediu, atmosferă) ambiant, înconjurător. 2 s.n. (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambient, anturaj, lume, mediu1, societate, <înv.> mijloc, aer1, atmosferă, cadru, cerc, climat, sferă, pepinieră, ambigen, -ă adj., s.n. 1 adj. (biol; despre animale şi plante) androgin, bigeneric, bisexual, bisexuat, hermafrodit, intersexual. Animalele ambigene au organe de reproducere masculine şi feminine pe acelaşi individ. 2 s.n. (gram.; ieşit din uz) v. Gen neutru. Neutru. ambiguitâte s.f. echivoc, amfibolie, dilogie, echivocitate. Adesea nu este înţeles din cauza ambiguităţii exprimării. ambiguu, -uă adj. (despre cuvinte, enunţuri etc.) echivoc, interpretabil, amfibologie, îndoit. A dat un răspuns ambiguu la întrebare. âmbii, -ele num. colect. amândoi, <înv.> îmbi. âmbit s.n. (mat.; latin.) v. Circumferinţă. Perimetru. âmbitus s.n. 1 (muz.) diapazon, întindere, registru. Ambitusul reprezintă totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical. 2 fig. gamă, evantai. Există un larg ambitus al posibilităţilor de a face un anumit lucru. ambiţie s.f. pretenţie, veleitate, inaghie. Are ambiţia de a ajunge doctor. Nu are nicio ambiţie să devină conducător. ambiţionâ vb. I. 1 refl. (despre oameni) a se încăpăţâna, a se încrâncena, a se îndărătnici, a se îndârji, a merge, a persevera, a persista, a stărui, a păzi, a se întărâta. Se ambiţionează să susţină un punct de vedere fals. 2 tr. (înv.) v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2, ambiţios, -oâsă adj. (despre oameni) 1 pretenţios, veleitar. Cu siguranţă va câştiga concursul, întrucât este o persoană foarte ambiţioasă. 2 încăpăţânat, îndărătnic, îndârjit, perseverent, rezistiv, stăruitor. Este extrem de ambiţios în încercarea de a-şi îndeplini visurile. amblioscop s.n. (tehn. med.) sinoptofor. Amblioscopul este folosit pentru explorarea şi tratamentul tulburărilor vederii binoculare. ambosâj s.n. (mar.) ambosare. Prin ambosaj nava nu-şi va modifica poziţia. ambosâre s.f. (mar.) ambosaj. ambranşament s.n. (tehn.) branşament. De la conducta de canalizare s-a făcut un ambranşament spre stradă. ămbră s.f. 1 chihlimbar cenuşiu. Ambra este o substanţă ceroasă, care se formează în intestinul unei specii de caşalot. 2 ambră galbenă = chihlimbar, succin, <înv.> electru2. Din ambră galbenă se fac bijuterii, obiecte de artă, mătănii, ţigarete. ambroziâc, -ă adj. I ambrozie. Are un parfum cu miros ambroziac. II fig. 1 minunat, splendid, superb, celest, ceresc, divin, dumnezeiesc, edenic, îngeresc, serafic. Muzica pe care o ascultă este ambroziacă. 2 (livr.; despre mâncăruri, băuturi etc.) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Licoros. Plăcut. Savuros. Suculent, ambrozie, -ă adj. (rar) v. Ambroziac. ambulânţă s.f. 1 (transp., med.) autoambu-lanţă, autosalvare, autosanitară, salvare, sanitară (v. sanitar). La locul accidentului a fost chemată de urgenţă o ambulanţă. 2 (med.) ambulanţă de evacuare = spital de evacuare. Ambulanţa de evacuare este folosită pentru răniţii şi bolnavii de pe front. ambulatoriu s.n. (med.) dispensar. în ambulatoriu bolnavii primesc îngrijiri medicale, fără a fi internaţi. ambulăţie s.f. (rar) v. Deplasare. Mergere. Mers. Mişcare. Umblet, ambuşură s.f. (muz.) muştiuc, pliscoi. Prin ambuşura clarinetului se suflă aerul cu gura. ambuteiâ vb. I. tr. (compl. indică butelii, sticle etc.) a îmbutelia. A ambuteiat sticlele cu apă minerală. ambuteiâj s.n. 1 ambuteiere, îmbuteliere. Ambuteiajul sticlelor cu apă minerală se face cu aparate speciale. 2 ambuteiere, carambol. Circulaţia a fost blocată din cauza ambuteiajului de pe şosea. ambuteiere s.f. 1 ambuteiaj, îmbuteliere. 2 ambuteiaj, carambol, ambutisâj s.n. (tehn.) ambutisare. Prin ambutisajul semifabricatelor din tablă se obţin cutii, capace, farfurii etc. ambutisâre s.f. (tehn.) ambutisaj. ameliorâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică stări, procese, situaţii etc.) a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta, a (se) restabili, a (se) drege, a (se) îmbuna, a îndoila, a se tocmi, <înv.> a statornici, a meliora, a (se) însănătoşi, a (se) răzbuna. După săptămâni cu ploi, vremea s-a ameliorat. Situaţia lor familială s-a ameliorat în ultimul timp. ameliorare 172 ameliorăre s.f. amelioraţie, îmbunătăţire, îndreptare, <înv.> îndreptăciune, meliorare, melioraţiune, însănătoşire. Ameliorarea vremii a readus forfota în luncă. ameliorat, -ă adj. (despre stări, procese, situaţii etc.) îmbunătăţit, îndreptat, răzbunat Vremea ameliorată a readus forfota în luncă. amelioraţie s.f. 1 ameliorare, îmbunătăţire, îndreptare, <înv.> îndreptăciune, meliorare, melioraţiune, însănătoşire. 2 (la pl. amelioraţii; agric.) îmbunătăţiri funciare (v. îmbunătăţire). Terenuri improprii sau degradate au fost valorificate prin amelioraţii. amenaja vb. I. tr. (compl. indică interioare, locuinţe etc.) a aranja. A amenajat camerele cabanei înainte de începerea sezonului. amenajare s.f. aranjare. Amenajarea cabanei s-a făcut înainte de începerea sezonului. amendă1 vb. I. tr. (jur.; compl. indică oameni, instituţii etc.) a penaliza, <înv. şi reg.> a globi, a ştrăfui, <înv.> a geremetisi, a globăni. L-a amendat pentru că nu a traversat regulamentar. amendă2 vb. I. tr. (compl. indică declaraţii, opinii, texte, cuvinte etc.) a corecta, a corija, a emenda, a îndrepta, a rectifica, a remedia, a retuşa, <înv.> a corege, a repara. Profesorul amendează greşelile făcute de elevi. amendare1 s.f. (jur.) penalizare. Amendarea lui de către poliţist a fost corectă, deoarece a traversat neregulamentar. amendare2 s.f. corectare, corijare, emendare, emendaţie, îndreptare, rectificare, remediere, retuş, retuşare, rectificaţie, perdaf, reparare. Amendarea greşelilor făcute de elevi este preocuparea de bază a profesorului. amendat, -ă adj. (despre oameni, instituţii etc.) penalizat, <înv. şi reg.> globit. Şoferul amendat este la a doua abatere. amendă s.f. (jur.) penalitate, penalizare, penalizaţie, <înv. şi pop.> gloabă, felicitare, <înv. şi reg.> ştraf, birşag, dârdală, <înv.> globire, hatalm, geremea. A primit o amendă mare pentru încălcarea regulilor de circulaţie. ameninţă vb. I. tr. 11 (compl. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu’sau de o prop. compl. dr.) a avertiza, a mănânţăla, <înv.> a îngrozi, a mustra, a sfida. A ameninţat-o că o va spune părinţilor. 2 a pândi, a paşte2. îi ameninţă o măre primejdie dacă se duc pe munte când este viscol. 3 (mai ales fig.) a periclita, a primejdui, <înv.> a pericolarisi. îşi ameninţă funcţia pe care o are prin ceea ce face. II fig. a anticipa, anunţa, a prevesti, a vesti. Norii grei au ameninţat că va fi furtună. ameninţăre s.f. 11 <înv.> înfricoşătură, îngrozâtură, îngroziciune, îngrozire. Ameninţarea cu moartea pe care o primise l-a determinat să anunţe poliţia. 2 (mai ales fig.) periclitare, primejduire, periclitaţie, <înv.> pericolare, pericolarisire, primejduială. Ceea ce face duce la ameninţarea funcţiei lui. II (concr.) pericol, primejdie, <înv. şi pop.> nevoie, <înv.> zabrac, cumpănă. Nerespec-tarea semnelor de circulaţie reprezintă o mare ameninţare pentru trafic. ameninţăt, -ă adj. (mai ales fig.) periclitat, primejduit. îşi simţea funcţia ameninţată după venirea controlului financiar. ameninţător, -oăre adj. 1 <înv. şi reg.> sperios, <înv.> fulgeros. Rjdică spre ea pumnii ameninţători. 2 (despre fenomene, evenimente, situaţii etc.) periculos, primejdios, periclitant, <înv.> primejduincios, primejduitor. Pe cer sunt nori ameninţători. amenităte s.f. (livr.) v. Amabilitate. Atenţie. Curtoazie. Galanterie. Gentileţe. Politeţe, ament s.m. (bot.) mâţişor, mărţişor, pisicuţă, rânsă, cotoc, mâţ, mâţă, mâţişoară, mâţucă, mâţuş, mugur, mugurel, ţurţalău, ţurţur. Sălciile, nucii, fagii, stejarii şi alunii au amenţi. amentaceu, -ăe adj. (bot.; despre inflorescenţe) amentiform. Nucul are o inflorescenţă amentacee, formată din flori mici, înşirate de-a lungul unui ax, care atârnă ca un ciucure. amentiform, -ă adj. (bot.; despre inflorescenţe) amentaceu. american, -ă s.m., s.f. sinteză. A făcut o salată dintr-un amestec de crudităţi. 2 amestecare, combinare. Prin amestecul unui acid cu o bază se obţine o sare. 3 amestecătură, chirfoseală. Pe biroul lui este un amestec de cărţi, hârtii şi dosare în mare dezordine. 4 amestecare, imixtiune, ingerinţă, intervenţie, <înv.> intervenire. Nu acceptă amestecul cuiva în afacerile lui financiare. 5 amestecătură, încurcătură, hăţiş, împletitură, încâlceală, păienjeniş, potpuriu, tutti-frutti, dedal, varză. în mintea lui era un amestec de fapte şi de amintiri vagi. 6 (înv.) v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. II fig. întrepătrundere. în opera lui se constată un amestec de diverse influenţe. amestecă vb. 1.11 tr. (compl. indică substanţe, materii, lichide etc.) a combina, a mixa, a potroşi, <înv.> a (se) lega1, a cocteiliza. A amestecat sirop de zmeură cu rom. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) a. (se) împletici, a (se) încâlci, a (se) încurca, a mixa, a (se) bramburi, a (se) bulibăşi, a (se) zăpăci, a (se) bălmăji, a holomoci, a (se) învălătuci, a (se) loloţi, a mătrăcăli, a mitocosi, a (se) mitroşi, <înv.> a (se) îngălmăci, a (se) zăminti. A amestecat, din greşeală, firele celor două bobine. 3 intr. a învârti. Amestecă în oală cu o lingură. 4 tr. (compl. indică cărţi de joc) a bate, <înv. şi reg.> a sfeti. I-a venit rândul să amestece cărţile de joc. 5 tr., refl. (biol; compl. sau sub. indică plante sau animale din specii, soiuri sau rase diferite) a (se) corci2, a (se) încrucişa. A amestecat două rase pentru a obţine urmaşi cu însuşiri superioare. 6 refl., tr. (sub. sau compl. indică idei, gânduri, amintiri etc.) a (se) combina, a (se) confunda, a (se) împletici, a (se) încâlci, a (se) încurca, a (se) învălui. Adesea amintirile se amestecă cu visele. 7 refl. (despre oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”) a interveni, a se băga, a se vârî. Ca de obicei, s-a amestecat în discuţie. Te rog nu te amesteca în disputa noastră! 8 tr. (rar; compl. indică alimente) v. Mastica. Mesteca. II refl. recipr. fig. (despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) a interfera, a se îmbina, a se împleti, a se încrucişa, a se întrepătrunde, a se întretăia, a se întreţese. în opera sa se amestecă diverse influenţe. în această afacere interesele lor se amestecă. amestecăre s.f. 1 amestec, combinare. 2 mestecare, mestecat, mestecătură. Pentru amestecarea gemului când fierbe foloseşte o lingură specială. 3 (biol) corcire, încrucişare. Amestecarea unor rase se face pentru a obţine urmaşi cu însuşiri superioare. 4 amestec, imixtiune, ingerinţă, intervenţie, <înv.> intervenire. 5 (jur.; înv.) amestecare de sânge v. Incest. amestecăt, -ă adj. 1 (despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) diferit, eterogen, felurit, împestriţat, mixt, pestriţ, variat, babelic, mistreţ, arlechinat. Clădirea conţine elemente arhitectonice amestecate. 2 (biol; despre plante sau animale din specii, soiuri ori rase diferite) corcit, încrucişat, mistreţ, mistricioi, mistriţat. 3 (despre elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) împleticit, încâlcit, încurcat2, învălătucit, loloţit, mitocosit. Firele amestecate sunt greu de descâlcit. 4 (despre un întreg ca totalitate a părţilor) eclectic, eterogen, hibrid Repertoriul amestecat al teatrului nu atrage multă lume. amestecător s.n. (tehn.) malaxor, me-lanjor. Amestecătorul este folosit la amestecarea unor substanţe pentru omogenizarea lor. amestecătură s.f. 1 amestec, combinare, combinaţie, melanj, mixtură, sinteză. 2 încâlceală, încâlcire, încâlcitură, încurcătură, mixtură, bălmăjeală, mişmaş, talmeş-bal-meş, terci, încurcală, <înv.> îngălmăceală, zăminteală, zămintitură, îmbârligătură. Firele erau într-o amestecătură de nedescris. 3 amestec, încurcătură, hăţiş, împletitură, încâlceală, păienjeniş, potpuriu, tutti-frutti, dedal, varză. 4 amestec, chirfoseală. ameţeălă s.f. 1 (med.) vârtej, vertij, vâjâială, vâjâit1, vâjâitură, <înv.> scutură. Era să cadă din cauza ameţelii. 2 buimăceală, buimăcire, mahmureală, mahmurie, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, bâigu-ială, bâiguire, <înv. şi reg.> uluială, uluire, hăbăucie, opăceală, tehuială, tulniceală, tutuială2, uimăceală, <înv.> ienăcire. Cuvintele lui au trezit-o brusc din ameţeală. amin ameţi vb. IV. 11 tr., refl. a (se) buimăci, a (se) năuci, a (se) zăpăci, a (se) bâigui, a nebuni, <înv. şi reg.> a (se) ului1, a (se) buzumini, a (se) hăbăuci, a se huni, a (se) opăci, a (se) ormoci, a (se) şuchea1, a (se) tehui2, a (se) tuieşi, a (se) tulnici, a (se) tumăni, a (se) tutui2, a (se) uimăci, <înv.> a (se) cebălui, a (se) hămei, a se ienăci, a (se) turmenta, a (se) bârâi, a (se) tâmpi, a (se) vălătuci. Febra mare te ameţeşte.. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) griza, a (se) îmbăta, a (se) turmenta, a se face, a se trece, a (se) turlăci, a (se) abţigui, a (se) chercheli, a (se) matosi, a se şpriţui, a (se) trosni, a (se) beţivăni, a (se) torpila, a (se) trotila, a (se) amnări, a (se) asumata, a (se) chefălui, a (se) învinoşa, a (se) şumeni, a se tântăi, a (se) tehui2, a se trifui, a se trincăni, a (se) căuşa, <înv.> a (se) cărăui1, a (se) cătăni, a (se) atinge, a (se) cocli, a (se) tufli, a se afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) cârpi, a (se) ciupi, a (se) înfierbânta, a (se) magnetiza, a (se) pili2, a (se) sfinţi1, a se tămâia, a se târnosi1, a (se) trăsni, a se turci, a (se) turti, a (se) flecni, a (se) flecui, a (se) oţeli, a (se) machi, a (se) matoli, a (se) nasuli, a (se) vămi, a (se) vopsi. Coniacul l-a ameţit. Toţi s-au ameţit la petrecere. II tr. fig. 1 (compl. indică inima, sufletul, viaţa etc. oamenilor) a bucura, a desfăta, a încânta, a îmbăta, a legăna, a lumina, a mângâia. Speranţa că se va însănătoşi îi ameţeşte sufletul. 2 (despre mirosuri sau arome puternice; compl. indică oameni) a adormi, a îmbăta, a tulbura. Parfumul florilor din grădină o ameţea. 3 (compl. indică oameni) a zăpăci, a adormi, a buimăci, a orbi. L-a ameţit cu linguşiri pentru a obţine ceea ce şi-a propus. ameţit, -ă adj. 1 (despre fiinţe) buimac, buimăcit, năuc, năucit, zăpăcit, bâiguit, capiu, detunat2, <înv. şi reg.> uluit, buimatic, bulhuit, buzuminit, hăbăuc, opăcit, parniu, tehui1, tehuit, tutuit2, <înv.> cebăluit, tâmpit. Ameţit din cauza febrei mari, nu înţelegea ce i se spunea. 2 (despre oameni; cu determ. cauzale introduse prin prep. „de”) năuc, năucit, zăpăcit, beat2, îmbătat. Tânărul, ameţit de fericire, nu se putea concentra la studiu. 3 (despre oameni) băut, beat2, grizat, îmbătat, tulbure, turmentat, <înv. şi pop.> candriu, trecut2, detunat2, turlac, turlăcit, vâjâit2, abţiguit, cherchelit, matosit, şpriţuit, trosnit, trotilat, vesel, amnărit, asumatat, ceaclauz, cemăluit, chermeleu, chiurluit, îmbeţit, învinoşat, leucit2, rătutit, şumen, şumenit, tântăit, trencheş, trifnit, trincănit, tui3, tuiac, tutuit2, vinos, <înv.> cărăui2, groggy, coclit, ceacâr, afectat1, atins, obosit, tuflit, aburit, afumat, aghesmuit, bmmat, cânepiu, ciupit2, făcut2, fezandat2, înfierbântat, magne-tizat, oţelit, pilit2, prăfuit, sfinţit3, tămâiat2, târnosit, trăsnit2, turtit, flecnit, flecuit, plesnit2, arămit2, basculant, chiaunit, chitrofonit, împachetat2, împuşcat, machit, mangă, matol, matolit, matrafoxat, ochit2, trăscănit, vopsit2. Era ameţit şi nu s-a mai urcat la volan. ameţitor, -oâre adj. 1 <înv.> vârtejitor, vârtejos. Se afla la o înălţime ameţitoare. 2 (despre mirosuri, arome etc.) tulburător, îmbătător. Tânăra foloseşte un parfum ameţitor. 3 năucitor, uimitor, uluitor, zăpăcitor, halucinant, nebun. Ritmul dansului era ameţitor. 4 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, despre stări, fenomene etc.) fulgerător, precipitat, vertiginos. Alunecarea pe gheaţă a fost ameţitoare. amfetamină s.f. (farm.) benzedrină,fenami-nă, eva, îngheţată (v. îngheţat). Amfetamina are o puternică acţiune stimulatoare asupra sistemului nervos central. amfiartroză s.f. (anat.) articulaţie semimo-bilă. Amfiartroza este un tip de articulaţie cu mobilitate redusă. amfibiân s.m. (zool.) batracian. Broaştele, salamandrele şi apodele sunt amfibieni. amfibolie s.f. (livr.) v. Ambiguitate. Echivoc, amfibologie, -ă adj. (livr.; despre cuvinte, enunţuri etc.) v. Ambiguu. Echivoc. Interpretabil. amfigeneză s.f. (biol.) amfigonie. în amfige-neză gârneţii uniţi provin de la indivizi separaţi. amfigome s.f. (biol.) amfigeneză. amfiguric, -ă adj. (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nepretis, dubios, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii amfigurice. amfimixîe s.f. (biol.) cariomixie. Amfimixia este reproducerea sexuată în care zigotul se formează prin contopirea gârneţilor materni şi paterni. amfineure s.f. pl. (zool.) amfîneurieni. Amfineurele sunt moluşte marine inferioare. amfineurieni s.m. pl. (zool.) amfineure. amfiteâtru s.n. sală de curs (v. sală1). Conferinţele reputatului profesor umplu amfiteatrele universităţilor. amfitrion, -oână s.m., s.f. gazdă, stăpân, oaspete, <înv. şi pop.> domn, găzdoi, <înv.> ospătător. Amfitrionul pensiunii făcea onorurile. amiâbil, -ă adj., adv. 1 adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) convivial, neconflictual, prietenesc, prietenos. Neînţelegerile dintre statele vecine au avut o rezolvare amiabilă. 2 adv. (modal) prieteneşte, prietenos, camaradeşte. Discuţiile au decurs amiabil. amiâză s.f. 1 miez de zi, miezul zilei (v. miez), prânz, crucea amiezii (v. cruce), înămiezi, namiază, prânzul cel mare (v. prânz), prânzul mare (v. prânz), ziua jumătate (v. zi). Soarele străluceşte puternic la amiază. 2 (astron.; în opoz. cu „nadir”) zenit, namiază, răscrucea cerului (v. răscruce), răscrucile cerului (v. răscruce), <înv.> creştet, punct vertical. Amiaza este punctul cel mai înalt de intersecţie a verticalei locului de referinţă cu sfera cerească. 3 (geogr.; înv.) v. Miazăzi. Sud1, amic, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. apropiat, prieten, <înv. şi pop.> surată, fârtat, ortac, ortăciţă, camarad, <înv. şi reg.> soaţă, dălcăuţ, ţimboraş, <înv.> libovnic, prietnic, soţ, soţie, cafadar, soră. La petrecere a chemat numai amici. 2 s.m. (fam.; iron.) v. Cap. Individ. Ins. Om. Persoană, amicâbil, -ă adj. (latin.) v. Amical. Prietenesc. Prietenos. Tovărăşesc, amicăl, -ă adj., adv. I adj. 1 prietenesc, prietenos, tovărăşesc, camaraderesc, amicabil. Are faţă de el o atitudine amicală. Cei trei colegi au avut o întâlnire amicală. 2 (despre vorbire, ton etc.) afectuos, cordial, familiar, intim, prietenesc, prietenos, neprotocolar. Conversaţia dintre cele două prietene are un ton amical. II adv. bine, prieteneşte, prietenos. Totdeauna era primit amical în grupul lor. amici'e s.f. (înv.) v. Amiciţie. Prietenie, amiciţie s.f. prietenie, <înv. şi pop.> prieteşug, camaraderie, fârtăţie, ortăcie, sindrofie, <înv.> amicie, prietnicie, simbioză, deşit din uz> pobratanie. Amiciţia lor durează de ani de zile. amidopirină s.f. (farm.) aminofenazonă, piramidon. Amidopirina are acţiune febrifugă şi analgezică. amidotrizoât s.n. (farm.) odiston. Amidotri-zoatul este o substanţă de contrast iodată, utilizată în explorarea radiologică a rinichiului, a căilor urinare, a vaselor sangvine şi a cavităţilor cordului. amigdâlă s.f. (anat.) tonsilă, gâlcă, ghindură, guşă, înghiţitoare, bolfă, frăguliţă, găletuşă, ghindă, glandure, lătunoa-ie (v. lătunoi), mandulă, mură2, sugătoare (v. sugător). Amigdalele i s-au inflamat din cauză că a băut apă cu gheaţă. amigdalectomîe s.f. (chir.) tonsilectomie. Prin amigdalectomie se excizează cele două amigdale. amigdaliform, -ă adj. amigdaloid. Conturul desenat este amigdaliform. amigdali'tă s.f. (med.) tonsilită. Suferă de amigdalită cronică. amigdaloid, -ă adj. amigdaliform. amigdalotom s.n. (chir.) tonsilotom. Amig-dalotomul este folosit în amigdalotomie. amigdalotorme s.f. (chir.) tonsilotomie. Amigdalotomia este incizia amigdalelor. amijîvb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. amilâză s.f. (biochim.) 1 diastază. Amilaza este produsă de pancreas. 2 amilază salivară = ptialină. Amilaza salivară este produsă de glandele salivare. amiloidoză s.f. (med.) amiloză. Amiloidoza apare de obicei în infecţiile cronice. amildză s.f. (med.) amiloidoză. amilum subst. (biol.) feculă. Din tuberculii de cartofi se extrage amilum, care este folosit în alimentaţie. amin interj, (fam.) v. Adio! Gata! aminoacid 174 aminoacid s.m. (biochim.) acid aminat. Aminoacizii constituie un component de bază al proteinelor aminobenz€n s.m. (chim.) anilină, fenilami-nă. Aminobenzenul este folosit în industria farmaceutică, în industria textilă, la fabricarea cernelurilor etc. aminofenazonă s.f. (farm.) amidopirină, piramidon. aminofili'nă s.f. (farm.) miofilin. Aminofilina este indicată în tratamentul astmului şi al crizelor de dispnee. aminteâlă s.f. (reg.) v. Aducere-aminte. Amintire. Evocare. Suvenir, aminti vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni, studii, evenimente etc) a arăta, a cita, a indica, a menţiona, a numi, a pomeni, a semnala, a semnaliza, <înv.> a memora, a prenumi, a semnui, a atinge. Autorul a amintit în introducerea lucrării problemele principale ce urmau a fi tratate. 2 (compl. indică evenimente importante, fapte deosebite etc. din trecut) a evoca, a redeştepta, a învia, a reînvia. Aminteşte elevilor faptele eroice ale românilor în Războiul de Independenţă. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică imagini, evenimente etc.) a reţine, a şti, a şucări. îţi mai aminteşti ce revistă ai citit săptămâna trecută? Şi-a amintit că s-au cunoscut la o onomastică. 4 (constr. cu forma neacc. a pron. în ac.; compl. indică oameni, obiecte, fenomene etc. percepute anterior) a rememora, a vedea. Când se uită la băiat, şi-l aminteşte pe tatăl lui. amintire s.f. 11 citare, indicare, menţionare, menţiune, pomenire, semnalare, semnalizare, <înv.> pomană. Amintirea studiilor folosite într-o cercetare ştiinţifică este obligatorie. 2 pomenire, <înv.> pomană, pomelnic, pomină. A făcut parastas pentru amintirea părinţilor săi. 3 aducere-aminte, evocare, suvenir, evocaţie, aminteală, promit, resuvenire, memento, ecou, reconstituire, reconstrucţie. Amintirea întâmplărilor petrecute în copilărie îi face plăcere. 4 memorie, minte. Cele mai mici amănunte ale întâlnirii i-au rămas în amintire. 5 memorie, <înv.> pamente. în amintirea cunoscutului sportiv, se organizează în fiecare an un concurs naţional. II (concr.) 1 semn, suvenir. I-a dat ca amintire un pandantiv. 2 (la pl. amintiri; lit.) memorii (v. memoriu), <înv.> memorande. A început să-şi scrie amintirile. amintit, -ă adj. (despre oameni, studii, evenimente etc) citat2, indicat, menţionat, pomenit, semnalat, <înv.> vorbit2. Studiul amintit este una dintre cele mai bune cercetări ale problemei în discuţie. amiotaxi'e s.f. (med.) ataxie. Amiotaxia provoacă imposibilitatea coordonării mişcărilor. amiotonie s.f. (med.) miatonie. Amiotonia este absenţa sau diminuarea tonusului muscular. amiotrofie s.f. (med.) miatrofie. Amiotrofia este consecinţa unor leziuni degenerative ale neuronilor motori din măduva spinării. amiră s.m. (polit.; înv.) v. Cap încoronat, împărat. Maiestate. Monarh. Suveran. Ţar. amiroână s.f. (polit.; înv.) v. Cap încoronat, împărăteasă. Maiestate. Monarh. Suverană (v. suveran). Ţarină. amitdză s.f. (biol.) diviziune directă, fizipa-ritate, sciziparitate. Amitoza se produce prin strangulare sau prin înmugurire, fără apariţia cromozomilor. amnar s.n. I oţele (v. oţel). Cu amnarul se loveşte cremenea peytru a scoate scântei. I11 (tehn.; la războiul de ţesut) jug, jugăriţă, pochiheci. Cu ajutorul amnarului se ţine întinsă pânza. 2 (constr.) colţar. Amnarele se pun la colţurile unei construcţii ţărăneşti pentru a sprijini acoperişul. amnărîvb. IV. tr.,refL (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, amnărit, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. amniocenteză s.f. (chir.) puncţie amniotică. Amniocenteza se face femeilor însărcinate, în scopul recoltării de lichid amniotic, pentru studierea caracterelor sale chimice, spectrofo-tometrice, citogenetice. amnios s.n. (anat.; la mamifere, păsări şi reptile) <înv.> pieliţa apei (v. pieliţă). Amniosul înveleşte până la naştere fetusul. amniote s.f. pl. (zool) alantoidieni. La amniote embrionul are amnios şi alantoidă. amoniac s.n. (chim.) <înv.> alcaliu volatil, spirt-de-ţipirig. Amoniacul are un miros înţepător, înecăcios. amor s.n. I (astăzi mai ales poetic, glum. sau iron.) 1 afecţiune, dragoste, iubire, <înv. şi reg.> iboste, <înv.> libov, libovie, libovire. Amorul său profund pentru soţie nu este un secret pentru nimeni. 2 (concr) dragoste, iubire, iub, <înv.> tandreţe. Soţul i-a fost primul şi unicul său amor. 3 (înv) v. Afecţiune. Ataşament. Simpatie. I11 amor-propriu = aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţi-ozitate, semeţie, suficienţă, trufie* vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, faloşe-nie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, niel-coşie, <înv.> falnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţa-re, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v.fum), împăunare, păunire, umflare. Amorul-propriu al tinereţii trebuie, uneori, trecut cu vederea. 2 amor socratic = homosexualitate, inversiune sexuală, invertire sexuală, pederastie, uranism. Amorul socratic este atracţia pentru persoane de acelaşi sex. amorăş s.m. (a. plast.) amoretă, putto. Pe tăblia patului sunt sculptaţi amoraşi. amoretă s.f. (a. plast.) amoraş, putto. amorez s.m. (fam.; iron.) v. Amant Concubin. Iubit. Prieten. amoreză vb. I. refl. (astăzi mai ales fam. sau iron.; despre oameni) v. înamora. îndrăgosti. amorezăt, -ă adj. (astăzi mai ales fam. sau iron.; despre oameni) v. înamorat. îndrăgostit, amorăză s.f. (fam.; iron.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). amdrf, -ă adj. 11 (chim., mineral.; despre substanţe) necristalin, necristalizat. Fosforul este amorf. 2 inform. Pe stâncă se observă o masă amorfă de granit. II fig. 1 (despre mulţimi, colectivităţi) dezorganizat, neorganizat, inform. în piaţă se adunase o mulţime amorfa de oameni care scanda lozinci. 2 (fam.; despre oameni) v. Apatic. Blazat. Delăsător. Dezinteresat. Impasibil. Indiferent. Indolent. Lăsător. Letargic. Nepăsător. Pasiv. Placid. Prostrat. Rece. Tembel, amorfă s.f. (bot.; rar) v. Salcâm-mic (Amorpha fructicosa). amoros, -oâsă adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) galant, sentimental. Este renumit pentru aventurile sale amoroase. amoroso [amo'rozo] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) duios. amorsă s.f. (pese) momeală, nadă1, nălucă, momitură, mârşă, nadilă, <înv.> podmet. Foloseşte râme ca amorsă pentru peşti. amortibil, -ă adj. (despre zgomote, şocuri etc.) amortizabil. amortiză vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a (se) îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a amortizat în urma instalării termo-panelor la ferestre. 2 tr. (econ.; compl. indică investiţii) a recupera. După publicarea volumului, editura a reuşit să amortizeze toate cheltuielile făcute. amortizăbil, -ă adj. (despre zgomote, şocuri etc.) amortibil. Zgomotele de afară sunt amortizabile prin instalarea termopanelor la ferestre. amortizâre s.f. alinare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Amortizarea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. amortizăt, -ă adj. (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele amortizate nu mai deranjează pe nimeni. ampriză amortizor s.n. (anat.; la femei; arg.) v. Mamelă. Piept. Sân. amorţeală s.f. 1 înţepeneală. Amorţeala degetelor din cauza frigului îi provoacă dureri. 2 fig. langoare, lâncezeală, lâncezire, moleşea-lă, moleşire, toropeală, toropire, blegire, eclipsă, letargie, mocneală, vegetare, vegetaţie, blegeală,bleojdire, afion. Cu greu se desprinde din starea de amorţeală provocată de caniculă. amorţi vb. IV. I tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) 1 a insensibiliza. Anestezia locală i-a amorţit piciorul. 2 a înţepeni, a paraliza, <înv. şi reg.> a ţepeni, a dreveni, <înv.> a îndreveni. I-au amorţit degetele din cauza frigului. II fig. 1 tr. (compl. indică fiinţe) a moleşi, a muia, a toropi1, a vlăgui, a blegi, a domoli, a înmuia, a bleojdi, a pleoşti, a turti, a tufli, a bălmăji, a deznerva, a matofi. Canicula l-a amorţit. 2 intr. (despre fenomene, manifestări, activităţi, acţiuni etc.) a trena, a lâncezi, a stagna. Interesul pentru cultură nu trebuie să amorţească niciodată. 3 tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descreşte. Dilua. Diminua. Domoli. Estompa. îmblânzi. îndulci. înmuia. Linişti. Micşora. Modera. Muia. Pacifica. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Subţia. Tempera. amorţit, -ă adj. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) 1 înţepenit, dreven, încremenit. Degetele amorţite şi-au revenit greu. 2 fig. moleşit, muiat, toropit, vlăguit, blegit, înmuiat, fleşcăit, turtit. Se simte amorţit din cauza caniculei. amplasă vb. I. tr. (compl. indică instalaţii, maşini, construcţii, sedii etc.) a aşeza, a fixa, a plasa, a situa, a stabili, <înv.> a statornici. A amplasat fabrica departe de centrul oraşului. amplasament s.n. amplasare, aşezare, loc, poziţie, situare, situaţie, <înv.> aşezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stare, stat3. Prin amplasament, supermarketul mulţumeşte pe locuitorii oraşului. amplasare s.f. 1 aşezare, fixare, plasare, situare, stabilire. Primăria a acceptat amplasarea fabricii la marginea oraşului. 2 (concr.) amplasament, aşezare, loc, poziţie, situare, situaţie, <înv.> aşezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stare, stat3, amplifică vb. I. 1 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a creşte, a se intensifica, a se întărâta, a se întări, a se înteţi, a se mări, a spori1, a se umfla, a se iuţi, <înv.> a se adăuga, a se aspri. Forţa vijeliei se amplifică. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică valori electrice, optice, acustice) a creşte, a (se) intensifica, a (se) întări, a (se) mări, a (se) potenţa, a spori1. A amplificat tensiunea curentului electric. Sunetele se amplifică din ce în ce mai mult. 3 refl., tr. a creşte, a (se) dezvolta, a (se) extinde, a (se) îmbogăţi, a (se) lărgi, a (se) mări, a spori1. Schimburile comerciale dintre cele două ţări s-au amplificat în ultimul timp. împrumutul neologismelor amplifică vocabularul unei limbi. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a creşte, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, <înv.> a (se) adăuga, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) înteţi, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se amplifică pe zi ce trece. Singurătatea amplifică depresia. 5 tr. (compl. indică scrieri, enunţuri, idei, procedee de tehnică picturală etc.) a parafraza. A amplificat ideea pentru a fi înţeles. amplificare s.f. 1 accentuare, acutizare, creştere, intensificare, întărire, înteţire, mărire, sporire, <înv.> adăugare. Amplificarea forţei vijeliei a fost devastatoare. 2 creştere, intensificare, întărire, mărire, potenţare, sporire, amplificaţie. S-au făcut remedieri în reţeaua electrică pentru amplificarea tensiunii curentului. 3 amploare, creştere, dezvoltare, extensiune, extindere, îmbogăţire, lărgime, lărgire, mărire, <înv.> dezvelire, lucrare. Amplificarea schimburilor comerciale dintre cele două ţâri s-a produs în ultimul timp. 4 acutizare, agravare, creştere, intensificare, înteţire, mărire, sporire, accentuare, adâncire, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza amplificării disensiunilor dintre ei. 5 acuitate, ascuţime. Faptul că este orb explică amplificarea capacităţii de percepţie a celorlalte simţuri. amplificâţ, -ă adj. 1 (mai ales despre fenomene atmosferice) acutizat, crescut2, intensificat, întărit, înteţit, mărit3, sporit. Forţa amplificată a vijeliei a produs panică în rândul populaţiei. 2 (despre valori electrice, optice, acustice) crescut2, intensificat, întărit, mărit3, potenţat, sporit. Pentru ca sistemul să funcţioneze normal este nevoie de o tensiune amplificată a curentului. 3 crescut2, dezvoltat, extins, îmbogăţit, lărgit, mărit3, <înv.> lucrător. Schimburile comerciale amplificate au fost benefice pentru economia ţârii. 4 (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) acutizat, agravat, crescut2, intensificat, înteţit, mărit3, sporit, exaltat, accentuat, ascuţit2. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunilor amplificate dintre ei. amplificativ, -ă adj. (tehn.; despre dispozitive, aparate etc.) amplificator. A instalat un dispozitiv amplificativ pentru a intensifica semnalul recepţionat de antenă. amplificatdr, -oâre adj., s.n. 1 adj. (tehn.; despre dispozitive, aparate etc.) amplificativ. 2 s.n. (electr.) amplifier. în amfiteatru se foloseşte un amplificator pentru staţia de radio. amplificâţie s.f. (rar) v. Amplificare. Creştere. Intensificare. întărire. Mărire. Potenţare. Sporire. amplifier s.n. (electr.) amplificator, amplitudine s.f. fig. amploare, întindere, mărime. Sociologii au analizat amplitudinea influenţei informaticii asupra formării profesionale a tinerilor. amploâre s.f. 1 amplificare, creştere, dezvoltare, extensiune, extindere, îmbogăţire, lărgime, lărgire, mărire, <înv.> dezvelire, lucrare. Amploarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări s-a produs în ultimul timp. 2 extensiune, extindere, proporţie. Epidemia a luat o mare amploare. 3 forţă, intensitate, volum. Vocea tenorului are o amploare impresionantă. 4 importanţă, însemnătate, semnificaţie, sens, valoare, semnificare, preţ. S-a discutat mult despre amploarea fenomenului globaliză-rii. 5 amplitudine, întindere, mărime. 6 bogăţie, întindere, vastitate. Amploarea şi profunzimea cunoştinţelor dobândite în tinereţe l-au ajutat toată viaţa. 7 volum. Dă amploare părului cu o perie specială. amploiât, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (astăzi rar) v. Funcţionar. Lucrător al statului. Slujbaş. 2 s.m. (ieşit din uz) v. Impiegat, âmplu, -ă adj. 1 (în opoz. cu „mic”; despre suprafeţe, spaţii etc.) întins2, larg, mare1. Epidemia s-a extins pe un teritoriu amplu. 2 (despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) amănunţit2, detaliat, dezvoltat, circum-stanţiat, <înv.> amănunt, dezvolt, dezvoltator. După prezentarea comunicării a urmat o dezbatere amplă. 3 (în opoz. cu „slab”, „stins”; despre voce, sunete, zgomote etc.) detunător, intens, puternic, răsunător, rezonant, ridicat2, tare, tonant, tunător, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este amplu. 4 (despre noţiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) bogat, cuprinzător, extins, larg, lax, întins2, spaţial. Romanul are o structură amplă. Are o perspectivă amplă asupra acestui proiect. ampolos, -oâsă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; livr.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat2. Convenţional. Declamativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent. Manierat. Nefiresc. Nenatural. Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Retoric. ampolozitâte s.f. (livr.) v. Afectare. Afectaţie. Artificialitate. Emfază. Grandilocvenţă. Manierism. Patos. Preţiozitate. Retorism, amprentă s.f. fig. 1 întipărire, semn, urmă, tipar. Cizmele lăsau amprente adânci în zăpadă. 2 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o amprentă a civilizaţiei. 3 (genet.) amprentă genetică = carte de identitate ge-notipică. Amprenta genetică este caracterizarea genotipului fiecărui individ sau al fiecărei celule în scopuri de identificare sau de filiaţie. ampresât, -ă adj. (livr.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Amabil. Atent. Culant. Curtenitor. Drăguţ. Elegant. Galant. Gentil, ampriză s.f. (livr.) v. Ascendent. Autoritate. Consideraţie. Influenţă1. înrâurire. Prestigiu. Reputaţie. Respect. Stimă. Trecere. Vază1. ampulă âmpulă s.f. fiolă, flacon, şip3. A cumpărat de la farmacie o ampulă cu ser fiziologic. amputa vb. I. tr. 1 (chir.; compl. indică membre ale corpului fiinţelor sau segmente ale lor) a ciunti, a reteza, a tăia, a ciungi, a ciumpăvi, <înv.> a ciungări. Medicii i-au amputat accidentatului un picior. I-au amputat mâna pentru a nu i se extinde cangrena. 2 fig. (compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a rade, a radia2, a scoate, a suprima, a şterge, a tăia. A amputat un rând din text. amputare s.f. (chir.) amputaţie, ciuntire, tăiere, ciuntituri Amputarea piciorului este obligatorie în caz de cangrenă. amputat, -ă adj. (chir.; despre membre ale fiinţelor sau despre segmente ale lor) ciung, ciuntit, retezat2, tăiat2, trunchiat, bont2, ciumpav. Are un picior amputat. Poartă o proteză la mâna amputată. amputaţie s.f. (chir.) amputare, tăiere, amu adv. (temporal; pop.) v. Acum. Imediat, îndată. Numaidecât. amulătă s.f. apotropaic, fetiş1, mascotă, talisman, <înv.> advar, baier, noroc, porte-bonheur, sinet. Consideră colţul de lup pe care îl poartă la gât o amuletă. amurg s.n. 1 apus1, asfinţire, asfinţit, crepuscul, înserare, seară, <înv. şi pop.> murg1, amurgire, amurgit, înmurgit, scăpătare, scăpătat1, sfinţit2, <înv. şi reg.> murgeală, murgilă, murgit, scăpătiş, <înv.> sfinţire2, vesperă, zori de seară (v. zori1), vărsarea serii (v. vărsare). Vor ajunge la mare pe la amurg. 2 fig. (de obicei determ. prin ,,vieţii>T) bătrâneţe, senectute, vetustate, cărunteţe, cărunţime. Amurgul vieţii este adesea o perioadă de bilanţ. amurgi vb. IV. intr. l a se însera, a se întuneca, a scăpăta, a înmurgi, <înv. şi reg.> a murgi, a se umbri. Amurgea şi în depărtare se vedeau munţii într-o lumină roşie. 2 fig. (despre lumina zilei) a slăbi, a se stinge. Când lumina amurgeşte, ţăranii se întorc de la câmp. amurgire s.f. (pop.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară, amurgit s.n. (pop.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară, amuşi adv. (temporal; reg.) v. Acum. Imediat, îndată. Numaidecât. amuţă vb. I. tr. (reg.; compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. amuţeălă s.f. (med.; înv.) v. Amuţire. Muţire. amuţi vb. IV. intr. I (med.; despre oameni) a muţi. în urma congestiei cerebrale a amuţit. II fig. 1 (despre sunete, voci, zgomote etc.) a dispărea, a înceta, a se linişti, a muţi, a se pierde, a pieri, a se potoli, a se stinge, a seca. Odată cu venirea nopţii, gălăgia din stradă a amuţit. 2 (despre oameni) a tăcea. Fericit de vestea primită, a amuţit. amuţire s.f. (med.) muţire, <înv.> amuţeală. Amuţirea a apărut în urma congestiei cerebrale. amuză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) desfăta, a (se) dispune, a (se) distra, a (se) înveseli, a petrece, a râde, a (se) veseli, a răsfăţa, a dilui, <înv.> a (se) dileta, ase distrage, a (se) diverti, a (se) eglendisi, a se libovi. Totdeauna se amuză când îşi vede amicii în situaţii ridicole. îi place să-şi amuze musafirii cu bancurile lui. amuzament s.n. 1 agrement, distracţie, divertisment, plăcere, recreere, distrare, <înv.> distragere, eglendisire, eglengea, zefchi. Vara trecută au făcut o călătorie de amuzament. 2 distracţie, joacă, <înv.> zăbavă. Adevărata prietenie nu este un amuzament. amuzânt, -ă adj. 1 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) agreabil, antrenant, distractiv, drăguţ, plăcut, divertismental, fain, <înv.> gentil. întrunirea prietenilor a fost amuzantă. Jocurile de pe calculator sunt amuzante pentru cei mai mulţi copii. 2 (despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) comic, hazliu, ilar, nostim, vesel, drolatic, ilariant, poznaş, năzdrăvan, tordant, diurnat, şod. Copiii sunt amuzanţi prin ghiduşiile pe care le fac. Povestirea unor întâmplări amuzante i-a binedispus. 3 nostim, haios. Poartă o şapcă amuzantă. amuzăţ, -ă adj. (despre oameni) <înv.> distras. Amuzaţi, râdeau ca doi copii. amvon s.n. (arhit. bis.) catedră. Din amvon preotul rosteşte predica sau citeşte Evanghelia. an s.n. 11 (ca unitate cronologică) <înv. şi reg.> vreme, <înv.; astăzi poetio leat, <înv.> veleat. România şi-a proclamat independenţa faţă de Poarta Otomană în anul 1877. 2 (astron.) an astronomic = an echinocţial, an solar, an tropic. Anul astronomic este cuprins între două treceri consecutive ale Soarelui prin dreptul punctului echinocţial de primăvară; an echinocţial = an astronomic, an solar, an tropic; an solar = an astronomic, an echinocţial, an tropic; an tropic = an astronomic, an echinocţial, an solar; an bisect = an bisextil = an mare, <înv.> an visect. Anul bisect sau bisextil are luna februarie formată din 29 de zile; an calendaristic = an civil, an comun. Anul calendaristic este intervalul de timp de la 1 ianuarie până la 31 decembrie; an civil = an calendaristic, an comun; an comun = an calendaristic, an civil; an draconic = an draconitic. Anul draconic este intervalul de timp cuprins între două treceri consecutive ale Soarelui prin acelaşi nod orbital al Lunii; an draconitic = an draconic; an planetar = an sideral, an solar. în anul planetar Pământul efectuează o revoluţie completă în jurul Soarelui; an sideral = an planetar, an solar; an solar = an planetar, an sideral; (pop.) an marev. An bisect. An bisextil; (înv.) an lunesc sinodic v. Perioadă sinodică; an visect v. An bisect. An bisextil. 3 (fin.) an bugetar = an financiar. Anul bugetar începe cu ziua de deschidere a unui cont; an financiar = an bugetar. 4 (la pl. ani; indică un moment din viaţa sau activitatea unui individ, determinat de una ori de mai multe fapte, situaţii, întâmplări etc. particulare) epocă, perioadă, timp, vreme. Anii adolescenţei au fost cei mai frumoşi din viaţa sa. Anii vienezi au fost cei mai prodigioşi din cariera sa muzicală. II (art.; nm. pr.) Anul Nou = Crăciunul Mic (v. crăciun). anabioză s.f. (biol.) criptobioză. Anabioza se manifestă în condiţii neprielnice de viaţă. anabolism s.n. (fiziol.) asimilaţie. Anabolis-mul permite asimilarea nutrimentelor. anacărd s.m. (bot.) Anacardium orientale; anacardier. Din fructele anacardului se extrage o substanţă folosită la lustruirea mobilei. anacardiacee s.f. pl. (bot.) terebintacee. Anacardiaceele au florile unisexuate şi fructul o drupă. anacardier s.m. (bot.) Anacardium orientale; anacard. anaclorhidrie s.f. (med.) achilie gastrică, aclorhidrie. Anaclorhidria este absenţa acidului clorhidric din sucul gastric. anacronic, -ă adj. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, anacronis-tic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare anacronică. anacromstic, -ă adj. (rar; despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) v. Anacronic. Caduc. Demodat. Depăşit. Desuet. Dezactualizat. Inactual. învechit. Neactual. Perimat. Vechi2. Vetust, anacruză s.f. (muz.) auftact. Anacruza este măsura incompletă de la începutul unei compoziţii muzicale. anacuzie s.f. (med., med. vet.) cofoză, surditate totală. Nu aude nimic din cauză că suferă de anacuzie. anadiploză s.f. (stil, ret.) geminaţie,redupli-caţie, repetiţie. Reluarea unui cuvânt la începutul unităţii următoare este o anadiploză. anaer6b, -ă adj. (biol; despre microorganisme) anaerobiotic, anaerofit, anoxibiotic. Microorganismele anaerobe nu se pot dezvolta în contact cu aerul. anaerobiotic, -ă adj. (biol; despre microorganisme) anaerob, anaerofit, anoxibiotic. anaerobioză s.f. (biol.) anoxibioză. Anaero-bioza este forma de viaţă a unor microorganisme anaerobe. anaerofit -ă adj. (biol; despre microorganisme) anaerob, anaerobiotic, anoxibiotic. anafilaxie s.f. (med., med. vet.) alergie, erupţie, exantem, plescaviţă, spuzeală, spuzitură, <înv.> prozăritură. Face anafilaxie la polen. anafor s.n. (lingv.) anaforic, substitut. Anaforul este un cuvânt sau un grup de cuvinte care reia un cuvânt exprimat anterior, în vederea accentuării noţiunii ori ideii exprimate anterior. anaforă s.f. (stil.) epanaforă. O anaforă rezultă din repetarea aceluiaşi cuvânt sau grup de cuvinte pentru accentuarea unei idei. 771 anaforic s.n. (lingv.) anafor, substitut, anâfură s.f. (bis.) părticică, ipsomă. După slujbă, preotul împarte anafura credincioşilor. anagh'fic, -ă adj. (poligr.; despre caractere) anagliptic. Pentru persoanele nevăzătoare se tipăresc cărţi cu caractere anaglifice. anagliptic, -ă adj. (poligr.; despre caractere) anaglific. anagnost s.m. 1 (ist.) <înv.> citeţ. în Roma antică anagnoştii erau sclavi cultivaţi care îi citeau stăpânului în timpul mesei şi al băii acestuia. 2 (bis.) ipodiacon. Anagnoştii ajută pe clerici la serviciul religios. anagramă vb. I. tr. (compl. indică cuvinte, fraze) a anagramatiza. A anagramat un cuvânt pentru a obţine altul. anagramatiză vb. I. tr. (compl. indică cuvinte, fraze) a anagrama, anagramă s.f. antimetabolă. Semnează folosind o anagramă. anahoret s.m. ascet, eremit, pustnic, schimnic, sihastru, schimonah, solitar, <înv.> aschi-tac, aschitean, colibnic, monah, oşelnic, schitnic. Trăieşte izolat, ca un anahoret. anahoretic, -ă adj. fig. (mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente) modest, sărac, sărăcăcios, simplu, umil, slab, strâmt, umilit. Duce o viaţă anahoretică. analci'd s.n. (chim.) hexaclorciclohexan. Pentru distrugerea păduchilor, a ploşniţelor, a puricilor şi a ţânţarilor se foloseşte analcid. analecte s.f. pl. crestomaţie, <înv.> catalecte. A consultat câteva analecte istorice din secolul al XlX-lea. analfabet, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. neştiutor de carte, netrecut prin şcoală, întunecat, urs. în ţările subdezvoltate sunt mulţi analfabeţi. 2 adj. fig. ignorant, necunoscător, neiniţiat, nepriceput, neştiutor, profan, îngrămădit, mirean, neşcolit. Este total analfabet în domeniul muzicii clasice. analfabetism s.n. neştiinţă de carte, <înv.> neştire de carte. în orice ţară civilizată se urmăreşte eradicarea analfabetismului. analgâtic, -ă adj., s.n. (farm.) analgezic, antalgic, antinevralgic, calmant, lenitiv, sedativ. Medicamentele analgetice temperează sau înlătură durerea. analgezic, -ă adj., s.n. (farm.) analgetic, antalgic, antinevralgic, calmant, lenitiv, sedativ. analgezie s.f. (med.) analgie. Analgezia este pierderea totală a sensibilităţii la durere. analgezfaă s.f. (farm.) antipirină, fenazonă. Analgezina este un medicament antitermic. analgie s.f. (med.) analgezie. analitic, -ă adj. deconstructivist. Critică analitică. analist, - ă s:m., s.f. 1 s.m., s.f. comentator. Cei mai buni analişti politici sunt invitaţi în emisiunile de televiziune. 2 s.m. (arg.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. analiză vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) a cerceta, a examina, a investiga, a studia, a urmări, a anvizaja, a considera, a cerca, <înv.> a dieci, a medita, a privi, a socoti, epiteorisi, a explora, a frecventa, a răspica, a scărmăna. A analizat cauzele fenomenului de secetă. 2 (compl. indică texte, opere literare, scrieri istorice, articole de lege etc.) a comenta, a explica, a interpreta, a recenza2, <înv. şi pop.> a tâlcui, <înv.> a socoti, a descifra, a întoarce. Juriştii au analizat noua lege din punct de vedere constituţional. I11 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare>T) a cerceta, a examina, a măsura, a observa, a privi, a scruta, a studia, a urmări, a cerca, a iscodi, <înv. şi reg.> a chemului, a oglindi, a tiposi, <înv.> a ispiti, a observarisi, a perierghisi, a coase. Când a venit în vizită, viitorii socri l-au analizat din cap până în picioare. 2 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică obiecte, fiinţe etc.) a (se) căuta, a (se) cerceta, a (se) examina, a (se) studia, <înv.> a (se) cerca. Un cadou se primeşte cu plăcere, nu se analizează în cele mai mici amănunte. analizăre s.f. 1 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) analiză, cercetare, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiere, studiu, urmărire, examinaţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. Analizarea fenomenului de secetă a fost făcută sistematic. 2 analiză, comentare, explicare, interpretare, lectură, <înv. şi pop.> tâlcuire, <înv.> erminie, interpretaţie, tâlcuială, descifrare. Analizarea de către jurişti a noii legi s-a făcut din punct de vedere constituţional. analiză s.f. 11 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) analizare, cercetare, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiere, studiu, urmărire, examinaţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. 2 analizare, comentare, explicare, interpretare, lectură, <înv. şi pop.> tâlcuire, <înv.> erminie, interpretaţie, tâlcuială, descifrare. 3 apreciere, comentariu, critică (v. critic), evaluare. Analiza pe care a făcut-o operei scriitorului a publicat-o într-o revistă de mare circulaţie. 4 (med., med. vet.) probă. Cercetând analizele renale, medicul l-a diagnosticat cu o hernie a rinichiului. II cercetare, examinare, observare, observaţie, scrutare, studiere, studiu, luare-aminte, iscodire, <înv.> iscoadă, ispită, ispiteală, ispitire, luare de seamă, scrutin. Analiza atentă a tânărului de către viitorii socri a fost stânjenitoare pentru el. II11 (chim.) analiză electrochimicâ = electroanaliză, electrogravimetrie. Analiza electrochimicâ este realizată cu ajutorul curentului electric. 2 (mat.) analiză combinatorie = combinato-rică (v. combinatorie). Analiza combinatorie anapoda se ocupă de problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilităţi de ordonare a unor obiecte după anumite reguli. 3 (lingv.) analiză distribuţională = lingvistică distri-buţională. Analiza distribuţională se bazează pe reperarea contextelor în care apare un element lingvistic şi pe eliminarea integrală a sensului din analiză şi descriere. 4 (art.; inform.) analiza discursului = parsare. Analiza discursului este împărţirea unui discurs în unităţi sintactico-semnatice cu ajutorul calculatorului. analog1 s.n. (fin.; în Ev. Med., în Mold.; înv.) v. Cotă. Taxă. analog2, -oâgă adj. apropiat, asemănător, asemenea, asemuit, comparabil, corespondent, similar, confratern, sinonim, <înv.> asemănat, asemuitor, podobnic, semăluitor, semănaş, semănător2, tocmai, înrudit. Criminalistul le vorbeşte studenţilor despre două cazuri analoage. analogie s.f. afinitate, analogism, apropiere, asemănare, asemuire, concordanţă, corespondenţă, potrivire, similaritate, similitudine, potriveală, <înv. şi reg.> semuială, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, semeninţă, semuire, înrudire. între culturile romanice există numeroase analogii. între cei doi există analogie de idei. analogism s.n. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, asemuire, concordanţă, corespondenţă, potrivire, similaritate, similitudine, potriveală, <înv. şi reg.> semuială, asemeninţă, semeniş, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, semeninţă, semuire, înrudire. anamnestic, -ă adj. (med.) anamnezic. Medicul cere familiei informaţii anamnestice cu privire la bolnav. anamneză s.f. (med.) interogatoriu. Medicul, înainte de a propune un tratament, trebuie să facă bolnavului sau anturajului său o anamneză privind istoricul bolii ori detaliile legate de evoluţia acesteia. anamnezic, -ă adj. (med.) anamnestic. anancăst, -ă adj. (psih.) anancastic, obsesiv, obsesional. Psihopatie anancastă. anancastic, -ă adj. (psih.) anancast, obsesiv, obsesional. ananghie s.f. (mai ales la pl. ananghii) greutate, încercare, mizerie, necaz, nevoie, suferinţă, vicisitudine, <înv. şi pop.> urgie, <înv.> ispită, nevolnicii (v. nevolnicie), saxana. A trecut cu bine prin multe ananghii în cursul vieţii. anapoda adv., adj. invar. I adv: (modal) 1 aiurea, înfiorător, îngrozitor, prost, rău, brambura. Afacerile îi merg anapoda. 2 aiurea, alandala, brambura, andăra- bandăra. Cărţile erau puse anapoda pe birou. II adj. invar, (despre oameni) 1 aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, zănatic, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, deşucheat, ţicnit, bezmeticit, năzdrăvan, pălăvatic, vâjâit!2, anarhie zărghit, aiurist, aiuristic, bramburit, dilit, sanchiu, zurliu, <înv. şi reg.> mătalnic, prilestit, paliu2, pane, panceaur, paralizat, păsmăngit, stropşit, şucheat, şuchi, treşucheat, trifhit, tui3, tuiac, tuieş, tulnic2, <înv.> turluliu, silhui2, sifilitic, smucit2, trăsnit2, ţăcănit2, lepşit, târşit2, dilimac, dilimache, dilimandros. Prin tot ce face arată că este un om anapoda şi neserios. 2 aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâiguit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic, bramburit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, evaporat, împrăştiat, pierdut. Anapoda cum este, a uitat să încuie uşa casei. anarhie s.f. 1 (polit.) <înv.> nestăpânire. Când nu există o autoritate statală fermă, ordine şi disciplină socială, atunci se poate spune că este anarhie. 2 (arg.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere, anarhist, -ă adj., s.m., s.f. dinamitard, libertar. Disputele politice pot provoca acţiuni anarhiste. anarhosindicali'sm s.n. sindicalism. Anar-hosindicalismul a fost un curent în mişcarea muncitorească apărut la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea, care susţinea că scopul luptei clasei muncitoare este obţinerea de reforme economico-sociale cu ajutorul sindicatelor. anartrie s.f. (med.) afemie. Bolnavul de anartrie îşi pierde abilitatea de exprimare a ideilor şi a sentimentelor prin vorbire. anasârcă s.f. (med.) anasarhie, <înv.> leuco-flegmasie. Anasarca este un edem generalizat al ţesutului celular subcutanat. anasarhie s.f. (med.) anasarcă, <înv.> leuco-flegmasie. anason s.m. (bot.) 1 Pimpinella anisum; chimen-de-câmp, chimen-de-grădină, mărariul-cel-tare (v. mărariu), pimpineală, pimpineală-mare, secărea, secărea-de-grădină. 2 anason-dulce = anason-mare = ana-son-nemţesc = Foeniculum vulgare; chi-men-dulce, fenicul, molură, fenhiel, fenicel, fincen, molotru, secară-dulce; ana-son-franţuzesc = anason-stelat = Illicium anisatum; badian; (art.) anasonul-cailor = Bupleurum diversifolium; urechea-iepurelui (v. ureche). anastâză s.f. (livr.) v. însufleţire. înviere. Sculare. anastigmăt, -ă adj. (fiz.; despre sisteme de lentile) anastigmatic. Lentilele anastigmate corectează toate aberaţiile optice. anastigmatic, -ă adj. (fiz.; despre sisteme de lentile) anastigmat. anatâs s.n. (mineral.) octaedrit. Anatasul este un polimorf al dioxidului de titan, care se găseşte adesea sub formă de cristale cu opt feţe, variat colorate, mai ales în rocile eruptive. anatămă s.f. (relig.) afurisenie, afurisire, blestem, excomunicare, excomu-nicaţie, <înv.> procleţenie, procleţie, catara. Pentru blasfemie, a fost pedepsit cu anatema. anatemiza vb. I. tr. (relig.; compl. indică oameni) a afurisi, a blestema, a damna, a excomunica, a oropsi, <înv.> a procleţi, a lepăda. L-a anatemizat pentru blasfemie. anatemizat, -ă adj. (relig.; despre oameni) afurisit, blestemat, dansat, excomunicat, oropsit, <înv. şi reg.> procleţit, <înv.> proclet, treclet. Călugărul anatemizat a părăsit mănăstirea. anati'de s.f. pl. (omit.) anseride. Anatidele au ca tip reprezentativ raţa. anatomie s.f. 11 (biol.) anatomie vegetală = fitotomie. Anatomia vegetală se ocupă cu studierea structurii organismului vegetal. 2 (med., med. vet.) anatomie patologică = patomorfologie. Anatomia patologică studiază modificările histochimice şi citochimice în cursul unei boli. 3 (med. vet.) anatomie animală = zootomie. Anatomia animală se ocupă cu studiul structurii corpului animalelor. 4 (art.; biol.) anatomia celulei = citoana-tomie. 5 (anat.; rar) v. Disecare. Disecţie. II fig. 1 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, cercetare, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiere, studiu, urmărire, explorare, exploraţie. Anatomia fenomenului de secetă a fost făcută sistematic. 2 (anat.; fam.; glum.) v. Corp. Oase (v. os). Trup. anchetă vb. I. tr. (jur.) a cerceta, a instrui, a instrumenta, a vălătui. Poliţia anchetează crima. anchetăre s.f. (jur.) anchetă, cercetare, instruire, instrumentare, vălătaş, <înv.> cercătură, dopros, sprafeă, coman-diroveă, frământare, inventar, pisanie. Anchetarea crimei durează de luni de zile. anchetă s.f. 1 (jur.) anchetare, cercetare, instruire, instrumentare, vălătaş, <înv.> cercătură, dopros, sprafeă, coman-diroveă, frământare, inventar, pisanie. Ancheta crimei durează de luni de zile. 2 (sociol; şi anchetă de opinie) poli, sondaj de opinie. Anchetele de opinie sunt frecvent folosite de televiziuni. anchiloză vb. I. refl., tr. (med., med. vet.) a înţepeni, a prinde. I s-a anchilozat un picior din cauza reumatismului. anchilozăre s.f. (med., med. vet.) anchiloză, înţepenire, prindere. Reumatismul i-a produs anchilozarea piciorului. anchilozăt, -ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) inert, înţepenit, ţeapăn, prins2, mort. A rămas cu piciorul anchilozat din cauza reumatismului. anchiloză s.f. (med., med. vet.) anchilozare, înţepenire, prindere, anchiră s.f. (mar.; înv.) v. Ancoră, ăncie s.f. (muz.; la instrumente muzicale de suflat) pană, limbă. Cornul englez este prevăzut cu ancie. ancilar, -ă adj. (livr.; despre persoane aflate în subordinea cuiva) v. Ascultător. Obedient. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Supus. Umil. ancolă vb. I. tr. (tehn.; compl. indică materiale) a încleia. Pentru a deveni impermeabile, unele produse semifabricate sunt ancolate cu amidon sau cu soluţii coloidale. ancolâre s.f. (tehn.) încleiere. Ancolarea se face cu amidon sau cu soluţii coloidale pentru a le face impermeabile. ancombrănt, -ă adj. (livr.) 1 (despre obiecte, lucruri etc.) v. Deranjant Jenant Incomodant. 2 fig. (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Agasant. Enervant. Iritant. Oripilant. Păcătos. Plicticos. Plictisitor. Sâcâitor. Supărător, ancorăj s.n. (tehn., mar.) ancorare. Ancorajul navei a fost dificil. Prin ancoraj piesa metalică a fost fixată pe zidărie. ancorâre s.f. (tehn., mar.) ancoraj. ăncoră s.f. (mar.) <înv. şi pop.> urs, <înv. şi reg.> rac, <înv.> anchiră, cătuşă, cârlig, mâţă, fier de corabie. Când s-au apropiat de mal marinarii au aruncat ancora. ancrasâ vb. I. refl. 1 (tehn.; despre electrozi, piese ale unui sistem tehnic, mecanisme etc.) a se îmbâcsi, a se murdări. Motorul maşinii s-a ancrasat şi abia mai funcţionează. 2 (tipogr.; despre tipare sau despre literele unui tipar) a se îmbâcsi. După o folosire îndelungată, tiparul s-a ancrasat. andănte adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) liniştit, moderat, rar. andantmo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) repejor, andălî vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda. 2 tr. (compl indică activităţi, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Iniţia, începe. ăndăra-bandăra adv. (modal; reg) v. Aiurea. Alandala. andivă s.f. (bot.) Cichorium endivia; cicoa-re-de-grădină (v. cicoare1), ţicorie. andosă vb. I. tr. (jur.; compl. indică oameni) a abilita, a autoriza, a delega, a împuternici, a învesti, <înv.> a ispravnici, a mirui1, a slobozi, a volnici. Şi-a andosat fiica să încaseze contravaloarea cecului. andosament s.n. (jur.) abilitate, andosare, delegaţie, împuternicire, mandat, procură, <înv.> procuraţie, vechilâc, vechilet, vechilimea, plirexusiotită. Are andosament de a-l reprezenta în proces. andosănt, -ă s.m., s.f. (jur.) andosator, comitent, împuternicit, mandatar, reprezentant, înfaţişător, <înv.> ispravnic, manda-tor. Andosantul autorizează pe cineva să-i încaseze contravaloarea unui cec. andosâre s.f. (jur.) abilitate, andosament, delegaţie, împuternicire, mandat, procură, <înv.> procuraţie, vechilâc, vechilet, vechilimea, plirexusiotită. andosator, -oâre s.m., s.f. (jur.) andosant, comitent, împuternicit, mandatar, reprezentant, înfaţişător, <înv.> ispravnic, andrişeâ s.f. (bot.; reg.) v. Pălăria-cucului (v. pălărie) (Geranium phaeum). androfâg, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Antropofag. Canibal. 791 androgenetic, -ă adj. (genet.) androgenic. androgeneză s.f. (genet.) androgenie. Androgeneza este procesul de formare a hormonilor masculini. androgenic, -ă adj. (genet.) androgenetic. androgenie s.f. (genet.) androgeneză. androgin, -ă adj., s.m., s.f. (biol; despre plante şi animale) ambigen,bigeneric, bisexual, bisexuat, hermafrodit, intersexual. Animalele androgine au organe de reproducere masculine şi feminine pe acelaşi individ. androginie s.f. 1 (biol.) bisexualitate, hermafrodism, hermafroditism, intersexuali-tate. Androginia este starea unui organism care prezintă gonade de ambele sexe. 2 (med.) ginandromorfism, pseudohermafroditism. Androginia este starea unui individ care are glandele sexuale ale unui sex şi organele genitale externe şi caracterele sexuale ale celuilalt sex. android s.m. (în opere de anticipaţie) cyborg, robot. Personajul principal din film este un android. andurânţă s.f. (livr.) v. Răbdare, aneantizâ vb. 1.1 tr. (compl. indică lucruri, spaţii etc.) a distruge, a nimici, <înv. şi pop.> a sminti, a prăpădi, a lichida, <înv.> a nimicnici, a desfiinţa, a extermina, a spulbera, a topi, a îmburda. Bombardamentul a aneantizat cartiere întregi. Beţi fiind, au aneantizat tot ce au găsit în bar. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a (se) demola, a (se) distruge, a muri, a (se) nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a (se) sfărâmă, a (se) spulbera, a (se) stinge, a (se) strivi, a ucide, a (se) zdrobi. Eşecul avut nu i-a aneantizat speranţele. aneantizâre s.f. distrugere, nimicire, lichidare, desfiinţare, exterminare, spulberare, topire. Au fost amendaţi pentru aneantizarea lucrurilor din bar. anecddtă s.f. 1 glumă, spirit, banc2, gag, poantă, leterii, polojenie, trancotă, witz, wit, dumă. îi plac anecdotele vânătoreşti spuse cu haz. 2 (lit.) glumă, snoavă, dafie, iznoavă, jitie1, palotie, polojenie, trantie, <înv.> beseadă, glumie, faceţie. A publicat o culegere de anecdote. anecdotic, -ă adj., s.f. 1 adj. (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) hazliu, spiritual, sărat2. Relatarea faptelor a fost anecdotică. 2 s.f. (lit.; rar) v. Acţiune. Afabu-laţie. Fabulaţie. Intrigă. Subiect, anectâ vb. I. tr. (latin.; compl. indică teritorii, state etc.) v. Alipi. Anexa. Ataşa. încorpora, anemic, -ă adj. I (despre oameni) clorotic. Cu trecerea anilor, a devenit o persoană anemică, fără vigoare, care s-a izolat de lume. II fig. 1 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre lumină, surse de lumină) mic, pal, palid, redus, slab, leşinat2, chior. încearcă să citească, dar lumina anemică îi oboseşte ochii. 2 (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) deplorabil, lamentabil, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereu- şit, nesatisfacător, nevaloros, prost, slab, stângaci. Prestaţia boxerului favorit a fost anemică. 3 (în opoz. cu „talentat”; despre oameni de litere, de artă, muzicieni etc.) netalentat, nevaloros, prost, slab. Nu a fost greu să se constate că este un jurnalist anemic. anemie s.f. 11 (med., med. vet.) spanemie, slăbie1. Anemia este determinată de scăderea cantitativă şi calitativă a globulelor roşii şi a hemoglobinei din sânge. 2 (med.) anemie mediteraneeană = talasemie. Anemia mediteraneeană are un caracter ereditar dominant şi se manifestă în special la populaţiile din bazinul mediteraneean. 3 (med.) anemiefalciformă = drepanocitoză, siclemie. Anemia falciformă este o anomalie ereditară a sângelui, cu evoluţie gravă. 4 (impr.) anemie aplastică v. Panmieloftizie. Panmie-lopenie. II fig. debilitate, fragilitate, gracili-tate, neputinţă, slăbiciune, şubrezenie. Munca extenuantă şi oboseala l-au adus în stare de anemie. anemiere s.f. fig. şubrezire, anemizare. Prostul gust duce la anemierea artei. anemizare s.f. fig. (rar) v. Anemiere. Şubrezire. anemoffl,-ă adj. (bot.; despre plante) anemo-gam. La plantele anemofile polenizarea se face prin intermediul vântului. anemofilie s.f. (bot.) anemogamie. Anemo-filia se produce prin interemediul vântului. anemogăm, -ă adj. (bot.; despre plante) anemofil. anemogamie s.f. (bot.) anemofilie. anemogen, -ă adj. (despre procese fizico-ge-ologice, instalaţii etc.) eolian. Turbinele anemogene sunt acţionate de vânt. anemografîe s.f. (meteor.) <înv.> scrisoarea vânturilor (v. scrisoare). Anemografia se ocupă cu studierea vânturilor. anemonă s.f. 1 (bot.) Pulsatilla montana; dediţel, gâgâţele. 2 (zool) anemo-nă-de-mare = Actinia; actinie, dediţel-de-ma-re, trandafir-de-mare. Anemona are organul bucal înconjurat de tentacule. anemoscop s.n. (meteor.) giruetă. Anemo-scopul indică direcţia vântului. anemotrop s.n. (tehn.) aeromotor, motor eolian. Anemotropul este un motor acţionat de vânt. anemotropi'sm s.n. (biol.) aerotropism. Anemotropismul se produce sub influenţa concentraţiei de oxigen din aer. anepifizfe s.f. (med.) apinealism. Anepifizia este o afecţiune a glandei pineale. anepigrăf, -ă adj. (despre monumente, monede etc.) anepigrafic. Multe monumente sunt anepigrafe. anepigrafic, -ă adj. (despre monumente, monede etc.) anepigraf. anerisi'vb. IV. tr. (jur.; în opoz. cu „a valida”; înv.; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) v. Aboli. Abroga. Anula. Desfiinţa. Infirma. Invalida. Suprima, aneroi'd s.n. (fiz., meteor.) barometru aneroid, barometru metalic. Cu aneroidul se măsoară variaţiile presiunii atmosferice. anevoios anerosi'e s.f. (med.) anerotism. Anerosia este lipsa instinctului sexual. anerotism s.n. (med.) anerosie. anesteziant, -ă adj., s.n. (farm.) anestezic, anestezic, -ă adj., s.n. (farm.) anesteziant. Pentru rana sa nu a fost nevoie de un anestezic. în ultimul timp au apărut medicamente anestezice noi. anestezie s.f. (med., med. vet.) anestezie rahidiană = anestezie spinală = anestezie subarahnoidiană = rahianestezie. Anestezia rahidiană se face prin puncţie lombară şi prin injectarea unei substanţe anestezice în canalul rahidian. anesteziolog, -ă s.m., s.f. (med.) anestezi-ologist, anestezist, narcotizator. Anestezi-ologul este medicul specialist în anestezie. anesteziologfst, -ă s.m.,s.f. (med.) anesteziolog, anestezist, narcotizator. anestezist, -ă s.m., s.f. (med.) anesteziolog, anesteziologist, narcotizator. aneurie s.f. (med.) aneuroză. Aneuria este 0 slăbire a funcţiilor nervoase. aneurină s.f. (biochim., farm.) orizanină, vitamina Br Aneurina se utilizează în special în tratamentul bolii beri-beri. aneuroploidi'e s.f. (biol.) heteroploidie. Aneuroploidia este starea unui organism care are un număr de cromozomi în plus sau în minus faţă de cel normal. aneurdză s.f. (med.) aneurie. anevoie adv., adj. invar. I adv. (modal) 1 abia, anevoios, dificil, greoi, greu. Se mişcă anevoie fără baston. 2 dificil, greu, grăpiş. Această teoremă a fost anevoie de înţeles pentru mulţi elevi. 3 greu, sichiş. I-a înapoiat anevoie datoria. 4 greu, prost, rău. Se merge anevoie pe această şosea plină de gropi. II adj. invar, (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) anevoios, dificil, greu, laborios, dificultos, penibil, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenicios, belaliu, <înv.> nevoincios, nevoios. anevomţă s.f. (înv.) v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Incovenient. Inconveni-enţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. anevoios, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) anevoie, dificil, greu, laborios, dificultos, penibil, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenicios, belaliu, <înv.> nevoincios, nevoios. Munca pe care trebuie să o facă este anevoioasă. 2 (mai ales despre acţiuni ale oamenilor) epuizant, extenuant, istovitor, obositor, penibil, vlăguitor, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenicios, <înv.> trudelnic, trudnic, trudos, zdrobitor. Din cauza şoselei cu gropi călătoria cu maşina a fost anevoioasă. 3 (despre probleme, situaţii, circumstanţe etc.) dificil, greu, delicat, gingaş, ingrat, scabros. Este în situaţia anevoioasă de a-l refuza. 4 (despre mişcări, acţiuni etc. ale fiinţelor) dificil, greoi, silnic. Are un mers anevoios din cauza anchilozei. 5 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, chinuit, greu, mizer, mizerabil, necăjit, anex 180 prost, rău, <înv. şi pop.> necăjos, înfiorător, urât2, păsmăngit, amar, apăsat2, apăsător, puturos. Trece printr-o perioadă anevoioasă. 6 (despre respiraţie, suflu) greu. Are o respiraţie anevoioasă din cauza bolii de inimă. 7 (despre modalităţi de abordare a unor probleme, procedee, metode sau despre profesii, preocupări, acţiuni etc. ale oamenilor) dificil, greu, dificultos, aspru, spinos. Se confruntă adesea cu aspectele anevoioase ale cercetării arheologice. II adv. (modal) abia, anevoie, dificil, greoi, greu. anex, -ă adj. 1 accesoriu, auxiliar, secundar, subsidiar. Are o eşarfă de mătase ca element anex la rochie. 2 (despre acte, documente etc.) alăturat, anexat, ataşat, <înv.> embereclisit. Actele anexe sunt cele originale. anexă vb. I. tr. 1 (compl. indică acte, documente etc.; cu determ. introduse prin prep. „de”, „la” sau în dat.) a alătura, a ataşa, a embereclisi. A anexat la dosar şi o autobiografie. 2 (compl. indică teritorii, state etc.) a alipi, a ataşa, a încorpora, <înv.> a adăuga, a întrupa, a lipi, a anecta. Câştigând bătălia, au anexat provincii din alt stat. anexâre s.f. alipire, anexiune, ataşare, încorporare, încorporaţie. Anexarea unei provincii din alt stat a provocat proteste internaţionale. anexăt, -ă adj. 1 (despre acte, documente etc.) alăturat, anex, ataşat, <înv.> embereclisit. 2 (despre teritorii, state etc.) alipit, ataşat, încorporat. Teritoriul anexat are importante zăcăminte minerale. anexă s.f. 1 adaos, apendice, completare, supliment, addenda, <înv.> lipitură. Volumul de poezii are o anexă care cuprinde postumele poetului. 2 fig. (glum.) apendice, umplutură. A fost şi el invitat de cei doi în oraş doar ca anexă. anexită s.f. (med.) ooforosalpingită, salpin-goovarită, tuboovarită. Multe femei suferă de anexită. anexiune s.f. alipire, anexare, ataşare, încorporare, încorporaţie. anflamă vb. I. refl. (livr.; despre oameni) v. Entuziasma. înflăcăra. însufleţi. Pasiona, angajâ vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a încadra, a lua, a numi, a primi, <înv. şi pop.> a năimi, a băga, a pogodi, <înv.> a înnăimi. L-a angajat ca economist infirmă. 2 refl. (despre oameni) a intra, a se încadra, a se tocmi, a se băga, a se vârî, a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, a se apuca, <înv.> a se înnăimi. S-a angajat paznic la o fermă zoologică.3 tr. (compl indică bunuri mobile sau imobile, obiecte de folosinţă temporară etc.) a închiria, <înv. şi pop.> a tocmi, <înv. şi reg.> a năimi, <înv.> a prinde. A angajat o maşină pentru a vizita oraşul. 4 refl. (despre oameni) a. făgădui, a se îndatora, a se însărcina, a se obliga, a promite, a se arvuni, a zice, <înv. şi reg.> a jurui, a se prinde, <înv.> a se adeveri, a se apuca, a se oblăgătui, a se lega1. S-a angajat să-şi termine studiul până la sfârşitul lunii. 5 refl. (milit.; despre forţe militare) a porni. Toate unităţile militare s-au angajat în luptă. 6 refl. (despre oameni) a intra, a se ambala, a se angrena, a se antrena, a se aprinde, a se înfierbânta, a se înflăcăra. S-au angajat într-o polemică inutilă. angajament s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, ,^-ţine”) asigurare, cuvânt, fagăduială, făgăduinţă, legământ, promisiune, vorbă, parolă, fagăduire, <înv. şi reg.> fagadă, fagădaş, fagădeţ, juruită, juruinţă, <înv.> promitere, sfătuit, voroavă, bacalâm. Angajamentele avocatului îi redau speranţa că fiul ei va fi eliberat. 2 îndatorire, obligaţie, sarcină, <înv.> obligament, legătură. în scurt timp a reuşit să-şi rezolve toate angajamentele. angajâre s.f. 1 încadrare, numire, primire. Angajarea lui la firmă s-a făcut după un examen dificil. 2 intrare, încadrare. Pentru a se socializa, este necesară angajarea tinerei într-un serviciu. angajât, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. salariat, slujbaş, <înv. şi pop.> năimit, sim-briaş, breslaş, <înv.> lefaş, lefegiu, supus. Fratele ei este angajat, iar sora este elevă. 2 s.m. (la pl. angajaţi) personal, salariaţi (v. salariat), slujbaşi (v. slujbaş). Angajaţilor firmei li s-au mărit salariile. angarâ s.f. 1 (lapl. angarale; fam.) v. Dificultate. Greutate. Neajuns. Vicisitudine. 2 (fin.; în trecut; înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 3 (în trecut; înv.) v. Corvoadă. angeîtă s.f. (med.) vascularită. Angeita este inflamaţia vaselor sangvine. ăngel s.m. (în creştinism, mozaism şi islamism; înv.) v. înger. Seraf. Spirit bun. Spirit ceresc. Spirit sfânt. angelic, -ă adj. 1 îngeresc, serafic, serafimic, cherubic, <înv.> serafiu. Copilul are o faţă angelică. 2 fig. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, eburneu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet angelic. angelîsm s.n. (livr.) v. Candoare. Castitate. Feciorie. Inocenţi Neprihănire. Nevinovăţie. Pudicitate. Pudoare. angevrn, -ă s.m., s.f. angioin. Angevinii locuiesc în provincia franceză Anjou. anghehcă s.f. (bot.) Archangelica officinalis; anghelină, antonică, bâlbor, buciniş, păstârnac-pădureţ. anghelină s.f. (bot.) 1 Archangelica officinalis; anghelică, antonică, bâlbor, buciniş, păstârnac-pădureţ. 2 Primula longiflora; ţâţa-vacii (v. ţâţă). 3 anghelină-sălbatică = Angelica silvestris; antonică, anghilă s.f. (iht.) Anguilla anguilla; ţipar, linear, ugor, <înv.> vârlan. anghilest s.n. (bis.; la ortodocşi; înv.) v. Ocţoih. anghinăre s.f. (bot.) 1 Cynara scolymus; scolim, carciofoi, spinul-câinelui (v. spin). Anghinarea este folosită în alimentaţie şi în medicină. 2 anghinare-sălbatică = Onopordon acanthium; ciulin, ghimpe1, ghimpe-mare (v. ghimpe1), scai, scai-măgăresc, scaiete, pălămidă1, scai-mare, scai-muced, scai-voinicesc, sita-zânelor (v. sită), spin-alb, spin-măgăresc, spinul-cerbului (v. spin); (art.) anghinarea-oilor= Hypochoeris uniflo-ra; calapăr-de-munte. anghină s.f. (ţes.; înv.) v. Nanchin. angînă s.f. (med.) 1 angor, ghindurare, gâl, <înv.> coracă. Bolnavii de angină au o greutate în respiraţie şi în înghiţire. 2 angină difterică = angină faringiană = difterie, difterie faringiană, şopârlaiţă, bolfa, şopârlariţă. Angina difterică este o boală contagioasă acută, caracterizată prin apariţia unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respiraţie şi febră; angină monocitară = febră ganglionară, monocitoză acută, mono-nucleoză infecţioasl Angina monocitară este o boală infecţioasă acută, determinată de un virus care intră în organism pe cale orofa-ringiană sau sangvină; angină pectorală = boala Heberden (v. boală), stenocardie, angină de piept, <înv.> coracă. Bolnavii de angină pectorală acuză dureri constrictive la nivelul regiunii precordiale, însoţite de angoasă şi de senzaţia de moarte iminentă; (fam.) angină de piept v. Angină pectorală. Boala Heberden (v. boală). Stenocardie. 3 (reg.) v. Scarlatină. angioblastom s.n. (anat.) hemangioblastom. Angioblastomul este un hemangiom capilar malign, cu localizare cerebrală. angiocardiopatie s.f. (med.) cardiopatie arterială. Angiocardiopatia este o afecţiune cardiacă. angiocolecistograffe s.f. (med.) angioco-legrafie,biligrafie, colangiografie. Angiocole-cistografia este vizualizarea radiografică a colecistului şi a căilor biliare. angiocolegrafîe s.f. (med.) angiocolecis-tografie, biligrafie, colangiografie. angiocoli'tă s.f. {med.) colangită. Angiocolita apare mai ales în febra tifoidă şi în calculoza biliară. angioin, -ă s.m., s.f. angevin. angiom s.n. nev vascular. Angiomul este o tumoare vasculară circumscrisă, congenitală sau dobândită. angiomatoză hemoragică s.f. (med.) he- mangiomatoză. Angiomatoza hemoragică se manifestă prin apariţia unor angioame pe piele şi pe mucoase. angioplegfe s.f. (med., med. vet.) paralizie vasculară. angioragie s.f. (med., med. vet) hemoragie arterială. angiorexi'e s.f. (med., med. vet.) ruptură vasculară. angiosderoză s.f. (med.) 1 scleroză vasculară. 2 angioscleroză renală = nefroangioscle-roză, nefroscleroză, scleroză renali Angioscle-roza renală evoluează spre insuficienţă renală. 81 | angiospâsm s.n. (med.) spasm vascular, angiospasmodic, -ă adj. (med.) angiospastic. angiospâstic, -ă adj. (med.) angiospasmodic. Bolile angiospastice sunt însoţite de spasme vasculare. angiotonfe s.f. (med.) vasotonie. Angiotonia reprezintă tonusul muscular. angiotripsie s.f. (chir.) vasotripsie. Prin angiotripsie se realizează o hemostază prin compresie cu un instrument special (angiotri-bul). angleză s.f. contradans. Angleza este un vechi dans popular englez. anglicâsc, -eâscă adj. (înv.) v. Britanic. Englez. Englezesc. anglicism s.n. (lingv.) englezism. în ultimii ani au pătruns în limba română multe anglicisme. anglici'st, -ă s.m., s.f. (lingv.) anglist. Angli-ciştii au făcut studii filologice despre Shakes-peare. anglie s.f. (înv. şi reg.) v. Condei. Creion, anglist, -ă s.m., s.f. (lingv.) anglicist. anglofil, -ă adj., s.m., s.f. angloman, filoenglez. Angţofilii admiră şi aprobă tot ce este englezesc. anglofih'e s.f. anglomanie. Apreciază anglo-filia lui. angloman, -ă adj., s.m., si. anglofil, filoenglez. anglomanie s.f. anglofilie. angoasa vb. I. 1 tr. (psih.; compl. indică oameni) a nelinişti. Zgomotele o angoasează. 2 (compl. sau sub. indică oameni) tr., refl. a (se) alarma, a (se) alerta, a (se) frământa, a se impacienta, a intriga, a (se) îngrijora, a (se) nelinişti, a preocupa, a (se) speria, a (se) tulbura, a (se) îngândura, a (se) îngrija, <înv.> a (se) îngriji, a (se) îngrijui, a (se) lărmui, a nepăciui, a (se) intrigarisi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o angoasează. Toţi s-au angoasat din cauza avertismentelor meteorologice. angoasât, -ă adj. (despre oameni) alarmat, alertat, frământat2, impacientat, intrigat, îngrijorat, neliniştit, speriat2, impacient, îngrijat, tresărit2, îngândurat, morcovit, <înv.> îngrijit, neodihnit. Angoasaţi din cauza avertismentelor meteorologice, au părăsit oraşul. angoasă s.f. 1 (psih.) anxietate, nelinişte. Angoasa este însoţită de diverse fenomene neurovegetative. 2 (compl. sau sub. indică oameni) tr., refl. a (se) alarma, a (se) alerta, a (se) frământa, a se impacienta, a intriga, a (se) îngrijora, a (se) nelinişti, a preocupa, a (se) speria, a (se) tulbura, a (se) îngândura, a (se) îngrija, <înv.> a (se) îngriji, a (se) îngrijui, a (se) lărmui, a nepăciui, a (se) intrigarisi, a Vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o angoasează. Toţi s-au angoasat din cauza avertismentelor meteorologice. ângor s.n. (med.) angină, ghindurare, gâl, <înv.> coracă. angrena vb. I. 1 tr. (tehn,; compl. indică elemente ale unui sistem tehnic) a acupla, a cupla, a lega1. A angrenat elementele sistemului de racordare la reţeaua de gaz metan. 2 refl. fig. (despre oameni) a se angaja, a intra, a se ambala, a se antrena, a se aprinde, a se înfierbânta, a se înflăcăra. S-au angrenat într-o polemică inutilă. angrenâj diferenţial (tehn.; la autovehicule) diferenţial. Angrenajul diferenţial favorizează învârtirea, cu viteze diferite, a două roţi coaxiale. angrosist, -ă adj., s.m., s.f. (com.) <înv.> embor, toptangiu. Este negustor angrosist. Angrosiştii fac comerţ angro. ângstrom s.m. (metrol.) nanometru. Angstro-mul este folosit ca unitate de măsură pentru lungimile de undă ale radiaţiilor electromagnetice. angular, -ă adj. 1 (geom.) angulos, unghiular. A desenat o figură geometrică angulară. 2 angulos, colţuros, unghiular, <înv. şi reg.> încolţurat, <înv.> unghios. Are un scris angular. angulos, -oâsă adj. 1 (geom.) angular, unghiular. 2 angular, colţuros, unghiular, <înv. şi reg.> încolţurat, <înv.> unghios. ângulus s.n. (anat.) unghi vasculo-cardiac. Angulusul este format de întretăierea celor două arcuri ale marginii drepte a inimii. anhidridă s.f. (chim.) anhidridă arsenioasă = arsenic, arsenic alb, trioxid de arsen, şar2, săricică, şoriceasă, şoricioaică, <înv. şi reg.> piatra-şoricelului (v. piatră), şorecie, şoricică, <înv.> şoricească (v. şoricesc). Anhidrida arsenioasă este o substanţă sub formă de pulbere albă foarte toxică; anhidridă azotică = pentoxid de azot. Anhidrida azotică şi trioxidul de azot sunt unii dintre cei mai răspândiţi oxizi instabili şi explozivi; anhidridă carbonică = bioxid de carbon, dioxid de carbon. Anhidrida carbonică are gust acid; anhidridă fosforică = pentoxid de fosfor. Anhidrida fosforică serveşte la deshidratarea gazelor, fiind folosită şi în sintezele organice; anhidridă sulfurică = trioxid de sulf. Anhidrida sulfurică inspirată poate produce edem pulmonar; anhidridă sulfuroasă = bioxid de sulf, dioxid de sulf, sulf volatil (v. sulf). Anhidrida sulfuroasă este folosită în vopsitorie ca decolorant. anihila vb. I. tr. 11 (compl. indică planuri, manifestări etc. ale oamenilor sau efecte, acţiuni etc.) a anula, a contracara, a împiedica, a neutraliza, a opri, a zădărnici, a strâmtora. Nimeni nu poate anihila consecinţele faptelor sale. 2 (compl. indică agenţi patogeni) a inactiva, a suprima. Prin dezinsec-ţie se încearcă să se anihileze microbii din saloanele spitalului. 3 (în credinţe şi superstiţii; compl. indică vrăji, farmece, blesteme etc.) a dezlega. Vrăjitoarea ştie să anihileze deochiul. Efectul blestemului nu poate fi anihilat. II fig. 1 (compl. indică sentimente, acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) a anula, a neutraliza, a paraliza, a steriliza, a nulifica. Spaima i-a anihilat orice reacţie. 2 (compl. indică capii unei organizaţii, ai unei bande etc.) a decapita. Poliţiştii au reuşit să-l anihileze pe şeful bandei de animalitate traficanţi. 3 (compl. indică oameni) a împiedica, a obstrucţiona. încearcă să dezlege misterele crimei, dar este mereu anihilat în tentativele sale. anihilânt, -ă adj. anihilator. Medicamentul are un efect anihilant asupra durerii. anihilare s.f. 1 anulare, contracarare, împiedicare, neutralizare, oprire, zădărnicire, <înv.> neutralizare. Anihilarea consecinţelor faptelor sale este imposibilă. 2 dezlegare. Se duce la o vrăjitoare să îi ceară anihilarea blestemelor. anihilat, -ă adj. (despre agenţi patogeni) inactiv, suprimat, anihilator, -oâre adj. anihilant. anfl s.m. (bot.) Indigofera trictoria; indigotier. Anilul este un arbore tropical din frunzele căruia se extrage indigoul. anilină s.f. (chim.) aminobenzen,fenilamină. Anilină este folosită în industria farmaceutică, în industria optică, în industria textilă, la fabricarea cernelurilor şi a vopselelor. animâ vb. 1.1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a (se) însufleţi, a (se) înviora, a (se) aprinde, a (se) dezmorţi, a (se) electriza, a (se) încinge1, a (se) înfierbânta, a (se) înflăcăra, a învia, a vivifica. Cu glumele lui a animat atmosfera din sală. 2 tr. fig. (compl. indică activităţi, procese etc.) a activa, a activiza, a dinamiza, a intensifica, a înviora, a stimula, a însufleţi, a reînvia, a vivifica. Munca animă forţele şi energia organismului. animâl s.n. (zool.) 1 creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, necuvântător, vietate, vieţuitoare (v. vieţuitor), <înv. şi pop.> lighioană, <înv. şi reg.> suflător, vită, <înv.> dihanie, săzdanie, suflătură, suflare, zidire, ziditură. în natură există încă multe animale necunoscute de om. 2 bestie, dihanie, fiară, jivină, sălbăticiune, <înv. şi pop.> lighioană, gadină, jiganie, jigodie, bidiganie, ciută, gad, oară2, pociganie, poghi-bală, sălbăticie, sălbăticime, sălbăticitură. Se teme să nu fie atacat de animalele pădurii. 3 animal cu sânge cald = homeoterm. Animalele cu sânge cald îşi păstrează temperatura corpului relativ constantă, indiferent de variaţiile temperaturii externe. animâlcul s.m. (biol; înv.) v. Spermatoid. Spermatozoid. Spermie. animalculist s.m. (biol.) spermatist. Animal-culiştii susţineau că în spermatozoid se află, miniaturizat, viitorul organism. animâlic, -ă adj. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime animalică. 2 (deprec.; despre sex) sălbatic, animalitâte s.f. atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, animaliza 182 inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fără-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru animalitatea lor. animaliza vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) abrutiza, a (se) dezumaniza, a (se) îndobitoci, <înv.> a (se) dobitoci, a (se) desufleţi. Alcoolul animali-zează omul. Adesea omul se animalizeazâ din cauza lipsei culturii. animalizâre s.f. abrutizare, dezumanizare, îndobitocire. Animalizarea omului din cauza lipsei culturii apare în multe medii sociale. animalizât, -ă adj. (despre oameni) abrutizat, dezumanizat, îndobitocit, <înv.> dobitocit. Din cauza alcoolului unii oameni, animalizaţi, devin violenţi. animare s.f. însufleţire, înviorare, învioşare, electrizare, înflăcărare, vivificare. Animarea atmosferei unei întruniri se face cu glumele lui. animat -ă adj., adv. I adj. 1 (despre convorbiri, conversaţii etc.) însufleţit, viu, vivant. între ei a fost o discuţie animată. 2 (despre atmosferă, ambianţă) însufleţit, înviorat, învioşat, electrizat, înflăcărat, trepidant, vivificat. Atmosfera animată din sală l-a binedispus. II adj. (gram.; despre substantive, gen) sexuat. Substantivele animate desemnează fiinţe. III adv. (muz.; indică modul de executare a unei piesei muzicale) con anima, animâto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) vioi. animat6r, -oâre s.m., s.f. însufleţitor, suflet .Prietenul său este animatorul petrecerilor. animăţie s.f. 1 antren, însufleţire, vervă, vioiciune, vivacitate, viaţă. A fost o petrecere plină de animaţie. 2 agitaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, văl-măşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs animaţia mulţimii adunate în piaţă. animozitâte s.f. 1 altercaţie, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă (v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împută-ciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepă-ciuire, netocmeală, rurtocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură,ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de animozitate între cei doi parteneri de afaceri. 2 discordie, duşmănie, hainie, inamiciţie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură1, vrajbă1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, nepri-etenie, oţărâtură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o animozitate veche. aninâ vb. I. (pop.) 1 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Agăţa. Apuca. Atârna. Lua. Prinde. Ţine. 2 tr. (compl indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) v. Acroşa. Agăţa. Atârna. Prinde. Pune. Spânzura. Suspenda, aninâre s.f. (pop.) v. Acroşaj. Acroşare. Agăţare. Agăţat1. Atâmare. Atârnat1. Pprin-dere. Prins1. Spânzurare. Spânzurat1. Suspendare. aninâş s.m. (bot.) Alnus viridis; arin-de-mun-te, arin-verde, liliac-de-munte (v. liliac1). aninât1 s.n. (pop.) v. Acroşaj. Acroşare. Agăţare. Agăţat1. Atâmare. Atârnat1. Prindere. Prins1. Spânzurare. Spânzurat1. Suspendare. aninât2, -ă adj. (pop.; despre obiecte, materiale etc.) v. Agăţat2. Atârnat2. Spânzurat2. Suspendat. aninătoâre s.f. (pop.) v. Agăţătoare (v. agăţător). Atârnătoare. Gaică. anion s.m. (fiz., chim.) ion negativ. Anionul se deplasează către anod în timpul electrolizei. aniom't s.m. (chim.) răşină anionactivă. Anionitul reţine anionii dintr-o soluţie. anisiân, -ă adj., s.n. (geol.) virglorian. Straturi geologice anisiene. Anisianul este primul etaj al triasicului mediu alpin. anis6l s.m. (chim.) eter fenilmetilic, metoxi-benzen. Anisolul este folosit ca solvent şi ca materie primă în industria chimică. . aniversâ vb. I. tr. (compl. indică evenimente, oameni, instituţii etc.) a celebra, a sărbători, a serba, a ţine, a prăznui, <înv. şi reg.> a prăznici. Universitatea şi-a aniversat cu fast întemeierea. aniversăre s.f. 1 celebrare, sărbătorire, serbare, celebraţie, prăznu-ire, prăznuială. Aniversarea universităţii s-a făcut cu fast. 2 zi aniversară, zi de naştere, ziua naşterii (v. zi). Aniversarea ei este la 10 martie. anizoddnt, -ă adj. (despre animale) hetero-dont. Animalele anizodonte au dinţii diferenţiaţi în incisivi, canini, premolari şi molari. anizogamet s.m. (biol.) heterogamet Anizo-gametul este un gamet deosebit morfologic de partenerii săi şi de cei de sex diferit. anizogami'e s.f. (biol.) heterogamie. Anizo-gamia este o înmulţire sexuală prin unirea a doi gameţi diferiţi. anizotrop, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, substanţe etc.) eolotrop. Corpurile anizotrope nu prezintă proprietăţi fizice identice în toate direcţiile. anizotropi'e s.f. (fiz.) eolotropie. anod s.m. (fiz.) electrod pozitiv, pol pozitiv (v. pol1), <înv.> placă. Anodul captează electronii emişi de catod dintr-o baie de electroliză. anodin, -ă adj. 1 (mai ales despre fapte, manifestări, creaţii ale oamenilor) neimportant, neînsemnat, fad, frivol, şters. Spectacolul a fost anodin. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) inofensiv, neofensiv. A fost o revoltă anodină. anodontă s.f. (zool.) Anodonta cygnea; scoică-de-baltă, scoică-de-lac. anomalie s.f. 1 (psih.) abatere, abnormitate, anormalitate, deviere, disfuncţie, derapaj, dezordine. Bolnavul prezintă grave anomalii de comportament. 2 (med., med. vet.) cusur, defect, meteahnă, <înv. şi reg.> pacea. Are o anomalie gravă la un picior. anomie, -ă adj. dezorganizat, neorganizat. în unele societăţi viaţa este anomică. anomie s.f. debandadă, dezordine, dezorganizare, haos, neorânduială, neordine, zăpăceală, brambureală, harababură, calamandros, <înv.> dezorânduială, dezmăţ, dezmăţare. Pe stadion este o adevărată anomie după meci. anonim, -ă adj. 1 (despre autori, artişti etc.) necunoscut, neidentificat, neştiut2. Tabloul aparţine unui pictor anonim. 2 (despre texte, tipărituri etc.) nesemnat. A primit o scrisoare anonimă. anopi'e s.f. (med.; astăzi rar) v. Divergenţă verticală. Hipertropie. Strabism vertical. Sursumvergenţă. anopistogrâf, -ă adj. (despre texte, tipărituri etc.) anopistografic. Textele anopistografe sunt scrise sau tipărite pe o singură faţă a colii. anopistografic, -ă adj. (despre texte, tipărituri etc.) anopiştograf. anoprocti'e s.f. (chir) anus artificial, anorexie, -ă adj. (med.; despre fiinţe) inape-tent. în perioada în care a avut febră a fost anorexie. anorexie s.f. (med.) inapetenţă. Anorexia este pierderea poftei de mâncare. anorgânic, -ă adj. (chim.; despre corpuri) inorganic, mineral, neorganic. Diamantul este un corp anorganic. anormăl, -ă adj. 1 nefiresc, nenormal, neobişnuit, suspect, factice, dubios. Aude un zgomot anormal la motorul motoci- 83 | cletei. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) abnorm, nefiresc, nenormal, neobişnuit, suspect, dubios, fiţos, <înv.> preastrăin, deviat. Are un comportament anormal 3 {despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) morbid, nesănătos, patologic, bolnăvicios, maladiv. Este de o curiozitate anormală. Are o teamă anormală de microbi. anormalitate s.f. 1 {psih.) abatere, abnormitate, anomalie, deviere, disfuncţie, derapaj, dezordine. 2 {med., med. vet.) infirmitate, invaliditate, schilodenie, beteşug, meteahnă, <înv. şi reg.> neputinţă, slăbănogeală, slăbănogie, betegeală, betegie, betegire, picneală, <înv.> pocire, slăbănogire, sacatlâc. S-a născut cu o anormalitate gravă la picior. anost, -ă adj. 1 {mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) neinteresant, plicticos, plictisitor, fastidios, adormitor, arid, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i separe anost. 2 {despre viaţa, existenţa oamenilor) banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, morocănos, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tem, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost anostă. anosteâlă s.f. {înv.) v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1, anosti vb. IV. refl. {constr. cu un pron. pers. în dat.; înv.; despre oameni) v. Plictisi. Urî. anosti'e s.f. {înv.) v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1, anotimp s.n. sezon, <înv. şi reg.> timp, vreme, <înv.> stagiune. în zonele temperate sunt patru anotimpuri. anoxibiotic, -ă adj. {biol; despre microorganisme) anaerob, anaerobiotic, anaerofit. Microorganismele anoxibiotice nu se pot dezvolta în contact cu aerul. anoxibioză s.f. {biol.) anaerobioză. Anoxibi-oza este forma de viaţă a unor microorganisme anoxibiotice. anoxie s.f. {med.) hipoxie. Anoxia este scăderea oxigenului din ţesuturile organismului sub valorile normale. ansamblu s.n. 1 întreg, tot, unitate. Casele cartierului rezidenţial formează un ansamblu arhitectonic armonios. 2 totalitate. întrucât este premiantul clasei, reuşeşte să influenţeze ansamblul colegilor. 3 sistem, univers. Profesorul a făcut o expunere a ansamblului filosofic al lui Kant. 4 colectiv, formaţie, trupă. Ansamblul de muzică populară al şcolii a câştigat concursul naţional 5 {statist.) ansamblu statistic = colectivitate statistică, populaţie statistică. Ansamblul statistic reprezintă un grup de indivizi supuşi unui studiu statistic. ansă s.f. {med.) buclă, anseri'de s.f. pl. {omit.) anatide. Anseridele au ca tip reprezentativ raţa. anseriforme s.f. pl. {omit.) lamelirostre, palmipede. Anseriformele au gâtul lung şi cele trei degete de la picioare unite printr-o membrană. ansilâj s.n. {agron.) ansilare, însilozare. Ansilajul se foloseşte pentru conservarea nutreţurilor verzi. ansilare s.n. {agron.) ansilaj, însilozare. antagdnic, -ă adj. antagonist, opus, potrivnic. Doctrinele celor două partide sunt antagonice. antagonism microbian s.n. {biol.) antibioză. antagonist; -ă adj. antagonic, opus, potrivnic, antalgic, -ă adj., s.n. {farm.) analgetic, analgezic, antinevralgic, calmant, lenitiv, sedativ. Medicamentele antalgice temperează sau înlătură durerea. antamâ vb. I. tr. {compl. indică lucrări, discuţii etc.) a aborda, a iniţia, a începe. A antamat cu mult curaj un nou proiect de cercetare. antebraţ s.n. {anat.) pulpa mâinii (v. pulpă). Copilul are o arsură pe antebraţ. antecâlcul s.n. antecalculare, antecalculaţie. Antecalculul este un calcul anticipat al preţului unui produs sau al unui serviciu. antecalculare s.f. antecalcul, antecalculaţie. antecalculaţie s.f. antecalcul, antecalculare. antecedent, -ă adj., s.n. 1 adj. {despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) anterior, dinainte, precedent, premergător, anticipat, <înv.> precezător, trecut2. Multe din evenimentele actuale se explică prin situaţia antecedentă. 2 s.n. (jur.; şi antecedent penal) pomelnic. Având antecedente, judecătorul i-a mărit pedeapsa. antecedenţă s.f. anterioritate, precedent, precedenţă, prioritate. Antecedenţa nu-i justifică poetului valoarea pe care o pretinde. antecesor, -oăre s.m., s.f. înaintaş, precursor, predecesor, premergător, <înv.> înainte-mer-gător, prediteci, procatoh, prodrom, selef. Scriitorii de astăzi au antecesori celebri. antedevi'z s.n. deviz de antecalculaţie. A făcut antedevizul pentru evaluarea preţului de cost. antediluvian, -ă adj. fig. 1 (mai ales despre intervale de timp, epoci istorice) imemorabil, imemorial, străvechi, sur. Unele mamifere s-au adaptat la viaţa marină din timpuri geologice antediluviene. 2 (fam.; iron.; despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) v. Anacronic. Antic. Caduc. Demodat. Depăşit. Desuet. Dezactualizat. Inactual. învechit. Lânced. Mucegăit. Neactual. Perimat. Prăfuit. Răsuflat. Ruginit. Vechi2. Vetust. antegărdă s.f. (milit.; în opoz. cu „ariergardă”) avangardă. Patru soldaţi formau antegarda trupei. antenatăl, -ă adj. (biol, med., med. vet.) prenatal. în perioada antenatală a stat mult timp în pat. antenă s.f. 1 (zool; la unele mamifere) mustaţă, vibrisă. Artropodele au antene. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. antenupţiăl, -ă adj. prenupţial. înainte de a se căsători, cei doi tineri au primit certificate antenupţiale. antep s.m. (bot.; reg.) v. Mahaleb. Vişin-tur-cesc (v. vişin1) (Prunus mahaleb). anteport s.n. (mar.) avanport. în anteport staţionează temporar navele. antepozftie s.f. (lingv.) antepunere,procliză. Antepoziţia unui prefix. anticancerigen antepunere s.f. (lingv.) antepoziţie,procliză. anteră s.f. (bot.) polinie. Antera se află în vârful staminelor. anterevoluţionâr, -ă adj. (polit.) prerevo-luţionar. A resimţit puternic tumultul anilor anterevoluţionari. anterior, -oâră adj., adv. I adj. 1 (cu sens temporal; despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) antecedent, dinainte, precedent, premergător, anticipat, <înv.> precezător, trecut2. Multe din evenimentele actuale se explică prin situaţia anterioară. 2 (cu sens local; în opoz. cu „dinapoi”; despre părţi ale obiectelor, construcţiilor etc.) dinainte. Partea anterioară a maşinii a fost zdrobită în accident. II adv. (temporal) 1 înainte. îşi aminteşte perfect discuţia care a avut loc anterior. 2 dinainte. Hainele anterior pregătite au fost puse în valiză. anteriorităte s.f. antecedenţă, precedent, precedenţă, prioritate, anteriu s.n. (bis.) reverendă, sutană, caftan, mintie, <înv.> libadea. Anteriul preotului este de mătase. anterozoi'd s.m. (biol.) gamet mascul, microgamet, spermatogamet. antestepă s.f. (geomorf.) silvostepă. Antestepa este o zonă de tranziţie între pădure şi stepă. antet s.n. (inform.) header. antevorbitor, -oâre s.m., s.f. preopinent, <înv.> prevorbitor. Antevorbitorul său a avut o intervenţie interesantă. anti-aging [,anti'ei<%ir]J adj. invar, (cosmet.; engl; despre produse cosmetice) v. Antirid. antibacteriân, -ă adj. (biol) antimicrobian. O substanţă antibacteriană are acţiune bac-tericidă sau bacteriostatică. antibenzopirină s.f. (chim.) oleat de magneziu. Antibenzopirina este un bun conducător de electricitate. antibioză s.f. (biol.) antagonism microbian. ântic, -ă adj. I (despre popoare, civilizaţii, culturi ale unor popoare etc.) vechi2. Neoclasicismul s-a bazat pe elemente ale culturii antice greceşti şi latine. II fig. 1 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare cam antică. 2 clasic. Era un tânăr de o frumuseţe antică, ce amintea de normele artei greco-latine. anticalofilie s.f. anticalofilism. Anticalofilia este o atitudine de combatere a cizelării artistice excesive în opera literară. anticalofilism s.n. anticalofilie, anticaloric, -ă adj., s.n. (farm.) antifebril, antipiretic, antitermic, febrifug. Aspirina este un medicament anticaloric. anticămeră s.f. (constr.) sală1, <înv.> antişam-bră, perdea. Multe persoane aşteaptă în anticamera primarului. anticancerigen, -ă adj. (farm.; despre medicamente, metode de tratament etc.) anticanceros 184 anticanceros, antimitotic, antineoplazic, antioncogen. Au apărut medicamente noi anticancerigene. anticanceros, -oâsă adj. (farm.; despre medicamente, metode de tratament etc.) anticancerigen, antimitotic, antineoplazic, antioncogen. anticar1 adj. invar. (milit.; despre arme sau despre mijloace de apărare) antitanc. în divizie sunt multe tunuri anticar. Soldaţii au săpat şanţuri anticar. anticar2 s.m. 1 buchinist. Anticarul a reuşit să achiziţioneze nişte cărţi vechi foarte valoroase. 2 (arheol.; înv.) v. Arheolog, anticariat s.n. anticărie. în anticariate se găsesc cărţi foarte valoroase. anticăriu, -ie adj. (înv.) v. Arheologic, anticataliză s.f. (chim.) cataliză negativă. în anticataliză viteza de reacţie este micşorată de un inhibitor. anticărie s.f. anticariat, antichitâte s.f. 1 (mai ales art. Antichitatea; ist.; nm. pr.) Evul Vechi (v. ev). în Antichitate s-au dezvoltat civilizaţii vechi. 2 vechime, <înv. şi reg.> vechitură, <înv.> învechime, străvechime, vechie. Peste tot în ţară sunt vestigii din antichitate. 3 (rar) v. Vechime. Vetustate. Vetusteţe. anticidonăl, -ă adj. (meteor.) anticiclonic. în această regiune s-a format un centru anticiclonal. anticiclonic, -ă adj. (meteor.) anticiclonal. anticipă vb. I. tr. 1 (compl. indică evenimente, fenomene ale naturii etc.) a anunţa, a prevesti, a vesti, a promite, <înv.> a arăta, a ameninţa. Norii grei au anticipat furtuna. 2 (compl. indică acţiuni, fapte viitoare, întâmplări despre care nu se poate afla încă în mod direct) a intui, a presimţi, a simţi, a mirosi, a adulmeca, a aulma, a ulma. A anticipat devalorizarea valutei. 3 a devansa. Deşi a trăit în Antichitate, a anticipat multe idei ştiinţifice moderne. 4 (compl. indică manifestări, curente artistice etc.) a anunţa. Pre-romantismul a anticipat romantismul. 5 a preceda. Da Vinci a anticipat, prin ideile şi descoperirile sale, realizările tehnologice din secolele următoare. 6 (compl. indică idei, propuneri, planuri, proiecte etc.) a lansa, a avansa. A anticipat evaluări economice corecte. anticipâre s.f. 1 anticipaţie. Anticiparea rezultatului concursului i-a intrigat pe toţi. Literatura de anticipare este mult apreciată de tineri. 2 lansare, avansare. Anticiparea acestei propuneri este benefică pentru activitatea instituţiei. anticipăt, -ă adj., s.f. I adj. 1 prealabil, preliminar, premergător. Plata anticipată asigură furnizarea mărfii la timp. 2 (despre idei, gânduri etc.) prevăzut, întrevăzut. Ideea anticipată îi permite observarea anumitor aspecte ale comportării elevilor în situaţii cerute de testul psihologic. 3 (despre idei, propuneri, planuri, proiecte etc.) lansat, avansat. Se ţine cont de propunerea anticipată privind activitatea instituţiei. 4 (rar, despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) v. Antecedent. Anterior. Dinainte. Precedent. Premergător. II s.f. (lapl. anticipate; polit.) alegeri anticipate (v. alegere). Anticipatele se organizează înainte de termenul prevăzut prin lege. anticipăţie s.f. anticipare, anticolinârgic, -ă adj., s.n. (farm.) para-simpatolitic. Anticolinergicele au acţiune de inhibiţie asupra sistemukii parasimpatic. anticonceptiv, -ă adj., s.n. (farm.) anticoncepţional, contraceptiv, galamoz. Pentru preîntâmpinarea unor sarcini nedorite se folosesc medicamente anticonceptive. anticoncepţie s.f. (med.) contracepţie, con-traconcepţie. Metodele chirurgicale de anticoncepţie sunt traumatizante. anticoncepţionâl, -ă adj., s.n. (farm.) anticonceptiv, contraceptiv, galamoz. Medicamentele anticoncepţionale se iau pentru a preveni sarcina. anticonformism s.n. inconformism, libertate, neconformism, nonconformism, goliardie. Comportarea lui se caracterizează prin anticonformism. Anticonformismul artiştilor trebuie tolerat. anticonformist, -ă adj., s.m., s.f. heterodox, inconformist, neconformist, nonconformist, eretic. Tânărul pictor este anticonformist. Anticonformiştii nu se conformează uzanţelor stabilite, tradiţiilor, moravurilor sau mentalităţilor, opiniilor curente. anticorpi antiplachetari s.m. pl. (biochim.) trombo-anticorpi. Anticorpii antiplachetari sunt capabili să distrugă sau să aglutineze trombocitele. anticreştimsm s.n. (relig.) anticristianism. Anticreştinismul este o atitudine ostilă creştinismului. anticrist s.m. (relig.) adamit, eretic, schismatic, papistaş, letin, necredincios, păgân, <înv. şi reg.> spurcat2, <înv.> disident, <înv.; deprec. sau peior.> spurcăciune. Savantul a fost considerat de Inchiziţie un anticrist. anticristianism s.n. (relig.) anticreştinism. anticvât, -ă adj. (rar; despre datini, tradiţii, obiceiuri etc.) v. Bătrânesc. Patriarhal. Tradiţional. Vechi2. antidemocrăt-ă adj. (polit.) antidemocratic. în urma măsurilor antidemocrate au fost proteste de stradă. antidemocratic, -ă adj. (polit.) antidemocrat. antidiareic, -ă adj., s.n. (farm.) constipant, <înv.> strângător. Furazolidonul este un antidiareic. antidiuretic, -ă adj., s.n. (farm., med.) vasopresor. Medicamentele antidiuretice diminuează diureza. antidot s.n. 1 (farm.) contraotravă, contravenin, <înv.> antifarmac. Cei care muncesc în spaţii toxice primesc antidoturi. 2 fig. remediu, soluţie, derivativ, leac. Munca este antidotul plictiselii. antidrom, -ă adj. antidromic. antidromic, -ă adj. antidrom. antielectron s.m (fiz.) electron pozitiv, pozitron. Antielectronul are sarcină electrică pozitivă. antiemetic, -ă adj., s.n. (farm.) antivomitiv. Bea un ceai antiemetic. I s-au prescris nişte antiemetice. antifarmâc s.n. (farm.; înv.) v. Antidot, antifascist, -ă adj., s.m., s.f. antinazist. Antifasciştii combat ideile fasciste. antifăză s.f. (telec.) opoziţie de fază. antifebrN, -ă adj., s.n. (farm.) anticaloric, antipiretic, antitermic, febrifug. Aspirina este un medicament antifebril. antifibrinoli'tic s.n. (biol.) antiplasmină. Antifibrinoliticul împiedică fibrinoliza. antifilosofic, -ă adj. nefdosofic. antifonic, -ă adj. (tehn.; despre dispozitive) antizgomot. în avioane se instalează aparate antifonice. antifungic, -ă adj., s.n. (farm.) antimicotic. Medicamentele antifungice împiedică dezvoltarea ciupercilor şi a micozelor cutanate. antihelmintic, -ă adj., s.n. (farm.) vermifug. Medicamentele antihelmintice se folosesc pentru combaterea viermilor intestinali. antiintelectualism s.n. (filos.) iraţionalism. Adepţii antiintelectualismului neagă posibilitatea cunoaşterii ştiinţifice a adevărului cu ajutorul raţiunii. antilopă s.f. (zool.) <înv.> zorcadă. antiluetic, -ă adj., s.n. (farm.) antisifilitic, spirocid. Ca medicament antiluetic se foloseşte bismutul. Bismutul este un antiluetic. antimalăric, -ă adj., s.n. (farm.) antipaludic. Chinina este un medicament antimalaric. antimaterie s.f. (fiz.) antisubstanţă. Antima-teria este alcătuită din antiparticule. antimetâbolă s.f. 1 (ret.) antimetalepsă, antimetateză. Antimetabola constă în repetarea aceloraşi cuvinte în ordine inversă. 2 anagramă. Semnează folosind o antimetabolă. antimetalepsă s.f. (ret.) antimetabolă, antimetateză. antimetateză s.f. (ret.) antimetabolă, antimetalepsă. antimicotic, -ă adj., s.n. (farm.) antifungic. antimicrobiăn, -ă adj. (biol.) antibacterian. O substanţă antimicrobiană are acţiune bactericidă sau bacteriostatică. antimitotic, -ă adj. (farm.; despre medicamente, metode de tratament efc.) anticancerigen, anticanceros, antineoplazic, antioncogen. Au apărut medicamente noi antimitotice. antimonarhic, -ă adj., s.m., s.f. (polit.) antimonarhist, antiregalist, contramonarhist. Manifestaţia antimonarhică a avut foarte puţini participanţi. antimonarhist, -ă adj., s.m., s.f. (polit.) antimonarhic, antiregalist, contramonarhist. antimomt s.n. (mineral) stibină. Antimonitul reprezintă cel mai important minereu de stibiu. antimoniu s.n. (chim.) stibiu, sarea mâţei (v. sare), sarea pisicii (v. sare), <înv.> oglinda măgarului (v. oglindă), sârmea1, surmă. Antimoniul este un metaloid folosit în tehnică sub formă de aliaje. antinazist, -ă adj., s.m., s.f. antifascist, antineoplăzic, -ă adj., s.n. (farm.; despre medicamente, metode de tratament etc.) anticancerigen, anticanceros, antimitotic, antioncogen. 85 | antinevralgic, -ă adj., s.n. (farm.) analgetic, analgezic, antalgic, calmant, lenitiv, sedativ. Medicamentele antinevralgice temperează sau înlătură durerea. antioncogen, -ă adj. (farm.; despre medicamente, metode de tratament etc.) anticancerigen, anticanceros, antimitotic, antineoplazic. antiorâş s.n. mahala, periferie, suburbie, foburg, cut, oştează, exocastron, cadalâc. în antioraş sunt multe case dărăpănate. antioxidant, -ă adj., s.n. (chim.) antioxigen. Fenolul este un antioxidant. Unele amine sunt antioxidante. antioxigen s.n. (chim.) antioxidant, antipaludic, -ă adj., s.n. (farm.) antimalaric. antiparalelogrâm s.n. (geom.) contrapara-lelogram. Antiparalelogramul este un patrulater concav cu două laturi egale şi paralele. antipât s.m. (ist.; în Roma antică; înv.) v. Proconsul. antipatic, -ă adj. (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. lor) dezagreabil, neplăcut, nesuferit, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, displăcut, <înv. şi pop.> urât2, căcănar, <înv. şi reg.> urgisit, nasol, naşpa. N-am văzut o femeie mai antipatică în viaţa mea! antipatie s.f. aversiune, idiosincrazie, ostilitate, pornire, repugnanţă, repulsie, resentiment, inamiciţie, căcănăreală, <înv.> nesuferinţă, resimţământ, alergie. Are o antipatie violentă faţă de el. antiperspirant, -ă adj., s.n. (farm., cosmet.) antisudoral, antisudorific, antitranspirant. Fobseşte un spray antiperspirant cu un parfum foarte plăcut. antipiesă s.f. (lit.) antiteatru. Antipiesa nu respectă procedeele dramatice consacrate. antipiretic, -ă adj., s.n. (farm.) anticaloric, antifebril, antitermic, febrifug. antipirină s.f. (farm.) 1 analgezină,fenazonă. Antipirina este un medicament antitermic. 2 antipirină salicilică = salicilat de antipirină, salipirină. Antipirina salicilică este întrebuinţată mai ales ca analgezic şi antireumatic. antiplasrmnă s.f. (biol.) antifibrinolitic. Antiplasmina împiedică fibrinoliza. antipod optic s.m. (chim.) izomer optic. Antipozii optici sunt substanţe chimice stere-oizomere. antipodâl, -ă adj. (geogr.) antipodic. Meridian antipodal. Regiuni antipodale. antipodic, -ă adj. (geogr.) antipodal. antipopular, -ă adj. (despre oameni sau despre măsuri, hotărâri etc. ale guvernului ori ale unor lideri politici) impopular, nepopular. Restricţiile bugetare sunt antipopulare. antipomo adj. invar, (despre măsuri, atitudini etc.} ântipornografic. antipornogrăfic, -ă adj. (despre măsuri, atitudini etc.) antiporno. antiprogresi'st, -ă adj ., s.m., s.f. conservator, conservativ, conservatorist. Un antipro-gresist are influenţă şi în viaţa politică. anţipruriginos, -oâsă adj., s.n. (farm.) antipruritic. Pruritul se vindecă cu ajutorul medicamentelor antipruriginoase. antipruri'tic, -ă adj., s.n. (farm.) antipruri-ginos. antipublicitâte s.f. antireclamă. Face anti-publicitate produsului nou lansat de o firmă concurentă. antiputrid, -ă adj., s.n. (farm.) antiseptic. Fenolul este un antiputrid. antirasiâl, -ă adj. (despre manifestări, atitudini, concepţii etc. ale oamenilor) antira-sist. în America au loc manifestaţii antirasiale. antirasi'st, -ă adj. (despre manifestări, atitudini, concepţii etc. ale oamenilor) antira-sial. antiraţionăl, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. iraţional, neraţionaL Idei antiraţionale au apărut într-un secol dominat de raţionalism. 2 adj., s.m., s.f. (filos.) antiraţionalist, misolog. Este o persoană antiraţională, care respinge raţiunea şi raţionamentul. Antiraţionalii nu aderă la curentul raţionalist. antiraţionalist, -ă adj., s.m., s.f. (filos.) antiraţional, misolog. antireclamă s.f. antipublicitate. antireformi'st, -ă adj., s.m. (polit.) contrare-formist. Antireformistul nu acceptă reformele. antiregalist, -ă adj., s.m., s.f. (polit.) antimonarhic, antimonarhist, contramonarhist. antireumatic, -ă adj., s.n. (farm.) antireu-matismal. Medicamentele antireumatice sunt prescrise reumaticilor. antireumatismâl, -ă adj., s.n. (farm.) antireumatic. antirevoluţionâr, -ă adj., s.m. (polit.) contrarevoluţionar, reacţionar. Unele din scrierile sale au un conţinut antirevoluţionar. antiri'd adj. invar, (cosmet.; despre produse cosmetice) anti-aging. I-a făcut cadou o cremă antirid. antiroman, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii ale lor) antiro-mânesc. antiromânesc, -eâscă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii ale lor) antiromân. Această scriere are un caracter vădit antiromânesc. antisemit, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii ale lor) antise-mitic. Ideile şi atitudinile antisemite nu pot fi acceptate. antisemîtic, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii ale lor) antisemit. antiseptic, -ă adj., s.n. (farm.) antiputrid. Fenolul este un antiseptic. antiser s.n. (farm.) imunoser,ser imunizant. Antiserul este serul sangvin de origine animală sau umană care conţine anticorpi specifici unui antigen determinat, obţinuţi prin inocularea acestui antigen. antisifili'tic, -ă adj., s.n. (farm.) antiluetic, spirocid. antisocial, -ă adj. (despre oameni) asocial. Este o persoană antisocială, care refuză integrarea în societate. antispasmâtic, -ă adj., s.n. (farm.) antispas-modic, antispastic, spasmodic, spasmolitic. Atropină este un medicament antispasmatic. Antispasmaticele combat convulsiile. antizimic antispasmodic, -ă adj., s.n. (farm.) antispasmatic, antispastic, spasmodic, spasmolitic. antispastic, -ă adj., s.n. (farm.) antispasmatic, antispasmodic, spasmodic, spasmolitic. antisportîv,-ă adj. (despre gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) nesportiv. A fost penalizat pentru gesturile antisportive de pe terenul de fotbal anti'st s.m. 1 (în trecut, în Ţările Rom.; înv. şi reg.) v. Efor. Epitrop. 2 (adm.; reg.) v. Primar, antisubstânţă s.f (fiz.) antimaterie. Antisub-stanţa este alcătuită din antiparticule. antisudoral, -ă adj., s.n. (farm, cosmet.) antiperspirant, antisudorific, antitranspirant Fobseşte un spray antisudoral cu un parfum foarte plăcut. antisudorific, -ă adj., s.n. (farm., cosmet.) antiperspirant, antisudoral, antitranspirant. antişâmbră s.f. (constr.; înv.) v. Anticameră. Sală1. antitabâc adj. invar, (despre metode, tratamente etc.) antitabagic. în ultimul timp se face o constantă campanie antitabac. antitabagic, -ă adj. (despre metode, tratamente etc.) antitabac. antitânc adj. invar, (milit.; despre arme sau despre mijbace de apărare) anticar1. în divizie sunt multe tunuri antitanc. Soldaţii au săpat şanţuri antitanc. antiteâtru s.n. (lit.) antipiesă. antitehnic, -ă adj. (despre oameni) atehnic. Se observă cu uşurinţă că este un om antitehnic. antitermic, -ă adj., s.n. (farm.) anticaloric, antifebril, antipiretic, febrifug. antitetânic, -ă adj., s.n. (farm.) antitetanos. Trebuie să facă un vaccin antitetanic. antitetanos adj. invar, (farm.) antitetanic. antitetic, -ă adj. (despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) contradictoriu, contrar, divergent, opus, potrivnic, contradicţio-nal, <înv.> contrazicător, discordant, discrepant. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt antitetice. antiteticitâte s.f. (rar) v. Antiteză. Contra-poziţie. Opoziţie. antiteză s.f. contrapoziţie, opoziţie, antiteticitate. Caracterul lui s-a relevat prin antiteză cu cel al prietenului său. antitific, -ă adj., s.n. (farm.) antitifoid. Trebuie să facă un vaccin antitific. antitifoid, -ă adj. (farm.) antitific. antitotalităr, -ă adj. (polit.) antitotalitarist. Combate ideile antitotalitare. antitotalitarist, -ă adj. (polit.) antitotalitar. antitranspirant, -ă adj., s.n. (farm., cosmet.) antiperspirant, antisudoral, antisudorific. antiuman, -ă adj. (despre acţiuni, concepte etc. ale oamenilor) antiumanitar. Nu trebuie tolerate manifestaţiile antiumane. antiumanitar, -ă adj. (despre acţiuni, concepte etc. ale oamenilor) antiuman, antivirâl, -ă adj. (farm.) antivirotic. Face un tratament antiviral. antivirotic, -ă adj. (farm.) antiviral. antivomitiv, -ă adj., s.n. (farm.) antiemetic. antizgomot adj. invar, (tehn.; despre dispozitive) antifonic. antizimic, -ă adj., s.n. (biochim.) antizimotic. Substanţele antizimice împiedică procesul de fermentaţie. antizimotic 186 antizimotic, -ă adj., s.n. (biochim.) antizimic. antodiu s.n. (bot.) calatidiu. Antodiul este o inflorescenţă racemoasâ cu axul lăţit. antofi'l, -ă adj. (despre insecte) floricol. Insectele antofile trăiesc înflori. antofîtă s.f. (bot.) fanerogamă, spermatofită. Antofitele sunt plantele care au flori. antologă vb. I. tr. (lit.; compl. indică texte) a antologiza. Cunoscutul scriitor a antologat într-un volum fragmente de teatru grecesc. antologator s.m. (lit.) antologist. Antologatorul realizează antologii. antologhion s.n. (în Biserica Ortodoxă; înv.) v. Prăznicar. antologic, -ă adj. 1 clasic, ilustrativ, reprezentativ. A scris pagini antologice despre istoria neamului. 2 fig. (fam.) v. Memorabil. Neuitat. antologie s.f. (lit.) crestomaţie, florilegiu, spicilegiu. Autorul figurează într-o antologie de proză germană. antologist s.m. (lit.) antologator, antologiza vb. I. tr. (lit.; compl. indică texte) a antologa. antonică s.f. (bot.) 1 Chaerophyllum aro-maticum; borşer, cherbel, crastavan, laba-gâştei (v. labă). 2 Archangelica offici-nalis; anghelică, anghelină, bâlbor, buciniş, păstârnac-pădureţ. 3 Angelica syl-vestris; anghelină-sălbatică, antonomasie s.f. (ret.) antonomază. Prin antonomasie a substituit numele propriu cu unul comun. antonomâză s.f. (ret.) antonomasie. antozoâr s.n. (zool.) Anthozoa; coralier. Antozoarele sunt celenterate marine, sedentare. antract s.n. (la spectacole) pauză. S-au întâlnit în antractul dintre cele două acte ale piesei. ântrax s.n. 1 (med., med. vet.) cărbune, dalac, pustulă malignă, splină, <înv. şi reg.> zgaibă, armurar, armurare, armu-rariţă, băşică rea, bubă, bubă neagră, bubă rea, marmură, pripit1, răsfug, sânge mohorât, spurcat1, taiug, talan, <înv.> serpengea. Antraxul se manifestă clinic prin leziuni cutanate sau viscerale. 2 (mineral.; înv.) v. Corindon hialin. Rubin. antreiâş s.n. (constr.; rar) v. Antreţel. antren s.n. animaţie, însufleţire, vervă, vioiciune, vivacitate, viaţă. A fost o petrecere plină de antren. antrena vb. 1.11 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.) a mobiliza, <înv. şi pop.> a ridica, a scula. L-a antrenat în lupta împotriva drogurilor. 2 tr. (compl. indică oameni) a împinge, a târî, a vârî. Adesea îl antrenează în acţiuni periculoase. 3 tr. (tehn.; compl. indică sisteme tehnice, utilaje etc.) a acţiona, a deplasa, a mişca. Angrenajul de roţi antrenează cureaua ventilatorului. 4 tr. (despre corpuri, mase în mişcare etc.; compl. indică materiale, obiecte etc.) a acţiona, a mişca, <înv. şi pop.> a trage. Torenţii antrenează la vale copacii smulşi de furtună. 5 refl. (fam.; despre oameni) v. Exersa. Repeta. II refl. fig. (despre oameni) a se angaja, a intra, a se ambala, a se angrena, a se aprinde, a se înfierbânta, a se înflăcăra. S-au antrenat într-o polemică inutilă. antrenament s.n. (sport) training. Atletul face antrenament zilnic pentru a câştiga o medalie la campionatul mondial. antrenant, -ă adj. 1 (despre manifestări, acţiuni etc.) mobilizator, stimulativ, stimulator. A avut o iniţiativă antrenantă. 2 (despre acţiuni, fapte etc. ale Oamenilor) agreabil, amuzant, distractiv, drăguţ, plăcut, di-vertismental, fain, <înv.> gentil. întrunirea prietenilor a fost antrenantă. Jocurile de pe calculator sunt antrenante pentru cei mai mulţi copii. 3 (despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) captivant, palpitant, pasionant. Urmăreşte cu deosebit interes acţiunea antrenantă a piesei. antrenare s.f. mobilizare, <înv.> mobilizaţie. Antrenarea elevilor la acţiuni ecologice este meritorie. antrenor s.m. 1 (sport) trainer. Echipa naţională de fotbal are un nou antrenor. 2 (tehn.) portsatelit. Antrenorul face legătura între un element central al unui mecanism planetar şi sateliţii săi. antreprenor, -oâre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (econ.) întreprinzător, <înv.> otcupcic, otcupciu, otcupnic, podreadcic. Antreprenorii desfăşoară activităţi economice. 2 s.m. antreprenor de pompe funebre = dricar, libitinar. A cumpărat cele necesare pentru înmormântare din magazinul unui antreprenor de pompe funebre. antrepriză s.f. (econ.) <înv.> otcup, podrad. Conduce o antrepriză care execută lucrări de construcţii. antresol s.n. (constr.) mezanin. Garsoniera lor este la antresol. antretui vb. IV. tr. (rar) 1 (compl. indică valută, bani etc.) v. Acumula. Aduna. Strânge. Tezauriza. 2 (compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) v. Efectua. Executa. Face. împlini, îndeplini. înfăptui. Realiza. Săvârşi. 3 (compl. indică instituţii, asociaţii etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făura. Forma. Funda. Institui, înfiinţa. întemeia. Organiza, antreţel s.n. (constr.) antreiaş. antreu s.n. (constr.) hol, sală1, vestibul. Casa are un antreu mare la intrare. antricot s.n. (ind. alim., culin.) cotlet, tarac. Pregăteşte antricoate la grătar. antropic, -ă adj. antropogen. Fenomenele antropice sunt provocate prin acţiunea omului, având urmări asupra evoluţiei reliefului, vegetaţiei şi climei. antropobiologie s.f. (antrop., biol.) antropologie. Antropobiologia studiază originea, evoluţia şi varietatea biologică a omului. antropofag, -ă adj., s.m., s.f. canibal, <înv. şi pop.> mâncător de oameni, căpcăun, căpcăunoaică, <înv.> androfag. Mai există şi astăzi triburi antropofage în Oceania. antropofagie s.f. canibalism. Antropofagia este întâlnită şi astăzi în Oceania. antropoffl, -ă adj. (despre plante şi animale) sinantrop. Plantele sau animalele antropofile cresc ori trăiesc în apropierea aşezărilor omeneşti. antropofobi'e s.f. (psih.) exantropie. Prin teama sau ura sa patologică faţă de oameni este suspectat de antropofobie. antropogen, -ă adj., s.n. 1 adj. antropic. 2 s.n. (geol.) cuaternar. Ca ultimă perioadă a neozoicului, antropogenul durează şi în. zilele noastre. antropogeneză s.f. (antrop., biol.) antro-pogenie. Antropogeneză studiază originea, evoluţia şi dezvoltarea speciei umane. antropogeme s.f. (antrop., biol.) antropogeneză. antropogeogrâfie s.f. (geogr.) geografia populaţiei (v. geografie), geografie antropologică, geografie umană. Antropogeografia studiază populaţia şi aşezările omeneşti în raport cu mediul natural. antropoid, -ă adj., s.n. (zool.) 1 adj. (despre maimuţe) antropomorf. Există câteva specii de maimuţe antropoide. 2 s.n. antropomorf, antropomorfid. Speciile de antropoide sunt: gibonul, urangutanul, cimpanzeul şi gorila. antropologie s.f. (antrop., biol.) 1 antropobiologie. 2 antropologie biologică = antropologie fizică = antropologie somatică = antropometrie, somatometrie. Antropologia biologică se ocupă cu studiul variaţiilor morfologice ale omului, mai ales prin măsurători ale oaselor. antropometrie s.f. (antrop., biol.) antropologie biologică, antropologie fizică, antropologie somatică, somatometrie. antropomorf, -ă adj., s.n. (zool.) 1 adj. (despre maimuţe) antropoid. 2 s.n. antropoid, antropomorfid. antropomorfid s.n. (zool.) antropoid, antropomorf. antropomm s.n. (lingv.) antroponimic. „Iulian” este un antroponim. antroponimic, -ă adj., s.n. (lingv.) 1 adj. antroponomastic. A apărut un dicţionar antroponimic foarte interesant. 2 s.n. antroponim. antroponimie s.f. (lingv.) antroponomastică (v. antroponomastic). Şi-a dat doctoratrul în antroponimie. antroponomastic, -ă adj.,s.f. (lingv.) 1 adj. antroponimic. 2 s.f. antroponimie. antropopati'e s.n. (relig.) antropopatism. în unele sisteme religioase se practică antro-popatia. antropopatism s.n. (relig.) antropopatie. antropsihologîe s.f. folclor, folcloristică. Este specialist în antropopsihologie. ăntru s.n. (anat.) 1 cavitate, scobitură. Antrul poate fi osos sau visceral. 2 antru mastoidian = antru pietros; antru pietros = antru mastoidian. Antrul mastoidian sau pietros este o cavitate voluminoasă, cu aer; situată în porţiunea mastoidiană a temporalului; antru pilor = antru piloric; antru piloric = antru pilor. Antrul piloric este porţiunea joasă, aproape orizontală a stomacului, care comunică prin pilor cu duodenul. anturaj s.n. 1 companie1, societate, tovărăşie, sinanstrofie. A trăit clipe de neuitat în anturajul savantului. 2 (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, am- 871 bient, ambiental, lume, mediu1, societate, <înv.> mijloc, aer1, atmosferă, cadru, cerc, climat, sferă, pepinieră, ocol. Lucrează într-un anturaj benefic pentru formarea lui profesională. anulă vb. I. tr. 11 {jur.; în opoz. cu „a valida”; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) a aboli, a abroga, a desfiinţa, a infirma, a invalida, a suprima, a rescin-de, a strica, a şterge, <înv.> a anerisi, a desputernici, a nulifica, a risipi, a surpa. Sclavia a fost anulată de foarte mult timp. 2 {jur.; compl. indică tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) a desface, a rezilia, a rezolva, <înv. şi pop.> a destocmi, a dezlega. Notarul i-a anulat testamentul. 3 {jur.; compl. indică drepturi, titluri, împuterniciri etc.) a abjudeca, a suspenda, a despuia. Instanţa i-a anulat chiriaşului dreptul de locuire în casă. 4 {jur.; compl. indică hotărâri judecătoreşti) a casa, a revoca, a rescinde. Hotărârea judecătorească a fost anulată în urma admiterii recursului. 5 (compl. indică ordine, comenzi, invitaţii, întâlniri, reuniuni etc.) a contramanda, a decomanda, a revoca1, <înv.> a revocălui. A anulat ordinul de plată. 6 (compl. indică idei, ipoteze, concepte etc.) a infirma, <înv.> a dezamăgi, a răsturna. Teoria sa empirică a fost anulată în urma unei cercetări profunde. 7 (compl. indică monopoluri, restricţii etc.) a desfiinţa, <înv.> a dezridica, a ridica. Au fost anulate restricţiile de circulaţie. 8 (compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a elimina, a îndepărta, a înlătura, a rade, a radia2, a scoate, a suprima, a şterge, a tăia, a efasa, a ştricui, a amputa. A anulat un rând din text. I11 (compl. indică planuri, manifestări etc. ale oamenilor sau efecte, acţiuni etc.) a anihila, a contracara, a împiedica, a neutraliza, a opri, a zădărnici, a strâmtora. Nimeni nu poate anula consecinţele faptelor sale. 2 (compl. indică sentimente, acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) a neutraliza, a anihila, a paraliza, a steriliza, a nulifica. Spaima i-a anulat orice reacţie. anulare s.f. I 1 (jur.; în opoz. cu „validare) abolire, abrogare, abrogaţie, desfiinţare, infirmare, invalidare, suprimare, aboliţie, anulaţie, ştergere, <înv.> dezlegare, nulificare. în statele democratice s-a legiferat anularea inegalităţii de rasă şi de sex. 2 (jur.) nulitate relativă. Anularea sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme ce ocroteşte un interes particular, individual sau personal. 3 (jur.) desfacere, reziliere. Anularea testamentului s-a făcut la notariat. 4 (jur.) abjudecare, suspendare, <înv.> suspensiune. Anularea dreptului de locuire în casă a chiriaşului a fost hotărâtă în instanţă. 5 contramandare, decomandare, revocare, <înv.> revocaţie. Anularea ordinului de plată a fost făcută prin tribunal. 6 infirmare, răsturnare. Anularea teoriei sale empirice s-a făcut printr-o cercetare profundă. 7 desfiinţare, ridicare. Primăria a ordonat anularea restricţiilor de circulaţie. 8 eliminare, îndepărtare, înlăturare, radiere2, scoatere, suprimare, ştergere, tăiere. Anularea rândului din text a fost necesară pentru că acesta se repeta. I11 anihilare, contracarare, împiedicare, neutralizare, oprire, zădărnicire, <înv.> neutralizaţie. Anularea consecinţelor faptelor sale este imposibilă. 2 (concr.) ştersătură, tăietură. Textul dat la tipar are multe anulări. anulat, -ă adj. 1 (jur.; în opoz. cu „validat”; despre acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) abolit, abrogat, desfiinţat, invalidat, înlăturat, suprimat, <înv.> nulificat, răsuflat. Ordonanţa anulată avea vicii de formă. 2 (jur.; despre tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) desfăcut, reziliat, suspendat, <înv.> dezlegat2. Dubletul testamentului anulat a rămas la notariat. 3 (jur.; despre drepturi, titluri, împuterniciri etc.) abjudecat, suspendat 4 (jur.; despre hotărâri judecătoreşti) casat, revocat Hotărârea judecătorească anulată nu produce efect. 5 (despre ordine, comenzi, invitaţii, reuniuni etc.) contramandat, revocat. A aruncat ordinul de plată anulat. 6 (despre texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) eliminat, înlăturat, scos2, suprimat, şters, tăiat2. Cuvintele anulate se repetau în text. anulaţie s.f. (jur.; în opoz. cu „validare”; rar) v. Abolire. Abrogare. Abrogaţie. Anulare. Desfiinţare. Infirmare. Invalidare. Suprimare, anume adv., adj. invar. I adv. 1 (explic.; adesea precedat de adv. „şi”) adică, recte, adicălea, adicătelea, vasăzică, maram, <înv.> sireaci. în limba română sunt trei genuri, şi anume: masculin, feminin şi neutru. 2 (modal; poartă accentul înfiază) dinadins, expres2, intenţionat, înadins, special. A râs zgomotos, anume să fie remarcată. 3 (modal) special, <înv.> specialmente. S-a dus anume la ea pentru a o verifica. 4 (modal) exact, fix, precis. Spune-mi cât anume ai luat pentru această prestaţie. II adj. invar. 1 anumit, aparte, deosebit, special, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> înadins. Foloseşte o metodă anume pentru a scrie repede la calculator. 2 anumit, oarecare, oarece, <înv.> oarecine. Vorbea cu angajaţii săi cu o anume ironie. 3 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anumit, cunoscut, determinat, fixat2, hotărât, precizat, rânduit, specificat, stabilit, statornicit. Se vor logodi într-o zi anume, ştiută doar de ei. 4 (despre oameni) anumit, cunoscut, ştiut2. Când a făcut acea remarcă, s-a referit la o persoană anume. 5 (precedă un subst. la pl.) nişte, unii (v. unul). Programul anunţat are anume modificări. anumit, -ă adj. 1 anume, aparte, deosebit, special, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> înadins. 2 anume, oarecare, oarece, <înv.> oarecine. 3 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, cunoscut, determinat, fixat2, hotărât, precizat, rânduit, specificat, stabilit, statornicit. 4 (despre oameni) anume, cunoscut, ştiut. anunţ s.n. 1 (adesea cu determ. care indică specificul, destinaţia etc.) aviz, comunicare, anvelopă încunoştinţare, înştiinţare, mesaj, <înv. şi reg.> ţidulă, <înv.> otpis. A primit acasă un anunţ de la regia de distribuţie a gazelor. 2 afiş, înştiinţare, placat1, <înv.> afipt, <înv.> publicaţie. S-apus un anunţ în care se interzice fumatul în restaurant. 3 spot. La toate televiziunile se prezintă numeroase anunţuri comerciale. anunţă vb. I. tr. 1 a comunica, a transmite, a vesti, <înv.> a porunci, a soli. Şi-a anunţat întoarcerea în ţară printr-o telegramă. 2 (compl. indică oameni) a aviza, a informa, a încunoştinţa, a înştiinţa, a vesti, <înv.> a avizălui. L-a anunţat despre deplasarea de săptămâna viitoare. 3 a declara. Directorul a anunţat închisă şedinţa. 4 (compl. indică oameni) a comunica, a informa, a încunoştinţa, a înştiinţa, a vesti, a semnaliza, a crici, a ştiri2, a ştirici. Vă anunţăm că trebuie să vă prezentaţi la rectorat. 5 (compl. indică fapte care au avut loc sau care sunt în curs de desfăşurare, situaţii trecute ori existente etc.) a încunoştinţa, a înştiinţa, a vesti, a publicita, <înv.> a crăinici, a obşti, a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. A anunţat cu bucurie că a luat permisul de conducere. 6 (compl. indică evenimente, fenomene ale naturii etc.) a anticipa, a prevesti, a vesti, a promite, <înv.> a arăta, a ameninţa. Norii grei au anunţat furtuna. 7 (compl. indică anunţuri, proclamaţii, orare etc.) a afişa, a expune, a pla-carda, a pune, a afige. Pe geamul farmaciei este anunţat orarul de funcţionare. 8 (compl. indică manifestări, curente artistice etc.) a anticipa. Preromantismul a anunţat romantismul. anunţăresf. 1 comunicare, vestire. Anunţarea vizitei ministrului s-a făcut din timp. 2 informare, încunoştinţare, înştiinţare, vestire. Anunţarea neschimbării hotărârii lui nu a sur-prins-o. Directorul se va gândi la o soluţie după anunţarea tuturor angajaţilor despre situaţia din firmă. 3 încunoştinţare, înştiinţare, vestire, <înv.> obştire, publicare, publicaţie, publicuire. Anunţarea luării permisului de conducere a fost primită cu bucurie de prieteni. anunţător, -oăre adj. prevestitor, vestitor, <înv.> menitor. Un semn anunţător al bolii este creşterea temperaturii. Nori anunţători de vijelie întunecă cerul. anurîe s.f. (med.) zăpreală, zăprire. Anuria este întâlnită în bolile grave de rinichi. ănus s.n. 1 (anat.) <înv. şi pop.> şezut, cur, fund, gaura curului (v. gaură), beş, dudă, găoază, hău1, pocnitor, poloponez, rozetă, semering, verighetă. 2 (chir.) anus artificial = anoproctie. Anusul artificial este un orificiu anal artificial, care suplineşte funcţiile anusului natural. anuscop s.n. (med.) proctoscop. Anuscopul este utilizat pentru examinarea anusului şi a canalului renal. anvelopăre s.f. izolare termică, termoizolare, termoizolaţie. Vara trecută a făcut anvelopa-rea casei. anvelopă s.f. supracopertă. Cartea a fost reeditată cu o anvelopă de plastic. anvergură anvergură s.f. 11 desfăşurare, întindere. Este un proiect arhitectonic cu o amplă anvergură. 2 calitate, mărime, calibru, proporţie, carură. Manifestările de la festivalul de muzică clasică au fost de o anvergură deosebită. II fig. capacitate, competenţă, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, măsură. Este un savant de mare anvergură. A fost promovat pentru anvergura sa profesională. anvizajâ vb. I. tr. {compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Investiga. Studia. Urmări, anxietate s.f. 1 (psih.) angoasă, nelinişte. Anxietatea este însoţită de diverse fenomene neurovegetative. 2 angoasă, frământare, grijă, impacienţă, îngrijorare, nelinişte, panică, preocupare, temere, tulbur, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrijare, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frământătură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, ne-odihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de anxietate. anxioli'tic, -ă adj., s.n. (farm.) ataraxic, tranchilizant. Anxioliticul este prescris în nevroze şi psihoze. anxiâs, -oăsă adj. 1 (despre oameni sau despre chipul, privirea etc. lor) cerebrotonic, îngrijorat, neliniştit, <înv.> ciudit. Anxios din cauza întârzierii fiului, se duce în întâmpinarea lui. Are o privire anxioasă. 2 (despre oameni sau despre firea lor) bănuitor, circumspect, incredul, neîncrezător, suspicios, temător, aprehensiv, difident, mefient, bănuicios,bănuielnic, <înv. şi reg.> prepuielnic, prepuitor, năzamic, <înv.> îndoit, necredincios, presupuitor. Era anxios din fire. aoăce adv. (local; reg.) 1 v. Acolo. 2 (indică plasarea în spaţiu) v. Aici. aoleu interj. 1 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) a1, ah!, au3!, e2!, ei!, i2!, o!, of!, uf!, vai!, îleu!, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! Aoleu, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? -Aoleu! Nu mă mai întreba. 2 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1, e2!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o!, of!, ti!, ţ!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, mache!, tulai1!, valeu! Aoleu, ai venit deja! Aoleu, iată vechiul nostru prieten! 3 (exprimă regret) a1!, ah!, eh!, ehei!, hei1!, o!, of!, vai!, oi! Aoleu, rău îmi pare că nu am ţinut cont de sfaturile mamei! 4 (exprimă teamă sau surpriză neplăcută) hait!, valeu! Aoleu, mi-e frică să nu mă bată! Aoleu, am găsit clanţa de la uşă defectă! 5 (exprimă îngrijorare, teamă, spaimă) ah!, o!, vai!, tulai1!, valeu! Aoleu, dacă află părinţii, o păţesc! aoli vb. IV. refl. (pop.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Vaita. aorea adv. (temporal; înv. şi pop.) v. Câteodată. Uneori. aortă s.f. (anat.) arteră aortică. Aorta porneşte din ventriculul stâng al inimii. apăr s.m. (înv.) 1 v. Sacagiu. 2 (mar.) v. Corăbier. 3 (art. Aparul; astron; nm. pr.) v. Vărsătorul (v. vărsător). aparat s.n. 1 (de obicei urmat de determ. care arată felul sau destinaţia) maşină. Aparat electric. Aparat de proiecţie. Aparat de bărbierit. 2 (tehn.) instrument. Şi-a cumpărat un aparat de tuns iarba. 3 (anat., biol., fiziol.) sistem. Fumatul provoaăl boli ale aparatului respirator. Aparatul digestiv are ca rol transformarea alimentelor în glucide, lipide, proteine etc. sub o formă asimilabilă. Aparatul cardiovascular include inima, sângele şi vasele sangvine. 4 (biol.) aparat Golgi = dictiozom. Aparatul Golgi este un organit celular care are rol secretor. 5 (av.) aparat de zbor = avion, coşciug zburător, <înv.> aeroplan, pasăre. Călătoreşte numai cu propriul său aparat de zbor; aparat de vânătoare = avion de vânătoare. Pentru a împiedica acţiunile aeriene ale inamicului se folosesc aparate de vânătoare. 6 (fotogr.) aparat foto = aparat fotografic = cameră fotografică, fotoaparat, aparat de pozat, <înv.> cameră obscură. Nu uită să ia în excursie aparatul fotografic; (pop. şi fam.) aparat de pozat v. Aparat foto. Aparat fotografic. Cameră fotografică. Fotoaparat.7 (electron.) aparat de radio = radio, radioreceptor, receptor radio. Şi-a cumpărat un aparat de radio pentru autoturism. 8 (tehn.; rar) aparat vaporizatorv. Evaporator. Vaporizator. aparatâj s.n. 1 (tehn.) aparatură. Spitalul a fost utilat cu aparataj modern. 2 (electr.) aparataj electric = electroaparataj. Şi-a schimbat mare parte din aparatajul electric din casă. aparatură s.f. (tehn.) aparataj. aparent, -ă adj. 11 (în opoz. cu „real”) neadevărat, nereal, părelnic, <înv. şi reg.> părut2. Mişcarea Soarelui pe cer este aparentă. 2 (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) amăgitor, deluzoriu, iluzoriu, înşelător, neadevărat, specios, nălucitor, vizionar, <înv. şi reg.> părut2, cealău, celarnic, mâglisitor, <înv.> amăgeu, deşert, mincinos, lunecos. Presupunerile pe care le-a făcut s-au dovedit aparente. II (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; rar, despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) v. Clar. Desluşit. Evident. Făţiş. Limpede. Manifest. Vădit. Vizibil. aparenţă s.f. <înv.> părere, părut1, haină, umbră, eboşă, suprafaţă, vopsea. De cele mai multe ori aparenţele înşală. apariţie s.f. 11 iveală, ivire, producere, eclozare, ecloziune. Apariţia acestui fenomen i-a uimit pe toţi. 2 iveală, ivire, răsărire1. Apariţia lui în bar i-a uimit pe prieteni, întrucât se ştia că nu bea. 3 (în credinţele religioase) arătare, revelaţie, vedenie, viziune, <înv.> arătat, uimire, vedere. Apariţia Sfintei Parascheva în vis i-a creat o profundă linişte sufletească. 4 geneză, ivire, încolţire, înfiripare, naştere. Apariţia barocului s-a produs spre sfârşitul Renaşterii. 5 creştere, ieşire, ivire. Apariţia dinţilor îl face pe copil nervos. 6 publicare, tipărire. Numele său s-a impus în literatura de specialitate după apariţia acestui tratat. II (concr.; mitol. pop.) arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătu-ră, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoa-dă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că apariţiile sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. apartament s.n. (constr.) 1 <înv.> odaie. Are un splendid apartament în centrul oraşului. 2 apartament-duplex = duplex. Un aparta-ment-duplex este construit pe două nivele. aparte adv., adj. invar. I adv. (modal) deosebit, separat, deosebi1, başca. A primit leafa aparte deprimă. II adj. invar. 1 deosebit, distinct, separat, special. Noua secţie a firmei ocupă o clădire aparte. 2 (despre mirosuri, gust etc.) deosebit, distinct, particular, special, specific, sui-generis, fain. Parfumul ei are un miros aparte. 3 (despre situaţii, fapte, întâmplări etc.) deosebit, individual, insolit, neobişnuit, singular, special. Are de judecat un caz aparte. 4 anume, anumit, deosebit, special, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> înadins. Foloseşte o metodă aparte pentru a scrie repede la calculator. 5 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) ales2, deosebit, distins, elegant, elevat, îngrijit, literar, rafinat2, select, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate estefobsit întotdeauna un limbaj aparte. 6 (despre oameni) ales2, deosebit, distins, rar, superior, fain. A reuşit să se împrietenească numai cu oameni aparte. apartenenţă s.f. provenienţă. Care este apartenenţa acestei maşini? apartid, -ă adj. (polit.; despre oameni, organizaţii etc.) apartidic, apartinic. Face parte dintr-o organizaţie apartidă. apartidic, -ă adj. (polit.; despre oameni, organizaţii etc.) apartid, apartinic. apartinic, -ă adj. (polit.; despre oameni, organizaţii etc.) apartid, apartidic, aparţine vb. HI. intr. (despre instituţii, ţinuturi etc.) a depinde, a ţine. Firma aparţine unui patron italian. apatic, -ă adj. 1 (despre oameni) blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană apatică, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 fig. (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) distant, neprietenos, nesociabil, nesocial, rezervat, glacial, hieratic, îngheţat, rece. Are o atitudine apatică faţă de colaboratori. 891 apatie s.f. delăsare, impasibilitate, impertur-babilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de apatie faţă de ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. apatrid, -ă s.m., s.f. heimatlos. Această lege convine apatrizilor, dar nu şi celor care aparţin unei naţii. apă s.f. 11 <înv.> limfa, A cerut un pahar cu apă când a intrat în casă. 2 (hidrol.) pârâu. în spatele grădinii este o apă repede de munte. 3 (hidrol.) râu. Multe ape care traversează Podişul Transilvaniei izvorăsc din Carpaţi. 4 (hidrol.) fluviu. Amazonul este cea mai mare apă de pe planetă. 5 (hidrol.) mare2. A călătorit pe apă până în Turcia. 6 (hidrol.) ocean2, <înv.> coadă de mare, mare2, noian. A călătorit pe apă până în Australia. 7 fântână, puţ, bu-nar, butălău, calabatină, ghiran, <înv.> cişmea. S-a dus la apa din curte şi a scos o găleată. 8 cişmea, <înv.> hazna. Apa din curte s-a defectat. 9 (fiziol; şi, înv., apă sudorală) năduşeală, sudoare, sudoraţie, transpiraţie, siidaţie, umezeală, <înv. şi pop.> asu-dătură, înăduşeală, asud, asu-doare, năbuşeală, năduf, <înv.> exalare, exalaţie. Era tot numai apă din cauza febrei. 10 apă minerală = borviz, borcut, <înv.> apă carbogazoasă, apă gazoasă, apă metalică. Unele ape minerale au proprietăţi terapeutice; apă subterană = apă telurică; apă telurică = apă subterană; (pop.) apă gazoasă v. Sifon; (înv.) apă carbogazoasă = apă gazoasă = apă metalică v. Apă minerală. Borviz. 11 (relig. creştină) apă mare = apă sfinţită = agheasmă, molichită, molitvă. A luat apă mare de la biserică. 12 (rar) v. Salivă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. 13 (rar) v. Lacrimi (v. lacrimă). 14 (relig. creştină; înv. şi pop.; nm. pr.) Apă-Botează v. Bobotează. 15 (pop.) v. Ploaie. 16 (art.; opiic.; pop.) apa-morţi-lorv. Fata morgana. Miraj. 17 (înv.) apă ţâşnitoare v. Arteziană. Fântână arteziană. Havuz. II (cosmet.) apă de colonie = colonie2, apă de Colonia, odicolon. în încăpere persistă un miros plăcut, de apă de colonie; apă de lavandă = lavandă, parfum de lavandă. După bărbierit, se dă cu apă de lavandă; (chim.) apă de var = lapte de var. Apa de var este o suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită la zugrăvit, în industrie etc.; apă oxigenată = pe-roxid de hidrogen. Apa oxigenată este utilizată mai ales ca dezinfectant şi la înălbirea ţesăturilor, a fildeşului; (cosmet.; rar) apă de Colonia v. Apă de colonie. Colonie2; (cosmet.; pop.) apă tare = (reg.) apă vie v. Acid azotic. Acid nitric. III (med., med. vet.; pop.) 1 v. Ciroză hidrică. Hidro-pizie. Hidrops. 2 apă-albă v. Albeaţă. Cataractă. 3 apă-neagră v. Glaucom. 4 apă la plămâni v. Pleurezie. 5 apă la cap v. Hidrencefalie. Hidrocefalie. 6 (art.; med, med. vet.) apa trândului v. Dizenterie, apără vb. 1.1 tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a feri, a ocroti, a păzi, a prezerva, a proteja, a salvgarda, a scuti, a protegui, <înv. şi pop.> a oblădui, a chezăşui, <înv. şi reg.> a socoti, a veghea, a se înveghea, <înv.> a osfinti, a otălmăzui, a protecta, a diafendisi, a ocoli, a umbri. Obiceiurile strămoşeşti trebuie să fie apărate de dispariţie. 2 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a feri, a ocroti, a păzi, a proteja- Paltonul îl apără de frig. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se feri, a se păzi, <înv. şi pop.> a se străjui, <înv. şi reg.> a se sfii, a se socoti, <înv.> a se înveghea, a se străgni, a se veghea, a se lepăda. Se apără de răceală luând vitamine. 4 tr. (compl. indică de obicei trupe militare, poliţişti) a ocroti, a proteja, a acoperi. Cavaleria apăra infanteria pe flancul drept. în misiune poliţiştii au fost apăraţi de trupe speciale. 5 refl. (despre oameni) a se împotrivi, a se diafendisi. Se apără instinctiv, împingându-l. 6 tr. (milit.; compl indică poziţii strategice) <înv. şi pop.> a ţine. Oştirea a apărat mult timp podul peste Dunăre. 7 tr. (jur.; compl. indică inculpaţi) <înv.> a sprijini. L-a apărat în proces. 8 tr. (compl indică idei, puncte de vedere, metode etc.) a pleda, a susţine. Avocatul apără cauza clientului său. 9 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) dezvinovăţi, a (se) disculpa, a (se) justifica, a (se) scuza, a (se) dezvinui, a inocenta, a inocentiza, <înv. şi reg.> a (se) cura, <înv.> a se dezvina, a se dezvinovi, a se îndrepta, a (se) îndreptăţi, a (se) mântui. Degeaba te aperi, tot nu te cred că n-ai avut timp să-mi scrii câteva rânduri. 10 tr. (sport; în fotbal, handbal etc.; compl. indică lovituri de pedeapsă) a para3, a respinge. A apărat lovitura de la 11 metri. 11 refl. (rar, despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică situaţii sau fapte primejdioase, neplăcute etc.) v. Evita. Feri. împiedica. îndepărta. înlătura. Ocoli. Păzi. Preîntâmpina. Preveni. Proteja. 12 refl. (înv.; despre oameni) v. Contrapune. împotrivi. încontra2. Opune. 13 tr. (înv.; compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „de la”, „de”, care indică idei, gânduri etc.) v. Abate2. îndepărta. 14 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. împiedica. Opri. Reţine. 15 tr. (înv.; compl indică lucruri, propuneri, invitaţii, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) v. Refuza. Respinge. apărâie s.f. apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, udeală, covăţică, lăcărău, lăcăşteu, lăcău, tău1.1 s-au udat pantofii mergând prin apăraie. apărăre s.f. I 1 ferire, ocrotire, păzire, protejare, salvgardare, proteguire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> ferinţă. Este obligatorie apărarea de la dispariţie a obiceiurilor strămoşeşti. 2 ocrotire, protejare, acoperire. Cavaleria a asigurat apărarea infanteriei. apărător 3 ocrotire, protecţie, sprijin, <înv. şi pop.> oblăduire, sprijoană, <înv.> apărământ, apără-tură, ogur, osfinteală, regea, regealâc, scuteală, scutinţă, scutire, socoteală, socotinţă, socotire, sprijineală, sprijoană, vântă1, vârtute, prostasie, adăpost, adăpostire, scut, acoperământ, adăposteală. Codrul a fost adesea loc de apărare pentru haiduci. 4 asigurare, pază, protecţie, protejare, securitate, securizare, siguranţă, <înv.> siguraţie, sigureală, siguritate. Se iau măsuri de apărare a graniţelor din cauza stării conflictuale dintre cele două state. 5 prezervare, prezervaţie. Instinctul de apărare este foarte puternic la om. 6 (milit.) defensivă. Divizia se află în apărare. 7 pledare, susţinere. Apărarea cauzei inculpatului de către avocatul său a fost foarte bine gândită. 8 (jur.) pledoarie. Avocatul îşi susţine, pe scurt, pledoaria. 9 (sport; în fotbal, handbal etc.) parare, respingere. Apărarea loviturii de la 11 metri i-a adus portarului celebritatea. 10 (înv.) v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment Inconvenient. Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. II (concr.) 1 pledoarie. Avocatul îşi susţine, pe scurt, apărarea. 2 (milit.; rar) v. Fortificaţie. întăritură. 3 (fam.) v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. apărăt, -ă adj. 1 (despre locuri, aşezăminte, adăposturi, drumuri etc.) adăpostit, asigurat, ferit, ocrotit, păzit2, protejat, sigur, <înv.> scutit, umbrit. S-a retras într-un loc apărat din cauza ploii. 2 (înv.; despre activităţi, manifestări etc. ale oamenilor) v. Interzis. Oprit. apărământ s.n. (înv.) v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. apărător, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. 1 ocrotitor, prezervativ, protector, proteguitor, <înv.> scutitor. A învelit masa din curte cu un plastic apărător. 2 ocrotitor, protector, tutelar, proteguitor, <înv.> priitor, scutitor. Societatea filantropică este o instituţie apărătoare pentru căminul de bătrâni. I11 s.m.,s.f. ajutor, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susţinător, proteguitor, protejator, apărare, <înv.> feritor, orfanotrof, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, socotitor, veghetor, vindecător, cârjă, patron2, reazem, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este apărătoarea bătrâneţii ei. 2 s.m., s.f. ocrotitor, patron, protector, sprijinitor, susţinător. Marele magnat şi-a luat rolul de apărător al artelor plastice. 3 s.m. (jur.) avocat, defensor, procurist, maestru2, <înv. şi reg.> arca1, procator, <înv.> vechil, <înv.; peior.> clănţău, jongler, prezentator, procurator. Pentru că a fost dat în judecată, va trebui să îşi ia un apărător. 4 s.m. (sport; la fotbal) fundaş, stoper, bec1. A fost unul dintre renumiţii apărători ai echipei naţionale de fotbal. III s.f. 1 (la sabie) gardă, strajă, <înv.> scut. Apărătoarea săbiei este din argint. 2 (tehn.; apărătură la proţapul săniei) coardă, ceatlău, gânj, lambă, lănţuş, legătură, prăjină, vlăioagă. Apărătoarea leagă strâns proţapul de restul săniei. 3 (constr.; reg.) v. Jgheab. Streaşină. 4 (înv.) v. Evantai. IV s.f. (bot.) 1 Calamintha clinopodium; iarba-stupului (v. iarbă), somnişor2.2 Mentha pulegium; diană-săl-batică, busuioc-de-câmp,busuiocul-cer-bilor (v. busuioc), izmă-proastă, izmă-sălbati-că, polei2. apărătură s.f. I (pop.) v. Branişte. II (înv.) 1 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. 3 (concr.; milit.) v. Fortificaţie. întăritură. apărătuş s.m. (anat.; pop. şi fam.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. apărea vb. II. intr. 11 (despre oameni) a se arăta, a se ivi, a se vedea, a se zări, a spunta. Nu mai apare pe la întrunirile noastre. 2 (mai ales despre oameni) a se arăta, a se ivi, a pica2, <înv. şi reg.> a se scociorî, a se veli, <înv.> a se sfeti, a cădea, a răsări1, a ateriza. Chiar la prânz au apărut şi oaspeţii. 3 (despre oameni) a se arăta, a se ivi, a se înfăţişă, a se prezenta, a veni, a se înfiinţa, <înv.> a asta, a se spune. După mai multe citaţii, a apărut la proces însoţit de avocat. 4 (mai ales despre oameni) a se ivi, a ecloza. A apărut brusc în faţa mea. 5 (despre obiecte, peisaje etc. sau despre stări, situaţii etc.) a se arăta, a se ivi, a se înfăţişă, a se revela, <înv.> a se dezveli, a se lămuri, a se destăinui. Crestele munţilor apar în toată măreţia lor. 6 (în opoz. cu „a apune”; despre aştri) a se arăta, a ieşi, a se ivi, a răsări1, a se ridica, a se sui, a steli, a izvorî. Dimineaţa devreme, soarele apare, mare şi roşu, în zarea îndepărtată. 7 (despre fenomene luminoase) a se arăta, a se ivi, a miji, a răsări1, a se iţi, a (se) slomni, a zâmbi. Ceafa nw s-a împrăştiat, deşi zorii au apărut. 8 (despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din7) a decurge, a ieşi, a proveni1, a reieşi1, a rezulta, a urma, a origina, a răsări1, a străbate, a purcede, a veni, <înv.> a curge, a deveni. Spectacolul are unele lacune, care apar din pierderea viziunii lui globale. 9 a reieşi, a rezulta, a se subînţelege. Vina lui apare clar din aceste documente. 10 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.) v. Considera. Crede. Părea. Socoti. I11 (bot.; despre plante) a se arăta, a creşte, a germina, a ieşi, a se ivi, a încolţi, a miji, a răsări1, a lăstări, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a năstimi, a oteşi2. în grădină au apărut ghioceii. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; bot.; despre frunze, flori, muguri) a da2, a creşte, a ieşi, a răsări1. Copacului i-au apărut mugurii. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; biol; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) a se arăta, a creşte, a ieşi, a se ivi, a răsări1, a se înfira, a nizgui, a picni. I-au apărut primele fire de pâr în barbă. Puiului de vrabie încep să-i apară penele. 4 (despre fiinţe) a se naşte, a se trezi, a ieşi, <înv.> a răsări1, a se zămisli. Copilul a apărut după un lung travaliu al mamei. 5 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, <înv.> a mijloci, a emerge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, ş^icări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios apare pe chipul ei. 6 (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se pomi, a se produce, a se stârni, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se dezlega, a se scociorî, a se scorni, a se dezvoca, <înv.> a dezlănţa, a prorupe, a se scula, a se slobozi, a se sparge, a sta, a se aprinde, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli, a se ridica. Din senin, a apărut o vijelie puternică. Iubirea i-a apărut brusc în suflet. 7 (despre evenimente, stări, conflicte, procese sociale etc.) a interveni, a se ivi, a se întâmpla, a se petrece, a se produce, a surveni, <înv.> a urma, a obveni, a ocurge, a veni. /n Wafa lor a apărut o schimbare majoră. 8 (despre fenomene, stări etc.) a se arăta, a se declara, a se ivi, a începe, a se manifesta, a se năstimi. In oraş a apărut o epidemie de gripă. 9 (despre fenomene, stări etc.) a exista, a se manifesta. Apar rezerve din partea interlocutorilor când vorbesc despre acest subiect. 10 (tipogr.; despre cărţi, publicaţii etc.) a se edita, a ieşi, a se publica, a se tipări, <înv.> a se publicarisi. Cartea a apărut în condiţii grafice excelente. 11 (tipogr.; despre actori, sportivi etc.) a se produce. Julia Ro-berts a apărut într-un spectacol pe Broadway. Fotbalistul a apărut pe teren prima dată în meciul cu Steaua. apărîe s.f. apăraie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, udeală, covăţică, lăcărău, lăcăşteu, lăcău, tău1, apărut, -ă adj. (despre cărţi, reviste, desene, documente etc.) edit, editat, imprimat2, publicat, tipărit2, <înv. şi reg,> tiparnic, trucuit Ultimul său roman de aventuri apărut este senzaţional. apăs s.n. (înv.) 1 v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. 2 v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. 3 v. Durere. întristare. Mâhnire. 4 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură, apăsă vb. 1.11 tr. (compl. indică mai ales obiecte) a comprima, a presa, a strânge, <înv. şi pop.> a păsa1, <înv.> a greuia. Apasă mingea pentru a scoate aerul din ea. 2 tr. (compl. indică pedalele vehiculelor) a călca. Apasă frâna cu putere. 3 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc. sau părţi ale corpului fiinţelor) a presa. Apasă tutunul în pipă. 4 intr. (înv.; despre greutăţi) v. Avea. Cântări. II fig. 1 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „asupra 0 a accentua, a insista, a stărui, a se opri, a pedala. Apasă asupra obligaţiilor zilnice ale echipei pe care o conduce. 2 tr. (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi apasă propriul popor. 3 tr. (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a munci, a consuma2, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a opresa, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. îl apasă situaţia în care se află. 4 tr. (despre necazuri, griji etc.; compl indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o apasă. apăsăre s.f. 11 apăsat1, comprimare, presaj, presare, presat1, strângere, strâns1, <înv. şi pop.> strânsoare, <înv.> apăsătură, strânsătură, strânsură. Scoate aerul din minge prin apăsarea acesteia. 2 greutate, presiune, <înv.> sarcină. Simte o apăsare în dreptul inimii. 3 greutate, povară, sarcină. Abia respiră sub apăsarea rucsacului din spate. II fig. 1 asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strânsoare. Apăsarea poporului este specifică regimurilor totalitare. 2 bolovan, greutate, pietroi. Apăsarea de pe suflet nu-l lasă să se bucure de nimic. apăsat1 s.n. apăsare, comprimare, presaj, presare, presat1, strângere, strâns1, <înv. şi pop.> strânsoare, <înv.> apăsătură, strânsătură, strânsură. apăsăt2, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre obiecte) comprimat, presat2, strâns2. Nu mai poate scoate capacul borcanului bine apăsat. 2 (despre glasul, vocea, modul de exprimare a cuiva) categoric, convins, decis, ferm, hotărât, răspicat, despicat2. îi spune pe un ton apăsat să părăsească încăperea. 3 (în opoz. cu „şovăielnic”, „nesigur”; despre mers, paşi etc.) energic, ferm, hotărât, îndesat, neabătut, neezitant, neşovăielnic, neşovăitor, sigur. înaintează cu paşi apăsaţi. 4 (indică intensitatea; despre senzaţii, manifestări ale oamenilor etc.) intens, puternic, <înv.> tare. A scos un oftat apăsat. 5 (despre lovituri) greu, puternic, straşnic, zdravăn, ţeapăn. I-a dat un pumn apăsat în stomac. 6 (rar; despre aer1, atmosferă etc.) v. Apăsător. Greu. Irespirabil. înăbuşitor. încărcat2. Nerespirabil. Sufocant. Viciat. II adj. fig. 1 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, chinuit, greu, mizer, mizerabil, necăjit, prost, rău, amar, apăsător, puturos. 91 | Trece printr-o perioadă apăsată. 2 (despre oameni) asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, robit, urgisit, vitregit, despuiat. Poporul apăsat s-a ridicat contra tiranului. III adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ca „a călca”, „a păşi”) energic, ferm, hotărât, sigur. Comandantul vasului calcă apăsat pe puntea vaporului. 2 (în legătură cu vb. ale vorbirii) energic, ferm, hotărât, poruncitor, răspicat. îi spune apăsat să plece. apăsătdr, -oâre adj., s.m., s.f., s.n. I adj. 1 (despre sarcini, îndatoriri, datorii, impozite etc.) copleşitor, covârşitor, greu, împovărător, oneros, potopitor. Trebuie să achite cât mai repede aceste datorii apăsătoare. 2 (despre situaţii, stări sufleteşti, sentimente etc. ale oamenilor) chinuitor, greu, rău, ucigător. Singurătatea este apăsătoare. 3 (despre situaţii sau despre manifestări, sentimente, gânduri etc. ale oamenilor) depresiv, deprimant, dezolant, sumbru, negru. Nu putea scăpa de gândurile apăsătoare. 4 (despre aer, atmosferă etc.) greu, irespirabil, înăbuşitor, încărcat2, nerespirabil, sufocant, viciat, apăsat2, năbuşitor, <înv.> sufocător, confinat. în sala de curs era o atmosferă apăsătoare din cauza geamurilor închise. II s.n. 1 (tehn.; la maşina de cusut) călcător, ceapraz. Apăsătorul fixează materialul ce se lucrează pe placa maşinii. 2 (reg.) v. Mai3. III fig. 1 adj. (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, chinuit, greu, mizer, mizerabil, necăjit, prost, rău, amar, apăsat2, puturos. Trece printr-o perioadă apăsătoare. 2 adj. (despre afirmaţiile, vorbele cuiva) brutal, grav, greu, sever2, violent, aspru, dur, tare. L-au marcat cuvintele apăsătoare ale tatălui. 3 adj., s.m., s.f. (rar) v. Asupritor. Exploatator. împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor. Vampir. apăsătură s.f. (înv.) 1 v. Apăsare. Apăsat1. Comprimare. Presaj. Presare. Presat1. Strângere. Strâns1. 2 fig. v. Apăsare. Asuprire. Despuiere. Exploatare. împilare. Jug. Năpăs-tuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Stoarcere. Tiranie. Urgisire. apătos, -oâsă adj. 1 (despre pământ) apos, mârvinos, moinos, puhav, şioios, topli-cios, udăcios, udilos. în această regiune pământul este apătos din cauza ploilor frecvente. 2 (reg.; despre vinuri) v. Diluat. îndoit. Slab. Subţiat. Subţire, apătoşâ vb. I. intr. (med., med. vet.; pop.; despre răni, plăgi etc.) v. Curge. Puroia. Supura. apeduct s.n. (hidrotehn.) <înv. şi reg.> don1. Apeductele servesc la captarea, transportarea şi distribuţia apei. apel s.n. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) chemare, îndemn. Primarul adresează un apel la calm către populaţie. 2 strigare. învăţătoarea face apelul. 3 cerere, rugăminte, solicitare, strigăt, <înv.> apelaţie, regea, regealâc. Apelul său pentru ajutorarea sinistraţilor a dat rezultat. 4 apelare, cerere, solicitare. Apelul celor rătăciţi pe munte a fost interceptat de salva-montişti. 5 (telec.) apelare. Apelurile se plătesc de către utilizatorii telefoanelor mobile. 6 (jur.) <înv.> apelaţie. Apelul este o acţiune ordinară de atac într-o instanţă superioară împotriva unei hotărâri judecătoreşti. apelă vb. I. 1 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, care indică ajutor, sprijin, înţelegere, bunăvoinţă, îndurare etc. din partea cuiva) a cere, a recurge, a solicita, <înv. şi pop.> a merge, <înv. şi reg.> a pofti, a suruclui, <înv.> a năzui, a soli. Surprinşi de o ninsoare abundentă pe munte, turiştii au apelat la ajutorul salvamon-tiştilor. La nevoie, apelează la sprijinul părinţilor. 2 tr. (despre oameni) a suna, a telefona. Apelează Poliţia pentru a comunica accidentul. apelăre s.f. 1 apel, cerere, solicitare. 2 (telec.) apel. apelativ, -ă s.n. 1 atribut, calificativ, nume. Palatului i se potriveşte apelativul „mirific”. 2 (gram.) substantiv comun. Apelativele denumesc obiecte de acelaşi fel apelăţie s.f. (înv.) 1 v. Apel. Cerere. Rugăminte. Solicitare. 2 v. Denominaţie. Denumire. Nume. Numire. 3 (jur.) v. Apel. apelpiseălă s.f. (înv.) 1 v. Deznădejde. Disperare. 2 v. Disperare. Exasperare, apelpisi vb. IV. tr. (grec.; înv.) 1 intr. (despre oameni) v. Deznădăjdui. Dispera. 2 tr. (compl indică oameni) v. Dispera. Exaspera, apelpisi'e s.f. (grec.; înv.) 1 v. Deznădejde. Disperare. 2 v. Disperare. Exasperare, apelpisi're s.f. (înv.) 1 v. Deznădejde. Disperare. 2 v. Disperare. Exasperare, apelpisi't, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) 11 adj. (despre oameni) v. Clamoros. Deznădăjduit. Dezolat. Disperat. 2 adj. (despre oameni sau manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Disperat. Exasperat. 3 adj., s.m., s.f. (psih.) v. Alienat Dement Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit II adj. 1 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. 2 (iron.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Vestit, apendice s.n. 11 adaos, anexă, completare, supliment, addenda, <înv.> lipitură. Volumul de poezii are un apendice care cuprinde postumele poetului. 2 fig. (glum.) anexă, umplutură. A fost şi el invitat de cei doi în oraş, doar ca apendice. II (anat.) apendice xifoid = cartilaj xifoid. Apendicele xifoid are nucleu osos şi este conectat cu capătul inferior al corpului sternului. apendicită s.f. (med.) mătrice. Apendicita se rezolvă prin operaţie. apetit apercepe vb. III. tr. 1 (compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) a observa, a percepe, a remarca, a reţine, a sesiza, a surprinde, a vedea, a zări, <înv. şi pop.> a însemna, <înv.> a descoperi, a privi. Era atât de distrat, încât nu a aperce-put noul look al fetei. 2 (rar; compl. indică informaţii, cunoştinţe etc.) v. Asimila. Dobândi. însuşi1. învăţa. Prinde, aperiodic, -ă adj. aciclic. Curenţii marini sunt aperiodici. aperitiv s.n. (culin.) gustare, mezelic, hors-d’ceuvre, colaţiune, <înv.> mâncări-că, mezel, zacuscă. La începutul mesei au servit nişte aperitive. apert, -ă adj. (bot.; latin.) 1 (despre flori) v. Deschis. Desfoiat. înflorit 2 (despre muguri, boboci de flori etc.) v. Crăpat2. Deschis. Desfăcut. înflorit. Plesnit2. aperto adj. invar, (muz.; despre sunete) deschis. apertură s.f. 1 (fotogr.) unghiulaţie. Apertu-ra obiectivului fotografic este bună. 2 (livr.) v. Deschidere. Deschizătură. Gaură. Orificiu, apesti vb. IV. 11 tr. (pop.; compl. indică oameni, instituţii etc.) v. Amâna. Aştepta, îngădui. Păsui1.2 intr. (înv.; despre oameni) v. întârzia. Lungi. Zăbovi. II intr. (înv.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. apestire s.f. 11 (pop.) v. Amânare. Păsuială. Păsuire. Răgaz. 2 (înv.) v. întârziere. Zăbovire. II (înv.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Mo-ţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, apesti't, -ă adj. 1 (pop.; despre oameni, instituţii etc.) v. Amânat. Păsuit. 2 (înv.; despre fiinţe) v. Aromit. Aţipit, apetenţă s.f. (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plăcere, poftă, apetiţie, apetit, însetare, sete, însetoşare. Acest roman i-a deschis apetenţa pentru citit. apetisant, -ă adj. 11 (despre mâncăruri) bun, delicios, gustos, îmbietor, plăcut, savuros, suculent, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A pregătit o masă apetisantă. 2 (despre băuturi) bun, delicios, gustos, îmbietor, licoros, plăcut, savuros, ambroziac, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A băut un vin apetisant. 3 (despre mirosuri, arome etc.) ademenitor, agreabil, aţâţător, excitant, excitator, frumos, plăcut, excitativ, pofticios, <înv.> nostim, aprinzător. Cozonacii calzi emanau o aromă apetisantă. II fig. (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, atrăgător, excitant, excitator, ispititor, îmbietor, seducător, sexy, tentant, picant. Astfel îmbrăcată, este o femeie apetisantă. apetit s.n. 11 (fiziol.) poftă, poftă de mâncare, luare. Din cauza atâtor mirosuri, i s-a închis apetitul. 2 (med.) apetit sexual = libido, Hbidine, văpaie. II fig. (urmat apetiţie de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) apetenţă, chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plăcere, poftă, însetare, sete, însetoşare. apetiţie s.f. (rar) 1 (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) v. Apetenţă. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plăcere. Poftă. 2 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) v. Dispoziţie. înclinare. înclinaţie. Pornire. Tendinţă. apex s.n. cap, capăt, creştet, extremitate, vârf. în zare se observă apexul piramidei. apexi'tă s.f. (med.) petrozită. Apexita apare în urma unei otite. apicultor, -oâre s.m., s.f. (apic.) albinar, prisăcar, stupar, <înv. şi reg.> mierar, muscar, stupinar. Este un apicultor pasionat. apicultură s.f. (apic.) 1 albinărie2, albinărit, prisăcărie1, stupărit, <înv. şi pop. > stupărie2, <înv. şi reg.> prisăcărit, stupărărie, stupie, stupinărit. Cei care se ocupă cu apicultura trebuie să fie devotaţi meseriei lor. 2 economia stupilor (v. economie). Apicultura are o veche tradiţie. apineali'sm s.n. (med.) anepifizie. Apinealis-mul este o afecţiune a glandei pineale. apionmă s.f. (chim.) pioctanină, piocten. Soluţiile cu apionină sunt folosite ca antiseptice. apirâtic, -ă adj. (med.; despre fiinţe sau despre procese patologice) afebril. Fiind apire-tic, bolnavul se poate da jos din pat. aplă adv. (modal; înv.) v. Familiar. Firesc. Natural. Nepretenţios. Nesofisticat Obişnuit. Popular. Simplu. aplacentâră s.f. (zool.) metateriană. Aplacen-tarele sunt mamifere inferioare lipsite de placentă. aplanâ vb. I. tr. 1 (compl. indică neînţelegeri, conflicte etc.) a atenua, a diminua, a înlătura, a pacifica, a potoli, a dezamorsa, a edulcora, a estompa. Conflictul dintre cele două state a fost aplanat cu talent diplomatic. 2 (compl. indică mai ales terenuri) a îndrepta, a netezi, a nivela, a niveli, a polejnici. A aplanat pământul înainte de a semăna gazon. aplanâres.f. 1 atenuare, înlăturare, pacificare, potolire, aplanat1, dezamorsare, estompare. Aplanarea conflictului dintre cele două state s-a făcut cu talent diplomatic. 2 îndreptare, netezire, nivelare, oblire, <înv.> nivelaţie. Aplanarea pământului este obligatorie înainte de semănatul gazonului. aplanât1 s.n. (rar) v. Aplanare. Atenuare, înlăturare. Pacificare. Potolire. aplanât2, -ă adj. (despre neînţelegeri, conflicte etc.) atenuat, diminuat, dezamorsat, edulcorat, estompat. Conflictul aplanat a adus mai multă linişte în casă. aplatizât, -ă adj. 1 (despre obiecte, corpuri etc.) lătăreţ, lăţit, plat2, spatulat, turtit, <înv. şi reg.> lătâi, lăteţ, lătăuş, lătui. Raţele au ciocul aplatizat. 2 fig. (lit.; despre opere literare, despre stilul acestora etc.) apoetic, banal, comun, nepoetic, prozaic, fad, plat2, tern, pedestru. Ultimul său volum conţine creaţii aplatizate. aplaudă vb. I. 1 intr., tr. (despre oameni; compl. indică artişti, oratori etc. sau evoluţia acestora pe scenă ori la tribună) a pliuţăni, <înv.> a plăsa, a tropoti. Spectatorii aplaudă entuziaşti. Publicul a aplaudat actriţa îndelung. 2 tr. fig. (compl. indică oameni sau idei, acţiuni etc. ale lor) a aproba, a saluta. Discipolii aplaudă ideile maestrului. 3 refl. recipf^fig. (fam.; despre oameni) v. Congratula. Felicita. Gratula, aplaudări s.f. pl. (înv.) v. Aplauze, aplâuze s.n. pl. 1 <înv.> aplaudări, lovituri de palme (v. lovitură), plesnituri în palme (v. plesnitură). Sala teatrului răsună de aplauze. 2 aprobare. Să nu te aştepţi la aplauze din partea inamicilor. aplecă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a (se) poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Apleacă crengile cireşului ca să poată culege fructele. Ramurile se apleacă, pline de rod. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povârni, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, a (se) hâi, a (se) pologi, a (se) şovârni, a (se) şoldi. Poarta de la gard s-a aplecat în timp. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) arcui, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) pleca. Se apleacă peste marginea ferestrei. îşi apleacă corpul peste balustradă. 4 tr. (comp. indică părţi ale corpului fiinţelor) a coborî, a înclina, a pleca. Cuprins de ruşine, şi-a aplecat capul. 5 refl. (despre oameni) a se închina, a se înclina, a se pleca, a se ploconi, a se prosterna, <înv.> a se abate2, a se temeni. Se apleacă în faţa ei, salutând-o reverenţios. 6 tr. (compl. indică arme sau ţevile armelor de foc) a coborî, a lăsa. L-a determinat să aplece ţeava puştii spre pământ. I11 refl. unipers. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; mai ales pop. şi fam.) a se ciumurlui, a i se pleca, a i se plecăti. A mâncat ceva stricat şi i s-a aplecat. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică copii, pui) v. Alăpta. III fig. 1 tr. (compl. indică ţări, popoare, grupuri sociale, oameni) a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, a supune, a înfeuda, a îngenunchea, a lega1. I-a aplecat cu puterea armelor. 2 refl. (milit.; despre armate, ostaşi etc.) a se pleca, a se preda, a se supune. Turcii s-au aplecat moldovenilor lui Ştefan cel Mare. 3 refl. (despre oameni) a se pleca, a se preda, a se supune, a ceda, a se închina, a se da2, a se plia. Deşi a avut de înfruntat numeroase greutăţi, nu s-a aplecat. 4 refl. (despre oameni) a opta, a înclina. Copilul inteligent se apleacă spre studiu. aplecâre s.f. 11 aplecat1, arcuire, coborâre, culcare, culcat1, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare, aplecătură. Pentru a 192 culege cireşele, a fost necesară aplecarea crengilor. 2 înclinare, lăsare, plecare, povâmi-re, prăvălire, strâmbare, hâire, şovârneală. Aplecarea porţii este acum vizibilă. 3 aplecat1, arcuire, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare. Aplecarea peste marginea ferestrei este periculoasă. 4 închinare, înclinare, plecăciune, ploconire, prosternare, prostemaţie, aplecăciune, plocon, <înv.> închinăciune, închinătură, plecare. O salută reverenţios, cu aplecări afectate. I11 (fiziol., med., med. vet.; mai ales pop. şi fam.) v. Greaţă. Nausea. 2 (fiziol., med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Indigestie. 3 (înv. şi reg.) v. Alăptare. Alăptat1. Lactaţie. III fig. (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) 1 aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofă, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are aplecare pentru teatru. 2 acuitate, aptitudine, înclinare, înclinaţie, simţ. Pictorul are o aplecare deosebită pentru culorile pastel. 3 dispoziţie, înclinare, înclinaţie, pornire, tendinţă. Are aplecare spre teatralitate. aplecât1 s.n. 11 aplecare, arcuire, coborâre, culcare, culcat1, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare, aplecătură, polignire. 2 aplecare, arcuire, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare. I11 (la pl. aplecate; fiziol, med., med vet.; pop.) v. Greaţă. Nausea. 2 (la pl. aplecate; fiziol, med., med. vet.; pop.) v. Indigestie. 3 (înv. şi reg.) v. Alăptare. Alăptat1. Lactaţie. aplecât2, -ă adj., adv., s.m. I adj. 1 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat2, pornit, polig-nit. Cireşul are ramurile aplecate. 2 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) înclinat, lăsat, plecat2, povâmit, prăvălit, strâmb, hâit, ponorât, pornit, şonţit, şovâi, şovârnit, <înv.> povortit, şoldit, şoldiu. Poarta aplecată trebuie reparată. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2. Nu este bine să stai cu trupul aplecat peste marginea ferestrei. 4 (despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) înclinat, oblic, pieziş, plecat2, povârnit, teşos, ponciş, prăvălat, prăvălatic, săbiat, <înv.> costiş, piezişat. Au urcat uşor coasta aplecată a dealului. 5 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de aplecat, încât are înălţimea unui copil Bătrânul are spatele aplecat. I11 adj. (înv. şi reg.; despre copii, pui) v. Alăptat2.2 s.m. (înv.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. III adj. fig. 1 (despre oameni 931 sau despre firea lor; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „spre”) înclinat, predispus. Are o fire aplecată spre glume. 2 (înv.; despre persoane aflate în subordinea cuiva) v. Ascultător. Obedient. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Supus. Umil. IV adv. (modal) înclinat, strâmb, <înv.> costiş. Magazia stă aplecat. aplecăciune s.f. 1 (pop.) v. Aplecare. închinare. înclinare. Plecăciune. Ploconire. Prosternare. 2 fig. (înv.; urmat de determ. care indică natura, felul domeniul etc.) v. Aplecare. Aplicare. Aplicaţie. Aptitudine. Atracţie. Chemare. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie, înzestrare. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Stofa. Talent. Vocaţie, aplecătoăre s.f. (zool.; reg.) v. Mânzare. aplecătură s.f. I (pop.) v. Aplecare. Aplecat1. Arcuire. Culcare. Culcat1. Curbare. înclinare, încovoiere. îndoire. Plecare. I11 (fiziol., med., med. vet.; pop.) v. Greaţă. Nausea. 2 (fiziol., med, med. vet.; pop.) v. Indigestie. 3 (înv. şi reg.) v. Alăptare. Alăptat1. Lactaţie. aplecuş s.n. (geomorf.; reg.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. aplecuşăt, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre corpul lor) v. Adus2. Aplecat2 Cocârjat. Cocoşat. Curbat. Gârbov. Gârbovit. înclinat, încovoiat. îndoit. Plecat2. Strâmb. Strâmbat. Sucit2. aplică vb. I. 11 tr. (compl. indică teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) a folosi, a implementa, a întrebuinţa, a practica2, a utiliza, a mânui, <înv.> a practisi. Specialiştii aplică o nouă metodă de laborator. 2 tr. (med., med. vet.; compl. indică tratamente) a administra, a face. îi aplică un tratament cu antibiotice. 3 tr. (med, med. vet; compl. indică pansamente, cataplas-me etc.) a pune. îi aplică un pansament pe rană. 4 tr. (compl. indică ştampile, sigilii etc.) a pune. Vameşii aplică pe uşa tirului mai multe sigilii. 5 tr. (compl. indică produse cosmetice) a întinde, a pune. îşi aplică fard pe pleoape. 6 tr. (compl. indică obiecte; cu determ. locale) a fixa, a prinde, a pune. Croitoreasa i-a aplicat paiete pe rochia de seară. 7 tr. (compl. indică afişe, postere etc.) a pune, a apoza. Aplică un afiş pe perete. 8 tr. (compl. indică etichete, timbre etc.) a lipi, a pune. Aplică etichete pe sticle. 9 tr. a prinde, a pune. S-a deghizat, aplicându-şi barbă şi perciuni. 10 tr. (jur.; compl. indică hotărâri judecătoreşti, sentinţe, acte de autoritate etc.) a executa, a îndeplini, <înv.> a sfârşi. Cel împuternicit aplică hotărârea judecătorească. 11 tr. (jur., sport; compl. indică hotărâri judecătoreşti, sentinţe, acte de autoritate etc.) a da2, <înv.> a măsura, a sfârşi. Arbitrul consideră fault şi aplică o penalizare. 12 refl. (urmat de determ. în dat.) a interesa, a privi, a se referi, a viza2, <înv.> a se raporta. Această observaţie se aplică lingvisticii. 13 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.; compl. indică lovituri, bătăi etc.) v. Da2. Trage. 14 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. în dat.) v. Abnega1. Consa- cra. Dărui. Deda. Dedica. Destina. Devota. Hărăzi. închina. II intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pentru”, „la”) a participa. Aplică pentru o bursă. Aplică la competiţia pentru un grant. aplicănt s.m. aspirant, petiţionar, solicitant, solicitator, postulant, <înv. şi pop.> jălbaş, <înv.> petent. Se numără printre aplicanţii la un post universitar. aplicăres.f. 11 aplicaţie, folosire, implementare, întrebuinţare, practicare, utilizare. Specialiştii s-au gândit la aplicarea unei noi metode de laborator. 2 (med., med. vet.) administrare. I-a propus aplicarea unui tratament cu antibiotice. 3 (adesea constr. cu vb. „a pune”) punere în practică, <înv.> punere în lucrare. Este bine să mai discutăm înainte de a pune în aplicare acest proiect. 4 (med., med. vet.) punere. A fost necesară aplicarea unui pansament pentru că rana a început să sângereze. 5 punere. Aplicarea pe un act a unei ştampile de către notar înseamnă legalizarea actului respectiv. 6 (cosmet.) întindere, punere. Punctele negre de pe faţă dispar prin aplicarea repetată a unor măşti abrazive. 7 fixare, prindere, punere. Aplicarea paietelor pe rochiile de seară este migăloasă. 8 lipire, punere. Aplicarea etichetelor pe sticle se realizează cu ajutorul unei maşini speciale. 9 prindere, punere. Actorul îşi schimbă înfăţişarea prin aplicarea unei bărbi şi a unei mustăţi. 10 (jur.) executare, îndeplinire. Se ocupă de aplicarea acestei hotărâri judecătoreşti. II (urmat de determ. introduse prin prep. „pentru”, „la”) aplicaţie, participare. Aplicarea la grant s-a amânat. III fig. (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, aplecare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are aplicare pentru teatru. aplicat, -ă adj. 11 (despre teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) folosit, implementat, întrebuinţat, practicat, utilizat. Noua metodă aplicată este mult mai eficientă. 2 (despre unele ştiinţe sau domenii de cercetare) practic. învăţământ aplicat. Fizică aplicată. II fig. (livr.; despre oameni) v. Binecuvântat. Dotat. înzestrat. Talentat, aplicaţie s.f. 11 aplicare, folosire, implementare, întrebuinţare, practicare, utilizare. 2 (mat.) funcţie, operator. Aplicaţia este mărimea variabilă care depinde de una sau de mai multe variabile independente. 3 (mai ales la pl. aplicaţii; milit.) manevră, <înv.> manoperă. Generalii au participat la aplicaţiile trupelor din cele două garnizoane. 4 (urmat de determ. introduse prin prep. „pentru”, ,,la>T) aplicaţie, participare. 5 {înv.) v. Asiduitate. Insistenţă. Perseverenţă. Persistenţă. Statornicie. Stăruinţă. Tenacitate. II (urmat de determ. introduse prin prep. „pentru”, „/a”) aplicaţie, participare. III fig. (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, apoftegmă înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, aplecare, aplicare, chemare, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. aplomb s.n. 11 dezinvoltură, îndrăzneală, siguranţă. Este admirat pentru aplombul de care dă dovadă în orice moment. 2 aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfhintare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu aplomb. II perpendicularitate, verticalism, verticalitate. Verifică aplombul celor două planuri. apocaliptic, -ă adj. fig. 1 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) groaznic, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, oribil, oripilant, sinistru. în timpul războiului se pot vedea scene apocaliptice. 2 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă apocaliptică. 3 (rar; despre stil) v. Cabalistic. Neclar. Obscur, apocrif, -ă adj. (în opoz. cu „original”; despre scrieri, documente etc.) contrafăcut, fals, falsificat, neautentic, nesigur, plăsmuit, <înv.> mincinos, scornit. Specialiştii consideră că manuscrisul conţine o evanghelie apocrifă. apocromăt, -ă adj. (fotogr.; despre obiective fotografice) apocromatic. Foloseşte obiective apocromate. apocromatic, -ă adj. (fotogr.; despre obiective fotografice) apocromat. apodictic, -ă adj. 1 (despre modul de exprimare a unor idei sau despre raţionamente, judecăţi, demonstraţii etc.) categoric, incontestabil, indiscutabil, peremptoriu. Autorul renunţă la caracterul apodictic al argumentării. 2 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale omenilor) categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este apodictic. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt apodictice. apoetic, -ă adj. (lit.; despre opere literare, despre stilul acestora etc.) banal, comun, nepoetic, prozaic, aplatizat, fad, plat2, tem, pedestru. Ultimul său volum conţine creaţii apoetice. apofîză mastoidă s.f. mastoidă (v. mastoid). Apofiza mastoidă este proeminenţa osului temporal, situată în spatele pavilionului urechii. apofome s.f. (fon.) ablaut, alternanţă vocalică. Apofonia se produce între vocalele din tema unui cuvânt. apoftegmă s.f. (rar) v. Aforism. Cugetare. Dicton. Maximă. Sentinţă. apogam apogâm, -ă adj. (biol.; despre fanerogame şi ferigi) apogamic. La ferigile apogame embrionul vegetal se formează din oricare celulă a sacului embrionar. apogămic, -ă adj. (biol; despre fanerogame şi ferigi) apogam. apogeu s.n. (adesea constr. cu vb. ca „a fi”, „a ajunge”) acmee, apoteoză, culme, culminanţă, culminare, culminaţie, vârf, zenit, vâlvă. Actorul a ajuns la apogeul carierei sale. apoi adv. (pop.) 1 (cu val. de interj.; exprimă o concesie) v. Ei! Vezi! 2 (cu val. de conj. coord. concl.) v. Aşadar. Atunci. Dar1. Deci. Şi. apolinar, -ă adj. (mitol.) apolinian, apolinic, apoliniăn, -ă adj. (mitol.) apolinar, apolinic, apolinic, -ă adj. 1 (mitol.) apolinar, apolinian. A fost adept al cultulului apolinic. 2 echilibrat, luminos, senin. Scriitorul are o structură apolinică. 3 (în concepţia lui Nietzsche şi a lui Schelling; despre o atitudine în artă sau în cultură) lucid, raţional, apoh's s.n. (relig.; rar) v. Otpust. apolitism s.n. obiectivism, neimplicare, indiferentism. Apolitismul conduce la lipsa unei atitudini sociale. apologet s.m. panegirist, apologist. Este un apologet al raţionalismului. apologetic, -ă adj. (despre discursuri, aprecieri etc.) <înv.> panegiric. Ţine o cuvântare apologetică de ziua profesorului. apologetism s.n. (rar) v. Apologie. Cinste. Cinstire. Elogiu. Glorie. Laudă. Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. apologie s.f. 1 panegiric. Platon a scris apologia lui Socrate. 2 cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o apologie meritată. apologist s.m. (rar) v. Apologet. Panegirist. apometru s.n. (tehn.) contor de apă. Trebuie să-şi monteze apometre în apartament. apoplectic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) paralitic, damblagiu, <înv. şi reg.> slăbănog, <înv.> damblaliu, slab. în rezervă era internată şi o femeie apoplectică. Se ocupă cu studiul manifestărilor apoplecticilor. apoplexi'e s.f. (med., med. vet.) 1 ictus apoplectic, paralizie, dambla, damblageală, atac, luare din iele, luat din iele (v. luat1), luat din paraiele (v. luat1), luat din paralie(v. luat1), poceală, <înv. şi reg.> cataroi2, slăbănogeală, slăbănogie, boală de vânt, gută, şlag1, <înv.> paralizaţie, slă-bănogire. A murit în urma unei apoplexii. 2 (înv.) apoplexie momentană v. Catalepsie. Flexibilitate ceroasă. aporetic, -ă adj. (filos.; despre raţionamente, idei etc.) nesigur. aporie s.f. (înv.) v. Dubiu. Incertitudine. Incredulitate. îndoială. Neîncredere. Nesiguranţă. Rezervă. Scepticism. Şovăială. Şovăire. aport s.n. contribuţie. Aportul său la reuşita afacerii este considerabil. aportâ vb. I. tr. (arg.; compl. indică bunuri, bani etc.) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, aportăj s.n. (chinologie) aportare, aportat1. Dresarea unui câine de vânătoare începe cu un aportaj corect. aportare s.f. (chinologie) aportaj, aportat1. aportât1 s.n. (chinologie) aportaj, aportare. aportat2, -ă adj. (arg.; despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) v. Furat2. însuşit. Luat2. Sustras. aportor, -oâre s.m., s.f. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, apos, -oâsă adj., s.f. 11 (despre pământ) apătos, mârvinos, moinos, puhav, şioios, toplicios, udăcios, udilos. în această regiune pământul este apos din cauza ploilor frecvente. 2 (despre lapte sau despre derivate ale laptelui) zeros. Laptele este apos. 3 (biol; despre lichide, substanţe etc.) seros, <înv.> zeros. Din rană se prelinge un lichid apos. 4 (despre mâncăruri, sosuri) inconsistent, moale, neconsistent, subţire, lung, molicel, molicică. Ciulamaua este cam apoasă. II fig. (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tem, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori apoase. aposiopeză s.f. (ret.) reticenţă. Aposiopeza este întreruperea vorbirii. apostât, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (relig.) renegat, <înv.> preastâpnic, paravat, otstâpnic, lepădat2, lepădător. Biserica l-a considerat un apostat. 2 adj. (rar) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, apostazie s.f. 1 abandonare, abjurare, abjuraţie, abolire, renegare, renunţare, repudiere, părăsire, lepădare. A avut de suferit în urma apostaziei propriei religii. 2 (rar) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, aposterioric, -ă adj., adv. (filos.; în opoz. cu „a priori”) a posteriori. Teoriile stabilite aposterioric au fost corecte. aposteriorist,-ă adj., s.m. (filos.) pozitivist. Aposterioristul foloseşte raţionamentele a posteriori. apostilă s.f. 1 adnotare, adnotaţie, însemnare, notă, notiţă. Cele mai multe cărţi din biblioteca lui au apostile. 2 rezoluţie, nadpis. Apostila se scrie pe o cerere, pe un raport sau pe un alt act oficial. 3 (livr.) v. Iscălitură. Semnătură, apostimă s.f. (med.; înv.) v. Abces, apostol s.m., s.n. sg. I s.m. 1 (relig.; de obicei cu determ. „lui Hristos”, „lui Iisus ”, „lui Iisus Hristos”) ucenic, pescar, pescar de oameni, vânător, vânător de oameni. Petru a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. 2 (relig.) misionar, <înv.> trimis1. Creştinismul a fost răspândit de apostoli. 3 fig. dascăl, învăţător, maestru. Scriitorul a fost considerat un adevărat apostol al neamu- lui său. II s.n. sg. (relig.; şi nm. pr.) praxiu, <înv.> praxapostol. Apostolul conţine faptele apostolilor şi scrisorile lor. apostolât s.n. (relig.) <înv.> apostolie. Apostolatul ucenicilor lui Hristos s-a încheiat cu moartea acestora. apostolesc, -eâscă adj. (relig.) apostolic, apostoleşte adv. (modal; bis.) <înv.> aposto-liceşte. Şi-a îndeplinit apostoleşte misiunea. apostolic, -ă adj. (relig.) 1 apostolesc. Părinţii apostolici au fost scriitorii creştini de la sfârşitul sec. 1 şi începutul sec. 2 d. Hr., care au fost ucenici direcţi ai apostolilor sau ai discipolilor acestora. 2 (în organizarea Bisericii Catolice) papal, pontifical. Nunţiul apostolic este prelatul-ambasador al sfântului scaun într-o ţară străină. apostoliceşte adv. (modal; relig. înv.) v. Apostoleşte. apostolie s.f. (relig.; înv.) v. Apostolat, apostrofă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a ţulăi. L-a apostrofat pentru că a întârziat la serviciu. apostrofare s.f. apostrofa, apostrofat. S-a săturat de apostrofările soţiei. apostrofat s.n. (rar) v. Apostrofare. Apostrofa. apostrofă s.f. apostrofare, apostrofat, apotecăr s.m. (farm.; reg.) v. Farmacist, apotecă s.f. (farm.; reg.) v. Farmacie, apoteoză vb. I. tr. 1 (în Antic, romană; compl. indică eroi, conducători etc.) a deifica, a diviniza, a zeifica. Romanii îşi apoteozau împăraţii, trecându-i în rândul zeilor. 2 fig. (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi apoteozeze eroii. apoteozăre s.f. 1 (în Antic, romană) apoteoză, deificare, divinizare, zeificare, <înv.> divinizaţiune. Apoteozarea împăraţilor caracterizează societatea romană antică. 2 fig. elogiere, exaltare, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, apoteoză. în această scriere apoteozarea trecutului este evidentă. apoteoză s.f. I (în Antic, romană) apoteoza-re, deificare, divinizare, zeificare, <înv.> divinizaţiune. II fig. 1 elogiere, exaltare, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, apoteozare. 2 (adesea constr. cu vb. „a fi”, „a ajunge”) apogeu, culme, culminanţă, culminare, culminaţie, vârf, zenit, vâlvă. Actorul a ajuns la apoteoza carierei sale. apotropăic, -ă adj., s.n. (în credinţe) 1 adj. protector. Unele obiecte au rol aprotopaic. 2 s.n. amuletă, fetiş1, mascotă, talisman, <înv.> advar, baier, noroc, porte-bonheur, sinet. Consideră colţul de lup pe care îl poartă la gât un apotropaic. a poză vb. I. tr. (rar; compl. indică afişe, postere etc.) v. Aplica. Pune. apozemă s.f. decoct, decocţie. Apozema din florile unor plante medicinale este folosită în ameliorarea unor boli. apriat apozitiv, -ă adj. {gram.) apoziţional. Propoziţia apozitivâ are, în frază, rolul unei opoziţii. apoziţionâl, -ă adj. {gram.) apozitiv. apprenti s.m. fig. (înv.) v. Debutant. începător. Neofit. Novice, apraşten s.n. (reg.) v. înjurătură, aprecia vb. I. tr. 11 (compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) a calcula, a estima, a evalua, a socoti, a priza2, a măsura, <înv. şi pop.> a preţui, <înv. şi reg.> a prinde, a răfui, <înv.> a preţălui, a sămălui. A apreciat cheltuielile pentru renovarea apartamentului. 2 (compl. indică mărimi, cantităţi, distanţe, valori etc.) a aproxima, a calcula, a estima, a evalua, a potrivi, a socoti. Apreciază că peştele cântăreşte 3 kilograme. I11 (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a admira, a cinsti, a lăuda, a onora, a preţui, a respecta, a stima, a priza2, a slăvi, <înv. şi pop.> a omeni, <înv. şi reg.> a preţălui, a tistăli2, <înv.> a apreţui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respectălui, a respectui, a socoti, a stimarisi, a evlavisi, a aproba, a credita. îl apreciază pe pictor pentru talentul său. 2 (compl. indică spectacole, opere de artă etc.) a preţui, a gusta. Ştie să aprecieze o muzică bună. 3 (compl. indică stări, situaţii, fapte etc.) a intui, a înţelege, a sesiza, a priza2, a descifra, a dibui, a mirosi, a prinde, a pricepe. Are un spirit ascuţit dacă poate să aprecieze asemenea nuanţe. 4 a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a înţelege, a judeca, a opina, a pricepe, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A apreciat că nu este pregătit pentru examen. 5 (compl. indică manifestări, acţiuni, atitudini etc. ale oamenilor sau situaţii, stări etc.) a considera, a crede, a găsi, a socoti, a vedea. Apreciază gestul său ca un semn al dorinţei de împăcare. 6 (compl. indică mai ales calităţi, manifestări, acţiuni ale oamenilor) a admira, a preţui, a vedea. Nu-şi dă seama ce apreciază la el. 7 (compl. indică fiinţe sau calităţi, trăsături etc. ale lor) a considera, a cota. îl apreciază drept cel mai mare actor român din ultimele decenii. 8 (compl. indică proiecte, lucrări etc.) a aviza. A apreciat favorabil planul de urbanism. apreciabil,-a adj., adv. I adj. 1 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă apreciabilă. 2 (despre stări, situaţii etc.) categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare1, perceptibil, semnificativ, sensibil, simţitor, vădit, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este apreciabilă. II adv. (modal) considerabil, mult, semnificativ, serios, simţitor, substanţial, vădit, vizibil, substanţialmente. Neologis- mele contribuie apreciabil la îmbogăţirea limbii. apreciat, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) cinstit, onorabil, onorat, preţuit, respectabil, respectat, stimat, venerabil, stimabil, <înv.> apre-ţuit, cinsteş, considerat, omenit, preacinstit, respectuit, socotit2, vederos, văzut2. Este cel mai apreciat judecător din oraş. 2 (despre spectacole, opere de artă etc.) preţuit, gustat. Unul dintre cele mai apreciate spectacole din Franţa a ajuns să fie reprezentat şi pe scena din Bucureşti. 3 (mai ales despre mărfuri) căutat2, cerut2, preţuit, <înv.> stimos. Legumele cele mai apreciate iarna sunt roşiile, salata-verde şi ceapa-verde. apreciativ, -ă adj. (rar) v. Estimativ, apreciăţie s.f. (livr.) I v. Apreciere. Aproximare. Aproximaţie. Calcul. Calculare. Estimare. Estimaţie. Evaluare. Măsurare. Preţuire. Socotire. I11 v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. 2 v. Aviz. Judecată. Opinie. Părere. Verdict. 3 v. Apreciere. Gratitudine. Recunoştinţă. apreciere s.f. I aproximare, aproximaţie, calcul, calculare, estimare, estimaţie, evaluare, socotire, apreciaţie, măsurare, preţuire, valutare, <înv. şi reg.> preţăluire, preţuială, <înv.> evaluaţie. Aprecierea cheltuielilor pentru renovarea apartamentului 1 se pare exagerată. I11 admiraţie, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epiti-mie2, ipolipş, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de aprecierea prietenilor. 2 aviz, judecată, opinie, părere, verdict, apreciaţie, sentinţă. Concurenţii aşteaptă aprecierea comisiei de examen. 3 analiză, comentariu, critică (v. critic), evaluare. Aprecierea pe care a făcut-o operei scriitorului a publicat-o într-o revistă de mare circulaţie. 4 gratitudine, recunoştinţă, apreciaţie, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> blagodarenie, cunoştinţă, halal, recunoaştere, evgnomosine, euharistie. îşi exprimă aprecierea faţă de munca imensă pe care a depus-o în slujba comunităţii. aprehendâ vb. I. tr. 1 (compl. indică impresii, stări etc.) a prinde, a recepta, a surprinde. Limbajul aprehendează realitatea. 2 (jur.; livr.; compl. indică infractori) v. Aresta1. Captura. Prinde. aprehensiune s.f. 1 comprehensiune, com-prehensivitate, înţelegere, pricepere, <înv.> vedere, pătrundere. Aspectul unor desene modeme depăşeşte aprehensiunea obişnuită. 2 (livr.) v. Frică. Teamă. Temere. 3 (livr.) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare, aprehensiv, -ă adj. 1 (despre oameni) ruşinos, sfielnic, sfiicios, sfios, timid, smerit, obraznic, obrăzat, pâşin, <înv.> sfieţ, smerin, stidicios, stidivos, stidliv. Fetiţa ei este foarte aprehensivă. 2 (livr.; despre oameni sau despre firea lor) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect. Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător. apret s.n. (ind. text.) 1 scrobeală, scrobeală albă, aspreală, crohmală, înăspreală, întăreală, scrob2, şterc, vârtoşală. Femeia cumpără apret pentru cearşafuri. 2 apretaj, apretare, apretat1, scrobire, scrobit1, apretură, întărire, asprire, croh-mălire. Apretul pânzei este bine realizat. apretâ vb. I. tr. 1 (compl. indică ţesături, articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) a scrobi, a înăspri, a aspri, a crohmăli, a mânji, <înv.> a sclivisi. A apretat cămăşile. 2 (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 3 (arg.; compl. indică bunuri, bani etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, apretaj s.n. (ind. text.) apret, apretare, apretat1, scrobire, scrobit1, apretură, întărire, asprire, crohmălire. apretare s.f. (ind. text.) apret, apretaj, apretat1, scrobire, scrobit1, apretură, întărire, asprire, crohmălire. apretat1 s.n. (ind. text.) apret, apretaj, apretare, scrobire, scrobit1, apretură, întărire, asprire, crohmălire. apretat2, -ă adj. 1 (despre ţesături, despre articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) scrobit2, tare, lustruit2, crohmălit, <înv.> sclivisit. Poartă numai cămăşi apretate. 2 (arg.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit 3 (arg.; despre oameni) v. Furat2. Prădat, apretură s.f. (ind. text.; rar) v. Apret. Apretaj. Apretare. Apretat1. Scrobire. Scrobit1, apreţui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Considera. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima. apreţuire s.f. (înv.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1, apreţuit, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil, apriăt, -ă adj., adv. (înv.) I adj. 1 (în opoz. cu „nedesluşit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) v. Clar. Desluşit. Distinct. Evident. Lămurit. Limpede. Precis. 2 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) v. Clar. Coerent. Comprehensibil. Comprehensiv. Desluşit. Explicit. Expres2. Inteligibil. Lămurit. Limpede. Net2. Precis. Răspicat. II adv. (modal) v. Aievea. Clar. Desluşit. Explicit. Expres2. Lămurit. Limpede. Răspicat. apricoază apricoâză s.f. (bot; reg.) v. Zarzără, aprig, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvi-nar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om aprig şi ursuz. Este aprigă la mânie. 2 (despre animale, în special despre cai) focos, nestăpânit, sălbatic, sireap, vijelios, pogănici, <înv.> zmeios. încalecă pe un armăsar aprig. 3 (mai ales despre temperamentul oamenilor) focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament aprig. 4 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) ahtiat, avid, cupid, hrăpăreţ, lacom, neîndestulat, rapace, lăcomit, vampiric, hapsân, lăcomos, fomist, nesătul, nesăturat, nesăţios, vorace, apucător. Este cunoscut ca un om aprig după câştig. 5 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) dârz, înflăcărat, înverşunat, mare1, pasionat, violent, straşnic, aprins2, înfierbântat. Disputa aprigă dintre cei doi pare fără sfârşit. 6 (despre competiţii, întreceri etc.) dârz, disputat, îndârjit, înverşunat, straşnic, aprins2. Meciul se anunţă a fi aprig. 7 (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) cumplit, groaznic, înfiorător, îngrozitor, violent, <înv. şi pop.> vrăjmaş, înfricoşător, nebun, sălbatic, sfâşietor. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul aprig de ţară. 8 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă aprigă. 9 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, intens, mare1, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, aspru, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt aprig. Astăzi este un ger aprig. 10 fig. (mai ales despre locuri, spaţii forme de relief) expus, nesigur, periculos, primejdios. Trebuie să se urce pe un perete aprig de stâncă. II adv. (modal) 1 barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neîndu- plecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă aprig cu adversarii. 2 crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit/fflverşunat, straşnic, <înv.> crâncenit, tare, aspru, încleştat. Semifmaliştii se luptă aprig pentru medalia de aur. 3 înverşunat, violent, straşnic, aprins2, aspru. Cei doi se ceartă aprig. 4 intens, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, pogan. Vântul suflă aprig. aprigi'me s.f. (înv.) v. Impetuozitate. înfocare. Vehemenţă. Violenţă, aprijune s.f. (înv.) v. Impetuozitate. înfocare. Vehemenţă. Violenţă, aprilie s.m. invar. prier. Au căzut de acord să se întâlnească la anul, în luna aprilie. aprinde vb. III. 11 tr. (despre foc; compl. indică clădiri, încăperi, obiecte etc.) a cuprinde, a învălui. Focul a aprins aripa de vest a palatului. 2 tr. (compl. indică focul) a face. Dimineaţa, aprinde focul în sobă pentru a încălzi camera. 3 tr. (compl. indică focul sau corpuri combustibile) a aţâţa, a încinge1, a înteţi, a înviora, a scotoci, a iuţi, a zădărî, a ojiji. Femeia aprinde focul pentru ca mâncarea să fiarbă mai repede. 4 tr. (compl. indică materii care servesc la încălzit) a arde, a consuma1. A aprins multe lemne în sobă. 5 tr. (compl. indică cuptoare, sobe, plite etc.) a arde, a încălzi, a încinge1, a înfierbânta. Femeile de la ţară aprind cuptorul ca să coacă pâinea. 6 tr. (compl. indică obiecte, construcţii, vegetaţia de pe anumite terenuri etc.) a incendia. Piromanii au mania de a aprinde clădiri, locuinţe, depozite, păduri. 7 refl. (înv. şi pop.; despre arme de foc) v. Declanşa. Descărca. I11 tr. (compl. indică chibrituri, brichete etc.) a scăpăra. Aprinde chibritul mai repede! 2 tr. (compl. indică aparate electrice) a deschide. Aprinde, te rog, televizorul! 3 refl. (tehn.; despre aparate electrice, mecanisme, motoare cu explozie etc.) a funcţiona, a merge, a umbla, <înv.> a lucra. Radioul nu se mai aprinde. 4 refl. (despre fân, cereale, făină etc.) a fermenta, a se încinge1, a se izgorî, a se opări, a rugini, <înv.> a se scoace. Fânul se aprinde dacă nu este întors de mai multe ori. 5 refl. (med., med. vet.; înv.; despre ţesuturi, organe etc.) v. Inflama. Tumefia. Umfla. III fig. 1 refl. (despre ochi, privire) a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, a arde. I se aprindea privirea când o întâlnea. 2 refl. (despre aştri) a sclipi, a străluci, a arde. La amiază, soarele se aprinde puternic. 3 refl. (despre fiinţe) a se încălzi, a se încinge1, a se înfierbânta, a se coace. S-a aprins stând lângă sobă. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor; adesea determ. prin „la faţă”) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) roşi, a (se) rumeni, a (se) aburi, a (se) arămi, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a aprins la faţă când a urcat pe scenă.. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a (se) anima, a (se) însufleţi, a (se) înviora, a (se) dezmorţi, a (se) electriza, a (se) încinge1, a (se) înfierbânta, a (se) înflăcăra, a învia, a vivifica. Cu glumele lui a aprins atmosfera din sală. 6 refl. (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli. Din senin, s-a aprins o vijelie puternică. Iubirea i s-a aprins brusc în suflet. 7 tr. (compl. indică manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a deştepta, a produce, a provoca, a solicita, a stârni, a suscita, a trezi, a aţâţa. Vorbele lui i-au aprins ambiţia. 8 tr. a exalta, a excita, a stârni, a tulbura, a aţâţa, a incita, a întărâta, a răscoli, a trezi. Cartea îi aprinde imaginaţia. 9 tr. a încinge1, a înfierbânta, a înfoca. Iubirea îi aprinde sângele în vine. 10 refl. (despre oameni) a se angaja, a intra, a se ambala, a se angrena, a se antrena, a se înfierbânta, a se înflăcăra. S-au aprins într-o polemică inutilă. 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) înfuria, a (se) învrăjbi, a (se) mânia, a (se) înălbăstri, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) învineţi, a turba, a (se) iuţi, a (se) oţeti, a (se) ardeia, a (se) bulbuca, a (se) umfla, a (se) zbârli, a (se) boboti, a (se) scociorî. Când se aprindea, nu se putea controla. L-a aprins minciuna spusă cu seninătate. 12 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) entuziasma, a (se) înflăcăra, a (se) însufleţi, a (se) învăpăia, a (se) pasiona, a (se) înaripa, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) înfoca, a se întărâta, a se zvăpăia, a răni. Se aprinde când este vorba de politică. 13 tr. (despre băuturi, condimente, mâncăruri condimentate etc.) a arde, a pişcă, a ustura, a frige. Pizza era atât de picantă, că i-a aprins cerul-gurii. 14 tr., refl. (compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) încinge1. în câteva minute bătaia dintre cei doi s-a aprins. 15 refl. (pop.; despre faţa oamenilor) v. Congestiona. înroşi, aprindere s.f. 11 aprins1, <înv.> aprinzare. Foloseşte puţin gaz pentru aprinderea focului. 2 aprins1, ardere, consumare. Căldura de afară face inutilă aprinderea lemnelor în sobă. 3 aprins1, incendiere. Piromanii au mania aprinderii clădirilor. I11 scăpărare, scăpărat. S-a ars la flacăra produsă prin aprinderea unui chibrit. 2 deschidere. Cum ajunge acasă, aprinderea televizorului este o obişnuinţă. 3 (adesea urmat de determ. 971 care indică sursa luminoasă) licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, Ucăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fiilger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. Admiră aprinderea stelelor pe cer. 4 încinge-re1. Pentru a se evita aprinderea fânului, acesta trebuie întors de mai multe ori. III (med.; pop.) aprindere de ochi v. Oftalmie; aprindere de creieri v. Meningită; aprindere de maţev. Gastrită. IV fig. 1 îmbujorare,împur-purare, înroşire, roşire, rumenire, aburire. Emoţiile i-au provocat aprinderea feţei. 2 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca aprindere în suflet. 3 (pop.) v. Congestie. Congestionare. înroşire. aprinjoâră s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit Chibrit. aprins1 s.n. 11 aprindere, <înv.> aprinzare. 2 aprindere, ardere, consumare. 3 aprindere, incendiere. II (med., med. vet.; pop.) v. Pneumonie. aprins2, -ă adj., adv. A adj. 11 (despre foc, corpuri combustibile etc.) arzând, încins2, <înv. şi pop.> viu. Ia din vatră un cărbune aprins. 2 (despre obiecte, construcţii, despre vegetaţia de pe anumite terenuri etc.) incendiat, <înv.> înflăcărat. Priveşte îngrozit clădirea aprinsă. Pompierii încearcă să domolească focul din pădurea aprinsă. 3 (despre materii, obiecte etc.) cald, dogorit, fierbinte, încins2, înfierbântat, înfocat, <înv. şi pop.> fierbântat, răscopt1. Se întinde pe nisipul aprins al plajei. îşi apropie mâinile îngheţate de soba aprinsă. 4 (despre fân, cereale, făină etc.) fermentat, încins2, opărit, trohnit. Nu se mai poate salva ceva din fânul aprins. II fig. 1 (despre buze, gât, gură) uscat2, ars2, fript, sec. îşi răcoreşte buzele aprinse cu un şerveţel umed. 2 (despre fiinţe) febril. Oamenii aprinşi au în permanenţă senzaţia de sete. 3 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşit, roşu, rubicond, rumen2, rumenit, aburit, încins2, înflorit. Obrajii aprinşi şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 4 (despre oameni) înamorat, îndrăgostit, înmrejuit. Tânărul aprins face numai gafe. 5 (despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, aprinşi, plini de vioiciune. 6 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifornic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament aprins. 7 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dioni-sic, elansat. Ţine un discurs aprins. 8 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aprig, dârz, înflăcărat, înverşunat, mare1, pasionat, violent, înfierbântat. Disputa aprinsă dintre cei doi pare fără sfârşit. 9 (despre competiţii, întreceri etc.) aprig, dârz, disputat, îndârjit, înverşunat, straşnic. Meciul se anunţă a fi aprins. 10 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire aprinsă. 11 (despre culori) intens, strălucitor, viu, incendiar, împurpurat, luminat2. în casă sunt covoare ţesute în culori aprinse. 12 (despre culori, nuanţe) criant, dezagreabil, intens, izbitor, puternic, strident, tare, ţipător, violent, viu, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe aprinse. 13 (despre fenomene sau procese naturale, p. ext., despre conflicte, fenomene sociale etc.) declanşat, dezlănţuit, iscat, izbucnit, pornit, stârnit. Vijelia aprinsă a oprit circulaţia. 14 (pop.; despre oameni) v. Congestionat. înroşit. Roşu. B adv. fig. (modal) 1 aprig, înverşunat, violent, aspru. Cei doi se ceartă aprins. 2 avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, îndrăcit. Reacţionează aprins când este vorba despre respectarea democraţiei. aprinsură s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Extu-mescenţă. Inflamaţie. Intumescenţă. Tume-facţie. Tumescenţă. Umflătură, aprinzare s.f. (înv.) v. Aprindere. Aprins1, aprinzăcios, -oâsă adj. (înv.; despre materiale, corpuri etc.) v. Combustibil. Inflamabil, aprinzăciune s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Congestionare. Flegmazie. Flogoză. Inflamare. Inflamaţie. Iritare. Umflare, aprinzător, -oăre s.f., adj. I s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Brichetă. 2 (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. II adj. (înv.) 1 (despre materiale, corpuri etc.) v. Combustibil/Inflamabil. 2 fig. (despre mirosuri, arome etc.) v. Ademenitor. Agreabil. Apetisant. Aţâţător. Excitant. Excitator. Frumos. Plăcut, aprinzătură s.f. (înv.) 1 v. Flăcări (w. flacără). Foc. Incendiu. Pârjol. 2 v. îmbrăţişare. îmbrăţişat1. înlănţuire. Strângere. 3 (med., med. vet.) v. Extumescenţă. Inflamaţie. Intumes-cenţă. Tumefacţie. Tumescenţă. Umflătură, aprinzeălă s.f. (med., med vet.; înv.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură, aprinzîbil, -ă adj. fig. (înv.; despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) v. Absorbant. Agreabil. Captivant. Cuceritor. aproba Delectabil. Delicios. Desfătător. Fascinant. Fermecător. Hipnotizant. încântător. Nălu-citor. Plăcut. Răpitor. Savuros. Seducător. Subjugător. Suculent. Şarmant. Vrăjit2, aprioric, -ă adj., adv. (filos.; la Kant şi la discipolii acestuia; în opoz. cu „a posteriori *) a priori, transcendental, apriorism s.n. (filos.; la Kant şi la discipolii acestuia; în opoz. cu „empirism", „relativism ") transcendentalism. Kant susţinea apriorismul. apriorist, -ă adj. (filos.) aprioristic. Cunoaşte concepţia aprioristă a lui Kant. aprioristic, -ă adj. (filos.) apriorist. apristui vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) v. Avea. Căpăta. Câştiga. Dobândi. încasa. Obţine. Primi. 2 intr. (în opoz. cu „a (se) depărta", „a (se) distanţa", „a (se) îndepărta"; despre fiinţe; mai ales cu determ. locale) v. Apropia. Trage. Veni. aproape adv., s.m. art A adv. I (local) alături, acolea, acolo, colea. Şcoala este aproape. II (modal) 1 (exprimă ideea de aproximaţie) aproximativ, cam, circa, relativ, vreo, ca1, la1, <înv.> mai1, pregiur. Erau aproape douăzeci de oameni în faţa primăriei. A stat în străinătate aproape cinci ani. 2 (exprimă ideea de aproximaţie) aproximativ, cam, circa. Iarna, plăteşte căldura aproape două sute de lei. 3 (exprimă ideea de aproximaţie) gata, mai1, <înv.> puţin. Era aproape să izbucnească în plâns. 4 (exprimă ideea de aproximaţie; precedă un adj.) aproximativ, cvasi, relativ. A cumpărat o maşină aproape nouă. 5 (exprimă ideea de limitare, de restrângere) aproximativ, cam. Aproape pe vremea aceea s-au petrecut acele evenimente nefericite. III (advers.; exprimă o raportare comparativă care se face prin aproximare) şi. Discuţiile pentru perfectarea afacerii sunt aproape încheiate. Această perioadă din viaţa ei este aproape necunoscută pentru mine. B s.m. art. (aproapele) semen2, <înv. şi pop.> soţ, <înv.> priatnicul (v. priatnic), vecinul (v. vecin), omofil. Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi! aprobă vb. I. tr. 11 (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul a aprobat să se amâne examenul. 2 (compl. indică cereri, propuneri etc.) a autoriza. Ministerul aprobă înfiinţarea unor institute de sondare a opiniei publice. 3 (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a accepta, a admite, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, a accepe, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot aproba comportamentul iresponsabil al fiului lor. 4 (jur.; compl. indică legi, măsuri, hotărâri etc.) a confirma, a consacra, a con- aprobare sfinţi, a ratifica, a sancţiona, a valida, a validita, <înv. şi pop.> a întări, <înv.> a sacra. Proiectul de lege a fost aprobat de Parlament. II fig. 1 (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a lăuda, a onora, a preţui, a respecta, a stima, a credita. îl aprobă pe pictor pentru talentul său. 2 (compl. indică oameni sau idei, acţiuni etc. ale lor) a aplauda, a saluta. Discipolii aprobă ideile maestrului. aprobare s.f. 11 accept, acceptare, admitere, consimţire, încuviinţare, îngăduire, aprobat1, <înv.> aprobaţie, aprobăluire. Aprobarea de către profesor a amânării examenului i-a mulţumit pe studenţi. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere) acord,asentiment,aviz,consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dez-legământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, volnicie, consentiment, OK, undă verde. A avut aprobarea soţiei pentru a încheia afacerea. 3 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”, „a da”) accept, adeziune, consimţământ. Şi-a dat aprobarea pentru a participa la manifestările împotriva încălcării drepturilor omului. 4 (jur.) confirmare, consacrare, consfinţire, ratificare, sancţionare, sancţiune, validare, validitare, <înv. şi pop.> întărire, <înv.> sacrare, validaţie. Aprobarea legilor revine Parlamentului. 5 (polit., jur.) agrement, consimţământ, încuviinţare. Diplomatului străin i s-a dat aprobarea. II fig. 1 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, defe-renţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de aprobarea prietenilor. 2 aplauze. Să nu te aştepţi la aprobare din partea inamicilor. aprobât1 s.n. (rar) v. Accept. Acceptare. Admitere. Aprobare. Consimţire. încuviinţare. îngăduire. aprobat2, -ă adj. (despre cereri, referate etc.) acceptat, admis, <înv.> aprobăluit. Cererea aprobată în colectiv urmează să fie semnată de director. aprobativ, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre manifestări, gesturi, atitudini ale oamenilor) aprobator, încuviinţător. îi face un semn aprobativ. Tonul său este aprobativ. 2 (despre enunţuri, voturi etc.) afirmativ, aprobator, favorabil, pozitiv. Speră să primească un vot aprobativ din partea consiliului de administraţie. II adv. (modal) aprobator. îi zâmbeşte aprobativ. aprobator, -oâre adj., adv. I adj. 1 (despre manifestări, gesturi, atitudini ale oamenilor) aprobativ, încuviinţător. 2 (despre enunţuri, voturi etc.) afirmativ, aprobativ, favorabil, pozitiv. II adv. (modal) aprobativ, aprobâţie s.f. (înv.) v. Accept. Acceptare. Admitere. Aprobare. Consimţire. încuviinţare. îngăduire. aprobălui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică acţiuni, opinii manifestări etc. ale oamenilor) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi. încuviinţa. îndupleca. îngădui. învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. aprobăluire s.f. (înv.) v. Accept. Acceptare. Admitere. Aprobare. Consimţire. încuviinţare. îngăduire. aprobăluit, -ă adj. (înv.; despre cereri, referate etc.) v. Acceptat. Admis. Aprobat2, aprod s.m. 1 (reg.) v. Efou. Viteaz. 2 (milit., ist.; reg.) v. Căciular. Curcan. Dorobanţ. 3 (înv.) v. Uşier. 4 (fin.; în trecut; înv.) aprod de târg v. Agent de percepţie. Perceptor. 5 (înv.) v. Crainic. Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor. aprofundâ vb. I. fig. (compl. indică idei, concepţii, probleme etc.) a adânci. A trebuit să aprofundeze tema pusă în discuţie pentru a fi bine înţeles. aprofundăre s.f. fig. adâncire. Aprofundarea temei puse în discuţie era obligatorie, pentru a fi bine înţeles. aprofundât, -ă adj. fig. (despre însuşiri, manifestări, cunoştinţe etc. ale oamenilor) adânc, profund, serios, temeinic, pătrunzător, solid. Are cunoştinţe aprofundate în domeniul său. apropiă vb. 1.1 (cu sens local; predomină ideea de apropiere în spaţiu; în opoz. cu „a (se) depărta”, „a (se) distanţa”, „a (se) îndepărta”) 1 refl. (desprefiinţe; mai ales cu determ. locale) a se trage, a veni, a apristui. Apropie-te de mine, ca să-ţi dau ceva! Apro-piindu-se de casă, s-a întâlnit cu un prieten. 2 refl. a se alătura. îi recunoaşte vechiul parfum când se apropie de ea. 3 tr. (compl. indică părţi mobile ale corpului fiinţelor) a strânge. Şi-a apropiat palmele când a început să se roage. 4 tr. (la imper.; milit.) a uni2. Apropiaţi rândurile! 5 tr. (pop. şi fam.; compl. indică tulpinile plantelor) v. Lega1. II (predomină ideea de identitate sau de asemănare între fiinţe, obiecte etc.) 1 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a asemăna, a asemui, a compara, <înv. şi reg.> a semălui, a bărăbări, <înv.> a asemălui, a răduce. Modul lui de a vorbi îl apropie de cel din mediul pe care îl frecventează. 2 refl. (despre fiinţe, obiecte, stări etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a aduce, a se asemăna, a se asemui, a semăna2, <înv. şi pop.> a se lovi, <înv. şi reg.> a se răduce, a se cumpăni, <înv.> a se închipui, a se podobi. Se apropie foarte mult de tatăl ei. III fig. (predomină ideea de apropiere sau de potrivire) 1 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) a se ataşa, a se lega1, a se lipi, a se rataşa. S-a apropiat mult în ultimul timp de tatăl lui vitreg. 2 tr. a adapta, a adecva, a compatibiliza, a conforma, a potrivi, a apropria. A apropiat proiectul la cerinţele contractului european. apropiâbil, -ă adj. (înv.) 1 (despre ţărmuri, coaste etc.) v. Abordabil. Accesibil. Acostabil. 2 (despre locuri, drumuri etc.) v. Abordabil. Accesibil. Practicabil, apropiâş, -ă s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Vecin, apropiăt, -ă adj., s.m., s.f. I adj. (predomină ideea de apropiere în spaţiu; în opoz. cu „distanţat”, „îndepărtat>r) 1 (despre obiecte, modele în ţesături etc.) des. Are un pulover împletit cu ochiuri apropiate. 2 (despre părţi mobile ale corpului fiinţelor) strâns2. Se ruga cu palmele apropiate. 3 (despre terenuri, clădiri, localităţi etc.) adiacent, alăturat, contiguu, învecinat, lăturaş, vecin, <înv.> sinoriaş. Locurile lor de casă sunt apropiate. II adj. (predomină ideea de identitate sau de asemănare între fiinţe, obiecte etc.) analog2, asemănător, asemenea, asemuit, comparabil, corespondent, similar, confratern, sinonim, <înv.> asemănat, asemuitor, podobnic, semăluitor, semănaş, semănător2, tocmai, înrudit. Criminalistul le vorbeşte studenţilor despre două cazuri apropiate. III adj. fig. 1 (despre oameni) bun, intim. Se sfătuieşte cu prietena cea mai apropiată. 2 (despre legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi etc.) intim, trainic, strâns2. Relaţiile dintre cele două etnii sunt apropiate. Legăturile dintre ei sunt apropiate. 3 (înv.; despre oameni) v. Afabil. Afectuos. Amabil. Ataşant Binevoitor. Cald Convivial. Cordial. Prietenos. IV s.m., s.f. 1 amic, prieten, <înv. şi pop.> surată, fârtat, ortac, ortăciţă, camarad, <înv. şi reg.> soaţă, dălcăuţ, ţimboraş, <înv.> libovnic, prietnic, soţ, soţie, cafadar, soră. La petrecere a chemat numai apropiaţi. 2 consangvin, consângean, neam, rubedenie, rudă1, rudenie, <înv. şi reg.> hereghie, nemotenie, cimotie, comşie, nat, nemenie, nemet, nemuşug, <înv.> consânge. La nuntă au fost invitaţi strict apropiaţii. apropiativ, -ă adj. (înv.; despre idei, noţiuni, informaţii etc.) v. Aproximativ. Imprecis. Superficial. Vag. apropiator, -oâre adj. (înv.; despre fenomene ale naturii fapte, evenimente etc.) v. Iminent. Ineluctabil. Inevitabil. Neeluctabil. apropiere s.f. 11 (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”) împrejurime, jur2, preajmă, proximitate, vecinătate, aret2, meleag, preabăt, <înv.> împrejmuire, împrejur, în-conjurime, lăturiş, prejmet, prejmuire. Sunt multe florării prin apropiere. 2 (cu sens local) adiacenţă, alăturare, contiguitate, vecinătate. Apropierea geografică poate influenţa culturile etniilor care vin în contact. 3 prezenţă. îl cuprinde un tremur nervos când îi simte apropierea. 4 (cu sens temporal; de obicei precedat de prep. „în”, „din”, „de la”) preajmă, prag. în apropierea Crăciunului, începe agitaţia pe străzile marilor oraşe. II afinitate, analogie, analogism, asemănare, asemuire, concordanţă, corespondenţă, potrivire, similaritate, similitudine, potriveală, <înv. şi reg.> semu-ială, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, se-meninţă, semuire, înrudire. între culturile romanice există numeroase apropieri. între cei doi există apropiere de idei. apropiâtnic, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Afabil. Afectuos. Amabil. Ataşant. Binevoitor. Convivial. Cordial. Prietenos. 991 apropios, -oâsă adj. (înv.; despre idei, noţiuni, informaţii etc.) v. Aproximativ. Imprecis. Superficial. Vag. apropo s.n. aluzie, <înv.> cusur, pastilă. I-a făcut un apropo şi a înţeles că trebuie să-i înapoieze cartea. apropriâ vb. I. tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; jur.; compl. indică lucruri, bunuri, proprietăţi etc.) a-şi însuşi1. Statul şi-a apropriat, în perioada comunistă, multe terenuri care aparţineau bisericii. 2 fig. a adapta, a adecva, a compatibiliza, a conforma, a potrivi, a apropia. apropriat, -ă adj. I (jur.; despre lucruri, bunuri, proprietăţi etc.) însuşit Multe terenuri apropriate au fost redate proprietarilor de drept. II (livr.) 1 v. Adecvat. Conform. Convenabil. Corespunzător. Cuvenit. Eficace. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent Potrivit. Recomandabil. Recomandat. 2 (mai ales despre oportunităţi) v. Adecvat. Binevenit. Bun. Favorabil. Fericit. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent. Potrivit. Prielnic. Propice, apropriăţie s.f. (jur.; înv.) v. Apropriere, însuşire. apropriere s.f. (jur.) însuşire, <înv.> însuşie, <înv.> apropriaţie. Aproprierea de către stat, în perioada comunistă, a unor terenuri care nu-i aparţineau. aprovâre s.f. (mar.) aprovat. Aprovarea se produce ca urmare a încărcării neuniforme a navei. aprovât s.n. (mar.) aprovare. aproviziona vb. 1.1 tr., refl. a (se) chivernisi, <înv.> a (se) proviziona. Se aprovizionează cu alimente pentru o săptămână. 2 tr. (compl. indică spaţii de depozitare, magazine, centre comerciale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu") a umple, a îndopa, a înfunda, a îndoldora. A aprovizionat magazinul cu marfă. A aprovizionat cămara cu alimente. 3 tr. (despre centrale termice, electrice etc.; compl. indică beneficiari) a da2, a furniza, a oferi, a alimenta. Sistemul termic centralizat aprovizionează oraşul cu apă caldă. aprovizionâr, -ă s.m., s.f. (înv.) <înv.> aprovizionator. Aprovizionarul se ocupa cu aprovizionarea unei instituţii. aprovizionare s.f. aprovizionat1. Administratorul se ocupă cu aprovizionarea. aprovizionât1 s.n. aprovizionare. aprovizionat2, -ă adj. (despre spaţii de depozitare, magazine, centre comerciale etc.) dotat, înzestrat, garnisit. Este un magazin foarte bine aprovizionat. aprovizionator, -oâre s.m., s.f. (înv.) <înv.> aprovizionar. aproximâ vb. I. tr. (compl. indică mărimi, cantităţi, distanţe, valori etc.) a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a potrivi, a socoti. Aproximează că peştele cântăreşte 3 kilograme. aproximâre s.f. apreciere, aproximaţie, calcul, calculare, estimare, estimaţie, evaluare, socotire, apreciaţie, măsurare, preţuire, valutare, <înv. şi reg.> preţăluire, preţuială, <înv.> evaluaţie. Aproximarea cheltuielilor pentru renovarea apartamentului 1 se pare exagerată. aproximativ, -ă adj., adv. I adj. (despre idei, noţiuni, informaţii etc.) imprecis, superficial, vag, <înv.> apropiativ, apropios. Are idei aproximative despre economia de piaţă. II adv. (modal) 1 (exprimă ideea de aproximaţie) aproape, cam, circa, relativ, vreo, ca1, la1, <înv.> mai1, pregiur. Erau aproximativ douăzeci de oameni în faţa primăriei. A stat în străinătate aproximativ cinci ani. 2 (exprimă ideea de aproximaţie) aproape, cam, circa. Iarna, plăteşte căldura aproximativ două sute de lei. 3 (exprimă ideea de aproximaţie; precedă un adj.) aproape, cvasi, relativ. A cumpărat o maşină aproximativ nouă. 4 (exprimă ideea de limitare, de restrângere) aproape, cam. Aproximativ pe vremea aceea s-au petrecut acele evenimente nefericite. aproximăţie s.f. 1 apreciere, aproximare, calcul, calculare, estimare, estimaţie, evaluare, socotire, apreciaţie, măsurare, preţuire, valutare, <înv. şi reg.> preţăluire, preţuială, <înv.> evaluaţie. 2 <înv.> tah-min. Face pe loc o socoteală cu o aproximaţie rezonabilă. apsi'dă s.f. (astron.) apsidă inferioară = periheliu. Apsida inferioară este punctul în care o planetă, o cometă etc., în mişcarea lor în jurul Soarelui, se află cel mai aproape de acesta; apsidă superioară = afeliu. Apsida inferioară este punctul cel mai îndepărtat de Soare de pe orbita unui corp ceresc. apşoâră s.f. (hidrol.; pop.) 1 v. Pârâiaş. Pârâuţ. 2 v. Pârâu. Râuleţ. Râuşor. apt, âptă adj. 1 (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „pentru”) bun, capabil, potrivit, idoneu. Tânărul este apt pentru a începe o carieră militară. 2 (despre oameni; de obicei urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.) bun, capabil, destoinic, potrivit, vrednic. El este apt să conducă o afacere. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor sau despre procese, fenomene etc.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”) bun, capabil, convenabil, potrivit, susceptibil. Procedeul ales nu este apt pentru obţinerea unor rezultate performante. apterix s.n. (omit.) Apteryx australis; kiwi. aptiah'e s.f. (med.) aptialism, asialie. Aptialia este absenţa sau diminuarea secreţiei salivare. aptialism s.n. (med.) aptialie, asialie. aptitudine s.f. 1 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are aptitudine pentru teatru. 2 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) acuitate, înclinare, înclinaţie, simţ, aplecare. Pictorul are o aptitudine deosebită pentru culorile pastel. 3 capacitate, facultate, însuşire, posibilitate, bosă, apuca talant1. Nimeni nu îi pune la îndoială aptitudinile intelectuale. apucâ vb. 1.1 tr. (predomină ideea de luare, de înşfăcare) 1 (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) a înhăţa, a înşfăca, a lua, a prinde, a căpui, a încăibăra, a agâmba, a găbji, a găbui, a gâmba, a încăpui, a proftaxi, a căptuşi, a umfla. Câinele apucâ osul care i-a fost aruncat. înfuriat, l-a apucat de guler şi l-a dat afară. 2 (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a lua, a prinde, <înv. şi reg.> a sprijini, a agâmba, <înv.> a îm-prinde. Fetiţa a apucat-o de mână pe mama sa când s-a împiedicat. 3 (compl. indică fiinţe; adesea urmat de determ. „în braţe”) a cuprinde, a îmbrăţişa. Cum a văzut-o intrând, a şi apucat-o în braţe. 4 (despre animale, mai ales despre câini; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a muşca, a încolţi, a composta. Un câine l-a apucat de picior. 5 (compl. indică obiecte) a se întâmpla, a nimeri, a ră-gădui1. îl loveşte cu pumnii şi cu ce apucă la repezeală. 6 (înv. şi pop.; compl. indică taxe, bani etc.) v. Cere. Pretinde. 7 (pop. şi fam.; compl. indică bani, bunuri materiale etc.) v. Avea. Căpăta. Câştiga. Dobândi. încasa. Obţine. Primi. 8 (pop. şi fam.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Consuma1. Mânca. 9 (jur.; fam.; compl. indică bunuri, averi, drepturi etc.) v. Dobândi. Moşteni. 10 (înv.; compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. ,,din>r) v. Elibera. Libera. Salva. Scăpa. Scoate. 11 (înv.; compl. indică oameni) v. Fura. Răpi. 12 (înv.; compl. indică scaunul, tronul sau ranguri, funcţii înalte în ierarhia socială) v. Uzurpa. II (predomină ideea de fixare, de legare, de agăţare, de ataşare) 1 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăţa, a se atârna, a se lua, a se prinde, a se ţine, a se anina, a se zgrepţăna, a se tăgârţa. Când a alunecat, s-a apucat de ramurile copacului ca să nu cadă. 2 tr. fig. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti, îmbia. Momi. Orbi. Seduce. Tenta. III (predomină ideea de capturare, de oprire, de ajungere din urmă, de ţinere pe loc) 1 tr. (compl. indică vehicule care sunt pe punctul de a pleca) a ajunge, a prinde. Aleargă să apuce microbuzul. 2 tr. (compl. indică datini, obiceiuri) a moşteni. Obiceiul semănatului l-a apucat de la strămoşi. 3 intr. (înv.; despre oameni) v. întârzia. Sta. Zăbovi. 4 tr. (milit.; înv.; compl. indică trupe inamice, puncte strategice, persoane care aparţin unor unităţi militare duşmane etc.) v. Captura. 5 tr. fig. (compl indică o anume perioadă de timp) a trăi, a vedea, a ajunge, a prinde.£ra convinsă că va apuca ziua în care fiul ei se va aşeza la casa lui. IV tr. (predomină ideea de aflare, de descoperire, de surprindere) 1 (despre unităţi de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamităţi etc.; compl indică fiinţe) a ajunge, a găsi, a prinde, a apucare surprinde, <înv. şi reg.> a lovi. Furtuna i-a apucat în largul mării. A apucat-o seara până a probat toate rochiile. 2 {pop.; compl. indică fiinţe) v. Prinde. Surprinde. V tr. (predomină ideea de dominare psihică sau de copleşire, de covârşire, de împovărare fizică ori psihică) 1 (despre stări psihice, afective etc.; compl. indică oameni) a cuprinde, a încerca, a prinde, a-i veni, a mârzi. Adesea o apucă disperarea. 2 (constr. cu un pron. pers. în ac.; compl. indică fiinţe) a căşuna, a se năzări, a se părea, a veni, <înv. şi reg.> a abate2, a tonca, a trăsni. Nu ştiu ce l-a apucat de se comportă aşa nebuneşte. 3 {pop.; compl. indică suferinţe, greutăţi etc.) v. Duce2. îndura. Răbda. Suferi. Suporta. VI intr., tr. (predomină ideea deplasării în spaţiu; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) a se îndrepta, a o lua, a merge, a păşi, a pleca, a porni, a se îndruma, a se orienta, a purcede, a se purta, <înv. şi reg.> a năzui, a arădui, a se întinde. Apucă pe drumul cel mai scurt către casă. VII refl. (predomină ideea începerii unei acţiuni) 1 (despre fiinţe) a începe, a se porni, a se pune. Ajuns acasă, se apucă de treabă. 2 (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se deda, <înv.> a se slobozi. S-a apucat iarăşi de fumat. VIII intr. (predomină ideea de devenire, de ajungere la o anumită stare; reg.) v. Deveni. Face. IX refl. (reg.; despre oameni) v. Angaja. Intra. încadra. Tocmi. X refl. (înv.; despre oameni) 1 v. Angaja. Făgădui. îndatora, însărcina. Obliga. Promite. 2 v. Jura. XI tr. fig. (predomină ideea de cuprindere cu mintea, cu privirea, cu urechea etc.) 1 (de obicei cu determ. „cu ochii”, „cuprivirea”) aprinde, a vedea, a cuprinde, a îmbrăţişa. Cât apucai cu ochii, şesurile şi văile abureau. 2 (compl. indică cuvinte, sunete, zgomote) a auzi, a percepe, a prinde. A apucat ceva din explicaţiile profesorului. apucare s.f. 1 înhăţare, înşfacare, luare, luat1, prindere, găbjire, găbuire, umflare. Apucarea unui băţ în mână este gestul reflex când te atacă un câine. 2 luare, luat1, prindere, prins1. Apucarea unui vas fierbinte cu mâna este nerecomandată. 3 (art.; milit.; înv.) apucarea armelor v. Conflict. Conflict armat. Război1.4 (înv.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. 5 (înv.) v. Uzurpare. apucat1 s.n. I (pop.) 1 (med., med. vet.) v. Colică. Crampă. Spasm. 2 (med.) Epilepsie. II (înv.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. apucat2, -ă adj., s.m., s.f. (psih.; pop. şi fam.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. apucător, -oăre s.n., s.f., adj. 11 s.n. (tehn.; la instrumente de apucat) gheară. 2 s.f. (tehn.; mai ales la cleşti) falcă. 3 s.f. (bot.; reg.) v. Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca). II adj. fig. (peior; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Ahtiat. Aprig. Avid. Cupid. Hrăpăreţ. Lacom. Neîn- destulat. Nesătul. Nesăturat Nesăţios. Rapace. Vorace. apucătură s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. 2 (reg.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. 3 (înv.) v. Luare. Rapt. Răpire. II (med., med. vet.; pop.) 1 v. Colică. Crampă. Spasm. 2 v. Cârcel. III fig. 1 comportafnent, comportare, conduită, deprindere, maniere (v. manieră), moravuri, năravuri (v. nărav), obiceiuri (v. obicei), purtare. Părinţii sunt nemulţumiţi de apucăturile necuviincioase ale fiului lor. 2 (mai ales la pl. apucături) deprindere, obicei, obişnuinţă, tabiet, tic2. Este o persoană vârstnică ce are apucăturile ei. 3 (mai ales lapl. apucături) deprindere,fire, nărav, obicei, obişnuinţă, nadă1. După ani de convieţuire, îi cunoaşte apucăturile. 4 (pop.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. învârtitură. Manua-litate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. 5 (pop.) v. Abilitate. Artificiu. Cal troian. Calul troian (v. cal). învârtitură. Manej. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. âpud prep. (abr. ap.; indică o citare preluată de la alt autor, nu din original) după. Eminescu, apud Călinescu. apune vb. III. intr. I (în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) a asfinţi, a coborî, a dispărea, a se lăsa, a pieri, a se pleca, a declina, a scoborî, a scădea, <înv. şi pop.> a se lua, a scăpăta, a sfinţi2, <înv.> a se lipsi, a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele apune în spatele dealului. II fig. 1 (despre state, puteri, comunităţi umane etc.) a decădea, a regresa, a cădea, a involua, a se înapoia2, a se pleca, a retrograda. Imperiul Roman începe să apună după năvălirea popoarelor migratoare. 2 (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a adormi, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni. Eminescu a apus în 1889, după o boală grea. 3 (înv.; despre ochi) v. Orbi. apunere s.f. I (în opoz. cu „răsărit’) apus1, asfinţire, asfinţit, crepuscul, declin, scapăt, scufundare, scăldătoare, scăldătoarea soarelui (v. scăldă-toare), stingere. în momentul opunerii soarelui, cerul se înroşeşte. II fig. 1 (în opoz. cu „progres’) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, agonie, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare, crăpare. S-a scris mult despre opunerea puterii romane. 2 decedare, deces, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, adormire, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie. Apunerea poetului a provocat durere. 3 (înv.) v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreai! Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. 4 (înv.) v. Desconsiderare. Desconsideraţie. Dispreţ. Oprobiu, apuntă vb. I. intr. (av.; despre avioane, elicoptere) a apuntiza. Avionul apuntează pe puntea portavionului. apuntăj s.n. (av.) apuntare, apuntizare. Pe puntea portavionului există o pistă de apuntaj. apuntament s.n. (mar.) ambarcader, debarcader, <înv.> arsana, scală, schelă. Nava acostează la apuntament. apuntăre s.f. (av.) apuntaj, apuntizare. apuntiza vb. I. intr. (av.; despre avioane, elicoptere) a apunta. apuntizare s.f. (av.) apuntaj, apuntare, apururea adv. (temporal; înv.; adesea prin exagerare sau poetic) v. Etern. Pururi. Totdeauna. Veşnic. apus1 s.n. 11 (în opoz. cu „răsărit’) apunere, asfinţire, asfinţit, crepuscul, declin, scapăt, scufundare, scăldătoare, scăldătoarea soarelui (v. scăldătoare), stingere. 2 amurg, asfinţire, asfinţit, crepuscul, înserare, seară, <înv. şi pop.> murg1, amurgire, amurgit, înmurgit, scăpătare, scăpătat1, sfinţit2, <înv. şi reg.> murgeală, murgilă, murgit, scăpătiş, <înv.> sfinţire2, vesperă, zori de seară (v. zori1), vărsarea serii (v. vărsare). Vor ajunge la mare pe la apus. 3 (geogr.; în opoz. cu „orient”, „răsărit’) asfinţit, occident, vest, <înv. şi pop.> sfinţit2, scăpătat1, soare-apune, scapăt, scăpătiş, soare-petrece, soare-scapătă, scăldătoare, scăldătoarea soarelui (v. scăldătoare). Faţă de oraşul nostru, munţii sunt spre apus. 4 (mai ales în terminologia referitoare la politica internaţională; adesea cu val. de nm. pr.) occident, vest. A vizitat multe ţâri din apus. Era un nume cunoscut în Apus. 5 (geogr.; pop.) apus-miazăzi v. Sud-vest. II fig. 1 (în opoz. cu „progres’) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, agonie, apunere, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. 2 asfinţit, sfârşit1. Actorul este la apusul carierei. 3 decedare, deces, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, adormire, apunere, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare. apus2/ -ă adj. fig. 1 dispărut, pierdut, trecut2, stins2. Pe faţă i se mai poate vedea o urmă din frumuseţea ei apusă. 2 (despre 101 I ochi) stins2. Bătrânul ridică spre el ochii apuşi. 3 (înv.; despre popoare, ţări, economii etc.) v. înapoiat. Nedezvoltat. Neevoluat, âpusât, -ă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe, lucruri etc.) v. Ascuns2, apusean, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „oriental”, „răsăritean7) occidental,vestic. A vizitat multe state apusene. apuţi vb. IV. intr. (înv. şi reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „a”, care indică obiectul sau substanţa) v. Duhni. Mirosi. apuţît s.n. (înv.) 1 (fiziol.) v. Miros. Olfacţie. 2 v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare, apuţitură s.f. (înv.) 1 (fiziol.) v. Miros. Olfacţie. 2 v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare. aquapark [aKwa'paric] s.n. (engl.) v. Parc acvatic. ară vb. I. tr. 1 (agric.; compl. indică ogoare, terenuri etc.) a brăzda, a răscoli, <înv. şi reg.> a ogorî, a cormăni, a scurma, <înv.> a brăzdui. în trecut, ţăranii arau pământul cu plugul. 2 (arg.; compl. indică fiinţe) v. înjunghia. Spinteca. Tăia. arab, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 arabic, arăbesc, arăpesc. A învăţat greu limba arabă, îi sunt străine obiceiurile arabe. 2 (în Ev. Med., în apusul Europei) maur, sarazin, <înv.> sărăcinesc. Armele arabe erau de temut. I11 s.m., s.f. <înv. şi pop.> arap, arăbete. Mulţi arabi au fost studenţi la medicină. 2 s.f. (lingv.) <înv. şi pop.> arapă (v. arap), arăbească (v. arăbesc). Araba face parte din familia afro-asiatică, ramura semitică. 3 s.m. (în Ev. Med., în apusul Europei) maur, sarazin, negritean, <înv. şi pop.> arap. Arabii locuiau în apusul Europei. arabic, -ă adj. arab, arăbesc, arăpesc. arabil, -ă adj. (despre pământ) cultivabil, <înv.> arător. Are foarte multe hectare de pământ arabil. arac s.m. 1 (agric.) par, par de vie, pocie, vrăjar. Pune via pe araci. 2 (la stână; înv.) v. Ţanc. 3 (tehn.; înv.) v. Linie. Riglă1, aragaz s.n. (chim.; înv.) v. Butan comercial, arahi'dă s.f. (bot.) 1 Arachis hypogaea; alună-americană, alună-de-pământ. 2 (lapl. arahide; ind. alim.) alune (v. alună). Cumpără, te rog, nişte arahide! arahnologie s.f. (zool.) araneologie. Arahno-logia se ocupă cu studiul arahnidelor. aralâc s.n. (turc.; înv.) 11 v. Loc. Meleag. Regiune. Tărâm. Teritoriu. Ţinut. Zonă. 2 v. Luminiş. Ochi1. Poiană. I11 v. Ocazie. Prilej. 2 v. Ajutor. Asistenţi Ocrotire. Protecţie. Sprijin. aramâică (arameică) s.f. (lingv.) arameană. Aramaica este una dintre cele mai importante limbi ale Antichităţii, vorbită de arameeni. aramă s.f. 11 (chim.) cupru. Are multe obiecte decorative din aramă. 2 (la pl. arămuri; pop. şi fam.) aramet, arămărie. Şi-a cumpărat multe arămuri pentru casa de vacanţă. 3 (meton.; pop. şi fam.) v. Clopot. 4 (colect.; fin.; înv.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). 5 (meton.; milit.; înv.) v. Puşcă. 6 (meton.; milit.; înv.) v. Tun. II (bot; reg.) v. Firicea (v. firicel). Firişor (Pao bulbosa). arameană s.f. art. (lingv.) aramaică. arameică s.f. art. (lingv.) = aramaică. aramet s.n. (colect.; pop. şi fam.) 1 arămuri (v. aramă), arămărie. 2 (fin.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). araneologie s.f. (zool.) arahnologie. aranja vb. 1.11 tr. (compl. obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A aranjat piesele jocului după un anumit criteriu. 2 tr. (compl. indică materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu) a alege, a clasa, a selecta, a selecţiona, a sorta, a tria, <înv.> a dezamesteca. A aranjat actele pe categorii. 3 tr. (compl. indică idei, cunoştinţe, părţi ale unei lucrări etc.) a clasa, a clasifica, a ordona, a organiza, a sistematiza, a structura, <înv.> a despărţi. Şi-a aranjat coerent ideile înainte de a începe redactarea lucrării. 4 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, ţinuta etc.) a aşeza, a potrivi, a chiti1. înainte de a ieşi din casă, îşi aranjează cravata. 5 tr. (compl. indică coafura, părul) a aşeza, a îndrepta, a netezi, a nelei. îşi aranjează pârul în faţa oglinzii. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) găti, a (se) împodobi, a (se) pomăda, a (se) drege, a (se) moţa, a (se) sclivisi, a (se) chiti1, a se felezui, a (se) pompona, a (se) spilcui, <înv. şi reg.> a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, a (se) câştiga, a se corcodi, a (se) distălui, a se felezi, a se linciuri, a se nielcoşi, a (se) pădăi, a (se) puţui, a (se) puţului, a (se) schili, a (se) tighini, a (se) titiri, <înv.> a (se) stoli, a se lustrui, a se şanja, a (se) şucări. Aşteaptă să mă aranjez ca să pot merge la teatru! 7 tr. (compl. indică obiecte dintr-o încăpere, care şi-au schimbat poziţia iniţială) a îndrepta, a potrivi, a aiepta1. Aranjează tabloul înclinat de pe perete. 8 tr. (compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc.) a decora, a găti, a împodobi, a înfrumuseţa, a orna, a ornamenta, a pavoaza, a adoma, a zugrăvi. De Crăciun, a aranjat casa cu mult bun-gust. 9 refl., tr. (fam.; mai ales despre femei; compl. indică faţă, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia. 10 tr. (fam.; compl. indică încăperi) v. Mobila. 11 tr. (fam.; compl. indică haine sau părţi ale lor) v. Adapta. Ajusta. Potrivi. 12 tr. (fam.; compl. indică activităţi, jocuri, întreceri sportive etc.) v. Falsifica. Măslui. Sabota. 13 tr. (fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 14 tr. fig. (fam.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. II tr. 1 a pregăti, aranjare a prepara, <înv.> a orândui. I-a aranjat valiza pentru călătoria de a doua zi. 2 (compl. indică mese) a aşeza, a aşterne, a întinde, a pregăti, a pune, a rândui. în zile festive aranjează masa în salon. 3 (compl. indică paturi) a face, a pregăti, a rândui. A aranjat paturile pentru musafiri în dormitoarele de la etajul casei. 4 (compl. indică interioare, locuinţe etc.) a amenaja. A aranjat camerele cabanei înainte de începerea sezonului. 5 (tehn.; compl. indică aparate, instalaţii, utilaje etc.) a potrivi, a regla, a repara, a regula, a meşteri, a şmecheri. Un electronist bun i-a aranjat calculatorul. 6 (compl. indică afaceri, înţelegeri etc.) a rândui, a reglementa, a stabili, a regula, <înv. şi pop.> a orândui, <înv.> a regularisi. S-au întâlnit ca să aranjeze afacerea despre care au vorbit. 7 (compl. indică situaţii, afaceri etc.) a face, a potrivi, a ticlui, a o brodi, a drege, a cumpăni. A ştiut să aranjeze în aşa fel lucrurile, încât să nu iasă în pierdere. 8 a orândui, a rezolva, <înv.> a chivernisi. A plecat în oraş ca să aranjeze nişte treburi. 9 (compl. indică mai ales întruniri, întrevederi) a fixa, a mijloci, a organiza, a planifica, a programa. I-a aranjat pentru seara aceasta o întâlnire. III (fam.) 1 refl. (despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. Statornici. 2 refl. recipr. (despre oameni) v. Căsători. Uni2. IV tr. (muz.; compl. indică piese muzicale) a adapta, a armoniza, a instrumenta, a orchestra, a prelucra. Toscanini a aranjat această piesă pentru orchestră de coarde. aranjament s.n. 1 alcătuire, aranjare, aranjat1, aşezare, dispunere, distribuţie, întocmire, rânduială, structurare, structură, <înv.> dispo-zitură, locaţie. 2 aranjare, aranjat1, decorare, decoraţie, ecornaj, gătire, împodobire, înfrumuseţare, ornamentare, ornare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. 3 acord, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, pact1, tranzacţie, agreement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf, şart2, sintichi, legătură. Conform aranjamentului, îi revin 25 de procente din profit. 4 (fam.) v. Plan. Proiect. aranjâre s.f. 11 alcătuire, aranjament, aranjat1, aşezare, dispunere, distribuţie, întocmire, rânduială, structurare, structură, <înv.> dispo-zitură, locaţie. S-a gândit mult la aranjarea colecţiei de mărci poştale. A apelat la un numismat pentru a se ocupa de aranjarea colecţiei sale de monede 2 aranjat1, aşezare, clasare, clasificare, distribuire, împărţire, ordonare, rânduială, rânduire, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. Aranjarea pieselor jocului i-a luat timp. 3 clasare, clasificare, ordonare, organizare, sistematizare, structurare. A fost obligatorie aranjarea coerentă a ideilor înainte de a începe redactarea lucrării. 4 aranjat1, aşezare, potrivire. aranjat Ultima lui grijă, înainte de a ieşi din casă, este aranjarea cravatei. 5 aranjat1, aşezare, îndreptare, netezire. Dimineaţa, aranjarea pârului îi ia mult timp. 6 aranjat1, dichiseală, dichisire, ferchezuială, ferchezuire, gătire, gătit1, felezuire, spilcuială, spilcuire, linciureală, <înv.> netezitură, stolire. Pentru a merge la teatru, a durat mult aranjarea ei. 7 aranjament, aranjat1, decorare, decoraţie, ecornaj, gătire, împodobire, înfrumuseţare, ornamentare, ornare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. Aranjarea casei în ajunul Crăciunului este o bucurie. I11 aranjat1, pregătire, preparare, preparat1, preparaţie. Este ocupată cu aranjarea valizei pentru călătoria de a doua zi. 2 aranjat1, aşezare, aşezat1, aştemere, aşternut1, pregătire, punere, pus1. Aranjarea unei mese festive trebuie făcută din timp. 3 aranjat1, facere, pregătire. Aranjarea paturilor pentru musafiri nu presupune un efort deosebit. 4 amenajare. Aranjarea cabanei s-a făcut înainte de începerea sezonului. 5 orânduire, reglementare, stabilire, regulare, <înv.> regularisire. Aranjarea afacerii va avea loc astăzi. aranjat1 s.n. 11 alcătuire, aranjament, aranjare, aşezare, dispunere, distribuţie, întocmire, rânduială, structurare, structură, <înv.> dispo-zitură, locaţie. 2 aranjare, aşezare, clasare, clasificare, distribuire, împărţire, ordonare, rânduială, rânduire, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. 3 aranjare, aşezare, potrivire. 4 aranjare, aşezare, îndreptare, netezire. 5 aranjare, dichiseală, dichisire, ferchezuială, ferchezuire, gătire, gătit1, felezuire, spilcuială, spilcuire, linciureală, <înv.> netezitură, stolire. 6 aranjament, aranjare, decorare, decoraţie, ecornaj, gătire, împodobire, înfrumuseţare, ornamentare, ornare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. I11 aranjare, pregătire, preparare, preparat1, preparaţie. 2 aranjare, aşezare, aşezat1, aşter-nere, aşternut1, pregătire, punere, pus1. 3 aranjare, facere, pregătire. aranjăt2, -ă adj. 11 {despre obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) clasat, ordonat, organizat, rânduit, sistematizat. A realizat cu piesele aranjate ale jocului o anumită construcţie. 2 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) cochet, dichisit, elegant, fercheş, ferchezuit, gătit2, îngrijit, faşionabil, dres3, chitit1, cool, felezuit, mişto, spilcuit, cinaş, faidoş, ghilosit, nialcoş, schitaci2, tighinit, titirit, tivilichiu, ţifraş, <înv.> cilibiu, galant, levent, stolit, zarif, muchelef, pempant, lustruit2, întitirizat, şucar, ţigluit. Este o încântare să-şi vadă soţia mereu aranjată. 3 (mai ales despre mese) aşezat2, aşternut2, întins2, pregătit, pus2. îşi aşteaptă musafirii cu masa aranjată. 4 (fam.; despre încăperi) v. Mobilat2.5 (fam.; despre activităţi, jocuri, întreceri sportive etc.) v. Falsificat. Măsluit2. Sabotat. 6 (fam.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit. II (despre afaceri, înţelegeri etc.) convenit. E o treabă deja aranjată. III (muz.; despre piese muzicale) adaptat, armonizat, orchestrat, prelucrat2. Toscanini are pentru orchestră de coarde mai multe piese aranjate. aranjator s.m. (muz.; înv.) v. Aranjor. Orchestrator. aranjor s.m. (muz.) orchestrator, <înv.> aranjator. Aranjorul efectuează aranjamentul unei compoziţii muzicale. arap, -ă s.m., s.f. 11 s.m. (înv. şi pop.) v. Arab. 2 s.f. (lingv.; înv. şi pop.) v. Arabă (v. arab). 3 s.m. (în Ev. Med., în apusul Europei; înv. şi pop.) v. Arab. Maur. Sarazin. 4 s.m. (înv. şi pop.; glum.) v. Rom2. Ţigan. 5 s.m. (pop.) v. Negru. II s.m. (entom.) Psophus stridulus; căluţ-negru, cosaş-roşu, lăcustă, lăcus-tă-roşie, lăcustă-roşietică, pârâitoare. arăpcă s.f. (înv.) 1 v. Arăboaică. 2 v. Negresă, arăpe s.f. pl. (bot.; reg.) v. Ridiche (Raphanus sativus). araprnă s.f. (înv. şi pop.; glum.) v. Romi Ţigan. Ţigancă. arar1 adv. (temporal; în opoz. cu „ades”, „adesea”, „adeseori”, „deseori”, „des”, „frecvent’7) arareori, rar, rareori, <înv.> avremi. Se întâlnesc arar. arar2 s.n. (pop.) v. Giulgiu. Linţoliu, arare s.f. (agric.) arat1, arătură, plug, plugărie, plugărit, plugărire, <înv. şi reg.> ogorâre, ogorât, păurie, <înv.> lucrarea plugului (v. lucrare). arareori adv. (temporal; în opoz. cu „ades”, „adesea”, „adeseori”, „deseori”, „des”, „frecvent”) arar1, rar, rareori, <înv.> avremi. arat1 s.n. 1 (agric.) arare, arătură, plug, plugărie, plugărit, plugărire, <înv. şi reg.> ogorâre, ogorât, păurie, <înv.> lucrarea plugului (v. lucrare). Aratul se face primăvara. 2 (art. aratul; pop.) v. Pluguşorul (v.pluguşor). arăt2, -ă adj. 1 (agric.; despre ogoare, terenuri etc.) brăzdat, răscolit2. Pământul arat poate fi însămânţat. 2 (arg.; despre fiinţe) v. înjunghiat2. Spintecat2. Tăiat2, arătru s.n. (tehn., agric.; latin.; înv.) v. Plug. araucăria s.f. invar, (bot.) Araucaria angus-tifolia; pin-de-Chile. arăbesc, -eăscă adj., s.f. 1 adj. arab, arabic, arăpesc. Caii arăbeşti pursânge sunt foarte scumpi. 2 s.f. (lingv.; înv. şi pop.) v. Arabă (v. arab). arăbete s.m. (fam.; glum.) v. Arab. arăbeşte adv. (modal) arăpeşte. Se îmbracă arăbeşte. arăbime s.f. (colect.) arăpime. Toată arăbimea s-a adunat la moschee. arăboaică s.f. 1 arăpoaică, <înv.> arapcă. Arăboaicele din unele state musulmane merg pe stradă acoperite pe faţă cu un văl. 2 (impr.) v. Negresă, arări vb. IV. 1 tr. (compl. indică lăstari de viţă-de-vie sau alte plante agăţătoare) a lega1, a prinde, a poci2. A arăcit lăstarii viţei-de-vie. 2 refl. recipr. (arg.; despre oameni) v. Căsători. arădui vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre7) v. Apuca. îndrepta. Lua. Merge. Păşi. Pleca. Porni. 2 intr. (despre acţiuni, fapte, manifestări etc. ale oamenilor) începe. Porni. 3 refl. (despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. „din7) v. Izvorî. Veni. arămăr s.m. (pop.) v. Căldărar. Căldăraş1. arămări'e s.f. (pop.) 1 (colect.) v. Aramet. Arămuri (v. aramă). 2 (colect.; fin.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). 3 v. Căldărărie. arămî vb. IV. 1 tr. (tehn.; compl. indică obiecte metalice) a cupra, <înv.> arămui1. Vasul metalic a fost arămit pe cale electrolitică. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor; adesea determ. prin „la faţă”) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) roşi, a (se) rumeni, a se aburi, a se aprinde, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a arămit la faţă când a urcat pe scenă. arărmre s.f. (tehn.) arămit1, cuprare, <înv. şi pop.> arămuire, arămuit1. Arămirea obiectelor de metal se efectuează prin cufundarea lor în soluţii de săruri de cupru. arămit1 s.n. (tehn.) arămire, cuprare, <înv. şi pop.> arămuire, arămuit1. arămit2, -ă adj. 1 (tehn.; despre obiecte metalice) .cuprat, <înv. şi pop.> arămuit2. Foloseşte vase arămite. 2 (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. arămiu, -ie adj. (despre păr, barbă etc.) roşcat, roşcovan, roşiatic, roşiu, roşu, roşcatic, stacojiu, <înv. şi reg.> rus2, roşcav, roşcău, rai1, ruj an, ruşeţ, <înv.> arămui2. Are barba arămie. arămi'z s.n. (ind. text.; reg.) v. Mătase. Mătase naturală. arămoi s.n. (pop.) şum. Arămoiul are întrebuinţări în medicina populară. arămos, -oâsă adj. fig .(reg.; despre oameni) v. Aprig. Aspru. Barbar. BestiaL BrutaL Câinos. Crâncen. Crud. Crunt Cumplit. Dur. Feroce. Fioros. Hain. Indement Inuman. încrâncenat, înverşunat. Năprasnic. Necruţător. Negru. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Păgân. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. arămui1 vb. IV. (înv.) 1 tr. (tehn.; compl. indică obiecte metalice) v. Arămi. Cupra. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor; adesea determ. prin „la faţa7) v. Aburi. Aprinde. îmbujora. împurpura. încinge1. înflăcăra. înflori. înfoca. înroşi, învăpăia. Roşi. Rumeni. arămui2, -ie adj. (înv.; despre pâr, barbă etc.) v. Arămiu. Roşcat. Roşcovan. Roşiatic. Roşiu. Roşu. arămuire s.f. (tehn.; înv. şi pop.) v. Arămire. Arămit1. Cuprare. arămuit1 s.n. (tehn.; înv. şi pop.) v. Arămire. Arămit1. Cuprare. arămuit2, -ă adj. (tehn.; înv. şi pop.; despre obiecte metalice) v. Arămit2. Cuprat. arăpesc, -eăscă adj. (pop.) v. Arab. Arabic. Arăbesc. arăpeşte adv. (modal; pop.) v. Arăbeşte. arătanie arăpîme s.f. (colect.; pop.) v. Arăbime. arăpoâică s.f. (pop.) 1 v. Arăboaică. 2 v. Negresă. arăriel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Boranţă. Boran-ţă-roşie. Limba-mielului (v. limbă). Otrăţel (Borrago offidnalis). 2 v. Otrăţel (Cynoglossum officinale). arătă vb. 1.11 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales însuşiri, caracteristici etc. ale oamenilor) a descoperi, a dezvălui, a revela, a decela. Oglinda îi arată urâţenia. Vorbele îi arată adevărata fire. 2 tr. (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a confia, a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi arată cât de mult îl iubeşte. Nu-şi arată nimănui sentimentele. 3 tr. (compl. indică ilegalităţi, abateri etc.) a dezvălui, a releva, a revela, a sesiza. Comisia a arătat procuraturii neregulile financiare descoperite în instituţie. 4 tr. (compl. indică mai ales creaţii ale oamenilor) a înfăţişă, a oferi, a prezenta. Producătorul de maşini arată publicului interesat ultima sa inovaţie. 5 tr. (compl. indică mărfuri, obiecte de artă etc.) a etala, a expune, a întinde. Pictorul amator îşi arată pânzele în parc. 6 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii etc.) a etala, a exhiba, a afişa. îşi arată bijuteriile cu orice prilej. 7 tr., refl. (telec.) a (se) transmite. La televizor se arată multe scene violente. 8 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică corpul uman sau părţi ale lui) a accentua, a contura, a evidenţia, a marca, a mula, a reliefa, a sublinia. Taiorul îi arată talia fină. 9 tr. (compl. indică corpul uman sau părţi ale lui) a descoperi, a dezveli, a dezvălui, <înv. şi reg.> a dezvoalbe, a descutropi, a destruca. Şi-a ridicat rochia, arătându-şi picioarele frumoase. 10tr. (compl. indică părţi ale corpului) a scoate. Şi-a arătat capul la fereastra compartimentului de tren. 11 tr. (compl. indică argumente, mărturii, soluţii etc.) a aduce, a exprima, a expune, a formula, a prezenta, a relata, a veni cu..., a desfăşură. A arătat motivaţii convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. 12 tr. (compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) a expune, a istorisi, a înfăţişă, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, a enara, a zice, <înv.> a istori, a parastisi, a rosti, a raconta. Martorul a arătat cum s-a petrecut accidentul. 13 tr. a înfăţişă, a reda, a reprezenta. Uneori este greu de înţeles atmosfera pe care dramaturgul a vrut să o arate în schiţă. 14tr. (despre domenii ale artei sau despre creaţii artistice, stiluri, procedee etc.; compl. indică sentimente, stări, senzaţii, trăiri etc.) a exprima, a înfăţişă, a reda, a reprezenta, <înv.> a obrăzui, a traduce. Compoziţia arată trăirile muzidanu-lui. 15 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pâri. Raporta. Reclama. Spune. II 1 tr. a indica, <înv.> a însemna, a povestui, a spune, a designa. îi arată strada pe care o caută. 2 tr. (compl. indică direcţii) a indica, a trasa. îi arată direcţia pe care trebuie s-o urmeze până la aeroport. 3 tr. (despre ceasuri sau despre arătătoarele lor; compl. indică timpul) a indica, a marca, a preciza, a însemna. Ceasul arată ora cinci. 4 tr. (despre aparate de măsură; compl. indică valori) a indica, a înregistra, a marca. Termometrul arată 10°C. 5 tr. a demonstra, a explica, a expune, a copreţi. Vânzătorul îi arată cum funcţionează motorul maşinii. 6 tr. (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document arată că el este proprietarul casei. 7 tr. a indica, a preciza, a spune, <înv. şi reg.> a semna, <înv.> a premite, a prohdeorisi. După cum a arătat, totul îi este acum clar. 8 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr., introdusă prin conj. „că”) a scrie, a susţine. Jurnalistul arată că situaţia din zona inundată nu este bună. 9 tr. a indica, a menţiona, a preciza, a semnala, a specifica, <înv.> a specializa. Buletinul meteorologic a arătat recomandările specialiştilor referitoare la caniculă. 10 tr. (compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) a aminti, a cita, a indica, a menţiona, a numi, a pomeni, a semnala, a semnaliza, <înv.> a memora, a prenumi, a semnui, a atinge. Autorul a arătat în introducerea lucrării problemele principale ce urmau a fi tratate. 11 tr. a desemna, a indica, a semnala. Panoul cuprinde un tabel care arată câştigătorii concursului. 12 tr. (compl. indică sentimente, gânduri, tendinţe etc.) a afirma, a exprima, a manifesta. îşi arată dispreţul pentru impostori. 13 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică oameni) a consilia, a îndruma, a învăţa, a povăţui, a sfătui, a dăscăli, a zice, a difti, <înv.> a mângâia, a paşte2, a preapări, a parigorisi. îi arată cum să depăşească momentele dificile. 14 refl. (despre oameni) a se exterioriza, a se manifesta, a se exala. Deşi este măcinat de griji, nu se arată. 15 tr. a atesta, a denota, a indica, a releva, a vădi, a trăda. Ochii lui injectaţi arată faptul că nu dormise toată noaptea. 16 tr. a demonstra, a dovedi, a manifesta, a vădi, <înv.> a vedera. Fata arată un real talent pentru muzică. 17 tr. a acuza, a manifesta, a vădi. Arată dureri în regiunea pieptului. 18 intr. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „a”) a părea, a semăna2. Nu arată a avocat. 19 refl. (despre oameni) a se face, a poza, a se preface, a simula, a se îngâna, a se marghioli, <înv.> a se faţări, a se faţărni- ci. Se arată supărat pentru a nu fi deranjat. 20 tr. (înv.; compl. indică idei, aserţiuni, păreri etc.) v. Argumenta. Demonstra, Dovedi. Proba. Susţine. 21 refl. (înv.; despre oameni) v. Autodemasca. Demasca. Trăda. 22 tr. (înv.; compl. indică evenimente, fenomene ale naturii etc.) v. Anticipa. Anunţa. Prevesti. Vesti. 23 tr. (polit.; înv.; compl. indică oameni) v. înscăuna. întrona. învesti. Numi. Proclama. Pune. Unge. III refl. 1 (despre oameni) a apărea, a se ivi, a se vedea, a se zări, a spunta. Nu se mai arată pe la întrunirile noastre. 2 (mai ales despre oameni) a apărea, a se ivi, a pica2, a răsări1, <înv. şi reg.> a se scociorî, a se veli, <înv.> a se sfeti, a cădea, a ateriza. Chiar la prânz s-au arătat şi oaspeţii. 3 (despre oameni) a apărea, a se ivi, a se înfăţişa, a se prezenta, a veni, a se înfiinţa, <înv.> a asta, a se spune. După mai multe citaţii, s-a arătat la proces însoţit de avocat. 4 (despre obiecte, peisaje etc. sau despre stări, situaţii etc.) a apărea, a se ivi, a se înfăţişă, a se revela, <înv.> a se dezveli, a se lămuri, a se destăinui. Crestele munţilor se arată în toată măreţia lor. 5 (în opoz. cu „a apune”; despre aştri) a apărea, a ieşi, a se ivi, a răsări1, a se ridica, a se sui, a steli, a izvorî. Dimineaţa devreme, soarele se arată, mare şi roşu, în zarea îndepărtată. 6 (despre fenomene luminoase) a apărea, a se ivi, a miji, a răsări1, a se iţi, a (se) slomni, a zâmbi. Ceaţa nu.s-a împrăştiat, deşi zorii s-au arătat. 7 (despre Dumnezeu, zeităţi, fiinţe supranaturale etc.) a se revela. Fecioara Maria se arată în vise multor femei. 8 (la ghicitul în cărţi) a cădea, a reieşi, a se vedea. în cărţi s-a arătat că în curând va avea o mare bucurie. 9 impers. a se vădi. Trebuie să se arate lumii nemernicia lor. IV refl. 1 (despre plante) a apărea, a creşte, a germina, a ieşi, a se ivi, a încolţi, a miji, a răsări1, a lăstări, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a năstimi, a oteşi2. în grădină s-au arătat ghioceii. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat; biol; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) a apărea, a creşte, a ieşi, a se ivi, a răsări1, a se înfira, a nizgui, a picni. I s-au arătat primele fire de păr în barbă. Puiului de vrabie încep să i se arate penele. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, <înv.> a mijloci, a emerge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios se arată pe chipul ei. 4 (despre fenomene, stări etc.) a apărea, a se declara, a se ivi, a începe, a se manifesta, a se năstimi. în oraş se arătă o epidemie de gripă. V refl. (cop.; formează pred. nominal cu un nm. pred.; înv.; despre materii, lucruri, preparate etc.) v. Ajunge. Deveni. Face. Preface. Transforma, arătanie s.f. 1 (mitol, lit. de ficţiune, desene animate; pop. şi fam.) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. 2 (mitol. pop.; arătare 1104 pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. arătare s.f. 11 dezvăluire, revelare. Arătarea neregulilor din acte i-a atras aprecierea comisiei de control. 2 expoziţie, expunere, istorisire, înfăţişare, narare, povestire, prezentare, relatare, enarare, povestit, relaţie, <înv.> parastisire, povestitură, spunere, spusă (v. spus), galibardeală. Martorul nu a fost destul de coerent în arătarea circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul. 3 accentuare, evidenţiere, întărire, marcare, potenţare, punctare, relevare, relevaţie, reliefare, subliniere, accentuaţie. Vorbitorul s-a limitat la arătarea importanţei proiectului. 4 înfăţişare, redare, reprezentare, <înv.> obra-zire, reprezentaţie. Un mijloc de arătare a atmosferei şi a personajelor folosit în schiţă este dialogul. 5 indicare, trasare. Arătarea drumului de urmat se poate face prin GPS. 6 adeverire, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, întărire, probare, probă, <înv.> certificaţie, confîrmaţie. Arătarea de către specialişti a autenticităţii tabloului a produs agitaţie în lumea colecţionarilor. 7 desemnare, indicare, semnalare, designare. Trebuie afişat un tabel cu arătarea câştigătorilor concursului. 8 afirmare, expresie, exprimare, manifestare, manifestaţie. Se bucură de arătarea simpatiei pe care i-o nutreşte. 9 (rar) v. Aer1. Aspect. Chip. Expresie. Faţă. Figură. Fizionomie, înfăţişare. Mină2. Obraz. 10 (concr.; jur.; pop.) v. Dovadă. Mărturie. Probaţiune. 11 (înv.) v. Consiliere. Cuvânt. îndemn, îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfătuire. Sugestie. Vorbă. 12 (înv.) v. Manifestare. Manifestaţie. Reprezentaţie. Show. Spectacol. II (concr.) 1 (mitol. pop.) apariţie, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi; şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că arătările sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. 2 (mitol., lit. de ficţiune, desene animate) creatură, monstru, pocitanie, pocitură, poghidanie, arătanie, bâzdâganie, gadină, <înv. şi reg.> halovină, budihace, budu-hoală, hală, mirătură, mozomaină, nagubă, onanie2, <înv.> arătătură, blaznă, încheietură, coşcodan. De sub pod, în faţa lui Făt-Frumos, a ieşit o arătare cu două capete. Viciile l-au transformat într-o arătare. 3 colos, dihanie, gigant, matahală, namilă, titan, uriaş, momâie, jidov, măgăoaie, huidumă, <înv. şi reg.> mătăhulă, bahahuie (v. bahahui), buştiuhală, huimă, mamiţă, mătăhaie, mătăhanie, mătăhuie, natimă, nămetenie, nătărală, sodom, sperietoare (v. sperietor), corabie. Fiind mic de statură, nu a reuşit să doboare arătarea. II11 (în credinţele religioase) apariţie, revelaţie, vedenie, viziune, <înv.> arătat, uimire, vedere. Arătarea Sfintei Parascheva în vis i-a creat o profundă linişte sufletească. 2 (art.; relig. creştină; înv. şi pop.; nm. pr.) Arătarea Doffinului v. Bobotează. IV (astron.; înv.) v. Meteor. Stea căzătoare, arătăt s.n. (în credinţele religioase; înv.) v. Apariţie. Arătare Revelaţie. Vedenie. Viziune. arătăcios, -oâsă adj. (în opoz. cu „urât”; înv.; fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. arătător, -oâre s.n. 1 (anat.) deget arătător, index, degetul cel dintâi (v. deget), degetul dintâi (v. deget), degetul nasului (v. deget). îi indică cu arătătorul direcţia de mers. 2 (la ceasuri) limbă, manoş, mutatău, ţaigăr, ţărcălam. Arătătorul ceasului indică ora zece. 3 (la instrumentele de măsurat) indicator. Urmăreşte arătătorul manome-trului. arătătos, -oâsă adj. (în opoz. cu „urât”; reg.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. arătătură s.f. (înv.) 1 v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 2 (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. 3 (mitol.) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. arător, -oâre adj., s.m. (înv.) 1 adj. (despre pământ) v. Arabil Cultivabil 2 s.m v. Pogonici. arătos, -oâsă adj. 1 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) chipeş, frumos, ochios, chipos, fălos, mândru, ortoman, ortomănos, voinicos, fain, gigea, mişto, reuşit, <înv. şi reg.> vederos, arătătos, cordoş, discălat, haidoş, hireş, marghiol, muşat, nialcoş, tâmbuş, <înv.> arătăcios, bel, chepiu, faeş, ghizdav, iscusit, levent, zarif, periculos, şucar, îmbadiu. Este un tânăr arătos şi voinic. 2 (despre lucruri, mai ales despre clădiri) aspectuos, falnic, frumos, impozant, mândru, fain. Şi-a construit o vilă arătoasă în centrul oraşului. arătoşenie s.f. (înv.) <înv.> arătoşie. arătoşîe s.f. (înv.) <înv.> arătoşenie. arătură s.f. 1 (agric.) arare, arat1, plug, plugărie, plugărit, plugărire, <înv. şi reg.> ogorâre, ogorât, păurie, <înv.> lucrarea plugului (v. lucrare). Arătura se face primăvara. 2 (concr.) câmp, ogor, ţarină1, răzor, ogradă, plan, ţarirtcă, <înv.> agru, sat. Pe arătura de la marginea satului s-a semănat grâu. De dimineaţă, toată familia pleacă la arătură pentru a strânge porumbul. arăţel s.m. (bot.; reg.) v. Boranţă. Boranţă-ro-şie. Limba-mielului (v. limbă). Otrăţel (Bor-rago officinalis). arbalestră s.f. (milit.; înv.) v. Arbaletă, arbaletă s.f. (milit.) <înv.> arbalestră, arcuba-listă, sămostrea. Cu arbaleta se aruncă săgeţi sau proiectile. arbănâş s.m. (înv.) v. Albanez. Schipetar. arbitră vb. I. tr. (compl. indică afaceri, tranzacţii etc.) a intermedia, a se interpune, a media2, a mijloci, a intercede, a negocia, a peţi, <înv.> a înmijloci. Firma de specialitate i-a arbitrat afacerea. arbitrâj s.n. (jur.; înv.) <înv.> eretocrisie. Pentru arbitraj sunt judecători aleşi de amândouă părţile împricinate. arbitrăr, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) abuziv, despotic, excesiv, ilegal, injust, neronian, samavolnic, silnic, tiranic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat. Au fost luate măsuri arbitrare împotriva greviştilor. 2 (despre acţiuni, manifestări) întâmplător. în cazul său, alegerea în funcţie a fost arbitrară. 3 (mat.; despre constante, numere, funcţii etc.) oarecare. 4 artificial, artificios. Clasificarea pe care a făcut-o este arbitrară. II adv. (modal) 1 abuziv, despotic, samavolnic, samavolniceşte, tiranic, <înv.> arbitrariceşte, despoteşte, tiraniceşte, tirăneşte, volnic. Şi-a însuşit arbitrar proprietatea. 2 întâmplător. Nu trebuie să judeci arbitrar o persoană. 3 artificial, artificios. Clasifică arbitrar elementele stilistice. arbitrâre s.f. (sport) arbitrat. Arbitrarea meciului a nemulţumit pe spectatori. arbitrariceşte adv. (modal; înv.) v. Abuziv. Arbitrar. Despotic. Samavolnic. Samavolniceşte. Tiranic. arbitraritâte s.f. (livr.) v. Abuz. Exces. Ilegalitate. Injustiţie. Samavolnicie. Silnicie, arbitrât s.n. (sport) arbitrare, arbitru s.m. 1 judecător, eretocrit. în această dispută ştiinţifică le-a fost arbitru un mare specialist în domeniu. 2 (sport) fluieraş. Arbitrul fluieră finalul meciului. 3 (sport) arbitru de tuşă = tuşier. Arbitrul de tuşă semnalizează ieşirea mingii de pe teren; arbitru secund = secund, secundant. Arbitrul secund a ridicat fanionul semnalând un fault în atac. arbîu s.n. (milit.; înv.) v. Vargă. Vergea, arboră vb. I. tr. (compl. indică steaguri, pavilioane) a înălţa, a ridica. Când un vapor intră în apele teritoriale ale altei ţări, arborează şi pavilionul ţării respective. arborâre s.f. arborat1. Arborarea steagului ţârii e un moment solemn. arborât1 s.n. arborare. arborât2, -ă adj. (despre steaguri, pavilioane) înălţat, ridicat2. Militarii salută drapelul arborat. ârbore s.m. I (bot.) 1 copac, pom, <înv. şi pop.> lemn, arvune, dilan. Arborii din livadă au înflorit. Stăm la umbra unui arbore. 2 arbore-de-cacao = Theobroma cacao; cacaotier; arbore-de-cafea = Coffea arabica; <înv.> cafeu1; (art.) arbore-le-mamut = Sequoia gigantea; sequoia; arbo-rele-morţii = arborele-otravei = Hyppomane Mancinella; mancenilier; arborele-vieţii = Thuja orientalis şi Thuja occidentalis; tuia, tămâie, pomul-vieţii (v. pom), sosna; (reg.) arbore-puturos v. Cenuşar. Oţetar-fals (Ailanthus altissima sau Ailanthus arcuit glandulosa); (înv.) arbore-de-Iudea = (art.) arborele-Iudei = arborele-lui-Iuda = Cercis siliquastrum; ergavan. II arbore genealogic = genealogie, spiţa neamului (v. spiţă), spiţă, spiţă de neam, spiţă genealogică, <înv.> cartea neamului (v. carte). După ani de investigaţii, şi-a stabilit arborele genealogic. III (mec.) 1 ax, fus, osie. Arborele primeşte şi transmite o mişcare prin rotaţia în jurul axei sale. 2 arbore cardanic = ax cardanic, axă cardanică. Arborele cardanic este organul maşinii care leagă cutia de viteze cu arborele diferenţialului; arbore cotit = vilbrochen. Arborele cotit este arborele unui motor cu explozie, care transformă mişcarea rectilinie alternativă apistoanelor în mişcare de rotaţie continuă; arbore planetar = ax planetar. Arborele planetar mişcă roata motoare a unui automobil. IV (mar.) 1 catarg, <înv.> mastă. Matelotul se urcă în vârful arborelui. 2 arbore mic = trinchet. Arborele mic este catargul de la prora unei nave cu pânze. arborescent, -ă adj. 1 ramificat. A achiziţionat o plantă exotică arborescentă, care seamănă cu un arbore în miniatură. 2 (anat.) dendritic. Prelungirea neuronului este arborescentă. arborizâţie protoplasmatică s.f. (anat.) dendrită, dendron. Arborizaţia protoplasmatică este o prelungire neuronală ramificată. arboviroză s.f. (med.) denga, febră roşie. Arboviroza este determinată de patru tipuri de arbovirusuri transmise prin înţepătura unui ţânţar. arbust s.m. (bot.) copăcel. Parcul este plin de arbuşti. arc s.n. 11 (milit.) puşcă, puşcoci. îi place să tragă cu arcul la ţintă. 2 (la fotolii, canapele etc.) resort, tel, drot. Arcurile canapelei s-au stricat. 3 (la ceasuri) resort. Ceasurile cu arc se repară mai greu. 4 (la maşini, trăsuri etc.) resort, lisor. A schimbat arcurile la maşină. 5 (tehn.) coardă. Arcul, prin destindere, pune în mişcare un mecanism. 6 (constr.) arcadă, boltă, boltire, boltitură, cupolă, boltiş, <înv.> culă, sclip, cubea. Admiră arcul catedralei gotice. 7 (anat.) boltă, fomix. Arcul este o structură anatomică, normală sau patologică, având aspectul unei linii curbe. 8 (anat.) arc senil = gerontoxon. Arcul senil este un inel cenuşiu pericornean, separat de marginea corneei printr-o mică arie liberă. 9 (fiz.) arc electric = arc voltaic; arcvoltaic = arc electric. Arcul electric sau voltaic este o descărcare electrică foarte luminoasă între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate sub tensiune relativ mică. 10 (rar) v. Acoladă. 11 (art.; anat.; pop. şi fam.) arcul ochiului v. Iris. 12 (gosp.; pop.) v. Crăcană. Pirostrie. 13 (muz.; reg.) v. Arcuş. 11 fig. (astron.; rar) v. Bolta cerească (v. boltă): Bolta cerului (v. boltă). Boltă. Cer2. Firmament înaltul cerului (v. înalt). înaltul văzduhului (v. înalt). Sfera cerească (v. sferă). Sferă. Spaţiu. Tăria cerească (v. tărie). Tăria cerului (v. tărie). Tărie. arcă1 s.f. 11 (jur.; înv. şi reg.) v. Apărător. Avocat. Defensor. 2 (înv. şi reg.) v. Intermediar. Mediator. Mijlocitor. 3 (mai ales la pl. arcale; constr.; reg.) v. Bază. Fundament. Fundaţie. Subasment. Temelie. II fig. (înv.) v. Ajutor. Apărător. Cârjă. Ocrotitor. Patron2. Protector. Reazem. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. Toiag. Tutore. arcă2 vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) a (se) arcui, a (se) cambra, a (se) curba, a (se) flecta, a (se) flexa, a (se) flexiona, a (se) gondola1, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) incurba, a (se) recurba, a (se) înmlădia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) scovârda, a (se) scorfi. arcăci s.n. (reg.) v. Oierie2. Stână. Târlă, arcadăş s.m. (înv.) v. Tovarăş, arcâdă s.f. 1 (constr.) arc, boltă, boltire, boltitură, cupolă, boltiş, <înv.> culă, sclip, cubea. Admiră arcada catedralei gotice. 2 (geomorf.) portal. Arcada se formează prin abraziune marină sau ca urmare a prăbuşirii tavanului unei peşteri. arcădic, -ă adj. (lit.; despre opere literare, fragmente literare etc.) bucolic, idilic, pastoral, păstoresc. Recită un poem arcadic. Teocrit este considerat maestrul poeziei arcadice. arcahe s.f. (reg.) 1 v. Sănătate. 2 v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. arcân1 s.n. (mai ales la pl. arcane; rar) 1 v. Secret2. Taină. 2 v. Enigmă. Mister2. Problemă. Secret2. Taină. arcan2 s.n. 1 (înv.) v. Laţ1. Ştreang. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă arcaş s.m. 1 (milit.) săgetător, <înv. şi reg.> săgetar, <înv.> dârdar, săgetaş. Este recunoscut ca arcaş experimentat. 2 (art. Arcaşul; astron.; nm. pr.) Săgetătorul (v. săgetător). Arcaşul este o constelaţie din emisfera australă. arcăt, -ă adj. (rar) 1 (mai ales despre lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit. 2 (constr.; despre construcţii, elemente de construcţie etc.) v. Arcuit. Boltit. Curbat, arcă s.f. 1 (nav.; livr.) v. Corabie. 2 fig. (înv.) v. Ajutor. Apărător. Cârjă. Ocrotitor. Patron2. Protector. Reazem. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. Toiag. Tutore. arcer s.n. (reg.) v. Cute. Gresie. Piatră de ascuţit arceşte adv. (modal; înv. şi reg.) arciş, arcit, costeşeţ. Duce arceşte pe umăr un băţ. archi'ş s.m. (bot.; reg.) v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperus communis). archit s.m. (bot.; reg.) 1 v. Curpen. Viţă-albă (Clematis vitalba). 2 v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperus communis). archiviolă s.f. (muz.; înv.) <înv.> contrabas de violă. Archiviolă a fost înlocuită, mai târziu, de contrabas şi de violoncel. arciş adv. (modal; reg.) v. Arceşte. arcit adv. (modal; reg.) v. Arceşte. arcos, -oâsă adj. (înv.; mai ales despre lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit. arctic, -ă adj. (geogr.; în opoz. cu „antarctic”) nordic, boreal, septentrional. în regiunile arctice este foarte frig. Clima arctică este dură pentru majoritatea europenilor. arcuat, -ă adj. (rar) 1 (mai ales despre lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit. 2 (constr.; despre construcţii, elemente de construcţie etc.) v. Arcuit. Boltit. Curbat, arcubah'stă s.f. (milit.; înv.) v. Arbaletă, arcui vb. IV. I tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte etc. neflexibile, rigide) a (se) arca2, a (se) cambra, a (se) curba, a (se) flecta, a (se) flexa, a (se) flexiona, a (se) gondola1, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) incurba, a (se) recurba, a (se) înmlădia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) scovârda, a (se) scorfi. în timpul accidentului, izbitura a arcuit bara automobilului. 2 (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) a (se) apleca, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a (se) poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Arcuieşte crengile cireşului ca să poată culege fructele. Ramurile se arcuiesc, pline de rod. 3 (constr.; compl. sau sub. indică bârne, tavane etc.) a (se) bolti, a sclipui2. Timpul a arcuit grinda principală a construcţiei. Tavanul magaziei începe să se arcuiască. 4 (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) apleca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a se pleca. îşi arcuieşte corpul peste balustradă. Se arcuieşte peste marginea ferestrei. II tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe) 1 v. Atinge. Bate. Lovi. 2 v. Pedepsi, arcuire s.f. 11 arcuitură, cambrare, curbare, flectare, flexare, flexiune, încovoiere, încovo-ietură, îndoire, îndoitură, răsucitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. Arcuirea barei automobilului s-a produs în urma accidentului. 2 aplecare, aplecat1, coborâre, culcare, culcat1, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare, aplecătură. Pentru a culege cireşele, a fost necesară arcuirea crengilor. 3 (gimn.) arcuitură, curbare, flexiune, încovoiere, îndoire. Gimnasta termină exerciţiul la sol cu arcuirea trunchiului. 4 aplecare, aplecat1, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare. Arcuirea peste marginea ferestrei este periculoasă. II (concr.) arcuitură, curbare, curbură, încovoială, încovoietură, îndoitură, cambrură. Grinda are o arcuire care îngrijorează. arcuit, -ă adj. 1 (mai ales despre lucruri, obiecte etc. neflexibile, rigide) cambrat, curb, curbat, încovoiat, îndoit, incurbat, recurbat, arcat, arcuat, cârjoiat, cârligat, <înv. şi reg.> încujbat, scovârdat, cercuriu, <înv.> arcos, gârjob. După accident, bara de fier arcuită a maşinii trebuie îndreptată. 2 (constr.; despre construcţii, elemente de construcţie etc.) boltit, curbat, arcat, arcuat, sclipuit2. Priveşte cupola arcuită a catedralei. arcuituri 1106 arcuitură s.f. 11 arcuire, cambrare, curbare, flectare, flexare, flexiune, încovoiere, încovo-ietură, îndoire, îndoitură, răsucitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. 2 (gimn.) arcuire, curbare, flexiune, încovoiere, îndoire. II (concr.) arcuire, curbare, curbură, încovoia-lă, încovoietură, îndoitură, cambrură. arculeţ s.n. arcuşor, arcuţ. Copilul se joacă cu un arculeţ. arcuş s.n. 1 (muz.) arc. Violonistul îşi duce arcuşul la reparat. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin. Penis. arcuşdr s.n. arculeţ, arcuţ. arcuţ s.n. arculeţ, arcuşor. ardâu1 s.m. (reg.) v. Ardelean. Transilvănean. ardâu2 s.m. (silv.; reg.) v. Pădurar. arde vb. III. I (predomină ideea de combustie) I tr. (compl. indică materii care servesc la încălzit) a aprinde, a consuma1. A ars multe lemne în sobă. 2 tr. (compl. indică cuptoare, sobe, plite etc.) a aprinde, a încălzi, a încinge1, a înfierbânta. Femeile de la ţară ard cuptorul ca să coacă pâinea. 3 intr. (despre curentul electric, despre surse de lumină etc.) a lumina. în camera copilului, veioza arde tot timpul nopţii. 4 intr. fig. (despre aştri) a sclipi, a străluci, a se aprinde. La amiază, soarele arde puternic. 5 intr. fig. (despre ochi, privire) a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, a se aprinde. îi ardea privirea când o întâlnea. II (predomină ideea de mistuire, de distrugere, de nimicire, mai ales prin acţiunea focului) 1 tr. (despre foc; compl. indică bunuri, construcţii, aşezări etc.) a consuma2, a distruge, a mistui, a nimici, a topi, a prăpădi, a devora, a înghiţi. Flăcările au ars toate bunurile din apartament 2 tr. (compl. indică substanţe organice, cadavre, resturi menajere etc.) a incinera. Resturile menajere sunt arse într-o groapă, la marginea oraşului. 3 refl. (despre alimente, mâncăruri) a se prăji, <înv. şi reg.> a se coroji. A uitat mâncarea pe foc şi s-a ars. III (predomină ideea de prelucrare, de curăţare prin foc, de utilizare a focului) 1 tr. (med., med. vet.; compl. indică răni, ţesuturi bolnave etc.) a cauteriza. Dermatologul i-a ars un neg. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică cărămizi) a (se) coace. Cărămizile se ard în cuptoare speciale. IV (predomină ideea de căldură foarte mare, de dogoare, de arşiţă) 1 intr. (despre soare, foc etc.) a dogori, a frige, a pârjoli, <înv. şi pop.> a lovi, a pripi, a zăpuşi, <înv. şi reg.> a păli2, a prigori. Nu iese la plajă pentru că soarele arde prea tare. 2 intr. (despre soare) a bate, a încălzi, a încinge1, a înfierbânta. Soarele arde puternic la amiază. 3 intr. (despre unele aparate electrice, despre sobe, cămine etc.) a dogori, a frige. Soba arde de nu îţi poţi lipi mâna de ea. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, corpul lor ori părţi ale acestuia) a (se) bronza, a (se) înnegri, <înv. şi pop.> a (se) negri, a (se) smoli, a (se) pârli, a (se) prăji, a (se) tăciuni, <înv. şi reg.> a (se) păli2. Soarele l-a ars. V (predomină ideea de dis- confort, de senzaţie usturătoare provocată mai ales de foc, de căldură) 1 tr., refl. a (se) frige. L-a ars, fără să vrea, cu ţigara. 2 tr., refl. a (se) frige, a (se) opări. Copilul s-a ars cu supă. A scăpat vasul cu apă fierbinte şi l-a ars pe picioare. 3 tr. (despre băuturi, condimente, mâncăruri condimentate etc.) a pişcă, a ustura, a aprinde, a frige. Pizza era atât de picantprcă i-a ars cerul-gu-rii. 4 tr. fig. a frige, a rupe, a termina, a ustura. Juca atât de bine pocher, că i-a ars pe toţi în acea seară. Preţurile mari îi ard la buzunare. 5 tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Fura. Pungăşi. 6 tr., refl. fig. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. VI tr. (fam.; compl. indică CD-uri, DVD-uri) v. Inscripţiona. VII tr. fig. (predomină ideea de durere fizică, de suferinţă) 1 (despre senzaţii, dureri etc.; compl. indică oameni) a chinui, a coace, a fierbe, a seca, a sfredeli. Moare de foame, dar setea îl arde. 2 (compl. indică oameni; adesea urmat de un circ. instr.) a atinge, a împunge, a încolţi, a înghimpa, a înţepa, a muşca, a pişcă, a săgeta, a şfichiui. L-a ars cu vorbe usturătoare. 3 (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. Sorcovi. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.; compl. indică lovituri, bătăi etc.) v. Da2. Trage. 5 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.; compl. indică mai ales palme) v. Plesni. Trage. VIII refl. impers. fig. (reg.) v. Bănui. Presupune. ardei s.m. 1 (bot.) Capsicum annuum; ardeică, paprică, piparcă, pipărişă, pipăriţă, pipăruş, pipăruşă, pipăruşcă, piper, piper-roşu, piper-turcesc, popilnic. 2 (bot.) ardei-bucu-reştean = Capsicum longum; cornul-caprei (v. corn); ardei-iute = chipăruş, ciuşcă, paprică-verde, păstăi (v. păstaie), ţârei, ţâţă, ţâţoc, ţepuran, ţepuşă; (reg.) ardei-sălbatic v. Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora); (art.) ardeiul-broaştei v. Iarbă-roşie (Polygo-num persicaria); ardeiul-dracului = arde-iul-porcului v. Dintele-dracului (v. dinte) (Polygonum hydropiper). 3 (culin.) ardei umplut = sarma, sarma de pipară, sarma de piparcă. îi plac ardeii umpluţi. ardeiâ vb. I. I tr. (culin.; compl. indică mâncăruri) a asezona, a condimenta, a iuţi, a pipera, a paprica. Ardeiază friptura înainte de a o pune în cuptor. II fig. 1 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria, înnebuni. Martela. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. 2 refl., tr. (fam.; sub. sau compl. indică oameni) v. Aprinde. înălbăstri. încălzi, înfierbânta- înfuria. învineţi. învrăjbi. Mânia. Turba. ardeiăş s.m. (bot; reg.) 1 v. Barba-împăratu-lui (v. barbă). Frumoasa-nopţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilis jalapa). 2 v. Iarbă-roşie (Polygonum persicaria). ardeiăt, -ă adj. 1 (despre mâncăruri, alimente etc.) asezonat, condimentat, iute, picant, piperat, usturos, papricat, şut4, usturoi, <înv.> nostim. Tocăniţa este cam ardeiată. 2 fig. (fam.; despre oameni sau despre firea lor) v. Bilios. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. ardeică s.f. (bot.; reg.) v. Ardei (Capsicum annuum). ardeiere s.f. (culin.) asezonare, condimenta-re, iuţire, piperare. Ardeierea mâncării se face cu măsură. ardelean, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. ardeleancă, transilvănean, transilvăneancă, <înv. şi reg.> ardevan, ungurean, ungureancă, ardău1, moicean, moiceancă. Este un ardelean neaoş. 2 adj. ardelenesc, transilvănean, transilvan. Locuieşte într-un oraş ardelean. Are mulţi strămoşi ardeleni. 3 s.f. (j. folc.) abrudeană, abrudeancă, ardeleancă, ardelenească (v. ardelenesc), ciobănaş, haţegană, lugojeană, someşeană. Ardeleana este un dans popular din Transilvania, cu mişcare moderată. ardeleancă s.f. 1 ardeleană (v. ardelean), transilvăneană (v. transilvănean), transilvăneancă, <înv. şi reg.> ungureană (v. ungurean), ungureancă, moiceancă. Este ardeleancă neaoşă. 2 (j. folc.) abrudeană, abrudeancă, ardeleană (v. ardelean), ardelenească (v. ardelenesc), ciobănaş, haţegană, lugojeană, someşeană. ardelenesc, -eăscă adj., s.f. 1 adj. ardelean, transilvănean, transilvan. 2 s.f. (j.folc.) abrudeană, abrudeancă, ardeleancă, ciobănaş, haţegană, lugojeană, someşeană. ardeleni' vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) ardeleniza. Mulţi moldoveni plecaţi în Transilvania s-au ardelenit. ardelem'e s.f. (lingv.; înv.) v. Ardelenism, ardelenism s.n. (lingv.) <înv.> ardelenie. A studiat ardelenismele din limba română veche. ardeleniză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) ardeleni, ardent, -ă adj. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, pasional, ahot-nic, <înv.> entuziastic, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dioni-sic, elansat. Ţine un discurs ardent. ardenţă s.f. ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbăzare, pomea-lă, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca ardenţă în suflet. ardere s.f. 1 aprindere, aprins1, consumare. Căldura de afară face inutilă arderea lemnelor în sobă. 2 distrugere, mistuire, nimicire, prăpădire. Un incendiu a provocat arderea bunurilor din apartament. 3 incinerare, incineraţie, cremaţiune. Arderea resturilor menajere se face într-o groapă, la arestăluit marginea oraşului. 4 (med., med. vet.) cau-terizare, ustiune, cauterizaţie. Pentru a preveni o infecţie, chirurgul recurge la arderea rănii. 5 (chim.) combustie. Arderea este o metodă de analiză cantitativă, folosită în chimia organică pentru determinarea carbonului, hidrogenului, azotului, halogenilor. 6 (relig.; la vechii evrei; înv.) ardere-de-totv. Holocaust, ardevân s.m. (înv. şi reg.) v. Ardelean. Transilvănean. ardezie s.f. (geol.) glean, ardoază. Foile de ardezie sunt folosite la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli, la confecţionarea meselor de biliard şi, în trecut, a tăbliţelor de scris. ardioâne s.f. (bot.; reg.) v. Liliac1. Liliac-comun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris) ardîşte s.f. (reg.) v. Arsură. Jarişte. Pârlitură. ardoare s.f. 1 ardenţă, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbăzare, pomea-lă, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca ardoare în suflet. 2 avânt, elan, impetuozitate, temperament, fugozitate, suflet, mau. Nevăzându-se de mulţi ani, se îmbrăţişează cu ardoare. 3 avânt, hărnicie, laboriozitate, neoboseală, râvnă, sârguinţă, silinţă, strădanie, străduinţă, tenacitate, vrednicie, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spornicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu o ardoare ieşită din comun de un caz de corupţie. ardoază s.f. (geol; fran.; înv.) v. Ardezie. areăl s.n. (biol.) arie2. Aceste plante sunt răspândite pe un areal restrâns. areg s.n. (geomorf.) deşert de nisip, erg. Aregul este acoperit cu dune foarte întinse. areic, -ă adj. 1 (geol.; despre soluri, regiuni etc.) arid, pleşuv, sec, secetos, uscat2, xeric, tare, <înv. şi reg.> secăţiu, <înv.> secăcios, secăţiv. Un teren areic nu are o reţea hidrografică permanentă. 2 (livr.; despre anotimpuri, vreme, ani) v. Secetos. Uscat2, arenacâu, -£e adj. (geol.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) nisipos, nisipit, pesăcar, pesăcos, pripitor, prundăios, prundăriu, prundăros, prundos, ţărigos, ţârfaros, ţârfos, <înv.> arinos. Deşerturile sunt întinderi arenacee de pământ. arenâr s.m. (în Antic, romană) gladiator, <înv.> pumnaci. Arenarii luptau în arenă. ar£nă s.f. I 1 (sport; şi arenă sportivă) stadion, <înv.> boinic, stadiu. Campionatul mondial de atletism s-a desfăşurat pe arena din Berlin. 2 fig. (de obicei urmat de determ. care indică felul) domeniu, sector, plan, şantier, tărâm, teren, meleag. A păşit de tânăr pe arena politicii. II (chim.) hidrocarbură aromatică. Arena conţine în moleculă unul sau mai multe nuclee benzeice. arendă vb. I. tr. (compl. indică bunuri imobiliare, terenuri agricole etc.) <înv. şi pop.> a năimi, <înv. şi reg.> a împosesui, <înv.> a arendălui, a arendui, a exarenda, a vinde. A arendat terenul pe patru ani. arendâr s.m. (înv.) v. Arendaş, arendare s.f. arendat1, <înv. şi reg.> împose-suire, năimeală, <înv.> arendăluire, arenduire, orândăluire, orândărie. Se ocupă cu arendarea terenurilor agricole. arendâş s.m. <înv. şi reg.> orândar, posesor, orândaş, <înv.> arendar, locator, luător în năimeală, orândator, otcupcic, otcupciu, otcupnic, locatar. în câţiva ani a devenit mare arendaş. arendât1 s.n. arendare, <înv. şi reg.> împose-suire, năimeală, <înv.> arendăluire, arenduire, orândăluire, orândărie. arendat2, -ă adj. (despre bunuri imobiliare, terenuri agricole etc.) <înv. şi pop.> năimit. Pe terenul arendat a semănat grâu. arendatorie s.f. (înv. şi reg.) v. Arendăşie. arendă s.f. <înv. şi reg.> năimeală, orândă2, simbrie, comernă, pact2, posesiune. Şi-a dat terenul în arendă pentru patru ani. arendălui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică bunuri imobiliare, terenuri agricole etc.) v. Arenda. arendăluire s.f. (înv.) v. Arendare. Arendat1, arendăşie s.f. arendăşit, <înv. şi reg.> arendatorie. A recurs la arendăşia unui teren agricol pentru a câştiga bani. arendăşit s.n. (rar) v. Arendăşie. arendui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică bunuri imobiliare, terenuri agricole etc.) v. Arenda, arenduire s.f. {înv.) v. Arendare. Arendat1, arest s.n. (jur.) 11 arestare, detenţie, deţinere, incarceraţie, încarcerare, închidere, întemniţare, reţinere, arestat1, <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinzare, <înv.> arestăluire, arestăluit1, arestuit1, oprelişte, harpon, internare, pripon. Arestul lui a durat câteva ore pentru că nu a fost găsit vinovat. 2 arest preventiv = a detenţie preventivă, prevenţie, <înv. şi pop.> popreală. Arestul preventiv este o măsură privativă de libertate, luată în cursul soluţionării unui proces penal; b (concr.) prevenţie, închisoare preventivă. A făcut trei luni în arest preventiv, II (concr.) carceră, închisoare, penitenciar, puşcărie1, temniţă, ocnă, detenţie, ergastul, temnic, zăbrele (v. zăbrea), <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinsoare, robie, beci, gherlă, hrubă, zdup, arişte, hudă, piţigoaică, prinzare, robşag, troian2, tumurug, varmeghie, <înv.> criminal1, legătură, ocniţă, odobeală, pază, păzitori (v. păzitor), socotitură, tărie, prizon2, ştocaus, bastilie, ciubăr, hârdău, dubă, răcoare, umbră, colivie, coteţ, cuşcă, căliscă, academie, arcan2, başcă, bodârlău2, bulău, calea putreziciunii (v. cale), colegiu, facultate, fereală, gros, grotă, incubator, internat1, întreprindere, marmezan, mititica (v. mititică), ospiciu, ostrov, pandaimos, pârnaie, pension, pripon, raft, rece, reveneală, salon1, spital, tabără, ţuhal, ţuhaus, universitate1, zbârnă. A stat zece ani în arest, la Jilava, din motive politice. aresta1 vb. I. tr. I (jur.) 1 (compl. indică oameni) a deţine, a încarcera, a închide, a întemniţa, a reţine, a opri, <înv. şi pop.> a înrobi, a lega1, a robi, a zăvorî, <înv.> a arestălui, a arestui, a popri, a temniţa, a atârna, a gărdui, a hămui, a imprima, a îmbarca, a împacheta, a încălţa, a înfia, a lăcui, a lustrui, a pironi, a polei3, a raşcheta, a săcui2, a ţiurguli. Poliţia l-a arestat pentru deţinere de droguri. 2 (compl. indică infractori) a captura, a prinde, a aprehenda, a hali, a raşcheta, a răzui. Şoferul care a fugit de la locul accidentului a fost arestat după două zile. Hoţii au fost repede arestaţi de autorităţi. 3 (compl. indică oameni) a lua, a ridica, a sălta, a umfla. Mulţi opozanţi ai regimului erau arestaţi noaptea. II fig.(fam.; compl. indică obiecte) v. Reţine. arestă2 vb. I. tr. (ital.; înv.; compl. indică lacrimi, gemete, gesturi, impulsuri etc. ale oamenilor) v. Opri. Reţine. Stăpâni, arestânt, -ă s.m., s.f. (jur.; înv.) v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. întemniţat. Prizonier, arestăre s.f. (jur.) 1 arest, detenţie, deţinere, incarceraţie, încarcerare, închidere, întemniţare, reţinere, arestat1, <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinzare, <înv.> arestăluire, arestăluit1, arestuit1, oprelişte, harpon, internare, pripon. 2 capturare, capturat1, prindere, prins1, prinzare, <înv.> prinsoare, prinsură. Arestarea şoferului care a fugit de la locul accidentului a avut loc după două zile. 3 ridicare, săltare. Arestarea opozanţilor regimului avea loc noaptea. arestăt1 s.n. (jur.; rar) v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare, închidere. întemniţare. Reţinere. arestăt2, -ă adj., s.m., s.f. (jur.) 1 adj. (despre oameni) deţinut, încarcerat, închis, întemniţat, reţinut, oprit, <înv.> arestăluit2, arestuit2, poprit, gărduit, îmbarcat, împachetat2, înhămat2, lăcuit2, lustruit2, pironit, poleit2, săcuit. Persoana arestată a angajat un avocat. 2 adj., s.m., s.f. capturat2, prins2, căzut. Traficantul de droguri arestat şi-a recunoscut fapta. 3 s.m., s.f. deţinut, încarcerat, întemniţat, prizonier, <înv.> arestant, arestăluit2, arestuit2, pensionar. Cei mai mulţi dintre arestaţi nu-şi recunosc fapta. arestălui vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide, întemniţa. Reţine. arestăluire s.f. (jur.; înv.) v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare, închidere. întemniţare. Reţinere. arestăluit1 s.n. (jur.; înv.) v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare, închidere. întemniţare. Reţinere. arestăluit2, -ă adj., s.m., s.f. (jur.; înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Arestat2. Deţinut. închis. arestui întemniţat. Reţinut. 2 s.m., s.f. v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. întemniţat. Prizonier, arestul vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide, întemniţa. Reţine. arestuit1 s.n. (jur.; înv.) v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare, închidere. întemniţare. Reţinere. arestuit2, -ă adj., s.m., s.f. (jur.; înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Arestat2. Deţinut. închis, întemniţat. Reţinut. 2 s.m., s.f. v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. întemniţat. Prizonier, areşcă s.f. (în opoz. cu „avers”; astăzi rar; la monede, medalii etc.) v. Arol. Dos. Pajură. Revers. aret1 s.m. (milit.; înv. şi reg.) 1 v. Gardă. Pază. Strajă. Veghe. 2 v. Avanpost. ăret2 s.m. (reg.) 1 (cu sens local; în opoz. cu „depărtare’) v. Apropiere. împrejurime. Jur2. Preajmă. Proximitate. Vecinătate. 2 v. Loc. Regiune. Teren. Ţinut. Zonă. aretă vb. I. intr. (despre câinii de vânătoare) a ponta2. Câinele bătrân nu a aretat vânatul. arete s.m. 11 (zool; înv. şi pop.) v. Berbec. 2 (art. Aretele; astron.; înv.; nm. pr.) v. Berbecul (v. berbec). II (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.; înv.) v. Berbec, areu s.m. (bot.) 1 (rar) v. Chimen. Chimion (Carum carvi). 2 (reg.) v. Alior. Euforbie. Laptele-câinelui (v. lapte). Laptele-cucului (v. lapte) (Euphorbia cyparissias) argat, -ă s.m., s.f. servitor, slugă, serv, slujitor, <înv. şi reg.> curtean, biriş, heteşar, slugănie, slujbaş, <înv.> celednic, posluşnic, ipneu, rândaş, rândăşiţă. La conac erau mulţi argaţi. argăsăr s.m. (tăb.; înv.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. argăsărfe s.f. (tăb.; înv.) v. Argăsitorie. Tăbăcărie. argăsări'ţă s.f. (tăb.; reg.) v. Tăbăcăreasă. argăseală s.f. (tăb.) 1 argăsire, argăsit1, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit1, tanaj, tanare, cruşeală, cruşire, cruşit1, dubeală, dubire, dubit1, încruşire, încruşit1, murătoare, murătură. Se ocupă cu argăseala pieilor. 2 (concr.) tăbăceală. Argăseala este un amestec de substanţe în care se argăsesc pieile. argăsi vb. IV. tr. (tăb.; compl. indică piei de animale, blănuri) a tăbăci1, a mura, a cruşi, a drege, a dubi, a încruşi, a orgăli, a timări. Argăseşte piei pentru poşete. argăsire s.f. (tăb.) argăseală, argăsit1, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit1, tanaj, tanare, cruşeală, cruşire, cruşit1, dubeală, dubire, dubit1, încruşire, încruşit1, murătoare, murătură. argăsit1 s.n. (tăb.) argăseală, argăsire, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit1, tanaj, tanare, cruşeală, cruşire, cruşit1, dubeală, dubire, dubit1, încruşire, încruşit1, murătoare, murătură. argăsit2, -ă adj. (tăb.; despre piei de animale, blănuri) tăbăcit2, cruşit2, dubit2, încruşit2, A cumpărat câteva piei argăsite. argăsitor, -oăre adj., s.m., s.f. (tăb.) 1 adj. (mai ales despre substanţe) tăbăcitor. 2 s.m., s.f. tăbăcar1, <înv. şi reg.> tălpar, dubar, dubaş, dubălar, ledăr, opincarăş, orgar, pielcar, timar1, <înv.> argăsar, solonar, tabac2. Argăsi-torii sunt specialişti în tăbăcitul pieilor. argăsitorie s.f. (tăb.) tăbăcărie, dubă-lărie, <înv.> argăsărie, tabalhana, tabana, tăbăcie. Pieile se tăbăcesc în argăsitorii. argăţesc, -eăscă adj. birişesc. Sarcinile argăţeşti nu sunt tocmai uşoare. argăţire s.f. argăţit. Argăţirea nu îl mai satisfăcea. argăţit s.n. argăţire. argeă s.f. 1 (tehn.; la râf&oiul de ţesut; înv. şi pop.) v. Chingă. Scândură. Spetează. Stinghie. 2 (constr.; înv. şi pop.) v. Acoperământ. Acoperiş. înveliş. învelitoare. 3 (ind. casnică; pop.) v. Război2. Război de ţesut (v. război2). 4 (plut.; reg.) argică. Arge-lele se leagă de marginile opuse ale unei plute pentru a o întări. 5 (plut.; reg.) lăturaş, podijdiţă. Argelele se pun la marginea jgheabului de transportat buştenii, pentru a nu permite acestora să sară din jgheab. 6 (tehn.; la teasc; reg.) v. Cleşte, argelăş s.n. (înv. şi reg.) v. Bordeiaş. argentafm, -ă adj. (despre substanţe) argiro-fil. Substanţele argentafine au afinitate pentru sărurile de argint. argentafindm s.n. (med., med. vet.) carci-noid, tumoră carcinoidă. Argentafinomul are malignitate inconstantă sau atenuată, dezvoltându-se din celulele argentafine ale organelor derivate din intestinul primitiv (tub digestiv, trahee, bronhii, căi excretorii ale ficatului şi ale pancreasului). argentăn s.n. (chim., tehn.) alpaca. Argen-tanul este folosit la fabricarea unor obiecte casnice. argenteu, -ee adj. (rar; despre culori, obiecte, lumină etc.) v. Argintiu, argentifer, -ă adj. (despre terenuri, zăcăminte) argintos. Terenurile argentifere conţin mult argint. argentmă s.f. (bot.; reg.) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). argenti't s.n (mineral.) acantit, argirit, argiroză. Argentitul este o sulfură naturală de argint. argentură s.f. (bot.; reg.) v. Cerenţel. Driadă (Dryas octopetala). arghelăr s.m. (reg.) v. Herghelegiu, arghelă s.f. (reg.) v. Herghelie, arghirofil, -ă s.m., s.f. iubitor de argint. Arghirofilii sunt persoane lacome de bani. arghirofilie s.f. iubire de argint, filarghirie. Ceea ce îl caracterizează pe un cămătar este arghirofilia. argkă s.f. (plut.; reg.) argea. argilă s.f. (geol.) 1 clisă, humă, lut, pământ, pământ galben, <înv. şi reg.> tină, agiag, hlei, letiu, mâl, <înv.> oală. Şi-a cumpărat mai multe vase din argilă. 2 argilă nisipoasă = lehm. Argila nisipoasă este o rocă sedimentară detritică neconsolidată; argilă smectică = săpun de pământ. Argila smectică în combinaţie cu apa produce o spumă folosită în industria textilă. argilifer, -ă adj. (rar, despre pământ, terenuri etc.) v. Argilos. Cleios. Clisos. Lutos. argilos, -oăsă adj. (despre pământ, terenuri etc.) cleios, clisos, lutos, argilifer, humos, mâlos, slăninos, hleios, letios, răşinos, şioios, tiglos. în această zonă pământul este argilos. argindeănă s.f. (bot.; reg.) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). argint s.n., s.m. I s.n. 1 argint aurit = ver-meil. Şi-a cumpărat un serviciu de ceai chinezesc din argint aurit. 2 (art. argintul) medalie de argint. Patinatoarea din America a luat argintul la olimpiadă. 3 (farm.) argint coloidal = colargol. Argintul coloidal este un antiseptic. 4 (chim.; pop.) argint-viu v. Hidrargir. Mercur. 5 (colect.; înv.) v. Argintărie. II s.m. 1 (la pl. arginţi; fin.; fam.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). 2 (înv.) ar-gint-tăietoriu v. Argintar. III s.m. (bot.; reg.) v. Mei-păsăresc (Lithospermum ojficinale). argintă vb. I. tr. 1 (tehn., a. plast.; compl. indică obiecte din metal, din lemn etc.) a polei3, a sufla, <înv. şi pop.> a spoi, a pocosti, a şicui, <înv.> a argintui, a înarginti, a întrarginta. Pictorul argintează o icoană. Mânerul săbiei este argintat. 2 fig. a argintui. Lumina lunii argintează lacul. argintâr s.m. 1 <înv.> argint-tăietoriu. Argintarul lucrează obiecte de argint. 2 (înv. şi pop.) v. Aurar. Bijutier. Giuvaiergiu. argintăre s.f. (tehn., a. plast.) argintat1, poleire, poleit1, suflare, poleitură, suflat1, spoire, spoit1, <înv.> argintuire, argintu-it1, întrargintare. Pentru argintarea unei icoane nu este necesar mult argint. argintăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). argintăt1 s.n. (tehn., a. plast.) argintare, poleire, poleit1, suflare, poleitură, suflat1, spoire, spoit1, <înv.> argintuire, argintu-it1, întrargintare. argintăt2, -ă adj. 1 (tehn., a. plast.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) poleit2, suflat2, spoit2, pocostit, poligit, şicuit, <înv.> argintuit2, întrargintat. în biserici sunt multe icoane argintate. 2 fig. (despre culori, obiecte, lumină etc.) argintiu. Iarna şi-a întins vălul argintat peste câmpii. argintăreăsă s.f. argintăriţă. Argintăreasa fabrică sau vinde obiecte din argint. argintărie s.f. 1 <înv.> argint. Lustruieşte argintăria periodic. 2 <înv.> arginteală. Argintăria este o artă care presupune migală. argintăriţă s.f. I argintăreasă. II (bot.; reg.) v. Cerenţel. Driadă (Dryas octopetala). arginteălă s.f. (înv.) v. Argintărie, argintiu, -ie adj. I (despre culori, obiecte, lumină etc.) argenteu, argintos, argintat2. Preotul îmbracă în zile de sărbătoare veşminte argintii. Maşina lor este de culoare argintie. Lumina argintie a lunii învăluie natura. II fig. 1 (despre pârul oamenilor, p. ext., despre oameni) albit, cărunt, cărunţit, grizonat, înălbit, încărunţit, sur, înflorit, nins. Deşi tânăr, are părul argintiu. 2 (în opoz. cu „răguşit”, „voalat”; despre sunete, voce) clar, limpede, nealterat, pur2, argintos, cristalin, curat, senin. Când recită, are vocea argintie. argintos, -oăsă adj. 11 (despre terenuri, zăcăminte) argentifer. 2 (rar; despre culori, obiecte, lumină etc.) v. Argintiu. II fig. (în 1091 arhiloc opoz. cu „răguşit", „voalat"; despre sunete, voce) clar, limpede, nealterat, pur2, argintiu, cristalin, curat, senin, argintul vb. IV. tr. (înv.) 1 (tehn., a. plast.; compl. indică obiecte din metal, din lemn etc.) v. Arginta. Polei3. Sufla. 2 fig. v. Arginta, argintui're s.f. {tehn.; înv.) v. Argintare. Argintat1. Poleire. Poleit1. Suflare. argintuit1 s.n. (tehn., a. plast.; înv.) v. Argintare. Argintat1. Poleire. Poleit1. Suflare. argintuit2, -ă adj. (înv.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) v. Argintat2. Poleit2. Suflat2. argintură s.f. (bot.; reg.) 1 v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). 2 v. Urechel-niţă (Sempervivum tectorum). arginţel s.n. (bot.; reg.) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). arginţică s.f. (bot; reg.) 1 v. Cerenţel. Driadă (Dryas octopetala). 2 v. Mei-păsăresc (Litho-spermum officinale). 3 v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). 4 arginţi-că-de-grădină v. Armurar (Sylibum mari-anum); arginţică-de-pădure v. Splină. Splină-de-aur (Chrysosplenium altemifolium). argintie s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cinci-degete. Frunză-de-cinci-degete (Potentilla reptans). 2 v. Scrântitoare (Potentilla supina). argirism s.n. (med.) argiroză. Argirismul este provocat de argint sau de sărurile acestuia. argint s.n. (mineral.) acantit, argentit, argiroză. argiroffl, -ă adj. (despre substanţe) argentafin. argiroză s.f. 1 (med.) argirism. 2 (mineral.) acantit, argentit, argirit. argotism s.n. (lingv.) argouri (v. argou). Limbajul tinerilor abundă în argotisme. argou s.n. (lingv.) 1 limba şmecherilor (v. limbă), miştocăreasca, şmechereasca, <înv.> limba cârâitorilor (v. limbă), limba hoţească, (v. limbă). Argoul este de o mare expresivitate. 2 (lapl. argouri; fam.) v. Argotism. argovân s.m. (bot; reg.) v. Liliac1. Liliac-co-mun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). argument s.n. 11 considerent, raţionament, <înv.> cuvânt, rezonament, rezon. Argumentul era simplu, dar logic. 2 (de obicei constr. cu vb. „a aduce", „a găsi’) îndreptăţire, justificare, justificaţie, legitimare, legitimitate, motiv, motivare, motivaţie, raţiune, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. Nu găseşte niciun argument pentru decizia pe care a luat-o. 3 dovadă, motiv, temei. Are argumente să susţină că şoferul nu a respectat regulile de circulaţie. 4 sprijin, susţinere. Nicio intervenţie nu mai poate fi făcută ca argument pentru validarea proiectului. II (mat.) variabilă independentă. Argumentul este simbolul care indică un element oarecare din domeniul de definiţie al unei funcţii. argumentă vb. I. tr. (compl. indică idei, aserţiuni, păreri etc.) a demonstra, a dovedi, a proba, a susţine, a mărturisi, <înv. şi pop.> a întări, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a arăta, a argumentirui, a probui. Avocatul argumentează nevinovăţia clientului său. argumentare s.f. argumentaţie, demonstrare, <înv.> argumentiruire, vorovire. Argumentarea nevinovăţiei clientului său este atribuţia avocatului. argumentaţie s.f. argumentare, demonstrare, <înv.> argumentiruire, vorovire. argumentirui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică idei, aserţiuni, păreri etc.) v. Argumenta. Demonstra. Dovedi. Proba. Susţine, argumentiruire s.f. (înv.) v. Argumentare. Argumentaţie. Demonstrare, argut, -ă adj. 1 (bot.; despre frunze, fructe etc.) acuminat. Frunzele argute se termină cu un vârf ascuţit şi lung. 2 fig. (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, viu, vivace, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său argut. arhâic,-ă adj., s.n. I adj. 1 (despre populaţii, limbi, obiecte etc.) primitiv, străvechi, vechi2. Studiază civilizaţiile arhaice. în mormântul descoperit s-au găsit unelte arhaice de fier. 2 vechi2, vetust. Interiorul casei bătrânilor avea un aer arhaic. 3 (lingv.; despre cuvinte, expresii, construcţii etc.) învechit, vechi2. Se ocupă cu studiul cuvintelor arhaice din limba română. II adj., s.n. (geol.) arheian, azoic. Arhaicul este cea mai veche eră geologică, ce a durat circa trei miliarde de ani. arhaicitâte s.f. arhaitate. Cercetătorii sunt atraşi de arhaicitatea tradiţiilor. arhaicizâ vb. I. tr. (lingv., lit; rar; compl. indică limba, stilul etc.) v. Arhaiza. arhaism s.n. (lingv.) cuvânt arhaic. Sadovea-nu foloseşte numeroase arhaisme în opera sa. arhaitate s.f. (rar) v. Arhaicitate. arhaiza vb. I. tr. (lingv., lit.; compl. indică limba, stilul etc.) arhaiciza. Autorul arhaizea-ză limba romanului său în scopuri stilistice. arhanghel s.m. (relig.) mesagerul lui Dumnezeu (v. mesager), <înv.> arhistrateg, voievod. Arhanghelii sunt căpeteniile îngerilor. arheiân, -ă adj., s.n. (geol.) arhaic, azoic. arheoetnologi'e s.f. paleoetnologie. Arheo-etnologia se ocupă cu studiul civilizaţiilor şi al culturilor arhaice. arheolog, -ă s.m., s.f. (arheol.) <înv.> anticar2. Arheologul este specialist în arheologie. arheologic, -ă adj. (arheol.) <înv.> anticariu. S-au descoperit vestigii importante în urma săpăturilor arheologice din Munţii Apuseni. arheologie s.f. paleologie. Arheologia este studiul Antichităţii sau al antichităţilor. arheozdic, -ă s.n., adj. (geol.) algonkian, eozoic, proterozoic. în arheozoic au apărut primele forme de viaţă. arhetip s.n. 1 model, prototip, tip, tipar, calapod. Dramaturgul a părăsit arhetipul tragediei antice. 2 (filol.) original. Din păcate, nu s-a păstrat arhetipul scrierii. arhetipâl, -ă adj. arhetipic, prototipic. Urmează schema arhetipală a tragediei antice. arhetipic; -ă adj. 1 arhetipal, prototipic. 2 (livr.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, arhicancelâr s.m. (ist.) protonotar. Arhican-celarul este prim-cancelarul şi secretarul curiei papale. arhicunoscut, -ă adj. 1 banal, depăşit, răscunoscut, ştiut2, vechi2, supercunos-cut, ultracunoscut, prăfuit, fumat2, răsuflat, trezit2. A spus un banc arhicunoscut şi nimeni nu a râs. 2 (despre fapte, întâmplări etc. sau despre caracteristici, manifestări etc. ale oamenilor) notoriu, proverbial, răscunoscut Legenda lui Prometeu este arhicunoscută. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Vestit, arhidiacon s.m. (relig.) protodiacon. Arhi-diaconul este primul diacon pe lângă un episcop. arhidiaconât s.n. (relig.) arhidiaconie. Arhidiaconatul este demnitatea arhidiaconului. arhidiaconie s.f. (relig.) arhidiaconat. arhidiecezân, -ă adj. (relig.) arhiepiscopal, <înv.> arhiepiscopesc. arhidieceză s.f. (relig.) arhiepiscopat, arhiepiscopie. Arhidieceză este eparhia condusă de un arhiepiscop. arhiepiscopâl, -ă adj. (relig.) 1 <înv.> arhiepiscopesc. 2 arhidiecezan, <înv.> arhiepiscopesc. arhiepiscopât s.n. (relig.)l arhidieceză, arhiepiscopie. 2 arhiepiscopie. Arhiepiscopatul este demnitatea sau funcţia de arhiepiscop. 3 arhiepiscopie. Bunurile arhiepiscopatului au fost retrocedate. arhiepiscopesc, -eâscă adj. (relig., înv.) 1 v. Arhiepiscopal. 2 v. Arhidiecezan. Arhiepiscopal. arhiepiscopie s.f. (relig.) 1 (în Biserica Catolică) arhidieceză, arhiepiscopat. 2 arhiepiscopat. 3 arhiepiscopat, arhierârh s.m. (relig.; rar) v. Arhiereu. Arhipăstor. Ierarh. arhierăţi vb. IV. intr. (relig.; înv.) v. Arhieri. arhieresc,-eâscă adj. (relig.) arhipăstoresc. Mantia, cârja, engolpionul şi crucea sunt însemne arhiereşti. Episcopul stă în strana arhierească. arhiereu s.m. (relig.) arhipăstor, ierarh, arhierarh, <înv. şi pop.> vlădică, <înv.> sfetitel. Episcopul, arhiepiscopul şi mitropolitul fac parte din categoria arhiereilor. arhieri vb. IV. tr. (relig.) <înv.> a arhierăţi. Mitropolitul a arhierit mulţi ani în Mitropolia Moldovei. arhierie s.f. (relig.) arhipăstorie. Arhieria sa a durat mulţi ani. arhiinteresânt, -ă adj. ultrainteresant. Editorialul de astăzi din ziar este arhiinteresant. arhiloc s.n. (vers.) vers arhiloc. Arhilocul este compus din şapte sau din trei picioare. arhimilionar arhimilionâr, -ă adj., s.m., s.f. multimilionar. A cunoscut un arhimilionar. arhipăstor s.m. (relig.) arhiereu, ierarh, <înv. şi pop.> vlădică, <înv.> sfetitel. arihipăstoresc, -eăscă adj. (relig.) arhieresc, arhipăstorie s.f. (relig.) arhierie. arhiplin, -ă adj. 1 (despre locuri, încăperi) superplin, ultraplin. Stadionul a fost arhiplin la concertul vedetei americane de muzică rock. 2 (despre vehicule, recipiente etc.) supraîncărcat. Tramvaiul ajunge arhiplin în staţie. Nu-şi poate duce singur, din cauza greutăţii, valiza arhiplină. 3 (despre recipiente) sătul. Cana cu apă este arhiplină. arhipopulăt, -ă adj. (despre teritorii, localităţi etc.) ultrapopulat. Locuieşte într-un cartier mărginaş, arhipopulat. arhipresbi'ter s.m. (relig.; reg.) v. Protoiereu. Protopop. arhireacţionăr, -ă adj. ultrareacţionar. Poliţia se confruntă m manifestanţi arhireacţionari. arhistrateg s.m. (relig.; înv.) v. Arhanghel. Mesagerul lui Dumnezeu (v. mesager). arhitect, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (arhit.) maimar, maimarbaşa. Şi-a construit casa după planurile unui arhitect renumit. 2 s.m. (art.; relig.; livr.; nm. pr.) Arhitectul Suprem v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atot-înţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputemicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v.providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). arhitectonic, -ă adj., adv., s.f. I (arhit.) 1 adj. arhitectural. în construcţia casei urmează îndeaproape planurile arhitectonice. 2 adv. (modal) arhitectoniceşte. Arhitectonic, acest complex este o reuşită. II s.f. fig. alcătuire, arhitectură, compoziţie, construcţie, economie, organizare, organizaţie, structură, plămadă, ţesătură, urzeală, organism. Arhitectonica şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. arhitectoniceşte adv. (modal; arhit.) arhitectonic. arhitectome s.f. (arhit.; înv.) v. Arhitectură, arhitecturăl, -ă adj. (arhit.) arhitectonic, arhitectură s.f. 1 (arhit.) <înv.> arhitectonie, maimărie. S-a inspirat pentru proiectul său din arhitectura românească tradiţională. 2 fig. alcătuire, compoziţie, construcţie, economie, organizare, organizaţie, structură, arhitectonică (v. arhitectonic), plămadă, ţesătură, urzeală, organism. arhitrăvă s.f. (arhit.) epistil. Arhitrava susţine friza. arhivă vb. I. tr. (inform.; compl. indică fişiere) a comprima, a zipui. A arhivat documentele înainte de a le trimite prin e-mail. arhivăr s.m. <înv.> arhivist, condicar. Puţini sunt cei care îmbrăţişează meseria de arhivar. arhivăre s.f. (inform.) comprimare, împachetare, zipuire. Arhftarea unui fişier este operaţia de reducere a dimensiunii acestuia, astfel încât să ocupe cât mai puţin spaţiu pe mediul de stocare. arhivăt, -ă adj. (inform.; despre fişiere) comprimat, zipuit. Trimite documentele arhivate prin e-mail. arhivă s.f. <înv.> dictatură2, caid. Caută date despre familia sa în arhivele oraşului. arhivist s.m. (înv.) v. Arhivar, arhivistică s.f. arhivologie. Este interesat de istoria arhivisticii româneşti. arhivologie s.f. (livr.) v. Arhivistică, arhivoltă s.f. (constr.) <înv.> ciubuc. Arhivol-ta este situată deasupra unei arcade. arhondaric s.n. (arhit. bis.) arhondărie, <înv.> ospătărie. Oaspeţii sunt cazaţi în arhondaricul mănăstirii. arhondăreăsă s.f. (relig.) arhondăriţă. Arhondăreasa mănăstirii se ocupă cu cazarea oaspeţilor. arhondărie s.f. (arhit. bis.) arhondaric, <înv.> ospătărie. arhondăriţă s.f. (relig) arhondăreasă. arhondologi'e s.f. 1 <înv.> arhontologiu. A scris o arhondologie a familiilor nobile din Moldova. 2 (înv.) v. Nobleţe, arhom'e s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Boierie. arhontologiu s.m. (înv.) 1 v. Arhondologie. 2 v. Nobleţe. arian1, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre popoare, populaţii etc.) <înv.> arienesc, arie. Popoarele ariene sunt vechile popoare indo-eu- ropene şi actualele popoare indo-iraniene. 2 s.f. (lingv.) limbă ariană, limbă indo-ariană, limbă indo-iraniană. Ariana se vorbeşte în prezent în India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Afghanistan, Sri Lanka. ariăn2, -ă s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Armean2. arianism s.n. (relig.) <înv.> arienie. Arianismul a fost declarat erezie de Sinodul Ecumenic de la Niceea, în anul 325. ari'bi s.n. (bot.; reg.) v. Alior. Euforbie. Laptele-câinelui (v. lapte). Laptele-cucului (v. lapte) (Euphoria cyparissias). ăric, -ă adj. (german.; despre popoare, populaţii etc.) v. Arian1. aricăr s.m. (bot.; reg.) v. Ploşnicar (Cerato- cephalus testiculatus). ariceălă s.f. (med. vet.) aricit1, aricitură, arici1, şchiop. Ariceala este o boală specifică vitelor cornute şi cailor. aricel s.m. (zool.) aricior. arici1 s.m. I (zool.) 1 moşul-pământului (v. moş), porc-spinos (Erinaceus europaeus). 2 arici-de-mare = Echinus melo; echinidă. II (bot.; reg.) 1 Ustilago tritici; tăciune. 2 v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). 3 v. Rostogol. Scai. Scaiete (Echinops sphaerocephalus). II11 (med. vet.; pop.) v. Ariceală. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Leziune. Plagă. Rană. 3 (fitopat; pop.) v. Cărbune. Mălură. Tăciune. 4 (med.; reg.) v. Herpes. 5 (la pl. arici; med.; reg.) v. Hemoroizi. 6 (med., med. vet.; reg.) v. Cancer. Neoformaţie. Neoplasm. Neoplazie. Tumoare malignă. IV {j.folc.; pop.) v. Horă1. aricP vb. IV. refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; reg.; despre pârul oamenilor sau al animalelor) v. Ridica. Zbârli, aricioăică s.f. (zool.) aricioane. Ari-cioaica este femela ariciului. aricioăne s.f. (zool; reg.) v. Aricioăică. aricior s.m. (zool; rar) v. Aricel. arici're s.f. (reg.) v. Ciufuleală. Ciufulire. Zbârlire. aricit1 s.n. (med. vet.; rar) v. Ariceală. aricit2, -ă adj. (reg.) 1 (despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. 2 (despre păr) v. Buclat. Cârlionţat. Creţ. Inelat. încreţit. Ondulat. Unduios. 3 (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit. Contractat. Ghemuit. închircit. Strâns2. Zgârcit. 4 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. Galben, îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut. Uscat2. Veşted. Veştejit. aricitură s.f. (med. vet.; rar) v. Ariceală. arid, -ă adj. 11 (geol; despre soluri, regiuni etc.) areic, pleşuv, sec, secetos, uscat2, xeric, tare, <înv. şi reg.> secăţiu, <înv.> secăcios, secăţiv. Un teren arid nu are o reţea hidrografică permanentă. 2 (în opoz. cu,fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) infecund, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind arid. II fig. 1 (despre ştiinţe, concepte, stil etc.) sec, costeliv, lemnos. Matematica este pentru el o ştiinţă aridă. 2 (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i se pare arid. aridităte s.f. infecunditate, inferţilitate, nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sărăcie, sterilitate, uscăciune, secetă, sterpitudine, <înv.> sterpăciune, sterpie, sterpi-tate. Ariditatea unui sol lutos este cunoscută. arie1 s.f. 1 (agric.) <înv. şi reg.> silişte, arioi, arman, năsadă, standoală, ţarc, vatră. Aria este amenajată pentru treieratul cerealelor. 2 (reg.) v. Curte. ărie2 s.f. 11 (urmat de determ. care indică felul, preocuparea etc.) compartiment, domeniu, sector, sferă, cadru, câmp, cerc, perimetru, tărâm, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult aria cercetărilor. 2 (biol.) areal. Aceste plante sunt răspândite pe o arie restrânsă. 3 (lingv.) arie laterală = arie periferică. Aria laterală este plasată la marginea teritoriului deformare a unei limbi 1111 sau a unui grup de limbi înrudite; arie periferică = arie laterală. 4 (anat.) arie calca-rină = arie striată; arie embriogenă = arie germinativă; arie germinativă = arie embriogenă. în aria embriogenă sau germinativă se formează embrionul; arie striată = arie calcarină. Aria calcarină sau striată este zona de proiecţie a ariei vizuale. 5 rază, zonă. Nu este nicio casă pe o arie de cinci kilometri. II fig. întindere, smărime, suprafaţă. Priveşte luna răsărită pe aria nesfârşită a cerului. arie3 s.f. (muz.) cântec, melodie, <înv.> aer1. Soprana a interpretat o arie din Traviata. ariei subst (bot.; reg.) v. Otrăţel (Cynoglossum officinale). arienesc, -eâscă adj. (înv.; despre popoare, populaţii etc.) v. Arian1, arienîe s.f. (relig.; înv.) v. Arianism, arierat, -ă adj., s.m., s.f. (psih.) înapoiat, înapoiat mintal, întârziat, întârziat mintal, retardat, ciumpaliu. Un om arierat este neevoluat mintal. Arieraţii sunt insuficient dezvoltaţi din punct de vedere mintal. arierâţie mintală s.f. (psih.) involuţie mintală, înapoiere mintală, regres mintal. Arieraţia mintală poate fi tratată prin psihoterapie. ariergărdă s.f. (milit.; în opoz. cu „avangardă,T) <înv. şi pop.> coada obuzului (v. coadă), coada oştii (v. coadă), coada taberii (v. coadă), <înv.> retroguardie. Ariergarda este întotdeauna în urma trupelor principale aflate în marş. arigân s.n. (bot.; reg.) v. Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare). arfl s.n. (bot.; la fructe) arilod. Arilul acoperă parţial sau total sămânţa. arilod s.n. (bot.; la fructe) arii. arimâj s.n. (nav.) arimare. Arimajul are rolul de a menţine echilibrul încărcăturii unei nave. arimare s.f. (nav.) arimaj. arimor s.m. (nav.) stivuitor, stivator. Arimorul stivuieşte mărfurile în magazia unei nave. arm s.m. (bot.) 1 (şi arin-negru) Alnus glutinosa; arinaş, arinde, lipicios. 2 arin-de-munte=arin-verde = Alnus viridis; aninaş, liliac-de-munte (v. liliac1). 3 (pop.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar. 4 (colect.; pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, arinăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Studeniţă (Arenaria serpyllifolia). arinăş s.m. (bot.; reg.) v. Arin. Arin-negru (Alnus glutinosa). armă1 s.f. (colect.; bot.; rar) v. Ariniş1. Ari-nişte. armă2 s.f. (înv.) 1 (geol.) v. Nisip. 2 (geomorf.) v. Plajă. arinări'e s.f. (colect.; bot.; rar) v. Ariniş1. Arinişte. ari'nde s.m. (bot.; reg.) v. Arin. Arin-negru (Alnus glutinosa). arinet s.n. (colect.; bot.; rar) v. Ariniş1. Arinişte. ariniş1 s.n. (colect.; bot.) arinişte, arină1, arinărie, arinet. în ariniş s-au tăiat mai mulţi arini. ariniş2 s.n. (geogr.; înv.) v. Deşert. Landă. Pustietate. Pustiu. arinişte s.f. (colect.; bot.) ariniş1, arină1, arinărie, arinet. O căprioară străbate în fugă ariniştea. arinos, -oăsă adj. 1 (geol; înv.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos. 2 fig. (reg.; mai ales despre manifestările, viaţa oamenibr) v. Bizantin. Corupt Deboşat. Decadent. Decăzut. Delicvescent. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Dezordonat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Pierdut. Putred. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. Viermănos. arioi s.n. (agric.; reg.) v. Arie1, arioso adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale), passionato, patetic, patetico. ariostic, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; peior.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat2. Convenţional. Declamativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent. Manierat. Nefiresc. Nenatural Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Retoric. aripăne s.f. (bot.; reg.) v. Ridiche (Raphanus sativus). aripat, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre păsări, insecte etc.) înaripat, alat. Ţânţarul este o insectă aripată. 2 s.f. (peior.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă. ăripă s.f. 11 (omit.) pană. Vulturul îşi întinde aripile. 2 (iht.) aripioară, înotătoare (v. înotător), pană, flipper. în acvariu înoată un peşte viu colorat, cu aripile străvezii. 3 fig. (lapl. aripi) ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi dădea aripi sufletului lui. 4 fig. (adesea urmat de determ. „protectoare”, „ocrotitoare) grijă, ocrotire, protecţie, pavăză, scut, umbră, umbrire. Copilul se simte în siguranţă sub aripa protectoare a mamei. 5 fig. (anat.; glum.) v. Braţ. Mână. Membru superior. II (p. anal.) 1 (tehn.; la vârtelniţă) cruce, spetează, crucişă (v. cruciş), cumpănă, fofelniţă, lopată, lopăcioară, lopăţi-că, lopiscă, răscruce, şiştoare (v. şiştor). 2 (la pl. aripi; tehn.; la războiul de ţesut) crucişe (v. cruciş), cumpene (v. cumpănă), fofelniţe (v. fofelniţă), răscruci (v. răscruce), speteze (v. spetează). Aripile sunt cele două stinghii încrucişate ale vârtelniţei pe care sunt aşezate fofezele. 3 (tehn.; la moara de vânt) fofează, spetează, lopată, săgeată. Aripile morii sunt rotite de vânt. 4 (tehn.; la grapa articulată) fofează. 5 (la ferestre, uşi, porţi etc.) aristotelician canat, fofează. 6 (tehn.; la fierăstrău; reg.) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1. 7 (lapl. aripi;pese.) mâinile sacului (v. mână). Pe aripi se întinde plasa sacoviştei. 8 (pese.; la năvod; reg.) v. Crilă. II11 (milit.) capăt, coastă, flanc, margine, <înv.> corn, mânecă. Trupa de comando se îndreaptă spre aripa stângă afrontului inamic. 2 (sport; la fotbal, handbal, hochei sau polo) extremă (v. extrem). Fundaşul joacă astăzi aripă dreaptă. 3 (constr.) latură, parte. Are un apartament în aripa nordică a clădirii. IV (art.; în credinţe şi superstiţii; reg.) aripa-Satanei v. Avestiţa. Avezuha. Avistriţoi. aripioară s.f. 1 (iht.) aripă, înotătoare (v. înotător), pană, flipper. 2 (av.) eleron. Cu ajutorul aripioarelor se execută virajele. aristocrat, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre familie, neam, nume, viţă) ales2, aristocratic, bun, distins, ilustru, înalt, mare1, nobil, <înv. şi pop.> mărit3, slăvit, simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, cilibiu, evghenisit, evghenicos, evghenis, luminos, luminat2. Face parte dintr-o familie aristocrată. 2 s.m., s.f. (în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate) gentilom, nobil, patrician, senior, magnat, patriciu, <înv.> evghenist, gentil, <înv.; în Antic. romană> optimat, evghenis. în Evul Mediu, mulţi aristocraţi îşi asigurau protecţia regală. 3 s.m. (în societatea feudală românească) boier, nobil, moţpan, ciocloavă, cioclovină, <înv.> domn, domnariu. Bunicii ei au fost aristocraţi de viţă aleasă. aristocratic, -ă adj. (despre familie, neam, nume, viţă) ales2, aristocrat, bun, distins, ilustru, înalt, mare1, nobil, <înv. şi pop.> mărit3, slăvit, simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, cilibiu, evghenisit, evghenicos, evghenis, luminos, luminat2, aristocraţie s.f. 11 (în societatea feudală şi în contemporaneitate) nobilime, aristo-craţime, nobleţe, <înv.> blagorodnicie, blago-rodnie, nobilitate, nobilita1. Aristocraţia engleză îşi menţine şi astăzi poziţia în stat. 2 (în societatea feudală românească) boierime, nobilime, protipendadă, boie-ret, <înv. şi pop.; eufem.> albăstrime, domnet, domnăret, domnărit, <înv.> domnime, neamuri (v. neam), evghenie. Cei mai mulţi reprezentanţi ai aristocraţiei româneşti au studiat în străinătate. II fig. elită, caimac, cremă, floare, frunte, smântână, spumă. Acest profesor face parte din aristocraţia intelectuală a ţârii. aristocraţime s.f. (colect.; în societatea feudală şi în contemporaneitate; rar) v. Aristocraţie. Nobilime. aristotelian, -ă adj. (filos.) aristotelic, peripatetic, aristotelician. aristotelic, -ă adj. (filos.) aristotelian, peripatetic, aristotelician. Logica aristotelică îşi păstrează actualitatea. aristotelician, -ă adj. (filos.; rar) v. Aristotelian. Aristotelic. Peripatetic. aristotelism aristotelfsm s.n. (filos.) peripatetism, peripateticism. Aristotelismul este concepţia filosofică a lui Aristotel. arişte s.f. (reg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, aritmetică s.f. (mat.) <înv.> comput. Este pasionat de aritmetică. arivism s.n. parvenitism. Arivismul determină acţiuni lipsite de scrupule. arivist, -ă adj., s.m., s.f. ajuns, parvenit, dobânditor, căpătuit. Este un arivist lipsit de scrupule. arlechinădă s.f. fig. bufonadă, bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicărie, giumbuşluc. Arlechinada politică îi repugnă. arlechinâţ, -ă adj. fig. (rar, despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) v. Amestecat. Diferit. Eterogen. Felurit. împestriţat. Mixt. Pestriţ. Variat. arlechinesc, -eâscă adj. (despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc.) buf, burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol, <înv.> pocit2, carnavalesc. Piesa abundă în situaţii arlechineşti. arm s.n. (anat.; înv. şi reg.) 1 (la membrele posterioare ale animalelor patrupede) v. Coapsă. 2 (la animalele patrupede) v. Şold1.3 (la animalele patrupede) v. Spată. 4 (la om) v. Coapsă. armă vb. I. tr.,refl. (milit.; înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni, armate, state etc.) v. înarma. armadă s.f. (milit.; înv.) 1 v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). 2 (mar. milit.) v. Flotă. armament s.n, (milit.) arme (v. armă), muniţie, armânt. Lucrează într-o fabrică producătoare de armament. armân s.n. (reg.) 1 (agric.) v. Arie1.2 v. Curte, armare s.f. (milit.; înv. şi pop.) v. înarmare, armăriu s.n. (bot.; reg.) v. Armurar (Sylibum marianum). armâş s.m. I (în j. de copii cu arşice; reg.) sici, vizir. Armaşul este poziţia arşicului când cade pe muchie. II (înv.) 1 (milit.) v. Jandarm. 2 fig. v. Călău. Gâde. armat, -ă adj. I (milit.) 1 (despre conflicte) militar. Conflictele armate provoacă multe victime umane. 2 (înv. şi pop.; despre oameni armate, state etc.) v. înarmat. II (bot.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) ghimpos, înghimpat, mărăcinos, spinos, ţepos, mărăcinit, înghimpos, <înv.> ciulinos, ghimpuros, scăios, spinuros. Trandafirul are tulpina armată. armată s.f I (milit.) 1 forţe armate (v. forţă), oaste, oştire, putere, putere armată, trupe (v. trupă), <înv. şi pop.> ostăşie, <înv. şi reg.> şirag, tabără, <înv.> armadă, armie, baionete (v. baionetă), miliţie, obuz2, ordie, ostăşime, oştime, oştitură, rânduială, silă, tărie, cui, armă, sabie. în unele ţări şeful statului este şi conducătorul suprem al armatei. 2 armată expediţionară = corp expediţionar, <înv.> armie expediţionară. Armata expediţionară reprezintă totalitatea trupelor care participă la o expediţie militară pe un teritoriu străin. 3 militărie, <înv. şi pop.> ostăşie, cătănie, miliţie, <înv.> voinicie. Nu a vrut să meargă în armată. 4 militărie, serviciu militar, stagiu, stagiu militar, slujbă, <înv. şi pop.> oaste, oştire, cătănie, miliţie, <înv.> lucrare în oaste, oştenie, soldăţie, vitejie. Face armata la genişti. II fig. (de obicei urmat âTdeterm. la pl. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) grămadă, mulţime, testea. Armata de manifestanţi vocifera pe stradă. ârmă s.f. 11 (milit.) <înv. şi pop.> oţel, sculă, ţeavă. Soldaţii îşi pregătesc armele pentru parada militară de a doua zi. 2 (milit.) armă atomică = armă nucleară = bombă atomică, bombă nucleară. S-au purtat discuţii pentru renunţarea la armele nucleare. 3 armă de vânătoare = puşcă de vânătoare, puşca cea vânătorească (v. puşcă). Arma de vânătoare este o armă de foc portativă şi individuală, care se foloseşte la vânat. 4 (la pl. arme; milit.) armament, muniţie, armânt. 5 (lapl. arme; sport; înv.) v. Scrimă. 6 (meton.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). II (anat.; pop. şi fam.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin. Penis, armăsar s.m. I (zool.) cal nejugănit, <înv. şi reg.> at1, armig, <înv.> stăvar. Armăsarul său a câştigat cursa de obstacole. II (tehn.) 1 (la războiul de ţesut; pop.) v. întinzător. întorcător. Slobozitor. 2 (la car, la căruţă sau la plug; reg.) v. Cătuşă, armăsărâş s.m. (zool.) armăsărel, armăsăruş. armăsărel s.m. (zool.) armăsăraş, armăsăruş. armăsăroâică s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). armăsăruş s.m. (zool.) armăsăraş, armăsărel. armăşi vb. IV. tr. fig. (relig.; înv.; compl. indică oameni) v. Martiriza, armăşie s.f. fig. (înv.) 1 v. Chinuire. Schingiuire. Torturare. 2 v. Apăsare. Asuprire. Despuiere. Exploatare. împilare. Jug. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Stoarcere. Tiranie. Urgisire. armătură s.f. 11 (muz.) armură, <înv.> signatură. Armătura serveşte la identificarea tonalităţii unei lucrări muzicale. 2 (miner.) susţinere. Armătura este construcţia minieră care propteşte tavanul, pereţii şi uneori, talpa unei excavaţii subterane. 3 (milit.; înv.) v. Arsenal. 4 (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.; înv.) v. Armură. 5 (la pl. armături; herald.; înv.) v. Armoarii. Blazon. Emblemă. Stemă. 6 (fiziol.; arg.) v. Erecţie. II fig. schemă, structură, osatură, schelet. Programele şcolare reprezintă armătura viitoarelor manuale. armânt s.n. (milit.; reg.) v. Armament. Arme (v. armă). 1112 armeân1 s.m. (rar) v. Cerc. Rotocol. armeân2, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. armean-că, <înv. şi reg.> arian2, harancă. în România armenii constituie o grupare etnică veche. 2 s.f. (lingv.) limbă armeană. Armeana aparţine familiei de limbi indo-europene. 3 adj. armenesc. Comunitatea armeană a organizat o festivitate tradiţională. armeâncă s.f. armeană (v. armean2), <înv. şi reg.> ariană (v. arian2), harancă. Tânăra pe care a cunoscut-o este armeancă. armenesc, -eâscă adj. armean2, ârmie s.f. (milit.; înv.) 1 v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). 2 armie expediţionară v. Armată expediţionară. Corp expediţionar. armîg s.m. (zool; reg.) v. Armăsar. Cal nejugănit. armistiţiu s.n. <înv.> tregvă. Cele două părţi beligerante au încheiat armistiţiu. armoârii s.f. pl. (herald.) blazon, emblemă, stemă, ecuson, <înv.> armături (v. armătură), herb, marcă1, parasimă, pavăză, scut, <înv. şi reg.> ţimir. Uşile castelului aveau armoariile familiei princiare. armoniâ vb. I. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică culori ori nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) v. Armoniza. Asorta. Combina. Merge. Nuanţa. Potrivi, armoniăbil, -ă adj. (rar) v. Armonizabil. armonic, -ă adj. 1 (fiz.; despre mărimi fizice periodice) sinusoidal. 2 (despre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonios, melodic, melodios, muzical, sonor, melopeic, dulce, mlădios, simfonic, unduios, unduit. Toţi ascultă fermecaţi şopotirea armonică a râului. armonică s.f. 1 (muz.; şi armonică de gură) muzicuţă, eolină. îi place să cânte la armonică. 2 (muz.) armonie2. Armonica este acţionată prin butoane. 3 fig. (la haine) boţitură, creţ, cută, încreţitură, îndoitură. încearcă să îndrepte cu fierul de călcat armonicele fustei. armonie1 s.f. 1 (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă”) acord, înţelegere, linişte, pace, unire, concordie, <înv. şi pop.> bunăvoire, împăciuire, învoire, potriveală, <înv. şi reg.> sloagă, omonie, concert. în familia lor este o armonie deplină. 2 concordanţă, echilibru, proporţie, proporţionalitate, regularitate, simetrie, potrivire, euritmie, simfonie. Clădirea teatrului are ceva din armonia clasicismului. 3 (muz.) acord, consonanţă, unisonanţă. Armonia muzicii preclasice este admirată de melomani. 4 (lit.) cantabilitate, eufonie, melodie, muzicalitate, sonoritate, muzică. Armonia versurilor eminesciene este unică. 5 (stil.) cadenţă. Succesiunea unităţilor prozodice ale poetului se caracterizează prin armonie. 6 (stil.) armonie imitativă = armonie mecanică. Prin armonie imitativă sau mecanică se sugerează zgomote din natură.; armonie mecanică = armonie aromeală imitativă. 7 (fon.; în limbile turcice) armonie vocalică = sinarmonie, sinarmonism. Armonia vocalică se produce prin asimilare progresivă vocalică. 8 (anat.; înv.) v. Articulaţie. încheietură. armonie2 s.f. (muz.; reg.) v. Armonică, armonios, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre două sau mai multe măsuri, mărimi, valori etc. ori despre părţi componente ale unui ansamblu, ale unui tot, despre ansambluri, sisteme materiale sau mentale etc.) concordant, echilibrat, proporţionat, regulat, simetric, simmetru. Ansamblul arhitectonic din centrul oraşului este armonios. 2 (despre culori, nuanţe) asortat, potrivit. Imprimeul din rochie are culori armonioase. 3 (muz.) consonant. Visează cu ochii deschişi în acorduri armonioase de vioară. 4 (despre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, melodic, melodios, muzical, sonor, melopeic, dulce, mlădios, simfonic, unduios, unduit. II adv. (modal) echilibrat. Copilul s-a dezvoltat armonios. armonirui' vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică culori ori nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) v. Armoniza. Asorta. Combina. Merge. Nuanţa. Potrivi. armonfsm s.n. (polit.) falansterianism, fourierism, garantism, şcoală societară. Armonismul a apărut în Franţa. armoniza vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică culori ori nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) a (se) asorta, a (se) combina, a merge, a nuanţa, a (se) potrivi, a (se) lovi, <înv.> a (se) armonia, a (se) armonirui, a (se) cola, a (se) maria. Stilistul vestimentar a armonizat perfect culorile în ţinuta vedetei pentru festivitate. 2 tr. (muz.; compl. indică piese muzicale) a adapta, a aranja, a instrumenta, a orchestra, a prelucra, Toscanini a armonizat această piesă pentru orchestră de coarde. armonizăbil, -ă adj. armoniabil. Aceste culori sunt armonizabile. armonizăre s.f. asortare, combinare, potrivire. Stiliştii vestimentari urmăresc armonizarea culorilor. armonizât, -ă adj. 1 (despre culori) nuanţat. Culorile armonizate sunt plăcute la privit. 2 (muz.; despre piese muzicale) adaptat, aranjat2, orchestrat, prelucrat2. Toscanini are pentru orchestră de coarde mai multe piese armonizate: armurăr s.m. I (bot.) 1 Carduus marianus; amărea. 2 Sylibum marianum; scai, scai-pestriţ, scaiul-Sfintei-Mării (v. scai), spinul-Mariei (v. spin), spinul-Sfintei-Marii (v. spin), arginţică-de-grădină, armariu. 3 (reg.) v. Tătamică (Echinops commutatus). I11 (med. vet.; pop.) armurare, armu-rariţă. Armurarul se manifestă prin umflături la picioarele de dinapoi. 2 (med. vet.; la cai; pop.) v. Morvă. Răpciugă. 3 (med., med. vet.; reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă. armurare s.f. 1 (pop.) armurar, armurariţă. 2 (med. vet.; la cai; pop.) v. Morvă. Răpciugă. 3 (med., med. vet.; reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă, armurariţă s.f. 1 (pop.) armurar, armurare. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă, armură s.f. 1 (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.) haine de fier (v. haină), <înv.> armătură. Cavalerii porneau la luptă în armuri. 2 (ind. text.) legătură. Armura unei ţesături poate avea mai multe tipuri de împletire. 3 (muz.) armătură, <înv.> signatură. Armura serveşte la identificarea tonalităţii unei lucrări muzicale. armurier s.m. (milit.) <înv.> sineţar,tufecciu. Armurierii din Toledo au fost vestiţi în toată lumea pentru armele pe care le fabricau. arnăut s.m. 11 (în trecut, în Ţările Rom.) nefer, poteraş, <înv. şi reg.> slujitor. Era arnăut în garda domnească. 2 (înv.) v. Albanez. Schipetar. II (bot.; reg.) 1 v. Grâu. Grâu-alb. Grâu-de-primăvară. Grâu-rusesc (Triticum aestivum). 2 v. Grâu. Grâu-de-iamă. Grâu-en-glezesc. Grâu-tuns (Triticum hybernium). arnăuţesc, -eăscă adj. (înv.) v. Albanez, arneu s.n. (la car, la căruţă; reg.) v. Coviltir, amică s.f. (bot.) 1 Amica montana; pod-bal-de-munte, carul-pădurilor (v. car1), carul-zânelor (v. car1), cujdă, iarba-soarelui (v. iarbă), roit3, tabacul-câmpului (v. tabac1), ţâţa-oii (v. ţâţă), ţâţa-oilor (v. ţâţă). 2 (reg.) v. Cununiţă (Spiraea ulmifolia). 3 (reg.) v. Sovârvariţă (Inula britannica). 4 (reg.) v. Tâlhărea (Lactuca sagittata). a rod ie s.f. (bot.; reg.) v. Melogran. Rodier. Rodiu (Punica granatum). arogă vb. I. tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) a-şi asuma. îşi arogă merite care nu i se cuvin. arogant, -ă adj., s.m., s.f., adv. 1 adj., s.m., s.f. cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereve-renţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de arogantă. 2 adv. (modal) impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde arogant părinţilor. aroganţă s.f. 1 aplomb, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu aroganţă. 2 amor-propriu, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> fălnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v.fum), împăunare, păunire, umflare. Aroganţa tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. arogăre s.f. asumare. Arogarea unor merite necuvenite este condamnabilă. arogat, -ă adj. asumat. Drepturile arogate i-au fost contestate. arol s.n. (în opoz. cu „avers”; la monede, medalii etc.) dos, pajură, revers, areşcă. aromat1 s.n. (mai ales la pl aromate; ind. alim.) condiment, ingredient, mirodenie, mezelic, dresuri (v. dres2), merogină, <înv.> băcănii (v. băcănie), miroase (v. miros), mirodie, mirositură, spiţerie, ingredienţă. A pus în vinul fiert câteva aromate: piper şi scorţişoară. aromat2, -ă adj. (despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) aromatic, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, balsamic, balsamiu, binemirositor, bun. A băut o cafea foarte gustoasă şi aromată. aromatic, -ă adj. (despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) aromat2, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, balsamic, balsamiu, binemirositor, bun. aromatiză vb. I. tr. (culin.; compl. indică mai ales dulciuri) a parfuma. A aromatizat compoziţia de clătite cu esenţă de rom. aromă s.f. balsam, boare, mireasmă, miros, parfum, esenţă, mirodenie, reveneală, miroznă, odoreală, şmag, <înv.> mirosea-lă, mirosire, odor3, olm, unsoare. îl ameţeşte aroma crinilor din grădină. aromân, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. aromâncă, macedoromân, macedoromâncă, macedonean, <înv. şi pop.> machedon, <înv. şi pop.> ţinţar. Aromânii s-au stabilit în diverse regiuni din sudul Peninsulei Balcanice. 2 adj. aromânesc, macedoromân, macedonean. Populaţia aromână s-a stabilit în diverse regiuni din sudul Peninsulei Balcanice. aromâncă s.f. aromână (v. aromân), macedoromână (v. macedoromân), macedoromâncă, macedoneană (v. macedonean). Este aromâncă din Grecia. aromânesc; -eăscă adj. aromân, macedoromân, macedonean, aromeălă s.f. 1 aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăială, moţăire, moţăit, moţă-itură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşea-lă, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, som- aromi noroşie, somnoşare. Un zgomot de sticlă spartă l-a trezit din aromeală. 2 fig. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Nadă1. Seducere. Seducţie. Tentaţie. aromi vb. IV. I intr. (despre fiinţe) 1 a aţipi, a dormita, a moţăi, a picoti, a piroti, a somnola, a somnora, a ajumi, a amiji, a chircoti, a clipoci2, a cucăi, a mătăli, a mocăi, a mocota, a ochi2, a picura, a pircoti, a se pocăi1, a ştiulbica, <înv.> a apesti. Obosit, a aromit în şezlong. 2 (înv. şi reg.) v. Adormi. II tr. fig. (înv.) 1 (compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. îmbia. Momi. Orbi. Seduce. Tenta. 2 (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi, încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. 3 (compl. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Adormi. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli, îmblânzi. Linişti. Potoli. Răcori. Slăbi. Stinge. Tempera. Uşura. aromfre s.f. I aromeală, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăială, moţăire, moţăit, moţă-itură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşea-lă, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, som-noroşie, somnoşare. II fig. (înv.) 1 v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Nadă1. Seducere. Seducţie. Tentaţie. 2 v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare. aromit, -ă adj. 1 (despre aer, mirosuri etc.) dulce, dulceag, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, suav, fragrant, înmiasmat, tămâiat2, miresmat, <înv.> bălsămat, miresmător, mirosnic, parfumator. în salon se simte mirosul aromit al buchetului de crini. 2 (despre fiinţe) aţipit, <înv.> apestit. Priveşte îndelung faţa femeii aromite. aromitor, -oâre adj. (rar, despre medicamente, băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) v. Hipnotic. Hipnotizant. Moleşitor. Narcotic. Somnifer. Soporifer. Soporific. aron s.m. (bot.; reg.) 1 Aspidistra elatior; pana-cocoşului (v. pană). 2 v. Rodul-pă-mântului (v. rod1) (Arum maculatum). arpacâş s.n. 1 (ind. alim., culin.) orzişor, orzoaică, beton penal, colivă, moloz. Arpacaşul se obţine prin decorticarea boabelor de grâu, de orz sau de mei. 2 (bot.; reg.) v. Arpagic (Allium schoenoprasum). arpagic s.n. (bot.) 1 ceapă-de-sămânţă, ceapă-măruntă, ceapă-piciocească, orceag, parpangică, puiac, puieci, puiţ. Cumpără din piaţă arpagic, pentru a-l sădi în grădină. 2 Allium schoenoprasum; arpacaş, chişărău, dinte, haşmă-turcească, leurdă, pur1.3 (reg.) v. Ceapă. Ceapă-de-apă (Allium cepa). ars1 s.n. 1 (meteor.; înv.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. 2 (la pl. arse; relig.; la vechii evrei; înv.) v. Holocaust. 3 (la pl. arse; bis.; ieşit din uz) v. Danie. Dar2. Jertfa. Ofrandă. Prinos. Sacrificiu. ars2, arsă adj. I (predomină ideea de căldură foarte mare, de dogoare, de arşiţă) 1 (despre plante, culturi, câmpii etc.) dogorit, pârlit, <înv. şi reg.> prigorit, răscopt1. Câmpiile arse ale ţării oferă un peisaj jalnic. 2 fig. (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) bronzat, înnegrit, negru, pârlit, prăjit, pălit2, pârjolit, fript. îi admiră trupul zvelt, ars uniform. 3 fig. (despre oameni, despre procese psihice etc.) devastat, dezolat, distrus, nimicit, pârjolit, pustiit2, zdrobit. Se simţea cu inima arsă la gândul că a fost atât de naivă. 4 fig. (rar; mai ales despre manifestările, viaţa oamenilor) v. Bizantin. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Delicvescent. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Dezordonat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Pierdut. Putred. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. Viermănos. II (predomină ideea de disconfort, de senzaţie usturătoare provocată de foc, de căldură) 1 (despre oameni, animale sau despre părţi ale corpului lor) fript, opărit. Mâna arsă i-a fost bandajată la spital. 2 fig. (despre buze, gât, gură) uscat2, aprins2, fript, sec. îşi răcoreşte buzele arse cu un şerveţel umed. 3 fig. (despre limbă) încărcat2. De la mâncarea abundentă îşi simte limba arsă. 4 fig. (despre oameni) fript. Nu-mi mai propune afaceri dintr-astea! Deja sunt ars. III.fig. (înv.; despre elemente chimice, mai ales despre metale) v. Curat. Nativ. Neamestecat. Pur2. Virgin, arsană s.f. (înv.) 1 (mar.) v. Ambarcader. Apuntament Debarcader. 2 (milit.) v. Arsenal, arsătură s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Arsură. Jarişte. Pârlitură. 2 (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură. 3 (bis.; înv.) v. Danie. Dar2. Jertfa. Ofrandă. Prinos. Sacrificiu, arsenal s.n. (milit.) <înv.> armătură, arsana, cămară de arme, spătărie. Arsenalul unei armate trebuie modernizat permanent. arsenic s.n. (chim.; şi arsenic alb) anhidridă arsenioasă, trioxid de arsen, şar2, săricică, şoriceasă, şoricioaică, <înv. şi reg.> piatra şoricelului (v. piatră), şorecie, şoricică, <înv.> şoricească (v. şoricesc). Arsenicul este o substanţă sub formă de pulbere albă, foarte toxică. arsenică s.f. (bot.; reg.) v. Brumărea. Flox. Liliac-nemţesc (v. liliac1) (Phlox paniculata). arsenopirită s.f. (mineral.) mispichel. Din arsenopirită se obţine arsen. arsfenammă 606 s.f. (farm.) salvarsan, ehrlich 606. Arsfenamina 606 se foloseşte în tratamentul sifilisului. arsînă s.f. (chim.) hidrogen arsenios. Otrăvirea cu arsină poate fi letală. arsoâre s.f. (reg.) 1 (meteor.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. 2 (med., med. vet.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură, arsură s.f. 1 (med.) usturime, jig, jigăraie. Are arsuri la stomac. 2 scrum. După ce a copt vinetele, a curăţat arsura de pe aragaz. 3 jarişte, pârlitură, <înv. şi pop.> arsătură, <înv. şi reg.> pârjol, ardişte, pârjolitură, pârleală. Arsura este un loc ars în pădure. 4 (meteor.; pop.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. 5 (med., med. vet.; înv.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură, arşic s.n. 1 (anat.; la miei şi la capre) gioală. Arşicul este osul articulaţiei genunchiului (la picioarele de dinapoi). 2 (lapl. arşice; j. de copii) capre (v. capră), gioale (v. gioală), oase (v. os), ţuţuiul (v. ţuţui1). Copiii se joacă de-a arşicele. arşrn subst. (constr.; reg.; de obicei urmat de determ. care indică materialul) v. Dală. Lespede. arşim'c s.m. (bot.) 1 Lychnis chalcedonica; cruciuliţe (v. cruciuliţă), floare-de-stea, garoafe-roşii (v. garoafă), garofiţă-de-grădi-niţă, lemnuş, opăiţel, para-focului (v. pară1), pene-de-mătase (v.pană), pietricele (v. pietricea), scaunul-popii (v. scaun), scânteioară, scânteiuţă, scânteiuţă-roşie, stele (v. stea), urşinic1. 2 (reg.) arşinic-de-căţun v. Rujă (Sedum roşea). arşiţă s.f. 11 (meteor.) caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşa-lă, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplă-ială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de arşiţa verii. 2 (urmat de determ. „focului”) bătaie, dogoare, dogoreală, fierbinţeală, pară1, văpaie, vâlvoare. Arşiţa focului îi rumeneşte obrajii. II (pop.) 1 (med., med. vet.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură. 2 (med.) v. Herpes. 3 (med., med. vet.) v. Constipaţie. Coprostază. Coprostazie. III (entom.) v. Ţânţar (Culex annulatus). arşov s.n. (reg.) v. Cazma. Hârleţ. art-director s.m. (publicitate, design) director de creaţie (v. director1). Art-directorul lucrează adesea în parteneriat cu un copywriter. ărtă s.f. 1 dibăcie, iscusinţă, îndemânare, măiestrie, meşteşug, pricepere, stil, ştiinţă, talent, savantlâc, <înv.> iscusime, tehnă, perilipsis, clasicitate. Statuia a fost executată cu multă artă. 2 (a. plast.) artă abstractă = artă nonfigurativă = abstracţionism. Arta abstractă sau nonfigurativă se caracterizează prin intelectu- 115 | artificios alizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; artă aplicată = artă decorativă = ornamentică. Soarele este un element specific artei decorative româneşti; artă minimală = minimalism. Arta minimală constă în realizarea de picturi şi sculpturi neconvenţionale, prin folosirea de culori şi forme geometrice primare; (la pl) arte figurative = arte plastice, arte vizuale; arte frumoase = bele-arte. A fost profesor de arte frumoase; arte plastice = arte figurative, arte vizuale; arte vizuale = arte figurative, arte plastice. Artele figurative, plastice sau vizuale sunt pictura, sculptura şi arhitectura. 3 (teatru, cinemat. etc.) artă regizorală = direcţie de scenă, înscenare, montare1, punere în scenă, regie, regizorat, <înv.> scenariu. Silviu Purcărete este un maestru al artei regizorale; artă scenică = scenografie. A dovedit în regia şi arta scenică a spectacolului gust şi talent. 4 (lit.) artă dramatică = a dramaturgie, literatură dramatică, scenă, teatru. Caragiale este clasicul artei dramatice româneşti; b dramă, <înv.> măiestrie dramatică. Arta dramatică reprezintă totalitatea principiilor privind punerea în scenă şi interpretarea regulilor dramatice. 5 (la pl; pedag., filos.; în Ev. Med.) arte liberale = arte libere; arte libere = arte liberale. Artele liberale erau gramatica, retorica, logica, muzica. 6 artă culinară = gastronomie. E pasionat de arta culinară. 7 (milit.) artă militară = război1, <înv.> lucru de oaste, lucru de război, lucrul războaielor (v. lucru), meşteşugul războaielor (v. meşteşug), oştenie, oştenire. Alexandru Macedon a fost un geniu al artei militare. 8 (art.; înv.) arta divinilor v. Divinaţie. 9 (art.; înv.) arta vorbirii v. Elocvenţă. Oratorie. Oratorism. Retorică. artefîce s.m. (livr.) 1 v. Meseriaş/Meşteşugar. 2 v. Lucrător. Muncitor. 3 v. Creator. Demiurg. Făuritor. înfăptuitor. Născocitor. Plăs-muitor. Realizator. arteră s.f. (anat.) arteră aortică = aortă. Artera aortică porneşte din ventriculul stâng al inimii; arteră cefalică = carotidă. Artera cefalică transportă sângele de la inimă la cap. arteriogrâf s.n. (tehn. med.) pulsograf, pulsometru, sfigmograf. Cu ajutorul arterio-grafului se înregistrează pulsul şi variaţiile tensiunii arteriale. arteriografi'e s.f. (med.) sfigmografie. Arteriografia se face cu ajutorul arteriografu-lui sau al unui traductor de puls. . arteriogrâmă s.f. (med.) sfigmogramă. Arteriograma este traseul pulsului obţinut prin arteriografie. arteziână s.f. fântână arteziană; havuz, fântână ţâşnitoare, ţâşnitoare, puţ, puţ artezian, ţip, <înv.> apă ţâşnitoare, aruncător de apă, fântână săltătoa-re, fântână săritoare, şadârvan. în parc este o splendidă arteziană lucrată în. marmură. artic s.n. 1 (înv.) v. Plângere. Reclamaţie. 2 (ieşit din uz) v. Cerere. Petiţie, articlier s.m. (jurnal.; înv.) v. Columnist. Foiletonist. articol s.n. 11 (econ.) marfa, produs, <înv. şi pop.> negoţ, vânzare, <înv.> merce, metah, negustorie, product, vânzătoare (v. vânzător), vânzătură. Magazinul nou deschis oferă o gamă variată de articole. 2 (econ.) <înv.> condei. Articolul arată fie sursa sau natura unui venit, fie natura, destinaţia sau beneficiarul unei cheltuieli. 3 (înv.) v. Cerere. Petiţie. I11 paragraf, punct, articuş, <înv.> cap. Trebuie respectat articolul legii. 2 (jurnal.) articol de fond = editorial. Cunoscutul ziarist scrie articolul de fond într-un ziar de mare tiraj. 3 (gram.) <înv.> încheiere, încheietură. Articolul individualizează obiectul desemnat de un substantiv sau de un echivalent al acestuia. 4 (gram.) articol adjectival = articol determinativ. Articolul adjectival stă înaintea unui adjectiv care urmează după un substantiv; articol definit = articol enclitic, articol hotărât; articol determinativ = articol adjectival; articol enclitic = articol definit, articol hotărât; articol genitival = articol posesiv; articol hotărât = articol definit, articol enclitic. Articolul hotărât se ataşează substantivului, arătând că obiectul denumit de acesta este cunoscut; articol posesiv = articol genitival. Articolul posesiv indică o relaţie de apartenenţă, un raport de posesiune. articula vb. I. I tr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) 1 a emite, a pronunţa, a rosti, <înv.> a răspunde. Articulează clar cuvintele, fără nicio deformare a lor. 2 a grăi, a lega1, a pronunţa, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, a bleşti. De frică, n-a mai putut articula niciun cuvânt. II refl. (despre elementele unui ansamblu, ale unui sistem tehnic etc.) a se încheia, a se lega1, a se înjuga. Locul unde se articulează cele două oase s-a inflamat după căzătură. III tr. fig. (fam.) 1 (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales palme) v. Plesni. Trage, articulâre s.f. articulaţie, emisiune, emitere, prolaţiune, pronunţare, pronunţie, rostire, <înv.> prozodie, răspundere. Articularea corectă a cuvintelor este foarte importantă în unele meserii. articulâte s.n. pl. (zool.) artropode. Insectele, păianjenii, miriapodele şi crustaceele fac parte din încrengătura articulatelor. articulâţie s.f. I articulare, emisiune, emitere, prolaţiune, pronunţare, pronunţie, rostire, <înv.> prozodie, răspundere. II (anat.) 1 încheietură, <înv. şi pop.> nod, <înv. şi reg.> cheitură, nodătură, <înv.> armonie1, legătură, balama. îl doare mâna, la articulaţii. 2 articulaţie mobilă = enar-troză. Articulaţia mobilă este un tip de diartroză ale cărei suprafeţe articulare sunt segmente de sferă sau de sferoid; articulaţie semimobilă = amfiartroză. Articulaţia semimobilă este un tip de articulaţie cu mobilitate redusă. III (tehn.) articulaţie sfertcă = nucă. Articulaţia sferică este constituită din două elemente cu suprafaţa de contact sferică. articuş s n (reg.)y. Articol. Paragraf. Punct. artifi s.n. (bot.; reg.) v. Salsifi. Scorţoneră (Scorzonera hispanica). artificial/ -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „natural”, „original”; despre lucruri, obiecte etc.) contrafăcut, fals, imitat, sintetic, factice, meşteşugesc, meşteşugit, orb2. Are un colier din pietre artificiale. 2 (în opoz. cu „natural”; despre pâr, gene etc.) fals, prepus2, postiş. Poartă o perucă din păr artificial. 3 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului artificial. 4 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs artificial. 5 arbitrar, artificios. Clasificarea pe care a făcut-o este artificială. II adv. (modal) 1 afectat1, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralist Zâmbeşte artificial. 2 arbitrar, artificios. Clasifică artificial elementele stilistice. artificialitate s.f. afectare, afectaţie, emfază, grandilocvenţă, manierism, patos, preţiozitate, retorism, ampolozitate, artificiozita-te, magnilocvenţă, preţiozism, ştaif. Discursul s-a remarcat prin artificialitatea expunerii. artificios, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. 2 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. 3 arbitrar, artificial. II adv. (modal) 1 afectat1, artificial, căutat2, convenţional, fals, forţat, artificiozitate nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralisL 2 arbitrar, artificial. artificiozitate s.f. (livr.) v. Afectare. Afectaţie. Artificialitate. Emfază. Grandilocvenţă. Manierism. Patos. Preţiozitate. Retorism, artificiu s.n. abilitate, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghio-leală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârcio-gărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischi-uzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, iordan. Comerciantul, pentru a avea profit mai mare, a recurs la artificii care nu-l onorează. artig s.n. (reg.) 1 (anat; la membrele posterioare ale animalelor patrupede) v. Coapsă. 2 (alim.) v. Picior. artilerie s.f. (milit.) <înv.> puşcărie2, tunărie. A făcut armata la artilerie. artilerist s.m. (milit.) tunar, <înv.> canonier, puşcar, puşcaş, topciu. Artileriştii pregătesc tunurile pentru atacul de a doua zi. artiodactfl, -ă s.n, adj. (zool.) paricopitat. Artiodactilele au degetele perechi. artist, -ă s.m., s.f. 1 (teatru, cinemat.; şi artist de cinema, artist dramatic, artistă de cinema, artistă dramatică) actor, actor de cinema, actor dramatic, actriţă, actriţă de cinema, actriţă dramatică, interpret, teatralist, <înv.> actoriţă. Artiştii români sunt foarte apreciaţi în străinătate. Sophia Loren este o mare artistă de cinema. 2 (a. plast.) artist plastic- plastician. Tânărul pictor s-a înscris în sindicatul artiştilor plastici. 3 (muz.) artist liric = cântăreţ, gurist, viersuitor, <înv.> cântător, greier. Angela Gheorghiu este o artistă lirică de talie internaţională. artistic, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre scrieri) beletristic, literar, <înv.> literal. Cercetează opera artistică a scriitorului preferat. 2 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) iscusit, măiestrit, măiestru, meşteşugit, meşteşugesc, <înv.> maestros. Traducerile artistice de valoare sunt rare. II adv. (modal) iscusit, măiestrit, meşteşugit, măiestru. A cusut artistic haina. artistime s.f. (rar) actorime. Artistimea a participat la un festival naţional de teatru. artitor, -oare adj. (pop.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atotputernic. Omnipotent, artizan s.m. (fran.) v. Meseriaş. Meşteşugar, artorosi vb. IV. intr. (înv.) v. Supralicita, artralgie s.f. (med.) artrodinie. Artralgia este o durere articulară care apare în reumatism. artrită s.f. (med., med. vet.) 1 şui5, şuiul cel orb (v. şui5). îl chinuie artrita. 2 artrită cronică degenerativă = artrită hipertrofică = artroză, osteoartrită degenerativă. Artrita cronică degenerativă afectează cartilajele articulare. 3 artrită reumatoidă = poliartrită cronică evolutivă, poliartrită reumatoidă. Artrită reumatoidă este o formă de reumatism cronic deformant, cu evoluţie progresivă, care afectează mai întâi articulaţiile extremităţilor. /*■ artrodinie s.f. (med.) artralgie. artrologi'e s.f. (anat.) desmologie, sindesmo-logie. Artrologia se ocupă cu studiul articulaţiilor. artroplâstică s.f. (chir.) artroplastie. Prin artroplastică se redă mobilitatea articulaţiei alterate şi anchilozate. artroplastie s.f. (chir.) artroplastică. artropode s.n. pl. (zool.) articulate. Insectele, păianjenii, miriapodele şi crustaceele fac parte din încrengătura artropodelor. artroză s.f. (med., med. vet.) artrită cronică degenerativă, artrită hipertrofică, osteoartrită degenerativă. artut, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput, arţag s.n. 1 (pop. şi fam.) ţâfnă. în ultimul timp îi cam răspunde cu arţag. 2 (milit.; înv.) <înv.> harţă. Arţagul a început între forţe armate inamice. arţar s.m. I (bot.) 1 Acerplatanoides; paltin, paltin-de-câmp, platan1, velniş. 2 arţar-tătăresc = Acer tataricum; gladiş, lemn-tătăresc,verigar. 3 (reg.) v. Jugas-tru (Acer campestre). 4 (reg.; şi arţar-alb, arţar-de-codru) v. Paltin. Paltin-de-munte (Acerpseudoplatanus). II (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Brâglar. arţăgâş, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. arţăgos, -oâsă adj., s.m., s.f. certăreţ, gâlcevitor, scandalagioaică, scandalagiu, vociferant, <înv. şi pop.> zavragiu, ţâfnos, zurbagiu, pricinaş, rânzos, <înv. şi reg.> sfadnic, sfadalnic, sfadicios, cârgiogar, dâcos, dârzos, gâlcevos, hurduit, limujder, porav, potcaş, pricinelnic, pricinos, scandalos, sfadăios, sfadăreţ sfadăuş, truşnit, ţambricos, <înv.> arţăgaş, certaş, gâlcevicios, nespravnic, pricelnic, pricios, pricitor, sfadaci, sfaditor, băţos, clonţos, colţos, ţăndăros, scorţos, aţos, colţat, dinţat, năpârcos. Vecinul este cam arţăgos. arţămş s.n. (bot.; reg.) v. Căldăruşă (Aquilegia vulgaris). arţărâş s.m. (bot.) arţărel. arţărel s.m. (bot.; reg.) arţăraş. arunca vb. I. (în concurenţă cu „a azvârli”, „a zvârli”) 1 tr. (compl. indică obiecte, lucruri, materii etc. stricate, uzate, perimate) a azvârli, a zvârli, <înv. şi pop.> a lepăda, a ţipa2, <înv.> a scutura. A aruncat radioul pentru că nu mai poate fi reparat. 2tr. (compl. indică obiecte nefolositoare, inutile etc.) a azvârli, a mătura, a mărita. Aruncă sticlele goale de pe masă. 3 tr. (compl. indică obiecte considerate dăunătoare, depăşite, ofensatoare, păgubitoare etc.) a azvârli, a da2, a zvârli. A aruncat medicamentele expirate. 4 tr. (compl. indică lichide) a azvârli, a deşerta, a vărsa, a zvârli. A aruncat apa din lighean în curte. 5 tr. a azvârli, a repezi, a zvârli, <înv. şi reg.> a năpusti. Aruncă mătura după el. 6 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc.) a azvârli, a zvârli, a hăti. L-au luat de mâini şi de picioare şi l-au aruncat în apă. 7 tr. (compl. indică obiecte) a azvârli, a proiecta, a propulsa, a zvârli. îşi aruncă pălăria în sus. 8 tr. (compl. indică proiectile, rachete, bombe etc.) a azvârli, a lansa, a trage, a zvârli, a slobozi, a împroşca. Asupra localităţii au fost aruncate zeci de rachete. 9tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezbo-rî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura L-a aruncat la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a aruncat adversarul în ring. 10 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, Ja>\,,spre,T) a se azvârli, a se duce2, a năpădi, a se năpusti, a năvăli, a se porni, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detomi, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se to-vărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Se aruncă asupra lui cu toată forţa. Uliul s-a aruncat asupra prăzii. 11 refl. (despre oameni) a se avânta, a se azvârli, a se precipita, a se repezi, a sări, a se zvârli, a se elansa, a se chiti1, a se aiepta1. Se aruncă în şa şi pleacă în grabă. 12 intr. (despre animale, mai ales despre cai şi măgari) a azvârli, a izbi, a lovi, a zvârli. Calul nărăvaş aruncă cu copitele. 13 tr. (compl. indică lumini, umbre etc.) a da2, a împrăştia, a răspândi, a zvârli. în noaptea adâncă, farul aruncă o lumină puternică. 14tr. (în opoz. cu „a economisi”; mai ales fig.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a prodiga, a părădui, a fitui, a sparge, <înv. şi reg.> a adevăsi, a prăda, a divesi, a izidi, a mătrăşi, a pocicăli, a pojivăi, a prădăli, a pustii, a schirfosi, a spesa, <înv.> a dezmăţa, a răşchira, a răşlui, a eroga, a afierosi, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. Aruncă banii prin baruri şi discoteci. aruncare s.f. I (în concurenţă cu „azvâr-lire”, „zvârlire”) 1 azvârlire, zvârlire, <înv. şi pop.> lepădare. începe curăţenia cu arun- 1171 asasin carea unor lucruri stricate. 2 azvârlire, deşertare, vărsare, vărsat, zvârlire. în curte s-a făcut puţin noroi după aruncarea apei din lighean. 3 azvârlire, azvârlitură, proiectare, propulsare, propulsie, zvârlire, <înv. şi pop.> zvârlitură. Aruncarea pălăriei în sus este însoţită de chiuituri. 4 azvârlire, lansare, tragere, zvârlire. Aruncarea rachetelor asupra localităţii a produs multe victime. 5 azvârlire, culcare, culcat1, dărâmare, doborâre, întindere, lungire, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.> oborâre, răsturnătură. Aruncarea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. 6 (mai ales fig.) azvârlire, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, irosire, împrăş-tiere, risipire, zvârlire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, ero-gaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpare. Aruncarea banilor prin baruri şi discoteci este una dintre plăcerile ei. II (pop.) v. Bălăbănire. Bălăbănit. Clătinare. Clătinat1. Legănare. Legănat1, aruncat, -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri, materii, etc. stricate, uzate, perimate) azvârlit, <înv. şi pop.> lepădat2. Radioul stricat stă aruncat într-o debara. 2 (despre obiecte) azvârlit, proiectat, propulsat, zvârlit. Nu şi-a mai putut recupera din mulţime pălăria aruncată. aruncătâr s.m., s.n. I s.m. 1 (rar) v. Ochitor. Trăgaci. Trăgător. Ţintaş. 2 (înv.) aruncător de vorbe v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. 3 (anat.; arg.) v. Ochi1. II s.n. 1 (milit.; rar; şi aruncător de mine) v. Brand. Mortier. 2 (înv.) aruncător de apă v. Arteziană. Fântână arteziană. Fântână ţâşnitoare. Havuz. aruncătură s.f. 1 azvârlitură, zvârlitură, zvârlet, <înv. şi pop.> zvârlită, ţipătură2, <înv.> zburătură. Stă la o aruncătură de băţ de casa noastră. 2 azvârlitură, izbitură, lovitură, zvârlitură, <înv.> zvârlire. Aruncătura calului a fost puternică. 3 (med., med. vet.; pop.) v. Leziune. Plagă. Rană. arvanit, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Albanez. Schipetar. 2 adj. v. Albanez. arvât1 s.m. (iht.; reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Alburnus alburnus). arvât2, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f., adj. v. Croat. 2 s.m. (milit.) v. Mercenar, arvună s.f. 1 acont, avans, căpară, felpinz, <înv.> pei2, selem, selemachesă, tronf. A plătit arvună pentru mobilă. 2 (jur.; înv.) v. Amanet. Gaj. Garanţie, arvune sjn. (bot:; pop.) v. Arbore. Copac. Pom. arvuni' vb. IV. 1 tr. (compl. indică mărfuri, produse sau munca, serviciile cuiva) a aconta, a căpărî. A arvunit lăutarii pentru nuntă. 2 refl. (pop.; despre oameni) v. Angaja. Făgădui. îndatora. însărcina. Obliga. Promite. 3 refl. recipr., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Logodi, arvumre s.f. 1 acontare. Arvunirea s-a stabilit la o treime din preţ. 2 (înv.) v. Logodire. arvunit s.m. (înv.) v. Logodnic. arz s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Suplică. arzăcios, -oâsă adj. (înv.; despre materiale, corpuri etc.) v. Combustibil. Inflamabil, arzăminte s.f. (med.; înv.) v. Piroză. arzător, -oare adj., s.n. I adj. 1 (despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) canicular, dogoritor, fervid, fierbinte, torid, tropical, zăpuşit, zăpu-şitor, pripitor, <înv.> arzoi, zădufos. Verile din ultimii ani au fost arzătoare. 2 (rar; despre substanţe) v. Caustic. Coroziv. 3 (înv.; despre materiale, corpuri etc.) v. Combustibil. Inflamabil. II adj. fig. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dioni-sic,elansat. Ţine un discurs arzător. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) avântat, impetuos, înflăcărat, temperamental, incandescent. în timpul discursului s-a menţinut în generalităţi, dar adesea a devenit arzător sau poetic. Are un mod de viaţă arzător. 3 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, aprins2, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire arzătoare. 4 (despre sentimente, pasiuni etc. ale oamenilor) clocotitor, fierbinte, învăpăiat, învolburat. Simţea o mânie arzătoare pe care nu ştia cum să şi-o înăbuşe. 5 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, năprasnic, puternic, violent, viu, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi arzător în inimă. III s.n. (tehn.) focar. Un lucrător de la gaz îi verifică arzătoarele aragazului. arzand, -ă adj. (despre foc, corpuri combustibile etc.) aprins2, încins2, <înv. şi pop.> viu. Ia din vatră un cărbune arzând. arzihăl s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; turc.; înv.) v. Suplică. arzi'me s.f. (med., med. vet; reg.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură, arzmahzăr s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; turc.; înv.) v. Suplică. arzoi, -oaie s.m., adj. 1 s.m. (arg.) v. Bătăuş. 2 adj. (înv.; despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) v. Arzător. Canicular. Dogoritor. Fervid. Fierbinte. Torid. Tropical, arzos, -oâsă adj. (înv.; despre materiale, corpuri etc.) v. Combustibil. Inflamabil, arzului s.m. (arg.) v. Bătăuş, as s.m. 1 (j. de cărţi) birlic, <înv.> tuz, taică. Are în mână doi aşi şi doi popi. 2 maestru, campion. Este un as al fizicii. asâlt s.n. (milit.)A (în opoz. cu „defensivă”) asaltare, atac, iureş, năvală, năvălire, ofensivă , <înv. şi reg.> şturm, repezuş, <înv.> lovire, lovitură, năvrăpitură, zor, hugium, călcătură. Mulţi soldaţi şi-au găsit sfârşitul în timpul asaltului asupra cetăţii. Asaltul nocturn i-a luat pe neaşteptate. 2 asalt la baionetă = atac la baionetă. în asaltul la baionetă se foloseşte puşca, la care este montată baioneta. 3 asediere, asediu, blocadă, împresurare, încercuire, înconjurare, învăluire, <înv.> împresurătură, înconjurătură, ocol, ocolire, poliorchie, obsidiune. Asaltul oraşului a durat trei luni. asaltâ vb. I. tr. (milit.; compl. indică poziţii strategice) a ataca. Armata a asaltat reduta. asaltâre s.f. (milit.; în opoz. cu „defensivă”) asalt, atac, iureş, năvală, năvălire, ofensivă, <înv. şi reg.> şturm, repezuş, <înv.> lovire, lovitură, năvrăpitură, zor, hugium, călcătură. asamblâ vb. I. tr. (tehn.) 1 (compl. indică elementele componente ale unui sistem) a fixa, a îmbina, a împreuna, a monta, a reuni, a uni2. Mecanicul asamblează cu uşurinţă piesele unui motor. 2 (despre piese din structura unor unelte, vehicule etc.; compl. indică părţi componente ale acestora) a lega1, a împreuna, a reuni, a uni2. Osia căruţei asamblează două roţi. asamblăj s.n. (tehn.) asamblare, asamblat1, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare1, reunire, unire, <înv.> îmbinătură, împreu-nătură. asamblâre s.f. (tehn.) asamblaj, asamblat1, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare1, reunire, unire, <înv.> îmbinătură, împreu-nătură. Mecanicul a realizat asamblarea pieselor motorului maşinii într-un timp relativ scurt. asamblât1 s.n. (tehn.) asamblaj, asamblare, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare1, reunire, unire, <înv.> îmbinătură, împreu-nătură. asamblât2, -ă adj. (tehn.; despre elementele componente ale unui sistem) fixat2, îmbinat, împreunat, îngemănat, montat, reunit, unit. Verifică piesele asamblate ale motorului maşinii. asanâ vb. 1.1 tr. (hidrotehn.; compl. indică terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) a deseca, a seca, a aseca, a scurge, a secătui, a slei. Au fost asanate bălţile din zona periferică a oraşului. 2 tr., refl. fig. a (se) redresa, a (se) însănătoşi. Atmosfera din instituţie s-a asanat după demiterea directorului. asanâre s.f. 1 (hidrotehn.) asanat1, desecare, secare, asecare, secătuire. Edilii au fost de acord cu asanarea bălţilor din zona periferică a oraşului. 2 fig. redresare însănătoşire. S-a constatat o asanare a atmosferei din instituţie după demiterea directorului. asanăt1 s.n. (hidrotehn.) asanare, desecare, secare, asecare, secătuire. asanât2, -ă adj. (hidrotehn.; despre terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) desecat, secat2, asecat. Pe terenul de la marginea oraşului, cu bălţi asanate, se va ridica un complex comercial. asasin, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. criminal2, homicid, omorâtor, ucigaş, omucigaş, ucigător, <înv. şi pop.> tăietor, tâlhar, <înv.> criminalist, omucid, răpunător, războinic, şugubăţ, călău, asasina 1118 asomator, parlagiu, lichidator, căpăţânar, despicător, naş. Asasinul şi complicele său au fost arestaţi. 2 adj. fig. (fam.; glum.; despre privire) ucigaş, ucigător. îi aruncă priviri asasine. asasină vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 a executa, a omorî, a suprima, a ucide, a imola, a suplicia, a masacra, <înv. şi pop.> a prăpădi, a sfârşi, a termina, a dovedi, a găti, a isprăvi, a însura1, a răpune, a elimina, <înv. şi reg.> a jertfi, a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, a didui, a mătrăşi, a prăda, a toropi2, <înv.> a cumpli, a desufleţi, a hărăcsi, a istovi, a pierde, a săvârşi, a sfărâmă, a strica, a cosi, a desfiinţa, a muta, a strămuta, a ciurui, a curăţa, a lichida, a mirui1, a livezi, a frânge, a seca, a stropşi, a achita, a dizolva, a îmbălsăma, a împăia, a mierli, a potcovi, a răci, a răzui. Teroriştii au asasinat zeci de persoane. 2 fig. (fam.) a omorî, a ucide. L-a asasinat cu insistenţele lui. asasinare s.f. asasinat1, omorâre, suprimare, ucidere, ucis1, răpunere, <înv.> omorâciune, punere de cap, punerea capului (v. punere), ucigătură, lichidare, achitare. Hoţii au premeditat asasinarea proprietarilor casei pe care au jefuit-o. asasinat1 s.n. 1 asasinare, omorâre, suprimare, ucidere, ucis1, răpunere, <înv.> omorâciune, punere de cap, punerea capului (v. punere), ucigătură, lichidare, achitare. 2 (jur.) crimă, homicid, moarte, omor, omorâre, omucidere, ucidere, nelegiuire, <înv.> deşugubină, omucid, ucigărie, ucigătură, ucisătură, <înv.; astăzi poetio sânge, merinoi, mortăciune. A fost condamnat pe viaţă pentru asasinat. asasinăt2, -ă adj. (despre oameni) omorât, suprimat, ucis2, supliciat, terminat2, răpus, <înv. şi reg.> jertfit, lichidat, achitat. Cele două persoane asasinate nu au fost identificate. ascari'd s.m. (zool.) Ascaris lumbricoides şi Ascaris suum; limbric, ascariţă. ascaridioză s.f. (med., med. vet.) limbricariţă. Ascaridioza este cauzată de infestarea cu ascarizi. ascariţă s.f. (zool; reg.) v. Ascarid. Limbric (Ascaris lumbricoides şi Ascaris suum). ascendent, -ă adj., s.m., s.f., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „descendent”; despre voce, ton sau despre unităţi metrice de versificaţie) suitor, urcător, ascensional, ascensiv. Ritmul versurilor este ascendent. 2 (despre curenţi de aer, pante, drumuri etc.) suitor. Curenţii de aer ascendenţi sunt periculoşi pentru traficul aerian. Avionul intră pe o traiectorie ascendentă. 3 fig. progresiv. Se speră într-o dezvoltare economică ascendentă. I11 s.m., s.f. înaintaş, unchiaş, moş. Este ascendentul ei pe linie maternă. 2 s.n. autoritate, consideraţie, influenţă1, înrâurire, prestigiu, reputaţie, respect, stimă, trecere, vază1, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total, care şi-a cucerit nu numai ascendentul în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. ascendenţă s.f. obârşie, origine, sânge, extracţie. Are ascendenţă poloneză. Fata are ascendenţă modestă. ascensionăl, -ă adj. (în opoz. cu „descendent”; rar; despre voce, ton sau despre unităţi metrice de versificaţie) v. Ascendent Suitor. Urcător, ascensiune s.f. 11 înălţaj**, ridicare, suire, suit1, urcare, urcat1. Ascensiunea avionului este spectaculoasă. 2 escaladare, înălţare, ridicare, suire, suiş, suit1, urcare, urcat1, urcuş, escaladă, <înv.> suitură. Şi-a pierdut ochelarii în timpul ascensiunii pe munte. II fig. avansare, înaintare, promovare, înălţare, ridicare. Ascensiunea sa în ierarhia politică este binemeritată. ascensiv, -ă adj. (în opoz. cu „descendent”; rar; despre voce, ton sau despre unităţi metrice de versificaţie) v. Ascendent Suitor. Urcător, ascensor s.n. (tehn.) lift. Ascensorul blocului s-a defectat. ascet, -ă s.m., s.f. (bis.) anahoret, eremit, pustnic, schimnic, sihastru, schimonah, solitar, <înv.> aschitac, aschitean, colibnic, monah, oşelnic, schitnic. Trăieşte izolat, ca un ascet. ascetic, -ă adj., adv. 1 adj. (mai ales despre modul de viaţă al oamenilor) sihăstresc, pustnicesc, schimnic, schimnicesc, <înv.> pustiesc, sihăstricesc. Duce un trai ascetic. 2 adv. (modal) sihăstreşte, schimniceşte, <înv.> pustniceşte. îşi petrece ascetic viaţa. ascetism s.n. asceză, pustnicie, schimnicie, sihăstrie, schimnicit. Ascetismul presupune renunţarea la viaţa laică. asceză s.f. ascetism, pustnicie, schimnicie, sihăstrie, schimnicit, aschimodie s.f. (fam.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimonositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie. aschitac s.m. (înv.) v. Anahoret. Ascet. Eremit. Pustnic. Schimnic. Sihastru, aschitean s.m. (înv.) v. Anahoret. Ascet. Eremit. Pustnic. Schimnic. Sihastru, asci'tă s.f. (med.) pungă de apă. Ascita este acumularea de lichid liber în cavitatea peritoneală. ascultă vb. I. 1 tr. (compl. indică sunete, zgomote, vorbe, afirmaţii, melodii etc.) a auzi. Ascultă pentru prima dată această melodie. 2 tr. (med., med. vet.; compl. indică zgomotele inimii sau ale plămânilor) a ausculta. Medicul ascultă bolnavul cu stetoscopul. 3 tr. (compl. indică conferinţe, cursuri, concerte etc.) a audia, a urmări. Ascultă interesat cursurile de istoria artei. 4 tr. (jur.; compl. indică martori) a audia. Ascultă martorul în cadrul procesului de divorţ. 5 tr. (compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.) a chestiona, a examina, a interoga, a întreba, <înv.> a examinălui, a prociti. Profesoara l-a ascultat la geografie. 6 intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a înţelege, a pricepe. Cine nu ascultă de vor- bă bună va avea de-a face cu mine! 7 tr., intr. a se conforma, a se executa, a se supune, a urma, a se înjuga. Este o fire independentă care nu ascultă indicaţiile altora. 8 tr. (compl indică dorinţe, rugăminţi etc.) a împlini, a îndeplini, a satisface. I-a ascultat dorinţa de a merge la teatru. ascultăre s.f. 1 ascultat1, <înv.> ascultătură. Ascultarea glasului melodios al solistei îi umple sufletul de încântare. 2 (med., med. vet.) auscultare, auscultaţie. Ascultarea bătăilor inimii se face cu stetoscopul. 3 audiere. Ascultarea unor cursuri de istoria artei îi completează cunoştinţele. 4 chestionare, examinare, interogare, interogaţie, <înv.> procitanie. O parte din oră este rezervată ascultării elevilor. 5 cuminţenie, docilitate, obedienţă, supunere, cuminţie, sumisiune, supuşenie, <înv.> ascultăciune, ascultă-mânt, plecăciune, posluşanie, subordinaţie. Ascultarea trebuie să fie asumată de către copil. ascultăt1 s.n. ascultare, <înv.> ascultătură. ascultat2, -ă adj. (despre elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.) examinat, interogat, întrebat. Elevul ascultat avea mari emoţii. ascultăciune s.f. (înv.) v. Ascultare. Cuminţenie. Docilitate. Obedienţă. Supunere, ascultământ s.n. (înv.) v. Ascultare. Cuminţenie. Docilitate. Obedienţă. Supunere, ascultăreţ, -eăţă adj. (înv.; despre fiinţe) v. Ascultător. Bun. Cuminte. Docil. înţelegător. Obedient. Plecat2. Supus, ascultător, -oare adj., s.m„ s.f. I adj. 1 (despre fiinţe) bun, cuminte, docil, înţelegător, obedient, plecat2, supus, <înv. şi reg.> plecăcios, plainic, <înv.> ascultăreţ, ascultoi, podanic, maniabil. Este un copil ascultător, care nu iese din cuvântul părinţilor. 2 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) obedient, obsecvios, plecat2, servil, slugarnic, supus, umil, ancilar, <înv.> plecător, slugar, slugăratic, slugărelnic, slugăresc, slugos, pupincurist, aplecat2. Este un slujitor ascultător şi cinstit. De regulă, subordonaţii sunt ascultători în faţa şefilor. I11 s.m., s.f. auditor, <înv.> audient, auzitor. în sala de conferinţe sunt mulţi ascultători. 2 s.m. (lapl. ascultători) asistenţă, audienţă, auditoriu, lume, public. Ascultătorii îl întâmpină pe solist cu ropote de aplauze. Se adresează, de la tribuna instalată în piaţa centrală. a; oraşului, unor ascultători numeroşi. III s.f. (anat.; arg.) v. Auriculă. Pavilion auricular. Pavilionul urechii (v. pavilion). Ureche. ascultătură s.f. (înv.) v. Ascultare. Ascultat1, ascultoi, -oaie adj. (înv.; despre fiinţe) v. Ascultător. „Bun. Cuminte. Docil. înţelegător. Obedient. Plecat2. Supus, ascumă vb. I. tr. (reg.; compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa, Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. ascunde vb. III. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) a se recela, a (se) tăinui, a (se) dosi, a se cimpi, a (se) piti, a (se) pitula, <înv. şi 119 | reg.> a se tuli, a (se) mătrăşi, a (se) mitosi, a (se) scuti, a (se) tupi, <înv.> a (se) supune, a (se) mistui, a (se) obnubila, a (se) topi. De frica invadatorilor, oamenii se ascundeau în păduri. 2 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „sub”) a se băga, a se vârî, a se turtuşi. Pisica s-a ascuns sub fotoliu. 3 tr. (compl. indică obiecte) a pune, a sechestra, a dosi, a îndosi, a tira. Unde ai ascuns cheile de la maşină? 4 tr. (compl. indică mai ales privirea) a-şi feri. îşi ascunde privirea înceţoşată de lacrimi. 5 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se feri, a se furişa, a se păzi. îl zăreşte de departe şi se ascunde de el, intrând într-un magazin. 6 tr. (compl. indică obiecte, elemente de construcţie etc.) a acoperi, a camufla, a masca. Paravanul ascunde firida. 7 tr. a masca, a voala. Ceaţa ascunde lumina soarelui. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) a (se) disimula, a oculta, a tăinui, <înv.> a pitula, a prămândi, a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca, a (se) voala, a învălui, a cosmetiza. îşi ascunde sfiala sub un zâmbet îndrăzneţ. 2 tr. (compl. indică manifestări, stări, sentimente etc. ale oamenilor) a masca, a tăinui, <înv. şi reg.> a tăgădui, a titcui, <înv.> a retăcea, a acoperi, a farda, a înăbuşi, a machia. Simţea că nu mai poate să-şi ascundă emoţia. ascundere s.f. 11 ascuns1, ascunzătură, dosire, pitire, pitulare. Copilul e la vârsta când principala lui ocupaţie este ascunderea lucrurilor din casă. 2 ascuns1, băgare. La venirea unui necunoscut, ascunderea pisicii sub fotoliu este un reflex. 3 acoperire, camuflaj, camuflare, mascare. Firida, prin ascundere cu un paravan, nu se mai vede. 4 mascare, voalare. Din cauza ceţii s-a produs ascunderea luminii soarelui. II mascare, tăinuire, acoperire, fardare. Ascunderea emoţiei nu a durat mult timp. ascuns1 s.n. 11 ascundere, ascunzătură, dosire, pitire, pitulare. 2 ascundere, băgare. 3 (concr.; înv.) v. Ascunzătoare. Ascunziş. Cotlon. Culcuş. Tainiţă. Ungher. II fig. (înv.) 1 v. înţeles1. Raţiune. Rost. Semnificaţie. Sens. 2 v. Enigmă. Mister2. Problemă. Secret2. Taină. ascuns2, -ă adj. 11 (despre fiinţe, lucruri etc.) dosit, cimpit, pitit, pitulat, <înv. şi reg.> apusat, supus. E sfioasă şi stă ascunsă în spatele mamei. 2 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) discret, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, secret2, singuratic, tainic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singurit. Se retrage în colţul cel mai ascuns al camerei. 3 (despre obiecte, elemente de construcţie etc.) acoperit, camuflat, mascat. Are o statuetă de valoare într-o firidă ascunsă. 4 (mai ales despre intrări) camuflat, mascat, secret2. A descoperit intrarea ascunsă a castelului. 5 ferit, furiş, furişat. îi arunca priviri ascunse. I11 (despre teorii, sisteme, ritualuri etc.) ezoteric, iniţiatic, secret2, tainic, acroamatic, ermetic. Unele practici magice ascunse sunt cunoscute numai de iniţiaţi. 2 (despre sentimente, intenţii, gânduri etc. ale oamenilor) lăuntric, mistic, secret2, tainic, tăinuit, lăturalnic. Are o admiraţie ascunsă faţă de el. 3 mascat, tainic, tăinuit, acoperit. O emoţie ascunsă se poate declanşa brusc. 4 latent, necunoscut, nedescoperit, neştiut2, tainic, tăinuit, larvar, involut. în timpul expediţiilor a pătruns în viaţa ascunsă a pădurii. în oricine zace un talent ascuns. 5 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona ascunsă a sufletului este greu de definit. 6 inaparent, invizibil, nevăzut, nevizibil. Un pericol ascuns planează asupra oraşului. 7 neexploatat, nefolosit, nefructificat, nevalorificat. Tradiţiile au încă resurse ascunse, care ar putea fi un izvor de inspiraţie pentru creatori. 8 (mai ales despre sentimente ale oamenilor) reţinut, tăinuit, mocnit, surd. Fierbe în el o ură ascunsă. ascunsoăre s.f. (înv.) v. Ascunzătoare. Ascunziş. Cotlon. Culcuş. Tainiţă. Ungher, ascunzătoare s.f. 1 ascunziş, cotlon, culcuş, tainiţă, ungher, ascunzătură, cotolac, taină, ungheţ, <înv.> ascuns1, ascunsoare, colţ, cochilie, vizuină, cotitură, fereală. Animalul s-a vârât într-o ascunzătoare. 2 (cineget.; fam.) v. Pândă, ascunzătură s.f. (rar) 1 v. Ascundere. Ascuns1.2 (concr.) v. Ascunzătoare. Ascunziş. Cotion. Culcuş. Tainiţă. Ungher, ascunziş s.n. I ascunzătoare, cotlon, culcuş, tainiţă, ungher, ascunzătură, cotolac, taină, ungheţ, <înv.> ascuns1, ascunsoare, colţ, cochilie, vizuină, cotitură, fereală. II fig. 1 secret2, taină, talant1. Nu poţi pătrunde ascunzişurile firii omeneşti. 2 (la pi ascunzişuri) subtilităţi (v. subtilitate). Ascunzişurile sunt străine modului său franc de a fi. Rămâne derutat când nu-i poate înţelege toate ascunzişurile argumentărilor. ascuţeălă s.f. (înv.) 1 v. Ascuţire. 2 (concr.) v. Ascuţituri ascuţi vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte tăioase sau lamele lor) a toci, <înv.> a tocila. Cavalerii îşi ascuţeau săbiile în anumite ateliere. 2 tr. (compl. indică obiecte tăioase sau lamele lor) a trage, a înţigla. Ascute briciul pe o curea. Ascute cuţitul pe cute. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică vocea, glasul oamenilor) a (se) piţigăia, a (se) subţia, a (se) piţigărni. Când se ceartă cu cineva, îşi ascute vocea. Glasul i se ascute când este nervos. II fig. 1 refl.,tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) înăspri, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se ascut ascuţit pe zi ce trece. Singurătatea ascute depresia. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări de spirit, conflicte sociale, politice, economice etc.) a creşte, a (se) îndârji, a (se) înteţi, a spori. Polemicile dintre ei s-au ascuţit la maximum. 3 tr., refl. a (se) ageri, a (se) subţia. în scurt timp a reuşit să ascută inteligenţa elevilor săi. 4 refl. (despre auz) a (se) subţia. Persoanelor lipsite de vedere li se ascute, pe lângă alte simţuri, şi auzul. 5 tr. (înv.; compl. indică fapte, întâmplări etc.) v. Broda. Fabrica. Fabula. Inventa. Născoci. Plăsmui. Scorni. Ticlui. Ţese. Urzi. ascuţime s.f. fig. 1 acuitate, agerime, clarviziune, pătrundere, penetranţă, penetraţie, perspicacitate, sagacitate, subtilitate, vivacitate, străbatere. Ascuţimea gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. 2 acuitate, amplificare. Faptul că este orb explică ascuţimea capacităţii de percepţie a celorlalte simţuri. 3 subţiime. A constatat o ascuţime a auzului după tratament. ascuţire s.f. 1 ascuţitură, <înv.> ascuţea-lă. Bărbierul foloseşte o curea pentru ascuţirea bricelor. 2 fig. acutizare, agravare, amplificare, creştere, intensificare, înteţire, mărire, sporire, accentuare, adâncire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza ascuţirii disensiunilor dintre ei. ascuţiş s.n. lamă, lamină, limbă, pană, pânză, tăiş, custură, gură, leafa2, plasă1, tăiuş, <înv. şi reg.> ascuţit1, cuţitură, buză. Apucă securea de ascuţiş. ascuţit1 s.n. (înv. şi reg.) v. Ascuţiş. Lamă. Lamină. Limbă. Pană. Pânză. Tăiş. ascuţit2, -ă adj. 11 (despre obiecte) tăios, <înv. şi pop.> tăietor, şpiţuit, <înv.> ager, agerit, sâmcelat, sâmcelos. Se rade cu un brici ascuţit. 2 (despre vârful unor obiecte) înţepător, înţiglat. Sabia are vârful ascuţit. 3 (mai ales despre obiecte) ţuguiat, <înv. şi reg.> vârfuit, cucuiat, ţuţuiat, ţuţurat. Conacul are acoperişul ascuţit. 4 (despre vocea, glasul oamenilor) piţigăiat, subţiat, subţire, piuitor, înţiglat. Glasul îi devine ascuţit când este nervos. 5 (despre sunete) acut, înalt, subţire, ţivlit, ţivlitor. Cele mai multe persoane nu pot suporta sunetele ascuţite. 6 (despre sunete, zgomote) scârţâit2, scârţâitor, strident, brusc. Zgomotul ascuţit al scaunului hârşâit pe parchet este enervant. II fig. 1 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, năprasnic, puternic, violent, viu, arzător, săgetător, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi ascuţit în inimă. 2 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, imens, intens, mare1, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere ascuţită. 3 (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) acutizat, agravat, amplificat, crescut2, intensificat, înteţit, mărit3, sporit, accentuat. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunilor ascuţite dintre ei. 4 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormo- ascuţitor nitor, scrutător, subtil, viu, vivace, argut, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său ascuţit 5 (despre privire) fulgerător, pătrunzător, tăios. îi aruncă o privire ascuţită, supărat de gafa pe care a făcut-o. 6 (despre mirosuri) intens, pătrunzător, penetrant, puternic, tare, trăsnitor. Deodoran-tul are un miros ascuţit de levănţică. 7 (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; mai ales despre faţa oamenilor) slab, slăbănog, slăbit, tras, uscăţiv, supt2, stors2. Faţa ei deşi ascuţită, este frumoasă. Are chipul ascuţit şi de o paloare aristocratică. ascuţitor s.m. (rar) v. Tocilar, ascuţitură s.f. 1 (concr.) <înv.> ascuţeală. S-a rănit în ascuţitura briceagului. 2 (rar) v. Ascuţire. ăsdic s.n. (nav.) sonar. A detectat bancul de peşti cu ajutorul asdicului. asecâ vb. I. tr. (hidrotehn.; rar; compl. indică terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) v. Asana. Deseca. Seca. asecare s.f. (hidrotehn.; rar) v. Asanare. Asanat1. Desecare. Secare, asecat; -a adj. (hidrotehn.; rar, despre terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) v. Asanat2. Desecat. Secat2. asediâ vb. I. tr. (milit.; compl. indică locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) a împrejmui, a împresura, a încercui, a înconjura, a învălui, <înv. şi reg.> a ocoli, <înv.> a închide, a înveriga. Oraşul a fost asediat de inamic. asediat, -ă adj. (milit.; despre locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) împresurat, încercuit, înconjurat. Forţele aliate au salvat oraşul asediat. asediere s.f. (milit.) asalt, asediu, blocadă, împresurare, încercuire, înconjurare, învăluire, <înv.> împresurătură, înconjurătură, ocol, ocolire, poliorchie, obsidiune. Asedierea oraşului a durat trei luni. asediu s.n. (milit.) asalt, asediere, blocadă, împresurare, încercuire, înconjurare, învăluire, <înv.> împresurătură, înconjurătură, ocol, ocolire, poliorchie, obsidiune. aselenizâ vb. I. intr. (aeron.; despre astronave, p. ext., despre astronauţi) a aluniza. Astronava a aselenizat în condiţii foarte bune. aselenizare s.f. (aeron.) alunizare. Aselenizarea s-a produs în condiţii foarte bune. aselghicesc, -eăscă adj. (înv.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Dezordonat. Disolut. Imoral. Incontinent Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat Pervers. Pervertit. Rufi-anesc. Stricat. Viciat/Vicios, aselghiciune s.f. (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţi Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfirâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemorali-tate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu, aselghie s.f. (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemora-litate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. asemălui vb. IV. 1 tr. (reg.; compl. indică suprafeţe neregulate, denivelate etc.) v. Netezi. Nivela. Plana2. 2 tr., refl. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „afiv. Apropia. Asemăna. Asemui. Compara, asemăluire s.f. 1 (reg.) v. Netezire. Netezit1. Nivelare. Nivelat1.2 (înv.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine, asemănă vb. 1.1 refl. (despre fiinţe, obiecte, stări etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a aduce, a se apropia, a se asemui, a semăna2, <înv. şi pop.> a se lovi, <înv. şi reg.> a se răduce, a se cumpăni, <înv.> a se închipui, a se podobi. Se aseamănă foarte mult cu tatăl ei. 2 tr., refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a apropia, a (se) asemui, a (se) compara, <înv. şi reg.> a (se) semălui, a (se) bărăbări, <înv.> a (se) asemălui, a răduce. Modul lui de a vorbi se aseamănă cu cel al mediului pe care îl frecventează. 3 refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se asemui, a se compara, a se potrivi, a se lovi, <înv.> a se tocmi. Gusturile lor în materie de îmbrăcăminte nu se aseamănă. Visul nu se aseamănă cu realitatea. 4 tr. (compl. indică fiinţe) a asemui, a confunda, a lua, a semui1, a confuziona, a peznui. L-a salutat, asemănându-l cu altcineva. 5 tr. (înv.; compl. indică suprafeţe neregulate, denivelate etc.) v. Netezi. Nivela. Plana2, asemănâre s.f. 1 afinitate, analogie, analogism, apropiere, asemuire, concordanţă, corespondenţă, potrivire, similaritate, similitudine, potriveală, <înv. şi reg.> semuia-lă, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciu-ne, semănare2, semănătură2, semeninţă, semu-ire, înrudire. între culturile romanice există numeroase asemănări. între cei doi există asemănare de idei. 2 (geom.) similitudine. Asemănarea este corespondenţa între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. 3 (înv.) v. Netezire. Netezit1. Nivelare. Nivelat1, asemănat, -ă adj. (înv.) 1 v. Analog2. Apropiat. Asemănător. Asemenea. Asemuit. Comparabil Corespondent Similar. 2 (despre suprafeţe neregulate, denivelate etc.) v. Netezit2. Nivelat2. asemănător, -oare adj. analog2, apropiat, asemenea, asemuit, comparabil, corespondent, similar, confratern, sinonim, <înv.> asemănat, asemuitor, podobnic, semăluitor, semănaş, semănător2, tocmai, înrudit. Criminalistul le vorbeşte studenţilor despre două cazuri asemănătoare. asemănătură s.f. (înv.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine. asemenea adj. invar., adv. I adj. invar. 1 analog2, apropiat, asemănător, asemuit, comparabil, corespondent, similar, confratern, sinonim, <înv.> asemănat, asemuitor, podobnic, semăluitor, semănaş, semănător2, tocmai, înrudit. 2 (antepus subst. determ.) aşa, atare, <înv.> acătării. O asemenea chestiune nu este uşor de rezolvat. Nu vrea să mai colaboreze cu un asemenea om. II adv. (modal; urmat de determ în dat. sau introduse prin prep. „ca”, „cu”) aidoma, aievea, chiar, deopotrivă, exact, identic, întocmai, leit, egalmente, absolut, <înv. şi pop.> aşijderea, licit2, liştai, prici1, tistaş, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmaşi, exactemente. Deşi matur, se comportă asemenea unui copil. Fiica face anumite gesturi asemenea ca mama ei. asemeni vb. IV. tr. (înv.; compl. indică suprafeţe neregulate, denivelate etc.) v. Netezi. Nivela. Plana2. asemeninţă s.f. (reg.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine, asemnă vb. I. tr. (înv.) 1 (jur.; compl. indică oameni) v. Asigna. 2 (econ.) v. Asigna. asemnaţiune s.f. (înv.) 1 (econ.) <înv.> asignaţie. Asemnaţiunea se dădea la ordinul unei terţe persoane. 2 (fin.) v. Bancnotă. Bilet de bancă. Hârtie. Hârtie-monedă. asemui vb. IV. 1 refl. (despre fiinţe, obiecte, stări etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a aduce, a se apropia, a se asemăna, a semăna2, <înv. şi pop.> a se lovi, <înv. şi reg.> a se răduce, a se cumpăni, <înv.> a se închipui, a se podobi. 2 tr., refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a (se) apropia, a (se) asemăna, a (se) compara, <înv. şi reg.> a (se) semălui, a (se) bărăbări, <înv.> a (se) asemălui, a răduce. 3 refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se asemăna, a se compara, a se potrivi, a se lovi, <înv.> a se tocmi. 4 tr. (compl. indică fiinţe) a asemăna, a confunda, a lua, a semui1, a confuziona, a peznui. asemuire s.f. afinitate, analogie, analogism, apropiere, asemănare, concordanţă, corespondenţă, potrivire, similaritate, similitudine, potriveală, <înv. şi reg.> semuială, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, semeninţă, semuire, înrudire. asemuit -ă adj. analog2, apropiat, asemănător, asemenea, comparabil, corespondent, similar, confratern, sinonim, <înv.> asemănat, asemuitor, podobnic, semăluitor, semănaş, semănător2, tocmai, înrudit, asemuitor, -oare adj. (înv.) v. Analog2. Apropiat Asemănător. Asemenea. Asemuit. Comparabil. Corespondent. Similar, asentă vb. I. tr. (milit.; înv. şi reg.; compl. indică tineri) v. încorpora. înrola. Recruta, asentăre s.f. (milit.; înv. şi reg.) v. încorporare. înrolare. Recrutare, asentiment s.n. 1 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) acord, aprobare, aviz, consim- asiduu ţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegă-mânt, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, volnicie, consentiment, OK, undă verde. A avut asentimentul soţiei pentru a încheia afacerea. 2 adeziune, sufragiu, vot. Iniţiativa lor a întrunit asentimentul colegilor. aseptic, -ă adj. (med., med. vet.; despre spaţii, obiecte etc.) dezinfectat2, steril, sterilizat, dezincifiat. Operaţiile se fac în medii aseptice. aseptiza vb. I. tr. (med., med. vet.; compl. indică spaţii, obiecte etc.) a dezinfecta, a steriliza, a dezinficia. Asistenta aseptizează instrumentarul stomatologic. aseptizaresi. (med., med. vet.) dezinfectare, dezinfecţie, sterilizare, dezinfectat1, <înv.> dezinfectaţie. Asistenta pregăteşte instrumentarul pentru aseptizare. asărt s.n. (latin.) v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt. Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă (v. spus). Vorbă. Zisă (v. zis). asertâ vb. I. tr. (livr.; de obicei urmat de prop. compl. dr. introduse prin conj. „că”) v. Afirma. Declara. Pretinde. Spune. Susţine. Zice. asertiv, -ă adj. (filos.; livr.; despre propoziţii, judecăţi) v. Asertoric. asertoric, -ă adj.(filos.; despre propoziţii, judecăţi) asertiv. în enunţurile asertori-ce se opereză cu noţiunile de „adevărat” şi de „fals”. aserţiune s.f. afirmaţie, cuvânt, declaraţie, mărturisire, relatare, spusă (v. spus), vorbă, zisă (v. zis), propoziţie, <înv. şi pop.> vorbire, <înv.> parolă, protest, protestaţie, voroavă, zicere, asert, gură. Aserţiunile lui nu au niciun suport real. aservi vb. IV. 1 tr. (compl. indică ţări, popoare, grupuri sociale, oameni) a înrobi, a robi, a subjuga, a supune, a astâmpăra, a devinge, a apleca, a înfeuda, a îngenunchea, a lega1.1-a aservit cu puterea armelor. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, state etc.) a (se) subordona, a (se) supune, a (se) înfeuda, a înzăbăla. Multe state slab dezvoltate au fost aservite statelor puternic industrializate. aservire s.f. 1 înrobire, robie, robire, servitute, subjugare, supunere, <înv.> supunăciune, su-pusăciune, înfeudare, îngenunchere. Se urmăreşte promovarea unei politici economice care să nu ducă la aservirea unei ţări de către o putere străină. 2 atârnare, dependenţă, obedienţă, servitute, subordonare, supunere, sclavie, <înv.> închinăciune, subjecţiune, submisiune, subordinaţie, supuşie, intisap, vasalitate. Multe naţiuni aflate sub dominaţie străină au reuşit să scape de o aservire de secole. 3 robie, sclavaj, sclavie, servitudine, servitute, robşag, <înv.> robitură, sclavism, servaj, şerbie. Starea de aservire a unor ţărani a fost menţinută mult timp, chiar dacă scriptic erau declaraţi liberi. aservit, -ă adj.,s.m.,s.f. 1 adj. (despre grupuri sociale, popoare, oameni etc.) înrobit, robit, subjugat, supus, <înv.> şerbit, îngenuncheat. A fost zeci de ani o naţiune aservită. 2 s.m., s.f. (în Ev. Med.) rob, sclav, subjugat, serv, <înv.> nevolnic, prădat2, şerb. Aservitul era dependent total faţă de un stăpân. asexuat, -ă adj. (biol.; despre organisme) agam. Organismele asexuate se înmulţesc fără fecundaţie. asezona vb. I. tr. (culin.; compl. indică mâncăruri) a ardeia, a condimenta, a iuţi, a pipera, a paprica. Asezonează friptura înainte de a o pune în cuptor. asezonâre s.f. (culin.) ardeiere, condimenta-re, iuţire, piperare. Asezonarea mâncării se face cu măsură. asezonat, -ă adj. (despre mâncăruri, alimente etc.) ardeiat, condimentat, iute, picant, piperat, usturos, papricat, şut4, usturoi, <înv.> nostim. Tocăniţa este cam asezonată. asfaltare s.f. (constr.) asfaltat1. Se impune asfaltarea urgentă a şoselei de centură a oraşului. asfaltât1 s.f. (constr.) asfaltare. asfaltat2, -ă adj. (constr.; despre drumuri) sfalţuit. Pe şosele asfaltate se circulă foarte bine. asfaltator s.m. (constr.) asfaltor. Asfaltatorul este specializat în lucrări de asfaltare. asfâltic, -ă adj. (constr.) asfaltos. Pe autostradă se toarnă beton asfaltic. asfaltor s.m. (constr.) asfaltator. asfaltos, -oăsă adj. (constr.) asfaltic. asfinţi vb. IV. intr. (în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) a apune, a coborî, a dispărea, a se lăsa, a pieri, a se pleca, a declina, a scoborî, a scădea, <înv. şi pop.> a se lua, a scăpăta, a sfinţi2, <înv.> a se lipsi, a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele asfinţeşte în spatele dealului. asfinţire s.f. 1 (în opoz. cu,,răsărit') apunere, apus1, asfinţit, crepuscul, declin, scapăt, scufundare, scăl-dătoare, scăldătoarea soarelui (v. scăldătoare), stingere. în momentul asfinţirii soarelui, cerul se înroşeşte. 2 amurg, apus1, asfinţit, crepuscul, înserare, seară, <înv. şi pop.> murg1, amurgire, amurgit, înmurgit, scăpătare, scăpătat1, sfinţit2, <înv. şi reg.> murgeală, zori de seară (v. zori1), murgilă, murgit, scăpătiş, <înv.> sfinţire2, vesperă, vărsarea serii (v. vărsare). asfinţit s.n. I 1 (în opoz. cu „răsărit”) apunere, apus1, asfinţire, crepuscul, declin, scapăt, scufundare, scăldătoare, scăldătoarea soarelui (v. scăldătoare), stingere. 2 amurg, apus1, asfinţire, crepuscul, înserare, seară, <înv. şi pop.> murg1, amurgire, amurgit, înmurgit, scăpătare, scăpătat1, sfinţit2, <înv. şi reg.> murgeală, zori de seară (v. zori1), murgilă, murgit, scăpătiş, <înv.> sfinţire2, vesperă, vărsarea serii (v. vărsare). Vor ajunge la mare pe la asfinţit. 3 (geogr.; în opoz. cu „orient”, „răsărit”) apus1, vest, <înv. şi pop.> sfinţit2, scăpătat1, soa-re-apune, scapăt, scăpătiş, soare-petrece, soare-scapătă, scăldătoare, scăldătoarea soarelui (v. scăldătoare). Nava se îndreaptă spre asfinţit. Faţă de oraşul nostru, munţii sunt spre asfinţit. II fig. 1 (în opoz. cu „progres”) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, agonie, apunere, apus1, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre asfinţitul puterii romane. 2 apus1, sfârşit1. Actorul este la asfinţitul carierei. asfixia vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) înăbuşi, a (se) îneca, a (se) sufoca, <înv. şi pop.> a (se) năbuşi, a (se) năduşi, a (se) înăduşi, a dezgruma, <înv.> a (se) împresura, a etufa, a (se) sugruma. îi asfixiază fumul de ţigară. Se asfixiază de la atâta fum inhalat. asfixiant, -ă adj. (despre aburi, fum, vapori, miros etc.) înăbuşitor, înecăcios, sufocant, înecător, năbuşitor, <înv.> năduşitor, etufant, sugrumător. Fumul din încăpere este asfixiant. asfixiat -ă adj. (despre fiinţe) înăbuşit, înecat, sufocat, <înv. şi pop.> năduşit. Persoana asfixiată a fost resuscitată pentru a-şi reveni. asfixie s.f. asfixiere, înăbuşire, înec, înecare, sufocare, sufocaţie, înecăciune, <înv.> împresurare, înecătură, necătură, sugrumare. Era să moară prin asfixie cu fumul inhalat. asfixiere s.f. asfixie, înăbuşire, înec, înecare, sufocare, sufocaţie, sugrumare, înecăciune, <înv.> împresurare, înecătură, necătură, sugrumare. asiali'e s.f. (med.) aptialie, aptialism. Asialia este suprimarea sau diminuarea secreţiei salivare. asiân, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Asiat. Asiatic. Oriental. asiât, -ă adj., s.m., s.f. asiatic, oriental, <înv.> asian, asiesc. asiatic, -ă adj., s.m., s.f., adv. 1 adj., s.m., s.f. asiat, oriental, <înv.> asian, asiesc. Este pasionat de cultura asiatică străveche. Asiaticii sunt foarte muncitori şi perseverenţi. 2 adv. (modal) oriental, <înv.> asiaticeşte. Se îmbracă asiatic. asiaticeşte adv. (modal; înv.) v. Asiatic, asibilăre s.f. (fon.) asibilaţie. Asibilarea constă în transformarea unei consoane oclu-zive în consoană africată. asibilaţie s.f. (fon.) asibilare. asiduitate s.f. 1 insistenţă, perseverenţă, râvnă, sârguinţă, sforţare, silinţă, stăruinţă, strădanie, străduinţă, zel, intrepiditate, perseveraţie, <înv. şi pop.> osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu asiduitate. 2 insistenţă, perseverenţă, persistenţă, statornicie, stăruinţă, tenacitate, intrepiditate perseveraţie, <înv.> acolisitură, aplicaţie, stăruială, stârnire. Asiduitatea lui e demnă de invidie. asiduu, -uă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) insistent, neistovit, neobosit, neostenit, perseverent, sârguincios, sârguitor, silitor, stăruitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. asiesc 1122 Este un asiduu cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă asiduă pentru a-şi finaliza lucrarea. 2 adv. (modal) necontenit, neobosit. Munceşte asiduu la lucrarea de licenţă. asiesc, -eâscă adj. (înv.) v. Asiat. Asiatic. Oriental. asigna vb. I. tr. 1 (compl. indică mai ales date, termene) a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, a statornici, a determina, a plănui, <înv. şi pop.> a pune, <înv.> a defige, a însemna, a statori. Data meciului a fost asignată. Au asignat un nou termen pentru semnarea contractului. 2 (jur.; compl. indică oameni) <înv. şi reg.> a asemna. L-a asignat injustiţie. 3 (econ.) <înv. şi reg.> a asemna. Şi-a asignat fondul de la bancă pentru a plăti o datorie. asignânt s.m. (jur.) <înv.> asignatar. Asignan-tul a primit asemnaţiunea. asignat s.n. (fin.; înv.) v. Bancnotă. Bilet de bancă. Hârtie. Hârtie-monedă. asignatar s.m. (jur.; înv.) v. Asignant. asignâţie s.f. (înv.) 1 (econ.) <înv.> asemna-ţiune. Asignaţia se dădea la ordinul unei terţe persoane. 2 (fin.) v. Bancnotă. Bilet de bancă. Hârtie. Hârtie-monedă. asigură vb. 1.1 tr. a garanta, <înv.> a asigu-ripsi, a sigurarisi, a siguripsi, a profilaxi. Buna funcţionare a maşinilor asigură o producţie de calitate. 2 tr. (compl. indică oameni) a încredinţa, <înv.> a adeveri, a încrede, a sigura. Au asigurat-o că vor veni şi ei la concert. L-a asigurat de loialitatea sa. 3 tr., refl. (fin.; compl. sau sub. indică oameni, bunuri etc.) <înv.> a (se) asiguripsi, a (se) siguripsi. £*-a asigurat casa împotriva catastrofelor naturale. S-a asigurat la o societate specializată în caz de accident. 4 refl. a se convinge, a se încredinţa, a vedea, <înv.> a se pliroforisi, a se siguripsi. Trage de mânerul portierei ca să se asigure că a încuiat-o. asigurare s.f. 11 garantare, chezăşuire, <înv.> siguripsire. Asigurarea drepturilor omului este urmărită şi de organizaţii nongu-vemamentale. 2 încredinţare, <înv.> adeverinţă. A primit asigurări că postul va fi scos curând la concurs. 3 (fin.) <înv.> siguripsire, sigurită. Nu ştie la care societate de asigurări să apeleze. 4 chezăşie, garanţie, <înv.> credinţă, gaj, paladiu. Legea constituie o asigurare pentru viitorul societăţilor comerciale. 5 angajament, cuvânt, fagă-duială, făgăduinţă, legământ, promisiune, vorbă, parolă, fagăduire, <înv. şi reg.> fagadă, fagădaş, fagădeţ, juruită, juruinţă, <înv.> promitere, sfătuit, voroavă, bacalâm. Asigurările avocatului îi redau speranţa că fiul ei va fi eliberat. 6 apărare, pază, protecţie, protejare, securitate, securizare, siguranţă, <înv.> siguraţie, sigu-reală, siguritate. Se iau măsuri de asigurare a graniţelor din cauza stării conflictuale dintre cele două state. II (fin.; concr.) <înv. şi reg.> siguranţă. Potrivit asigurării încheiate, trebuie să fie despăgubit în caz de furt. asigurăt, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre locuri, aşezăminte, drumuri etc.) adăpostit, apărat, ferit, ocrotit, păzit2, protejat, sigur, <înv.> scutit, umbrit. S-a retras într-un loc asigurat din cauza ploii. 2 adj., s.m., s.f. (fin.) <înv.> asiguripsit. Persoanele asigurate sunt cele care au încheiat un contract de asigurare. asigurător, -oâre adj. (fin.) <înv.> siguripsitor. A încheiat un contract cu o societate asigurătoare serioasă. asiguripsi vb. IV. (înv.) 1 tr. v. Asigura. Garanta. 2 tr., refl. (fin.; compl. sau sub. indică oameni, bunuri etc.) v. Asigura, asiguripsit, -ă adj., s.m., s.f. (fin.; înv.) v. Asigurat. asimetric, -ă adj. disimetric, nesimetric, nonsimetric. Compune versuri asimetrice. Trăsăturile feţei lui sunt asimetrice. asimetrie s.f. disimetrie. în urma unei semipareze a rămas cu o uşoară asimetrie a gurii. asimila vb. 1.1 tr. (compl. indică informaţii, cunoştinţe etc.) a dobândi, a-şi însuşi1, a învăţa, a prinde, a apercepe, a absorbi. Cei mai mulţi copii asimilează cu uşurinţă inovaţiile tehnice. 2 refl., tr. (sociol.; sub. sau compl. indică oameni, etnii etc.) a (se) include, a (se) integra, a (se) încorpora, a (se) îngloba, a (se) reintegra, <înv.> a primi, a (se) absorbi, a (se) îneca. Societatea îi asimilează pe cei mai mulţi dintre imigranţi. asimilăre s.f. 1 asimilaţie, dobândire, însuşire, învăţare, prindere. O preocupare a sa era asimilarea de noi cunoştinţe. 2 {fon.) asimilaţie. Asimilarea duce la transformarea unui sunet sub influenţa altuia aflat în apropiere. 3 (sociol.) asimilism, includere, integrare, încorporare, înglobare. Asimilarea totală presupune deznaţionalizarea unor etnii. asimilati'v, -ă adj. asimilator, asimilator, -oare adj. asimilativ. Discută despre forţa asimilatoare a marii puteri romane. asimilaţie s.f. 1 asimilare, dobândire, însuşire, învăţare, prindere. 2 (fon.) asimilare. 3 (fiziol.) anabolism. Asimilaţia permite asimilarea nutrimentelor. 4 (bot.) asimilaţie clorofiliană = fotosinteză. Prin asimilaţie dorofiliană plantele verzi sintetizează substanţele organice din dioxidul de carbon şi din apă şi eliberează oxigen. asimilism s.n. (sociol.) asimilare, includere, integrare, încorporare, înglobare, asimţî vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Chibzui. Contempla. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta, asin s.m. (zool.) Equus asinus; măgar, măgăreţ, urecheat, urechilă. asinăş s.m. (zool.; înv.) v. Măgăruş, asrnă s.f. (zool; înv.) v. Măgăriţă, asincron, -ă adj. 1 (despre mişcări, fenomene) asincronic. Mişcarea asincronă nu se suprapune, în timp, cu altă mişcare. 2 (tehn.; despre maşini electrice sau despre modul lor de funcţionare) asincronic. O maşină asincronă are turaţia rotorului diferită de aceea a câmpului magnetic al statorului. asincronic, -ă adj. 1 (despre mişcări, fenomene) asincron. 2 (tehn.; despre maşini electrice sau despre modul lor de funcţionare) asincron. asindât s.n. (ret.) disjuncţie. Asindetul întâlnit în text se referă la conjuncţiile coordonatoare copulative. asinâl s.m. (zool.; înv.) v. Măgăruş, asinergi'e s.f. (med.) dissinergie. Asinergia îl împiedică pe bolnav să îndeplinească simultan diferite mişcări elementare. asinităte s.f. (rar) v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu, asi'r, -ă s.m., s.f., adj. (rar) v. Asirian. Asiriancă. asirian, -ă s.m., s.f., adj. asiriancă, asir. Asirienii au trăit în statul sclavagist Asiria şi, ulterior, în Mesopotamia. Regii asirieni sunt renumiţi pentru cruzimea lor. asiriâncă s.f. asiriană (v. asirian), asiră (v. asir). Potrivit legendei, grădinile suspendate au fost construite de regele Ninus, soţul asiriancei Semiramida. asistă vb. 1.1 intr. (despre oameni; de obicei constr. cu prep. „la”) a participa, <înv. şi reg.> a asistălui. A asistat la şedinţă în calitate de invitat 2 tr. (compl. indică oameni) a ajuta, a secunda, <înv. şi reg.> a asistălui, a urma. Asistenta l-a asistat pe medic în timpul operaţiei. asistare s.f. (în opoz. cu „absenţă”; înv.) v. Prezenţă. asistălui vb. IV. (înv. şi reg.) 1 intr. (despre oameni; de obicei constr. cu prep. „la”) v. Asista. Participa. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Ajuta. Asista. Secunda, asistent, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. participant. Publicul asistent a fost încântat de reprezentaţie. 2 s.m., s.f. ajutor, secundant, <înv.> secundator. S-a oferit ca asistent la elaborarea acestui proiect. 3 s.f. (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). asistenţă s.f. 1 (colect.) participanţi (v. participant). La consfătuire, asistenţa a încurajat propunerea tânărului politician. 2 (colect.) ascultători (v. ascultător), audienţă, auditoriu, lume, public. Asistenţa îl întâmpină pe solist cu ropote de aplauze. Se adresează, de la tribuna instalată în piaţa centrală a oraşului, unei asistenţe numeroase. 3 ajutor, ocrotire, protecţie, sprijin, recurs, <înv. şi pop.> ajutorinţă, <înv. şi reg.> ajutorie, sprijoană, <înv.> sprijineală, auxiliu, aralâc, iamac, sosteniment. Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de asistenţă calificată. 4 (în opoz. cu „absenţă”; înv.) v. Prezenţă. aslâm s.n. (înv.) 1 (fin.) v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzurară. Procent. 2 v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie, aslăn s.m. (zool; turc.; înv.) v. Leu1. Regele-sa-vanei (v. rege1) (Panthera leo). asmân s.m. (zool; înv. şi reg.) v. Batal, asmuţeălă s.f. (rar) v. Asmuţire. Aţâţare. Hărţuială. Hărţuire. întărâtare. Provocare. Stârnire. asmuţi vb. IV. tr. 1 (compl. indică mai ales câini) a aţâţa, a hărţui, a întărâta, a provoca, a stârni, a sumuţa, a zădărî, <înv. şi reg.> 1231 a slobozi, a amuţa, a ascuma, a căţăla, a căţelări, a căţeii, a hărăţi, a ţurăi. Vânătorii asmut câinii. 2 fig. (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a incita, a instiga, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, a incendia, a monta, a răscoli, a porni, a smăcina, a strămura. Hotărârile abuzive au asmuţit populaţia. asmuţire s.f. aţâţare, hărţuială, hărţuire, întărâtare, provocare, stârnire, asmuţea -lă, asmuţitură, sumuţare, zădărâre, <înv. şi reg.> sumuţat1, hărăţire, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură. Hăitaşii se ocupă şi cu asmuţirea câinilor. asmuţit, -ă adj. (mai ales despre câini) aţâţat, hărţuit, întărâtat, stârnit, sumuţat2, hărăţit. Câinii asmuţiţi nu se mai opresc din lătrat. asmuţitură s.f. (rar) v. Asmuţire. Aţâţare. Hărţuială. Hărţuire. întărâtare. Provocare. Stârnire. asociâ vb. 1.1 refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni etc.) a se alia, a se grupa, a se însoţi, a se întovărăşi, a se uni2, a se împerechea, <înv. şi pop.> a se lipi, a se prinde, a se înciimetri, a se îngurga, a se însâmbra, a se ortăci, a se sâmbrăli, a se sâmbrălui, a se soţi, <înv.> a intra, a se obşti, a se sâmbra, a se sinorisi, a se înjuga. S-au asociat pentru a înfiinţa o societate non-profit. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică idei, stări sufleteşti etc.) a (se) înlănţui, a (se) lega1. Asociază întâmplarea de atunci cu cea din prezent. Imaginile se asociază limpede în mintea sa. asociăl, -ă adj. (despre oameni) antisocial. Este o persoană asocială, care refuză integrarea în societate. asociat, -ă s.m., s.f. părtaş, tovarăş, <înv. şi pop.> soţ, ortac, ortăciţă, <înv. şi reg.> sâmbraş, soaţă, ozlaş, prieten, sâmbrar, <înv.> coasociat, companion, companist. Cele două femei sunt asociate într-o afacere de succes. Asociatul ei a fugit cu toţi banii firmei. asociâţie s.f. 1 asociere, întovărăşire, tovărăşie, împerechere, <înv. şi reg.> sâmbră, soţie, ortăcie, ortăluc, sâmbrăşie, simbrie, soţiire, târşag, <înv.> însoţime, obşte, obştire. 2 (concr.) societate, <înv.> reuniune. A intrat într-o asociaţie secretă. asociere s.f. 1 asociaţie, întovărăşire, tovărăşie, împerechere, <înv. şi reg.> sâmbră, soţie, ortăcie, ortăluc, sâmbrăşie, simbrie, soţiire, târşag, <înv.> însoţime, obşte, obştire. Asocierea celor doi comercianţi a fost pe termen limitat. 2 adjoncţiune, unire. Este necesară asocierea unui aditiv pentru a ameliora proprietăţile unui produs. 3 înlănţuire, legare, legătură, suită. Asocierea imaginilor a devenit limpede în mintea sa. asogă vb. I. tr. (reg.; compl. indică aluatul dospit) v. Soage. asomâ vb. I. tr. fig. (livr.; compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna. încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura, asomăre s.f. fig. (livr.) v. Conturbare. Deranj. Deranjare. Importunare. Incomodare. Ino- portunitate. Jenare. Neoportunitate. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stingherire. Supărare. Tulburare. asomatognozi'e s.f. (med.) somatoagnozie. Ca urmare a asomatognoziei nu-şi mai percepea mâinile. asomator s.m. fig. (livr.) 1 v. Bătăuş. 2 v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş. asoreâlă s.f. (reg.) v. Helioză. Insolaţie. asorta vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică culori ori nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) a (se) armoniza, a (se) combina, a merge, a nuanţa, a (se) potrivi, a (se) lovi, <înv.> a (se) armonia, a (se) armonirui, a (se) cola, a (se) maria. Stilistul vestimentar a asortat perfect culorile în ţinuta vedetei pentru festivitate. asortâre s.f. armonizare, combinare, potrivire. Stiliştii vestimentari urmăresc asortarea culorilor. asortât, -ă adj. (despre culori, nuanţe) armonios, potrivit. Imprimeul din rochie are culori asortate. aspect s.n. 11 alură, chip, fason, făptură, înfăţişare, văz, vedere, exterior, <înv.> podoabă, podobie, port1, şeru-itură, stambă. Coafura îi strică tot aspectul. 2 aer1, chip, expresie, faţă, figură, fizionomie, înfaţişare, mină2, obraz, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, comple-xiune. Copilul are un aspect ştrengăresc. 3 faţă, înfaţişare. După concediu a căpătat alt aspect. I11 configuraţie, conformaţie, fizionomie, formă, înfaţişare, profil, structură, <înv.> făptură. Vor să-şi cumpere pământ pentru a-şi ridica o casă, dar aspectul terenului nu îi satisface. 2 înfaţişare, privelişte, <înv.> priveală, privire. Casa oferă un aspect jalnic. 3 înfaţişare, dimensiune, latură, parte. Trebuie să se evidenţieze aspectul pozitiv al acestei opere. 4 chip, formă, imagine, ipostază, înfaţişare, turnură. Situaţia a capătat un aspect burlesc. Analizează propunerea sub toate aspectele. aspectiv, -ă adj. (gram.) aspectual. aspectuăl, -ă adj. (gram.) aspectiv. aspectuâs, -oâsă adj. 1 (despre lucruri, mai ales despre clădiri) arătos, falnic, frumos, impozant, mândru, fain. Şi-a construit o vilă aspectuoasă în centrul oraşului. 2 (despre oameni) prezentabil, bine, scuturat2, scuturăţel, spălat2, spălă-ţel. Tânăra este o femeie aspectuoasă. aspenchiu s.m. (bot.; reg.) v. Spinarea-lupu-lui (v. spinare) (Athyrium filix-femina). asperităte s.f. (tehn.) aspreală, asprime, rugozitate. A determinat asperitatea suprafeţei lemnului cu ajutorul unui profilometru. aspersâ vb. I. tr. fig. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost aspersat public, într-o emisiune televizată. aspirină aspersiune s.f. (agric.) ploaie artificială. Irigarea solului se face prin aspersiune. aspersor s.n., s.m. 1 s.n. (tehn.) dispersor, etalier. Aspersorul este folosit la irigarea prin aspersiune. 2 s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş. aspic1 s.m. (bot.; pop.) v. Lavandă. Levănţică (Lavandula angustifolia). aspic2 s.n. (culin.) gelatină. Comandă ouă în aspic. aspidă1 s.f., adj. (înv. şi pop.) I s.f. 1 (zool.) v. Năpârcă. Viperă (Vipera berus). 2 fig. v. Scorpie. II adj. fig. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Advers. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Şerpesc. Veninos. Vrăjmaş. aspidă2 s.f. (milit.; înv.) v. Pavăză. Scut. aspiră vb. 1.11 tr. (compl. indică aer, miresme etc.) a inspira, a respira, a sorbi, a trage, a suge. Dimineaţa, aspirăm aerul proaspăt de afară. 2 tr. (compl. indică gaze, vapori, fum, lichide etc.) a inhala, a trage, a înghiţi. A aspirat mult fum până a fost salvat de pompieri. 3 tr. (compl. indică mai ales materii fluide) a absorbi, a încorpora, a înghiţi, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. Pământul s-a dezgheţat şi începe să aspire apa rezultată din topirea zăpezii. 4 tr. (despre pompe, aspiratoare etc.; compl. indică lichide, praf, gaze etc.) a absorbi, a trage. Pompa aspiră fluidul din canal. II intr., tr. fig. (despre oameni) a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza2, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. E modest, nu aspiră la onoruri. Aspiră să exceleze în artele plastice. aspirânt, -ă s.m., s.f. 1 s.m. (mar.; în unele ţâri) elev-ofiţer. Aspirantul face practică pe o navă civilă, în vederea obţinerii gradului de ofiţer stagiar. 2 s.m.,s.f. (pedag.; în anumite sisteme de învăţământ) doctorand. Aspirantul îşi pregăteşte susţinerea publică a tezei de doctorat. 3 s.m., s.f. aplicant, petiţionar, solicitant, solicitator, postulant, <înv. şi pop.> jălbaş, <înv.> petent. Se numără printre aspiranţii la un post universitar. aspirantură s.f. (pedag.; în anumite sisteme de învăţământ) doctorantura. După terminarea studiilor, a vrut să se perfecţioneze prin aspirantură. aspirăre s.f. 1 inhalare, inhalaţie. Aspirarea fumului este toxică. 2 (tehn.) absorbţie, extragere. A fost cumpărată o instalaţie nouă de aspirare a gazelor toxice. aspirâţie s.f. 11 absorbire, absorbţie, încorporare, resorbţie, sorbire, sucţiune, sugere. Capacitatea solului pietros de aspiraţie a apei de ploaie este mică. 2 (fon.) suflu. în română ocluzivele finale sunt rostite cu o uşoară aspiraţie. II fig. dor, dorinţă, gând, năzuinţă, pasiune, poftă, pornire, râvnă, tendinţă, vis, ţintire, visare. Tânărul are aspiraţii îndrăzneţe. aspirină s.f. (farm.) acid acetilsalicilic. Aspirina are un efectfebrifug, antiinflamator şi calmant. aspreală aspreâlă s.f. 1 (tehn.) asperitate, asprime, rugozitate. 2 asprime, asprire, înăsprire, înăspreală. 3 (ind. text.; reg.) v. Apret. Scro-beală. Scrobeală albă. aspri vb. IV. I 1 tr., refl. a (se) înăspri. Mâinile i s-au asprit de la detergenţi. 2 tr. (reg.; compl. indică ţesături, articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) v. Apreta. Scrobi. II refl. fig. 1 (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întărâta, a se întări, a se înteţi, a se mări, a spori1. Forţa vijeliei se aspreşte. 2 (reg.; despre oameni) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. asprime s.f. 11 (tehn.) asperitate, aspreală, rugozitate. 2 aspreală, asprire, înăsprire, înăspreală. Cremele hidratante reduc asprimea pielii. II fig. 1 constrângere, intransigenţă, rigoare, rigurozitate, severitate, străşnicie, stricteţe, duritate. Diabeticii suportă cu greutate asprimea unui regim alimentar strict. 2 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru asprimea lor. 3 greutate, rigoare, străşnicie. Suportă greu asprimea iernii. 4 (rar) v. Austeritate. Gravitate. Rigorism. Severitate. Sobrietate. 5 (înv.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Nerv. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Sevă. Tărie. Vână. Viaţă. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. asprire s.f. 11 aspreală, asprime, înăsprire, înăspreală. 2 înăsprire. Anabolizantele steroidiene au efecte virilizante la femei, printre care asprirea vocii. 3 (ind. text.; reg.) v. Apret Apretaj. Apretare. Apretat1. Scrobire. Scrobit1. II fig. înăsprire. Se doreşte o asprire a măsurilor pentru combaterea evaziunii fiscale. asprişoâră s.f. (bot.; reg.)v. Turiţă (Ga/mm aparine). asprit, -ă adj. (în opoz. cu „gras”; despre piele, ten, pâr) aspru, înăsprit, uscat2, aspru, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre materii, materiale etc.) rugos, scorţos, zgrunţuros, grunzuros, zgrunţuit, orozan, orozănos. Lemnul negeluit este aspru. 2 (în opoz. cu „gras”; despre piele, ten, pâr) asprit, înăsprit, uscat2. Mâinile ei au pielea aspră de la detergenţi. Pârul aspru se tratează cu măşti revitalizante. 3 (mai ales despre vinuri) acid, înăsprit, înţepător, pişcăcios, pişcător, pişcav, pişcos, ţaparâş, <înv.> stifos. Au comandat chelnerului un vin aspru. II adj. fig. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om aspru şi ursuz. Este aspră la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime aspră. 3 (despre glas, ton, voce) expezitiv, răstit, ridicat2, dur, înăsprit, rece, sec, tăios, uscat2. I se adresează pe un ton aspru. 4 (despre afirmaţiile, vorbele cuiva) brutal, grav, greu, sever2, violent, apăsător, dur, tare. L-au marcat cuvintele aspre ale tatălui. 5 (despre pedepse, sentinţe judecătoreşti etc.) drastic, grav, greu, serios, sever2, dur, înăsprit. A primit o pedeapsă aspră pentru crimă. 6 (despre reguli de comportare, ordine, dogme, indicaţii, diete etc.) riguros, sever2, straşnic, strict. într-o cazarmă disciplina este aspră. 7 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, îndârjit, înverşunat, necruţător. Romanul a fost supus unei critici aspre. 8 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă aspră. 9 (despre viaţă sau despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţă etc.) auster, sever2, sobru, spartan. Sportivii de performanţă duc o viaţă aspră şi disciplinată. 10 (despre vreme, fenomene atmosferice etc.) greu, mizer, mizerabil, câinesc, câinos, dur, riguros. Vremea e aspră, uneori, la munte. 11 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, mare1, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt aspru. Astăzi este un ger aspru. 12 (despre probleme, procedee, metode sau despre profesii, preocupări, acţiuni etc. ale oamenilor) anevoios, dificil, greu, spinos. Se confruntă adesea cu aspectele aspre ale cercetării arheologice. 13 (despre stil) inegal, necurgător, neegal, sacadat, abrupt. Stilul romanului este aspru, cu fraze scurte, întrerupte. 14 (rar; despre însuşiri ale lucrurilor, despre conturul forma, aspectul unor obiecte, construcţii etc. sau despre limba, stilul unor opere literare) v. Auster. Grav. Sever2. Sobru. III adv. fig. (modal) 1 aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, dur, negru. Se poartă aspru cu adversarii. 2 răstit, dur, rece, sec, tăios, uscat2. îi vorbeşte aspru. 3 drastic, sever2, straşnic, dur. îl pedepseşte aspru pentru greşeală. 4 aprig, înverşunat, violent, aprins2. Cei doi se ceartă aspru. 5 aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, încleştat. Semifinaliştii se luptă aspru pentru medalia de aur. aspumâ vb. I. intr. (înv.; despre ape, valuri etc.) v. Clăbuci. Spuma. Spumega, aspumâre s.f. (înv.) v. Clăbucire. Spumare. Spumegare. aspumât, -ă adj. (înv.; despre ape, valuri etc.) v. înspumat. înspumegat. Spumat. Spumegat2. Spumegător. Spumegând. Spumos, asta vb. I. intr. (înv.; despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. înfăţişă. Prezenta. Veni. astalâş s.m. (magh.) v. Tâmplar, astără adv. (temporal; înv. şi reg.) v. As-tă-seară. Deseară. âstă-seară adv. (temporal) deseară, <înv. şi reg.> astară. Nu ne putem întâlni astă-seară. astămâneâţă adv. (temporal pop.) v. Azi-di-mineaţă. astăreâlă s.f. (croitorie; reg.) v. Căptuşeală. Dubleu. Dublură. astăurâ vb. I. tr. (reg.; despre animale; compl. indică prada) v. Pândi, astăvi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. întârzia. Lungi. Zăbovi, astăzi adv. (temporal) 1 azi. Ne întâlnim astăzi, mai pe seară. 2 (fam.; în constr. imper. sau exclam, care exprimă graba ori nerăbdarea vorbitorului) acum. Mai vii astăzi, că trebuie să ajung şi la serviciu! astâmpăr s.n. (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şigăsi”) calm2, calmare, linişte, liniştire, odihnă, pace, tihnă, ecuanimitate, <înv. şi pop.> tihneală, <înv. şi reg.> paos, răzbun2, ogod, potol, stare, stăveală, <înv.> linitate, odihneală, păciuire, răsuflare, tihnire, destindere, relaxare, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, senineaţă. Este atât de surescitat, că nu-şi poate găsi o clipă de astâmpăr. astâmpără vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori, p. ext., animale de casă) a (se) cuminţi, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se pocăi1, <înv.> a (se) încuminţi, a (se) înţelepţi. Nu trebuie să se recurgă la bătaie pentru a astâmpăra un copil. Câinele agitat s-a astâmpărat imediat când şi-a văzut stăpâna. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) molcomi, <înv. şi reg.> a (se) prinde, a (se) toi3, a neagoi, a (se) tocmi, a (se) aşeza. Copilul s-a astâmpărat după ce a primit o jucărie nouă. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales stări fiziologice, procese psihice etc. ale fiinţelor) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) stinge. Apa rece a izvorului i-a astâmpărat setea. Pentru moment, foamea i s-a astâmpărat cu un corn. Emoţia i s-a astâmpărat cum a păşit pe scenă. 4 tr., refl. (adesea fig.; compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a slăbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) 125 | opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a astâmpărat durerea pentru moment. 5 tr., refl. {pop. şi fam.; compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descreşte. Diminua. Domoli. Estompa. Linişti. Micşora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera. 6 tr. (pop. şi fam.; compl. indică ţâri, popoare, grupuri sociale, oameni) v. Aservi. înrobi. Robi. Subjuga. Supune. astâmpărâre s.f. 1 cuminţire, domolire, liniştire, potolire. Bătaia nu ajută la astâm-părarea copiilor. 2 calmare, domolire, liniştire, potolire, <înv.> dezmâniere, dezmânietură. Jucăria nouă a avut ca efect astâmpărarea copilului. 3 calmare, domolire, liniştire, potolire, chietiv, stingere. Un corn nu a fost suficient pentru astâmpărarea foamei. 4 (adesea fig.) alinare, atenuare, calmare, domolire, liniştire, potolire, slăbire, temperare, uşurare, chietiv, alin2, potoleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi1, oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşurime, uşurinţă, aromire, deşar-jă. A simţit o astâmpărare a durerii după ce a luat medicamentul. astâmpărat, -ă adj. (despre oameni) aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om astâmpărat. asteatoză s.f. (med.) xeroftalmie, xerom, xeroză. Asteatoza este absenţa secreţiilor adipoase ale pielii. asteniâ vb. I. refl., tr. (med.; sub. sau compl. indică oameni) a (se) asteniza. astenic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) astenizat, <înv. şi reg.> slăbicios. Persoanele astenice au adesea insomnii. Astenicul se concentrează mai greu. astenie musculară s.f. (med.) miastenie. Astenia musculară se caracterizează printr-o epuizare anormală şi rapidă a forţei musculare. asteniză vb. I. refl., tr. (med.; sub. sau compl. indică oameni) a (se) astenia. Din cauza oboselii s-a astenizat. astenizăt, -ă adj., s.m., s.f. (med.) astenic, <înv. şi reg.> slăbicios. ast^r s.m. 1 (bot.) Aster amellus; steliţă, steliţă-vânătă, flori-cojocăreşti (v. floare), flori-de-Ierusalim (v. floare), gălăţence, iar-ba-vântului (v. iarbă), ochiul-boului (v. ochi1), rujă-de-toamnă, rujă-vânătă, ruşcă2, ruşcă-vâ-nătă (v. ruşcă2), ruşcuţă-vânătă, scânteiuţe (v. scânteiuţă), stelişoară, steliţă-sălbatică, steluţă-sălbatică, steluţe-vinete (v. steluţă), vărsătoare (v. vărsător). 2 (biol.) astrosferă. Asterul înconjoară centrosfera unei celule. astereognozi'e s.f. (med.) agnozie tactilă, stereoagnozie. Astereognozia este pierderea simţului tactil, în cazuri de hemiplegie. asteridă s.f. (zool.) Asteroidea; asterie, asterisc, stea-de-mare. Asterida are corpul informă de stea. asterie s.f. (zool.) Asteroidea; asteridă, asterisc, stea-de-mare. asterisc s.n. 1 (tipogr.) stea, steluţă. Asteriscul, pus după un cuvânt, trimite la o notă aflată în josul paginii. 2 (zool.) Asteroidea; asteridă, asterie, stea-de-mare. asterism s.n. (astron.; rar) v. Constelaţie, asteroi'd s.m. (astron.) planetoid. între planetele Marte şi Jupiter sunt numeroşi asteroizi. astfel adv. (modal) 1 aşa. Crede că este bine că l-a sfătuit astfel. De ce se comportă oare astfel? 2 aşadar, lipon. Dorinţa sa este, astfel, un vis. 3 aşa, exact, întocmai. Să faci astfel cum ai promis. astigmatism s.n. (optic., med.) aberaţie vizuală. Un bolnav care are astigmatism percepe imaginile deformat. astigmometru s.n. (tehn. med.) cheratoscop. Astigmometrul este folosit pentru observarea anumitor neregularităţi în caz de astigmatism. astmatic, -ă adj. (med., med. vet.; despre oameni şi unele animale) şui5, şuios. Este astmatic din copilărie. astm s.n. (med., med. vet.) înăduşeală, înecăciune, înfundătură, năduf, <înv. şi reg.> năduşeală, străfig, suspin, şui5, <înv.> stenahorie, stenos. Greutatea în respiraţie este specifică astmului. astragâl s.n. (anat.) talus, talon. Astra-galul are formă curboidă. astral, -ă adj. (astron.) sideral, sideric, solar. în spaţiul astral au loc numeroase fenomene necunoscute oamenilor. astrah'sm s.n. (astron.) astralitate. Lumina se pierde în astralism. astralităte s.f. (astron.) astralism. astrânge vb. III. tr. (înv.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. astreinâ vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. înstrăina. astringent, -ă adj. (despre substanţe, produse, alimente, băuturi etc. sau despre gustul, efectele etc. lor) restringent, ştiros, <înv.> stifos, strângător. Lămâia este astringen-tă. Loţiunea pentru ten gras are un efect uşor astringent. astrobiologie s.f. cosmobiologie,exobiologie. Astrobiologia se ocupă cu studiul problemelor şi posibilităţilor vieţii în cosmos. astrodrom s.n. (aeron.) cosmodrom. De pe astrodrom se lansează sateliţii artificiali şi navele spaţiale. astrofotometrie s.f. (astron.) fotometrie astronomică. Astrofotometria se ocupă cu măsurarea strălucirii corpurilor cereşti. astrolog, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (astrol.) cititor în stele, <înv. şi pop.> astronom, filosof, mag1, zodier, <înv.> matematic1, păzitor de stele, stelar1, vâlhovnic, vâlvă. Astrologul prezice destinul omului după poziţia aştrilor. 2 s.m. (astron.; înv. şi pop.) v. Astronom. astupa astronaut s.m. (aeron.) cosmonaut. Astro-nauţii călătoresc în spaţiul cosmic cu astronave. astronautică s.f. (aeron.) cosmonautică. Astronautica studiază mijloacele şi posibilităţile de zbor în spaţiul cosmic. astronăvă s.f. (aeron.) cosmonavă, navă cosmică, navă spaţială, shuttle. Astronava este destinată zborului în spaţiul cosmic. astronavigâţie s.f. (aeron.) navigaţie spaţială. Astronavigaţia este ştiinţa şi tehnica dirijării vehiculelor spaţiale. astronâm s.m. 1 (astron.) <înv. şi pop.> astrolog, solomonar. Astronomul se ocupă cu studiul aştrilor şi cu legile mişcării lor. 2 (astrol.; înv. şi pop.) v. Astrolog. Cititor în stele. astronomeşte adv. (modal; astron.; înv.) <înv.> astronomiceşte. astronomic, -ă adj. fig. (de obicei p. exager.) 1 (indică dimensiunea; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, gigantic, imens, uriaş, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii astronomice. 2 (arată cantitatea; despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă astronomică pentru un autoturism. astronomiceşte adv. (modal; astron.; înv.) <înv.> astronomeşte. Astronomiceşte, ipoteza sa este falsă. astronomie s.f. (astron.) <înv.> stelământ. Astronomia se ocupă cu studiul aştrilor, al sistemelor de aştri, al galaxiilor şi al universului. astrosferă s.f. {biol.) aster. ăstru s.m. (astron.) corp ceresc, luceafar, sferă, <înv.> trabant, trup ceresc. Soarele este un astru. astrucă vb. I. (înv. şi reg.) 1 tr., refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Acoperi. înfăşură. înveli. 2 tr. (compl. indică persoane decedate) v. îngropa. înhuma, înmormânta. astrucăre s.f. (înv. şi reg.) v. Inhumaţie. îngropare. îngropat1. înhumare. înmormântare. astrucăt, -ă adj. (înv. şi reg.; despre persoane decedate) v. îngropat2. înhumat înmormântat astrucământ s.n. (constr.; reg.) v. Acoperământ. Acoperiş. înveliş. învelitoare. astrucuş s.n. (constr.; reg.) v. Acoperământ. Acoperiş. înveliş. învelitoare. astupă vb. 1.11 tr. (compl. indică orificii, cavităţi etc.) a acoperi, a închide. A astupat fântâna cu un capac. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică conducte, orificii, canale etc.) a (se) închide, a (se) înfunda, a (se) obtura. Ţeava s-a astupat din cauza resturilor menajere. 3 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică vase de sânge, cavităţi etc.) a (se) înfunda, a (se) oblitera, a (se) obstrua, a (se) obtura. Lumenul unui organ tubular se poate astupa. Celulele grase astupă vasele de sânge. 4 tr. (compl. indică intrări, căi de acces, artere astupare de circulaţie etc.) a bara, a bloca, a închide, a obstacula, a cuprinde, a obstrua. A astupat intrarea în beci. Nămeţii au astupat drumul. 5 tr. (compl. indică spaţii, cavităţi etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) a umple. A astupat şanţul cu pământ. 6 tr. (pop.; compl. indică persoane decedate) v. îngropa. înhuma. înmormânta. 7 refl. (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. Constipa. II tr. fig. 1 (rar; compl. indică manifestări, acţiuni ale oamenilor, mişcări sociale etc.) v. înăbuşi. Jugula. Reprima. Sugruma. 2 (fam.) v. Acoperi. Completa. Complini. Umple. astupăre s.f. 1 acoperire, închidere. Astuparea fântânii cu un capac se impunea. 2 astupat1, închidere, înfundare, înfundat1, obturare, obturaţie. Astuparea ţevii s-a produs din cauza resturilor menajere. 3 (med., med. vet.) emfraxie, înfundare, obliterare, obliteraţie, obstrucţie, obturare, ocluziune, opilaţie. Astuparea unui vas de sânge se produce din cauza colesterolului crescut. 4 (med., med. vet.; pop.) v. Constipaţie. Coprostazl Copros-tazie. astupat1 s.n. astupare, închidere, înfundare, înfundat1, obturare, obturaţie. astupat2, -ă adj. 1 (despre orificii, cavităţi etc.) acoperit, închis. Fântâna astupată nu mai reprezintă un pericol. 2 (despre conducte, orificii, canale etc.) închis, înfundat2, obturat. Ţeava astupată trebuie desfundată. 3 (despre sticle, butoaie etc.) închis, înfundat2, pecetluit2. Se întoarce din beci cu o sticlă de vin astupată. 4 (despre intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) barat, blocat, închis. Din cauza drumului astupat s-a perturbat circulaţia. 5 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. Constipat. astupător s.m. (arg.) 1 (la pantaloni) v. Prohab. Şliţ. 2 v. Chilot. Pantalon, astupătură s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Constipaţie. Coprostază. Coprostazie. astupuş s.n. 1 (pop.) v. Dop. 2 (tehn.; reg.) v. Buraj. Burare. astut, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. astuţie s.f. (livr.) 1 v. Şiretenie1. Şmecherie. Viclenie. Vulpenie. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug, Vulpenie. astuţids, -oâsă adj. (livr.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean, asud s.n. (reg.) 1 (fiziol.) v. Apă. înăduşeală. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie. 2 (art.; bot.) asudul-calului v. Osul-iepurelui (v. os) (Ononis spinosa). asudă vb. I. intr. 11 (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a exsuda, a năduşi, a transpira, a transsuda, a (se) înăduşi, a (se) năclăi, a năboi2, a răpuci. A asudat abundent din cauza alergatului. I-au asudat palmele. 2 (fiziol; despre animale, mai ales despre cai) a se clăbuci, a se înspuma, a se înspumega, a se spuma, a spumega. Goniţi fără milă, caii asudau. 3 (despre obiecte din sticlă, pereţi etc.) a se aburi. Lentilele ochelarilor au asudat. Geamurile au asudat. II fig. (despre oameni) a se munci, a se obosi, a se osteni, a se trudi. Asudă să câştige cinstit o pâine. asudâre s.f. (fiziol.) 1 asudat1, exsudare, exsudaţie, năduşeală, sudoraţie, transpirare, transpirat1, transpiraţie, transsudare, transsudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. Prin asudare se elimină unele toxiM din organism. 2 înspumare, spumare, spumegare. Asudarea cailor este rezultatul efortului fizic mare. asudăt1 s.f. (fiziol.) asudare, exsudare, exsudaţie, năduşeală, sudoraţie, transpirare, transpirat1, transpiraţie, transsudare, transsudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. asudăt2, -ă adj. 1 (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) năduşit, transpirat2, ud, umed, umezit2, înăduşit, năboit. îşi şterge ceafa asudată cu un şerveţel. 2 (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) înspumat, înspumegat, spumat, spumegat2, spumatic, spumos, spumegând. Se opreşte pentru a da răgaz armăsarului asudat să se odihnească. 3 (despre obiecte din sticlă, pereţi etc.) aburit, brumat. Nu poţi vedea nimic prin lentilele asudate ale ochelarilor. asudătură s.f. (fiziol.; înv. şi pop.) 1 v. Asudare. Asudat1. Exsudare. Exsudaţie. Năduşeală. Sudoraţie. Transpirare. Transpirat1. Transpiraţie. 2 (concr.) v. Apă. înăduşeală. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie, asudoâre s.f. (fiziol.; reg.) v. Apă. înăduşeală. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie, asughft s.n. (fiziol.; reg.) v. Sughiţ, asumă vb. I. tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) 1 (compl. indică responsabilităţi, răspunderi etc.) <înv.> a ridica. Prefectul îşi asumă răspunderea pentru măsurile luate. 2 a-şi aroga. îşi asumă merite care nu i se cuvin. 3 (compl. indică în special atentate) a revendica. Nicio grupare teroristă nu şi-a asumat încă atentatul. asumâre s.f. arogare. Asumarea unor merite necuvenite este condamnabilă. asumat, -ă adj. arogat. Drepturile asumate i-au fost contestate. asumată vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. asumatăt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. asună vb. I. intr. (muz.; înv.; despre instrumente muzicale) v. Cânta. Răsuna. Sufla. Suna. asunătoăre s.f. (bot.; reg.) v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). asupra prep. (constr. cu gen.) I (introduce un circ. de loc) 1 deasupra, peste. Se înclină asupra lui. Se apleacă asupra pervazului pentru a vedea mai bine. 2 (circ. indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni) către, înspre, la1, spre, <înv.> a2, despre, între2, supra. Profesorul îşi aruncă privirea asupra elevului şi-l vede copiind. II (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică ideea de adversitate, de ostilitate) contra1, împotriva, la1, pe, spre, <înv. şi reg.> alean, <înv.> către, despre. Câinii au sărit asupra hoţilor. 2 (compl. indică o relaţie) despre. Poartă o discuţie asupra subiectului acestei opere literare. III (introduce un circ. de timp care indică o aproximaţie; reg.) v. Către. înspre. Spre. asupreălă s.f. (pop.) v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. asuprelnic, -ă adj. (înv.) v. Asupritor. Exploatator. împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor, asupri vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a năpăstui, a nedreptăţi, a oropsi, a ostraciza, a persecuta, a prigoni, a urgisi, a vitregi, <înv. şi reg.> a întiri, a strâmbătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a catatrexi. Nu a asuprit pe nimeni în viaţa lui. 2 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi asupreşte propriul popor. 3 (fam.; compl. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detrac-ta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. 4 (înv.; compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. 5 (înv.) v. Exacerba. Exagera, asupriciune s.f. (înv.) 1 v. Asuprire. Exploatare. împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. 2 v. Constrângere. Forţare. Obligare. Silire. Somare. Violentare. asuprire s.f. 1 năpăstuire, nedreptate, ne-dreptăţire, oropsire, ostracizare, persecutare, persecuţie, urgisire, oropseală, <înv. şi reg.> strâmbătăţire, <înv.> obidire, urghisitură, zulum. A fugit de acasă din cauza asupririi suferite din partea mamei vitrege. 2 exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreu-ială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strânsoare. Asuprirea poporului este specifică regimurilor totalitare. 3 (înv.) v. Constrângere. Forţare. Obligare. Silire. Somare. Violentare, asuprit -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) năpăstuit, nedreptăţit, oropsit, persecutat, urgisit, vitregit, obidit, <înv.> osândit, strâmbătăţit. Copiii asupriţi au devieri de comportament. 2 adj., s.m., s.f. exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, robit, urgisit, vitregit, obidit, 1271 silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul asuprit s-a ridicat contra tiranului. asupritor, -oare adj., s.m., s.f. exploatator, împilător, opresiv, opresor, oprimant, persecutor, prigonitor, <înv.> asuprelnic, gonaci, gonitor, năpăstuitor, obiditor, obijduitor, vampir, apăsător, storcător, storcător de averi, mâncător. Mulţi dintre cei consideraţi asupritori au fost întemniţaţi de comunişti. asupritură s.f. (înv.) v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. asurzeâlă s.f. (med., med. vet.; rar) v. Asur-zire. Asurzit. Surzire. asurzi vb. IV. 1 intr. (med., med. vet.; despre fiinţe) a surzi, a pliurzi. Unele persoane asurzesc cu cât înaintează în vârstă. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a surzi. Ţipă aşa de tare că îl asurzeşte. asurzie s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Surditate. Surzeală. Surzenie, asurzi'me s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Surditate. Surzeală. Surzenie, asurzire s.f. 1 (med., med. vet.) asurzit, surzire, asurzeală, asurzitură, surzitură. Se teme de asurzire. 2 (fon.) afoni-zare. Asurzirea se produce la sunetele sonore. asurzit s.n. (med., med. vet.) asurzire, surzire, asurzeală, asurzitură, surzitură. asurzitdr, -oare (despre zgomote, sunete etc.) infernal, <înv.> surzitor. Zgomotele din stradă sunt asurzitoare. asurzitură s.f. (med., med. vet.; rar) v, Asurzire. Asurzit. Surzire. aşa adv., adj. invar. I adv. 1 (modal) astfel. Crede că este bine că l-a sfătuit aşa. 2 (modal) atât. Nu te grăbi aşa! 3 (modal) astfel, exact, întocmai. Să faci aşa cum ai promis. 4(modal; exprimă o aprobare) bine, bun. -Puneai, te rog, semnătura aici! -Aşa! 5 (tempomlîiîntf.) v. Acum. Imediat. îndată. Numaidecât II adj. invar, (antepus subst. determ.) asemenea, atare, <înv.> acătării. O aşa chestiune nu estq uşor de rezolvat. Nu vrea să .mai colaboreze cu un aşa om. : aşâ-numît, -ă adj. (antepus subst detetmd aşa-zis, pretins. Un aşa-numit avoeatsjM înşelat. "'Uh vl aşâ-zis, -ă adj. (antepus subst. detemnŞ aşa-numit, pretins. aşadăr adv., conj. coord. concL 1 adv. (modşfy astfel, lipon. Dorinţa sa este, aşadar, un vis. 2 conj. coord. concl. aturiei dar1, deci, şi, or, apoi, <îny» utrinde, ergo. Aşadar revin la cele spuse anterior. -;* aşarnă vb. I. tr., refl. (livr.; compl. samtfk* indică oameni) 1 v. îndârji. înfuria. întărâta, înverşuna. 2 v. Entuziasma. înflăcăra. însufleţi. Pasiona. aşâşi adv. (înv. şi reg.) 1 (modal; expriiM ideea de exactitate, de conformitate cuadevă-rul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) v. Chiar. Exact. Tocmai. 2 (temporal) v. Acum. Imediat. îndată. Numaidecât. aşâu s.n. (reg.) v. Cazma. Hârleţ. ăşchie s.f. 11 surcea, surcică, ţandără, <înv. şi pop.> despicătură, zburătură, lospătură, puzderie, salcă1, sălângă, scărâmbă, sclepeniţă, scoarţă, seci, sfarghie, şleamuri, şplităr, tioc, ţeapcă, ţepeligă, ţepigă, <înv.> ostrac, oţapoc. Sculptorul îşi fereşte ochii de aşchiile care sar când ciopleşte lemnul. 2 ţeapă, ţep, ţepuşă, spin, ţandără, ţaşcă, ţepoc. l-a scos copilului o aşchie din picior. II fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, cfig.> ace (v. ac), bobâmac, împunsătură, înţepătură, uşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Aşchiile pamfletarului nu iartă pe nimeni. aşchioâră s.f. aşchiuţă, ţăndărică, ţepuşă, ţepuşor, aşchiţă, ţăndărice. Când curăţa trunchiul de brad de coajă, în toate părţile săreau aşchioare. aşchios, -oâsă adj. (despre materiale) ţăndăros. Materialele aşchioase se desfac în aşchii. aşchiţă s.f. (reg.) v. Aşchioâră. Aşchiuţă. Ţăndărică. Ţepuşă. aşchiuţă s.f. aşchioară, ţăndărică, ţepuşă, ţepuşor, aşchiţă, ţăndărice. aşcuh'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. aşeză vb. 1.11 refl. (despre fiinţe; cu determ. care indică locul, poziţia etc.) a sta, a şedea, a se lăsa, a se pune, a se instala. în timpul liturghiei se aşază în genunchi. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „pe”, „în’) a (se) culca, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) pune, a se instala. Se aşază comod în pat. Se aşază pe nisip pentru a face plajă. 3 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se depozita, a se depune, a se lăsa, a se sedimenta. Aluviunile s-au aşezat fundul albiei râului. 4 refl. (în opoz. cu ^ase^ulbura”; pop.; despre lichide care conţin ■ corpuri în suspensie) v. Deburba. Decanta. Defeca/Limpezi. 5 refl. fig. (fam.; despre >^w^si). a se aşterne, a se pune. ,apropie perioada examenelor, Mj^m^ldwrAe. 6 tr., refl. fig. (înv.; compl. ^manifestări, acţiuni &ţâmpăra. Calma. Domoli, erai; 7 refl. recipr. fig. iversari) v. Concilia, gpgsfl/ J .(despre oameni) j^ţegi> â dejuga. âşgl^eatdfumului pomeni sau e) ase fixa, aşezare aranja, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A aşezat piesele jocului după un anumit criteriu. 2 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, ţinuta etc.) a aranja, a potrivi, a chiti1. înainte de a ieşi din casă, îşi aşază cravata. 3 (compl. indică coafura, pârul) a aranja, a îndrepta, a netezi, a nelei. îşi aşază pârul în faţa oglinzii. 4 (compl. indică obiecte) a aşterne, a întinde, a pune. Aşază cearşaful pe pat. Fetele au aşezat o pătură pe iarbă. 5 (compl. indică mese) a aranja, a aşterne, a întinde, a pregăti, a pune, a rândui. în zile festive aşază masa în salori. 6 (tehn.) a monta, a poza. După ce a reparat televizorul aşază carcasa. 7 (fam.; compl. indică haine sau părţi ale lor) v. Adapta. Ajusta. Potrivi. IV refl. 1 (despre zăpadă, praf, nisip etc.) a se aşterne, a se depune, a se pune. Praful se aşază pe mobilă. 2 (despre brumă, zăpadă etc.) a se aşterne, a cădea, a se depune, a se lăsa, a pica2. Bruma se aşază peste câmpii. 3 (înv.) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini. V 1 tr. (compl. indică obiecte) a depune, a pune, a alipui. Aşază mapa pe birou. 2 tr., refl. ( cu determ. locale) a (se) fixa, a (se) instala, a (se) plasa, a (se) posta, a (se) pune. Administratorul firmei a hotărât ca ghereta paznicului să fie aşezată la intrarea în clădire. 3 tr. (mai ales pop. sau fam.; compl. indică mai ales obiecte) a lua, a pune. Şi-a aşezat un şal pe umeri. 4 tr. (compl. indică instalaţii, maşini, construcţii, sedii etc.) a amplasa, a fixa, a plasa, a situa, a stabili, <înv.> a statornici. A aşezat fabrica departe de centrul oraşului. 5 tr. (înv.; compl. indică ţâri sau aşezări omeneşti) v. Descăleca. înfiinţa. întemeia. 6 tr. (polit.; înv.; compl. indică ţări, regiuni etc) v. Coloniza. 7 tr. (înv.; compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui, întocmi. Stabili. Statornici. 8 tr. (înv.; compl. indică tratate, alianţe etc.) v. încheia. V11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) rostui, a (se) căpătui. Şi-a aşezat bine copiii, la oraş. S-a aşezat şi el la casa lui. 2 tr. (înv.; compl. indică planuri, proiecte etc.) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. aşezâre s.f. I 1 acumulare, depozitare, depunere, lăsare, sedimentare, sedimentaţie. Aşezarea aluviunilor pe fundul albiei râului poate îngreuna navigaţia. 2 poposire, dejugare. Aşezarea drumeţilor la marginea drumului s-a făcut pentru a lua o gustare. 3 fixare, instalare, oprire, stabilire, stabilizare, statornicire, sălăşluire, <înv. şi reg.> sălăşuire, stăvire, <înv.> lăcăşluire, locuinţă. Aşezarea familiei doctorului în sat e benefică pentru oamenii locului. 4 aranjare, aranjat1, .clasare, clasificare, distribuire, împărţire, ordonare; rânduială, rânduire, repartizare, .sistematizare* «înv.> orânduire. Aşezarea aşezat pieselor jocului i-a luat timp. 5 alcătuire, aranjament, aranjare, aranjat1, dispunere, distribuţie, întocmire, rânduială, structurare, structură, <înv.> dispozitură, locaţie. S-a gândit mult la aşezarea colecţiei de mărci poştale. A apelat la un numismat pentru a se ocupa de aşezarea colecţiei sale de monede. 6 aranjare, aranjat1, potrivire. Ultima lui grijă, când iese din casă, este aşezarea cravatei. 7 aranjare, aranjat1, îndreptare, netezire. Dimineaţa, aşezarea pârului îi ia mult timp. 8 aştemere, întindere, punere. După aşezarea cearşafului pe pat, acesta se acoperă cu o cuvertură. 9 aranjare, aranjat1, aşezat1, aşter-nere, aşternut1, pregătire, punere, pus1. Aşezarea unei mese festive trebuie făcută din timp. 10 fixare, instalare, plasare, postare. Administratorul firmei a hotărât aşezarea gheretei paznicului la intrarea în clădire. 11 amplasare, fixare, plasare, situare, stabilire. Primăria a acceptat aşezarea fabricii la marginea oraşului. 12 fig. (înv.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, ,,agăsi,T) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Destindere. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Relaxare. Repaus. Seninătate. Tihnă. II (concr.) 1 amplasament, amplasare, loc, poziţie, situare, situaţie, <înv.> aşezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stare, stat3. Prin aşezare, supermarketul mulţumeşte pe locuitorii oraşului. 2 (adesea urmat de determ. „umană”, „omenească”) aglomerare, aglomeraţie, localitate, punct, <înv.> aşezământ, politie. Foarte multe oraşe sunt mari aşezări umane. Cercetează o aşezare umană din sec. al XVII-lea. 3 adăpost, casă1, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, gazdă, oploşeală, <înv. şi reg.> odihnă, acioală, aciuaş, cortel2, olej, sălaşnă, stătut1, stăuină, <înv.> adăposteală, coperământ, locaş1, loc de lăcuită, locuire, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşlu-ire, şedere, şezământ1, şezut, umbrar, vistier2, bârlog, cuib, cuibar, culcuş, vizuină, penaţi, uşă, temei, gogoaşă. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei o aşezare a lor. 4 (urmat de determ. „de ţigani”, „ţigănească”) sălaş, şatră, <înv. şi reg.> balagan, gaşcă, trib. La marginea satului este o aşezare de ţigani. 5 (geogr.) aşezare geografică = poziţie geografică. Clima temperată a României este o consecinţă a aşezării ei geografice. 6 aşezare lacustră = locuinţă lacustră, locuinţă palustră, palafită, colibă lacustră. Aşezările lacustre sunt ridicate, pe stâlpi, la marginea sau în mijlocul unui lac. 7 (înv.) v. Aşezământ. Fundaţie. aşezat1 s.n. aranjare, aranjat1, aşezare, aşter-nere, aşternut1, pregătire, punere, pus1. aşezat2, -ă adj. 1 (despre tabere, echipamente sportive etc.) instalat, întins2, <înv. şi reg.> tins. Corturile aşezate sunt ale unor turişti. 2 (despre mese, paturi etc.) aranjat2, aşternut2, întins2, pregătit2, pus2. Musafirii sunt primiţi cu masa aşezată. 3 (despre oameni) astâmpărat, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om aşezat. 4 (despre existenţa, viaţa etc. oamenilor) chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, tihnit. Au înţeles că au de câştigat doar dacă traiul lor este aşezat. aşezălăş s.n. (reg.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere, învoială. învoire. Legământ Pact1. Tranzacţie, aşezământ s.n. 1 fundaţie, <înv.> aşezare, tocmeală, stabiliment. Astăzi se inaugurează un nou aşezământ sanitar. 2 aşezământ cultural = aşezământ de cultură = fundaţie culturală. Mai mulţi artişti şi-au conjugat efortul pentru a înfiinţa un aşezământ cultural. 3 (rar) v. Instituţie. Unitate. 4 (înv.) v. Amplasament. Amplasare. Aşezare. Loc. Poziţie. Situare. 5 (înv.; adesea urmat de determ. „umană”, „omenească”) v. Aglomerare. Aglomeraţie. Aşezare. Localitate. 6 (ist.; înv.) v. Descălecare. Descălecat. 7 (polit.; înv.) v. Colonizare. 8 (înv.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie. 9 (înv.) v. Logodnă. 10 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 11 (înv.) v. întocmire. Orân-duială. Orânduire. Organizare. Rânduială. 12 (înv.) v. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. 13 (meteor.; înv.) v. Temperatură. 14 fig. (înv.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Destindere. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Relaxare. Repaus. Seninătate. Tihnă. aşezăt6r, -oare adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj. (în opoz. cu „nomad”; despre oameni, populaţii etc.) v. Sedentar. Stabil. Statornic. 2 s.m., s.f. v. Ctitor. Fondator. întemeietor, aşezătură s.f. (înv.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere, învoială. învoire. Legământ Pact1. Tranzacţie, aşiăş s.m. (bot.; reg.) v. Mac. Mac-de-grădină (Papaver somniferum). aşi'jderea adv. (modal; înv. şi pop; urmat de determ în dat. sau introduse prin prep. „ca”) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit. aşteptă vb. 1.1 tr., intr. (cu determ. locale) <înv. şi reg.> a acera, a agodi, <înv.> a adăsta. Aşteptă în sala de primire cam o jumătate de oră să intre la doctor. 2 tr., intr. (cu determ. temporale sau locale) a sta, a zăbovi. Aşteaptă aici până mă întorc! 3 tr. a îngădui, a lăsa, a permite. Aşteaptă să mai treacă vreo câteva zile. 4 tr. (compl. indică oameni, instituţii etc.) a amâna, a îngădui, a păsui1, a apesti, a răgădui2, <înv.> a surdisi. Proprietarul îl aşteaptă cu plata chiriei. 5 tr. a nădăjdui, a spera, <înv. şi reg.> a nădăi, <înv.> a upovăi. Să nu aştepţi ajutor de la el. 6 refl. (despre oameni) a prevedea. Nu s-a aşteptat la un asemenea comportament din partea lui. 7 refl. a crede, a-şi imagina, a-şi închipui. I-a făcut invitaţia, dar nu s-a aşteptat să vină. 8 tr. (în constr. neg.) a ezita, a şovăi1. Nu are de ce să aştepte, din moment ce propunerea făcută este atât de avantajoasă. aşteptare s.f. 1 aşteptat1, <înv.> adăstare, aşteptătură. După o aşteptare de jumătate de oră, a renunţat la ideea că va veni. 2 (adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne”, „a sta” şi precedat de prep. „în”, „întru”) expectativă, expectaţie, <înv.> expectanţă. Stă în aşteptare, pentru a vedea ce se va decide la nivel înalt. aşteptat1 s.n. aşteptare, <înv.> adăstare, aşteptătură. aşteptat2, -ă adj. (despre efectul, rezultatul unor acţiuni, evenimente, procese) prevăzut, previzibil, scontat. Vorbele profesorului au avut rezultatul aşteptat. aşteptătură s.f. (înv.) v. Aşteptare. Aşteptat1, aşterne vb. III. 11 tr. (compl. indică obiecte) a aşeza, a întinde, a pune. Aşterne cearşaful pe pat. Fetele au aşternut o pătură pe iarbă. 2 tr. (compl. indică mese) a aranja, a aşeza, a întinde, a pregăti, a pune, a rândui. în zile festive aşterne masa în salon. 3 refl. (despre zăpadă, praf nisip etc.) a se aşeza, a se depune, a se pune. Neaua s-a aşternut pe străzi. Lăsând geamurile deschise, praful de afară se aşterne pe mobilă. 4 refl. (despre brumă, zăpadă etc.) a se aşeza, a cădea, a se depune, a se lăsa, a pica2. Bruma se aşterne peste câmpii. 5 tr. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî, întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. II refl. fig. 1 a se întrona, a se lăsa. După miezul nopţii, în casă se aşterne liniştea. 2 (fam.; despre oameni) a se aşeza, a se pune. Aflând de scoaterea unui post la concurs, se aşterne pe învăţat. aştemere s.f. 1 aşezare, întindere, punere. După aşternerea cearşafului pe pat, acesta se acoperă cu o cuvertură. 2 aranjare, aranjat1, aşezare, aşezat1, aşternut1, pregătire, punere, pus1. Aşternerea unei mese festive trebuie făcută din timp. aşternut1 s.n. I aranjare, aranjat1, aşezare, aşezat1, aştemere, pregătire, punere, pus1. II (concr.) 1 pânză, <înv. şi reg.> strat. I-a adus aşternutul pentru înfăţarea patului. 2 culcuş, pat, <înv. şi reg.> sălaş, <înv.> sat. Duminica, îi place să lenevească în aşternut. aşternut2, -ă adj. (mai ales despre mese) aranjat2, aşezat2, întins2, pregătit2, pus2. at1 s.m. (zool; înv. şi reg.) v. Armăsar. Cal nejugănit. at2 s. n. (inform.; engl.) v. A comercial. A rond. atac s.n. 11 (milit.; în opoz. cu „defensivă”) asalt, asaltare, iureş, năvală, năvălire, ofensivă, <înv. şi reg.) şturm, repezuş, <înv.> lovire, lovitură, năvrăpitură, zor, hugium, călcătură. Mulţi soldaţi şi-au găsit sfârşitul în timpul atacului asupra cetăţii. Atacul nocturn i-a luat pe neaşteptate. 2 (milit.) atac la baionetă = asalt la baionetă. în atacul la baionetă se foloseşte puşca, la care este montată baioneta. 3 agresiune. Atacul 129 | împotriva unui stat străin este condamnat. 4 (sport; la fotbal, handbal etc.) înaintare. Urmărea atacurile lui Hagi cu sufletul la gură. 5 fig. afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), atingere, lezare, ţigăneală. Atacurile din presă au demoralizat-o. II (med., med. vet.) 1 acces, criză, puseu, toană1, <înv.> lovire, lovitură, paroxism. Şi-a oprit discursul din cauza unui atac de tuse. 2 (pop.) v. Boală de piept. Ftizie. Piept. Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară. 3 (pop.) v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie, atacă vb. 1.11 tr. (milit.; compl. indică poziţii strategice) a asalta. Armata a atacat reduta. 2 tr. (milit.; compl. indică unităţi sau subunităţi militare) a izbi, a lovi, <înv. şi pop.> a lua, <înv.> a tăia. Le-a fost atacată ariergarda. 3 tr. (compl. indică oameni; de obicei cu determ. care indică instrumentul, felul, obiectul agresiunii) a agresa, a agresiona, <înv. şi pop.> a lua, <înv.> a încăiera. Şi-a atacat vecinul cu un cuţit. 4 tr. (despre agenţi fizici sau chimici; compl. indică obiecte, materiale etc.) a distruge, a mânca, a roade, a devora. Rugina atacă fierul. 5 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, <înv. şi reg> a sminti, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2, a buli. Condiţiile în care lucrează i-au atacat plămânii. 6 refl. (med., med. vet.; pop.; despre oameni, animale, părţi ale corpului lor, organe) v. Tuberculiza. 7 refl. (fam.; despre oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. II tr. fig. 1 (compl. indică probleme, teme ştiinţifice etc.) a aborda, a studia, a trata. în cercetarea sa a atacat neologismele din sec. al XlX-lea. 2 (compl. indică oameni) a acuza, a culpabiliza, a incrimina, a învinovăţi, a învinui, a recrimina. Jurnaliştii îl atacă pentru manipularea opiniei publice. 3 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a critica, a judeca, a prelucra, a scutura. Duce o polemică susţinută cu cei care i-au atacat competenţa în domeniu. atacâbil, -ă adj. (despre păreri, argumente etc. ale oamenilor) neconvingător, slab, vulnerabil. Trebuie să fii atent cum pui problema, deoarece ai o argumentare atacabilă. atacănt s.m. 1 (sport; la fotbal, handbal etc.) înaintaş. Ronaldo este un atacant de valoare al fotbalului contemporan. 2 agresor, atacator, atacâre s.f. fig. abordare, studiere, tratare. Atacarea neologismelor din sec. al XlX-lea este o prioritate în cercetarea sa. atacăt, -ă adj., s.m., s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Ftizie. Tebecist. Tuberculos. atacator, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m. (milit.) agresor, cotropitor, invadator, năvălitor, invadent, <înv.> năvrap, năvrăpitor. Armata atacatoare a fost respinsă. 2 s.m., s.f. agresor, atacant. Atacatorul copilului a fost prins şi arestat. atamân s.m. 1 (pese.; reg.) v. Vătaf. 2 (ist.; înv.) v. Hatman. ataraxic, -ă adj., s.n. (farm.) anxiolitic, tranchilizant. Ataraxicul este prescris în nevroze şi psihoze. atâre adj. nehot. 1 (antepus subst. determ.) asemenea, aşa, <înv.> acătării. O atare chestiune nu este uşor de rezolvat. Nu vrea să mai colaboreze cu un atare om. 2 (reg.) v. Oarecare. Vreun. ataşă vb. I. I 1 tr. (compl. indică acte, documente etc.; cu determ. introduse prin prep. „de”, „la” sau în dat.) a alătura, a anexa, a embereclisi. A ataşat la dosar şi o autobiografie. 2 refl., tr. (cu sens cumulativ) a (se) adăuga, a (se) alătura, a (se) alipi. Muncitorilor care manifestau li s-au ataşat numeroşi studenţi. Au ataşat la tren încă două vagoane. 3 tr. (compl. indică teritorii, state etc.) a alipi, a anexa, a încorpora, <înv.> a adăuga, a întrupa, a lipi, a anecta. Câştigând bătălia, au ataşat provincii din alt stat. II refl. fig. 1 (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) a se apropia, a se lega1, a se lipi, a se rataşa. S-a ataşat mult în ultimul timp de tatăl lui vitreg. 2 (despre oameni) a se înamora, a se îndrăgosti. S-a ataşat de acest băiat de la prima vedere. ataşâbil, -ă adj. fig. (despre oameni) sociabil. Este o fată deosebit de ataşabilâ, pe care toată lumea o îndrăgeşte. ataşament s.n. afecţiune, simpatie, ţiitură, <înv.> amor, slăbiciune, plecare. Ataşamentul bunicilor de nepoţi este puternic. ataşânt, -ă adj. 1 (despre oameni) afabil, afectuos, amabil, binevoitor, convivial, cordial, prietenos, <înv.> apropietnic, cald, apropiat. Este o persoană ataşantâ şi plăcută. 2 (livr.; despre elemente ale naturii, obiecte etc.) v. Atractiv. Atrăgător. Plăcut, ataşâre s.f. 1 aderare, aderenţă, adeziune, raliere, solidarizare. Ataşarea la ideologia creştin-democratâ a fost pentru mulţi alegători o soluţie electorală. 2 alipire, anexare, anexiune, încorporare, încorporaţie. Ataşarea unei provincii din alt stat a provocat proteste internaţionale. ataşăt, -ă adj. 1 (despre acte, documente etc.) alăturat, anex, anexat, <înv.> embereclisit. Actele ataşate sunt cele originale. 2 (despre teritorii, state etc.) alipit, anexat, încorporat. Teritoriul ataşat are importante zăcăminte minerale. atavi'sm s.n. (biol.) ereditate ancestrală, ereditate de revenire, reversie. Atavismul indică înrudirea filogenetică a organismelor. atâxic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) tabetic. Ataxicul nu-şi coordonează mişcările. ataxîe s.f. (med.) 1 amiotaxie. Ataxia provoacă imposibilitatea coordonării mişcări- atârnat lor. 2 ataxie locomotorie = tabes. Ataxia locomotorie este o boală de origine sifilitică. atăgârţâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep.„de”, „în”, „pe” etc.) v. Acroşa. Agăţa. Atârna. Prinde. Pune. Spânzura. Suspenda. atăgârţâre s.f. (reg.) v. Acroşaj. Acroşare. Agăţare. Agăţat1. Atâmare. Atârnat1. Prindere. Prins1. Spânzurare. Spânzurat1. Suspendare, atăgârţât, -ă adj. (reg.; despre obiecte, materiale etc.) v. Agăţat2. Atârnat2. Spânzurat2. Suspendat. atârnă vb. I. 1 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) a acroşa, a agăţa, a prinde, a pune, a spânzura, a suspenda, a anina, a zgrepţăna, <înv. şi reg.> a aculma, a atăgârţa, a împrinde, a tăgârţa. Şi-a atârnat paltonul în cuier. A atârnat cu dificultate oglinda pe perete. 2 intr. (despre lucruri, obiecte etc. sau despre părţi ale corpului) a spânzura, a sta, <înv.> a pluti. Paltonul atârnă în cuier. Mâna ei atârnă peste marginea fotoliului. 3 intr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte, părţi ale corpului etc.) a cădea, a curge, a spânzura, a se revărsa. Panglicile de la pălărie îi atârnă pe spate. îi atârnă burta, de gras ce este. 4 intr. (despre păr, barbă) a se lăsa, a se prelinge. Pletele îi atârnă pe umeri. 5 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăţa, a se apuca, a se lua, a se prinde, a se ţine, a se anina, a se zgrepţăna, a se tăgârţa. Când a alunecat, s-a atârnat de ramurile copacului ca să nu cadă. 6 intr. (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau părţi ale lor) a se apleca, a se arcui, a cădea, a se coborî, a se culca, a se curba, a se înclina, a se încovoia, a se îndoi, a se lăsa, a se pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a se poligni, a povârti, <înv.> a se închina. Ramurile atârnă, pline de rod. 7 intr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a depinde, <înv.> a spânzura. Viitorul ei atârnă de această decizie. 8 intr. (despre corpuri, obiecte, greutăţi etc.) v. Avea. Cântări. 9 intr. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”)v. Proveni1. Rezulta. 10 refl. fig. (înv.; despre oameni) v. Balansa. Codi. Ezita. Flota. Oscila. Pendula. Pregeta. Şovăi1. 11 tr. (jur.; arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide, întemniţa. Reţine. atârnâre s.f. 1 acroşaj, acroşare, agăţare, agăţat1, atârnat1, prindere, prins1, spânzurare, spânzurat1, suspendare, aninare, aninat1, atâmătură, atăgârţare. Atâmarea oglinzii pe perete s-a făcut cu dificultate. 2 aservire, dependenţă, obedienţă, servitute, subordonare, supunere, sclavie, <înv.> închinăciune, subjecţiune, submisiune, subordinaţie, supuşie, intisap, vasalitate. Multe naţiuni aflate sub dominaţie străină au reuşit să scape de o atâmare de secole. atârnât1 s.n. acroşaj, acroşare, agăţare, agăţat1, atârnare, prindere, prins1, spânzurare, spân- atârnat zurat1, suspendare, aninare, aninat1, atârnătură, atăgârţare. atârnat2, -ă adj. 1 (despre obiecte, materiale etc.) agăţat2, spânzurat2, suspendat, aninat2, atăgârţat, împrins, <înv.> suspens. Oglinda atârnată este uşor strâmbă. 2 (mai ales fam.; despre urechi) bleg,blegit, clăpăug, lăsat, pleoştit, bleojdit, blegoşat, bleonc, dăbălăzat, plecozat, plehuş,pliocoşat. îşi acoperă urechile cu părul pentru a nu se vedea că sunt atârnate. atârnătoâre s.f. 11 agăţătoare (v. agăţător), gaică, aninătoare. Atâmătoarea de la palton s-a rupt. 2 (la stână; reg.) zăvoa-dă, zăvodar. în atârnâtoare îşi pun ciobanii hainele şi rufele la uscat. II (bot.) 1 Zebrina pendula; vindecuţă. 2 (reg.) v. Scânte-ioară (Commelina communis). atârnătură s.f. (pop.) v. Acroşaj. Acroşare. Agăţare. Agăţat1. Atâmare. Atârnat1. Prindere. Prins1. Spânzurare. Spânzurat1. Suspendare, atat adv. I adv. (modal) aşa. Nu te grăbi atât! II (cu val. de interj.; în constr. eliptice; exprimă mai ales un ordin) ajunge!, basta!, destul!, gata!, isprăveşte!, încetează!, punct!, sfârşeşte!, stai!, stop!, termină!, halt!, ho! Atât! Nu mai suport ţipetele tale! atâtica adj. invar., adv. (pop. şi fam.) atâticuţa, atâtuca, atâtuţa. îi întinde numai atâtica pâine. Nu ţi-am greşit măcar atâtica. atâticuţa adj. invar., adv. (pop.) v. Atâtica. atâtuca adj. invar., adv. (pop.) v. Atâtica. atâtuţa adj. invar., adv. (pop.) v. Atâtica. atebrmă s.f. (farm.) mepacrină. Atebrina este folosită în tratamentul malariei şi al teniazei. atehnic, -ă adj. (despre oameni) antitehnic. Se observă cu uşurinţă că este un om atehnic. ateism s.n. (filos., relig.) necredinţă, păgânism, incredulitate, libertinsim, <înv.> fă-ră-de-dumnezeire, netemere de Dumnezeu. Ateismul neagă existenţa lui Dumnezeu. ateist, -ă adj., s.m., s.f. (filos., relig.) 1 adj. (despre doctrine, idei etc.) ateu, <înv.> ateistic. Nu îmbrăţişează doctrinele ateiste. 2 s.m., s.f., adj. (în opoz. cu „religios”; înv.) v. Ateu. Ireligios. Liber-cugetător. Necredincios. Păgân. ateistic, -ă adj. (înv.; despre doctrine, idei etc.) v. Ateist. Ateu. atelaj s.n. 11 hamaşare,înhămare, înhămat1, prindere, punere, înhămătură. După atelajul cailor, ne invită la o plimbare cu sania prin împrejurimi. 2 înjugare, înjugat, prindere, punere, <înv.> înjugătură. După atelajul boilor, au plecat la moară. II (glum.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). atâlă s.f. (med.) lopăţică. I-a imobilizat mâna fracturată cu aţele. atelier s.n. 1 (tehn.) lucrătoare (v. lucrător), mihei, <înv.> lucrătorie, meserie. Curioşi, copiii intră în atelierul dulgherului. 2 (în arte) studio. Se simte foarte bine într-un atelier foto. 3 (şi atelier de lucru) workshop. Pe parcursul derulării grantului au fost organizate mai multe ateliere de lucru. atemporâl, -ă adj. (despre noţiuni, existenţe etc.) acronic, extemporal1, extratemporal. Ne aflăm într-un loc care pare atemporal, un fel de paradis. atenănsă s.f. 1 (constr.) dependinţă, celturi. în vilă sunt mai multe atenanse pentru diverse utilizări. 2 (constr.) acaret, dependinţă, <înv. şi reg.> namestie, olat, sălaş, dam2, hei2, hleamp, ilet, ipulet, leau, mâietoa-re, oleab, sălaş, tacâmuri (v. tacâm), talanturi (v. talant2), <înv.> bina. Conacul are o atenansă în care este spălătoria. 3 (anat.; glum.) v. Testicul. ateniân, -ă s.m., adj. 1 s.m. <înv.> atineu. Atenienii erau oameni rafinaţi. 2 adj. <înv.> atineesc. Femeile ateniene erau servite de sclavi. atent, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) amabil, culant, curtenitor, drăguţ, elegant, galant, gentil, ampresat, levent, <înv.> cortez, libovnic. Nu poţi să-i reproşezi că nu este atent cu tine. 2 (despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) amănunţit2, meticulos, migălos, minuţios, riguros, scrupulos, serios, <înv.> scump. A făcut un studiu atent despre numeralele din limba română. 3 (despre privire, ochi) ager, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scur-mător. Nimic nu scapă privirii atente a căpitanului de vas. 4 (despre oameni sau despre manifestări acţiuni etc. ale lor) circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, prudent, vigilent, vigil, epilogistic, <înv. şi reg.> păsător, grijitor, <înv.> deştept, deşteptat2, gelos, grijnic, păzit2, priveghetor, vegheat2, veghetor, neadormit, treaz, nesomnoros. Este un şofer atent în trafic. II adv. (modal) 1 amănunţit2, îndeaproape. A studiat atent istoria românilor. 2 interesat Ascultă atent disertaţia. 3 circumspect, precaut, prudent. Ei păşesc atent pe gresia udă. Una dintre regulile de bază ale şoferiei este să se conducă atent. atentiv, -ă adj. (fran.; despre oameni sau despre expresia, atenţia, memoria, voinţa, auzul etc. lor) v. Concentrat. încordat, atenţie s.f. 11 curiozitate, interes, luare-amin-te, <înv.> perierghie, privire. Cartea a suscitat atenţia publicului. 2 grijă, interes, preocupare, stare, stat3, păsare1, sinchi-seală, sinchisire, sinchisit, <înv. şi reg.> câştigă, <înv.> ocupaţie. Manifestă o atenţie deosebită faţă de propria persoană. 3 grijă, meticulozitate, migală, migăleală, minuţie, minuţiozitate, scrupulozitate, câcâială, piguleală, scumpătate, bughineală, migoroşeală, milcoşeală, puchineală. Studiază această problemă cu multă atenţie. 4 băgare de seamă, circumspecţie, grijă, luare-aminte, precauţie, prevedere, prudenţă, cuminţenie, fereală, pază, priveghere, <înv.> luare de grijă, luare de seamă, socotinţă, veghere, rezervă, sobrietate. Poliţia rutieră reco- mandă atenţie în trafic. 5 grijă, vigilenţă, <înv. şi pop.> neadormire, iuţeală. Atenţia comandantului de vas trebuie să fie maximă. 6 amabilitate, bunăvoinţă, prietenie, solicitudine. Atenţia pe care i-a arătat-o o face curioasă. 7 amabilitate, curtoazie, galanterie, gentileţe, politeţe, amenitate, curtenie, <înv.> libov, tropos. Atenţia faţă de ceilalţi este un atribut al civilizaţiei. 8 admiraţie, apreciere, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţu-ire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de atenţia prietenilor. II (concr.) 1 cadou, dar2, surpriză, dăruire, <înv. şi pop.> danie, cinste, peşcheş dăruială, plocon, prezent1, cadorisire, odor1, <înv.> dăruinţă, dăruşag, don2, halal, liberalitate, peşchelâc, prosfora1, surprindere. Atenţiile primite de ziua ei au încântat-o. 2 (fam.; deprec.) v. Mită. III (cu val. de interj.; exprimă iminenţa unui pericol şi un îndemn la precauţie) păzea!, şase!, şest!, piua1!, zexe! Atenţie, se apropie cineva! atenţiona vb. I. tr. (fam.; deprec.; compl. indică oameni) v. Corupe. Mitui. Plăti, atenţionâre s.f. avertisment, alarmă. Atenţionarea privind degradarea monumentelor istorice a fost benefică. atenuâ vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a (se) îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomofu/ de afară s-a atenuat în urma instalării termopa-nelor la ferestre. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a slăbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a atenuat durerea pentru moment. 3 refl. (med., med. vet.; despre boli, febră etc.) a ceda, a slăbi, a se slei. Gripa s-a atenuat în urma medicaţiei. 4 tr. (compl. indică neînţelegeri, conflicte etc.) a aplana, a diminua, a atitudine înlătura, a pacifica, a potoli, a dezamorsa, a edulcora, a estompa. Conflictul dintre cele două state a fost atenuat cu talent diplomatic. atenuant, -ă adj. uşurător. Caută o substanţă atenuantă pentru pielea lui arsă de soare. atenuare s.f. 1 alinare, amortizare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Atenuarea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. 2 aplanare, înlăturare, pacificare, potolire, aplanat1, dezamorsare, estompare. Atenuarea conflictului dintre cele două state s-a făcut cu talent diplomatic. 3 alinare, astâmpărare, calmare, domolire, liniştire, potolire, slăbire, temperare, uşurare, chietiv, afin2, potoleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi1, oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşurime, uşurinţă, aromire, deşarjă. A simţit o atenuare a durerii după ce a luat medicamentul. atenuat, -ă adj. 1 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele atenuate nu mai deranjează pe nimeni. 2 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) alinat, calmat, diminuat, domolit, liniştit, ponderat, potolit2, redus, scăzut, <înv. şi pop.> ostoit. O durere atenuată este mai uşor de suportat. 3 (despre neînţelegeri, conflicte etc.) aplanat2, diminuat, dezamorsat, edulcorat, estompat. Conflictul atenuat a adus mai multă linişte în casă. ateriza vb. I. intr. fig. 1 (fam.; mai ales despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. 2 (fam.; glum.; despre fiinţe, obiecte etc.) v. Cădea, aterizâj s.n. (av.) aterizare, aterizăre s.f. (av.) aterizaj. Tumul de control permite aterizarea avionului. atestă vb. I. tr. 1 (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document atestă că el este proprietarul casei. 2 a arăta, a denota, a indica, a releva, a vădi, a trăda. Ochii lui injectaţi atestă faptul că nu dormise toată noaptea. atestâre s.f. 1 adeverire, arătare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, întărire, probare, probă, <înv.> certificaţie, confirmaţie. Atestarea de către specialişti a autenticităţii tabloului a produs agitaţie în lumea colecţionarilor. 2 (concr.) dovadă, mărturie, probă. Pentru a-şi susţine teoria, caută atestări în operele clasicilor. atestât s.n. 1 certificat, afiştat, <înv.> atestaţie, certificaţie, încredinţare, patentă, testimoniu, teşcherea1, zapiscă. Are atestat de 12 clase. 2 diplomă, afiştat, impiu, eretic, incredul, <înv. şi pop.> netămător de Dumnezeu, ateist. Este un ateu convins, care neagă existenţa lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi. 2 adj. (despre doctrine, idei etc.) ateist, <înv.> ateistic. Nu îmbrăţişează doctrinele atee. atineesc, -eăscă adj. (înv.) v. Atenian, atineu s.m. (înv.) v. Atenian, atingătdr, -oăre adj. fig. (înv.) 1 (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) v. Bulversant. Duios. Emoţionant. Impresionant. înduioşător. Mişcător. Patetic. Pătrunzător. Răscolitor. Răvăşitor. Tulburător. Vibrant. 2 (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenibr) v. Batjocoritor. Injurios. Insultător. Jignitor. Ofensant. Ofensator. Sângeros. Tare. Vexant. Vexatoriu, atingătură s.f. (înv.) v. Atingere. Contact, atinge vb. III. 11 tr. (compl. indică fiinţe, părţi ale corpului, obiecte, suprafeţe ale acestora etc.) a tuşa. îl atinge pe umăr pentru a-lface atent. 2 refl. recipr. (despre fiinţe) a se frota. Este aşa mare aglomeraţie, încât oamenii se ating unii de alţii. 3 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl indică fiinţe) a ajunge, a izbi, a lovi, a nimeri, a ochi2, a pocni, a păli2, a picni, a tălăli, a tâlni. Glonţul l-a atins în picior. 4 tr. (compl. indică fiinţe) a bate, a lovi, a chelfani, a ciomăgi, a muştrului, a surchidi, a aranja, a cafti, a lămuri, a cetlui, a cosorî, a găbji, a hicăi, a meci3, a morări, a murseca, a percea, a şciupăi, a şperge, a şupi1, a târnosi2, a toroipăni, a tuji1, a tupăi, <înv.> a pozderi, a omeni, a jintui, a arcui, a şcoli, a îmblăti, a molitvi, a încărca, a articula, a căpăci, a căptuşi, a ferchezui, a jumuli, a măsura, a răfui, a regula, a scutura, a şterge, a turci, a ţesăla, a umfla, a aghesmui, a altoi2, a arde, a bărbieri, a blăni, a ciocni, a croi2, a dezmier-da, a freca, a încinge2, a mângâia, a mânji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a sorcovi, a târnui, a dărăci, a îmblăni, a muchia, a oteşi1, a ajusta, a apreta, a bubui, a buli, a cardi, a ghidona, a înflori, a însemna, a înşuruba, a lăcui, a mardi, a nasoli, a ofili, a pardosi, a pisa, a prelucra, a şifona, a tencui. Nu atinge câinele, că nu are nicio vină! 5 tr. (compl. indică ţeluri, scopuri, visuri etc.) a ajunge, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. După multe greutăţi, a reuşit să-şi atingă scopul. 6 refl. (înv.) v. Privi. Raporta. Referi. II fig. 1 refl. (despre somn; mai ales în constr. neg.) <£Lg.> a se lipi. Nu se atinge somnul de el. 2 tr. (compl. indică oameni; adesea constr. cu un circ. instr.) a arde, a împunge, a încolţi, a înghimpa, a înţepa, a muşca, a pişcă, a săgeta, a şfichiui. L-a atins cu vorbe usturătoare. 3 tr. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a aspersa, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost atins public, într-o emisiune televizată. 4 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale lor) a dăuna, a leza, a prejudicia, a vătăma, a lovi, a păgubi. Un comportament uşuratic a atins imaginea pe care cu greu şi-a construit-o. 5 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a atins pe toţi. 6 tr. (compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) a aminti, a arăta, a cita, a indica, a menţiona, a numi, a pomeni, a semnala. Autorul a atins în introducerea lucrării problemele principale ce urmau a fi tratate. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, atingere s.f. 11 contact, <înv.> atingătură, atinsătură, atinsură. Mătasea naturală este plăcută la atingere. 2 lovire, ochire, ochit1, <înv.> lovitură. Lunetistul are în vizor criminalul a cărui atingere se impune. II fig. 1 contact, legătură, tangenţă. Subliniază rezultatele unor cercetări anterioare, care au atingere cu tema în discuţie. 2 afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă),vorbe grele (v. vorbă), atac, lezare, ţigăneală. Atingerile din presă au demoralizat-o. 3 (rar) v. Afectare. Emoţionare. Impresionare. înduioşare. Mişcare. Pătrundere. Tulburare, atins, -ă adj. fig. (despre oameni) 1 afectat1, emoţionat, impresionat, înduioşat, mişcat, tulburat, înmuiat, muiat, tuşat. Atinsă de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. 2 insultat, jignit, ofensat, ultragiat, vexat, lezat, rănit2, lovit. Politicianul atins a dat o replică dură opozanţilor săi. 3 (fam.) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. 4 (psih.; fam.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Sărit2. Scrântit. Smintit, atinsătură s.f. (înv.) v. Atingere. Contact, atinsură s.f. (înv.) v. Atingere. Contact, atipicităte s.f. atipie. Atipicitatea comportamentului său contrariază pe mulţi. atipie s.f. atipicitate. atitudine s.f. 1 alură, port1, poză, poziţie, ţinută, postură, menţinere, staţiune, stare, turnură. Atitudinea corpului trebuie să fie dreaptă. 2 comportare, purtare, ţinută, postură, <înv.> pusoare, tarz, poziţie. Este adesea criticat pentru o atitudine prea categorică. atlant 3 comportare, gest, purtare. Este plăcut impresionat de atitudinea tânărului care a cedat locul său din autobuz unei persoane vârstnice. atlănt1 s.m. {arhit.) telamon. Atlantul este utilizat mai ales ca element de susţinere. atlănt2 s.n. (geogr.; înv.) v. Atlas. Atlas geografic. atlas s.n. igeogr.; şi atlas geografic) <înv.> atlant. Caută pe harta Austriei din atlas câteva localităţi turistice. atletică uşoară s.f. (sport) atletism. Atletica uşoară cuprinde mai multe probe. atletism s.n. (sport) atletică uşoară, atmân s.m. (relig.; în opoz. cu „trup”) duh, spirit, suflet, <înv.> sufleţie. Atmanul este de esenţă divină şi nemuritor. atmidometru s.n. (tehn., biol.) atmometru. Atmidometrul măsoară cantitatea de lichid evaporat de o plantă în atmosferă, într-un timp dat. atmometru s.n. (tehn., biol.) atmidometru. atmosferă s.f. 1 aer1, cer2, slavă, spaţiu, văzduh, zarişte, zări (v. zare), vineţie (v. vineţiu), luft, <înv.> sferă, undă, eter, tăria văzduhului (v. tărie), tărie. Ecologiştii duc o luptă susţinută pentru evitarea poluării atmosferei. 2 fig. (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambient, ambiental, anturaj, cerc, lume, mediu1, sferă, societate, aer1, cadru, climat, pepinieră, ocol. Lucrează într-o atmosferă benefică pentru formarea lui profesională. 3 (fiz.) atmosferă fizică = atmosferă normală, atmosferă standard; atmosferă normală = atmosferă fizică, atmosferă standard; atmosferă standard = atmosferă fizică, atmosferă normală. Atmosfera fizică este o unitate de măsură pentru presiune, egală cui,033 kg/cm2. atocma adv. (modal; înv.; urmat de determ în dat. sau introduse prin prep. „cu”, „ca”) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit. atodfd subst. (av.) statoreactor. Atodidul este un reactor cu flux continuu de gaze, folosit pentru propulsia unor avioane supersonice. at6l s.m; (biol, geomorf)bdx\trdi coraligenă, recif, recif coralier inelar. Atolul este format din schelete de corali şi aluviuni. atdm marcat s.m. (fiz.) indicator radioactiv, trasor. Atomul marcat permite urmărirea indirectă a circulaţiei izotopului radioactiv într-un sistem oarecare. atomic, -a adj. (filos., fiz.) <înv.> atomistic. Teoria atomică susţine că matetia nu este divizibilă la infinit. atomi'sm s.n .{filos.) atomistică (v, atomistic). Reprezentanţii aţomismului susţin tâ materia este discontinuă şi că este rezultatul unor combinaţii spontane şi întâmplătoare de atomi. Părinţii aţomismului au fost Leucip şi Democrit. atomist, -ă adj. (filos., fiz.) <înv.> atomistic. Doctrina atomistă a fost formulată încă din Antichitate. atomistic, -ă s.f., adj. I s.f. (filos.) atomism. II adj. (filos., fiz.; înv.) 1 v. Atomic. 2 v. Atomist. atomiza vb. I. tr. (tehn.; compl. indică lichide) a pulveriza. Aparatul atomizează un parfum plăcut în încăpere. atomizat6r s.n. (tehn.) atomizor,pulverizator, spray, vaporizator, <înv.> stropitor, pompă1. atomizor s.n. (tehn.) atomizator,pulverizator, spray, vaporizator, <înv.> stropitor pompă1. Şi-a cumpărat un atomippr de ultimă generaţie pentru pulverizarea parfumului în camere. atdn, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre ţesuturi musculare) atonic. Ţesutul aton este lipsit de vitalitate. 2 (gram.; despre vocale, silabe, cuvinte) neaccentuat. Vocalele atone nu poartă accent. atonăl, -ă adj. (muz.; despre compoziţii muzicale) dodecafonic, dodecafonist. Compoziţiile atonale au fost iniţiate, la începutul sec. al XX-lea de Arnold Schdnberg. atonic, -ă adj. (med., med. vet.) 1 (despre ţesuturi musculare) aton. 2 (despre boli, medicamente sau despre efectele lor) <înv.> slăbitor. Suferă de nevroză atonică. atonie s.f. (med., med. vet.) flaciditate, moleşeală, sfârşeală, slăbiciune, moliciune, şubrezeală, fleşcăială, <înv. şi reg.> topiciune, molăiaţă, zălezitură, <înv.> moleaţă, moleşitură. Atonia i se manifesta tot mai accentuat. atotbiruitor, -oăre adj., s.m. art. 1 adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor, despre forţă, natură, viaţă etc.) triumfător. S-a remarcat ca un luptător atotbiruitor. Dragostea atotbiruitoare i-a împlinit visul Poetul a cântat tinereţea atotbiruitoare. Lumina adevărului este atotbiruitoare. 2 s.m. art. (Atotbiruitorul; relig.; nm.pr.) Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (\. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuie-torul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Atotbiruitorul care a dat naştere cerului şi pământului. Atotcunoscătdrul s.m. art. (relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v;fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuie-torul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. Atotcuprinzătorul s.m. art. (relig.; nm.pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie),Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul {vrsânt^, Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Deşpuie-torul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (y' părinte), Straşnicul (v. straşnic); Tatăl Luminilor (v. tată); Tvoreţ, -Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecmic^Zeu, Promitie. Atotînţelegătorul s.m.art. (relig.; nm*pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg),Dbrim-tatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, 133 | Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuie-torul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. atotprezent, -ă adj. (înv.) v. Omniprezent, atotprezenţă s.f. (înv.) v. Omniprezenţă, atotputere s.f. (înv.) v. Atotputernicie. Omnipotenţă. atotputernic -ă adj., s.m. art. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) omnipotent, prepotent, artitor, putemicos, <înv.> preaputemic, preaputincios, suveran. Se crede atotputernic, dar nu e decât un biet om. Puterea cuvântului este atotputernică. 2 (despre Dumnezeu) mare1. Bun este Dumnezeu şi atotputernic! II s.m. art. (Atotputernicul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. atotputernicie s.f. omnipotenţă, prepotenţă, <înv. şi pop.> putere, <înv.> atotputere, atotputinţă, despuietură, preapu-ternicie, puternicie. îi este teamă de atotputernicia lui Dumnezeu. atotputmţă s.f. (înv.) v. Atotputernicie. Omnipotenţă. Atotrăbdătorul s.m. art. (relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. Vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. atotştiutor, -oâre adj., s.m. art. 1 adj. (despre oameni) omniscient, <înv.> preavăzător. E un erudit, o persoană atotştiutoare. 2 s.m. art. (Atotştiutorul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etem), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), <\ivr.> Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. Atotţiitorul s.m. art. (relig.; înv.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul(v. atotvăzâtor). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul Atotvoitorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etem). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputemicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). atotvăzâtor, -oare adj., s.m. art. 1 adj. (despre oameni) <înv.> preavăzător. Mama este o pentru copilul ei o persoană atotvăză-toare. 2 s.m. art. (Atotvăzătorul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. Atotvoitorul s.m. art. (relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul Atotziditorul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. Atotziditorul s.m. art. (relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. atoxic, -ă adj. (despre substanţe, materiale, plante, medicamente etc.) 1 neotrăvitor. Vopselele pe bază de apă sunt atoxice. 2 inofensiv, nevătămător. I s-a recomandat un complex de elemente nutritive atoxice. atrabilâr, -ă adj. (livr.) 1 (despre oameni) v. Galeş. Melancolic. Trist. 2 (despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. atrabi'lă s.f. 1 (biol.) bilă neagră. Se crede că atrabila provoacă melancolia. 2 (psih.) ipohondrie, nosofobie, ipocondrism, năuceală. Atrabila este caracterizată prin teama exagerată şi obsesivă de boli. 3 (livr.) v. Melancolie. Tristeţe, atrabiliâr, -ă adj. (livr.) 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Abrutizat. Agresiv. Bătăios. Brutal. Clastic. Coleric. Impulsiv. Incontinent. Iute. Nemăsurat. Nestăpânit. Violent. 2 (despre oameni sau despre firea lor) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. atractiv, -ă adj. 11 (despre elemente ale naturii, obiecte etc.) atrăgător, plăcut, ataşant, atracţios. Piesajul subacvatic este foarte atractiv. 2 (despre spaţii din natură, medii ambientale etc.) agreabil, frumos, plăcut, prietenos. Un parc cu multe flori este un mediu atractiv pentru oricine. 3 (despre locuri, peisaje etc.) atrăgător, îmbietor, plăcut, primitor. A vizitat meleaguri atractive. II fig. (despre preţuri) decent, cumsecade. Mărfurile au uneori preţuri atractive. atractivităte s.f. atracţiozitate. A asistat la un spectacol de circ de o mare atractivitate. atracţie s.f. 11 (fiz.) atracţie^universală = gravitaţie, gravitaţie universală, gravitate. Atracţia universală este proprietatea tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc. 2 (fiz.) atracţie capilară = capilari-tate. Datorită atracţiei capilare, lichidele pot urca sau coborî în tuburi foarte subţiri. 3 (chim.; înv.) atracţie electivă = <înv.> afinitate electivă. Atracţia electivă este proprietatea unui corp simplu de a descompune un corp compus pentru a se uni cu unul dintre elementele lui componente. I11 ademenire, amăgire, ispită, ispitire, momire, seducere, seducţie, tentaţie, momitură, <înv. şi reg.> sminteală, ademană, ademenea-lă, <înv.> blaznă, celuire, celuitură, iscuşenie, ispiteală, ispitină, ispititură, înfrângere, năpastă, săblaznă, nadă1, aromeală, aromire, înfrângere. Oferta de vacanţă este doar o atracţie. 2 farmec, dezmierdare, prestigiu, miraj. Parisul are o atracţie deosebită pentru artişti. 3 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are atracţie pentru teatru. 4 fascinaţie, magnetism. Atracţia muzicii este de necontestat. atracţios, -oâsă adj. (rar; despre elemente ale naturii, obiecte etc.) v. Atractiv. Atrăgător. Plăcut. atracţiozităte s.f. (rar) v. Atractivitate. atrâgevb. III. tr. 1 (compl. indică fiinţe) a ademeni, a amăgi, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, a îmbăgiua, <înv.> a aiepta2, a celui, a iscusi, a încelui, a năpăstui, a opăci, a trage, a îmbia, a orbi, a apuca, a aromi, a înfrânge, a iordăni. îl atrage cu perspectiva unui profit mare pentru a-l determina să intre în afacere. 2 (compl. indică oameni) a amăgi, a captiva, a delecta, a desfata, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a slăvi, <înv.> a năluci, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a atras pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 3 (despre idei, evenimente, mişcări sociale etc.) a cuprinde. Mişcările de stradă au atras tot oraşul. 4 (compl. indică atenţia, privirea etc. cuiva) a lovi. Culorile vii ale tabloului i-au atras privirea. Ţinuta lui i-a atras atenţia. atrâpă s.f. (fran.) 1 v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengă- rie. 2 v. Pericol. Primejdie. 3 (tehn:) v. Mul2. Mulaj. atrăgător, -oâre adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, creaţii, însuşiri etc. ale oamenilor) ademenitor, ispititor, îmbietor, seducător, tentant, chemător, surâzător. Perspectiva unui doctorat în SUA i se pare atrăgătoare. 2 (despre oameni sau despre înfăţişarea lor) seducător, amabil, nurliu, pempant, lipicios. Este un bărbat atrăgător. Are un chip atrăgător. 3 (despre elemente ale naturii, obiecte etc.) atractiv, plăcut, ataşant, atracţios. 4 (despre spaţii din natură, medii ambientale etc.) agreabil, atractiv, frumos, plăcut, prietenos. Un parc cu multe flori este un mediu atrăgător pentru oricine. 5 (despre locuri, peisaje etc.) atractiv, îmbietor, plăcut, primitor. A vizitat meleaguri atrăgătoare. 6 (despre glas, sunete, melodii etc.) agreabil, frumos, melodios, plăcut, suav, fain, dulce. Are o voce atrăgătoare. 7 (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, excitant, excitator, ispititor, îmbietor, seducător, sexy, tentant, mişto, sexos, apetisant, picant, bun. Astfel îmbrăcată, este o femeie atrăgătoare. atrepsi'e s.f. (med.) <înv. şi reg.> zălezit1, socote. Atrepsia se manifestă la sugarii hrăniţi artificial. atribui vb. IV. tr. 1 <înv. şi reg.> a socoti. îi atribuie nejustificat această faptă. 2 (compl. indică premii, distincţii, titluri etc.) a acorda, a conferi, a da2, a decerna, <înv.> a deferi, a hărăzi, a adjudeca. Le-a atribuit medaliile într-un cadru festiv. 3 (compl. indică obiecte, terenuri, sume de bani etc.) a da2, a distribui, a împărţi, a repartiza. Primăria a atribuit sinistraţilor locuri de casă. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică rezultate sau efecte plăcute, utile etc.) a conferi, a da2, a oferi. Rochia de seară îi atribuie eleganţă. atribuire s.f. 1 acordare, conferire, decernare. Atribuirea medaliei a însemnat mult pentru el. 2 distribuire, împărţire, repartizare. Atribuirea unor locuri de casă cetăţenilor expropriaţi este un gest reparatoriu. atribuit, -ă adj. (despre premii, distincţii, titluri etc.) acordat, conferit, dat2, decernat, <înv.> deferit. Medalia atribuită i-a facilitat promovarea. atribut s.n. 1 calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însuşietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este un atribut al civilizaţiei. 2 apelativ, calificativ, nume. Palatului i se potriveşte atributul „mirific”. 3 (concr.; rar) v. Emblemă. Simbol. 4 (stil.; rar; mai ales cu determ. care indică felul, rolul etc.) v. Epitet, atribuţie s.f. îndatorire, rol1, rost, sarcină, <înv.> meslehet. Atribuţia bonei este să plimbe copilul în fiecare zi. 135 | atriotomîe s.f. {chir.) auriculotomie. Atrio-tomia permite accesul în cavitatea atrială corespunzătoare. atristă vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra, atriţiune s.f. (tehn.) abrazare, abraziune. Corpul metalic a fost prelucrat prin atriţiune. âtriu s.n. (anat.) auricul, <înv.> ureche, urechea-inimii (v. ureche), urechiuşă, urechi-uţă. Atriul este un compartiment superior al inimii. atroce adj. invar, (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări etc. ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) crunt, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot atroce. Fapta sa este atroce. atrocităte s.f. animalitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cum-pliciune, cumplire, fară-de-omenie, fară-ome-nire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru atrocitatea lor. atrofia vb. I. refl. 1 (med., med. vet.; despre ţesuturi şi organe) a degenera, <înv. şi pop.> a seca, a se usca. I s-au atrofiat muşchii. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) a se chirci, a degenera, a se închirci, a se pipernici, a se zgârci2, a se pitici, a se sfriji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a scădea, a se izini, a se micicula, a se prizări, a se şiştăvi, a se târcăvi, <înv.> a se zârni. Plantele s-au atrofiat din cauza secetei. . atrofiat, -ă adj. 1 (med., med. vet; despre ţesuturi şi organe) degenerat, uscat2, <înv. şi reg.> sec. Nu-şi mai poate folosi piciorul din cauza muşchiului atrofiat 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, plăpând, pricăjit, prizărit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, boală uscată. 2 chircire, degenerare, închircire, pipernicire, coz, tronf. Atuul taie toate cărţile. atunci adv. (cu val. de conj. coord. concl.) aşadar, dar1, deci, şi, or, apoi, <înv.) utrinde, a ojiji. Femeia aţâţă focul pentru ca mâncarea să fiarbă mai repede. 2 (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a excita, a incita, a instiga, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, a sumuţa, a zădărî, a scorni, a asmuţi, a incendia, a monta, a răscoli, a îmbârli-ga. Hotărârile abuzive au aţâţat populaţia. 3 (compl. indică mai ales câini) a asmuţi, a hărţui, a întărâta, a provoca, a stârni, a sumuţa, a zădărî, <înv. şi reg.) a slobozi, a aprinde, a incita, a întărâta, a răscoli, a trezi. Cartea îi aţâţă imaginaţia. 3 (compl. indică manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a deştepta, a produce, a provoca, a solicita, a stârni, a suscita, a trezi, sumuţat1, întărâtăciune, întărâtătură. Hăitaşii se ocupă şi cu aţâţarea câinilor. 4 (fiziol.; pop.) v. Activare. Excitare. Excitaţie. Stimulare, aţâţât, -ă adj. 1 (despre oameni, colectivităţi etc.) incitat, instigat, întărâtat, provocat, stârnit, concitat, zădărât, sumuţat2, hărăţit. Câinii aţâţaţi nu se mai opresc din lătrat. 3 (fiziol.; pop.; despre funcţii, organe etc.) v. Excitat, aţâţător, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. agitator, incitator, instigator, provocator, tulburător, provocant. Tânăra are un mers aţâţător. îi aruncă priviri aţâţătoare. 3 adj. (despre situaţii, manifestări, factori etc.) excitant, excitator, excitativ, pofticios, <înv.) nostim, aprinzător. Cozonacii calzi emanau o aromă aţâţătoare. aţică s.f. aţişoară, aţucă. Coase bluza cu aţică. aţifelnic s.n. (chim.; înv.) v. Acid carbolic. Acid fenic. Fenol. aţintâ vb. I. (reg.) I tr. 1 (compl indică fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) v. Aţinti. Fixa. Ţinti. Ţintui. 2 (compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Ochi2. Ţinti. Viza2. II intr. fig. (despre oameni) v. Aspira. Aţinti. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Ţinti. Urmări. Visa. Viza2. aţintăre s.f. (reg.) v. Aţintire. aţintât, -ă adj. (reg.; despre ochi, privire) v. Aţintit. Fixat2. Sticlos. Ţintit. Ţintitor. Ţintuit. aţinti vb. IV. 11 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) a fixa, a ţinti, a ţintui, a stâlpi, a aţinta. Este modest, nu aţinteşte la onoruri. Aţinteşte să exceleze în artele plastice. aţintire s.f. stâlpit, aţintat, pironit. Rămâne cu ochii aţintiţi asupra tabloului. aţipeâlăsf. 'aromeală, aromire, aţipire, dormitare, moţăială, moţăire, moţăit, moţă-itură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşea-lă, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, som-noroşie, somnoşare. Un zgomot de sticlă spartă l-a trezit din aţipeală. aţipi vb. IV. intr. (despre fiinţe) a aromi, a dormita, a moţăi, a picoti, a piroti, a somnola, a somnora, a ajumi, a amiji, a chircoti, a clipoci2, a cucăi, a mătăli, a mocăi, a mocota, a ochi2, a picura, a pircoti, a se pocăi1, a ştiulbica, <înv.> a apesti. Obosit, a aţipit în şezlong. aţipire s.f. aromeală, aromire, aţipeală, dormitare, moţăială, moţăire, moţăit, moţă-itură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşea-lă, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, som-noroşie, somnoşare. aţipit, -ă adj. (despre fiinţe) aromit, <înv.> apestit. Priveşte îndelung faţa femeii aţipite. aţişoâră s.f. aţică, aţucă. aţos, -oâsă adj. I (despre plante, despre cojile unor fructe, despre păstăile unor plante etc.) fibros, teios, ştiros, înteioşat. Păstăile sunt cam aţoase. II fig. (fam.; despre oameni) 1 v. Arţăgos. Băţos. Certăreţ Clonţos. Colţos. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. Ţăndăros. 2 v. Băţos. Fudul. Grandoman. Infatuat. împăunat. închipuit. încrezut, înfumurat. îngâmfat. înţepat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Pieptos. Prezumţios. Scrobit2. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. aţucă s.f. aţică, aţişoară. au1 adv. interog. (în replici interog., exprimând îndoiala, nedumerirea, nesiguranţa faţă de afirmaţia cuiva; astăzi rar) v. Oare? Poate? Sau? au2 conj. coord. disj. (în corelaţie cu sine însuşi sau cu „fie”, „ori”, „sau”, introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie; înv. şi reg.) v. De1. Fie1. Ori. Sau. au3 interj, (exprimă durere, suferinţă, deznă-dejdei mâhnire, amărăciune) a1!, ah!, aoleu!, e2!, ei!, i2!, o!, of!, uf!, vai!, îleu!, mache!, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! Au, tare mă mai doare spatele! -Ce ai? Eşti supărat? -Aul Nu mă mai întreba. âuă s.f. (bot.; înv.) v. Strugure, aubâdă s.f. (muz.) albadă, alboradă. Aubada este inspirată din folclorul muzical iberic. audâce adj. invar, (latin.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos, îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz, audâcie s.f. (latin.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. audia vb. I. tr. 1 (compl. indică conferinţe, cursuri, concerte etc.) a asculta, a urmări. Audiază interesat cursurile de istoria artei. 2 (jur.; compl. indică martori) a asculta. Audiază martorul în cadrul procesului de divorţ. audient, -ă s.m., s.f. 1 (înv.) v. Ascultător. Auditor. 2 (arg.) v. Tăinuitor. audienţă s.f. 1 (concr.) ascultători (v. ascultător), asistenţă, auditoriu, lume, public. Audienţa îl întâmpină pe solist cu ropote de aplauze. Se adresează, de la tribuna instalată în piaţa centrală a oraşului, unei audienţe numeroase. 2 reuşită, succes. Vedeta a fost emoţionată de o asemenea audienţă la festival. audiere s.f. ascultare. Audierea unor cursuri de istoria artei îi completează cunoştinţele. audiobook [audio'buic] s.n. (engl.) v. Carte audio. audiocasetă s.f. (electron.) casetă audio. A împrumutat o audiocasetă cu muzică grecească de la un coleg de serviciu. audiometric, -ă adj. (med.) acumetric. Aparatele audiometrice măsoară acuitatea auditivă. audiometrîe s.f. (med.) acumetrie. Audiome-tria se face cu acumetrul. audiometru s.n. (med.) acumetru. Cu ajutorul audiometrului se explorează şi se măsoară acuitatea auditivă. audiovizi'v, -ă adj. (înv.; despre mijloace de comunicare şi de informare) v. Audiovizual, audiovizuâl, -ă adj. (despre mijloace de comunicare şi de informare) <înv.> audioviziv. auditor, -oâre s.m., s.f. ascultător, <înv.> audient, auzitor. în sala de conferinţe sunt mulţi auditori. auditoriu s.n. ascultători (v. ascultător), asistenţă, audienţă, lume, public. Auditoriul îl întâmpină pe solist cu ropote de aplauze. audiţie colorată s.f. (psih.) sinopsie. Audiţia colorată la unele persoane este legată de auzirea unor anumite sunete. auftăct s.n. (muz.) anacruză. Auftactul este plasat la începutul unei compoziţii muzicale. augmentă vb. I. tr. (livr.) 1 v. Mări. Multiplica. Spori1. 2 v. Creşte. Mări. Spori1, augmentâre s.f. 1 (muz.) augmentaţie. Augmentarea se produce în repetarea unei teme sau a unui motiv. 2 (livr.) v. Mărire. Multiplicare. Sporire. 3 (livr.) v. Creştere. Mărire. Sporire. augmentâţie s.f. 1 (muz.) augmentare. 2 (livr.) v. Creştere. Mărire. Sporire, augur s.n. 1 (în Antic.) auspiciu. Augurele nu erau favorabile începerii războiului. 2 (livr.; cu determ. „bun” sau „rău”, care indică natura prevestirii) v. Piază. Prevestire. Semn. augurâ vb. I. tr. (livr.) 1 (compl. indică semne, evenimente etc.) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Vaticina. Vesti. 2 (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică urări, salutări) v. Dori. Pofti. Ura2, augurâre s.f. (livr.) v. Urare. Urat. augurât s.n. fig. (în Antic.) oracol, predicţie, prevestire, previziune, prezicere, profeţie, prorocie, prorocire, vaticinaţie, vaticiniu. Auguratul preotesei templului s-a adeverit. 1136 august1 s.m. invar., adj. gustar, măsălar, secerar, gust1, răpciune. Luna august este a opta lună a anului. august2, -ă adj. 11 (livr.; ca epitet acordat monarhilor sau membrilor familiilor princiare) v. Preamărit. Preaslăvit. Slăvit. 2 (rar) v. Imperial. împărătesc. II fig. (rar; despre peisaje, privelişti etc.) v. Grandios. Impresionant Impunător. Maiestuos. Măreţ. Splendid. Superb. augustul s.m., adj. (relig.; la catolici) augus-tinian. Ordinul augustin urmează regulile Sfântului Augustin. augustiniân s.m., adj. (relig.; la catolici) augustin. âulă s.f. (în Ev. Med.; înv.) v. Curte. Palat, aulmâ vb. I. tr. (înv.) 1 (despre animale) v. Adulmeca. Mirosi. 2 fig. (compl. indică acţiuni, fapte viitoare, întâmplări despre care nu se poate afla încă în mod direct) v. Anticipa. Intui. Mirosi. Presimţi. Simţi, aur s.n. 11 roşeaţă, roşitură. Aurul este un metal preţios. 2 (art. aurul) medalie de aur. Gimnasta din România a luat aurul la bârnă. II fig. 1 avere, avut1, avuţie, bogăţie, bun, mijloace (v. mijloc), situaţie, stare, cheag, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva aur pentru a face şi acţiuni caritabile. 2 aur negru = a (geol.) cărbune. Aurul negru este o rocă folosită drept combustibil şi ca materie primă în industria chimică, în metalurgie etc.; b (chim.) bitumine lichide, petrol, ţiţei. Aurul negru este sursa principală pentru combustibilul energetic lichid’; (silv.) aur verde = codru, pădure. Aurul verde al planetei este protejat prin legi drastice. aură vb. I. tr. (tehn., a. plast.; rar; compl indică obiecte din metal, din lemn etc.) v. Auri. Polei3. Sufla. aurâr s.m. 1 <înv.> zlătar, cuiungiu. Aurarii sunt ţiganii rudari care prelucrează şi vând aur. 2 bijutier, giuvaiergiu, <înv. şi pop.> argintar, <înv.> orfaurar. Cunoaşte un aurar bun, care îi poate repara lanţul. 3 (miner.; în trecut) <în trecut> băieş. Aurarii extrăgeau aur din nisipul râurilor. aurăriţă s.f. (bot; reg.) v. Splină. Splină-de-aur (Chrysosplenium alternifolium). aurâş s.n. (pop.) aurel, aurică. A găsit în nisipul râului ceva auraş. aurât1 s.n. (tehn., a. plast.; înv.) v. Aurire. Aurit1. Poleire. Poleit1. Suflare. aurât2, -ă adj., s.f. I adj. (tehn.; rar; despre obiecte din metal, din lemn etc.) v. Aurit2. Poleit2. Suflat2. II s.f. (bot.; reg.) 1 v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufănică. Tufăniţă (Chrysanthemum indicum). 2 v. Margaretă (Chrysanthemum leucanthemum). 3 v. Roma-niţă-mare (Anthemis nobilis). âură s.f. 1 (mai ales în pictura bisericească) aureolă, halo, nimb, <înv. şi pop.> lumină, <înv.> luminat1. Sfânta din icoană are chipul înconjurat de o aură. 2 (meteor.; rar) v. Adiere. Boare. Zefir. aurăreâsă s.f. aurăriţă, zlătăreasă. Aurăreasa este negustoreasă de bijuterii. 137| autoadeziv aurărie s.f. (colect.) aurărime. A depus într-un seif, la bancă, aurăria familiei. aurărime s.f. (colect.; rar) v. Aurărie, aurăriţă s.f. aurăreasă, zlătăreasă. aureălă s.f. (tehn., a plast.; pop.) v. Aurire. Aurit1. Poleire. Poleit1. Suflare, aurâl s.n., adj. (pop.) 1 s.n. auraş, aurică. 2 adj. (mai ales despre obiecte) v. Auriu, aureolă vb. I. tr. 1 (compl. indică mai ales chipuri reprezentate pictural) a nimba. Pictorul aureolează chipul lui Iisus. 2 fig. (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a apoteoza, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi aureoleze eroii. aureolat -ă adj. (despre chipuri reprezentate pictural) nimbat. Priveşte atent chipul aureolat al sfântului pictat pe zidul mănăstirii. auredlă s.f. 1 (mai ales în pictura bisericească) aură, halo, nimb, <înv. şi pop.> lumină, <înv.> luminat1.2 fig. celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, reputaţie, strălucire, lucire. Publicarea cărţii i-a adus aureola în lumea autorilor de romane SF. auri vb. IV. tr. (tehn., a. plast.; compl. indică obiecte din metal, din lemn etc.) a polei3, a sufla, a aura, <înv. şi pop.> a spoi, a înauri, a întrauri, a pocosti, a şicui. Sculptorul aureşte o statuie. Turlele bisericii sunt aurite. aurică s.f. (reg.) I v. Auraş. Aurel. II (bot.) 1 v. Răcovină (Stellaria media). 2 v. Scânte-ioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). auricul s.n. (anat.) atriu, <înv.> ureche, urechea-inimii (v. ureche), urechiuşă, urechi-uţă. Auriculul este un compartiment superior al inimii. auri'culă s.f. (anat.) pavilion auricular, pavilionul urechii (v. pavilion), ureche, pâlnie, scoica urechii (v. scoică), auz, ascultătoare (v. ascultător). îi şopteşte ceva la auriculă. auriculotomie s.f. (chir.) atriotomie. Auricu-lotomia permite accesul în cavitatea atrială. aurifer, -ă adj. (despre terenuri, roci, cursuri de ape) <înv.> auros. Minereul aurifer este zdrobit cu ajutorul unor utilaje speciale. auripigment s.m. (chim.) orpiment, <înv.> iarba-băii (v. iarbă), rismă galbenă (v. rismă2). Auripigmentul sefobseşte ca vopsea în pictură. aurire s.f. (tehn., a. plast.) aurit1, poleire, poleit1, suflare, poleitură, suflat1, aureală, întraurire, spoire, spoit1, <înv.> aurat1. Sculptorul a terminat aurirea statuii. aurit1 s.n. (tehn., a. plast.) aurire, poleire, poleit1, suflare, poleitură, suflat1, aureală, întraurire, spoire, spoit1, <înv.> aurat1. aurit2, -ă adj. 11 (tehn., a. plast.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) poleit2, suflat2, aurat2, înaurit, întraurit, spoit2, pocostit,poligit,şicuit Turlele aurite ale bisericii strălucesc orbitor în lumina soarelui. 2 (pop.; mai ales despre obiecte) v. Auriu. II fig. falnic, glorios, strălucit. Prevede ţârii sale un viitor aurit. auriu, -ie adj. (mai ales despre obiecte) aurel, aurit2, <înv.> auros. Merele încep să se coacă, devin aurii. auroră s.f. (astron.) crepuscul, zori1, <înv. şi pop.> murg1, albul zilei (v. alb), faptul zilei (v.fapt), zare, <înv. şi reg.> murgeală, zorilă, <înv.> mânecat, mânecuş. I-a prins aurora la malul mării. auros, -oăsă adj. (înv.) 1 (mai ales despre obiecte) v. Auriu. 2 (despre terenuri, roci, cursuri de ape) v. Aurifer, auroterapie s.f. (med.) crisoterapie. în auroterapie sunt folosite unele săruri de aur. auscultă vb. I. tr. (med., med. vet.; compl. indică zgomotele inimii sau ale plămânilor) a asculta. Medicul auscultă bolnavul cu stetoscopul. auscultăre s.f. (med., med. vet.) ascultare, auscultaţie. Auscultarea bătăilor inimii se face cu stetoscopul. auscultaţie s.f. (med., med. vet.) ascultare, auscultare. auspiciu s.n. 11 (în Antic.) augur. Auspiciile nu erau favorabile începerii războiului. II fig. 1 (la pl auspicii) premise (v. premisă). Dezbaterile au început sub cele mai bune auspicii. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. ,,sub,T) egidă, oblăduire, ocrotire, patronaj, protecţie, sprijin. Gramatica limbii române a apărut sub auspiciul Academiei. auster, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre viaţă sau despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţă etc.) sever2, sobru, aspru, spartan. Sportivii de performanţă duc o viaţă austeră şi disciplinată. 2 (despre însuşiri ale lucrurilor, despre conturul, forma, aspectul unor obiecte, construcţii etc. sau despre limba, stilul unor opere literare) grav, sevei2, sobru, aspru, uscat2. Catedrala are o frumuseţe austeră. Este atras de arhitectura austeră a mănăstirii. Scriitorul german a fost tradus într-un stil auster. 3 fig. (despre meniuri, mese, hrană etc.) frugal, simplu, uşor2. Au preferat un meniu auster, dar rafinat II adv. (modal) nesofisticat, simplu, sobru. Se îmbracă auster. austeritate s.f. 1 severitate, sobrietate. Austeritatea vieţii monahale este greu de înţeles pentru laici. 2 gravitate, rigorism, severitate, sobrietate, asprime. Austeritatea catedralei este impresionantă. austral, -ă adj. (geogr.; în opoz. cu „boreal”, „nordic”, „septentrional7) meridional, sudic. Emisfera australă se află la sud de ecuator. austriâc, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> austrian. Austriecii au un turism bine dezvoltat. 2 adj. <înv.> austrian, austriecesc. Şniţelul este specific bucătăriei austriece. austrian, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Austriac. 2 adj. v. Austriac, austriecesc, -eăscă adj. (înv.) v. Austriac, austru s.n. 1 (meteor.) sărăcilă, traistă-goală, vântul austrului (v. vânt), vântul negru (v. vânt). Austrul bate dinspre sud-vest, în Banat, Oltenia şi Muntenia. 2 (geogr.; înv.) v. Miazăzi. Sud1. auş s.m. (înv. şi reg.) 1 v. Bătrân. Moş. Moşneag. 2 v. Bunic. Tată-mare. 3 v. Unchi. 4 v. Străbun. Străbunic. Strămoş. auşel s.m. (omit.) 1 (şi auşel-cu-cap-galben, auşel-de-iarnâ, auşel-de-vară) Regulus cristatus; găinuşă, ochiul-boului (v. ochi1), tartalac. 2 (şi auşel-rusesc) Aegithalus pendu-linus; boicuş, piţigoi-pungaş. 3 auşel-băr-bos = auşel-de-stuf = Panurus biarmicus rusicus; piţigoi-bărbos, piţigoi-de-stuf, piţi-goi-mustăcios, piţigoi-perciunat. autentic, -ă adj. 11 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescor-nit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii autentice ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. 2 (despre opere de artă, creaţii artistice etc.) adevărat, curat, nefalsificat, original, veritabil, pur2. Tânărul interpret are în repertoriul său numai folclor autentic. 3 (despre acte sau despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) original. Acest tablou este un Grigorescu autentic. 4 (despre metale, materiale etc.) bun, curat, veritabil, patent2. Lucrează cu aur autentic, nu cu imitaţii. 5 (jur.; despre acte, tratate, acţiuni juridice, alegeri) valabil, valid. Notarul verifică dacă actul este autentic. 6 (în opoz. cu „fals”; despre măsuri, greutăţi etc.) drept, veritabil. Pentru verificarea greutăţii mărfurilor se folosesc măsuri autentice. 7 (despre oameni, port, tradiţii etc.) adevărat, curat, neaoş, veritabil, pur2, get-beget, sadea, lişteav, <înv.> fireş. Poartă un costum ţărănesc autentic. II (despre oameni) drept, real, sigur, veridic, veritabil. Se comportă ca un succesor autentic la şefia partidului. autenticităte s.f. 1 adevăr, exactitate, exactitudine, justeţe, veridicitate. Avocatul verifică autenticitatea relatărilor martorului. 2 originalitate. Specialiştii se îndoiesc de autenticitatea picturii. 3 (jur.) valabilitate, validitate. Notarul trebuie să verifice autenticitatea testamentului. autentifică vb. 1.1 tr. (jur.; compl. indică acte, copii, documente etc.) a legaliza, <înv. şi pop.> a întări, <înv. şi reg.> a vidima, <înv.> a protocoli. Notarul autentifică testamentul. 2 refl. (inform.; despre utilizatorii intemetului) a se loga. Se autentifică pentru a putea avea acces la site-ul dorit. autentificăre s.f. (jur.) legalizare, autentificaţie, legalizaţie, <înv. şi pop.> întărire. Notarul a început autentificarea actelor. autentificăt, -ă adj. (jur.; despre acte, copii, documente etc.) legalizat, <înv. şi pop.> întărit. Testamentul autentificat nu va putea fi atacat uşor de urmaşii nemulţumiţi. autentificaţie s.f. (jur.; rar) v. Autentificare. Legalizare. autist, -ă adj. (psih.) autistic. Se crede că muzica are rol benefic în psihozele autiste. autistic, -ă adj. (psih.) autist. auto s.n. (transp.; fam.) v. Automobil. Maşină. autoacuzăre s.f. autoacuzaţie. Nu vrei să încetezi cu autoacuzările? autoacuzaţie s.f. (rar) v. Autoacuzare, autoadeziv, -ă adj., s.n. (tehn.) 1 adj. auto-colant. 2 s.n. autocolant, sticker. autoadministrare 1138 autoadministrare s.f. {econ., fin.) autoadministrase. S-au votat membrii pentru consiliul de autoadministrare publică locală. autoadministrâţie s.f. {econ., fin.) autoadministrare. autoadmirăre s.f. autoadmiraţie. autoadmirâţie s.f. autoadmirare. A căzut în autoadmiraţie. autoaglomerâre s.f. {ind. sider.) autoagluti-nare. Unii cărbuni pot fi brichetaţi fără lianţi prin autoaglomerare. autoaglutinăre s.f. {ind. sider.) autoaglomerare. autoamăgi vb. IV. refl. {despre oameni) a se autoiluziona. Se autoamăgeşte că mai poate recupera banii împrumutaţi. autoamăgi're s.f. autoiluzionare. Foloseşte autoamăgirea ca o arma împotriva deziluziilor. autoambulânţă s.f. {transp., med.) ambulanţă, autosalvare, autosanitară, salvare, sanitară (v. sanitar). A fost chemată autoam-bulanţa la locul accidentului. autoanalizâre s.f. autoanaliză. La interviu vor fi avute în vedere autoanalizarea şi autoaprecierea. autoanaliză s.f. 1 autoanalizare. 2 {psih.) autoobservare, autoobservaţie, introspectare, instrospecţie. Autoanaliza este analizarea propriei vieţi psihice. autoapărăre s.f. {sport) self-defense. autoatelier s.n. {mec.) autodepanare. Autoatelierul, folosit la depanare sau la reparaţii curente, este instalat pe un autovehicul. autobănd s.n. {transp.) autostradă, autodrum. La următoarea intersecţie iese de pe autoband. autobiciui vb. IV. refl. {relig.) a se autoflagela. Fanaticii religioşi se autobiciuiesc în public. autobiciuire s.f. {relig.) autoflagelare, autoflagelaţie. Unii credincioşi cred că li se iartă păcatele dacă practică autobiciurea. autoblindăt s.n. {transp., milit.) automobil blindat. Ofiţerul străbate zona de conflict într-un autoblindat. autobuz s.n. {transp.) bus, hărăbaie. A luat autobuzul până în centru. autocalculăre s.f. (fin.) autocalculaţie. A aflat din autocalcularea făcută ce impozite are de plătit. autocalculaţie s.f. {fin.) autocalculare. autocamion s.n. (transp.) camion. A închiriat un autocamion pentru a-şi transporta mobila la noua locuinţă. autocamionetă s.f. (transp.) camionetă. Autocamioneta transportă mobilă de dimensiuni mai mici. autocaracteriză vb. I. refl. (despre oameni) a se autodefini, a se caracteriza, a se defini. Se autocaracterizează veridic în memoriile scrise recent. autocărt s.n. (sport) autocarting. Autocartul este un sport practicat cu cartul. autocărting s.n. (sport) autocart. autocefăl, -ă adj. (bis.; despre biserici ortodoxe naţionale) independent, neatârnat. Biserica Ortodoxă Română este autocefală. autocefalie s.f. (bis.) independenţă, neatârnare. Autocefalia este un atribut al Bisericii Ortodoxe Române. autocisternă s.f. (transp.) cisternă. Autocisternele transportă lichide. autodavizâre s.f. (tehn.) autoetanşare. Autoclavizarea se face sub presiune în instalaţiile industriale prevăzute cu autoclave. autocolănt, -ă adj., s.n. (tehn.)J adj. autoadeziv. Majoritatea produselor din marile magazine au etichete autocolante. 2 s.n. autoadeziv, supraveghere, autocrator, samoderjeţ. Autocratul îşi foloseşte nelimitat puterile discreţionare. 2 adj. (despre regimuri politice, state etc.) absolutist, autocratic, despotic, dictatorial, samavolnic, satrapie, tiranic, <înv.> absolutistic, autocrato-ric, dictatoresc, dictatoric, tirănesc. Unele state autocrate au evoluat spre democraţie. autocrătic, -ă adj., adv. (polit.) 1 adj. (despre regimuri politice, state etc.) absolutist, autocrat, despotic, dictatorial, samavolnic, satrapie, tiranic, <înv.> absolutistic, autocratoric, dictatoresc, dictatoric, tirănesc. 2 adv. (modal) autocraticeşte, autocratoric. Mulţi regi au condus autocratic ţara. autocraticeşte adv. (modal; polit.; înv.) v. Autocratic. autocrâtor s.m. (polit.; înv.) v. Autocrat. Despot. Dictator. Potentat. Satrap. Tiran, autocratoric, -ă adj., adv. (polit.; înv.) 1 adj. (despre regimuri politice, state etc.) v. Absolutist. Autocrat. Autocratic. Despotic. Dictatorial. Samavolnic. Satrapie. Tiranic. 2 adv. (modal) v. Autocratic, autocratorîe s.f. (polit.; înv.) v. Absolutism. Autocraţie. Despotism. Tiranie, autocraţie s.f. (polit.) absolutism, despotism, tiranie, <înv.> autocratorie, despoţie, samoder-javie. în autocraţie dominaţia celui care conduce se manifestă nelimitat. autocromi'e s.f. (tipogr.) tipar autocrom. Prin autocromie se obţin reproduceri policrome. autodefini vb. IV. refl. (despre oameni) a se autocaracteriza, a se caracteriza, a se defini, autodemască vb. I. refl. (despre oameni) a se trăda, <înv.> a se arăta, a se demasca. S-a autodemascat printr-un gest necontrolat. autodemascăre s.f. trădare, demascare. Autodemascarea planurilor sale l-a făcut să intre în panică. autodepanare s.f. (mec.) autoatelier, autodescri'ere s.f. autodescripţie. Din autodescriere reiese că îi place muzica simfonică. autodescripţie s.f. autodescriere. autodesfiinţă vb. I. refl. (despre organe legislative, asociaţii, întreprinderi etc.) a se autodizolva. Parlamentul s-a autodesfiinţat. autodidact, -ă s.m., s.f. (pedag.) autodi-dacticist. Acest mare pictor a fost un autodidact. autodidacticîsm s.n. (pedag.) autoinstruire, autodidaxie. Şi-a lărgit cunoştinţele în domeniul tehnic prin autodidacticism. autodidactici'st, -ă s.m., s.f. (pedag.; rar) v. Autodidact. autodidaxie s.f. (pedag.; livr.) v. Autodidacticism. autodizolvă vb. I. refl. (despre organe legislative, asociaţii, întreprinderi etc.) a se autodesfiinţa. autodotă vb. I. refl. (despre întreprinderi, instituţii, asociaţii etc.) a se autoutila. Firma a făcut un credit bancar şi s-a autodotat. autodotăre s.f. autoutilare. Aparatura a fost achiziţionată prin autodotare. autodrezmă s.f. (ferov.) drezină autopropulsată. Este conducător pe o autodrezină. autodric s.n. (transp.) maşină mortuară. Sicriul este transportat la cimitir cu autodricul. autodrom s.n. (sport) motodrom. Autodro-mul este un teren special amenajat pentru cursele de automobile. autodrum s.n. (transp.; rar) v. Autoband. Autostradă. autodubă s.f. (transp.) dubă. Transportă cu autoduba obiectele mai fragile. autodubiţă s.f. (transp.) dubită. Şi-a cumpărat o autodubiţă pentru firmă. autoeducăre s.f. autoeducaţie. Renunţarea la unele vicii ţine de autoeducare. autoeducaţie s.f. autoeducare. autoetanşăre s.f. (tehn.) autoclavizare. autoexcităre s.f. autoexcitaţie. Filmele erotice sunt surse de autoexcitare. autoexcitaţie s.f. autoexcitare. autofecundăre s.f. (biol.; la unele plante hermafrodite şi la unele specii de animale inferioare) autofecundaţie, autogamie. autofecundăţie s.f. (biol; la unele plante hermafrodite şi la unele specii de animale inferioare) autofecundare, autogamie. autoflagela vb. I: refl. (relig.) a se autobiciui. Fanaticii religioşi se autoflagelează în public. autoflagelare s.f. (relig.) autobiciuire, autoflagelaţie. Unii credincioşi cred că li se iartă păcatele dacă practică autoflagelarea. autoflagelaţie s.f. (relig.) autobiciuire, autoflagelare. autofon,-ă adj. (despre instrumente muzicale) idiofon. Instrumentele autofone produc sunete prin punerea în vibraţie a propriului corp, fără intervenţia unei părţi auxiliare. autofreză s.f. (tehn.) freză autopropulsată. Cu autofreza se curăţă zăpada de pe şosele. 1391 autoritate autofurgon s.n. (transp.) furgon autopropulsat. Este şofer pe un autofurgon. autofurgonetă s.f. (transp.) motofurgonetă. Autofurgoneta este ofurgonetă autopropulsată. autogamie s.f. (biol.) 1 (la unele plante hermafrodite şi la unele specii de animale inferioare) autofecundare, autofecundaţie. 2 (la organismele monocelulare) pedogamie. Autogamia este contopirea a doi gameţi produşi de acelaşi organism. autogarâ vb. I. tr. (compl. indică vehicule) a gara, a parca. Autogareazâ maşina cu spatele. autogestionâre s.f. (fin.) autogestiune. Autogestionarea este soluţia cea mai bună pentru afacerea sa. autogestiune s.f. (fin.) autogestionare. autogi'r s.n. (av.) avion convertibil, conver-tiplan, convertoplan, rotoplan. Autogirul poate să decoleze şi să aterizeze vertical. autogrăf, -ă adj. (despre acte, documente, scrisori etc.) olograf. S-au găsit mai multe scrisori autografe ale poetului. autografi'sm s.n. (anat.) dermatografie. Autografismul este descrierea anatomică a pielii. autogravură s.f. (tipogr.) velografie. Prin autogravură se obţin tipare de artă asemănătoare cu cele obţinute prin fotogravură. autogrefă s.f. (chir.) autoplastie. Prin autogrefă se transferă un ţesut, un organ etc. în altă zonă a corpului aceluiaşi individ. autohton, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni, populaţii etc.) aborigen, băştinaş, entopic, indigen, neaoş, pământean, verna-cular, pământesc, truncuş, <înv.> pământenesc, ierliu. Multe populaţii autohtone americane au fost distruse de conchistadori. 2 s.m., s.f. aborigen, băştinaş, indigen, pământean, pământeancă, <înv. şi reg.> moşnean, moştean, moşneag, moştenitor, <înv.> moşneancă, ţăran. Autohtonii îşi păstrează tradiţiile nealterate. autohtonie s.f. autohtonism, autohtonitate. Autohtonia a fost o temă predilectă a scriitorilor paşoptişti. autohtonism s.n. autohtonie, autohtonitate. autohtonitâte s.f. autohtonie, autohtonism, autoiluzionă vb. I. refl. a se autoamăgi. Se autoiluzionează că mai poate recupera banii împrumutaţi. autoiluzionâre s.f. autoamăgire. Foloseşte autoiluzionarea ca o armă împotriva deziluziilor. autoinductânţă s.f. (fiz.) autoinducţie, selfinductanţă, selfinducţie. Autoinductanţa este fenomenul de producere a unei forţe electromotoare într-un circuit. autoinducţie s.f. (fiz.) autoinductanţă, selfinductanţă, selfinducţie. autoinstruire s.n. (pedag.) autodidacticism, autodidaxie. Şi-a lărgit cunoştinţele în domeniul tehnic prin autoinstruire. autointoxicăţie s.f. (med.) autotoxemie, autotoxicoză, intoxicaţie endogenă. Autoin-toxicaţia are loc prin produşi ai metabolismului propriu. autoîncântâre s.f. automulţumire. Autoîn-cântarea duce la suficienţă. automât, -ă adj., adv., s.n. I adj. fig. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) inconştient, instinctiv, maşinal, mecanic, reflex, automatic. Salută cu un gest automat al mâinii. II adv. fig. (modal) 1 automatic, inconştient, maşinal, mecanic, reflex. Răspunde automat la toate întrebările care i se pun. 2 maşinal, mecanic, papagaliceşte. Copilul mic repetă automat ceea ce spun părinţii în casă. III s.n. pistol-mitralieră. îndreaptă automatul spre pieptul atacatorului. automatic, -ă adj., adv. fig. 1 adj. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) inconştient, instinctiv, maşinal, mecanic, reflex, automat 2 adv. (modal) automat, inconştient, maşinal, mecanic, reflex, automaticiân, -ă s.m., s.f. (tehn.) automatist. Automaticianul se ocupă de automatică. automatist, -ă s.m., s.f. (tehn.) automatician. automatiza vb. I. tr. (tehn.; compl. indică întreprinderi, procese de producţie, obiecte etc.) a mecaniza. A automatizat procesul de producţie. automatizare s.f. (tehn.) mecanizare. Automatizarea proceselor de producţie a contribuit la dezvoltarea industriei. automobil s.n. 1 (transp.) maşină, auto, coşciug, <înv.> machină, beralie,buralie, iagalie. Are un automobil nou. 2 (transp.) automobil convertibil = cabrioletă, decapotabilă. Şi-a cumpărat un automobil convertibil de mare viteză. 3 (transp., milit.) automobil blindat = autoblindat. automulţumire s.f. autoîncântare. autonom, -ă adj. 1 (polit.; despre state, popoare etc.) independent, liber, neatârnat, suveran, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> nedependent, volnic. Suntem un popor autonom. 2 (econ., polit.; despre regiuni, teritorii etc. sau despre organizaţii, instituţii, unităţi industriale, bancare etc.) liber, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> volnic. Este un teritoriu autonom din punct de vedere administrativ. autonomie s.f. 1 (polit.) independenţă, libertate, neatârnare, nondependenţă, suveranitate, <înv. şi pop.> slobozenie, <înv. şi reg.> slobozie, <înv.> nedependenţă, volnicie. Mişcările popoarelor pentru emancipare şi autonomie au avut consecinţe favorabile. 2 (econ., polit.) libertate, autonomism, <înv. şi pop.> slobozenie, <înv. şi reg.> slobozie, <înv.> volnicie. Regiunea se bucură de autonomie administrativă în cadrul statului. autonomism s.n. (econ., polit.; rar) v. Autonomie. Libertate. autoobservăre s.f. (psih.) autoanaliză, autoobservaţie, introspectare, introspecţie, autoobservâţie s.f. (psih.) autoanaliză, autoobservare, introspectare, introspecţie, autopilot s.m. (aeron., auto) giropilot, pilot automat, pilot automat de comandă. Pilotul a comutat pentru câteva minute comanda avionului pe autopilot. autoplastie s.f. (chir.) autogrefă. autopolenizăre s.f. (bot.) cleistogamie. Autopolenizarea este polenizarea florilor închise cu propriul lor polen. autopsie s.f. (med.) necropsie. Cadavrul victimei este pregătit pentru autopsie. autor, -oâre s.m., s.f. 11 semnatar, scriitor, <înv.> izvoditor, singraf. Matematicianul, ca autor al acestei lucrări, a primit premiul Nobel. 2 (lit.) scriitor. Poeţii sunt autorii lui de suflet. 3 (lit.) autor dramatic = dramaturg, poet dramatic, scriitor dramatic, <înv.> dramatist. Cunoscutul autor dramatic a publicat recent o nouă piesă de teatru. 4 creator, realizator. Soţul ei este un cunoscut autor de emisiuni de televiziune. II (jur.) făptaş, făptuitor, <înv.> pricinuitor, vinovat. Autorul crimei a fost condamnat la ani grei de închisoare. autoreglâj s.n. (tehn.) autoreglare. Prin autoreglaj se produce reglarea automată a mecanismelor. autoreglâre s.f. (tehn.) autoreglaj. autoremorcher s.n. (transp.) autotrailer. Autoremorcherul transportă piese grele. autoritâr, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) voluntar, voluntarist. Este un om autoritar, care îşi impune propria voinţă. Are o atitudine autoritară. 2 (despre modul de a vorbi, despre privirea oamenilor etc.) imperativ, injonctiv, poruncitor. I se adresează pe un ton autoritar. autorităte s.f. 11 for, organ1. Se adresează în scris autorităţilor superioare ale statului pentru a-şi face dreptate. 2 autoritate de resort=organ de resort (v. organ1). Autoritatea de resort are competenţa de a rezolva problemele care intră sub jurisdicţia sa. 3 (jur.) autoritate judecătorească = instanţă, instanţă judecătorească, justiţie. Se supune hotărârilor autorităţii judecătoreşti. 4 putere, stăpânire. El este reprezentantul autorităţii. 5 putere, <înv.> despus, tărie, zapt, mână. Are tiara drept atribut al autorităţii. 6 (la pi. autorităţi) oficiali (v. oficial), oficialităţi. La dezvelirea monumentului au fost prezente şi autorităţile oraşului. 7 (la pi; adm.) autorităţi locale = <înv.> ocârmuire locală. Autorităţile locale exercită funcţii administrative pe un teritoriu restrâns al statului. I11 <înv.> stăpânire. Conduce cu autoritate deplină. 2 (polit.) dominare, dominaţie, hegemonie, putere, stăpânire, supremaţie, <înv. şi reg.> vlastă, <înv.> biruinţă, maiestate, oblăduinţă, puternicie, stăpânie, tărie, tiranie, ţiitură, vârtute, vlădicie, volnicie, potestate, epicratie, braţ, sceptru, sabie. Teritoriul s-a aflat sub autoritatea Angliei. 3 superioritate, şefie. Cei care îi recunoşteau autoritatea nu-i ieşeau din cuvânt. 4 calitate, competenţă, drept, îndreptăţire, îndrituire, <înv.> volnicie, cădere. Are autoritatea să ia această decizie. 5 ascendent, consideraţie, influenţă1, înrâurire, prestigiu, reputaţie, respect, stimă, trecere, vază1, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total, care şi-a cucerit nu numai autoritatea în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. III (concr.) forţă, putere, somitate. Tânărul economist este o adevărată autoritate în domeniu. autoriza 1140 autoriză vb. I. tr. 1 (Jur.; compl. indică oameni) a abilita, a andosa, a delega, a împuternici, a învesti, <înv.> a ispravnici, a mirui1, a slobozi, a volnici. Şi-a autorizat fiica să încaseze contravaloarea cecului. 2 (compl. indică cereri, propuneri etc.) a aproba. Ministerul autorizează înfiinţarea unor institute de sondare a opiniei publice. 3 (urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a îndreptăţi, a îngădui, a justifica, a permite, a îndritui, <înv.> a îndreptui, a întemeia. Felul în care te comporţi mă autorizează să cred că ascunzi ceva. autorizat, -ă adj. 1 (despre firme, societăţi, asociaţii etc.) <înv.> privilegiat. Funcţionează ca societate comercială autorizată. 2 (despre păreri, opinii, declaraţii etc. ale oamenilor) competent, priceput, ponderos. Fiind specialist în domeniu, opinia sa autorizată trebuie luată în seamă. 3 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, despre consumul anumitor alimente etc.) liber, permis2. Intrarea ziariştilor în sala Parlamentului este autorizată. autorizâţie s.f. 1 împuternicire, <înv.> ispravă. I-a dat autorizaţie să facă inspecţia şcolilor. 2 (concr.) liber, licenţă, permis1, permisie, <înv. şi reg.> paşuş, slobozenie, <înv.> carte domnească de slobozenie, slobozire, pitac2. Şoferul arată poliţistului autorizaţia de parcare. 3 îngăduinţă, libertate, permisiune, voie. Are autorizaţia şefului de a lipsi astăzi de la serviciu. autorlâc s.n. (peior.) v. Beletristică. Literatură. Litere (v. literă). autorulotă s.f. (transp.) rulotă autopropulsată. autosalvăre s.f. (transp., med.) ambulanţă, autoambulanţă, autosanitară, salvare, sanitară (v. sanitar). La locul accidentului a fost chemată de urgenţă o autosalvare. autosanitară s.f. (transp., med.) ambulanţă, autoambulanţă, autosalvare, salvare, sanitară (v. sanitar). autoservire s.f. self-service. Mănâncă la un restaurant cu autoservire. autosesizâ vb. I. refl. (arg.; despre oameni) v. Masturba. autostop s.n. (tehn.) semafor, stop, semnalizator. Şoferul opreşte la culoarea roşie a autostopului. autostradă s.f. (transp.) 1 autoband, autodrum. La următoarea intersecţie iese de pe autostradă. 2 (fam.; glum.) v. Calviţie. Chelie. Pleşuvie. autostudiâ vb. I. refl. (psih.; despre oameni) a se autocontrola. Are forţa de a se autostudia în momente de criză. autosudură s.f. (tehn.) sudură autogenă. Poartă ochelari de protecţie în timpul autosu-durii. autosugestiona vb. I. refl. (psih.) a se sugestiona. S-a autosugestionat că nu îl doare capul. autotipie s.f. (tipogr.) similigravură. Autotipia este un procedeu fotochimic de executare a unui clişeu. autotoxemie s.f. (med.) autointoxicaţie, autotoxicoză. Autotoxemia are loc uneori prin produşi ai metabolismului propriu. autotoxicoză s.f. (med.) autointoxicaţie, autotoxemie. autotrâiler s.n. (transp.) autoremorcher. autoturism s.n. turism. Capacitatea autoturismului nu este mai mare de şapte locuri. autoutilă vb. I. refl. (despre înreprinderi, instituţii, asociaţii etc.) a se autodota. Firma a făcut un credit bancar şi s-a autoutilat. autoutilăre s.f. autodotare. Aparatura a fost achiziţionată prin autoutilare. autovalorificâ vb. I. tr. (compl indică calităţi, bunuri, realizări etc. proprii) a valorifica. Şi-a autovalorificat abilităţile. autovehicul s.n. (transp.) maşină, coşciug. în faţa gării sunt parcate autovehicule de toate categoriile. autozâm s.m. (biol) cromozom somatic. Autozomii împreună cu alozomii alcătuiesc genomul. autumnal, -ă adj. tomnatic, tomniu. Gutuile sunt fructe autumnale. auxiliăr, -ă adj., s.n. I adj. 1 accesoriu, anex, secundar, subsidiar. Are o eşarfă de mătase ca element auxiliar la rochie. 2 adiţional, suplimentar. A ataşat o sursă auxiliară de putere calorică. 3 complementar, întregitor, subsidiar, suplimentar, complinitor. Nu are nevoie de explicaţii auxiliare. 4 (gram.; despre verbe) ajutător. „A fi” este un verb auxiliar. II s.n. 1 ajutor, sprijin. Cafeaua sau ceaiul negru pot fi un auxiliar preţios în cazul somnolenţei. 2 supliment, adjuvant. Acest medicament este un bun auxiliar pentru memorie. auxfliu s.n. (latin.) 1 v. Ajutor. Asistenţă. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 (farm.) v. Doctorie. Medicament. Remediu, auz s.n. 11 (anat.) timpan, ureche. Are un auz înnăscut pentru muzică. 2 (anat.) fig. auriculă, pavilionul urechii (v. pavilion), ureche. îi şopteşte ceva la auz. 3 auzire, <înv. şi reg.> auzitură. La auzul impertinenţelor, s-a enervat. II (înv.) 1 v. Ştire. Veste. 2 v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1, auz s.n. 11 (anat.) timpan, ureche. Are un auz înnăscut pentru muzică. 2 auzire, <înv. şi reg.> auzitură. La auzul impertinenţelor, s-a enervat. 3 (anat.) fig. auriculă, pavilion auricular, pavilionul urechii (v. pavilion), ureche. îi şopteşte ceva la auz. II. (înv.) 1 v. Ştire. Veste. 2 v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1. auzi vb. IV. 1 tr. (compl. indică cuvinte, sunete, zgomote) a percepe, a prinde, a apuca. A auzit ceva din explicaţiile profesorului. 2 tr. (compl. indică sunete, zgomote, vorbe) a desluşi. N-a auzit răspunsul său din cauza zgomotului. 3 tr. (compl. indică sunete, zgomote, vorbe, afirmaţii, melodii etc.) a asculta. Aude pentru prima dată această melodie. 4 tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii etc.) a pomeni. N-a mai auzit asemenea prostie. 5 refl. (despre obiecte, mecanisme etc. care produc sunete) a suna. Pendula de pe hol se aude tare. 6 intr., tr. (mai ales interog., mascând o ameninţare) a înţelege, a pricepe. Dacă nu vii în seara asta, nu mai vorbesc cu tine. Auzi? 7 tr. (compl. indică veşti, ştiri, informaţii etc.) a afla, a şti, <înv. şi pop.> a oblici. Trebuie să audă toţi ce s-a petrecut în realitate. 8 refl. impers. a se afirma, a se spune, a se şopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, <înv. şi reg.> a se suna, a se mustra, a se slomni, a se somui, <înv.> a se vui. S-a auzit că această lege va fi modificată. 9 refl. (despre secrete, acţiuni, planuri ascunse etc.) a se afla, a se cunoaşte, <înv. şi reg.> a se vesti, <înv.> a se sfeti, a răsufla, a respira, a transpira, a răzbate. Secretul relaţiei lor s-a auzit în câteva zile. 10 refl. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „a”, care indică obiectul sau substanţa) v. Duhni. Mirosi. Puţi. auzire s.f. auz, <înv. şi reg.> auzitură. auzitor, -oăre s.m., s.f. (înv.) v. Ascultător. Auditor. auzitură s.f. (înv. şi reg.) v. Auz. Auzire. avalanşă s.f. (geogr.) 1 lavină, vâjoi. Avalanşele distrug totul în cale. 2 fig. torent. O avalanşă de lumină inundă camera. avăn, -ă adj., adv., s.m. I adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. Înverşunat/Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Animalic. Barbar. Bestial. Brutal. Câinesc. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Inuman. Neîmblânzit. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Subuman. Violent. II adv. (modal; reg.) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent. III s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. avangărdă s.f. (milit.; în opoz. cu „ariergardă”) antegardă, <înv.> strajă. Avangarda se deplasează întotdeauna în faţa forţelor principale. avani'e s.f. (înv.) v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. avanport s.n. (mar.) anteport. în avanport staţionează temporar navele. avanpost s.n. (milit) <înv. şi reg.> aret1. Avanpostul este instalat pe o direcţie probabilă de atac a inamicului. avanpremieră s.f. (teatru, dnemat., muz.) repetiţie generală. A fost la avanpremiera piesei de teatru. avăns s.n. acont, arvună, căpară, felpinz, <înv.> pei2, selem, selemachesă, tronf. A plătit avans pentru mobilă. avansă vb. 1.11 intr. (despre fiinţe, vehicule) a înainta. Maşinile avansează cu dificultate pe timp ceţos. 2 intr. (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) a se dezvolta, a evolua, a înainta, avântat a progresa, a propăşi, <înv.> a se eleva, a pricopsi, a spori1, a prohorisi, a creşte, a se ridica, a câştiga. Prin seriozitate, cinste şi muncă, un popor poate avansa rapid. 3 intr., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a înainta, a promova, <înv.> a provivasi, a se înălţa, a se ridica, a se sălta, a se urca. Fiind deosebit de capabil, a avansat repede în ierarhia politică. II tr. fig. (compl. indică idei, propuneri, planuri, proiecte etc.) a anticipa, a lansa. A avansat evaluări economice corecte. avansâre s.f. 11 înaintare. Avansarea maşinilor pe timp ceţos se desfăşoară cu dificultate. 2 înaintare, promovare, <înv.> provivasire, ascensiune, înălţare, ridicare. Avansarea sa în ierarhia politică este binemeritată. 3 (rar) v. Dezvoltare. Evoluţie. înaintare. Mers-îna-inte. Progres. Propăşire. II fig. anticipare, lansare. Avansarea corectă a evaluării economice a fost profitabilă. avansat, -ă adj. 11 (despre situări în spaţiu) înaintat. Fotbalistul are o poziţie avansată. 2 (despre popoare, comunităţi umane, civilizaţii, culturi etc.) civilizat, dezvoltat, evoluat, înaintat, matur. Ţările avansate au un nivel ridicat de trai. 3 (despre oameni, în special despre copii sau despre judecata lor) precoce, prematur. Este un copil avansat pentru vârsta lui. 4 înaintat, mare1. Piesa are un avansat grad de uzură. 5 (despre vârstă) înaintat, <înv.> vechi2. Vârsta avansată poate crea complicaţii pe timpul unei sarcini. 6 (despre unităţi temporale) înaintat, târziu. Este o oră avansată din noapte şi nu poate dormi. 7 (despre anumite stări) evoluat. Se află într-un stadiu avansat al bolii. II fig. 1 (despre idei, concepţii, opinii etc.) înaintat, progresist. Economistul are idei avansate. 2 (despre idei, propuneri, planuri, proiecte etc.) anticipat, lansat. Evaluările economice avansate au fost corecte. . avanscenă s.f. (arhit.; în. săli special amenajate pentru spectacole de teatru sau de operă) prosceniu .Avanscena este cuprinsă între cortină şi rampă. avantâj s.n. 1 beneficiu, bine, câştig, folos, profit, <înv. şi reg.> hasnă, seamă, treabă, <înv.> dobândă, folosinţă, lucru, fruct, rod1, rodire. Avantajul învăţăturii se constată în timp. 2 afacere, câştig, chilipir, folos, profit, pricopseală, scofală, <înv. şi reg.> faidă, haznă, <înv.> hofală, sfârâială. Nu a fost niciun avantaj pentru el achiziţionarea pământului la asemenea preţ. 3 favoare, înlesnire, privilegiu, hatâr, uşurinţă, lesneală, ligotă, proterimă. Nu îi cere să îi facă niciun avantaj. 4 favoare, privilegiu. Se bucură de avantajul de a-l cunoaşte bine pe maestru. 5 binefacere, dar2, folos, privilegiu. Profităm cu toţii de avantajele tehnicii moderne. 6 prerogativă, superioritate. Nu ezită să profite de avantajul său în orice situaţie. avantajă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a ajuta, a favoriza, a sluji, <înv.> a favora. Situaţia materială bună l-a avantajat în carieră. 2 (compl. indică oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) a favoriza, a parţializa, a părtini, a privilegia, a proteja, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a favora, a faţămici. Arbitrul a avantajat echipa adversă. avantajănt, -ă adj. (despre anumiţi factori sau despre circumstanţe, împrejurări etc.) favorizant, favoritor. Faptul că are un nume cu greutate este o circumstanţă avanta-jantă pentru el. avantajăre s.f. favorizare, părtinire, protejare, <înv.> părtăşie, voie vegheată. Avantajarea echipei adverse de către arbitru a revoltat publicul. avantajât, -ă adj. 1 (despre oameni) câştigat. Prin ceea ce i-au dat părinţii este o persoană avantajată. 2 (despre oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) favorizat, părtinit, privilegiat, protejat, lesnit. Publicul se manifestă gălăgios împotriva echipei de fotbal avantajate. avantajos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) bănos, bun, emolumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, fructuos, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este avantajos pentru ambele părţi. 2 (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) fast2, favorabil, prielnic, propice, priincios, priitor, <înv.> îndemânatic. E un moment avantajos pentru a prezenta proiectul în faţa consiliului. 3 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; despre preţuri) coborât, convenabil, ieftin, jos, mic, micşorat, redus, scăzut, lesne, <înv.> puţin. în preajma sărbătorilor, preţurile mărfurilor sunt destul de avantajoase. II adv. (modal) bine, convenabil, profitabil, rentabil. Marfa se vinde avantajos. avar, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. parcimonios, zgârcit, harpagon, avariţios, meschin, strângător, <înv. şi pop.> cochinte, cărpănos, ciufut, zgârcă, calic, căcănar, frige-linte, scârţan, scârţar, zgârciob, zgâ-rie-brânză, <înv. şi reg.> scump, cupit, hârsit, pogârjit, pomisit, pungit, punguit2, samalâş, sfoiegit, sichiş, tamachiar, zbârciogos, zgârcilă, zgârcos, zgârnăit, <înv.> cumplit, muftagiu, şmuţig, econom, coriaceu, coclit, scoţian, guzgan. Nu trebuie să ceri bani de la un avar. Hagi Tudose este un om avar. 2 adj. fig. (despre oameni) econom. Este avar cu vorbele. avariâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, vehicule, instrumente, construcţii etc.) a (se) deteriora, a (se) strica a brăcui, a (se) buli. A avariat maşina în accident. Sistemul tehnic s-a avariat. avariat, -ă adj. 1 (despre obiecte, vehicule, instrumente etc.) deteriorat, stricat. Automobilul avariat este asigurat. 2 (fam.; glum.; despre oameni) v. Accidentat. 3 fig. (fam.; despre oameni) v. Abătut. Acru. Afectat1. Amărât Cătrănit2. Cernit2. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Fiert2. Indispus. îndoliat, îndurerat. înlăcrimat. înnegurat. întristat. Mâhnit. Muiat. Necăjit. Neguros. Opărit. Otrăvit2. Pâclos. Pleoştit. Plouat2. Prostrat. Rănit2. Supărat. Trist. Ulcerat, avarie s.f. 1 deteriorare, stricăciune. Alimentarea cu apă a fost întreruptă din cauza unei avarii a sistemului de canalizare. 2 (nav.; înv.) avarie totală v. Naufragiu, avariere s.f. deteriorare, stricare, vătămare. Specialiştii încearcă să preîntâmpine avarierea sistemului de iluminat al oraşului. avariţie s.f. parcimonie, zgârcenie, meschinărie, cărpănoşenie, cărpănoşie, scumpenie, căcănăreală, <înv. şi reg.> scumpie2, zgârceală, zgârcitură, hârsenie, zgârcio-geală, zgâmăială, zgârţă, <înv.> aslam, cumpli-tate, scumpătate, scumpete, zgârcire, vilenie, ibostea argintului (v. iboste), ibostea banilor (v. iboste), ţigănie. Avariţia lui Hagi Tudose a devenit proverbială. avariţios, -oâsă adj. (rar; despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit, avât s.m. (iht.) 1 Aspius aspius; avăţoi, buţoi, fat, guran, lup-de-peşte, peşte-lup, peşte-ţigănesc, vâjgău, vâlcan, vânător, vângău. 2 Aspius rapax; avăţoi, boulean, peş-te-cu-şapte-nume, peşte-ţigănesc, ţigan, âvă s.m. (înv.) 1 v. Părinte. Tată. 2 (relig.; la catolici) v. Abate1. avăţdi s.m. (iht.; reg.) 1 v. Avat (Aspius aspius). 2 v. Avat (Aspius rapax). avânt s.n. 1 ârdenţă, ardoare, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfimg, şprunc, <înv.> fierbăzare, pomea-lă, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca avânt în suflet. 2 ardoare, elan, impetuozitate, temperament, fugozitate, suflet, mau. Nevăzându-se de mulţi ani, se îmbrăţişează cu avânt. 3 însufleţire, patos, vervă, inspiraţie. Este cunoscut avântul stilului editorialistului. 4 ardoare, hărnicie, laboriozitate, neoboseală, râvnă, sârguinţă, silinţă, strădanie, străduinţă, tenacitate, vrednicie, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spornicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu un avânt ieşit din comun de un caz de corupţie. avântă vb. I. refl. (despre oameni) 1 a se arunca, a se azvârli, a se precipita, a se repezi, a sări, a se zvârli, a se elansa, a se chiti1, a se aiepta1. Se avântă în şa şi pleacă în grabă. 2 a se lansa, a se elansa, a se înaripa Nu te avânta într-o asemenea afacere! avântât, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, pasional, ahotnic, <înv.> entuziastic, aprins2, ave 1142 arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs avântat. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) impetuos, înflăcărat, temperamental, arzător, incandescent. în timpul discursului s-a menţinut în generalităţi, dar adesea a devenit avântat sau poetic. Are un mod de viaţă avântat. 3 maiestuos, semeţ. Urmăreşte zborul avântat al acvilei. II adv. (modal) entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, îndrăcit. Reacţionează avântat când este vorba despre respectarea democraţiei. âve interj, {ca formulă de salut; latin.) v. Bună (v. bun)\ Salut1! avea vb. II. tr. I {predomină ideea de posesie) 1 {compl. indică obiecte, bunuri materiale, drepturi etc.) a deţine, a poseda, a stăpâni, <înv.> a posesui, a ţine. Are mai multe tablouri valoroase. 2 {compl. indică titluri, demnităţi) a deţine, a poseda, a purta, <înv.> a ţine. Are titlul ştiinţific de doctor înfilosofie. 3 {compl. indică funcţii, grade, ranguri) a deţine, a ocupa, a ţine. Are funcţia de director de doi ani. 4 {compl indică bani, bunuri materiale etc.) a căpăta, a câştiga, a dobândi, a încasa, a obţine, a primi, a apuca, <înv. şi reg.> a mirui2, a apristui. Ai o sumă bună de la mine dacă pui această marfă imediat în vânzare. 5 a se bucura, a dispune, <înv.> a dispoza. Are o clipă de răgaz înainte de a veni musafirii. 6 {compl. indică date, ştiri, informaţii) a deţine, a dispune, a poseda. Avem primele informaţii care confirmă că politicianul este în afara oricărui pericol. 7 {compl. indică soluţii, remedii, explicaţii etc.) a găsi, a poseda, a şti. Are rezolvare pentru orice situaţie. 8 {compl indică pierderi, pagube materiale sau spirituale etc.) a suferi. în timpul secetei agricultorii au avut mari pierderi. 9 {pop.; despre bărbaţi; compl. indică femei) v. Poseda. II {predomină ideea de încorporare, de înglobare în sine) 1 a se alcătui1, a se compune, a consta. Clădirea are două corpuri. 2 a conţine, a cuprinde, a închide. Cărţile pentru copii au multe ilustraţii. II11 {compl. indică obiecte, lucruri) a purta, a ţine. Are în mână o valiză şi în spate un rucsac. 2 {compl. indică obiecte vestimentare, încălţăminte, podoabe) a purta. Are la gât un lanţ masiv din aur. 3 {compl. indică greutatea) a cântări, a atârna, a trage, <înv. şi reg.> a veni, <înv.> a apăsa. Pachetul are 2 kg. 4 {compl. indică sentimente ale oamenilor) a purta, a nutri. Are mult respect pentru ea. 5 {compl. indică noţiuni de timp expimate în ani, zile etc.) a împlini, a face, <înv. şi reg.> a umple. Peste o lună va avea treizeci de ani. 6 {compl. indică senzaţii, sentimente, stări etc.) a simţi. înainte de examen are mari emoţii. 7 {compl. indică senzaţii, stări psihice, afective etc.) a încerca, a simţi. A avut o mare dezamăgire când a văzut-o. 8 {med., med. vet.; compl. indică boli) a suferi. Are tuberculoză de câţiva ani. IV a exista, a fi, a se găsi. Are cine să-i spună o vorbă bună. V {urmat de un vb. la inf, conjunct, sau supin) a trebui. Are de făcut ordine printre hârtii. avecernie s.f. {înv. şi reg.) v. Chindie. Vecernie. avedere adv. {modal; înv.; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) v. Cinstit. Deschis. Direct. Făţiş. Franc2. Sincer. avenă s.f. {geomorf.) pâlnie. Avena se formează în roci calcaroase. aveni vb. IV. intr. {înv.; despre aluaturi) v. Creşte. Dospi. Umfla, avem're s.f. {înv.) v. Creştere. Dospire, avenitură s.f. {înv.) v. Străin, aventură vb. I. refl. {despre oameni) a se hazarda. Se aventurează să facă singur o călătorie în jurul lumii cu o navă uşoară. aventurâr s.m. {înv.) v. Aventurier, aventură s.f. 1 ispravă. îi povesteşte din aventurile tinereţii. 2 {şi aventură galantă) escapadă, flirt, gagicăreală. Are o aventură cu o femeie măritată. aventurier, -ă s.m., s.f. 1 aventurist, vântură-lume, vântură-ţară, vânturător, <înv.> aventurar, bucanier, vânturar, zvânturat. Aventurierului îi plac provocările. 2 {peior.) v. Derbedeu. Golan. Golancă. Haimana. Vagabond. aventurist, -ă s.m., s.f. (rar) v. Aventurier, aventuros, -oăsă adj. {despre oameni sau despre viaţa lor) zvânturat, zvânturatic. Are o viaţă aventuroasă. avenue [av'ny sau 'evanju] s.f. (livr.) v. Bulevard. Magistrală. avere s.f. 1 avut1, avuţie, bogăţie, bun, mijloace (v. mijloc), situaţie, stare, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, strânsă (v. strâns2), caşcaval, <înv. şi reg.> bogătate, prilej, prindere, apucătură, blagă, găzdă-cie, găzdăşag, găzdăşie, iosag, prinsoare, stat3, <înv.> bucate (v. bucată), economie, perilavi, periusie, strânsoare, vistier2, pecunie, aur, cheag, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva avere pentru a face şi acţiuni caritabile. 2 (jur.) avere mobilă = bunuri mobile (v. bun), efecte (v. efect), <înv. şi reg.> unelte (v. unealtă), <înv.> avere mişcătoare, bunuri mişcătoare (v. bun), bunuri mutătoare (v. bun), mobiliare. Averea mobilă poate fi transportată dintr-un loc în altul; (înv.) avere mişcătoare v. Avere mobilă. Bunuri mobile (v. bun). Efecte (v. efect); avere nemişcătoare v. Bunuri imobile (v. bun). 3 (fin.) avut1, bani (v. ban), aramet, lei (v. leu1), ochiul-dra-cului (v. ochi1), parale (v. para1), pitaci (v. pitac1), sfanţi (v. sfanţ), arămărie, gologani (v. gologan), arginţi (v. argint), capital1, franci (v. franc1), <înv. şi reg.> sorocoveţi (v. sorocovăţ), <înv.> aramă, băncuţe (v. băncuţă), peaningi, metal, biştari, boabe (v. boabă), bulşoi, carboave (v. carboavă), cotor, gloanţe (v. glonţ), grăunţe (v. grăunte), lapţi, lămâi (v. lămâie), lovele, lovinci, lozeu, mangări, marafeţi (v. marafet), mardei, material, mălai, moloz, moni, ovăz, pagnos, pleavă, sarsana, scamă, solzi (v. solz), ţechini, zimţi (v. zimţ), zornăitori (v. zornăitor). Şi-a depus averea la o bancă. avers s.n. (la monede, medalii; în opoz. cu „ revers ) cap, faţă. Moneda are pe avers chipul împăratului. avârsă s.f. (meteor.) pârpără. Sunt anunţate averse în sudul ţârii. aversiune s.f. 1 antipatie, idiosincrazie, ostilitate, pornire, repugnanţă, repulsie, resentiment, inamiciţie, căcănă-reală, <înv.> nesuferinţă, resimţământ, alergie. Are o aversiune violentă faţă de el. 2 dezgust, fobie, neplăcere, oroare, repugnanţă, repulsie, scârbă, silă, execraţie, nesu-ferire, lehamite, <înv.> sfârşeală, urât1, odiu, greaţă, viscozitate, saţ, acrime, alergie, îngreţoşare, jitie1. Simte o aversiune instinctivă faţă de actele de violenţă extremă. Aversiunea faţă de ceea ce văzuse era accentuată de revoltă. avertisment s.n. 1 atenţionare, alarmă. Avertismentul privind degradarea monumentelor istorice a fost benefic. 2 (jur.) somaţie, prevenire. A primit un avertisment de plată a datoriei. avertiză vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni, foruri superioare, state etc.) a informa, a înştiinţa, a preveni, a priti, <înv.> a prevesti, a reflecta. îl avertizează că în viitor nu va scăpa numai cu o mustrare. 2 (compl. indică oameni; de obicei urmat de o prop. compl dr) a ameninţa, a mănânţăla, <înv.> a îngrozi, a mustra, a sfida. A avertizat-o că o va spune părinţilor. avertizăre s.f. informare, înştiinţare, prevenire, <înv.> prevestire. în urma avertizărilor meteorologilor, mai multe sate din zonele cu risc major de inundaţie au fost evacuate. avestiţa s.f. art. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi pop.) <înv. şi pop.> avezuha, avistriţoi, aripa-Satanei (v. aripă). Avestiţa provoacă îmbolnăviri grave copiilor şi chiar moartea. avezuha s.f. art. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi pop.) <înv. şi pop.> avestiţa, avistriţoi, aripa-Satanei (v. aripă). aviasăn s.n. (av., med.) aviaţie sanitară. Aviasanul este destinat transportului bolnavi-lor, al răniţilor etc. aviătic, -ă adj. (aeron.) aeronautic. Forţele militare aviatice sunt bine dotate. aviator, -oâre s.m., s.f. (av.) pilot, zburător. Aviatorii au o viaţă riscantă. aviaţie s.f. 1 (av.) aviaţie civilă = aviaţie comercială; aviaţie comercială = aviaţie civilă. Aviaţia civilă este destinată transportului de persoane sau de mărfuri. 2 (av., med.) aviaţie sanitară = aviasan. 3 (milit.) aviaţie de luptă = aviaţie de vânătoare; aviaţie de vânătoare = aviaţie de luptă. Aviaţia de luptă este forţa aeriană militară care împiedică acţiunile inamicului. avicultor, -oare s.m., s.f. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, avid, -ă adj. I (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „la”, „după”) insaţiabil, lacom, mâncăcios, nesătul, nesăţios, pofticios, vorace, adefag, edace, ax lăcomit, hulpav, lăcomos, <înv. şi reg.> lingareţ, lupav, mâncător, burcaş, codriş, gituos, hârba-reţ, hlipicios, holpan, leşinat2, limpăit, lincăit, lingăreţ, lingăricios, lişcotos, mâncăreţ, mes-chericios, neplin, nestaşnic, <înv.> mâncaci, mâţos, desfundat2, destupat, măţos. Trebuie să pregătească multă mâncare pentru că are patru băieţi voinici şi avizi de mâncare. II (despre oameni) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) ahtiat, aprig, cupid, hrăpăreţ, lacom, neîndestulat, rapace, lăcomit, vampiric, hapsân, lăcomos, nesătul, nesăturat, nesăţios, vorace, apucător. Este cunoscut ca un om avid de câştig. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ahtiat, dorit, doritor, dornic, jinduit, jinduitor, râvni-tor, ahotnic, flămând, înfometat, însetat, lacom, setos, însetoşat, lihnit. Tânărul este avid de muzică. aviditate s.f. I insaţiabilitate, insaţietate, lăcomie, nesaţ, voracitate, nesaţiabilitate, nesăturare, saţ, <înv.> poftă. Nu-i place aviditatea cu care mănâncă. I11 cupiditate, lăcomie, rapacitate, <înv.> luătură, răpăreţie, pleonexie, nesaţ, voracitate. Aviditatea l-a împins la delapidări repetate, până a fost prins. 2 lăcomie, nesaţ, poftă. Citeşte cu aviditate cărţi SF. 3 lăcomie, foame, însetare, sete. Ceea ce l-a caracterizat pe acest domnitor a fost aviditatea de noi cuceriri. avion s.n. (av.) 1 aparat de zbor, coşciug zburător, <înv.> aeroplan, pasăre. Călătoreşte numai cu avionul personal. 2 avion convertibil = autogir, convertiplan, convertoplan, rotoplan. Avionul convertibil poate să decoleze şi să aterizeze vertical; avion de vânătoare = aparat de vânătoare. Pentru a împiedica acţiunile aeriene ale inamicului se folosesc avioane de vânătoare. avistriţâi s.m. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi pop.) <înv. şi pop.> avestiţa, avezuha, aripa-Satanei (v. aripă). aviz s.n. 1 (adesea cu determ. care indică specificul destinaţia etc.) anunţ, comunicare, încunoştinţare, înştiinţare, mesaj, <înv. şi reg.> ţidulă, <înv.> otpis. A primit acasă un aviz de la regia de distribuţie a gazelor. 2 (med., med. vet.; cu determ. introduse prin prep. „cu”) indicaţie, instrucţiuni (v. instrucţiune), prescripţie, recomandare, recomandaţie, <înv.> sfatuire. Bolnavul ia medicamentele numai cu avizul medicului. 3 apreciere, judecată, opinie, părere, verdict, apreci-aţie, sentinţă. Concurenţii aşteaptă avizul comisiei de examen. 4 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere) acord, aprobare, asentiment, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, volnicie, consentiment, OK, undă verde. A avut avizul soţiei pentru a încheia afacerea. aviză vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a anunţa, a informa, a încunoştinţa, a înştiinţa, a vesti, <înv.> a avizălui. L-a avizat despre deplasarea de săptămâna viitoare. 2 (compl indică proiecte, lucrări etc.) a aprecia. A avizat favorabil planul de urbanism. avizâre s.f. <înv.> avizăluire. Supune forului superior proiectul spre avizare. avizat, -ă adj. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) capabil, competent, informat, pregătit2, bazat, tare. S-a adresat unei persoane avizate în domeniu pentru a se lămuri. avizălui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Anunţa. Aviza. Informa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti. avizăluire s.f. (înv.) v. Avizare, aviziâr s.f. afişier, panou. Rezultatele concursului de la admitere sunt expuse pe avizierul de la intrarea în facultate. avli'e s.f. (reg.) 1 v. Cimitir. Necropolă. 2 v. Curte. avocat, -ă s.m., s.f. (jur.) apărător, defensor, procurist, maestru2, <înv. şi reg.> arca1, procator, <înv.> vechil, <înv.; peior.> clănţău, jongler, prezentator, procurator. Pentru că a fost dat în judecată, va trebui să îşi ia un avocat. avocatură s.f (jur.) <înv.> procatorie,procatorit, bară, procuratură. A trecut în administraţie după mulţi ani în avocatură. avocaţiăl, -ă adj. (jur.) avocaţional, avocăţesc, cârciogăresc. avocaţional, -ă adj. (jur.) avocaţial, avocăţesc, cârciogăresc. avocăţesc, -eăscă adj. (jur.) avocaţial, avocaţional, cârciogăresc. Are nevoie de un sfat avocăţesc. avort s.n. 1 (med., med. vet.) embriotocie, lepădare, lepădat1, lepădătură, pierdere, pierdere de copil, pierzanie, stârpeală. Medicii se aşteaptă la un avort spontan. 2 fig. (fam.) v. Eşec. Insucces. Neizbândă. Neizbu-tire. Neîmplinire. Nerealizare. Nereuşită (v. nereuşit). Pierdere. Rateu, avorta vb. I. intr. (fiziol., med., med. vet.; despre femei însărcinate sau despre femele gestante) a lepăda, a pierde, a scurge, a stârpi, a se copiii, a ţipa2. Femeia a avortat pentru că a depus un efort excesiv. avortăre s.f. (fiziol, med., med. vet.) <înv. şi pop.> facere înaintea sorocului, avortat, -ă adj. (despre embrioni, fetuşi) lepădătură, stârpitură, <înv.> homunculus, marinar. Avortonul a fost expulzat la patru luni. II fig. (de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”; mai ales deprec. sau peior.) 1 stârpitură, lepădătură. Cum s-a putut îndrăgosti de un asemenea avorton? 2 pocitanie, pocitură, obidă. Un avorton de moşneag să râdă de noi, oameni în toată firea? Au un avorton de capră. avrămeăsă s.f. (bot.) 1 Ajuga laxmanni; avrămească,barba-boierului (v. barbă), cârstănească, cârstineasă, cristeneasă, iarba-boierilor (v. iarbă), iarba-boierului (v. iarbă), iarba-boilor (v. iarbă), limba-boierului (v. limbă). XGratiola officinaXis; avrămească, veninariţă, cârstineasă, iarbă-de-om-sărac, mila-Domnului (v. milă), milostivă (v. milostiv), potroacă, avrămeăscă s.f. (bot.) 1 Ajuga laxmanni; avrămeasă,barba-boierului (v. barbă), cârstănească, cârstineasă, cristeneasă, iarba-boierilor (v. iarbă), iarba-boierului (v. iarbă), iarba-boilor (v, iarbă), limba-boierului (v. limbă). 2 Gratiola officinalis; avrămeasă, veninariţă, cârstineasă, iarbă-de-om-sărac, mila-Domnului (v. milă), milostivă (v. milostiv), potroacă, avremi adv. (temporal; înv.) 1 v. Câteodată. Uneori. 2 v. Arar1. Arareori. Rar. Rareori. avut1 s.n. 1 avere, avuţie, bogăţie, bun, mijloace (v. mijloc), situaţie, stare, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, strânsă (v. strâns2), caşcaval, <înv. şi reg.> bogătate, prilej, prindere, apucătură, blagă, găzdă-cie, găzdăşag, găzdăşie, iosag, prinsoare, stat3, <înv.> bucate (v. bucată), economie, perilavi, periusie, strânsoare, vistier2, pecunie, aur, cheag, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva avut pentru a face şi acţiuni caritabile. 2 (fin.) avere, bani (v. ban), aramet,lei (v. leu1), ochiul-dracului (v. ochi1), parale (para1), pitaci (v. pitac1), sfanţi (v. sfanţ), arămărie, gologani (v. gologan), arginţi (v. argint), capital1, franci (v. franc1), <înv. şi reg.> sorocoveţi (v. sorocovăţ), <înv.> aramă, băncuţe (v. băncuţă), peaningi, metal, biştari, boabe (v. boabă), bulşoi, carboave (v. carboavă), cotor, gloanţe (v. glonţ), grăunţe (v. grăunte), lapţi, lămâi (v. lămâie), lovele, lovind, lozeu, mangări, marafeţi (v. marafet), mardei, material, mălai, moloz, moni, ovăz, pagnos, pleavă, sar-sana, scamă, solzi (v. solz), ţechini, zimţi (v. zimţ), zornăitori (v. zornăitor). Şi-a depus avutul la o bancă. avut2, -ă adj. (despre oameni) bogat, înstărit, situat, bănos, chiabur, cuprins2, găzdac, găzduţ, taxidit, <înv.> paralâu, barosan, baştan, păduchios. Este un bărbat avut. avuţi'vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi. îmburghezi. înavuţi, înstări. Parveni. avuţie s.f. avere, avut1, bogăţie, bun, mijloace (v. mijloc), situaţie, stare, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, strânsă (v. strâns2), caşcaval, <înv. şi reg.> bogătate, prilej, prindere, apucătură, blagă, găzdăcie, găzdăşag, găzdăşie, iosag, prinsoare, stat3, <înv.> bucate (v. bucată), economie, perilavi, periusie, strânsoare, vistier2, pecunie, aur, cheag, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă, ax s.n. 1 (mec.) arbore, fus, osie. Axul primeşte şi transmite o mişcare prin rotaţia în axa 1144 jurul axei sale. 2 (mec.) ax cardanic = arbore cardanic, axă cardanică. Axul cardanic leagă cutia de viteze cu arborele diferenţialului unei maşini; ax planetar = arbore planetar. Axul planetar mişcă roata motoare a unui automobil. 3 (anat.) ax cerebro-spinal = nevrax, sistem cerebrospinal, sistem nervos central, sistem nervos cerebrospinal. Axul cerebrospinal este format din creier şi din măduva spinării. axă vb. 1.1 tr. (mec.; compl. indică mai ales piese cilindrice) a centra. A axat roţile maşinii. 2 tr., refl. fig. a (se) centra, a (se) concentra, a (se) focaliza, a (se) polariza. Discuţia s-a axat pe priorităţile financiare ale firmei. axâre s.f. 1 (mec.) centrare, centraj. Axarea sculelor trebuie făcută cu precizie. 2 fig. centrare, concentrare, focalizare, polarizare. Şi-au propus axarea discuţiei pe priorităţile financiare ale firmei. axat, -ă adj. (mec.; mai ales despre piese cilindrice) centrat. Roţile bine axate asigură stabilitatea maşinii. axă s.f. 1 (geom.) dreaptă orientată (v. drept). Axa urmează sensul pozitiv de parcurs. 2 (mec.) axă cardanică = arbore cardanic, ax cardanic. 3 (art.; astron.) axa lumii = axa universului; axa universului = axa lumii. Axa lumii sau a universului uneşte polii pământului până la intersecţia cu sfera cerească. 4 (art.; anat.; înv.) axa gâtului v. Axis. axeroftol s.m. (biochim., farm.) retinol, vitamina A (v. vitamină), vitamina antixe-roftalmică (v. vitamină). Axeroftolul se prescrie mai ales în tulburările de creştere. axflă s.f. 1 (anat.) subraţ, subsuoară, sumână. Acuză dureri în axilă. 2 (bot.) sub-suoară. Axila este locul unde se uneşte ramura cu trunchiul unei plante sau frunza cu ramura. axiologie s.f. (filos.) teoria valorilor (v. teorie). Axiologia se ocupă cu studiul sistematic al originilor; esenţei, clasificării, ierarhizării şi funcţiei sociale a valorilor. axiomătică s.f. (filos., psih.) timologie. Axiomatica se ocupă cu studiul înlănţuirii corecte a axiomelor. axiomă s.f. (filos., mat.) postulat. Axioma filosofiei carteziene este „gândesc, deci exist”. ăxis s.n. (anat.) <înv.> axa gâtului (v. axă). Axisul se articulează cu atlasul. axon s.m. (hist.) cilindrax, cilindru-ax, ne-urit. Axonul este prelungirea citoplasmatică unică a neuronului. axoplăsmă s.f. (biol.) neuroplasmă. Axo-plasma umple interstiţiile dintre fibrele celulelor nervoase. azbociment s.n. (constr.) eternit. Azbocimentul se obţine dintr-un amestec de ciment şi azbest. azbuche s.f. (înv.) 1 (lingv.) v. Alfabet. 2 fig. v. învăţătură. Ştiinţă. azbucoăvnă s.f. (înv.) v. Abecedar. azeăce s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Dijmă. Zeciuială. azecimre s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Dijmă. Zeciuială. azeotrop, -ă adj. (chim.; despre un amestec de substanţe lichide) azeotropic. azeotropic, -ă adj. (chim.; despre un amestec de substanţe lichide) azeotrop. azeotropi'e s.f. (chim.) azeotropism. azeotropi'sm s.n. (chim.) azeotropie. azer, -ă s.m., s.f., adj. azerbaidjan. Poporul azer face parte din familia naţiunilor turcice. azerbaidjan, -ă s.m., s.f., adj?azer. azi adv. (temporal) 1 astăzi. Ne întâlnim azi, mai pe seară. 2 azi-dimineaţă = as-tămâneaţă. Azi-dimineaţă a fost să plătească factura la telefon. azil s.n. 1 (constr. mai ales cu vb. „a cere”, „a găsi”, „a oferi”, „a solicita”) adăpost, refugiu, scăpare, <înv.> năzuinţă, ocrotire, os-pătărie, liman, vizuină, peşteră. A găsit în viaţa de mănăstire un azil. 2 <înv.> ospătărie, ospiciu. Omul de afaceri investeşte în construcţia unui azil pentru bătrâni. azilânt, -ă s.m., s.f., adj. (jur.) resortisant. Azilantul a beneficiat de statutul de refugiat politic. âzimă s.f. 1 (în practicile Bisericii Catolice) <înv.> pâine, pâine nedospită. Azima este folosită la împărtăşanie. 2 (la mozaici) pască, paşte1. Azima este mâncată de evrei în locul pâinii, când sărbătoresc Paştele. ăzlu s.n. (polit.; înv.) v. Descăunare. Detronare. Mazilire. Mazilit1. az6ic, -ă adj., s.n. (geol) arhaic, arheian. Azoicul este cea mai veche eră geologică, ce a durat circa trei miliarde de ani. azot s.n. (chim.) nitrogen. Azotul intră în componenţa aerului atmosferic. azotat1 s.m. (chim.) 1 nitrat. Azotatul este o sare a acidului azotic. 2 azotat de amoniu = salpetru de Leuna. Azotatul de amoniu se foloseşte mai ales ca îngrăşământ de suprafaţă pentru culturile de cereale, păşuni şi livezi; azotat de argint = nitrat de argint, piatra-iadului (v. piatră), <înv.> piatră infernală. Azotatul de argint este folosit în medicină şi în industria cernelurilor; azotat de calciu = nitrocalcit, salpetru de Norvegia. Azotatul de calciu este folosit ca îngrăşământ chimic; azotat de celuloză = nitrat de celuloză, nitroceluloză. Azotatul de celuloză este folosit la obţinerea lacurilor şi a emailurilor, la fabricarea celuloidului, ca exploziv etc.; azotat de potasiu = nitrat de potasiu, salpetru de India, nitru, silitră, <înv. şi reg.> salnitru, <înv.> acrime de silitră, ghiuvergilea. Azotatul de potasiu este folosit ca îngrăşământ; azotat de sodiu = nitrat de sodiu, salpetru de Chile. Azotatul de sodiu este folosit ca îngrăşământ mineral. azotat2, -ă adj. (chim.; despre substanţe) azotos, nitros. Vaporii azotaţi sunt foarte toxici. azdtic, -ă adj. (chim.; despre substanţe) ni-tric. Spirtul de sare azotică este folosit în medicină. azoti't s.m. (chim.) nitrit. Azotitul este o sare a acidului azotos. azotobacter s.n. (bacter.) azotobacterie. Azotobacterul trăieşte în sol şi fixează azo- tul atmosferic, transformându-l în azot organic. azotobacterie s.f. (bacter.) azotobacter. azotobacterm s.n. (chim.) azotogen. Azo-tobacterinul este alcătuit din culturi artificiale de azotobacterii. azotogen s.n. (chim.) azotobacterin. azotometru s.n. (tehn., chim.) nitrometru. Azotometrul are un tub gradat, în care se colectează şi se măsoară azotul. azotos, -oâsă adj. (chim; despre substanţe) azotat2, nitros. azotură s.f. (chim.) nitrură. Azotura este o combinaţie a azotului cu un metal. azur s.n. albastru, albăstrime, claritate, limpezime, senin, seninătate, limpeziş, luciditate, vineţie (v. vineţiu), <înv. şi reg.> seninat1, sineală, <înv.> limpezea-lă, senineală, senineaţă, seninime, peruzea. Stătea întins pe iarbă şi privea azurul cerului. azurât, -ă adj. (rar) v. Azuriu. Bleu. azuriu, -ie adj. bleu, azurat, <înv.> ha-vaiu. Cerul este azuriu. azurură s.f. (bot.; reg.) v. Zmeur. Zmeurar (Rubus idaeus). azvârli vb. IV. (în concurenţă cu „a arunca”, „a zvârli”) 1 tr. (compl. indică obiecte, lucruri, materii etc. stricate, uzate, perimate etc.) a arunca, a zvârli, <înv. şi pop.> a lepăda, a ţipa2, <înv.> a scutura. A azvârlit radioul pentru că nu mai poate fi reparat. 2 tr. (compl. indică obiecte nefolositoare, inutile etc.) a arunca, a mătura, a mărita. Azvârle sticlele goale de pe masă. 3 tr. (compl. indică obiecte considerate dăunătoare, depăşite, ofensatoare, păgubitoare etc.) a arunca, a da2, a zvârli. A azvârlit medicamentele expirate. 4 tr. (compl. indică lichide) a arunca, a deşerta, a vărsa, a zvârli. A azvârlit apa din lighean în curte. 5 tr., intr. a arunca, a repezi, a zvârli, <înv. şi reg.> a năpusti. Azvârle mătura după el. 6 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc.) a arunca, a zvârli, a hăti. L-au luat de mâini şi de picioare şi l-au azvârlit în apă. 7 tr. (compl. indică obiecte) a arunca, a proiecta, a propulsa, a zvârli. îşi azvârle pălăria în sus. 8 tr. (compl. indică proiectile, rachete, bombe etc.) a arunca, a lansa, a trage, a zvârli, a slobozi, a împroşca. Asupra localităţii au fost azvârlite zeci de rachete. 9 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, ,,în,T) a arunca, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a azvârlit la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a azvârlit adversarul în ring. 10 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre7) a se arunca, a se duce2, a năpă- ăstălalt di, a se năpusti, a năvăli, a se porni, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Se azvar-Ze asupra lui cu toată forţa. Uliul s-a azvârlit asupra prăzii. 11 refl. (despre oameni) a se arunca, a se avânta, a se precipita, a se repezi, a sări, a se zvârli, a se elansa, a se chiti1, a se aiepta1. Se azvârle în şa şi pleacă în grabă. 12 intr. (despre animale, mai ales despre cai şi măgari) a arunca, a izbi, a lovi, a zvârli. Calul nărăvaş azvârle cu copitele. 13 tr. (în opoz. cu „a economisimai ales fig.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a prodiga, a părădui, a fitui, a sparge, <înv. şi reg.> a adevăsi, a prăda, a divesi, a izidi, a mătrăşi, a pocicăli, a pojivăi, a pră-dăli, a pustii, a schirfosi, a spesa, <înv.> a dezmăţa, a răşchira, a răşlui, a eroga, a afierosi, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. Azvârle banii prin baruri şi discoteci. azvârlire s.f. (în concurenţă cu „aruncare”, »zvârlire,T) 1 aruncare, zvârlire, <înv. şi pop.> lepădare. începe curăţenia cu azvârlirea unor lucruri stricate. 2 aruncare, deşertare, vărsare, vărsat, zvârlire. în curte s-a făcut puţin noroi după azvârlirea apei din lighean. 3 aruncare, azvârlitură, proiectare, propulsare, propulsie, zvârlire, <înv. şi pop.> zvârlitură. Azvârlirea pălăriei în sus este însoţită de chiuituri. 4 aruncare, lansare, tragere, zvârlire. Azvârlirea rachetelor asupra localităţii a produs multe victime. 5 aruncare, culcare, culcat1, dărâmare, doborâre, întindere, lungire, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.> oborâre, răstur-nătură. Azvârlirea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. 6 (mai ales fig.) aruncare, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, irosire, împrăştiere, risipire, zvârlire, prodigalitate, disi-paţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, erogaţie, răşlu-ire, tocare, tocat1, păpare. Azvârlirea banilor prin baruri şi discoteci este una dintre plăcerile ei. azvârlit, -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri, materii etc. stricate, uzate, perimate) aruncat, <înv. şi pop.> lepădat2. Radioul stricat stă azvârlit într-o debara. 2 (despre obiecte) aruncat, proiectat, propulsat, zvârlit. Nu şi-a mai putut recupera din mulţime pălăria azvârlită. azvârlitură s.f. 1 aruncătură, zvârlitură, zvârlet, <înv. şi pop.> zvârlită, ţipătură2, <înv.> zburătură. Stă la o azvârlitură de băţ de casa noastră. 2 aruncare, azvârlire, proiectare, propulsare, propulsie, zvârlire, <înv. şi pop.> zvârlitură. 3 aruncătură, izbitură, lovitură, zvârlitură, <înv.> zvârlire. Azvârli-tura calului a fost puternică. W Aă ăl, a adj. pron. dem. (pop. şi fam.) = ăla. ăla, ăia pron. dem., adj. pron. dem. (pop. şi fam.) I pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând depărtarea acestora, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor) v. Acela. II adj. pron. dem. 1 (postpus subst. determ.; şi în formele ăl, a când este antepus subst. determ.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este mai depărtat, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor) v. Acel. 2 adj. dem. (la fi; relig. creştină) aia lume v. Altă lume (v. alt). Cealaltă lume (v. celălalt). Lumea cea de apoi (v. lume). Lumea cea luminată (v. lume). Lumea cealaltă (v. lume). Lumea de apoi (v. lume). Lumea de dincolo (v. lume). Lumea drepţilor (v. lume). Lumea luminată (v. lume). Lumea moartă (v. lume). Lumea spiritelor (v. lume). Lumea viitoare (v. lume). Viaţa cealaltă. Viaţa de apoi (v. viaţă). Viaţa viitoare (v. viaţă). Vremea cea de apoi (v. vreme). Vremea de apoi (v. vreme). âlălalt, âialaltă pron. dem., adj. pron. dem. (pop. şi fam.) I pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând pe cel mai îndepărtat dintre doi sau pe altul decât acela care vorbeşte ori despre care se vorbeşte) v. Celălalt. II adj. pron. dem. 1 (arată care este cel mai depărtat dintre doi) v. Celălalt. 2 (la fi; în relig. creştină) aialaltă lume v. Altă lume (v. alt). Cealaltă lume (v. celălalt). Lumea cea de apoi (v. lume). Lumea cea luminată (v. lume). Lumea cealaltă (v. lume). Lumea de apoi (v. lume). Lumea de dincolo (v. lume). Lumea drepţilor (v. lume). Lumea luminată (v. lume). Lumea moartă (v. lume). Lumea spiritelor (v. lume). Lumea viitoare (v. lume). Viaţa cealaltă (v. viaţă). Viaţa de apoi (v. viaţă). Viaţa viitoare (v. viaţă). Vremea cea de apoi (v. vreme). Vremea de apoi (v. vreme). âst, ăstă adj. pron. dem. (antepus subst. determ.; şi în formele ăsta, asta când este postpus subst.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este apropiat, în timp sau în spaţiu, de subiectul vorbitor; pop.) v. Acest, ăsta, ăsta pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând apropierea acestora, în timp sau în spaţiu, de subiectul vorbitor; pop. şi fam.) v. Acesta, ăstălalt, âstălaltă pron. dem., adj. pron. dem. (pop. şi fam.) 1 pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând pe cel mai apropiat dintre doi de sub. vorbitor) v. Cestălalt. 2 adj. pron. dem. (arată care este cel mai apropiat dintre doi) v. Cestălalt. Bb ba adv. neg. (modal) 1 (mai ales în dialog; întăreşte o negaţie) ma. Ba nu! 2 (în corelaţie cu sine însuşi; indică o succesiune de acţiuni) acum... acum, când... când. îşi leagănă corpul ba pe un picior, ba pe celălalt 3 (rectificativ) adică, dar1. Această întâmplare îmi răscoleşte sufletul, ba nu mi-l răscoleşte, ci mi-l sfâşie. 4 (pop.; ca răspuns la o întrebare sau ca formulă de acceptare a unui enunţ neg.) v. Nu. baargk s.n. (la car sau la căruţă; reg.) v. Gresie. Perinoc. babă s.f. (mar.) bintă. De baba se leagă parâmele navelor acostate. babacă s.m. (fam.; glum.) v. Părinte. Tată. babăie s.m. (reg.) v. Părinte. Tată. babalâc,-ă s.m.,s.f. (fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag, baban -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag. 2 s.f. (zool; pop.) boancă, botoaşă, hârştioagă. Babana este o oaie bătrână şi ştirbă. 3 adj. (arg.; despre mărimi, cantităţi, valori etc.) v. Apreciabil. Bun. Bunicel. Bunicică. Considerabil. Deosebit. Estimabil. Evaluabil. Important. însemnat. Mare1. Notabil. Remarcabil. Ridicat2. Semnificativ. Serios. Substanţial, babardeălă s.f. (biol; arg.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare, babardi vb. IV. refl. (recipr.) (biol; arg.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla, împerechea. împreuna. încrucişa, babaros s.n. (arg.) 1 (la unele j, de noroc) v. Zar1.2 (la pl. babaroase;j. de noroc) v. Barbut 3 (anat.)v. Testicul. 4 v. Ţigară. Ţigaretă, babăş s.m. (reg.) v. Boştină. babă s.f. 11 bătrână (v. bătrân), moşnea-gă, babană (v. baban), baborniţă, baccea, boşoroagă (v. boşorog), cloanţă, cotoroanţă, hodoroagă (v. hodorog), ramolită (v. ramolit), zgripţuroai-că, cofloşniţă, hoaşcă, hodoroancă, răzbăbuică, babe-tă, babalâcă (v. ba- balâc), băbăciune, băbătie, bâtă (v. bât), nană, bahorniţă, cotoarbă, hoancă, hoanghină, hoarcă, hroajbă, poacă, căzătură, hârb, hârcă, junghi, mucegai, şandrama, cioarsă, hâră2, hleab, martaloagă (v. martalog), purisană (v. purisan), purisancă. Baba abia merge, sprijinindu-se într-o cârjă. Se ţine bine baba! 2 (în credinţe şi superstiţii) strigoaică1, vrăjitoare (v. vrăjitor), magă3, vrăjitoreasă, <înv. şi pop.> descântătoare (v. descântător), strigoaie (v. strigoi), ursitoare (v. ursitor), farmazoană (v. farmazon), farmazoancă, băbăreasă, bosorcaie, fermecătoare (v. fermecător), fermecătoreasă, meşteră (v. meşter), meşteriţă, râvnitoare (v. râvnitor), strigă, <înv. şi reg.> zârnoaică, bosconiţă, cotoroanţă, meştereasă, meşteritoare, şişcă3, vidmă, vrăjmătoare, <înv.> magheniţă, maghistă, magopaţă, mama-muşă (v. mamă), vâlfa, vrace, talpa-iadului (v. talpă), talpă de iad, talpă la iad, tălpoi. S-a dus la o babă să-i ghicească. 3 (art., la pl.) babele = zilele babei (v. zi), zilele babelor (v. zi), vântoase (v. vântos). Babele sunt primele nouă (sau douăsprezece) zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. 4 (art.; pop.; deprec.) baba-hâra = baba-hora = baba-sora = vavilonciţă. Regina Semiramida era babiloneancă. babilonian, -ă adj., s.f. 1 adj. babilonic, <înv.> vavilonesc. Imperiul babilonian a fost una dintre marile puteri ale Antichităţii. Codul lui Hammurabi este o culegere legislativă babiloniană. 2 s.f. babiloneancă, <înv.> vavilonciţă. babilonic, -ă adj. 1 babilonian, <înv.> vavilonesc. 2 fig. (indică dimensiunea; de obicei p. exager.; rar; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) v. Astronomic. Ciclopean. Ciclopic. Colosal. Cosmic. Enorm. Fabulos. Fantastic. Faraonic. Gigantic. Imens. Mamut. Monstruos. Uriaş. babilonie s.f. dezordine, haos, încurcătură, turbulenţă, zăpăceală, tălbăcitură, valvârtej, carambol. O adevărată babilonie se produce pe autostrăzi din cauza maşinilor acelora care se întorc spre casă din weekend. 147 | babi'ţă s.f. I (omit.) 1 Pelecanus onocrotalus; pelican, babă, baboşă, batcă1, guşată (v. guşat), năsută (v. năsut), <înv.> nesăturat. 2 (reg.) babiţă-creaţă v. Pelican-creţ (Pelecanus crispus). II (bot.) 1 Fomes igniarius; iască, băcălie1, burete-de-iască, văcă-lie-de-fag. 2 Fomes fomentarius; copitariţă, copită, văcălie-de-fag. III (zool; reg.) 1 v. Gasteropod. Gastropod. Melc. 2 v. Limax. Melc-de-frunze. Melc-fară-casă (Limax). IV (geol; reg.) 1 v. Calcar. Piatră-de-var. 2 v. Marmură. baboi s.m. (iht.) 1 babuşcă,fâţă, juvete. Baboiul este numele generic pentru peştele mărunt de apă dulce. 2 (reg.; şi baboi-ghebos) v. Biban (Perca fluviatilis). 3 (reg.; şi ba-boi-de-glody baboi-de-nisip) v. Guvid (Go-bius). baboiăş s.m. (colect.; iht.) albişoară (v. albi-şor), albitură, caracudă, mărunţiş, plevuşcă, plevuică, chisoagă, gărăşiţă, pleviţă2, toflică. Nu a pescuit niciun peşte mare, doar baboiaş. baborniţă s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). baboşă s.f. (omit; reg.) v. Babiţă. Pelican (Pelecanus onocrotalus). bâbu s.m. (reg.) v. Bade. Bădie. Neică. Nene. bâbură s.f. (reg.) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. babuşcă s.f. (iht.) 1 (şi babuşcă-dlbâ) Rutilus rutilus; ocheană (v. ochean2), bălos, goghie, ochenică, ocheniţă, roşioară-bă-lană (v. roşior), taharău, taran, tarancă, ţărancă2, ţărăncuţă2, vârlugă. 2 baboi, fâţă, juvete. 3 (reg.) babuşcă-roşie v. Ocheană (v. ochean2). Roşioară (v. roşior) (Scardinius erythrophtalmus). babuşi s.m. pl. (înv.) v. Papuc, babysitter [bebi'sitar] s.f. (engl.) v. Bonă. Dădacă. Doică. bac1 s.n. (mar.) pod mişcător (v. pod1), pod plutitor (v. pod1), pod umblător (v. pod1), podişcă, <înv. şi reg.> dubas, brod, brudină, cârnă (v. cârn), parom, <înv.> pod trecător (v. pod1). Când mergem la mare, trecem cu bacul Dunărea la Brăila. bac2 s.n. (sport) falcă. în bac se fixează vârful bocancului legat de schiuri. bac3 s.n. (j. de cărţi) bacara, banc2, maca, macao. în bac nouarii au valoare maximă, iar decarii sunt egali cu zero. bac4 s.n. (pedag.; fam.) v. Bacalaureat, bacalaureăt s.n. (pedag.) bac4, <în trecut> examen de maturitate. Bacalaureatul se dă la sfârşitul studiilor liceale. bacălă s.f. (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură, bacalâm s.n. (turc.; înv.; de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbă, bacaleâ s.f. (iht.) Gadus morrhua; bacaliar, mezit. bacaliar s.m. (iht.) Gadus morrhua; bacalea, mezit. bacanâlă s.f. fig. (livr.) v. Desfrâu. Dezmăţ. Libertinaj. Luxură. Orgie, bacăntă s.f. 1 (în Antic, romană) evie, menadă. Bacanta era preoteasa zeului Bachus. 2 fig. (livr.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). bacara s.f. (j. de cărţi) bac3, bac2, maca, macao. băcă s.f. (bot.) <înv.> boabă, bob1, bobiţă. Boaba de strugure este o bacă. bacceâ s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag, bacceli vb. IV. refl. (fam.) 1 (despre oameni sau animale) v. împlini. îngrăşa. Rotunji. 2 (deprec.; despre oameni) v. Ramoli. Seniliza. baccelft, -ă adj. (fam.) 1 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) v. Corpolent. Gras. Gros. Masiv. Obez. Opulent. Planturos. Plin. Rotofei. Rotund. Trupeş. Umflat. Voluminos. 2 (deprec.; despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Ramolit. Senil. Senilizat. baccevân s.m. (turc.; înv.) v. Zarzavagiu, bachelită s.f. (chim.) bachelită A = rezol. Bachelita A este folosită ca lac izolant în electrotehnică; bachelită B = rezitol. Bachelita B se obţine ca produs intermediar în reacţia de policondensare a fenolului cuformaldehida; bachelită C = rezită. Bachelita C este folosită în electrotehnică la fabricarea izolatoarelor electrice. baci s.m. 1 cioban, vătaf, sameş, scutar1, <înv.> scutaş. Baciul are o stână cu peste 300 de oi. 2 fig. (pop.) v. Conducător. Fruntaş. Lider. Şef. bacfl lactic s.n. (microbiol) lactobacil. Bacilul lactic transformă lactoza în acid lactic. baciloză s.f. (med., med. vet; livr.) 1 v. Tuberculoză. 2 v. Boală de piept. Ftizie. Piept. Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară. background ['beicgraund] s.n. (inform.) fundal. backhand ['beichend] s.n. (sport; în tenis) rever. Backhand-ul se execută pe partea stângă, printr-o mişcare de jos în sus, cu partea exterioară a paletei sau a rachetei. bach'u s.n. (reg.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitu-ră. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, bâcniţă s.f. (reg.; adesea constr. cu vb. „a pune”, „a cădea ) v. Capcană. Cursă2. Prinză-toare (v. prinzător). bacon s.m. (bot; reg.) v. Mahorcă- Tutun-tur-cesc (Nicotiana rustica). baconiţă s.f. (bot.; reg.) v. Mahorcă. Tu-tun-turcesc (Nicotiana rustica). bacşiş s.n. (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a lua”, „a primi”) cinste, drept, sabaş, <înv.> tringhelt, ciubuc. I-a lăsat taximetristului un bagatelă bacşiş. Chelnerul primeşte bacşiş pentru că este foarte amabil cu clienţii. bacterie s.f. (microbiol.) microb. Bacteriile provoacă boli infecţioase. bacteriofăg s.m. (microbiol.) fag1. Bacte-riofagul infectează celula bacteriană, provocând disoluţia acesteia. bacteriotropină s.f. (microbiol.) opsonină. Bacteriotropina are un rol important în rezistenţa naturală la infecţii. badahuzi s.m. pl. (bot.; reg.) v. Brăbin. Breabăn (Bunias orientalis). badaliurcă s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). bade s.m. 1 (pop. şi fam.) bădie, neică, nene, babu, tete, uică. - Unde te duci, bade Vasile? 2 (pop.) v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten. badiân s.m. (bot.) Illicium anisatum; ana-son-franţuzesc, anason-stelat. badijonâj s.n. (med., med. vet.) badijonare, pensulare, pensulaţie, tamponaj. Badijonajul se face cu un tampon din tifon sau vată impregnat cu un lichid antiseptic. badijonare s.f. (med., med. vet.) badijonaj, pensulare, pensulaţie, tamponaj. badi'm s.m. (bot; reg.) v. Migdal (Amygdalus communis). badină vb. I. intr. (fran.; despre oameni) v. Glumi. badinâj s.n. (fran.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. badinerie s.f. (fran.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. badog s.m. (reg.) 1 v. Tablă1. Tinichea. 2 v. Bidon. badragânie s.f. (pop.) 1 (med., med. vet.) v. Extumescenţă. Inflamaţie. Intumescenţă. Tumefacţie. Tumescenţă. Umflătură. 2 (anat.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, baftagfu s.m. (fam.) v. Norocos, bâftă s.f. 1 (fam.) v. Noroc. Şansă. 2 (înv.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. bagâj s.n. 1 calabalâc, catrafuse, sarsana, hodrobele,jăchilă, pilotă, pojijie, tărăbuţe (v. tărăbuţă), tiliuţe, <înv.> agărlâc, bagalii, mahlă. Şi-a pregătit bagajele pentru o deplasare în interes de serviciu. 2 (av.) bagaj de cabină = bagaj de mână; bagaj de mână = bagaj de cabină. A luat în avion, ca bagaj de mână, o geantă mică de voiaj. bagălii s.n. pl. (înv.) v. Bagaj, bagatâr s.m. (reg.) v. Erou. Viteaz, bagatelă s.f. 11 fleac, nimic, flintic, marafet, moft, conobelie, pocinov, zeamă de prune, jucărie, mezelic, spanac, păpuşă, iaurt. Pentru el este o bagatelă să repare un calculator. 2 fleac, mărunţiş, nimic, prostie, <înv. şi pop.> mărun-ţuş, secătură, chiţibuş, detaliu, moft, bagateliza măruntaie, drăcăraie, plăvii, <înv.> blagomanie, minuţie, lucernă, plătică1, căcat, căcăţel. Este atât de cârcotaş, încât se leagă de toate bagatelele. II (concr.) 1 (la pl. bagatele) fleacuri (v. fleac), mărunţişuri (v. mărunţiş), nimicuri (v. nimic), prostii (v. prostie), <înv. şi pop.> mărunţuşuri (v. mărunţuş), caracaşicuri, flinticuri (v.flintic), abţibilduri, acareturi (v. acaret), căcaturi (v. căcat), căcăţele (v. căcăţel). Cumpără tot felul de bagatele. 2 (reg.) v. Dantelă. III (muz.) bluetă. Beethoven a compus mai mute bagatele. bagateliza vb. I. tr. (compl. indică oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau valoarea acestora) a minimaliza, a minimiza, a subaprecia, a subestima, a subevalua, a demonetiza, a deprecia. Nu bagateliza puterea pe care o are acest om! Criticii au bagatelizat ultimul roman al scriitorului. bagatelizare s.f. minimalizare, minimizare, subapreciere, subestimare, subevaluare, depreciere. Scriitorul nu a avut succes la pubic din cauza bagatelizării romanului de către critici. bagatelizat, -ă adj. (despre oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau despre valoarea lor) minimalizat, minimizat, subapreciat, subestimat, subevaluat, depreciat. Romanul bagatelizat nu a avut succes la pubic. bagdadi'e s.f. (constr.; reg.) v. Plafon. Tavan, bageâ s.f. (constr.; reg.) v. Campadură. bageăcă s.f. (constr.; reg.) 1 v. Campadură. 2 v. Cămin. Coş1. Horn. baghetă s.f. 11 (muz.) beţişor. Coriştii urmăreau cu atenţie bagheta dirijorului. 2 nuieluşă, nuieluţă, vărguliţă, vărguţă, ver-geluşă, vergeluţă, nuieluşcă, jordiţă. îl loveşte peste mână cu o baghetă. II fig. (muz.) conducere. Concertul a avut loc sub bagheta maestrului Celibidache. bahadârcă s.f. (reg.; deprec.) dionisian, vachicesc. Sărbătorile bahice erau închinate zeului Bachus. bâhlină s.f. (constr.; reg.) 1 v. Campadură. 2 v. Cămin. Coş1. Horn. bahnă s.f. (geomorf., hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, băhniţă s.f. (geomorf., hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, bahdr s.n. (pese.) bură2, buret. Cu bahorul se agaţă şi se scot din apă peştii mari. bahomiţă s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). baht s.m. (fin.) tical. Bahtul este unitate monetară în Thailanda. bai1 adv. (modal; reg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. bai2 s.n. (reg.) 1 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeal^Păcat. Vină. Vinovăţie. baibarâc s.n. (reg.) v. Mintean. Surtuc, bâică s.f. (reg.) v. Moaşă, baidi'r s.n. (înv.) v. Şal. bâie1 s.f. 11 îmbăiere, scăldare, scăldat1, scaldă, scăldătoare, <înv. şi reg.> scăldătură, fereduială,fereduire,lăutoa-re, scăldăciune, scălduşă, scălduşcă, <înv.> îmbăietură. După baie, copilul a adormit. 2 baie de soare = plajă. Medicul i-a recomandat să facă băi de soare numai dimineaţa. 3 (relig.; înv.) v. Botez. Botezare. 4 (poetic) baie de sânge v. Carnaj. Masacru. Măcel. II (concr.) 1 cadă, vană1, <înv. şi pop.> scăldătoare, scaldă, <înv. şi reg.> scăldătură, feredeu, lăutoare, scălduşă, scălduşcă, şiroadă. Umple baia cu apă fierbinte. 2 cameră de baie, sală de baie (v. sală1). Intră în baie să facă un duş. 3 (înv.) v. Closet. Toaletă. Veceu. baie2 s.f. (miner.; înv. şi reg.) v. Mină1. Subteran. bâier, -ă s.f., s.n. I s.f. 1 (la unele obiecte de îmbrăcăminte) cheotoare. Cămaşa ţărănească are la guler două baiere. 2 (arheol; la oale, vase, căni; reg.) v. Mănuşă. Toartă. 3 (reg.) v. Salbă. II s.n. (înv.) v. Amuletă. Apotropaic. Fetiş1. Mascotă. Talisman. III s.f. fig. (la pl baiere) adânc, adâncime, afund, fund, măruntaie, profunzime, străfund, maţe (v. maţ). în baierele pământului se găsesc importante zăcăminte de fier. baionetă s.f. (milit.) 1 <înv. şi reg.> panganet, <înv.> spangă, şpanganet, ştih. Baioneta se poate fixa la ţeava puştii. 2 (la pl. baionete; înv.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). băioş adv. (modal; reg.) v. Greu. Mult. baipasă vb. I. tr. (livr.; compl. indică obstacole) v. Evita. Ocoli. bai'r s.n. (geomorf; înv.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant, bairăc s.n. (milit.; turc.; înv.) v. Steag. bairactărs.m. (milit.; turc.; înv.) v. Portdrapel. Portstindard. Stegar. bairâm s.n. (fam.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge>x) v. Beţie. Chef. Petrecere. bal s.n. (înv.) v. Balot. Legătură, balabăn s.m. 1 (iht.; reg.) v. Chefal (Mugii cephalus). 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. balabustă s.f. (pop. şi fam.; glum.) v. Nevastă. Soţie. balădă populară s.f. (lit.) cântec bătrânesc, cântec bătrân, cântec vechi. Meşterul Manole este o cunoscută baladă populară. 1148 baladesc, -escă adj. (lit.; mai ales despre stil) baladier, balădic. în unele romane ale lui Sadoveanu predomină stilul baladesc. balădic, -ă adj. (lit.; rar; mai ales despre stil) v. Baladesc. Baladier. baladier, -ă adj. (lit.; mai ales despre stil) baladesc, (rar) baladic. baladrn s.m. (în Ev. Med.; fran.; înv.) v. Bufon. Măscărici. Paiaţă. Pitic. balador s.n. (j. de cărţi) joker. Baladorul substituie orice carte. balafon s.n. (muz.) marimbă, marimbafon. Balafonul este un instrument de percuţie de provenienţă africană. balagăn s.n. (înv. şi reg.) 1 v. Cort. 2 v. Aşezare. Sălaş. Şatră. balaiăn, -ă adj. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu. balama s.f. 1 (tehn.) şarnieră, ţâţână, <înv. şi reg.> pafta, pipă, şarc, <înv.> cardenă. Prinde uşa în balamale. 2 fig. (anat; fam.) v. Articulaţie. încheietură, balamuc s.n. (fam.) I (med.) v. Casă de nebuni (v. casă1). Casă de sănătate (v. casă1). Ospiciu. Spital de psihiatrie. II fig. 1 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 v. Dezordine. Neorânduială. Răvăşeală. Vraişte. Zăpăceală, balamut, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (reg.) v. Mut. 2 adj., s.m„ s.f. (reg.) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit2.3 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 4 s.m„ s.f. (reg.) v. Caiafa. Făţarnic. Ipocrit. Machia-velist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Viclean. 5 adj.,.s.m., s.f. (înv.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Deni-grant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. 6 adj., s.m., s.f. (înv.) v. Ademenitor. Amăgitor, înşelător. Seducător. II adj. (j. de cărţi; înv.; despre cărţile de joc) v. Măsluit2, ba la muţi vb. IV. tr., intr., refl. recipr. (înv.; compl sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detrac-ta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. balamuţi'e s.f. (înv.) v. Bârfă. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. balăng interj, (adesea repet.) bam!,bang!, dang! Se aude balang! balang! de la clopotul din turla bisericii. balângă s.f. clopot, talangă, tângalău, toacă, toangă, tololoancă, troscot2, ţingălău, ţoangă. Vaca are o balangă atârnată la gât. balans s.n. balansare, clătinare, clătinat1, legănare, legănat1, oscilare, oscilaţie, pendulare, libraţie. Copilul se simte fericit în balansul scrânciobului. balansa vb. 1.1 tr., refl. a (se) clătina, a (se) legăna, a oscila, a pendula, a bascula, a balonare şovăi1, <înv. şi reg.> a (se) clăti, a (se) dăina, a (se) hâţâna, a (se) hlobăna, a (se) honcăi, a şovâlcăi. Valurile mari balansează nava. Scrânciobul se balansează în bătaia vântului. II fig. 1 intr. (despre oameni) a se codi, a ezita, a pregeta, a şovăi1, a flota, a oscila, a pendula, a claudica, a cârmi, a se foi, a mătănăi, a se atârna, a se clăti, a se cumpăni, a se legăna. Balansează între a-şi cumpăra o rochie sau o pereche de pantofi. 2 tr. (înv.; compl. indică stări, situaţii etc.) v. Compensa. Contrabalansa. Contracumpă-ni. Cumpăni. Echilibra. Pondera. Precumpăni, balansare s.f. balans, clătinare, clătinat1, legănare, legănat1, oscilare, oscilaţie, pendulare, libraţie. balansier s.n. 1 (tehn.) balansor. Balansierul reglează, prin oscilaţiile lui, mişcarea unui mecanism. 2 (mai ales la pl. balansiere; entom.; la insectele diptere) halteră. Balansie-rele sunt organele de echilibru pentru zbor. balansoar s.n. 1 berceuse. îi place să stea seara în balansoar. 2 leagăn, scrânciob, dăinuş, dulap2, glenci, huiţ, hunţuţ, huţă, huţână, huţunătoare, lanţuri (v. lanţ), scârţimuş, vârtej, vârtiloi, zdrâncă, zvârdină, <înv.> clătinător. Copiii se dau într-un balansoar care se învârte. balansdr s.n. (tehn.) balansier. balanţă s.f. I 1 (metrol.) cântar, cumpănă, şlag2, terezie, vagă, <înv.> staderă. Şi-a cumpărat o balanţă nouă, de care are nevoie în gospodărie. 2 (metrol.) balanţă cu basculă = balanţă zecimală = basculă, cântar zecimal, decimal, zecimal, majă,vagă. Balanţa zecimală are braţele inegale, ceea ce permite echilibrarea greutăţilor de măsurat cu greutăţi etalonate, de zece ori mai mici. 3 (econ., fin.) balanţă de conturi = balanţă de decontare; balanţă de decontare = balanţă de conturi. Balanţa de conturi sau de decontare reflectă raportul dintre creanţele şi obligaţiile apărute într-o anumită perioadă, de obicei un an. II (art. Balanţa; astron.; nm.pr.) Cumpăna (v. cumpănă), Tereziile (v. terezie), <înv.> Cântarul (v. cântar), Libra (v. libră1). Balanţa este o constelaţie din emisfera australă. balaoâcheş, -ă adj., s.m., s.f. (fam.) 1 adj. (glum. sau iron.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu. 2 s.m., s.f. (iron.) v. Rom2. Ţigan. Ţigancă, balast s.n. 1 (mar., aeron.) lest1, savură. O navă se încarcă cu balast pentru a i se asigura echilibrul. 2 fig. lest1, umplutură. Revista recent apărută conţine mult balast. balastă vb. I. tr. (mar., aeron.; compl. indică nave, aerostate etc.) a lesta. Aerostatul, înainte de a fi ridicat în văzduh, a fost balastat. balâur s.m. 11 (mitol. pop.) şarpe, şarpe balaur, şarpe bălăurel, bălăoană, <înv.> ajder, zmeu. Balaurul întruchipează râul. 2 (reg.) v. Zmeu. 3 (fam.; iron.) v. Rom2. Ţigan. 4 fig. (fam.) v. Monstru. II (art. Balaurul; astron.; nm.pr.) Dragonul (v. dragon). Balaurul este o constelaţie din emisfera boreală. balâc s.n. (iht.; reg.) v. Calcan. Cambulă. Cambulă-de-mare (Scophthalmus maeoticus). balâcdi'ş s.n. (turc.; înv.; la obiecte de îmbrăcăminte) v. Balenă, balbăş s.n. (turc.; înv.) v. Hidromel. Mied. balbîsm s.n. (med.) balbuţie. Balbismul se caracterizează prin repetarea sunetelor sau a silabelor ori prin folosirea unor pauze care întrerup vorbirea. balbuţie s.f. (med.) balbism. balcaniâdă s.f. (sport) jocuri balcanice (v.joc). Echipa noastră de gimnastică participă la balcaniadă. balcanist, -ă s.m., s.f. balcanolog. A fost un reputat balcanist. balcanistică s.f. balcanologie. Balcanistica se ocupă cu studiul limbilor, al folclorului, al etnografiei şi al istoriei popoarelor balcanice. balcanolog, -ă s.m., s.f. balcanist. balcanologie s.f. balcanistică, balcâz, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2. 2 (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. balcon s.n. 1 (arhit.) cerdac. Apartamentul are două balcoane. 2 (anat.; la femei; arg.)v. Mamelă. Piept. Sân. balconet s.n. (fam.) v. Brasieră. Sutien, baldachin s.n. (bis.) oranist, uranisc, polog2, cerine, <înv.> umbrar. Mitropolitul stă sub un baldachin cusut cu fir de aur. baldâr s.n. (anat.; reg.) 1 (la animale) v. Burduhan. Stomac. 2 v. Abdomen. Burtă. Pântece. baldisi vb. IV. intr. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Leşina. băle s.f. pl. (fiziol.) clăbuci (v. clăbuc), spumă, mlaci, sclăbuc, spumegar, zăbale (v. zăbală), zoaie. Din botul calului se preling bale. balegă s.f. 1 băligar, gunoi, gunoi de grajd, băligău. A curăţat grajdul de balegă. 2 (fig.; pop.; deprec.) v. Bleg. Mototol, baleiă vb. I. tr. (livr.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni, îndepărta. Scoate. baleiăj s.n. (telec.) explorarea imaginii (v. explorare). Baleiajul este deflexiunea unui fascicul electronic într-un emiţător de televiziune. balenă s.f. 11 (zool.) Balaena mysticetus; <înv.> chit1. Balena este vânată pentru came, grăsime, fanoane şi piele. 2 (art. Balena; astron.; nm.pr.) <înv.> Chitul (v. chit1). Balena este o constelaţie din emisfera australă. II (la obiecte de îmbrăcăminte) balâcdiş. Croitoreasa înlocuieşte o balenă a corsetului. balercă s.f. (reg.) v. Butoiaş, balerin, -ă s.m., s.f. (cor.) dansator, <înv.> baletist. Rusoaicele sunt balerine faimoase. balâstră s.f. 1 (sport; la scrimă) fandare. Secretul balestrei corecte este învăţat încă de la primul curs de scrimă. 2 (milit.; în Antic, şi la începutul Ev. Med.; înv.) v. Balistă. Catapultă. baletă vb. I. intr. (fam.; deprec.; despre oameni) v. Dansa. Juca. baletist, -ă adj. (cor.; înv.) s.m., s.f. v. Balerin. Dansator. balgiâr s.m. (reg.) v. Povarnagiu. balhui s.n. (geomorf., hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, balî vb. IV. tr. (arg) 1 (compl. indică obiecte, materiale, etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 (compl indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, balic s.m. (jar.) v. Debutant. începător. Neofit. Novice. bălie s.f. (gosp.; reg.) v. Albie1. Copaie. Covată. Troacă. balimez s.n. (milit.; în Ev. Med.) bombardă. Balimezul se folosea la aruncarea bolovanilor asupra fortificaţiilor. balistă s.f. (milit.; în Antic, şi la începutul Ev. Med.) catapultă, <înv.> balestră. Proiectilele erau aruncate asupra duşmanului cu ajutorul balistei. balistocardiografîe s.f. (med) cardiobalis-tografie. Balistocardiografia este înregistrarea oscilaţiilor transmise corpului de contracţiile inimii şi de propulsia sângelui în aortă. balivernă s.f. (fam.) 1 (mai ales la pl. baliverne) v. Fleac. Nimic. Palavră. 2 v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. balizăj s.n. balizare. Vapoarele trebuie să respecte sistemul de balizaj al portului în care intră. balizăre s.f. balizaj. baliză s.f. (topogr) semnal topografic. Baliza este o construcţie de lemn, de metal sau de piatră, care fixează poziţia unui punct pe teren. balneoclimateric, -ă adj. balneoclimatic. Se tratează într-o vestită staţiune balneoclimaterică. Unele saline sunt destinate turismului balneoclimateric. balneodimâtic, -ă adj. balneoclimateric. balon1 s.n. 11 (aeron.) aerostat, luftba-lon, <înv.> băşică. în balon se instalează instrumente şi aparate necesare sondajelor aerologice. 2 (tehn.) balon de sticlă = bulb. Balonul de sticlă conţine o sursă de lumină. 3 (sport; fam.) v. Minge. 4 (reg.) v. Zmeu. II (arg.) 1 v. Condom. Prezervativ. 2 (anat.; la femei) v. Mamelă. Piept. Sân. bal6n2 s.n. balonzaid, fâş, fulgarin, impermeabil, manta, manta de ploaie, trenci, trenci-cot, parpalac, prelată, tranţiflu-er. Şi-a cumpărat un balon pentru timp ploios. balonă vb. I. refl. (despre abdomen sau, p. ext., despre oameni ori despre animale) a se umfla. Stomacul i s-a balonat deoarece a mâncat prea mult. S-a balonat din cauză că a băut apă acidulată. balonăre s.f. (med., med. vet.) flatulenţă, flatuozitate, meteorism, timpanism, timpani-tă, meteorizaţie, întăritura pânte-celui (v. întăritură). Şi-a cumpărat un medicament contra balonării. balonaş balonâş s.n. (arg.)v. Condom. Prezervativ, balonat, -ă adj. (despre abdomen sau, p. ext., despre oameni ori despre animale) umflat. Are burta balonată. balonzâid s.n. balon2, fâş, fulgarin, impermeabil, manta, manta de ploaie, trend, trendcot, parpalac, prelată, tranţifluer. balot s.m. legătură, <înv.> bal, tai, teanc1. Cară în magazie baloturile cu marfă. balsam s.n. 11 aromă, boare, mireasmă, miros, parfum, esenţă, mirodenie, reve-neală, miroznă, odoreală, şmag, <înv.> miroseală, mirosire, odor3, olm, unsoare. îl ameţeşte balsamul crinilor din grădină. 2 (cosmet.) mireasmă, <înv.> mirodie. Balsamul de pâr protejează pârul împotriva ruperii. II fig. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, mângâiere, refugiu, sabur. Sfaturile ei au fost un balsam pentru durerea lui. balsamic, -ă adj. [rar; despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) v. Aromat2. Aromatic. îmbălsămat îmbătător. înmiresmat Parfumat. balsamme s.f. pl. (bot.; rar) v. Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina). balsamici, -ie adj. (rar; despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) v. Aromat2. Aromatic. îmbălsămat îmbătător. înmiresmat. Parfumat. balsamul vb. IV. tr. (înv.; despre flori, parfumuri etc.; compl. indică spaţii, încăperi etc.) v. îmbălsăma. înmiresma. Odoriza. Parfuma. balsamui're s.f. (înv.) v. îmbălsămare, înmiresmare. Odorizare. Parfumare. balt, baltă adj. (înv.) v. Baltic, baltâg s.n. 1 <înv.> chilom. Baltagul este un topor mic şi uşor, cu două tăişuri şi cu coada lungă, care era folosit, în trecut, şi ca armă de luptă. 2 (rar) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. bâltă s.f. 1 (hidrol.) tău1, iezer, rât2, sorb2, <înv.> paludă. Merg la pescuit la o baltă din apropierea oraşului. 2 (hidrol.) lac1. Balta dricului este amenajată modern. 3 apăraie, apărie, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, udeală, covăţică, lăcărău, lăcăşteu, lăcău, tău1.1 s-au udat pantofii mergând prin baltă. bâltic, -ă adj. <înv.> balt. Letona şi lituaniana fac parte dintre limbile baltice fac parte. balţ1 s.n. (reg.) 1 (ţes.) v. Văl. Voal. 2 v. Laţ1. Ochi1. balţ2 s.n. (anat; reg.) v. Barbă. Bărbie. Geni-on. Menton. balustrădă s.f. (constr.) mână curentă, parapet, parmaclâc, pălimar, rampă, rezemă-toare, reazem, calindră, plimbă, sleme, stănog, strajă, trapazan, ţiitor, <înv.> parmac. Urcă scara blocului ţinându-se de balustradă. bam interj, (adesea repet.) balang!, bang!, dang! Se aude bam! bam! de la clopotul din turla bisericii. bârnă s.f. (bot.) Hibiscus esculentus; zămoşiţă. ban s.m. I (fin.) 1 (la pl. bani) avere, avut1, aramet, lei (v. leu1), ochiul-dra- cului (v. ochi1), parale (v. para1), pitaci (v. pitac1), sfanţi (v. sfanţ), arămărie, gologani (v. gologan), arginţi (v. argint), capital1, franci (v. franc1), <înv. şi reg.> sorocoveţi (v. sorocovăţ), <înv.> aramă, băncuţe (v. băncuţă), peaningi, metal, biştari, boabe (v. boabă), bulşoi, carboave (v. carboavă), cotor, gloanţe (v. glonţ), grăunţe (v. grăunte), lapţi, lănîâi (v. lămâie), lovele, lovinci, lozeu, mangări, marafeţi (v. marafet), mardei, material, mălai, moloz, moni, ovăz, pagnos, pleavă, sarsana, scamă, solzi (v. solz), ţechini, zimţi (v. zimţ), zornăitori (v. zornăitor). Şi-a depus banii la o bancă. 2 (urmat de determ. care indică valoarea) monedă, piesă, semn monetar, gologan, para1, centimă, teşcherea1, piţulă, <înv.> băncuţă, nomiz-mă, trandafir. Vânzătoarea i-a dat rest doi bani de zece. 3 (art., la pl; în Ev. Med., în Ţările Rom.) banii steagului = ploconul steagului (v. plocon). Banii steagului se percepeau la urcarea domnului în scaun. 4 (la pl.) bani cash = bani gata = bani gheaţă = bani lichizi = cash, numerar, bani peşin, bani sunători, monede sunătoare, bani uscaţi, <înv.> bani numărători. Nu are bani cash la el şi plăteşte cu cârdul; (pop. şi fam.) bani peşin = bani sunători v. Bani cash. Bani gata. Bani gheaţă. Bani lichizi. Cash. Numerar; (reg.) bani uscaţi v. Bani cash. Bani gata. Bani gheaţă. Bani lichizi. Cash. Numerar; (înv.) bani numărători v. Bani cash. Bani gata. Bani gheaţă. Bani lichizi. Cash. Numerar. II (biol; reg.) v. Bănuţ. Disc embrionar. III (art.; bot.; reg.) banul-po-pii v. a Iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata); b Dreţe. Duminicea (Lysimachia nummularia). banâl, -ă adj. 1 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, monoton, placid, plictisitor, uniform, morocănos, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tern, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost banală. 2 arhicunoscut, depăşit, răscunoscut, ştiut2, ultracunoscut, vechi2, supercu-noscut, prăfuit, fumat2, răsuflat, trezit2. A spus un banc banal şi nimeni nu a râs. 3 (despre situaţii, stări, formule etc.) comun, şablonard, standard, standardizat, stereotip. Unii dintre actori sunt obişnuiţi cu o modalitate de joc banală. 4 (lit.; despre procedee stilistice) comun, neoriginal, ieftin. Foloseşte metafore banale. 5 (lit.; despre opere literare, despre stilul acestora etc.) apoetic, comun, nepoetic, prozaic, aplatizat, fad, plat2, tern, pedestru. Ultimul său volum conţine creaţii banale. 6 (despre modul de viaţă al oamenibr) comun, neînsemnat, obişnuit, prozaic, sărac, trivial. Traiul zilnic al acestor oameni este banal. 7 (despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) comun, obişnuit, ordinar, prozaic, trivial, <înv.> prost, prostesc. Ceea ce povesteşte este o întâmplare banală. Nu are decât planuri banale de viitor. 8 (despre preocupări, gânduri etc. ale oamenibr) mărunt, mediocru, meschin, neînsemnat. Se lasă condus numai de interese banale. Şi-a pierdut toată ziua cu treburi banale. 9 (despre oameni sau despre înfăţişarea lor) comun, normal, obişnuit, prozaic, <înv.> purtăreţ, teluric. Este un om banal, care nu se distinge prin nimic deosebit. Fata are un chip banal. banalitâte s.f. platitudine, prozaism, truism, lapalisadă, proză, loc comun. Discursul său nu a interesat auditoriul din cauza banalităţii ideilor. banalizâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică idei, concepţii, metode etc.) a (se) vulgariza, a (se) demonetiza, a (se) standardiza. Viziunea regizorului a banalizat sentimentul sacrului. banalizâre s.f. vulgarizare, standardizare. Subiectul biblic a fost tratat în aşa fel, încât s-a ajuns la banalizare. banalizât, -ă adj. (despre cuvinte, fraze, argumente etc.) stereotip, stereotipic, răsuflat, tocit. Regizorul a reuşit să brodeze, pe baza unui subiect banalizat, o intrigă captivantă. banân s.m. (bot) Musa paradisiaca; bananier, banână s.f. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. bananier s.m. (bot.) Musa paradisiaca; banan. bananâu s.n. (reg.) v. Cimitir. Necropolă, banât s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) bănie. Banatul era rangul sau funcţia de ban. banc1 s.n. 1 (geomorf; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) prag, <înv.> gherdap. Pescarii cu experienţă ştiu cum să ocolească bancurile de nisip. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) toană2. Fac scufundări numai ca să admire bancurile de peşti exotici. 3 (tehn.; şi banc de lucru) stand, stand de încercări, stand de probă. Menghina este montată pe un banc. banc2 s.n. 1 (j. de cărţi) bac3, bacara, maca, macao. în banc nouarii au valoare maximă, iar decarii sunt egali cu zero. 2 (fam.) v. Anecdotă. Glumă. Spirit. 3 (fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. bâncă1 s.f. 1 scamnie. Se aşază pe o bancă din parc pentru a se odihni. 2 pupitru, pulpit. Şcolarii îşi aranjează caietele pe bănci. bâncă2 s.f. I (fin.) 1 tocoric. La bancă se efectuează şi schimburi valutare. 2 bancă comercială = bancă de depozit; bancă de depozit=bancă comercială. O bancă comercială sau de depozit acordă credite pe termene variabile. 3 (înv.) v. Bancnotă. Bilet de bancă. Hârtie. Hârtie-monedă. II (inform.) bancă de date = bancă de informaţii = bază de date. îşi consultă banca de date din calculator. III (j. de cărţi) şuetă. Banca este suma pe care bancherul o ţine în faţa lui pentru a plăti câştigurile celorlalţi jucători. bancher s.m. 1 (fin.) financiar, <înv.> zaraf. Bancherul este proprietarul sau acţionarul principal al unei bănci cu capital particular. 151| bara 2 (j. de cărţi) şuetar. Bancherul conduce jocul şi dispune de o sumă suficientă de bani pentru a acoperi mizele celorlalţi jucători. banchet s.n. agapă, masă1, prânz, festin, ospăţ, ospeţie, <înv. şi pop.> ospătare, praznic, prăznuire, prânzare, <înv.> nafaca. A organizat un banchet cu ocazia promovării. banchist s.m. (fam.) bancurist. Este un banchist desăvârşit, care reuşeşte să bine-dispună pe oricine cu bancurile spuse. bancnotă s.f. (fin.) bilet de bancă, hârtie, hârtie-monedă, băncuţă, para1, <înv.> asemnaţiune, asignat, asignaţie, bancă2, bancot. A primit o bancotă de 500 de lei. bancât s.m. (fin.; înv.) v. Bancnotă. Bilet de bancă. Hârtie. Hârtie-monedă. bancrut s.m. (fin.; rar) v. Bancrutar. Falit, bancrută vb. I. intr. (fin.; despre oameni de afaceri, întreprinderi, societăţi etc.) a falimen-ta, <înv.> a mofluzi. Societatea de asigurări a bancrutat. bancrutar s.m. (fin.) falit, bancrut, <înv.> mofluz, mofluzit. Bancrutarul şi-a pierdut toată averea. bancrutăre s.f. (fin.) falimentare. Societatea de asigurări este în stare de bancrutare. bancrută s.f. (fin.) crah, faliment, deconfitură, <înv. şi reg.> selamet, <înv.> mofluzenie, mofluzie, mofluzire, mofluzlâc, cridă2, colaps. Bancruta are drept cauză o administrare defectuoasă sau o operaţie frauduloasă. bancurist s.m. (fam.) banchist. band s.n. [bend] (muz.; engl.) v. Bandă1, bandaj s.n. I (med., med. vet.) 1 faşă, pansament, tifon, <înv. şi pop.> oblojeală, legătoare (v. legător), legătură, fâşie, fâşie, <înv.> înfaşătură. Chirurgul îi desface rănitului bandajele. 2 bandaj hernial = bandaj pentru hernie = cerc, suspensor. Bandajul hernial apasă pe locul herniei inghinale. I11 (lapl. bandaje; miner.) căptuşeală. Bandajele se aşază în lungul unui tunel sau al unei galerii. 2 (auto) bandaj pneumatic = pneu. Bandajul pneumatic este format din anvelopa şi camera de aer ale unei roţi de vehicul. bandajă vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică răni sau părţi ale corpului care au suferit un traumatism) a (se) lega1, a (se) pansa, a (se) înfăşa, <înv. şi pop.> a (se) obloji, a (se) îmban-daja, a (se) îmbolboji. îşi bandajează degetul tăiat. Se bandajează la piciorul rănit. bandajăre s.f. (med., med. vet.) legare, legat2, pansare, pansat1, înfaşare, <înv. şi pop.> oblojire, oblojit1, <înv.> înfaşătură. A încercat singur bandajarea rănii de la picior. bandajăt, -ă adj. (med., med. vet.; despre răni sau despre părţi ale corpului care au suferit un traumatism) legat4, pansat2, înfăşat, <înv. şi pop.> oblojit2, îmbandajat, îmbolbojit. Are rana de la picior bandajată. bandă1 s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) buluc, cârd, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), crilă, liotă, canara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. O bandă de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 2 (deprec. sau peior.) cardaşlâc, ecpaia, tacâm, taraf, gang2, omerta, sectă, bisericuţă, haită, echipaj, milieu, trib. Câţiva tineri făceau parte dintr-o bandă de falsificatori de cârduri. 3 (muz.; rar) band. La Sala Palatului din Bucureşti a concertat o bandă din Irlanda. 4 (muz.; pop.; adesea urmat de determ. „de lăutari”) v. Taraf. 5 (muz.; fam.; şi bandă militară) v. Fanfară. Muzică. Muzică militară. băndă2 s.f. 1 bantă, fâşie, ştraif. Croitorul coase o bandă la pantaloni. 2 (tehn.) panglică. Secretara schimbă banda la maşina de scris. 3 bandă adezivă = scotch2. A întărit marginile pachetului cu bandă adezivă; bandă de izolaţie = bandă izolantă = bandă izolatoare = izolirband. A înfăşurat capetele firului electric cu bandă izolatoare. 4 bandă continuă = bandă de transport = bandă rulantă = conveier. Etajele supermarketului sunt urcate cu banda rulantă. îşi ia bagajele, la aeroport, de pe banda rulantă; bandă cu raclete = transportor cu raclete. Banda cu raclete este un utilaj folosit la transportul materialelor solide. 5 (fotogr., cinemat.; şi bandă de imagini) film, peliculă, peliculă cinematografică, peliculă fotografică. înregistrarea evenimentului se găseşte pe o bandă din arhivă. 6 bandă desenată = comics. Banda desenată este o povestire în desene însoţite de scurte texte, sub formă de serial. 7 (sport; la biliard) <înv.> mandanea. Banda este marginea elastică a mesei de biliard. bandeletă s.f. bentiţă, banderiu s.n. (înv. şi reg.) v. Drapel. Steag. Stindard. banderolă s.f. brasardă. Toţi greviştii poartă banderolă la mână. bandieră s.f. 1 (rar) v. Pavilion. 2 (înv.) v. Drapel. Steag. Stindard, bandit s.m. 1 tâlhar, haidamac, hoţ de codru, lotreţ, <înv. şi reg.> volintir, furător, lotrean, lotroman, lotru, robalău, <înv.> fur, haramgiu, hânsar, lotroi, războinic, brigand, vameş, goldan. Corbea a fost un bandit celebru. 2 gangster, pistolar. Căutătorii de aur se fereau de bandiţi. 3 (adesea fam.; cu sens atenuat) nemernic, tâlhar, ticălos. M-a înşelat vânzătorul. E un bandit! banditesc, -eăscă adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) 1 tâlhăresc. Prin acţiuni banditeşti au reuşit să adune avere. 2 gangsteresc. Atacurile banditeşti pot fi cu greu anihilate de poliţie. banditeşte adv. (modal) tâlhăreşte. L-a înjunghiat banditeşte, pe la spate. banditism s.n. 1 jaf, tâlhărie, <înv. şi reg.> tâlhărit, robălie, <înv.> tâlhărăşug, tâlhă-rire, tâlhărşag, tâlhuşag, brigandaj. Unii trăiesc din banditism. 2 gangsterism. Banditismul este greu de anihilat de poliţie. 3 (jur.) criminalitate, infracţionalism, infrac-ţionalitate, infracţionism. în ultimul timp se constată o descreştere a ratei banditismului. bandleader ['bend,lidar] s.m. (muz.; engl.) v. Conducător. Conducător de orchestră. Dirijor. Şef de orchestră, bandol s.n. (reg.) 1 v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 2 v. Obială. băndor s.m. (anat.) 1 (înv. şi reg.) v. Perito-neu. 2 (reg.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. 3 (înv.) v. Stomac. bandraburcă s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). bandurâr s.m. (muz.; rar) v. Bandurist. bandură s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). bandurist s.m. (muz.) bandurar. Branduriştii cântă la bandură. bang interj, (adesea repet.) balang!, bam!, dang! Se aude bang! bang! de la clopotul din turla bisericii. băngăt s.n. (rar) v. Bălăngănit. Băngănit. Dangăt. Dăngănit. bangâu s.m. (reg.) v. Lungan. Vlăjgan, băniţă s.f. (metrol.) dublu-decalitru, dublă, dimerlie, ferdelă, măsură, mierţă, sinice, stamboală. Cântăreşte grâul cu o baniţă. băntă s.f. 1 bandă2, fâşie, ştraif. 2 bată. Banta de la mânecile bluzei este din dantelă. 3 (la pl. bante; înv.) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (y.fier). Lanţuri (v. lanţ). bântie s.f. (constr.; reg.) bantină. Bantia se prinde de căpriorii acoperişului casei, pentru a le mări rezistenţa. băntină s.f. (constr.; reg.) bantie. bar s.n. 1 cabaret, night-club, pub. La unele baruri sunt spectacole atractive. 2 bar-cafea = cafe-bar. S-au întâlnit la bar-cafea unde au băut un cappuccino; bar-discotecă = disco-bar. Bar-discoteca atrage mulţi tineri. bară vb. I. tr. 11 (compl. indică intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) a astupa, a bloca, a închide, a obstacula, a cuprinde, a obstrua. A barat intrarea în beci. Nămeţii au barat drumul. 2 (compl. indică mai ales căi de acces) a tăia, a stăvili. Stâlpii de telegraf căzuţi barează drumul. 3 (compl. indică ape curgătoare) a opri, a stăvili, a zăgăzui, a hăti. Digul a barat pârâul dezlănţuit. 4 (compl. indică lumina) a opri. Nori negri barează lumina soarelui. II fig. (compl. indică acţiuni, fapte, manifestări etc. ale oamenilor) a interzice, a împiedica, a opri. Primăria a barat circulaţia cu vehicule mari prin centrul oraşului. baraban baraban s.n. (muz.; înv. şi reg.) v. Tobă. barabăncă s.f. (muz.; înv. şi regJ v. Tobă. baraboi s.m. (bot.) 1 Chaerophyllum bulbo-sum; alunele (v. alunea), caraboi2, guşnică, maranioi. 2 (reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). 3 (reg.) v. Cărbune (Phyteuma vagneri). 4 (reg.) v. Campanulă. Clopoţel (Campanulla macrostachia). baraboişte s.f. (agric.; înv. şi reg.) baraboiştină, barabulişte, cartofarie, crumpă-rie, crumpenişte, grumbişte, piciocărie, picio-cărişte. Baraboiştea este ogorul cultivat cu cartofi. barabdiştină s.f. (agric.; reg.) v. Baraboişte. barabulă s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). barabulişte s.f. (agric.; reg.) v. Baraboişte. barabun s.n. (înv. şi reg.) v. Basma. Tulpan, barabuşcă s.f. (bot; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). barâc s.m. (zool; reg.) v. Copoi. Limier. baracă s.f. coşmandră, gaşcă. Muncitorii, pe şantiere, stau în barăci. baraglădină s.f. (peior.) v. Rom2. Ţigan. Ţigancă. barâj s.n. (hidrotehn.) ecluză, stăvilar, zăgaz, iezătură, iezidură, năsadă, opritoare, opust, puritoare, răcăstău. Barajele sunt foarte importante în timpul inundaţiilor. barăn s.n. (pese.) berbec, vârtej, mitroacă. Pe baran se înfăşoară frânghiile năvodului la tragerea lui prin apă. baraon s.m. (peior.) v. Rom2. Ţigan, barâre s.f. 1 blocare, închidere. Nămeţii au provocat bararea şoselei. 2 stăvilire, zăgăzuire. Este greu de realizat bararea apelor curgătoare. barăt, -ă adj. 1 (despre intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) astupat2, blocat, închis. Din cauza drumului barat s-a perturbat circulaţia. 2 (despre ape curgătoare) stăvilit, zăgăzuit. Apele barate nu mai prezintă un pericol. bară s.f. 11 drug. Au spart uşa cu o bară de fier. 2 (de obicei determ. prin „de aur”) lingou, <înv.> drug, limbă, şină. A depus bara de aur într-un seif al băncii. 3 (gimn:, şi bară fixă) rec, sul. Gimnastul este specialist în exerciţii la bară fixă. 4 (mai ales la pl. bare; sport; la! rugbi) but, poartă, ţintă. A trimis mingea peste bare. I11 (hidrol.) masca-ret. Bara este un val care se produce la gura fluviilor. 2 (geomorf., hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc. 3 (reg.) v. Băltoacă. III fig. (jur. mai ales fam.; de obicei precedat de prep. „la”) avocatură. A trecut în administraţie după mulţi ani la bară. barbăr, -ă adj., adv., s.m., s.f. I adj. 1 (despre popoare, neamuri etc.) primitiv, sălbatic, <înv.> sălbăticesc, sireap, varvar, varvaricesc, vărvăresc. Romanii au cucerit numeroase populaţii barbare. 2 (despre oameni) aprig, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvi- nar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime barbară. 4 (despre deprinderi, obiceiuri etc.) crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, <înv.> vărvăresc, dur. Inchiziţia utiliza procedee de tortură barbare. II adj. fig. 1 (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om barbar, fără educaţie şi cultură. 2 (despre modul de exprimarea cuiva, despre scrieri, texte etc.; adesea p. exager.) aberant, defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, necorect, prost, rău, viciat, vicios, stricat. Exprimarea lui în română este barbară. 3 (despre manifestări ale oamenilor) primitiv, sălbatic. De ce mănânci cu mâna? Ce sunt apucăturile astea barbare? III adv. (modal) 1 aprig, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă barbar cu adversarii. 2 fig. bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar. S-a purtat barbar cu bătrâna. IV s.m., s.f., adj. 1 (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. 2 fig. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”) agramat, ignorant, incult, necultivat, neinstruit, neînvăţat, prost, simplu, neluminat. Un barbar face multe greşeli de limbă. barbarie s.f. 1 primitivism, primitivitate, sălbăticie, rudimentarism, rudimentari-tate, <înv.> barbarism, sălbăticime, sălbăticiune, varvarie. Pe glob mai există oameni sau colectivităţi umane în stadiu de barbarie. 2 animalitate, atrocitate, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fară-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru barbaria lor. barbarism s.n. 1 (lingv.) xenism, străinism, varvarismos. Textul era dificil de înţeles pentru că avea multe barbarisme. 2 (înv.) v. Barbarie. Pimitivism. Primitivitate. Sălbăticie, barbă s.f. 1 (anat.) bărbie, genion, menton, balţ2, gherghină2. în urma căderii, a rămas cu o cicatrice pe barbă. 2 (bot; la cereale) ţeapă, ţep, mustaţă, <înv. şi reg.> ţepăruie, ţepăruc, ţepeligă, ţepoc, ţepucă, ţepuşă. Spicele grâului au barbă. 3 (art.; bot.) barba-boierului = a Ajuga laxmanni; avrămeasă, avrămească, cârstănească, cârstineasă, cristeneasă, iarba-bo-ierilor (v. iarbă), iarba-boierului (v. iarbă), iarba-boilor (v. iarbă), limba-boierului (v. limbă); b Nigella damascena; chica-voi-nicului (v. chică), borză, morăriţă, nigeluţă, păianjen, uncheşel, vergură-învălită; barba-caprei = a Tragopogon major; floare-de-câmp-galbenă, lăptucă, poama-câi-nelui (v. poamă), salată-de-iamă, ţâţa-caprei (v. ţâţă), ţâţa-oii (v. ţâţă); b Calocera viscosa; coada-şopârlei (v. coadă); c Andropo-gon ischaemum; bărboasă (v. bărbos), păiş-dulce, sad, sadină, târsă1; d Dryodron coralloides; creţişoară (v. creţişor); e Cryophi-tum cristallinum; gheaţă; f Buxus sempervirens; cimişir, bănuţ, bănuţei (v. bănuţel), merişor1, merişor-turcesc (v. merişor1), puspan, verdeaţă; g (reg.) v. Aglică (Filipendula vulga-ris); h (reg.)v. Creţuşcă (Filipendula ulmaria); i (reg.) v. Burete-de-conopidă (Clavaria coralloides); j (reg.) v. Creasta-cocoşului (v. creastă) (Clavaria flava); k (reg.) v. Rămu-rele (v. rămurea) (Clavaria botrytis); I (reg.) v. Tocmăgel (Clavaria crispula); barba-ciutei = Cynancum vincetoxicum; iarba-fiarelor (v. iarbă); barba-împăratului = a Mirabilis jalapa; frumoasa-nopţii (y. frumos), jalapă, mirabilis, ardeiaş; garoafe (v. garoafă), garoafe-oloage (v. garoafă), mândra-nopţii (v. mândru), noptiţă, norea, podoaba-zilei (v. podoabă), tutun, tutunaş, zorele-de-noapte (v. zorea), zorele-pitice (v. zorea); b Agrostemma githago; năgară, neghină, zizanie, mălură, <înv. şi reg.> plevilă2, iarba-vântului (v. iarbă), mază-re-sălbatică, negreaţă, trei-fraţi-pătaţi, turiţă, ţârţăriţă, <înv.> pleavă; c Frittilaria imperialis; lalea-pestriţă; d (reg.) v. Curcubeu (Lychnis coronaria); e (reg.) v. Pansea. Panseluţă (Viola wittrockiana); f (reg.) v. Trei-fraţi-pătaţi (Viola hortensis); g (reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zore-le-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea); 153 | barba-popii = Spiraea aruncus; barba-ţa-pului, coada-priculicilor (v. coadă), cor-nul-dracului (v. corn), floarea-zmeului (v. floare), goliciunea-fetii-pădurii (v. goliciune), mama-pădurii (v. mamă); barba-ursului = a Equisetum arvense; coada-calului (v. coadă), mana-câmpului (v. mană), mă-lai-mărunt, equisetum, bar-ba-sasului, brad, brădişor, coada-iepei (v. coadă), coada-mânzului (v. coadă), co-dâie, deznodăţel, iarbă-de-cositor, mâţă, mierea-ursului (v. miere), motan, motocel, mucul-curcanului (v. muc), nodăţică, pă-rul-porcului (v. pâr), peria-ursului (v. perie), perie, perie-ursească, pujlă, ruşinea-ursului (v. ruşine), slăbănog, şiruşliţă, unterniţă, ursancă, ursoaică1; b (reg.) v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum); (reg.) barba-călu-gărului v. Cucută (Conium maculatum); barba-draculuiv. Cuscută. Torţei (Cuscuta epithumum); barba-lui-Aron v. Rodul-pă-mântului (v. rod) (Arum maculatum); bar-ba-lui-Tatin = barba-tatei v. Tătăneasă (Symphytum officinale); barba-lupului v. a Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perfora-tum); b Rufe (Sedum roşea); c Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (Helleborus purpurescens); d Spânz. Spânz-puturos (Helleborus odo-rus); e Sunătoare (Crepis foetida); f Sunătoare (Crepis rhocadifolia); barba-sasului v. Barba-ursului. Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense); barba-ţapului v. Barba-popii (Spirea aruncus); barba-un-gurului v. Garofiţă (Dianthus spiculifolius). barbete s.f. pl. favoriţi (v. favorit), cotleţi (v. cotlet), perciuni (v. perciune), <înv. şi reg.> făgureţi, pocumpăr, sfinţi (v. sfânt), zulufi (v. zuluf). Actorul poartă barbete. barbi'şă s.f. (fran. ; rar) v. Barbişon. Bărbuţă. Cioc2. barbişon s.n. bărbuţă, cioc2, ţăcălie1, şpiţbarbă, barbişă. Şi-a lăsat barbişon. barbotăj s.n. 1 (chim., fiz.) barbotare. Prin barbotaj se trece forţat un gaz printr-un lichid. 2 (tehn.) perşaj. Barbotajul este dezoxidarea unei topituri metalice. barbotare s.f. (chim., fiz.) barbotaj. barbugiu s.m. (/. de noroc) barbutar. Barbu-giii sunt cei care joacă barbut. barbun s.m. (iht.) Mullus barbatus; muscalâc. bărbur s.m. (reg.) 1 (la topor, cuţit, bardă etc.) v. Călcâi. 2 (tehn.; la roata carului sau a căruţei) v. Cep. barbut s.n. (j. de noroc) babaroase (v. babaros), gheară. Barbutul este un joc de noroc cu zaruri. barbutar s.m. (j. de noroc) barbugiu. barcagiu s.m. lopătar, luntraş, vâslaş, vâslitor, <înv. şi reg.> luntrar, năier, opăcinaş, lotcagiu, lotcar, lotcaş, mânător, răieş, <înv.> sandaciu,vâslar. De dimineaţă, barcagiul aştepta oamenii pentru a-i trece râul. barcarolă s.f. (muz.) gondolieră. Chopin a compus barcarole nemuritoare. barcă s.f. (nav.) luntre, copaie, copăic, covată, schelă. Barca plutea pe apa liniştită a lacului. bard s.m. (livr.) v. Poet. bărdă s.f. toporişcă, faragău, toaipă, toporişte, toporiţă. Stâlpii gardului au fost ciopliţi cu barda. bârdăş s.m. (omit.; reg.) v. Barză. Cocostârc (Ciconia ciconia). bardou s.m. (zool.) Equus mullus; catâr, <înv. şi reg.> mâşcoi, <înv.> mâşc, mul1. Bardoul este un animal rezultat din împerecherea unui armăsar cu o măgăriţă. bârem1 adv. 1 (restrictiv) măcar, încaltea, <înv. şi reg.> încai, batăr, magă1, săval Dacă tot ai venit, barem ajută-mă la treabă. Vreau să o văd, barem pentru o clipă. 2 (consec.-final) abia, doar, măcar. Aleargă puţin, barem te vei mai încălzi! bârem2 conj. subord. (înv.; introduce o prop. circ. conces.) v. Deşi. baricădă s.f. <înv.> umplutură. Revoluţionarii au ridicat o baricadă în faţa forţelor de ordine. baricentru s.n. (fiz.) centru de greutate. Prin baricentru trece constant rezultanta forţelor de gravitaţie care acţionează asupra unui corp. bârie s.f. (fiz.) microbar. Baria este o unitate de măsură pentru presiune. barieră s.f. 11 prepeleac, rampă, rohatcă, şarampou, <înv.> slon, strajă. Cu ani în urmă, la marginea unui oraş era o barieră. 2 (în trecut) <în trecut; reg.> rohatcă, ţidulă, ţidulărie. Bariera era un loc sau o clădire, la intrarea într-un oraş, unde se plăteau taxele pentru mărfurile aduse spre vânzare. 3 mahala, margine, periferie. Avea o casă la bariera localităţii. 4 (echit.; la cursele de cai) start. 5 (biol, geomorf.) barieră coraligenă = atol, recif, recif coralier inelar. Bariera coraligenă este formată din schelete de corali şi aluviuni. II fig. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina o asemenea barieră în cercetarea lor. barimorfoză s.f. (bot.) geomorfoză. Barimor-foza este influenţa forţei gravitaţiei asupra organelor plantelor. bariolât, -ă adj. (livr.; despre ţesături, îmbrăcăminte, obiecte etc) v. Dungat. Tărcat Vărgat. Zebrat. bariolă s.f. (hidrol.) mascaret. Bariola este un val de mare care se urcă pe gura fluviilor datorită fluxului. barişferă s.f. (geol.) centrosferă, metalosferă, nife. Barisfera este alcătuită din elemente cu densitate mare. bariş s.n. broboadă, năframă, testemel, <înv. şi reg.> coprenă, conci, îmbrobodea, îmbrobodeală, îmbroboditoare, învelitoare, pinten, pânzătură, şes, şirincă, fişiu. Femeile de la ţară poartă de obicei bariş pe cap. barită s.f. (mineral) baritină, hidrat de bariu, spat greu. Barita este folosită în tehnologia forajelor. basculă baritină s.f. (mineral.) barită, hidrat de bariu, spat greu. baroână s.f. baroneasă, <înv.> baroniţă. A obţinut titlul de baroană prin căsătorie cu un baron. barochism s.n. (a. plast.) barocitate. Barochi-smul se caracterizează prin tematică extravagantă, efecte şocante, ornamentaţie excesivă. barocitate s.f. (a. plast.) barochism. barometru s.n. (fiz., meteor) barometru aneroid = barometru metalic = aneroid. Cu barometrul aneroid sau metalic se măsoară variaţiile presiunii atmosferice. baroneasă s.f. baroană, <înv.> baroniţă. baroniţă s.f. (înv.) v. Baroană. Baroneasă, baroreceptdr s.m. (anat.) presoreceptor. Baroreceptorul este o terminaţie nervoasă senzitivă în peretele unui vas de sânge. baros s.n. puţcă. Barosul este un ciocan de dimensiuni mai mari. barosăn, -ă adj., s.m., s.f. I fig. 1 s.m. (omit.; glum.)v. Curcan (Meleagris gallopavo). 2 adj., s.m., s.f. (iron. sau peior.) v. Avut2. Bogat, înstărit. Situat. II (arg.) 1 s.m. v. Grande. Grangur. Mahăr. Şalău1. Ştab. 2 adj. (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) v. Apreciabil. Bun. Bunicel. Bunicică. Considerabil. Deosebit Estimabil. Evaluabil. Important. însemnat. Mare1. Notabil. Remarcabil. Ridicat2. Semnificativ. Serios. Substanţial, barşon s.n. (ind. text.; reg.) v. Catifea. Velur, barter ['bartar] s.n. (econ., com.) schimb în natură, troc1, <înv. şi reg.> trampă1, <înv.> trămpăluit. Barterul este forma cea mai simplă a comerţului. barz, bârză adj. (reg.; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. bârză s.f. (omit.) 1 Ciconia ciconia; cocostârc, <înv. şi pop.> cocobarză, <înv. şi reg.> stârc, bardăş, gâtlan, pajură, piciorong, 2 barză-neagră = Ciconia nigra; stârc-negru. bas s.m., s.n. (muz.) I s.m. basist. Are o voce profundă, de bas. II s.n. 1 (la orgă) pedalier. Basul este un ansamblu de pedale care corespund sunetelor grave. 2 (fam.) v. Chitară bas. basamâc s.n. holercă, horincă, pocirlă, trăscău1, trinc. Basamacul este un rachiu de calitate inferioară. bâscă s.f. beretă, ţiglă1. Poartă o bască albastră. basceâ s.f. (reg.) v. Grădină, bâschet s.n. (sport) baschetbal. Face parte din echipa naţională de baschet. bâschetbal s.n. (sport) baschet, basculă vb. I. intr. (rar) v. Balansa. Clătina. Legăna. Oscila. Pendula, basculânt, -ă adj. (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. basculator s.n. (mec., miner.) culbutor, răsturnător. Cu basculatorul se răstoarnă un vas sau un svagonet pentru a-i goli conţinutul. basculă s.f. (metrol) balanţă cu basculă, balanţă zecimală, cântar zecimal, decimal, zecimal, majă, vagă. Bascula are braţele inegale, ceea ce permite echilibrarea greutăţilor basedow 1154 de măsurat cu greutăţi etalonate, de zece ori mai mici. basedow ['bazedo] s.n. (med.) boala lui Basedow (v. boală), guşă exoftalmică. Base-dowul se manifestă prin creşterea în volum a glandei tiroide. baset s.m. (zool.) boldei. Basetul este un câine de vânătoare. basileu s.m. (polit.; în Imperiul Bizantin; livr.) v. Cap încoronat. împărat. Maiestate. Monarh. Suveran. Ţar. basist s.m. (muz.) 1 bas. 2 (rar) v. Contrabas. Contrabasist. basm s.n. 1 (lit.) mit, poveste, povestire. Copiilor le plac foarte mult basmele. 2 fig. (fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. basmâ s.f. 1 tulpan, legătoare (v. legă-tor), legătură, legătură de cap, testemel, <înv. şi reg.> barabun, cârpă, dirmea, felegă, peştiman, şirincă, căpătuşcă, grimea, pambriu, procoviţă, zeghe, ceatma. Poartă o basma de caşmir. 2 (reg.) v. Batistă, basnă s.f. (înv.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, bason s.n. (muz.; rar) v. Fagot, basorelief s.n. (a. plast.) relief scund, semirelief. Basoreliefurile de pe Columna lui Traian sunt renumite. bâsta interj, (exprimă mai ales un ordin) ajunge!, atât!, destul!, gata!, isprăveşte!, încetează!, punct!, sfârşeşte!, stai!, stop!, termină!, halt!, ho! Basta! Nu mai suport ţipetele tale! bastârd, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 băiat din flori, copil din flori (v. copil1), pui de cuc (v. pui1), copil de căpătat (v. copil1), copil de gară (v. copil1), copil de lele (v. copil1), copil de pripas (v. copil1), fecior de izbelişte, fecior de lele, fecior din flori, fiu de lele, fiu natural, pui de bogdaproste (v. pui1), pui de lele (v. pui1), bitang, copil de gard (v. copil1), copilarc, fecior de după gard, fochiu, ghitan, mărăn-dău, şpur, şpurean, şpureaucă, şpuroaică, urzicar, tufan, tufar, tufăriş, tu-feancă, tufiş, tufoi, lepădătură. Cătălin este un bastard. 2 (biol.) corcitură, hibrid, metis, corci1. Câinele din curte este un bastard rezultat din încrucişarea a două rase diferite. II adj. 1 (despre copii) ilegitim, natural, nelegitim, bitang, sărman. Mulţi copii bastarzi sunt daţi în orfelinate. 2 (biol; despre animale sau plante) corcit, hibrid. Această plantă este o specie bastardă. bastardă vb. I. tr. (biol; compl. indică indivizi cu ereditate diferită) a hibrida, a hibridiza. bastflies.f. fig. (jur.) arest,carceră,închisoare, penitenciar, puşcărie1, temniţă, ciubăr, hârdău, dubă, răcoare, umbră, colivie, coteţ, cuşcă, căliscă. A stat zece ani în bastilie la Jilava din motive politice. bastiment s.n. (nav.) 1 <înv.> vasel. Tatăl lui a fost comandantul unui bastiment. 2 (rar) v. Navă. Vapor. Vas. bastion s.n. 1 (milit.) <înv.> başcă, bulevard, tabie. De pe bastioanele fortăreţei se trăgea asupra duşmanilor. 2 fig. centru, citadelă, focar, sediu, vatră, scaun, steajăr, şez, şezut. Roma este bastionul latinităţii. baston s.n. 1 măcău, măciucă. Are un baston din lemn de abanos. 2 (ind. alim.; rar) v. Baton. 3 (arg.) baston desfundat v. Puşcă. 4 (mat.; jar.; în limbajul elevilor) v. Unu. bastonâdă s.f. (rar; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. baş1 adv. (temporal; reg.) v. Chiar. Tocmai. bas2 s.m. (înv.) 1 (în Ev. Med., mai ales în Ţara Rom.) v. Staroste. 2 (în tradiţii şi obiceiuri populare) v. Căpetenie. Conducător. Vătaf. baş3 s.n. (fin.; înv.) v. Agio. başca adv. (modal; fam.) v. Aparte. Deosebit. Separat. băşcă s.f. 1 (constr.; înv. şi reg.) v. Beci. Pivniţă. 2 (milit.; înv.) v. Bastion. 3 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, băşchie s.f. (tehn.) băţic, ciochie, păpuşă. Başchia este folosită la baterea cercurilor metalice ale butoaielor. başoâldă s.f. (arg.) v. Lostopană. başoldmă s.f. (arg.) 1 v. Lostopană. 2 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). baştăn, -ă adj., s.m., s.f. (arg.) 1 adj., s.m., s.f. v. Avut2. Bogat. înstărit. Situat. 2 s.m. v. Grande. Grangur. Mahăr. Şalău1. Ştab. bâşte s.f. (milit.; înv.) v. Cetate. Fortăreaţă, bâştină s.f. 1 naştere, obârşie, origine, provenienţă, spiţă, provenire, <înv. şi reg.> neam, tămădaş, <înv.> ijdăranie, purcedere, purces, seminţie, matrice, extracţie, stirpe. Este un boier vechi, care se trage, după baştină, dintr-o familie nobilă franceză. 2 (jur.; înv.) v. Patrimoniu. batâc s.n. (geomorf., hidrol; înv.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc. batal s.m. (zool.) <înv. şi reg.> asman. Batalul este un berbec castrat. batalion s.n. (milit.) <înv.> căpitănie, tagmatarhie. Batalionul românilor era format din trei companii. batât s.m. (bot.) Ipomoea batatas; cartof-dul- ce, patată. bătă s.f. 1 betelie, brăcinăriţă, veacă. Fusta are o bată brodată. 2 bantă. Bata de la mânecile bluzei este din dantelă. 3 (tehn.; la războiul de ţesut) băteală, braţ, brăţară, fălcea, fofează, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. Bâtele sunt unite în partea de sus cu arţarul, iar în partea de jos cu vatalele. bătăr adv., conj. subord. (reg.) 1 adv. (restrictiv) v. Barem1. Măcar. 2 conj. subord. (introduce o prop. circ. conces.) v. Deşi. bătcă1 s.f. 1 (iht.) Blicea bjdrkna; corpacă. 2 (omit.; reg.) v. Babiţă. Pelican (Pelecanus onocrotalus). bătcă2 s.f. (reg.) 1 butucier, picior, pop. Batea este bucata rotundă de lemn în care se fixează nicovala de ascuţit coasa. 2 v. Nicovală. bâte vb. III.I1 tr. (compl. indică fiinţe) a atinge, a lovi, a chelfâni, a ciomăgi, a muştrului, a surchidi, a aranja, a cafti, a lămuri, a cetlui, a cosorî, a găbji, a hicăi, a meci3, a morări, a murseca, a percea, a şciupăi, a şperge, a şupi1, a tâmosi2, a toroipă-ni, a tuji1, a tupăi, <înv.> a pozderi, a omeni, a jintui, a arcui, a şcoli, a îmblăti, a molitvi, a încărca, a articula, a căpăci, a căptuşi, a ferchezui, a jumuli, a măsura, a răfui, a regula, a scutura, a şterge, a turci, a ţesăla, a umfla, a aghesmui, a altoi2, a arde, a bărbieri, a blăni, a ciocni, a croi2, a dezmier-da, a freca, a încinge2, a mângâia, a mânji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a sorcovi, a târnui, a dărăci, a îmblăni, a muchia, a oteşi1, a ajusta, a apreta, a bubui, a buli, a cardi, a ghidona, a înflori, a însemna, a înşuruba, a lăcui, a mardi, a nasoli, a ofili, a pardosi, a pisa, a prelucra, a şifona, a tencui. Nu bate câinele, că nu are nicio vină! 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) izbi, a (se) lovi, a (se) dicăsi. L-a bătut cu capul de perete. Se bate cu pumnii în piept. 3 tr. (milit.; compl. indică armate, state etc.) a birui, a înfrânge, a întrece, a învinge, <înv. şi pop.> a se război3, a dovedi, a prididi, a rămâne, a răpune, a răzbi, a supăra, <înv. şi reg.> a supune, <înv.> a dobândi, a frânge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tâmpi, a vince, a detuna, a spărgălui, a stropşi. Mihai Viteazul i-a bătut pe turci la Călugăreni. 4 refl. (milit.; despre armate, popoare etc.) a se lupta, a se război3, <înv. şi pop.> a se lovi, a ostăşi, a se soldaţi, <înv.> a combate, a se oşti, a se răgloti, a voinici. Românii s-au bătut eroic pentru independenţă. 5 intr. (milit.; despre armate, popoare etc.) a birui, a câştiga, a izbândi, a învinge, <înv.> a vince. Moldovenii lui Ştefan au bătut la Podul înalt. 6 tr. (compl indică adversari în jocuri, în concursuri etc.) a dispune, a se impune, a întrece, a învinge, <înv.> a vince, a triumfa, a rade, a hali. L-a bătut la tenis pe adversarul său american. 7 refl. recipr. (despre oameni) a se întrece, a se lupta, a se măsura, a se vânzoli, a se răfui. Cei doi s-au bătut în luptă dreaptă. 8 refl. recipr. (despre oameni) a se hărţui, a se încăiera, a se cafti, a se încăibăra. Copiii s-au certat şi au început să se bată. 9 tr. (despre Divinitate, soartă, destin; compl. indică oameni) a pedepsi, a bântui, 155| <înv.> a certa, a lovi, a oblici, a vedea. Pentru ceea ce a făcut l-a bătut Dumnezeu. 10 tr. (cineget.; pop.; compl indică vânatul) v. Goni. Hăitui. Mâna. Scorni. Stârni. 11 tr. (milit.; înv.; compl. indică localităţi, construcţii etc.) v. Bombarda. II tr. 1 (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) a descoji, a dezghioca, a îmblăti. Bate păstăile uscate de fasole pentru a scoate boabele. 2 (compl. indică plante textile) a strivi, a zdrobi. A bătut inul pentru a i se desprinde firele. 3 (compl. indică mai ales legume fierte) a făcălui, a freca, <înv. şi pop.> a slei, a făcăli, a răvări. Bate fasolea fiartă pentru a o face pastă. 4 (compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) a bătători, a bătuci, a compacta, a îndesa, a presa, a tasa, a compactiza, a pătuli, a pisa, a pisăgi, a dricui, a dripi, a pături, a tăpşi, a zbătuci. A bătut pământul cu tăvălugul 5 (compl. indică monede) <înv.> a semna. Banca Naţională a bătut o monedă nouă. 6 (compl. indică covoare, pături, haine etc.) a scutura. Bate covoarele din casă săptămânal. 7 (compl indică cărţi de joc) a amesteca, <înv. şi reg.> a sfeti. I-a venit rândul să bată cărţile de joc. 8 (despre încălţăminte, ham, şa etc.; compl. indică oameni, animale sau părţi ale corpului lor) a freca, a roade, a glodi. Pe fată o bat sandalele noi. 9 (compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) a colinda, a cutreiera, a măsura, a parcurge, a străbate, a umbla, a alerga, a călca, a ocoli, a petrece, a purta, a zvântura, <înv. şi reg.> a răzbate, <înv.> a plimba, a treiera, a vântura. Toată ziua bate străzile. II11 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu ”, care arată instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care arată obiectul acţiunii) a izbi, a lovi, a trânti, <înv. şi reg.> a zupăi, a şupi1. Furios, bate cu piciorul în uşă. 2 intr. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) a bocăni, a ciocăni, <înv. şi reg.> a suna, a bontăni, a orăpăi, a pocăi2, a toca, a tocăi, a tocăni. Cineva bate la uşă. 3 intr. (despre câini) a hămăi, a lătra, a blehăi, a clănţăni, <înv. şi reg.> a căzăi, a cehăi, a cehni, a clefăi, a puidăi, a tuna, a ţăhăi, a zăpăi. La vederea străinului, câinii încep să bată. 4 intr. (fiziol; despre inimă) a palpita, a pulsa, a tăcăi, a ticăi1, a tresări, a se zbate, a zvâcni, a zvâcâi, a bâcâi, a tâcâti, a resălta. Inima a început să-i bată cu putere din cauza emoţiei. 5 refl., (fiziol.; despre pleoape) a se zbate, a zvâcni. I se bate pleoapa dreaptă. IV 1 intr. (despre vânt) a sufla, a trece, a lovi, a pălăi, a umbla, a vântura. Cu o săptămână în urmă a bătut crivăţul peste oraş. 2 intr. (despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) a bălăngăni, a băngăni, a clăncăi, a dăngăni, a suna, a zdrăngăni, a zurgăi, <înv. şi pop.> a trage, a tălăncăi, a tălăncăni, a tălăngi, a ţingăli, a ţingăni, a zvoni. Clopotele bat când începe slujba în biserică. 3 intr. (despre arme de foc) a trage. Această puşcă bate departe. 4 intr. (despre soare) a arde, a încălzi, a încinge1, a înfierbânta. Soarele bate puternic la amiază. 5 intr. (despre ploaie, grindină etc.) a cădea, a da2. A bătut grindina şi a stricat toată recolta. 6 intr. (despre ape, valuri etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”, care indică ţărmuri, diguri etc.) a se izbi, a se lovi. Valurile mării bat în ţărmul stâncos. 7 intr. (constr. cu pron. pers. în dat.; reg.; despre păr) v. Ajunge. Da2. Veni. 8 tr. (milit; înv.; compl. indică localităţi, construcţii etc.) v. Bombarda. V refl. 1 (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) a se bătuci, a se fleşcăi, a se lovi, a se muia, a se sparge, a se strivi, a se terciui, a se zdrobi, a se cofleşi, a se coleşi. a se chifligi, a se chirfosi, a se fleci, a se fleciui, a se flecui, a se meci3, a se motoci, a se pistosi, a se stârfoci, a se storci, a se storcoşi, a se toflegi, a se toroşti, a se zdroboli, a zdruci, <înv.> a se stropşi. A scăpaf sacoşa plină cu roşii şi toate s-au bătut. 2 (despre picioarele calului sau, p. ext., despre cai) a se cosi, a se meria. Calul trebuie dus la veterinar, pentru că s-a bătut la picioare. 3 (pop.; despre fiinţe) v. Foi. Frământa. Perpeli. Răsuci. Suci2. Zbate. Zbuciuma. Zvârcoli. VI tr. (înv.) v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2. VII tr. (chir.; reg.; compl. indică animale) v. Castra. Emascula. Steriliza, băte-poduri s.m. invar, (fam.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, batel s.n. (nav.) vaporaş, batere s. f 1 bătut1, scuturare, scuturat1. Baterea covoarelor o face săptămânal. 2 (chir.; la animale; reg.) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare, baterie s.f. frapieră. în baterie se răcesc sticlele cu băutură. baterist s.m. (muz.; în jazz) drummer. batic s.n. băsmăluţă, grimeluţă, fişiu. Tânăra are la gât un batic de mătase verde. batistă s.f. basma, cârpă, mucari-ţă2, ştergură1, muciniu, şlengher. A cumpărat un set de batiste bărbăteşti. bătişte s.f. (reg.) v. Curte, batjoc s.n. (înv.) v. Batjocură. Bătaie de joc. Derâdere. Deriziune. Iriziune. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Parodie. Râs2. Zeflemea, batjocori vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a ridiculiza, a zeflemisi, <înv. şi reg.> a măscări1, a prâsni2, a călăsi, a despeta, a purlui, a tălăşmăni, <înv.> a împrohita, a spurca, a şifona, a tărbăci, a ciufuli, a ciufului. Şi-a batjocorit prietenul în faţa tuturor. 2 (compl. indică mai ales femei, minori) a abuza, a necinsti, a silui, a viola, a violenta, a râde, a căzni, a râsui, a ruşina, <înv.> a dezonora, a ruguci, a sili, a smeri, a pângări, a spurca, a crăciuni. A fost trimis în judecată pentru că a batjocorit o tânără. 3 (compl indică lucruri sau locuri considerate sfinte) a necinsti, a pângări, a profana, a viola, <înv. şi pop.> a prihăni, <înv. batjocoritor şi reg.> a îngâna, a întina, a măscări1, a spurca, a ucide. Câţiva derbedei au batjocorit o biserică. 4 (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a compromite, a dezonora, a necinsti, a pângări, a profana, <înv. şi pop.> a prihăni, a mârşăvi, a întina, a mânji, a murdări, a păta, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scârnăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi batjocoreşte amintirea prin afirmaţiile făcute. batjocorire s.f. 1 luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, ridiculizare, zeflemi-sire, luat în deşert (v. luat1). Batjocorirea prietenului în faţa tuturor i-a atras dezaprobarea colegilor. 2 abuzare, necinstire, siluire, viol, violare, violentare, <înv. şi reg.> râs2, râsuire, <înv.> silă, silnicie, violaţie, pângărire. Batjocorirea unei femei este pedepsită de lege. 3 necinstire, pângărire, profanare, sacrilegiu, violare, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> ierosilie, violaţie, spurcare. Batjocorirea unei biserici este un mare păcat. 4 compromitere, dezonorare, necinstire, pângărire, profanare, prihană, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> prihănie, profanaţiune, întinare, mânjire, murdărire, pătare, terfelire, spurcare, pricăjire, scârnăvie. Batjocorirea memoriei părinţilor este 0 impietate. batjocorit, -ă adj. 1 (mai ales despre femei, minori) abuzat, necinstit, siluit, violat, <înv. şi pop.> ocărât, ruşinat, pângărit. Femeia batjocorită a fost internată în spital. 2 (despre lucruri sau locuri considerate sfinte) necinstit, pângărit, profanat, <înv. şi pop.> prihănit, întinat, pătat, spurcat2. Poliţia cercetează biserica batjocorită pentru a evalua fărădelegile. 3 (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) compromis2, dezonorat, discreditat, necinstit, pângărit, profanat, <înv.> dezonest, întinat, maculat, mânjit, murdărit, pătat, terfelit, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui batjocorite. batjocoritor, -oâre adj., adv., s.m. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) zeflemist, zeflemitor, băşcălios, <înv.> batjocoros. Are o atitudine batjocoritoare faţă de subalterni. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimonios, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii batjocoritoare. 3 (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor)injurios, insultător, jignitor, ofensant, ofensator, vexant, vexatoriu, <înv. şi pop.> ocărâtor, rău, <înv. şi reg.> imător, sângeros, tare, împungător, atingător. în timpul altercaţiei i-a adresat cuvinte batjocoritură batjocoritoare. 4 (despre ton, privire, afr'fw-dini ale oamenilor) dispreţuitor. Arunca priviri batjocoritoare rivalului său. 5 (despre zâmbet, expresia feţei etc.) rânjit2. De obicei, are o mină batjocoritoare la ironiile colegilor. II adv. {modal) sarcastic, sardonic, caustic. Zâmbeşte batjocoritor. Tonul vocii sale sună batjocoritor. III s.m. (rar) v. Siluitor. Violator. batjocoritură s.f. (înv.) v. Batjocură. Bătaie de joc. Derâdere. Deriziune. Iriziune. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Parodie. Râs2. Zeflemea, batjocorâs, -oâsă adj. (înv.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Batjocoritor. Zeflemist. Zeflemitor, batjocură s.f. 1 bătaie de joc, derâdere, deriziune, iriziune, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, parodie, râs2, zeflemea, băşcălie, hai, mişto, rizilic, <înv.> batjoc, batjocoritură, îngânăciune, rânjitură, tărbăceală. Numai atâţia bani pentru cât am muncit! Ce batjocură! 2 ruşine, <înv. şi pop.> mascara, ocară, măscăreală, moşcoală, <înv.> necinste, rece. Considera că ceea ce i s-a propus este 0 adevărată batjocură pentru el. batog s.m. (ind. alim.) <înv.> ştocfiş. A cumpărat batog pentru cină. batografie s.f. (bot.) batologie. Batografia se ocupă cu studiul speciilor de mure. batojit, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuizat. Extenuat. Istovit. Lânced. Moale. Prăpădit. Sfârşit2. Surmenat. Trudit. Vlăguit, batologie s.f. (bot.) batografie. baton s.n. (ind. alim.) baston. A cumpărat un baton de ciocolată. batoză s.f. (agric.) maşină de treierat, treierătoare, moară, tobă, trescă, vân-turătoare (v. vânturător). Batoza desface boabele de cereale din spice. batraciân s.m. (zool.) amfibian. Broaştele, salamandrele şi apodele sunt batracieni. batracocultură s.f. ranicultură. Batraco-cultura este cultura broaştelor de baltă comestibile. battuta s.f. (muz.) 1 accent. 2 cadenţă, măsură, metru, ritm, ritmică (v. ritmic), tact, <înv.> încheiere, metrică2, timp. Battuta acestei melodii este rapidă. baubâu s.m. invar. gogoriţă, băbăluc, bolea, bordea, borză (v. borz), cauă, mama-ho (v. mamă). Copiii mici se sperie de baubau, un personaj imaginar. bâur, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, bavârd, -ă adj. (livr.; despre oameni) 1 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. 2 v. Curios. Indiscret, bavardâj s.n. (livr.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasu-ială. Ţăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. bavetă s.f. baveţică, bărbiţă, bărbie. Copiilor mici li se pune bavetă când mănâncă. baveţică s.f. bavetă, bărbiţă, bărbie, bază vb. I. refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) 1 a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se nădăi, a se uzbăi, <înv.> a se aşeza, a se încredinţa, a se încumeta, a nădăjdui, a repauza, a s^emeţi, a sta, a se stărui, a miza, a se rezema, a se susţine, a se închina. în argumentarea cercetării se bazează pe date concrete. 2 (despre oameni) a se bizui, a conta, a se încrede, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se îmbizui, <înv.> a se uzbăi, a se lăsa. în tot ce face se bazează pe părinţi. Se bazează pe ajutorul lor. bazaconie s.f. 11 bizarerie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, minune, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesnaie, halima1. îi treceau prin cap numai bazaconii. N-a văzut în viaţa ei o asemenea bazaconie. 2 (înv.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelera-teţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpi-ditate. Turpitudine. II (concr.) 1 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede’7) aberanţă, aberaţie, abnormita-te, absurditate, aiureală, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigo-rie, lozeală, <înv.> cădorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi bazaconiile pe care le-a susţinut. 2 năzbâtie, poznă, ştrengărie, trăsnaie, trăsneală. - Iarăşi ai făcut o bazaconie? - Nu. bazament s.n. (livr.) 1 v. Piedestal. Postament. Soclu. 2 (constr.) v. Bază. Fundament. Fundaţie. Subasment. Temelie. bazaâchi,-oâcheadj.,s.m.,s.f. (reg.) 1 adj. (despre ochi, privire sau,p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. 2 adj., s.m., s.f. v. Nebunatic. Poznaş/Ştrengar, bazâr s.n. piaţă, târg, plaţ, <înv.> târgovişte, panighir. într-un bazar există o mare varietate de mărfuri. bazat, -ă adj. (fam.) A (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic. 2 (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul)) v. Avizat CapabiL Competent Informat. Pregătit2.3 (despre oameni) v. Potent. Puternic. Redutabil. Tare. Temut2. Valoros, bâză s.f. 11 (constr.)fundament, fundaţie, subasment, temelie, bazament, substrucţie, talpă, poală, arca1, pat, temei, vatră, <înv.> rădăcină, sultoi, temei, urzire, urzit, vârtute. Baza casei este din beton armat. 2 postament, soclu, suport, ştender, <înv.> sultoi, supunere. Grilajul grădinii este fixat pe o bază de ciment. 3 (în opoz. cu „vârf) de obicei urmat de determ. în gen., care indică forma de relief) picior, poală. Satul se înşiră la baza muntelui. I11 (econ.) bază economică = structură economică, <înv.> orânduire economică. O bază economcă optimă poate fi realizată prin respectarea exigenţelor ştiinţei economice. 2 (milit.) bază aeriană = bază aviatică = aeroport militar; bază navală = port militar. 3 (inform.) bază de date = bancă de date, bancă de informaţii. îşi consultă baza de date din calculator. II11 fundament, prindpiu, temei, început. Egalitatea tuturor în faţa legii este baza unei societăţi democratice moderne. 2 esenţă, fundament, temei, piatră de temelie, piatră fundamentală, temelie, piatră unghiulară, început, cap, piatră de ugolniţă, rădăcină. Baza teoriei sale este aristotelică. 3 substrat. Melodia sa are o bază folclorică. 4 fig. suport, vertebraţie. Gelozia sa nu are bază reală. bazin s.n. 11 rezervor. S-au construit de-a lungul râurilor bazine de deversare a apei excedentare. 2 (sport; şi bazin de înot) <înv. şi pop.> scăldătoare. Primăria a modernizat bazinul de înot din oraş. 3 (geomorf) vale. Bazinul Someşului se întinde pe sute de kilometri. 4 (geol.) bazin magmatic = focar magmatic. Dintr-un bazin magmatic se propagă un cutremur de pământ. 5 (geomorf.) bazin de recepţie = bazin hidrografic, bazin hidrologic; bazin hidrografic = bazin de recepţie, bazin hidrologic; bazin hidrologic = bazin de recepţie, bazin hidrografic. Bazinul de recepţie, hidrografic sau hidrologic este o regiune geografică, delimitată de cumpăna apelor, de pe care toate apele ajung în albia unui curs de apă principal sau într-un lac. II (anat.) cavitate pelvină, pelvis, <înv. şi pop.> prag, <înv.> lighean. A căzut şi şi-a fracturat bazinul. bazinât s.n. (anat.) pelvis renal, <înv.> lighenuţul rinichilor (v. lighenuţ). Bazinetul face legătura dintre hil şi ureter. bazon s.n. (la obiecte de îmbrăcăminte) pui1. A aplicat un bazon de piele pe partea din spate a pantalonilor pentru a-i întări. bă interj, (exprimă o atenţionare sau introduce o interpelare; pop. şi fam.) bre!, măi!, hăi! Bă! pleacă de acolo! băbăică s.f. (mar.; reg.) v. Lopată. Ramă2. Vâslă. băbăciune s.f. (fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). Moş. Moşneag, băbălâu s.m. 1 (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bătrân. Moş. Moşneag. 2 (reg.; deprec. sau peior.) v. Afemeiat. Crai. băbăluc s.m. (reg.) v. Baubau. băbăreâsă s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare, băbărie s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 157| băbărujă s.f. (bot.; reg.) v. Bujor (Paenia officinalis). băbătie s.f. (fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). băboi s.m. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). băbucă s.f. (pop.) v. Băbuţă, băbuie s.f. (pop.) v. Băbuţă, băbutfcă s.f. (pop.) v. Băbuţă, băbuşcă s.f. (pop.) 1 v. Băbuţă. 2 (omit.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). băbuşoâră s.f. (pop.) v. Băbuţă, băbut s.n. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Căpătâi. Vârtej. băbuţă s.f. băbucă, băbuie, băbulică, băbuşcă, băbuşoâră. în stranele bisericii erau multe băbuţe. băcăn1 s.m. (com.) măslinar. Băcanul este proprietarul unei băcănii. băcan2 s.n. roşeală, lemnuş, scorţişoară, scorţiţă. Băcanul este un colorant roşu. băcăh'e1 s.f. (bot.; reg.) v. Babiţă. Iască (Fomes igniarius). băcălîe2 s.f. (înv.) v. Băcăneasă. Băcăniţă. băcăneăsă s.f. băcăniţă, <înv.> băcălie2. Băcăneasa vinde într-o băcănie. băcăni vb. IV. refl., tr. (reg.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia, băcănie s.f. 1 <înv.> spiţerie. într-o băcănie se vând diferite produse alimentare. 2 (lapl. băcănii; ind. alim.; înv.) v. Aromat1. Condiment Ingredient Mirodenie. 3 (lapl. băcănii; ind. alim.; înv.) v. Coloniale, băcăniţă s.f. băcăneasă, <înv.> băcălie2. băci'vb. IV. intr. (reg.; despre ciobani) v. Băciui. băci'e s.f. (reg.) v. Oierie2. Stână. Târlă, băciţă s.f. ciobăneasă. Băciţa are o turmă de 100 de oi. băciui vb. IV. intr. 1 (pop.; despre ciobani) a băci. 2 (înv. şi reg.; despre oameni; urmat de determ. locale) v. Domicilia. Fi. Locui. Sta. Şedea. Vieţui. 3 (reg.; despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin7) v. întârzia. Lungi. Zăbovi, bădădăi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Hoinări. Pribegi. Rătăci. Vagabonda, bădărăn, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvligos, prost, ghiolban, mocănos, mocofanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om bădăran, fără educaţie şi cultură. 2 s.m., s.f. bădărancă, grobian, grobi-ancă, grosier, grosolan, mârlan1, mârlancă, mitocan, mitocancă, mojic, cotârlă, mârlănoi, mocârţan, mocârţă, mocofan, modârlan, ţoapă (v. ţop2), ţopârcă, ţopâr-lan, ţopârlancă, ţurlan, cocalar, mârlă2, mârlete, pastramagiu, ţăran, ţărancă1, ţărănoi, ghirghiş, huţupan, năvleg, ghiorlan, mocan1, mocană, mocă-nete, mocăniţă, mocodan, modârlă, modârlău, modoran, modrig, modrigan, mogâldan, necunoscător, târlan, târlă, ţuţuian, <înv.> gros, <înv.; deprec.> domuz, meltean, necioplit, râtan, ciorbalău, gherţoi, martalog, momârlan. Bădăranii sunt evitaţi de oamenii de bun-simţ. bădărancă s.f. bădărană (v. bădăran), grobiană (v. grobian), grobiancă, grosolană (v. grosolan), mârlancă, mitocancă, mojică (v. mojic), cotârlă, mocârţă, ţoapă (v. ţop2), ţopârcă, ţopârlancă, mârlă2, ţărancă1, năvleagă (v. năvleg), mocană, mocăniţă, modârlă, necunoscătoare (v. necunoscător), târlă, necioplită (v. necioplit), martaloa-gă (v. martalog). Este un specimen de bădărancă parvenită. bădărănesc, -eâscă adj. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări bădărăneşti. A considerat răspunsul lui cam bădărănesc. bădărăneşte adv. (modal) grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, surugieşte, barbar. S-a purtat bădărăneşte cu bătrâna. bădărănie s.f. grobianism,grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Bădărăniile sunt respinse de oamenii de bun-simţ. bădărănos, -oâsă adj. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, băga trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc, surugiesc. bădărâu s.n. (reg.) v. Mămăligă, bădâ'i s.n. (gosp.; reg.) v. Putinei, bădfc s.m. (ind. sider.; reg.) v. Fontă. Tuci. bădi'că s.m. (pop.) v. Bădiţă, bădicuţă s.m. (reg.) v. Bădiţă, bădie s.m. (pop. şi fam.) bade, neică, nene, babu, tete, uică. - Unde te duci, bădie Vasile? bădieş s.m. (reg.) v. Bădiţă, bădilucă s.m. (reg.) v. Bădiţă, bădişor s.m. (pop.) v. Bădiţă, bădiţă s.m. (pop. şi fam.) bădică, bădişor, bădicuţă, bădieş, bădilucă, bădiţei, băditică, bădiuc, bădiulită, bădiulut. bădiţei s.m. (reg.) v. Bădiţă, bădiţi'că s.m. (reg.) v. Bădiţă, bădiuc s.m. (reg.) v. Bădiţă, bădiulftă s.m. (reg.) v. Bădiţă, bădiuluţ s.m. (reg.) v. Bădiţă, băftds, -oâsă adj., s.m. (fam.) 1 adj. (despre fiinţe, în special despre oameni) v. Norocos. 2 s.m. v. Norocos. băgă vb. I. 11 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe, părţi ale corpului lor etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în7) a introduce, a vârî. A băgat rufele în maşina de spălat. Şi-a băgat picioarele în apa râului. 2 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”sau de adv. de loc) a introduce, a pune, a vârî. A băgat creioanele în sertarul biroului. A băgat puii într-un coş şi i-a dus în piaţă pentru a-i vinde. 3 tr. (compl. indică obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „prin7) a introduce, a trage, a trece, a vârî. Bătrâna bagă aţa prin urechea acului cu dificultate. 4 tr. (compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a implanta, a împlânta, a înfige, a ţintui, a vârî, a împunge, a pune, <înv. şi reg.> a petrece, a înfipta, a înfiinţa. A băgat bine stâlpul în pământ. 5 tr. (compl. indică fesuri, pălării, căciuli, bonete etc.) a îndesa, a înfunda, a trage, a vârî, a plesni, a tufli. Fiind frig îi bagă fesul pe cap. 6 tr. a afunda, a cufunda, a înfunda, a vârî, a îngropa. Şi-a băgat nasul în fular din cauza frigului. 7 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „sub”, „între”, „printre”, „după” sau de adv. de loc) a intra, a se vârî. S-a băgat în pat din cauză că avea febră. S-a băgat sub streaşină când a început ploaia. S-a băgat printre cei adunaţi în piaţa centrală a oraşului pentru a i se pierde urma. 8 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „sub77) a se ascunde, a se vârî, a se turtuşi. Pisica s-a băgat sub fotoliu. 9 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la77) a închide, a înfunda, a pune, a vârî, <înv.> a periorisi, a turna1. L-a băgat în arestul poliţiei. II 1 refl. {despre fiinţe) a se îmbulzi, a se împinge, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, a se vârî. La începerea meciului, suporterii se bagă unii în alţii pentru a-şi găsi locurile cele mai bune. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică sentimente, senzaţii, idei, stări etc.) a (se) vârî, a (se) infiltra, a (se) insinua, a (se) strecura. Nedreptăţile au băgat ura în sufletele lor. Tristeţea i s-a băgat iremediabil în suflet. 3 tr. (compl. indică sume de bani) a investi, a plasa, a pune, a vârî, <înv.> a tuna. A băgat o sumă importantă de euro într-o afacere. 4 tr. (pop.; compl. indică acte, documente proiecte etc.) v. Depune. înainta. înmâna. Preda. Prezenta. Remite. Transmite. III (pop. şi fam.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Angaja. încadra. Lua. Numi. Primi. 2 refl. (despre oameni) v. Angaja. Intra, încadra. Tocmi. 3 refl. (despre oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”) v. Amesteca. Interveni. băgare s.f. 11 băgat, introducere, vârâre, vârât. Băgarea rufelor în maşina de spălat îi ia câteva secunde. 2 băgat, introducere, punere, vârâre, vârât. După băgarea puilor în coş, a plecat la piaţă pentru a-i vinde. 3 băgat, introducere, trecere, vârâre, vârât. Băgarea aţei în ac este dificilă pentru cei care nu au vederea bună. 4 împlântare, înfigere, vârâre. Băgarea stâlpului în pământ Sra făcut cu dificultate. 5 intrare, vârâre, vârât. Băgarea în pat era obligatorie din cauză că avea febră. 6 ascundere, ascuns1. Băgarea pisicii sub fotoliu este un reflex la venirea unui necunoscut. II băgare de seamă = atenţie, circumspecţie, grijă, luare-aminte, precauţie, prevedere, prudenţă, cuminţenie, fereală, pază, priveghere, <înv.> luare de grijă, luare de seamă, socotinţă, veghere, rezervă, sobrietate. Poliţia rutieră recomandă băgare de seamă în trafic. băgat s.n. 1 băgare, introducere, vârâre, vârât. 2 băgare, introducere, punere, vârâre, vârât. 3 băgare, introducere, trecere, vârâre, vârât. băgăciâs, -oâsă adj. (fam.; despre oameni) v. Băgăreţ. înfigăreţ. băgăreţ, -eâţă adj. (despre oameni) înfigăreţ, băgăcios, vârâcios, băgător, şupu-reţ. Băgăreţ cum este, îi ajută pe toţi la treabă. băgător, -oâre adj. (reg.; despre oameni) v. Băgăreţ. înfigăreţ. băgătură s.f. (la îmbrăcăminte; reg.) v. Clin. băgau s.n .(anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). băgrîn s.m. (bot.; reg.) 1 v. Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudacacia). 2 v. Salcâm-galben (Labumum anagyroides). băhm vb. IV. refl. (reg.; despre apă) v. Cloci. împuţi. băhmş s.n. (geomorf., hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, băhni't, -ă adj. (reg.; despre apă) v. Clocit2. Răsuflat. Stătut2. băhnâs, -oâsă adj. (reg.; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. băl vb. IV. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îmbăia. Scălda, băiă vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică copii, pui) v. Alăpta. 2 (compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfaţa. băiât s.m. 1 <înv. şi pop.> fat, prunc. Vecinii noştri au un băiat şi o fată. 2 (de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) copil1, fecio#flu, <înv. şi pop.> fat, pui1, voinic, <înv. şi reg.> prunc, ţânc, buzdrun, cocon2, <înv.> fie. Băiatul său este student. 3 băiat din flori = bastard, copil din flori (v. copil1), pui de cuc (v. pui1), copil de căpătat (v. copil1), copil de gară (v. copil1), copil de lele (v. copil1), copil de pripas (v. copil1), fecior de izbelişte, fecior de lele, fecior din flori, fiu de lele, fiu natural, pui de bogdaproste (v. pui1), pui de lele (v. pui1), bitang, copil de gard (v. copil1), copilarc, fecior de după gard, fochiu, ghitan, mărăndău, şpur, şpurean, urzicar, tufan, tufar, tufăriş, tufiş, tufoi, lepădătură. Cătălin este un băiat din flori. 4 (în regimul comunist din România; mai ales deprec. sau iron.) băiat cu ochi albaştri = securist, stânjenel. Fiind disident, era urmărit în permanenţă de un băiat cu ochi albaştri. 5 (fam.) v. Camarad. Coleg. 6 (fam.) v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. 7 (în trecut; astăzi rar) băiat de casă = băiat în casă v. Fecior. Lacheu. Valet, băiâtă s.f. (reg.) 1 v. Copilă. Fetiţă. 2 v. Adolescentă (v. adolescent). Copilă. Fetişcană. Tânără (v. tânăr). băieş s.m. (miner.) 1 (în trecut) <în trecut> aurar. Băieşii extrăgeau aur din nisipul râurilor. 2 (reg.) v. Miner, băieşâg s.n. (miner.; reg.) v. Minerit, băieşît s.n. (miner.; reg.) v. Minerit, băieşi'ţă s.f. (miner.; reg.) v. Mineriţă. băietân s.m. băieţandru, copilandru, flăcăiandru, mucea, ţâşti1, flăcăiaş, ţângău, puştan, cotâng, cotârloi, dănac, flăcăuan, lifuroi, orghidan, pruncateu, pruncotean, ţangateu, ţăngălaş, ţârlău, <înv.> copilandric. Un băietan de 15 ani a intrat în echipa de volei. băietână s.f. (reg.) v. Fetişcană, băietămme s.f. (colect.) băieţime. băieţândru s.m. băietan, copilandru, flăcăiandru, mucea, ţâşti1, flăcăiaş, ţângău, puştan, cotâng, cotârloi, dănac, flăcăuan, lifuroi, orghidan, pruncateu, pruncotean, ţangateu, ţăngălaş, ţârlău, <înv.> copilandric. băieţâş s.m. băieţel, copilaş, <înv. şi pop.> fe-tişor, băieţică, ţâşti1, fiuleţ, fiuţ, pici, puşti, codănaş, codănel, ţică2. Cei doi tineri au un băieţaş de doi ani. băieţel s.m. băieţaş, copilaş, <înv. şi pop.> fetişor, băieţică, ţâşti1, fiuleţ, fiuţ, pici, puşti, codănaş, codănel, ţică2. băieţică s.m. (pop. şi fam.) v. Băieţaş. Băieţel. Copilaş. băieţime s.f. (colect) băietănime. Băieţimea din cartier a hotărât să meargă la stadion, la meci. băilui vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. îndeletnici. Ocupa. băjenâr s.m. (înv.) v. Fugar. Pribeag. Refugiat. bă jenă ri vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Fugi. Pribegi. Refugia, băjenărie s.f. (înv.) v. Fugă. Pribegie. Refugiu, băjenărit s.n. (înv.) v. Fugă. Pribegie. Refugiu, băjeni vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Fugi. Pribegi. Refugia, băjenie s.f. (înv.) v. Fugă. Pribegie. Refugiu, băjenire s.f. (înv.) v. Fugă. Pribegie. Refugiu, băjenit s.n. (înv.) v. Fugă. Pribegie. Refugiu, băl, bală adj. (reg.; despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben, bălăi,-ie adj. 1 (despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) bălan, blond, blondin, galben, <înv. şi pop.> gălbeneţ, albeţ, codalb, codălbel, codălbiu, gălbior, gălbiu, gălbui, <înv. şi reg.> plăviţ, băl, mieriu2, plăvai, plăvan, plăvâi, plăviu, smolit, şergaci. Are părul bălai. Fetiţa vecinilor este bălaie. 2 (despre părul animalelor sau, p. ext, despre animale) bălan. Are un armăsar bălai. bălân,-ă adj. 1 (despre pârul oamenilor sau, p. ext, despre oameni) bălai, blond, blondin, galben, <înv. şi pop.> gălbeneţ, albeţ, codalb, codălbel, codălbiu, gălbior, gălbiu, gălbui, <înv. şi reg.> plăviţ, băl, mieriu2, plăvai, plăvan, plăvâi, plăviu, smolit, şergaci. 2 (despre părul animalelor sau, p. ext., despre animale) bălai. bală s.f. (reg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). bălăbăneălă s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Bălăbăni-re. Bălăbănit. Clătinare. Clătinat1. Legănare. Legănat1.2 v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătu-ră. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. bălăbăni vb. IV. 1 refl., tr. a (se) clătina, a (se) legăna, a (se) bălălăi, a (se) bălăngăi, a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, a se gondola2, a (se) liubăi, a (se) tingăli, a adia. Se bălăbănea nesigur pe scară. Stând pe un scaun înalt, copilul îşi bălăbănea picioarele. 2 tr. (pop. şi fam.; mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. 3 refl. (recipr.) fig. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Certa, învrăjbi. Supăra. bălăbămres.f. 1 bălăbănit, clătinare, clătinat1, legănare, legănat1, bălăbăneălă, aruncare, bălălăială. O enerva bălăbă-nirea picioarelor copilului din faţa ei. 2 (pop. şi fam.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. 159 | Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. bălăbănit s.n. 1 bălăbănire, clătinare, clătinat1, legănare, legănat1, bălăbăneălă, aruncare, bălălăială. 2 (pop. şi fam.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. bălăbănos, -oâsă adj. (reg.; despre ochi) v. Bulbucat Exoftalmic. Mare1. Mărit3. Umflat, bălăcăreâlă s.f. (pop. şi fam.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, bălăcări vb. IV. (pop. şi fam.) I refL,intr. (despre fiinţe) v. Bălăci. II fig. 1 refl. (recipr.) fig. (despre oameni) v. Certa. învrăjbi Supăra. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, bălăcărie s.f. (pop. şi fam.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, bălăceălă s.f. bălăcire, bălăcit, linciu-reală, linciurit, ştiobâlcăială, ştiobâlcăit, tâlbâcâială, tâlbâcâit. Bălăceălă este o plăcere pentru copii. bălăci vb. IV. refl., intr. (despre fiinţe) a (se) bălăcări, a (se) bleotocări, a se linciuri, a (se) ştiobâlcăi, a (se) tâlbâcâi. Copiii se bălăcesc în piscină. bălăcire s.f. bălăceălă, bălăcit, linciu-reală, linciurit, ştiobâlcăială, ştiobâlcăit, tâlbâcâială, tâlbâcâit. bălăcit s.n. bălăceălă, bălăcire, linciu-reală, linciurit, ştiobâlcăială, ştiobâlcăit, tâlbâcâială, tâlbâcâit. bălăi vb. IV. intr. (reg.; despre oi) v. Behăi. bălăică adj. (pop.; despre femei, fete sau despre pârul lor) v. Bălăioară (v. bălăior). bălăiel, -iâ adj. (pop.; despre oameni sau despre pârul lor) v. Bălăior. bălăior, -oâră adj. (despre oameni sau despre părul lor) bălăică, bălăiel, bălănel, bălănuţ, bălăuc, băluţ. bălălăi vb. IV. refl., tr. (pop.) v. Bălăbăni. Clătina. Legăna. bălălăiâlă s.f. (pop.) v. Bălăbănire. Bălăbănit. Clătinare. Clătinat1. Legănare. Legănat1, bălănel, -eâ adj. (pop.; despre oameni sau despre părul lor) v. Bălăior. bălăngăi vb. IV. refl., tr. (pop.) v. Bălăbăni. Clătina. Legăna. bălăngăni vb IV. 1 intr. (despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) a bate, a băngăni, a clăncăi, a dăngăni, a suna, a zdrăngăni zurgăi, <înv. şi pop.> a trage, a tălăncăi, a tălăncăni, a tălăngi, ţingăli, a ţingăni, a zvoni. Clopotele bălăngănesc când începe slujba în biserică. 2 refl.,tr. (pop.) v. Bălăbăni. Clătina. Legăna. bălăngănit s.n. băngănit, dangăt, dăngănit, bangăt. Bălăngănitul clopotelor se aude până departe. bălănuţ, -ă adj. (pop.; despre oameni sau despre pârul lor) v. Bălăior. bălăoână s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Balaur, bălărie s.f. 1 (bot.) buruiană, iarbă, ierbărie, dudău, beldie, bolbotină, bulihău, buşie, golgotină, <înv.> bâlie, varză, zizanie. Bălăriile au invadat grădina. 2 ogor, pârloagă. La marginea satului este o bălărie unde sunt aduse animale la păscut. bălăştioâgă s.f. (geomorf, hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc. bălăuc, -ă adj. (pop.; despre oameni sau despre pârul lor) v. Bălăior. bălăurâş s.m. (mitol. pop.) bălăurel. bălăurel s.m. (mitol. pop.) bălăuraş. bălbălâu s.n. (reg.) v. Flăcăraie. Pară. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. bălbisă s.f. (bot.) Stachys silvatica; mierici-că-roşie, iarba-păduchilor (v. iarbă), iarbă-de-strănutat. băligâ vb. I. refl. (fiziol.; despre animale) a se băligăra, <înv.> a se îmbăliga. băligâr s.n., s.m. I s.n. 1 balegă, gunoi, gunoi de grajd, băligău. A curăţat grajdul de băligar. 2 (arg.) v. Marijuana. II s.m. (entom.) 1 Geotrupes stercorarius; gândac-de-gu-noi, gâza-boului (v. gâză), goangă-de-balegă, ilenuţa-cea-păduchioasă (v. ilenuţă), ilenuţă, libarcă, molete1, pepe, trânduş, trânz, vierme, vierme-de-baligă,vierme-de-gunoi. 2 (reg.) hăligar-cu-corn v. Caraban. Nasicorn (Oryctes nasicornis). băligărâ vb. I. refl. (fiziol.; reg.; despre animale) v. Băliga. băligâu s.n. (reg.) v. Balegă. Băligar. Gunoi. Gunoi de grajd. băligos, -oâsă adj. fig. (reg; deprec.; despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol. bălmăjeâlă s.f. (fam.) v. Amestecătură, încâlceală. încâlcire. încâlcituri încurcătură. Mixtură. bălmăji vb. IV. 1 tr. (fam.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi Bombăni Gângăvi îndruga. îngpima. îngâna. Mormăi1. Murmura. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreuna) v. Amesteca. împletici. încâlci încurca. Mixa. 3tr., refl. fig. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Amorţi. Blegi Domoli înmuia. Moleşi Muia. Toropi1. Vlăgui bălos, -oâsă adj., s.m. I adj. 1 (despre oameni şi animale) zăbălos. Anumite rase de câini sunt bâloase şi nu pot fi ţinute în apartament. 2 (pop.; despre lucruri, mâncăruri etc.) v. Greţos. Scâibos. 3 (reg.; despre suprafeţe, terenuri efc.)v. Alunecos. Glisant Lucios. Luciu2. Lunecos. II sm (flit; reg.) v. Băbuşcă. Babuşcă-albă. Ocheană (v. ochean?) (Rutilus rutilus). băloşel s.m. (bot.) Russula foetens; burete-bălos, ciupercă-puturoasă. bălsămâ vb. I. tr. (înv.; despre flori, parfumuri etc.; compl indică spaţii, încăperi etc.) v. îmbălsăma. înmiresma. Parfuma. bălţat bălsămâre s.f. (înv.) v. îmbălsămare. înmi-resmare. Parfumare. bălsămăt, -ă adj. (înv.; despre aer, mirosuri etc.) v. Aromit. Dulce. Dulceag. îmbălsămat, îmbătător. înmiresmat. Parfumat. Suav. băltăc s.n. (geomorf., hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, băltăcivb. IV. (reg.) 1 intr., refl. (despre apă) v. Bălti. Stagna. 2 tr. v. Inunda. îneca, băltâu s.n. (hidrol.; pop.) v. Băltoi. bălti vb. IV. intr., refl. (despre apă) a stagna, a (se) băltăci, a lăcări. Apa bălteşte pe câmp din cauza ploilor abundente. băltică s.f. (hidrol.; reg.) v. Bălticică. Băltiţă. Băltuţă. bălticeâ s.f. (hidrol.; reg.) v. Bălticică. Băltiţă. Băltuţă. bălticică s.f. (hidrol.) băltiţă, băltuţă, băltică, bălticea, băltucă. băltină s.f. (geomorf., hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, băltire s.f. stagnare, <înv.> stagnaţie. Băltirea îndelungată a apei de ploaie în gropile de pe şosea degradează asfaltul. bălti'ş s.n. (geomorf., hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, băltiţă s.f. (hidrol) bălticică, băltuţă, băltică, bălticea, băltucă. băltoăcă s.f. 1 (geomorf, hidrol.) lăcovişte, mlaştină, mocirlă, smârc, rovină, <înv. şi reg.> hăţiş, lagună, bahnă, bahniţă, balhui, bară, băhniş, bălăştioâgă, băltac, băltiş, bâlc, bulătău, bulhac, corvoseală, dâlbă, măr-ghilă, mlacă, mlaşniţă, molastină, ploştină, rât2, smârdie, stârmină, şaltău, tălbăriţă, tău1, <înv.> batac, băltină, bent, paludă, piştelniţă. La marginea satului este o băltoacă plină de papură şi stuf. 2 bară. După ploaie, s-au făcut în curte o mulţime de băltoace. 3 apăraie, apărie, baltă, lăcăraie, lăcărie, udă-tură, udeală, covăţică, lăcărău, lăcăşteu, lăcău2, tău1.1 s-au udat pantofii mergând prin băltoacă. băltoi s.n. (hidrol.) băltău. băl tos,-oâsă adj. (despre pământ, locuri etc.) mlăştinos, mocirlos, smârcos, paludos, lăcoviştit, rovinos, băhnos, mărghilos, mârvinos, mlăcos, moi-nos, moiştos, ploşinos, ploştinos, râtos1, smârdios, <înv.> lăcos. Pământul de lângă râu este băltos. băltucă s.f. (hidrol.; reg.) v. Bălticică. Băltiţă. Băltuţă. băltuţă s.f. (hidrol.) bălticică, băltiţă, băltică, bălticea, băltucă. bălţă vb. I. (pop. şi fam.) 1 tr. (compl. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Dunga. Tărca. Vărga. 2 refl., tr. v. Tărca. bălţât, -ă adj. 11 (despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) florean, pătat, pestriţ, tărcat, prian, <înv. şi reg.> pistrui, alaci, cheş, perceat, picat2, pistri-cios, pric, priu, şar3, şălean, şerguiat, şvaiţ, şvaiţăr, tarcoş, tărcuş. Are o vacă bălţată. 2 (pop. şi fam.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Dungat. Tărcat. Vărgat. Zebrat. II fig. (meteor.; pop.; despre bălţătură vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) v. Capricios. Inconstant. Instabil. Năzuros. Neconstant. Nesigur. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Variabil. bălţătură s.f. 1 (pop. şi fam.) v. împestriţă-tură. Pestriţătură. Tărcătură. 2 (bot.; reg.) v. Voronic (Marrubium vulgare). bălur s.m. (bot; reg.) 1 v. Costrei. Costrei-ma-re (Sorghum halepense). 2 v. Mătură (Sorghum vulgare). bălură s.f. (bot.; reg.) v. Brânduşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brânduşă-de-toam-nă. (Colchicum autumnale). băluşcă s.f. (bot) Omithogalum umbellatum; ceapa-ciorii (v. ceapă), ceapă-ciorească, garoafa-bărboasă, găiniţă, găinuşă, laptele-pă-sării (v. lapte), plisc-păsăresc, rogojea. băluţ, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre părul lor) v. Bălăior. bălvân s.n. (reg.) 1 v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. 2 (constr.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. 3 (constr.; la case) v. Talpă. Tălpoi. bănat s.n. (reg.) 11 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Impu-taţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 2 v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. 3 v. Bănuială. Circumspecţie. Incredulitate. Neîncredere. Suspiciune. 4 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 5 v. Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Imputaţie. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. Reproş. Vină. II (bot) 1 v. Priboi (Geranium macrorrhizum). 2 v. Ciocul-cucoarei (v. cioc2). Pliscul-coco-rului (v. plisc) (Erodium cicutarium). bănănărvb. IV. refl.,tr. (pop.; despre fiinţe) v. Bălăbăni. Clătina. Legăna, bănări'e s.f. (fin.) 1 (înv.) v. Monetărie. 2 (colect; reg.) v. Bănet, bănărit s.n. (colect.; fin.; reg.) v. Bănet, bănăţean, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. bănăţeancă. Prietena ei este bănăţeană. 2 adj. bănăţenesc. Ansamblul folcloric joacă un dans bănăţean. Are un splendid costum popular bănăţean. bănăţeancă s.f. bănăţeană (v. bănăţean). bănăţenesc, -eâscă adj. bănăţean, băncos, -oâsă adj. (fam.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. băncuţă s.f. (fin.; reg.) v. Bancnotă. Bilet de bancă. Hârtie. Hârtie-monedă. băncuţă s.f. (fin.) 1 (în trecut) libră1, piţulă, puişor. îi dădea pe săptămână câteva băncuţe de argint 2 (înv.; urmat.de determ. care indică valoarea) v. Ban. Monedă. Piesă. 3 (la pl. băncuţe; înv.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). bănesc, -eâscă adj. (fin., econ.) 1 financiar, pecuniar. A utilizat aceste mijloace băneşti pentru a organiza ceremonia de decernare a distincţiilor. 2 monetar. Băncile asigură servicii de transfer bănesc. bănet s.n. (colect; fin.) părălet, <înv. şi reg.> paralâc, bănărie, bănărit, numă-rătură. Cât bănet ai strâns! băngăm vb IV. intr. (despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) a bate, a bălăngăni, a clăncăi, a dăngăni, a suna, a zdrăngăni, zurgăi, <înv. şi pop.> a trage, a tălăncăi, a tălăncăni, a tălăngi, ţingăli, a ţingăni, a zvoni. Clopotele băngănesc când începe slujba în biserică. băngănft s.n. bălăngănit, dangăt, dăngănit, bangăt. Băngănitul dffpotelor se aude până departe. bănică s.f. (bot.) Phyteuma orbiculare; spinuţă. bănicel s.m. (reg.) cârcel. I-a brodat pe umerii iei bănicei din mătase roşie. bănie s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) banat. Bănia era rangul sau funcţia de ban. bănişâr s.m. 1 (fin.) bănuţ, bănuţel. 2 (bot; reg.) v. Cărbune (Phyteuma vagneri). 3 (lapl. bănişori; bot.; reg.) v. Campanulă. Clopoţel (Campanulla macrostachia). bănos, -oâsă adj. 1 (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bun, emo-lumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, fructuos, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este bănos pentru ambele părţi. 2 (pop.; despre oameni) v. Avut2. Bogat. înstărit. Situat. 3 (reg.; lucruri, materiale, servicii etc.) Costisitor. Scump. bănui vb. IV. I I tr. (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; de obicei urmat de oprop. compl. dr.) a crede, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine ar fi bănuit că se va întâmpla astfel? Nu a bănuit că în ceai era somnifer. 2 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi umane, organisme sociale etc.) a suspecta, a suspiciona, a se mefia, <înv. şi pop.> a prepune. Lumea îl bănuieşte că minte în legătură cu cele petrecute. 3 refl. impers. a se presupune, a se arde. Se bănuieşte cine este autorul furtului, 4 tr. (rar; compl. indică gânduri, taine, sentimente ascunse etc.) v. Afla. Descoperi. Ghici. 5 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni.) v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina Inculpa, învinovăţi. învinui Recrimina. 6 tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 7 intr. (reg.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta. 8 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; reg.; despre oameni) v. Imputa. Recrimina. Reproşa. 9 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Invidia. II intr. (reg.; despre oameni) v. Supăra. bănuială s.f. 1 ipoteză, presupunere, prezumţie, supoziţie, presupus1. Bănuiala că este bolnavă s-a adeverit. 2 circumspecţie, incredulitate, neîncredere, suspiciune, difidenţă, mefienţă, necrezare, prepus1, bănat, bedă, <înv.> prepu-nere, prevenţiune, ipopsie. îi ascultă relatarea plin de bănuială. 3 bănuire, suspectare, suspecţiune. Pentru a scăpa de bănuială, a susţinut că era plecat din oraş atunci când s-au petrecut faptele incriminate. 4 întrezărire, presupunere, prevedere, <înv.> preştire. înspăimântată de bănuiala bătrânei, nu a mai plecat la drum. bănuicios, -oâsă adj. (rar; despre oameni sau despre firea lor) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect. Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător. bănuielnic, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre firea lor) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect. Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător. bănuire s.f. bănuială, suspectare, suspecţiune. bănuit, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre acţiuni, fapte etc. ale lor) conjectural, ipotetic, închipuit, presupus2, prezumat, prezumtiv, <înv.> prezumpt. Cauzele accidentului sunt doar bânuite.2 (despre oameni) suspect, suspectat, <înv. şi pop.> prepus2. Tinerii bănuiţi că ar simpatiza cu opoziţia erau marginalizaţi. II (reg.; despre oameni) v. Supărat. bănuitor, -oâre adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) anxios, circumspect, incredul, neîncrezător, suspicios, temător, aprehensiv, difident, mefient, bănuicios, bănuielnic, <înv. şi reg.> prepuielnic, prepuitor, năzamic, <înv.> îndoit, necredincios, presupuitor. Era bănuitor din fire. 2 (despre privire) iscoditor, cruciş, oblic, pieziş. Cei doi au schimbat priviri bănuitoare. 3 (fam.; despre oameni) v. Gelos. II adv. (modal) iscoditor, oblic, pieziş. Se uită bănuitor unul la altul. bănuţ s.m. 1 (fin.) bănişor, bănuţel. I-a dat cerşetorului câţiva bănuţi. 2 (biol.) disc embrionar, ban. Bănuţul este germenul oului fecundat 3 (bot.) Bellispe-rennis; părăluţă, bănuţei (v. bănuţel), bumbicel, bumbişor, bumbuşor, bumbuşte, burculiţă, butculiţă, floare-frumoasă, florice-le-frumoase (v. floricea), fruşiţă, iarbă-frumoa-să, mărgărită, năsturei (v. năsturel), păscuţă, rotoţele, scânteie, scânteioară, scânteiuţă, steluţe (v. steluţă), ştir1. 4 (bot.; reg.) v. Barba-caprei (v. barbă). Cişmir (Buxus sempervirens). bănuţel s.m. (reg.) 1 (fin.) v. Bănişor. Bănuţ. 2 (la pl. bănuţei; bot.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). 3 (la pl. bănuţei; bot.) v. Barba-caprei (v. barbă). Cişmir (Buxus sempervirens). bărăbări vb. IV. (reg.) 1 tr.,refl. (predomină ideea de identitate sau de asemănare între fiinţe, obiecte etc.; urmat de determ. introduse prin prep, „cu”) v. Apropia. Asemăna. Asemui. Compara. 2 refl. recipr. (despre oameni) v. împăca. înţelege. bărăm vb. IV. (reg.; despre oameni) 1 intr. v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2.2 refl. v. Insista. Stărui. bărbât s.m., adj. I s.m. 1 om, <înv. şi reg.> voinic, mascul, martalog. Foarte mulţi bărbaţi au venit la inaugurarea stadionului. 2 (art., la pl. bărbaţii) sexul tare (v. sex), sexul urât (v. sex), sexul viril (v. sex). Această demnitate este rezervată, 161 | prin tradiţie, bărbaţilor. 3 soţ, <înv. şi pop.> căsean, talpa casei (v. talpă), dânsul, domn, el, om, român, tovarăş de viaţă, jupân, <înv. şi reg.> mărit1, soţie, gospodar, mireaz, ortac, <înv.> casnic, căsar, căsaş, căsător. Bărbatul ei este medic. 4 bărbat de stat = om de stat. Bunicul ei a fost un important bărbat de stat. II adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz, barbarie s.f. (pop.) v. Bărboaie. Bărboi, bărbătesc,-eâscă adj. 1 bărbătos, masculin, viril. Atrage femeile prin caracterul lui bărbătesc. 2 (bot.; despre flori sau despre părţi ale lor) mascul, masculin. 3 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor, în special ale bărbaţilor) curajos, viteaz, vitejesc, bărbătos, <înv.> virtuos, şoimănesc. A fost avansat general pentru că a săvârşit fapte bărbăteşti pe câmpul de luptă. bărbăteşte adv. (modal) 1 curajos, eroic, vitejeşte, voiniceşte, şoimeş-te. Românii s-au luptat bărbăteşte pentru independenţă. 2 chibzuit, cumpănit, matur, socotit2, temeinic. A răspuns bărbăteşte la provocare. bărbătos, -oâsă adj. 1 bărbătesc, masculin, viril. 2 (reg.; despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor, în special ale bărbaţilor) v. Bărbătesc. Curajos. Viteaz. Vitejesc, bărbătuş s.m. 1 (omit.) soţ. Ciocârlanul este bărbătuşul ciocârliei. 2 (fam.) v. Bărbăţel. Soţior. bărbăţel s.m. soţior, bărbătuş, soţuc, soţuleţ, soţuluc. bărbăţie s.f. 11 masculinitate, sex-appeal, virilitate, faloşie. Tânărul este de o bărbăţie provocatoare. 2 energie, putere, vigoare. Are destulă bărbăţie ca să-l înfrunte. 3 bravură, curaj, eroism, neînfricare, vitejie, <înv. şi pop.> ostăşie, voinicie, <înv. şi reg.> viteşug, <înv.> hărăţie, hrăborie, nespăi-mântare, netemere, vârtute. Moldovenii lui Ştefan au dat dovadă de multă bărbăţie în luptă. 4 bravură, curaj, cutezanţă, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeţie, temeritate, intrepiditate, petulanţă, cutezare, dârzoşenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoşare, nespăimântare, netemere, obrăznicie, semeţi-re, slobozenie, valoare, virtute, volnicie, audacie, taros. Luptă cu bărbăţie pentru scopurile sale. 5 (înv.) v. Maturitate. II (concr.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. bărbănţă s.f. (gosp.) 1 (pop.) v. Putină. 2 (reg.) v. Doniţă. Şiştar1. bărbie s.f. 1 (anat.) barbă, genion, menton, balţ2, gherghină2. în urma căderii, a rămas cu o cicatrice pe bărbie. 2 (anat.; la reptile) guşă. Unele reptile au bărbie. 3 (muz.) bărbier. Pe bărbia viorii se sprijină barba violonistului. 4 (rar) v. Bavetă. Baveţică. Bărbiţă. bărbier s.m., s.n. 1 s.m. frizer, figaro, <înv. şi reg.> tunzător, coafor. Socrul ei a fost bărbier. 2 s.n. (muz.) bărbie, bărbiereălă s.f. 1 bărbierit1, ras1, răsătură. 2 (fam.) v. Fanfaronadă. Lăudăroşenie. Lăudăroşie. bărbieri vb. IV. I tr., refl. a (se) rade, a lua. Majoritatea bărbaţilor se bărbieresc zilnic. îşi bărbiereşte obrajii în fiecare dimineaţă. II fig. (fam.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. 2 refl. (despre oameni) v. Fabula. Inventa. Minţi. 3 tr. (glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. bărbierie s.f. (înv.) v. Frizerie. bărbierit1 s.n. bărbiereălă, ras1, răsătură. Bărbieritul zilnic este o obligaţie pentru un bărbat îngrijit. bărbierit2, -ă adj. 1 (despre bărbaţi sau despre faţa, obrajii lor) ras2. Faţa lui bărbierită se irită uşor. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Ademenit. Amăgit. îmbrobodit2. încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Orbit. Păcălit2. Trişat, bărbieri'ţă s.f. (înv.) v. Frizeriţă. bărbioâră s.f. (anat.) bărbiuţă. Fetiţa are o gropiţă în bărbioâră. bărbişoâră s.f. I bărbiţă, bărbuşoară, bărbuţă. Bătrânul se distinge prin bărbişoara lui albă. II (bot.) 1 Alyssum desertorum; albiţă. 2 (reg.) v. Albiţă (Alyssum calycium). bărbiţă s.f. 1 bărbişoâră, bărbuşoară, bărbuţă. 2 bavetă, baveţică, bărbie. Copiilor mici li se pune bărbiţă când mănâncă. bărbiuţă s.f. (anat.) bărbioâră. bărboăie s.f. bărboi, bărbărie. Ce bărboaie ai! -De câte zile nu te-ai mai bărbierit? bărboi s.n. bărboaie, bărbărie. bărbos, -oâsă adj., s.f. 1 adj. (despre bărbaţi) nebărbierit, neras, ţepos. Nu iese bărbos din casă. 2 s.f. (bot.) Andropogon ischaemum; barba-caprei (v. barbă), păiş-dulce, sad, sadină, târsă1. bărbunc s.n. (milit.; înv. şi reg.) = verbunc. bărburel s.m. (bot.; reg.) v. Sipică (Cephalaria transsilvanica). bărbuşoără s.f. I bărbişoâră, bărbiţă, bărbuţă. II (bot.) 1 Erysimum repandum; micsan-dră-galbenă. 2 bârbuşoară-de-munte = Arabis turrita; tunicea, turicel. 3 (reg.) v. Cruşăţea (Barbarea vulgaris). bărbuţă s.f. 1 bărbişoâră, bărbiţă, bărbuşoară. 2 barbişon, cioc2, ţăcălie1, şpiţbarbă, barbişă. Şi-a lăsat bărbuţă. bărdăş s.m. (reg.) 1 v. Dulgher. Lemnar. 2 v. Tâmplar. bărdăhân s.n. (anat; la unele animale; pop.) v. Deşert. bărdăşi vb. IV. tr. (reg.) v. Bărdui. bărdui vb. IV. tr. a bărdăşi. A bărduit lemnul pentru a-şi face un baston. bămăd, -ce adj. (reg.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu, bărzăun s.m. (entom.) 1 Bombus terrestris; bondar, gărgăun, albina-ţiganului (v. albină), albină-de-pădure, albină-de-pă-mânt, albină-mare, albină-ţigănească, bânzar, băşică bâţan, bâzgan, bâzgar, bombar, bongoi, bozgoi, buzgan, moşuţ, muscoi, stup-ţigănesc, tăun, viespe, viespe-ţigănească. 2 Vespa crabro; gărgăun, viespar, viespar-negru, albina-ţiganului (v. albină), albină-ţigănească, băzgăun, bâzălău, bâzgar, dândăun, găun, găunoi, stup-galben, tăun, viespe, viespe-bondărească, viespe-gărgăune, viespe-mare, viespe-sălbatică, viespoi, zbârnoi. băsădi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. băsâu s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 2 (reg.) v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. 3 (înv.) v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). 4 (înv.) v. Răzbunare, băsmăluţă s.f. batic, grimeluţă, fişiu. Tânăra are la gât o băsmăluţă de mătase verde. băsm vb. IV. intr. (înv.; compl. indică fapte, întâmplări etc.) v. Fabula. Inventa. Născoci. Plăsmui. Scorni. Ticlui, băsnire s.f. (înv.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, băşcălie s.f. (fam.) v. Batjocură. Bătaie de joc. Derâdere. Deriziune. Iriziune. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Parodie. Râs2. Zeflemea, băşcălids, -oâsă adj. (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Batjocoritor. Zeflemist. Zeflemitor, băşi vb. IV. refl., intr. (fiziol.; pop.; despre oameni sau animale)v. Flatula. băşică vb. 1.11 tr., refl. a (se) urzica, a (se) piersica, a (se) broboni, a (se) coşi. S-a băşicat pe tot corpul din cauza unei alergii. 2 refl. (constr.; reg.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşi. Coji. Coşcovi. împuşca. Scoroji. II refl. fig. (fam.; despre oameni) v. Supăra, băşicat, -ă adj. 11 (despre piele, corp etc.) urzicat, vezicat, băşicos. Având tălpile băşicate, abia putea merge. 2 (constr.; reg.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşit. Cojit. Coşcovit. împuşcat. Scorojit. II fig. (fam.; despre oameni) v. Supărat. băşică s.f. I (anat.) 1 vezică. în băşici se strâng secreţii ale organismului. 2 (iht.; şi băşică înotătoare) vezică înotătoare. Băşica înotătoare ajută peştii la plutire. 3 (art.; pop.) băşica fierii v. Colecist. Vezică biliară. Veziculă biliară. 4 (art; pop.) băşica udului v. Vezică urinară. II (mai ales la pl. băşici) 1 bulbuc, clăbuc, spumă, săpun, săpu-neală. Apa face băşici când spală cu detergenţi. 2 bulă1. Urmăreşte forfotul băşicilor de aer din lichidul care fierbe. 3 bulbuc. Deodată, s-a pornit o ploaie cu băşici. II11 (pop.)v. Glob. 2 (aeron.; înv.) v. Aerostat. Balon1.3 (sport; arg.) v. Minge. IV (reg.) 1 (bot.) v. Gogoaşă. băşicos Păpălău (Physalis alkekengi). 2 (art; bot) băşica-porcului = a Lycoperdon candidum; licoperd; b v. Gogoaşă (Lycoperdon bovista). 3 (med., med. vet.) băşică rea v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă, băşicos, -oăsă adj., s.f. I adj. (pop.; despre piele, corp etc.) v. Băşicat. Urzicat. Vezicat. II s.f. (bot.; reg.) 1 Colutea arborescens; băşină, salcâm-galben. 2 v. Guşa-porumbelu-lui (v. guşă) (Silene cucubalus). băşicuţă s.f. I (med., med. vet.) bubuliţă, papulă, spuzeală, <înv. şi reg.> spuză, spuzitură, roşeală, vişteală2. A făcut bâşicuţe pe corp în urma intoxicării. II (bot.; reg.) 1 v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). 2 v. Lu-mânărica-pământului (v. lumânărică) (Gen-tiana asclepiadea). 3 (art.) băşicuţa-porcului v. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranun-culus ficaria). băşină s.f. I (fiziol; pop.) v. Flatulenţă. Gaz1. II (bot.; reg.) 1 Colutea arborescens; băşicoasă (v. băşicos), salcâm-galben. 2 v. Gu-şa-porumbelului (v. guşă) (Silene cucubalus). 3 v. Capselă. Traista-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris). 4 (art.) băşina-ca-lului = băşina-lupului = băşina-porcului = băşina-vulpii v. Gogoaşă (Lycoperdon bovista). 5 (art.) băşina-porcului v. Bure-tele-cerbilor (v. burete) (Scleroderma vulgare). 6 (art) băşina-sasului v. Crin-de-toamnă. Crin-galben. Crinul-fânului (v. crin) (Heme-rocallis flava şi Hemerocallis fulva). băşinâs, -oăsă adj. (pop.; despre oameni şi animale) v. Pârţâit. băştinaş, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni, populaţii etc.) aborigen, autohton, entopic, indigen, neaoş, pământean, verna-cular, pământesc, truncuş, <înv.> pământenesc, ierliu. Multe populaţii băştinaşe americane au fost distruse de conchistadori. 2 s.m., s.f. aborigen, autohton, indigen, pământean, pământeancă, <înv. şi reg.> moşnean, moştean, moşneag, moştenitor, <înv.> moşneancă, ţăran. Băştinaşii îşi păstrează tradiţiile nealterate. bătăci s.m. (reg.) v. Bătăuş, bătaie s.f. 11 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „aprimi”, „a trage”) corecţie, bastonadă, <înv. şi pop.> trânteală, bruftuială, chelfaneală, ciomăgeală, cotonogeală, cotonogire, flocăială, muştrulu-ială, păruială, scatoalcă, răpăială, surchideală, caft, caftea-lă, mardeală, na, şmotru, cosorâre, cotoveală, otânjeală, poceală, calcavură, fustigaţie, ferchezuială, jumuleală, jumulire, papară, scărmănare, scărmănătură, scărmăneală, scuturare, scuturat1, scuturătură, ţesală, ţesă-lare, ţesălat1, croială, tâmuială, tâmuire, crăciun, puţuluială, scărpineală, scărpiniş, scărpinare, ţesălătură, cardeală, dileală, marinată, pardoseală, pisanie, ruladă. A luat o bătaie zdravănă de la un necunoscut pentru că l-a jignit. 2 încăierare, învălmăşag, învălmăşeală, luptă, <înv. şi pop.> toi2, caier, ghiontuială, încaier, încăierat, încăierătură, trântitură1, caft, cafteală, hârâială, tăvăleală, trânteală, trosneală, zurba, hârţoală, <înv.> luptare, coliziune, răfuială, ucidere, carambol. Bătaia dintre tineri s-a soldat cu câţiva răniţi. 3 (în luptă, în competiţii sportive, la jocuri etc.) eşec, înfrângere, trântire. Prima bătaie în campionat a fost o mare dezamăgire pentru suportai. 4 (milit.; înv. şi pop.) v. Bătălie. înfruntare. Luptă. 5 (milit.; înv. şi pop.) v. Conflict. Conflict armat. Război1. 6 (milit; înv.) v. Bombardament. Bombardare. Detunătură. II (biol.) 1 (omit.) împerechere, împreunare. A sosit perioada când are loc bătaia cocoşilor-de-munte. 2 (iht.) boişte, toană2. Bătaia morunilor se face în Dunăre. III 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) bocăneală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, ticăitură, bătătură, tocănire, tocănit. L-a trezit o bătaie puternică în uşă. 2 scornire, stârnire. Bătaia peştilor se face pentru a-i scoate din locurile ascunse. 3 (cineget.) goană, gonire, hăituială, hăituire, scornire, stârnire, roată1, roată de vânat (v. roată1). Bătaia vânatului este făcută de gonaci. 4 (şi bătaie de aripi) fâlfâială, fâlfâire, fâlfâit, fâlfâitură, fluturare, fluturat, pâlpâire, pâlpâit, pârâială, pârâit, pârâitură, plescăitură, scuturare, scuturat1, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură. Se aude bătaia de aripi a stolului de păsări. 5 (fiziol.) mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsa-re, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresălta-re, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. Tăcerea era atât de adâncă, încât i se auzeau bătăile inimii. 6 suflare, suflu, <înv. şi pop.> suflat1, bătătură, zălişte. Spicele de grâu se înclină în bătaia puternică a vântului. 7 (muz.) beat1, timp. O bătaie este una dintre părţile egale care alcătuiesc o măsură. 8 (ţes.; pop.) v. Bătătură. Băteală. IV 1 (urmat de determ. în gen. care indică anumite fenomene naturale) cădere. Peretele dinspre nord era stricat de bătaia ploii. 2 urmat de determ. „focului’7) arşiţă, dogoare, dogoreală, fierbinţeală, pară1, văpaie, vâlvoare. Bătaia focului îi rumeneşte obrajii. 3 fig. (urmat de determ. în gen. care indică sursa) lumină, rază, strălucire. îi orbea bătaia soarelui. Paharele sclipeau în bătaia candelabrului aprins. V bătaie de joc = batjocură, derâdere, deriziune, iriziune, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, parodie, râs2, zeflemea, băşcălie, hai, mişto, rizilic, <înv.> batjoc, batjocoritură, îngânăciune, rânjitură, tărbăceală. Numai atâţia bani pentru cât am muncit! Ce bătaie de joc! bătăcui s.n. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. bătăiăş s.m. (cineget.) gonaci, gonaş, hăitaş, hăituitor, mânător, botaş, ciocănaş, crainic, hăitar, hăitău. Bătăiaşii stârnesc vânatul. bătăids, -oâsă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, brutal, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, nestăpânit, violent, atrabiliar, efirenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt bătăioase. 2 fig. (în opoz. cu „delăsător”; despre oameni) insistent, perseverent, persistent, persuasiv, răzbătător, statornic, stăruitor, tenace, coriaceu. Fiind un om bătăios, nu renunţă la proiectele lui. 3 fig. (despre oameni sau despre firea lor) combativ, critic, polemic. Avea un spirit bătăios de invidiat. bătăiuş s.n. (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Hădărag. Titirez. bătălâu s.n. (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog, bătălie s.f. 1 (milit.) înfruntare, luptă, <înv. şi pop.> bătaie, războire, <înv. şi reg.> război1, <înv.> harţă, lovire, lovitură, luptare, luptătură, oaste, oştenie, oştenire, oştire, oştit, războială, toi2, ciocnire, răutate. Românii au biruit pe turci în bătălia de la Călugăreni. 2 fig. mobilizare. A început o bătălie generală împotriva corupţiei. bătătârnică s.f. (bot.) Senecio crucifolius; cruciuliţă, petimbroasă. bătător, -oare s.n., s.f., adj. I s.n. 1 (gosp.) brighidău, drugă, ferdideu, litcă, mâtcă, meşcă, roată1. Cu bătătorul se bate laptele sau smântână pentru a se alege untul. 2 (gosp.) tel, sârmea2. Bate albuşurile pentru bezele cu bătătorul. 3 (tehn.; la meliţă) scaun, strat, trup, grindei. Pe bătătorul meliţei se aşază inul sau cânepa pentru a fi meliţate. 4 bătător de covoare = palmă. 5 (tehn.; la meliţă; pop.) v. Cuţit. Limbă. II s.f. 1 îmblăciu, îmblăciug, îmblău, moloteţ. Cu bătătoarea se lovesc spicele de cereale sau păstăile uscate pentru a le scoate boabele. 2 (tehn.; lajoagăr) mutătoare (v. mu-tător). Bătătoarea este un titirez care se mişcă cu bătăi ritmice când joagărul funcţionează. 3 (tipogr.; ieşit din uz) v. Călfuţă. III loc. adj. fig. (despre culori, nuanţe) bătător la ochi = criant, dezagreabil, intens, izbitor, puternic, strident, tare, ţipător, violent, viu, aprins2, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe bătătoare la ochi. bătători vb. IV. 1 tr. (compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) a bate, a bătuci, a compacta, a îndesa, a presa, a tasa, a compactiza, a pătuli, a pisa, a pisăgi, a dricui, a dripi, a pături, a tăpşi, a zbătuci. A bătătorit pământul cu tăvălugul. 2 refl. (mai ales despre pământ) a se întări, a se înţeleni, a se învârtoşa, <înv. şi reg.> a se ţeleni, <înv.> a se împuteri. Pământul s-a bătătorit din cauza secetei. 3 refl. (despre piele, palme, tălpi) a se bătuci, a se scorţoşa, <înv. şi reg.> a se scorţi, a se tăbăci. I s-au bătătorit palmele de la săpat. bătătorire s.f. bătucire, compactare, îndesare, tasare, compactizare. Bătătorirea pământului se face cu un compactor. bătătorit, -ă adj. 1 (despre pământ, zăpadă etc.) bătucit, bătut2, îndesat, tasat. Căruţele mergeau cu uşurinţă pe pământul bătătorit. bătut 2 (despre pământ, terenuri agricole etc.) întărit, înţelenit, învârtoşat. Pământul bătătorit este greu de săpat. 3 (despre drumuri, căi etc.) bătut2, circulat, frecventat, umblat2, <înv.> umblător. Drumul bătătorit din pădure duce spre schit. 4 (despre piele, palme, tălpi) bătucit, tăbăcit2. Are palmele bătătorite. bătătură s.f. I (med., med vet.) clavus,durilon, induraţie, dâmbă, mozol1, negel, ochi de găină (v. ochi1), păducel, strună2, trântitură2. Are bătături în talpă. I11 (ţes.) băteală, bătaie. Haina lui are mai mult bătătură decât urzeală. 2 (pop.) v. Curte. 3 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în ”, „la”) v. Bătaie. Bocăneală. Bocănire. Bocănit. Bocănituri Ciocăneai! Ciocănire. Ciocănit. Ciocănitură. 4 (reg.) v. Bătaie. Suflare. Suflu. 5 (reg.) v. Stanişte. bătăuş, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. ciomăgar, ciomăgaş, bătaci, pricinelnic, pricinos, pricios, dalcauc, pricitor, asomator, arzoi, arzuliu, caftangiu, caftangioaică, caftitor, carditor, ciumeg, goldan, lămuritor, machior, mardeiaş, marditor, mardoi, masor, pălitor, trosnitor, trosnitomic. Bătăuşii de pe stadion au fost amendaţi. 2 s.m. (fam.) cuţitar, gaşpadin, şişcar. Bătăuşii sunt gata să scoată cuţitul în timpul unei încăierări. băteală s.f. 11 (ţes.) bătătură, bătaie. 2 (tehn.; la războiul de ţesut) bată, braţ, brăţară, falcea, fofează, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. Bătelile sunt unite în partea de sus cu arţarul, iar în partea de jos cu vatalele. 3 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Vătală. II (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Hă-dărag. Titirez. bătelişte s.f. (reg.) v. Cărare. Potecă, bătogi'vb. IV. refl. (înv. şi reg.) 1 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofia. Chirci. Degenera. închirci. Pipernici. Zgârci2.2 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji, bătogit, -ă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Moleşit. Muiat. Toropit. Vlăguit, bătrâior, -oâră adj. (despre oameni) bătrâncior. Arată cam bătrâior, deşi este încă tânăr. bătrân, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „tânăr”; despre fiinţe) vârstnic, <înv. şi pop.> vechi2, expirat, <înv. şi reg.> mator, iernatic, purisan, puriu. Bunicul ei este bătrân. 2 străvechi, vechi2, cărunt. Schitul se află în mijlocul unei păduri bătrâne. 3 fig. (despre băuturi alcoolice) vechi2, ros. Vinurile bătrâne sunt cele mai căutate. A tratat oaspeţii cu o ţuică bătrână. 4 fig. (fam.; mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat, încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic. I11 s.m., s.f. babă, moş, moşneag, moşneagă, baban, baborniţă, băbălău, baccea, boşorog, cloanţă, cotoroanţă, ghiuj, hodorog, ramolit, zgripţuroaică, unchiaş, cofloşniţă, hoaşcă, hodoroancă, răzbăbuică, babe-tă, babalâc, băbăciu-ne, băbătie, moşnegărie, <înv. şi reg.> auş, bât, nană, vâj, bahorniţă, cotoarbă, hliomp, hoancă, hoan-ghină, hoarcă, hoşcotin, hroajbă, jap2, poacă, <înv.; deprec. sau peior.> matuf, căzătură, hârb, hârcă, junghi, mucegai, şandrama, cioarsă, hâră2, hleab, martalog, purisan, purisancă. Bătrânul abia merge, sprijinindu-se într-o cârjă. Se ţine bine bătrâna! 2 s.m. (la pl. bătrâni) bunici (v. bunic), părinţi (v. părinte), străbuni (v. străbun), strămoşi (v. strămoş), străbunici (v. străbunic), buni (v. bun). Aceste tradiţii le păstrăm de la bătrâni. 3 s.m. (art. bătrânul; fam.) v. Părinte. Tată. 4 s.f. (art. bătrâna; fam.) v. Mamă. Mamă bună. 5 s.m. (art., la pl. bătrânii; fam.) v. Părinţi (v. părinte). 6 s.m. (înv.) <înv.> moş, stâlp, tei. Bătrânul era primul deţinător al unui pământ, cu titlu de moştenitor. III s.m. (iht.; reg.) v. Ţigănuş (Umbra krameri Walbaum). bătrânâtic, -ă adj. 1 (despre oameni) bătrânicios. 2 (despre înfăţişarea, atitudinea etc. oamenilor) bătrânesc, bătrânicios, bătrâncior, -oâră adj. (rar; despre oameni) v. Bătrâior. bătrânesc, -eâscă adj. 1 (despre înfăţişarea, atitudinea etc. ale oamenilor) bătrânâtic, bătrânicios. Este un tânăr cu chip bătrânesc. 2 (despre lucruri, construcţii etc.) vechi2. Lângă casa bătrânească s-a construit una nouă, modernă. Pe pereţi atârnă covoare bătrâneşti, cu motive olteneşti. 3 (despre datini, tradiţii, obiceiuri etc.) patriarhal, tradiţional, vechi2, anticvat, <înv.> obiceainic. Toţi din familie păstrează tradiţiile bătrâneşti, moştenite din generaţie în generaţie. bătrâneşte adv. (modal) moşnegeşte. Se ridică bătrâneşte de la masă pentru a se duce pe terasă. bătrânet s.n. (colect.) bătrânime, bătrâneţe. La aniversarea nunţii de aur a părinţilor s-a adunat tot bătrânetul din familie. bătrâneţe s.f. 1 senectute, vetustate, <înv.> mătorie, sinec2, amurg, cărunteţe, cărunţime. Bătrâneţea este adesea o perioadă de bilanţ. 2 (colect.; rar) v. Bătrânet. Bătrânime. 3 (înv.) v. Vechime. Vetustate. Vetusteţe. bătrânicios, -oâsă adj. 1 (despre oameni) bătrânâtic. Din cauza bolii, a devenit bătrânicios cu mult înainte de vreme. 2 (despre înfăţişarea, atitudinea etc. oamenilor) bătrâ-natic, bătrânesc. bătrânime s.f. (colect.) bătrânet, bătrâneţe. bătrâniş s.n. (bot.) 1 Erigeron canadensis; şoricel, coada-vacii (v. coadă), spirince, steluţă, struţul-mirelui (v. struţ). 2 (reg.) v. Steluţă (Stellaria nemorum). bătucă s.f. (anat.; la păsări; reg.) v. Pipotă. Rânză. Stomac măcinător. bătucel s.m. (entom.; reg.) v. Căpuşă (Ixodes ricinus). bătuci vb. IV. 1 tr. (compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) a bate, a bătători, a compacta, a îndesa, a presa, a tasa, a compactiza, a pătuli, a pisa, a pisăgi, a dricui, a dripi, a pături, a tăpşi, a zbătuci. A bătucit pământul cu tăvălugul. 2 refl. (despre piele, palme, tălpi) a se bătători, a se scorţoşa, <înv. şi reg.> a se scorţi, a se tăbăci. I s-au bătucit palmele de la săpat. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) a se bate, a (se) fleşcăi, a se lovi, a (se) muia, a (se) sparge, a (se) strivi, a (se) terciui, a (se) zdrobi, a (se) cofleşi, a (se) coleşi, a (se) chifligi, a (se) chirfosi, a (se) fleci, a (se) fleciui, a (se) flecui, a (se) meci3, a (se) motoci, a (se) pistosi, a (se) stârfoci, a (se) storci, a (se) storcoşi, a se toflegi, a (se) toroşti, a se zdroboli, a zdruci, <înv.> a (se) stropşi. A scăpat sacoşa plină cu roşii şi toate s-au bătucit. bătucire s.f. bătătorire, compactare, îndesare, tasare, compactizare. Bătucirea pământului se face cu un compactor. bătucit, -ă adj. 1 (despre pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) bătătorit, bătut2, îndesat, tasat. Căruţele mergeau cu uşurinţă pe pământul bătucit. 2 (despre piele, palme, tălpi) bătătorit, tăbăcit2. Are palmele bătucite. 3 (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) bătut2, fleşcăit, lovit, spart2, strivit, terciuit, zdrobit, cofleşit, chifligit, flecit, fleciuit, mecit, pistosit, storcit, storcoşit. Roşiile bătucite în timpul transportului au fost aruncate. bătut1 s.n. batere, scuturare, scuturat1. Bătutul covoarelor se face săptămânal. bătut2, -ă adj. 11 (despre fiinţe) lovit, pocnit2, pălit2, aranjat2, caftit, cosorât, dicăsit, căsăpit, căptuşit2, jumulit, scărmănat2, târnuit2, apretat2, lăcuit2, lustruit2. Femeia bătută a făcut plângere la poliţie. 2 (despre armate, popoare etc.) biruit, înfrânt, învins, spart2. Turcii bătuţi încep să se retragă. 3 (reg.; despre animale) v. Castrat. Emasculat. Sterilizat. I11 (despre pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) bătătorit, bătucit, îndesat, tasat. Căruţele mergeau cu uşurinţă pe pământul bătut. 2 (despre drumuri, căi etc.) bătătorit, circulat, frecventat, umblat2, <înv.> umblător. Drumul bătut din pădure duce spre schit. 3 (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) bătucit, fleşcăit, lovit, spart2, strivit, terciuit, zdrobit, cofleşit, chifligit, flecit, fleciuit, mecit, pistosit, storcit, storcoşit. 4 (despre ţesături, tricotaje etc.) des. Cămaşa este dintr-o pânză bătută. 5 (mai ales despre legume fierte) facăluit2, frecat2, <înv. şi pop.> sleit2, facălit, mătcuit, băţ râşnit2, zolit La prânz a mâncat fasole bătută. 6 (despre flori sau, p. ext., despre unele plante) bogat, înfoiat, învoit, rotat, revărsat2, umplut2. I-a adus un buchet de liliac bătut. băţ s.n. 11 nuia, vargă, vergea, <înv. şi reg.> vreasc, beldie, cotoveală, hâijoleu, şteap, ştichi, virgaş. L-a bătut cu un băţ pentru că l-aprins la furat 2 coadă, nuia, prăjină, vargă, <înv. şi reg.> prăştină, beldie, lăstar2, paliţă, rudă2, sticiu, vărgar. Băţul undiţei s-a rupt din cauza greutăţii peştelui. 3 băţ de chibrit = chibrit, pai de chibrit, <înv. şi reg.> lemnişor, aprinjoară, aprinzătoare (v. aprinzător), bâticel, bâtuţă, cătrăniţă, chindercă, feştilă, fitil, foacăle, focălină, focăriţă, ghiufa, lemnuş, lemnuţ, maşină, măcăuţ, pacle (v. paclă), păiuţ, piruş-te, prislugă, pucioase (v. pucios), raipelţ, sârnic1, scăpărătoare (v. scăpărător), schin-doarţă, silitră, stircă, şfebelă, ţâmporele, ţinhelţ, forestiere (v. forestier), iac2. A aprins lumânarea cu un băţ de chibrit. 4 (tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Spetează. 5 (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Steag. Steag de mire. II (cu val. de adv.; modal; în opoz. cu „strâmb”; de obicei urmat de determ. locale) băţos, drept, rigid, ţeapăn, proţap. Stă băţ pe scaun. băţeâ s.f. (bot; reg.) v. Papură. Papură-de-bal-tă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). băţic s.n. (tehn.; reg.) v. Başchie. băţos, -oăsă adj., adv. I adj. (în opoz. cu „gârbovit”; mai ales despre spatele, ţinuta oamenilor) drept, neaplecat, rigid, ţeapăn, <înv> neted, crohmălit. Stă pe scaun cu spatele băţos. Deşi bătrân, are o ţinută băţoasă. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, intransigent, neabătut, neşovăitor, statornic, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neurnit, vârtos, vârtucios. Băţos, tânărul i-a contrazis pe toţi. 2 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind băţos şi dificil, nu are prieteni. 3 (despre oameni) arţăgos, certăreţ, gâlcevitor, scandalagioaică, scandalagiu, clonţos, colţos, ţăndăros, scorţos, aţos, colţat, dinţat, năpârcos. Vecinul este cam băţos. III adv. (modal; în opoz. cu „strâmb”; de obicei urmat de determ. locale) băţ, drept, rigid, ţeapăn, proţap. Stă băţos pe scaun. băubil, -ă adj. (despre băuturi) buvabil. Vinul cumpărat este atât de acru încât nu este băubil. băună vb. I. intr. (pop.) 1 (mai ales despre câini şi lupi) v. Urla. 2 (despre unele animale comute mari) v. Mugi. Rage. Zbiera. 3 (despre oameni) v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera, băut, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre oameni) ameţit, beat2, grizat, îmbătat, tulbure, turmentat, <înv. şi pop.> candriu, trecut2, detunat2, turlac, turlăcit, vâjâit2, abţiguit, cherchelit, matosit, şpriţuit, trosnit, trotilat, vesel, amnărit, asumatat, ceaclauz, cem^îuit, chermeleu, chiurluit, îmbeţit, învinoşat, leucit2, rătutit, şumen, şumenit, tântăit, trencheş, trifnit, trincănit, tui3, tuiac, tutuit2, vinos, <înv.> cărăui2, groggy, coclit, ceacâr, afectat1, atins, obosit, tuflit, aburit, afumat, aghesmuit, brumat, cânepiu, ciupit2, făcut2, fezandat2, înfierbântat, magne-tizat, oţelit, pilit2, prăfuit, sfinţit3, tămâiat2, târnosit, trăsnit2, turtit, flecnit, flecuit, plesnit2, prăfuit, arămit2, basculant, chiaunit, chitrofonit, împachetat2, împuşcat, machit, mangă, matol, matolit, matrafoxat,ochit2, trăscănit, vopsit2. Era băut şi nu s-a mai urcat la volan. 2 s.f. (fam.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere, băutor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) consumator. E un băutor de vinuri rare. 2 adj., s.m., s.f. alcoolic, beţiv, suge-bute, alcolist, pilaci, pilangiu, burete, sugativă, ţuicangiu, ţuicar, şumen, vinulent, consumator, sugaci, sugar, sugăreţ, sugător, carmolist, drojdier linginer, machitor, matrafoxar, paharnic, papaciocar, prunar1, schior, sticlar, trinchist. Persoanele băutoare trebuie să facă tratament de dezalcoolizare. Băutorii îşi şubrezesc sănătatea. băutură s.f. 1 lichid, stropeală. I-a cerut chelnerului o băutură dulce din fructe. 2 drink, udătură, udeală, carburant, ulei1, ţucsuială, glojdeală,macheală. - Ce băuturi scumpe aveţi? 3 (fam.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere, băzgăun s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). bâcâi vb. IV. intr. (fiziol.; reg.; despre inimă) v. Bate. Palpita. Pulsa. Tăcăi. Ticăi1. Tresări. Zbate. Zvâcni. bâcioc s.m. (iht.; reg.) v. Guvid (Gobius). bâcsi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Aduna. Burduşi. Ghemui. îndesa. înghesui. îngrămădi. Ticsi, bâhlă s.f. fig. (reg.) v. Durere. întristare. Mâhnire. bâhli vb. IV. refl. (reg.; despre apă) v. Cloci, bâhh're s.f. (reg.) v. Clocire. bâhh't, -ă adj. (reg.; despre apă) v. Clocit2. Răsuflat. Stătut2. baia interj, (pop.) bâja! Bâia, că te frigi! bâigui vb. IV. 1 tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a murmura, a boscorodi, a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colobuţi, a dicăi, a îmbălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a ţivli, a molfai, a zbârnâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. Bâiguie ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce bâiguie copilul. 2 tr., refl. (pop.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. 3 intr. (med.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Aiura. Delira, bâiguiâlă s.f. 1 bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolbo-rosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire,bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. Bâiguiala bătrânului este de neînţeles. 2 (pop.) v. Ameţeală Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală. 3 (med.; înv. şi reg.) v. Aiurare. Aiureală. Delir. Delirare. bâiguire s.f. 1 bâiguiâlă, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolbo-rosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire,bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. 2 (pop.) v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală. 3 (med.; înv. şi reg.) v. Aiurare. Aiureală. Delir. Delirare. bâiguit, -ă adj. (pop.) 1 (despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit. 2 (despre oameni) Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit, bâiguitor, -oâre adj. (pop.; despre oameni) v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit. bâja s.f. art., interj, (reg.) 1 s.f. art. v. Flăcări (v. flacără). Foc. Incendiu. Pârjol. 2 interj, v. Bâia! bâjbâi vb. IV. 1 intr. (mai ales despre oameni) a dibui, a orbecăi, a pipăi, a moşmoni, <înv. şi reg.> a orbeca, a horhăi, a horhoti, a mătănănăi, a mâşmâi, a moşcoti. Bâjbâia prin camera întunecoasă. 2 intr. (pop. şi fam.; despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică cuvinte, fraze etc.)v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. 4 intr. (înv. şi reg.; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. bâjbâiâlă s.f. 1 bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură, dibuială, dibuire, dibuit1, orbecăială, orbecăire, 165 | bârfi orbecăit, <înv. şi reg.> orbecare, horhăia-lă, horhăit, <înv.> dibuitură. Nu-i place bâjbâ-ialaprin întuneric. 2 codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, irezoluţie, vacilare, preget, coşmăgire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Bâjbâiala lui era justificată deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. bâjbâi're s.f. 1 bâjbâială, bâjbâit, bâjbâitură, dibuială, dibuire, dibuit1, orbecăială, orbecăire, orbecăit, <înv. şi reg.> orbecare, horhăia-lă, horhăit, <înv.> dibuitură. 2 (pop. şi fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Vier-muială. Viermuire. bâjbâit s.n. bâjbâială, bâjbâire, bâjbâitură, dibuială, dibuire, dibuit1, orbecăială, orbecăire, orbecăit, <înv. şi reg.> orbecare, horhăia-lă, horhăit, <înv.> dibuitură. bâjbâitură s.f. bâjbâială, bâjbâire, bâjbâit, dibuială, dibuire, dibuit1, orbecăială, orbecăire, orbecăit, <înv. şi reg.> orbecare, horhăia-lă, horhăit, <înv.> dibuitură. bâlbă s.f. (fam.) v. Bâlbâială. Bâlbâire. Bâlbâit1. Gângăveală. Gângăvire. Gângăvit1. bâlbâi vb. IV. refl. (despre oameni) a se gângăvi, a se gângâi, a se câcâi, a pâtcăi, a şincăi, a şişcăvi, a tântăvi, <înv.> a fâicăvi. Se bâlbâie când este emoţionată. bâlbâială s.f. 1 bâlbâire, bâlbâit1, gângăveală, gângăvire, gângăvit1, logonevroză, <înv. şi pop.> gângăvie, câcâială, bâlbă, bâlbâitură, lolotă1. Nu a înţeles nimic din bâlbâiala ei. 2 (med.) bâlbâială infantilă = lalaţie. Bâlbâiala infantilă constă în repetarea ritmică a unor sunete, proprie dezvoltării vorbirii la copii. bâlbâire s.f. bâlbâială, bâlbâit1, gângăveală, gângăvire, gângăvit1, logonevroză, <înv. şi pop.> gângăvie, câcâială, bâlbă, bâlbâitură, lolotă1. bâlbâit1 s.n. bâlbâială, bâlbâire, gângăveală, gângăvire, gângăvit1, logonevroză, <înv. şi pop.> gângăvie, câcâială, bâlbă, bâlbâitură, lolotă1. bâlbâit2, -ă adj., s.m., s.f. gângav, gângăvit2, gângâit, împiedicat, gângăios, balamut, limbut, pâtcav, şincăit, şişcav, şişcăvit, tântav, tont, <înv.> fâicav, hârcav. îşi duce copilul bâlbâit la logoped pentru a fi corectat. bâlbâitură s.f. (fam.) v. Bâlbâială. Bâlbâire. Bâlbâit1. Gângăveală. Gângăvire. Gângăvit1. bâlbor s.m. (bot.; reg.) 1 v. Bulbuc. Bul-buc-de-munte (Trollius europaeus). 2 v. Calce1. Calcea-calului (v. calce1) (Calthapalustris). 3 v. Anghelică. Anghelină. Antonică (.Archan-gelica officinalis). bâlc s.n. (geomorf; hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, bâlci s.n. 11 iarmaroc, târg, drăgaică, <înv. şi reg.> zbor2, panair. în fiecare an, la o dată fixă, este bâlci în sat. 2 (relig.; înv.) v. Hram. 3 (bis.; înv.) v. Pomană. Praznic. II fig. (fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, bâldâbâc interj, (adesea cu val. vb.) bâltâc!, ştiobâlc!, huştiuliuc!, ştiuldic!, tâlbâc!, ulduc! Piatra cade, bâldâbâc, în apă. bâlie s.f. (bot.) 1 (la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. 2 (la fructe sau la legume; reg.) v. Cocean. Cotor. 3 (înv.) v. Bălărie. Buruiană. Iarbă. Ierbărie. bâltâc interj, (adesea cu val. vb.) bâldâbâc!, ştiobâlc!, huştiuliuc!, ştiuldic!, tâlbâc!, ulduc! bântui vb. IV. 1 tr. (despre oameni; compl. indică ţări, ţinuturi etc.) a devasta, a distruge, a nimici, a pârjoli, a pustii, a prăpădi, a răşlui, a se pustului, <înv.> a dezola, a sfârşi, a strica, a sfărâma. Multe populaţii migratoare au bântuit ţara. 2 intr. (despre oameni) a colinda, a cutreiera, a se plimba, a umbla. Ce tot bântui prin oraş! Mai stai şi acasă! 3 tr. (despre războaie, boli molipsitoare etc.; compl. indică ţâri, oraşe, ţinuturi etc.) a devasta, a pustii. Ciuma a bântuit multe ţări. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Asupri. Exploata. împila, împovăra. Năpăstui. Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. 5 tr. (reg.; despre Divinitate, soartă, destin; compl. indică oameni) v. Bate. Pedepsi, bânzăr s.m. (entom.; reg.) 1 v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). 2 bânzar-de-cămp v. Musca-cailor (v. muscă). Musca-calului (v. muscă). Musca-câinelui (v. muscă). Mus-ca-vitelor (v. muscă). Muscă-de-caL Muscă-ve-ninoasă. Muscă-verde. Streche. Strechea-cai-lor (v. streche). Trântor-de-cai (Gastrophilus equi). bârâi vb. IV. fig. (fam.) I tr. 1 (compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Molfai. Mormăi1. Murmura. Zbârnâi. 2 (compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cârâi. Cicăli. Ciocăni. Dăscăli. Pisa. Pisălogi. Plictisi. SâcâL Toca. II tr., refl. v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Turmenta. Zăpăci, bârâiec s.m. (zool; reg.) v. Miel. bârcâivb.TV intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin0 v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, bârcie s.f. (iht.; reg.) v. Sabie. Sabiţă. Săbioară. Săbiuţă (Pelecus cultratus). bârdân s.n. (anat.; reg.) 1 v. Abdomen. Burtă. Pântece. 2 v; Stomac, bârdie s.f. (tehn.; reg.) v. Burghiu. Sfredel. bârfâş s.m. (înv.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. bârfă s.f. bârfeală,bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defaimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia bârfa şi invidia. bârfeălă s.f. bârfa, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defaimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. bârfelnic, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Deni-grant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. bârfi vb. IV. 1 tr., intr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) blama, a (se) calomnia, a cleveti, a (se) defaima, a (se) denigra, a detracta, a (se) discredita, a infama, a (se) ponegri, a şopti, a (se) vitupera, <înv. şi pop.> a (se) ocărî, a feşteli, a huli, a (se) povesti, a (se) năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a (se) îmbârfi, a pedepsi, a (se) publica, <înv.> a (se) balamuţi, a descuvi-inţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a (se) măscări1, a (se) mozaviri, a pişpăi, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a vilipenda, a vrevi, a (se) critica, a pecetlui, a (se) sfâşia, a ştampila, a (se) îngăla, a (se) bâzâi, a (se) forfeca, a (se) încondeia, a (se) înnegri, a (se) mâli, a (se) otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi bârfesc vecinii. După ruptură, încep să se bârfească. 2 tr., intr. a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, a tăifasui, a dondăni, a flencăni, a tăinui, a tândăli, a tolocăni, a troncăni, a pupăi, a vorbi, <înv. şi reg.> a spori2, a bleşti, a fâsâi, a forfoti, a hănţăni, a holoti, a hondrăi, a hondrăni, a lehăi, a leorbăi, a lotoci, a lozi, a oşpoji, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a plăvăi, a pofârcăi, a prociti, a pruji, a pupezi, a stroncă-ni, a ştiolfăi, a tăifăsi, a tăini, a tălălăi, a tălăpăni, a tololoi2, a tonoci, a torosi, a troscoti, a zăgrăi, <înv.> a limbuţi, a locoti, a vorovi, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi, a găvări, a vrăji. Vecinele ei bârfesc vrute şi nevrute. Cele două prietene bârfesc toată ziua la telefon. bârfire 1166 bârfire s.f. bârfa, bârfeală, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defaimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. râu), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. bârfit1 s.n. bârfa, bârfeală, bârfire, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defaimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. râu), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. bârfit2, -ă adj. (despre oameni) calomniat, defăimat, denigrat, detractat, discreditat, ponegrit, <înv. şi pop.> ocărât, feştelit, năpăstuit, încondeiat2. Fata bârfită s-a îndepărtat de colege. bârfitdr, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. calomniator, clevetitor, defăimător, denigrant, denigrator, detractor, ponegritor, sicofant, şopăcăitor, hulitor, cancanier, fârţos, <înv.> balamut,bârfelnic, clevetnic, detractator, hulnic, năpăstuitor, ocarnic, ocărâtor, pişpăitor, ponosluitor, şoptitor, vorbitor, vorbitor de rău, <înv.; deprec.) pohlibuitor, mozavir, pupăză, mâncător de căcat, mâncător de rahat. Persoanele bâr-fitoare sunt evitate. 2 adj. (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) calomniator, calomnios, clevetitor, defăimător, denigrant, denigrator, ponegritor, vituperativ, prost, cancanier, <înv.> mozavir-nic, sprinţar. Afirmaţia ei este bârfitoare. bârliga vb. I. tr. (pop.; despre animale; compl. indică coada lor) v. îmbârliga. bârlog s.n. 1 cuib, culcuş, sălaş, vizuină, <înv. şi pop.> peşteră, bortă, cârtog, cobârlău, cotrog, covru, hârtop, mişină, pătul, scorciob, stăuină, <înv.> locuinţă, ogradă, vistier2, cuibar. Vulpea şi-a făcut un bârlog unde să-şi crească puii. 2 fig. adăpost, aşezare, casă1, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, cuib, cuibar, culcuş, vizuină, penaţi, uşă, temei. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei un bârlog al lor. bârnă1 s.f. 1 (constr.) grindă, madrieră, stâlp, ştender, <înv. şi pop.> pociumb, şaram-poi2, bălvan, direc, lungiş, lungon, pâj, şaf, şaranţ, şoş, şteamp, ştenap, ţap, ţăruş, <înv.> uşor1. A folosit pentru schelăria cabanei bârne din lemn de fag. 2 (gimn.) fus2. Atleta noastră este campioană mondială la bârnă. bârnă2 s.f. (meteor.; reg.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. bârsă s.f. (tehn.; la plug^J cordenci, morcoaşă, picior, plaz1, tuci. Bârsa leagă brăzdarul, cormana şi plazul plugului între ele. 2 (reg.) v. Călcâi. Plaz1. Talpă, bârzoci s.m. pl. (bot.; reg.) v. Poghircă. bârzoi s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. bârzoiâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua, înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. 2 v. îmbufna. bât, bâtă s.m., s.f. (reg.) 1 v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag. 2 v. Bunic. Bunică. Mamă-ma-re. Tată-mare. bâtă s.f. ciomag, măciucă, par, baltag, temleac, toroipan, bâzdoacă, botă1, ceatlău, colvă, crivac, dârjală, dârjău, ferchezău, ghioagă, hahău, haidamac, hudu-mac, huduvarcă, jarchină, jilăvete, macă, măcău, mâtcă, moacă, nageac, oritac, otic, oticău, otincea, pătăchie, ştremeleag, şuvei, taşmău, tămânjer, tăujer, toropală, tufan, tufe, ţuică, <înv.> fuscel, fuşte, crăciun. L-a lovit cu o bâtă. bâticel s.n. (reg.) 1 v. Beţigaş. Beţişor. 2 v. Băţ de chibrit. Chibrit. bâtlăn s.m. (omit.) 1 Ardea cinerea; bo-ulean-de-baltă, erodiu, erodiu-cenuşiu, stârc-cenuşiu, stârc-mare-cenuşiu, stârc-vânăt, ceapur, cetie, fundac, gâtlan, pescar, pescăriţă. 2 bâtlan-mic = Ardea gar-zetta; erodiu-mic, ceapur-alb-mic, stârc-alb-mic, stârc-bălan-mic; bâtlan-roşiatic = bâtlan-roşu = Ardea purpurea; stârc-purpuriu, stârc-roşu, bâtlan-scorţişor, ceapur-roşu, ciaclă--de-trestie, ciaclă-roşie, gac-roşu, stârc-pur-purat, stârc-roşietic; (reg.) bâtlan-scorţişor v. Bâtlan-roşiatic. Bâdan-roşu. Stârc-purpu-riu. Stârc-roşu (Ardea purpurea). 3 (reg.) bâtlan-de-stuh v. Bou-de-baltă (Botaurus stellaris). 4 (reg.) bâtlan-alb = bâtlan-ce-nuşiu v. Egretă. Erodiu-alb. Erodiu-mare. Stârc-alb. Stârc-alb-mare. Stârc-alb-nobil. Stârc-bâtlan (Egreta alba). 5 (reg.) bâtlan-gal-ben v. Stârc. Stârc-blond. Stârc-cu-coamă. Stârc-galben (Ardeola ralloides). bâtlănăş s.m. (omit.) Ardetta minuta; scroafa-de-baltă, stârc-pitic. bâtuţ s.n. (reg.) v. Beţigaş. Beţişor, bâtuţă s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, bâţăn s.m. (entom.; reg.) 1 v. Ţânţar (Chi-ronomus leucopogon). 2 v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). bâţâi vb. IV. (pop. şi fam.) 1 intr., tr., refl. (despre unele animale şi păsări; cu determ. introduse prin prep. „din) v. Da2.2 tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. bâţâiălă s.f. (pop. şi fam.) bâţâitură, fâţâitură. Câinele nu încetează cu bâţâiala cozii. bâţâitoâre s.f. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). bâţâitură s.f. (pop. şi fam.) bâţâială, fâţâitură. bâvăş, -ă adj. (reg.; despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit. bâz s.m. (bot.; reg.) v. Floarea-raiului (v. floare) (Chrysanthemum cinerariifolium). bâză s.f. (entom.; reg.) 1 v. Albină (Apis mellifica). 2 v. Muscă. Muscă-de-casă (Musca domestica). 3 v. Streche. Strechea-vitelor (v. streche) (Hypoderma bovis). bâzălau s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). bâzâi vb. IV. I intr. (despre unele insecte zburătoare) a zâzâi, a zbârnâi, a zumzăi, a susura, a ţânţăni, a zumbăi, a zvoni, <înv. şi pop.> a vâjâi, a bombăni, a zuzui, a bondăni, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a zuăi, a bornăi, a mormăi1, a ninii2, a ujui, a vui. Albinele bâzie în prisacă. II fig. (fam.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cârâi. Cicăli. Ciocăni. Dăscăli. Pisa. Pisălogi. Plictisi. Sâcâi. Toca. 2 intr. (despre copii) v. Scânci. 3 intr. (despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) v. Murmura. Protesta. 4 tr., intr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Pecetlui. Ponegri. Sfâşia. Şopti. Ştampila. Vitupera. 5 intr. (peior.; despre oameni) v. Plânge. bâzâiălă s.f. 1 bâzâire, bâzâit1, bâzâitură, zâzâit, zbâmâială, zbâmâire, zbâmâit, zbâmâ-itură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumză-itură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbâm, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. Stă întins pe iarbă, ascultând bâzâiala albinelor. 2 fig. (fam.; peior.) v. Plâns1. Plânset. Miorlăială. Miorlă-tură. bâzâire s.f. bâzâială, bâzâit1, bâzâitură, zâzâit, zbârnâială, zbârnâire, zbâmâit, zbârnâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbâm, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. bâzâit1 s.n. 1 bâzâială, bâzâire, bâzâitură, zâzâit, zbâmâială, zbâmâire, zbâmâit, zbâmâ-itură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbâm, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. 2 fig.(fam.; peior.) v. Plâns1. Plânset. Miorlăială. Miorlătură. bâzâit2, -ă adj. fig. (fam.; mai ales despre copii) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Vaicăreţ. bâzâitor, -oâre adj., s.f. 1 adj. (despre unele insecte zburătoare) zbârnâitor, zumzăitor, beladonă zumzuitor, zuzuitor, bornăitor. Ţânţarii bâzâitori au intrat în camerele luminate. 2 s.f. sfârâitoare, sfârâiac, sfârâioc. Copiii se joacă cu o bâzâitoare. bâzâitură s.f. 1 bâzâială, bâzâire, bâzâit1, zâzâit, zbâmâială, zbâmâire, zbâmâit, zbâmâ-itură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumză-itură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbâm, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. 2 (fam.; peior.) v. Plâns1. Plânset. Miorlăială. Miorlătură. bâzdâră s.f. (entom.; reg.) v. Streche. Stre-chea-vitelor (v. streche) (Hypoderma bovis). bâzdări vb. IV. intr. (med. vet.; reg.; despre animale) v. Strechea. bâzdâc s.n. (fam.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. bâzdâgânie s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. 2 (concr.; mitol., lit. de ficţiune, desene animate) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură, bâzdoâcă s.f. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. bâzgân s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). bâzgar s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). bâzoi s.m. (entom.; pop.) v. Viespe. Vies-pe-de-casă. Viespe-de-câmp. Viespe-de-pă-mânt (Vespa vulgaris). bea vb. II. tr. 11 (compl. indică lichide) a consuma1, <înv. şi pop.> a se trece, a glisa. Bea zilnic doi litri de apă. 2 (compl. indică băuturi alcoolice) a trage, a drinkui, a se încălzi, a se şpriţui, a ţucsui, a ghiolcăni, a pili2, a suge, a conspecta, a glojdi, a se împărtăşi, a se împuşca, a machi, a studia, a vopsi. în ultimul timp bea foarte mult. 3 (pop. şi fam.; compl. indică lichide, sucuri etc. pe care le conţine un corp, un organism, o materie etc.) v. Sorbi. Suge. 4 (mai ales fig.; pop. şi fam.; compl. indică tutun, ţigări etc.) v. Fuma. II fig. (în opoz. cu „a economisi”; pop. şi fam.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Devora. Disipa. Irosi. împrăştia. înghiţi. Mânca. Mistui. Prăpădi. Risipi. Toca. Topi. Zvârli, beâbe s.f. (mineral.; reg.) v. Cremene. Silex, beâncă s.f. (mineral.; reg.) v. Cremene. Silex. beat1 [bit] s.n. invar, (muz.) bătaie, timp. Un beat este una dintre părţile egale care alcătuiesc o măsură. beat2, beâtă adj. (despre oameni) 1 ameţit, băut, grizat, îmbătat, tulbure, turmentat, <înv. şi pop.> candriu, trecut2, detunat2, turlac, turlăcit, vâjâit2, abţigu-it, cherchelit, matosit, şpriţuit, trosnit, trotilat, vesel, amnărit, asumatat, ceaclauz, cemăluit, chermeleu, chiurluit, îmbeţit, învinoşat, leucit2, rătutit, şumen, şumenit, tântăit, trencheş, trifnit, trincănit, tui3, tuiac, tutuit2, vinos, <înv.> cărăui2, groggy, coclit, ceacâr, afectat1, atins, obosit, tuflit, aburit, afumat, aghesmuit, brumat, cânepiu, ciupit2, făcut2, fezandat2, înfierbântat, magne-tizat, oţelit, pilit2, prăfuit, sfinţit3, tămâiat2, târnosit, trăsnit2, turtit, flecnit, flecuit, plesnit2, arămit2, basculant, chiaunit, chitrofonit, împachetat2, împuşcat, machit, mangă, matol, matolit, matrafoxat, ochit2, trăscănit, vopsit2. Era beat şi nu s-a mai urcat la volan. 2 fig. (cu determ. cauzale introduse prin prep. „de”) ameţit, năuc, năucit, zăpăcit, îmbătat. Tânărul, beat de fericire, nu se putea concentra la studiu. beatitudine s.f. fericire, <înv. şi pop.> ferice, <înv.> fericăciune, fericie, fericinţă, fericiune. Beatitudinea îi cuprinse sufletul. b£be s.m. (fam.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar, bebeluş s.m. (fam.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. bec1 s.m. (sport; la fotbal; ieşit din uz) v. Apărător. Fundaş. Stoper. bec2 s.n. 1 (electr.) pară2, vilon. A lăsat becul aprins pe hol. 2 bec cu xenon = xenon. Unele maşini sunt dotate din fabrică cu becuri cu xenon. becâr s.m. (muz.) alteraţie mixtă. Becarul anulează un bemol sau un diez anterior. becâţă s.f. (omit.) 1 Gallinago media; becaţină, berbecuţ, oaia-morţilor (v. oaie). 2 Gallinago gallinaria; becaţină, oaia-morţilor (v. oaie). 3 (rar) v. Sitar1. Sitar-de-pădure (v. sitar1). Sitarul-pădurean (v. sitar1) (Scolopax rusticola). becaţină s.f. (omit.) 1 Gallinago media; becaţă, berbecuţ, oaia-morţilor (v. oaie). 2 Gallinago gallinaria; becaţă, oaia-mor-ţilor (v. oaie). 3 becaţină-mică = Lymnocryp-tes minimus; surdă (v. surd). becer s.m. (în epoca fanariotă, în Ţările Rom.) bucătar domnesc, bechâr s.m,, adj. (pop, şi fam.) 1 s.m. v. Burlac1. Cavaler. Celibatar. Flăcău. Holtei1. 2 adj. (despre bărbaţi) v. Celibatar. Necăsătorit. Nefamilist. Neînsurat. beci s.n. 1 (constr.) pivniţă, <înv. şi reg.> podrum, viniţă2, zemnic, başcă, chiţi-boaică, hrubă, pohreb, temnic. Are în curte un beci boltit în care păstrează legume şi fructe pe iarnă, borcane cu murături, puti-neie cu brânză etc. 2 (jur.; fam.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. berisnic, -ă adj. (pop.) 1 (med., med. vet.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv. 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit 3 (despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit, 4 (despre oameni) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 5 (med.; despre bărbaţi) v. Emasculat. Impotent. Neputincios. becisnicie s.f. (pop.) 1 v. Impotenţă. Incapacitate. Neputinţă. Slăbiciune. 2 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelera-teţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpi-ditate. Turpitudine. bedâş, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 2 (în opoz. cu „bogat”) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. b£dă s.f. (reg.) 1 v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 v. Bănuială. Circumspecţie. Incredulitate. Neîncredere. Suspiciune. 3 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. bedreâg s.n. (în dulgherie; reg.) v. Butuc. Scaun de cioplit. beep [bip] s.n. (comunic.) piuit, ţiuit. Beepul este un semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicaţii. beeper ['bipsr] s.n. (comunic.) pager. Beepe-rul recepţionează mesaje de la distanţă şi le afişează pe ecran. begonie s.f. (bot.) 1 Begonia rex; caliarcă, urzică. 2 begonie-cerată = Begonia semperflorens; gheaţă, sulică, ţigancă, zăhărel. behaviorism [biheivio'rism] s.n. (psih.) comportamentism. Behaviorismul elimină din cercetarea psihologică conştiinţa şi fenomenele vieţii psihice interioare. behaviorist, -ă [biheivio'rist] adj., s.m., s.f. comportamentist. Teoria behavioristă a apărut la începutul sec. al XX-lea. behăi vb. IV. intr. (despre oi) a bălăi, a mehăi. Cum se face ziuă, oile încep să behăie. behăit s.n. behăitură, mehăit. în stână este un behăit încontinuu al oilor. behăitură s.f. behăit, mehăit. behliţă s.f. (iht.; reg.) v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus sericeus). Rhodeus amarus; râbiţă. beică s.f. (mineral.; reg.) v. Cuarţ. beilic s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) conac. în beilic erau găzduiţi beii şi alţi trimişi oficiali ai Porţii Otomane. beizadea s.m. (înv.) v. Principe. Prinţ, bej-deschis adj. invar, (despre materiale, obiecte de îmbrăcăminte etc.) ecru. La petrecere a purtat o rochie bej-deschis. bel, belă adj. (în opoz. cu „urât”; înv.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. beladonă s.f. (bot.) Atropa belladona; mătrăgună, cireaşa-lupului (v. cireaşă), doamna-codrului.(v. doamnă), doamnă-mare, floarea-codrului (v. floare), iarba-codrului (v. iarbă), iarba-lupului (v. iarbă), împărătea- belaliu 1168 sa-buruienilor (v. împărăteasă), împărăteasă, nădrăgulă, lup, porci (v. porc), şoldină, ţilidonie. belaliu, -fe adj. (reg.) 1 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Anevoie. Anevoios. Dificil. Greu. Laborios. 2 (despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios, belcă s.f. (reg.) v. Butelie. Sticlă, belceu s.n. (reg.) v. Leagăn, belciug s.n. 1 inel, verigă, rac. A închis poarta, trecând lacătul prin cele două belciuge. 2 (fam.; deprec.) v. Inel. Inel de cununie. Verighetă. beldie s.f. (reg.) 1 v. Băţ. Coadă. Nuia. Prăjină. Vargă. 2 v. Băţ. Nuia. Vargă. Vergea. 3 v. Par. Prăjină. 4 (bot.) v. Bălărie. Buruiană. Iarbă. Ierbărie. 5 (bot.) v. Cotor. Tuleu. Tulpină. 6 (bot.) v. Curpen. Viţă. Vrej. beldiţă s.f. (iht.) Alburnoides bipunctatus; latiţă, berchiţă, cărăjel, coconar, lătană, lătăreaţă (v. lătăreţ), lătău, lătăuş, lăteţ, lăticioa-ră, lopiscă, obletcior, obleţ-de-râu, soreaţă1, ţuşcov-de-râu. bele-ârte s.f. pl. arte frumoase (v. artă). A fost profesor de bele-arte. belea s.f., adj. invar. I s.f. 1 (fam.) .v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 (fam.; mai ales deprec.) năpastă, pacoste, râie. Cheltuieşti aşa de mult, încât eşti o adevărată belea la casa omului! 3 (fiziol.; reg.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Meno-ree. Menstre. Menstruaţie. Period. II adj. invar, (arg.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, beleâznă s.f. (med., med. vet.; înv. şi reg.) 1 v. Leziune. Plagă. Rană. 2 v. Cicatrice. Semn. Urmă. belemmt s.n. (paleon.) coadă-de-şarpe. Belemnitul era un gen de moluscă cefalopodă, care avea un os intern de susţinere. belenghâr s.m. (bot.; reg.) v, Costrei. Costrei-mare (Sorghum halepense). beletrist s.m. (lit.; rar) v. Literat. Om de litere. Scriitor. beletristic, -ă adj., s.f. 1 adj. (mai ales despre scrieri) artistic, literar, <înv.> literal. Cercetează opera beletristică a scriitorului preferat. 2 s.f. literatură, litere (v. literă), <înv.> muză, scriito-rie, autorlâc. A debutat în beletristică de tânăr. belfer s.m. (pedag.; peior.) 1 v. Dascăl, învăţător. 2 v. Dascăl. Institutor. 3 v. Dascăl. Magistru. Profesor. belhi'ţă s.f. (zool.) Myoxusglis; chiţcan, guzgan-de-munte. beli vb. IV. 11 tr. (pop.; compl. indică animale moarte sau, p. restr., pielea lor) v. Eca-risa. Ecorşa. Jupui. 2 tr., refl. (med., med. vet.; pop.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Juli. Jupui. Zdreli. Zgâ- ria. 3 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. 4 tr. (reg.; compl indică fructe, legume) v. Coji. Descoji. II tr. fig. (compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţări etc.) v. Jefui. Prăda, beiidst s.m. (rar) v. Luptător. Războinic, belicos, -oâsă adj. (fam.) 1 (în opoz. cu „defensiv”) v. Agresiv. Militarist. Ofensiv. Provocator. Războinic. 2/ftg. (despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Abrutizat. Agresiv. Bătăios. Brutal. Clastic. Coleric. Dur. Impulsiv. Incontenent. Iute. Nemăsurat. Nestăpânit. Războinic. Violent, beligerant, -ă adj. (milit.; despre state, armate etc.) <înv.> războitor. Puterile beligerante încearcă să stabilească un armistiţiu. beligerânţă s.f. (milit.) stare de război. în timpul biligeranţei căutau soluţii de acceptare a păcii. beh're s.f. (pop.) 1 v. Jupuială. Jupuire. Jupuit1. 2 (med., med. vet.) v. Julire. Julit1. Jupuire. Jupuit1. Zdrelire. Zdrelit1.3 v. Bul-bucare. Mărire. Umflare. belit1 s.n. (pop.) 1 v. Jupuială. Jupuire. Jupuit1. 2 (med., med. vet.) v. Julire. Julit1. Jupuire. Jupuit1. Zdrelire. Zdrelit1. 3 v. Bulbucare. Mărire. Umflare. beli't2, -ă adj. (pop.) 1 (despre animale moarte) v. Jupuit2.2 (med., med. vet.; despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Julit2. Jupuit2. Zdrelit2.3 (despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare1. Mărit3. Umflat, belitoâre s.f. (reg.) v. Abator, belşi'ţă s.f. (bot.) Canna indica; cană2, canaidă, canele. belşug s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) abundenţă, afluenţă, bogăţie, exces, îmbelşugare, îndestulare, noian, opulenţă, prisos, ubertate, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfa, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destulare, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. corn), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbelşugării (v. corn), sac. La începutul verii este belşug de legume în pieţe. 2 bogăţie, bunăstare, prosperitate, noroc, pricopseală, duium, prindoare, <înv.> buiecitură, norocire, salut2, scumpete, scumpie2, spor, cornul abundenţei (v. corn), înflorire, larg, bumbac, mătase, osânză, cornul îmbelşugării (v. corn). După o perioadă lungă de criză economică, încep să apară primele semne de belşug. belşugos, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre recoltă, producţie etc.) v. Abundent. Bogat. Bun. îmbelşugat. îndestulat. Mare1. Mănos. Mult. Opulent. belzebut s.m. (livr.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. benchât s.n. (fam.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. benchetui vb. IV. intr. (fam.; despre oameni) v. Chefui. Petrece. Veseli, benchetuiâlă s.f. (fam.; adesea constr. cu vb.„aface”,„a trage”,„ase încinge) v. Beţie. Chef. Petrecere. benedicţiune s.f. (relig.) binecuvântare, blagoslovire, blagoslovenie, <înv.> urâciune. Tinerii au primit benedicţiunea preotului la căsătoria religioasă. benefic, -ă adj. (despre împrejurări, situaţii etc.) binefăcător, favorabil, norocos, prielnic, propice, <înv.> bunătatnic, părtinitor. Conjunctura a fost benefică pentru promovarea ei. beneficia vb. I. intr .(despre oameni) 1 (cu determ. introduse prin prep. „de” care indică foloase, profituri etc.) a câştiga, a folosi, a profita, a scoposi, <înv.> a profitui, a mulge. Nu a beneficiat de nimic din afacere. 2 (cu determ. introduse prin prep. „de”) a se bucura, a se folosi, a profita, a se servi, a se hăsnui, <înv.> a se sprijini. A beneficiat de un ajutor substanţial din partea prefecturii. beneficiar, -ă s.m., s.f. <înv.> beneficient. Fiul ei este beneficiarul bunurilor moştenite de la bunici. beneficient, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Beneficiar, beneficiu s.n. 1 avantaj, bine, câştig, folos, profit, <înv. şi reg.> hasnă, seamă, treabă, <înv.> dobândă, folosinţă, lucru, fruct, rod1, rodire. Beneficiul învăţăturii se constată în timp. 2 (econ.) câştig, emolument, profit, venit1, agoniseală, <înv. şi reg.> provent, vamă, mirişug, snagă, <înv.> ghelir, product, spor, trudă, irat, mană, parnusă. Beneficiul din această afacere a fost de câteva milioane de dolari. beneti't s.m. (paleon.) cicadeoidea.Benetitul este o plantă gimnospermă fosilă din jurasic. benevol, -ă adj. (despre acţiuni, stări etc.) facultativ, nesilit, voluntar. Participarea la aceste cursuri este benevolă. benevolenţă s.f. (înv.) v. Bunăvoinţă. Comprehensiune. îngăduinţă. înţelegere. Mărinimie. Milă. bânga s.m. art. invar, (fam.; mai ales în imprecaţii) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, bengal, -ă adj. bengalez, bengalez, -ă adj., s.f. 1 adj. bengaL Populaţia bengaleză locuieşte în regiunile de pe malurile cursului inferior al fluviilor Gange şi Brahmaputra. 2 s.f. (lingv.) bengali. Bengaleza este o limbă indo-europeană, vorbită în Bengal şi în Bangladesh. bengali s.f. invar, (lingv.) bengaleză (v. bengalez). bengos, -oâsă adj. I (reg.) 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. 1691 beseadă Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant, îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. 2 (despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. II (arg.) 1 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. 2 (despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel, benguţ, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Exotic. Extravagant Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant, îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. OriginaL ParadoxaL Pitoresc. Singular. Straniu. 2 (despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos, benign, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre boli, tumori etc.) curabil, uşor2, vindecabil, <înv.> vindecăcios. Doctorii i-au extirpat o tumoare benignă de pe rinichi. 2 fig. bun, favorabil, pozitiv. Concertul a fost benign pentru reconfortarea ei psihică. bent s.n. (geomorf., hidrol; înv.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, bentăl, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre animale sau plante) bentic, bentonic. Animalele bentale trăiesc pe fundul apelor. 2 s.n. (biol.) bentos. Totalitatea organismelor animale şi vegetale care trăiesc pe fundul apelor reprezintă bentalul. bentic, -ă adj. (despre animale sau plante) bental, bentonic. bentiţă s.f. bandeletă. bentonic, -ă adj. (despre animale sau plante) bental, bentic. bentos s.n. (biol.) bental. benzaldehidă s.f. (chim.) aldehidăbenzoică. Benzaldehida este folosită în parfumerie şi în industria coloranţilor. benzedrfnă s.f. (farm.) amfetamină,fenami- nă, <ârg.> eva, îngheţată (v. îngheţat). Benze- drina are o puternică acţiune stimulatoare asupra sistemului nervos central. benzen s.m. (chim.) benzol, <înv.> fen. Benzenul se află în gudronul de huilă şi în petrol. benzemsm s.n. (med.) benzolism. Benzenis-mul reprezintă totalitatea tulburărilor determinate de intoxicaţia cu benzen sau cu derivaţi ai lui. benzfl s.n. (chim.) dibenzoil, difenildicetonă. Benzilul este folosit la prepararea unor medicamente. benzină uşoară s.f. (chim.) ligroină. Neofa-lina este o benzină uşoară, folosită la umplerea brichetelor. benzoe s.f. smirnă, <înv.> miră. Benzoea este o răşină extrasă din scoarţa unui arbore exotic. benzofendnă s.f. (chim.) difenilcetonă. Benzofenona este folosită în cosmetică şi la prepararea produselor fotoprotectoare. benzol s.m. (chim.) benzen, <înv.> fen. benzolism s.n. (med.) benzenism. benzopirol s.n. (chim.) indol. Benzopirolul se foloseşte în industria chimică şi în industria cosmetică. benzo-sulfamidă s.f. (chim., ind. alim.) îndulcitor, zaharină. Benzo-sulfamida este folosită ca înlocuitor al zahărului în alimentaţia bolnavilor de diabet. beoti'sm s.n. (livr.) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelica-teţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţă. Nepoliteţe. Vulgaritate, berali'e s.f. (transp.; arg.) v. Automobil. Maşină. berăreăsă s.f. 1 berăriţă. Berăreasa fabrică berea. 2 berăriţă. Berăreasa, soţia berarului, serveşte în restaurant. berărie s.f. braserie. Adesea prietenii petrec într-o berărie. berăriţă s.f. 1 berăreăsă. 2 berăreăsă. berbant s.m. (pop. şi fam.) 1 v. Afemeiat. Crai. 2 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. berbantlâc s.n. (pop. şi fam.) v. Crailâc. Libertinaj. berbănţi'e s.f. (înv.) v. Crailâc. Libertinaj, berbăc s.m. 11 (zool.) <înv. şi pop.> arete, pârei1, hârdoc, ireu. în stână sunt mai mulţi berbeci agresivi. 2 (art. Berbecul; astron.; nm.pr.) <înv.> Aretele (v. arete). Berbecul este o constelaţie din emisfera boreală. II \(tehn) sfarâmător. Cu berbecul se mărunţesc diferite materiale. 2 (pese.) baran, vârtej, mitroa-că. Pe berbec se înfăşoară frânghiile năvodului la tragerea lui prin apă. 3 (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.) <înv.> arete. Berbecul era o maşină de război cu care se spărgeau zidurile şi porţile unei cetăţi. III (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. berbecel s.m. 11 (zool.) berbecuţ. De Paşte, i-a adus cadou un berbecel 2 (omit.) Lanius excubitor, lupul-vrăbiilor (v. lup), sfrâncioc, sfrâncioc-coţofanesc, sfrâncioc-mare, sfrân-cioc-păsăresc, sfrâncioc-popesc, lu-pul-vrăbiei (v. lup), lupul-vrăbiilor-mare (v. lup), berbecuţ, capra-dracului (v. capră), gheoş, supăsărel, şoimuţ, tăcăitoare, ţăcăitoare, ţărculice, ţărcuţă, uliu-mic, laniu. 3 (omit.; pop.) v. Sfrâncioc. Sfrâncioc-roşiatic. Sfrâncioc-roşu (Lanius collurio). 4 (omit.; pop.) berbecel-mic v. Sfrâncioc-mic (Lanius minor). II (bot.; reg.) 1 (la pl. berbecei) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). 2 berbe-cel-roşiatic v. Şofran1. Şofran-de-grădină (v. şofran1). Şofran-neadevărat(v. şofran1). Şofran-prost (v. şofran1). Şofran-roşu (v. şofran1). Şofran-sălbatic (v. şofran1). Şofrănaş. Şofrănel (Carthamus tinctorius). berbecuţ s.m. 11 (zool.) berbecel. 2 (omit.; reg.) v. Berbecel. Lupul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrâncioc-coţofanesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-păsăresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor). 3 (omit.; reg.) v. Becaţă. Becaţină (Gallinago media). II (bot; reg.) 1 v. Papură. Papură-de-baltă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). 2 v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media). berberiţă s.f. (bot; reg.) v. Dracilă (Berberis vulgaris). berc1 s.n. (bot.; reg.) v. Dumbravă. berc2, beărcă adj. (reg.) 1 (despre animale) ciopărtac, codoberc. Câinele a rămas berc, după ce doctorul a fost nevoit să-i taie o parte din coadă. 2 (despre obiecte) v. Teşit. Turtit. 3 (în opoz. cu „lung) despre lucruri, obiecte, păr, coarne etc.) v. Mic. Scurt, berceuse [ber'scEz] s.f. (fran.) v. Balansoar, berchiţă s.f. (iht.; reg.) v. Beldiţă. Latiţă (Alburnoides bipunctatus). bere s.f. 1 <înv. şi reg.> olovină. A cumpărat o sticlă cu bere. 2 halbă, crighel. La restaurant a băut două beri. berechet s.n., s.m. (fam.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 s.n. v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. 2 s.m. v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, beregătă s.f. (anat.) 1 gâtlej, guşă, înghiţitoare, gât, gârghiţă, gârgoloţ, gârlan, gâtiţă, gherbeată, guşter, maţul lupului (v. maţ), <înv.> gârtan, gâtlan, grumaz. L-a strâns de beregată şi l-a sufocat 2 (pop.) v. Laringe. beregătui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Gâtui. Jugula. Strangula. Sugruma, beregăţi're s.f. (reg.) v. Gâtuire. Jugulare. Strangulare. Sugrumare, beregăţi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Gâtuit. Strangulat. Sugrumat, berâjnic s.m. (silv.; reg.) v. Pădurar, beretă s.f. bască, ţiglă1. Poartă o beretă albastră. berii s.n. (mineral.) virilion, virilos. Berilul este folosit ca piatră semipreţi-oasă sau la prepararea unor aliaje speciale. beriliu s.n. (chim.) gluciniu. Beriliul este un metal casant, dur şi uşor. berlină s.f. (transp.) 1 sedan. Berlina este un tip de autoturism cu un singur compartiment şi cu un spaţiu separat pentru bagaje. 2 <înv.> leagăn. Berlina este o trăsură în formă de cupeu, fabricată prima dată la Berlin. berlui vb. IV. tr. (în croitorie; reg.; compl indică paltoane, haine, taioare etc.) v. Căptuşi. Dubla. bernardm s.m. (zool.) saint-bemard. Bemar-dinii sunt câini originari din Elveţia, dresaţi pentru găsirea persoanelor rătăcite în munţi. berneveci s.m. pl. (reg.) v. Iţari. bernsteinian, -ă [bernjtaini'an] adj., s.m., s.f. bernsteinist. Bernsteinienii sunt adepţii bernsteinismului. bernsteinist, -ă [bemjtai'nist] adj., s.m., s.f. bernsteinian. besacteă s.f. (înv. şi reg.) v. Casetă. Cutioară. Cutiuţă. beschie s.f. (tehn.; reg.) v. Joagăr. beseadă s.f. (înv.) 1 v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Inter- bessi 1170 locuţiune. 2 (lit.) v. Anecdotă. Glumă. Snoavă. bessi s.m. pl. (ist.) pecenegi, <înv.> pacinaţi, polovţieni. Bessii au fost un popor migrator. bestial, -ă adj. 11 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime bestială. 2 (despre oameni) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sân-geratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om bestial şi ursuz. Este bestială la mânie. II fig. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; fam.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Monumental. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Piramidal. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. bestialitate s.f. animalitate, atrocitate, barbarie, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilosti-vire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudeli-tate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fă-ră-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitre-gitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru bestialitatea lor. bestie s.f. (zool.) animal, dihanie, fiară, jivină, sălbăticiune, <înv. şi pop.> lighioană, gadină, jiganie, jigodie, bidiganie, ciută, gad, oară2, pociganie, poghibală, sălbăticie, sălbăticime, sălbăticitură. Se teme să nu fie atacat de bestiile pădurii. beş s.m. 1 (fiziol.; reg.) v. Flatulenţă. Gaz1. 2 (art.; bot.; reg.) beşul-porcului v. Gogoaşă (Lycoperdon bovista). 3 (anat.; arg.) v. Anus. 4 (sport; jar.) v. Minge, beşi'curi subst. pl. (bot.; reg.) v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). beşli'c s.n. (fin.; în Ev. Med., în Ţara Rom.) <înv. şi reg.> pendar. Beşlicul era o monedă turcească de cinci parale, care a circulat în Ţara Românească. beşli'u s.m. 1 (înv. şi pop.) v. Hoţ. Pungaş. 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, beşteleâlă s.f. (pop. şi fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustfare. Observaţie. Reproş. beşteli vb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, betadd s.n. (farm.) acidol. beteag, -ă adj., s.m., s.f. (pop.) 1 adj. (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. 2 s.m., s.f. (med.) v. Handicapat Infirm. Invalid. Schilod, beteală s.f. 1 fata, tel. Nuntaşii erau gătiţi cu beteală. 2 (bot.; reg.) v. Orzoai-că-de-baltă (Vallisneria spiralis). 3 (art.; bot.; reg.) beteala-miresei v. Liliuţă (Anthericum ramosum); beteala-reginei v. Drăgaică. Sânziană-albă (Galium mollugo). betegeălă s.f. (med., med. vet.; reg.) 1 v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 2 v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. betegi vb. IV. (reg.) 1 refl. (med., med. vet.; despre fiinţe) v. îmbolnăvi. 2 tr. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Mutila. Schilodi, betegi'e s.f. (med., med. vet.; reg.) 1 v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 2 v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. betegire s.f. (med., med. vet.; reg.) 1 v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 2 v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. 3 v. Hernie. 4 v. Leziune. Plagă. Rană. betegos, -oâsă adj. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv, betelie s.f. bată, brăcinăriţă, veacă. Fusta are o betelie brodată. beteşug s.n. 11 (med., med. vet.; pop. şi fam) v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. 2 (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 3 (med.; reg.) v. Epilepsie. 4 (med., med vet.; reg.) beteşuguscat v. Boală de piept Ftizie. Piept Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară. II fig. (pop. şi fam.) 1 (tehn.) v. Defect. Defectare. Defecţiune. Deranjament. Dereglare. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi’7) v. Breşă. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Fisură. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Plagă. Racilă. Scădere. Scorie. Slăbiciune. Tară2. Viciu. beton s.n., adj. invar. I s.n. 1 (constr.) beton poros = durox. 2 (ind. alim., culin.; arg.) v. Arpacaş. II adj. invar. fig. (fam.; despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent. Convingător. Decisiv. Edifiant Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Tare. Temeinic. Zdrobitor. betonâj s.n. (constr.) betonare. Din cauza infiltrării apei, a fost necesar betonajul fundaţiei. betonare s.f. (constr.) betonaj. betom'că s.f. (bot.) Betonica officinalis; vindecea, creţişor, cuişoriţă, frunza-tă-ieturii (v. frunză), iarba-tăieturii (v. iarbă), iarbă-de-rană, sclipeţ, sovârvariţă, vindecă, vindecuţă. betonier s.m. (constr.) betonist. Betonierul este specializat în lucrări de beton. betonist s.m. (constr.) betonier, betulă s.f. (bot.; livr.) v. Mesteacăn (Betula verrucosa). beţârc s.n. (adm.; înv.) v. Judeţ, beţie s.f. 11 îmbătare, turmentare, turmenta-ţie, turlăceală, turlăcie, matosire, pileală, pilire2, ciupeală, ciupire. Beţia lui a fost de scurtă durată. 2 ebrietate, şumeneală, ebriozitate, vinulenţă, matoleală. Era într-o avansată stare de beţie. 3 (med.) alcoolism, etilism, intoxicaţie cu alcool. Beţia se poate vindeca urmând un tratament sever. 4 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge>y) chef, petrecere, libaţie, ospăţ, sărbătoare, zurba, <înv. şi pop.> voie bună, praznic, prăznuire, zaiafet, refenea, bairam, băută (v. băut), băutură, benchet, benchetu-ială, cancan2, chiolhan, guleai, sindrofie, pahar, <înv. şi reg.> petrecanie, cinste, govie, tărbacă, verbunc, <înv.> dezmierdare, sărbătorie, tratament, trataţie, vinărie, zampara, zamparlâc, party, vin, anarhie, chiloman, chindie, chitrofoneală, farandolă, iureş, ma-cheală, paranghelie, răzuială. Au tras o beţie de pomină. Aseară, la vecini a fost o beţie zgomotoasă. 5 (med.) beţie albă = beţie cu stupefiante = beţie rece = toxicomanie. Beţia albă este o stare de ameţeală, de tulburare a minţii produsă de consumarea stupefiantelor. 6 (art.) beţia vitezei = boala vitezei (v. boală), mania vitezei (v. manie), vitezo-manie. Beţia vitezei este preferinţa pentru viteză excesivă. II fig. 1 tulburare. Beţia sufletească produsă de succesul de la concert îi explică comportamentul neobişnuit. 2 furie. Manifestă o adevărată beţie în a cheltui banii în cluburi. III (bot.; reg.) v. Sălbăţie (Lolium temulentum). beţigaş s.n. beţişor, bâticel,bâtuţ, climpuş. beţişor s.n. 1 beţigaş, bâticel, bâtuţ, climpuş. A jucat un joc cu beţişoare. 2 (muz.; fam.) v. Baghetă, beţiv, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. alcoolic, băutor, suge-bute, alcolist, pilaci, pilangiu, burete, sugativă, ţuicangiu, ţuicar, şumen, <înv.; depreo zamparagiu, vinulent, consumator, sugaci, sugar, sugăreţ, sugător, carmolist, drojdier, linginer, machitor, matrafoxar, paharnic, papaciocar, prunar1, schior, sticlar, trinchist. Persoanele beţive trebuie să facă tratament de dezalcoolizare. biciuială Beţivii îşi şubrezesc sănătatea. 2 s.f. (entom.) Drosophilafunebris sau Drosophila fenestra-rum; muscă-beţivă, muscă-de-poamă, mus-că-de-struguri, muscă-de-vin, musculiţă--beţivă, musculiţă-de-oţet, musculiţă-de-vin, muscuţă-de-vin, muşiţă. beţivan s.m. (deprec.) smârci-tură, <înv.; deprec.> zamparagiu. Este un beţivan înrăit. beţivani vb. IV. tr.,refl. (fam.; glum.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. beţivi vb. IV. refl. (fam.; despre oameni) v. Chefui. Petrece. Veseli, beucă s.f. (reg.) 1 v. Copcă2. Ochi1.2 (geomorf) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie, beuţă s.f. (mineral.; reg.) 1 v. Cremene. Silex. 2 v. Cuarţ. bez prep. (exprimă ideea de excludere; înv.) v. Fără. bezăr^u s.n. (înv.) 1 (anat.) v. Mezenter. Mezou. 2 (biol.) v. Mezoblast. bezea s.f. (fam.; glum.) v. Gură. Sărut. Sărutare. bezer s.n. (reg.) 1 (anat.) v. Mezenter. Mezou. 2 (biol.) v. Mezoblast. bezmăn s.n. (jur.; în trecut; înv.) v. Embatic. Emfiteoză. bezmănâr s.m. (jur.; în trecut; înv.) v. Em-baticar. Emfiteot. bezmetic, -ă adj., s.m., s.f. aiurea, aiurit, anapoda, descreierat, nebun, smintit, zănatic, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, deşucheat, ţicnit, bezme-ticit, năzdrăvan, pălăvatic, vâjâit2, zărghit, aiurist, aiuristic,bramburit, dilit, sanchiu, zurliu, <înv. şi reg.> mătalnic, prilestit, paliu2, pane, panceaur, paralizat, păsmăngit, stropşit, şucheat, şuchi, treşucheat, trifnit, tui3, tuiac, tuieş, tulnic2, <înv.> turluliu, silhui2, sifilitic, smucit2, trăsnit2, ţăcănit2, lepşit, târşit2, dilimac, dilimache, dilimandros. Prin tot ce face arată că este un om bezmetic şi neserios. bezmetidt, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, beznă s.f. 11 întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate, tenebră, negu-reală, opăcire, şutic, <înv.> întunec, întu-nericime, negru, noapte, negreală, negreaţă. S-au rătăcit din cauza beznei. 2 (geomorf; înv.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. II fig. agramatism, ignoranţă, incultură, nepricepere, neştiinţă, simplicitate, simplitate, întunecime, întuneric, noapte, tenebră, pâclă. Bezna în care se află cei mai mulţi copii abandonaţi ar putea fi combătută prin instruirea lor în şcoli. biaci'd adj., s.m. (chim.) diacid. Compusul biacid are două funcţii acide. biâg s.n. (reg.) v. Pecete. Sigiliu. Ştampilă, biănco adj. invar, (fin.; rar; despre cecuri, documente etc.) v. Necompletat, bianodă s.f. (electron.) biplacă. Bianoda este folosită ca redresor sau detector. bianual, -ă adj. 1 semestrial, <înv.> bisanual. S-a abonat la o revistă ştiinţifică bianuală. 2 bienal. Concursul bianual este organizat de primărie. biatomic, -ă adj. (chim.; despre substanţe) diatomic. O substanţă biatomică are doi atomi. biban s.m. I (iht.) 1 Perca fluviatilis; baboi, baboi-ghebos, costeş, costrăş, crăiete, ghebuş, ghigorţ, percă-de-râu, răspăr. 2 biban-soare = Lepomis gibbosus; sorean, sorete; (reg.) biban-american = biban-soare v. Peşte-auriu. Peşte-curcubeu. Peşte-soare. Regele-peştelui (v. rege1). Rege-le-peştilor (v. rege1). Regina-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotisgibbosus). II (milit.; arg.)v. Recrut, bibăzic, -ă adj. (chim.; despre acizi) dibazic. Acizii bibazici au în moleculă doi atomi de hidrogen. biber s.m. (zool.) Castor canadensis; castor, <înv.> breb. biberdn s.n. sugărice, ţâţar, ţuţăl, <înv.> ploschiţă, sugătoare (v. sugător). Pentru a alăpta artificial sugarii, se folosesc biberoane. bibi'c1 s.m. (omit.) Vanellus vanellus; nagâţ. bibi'c2, -ă s.m., s.f. (fam.; iron.) v. Amant. Concubin. Iubit. Metresă. Prieten, bibilică s.f. 1 (omit.) Numida meleagris; gotcă, perlină, bibiţă, câţă, diundiu-că, găină-cu-mărgăritare, găină-de-mare, lalea, pantarcă, pică2, pichere, pichie, pichiriţă, pichită, pipică, pirchiţă, puclăuă, puichiţă, titălă, titirez, tocăniţă3, ţăsarcă. 2 (bot.) Fritilla-ria meleagris; coroana-împăratului (v. coroană), lalea, oul-nagâţului (v. ou). 3 fig. (fam.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). 4 (anat.; arg.) v. Cap. bibiloi s.m. 1 (omit.) picheroi, ţicoi. Bibiloiul este bărbătuşul bibilicii. 2 fig. (fam.) v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten, bibi'ţă s.f. (omit.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). biblicfst, -ă s.m., s.f. biblist. Biblicistul este specialistul în studiul Bibliei. Biblie s.f. (relig.; nm. pr.) Scriptură, Sfânta Scriptură (v. sfânt), <înv.> Scriptura Sfântă (v. scriptură). Biblia conţine Vechiul Testament şi Noul Testament. bibliografie s.f. literatură. Pentru teza de doctorat a studiat toată bibliografia de specialitate. bibliotecă s.f. 1 <înv.> cetelnă, repozitoriu. Are în bibliotecă foarte multe cărţi rare. 2 bibliotecă digitală = bibliotecă on-line, bibliotecă virtuală; bibliotecă on-line = bibliotecă digitală, bibliotecă virtuală; bibliotecă virtuală = bibliotecă digitală, bibliotecă on-line. S-a abonat la biblioteca on-line a Universităţii tehnice din Berlin. 3 (arg.) v. Cârciumă. biblist, -ă s.m., s.f. biblicist. bic s.m. (zool; reg.) 1 v. Taur. 2 v. June. Mânzat. Viţel. 3 v. Bou (Bos taurus). bicameralism s.n. (polit.) bicameralitate, bicamerism. Bicameralismul este un sistem politic cu un legislativ alcătuit din două camere. bicameralităte s.f. (polit.) bicameralism, bicamerism. bicamerism s.n. (polit.) bicameralism, bicameralitate. bicarbonat s.m. (chim., farm.) 1 carbonat acid, hidrogenocarbonat. Bicarbonatul este sarea acidului carbonic în care un singur atom de hidrogen a fost înlocuit cu un atom de metal. 2 bicarbonat de sodiu = carbonat acid de sodiu, hidrogenocarbonat de sodiu. Bicarbonatul de sodiu este folosit în medicină, la gazeificarea băuturilor, în industria porţelanului etc. bicăş s.n. (mineral.; reg.) 1 v. Cremene. Silex. 2 v. Cuarţ. bicefal, -ă adj. 1 (despre animale sau feţi) bicefalic, dicefal. Un şarpe bicefal are două capete. 2 fig. (despre state, conduceri etc.) bicefalic. Un stat bicefal are doi conducători. bicefalic, -ă adj. 1 (despre animale sau feţi) bicefal. 2 fig. (despre state, conduceri etc.) bicefal. biceps s.m .(anat.) pulpa de la mână (v. pulpă), pulpa mâinii (v. pulpă), pulpă, purcea, vâna de la mână (v. vână), vână, vinile mâinilor (v. vână). Tânărul are bicepşii foarte bine dezvoltaţi. bicheri vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Migăli. 2 tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări, bici s.n. 1 biciuşcă, scitală, pleasnă, zgârbaci, <înv. şi reg.> izbici, zbici1, iuşniţă, năpârcă, puhă. Pentru că a bătut caii cu biciul a fost amendat. 2 fig. calamitate, catastrofa, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este un bici groaznic, aducător de moarte. bicicletă s.f. 1 roată1. I-a cumpărat de ziua lui o bicicletă. 2 fig. (fam.; iron.) v. Ochelari. biciclist, -ă s.m., s.f. 1 s.m. (sport) ciclist, rutier, velocipedist. Prin oraş a trecut grupul bicicliştilor care participă la concursul naţional de ciclism. 2 s.m., s.f. fig. (fam.; iron.) v. Ochelarist. biciui vb. IV. 11 tr. a şfichiui, a sfârcui, <înv. şi reg.> a stricni1, a zbiciula1, a fişcui, a sfârcâi, a zbiciui, <înv.> a smicura, a zbici4. A fost amendat pentru că a biciuit caii cu bestialitate. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) flagela. L-a biciuit cu cravaşa. II fig. tr. 1 (despre ger, crivăţ etc.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a înţepa, a pişcă, a săgeta, a şfichiui. Crivăţul l-a biciuit tot drumul. 2 (compl. indică deprinderi, obiceiuri, caractere etc. sau stări, situaţii etc.) a ridiculiza, a satiriza, a flagela. Donici a biciuit în fabulele lui viciile contemporanilor săi. biciuială s.f. biciuire, şfichiuială, şfichiuire, şfichiuitură. biciuire 1172 biciuire s.f. 11 biciuială, şfichiuială,şfichiuire, şfichiuitură. A fost amendat pentru biciuirea cu bestialitate a cailor. 2 flagelare, flageraţie, fustigaţie, <înv.> cravaşare. în trecut, biciuirea unei persoane se făcea cu cravaşa. II fig. 1 înţepare, săgetare, şfichiuială, şfichiuire. Mergând pe jos, simţea biciuirea usturătoare a crivăţului. 2 ridiculizare, satiră, satirizare. Donici este apreciat pentru biciuirea viciilor contemporanilor în fabulele sale. biciuitor, -oâre adj. fig. 1 (despre ger, crivăţ etc.) înţepător, pişcător, şfichiuitor, usturător. Astăzi este un ger biciuitor. 2 (despre oameni) cinic, sarcastic, satiric, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar biciuitor, dar foarte talentat. 3 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, satiric, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Cronica teatrală este biciuitoare. biciuleţ s.n. biciuşor, biciuţ. A confecţionat un biciuleţ din curele împletite. biduşcă sf 1 bid, sdtală, pleasnă, zgâr-baci, <înv. şi reg.> izbid, zbid1, iuşniţă, năpârcă, puhă. 2 cravaşă, râncă, fişcă, iuşcă, iuşniţă, năpârcă, raştoc, zbiduşcă. Are o biduşcă împletită din curele. biciuşor s.n. biciuleţ, biciuţ. biciuţ s.n. biciuleţ, biciuşor. bicdrn, -ă adj. (entom., zool.) bicornat. Boul este un animal bicorn. bicornât, -ă adj. (entom., zool.) bicorn, bidigânie s.f. (zool; reg.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune, bidinea s.f. (constr.) mătură, meseleu, pămătuf, perie, perie de şurluit, perie de uns, perie de var, perie de văruit, pernă, premetea, spoitor. Văruiau pereţii cu bidineaua. bidiviu s.m. (arg.) v. Adolescent. Copil1. Flăcău. Tânăr. bidon s.n. 1 badog, matara. Apicultorii păstrează mierea în bidoane. 2 (anat.; la femei; arg.)v. Mamelă. Piept. Sân. bienâl, -ă adj. bianual, biet, biătă adj. (precedă subst. determ.) 1 (despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) nenorodt, nevoiaş, sărac, sărman, pauper, mizer, <înv. şi pop.> umilit, nemernic, păcătos, sărăcan, <înv. şi reg.> ticăit2, ticălos, săget, slab, <înv.> cainic, mişel, mişelos, mizeros. Bieţii oameni abia îşi pot duce traiul de azi pe mâine. 2 (despre persoane decedate) regretat. Bietul meu tată a murit într-un accident. 3 (despre oameni) neînsemnat, umil, umilit, obscur. îl consideră un biet profesor de gimnaziu. bifa1 vb. I. tr. 1 a însemna, a marca, <înv.> a semna. A bifat titlurile cărţilor pe care trebuie să le împrumute. 2 fig. a rezolva, a soluţiona. A mai bifat încă o acţiune care rămăsese neterminată. bifa2 vb. I. intr. (j. de cărţi; despre oameni) a se retrage. Văzând că pierde, a bifat de la masa unde se juca poker. bifare s.f. 1 însemnare, marcare. Bifarea titlurilor cărţilor pe care trebuie să le împrumute i-a luat ceva timp. 2 fig. rezolvare, soluţionare. Şi-a propus bifarea acţiunii care rămăsese neterminată. bifat, -ă adj. 1 însemnat, marcat. Avea nevoie urgentă de cărţile bifate. 2 fig. rezolvat, soluţionat. Chestiunile bifate erau notate într-un carnet. ^ bifazăt, -ă adj. (electron.; despre circuite electrice, motoare şi aparate electrice etc.) bifazic, difazat. Circuitul bifazat are două faze. bifăzic, -ă adj. (electron.; despre circuite electrice, motoare şi aparate electrice etc.) bifazat, difazat. bifeml s.m. (chim.) difenil. Bifenilul este folosit în industria hârtiei sau ca intermediar în sinteze organice. bifid, -ă adj. (anat.; despre vase de sânge, canale, oase, muşchi etc.) bifidat. Un uter bifid este despărţit în lungime. bifidat, -ă adj. (anat.; despre vase de sânge, canale, oase, muşchi etc.) bifid. bifoliât, -ă adj. (bot.; despre plante) bifoliolat, difil. Plantele bifoliate au douăfoliole. bifoliolat, -ă adj. (bot.; despre plante) bifoliat, difil. bifurcă vb. I. refl. 1 (despre drumuri, râuri, căi de acces etc.) a se despărţi, <înv. şi pop.> a se despica, a se încrăci, a se înfurci, a se răspândi. S-au oprit acolo unde şoseaua se bifurcă. 2 (despre ramuri, crengi etc.) a se crăcăna. Cele mai multe crengi ale copacului s-au bifurcat. bifurcare s.f. bifurcaţie, înfurcitură. S-au oprit la bifurcarea şoselei. bifurcat, -ă adj. 1 (despre drumuri, artere etc.) încrăcit, înfurcit, îngemănat. 2 (despre obiecte) crăcit2. Unul din braţele bifurcate ale furcii s-a rupt. bifurcaţie s.f. bifurcare, înfurcitură. bi'gă s.f. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. bighiroâncă s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). bigeneric, -ă adj. (biol; despre animale şi plante) ambigen, androgin, bisexual, bisexuat, hermafrodit, intersexual. Animalele bigeneri-ce au organe de reproducere masculine şi feminine pe acelaşi individ. bigi-bîgi s.n. invar. (ind. alim.) sugiuc. Bigi-bigi este o pastă gelatinoasă, dulce, amestecată cu miez de nucă. bi'glă s.f. (tehn.; la gater) scăriţă, bignonia s.f. art. (bot.) Catalpa bignonioides; catalpă, vanilie, trâmbiţar. bigot, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) bisericos, fanatic, habotnic, devot, <înv.> pravoslavnic. Creştinii bigoţi respectă cu stricteţe toate canoanele bisericeşti. bigoterie s.f. (relig.; rar) v. Bigotism. Fanatism. Habotnicie. bigotism s.n. (relig.) fanatism, habotnicie, fervoare, bigoterie. Bigotismul unor creştini este adesea exagerat. bigură s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). bihebdomadar, -ă adj., s.n. bisăptămânal. Este abonat la o revistă bihebdomadară. bijboâncă s.f. (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). bijecţie s.f. (mat.) funcţie bijectivă. bijoâgă s.f. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. bijoi s.n. (hidrol; reg.) v. Ciuroi. Şipot. biju s.n. (fam.) v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă. bijuterie s.f. 1 giuvaier, odor1, podoabă, <înv. şi pop.> giuvaierica, sculă, biju, <înv.> diamanticale, giuvaiurlâc, left, lux, niilavet, tefaric, farfana. Are multe bijuterii moştenite de la părinţi. 2 fig. giuvaier. Această sculptură este o bijuterie. Ultimul lui roman este o bijuterie. bijutier s.m. aurar, giuvaiergiu, <înv. şi pop.> argintar, <înv.> orfaurar. Cunoaşte un bijutier bun, care îi poate repara lanţul. bikiniân, -ă adj. fig. (rar) 1 (despre ţări, aşezări omeneşti, locuinţe, zone, regiuni etc.) v. Deşert. Gol2. Nelocuit. Nepopulat. Pustiu. 2 v. Frapant. Izbitor. Sesizant. Surprinzător. Şocant. Uimitor. Uluitor, bilanţ s.n. estimare, estimaţie, evaluare. Comisia numită va face bilanţul unui an de guvernare. bilateral, -ă adj. (jur.; despre contracte, convenţii etc.) bipartit. Un contract bilateral angajează reciproc cele două părţi contractante. bilă1 s.f. (biol.) 1 fiere, <înv. şi pop.> venin, dâcă1. Bila este secretată de ficat. 2 bilă neagră = atrabilă. Se crede că bila neagră provoacă melancolia. bflă2s.f. I bombă, boambă. Parlamentarii au votat cu bile. II fig. 1 (fam.; glum. sau iron.) v. Cap. Creier. Deşteptăciune. Intelect. Inteligenţă. Judecată. Minte. Pricepere. Raţiune. Spirit. 2 (anat.; fam.; deprec. sau peior.) v. Cap. bilet s.n. 1 hârtiuţă, răvaş, scrisorică, ţidulă. Şi-a anunţat prietena printr-un bilet că nu poate veni la întâlnire. 2 (fin.) bilet de bancă = bancnotă, hârtie, hârtie-monedă, băncuţă, para1, <înv.> asemnaţiune, asignat, asignaţie, bancă2, bancot. A primit un bilet de bancă de 500 de lei; bilet de ordin = cambie. Biletul de ordin este un document de plată. 3 bilet de voie = <înv.> răvaş de voie. Printr-un bilet de voie se acordă soldaţilor, elevilor interni etc. permisiunea de a ieşi din cazarmă, din şcoală etc. 4 bilet de loterie = loz, loto, <înv.> lot. Biletul de loterie cumpărat a fost câştigător. 5 (înv.) bilet de legitimare v. Permis de liberă trecere (v. permis1). 6 (înv.) bilet de motivare v. Motivare. biletă s.f. (tehn.) ţaglă. Din biletă se laminează bare sau sârme. bileţel s.n. răvăşel, ţiduliţă, Nu a vrut să citească bileţelul pe care l-a primit. bilharzi'e s.f. (biol; la mamifere şi păsări) schistozomă. Bilharzia este un vierme parazit al vaselor sangvine. bilharzioză s.f. (med., med. vet.) schistozo-miază. Bilharzioza este o boală provocată de bilharzie. 173 | binemirositor bili vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Albi. înălbi. biliar, -ă adj. (fiziol., med.) <înv.> bilios. Calcul biliar. Veziculă biliară. Litiază biliară. biliârd s.n. (mat.; în Anglia, Germania, România etc.) bilion. Biliardul este egal cu 0 mie de miliarde. biligrafi'e s.f. (med.) angiocolecistografie, ângiocolegrafie, colangiografie. Biligrafia este vizualizarea radiografică a colecistului şi a căilor biliare. bilingv, -ă adj. (lingv.; despre oameni) <înv.> diglot. Este bilingv; vorbind perfect româna şi franceza. bilingvism s.n. (lingv.) <înv.> diglosie. în epoca fanariotă exista un bilingvism cultural greco-român. bilion s.n. (mat.) 1 (în Anglia, Germania, România etc.) biliard. 2 (în Franţa, Rusia, SUA) miliard. bilios, -oăsă adj. 11 (med.; despre oameni) Hepatic. Bolnavii bilioşi trebuie să ţină un regim sever. 2 (fiziol, med.; înv.) v. Biliar. II fig. 1 (despre oameni sau despre firea lor) excitabil, irascibil, iritabil, nervos, supărăcios, surescitabil, izbucnitor, ardeiat, şifonabil, înţinat. A devenit bilios pentru că i-a eşuat planul. Are o fire bilioasă şi dificilă. 2 (rar; mai ales despre despre manifestări, atitudini ale oamenilor) v. Galeş. Melancolic. Trist, biloc adj. invar, (despre avioane) biplas. Avioanele biloc au două locuri. bilocâţie s.f. decorporaţie. Bilocaţia este posibilitatea cuiva de a se afla în acelaşi timp în două locuri diferite, mai ales după despărţirea, prin moarte, a spiritului de corp. bilogie s.f. (lit.) dilogie. Bilogia este o operă dramatică cu două acţiuni distincte. bilunâr, -ă adj. 1 (despre reviste, publicaţii etc.) bimensual, <înv.> semilunar. S-a abonat la o revistă bilunară. 2 (despre plăţi) chenzinal. Retribuţia multor salariaţi a fost bilunară. biluţă s.f. (anat.; arg.) v. Testicul, bimensual, -ă adj. (despre reviste, publicaţii etc.) bilunar, <înv.> semilunar. bimetălic, -ă adj. (fin.; despre sisteme monetare) bimetalist. Sistemul monetar bimetălic este bazat pe valoarea a două metale-etalon, aur şi argint. bimetalist, -ă adj. (fin.; despre sisteme monetare) bimetălic. binâ s.f. (înv.) 1 v. Şantier. 2 (constr.) v. Casă1. Clădire. Construcţie. Imobil1. Zidire. 3 (constr.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă, binagi'u s.m. (constr.; înv.) v. Constructor, binaurâl, -ă adj. (anat., med.) binauricular. Are o infecţie binaurală. binauricular, -ă adj. (anat., med.) binaural. bindisi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. îngrijora. Nelinişti. Păsa1. bine adv., adj. invar., s.n. sg. I adv. (modal) 1 agreabil, frumos, plăcut, fain. Au petrecut bine de sărbători. 2 amical, prieteneşte, prietenos. Totdeauna era primit bine în grupul lor. 3 comod, confortabil, ta-bla-başa, <înv.> odihnit2. Stă bine în fotoliu. 4 frumos, potrivit. L-a găzduit bine o noapte. 5 cumsecade, <înv. şi reg.> tare. Pretinde că a reparat bine ceasul. 6 corect, frumos, just, acătării, fain. S-a comportat bine cu ea. 7 (în legătură cu vb. ale cunoaşterii, ale vorbirii exprimă o apreciere de ordin intelectual) corect, exact, precis, <înv.> drept. A înţeles bine ce am vrut să spun. Vorbeşte bine franceza. îşi aduce bine aminte ce i-a spus cu o săptămână în urmă. 8 (în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) clar, desluşit, distinct, lămurit, limpede, luminat2, răzvedit. Vede bine la distanţă. Aude bine cel mai fin zgomot. 9 (exprimă o apreciere de ordin estetic) estetic, frumos, plăcut, fain. A aranjat bine masa. 10 complet, deplin. Casa este bine izolată contra zgomotelor. 11 intens, înfiorător, puternic, tare, vârtos, zdravăn. Afară viscoleşte bine. 12 mult, vârtos, zdravăn, gros. A mâncat bine la onomastica prietenei. 13 (având val. unei afirmaţii) bineînţeles, da1, desigur, fireşte, întocmai, <înv. şi reg.> dar1, opsă, helbet, OK. Bine, voi merge cu tine la teatru. 14 (exprimă o aprobare) aşa, bun. - Pune-ţi, te rog, semnătura aici! - Bine! 15 avantajos, convenabil, profitabil, rentabil. Marfa se vinde bine. 16 solid, temeinic. Casa este bine construită. II adj. invar, (fam.; despre oameni) v. Aspectuos. Prezentabil. III s.n. sg. 1 binefacere, bunătate, <înv. şi reg.> treabă, <înv.> bună-facere, everghe-sie. Nu va uita niciodată binele pe care i l-a făcut prietenul său. 2 avantaj, beneficiu, câştig, folos, profit, <înv. şi reg,> hasnă, seamă, treabă, <înv.> dobândă, folosinţă, lucru, fruct, rod1, rodire. Binele învăţăturii se constată în timp. IV (cu val. de interj.; exprimă o apreciere superlativă sau o aprobare) bravo!, perfect!, işala!, aferim!, maşala! Bine, ai rezolvat corect problema! bine-credincios, -oăsă adj. (relig.; înv.; despre oameni) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. bine-crescuţ, -ă adj. (despre oameni) civilizat, fin1, manierat, politicos, <înv.> politicit, subţire, urban. Are copii bine-crescuţi, de care este mândru. bme-cunoscut, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, mare1, renumit, reputat, ultracu-noscut, vestit, slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hireş, hiriclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, perifan, strălucit, strălucitor, lucitor, străluminat. Apreciatul actor american este şi un regizor bine-cunoscut. Faptele sale de arme au rămas bine-cunoscute. Este autorul unor aforisme bine-cunoscute. binecuvânta vb. I. tr. 1 (relig.; despre Dumnezeu; compl indică oameni) a blagoslo- vi. Dumnezeu i-a binecuvântat cu glorie. 2 (relig.; despre preoţi; compl. indică oameni) a blagoslovi, <înv.> a osfinti, a ura2. Preotul i-a binecuvântat pe credincioşi. 3 (compl indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a glorifica, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a ferici. Binecuvântaţi ziua în care s-a format România Mare! binecuvântâre s.f. 1 (relig.) blagoslovire. Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra oamenilor. 2 (relig.) benedicţiune, blagoslovire, blagoslovenie, <înv.> urâciune. Tinerii au primit binecuvântarea preotului la căsătoria religioasă. 3 glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Binecuvântarea zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. binecuvântăt, -ă adj. 11 (relig.) blagoslovit, <înv.> ogodnic, preablagoslovit. Binecuvântată Fecioară, Maică a Domnului nostru Iisus Hristos! 2 (despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) glorificat, lăudat, mărit3, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, luminat2. Binecuvântata zi a formării României Mari rămâne în memoria tuturor românilor. II fig. 1 fericit, norocos. Ziua de azi a fost o zi binecuvântată pentru ea, întrucât a reuşit la facultate. 2 binevenit, folositor, salutar, util. Critica obiectivă este binecuvântată. A fost satisfăcut să constate că s-au preconizat multe măsuri binecuvântate. 3 (despre oameni) dotat, înzestrat, talentat, aplicat, blagoslovit, împodobit, ogodnic. Mozart a fost un muzician binecuvântat. 4 (rar; despre cauze, motive etc.) v. Bun. Fundamentat. îndreptăţit, îndrituit. întemeiat. Just. Justificat. Legitim. Logic2. Motivat. Serios. Temeinic, binefâcere s.f. 1 bine, bunătate, <înv. şi reg.> treabă, <înv.> bună-facere, everghesie. 2 caritate, filantropie, milă, filantropism. A făcut multe acte de binefacere. 3 avantaj, dar2, folos, privilegiu. Profităm cu toţii de binefacerile tehnicii moderne. binefăcător, -oâre adj., s.m.,s.f. 1 adj. (despre împrejurări, situaţii etc.) benefic, favorabil, norocos, prielnic, propice, <înv.> bunătatnic, părtinitor. Conjunctura a fost binefăcătoare pentru promovarea ei. 2 s.m., s.f. <înv. şi pop.> făcător-de-bine, <înv.> blagonoseţ, everghet. Peste ani, i-a mulţumit public binefăcătorului ei. binefăcut, -ă adj. (despre oameni sau animale) corpolent, masiv, puternic, robust, solid, spătos, trupeş, voinic, stofat, trunchios, voinicos, truncheş, <înv.> trupos, dizman. Cei mai mulţi sportivi din echipa naţională de rugby sunt binefăcuţi. bineînţeles adv. (modal; având val. unei afirmaţii) 1 absolut, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, natural-mente, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Bineînţeles! 2 bine, da1, desigur, fireşte, întocmai, <înv. şi reg.> dar1, opsă, helbet, OK. binemirositor, -oâre adj. (rar; despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) binevenit 1174 v. Aromat2. Aromatic. îmbălsămat îmbătător, înmiresmat. Parfumat, binevenit, -ă (bine-vemt, -ă) adj. 1 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor, prios. Profitând de o ocazie binevenită, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 2 folositor, salutar, util, binecuvântat. Critica obiectivă este binevenită. A fost satisfăcut să constate că s-au preconizat multe măsuri binevenite. binevesti vb. IV. tr. (bis.; înv.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi, binevoi vb. IV. tr. (despre oameni; urmat de o prop. compl. dr.) a condescinde, a catadicsi, a se învrednici, <înv.; peior.> a cabulipsi. După ce a fost întrebat de două ori, a binevoit să răspundă. binevoitor, -oâre adj. 1 (despre oameni) afabil, afectuos, amabil, ataşant, convivial, cordial, prietenos, <înv.> apropietnic, cald, apropiat. Este o persoană binevoitoare şi plăcută. 2 (despre oameni) amabil, complezent, culant, favorabil, îndatoritor, prevenitor, săritor, serviabil, acort, obligant, cooperativ, <înv.> graţios, slugă -relnic. Este un om extrem de binevoitor, gata oricând să-ţi facă un serviciu cu plăcere şi cu promptitudine. 3 (despre oameni) bun, compătimitor, comprehensiv, îngăduitor, înţelegător, mărinimos, milos, milostiv, comiserativ, <înv. şi reg.> lascav, obidos, <înv.> milosârd,pietos, priincios, priitor. Unii oameni bogaţi sunt binevoitori cu cei săraci. 4 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) afabil, afectuos, amabil, convivial, cordial, prietenesc, prietenos, <înv. şi pop.> omenesc, <înv.> voios, cald, călduros. îşi primea musafirii cu gesturi binevoitoare. bini'ş s.n. (înv.) v. Cavalcadă, binişor adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, domol, încet, încetinel, încetişor, lent, lin2, liniştit, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, mereor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> căti-neluşel. Obosit, bărbatul merge binişor spre casă. 2 blând, frumos, prietenos. Vorbeşte binişor cu el, pentru a nu se speria. binodâ vb. I. refl. (fam.; despre oameni) v. Privi. Uita. binâdu s.n. <înv.> perspectivă2. Spectatorii urmăreau cu binoclul demonstraţia aviatică. binomiăl, -ă adj. (mat.) binomic. binomic, -ă adj. (mat.) binomial. brntă s.f. (mar.) baba. De bintă se leagă parâmele navelor acostate. bintătui vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl indică infractori; adesea urmat de determ. introduse prin prep. ,,laiT) v. Condamna. Pedepsi, bi'o adj. invar, (mai ales despre produse alimentare) ecologic. Alimentele bio sunt mai scumpe decât cele obişnuite. bioastronautică s.f. (biol.) biocosmonautică. Bioastronautica studiază reacţiile diferitor organisme în timpul zborurilor cosmice. biocarburănt s.m. biocombustibil. Biocar-burantul este de origine organică. biocatalizator s.m. (biochim.) catalizator organic, diastază, enzimă, ferment. Biocatali-zatorul are rol de catalizator pentru reacţiile din celulele vii. ^ biocenoză s.f. (bot.) biocenoză vegetală = fitocenoză. Biocenoza vegetală se dezvoltă într-un anumit mediu, fiind condiţionată de anumiţi factori fizici, geografici şi biologici; (biol.) biocenoză animală = zoocenoză. Biocenoza animală reprezintă totalitatea animalelor care trăiesc într-un anumit mediu. biochimie s.f. chimie biologică. Biochimia studiază compoziţia chimică a materiei vii. biodimătic, -ă adj. (climat.) bioclimatologic. Factorii bioclimatici influenţează organismul uman şi animal. bioclimatologic, -ă adj. (climat.) bioclimatic. biocombustibil s.m. biocarburant. biocorîe s.f. (biol.) microcenoză. Biocoria este o asociaţie temporară de organisme legate între ele printr-un factor climatic sau alimentar. biocosmonautică s.f. (biol) bioastronautică. biocultură s.f. (agric.) cultură biologică. Biocultura se bazează exclusiv pe folosirea îngrăşămintelor organice. biodermă s.f. (biol.) perifiton. Bioderma este formată din totalitatea organismelor din biocenoza unei ape care trăiesc pe plantele sau pe animalele acvatice. bioffltru s. n (hidrotehn.) filtru bacterian, filtru biologic. Biofiltrul purifică apa poluată a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe. biofizică s.f. (biol., fiz.) fizică biologică. Biofizica studiază fenomenele biologice folosind principiile, metodele şi tehnicile fizicii. biofotogeneză s.f. (biol.) bioluminescenţă. Biofotogeneza este proprietatea unor bacterii, insecte şi peşti de a produce lumină. biogâz s.n. (chim.) biometan. Biogazul rezultă din descompunerea unor substanţe organice. biogenetică s.f. (biol.) biogenie. Biogenetica studiază apariţia şi evoluţia vieţii. biogenie s.f. (biol.) biogenetică. biogeocenoză s.f. (biol.) ecosistem. Biocenoza, solul, apa şi aerul se condiţionează reciproc în cadrul biogeocenozei. biografie s.f. 1 (lit.) istorie. A scris biografia lui Baudelaire. 2 viaţă. A fost un om cu o biografie tumultoasă. bioinformâtică s.f. (biol.) informatică biologică. Bioinformatica reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice folosite pentru cercetarea fenomenelor biologice. bioinginerie s.f. (biol.) inginerie genetică. Bioingineria este modificarea deliberată a caracteristicilor unui organism, prin manipularea materialului genetic al acestuia. bioli't s.n. (mineral.) organolit, rocă organo-genă (v. rocă1), rocă biogenă (v. rocă1). Biolitul se formează prin transformarea unor substanţe organice. biologie s.f. (biol.) biologie celulară = citobiologie; biologie vegetală = fitobiologie. Biologia vegetală se ocupă cu studiul materiei vegetale şi al funcţiilor acesteia; (art.) biologia sângelui = hemobiologie. bioluminescenţă s.f. (biol.) biofotogeneză. biomâsă s.f. (biol.) materie biologică, biometan s.n. (chim.) biogaz. bionică s.f. biotehnică. Bionica este o ştiinţă relativ nouă. bioniciân, -ă s.m., s.f. bionist. Bionicianul este un specialist în bionică. bionist, -ă s.m., s.f. bioniciân. bionomi'e s.f. (biol.) ecologie. Bionomia se ocupă cu studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul lor de viaţă. bioproteză s.f. (chir.) heterogrefa valvulâră. Bioproteza este destinată înlocuirii valvulelor aortice sau atrioventriculare. biopsihic, -ă adj. (psih.) biopsihologic, psihobiologic. biopsihologic, -ă adj. (psih.) biopsihic, psihobiologic. biopsihologi'e s.f. (psih.) psihobiologie. Biopsihologia studiază aspectele biologice ale psihologiei. bioradiocomunicâţie s.f. (telec.) radiocomu-nicaţie biologică. biorîtm s.n. (biol.) ritm biologic. Bioritmul este ritmul activităţii organismului, condiţionat de particularităţile biologice individuale. biosferă s.f. (biol.) biotop, habitat, microbi-osferă. într-o biosferă trăieşte, în condiţii omogene, un grup relativ specific de plante şi animale. biosime s.f. (înv. şi reg.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos, libertate. biosinteză s.f. (biol.) sinteză. Prin biosinteză se obţine un compus chimic la nivelul celulei vii. biosistem s.n. (biol.) sistem biologie. Biosistemul este un sistem eterogen, integrat, deschis, în echilibru fluent, informaţional, programat, autoreglabil (cibernetic), evolutiv şi capabil de optimizare continuă a funcţionării sale. biosistemâtică s.f. (biol.) biotaxie,biotaxo-nomie, taxonomie. Biosistematica stabileşte regulile de clasificare a organismelor vii. biostatistică s.f. (biol, med.) statistică vitală (v. statistic). Biostatistica studiază şi interpretează structurile şi fenomenele caracteristice vieţii. biostimulator, -oâre adj., s.m. (med.) biostimulent. Biostimulatorii dinamizează asimilaţia, regenerarea ţesuturilor şi sporesc imunitatea organismului. biostimulent, -ă adj., s.m. (med.) biostimulator. biotaxi'e s.f. (biol.) biosistemâtică, biotaxo-nomie, taxonomie. biotaxonomie s.f. (biol.) biosistemâtică, biotaxie, taxonomie. biotehnică s.f. (biol.) bionică, biotînă s.f. (biochim., farm.) acid paraamino-benzoic, vitamina B8 (v. vitamină), vitamina 175| Hj (v. vitamină). Biotina se găseşte în special în gălbenuşul de ou şi în bacteriile intestinale saprofite. biotit s.n. (geol.) mică neagră (v. mică1). biot6p s.n. (biol.) biosferă, habitat, microbi-osferă. biotransformâre s.f. (biol.) transformare biologică. Biotransformarea este modificarea suferită de substanţele străine introduse în organism. biovulâr, -ă adj. (biol.; despre gemeni) bivitelin, dizigot. Gemenii biovulari provin din două ovule fecundate separat. bioxid s.m. (chim.) 1 dioxid. Bioxidul este oxidul care conţine doi atomi de oxigen. 2 bioxid de azot = dioxid de azot, hipoazotidă. Bioxidul de azot este un gaz care se formează la temperatura ridicată din ţevile de eşapament, fiind considerat unul dintre cei mai periculoşi poluanţi; bioxid de carbon = a anhidridă carbonică, dioxid de carbon. Bioxidul de carbon are gust acid; b (impr.) v. Acid carbonic; bioxid de siliciu = dioxid de siliciu, silice. Bioxidul de siliciu se găseşte în natură în compoziţia celor mai multe roci şi se foloseşte la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de sulf = anhidridă sulfuroasă, dioxid de sulf, sulf volatil (v. sulf). Bioxidul de sulf este folosit în vopsitorie ca decolo-rant; bioxid de titan = alb de titan, dioxid de titan. Bioxidul de titan este folosit în pictură ca pigment alb. bipartid, -ă adj. (polit.) bipartidic. Alianţa politică alcătuită recent este bipartidă. bipartidic, -ă adj. (polit.) bipartid. bipartit, -ă adj. (jur.; despre contracte, convenţii etc.) bilateral. Un contract bipartit angajează reciproc cele două părţi contractante. biped, -ă adj. (despre fiinţe) dipod. O fiinţă bipedă are două picioare. biplâcă s.f. (electron.) bianodă. Biplaca este folosită ca redresor sau detector. biplăs adj. invar, (despre avioane) biloc. Avioanele biplas au două locuri. bir s.n. 1 (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) tribut, <înv.> nevoie. Ţările Române plăteau bir turcilor. 2 (fin.; în trecut) contribuţie, dare, impozit, impunere, <înv. şi reg.> adău, porţie, slujbă, sazolic, ştaier, <înv.> angara, dabilă, dajdie, haraci, luătură, madea, mirie, nevoie, obicei, obicină, orânduială, rânduială, satara, seamă, adet, imdat, irat. Domnia percepea bir de la ţărani şi meşteşugari. 3 (reg.) v. Leafa1. Remuneraţie. Retribuţie. Salariu. birâr s.m. (fin.; în trecut; înv.) v. Agent de percepţie. Perceptor. birău s.m. 1 (adm.; reg.) v. Primar. 2 (în tradiţii şi obiceiuri populare; reg.) v. Căpetenie. Conducător. Vătaf. 3 (milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. bi'riş s.m. (reg.) 1 v. Argat. Servitor. Slugă. 2 v. Pogonici. birişesc, -eâscă adj. (reg.) v. Argăţesc. birjar s.m. surugiu, vizitiu, <înv. şi pop.> droşcar, <înv. şi reg.> cocier, muscal1, sechiraş, cociaş, cociş, nopsamoş, <înv.> mânaş, poştalion, poştaş, veturin. Birjarul a plesnit caii cu biciul. birjă s.f. (transp.) trăsură, <înv. şi pop.> droşcă, <înv. şi reg.> cocie, muscal1, <înv.> fiacru. Făcea adesea plimbări prin oraş cu birja. birjăresc, -eâscă adj. 1 surugiesc. îndeletniciri birjăreşti. 2 (fam.; deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, birjăreşte adv. (modal) 1 suru-gieşte. Când pleca în cursă se îmbrăca birjăreşte. 2 (fam.; deprec. sau peior.) v. Bădărăneşte. Grobian. Grosier Grosolan. Indelicat Mahalageşte. Mârlăneşte. Mitocăneşte. Mojiceşte. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, birjărie s.f. <înv. şi pop.> droşcărie. Birjăria a fost ocupaţia bunicului ei. birlic s.m. 1 (j. de cărţi; pop.) v. As. 2 (jar.; în limbajul elevilor; înv.) v. Unu. birmăn, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. birmanez. Birmanii locuiesc în Birmania. 2 adj. birmanez. Limba birmană face parte din familia limbilor sino-tibetane. birmanez, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. birman. 2 adj. birman. bi'rnic, -ă s.m., s.f. (fin.; înv.) 1 s.m., s.f. v. Contribuabil. Subiect impozabil. 2 s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> tributar. Birnicul stângea tributul. birocrât, -ă s.m., s.f. formalist, papera-sier, şoarece-de-birou, scriptolog. Birocraţii acordă o importanţă exagerată formalităţilor. birocrâtic, -ă adj. funcţionăresc, cancelaristic. Practicile birocratice stresează cetăţenii. birocratism s.n. birocraţie, funcţionarism, paperaserie, <înv. şi reg.> pareatcă1, conţopism, conţopistărie, scripto-logie. birocraţie s.f. birocratism, funcţionarism, paperaserie, <înv. şi reg.> pareatcă1, conţopism, conţopistărie, scriptologie. Cetăţenii sunt stresaţi din cauza birocraţiei. birou s.n. 1 <înv.> scriitor, scriptoriu. Are un birou mare, de stejar. 2 (adm.) <înv. şi reg.> cantoră, <înv.> cancelarie, comptoar, scriptorie. Aşteaptă în biroul directorului întâlnirea cu inspectorul ministerial. 3 birou de voiaj = agenţie de voiaj, oficiu de voiaj. Biletele de călătorie se procură de la birourile de voiaj. 4 (adm.) birou vamal = <înv.> cărvăsărie, carvasara. birşâg s.n. (jur.; reg.) v. Amendă. Penalitate. Penalizare. birt s.n. 1 ospătărie, fagădău, <înv.> locantă, ospel, ospeţărie, osterie, tractir, lostărie. De obicei, mănâncă la un birt din apropierea casei. 2 (înv.) v. Han2.3 (înv.) v. Hotel. birtâr s.m. (reg.) v. Birtaş. birtâş s.m. 1 birtar, <înv.> locandist, locantier, ospătar, ospătător, tractirgiu. Birtaşul bisăptămânal a alungat scandalagiii din birt. 2 (înv.) v. Hangiu. 3 (înv.) v. Hotelier, birtăşi'ţă s.f. birtăşoaică, <înv.> ospătăreasă, ospătăriţă. birtăşoaică s.f. birtăşiţă, <înv.> ospătăreasă, ospătăriţă. birui vb. IV. 11 tr. (milit.; compl. indică armate, state etc.) a bate, a înfrânge, a întrece, a învinge, <înv. şi pop.> a se război3, a dovedi, a prididi, a rămâne, a răpune, a răzbi, a supăra, <înv. şi reg.> a supune, <înv.> a dobândi, a frânge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tâmpi, a vince, a detuna, a spărgălui, a stropşi. Mihai Viteazul i-a biruit pe turci la Călugăreni. 2 intr. (milit.; despre armate, popoare etc.) a bate, a câştiga, a izbândi, a învinge, <înv.> a vince. Moldovenii lui Ştefan au biruit la Podul înalt. 3 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. îndupleca. 4 tr. (polit.; înv.; despre suverani; compl. indică state, popoare etc.) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. II tr. fig. 1 (compl. indică dificultăţi, neajunsuri etc.) a depăşi, a surmonta, înfrânge, a învinge, a răzbi, a rezolva, a dovedi. în scurt timp au reuşit să biruie toate greutăţile. 2 (compl. indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) a stăpâni, a ţine, a înfrâna, a înfrânge, a înstruna, a învinge, a struni, a îngrădi, a răstigni, a vince. Abia îşi biruie dorinţa de a-i spune adevărul. 3 (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a ajunge, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l biruie somnul când a sunat telefonul. 4 (compl. indică oameni sau lacrimi, gemete, gesturi, impulsuri etc. ale lor) a opri, a reţine, a stăpâni, a înghiţi. Şi-a biruit cu greu lacrimile. Nu şi-a putut birui plânsul. biruinţă s.f. 1 izbândă, victorie, <înv.> vincea-lă, vingere, trofeu. Biruinţa românilor la Călugăreni a fost răsunătoare. 2 (polit; înv.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie, biruit, -ă adj. 1 (despre armate, popoare etc.) bătut2, înfrânt, învins, spart2. Turcii biruiţi încep să se retragă. 2 fig. (despre oameni) copleşit, toropit, frânt, învins, sfâşiat, potopit. După eşecul avut, stătea deoparte, biruită, cu privirea în gol. biruitor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 (adj.) s.m., s.f. câştigător, izbânditor, învingător, triumfător, victorios, <înv. şi pop.> dobânditor, <înv.> vincitor, vingător. Oastea română a fost biruitoare. Biruitorii într-o competiţie sunt întotdeauna sărbătoriţi. 2 s.m. (polit.; în opoz. cu „supus”; înv.) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpâ-nitor. Suveran. Vodă. Voievod, bis adj. invar, (pe lângă un număr) repetat. Locuieşte pe această stradă la numărul 10 bis. bisanuâl, -ă adj. (înv.) v. Bianual. Semestrial, bisăptămânâl, -ă adj., s.n. bihebdomadar. Este abonat la o revistă bisăptămânală. bisect bisect adj. (despre ani) bisextil, <înv.> prost. Anul bisect are 366 de zile şi se repetă din patru în patru ani. biserică s.f. I (relig.) 1 casa Domnului (v. casăJ), casa lui Dumnezeu (v. casă1), locaş de cult (v. locaş1), locaş de închinare (v. locaş1), locaş de rugăciune (v. locaş1), locaş dumnezeiesc (v. locaş1), locaş sfânt (v. locaş1), <înv. şi reg.> eclesie, rugă, <înv.> domnelnică, locuinţă sfântă, sfinţie, sfinţire1, sfinţit1, staul. în ultimul timp s-au zidit foarte multe biserici. 2 (art.) biserica ortodoxă = legea grecească (v. lege), legea orientală (v. lege), ortodoxie, ortodoxism. Biserica ortodoxă este o confesiune creştină; biserica catolică = catolicism, legea catolică (v. lege), romano-ca-tolicism, <înv. şi reg.> papistăşie, <înv.> pa-pism. Biserica catolică este o confesiune creştină. 3 biserică parohială = <înv.> biserică parohialnică. Biserica parohială este biserica ce aparţine unei parohii; (înv.) biserică parohialnică v. Biserică parohială. 4 (rar) v. Enorie. Parohie. II (art.; entom.) biserica-dracului = Pentatoma beccarum; ploşniţă-de-plante, molie-de-câmp, molie-de-pământ, vârtejlniţă. bisericesc, -eăscă adj. (relig.) 1 eclezial, ecleziastic, religios, spiritual, <înv.> duhovnicesc, religionar. Dogmele bisericeşti trebuie respectate cu sfinţenie. Mulţi cărturari au lucrat la traducerea şi tipărirea cărţilor cu caracter bisericesc. 2 (despre cărţi, obiecte, podoabe etc.) religios, sfânt, <înv. şi reg.> sânt. Are în bibliotecă multe cărţi bisericeşti. La slujbă, preoţii îmbracă veşmintele bisericeşti. 3 divin, religios. în fiecare duminică ascultă slujbele bisericeşti. 4 (despre preoţi, pastori) duhovnicesc, religios, spiritual, sufletesc. Stareţul mănăstirii este părintele bisericesc al tânărului scriitor. bisericos, -oâsă adj., s.m., s.f. (relig.) bigot, fanatic, habotnic, devot, <înv.> pravoslavnic. Creştinii bisericoşi respectă toate canoanele bisericeşti. bisericuţă s.f. fig. (deprec. sau peior.) bandă1, cârdăşie, clan, clică, coterie, gaşcă, şleahtă, tagmă, haită. Câţiva tineri făceau parte dintr-o bisericuţă de falsificatori de cârduri. bisextfl adj. (despre ani) bisect, <înv.> prost, bisexuâl, -ă adj. (biol; despre plante şi animale) ambigen, androgin, bigeneric,bise-xuat, hermafrodit, intersexual. Animalele bisexuale au organe de reproducere masculine şi feminine pe acelaşi individ. bisexualism s.n. (biol) bisexualitate. Bise-xualismul este atracţia manifestată pentru ambele sexe. bisexualitâte s.f. (biol.) 1 androginie, her-mafrodism, hermafroditism, intersexualitate. Bisexualitatea este starea unui organism care prezintă gonade de ambele sexe. 2 bisexualism. bisexuât, -ă adj. (biol; despre plante şi animale) ambigen, androgin, bigeneric, bisexual, hermafrodit, intersexual. bisilâby -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) bisilabic, disilab, disilabic. bisilâbic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) bisilab, disilab, disilabic. Ritmul versului este stabilit prin cuvinte bisilabice. bisor s.n. (mineral; pop.) v. Calcopirită. Sulfură de fier şi de cupru. Sulfură dublă de fier şi de cupru. bi'stru adj. invar, (despre culori sau despre obiecte, lucruri etc.) brun-închis. Are un palton brun-închis. ^ bisturiu s.n. (chir.) cuţit, <înv.> stricnea, nişter. Bisturiul este folosit în operaţii chirurgicale şi în disecţii. bisulfât s.m. (chim.; impr.) v. Sulfat acid. bisulfft s.m. (chim.; impr.) v. Sulfit acid. bisulfură s.f. (chim.) bisulfură de carbon = sulfură de carbon, <înv.> sulfură de cărbune. Bisulfură de carbon este un compus binar al carbonului cu sulf, care este folosit la obţinerea mătăsii artificiale, ca solvent, ca insecticid (în agricultură) etc.; bisulfură de fier = pirită, sulfură de fier. Bisulfură de fier este o combinaţie binară a fierului cu sulful, sub formă de cristale, insolubilă în apă, dar solubilă în acizi. bişniţâr s.m. (fam.) v. Afacerist. Profitor. Speculant. bişniţă s.f. (fam.) v. Afacere. Speculaţie, biştări s.m. pl. (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). bitâng, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. (despre copii) v. Bastard. Ilegitim. Natural. Nelegitim. 2 s.m., s.f. v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). 3 s.m., s.f. v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond, bitangăli vb. IV. intr. (reg; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda, bitonah'sm s.n. (muz.) bitonalitate. Bitona-lismul se produce în două tonalităţi diferite. bitonalitâte s.f. (muz.) bitonalism. bitumâj s.n. (constr.) bitumare. Bitumajul şoselei s-a făcut în câteva zile. bitumâre s.f. (constr.) bitumaj. bitumine s.f. pl. (geol.) bitumine gazoase = gaze naturale (v. gaz1). Bituminele gazoase sunt gaze combustibile care emană din pământ; (chim.) bitumine lichide = petrol, ţiţei, <înv. şi reg.> naft, ulei de piatră (v. ulei1), aur negru. Bituminele lichide sunt sursa principală pentru combustibilul energetic lichid. biţos, -oâsă adj. (reg.; despre blana sau părul animalelor ori despre obiecte confecţionate din acestea) v. Lăţos. Lânos. Miţos. Păros, biu adj. invar., s.n. invar, (reg.) 1 adj. invar. (despre recoltă, producţie etc.) v. Abundent. Bogat. Bun. îmbelşugat. îndestulat. Mare1. Mănos. Mult. Opulent. 2 s.n. invar, (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. biută s.f. (milit.) parabal. Biuta este panoul dintr-un poligon în care se opresc gloanţele ricoşate. biv adj. invar, (ist; în Ţările Rom.; înv.; urmat de un titlu, de o funcţie) v. Ex. Fost. bivalent, -ă adj. (chim.; despre elemente sau radicali chimici) divalent. Un element chimic bivalent are valenţa doi. bivâlvă s.f. (zool.) lamelibranhiat, scoică, <înv.> ostrac, ostrică. Bivalvele sunt moluşte acvatice, marine şi dulcicole. biviteli'n, -ă adj. (biol.; despre gemeni) biovular, dizigot. Gemenii bivitelini provin din două ovule fecundate separat. bivolâş s.m. (zool.) malac, turmac. în cireadă sunt şi câţiva bivolaşi. bivoliţă s.f. (zool.) drigană, vacă, vacă de bibol. Bivoliţa este femela bivolului. bivuâc s.n. tabără, <înv. şi reg.> şatră, <înv.> conac. Trupele s-au aşezat în bivuacuri. bivuacâ vb. I. intr. (rar; despre unităţi militare, turişti, vânători etc.) v. Campa. bizăm s.m. (zool.) Ondatra zibethica; ondatră. bizantin, ^ă s.f., adj. I s.f. (lingv.) greacă bizantină (v. grec), greacă medie (v. grec). Bizantina s-a vorbit între sec. al Vl-lea şi al XV-lea d.Hr. II adj. fig. 1 (mai ales despre manifestările, viaţa oamenilor) corupt, debo-şat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufia-nesc, stricat, viciat, vicios, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă bizantin. 2 (despre oameni) intrigant, sforar, mâncător. Politicianul este cam bizantin şi îi manipulează pe alţii. bizantimst -ă s.m., s.f. bizantinolog. Bizan-tiniştii au făcut studii filologice valoroase. bizantimstică s.f. bizantinologie. Bizantinis-tica este o ştiinţă umanistă. bizantinolog, -ă s.m., s.f. bizantinist. bizantinologie s.f. bizantinistică. bizar, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost bizară. 2 adv. (modal) aiurea, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantezist, insolit, original, pitoresc, straniu, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă bizar. Se comportă bizar. bizarerie s.f. 1 bazaconie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, minune, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesnaie, halima1. îi treceau prin cap numai 177 | bizarerii. N-a văzut în viaţa ei o asemenea bizarerie. 2 ciudăţenie, excentricitate, extravaganţă, fantezie, originalitate, teribilism, excentrism, pidosnicie, şucheţenie, lux. I se pare o bizarerie să-ţi cumperi o maşină scumpă când nu ai o casă. bizon s.m. (zool.) Bison bonasus; zimbru, bizotâj s.n. (tehn.) bizotare, teşire. Bizotajul pietrelor preţioase se face cu migală. bizotâre s.f. (tehn.) bizotaj, teşire. bizui vb. IV. refl. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se nădăi, a se uzbăi, <înv.> a se aşeza, a se încredinţa, a se încumeta, a nădăjdui, a repauza, a se semeţi, a sta, a se stărui, a miza, a se rezema, a se susţine, a se închina. în argumentarea cercetării se bizuie pe date concrete. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a conta, a se încrede, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se îmbizui, a se uzbăi, a se lăsa. în tot ce face se bizuie pe părinţi. Se bizuie pe ajutorul lor. 3 (pop.; despre oameni; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Cuteza. încumeta, îndrăzni. bizuire s.f. încredere, <înv. şi pop.> crezare, crezământ, <înv.> încredincioşie, credit. Are doi prieteni pe care poate pune bizuire. blabornic s.m. (bot.; pop.) v. Papuc (Cypri-pedium calceolus). blacheu s.n. şpiţ2. Şi-a pus blacheuri noi la ghete. black hole ['blekhaul] s.n. (astron.) gaură neagră. Black hole-ul atrage puternic materia din spaţiul înconjurător. black-out ['bleicaut] s.n. (milit.) întuneric complet. Black-out-ul se utilizează mai ales în vreme de război. blafârd, -ă adj. (livr.) 1 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) v. Discret Estompat. Pal. Palid. Sfumat. Spălăcit. Stins2. Şters. Tern. 2 fig. (mai ales despre ten) v. Galben, îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1, blagă s.f. (reg.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. blagocestie s.f. (relig.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Pio-zitate. Religiozitate. Smerenie, blagocestfv, -ă adj. (relig.; înv.; despre oameni) Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. blagocestivi'e s.f. (relig.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Pio-zitate. Religiozitate. Smerenie, blagodarenie s.f. (înv.) v. Apreciere. Gratitudine. Recunoştinţă, blagodarî vb. IV. intr. (relig. creştină; înv.; despre oameni) v. Mulţumi. Blagoiavlenie s.f. (relig. creştină; înv.; nm. pr.) v. Bobotează. blagomame s.f. (înv.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie, blagonâseţ s.m. (înv.) v. Binefăcător, blagorod, -ă adj. (înv.; despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. înalt. Mare1. Nobil, blagorodnic, -ă adj. (înv.; despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. înalt. Mare1. Nobil. blagorodnici'e s.f. (în societatea feudală şi în contemporaneitate; înv.) v. Aristocraţie. Nobilime. blagorodme s.f. (în societatea feudală şi în contemporaneitate; înv.) v. Aristocraţie. Nobilime. blagoslovenie s.f. (relig.; înv.) v. Benedicţi-une. Binecuvântare. Blagoslovire, blagoslovi vb. IV. I (relig.) 1 (despre Dumnezeu; compl. indică oameni) a binecuvânta. Dumnezeu i-a blagoslovit cu glorie. 2 (despre preoţi; compl. indică oameni) a binecuvânta, <înv.> a osfinti, a ura2. Preotul i-a blagoslovit pe credincioşi. II fig. (fam.) v. Izbi. Lovi. Plesni. Pocni. blagoslovire s.f. (relig.) 1 binecuvântare. Blagoslovirea lui Dumnezeu asupra oamenilor. 2 benedicţiune, binecuvântare, blagoslovenie, <înv.> urâciune. Tinerii au primit blagoslovirea preotului la căsătoria religioasă. blagoslovit, -ă adj. 1 (relig) binecuvântat, <înv.> ogodnic, preablagoslovit. Blagoslovită Fecioară, Maică a Domnului nostru lisus Hristos! 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Binecuvântat. Dotat. înzestrat. Talentat. Blagoveştenie s.f. (relig. creştină; pop.; nm. pr.) v. Buna Vestire. blajin, -ă adj., s.m. 1 adj. (în opoz. cu „violent”, despre fiinţe) blând, bun, domol, moale, neagresiv, nemânios, paşnic, debonar, mansuet, <înv. şi reg.> bunătăcios, pâşin, <înv.> lin2. Are un câine blajin. 2 s.m. (art.; la pl. blajinii; mitol. pop.) rohmani. Blajinii sunt fiinţe blânde şi evlavioase, care ar sărbători Paştele în lunea ce urmează după Duminica Tomei. blajinătâte s.f. (rar) v. Blândeţe. Bunătate, blam s.n. blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat blamul colegilor pentru ceea ce a făcut. blamâ vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecedui, a ştampila, a veşteji. A fost blamat de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. 2 tr., intr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) bârfi, a (se) calomnia, a cleveti, a (se) defaima, a (se) denigra, a blazare detracta, a (se) discredita, a infama, a (se) ponegri, a şopti, a (se) vitupera, <înv. şi pop.> a (se) ocărî, a feşteli, a huli, a (se) povesti, a (se) năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a (se) îmbârfi, a pedepsi, a (se) publica, <înv.> a (se) balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a (se) măscări1, a (se) mozaviri, a pişpăi, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a vili-penda, a vrevi, a (se) critica, a pecetlui, a (se) sfâşia, a ştampila, a (se) îngăla, a (se) bâzâi, a (se) forfeca, a (se) încondeia, a (se) înnegri, a (se) mâli, a (se) otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi blamează vecinii. După ruptură, încep să se blameze. blamăbil, -ă adj. (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, ruşinos, urât2, vinovat, reprehensibil, repu-diabil, <înv.> ocamic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt blamabil. blamâre s.f. blam, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare, blănă s.f. 1 piele, <înv.> tup. Are o mesadă din blană de vulpe. 2 (tehn.; la războiul de ţesut; pop.) v. Chingă. Scândură. Spetează. Stinghie. 3 (pop.) v. Scândură. 4 (în dulgherie; reg.) v. Masă1. blanc s.n. 1 (tipogr.) spaţiu, spaţiu alb, <înv.> albitură. Blancul dintre cuvinte este prea mare. 2 (inform.) bulk. Blancul este un CD sau un DVD neinscripţionat. blanchetă s.f. (culin.) ciulama, bulumaci. Blancheta este o mâncare de pasăre cu sos alb şi gros de făină. blasfem s.n. 1 (relig.) blasfemie, hulă. 2 afurisenie, afurisire, blestem, imprecaţie, maledicţie, jurare, osândă. A primit o scrisoare plină de injurii şi blasfeme. blasfemâ vb. I. tr. (relig.) a huli. Este un om necredincios care blasfemează biserica. blasfemie s.f. (relig.) blasfem, hulă. Blasfemia este un păcat de neiertat. blastâmă s.f. (bot.; la licheni) tal1. Blastema este lipsită de vase conducătoare. blastocârp s.m. (bot.) mugur, ochi1, lăstar1, pup2. Blastocarpii copacilor s-au deschis. blastom s.n. (med., med. vet.) cancer embrionar, neoplasm embrionar, neoplazie embrionară. Blastomul se dezvoltă pornind de la un tip celular embrionar. blastosferă s.f. (biol.) blastulă. Blastosfera este un stadiu de dezvoltare embrionară. blastulă s.f. (biol.) blastosferă. blază vb. I. tr., refl. a (se) dezabuza. Neajunsurile şi eşecurile l-au blazat. blazare s.f. dezabuzare,lasitudine, plictiseală, urât1, acedie, lehamite, plictis, lihăială, zălezeală, <înv.> blazat 1178 anosteală, anostie, plicsis, sastiseală, sastisire, stenahorie, nixis, sictir, sictireală. Neajunsurile l-au adus la o stare de blazare. blazât, -ă adj. (despre oameni) 1 dezabuzat, plictisit, scârbit, lehămetit, lehămetuit, <înv.> sastisit, sătul, săturat. Blazat din cauza unui serviciu anost şi fără satisfacţii, s-a hotărât să-şi schimbe locul de muncă. 2 apatic, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană blazată, lipsită de interes pentru cineva sau cern şi de iniţiativă. blazer ['bleizar] s.n. haină, jachetă, sacou, veston, palton, uioş. Şi-a cumpărat un blazer asortat la pantaloni. blâznă s.f. (înv.) 1 v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. 2 (mitol, lit. de ficţiune, desene animate) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. blazon s.n. (herald.) armoarii, emblemă, stemă, ecuson, <înv.> armături (v. armătură), herb, marcă1, parasimă, pavăză, scut, <înv. şi reg.> ţimir. Uşile castelului aveau blazonul familiei princiare. blănâr s.m. (tăb.) cojocar, săbău, suci1. A dus cojocul la blănar pentru a-l preface. blăni vb. IV. tr. 1 (pop.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. îmblăni. 2 fig. (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. blănişoâră s.f. blăniţă. blăm't1 s.n. (înv.) v. îmblănire. îmblănit1. blărnt2, -ă adj. (înv.; despre obiecte de îmbrăcăminte) v. îmblănit2, blăniţă s.f. blănişoâră. blănuî vb. IV. tr. (înv.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. îmblăni. blănuit1 s.n. (înv.) v. îmblănire. îmblănit1. blănuit2, -ă adj. (înv.; despre obiecte de îmbrăcăminte) v. îmblănit2, blăzni vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, blând, blândă adj.,adv.,s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „violent”; despre fiinţe) blajin, bun, domol, moale, neagresiv, nemânios, paşnic, debonar, mansuet, <înv. şi reg.> bunătăcios, pâşin, <înv.> lin2. Are un câine blând. 2 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) calm2, domol, lânced, lin2, liniştit, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, înstrunat. După furtună adie un vânt blând. 3 (despre climă, temperatură, anotimpuri etc.) moderat, potrivit, temperat, lin2, dulce. în sudul continentului european iama este blândă. 4 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, bun, calin, dezmierdător, drag, drăgostos, duios, iubitor, îmbunat, mângâietor, tandru, <înv.> mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe blânde. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „abrupt”; despre terenuri înclinate) domol, lin2, uşor2, dulce, molatic. A coborât repede panta blândă a dealului. 2 (despre lumină) lin2, moale, plăcut, dulce. Poate citi numai la o lumină blândă. Simte căldura razelor blânde ale soarelui. 3 (despre legi, pedepse) uşor2, indulgent A primit o pedeapsă blândă. III adv. (modal) 1 lin2, uşor2, <înv. şi pop.> molcomiş. Noaptea se lasă blând peste^munţi. 2 binişor, frumos, prietenos. Vorbeşte blând cu el pentru a nu se speria. IV s.f. (med.; pop.) v. Urticarie. blândeţe s.f. 1 bunătate, mansuetudine, blajinătate, <înv. şi pop.> bunăvoire, <înv. şi reg.> bunătămare, buneţe, <înv.> lin2, lineţe, umilenie. Totdeauna vorbeşte cu blândeţe. 2 duioşie, dulceaţă. Fiind orfană, toate femeile se uitau la ea cu mare blândeţe. bleândă s.f. (reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont. Izbitură. îmbrânceală, îmbrâncitură. împinsătură. 2 v. Tiflă, bleasc s.m. sg. (reg.) 1 v. Salivă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. 2 (teol.) v. Spirit. Suflet, bleâşcă adj. invar, (reg.) v. Ciuciulete. Ciuciulit. Leoarcă1. bleau s.n. (tehn.; la car sau la căruţă) morcoaşă. Bleaul îmbracă osia carului. blefarită s.f. (med.) <înv.> lipiciune, lipie2. Blefarita este o inflamaţie acută sau cronică a marginii pleoapelor. blefaroconjunctivită s.f. (med., med. vet.) blefaroftalmie. Blefaroconjunctivita este o inflamaţie concomitentă a conjunctivei şi a pleoapelor. blefaroftalmie s.f. (med., med. vet.) blefaroconjunctivită. blefaroplăst s.n. (anat.) corpuscul bazai. Blefaroplastul asigură motricitatea cililor şi a flagelilor la baza cărora este situat. blefaroptoză s.f. (med.) ptoză palpebrală. Blefaroptoza este coborârea pleoapei superioare. blefarorafie s.f. (chir.) tarsorafie. Prin blefarorafie se corectează malformaţiile sau se opresc pierderile de substanţă de la nivelul unei pleoape. blefarostăt s.n. (med.) oftalmostat. Cu blefarostatul se fixează pleoapele în timpul operaţiilor de ochi. bleg, bleâgă adj., s.m., s.f. I adj. (despre urechi) atârnat2, blegit, clăpăug, lăsat, pleoştit, bleojdit, blegoşat, bleonc, dăbălăzat, plecozat, plehuş, pliocoşat. îşi acoperă urechile cu părul pentru a nu se vedea că sunt blegi. II adj., s.m., s.f. 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, găgăuţă, gogoman, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostăna-tic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, cherapleş, chimiţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modo-roi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroi-man, motoflete, motoflocea, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, ponivos, pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan, tuieş, turuietic, tut2, ivan, glupav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos, jepat, pamfletar. Copilul ăsta este tare bleg! De regulă, blegii sunt uşor de înşelat. 2 indolent, moale, molatic, molâu, mototol, lălâu, modoroi, molălău, molând, moloi, molticos, morocănos, prost, tofolog, fleaşcă, mălăieţ, mămăligos, letnic, zălud, fraier, <înv. şi reg.> lud, husăn, ponc, copil1, copilă, fazan, guguştiuc, oiţă, papagal, botanist, bulache, cajbec, candelist, ciumpalac, fanache, fleng, gioablă, goglet, gorobete, gudulan, gulie, guşter, gutufan, gutuie, leuştean, mocamente, mocan1, mocan-giu, pampalache, pifan, popândău, râtan, topfiz, uţupan, zarzavagiu. - Eşti atât de bleg încât ai putut s-o crezi? Este un bleg dacă ascultă tot ce-i spune. blegeâlă s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Blegire. Pleoştire. 2 fig. v. Amorţeală. Blegire. Eclipsă. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Letargie. Mocneală. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. Vegetare. blegi vb. 1.1 refl. (despre urechi) a se pleoşti, a se blegoşa, a se clăpăugi, a se dăbălăza. I s-au blegit urechile. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) moleşi, a (se) muia, a toropi1, a (se) vlăgui, a amorţi, a (se) domoli, a (se) înmuia, a (se) bleojdi, a (se) pleoşti, a (se) turti, a (se) tufli, a (se) bălmăji, a (se) deznerva, a (se) matofi. Canicula l-a blegit. blegire s.f. 1 pleoştire, blegeală. Blegirea urechilor îl complexează. 2 fig. langoare, lâncezeală, lâncezire, moleşeală, moleşire, toropeală, toropire, amorţeală, eclipsă, letargie, mocneală, vegetare, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. Cu greu se desprinde din starea de blegire provocată de caniculă. blegit, -ă adj. 1 (despre urechi) atârnat2, bleg, clăpăug, lăsat, pleoştit, bleojdit, blegoşat, bleonc, dăbălăzat, pleco- 1791 zat, plehuş,pliocoşat. 2 fig. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) moleşit, muiat, toropit, vlăguit, amorţit, înmuiat, fleşcăit, turtit. Se simte blegit din cauza caniculei. blegomân, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; glum.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. blegomame s.f. (glum.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”) v. Gogomănie. Nătângie. Nebunie. Neghiobie. Nerozie. Nesocotinţă. Prostie. Stupiditate. Stupizenie, blegoşâ vb. I. refl. (pop.; despre urechi) v. Blegi. Pleoşti. blegoşat -ă adj. (pop.; despre urechii) v. Atârnat2. Bleg. Blegit. Clăpăug. Lăsat. Pleoştit, bleguţ, -ă adj. (despre oameni) molcuţ, molcăluţ, molcic. Copilul, având febră, este cam bleguţ. blehăi vb. IV. intr. (pop.) 1 (despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. 2 fig. (despre oameni) intr. fig. v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca. Trăncăni, blendă s.f. 1 (mineral.) sfalerit, sulfură de zinc. Blenda este principalul minereu de zinc. 2 (fotogr.) diafragmă. Blenda este alcătuită din mai multe plăcuţe opace mobile. blendi vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti, blendisi vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti, blenoragie s.f. (med.) gonoree, uretrită gonococică, boală italienească, înfrântură, sculament, frântură, scurgere, scursoare, triper, <înv.> scursură. Blenoragia este o boală contagioasă. bleojdi vb. IV. tr., refl. (pop. şi fam.) 1 (compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. 2 fig. (compl. sau sub. indică fiinţe) v. Amorţi. Blegi. Domoli. în-muia. Moleşi. Muia. Toropi1. Vlăgui. bleojdi're s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Bulbucare. Mărire. Umflare. 2 fig. v. Amorţeală. Blegire. Eclipsă. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Letargie. Mocneală. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. Vegetare, bleojdit, -ă adj. (pop. şi fam.) 1 (despre urechi) v. Atârnat2. Bleg. Blegit. Clăpăug. Lăsat. Pleoştit. 2 (despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare1. Mărit2. Umflat, bleomb, bleoâmbă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. bleonc, bleoăncă adj. (reg.; despre urechi) v. Atârnat2. Bleg. Blegit. Clăpăug. Lăsat. Pleoştit. bleoştirâie s.f. (reg.) v. Fleşcăială. Fleşcăraie. bleot, bleoâtă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. bleotocăreâlă s.f. (pop. şi fam.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvră-gire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie, bleotocări vb. IV. (pop. şi fam.) 1 intr., refl. (despre fiinţe) v. Bălăci. 2 tr., intr. fig. (despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca. Trăncăni, blestem s.n. 1 (relig.) afurisenie, afurisire, anatemă, excomunicare, excomu-nicaţie, <înv.> procleţenie, procleţie, catara. Pentru blasfemie, a fost pedepsit cu blestemul. 2 afurisenie, afurisire, blasfem, imprecaţie, maledicţie, jurare, osândă. A primit o scrisoare plină de injurii şi blesteme. 3 (pop.) v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie, blestemă vb. 1.1 tr. (relig; compl. indică oameni) a afurisi, a anatemiza, a damna, a excomunica, a oropsi, <înv.> a procleţi, a lepăda. L-a blestemat pentru blasfemie. 2 tr. (compl. indică oameni) a afurisi, a tătărî. Este un mare păcat să-ţi blestemi părinţii. 3 refl. (despre oameni) a se afurisi, a se jura. Se blestemă că nu va mai minţi. 4 tr. (compl. indică mai ales oameni) a afurisi, a drăcui, a înjura, a ocărî, a sataniza, a invectiva, <înv. şi pop.> a măscări1, a stropşi, a sudui, a drăcălui, a drăci, a drăciui, a drăcovi, a răui, a răuli, a ştatânvaltui, a târfai, a târtăi, a vaviloni, <înv.> a dondăni, a mustra, a spurca, a îmbăia, a meşteri, a zbârnâi, a îmbălăcări, a paligori, a sictiri, a sictirisi. îşi blestemă copiii când este beat. 5 tr. (compl. indică soarta, vitregiile vieţii etc.) a se revolta. Adesea îşi blestemă viaţa din cauza greutăţilor. blestemăt, -ă adj. 1 (relig.; despre oameni) afurisit, anatemizat, damnat, excomunicat, oropsit, <înv. şi reg.> procleţit, <înv.> proclet, treclet. Călugărul blestemat a părăsit mănăstirea. 2 (despre oameni) afurisit, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, <înv. şi pop.> pustiu, pârdalnic, împeliţat, jurat2, <înv. şi reg.> urgisit, bengos, benguţ, limujder, pricăjit, secret3, <înv.> înde-monit. A avut nişte vecini blestemaţi care i-au făcut viaţa un coşmar. 3 (fam.; despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit. Neprielnic. Prost. Rău. Urât2. Vrăjmaş, blestemăciune s.f. (înv.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelera-teţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpi-ditate. Turpitudine. blestemăţesc, -eăscă adj. (înv.; despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişe-lesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. blestemăţie s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. bloca Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelera-teţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpi-ditate. Turpitudine. 2 v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemora-litate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. bleştî vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) v. Articula. Grăi. Lega1. Pronunţa. Rosti. Scoate. Spune. Vorbi. Zice. 2 intr. (despre oameni, colectivităţi etc.) v. Murmura. Protesta. 3 intr. (despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. bleu [blcE] adj. invar, (despre culori, obiecte, materiale etc.) 1 azuriu, azurat, <înv.> havaiu. Cerul este bleu. 2 bleu-ciel= albas-tru-deschis, exân, şarăriu. blid s.n. 1 (gosp.) strachină, căţân, taier, teică1. I-a pus în faţă un blid cu mâncare. 2 (la roata morii de apă) căuş, ciutură, cupă1, facău. în blid cade apa. blidar s.n., s.m. 1 s.n. uiegar. Vasele de bucătărie se pun pe blidar. 2 s.m. fig. (fam.; peior.) v. Adulator. Linguşitor. Periuţă, blinda vb. I. tr. (milit.; compl. indică nave) a cuirasa. Vasul a fost blindat. blindaj s.n. (milit.) cuirasă. Blindajul este o armătură din plăci de oţel special, cu care se blindează navele de război. blindărâş s. n (gosp.) blindărel. blindărel s.n. (gosp.) blindărâş. blister s.n. (farm.) folie2. Şi-a cumpărat un blister de paracetamol. bliţ s.n. (fotogr.) flash, fulger electronic, lampă-fulger. Avea la aparatul de fotografiat un bliţ puternic. bloboji'vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. încotoşmăna. înfofoli. bloc1 s.n. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) masă2. Face afaceri cu blocuri de marmură. 2 (geomorf) bloc de gheaţă = aisberg, gheţar plutitor, munte de gheaţă. Vasul Titanic a eşuat ciocnindu-se de un bloc de gheaţă. 3 (geol.) bloc eratic = stâncă eratică, rocă eratică (v. rocă1), <înv.> piatră eratică. Blocul eratic este transportat de gheţari în regiuni diferite ca structură geologică. 4 (polit., milit.) alianţă, coaliţie, <înv.> legământ, legătură, sfat. De obicei, înaintea alegerilor, se fac blocuri între partide. bloc2 s.n. (constr.) blochaus. în centrul oraşului s-a construit un bloc cu 15 etaje. bloc3 s.n. (polit., econ.; înv.) v. Blocadă, bloca vb. IV. 11 tr. (compl. indică intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) a astupa, a bara, a închide, a obstacula, a cuprinde, a obstrua. A blocat intrarea în beci. Nămeţii au blocat drumul. 2 refl., tr. (tehn.; sub. sau compl. indică piese de motoare, dispozitive mecanice, motoare etc.) a (se) gripa, a (se) înţepeni. Motorul maşinii s-a blocat. Rugina a blocat cablurile frânelor. II refl. fig. (despre oameni) a se inhiba. De emoţie, s-a blocat şi nu a mai putut răspunde la nicio întrebare a profesorului. blocadă 1180 blocadă s.f. 1 (pol, econ.) <înv.> bloc3. Acest stat a fost supus unei blocade economice. 2 (milit.) asalt, asediere, asediu, împresurare, încercuire, înconjurare, învăluire, <înv.> împresurătură, înconjurătură, ocol, ocolire, poliorchie, obsidiune. Blocada oraşului a durat trei luni. blocare s.f. barare, închidere. Nămeţii au provocat blocarea şoselei. blocat, -ă adj. (despre intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) astupat2, barat, închis. Din cauza drumului blocat s-a perturbat circulaţia. blochaus s.n. (constr.) bloc2, blockflote ['bloicflcEte] s.n. (muz.) flaut drept. blocnotes s.n. notes. Şi-a cumpărat un blocnotes pentru însemnările zilnice. blocstărt s.n. (sport) startbloc. Blocstartul este un aparat folosit de alergătorii de viteză pentru plecări. blodogori vb. IV. tr. (pop.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura, blog s.n. (inform.) weblog. Poate citi fragmente din viitorul roman al autorului pe blogul acestuia. blonci s.n. (reg.) v. Legătură. Nod. blond, blândă adj. (despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) bălai, bălan, blondin, galben, <înv. şi pop.> gălbeneţ, albeţ, codalb, codălbel, codălbiu, gălbior, gălbiu, gălbui, <înv. şi reg.> plăviţ, băl, mieriu2, plăvai, plăvan, plăvâi, plăviu, smolit, şergaci. Are părul blond. Fetiţa vecinilor este blondă. blondin, -ă adj. (despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) bălai, bălan, blond, galben, <înv. şi pop.> gălbeneţ, albeţ, codalb, codălbel, codălbiu, gălbior, gălbiu, gălbui, <înv. şi reg.> plăviţ, băl, mieriu2, plăvai, plăvan, plăvâi, plăviu, smolit, şergaci. blow-up ['blau,ap] s.n. (fotogr.) fotografie mărită. bluejeans [blu'c^inz sau 'bludjins] s.m. pl. jeans. Şi-a cumpărat o pereche de bluejeanşi. bluetă s.f. (muz.) bagatelă. Blueta este o piesă muzicală instrumentală de scurtă durată, facilă, variată ca expresie şi formă. bluff [blaf] s.n. înşelăciune, înşelătorie, păcăleală, vrajă, vrăjeală. cacealma, pârleală. Mult aşteptatul spectacol a fost un bluff. blură vb. I. tr. (compl. indică chipuri, imagini, fotografii etc.) a estompa, a întuneca, a masca, a obscura. Pe imaginea de la televizor faţa copilului era blurată. blurăj s.n. estompare, întunecare, mascare, obscurare. Pentru protecţia unei anumite persoane care apare într-o imagine la televizor se recurge la blurajul chipului acesteia. blurăt, -ă adj. (despre chipuri, imagini, fotografii etc.) estompat, întunecat, mascat, obscurat. Persoana cu faţa blurată din imaginea de la televizor este fiica unei cunoscute vedete. bluză s.f. leancă1. îi plac bluzele cu mânecile scurte. bluziţă s.f. bluzuliţă. I-a cumpărat fetiţei o bluziţă roz. bluzuliţă s.f. bluziţă. boa s.m. (zool.) Boa constrictor, şarpe-auriu, şarpe uriaş. boabă s.f. 1 (bot.) bob1, grăunte, sămânţă, boambă,boană, fir. înainte de a pune grâul la fiert, a ales cu grijă boabele. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) bob1, picătură, strop. Boabele de rouă strălucesc multicolor în lumina soarelui. 3 (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). 4 (art.; bot.; reg.) boaba-vulpiiv. Dalac (Paris quadrifolia). 5 (bot.; înv.) v. Bacă. 6 (jar.; în limbajul studenţilor) v. Restanţă. 7 (sport; în j. cu mingea; arg.) v. Gol1. 8 (la pl. boabe; fin.; arg.)v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). boăcă s.f. 1 (bot.) v. Nap (Brassica napus esculenta). 2 (bot.) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). 3 (anat.) v. Cap. boăctăr s.m. 1 (ferov.; înv. şi reg.) v. Cantonier. 2 (înv.) v. Gardian. Gardian public. Sergent. Sergent de stradă. Sergent de noapte. 3 (milit.; înv.) v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe, boăghe s.f. (reg.) 1 (omit.) v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo). 2 (omit.) v. Erete. Erete-de-gă-ini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-po-rumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. boală s.f. 11 (med., med. vet.) afecţiune, maladie, rău, suferinţă, mal2, morb, <înv. şi pop.> nevoie, slăbiciune, slăbire, supărare, beteşug, călcătură, patimă, vătămare, <înv. şi reg.> neputinţă, slăbănogeală, slăbănogie, betegeală, betegie, betegire, izdat, morbiciune, păs, <înv.> lâncezime, lângoare, morbiciune, pătimire, slăbănogire, zaiflâc. îl mistuia o boală pulmonară. 2 (med.) boală cardiacă ischemică = cardiopatie ischemică. Boala cardiacă ischemică este cauzată de un dezechilibru între aportul sangvin coronarian şi necesităţile de oxigen ale miocardului; (med.; med vet.) boală de piept=ftizie, piept, plămâni (v. plămân), tebece, tuberculoză pulmonară, baciloză, pulmonie, oftică, atac, beteşug uscat, boală câinească, boală seacă, boală uscată, hârtică, socote, uscătură, <înv.> plămânie. Astăzi, boala de piept poate fi tratată cu rezultate foarte bune; boală endemică - endemie. O boală edemică izbucneşte într-o regiune geografică dată, din cauze locale, având manifestare fie constantă, fie în perioade determinate; boală ereditară = eredopatie, genopatie. Boala ereditară se dezvoltă la un individ prin acţiunea uneia sau mai multor gene mutante din patrimoniul genetic al unuia dintre părinţi; (med.) boală veneriană = boală venerică = boală lumească, boală secretă, patimă lumească, toapesc, <înv.> morb lumesc; (art.) boala Heberden = angină pectorală, stenocardie, angină de piept, <înv.> coracă. în boala Heberden bolnavii acuză dureri constrictive la nivelul regiunii precordiale, însoţite de angoasă şi de senzaţia de moarte iminentă; boala lui Addison = diabet bronzat. Boala lui Addison este o boală endocrină; boala lui Basedow = basedow, guşă exoftalmică. Boala lui Basedow se manifestă prin creşterea în volum a glandei tiroide; boala lui Parkinson = paralizie agitantă, parkinson. Boala lui Parkinson este o boală degenerativă a sistemului nervos central caracterizată prin rigiditate musculară, prin tremurături ale extremităţilor şi prin încetinirea mişcărilor voluntare; boala lui Pierre Mărie fi Marinescu = acromegalie. Boala lui Pierre Mărie şi Marinescu se manifestă prin dezvoltarea exagerată a corpului şi a membrelor; boala somnului = encefalită letargică, hipnopatie, tripanosomiază, tripa-nosomiază africană, nonă. Boala somnului este provocată de un virus transmis de musca-ţeţe şi caracterizată printr-un somn greu; (rar) boală franţuzească = boală nemţească = boală specifică v. Lues. Sifilis; boală italienească v. Blenoragie. Gonoree. Uretrită gonococică; (med., med. vet.; pop.) boală de apă v. Ciroză hidrică. Hidropizie. Hidrops; boală de racv. Cancer. Neoforma-ţie. Neoplasm. Neoplazie. Tumoare malignă; boală de zahăr v. Diabet; (med.; pop.) boală lumească = boală secretă v. Boală veneriană. Boală venerică; boală rea = (art.) boala copiilor = boala neagră v. Epilepsie; (med., med. vet.; reg.) boală de vânt v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie; (med; reg.) boală lungă = boală mare = boală rea v. Febră enterică. Febră tifoidă. Tifos1. Tifos abdominal (v. tifos1); (med., med. vet.; reg.) boală câinească = boală seacă = boală uscată v. Ftizie. Piept. Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară.; boală uscată v. Atrofie. Atrofiere; (med.; înv.) boală de lună = boală din lună = boală lunatică v. Epilepsie; boală împărătească v. Icter. Hepatită; (art.) boala sângerăturii stomacului v. Hematemoză; boala turcilor v. Ciumă. Pestă. 3 (psih.) boală de nervi = boală mintală = boală nervoasă = alienare, alienare mintală, aliena-ţie, alienaţie mintală, demenţă, nebunie, folie, insanitate, <înv. şi pop.> stropşeală, nebuneală, pierderea minţii (v. pierdere), sminteală, smintire, ţicneală, îndrăcire, luatul ielelor (v. luat1), zărgheală, dileală, <înv. şi reg.> smintă, smintenie, bolânzeală, bolânzie, preclinteală, săltea-lă, trăsneală, zăluzeală, zăluzie, zărghenie, <înv.> dezmeticire, dezmeticiune, fară-minte, ienăcire, rătăcire, scrânteală, scrânteală la cap, scrântire, eroare, căpială, căpiere, filoxeră, ţăcăneală. A fost internat cu diagnosticul de boală de nervi; boală psihogenă = psihogenie. Boala psihogenă reprezintă ansamblul tulburărilorpsiho-tice şi nevrotice determinate de factori psihogeni; (înv.) boala de lună = boală din lună = boală lunatică v. Lunatism. Noctambulism. Somnambulism. 4 (med., med. vet.) boală hidatică = echinococoză, hidatidoză, hidatio-ză. Boala hidatică se manifestă prin apariţia bobot unor chisturi pline cu un lichid transparent în plămâni sau în ficat. 5 (fiziol.; reg.) boală lumească v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. II (med. vet.) 1 (art.) boala lui Carre = jigăraie, jigodie, rapăn1, zgaibă. Boala lui Carre este o boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă în special caii, câinii şi porcii; boala papagalilor = psitacoză. Boala papagalilor este o maladie infecţioasă virotică a papagalilor, transmisibilă omului. 2 (la ovine, caprine; reg.) boală de uger v. Agalactie contagioasă. 3 (mai ales la bovine; reg.) boală de gură şi de picioare v. Febră aftoasă. III (art.) boala vitezei = beţia vitezei (v. beţie), mania vitezei (v. manie), vitezomanie. Boala vitezei este preferinţa pentru viteză excesivă. IV1 (pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fii7) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 2 (fam.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 3 (fam.) v. Nărav. Pasiune. Patimă. Viciu. 4 fig. (fam.) Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală^Toană1. boălcă s.f. (gosp.; reg.) v. Ulcea. Ulcică, boâmbă s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Boabă. Bob1. Grăunte. Sămânţă. 2 (bot.) v. Cartof (Solanum tuberosum). 3 v. Bilă2 boână s.f. (bot.; reg.) v. Boabă. Bob1. Grăunte. Sămânţă. boâncă s.f. (reg.) 1 (zool.) v. Babană (v. baban). 2 v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. 3 (la pl. boance; bot.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). boânghen, -ghină s.m., s.f. (reg.; peior.) v. Maghiar. Ungur. Unguroaică, boânză s.f. (entom.; reg.) 1 v. Musca-hoi-turilor (v. muscă). Muscă-albastră. Mus-că-de-came. Muscă-mare (Calliphora vomi-toria). 2 v. Streche. Strechea-vitelor (v. streche) (Hypoderma bovis). boârcă s.f. (iht.) 1 Rhodeus sericeus; boarţă, behliţă, latiţă, lătană, lătancă, lăteană, ocheană-săracă (v. ochean2), peşte-de-arin, plăticuţă, pletişoară, plutică, roşioară (v. roşior), şfei. 2 (reg.) v. Zglăvoc (Cottus gobio). board [bord] s.n. (engl.) 1 (milit.) v. Comandă. Conducere. Şefie. 2 v. Comisie. Comitet, boare s.f. 11 adiere, briză, pală1, suflare, suflu, undă, scutur, oloreală, reve-neală, abur, aburire, abureală, răsuflet, aburel. Boarea vântului abia se simţea. 2 (meteor.) adiere, zefir, aură. Boarea răcoroasă dinspre mare se resimte spre seară. 3 (meteor.; înv.) v. Vifor. Viforniţă. Viscol. Viscoleall II aromă, balsam, mireasmă, miros, parfum, esenţă, mirodenie, reveneală, miroznă, odoreală, şmag, <înv.> miroseală, mirosire, odor3, olm, unsoare. îl ameţeşte boarea crinilor din grădină. boârfă s.f. (pop. şi fam.) 1 (lapl. boarfe) bulendre (v. buleandră), calabalâc, catrafuse, troace (v. troacă), ţoale (v. ţol), bodroanţe, canatlâcuri, cioveie (v. ciovei), dănănaie, hontroape, hozate, târnomate (v. tâmomată), tiliuţe, trancanale (v. trancana), trancote (v. trancotă), trantabuşuri, trantave-ie, trânte, troscobârţe, ţanghile, ţolinci, ţoloabe (v. ţoloabă), ţulendre. Şi-a strâns repede boarfele într-o geantă şi aplecat. 2 fig. (deprec.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). boârnă s.f. (entom.; reg.) v. Musca-hoiturilor (v. muscă). Muscă-albastră. Muscă-de-came. Muscă-mare (Calliphora vomitoria). boarfă s.f. (iht.) Rhodeus sericeus; boarcă, behliţă, latiţă, lătană, lătancă, lăteană, ocheană-săracă (v. ochean2), peşte-de-arin, plăticuţă, pletişoară, plutică, roşioară (v. roşior), şfei. boâscă s.f. (vit.; reg.) v. Tescovină, boaseri'e s.f. (constr.) lambriu. Şi-a pus pe hol boaserie din stejar. boâşă s.f. (reg.) 1 (anat.) v. Testicul. 2 (art., la pl; bot.) boaşele-popii v. a Curcubeţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis); b Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). boâţă s.f. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a face’) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. bob1 s.m. I (bot.) 1 boabă, grăunte, sămânţă, boambă,boană, fir. 2 bob-de-ţa-rină = a Lathyrus sylvester; holburică, limba-gâştei (v. limbă), linte, linte-de-praturi, linte-sălbatică, lintea-pratului (v. linte), măzăriche, scrântiţă, ungecăi; b Lathyrus platyphyllos; latir, linte-albă, măzăriche. 3 (înv.) v. Baci I11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) boabă, picătură, strop. Bobii de rouă strălucesc multicolor în lumina soarelui. 2 fig. (urmat de determ. introduse prin prep. ,,deyr) dram, fărâmă, fir, grăunte, pic1, picătură, sămânţă, sâmbure, scânteie, strop. Nu are niciun bob de mulţumire. bob2 s.n. (sport) bobsleigh. Bobul se practică pe pante special amenajate. bdbă s.f. (înv.) v. Bunică. Mamă-mare. bobâlcă s.f. (bot.; reg.)v. Cartof (Solanum tuberosum). bobâlnic s.m. (bot.; reg.) v. Cardama. Cardama-de-izvoare. Creson. Năsturel (Nas-turtium officinale). bobârnâc s.n. 1 <înv. şi reg.> sfârlă, ţumburuş. I-a dat un bobârnac în frunte. 2 fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Bobârnacele pamfletarului nu iartă pe nimeni. bobi vb. IV. intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; pop. şi fam.; despre oameni; de obicei cu determ. calitative) v. Nimeri, bobi'că s.f. (gosp.; reg.) v. Ulcea. Ulcică. bobinâj s.n. (fiz., tehn.) bobinare. Prin bobinaj se înfăşoară un cablu în jurul unui mosor. bobinăre s.f. (fiz., tehn.) bobinaj. bobină vb. I. tr. (fam.; peior.; despre animale sau oameni; compl. indică alimente, mâncăruri) v. înfuleca. bobină s.f. 1 mosor, macara. A cumpărat mai multe bobine de aţă. 2 (fiz.; şi bobină de seif) seif. Bobina de seif este folosită în telegrafia fără fir. 3 (fiz.) bobină cu reactanţă = reactor. Bobina cu reactanţă este folosită ca sistem fizic care prezintă, în principiu, reactanţă într-un circuit electric. bobiţă s.f. I picăţea, puchiţea (v. pu-chiţel), pui1, brobinţă. Şi-a cumpărat pentru o rochie un material cu bobiţe verzi. II (bot.) 1 (reg.) v. Dalac (Paris quadrifolia). 2 (reg.) v. Vuitoare (v. vuitor) (Empetrum nigrum). 3 (la pl. bobiţe; reg.) v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum nigrum). 4 (înv.) v. Bacă. bobiţii s.m. (bot.; reg.) v. Lemnul-bobului (v. lemn). Salcâm-galben (Cytisus nigricans). bobletic, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; pop. şi fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. bobleţ, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. boboănă s.f. (reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie, boboăşă s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). boboc s.m. 11 (bot.) bulbuc, mugur, pup2. Trandafirii din grădină au mulţi boboci. 2 (omit.) răţişoară, răţuşcă, răţică, răţucă, răţuică, răţuşoară, răţuţă. Bobocii de raţă înoată pe lac. II fig. 1 (milit.) recrut. Bobocii au ieşit la instrucţie. 2 (fam.) v. Debutant. începător. Neofit. Novice, boboloş s.n. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. bobonăt, -ă adj .(reg.; despre obiecte, părţi de obiecte etc.) v. Gogonat, bobom vb. IV. tr. (în credinţe şi superstiţii; reg.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ> introduse prin prep. „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji, boboreă s.f. (bot.; reg.) v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). bobomic s.m. (bot.) 1 Veronica beccabunga; şopârliţă, priboi, pribolnic, răzăţăl, veronică. 2 Veronica prostrata; şopârliţă, ventricea, ventrilică, veronică. boboş s.m. (anat.; reg.) 1 v. Bulbul ochiului (v. bulb). Glob ocular. Globul ochiului (v. glob). 2 v. Papilă. boboşă vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla, boboşăre s.f. (reg.) v. Bulbucare. Mărire. Umflare. boboşăt -ă adj. (reg.; despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare1. Mărit3. Umflat, bobot s.n. (pop.) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. bobotaie bobotâie s.f. (pop.) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. bobotează s.f. 1 (relig. creştină; Bobotează; nm. pr.) <înv. şi pop.> Apă-Botează, Arătarea Domnului (v. arătare), Iordan, <înv.> Blagoiavlenie, Epifanie. De obicei, la Bobotează este ger mare. 2 fig. (fam.; adesea constr. cu vb. „a face”) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. boboti vb. IV. (reg.) 11 refl. (med., med. vet.; despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) v. Congestiona. Inflama. Irita. 2 refl. (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe etc.) v. Inflama. Tumefia. Umfla. 3 refl. (med., med. vet.; despre răni) v. Infecta. 4 intr. (despre ape, râuri etc.) v. Creşte. Mări. Ridica. Umfla. II refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică oameni) v. Aprinde, înălbăstri. încălzi. înfierbânta. înfuria. învineţi. învrăjbi. Mânia. boboti're s.f. (med, med. vet.; reg.) 1 v. Con-gestionare. Flegmazie. Flogoză. Inflamare. Inflamaţie. Intumescenţă. Iritare. Umflare. 2 v. Inflamare. Inflamaţie. Tumefacţie. Tume-fiere. Turgescenţă. Turgor. Umflare, bobotit, -ă adj. (med., med. vet.; reg.) 1 (despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) v. Congestionat. Inflamat. Iritat. 2 (despre ţesuturi, organe etc.) v. Inflamat. Intumescent. Tumefiat. Tumescent. Tumid. Turgescent. Turgid. Umflat, bobric s.m. (anat.; reg.) v. Rinichi, bobsleigh ['bobslei] s.n. (sport) bob2, bobulâţ s.n. (bot.) bobuşor. Spre capăt, strugurii au bobuleţe verzi. bobuşor s.n. (bot.) 1 bobuleţ. 2 (reg.) v. Măzăriche (Vicia lathyroides). 3 (reg.) v. Oreşniţă (Lathyrus tuberosus). 4 (reg.) v. Lintea-pratului (v. linte) (Lathyrus praten-sis). boc interj, (de obicei repet.) poc! Boc! Boc! se aude în uşă. bocânc s.m. gheată, papuc, caracatâr, sabot, şalupă. Şi-a cumpărat bocanci speciali pentru a urca pe munte. bocăneâlă s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) bătaie, bocăni-re, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, ticăitură, bătătură, tocănire, tocănit. L-a trezit o bocă-neală puternică în uşă. 2 bocănit, bocănitură, bontăneală, bontănitură. Bocăneala tocurilor pe asfalt e supărătoare. bocăni vb. IV. intr. 1 (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) a bate, a ciocăni, <înv. şi reg.> a suna, a bontăni, a orăpăi, a pocăi2, a toca, a tocăi, a tocăni. Cineva bocăneşte la uşă. 2 (despre oameni şi unele animale) a tropăi, a tropoti, a zdupăi, a dupăi, a tupăi, a tupăni, a zăpăi, a zdupăni, a zupăi. Copiii bocănesc prin casă. bocănire s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) bătaie, bocă-neală, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, ticăitură, bătătură, tocănire, tocănit. bocănit s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) bătaie, bocă-neală, bocănire, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, ticăitură, bătătură, tocănire, tocănit. 2 bocăneâlă, bocănitură, bontăneală, bontănitură. bocănitoăre s.f. (omit.; reg.) 1 v. Ciocăni-toare. Ghionoaie (Picus şi Drycopus). 2 v. Scor-ţar. Scorţar-comun. Scoi^ar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). bocănitură s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la7) bătaie, bocă-neală, bocănire, bocănit, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, ticăitură, bătătură, tocănire, tocănit. 2 bocăneâlă, bocănit, bontăneală, bontănitură. boccaccesc, -ă adj. fig. (livr.; mai ales despre manifestările, viaţa oamenilor) v. Bizantin. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Delic-vescent. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Dezordonat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Pierdut. Putred. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. Viermănos. boccea s.f. (pop.) v. Legătură. Pungă. Săculeţ. Săculeţ de mână. bocceagiu s.m. (înv.) <înv.> coropcar, marchitan, marfagiu, mărunţişar, mărunţuşar, tolbaş, trămătar. Bocceagiul era un negustor de mărunţişuri. boccealâ'c s.n. (înv.) v. Legătură. Pungă. Săculeţ. Săculeţ de mână. bocceluţă s.f. (pop.) v. Legăturică, bocciu, -ie adj., s.m., s.f. I (pop. şi fam.) 1 adj. (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2.2 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ7) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. II s.m. (înv.) 1 (în abatoare) v. Parlagiu. 2 v. Vidanjor, boceâlă s.f. ah, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plân-geoşie, vâierătură, scâncitură. S-a săturat de bocelile bătrânei. bocet s.n. 1 plângere, tânguială, tânguire, jalet, jelanie, <înv.> jalovanie. Bocetul părinţilor la înmormântarea fiului se auzea în tot cimitirul. 2 (lit.) cântec de jale. Bocetul face parte din ritualul înmormântării. boci vb. IV. 1 tr., intr. a jeli, a jelui, a plânge, a tângui, <înv. şi reg.> a petrece, a văita. Mereu îşi boceşte fiul mort. 2 refl. (despre oameni) a se căina, a se jeli, a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, a se văita, <înv. şi pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mişeii, a se neferici, <înv. şi reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a glăsi, a se glăsui, a hlipi, a se tăvăli, a scheuna. Toată ziua se boceşte că viaţa îi este plină de greutăţi. 3 intr. fig. (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, a suna, a urla, a vui, a chioti, a chiui, a clocoti, a fierbe, a hohoti, a pârâi. Valea boceşte de glasuri şi strigăte. bocioăcă s.f. (bot.; reg.) v. Capsulă. Măciulie, bocire s.f. 1 ah, boceală, bocit1, căinare, jelire, jelit1 jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie,văierătură, scâncitură. 2 jelire, jeluire, plângere, plâns1, jeluială, <înv.> lugire. Bocirea văduvei a impresionat pe toţi cei prezenţi la înmormântare. bocit1 s.n. ah, boceală, bocire, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire* obidire, plân-geoşie, văierătură, scâncitură. bocit2, -ă adj. (despre oameni) jelit2, jeluit, plâns2, tânguit2, cântat2. Mortul bocit este tatăl ei. bocitoâre s.f. jeluitoare (v. jeluitor), plângătoare (v. plângător), voceratrice. A adus la mort două bocitoare. bociuhe s.f. (bot.; reg.) v. Capsulă. Măciulie, bocşă s.f. (reg.) v. Cărbunărie. bocşer s.m. (reg.) v. Cărbunar. bodârlâu1 s.m. (omit.) 1 Podiceps cristatus; corcodel1, cufundar, scufundaci, scufundar, fundac, nir, niroc. 2 Gavia arctica; cufundac, cufundar, cufundar-mare, corcodel-mare, corlă, fimdac-mare, lisarcă, lişiţă1, lişiţă-roşiatică (v. lişiţă1), pescăriţă, scufundaci. bodârlâu2 s.n. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, bodicăi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. »în”, „prin”) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, bodogăneală s.f. 1 bâiguiâlă, bâiguire, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolbo-rosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire,bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. Bodogăneala bătrânului este de neînţeles. 2 cicăleală, cicălire, cicălit, dăscăleală, sâcâială, 183 | dăscălitură, câră1, caterincă, morocăneală, socreală, şon-droleală, <înv.; iron.> letopiseţ, pisălogeală, descântec, pisăgeală, ţăcăneală. Nu mai suport bodogăneala ta! bodogăni vb. IV. tr. 1 (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a murmura, a boscorodi, a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colobuţi, a dicăi, a îmbălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a ţivli, a molfăi, a zbârnâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. Bodogăneşte ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce bodogăneşte copilul. 2 (compl. indică oameni) a bombăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, a boscorodi, a dondăni, a prociti, a sucăli, a tolocăni, a socri, a cihăi, a cincăi, a ciocmăni, a hui, a morcoti, a morocăni, a moronci, a şondroli, a tolontăi, a turui, a ţăcăli, a ţuhăi, a cârâi, a ciocăni, a pisa, a pisălogi, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată ziua îşi bodogăneşte soţul. 3 (fam.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, bodogănire s.f. bâiguiâlă, bâiguire, bodogăneală, bodogănit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. bodogănit s.n. bâiguiâlă, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. bodolăn s.n. (anat.; reg.) v. Ciolan. Os. bodroănţe s.f. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). bâdyguard ['bodigard sau 'badigard] s.m. gardă de corp, gardă personală, guard, pază de corp, gorilă. Politicianul este totdeauna însoţit de un bodyguard. boftă s.f. (bot.; reg.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). bogat, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. avut2, înstărit, situat, bănos, chiabur, cuprins2, găzdac, găzduţ, taxidit, <înv.> paralâu, barosan, baştan, păduchios. Este un bărbat bogat. Adesea, bogaţii îi ajută pe săraci. 2 adj. (despre oameni) ajuns, îmbogăţit, înavuţit, înstărit, chivernisit, pricopsit, căpătuit, încăpuit, stăruit, plinuţ. Prin speculaţii la bursă a devenit un om bogat. II adj. 1 (despre recoltă, producţie etc.) abundent, bun, îmbelşugat, îndestulat, mare1, mănos, mult, opulent, exuberant, profuz, <înv. şi reg.> belşugos, spornic, biu, <înv.> săţios1, zdravăn. Anul acesta recoltele au fost bogate. 2 (despre pământ, terenuri) fecund, fertil, gras, mănos, productiv, roditor, rodnic, uberos, untos, prolific, <înv.> buiac, producător, rodit, rodos, spornic, darnic, generos. Producţia de legume a fost foarte bună pentru că pământul este bogat. 3 (despre regiuni, localităţi etc.) prosper. în jurul Sibiului sunt multe sate bogate. 4 (mai ales despre mese, ospeţe) abundent, copios, îmbelşugat, îndestulat, opulent, <înv.> îndesat, generos, princiar, regal2, regesc, zdravăn, domnesc. Au avut o cină bogată. 5 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) fastuos, grandios, luxos, magnific, mare1, pompos, somptuos, splendid, <înv.> pohfălos, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucios, strălucind. Reşedinţa regală este bogată. 6 (despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) luxos, preţios, scump, fiţos, <înv.> luxurios, princiar, luminos, luciu2, luminat2. A purtat o toaletă bogată la recepţie. 7 (despre veşminte) larg. Canadiana îi este prea bogată. 8 (despre flori sau, p. ext., despre unele plante) bătut2, înfoiat, învoit, rotat, revărsat2, umplut2. I-a adus un buchet de liliac bogat. 9 (despre păr, barbă, mustăţi) des, îmbelşugat, învoit, plin, pletos. Fata are părul bogat, împletit în cozi. 10 (despre un ansamblu, un tot, un grup) deosebit, diferenţiat, diferit, divers, felurit, multiplu, neunitar, variat, variu, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> despărţit2, înfelurit. Expoziţia cuprinde o colecţie bogată de tablouri. 11 (despre existenţă, condiţii materiale etc.) îmbelşugat, îndestulat, opulent, răsfăţat2. Duce un trai bogat, cu tot ce îşi doreşte. 12 (în opoz. cu „puţin) înv.; despre fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Destul. Mult. Numeros. III adj. 1 (despre noţiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) amplu, cuprinzător, extins, larg, lax, întins2, spaţial. Romanul are o structură bogată. Are o perspectivă bogată asupra acestui proiect. 2 (despre imaginaţie, idei etc.) fecund. Regizorul a avut întotdeauna o imaginaţie bogată. 3 fig. (despre intelectul, experienţa, sentimentele etc. oamenilor sau despre rezultate ale activităţii lor) mare1, întins2, vast2. Se remarca printr-o memorie bogată. Este foarte bun în domeniu, pentru că are o bogată experienţă. bogătăn, -ă s.m., s.f. (pop. şi fam.; deprec.) v. Bogătaş. bogătaş, -ă s.m., s.f. bogătan, boltăgiu, dolfan, găzdan, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfă, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destulare, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. corn), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbelşugării (v. corn), sac. La începutul verii este bogăţie de legume în pieţe. 2 belşug, bunăstare, prosperitate, noroc, pricopseală, duium, prindoare, <înv.> buiecitură, norocire, salut2, scumpete, scumpie2, spor, cornul abundenţei (v. corn), înflorire, larg, bumbac, mătase, osânză, cornul îmbelşugării (v. corn). După o perioadă lungă de criză economică, încep să apară primele semne de bogăţie. 3 fast1, lux, pompă2, splendoare, strălucire. Se simţea copleşită de bogăţia dineului. I11 avere, avut1, avuţie, bun, mijloace (v. mijloc), situaţie, stare, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, strânsă (v. strâns2), caşcaval, <înv. şi reg.> bogătate, prilej, prindere, apucătură, blagă, găzdăcie, găzdăşag, găzdăşie, iosag, prinsoare, stat3, <înv.> bucate (v. bucată), economie, perilavi, periusie, strânsoare, vistier2, pecunie, aur, cheag, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva bogăţie pentru a face şi acţiuni caritabile. 2 (mai ales lapl. bogăţii) comoară, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, <înv.> vistier2. în muzeu sunt numeroase bogăţii din vechime. III amploare, întindere, vastitate. Bogăţia şi profunzimea cunoştinţelor dobândite în tinereţe l-au ajutat toată viaţa. bogdăn1 s.m. (reg.) v. Copil1. bogdăn2s.m. (înv.) v. Moldovean, bogdaproste interj, (pop. şi fam.) v. Mersi! Mulţumesc! bogdănesc, -eăscă adj. (înv.) v. Moldovean. Moldovenesc. boghet, -ă adj. (pop. şi fam.) 1 (despre păsări) v. Moţat. 2 fig. (despre oameni) v. Moţat, boglăr s.m. (bot.) 1 Ranunculus sceleratus; broschiţă, rănunchioară, rărunchi2, rânzişoară. 2 (reg.) v. Gălbenele (v. gălbenea) (Ranunculus polyanthemos). 3 (reg.) v. Picio-rul-cocoşului (v. picior) (Ranunculuspedatus). 4 (reg.) v. Gălbenele-de-munte (v. gălbenea) (Ranunculus carpaticus). Bogorodniţa s.f. art. (relig. creştină; înv.; nm. pr.) v. Fecioara Maria (v. fecioară). împărăteasa (v. împărăteasă). Madona (v. madonă). Maica Domnului (v. maică). Născătoare de Dumnezeu (v. născător). Născătoarea (v. născător). Născătoarea Domnului (v. născător). Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător). Preacurata (v. preacurat). Prealuminata (v. prealuminat). Preanevinovata. Preasfânta (v. preasfânt). Precista. Sfânta Fecioară (v. sfânt). bogoslov bogoslov s.m. (relig.; înv.) v. Teolog, bogoslovi vb. IV. tr. (relig.; înv.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi, bogoslovi'e s.f. (relig.; înv.) v. Teologie, bogză s.f. (omit.; înv. şi reg.) v. Bufniţă. Buhă (Bufo bufo). bohoci s.m. (entom.) Mamestra brassicae; buhă-de-curechi, suflet. boi1 s.m. (bot.; reg.) v. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana). boi2 s.n. (înv. şi pop.) 1 v. Aer1. Aspect. Chip. Expresie. Faţă. Figură. Fizionomie. înfaţişare. Mină2. Obraz. 2 (de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) v. Făptură. înălţime. Statură. Talie. boP vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „în", care arată culoarea) v. Colora. Vopsi. 2 refl., tr. (peior.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia. 3 tr. fig. (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa, boia s.f. 1 (ind. alim.) faină de ardei, papricaş, paprică, piparcă, piper, piper-roşu. Obişnuieşte să pună în mâncare boia de ardei. 2 (pop. şi fam.) v. Culoare. Vopsea. 3 (cosmet.; pop. şi fam.; peior.) v. Fard. boiâlă s.f. (pop. şi fam.) 11 v. Colorare. Colorat1. Vopsire. Vopsit1.2 (peior.) v. Fardare. Fardat1. Machiaj. Machiat1. Machiere. II (concr.) 1 v. Culoare. Vopsea. 2 (cosmet.; peior.) v. Fard. boiangerie s.f. vopsitorie, vopselărie1. A dus pardesiul la boiangerie pentru a-l vopsi în verde. boiangiu s.m. vopsitor, farbar, vopselar. Boiangiul îşi face meseria bine. boicot s.n. boicotare. S-a încercat boicotul alegerilor. boicotare s.f. boicot, boicuş s.m. (omit.) Aegithalus pendulinus; auşel, auşel-rusesc, piţigoi-pungaş. boiengioâie s.f. (bot.; reg.) v. Drob2. Drobu-şor (Isatis tinctoria). boier s.m. 1 (în societatea feudală românească) aristocrat, nobil, moţpan, ciocloavă, cioclovină, <înv.> domn, domnariu. Bunicii ei au fost boieri de viţă aleasă. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) boier divanit = divanit, <înv.> divanist. Boierul divanit era boierul care făcea parte din Divanul domnesc. 3 (art.; pop.; eufem.) boierul lumii v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, boierâtic, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. boierea sas.f. (în societatea feudală românească; inv.) v. Boieroaică, boieresc, -eâscă adj., s.n. 1 adj. <înv. şi pop.> coconesc. A fost vătaf pe un domeniu boieresc. 2 s.n. (în Ev. Med., în Mold.) clacă, robotă. Boierescul era o formă caracteristică a rentei feudale, constând în munca gratuită pe care ţăranul era obligat să o presteze în folosul stăpânului moşiei, un număr de zile pe an. boiereşte adv. (modal) domneşte. Trăieşte boiereşte. boieret s.n. (în societatea feudală românească; rar) v. Aristocraţie. Boiejime. Nobilime. Protipendadă. boieri vb. IV. tr. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; compl. indică oameni) <înv.> a căftăni. Domnitorii au boierit mulţi răzeşi. boierie s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> arhonie, căftănie. Mulţi răzeşi au obţinut rangul de boierie. boierime s.f. (în societatea feudală românească) aristocraţie, nobilime, protipendadă, aristocraţime, boieret, <înv. şi pop.; eufem.> albăstrime, domnet, domnăret, domnărit, <înv.> domnime, neamuri (v. neam), evghenie. Cei mai mulţi reprezentanţi ai boierimii româneşti au studiat în străinătate. boieriţă s.f. (în societatea feudală românească; pop.) v. Boieroaică, boieroâică s.f. (în societatea feudală românească) boieriţă, boieroaie, <înv. şi reg.> paniţă, moţpancă, <înv.> boiereasă, jupâneasă. Locuiau în casa unei boieroaice. boieroâie s.f. (în societatea feudală românească; pop.) v. Boieroaică, boierds, -oâsă adj. (despre oameni) capricios, fandosit, mofturos, năzuros, pretenţios, boierâtic, fasolit, izmenit, fiţos, tonatic, belaliu, domnăreţ, farfasit, melicos, năsfiros, năturos, ninerat, toncos, tonos, <înv.> domneţ, domnos. Se temea ca nu cumva fata, boieroasă cum era, să refuze propunerea. boinic s.m. (milit.; înv.) 1 (în Antic, romană) v. Arenar. Gladiator. 2 v. Luptător. Războinic, boi're s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Colorare. Colorat1. Vopsire. Vopsit1.2 (peior.) v. Fardare. Fardat1. Machiaj. Machiat1. Machiere. boişte s.f. 1 (biol, iht.) bătaie, toană2. Boiştea morunilor se face în Dunăre. 2 (iht.; reg.) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). boişteân s.m. (iht.) Phoxinus phoxinus; boişte, borfete, crai, crăieş, crăiete, crăieţ, linear, murgoci, murgoi, peşte-crăiesc, peşte-de-bătaie, peşte-de-bătălie, peşte-le-doamnei (v. peşte), roşioară (v. roşior), roşiuţă (v. roşiuţ), scrofiţă, sular, verdete, verzişor, vrai. bort1 s.n. (pop. şi fam.) 1 v. Colorare. Colorat1. Vopsire. Vopsit1.2 (peior.) v. Fardare. Fardat1. Machiaj. Machiat1. Machiere. boit2 s.n. (reg.) v. Canaf. Ciucure. boit3, -ă adj. (pop. şi fam.) 1 (despre obiecte, materiale etc.) v. Colorat2. Vopsit2.2 (peior.; mai ales despre femei sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) v. Fardat2. Machiat2, bojdei s.n. (reg.) v. Leasă, bojdeucă s.f. (constr.; pop.) v. Cocioabă, bojoc s.n. (anat.; pop.) v. Plămân. Pulmon. bojogâr s.m. (reg.) v. Hoţ. Pungaş. bojogări vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte, bani, materiale etc.) v. Fura. Pungăşi. bojogărie s.f. (reg.) v. Furat1. Furt. Hoţie, Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, bojoţel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (Helleborus purpurescens). 2 v. Spânz. Spânz-puturos (Helleborus odora-tus). 3 v. Spânz (Helleborus dumetorum). bol s.n. 1 (culin.) boţ, bulz, cocoloş, ciuciulete, golomoz, dodoc, gălătuc, gălătuş, gâscă, totoloţ, urs. A dat câinelui un bol de mămăligă în care a pus brânză de oi. 2 cupă1. La cantine, supa se serveşte în boluri. bolând, -ă adj., s.m., s.f. (psih.; reg.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. bolândăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). bolânzeâlă s.f. (reg.) 1 (psih.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. 2 (bot.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). bolânzi vb. IV. refl. (psih; reg.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti, bolânzie s.f. (psih.; reg.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. bolboroseâlă s.f. 1 bâiguiâlă, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolborosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. Bolboroseala bătrânului este de neînţeles. 2 bolborosire, bolborosit1, gâlgâială, gâlgâire, gâlgâit, gâlgâituri Din beci se aude bolboroseala mustului din butoaie. bolborosi vb. IV. 1 tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a murmura, a boscorodi, a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colobuţi, a dicăi, a îmbălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a ţivli, a molfai, a zbârnâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. Bolboroseşte ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce bolboroseşte copilul. 2 intr. (despre lichide) a gâlgâi, a plescăi, a gâlgări, a turui. Mustul a început să bolborosească. bolborosire s.f. 1 bâiguiâlă, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, 185 | bolovănos lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. 2 bolboroseală, bolborosit1, gâlgâială, gâlgâire, gâlgâit, gâlgâituri bolborosit1 s.n. 1 bâiguiâlă, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolborosire, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. 2 bolboroseală, bolborosire, gâlgâială, gâlgâire, gâlgâit, gâlgâitură. bolborosit2, -ă adj. (despre cuvinte, fraze etc.) dezarticulat2, îngăimat, mormăit2, nearticulat, neclar, nedesluşit, îngălat, morfolit. Cuvinte bolborosite apăreau în vorbirea copilului când acesta era speriat. bolborositură s.f. (rar) v. Bâiguiâlă. Bâiguire. Bodogăneală. Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombăneală. Bombănit. Bombănitură. Mormăială. Mormăire. Mormăit1. Mormăitură. bolboşă vb. I. tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla, bolboşât, -ă adj. (pop.; despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare1. Mărit3. Umflat, bolbotmă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Pepene. Pepene-Roşu. Pepene-Verde (Citrullus vul-garis). 2 v. Bălărie. Buruiană. Iarbă. Ierbărie. bold1 adj. invar., s.n. (tipogr.) aldin, caractere compacte (v. caracter), compact, gras, gros, semigras, seminegru. Textul este scris cu litere bold. bold2 s.n. 11 ac cu gămălie, spelcă, bumbuşcă, gomboş, <înv.> carfiţă. A prins tivul rupt cu un bold. 2 (entom.; la albine, viespi; pop.) v. Ac. 3 (tehn.; lagrindeiul morii; reg.) v. Cep. 4 (reg.) v. Strămurare. 5 (constr.; reg.) săgeată, sulinar, suliţă, ţăruş, ţeapă, ţepuşă. Boldurile se înfig în vârful caselor ţărăneşti, pentru a fixa leaţul cel mai de sus al scheletului acoperişului. II fig. (înv.) v. Imbold. Impuls. Impulsie. Inspiraţie. îndemn. Mişcare. Mobil. Pornire. Pretext. Resort. Stimul. Stimulent. Suport. bold3 s.n. (com.; reg.) v. Magazin. Prăvălie, boldân s.n. (anat.; reg.) 1 v. Ciolan. Os. 2 v. Fluier. Fluierul piciorului (v. fluier). Tibia. 3 v. Membru inferior. Picior, boldei s.m. (zool.; reg.) v. Baset. boldi vb. IV. 1 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. 2 tr. fig. (fam.) v. Impulsiona. îmboldi. îndemna. Stimula, boldi're s.f. (pop. şi fam.) v. Bulbucare. Mărire. Umflare. boldiş adv. (modal; pop. şi fam.; în legătură cu vb. „a se uita”, „aprivi”, „a căuta>T) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strâmb, boldit, -ă adj. (pop. şi fam.; despre ochi) v. Bulbucat Exoftalmic. Mare1. Mărit3. Umflat, boldoâşă s.f. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. bolea s.m. art. (reg.) v. Baubau. boleăc, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv. boleăznă s.f. (pop.) 1 (med.; adesea urmat de determ. care indică specificul, originea etc.) v. Epidemie. Molimă. 2 (med. vet.) v. Epizootie. Molimă. boleşniţă s.f. (pop.) 1 (med.; adesea urmat de determ. care indică specificul, originea etc.) v. Epidemie. Molimă. 2 (med. vet.) v. Epizootie. Molimă. bolet s.m. (bot.) Boletus edulis; hrib, mână- tarcă, burete, copită, cozac, mitarcă, pitarcă, pitoancă. bolf s.n. (reg.) v. Bolovan. Pietroi. bdlfă s.f. (reg.) 11 (anat.) v. Amigdală. Tonsilă. 2 (med.) v. Angină difterică. Angină faringiană. Difterie. Difterie faringiană. 3 (med., med., vet.) v. Umflătură. II (în opoz. cu „concavitate”) v. Convexitate. Elevaţie. Excrescenţă. Ieşind. Ieşitură. Proeminenţă. Protuberanţă. Ridicătură. Umflătură. bolfi vb. IV. refl. (med., med. vet.; reg.) v. Inflama. Tumefia. Umfla. bolfuşoâră s.f. (med., med. vet.; reg.)v. Gâl- culiţă. Gâlcuşoară. Gâlcuţă. bolgie s.f. fig. iad, infern. Nu mai poate trăi în bolgia care este în casa lor din cauza neînţelegerilor. boli vb. IV. intr. (med., med. vet.; pop. şi fam.; despre oameni sau animale) v. Piroti. Zăcea. bolid s.m. (astron.) stea căzătoare foarte strălucitoare. Bolidul este un meteorit care cade pe Pământ. bolie s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Leziune. Plagă. Rană. boli're s.f. (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Zăcere. Zăcut1. bolişte s.f. (reg.) 1 (med.) v. Epidemie. Molimă. 2 (med. vet.) v. Epizootie. Molimă, bolmoăjă s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. bolnav, -ă adj. 11 (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; despre fiinţe) nesănătos, suferind, morbos, morbulent, <înv. şi pop.> războlit, beteag, <înv. şi reg.> neputincios, pătimaş, rău, marod, păzit2, <înv.> lânced, malad, mişel, pătimitor, răslăbit, răutăţit, sacat. Fiind bolnav, nu s-a putut duce la interviu. 2 (med.; reg.; despre oameni) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. II fig. 1 (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) alterat, impurificat, insalubru, închis, neîmprospătat, poluat, stătut2, stricat, viciat Aerul bolnav provoacă afecţiuni pulmonare. 2 (despre locuinţe, medii, spaţii etc.) insalubru, neigienic, nesănătos. Locuiesc toţi într-o casă bolnavă. bolnăvi vb. IV. refl., tr. (med., med. vet.; pop.; sub. sau compl. indică fiinţe) v. îmbolnăvi. bolnăvicios, -oâsă adj. 11 (med., med. vet.; despre fiinţe) maladiv, valetudinar, morbos, becisnic, betegos, boleac, gubav, lingav, mârcav, mârced, obidnic, plă-mânar, slăburiu, <înv.> spitălatic. Este un copil bolnăvicios. 2 (despre faţă, privire etc.) suferind, <înv.> suferitor. Este un tânăr uscăţiv, cu o figură veşnic bolnăvicioasă. Femeia are privi- rea bolnăvicioasă. II fig. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) anormal, morbid, nesănătos, patologic, maladiv. Este de o curiozitate bolnăvicioasă. Are o teamă bolnăvicioasă de microbi. 2 (despre sentimente, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) exagerat, excesiv, imens. O sufocă cu gelozia lui bolnăvicioasă. bolnicer s.m. (med.; înv.) v. Infirmier, bolnicereâsă s.f. (med.; înv.) v. Infirmieră (v. infirmier). Soră. Soră de caritate. Soră de ocrotire. bolniţă s.f. (med.; înv.) 1 v. Infirmerie. 2 <înv.> spital, spital de obşte, spital pentru săraci. Bolniţa era o instituţie filantropică în care erau îngrijţi şi trataţi bolnavii sau bătrânii săraci. bolocân, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 adj. fig. (deprec. sau peior.; despre oameni) v. Barbar. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necioplit. Necivilizat. Necizelat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Neşlefuit. Ordinar. Pădureţ. Rustic. Sălbatic. Trivial. Vulgar, bolocănos, -oâsă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Ciolănos. Osos. 2 (despre fiinţe sau despre mişcări, acţiuni etc. ale lor) v. Greoi. încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. bologeână s.f. (bot; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). bologrâf s.n. (fiz.) bolometru. Bolograful este folosit pentru determinarea intensităţii radiaţiei termice. bolohănitură s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Bolovăneală. bolometru s. n (fiz.) bolograf. bolomcă s.f. (bot.; reg.) v. Cosiţei (Sium latifolium). bolovan s.m. 11 pietroi, stei, bolf, bord, bordan, cataroi2, pietroc, stoampă. Din cauza ploilor, mulţi bolovani au căzut de pe munte pe şosea. 2 (în relig. politeiste; înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. II (bot.; reg.) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). III fig. 1 apăsare, greutate, pietroi. Bolovanul de pe suflet nu-l lasă să se bucure de nimic. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; deprec sau peior.) v. Bleg. Clăpăug. Fonf. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Redus. Redus la minte. Redus mintal. Sec. Stupid. Tont. bolovăneâlă s.f. (med., med. vet.; pop.) bolohănitură. Bolovăneala se manifestă prin întărirea sânilor la femei sau a ugerelor la vaci. bolovăm vb. IV. 11 refl. (med., med. vet.; pop.; despre sâni, ugere) v. Inflama. Umfla. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. II refl. fig. (pop.; despre nori) v. îngrămădi. Strânge, bolovămt, -ă adj. (pop.; despre drumuri, arături etc.) v. Bolovănos. Gloduros. Pietros, bolovănos, -oâsă adj. 1 (despre drumuri, arături etc.) gloduros, pietros, bolovănit, bolşevic bulgăros, bordos, buşos, stolohănos. Pe câmp arătura este bolovănoasă. 2 fig. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări bolovănoase. A considerat răspunsul lui cam bolovănos. bolşevic, -ă s.m., s.f., adj. (polit.) comunist, pecerist, roşu. A fost un bolşevic convins. Nu crede în doctrina bolşevică. bolşevism s.n. (polit.) comunism. Bolşevismul este o doctrină socială, politică şi economică bazată pe ideea egalităţii tuturor indivizilor unei societăţi. bolşevizâ vb. I. tr. (polit.) a comuniza. într-o anumită perioadă statul a fost bolşe-vizat. bolşevizăre s.f. (polit.) comunizare. Bolşevi-zarea a fost un proces de lungă durată. boltâş s.m. (com.; reg.; de obicei deprec.) 1 v. Prăvăliar. Prăvăliaş. 2 v. Tarabagiu, boltă s.f. 11 (constr.) arc, arcadă, boltire, boltitură, cupolă, boltiş, <înv.> culă, sclip, cubea. Admiră bolta catedralei gotice. 2 (astron.; şi art., bolta cerească, bolta cerului, poetic, bolta lumii) cer2, firmament, înaltul cerului (v. înalt), înaltul văzduhului (v. înalt), sfera cerească (v. sferă), sferă, spaţiu, boltire, <înv.> crângul cerului (v. crâng), crug, vârtute, vârtutea cerului (v. vârtute), empireu, tăria cerească (v. tărie), tăria cerului (v. tărie), tărie, arc. în această noapte senină pe bolta cerească sclipesc stelele. 3 (constr., com.; reg.) v. Magazin. Prăvălie. 4 (constr., com.; reg.) v. Dugheană. II (anat.) 1 arc, fomix. Bolta este o structură anatomică, normală sau patologică, având aspectul unei linii curbe. 2 boltă palatină = cerul-gurii (v. cer2), palat dur (v. palat2), palatul bucal (v. palat2), palat tare (v. palat2), podul gurii (v. pod1), <înv.> păraţ. Bolta palatină separă cavitatea bucală de fosele nazale. 3 boltă craniană = calotă craniană, calvaria. Pe bolta craniană avea o cicatrice. boltăgi'u s.m. (reg.) v. Bogătaş, boltăi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, bolti vb. IV. tr., refl. (constr.; compl. sau sub. indică bârne, tavane etc.) a (se) arcui, a sclipui2. Timpul a boltit grinda principală a construcţiei. Tavanul magaziei începe să se boltească. boltire s.f. 1 (constr.) arc, arcadă, boltă, boltitură, cupolă, boltiş, <înv.> culă, sclip, cubea. 2 (astron.; rar) v. Bolta cerească (v. boltă). Bolta cerului (v. boltă). Boltă. Cer2. Firmament. înaltul cerului (v. înalt). înaltul văzduhului (v. înalt). Sfera cerească (v. sferă). Sferă. Spaţiu, boltiş s.n. (constr.; reg.) v. Arc. Arcadă. Boltă. Boltire. Boltitură. Cupolă, boltit, -ă adj. 1 (constr.; despre construcţii, elemente de construcţie etc.) arcuit, curbat, arcat, arcuat, sclipuit2. Priveşte cupola boltită a catedralei. 2 (despre frunte, obiecte etc.) bombat, proeminent, scos2. Are o frunte mare, boltită. boltitură s.f. arc, arcadă, boltă, boltire, cupolă, boltiş, <înv.> culă, sclip, cubea. bolzît, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Cifos. Cocoşat. Ghebos. Gheboşat*. bomb s.m. (bot.; reg.) v. Cais. Zarzăr (Arme-niaca vulgaris). bombă vb. I. 1 refl. (despre plăci, capace etc.) a se deforma, a se gondola1, a se umfla. Tabla de pe acoperiş s-a bombat. 2 tr., refl. fig. a (se) umfla. Băiatul îşi bombează pieptul şi sare la bătaie. bombagisţ,-ă s.m.,s.f. (arg.) bombagiu. Bombagistul a participat la un atentat cu bombă. bombagiu s.m. (arg.) 1 bombagist. 2 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 3 v. Hoţ. Pungaş. 4 v. Chefliu. Petrecăreţ, bombăr s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). bombardă vb. I. tr. (milit.; compl. indică localităţi, construcţii etc.) <înv. şi pop.> a detuna, <înv.> a bate, a puşcări. Avioanele inamice au bombardat oraşul, distrugându-l. bombardament s.n. (milit.) bombardare, detunătură, <înv. şi pop.> detunare, <înv.> bătaie, detunat1, detunet. Bombardamentul asupra oraşului a durat o jumătate de oră. bombardare s.f. (milit.) bombardament, detunătură, <înv. şi pop.> detunare, <înv.> bătaie, detunat1, detunet. bombărdă s.f. (milit.; în Ev. Med.) balimez. Bombarda se folosea la aruncarea bolovanilor asupra fortificaţiilor. bombardeă s.f. (fam.; glum.) v. Bombă. Maşină infernală. bombâst, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului bombast. bombastic, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător, bombastici'sm s.n. bombasticitate, exagerare, înfloritură. A publicat în sfârşit un editorial fără bombasticisme. bombasticitate s.f. bombasticism, exagerare, înfloritură. bombat, -ă adj. 11 (despre boabele cerealelor, granule etc.) mare1, măşcat, plin, măză-rat. Grâul are boabele bombate. 2 (optic.; despre lentile) convex, <înv.> vâşcat. Ochelarii bătrânei au lentilele bombate. 3 (despre obiecte) umflat, pântecos. A aruncat cutia de conserve bombată, întrucât conţinutul este alterat. 4 (despre frunte, obiecte etc.) boltit, proeminent, scos2. Are o frunte mare, bombată. II fig. (fam.; despre oameni) v. Burtos. Pântecos. bombă s.f. 11 maşină infernală, bombardea. O bombă a explodat în aeroport. 2 (milit.) bombă atomică = bombă nucleară = armă atomică, armă nucleară. S-au purtat discuţii pentru renunţarea la bombele atomice; bombă cu hidrogen = bombă termonucleară = superbombă. Explozia bombei cu hidrogen se datorează energiei termonucleare dezvoltate prin reacţia de fuziune a nucleelor de hidrogen (deuteriu, tritiu). 3 (fam.) v. Bilă2. 4 fig. (fam.; peior.) v. Speluncă. Tavernă. II (bot.; reg.) bombă-de-câmp v. Brâncă1. Zămoşiţă (Hibiscus trionum). bombăneală s.f. bâiguiâlă, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, bombănit, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit, tolocăneală. Bombăneala bătrânului este de neînţeles. bombăni vb. 1 tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a murmura, a boscorodi, a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colobuţi, a dicăi, a îmbălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a ţivli, a molfăi, a zbârnâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. Bombăne ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce bombăne copilul. 2 tr. (compl. indică oameni) a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, a boscorodi, a dondăni, a prociti, a sucăli, a tolocăni, a socri, a cihăi, a cincăi, a ciocmăni, a hui, a morcoti, a morocăni, a moronci, a şondroli, a tolontăi, a turui, a ţăcăli, a ţuhăi, a cârâi, a ciocăni, a pisa, a pisălogi, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată ziua îşi bombăne soţul. 3 intr. (pop.; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. bombănit s.n. bâiguiâlă, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, bombăneală, bombănitură, mormăială, mormăire, mormăit1, borboase mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. bombănitură s.f. bâiguiâlă, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, mormăială, mormăire, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. bomboănă s.f. I (ind. alim.) 1 bumbu-lie (v. bumbuliu), gogoroană, puiţ, ţucăr mânânţăl. îi plac bomboanele de ciocolată. 2 bomboană fondantă = fondantă. Se duc în vizită cu un buchet de flori şi cu o cutie de bomboane fondante. II (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). bomboneă s.f. (ind. alim.) bombonică. A pus pe frişca prăjiturii bombonele diferit colorate. bombonică s.f. (ind. alim.) bombonea. bomborăt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. îmbufnat. bon-viveur [bonvi'var] s.m. (fran.) viveur. Bon-viveurul duce o viaţă plină de distracţii, de aventuri. bonă s.f. dădacă, doică, nursă, daică, mancă1, pestră, ţiitoare (v. ţiitor), nutrice, baby-sitter, duena. A luat pentru copil o bonă tânără. boncăi' vb. IV. I intr. (despre cerbi, vite şi alte animale erbivore mari) a boncălui, a mugi, a bornăi, a râncăi, a râncălui. Un cerb a început să boncăiască. II fig. (pop. şi fam.; despre oameni) 1 tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Molfei. Mormăi1. Murmura. Zbârnâi. 2 intr. v. Striga. Ţipa. Urla. Zbiera, boncăi're s.f. boncăit,boncăluire,boncăluit, muget, râncăială, râncăitură. Boncăirea cerbului este fioroasă. boncăit s.n. boncăire, boncăluire, boncăluit, muget, râncăială, râncăitură. boncălui vb. IV. I intr. (despre cerbi, vite şi alte animale erbivore mari) a boncăi, a mugi, a bornăi, a râncăi, a râncălui. II fig. (pop. şi fam.; despre oameni) 1 tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga, îngăima. îngâna Molfai. Mormăi1. Murmura. Zbârnâi. 2 intr. v. Striga. Ţipa. Urla. Zbiera, boncăluire s.f. boncăire, boncăit, boncăluit, muget, râncăială, râncăitură. boncăluit s.n. boncăire, boncăit, boncăluire, muget, râncăială, râncăitură. bondăr s.m. I (entom.) 1 Bombus terrestris; bărzăun, gărgăun, albina-ţiganu-lui (v. albină), albină-de-pădure, albină-de-pă-mânt, albină-mare, albină-ţigănească, bânzar, bâţan, bâzgan, bâzgar, bombar, bongoi, bozgoi, buzgan, moşuţ, muscoi, stup-ţigănesc, tăun, viespe, viespe-ţigănească. 2 (înv. şi reg.) v. Tăun (Tabanus bovinus). 3 (reg.) v. Cărăbuş (Melolontha melolontha sau Melolontha vulgaris). 4 (reg.; în forma bonzar) v. Streche. Strechea-vitelor (v. streche) (Hypoderma bovis). II (bot.; reg.; în forma bonzar) v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). bondăm vb. IV. (fam.) 1 intr. (despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. 2 tr. fig. (despre oameni; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga, îngăima. îngâna Molfai. Mormăi1. Murmura. Zbârnâi. bondoc, -oăcă adj. (despre fiinţe) îndesat. Este mic de statură şi bondoc. bondraş s.m. (entom.; reg.) v. Tăun (Tabanus bovinus). bondriş s.m. (reg.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Hidoşenie. Hâdoşenie. Monstru Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimo-nositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie, bonetă s.f. 1 boneţică, scufie, scufiţă, căiţă, căpiţă, scufa, tichie. Copilul poartă o bonetă albă. 2 căciuliţă, scufe, scufie, scufiţă, tichie, căciulică, ceapsă. Multe femei în vârstă îşi pun, noaptea, o bonetă ca să nu răcească. boneţică s.f. bonetă, scufie, scufiţă, căiţă, căpiţă, scufe, tichie, bongoi s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). bonificare s.f. (fin.) bonificaţie. Cumpărătorul a primit o bonificare pentru prejudiciu. bonificaţie s.f. 1 (fin.) bonificare. 2 (econ.) bonus. Folosind mult timp aceeaşi reţea de telecomunicaţii, consumatorul a primit o bonificaţie. bonitâre s.f. (zootehn.) bonitură. Bonitarea este evaluarea complexă a unui animal pentru selecţie. bonitate s.f. (fin.) solvabilitate, plătnicie, solvenţă. Se află în stare de bonitate acela care îşi poate plăti toate datoriile scadente. bonitură s.f. (zootehn.) bonitare. bont1 (bunt) s.n. (înv.) 1 v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. 2 v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. bont2, bontă adj. (reg.) adj. (reg.) 1 (chir.; despre membre ale fiinţelor sau despre segmente ale lor) v. Amputat. Ciung. Ciuntit. Retezat2. Tăiat2. Trunchiat. 2 (în opoz. cu „slab’) despre oameni sau animale) v. Corpolent. Gras. Gros. Masiv. Obez. Opulent. Planturos. Plin. Rotofei. Rotund. Trupeş. Umflat. Voluminos. bontăş adj.,s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, bontăneălă s.f. (reg.) v. Bocăneâlă. Bocănit. Bocănitură. bontăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, ,,la,y) v. Bate. Bocăni. Ciocăni. bontănitură s.f. (reg.) v. Bocăneâlă. Bocănit. Bocănitură. bonţ s.n. (reg.) 1 v. Colţ. Vârf. 2 (anat.) v. Mamelon. Sfârc, bonţoc s.n. (la coasă; reg) v. Măsea, bonus s.n. 1 (econ.) bonificaţie. 2 gratificaţie, premiu, primă, recompensă. Patronul i-a acordat un bonus pentru că a lucrat exemplar. bonzăr s.m. (entom., bot.; reg.) = bondar, bdnză s.f. (entom.; reg.) v. Streche. Stre-chea-vitelor (v. streche) (Hypoderma bovis). bonzălâu s.m. (entom.; reg.) v. Tăun (Tabanus bovinus). booster ['bustar] s.n. (milit.) rachetă auxiliară. Boosterul este folosit pentru lansarea proiectilelor teleghidate. bor s.n. (la pălărie) margine, bord, gardină, perete, obadă, pană, pânză, pervaz, poală, roată1, strânsură, taier, tichie, văcălie, veacă, veşcă, streaşină. Poartă pălării cu borul mare. boracioc s.m. (bot.; reg.) v. Tătăneasă (Symphytum officinale). borăciu s.n. (tehn.) clichet. Boraciul este un organ de maşină care împiedică rotirea unei roţi dinţate. borălă s.f. I (fiziol.; pop.) v. Degurgitare. Degurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vomare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vo-mitare. II (concr.) 1 (fiziol; pop.) v. Vărsătură. Vomă. 2 (biol; vulg.) v. Spermă, borăn s.n. (chim.) hidrură de bor. Boranul este un compus al borului cu hidrogenul. borangics.m. (bot.; reg.) 1 v. Cuscută. Torţei (Cuscuta epithymum). 2 v. Torţei (Cuscuta europaea). borănţă s.f. (bot.; şi boranţă roşie) Borrago officinalis; limba-mielului (v. limbă), otrăţel, alior, arăriel, arăţel, laptele-câinelui (v. lapte), limba-boului (v. limbă), limba-câi-nelui (v. limbă), limba-mieluşelului (v. limbă), mierea-ursului (v. miere). borax s.n. (chim.) tetraborat de sodiu, tincal. Boraxul este folosit la sudarea metalelor, la fabricarea unor sticle speciale, în tăbăcărie, în medicină etc. borâre s.f. (fiziol.; pop.) v. Degurgitare. Degurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vomare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vo-mitare. borât1 s.n. (fiziol.; pop.) v. Degurgitare. Degurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vomare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vo-mitare. borât2, -ă adj. fig. (pop.; deprec.; mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Dezgustător. Dizgraţios. Greţos. Hidos. Imund. Oribil. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Sordid, borâtură s.f. (fiziol.; pop.) 1 v. Degurgitare. Degurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vomare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vo-mitare. 2 (concr.) v. Vărsătură. Vomă. borboase s.f. pl. (pop.) 1 (în credinţe şi superstiţii) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. borbonar 1188 Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, borbonar s.m. (bot.; reg.) v. Agriş. Coa-căz-domnesc. Coacăz-sălbatic (Ribes grossu-laria). borcan s.n. gavanos. I-a dat un borcan cu dulceaţă de cireşe amare. borcănăş s.n. borcănel, găvănoşel. A pus pelteaua de gutui în mai multe borcânaşe. borcănăt, -ă adj. (despre nasul oamenilor) gros, umflat, borcănos. Are nasul cam borcănat. borcănel s.n. borcănaş, găvănoşel. borcănos, -oăsă adj. (reg.; despre nasul oamenilor) v. Borcănat. Gros. Umflat, borceâg s.m. (bot.) 1 Vicia sativa; măzăriche, linte-sălbatică, linteoc, măzărică, măză-rice, măzăruică, ţârţar, ţârţaică. 2 Vicia silva-tica\ măzăriche, măzărică. 3 Vicia pannonica; landră. borci'u s.m. (bot.; reg.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). borcut s.n. (reg.) v. Apă minerală. Borviz. bord s.n. 1 (la pălărie; rar) v. Bor. Margine. 2 (reg.) v. Bolovan. Pietroi, bordă vb. I. tr. (compl. indică trotuare, drumuri etc.) a circumscrie, a delimita, a demarca, a limita, a marca, a mărgini. Au bordat laturile şoselei pentru a se evita accidentele. bordăj s.n. bordare. Bordajul şoselei a fost necesar pentru a se evita accidentele. bordân s.n. (reg.) v. Bolovan. Pietroi, bordâre s.f. bordaj, bordea s.m. art. (reg.) v. Baubau. bordei s.n. (constr.) colibă, gaură, <înv. şi reg.> staul, cobaşă, obor, poiată, umbrar, zemnic, zomoniţă, <înv.> coperământ, hâj, staniţă, cârtiţar. O familie numeroasă locuieşte într-un bordei. bordeiăş s.n. <înv. şi reg.> argelaş, <înv.> bordeuţ. bordel s.n. casă de prostituţie (v. casă1), casă de rendez-vous (v. casă1), casă de toleranţă (v. casă1), lupanar, curvărie, şcorlit, <înv.> casă de curvăsărie (v. casă1), casă de curvie (v. casă1), casă publică (v. casă1), tractir, hagialâc, hogeag, stabiliment. bordeleză s.f. (arg.)v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). bordeuţ s.n. (înv.) v. Bordeiaş. bordos, -oâsă adj. (reg.; despre drumuri, arături etc) v. Bolovănos. Gloduros. Pietros, bordură s.f. 1 chenar, margine, tighel. Baticul are o bordură albastră. Bordura farfuriilor este aurie. 2 margine. în urma accidentului, bordura trotuarului a fost stricată. 3 chenar, margine, <înv.> ainfas. Textul tipărit are bordura accentuată. boreâl,-ă adj. 1 (geogr.) nordic, septentrional, <înv.> nopţiar. Emisfera boreală se află la nord de ecuator. Aceste dealuri formează coasta boreală a Carpaţilor. 2 (geogr.; în opoz. cu „antarctic”; astăzi rar) v. Arctic. Nordic. 3 fig. (în opoz. cu „cald”; despre vreme, zile, nopţi, anotimpuri etc.) friguros, geros, rece. Astăzi vremea este boreală. Nu poate suporta zilele boreale de iarnă. boreăsă s.f. (reg.) 1 v. Nevastă. Soţie. 2 v. Văduvă (v. văduv). borelioză s.f. (med.) febră recurentă, spiro-chetoză recurentă, tifos recurent (v. tifos1). Borelioză este o boală infecţioasă, endemică sau epidemică, transmisă omului de pureci sau de căpuşe. borfâr s.m. (reg.) v. Hoţ. Pungaş, borfaş s.m. (fam.) v. Hoţ. Pungaş, borfăi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, borfăşi'e s.f. (fam.) v. Pungăşie, borfet s.n. (fam.) 1 (deprec.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). 2 fig. (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). borfete s.m. (iht.; reg.) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). borhot s.n. trevere, boroghină, borohodnă, tescovină, trinci. Borhot de sfeclă. Borhot de prune. bort vb. IV. I (fiziol.) 1 tr., intr. (pop.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc) v. Degurgita. Vărsa. Voma. Vomita. 2 intr. (vulg.; despre masculi) v. Ejacula. II tr. (arg.; compl indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune, bornâj s.n. bornare. Bornajul şoselei s-a făcut într-o săptămână. bornăre s.f. bornaj. bornă s.f. (electr.) cosă. Borna se fixează pe marginea unui conductor electric pentru a stabili contactul. bornăi vb. IV. intr. (reg) 1 (despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. 2 (despre cerbi, vite şi alte animale erbivore mari) v. Boncăi. Boncălui. 3 (despre urşi) v. Mormăi1.4 (despre oameni) v. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 5 (despre oameni) v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera. 6 (despre oameni, în special despre copii) v. Plânge. Urla. bornăitor, -oâre adj. (reg.; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâitor. Zbârnâitor. Zumzăitor. borneu s.n. (reg.) v. Raniţă. Rucsac, boroână s.f. (agric.; reg.) v. Grapă1, boroânţă s.f. (bot.; reg.) v. Limba-boului (v. limbă). Miruţă. Otrăţel (Anchusa officinalis). boroboaţă s.f. (de obicei constr. cu vb. „a face7) ispravă,năzbâtie,năzdrăvănie,poznă, prostie, şotie, trăsnaie, pocinog, boaţă, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, palotie, pociganie, snoabă, tonoa-să, <înv.> bosma, mezaventură, bobotează, boţ. Pentru boroboaţele făcute la şcoală i-au scăzut nota la purtare. boroghină s.f. (reg.) v. Borhot, borohodnă s.f. (reg.) v. Borhot, boronâ vb. I. tr. (agric.; reg.; compl. indică pământ arat) v. Grăpa. borom vb. IV. tr. (agric.; reg.; compl. indică pământ arat) v. Grăpa. boromre s.f. (agric.; reg.) v. Grăpare. Grăpat. borom't s.n. (agric.; reg.) v. Grăpare. Grăpat. boroşteân s.m. (bot.; reg) 1 v. Liliac1. Liliac-comun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălba-tic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). 2 v. Liliac1. Liliac-franţuzesc (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-persan (v. liliac1) (Syringa persica). 3 v. Dafin. Laur (Laurus nobilis). 4 v. Iederă (Hedera netex). borş s.n. 1 (culin.; pop.) v. Ciorbă. 2 (culin.; pop.) borş pescăresc v. Ciorbă de peşte. Ciorbă pescărească. 3 (biol; arg.) v. Sânge, borşâr s.m. (bot.; reg.) v. Antonică (Chae-rophyllum aromaticum). borşişor s.m. (bot.) Sempervivum schlehani; iarba-ciutei (v. iarbă), iarba-lupului (v. iarbă), iarba-tunului (v. iarbă), urechelni-ţă, urechiuşă, verzişoară (v. verzişor). bortă s.f. (reg.) 1 v. Gaură. 2 v. Adâncitură. Cavitate. Gaură. Scobitură. 3 v. Deschidere. Deschizătură. Gaură. Orificiu. 4 v. Groapă. 5 v. Scorbură. 6 v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. borteli vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, borteh're s.f. (tehn.; reg.) v. Găurire. Găurit1. Perforaj. Perforare. Perforat1. Perforaţie. Scobire. Scobit1. Scobitură. Sfredelire. Sfredelit1. Străpungere. Străpuns1. Şliţuire. bortelit, -ă adj. (reg.; despre materii sau materiale dure) v. Găurit2. Perforat2. Scobit2. Sfredelit2. Străpuns2. borti vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, borticică s.f. (reg.) v. Găurea. Găurică. Găurice. bortit, -ă adj. (reg.; despre materii şi materiale dure) v. Găurit2. Perforat2. Scobit2. Sfredelit2. Străpuns2. bortitură s.f. (reg.) 1 v. Adâncitură. Cufun-dătură. Scobitură. Scufundătură. 2 v. Adâncitură. Cavitate. Gaură. Scobitură, bortos, -oâsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. bortură s.f (reg) v. Scorbură, borţos, -oăsă adj. (pop. şi fam.) 1 (iron.; despre oameni) v. Burtos. Pântecos. 2 (iron.; despre femei) v. Gravidă. însărcinată. 3 (glum.; despre obiecte, pachete etc.) v. Gros. Mare1. Voluminos. borviz s.n. apă minerală, borcut, <înv.> apă carbogazoasă, apă gazoasă, apă metalică. Unele borvizuri au proprietăţi terapeutice. 189 | borz, borză adj., s.f. I adj. {reg.; despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. II s.f. 1 {entom.) Blaps mortisaga; gândacul-morţilor (v. gândac), goambă, goandă, libarcă. 2 {entom.; reg.) v. Gânganie. Gâză. Hexapod. Insectă. 3 {entom.; reg.) v. Muscă. Mus-că-de-casă {Musca domestica). 4 {bot.; reg.) v. Barba-boierului (v. barbă). Chica-voinicu-lui (v. chică) {Nigella damascena). 5 {reg.) v. Baubau. borzos, -oăsă adj. {reg.; despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. bos s.m. {fam.; adesea determ. de un adj. pos.) v. Patron2. Stăpân. Şef. bosăcă s.f. (bot; reg.) v. Ciucuraşi (v. ciucuraş) (Adenostyles alliariae). bosă s.f. 1 {geomorf.) dâmb, înălţime, ridică- tură, <înv. şi reg.> dâlmă, stog, <înv.> gâlmă, înălţătură. în această zonă deluroasă sunt şi multe bose mai mici decât dealurile. 2 (livr.) v. Aptitudine. Capacitate. Facultate. însuşire. Posibilitate. boscăr s.m. (reg.) v. Iluzionist. Prestidigitator. Scamator. boscărie s.f. (reg.) v. Iluzionism. Prestidigitaţie. Scamatorie. boschetâr s.m. (mai ales deprec. sau peior.) homeless. Boschetarii, neavând unde locui, trăiesc pe străzi, în canale, sub poduri etc. boscoănă s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. bosconî vb. IV. tr. (reg.) 1 (în credinţe şi superstiţii; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. introduse prin prep. „pentru”, „ca să” care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. 2 (compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima îngâna. Mormăi1. Murmura. bosconire s.f. (reg.) 1 (în credinţe şi superstiţii) v. Descântare. Fermecare. Vrăjire. 2 v. Bâiguiâlă. Bâiguire. Bodogăneală. Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombăneală. Bombănit. Bombănitură. Mormăială. Mormăire. Mormăit1. Mormăitură. boscomt, -ă adj. (în credinţe şi superstiţii; reg.; mai ales despre fiinţe) v. Fermecat Vrăjit2, bosconitură s.f. (reg.) 1 (în credinţe şi superstiţii) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 2 v. Bâiguiâlă. Bâiguire. Bodogăneală. Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombăneală. Bombănit. Bombănitură. Mormăială. Mormăire. Mormăit1. Mormăitură. boscomţă s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). boscorodeală s.f. (pop. şi fam.) v. Bâiguiâlă. Bâiguire. Bodogăneală Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombăneală. Bombănit. Bombănitură. Mormăială. Mormăire. Mormăit1. Mormăitură. boscorodi vb. IV. 1 tr. (pop. şi fam.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga, îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. 2 tr. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. 3 tr. (în credinţe şi superstiţii; reg.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. introduse prin prep., „pentru”, „ca să” care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. 4 intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin1) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, bosmâ s.f. (înv.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. 2 v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengărie. bosoli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Aduna. Burduşi. Ghemui. îndesa. înghesui. îngrămădi. Ticsi, bosorcăie s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare(v. vrăjitor). bostan s.m. I (bot; reg.) 1 v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). 2 v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). 3 bostan-alb = Cucurbita pepo melopepo; pepene, picitoc, zemos. 4 bostan-galben v. Pepene. Pepene-galben (Cucumis melo). 5 v. Limbă. Talpa-ursului (v. talpă) (Phyllocactus ackermanni). II fig. (anat.; fam.; deprec.) v. Cap. bostană s.f. (reg.)v. Pepenărie. bostangiu s.m. (înv. şi reg.) v. Pepenar. bostănăr s.m. (reg.) v. Pepenar. bostănări'e s.f. (reg.) v. Pepenărie. bostănel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Dovlecel (Cucurbita pepo oblonga). 2 v. Tărtăcuţă. Tâlv. Tigvă (Lagenaria gourda). 3 (la pl.) bostănei-chinezeşti = Thladiantha dubia; cartofi, pere-bolânde (v. pară2). bosumflă vb. I. refl. (fam.; despre oameni) v. îmbufna. bosumflăre s.f. (fam.) v. îmbufnare, bosumflăt, -ă adj. (fam.; despre oameni) 1 v. îmbufnat. 2 v. Supărat, boş s.n. (anat; reg.) v. Testicul. boşăr s.m. (bot.; reg.) 1 v. Pepene. Pepe-ne-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). 2 v. Pepene. Pepene-galben (Cucumis melo). boşie s.f. (bot.; reg.) v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). boşire s.f. (med.; reg.) v. Hernie, boşoâlcă s.f. (reg.) 1 (med.vet.) v. Umflătură. 2 (med.) v. Adenită. Limfadenită. boşorog, -oăgă adj., s.m., s.f. 11 adj. (med.; înv. şi pop.; despre bărbaţi) <înv. şi pop.> boşorogit, coios, vătămat, surpat2, coiat Bărbatul boşorog suferă de hernie. 2 s.m., s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag. II s.f. (bot.; reg.) v. Buruiana-surpăturii (v. buruiană) (Scle-ranthus annuus). boşorogeâlă s.f. 1 (med.; înv. şi pop.) v. Hernie. 2 fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Decrepitudine. Gatism. Gerontism. Ramolire. Ramolisment. Senilitate, boşorogi vb. IV. refl. (med.; înv. şi pop.; despre oameni) <înv. şi pop.> a se vătăma, botez a se hâi, a se surpa. Din cauză că a lucrat în construcţii s-a boşorogit, adică s-a îmbolnăvit de hernie. boşorogi're s.f. fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Decrepitudine. Gatism. Gerontism. Ramolire. Ramolisment. Senilitate, boşorogit, -ă adj. (med.; înv. şi pop.; despre bărbaţi) <înv. şi pop.> boşorog, coios, vătămat, surpat2, coiat. boştinâr s.m. lumânărar. Boştinarul este cumpărătorul de boştină. boştină s.f. 1 babaş, comină, jintiţă. Boştina rămâne după ce s-a stors mierea şi ceara din fagurele fiert. 2 (vit.; reg.)v. Tescovină. boştură s.f. (reg.) v. Scorbură, boşturos, -oâsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. boşuţă s.f. (bot.; reg.) v. Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (Helleborus purpurescens). bot s.n. I (anat.) 1 (la animale) gură, flit, mordă, nară. Calul are o pată albă pe bot. 2 (la porci) rât1, ciort, flit, mordă, pliscălău, râmuş, roată1, sfârlă, surlă, teflu, tic3, ţiu, zotcă, zurnă. Porcul are în bot un belciug. 3 (la oameni; pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. II (p. anal.) 1 (la obiecte) cap, capăt, cioc2, vârf, moţoţoi. Botul cizmelor este plin de noroi. 2 (mar.) proră, <înv. şi reg.> pisc, <înv.> pruă. La lansarea la apă, a spart sticla de şampanie de botul navei. 3 (mar.) pisc, botniţă, bour, nas, vârf. Luntrea îşi îndreaptă botul spre mal. 4 (tehn.; la sanie; reg.) v. Cruce. 5 (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea, botânică s.f. (biol.) 1 botanologie, fitologie. Botanica se predă în şcoală. 2 botanică agricolă = agrobotanică. Botanica agricolă studiază plantele agricole; botanică descriptivă = fitografie. Botanica descriptivă este descrierea sistematică a plantelor. botanist, -ă s.m., s.f. 1 (biol.) fitolog. Botanistul este specialist în botanică. 2 (arg) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost, botanizâ vb. I. tr. (compl. indică plante, frunze, flori, seminţe etc.) a erboriza, <înv.> a erbora. Plantele sunt botanizate pentru a fi studiate. botanizâre s.f. erborizare, erborizaţie. Scopul excursiei studenţilor de la farmacie a fost botanizarea unor specii de plante rare. botanologie s.f. botanică, fitologie. botâr s.m. (reg.) v. Dogar, botâş s.m. (cineget.; reg.) v. Bătăiaş. Gonaci. Gonaş. Hăitaş. Hăituitor. Mânător. botă1 s.f. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. bâtă2 s.f. (gosp.; reg.) v. Cofa. Doniţă, botcă s.f. (apic.; reg.) v. Ţâţână, botcuţă s.f. (bot.; reg.) v. Brumărea. Flox. Liliac-nemţesc (v. liliac1) (Phlox paniculata). botei s.n. (reg.) v. Cireadă. Turmă, botejune s.f. (relig.; înv. şi reg.) v. Botez. Botezare. botelniţă s.f. (reg.)v. Botniţă. botez s. n (relig.) 1 botezare, <înv. şi reg.> botejune, <înv.> baie1. Botezul fetiţei s-a făcut boteza 1190 la biserică. 2 botezare, creştinare. S-a căsătorit după botezul viitorului ei soţ musulman. 3 cumetrie. La botez a fost foarte multă lume. boteză vb. I. 11 tr. (relig.; compl. indică oameni) a creştina, <înv.> a încreştina. Copilul a fost botezat ortodox. 2 refl. (relig.; despre necreştini) a se creştina, <înv.> a se încreştina. Soţul ei musulman s-a botezat. 3 tr. (compl. indică oameni) a numi. Copilul a fost botezat Mihai. 4 tr. (compl. indică oameni, animale etc.) a chema, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, a zice, a denomina, <înv. şi pop.> a striga, <înv. şi reg.> a număra2, a grăi, a nomina, a numeni, a sumumi, a titlui, a designa. Pentru faptele sale de vitejie, a fost botezat cel Mare. Oamenii l-au botezat Hoţomanul pentru că fura. 5 tr. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe) v. Uda. 6 tr. (pop. şi fam.; compl. indică pământul sau plante, obiecte, fiinţe, străzi, plantaţii etc.) v. Stropi. Uda. II tr. fig. (/âm.; comp/, băuturi alcoolice) v. Contraface. Falsifica. Preface, botezare s.f. (relig.) 1 botez, <înv. şi reg.> botejune, <înv.> baie1. 2 botez, creştinare, botezat, -ă adj. 1 (relig.; despre oameni) creştinat. 2 fig. (fam.; despre băuturi alcoolice) v. Contrafăcut. Falsificat. Prefăcut, botezătoare s.f. (bis.; înv. şi pop.) v. Cristelniţă. botgros s.m. (omit.) Coccothraustes coccothraustes; cireşar, cioc-gros (v. cioc2), clonţar, puigros, sâmburar, şulingros, vişinar. botină s.f. (rar) v. Cizmuliţă. botniţă s.f. 1 botelniţă. Câinelui i se pune botniţă când stăpânul iese cu el pe stradă. 2 (mar.; reg.) v. Bot. Pisc. 3 (tehn.; la sanie; reg.) v. Cruce, botoâşă s.f. (zool; reg.) v. Babană (v. baban). botos, -oâsă adj. fig. 1 (pop. şi fam.; despre oameni) v. îmbufnat. 2 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Supărat. 3 (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) v. Arogant. Cinic. Colţos. Impertinent. Insolent Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. botoş s.m. (entom.; reg.) v. Căpuşă (Ixodes ricinus). botoşâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni) v. Supăra. botoşâre s.f. (reg.) v. Supărare, botoşât, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Supărat. botridie s.f. (zool.) botrie. Botridia este un organ special de fixare la unii viermi paraziţi. botrie s.f. (zool.) botridie. botrâş s.m. (omit.) Pyrrhula vulgaris; căldăraş2, domnişor, ghimpe2, lugaci, pasă-re-domnească, roşchiţă, ţingău. botticelliăn, -ă adj. (livr.; despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) v. Delicat Diafan. Fin1. Gingaş. Gracil. Graţios. Suav. Vaporos. botulic, -ă adj. (med.) botulinic. Bacilul botulic provoacă botulismul. botulinic, -ă adj. (med.) botulic. boţ s.n. 11 (culin.) bol, bulz, cocoloş, ciuciulete, golomoz, dodoc, gălătuc, gălătuş, gâscă, totoloţ, urs. A dat câinelui un boţ de mămăligă în care a pus brânză de oi. 2 (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea. II boţ cu ochi (fam.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. III fig. (înv.; de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. boţi vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) a (se) mototoli, a (se) şifona, a (se) cocoloşi, a (se) golomozi, a îngur-zi, a (se) morşî, a (se) mozoli, a se obânci, a stârci, a (se) târnosi2, a (se) timburi, a (se) zgârgori, a tălăbăzi. Şi-a boţit rochia. 2 refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică pielea, faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., părţi ale corpului lor) a (se) cuta, a (se) încreţi, a (se) rida, a (se) zbârci, a (se) brăzda, a (se) smochini, a (se) stafidi. înaintând în vârstă, obrazul i s-a boţit. I s-a boţit fruntea din cauză că stă tot timpul încruntat. Bătrâneţea i-a boţit chipul. Mâinile care i s-au boţit îi trădează anii. boţi're s.f. mototolire, şifonare, îngur-zeală. Boţirea rochiei o determină pe fată să se schimbe. boţit, -ă adj. 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) mototolit, necălcat, şifonat, mozolit, podorosât, timburit. Deşi a călcat o zi întreagă, i-au mai rămas şi pentru a doua zi haine boţite. 2 fig. (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext, părţi ale corpului lor) crestat, creţ, cutat, încreţit, ridat, zbârcit, brăzdat, smochinit, stafidit. Bătrâna are obrazul boţit. boţitură s.f. 1 (la haine, lenjerie etc.) creţ, cută, încreţitură, îndoitură, îngurzitură, <înv.> încreţire, armonică. încearcă să îndrepte cu fierul de călcat boţiturile fustei. 2 fig. (anat.) crestătură, creţ, cută, dungă, încreţire, încreţitură, rid, zbârcitură, brazdă, pârâuţ. Bătrâna are o faţă plină de boţituri. bdţman s.m. (mar.) nostrom. Boţmanul este şeful echipajului unei nave comerciale. bou s.m. 1 (zool.) Bos taurus; bourean, bic. 2 (zool) bougrohâitor=Poephagus grunniens; iac1. 3 bou-de-baltă = a (omit.) Botaurus stellaris; egretă, erodiu, bâtlan-de-stuh, buhai-de-baltă, haucă, stârc-de-noapte; b (zool.) Bombinator igneus şi Bombinator pachypus; buhai-de-baltă, taur; c (entom.) Hydrophilus piceus; bou-de-apă, (art.) boul-bălţii; (art.; entom.) boul-Domnului = boul-lui-Dumnezeu = a Coccinella septempunctata; buburuză, va-ca-Domnului (v. vaca), coccinella, boul-popii, călugăriţă, cucuşor, găi-na-lui-Dumnezeu (v. găină), găinuşa-lunii (v. găinuşă), găinuşă, gărgăriţă, gărgăriţă-mă-gărească, mămăruţă, mărgărit1, mărgărită, mărgăriţă, măria-popii (v. mărie2), mărie2, măriuţa-popii (v. măriuţă), măriuţă, ochiul-boului (v. ochi1), paparugă, păpăruie1, păpăruţă, păpăruză, puica-popii (v. puică), puiculiţa-popii (v. puiculiţă), sfredelaş, sfre-deluş,tărgăriţă,vaca-lui-Dumnezeu (v. vacă), vaca-Maicii-Domnului (v. vacă), vaca-popii (v. vflCfl),văcuţa-Domnului (v. văcuţă), veveriţă, vrăjitoare (v. vrăjitor); b (reg.) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus); c (reg.) v. Vaca-Domnului (v. vacă) (Phyrrhocoris apterus); (entom.; reg.) bou-de-apă = (art.) boul-bălţii v. Bou-de-baltă (Hydrophilus piceus); (omit.; reg.) bou-de-noaptev. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo); (art; entom.; reg.) boul-babei v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus); boul-popii v. Boul-Domnului. Bo-ul-lui-Dumnezeu. Buburuză. Vaca-domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). 4 (lapl; bot.; reg.) boii-pruncilorv. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). bouche [bu'Je] adj. invar, (muz.; despre instrumente de alamă) chiuso. bouleân s.m. 1 (zool.) bouleţ, bouşor, bouţ. Pe imaş păşteau mai mulţi bouleni. 2 (omit.) boulean-de-baltă = Ardea cinerea; bâtlan, erodiu, erodiu-cenuşiu, stârc-cenuşiu, stârc-mare-cenuşiu, stârc-vânăt, ceapur, cetie, fundac, gâtlan, pescar, pescăriţă. 3 (iht.; reg.) v. Avat (Aspius rapax). bouleţ s.m. (zool.) boulean, bouşor, bouţ. bour s.m. I (zool.) 1 Bos primigenius; taur-săl-batic, zimbru. 2 (reg.) v. Gasteropod. Gastro-pod. Melc. II (mar.; reg.) v. Bot. Pisc. bourean, -ă s.m., adj. (pop.) 1 s.m. (zool.) v. Bou (Bos taurus). 2 adj. bouresc, bourel. bourel s.m., adj. I s.m. 1 (zool.; pop.) v. Gasteropod. Gastropod. Melc. 2 (entom.; reg.) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). 3 (omit.; reg.) v. Pitulice (Troglodytesparvu-lus). II adj. (reg.) v. Bouresc. bouresc, -eâscă adj. bourean, bourel. Melc, melc, codobelc, scoate coarne boureşti! bourfşte s.f. (reg.) v. Stanişte. bouşor s.m. (zool.) boulean, bouleţ, bouţ. bouţ s.m. (zool.) boulean, bouleţ, bouşor. box1 s.n. (sport) pugilism, sportul cu mănuşi (v. sport), cest2, pugilat, pugilistică. Fratele ei este campion naţional la box. box2 s.m. (zool.; rar) v. Buldog. Carlin. Mops. box-office ['box,ofis] s.n. casă de bilete. La box-office erau multe persoane care cumpărau bilete pentru spectacol. boxă vb. I. intr. (sport; despre oameni) a pugila. A început să boxeze de când era elev. boxă s.f. I (constr.) 1 separeu, cameră separată. Şi-au rezervat o masă într-o boxă a sălii restaurantului. 2 (în spitale) rezervă. Bolnavul a fost internat într-o boxă cu un singur pat. II (electron.) difuzor, hautparleur, incintă acustică, speaker. Casetofonul are boxele foarte puternice. boxer s.m. (sport) pugilist. Boxerul român a câştigat campionatul european de box. boy s.m. invar, (engl.) v. Liftier. 191 | boz1 s.m. (bot) 1 Sambucus ebulus; bozie, <înv. şi reg.> soc-mic. 2 (reg.) v. Spânz (Helle-borus niger). boz2 s.m. (în relig. politeiste; înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. bozafer, -ă adj. {turc.; înv.; despre culori, obiecte, despre pârul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cenuşiu. Cânepiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. bozăţel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Spânz (Helleborus niger). 2 v. Spânz. Spânz-puturos (Helleborus odorus). 3 v. Stirigoaie (Veratrum nigrum). bozgoi s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). bozgun s.n. (milit.; reg.) v. Conflict. Conflict armat. Război1. bozie s.f. (bot.) Sambucus ebulus; boz1, <înv. şi reg.> soc-mic. brac1 s.m. (zool.) 1 câine de aret, prepelicar, vijlă1, vişlar. Bracul este un câine de vânătoare, cu părul scurt şi cu urechile mari şi blegi. 2 brac-englez = poanter. Bracul englez este un câine de vânătoare, de talie înaltă, cu urechile lungi şi aplecate. brac2 s.n. (reg.) v. Sfarâmătură. bracâ vb. I. tr. (compl. indică vehicule, nave etc.) a cârmi, a coti, a vira, a cârmui, a cârni, a suci2, a cotigi. A bracat maşina cu greutate din cauza noroiului. bracâj s.n. (tehn.) bracare. Prin bracaj se roteşte partea mobilă a unor sisteme tehnice pentru a fi orientate într-o anumită direcţie. bracare s.f. (tehn.) bracaj. brâce s.n. pl. (reg.) v. Indispensabili (v. indispensabil). Izmene. Pantaloni (v. pantalon). brachet s.n. (constr.) guseu. Brachetul este o placă de oţel pentru prinderea barelor într-un nod al unei grinzi. braci s.n. (muz.) alto, violă1. Bradul are un timbru mai estompat şi un registru mai grav decât vioara. braci'st, -ă s.m., s.f. (muz.) violist, violă1. Un cvartet de muzică de cameră nu poate fiinţa fără un bracist. braconaj s.n. (pese., vân.) braconare. A fost amendat pentru braconaj. braconăre s.f. (pese., vân.) braconaj, bractedlă s.f. (bot.) profilă. Bracteola este o bractee mică, la baza pedicelelor. brad s.m. I (bot.) 1 Abies alba; cetină, porob, <înv.> pin, pin-alb. Mănăstirea se află într-o pădure de brazi. 2 (şi brad-negru, brad-roşu) Picea excelsa; molid, molete2, molidar, padină, păhui1, pin, pin-roşu. 3 brad-roşu = Picea abies; molid, sihlă, târş; (reg.) brad-de-varăv. Larice. Zadă (La-rix decidua). 4 (reg.) v. Pin (Pinus silvestris). 5 (reg.) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-ca-lului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). I11 brad de Crăciun = pom de Crăciun, pom de iarnă. în timpul sărbătorilor de iarnă, orice creştin are în casă bradul de Crăciun, frumos împodobit. 2 (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Steag. Steag de mire. 3 (reg.) v. Coşciug. Sicriu, bradiartrîe s.f. (med.) bradifemie, bradiglosie, bradilalie. Bradiartria este o încetinire a ritmului articulării cuvintelor. bradicardi'e s.f. (med.) bradiritmie. Bradi-cardia este caracteristică unor boli cardiace. bradifemie s.f. (med.) bradiartrie,bradiglosie, bradilalie. bradiglosie s.f. (med.) bradiartrie,bradifemie, bradilalie. bradilalie s.f. (med.) bradiartrie, bradifemie, bradiglosie. bradiritmie s.f. (med.) bradicardie. bradipsihi'e s.f. (psih.) debilitate mintală, înapoiere mintală, oligofrenie, viscozitate mintală. Bradipsihia poate fi un simptom în unele boli endocrine. bradoş s.m. (mai ales la pl bradoşi; culin.; în practicile bisericii creştine; reg.) v. Mucenic1. Sfânt. Sfinţişor. bragagerie s.f. brăhărie. în trecut, pe străzi erau multe bragagerii. brahicaul, -ă adj. (bot.; despre plante) brevicaul. Plantele brahicaule au tulpina scurtă. brahilogie s.f. (stil.) brevilocvenţă. Brahilogia constă în nerepetarea unui element al frazei care se subînţelege. brahimelfe s.f. (med.) micromelie. Bolnavii de brahimelk au membrele incomplet dezvoltate. brahimorf, -ă adj. (antrop.; în opoz. cu „leptozom”, „longilin *) brahitipic, brevilin. Tipul brahimorf se caracterizează prin trup scurt şi membre scurte şi groase. brahitipic, -ă adj. (antrop.; în opoz. cu „leptozom”, „longilin”) brahimorf, brevilin. brahman, -ă s.m., adj. 1 s.m. (relig.) brahmin. Brahmanul era unul dintre cei patru preoţi din India care celebrau sacrificiul vedic. 2 adj. (teol.,filos.) brahmanic. Sistemul de gândire brahman reprezintă baza religiei hinduse. brahmanic, -ă adj. (teol, filos.) brahman, brahmamsm primitiv s.n. (teol., filos.) vedism. Brahmanismul primitiv reprezintă ansamblul credinţelor şi ritualurilor cuprinse în Vede. brahmrn s.m. (relig.) brahman, brain drain ['breindrein] subst. exodul creierelor. Brain drain-ul se produce mai ales în unele ţâri în curs de dezvoltare. brâmbura adv. (modal; fam.) 1 v. Aiurea. Anapoda. înfiorător. îngrozitor. Prost. Rău. 2 v. Aiurea. Alandala. Anapoda, brambureălă s.f. (fam.) 1 v. Anomie. Debandadă. Dezordine. Dezorganizare. Haos. Neorânduială. Neordine. Zăpăceală. 2 v. Deranj. Dezordine. Neorânduială. Neordine. Neregulă. Vraişte. Zăpăceală. 3 v. Dezordine. Neorânduială. Răvăşeală. Vraişte. Zăpăceală. bramburi vb. IV. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) v. Amesteca. împletici. încâlci. încurca. Mixa. bramburi't, -ă adj. (fam.; despre oameni) 1 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit. brancârdă s.f. (med., med. vet.) targă, pat, pataşcă2, troagăr2, <înv.> lectică. braţ Salvamontiştii au transportat accidentaţii pe brancarde. brand1 s.n. (milit.) mortier, aruncător, aruncător de mine. brand2 [brend] s.n. (com.) etichetă, marcă. A vândut produsele respectând brandul fabricii. brandenburg s.n. găitan, umeraş, şinor. Tunicile militarilor au brandenburguri. brandy ['brendi] s.n. coniac, streptomicină. A cumpărat mai multe sticle de brandy. branhie s.f. (zool.) ureche, urlă. Branhiile se întâlnesc la peşti, la batracieni, la crustacee şi cefalopode. branhiozâur s.m. (paleon.) protriton. Branhiozaurii au trăit în carboniferul superior şi semănau cu salamandrele. branişte s.f. (bot.) apărătură, opritură. în branişte este interzisă tăierea copacilor. branşament s.n. 1 (tehn.) ambranşament. De la conducta de canalizare s-a făcut un branşament spre stradă. 2 (electr.) branşament electric = legătură electrică. A făcut branşamentul electric al casei la reţeaua eletrică a oraşului. branşă s.f. (de obicei urmat de determ. care indică felul) disciplină, domeniu, ramură, sector, specialitate, <înv.> rămureală, specie, tagmă, felie. Tatăl ei a lucrat în mai multe branşe economice. brant s.n. (rar) v. Hamac, branţ s. n taban. Branţul se pune în interiorul încălţămintei, peste talpă. branulă s.f. (med., med. vet.) canulă, cateter, flexulă. I-a introdus în venă o branulă pentru a-i pune o perfuzie. brasardă s.f. banderolă. Toţi greviştii poartă brasardă la mână. braserie s.f. (rar) v. Berărie. brasi£ră s.f. 1 pieptar, pieptăraş. Brasiera este folosită mai ales de copii şi femei. 2 sutien, ţâţar2, balconet, ham2. braşoâvă s.f. (fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitu-ră. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, braşovenie s.f. (com.; în trecut) <în trecut> marfa de Braşov. Braşovenia era marfa care provenea din Braşov. brat s.m. (înv.) v. Frate, braţ s.n. 11 (anat.) mână, membru superior, membru toracic, toartă, <înv. şi reg.> brâncă2, ghioambă, aripă, cange, creangă, ştangă, vâslă. Băiatul şi-a fracturat braţul drept. O însoţeşte pe bătrână ducând-o de braţ. 2 (hidrol.) ramificaţie, crac. Râul Jijia are numeroase braţe. 3 (tehn.; la războiul de ţesut) bată, băteală, brăţară, falcea, fofea-ză, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. Braţele sunt unite în partea de sus cu arţarul, iar în partea de jos cu vatalele. 4 (tehn.; la războiul de ţesut) furcă, mână, stâlp, ciocan2, cujbă, pară2. în braţe se sprijină sulurile. 5 (tehn.; la balanţă) pârghie. Braţele balanţei s-au stricat. 6 (tehn.; la fierăstrău) braţoletă crac, margine, mână, mâner, pervaz, spetează, condac1, cotoi1. Fierăstrăul are două braţe simetrice. 7 (tehn.; la moara de vânt) chingă, coardă, spetează, stinghie, curmeziş, legătură. Braţele intră în componenţa scării coşului morii. 8 (la pl.) braţe de muncă = forţă de muncă, mână de lucru, mână de muncă. Patronul firmei de construcţii a recurs la braţe de muncă din străinătate. II fig. (polit.) autoritate, dominare, dominaţie, hegemonie, putere, stăpânire, supremaţie, sceptru, sabie. Teritoriul s-a aflat sub braţul Angliei. braţolâtă s.f. (fam.; glum.) v. Brăţară, brav, bravă adj. (despre oameni) curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, temerar, viteaz, impavid, intrepid, petulant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, vqinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, ne-spăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, coios, solid. Luptătorii bravi se aruncă în focul bătăliei. bravă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a afronta, a înfrunta, a sfida, a sfrunta, <înv. şi reg.> a lupta, <înv.> a mustra. Un angajat a îndrăznit să-şi braveze patronul în faţa tuturor. 2 (compl. indică manifestări ale oamenilor, ale unor fenomene şi procese naturale sau primejdii, pericole etc.) a desfide, a înfrunta, a sfida, a sfrunta. Bravează moartea cu demnitate. îmbrăcaţi în şube, copiii bravează gerul de afară. bravâdă s.f. bravare, desfidere, sfidare, sfruntare, <înv.> desfid. Uneori bravada morţii are consecinţe grave. bravare s.f. bravadă, desfidere, sfidare, sfruntare, <înv.> desfid, bravă s.f; (tehn.; la uşi, sertare etc.; reg.) v. Broască. bravi'ssimo interj, (exprimă o apreciere superlativă sau o aprobare) excelent! După ce cântăreaţa a terminat aria, din sală s-a auzit: Bravissimo! brăvo interj. 1 (exprimă o apreciere superlativă sau o aprobare) bine!, perfect!, işala! aferim!, maşala! Bravo, ai rezolvat corect problema! 2 (iron.) mersi!, halal! Bravo! Aşa răsplată! bravură s.f. 1 bărbăţie, curaj, eroism, neînfricare, vitejie, <înv. şi pop.> ostăşie, voinicie, <înv. şi reg.> viteşug, <înv.> hărăţie, hrăborie, nespăimântare, netemere, vârtute. Moldovenii lui Ştefan au dat dovadă de multă bravură în luptă. 2 bărbăţie, curaj, cutezanţă, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeţie, temeritate, intrepi-ditate, petulanţă, cutezare, dârzoşenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoşare, nespăimântare, netemere, obrăznicie, semeţire, slobozenie, valoare, virtute, voinicie, audacie, taros. Luptă cu bravură pentru scopurile sale. brazdă s.f. 11 brăzdătură. Plugurile ară, răstumând brazde. 2 răzor, strat, postată, <înv. şi reg.> tablă1, melegar2, muşchi2. în mijlocul grădinii sunt brazde de flori. 3 polog1, otcoş. Brazda este un rând de iarbă cosită. 4 (reg.) v. Glie. II fig. 1 (anat.) crestătură, creţ, cută, dungă, încreţi-re, încreţitură, rid, zbârcitură, boţitură, pârâuţ. Bătrâna are ofaţăflină de brazde. 2 cioplitură, crestătură, dăltuitură, scobitură. Uşa veche are brazde adânci. 3 (rar) v. Dâră. Urmă. brăbănoc s.m. (bot; pop.) = brebenoc. brăbănoi s.m. (bot; pop.) Pyrola rotundifolia; merişor^perişoară, perişor2, brăbin s.m. (bot) Bunias orientalis; breabăn, badahuzi, colţul-lupului (v. colţ), raca-mete, susan. brăcinâr s.n. 1 brâneţ, brânişor, peleş. Cu brăcinarul se strâng iţarii în jurul mijlocului. 2 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Crucea dinapoi (v. cruce). 3 (tehn.; la coarnele plugului; reg.) v. Spetează, brăcinărîţă s.f. (reg.) v. Bată. Betelie, brăcui vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranja. Răscoli. Răvăşi. Zăpăci. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, vehicule, instrumente, construcţii etc.) v. Avaria. Deteriora. Strica. brădăţel s.m. (bot.) Juncus compressus; părul-porcului (v. pâr). brădet s.n. (bot.) brădiş, brădişte, brădiniş. Norii ating vârful brădetului. brădiniş s.n. (bot.; rar) v. Brădet. Brădiş. Brădişte. brădioără s.f. (omit.; reg.) v. Găinuşă. Găinuşă-de-alun. Găinuşă-de-munte. Găinu-şă-roşie. Ieruncă (Tetrastes bonasia). brădiş s.n. (bot.) 1 brădet, brădişte, brădiniş. 2 Cerathophyllumdemersum; cosor, frunza-cerii (v. frunză). 3 (reg.) v. Peniţă (Myriophyllum spicatum şi Myri-ophyllum verticillatum). brădişoără s.f. (omit.; reg.) v. Găinuşă. Ieruncă (Tetrastes bonasia). brădişor s.m. (bot.) 1 brăduleţ, brăduţ, brădui, brăduiac, brădulete, brăduştean. A plantat în grădină câţiva brădişori. 2 Lycopodi-um selago; cornişor1, cornişor-de-munte (v. cornişor1), nototă, părul-porcului (v. păr), piedica-ursului (v. piedică), piedică, piedicuţă, struţuşor, şoldină. 3 (reg.) v. Bar-ba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). 4 (reg.) v. Ienupăr. Jnea-păn (Juniperus communis). 5 (reg.)v. Cornişor1. Comişor-drept (Lycopodium annotinum). 6 (reg.) v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). brădişte s.f. (bot.) brădet, brădiş, brădiniş. brădoăie s.f. (gosp.; reg.) v. Putinică. brădui s.m. (bot; reg.) v. Brădişor. Brăduleţ. Brăduţ. brăduiac s.m. (bot.; reg.) v. Brădişor. Brăduleţ. Brăduţ. brădui'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Pin-austriac. Pin negru. Pin-negru-austriac (Pinus nigra). brădulete s.m. (bot.; reg.) v. Brădişor. Brăduleţ. Brăduţ. brăduleţ s.m. I (bot.) 1 brădişor, brăduţ, brădui, brăduiac, brădulete, brăduştean. 2 (reg.) v. Slăbănog (Impatiens noli-tangere). II (mai ales la pl. brăduleţi; culin.; în practicile bisericii creştine; reg.) v. Mucenic1. Sfânt. Sfinţişor. brăduştean s.m. (bot.; reg.) v. Brădişor. Brăduleţ. Brăduţ. brăduţ s.m. (bot.) brădişor, brăduleţ, brădui, brăduiac, brădulete, brăduştean. brăhări'e s.f. (reg.) v. Bragagerie. brăileancă s.f. (bot.; reg.) 1 Răchitan (Lythrum salicaria). 2 v. Coada-vacii (v. coadă). Jale2 (Salvia silvestris). brănişor s.n. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Crucea dinapoi (v. cruce). brăţară s.f. 1 braţoletă, brăţea, cipcă, colbă, manşetă de gagică. La nuntă, mireasa a primit codou de la naşi o brăţară de platină. 2 (tehn.; la conducte) gaşă. 3 (tehn.; la războiul de ţesut) bată, băteală, braţ, falcea, fofează, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. Brăţările sunt unite în partea de sus cu arţarul, iar în partea de jos cu vatalele. 4 (tehn.; la coasă) cârceie, morcoaşă, toartă. Brăţara fixează cuţitul coasei de coada acesteia. 5 (tehn.; la şurubelniţă) bucea. 6 (la butoi; pop.) v. Cerc. 7 (tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Spetează, brăţea s.f. (reg.) v. Brăţară, brăzda vb. 1.1 tr. 1 (agric.; compl. indică ogoare, terenuri etc.) a ara, a răscoli, <înv. şi reg.> a ogorî, a cormăni, a scurma, <înv.> a brăzdui. în trecut, ţăranii brăzdau pământul cu plugul. 2 (mai ales despre ape curgătoare; compl. indică forme de relief) a tăia, <înv.> a brăzdui. Mureşul brăzdează Podişul Transilvaniei. 3 (despre fulgere; compl indică văzduhul) a străbate. Fulgerele brăzdau cerul. II fig. 1 tr. (compl: indică suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, ziduri, pereţi etc.) a cresta, a scrijeli, a zgâria. A brăzdat masa cu un cuţit. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică pielea, faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., părţi ale corpului lor) a (se) cuta, a (se) încreţi, a (se) rida, a (se) zbârci2, a (se) boţi, a (se) smochini, a (se) stafidi. înaintând în vârstă, obrazul i s-a brăzdat. I s-a brăzdat fruntea din cauza că stă tot timpul încruntat. Bătrâneţea i-a brăzdat chipul. Mâinile care i s-au brăzdaţ ii trădează anii. brăzdăr s.n. (tehn.; la plug) fier lat, fier mare, sapă1. Plugul are două brăzdare. brăzdat, -ă adj. I (agric.; despre ogoare, terenuri etc.) arat2. Pământul brăzdat poate fi însămânţat. II fig. 1 (despre suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, despre ziduri, pereţi etc.) crestat, scrijelit, zgâriat. Masa brăzdată trebuie refăcută. 2 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) crestat, creţ, cutat, încreţit, ridat, zbârcit, boţit, smochinit, stafidit. Bătrâna are obrazul brăzdat. 193 | brăzdătură s.f. (pop.) v. Brazdă, brăzdîţă s.f. (rar) v. Brăzduţă. brăzdui vb. IV. tr. (înv.) 1 (agric.; compl. indică ogoare, terenuri etc.) v. Ara. Brăzda. 2 (mai ales despre ape curgătoare; compl. indică forme de relief) v. Brăzda. Tăia. brăzduţă s.f. brăzdiţă. brâglâr s.n. (tehn.; la războiul de ţesut) arţar. brâglă s.f. (tehn.; la războiul de ţesut; pop.) v. Vătală. brânâci s.n. (reg.) v. Brâu. Cingătoare, încingătoare. brâncăriţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Brâncă1 (Sa-licornia herbacea). 2 v. Limbariţă (Alisma plantago-aquatica). brâncâş s.m. (în trecut; înv. şi reg.) v. Pălmaş. brâncă1 s.f. I (bot.) 1 Salicornia herbacea; salicornie, brâncăriţă, buberic, căpriţă, cornul-salcei (v. corn), guşterariţă, guşteriţă, iarba-porcului (v. iarbă), iarbă-gra-să, iarbă-sărată, mătură-roşie, pita-porcului (v. pită), sărătură-roşie, smalţ-de- sticlă, soloneţ. 2 Hibiscus trionum; zămoşiţă, bombă-de-câmp, floarea-ursului (v. floare), lubenicioară, macul-cioarei (v. mac). 3 (art.) hrânca-ursului = a Heracleum sphondylium; crucea-pământului (v. cruce), <înv. şi reg.> sclipeţ, laba-ursului (v. labă), păstâma-cul-vacii (v. păstâmac), talpa-ursului (v. talpă), urechea-porcului (v. ureche); b (reg.) v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum); c (reg.) v. Acantă. Talpa-ursului (v. talpă) (Acanthus longifolius). 4 (reg.)v. Buberic (Scrophularia nodosa). 5 (reg.) v. Aişor. Usturoiţă (Alliaria officinalis). 6 (reg.) v. Silnic (Glechoma hede-raceum şi Glechoma hirsutum). 7 (art.; reg.) brânca-porcului v. Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pădure (v.jale2). Jaleş. Ja-leş-de-pădure (Salvia glutinosa). II (reg.) 1 (med.) v. Erizipel 2 (med. vet.) v. Rujet. brâncă2 s.f. 11 (pop.; de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont. Izbitură. îmbrânceală, îmbrâncitură. împinsătură. 2 (anat.; înv. şi reg.) v. Braţ. Mână. Membru superior. 3 (anat.; la mele animale; reg.) v. Labă. Picior. II (înv.) v. Mănuşă. brânci' vb. IV. tr., refl. recipr. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti, brâncuţă s.f. (bot.) 1 Sisymbrium officinale; frunza-voinicului (v. frunză), iarba-voi-nicului (v. iarbă), rapiţă, sămcuţă. 2Nastur-tium palustre; rapiţă-sălbatică, muş-tar-de-baltă. 3 (reg.) v. Cardama. Carda-ma-de-izvoare. Creson. Năsturel (Nasturtium officinale). 4 (reg.) v. Aişor. Usturoiţă (Alliaria officinalis). 5 (reg.) brâncuţă-de-pisicâv. a Suliţică (Dorycnium herbaceum); b Sunătoare (Hypericum maculatum). brânduş s.m. (mai ales la pl. brănduşi; culin.; în practicile bisericii creştine; înv.) v. Mucenic1. Sfânt. Sfinţişor. brânduşă s.f. (bot.) 1 (şi brânduşă-de-toam-năy art., brânduşa-morţilor) Colchicum autumnale; bălură, brânduşeâ, brându-şiţă, ceapa-ciorii (v. ceapă), floarea-brumei (v. floare), ghicitori (v. ghicitor), niţuvară, nuccea, rujă-de-toamnă, ruscea-de-poiană, sapă-sălbatică (v. sapă1), viorea-de-toamnă. 2 (şi brânduşă-albastră, brânduşă-de-mun-te, brânduşă-de-primăvară) Crocus heuffeli-anus; şofran1, şofran-de-primăvară (v. şofran1), măseaua-ciutei (v. măsea), miţuvele, nuccea, ruscea, şofrănel. 3 brânduşă-albă = Crocus variegatus; şofran1, şofran-vărgat (v. şofran1), şofrănel; brânduşă-de-toamnă = Crocus banaticus; stirigoaie; brându-şă-galbenă = Crocus moesiacus; şofran1, şofran-galben (v. şofran1). brânduşeâ s.f. (bot.) 1 brânduşiţă. 2 (reg.) v. Brânduşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brânduşă-de-toamnă. (Colchicum autumnale). brânduşiţă s.f. (bot.) 1 brânduşeâ. 2 (reg.) v. Brânduşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă Brânduşă-de-toamnă. (Colchicum autumnale). brânâţ s.n. (pop.), v. Brăcinar. brânişor s.n. 1 (pop.) v. Brâuleţ. Brâuşor. 2 (reg.) v. Brăcinar. brânt s.n. (med., med. vet.; înv.) v. Congesti-onare. Flegmazie. Flogoză. Inflamare. Infla-maţie. Intumescenţă. Iritare. Umflare, brânzăr s.n. (la stână; reg.) v. Răvar. brânză s.f. 1 (culin.) brânză de vacă = brânză răscoaptă, urdă, urdă de vacă. Mănâncă mai ales brânză de vacă deoarece ţine regim; (reg.) brânză răscoaptă v. Brânză de vacă. 2 (art.; bot.; reg.) brânza-vaciiv. Grâu-şor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria). brânzi vb. IV. refl. (despre lapte) a se tăia, a se corăsli, a se cotorogi, a se sărbezi, a se scoace, a se urdi, a se zăurdi. Laptele s-a brânzit la fiert. brânzi't adj. (despre lapte) tăiat2, corăslit, sărbezit, scopt. Din laptele brânzit se prepară brânză. brânzâs, -oasă adj. cazeos, cazeiform. Mâncarea are aspect brânzos. brâu s.n. 1 cingătoare, încingătoare, perizoma, chingă, <înv. şi reg.> taftur, brânaci, frânghie. La sărbători purta un brâu de mătase. 2 (anat.) mijloc, talie. Cânepa din lan era până la brâul lui de înaltă. 3 (j. folc.) brâuleţ. Când se joacă brâul, jucătorii se prind, pe la spate, cu mâinile de brâiele vecinilor. 4 (constr.) dungă, vârstă2. Geamurile casei au brâie verzi. 5 (constr.) ciubuc, cornişă, par-can. Brâul casei este proeminent şi ornamentat. 6 (geomorf; determ. prin „muntos”, „de munţi” sau printr-un nm.pr.) lanţ, şir, şirag. Brâul Carpaţilor mărgineşte Transilvania. 7 (art.; astron.; reg.) brâul-cerului = brâ-ul-Cosânzenii = brâul-lui-Dumnezeu -brâul-Maicii-Domnului = brâul-popii v. Curcubeu; (nm. pr.) Brâul-Cosânzenii = Brâul-lui-Dumnezeu = Brâul-Popii v. Calea-Lactee (v. cale). Calea-Laptelui (v. cale). 8 (bot.; reg.) v. împărăteasă. Mu-tătoare (v. mutător) (Bryonia alba). 9 (art.; bot.; reg.) brâul-vântuluiv. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). II fig. cerc, roată1. Dansatorii reuşeau să menţină perfect brâul brebenel horei. Flăcăii făceau un brâu în jurul tarafului. brâuleţ s.n. 1 brâuşor, brânişor. 2 (j. folc.) brâu. brâuşor s.n. 1 brâuleţ, brânişor. 2 (art.; bot.; reg.) brâuşorul-vântului v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). bre interj, (exprimă o atenţionare sau introduce o interpelare; pop. şi fam.) bă!, măi!, hăi! Bre! pleacă de acolo! breâbăn s.m. (bot.) 1 Dentaria glandulosa; creasta-cocoşului (v. creastă). 2 Bunias orientalis; brăbin, badahuzi, colţul-lupu-lui (v. colţ), racamete, susan. 3 (reg.) v. Bre-benea. Brebenel (Corydalis marchalliana). 4 (reg.) v. Dediţei-galbeni (v. dediţel). Floa-rea-Paştilor (v. floare). Floarea-Paştilor-galbe-nă (v. floare). Floarea-păsărilor (v. floare). Floarea-vântului-galbenă (w. floare). Găinuşă. Găinuşă-galbenă. Gălbenele (v. gălbenea). Păştiţă (Anemone ranunculoides). 5 (reg.) v. Popilnic. Popilnic-iepuresc (Anemone hepatica). breakdown ['breikdaun] s.n. (psih.) acedie, demoralizare, depresie, depresie nervoasă, deprimare, descurajare, dezolare, marasm, depresivitate, <înv.> demoralizaţie, dezbărbătare, demobilizare, opresiune. Starea de breakdown în care se află este din cauza eşecului de la bacalaureat. breakfast ['brekfast] s.n. (engl.) v. Micul dejun (v. mic). breanc s.n. (reg.) v. Ciob. Fărâmă. Spărtură. Ţandără. breâslă s.f. 1 (în trecut) corporaţie, tagmă, <înv. şi reg.> ţeh1, <înv.> ceată, cin1, isnaf, însoţime, orta, rufet, seminţie, semt, sistem, sodalitate. A făcut parte din breasla tipografilor. 2 (reg.) v. Carieră. îndeletnicire. Meserie. Ocupaţie. Profesie. 3 (reg.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. 4 (reg.) v. Meserie. Meşteşug, breaz, breâză adj. fig. (fam.) 1 (despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. 2 (despre oameni sau despre mintea lor) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dezgheţat. Dibaci. Inteligent. Iscusit Isteţ. îndemânatic. Priceput Sprinten, breâza s.f. art. (j.folc.) ca-la-breaza, dedoi, ungurească (v. unguresc), ungurică. Breaza este un dans popular, cu ritm sincopat. breb s.m. (zool; înv.) v. Biber. Castor (Castor canadensis). brebene s.m. (bot; reg.) v. Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudacacia). brebeneâ s.f. (bot.) Corydalis marchalliana; brebenel, breabăn, clopoţei-de-primă-vară (v. clopoţel), surguci. brebeneâc s.m. (omit.; reg.) v. Sturz. Sturz-cântăreţ. Sturz-de-vii. Sturz-roşcat. Sturz-roşu (Turdus musicus). brebeneâg s.m. (omit.; reg.) v. Cocoşar (Turdus pilaris). brebenel s.m. (bot.) 1 Corydalis marchalliana; brebenea, breabăn, clopo-ţei-de-primăvară (v. clopoţel), surguci. brebenoc 2 (reg.) v. Adormiţele. Dediţel. Sinisei (v. sinisei) (Pulsatilla pratensis). 3 (reg.) v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum aviculare). brebenoc s.m. (bot.) 1 (pop.; informa brăbănoc) v. Merişor1. Perişor2 (Pyrola secunda). 2 (pop.; informa brăbănoc) v. Perişor2 (Pyrola minor). 3 (reg.) v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). bref adv. (modal; în legătură cu vb. ca „a apuca”, „a lega”; fran.) v. Scurt. Strâns2, bregmă s.f. (anat.) sinciput. Bregma este punctul de întâlnire a oaselor parietale cu osul frontal. brehână s.f. (omit.; reg.) v. Vultur-ţipător-ma-re. Vulturaş-negru-mare (Aquila clanga). brei s.m. (bot.) 1 Mercurialis perennis; slăbănog, spicul-ierbii (v. spic), trepădătoare (v. trepâdător). 2 (reg.) v. împărăteasă. Mută-toare (v. mutător) (Bryonia alba). 3 (reg.) v. Trepădătoare (v. trepâdător) (Mercurialis annua). breslâş s.m. 1 (în trecut) <înv.> isnaf,isnafgiu, rufet, rufetaş. Breslaşul făcea parte dintr-o breaslă. 2 (reg.) v. Meseriaş. Meşteşugar. 3 (reg.) v. Angajat. Salariat. Slujbaş, breşă s.f. 1 deschizătură, gaură, spărtură, <înv.> spărgătură. A trecut printr-o breşă din gardul grădinii. 2 fig. (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Breşele lui educaţionale sunt evidente. bretele s.f. pl. cozondraci, pacheşti. Băiatul poartă bretele la pantaloni. brevât s.n. licenţă, patentă. Tânărul fizician a primit brevet de invenţie. brevetă vb. I. tr. (compl indică invenţii, drepturi etc.) a patenta. Tânărului fizician i-afost brevetată invenţia. brevetăre s.f. patentare. Brevetarea invenţiilor se face de o comisie de specialişti. brevetăt, -ă adj. {despre invenţii, drepturi etc.) patentat. Invenţia brevetată a fost pusă în practică. brevicaul, -ă adj. (bot.; despre plante) bra-hicaul. Plantele brevicaule au tulpina scurtă. brevignati'sm s.n. (med.) hipognatism. Cel care suferă de brevignatism are mandibula mai lungă decât maxilarul. brevilin, -ă adj. (antrop.; în opoz. cu „leptozom”, „longilin”) brahimorf, brahitipic. Tipul brevilin se caracterizează prin trup scurt şi membre scurte şi groase. brevilocvent, -ă adj. (despre limbaj, stil, exprimare) concentrat, concis, laconic, lapidar, scurt, succint, <înv.> rezumător, dens, sec, strâns2, telegrafic. Publicul apreciază stilul brevilocvent al jurnalistului. brevilocvenţă s.f. (stil.) brahilogie. Breviloc-venţa constă în nerepetarea unui element al frazei care se subînţelege. breză vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgâli. Murdări. Păta. Umple. brezăia s.£ art (j.folc.; pop.) v. Capra (v. capră). briă vb. I. intr. 1 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. şi pop.> a lumina, a răsfulgera, a sclipui3, <înv.> a steli, a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele briază pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului briază în lumina soarelui. Zăpada briază sub clarul de lună. 2 fig. (despre oameni sau despre manifestări, realizări etc. ale lor) a excela, a eclata, a luci, a străluci, a triumfa, a strălumina. Spectacolul de Anul Nou briază prin talentul interpreţilor. briănt, -ă adj. 1 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) licăritor2, lucios, lucitor, luciu2, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, lucind, lucid, străfulgerător, <înv. şi pop.> luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. Crestele munţilor sunt acoperite de zăpezi albe, briante. Izvorul îşi duce undele briante în lumina soarelui spre locuri depărtate. Are un inel cu diamante briante. 2 fig. (despre manifestări, realizări etc. ale oamenilor) eclatant, răsunător, strălucit, strălucitor, coruscant, tropotitor, sunător. A ţinut un discurs briant. briănţă s.f. 1 lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire, efulgenţă, luciditate, străluciu, străluminare, <înv.> luceală, luceaţă, lucime, lucoare, lucor, sticleală, stră-luceală, strălucitură, strălucoare, foc. O fascinează brianţa diamantului. îşi fereşte ochii de brianţa zăpezii. 2 fig. măreţie, splendoare, strălucire. Este un stil baroc plin de brianţă şi fantezie. briboi s.m. (bot; reg.) = priboi, bribor s.m. (bot; reg.) v. Priboi (Geranium macrorrhizum). bric1 adj. invar, (despre culori, obiecte, materiale etc.) cărămiziu, fov, roşcat, roşiatic, teracot, stacojiu, buş2, roşcav, roşiu, <înv.> roşcatic. Bluza ei are culoarea bric. Poartă un palton bric. bric2 s.n. (nav.) 1 navă-şcoală. Bricul este folosit în prezent pentru instruirea viitorilor marinari. 2 bric-goeletâ = brigantină. S-a îmbarcat pe un bric-goeletă. briceăg s.n. brişcă2, custură, cuţitaş, pinţăluş, scoabă. Ascute o vargă cu briceagul brichetăj s.n. brichetare. Brichetajul este operaţia de presare a materialelor mărunte sau pulverulente. brichetăre s.f. brichetăj. brichetator s.m. brichetier. Brichetatorul face brichete. brichetă s.f. aprinzătoare (v. aprinzător), ghiuitău, scăpărătoare (v. scăpărător). îşi aprinde ţigara cu bricheta. brichetier s.m. brichetator. brici s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. bricomam'e s.f. (med.) bruxism. Bricomania se manifestă în timpul somnului. bri'dă s.f. 1 (tehn.) fianşă. Brida se aplică pe tuburi, la îmbinarea lor. 2 (med.) aderenţă. Bolnavul are bride pulmonare. bridge ['brid$] s.n. (stomat.) punte, punte dentară. Bridge-ul este un aparat protetic dentar, cu punct de sprijin pe dinţii vecini. brie s.f. (bot) 1 Meum athamanticum; brioală. 2 (reg.) v. Slăbănog (Impatiens noli-tangere). brigadier s.m. (milit.; înv.) v. General de brigadă. brigănd s.m. (fran.) v. Bandit. Tâlhar, brigandăj s.n. (fran.) v. Banditism. Gang-sterism. Jaf. Tâlhărie. brigantină s.f. (nav.) 1 bric-goeletă (v. bric2). 2 randă. Pe catargul de la pupa navei este arborată o brigantină. brighidâu s.n. (gosp.; reg.) v. Bătător, brilioâncă s.f. (bot.; reg.) v. Iarba-fiarelor (v. iarbă) (Cynachum vincetoxicum). brioălă s.f. (bot.) 1 Ligusticum mutellina; chimen-de-munte, chimenul-ursului (v. chimen), mărarul-ursului (v. mărar). 2 (reg.) v. Brie (Meum athamanticum). briofîtă s.f. (bot) 1 muşchi. 2 (la pl briofite) muscinee. Din încrengătura briof iţelor fac parte muşchii. brioşă s.f. (culin.) madlenă. Brioşa este una din prăjiturile ei preferate. brişcă1 s.f. (transp.) nadiceancă. îi place să se plimbe cu brişcă. brişcă2 s.f. (reg.) v. Briceag, brişculi'ţă s.f. (transp.) brişcuţă. Brişculiţa este trasă de un ponei. brişcuţă s.f. (transp.) brişculiţă. britanic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. englez, englezoaică. Britanicii sunt mândri de ţara lor. 2 adj. englez, englezesc, <înv.> anglicesc. Operele lui Shakespeare, marele scriitor britanic, aparţin tezaurului umanităţii. briză s.f. adiere, boare, pală1, suflare, suflu, undă, scutur, oloreală, reveneală, abur, aburire, abureală, răsuflet, aburel. Briza vântului abia se simţea. brizură s.f. (rar) v. Sfarâmătură. broâjbă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Nap (Brassica napus esculenta). 2 v. Rapiţă. Rapiţă-colză. Rapiţă-măruntă. Rapiţă-navetă. Rapiţă-sălba-tică (Brassica napus şi Brassica rapa). broăncă s.f. (muz.; reg.) v. Contrabas, broăscă s.f. I (zool.) 1 Rana esculenta; cioarcă, mioarcă, racatiţă. Broasca este un animal amfibiu, care face parte din clasa batracienilor. 2 broască-de-iarbă = broas-că-verde = Hyla arborea; broatec, brotac, brotăcel, buratic, brotan, racachici, racaleţ, racalici, racamete, racateţ, răcănel, răcăţel, răchiţel. 3 broască-ţestoasă = Testudo graeca, Testudo hermanni şi Emys orbicularis; ţestoasă (v. ţestos), mioarcă, niors, scorpie, <înv.> melci. 4 broască-râioasă = Bufo vulgaris; leoarcă2, mioarcă. II (bot.) 1 Opuntiaficus-indica şi Opuntia vulgaris; limba-soacrei (v. limbă), opunţia, palmă-cu-spini,stoletnic. 2 (art.) broasca-apei 195 | browser = Potamogeton lucens; limba-apei (v. limbă), paşă. 3 (reg.) v. Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare). 4 (reg.) v. Limbă. Tal-pa-ursului (v. talpă) (Phyllocactus ackerman-ni). III (tehn.) 1 (la uşi, sertare etc.) zar2, bravă, zărar2. Broasca uşii s-a defectat. 2 broască de siguranţă = yală. Şi-a pus la uşă o broască de siguranţă nouă. 3 (la crângul morii) lagăr, perşeie, piuliţă, tigaie. în broască se învârte capătul de jos al fusului. 4 (la roata morii) brotac, căpătâi. Pe broască se sprijină grindeiul roţii morii. 5 (la grindeiul morii) tigaie. în broască se învârte cepul grindeiului. 6 (la masa dulgherului) drug. 7 (la teasc) şurubelniţă, gâscă. 8 (la scrânciob; reg.) tigaie. în broască intră capătul de jos al grindeiului. 9 (la coarbă; reg.) nucă. în broască se fixează sfredelul. 10 (la scaunul dulgherului; reg.) v. Cap. Căpăţână. Cioc2. IV (med., med. vet.; pop.) v. Umflătură, broâtec s.m. (zool.) Hyla arborea; broas-că-de-iarbă, broască-verde, brotac, brotăcel, buratic, brotan, racachici, racaleţ, racalici, racamete, racateţ, răcănel, răcăţel, răchiţel. brobmţă s.f. (reg.) I v. Bobiţă. Picăţea. II (bot.) 1 v. Rechie (Reseda lutea). 2 v. Prună, broboadă s.f. bariş, năframă, testemel, <înv. şi reg.> coprenă, conci, îmbrobodea, îmbrobodeală, îmbroboditoare, învelitoare, pinten, pânzătură, şes, şirincă, fişiu. Femeile de la ţară poartă de obicei broboadă pe cap. broboană s.f. 11 (fiziol.) năstrap. Din cauza căldurii, broboane fierbinţi de sudoare îi acopereau fruntea. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Bubiţă. Bubuliţă. Bubuşoară. Coş2. II (bot.; reg.) 1 v. Agrişă. 2 v. Zgrăbunţică (Lapsana communis). brobom vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Băşica. Urzica. brocart s.n. zarafir, <înv.> frenghie, serasir, şahmarand, zarpa. Şi-a făcut o rochie splendidă de seară din brocart. broci s.m. (reg.) 1 (bot.) v. Garanţă. Orcanetă. Otrăţel. Paţachină1. Roibă (Rubia tinctorum). 2 (mineral.) v. Cretă. 3 v. Condei. Creion, brod s.n. (mar.; reg.) v. Bac1. Pod mişcător (v. pod1). Pod plutitor (v. pod1). Pod umblător (v. pod1). brodâ vb. I. tr. 1 (compl. indică broderii, flori, ornamente etc.) a coase, a umple, a chindisi, a împistri, a neţui, a popistri, a şlingui, a ştricăni. îi place să brodeze la gherghef. A brodat pe bluză câteva ornamente florale. 2 fig. (compl. indică fapte, întâmplări etc.) a fabula, a inventa, a născoci, a plăsmui, a scorni, a ticlui, a fabrica, a ţese, a urzi, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. A brodat o întâmplare pe care nimeni nu a crezut-o. brodăt, -ă adj. 1 (despre materiale textile) scris2, chindisit, împistrit, încrestit. Are un guleraş frumos brodat. A venit la dineu într-o rochie de mătase brodată. 2 fig. (despre fapte, întâmplări etc.) inventat, născocit, plăsmuit, scornit, ticluit. întâmplarea brodată n-a fost crezută de nimeni. brodeâlă s.f. (pop. şi fam.) v. Potrivire, broderie s.f. <înv. şi pop.> leasă, chindiseală, chindisitură, împistreală, şling, şlingherai. Broderia de pe rochie i-a făcut-o o brodeză. brodi vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr. (compl. indică situaţii, afaceri etc.) v. Aranja. Face. Potrivi. Ticlui. 2 refl. impers. v. întâmpla. Nimeri. Potrivi. 3 refl. (despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.) v. întâmpla. Nimeri. Potrivi. 4 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre oameni; de obicei cu determ. calitative) v. Nimeri. Potrivi. 5 intr. (constr. cu pron. „o” cu val. neutră; despre oameni; de obicei cu determ. calitative) v. Nimeri. brofimen s.n. (farm.) bromhexin. Brofimenul descongestionează căile respiratorii. broker ['brokar] s.m. (fin.) curtier. Meseria de broker este dificilă. brombenzen s.n. (chim.) monobrombenzen. Brombenzenul este o substanţă toxică pentru ficat. bromhexin s.n. (farm.) brofimen. Bromhe-xinul descongestionează căile respiratorii. bromhidroză s.f. (fiziol.) melanhidroză, osmhidroză. Bromhidroză este o transpiraţie cu miros neplăcut. bromi'dă s.f. (med.) bromodermie. Bromida este provocată de ingestia de alimente care conţin brom. bromodermie s.f. (med.) bromidă. bromomenoree s.f. (med.) menstruaţie fetidă. bronhiâl, -ă adj. (anat.) bronhie. O doare regiunea bronhială din cauza răcelii. brbnhic, -ă adj. (anat.) bronhial. bronhiectazie s.f. (med.) bronşectazie. Suferă de bronhiectazie. bronholi't s.n. (med.) calcul bronhie. A fost diagnosticat cu bronholit în hilul pulmonar. bronholitiâză s.f. (med.) litiază bronşică. în bronholitiâză se formează calculi în lume-nul bronhiilor sau la nivelul pereţilor acestora. bronhospirochetoză s.f. (med.) spirocheto-ză bronhopulmonară. Bronhospirochetoză se caracterizează prin bronşită cu expectoraţie sangvinolentă; bronşectazie s.f. (med.) bronhiectazie. bronz s.n. 1 <înv. şi reg.> tuci, peringi, <înv.> es. Ceea ce este scris pe marmură şi pe bronz se şterge cu timpul. 2 (art.; bronzul) medalie de bronz. Bronzul a revenit scrime-rului german. bronză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, corpul lor ori părţi ale acestuia) a (se) arde, a (se) înnegri, <înv. şi pop.> a (se) negri, a (se) smoli, a (se) pârli, a (se) prăji, a (se) tăciuni, <înv. şi reg.> a (se) păli2. Soarele l-a bronzat. bronzâj s.n. bronzare, înnegrire, pârlire, prăjire, pălire2. bronzâre s.f. bronzaj, înnegrire, pârlire, prăjire, pălire2. Bronzarea trebuie făcută treptat. bronzăt, -ă adj. (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) înnegrit, negru, pârlit, prăjit, pălit2, pârjolit, ars2, fript. îi admiră trupul zvelt, bronzat uniform. broscân s.m. (zool; reg.) v. Broscoi, broscâr s.m. (glum.) v. Italian, broscâriţă s.f. (bot.) Potamogeton natans; înotătoare (v. înotător), limba-apei (v. limbă), notătoare, paşă. broscăresc, -eâscă adj. broştesc. broscărie s.f. (colect.) broscărime, broştime. broscărime s.f. (colect.) broscărie, broştime. Broscărimea de pe lac începe să orăcăie asurzitor. broscărfţă s.f. (bot.) Triglochin palustris; iarba-şarpelui (v. iarbă). broschi'ţă s.f. (reg.) 1 v. Altiţă. 2 (bot.) v. Boglar (Ranunculus sceleratus). broscoi s.m. (zool.) broscan, mocan2. Broscoiul este masculul broaştei. broscuţă s.f. (la obiecte de îmbrăcăminte; reg.) palhă1 pălăcrinţ, păviţă, păvuţă, pui1, puiete. Broscuţa este un petec care se pune la răscroiala de la subsuoara cămăşilor ţărăneşti, pentru a le da lărgime. broşa vb. I. tr. (compl. indică broşuri, cărţi, caiete, manuscrise etc.) a cartona, a lega1, a compacta, a scorţi. Şi-a broşat lucrarea de licenţă. broşâre s.f. broşat1, cartonaj, cartonare, legare, legat2, compactare. Broşarea cărţii nu a costat mult. broşat1 s.n. broşare, cartonaj, cartonare, legare, legat2, compactare. broşat2, -ă adj. (despre broşuri, cărţi, caiete, manuscrise etc.) cartonat, legat4, compactat. Volumul broşat este lucrarea ei de licenţă. br6şă s.f. <înv.> cuişor. Are o broşă de aur cu smaralde. broşetă s.f. (culin.) frigăruică, frigăruie. La restaurant a comandat o broşetă. broştesc, -eâscă adj. broscăresc. broştime s.f. (colect.; rar) v. Broscărie. Broscărime. broşură s.f. 1 cărticică, <înv.> filadă, tartaj. Până acum nu a reuşit să publice decât o broşură de versuri. 2 (înv.) v. Coliţă. Fasciculă, brotac s.m. 1 (zool.) Hyla arborea; broas-că-de-iarbă, broască-verde, broatec, brotăcel, buratic, brotan, racachici, racaleţ, racalici, racamete, racateţ, răcănel, răcăţel, răchiţel. 2 (tehn.; la roata morii) broască, căpătâi. Pe brotac se sprijină grindeiul roţii morii. 3 (constr.) călcâi. Brotacul, fixat pe o grindă de lemn, împiedică alunecarea unui element de construcţie ce se reazemă pe aceată grindă. brotan s.m. (zool; reg.) v. Broască-de-iarbă. Broască-verde. Broatec. Brotac. Brotăcel. Buratic (Hyla arborea). brotăcel s.m. 1 (zool.) Hyla arborea; broas-că-de-iarbă, broască-verde, broatec, brotac, buratic, brotan, racachici, racaleţ, racalici, racamete, racateţ, răcănel, răcăţel, răchiţel. 2 (omit.) Carduelis chloris; florean, florinte, floranţă, spatie2, verdete, verdoi, verziu, zedică. browser ['brausar] s.n. (inform.) motor de căutare, navigator, program de navigare. brucelnic 1196 Foloseşte browserul pentru a ajunge la site-ul dorit. brucelnic s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. bruceloză s.f. (med.) febră de Malta, melito-cocie. Bruceloză este transmisibilă omului, prin alimente, de la unele animale domestice. brucer s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. brudâr s.m. (reg.) v. Podar, brudăş s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Colăcar. brudă s.f. (iht.; reg.) v. Grindel. Molan1 (Nemachilus barbatulus). brudină s.f. (mar.; reg.) v. Bac1. Pod mişcător (v. pod1). Pod plutitor (v. pod1). Pod umblător (v. pod1). brudiu, -ie adj. (în opoz. cu „mare”, „vârstnic”; reg.; despre fiinţe) v. Juvenil. Mic. Nevârstnic. Tânăr. brudnic1 s.m. (reg.) v. Podar. brudnic2, -ă adj. (în opoz. cu „mare”, „vârstnic”; reg.; despre fiinţe) v. Juvenil. Mic. Nevârstnic. Tânăr. bruftui'vb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Brusca. bruftuiălă s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Bruscare. 2 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie, bruftui're s.f. (pop. şi fam.) v. Bruscare, bruftului vb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Brusca, bruftuluire s.f. (pop. şi fam.) v. Bruscare, brugundi'ci s.m. pl. (bot.) Beta cicla; mangold, nap-de-nutreţ, sfeclă, sfeclă-albă, sfe-clă-de-frunze, sfeclă-mangold. bruiaj s.n. (fiz.) bruiere, bruit. Prin bruiaj se perturbează voit recepţia undelor electromagnetice. bruiere s.f. (fiz.) bruiaj, bruit. bruiân s.f. ciornă, concept, schiţă, eschisă, draft, canava. A dat unui prieten bruionul nuvelei sale pentru a-şi spune părerea. bruit s.n. (fiz.) bruiaj, bruiere. brumă vb. I. intr. impers. (meteor.) â stura. La începutul lui septembrie a brumat uşor. brumăr s.m. (pop.) 1 v. Noiembrie. 2 v. Octombrie. brumăt, -ă adj. 11 (despre plante, întinderi de pământ etc.) îmbărăcat. Un vânt lin scutură ramurile brumate ale copacilor. 2 (despre culori, obiecte, lucruri etc.) alb-ce-nuşiu, brumăriu, fumuriu, morojan. II fig. 1 (despre obiecte din sticlă, pereţi etc.) aburit, asudat. Nu poţi vedea nimic prin lentilele brumate ale ochelarilor. 2 (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut Beat2. Grizat îmbătat Tulbure. Turmentat. brumă s.f. 1 (meteor.) promoroacă, chidă. Toamna, târziu, cade bruma. 2 (bot.) pruină, ceaţă, promoroacă. Strugurii sunt acoperiţi cu brumă. 3 promoroacă. Paharele cu apă rece se acoperă, varat cu brumă. 4 (meteor.; pop.) v. Chiciură. Promoroacă. brumăreă s.f. (bot.) 1 Phloxpaniculata; flox, liliac-nemţesc (v. liliac1), arsenică, botcuţă, liliecuţ, ploscuţă, răchiţele-de-toamnă (v. răchiţea), rotocoale (v. rotocol), sămăchişă, scaunul-Domnului (v. scaun), scânteiuţă, ursărele. 2 (reg.) v. Scânteiuţă. Scânteiu-ţă-de-câmp (Gagea arvensis). brumărel s.n. (pop.) 1 v. Noiembrie. 2 v. Octombrie. brumări'e s.f. (bot.; reg.) v. Creţişoară (v. creţişor) (Alchemilla^mlgaris). brumăriţă-de-pădure s.f. (omit.) Prunella modularis; vrabie, vrabie-de-pădure. brumăriu, -ie adj. (despre culori, obiecte, lucruri etc.) alb-cenuşiu, brumat, fumuriu, morojan. Are o căciulă brumărie. brun, brună adj. 1 (despre oameni) brunet, negricios, negru, oacheş, tuciuriu, <înv. şi pop.> smolit, negriu, ţigănatic, ţigănos, balaian, balaoacheş, bărnaci, murg2, murgiu, negros, oarzăn, <înv.> smoliţiu. îi plac fetele brune. 2 (despre culori, obiecte, lucruri etc.) brun-închis = bistru. Are un palton brun-în-chis; brun-roşcat = mahoniu, rubiginos, ruginiu. Poartă un sacou brun-roşcat. brunâj s.n. (chim., tehn.) brunare. Brunajul este acoperirea, pe cale chimică, a unei piese din oţel, din fier sau din cupru cu un strat protector de oxizi de culoare brună. brunăre s.f. (chim., tehn.) brunaj. brundărel s.m. (omit.; reg.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). brunet, -ă adj. {despre oameni) brun, negricios, negru, oacheş, tuciuriu, <înv. şi pop.> smolit, negriu, ţigănatic, ţigănos, balaian, balaoacheş, bărnaci, murg2, murgiu, negros, oarzăn, <înv.> smoliţiu. brus s.n. (reg.) v. Cute. Gresie. Piatră de ascuţit. brusc, bruscă adj., adv. I adj. 1 inopinat, instantaneu, neaşteptat, neprevăzut, subit, instant. Ieşirea ei din sală a fost bruscă. 0 înduioşare bruscă o făcuse să lăcrimeze. 2 fulgerător, instantaneu, năprasnic, neaşteptat, subit, repentin. Lovitura la tâmplă i-a provocat o moarte bruscă. 3 fulgerător, spontan. Are de multe ori reacţii bruşte. 4 (rar; despre sunete, zgomote) v. Ascuţit2. Scârţâit2 Scârţâitor. Strident. II adv. (modal) 1 deodată, fulgerător, instantaneu, repede, scurt, subit, numai, odată, târ-la-mârla, <înv.> neoprit Furtuna s-a dezlănţuit brusc. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) instantaneu, subito. bruscă vb. I. tr. I I (compl. indică fiinţe) a brutaliza, a maltrata, a molesta, a zmei, <înv.> a maltratarisi. A fost amendat pentru că şi-a bruscat caii. 2 (compl. indică oameni) a bruftui, a bruftului, a repezi. Aplanează conflictul cu calm, fură să bruscheze pe cineva. II fig. (compl. indică evenimente, hotărâri, procese etc.) a accelera, a activiza, a grăbi, a iuţi, a precipita, a urgenta, a zori2. Noile investiţii au bruscat dezvoltarea economică. bruscăn s.m. (bot.; reg.) v. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa). bruscăre s.f. 1 brutalizare, maltratare, molestare, molestaţie. Bruscarea cailor a scandalizat vecinii. 2 bruftuiălă, bruftuire, bruftuluire, repezire. Conflictul a fost aplanat fără bruscarea cuiva. bruscălăn s.m. (bot.; reg.) v. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa). bruscheţe s.f. vehemenţă, violenţă, virulenţă. Era jenată de bruscheţea gesturilor lui. De multe ori bruscheţea ieşirilor lui faţă de subalterni depăşeşte normalul. brusnăt, -ă adj. (reg.; despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) v. Bucălai. Bucălat. Dolofan. Durduliu. Gră-suliu. Grăsuţ. Plin. Rotofei. Rotund, brustăn s.m. (bot.; reg.) 1 Măcrişul-calului (v. măcriş). Ştevie (Rumex conglomeratus). 2 v. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa). 3 v. Podbal (Tussilago farfara). brustur s.m. (bot.; reg.) = brusture, brusture s.m. (bot.) 1 Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa; lipan1, calcoceni, captalan, lapuc, lipuş, lumânare, lumânarică. 2 (reg.) v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus). 3 (reg.; în forma brustur) brustur-negru = Symphytum cordatum; fasole-sălbatică,rădăcină-nea-gră; (art.) brusturul-caprei v. Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pădure (v.jale?). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia glutinosa); brusturul-oii v. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa). brusturul s.m. (bot; reg.) v. Podbal (Tussilago farfara). bruş s.m. (reg.) 1 v. Bulgăre. Cocoloş. 2 (bot.) v. Cemuşcă. Negruşcă (Nigella arvensis). brut, brută adj. 11 (despre materii prime, obiecte etc.) grosolan, necioplit, necizelat, nefinisat, neprelucrat, lişteav, <înv.> grumb. Pe verandă se află o masă cu scaune din lemn brut 2 (despre piei, blănuri etc.) crud, neargăsit, neprelucrat, netăbăcit, umed, verde. Are o piele brută de vulpe, pe care trebuie s-o argăsească. II fig. (rar; despre oameni) v. Barbar. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necioplit. Necivilizat. Necizelat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Neşlefuit. Ordinar. Pădureţ. Rustic. Sălbatic. Trivial. Vulgar, brutăl, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvi-nar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om brutal şi ursuz. Este brutală la mânie. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, nestă- bucălai pânit, violent, atrabiliar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt brutale. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime brutală. 4 (despre afirmaţiile, vorbele cuiva) grav, greu, sever2, violent, apăsător, aspru, dur, tare. L-au marcat cuvintele brutale ale tatălui. 5 {despre măsuri, ordine etc.) forţat, silnic, violent. Autorităţile au recurs la mijloace brutale pentru a reprima manifestaţia. II adv. (modal) 1 aprig, barbar, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă brutal cu adversarii. 2 violent, <înv.> sălbăticeşte, dur. în timpul luptei, tinerii s-au lovit brutal. brutalitâte s.f. 1 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilosti-vire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudeli-tate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fă-ră-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitre-gitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru brutalitatea lor. 2 agresivitate, impulsivitate, nestăpânire, violenţă, năprăsnicie, duritate. îşi poate controla brutalitatea. brutaliza vb. I. tr. (compl. indică fiinţe) a brusca, a maltrata, a molesta, a zmei, <înv.> a maltratarisi. brutalizăre s.f. bruscare, maltratare, molestare, molestaţie. brutar s.m. {ind. alim., com.) pec1, pecar, pecheş, pitar, <înv.> jimblar, magopeţ, pâinar, şuteu. Este un brutar renumit. brutăreăsă s.f. {ind. alim., com.) pecăriţă, pităreasă, <înv.> jimblăreasă, jimblă-riţă, pităriţă. Brutăreasa face sau vinde pâine. brutărie s.f. {ind. alim., com.) pec1, pecăraie, pecărie, pitărie, <înv.> formă, jimblărie, magupie. Cumpără pâine de la brutărie. bruxi'sm s.n. {med.) bricomanie. Bruxismul se manifestă în timpul somnului. bubăt1 s.n. {reg.) 1 {med.) v. Scarlatină. 2 {med.) v. Variolă. 3 {med. vet.; la unele animale şi păsări) v. Variolă. bubăt2, -ă adj. {med., med. vet.; pop.; despre oameni şi animale sau despre părţi ale corpului lor) v. Bubos. bubă s.f. 11 {med., med. vet.; pop.) v. Leziune. Plagă. Rană. 2 {la pl; med.; pop.) bube dulci v. Impetigo. 3 {la pl. bube; med.; reg.) v. Scarlatină. 4 (med.; reg.) v. Variolă. 5 (med.; reg.) v. Maidism. Pelagră. 6 (med., med. vet.; reg.; şi bubă neagră, bubă rea) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă. 7 (art.; med. vet.; reg.) buba mânzului v. Gurmă. 8 (fiziol.; reg.) bubă lumească v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. 9 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). II (art.; bot.; reg.) buba-inimii v. Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum). bubâlcă s.f. (med., med. vet.; reg.) 1 v. Umflătură. 2 v. Extumescenţă. Inflamaţie. Intu-mescenţă. Tumefacţie. Tumescenţă. Umflătură. bubăric s.m. (bot.) 1 Scrophularia nodosa; scrofulare, brâncă1, căpriţă, frun-ză-de-bubă-rea, iarba-porcului (v. iarbă), iarbă-de-trânji, iarbă-neagră, iarbă-sărată, poală, slăbănog, urzică, urzică-neagră. 2 (reg.) v. Brâncă1 (Salicornia herbacea). bubi'ţă s.f. (med., med. vet.) bubuliţă, bubu-şoară, coş2, <înv. şi pop.> bumburea, zgrăbun-ţă, broboană, zgaibă, rapor. Are o bubiţă pe nas. buboi s.n. (med., med. vet.) 1 (pop.) v. Abces. Furuncul. 2 (reg.) v. Umflătură, bubos, -oăsă adj. (med., med. vet.; despre oameni şi animale sau despre părţi ale corpului lor) bubat2, buburos, <înv. şi reg.> zgrăbunţos. îşi tratează degetul bubos cu antibiotice. bubucli'e s.f. (bot.; reg.) v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). bubui vb. IV. 1 intr. (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, a răzbubui, a suna, a mugi. Tunurile au bubuit fără încetare, toată ziua. 2 tr. (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. bubuire s.f. bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat1, detunătură, duduit, dudu-itură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, detunet, răzbubuit, <înv. şi reg.> sunet, durăt, tunătură, <înv.> vuială, muget. Bubuirea tunului a fost asurzitoare. bubuit s.n. bubuire, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat1, detunătură, duduit, dudu-itură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, detunet, răzbubuit, <înv. şi reg.> sunet, durăt, tunătură, <înv.> vuială, muget, bubuitor, -oăre adj. (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) detunător, tunător, <înv.> trăsnitor. O explozie bubuitoare a distrus o mare parte din clădire. bubuitură s.f. bubuire, bubuit, detonaţie, detunare, detunat1, detunătură, duduit, dudu-itură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, detunet, răzbubuit, <înv. şi reg.> sunet, durăt, tunătură, <înv.> vuială, muget, bubuliţă s.f. (med., med. vet.) 1 bubiţă, bubuşoară, coş2, <înv. şi pop.> bumburea, zgrăbunţă, broboană, zgaibă, rapor. 2 băşicuţă, papulă, spuzeală, <înv. şi reg.> spuză, spuzitură, roşeală, vişteală2. A făcut bubuliţe pe corp în urma intoxicării. buburos, -oăsă adj. (med., med. vet.; pop.; despre oameni şi animale sau despre părţi ale corpului lor) v. Bubos. buburuză s.f. (entom.) Coccinella septempunctata; boul-Domnului (v. bou), boul-lui-Dum-nezeu (v. bou), vaca-Domnului (v. vacă), coccinella, boul-popii (v. bou), călugăriţă, cucuşor, găina-lui-Dumnezeu (v. găină), găinuşă, gărgăriţă, mămăruţă, mărgărit1, mărgărită, mărgăriţă, măria-popii (v. mărie2), mărie2, măriuţa-popii (v. măriuţă), măriuţă, ochiul-boului (v. oc/nJ),paparugă, păpăruie, păpăruţă, păpăruză, puica-popii (v. puică), puiculiţa-popii (v. puiculiţă), sfredelaş, sfredeluş, tărgăriţă, vaca-lui-Dumne-zeu (v. vacă), vaca-Maicii-Domnului (v. vacă), vaca-popii (v. vacă), văcuţa-Domnului (v. văcuţă), veveriţă, vrăjitoare (v. vrăjitor). bubuşoară s.f. (med., med. vet.) bubiţă, bubuliţă, coş2, <înv. şi pop.> bumburea, zgrăbunţă, broboană, zgaibă, rapor. bucal, -ă adj. (med., med. vet.) oral. Medicamentul se ia pe cale bucală. bucanier s.m. (înv.) 1 v. Aventurier. 2 v. Corsar. Forban. Pirat. bucâr s.n. (la ham; înv. şi pop.) <înv. şi pop.> curar, vânare2, gurură, hamut, cureaua vânării (v. curea), vânarea hamului (v. vânare2). Bucarul este o curea care trece peste crupele calului. bucătă s.f. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) crâmpei, fracţiune, fragment, frântură, parte, porţiune, secţiune, tranşă, lambou dărab, lespede, partal, <înv. şi reg> părtenie, conţ, hăbuc1, jarchină, ştuc. A mâncat o bucată din pâine. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fâşie, limbă, petic, sprânceană, <înv.> platoviţă. I-a luat abuziv o bucată de teren. O bucată de pădure a fost tăiată. 3 (de obicei determ.prin „de drum”, „de cale” etc.) distanţă, interval, postată. Mai are de mers o bună bucată de drum până la destinaţie. 4 exemplar1, <înv.> ştuc. Pentru a transporta în siguranţă paharele de cristal, fiecare bucată a fost ambalată cu grijă. 5 (muz., lit.) compoziţie, piesă. Pianistul a cântat bucata care îi place publicului în mod deosebit. II (la pl. bucate) 1 (bot.; mai ales pop.) recoltă, rod1, ponov, <înv.> vipt. Toamna se strâng bucatele câmpului. 2 (pop.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. 3 (pop.) v. Masă1. Mâncare. 4 (pop.) v. Cereale. Grâne. 5 (înv.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. III (metrol.;reg.) v. Prăjină, bucă s.f. 1 (anat; la oameni ;pop.) w. Fesă. 2 fig. (reg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare, bucăcioâră s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1. bucălai, -ie adj. 1 (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) bucălat 1198 bucălat, dolofan, durduliu, grăsuliu, grăsuţ, plin, rotofei, rotund, bufliu, <înv. şi reg.> brusnat, bucăliu, dorjenel, durd, vârlav, voloneţ, cărnos. 2 (despre oi) mărcuş. Oaia bucâlaie este albă cu botul negru sau fumuriu. bucălat, -ă adj. (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) bucălai, dolofan, durduliu, grăsuliu, grăsuţ, plin, rotofei, rotund, bufliu, <înv. şi reg.> brusnat, bucăliu, dorjenel, durd, vârlav, voloneţ, cărnos. Deşi bucălat, copilul este foarte zglobiu. Are obrajii bucălaţi. bucăliu, -ie adj. (reg; despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) v. Bucălai. Bucălat. Dolofan. Durduliu. Grăsuliu. Grăsuţ. Plin. Rotofei. Rotund, bucătăr s.m. 1 calefactor, <înv. şi reg.> păzitor, socaci, cuhar, <înv.> magher, magopeţ. La restaurant a fost angajat un bucătar italian. 2 (în epoca fanariotă, în Ţările Rom.) bucătar domnesc = becer. bucătăreăsă s.f. <înv. şi reg.> socăciţă, bucătăriţă, cuinăreasă, <înv.> magopaţă. Bucătăreasa casei este renumită pentru prăjiturile pe care le face. bucătări vb. IV. intr. (fam.; despre oameni, în special despre femei) v. Găti. bucătărie s.f. vatră, cocnă, cuhnie, cuină, culină, sobă, <înv.> magherniţă, mago-peţie. Are o bucătărie dotată cu cele mai noi aparate casnice. bucătăriţă s.f. (reg.) v. Bucătăreasă, bucătură s.f. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) v. Gură. îmbucătură. înghiţitură. Muşcătură1, bucăţeă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1. bucăţel s.m. (bot.) Agrostis canina; iarbă-câinească. bucăţeli vb. IV. tr. {reg.; compl. indică un tot, un întreg, o unitate etc.) v. îmbucătăţi. îmbucăţi. bucăţi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică un tot, un întreg o unitate etc.) v. îmbucătăţi. îmbucăţi. bucăţică s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fărâmă, pic1, bucăcioară, bucăţea, mangotă, mangură, scramură, smic, smicăraie, smicurătură, ţie1, zdreală, <înv.> smicea. I-a dat pisicii o bucăţică de pâine unsă cu unt. 2 fărâmătură, sfarâmă-tură, drob1. Din cozonac n-a mai rămas nicio bucăţică. buccinator s.m. (muz., milit.; înv.) v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist, buceă s.f. 1 (tehn.) bucşă, oală, prisnel. Buceaua se montează între două piese în mişcare relativă. 2 (la şurubelniţă; reg.) v. Brăţară. 3 (la pâlnie; reg.) v. Gât. bucelă vb. I. tr. (tehn.; compl. indică bucşe) a monta. buche s.f. 1 (pop. şi fam.; urmat de determ. care indică aspectul, forma etc.) v. Literă. Slovă. 2 (înv.) buche slavonă v. Chirilice (v. chirilic). Literă chirilică. Literă slavă. buchelăr s.n. (reg.) v. Portmoneu. Portofel, bucher s.m. (fam.) tocilar, tocilă. Era recunoscut ca bucherul clasei. buchereălă s.f. (fam.) 1 v. Buchiseală. Buchisire. Buchisit. 2 v. Buchiseală. Buchisire. Buchisit. bucheri vb. IV. tr. (fam.) 1 (compl. indică cuvinte) v. Silaba. Silabisi. 2 (compl. indică texte, enunţuri etc.) v. jîilabisi. bucherie s.f. (fam.) 1 v. Buchiseală. Buchisire. Buchisit. 2 v. Buchiseală. Buchisire. Buchisit. buchet s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) mănunchi, legătură, steblă, chită2, smoc, stol, struţ, şomoiog, şomoltoc, vârstă2, <înv.> snop. A cules un buchet de flori de câmp. 2 parfum. Vinul are un buchet deosebit. 3 (bot.) Geranium pusillum; săgeţică. buchetieră s.f. (înv.) v. Florăreasă. bucheţel s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) mănunchiaş, mănunchiuleţ, struţişor, struţuc, struţucior, struţurel, struţuşor. I-a adus mamei un bucheţel de ghiocei. buchimst s.m. (fran.) v. Anticar2, buchirisi vb. IV. (înv.) 1 (compl. indică cuvinte) v. Silaba. Silabisi. 2 (compl. indică texte, enunţuri etc.) v. Silabisi, buchiseâlă s.f. (pop. şi fam.) 1 buchisire, buchisit, buchereălă, bucherie. Buchiseala unui incult este enervantă. 2 buchisire, buchisit, buchereălă, bucherie, pisăgeală, toceală. Buchiseala duce la extenuare. buchisi vb. IV. tr. (pop. şi fam.) 1 (compl. indică cuvinte) v. Silaba. Silabisi. 2 (compl. indică texte, enunţuri etc.) v. Silabisi. 3 (compl. indică texte, enunţuri etc.) a bucheri, a toci. A buchisit textul până l-a învăţat pe dinafară. buchisire s.f. (pop. şi fam.) 1 buchiseală, buchisit, buchereălă, bucherie. 2 buchiseală, buchisit, bucherală, bucherie, pisăgeală, toceală. buchisit s.n. (pop. şi fam.) 1 buchiseală, buchisire, buchereălă, bucherie. 2 buchiseală, buchisire, bucherală, bucherie, pisăgeală, toceală. buci s.m. pL (pop.) zgrebeni (v. zgreben). Bucii sunt resturi de cânepă, de lână sau de in care rămân de la dărăcit. buciardăj s.n. (constr.) buciardare. Buciarda-jul pietrelor se face cu buciarda. buciardăre s.f. (constr.) buciardaj. bucim'ş s.m. (bot.; reg.) 1 v. Anghelică. Anghelină. Antonică (Archangelica officina-lis). 2 v. Cucută (Conium maculatum). 3 v. Pătrunjel-câinesc. Pătrunjelul-câinelui (v. pătrunjel) (Aethusa cynapium). 4 buci-niş-de-apă = buciniş-de-baltă v. Cucu-tă-de-apă. Cucută-de-baltă. Cucută-mică (Cicuta virosa). bucinişel s.m. (bot.; reg.) v. Schinduf (Conioselium vaginatum). bucium1 s.n. (muz.) tulnic1, buhai, dârlă, dârloi, dudă2, dudoi, trâmbiţă, tut1. Se aud buciumele pe vârful muntelui. bucium2 s.n. 1 (bot.; la viţa-de-vie; pop.) butuc, muzuc. Buciumele de viţă-de-vie se îngroapă iama. 2 (pop.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. 3 (mec.; reg.) v. Butuc. buciumăş s.m. (muz.) tulnicaş, tulnicer. Buciumaşul sună din tulnic. buclă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică părul) a (se) cârlionţa, a (se) inela, a (se) încreţi, a (se) ondula, a (se) zulufa, a (se) încârlionţa, a (se) scârlionţi. Şi-a buclat pârul cu drotul. budăre s.f. cârlionţare, inelare, încreţire, ondulare, ondulaţie. Pentru buclarea pârului foloseşte drotul. budăt, -ă adj. 1 (despre pâr) cârlionţat, creţ, inelat, încreţit, ondulat, unduios, zulufat, încârlionţat, aricit2, scârcior, scârlionţat, <înv.> ondulos, smreadec, undos, unduit. Pletele buclate îi cad pe spate. 2 (despre lână, blană) cârlionţat, creţ, inelat, mărgelat, înstrugurat. Lână oilor merinos este buclată şi foarte fină. buclă s.f. 1 cârlionţ, creţ, inel, ondulaţie, ondulă, undă, val, zuluf, perciune, sfredel, sfredelitură, onduleu, cârligel, cocor, percică, scâr, scârlionţ. De sub pălărioară ies buclele aurii ale fetiţei. 2 (tehn.) spiră. Cablul de la televizor face mai multe bucle. 3 (med.) ansă. buche s.f. (reg.) v. Ploscă1, budişoără s.f. zulufel, zulufior. Are părul numai buclişoare. bucluc s. n 1 încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănă-naie, dânganie, drăcăraie, încurcală, întâmplare, năvârneală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcos-tenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, nevoin-ţă, patimă, silă, stenahorie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe buclucuri a avut în ultimul timp! 2 (reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 3 (reg.) v. Gunoi. Murdărie. Necurăţenie, bucoăvnă s.f. (înv.) v. Abecedar, bucdlic, -ă adj., s.f. (lit.) 1 adj. (despre opere literare, fragmente literare etc.) arcadic, idilic, pastoral, păstoresc. Recită un poem bucolic. Teocrit este considerat maestrul poeziei bucolice. 2 s.f. (lit.) eglogă, idilă. Bucolicele lui Vergiliu. 1991 bufonăreală bucsâu s.m. (bot.) Spartium junceum; scai-de-papură. bucşă s.f. (tehn.) bucea, oală, prisnel. bucşi vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Aduna. Burduşi. Ghemui. îndesa. înghesui. îngrămădi. Ticsi. 2 (despre lacrimi, sânge; compl. indică oameni) v. îneca. Năpădi. Podidi. Umple, bucşi't, -ă adj. (reg.; despre lucruri, materiale, obiecte etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) v. Burduşit. îndesat, înghesuit. îngrămădit. Ticsit, bucură vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. india oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau de prop. introduse prin conj. „că”) <înv. şi reg.> a (se) îmbucura. S-a bucurat mult de venirea părinţilor. 2 tr. (compl. indică inima, sufletul, viaţa etc. oamenilor) a desfăta, a încânta, <înv. şi pop.> a veseli, a trufi1, a ameţi, a îmbăta, a legăna, a lumina, a mângâia. Speranţa că se va însănătoşi îi bucură sufletul. 3 refl. (despre oameni) a se delecta, a se desfăta, a petrece, a se lăfăi. Tinerii s-au bucurat la onomastica prietenului lor. 4 refl. (despre oameni) a gusta. Ei se bucură din plin de plăcerile vieţii. II refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 a beneficia, a se folosi, a profita, a se servi, a se hăsnui, <înv.> a se sprijini. S-a bucurat de un ajutor substanţial din partea prefecturii. 2 a avea, a dispune, <înv.> a dispoza. Se bucură de o clipă de răgaz înainte de a veni musafirii. bucurie s.f. 1 desfătare, juisare, mângâiere, mulţumire, plăcere, satisfacţie, juisenţă, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> haz, mângâietură, letiţie, plezir. Cadoul primit i-a produs o mare bucurie. 2 (art.; bot.) bucutia-casei = Im-patiens balsamina; canale, balsamine, canaluţe, cavaler, călţunii-popii (v. căl-ţun), copăcei (v. copăcel), iarbă-ce-moaie-vi-nele, iarbă-întăritoare-a-vinelor, lemn-de-apă, papucul-domnişoarei (v. papuc), pene-dom-neşti (v. pană), piersicel, pinten, răchiţică. bucuros, -oâsă adj. (despre oameni sau despre inima, sufletul lor) mulţumit, satisfăcut, vesel* voios, <înv.> dichis2, luminat2. Este foarte bucuros pentru că a reuşit la facultate. bucvâri s.n. (înv.) v. Abecedar, budâcă s.f. (reg.) v. închegătoare (v. închegă-tor). budală adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; turc.; înv.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. budâr s.m. (pop. şi fam.) v. Vidanjor, budă s.f. (pop. şi fam.) v. Closet. Toaletă. Veceu. budiână s.f. (bot.; reg.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). budic,-ă adj. (relig.) budist. Obiceiuri budice. budihăce s.f. (mitol, lit. de ficţiune, desene animate; reg.) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. budihâie s.f. (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). budism tibetan s.n. (relig.) lamaism. Budismul tibetan este răspândit în special în Tibet şi în Mongolia. budist, -ă adj. (relig.) budic. budoar s.n. alcov. Preferă să-şi petreacă timpul citind în budoar. budugănios, -oâsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. budugâu s.m. (omit.; reg.) v. Vultur. Vultur-de-iepuri. Vultur-iepurar. Vultur-ţi-pător-mic. Vulturaş-negru. Vulturaş-ne-gru-mic. Vulturaş-ţipător-mic (Aquila poma-rina). buduhoâlă s.f. (reg.) 1 (mitol, lit. de ficţiune, desene animate) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. 2 (med.) v. Tuse convulsivă. budureţ s.n. (constr.; reg.) v. Cămin. Coş1. Horn. buduroi s.n. (reg.) 1 (apic.) ştiubei, ştubeu. Buduroiul este făcut dintr-un trunchi de copac scorburos sau scobit. 2 ştiubei, ştubeu. Buduroiul, îngropat în pământ, serveşte ca ghizd la o fântână puţin adâncă. 3 (constr.) v. Cămin. Coş1. Horn. buduşl^u s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. buduşluî vb. IV. intr. (reg.) v. Hoinări. Vagabonda. buf1 interj, puf! Buf! S-a lovit cu capul de uşă. buf2, bufă adj. (despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc.) arlechinesc, burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol, <înv.> pocit2, carnavalesc. Piesa abundă în situaţii bufe. bufant, -ă adj. (despre îmbrăcăminte sau despre părţi ale ei) înfoiat, umflat. Nu se mai poartă pantalonii bufanţi. bufări s.n. (reg.) v. Abecedar, bufă s.f. I (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte) creţ, cută, fald, godeu, pliseu, pliu, plisaj, faii, pătură, vârstă2, drapeu, faltăne. Rochia are multe bufe. II (arg.) 1 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). 2 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). bufet s.n. 1 credenţă. A pus gustările pe bufet. 2 (com.) bufet expres = expres1. în bufetul expres se servesc micul dejun, cina sau numai aperitive, gustări, minuturi. 3 (gastron.) bufet rece = bufet suedez. Din lipsă de spaţiu, optează pentru bufetul rece; bufet suedez=bufet rece. 4 (anat.; arg.) v. Abdomen. Burtă. Pântece, bufeu s.n. 1 răsuflare, respiraţie, suflare, <înv. şi pop.> suflat1, suflet, răsuflet. Fiind bolnav de stomac, are bufeul urât mirositor. 2 acces, răbufheală, răbufnire, răbufnitură, izbucnire. Are un bufeu de furie. bufli'u, -i'e adj. (fam.; glum.; despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) v. Bucălai. Bucălat. Dolofan. Durduliu. Grăsuliu. Grăsuţ. Plin. Rotofei. Rotund, bufnă s.f. (omit.; reg.) v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo). bufneâlă s.f. 1 bufnet, bufnire, bufnit, bufnitură, pufhet, răbufnitură, răbufheală, răbufnire. Se aud bufneli puternice în uşa de la intrare. 2 (fam.) v. îmbufnare, bufnet s.n. bufneâlă, bufnire, bufnit, bufnitură, pufnet, răbufnitură, răbufneală, răbufnire, bufni vb. IV. 1 intr. (despre oameni; uneori determ. prin „în râs”, „în plâns”) a izbucni, a pufni, <înv. şi reg.> a prorupe, a dupăi, a răbufni. Nervoasă, bufneşte în faţa lor. Copilul bufneşte în plâns. 2 tr. (pop. şi fam.; compl indică fiinţe) v. Izbi. Trânti. 3 tr. (pop.; compl indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. bufnire s.f. bufneâlă, bufnet, bufnit, bufnitură, pufnet, răbufnitură, răbufneală, răbufnire, bufnit s.n. bufneâlă, bufnet, bufnire, bufnitură, pufnet, răbufnitură, răbufneală, răbufnire, bufnitură s.f. bufneâlă, bufnet, bufnire, bufnit, pufhet, răbufnitură, răbufneală, răbufnire, bufniţă s.f. 1 (omit.) Bubo bubo; buhă, <înv. şi reg.> bogză, puhace, boaghe, bou-de-noapte, bufhă, bululeu, ciuş, dihanie, joimăriţă, pala-buhă, pasăre-pustielnică, uie, <înv.> uture. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). bufon, -ă s.m., adj. I s.m. 1 (în Ev. Med.) măscărici, paiaţă, pitic, nebun, <înv.> cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, măscăraci, măscăreţ, mucalit, soitar, baladin, ciuf. Bufonul întreţinea o atmosferă de veselie la curtea unui suveran sau a unui senior. 2 (la circ) clovn, comediant, măscărici, paiaţă, saltimbanc, <înv. şi reg.> ghiduş, chimiţă1, irod. Copiii se distrează mult la spectacolele oferite de bufoni. II adj. (rar) v. Caraghios. Comic. Hazliu, bufonâdă s.f. T bufonerie. Bufonada este o farsă în care râsul rezidă în comicul de situaţie. 2 bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicărie, giumbuşluc, pantalonadă, bufonăreală, paiaţarlâc, paiaţărie, <înv. şi reg.> ghiduşie, <înv.> cabazlâc, giumbuş, mascaralâc, măscăriciune, măscărie, scurilie, scurilitate, arlechinadă. Bufonada politică îi repugnă. bufonăreâlă s.f. (rar) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. bufonerie bufonerie s.f. 1 bufonadă, caraghioslâc, clovnerie, comicărie, giumbuşluc, pantalonadă, bufonăreală, paiaţarlâc, paiaţărie, <înv. şi reg.> ghiduşie, <înv.> cabazlâc, giumbuş, mascaralâc, măscăriciune, măscărie, scurilie, scurilitate, arlechi-nadă. 2 (rar) v. Bufonadă, buft s.n. {reg.) 1 (anat.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. 2 (culin., ind. alim.) buft umplut v. Caltaboş. buftalâu s.m. (reg.) buftan. Buftalăul este omul gras şi lacom. buftalmi'e s.f. (med.) glaucom infantil, hidroftalmie. Buftalmia presupune creşterea volumului globului ocular din cauza măririi presiunii intraoculare. buftan s.m. (reg.) buftalău. buftăm vb. IV. refl. (reg.) 11 (despre oameni sau animale) v. împlini. îngrăşa. Rotunji. 2 (despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhă- vi. Umfla. II (despre oameni) v. Supăra, bufti vb. IV. refl. (reg.) 11 (despre oameni sau animale) v. împlini. îngrăşa. Rotunji. 2 (despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhă- vi. Umfla. II (despre oameni) v. Supăra, bugă s.m. (zool; reg.) v. Taur (Bos taurus). bugât, -ă adj., adv. (reg.) 1 adj. v. Destul, îndestulător. Suficient. 2 adv. (modal; cantitativ) v. Destul. îndeajuns. îndestulător. Suficient. bugeâc s.n. (geomorf; reg.) v. Peninsulă, bugeadiu s.m. (reg.) bugegean. Bugea-cliul este tătarul din Bugeac. buged, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhav. Umflat, bugegean s.m. (reg.) bugeacliu. bugetivor, -ă adj. (peior.; despre oameni, instituţii publice etc.) bugetofag. El este bugetivor; adică este finanţat din bugetul statului. bugetofâg, -ă adj . (peior.; despre oameni, instituţii publice etc.) bugetivor, bugezi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhăvi. Umfla, bughelâr s.m. (arg.) v. Buzunar, bughineâlă s.f. (reg.) v. Atenţie. Grijă. Meticulozitate. Migală. Migăleală. Minuţie. Minuţiozitate. Scrupulozitate. buglă s.f. (reg.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială, bugnâr s.m. (înv.) v. Dogar, buhai s.m. 11 (bot.) Listera ovata; puţa-cocoşului (v.puţâ). 2 (zool; pop.) v. Taur (Bos taurus). 3 (reg.) buhai-de-baltă v. a (zool.) Bou-de-baltă (Bombinator igneus şi Bombinatorpachypus); b (omit) Bou-de-bal-tă (Botaunis stellaris). 4 (entom.; reg.; şi, art, buhaiul-lui-Dumnezeu) v. Rădaşcă. Răgage (Lucanus cervus). 5 (ihtreg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcu-şor-de-vad (Gobio gobio). II (tehn.) 1 (la coasă) cârlig, greblă, hreapcă, vergea, căblucă, crivea, dezligea, parmac, scălduşcă, scăiuş. Buhaiul ajută la aşezarea în brazdă a cerealelor cosite. 2 (la moară; reg.) v. Capră. Cumpănă. 3 (ind. lemnului, dulgherie; reg.) v. Gealău. III (muz.) 1 dubă, şteand. Buhaiul este folosit de colindători când merg cu Pluguşorul sau în noaptea Sfântului Vasile. 2 (pop.) v. Bucium1. Tulnic1, buhâlniţă s.f. (meteor.; reg.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. buhâş s.m. (bot.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, buhă s.f. I (omit.) 1 B^bo bubo; bufniţă, <înv. şi reg.> bogză, puhace, boaghe, bou-de-noapte, bufnă, bululeu, ciuş, dihanie, joimăriţă, pala-buhă, pasăre-pustielnică, uie, <înv.> uture. 2 (reg.) buhă-cu-cârpă v. Strigă (Tyto alba guttata). II (entom.; reg.) bu-hă-de-curechiv. Bohoci (Mamestra brassicae); (art.) buha-ciumei v. Cap-de-mort. Flutu-re-cap-de-mort. Fluturele-morţii (v. fluture). Striga-nopţii (v. strigă). Strigă. Strigă-de-noap-te (Acherontia atropos). III (bot; reg.) v. Păpădie (Taraxacum ojficinale). buhai'1 vb. IV. refl. (pop. şi fam.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhăvi. Umfla. buhăP vb. IV. intr. (reg.; deprec. sau peior.; despre oameni, în special despre copii) v. Plânge. Urla. buhăiălă1 s.f. (pop. şi fam.) buhăire, <înv.> puhăvie. Buhăiala poate fi produsă de boală, de somn sau de băutură. buhăiălă2 s.f. (reg.; depec. sau peior.) buhăit1. Copilul nu se mai opreşte din buhăiălă. buhăieş s.m. (zool; pop.) v. Tăuraş. Tăurean. Tăurel. buhăire s.f. (pop. şi fam.) buhăiălă1, <înv.> puhăvie. buhăit1 s.n. (reg.; depec. sau peior.) buhăiălă2. buhăit2, -ă adj. (pop. şi fam.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhav. Umflat, buhoăre s.f. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. buhos,-oăsă adj. (reg.) 1 (desprepăr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. 2 (despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhav. Umflat; buhuiăt, -ă adj. (reg.) 1 (despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. 2 (despre păsări) v. Moţat. buhur s.n. (text; turc.; înv.) v. Caşmir. buhurdăr s.n. (turc.; înv.) v. Afumătoare. Casoletă. Căţuie. buhuţă s.f. (la oameni sau la unele păsări şi animale; înv. şi pop.) v. Ciuf. Moţ1, bui'vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. 2 refl. (despre fiinţe) v. Aglomera. Grămădi. îmbulzi. îndesa. înghesui. îngrămădi. Năvăli. Strânge, buiăc, -ă adj. 11 (pop.; despre vegetaţie) v. Exuberant. Luxuriant. 2 (înv.; despre pământ, terenuri) v. Bogat. Fecund. Fertil. Gras. Mănos. Productiv. Roditor. Rodnic. Uberos. Untos. I11 (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. 2 (înv. şi pop.; mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfăţat2. Rău. Răzgâiat. 3 (pop.; despre bărbaţi) v. Afemeiat. 4 (psih.; înv.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. 5 (înv.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Imprudent. Inconştient. Intemperant Nebun. Nebunesc. Nechibzuit. Necugetat. Necumpănit Necumpătat Nejudecat Nesăbuit Nesocotit Prostesc, buiandrug s.m. (constr.) lintou, platbandă, lintel. Buiandrugul susţine porţiunea de zidărie de deasupra unei porţi, a unei uşi, a unei ferestre etc. buibui adj. invar, (psih.; arg.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. buieci vb. IV. (înv. şi pop.) 1 intr. (mai ales despre copii sau despre puii de animale) v. Zbengui. Zburda. 2 refl. (despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. buieci'e s.f. (înv. şi pop.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, buiedme s.f. (reg.)v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, buiecitură s.f. (înv.) 1 v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Prosperitate. 2 v. Nechibzuinţă. Necumpătare. buiedea-ciumei s.f. art. (bot; reg.) v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus). buiestrâş adj., s.m. buiestru, ceapcân. buiestru, -iăstră adj., s.m. 11 adj., s.m. buiestrâş, ceapcân. Caii buieştri fac paşii cu picioarele ridicate concomitent de aceeaşi parte. 2 adj. (înv. şi pop.; despre animale, mai ales despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit. II adj. fig. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. buietic, -ă adj. (pop.; despre vegetaţie) v. Exuberant. Luxuriant, building ['bildirţj s.n. (constr.; engl.) v. Zgârie-nori. buildering [MdarirJ s.n. (engl) v. Alpinism urban. buimăc, -ă adj. 1 (despre fiinţe) ameţit, buimăcit, năuc, năucit, zăpăcit, bâiguit, capiu, detunat2, <înv. şi reg.> uluit, buimatic, bulhuit, buzuminit, hăbăuc, opăcit, parniu, tehui1, tehuit, tutuit2, <înv.> cebăluit, tâmpit. Buimac din cauza febrei mari, nu înţelegea ce i se spunea. 2 (despre oameni) aiurit, anapoda, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâiguit, bâiguitor, bulbucătură turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic, bram-burit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, împrăştiat, pierdut, evaporat. Buimac cum este, a uitat să încuie uşa casei. buimătic, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit. buimăceală s.f. ameţeală, buimăcire, mahmureală, mahmurie, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, bâiguiâlă, bâiguire, <înv. şi reg.> uluială, uluire, hăbăucie, opăceală, tehuială, tulniceală, tutuială2, uimă-ceală, <înv.> ienăcire. Cuvintele lui au trezit-o brusc din buimăceală. buimăci vb. IV. 1 tr., refl. a (se) ameţi, a (se) năuci, a (se) zăpăci, a (se) bâigui, a nebuni, <înv. şi reg.> a (se) ului1, a (se) buzumini, a (se) hăbăuci, a se huni, a (se) opăci, a (se) ormoci, a (se) şuchea1, a (se) tehui2, a (se) tuieşi, a (se) tulnici, a (se) tumăni, a (se) tutui2, a (se) uimăci, <înv.> a (se) cebălui, a (se) hămei, a se ienăci, a (se) turmenta, a (se) bârâi, a (se) tâmpi, a (se) vălătuci. Febra mare te buimăceşte. 2 tr. fig. (compl. indică oameni) a zăpăci, a adormi, a ameţi, a orbi. L-a buimăcit cu linguşiri pentru a obţine ceea ce şi-a propus. buimăci'e s.f. (rar) v. Buimăcire. Năucire. Zăpăcire. buimăcire s.f. 1 năucire, zăpăcire, buimăcie. Situaţia aceasta nu-i provoacă decât buimăcire. 2 ameţeală, buimăceală, mahmureală, mahmurie, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, bâiguiâlă, bâiguire, <înv. şi reg.> uluială, uluire, hăbăucie, opăceală, tehuială, tulniceală, tutuială2, uimăceală, <înv.> ienăcire. buimăcit, -ă adj. 1 (despre fiinţe) ameţit, buimac, năuc, năucit, zăpăcit, bâiguit, capiu, detunat2, <înv. şi reg.> uluit, buimatic, bulhuit, buzuminit, hăbăuc, opăcit, parniu, tehui1, tehuit, tutuit2, <înv.> cebăluit, tâmpit. 2 (despre oameni) aiurit, anapoda, buimac, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâiguit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic, bramburit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, împrăştiat, pierdut, evaporat. Buimăcit cum este, a uitat să încuie uşa casei. buiotă s.f. (med.) termofor. Buiota este o pungă plată în care se pune apă caldă şi care este folosistă ca mijloc terapeutic. bujdălă s.f. (reg.) v. Cocioabă, bujdă s.f. (reg.) v. Cocioabă, bujdi vb. IV. intr. (reg.; despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. bujor s.m. (bot.) 1 Paeonia officinalis; peonia, băbărujă, rujă, rujă-bujă, ru-jă-bujă-roşie, rujă-de-Rusalii, rujă-mare, rujămbujă, rujă-roşie, rujioară, roşioară (v. roşior), stânjenel, tuberoză. 2 bujor-româ-nesc = Paeonia peregrina; rujioară. 3 (reg.) v. Burete-de-conopidă. Rămurele (v. rămurea) (Ramaria botrytis). 4 (reg.) v. Busuioc-roşu (Amaranthus caudatus). 5 (reg.) v. Palma-Maicii-Domnului (v. palmă) (Orchis maculata). 6 (reg.) v. Poroinic (Orchis purpurea). 7 (reg.) v. Poroinic (Orchis mascu-la). 8 (la pl. bujori; reg.) v. Poroinic (Orchis militaris). 9 (lapl. bujori; reg.) v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio) AO (reg.) bu-jor-de-munte v. Rododendron. Smirdar (Rhododendron kotschyi). 11 (art.; reg.) bujorul-viţelului v. Trifoi. Trifoi-roşu (Trifolium pratense). bujorăş s.m. (bot.) bujorel, bujorăt, -ă adj. (rar; despre obraji sau, p. ext., despre oameni) v. îmbujorat împurpurat, înroşit. Roşu. Rubicond. Rumen2. Rumenit, bujorel s.m. (bot.) 1 bujoraş. 2 Orchis papilionacea; gemănariţă, poroinic, sculătoare (v. sculător). 3 (reg.) v. Bure-te-de-conopidă. Rămurele (v. rămurea) (Ramaria botrytis). 4 (reg.) v. Floare-de-leac (Ranunculus repens). 5 (reg.) v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). 6 (reg.) bujo-rel-de-munte v. Rododendron. Smirdar (Rododendron kotschyi). 7 (la pl. bujorei; reg.) v. Poroinic (Orchis militaris). 8 (la pl. bujorei; reg.) v. Spânz (Helleborus niger). bujorăni s.m. pl. (bot.; reg.) v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). bulăche adj., s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. bulăn s.n. (anat.; arg.) v. Membru inferior. Picior. bulat subst. (ţig.) v. Cuţit. bulă1 s.f. 1 (mai ales la pl. bule) băşică. Urmăreşte forfotul bulelor de aer din lichidul care fierbe. 2 (med.) flictenă. Bula este o veziculă de dimensiuni mari, situată la nivelul pielii, care conţine ser. bulă2 s.f. (reg.) 1 v. Buleandră. Cârpă. Flean-dură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 2 fig. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). bulă3 s.f. (reg.) v. Orientală (v. oriental). Turcă (v. turc). Turcoaică, bulătâu s.n. (geomorf., hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, bulâu s.n. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, bulb s.m. 1 (bot.) ceapă. A plantat bulbi de crin în grădină. 2 (anat.) bulb carotidian = sinus carotidian. Bulbul carotidian are rol în reglarea presiunii arteriale şi a ritmului cardiac; bulb rahidian = mielencefal. Bulbul rahidian este situat între măduva spinării şi protuberanţa creierului; (art.) bulbul ochiului = glob ocular, globul ochiului (v. glob), melcul ochiului (v. melc), <înv. şi pop.> lumina ochiului (v. lumină), lumină, boboş, bulbucul ochiului (v. bulbuc), gogoaşă, scovârlie. Bulbul ochiului se află în orbită. 3 (tehn.) balon de sticlă (v. balon1). Bulbul conţine o sursă de lumină. bulbâc s.m. (reg.) v. Străin, bulbiform, -ă adj. (mai ales despre obiecte sau despre forma lor) globular, orbicular, sferic, sferiform, sferular, rotund Unele plante au rizomul bulbiform. Creierul are forma bulbiformă sau ovoidală. bulboăcă s.f. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. bulboână s.f. (hidrol.) maelstrom, ochi1, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură, scoc, <înv. şi reg.> vârtitură, bulboacă, bulbuc, bumbic, căldău, ciulniţă, dălbină, dâlbă, dâl-boană, dâlboancă, dolie, dornă, fiertoare, învârtitoare, moară, oală, ochean2, ocheţ, olcuţă, otmet, sfredel, şioi1, şipot, ştibloancă, ştioalnă, ştiolniţă, ştiulboană, toaie1, toancă1, tolcer, tulboacă, urcior1, vârcol, vârtecuş, vârteşcă, vârtitoare, vir, voj, <înv.> smârc, vâlvoare, vortice. Dunărea are bulboane periculoase. bulbuc s.m. 11 (mai ales la pl. bulbuci) băşică. Deodată s-a pornit o ploaie cu bulbuci. 2 băşică, clăbuc, spumă, săpun, săpunea-lă. Apa face bulbuci când spală cu detergenţi. 3 (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 4 (anat.; reg.) v. Bulbul ochiului (v. bulb). Glob ocular. Globul ochiului (v.gfob). II (bot.) 1 (şi bulbuc-de-munte) Trollius europaeus; bâlbor, bulbucel-de-munte, capră-nem-ţească, fusta-rândunelii (v. fustă), gloanţă, leuşteanul-broaştei (v. leuştean), măr-auriu (v. măr1), ochi1, plăcinţică, stirigoaie, urda-oi-lor (v. t/rdă), volvură-de-pe-luncă,volvu-ră-galbenă. 2 (reg.) v. Calce1. Calcea calului (v. calce1) (Caltha palustris). 3 (reg.) v. Splină. Splină-de-aur (Chrysosplenium altemifolium). 4 (reg.) v. Boboc. bulbucă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică ochii) a (se) lărgi, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) bleojdi, a (se) boldi, a (se) căsca, a (se) holba, a (se) zgâi, a (se) beli, a (se) bolboşa, a (se) boboşa, a (se) bolovăni, a holbăni, a holboca, a holşti, a zgăura, a (se) zgâmboi2, <înv.> a (se) înholba. îşi bulbucă ochii într-un fel comic. Ochii i s-au bulbucat de mirare. 2 intr., refl. (despre apă) a (se) bulbuci. Apa bulbucă pe foc. II refl., tr. fig. (fam.; sub. sau compl. indică oameni) v. Aprinde. înălbăstri. încălzi, înfierbânta. înfuria. învineţi. învrăjbi. Mânia, bulbucăre s.f. mărire, umflare, bleojdire, boldire, căscare, chiorătură, chiorâ-re, holbare, holbat1, zgâire, zgâit1, belire, belit1, boboşare. Surpriza a avut un efect comic asupra lui: bulbucarea ochilor. bulbucât, -ă adj. (despre ochi) exoftalmic, mare1, mărit3, umflat, larg, bleojdit, boldit, căscat2, holbat2, zgâit2, belit2, bolboşat, bălăbănos, boboşat, măciuliat, <înv.> zgăurat. Are ochii cam bulbucaţi şi s-a dus la doctor să afle cauza. bulbucătură s.f. (med., med. vet; pop.) v. Excrescenţă. Proeminenţă. Protuberanţă. Tuberozitate. bulbuce! | 202 bulbucăl s.m. I bulbucuţ. Apa, când dă în fiert, face bulbucei. II (bot.; reg.) 1 v. Calce1. Calcea-calului (v. calce1) (Caltha palustris). 2 bulbucei-de-munte v. Bulbuc. Bul-buc-de-munte (Trollius europaeus). bulbuci vb. IV. intr., refl. (despre apă) a (se) bulbuca. bulbucuţ s.m. bulbucei. bulcă s.f. (ind. alim., culin.) 1 chiflă, firanzeluţă, pâinişoară, zemicică. în acest restaurant se servesc bulei în loc de pâine. 2 (pop.) v. Franzelă. 3 (reg.) pălincă, sfârleică. Bulca este o turtă preparată din făină de porumb, care se coace în vatră, sub cenuşă. buldog s.m. (zool.) mops, carlin, box2. Buldogul este un câine de agrement. bulduşi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, buleâlă s.f. (arg.) v. Defectare. Dereglaj. Dereglare. Deteriorare. Disfuncţie. Disfunc-ţionalitate. Stricare. buleândră s.f. 11 cârpă, fleandură, otreapă, petică, zdreanţă, ferfeniţă, fleanţă, obială, <înv. şi reg.> felegă, pareatcă2, rantie, tearfa, bandol, bulă2, cărpuţie, cârţă, corcoată, cotreanţă, dârză, halub, handră, hartan, paceaură, prohab, riduri, ronghi, rufa, şuleandră, şuşală, şuşalcă, târfa1, hanţă2, <înv.> şifon1. Şterge praful cu o buleândră. 2 (la pl. bulendre; pop. şi fam.) boarfe (v. boarfă), calabalâc, catrafuse, troace (v. troacă), ţoale (v. ţol), bodroanţe, canatlâcuri, cioveie (v. ciovei), dănănaie, hontroape, hozate, târnomate (v. tâmomată), tiliuţe, trancanale (v. tranca-na), trancote (v. trancotă), trantabuşuri, trantaveie, trânte, troscobârţe, ţanghile, ţo-linci, ţoloabe (v. ţoloabă), ţulendre. Şi-a strâns repede bulendrele într-o geantă şi a plecat. 3 (pop. şi fam.) v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. II fig. (pop. şi fam.; deprec.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). bulendros, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) v. Jerpelit Peticit2. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit. buleoârcă s.f. (arg.) v. Poşircă. buletin s.n. 1 (şi buletin de identitate) carte de identitate, <înv.> livret, livret de identitate, livret individual, exivă. Nu ştie unde şi când şi-a pierdut buletinul. 2 (med., med. vet.) buletin de analize = buletin medical, buletin de sănătate. Buletinul de analize este un raport asupra stării de sănătate a unei persoane; buletin de sănătate = buletin de analize, buletin medical; buletin medical = buletin de analize, buletin de sănătate. bulevard s.n. 1 magistrală, avenue. în marile oraşe bulevardele sunt largi. 2 (milit.; înv.) v. Bastion. bulevardier, -ă s.m., s.f. (fam.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, bulevardist, -ă s.m., s.f. (fam.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, bulfeu s.n. (tehn.; la car sau la căruţă) cruce, spetează, stinghie, fiulare, jiglă, lopăţică, remeneacă, scân-durică. Bulfeul leagă jugul de policioară. bulg s.m. (reg.) v. Bulgăre. Cocoloş. bulgăr, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. bulgăroai-că, bulgarcă, sârb. Bulgarii au o comunitate puternică şi în ţara noastră. 2 s.f. (lingv.; ieşit din uz) bulgară veche v. Limbă slavă veche. Limbă veche slavă. Paleoslavă. Slavă veche (v. slav). Veche slavă (v. vechi2). 3 adj. bulgăresc. Staţiunile litorale bulgare sunt căutate de turişti. Limba bulgară este o limbă slavă. bulgârcă s.f. (rar) v. Bulgară (v. bulgar). Bulgăroaică. bulgâriu s.n. (tăb.; reg.) v. Iuft. bulgariză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) bulgări. Românii din Bulgaria s-au bulgarizat. bulgărâş s.m. bulgărel. Ia în mâini doi bulgăraşi de zăpadă. bulgăre s.m. 1 cocoloş, bruş, bulg, loptă, ou, surducă, zbruş, zdrobulete. Sfărâmă între degete un bulgăre de pământ. 2 drob1, grunz, zgrunţ, crişcă. A pus un bulgăre de sare la murături. bulgărel s.m. bulgăraş. bulgăresc, -eâscă adj. bulgar, bulgăroâică s.f. bulgară (v. bulgar), bulgarcă. S-a căsătorit cu o bulgăroaică. bulgări vb. IV. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică oameni) v. Bulgariza. bulgăros, -oâsă adj. (pop.; despre drumuri, arături etc.) v. Bolovănos. Gloduros. Pietros, bulgur s.n. (culin.; reg.) v. Crupe, bulhâc s.n. (geomorf, hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, bulhuit, -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit 2 (despre oameni) v. Aiurit Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit, bulî vb. IV. (arg.) I tr. 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. I11 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, vehicule, instrumente, construcţii etc.) v. Avaria. Deteriora. Strica. 4 tr., refl. (tehn.; compl. sau sub. indică mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) v. Defecta. Deranja. Deregla. Deteriora. Strica. 5 tr. (compl. indică coafuri) v. Deranja. Strica. 6 refl. (med., med. vet.; de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre stomac) v. Deranja. Strica. 7 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) v. Afecta1. Ataca. Distruge. Strica. Vătăma. Zdruncina. III tr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră) v. Păţi. bulibaşă s.m. 1 <ţig.> dada1. Bulibaşa rezolvă şi neînţelegerile dintre ţiganii pe care îi conduce. 2 (în trecut; adesea cu determ. „de ţigani”) vătaf. Bulibaşa era şeful unui sălaş de ţigani robi, ales de stăpân. bulibăşeâlă s.f. (fam.) Dezordine. Neorânduială. Răvăşeală. Vraişte. Zăpăceală, bulibăşi vb. IV. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) v. Amesteca. împletici. încâlci. încurca. Mixa. bulibăşi'e s.f. (fam.) Dezordine. Neorânduială. Răvăşeală. Vraişte. Zăpăceală, bulicher s.n. (reg.) buzdură, cioarsă, rujdă, rujdulă. Are un bulicher cu care nu poate tăia nici măcar pâine. bulihău s.n. (bot; reg.) 1 v. Bălărie. Buruiană. Iarbă. Ierbărie. 2 v. Cotor. Tuleu. Tulpină, bulimic, -ă adj. (med.; despre fiinţe) înfulecos. S-a îngrăşat foarte mult din cauză că este bulimic. bulirme s.f. (med.) 1 adefagie, hiperfagie, hiperorexie,poliorexie. Bulimia se caracterizează printr-o foame exagerată şi cvasiperma-nentă. 2 bulimie periodică = sitomanie. Bulimia periodică este o stare patologică manifestată prin dorinţa de a mânca continuu. bulină s.f. (farm.; fam.) v. Capsulă. Capsulă amilacee. Caşetă. Comprimat. Pastilă. Pilulă. Tabletă. bulion s.n. (arg.) T (biol.) v. Sânge. 2 (cu val. de num. card.) v. Milion. bulk s.n. (inform.) blanc. Bulkul este un CD sau un DVD neinscripţionat. bulon s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. bulonâj s.n. (tehn.) bulonare. Bulonajul se face cu ajutorul buloanelor. bulonăre s.f. (tehn.) bulonaj. bulşoi s.m. pl. (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). buluc s.n., adv. I s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, cârd, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), crilă, liotă, canara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. Un buluc de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 2 (milit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) ceată, pâlc, polc, steag, stol, <înv.> bulucbăşie. Bulucul, format din mercenari, avea aproximativ efectivul unui regiment. 3 fig. (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Cornul abundenţei (v. corn). Exces. îmbelşugare. îndestulare. Lux. Noian. Opulenţă. Prisos. Revăr- bun sare. Ubertate. II adv. (modal; mai ales în legătură cu vb. de mişcare) droaie, gloată, grămadă, valvârtej. Când se întoarce de la serviciu, copiii sar buluc pe ea. bulucbăşi'e s.f. (milit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Buluc. Ceată. Pâlc. Polc. Steag. Stol. buluceală s.f. (pop. şi fam.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesare. înghesuială. îngrămădeală. îngrămădire, învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag. buluci vb. IV. refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Aglomera. îmbulzi. îndesa. înghesui, îngrămădi. Năvăli. Strânge, bulughmă s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). bululeu s.m. (omit.; reg.) v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo). bulumăci s.m. (culin.; reg.) v. Blanchetă. Ciulama. bulversă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a debusola, a deconcerta, a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a tulbura, a zăpăci, a ambarasa, <înv.> â se sastisi, a depeiza. Reproşul dur primit de la şef l-a bulversat. bulversănt, -ă adj. (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) duios, emoţionant, impresionant, înduioşător, patetic, răscolitor, tulburător, <înv.> simţitor, mişcător, pătrunzător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost bulversantă. bulversare s.f. debusolare, deconcertare, derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală. Bulversarea lui a devenit evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. bulversăt, -ă adj. (despre oameni) confuz, debusolat, deconcertat, derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, tulbure, zăpăcit, dez-drumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat A rămas bulversat când a auzit reproşul şefului. bulz s.m. 1 (culin.) bol, boţ, cocoloş, ciuciulete, golomoz, dodoc, gălătuc, gălătuş, gâscă, totoloţ, urs. A dat câinelui un bulz de mămăligă în care a pus brânză de oi. 2 (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare, îmbulzeală. îndesare. înghesuială. îngrămădeală. îngrămădire. învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag, bulzi vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Aglomera. îmbulzi. îndesa. înghesui, îngrămădi. Năvăli. Strânge, bulzoi s.n. (ind. alim.; reg.) v. Franzelă, bumb s.m. I (reg.) 1 v. Nasture. 2 (farm.) v. Capsulă. Capsulă amilacee. Caşetă. Comprimat. Pastilă. Pilulă. Tabletă. II (bot.; reg.) 1 v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufa-niţă (Chrysanthemum indicum). 2 (la pl. bumbi; bot.) v. Pejmă (Amberboa moschata). III (anat.; eufem.) v. Testicul, bumbac s.m., s.n. I s.m. (bot.) 1 Gossypium hirsutum; bumbăcar. 2 (reg.) bum-bac-de-câmpv. a Bumbăcariţă (Eriophorum angustifolium); b Bumbăcariţă (Eriophorum latifolium); c Linariţă (Linaria vulgaris). II s.n. 1 (ind. text.) coton, pămucă. îşi cumpără numai tricouri din bumbac. 2 (pop.) v. Vată. 3 fig. (fam.) v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Cornul abundenţei (v. corn). înflorire. Prosperitate. bumbăcăr s.m. (bot.; reg.) v. Bumbac (Gossypium hirsutum). bumbăcăriţă s.f. (bot.) 1 Eriophorum angustifolium; puf-vegetal (v. puf), bumbac-de-câmp, lânărică, lânăriţă. 2 Eriophorum latifolium; bumbac-de-câmp, lânariţă. 3 Eriophorum vaginatum; iarbă-de-rovină. bumbăceălă s.f. 1 (ind. text.) bumbăcire, bumbăcit1, vătuire, vătuit1, vătuială. 2 fig. (mai ales fam.) snopeală, snopire, stâlceală, stâlcire, burduşeală, burduşire, ucisătură. A primit o bum-băceală serioasă pentru că a spus minciuni. bumbăci vb. IV. tr. 1 (ind. text.; compl. indică haine, plăpumi etc.) a vătui2. Croitorul i-a bumbăcit haina pentru a fi mai călduroasă. 2 tr. fig. (mai ales fam.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) a snopi, a stâlci, a meliţa, a strivi, a tăbăci1, a zdrobi, a zvânta, a burduşi, a potcovi, a ţesăla, a unge, a vătui2, a ucide, a melestui. îl prinde într-un colţ şi-l bumbăceşte zdravăn. bumbăcire s.f. (ind. text.) bumbăceălă, bumbăcit1, vătuială, vătuire, vătuit1. Pentru bumbăcirea hainei a apelat la un croitor. bumbăcit1 s.n. (ind. text.) bumbăceălă, bumbăcire, vătuială, vătuire, vătuit1. bumbăcit2, -ă adj. 1 (ind. text.; despre haine, plăpumi etc.) vătuit2. Haina bumbăcită îi ţine cald. 2 fig. (mai ales fam.; despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie”) snopit, stâlcit2, zdrobit, burduşit, ucis2, melestuit. Tânărul bumbăcit a fost transportat la spital. bumbărăt, -ă adj. (reg.) v. Rotund. Sferic, bumbăreăţă s.f. (anat.) 1 (înv. şi reg.; la păsări) v. Târtiţă. 2 (la oameni; fam.; glum.) v. Dos. Fund. Şezut. bumbi'c s.n. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. bumbicel s.m. (bot.; reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). bumbişor s.m. I (pop. şi fam.) v. Năsturaş. Năsturel. II (bot.) 1 Erigeron acris; ochiul-boului (v. ochi1), steluţa-şoricelului (v. steluţă), steluţe (v. steluţă). 2 (reg.) v. Calomfir (Chrysanthemum balsamita). 3 (reg.) v. Floare-de-perină (Anthemis tinc-toria). 4 (reg.) v. Granat (Chrysanthemum partheniumf. 5 (reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). 6 (reg.) v. Tătăişă1 (Chrysanthemum cinerariaefolium). 7 (la pl; reg.) bumbişori-albi v. Coada-şorice- lului (v. coadă). Rotoţele-albe (Achillea millefolium). bumbuleţ s.m. (pop.) v. Năsturaş. Năsturel, bumbuliu, -ie adj., s.f. (reg.) I adj. v. Rotund. Sferic. II s.f. 1 v. Bomboană. 2 (bot.) v. Hurmuz (Symphoricarpus albuş). bumbură vb. I. tr. (reg.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura, bumburăt, -ă adj. (reg.) v. Rotund. Sferic, bumbureă s.f. (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Bubiţă. Bubuliţă. Bubuşoară. Coş2, bumburez s.m. (bot.) Schoenus nigricans; bumbuşor bumburuş s.m. (reg.) v. Tamburuc. 'Jambu-ruş. bumbuşcă s.f. (reg.) v. Ac cu gămălie. Bold2 bumbuşor s.m. I (pop.) v. Năsturaş. Năsturel. II (bot.) 1 Schoenus nigricans; bumburez. 2 (reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). bumbuşte s.f. (bot.; reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). bumbuţ s.m. (reg.) 1 v. Năsturaş. Năsturel. 2 v. Cercel. bun, bună adj., s.n., s.m., s.f., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „negativ”, „rău7) pozitiv. Personajul bun din roman este un copil. 2 (despre oameni) cumsecade, îngăduitor, înţelegător, omenos, acătării, gigea, <înv.> omenit, găşcar, salon2, valabil. Este un director bun cu angajaţii. 3 (în opoz. cu „violent”; despre fiinţe) blajin, blând, domol, moale, neagresiv, nemânios, paşnic, debonar, mansuet, <înv. şi reg.> bunătăcios, pâşin, <înv.> lin2. Are un câine bun. 4 (despre oameni; adesea cu determ. „la inimă”) binevoitor, compătimitor, comprehensiv, îngăduitor, înţelegător, mărinimos, milos, milostiv, comiserativ, <înv. şi reg.> lascav, obidos, <înv.> milosârd,pietos,priincios,priitor. Unii oameni bogaţi sunt buni cu cei săraci. 5 (relig. creştină; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) îndurător, îngăduitor, milos, milostiv, <înv. şi reg.> milostivnic, <înv.> cruţător, îndurat, meserernic, milosârd, mi-losârdnic, mizericordios, umilos. Dumnezeu este bun şi ne iartă păcatele. 6 (despre oameni) intim, apropiat. Se sfătuieşte cu prietena cea mai bună. 7 (în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; despre oameni) cinstit, constant, credincios, devotat, fidel, leal, loial, statornic, devot, slugarnic, <înv.> slugăritor, smerit, nestrămutat. S-a convins că îi este un partener de viaţă bun. 8 (despre fiinţe) ascultător, cuminte, docil, înţelegător, obedient, plecat2, supus, <înv. şi reg.> plecăcios, plainic, <înv.> ascultăreţ, ascultoi, podanic, maniabil. Este un copil bun, care nu iese din cuvântul părinţilor. 9 (despre oameni) candid, credul, ingenuu, inocent, naiv, neştiutor, pur2, crud, crudac. Este prea încrezător, prea bun. 10 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, calin, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, iubitor, îmbunat, mângâietor, tandru, <înv.> mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe bune. bun | 204 11 {despre fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) frumos. Suntem învăţaţi de mici să facem fapte bune. II adj. 1 (despre veşti, ştiri etc.) îmbucurător. A primit o veste bună. 2 (despre stări, acţiuni etc. ale oamenilor) excelent, grozav, straşnic, zdravăn, criminal2. Oricine se simte alt om după un somn bun. O baie bună este reconfortantă după o zi de muncă. 3 (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) calm2, lin2, liniştit, netulburat, paşnic, plăcut, tihnit, <înv.> liniştos, limpede, senin, seninos. Are o viaţă bună în familie. Toţi îşi doresc o bătrâneţe bună, fără griji. 4 (despre mâncăruri) apetisant, delicios, gustos, îmbietor, plăcut, savuros, suculent, sapid, pofticios, fain, meseriaş,mişto, ibiu, <înv.> nostim. A pregătit o masă bună. 5 (despre băuturi) apetisant, delicios, gustos, îmbietor, licoros, plăcut, savuros, ambroziac, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A băut un vin bun. 6 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer bun. 7 (în opoz. cu „urât”; despre vreme) agreabil, favorabil, frumos, plăcut, prielnic, fain. în excursie timpul a fost bun. Este o vreme bună pentru înot. 8 (despre fenomene ale naturii, condiţii atmosferice, vânt etc.) favorabil, nimerit, potrivit, prielnic, propice, priincios. în sporturile nautice este important să ai un vânt bun. 9 (despre elemente ale naturii) sănătos. O ploaie bună ne-ar scăpa de secetă. 10 (fam.; despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) v. Aromat2. Aromatic îmbălsămat îmbătător. înmiresmat Parfumat. 11 (fam.; despre lovituri, bătăi etc.) v. Grozav. Straşnic. Teribil. Zdravăn. 12 (arg.; mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) v. Ademenitor. Atrăgător. Excitant. Excitator. Ispititor. îmbietor. Seducător. Sexy. Tentant. II11 adj. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „pentru”) apt, capabil, potrivit, idoneu. Tânărul este bun pentru a începe o carieră militară. 2 adj. (despre oameni; de obicei urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.) apt, capabil, destoinic, potrivit, vrednic. El este bun să conducă o afacere. 3 adj. (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist bun. Colectivul are nevoie de un programator bun. Este un cercetător bun în astronautică. 4 adj. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor sau despre procese, fenomene etc.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”) apt, capabil, convenabil, potrivit, susceptibil. Procedeul ales nu este bun pentru obţinerea unor rezultate performante. 5 adj. (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) izbutit, reuşit, valoros, realizat, nimerit, fain, meseriaş, mişto. A fost la un spectacol bun. 6 adj. (despre metale, materiale etc.) autentic, curat, veritabil, patent2. Lucrează cu aur bun, nu cu imitaţii. 7 adj. (despre monede, bancnote etc.) valabil, <înv.> umblător. Mărcile germane nu mai sunt bune, deoarece a fost introdusă şi în Germania moneda unică europeană. 8 adj. (despre obiecte, mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) nedegradat, nedeteriorat, nestricat, neuzat. S-a îmbrăcat cu haine bune şi a plecat la biserică. Iese în oraş numai cu încălţăminte bună. 9 adj. (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) ales2, fin1, selectat2, selecţionat2, sortat2, superior, triat2, fain. A cumpărat pentru onomastică băuturi bune. 10 adj. (despre medicamente, tratamente, remedii medicale) drastic, eficace, eficient, energic, puternic, <înv.> drastiric, drastiriu, eroic. I s-a administrat un medicament bun pentru ca vindecarea să fie rapidă. 11 adj. adecvat, indicat, nimerit, potrivit, propriu, cumsecade, acătării. Este un teren bun pentru cultura viţei-de-vie. 12 adj. favorabil, pozitiv, benign. Concertul a fost bun pentru reconfortarea ei psihică. Aprecierile criticului nu sunt tocmai bune. 13 adj. efectiv, eficace, eficient, pozitiv. Medicaţia recomandată a dat rezultate bune. 14 loc. adj. (pop. şi fam.; despre oameni) bun de mână v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. 15 loc. adj. (pop. şi fam.; despre fiinţe, mai ales despre oameni) bun de picioare v. Ager. Agil. Iute. Repede. Sprinten. Uşor2. Vioi. Vivace. Zglobiu. 16 loc. adj. (pop. şi fam.; glum. sau deprec.; despre oameni) bun de gură v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. IV adj. 1 (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, emolumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, fructuos, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este bun pentru ambele părţi. 2 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priidos, priitor, prios. Profitând de o ocazie bună, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) chibzuit, cugetat, folositor, gândit, înţelept, judecat, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi bune. 4 eficace, eficient, folositor, funcţional, operant, operativ, practic, productiv, util, <înv.> lucrăreţ, putincios. Rezultatele obţinute de fabrică au arătat că procedurile folosite sunt bune. Trebuie găsită o metodă bună pentru stoparea infracţionali-tăţii. 5 (despre teorii, concepţii, explicaţii etc.) acceptabil, admisibil, credibil, plauzibil, probabil, verosimil. Are o scuză bună pentru ceea ce a făcut. 6 (despre cauze, motive etc.) fundamentat, îndreptăţit, îndrituit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic2, motivat, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat. Trebuie să vină cu o scuză bună pentru a fi crezut. V adj. 1 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă bună. 2 (despre recoltă, producţie etc.) abundent, bogat, îmbelşugat, îndestulat, mare1, mănos, mult, opulent, exuberant, profuz, <înv. şi reg.> belşugos, spornic, biu, <înv.> săţios1, zdravăn. Anul acesta recoltele au fost bune. 3 (despre unităţi temporale) întreg, plin. Are o zi bună la dispoziţie ca să îl însoţească prin oraş. VI adj. 1 (despre rude, legături de rudenie) adevărat, drept. Ei sunt fraţi buni. 2 (despre familie, neam, nume, viţă) ales2, aristocrat, aristocratic, distins, ilustru, înalt, mare1, nobil, <înv. şi pop.> mărit3, slăvit, simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, cilibiu, evghenisit, evghenicos, evghenis, luminos, luminat2. Face parte dintr-o familie bună. VII s.n. 1 (mai ales la pl. bunuri) avere, avut1, avuţie, bogăţie, mijloace (v. mijloc), situaţie, stare, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, strânsă (v. strâns2), caşcaval, <înv. şi reg.> bogătate, prilej, prindere, apucătură, blagă, găzdăcie, găzdăşag, găzdăşie, iosag, prinsoare, stat3, <înv.> bucate (v. bucată), economie, perilavi, periusie, strânsoare, vistier2, pecunie, aur, cheag, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva bunuri pentru a face şi acţiuni caritabile. 2 (mai ales la pl. bunuri) valoare. îşi ţine bunurile în seif. 3 (jur.) bun public = patrimoniu. Bunul public trebuie ocrotit. 4 (la pl; jur.) bunuri mobile = avere mobilă, efecte (v. efect), <înv. şi reg.> unelte (v. unealtă), <înv.> avere mişcătoare, bunuri mişcătoare, bunuri mutătoare, mobiliare. Bunurile mobile pot fi transportate dintr-un loc în altul; bunuri imobile = bunuri imobiliare = <înv.> avere nemişcătoare, realităţi (v. realitate). Bunurile imobile, prin natura lor, nu pot fi transportate; (înv.) bunuri mişcătoare = bunuri mutătoare - v. Avere mobilă. Bunuri mobile. Efecte (v. efect). 5 produs, <înv.> material, materie. Petrolul este un bun al pământului. 6 (rar) v. Calitate. însuşire. Virtute VIII (pop. şi fam.) 1 s.m. v. Bunic. Tată-mare. 2 s.f. v. Bunică. Mamă-mare. 3 s.m. (la pl. buni) v. Bătrâni (v. bătrân). bunt Bunici (v. bunic). Părinţi (v. părinte). Străbuni (v. străbun). Strămoşi (v. strămoş). IX adv. {modal; exprimă o aprobare) aşa, bine. - Pu-ne-ţi, te rog, semnătura aici! - Bun! X (în forma bună; cu val. de interj.; ca formulă de salut) salut1, ciao!, hello!, ave! Bună! - Ce mai faci? bun-credincios,-oâsă s.m., s.f. (relig.; rar) v. Drept-credincios. Ortodox, bun-gust s.n. distincţie, eleganţă, rafinament, şic1, <înv.> zariflâc, ştaif. Şi-a mobilat casa cu bun-gust. Dă dovadă de mult bun-gust când îşi cumpără obiecte de vestimentaţie. bun-simţ s.n. <înv. şi pop.> simţire, <înv.> simţ comun. Mulţi oameni sunt lipsiţi de un bun-simţ elementar. Buna Vestire s.f. (relig. creştină; nm. pr.) Blagoveştenie. Buna Vestire este o sărbătoare creştină, celebrată la 25 martie. bunâr s.m. (reg.) v. Apă. Fântână. Puţ. bună-credinţă s.f. cavalerism, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, omenie, onestitate, onorabilitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, verticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în bu-na-credinţă şi priceperea lui. bună-cuviinţă s.f. decenţă, jenă, maniere (v. manieră), modestie, pudoare, ruşine, sfială, pudicitate, pudiciţie. Multe persoane sunt lipsite de bună-cuviinţă. bună-dimineaţa s.f. (bot.; pop.) 1 v. Petunie (Petunia hybrida). 2 v. Pristolnic. Teişor (Abutilon theophrastt). 3 v. Rochiţa-rândune-lei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis). 4 v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zore-le-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). bună-facere s.f. (înv.) v. Bine. Binefacere, bună-mulţămită s.f. (înv.) v. Modestie, bunăoâră adv. (modal) <înv.> precum. Să ne imaginăm, bunăoară, că nu poate veni din cauză că este reţinut la serviciu. bunăstăre s.f. belşug, bogăţie, prosperitate, noroc, pricopseală, duium, prindoare, <înv.> buiecitură, norocire, salut2, scumpete, scumpie2, spor, cornul abundenţei (v. com), înflorire, larg, bumbac, mătase, osânză, cornul îmbelşugării (v. com). După o perioadă lungă de criză economică, încep să apară primele semne de bunăstare. bunăstăre s.f. belşug, bogăţie, prosperitate, noroc, pricopseală, duium, prindoare, <înv.> buiecitură, norocire, salut2, scumpete, scumpie2, spor, cornul abundenţei (v. com), înflorire, larg, bumbac, mătase, osânză, cornul îmbelşugării (v. com). După o perioadă lungă de criză economică, încep să apară primele semne de bunăstare. bunătâtnic, -ă adj. (înv.; despre împrejurări, situaţii etc.) v. Benefic. Binefăcător. Favorabil. Norocos. Prielnic. Propice, bunătăcios, -oâsă adj. (în opoz. cu „violent”; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Blajin. Blând. Bun. Domol. Moale. Neagresiv. Nemânios. Paşnic. bunătămăre s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Blândeţe. Bunătate. 2 v. Bunăvoinţă. Comprehensiune, îngăduinţă. înţelegere. Mărinimie. Milă. bunăvoinţă s.f. 11 afabilitate, afecţiune, cordialitate, prietenie, <înv.> libov, evmenie, căldură. Totdeauna se purta cu studenţii săi cu bunăvoinţă. 2 amabilitate, atenţie, prietenie, solicitudine. Bunăvoinţa pe care i-a arătat-o o face curioasă. 3 amabilitate, complezenţă, culanţă, graţiozitate, serviabilitate, <înv.> complăcere, priinţă. Bunăvoinţa lui a măgulit-o. 4 amabilitate, bunătate. Aveţi bunăvoinţa să-mi spuneţi unde se află localul poştei? 5 comprehensiune, îngăduinţă, înţelegere, mărinimie, milă, <înv. şi pop.> milostenie, <înv. şi reg.> bunătămăre, <înv.> benevolenţă, priinţă, voie, voie bună, evnie, musaadea. L-a asigurat de bunăvoinţa lui oricând. II râvnă, silinţă, sârg, zel, <înv.> proeresis, proerisit. Munca şi bunăvoinţa au stat la baza acestei performanţe. bunăvoire s.f. (înv. şi pop.) 1 (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă”) v. Acord. Armonie1. înţelegere. Linişte. Pace. Unire. 2 v. Blândeţe. Bunătate, buncăr s.n. (milit.) cazemată. Buncărul este un adăpost blindat. bunceâg s.n. (bot.; reg.) 1 v. Mătasea-broaş-tei (v. mătase) (Cladophora, Spirogyra). 2 v. Muşchi2 (Yanthoria pariesina). 3 v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). bundă s.f. pieptar. Bunda din blană de miel se poartă mai ales în nordul României. bunderâi s.m. pl. (bot.; reg.) Centaurea spinulosa; ciolobot, zglăvoc. bundiţă s.f. 1 cojocel, pieptăraş, cojocaş, burnujel, bundric, bunduţă, cojociţă. Are o bundiţă din blană de miel foarte frumoasă. 2 (art.; bot.) bundiţa-vântu-lui = Phlomis pungens; scorogoi, solo-vârfiţă. bundric s.n. (reg.) v. Bundiţă. Cojocel. Pieptăraş. bunduţă s.f. (reg.) v. Bundiţă. Cojocel. Pieptăraş. buneică s.f. (bot; reg.) 1 v. Obsigă (Bromus sterilis). 2 v. Sălbăţie (Lolium temulentum). bunel s.m. (pop. şi fam.) v. Bunic. Tată-mare. buneţe s.f. (reg.) v. Blândeţe. Bunătate, bunget s.n. (bot.) 1 (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. 2 (reg.) v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). bunghi vb. IV. (arg.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Fila. 2 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 3 tr. v. înţelege. Percepe. Pricepe. Prinde. Sesiza. 4 tr. (compl. indică un domeniu al cunoaşterii, o artă, un meşteşug etc.) v. Cunoaşte. Pricepe. Stăpâni. Şti. 5 refl. (despre oameni) v. Privi. Uita. Vedea, bunghim vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Migăli. bungoiât s.n. (reg.) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbâr-nâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, bunic s.m. 1 tată-mare, bun, bunel, tataie, <înv. şi reg.> auş, moş, moş-tătuca, unchiaş, bât, taică, taică-bă-trân, taică-bât, taică-moş, tată-bătrân, tată-bât, tată-bun, tată-moş, tete, <înv.> dead, papucă, papaie,papaşa. Bunicul ei a fost avocat. 2 (la pl. bunici) bătrâni (v. bătrân), părinţi (v. părinte), străbuni (v. străbun), strămoşi (v. strămoş), străbunici (v. străbunic), buni (v. bun). Aceste tradiţii le păstrăm de la bunici. bunică s.f. mamă-mare, bună (v. bun), mamaie, <înv. şi reg.> mătuşă, moaşă, babă, bâtă (v. bât), bobă, iacă2, maică, mamancă, mamă-bătrână, mamă-bună. Bunica maternă este o persoană distinsă şi energică. bunicel, -eâ adj. 1 (despre lucruri, obiecte, creaţii ale oamenilor etc.) bunişor, bunuţ. Spectacolul i s-a părut bunicel. 2 (despre situaţii, stări etc.) acceptabil, admisibil, bunicică, convenabil, suportabil, tolerabil, pasabil, <înv.> suferibil, suferit. Inflaţia a fost bunicea. 3 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă bunicea. 4 (despre realizări ale oamenilor) curăţel, îngrijit. Scrie poezii destul de bunicele. bunicică adj. 1 (despre situaţii, stări etc.) acceptabilă (v. acceptabil), admisibilă (v. admisibil), bunicea (v. bunicel), convenabilă (v. convenabil), suportabilă (v. suportabil), tolerabilă (v. tolerabil), pasabilă (v. pasabil), <înv.> suferibilă (v. suferibil), suferită (v. suferit). 2 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabilă (v. apreciabil), bună (v. bun), bunicea (v. bunicel), considerabilă (v. considerabil), deosebită (v. deosebit), estimabilă (v. estimabil), evaluabilă (v. evaluabil), importantă (v. important), însemnată (v. însemnat), mare1, notabilă (v. notabil), remarcabilă (v. remarcabil), ridicată (v. ridicat2), semnificativă (v. semnificativ), serioasă (v. serios), substanţială (v. substanţial), <înv.> simandicoasă (v. simandicos), consistentă (v. consistent), frumoasă (v. frumos), fru-muşea (v. frumuşel), frumuşică, generoasă (v. generos), grasă (v. gras), masivă (v. masiv), respectabilă (v. respectabil), miezoasă (v. miezos), babană (v. baban), barosană (v. barosan). bunicuţă s.f. buniţă. Bunicuţa poartă ochelari cu dioptrii mari. bunişor, -oâră adj. (despre lucruri, obiecte, creaţii ale oamenilor etc.) bunicel, bunuţ. buniţă s.f. (fam.) v. Bunicuţă, bunt s.n. (înv.) = bont1. buntaţie buntâţie s.f. (reg.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, buntui'vb. IV. refl. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, buntuşnic, -ă adj., s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, buntuzuî vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranja. Răscoli. Răvăşi. Zăpăci. 2 (compl. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) v. împrăştia. Răspândi. Răzleţi. Risipi, bunţăr s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. bunuţ, -ă adj. (pop. şi fam.; despre lucruri, obiecte, creaţii ale oamenilor etc.) v. Bunicel. Bunişor. bunză s.f. (reg.) v. Caţaveică. Scurteică. bur1 s.n. (meteor.; reg.) v. Bură1. Burniţă. Burniţeală. Ţârâială. bur2, bură s.m., s.f. afrikaander. Burii sunt o populaţie din Africa de Sud, formată din urmaşii coloniştilor europeni, în special olandezi. bură vb. I. intr. impers. (meteor.) a burniţa, a ţârâi1, <înv. şi pop.> a roura, a burui, a stura, a ţârcâi, <înv.> a roua, a cerne. E urât afară şi a început şi să bureze. burăc s.m. (bot.; reg.) 1 v. Sfeclă. Sfe-clă-de-borş. Sfeclă-pangele. Sfeclă-potajeră (Beta vulgaris). 2 v. Sfeclă. Sfeclă-de-nutreţ. Sfeclă-de- nutreţ-galbenă. Sfeclă-furajeră (Beta lutea). 3 v. Cartof (Solanum tuberosum). burăcă s.f. (meteor.; reg.) 1 v. Ceaţă. Negură. Pâclă. 2 v. Bură1. Burniţă. Burniţeală. larâială. burăj s.n. (tehn.) burare, astupuş, fultuială. Prin buraj se astupă găurile de mină cu un material inert, după introducerea explozivului. buralie s.f. (transp.; arg.) v. Automobil. Maşină. burăre s.f. (tehn.) buraj, astupuş, fultuială. burăt s.n. (meteor.; rar) v. Bură1. Burniţă. Burniţeală. Ţârâială. burătic s.m. (zool.) Hyla arborea; broas-că-de-iarbă, broască-verde, broatec, brotac, brotăcel, brotan, racachici, racaleţ, racalici, racamete, racateţ, răcănel, răcăţel, răchiţel. bură1 s.f. (meteor.) 1 burniţă, burniţeală, ţârâială, burat, bureală, bur1, buracă, burlă, burnă, buruială, picureală, ploierniţă, roureală, ţârcâială. Bura rece îl pătrunde până la oase. 2 (reg.) v. Chiciură. Promoroacă. 3 (reg.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. 4 (reg.) v. Gheţuş. Polei1. 5 (înv.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. bură2 s.f. (pese.; reg.) v. Bahor. burăitoâre s.f. (geomorf, hidrol.; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. burau s.n. (geomorf., hidrol.; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. burbion s.n. (med., med. vet.) ţâţână. Burbionul este vârful purulent al unui furuncul. burboănă s.f. (bot.; reg.) v. Agrişă. burbunecă s.f. (bot.; reg.) v. Măcriş (Rumex acetosella). burcăş, -ă adj. (reg.; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „după”) v. Avid Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. burcă s.f. (reg.) v. Sarică. Ţundră. burculiţă s.f. (bot.; reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). ^ burcum s.m. (bot.; reg.) v. Ciurlan. Salcicom. Săricică (Salsola kali). burcuş s.m. (reg.) v. Prusac. Prusian. burcuşesc, -eăscă adj. (reg.) v. Prusac. Prusian. burduf s.n. I (muz.) 1 (la unele instrumente muzicale) foaie, cimpoi1. Cimpoiul, acordeonul, armonica au burduf. 2 (rar) v. Cimpoi1. Hornpipe. I11 (gosp.) foaie. Brânza sărată se păstrează în burduf 2 (la trăsură) coş1, coviltir, ceahol, cutubă, podit, şatră. A tras burduful la trăsură pentru că a început să plouă. 3 burduhan, ţiplă. în trecut, când nu exista sticla, ferestrele se astupau cu burduf. III (anat.) 1 (pop.; la animale) v. Burduhan. Stomac. 2 (reg.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. IV (pese.; reg.) v. Copcă2. Ochi1. burduhăn s.n. I (anat.) 1 (la animale) stomac, burduf, baldâr, bârdan, târban, schembea. 2 (la animalele rumegătoare) ierbar, rumen1. Burduhanul este primul dintre cele patru compartimente ale stomacului. 3 (reg.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. II burduf, ţiplă, burduhănos, -oâsă adj. (pop. şi fam.; iron.) 1 (despre oameni) v. Burtos. Pântecos. 2 (despre femei) v. Gravidă. însărcinată, burduhos, -oăsă adj. (pop. şi fam.; iron.) 1 (despre oameni) v. Burtos. Pântecos. 2 (despre femei) v. Gravidă. însărcinată, burduloi s.n. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. burduşeălă s.f. 1 burduşire, îndesare, înghe-suire, îngrămădire, ticsire, înghebejeală. Burduşeala lucrurilor în dulap i-a luat puţin timp. 2 fig. (fam.) v. Bumbăceălă. Snopeală. Snopire. Stâlceală. Stâlcire. burduşi vb. IV. 11 tr. (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) a aduna, a ghemui, a îndesa, a înghesui, a îngrămădi, a ticsi, a tescui, <înv. şi pop.> a strâmtora, a grămădi, a bâcsi, a bosoli, a bucşi, a desăgi, a fuitui, a găvozdi, a tâmbuşi, a căptuşi. A burduşit în dulap toate puloverele pentru iarnă. Şi-a burduşit hainele vechi în saci de plastic. 2 refl. (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) a se coji, a se coşcovi, a se împuşca, a se scoroji, a se scofâlci, a se băşica, a se căuşa, a se coifi, a se coroba, a se coşi, a se ghioci, a se scochiţa. Tencuiala din camere s-a burduşit. 3 refl. (mai ales fig.; rar; despre ape, râuri, şuvoaie) v. Agita. Clocoti. Dezlăn-ţui. Frământa. Fremăta. învălura. învolbura. Tulbura. Zbate. Zbuciuma. II tr. fig. (fam.; compl indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Bumbăci. Meliţa. Snopi. Stâlci. Strivi. Tăbăci1. Zdrobi. Zvânta. burduşire s.f. I 1 burduşeălă, îndesare, înghesuire, îngrămădire, ticsire, înghebejeală. 2 (constr.) cojire, coşcovire, împuşcare, scorojire, scofâlcire, corobare, coşire. Burduşirea pereţilor pune probleme proprietarului apartamentului. II fig. (fam.) v. Bumbăceălă. Snopeală. Snopire. Stâlceală. Stâlcire. burduşit, -ă adj. 11 (despre lucruri, materiale, obiecte etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) îndesat, înghesuit, îngrămădit, ticsit, tescuit2, bucşit, <înv.> glogozit. Cară cu greu o valiză burduşită cu lucruri. 2 (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) cojit, coşcovit, împuşcat, scorojit, coşcov, scofâlcit, băşicat, despuiat. Trebuie să repare pereţii burduşiţi ai camerelor. II fig. (fam.; despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie *) v. Bumbăcit2. Snopit. Stâlcit2. Zdrobit. bureală s.f. (meteor.; rar) v. Bură1. Burniţă. Burniţeală. Ţârâială. burechiuşă s.f. (culin.; reg.) burechiuş-că. Burechiuşă este o prăjitură în formă de burete. burechiuşcă s.f. (culin.; reg.) burechiuşă. burecior s.m. (bot.) 1 bureţel. A cules o găletuşă de bureciori. 2 (la pl; reg.) bureciori de-rouă v. Burete-de-rouă. Coprin (Coprinus micaceus). 3 (lapl. bureciori; reg.) v. Cocârlă (Marasmius scorodonnis). buret s.n. (pese.; reg.) v. Bahor. burete s.m. I (bot.) 1 burete-de-ca$ă = burete-de-pivniţâ = Merulius lacrymans; ciupercă-de-pivniţă, popinci; bure-te-de-conopidă = a Clavaria coralloides; opintici (v. opintic), barba-caprei (v. barbă), burete-creţ, creţişoară (v. creţişor), curălice, laba-mâţei (v. labă), meloşel, tocmă-gel; b Ramaria botrytis; rămurele (v. rămurea), bujor, bujorel; burete-de-mesteacăn = a Cortinarius cinnamomeus; pâini-şoare (v. pâinişoară); b Placodes betulinus; văcălie-de-mesteacăn; burete-de-nuc = Polyporus squamosus; păstrăv, păs-trăv-de-nuc; burete-de-rouă = Coprinus micaceus; coprin, bureciori-de-rouă (v. burecior); burete-de-spin = a Russula alutacea; vineţea, pâinişoară; b Russula grisea; vineţea; burete-de-stejar = burete-ro-şu-de-stejar = Fistulina hepatica; păs-trăv-de-stejar, păstrăv-roşu-de-stejar; bure-te-flocos = Lactarius torminosus; floco-şel; burete-galben = Cantharellus cibarius; râşcov, dgă-mică, gălbenele (v. gălbenea), gălbiori (v. gălbior), lăptucă, lotrişor, nemţişori (v. nemţişor), unghia-caprei (v. unghie1), urechiuşă; burete-negru = Pleurotus ostreatus; păstrăv; burete-pestriţ = Amanita muscaria; muscariţă, pălăria-şarpelui (v. pălărie), burete-şerpesc, burete-veninos, izmănar, muscar, muscerid; burete-roşu = Hygrophorus niger, măselariţă; burete-şerpesc = a Lepiota procera; lepiotă, pălăria-şarpelui (v. pălărie); b (reg.) v. Burete-pestriţ. Muscariţă. Pălăria-şarpelui (v. pălărie) (Amanita muscaria); (art.) buretele-cerbilor = Sclero- 207 | derma vulgare; băşina-porcului (v. băşină); (la pl.) bureţi-de-iamă = Marasmius alliaceus; usturoiaş; bureţi-galbeni = Amantia caesarea; guleraşi (v. guleraş); Oreg.) burete-acru = burete-amar= burete-galben = burete-iute = burete-lăptos = burete-pi-pârat= burete-usturos = (lapl.) bureţi-albi = bureţi-de-spin = bureţi-lucii = bureţi-us-turoi = bureţi-vineţi v. Iuţari. Râşcov (Lactarius piperatus); burete-bâlosv. Băloşel (Russula foetens); burete-creţ v. a Bure-te-de-conopidă (Clavaria coralloides); b Creasta-cocoşului (v. creastă) (Clavaria flava); c Rămurele (v. rămurea) (Clavaria botrytis); d Tocmăgel (Clavaria crispula); burete-de-bubă v. a (şi burete-de-inimâ, burete-puciosy burete-puturos) Dovlecel (Phallus impudicus); b Ciuciulete (Morchella esculenta); burete-de-iască v. Babiţă. Iască. (Fomes igniarius); burete-de-spin v. Nicorete (Tricholomageorgii); burete-dulcev. a Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag (Lactarius deliciosus); b Lăptucă. Lăptucă-dulce. Râşcov. Vineţică. Vineţică-cu-lapte (Lactarius vole-mus); burete-roşu = Hygrophorus niger, măselariţă1; burete-ţeposv. Flocoşel (Hydnum repandum); burete-veninosv. Burete-pestriţ. Muscariţă. Pălăria-şarpelui (v. pălărie) (Amanita muscaria); (art.) buretele-calului v. Popenchi (Coprinus comatus); (la pl.) bureţi-degetar v. Laba-ursului (v. labă) (Clavaria aurea); bureţi-de-iarbă = bu-reţi-de-pajiştev. Cocârlă (Marasmius scoro-donnis); bureţi-de-spini = bureţi-roşii v. Pâinişoară (Russula lepida). 2 (pop.) v. Ciupercă. Fungi. 3 (reg.) v. Bolet. Hrib. Mânătarcă (Boletus edulis). I11 (zool.) Spongia officinalis; spongie. 2 (zool.) burete-de-mare = Spongiaria; spongier. 3 spumă, şpon-ghie. A şters tabla cu buretele. III (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea. IV (fam.; glum.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv, buretiţă s.f. (culin.; reg.) bureţel. Bu-retiţele sunt nişte colţunaşi de dimensiuni foarte mici, informă de burete sau de urechiuşă. buretos, -oăsă adj. (despre obiecte, materiale etc. sau despre aspectul, consistenţa, textura lor) miarolitic, poros, spongios, puhav. Stofa cumpărată are aspect buretos. Plămânii au o structură buretoasă. bureţel s.m. 1 (bot.) burecior. 2 (culin.; reg.) buretiţă. burfă s.f. (culin.; reg.) v. Tuslama. burgădă s.f. (fran.; înv.) v. Targuleţ Targuşor. burghez, -ă s.m., s.f. 1 <înv.; depreo burjui, burtă-verde. Când se retrage la casa de la ţară se simte ca un mic burghez. 2 (în Ev. Med.; înv.) v. Citadin. Orăşean. 3 (ieşit din uz) v. Capitalist. burghezi vb. IV. refl. (mai ales fam.) a se îmburghezi. Colegii îi reproşează că s-a burghezit. burghezie s.f. 1 <înv.> burghezime, cetăţeni-me, burtăverzime. Apariţia burgheziei marchează sfârşitul feudalismului. 2 (în Ev. Med.; înv.) v. Orăşenime. burghezime s.f. (colect.; înv.) 1 v. Burghezie. 2 (în Ev. Med.) v. Orăşenime. burghiâ vb. I. tr. (tehn.; reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, burghiâş s.m., s.n. 1 s.m. (entom.) Rhynchites cupreus; firezar, prunar2, forfecel. 2 s.n. (tehn.) sfredeluş, burghiuţ, sfredelaş, sfredeleac, sfredelecaş, sfredelecuţ. Face găuri în lemn cu un burghiaş. burghiu s.n. 11 (tehn.) sfredel, bârdie, sfredel cu smâc, şaitău, ştecaiz, vişeu. Pentru a găuri pereţii, are nevoie de burghie din materiale foarte dure. 2 (tehn.) burghiu de filetat = tarod, şurubelniţă. Burghiul de filetat este folosit pentru filetarea găurilor înfundate. 3 (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. II (art. Burghiul; astron.; reg.; nm.pr.)v. Sfredelul (v. sfredel). Sfredelul-mic (v. sfredel). Sfredelul-pământului (v. sfredel). burghiuţ s.n. (tehn.; reg.) v. Burghiaş. Sfredeluş. burgundă s.f. (bot; reg.) v. Sfeclă. Sfe-clă-de-borş. Sfeclă-pangele. Sfeclă-potajeră (Beta vulgaris). burhâi s.n. (meteor.; reg.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. buriâc s.n. (reg.) buriaş. Păstrează vinul în buriac. buriâş s.n. (reg.) buriac. buric s.n. 11 (anat) ombilic, lingurea. Buricul este cicatricea formată în mijlocul abdomenului după tăierea cordonului ombilical. 2 (anat.) cordon ombilical, ombilic, aţa buricului (v. aţă). Fetusul primeşte hrană din corpul mamei prin buric. 3 (anat; la degete) vârf, vârfete. A sfărâmat bucăţele de pâine cu buricele degetelor pentru a le da la porumbei. 4 (anat; pop.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. 5 fig. centru, miez, mijloc, inimă, dric. Apele izvorăsc din buricul pământului. 6 fig. centru, mijloc, inimă, dric. Locuieşte în buricul târgului. II (art.; bot.) buricul-apei = Hydrocotyle vulgaris; umbrelu-ţă-de-apă, umbreluţă-de-baltă, umbrelu-ţă-de-bălţi; (reg.) buricul-pământului v. Mama-pădurii (v. mamă) (Lathraea squa-maria); buricul-Vtnereiv. Părul-fetei (v.păr) (Adianthum capillus-Veneris). III (tehn.; la moară; reg.; şi buricul morii) lulea. în buricul morii se sprijină fusul. burică vb. I. refl. (fam.) 1 (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra7) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. 2 (despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. buricăre s.f. (fam.) v. Căţărare. Căţărat1. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1, buricâş s.n. (pop. şi fam.) buricel. buricât, -ă adj. (pop.; despre părţi ale unor obiecte) v. Umflat. buricătură s.f. (pop.) v. Convexitate. Elevaţie. Excrescenţă. Ieşind. Ieşitură. Proeminenţă. Protuberanţă. Ridicătură. Umflătură, buricel s.n. (pop. şi fam.) buricaş. bursier buricos, -oâsă adj. (fam.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, burjui s.m. (înv.; deprec.) v. Burghez. burlâc1 s.m. 1 cavaler, celibatar, flăcău, holtei1, becher, june, feamin, flăşcău, frăşcău, holter, celibe, tomnatic, pompier. S-a înfiinţat un club al burlacilor. 2 (reg.) v. Văduv. burlâc2 s.n. (reg.) v. Butoi, burlân s.n. (constr.) 11 <înv. şi reg.> sulinar, cetâmă, dudă, oală, urloi. A pus la casă burlane noi. 2 jgheab, uluc, şipot, ţurloi, ţurţur, ţuţuroi. Pe burlan curge apa de la izvor sau de la cişmea. 3 (la moara de apă; pop.) v. Jgheab. Scoc. Uluc. II fig. (fam.; iron.) v. Pantalon. burlă s.f. (meteor.; reg.) v. Bură1. Burniţă. Burniţeală. Ţârâială. burlăcărit s.n. (pop.) v. Burlăcie. Celibat. Holteie. burlăd vb. IV. intr. (pop.; despre bărbaţi) a holtei2, a holteri. Este deja bătrân şi încă burlăceşte. burlăcie s.f. 1 celibat, burlăcărit, holteie, junime, <înv.> necăsătorie, necăsni-cie. Fire libertină, preferă burlăcia. 2 (reg.) v. Văduvie. burlâsc, -ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc.) arlechinesc, buf2, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol, <înv.> pocit2, carnavalesc. Piesa abundă în situaţii burleşti. burlincâş s.m. (gosp.; reg.) burlincuţ. în burlincaşe se păstrează brânza pentru iarnă. burlincuţ s.m. (gosp.; reg.) burlincâş. burlui s.n. (reg.) 1 (la lampa cu petrol) v. Cilindru. Glob. Sticlă. Sticlă de lampă. 2 (la pâlnie) v. Gât. burmă s.f. (reg.) v. Inel. Inel de cununie. Verighetă. burnă s.f. (meteor.; reg.) v. Bură1. Burniţă. Burniţeală. Ţârâială. bumer ['bamar] s.n. (inform.; engl.)v. Inscrip-tor. burniţă vb. I. intr. impers. (meteor.) a bura, a ţârâi1, <înv. şi pop.> a roura, a burui, a stura, a ţârcâi, <înv.> a roua, a cerne. E urât afară şi a început şi să burniţeze. burniţă s.f. (meteor.) bură1, burniţeală, ţârâială, burat, bureală, bur1, buracă, burlă, burnă, buruială, picureală, ploierniţă, roureală, ţârcâială. Burniţa rece îl pătrunde până la oase. burniţeală s.f. (meteor.) bură1, burniţă, ţârâială, burat, bureală, bur1, buracă, burlă, burnă, buruială, picureală, ploierniţă, roureală, ţârcâială. burnujel s.n. (pop.) v. Bundiţă. Cojocel. Pieptăraş. bursă s.f. (şi bursă de studii) <înv.> stipendiu. Studenţii buni la învăţătură primesc burse. A primit o bursă de studii în străinătate. bursier s.m. <înv.> stipendist. Studiază la Viena, ca bursier. bursită bursită s.f. (med.) higroma. Bursita se manifestă la nivelul testiculelor. bursoăcă s.f. (bot; reg.) 1 v. Costrei. Mohor (Setaria glauca). 2 v. Dughie. Mei-păsăresc. Mohor (Setaria verticillata). bursuc s.m. (zool.) 1 Meles meles; viezure, dihor, <înv.> sângeap, uture. 2 (rar; şi bursuc-de-munte) v. Marmotă (Arctomys marmotta şi Marmotta bobak). bursucă vb. I. (pop. şi fam.) 1 refl. (despre oameni) v. îmbufna. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. 3 refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „lai v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, bursuci vb. IV. (pop. şi fam.) 1 refl. (despre oameni) v. îmbufna. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. bursuflăt, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; fran.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat2. Convenţional. Declama-tiv. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent Manierat. Nefiresc. Nenatural. Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Preţios. Retoric, burtă s.f. (anat.) 1 abdomen, pântece, <înv. şi pop.> maţe (v. maţ), vintre, buric, inimă, tobă, babă, babă, baldâr, bandor, bârdan, buft, burduf, burduhan, foaie, pohoială, rânză, slabină, slăbii (v. slăbie2), <înv.> zgău, bufet. A durut-o burta după ce a mâncat pere. 2 (pop.) v. Stomac, burtă-verde s.m. invar. 1 (înv.; iron.) v. Comerciant. Negustor. 2 (deprec.) v. Burghez. 3 fig. (iron.) v. Filistin, burtăverzime s.f. 1 (înv.; iron.) v. Negusto-rime. 2 (deprec.) v. Burghezie, burtică s.f. (anat.) burticică, pântecel, pântecuţ. burticică s.f. (anat.) burtică, pântecel, pântecuţ. burticos, -oăsă adj. (fam.; iron.; oameni) v. Burtos. Pântecos. burtieră s.f. crawl, scroll. Burtiera este banda care apare în josul ecranului de televiziune şi care conţine informaţii. burtâs, -oăsă adj. 1 (despre oameni) pântecos, borţos, burduhănos, burduhos, burtucănos, burticos, folticos, bombat Uri bărbat burtos o priveşte insistent. 2 (pop. şi fam.; iron.; despre femei) v. Gravidă, însărcinată. 3 (fam.; glum.; mai ales despre vase) pântecos. Pune carafa burtoasă pe masă. burtucă s.f. (pese.; reg.)v. Copcă2. Ochi1. burtucănos, -oăsă adj. (pop.; iron.; despre oameni) v. Burtos. Pântecos. burugă s.f. (geomorf, hidrol; reg) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. buruî vb. IV. intr. impers. (meteor.; reg.) v. Bura. Burniţa. Ţârâi1. buruiălă s.f. (meteor.; reg.) v. Bură1. Burniţă. Burniţeală. Ţârâială. buruiănă s.f. (bot.) 1 bălărie, iarbă, ierbărie, dudău, beldie, bolbotină, bulihău, buşie, golgotină, <înv.> bâlie, varză, zizanie. Buruienile au invadat grădina. 2 (reg.) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anse-rina). 3 buruiană-amară = Cicendiafiliformis; amărăluţă; buruiană-de-cinci-degete = Potentilla recta; buruiana-apucatului, buruiana-gălbinării, găinuţă, gălbenuşă, scânteioare (v. scânteioară), scrântitoare; buruiană-porcească =Mpochoeris radicata; iarbă-porcească, salata-porcului (v. salată), scai-porcesc; (art.) buruiana-surpăturii = Scleranthus annuus; boşoroagă (v. bo-şorog), sângerică; buruiana-viermilor = a Polygonum mite; slăbănog; b (reg.) v. Dintele-dracului (v. dinte) (Polygonum hydropiper); (pop.) buruiană-de-nouă-daturi = Ranunculus auricomus; soarele-şi-lu-na (v. soare); (reg.) buruiană-albâv. a Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis); b Albiţă (Alyssum calycium); buruiană-ca-ar-deica = buruiană-creaţă = buruiană-nem-ţească = buruiană-rea-şi-lipicioasă = (art.) buruiana-cătanelor v. Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora); buruiană-ca-ca-pul-câinelui v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (w. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramo-nium); buruiană-câitiească = (art.) buruia-na-câineluiv. Trepădătoare (v. trepâdător) (Mercurialis annua); buruiană-de-atac = (art.) buruiana-frigurilor v. Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum); buruiană-de-bleasnă = (art.) buruiana-or-balţului v. Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca); buruiană-de-brâncă = buruia-nă-de-orbalţ v. Zgrăbunţică (Lapsana communis);buruiană-de-bubă = (art.) buru-iana-bubei v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi); buruiană-de-bubă = buruia-nă-latăv. Salvie. Urechea-porcului (v. ureche) (Salvia verticillata); buruiană-de-bubă-neagră v. Părul-fetei (v.păr) (Adianthum capillus-Ve-neris); buruiană-de-bubă-rea v. a Lobo-dă-puturoasă. Susai-puturos (v. susai1) (Chenopodium vulvaria); b Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum); buruiană-de-ceas--rău v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare); buruiană-de-cel-peritv. Şopârlaiţă. Ventricea. Ventrilică. Veronică (Veronica officinalis); buruiană-de-dalac v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum dulcamara); buruia-nă-de-dambla v. Sănişoară (Sanicula euro-paea); buruiană-de-durere-de-toate = (art.) buruiana-lui-Sfântu- Vasile v. Sovârvariţă (Inula britannica); buruiană-de-friguri v. a Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţinta-ură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus); b Alior. Euforbie. Laptele-câinelui (v. lapte). Laptele-cucului (v. lapte) (Euphorbia helioscopia); c Capselă. Traista-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris); buruia-nă-de-in v. Linariţă (Linaria vulgaris); buruiană-de-leac = buruiană-lecuitoare = buruiană-tămăduitoare v. Plantă medicinală; buruiană-de-mărin = buruiană-de-mă-trice v. Trifoiaş (Trifolium campestre sau Trifolium procumbens); buruiană-de-năduf v. Pojamiţă. Sunătoare (Hypericum perfora-tum); buruiană-de-negei = buruiană-de-pe- cingine = buruiană-de-tătarcă v. Rostopască (Chelidonium majus); buruiană-de-orbalţ = buruiană-rotundă-de-bube=(art.) buru-iana-leacului = buruiana-zgaibii v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum); buruiană-de-remfv. Curcubeţea. Curcube-ţică. Remf (Aristolochia clematitis); buruia-nă-de-trânji v. a Mama-pădurii (v. mamă) (Lathraea squamaria); b Şerpariţă. Şerpânţă. Şoaldină (Sedum acre); c Trânji (v. trând1) (Neottia nidus avis); buruiană-de-ţarăv. Nă-furică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua); buruiană-domnească v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula); buruiană-dulce v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum nigrum); buruiană-grasă v. Portu-lacă. Portulacă-vulgară (Portulaca oleracea); buruiană-măgărească v. Alior. Euforbie. Laptele-câinelui (v. lapte). Laptele-cucului (v. lapte) (Euphorbia helioscopia); buruia-nă-mucedă v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium campestre); buruiană-pucioasă v. a Coriandru (Coriandrum sativum); b Iarbă-puturoasă. Puciognă (Bifora radians); buruiană-puturoasă v. Iarbă-puturoasă. Puciognă (Bifora radians); (art.) buruiana-apucatului = buruiana-gălbinâriiv. Bu-ruiană-de-cinci-degete (Potentilla recta); buruiana-bureţilorv. a Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis); b Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium); buruia-na-celor-slabi v. Slăbănog (Impatiens noli-tangere); buruiana-faptului v. Garanţă. Orcanetă. Otrăţel. Paţachină. Roibă (Rubia tinctorum); buruiana-junghiului v. Rocoţea (v. rocoţel) (Stellaria graminea); buruiana-lin-gorii v. Leuştean (Levisticum officinale); buruiana-porcului v. Urechelniţă (Semper-vivum tectorum); buruiana-rândunicii v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta); buruiana-ruşinii v. Ruşinea-fetei (v. ruşine) (Daucus carota şi Daucus silvestris); buruia-na-sărăciei v. Pătrunjel-de-câmp. Pătrun-jel-sălbatic (Pimpinella saxifraga şi Pimpinella major); buruiana-spurcidui v. Spanac-porcesc. Spanacul-ciobanilor (v. spanac). Spanacul-oi-lor (v. spanac). Spanacul-porcilor (v. spanac). Spanacul-stânelor (v. spanac) (Chenopodium bonus-henricus); buruiana-stupului v. Ci-tronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis); buruiana-viermelui v. Punguliţă (Thlaspi arvense); buruiana-zmeului v. Scai-albastru. Scai-vânăt (Eryngium planum); (lapl.) buru-iene-de-cel-perit = buruiene-de-spăriet v. Scrântitoare (Potentilla argentea); buruie-ne-de-copii v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio); buruiene-de-roce v. Smântânică (Galium cruciata). 4 (arg.) v. Canabis. buruienă vb. I. tr. (agric.; rar; compl indică plante sălbatice) v. Plivi, buruienîţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Buruienuţă. 2 v. Dinţură. Silur (Euphrasia stricta şi Euphrasia rostkoviana). buruienos, -oăsă adj. fig. 1 (despre stil, despre exprimarea orală sau scrisă etc.) stufos. Editorialul său nu a plăcut, pentru că a fost scris într-un stil buruienos. 2 (fam.; 2091 mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Decoltat. Deocheat. Deplasat. Deşănţat. Ieftin Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent Indecent Licenţios. Murdar. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Picant. Piperat. Porcesc. Porcos. Pornografic. Scabros. Scârbos. Suburban. Trivial. Vulgar. buruienuţă s.f. (bot.) 1 (pop.) buru-ieniţă. 2 (reg.) v. Dinţură. Silur (Euphrasia stricta şi Euphrasia rostkoviana). burzuiât, -ă adj. (pop.) 1 (despre pâr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. 2 (mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit înfuriat. întărâtat, înverşunat Mâniat Mânios. Obstinat Pornit, burzului vb. IV. 1 refl. (pop. şi fam.; despre pârul oamenilor sau al animalelor ori despre penele păsărilor) v. Ciufuli. Zbârli. 2 refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Supăra. 3 refl., tr. (pop. şi fam.; sub. sau compl indică oameni) v. înfiiria. învrăjbi. Mânia. 4 refl. (pop. şi fam.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „/a”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 5 refl., tr. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, burzuluiălă s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Supărare. 2 (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răscu-lare. Răzmeriţi Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, burzuluit, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (pop. şi fam.; despre pâr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit Vâlvoi. Zbârlit. 2 adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Supărat. 3 adj. (fam.; mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Obstinat. Pornit. II adj., s.m., s.f. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, bus s.n. (transp.; fam.) 1 v. Autobuz. 2 v. Microbuz. Miniautobuz. Minibuz. buscăt, -ă adj. (despre nas) acvilin, adus2, cocârjat, coroiat, curbat, încovoiat, deşe-lat, <înv. şi pop.> cocârlat, încocârjat, coroietic,plut,pucliş. Tânărul are nasul mare şi buscat. busculâ vb. 1.1 refl. (rar; despre fiinţe, mai ales despre oameni) v. Aglomera. îmbulzi, îndesa. înghesui. îngrămădi. Năvăli. Strânge. 2 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Hărţui. busculadă s.f. (de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, concentrare, îmbulzeală, îndesa-re, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare busculadă de oameni. business ['biznis] s.n. (com., fin.) afacere, job, tranzacţie. Reuşise să încheie un business foarte avantajos. businessman ['biznismen] s.m. (engl.) 1 v. Om de afaceri. 2 (fam.; iron.) v. Afacerist. Profitor. Speculant. busnă vb. I. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia, busolă s.f. 11 compas. Ofiţerul de cart cercetează atent busola. 2 (fam.) v. Ceas de mână. II fig. călăuză, îndrumător, mentor, povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, dascăl, învăţător, tată, sfeşnic. Mama i-a fost busolă toată viaţă. busuioc, -oăcă s.m., s.f., adj. I (bot.) 1 s.m. Ocimum basilicum; mălăcină, mătăcină. 2 s.m. busuioc-de-câmp = a (şi busuioc-roşu, busuioc-sălbatic) Prunella vulgaris; şopârlai-ţă, şopârliţă, iarba-lui-Antonie (v. iarbă), iarba-lupăriei (v. iarbă), iarba-şopârlei (v. iarbă), iarbă-neagră, şopârlariţă; b Ga-linsoga quadriradiata; răcovină; C (reg.; şi, art., busuiocul-cerbilor) v. Apărătoare (v. apărător) (Mentha ptilegium); busuioc-ro-şu = Amaranthus caudatus; bujor, clonţul-curcanului (v. clonţ), moţul-curcanu-lui (v. moţ1), nasul-curcanului (v. nas), ştir1, ştir-roşu (v. ştir1); busuioc-sălbatic = a Galinsoga parviflora; ardei-sălbatic, buruiana-cătanelor (v. buruiană), buruia-nă-ca-ardeica, buruiană-creaţă, buruiană-nem-ţească, buruiană-rea-şi-lipicioasă, coroabă, iarba-cătanelor (v. iarbă), iarba-porcului (v. iarbă), iarba-sărăciei (v. iarbă), iarbă-cătu-nească, răcovină, râia-pământului (v. râie), sărăcie, slăbănog, ureşchiţă; b (reg.) v. Lupoa-ie (Orobanche ramosa sau Orobanche purpurea); (reg.) busuioc-de-munte = (art.) busu-iocul-stupuluiv. Mătăcină. (Dracocephalum moldavica); busuioc-de-pădure = (art.) busuiocul-feciorilor v. Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare); busuioc-domnesc v. Re-zedă. Rozetă (Reseda odorata); (art.) busuio-cul-fetelor = busuiocul-sfintelor v. Calomfir (Chrysanthemum balsamita); busuiocul-stu-pului v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). 3 s.f. tămâioasă (v. tămâios). îi place busuioaca, în special cea de Bohotin. II adj. (despre fructe) muscat, tămâios, busuiocesc, muşcătar, muşcătareţ, muşcăţel1. A cumpărat nişte pere busuioace. busuiocesc, -eâscă adj. (rar; despre fructe) v. Busuioc. Muscat. Tămâios, busurmân s.m. (relig.; înv.) v. Mahomedan. Musulman. buş1 s.m. (înv.; adesea constr. cu vb. „a lua”, „a da”, „a trage” şi precedat de art. nehot. »un,T) v. Pumn. buş2, buşă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Bric1. Cărămiziu. Roşcat. Roşiatic. Teracot. buşâi s.n. (pop.) buşeală, buşituri I-a dat sângele pe nas în urma buşaiului. buşcân s.m. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. buşcă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) v. Guri îmbucături înghiţitură. Muşcătură1, buşeâlă s.f. (pop.) 1 buşai, buşituri 2 v. Izbitură. Lovitură. Trântitură1. buşi vb. IV. 11 tr. (pop.; compl. indică fiinţe) v. Izbi. Trânti. 2 tr.,refl. recipr. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti. II tr. butadă fig. (fam.; compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un concurs etc.) v. Lăsa. Respinge. Trânti. buşie s.f. (bot.; reg.) v. Bălărie. Buruiană. Iarbă. Ierbărie. buşitură s.f. (pop.) buşai, buşeală. buşluiâlă s.f. (reg.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe, buşmachi'u s.m. (înv. şi reg.) v. Papuc, buşni vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. 2 (despre lichide, mai ales despre apă) v. Musti. buşon s.n. 1 (electr.) buşonfuzibil = patron1. în buşonulfuzibil se află firul fuzibil al unei siguranţe electrice. 2 (anat.; fam.; glum.) v. Gură. buşos, -oăsă adj. (reg.; despre drumuri, arături etc.) v. Bolovănos. Gloduros. Pietros, buşteăn s.m. 1 butuc, buturugă, ciot, bucium2, rădăcină, teşitură, bălvan, boancă, burduloi, buşcan, buştihan, butură, ciomp, ciotcă, ciumpan, ciutac2, ciuteică, ciuturcă, gălătuşel, gros, lăstar2, lostopană, retevei, trupinică, tumurug, turugă, tutuc. Taie buşteni pentru foc. 2 butuc, <înv. şi reg.> pociumb. Buşteanul rămas după tăiere are rădăcinile înfipte în pământ. 3 trunchi, tumurug. Buştenii sunt curăţaţi de crengi şi de coajă. 4 (mec.; reg.) v. Butuc, buştenii -ă adj. (pop.; deprec.; despre oameni, colectivităţi etc.) v. Amărât. Nenorocit. Prăpădit. buştihân s.m. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. buştihds, -oăsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. buştină s.f. (meteor.; reg.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. buştiuhălă s.f. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş. buşuli vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre oameni sau despre chipul ochii lor) v. întrista. Mâhni. Posomorî. 2 intr. (despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta. but1 s.n. (ind. alim.; mai ales la animalele rumegătoare şi la porcine) coapsă, şold1. A cumpărat un but de purcel. but2 s.n. (mai ales la pl. buturi; sport; la rugbi) bară, poartă, ţintă. A trimis mingea peste buturi. but3 s.n. (reg.) v. Mizerie. Necaz. Neplăcere. Supărare. butâc, -ă adj. (reg.) 1 (despre cuţite) v. Neascuţit. 2 fig. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg Clăpăug. Fonf. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Redus. Redus la minte. Redus mintal. Sec. Stupid. Tont. butădă s.f. ironie, persiflare, zeflemea, persiflaj, mişto, pont, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Butadele pamfletarului nu iartă pe nimeni. butamidă 1210 butamidă s.f. (farm.) tolbutamidă. Butamida este un antidiabetic. butan comercial s.n. (chim.) <înv.> aragaz. Butanul comercial este folosit şi în consumul casnic. butanol s.m. (chim.) alcool butilic. Butanolul este folosit ca dizolvant pentru lacuri. butandnă s.f. (chim.) metiletilcetonă. Butanona este folosită în industria chimică şi în cea farmaceutică. butâr s.m. (reg.) v. Dogar. butaş s.m. (bot.) <înv. şi reg.> janc, sad, mustăcer, nozdreauă, răsad. Butaşii, sădiţi în pământ, prind rădăcini. butălău s.n. (reg.) v. Apă. Fântână. Puţ. butărîe s.f. (reg.) v. Dogărie. butăşeălă s.f. (pom., agric.; rar) v. Butăşire. Butăşit. butăşi vb. IV. tr. (pom., agric.; compl. indică plante) a umultui. A butăşit viţa-de-vie. butăşire s.f. (pom., agric.) butăşit, butăşeălă, <înv. şi reg.> sădit1, umultuia-lă, umultuire. Viţa-de-vie se înmulţeşte prin butăşire. butăşit s.n. (pom., agric.) butăşire, butăşeălă, <înv. şi reg.> sădit1, umultuia-lă, umultuire. butăv, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhav. Umflat, butcă s.f. (transp.; reg.) v. Caleaşcă. butculiţă s.f. (bot.; reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perenis). bute s.f. I (pop.) v. Butoi. II (reg.) 1 (mec.) v. Butuc. 2 (tehn.) v. Tub. Ţeavă. III (la penele de pasăre; reg.) v. Cotor, butelcă s.f. (reg.) v. Butelie. Sticlă, butelie s.f. 1 sticlă, şip3, belcă, butelcă, glajă, uiagă, flaşă. La restaurant comandă o butelie de vin sec. 2 (astăzi rar) butelie Dewar v. Vas Dewar. butelnic s.n. (tehn.; în dulgherie, în rotărie etc.) sfredel, spiţelnic, lingură, spiţar. Butelnicul este un burghiu mic şi subţire. butenă s.f. (chim.) butilenă. Izobutena este cea mai reactivă dintre butene. buterolă s.f. (tehn.) căpuitor. Cu buterola se turteşte capul liber al niturilor. butî vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. 2 (despre ape curgătoare) v. Deborda. Revărsa. Tălăzui. Vărsa, buticăr s.m. (mai ales deprec.) buticist. Buticarul este proprietarul unui butic. buti'că s.f. (gosp.; reg.) v. Putină, butici'că s.f. (reg.) v. Butiţă. buticist s.m. (rar) v. Buticar. butilenă s.f. (chim.) butenă. butirfnă s.f. (chim.) tributirină. Butirina este unul din principalii componenţi ai grăsimilor. butirometru s.n. (ind. alim.) lactobutiro-metru. Cu butirometrul se determină conţinutul de substanţe grase din lapte, unt, smântână. butiţă s.f. (pop.) buticică, butlagă. butlâgă s.f. (reg.) v. Butiţă. butlân s.n. (reg.) v. Butoiaş, butnăr s.m. (reg.) v. Dogar. butnări vb. IV. tr. (reg.) a cădări. El butnăreşte, adică exercită meseria de dogar. butnări'e s.f. (reg.) v. Dogărie. butnări't s.n. (reg.) v. Dogărie. butoăică s.f. (reg.) v. Butoi, butoăie s.f. (reg.) v. Butoi, butoănă s.f. (reg.) v. Butoi, butoărcă s.f. (reg.) v. Scorbură, butoi s.n. bute, f^loboc, burlac2, butoaică, butoaie, butoană, veşcă. în crame, vinul se păstrează în butoaie de mare capacitate. butoiaş s.n. polobocel, balercă, butlan. buton s.m. (la mănuşi, haine etc.) capsă. A pierdut butonii de la mănuşile de piele. butonâj s.n. (ind. text.) butonare. Butona-jul este un procedeu de apretare a ţesăturilor de lână. butonare s.f. (ind. text.) butonaj. butonieră s.f. (la haine sau la lenjerie) cheotoare, încheietoare, <înv. şi reg.> căsulie, babă, butură, căşiţă, piceaică. Totdeauna poartă o floare la butoniera hainei. butori vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, butuc s.m. 1 buştean, buturugă, ciot, bucium2, rădăcină, teşitură, bălvan, boancă, burduloi, buşcan, buştihan, butură, ciomp, ciotcă, ciumpan, ciutac2, ciuteică, ciuturcă, gălătuşel, gros, lăstar2, lostopană, retevei, trupinică, tumurug, turugă, tutuc. 2 buştean, <înv. şi reg.> pociumb. 3 tăietor, trunchi, tăiş, lemnar, tăiuş. După ce a terminat de tăiat lemnele, înfige toporul în butuc. 4 (în măcelării, abatoare etc.) scaun, trunchi. Măcelarul porţionează carnea pe butuc. 5 (în dulgherie) scaun de cioplit, bedreag. Ucenicul stă lângă butucul rotarului. 6 (în trecut) obadă, obădar, tumurug, <înv.> debă, gros, scândură. în butuc se prindeau gâtul, mâinile sau picioarele deţinuţilor. 7 (mec.) căpăţână, bucium2, buştean, bute, creier. Butucul serveşte la montarea unei roţi, a unui volant, a unui rotor pe arbore sau pe osie. 8 (la pl butuci; tehn.; la războiul de ţesut) plazuri (v. plaz1), tălpi (v. talpă), craci (v. crac), crăcii războiului (v. crac), drugi (v. drug), fofeze (w.fofează), grindeie (v. grindei), lemne (v. lemn), tălpeţi (v. tălpeţ). Butucii alcătuiesc patul sau trupul războiului de ţesut. 9 (tehn.; la sucală, la vârtelniţă) pat, picior, scaun, strat, talpă, pitrucă, pod1, stâr-ciog. Pe butuc se sprijină întreaga unealtă. 10 (bot.; la viţa-de-vie; pop.) v. Bucium2. 11 (tehn.; la jug; reg.) v. Ceafa, butucăr s.m. (silv.; reg.; iron.) v. Silvicultor, butucăş s.m. butucel. Ca să întreţină focul, a pus câţiva butucaşi în sobă. butucănos, -oâsă adj. 1 (despre lucruri, obiecte etc.) grosolan, necioplit, butu-cos, rudăresc. Unele bănci din parc sunt butucănoase. 2 (în opoz. cu „subţire”; mai ales despre mâinile, picioarele, degetele oamenilor) gros, grosolan, mare1, butucos. Picioarele butucănoase abia îi intră în pantofi. butucel s.m. butucaş. butucier s.m. (reg.) batcă, picior, pop. în butucier se fixează nicovala de ascuţit coasa. butucos, -oâsă adj. (reg.) 1 (despre lucruri, obiecte etc.) v. Butucănos. Grosolan. Necioplit. 2 (în opoz. cu „subţire”; mai ales despre mâinile, picioarele, degetele oamenilor) v. Butucănos. Gros. Grosolan. Mare1, butură s.f. (reg.) 1 v. Scorbură. 2 v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. 3 (la haine sau la lenjerie) v. Butonieră. Cheotoare. 4 (anat.; la dinţii cailor şi ai altor animale erbivore) v. Mişină. buturel s.n. (ind. alim.) buturuş. A cumpărat nişte buturele pentru a le pregăti cu varză călită. buturos, -oâsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. buturugât, -ă adj. (înv. şi reg.; despre copaci, lemne, obiecte din lemn etc.) v. Cioturos. Noduros. buturugă s.f. buştean, butuc, ciot, bucium2, rădăcină, teşitură, bălvan, boancă, burduloi, buşcan, buştihan, butură, ciomp, ciotcă, ciumpan, ciutac2, ciuteică, ciuturcă, gălătuşel, gros, lăstar2, lostopană, retevei, trupinică, tumurug, turugă, tutuc Alimentează focul de tabără cu buturugi. buturuş s.n. (ind. alim.; pop.) v. Buturel. buţ s.m. (iht.; reg.) v. Zglăvoc (Cottus gobio). buţoi s.m. (iht.; reg.) v. Avat (Aspius aspius). buvâbil, -ă adj. (despre băuturi) băubil. Vinul cumpărat este atât de acru încât nu este buvabil. buză vb. I. tr. (silv.; reg.; compl. indică capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. buzăn, -ă adj. (fon.; ieşit din uz; despre sunete) v. Labial. buzănă s.f. (reg.) v. Grajd. buzâr1 s.m. (la plută; reg.) v. Buza plutei (v. buză). Buză. buzâr2 s.m. (entom.; reg.) v. Cărăbuş (Melolontha melolontha sau Melolontha vulgaris). buzat, -ă adj., s.m. I adj. (despre oameni) 1 buzos. Băiatul este frumos, dar cam buzat. 2 fig. (fam.) v. Ademenit. Amăgit. îmbrobodit2. încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Orbit. Păcălit2. Trişat. II s.m. (arg.) v. Rom2. Ţigan. buză s.f. 11 (entom.; la insecte şi la unele miriapode) buză inferioară = labium; (entom.; la insecte şi la mamifere) buză superioară = labrum. 2 (med.; pop. şi fam.) buză de iepure v. Lagostom. 3 (anat.; pop.) v. Labie. Labium. 4 (anat.; fam.) v. Gură. II (p. anal.) 1 (la vase, obiecte etc.) gură, <înv. şi reg.> usnă. A pus o felie de lămâie pe buza paharului. 2 (şi, art., buza plutei) buzar1. Buza este partea de dinainte a plutei. III fig. 1 margine, gură. Nu te apropia de buza prăpastiei! 2 ascuţiş, lamă, lamină, limbă, pană, pânză, tăiş. Apucă securea de buză. buzăi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. îmbufna. 211 | buzăreţ s.n. (med.; înv.) v. Maidism. Pelagră, buzdrun, -ă s.m., s.f. I s.m. (reg.) 1 v. Copil1. 2 (de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) v. Băiat. Copil1. Fecior. Fiu. II s.f. (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). buzdugan s.n. I <înv. şi pop.> buzdugă, <înv.> topuz. Buzduganul era folosit ca armă de luptă sau ca semn al puterii domneşti în Ţările Române. II (bot.) 1 Sparganium ra-mosum; capul-ariciului (v. cap), şovar, <înv.> sparganiu. 2 (la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. buzdugă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Buzdugan. 2 (la pl. buzdugi; bot; reg.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula) buzdugănî vb. IV. tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, buzdugeă s.f. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. buzdură s.f. (reg.) bulicher, cioarsă, rujdă, rujdulă. Are o buzdură cu care nu poate tăia nici măcar pâine. buzerănt s.m. (reg.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. buzgăn s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). buzişoără s.f. buzuliţă, buzucă, buzu-ţă. Fata are buzişoarele strident rujate. buzos, -oăsă adj. (pop.; despre oameni) v. Buzat. buzucă s.f. (fam.) v. Buzişoără. Buzuliţă. buzuliţă s.f. buzişoără, buzucă, buzuţă. buzum s.n. (reg.) posleţ. Buzumul se scurge din alambic mai ales la sfârşitul distilării rachiului. buzumim vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. buzumimt, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit. buzunăr s.n. <înv. şi reg.> caraiman, jeb, bughelar, cegmegea, găleată, guşă, muşama, ploscă1, pungă, răsuflătoare, sar-sana, sertar, tuflă, turbincă. îşi pune portofelul în buzunar. buzunărăş s.n. buzunărel. Poşeta are un buzunăraş ascuns. buzunăreălă s.f. buzunărire, buzunărit, caramangeală. Unii hoţi se ocupă cu byte buzunăreala oamenilor prin mijloacele de transport în comun. buzunărel s.n. buzunăraş. buzunărî vb. IV. tr. (compl. indică oameni) a caramangi. Nu a simţit când a fost buzunărit şi a rămas fără portofel. buzunărire s.f. buzunăreălă, buzunărit, caramangeală. buzunărit s.n. buzunăreălă, buzunărire, caramangeală. buzură s.f. (zool; pop.) buzurică, buzurie. Buzură este o oaie cu pete mici, de culoare neagră, pe bot. buzurică s.f. (zool; reg.) v. Buzură. buzurie s.f. (zool; reg.) v. Buzură. buzuţă s.f. (fam.) v. Buzişoără. Buzuliţă. buzzer ['bazar] s.n. (telec.) vibrator1. Buzze-rul este folosit la unele instalaţii telefonice ca mijloc de apel şi de transmitere a unor semnale după codul Morse. bypass ['baipas] s.n. (chir.; engl.) v. Pontaj2. byte [bait] s.m. 1 (inform.) octet. Byte-ul este cea mai mică unitate de memorie adresabilă. 2 (muz.; rar) v. Octet. Octuor. Cc ca1 adv., prep., interj. I adv. 1 (folosit în comparaţii; exprimă asemănarea dintre două sau mai multe fiinţe, obiecte, situaţii etc.) cât, precum. Este înalt ca un stejar. Mărgelele erau mici ca boabele de grâu. 2 (folosit în comparaţii; exprimă o raportare) decât. Este mai mare ca mine. Pentru unii zahărul este mai bun ca mierea. 3 (folosit în comparaţii; exprimă o echivalare) precum. Este cald ca în cuptor. 4 (folosit în comparaţii; exprimă o corelare) precum. Pătura este albă ca spuma laptelui. 5 (exprimă o opoziţie) decât. îi place mai mult distracţia ca şcoala. 6 (introduce 0 enumerare, o exemplificare) precum. A cumpărat mai multe produse cosmetice ca: rujuri, farduri şi pudră. 7 (modal) drept. Deşi a venit la sfârşitul cursului, trebuie considerat ca absent. 8 (modal; exprimă ideea de aproximaţie; pop.) v. Aproape. Aproximativ. Cam. Circa. Relativ. Vreo. II prep. 1 (introduce un circ. de mod) cât, precum. A crescut ca bradul. 2 (introduce un circ. de mod care exprimă o comparaţie) în. Fumul ţigării se ridică ca o spirală. 3 (introduce un circ. de scop) de2, drept, pentru, spre. A dat ca exemplu un fapt banal. 4 (introduce un compl. indir.) drept, <înv. şi reg.> spre. Această intervenţie nu poate fi considerată ca lipsă de modestie. Cere ca răsplată o ciocolată. 5 (introduce un compl. indir.; după vb. ca „a lua”, „a lăsa” etc.) de2, drept. L-a luat ca nebun pentru ce a spus. III interj, (reg.; mai ales după „ci” şi urmat de o interj, sau de un vb. la imper.) v. Ei! Ia! ca2 conj. coord. (urmat de conj. „şi”, stabileşte un raport cop. în cadrul aceleiaşi prop.) cât, cum, precum. Noi, ca şi ei, am fost prezenţi la eveniment. ca-la-breâza s.f. art. (j.folc.) breaza, dedoi, ungurească (v. unguresc), ungurică. Ca-la-breaza este un dans popular, cu ritm sincopat. ca-la-uşa-cortului s.f. (j. folc.; pop.) <înv. şi reg.> zoralia. Ca-la-uşa-cortului este un dans cu mişcări vioaie, specific zonei sudice a ţării. cabăc s.m. (bot.; reg.) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). cabadâi s.m. (turc.; înv.) v. Erou. Viteaz, cabală s.f., fig. 1 complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire, lucrătură, scenariu, tramă, urzeală, urzire, urzitură. Domnitorul a fost victima unei cabale. 2 intrigă, maşinaţie, uneltire, jonglerie, manevră, manoperă, tramă, ţesătură, urzeală, mreajă, reţea, îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, machină, urzitură. Este dezgustat de cabalele colegilor de serviciu. cabalin, -ă adj., s.f. (zool.) 1 adj. cavalin. Iubeşte mult rasa cabalină. A vizitat o expoziţie cabalină. 2 s.f. cal, fugaci, fugar, mărţână, <înv. şi reg.> mâşcoi. A participat la curse cu o cabalină superbă. cabalistic, -ă adj. 1 (despre semne, formule etc.) magic, misterios, tainic. încearcă să descifreze semnele cabalistice săpate în piatra funerară. în timpul ceremonialului folosea formule cabalistice. 2 fig. (despre stil) neclar, obscur, apocaliptic. Romanul său nu a avut succes din cauza stilului cabalistic. caballero [icaba'Xero] s.m. (span.) 1 (în Ev. Med., în Spania) v. Cavaler. 2 (ca termen de adresare în Spania) v. Domn. cabănă1 s.f. (constr.) <înv.> staniţă. în drum spre peşteră, turiştii au poposit la o cabană. cabănă2 s.f. (reg.) cabon. Cabana este o haină femeiască de sărbătoare. cabanos s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. cabaret s.n. bar, night-club. La unele cabarete sunt spectacole atractive. cabargă s.f. (biol.) mosc2. în încăpere este un miros plăcut de cabarga. cabăt s.n. (reg.) 1 v. Capot. Halat1.2 v. Manta, cabăz s.m., s.n. (înv.) I s.m. 1 (în Ev. Med.) v. Bufon. Măscărici. Paiaţă. Pitic. 2 v. Iluzionist. Prestidigitator. Scamator. II s.n. v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. cabazlâc s.n. (înv.) 1 v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. 2 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. cabazlicăr, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. căbă s.f. 1 (bot.; reg.) v. Ceapă. Ceapă-de-apă (Allium cepa). 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. cabestăn s.n. (tehn.) vinci. Cu cabestanul se trag vehicule sau greutăţi mari pe mici porţiuni orizontale ori în pantă. cabină s.f. 1 (în teatre, opere etc.) <înv.> lojă. Actriţa este aşteptată de admiratori în faţa cabinei ei. 2 (aeron.) cabină cosmică = cabină spaţială = capsulă cosmică. în cabina cosmică stau astronauţii în timpul zborului. cabinet s.n. 1 (polit.; în unele ţâri; nm. pr.) Consiliu de Miniştri, Executiv, Guvern, <înv.> Minister. Urmează votul parlamentar pentru noul Cabinet. 2 (ieşit din uz; şi cabinet de toaletă) v. Closet. Toaletă. Veceu. cablăj s.n. 1 (electr., telec.) cablare. Firma de televiziune dispune de personal calificat pentru lucrările de cablaj. 2 (electron.) cablaj imprimat = circuit imprimat. în cablajul imprimat conexiunile sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste. cablăre s.f. (electr., telec.) cablaj, cabh'st s.m. cablor. cablor s.m. cablist. Cablorul este specializat în lucrări de cablare. căblu s.n. 1 (electr.; şi cablu electric) fir, fir electric, legătură. Siguranţele au sărit din cauza unui cablu defect. 2 (telec.; fam.) v. Televiziune prin cablu, cabon s.n. (reg.) cabană2, cabotier s.n. (nav.) cabotor. Cabotierul navighează numai între porturile de pe coastă. cabotin, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. teatragiu, irod. Pe scenă apar şi mulţi cabotini. 2 adj. (în opoz. cu „autentic”, „natural”; rar; mai ales despre atitudini, 213 | cafadar manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2. Convenţional. Emfatic. Fals. Forţat Nefiresc. Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefăcut Silit. Silnic. Studiat2. Teatral, cabotinăj s.n. cabotinism. Un om raţional dezaprobă cabotinajul. cabotinism s.n. cabotinaj. cabotor s.m. (nav.) cabotier. cabrăj s.n. cabrare. înţepat cu pintenii, calul execută un început de cabraj. cabrare s.f. cabraj. cabrăş, -ă adj. (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit cabriolet s.n. (transp.) = cabrioletă, cabrioletă (cabriolât) s.f. (s.n.) (transp.) 1 faeton, şaretă, lectică, tilburi, teleleică3, troică. Cabrioleta este o trăsură uşoară, trasă de obicei de un cal. 2 (fam.) v. Automobil convertibil, cabulipsi vb. IV. tr. (înv.; peior.; despre oameni) v. Binevoi. cabuşălă s.f. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogorea-lă. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. căca s.n. (fiziol.; fam.; mai ales în limbajul copiilor mici sau al maturilor când vorbesc cu copiii) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală, cacadâr s.m. (bot.; reg.) v. Măceş. Tranda-fir-sălbatic (Rosa canina). cacaderie s.f. pl. (bot.; reg.) v. Măceaşă. cacadu s.m. (omit.) Cacatua; cacatoes. cacaotier s.m. (bot.; rar) v. Arbore-de-cacao (Theobroma cacao). cacatoes s.m. (omit.) Cacatua; cacadu. căcă-frică s.m. (vulg.) v. Fricos. Laş. Poltron, cacealmă s.f. 1 fig. bluff, înşelăciune, înşelătorie, păcăleală, pârleală. Mult aşteptatul spectacol a fost o cacealma. 2 (înv.) v. Contrabandă. cacioli vb. IV. refl. (arg.; despre oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra, caciori vb. IV. refl. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. caci'ţă s.f. (bot; reg.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stân-jenel-violet (Iris germanica). caciur, -ă adj. (reg.; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. cacofonie s.f. (lingv., muz.) disonanţă, cacofonism. Cacofoniile, fiind neplăcute auzului, trebuie evitate. cacofonism s.n. (lingv., muz.; rar) v. Cacofonie. Disonanţă. cacâm s.m. (zool.; înv. şi reg.) v. Hermelină. Hermină (Mustela erminea). cactacee s.f. (bot.) cactee. Cactusul este o cactacee. cactee s.f. (bot.) cactacee. căctus s.m. (bot.) Cactus; <înv.> sporiş. cadalâc s.n. (turc.; înv.) 1 (adm.; în unele ţâri) v. Comitat. District. 2 v. Antioraş. Mahala. Periferie. Suburbie, cadastrăj s.n. (rar) v. Cadastrare. cadastrăre s.f. cadastraj. Un proprietar este obligat prin lege să facă cadastrarea terenurilor pe care le deţine. cadâstru s.n. carte funciară, carte funduară, registru de cadastru, grumbuh, tabelă, telechim, urbariu. în cadastru sunt înscrise datele de identificare ale proprietăţilor funciare pe un anumit teritoriu. cadaveric, -ă adj. <înv.> cadavros, leşos. Are o paloare cadaverică. în primele ore după moarte apare rigiditatea cadaverică. cadavros, -oăsă adj. (înv.) v. Cadaveric, cadăvru s.n. corp, corp neînsufleţit, hoit, stârv, trup, <înv. şi pop.> mortăciune, oase (v. os), leş1, hanţ, stârvină, <înv.> dabilă, lut, moaşte. Cadavrele celor accidentaţi sunt transportate la morgă. Cadavrele animalelor înecate sunt adunate după inundaţie şi arse. cădă s.f. 1 baie1, vană1, <înv. şi pop.> scăldă-toare, scaldă, <înv. şi reg.> scăldătură, feredeu, lăutoare, scălduşă, scălduşcă, şiroadă. Umple cada cu apă fierbinte. 2 zăcă-toare (v. zăcător), <înv. şi pop.> tocitoare (v. tocitor), lin1, putină. în căzi se pun strugurii zdrobiţi pentru a fi lăsaţi să fermenteze. cadână s.f. 1 odaliscă. Sultanii îşi ţineau cadânele în haremuri. 2 (înv.) v. Orientală (v. oriental). Turcă (v. turc). Turcoaică. 3 (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). cadenţă vb. I. tr. (compl. indică fraze, versuri, melodii, mişcări etc.) a ritma. Poetul cadenţează versurile. Soldaţii îşi cadenţează paşii în marş. cadenţăt, -ă adj. (despre fraze, versuri, melodii, mişcări etc.) ritmat, ritmic. îi plac melodiile cadenţate pe care poate dansa. Se aud de departe paşii cadenţaţi ai soldaţilor în marş. cadenţă s.f. 1 (fiz.) frecvenţă. Urmăreşte cadenţa bătăilor pendulului. Respiraţia are 0 anumită cadenţă. 2 (muz.) battuta, măsură, metru, ritm, ritmică (v. ritmic), tact, <înv.> încheiere, metrică2, timp. Cadenţa acestei melodii este rapidă. 3 (stil.) armonie1. Succesiunea unităţilor prozodice ale poetului se caracterizează prin cadenţă. 4 ritm, tempo. Cadenţa paşilor în marş nu se schimbă. Bate cu degetele în masă, într-o anume cadenţă. cadet s.m. (milit.) <înv.> iuncher. Cadetul este elevul dintr-o şcoală militară. cadîlă s.f. (bis .; înv.) v. Cădelniţă, cadoriseălă s.f. (fam.; glum.) v. Dăruire, cadorisire s.f. (fam.; glum.) 1 v. Dăruire. 2 (concr.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză, cadou s.n. atenţie, dar2, surpriză, dăruire, <înv. şi pop.> danie, cinste, peşcheş dăruială, plocon, prezent1, cadorisire, odor1, <înv.> dăruinţă, dăruşag, don2, halal, liberalita-te, peşchelâc, prosfora1, surprindere. Cadourile primite de ziua ei au încântat-o. cadră vb. I. intr. (mai ales în constr. neg.) 1 (despre manifestări, atitudini ale oamenilor, despre ţinută etc.; cu determ. introduse prin prep. „cu”) a corespunde, a merge, a se potrivi, <înv. şi reg.> a veni. Asemenea comportare nu cadrează cu titlurile lui. Ţinuta lui lejeră nu cadrează cu acest eveniment solemn. 2 a se cădea, a se cuveni, a trebui, <înv.> a se dostoi, a se podobi, a privi. Nu cadrează să discuţi chestiuni familiale în public. cadrăn solar s.n. (astron.) ceas solar, <înv. şi reg.> ornic de soare. Cadranul solar are în centru o tijă a cărei umbră indică (cu aproximaţie) orele zilei. cădră s.f. (pop.) = cadru, cadrilăj s.n. (topogr.) caroiaj. Cadrilajul este utilizat la transpunerea pe hârtie a unui desen, a unei hărţi etc. cadrilăt, -ă adj. (despre ţesături, haine) coţcaş2, coţcat. Poartă un sacou cadrilat. cădru s.n. A I (constr.) 1 cercevea, chenar, ramă1, toc2, parcan. Cadrele ferestrelor sunt din lemn de fag. 2 pervaz, parcan. Aşază un ghiveci cu flori pe cadrul ferestrei. II 1 suport, trepied, <înv.> triped. A luat aparatul de fotografiat de pe cadru. 2 ramă1, încadratură, pervaz, parcan. Şi-a cumpărat cadre noi pentru fotografii. 3 (fotogr.) câmp, clişeu, negativ. Fotograful priveşte cadrul peliculei în lumină, pentru a vedea dacă imaginea este clară. 4 (cinemat.) câmp. Cadrul reprezintă o succesiune continuă de imagini înregistrate fără oprirea aparatului de filmat. 5 peisaj, privelişte, scenă, tablou, vedere, sit1, <înv.> pri-veală, privire, tabel, seir, decor. Un cadru minunat ne apare în faţă după ridicarea ceţii. 6 (în teatru, operă etc.) decor, scenă, scenărie. Cadrul reprezintă un castel. 7 (pop.; şi în forma cadră) v. Tablou. III fig. 1 (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambient, ambiental, anturaj, lume, mediu1, societate, aer1, atmosferă, cerc, climat, sferă, pepinieră, ocol. Lucrează într-un cadru benefic pentru formarea lui profesională. 2 (urmat de determ. care indică felul, preocuparea etc.) arie2, compartiment, domeniu, sector, sferă, câmp, cerc, perimetru, tărâm, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult cadrul cercetărilor. B (la pl. cadre; adm.) personal. Se consultă cu un funcţionar de la cadre. caduc, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare caducă. 2 (bot.; despre caliciu, frunze etc.) deciduu, nepersistent. Frunzele caduce se desprind de pe ramuri înainte de vreme. 3 (livr.; despre obiecte) v. Netrainic. Şubred. II s.f. (anat.) deciduă (v. deciduu), membrană deciduă. Caduca este eliminată, împreună cu placenta, la naştere. caducităte s.f. (livr.) v. Şubrezenie, cafadăr s.m. (turc.; înv.) v. Amic. Apropiat. Prieten. cafas | 214 cafas s.n. (constr.; înv. şi pop.) v. Cerdac. Chioşc. Edicul. Foişor. Pavilion. Pălimar. câfă s.f. (înd. alim.; arg.) v. Cafea, cafe-bar s.n. bar-cafea. S-au întâlnit la cafe-bar unde au băut un cappuccino. cafea s.f. I (ind. alim.) 1 cafa. îi place cafeaua mai dulce. 2 cafea espresso = cafea expres = espresso. Comandă două cafele espresso la bar; cafea neagră = <înv.> cafea sadea. Cafeaua neagră se bea fără zahăr; cafea solubilă = nes, nescafe. îi place cafeaua solubilă fără zahăr; (rar) cafea nemţească v. Filtru. Şvarţ; (înv.) cafea sadea v. Cafea neagră. II (bot.; reg.; şi cafea-americană) v. Cafeluţe (Lupinus varius). cafeluţe s.f. pl. (bot.) Lupinus varius; cafea, cafea-americană. cafenea s.f. <înv.> cafeu2. Cei doi prieteni stau de vorbă într-o cafenea. cafeniu, -ie adj., s.n. 1 adj., s.n. castaniu, maro, căfeştin, căcăniu. Are o geantă din piele cafenie. Cafeniul este o culoare care o avantajează. 2 adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) cafeniu-verzui = tutuniu. Şi-a cumpărat un sacou cafeniu-verzui. câfer s.n. (constr.; reg.) v. Căprior. cafâu1 s.m. (bot.; înv.) v. Arbore-de-cafea (Coffea arabica). cafeu2 s.n. (înv.) v. Cafenea, caft s.n. (fam.) 1 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. 2 v. Bătaie. încăierare, învălmăşag. învălmăşeală. Luptă, caftân s.n. (bis.; rar) v. Anteriu. Reverendă. Sutană. caftangioâică s.f. (arg.) v. Bătăuşă (v. bătăuş). caftangm s.m. (arg.) v. Bătăuş, caftâr subst. (reg.) căftuf. Caftarul este o bucată de lemn care se adaugă la o bârnă mai scurtă. cafteâlă s.f. (fam.) 1 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „aprimi”, „a trage'7) v. Bătaie. Corecţie. 2 v. Bătaie. încăierare, învălmăşag. învălmăşeală. Luptă, cafti vb. IV. (fam.) 1 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 refl. recipr. (despre oameni) v. Bate. Hărţui. încăiera. caftit, -ă adj. (fam.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit. caftitor, -oâre s.m., s.f. (arg.) v. Bătăuş, cafuzo s.m. invar, sambo. Cafuzo este un metis brazilian, provenit din părinţi negri şi amerindieni. cagulât s.m. mascat, cagulist. Cagula-ţii au descins din maşini, înconjurând casa celui bănuit de jaf cagulist s.m. (fam.) v. Cagulat. Mascat, cahârcă s.f. (omit.; reg.) v. Călifar (Tadoma tadorna şi Tadoma ferruginea). câhlă s.f. (constr.; la casele ţărăneşti) cahleaţă, calaboaică, calahaică, cală3. Cahla este coşul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tindă. cahleâţă s.f. (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Cahlă. caia s.f. (pop.) zburătură. Caielele se folosesc pentru prinderea potcoavelor la animale. caiafă s.f. 1 făţarnic, ipocrit, machiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, balamut, proclet, <înv.> crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curte Veche, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, telpiz, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, şulfa, conte, propis, tecă, <înv.> tartaj. Părinţii i-au cumpărat caiete pentru şcoală. 2 caiet de notiţe = maculator. Elevul face calculele în caietul de notiţe. câihă s.f. (reg.) v. Sobă. câilă s.f. (omit.; reg.) v. Gaie (Milvus milvus). caimâ s.f. (culin., ind. alim.; reg.) v. Dospea-lă. Maia1. Plămadă. Plămădeală, caimac s.n. 11 spumă, <înv. şi reg.) sobură, smântână, smântânică. Nu-i place caimacul laptelui fiert. 2 (biol; arg.) v. Spermă. II fig. 1 elită, locotenenţă princiară, <înv.> căimăcămi-re, căimăcămit. Caimacamlâcul era forma de guvernământ provizoriu instituită în timpul când tronul rămânea vacant sau pe timpul absenţei domnului. caimân s.m .(zool.) Alligator mississippiensis; aligator. câinic, -ă adj. (precedă subst. determ.; înv.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, cainozoic, -ă adj., s.n. (geol.) neozoic. Cainozoicul este ultima eră geologică, ce începe la sfârşitul mezozoicului. cais s.m. (bot) 1 Armeniaca vulgaris; zarzăr, fugaci, fugar, învârtitură, manej, a se fixa, a se opri. Se calează pe afaceri de amploare. calabalâc s.n. I (pop. şi fam.) 1 (pop. şi fam.) caraboi1, chiclaz, galiţcă, piatră-verde, <înv.> vitriol de fier, vitriol feros, vitriol verde. Calaicanul este fobsit în industria coloranţilor, la fabricarea cernelii, în agricultură etc. calăj s.n. 1 (mar.) pescaj. Nava se cufundă în apă până la un calaj de un metru. 2 (tehn.) calare. Prin calaj se imobilizează, intenţionat, o piesă sau un organ de maşină. 3 (topogr.) calare. Calajul este operaţia de verticalizare a axei principale a unui goniometru. calamandrmă s.f. (bot.; înv. şi reg.) v. Miozo-tis. Nu-mă-uita (Myosotis sylvatica). calamandros s.n. (reg.) 1 v. Anomie. Debandadă. Dezordine. Dezorganizare. Haos. Neorânduială. Neordine. Zăpăceală. 2 v. Deranj. Dezordine. Neorânduială. Neordine. Neregulă. Vraişte. Zăpăceală, calamăr s.m. (bot.; reg.) v. Obligeană (Acorus calamus). calâmb s.m. (bot.; reg.) v. Calomfir (Chrysanthemum balsamita). calambur s.n. joc de cuvinte, paragramă. Printr-un calambur se urmăreşte obţinerea unui efect comic. calamburgîu, -ie s.m., s.f. calamburist. Calamburgiul este creator de calambururi. calamburist, -ă s.m., s.f. calamburgiu. calaminâj s.n. (mec.) calaminare. Prin calaminaj se acoperă cu calamină unele piese de la motoarele cu ardere internă. calaminare s.f. (mec.) calaminaj. calamină s.f. (mineral.) hemimorfit. Calami-na este un silicat hidratat natural de zinc, care devine fosforescent prin frecare. calamită vb. I. tr. (despre dezastre naturale; compl. indică localităţi, zone geografice, terenuri etc.) a devasta, a sinistra. Inundaţiile au calamitat zeci de localităţi. calamităt, -ă adj. (despre grupuri umane, localităţi, zone geografice, terenuri etc.) sinistrat. Oraşul a fost declarat zonă calami-tată, din cauza distrugerilor produse de inundaţii. calamităte s.f. catastrofa, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pustie- şag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfarâmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o calamitate aducătoare de moarte. calăndo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) mancando. calangi vb. IV. tr. (constr.; înv.; compl. indică pereţi, încăperi, clădiri etc.) v. Spoi. Vărui. calangiu s.m. (constr.; turc.; înv.) v. Zugrav, calapâr s.m. (bot.; reg.) 1 v. Calomfir (Chrysanthemum balsamita). 2 v. Slăbănog (Impatiens noli-tangere). 3 calapâr-de-munte v. a Splină. Splină-de-aur (Chrysosplenium alternifolium); b Anghinarea-oilor (v. an-ghinare) (Hypochoeris uniflora). calapod s.n. 11 (în cizmărie) captă, şamfa, tălpălău. Calapodul este folosit la confecţionarea încălţămintei. 2 şan. Calapoadele puse în pantofi împiedică deformarea acestora. 3 (rar) v. Formă. Model. Mul2. Şablon. Tipar. II fig. arhetip, model, prototip, tip, tipar. Dramaturgul a părăsit calapoadele tragediei antice. calarâbă s.f. (bot.; reg.) v. Gulie (Brassica oleracea gongyloides). calăre s.f. 1 (tehn.) calaj. 2 (topogr.) calaj. calatidiu s.n. (bot.) antodiu. Calatidiul este o inflorescenţă racemoasă cu axul lăţit. călă1 s.f. (mar.) hambar, stivă. Marinarii încarcă mărfurile în cala navei. călă2 s.f. (mec.; în construcţia de autovehicule) piesă de distanţă Cu o cală se controlează o parte demontabilă a unei maşini. călă3 s.f. (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Cahlă. călă4 s.f. (bot.; reg.) v. Crin-de-toamnă. Crinul-fânului-albastru (v. crin) (Hosta ventricosa). calbindină s.f. (biochim.) calcibindină. Calbindina fixează ionii de calciu în ameloblas-te. calc s.n. 11 hârtie de calc. Calcul este translucid şi se foloseşte la executarea desenelor în tuş. 2 decalc. Calcul este copia pe hârtie de calc a unui desen, a unei schiţe, a unui text. II (lingv.) 1 decalc. Calcul constă în transpunerea dintr-un cuvânt străin, a structurii, a formei, a unor sensuri la cuvinte mai vechi din limba care împrumută sau în preluarea, ca model, a unor procedee morfologice, sintactice, frazeologice din limba din care se împrumută. Calcul apare frecvent în traducerile româneşti din slavonă, greacă sau germană. 2 calc de structură = calc de formă internă. Calcul de structură constă în împrumutarea sensului (sau a sensurilor) şi în copierea, cu mijloace proprii limbii care împrumută, a formei cuvântului străin; calc deforma internă = calc de structură; calc lingvistic parţial = semicalc, semiîm-prumut. Calcul lingvistic parţial este cuvântul sau expresia în care o parte se împrumută, iar cealaltă se ia din resursele interne ale limbii. calcăn s.m., s.n. I s.m. (iht.) 1 Scophthalmus maeoticus; cambulă, cambulă-de-mare, balâc, peşte-de-mare, selah. 2 calcan-mic = Rhombus laevis; pisi. II s.n. (milit; înv.) v. Pavăză. Scut. calcaneu s.n. (anat.) osul călcâiului (v. os). Calcaneul împreună cu astragalul formează călcâiul. calcanti't s.n. (mineral.) sulfat de cupru, sulfat de aramă, piatră-vânătă, caraboi1, galascan, galascău, galaschiu, pia-tră-mierie, şar2, <înv.> vitriol albastru, vitriol de aramă, vitriol vânăt, caraboia. Calcantitul este folosit în agricultură ca fungicid. călcar s.n. 1 (geol.) piatră-de-var, babiţă. Calcarul se foloseşte la fabricarea varului, a cimentului etc. 2 (mineral.) calcit, <înv.> carbonat de var, var, var carbonat. Calcarul este folosit în industria optică. calcăric, -ă adj. (rar; despre roci) v. Calcic. Calcifer. calcaros, -oăsă adj. (despre ape, soluri etc.) văros1. Nu poate bea apa pentru că este prea calcaroasă. calcavură s.f. (reg.) 1 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 2 (glum.; de obicei constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”, „a turna”) v. Palmă. 3 (constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”; glum.) v. Bătaie. Corecţie. calce1 s.f. (bot.) 1 (şi calcea-calului) Caltha palustris; bâlbor, bulbuc, bulbucel, canjană, capră-nemţească, glonţ, laba-gâştei (v. labă), nalbă-galbenă, puichiţă, sala-tă-de-câmp, scalce, sunătoare, zlat. 2 (reg.) v. Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris). 3 (reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). 4 (reg.) calce-marev. Rostopască (Chelido-nium majus); calce-mică v. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria). calce2 s.f. 1 (chim.) oxid de calciu, var ars, var nestins, vamiţă. Calcea este obţinută prin calcinarea rocilor calcaroase. 2 (constr.; rar) v. Lapte de var. Var. calcedonie s.f. (mineral.) ochi de pisică (v. ochi1). Calcedonia este o varietate de cuarţ, folosită ca piatră semipreţioasă, ca abraziv sau la confecţionarea unor opere de artă. calchiâ vb. I. tr. 1 (compl. indică desene, modele, schiţe etc.) a decalca. Şi-a calchiat toate schiţele făcute pe hârtie obişnuită. 2 (lingv.) a decalca. A calchiat o expresie nouă după modelul unei expresii străine. calchiere s.f. decalcare. Proiectantul trebuie să facă calchierea unei schiţe pe hârtie de calc. calcibindină s.f. (biochim.) calbindină. călcic, -ă adj. (despre roci) calcifer, calcaric. Rocile calcice conţin calciu. calci'col, -ă adj. (bot; despre plante) calcifil. Plantele calcicole cresc pe soluri bogate în calcar. calcifer, -ă adj. (despre roci) calcic, calcaric. calciferol 1216 calciferol s.m. (biochim., farm.) calcitriol, ergocalciferol, vitamina D2. Calciferolul, prezent în uleiul de peşte şi în unele ciuperci microscopice, este recomandat în majoritatea carenţelor de calciu. calcifiâ vb. I. refl. 1 (med.; despre ţesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) a se calcifica. 2 (despre substanţe) a se calcifica. calcifiat, -ă adj. 1 (med.; despre ţesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) calcificat. 2 (despre substanţe) calcificat. calcifica vb. I. refl. 1 (med.; despre ţesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) a se calcifia. Ţesutul s-a calcificat prin depunere de săruri de calciu. 2 (despre substanţe) a se calcifia. O substanţă se calcifică dacă se îmbogăţeşte în carbonat de calciu. calcificâre s.f. 1 (med.) calcifîere. Calcificarea reprezintă un proces patologic de depunere a sărurilor insolubile de calciu în ţesuturi sau organe. 2 (geol.) calcifîere. Calcificarea este depunerea carbonatului de calciu pe fisurile rocilor. calcificat, -ă adj. 1 (med.; despre ţesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) calcifiat. Oasele calcificate se întăresc prin depunere de săruri de calciu. 2 (despre substanţe) calcifiat. Substanţele care se îmbogăţesc în carbonat de calciu devin calcificate. calcifîere s.f. 1 (med.) calcificare. 2 (geol.) calcificare. calciffl, -ă adj. (bot,; despre plante) calcicol. calcifob, -ă adj. (bot.; despre plante) calcifug. Plantele calcifobe nu se dezvoltă în solurile bogate în carbonat de calciu. calcifug, -ă adj. (bot.; despre plante) calcifob. calcinâre s.f. (chim.) calcinaţie. Prin calcina-re o substanţă se transformă, la o temperatură înaltă, în alta. calcinaţie s.f. (chim.) calcinare. calcină s.f. (chim.) hidroxid de calciu, var stins. Calcina se obţine prin hidratarea oxidului de calciu, fiind folosită în construcţii şi în industrie. calcit s.n. (mineral) calcar, <înv.> carbonat de var, var, var carbonat. caldtonmă s.f. (biochim.) tirocalcitonină. Calcitonina are rol în reglarea metabolismului calciului şi al fosforului. calcitriol s.m. (biochim., farm.) calciferol, ergocalciferol, vitamina Dr calciu s.n. (vinif; arg.) v. Şampanie. calcoceni s.m. pl. (bot.; reg.) v. Brusture. Lipan1 (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). calcografîe s.f. (tipogr.) tifdruc, tipar adânc. Calcografia este un procedeu de tipărire cu forme de tipar care au o suprafaţă netedă, pe care imaginea propriu-zisă este gravată în adâncime. calcopirită s.f. (chim.) sulfură de fier şi de cupru, sulfură dublă de fier şi de cupru, bisor. Calcopirita reprezintă cel mai important minereu de cupru. calcovHţ s.m. (bot.; reg.) v. Foarfeca-bălţii (v. foarfecă) (Stratiotes aloides). calcul s.n., s.m. I s.n. 1 (mat.; adesea constr. cu vb. »aface,T) socoteală, computaţie, <înv. şi pop.> socotinţă, <înv. şi reg.> socoată, sămădaş, <înv.> comput, lucrare, schepsis, seamă. Zilnic face multe calcule pentru a-şi rentabiliza afacerea. 2 (mat.) calcul statistic = (art.) calculul probabilităţilor = teoria probabilităţii (v. teorie), teoria probabilităţilor (v. teorie). Calculul statistic permite să se aprecieze dacă un eveniment complex se va întâmpla sau nu, în funcţie de eventualitatea unor evenimente mai simple, presupus cunoscute; (art.; în mat. aplicată) calculul erorilor = teoria erorilor (v. teorie). Calculul erorilor se ocupă cu studiul erorilor şi cu propagarea lor în calcule. 3 (mat.) operaţie, regulă, socoteală, <înv.> speţie. Elevii învaţă în clasele primare cele patru calcule fundamentale ale matematicii. 4 calculare, socoteală, socotire, socotit1, calculaţie, răboj, <înv.> computare, răvaş, sămălu-ire. A făcut calculul invitaţilor care vor veni în noaptea de revelion. Noaptea l-a prins în bibliotecă, uitând calculul timpului. 5 apreciere, aproximare, aproximaţie, calculare, estimare, estimaţie, evaluare, socotire, apreciaţie, măsurare, preţuire, valutare, <înv. şi reg.> preţăluire, preţuială, <înv.> evaluaţie. Calculul cheltuielilor pentru renovarea apartamentului i se pare exagerat. II s.n. 1 gând, idee, intenţie, plan, proiect, socoteală, sugestie, <înv. şi pop.> minte, socoată, combinaţie, <înv. şi reg.> propus, <înv.> cuget, cugetare, duh, privinţă, propozit, răfuială, săvârşit1, socotinţă, socotire. Calculul său este să înlăture concurenţa. 2 plan, proiect, socoteală, ecuaţie. Prezenţa unui număr aşa mare de persoane la ceremonie nu a intrat în calculul iniţial. III s.m. (med.) 1 concreţiune, piatră. Are calculi la rinichi. 2 calcul biliar = colelit. Calculii biliari se pot elimina fără intervenţie chirurgicală; calcul bronhie = bronholit. A fost diagnosticat cu calcul bronhie în hilul pulmonar, calcul hepatic=hepatolit. Calculul hepatic este situat intrahepatic; calcul lacrimal = oftalmolit. Calculul lacrimal se constituie la nivelul glandelor lacrimale; calcul microscopic = microlit; calcul nazal = rinolit. Calculul nazal este o concreţiune pietroasă în nas; calcul renal = nefrolit; calcul seminal = calcul spermatic = spermolit. Calculul seminal este localizat la nivelul unui segment al căilor de eliminare a lichidului seminal; calcul venos = flebolit. Calculul venos se formează la nivelul unei vene. calculă vb. I. tr. 1 (mat.) a socoti, <înv. şi pop.> a număra1, <înv. şi reg.> a chemului, a răfui, a răvăşlui, a sămădi, a sămălui, <înv.> a computa. Calculează cât face 275 plus 150. 2 (compl. indică mai ales valori) a determina, a fixa, a măsura, a stabili. Calculează temperatura optimă pentru lichefierea oţelului. 3 (compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) a aprecia, a estima, a evalua, a socoti, a priza2, a măsura, <înv. şi pop.> a preţui, <înv. şi reg.> a prinde, a răfui, <înv.> a preţălui, a sămălui. A calculat cheltuielile pentru renovarea apartamentului. 4 (compl. indică mărimi, cantităţi, distanţe, valori etc.) a aprecia, a aproxima, a estima, a evalua, a potrivi, a socoti. Calculează că peştele cântăreşte 3 kilograme. calculâbil, -ă adj. 1 estimabil, evaluabil, <înv.> computabil. Tabloul este de o valoare greu calculabilă. 2 (rar) v. Planificabil. calculare s.f. 1 calcul, socoteală, socotire, socotit1, calculaţie, răboj, <înv.> computare, răvaş, sămăluire. 2 determinare, fixare, măsurare, stabilire, determinaţie. Este necesară calcularea temperaturii optime pentru lichefierea oţelului. 3 apreciere, aproximare, aproximaţie, calcul, estimare, estimaţie, evaluare, socotire, apreciaţie, măsurare, preţuire, valutare, <înv. şi reg.> preţăluire, preţuială, <înv.> evaluaţie. calculât, -ă adj. (despre oameni) chibzuit, cugetat, cumpănit, cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, ponderat, socotit2, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, samalit, văzdârjnic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om calculat, a reuşit să se descurce în viaţă. calculator, -oâre s.n., s.m., s.f. I s.n. 1 maşină de calcul. Preferă să facă calculele matematice la calculator. 2 (inform.; şi calculator electronic) computer, ordinator, pisiu, <înv.> computator. Şi-a cumpărat un calculator de ultimă generaţie. 3 (inform.) calculator-ceas = calculator personal = microcalculator, microcomputer, microordi-nator, minicalculator, minicomputer, minior-dinator, calculator de buzunar. Calculatorul personal are gabaritul şi elementele componente foarte mici; calculator portabil = computer personal portabil, laptop; (impr.) calculator de buzunar v. Calculator-ceas. Calculator personal. Microcalculator. Microcomputer. Microordinator. Minicalculator. Minicomputer. Miniordinator. II s.m., s.f. <înv. şi pop.> socotitor. Calculatorul este o persoană specializată în calcule, mai ales economice. calculâţie s.f. (rar) v. Calcul. Calculare. Socoteală. Socotire. Socotit1, calculoză s.f. (med., med. vet; de obicei urmat de determ. care indică felul sau organul în care se formează) litiază, piatră. Calculoza se caracterizează prin formarea unor concreţiuni solide în interiorul canalelor glandulare, al conductelor naturale sau al cavităţilor organice. cald, câldă adj., s.n. I adj. 1 (despre materii, obiecte etc.) aprins2, dogorit, fierbinte, încins2, înfierbântat, înfocat, <înv. şi pop.> fierbântat, răscopt1. Se întinde pe nisipul cald al plajei. îşi apropie mâinile îngheţate de soba caldă. 2 (mai ales despre îmbrăcăminte) călduros, gros. Paltonul este cald pentru că este îmblănit. 3 (în opoz. cu „tare”, „vechi2”; despre produse de panificaţie) proaspăt. Şi-a cumpărat covrigi calzi. II adj. fig. 1 (despre veşti, ştiri, informaţii) nou, recent, proaspăt. I-a adus veşti calde. 2 (despre oameni) afabil, afectuos, amabil, ataşant, binevoitor, convivial, cordial, prietenos, apropiat. Este o persoană caldă şi plăcută. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) afabil, afectuos, amabil, binevoitor, convivial, cordial, prietenesc, prietenos, călduros. îşi primea musafirii cu gesturi calde. 4 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, bun, calin, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, iubitor, îmbunat, mângâietor, tandru, neted. îşi alintă copilul cu vorbe calde. 5 (despre voce) catifelat. Soprana cânta cu uşurinţă acutele, dar vocea îi rămânea caldă. III s.n. 1 căldură. Nu mai poate de cald. Păstrează mâncarea în cuptor, la cald. 2 (fam.; glum.) cald nemţesc v. Frig. Răceală. Rece. caldarâm s.n. (constr.) pavaj, <înv.> pavea, pod1, paviment. Caldarâmul a devenit alunecos din cauza poleiului. caldarâmgiu s.m. (constr.; turc.; înv.) v. Pavagiu. Pavator. Pietrar, caldeeăn s.m. <înv.> haldeu. Caldeenii locuiau în Caldeea, regiune istorică situată în sudul Mesopotamiei. caldei'ră s.f. (geomorf.) cazan, căldare, căldare glaciară, circ, circ glaciar, zănoagă, scofaină. Caldeira este o depresiune circulară în regiunile muntoase, formată prin acţiunea de eroziune a unui gheţar. câle s.f. 11 drum, <înv. şi reg.> potecă, şosea, <înv.> cărare, umblet, road. Merge pe altă cale spre Bucureşti. 2 (ferov., transp.) caleferată= drum-de-fier, linie ferată, şină, ştrec, <înv.> stradă ferată. Au început lucrările de terasament la calea ferată. 3 (biol, fiziol.) cale aferentă = cale motoare; cale motoare = cale aferentă. Calea motoare este legătura nervoasă sau sangvină prin care ordinul circulă de la centrul de comandă la organul efector. 4 intermediu, mijlocire, filieră. A trimis pachetul pe calea poştei rapide. 5 (pop.) v. Depărtare. Distanţă. Spaţiu. 6 (impr.) v. Călătorie. Deplasare. Drum. Excursie. Voiaj. II (art.; astron.; nm. pr.) 1 Calea-Lactee = Calea-Laptelui = galaxie, Calea-Robilor, Dru-mul-Laptelui (v. drum), Drumul-Robilor (v. drum), Brâul-Cosânzenii (v. brâu), Brâul-lui-Dumnezeu (v. brâu), Brâul-Popii (v. brâu), Calea-cu-Paiele, Calea-de-Paie, Calea-lui-Troian, Calea-Mocanului, Calea-Or-bilor, Calea-Rătăcită, Calea-Şchiopilor, Ca-lea-Ţiganului, Calea-Ţiganului-cu-Paie, Carul-cu-Paiele (v. car2), Carul-de-Paie (v. car2), Cărarea-cu-Paiele (v. cărare), Căra-rea-de-Paie (v. cărare), Cărarea-Mocanului (v. cărare), Cărarea-Paielor (v. cărare), Căra-rea-Ţiganului-cu-Paie (v. cărare), Dru-mul-cu-Paiele {v. drum), Drumul-de-Paie (v. drum), Drumul-Mocanului (v. drum), Drumul-Paielor (v. drum), Drumul-Rătăciţi-lor (v. drum), Drumul-Ţiganului-cu-Paie (v. drum), Paiele-lui-Nănaşu (v. pat), Paiele-Ţi-ganilor (v. pai), Paiele-Ţiganului (v. pai), Razele-Nopţii (v. rază), Troianul-Cerului (v. troian2), Urma-Ţiganului (v. urmă), <înv.> Crângul-Cerului (v. crâng). Calea-Lactee este formată din circa treizeci de miliarde de stele care apar pe cer în formă unei fâşii luminoase alburii; (pop.) Calea-Robilor v. Calea-Lactee. Calea-Laptelui; (reg.) Ca-lea-cu-Paiele = Calea-de-Paie = Calea-lui-Troian = Calea-Mocanului = Ca-lea-Orbilor - Calea-Rătăcită = Calea-Şchiopilor = Calea-Ţiganului = Calea-Ţiganului-cu-Paie v. Calea-Lactee. Calea-Laptelui. 2 (reg.) CaJea-RătăciţUorv. Şarpele (v. şarpe). III fig. 1 sens, tendinţă, direcţie, drum, făgaş, linie, duet. Ce cale va urma această societate? Calea pe care a luat-o discuţia ar trebui schimbată. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, cap. Nu găseşte o cale rezonabilă de aplanare a conflictului. 3 (art.; teol.) calea adevărului = calea dreptăţii, calea mântuirii, calea păcii, (la pl.) căile lui Dumnezeu; calea dreptăţii = calea adevărului, calea mântuirii, calea păcii, (la pl.) căile lui Dumnezeu; calea mântuirii = calea adevărului, calea dreptăţii, calea păcii, (lapl.) căile lui Dumnezeu; calea păcii = calea adevărului, calea dreptăţii, calea mântuirii, (la pl) căile lui Dumnezeu; (la pl.) căile lui Dumnezeu = calea adevărului, calea dreptăţii, calea mântuirii, calea păcii. Un bun creştin nu se abate de la căile lui Dumnezeu. 4 (înv.) v. Alibi. Motiv. Pretext. Scuză. IV (art.; jur.; arg.) calea putreziciunii v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. călea-valea interj, (fam.) v. Fie2! caleâşcă s.f. (transp.) rădvan, butcă, hinteu, <înv.> echipaj. Visează la o plimbare romantică prin Viena, cu o caleaşcă trasă de cai albi. calefâctor s.m. (rar) v. Bucătar, calem s.n. (adm.; turc.; înv.) 1 v. Administraţie. 2 v. Cancelarie, calemgiu s.m. fig. (lit.; turc.; înv.) v. Stilist, calendar s.n. 1 noptari, <înv.> efemeră, efemeridă2, tripelnic. Se uită în calendar pentru a vedea când se sărbătoreşte anul acesta Paştele. 2 agendă. îşi pune la punct calendarul activităţilor pe luna următoare. calfatâ vb. I. tr. (mar.; compl indică nave sau crăpăturile, găurile din bordajele şi din punţile de lemn ale navelor) a călăfatui. A calfatat crăpăturile bărcii pentru a nu mai intra apa. calfatâre s.f. (mar.) călăfatuire, călăfatuit. Prin calfatare se astupă crăpăturile bărcii. calfă s.f. lezieş, şeged, vandralău <înv.> subiect, sodal. Acest tânăr este calfa fierarului din sat. caliărcă s.f. (bot.; reg.) v. Begonie (Begonia rex). calibărcă s.f. (arg.) v. Pălărie, calibărd s.m. (arg.) v. Pălărie, calibrăj s.n. (tehn.) calibrare. Merge în service pentru calibrajul roţilor la autoturism. calibrăre s.f. (tehn.) calibraj. calibru s.n. I (fam.) v. Dimensiune. Mărime. Măsură. Proporţie. II fig. 1 calitate, valoare, nivel, talie, ţinută, rasă1. Cei doi matematicieni sunt de acelaşi calibru. Directorului i-ar părea rău să piardă un cercetător de un asemenea calibru. 2 caracter, categorie, fel, gen, natură, soi1, teapă, rasă1, pănură. Un profitor de calibrul lui nu a mai întâlnit. 3 anvergură, calitate, mărime, proporţie, căniră. Manifestările de la festivalul de muzică clasică au fost de un calibru deosebit. calic, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”; pop.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 adj., s.m., s.f. (pop.; deprec. sau peior.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. 3 adj., s.m., s.f. (med.; înv. şi reg.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. 4 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Cerşetor. Milog. II fig. (pop. şi fam.) 1 adj. v. Parazit. Parazitar. 2 s.m., s.f. v. Parazit. caliceălă s.f. (pop.) 1 v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 2 (deprec.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie, calicenie s.f. 1 (pop.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 2 (pop.; deprec.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie, calici vb. IV. 1 intr., refl., tr. (pop.; sub. sau compl. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora. 2 refl. (pop.; deprec.; despre oameni) v. Lăcomi. Scumpi. Zgârci2.3 refl., tr. (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Mutila. Schilodi. 4 refl., tr. (înv. şi reg.) v. Ologi. Schilodi. 5 intr., refl. (înv.; despre oameni) v. Cere. Cerşi. Milogi. calicie s.f. 1 (pop.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 2 (pop.; deprec.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie, caliciform, -ă adj. (bot., anat.) circumvalat. O formaţiune caliciformă are aspectul unui caliciu. calici'me s.f. (colect.) 1 (pop.) v. Sărăcime. 2 (înv.) v. Cerşetorime. calici're s.f. 1 (pop.) v. Sărăcire. Scăpătare. 2 (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Mutilare. Schilodeală. Schilodire. caliciu s.n. 1 (bot.) cupă1, potir, <înv.> pahar. Roua se strânge în caliciul florii. 2 (bis.) cupă1, potir, <înv.> scăfârlie. Caliciul este un vas liturgic, de formă emisferică, cu picior, în care se ţine vinul sfinţit. calicos, -oăsă adj. (fam.; despre locuinţe) v. Sărăcăcios. Umil. calidemia s.f. (bot; reg.) v. Sclipeţ (Potentilla erecta). califică vb. I. tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) a caracteriza, a numi, a face, <înv.> a trata, a eticheta, a taxa, a categorisi, calificaţie. Tânărul nu are nicio calificare. Are o meserie de înaltă calificare. 2 caracterizare, numire, etichetare, taxare, categorisire, mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe caline. 2 (mai ales despre gesturi, atitudini ale oamenilor) alintător, dezmierdător, mângâietor, <înv.> dezmierdat, măgulitor. îi trece mâna peste frunte, cu un gest calin. 3 (mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) linguşitor, măgulitor, lingă-cios, mâglisitor, <înv.> îmbunător, măgulicios, lins2. Se lasă amăgiţi uşor de vorbele caline ale celor interesaţi. 4 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiavelistic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diploma-ticos, făţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizedean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie calină, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie calină. calmdră s.f. (constr.; reg.) v. Balustradă. Mână curentă. Parapet. Parmaclâc. Pălimar. Rampă. Rezemătoare. calindroi s.m. (reg.) 1 v. Ştrengar. 2 (în opoz. cu „bogat’7) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, calinerie s.f. (rar) v. Alint Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. cah'ptră s.f. (bot.) piloriză, scufie, zonă apicală. Caliptra este un ţesut protector care acoperă vârful radicelei. calitâte s.f. 1 atribut, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însuşietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o calitate a civilizaţiei. 2 condiţie, însuşire, <înv.> natură. Vorbeşte din punctul de vedere al calităţii sale de profesor. 3 însuşire, valoare. Calitatea cea mai de preţ a acestei picturi o constituie compoziţia. 4 însuşire, virtute, bun, <înv.> vârtute. Delicateţea sufletească este o calitate rară. 5 valoare, calibru, nivel, talie, ţinută, rasă1. Cei doi matematicieni sunt de aceeaşi calitate. Directorului i-ar părea rău să piardă un cercetător de o asemenea calitate. 6 anvergură, mărime, calibru, proporţie, carură. Manifestările de la festivalul de muzică clasică au fost de o calitate deosebită. 7 dar2, har, însuşi- re, talent. Are calitatea de a stârni compasiunea celor din jur. 8 (determ. de un adj. num. ord.) mână. A cumpărat came de calitatea a doua. 9 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică domeniul de activitate, profesia etc.) titlu. Are calitatea de profesor emerit. 10 autoritate, competenţă, drept, îndreptăţire, îndrituire, <înv.> volnicie, cădereTAre calitatea să ia această decizie. calm1 s.m. (bot.; reg.) v. Obligeană (Acorus calamus). calm2, calmă adj., s.n., adv. I adj. 1 (despre fiinţe sau despre firea lor) domol, liniştit, paşnic, potolit2, stăpânit, temperat, tihnit, <înv. şi pop.> dezmâniat, opăcit, plainic, <înv.> odihnit2, înstrunat, senin, seninat2, seninos. O bună educatoare este calmă şi veselă. 2 (psih.; mai ales despre temperamentul oamenilor) flegmatic, imperturbabil, placid Are un temperament calm, care trădează stăpânire de sine, indiferenţă sau nepăsare. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) calmat, domolit, liniştit, moderat, ponderat, potolit2, temperat. Se binedispune când îi aude vocea calmă. Se adresează copilului cu un ton calm. 4 (despre fiinţe) calmat, liniştit, moale, destins, relaxat. I se pare că este prea calm după o aşa încordare nervoasă. 5 (despre ambient, atmosferă etc.) domol, lânced, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, potolit2, tihnit, <înv.> păciuit, destins, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă calmă. 6 (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) bun, lin2, liniştit, netulburat, paşnic, plăcut, tihnit, <înv.> liniştos, limpede, senin, seninos. Toţi îşi doresc o bătrâneţe calmă, fără griji. 7 (mai ales fig.; despre locuri de obicei aglomerate, zgomotoase) liniştit, tăcut. Spre seară străzile sunt mai calme. 8 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, domol, lânced, lin2, liniştit, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, înstrunat. După furtună adie un vânt calm. 9 (în opoz. cu „agitat”, „neliniştit”; despre somn) lin2, liniştit, odihnitor, uşor2, dulce. Dimineaţa, somnul este cel mai calm. II s.n.1 (psih.) flegmatism, imperturba-bilitate, placiditate, flegmă. Calmul este trăsătura omului liniştit, indiferent, care are un caracter nepăsător. 2 (adesea constr. cu vb. ca „a-şi păstra”, „a-şi pierde”) cumpăt, fire, stăpânire, stăpânire de sine, <înv.> stăpânia sineşului (v. stăpânie), stăpânie, stăpânirea sineşului (v. stăpânire), sânge rece, răceală. în situaţii critice nu-şi pierde calmul. 3 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şigăsi77) astâmpăr, calmare, linişte, liniştire, odihnă, pace, tihnă, ecuanimitate, <înv. şi pop.> tihneală, <înv. şi reg.> paos, răzbun2, ogod, potol, stare, stăveală, <înv.> linitate, odihneală, păciuire, răsuflare, tihnire, destindere, relaxare, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, senineaţă. Este atât de surescitat, încât nu-şi poate găsi o clipă de calm. 4 acalmie, linişte, pace, serenitate, tăcere, chietudine, <înv. şi pop.> lin2, <înv. şi reg.> paos, <înv.> liniştire, molcomire, placiditate. S-a grăbit spre casă, remarcând calmul dinaintea furtunii. III adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) calmato, liniştit, potolit2, sereno. calmă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) molcomi, <înv. şi reg.> a (se) prinde, a (se) toi3, a neagoi, a (se) tocmi, a (se) aşeza. Copilul s-a calmat după ce a primit o jucărie nouă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) domoli, a (se) îmbuna, a (se) împăca, a (se) linişti, a (se) potoli, <înv. şi pop.> a (se) dezmânia, a (se) molcomi, a (se) ţistui, <înv.> a îndomoli, a se lini, a (se) îmblânzi, a (se) înmuia. Plânge şi nu ştie cum s-o calmeze. A dus copiii la cofetărie pentru a se calma. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales stări fiziologice, procese psihice etc. ale fiinţelor) a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) stinge. Apa rece a izvorului i-a calmat setea. Pentru moment, foamea i s-a calmat cu un corn. Emoţia i s-a calmat cum a păşit pe scenă. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a săbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a calmat durerea pentru moment. 5 refl. (despre oameni) a se controla, a se domoli, a se linişti, a se potoli, a se stăpâni, a se tempera. încearcă să te calmezi şi să judeci lucrurile la rece! 6 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori situaţii conflictua-le, stări etc.) a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) destinde, a (se) relaxa. Atmosfera tensionată de la serviciu s-a mai calmat. Munca îl calmează. 7 tr., refl. (de obicei fig.; compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a calmat în urma instalării termopanelor la ferestre. calmant, -ă adj., s.n. 11 adj. alinător, liniştitor, potolitor, uşurător, molcomitor, 2191 calorifer <înv.> domolitor, răcoritor, răcoros. Infuzia din flori de tei are o acţiune calmantă asupra sistemului nervos. Unguentul are efect calmant. 2 adj., s.n. (farm.) analgetic, analgezic, antalgic, antinevralgic, lenitiv, sedativ. Medicamentele calmante temperează sau înlătură durerea. II s.n. (arg.) 1 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). 2 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat).Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). calmare s.f. 1 astâmpărare, domolire, liniştire, potolire, <înv.> dezmâniere, dezmânietură. Jucăria nouă a avut ca efect calmarea copilului. 2 domolire, îmbunare, împăcare, liniştire, potolire, îmblânzire, înmuiere, îmblânzeală. Nu ştie ce să facă pentru calmarea fetiţei care plânge întruna. Pentru calmarea copiilor; a mers cu ei la cofetărie. 3 astâmpărare, domolire, liniştire, potolire, chietiv, stingere. Un corn nu a fost suficient pentru calmarea foamei. 4 alinare, astâmpărare, atenuare, domolire, liniştire, potolire, slăbire, temperare, uşurare, chietiv, alin2, potoleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi1, oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşurime, uşurinţă, aromire, deşarjă. A simţit o calmare a durerii după ce a luat medicamentul. 5 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) astâmpăr, calm2, linişte, liniştire, odihnă, pace, tihnă, ecuanimi-tate, <înv. şi pop.> tihneală, <înv. şi reg.> paos, răzbun2, ogod, potol, stare, stăveală, <înv.> linitate, odihneală, păciuire, răsuflare, tihnire, destindere, relaxare, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, seninea-ţă. 6 (de obicei fig.) alinare, amortizare, atenuare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Calmarea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. calmat, -ă adj. 1 (despre fiinţe) domolit, îmbunat, împăcat, liniştit, potolit2, îmblânzit, înmuiat, răcorit. Calmaţi, copiii regretă comportarea pe care a avut-o. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) calm2, domolit, liniştit, moderat, ponderat, potolit2, temperat. 3 (mai ales despre oameni) calm2, liniştit, moale, destins, relaxat. 4 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) alinat, atenuat, diminuat, domolit, liniştit, ponderat, potolit2, redus, scăzut, <înv. şi pop.> ostoit. O durere calmată este mai uşor de suportat. 5 (de obicei fig.; despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele calmate nu mai deranjează pe nimeni. calmâto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) calm2, liniştit, potolit2, sereno. calmuc, -ă adj. calmucesc. Populaţia calmucă trăieşte pe teritoriul Kalmâkiei. calmucesc, -eâscă adj. (rar) v. Calmuc, calmuz s.m. (bot.; reg.) v. Obligeană (Acorus calamus). calo s.n. (econ.) decalo. Caloul este reducerea de preţ acordată de furnizor cumpărătorului pentru scăderea greutăţii mărfii din cauza uscării sau evaporării. calofil, -ă adj., s.m., s.f. (lit., stil.) 1 adj. (despre stil) calofilic. Stilul calofil se caracterizează prin folosirea frumosului decorativ, formal, adesea gratuit, în dauna conţinutului. 2 s.m., s.f. calofilic. Calofilii sunt adepţii calofiliei. calofilic,-ă adj., s.m., s.f. (lit., stil.) 1 adj. calofil. 2 s.m., s.f. calofil. calofili'e s.f. (lit., stil.) calofilism. Calofilia este tendinţa de a folosi în artă frumosul decorativ, formal. calofilism s.n. (lit., stil.) calofilie. caloiân s.m. (folc.) mama-ploaie (v. mamă), scaloian, muma-pădurii. Caloianul este un obiect de ritual folcloric care se îngroapă sau se aruncă în apă în timp de secetă, ca să aducă ploaia. calomel s.n. 1 (chim.) clorură mercuroasă. Calomelul are acţiune purgativă şi vermijugă. 2 (farm.; arg.) v. Laxativ. Purgativ, calomfir s.m. (bot.) Chrysanthemum balsamita; bumbişor, busuiocul-fetelor (v. busuioc), busuiocul-sfintelor (v. busuioc), calamb, calapăr, călugăr, izma-Maicii-Preciste (v. izmă), smirnă, spelcuţe (v. spelcuţă), spi-culeţe (v. spiculeţ). calomnia vb. I. tr., intr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) bârfi, a (se) blama, a cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a detracta, a (se) discredita, a infama, a (se) ponegri, a şopti, a (se) vitupera, <înv. şi pop.> a (se) ocărî, a feşteli, a huli, a (se) povesti, a (se) năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a (se) îmbârfi, a pedepsi, a (se) publica, <înv.> a (se) balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a (se) măscări1, a (se) mozaviri, a pişpăi, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a vili-penda, a vrevi, a (se) critica, a pecetlui, a (se) sfâşia, a ştampila, a (se) îngăla, a (se) bâzâi, a (se) forfeca, a (se) încondeia, a (se) înnegri, a (se) mâli, a (se) otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi calomniază vecinii. După ruptură, încep să se calomnieze. calomniat, -ă adj. (despre oameni) bârfit2, defăimat, denigrat, detractat, discreditat, ponegrit, <înv. şi pop.> ocărât, feştelit, năpăstuit, încondeiat2. Fata calomniată s-a îndepărtat de colege. calomniator, -oare adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. bârfitor, clevetitor, defăimător, denigrant, denigrator, detractor, ponegritor, sicofant, şopăcăitor, hulitor, cancanier, fârţos, <înv.> balamut,bârfelnic, clevetnic, detractator, hulnic, năpăstuitor, ocarnic, ocărâtor, pişpăitor, ponosluitor, şoptitor, vorbitor, vorbitor de rău, <înv.; deprec.> pohlibuitor, mozavir, mâncător de căcat, mâncător de rahat. Calomniatorii sunt evitaţi. 2 adj. (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) bârfitor, calomnios, clevetitor, defăimător, denigrant, denigrator, ponegritor, vituperativ, prost, cancanier, <înv.> mozavirnic, sprinţar. Afirmaţia ei este calomniatoare. calomnie s.f. bârfă, bârfeală,bârfire, bârfit1, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia calomnia şi invidia. calomniere s.f. bârfa, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. râu), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. calomnios, -oăsă adj., adv. 1 adj. (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) bârfitor, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrant, denigrator, ponegritor, vituperativ, prost, cancanier, <înv.> mozavirnic, sprinţar. 2 adv. (modal) defăimător, rău. Vorbeşte calomnios despre ea. calonâţ s.m. (pese.; reg.) v. Lopăţică. calorie s.f. calorie-kilogram = calorie mare = kilocalorie. Caloria-kilogram este unitatea de măsură pentru energia termică, egală cu 1 000 de calorii. calorifer s.n. I (tehn.; şi calorifer electric) radiator, radiator electric. Şi-a cumpărat pentru birou un calorifer electric. II (arg.) 1 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). 2 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. calorifug Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). calorifug, -ă adj., s.n. (fiz.) izolant termic, termoizolant, termoizolator. Materialele calorifuge împiedică transmiterea căldurii. calorimetru electric s.n. (fiz.) electroca-lorimetru. calorizâ vb. I. tr. (metalurg.; compl. indică piese din oţel sau suprafaţa lor) a aluminiza. Calorizează piesele de oţel pentru a le mări rezistenţa la oxidare şi la coroziune. calorizâre s.f. (metalurg.) alitare, aluminiza-re. Calorizarea măreşte rezistenţa la oxidare şi la coroziune a suprafeţelor acoperite cu aluminiu. calotă s.f. 1 (la pălărie) pup3, scăfârlie, tichie. Calota este mărginită de boruri. 2 (geol.) calotă glaciară = inlandsis. Mari suprafeţe în regiunile polare sau în părţile superioare ale munţilor înalţi sunt acoperite de calota glaciară. 3 (anat.) calotă craniană = boltă craniană, calvaria. Pe calota craniană avea o cicatrice. calp, călpă adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „adevăratdespre bani) v. Fals. Falsificat. 2 fig. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Demonic. Diabolic. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Histrionic. Iezuit. Iezuitic. Ipocrit. Machiavelic. Mieros. Mincinos. Mironosit Nesincer. Perfid Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Tartufist. Viclean, calpăc s.m. (turc.; înv.) calpacciu. calpacdu s.m. (turc.; înv.) calpac. Calpacciul era boierul care purta calpac, adică o căciulă mare din piele neagră, de formă sferică sau cilindrică, tivită cu blană scumpă şi împodobită cu surguci. calpuzan s.m. 1 (înv.) v. Falsificator. Măsluitor. Plăsmuitor. 2 fig. (înv.) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Panglicar. Papugiu. Păpuşar. Pungaş. Scamator. Şarlatan. Şnapan. 3 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. calpuzanlâc s.n. (turc.; înv.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, caltabdş s.m. 1 (culin., ind. alim.) buft umplut, lucanică, maioş, măietic, sângerete, trandafir. Caltaboşul este făcut din măruntaie de porc, amestecate cu orez şi cu mirodenii. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. căită s.f. (bot.; reg.) v. Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris). calţavetă s.f. (reg.) v. Jartieră, calup s.n.. (pop.) v. Formă. Model. Mul2. Şablon. Tipar. calvăr s.n. 1 canon, caznă, chin, damnaţiune, durere, patimă, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, supliciu, torturare, tortură, supli-ciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăcinare, spaimă, strădanie, străda- re, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după calvarul cumplit la care a fost supus. 2 amar, amărăciune, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinuială, năpastă, <înv. şi reg.> pătflhită, scârbă, ticală, panăt, tigorie, <înv.> nevoire, obicneală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de calvar. calvaria s.f. (anat.) boltă craniană, calotă craniană. calvăt, -ă adj. (latin.; înv.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel. Pleşuv, calvin, -ă adj.,s.m.,s.f. (relig.) 1 adj. calvinesc, calvinist, reformat. în Transilvania existau numeroase şcoli calvine. 2 s.m., s.f. calvinist, reformat. Calvinii sunt cei mai riguroşi şi mai austeri dintre protestanţi. calvinesc, -eâscă adj. (relig.) calvin, calvinist, reformat. calvini vb. IV. tr., refl. (relig.; înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Calviniza. calvinist,-ă adj.,s.m.,s.f. (relig.) 1 adj. calvin, calvinesc, reformat 2 s.m., s.f. calvin, reformat, calvinizâ vb. I. tr., refl. (relig.; compl. sau sub. indică oameni) <înv.> a (se) calvini. Adepţii calvinismului au încercat să-i calvini-zeze pe românii din Transilvania. calvi'ţie s.f. 1 (med.) alopecie, chelie, chelire, decalvaţie, pleşuvie, pleşuvire, chelbe, chelboşie, chelbăşie, pleşcă, pleşuveală, rapor. Suferă de calviţie de tânăr. 2 (concr.) chelie, pleşuvie, aerodrom, autostradă, pleşcă, pleşitură, pleşugă, <înv.> pleşie, poieniţă, frunte înaltă, reflector. îşi ascunde calviţia cu o pălărie. cam adv. (modal) 1 (exprimă ideea de aproximaţie) aproape, aproximativ, circa, relativ, vreo, ca1, la1, <înv.> mai1, pregiur. Erau cam douăzeci de oameni în faţa primăriei. A stat în străinătate cam cinci ani. 2 (exprimă ideea de aproximaţie) aproape, aproximativ, circa. Iarna, plăteşte căldura cam două sute de lei. 3 (exprimă o tendinţă) întrucâtva, oarecum, <înv.> oarece, oareşice. îi vorbeşte cam de sus. Căsătoria s-a făcut cam pe ascuns. 4 (restrictiv) puţin, niţel. Este cam supărat. Afirmaţiile lui sunt cam tendenţioase. Interpelările parlamentarilor au fost cam acide. 5 (exprimă ideea de limitare, de restrângere) aproape, aproximativ. Cam pe vremea aceea s-au petrecut acele evenimente nefericite. 6 mai1, <înv.> camai. Aşa ofertă, cam rar! câmai adv. (modal; înv.) v. Cam. Mai1, camaieu s.n. (a. plast.) grisai. Camaieul este o pictură lucrată în tonurile aceleiaşi culori, dar cu o mare diversitate de nuanţe. camarad, -ă s.m., s.f. 1 tovarăş, ortac, ortaş, păitaş, părtaş, soţ, târşag, <înv.> cardaş, companion, tovărăşie. Şi astăzi îşi aduce cu plăcere aminte de camarazii alături de care a lucrat în tinereţe. 2 (milit.) camarad de arme - frate de arme. Camarazii de arme sunt tovarăşi de luptă. 3 coleg, băiat. Camaradul său de bancă este olimpic la matematică. A (fam.) v. Amic. Apropiat. Prieten. camaraderesc, -eâscă adj. 1 colegial, tovărăşesc. Au o relaţie de serviciu strict camaraderească. 2 (fam.) v. Amical. Prietenesc. Prietenos. Tovărăşesc, camaradereşte adv. (modal) 1 colegial, tovărăşeşte. Se poartă cu el camaradereşte, ca şi cu ceilalţi colegi. 2 (fam.) v. Amiabil. Prieteneşte. Prietenos, camaraderie s.f. 1 colegialitate. îi este alături din spirit de camaraderie. 2 (fam.) v. Amiciţie. Prietenie. camardiner s.m. (înv.) v. Fecior. Lacheu. Valet. camarot s.m. (transp.) steward. Camarotul serveşte echipajul sau pasagerii unei (aero)nave. camâtnic s.m. (fin.; înv.) v. Cămătar. Speculant. câmătă s.f. (fin.) dobândă, dobândă uzurară, procent, <înv. şi reg.> mită, ujură, dijmă, mâzdă, perţent, <înv.> aslam, interes, uzură2, uzurărie, zeciuială. A fost acuzat că dădea bani cu camătă. câmbie s.f. (fin.) 1 bilet la ordin. Cambia este un document de plată. 2 accept, poliţă2, trată, valtău, <înv.> obligă, sinet, vecseL Cambia trebuie plătită la scadenţă. cambodgiân, -ă s.m., s.f., adj. kampuchian, khmer. Cambodgienii sunt originari din Cambodgia. cambrâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) a (se) arca2, a (se) arcui, a (se) curba, a (se) flec-ta, a (se) flexa, a (se) flexiona, a (se) gondola1, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) incur-ba, a (se) recurba, a (se) înmlădia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) sco-vârda, a (se) scorfi. în timpul accidentului, izbitura a cambrat bara automobilului. cambrâre s.f. arcuire, arcuitură, curbare, flectare, flexare, flexiune, încovoiere, încovo-ietură, îndoire, îndoitură, răsucitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. Cambrarea barei automobilului s-a produs în urma accidentului. cambrât, -ă adj. (mai ales despre lucruri, obiecte etc. neflexibile, rigide) arcuit, curb, curbat, încovoiat, îndoit, incurbat, recurbat, .arcat, arcuat, cârjoiat, cârligat, <înv. şi reg.> încujbat, scovârdat, cercuriu, <înv.> arcos, gârjob. După accident, bara de fier cambrată a maşinii trebuie îndreptată. cambriolăj s.n. (jur.) cambriolare. A fost condamnat pentru cambriolaj. cambriolâre s.f. (jur.) cambriolaj. cambriolor s.m. spărgător, lupache, paraditor, şpringar, trăsnitor. Printre cei arestaţi sunt şi doi renumiţi cambriolori de bănci. cambrară s.f. (fran.) v. Arcuire. Arcuitură. Curbare. Curbură. încovoială. încovoietură. îndoitură. 221 | câmbulă s,f. (iht.) 1 (şi cambulă-de-liman) Pleuronectes flesus; limbă. 2 (şi cambu-lă-de-mare) Scophthalmus maeoticus; calcan, balâc, peşte-de-mare, selah. cameleonic, -ă adj. fig. (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, alunecos, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om cameleonic. cameleonism s.n. 1 homocromie. Cameleonismul este însuşirea unor reptile de a-şi schimba culoarea pielii după culoarea mediului înconjurător, ca mijloc de apărare. 2 fig. inconsecvenţă, inconstanţă, instabilitate, labilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nesta-bilitate, nestatornicie, versatilitate, fragilitate. Cameleonismul în politică este constatat cu neplăcere de electorat. cămeniţă s.f. (reg.) 1 v. Cămin. Cuptor. Vatră. 2 v. Sobă. cămeră s.f. I (constr.) 1 încăpere, odaie, casă1, sală1, <înv. şi reg.> sobă, <înv.> cămară, stanţă, gogoaşă. Are un apartament cu patru camere. 2 cameră de culcare = cameră de dormit = dormitor, iatac, lighean. Pregăteşte camera de culcare pentru musafiri; cameră de primire = salon1. Oaspeţii sunt invitaţi în camera de primire; cameră de zi = living, living-room. Pentru camera de zi a cumpărat o canapea şi fotolii. 3 cameră blindată = cameră de siguranţă; cameră de siguranţă = cameră blindată. Camera blindată sau de siguranţă este o încăpere subterană, cu pereţii foarte rezistenţi şi cu uşile blindate, în care băncile păstrează valorile proprii, cele încredinţate lor de către clienţi, rezerve de metale preţioase etc. 4 (astăzi rar) cameră de baie v. Baie1. 5 (rar) cameră separată v. Boxă. Separeu. I11 (electron.) cameră de televiziune = cameră fotografică, cameră videocaptoare. Camera de televiziune captează imaginea şi o transformă în semnale video; (inform.) cameră digitală = cameră web = webcam. Majoritatea laptopurilor au camerele digitale incorporate; cameră fotografică = a (fotogr.) aparat foto, aparat fotografic, fotoaparat, aparat de pozat, <înv.> cameră obscură. Nu uită să ia în excursie camera fotografică; b (electron.) cameră de televiziune, cameră videocaptoare; (electron.) cameră video = telecameră, videocameră. Şi-a cumpărat o cameră video de ultimă generaţie. Nunta a fost înregistrată cu o cameră video; cameră videocaptoare = cameră de televiziune, cameră fotografică; (fotogr.; înv.) cameră obscură v. Aparat foto. Aparat fotografic. Cameră fotografică. Fotoaparat. 2 (tehn.) cameră frigorifică = cameră refrigerentă. într-o cameră frigorifică se menţine o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant; cameră refrigerentă = cameră frigorifică. 3 (cinemat.) cameră cinematografică = cameră de filmat, cameră de luat vederi. Cu o cameră cinematografică se obţin pe pelicula fotografică imaginile succesive ale obiectelor în mişcare; cameră de filmat = cameră cinematografică, cameră de luat vederi; cameră de luat vederi = cameră cinematografică, cameră de filmat. III (polit.) 1 (şi nm. pr.) adunare legislativă. Camera este un organ reprezentativ al statului care se pronunţă prin vot asupra proiectelor de legi. 2 (art.; în unele state; nm. pr.) Camera Deputaţilor = Camera Inferioară. Camera Deputaţilor este prima instanţă legislativă; Camera Inferioară = Camera Deputaţilor; Camera Superioară = Senat, <înv.> Singlit. Camera Superioară este formată din senatori. IV 1 (bot.) cameră polenică = cameră polinică. Camera polenică este o cavitate în care germinează grăunciorul de polen; cameră polinică = cameră polenică. 2 (zool; la moluşte) camerăpaleală = (art.) camera mantalei. Camera paleală se află între pereţii mantalei şi corp; (art.) camera mantalei = cameră paleală. camerier s.m. 1 (rar) v. Fecior. Lacheu. Valet. 2 (în trecut; ieşit din uz) <în trecut; ieşit din uz> camerist, cămărăşel, odăiaş, odagiu. Camerierul îngrijea camerele dintr-o instituţie. 3 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Cămăraş. camerist s.m. (în trecut; ieşit din uz) <în trecut; ieşit din uz> camerier, cămărăşel, odăiaş., odagiu. cameristă s.f. 1 fată în casă, subretă. De obicei, o cameristă este o persoană discretă şi credincioasă. 2 (eufem.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). camerton s.n. (muz.) muzicuţă. Camertonul este folosit la acordarea instrumentelor muzicale. cămfor s.n. (bot.) 1 Cinnamonum camphora; laur-de-China, camforar. 2 Mentha piperita; izmă, mentă, diană, izmă-de-leac, ferent, giugiumă, izmă-bu-nă, izmă-domnească, mintă-de-grădină, mintă-moldovenească. camforăr s.m. (bot.; rar) v. Camfor. Laur-de-China (Cinnamonum camphora). cămhă s.f. (ind. text.; turc.; înv.) v. Damasc, camion s.n. (transp.) autocamion. A închiriat un camion pentru a-şi transporta mobila la noua locuinţă. camionagiu s.m. (transp.) camionar. Camionagii îşi aşteaptă rândul ca să îşi descarce mărfurile. S-a anunţat o grevă a camionagiilor. camionăr s.m. (transp.) camionagiu, camionetă s.f. (transp.) autocamionetă. Camioneta transportă mobilă de dimensiuni mai mici. camizelcă s.f. (reg.) v. Jiletcă. Vestă. camuflaj camizâl s.n. 1 (reg.) v. Scurteicuţă. 2 (psih.; înv.) camizol de forţă v. Cămaşă de forţă, camnmcă s.f. (bot.; reg.) v. Strugurii-ursului (v. strugure) (Arctostaphylos uva-ursi). camohăs s.n. (ind text.; înv.) v. Damasc, camomilă s.f. (bot.) Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita; muşeţel, romaniţă, romaniţă-bună, romaniţă-mică, gălbenică, mărună, măruncă, mătrice, mătricea, morună, pâinea-oii (v. pâine), roman1, românică, romonel, tămâiţă. campă vb. I. intr. (despre unităţi militare, turişti, vânători etc.) a bivuaca, <înv.> a se câmpi. Excursioniştii caută un loc potrivit unde să campeze. campadură s.f. (constr.) bagea,bagea-că, bahlină, cubea, cucumea, cucuvaie, cucuvea, fumar, hogeag, marghioţă, ochiul podului (v. ochi1), ursoaie1. Prin campadura din acoperişul unei case ţărăneşti iese fumul. campament s.n. (milit.) cartier, lagăr, tabără, camping, cortel2, <înv.> ordie, sălaş, tabie. Campamentul este astfel stabilit încât să permită efectuarea unor exerciţii practice pe teren. campănă s.f. 1 (nav.) ecluză, ecluză de salvare. Campana serveşte la menţinerea presiunii în interiorul chesonului. 2 (la pl campane; muz.) clopote (v. clopot). Campa-nele sunt puse în vibraţie prin lovire cu un ciocan de lemn. campanelă s.f. (bot.; rar) v. Campanulă. Clopoţel (Campanula macrostachia). campănie s.f. (rar; şi campanie militară) v. Conflict. Conflict armat. Război1, campanulă s.f. Campanula macrostachia; clopoţel, campanelă, baraboi, bănişori (v. bănişor), clopotul-caprei (v. cbpot), cupa-oii (v. cupă1), ţâţa-vacii (v. ţâţă), campâu s.n. (la stână; reg.) caţă2, lance, nuia. Ciobanii prind oile cu campăul. campestru, -ă adj. (mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) agrest, câmpenesc, pastoral, rural, rustic, câmpean, patriarhal, rustican, ţărănesc, <înv.> câmpesc. Dintotdeauna i-a plăcut viaţa campestră. camping [,Kempii)] s.n. (milit.; rar) v. Campament. Cartier. Lagăr. Tabără, camping-trailer [,Kempii)treiter] s.n. (transp.; engl.) v. Casă-remorcă (v. casă1). Rulotă, campion, -oănă s.m., s.f. fig. as, maestru. Este un campion al fizicii. camuflă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică surse de lumină) a masca. în timpul războiului oamenii puneau în geamuri pături, camuflând lumina din interior. 2 (compl. indică obiecte, elemente de construcţie etc.) a acoperi, a ascunde, a masca. Paravanul camuflează firida. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) a (se) ascunde, a (se) disimula, a oculta, a tăinui, a (se) deghiza, a (se) masca, a (se) voala, a învălui, a cosmetiza. îşi camuflează sfiala sub un zâmbet îndrăzneţ. camuflăj s.n. 1 (milit.) camuflare, mascare. 2 acoperire, ascundere, camuflare, mascare. camuflare | 222 camuflare s.f. 11 (milit.) camuflaj, mascare. Unităţile militare sunt dotate cu sisteme şi costume de camuflare. Maiorul ordonă camuflarea tancurilor. 2 acoperire, ascundere, camuflaj, mascare. Firida, prin camuflare cu un paravan, nu se mai vede. II fig. disimulare, tăinuire, deghizare, mascare, voalare, grimasă, cosmetizare. Camuflarea adevărului de către guvernanţi este sancţionată politic. camuflat, -ă adj. 11 (despre obiecte, elemente de construcţie etc.) acoperit, ascuns2, mascat. Are o statuetă de valoare într-o firidă camuflată. 2 (mai ales despre intrări) ascuns2, mascat, secret2. A descoperit intrarea camuflată a castelului. II fig. (despre stări, senzaţii, realităţi etc.) disimulat, tăinuit, deghizat, mascat, voalat, cosmetizat. Adevărul camuflat a fost până la urmă dat publicităţii. Zâmbetul ei îndrăzneţ este expresia unei sfieli camuflate. cană s.f. {înv. şi reg.) v. Căneală. canâbis s.n. 1 (bot.) Cannabis indica; câne-pă-de-India, cânepă-indiană. 2 buruiană, iarbă, vegetală (v. vegetal). Canabisul este un drog. canabi'sm s.n. (med.) haşişism. Canabismul este intoxicaţia cronică sau acută cu haşiş, substanţă extrasă din cânepa-de-India. canaciche s.f. (bot.; reg.) v. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana şi Matthiola annua). canadiană1 s.f. hanorac, vindiac, parpalac. Şi-a cumpărat o canadiană nouă, mai groasă. canadiână2 s.f. canadiancă. A căpătat cetăţenia şi a devenit canadiană cu drepturi depline. canadiâncă s.f. canadiană2, canăf s.m. ciucure, motocel, ţurţur, ţarţam, <înv. şi reg.> cloş, peleş, boit2, ceacot, frânghie, roit2, şalang, tuftur, ţorţoloş, ţurţalău, <înv.> fundă, piuscul, podmet, săgeac2, torsadă. Şalul pe care îl poartă are canafi. canai'dă s.f. (bot.; reg.) v. Belşiţă. Cană2 (Canna indica). canăl s.n. I (tehn.) conductă, tub, <înv. şi reg.> sulinar, <înv.> jgheab. Apa curge prin canale. II (anat.) 1 (de obicei urmat de determ. care arată felul) conduct, duet, tub, <înv. şi reg.> ţeavă. Canalul digestiv este o parte a aparatului digestiv. 2 canal central = canal ependimar. Canalul central se află la nivelul epididimului; canal cohlear = cohlee, melc membranos. Canalul cohlear are aspectul unui os răsucit în spirală; canal coledoc = coledoc, <înv.> duet. Secreţia bilei împreună cu secreţiile hepatice se varsă în duoden prin canalul coledoc; canal ependimar = canal central; canal medular = canal rahidian. Canalul medular conţine măduva osoasă; canal ombilical = canal vitelin. Canalul ombilical uneşte intestinul embrionar cu vezicula ombilicală; canal rahidian = a canal vertebral. Canalul rahidian conţine măduva, meningele şi rădăcinile nervilor rahidieni; b (impr.) v. Canal medular; canal seminifer = <înv.> vas seminifer, vasele seminţii (v. vas). Canalele seminifere transportă sperma; canal urinar = uretră. Prin canalul urinar circulă urina de la vezica urinară la exterior; canal vertebral = canal rahidian; canal vitelin = canal ombilical; (la pl.) canale alveolare = canale dentare; canale dentare - canale alveolare. Prin canalele alveolare trec vasele şfhervii dinţilor. canăle s.f. pl. (bot.) Impatiens balsamina; bucuria-casei (v. bucurie), balsamine, canaluţe, cavaler, călţunii-popii (v. căl-ţun), copăcei (v. copăcel), iarbă-ce-moaie-vi-nele, iarbă-întăritoare-a-vinelor, lemn-de-apă, papucul-domnişoarei (v. papuc), pene-domneşti (v. pană), piersicel, pinten, răchiţică. canalie s.f. puşlama, secătură, hahaleră, muhaia, pramatie, caţaon, lepră, a dirija, a îndrepta. Şi-a canalizat atenţia asupra vorbitorului. Canalizează discuţia spre ceea ce îl preocupă. canalizăre s.f. canalizaţie. Se lucrează la canalizarea zonei periferice a oraşului. canalizăţie s.f. canalizare, canaluţe s.f. pl. (bot.; reg.) v. Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina). canapeă s.f. 1 recamier, studio. în sufragerie are o canapea capitonată cu catifea verde. 2 (şi canapea otomană) sofa, <înv.> otomană. Obosit, se întinde pe canapea. canar s.m. 1 (omit.) Serinus canaria; canalină, canarici. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. canară s.f. (reg.) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir1). 2 v. Stâncă. canarici s.m. (omit.; reg.) v. Canar (Serinus canaria). canariţă s.f. (bot.; reg.) v. Comuţ1 (Cerastium arvense). canât s.n. (la ferestre, uşi, porţi etc.) aripă, fofează. canatlâcuri s.n. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleândră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). canavă s.f. fig. (livr.) v. Bruion. Ciornă. Concept. Schiţă. cănă1 s.f. stacană, <înv. şi reg.> năstrapă, stamnă, cancioc, cănată, copceană, fingie, pahar, şol, şolnă, tasă. Zaţul cafelei s-a depus la fundul cânii. cănă2 s.f. (bot.) Canna indica; belşiţă, canaidă, canele. cancan1 s.n. (cor.) french-cancan. Cancanul este un dans de cabaret, de origine franceză, executat numai de femei. cancan2 s.n. I (fam.) 1 v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cle- veteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. 2 v. Scandal. Scenă. 3 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge7) v. Beţie. Chef. Petrecere. II (arg.) 1 v. Desfrâu. Dezmăţ. Libertinaj. Orgie. 2 v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. cancanier, -ă adj., s.m., s.f. (fam.) 1 adj., s.m., s.f. v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant Denigrator. Detractor. Ponegritor. 2 adj. (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) v. Bârfitor. Calomniator. Calomnios. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Ponegritor. Vituperativ. cancelar s.m. (polit.; în unele ţări; şi cancelar federal) premier, prim-ministru (v. prim1). La acest eveniment a participat şi cancelarul Germaniei. cancelarie s.f. (adm.) 1 <înv.> grămăticie, scriitorie, calem. Cele mai multe instituţii administrative au cancelarii. 2 (înv.) v. Birou. cancelaristic, -ă adj. (rar; peior.) v. Birocratic. Funcţionăresc, cancello s.n. (constr.; ital.) 1 v. Gard. împrejmuire. îngrăditură. Ocol. 2 v. Grilaj. Parmaclâc. cancer s.n. 11 (med., med. vet.) neoformaţie, neoplasm, neoplazie, tumoare malignă, boală de rac, rac, arici1, racilă, şui5, tătarcă, <înv.> carchin, schir, neo. I s-a descoperit un cancer la vezica biliară. 2 (med., med. vet.) cancer de sân = cancer mamar. Cancerul de sân, depistat din timp, poate fi tratat; cancer embrionar = blastom, neoplasm embrionar, neoplazie embrionară. Cancerul embrionar se dezvoltă pornind de la un tip celular embrionar; cancer mamar = cancer de sân; cancer schiros = schir. Cancerul schiros este o formă de neoplasm mamar retractil; cancer secundar = metastază, tumoare malignă secundară, <înv.> strămutare. Cancerul secundar apare la o distanţă oarecare de tumoarea malignă primitivă. 3 fig. calamitate, catastrofa, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, bici, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este un cancer aducător de moarte. II (astrol; pop.; şi nm. pr.) v. Rac. cancerigen, -ă adj. (med., med. vet.) carci-nogen, oncogen. Fumatul este un factor cancerigen. canceriză vb. I. refl. (med., med. vet.; despre celule, formaţiuni anatomice etc.) a se malig-niza. Un chist se poate canceriza. cancerizăre s.f. (med., med. vet.) malignizare. cancerizăt, -ă adj. (med., med. vet.; despre celule, formaţiuni anatomice etc.) malignizat. canon cancerofobie s.f. (psih.) neofobie. Cancero-fobia este teama morbidă de cancer. cancerogeneză s.f. (med., med. vet.) carci-nogeneză, oncogeneză. Cancerogeneza este procesul deformare a tumorilor canceroase. cancerolog, -ă s.m., s.f. (med, med. vet.) oncolog. Familia bolnavului apelează la un cancerolog de renume. cancerologic, -ă adj. (med., med. vet.) oncologic. Chimioterapia este un tratament cancerologic. cancerologi'e s.f. (med., med. vet.) carcino-logie, oncologie. Cancerologia se ocupă cu studiul tumorilor maligne şi al mijloacelor de prevenire, de depistare şi de tratament ale cancerului. canceros, -oăsă adj. (med., med. vet.) <înv.> carchinos. Celulele canceroase se înmulţesc cu repeziciune. canci adv. (modal; arg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum, cancioc s.n. 1 (constr.; în zidărie) căuş, lingură, lingură de măldărit, lingură de văcălit. Canciocul este folosit de zidari pentru aşezarea mortarului pe cărămizile unui zid în lucru. 2 (reg.) v. Cană1.3 (reg.) v. Urcior1, candel s.n. 1 (ind. alim.,farm.) zahăr candel, zahăr de gheaţă, zahăr galben, miere de tuse, miere galbenă, ţucăr-camfor, ţucăr de tuse, ţucăr galben. Candelul este obţinut prin cristalizarea lentă a zahărului din siropuri saturate. 2 (farm.) candel negru = miambal. Candelul negru este folosit împotriva tusei. candelâbru s.n. policandru, hârzob. Candelabrul din salon împrăştie o lumină vie. candelă s.f. 1 (bis.) <înv.> prisnă. Un credincios aprinde candela în fiecare dimineaţă. 2 (art.; astron.; reg.; nm. pr.) Candela-Cerului v. Steaua Polară (v. stea). 3 (anat.; arg.) v. Ochi1. candelîst, -ă s.m., s.f. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. candeluţă s.f. (bot.; reg.) v. Căldăruşă (Aquilegia vulgaris). candid, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, <înv.> nepăcătuit, nezlobiv, prost, sânt, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pui2, serafic, virgin, virginal, ebumeu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet candid. 2 (despre oameni) bun, credul, ingenuu, inocent, naiv, neştiutor, pur2, crud, crudac. Este prea încrezător, prea candid. căndida1 s.f. (bot.) monilia. Candida este un gen de ciuperci saprofite care pot provoca micoze. candidă2 vb. I. intr. (despre oameni) a concura, <înv.> a compeţi, a concurge. Candidează pentru postul de director al instituţiei. candidăt-ă s.m.,s.f. 1 competitor, concurent. La concursul pentru postul de director s-au prezentat mai mulţi candidaţi. 2 pretendent, <înv.> peţitor, pretendator. Fata urmează să se căsătorească şi nu ştie pe care dintre candidaţii la mâna ei să-l aleagă. candidoză s.f. (med.) endomicoză, monilia-ză, monilioză, oidiomicoză. Candidoza afectează pielea şi mucoasele. candoăre s.f. 1 castitate, feciorie, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, angelism, <înv.> devestăvnicie, smerenie, vergurie, puduciţie, curăţenie, imaculare, neîntinare, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană candoare. 2 credulitate, ingenuitate, inocenţă, naivitate. Candoarea lui dezarmează. Candoarea ei era incredibilă, nu ştia să se apere de ticăloşi. candriu, -ie adj., s.m., s.f. 1 adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. 2 adj., s.m., s.f. (psih.; pop. şi fam.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit, caneă s.f. cep, tiplu, pipă, slavină, şaitău, şurub, şurubar, tapă. A scos caneaua de la butoi pentru a umple o damigeană cu vin. canele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Belşiţă. Cană2 (Canna indica). canelură s.f. (tehn.) nut, renură, uluc, răclitură. Canelura de pe suprafaţa cilindrică a unei piese serveşte la asamblarea acesteia cu o altă piesă canelată. cange s.f. 1 (reg.) v. Ac de cap. Ac de păr. 2 (art.; bot.; reg.) cangea-păsăriiv. Unghia-gă- ii (v. unghie1) (Astragalus glycyphyllos). 3 (anat.; arg.) v. Braţ. Mână. Membru superior. cangei s.m. pl. (bot.; reg.) Impatiens sultani; dragă-Mărioară (v. drag), papucul-dom-nişoarei (v. papuc). cangrenă vb. I. refl. (med., med. vet.; despre ţesuturi animale, organe etc.) a se macera, a se necroza, a putrezi, a se mortifica, a se întăciuna. I s-au cangrenat degetele de la un picior. cangrenăre s.f. (med., med. vet.) macerare, maceraţie, necrozare, putrezire, mortificare, mortificaţie. Pacientul trebuie operat din cauza cangrenării degetelor. cangrenăt, -ă adj. (med., med. vet.; despre ţesuturi animale, organe etc.) macerat, necro-tic, necrozat, putred, putrezit, mortificat, întăciunat. Chirurgul i-a tăiat degetele cangrenate. cangrenă s.f. (med., med. vet.) necroză, şui5. întrucât cangrena este avansată, chirurgul a hotărât amputarea degetelor de la picior. cangrenos, -oăsă adj. (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe etc.) sfacelat. Ţesutul cangrenos trebuie detaşat de ţesuturile sănătoase vecine. canibăl, -ă adj., s.m., s.f. antropofag, <înv. şi pop.> mâncător de oameni, căpcăun, căpcăunoaică, <înv.> androfag. Mai există şi astăzi triburi canibale în Oceania. canibalism s.n. antropofagie. Canibalismul este întâlnit şi astăzi la unele triburi din Oceania. caniculăr, -ă adj. (despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) arzător, dogoritor, fervid, fierbinte, torid, tropical, zăpuşit, zăpuşitor, pripi-tor, <înv.> arzoi, zădufos. Verile din ultimii ani au fost caniculare. caniculă s.f. (meteor.) arşiţă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de canicula verii. canicultură s.f. (zootehn.) chinologie. Canicultura se ocupă cu creşterea, îngrijirea şi dresajul câinilor. canin, -ă adj., s.m. 1 adj. (zool.) câinesc. A participat cu lupul său la un concurs de frumuseţe canină. 2 s.m. (anat.; la om şi la animale) dinte canin, fildeş. Are unul dintre canini îmbrăcat în porţelan. 3 s.m. (anat.; la animalele carnivore) colţ, dinte, dinte canin, dinte câinesc, lupi (v. lup). Se înfioară când câinele îşi arată caninii. caniţie s.f. cărunteţe, cărunţeală, cărunţie, <înv.> cărunţime, ninsoare. Din cauza grijilor, caniţia pârului ei a început de timpuriu. caniv, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2, canjănă s.f. (bot.; reg.) v. Calce1. Calcea-ca-lului (v. calce1) (Caltha palustris). canon s.n. 11 (relig.) ritual, tipic1, <înv.> trebnic1. Cei mai mulţi români celebrează sărbătorile religioase după canonul ortodox. 2 lege, normă, regulă, tipic1. Clădirea respectă canoanele artei baroce. 3 (relig.) pedeapsă, penitenţă, <înv. şi pop.> pocăire, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> pocăinţă, podvig. Preotul îi dă un canon pentru păcatul săvârşit. 4 calvar, caznă, chin, damnaţiune, durere, patimă, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, supliciu, torturare, tortură, supliciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăcinare, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după canonul cumplit la care a fost supus. 5 fig. (mai ales la pl. canoane) amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de canon. II (muz.) 1 (relig.) cântare, glas. Dascălul execută canoanele în timpul serviciului religios. 2 imitaţie. într-un canon se execută succesiv aceeaşi melodie. 3 monocord. Canonul este un instrument muzical vechi, cu o singură coardă. canonadă 1224 canonadă s.f. (milit.) <înv.> puşcărire, tunărire. în timpul canonadei este distrus aproape în întregime un cartier al oraşului. canoneălă s.f. (pop.) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. canoni vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a căzni, a chinui, a martiriza, a schingiui, a tortura, a suplicia, <înv. şi pop.> a munci, a trudi, <înv. şi reg.> a pedepsi, a struji, a negăti, <înv.> a mortifica, a pătui2, a smăcina, a smeri, a străstui, a crucifica, a răstigni, a vampiriza, a ustura, a întinde, a strânge, a tescui, a ucide. L-au canonit pentru a mărturisi o vină pe care nu o avea. 2 refl. (despre oameni) a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osâr-dnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâmă, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se canoneşte de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. canoniăl, -ă adj. (relig.; rar) v. Canonic, canonic, -ă adj., s.f. I adj. 1 (relig.) canonial. Se căsătoresc potrivit practicii canonice ortodoxe. Preotul conferenţiază pe tema tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe. 2 (filos., arte) normativ. Principiile canonice nu trebuie să umbrească ideile originale. II s.f. (relig.; înv.) v. Călugăriţă. Maică. Măicuţă. Mieluşa lui Dumnezeu (v. mieluş). Mireasa Domnului (v. mireasă). Mireasa lui Dumnezeu (v. mireasă). Monahă (v. monah). Monahie1. canonier s.m. (milit.; înv.) v. Artilerist. Tunar. canonit, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Chinuit Consumat. Frământat2. Muncit. Necăjit. Trudit. Zbuciumat. canoniză vb. I. tr. (relig.; compl. indică persoane decedate) a sacraliza, a sanctifica, a sfinţi1, <înv.> a sacra. Ştefan cel Mare a fost canonizat. canonizăre s.f. (relig.) sacralizare, sacralizaţie, sanctificare, sfinţire1, <înv.> sacrare, sanctificare. Bisericii îi trebuie numeroase dovezi pentru a aproba canonizarea unei persoane. canonizat, -ă adj. (relig.; despre persoane decedate) sacrat1, sanctificat, sfinţit3. Ştefan cel Mare este unul dintre voievozii canonizaţi. canopă s.f. (în Antic.) vas canopic. în canope se păstrau viscerele morţilor. canotă vb. I. intr. (sport; rar) v. Lopăta. Vâsli. canotier, -ă s.m., s.f. (sport) canotor, canotor, -oare s.m., s.f. (sport) canotier. Canotorul român a câştigat medalia de aur la olimpiadă. cant s.n. 1 (tehn.) muchie. A şlefuit cantul piesei. 2 dungă, latură, margine, muchie. Pune cutia de chibrituri pe cant. cantăbil, -ă adj. (muz.) melodios, muzical. Este autorul unor piese cantabile de mare succes. cantabilităte s.f. 1 (muz.) melodicitate, muzicalitate, melodism. Ariile din operele lui Verdi se caYttcterizează printr-o cantabilitate deosebită. 2 (lit.) armonie1, eufonie, melodie, muzicalitate, sonoritate, muzică. Cantabilitatea versurilor eminesciene este unică. cantaloş s.m. (bot; reg.) v. Pepene. Pepe-ne-galben (Cucumis melo). cantalup s.m. (bot.; reg.) v. Pepene. Pepene-galben (Cucumis melo). cantaragiu s.m. cântăritor. Cantaragiul cântăreşte bagajele sau mărfurile la vamă sau la gară. cantari'dă s.f. 1 (entom.) Lytta vesicatoria; gândac-de-frasin, căţel-de-frasin, căţe-lul-frasinului (v. căţel), gândac-de-turbare, gândac-de-turbat, gândac-de-turbă, gândă-cel-de-turbat, mâţa-popii (v. mâţă), molie, pepe. 2 (farm.) cantaridină. Cantarida este folosită ca stimulator al creşterii părului şi ca afrodiziac. cantaridină s.f. (farm.) cantaridă. cantâur, -ă adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. cantină s.f. (anat.; glum.) v. Stomac, cantităte s.f. 1 mărime, câtime, <înv.> câtăţime, cânţime. Cele mai multe cantităţi sunt măsurabile. 2 număr. Producătorul are o cantitate însemnată de haine de piele pentru vânzare. 3 sumă. Nu trebuie apreciat cineva după cantitatea de bani pe care o câştigă. 4 (fiz.) cantitate de electricitate = sarcină electrică. Cantitatea de electricitate se măsoară cu electrometrul; cantitate de mişcare = impuls. Cantitatea de mişcare desemnează mărimea vectorială egală cu produsul dintre masă şi viteză. 5 volum. Finalizarea unei cărţi presupune o mare cantitate de muncă. cănto s.n. (muz.) cânt, cântare. înainte de a se înscrie la Conservator, a luat lecţii de canto. cantona vb. I. 1 intr., refl. (milit.; despre trupe) a staţiona, <înv.> a tăbărî. Trupele au cantonat într-un sat 2 refl. fig. (despre oameni) a se limita. Se cantonează în propriile teorii. cantonament s.n. 1 (milit.) tabără, stanişte, stratoped. Soldatul se retrage înspre cantonament. 2 (sport) tabără. Fotbaliştii au cantonamentul la Predeal. cantonăre s.f. (milit.) staţionare. Cantonarea trupelor în acel sat a fost o decizie de moment. cantonier, -ă s.m., s.f. (ferov.) <înv. şi reg.> boactăr, macagiu, paler1, picher, vectăr, veltăr. Cantonierul supraveghează un sector de cale ferată. cantor s.m. (bis.; la catolici) cântăreţ, dascăl, diac, paracliser, psalt, ţârcovnic, <înv. şi reg.> peveţ, logofăt, logofăt de strană, <înv.> ecleziarh, grămătic. Cantorul execută cântările şi citirile în timpul serviciului religios. cantoră s.f. (adm.; înv. şi reg.) v. Birou, canulă s.f. (med., med. vet.) branulă, cateter, flexulă. I-a introdus în venă o canulă pentru a-i pune o perfuzie. cap s.n., s.m. I s.n. 1 (anat.) ţeastă, meclă, cutiuţă, gămălie, glob, boacă, <înv.> creştet, nas, etaj, mansardă, colivie, oală, bilă2, bibilică, fas, filosof, gambetă, gamelă, ghidon, gulie, moacă, scufiţă, tabacheră, ţest. Dă din cap în semn că a înţeles ce i s-a spus. 2 căpătâi, creştet. Asistenta a stat la capul copilului bolnav toată noaptea. 3 individ, ins, om, persoană, amic, căciulă. Săracii au primit ajutoare de la primărie, câte 5 kg de alimente de cap. 4 (polit) cap încoronat = a maiestate, monarh, suveran. Capul încoronat este conducătorul unei monarhii; b împărat, împărăteasă, maiestate, monarh, suveran, <în fosta Rusie> ţar, ţarină, cezar, <în Imperiul Bizantin; livr.> basileu, astăzi rar; mai ales în basme sau poetio crai, crăiasă, <înv.> amira, amiroa-nă, imperator, imperatrice, imperatriţă, împărăţie, ţariţă. Traian a fost unul dintre cele mai importante capete încoronate ale romanilor, c maiestate, monarh, rege1, regină, suveran, rigă. Juan Carlos este capul încoronat al Spaniei. Elisabeta a Il-a este capul încoronat al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. 5 (anat.; rar) v. Craniu. Cutie craniană. 6 (astron.; pop.; nm. pr.) Cap-de-Bou v. Taurul (v. taur) 7 (înv.) v. Fiinţă. Suflet. Viaţă. 8 (meton.) v. Păr. II s.n. 1 (entom.) cap-de-mort = Acherontia atropos; fluture-cap-de-mort, fluturele-morţii (v. fluture), striga-nopţii (v. strigă), strigă, strigă-de-noapte, buha-ciumei (v. buhă), cap-de-moarte, ca-pul-lui-Adam, capul-morţilor, omidă-cu-aripi, strigoi, strigoiaş, suflet-de-strigoi, sufletul-mor-ţilor (v. suflet); (reg.) cap-de-moarte = (art.) capul-lui-Adam = capul-morţilor v. Cap-de-mort. Fluture-cap-de-mort. Fluturele-morţii (v. fluture). Striga-nopţii (v. strigă). Strigă. Strigă-de-noapte (Acherontia atropos); (art.) capul-cerbului v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). 2 (bot; reg.) cap-de-cocoş v. a Dulcişor (Hedysarum osscurum); b Şovar (Echium rubrum); (art.) capul-ariciului v. a Buzdugan (Sparganium ramosum); b Şovar (Echium rubrum); capul-călugăruluiv. Brusture. Lipan1 (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa); capul-câineluiv. a Ador-miţele. Dediţel. Sisinei (v. sisineî) (Pulsatilla pratensis); b Gura-leului (v. gură) (Antirrhi-num majus); capul-câmpului v. Pipirig (.Equisetum hiemale); capul-cuculuiv. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans); capul-dracului = capul-popii v. Trifoi. Trifoi-roşu (Trifolium pratense); 225 | capul-şarpelui = capul-veveriţei = capul-vi-pereiv. Şovar (Echium rubrum); capul-tur-culuiv. Vătămătoare (v. vătămător) (Anthyllis vulneraria). III s.m. 1 (milit.) căpetenie, comandant, conducător, şef, căpitănie, mai-marele, <înv. şi reg.> comândaş, tist, capişte2, <înv.> birău, călăuz, căpitan, comandir, comendarisiu, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, vornic, prepozit, vârf, exarh, comanduitor. Capul acestei armate este un cunoscut general. 2 corifeu, fruntaş, protagonist. Petru Maior este unul dintre capii Şcolii Ardelene. 3 deschizător de drum, iniţiator, promotor, protagonist, începător, pionier. Capul campaniei împotriva drogurilor este o cunoscută vedetă de televiziune. 4 cap de familie = (art.) capulfamiliei = stâlpul casei (v. stâlp), stâlpul familiei (v. stâlp), talpa casei (v. talpă), tată de familie. Fratele mai mare devenise, după moartea tatălui lor, capul familiei. 5 (art.) capul răutăţilor = tartor. Colegul său de bancă era capul răutăţilor. IV s.n. (p. anal.) 1 apex, capăt, creştet, extremitate, vârf. în zare se observă capul piramidei. 2 (la obiecte) bot, capăt, cioc2, vârf, moţoţoi. Capul cizmelor este plin de noroi. 3 capăt, căpătâi, extremitate. A aprins veioza de la capul patului. 4 capăt, extremitate. Se îndreaptă spre capul de dinapoi al iahtului. A luat în mână unul din capetele barei. 5 capăt, colţ, extremă (v. extrem), extremitate, limită, margine, pont, <înv.> sconcenie, zare. Trebuie să ajungă în celălalt cap al oraşului. 6 capăt, final, fine, încheiere, sfârşit1, <înv. şi pop.> sfârşenie, <înv. şi reg.> istov, <înv.> concenie, coneţ, cumplire, obârşenie, obârşie, obârşire, săvârşit1, sfârşitură, termen. A dus treaba până la cap. 7 (înv.) cap de ţară v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială. V s.n. 1 (la monede, medalii; în opoz. cu „revers”) avers, faţă. Moneda are pe cap chipul împăratului. 2 (la scaunul dulgherului) frunte. Capul este partea de dinainte a scaunului dulgherului. 3 (la scaunul dulgherului) căpăţână, cioc2, broască, ciochie, clo-banţ. Capul serveşte la strângerea doagelor. 4 (metalurg.) cap pierdut = maselotă. Capul pierdut este un surplus de metal lăsat la turnarea unei piese. 5 (tehn.) cap-revolver = turelă. Cu capul-revolver se prind sculele la maşinile-unelte care au mai multe scule aşchietoare. VI s.n. 1 frunte. Locul tatei este în capul mesei. 2 frunte, început. Numele lui este scris în capul tabelului. VII s.n. (znv.) 1 v. Articol. Paragraf. Punct. 2 v. Capitol. Parte. 3 (lit.) v. Cânt. VIII s.n. fig. 1 gândire, intelect, înţelegere, judecată, minte, raţiune, materie cenuşie, substanţă cenuşie, substanţă nervoasă cenuşie. Este apreciat pentru capul lui, dar şi pentru seriozitatea cu care lucrează. 2 memorie. Tânărul are un cap electronic. 3 deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit, creier, bilă2, scaun. Foloseşte-ţi propriul cap, nu urma sfaturile altora! 4 (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Cale. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. 5 (înv.) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei. 6 (înv.) v. Bază. Esenţă. Fundament. Piatră de temelie. Piatră fundamentală. Temei. Temelie. capăbil, -ă adj. 1 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist capabil. Colectivul are nevoie de un programator capabil. Este un cercetător capabil în astronautică. 2 (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) avizat, competent, informat, pregătit2, bazat, tare. S-a adresat unei persoane capabile în domeniu pentru a se lămuri. 3 (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „pentru”) apt, bun, potrivit, idoneu. Tânărul este capabil pentru a începe o carieră militară. 4 (despre oameni; de obicei urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.) apt, bun, destoinic, potrivit, vrednic. El este capabil să conducă o afacere. 5 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor sau despre procese, fenomene etc.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „pentru0 apt, bun, convenabil, potrivit, susceptibil. Procedeul ales nu este capabil pentru obţinerea unor rezultate performante. capac s.n. \{gosp.) <înv. şi pop.> coperiş, pleoapă, pocriş1, <înv.> coperământ, pocriş1. Pune capacul la butoi. Acoperă cu un capac oala de pe aragaz. 2 clapă, pleoapă. Groparii fixează capacul la sicriu. 3 (zool; la broasca-ţestoasă; rar) v. Carapace, capacitate s.f. 11 (fiz.) mărime, volum. Capacitatea borcanului este de 800 de grame. 2 (fiz.) cubaj, volum. Capacitatea incintei este de 80 m3. 3 gabarit, volum. A închiriat pentru mutatul mobilei un camion cu o capacitate mare. I11 forţă, posibilitate, putere, putinţă, putut1, <înv.> puterinţă, puternicie, răsuflet, măsură. Ofiţerul are capacitatea de a duce la bun sfârşit o misiune dificilă. îi admiră capacitatea de a se concentra. 2 potenţial. L-a angajat pe un post de răspundere pentru capacitatea sa. 3 aptitudine, facultate, însuşire, posibilitate, bosă, talant1. Nimeni nu îi pune la îndoială capacitatea intelectuală. 4 competenţă, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, periţie, <înv. şi pop.> hărnicie, <înv.> practică (v. practic), voinicie, anvergură, măsură. A fost promovat pentru capacitatea sa profesională. capilarodilataţie capacitor s.m. (electr.) condensator, condensator electric. Capacitorul este folosit pentru a acumula sarcini electrico- statice. capăngă s.f. (turc.; înv.; adesea constr. cu vb. „a pune”, „a cădeatT) v. Capcană. Cursă2. Prinzătoare (v. prinzător). capanlâu s.m.fig. (în opoz. cu „progresist”; turc.; înv.) v. înapoiat. Medieval. Retrograd. Troglodit. caparason s.n. (fran.) v. Cioltar. Şabracă. Valtrap. capăt s.n. 1 cap, colţ, extremă (v. extrem), extremitate, limită, margine, pont, <înv.> sconcenie, zare. Trebuie să ajungă în celălalt capăt al oraşului. 2 apex, cap, creştet, extremitate, vârf. în zare se observă capătul piramidei. 3 (la obiecte) bot, cap, cioc2, vârf, moţoţoi. Capătul cizmelor este plin de noroi. 4 cap, extremitate. Se îndreaptă spre capătul de dinapoi al iahtului. 5 cap, căpătâi, extremitate. Aprinde veioza de la capătul patului. 6 fragment, rămăşiţă, rest, căpătâi. A aprins un capăt de lumânare. 7 (milit.) aripă, coastă, flanc, margine, <înv.> corn, mânecă. Trupa de comando se îndreaptă spre capătul stâng al frontului inamic. 8 cap, final, fine, încheiere, sfârşit1, <înv. şi pop.> sfârşenie, <înv. şi reg.> istov, <înv.> concenie, coneţ, cumplire, obârşenie, obârşie, obârşire, săvârşit1, sfârşitură, termen. A dus treaba până la capăt. capcănă s.f. 11 (adesea constr. cu vb. ca „a pune”, „a cădea”) cursă2, prinzătoare (v. prinzător), <înv. şi pop.> cinie1, <înv. şi reg.> clucsă, bacniţă, clapcă, smâc, <înv.> mreajă, silţă, capangă, reţea, caterincă. Ursul a căzut în capcană. 2 (pese.; reg.) v. Cucă2. II fig. (de obicei constr. cu vb. „a întinde”, „a cădea>T) cursă2, reţea. Nu a căzut în capcana pe care i-a întins-o adversarul său. capelăre s.f. (mar.) capelatură. Capelarea este legarea parâmelor sau a cablurilor de un catarg sau de o vergă. capelatură s.f. (mar.) capelare. capelă s.f. 1 (arhit. bis.) paraclis, căpâlnă. Călugărul se roagă în capela cimitirului. 2 (muz.; rar) v. Fanfară. Muzică. Muzică militară. căpeş, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. capibăra s.f. invar, (zool.) Hydrochoerus hydrochaeris; porc-de-apă. căpie s.f. (med. vet; la ovine, bovine, caprine) cenuroză, căpiere, căpială, căpie-tură, răsfug, năuceală. Capia este provocată de larvele de tenie localizate în creier. capilarităte s.f. (fiz.) atracţie capilară. Datorită capilarităţii, lichidele pot urca sau coborî în tuburi foarte subţiri. capilaroconstricţie s.f. (fiziol.) vasoconstric-ţie. în capilaroconstricţie se micşorează diametrul vaselor sangvine prin contracţia fibrelor musculare netede din pereţii lor. capilarodilatăţie s.f. (fiziol.) vasodilatare, vasodilataţie. în capilarodilataţie se măreşte diametrul vaselor sangvine prin relaxarea fibrelor musculare netede din pereţii lor. capilaroscopie capilaroscopie s.f. (med.) microangioscopie. Prin capilaroscopie se examinează, în scop diagnostic, capilarele cutanate de la baza degetelor cu ajutorul unui microscop special. capişon s.n. {med.; glum.) v. Condom. Prezervativ. câpişte1 s.f. {reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. câpişte2 s.f. {reg.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. câpişte3 s.f. {în unele ritualuri religioase păgâne; în Antic.; înv.) 1 v. Altar. 2 v. Templu. capitâl1 s.n. 11 {econ.) <înv.> sermaia. Şi-a investit capitalul într-o afacere neprofitabilă. 2 {econ.) capital bănesc = capital lichid; capital lichid = capital bănesc. Capitalul lichid se avansează în afaceri pentru cumpărarea de bunuri sau pentru achiziţionarea de servicii. 3 {econ. polit; în teoria marxistă) plusvaloare. Capitalul este produsul muncii colective, care revine în cea mai mare parte proprietarului mijloacelor de producţie. 4 (fin.; fam.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). II fig. 1 (colect.) capitalism. Capitalul este guvernat de legile economiei de piaţă. 2 capital de cunoştinţe = experienţă, practică (v. practic), rutină. A acumulat în domeniul său de activitate un valoros capital de cunoştinţe. capitâl2, -ă adj., s.f. I adj. 1 adânc, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri capitale în societate. 2 (despre principii, noţiuni etc.) elementar, esenţial, fundamental. Libertatea este un drept capital al omului. II (tipogr.) 1 adj. (în opoz. cu „minuscul”; despre caractere de literă) majuscul, mare1, verzal. Titlurile capitolelor lucrării sunt scrise cu litere capitale. 2 s.f. literă mare, majusculă (v. majuscul), verzală (v. verzal), <înv.> slovă mare. Capitalele au dimensiuni mai mari decât literele obişnuite. capitâlă s.f. 1 <înv.> catedră, cetate de scaun, mitropolie2, taht, stoliţă, scaun. Oraşul Bucureşti este capitala României. 2 reşedinţă. Oraşul Iaşi este capitală de judeţ. capitalism s.n. 1 (colect) capital1. Capitalismul este guvernat de legile economiei de piaţă. 2 (econ. polit.) capitalism monopolist = imperialism. Capitalismul monopolist urmăreşte aducerea altor state în dependenţă economică şi politică. capitalist, -ă s.m., s.f. burghez. Capitalistul posedă şi pune în circulaţie capitaluri. capitalizâ vb. I. tr. (impr.; compl. indică valută, bani etc.) v. Acumula. Aduna. Strânge. Tezauriza. capitalizare s.f. (impr.) v. Acumulare. Adunare. Strângere. Strâns1.Tezaurizare, capitâţie s.f. (fin.; în Ev. Med.) <în Ev. Med.; înv.> taxa capului (v. taxă). Capitaţia era percepută pe cap de locuitor sub formă de cote fixe. capitel s.n. (arhit.) <înv.> glăvânţă, ţest .Pe capitel se sprijină arhitrava. capitol s.n. parte, zăloagă <înv.> cap, despărţire, glavă, glaviznă, pont, rubrică, zaceală, volet. A citat mai multe capitole dintr-un tratat de medicină. capitonă vb. I. tr. (compl. indică piese de mobilier) a îmbrăca, a tapisa, a vătui2. Şi-au capitonat canapeaua din sufragerie cu o imitaţie de piele. capitonâj s.n. capitonare, îmbrăcare, tapi-sare. capitonâre s.f. capitonaj, îmbrăcare, tapisare. A apelat la o firmă specializată pentru capi-tonarea unor piese de mobilier. capitonăt, -ă adj. (despre piese de mobilier) îmbrăcat2, tapisat, vătuit2. în sufragerie are o canapea capitonată nouă. capitulâ vb. I. intr. 1 (milit; despre armate, state, oraşe etc.) a se preda, <înv.> a se închina. Armata a capitulat în faţa agresorului net superior ca forţă. 2 fig. (despre oameni) a. abandona, a ceda, a se opri, a renunţa, a dezarma. Boxerul a capitulat în repriza a doua. capitulânt, -ă adj., s.m., s.f. capitulard. Capitulanţii sunt obligaţi să semneze un pact umilitor. capitulârd, -ă adj., s.m, s.f. (rar) v. Capitulant, capitulâre s.f. 1 (milit.) predare, <înv.> capitulaţie, închinare. Capitularea armatei în faţa agresorului a avut urmări catastrofale pentru ţară. 2 fig. abandon, abandonare, cedare, renunţare. Capitularea boxerului s-a produs în repriza a doua. capitulâţie s.f. (milit.; înv.) v. Capitulare. Predare. câpiu, -ie adj. (pop.; despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit, capîntortură s.f. (omit.) Jynx torquilla; sucitoare (v. sucitor), vârtecap. caplageâ s.f. (bot; reg.) v. Alac (Triticum monococcum). capnimetrîe s.f. (chim.) carbometrie. Capni-metria este măsurarea concentraţiei de dioxid de carbon în amestecurile gazoase sau în lichide. caporâl s.m. (milit.) căprar2, condraş, paler1, filăr, căuşel. Caporalul este inferior sergentului în grad. capot s.n. halat1, cabat. Cum ajunge acasă, se schimbă într-un capot. capotă vb. I. intr. fig. (rar) 1 (despre oameni, mai ales despre elevi, studenţi, candidaţi) v. Cădea. Claca. Eşua. 2 (psih.; despre oameni) v. Ceda. Claca. Eşua. capotâj s.n. (auto, av.) capotare, capotâre s.f. 1 (auto, av.) capotaj. în capotare, un autovehicul se răstoarnă, dându-se peste cap, iar un avion se prăbuşeşte, intrând cu botul în pământ. 2 fig. (psih.; rar) v. Clacaj. Clacare. capoţel s.n. (reg.) v. Scurteicuţă. căpră s.f. 11 (zool.) Capra; ţăpoaică1. 2 (zool.) capră-de-munte = Rupicapra rupi-capra; capră-neagră, capră-sălbatică; ca- pră-neagră = Rupicapra rupicapra; ca-pră-de-munte, capră-sălbatică; capră-sălbatică = Rupicapra rupicapra; capră-de-munte, capră-neagră. 3 (art. capra; j. folc.) brezaia, turca (v. turc), ţapul (v. ţap). Capra se joacă de Anul Nou. 4 (la pl. capre.; j. de copii; pop.) v. Arşice (v. arşic). 5 (fam.; peior.) v. Mahalagioaică. Mahalagiţă. I11 (gosp.) crăcană, măgar. Pe capră se taie lemnele cu fierăstrăul. 2 căprior. Pe capre se aşază scândurile patului. 3 (tehn.; în dulgherie) cleşte, plăsele (v. plăsea). Materialul de prelucrat se fixează de masă cu ajutorul caprei. 4 (tehn.; la moară) cumpănă, coinac, buhai, cântarul-pietrelor (v. cântar), crainic, fafalug, tăvălug, zăvor. Cu ajutorul caprei se ridică şi se lasă pietrele. 5 (tehn.; reg.) v. Cobilă. 6 (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.; reg.) v. Compas. III (reg.) 1 (bot) capră-nemţeascăv. a Calce1. Calcea-calului (v. calce1) (Caltha palustris); b Bulbuc. Bulbuc-de-munte (Trollius euro-paeus). 2 (art.; omit.) capra-dracului v. a Berbecel. Lupul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrâncioc-coţofanesc. Sfrâncioc-mare. Sfrân-cioc-păsăresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor); b Mărăcinar. Mărăcinar-cu-cap-ne-gru. Mărăcinar-cu-gât-negru. Mărăcinar-mare. Pietroşel (Saxicola torquata rubicola). capricios, -oâsă adj. 1 (despre oameni) boieros, fandosit, mofturos, năzuros, pretenţios, boierâtic, fasolit, izmenit, fiţos, tonatic, belaliu, domnăreţ, farfasit, melicos, năsfiros, năturos, ninerat, toncos, tonos, <înv.> domneţ, domnos. Se temea ca nu cumva fata, capricioasă cum era, să refuze propunerea. 2 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, schimbări, schimbeţ, vacilatoriu, alunecos, camele-onic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om capricios. 3 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) inconstant, instabil, neconstant, nesigur, nestabil, nestatornic, schimbător, variabil, schimbăcios, <înv. şi reg.> tonatic, toncos, tonos, <înv.> nestătăcios, năzuros, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului capricios. capriciu s.n. 1 chef, fandoseală, fandosire, fantezie, fason, maimuţăreală, maimuţărie, moft, naz, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbă-itură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, 227 | ţachismă, graţiozitate, marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; deprec.> meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, smorfuri, boală, dambla, fartiţie, căcărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate capriciile. 2 (muz.) fantezie, ricercar. Capriciul este o compoziţie de improvizaţie cu formă liberă şi caracter fantezist. Capricornul s.n. art. (astron.; nm. pr.) Căpriorul (v. căprior), Coarnele-Caprei (v. corn), Corn-de-Capră, Cornul-Caprei (v. corn). Ţapul (v. ţap), <înv.> Vânătorul (v. vânător). Capricornul este o constelaţie din emisfera australă. caprifoi s.m. (bot.) 1 Lonicera caprifolium, Lonicera nigra sau Lonicera xylosteum; <înv. şi reg.> caşie, căpriţă, frunza-caprei (v. frunză), stânjeniţă, ţâţa-caprei (v. ţâţă). 2 (reg.) v. Creţuşcă (Filipendula ulmaria). 3 (reg.) v. Cununiţă (Spiraea ulmifolia). 4 (reg.) v. Salbă-moale. Vonicer (Evonymus europae-us). 5 (reg.) v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). caprilemă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Creson. Hreniţă (Lepidium sativum). 2 v. Urda-vacii (v. urdă) (Cardaria draba). caprilon s.m. (bot.; reg.) v. Creson. Hreniţă (Lepidium sativum). caprimulg s.m. (omit.; rar) v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus). caprină s.f. (bot.; reg.) v. Căpşun. Căp-şun-de-câmp. Căpşun-de-deaL Căpşun-de-pă-dure (Fragaria viridis). caproănă s.f. (bot.; reg.) v. Căpşun. Căp-şun-de-câmp. Căpşun-de-deal. Căpşun-de-pă-dure (Fragaria viridis). capsăt, -ă adj. fig. (fam.; despre oameni) v. Enervat Excitat. Iritat. înfierbântat Necăjit. Nervos. Stresat. Supărat Surescitat Tensionat câpsă s.f. 1 patent1. Are blugi cu capse. 2 (la mănuşi, haine etc.) buton. A pierdut capsele de la mânuşile de piele. 3 (tehn.) capsulă. Capsele servesc la închiderea ermetică a sticlelor. 4 (latin.; înv.) v. Cutie, capselă s.f. (bot.) Capsella bursa-pastoris; traista-ciobanului (v. traistă), punguli-ţa-păstorului (v. punguliţă), punguliţă, băşină, buruiană-de-friguri, iarbă-de-friguri, paştele-cailor (v. paşte1), paştele-calului (v. paşte1), păscuţă, plosca-ciobanului (v. ploscă1), punga-babei (v. pungă), punga-popii (v. pungă), rapăn1, taşca-ciobanului (v. taşcă), tăşculiţa-ciobanului (v. tăşculiţă), tăşculiţă, tăşcuţa-ciobanului (v. tăşcuţă), traista-văca-rului (v. traistă). capsomăn, -ă adj. (fam.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. capsulă vb. I. tr. (compl. indică sticle, borcane etc.) a încapsula. A capsulat sticlele cu bulion. capsulă s.f. 1 (bot) măciulie, bocioacă, bociulie, căciulie, măciucă. A scos seminţele din capsulele macilor. 2 (anat.) capsulă suprarenală = glandă suprarenală, suprarenală. Capsulele suprarenale se află deasupra rinichilor şi produc adrenalina şi unii hormoni. 3 (fiz.) capsulă barometrică = capsulă manometrică; capsulă manometrică = capsulă barometrică. Capsula barometrică sau manometrică măsoară, în recipiente închise, presiuni puţin diferite de cea atmosferică. 4 (aeron.) capsulă cosmică = cabină cosmică, cabină spaţială. în capsula cosmică stau astronauţii în timpul zborului. 5 (farm.; şi capsulă amilacee) caşetă, comprimat, pastilă, pilulă, tabletă, , hap2, nasture, năsturaş, bulină, bumb, <înv.> pil2. Medicul i-a prescris capsule cu antibiotic. 6 (tehn.) capsă. captă vb. I. tr. 1 (compl. indică sunete, semnale sonore etc.) a înregistra, a prinde, a recepta, a recepţiona. A ridicat antena radioului pentru a capta mai bine undele sonore. Poliţia de coastă a captat semnalele sonore ale vasului în derivă. 2 fig. (compl. indică interesul, atenţia, afecţiunea etc. cuiva) a surprinde. Oratorul a reuşit să capteze atenţia auditoriului. captalăn s.m., s.n. I s.m. (bot) 1 Petasites officinalis sau Petasites hybridus; brusture, buiedea-ciumei, căstălan, cucuruz, iarba-pălăriei (v. iarbă), iarba-părului (v. iarbă), lipan1, podbal, racamete, rădăci-na-ciumei (v. rădăcină), smântânică, sudoa-rea-laptelui (v. sudoare). 2 Cirsium rivulare; porci (v. porc). 3 captalan-negru = Verbascum nigrum; lumânărica-peştilor (v. lumânărică), somnoroasă (v. somnoros). 4 (reg.) v. Brusture. Lipan1 (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). II s.n. (apic.; reg.) v. Captar. captăr s.n. (apic.) captalan. Apicultorii confecţionează captare din coajă de tei cu care acoperă stupii pentru a-i proteja. captăres.f. 1 captaţie, înregistrare, prindere, receptare, recepţionare. A ridicat antena radioului pentru o mai bună captare a undelor sonore. 2 fig. captaţie. Captarea interesului şi a bunăvoinţei publicului este o tehnică oratorică. Există mai multe metode pedagogice de captare a atenţiei elevilor la ore. captăţies.f. 1 captare, înregistrare, prindere, receptare, recepţionare. 2 fig. captare, căptă s.f. (în cizmărie; reg.) v. Calapod, captiv, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. prins2, prizonier, rob, <înv.> legător, prădat2. A primit ordin să elibereze fugarii captivi. Captivii sunt mutaţi la o închisoare de maximă siguranţă. 2 s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). captivă vb. I. tr. (compl. indică oameni) 11 (despre pasiuni, sentimente, preocupări, vicii etc.) a înlănţui, a înrobi, a robi, a captura subjuga, a ademeni. Dragostea l-a captivat pe tânăr. 2 a amăgi, a atrage, a delecta, a desfata, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a slăvi, <înv.> a năluci, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magne-tiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a captivat pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 3 a pasiona, <înv.> a împătimi. îl captivează filatelia. II fig. (despre lecturi, spectacole etc.) a domina, a preocupa, a solicita, a stăpâni, a absorbi, a acapara, a încătuşa, a înlănţui, a sorbi, a lănţui. Lectura romanului o captivează cu totul. captivănt, -ă adj. 11 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dezmierdător, <înv.> desfatat, desfatăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este captivant. 2 (despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) antrenant, palpitant, pasionant. Urmăreşte cu deosebit interes acţiunea captivantă a piesei. II fig. (despre oameni, despre fizionomia lor sau despre însuşiri ale lor) fascinant, răpitor, seducător, fascinator. Imaginaţia scriitorului este captivantă. captivăre s.f. 1 delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, desfat, <înv.> delectaţie, desfată-ciune, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: captivarea spectatorilor. 2 fig. dominare, preocupare, absorbire. Captivarea lecturii o face să se detaşeze de tot ce o înconjoară. captivăt, -ă adj. (despre oameni) 1 delectat, desfatat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, <înv.> ademenit, cucerit, hipnotizat, magnetizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul captivat a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. 2 fig. dominat, preocupat, absorbit. Stătea într-un fotoliu captivată de gânduri. captivităte s.f. 1 prizonierat, prizonierie, <înv. şi pop.> prinsoare, robie, <înv.> robiciune, robime, robire. Povestirile celor care au stat în captivitate sunt zguduitoare. 2 robie, sclavaj, sclavie, servitute, <înv.> plean, pradă, robire, robitură, sclavism, servaj, servitate, şerbie. De-a lungul istoriei, multe popoare s-au aflat în stare de captivitate. captură vb. I. tr. 11 (jur.; compl. indică infractori) a aresta1, a prinde, a aprehen-da, a hali, a raşcheta, a răzui. Şoferul care a fugit de la locul accidentului a fost capturat după două zile. Hoţii au fost repede capturaţi de autorităţi. 2 (milit.; compl. indică trupe inamice, puncte strategice, persoane care aparţin unor unităţi militare etc.) a lua, <înv.> a apuca, a cuprinde, a stăpâni. Trupele de gherilă au capturat rafinăria oraşului. 3 (compl. indică animale sălbatice sau păsări capturare sălbatice) a prinde, a tuculi, <înv.> a vâna. Braconierii au capturat un urs. 4 (compl. indică droguri, mărfuri de contrabandă etc.) a confisca. Poliţiştii de frontieră au capturat o cantitate mare de heroină. Vameşii au capturat sute de baxuri de ţigări de contrabandă. II fig. (rar; compl. indică oameni) v. Amăgi. Atrage. Captiva. Cuceri. Delecta. Desfata. Fascina. Fermeca. Hipnotiza. încânta. înrobi. Magnetiza. Prinde. Răpi. Seduce. Subjuga. Vrăji. capturare s.f. 1 (jur.) arestare, capturat1, prindere, prins1, prinzare, <înv.> prinsoare, prinsură. Capturarea şoferului care a fugit de la locul accidentului a avut loc după două zile. 2 captură, prindere. Capturarea speciilor rare de animale sau de păsări este interzisă prin lege. capturat1 s.n. (jur.) arestare, capturare, prindere, prins1, prinzare, <înv.> prinsoare, prinsură. capturăt2, -ă adj., s.m„ s.f. 1 adj., s.m., s.f. (jur.) arestat2, prins2, căzut. Traficantul de droguri capturat şi-a recunoscut fapta. 2 adj. (despre droguri, mărfuri de contrabandă etc.) confiscat. Heroina capturată a fost arsă. captură s.f. 1 capturare, prindere. 2 (concr.; milit.) pradă, <înv. şi pop.> plean, <înv.> duium, jaf, pleaşcă1, priză. Aceste tablouri au fost capturi de război. 3 (inform.) captură de ecran = screenshot. Captura de ecran este imaginea al cărei conţinut este cel afişat la un moment dat pe un ecran (de calculator, de televizor etc.). capuchehăie s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) chehaia. Capuchehaia avea rang de agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. capuccfno subst. invar. (ind. alim.) <înv.> capuţiner. A băut un cappuccino cu rom. capuţmă s.f. (bot.; reg.) v. Călţunaş. Condu-rul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). capuţiner s.n. (ind alim.; înv.) v. Cappuccino. car1 s.m. I (entom.) 1 Anobium pertinax; carabăţ, şui1.2 car-de-pădure = Bos-trychus typographus; muscă-de-brad, vier-me-de-lemn. II (art.; bot.; reg.) carul-pădu-rilor = carul-zânelor v. Arnică. Pod-bal-de-munte (Amica montana); car2 s.n. 11 car funebru = car funerar = car mortuar = dric, caravană, droagă, pataşcă2. Mulţimea păşeşte tăcută în urma carului mortuar care transportă trupul neînsufleţit al artistului. 2 (milit.) car blindat = car de asalt = car de luptă = car de război = tanc, panzer. Carele de asalt au spart linia frontului. 3 (tehn.; lajoagăr) căruţă, masă1, pod1, război2, sclai. Pe car se aşază buştenii pentru ă fi prefăcuţi în scânduri. 4 (ferov.; înv. şi pop.) car de foc v. Locomotivă. Maşină. 5 (j. de societate; reg.) v. Moară. Ţintar. II (art.; astron.; nm. pr.) Carul-Mare = Ursa-Mare (v. ursă1), Ursul-Mare (v. urs); Carul-Mic = Ursa-Mi-că (v. ursă1), Căruţa (v. căruţă), Căruţul (v. căruţ), Grapa (v. grapă1), Ursul-Mic (v. urs), Pluguşorul (v. pluguşor); (reg.) Carul-cu-Paiele = Carul-de-Paiev. Calea-Lactee (v. cale). Calea-Laptelui (v. cale); Ca-rul-lui-Dumnezeu v. Cărucerul (v. cărucer). Vizitiul (v. vizitiu). III fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de’) 1 grămadă, mulţime. Copilul are un car de jucării. I-a adus un car de ştiri senzaţionale. 2 (cu sens temporal) amar, grămadă, mulţime, şir. A trecut un car de ani de când nu ai'inai scris o scrisoare. carabăn s.m. (entom.) 1 Oryctes nasicomis; nasicorn, băligar-cu-corn, dubălar, forfecar, nascorniţă, taurul-lui-Dumnezeu (v. taur). 2 (reg) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). carăbă s.f. I (muz.; pop.) v. Cimpoi1. Hompi-pe. II (anat.) 1 (pop.) v. Membru inferior. Picior. 2 (arg.) v. Mână. Palmă, carabăţ s.m. (entom.; reg.) v. Car1 (Anobium pertinax). carabină s.f. 1 (milit) ştuţ. Carabina are ţeava mai scurtă decât puşca. 2 (tehn) carabinieră. Carabina este un cârlig închis cu un arc lamelar, folosit pentru a prinde de el diferite obiecte. carabinieră s.f. (tehn.) carabină. caraboi1 s.m. (reg.) 1 (chim) v. Calaican. Melanterit. Sulfat de fier. Sulfat feros. 2 (mineral.) v. Calcantit. Sulfat de cupru. caraboi2 s.m. (bot; reg.) 1 v. Baraboi (Chae-rophyllum bulbosum). 2 v. Cuişoare (v. cu-işoară) (Dianthus chinesis). caraboiă s.f. (mineral.; turc.; înv) v. Calcantit. Sulfat de cupru. carăcal s.m. (zool) Felis caracal; râs-de-deşert (v. râs1), râs-de-pustiu (v. râs1), râsul-pustiului (v. râs1). caracaşicuri s.n. pl. (reg.) v. Bagatele (v. bagatelă). Fleacuri (v. fleac). Mărunţişuri (v. mărunţiş). Nimicuri (v. nimic). Prostii (v. prostie). caracatar s.m. (turc.; înv.) v. Bocanc. Gheată, caracăteţ s.m. (omit) Acrocephalus arun-dinaceus; sturz-de-stuf, sturz-de-trestie, sturz-de-trestie-mare. caracătiţă s.f. fig. mafie. Caracatiţa a acaparat toată piaţa de droguri a oraşului. caractei s.m. pl. (bot; reg.) 1 v. Albumeală. Albumiţă. Floare-de-colţ. Floarea-reginei (v. floare), (Leontopodium alpinum). 2 v. Dos-nică-galbenă (v. dosnic) (Carpesium cemuum). 3 v. Firicică (Filago germanica). 4 v. Flocoşe-le (v.flocoşea) (Filago arvensis). caracter s.n. 11 atribut, calitate, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însuşietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. 2 factură, fel, gen, natură. A scris un roman de un caracter aparte. 3 (psih) fire, natură, structură, suflet, temperament, umoare, <înv. şi pop.> nărav, <înv. şi reg.> feleşag, naturel, talent, <înv.> duh, inimă, plămadă, moare. Are un caracter vesel. Caracterul său este înclinat spre visare. 4 categorie, fel, gen, natură, soi1, teapă, factură, trampă2, calibru, rasă1, pănură. Un profitor de caracterul lui nu a mai întâlnit II (concr.) 1 (cu determ. care indică felul, originea) literă. Textul este scris cu caractere gotice. Nu înţelege caracterele arabe. 2 (tipogr.) caracter uncial = literă uncială, uncială. Caracterul uncial este o literă majusculă, derivată din litera romană capitală, dar cu formă mai rotunjită; (lapl) caractere compacte = aldin, bold2, compact, gras, semigras, seminegru. Textul este scris cu caractere compacte; caractere latine = latine (v. latin), litere latine (v. literă), litere romane (v. literă), slove latine (v. slovă). Mulţi tineri japonezi ştiu să scrie şi cu caractere latine. 3 semn grafic. Textul este scris cu alfabet latin, dar conţine şi altfel de caractere. 4 (lit., cinemat, operă) erou, personaj, subiect, <înv.> persoană. Câteva caractere din roman îi rămân întipărite în memorie. caracteriăl, -ă adj. caracterologic, caracteristic, -ă adj., s.f. I adj. 1 definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, structural, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura caracteristică a poeziilor sale. 2 dintotdeauna, obişnuit, specific, <înv.> obicnit. A făcut prezentările în stilul său caracteristic. Surâsul său caracteristic îi reapare pe chip. 3 clasic, definitoriu, elocvent, reprezentativ, specific, tipic2. îi dă un exemplu caracteristic de ceea ce înseamnă marea artă. 4 semnificant, semnificativ, simptomatic. O întâmplare izolată a devenit, datorită presei, o întâmplare caracteristică. Se opreşte asupra acestui subiect, deoarece i separe caracteristic. II s.f. 1 atribut, calitate, caracter, însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însuşietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o caracteristică a civilizaţiei. 2 parametru. Japonezii construiesc maşini care au caracteristici funcţionale superioare caracteriză vb. 1.1 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) a defini. Cum îţi caracterizezi prietenul? Cum ai caracteriza această întâmplare? 2 tr. (compl. indică fiinţe) a individualiza. Autorul îşi caracterizează perfect personajele. 3 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc) a califica, a numi, a face, <înv.> a trata, a eticheta, a taxa, a categorisi, a zografisi, a picta, a portretiza. în romanul său şi-a caracterizat eroina sugestiv, ca pe o femeie de lume. 5 refl. (despre oameni) a se autocaracteriza, a se autodefini, a se defini. Se caracterizează veridic în memoriile scrise recent. 6 refl. a se distinge, 229| carbohidrat a se evidenţia, a se individualiza, a se remarca. Această perioadă se caracterizează printr-o dezvoltare economică rapidă. caracterizanţ, -ă adj. caracterizator. îi relevă trăsăturile caracterizante. Foloseşte adesea epitete caracterizante. caracterizare s.f. 1 definire. Profesorul cere elevilor să dea o caracterizare cuprinzătoare a noţiunilor învăţate. 2 individualizare. Elevilor li se cere să facă o caracterizare a personajelor principale din roman. 3 calificare, numire, etichetare, taxare, categorisire, plevuică, chisoagă, gărăşiţă, pleviţă2, toflică. Nu a pescuit niciun peşte mare, doar caracudă. 2 (şi caracudă-de-baltă, caracudă-de-Dunăre, caracudă-de-gârlă, caracudă-de-lac, caracudă-roşie) Carassius carassius; caras, cărăşel, caracudă-rugi-rioasă, caracudă-ţopârlească, latiţă, obleţ, peşte-ţigănesc,plătică1, sorean; (reg.) caracu-dă-albă v. Caras. Caras-alb. Caras-de-Du-năre. Crap-caras (Carassius auratus gibelio); caracudă-colorată v. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regina-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus); caracudă-ruginoasă = caracudă-ţopârlească v. Caracudă. Cara-cudă-de-baltă. Caracudă-de-Dunăre. Caracu-dă-de-gârlă. Caracudă-de-lac. Caracudă-roşie. Caras. Cărăşel (Carassius carassius). caraculâc s.m. (zool.) Felis silvestris, pisică-săl-batică, mâţă-sălbatică. carafă (garâfă) s.f. şip3. A adus la masă o carafă cu vin rece. carafi'lă s.f. (reg.) I v. Cărăfioară. II (bot.) 1 v. Cuişoară. Cuişoară-de-grădină. Garoafa (Dianthus caryophyllus). 2 (la pl. carafile) v. Cuişoară. Garoafa-de-munte. Garoafa-săl-batică. Garofiţă (Dianthus superbus). carâftă s.f. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) cioacă2. Cele două carafte înfipte în capetele de sus ale furcilor ţin vătalele. caragâci s.m. (bot.; reg.) v. Ulm. Ulm-cam-pestru. Ulm-de-câmp (Ulmus carpinifolia). caragăţă s.f. 1 (omit.; reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). 2 fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). caraghios, -oăsă adj., s.m., s.f., adv. I adj. 1 (despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc.) arlechinesc, buf, burlesc, caricatural, grotesc, parodic, ridicol, <înv.> pocit2, carnavalesc. Piesa abundă în situaţii caraghioase. 2 comic, ridicol, nostim, ciuf, <înv.> ridiculos. Are o pieptănătură caraghioasă. 3 comic, hazliu, bufon, <înv. şi reg.> comicos, scuril. I-a spus o povestioară caraghioasă. I11 s.m., s.f. comiceşte. Adesea se îmbracă caraghios. Se comportă caraghios când este emoţionat. caraghioslâc s.n. bufonadă, bufonerie, clovnerie, comicărie, giumbuşluc, pantalonadă, bufonăreală, paiaţarlâc, paiaţărie, <înv. şi reg.> ghiduşie, <înv.> cabazlâc, giumbuş, mascaralâc, măscăriciune, măscărie, scurilie, scurilitate, arlechi-nadă. Spectacolul de circ a avut multe caraghioslâcuri. caraghioz s.m. (înv.) = caraghios, caragialesc, -eâscă adj. caragialian. Dramaturgul a creat un personaj caragialesc. caragialiân, -ă adj. caragialesc. caraimân s.n. (înv. şi reg.) v. Buzunar, caralibe s.f. pl. (anat; reg.; glum.) 1 v. Membru inferior. Picior. 2 (la unele animale ) v. Labă. Picior. caraliu s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. caramangeălă s.f. (arg.) 1 v. Buzunăreală. Buzunărire. Buzunărit. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, caramangi'vb. IV. tr. (arg.) 1 (compl. indică oameni) v. Buzunări. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, caramangi'u s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, carămbă s.f. (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). carambol s.n. 11 (sport; la biliard) carambo-laj. Carambolul presupune atingerea, cu o bilă lovită cu tacul, a altor două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător). 2 ambuteiaj, ambuteiere. Circulaţia a fost blocată din cauza carambolului de pe şosea. 3 (arg.) v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. II fig. (fam.) 1 v. Babilonie. Dezordine. Haos. încurcătură. Turbulenţă. Valvârtej. Zăpăceală. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Ciocnire. Coliziune. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Duel. Fricţiune. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Război1. Scizură. Vrajbă1. Zâzanie, carambolâj s.n. (sport; la biliard) carambol, carameâ s.f. (eufem.) v. Romă (v. rom2 ). Ţigancă. caramfi'le s.f. pl. (bot.; reg.) v. Garoa-fa-de-câmp. Garoafa-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusianorum). carantăn subst. (arg.) v. Pahar, carantină s.f. (med., med. vet.) <înv.> ţepuire2, contumacie. Spitalul a intrat în carantină. carapace s.f. 1 (zool; la broasca-ţestoasă) capac, scafa, scoică, <înv. şi pop.> ţest, ţeasta-broaştei (v. ţeastă), ţeastă, lopată, moldă, troacă, ladă. Carapacea protejează corpul broaştelor-ţestoase. 2 fig. (anat.; fam.; glum.) v. Corp. Oase (v. os). Trup. carapeh't s.m. (bot.; reg.) 1 v. v. Gorun (Quercus petraea). 2 v. Carpen (Carpinus betulus). ca rar s.n. (turc.; înv.) v. Decizie. Hotărâre. Rezoluţie. cararâu s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. caras s.m. I (iht.) 1 Carassius carassius; caracudă, caracudă-de-baltă, caracudă-de-Dunăre, caracudă-de-gârlă, caracudă-de-lac, caracudă-roşie, cărăşel, caracudă-ruginoasă, caracudă-ţopârlească, latiţă, obleţ, peşte-ţigănesc, plătică1, sorean. 2 (şi caras-alb, caras-de-Dunăre) Carassius auratus gibelio; crap-caras, caracudă-albă, peşte-bălan. 3 (reg.) caras-de-mare v. Sparos (Sargus annularis). 4 (reg.) caras-galben v. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regina-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus). II (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin. Penis (v. organ1). caraşic s.n. (pop.) 1 v. Fleac. Nimic. Palavră. 2 v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengărie. caraulăş s.m. (milit.; reg.) v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe. caraulă s.f. (milit.; pop.) 1 Gardă. Pază. Strajă. 2 v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe, caravană s.f. 1 <înv.> chervan. Caravana traversează deşertul. 2 (reg.) v. Car funebru (v. car2). Car funerar (v. car2). Car mortuar (v. car2). Dric. caravei s.n. (reg.) v. Retevei. Scurtătură, carâmb s.m. 1 tureatcă, meşi, păreţi (v. perete), saftian, ştaif. Carâmbul este partea superioară a cizmei care îmbracă piciorul în regiunea gleznei şi a pulpei până sub genunchi. 2 (la loitrele căruţei sau ale carului) dreavă, sulete, draghină, drăghinar, drug, loitrar, loitret, sul, sulhău. în carâmbi intră spetezele. 3 (la scară) loitră,lungiş, lungon, margine, mărginar, sul, vârdină. Carâmbul este drugul scării, în care intră fusceii. 4 (la greblă; reg.) pod1. în carâmb sunt fixaţi dinţii greblei. 5 (la car sau la căruţă) v. Loitră. car ba mat s.m. (chim.) uretan. Carbamatul este o sare a acidului carbamic. carbami'dă s.f. (biochim.) carbodiamidă, uree. Carbamida este folosită şi ca îngrăşământ agricol. carbid s.n. (chim.) acetilură de calciu, carbură de calciu. Carbidul este de culoare cenuşie. carbinol s.m. (chim.; înv.) v. Alcool metilic. Metanol. carboănţă s.f. (fin.; înv.) v. Rublă, carboavă s.f.(fin.) 1 (înv. şi reg.) v. Rublă. 2 (lapl. carboave; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). carbodiamidă s.f. (biochim.) carbamidă, uree. carbohemoglobmă s.f. (biochim.) carboxi-hemoglobină. Carbohemoglobina se formează în sânge, în proporţie foarte mică, din dioxid de carbon şi hemoglobină. carbohidrat s.m. (biochim.) glucidă, zahari-dă, zaharuri (v. zahăr), hidrat de carbon, hidrocarbonat. Carbohidraţii sunt formaţi din carbon, oxigen şi hidrogen. carbol 1230 carbol s.n. {chim.; înv.) v. Acid carbolic. Acid fenic. Fenol. carbometrie s.f. capnimetrie. Carbometria este măsurarea concentraţiei de dioxid de carbon în amestecurile gazoase sau în lichide. carbon s.n. {chim.) hârtie-carbon, hârtie copiativă, hârtie de copiat, hârtie de indigo, hârtie-indigo, hârtie-pelur, indigo, pelur, plombagină. Carbonul este întrebuinţat în dactilografie. carbonat s.m. 1 {chim.) carbonat acid = bicarbonat, hidrogenocarbonat. Carbonatul acid este sarea acidului carbonic în care un singur atom de hidrogen a fost înlocuit cu un atom de metal; carbonat acid de sodiu = bicarbonat de sodiu, hidrogenocarbonat de sodiu. Carbonatul acid de sodiu este folosit în medicină, la gazeificarea băuturilor, în industria porţelanului etc.; carbonat de magneziu = <înv.> carbonat de magnezie. Carbonatul de magneziu este sarea de magneziu a acidului carbonic; carbonat de potasiu = carbonat neutru = <înv.> sare de cenuşă, sare de leşie, carbonat de potasă, potasă. Carbonatul de potasiu este utilizat în sticlărie, în industria textilă, în industria chimică etc.; carbonat de sodiu = sodă, <înv.> natron, natru. Carbonatul de sodiu se întrebuinţează la fabricarea săpunurilor; {înv.) carbonat de magnezie v. Carbonat de magneziu; {impr.) carbonat depotasă v. Carbonat de potasiu. Carbonat neutru. 2 {mineral; înv.) carbonat de var v. Calcar. Calcit. carboniza vb. I. tr., refl. {compl. sau sub. indică lemne ori cărbuni) a (se) tăciuna. Lemnele s-au carbonizat în sobă. carbonizat, -ă adj. fig. {despre ţări, localităţi, ţinuturi etc.) devastat, distrus, nimicit, pârjolit, pustiit2. Oraşul carbonizat în timpul războiului a fost reconstruit din temelii. carborundum s.n. {chim.) carbură de siliciu. Carborundumul este folosit ca material abraziv sau refractar. cârboş s.m. {la luntre; reg.) v. Chingă. Cocârlă. Crivac2. carbovăn s.m. (fin.; înv.) v. Rublă, carboxihemoglobmă s.f. (biochim.) carbo-hemoglobină. carbuncul s.n. (med.) furuncul antracoid. Carbunculul este o infecţie localizată a pielii şi a ţesutului celular subcutanat, provocată mai ales de stafilococul auriu. carburant s.m. (fam.; glum.) v. Băutură, carburâre s.f. (mec.) carburaţie. Carburarea este amestecarea combustibilului lichid cu aerul în carburator sau în cilindrul motorului. carburator s.n. (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). carburaţie s.f. (mec.) carburare. carbură s.f. (chim.) carbură de calciu = ace-tilură de calciu, carbid; carbură de fier = ce-mentită. Carbura de fier reprezintă constituentul structural caracteristic al oţelurilor şi al fontelor; carbură de siliciu = carborundum. carcalete s.m. (reg.) 1 (entom.) v. Lăcustă. Lăcustă-călătoare. Lăcustă-migratoare (Locus-ta migratoria). 2 (deprec.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. carcandi'lă s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, cărceră s.f. (jur.) 1 celulă, colivie, raft. Directorul închisorii a ordonat gardienilor să-l bage în carceră. 2 arest, închisoare, penitenciar, puşcărie*; temniţă, ocnă, detenţie, ergastul, temnic, zăbrele (v. zăbrea), <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinsoare, robie, beci, gherlă, hrubă, zdup, arişte, hudă, piţigoaică, prinzare, robşag, troian2, tumurug, varmeghie, <înv.> criminal1, legătură, ocniţă, odobeală, pază, păzitori (v. păzitor), socotitură, tărie, prizon2, ştocaus, bastilie, ciubăr, hârdău, dubă, răcoare, umbră, colivie, coteţ, cuşcă, căliscă, academie, arcan2, başcă, bodârlău2, bulău, calea putreziciunii (v. cale), colegiu, facultate, fereală, gros, grotă, incubator, internat1, întreprindere, marmezan, mititica (v. mititică), ospiciu, ostrov, pandaimos, pâmaie, pension, pripon, raft, rece, reveneală, salon1, spital, tabără, ţuhal, ţuhaus, universitate1, zbârnă. A stat zece ani în carceră, la Jilava, din motive politice. cărchin s.n. (med., med. vet.; înv.) 1 v. Cancer. Neoformaţie. Neoplasm. Neoplazie. Tumoare malignă. 2 v. Ulcer, carchinos, -oăsă adj. (med., med. vet.; înv.) v. Canceros. carcinogen, -ă adj. (med., med. vet.) cancerigen, oncogen. Fumatul este un factor carcinogen. carcinogeneză s.f. (med, med. vet.) cancero-geneză, oncogeneză. Carcinogeneza este procesul deformare a tumorilor canceroase. carcinoi'd s.n. (med., med. vet.) argentafinom, tumoră carcinoidă. Carcinoidul are malignitate inconstantă sau atenuată, dezvoltându-se din celulele argentafine ale organelor derivate din intestinul primitiv (tub digestiv, trahee, bronhii, căi excretorii ale ficatului şi ale pancreasului). carcinologfe s.f. (med, med vet.) cancerologie, oncologie. Carcinologia se ocupă cu studiul tumorilor maligne şi al mijloacelor de prevenire, de depistare şi de tratament ale cancerului. carcinom s.n. (med., med. vet.) 1 epiteliom. Carcinomul este o tumoare malignă a ţesutului epitelial. 2 carcinom anexial = epiteliom anexial. Carcinoamele anexiale cu malignitate mare sunt cele sudoripare şi sebacee; carcinom bazocelular = epiteliom bazolcelular. Carcinomul bazocelular este localizat îndeosebi în regiunea feţei; carcinom renal = nefrocar-cinom. Carcinomul renal se dezvoltă din celulele tuburilor renale. carcinomatdză s.f. (med., med. vet.) carci-noză. Carcinomatoza este procesul apariţiei şi extinderii carcinoamelor la mai multe organe. carcinoză s.f. (med., med. vet.) carcinomatoza carciofoi s.m. (bot.; reg.) v. Anghinare. Scolim (Cynara scolymus). card s.n. (fin.) carte de credit. Salariul îi intră lunar pe card. cardă vb. I. tr. (ind. text.; compl. indică materiale textile fibroase) a dărăci. Materialele textile sunt cardate la cardă. cardamă s.f. (bot.) 1 (şi cardama-de-izvoare) Nasturtium officinale; creson, năsturel, bobâlnic, brâncuţă, gălbenea, hreniţă, iar-ba-voinicului (v. iarbă), măcriş-de-baltă, năsturea, voinicea (v. voinicel). 2 (reg.) v. Creson. Hreniţă (Lepidium sativum). 3 (reg.) v. Drob2. Drobuşor (Isatis tinctoria). 4 (reg.) v. Urda-vacii (v. urdă) (Cardaria draba). cardamăn subst. (bot.; reg.) v. Drob2. Drobuşor (Isatis tinctoria). cardammă s.f. (bot.; reg.) v. Drob2. Drobuşor (Isatis tinctoria). cardăre s.f. (ind. text.) dărăcire, dărăcit1, dărăceală. Lucrează la maşina de carda-re a materialelor textile. cardăş s.m. (înv.) v. Camarad. Tovarăş, cardaşlâc s.n. (înv.; deprec. sau peior.) v. Bandă1. Cârdăşie. Clan. Clică. Coterie. Gaşcă. Şleahtă. Tagmă, cardăt, -ă adj. (ind. text.; despre materiale textile fibroase) dărăcit2. Materialele textile cardate sunt supuse şi altor operaţii tehnice. cărdă s.f. (ind. text.) darac. Car da este o maşină folosită pentru operaţiile de destrămare, curăţare şi aranjare a unui material textil fibros. cardeălă s.f. (arg.) 1 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a manca”, „a primi”, „a trageyy) v. Bătaie. Corecţie. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, cardenă s.f. (tehn.; înv.) v. Balama. Şamieră. cardî vb. IV. tr. (arg.) 1 v. Spune. Vorbi. Zice. 2 (compl indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 3 (compl indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 4 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, cardialgie s.f. (med.) cardiodinie. Cardialgia este o durere acută localizată în zona inimii sau a cardiei. cardiazol s.n. (farm.) pentazol. Cardiazolul se foloseşte în afecţiunile cardiace, respiratorii sau psihice. cardinăl, -ă adj. adânc, capital2, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cum-pănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri cardinale în societate. cardiobalistografîe s.f. (med.) balistocardi-ografie. Cardiobalistografia este înregistrarea oscilaţiilor transmise corpului.de contracţiile inimii şi de propulsia sângelui în aortă. cardiodazie s.f. (med.) cardiorexie. Cardio-clazia este ruptura unui perete al inimii. cardiodinie s.f. (med.) cardialgie. cardioidă s.f. (mat.) melcul lui Pascal (v. melc). Cardioida este curba descrisă de un punct al unui cerc, care se rostogoleşte fără alunecare în exterior pe un alt cerc imobil şi de aceeaşi rază cu primul cerc. carismă cardiologie s.f. (med.) cardiopatologie. Cardiologia se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei şi patologiei aparatului cardiovascular. cardiomegalie s.f. (med.) miocardopatie. Cardiomegalia reprezintă mărirea patologică a volumului inimii. cardiopatie s.f. (med.) cardiopatie arterială = angiocardiopatie. Cardiopatia arterială este o afecţiune cardiacă; cardiopatie ischemică = boală cardiacă ischemică. Cardiopatia ischemică este cauzată de un dezechilibru între aportul sangvin coronarian şi necesităţile de oxigen ale miocardului. cardiopatologie s.f. (med.) cardiologie, cardiorexi'e s.f. (med.) cardioclazie. cardiospăsm s.n. (med.) 1 acalazie. Cardio-spasmul este o anomalie de funcţionare a sfinctemlui. 2 frenocardiospasm,frenospasm. Cardiospasmul se manifestă prin greutate la înghiţire şi la trecerea alimentelor din esofag în stomac. cardiostimulator s.n. (tehn. med.) pace-maker, stimulator cardiac, cutie neagră. Cardiostimulatorul serveşte la stimularea ritmului cardiac anormal. cardiotahimâtru s.n. (tehn. med.) tahimetru cardiac. Cu ajutorul cardiotahimetrului se măsoară frecvenţa contracţiilor inimii. cardiotireâză s.f. (med.) cardiotirotoxicoză. Cardiotireoza constă mai ales în tulburări de ritm şi în insuficienţă cardiacă. cardiotirotoxicoză s.f. (med.) cardiotireoză. cardiotocogrâf s.n. (tehn. med.) tococardi-ograf. Cu ajutorul cardiotocografului se înregistrează bătăile cordului fetal. cardiotonic, -ă adj., s.n. (farm.) tonicardiac. Cardiotonicul stimulează activitatea inimii, întărindu-i forţa de contracţie şi normalizând ritmul bătăilor. carditor s.m. (arg.) 1 v. Bătăuş. 2 v. Hoţ. Pungaş. care pron. rel., pron. interog., adj. pron. rel., adj. pron. interog. I pron. rel. (face legătura între prop. subord. pe care o introduce şi cuv. determ. din prop. regentă, asemănându-se, astfel, cu o conj. şi îndeplinind, în acelaşi timp, funcţia de parte de prop. în cadrul subord.) 1 (introduce o prop. sub.; cu funcţie de sub. în subord.) cine. Care nu mai are nimic de făcut să plece acasă. 2 (introduce o prop. atr.; cu val. de pron. rel. în prop. subord. şi cu val. de adj. pron. rel. la nivelul frazei) ce, de3. Se întâlneşte cu cei care vor să îi vândă casa. 3 (cu sens de pron. nehot.; ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv. şi pop.) v. Fiecare. Fiecine. Oricare. Oricine. Orişicare. Orişicine. II pron. interog. 1 (în prop. interog. ţine locul cuv. aşteptat ca răspuns la o întrebare) cine. Care a câştigat marele premiu? 2 (cu sens partitiv; ţine locul cuv. aşteptat ca răspuns la o întrebare cu privire la o pers. necunoscută sau neamintită în cursul vorbirii) cine. Care dintre colege îţi place mai mult? 3 (cu sens partitiv; ţine locul cuv. aşteptat ca răspuns la o întrebare cu privire la un lucru, la o situaţie, la o acţiune etc.) ce. Care din toate astea te-ar interesa? II11 adj. pron. rel. ce. Se duce la care spectacol vrea. 2 adj. pron. interog. ce. în care zi îţi convine să ne întâlnim? carenăj s.n. (mar.) abataj, carenare. Carena-jul este operaţia de înclinare a unei nave mici în vederea reparării carenei sau a curăţării. carenare s.f. (mar.) abataj, carenaj. carenât s.n. (tehn.) fiizelat. Carenatul este calitatea unui corp de a avea o formă exterioară de rezistenţă reodinamică minimă. carenă s.f. (mar.) operă vie. Pe carena unei nave, care se află sub linia de plutire a acesteia, se depun alge, scoici şi alte vieţuitoare acvatice. carenţă s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Carenţele lui educaţionale sunt evidente. 2 (med., med. vet.) carenţă imunitară = deficit imunitar, imunodeficienţă. Consecinţa carenţei imunitare este slăbirea rezistenţei organismului la acţiunea nocivă a agenţilor biologici. câreşi pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv. şi reg.) v. Fiecare. Fiecine. Oricare. Oricine. Orişicare. Orişicine, caretă s.f. (transp:; înv. şi pop.) v. Cupeu. Trăsură închisă. carete s.m. (entom.; reg.) 1 v. Cârcăiac. Scolopendră1 (Scolopendra cingulata). 2 v. Câ-şiţă. Strepede. careu s.n. pătrat. La festivitatea de sfârşit de an, elevii formează în curtea şcolii un careu. carevă pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) cineva, oarecare, unul, vreunul (v. vreun), <înv. şi reg.> oarecine, oareşicine, oarecineva, <înv.> cinevaşi, cinevaşilea, neştine, oarecareva. - Bea careva dintre voi un ceai? cărfă s.f. (tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Spetează, carfiol s.m. (bot.; reg.) v. Conopidă (Brassica oleracea sau Brassica botrytis). carfîţă s.f. (înv.) v. Ac cu gămălie. Bold1, cargobot s.n. (nav.) cargou. în cargoboturi se transportă mărfuri la mare distanţă. cargou s.n. (mar.) cargobot. cariă vb. I. refl. (stomat.; de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre dinţi, măsele) a se găuri, a se strica, a se scor-boroşi. I s-a cariat o măsea. cariat, -ă adj. (stomat.; despre dinţi, măsele) găurit2, stricat, găunos, coşcov, scorboroşit, scorburos, <înv.> smăcinat, mâncat2. Stomatologul i-a extras măseaua cariată. carică vb. I. tr. fig. (înv; compl. indică oameni sau manifestări, caractere etc. ale lor) v. Caricaturiza. caricâre s.f. fig. (înv.) v. Caricaturizare, caricatural, -ă adj. 1 (despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc.) arlechinesc, buf2, burlesc, caraghios, grotesc, parodic, ridicol, <înv.> pocit2, carnavalesc. Piesa abundă în situaţii caricaturale. 2 caricaturistic. Este înzestrat cu talent caricatural. caricaturist, - ă s.m., s.f. umorist. Caricaturistul a făcut câteva desene hazlii. caricaturistic, -ă adj. caricatural, caricaturiză vb. I. tr. (compl. indică oameni sau manifestări, caractere etc. ale lor) a carica. Autorul caricaturizează în romanul său personaje din lumea interlopă. caricaturizăre s.f. caricare. Caricaturizarea şi ironia sunt prezente în portretele pe care le face autorul acestor personaje. cari'ci s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. cari'dă s.f. (zool.) 1 Crangon vulgaris; crevete. 2 Palaemon squilla; crevete. carie s.f. (stomat.) hudă, scorboroşeală, scorbură. Se duce la stomatolog pentru a-şi plomba o carie. carieră s.f. îndeletnicire, meserie, ocupaţie, profesie, <înv. şi reg.> meşterie, breaslă, lefterie, <înv.> cin1, marafet, epan-ghelmă. Te gândeşti la cariera de medic sau la cea de avocat? cariâre s.f. (stomat.) <înv.> carime. Carierea unui dinte se poate extinde de la nivelul dentinei până la pulpa dentară. carime s.f. (stomat.; înv.) v. Cariere, cârmă s.f. (anat.; arg.) v. Nas. Organ olfactiv (v. organ1). cariochineză s.f. (biol.) diviziune indirectă, mitoză. Cariochineza este un proces de multiplicare celulară indirectă, în care are loc apariţia cromozomilor. cariofilacee s.f. (bot.) cariofilee. Garoafa este o cariofilacee. cariofilee s.f. (bot.) cariofilacee. cariogrămă s.f. (biol.) idiogramă. Cariograma este o reprezentare schematică a cromozomilor dintr-o celulă, dintr-un nucleu. carioh'mfă s.f. (biol.) carioplasmă,nucleoplas-mă, suc nuclear. Cariolimfa este plasma nucleară în care sunt înglobaţi cromozomii. carioh'ză s.f. (biol.) cromatoliză. Carioliza este dezintegrarea cromatinei din nucleul celulei în cursul necrozei acestuia. cariomixi'e s.f. (biol.) amfimixie. Cariomixia este reproducerea sexuată în care zigotul se formează prin contopirea gârneţilor materni şi paterni. carion s.m. (biol.) citoblast, nucleu, nucleu celular. Carionul asigură transmiterea caracterelor ereditare. carioplăsmă s.f. (biol.) cariolimfa, nucleoplas-mă, suc nuclear. carismă s.f. graţie. Prietena ei are carismă. Este îndrăgit de toată lumea datorită carismei sale. caritabil |232 caritabil, -ă adj. 1 (despre oameni, despre firea lor etc.) filantropic, milos, milostiv, caritativ. Este o persoană caritabilă, care îi ajută pe cei săraci. 2 (despre acţiuni, întreprinderi etc. ale oamenilor) filantropic, umanitar. Marele actor este implicat în numeroase activităţi caritabile. caritate s.f. binefacere, filantropie, milă, filantropism. A făcut multe acte de caritate. caritativ, -ă adj. (rar; despre oameni, despre firea lor etc.) v. Caritabil. Filantropic. Milos. Milostiv. carlm s.m. (zool.) buldog, mops, box1. Carlinul este un câine de agrement. carmâc s.n. (pese.) parcea. Pescarii îşi pregătesc carmacele pentru pescuitul nisetrului şi al morunului. carmangerie s.f. (com.) măcelărie, <înv. şi reg.> meserniţă, cămară, cămărie, căsap-niţă, căsăpie, fleşărie, <înv.> scaun, trunchi. Se duce până la carmangerie pentru a cumpăra carne de viţel. carmelit, -ă s.m.,s.f. (relig.) carmelitan. Carmeliţii sunt membrii unui ordin călugăresc catolic. carmelitan, -ă s.m., s.f. (relig.) v. Carmelit. carmin s.n., adj. invar. 1 s.n. (chim.) cârmâz. Carminul este un colorant roşu, folosit în pictură, în cosmetică etc. 2 adj. invar, (despre culori, obiecte, materiale etc) stacojiu, cârmâziu, stanculiu, <înv.> parangun, leochiiL Şi-a cumpărat o fustă carmin. carmoli'st, -ă s.m., s.f. (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. carnăj s.n. masacru, măcel, omor, <înv. şi pop.> pieire, pierzanie, pierzare, mişaraş, mortişag, <înv.> măcelărie, meserniţă, sânge-rare, tăiere, <înv.; astăzi poetio sânge, baie de sânge (v. baie1), moarte, abator, hecatombă, meserniţă. Confruntarea dintre cele două clanuri adverse s-a transformat într-un adevărat carnaj. carnal, -ă adj. fizic2, lumesc, senzual, sexual, trupesc, <înv.> pieliţesc, păgân, spurcat2. Plăcerile carnale sunt considerate păcat de către biserică. carnalitâte s.f. (rar) v. Erotism. Senzualism. Senzualitate. Sexualism. Simţuri (v. simţ). carnasier, -ă adj. (despre animale) carnivor, creofag, zoofag. carnaval s.n. 1 (relig.; la creştinii din unele ţări) câmeleagă, câşlegi. Carnavalul este perioada care precedă postul şi în care au loc diferite petreceri populare. 2 (bot.; reg.) v. Crăciuniţă (Bergenia crassifolia). carnavalesc, -eăscă adj. fig. (despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc) arlechinesc, buf2, burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. Piesa abundă în situaţii carnavaleşti. carne s.f. 1 hanţ. îi place friptura din came de porc. 2 (bot.; la fructe) miez, pulpă. Caisele au multă came. 3 (anat; reg.) v. Placentă. carnefice s.m. (livr) v. Călău. Gâde. carnet s.n. 1 condicuţă. Zilnic, notează într-un carnet cheltuielile casei. 2 (adm.) carnet de muncă = carte de muncă. Carnetul de muncă cuprinde date privitoare la activitatea unui angajat. carnivor, -ă adj. (despre animale) carnasier, creofag, zoofag. Leul este un mamifer carnivor. caro s.n. (la cărţile de joc) tobă, romb. I-a intrat un zece de caro şi a făcut chintă. caroâse s.f. pl. (anat.; arg.) v. Membru inferior. Picior. ^ caroiâj s.n. (topogr.) cadrilaj. Caroiajul este utilizat la transpunerea pe hârtie a unui desen, a unei hărţi etc. caroserie s.f. fig. (anat.; fam.; glum.) v. Corp. Oase (v. os). Trup. carotâ vb. I. intr. fig. (fam.) 1 (compl. indică oameni) v. Escroca. Frustra. încărca. înşela1. Pungăşi. Specula. 2 (compl. indică oameni) v. Extorca. Jecmăni. Jefiii. Jumuli. Jupui. Mulge. Scurge. Stoarce. Suge. carotaj s.n. fig. (fam.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Panglicărie. Pungăşie. Scamatorie. Şarlatanie. Şmecherie. Trufa1. carotă s.f. fig. (fam.) v. Ademenire. Amăgire, îmbrobodire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Orbire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. carotenodermi'e s.f. (med.) ocrodermie, xantoză. Carotenodermia este provocată de creşterea carotinemiei. carotidă s.f. (anat) arteră cefalică. Carotida transportă sângele de la inimă la cap. carp s.n. (anat.) rădăcina mâinii (v. rădăcină). Carpul este ansamblul de opt oase mici care alcătuiesc articulaţia dintre braţ şi palmă. carpătic, -ă adj. carpatin, carpatin, -ă adj. carpatic. Pe anumiţi versanţi carpatini pot fi văzute frumoasele capre-negre. cârpen s.m. (bot) 1 Carpinus betulus; carapelit, cărpinar. 2 (reg.; şi carpen-de-pietriş) v. Cărpiniţă (Carpinus orientalis). cărpenă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Ciormoiag. Condroniu (Melampyrum arvense). 2 v. Sor-cu-frate (Melampyrum nemorosum). carpetă s.f. covoraş, covorel. Şi-a cumpărat o carpetă pentru holul de la intrare. carpicultură s.f. (piscic.) ciprinicultură. Carpicultura se ocupă cu creşterea şi exploatarea raţională a crapului. carpofăg, -ă adj. (despre animale) fructivor, frugivor. Animalele carpofage se hrănesc cu fructe. carst nival s.n. (geomorf) nivocarst. Carstul nival reprezintă totalitatea proceselor carstice şi a formelor produse de apa provenită din topirea zăpezii. cart s.n. (gosp.; reg.) 1 v. Cofa. Doniţă. 2 v. Doniţă. Şiştar1. cartăce s.f. pl. (milit.; înv.) v. Mitralie, cartafiol s.m. (bot; reg) v. Conopidă (Brassica oleracea sau Brassica botrytis). cartaginez, -ă s.m., adj. 1 s.m. (la pl cartaginezi) puni. Armata cartaginezilor era compusă din mercenari. 2 adj. punic. Cele trei războaie cartagineze au fost purtate de Roma antică împotriva Cartaginei pentru hegemonia în bazinul occidental al Mării Mediterane. cartăl s.m. (omit) Neophron perenopterus; hoitar, vultur, vultur-alb, vultur-egiptean, vultur-mic, vultur-pleşuv-alb, vultur-ple-şuv-mic, vulturaş-ţipător-mic, zăgan. carte s.f. 11 lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, op, poflioagă. Are un număr mare de cărţi ale clasicilor literaturii universale. 2 carte audio = audio-book. Cărţile audio sunt foarte căutate de tineri; (inform.) carte digitală = carte electronică = e-book. Cărţile electronice pot fi citite pe calculator. 3 (pedag.) carte de citire = carte de lectură, <înv.> legendar, lepturariu. Cartea de citire este manualul de limba română pentru primele clase elementare; carte de şcoală = manual. înainte de începerea anului şcolar, părinţii cumpără copiilor cărţi de şcoală; (astăzi rar) carte de lectură v. Carte de citire. 4 carte-pi-lot = portulan. Cartea-pilot este o publica-ţie-ghid pentru navigaţie. 5 carte funciară = carte funduară = cadastru, registru de cadastru, grumbuh, tabelă telechim, urbariu. în cartea funciară sunt înscrise datele de identificare ale proprietăţilor funciare pe un anumit teritoriu. 6 carte de vise = cheia visurilor (v. cheie). Cartea de vise cuprinde semnificaţia profetică a viselor. 7 (contab.) carte de copii = copie de scrisori, copier, registru-copier. în cartea de copii se copiază unele operaţii contabile; (art.) cartea mare = maestru1, <înv.> registru de partizi. Operaţiile economce şi financiare grupate după natura lor se înscriu în cartea mare. 8 (pop.) v. Catastif. Condică. Registru. 9 (astrol.; pop.) carte de zodii v. Pascalie. Rojdanic. Zodiac. Zodiar. 10 (relig.; înv.) carte cu învăţătură v. Cazanie. 11 (art.; relig.; înv.; nm. pr.) Cartea cea Veche = Cartea Veche v. Legea lui Moise (v. lege). Legea Veche (v. lege). Testamentul cel Vechi (v. testament). Testamentul Vechi (v. testament). Vechiul Testament (v. vechi2). 12 (art.; înv.) cartea neamului \. Arbore genealogic. Genealogie. Spiţa neamului (v. spiţă). Spiţă. Spiţă de neam. Spiţă genealogică. I11 carte de identitate = buletin, buletin de identitate, <înv.> livret, livret de identitate, livret individual, exivă. Nu ştie unde şi când şi-a pierdut cartea de identitate. 2 (adm.) carte de muncă = carnet de muncă. Cartea de muncă cuprinde date privitoare la activitatea unui angajat 3 (fin.) carte de credit = card Salariul îi intră lunar pe cartea de credit. 4 (j. de noroc) carte de joc = carton1, foiţă. Crupierul împarte cărţile de joc în cazinouri. 5 (genet) carte de identitate genotipică = amprentă genetică. Cartea de identitate genotipică este folosită în scopul de identificare sau de filiaţie. 6 carte verde = a (auto) green card. Cartea verde este asigurarea auto internaţională, obligatorie în ţările europene; b (în SUA) green card Cetăţenii străini care au dobândit cartea verde dispun de toate drepturile, mai puţin cel de a vota. II11 (înv. şi pop.) v. Epistolă. Scrisoare. 2 (bis.; înv) carte de afurisenie = carte de blestem; carte de blestem = carte de carusel afurisenie. Cartea de afurisenie sau de blestem era o scrisoare din partea unui arhiereu, prin care una sau mai multe persoane, sub ameninţarea anatemei, erau obligate să mărturisească adevărul cu privire la o crimă, la un litigiu etc. 3 (înv.) carte de boierie = carte de nemeşug = carte nobilitară = <înv.> diplomă nobilitară. Cartea de boierie era actul prin care se acorda cuiva un titlu nobiliar. 4 (adm.; înv.) carte de scutealâ = <înv.> carte de scutire; carte de scutire = <înv.> carte de scuteală. Prin cartea de scuteală se acorda cuiva scutire de impozite sau de obligaţii pe o perioadă mai lungă. 5 (înv.) carte de datorie = <înv.> zapis de datorie. în cartea de datorie erau înscrise suma de bani şi bunurile datorate de cineva cuiva. 6 (adm.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) carte domnească v. Hrisov. 7 (jur.; înv.) carte de slobozenie = <înv.> carte de slobozie; carte de slobozie = carte de slobozenie. Prin cartea de slobozenie se condiţiona ca soţul care părăsea domiciliul conjugal să acorde independenţă celuilalt; carte cu limbă de moarte v. Testament; carte de vechilâc = carte de vechilimea v. Vechilet. 8 (înv.) v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 9 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 10 (înv.) carte de legitimare = carte de voie vegheată v. Permis de liberă trecere (v. permis1); carte domnească de slobozenie v. Autorizaţie. Liber. Licenţă. Permis1.11 (art.; relig.; înv.; nm. pr.) Cartea cea Veche = Cartea Veche v. Legea lui Moise (v. lege). Legea Veche (v. lege). Testamentul cel Vechi (v. testament). Testamentul Vechi (v. testament). Vechiul Testament (v. vechi2). 12 (ieşit din uz) carte de comandare v. Recomandată (v. recomandat). Scrisoare recomandaţi IV fig. 1 cultură, cunoştinţe (v. cunoştinţă), instrucţie, învăţătură, pregătire, studii (v. studiu), <înv. şi pop.> slovă, <înv. şi reg.> cărturărie, scrisoare, <înv.> minte, pricopseală, pricopsire, lumină. îi întrece pe toţi la carte. Deşi este foarte isteţ, nu are prea multă carte. 2 erudiţie, ştiinţă. Este un om de mare carte. cartelă vb. I. tr. (compl. indică produse alimentare) a carteliza. în perioade de dezastru natural unele guverne cartelează produsele alimentare de bază. cartelă s.f. (telec.) cartelăprepay = cartelă reîncărcabilă. Trebuie să-şi reactiveze cartela prepay; cartelă reîncărcabilă - cartelă prepay. cartelizâ vb. I. tr. (compl. indică produse alimentare) a cartela. cârter s.n. (mec.) cajă. Carterul protejează piesele în mişcare ale unui motor. cartier s.n. 1 (adm.) <înv.> cvartal, mahala, cite. Copoul este unul dintre cele mai frumoase cartiere ale oraşului Iaşi. 2 (milit.) campament, lagăr, tabără, camping, cortel2, <înv.> ordie, sălaş, tabie. Cartierul este astfel stabilit încât să permită efectuarea mor exerciţii practice pe teren. cartilaginos, -oăsă adj., s.m. 1 adj. (anat.; despre ţesuturi) zgârciuros, <înv.> sfârcos, zgârcios. Ţesuturile cartilaginoase suntforma- te din cartilaje. 2 s.m. (iht.) condropterigian. Rechinul face parte din clasa cartilaginoşilor. cartilăj s.n. (anat.) 1 zgârci1, vână, os moale, ronţ, sfârc, zdronţ. Cartilajul formează învelişul suprafeţelor articulare ale oaselor şi îndeplineşte funcţia mecanică de susţinere. 2 cartilaj de conjugare = cartilaj diafizo-epifizar. La nivelul cartilajului de conjugare se produce creşterea în lungime a osului; cartilaj diafizo-epifizar = cartilaj de conjugare; cartilaj fibros = fibrocartilaj. Cartilajul fibros este o formă de tranziţie între ţesutul cartilaginos şi cel osos, intrând mai ales în constituţia discurilor interverte-brale; cartilaj tiroid = mărul lui Adam (v. măr2), nodul beregatei (v. nod), nodul de la grumaz (v. nod), nodul gâtlejului (v. nod), nodul gâtului (v. nod), nodul grumazului (v. nod), omuşor, oul gâtului (v. ou ), gârcălod, poama de la grumaz (v. poamă), poama grumazului(v. poamă), poama lui Adam (v. poamă), poamă, ţiu. Cartilajul tiroid este cartilajul principal al laringelui; cartilaj xifoid = apendice xifoid. Cartilajul xifoid are nucleu osos şi este conectat cu capătul inferior al corpului sternului. cartirui vb. IV. tr. (milit.; compl. indică trupe militare) a încartirui. Efectivele au fost cartiruite într-o staţiune montană. cartirui're s.f. (milit.) încartiruire. Seplănu-ieşte cartiruirea regimentului într-o localitate din sudul ţării. cartoăfă s.f. (reg., peior., arg.) = cartof, cartof s.m. I (bot.) 1 Solanum tuberosum; alună, badaliurcă, bandraburcă, baraboi, barabulă, barabuşcă, bighiroancă, bigură, boabă, boambă, bobâlcă, boboaşă, bologeană, bulughină, burac, calaboace, cocoloş, coroabă, crump, crump porcesc, crumpel, crumpenă, cuculă1, curulă, erdăpane, fidireie, ghibiroancă, ghistină, goaţă, gogoaşă, gogoaşă-de-pământ, gogoloaţe (v. gogoloţ), hiribă, măgheruşcă, măr2, măr-de-pământ (v. măr2), morcovi-albi (v. morcov), nap, nap-de-pământ, ou, ouă-de-pământ (v. ou), pară2, pară-de-pământ (v. pară2), pere-galbene (v. pară2), peruşcă, picioică, piroşcă, poamă-de-pământ, ţărmar, vovică. 2 cartof-dulce = Ipomoea batatas; batat, patată; (la pl; pop.) cartofi-dulci = cartofi-porceştiv. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Helianthus tuberosus). 3 (la pl. cartofi; reg.) v. Bostănei-chinezeşti (v. bos-tănef) (Thladiantha dubia). 4 (reg.; în forma cartoqfa; la pl. cartoafe) v. Dalie. Gherghină1 (Dahlia cultorum). II (în forma cartoafă) 1 (peior.) v. Nevastă. Soţie. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). cartofei s.m. (bot.) 1 cartofior. A scos din pământ câţiva cartofei noi. 2 (reg.) v. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Helianthus tuberosus). cartofări'e s.f. (agric.; reg.) v. Baraboişte. cartofior s.m. (bot.) cartofei. cartofor s.m. (j. de cărţi) <înv. şi reg.> cărţar, cărţaş, coţcaş1, <înv.> hârjetar, foiţar. Cartoforul are patima jocului de cărţi. cartograf, -ă s.m., s.f. <înv.> mapar. Este un cartograf foarte apreciat pentru lucrările efectuate. cartografia vb. I. tr. (compl. indică hărţi, planuri topografice) <înv.> a mapa. cartografie s.f. <înv.> mapografie, mapping. Cartografia se ocupă cu studiul tehnicii şi metodelor de întocmire a hărţilor şi a planurilor topografice. carton1 s.n. 1 mucava, papăndecăl, papir, tablă1. A pus televizorul defect într-o cutie de carton. 2 carton asfaltat = carton gudronat = papăndecăl. Cartonul asfaltat sau gudronat este impregnat cu gudron sau cu smoală. 3 carton-prespan = prespan. Cartonul-prespan este întrebuinţat în electrotehnică, în poligrafie etc. 4 (j. de noroc; pop. şi fam.) v. Carte de joc. carton2 s.n. (ţes.; reg.) v. Creton. cartona vb. I. tr. (compl. indică broşuri, cărţi, caiete, manuscrise etc.) a broşa, a lega1, a compacta, a scorţi. Şi-a cartonat lucrarea de licenţă. cartonaj s.n. 1 broşare, broşat1, cartonare, legare, legat2, compactare. 2 (rar) v. Legătorie. cartonare s.f. broşare, broşat1, cartonaj, legare, legat2, compactare. Cartonarea cărţii nu a costat mult. cartonăt, -ă adj. (despre broşuri, cărţi, caiete, manuscrise etc.) broşat2, legat4, compactat. Volumul cartonat este lucrarea ei de licenţă. cartonieră s.f. (rar) v. Cartotecă. cartoşcă s.f. (bot.; reg.) v. Dalie. Gherghină1 (Dahlia cultorum). cartotecă s.f. cartonieră. O cartotecă reprezintă totalitatea fişelor de evidenţă dintr-o instituţie, aranjate după anumite criterii. cartuş s.n. I (milit.) glonţ, plumb, fişag, mărunţiş, patron1, silitră, şiret2, <înv.> fişic. Poliţistul a tras în aer mai multe cartuşe pentru a-l determina pe fugar să se predea. I11 (glum.) v. Potenţă. Virilitate. 2 (biol; arg.) v. Spermă, cartuşieră s.f. (milit.) patrontaş, patrontaşcă, <înv. şi reg.> lăduncă, palaşcă, <înv.> geantă, sumcă, gibemă. Soldatul îşi ia cartuşiera din cui. carub s.m. (bot; înv.) v. Carubier. Roşcov (Ceratonia siliqua). carubier s.m. (bot.) Ceratonia siliqua; roşcov, <înv.> carub. carunculă s.f. (med., med. vet.) 1 nodozitate, nodul, nod, <înv. şi reg.> dâlmă. Carun-culele sunt mici formaţiuni anatomice, proeminente, care au, de obicei, culoare roşie. 2 (la pl.) caruncule duodenale = papile duodenale (v.papilă). Carunculele duodenale sunt situate pe faţa internă a duodenului. carură [Karyra] s.f. (fran.) 1 v. Linie.Siluetă. Talie. 2 fig. v. Anvergură. Calibru. Calitate. Mărime. Proporţie. carusel s.n. căişori (v. căişor), căluşei (v. căluşel), tiribombă. în cele mai multe parcuri de distracţii sunt carusele. carvaka | 234 carvăka s.f. (filos.) lokayata. Carvaka este o şcoală materialistă şi ateistă indiană, care respinge religia vedică şi brahmanismul, propovăduind idealul etic al desfătării raţionale. carvansaragi'u s.m. (înv.) v. Vameş, carvasarâ s.f. (adm.; turc.; înv.) v. Birou vamal. carvosi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. cas s.n. (electron.; fam.) v. Casetofon. casă vb. 1.1 tr. 1 (jur.; compl. indică hotărâri judecătoreşti) a anula, a revoca, a rescinde. Hotărârea judecătorească a fost casată în urma admiterii recursului. 2 (contab.; compl indică materiale, obiecte etc. degradate, învechite) a clasa. Au fost casate mai multe calculatoare din instituţie din cauza învechirii I11 refl. (despre vin) a se deprecia, a se tulbura. Vinul s-a casat pentru că nu a fost tratat şi a venit în contact direct cu aerul 2 tr., refl. (compl sau sub. indică obiecte ori materiale friabile) a (se) sfărâmă, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) fărâma, a (se) zobi. Sticla de la ferestre s-a casat în timpul cutremurului. casăbil, -ă adj. (despre obiecte sau materiale friabile) casant, spărgăcios, spăr-tigos. Obiectele din sticlă sunt casabile. casant, -ă adj. (despre obiecte sau materiale friabile) casabil, spărgăcios, spărtigos. casap s.m. (pop.) v. Măcelar, casare s.f. I (contab.) clasare. Casarea calculatoarelor învechite a fost obligatorie. I11 depreciere, tulburare. Casarea vinului se produce pentru că nu a fost tratat şi a venit în contact direct cu aerul. 2 sfărâmare, spargere, zdrobire, fărâmare, zobire. Casarea sticlei de la fereastră s-a produs în timpul cutremurului. casat, -ă adj. I (jur.; despre hotărâri judecătoreşti) anulat, revocat. Hotărârea judecătorească casată nu produce efect. I11 (despre vin) depreciat, tulburat. Vinul casat îşi pierde calităţile. 2 (despre obiecte sau materiale friabile) sfărâmat, spart2, zdrobit, fărâmat, ţăndărit, zobit. Sticla casată de la fereastră a fost înlocuită. casă1 s.f. 11 (constr.) clădire, construcţie, imobil1, zidire, hâjgău, ipulet, <înv.> bina, clăditură, păsare2, ziditură. Oraşul are multe case vechi. 2 (transp.) casă-remorcă = rulotă, camping-trailer. Au vizitat multe ţări cu autoturismul la care au ataşat o casă-remorcă. 3 (tipogr.) caşte. în casă se păstrează literele, semnele etc. de acelaşi caracter. 4 (pop. şi fam.) casă de veci v. a Cavou. Criptă. Monument funerar. Mormânt; b Groapă. Loc de veci. Locaş de veci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru. 5 (constr.; pop.) v. Cameră. încăpere. Odaie. 6 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Casa-cu-Ogradă v. Coroana Boreală (v. coroană). 7 (art; astron.; reg.; nm. pr.) v. Perla (v. perlă). 8 (reg.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. 9 (la teascul de struguri; reg.) v. Coş1. Ladă. 10 (anat.; reg.; şi, art., casa-copilului) v. Placentă. II 1 adăpost, aşezare, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, gazdă,oploşeală, <înv. şi reg.> odihnă, acioală, aciuaş, cortel2, olej, sălaşnă, stătut1, stăuină, <înv.> adăposteală, coperemânt, locaş1, loc de lăcuită, locuire mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şeză-mânt1, şezut, umbrar, vistier2, bârlog, cuib, cuibar, culcuş, vizuină, penaţi, uşă, temei, gogoaşă. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei o casă a lor. 2 gospodărie, <înv. şi reg.> na-mestie, poartă, găzdăşag, stătut1, <înv.> economie. Părinţii lui au una dintre cele mai frumoase case din sat 3 cămin, familie, menaj. De când li s-a născut şi al şaselea copil, casa lor este din ce în ce mai greu de întreţinut 4 casă părintească = lari. După ani de peregrinări, s-a întors la casa părintească. 5 căsătorie, căsnicie, mariaj, matrimoniu, menaj, gospodărie, însoţire, <înv.> maritagiu, siniche-sion. Cei doi au o casă fericită. 6 (polit; şi casă domnitoare) dinastie, familie, familie domnitoare. Este descendent al casei de Belgia. II11 (med.) casă de naşteri = maternitate. Femeile nasc la casa de naşteri; casă de nebuni = casă de sănătate = ospiciu, spital de psihiatrie, balamuc, spital de nebuni, dilibău. în casa de nebuni sunt tratate persoanele cu boli psihice; casă de odihnă = casă de sănătate = sanatoriu. După operaţie, s-a recuperat într-o casă de odihnă din Elveţia. 2 casă de copii = orfelinat, <înv. şi reg.> şcoală sărăcească, <înv.> orfanotrofie. Copiii abandonaţi cresc în casele de copii. 3 (art.; relig.) casa Domnului = casa lui Dumnezeu = biserică, locaş de cult (v. locaş1), locaş de închinare (v. locaş1), locaş de rugăciune (v. locaş1), locaş dumnezeiesc (v. locaş1), locaş sfânt (v. locaş1), <înv. şi reg.> eclesie, rugă, <înv.> domnelnică, locuinţă sfântă, sfinţie, sfinţire1, sfinţit1, staul. în ultimul timp s-au zidit foarte multe case ale Domnului. 4 casă de modă -salon de modă (v. salon1), <înv.> prăvălie de modă, prăvălie modistă Cântăreaţa este clienta unei renumite case de modă din Paris. 5 casă de raport = imobil de raport (v. imobil1). Casa de raport aduce venituri proprietarului prin închiriere. 6 (fin.) casă de amanet = casă de lombard =lombard1, munte de pietate. Casa de amanet acordă împrumuturi garantate cu obiecte sau titluri de valoare. 7 casă de editură = editură, papetărie. Universitatea are casă de editură proprie. 8 casă de prostituţie = casă de rendez-vous = casă de toleranţă = bordel, lupanar, curvărie, şcorlit, <înv.> casă de curvăsărie, casă de curvie, casă publică, tractir, hagialâc, hogeag, stabiliment; (înv.) casă de curvăsărie = casă de curvie = casă publică v. Bordel. Casă de prostituţie. Casă de rendez-vous. Casă de toleranţă. Lupanar. 9 casă parohială = locuinţă parohială, prezbiteriu. în casa parohială se află domiciliul şi cancelaria parohului. 10 (art; adm.; înv.) casa satului v. Consiliu. Primărie. 11 (art; adm.; înv.) casa strajei v. Jandarmerie. căsă2 s.f. 1 casă de bani = seif, ladă, ladă de bani, ladă de fier, lenjerie, ursoaică1. Şi-a depus valorile la o bancă, într-o casă de bani. 2 casă de marcaj = casă de marcat; casă de marcat = casă de marcaj. Casa de marcat se foloseşte pentru emiterea bonurilor fiscale. 3 casă de bilete = box-office. La casa de bilete erau multe persoane care cumpărau bilete pentru spectacol. casc s.n. (înv. şi reg.) v. Căscat1, cascâdă s.f. 1 (geomorf., hidrol.) cataractă, cădere de apă, prag, săritoare (v. săritor), şipot, urlătoare, burăitoare, burău, burugă, durău, duruitoare, sărită (v. sărit2), săritură, şteanţ, ştează1, vâjoi, vâl-toare, vânturariţă, vânturiş, <înv.> povomitoa-re. în liniştea serii se aude zgomotul produs de cascada din apropierea cabanei. 2 (sport) cascadorie. cascadorie s.f. (sport) cascadă. Sunt actori care execută singuri cascadoriile în timpul filmărilor. cascanet s.n. (milit.; înv. şi reg.) v. Caschetă, căscă s.f. (milit.) <înv. şi reg.> comănac1, şapcă, şapcă de fier. în timpul unei misiuni, militarii poartă cască pentru protejarea capului. căscă-gură s.m. (pop. şi fam.) gură-cască, gură-căscată, căscăund. Un cască-gură îşi iroseşte timpul fără folos. caschetăr s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. caschetă s.f. (milit) <înv. şi reg.> cascanet. De bucurie că au învins, ostaşii îşi aruncă caschetele în aer. cascbtă s.f. (înv.) 1 v. Căscat1. 2 <înv.> caşcovă. Cascotele erau aduse din ţări care aveau aceste fructe exotice. casată s.f. 1 cutioară, cutiuţă, cistă, <înv. şi pop.> răcliţă, <înv. şi reg.> besactea, căsulie, răcluţă, sicriaş, şcătuică, şcătulă, căşiţă, <înv.> sinet. îşi ţine cerceii într-o casetă de argint. 2 (electron.) casetă audio = audiocasetă. A împrumutat o casetă audio cu muzică grecească; casetă video = telecase-tă, videocasetă, videogramă. A închiriat câteva casete video cu filme. 3 (arhit.) case-ton, cheson. Plafonul sufrageriei are casete. 4 (inform.) casetă de dialog = fereastră de dialog. Utilizatorul furnizează informaţii despre modul de realizare a unor acţiuni prin caseta de dialog. casetofon s.n. (electron.) cas. Şi-a cumpărat un casetofon nou. caseton s.n. (arhit.) casetă, cheson. cash [kej] s.n., adj. invar., adv. (fin.) 1 s.n. bani cash (v. ban), bani gata (v. ban), bani gheaţă (v. ban), bani lichizi (v. ban), numerar, bani peşin (v. ban), bani sunători (v. ban), monede sunătoare (v. monedă), bani uscaţi (v. ban), <înv.> bani numărători (v. ban). Nu are cash la el şi plăteşte cu cârdul. 2 adj. invar, (despre plăţi) contant. Plata cash îi convine. 3 adv. (modal) peşin. Plăteşte cash, la magazin, mobila. 235| cat casi'a s.f. (bot.; înv.) v. Scorţişoară. casi£r, -ă s.m., s.f. sămădău, <înv.> cheltuitor, cutier, casiereasă. Casierul are în sarcina sa distribuirea şi încasarea banilor într-o instituţie sau într-o întreprindere. casiereasă s.f. (ieşit din uz) v. Casieră (v. casier). Casieriţă. casieriţă s.f. casieră (v. casier), casiereasă. Casieriţa a distribuit salariile angajaţilor instituţiei. casiopeiu s.n. (chim.) luteţiu. Casiopeiul face parte din familia lantanidelor. casîţă s.f. (bot.; reg.) v. Crin-de-toamnă. Crin-galben. Crinul-fânului (v. crin) (Heme-rocallis flava şi Hemerocallis fulva). casnic, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 conjugal, marital, matrimonial, conubial, <înv.> căsătoresc, căsnicesc, gospodăresc, soţiesc. Viaţa casnică are suişuri şi coborâşuri. 2 (despre acţiuni, preocupări etc. ale oamenilor) domestic, familial, gospodăresc. Se îndeletniceşte cu treburi casnice. 3 (despre aparate, obiecte etc. sau despre utilizarea lor) domestic, menajer. Aspiratorul este un aparat de uz casnic. I11 s.f. gospodină, menajeră, găzdoaie. Soţia lui este casnică. 2 s.m. (la pl. casnici; pop.) căsean. Casnicii locuiesc împreună într-o casă, fiind legaţi prin interese comune de familie. 3 s.m. (înv.) v. Bărbat. Soţ. casoletă s.f. afumătoare, căţuie, ruşcă1, buhurdar. în casoleta de argint se ard mirodenii. cast, castă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, <înv.> nepăcătuit, nezlobiv, prost, sânt, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, eburneu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat Mă priveşte cu un zâmbet cast. 2 (despre fete) cinstită (v. cinstit), fecioară, neprihănită (v. neprihănit), virgină. (v. virgin), întreagă (v. întreg), <înv. şi reg.> vergură (v. vergur), imaculată (v. imaculat), neatinsă (v. neatins). Fiica lor este o tânără castă. castăn s.m. (bot.) 1 (şi castan-bun) Castanea sativa sau Castanea vesca; nuc-de-mare. 2 (reg.) castan-de-lac v. Cornaci (Trapa natans). castănă s.f. I (bot.) 1 nucă-de-mare. îi plac castanele prăjite. 2 (reg.) casta-nă-cu-ghimpi = castană-de-apâ = casta-nâ-de-baltă = castană-de-lac v. Cornaci (Trapa natans). II (anat., zool; reg.) v. Pinten, castanietă s.f. (muz.) geampara, păcă-nitoare, tasuri (v. tas). Castanieta este un instrument muzical de percuţie. castaniu, -ie adj., s.n. 1 adj., s.n. cafeniu, maro, căfeştin, căcăniu. Are o geantă din piele castanie. Castaniul este o culoare care o avantajează. 2 adj. (despre părul oamenilor) şaten. îşi prinde părul castaniu în două coade. 3 adj. (despre ochi) căprui, căpriu, mieriu2, pestriţ, puchiţel. Are ochii mari, castanii. castă s.f. clan, tagmă. în casta bancară se pătrunde greu. căstăn s.n. (german.) v. Dulap. Garderob. Şifonier. castei s.n. (reg.) v. Castel, castel s.n. 1 (constr.; în Ev. Med.) castei, <înv.> coştei. Şi-a propus să viziteze castelele de pe malurile Loarei. 2 (tehn.) castel de apă = turn de apă. Castelul de apă este folosit ca rezervor de apă. castelăchi s.n. (constr.; înv.) v. Castelaş. castelâş s.n. (constr.) <înv.> castelachi. castitate s.f. 1 candoare, feciorie, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, angelism, <înv.> devestăvnicie, smerenie, vergurie, puduciţie, curăţenie, imaculare, neîntinare, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană castitate. 2 cinste, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, onoare, pudoare, virginitate, fetie, <înv.> vergurie, curăţenie, curăţie. Vestalele au depus jurământul de castitate. căstor s.m. 1 (zool.) Castor canadensis; biber, breb. 2 (ţes.) castorină. Castorul este un postav confecţionat din pârul de castor în amestec cu lână. castorină s.f. (ţes.; ieşit din uz) v. Castor, castra vb. I. tr. (chir.) 1 (compl. indică animale) a emascula, a steriliza, a evira, <înv. şi pop.> a scopi, a întoarce, a jugăni, a stârpi, a bate, a curăţi, a herelui, a suci2. Armăsarul a fost castrat. 2 (compl. indică cocoşi) a claponi, a emascula, a steriliza, a evira, a coponi, a curăţi. Şi-a castrat cocoşii pentru a-i îngrăşa. 3 (compl. indică bărbaţi) a emascula, a steriliza, a evira, a scapeţi, <înv. şi pop.> a scopi, <înv.> a dezbărbăţi. Eunucii erau castraţi. castrare s.f. (chir.) 1 (la animale) castraţie, emasculare, emasculaţie, sterilizare, evirare, eviraţie, <înv. şi pop.> scopire, scopit1, întoarcere, jugănire, jugănit1, stârpire, batere, curăţire, hereluire, sucire. Castrarea unui animal se face sub anestezie. 2 (la bărbaţi) castraţie, emasculare, emasculaţie, sterilizare, evirare, eviraţie, <înv. şi pop.> scopire, scopit1, <înv.> dezbărbăţire. Sumerienii au fost primii care au supus bărbaţii operaţiei de castrare, pentru a-i transforma în eunuci. castrat, -ă adj. 1 (despre animale) emasculat, sterilizat, <înv. şi pop.> scopit2, întors2, jugănit2, stârpit, bătut2, curăţit2, hereluit, soborât, sucit2. Armăsarul castrat nu mai este aşa de nărăvaş. 2 (despre bărbaţi) emasculat, sterilizat, <înv. şi pop.> scopit2. Bărbaţii castraţi păzeau haremul sultanului. castraţie s.f. (chir.) 1 (la animale) castrare, emasculare, emasculaţie, sterilizare, evirare, eviraţie, <înv. şi pop.> scopire, scopit1, întoarcere, jugănire, jugănit1, stârpire, batere, curăţire, hereluire, sucire. 2 (la bărbaţi) castrare, emasculare, emasculaţie, sterilizare, evirare, eviraţie, <înv. şi pop.> scopire, scopit1, <înv.> dezbărbăţire. castravân s.m. (bot.; reg.) v. Susai1 (Sonchus arvensis). castravete s.m. 11 (bot.) Cucumis sativus; cucumăr, pepene, pepene-râios, pe-peni-irinăci (v. pepene), pepeni-murători (v. pepene). 2 (zool) castravete-de-mare = Zygophylum fabago; holoturid, holoturie. 3 (bot.; reg.) castravete-sălbaticv. Plesnitoa-re (Ecballium elaterium). II (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, castron s.n. 1 chiab. Supa este adusă la masă într-un castron din porţelan alb. 2 fig. (înv.; iron.) v. Gambetă. Melon, castronăş s.n. castronel. A pus laptele copilului într-un castronaş. castronel s.n. castronaş. căstru s.n. (milit.; la romani) lagăr, tabără, <înv.> tabie. Arheologii au descoperit urmele unui castru roman la Dunăre. casură s.f. crăpătură, fisură, fractură, plesnitură, spărtură, pocnitură. Casura vasului este prelungă. caş s.n., s.m. I s.n. (alim.) caşcovă. îi place foarte mult caşul proaspăt. II s.m. (bot; reg.) 1 (şi, art., caşul-babei, caşul-popii) Malva rotundifolia; nalbă, nalbă-mărun-tă. 2 (art) caşul-iepureluiv. Osul-iepurelui (v. 05) (Ononis arvensis); caşul-cioarei = (pl.) caşii-lupului = caşii-popii v. Păducher-niţă (Lepidium ruderale). casă vb. I. tr. (tipogr.) a caşera. Tipografii au caşat colile de hârtie, lipind pe ele un strat de celuloid. casare s.f. (tipogr.) caşerare, caşerat, caşurare. Prin caşare, colile de hârtie au devenit mai rezistente. caşbec, -ă s.m., s.f. (fam.; glum.) 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 (med.) v. Cretin. Idiot. Imbecil. Tâmpit, caşcavăl s.n. 1 fig. (fam.; glum.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. 2 (arg.) v. Femeie, caşcovă s.f. (înv.) 1 <înv.> cascotă. 2 (alim.) v. Caş. caşera vb. I. tr. (tipogr.) a caşa. caşerare s.f. (tipogr.) caşare, caşerat, caşurare. caşerat s.n. (tipogr.) caşare, caşerare, caşurare. casetă s.f. (farm.) capsulă, capsulă amilacee, comprimat, pastilă, pilulă, tabletă, hap2, nasture, năsturaş, bulină, bumb, <înv.> pil2. Medicul i-a prescris caşete cu antibiotic. caşexie s.f. (med., med. vet.) descărnare, emaciaţie, emaciere, slăbire, <înv. şi pop.> slăbiciune, slăbătate. Caşexia lui o îngrijorează şi hotărăşte să-l ducă la medic. căşie s.f. (bot.; înv. şi reg.) 1 v. Lemn-câinesc (Ligustrum vulgare). 2 v. Caprifoi (Lonicera caprifolium, Lonicera nigra sau Lonicera xylosteum). caşmi'r s.n. (text) <înv.> chesmar, buhur. îşi pune şalul de caşmir pe umeri. caşneu s.n. (fran.; înv.) v. Fular, caşte s.f. (tipogr.; rar) v. Casă1, caşurare s.f. (tipogr.) caşare, caşerare, caşerat. cat s.n. (constr.) etaj, nivel, rând, emeletiu, pliont, <înv.> plan, pod1, strânsură, catabolism | 236 streaşină. La catul întâi al vilei este instalată centrala termică. catabolism s.n. (fiziol.) dezasimilare, dezasimilare. Catabolismul este însoţit de un proces de eliberare de energie. catacrotism s.n. (med.) sfigmogramă. Catacrotismul este o anomalie a pulsului, caracterizată prin uşoare expansiuni ale arterei după şocul principal. catadicseâlă s.f. (înv.) v. Catadicsire. catadicsi vb. IV. tr. (fam.; peior.; despre oameni; urmat de oprop. compl. dr.) v. Binevoi catadicsire s.f. (fam.; peior.) <înv.> catadicseai! Catadicsirea ei a fost de complezenţă. catafalc s.n. laviţă. O mare de oameni se perinda prin faţa catafalcului pe care era depus trupul actorului. cataforeză s.f. (fiz., chim.) dielectroliză. Cataforeza este deplasarea spre catod a particulelor dintr-o soluţie coloidală, sub acţiunea câmpului electric. catagrafia vb. I. tr. (înv.) 1 (econ.; compl. indică bunuri, obiecte etc.) v. Inventaria, înregistra. 2 (compl. indică colectivităţi umane, animale, vehicule etc.) v. Recenza1, catagrafie s.f. (înv.) 1 v. Inventar. Listă. 2 v. Recensământ. catagrafisi vb. IV. tr. (înv.) 1 (econ.; compl. indică bunuri, obiecte etc.) v. Inventaria, înregistra. 2 (compl. indică colectivităţi umane, animale, vehicule etc.) v. Recenza1, catâhris s.n. (grec.; înv.) v. Abuz. Exces. Ilegalitate. Injustiţie. Samavolnicie. Silnicie, catahrismie s.f. (înv.; glum.) v. Abuz. Exces. Ilegalitate. Injustiţie. Samavolnicie. Silnicie, catalecte s.n. pl. (înv.) v. Analecte. Crestomaţie. catalepsie s.f. (med., med. vet.) flexibilitate ceroasă, <înv.> apoplexie momentană. Catalep-sia provoacă înţepenirea bruscă a trunchiului şi a membrelor şi dereglarea funcţiilor cerebrale. catah'gă s.f. 1 (mai ales la pl. catalige) papainog, piciorong, paipanele, piciorag, piciorug. Acrobaţii fac turul arenei pe catalige. 2 (omit.) Himantopus himantopus; piciorong, sitar-cu-picioroange (v. sitar1), picioare-lungi (v. picior). cataliză vb. I. tr. fig. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a activiza, a impulsiona, a îndemna, a stimula, a îmboldi, a propulsa, a porni. Succesul iniţial al proiectului i-a catalizat să-şi finalizeze cercetarea. Procesul de coalizare a forţelor politice democratice poate fi catalizat de societatea civilă. catalizator s.m. 1 (chim.) catalizor. Catalizatorul influenţează viteza unei reacţii chimice. 2 (chim.) catalizator negativ = inhibitor. Catalizatorul negativ, adăugat în proporţii mici într-un mediu de reacţie, opreşte sau micşorează viteza de reacţie. 3 (biochim.) catalizator organic = biocatali-zator, diastază, enzimă, ferment. Catalizatorul organic are rol de catalizator pentru reacţiile din celulele vii. cataliză negativă s.f. (chim.) anticataliză. în cataliza negativă viteza de reacţie este micşorată de un inhibitor. catalizor s.m. (chim.; rar) v. Catalizator, catalog s.n. fişier. A căutat în catalogul bibliotecii o revistă din secolul trecut. catalogă vb. I. tr. 11 (compl indică nume de persoane, de obiecte, de lucrări etc.) <înv.> a catalogiza. Cărţile nou-primite la bibliotecă sunt catalogate. 2 (livr.; compl indică idei, fapte, evenimente etc.) v. Enumera. înşira, înşirui. II fig. (fam.; deprec.; compl indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) v. Califica. Caracteriza. Eticheta. Numi. Taxa. catalogâre s.f. 1 (livr.) v. Enumerare. Enumeraţie. înşirare. înşiruire. 2 fig. (fam.; deprec.) v. Calificare. Caracterizare. Etichetare. Numire. Taxare. catalogiză vb. I. tr. (înv.; compl indică nume de persoane, de obiecte, de lucrări etc.) v. Cataloga. catălpă s.f. (bot.) Catalpa bignonioides; bignonia, vanilie, trâmbiţar. catameniăl, -ă adj. (med.) menstrual. A luat un analgezic contra durerilor catameniale. catapeteăsmă s.f. (în Biserica Ortodoxă) iconostas, tâmplă2, perete, <înv. şi reg.> prăznicar, fruntar. Priveşte cu atenţie icoanele catapetesmei. cataplăsmă s.f. (med., med. vet.) compresă, prişniţă, fomentaţie, <înv. şi pop.> legătură, oblojeală, plasture, legătoare (v. le-gător), <înv. şi reg.> turtă, faşă, fleaşcă. Fiind răcită, i s-a pus o cataplasmă pe piept. catapultă vb. I. refl. (despre piloţi) a se ejecta. Pilotul s-a catapultat din avionul în flăcări. catapultă s.f. (milit.; în Antic, şi la începutul Ev. Med.) balistă, <înv.> balestră. Proiectilele erau aruncate asupra duşmanului cu ajutorul catapultei. catâr s.n. (med.; înv.) v. Coriză. Guturai. Rinită. catăra s.f. (relig; grec.; înv.) v. Afurisenie. Afurisire. Anatemă. Blestem. Excomunicare, cataractă s.f. 1 (geomorf, hidrol.) cascadă, cădere de apă, prag, săritoare (v. săritor), şipot, urlătoare, burăitoare, burău, burugă, durău, duruitoare, sărită (v. sărit2), săritură, şteanţ, ştează1, vâjoi, vâl-toare, vânturariţă, vânturiş,<înv.> povomitoa-re. în liniştea serii se aude zgomotul produs de cataracta din apropierea cabanei. 2 (med., med. vet.) albeaţă, apă-albă, perdea, pohoială. Cataracta se tratează chirurgical catarămă s.f. închizătoare, sponcă, <înv. cuişor. I-a căzut catarama de la cureaua ceasului de mână. catărg s.n. 1 (mar.) arbore, <înv.> mastă. Matelotul se urcă în vârful catargului. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, catărgă s.f. (nav.; înv.) 1 v. Galeră. 2 v. Corabie. catari'gi s.f. pl. (culin.; reg.) v. Piftie. Răcitură. catarfn s.m. (zool.) catarinian. Cimpanzeii şi babuinii sunt catarini. catariniăn s.m. (zool.) catarin. cataroi1 s.m. (arg.) v. Rom2. Ţigan. cataroi2 s.n. 11 (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie. 2 (med.; înv. şi reg.) v. Gută. Podagră. 3 (înv. şi reg.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 4 (med.; reg.) v. Coriză. Guturai. Rinită. 5 (med.; înv.) v. Gripă. II (reg.) v. Bolovan. Pietroi, catastăză s.f. (muz.; livr.) v. Impostaţie. Vocalizare. catastif s.n. 1 (mai ales fam.) condică, registru, carte, <înv. şi reg.> metrică1, protocol, libel, papir, <înv.> defter, izvod, opis, tartaj, tăbliţă, terfelog, caid, tefter. îşi notează într-un catastif cheltuielile zilnice. 2 (jur.; arg.) v. Cazier, catastişâl s.n. (jur.; înv.) v. Codicil, catastrofăl, -ă adj. catastrofic, dezastruos, fatal, funest, teribil, nefericit, nenorocit, tragic, trist Deversările necontrolate de deşeuri toxice au consecinţe catastrofale asupra mediului. catastrofă s.f. calamitate, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pustieşag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfarâmă-tură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o catastrofă aducătoare de moarte. catastrofic, -ă adj. catastrofal, dezastruos, fatal, funest, teribil, nefericit, nenorocit, tragic, trist. catatrehmos s.n. (grec.; înv.) v. Asuprire. Exploatare. împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. catatrexîvb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică oameni) v. Asupri. Năpăstui. Nedreptăţi. Oropsi. Ostraciza. Persecuta. Prigoni. Urgisi. Vitregi. catâr s.m. (zool) Equus mullus; bardou, <înv. şi reg.> mâşcoi, <înv.> mâşc, mul1. Catârul este un animal rezultat din împerecherea unui armăsar cu o măgăriţă. catârăr s.m. catârgiu. Catârarii păzesc sau mână catârii. catârăş s.m. (zool; pop.) catârel. Catâraşii au fost închişi într-un ţarc. catâră s.f. (zool; reg.) v. Catârcă. catârcă s.f. (zool.) <înv. şi reg.> mâzgă, catâră, mulă2, <înv.> mâşcă, mâşcoaie. Au în gospodărie un catâr şi o catârcă. catârâl s.m. (zool; pop.) catâraş. catârgiu s.m. (reg.) v. Catârar. catedrâlă s.f. (arhit. bis.) mănăstire, <înv.> sobor. în catedrala mitropolitană din Iaşi se află moaştele Sfintei Parascheva. catedrătic, -ă adj. (pedag.; ital.) v. Profesoral, catedră s.f. 11 (arhit. bis.; rar) v. Amvon. 2 (înv.) v. Capitală. II fig. profesorat. Toată viaţa şi-a închinat-o catedrei. categoriăl, -ă adj. taxonomic. Se ocupă cu ordonarea categorială a actelor. Studenţilor li s-a cerut repartizarea categorială a plantelor culese în excursia de studiu. 237| catihisi categoric, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) decis, expres2, ferm, formal, hotărât, neezitant, neoscilant, net2, tranşant, <înv.> rezolut. Refuzul său categoric de a participa la concurs l-a uimit. 2 (despre glasul, vocea, modul de exprimare a cuiva) apăsat2, convins, decis, ferm, hotărât, răspicat, despicat2. îi spune pe un ton categoric să părăsească încăperea. 3 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale oamenilor) apodictic, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este categoric. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt categorice. 4 (despre modul de exprimare a unor idei sau despre raţionamente, judecăţi, demonstraţii etc.) apodictic, incontestabil, indiscutabil, peremptoriu. Autorul renunţă la caracterul categoric al argumentării. 5 (despre noţiuni, judecăţi etc.) absolut, evident, flagrant, indiscutabil, izbitor, vădit. Acesta este un adevăr categoric. 6 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, considerabil, evident, important, însemnat, mare1, perceptibil, semnificativ, sensibil, simţitor, vădit, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este categorică. 7 (despre fapte, informaţii, date, cunoştinţe etc.) cert, precis, sigur, neapărat. A obţinut informaţii categorice de la martori oculari. 8 absolut, definitiv, irevocabil. Confirmarea unui astfel de specialist i separe categorică. II adv. (modal) decis, ferm, hotărât, net2, radical, scurt, tranşant, tăietor, ritos, <înv. şi reg.> răzimiş, nilvan, regulat, <înv.> categoriceşte. îi refuză categoric propunerea. categoriceşte adv. (modal; înv.) v. Categoric. Decis. Ferm. Hotărât. Net2. Radical. Scurt. Tranşant. categorie s.f. 1 (log.) <înv.> predicament. Filosofii au evidenţiat rolul ontologic al categoriilor. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, gen, neam, soi1, sort, sortiment, specie, tip, varietate, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. Primăvara, apar cele mai multe categorii de legume. Unele categorii de ciuperci nu sunt indicate pentru consum. A cumpărat diferite categorii de seminţe pentru a le sădi în grădină. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) clasă, fel, gen, soi1, specie, tip, varietate, <înv. şi reg.> rudă1, ţicanie, ţică1, <înv.> despărţire, specială (v. special), tagmă. Se consideră că aparţine unei categorii de oameni cu însuşiri deosebite. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, gen, soi1, specie, tip, <înv. şi pop.> naţie, seamă, poamă, sămânţă, sculă, stambă, tacâm. Ce categorie de om o mai fi şi ăsta? 5 caracter, fel, gen, natură, soi1, teapă, factură, calibru, rasă1, pănură, trampă2. Un profitor de categoria lui nu a mai întâlnit. 6 (şi categorie socială) pătură, pătură socială, <înv.> regiuni (v. regiune), strat, treaptă, ordin. Aparţinea unei categorii sociale privilegiate. 7 clasă, grup, grupare, şir, tagmă, <înv.> rânduială, sfat. Face parte din categoria acelora care urăsc nedreptăţile. 8 (biol.) categorie sistematică = categorie taxonomică; categorie taxonomică = categorie sistematică. O categorie sistematică sau taxonomică cuprinde plantele sau animalele asemănătoare şi înrudite. 9 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) clasă, treaptă. Se încadrează într-o anumită categorie de salarizare. 10 (determ. de un adj. num. ord.) clasă, rang, mână. Sportivii au fost cazaţi într-un hotel de categoria întâi. 11 clasă, ordin, rang, <înv.> ordine. Este o realizare de primă categorie. Vorbeşte despre cifre de categoria miilor. 12 (sport) divizie. Steaua este o echipă de fotbal de categoria A. categorisi vb. IV. tr. fig. (fam.; compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) v. Califica. Caracteriza. Eticheta. Numi. Taxa. categorisire s.f. fig. (fam.) v. Calificare. Caracterizare. Etichetare. Numire. Taxare, catehism s.n. (relig.) catihis. Catehismul este expunerea principiilor religiei creştine sub formă de întrebări şi răspunsuri. catehizâ vb. I. tr. (relig.; compl indică oameni) <înv.> a oglăşui, a catihisi. în seminarul teologic profesorul l-a catehizat. catehizare s.f. (relig.) <înv.> catehizaţie, catihisie, catihisire, oglaşenie. Catehizarea se face în seminariile teologice. catehizat, -ă adj. (relig.; rar; despre oameni) <înv.> catihisit. catehizâţie s.f. (relig.; înv.) v. Catehizare, catenă s.f. 1 (chim.; şi catenă ciclică, catenă liniară, catenă ramificată) lanţ. O catenă leagă între ei atomii de acelaşi fel ai unei substanţe. 2 (geomorf; şi catenă muntoasă) lanţ, sistem muntos. Cafenele Carpaţilor sunt acoperite de păduri întinse. 3 (înv.) v. Lanţ. catergâr s.m. (grec.; înv.) v. Ştrengar, caterincă s.f. 1 (muz.; pop.) v. Flaşnetă. 2 (fam.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 3 (fam.) v. Scandal. Scenă. 4 (fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 5 (fam.) v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Sâcâ-ială. 6 (arg.; adesea constr. cu vb. „a pune”, „a cădea”) v. Capcană. Cursă2. Prinzătoare (v. prinzător). caterisi vb. IV. tr. 1 (bis.; compl. indică preoţi) a răspopi, <înv.> a despopi, a despreoţi. Preotul a fost caterisit pentru că a încălcat grav canoanele bisericeşti. 2 (pop. şi fam.; compl indică oameni care ocupă un post) v. Demite. Destitui. îndepărta. Scoate. 3 (pop. şi fam.; compl indică oameni care au o anumită funcţie, un anumit grad) v. Retrograda. caterisire s.f. 1 (bis.) răspopire, <înv.> despopire, despreoţire, izvâijanie, caterisis. Consiliul a hotărât caterisirea preotului. 2 (pop. şi fam.) v. Demitere. Destituire. îndepărtare. Scoatere. 3 (pop. şi fam.) v. Retrogradare. caterisis s.f. (bis.; grec.; înv.) v. Caterisire. Răspopire. caterisit, -ă adj. 1 (bis.; despre preoţi) răspopit, <înv.> despopit, despreoţit. Preotul caterisit s-a angajat ca funcţionar. 2 (pop. şi fam.; despre persoane care ocupă un post) v. Demis. Destituit. îndepărtat. Scos2.3 (pop. şi fam.; despre persoane care au o anumită funcţie, un anumit grad) v. Retrogradat, cateter s.n. (med., med. vet.) branulă, canulă, flexulă. I-a introdus în venă un cateter pentru a-i pune o perfuzie. cathărsis s.n. (psih.) abreacţie. Catharsisul este o formă de psihoterapie. cathărtic, -ă adj. 1 (estet.) purificator. Muzica preclasică are efect cathartic. 2 (înv.; despre substanţe, medicamente sau despre efectul lor) v. Cenotic. Laxativ. Purgativ, catifea s.f. 1 (ind. text.) velur, <înv. şi reg.> mancister, barşon, pluş, somot, <înv.> samet, urşinic2. îşi pregăteşte pentru serată rochia din catifea verde. 2 (la pl. catifele; bot.; reg.) v. Curcubeu (Lychnis coronaria). 3 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). catifelâ vb. I. tr., refl. <înv.> a (se) încatifela. După ce a folosit o cremă de mâini hidratan-tă, pielea i s-a catifelat. catifelat, -ă adj. 1 (în opoz. cu „aspru”; despre suprafaţa unor obiecte, materiale etc. sau despre pielea, pârul oamenilor, blana animalelor etc.) mătăsos, moale, neted, catife-lin, luciu2, lunecos, suplu, molatic. Stofa este catifelată. O cremă bună face pielea catifelată. Pisica are blana catifelată. 2 fig. (despre voce) cald. Soprana cânta cu uşurinţă acutele, dar vocea îi rămânea catifelată. catifelm, -ă adj. (în opoz. cu „aspru”; rar; despre suprafaţa unor obiecte, materiale etc. sau despre pielea, pârul oamenilor, blana animalelor etc.) v. Catifelat. Mătăsos. Moale. Neted. catifeluţă s.f. (bot.) 1 (pop.) v. Pansea. Pansele-sălbatice (v. pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). 2 (la pl. catifeluţe; reg.) v. Curcubeu (Lychnis coronaria). 3 (lapl catifeluţe; reg.) v. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria). catigorie s.f. (înv.) v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. catihis s.n. (relig.; grec.; înv.) v. Catehism, catihisi vb. IV. tr. (relig.; grec.; înv.; compl. indică oameni) v. Catehiza. catihisie | 238 catihisie s.f. (relig.; înv.) v. Catehizare, catihisîre s.f. (relig.; înv.) v. Catehizare, catihisi't, -ă adj. (relig; înv.; despre oameni) v. Catehizat. cation s.m. (fiz.) ion pozitiv. Cationul se deplasează către catod în timpul electrolizei. catismă s.f. (teol.) <înv.> şedere. Catismâ este fiecare dintre cele douăzeci de secţiuni ale Psaltirii. cătiţă s.f. (bot.; reg.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stân-jenel-violet (Iris germanica). catod s.m. (în opoz. cu „anod”; fiz.) electrod negativ. Prin catod iese curentul electric dintr-un mediu conductor. catolic, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) 11 s.m., s.f. romano-catolic, papist, <înv. şi reg.> latin, papistaş. Catolicii sunt adepţii catolicismului. 2 s.m. (art., la pl. catolicii; colect.) catolicime, catolicitate. Catolicii serbează Poştele în acest an în aceeaşi zi cu ortodocşii. II adj. papal, roman2, romano-catolic, papist, <înv. şi reg.> latin, latinesc, papistaş, papistăşesc, <înv.> papistic. Catedrala catolică din oraş este grandioasă. catoliceşte adv. (modal; relig.; rar) papistăşeşte. Se închină catoliceşte. catolici vb. IV. tr., refl. (relig.; pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Catoliciza, catolicime s.f. (colect.; relig.) catolicii (v. catolic), catolicitate. catolici're s.f. (relig.; pop.) v. Catolicizare, catolicism s.n. (relig.) biserica catolică (v. biserică), legea catolică (v. lege), romano-ca-tolicism, <înv. şi reg.> papistăşie, <înv.> papism. Catolicismul este o confesiune creştină. catolidt, -ă adj. (relig.; pop.; despre oameni) v. Catolicizat. catolicitate s.f. (colect.; relig.; rar) v. Catolicii (v. catolic). Catolicime. catoliciza vb. I. tr., refl. (relig.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) catolici, <înv. şi reg.> a (se) catolnici, a (se) papistăşi. Fiind ateu, l-a convins să se catolicizeze. catolicizare s.f. (relig.) catolicire, <înv. şi reg.> catolnicire. Catolicizarea se face numai după însuşirea preceptelor Bisericii Catolice. catolicizat, -ă adj. (relig.; despre oameni) catolicit, <înv. şi reg.> catolnicit. Credincioşii catolicizaţi propovăduiesc preceptele catolicismului. catolnici vb. IV. tr., refl. (relig.; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Catoliciza, catolnicire s.f. (relig.; înv. şi reg.) v. Catolicizare. catolnicit, -ă adj. (relig.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Catolicizat, catoniân, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Exigent. Pretenţios. Riguros. Sever2, catdnic, -ă adj. (livr, despre oameni) v. Exigent. Pretenţios. Riguros. Sever2, catortosîvb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Izbuti. Reuşi. catrafuse s.f. pl. (pop. şi fam.) 1 boarfe (v. boarfă), bulendre (v. bulean-dră), calabalâc, troace (v. troacă), ţoale (v. ţol), borfet, bodroanţe, canatlâcuri, cioveie (v. ciovei), dănănaie, hontroape, hozate, târnomate (v. tâmomată), tOiuţe, trancanale (v. trancana), trancote (v. trancotă), trantabuşuri, trantave-ie, trânte, troscobârţe, ţanghile, ţolinci, ţoloabe (v. ţoloabă), ţulendre. Şi-a strâns repede catrafusele într-o geantă şi aplecat. 2 v. Bagaj, catran s.n., adv. I s.n. 1 (chim.) gudron, ulei greu (v. ulei1), ş»oală, zeft. Catranul se obţine din petrol, cărbune sau lemn, fiind o materie primă importantă în industria chimică. 2 (reg.) v. Smoală. II s.n. fig. 1 amar, întristare, jale1, tristeţe, milă. I-a murit cineva apropiat şi i-a rămas catran în inimă. 2 (pop.) v. Acrime. Fiere. Maliţie. Maliţiozitate. Otrăvi Răutate. Venin. III adv. fig. (modal; fam.) 1 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Colosal. Consternant. Deosebit. Excepţional. Extraordinar. Extrem. Foarte. Foc. Groaznic. Grozav. Incredibil, înfiorător. îngrozitor. înspăimântător. Neasemuit. Nemaipomenit. Nespus. Ridicol. Surprinzător. Tare. Teribil. Uimitor. Uluitor. 2 v. Foarte. Nespus. Tare. catrmţă s.f. fotă, <înv. şi pop.> peştiman, zăvelcă, pestelcă, zadie, <înv. şi reg.> strecătoare, fustă, păstură2, pânzătură, pristoare, spiniţă. Cele mai multe femei de la ţară au renunţat la catrinţă. cătun s.n. (ind. text; german.) v. Stambă, caţaon s.m. (grec.; înv.) v. Canalie. Puşlama. Secătură. caţaveică s.f. 1 scurteică, <înv. şi reg.> giu-beică, bunză, zoavă. Caţaveica este o haină ţărănească pentru femei, lungă până în talie. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). căţă1 s.f. (fam.; peior.) v. Mahalagioaică. Mahalagiţă. căţă2 s.f. (la stână; reg.) campău, lance, nuia. Ciobanii prind oile cu caţa. câuă s.f. (reg.) v. Baubau. cauc s.n. (gosp.; înv. şi reg.) v. Căuş. Scafa. caucâr s.m. (rar) <înv.> caucciu. Caucarii fabricau cauce pentru boieri şi potcapuri pentru călugări. caucciu s.m. (înv.) v. Caucar. cauciuc s.n. 1 gumilastic. Cauciucul unei roţi a maşinii s-a spart 2 (arg.) v. Con- dom. Prezervativ. căuda s.f. (muz.) coda1. Cauda unei compoziţii muzicale are caracter concluziv. caudât, -ă s.n., adj. 1 s.n. (zool.) urodel. Salamandra şi tritonul sunt caudate. 2 adj. (despre amfibieni) caudifer. Amfibienii caudaţi suferă în timpul secetei. caudifer, -ă adj. (despre amfibieni) caudat. caulis s.n. (bot.; livr.) 1 v. Trunchi. Tulpină. 2 v. Lujer. Tulpină. caună s.f. (miner.; reg.; de obicei urmat de determ. care arată felul, natura) v. Mină1. Subteran. caune s.m. (bot; reg.) v. Pepene. Pepene-gal-ben (Cucumis melo). caustic, -ă adj., adv. I adj. (despre substanţe) coroziv, arzător. Pentru a îndepărta piatra depusă pe ţevi, foloseşte o substanţă caustică. II adj. fig. 1 (despre oameni) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar caustic, dar foarte talentat. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimo-nios, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îm-bolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii caustice. 3 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, satiric, biciuitor, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Cronica teatrală este caustică. III adv. fig. (modal) batjocoritor, sarcastic, sardonic. Zâmbeşte caustic. Tonul vocii sale sună caustic. causticităte s.f. fig. acrimonie, sarcasm, incisivitate. De multe ori a fost rănit de causticitatea colegilor. causticiză vb. I. tr. (chim.) a caustifica. A causticizat carbonaţii alcalini cu ajutorul laptelui de var. causticizâre s.f. (chim.) caustificare. Prin causticizare carbonaţii alcalini se transformă în alcalii caustice cu ajutorul laptelui de var. causticizăt, -ă adj. (chim.; despre carbonaţi alcalini) caustificat. caustifică vb. I. tr. (chim.) a causticiza. caustificare s.f. (chim.) causticizare. caustificât, -ă adj. (chim.; despre carbonaţi alcalini) causticizat. cauteriză vb. I. tr. (med., med. vet; compl. indică răni, ţesuturi bolnave etc.) a arde. Dermatologul i-a cauterizat un neg. cauterizâre s.f. (med., med. vet.) ardere, ustiune, cauterizaţie. Pentru a preveni o infecţie, chirurgul a recurs la cau-terizarea leziunii. cauterizâţie s.f. (med., med. vet.; rar) v. Ardere. Cauterizare. cauţionâ vb. I. intr. (jur.) a garanta, a gira, a răspunde, a chezăşui. Cauţionează pentru nevinovăţia acestui om. cauţionament s.n. (jur.; rar) v. Cauţiune. Fideiusiune. Garanţie, cauţionator s.m. (jur.; înv.) v. Cauţiune. Fideiusor. Garant. cauţionămâ'nt s.n. (jur.; înv.) v. Cauţiune. Fideiusiune. Garanţie, cauţiune s.f. (jur.) 1 fideiusiune, garanţie, cauţionament, chezăşie, <înv.> adeverinţă, cauţionământ, vadiu. Tatăl a depus cauţiune pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are fiul său. 2 fideiusor, garant, chezaş, chezăşuitor, <înv.> cauţionator, platnic, sodăş. El este considerat cauţiune pentru debitor. cauză vb. I. tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat; compl. indică stări, situaţii etc. în 2391 ca vum general neplăcute) a face, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui, a căşuna, <înv.> a prici3, a trage. Unul dintre copii le cauzează numai necazuri. Lovitura pe care a primit-o i-a cauzat leziuni interne. 2 (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prileji, a procura, a ridica, a trezi. Gesfa/ său a cauzat un val de indignare. 3 {adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales stări fiziologice, psihice, senzaţii) a crea, a da2, a determina, a face, a induce, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui, a stârni. Medicamentul i-a cauzat o stare de somnolenţă. 4 (compl. indică fapte, situaţii, stări etc.) a aduce, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui. Incendiul a cauzat locatarilor pagube majore. cauzal, -ă adj., s.f. 1 adj. cauzativ. Nu poate să stabilească relaţii cauzale între fenomene. 2 s.f. (gram.) propoziţie cauzală. Cauzala îndeplineşte funcţia de circumstanţial de cauză al regentei. cauzalitate s.f. 1 (filos.) relaţie cauzală. Cauzalitatea este raportul obiectiv dintre cauză şi efect. 2 (fiziol.) cauzalitate inelară = aferentaţie, aferentaţie inversă, conexiune inversă, feedback, lanţ cauzal închis, legătură inversă, reacţie, retroacţiune, retrocontrol. Cauzalitatea inelară este transmiterea excitaţiei de la neuronii periferici la neuronii centrali. cauzâre s.f. creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, naştere, producere, provocare, stârnire, determinaţie, prilejuire, provocaţie, <înv. şi pop.> pricinuire, stâmeală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul său a condus la cauzarea unui val de indignare. cauzativ, -ă adj. cauzal, cauză s.f. 11 considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, raţiune, temei, raţionament, <înv. şi pop.> cuvânt, lucru, noimă, price, <înv.> materie, obiect, ocă, povod, vină, rezon, fundament, izvor, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost cauza care a declanşat protestul salariaţilor. 2 obârşie, origine, izvor, rădăcină, maică, mamă, naştere. Cauza incendiului nu a fost descoperită. 3 obiectiv, scop, ţel, ţintă, <înv.> pricină, sfârşit1, ţeh2. Luptă pentru o cauză nobilă. 4 stindard. A părăsit cauza care-i însufleţea pe amândoi în lupta pentru câştigarea dreptăţii. II (jur.) 1 acţiune, caz, judecată, proces, <înv. şi pop.> price, dreptate, lege, pricină, hâcă, hoandră, pâră, tăr-ghelaş, <înv.> criminalion, delă, divan, judeţ, prigonire, sud2. S-a amânat verdictul în cauza civilă. 2 cauză judecătorească = speţă. Cauza judecătorească este o pricină concretă supusă spre rezolvare unui organ de jurisdicţie. Judecătorul trebuie să soluţioneze cauza judecătorească pe care o pledează avocatul. cavăf s.m. (înv.) v. Cizmar. Pantofar. caval s.n. (muz.) fluierar,trişcă. Cavalul este un fluier mare, cu cinci găuri, confecţionat din lemn de paltin sau de arin, care scoate sunete grave. cavălă s.f. (zool; rar) v. Iapă. cavalcâ vb. I. tr. (ital; compl. indică animale) v. Călări. încăleca. cavalcadă s.f. <înv.> biniş, călăritură. Au închiriat câţiva cai şi au plecat într-o cavalcadă prin pădure. cavalcăvia s.f. (constr.; ital.) v. Pasarelă, cavaler s.m. 11 (în Ev. Med., în apusul şi în centrul Europei) caballero. Regele l-a făcut cavaler pentru vitejia sa. 2 (art., la pl.) cavalerii teutoni = ordinul teutonic (v. ordin), teutonii (v. teuton). Cavalerii teutoni au fost, timp de trei secole, principalul exponent al expansiunii germanilor în teritoriile slavilor din răsăritul Europei. 3 burlac1, celibatar, flăcău, holtei1, becher, june, feamin, flăşcău, frăşcău, holter, celibe, tomnatic, pompier. înainte de nuntă, prietenii mirelui organizează o petrecere a cavalerilor. II (tehn.; la balanţă) călăreţ. Cavalerul este o piesă din fir de platină, care se aşază pe braţele unei balanţe analitice pentru a se obţine echilibrarea acestora. III (bot.) 1 Zinnia elegans; căpitani (v. căpitan), cârciumăreasă, capul-cucului (v. cap), cătănuţe (v. cătănuţă), coconi (v. cocon2), doamne (v. doamnă), domnişoare (v. domnişoară), domnişor, domniţă, ferigele (v.ferigea), leliţă, măciuci (v. măciucă), ochii-cucului (v. ochi1), pene-bătucite (v. pană), pofta (v. poftă), ruji-mici (v. rujă), turcoaice (v. turcoaică), vâzdoagă, <înv.> zinie. 2 (reg.) v. Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina). cavaleresc, -eăscă adj. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cinstit, franc2, leal, loial, neprefacut, sincer, <înv.> nefaţărit, prost, verde. în relaţiile de afaceri are o atitudine cavalerească. 2 fig. (despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) ales2, generos, mărinimos, nobil. O apără în faţa celorlalţi dintr-un impuls cavaleresc. cavalerie s.f. (milit.) 1 călărime, <înv.> cavalerime, călărăşie, călărăşime. Cavaleria a pornit la atac. 2 (în trecut) cavalerie de rezervă = cavalerie grea = cavalerie pezantă. Cavaleria grea folosea piese de artilerie de calibru mijlociu şi mare; (ital; înv.) cavalerie pezantă v. Cavalerie de rezervă. Cavalerie grea. cavalerime s.f. (milit.; înv.) v. Cavalerie. Călărime. cavalerism s.n. 1 bună-credinţă, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, omenie, onestitate, onorabilitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, ver-ticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în cavalerismul şi priceperea lui. 2 fig. amabilitate, civilitate, manieră, politeţe. Băiatul este de un cavalerism ireproşabil. cavalerist s.m. (milit.) călăreţ, <înv.> călăraş, călări (v. călare), mânaci, răitar. Cavaleriştii au pornit la atac. cavalet s.n. (a. plast.) căluş, şevalet. Pictorul şi-a aşezat tabloul pe un cavalet pentru a face câteva retuşări. cavalm, -ă adj. (zool.) cabalin. Iubeşte mult rasa cavalină. A vizitat o expoziţie cavalină. cavăss.m. 1 (milit; turc.; înv.) v. Jandarm. 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, cavernă s.f. 1 (geomorf.) grotă, peşteră, <înv. şi reg.> vizuină, corandă, ocnă, scorbură, ştiol, <înv.> hârtop, speluncă. în munte este o cavernă cu stalactite şi stalagmite. 2 (med.) cavitate. Se tratează de caverne pulmonare. cavernos, -oăsă adj. 1 (med.) cavitar. Doctorul i-a descoperit leziuni cavernoase la plămâni. 2 fig. (cu nuanţă intensivă; despre voce, ton, timbru, sunete) adânc, grav, gros, jos, profund. îşi recunoaşte fapta cu o voce cavernoasă. cavernotomie s.f. (chir.) speleotomie. Cavernotomia este incizia unei caverne pulmonare. caviar s.n. (culin.) icre negre (v. icră). La recepţie sunt serviţi cu fructe de mare, caviar şi şampanie. cavitar, -ă adj. (med.) cavernos, cavitate s.f. 1 adâncitură, gaură, scobitură, <înv. şi reg.> scorbură, bortă, bortitură, scâlbă, scochină, <înv.> deşert, zgău. Piesa are multe cavităţi la suprafaţă. 2 (med.) cavernă. Se tratează de caverne pulmonare. 3 (anat.) antru, scobitură. Cavitatea poate fi osoasă sau viscerală. 4 (anat.) cavitate amniotică = sac amniotic. Cavitatea amniotică se află pe faţa internă a placentei; cavitate bucală = cavitate orală = gură, organ1, bot, clonţ, plisc, rât1, pupătoare (v. pupător), <înv. şi reg.> rost, govie, mordă, clobanţ, popârdă, cioc2, fermoar, flisc, flit, gingie, ială, mâncătoare (v. mâncător), mestecătoare, mestecău2, mozgă, muie, muştar, muştiuc, papacioacă (v. papacioc), papiţ, papiţă, scuipătoare, teflu, ţiu, zotcă. Cavitatea bucală, delimitată lateral prin faţa internă a obrajilor, se deschide anterior prin buze; cavitate cotiloidă = acetabul, cotii. în cavitatea cotilo-idă se articulează capul femurului; cavitate generală = celom. Cavitatea generală se află în interiorul corpului metazoarelor; cavitate orbitară = orbită, găvan, scovârlie, văgăună, <înv. şi reg.> melci (v. melc), răgăoace. în cavitatea orbitară se află globul ocular, anexele acestuia şi grăsimea orbitală; cavitate pelvină = bazin, pelvis, <înv. şi pop.> prag, <înv.> lighean. A căzut şi şi-a fracturat cavitatea pelviană; cavitate toracică = coşul pieptului (v. coş1), cutie toracică, torace, grătar, lada pieptului (v. ladă), tabla pieptului (v. tablă1). în cavitatea toracică se găsesc plămânii şi inima. cavou s.n. criptă, monument funerar, mormânt, mormânt, casă de veci (v. casă1). Cortegiul se îndreaptă spre cavoul defunctului. căvum s.n. (anat.) faringe nazal, nazofaringe, rinofaringe. Cavumul se află deasupra vălului palatin şi posterior foselor nazale. caz 1240 caz s.n. 11 circumstanţă, condiţie, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziţie, situaţie, stare, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peristas, prilejire, stat3, stătătură, context. în alt caz, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în cazuri excepţionale. 2 fapt, fenomen, întâmplare, <înv.> evenire, price. în ziare fusese relatat un caz asemănător. 3 (jur.) investigaţie. Ofiţerul care se ocupă de acest caz nu a descoperit încă mobilul crimei. 4 (jur.) acţiune, cauză, judecată, proces, <înv. şi pop.> price, dreptate, lege, pricină, hâcă, hoandră, pâră, tăr-ghelaş, <înv.> criminalion, delă, divan, judeţ, prigonire, sud2. S-a amânat verdictul în cazul civil. 5 (med., med. vet.) îmbolnăvire. A apărut un nou caz de scarlatină în şcoală. 6 (gram.) <înv.> cădere. Limba română are cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ şi vocativ. 7 (gram.) caz acuzativ = acuzativ, <înv.> cădere pricinuitoare, lucrătoare (v. lucrător), pârâtor, pricinuitoare (v. pricinuitor), vinuitor. Cazul acuzativ este cazul complementului direct, al complementului indirect, al circumstanţialelor şi al unor atribute; caz genitiv = genitiv, <înv.> cădere născătoare. Cazul genitiv indică dependenţa, apartenenţa şi posesia; caz dativ = dativ, <înv.> cădere dativă, dătătoare. Cazul dativ indică destinaţia acţiunii unui verb; caz nominativ = nominativ, <înv.> cădere nominativă, numitoare (v. numitor). Cazul nominativ este cazul flexiunii nominale cu funcţie specifică de subiect; caz oblic = <înv.> cădere strâmbă. Cazul oblic este numele dat, în gramatica altor limbi, tuturor cazurilor, cu excepţia nominativului şi a vocativului, caz vocativ = vocativ, <înv.> cădere vocativă, chemătoare (v. chemător). Cazul vocativ exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. 8 (psih.) caz de conştiinţă = proces de conştiinţă. Cazul de conştiinţă este generat de dificultatea de a decide asupra justeţei propriilor fapte, idei sau atitudini. II (concr.; med., med. vet.) pacient, <înv.> subiect. Cardiologul şi-a planificat operarea cazurilor în funcţie de gravitatea afecţiunii. cază s.f. (adm.; în unele ţări; turc.; înv.) v. Comitat. District. cazâică s.f. (reg.) v. Ac. Acul ceasornicului (v. ac). Acul ceasului (v. ac). Minutar, cazacmcă s.f. (j. folc.; reg.) v. Cazacioc. Căzăcească. cazacioc s.n. (j. folc.) căzăcească, cazacincă. Cazaciocul este un dans popular ucrainean. cazan s.n. 11 (tehn.; la locomotive, vapoare etc.) cazan cu abur = căldare de abur, <înv.> marmita lui Papin, oala lui Papin, digestor. în cazanul cu abur se încălzeşte apa până se transformă în vapori cu opresiune mai mare decât cea atmosferică. 2 (ind. casn.) cazan de ţuică = alambic, căldare de rachiu. Alcoolul se distilează în cazanul de ţuică. II (geomorf.) caldeiră, căldare, căldare glaciară, circ, circ glaciar, zănoagă, scofaină. Cazanul este o depresiune circulară în regiunile muntoase, formată prin acţiunea de eroziune a unui gheţar. cazăncă s.f. (reg.) v. Ac. Acul ceasului (v. ac). Acul ceasornicului (v. ac). Minutar, cazănie s.f. (relig.) 1 <înv.> carte cu învăţătură. Cazania este o carte religioasă care cuprinde predici. 2 cuvânt, omilie, predică, <înv.> didahie, învăţătură, învăţătură bisericească, poucenie, predicare, predieSţie, propovedanie, chiriacodromion. Credincioşii ascultă cu evlavie cazania rostită de preot. cazanier, -ă adj. (fran.; despre oameni) v. Sedentar. cazarmă vb. I. tr. (milit.; rar; compl. indică soldaţi, trupe etc.) încazarma. Au cazar-mat trupele în mare ordine. cazarmăre s.f. (milit.; rar) încazarmare. Cazarmarea regimentului s-a făcut fără incidente. căză s.f. (la sertare, birouri, dulapuri etc.; fran.; înv.) v. Compartiment. Despărţire. Despărţitură. cazeiform, -ă adj. brânzos, cazeos. Mâncarea are aspect cazeiform. cazernă s.f. (biol.) 1 cazeinogen. Cazeina, prin coagulare, formează componenta principală a brânzeturilor. 2 cazeina vegetală = legumină. Cazeina vegetală se găseşte în seminţele leguminoaselor. cazeinogen s.n. (biol.) cazeină. cazemată s.f. (milit.) buncăr. Cazemata este un adăpost blindat. cazeom s.n. (med.) tuberculom. Cazeomul se formează în parenchimul pulmonar. cazeos, -oăsă adj. brânzos, cazeiform. cazier s.n. (jur.) album, catastif, cearşaf, pomelnic, registru. Bărbatul are un cazier cunoscut de poliţişti. cazmă s.f. 1 hârleţ, <înv. şi reg.> lopată, lopată de fier, lopată de picior, lopată de săpat, arşov, aşău, chilăviţă, cioacă2, răscali, sapă1, sapă de laz (v. sapă1), săpătoare (v. săpător). Cazmaua este folosită la săpat. 2 (reg.) v. Târnăcop. 3 (anat.; arg.) v. Mână. Palmă, căznă s.f. 1 calvar, canon, chin, damnaţiune, durere, patimă, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, supliciu, torturare, tortură, supliciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smădna-re, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după cazna cumplită la care a fost supus. 2 chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciumare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpăruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevo-inţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădă-nuială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţină caznă. cazdn, -ă adj. 11 (milit.) militar, milităresc, ostăşesc, soldăţesc, marţial, cătă- nesc, <înv.> oştenesc, oştesc, slujitoresc, voinicesc. Nu a făcut armata, întrucât nu-i place regimul cazon. Viaţa cazonă l-a disciplinat. 2 (despre modul de a se comporta al oamenilor, despre ţinuta lor etc.) marţial, milităros, războinic. Bărbatul are un aer cazon. II fig. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, bolovănos, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări cazone. A considerat răspunsul lui cam cazon. cazuăl, -ă adj. (rar; despre fenomene, evenimente, stări etc.) v. Accidental. Aleatorie. Aleatoriu. Incidental. întâmplător. Ocazional. Sporadic. că conj. subord., conj. coord. cop., conj. coord. advers. I conj. subord 1 (introduce o prop. sub.) dacă, de1. Este lucru de înţeles că a fost selecţionată pentru olimpiadă. S-a întâmplat că a înnoptat la noi. 2 (introduce o prop. atr.) de1. Are obiceiul că întârzie la întâlniri. 3 (introduce o prop. compl. dr.) precum. Profesorul a spus că argumentarea este bună. 4 (introduce o prop. compl. dr.) dacă, <înv. şi pop.> de1. Nu ştia că va veni. 5 (introduce o prop. compl. indir.) dacă. Se gândeşte că trebuie să-i împrumute cartea. 6 (introduce o prop. circ. cauz.) căci, deoarece, fiindcă, cindură. Nu poate pleca la un drum aşa lung că este bolnav. 7 (introduce o prop. circ. consec.) de1, încât, <înv. şipop.> cât. E aşa de frig, că ţi se taie răsuflarea. Plângea atât de zgomotos, că i se auzeau gemetele până în cealaltă parte a casei. 8 (introduce o prop. circ. temp.; pop.) v. Când. Dacă. 9 (introduce o prop. circ. conces.; în corelaţie cu „tot”; pop.) v. Deşi. 10 (introduce o prop. circ. cond.; înv. şi reg.) v. Când. Dacă. De1. II (mv.şi pop.) 1 conj. coord. cop. (leagă două prop., ambele principale sau ambele subord., ori două părţi de prop. care stau pe acelaşi plan, exprimând similitudinea relaţională a unui elem. cu altul pe baza unei referinţe în comun) v. Şi. 2 conj. coord advers. (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia dintre ideile exprimate de cele două prop. sau părţi de prop.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie restrictivă) v. Şi. III (cu val. de adv.; pop. şi fam.) 1 (cu sens restrictiv) v. Doar. 2 (exclam.; în prop. independente, precedând o prop. cu vb. la forma neg.) v. Cum. căblucă s.f. (tehn.; la coasă; reg.) v. Buhai. Cârlig. Greblă. Hreapcă. Vergea, căcă vb. I. (vulg.) 1 refl. (fiziol.; despre fiinţe) v. Defeca. Ieşi. 2 tr., refl. v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 3 tr. (biol; despre femei; compl. indică feţi) v. Face. Naşte, căcăre s.f. (fiziol.; vulg.) v. Cenoză. Defecare. Defecaţie. Ieşire. Purgaţie. căcăt s.m. (vulg.) 11 v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. 2 (lapl. câcaturi; cădea concr.) v. Bagatele (v. bagatelă). Fleacuri (v. fleac). Mărunţişuri (v. mărunţiş). Nimicuri (v. nimic). Prostii (v. prostie). 3 (fiziol.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. II fig. (deprec.) v. Rahat1, căcăcios, -oâsă adj., s.m., s.f. (pop. şi fam.) I (deprec. sau peior.) 1 s.m., s.f., adj. (mai ales fig.) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. 2 adj. (mai ales fig.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. 3 adj., s.m., s.f. fig. v. Fricos. Laş. Poltron. II s.f. (la pl. căcăcioase; bot; deprec.) v. Corcoduşe (v. corcoduşă). căcădâră s.f. (bot; reg.) v. Albaspinl Păducel. Păducel-alb. Păducel-mic (Crataegus mono-gyna). căcăduş s.m. (bot; reg.) v. Măceş. Tranda-fir-sălbatic (Rosa canina). căcăduşă s.f. (bot.; reg.) v. Măceaşă. căcălâu s.n. (cu val. de adv.; modal; pop. şi fam.; deprec. sau peior.) gârlă. Are bani căcălău. A primit cadouri căcălău. căcăleţe s.f. pl. (bot.; reg.) v. Corcoduşă, căcăloi s.n. (fiziol.; vulg.) căcătoi. căcănâr s.m.,adj. 11 s.m. (înv. şi pop.; peior.) v. Vidanjor. 2 s.m. (pop. şi fam.; peior.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 3 s.m., adj. (pop.; deprec.sau peior.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. II adj. (pop.; peior.; despre oameni sau despre firea, manifestările etc. lor) v. Antipatic. Dezagreabil. Neplăcut. Nesuferit. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. căcănăreâlă s.f. (pop.) 1 (deprec. sau peior.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. 2 (peior.) v. Antipatie. Aversiune. Idiosincrazie. Ostilitate. Pornire. Repulsie. Resentiment, căcămu, -le adj., s.n. (vulg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Cafeniu. Castaniu. Maro. căcăreâţă s.f. (tehn.; la car, reg.) v. Căcăreazl căcăreâză s.f. (tehn.; la car; pop.) căcăreaţă, căcărei. Căcăreaza se bate în podul carului pentru susţinerea loitrelor. căcărei s.m. pl. (tehn.; la car; reg.) v. Căcărează. căcări vb. IV. refl. (vulg.; despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări, căcărie s.f. (vulg.) 1 (med., med. vet.) v. Diaree. 2 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fando-sire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimu-ţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1, căcăstoăre s.f. (vulg.) v. Closet. Toaletă. Veceu. căcăstorăr s.m. (vulg.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. căcăşcioără s.f. (vulg.) v. Closet. Toaletă. Veceu. căcătoi s.n. (fiziol.; vulg.) căcăloi. căcător, -oâre adj., s.f. (vulg.) 1 adj. (despre substanţe, medicamente sau despre efectul lor) v. Cenotic. Laxativ. Purgativ. 2 s.f. v. Closet. Toaletă. Veceu. căcătură s.f. (fiziol.; vulg.) 1 v. Cenoză. Defecare. Defecaţie. Ieşire. Purgaţie. 2 v. Ex- crement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. căcătuţ s.m. (fiziol.; vulg.) căcăţel, căcăţiş. căcăţăl s.m. (vulg.) I (fiziol.) căcătuţ, căcăţiş. I11 v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. 2 (la pl. căcăţele; concr.) v. Bagatele (v. bagatelă). Fleacuri (v. fleac). Mărunţişuri (v. mărunţiş). Nimicuri (v. nimic). Prostii (v. prostie). căcăţiş s.n. (fiziol.; vulg.) căcătuţ, căcăţel. căcâu s.m. (omit; reg.) v. Dumbrăveancă (Coracias garrulus). căcârnât s.m. fig. (fiziol.; înv.; deprec.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. căci conj. subord. (introduce o prop. circ. cauz.) că, deoarece, fiindcă, cindură. Nu poate pleca la un drum aşa lung căci este bolnav. căciorie s.f. (înv.) 1 v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemora-litate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. 2 (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) v. Aberan-ţă. Aberaţie. Abnormitate. Absurditate. Aiureală. Bazaconie. Elucubraţie. Enormitate. Fantasmagorie. Inepţie. Paradox. Prostie. Stupiditate. Stupizenie. Tâmpenie, căciugă s.f. (iht.; reg.) v. Cegă (Acipenser ruthenus). căciulâr s.m. (milit.; în vechea armată română) curcan, dorobanţ, aprod. Căciularii erau infanterişti care purtau, la costumul de paradă, o căciulă îndoită la vârf şi împodobită cu pene de curcan. căciulă s.f. 11 cuşmă, şapcă, chiulaf. Şi-a cumpărat o căciulă din blană de vulpe. 2 (reg.) clop, măgar, popa-crucilor (v. popă2), popă2, preoteasă. Căciula este un snop de grâu care, pus în vârful unei grămezi de snopi, o apără de ploaie. II (bot) 1 (la ciuperci) pălărie. Face o tocăniţă din căciulile hribilor. 2 (art.; reg.) căciula-şarpelui v. Popenchi (Coprinus atramentarius). III fig. cap, individ, ins, om, persoană. Săracii au primit ajutoare de la primărie, câte 5 kg de alimente de căciulă. căciuleâlă s.f. (fam.) v. înjosire. Ploconeală. Ploconire. Umilire. căciuli vb. IV. refl. (fam.; despre oameni) v. Înjosi. Ploconi. Umili, căciutică s.f. (rar) v. Bonetă. Căciuliţi Scufa. Scufie. Scufiţă. Tichie, căciuhe s.f. (reg.) 1 (bot) v. Capsulă. Măciulie. 2 (bot) v. Căpăţânl 3 v. Gămălie. Măciulie, căciulire s.f. (fam.) v. înjosire. Ploconeală. Ploconire. Umilire. căciuh'ţă s.f. 11 bonetă, scufe, scufie, scufiţă, tichie, căciulică, ceapsă. Multe femei în vârstă îşi pun, noaptea, o căciuliţă ca să nu răcească. 2 (arg.) v. Condom. Prezervativ. II (la pl. căciuliţe; bot.; reg.) v. Cră-işor. Crăiţl Tagete. Vâzdoagă (Tagetes patula). cădări vb. IV. tr. (reg.) a butnări. El cădăreşte, adică exercită meseria de dogar. cădeâ vb. II. I intr. 1 (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) <înv. şi pop.> a pica2, a ateriza. Zidarul a căzut de la etajul al doilea al clădirii. 2 (despre fiinţe; de obicei cu determ. locale) a aluneca, a luneca, <înv. şi pop.> a pica2, a scăpăta, <înv.> a se scăpa. A căzut cu maşina în prăpastie din cauza poleiului. 3 (despre obiecte) a aluneca, a luneca, <înv. şi pop.> a pica2. Mereu îi cad ochelarii de pe nas. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a aluneca, a luneca, a scăpa, <înv. şi pop.> a pica2. Farfuria i-a căzut din mână. 5 (despre părţi ale plantelor, mai ales despre flori, frunze, rod) a se desprinde, a se scutura, <înv. şi pop.> a pica2, a se strohui, a se vărsa, a se dezlipi. Florile cireşului au căzut în timpul furtunii. 6 (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; despre dinţi, păr, fulgi etc.) <înv. şi pop.> a pica2. I-a căzut un dinte de lapte. 7 (despre ape de munte) a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a se prăvăli. Pârâul cade de la înălţime, formând mai multe cascade. 8 (despre brumă, zăpadă etc.) a se aşeza, a se aşterne, a se depune, a se lăsa, a pica2. Bruma cade peste câmpii. 9 (despre ploaie, grindină etc.) a bate, a da2. A căzut grindina şi a stricat toată recolta. 10 (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte, părţi ale corpului etc.) a atârna, a curge, a spânzura, a se revărsa. Panglicile de la pălărie îi cad pe spate. îi cade burta, de gras ce e. 11 (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) a se nărui, a se prăbuşi, a se răsturna, a se abate2, a se poticni, <înv. şi pop.) a pica2, a se prăvăli, a se povârni, a se turna1, a oticni, <înv.> a scăpăta. A căzut de pe scaun din cauza unei ameţeli puternice. 12 (despre construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) a se dărăpăna, a se dărâma, a se nărui, a se prăbuşi, a se prăvăli, a se risipi, a se surpa, <înv. şi pop.> a pica2, a se hâi, <înv. şi reg.> a se detuna, a se hăiti, a se hului, a se hurubăi, a se hunii, a se îmbur-da, a se oroia, a se sodomi, a străvăli, a se ului1, <înv.> a se cotropi, a se prăpădi, a se săpa, a se sferâma, a se sparge. Foişorul din grădină a căzut în timpul furtunii. Casa a căzut în urma cutremurului. 13 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte cusute, ataşate etc.) a se desprinde, a sări. I-a căzut un nasture de la haină. 14 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) a se apleca, a se arcui, a atârna, a se coborî, a se culca, a se curba, a se înclina, a se încovoia, a se îndoi, a se lăsa, a se pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a se poligni, a povârti, <înv.> a se închina. Ramurile cad, pline de rod. I11 refl. unipers. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre bani, bunuri etc.) a se cuveni, a reveni1, <înv. şi reg.> a veni. Această parte de moştenire i se cade lui. 2 refl. impers. (mai ales în constr. neg.) a cadra, a se cuveni, a trebui, <înv.> a se dostoi, a se podobi, a privi. Nu se cade să discuţi chestiuni familiale în public. cădelniţa 3 refl. impers. a se cere, a se cuveni, a se impune, a trebui, <înv. şi pop.> a căuta. în asemenea situaţie se cade să dăm cu toţii o mână de ajutor. 4 refl. impers. a se cuveni, a se putea. Se cade să se aleagă cea mai eficientă cale de rezolvare a conflictului. 5 refl. impers. a se potrivi. Un jurnalist experimentat nu se cade să se lase intimidat. 6 intr. impers. {pop. şi fam.; în constr. neg.; cu determ. modale ca „frumos”, „bine”) a sta, a şedea. -De ce nu te gândeşti când vorbeşti? Nu cade frumos! Să nu-l lăsăm să aştepte! Nu cade bine! III intr. fig. 1 {despre oameni) a muri, a pieri, a pica2. Mulţi soldaţi au căzut la datorie. 2 {despre oameni, mai ales despre elevi, studenţi, candidaţi) a claca, a eşua, a capota, a pica2. A căzut la examen. A căzut la proba orală. 3 {despre afaceri, înţelegeri etc.) a eşua, a se duce2, a pica2. Din lipsa de fonduri, înţelegerea lor cu privire la afacere a căzut. 4 {despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.) a se întâmpla, a se nimeri, a se potrivi, a pica2. Ziua ei de naştere cade într-o joi. Plecarea lui a căzut cum nu se poate mai prost. 5 {constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi, a prinde, a-i şedea, a-i veni. Rochia de mătase îi cade bine. 6 {în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) a apune, a asfinţi, a coborî, a dispărea, a se lăsa, a pieri, a se pleca, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele cade în spatele dealului. 7 {despre noapte, întuneric, ceaţă etc.) a coborî, a se lăsa. Când cade noaptea, copiii sunt chemaţi în casă. Dimineaţa, a căzut ceaţa peste oraş. 8 a fi, a se situa. înălţimea cade perpendicular pe baza triunghiului. 9 {despre state, puteri, comunităţi umane etc.) a decădea, a regresa, a apune, a involua, a se înapoia2, a se pleca, a retrograda. Imperiul Roman începe să cadă după. năvălirea popoarelor migratoare. 10 {despre oameni) a decădea, a se declasa, a se degrada, a se descompune, a degrin-gola, a se rebegi. Tânărul a căzut din cauza consumului de droguri. 11 {la ghicitul în cărţi) a se arăta, a reieşi, a se vedea. în cărţi a căzut că în curând va avea o mare bucurie. 12 {înv. şi pop.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre1) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 13 {înv. şi pop.; despre aşezări, construcţii etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. la”, „lângă” etc.) v. Afla. Fi. Găsi. Situa. Veni. 14 (pop. şi fam.; mai ales despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. 15 (fam.; glum.) a i se lungi, a-i pica2. I-a căzut faţa când şi-a văzut rivalul printre invitaţi. cădelniţă vb. I. intr. (relig.; despre preoţi) a tămâia, <înv.> a cădi. Preotul cădelniţează în biserică. cădelniţăre s.f. (relig.) tămâiere, tămâiat1, <înv.> cădire, tămâietură. Cădelniţarea face parte din practicile creştine. cădelniţă s.f. 11 (bis.) <înv. şi pop.> afumă-toare, căţuie, tămâier, tămâiemic, tămâierniţă, tămâietoare, <înv.> cadilă, tămâ-iernic. Preotul aprinde tămâia în cădelniţă. 2 (relig.) fig. preoţie, sacerdoţiu. Pentru cădelniţă trebuie har. II (bot.) Campanula carpatica; clopot, cădenie s.f. (înv.) v. Cuviinţă, cădere s.f. 11 <înv. şi pojfv picare, picat1. Căderea de la etaj i-a fost fatală. 2 desprindere, scuturare, scuturat1, scuturiş. Toamna aceasta, căderea frunzelor copacilor a fost timpurie. 3 (geomorf., hidrol.) cădere de apă = cascadă, cataractă, prag, săritoare (v. săritor), şipot, urlătoare, burăitoa-re, burău, burugă, durău, duruitoare, sărită (v. sărit2), săritură, şteanţ, ştează1, vâjoi, vâltoare, vânturariţă, vânturiş, <înv.> povomi-toare. Se aude zgomotul produs de căderea de apă din apropierea cabanei. 4 (urmat de determ. în gen. care indică anumite fenomene naturale) bătaie. Peretele dinspre nord era stricat de căderea ploii. 5 căzătură. Căderea i-a provocat julituri la ambii genunchi. 6 năruire, prăbuşire, răsturnare, <înv. şi pop.> picare, prăvălire. în urma căderii de pe scaun şi-a luxat mâna. 7 dărăpănare, dărâmare, darâmat1, năruire, năruit1, prăbuşire, prăvălire, risipire, surpare, surpat1, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, hu-luială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risi-pitură. în timpul cutremurului s-a produs căderea casei. 8 scăpare. Tremurul mâinii a provocat căderea farfuriei. 9 (fon.) dispariţie, suprimare, <înv.> supresiune. Adesea, căderea vocalei finale are scop stilistic. II (gram.; înv.) 1 v. Caz. 2 cădere dativă v. Caz dativ. Dativ; cădere născătoare v. Caz genitiv. Genitiv; cădere nominativă v. Caz nominativ. Nominativ; cădere pricinuitoare v. Acuzativ. Caz acuzativ; cădere strâmbă v. Caz. oblic; cădere vocativă v. Caz vocativ. Vocativ. III fig. 1 coborâre, lăsare. Căderea ceţii este periculoasă pentru şoferi. 2 (milit.; urmat de determ. care arată oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) cucerire, luare, ocupare, ocupaţie. Căderea oraşului a schimbat cursul războiului. 3 (în opoz. cu „progres”) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, agonie, apunere, apus1, asfinţit, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre căderea puterii romane. 4 eşec, fiasco, insucces, nereuşită (v. nereuşit), dezastru, picare. Examenul de titularizare a fost o cădere pentru mulţi dintre profesori. 5 decădere, declasare, degradare, degringoladă, ilotism, recădere. Consumul de droguri l-a dus la cădere. IV fig. autoritate, calitate, competenţă, drept, îndreptăţire. El are căderea să ia această decizie. cădi vb. IV. intr. (bis.; înv.; despre preoţi) v. Cădelniţa. Tămâia. cădrnţă s.f. (înv.) v. Cuviinţă. cădire s.f. (bis.; înv.) v. Cădelniţăre. Tămâiere. cădişoără s.f. cădiţă, căduţă, <înv. şi reg.> căduţie, căduliţă. | 242 cădi'ţă s.f. cădişoără, căduţă, <înv. şi reg.> căduţie, căduliţă. îmbăiază copilul într-o cădiţă. cădrin s.m. (bot.; reg.) v. Larice. Zadă (Larix deciduă). căduleălă s.f. (arg.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, căduli' vb. IV. tr. (arg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, căduliţă s.f. (reg.) v. Cădişoără. Cădiţă. Căduţă. căduţă s.f. cădişoără, cădiţă, <înv. şi reg.> căduţie, căduliţă. căduţie s.f. (înv. şi reg.) v. Cădişoără. Cădiţă. Căduţă. căfeştm, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Cafeniu. Castaniu. Maro. căftăni vb. IV. tr. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.; compl. indică oameni) v. Boieri, căftăm'e s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Boierie. căftuf s.n. (reg.) caftar. Căftuful este o bucată de lemn care se adaugă la o bârnă mai scurtă. căhui, -ie adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. căhuiâlă s.f. (reg.) v. Şuier. Şuierare. Şuierat1. Şuierătură. Ţiuit. Vâjâială. Vâjâire. Vâjâit1. Vâjâitură. Vuiet. Vuire. căi vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se pocăi1, a regreta, <înv. şi reg.> a se jindui, a bănui, a buşuli, a se măcădui, a şăinăli, <înv.> a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se mâhni, a se scârbi, a se smeri, a se umili, a se ucide, a se înfrânge. Infractorul se căieşte pentru fapta comisă. Se căieşte pentru că l-a acuzat pe nedrept. 2 refl. (relig.; despre oameni) a se pocăi1, <înv.> a se spăsi. Se căieşte înaintea lui Dumnezeu. 3 tr .(înv. şi reg; compl indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge. căiafet s.n. (turc.; înv.) v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. căiălă s.f. (înv.) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Remuşcare. căigână s.f. (culin.; reg.) v. Ochi1, căimăcămi'e s.f. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) caimacamlâc, locotenenţă domnească, locotenenţă princiară, <înv.> căimăcămi-re, căimăcămit. Căimăcămia era instituită în timpul când tronul rămânea vacant sau pe timpul absenţei domnului. 2 (polit.; înv.) v. Regenţă. căimăcămi're s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Caimacamlâc. Căimăcămie. Locotenenţă domnească, căimăcămit s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Caimacamlâc. Căimăcămie. Locotenenţă domnească, căina vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se boci, a se jeli, a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, a se văita, <înv. şi pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mişeii, a se neferici, <înv. şi reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, călăuzire a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a glăsi, a se glăsui, a hlipi, a se tăvăli, a scheuna. Toată ziua se căinează că viaţa îi este plină de greutăţi. 2 tr. (compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) a compătimi, a deplânge, a deplora, a jeli, a jelui, a plânge, a compasiona, <înv. şi pop.> a tângui, a văicări, <înv. şi reg.> a căi, a sărăci, a şăinăli, a văiera, a văita, <înv.> a obida, a lugi. îl căinează pentru suferinţa sa. căinare s.f. ah, boceală, bocire, bocit1, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plân-geoşie, văierătură, scâncitură. S-a săturat de căinările bătrânei. căinţă s.f. mustrare, părere de rău, pocăinţă, regret, remuşcare, compuncţiune, contriţiune, penitenţă, pocăială, tristeţe, <înv.> căială, căire, pocaianie, smerenie, epitimie1, repentir, înfrângere. Căinţa târzie nu foloseşte nimănui. căi're s.f. (înv.) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Remuşcare. căişor s.m. 1 (zool.) căluşel, căluţ, căluşor, căluleţ. 2 (lapl. căişori) carusel,căluşei (v. căluşel), tiribombă. în cele mai multe parcuri de distracţii sunt căişori. căiţă s.f. (reg.) 1 v. Bonetă. Boneţică. Scufie. Scufiţă. 2 (anat.) v. Placentă, căjmrnă s.f. (bot.; reg.) v. Lămâiţă. Sirinderi-că (Philadelphus coronarius). călăi s.m. (reg.) 1 (chim.) v. Cositor2. Staniu. 2 v. Email. Glazură. Smalţ, călambuc s.m. (bot.; reg.) v. Porumb (Zea mays). călare adj.,adv.,s.m. I adj. 1 (despre oameni) încălecat. Pe pista hipodromului se antrenau sportivi călări. 2 (despre statui) ecvestru. Sculptorul a realizat o statuie călare a lui Ştefan cel Mare. II adv. (modal; de obicei în legătură cu vb. de mişcare sau cu vb. „a fi”, „a sta”, „a şedea”) încălecat, călăreşte. Cavalerii se duelează stând călare. III s.m. (lapl. călări; milit.; înv.) v. Cavalerist Călăreţ, călăbări vb. IV. intr. (reg.; despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) v. Dudui. Durăi. Durui. Hodorogi. Hurui. Turui. călăfătui vb. IV. tr. (mar.; compl. indică nave sau crăpăturile, găurile din bordajele şi din punţile de lemn ale navelor) a calfata. A călăfătuit crăpăturile bărcii pentru a nu mai intra apa. călăfătuire s.f. (mar.) calfatare, călăfătuit. Prin călăfătuire se astupă cu calafat crăpăturile bărcii. călăfătuit s.n. (mar.) calfatare, călăfătuire. călămăriş s.n. (rnv.) v. Călimară. călăraş s.m. (milit.; înv.) v. Cavalerist Călăreţ, călărăşi'e s.f. (milit.; înv.) v. Cavalerie. Călărime. călărăşime s.f. (milit.; înv.) v. Cavalerie. Călărime. călăreşte adv. (modal; reg.; de obicei în legătură cu vb. de mişcare sau cu vb. „a fi”, „a sta”, „a şedea”) v. Călare. încălecat, călăreţ, -eâţă s.m., s.f. 11 s.m. (milit.) cavalerist, <înv.> călăraş, călări (v. călare), mânaci, răitar. Călăreţii au pornit la atac. 2 s.f. (sport) amazoană. Sportiva din Anglia s-a dovedit o foarte bună călăreaţă în timpul cursei. II s.m. (tehn.; la balanţă) cavaler. Călăreţul este o piesă din fir de platină, care se aşază pe braţele unei balanţe analitice pentru a se obţine echilibrarea acestora. III s.m. (sport; j. de şah; înv.) v. Cal. călări vb. IV. tr. 1 (compl. indică animale) a încăleca, a cavalca. Favoritul în concurs este cel care călăreşte armăsarul alb. 2 (arg.; compl. indică tutun, ţigări etc.) v. Fuma. călărie s.f. 1 călărit, călărire, <înv.> călărime. Câteva ore de călărie o destind. 2 (sport) echitaţie. Călăria este o ramură sportivă care cuprinde probe de alergare, sărituri, dresaj etc. 3 (sport) hipism, turf. Adesea pariază la cursele de călărie. călărime s.f. 1 (milit.) cavalerie, <înv.> cavalerime, călărăşie, călărăşime. Călărimea a pornit la atac. 2 (înv.) v. Călărie. Călărit, călărire s.f. (rar) v. Călărie. Călărit, călărit s.n. călărie, călărire, <înv.> călărime. călăritură s.f. (înv.) v. Cavalcadă, călăsi'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. călător, -oâre s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 drumeţ, <înv. şi pop.> drumaş drumar, drumător, vandralău, <înv.> strainic. Călătorii au poposit la un motel. 2 trecător. Călătorii se opresc în faţa vitrinelor magazinelor. 3 pasager, voiajor. Călătorii din avionul spre Canada îşi pregătesc paşapoartele. II adj. 1 (despre popoare, populaţii etc.) migrator, nomad, <înv.> nomadic. Ţiganii au fost o populaţie călătoare. 2 (despre păsări) migrator, mutător. Toamna, păsările călătoare pleacă spre ţările calde. 3 (în special despre porumbei) voiajor. Creşte şi dresează porumbei călători. III adj. fig. (în opoz. cu „durabil”, „etem”) efemer, pasager, pieritor, schimbător, temporar, trecător, vremelnic, meteoric, drumeţ, deşert, putred, putregăios, putrezitor, zburător. Anumite divergenţe şi neînţelegeri sunt călătoare. între cele două culturi a fost o călătoare lipsă de contact. Supărarea ei a fost călătoare. călători vb. IV. I intr. 1 (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a se deplasa, a peregrina, a umbla, a voiaja, a itinera, a drumeţi, a drumui, <înv.> a strănici. A călătorit prin multe ţâri ale lumii. 2 (despre animale, păsări, insecte) a migra, a emigra. Păsările călătoresc spre ţările calde. II refl. fig. 1 (pop. şi fam.; despre timp sau despre unităţi de timp) v. Curge. Scurge. Strecura. Trece. Zbura. 2 (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece, călătorie s.f. 1 deplasare, drum, excursie, voiaj, periegeză, călătorire, expediţie, <înv.> plimbare, umblet, cale. A făcut o călătorie până la Roma. 2 călătorie de nuntă = voiaj de nuntă. Tinerii vor să plece în călătorie de nuntă pe o insulă din Grecia. călătorire s.f. (rar) v. Călătorie. Deplasare. Drum. Excursie. Voiaj, călătorit, -ă adj. (despre oameni) umblat2, voiajat, purtat2. Mai rar un om aşa călătorit ca dumneata! călău s.m. I gâde, carnefice, torţionar, ucigător, <înv. şi pop.> tăietor, <înv. şi reg.> hingher, hoher, şintăr, <înv.> exactor, gealat, măcelar, mucenitor, om al sângiurilor, omul sângiurilor (v. om), speculator1, armaş. Călăul executa pe condamnaţii la moarte prin spânzurătoare sau decapitare. II fig. 1 despot, satrap, tiran, zbir. Domnitorul crud era considerat un călău. 2 asasin, criminal2, homicid, omo-râtor, ucigaş, asomator, parlagiu, lichidator. Călăul şi complicele său au fost arestaţi. călăuz s.m. (milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. călăuză s.f. 11 (în muzee) ghid, îndrumător, cicerone, <înv.> povăţuitor. Călăuza castelului dă explicaţii turiştilor. 2 îndrumător, mentor, povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, <înv.> povaţă, tocmitor, busolă, dascăl, învăţător, tată, sfeşnic. Mama i-a fost călăuză toată viaţa. II ghid, îndreptar, îndrumar, îndrumător, vademecum, <înv.> praveţ, dreptar. A editat o călăuză pentru turişti. călăuzi vb. IV. I tr. 1 (compl. indică oameni) a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a îndruma, a orienta, <înv.> a dirigui, a sledi, a tocmi. A călăuzit-o pe drumul cel mai scurt spre gară. 2 (compl. indică oameni, în special turişti) a conduce, a duce2, a ghida, a îndruma. Călăuzeşte vizitatorii prin grădina zoologică. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni) a îndruma, a povăţui, a sfătui, a conduce, a dirija, a ghida, a pilota, a drege, a miji. Mama l-a călăuzit bine în viaţă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndruma, a (se) conduce, a (se) dirija, a (se) ghida, a (se) lumina, a (se) orienta, a (se) deştepta, a (se) pleca. Părinţii au atribuţia de a-şi călăuzi copiii pe drumul cel bun. în viaţă se călăuzeşte după principii ferme. 3 tr. (compl. indică oameni) a iniţia, a introduce. îl călăuzeşte în domeniul muzicii. călăuzire s.f. I conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, îndrumare, orientare. Ca să ajungă la gară are nevoie de călăuzirea unui cunoscător al oraşului. II fig. 1 îndrumare, conducere, dirijare, ghidare, orientare. Călăuzirea copiilor pe drumul cel bun în viaţă este una din atribuţiile părinţilor. 2 iniţiere, introducere. Călăuzirea tânărului călăuzitor 1244 în domeniul muzicii a fost încredinţată unui pianist cunoscut. călăuzitâr, -oare s.m., s.f., adj. îndrumător, povăţuitor, sfătuitor, <înv.> îndreptător, năstă-vitor, purtător, sleditor, guru, luceafăr, lumină, luminător. Savantul i-a fost călăuzitor în primii ani de cercetare. călău, -ie adj. (pop.) 1 (despre lichide) v. Căldicel. Căldicică. Căldişor. Călduţ. încropit. 2 (în opoz. cu „copt”; mai ales despre aluaturi) v. Crud. Necopt. 3 (despre plante sau despre părţi ale lor) v. Crud. Fraged. Tânăr. 4 (despre lemne) v. Umed. Verde, călbăşoâră s.f. (bot.; reg.) v. Răchitan (Lythrum salicaria). călcâ vb. 1.11 intr. (despre oameni; adesea cu determ. modale) a păşi, <înv. şi reg.> a păsa1. Calcă încet ca să nu scoale copilul. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „prin7) a intra. I-a interzis să-i mai calce în casă. 3 tr. (biol; despre masculii păsărilor; compl. indică femele) a fecunda, a cocoşi. 4 tr. (pop.; compl indică drumuri, locuri, localităţi etc.) v. Bate. Colinda. Cutreiera. Măsura. Parcurge. Străbate. Umbla. 5 intr. (fam.; despre oameni; urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la”) v. Abate2. Da2. Opri. Trece. Zăbovi. 6 tr. (fam.; compl. indică pedalele vehiculelor) v. Apăsa. 7 intr. (fam.; despre şoferi) v. Accelera. 8 tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Fura. Prăda. 9 tr. fig. (milit.; pop.; compl. indică teritorii străine) v. Cotropi. Invada. încălca. Năpădi. II tr. 1 (compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a sfărâmă, a strivi, a zdrobi, a stâlci, a turti, a fărâma, a stropşi, a zdruci, a zdrumica, a zobi, <înv. şi reg.> a răzbi, a struci, a struji, a zdruncina, a murseca, a pistisi, a storci, <înv.> a smăcina. Călăreţul s-a repezit asupra lui ca să-l calce cu picioarele calului. A călcat cu maşina un bătrân pe trecerea de pietoni. 2 (înv. şi pop.; compl. indică struguri) v. Strivi. Tescui. Zdrobi. 3 fig. (înv.; compl indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Apăsa. Asupri. Despuia. Exploata. împila. împovăra. Năpăs-tui. Mulge. Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Stoarce. Suge. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. III tr. (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor; compl. indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) a se abate2, a contraveni, a încălca, a nesocoti, a transgresa, a viola, <înv.> a păşi, a stropşi, a înfrânge, a sparge, a ştirbi. Prin ceea ce face, calcă legea. IV tr. (compl. indică haine, stofe, rufe şifonate) a netezi, a piglui, a scăci, a teglăzi, a teglăzui, a voşoli. Şi-a călcat cu grijă fusta şifonată. călcare s.f. 11 încălcare, nesocotire, transgresare, violare, stricare, <înv.> violaţie, ştirbitură, vătămare. Călcarea legii se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare. 2 călcat1, teglăzuire, teglăzuit1. Călcarea rufelor este obositoare. 3 (pop. şi fam.) v. Devalizare. Devastare. Jefuire. Prădare. Spargere. II fig. (milit.; pop.) v. Cotropire. Invadare. Invazie. încălcare. Năpădire. călcat1 s.n. călcare. călcat2, -ă adj. (despre haine, stofe, rufe şifonate) teglăzit, teglăzuit2. Rufele călcate sunt puse în dulap. călcător, -oare s.n., s.f., s.m. I s.n. (tehn.) 1 (la maşina de cusut) apăsător, ceapraz. Călcătorul fixează materialul ce se lucrează pe placa maşinii. 2 ceapraz, dinţar, ceaprazar, trăgătoare (v. trăgător), zimţar. Călcătorul este folosit de lemnar pentru a îndrepta dinţii fierăstrăului. 3 (la scaunul dogarului) talpă, tălpigă. 4 (rar) v. Călcătorie. 5 (la scaunul dulgherului; reg.) v. Pedală. II s.f. 1 (v/f.) jgheab, lin1, putină. în călcătoare se zdrobesc strugurii. 2 (pese.; la gardurile pescăreşti) spuse. Călcătoarea permite trecerea peştelui într-un singur sens. 3 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. III s.m. (înv.) v. Hoţ. Pungaş, călcătoreăsă s.f. călcătoriţă. S-a angajat călcătoreasă la curăţătorie. călcătorie s.f. călcător. Din lipsă de timp, îşi duce rufele la călcătorie. călcătoriţă s.f. (rar) v. Călcătoreasă. călcătură s.f. 11 (adesea urmat de determ. care arată felul) mers, mişcare, pas2, păşire, păşit, umblat1, umblet, picior, <înv. şi pop.> mersătură, mersură, hod2. îl recunoaşte după călcătură. 2 (concr.; pop.) v. întipărire. Semn. Urmă. 3 fig. (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureş. Năvală. Năvălire. Ofensivă. II (pop.) 1 (med., med. vet.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 2 (med.) v. Epilepsie. III (bot.; reg.) v. Vulturică (Hi-eracium pilosella). călcâi s.n. 11 (tehn.; la plug) plaz1, talpă, trupiţă1, bârsă, nadă1, piept, plasă1, plughiţă, pod1, taban. Călcâiul asigură stabilitatea plugului în timpul aratului. 2 (la topor, cuţit, bardă etc.) barbur. 3 (constr.) brotac. Călcâiul, fixat pe o grindă de lemn, împiedică alunecarea unui element de construcţie ce se reazemă pe această grindă. 4 (la cărţi, registre etc.; pop.) v. Cotor. Matcă. 5 (la încălţăminte; reg.) v. Toc3. II (fitopat.; reg.) v. Cucurujel. călcâiă vb. I. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2, călcâiâş s.n. (anat.) călcâior. călcâior s.n. (anat.; rar) v. Călcâiaş. căldare s.f. 11 (gosp.) găleată, vadră, ideră, mescătoare, şaflic, videre, <înv.> conob. Aduce apa de la fântână într-o căldare. 2 (tehn.; la locomotive, vapoare etc.) căldare de abur = cazan cu abur, <înv.> marmita lui Papin, oala lui Papin, digestor. în căldarea de abur se încălzeşte apa până se transformă în vapori cu o presiune mai mare decât cea atmosferică. 3 (ind. casn.) căldare de rachiu = alambic, cazan de ţuică. Alcoolul se distilează în căldarea de rachiu. II (geomorf; şi căldare glaciară) caldeiră, cazan, circ, circ glaciar, zănoagă, scofaină. Căldarea este o depresiune circulară în regiunile muntoase, formată prin acţiunea de eroziune a unui gheţar. III (bot.; reg.) v. Căldăruşă (Aquile-gia vulgaris). căldărăr s.m. căldăraş1, arămar. Căldărarul face sau repară căldări ori alte vase de aramă. căldărâş1 s.m. căldărar, arămar. căldăraş2 s.m. (omit.; reg.). v Botroş (Pyrrhu-la vulgaris). căldărărie s.f. arămărie. Cei ce se ocupă cu căldărăriafac căldări sau alte vase de aramă. căldărâmăr s.m. (constr.; înv.) v. Pavagiu. Pavator. Pietrar. căldări vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 2 tr., refl. (chim.; compl. sau sub. indică metale ori obiecte din metal) v. Cocli. Oxida. Patina. Rugini. căldăruşă s.f. I (gosp.) găletuşă, căldăruţă, <înv.> căldăruşcă. A pus murele culese într-o căldăruşă. II (bot.) 1 Aquilegia vulgaris; arţăniş, candeluţă, căldare, cănăcei (v. cănăcel), cârligel, cinci-clopoţei, cinci-coade, clopoţei-cornuţi (v. clopoţel), cornuţi (v. comut), toporaş. 2 (art.) căldăru-şa-popii = Nicandra physaloides; desfă-cătoarea-cea-mare, iarba-zgăibii (v. iarbă). 3 (reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). 4 (reg.) v. Lalea-pestriţă (Frittillaria imperia-lis). căldăruşcă s.f. (gosp.; înv.) v. Căldăruşă. Găletuşă. căldăruţă s.f. (gosp.; pop.) v. Căldăruşă. Găletuşă. căldâu s.n. (hidrol; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. căldicel, -ea adj. (despre lichide) căldicică, căldişor, călduţ, încropit, călâu, călduşor, domol, loanhaş, moale. Ceaiul este căldicel. căldicică adj. (despre lichide) căldicea (v. căldicel), căldişoară (v. căldişor), călduţă (v. călduţ), încropită (v. încropit), călâie (v. călâu), călduşoară (v. călduşor), domoală (v. domol), loanhaşă (v. loanhaş), moale. Apa râului este căldicică. căldişor, -oară adj. (despre lichide) căldicel, căldicică, călduţ, încropit, călâu, călduşor, domol, loanhaş, moale, căldură s.f. 11 cald. Nu mai poate de căldură. Păstrează mâncarea în cuptor, la căldură. 2 (la pl. călduri; meteor.) arşiţă, caniculă, dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplă-ială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de căldurile verii. 3 dogoare, rumeneală. Stă cu uşa sobei deschisă pentru a simţi căldura jăraticului. 4 (la pl. călduri; med., med. vet.) febră, fierbinţeală, friguri 245 | (v.frig), temperatură, <înv. şi pop.> arsătură, înfierbântătură, arşiţă, foc, foc mare, înfierbântare, arsoare, arzime, laz2, năplăială, vipie, <înv.> aprinzeală, arsură, înfierbinţeală, înfocătură, jar. E gripat şi are călduri. 5 (la pl. călduri; biol; la femelele animalelor; de obicei constr. cu vb. „a fi”) estru. dârdoră. Căţeluşa este în călduri. II fig. 1 afabilitate, afecţiune, bunăvoinţă, cordialitate, prietenie. Totdeauna se purta cu studenţii săi cu căldură. 2 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca în suflet căldură. călduros, -oâsă adj. I (mai ales despre îmbrăcăminte) cald, gros. Paltonul este călduros pentru că este îmblănit. II fig. 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) afabil, afectuos, amabil, binevoitor, convivial, cordial, prietenesc, prietenos, cald. îşi primea musafirii cu gesturi călduroase. 2 (despre aplauze) viu. Jocul actriţei a fost răsplătit cu aplauze călduroase. călduşor, -oâră adj. (pop.; despre lichide) v. Căldicel. Căldicică. Căldişor. Călduţ. încropit. călduţ, -ă adj. (mai ales despre lichide) căldicel, căldicică, căldişor, încropit, călâu, călduşor, domol, loanhaş, moale, căleâlă s.f. 11 (tehn.; rar) v. Călire. Călit1. Oţelire. 2 (fam.) v. Mahmureală. Mahmurie. II (culin.; fam.) v. Călire. Călit1, căleâp s.n. (ţes.; reg.) v. Scul. căleruşă s.f. (pop.) v. Cărăruie. Cărăruşă. Potecuţă. căletcă s.f. (reg.) v. Colivie, călfuţă s.f. (tipogr.) bătătoare (v. bătător). Cu călfuţa se bat uşor literele la tipărire. căli vb. IV. I tr. (tehn.) 1 (compl. indică metale sau obiecte de metal) a oţeli, a iuţi. A călit metalul pentru a-i mări duritatea şi rezistenţa. 2 (compl. indică mai ales lama unor arme) a damaschina, a oţeli, a pânzui, <înv.> a damasca. Armurierul a călit lama spadei. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) fortifica, a (se) întări, a (se) oţeli. Gândul victoriei îi căleşte pe soldaţi în luptă. După atâtea necazuri prin care a trecut, s-a călit. 2 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a se restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a călit. Muşchii s-au călit prin exerciţii fizice. 3 tr., refl. (fam.; glum. sau iron.; compl. ori sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. căliceâ s.f. (înv. şi pop.) <înv. şipop.> călicică, călicuţă. călicică s.f. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> călicea, călicuţă. La întoarcere spre casă, călici- ca i se pare mai scurtă. călicuţă s.f. (pop.) v. Călicea. Călicică. călifâr s.m. (omit.) Tadoma tadoma şi Tadoma ferruginea; goeland, caharcă. călimâră s.f. <înv.> călămăriş. Şi-a cumpărat o călimară cu tuş negru. călin s.m. (bot.) 1 Vtburnum opulus; amăruş, călinar, iucsucea, ruji-albe (v. rujă). 2 (reg.) v. Hortensie (Hydrangea opuloides). 3 (reg.) v. Lemnul-vântului (v. lemn) (Syringa josikaea). 4 (reg.) v. Lemn-câinesc (Ligustrum vulgare). 5 (reg.) v. Obligeană (Acorus calamus). călinâr s.m. (bot.; reg.) v. Călin (Vtburnum opulus). călindâr s.n. (bot.; reg.) v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum). călimcă s.f. (bot; reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). călire s.f. 11 (tehn.) călit1, oţelire, căleală, iuţire, <înv.> călitură. Călirea unui metal se face la o temperatură foarte înaltă. 2 fig. fortificare, întărire, oţelire. La călirea sa a contribuit şi înfruntarea a numeroase necazuri prin care a trecut. II (culin.) călit1, căleală. Călirea cepei este necesară în pregătirea anumitor mâncăruri. căli'scă s.f. (reg.) 1 v. Colivie. 2 fig. v. Arest. Bastilie. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. călit1 s.n. 1 (tehn.) călire, oţelire, căleală, iuţire, <înv.> călitură. 2 (culin.) călire, căleală. călit2, -ă adj. I (tehn.; despre metale sau obiecte de metal) oţelit, iuţit, mischiat. Metalele călite au o duritate mare. II fig. 1 (despre oameni) fortificat, întărit, oţelit. Călit după atâtea necazuri, poate rezista acum la orice. 2 (despre oameni) încercat. Călit prin greutăţile vieţii, nu-l mai afectau micile necazuri. călitură s.f. (tehn.; înv.) v. Călire. Călit1. Oţelire. călţun s.m. I (pop.) 1 (şi în forma colţun) v. Ciorap. 2 v. încălţăminte. II (art; bot.; mai ales pop.; şi în forma colţun) călţunul-doam-nei = a Geum rivale; cerenţel, comă-nacul-ciobanului (v. comanac1), crânceş, papucul-doamnei (v. papuc), reg.> ridichioa-ră; b Geum urbanum; cerenţel, cuişoriţă, comănacul-cucului (v. comănac1), puturoasă (v. puturos), ridichioară; (reg.) călţunul-popii v. a Ciocul-berzei (v. cioc2). Greghetin (Geranium pratense); b (la pl. călţunii-popii) Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina); c (la pi, în forma colţun, colţunii-popii) Toporaş (Viola silvestris); d (la pi, în forma colţun, colţunii-popii) Viorele-sălbatice (v. viorea) (Viola canina). călţunâr s.m. (înv. şi pop.) v. Cizmar. Pantofar. călţunâş s.m. (bot.) 1 Tropaeolum majus; condurul-doamnei (v. condur), nem- călugăriţă ţoaică, capuţină, ciocănaşi (v. ciocânaş), conduraş, farfalăi, lopoştani, lupidrag, nemţoi-cuţă, pintenaşi (v. pintenaş), pinteni (v. pinten), sultane, sultănică, teţine. 2 (reg.) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Vio-rele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). 3 (reg.) v. Urda-vacii (v. urdă) (Cardaria draba). 4 (lapl. călţunaşi; reg.) v. Unghia-pă-sării (v. unghie1) (Viola declinata). 5 (la pi; reg.) călţunaşi-de-cămpv. Pansea. Pansele--sălbatice (v. pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pă-taţi (Viola tricolor). călţunărie s.f. (înv. şi pop.) v. Cizmărie1. Pantofarie1. călugăr s.m. 1 (relig.) monah, părinte, <înv. şi reg.> inoc, <înv.> religios. în mănăstire au mai rămas câţiva călugări. 2 (bot.; reg.) v. Calomfir (Chrysanthemum balsamita). călugărâş s.m. (relig.) călugărel. îl întâmpină în poarta mănăstirii un călugărâş. călugără s.f. (relig.; rar) v. Călugăriţă. Maică. Măicuţă. Mieluşa lui Dumnezeu (v. mieluş). Mireasa Domnului (v. mireasă). Mireasa lui Dumnezeu (v. mireasă). Monahă (v. monah). Monahie1. călugărel s.m. 1 (relig.) călugărâş. 2 (bot; reg.) v. Măseaua-ciutei (v. măsea) (Erythro-nium dens caniş). călugăresc, -eâscă adj. (relig.) mănăstiresc, monahal, monahicesc, claustrai, <înv.> călugăriţesc, călugăros, îngeresc, monahie, monastic. S-a hotărât să îmbrace hainele călugăreşti. A optat pentru viaţa călugărească. călugăreşte adv. (modal; relig.) mo-nahiceşte. îşi duce viaţa călugăreşte. călugăret s.n. (colect.; relig.) călugărime. călugări vb. IV. tr., refl. (relig.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) înzăvoni, <înv.> a (se) postrigi, a (se) tunde, După moartea soţiei, a hotărât să se călugărească. călugărie s.f. (relig. ) 1 monahism, călugărit, frăţie, monahie2. A ales călugăria. 2 mănăstire. îşi petrec sărbătorile de Paşte la o călugărie. călugărime s.n. (colect.; relig.) călugăret. Mitropolitul a fost întâmpinat de toată călu-gărimea mănăstirii. călugărire s.f. (relig.) călugărit, <înv.> postrig. Călugărirea i-a dat un nou sens vieţii. călugărişoâră s.f. (bot; reg.) v. Ruin. Ruin-alb (Succisa pratensis). călugărit s.n. (relig. ) 1 călugărire, <înv.> postrig. 2 (rar) v. Călugărie. Monahism, călugăriţă s.f. 11 (relig.) maică, măicuţă, mieluşa lui Dumnezeu (v. mieluş), mireasa Domnului (v. mireasă), mireasa lui Dumnezeu (v. mireasă), monahă (v. monah), monahie1, călugără, <înv.> canonică (v. canonic). Agapia este o mănăstire de călugăriţe. 2 (gosp.; fam.; glum.) v. Damigeană. II (reg.) 1 (entom.) v. Libelulă (Libellula depressa). 2 (entom.) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumne-zeu (v. bou). Buburuză.Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). 3 (omit.) v. Pietrar. Pietrar-negru (Oenanthe pleschan- călugăriţesc ha). 4 (bot.) v. Ceara-albinei (v. ceară). Ceară (Asclepias syriaca). călugăriţesc, -eăscă adj. (relig.; înv.) v. Călugăresc. Mănăstiresc. Monahal. Monahicesc. călugăros, -oăsă adj. (relig.; înv.) v. Călugăresc. Mănăstiresc. Monahal. Monahicesc, căluleţ s.m. (zool; pop.) v. Căişor. Căluşel. Căluţ. căluş s.n., s.m. I s.n. 1 proţap. Căluşul se pune între dinţii unui animal pentru a-l forţa să ţină gura deschisă. 2 <înv. şi reg.> scăiuş, <înv.> proţap. Când a răpit-o, i-a pus un căluş în gură, pentru a nu striga după ajutor. 3 (muz.; la instrumentele cu coarde) scaun, scăunaş, scăunel. Şi-a dus violoncelul la lutier pentru a-i schimba căluşul. 4 (a. plast.) cavalet, şevalet. Pictorul şi-a aşezat tabloul pe un căluş pentru a face câteva retuşâri. 5 (tehn.; la războiul de ţesut) căluşel, scripete. Cu ajutorul căluşului se ridică şi se coboară, alternativ, iţele. 6 (pop.) smâc. Copilul se joacă cu un căluş din plastic. II s.m. 1 (în tradiţiile folclorice) căluşar. 2 (j. folc.) căluşarii (v. căluşar), căluşel. 3 (entom.; reg.) v. Libelulă (Libellula depressa). 4 (entom.; reg.) Calopteryx splendens; păuniţă, ţânţar-de-apă. căluşar s.m. 1 (în tradiţiile folclorice) căluş. La festivalul folcloric au participat mai multe ansambluri de căluşari. 2 (art., la pL căluşarii; j. folc.) căluş, căluşel. Tinerii au executat fără greşeală căluşarii. căluşel s.m. 11 (zool.) căişor, căluţ, căluşor, căluleţ. 2 (lapl. căluşei) carusel, căişori (v. căişor), tiribombă. în cele mai multe parcuri de distracţii sunt căluşei. 3 (j.folc.) căluş, căluşarii (v. căluşar). 4 (tehn.; la moara de vânt) cal, război2. Căluşelul ţine coşul. 5 (tehn.; la războiul de ţesut) căluş, scripete. II (entom.) 1 Decticus verrucivorus; lăcustă, lăcustă-de-iarbă, ţap, ţânţar. 2 (reg.) v. Greier (Gryllus). căluşi're s.f. (reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor, căluşor s.m. (zool; rar) v. Căişor. Căluşel. Căluţ. căluţ s.m. 11 (zool.) căişor, căluşel, căluşor, căluleţ. Copilul a încălecat pe un căluţ. 2 (iht.) căluţ-de-mare = Hippocam-pus hippocampus; cal-de-mare, hipocamp. II (entom.) 1 Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima; cosaş, cosaş-mare, cosaş-verde, lăcustă, lăcustă-verde, <înv. şi reg.v acridă, cobiliţar, cobiliţă, coşar1, săritor, scăiuş, şaşcă, ţap, ţap-de-câmp, ţap-de-iarbă, ţânţar. 2 Locusta cantans sau Tettigonia cantans; cosaş, cosaş-mic, popă1, sască2, scăiuş, şaşcă, ţap, ţânţar. 3 (reg.) căluţ-de-apăv. Libelulă (Libelula depressa); căluţ-negruv. Arap. (Psophus stridulus). III (arg.) v. Diacetilmor-fină. Heroină. cămără s.f. 11 (constr.) <înv. şi reg.> celar, căsoaie, chelar, găbănaş, poiată, şpais, <înv.> vistier2. în cămară se păstrează alimente, borcane cu dulceţuri sau compoturi, conserve. 2 (com.; reg.) v. Carmangerie. Măcelărie. 3 (constr.; înv.) v. Cameră. încăpere. Odaie. 4 (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) cămară domnească v. a Tezaur. Vistierie; b Monetărie. 5 (milit.; înv.) cămară de arme v. Arsenal. II (transp.; înv.) <înv.> cuhnie. Cămara era o trăsură închisă. cămaşă s.f. 11 combinezon, furou, cortină. Şi-a cumpărat o cămaşă din mătase. 2 (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.) cămaşă de fier = cămaşă de zale = cuirasă, platoşă, lorică, <înv.vpanţir, plaşcă1. Cămaşa de fier proteja pieptul şi spatele războinicilor. 3 (psih.) cămaşă de forţă = <înv.> camizol de forţă. Nebunii furioşi sunt imobilizaţi în cămăşi de forţă. I11 membrană, cămăşuială. Cămaşa acoperă unele obiecte sau piese. 2 (anat.; pop.) v. Placentă. 3 (bot.; pop.) v. Tunică. 4 (art; bot.; reg.) cămaşa-lui-Dumnezeu = cămaşa-Mai-cii-Domnului v. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis). 5 (înv.) v. Crustă. Pojghiţă. cămărăr s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Cămăraş. cămărăş s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) 1 <înv.> camerier, cămărar, comornic, <în Ev. Med., în Polonia> podcomor, şambelan. Cămăraşul avea în grijă odăile domnului, în special cămara domnească. 2 (înv.) cămăraş de izvoade v. Logofăt de taină. Logofăt domnesc. cămărăşel s.m. (în trecut; ieşit din uz) <în trecut; ieşit din uz> camerier, camerist, odăiaş, odagiu. Cămărăşelul îngrijea camerele dintr-o instituţie. cămărăşftă s.f. (înv.) v. Menajeră (v. menajer). cămăruică s.f. (înv.) v. Cămăruţă. Odăiţă, cămăruie s.f. (pop.) v. Cămăruţă. Odăiţă, cămăruşă s.f. (înv.) v. Cămăruţă. Odăiţă, cămăruţă s.f. odăiţă, cămăruie, chilie, podrum, sobuţă, <înv.> cămăruică, cămăruşă. Ocupă o cămăruţă la mansarda unei vile. cămăşcioâră s.f. (înv. şi pop.) v. Cămăşuţă. cămăşoâră s.f. (rar) v. Cămăşuţă. cămăşuiălă s.f. 1 (constr.) cămăşuire. 2 (rar) v. Cămaşă. Membrană, cămăşuică s.f. (pop.) v. Cămăşuţă. cămăşuie s.f. (înv.) v. Cămăşuţă. cămăşuire s.f. (constr.) cămăşuială. Prin cămăşuire se acoperă un element de construcţie cu beton, metal etc. cămăşuţă s.f. 11 cămăşoâră, <înv. şi pop.> cămăşcioâră, cămăşuică, <înv.> cămăşuie. I-a cumpărat copilului mai multe cămăşuţe cu mânecă scurtă. 2 (la pl. cămă-şuţe; reg.) v. Albitură. Primeneli (v. primenea-lă). Rufa. Rufarie. Schimb. II (art; bot.; reg.) cămăşuţa-lui-Dumnezeu v. Rochiţa-rându-nelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis). cămătă vb. I. intr. (fin.; înv.; despre oameni) <înv.> a cămătări, a cămătnici, a cămătui. A făcut avere cămătând toată viaţa. cămătar s.f. (fin.) speculant, <înv. şi reg.> ujuraş, <înv.> camatnic, cămătarnic, cămătaş, dobânziu, haramgiu, iudă, luător de camătă, mamelegiu, mitarnic, muftagiu, privătar, uzurar, uzurier, zaraf, < ieşit din uz> ciufut. Un cămătar cunoscut în lumea interlopă a fost arestat. cămătarnic s.m. (fin.; înv.) v. Cămătar. Speculant. cămătaş s.m. (fin.; înv.) v. Cămătar. Speculant. cămătăreasă s.f. (fin.; rar) cămătăriţă. Neavând bani, s-a dus la o cămătăreasă. cămătăresc, -eăscă adj. (fin.) <înv.> uzurar. Se ocupă cu tranzacţii cămătăreşti. cămătări vb. IV. intr. (fin.; înv.; despre oameni) <înv.> a cămăta, a cămătnici, a cămătui. cămătărie s.f. (fin.) <înv.> cămătnicie, uzură2, uzurărie, zaraflâc, zărăfie. Sunt mulţi indivizi din lumea interlopă care se ocupă cu cămătăria. cămătăriţă s.f. (fin.; pop. şi fam.) v. Cămătăreasă. cămătnici vb. IV. intr. (fin.; înv.; despre oameni) <înv.> a cămăta, a cămătări, a cămătui. cămătnicie s.f. (fin.; înv.) v. Cămătărie, cămătui vb. IV. intr. (fin.; înv.; despre oameni) <înv.> a cămăta, a cămătări, a cămătnici. cămil s.n. (mar.; înv.) v. Legătură. Odgon. Parâmă. cămilă s.f. (zool; înv. şi pop.; impr.) v. Dro-mader (Camelus dromaderus). cămin s.n. 11 şemineu. Livingul este încălzit de focul din cămin. 2 cuptor, vatră, cameniţă. A pus apă la încălzit într-un vas, pe cămin. 3 (constr.) coş1, horn, coşarcă, bageacă, bahlină, budureţ, buduroi, corfe, cubea, cucuvaie, cucuvea, fumar, hogeag, horneţ, hurlă, marchioţă, ştiol, şuber, turn, ursoaie1. întrucât căminul s-a înfundat, fumul pătrunde în casă. I11 adăpost, aşezare, casă1, domiciliu, locuinţă, sălaş, gazdă, oploşeală, <înv. şi reg.> odihnă, acioală, aciuaş, cortel2, olej, sălaşnă, stătut1, stăuină, <înv.> adăposteală, coperământ, locaş1, loc de lăcuită, locuire, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şeză-mânt1, şezut, umbrar, vistier2, bârlog, cuib, cuibar, culcuş, vizuină, penaţi, uşă, temei, gogoaşă. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei un cămin al lor. 2 casă1, familie, menaj. De când li s-a născut şi al şaselea copil, căminul lor este din ce în ce mai greu de întreţinut. 3 creşă, leagăn. Având serviciu, îşi duce copilul la cămin. căminez subst. (reg.) căminici. Ţăranii îşi pun hainele la uscat pe căminezul de lângă cuptor. căminici subst. (reg.) căminez. cămucă s.f. (ind. text; înv.) v. Damasc, cănâră s.f. (omit.; înv. şi pop.) v. Cănăriţă. cănătă s.f. (reg.) v. Cană1, cănăcei s.m. (reg.) I v. Cănăfior. Ciucuraş. Ciucurel. II (bot.) 1 v. Cerceluş. Fucsie (Fuchsia splendes, Fuchsia coccinea sau Fuchsia julgens). 2 (la pl. cănăcei) v. Căldăruşă (Aquilegia vulgaris). 3 (la pl. cănăcei) v. Moţul-curcanu-lui (v. moţ1) (Polygonum orientale). 4 (la pl. 247 | cănăcei) v. Rotiliţe-albe (v. rotiliţă). Rotoţe-le-albe (Achillea ptarmica). 5 (la pl. cănăcei) v. Strănutătoare (Achillea cartilaginea). 6 (la pl. cănăcei) v. Tătăişă1 (Chrysanthemum cinerariaeţolium). 7 (lapl. cănăcei) v. Trifoi. Trifoi-roşu. (Trifolium pratense). cănăfior s.m. I ciucuraş, ciucurel, cănăcei. Marginile covorului au cânâfiori. II (bot; reg.) 1 v. Degetăruţ (Soldanella montana). 2 v. Pejmă (Amberboa moschata). cănărăş s.m. (omit.) cănăruţ, cănăruş. A cumpărat o colivie nouă pentru cei doi cănăraşi ai ei. cănărîţă s.f. 1 (omit.) <înv. şi pop.> cănară. Cânăriţa este femela canarului. 2 (bot.; reg.) v. Scaiete (Xanthium strumarium). cănăriu, -ie adj. (pop. şi fam.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. cănăruş s.m. (omit.; fam.) v. Cănăraş. Cănăruţ. cănăruţ s.m. (omit.) cănăraş, cănăruş. cănăţoi s.n. (înv. şi reg.) v. Cănoaie. cănăţuie s.f. (pop.) v. Căniţă. Cănuţă. căneălă s.f. (înv. şi pop.) <înv. şi reg.> cana. Căneala este o vopsea neagră. căniţă s.f. cănuţă, cănăţuie, fingiuţă. I-a dat copilului o căniţă cu lapte. cănoăie s.f. (pop. şi fam.) <înv. şi reg.> cănăţoi. Este atât de însetat, încât îşi umple o cănoaie cu apă. cănuţă s.f. căniţă, cănăţuie, fingiuţă. căpără s.f. (reg.) 1 v. Acont. Arvună. Avans. 2 v. Logodnă. căpăcel s.n. căpăcuţ. Astupă sticla cu un căpăcel. căpăci vb. IV. tr. fig. (fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. căpăcuţ s.n. (fam.) v. Căpăcel. căpăli vb. IV. tr. (agric.; reg; compl. indică terenuri cultivate cu plante agricole) v. Prăşi. Săpa. căpăh're s.f. (agric.; reg.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1. căpălui vb. IV. tr. (agric.; reg.; compl. indică terenuri cultivate cu plante agricole) v. Prăşi. Săpa. căpăluş s.n. (reg.) v. Sapă1, căpără vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Zgâria. căpăriHvb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică mărfuri, produse sau munca, serviciile cuiva) v. Aconta. Arvuni. 2 refl. (recipr.) (despre oameni) v. Logodi. căpăstrăre s.f. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> căpăstruire, căpestreală. Căpăstrarea este o cusătură făcută în jurul unui petic. căpăstrăş s.n. (pop.) căpestrel. A confecţionat un căpăstrăş pentru căluţ. căpăstru s.n. 1 căpăţan, căpăţânar. A pus căpăstrul pe cal şi l-a încălecat. 2 (tehn.; la teica morii) întinzător, strunea, căpăstruire s.f. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> căpăstrăre, căpestreală. căpătă vb. I. tr. 11 (compl. indică obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) a dobândi, a obţine, a primi, a adjudeca, <înv. şi reg.> a prinde, <înv.> a erezi, a isprăvi, a pupa. în urma licitaţiei, a căpătat tabloul dorit 2 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a lua, a primi. Şi-a căpătat casa care îi fusese naţionalizată. Şi-a căpătat răsplata pentru fapta sa. 3 (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a avea, a câştiga, a dobândi, a încasa, a obţine, a primi, a apuca, <înv. şi reg.> a mirui2, a apristui. Capeţi o sumă bună de la mine dacă pui această marfă imediat în vânzare. 4 (compl. indică bani, bunuri etc.) a obţine, a primi, a scoate, a vedea. Nu capătă un ban de la el dacă nu îl roagă frumos. 5 (compl. indică stări, calităţi etc.) a câştiga, a dobândi, a obţine, a cuceri. A căpătat experienţă în domeniu prin muncă susţinută. II (med., med. vet.; compl. indică boli contagioase) a contracta, a face, a lua, a prinde. A căpătat o viroză. căpătăre s.f. 1 dobândire, obţinere, primire, obtenţiune. Pentru el a fost o mare satisfacţie căpătarea tabloului în urma licitaţiei. 2 câştigare, dobândire, obţinere. Căpătarea experienţei într-un domeniu presupune muncă susţinută şi timp. căpătat, -ă adj. 11 (despre obiecte, lucruri etc.) dobândit, obţinut, primit. Tabloul căpătat în urma licitaţiei a fost dorit cu ardoare. 2 (despre bani, bunuri materiale etc.) câştigat, dobândit, încasat, obţinut, primit. Cu banii căpătaţi îşi va construi o casă. 3 (despre stări, calităţi etc.) câştigat, dobândit, obţinut. Experienţa căpătată l-a ajutat mult în carieră. II (med., med. vet.; despre boli contagioase) contractat, luat2. Stă în casă din cauza virozei căpătate. căpătâi s.n. I 1 cap, capăt, extremitate. Aprinde veioza de la căpătâiul patului. 2 cap, creştet. Asistenta a stat la căpătâiul copilului bolnav toată noaptea. 3 (pop.) v. Capăt. Fragment. Rămăşiţă. Rest. I11 podval. A pus sub butoi un căpătâi. 2 (tehn.; la car sau la căruţă) vârtej, băbut, feleherţ, pod1, scăunaş, sferdeteu. Căpătâiul se află deasupra perinocului de pe osia de dinainte. 3 (tehn.; la moară) broască, brotac. Pe căpătâi se sprijină grindeiul roţii morii. 4 (tehn.; la plug; reg.) v. Perinoc. căpătui vb. IV. (fam.; de obicei iron. sau peior.) 1 refl. (despre oameni) v. Ajunge, îmbogăţi. îmburghezi. înavuţi. înstări. Parveni. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Plasa. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Aşeza. 4 refl. (despre oameni) v. Căsători, căpătuiâlă s.f. (fam.; de obicei iron. sau peior.) 1 v. îmbogăţire. înavuţire. înstărire. Parvenire. 2 v. Căsătorie. Mariaj. Matrimoniu, căpătuire s.f. (fam.; de obicei iron. sau peior.) 1 v. îmbogăţire. înavuţire. înstărire. Parvenire. 2 v. Căsătorie. Mariaj. Matrimoniu, căpătuit, -ă adj., s.m., s.f. (fam.; de obicei iron. sau peior.) 1 adj. (despre oameni) v. Căsătorit. Cununat. 2 adj. (despre oameni) v. Ajuns. Bogat. îmbogăţit. înavuţit. înstărit. 3 adj., s.m., s.f. v. Ajuns. Arivist. Parvenit, căpătuşcă s.f. (reg.) v. Basma. Tulpan, căpătuţ s.n. (reg.) v. Căpeţel. căpiere căpăţan s.n. (reg.) 1 v. Căpăstru. 2 (la frâu) v. Căpeţea. căpăţânar s.n., s.m. 1 s.n. (reg.) v. Căpăstru. 2 s.m. (arg.) v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş. căpăţână s.f. 1 (bot) căciulie, căpiţă. A curăţat câteva căpăţâni de usturoi. 2 (la scaunul dulgherului) cap, cioc2, broască, ciochie, clobanţ. Căpăţână serveşte la strângerea doagelor. 3 (anat.; pop. şi fam.) v. Craniu. Cutie craniană. 4 (anat; pop. şi fam.; deprec.) v. Cap. 5 (mec.; pop.) v. Butuc, căpăţânos, -oăsă adj., s.f. I adj. (fam.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. încăpăţânat, îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. II s.f. (bot.; reg.) 1 v. Rostogol. Scai. Scaiete (Echinops sphae-rocephalus). 2 v. Tătamică (Echinops commu-tatus). căpăvit, -ă adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. căpâlnă s.f. (arhit. bis.; reg.) v. Capelă. Paraclis. căpcăun s.m. (pop.) v. Antropofag. Canibal, căpcăunoăică s.f. (pop.) v. Antropofagă (v. antropofag). Canibală (v. canibal). căpcel s.n. (anat; pop.) v. Căpuşor. căpeneăg s.n. (reg.) v. Manta, căpestreală s.f. (pop.) v. Căpăstrăre. Căpăstruire. căpestrel s.n. (pop.) v. Căpăstrăş. căpetenie s.n. 1 (milit.) cap, comandant, conducător, şef, căpitănie, mai-riiarele, <înv. şi reg.> comândaş, tist, capişte2, <înv.> birău, călăuz, căpitan, comandir, comendarisiu, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, vornic, prepozit, vârf, exarh, comanduitor. Căpetenia acestei armate este un cunoscut general. 2 (în tradiţii şi obiceiuri populare) conducător, vătaf, birău, didiu, jude, <înv.> baş2. De câţiva ani, este căpetenia cetei de urători din sat. căpeţea s.f. (la frâu) căpăţan, căpici, căpuţan. Căpeţeaua este formată din curele care trec peste capul şi botul calului. căpeţâl s.n. căpătuţ. Abia a putut să mănânce un căpeţel de pâine. căpiâ vb. I. intr. 1 (med. vet.; despre ovine, bovine, caprine) a colnici. Câteva oi au căpiat din cauza larvelor de tenie. 2 fig. (psih.; fam.; despre oameni) v. Aliena. Deraia, înnebuni. Sări. Scrânti. Sminti. Trăsni, căpiălă s.f. 1 (med. vet.; la ovine, bovine, caprine; pop.) v. Capie. Cenuroză. 2 fig. (psih.; fam.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. Rătăcire. Scrânteală. Scrânteală la cap. Scrântire. căpiat, -ă adj., s.m., s.f. fig. (psih.; pop. şi fam.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Sărit2. Scrântit. Smintit, căpici s.n. (la frâu; reg.) v. Căpeţea. căpiere s.f. 1 (med. vet.; la ovine, bovine, caprine; rar) v. Capie. Cenuroză. 2 fig. (psih.; căpietură fam.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. Rătăcire. Scrânteală. Scrânteală la cap. Scrântire. căpietură s.f. (med. vet.; la ovine, bovine, caprine; pop.) v. Capie. Cenuroză. căpitan s.m. 1 (la pl. căpitani; bot.) Zinnia elegans; cavaler, cârciumăreasă, capul-cu-cului (v. cap), cătănuţe (v. cătănuţă), coconi (v. cocon2), doamne (v. doamna), domnişoare (v. domnişoară), domnişor, domniţă, ferigele (v.ferigea), leliţă, măciuci (v. măciucă), ochii-cucului (v. ochi1), pene-bătucite (v. pană), pofta (v. poftă), ruji-mici (v. rujă), turcoaice (v. turcoaică), vâzdoagă, <înv.> zinie. 2 (milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. căpitănâş s.m. (milit.) căpitănel. căpitănel s.m. (milit.; rar) v. Căpitănâş. căpitănie s.f. (milit.) 1 (pop.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. 2 (înv.) v. Batalion. căpiţă vb. I. tr. (reg.) căpiţi. A căpiţat fânul, făcând căpiţele mari. căpiţăre s.f. (reg.) căpiţire. căpiţă s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) claie, porcoi, stog, înfurcitură, plastă, porcan, boaghe, câpişte1, clădiş, fundac, fundei, furcitură, glugă, măgar, ploscă2, por2, porcănaş, porco-iaţă, porconeaţă, porculean, porculete, porcu-leţ, porcuţ, porşog, porşor, pup3, schirdă. Şi-a făcut culcuş într-o căpiţă de fân. 2 (reg.) v. Bonetă. Boneţică. Scufie. Scufiţă. 3 (reg.) v. Pop. 4 (bot.; reg.) v. Căpăţână. căpiţi vb. IV. tr. (reg.) a căpiţa, căpiţire s.f. (reg.) căpiţare. căpiţoăie s.f. (pop.) copiţană. A făcut câteva căpiţoăie în grădina din spatele casei. căp6s, -oăsă adj. fig. (fam.; adesea deprec.) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. căprar1 s .m. (rar) <înv. şi pop.> căpraş. Căprarul satului are în pază câteva zeci de capre. căprar2 s.m. (milit.; pop.) v. Caporal, căprăş s.m. (înv. şi pop.) v. Căprar1, căprăreăsă s.f. (pop.) v. Căprăriţă. căprăriţă s.f. (rar) căprăreăsă. Adesea, căprăriţă îşi ajută bărbatul căprarul satului. căpri'că s.f. (zool; pop.) v. Căpriţă, căpriceă s.f. (zool; pop.) v. Căpriţă, căprior s.m. 11 (zool.) Capreolus capreolus; ţap, ţap-de-căprioare, ţap-de-pădure, ţap-roşu, ţap-sălbatic, <înv.> zimbră. Câţiva căpriori pasc în poiană. 2 (art. Căpriorul; astron.; pop.; nm. pr.) v. Capricornul (v. capricorn). I11 (constr.) com, cafer, macaz, martac. Căpriorii fac parte din scheletul acoperişului unei case. 2 capră. Pe căpriori se aşază scândurile patului. III fig. (anat.; la oameni şi la animale; fam.) v. Falcă. Maxilar, căpriorăş s.m. (zool; pop.) căpriorel. căpriorel s.m. (zool; pop.) căpriorăş. căprişoără s.f. (zool; pop. şi fam.) v. Căpriţă, căpriţă s.f. I (zool.) 1 căprişoa-ră, căprică, căpricea, căpruţă, şevretă. Are în gospodărie şi câteva căpriţe. 2 iadă, vătuie. Capra are o căpriţă albă. II (bot.; reg.) 1 v. Brâncă1 (Salicornia herbacea). 2 v. Buberic (Scrophularia nodosa). 3 v. Caprifoi (Lonicera caprifolium, Lonicera nigra sau Lonicera xylosteum). 4 v. Lobodă. Spanac-alb. Spanac-porcesc. Spanac-sălbatic (Chenopodium album). 5 v. Lobodă (Atriplex litoralis). 6 v. Lobodă-roşie^Afrip/ex roşea). 7 v. Lobodă-sălbatică (Atriplex tatarica). căpriu, -ie adj. (pop.; despre ochi) v. Castaniu. Căprui. căprui, -ie adj. (despre ochi) castaniu, căpriu, mieriu2, pestriţ, puchiţel. Are ochii mari, căprui. căpruţă s.f. (zool; reg.) v. Căpriţă, căpşun s.m. (bot.) 1 Fragaria moschata; frag. 2 (şi căpşun-de-câmp, căp-şun-de-deal, căpşun-de-pădure) Fragaria viridis; căpşună, caprină, caproa-nă, pomiţele. căpşună s.f. (bot.; pop.) v. Căpşun. Căp-şun-de-câmp. Căpşun-de-deal, Căpşun-de-pădure (Fragaria viridis). căpşumcă s.f. (bot.; reg.) Trifoliumfragiferum; cioane, talpa-gâştei (v. talpă). căptuşeălă s.f. 1 (croitorie) dubleu, dublură, astăreală. I s-a rupt căptuşeala de la sacou. 2 (miner.) bandaje (v. bandaj). Căptuşeala se aşază în lungul unui tunel sau al unei galerii. căptuşi vb. IV. tr. I (croitorie; compl. indică paltoane, haine, taioare etc.) a dubla, berlui. Croitoreasa i-a căptuşit paltonul. II fig. 1 (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) a aduna, a burduşi, a ghemui, a îndesa, a înghesui, a îngrămădi, a ticsi. A căptuşit în dulap toate puloverele pentru iarnă. Şi-a căptuşit toate hainele vechi în saci de plastic. 2 (fam.; compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Apuca. înhăţa. înşfaca. Lua. Prinde. 3 (fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 4 (fam.; compl. indică oameni) v. Escroca. Frustra. încărca. înşela1. Pungăşi. Specula. căptuşire s.f. (croitorie) căptuşit1, dublare. A apelat la un croitor pentru căptuşirea paltonului. căptuşit1 s.n. (croitorie) căptuşire, dublare. căptuşit2, -ă adj. fig. (fam.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit. căpui'vb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Apuca. înhăţa. înşfaca. Lua. Prinde. căpui't, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Căsătorit. Cununat, căpuitor s.n. (tehn.) buterolă. Cu căpuitorul se turteşte capul liber al niturilor. căpusnics.m. (bot.; pop.) 1 (şi căpusnic-gal-ben) v. Crăstăval (Cirsium oleraceum). 2 v. Gheaţă (Sedum spectabile). 3 v. Susai1 (Sonchus arvensis). căpuş s.n. (muz.; înv.) v. Cobuz, căpuşă s.f. 11 (entom.) Ixodes ricinus; ixod, păduche, acăriţă2, bătucel, botoş, cârcel, chicheriţă, mielăriţă, mus-că-de-cal, negel, ţeche. 2 (entom.) Melophagus ovinus; acăriţă2, grapiţă, mielăriţă. 3 (bot.) Ricinus communis; ricin, ricină, iarba-boierilor(v. iarbă), iarba-boierului (v. iarbă), iarba-boilor (v. iarbă), turbă2. II (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). căpuşdr s.n. (anat.) căpuţ, căpcel. Copilul are pe căpuşor un fes. căput s.n. (reg.) v. Mintean. Surtuc, căpută vb. I. tr. (compl. indică încălţăminte) a încăpută, <înv. şi reg.> a însura2. Cizmarul îi căputează cizmele. căputăr s.m. (înv.; deprec.) v. Cârpaci, căpută s.f. soiuz, <înv.> căputătură. Căputa este partea încălţămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului. căputătură s.f. (înv.) v. Căpută. căpuţ s.n. (anat.; rar) v. Căpuşor. căpuţăn s.n. (la frâu; reg.) v. Căpeţea. căra vb. I. 11 tr. (compl. indică obiecte, materiale, fiinţe etc.) a duce2, a purta, a transporta, a cărăbăni, <înv.> a plimba, a podvodări, a transportui. Cară un geamantan greu la taxi. 2 refl. (fam.; despre oameni; cu determ. locale) v. Duce2. Pleca. 3 refl. (fam.; despre oameni; cu determ. locale ) v. Duce2. Ieşi. 4 refl. (fam.; despre oameni) v. Fugi. II refl. fig. (fam.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece, cărare s.f. I cărat, ducere, dus1, purtare, transport, transportare, transportat1, ducă1, <înv.> purtat1, transportaţie, transportu-ire. II (concr.) 1 potecă, pârtie, bătelişte, dâră, potea. Spre schit au mers pe o cărare din pădure. 2 (art.; astron.; reg.; nm. pr.) Cărarea-cu-Paiele = Cărarea-de-Pa-ie = Cărarea-Mocanului = Cărarea-Paielor = Cărarea-Ţiganului-cu-Paie v. Calea-Lactee (v. cale). Calea-Laptelui (v. cale). 3 (înv.) v. Cale. Drum. 4 (înv.) v. Drum. Itinerar. Parcurs. Rută1. Traiect. Traiectorie. Traseu. III (ţes.; reg.) v. Răritură. cărat s.n. cărare, ducere, dus1, purtare, transport, transportare, transportat1, ducă1, <înv.> purtat1, transportaţie, transportu-ire. Căratul geamantanului până la taxi a obosit-o. cărăbâş s.m. (reg.) I (muz.) v. Cimpoiaş. Cimpoier. II (omit.) 1 v. Pescar (Larus minu-tus). 2 cărăbaş-comunv. Martin. Pescar-râ-zător. Pescăruş. Pescăruş-alb. Pescă^ ruş-de-hamsii (Larus ridibundus). 3 cără-baş-de-marev. Martin-mare. Pescar-de-ma-re. Pescar-mare (Larus). cărăbăneălă s.f. (pop. şi fam.) cărăbănire. După pozna făcută cărăbăneala copiilor a fost imediată. cărăbăni vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr. (compl. indică lucruri, obiecte, materiale, fiinţe etc.) v. Căra. Duce2. Purta. Transporta. 2 refl. (despre oameni) v. Fugi. 3 tr. (compl indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. cărăbănire s.f. (pop. şi fam.) cărăbăneălă. cărăbămt, -ă adj. (pop. şi fam.; despre obiecte, materiale etc.) v. Furat2. Luat2. Sustras. 249 | cărticică cărăbuş s.m. (entom.) 1 Melolontha me-lolontha sau Melolontha vulgaris; bondar, buzar2, găinuşă, găinuşă-de-sea-ră, gândac-de-mai, gândac-de-primăva-ră, gândac-de-prun, gongălău, tunzător. 2 cărăbuş-de-hrişcă = Rhizotrogus sol-stitialis; cărăbuşel, gândac-de-hrişcă, hrişcar; (reg.) cărâbuş-verde v. Gân-dac-de-trandafir. Gândac-verde. Ileană (Cetonia aurata). cărăbuşel s.m. (entom.) Rhizotrogus solstiti-alis; cărăbuş-de-hrişcă, gândac-de-hrişcă, hrişcar. cărăfioără (gărăfioâră) s.f. şipurel, şipuşor, carafilă. Toarnă vin în pahar dintr-o cărăfioără cărăjel s.m. (iht.; reg.) 1 v. Beldiţă. Latiţă (Albumoides bipunctatus). 2 v. Lătăreţ (Scom-ber pelamys). cărămidar s.m. (constr.) teglar, teglaş, ţiglar. Cărămidarul fabrică sau vinde cărămizi. cărămidă s.f. (constr.) 1 teglă, ţiglă1, ţiglă arsă (v. ţiglă1). Casa este făcută din cărămizi. 2 cărămidă refractară silicioasă = dinas, silică. Cărămidă refractară silicioasă este un material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. cărămidări'e s.f. (constr.) teglărie, ţiglărie, <înv.> cărămizie (v. cărămiziu). în cărămidărie se fabrică cărămizile. cărămiziu, -ie adj., s.f. 1 adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) bric1, fov, roşcat, roşiatic, teracot, stacojiu, buş2, roşcav, roşiu, <înv.> roşcatic. Bluza ei are culoarea cărămizie. Poartă un palton cărămiziu. 2 s.f. (constr.; înv.) v. Cărămidărie. cărăreă s.f. (rar) v. Cărăruie. Cărăruşă. Potecuţă. cărăruică s.f. (pop.) v. Cărăruie. Cărăruşă. Potecuţă. cărăruie s.f. cărăruşă, potecuţă, cărărea, căleruşă, cărăruică, cărăruţă, potecea. Urcă dealul pe o cărăruie. cărăruşă s.f. cărăruie, potecuţă, cărărea, căleruşă, cărăruică, cărăruţă, potecea. cărăruţă s.f. (pop.) v. Cărăruie. Cărăruşă. Potecuţă. cărăşel s.m. (iht.) Carassius carassius; caracudă, caracudă-de-baltă, caracudă-de-Du-năre, caracudă-de-gârlă, caracudă-de-lac, caracudă-roşie, caras, caracudă-ruginoa-să, caracudă-ţopârlească, latiţă, obleţ, peşte-ţi-gănesc, plătică1, sorean. cărător s.m. (rar) v. Hamal, cărătură s.f. (rar) v. Transport. cărăuP vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. cărăui2, -ie adj. (înv.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. cărăuş s.m. căruţaş, cărucer, <înv. şi reg.> sechiraş, coşovean, harabagiu, răcăbuş, <înv.> chiovean, chirigiu. Cărăuşul transportă materiale cu căruţa. cărăuşie s.f. cărăuşit, harabagie, sechereşie, sechereşit. îşi câştigă existenţa din cărăuşie. cărăuşit s.n. cărăuşie, harabagie, sechereşie, sechereşit. cărbunar s.m. 1 (miner.; în trecut) mangalagiu, mangalar, mangalizator, bocşer, săhălbar, vătrar. Cărbunarii lucrau la producerea cărbunelui de lemn. 2 (omit.; reg.) v. Cormoran (Phalacrocorax carbo). cărbunâş s.m. cărbunel. A cumpărat un sac de cărbunaşi pentru grătar. cărbunărie s.f. bocşă. în cărbunărie se fac cărbunii de lemn. cărbune s.f. 11 (geol.) aur negru. Cărbunele este folosit drept combustibil. 2 (şi cărbune de lemn) mangal. Cărbunele rezultă prin descompunerea termică a lemnului, în absenţa aerului. 3 tăciune, <înv.> ojogitură. Suflă în cărbuni pentru a reaprinde flacăra. 4 (ind. sider.) cărbune de retortă = grafit de retortă. Cărbunele de retortă este folosit ca materie primă pentru electrozii de la elementele galvanice. 5 cărbune animal = cărbune de oase = negru animal, negru de oase. Cărbunele animal se obţine prin calci-narea oaselor în retorte de oţel, în absenţa aerului. 6 (mineral.; înv.) v. Rubin. 7 (arg.) v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţi Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu. I11 (med., med. vet.) antrax, dalac, pustulă malignă, splină, <înv. şi reg.> zgaibă, armurar, armurare, armurariţă, băşică rea, bubă, bubă neagră, bubă rea, marmură, pripit1, răsfug, sânge mohorât, spurcat1, taiug, talan, <înv.> serpengea. Cărbunele se manifestă clinic prin leziuni cutanate sau viscerale. 2 (fitop.) mălură, tăciune, arici1. Cărbunele este o boală a plantelor, provocată de ciuperci parazite. III (bot.) Phyteuma vagneri; baraboi, bănişor, spinuţă. cărbunel s.m. cărbunaş. cărbunicios, -oăsă adj. (rar; despre roci sedimentare sau cristaline) v. Cărbunos. cărbunos, -oăsă adj. (despre roci sedimentare sau cristaline) cărbunicios. Rocile cărbunoase conţin pulbere de cărbune. căricâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică obiecte, părţi ale obiectelor etc.) v. întoarce. învârti. Răsuci. Roti. Suci2. cărică s.f. (la plita sobei; reg.) v. Rotiţă, cărindâr s.n. (pop.) v. Ianuarie, cărligăţie s.f. (bot.; reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). cărligete subst. (bot.; reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). cărmăcuţ s.n. (pese.; reg.) v. Pripon. cărnărâie s.f. (colect.; pop. şi fam.) cărnărie. cărnărie s.f. 1 (colect; pop. şi fam.) cărnărâie. Măcelăria este plină de cărnărie. 2 (com.; reg.) v. Carmangerie. Măcelărie. cărniceă s.f. (înv.) v. Cărniţă. cărnici'că s.f. (fam.) v. Cărniţă. cărnicios, -oăsă adj. (pop.; despre fructe, tulpini, frunze ale plantelor) v. Cărnos. Gras. Plin. cărnişoâră s.f. (fam.) v. Cărniţă. cărniţă s.f. cămicică, cămişoară, <înv.> cărnicea. Copilului îi place cărniţă de pui. cărnos, -oăsă adj. 11 (despre părţi ale corpului fiinţelor) musculos. Pieptul este partea cea mai cărnoasă a găinii. 2 (despre fructe, tulpini, frunze ale plantelor) gras, plin, miezos, pulpos, cărnicios. Unele soiuri de struguri au boabele cărnoase şi foarte dulci. II fig. 1 (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) bucălai, bucălat, dolofan, durduliu, grăsuliu, grăsuţ, plin, rotofei, rotund. Deşi cărnos, copilul este foarte zglobiu. Are obrajii cămoşi. 2 (în opoz. cu „osos”, „slab"; despre corp sau despre părţi ale lui) gras, împlinit, musculos, plin, rotofei, rotund, rotunjit. Femeia are forme cărnoase. cărnosi vb. IV. tr. (tăb.; compl. indică resturile de came de pe dosul pieilor) a descărna, a şerui1, a cărnui. Pieile, înainte de a fi prelucrate, trebuie să fie cămosite. cărnosi're s.f. (tăb.) descămare, şeruire, cărnuire. Prin cărnosire se îndepărtează resturile de carne de pe dosul pieilor. cărnui vb. IV. (tăb.; reg.; compl. indică resturile de carne de pe dosul pieilor) v. Cărnosi. Descărna. Şerui1. cărnuire s.f. (tăb.; reg.) v. Cărnosire. Descăr-nare. Şeruire. căroâie s.f. (reg.) 1 (tehn.; la plug) v. Cotigă. Teleagă. 2 (gosp.) v. Roabă. cărpănos, -oăsă adj. (pop. şi fam.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. cărpănoşenie s.f. (pop. şi fam.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. cărpănoşi'e s.f. (pop. şi fam.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. cărpinăr s.m. (bot; reg.) v. Carpen (Carpinus betulus). cărpinăş s.m. (bot.; pop.) cărpinel, cărpinuţ. cărpinel s.m. (bot; pop.) cărpinaş, cărpinuţ. cărpinet s.n. (colect.; bot) cărpiniş, cărpinişte. cărpiniş s.n. (colect; bot.) cărpinet, cărpinişte. La poalele dealului este un cărpiniş des. cărpinişte s.f. (colect; bot.; rar) v. Cărpinet. Cărpiniş. cărpim'ţă s.f. (bot.) Carpinus orientalis; carpen, carpen-de-pietriş, sfineac. cărpinuţ s.m. (bot.; pop.) cărpinaş, cărpinel. cărpuţie s.f. (reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă, cărticea s.f. 1 cărticică, volumaş, cărţişoară, cărţulie, <înv.> libel. 2 (pop.) v. Scrisoricl 3 (fam.; deprec.) cărticică, cărţulie. cărticică s.f. 1 cărticea, volumaş, cărţişoară, cărţulie, <înv.> libel. A cumpărat o cărticică ilustrată cu poveşti. 2 broşură, <înv.> filadă, tartaj. Până acum nu a reuşit să publice decât o cărticică de versuri. 3 (fam.; deprec.) cărticea, cărţulie. A scris o cărticică de aventuri fără nicio valoare. cărturar 1250 cărturar s.m. erudit, învăţat2, savant, cărtureţ, <înv.> diac, dascăl, lumină. lorga a fost un mare cărturar. Este un distins cărturar care a format o şcoală de matematică. cărturăresc, -eâscă adj. (despre cuvinte, expresii, forme gramaticale) cult2, livresc, savant „Sangvinar” este un cuvânt cărturăresc. cărturărie s.f. (înv. şi reg.) v. Cultură. Cunoştinţe (v. cunoştinţă). Instrucţie. învăţătură. Pregătire. Studii (v. studiu). cărtureţ s.m. (reg.) v. Cărturar. Erudit. învăţat2. Savant. cărţâr s.m. (j. de cărţi; înv. şi reg.) v. Cartofor, cărţâş s.m. (j. de cărţi; reg.) v. Cartofor, cărţăluie s.f. (înv.) v. Scrisorică. cărţişoâră s.f. (rar) v. Cărticea. Cărticică. Volumaş. cărţulie s.f. 1 (rar) v. Cărticea. Cărticică. Volumaş. 2 (pop.) v. Scrisorică. 3 (fam.; deprec.) Vizitiul (v. vizitiu), Carul-lui-Dumnezeu (v. cai2), Ocolul (v. ocol), Surugiul (v. surugiu), Trăsura (v. trăsură), Ţarcul (v. ţarc). Cărucerul este situat în apropiere de constelaţia Gemenilor. cărucior s.n. căruţ, landou, trăsurică, cărucean, <înv.> trăsură de copii. Au cumpărat un cărucior pentru copil. căruncior, -oâră adj. (pop. şi fam.; despre pârul oamenilor, p.ext., despre oameni) cărunţel, cărunţiu. cărunt, -ă adj. 1 (despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) albit, cărunţit, grizonat, înălbit, încărunţit, sur, înspicat, lai, surit, despicat2, pestriţ, sein, siv, spicat, <înv.> însurit, argintiu, înflorit, nins. Deşi tânăr, are pârul cărunt. 2 fig. bătrân, străvechi, vechi2. Schitul se află în apropierea unei păduri de plopi cărunţi. căruntă vb. I. intr. (înv.; despre pârul oamenilor, p.ext., despre oameni) v. Albi. Cărunţi. Grizona. înălbi. încărunţi, cărunteţe s.f. 1 caniţie, cărunţeală, cărunţie, <înv.> cărunţime, ninsoare. Din cauza grijilor, cărunteţea pârului ei a început de timpuriu. 2 fig. bătrâneţe, senectute, vetustate, amurg, cărunţime. Cărunteţea este adesea o perioadă de bilanţ. cărunţeâlă s.f. caniţie, cărunteţe, cărunţie, <înv.> cărunţime, ninsoare, cărunţel, -eâ adj. (fam.; despre părul oamenilor, p.ext., despre oameni) căruncior, cărunţiu. cărunţi vb. IV. intr. (despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) a albi, a se grizona, a se înălbi, a încărunţi, a înspica, a însuri, a suri, <înv.> a cărunta, a ninge. Deşi tânăr, a cărunţit cărunţie s.f. (rar) v. Caniţie. Cărunteţe. Cărunţeală. cărunţime s.f. (înv.) 1 v. Caniţie. Cărunteţe. Cărunţeală.2 (fig.) v. Amurg. Bătrâneţe. Cărunteţe. Senectute. Vetustate. cărunţit, -ă adj. (despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) albit, cărunt, grizonat, înălbit, încărunţit, sur, înspicat, lai, surit, despicat2, pestriţ, sein, siv, spicat, <înv.> însurit, argintiu, înflorit, nins. cărunţiu, -ie adj. (fam.; despre părul oamenilor, p. ext., despre oameni) căruncior, cărunţel. ^ căruţ s.n. 1 cărucior, landou, trăsurică, cărucean, <înv.> trăsură de copii. 2 (gosp.; pop.) v. Roabă. 3 (art. Căruţul; astron.; pop.; nm. pr.) v. Carul-Mic (v. car2). Ursa-Mică (v. ursă1). căruţâş s.m. 1 cărăuş, cărucer, <înv. şi reg.> sechiraş, coşovean, harabagiu, răcăbuş, <înv.> chiovean, chirigiu. Căruţaşul transportă materiale cu căruţa. 2 (milit.; arg.) v. Dezertor. Fugar, căruţă s.f. 11 (transp.) cocie. Căruţa este trasă de cai. 2 (tehn.; la joagăr; pop.) v. Car2. 3 (art. Căruţa; astron.; pop.; nm. pr.) v. Carul-Mic (v. car2). Ursa-Mică (v. ursă1). 4 (transp.; înv.) căruţă de poştă v. Diligenţă1. Poştalion. Poştă1. II (art; bot.; reg.) câruţa-dracului v. a Ciurlan. Salcicorn. Săricică (Salsola kali); b Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium campestre). căruţele s.f. pl. (bot; reg.) v. Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). cărvăsărie s.f. (adm.; înv.) v. Birou vamal, căsâpniţă s.f. (com.; reg.) v. Carmangerie. Măcelărie. căsâr s.m. (înv.) 1 v. Bărbat. Soţ. 2 v. Gospodar. căsâş s.m. (înv.) 1 v. Bărbat. Soţ. 2 v. Gospodar. căsăluie s.f. (constr.; reg.) v. Căsuţă, căsăpi vb. IV. tr. (pop. şi fam.) 1 (compl. indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia. 2 fig. (despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Cosi. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Prăpădi. Secera, căsăpi'e s.f. (com.; reg.) v. Carmangerie. Măcelărie. căsăpire s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Ciopârţeală. Ciopârţire. Ciopârţit1. Sfârtecare. Sfâşiere. 2 fig. v. Decimare. Decimaţie. Destrucţie. Distrugere. Exterminare. Exterminaţie. Masacrare. Măcelărire. Nimicire, căsăpit, -ă adj. fig. (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit, căsător s.m. (înv.) v. Bărbat. Soţ. căsătoresc, -eâscă adj. (înv.) v. Casnic. Conjugal. Marital. Matrimonial, căsători vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se gospodări, a se căpătui, a se rosti, a se toldui, a se hămui. S-a căsătorit de timpuriu. 2 refl. recipr. (despre oameni) a se uni2, <înv. şi pop.> a se lega1, a se însoţi, a se lua, a se aranja, a se îngurlui1, a se ortăci, a se soţi, a se maria. Are o fotografie de când s-au căsătorit părinţii ei. 3 refl. recipr. (despre oameni) a se cununa, a se nunti, <înv.> a se încununa. S-au căsătorit religios la o biserică veche. 4 refl. (despre bărbaţi) a se însura1, <înv.> a se desholtei. Prietenul lui s-a căsătorit imediat după terminarea facultăţii. 5 refl. (despre femei, fete) a se mărita, a se desfeti, <înv.> a se nevesti. Tânăra s-a căsătorit fără voia părinţilor. 6 tr. (compl. indică fete; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „după”) a mărita, a da2, <înv.> a împreuna, a maria. Părinţii şi-au căsătorit fiica cu un bărbat bogat căsătorie s.f. 1 mariaj, matrimoniu, conubiu, himeneu, căsătorire, căpătuială, căpătuire, <înv.> împreunare, nod. Căsătoria are ca scop întemeierea unei familii. 2 mariaj, matrimoniu. Căsătoria lor a durat zece ani. 3 partidă, parte. Această căsătorie i se pare bună pentru fiul său. 4 unire, însoţire, însoţitură, luare, luat1. Mirii au plecat în luna de miere imediat după căsătoria lor religioasă. 5 cununie, nuntire, nuntit. Căsătoria religioasă a celor doi tineri s-a oficiat la o biserică veche. 6 însurat2, însurătoare, însurare, însuriş, <înv.> însurăciune, însurătură. Căsătoria băiatului a avut loc după ce acesta a terminat facultatea. 7 măritat, măritiş, măritare, desfetire, mărit2, mări-tăţie, <înv.> mărituş. Căsătoria fetei s-a făcut în secret. 8 casă1, căsnicie, mariaj, matrimoniu, menaj, gospodărie, însoţire, <înv.> maritagiu, sinichesion. Cei doi au o căsătorie fericită. căsătorire s.f. (rar) v. Căsătorie. Mariaj. Matrimoniu. căsătorit, -ă adj. 1 (despre oameni) cununat, căpătuit, luat2, <înv. şi reg.> căpuit. Tinerii căsătoriţi au plecat în luna de miere. 2 (despre bărbaţi) însurat1. Are doi băieţi, căsătoriţi amândoi. 3 (despre femei) măritată. Acum este o femeie căsătorită, la casa ei. căscâ vb. 1.1 tr. (compl. indică gura, botul, pliscul) a deschide, a desface. Cască gura pentru a lua medicamentul. 2 intr. (despre fiinţe) a căscări. Din cauza oboselii, a început să caşte din ce în ce mai des. 3 refl. (pop. şi fam.; despre cavităţi, prăpăstii etc.) v. Adânci. Deschide. 4 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică uşi, geamuri etc.) v. Crăpa. întredeschide. 5 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. căscâre s.f. 1 căscat1, deschidere. Căscarea gurii pe scaunul stomatologului este uneori începutul unui chin. 2 (pop. şi fam.) v. Bulbu-care. Mărire. Umflare. căscât1 s.n. 1 căscare, deschidere. 2 căscătură, <înv. şi reg.> casc, <înv.> cascotă. Căscatul zgomotos dovedeşte lipsă de educaţie. căscât2, -ă adj. M (despre gură, bot, plisc) deschis, găvozit. A rămas cu gura căscată de mirare. 2 (pop. şi fam.; despre uşi, geamuri etc.) v. Crăpat. întredeschis. 3 (pop. şi fam.; despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare1. Mărit3. Umflat. II fig. (despre oameni) absent, distrat, inadvertent, 251| cătrăni indiferent, îngândurat, năuc, neatent, preocupat, aerian, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Căscată ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată ei. căscări vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Căsca. căscătură s.f. (pop.) 1 v. Crăpătură. 2 v. Deschizătură. 3 v. Căscat1, căscăund s.m. (pop.) v. Cască-gură. Gu-ră-cască. Gură-căscată. căscioară s.f. (constr.; pop. şi fam.) v. Căsuţă, căscioreă s.f. (constr.; reg.) v. Căsuţă, căsciorîţă s.f. (constr.; reg.) v. Căsuţă, căseân s.m. 1 (înv. şi pop.) v. Bărbat. Soţ. 2 (lapl. căseni;pop.) casnic. Câsenii locuiesc împreună într-o casă, fiind legaţi prin interese comune de familie. căsişoâră s.f. (constr.; pop.) v. Căsuţă, căsi'ţă s.f. (constr. reg.) v. Căsuţă, căsnicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Casnic. Conjugal. Marital. Matrimonial, căsnicie s.f. casă1, căsătorie, mariaj, matrimoniu, menaj, gospodărie, însoţire, <înv.> maritagiu, sinichesion. Cei doi au o căsnicie fericită. căsoăcă s.f. (constr.; reg.; iron. sau deprec.) v. Căsoaie. căsoăică s.f. (constr.; reg.; iron. sau deprec.) v. Căsoaie. căsoaie s.f. 1 (constr.; iron. sau deprec.) căsoacă, căsoaică. Şi-a ridicat o căsoaie în centrul oraşului. 2 (tehn.; la jugul joagărului; reg.) coteţ. în căsoaie se învârteşte coaca. 3 (constr.; reg.) v. Cămară. căstălăn s.m. (bot.; reg.) v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus). căstănâş s.m. (bot.) căstănel. A sădit un căstănaş în faţa casei. căstănel s.m. (bot.) căstănaş. căsucă s.f. (constr.; pop. şi fam.) v. Căsuţă, căsuchi'ţă s.f. (constr.; reg.) v. Coteţ, căsuică s.f. 1 (apic.; la fagurii de miere; pop.) v. Alveolă. Celulă. 2 (constr.; reg.) v. Căsuţă, căsuie s.f. (constr.; reg.) v. Căsuţă, căsulîe s.f. 1 (constr.; pop.) v. Căsuţă. 2 (înv. şi reg.) v. Casetă. Cutioară. Cutiuţă. 3 (la haine sau la lenjerie; înv. şi reg.) v. Butonieră. Cheotoare. 4 (apic.; la fagurii de miere; înv. şi reg.) v. Alveolă. Celulă, căsuşoără s.f. (constr.; pop.) v. Căsuţă, căsuţă s.f. 1 (constr.) căscioară, căsucă, căsişoâră, căsulie, căsuşoără, căsăluie, căscioreă, căscioriţă, căsiţă, căsuică, căsuie. Şi-a ridicat o căsuţă cochetă la munte. 2 (la sertare, birouri, dulapuri etc.) compartiment, despărţire, despărţitură, căşiţă, <înv.> despărţământ, despărţitoare (v. despărţitor), cază. îşi ţine actele personale într-o căsuţă a sertarului. 3 (apic.; la fagurii de miere; înv. şi pop.) v. Alveolă. Celulă. 4 (lapl. căsuţe; bot.; reg.) v. Tătăişă1 (Chrysanthemum cinerariaefolium). căşăreăsă s.f. (la stână; pop.) căşăriţă. Căşăresele prepară brânzeturile. căşărie s.f. (pop.) v. Oierie2. Stână. Târlă, căşăriţă s.f. (la stână; pop.) căşăreăsă. căşiţă s.f. (reg.) 1 v. Casetă. Cutioară. Cutiuţă. 2 (la sertare, birouri, dulapuri etc.) v. Căsuţă. Compartiment Despărţire. Despărţitură. 3 (la haine sau la lenjerie) v. Butonieră. Cheotoare. 4 v. Solniţă, căşuleân s.n. (alim.; pop.) v. Căşuleţ. Căşuţ. căşuleţ s.n. (alim.) căşuţ, căşulean. A cumpărat din piaţă un căşuleţ de un kilogram. căşună vb. I. (constr. cu un pron. pers. în dat.) 1 intr. (despre fiinţe) a apuca, a se năzări, a se părea, a veni, <înv. şi reg.> a abate2, a tonca, a trăsni. Nu ştiu ce i-a căşunat de se comportă aşa nebuneşte. 2 tr. (pop.; compl. indică stări, situaţii etc. în general neplăcute) v. Cauza. Face. Produce. Provoca. căşunătură s.f. (pop.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. căşuţ s.m. 1 (alim.) căşuleţ, căşulean. 2 (bot.; reg.) v. Floarea-raiului (v. floare) (Chrysanthemum cinerariifolium). cătân s.m. (bot.; reg.) v. Jep. Jneapăn (Pinus mugo). cătănă s.f. I (milit.; pop.) 1 v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. 2 cătană bătrânăv. Veteran. II (la pl. câtane; bot.; reg.) 1 v. Scânteiuţe (v. scânteiuţă) (Aster novi-belgii). 2 v. Gladi-olă (Gladiolus gandavensis). cătăre s.f. (milit.; la arme de foc) miră, muscă, <înv.> pravilă, ţel. Cătarea formează, împreună cu înălţătorul, dispozitivul de ochire al armei. cătălină s.f. (bot.; reg.) v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum). cătămâi s.n. (la cumpăna fântânii; reg.) v. Greutate. Greutatea fântânii (v. greutate). cătănăşăşte adv. (modal; milit.; reg.) v. Mi-lităreşte. Ostăşeşte. Soldăţeşte. cătănesc, -eăscă adj. (milit.; pop.) v. Cazon. Militar. Milităresc. Ostăşesc. Soldăţesc, cătăneşte adv. (modal; milit; pop.) v. Mili-tăreşte. Ostăşeşte. Soldăţeşte. cătăni vb. IV. (pop.) 1 tr. (milit.; compl. indică tineri) v. încorpora. înrola. Recruta. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, cătănie s.f. (milit.; pop.) 1 v. Armată. Milită-rie. 2 v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar, cătăm'me s.f. (colect.; pop.) v. Militărime. Ostăşime. Soldăţime. cătănioără s.f. 1 (milit.; pop.) v. Soldăţel. 2 (la pl. cătânioare; bot.; reg.) v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). cătăm're s.f. (milit.; pop.) v. încorporare, înrolare. Recrutare, cătăm'ţă s.f. (milit; pop.) v. Soldăţel, cătănuţă s.f. 1 (milit; pop.) v. Soldăţel. 2 (la pl. câtănuţe; bot.; reg.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans). cătărigi'e s.f. (înv.) v. Adolescenţă, cătenelăş adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) 1 (în opoz. cu „repede”) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. înce-tinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. 2 v. Tiptil. cătinăş adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop. ) 1 (în opoz. cu „repede”) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. înce-tinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. 2 v. Tiptil. cătină s.f. (bot) 1 (şi cătinâ-de-garduri) Lycium vulgare; lician, liţion, răchişoară, zăhărică. 2 Lycium halimifolium; găr-durariţă, litiu, răchişoară, răchiţică, unghia-ca-prei (v. unghie1). 3 (şi cătină-mică, cătină-ro-şie) Tamarix germanica sau Myricaria germanica; tamariscă, lemn-de-apă, lem-nuş-de-apă. 4 cătină-roşie = Tamarix tetran-dra şi Tamarix ramosissima; tamariscă, sosna. 5 (reg.) v. Holeră (Xanthium spinosum). 6 (reg.) v. Pomuşel (Byrum argenteum). 7 (reg.) v. Spin. Spin-muscălesc (Carduus acanthoides). 8 (reg.) v. Torţei (Cuscuta europaea). cătinel adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) 1 (în opoz. cu „repede) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. 2 v. Tiptil. cătineluş adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) 1 (în opoz. cu „repede”) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. 2 v. Tiptil. cătineluşel adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; înv.) 1 (în opoz. cu „repede”) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. 2 v. Tiptil. cătineluţ adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) 1 (în opoz. cu „repede”) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. 2 v. Tiptil. cătingân adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) 1 (în opoz. cu „repede”) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. 2 v. Tiptil. cătinică adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) 1 (în opoz. cu „repede ) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. 2 v. Tiptil. cătrăneălă s.f. 1 cătrănire, gudronaj,gudro-nare, cătrănit1, cătrănitură. 2 cătrănire, smolire, cătrănit1, cătrănitură, <înv.> smolitură. cătrăni vb. IV. I tr. 1 (compl. indică stâlpi, ziduri, traverse, ambarcaţiuni etc.) a gudrona. A cătrănit fundul bărcii pentru a împiedica pătrunderea apei. 2 (compl. indică obiecte de lemn) a smoli. Cătrăneşte butoaiele. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, a (se) acri, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, cătrănire |252 a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi. Vestea primită l-a cătrănit. 2 tr. (pop.; compl. indică fiinţe) v. învenina. Otrăvi. 3 tr. (pop.; compl indică fiinţe) v. Intoxica. Otrăvi, cătrănire s.f. I 1 cătrăneală, gudronaj, gudronare, cătrănit1, cătrănituri Cătrănirea fundului bărcii a fost necesară pentru a împiedica pătrunderea apei. 2 cătrăneală, smolire, cătrănit1, cătrănitură, <înv.> smolitură. Unele obiecte din lemn pot fi protejate de umezeală prin cătrănire. II fig. amar, amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, of, supărare, tristeţe, mohorâre, negru, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. Cătrănirea i-a invadat sufletul după vestea primită. cătrănit1 s.n. (rar) 1 v. Cătrăneală. Cătrănire. Gudronaj. Gudronare. 2 v. Cătrăneall Cătrănire. Smolire. cătrănit2, -ă adj. 11 (despre stâlpi, ziduri, traverse, ambarcaţiuni etc.) gudronat. Barca cu fundul cătrănit poate fi lansată la apă. 2 (despre obiecte de lemn) smolit. Butoaiele cătrănite sunt pregătite pentru murături. II fig. 1 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Cătrănit după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (pop.; despre fiinţe ) v. Intoxicat. Otrăvit2. cătrănitură s.f. (pop. şi fam.) 11 v. Cătrăneală. Cătrănire. Gudronaj. Gudronare. 2 v. Cătrăneală. Cătrănire. Smolire. II fig. Amar. Amărăciune. Amărâre. Cătrănire, întristare. Mâhnire. Mohorâre. Necaz. Nefericire. Negru. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. cătrăm'ţă s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, câtre prep. I (introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni) asupra, înspre, la1, spre, <înv.> a2, despre, între, supra. Profesorul îşi aruncă privirea câtre elev şi-l vede copiind. 2 (după vb. de mişcare; circ. indică direcţia de deplasare, în raport cu punctele cardinale sau cu alte repere de orientare în spaţiu) înspre, la1, spre. Cei doi au consultat busola şi au pornit către nord. 3 (după vb. de mişcare; circ. indică destinaţia, care este un loc în direcţia căruia se deplasează cineva) înspre, la1, spre. Mergea către cantină pentru a lua masa. 4 (circ. indică reperul faţă de care este orientată poziţia cuiva) la1, spre. Doarme cu spatele către perete. 5 (după vb. de mişcare; circ. indică un reper fix spre care se face apropierea cuiva) înspre, lângă. Se trage către sobă. 6 (după vb. de mişcare; circ. indică destinaţia, ţinta; înv.) v. Pe. Peste. II (introduce un circ. de timp care indică o aproximaţie) înspre, spre, <înv. şi pop.> lângă, asupra, <înv.> despre, înde. A venit acasă către dimineaţă. III (introduce un atr.) 1 (atr. indică locul situat în direcţia unui punct) spre. îi place să se plimbe pe cărarea către izvor. 2 (atr. indică apropierea de un anumit moment) spre. Nu mai ştie drumul câtre hotel. IV (introduce un compl. indir. care indică ideea de adversitafa de ostilitate; înv.) v. Asupra. Contra1. împotriva. La1. Pe. Spre. V (introduce un circ. de scop; înv.) v. înspre. Pentru. Spre. cătrună s.f. (bot.; reg.) v. Tărtăcuţă. Tâlv. Tigvă (Lagenaria gourda). cătun s.n. <înv. şi reg.> sălaş, crâng, crangor, cut, mahala, odaie, <înv.> cotişte, sălăşluire. Locuieşte în cătunul vecin. cătuşă vb. I. tr. (pop.; compl. indică oameni condamnaţi, arestaţi) v. Fereca. încătuşa, înlănţui. Lega1. cătuşâre s.f. (pop.) v. Ferecare. încătuşare, înlănţuire. Legare. Legat2, cătuşă s.f. 11 (lapl. cătuşe) fiare (v.fier), lanţuri (v. lanţ), <înv. şi pop.> legături (v. legătură), legători (v. legătoare), obezi (v. obadâ), zăvoare (v. zăvor), <înv. şi reg.> lanţug, cotoaie (v. cotoi1), verigi (v. verigă), <înv.> bante (v. banta), piedici (v. piedică), mănuşi (v. mânuşă), sigilii (v. sigiliu),verighete (v. verighetă). Criminalul a fost pus în cătuşe. 2 (constr.; la acoperişul casei) chingă, cocoşlău, coţofană, găinar, limba-caprei (v. limbă), martac, mâţă, primblă, prinsoare, scleamă. De cătuşe se prind căpriorii aflaţi pe două versante ale acoperişului casei. 3 (tehn.; la car, la căruţă sau la plug) japiţă, armăsar, proţăpel. Cătuşa se află deasupra proţapului, fiind scobitura în care se prinde jugul. 4 (tehn.; la tânjala carului) tânjăluţă, lanţ, legătoare de tânjală, limbă. Cătuşa este fixată în partea de dinainte a tânjelii. 5 (constr.; la acoperişul casei; reg.) v. Chingă. 6 (tehn.; la plug; reg.) v. Cormană. Răsturnătoare (v. răsturnător). 7 (mar.; înv.) v. Ancoră. I11 (bot.) Ballota nigra; cătuşnică, cebare, urechea-porcu-lui (v. ureche), urzică-moartă. 2 (zool; înv.) v. Pisică (Felis domestica). cătuşnică s.f. (bot.) 1 Nepeta cataria; iarba-mâţei (v. iarbă), iarba-vântului (v. iarbă), iarbă-flocoasă, minta-mâţei (v. mintă), poa-la-Sfmtei-Mării (v. poală), urzică-moartă. 2 cătuşnică-sâlbatică = a Marrubium pere-grinum; unguraş; b (reg.) v. Voronic (Marrubium vulgare). 3 (reg.) v. Cătuşă (Ballota nigra). 4 (reg.) v. Citronell Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). cătuşniţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca). 2 v. Voronic (Marrubium vulgare). căţăi vb. IV. (reg.) I intr. (despre coţofene) a căţănăi. II fig. 1 tr., intr. (despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca. Trăncăni. 2 tr. (compl indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cârâi. Cicăli. Ciocăni. Dăscăli. Pisa. Pisălogi. Plictisi. Sâcâi. Toca. căţălâ vb. I. (reg.) 11 refl. (biol; despre căţele, vulpi, lupoaice) v. Acupla. Copula. Cupla, împerechea. împreuna. încrucişa. 2 tr. (biol; despre căţele, vulpi, lupoaice; compl. indică pui) v. Face. Făta. Naşte. 3 tr. (compl indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. II 1 refl., tr. v. Acutiza. Agrava. Complica. Deprecia, înrăi. înrăutăţi. 2 refl. (despre epidemii, infecţii etc.) v. Extinde. întinde. Lărgi. Răspândi. 3 refl. (bot.; despre plante) v. Apărea. Arăta. Creşte. Germina. Ieşi. Ivi. încolţi. Miji. Răsări1. căţălărie (arg.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemora-litate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. căţănăi vb. IV.(reg.) I intr. (despre coţofene) a căţăi. II tr. fig. (compl. indică oameni) 1 v. Bodogăni. Bombăni. Cârâi. Cicăli. Ciocăni. Dăscăli. Pisa. Pisălogi. Plictisi. Sâcâi. Toca. 2 v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. căţăra vb. I. refl. 1 (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra”) a se ridica, a se sui, a se urca, a se cocoţa, a se zgăibăra, a se aburca, a se coţobăni, a se ţuţuia, a se zgrepţăna, a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se îmbârca, a se popoţa, a se pupăza, a se pupuia, a se suliga, a se ţuguia. Veveriţa s-a căţărat pe copac şi a intrat într-o scorbură. 2 (fam.; despre plante agăţătoare) v. Ridica. Urca. căţărâre s.f. căţărat, ridicare, suire, urcare, urcat1, escaladă, suiş, suit1, urcuş, cocoţare, aburcare, căţărătură, coţobăneală, coţobănire, ţuţuiere, buricare, cucuiere, găibărare. Căţărarea pe copac a fost anevoioasă. căţărat s.n. căţărare, ridicare, suire, urcare, urcat1, escaladă, suiş, suit1, urcuş, cocoţare, aburcare, căţărătură, coţobăneală, coţobănire, ţuţuiere, buricare, cucuiere, găibărare. căţărătdr, -oâre adj., s.f. I adj. (mai ales despre plante) agăţător, grimpant, suitor, urcător. în balcon are numai plante căţărătoare. II s.f. (bot.; reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zore-le-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). III s.f. (omit.; reg.) 1 v. Scorţar. Scorţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). 2 v. Ciocănitoare. Ghionoaie (Picus şi Dryco-pus). căţărătură s.f. (pop.) v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1, căţan s.m. (reg.) I (gosp.) 1 v. Farfurie. Taler2. Talger. 2 v. Blid. Strachină. II (bot.) v. Jep. Jneapăn. Pin-pitic (Pinus pumilio). căţeâ s.f. I (zool.) haită, căţină, gudă, paluşcă, pliuhă. Căţeaua a fătat opt căţeluşi. II fig. 1 (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). 2 (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură-bogată. 253| Gură-spartă. 3 (pop.; deprec.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). III (milit.; arg.) v. Mitralieră, căţ^l s.m. 11 (zool.) cuţu. Căţeii se vând din cănise în jurul vârstei de două luni. 2 (art.; zool; pop.) căţelul-pământului a v. Orbeţ. Spalax (Spalax microphthalmus); b (în superstiţii) ţâncul-pământului (v. ţânc). Căţelul-pământului trăieşte sub pământ şi face rău morţilor. 3 (art. Căţelul; astron.; pop.; nm. pr.) Câinele-Mic (v. câine). Căţelul este o constelaţie boreală, situată între Hidra şi Orion. 4 fig. (fam.) v. Adulator. Linguşitor. Periuţă. I11 (tehn.; la războiul de ţesut) cordenci, cripal-că, piedică, proptar, răzuş, scară, scaun, tocălie. în căţel se fixează piedica de la sul. 2 (reg.) v. Cheotoare. 3 (la coasă; reg.) v. Măsea. 4 (reg.) v. Trăgătoare (v. trăgător). III (iht.; pop.) căţel-de-marev. Co-coş-de-mare. Corozbină. Perlon (Blennius sanguinolentus). IV (entom.; reg.) 1 pui1. Căţeii sunt larvele unei insecte. 2 că-ţel-de-frasin = (art.) căţelul-frasinului v. Cantaridă. Gândac-de-frasin (Lytta vesicatoria). căţelân s.m. (zool; pop.) v. Căţelandru. căţelândru s.m. I (zool.) căţelan, cuţulan, cuţulache, doloftan. Puiul de câine s-a făcut căţelandru. II fig. 1 (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. 2 (fam.) v. Adulator. Linguşitor. Periuţă, căţelâş s.m. (zool; înv. şi reg.) v. Căţeluş, căţelări vb. IV. (reg.) 11 refl. (biol; despre căţele, vulpi, lupoaice) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. 2 tr. (biol; despre căţele, vulpi, lupoaice; compl. indică pui) v. Face. Făta. Naşte. 3 tr. (compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. I11 refl., tr. v. Acutiza. Agrava. Complica. Deprecia. înrăi. înrăutăţi. 2 refl. (despre epidemii, infecţii etc.) v. Extinde. întinde. Lărgi. Lăţi. Răspândi. 3 refl. (bot.; despre plante) v. Apărea. Arăta. Creşte. Germina. Ieşi. Ivi. încolţi. Miji. Răsări1. căţeii vb. IV. (reg.) 11 refl. (biol; despre căţele, vulpi, lupoaice) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. 2 tr. (biol; despre căţele, vulpi, lupoaice; compl indică pui) v. Face. Făta. Naşte. 3 tr. (compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. II 1 refl., tr. v. Acutiza. Agrava. Complica. Deprecia. înrăi. înrăutăţi. 2 refl. (despre epidemii, infecţii etc.) v. Extinde. întinde. Lărgi. Lăţi. Răspândi. 3 refl. (bot.; despre plante) v. Apărea. Arăta. Creşte. Germina. Ieşi. Ivi. încolţi. Miji. Răsări1. căţeh'că s.f. (zool; reg.) v. Căţeluşă. căţeluş s.m. (zool.) cuţulică, ţânc, <înv. şi reg.> căţelaş, coţovei. Căţeluşul se gudură pe lângă stăpân. căţeluşă s.f. (zool.) căţelică,paluşchiţă, tăbăluşă, tăbăluşcă, ţâncă. A făcut un culcuş în garaj pentru căţeluşă. căţrnă s.f. (zool; reg.) v. Căţea, căţuie s.f. 1 afumătoare, casoletă, ruşcă1, buhurdar. în căţuia de argint se ard mirodenii. 2 (înv. şi pop.) v. Ciob. Fărâmă. Spărtură. Ţandără. 3 (bis.; pop.) v. Cădelniţă. căţuni s.m. pl. (bot.; reg.) v. Pin (Pinus silvestris). căucuş s.n. (gosp.; reg.) v. Căuş. căuş s.n. 1 (gosp.) scafa, <înv. şi reg.> cauc, cioacă2, lingură de scos, şofei, şuflă. Scoate grăunţele din sac cu un căuş. 2 (gosp.) <înv. şi reg.> tas, căucuş. A luat apă din căldare cu un căuş. 3 ispol, răscol, scăfiţă. Cu ajutorul căuşului se scoate apa din barcă. 4 (la roata morii de apă) blid, ciutură, cupă1, facău. în căuş cade apa. 5 (constr.; în zidărie) cancioc, lingură, lingură de măldărit, lingură de văcălit. Căuşul este folosit de zidari pentru aşezarea mortarului pe cărămizile unui zid în lucru. căuşâ vb. I. (reg.) 1 refl. (despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşi. Coji. Coşcovi. împuşca. Scoroji. 2 refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Slăbi. 3 tr., refl. (glum.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, căuşâl s.n. (milit.; arg.) v. Caporal, căuta vb. 1.11 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri ascunse, rătăcite, pierdute etc.; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin) <înv.> a cere. Poliţia îl caută pe infractor. îşi caută câinele prin vecini. 2 intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. Jn”, „prin”) a cotrobăi, a răscoli, a scormoni, a scotoci, a se uita, a umbla, a scociorî, a scurma, a fuşeri, a percheziţiona, <înv. şi reg.> a cotroci, a scodoli, a scorbeli, a bârcâi, a bodicăi, a boltăi, a borfai, a boscorodi, a bulduşi, a cobârlui, a cociobăi, a corleşi, a cotili, a cotorî, a coţobăi, a dibisi, a hojbăi, a motroşi, a scobârli, a scofeli, <înv.> a scorteli, a răzvrăti. Caută prin toate sertarele biroului, dar nu-şi găseşte stiloul. 3 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri) <înv.> a socoti. Caută o persoană potrivită pentru munca de secretară. 4 refl. pas. (mai ales despre mărfuri) a se cere, a se vinde, <înv. şi pop.> a se întreba, a se trece. Iama, se caută mai ales roşiile, salata-verde şi ceapa-verde. I11 intr. (constr. cu pron. pers. în dat.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se interesa, a se ocupa, a se preocupa, a-şi vedea. Caută-ţi de problemele tale, că de ale mele mă îngrijesc singur! 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a îngriji, a vedea, <înv. şi reg.> a griji, <înv.> a se câştiga, a se îngrijălui, a se nevoi. Rămâi acasă şi caută de treburile gospodăriei! 3 tr., refl. (med, med. vet.; pop. şi fam.; urmat de determ. căutat introduse prin prep. „de” sau „la”) v. îngriji. Trata. 4 refl. (pop.; despre oameni; cu determ. Jn oglindă”) v. Privi. Uita. III tr. 1 a încerca, a se sili, a se strădui, a vedea, a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi, <înv.> a sta, a tenta. Caută să nu plângi când îl întâlneşti! 2 a încerca, a tinde. Criticul caută să explice miraculosul din legendele pe care le studiază. 3 a încerca, a umbla. Bărbatul caută să o amăgească. 4 a încerca, a tatona, <înv. şi reg.> a probălui. Caută să găsească o soluţie cât mai rezonabilă pentru aplanarea conflictului. IV1 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică obiecte, fiinţe etc.) a (se) analiza, a (se) cerceta, a (se) examina, a (se) studia, <înv.> a (se) cerca. Un cadou se primeşte cu plăcere, nu se caută în cele mai mici amănunte. 2 refl. impers. (înv. şi pop.) v. Cădea. Cere. Cuveni. Impune. Trebui. căutare s.f. 11 căutat1, cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit1, scotoceală, scotocire, scotocit1, percheziţie. După o oră de căutare, renunţă să mai găsească stiloul. 2 cerere. Iarna, roşiile, salata-verde şi ceapa-verde au căutare. 3 preţ. Aceste mobile, deşi vechi, au încă căutare mare. 4 (inform.) căutare binară = dihotomie. Căutarea binară este tehnica de căutare a unei informaţii într-un tablou ordonat. II 1 îngrijire, tratare. Bolnavul s-ar vindeca mai repede, dacă ar avea mai multă căutare din partea familiei. 2 (pop. şi fam.) v. Căutătură. Ochi (v. ochi1). Privire. Uitătură. III încercare, tatonare. Căutările lui au drept scop găsirea unei soluţii cât mai rezonabile pentru aplanarea conflictului. căutat1 s.n. căutare, cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit1, scotoceală, scotocire, scotocit1. căutăt2, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului căutat. 2 (în opoz. cu iyautentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic , confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs căutat. 3 (mai ales despre mărfuri) apreciat, cerut2, preţuit, <înv.> stimos. Legumele cele mai căutate iarna sunt roşiile, salata-verde şi ceapa-verde. II adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, căutător 1254 silnic, studiat2, teatral, teatralist. Zâmbeşte căutat. căutător, -oâre s.f., s.m. 1 s.f. (reg.) v. Oglindă. 2 s.m. (lapl căutători; anat.; arg.) v. Ochi1, căutătură s.f. ochi (v. ochi1), privire, uitătură, <înv. şi pop.> zare, căutare, ochitură, <înv.> priveală, privelişte, privitură, uitare, uitat1. Are căutătura blândă. căuzâş, -ă s.m., s.f. (înv.) 1 v. Complotist. Conspirator. 2 v. Revoluţionar, căvăfi'e s.f. (înv.) v. Cizmărie1. Pantofarie1. căzăceâscă s.f. (j. folc.) cazacioc, cazacincă. Căzăceasca este un dans popular ucrainean. căzăi'vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. căzăi're s.f. (înv. şi reg.) v. Hămăială. Hămă- ire. Hămăit. Hămăitură. Lătrare. Lătrat. Lătrătură. căzăi't s.n. (înv. şi reg.) v. Hămăială. Hămăire. Hămăit. Hămăitură. Lătrare. Lătrat. Lătrătură, căzănărie s.f. (reg.) v. Povarnă. Velniţă. căzătură s.f. 11 cădere. Căzătura i-a provocat julituri la ambii genunchi. 2 (colect.; pop.) v. Deşeu. Rebut. II fig. 1 (mai ales deprec.) derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, gunoi. Individul este o căzătură lipsită de caracter. 2 (deprec.; de obicei precedă un subst. de care se leagă prin prep. „de>T) mortăciune, pieritură. Nu mai are nevoie de aşa căzătură de cal 3 (fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag, căznât, -ă adj. (înv.; despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p. ext., despre fiinţe) v. Desfigurat. Schimonosit2. Slut. Sluţit2. Urât2. Urâţit. căzni vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se canoni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhi-si, a se sfărâmă, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se căzneşte de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 2 tr. (compl. indică oameni) a canoni, a chinui, a martiriza, a schingiui, a tortura, a suplicia, <înv. şi pop.> a munci, a trudi, <înv. şi reg.> a pedepsi, a struji, a negăti, <înv.> a mortifica, a pătui2, a smăcina, a smeri, a străstui, a crucifica, a răstigni, a vampiriza, a ustura, a întinde, a strânge, a tescui, a ucide. L-au căznit pentru a mărturisi o vină pe care nu o avea. 3 refl. (fiziol.; pop.; despre fiinţe) v. Screme. 4 tr. (reg; compl. indică mai ales femei, minori) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Silui. Viola. căzmre s.f. (înv.) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. căznit, -ă adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Chinuit. Schingiuit2. Torturat, căzut, -ă adj. 11 (despre fiipţe, obiecte etc.) năruit2, prăbuşit, răsturnat, <înv. şi pop.> prăvălit .Bolnavul căzut a primit ajutor medical. 2 (despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) dărăpănat, dărâmat2, năruit2, prăbuşit, prăvălit, risipit, surpat2, hâit, huluit. Terenul pe care se află casa căzută trebuie să fie curăţat. 3 (despre ochi) dus2, înfundat2. Din cauza oboselii are ochii căzuţi în orbite. 4 (despre obraji, sâni etc.) lăsat, fleşcăit. Femeia are obrajii căzuţi. 5 (jur.; arg.; despre infractori) v. Arestat2. Capturat2. Prins2. II fig. (înv.; despre recompense, pedepse etc.) v. Cuvenit. Meritat. câcâi'vb. IV. refl. (pop. şi fam.; despre oameni) 1 v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2.2 v. Bâlbâi. Gângăvi. Gângâi. câcâiâlă s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Atenţie. Grijă. Meticulozitate. Migală. Migăleală. Minuţie. Minuţiozitate. Scrupulozitate. 2 v. Migăleală. Mocăială. Mocoşeală. Mocoşire. Moşmondea-lă. Ticăială2.3 v. Bâlbâială. Bâlbâire. Bâlbâit1. Gângăveală. Gângăvire. Gângăvit1. Logonevroză. căci s.n. (la trăsură; reg.) v. Chichiţă, câinărie s.f. (colect.; înv.) v. Câinime. câine s.m. 11 (zool.) Caniş familiaris; lătrător, popârdă, turbă2. Câinele este credincios stăpânului său. 2 (zool) câine ciobănesc = câine ciobănesc german = <înv.> pulan, pular, pulău. Câinele ciobănesc german este un câine de talie mare şi puternic, folosit de obicei pentru pază; câine de aret = brac1, prepelicar, vijlă1, vişlar. Câinele de aret este un câine de vânătoare cu părul scurt şi cu urechile mari şi blegi. 3 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Câinele-Mare = Dulăul (v. dulău). Câinele-Mare este o constelaţie boreală, din care face parte steaua Sirius; Câinele-Mic = a Căţelul (v. căţel). Câinele-Mic este o constelaţie boreală, situată între Hidra şi Orion; b v. Sfredelul (v. sfredel). Sfredelul- Mic (v. sfredel). Sfredelul-Pămân-tului (v. sfredel). I11 (art; entom.) câine-le-babei = Oniscus murarius şi Oniscus asellus; pisica-popii (v. pisică), cârnă (v. câm), lătăuş, lespede, mâţa-popii (v. mâţă), molie, pleaznă, porcul-popii (v. porc), scorobete, vierme-de-piatră. Câinele-babei este larva unor fluturi de noapte. 2 (iht.) câine-de-mare = Acanthias vulgaris; <înv.> peşte-câinesc. 3 (omit.; reg.) câine-tătărescv. Nagâţ (Vanellus vanellus). câinesc, -eâscă adj. 11 (zool.) canin. A participat cu lupul său la un concurs de frumuseţe câinească. Boală câinească. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime câinească. II fig. (despre vreme, fenomene atmosferice etc.) greu, mizer, mizerabil, aspru, câinos, dur, riguros. Vremea e câinească, uneori, la munte. câime s.f. (pop.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă, Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, câinime s.f. (colect) <înv.> câinărie. Nu ştie de unde s-a adunat atâta câinime în cartier. câinos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvi-nar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om câinos şi ursuz. Este câinoasă la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. 3 (despre oameni) afurisit, blestemat, hain, îndrăcit, rău, ticălos, <înv. şi pop.> pustiu, pârdalnic, împeliţat, jurat2, <înv. şi reg.> urgisit, bengos, benguţ, limujder, pricăjit, secret3, <înv.> îndemonit. A avut un bărbat câinos, care i-a făcut viaţa un coşmar. II adj. fig. (despre vreme, fenomene atmosferice etc.) greu, mizer, mizerabil, aspru, câinesc, dur, riguros. III adv. (modal) aprig, barbar, brutal, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă câinos cu adversarii. câinoşenie s.f. (pop.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, câinoşi'e s.f. (pop.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. 255| cântar Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă, Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, câlţi s.m. pl. pacişe, câlţişori, pacişele, păşunele, păureţ, smâc, zgrebeni. Câlţii rămân în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in prin dinţii daracului. câlţişori s.m. pl. (reg.) v. Câlţi. câmp s.n. 11 (geomorf) câmpie, şes, cohalm, diuz, hulistrii, şestină. 2 arătură, ogor, ţarină1, răzor, ogradă, plan, ţarincă, <înv.> agru, sat. Pe câmpul de la marginea satului s-a semănat grâu. De dimineaţă, toată familia pleacă la câmp pentru a strânge porumbul. 3 (geomorf.) câmp de gheaţă = icefîeld. Câmpul de gheaţă este o masă întinsă şi neîntreruptă de gheaţă, mai ales în zonele polare. 4 (geol.) câmp de pietre = mare de pietre (v. mare?). Câmpul de pietre este format din blocuri sau din sfărâmâturi de pietre pe pante slab înclinate. 5 (milit.) câmp de luptă = teatru de operaţii, teatru de război, teatrul operaţiilor (v. teatru). Pe câmpul de luptă se desfăşoară acţiuni militare de mare importanţă politico-strategică. 6 (ist.; reg.) v. Ţară. I11 (fotogr.) cadru, clişeu, negativ. Fotograful priveşte câmpul peliculei în lumină, pentru a vedea dacă imaginea este clară. 2 (cinemat.) cadru. Câmpul reprezintă o succesiune continuă de imagini înregistrate fără oprirea aparatului de filmat. 3 (a. plast.) fond, fundal, <înv.> pajişte. Câmpul tabloului este în culori deschise. 4 câmp vizual = unghi vizual, vedere, orizont vizual, spaţiu vizual. în câmpul lui vizual a apărut imaginea splendidă a muntelui. 5 (lingv.) câmp asociativ = câmp noţional, câmp semantic; câmp no-ţional = câmp asociativ, câmp semantic; câmp semantic = câmp asociativ, câmp noţional. Câmpul semantic este o metodă de analiză a lexicului unei limbi care operează cu sensuri. 6 (inform.) zonă. Câmpul unei înregistrări conţine o dată determinată sau o mulţime de date aflate într-o legătură logică. 7 fig. (urmat de determ. care indică felul, preocuparea etc.) arie2, compartiment, domeniu, sector, sferă, cadru, cerc, perimetru, tărâm, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult câmpul cercetărilor. câmpean, -ă s.m., adj. 1 s.m. (în opoz. cu „muntean0 vălean, ţăran. Câmpenii sunt locuitorii de la câmpie. 2 adj. (rar; mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) v. Agrest. Campestru. Câmpenesc. Pastoral. Rural. Rustic, câmpenesc, -eăscă adj. (mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) agrest, campestru, pastoral, rural, rustic, câmpean, patriarhal, rustican, ţărănesc, <înv.> câmpesc. Din totdeauna i-a plăcut viaţa câmpenească. câmpesc, -eăscă adj. (înv.; mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) v. Agrest. Campestru. Câmpenesc. Pastoral. Rural. Rustic, câmpi vb. IV. refl. (înv.; despre unităţi militare, turişti, vânători etc.) v. Campa. câmpie s.f. (geomorf.) câmp, şes, cohalm, diuz, hulistrii, şestină. Capitala ţârii se află într-o zonă de câmpie. când conj. subord., adv. I conj. subord. 1 (introduce o prop. circ. temp.) dacă, că, de1, unde. Când s-au lămurit cum stau lucrurile, au început afacerea. 2 (introduce o prop. circ. temp., arătând simultanietatea) cum. Când ajunge în curte, se împiedică şi cade. 3 (introduce o prop. circ. temp. cu nuanţă cond.) dacă, de1. Când întâlneşti o ocazie favorabilă, eşti un om fericit. 4 (introduce o prop. circ. cond.) dacă, de1, <înv. şi reg.> că, <înv.> e1, unde. Când voi avea timp, îţi voi onora invitaţia. 5 (introduce o prop. circ. cauz. cu nuanţă temp.) cum, deoarece, fiindcă, întrucât. Iwfra în panică când bănuia că vine nervos acasă. 6 (introduce o prop. atr.; pe lângă un subst. cu sens temporal) <înv.> cum. S-a îndrăgostit de ea din momentul când a văzut-o. 7 (introduce o prop. conces.; pop.) v. Deşi. II adv. (în corelaţie cu sine însuşi; indică o succesiune de acţiuni) acum ... acum, ba... ba. îşi leagănă corpul când pe un picior, când pe celălalt. cândăi adv. (ipotetic; în legătură cu vb. la cond. sau la viit.; înv.) v. Cumva. Eventual. Poate. cândvâ adv. (temporal) 1 (în legătură cu vb. la trecut) demult, înainte, odată, odinioară, vreodată, undeva, <înv. şi reg.> oarecând, <înv.> oarecândva, vreodinioară. L-a întrebat dacă a mai fost pe acolo cândva. 2 (în legătură cu vb. la trecut) altădată, altcândva, odată, odinioară, alteori, <înv. şi reg.> oarecând. Cele două mănăstiri erau cândva fala Moldovei. 3 (în legătură cu vb. la viitor sau cu val de viitor) odată, vreodată, <înv. şi reg.> oarecând, <înv.> oarecândva, oareşicând, odinioară, vreodinioară. Dacă vei avea cândva nevoie de mine, să mă cauţi. cânepâr s.m. (omit.) Carduelis cannabina; cânepioară, pasărea-cânepii (v. pasăre), pietrar, pietroşel, pietroşel-cânepiu, pietro-şel-roşu. cânepă s.f. I (bot.) 1 Cannabis sativa; dudău, durhău, aldan, durhău, handur, handur-de-toamnă, handur-de-vară, holdan. 2 cânepă-de-Bombay = Hibiscus cannabinus; chenaf; cânepâ-de-India = cânepă-indiană = Cannabis indica; canabis; (reg.) câne-pă-de-apâ v. Dintele-dracului (v. dinte) (Polygonum hydropiper); (art.) cănepa-codru-lui v. Cânepioară (Eupatorium cannabinum); cânepa-draculuiv. a Cuscută. Torţei (Cus-cuta epithymum); b Torţei (Cuscuta europaea). II (art.; anat.;fam.) cânepa-draculuiv. Chică. Plete (v. pleată). cânepărie s.f. (agric.) cânepişte, cânepiş, cânepiştină. Cânepa de pe cânepărie a înflorit. cânepioară s.f. I (bot.) 1 Eupatorium cannabinum; cânepa-codrului (v. cânepă), cânepoală, dumbravnic. 2 Verbena hybrida; urzicuţă* verbină, spini (v. spin), sporiş. II (omit.; reg.) v. Cânepar (Carduelis cannabina). cânepiş s.n. (agric.; reg.) v. Cânepărie. Cânepişte. cânepi'ştă s.f. (bot.; reg.) v. Tapoşnic (Gale-opsis ladanum). cânepişte s.f. (agric.) cânepărie, cânepiş, cânepiştină. cânepiştină s.f. (agric.) v. Cânepărie. Cânepişte. cânepftă s.f. (bot; reg.) v. Tapoşnic. Zabră (Galeopsis speciosa). cânepiu, -ie adj. 1 (despre culori, obiecte, despre pârul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) cenuşiu, fumuriu, gri, plumburiu, prăfuriu, sur, fuliginos, afumat, sein, şoreciu, colbiu, colburiu, fumur, lupan, siv, stogoman, stogoş, suran, <înv.> plumbiu, sângepiu, bozafer. Şi-a făcut oflanea dintr-o lână de culoare cânepie. Părul lupului este cânepiu. 2 fig. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, cânepoală s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cânepioară (Eupatorium cannabinum). 2 v. Turiţă-mare (Agrimonia eupatoria). cânt s.n. 11 (muz.) cântare, cântat1, cântec, melodie, sunet, viers. Din camera copilului se aude cântul duios al mamei. 2 cântare, cântat1, cântec, glas, viers. Cântul privighetorii impresionează în mod deosebit. 3 (muz.; rar) v. Canto. II (lit.; rar) <înv.> cap. în fiecare seară citeşte un cânt din poem. cântă vb. 11 tr. (muz.; compl. indică piese muzicale) a executa, a interpreta, a intona, a trage, a viersui, <înv.; astăzi poetio a glăsui, <înv.> a glăsi, a juca, a pesni, a săvârşi, a spune, a zice, a ghilabandi. La concert orchestra a cântat numai fragmente celebre din opere. 2 intr. (muz.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”, care arată instrumentul) a sufla, a suna, a uiui, a zice. Ştie să cânte din flaut 3 intr. (muz.; despre instrumente muzicale) a răsuna, a sufla, a suna, a urla, <înv.> a asuna, a striga. Din depărtare se aud goarnele de vânătoare cum cântă. 4 intr. (despre unele păsări) a viersui. Când cântă privighetoarea îţi vibrează inima. 5 tr. (compl indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, <înv.> a fali, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi cânte eroii. 6tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. II refl. (reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. III tr. (arg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, cântar s.n. I 1 (metrol.) balanţă, cumpănă, şlag2, terezie, vagă, <înv.> cântare 1256 staderă. Şi-a cumpărat un cântar nou, de care are nevoie în gospodărie. 2 (metrol.) cântar zecimal = balanţă cu basculă, balanţă zecimală, basculă, decimal, zecimal, majă, vagă. Cântarul zecimal are braţele inegale, ceea ce permite echilibrarea greutăţilor de măsurat cu greutăţi etalonate, de zece ori mai mici. 3 (în trecut) <înv. şi reg.> majă. Cântarul era o unitate pentru măsurarea greutăţilor, care a variat între 44 kg şi 50 kg. 4 cântărire, cântărit1, cântăreală. Uneori este înşelată la cântar. 5 (art. Cântând; astron.; înv.; nm. pr.) v. Balanţa (v. balanţă). Cumpăna (v. cumpănă). II (tehn.; reg.) 1 (la car sau la căruţă) v. Crucea dinainte (v. cruce). 2 (art.; la moară) cântarul-pietrelor v. Capră. Cumpănă. cântâre s.f. 11 (muz.) cânt, cântat1, cântec, melodie, sunet, viers. 2 cânt, cântat1, cântec, glas, viers. 3 (relig.) canon, glas. Dascălul execută cântările în timpul serviciului religios. 4 (muz.; rar) v. Canto. 5 (rar) v. Elogiere. Exaltare. Glorificare. Lăudare. Mărire. Preamărire. Preaslă-vire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. 6 (muz.; pop. şi fam.) v. Muzică. II (reg.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Vaitat1. Văitătură. cântat1 s.n. 1 (muz.) cânt, cântare, cântec, melodie, sunet, viers. 2 cânt, cântare, cântec, glas, viers. cântât2, -ă adj. 1 (rar, despre eroi, aspiraţii, fapte etc. ale omenilor) v. Elogiat. Glorificat. Lăudat. Mărit3. Preamărit. Preaslăvit. Proslăvit. Slăvit. 2 (reg.; despre oameni) v. Bocit2. Jelit2. Jeluit. Plâns2. Tânguit. cântăreâlă s.f. (pop.) v. Cântar. Cântărire. Cântărit1. cântăreţ, -eâţă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. (muz.) artist liric, gurist, viersuitor, <înv.> cântător, greier. Angela Gheorghiu este o cântăreaţă de talie internaţională. 2 s.m. (în Biserica Ortodoxă; adesea determ. prin „de biserică”, „la biserică>r) dascăl, diac, paracliser, psalt, ţârcovnic, cantor, <înv. şi reg.> peveţ, logofăt, logofăt de strană, <înv.> ecleziarh, grămătic. Cântăreţul execută cântările şi citirile în timpul serviciului religios. 3 s.m. (poetic) v. Poet. 4 s.m., s.f. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. II adj. (înv.; despre unele păsări) v. Cântător. cântări vb. IV. 11 tr. (compl. indică substanţe, materii, mărfuri etc.) a măsura, a cumpăni. Vânzătoarea i-a cântărit portocalele. 2 intr. (despre corpuri, obiecte, greutăţi etc.) a avea, a atârna, a trage, <înv. şi reg.> a veni, <înv.> a apăsa. Pachetul cântăreşte 2 kg. II fig. 1 intr. a conta, a preţui, a valora. Părerile părinţilor cântăresc mult pentru copii. 2 tr. a chibzui, a (se) gândi, a judeca, a socoti, a cumpăni, a drămui. A cântărit toate variantele de proiect. cântărire s.f. 11 măsurare, cumpănire, <înv.> trăsură. Cântărirea mărfii se face cu un cântar electronic. 2 cântar, cântărit1, cântăreală. II fig. chibzuire, gândire, judecare, cumpănire, drămuire. Cântărirea celor întâmplate a durat destul de mult. cântărit1 s.n. cântar, cântărire, cântăreală. cântărit2, -ă adj. fig. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Calculat. Chibzuit. Cugetat. Cumpănit. Cumpătat. Ecjailibrat. înfrânat. Măsurat2. Moderat Ponderat Socotit2. Tacticos, cântăritdr s.m. (rar) v. Cantaragiu, cântător, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre unele păsări) <înv.> cântăreţ, glăsuitor. Canarul este o pasăre cântătoare. 2 (fam.; despre instrumente muzicale, voce etc.) v. Sunător. II s.m. (omit.; înv. şi pop.) v. Cocoş (Gallus bankiva domestica). II11 s.m., s.f. (muz.; înv.) v. Artist liric. Cântăreţ. 2 s.m. (lit.; înv.) v. Poet. IV s.f. fig. (fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). cântec s.n. 11 (muz.) compoziţie, melodie, muzică, melopee, melos, song, zicală, <înv.> notă, peasnă, scopos. Ultimul său cântec a devenit şlagăr. 2 (muz.) lied A cântat un cântec de Beethoven. 3 (muz.) arie3, melodie, <înv.> aer1. Soprana a interpretat un cântec din „Traviata”. 4 (muz.) cânt, cântare, cântat1, melodie, sunet, viers. Din camera copilului se aude cântecul duios al mamei. 5 cânt, cântare, cântat1, glas, viers. Cântecul privighetorii impresionează în mod deosebit. 6 (art.) cântecul planetelor = muzica sferelor. Pretinsele sunete bizare emise de vânturile solare şi de pulsaţiile planetelor sunt considerate ca reprezentând cântecul planetelor. II (lit.) cântec bătrânesc = baladă populară, cântec bătrân, cântec vechi. Meşterul Manole este un cunoscut cântec bătrânesc; cântec de jale = bocet. Cântecul de jale face parte din ritualul înmormântării; (rar) cântec bătrân = cântec vechi v. Baladă populară. Cântec bătrânesc. cânţi'me s.f. (înv.) v. Cantitate. Mărime, câr interj, (adesea repet.) gar! Câr! Câr! se aude cloşca din coteţ. câră1 s.f. (pop.) 1 v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Sâcâială. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. câră2s.f. (iht.; reg.) 1 Cobitis aurata balcanica; peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfaret, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vârli-goanţă, vârlugă, vâslă, zmorlă, zvârlugă. 2 v. Zvârlugă (Cobitis taenia). cârâi vb. IV. 11 intr. (despre unele păsări) a cârcâi. Găinile cârâie în coteţ. 2 intr. (pop. şi fam.; despre intestine) a chiorăi, a forfoti, a coroi2, a ghiorţăi, a horcăi, a înghiorţăi, a urla. Intestinele îi cârâie de foame. 3 intr. (pop.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. 4 refl. recipr. (fam.; despre oameni) a se ciondăni, a se ciorovăi, a se hârâi, a se ciorti, a se gârbi, a se şondromăni, a se vergela, a se clănţăni. Cele două vecine se cârâie mereu. II tr. fig. (compl. indică oameni) a bodogăni, a bombăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, a ciocăni, a pisa, a pisălogi, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată ziua îşi cârâie soţul. cârâiâlă s.f. 1 cârâit. Cârâiala găinilor începe de dimineaţă. 2 (fam.) ciondăneală, ciorăvoială, ciorovăire, hârâială, cioandă, şondromăneală, şondromănit. Adesea izbucneşte câte o cârâială între ei. cârâie s.f. (reg.) v. Dâră. Urmă. cârâit s.n. cârâială. cârâit6r, -oâre s.f., s.m. 1 s.f. (glum.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă. 2 s.f. fig. (fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). 3 s.m., s.f. (arg.) v. Hoţ. Pungaş. cârcă s.f. (anat.; la oameni; pop. şi fam.; de obicei precedat de prep. „de”) v. Spate. Spinare, cârcăiâc s.m. (entom.) Scolopendra cingulata; scolopendră1, carete, patruzeci-de-picioa-re, scolopendriţă, sfoiag, urechelniţă. cârcăli vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică animale tăiate sau bucăţi de carne) v. Pârpă-li. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) v. Mânji. Murdări. Păta. Umple. 3 tr. (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera, întrista. Mâhni. Necăji. Supăra, cârcâi vb. IV. (pop.) 1 intr. (despre unele păsări) v. Cârâi. 2 tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. cârceie s.f. (tehn.; la coasă) brăţară, morcoaşă, toartă. Cârceia fixează cuţitul coasei de coada acesteia. cârcel s.m. I (med., med. vet.) 1 <înv. şi pop.> zgârci1. Adesea are cârcei foarte du-reroşi. 2 (la pl. cârcei; fam.) v. Gastralgie. Gastrodinie. I11 (bot.; la plantele agăţătoare) acăţele, cir1, cârlig. Cârceii vi-ţei-de-vie se agaţă de araci. 2 (bot.) Cuscuta trifolii; gălbează, torţei, râie, vârsat, vârsatul-pământului (v. vârsat), vârsatul-trifoiului (v. vârsat). 3 (bot.) Ephe-dra distachya; slăbănog. 4 (entom.; reg.) v. Căpuşă (Ixodes ricinus). III (reg.) 1 bănicel. I-a brodat pe umerii iei cârcei din mătase roşie. 2 v. Cercel, cârcidg s.n. (reg.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. cârciogâr adj., s.m. (reg.) 1 adj. (despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagiu. 2 adj.,s.m. v. Cârcotaş. Şicanator. Şicanier. cârciogăresc, -eâscă adj. (jur.; reg.; peior.) v. Avocaţial. Avocaţional. Avocăţesc, cârciogărie s.f. (reg.; peior.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. 2571 Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. cârciumâr s.m. <înv. şi reg.> orândar, ceardaş2, fagădar, orândaş. Cârciumarul are în proprietate o cârciumă. cârciumă s.f. ceardă,prepanaţie,refenea, <înv.> debit de băuturi spirtoase, lostărie, bibliotecă. Toată ziua stă în cârciumă. cârciumăreâsă s.f. 1 cârciumăriţă, fagădăriţă. Cârciumăreasa are în proprietate o cârciumă. 2 (bot.) Zinnia elegans; cavaler, căpitani (v. căpitan), capul-cucului (v. cap), cătănuţe (v. cătănuţă), coconi (v. cocon2), doamne (v. doamnă), domnişoare (v. domnişoară), domnişor, domniţă, ferigele (v.ferigea), leliţă, măciuci (v. măciucă), ochii-cucului (v. ochi1), pene-bătucite (v. pană), pofta (v. poftă), ruji-mici (v. rujă), turcoaice (v. turcoaică), <înv.> zinie. cârciumăriţă s.f. cârciumăreâsă, fagădăriţă. cârciumioără s.f. crâşmuliţă, crâşmu-şoară, crâşmuţă. în cârciumioara din sat sunt clienţi toată ziua. cârcotaş, -ă adj., s.m., s.f. şicanator, şicanier, procesiv, cârtitor, cusurgiu, cusurgioaică, gâlcevitor, cârciogar. Persoanele cârcotaşe sunt evitate. Cârcotaşii caută mereu ceartă. cârcotă s.f. (pop. şi fam.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, cârcoteălă s.f. (pop. şi fam.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. cârcoti vb. IV. refl. (recipr.) (reg.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra, cârd s.n. 1 ciopor. Pe câmp paşte un cârd de oi. 2 stol, ciopor, toană2, toi2. Un cârd de porumbei se roteşte deasupra parcului. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, buluc, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), crilă, liotă, canara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. Un cârd de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 4 (rar) v. Cireadă. Turmă. 5 (cu sens temporal; fam.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Amar. Grămadă. Mulţime. Şir. cârdăşie s.f. (deprec. sau peior.) bandă1, clan, clică, coterie, gaşcă, şleahtă, tagmă, <înv.; deprec. sau peior.> cardaşlâc, ecpaia, tacâm, taraf, gang2, omerta, sectă, bisericuţă, haită, echipaj, milieu, trib. Câţiva tineri făceau parte dintr-o cârdăşie de falsificatori de cârduri. cârdişdr s.n. (pop.) cârduţ. Un băiat păzea un cârdişor de oi. cârduţ s.n. (pop.) cârdişor. cârjali'u s.m. (la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea) 1 (milit.) pazvan-giu, <înv.> pazvant, pazvantlâu, pazvantoglu. Cârjaliii din trupele lui Pazvantoglu prădau Ţara Românească. 2 manaf. Cârjaliii jefuiau în bandă. cârjăncă s.f. (iht.; pop.) v. Plătică1 (Brama brama). cârjă s.f. 11 măciucă, <înv.> picioroangă. Având un picior paralizat, se sprijină în cele două cârje. 2 (bis.; la catolici; şi cârjă episcopală) crosă, <în Ev. Med.> ferulă, <înv.> hazran. Cârja este simbol al demnităţii episcopale. 3 (art.; anat.) cârja aortei = crosa aortei (v. crosă). Cârja aortei este porţiunea curbată a aortei, după ieşirea din inimă. 4 (la stână; reg.) v. Urdar. 5 (la luntre; reg.) v. Chingă. Cocârlă. Crivac2. 6 (înv.) v. Sceptru. II fig. ajutor, apărător, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susţinător, patron2, reazem, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă1, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este cârja bătrâneţii ei. cârjoiâţ, -ă adj. (pop.; mai ales despre lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit, cârlan s.m. 1 (zool.) mior, noaten, cârţar, vătui1. Cârlanul este un miel cu vârsta între un an şi doi sau trei ani. 2 fig. (fam.) v. Afemeiat. Crai. cârlig s.n. 1 clenci, sclimpuş. Prinde rufele spălate pe frânghie cu cârlige. 2 igliţă, navetă1, suveică, suveică de plasă, iglă, surcea, surcică, undrea, undrea de plasă. Plasele de pescuit se împletesc cu cârlige metalice. 3 (tehn.; la coasă) buhai, greblă, hreapcă, vergea, căblucă, crivea, dezligea, parmac, scălduşcă, scăiuş. Cârligul ajută la aşezarea în brazdă a cerealelor cosite. 4 (la stână; reg.) v. Urdar. 5 (tehn.; la car,la căruţă sau la sanie; reg.) v. Furcă. Limbă. Pisc. 6 (bot.; la plantele agăţătoare; reg.) v. Cârcel. 7 (mar.; înv.) v. Ancoră, cârligâş s.n. cârligel. Pentru prinderea batistelor umede pe frânghie foloseşte cârliga-şe de plastic. cârligât, -ă adj., s.m. 1 adj. (pop.; mai ales despre lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat, îndoit. 2 s.m. (bot.; reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). cârligăţeă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Sorbestrea (Sanguisorba officinalis). 2 v. Răchitan. (Lythrum salicaria). cârligăţi'că s.f. (bot.; reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). cârligel s.n., s.m. 11 s.n. cârligaş. 2 s.n. (reg.) v. Croşetă. Igliţă. 3 s.n. (reg.) v. Bucii Cârlionţ. Creţ. Inel. Ondulaţie. Ondulă. Undă. Val. Zuluf. 4 s.m. (la pl. cârligei; reg.) v. Dantelă. II s.m. (bot.) 1 (la pl. cârligei) Epilobium roseum; răcitoaică. 2 (reg.) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Topo- cârmi raşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mi-rositoare (v. viorea) (Viola odorata). 3 (reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). 4 (reg.) v. Căldăruşă (Aquilegia vulgaris). 5 (reg.) v. Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). 6 (lapl; reg.) cârligei-pâtaţi v. Pansea. Pansele-sălbatice (v. pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). cârligioâră s.f. (bot.; reg.) v. Iarbă-roşie (Bidens cernuus). cârligior s.m. (bot.; reg.) v. Dentiţă (Bidens tripartitus). cârliguţ s.m. (bot.; reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). cârliânţ s.m., s.n. 1 s.m. buclă, creţ, inel, ondulaţie, ondulă, undă, val, zuluf, perciune, sfredel, sfredelitură, onduleu, cârligel, cocor, percică, scâr, scârlionţ. De sub pălărioară ies cârlionţii aurii ai fetiţei. 2 s.n. (pese.) v. Chepcel. cârlionţă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică pârul) a (se) bucla, a (se) inela, a (se) încreţi, a (se) ondula, a (se) zulufa, a (se) încârlionţa, a (se) scârlionţi. Şi-a cârlionţat pârul cu drotul. cârlionţăre s.f. buclare, inelare, încreţire, ondulare, ondulaţie. Pentru cârlionţarea pârului foloseşte drotul. cârlionţât, -ă adj. 1 (despre păr) buclat, creţ, inelat, încreţit, ondulat, unduios, zulufat, încârlionţat, aricit2, scârcior, scârlionţat, <înv.> ondulos, smreadec, undos, unduit. Pletele cârlionţate îi cad pe spate. 2 (despre lână, blană) buclat, creţ, inelat, mărgelat, înstrugurat Lâna oilor merinos este cârlionţată şi foarte fină. cârmaci s.m. 1 (mar.) pilot. Este cârmaciul unui vas comercial. 2 fig. (polit.; în opoz. cu ,,supus>y) cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod. Istoria înregistrează faptele unor mari cârmaci. cârmă s.f. I (tehn.; la moara de vânt) drug, oişte, pârghie, proţap. Moara de vânt se roteşte cu ajutorul cârmei. II fig. 1 (polit.) cârmuire, conducere, diriguire, domnie, guvernare, stăpânire. 2 conducere, putere. Politicianul este convins că va ajunge din nou la cârma ţârii. III (anat.; arg.) v. Nas. Organ olfactiv (v. organ1). cârmâz s.m. 1 (bot.) Phytolacca americana; rumeioară (v. rumeior), rumeneală, strugurel, struguri-de-mare (v. strugure). 2 (entom.) Coccus cacti; coşenilă. 3 (chim.) carmin. Cârmâzul este un colorant roşu, folosit în pictură, în cosmetică etc. cârmâzi'u, -ie adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Carmin. Stacojiu, cârmeălă s.f. (pop.) v. Cot. Cotitură. Curbă, întorsătură. întorsuri întortocheturl Mean-dru. Ocol. Răsucitură. Serpentină (v. serpentin). Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpu-itură. Turnantă (v. turnant). cârmi vb. IV. 1 tr. (compl indică vehicule, nave etc.) a braca, a coti, a vira, a cârmui, a cânii, a suci2, a cotigi. A cârmit cârmire 1258 maşina cu greutate din cauza noroiului 2 intr. fig. (rar; despre oameni) v. Balansa. Codi. Ezita. Flota. Oscila. Pendula. Pregeta. Şovăi1, cârmire s.f. cârmit, cotire, cotit1, viraj, virare, virat, cârmiş, cârnire, cârnit1, cotigeală. Nava s-a înclinat pe o parte în timpul cârmirii. cârmiş s.n. (pop.) v. Cârmire. Cârmit. Cotire. Cotit1. Viraj. Virare. Virat. cârmit s.n. cârmire, cotire, cotit1, viraj, virare, virat, cârmiş, cârnire, cârnit1, cotigeală. cârmui vb. IV. tr. 1 (polit.; despre suverani; compl. indică state, popoare etc.) a conduce, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, a regenta, <înv. şi pop.> a oblădui, <înv. şi reg.> a schivemisi, <înv.> a birui, a chivernisi, a crăi, a despune, a hătmăni, a împărăţi, a ocârmui, a povăţui, a vlădui, a rege2, a duce2. Alexandru Ioan Cuza a fost primul care a cârmuit cele două ţâri româneşti unite. 2 (compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) a administra, a conduce, a gospodări, a mana-geriza, a ţine, a maniera, a dirigui, <înv. şi pop.> a oblădui, a priveghea, a supraveghea, <înv.> a economisi, a epitropisi, a ispravnici, a ocârmui. Cârmuieşte cu multă pricepere şcoala. 3 (rar; compl. indică vehicule, nave etc.) v. Braca. Cârmi. Coti. Vira. cârmuire s.f. 1 (polit.) conducere, diriguire, domnie, guvernare, stăpânire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> chiverniseală, chivernisire, domnire, împărăţie, oblastie, ocârmuire, purtare, purtat1, stăpânărie, stăpânie, ţiitură, vlădicie, zabitlâc, cârmă. în timpul cârmuirii Moldovei, Ştefan cel Mare a ridicat foarte multe biserici. 2 administrare, administraţie, conducere, gospodărire, manutenţiune, <înv. şi pop.> oblăduire, chiverniseală, chivernisire, <înv.> epistasie, isprăvnicie, ocârmuire, zapt, gerenţă. Pentru cârmuirea şcolii s-a căutat 0 persoană competentă. 3 (concr.; polit.) guvern, stăpânire. Cârmuirea a luat măsuri severe împotriva infractorilor. cârmuit, -ă adj. (despre întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) administrat, condus, gospodărit. Lucrează într-o firmă bine cârmuită. cârmuit6r, -oâre s.m., adj. (polit.) I s.m. 1 (în opoz. cu „supus”) conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, stăpân, oblăduitor, <înv.> biruitor, chivernisitor, despuietor, domnariu, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, toparh, vlădică, vlăduitor, cârmaci. Istoria înregistrează faptele unor mari cârmuitori. 2 conducător, guvernator, <înv.> toparh, zabit. Paşa era cârmuitorul unui paşalâc din Imperiul Otoman. I11 adj.,s.m. conducător, guvernant. Orice partid cârmuitor are opozanţi. Cârmu-itorii au promulgat o lege nepopulară. 2 adj. (rar) v. Conducător. Guvernamental. Oficial, cârn, camă adj., s.f. I adj. 1 (despre nasul oamenilor) sumes, suflecat2, obraznic. Fetiţa are nasul cârn. 2 (despre nasul unor animale) lat, teşit, turtit, pepeşit, târşit2, <înv.> tâmpit. Mopşii au nasul cârn. 3 fig. (pop.; despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. îndoit. Strâmb. II s.f. (reg.) 1 (mar.) v. Bac1. Pod mişcător (v. pod1). Pod plutitor (v. pod1). Pod umblător (v. pod1). 2 (entom.) v. Câinele-babei (v. câine). Pisi-ca-popii (v. pisică) (Oniscus murarius şi Oniscus asellus). 3 (zool.) v. Pisică (Felis domestica). cârnât s.n. I (culin., ind. alim.) 1 sângerete, <înv.> lucanică. îi plac cârnaţii la grătar. 2 cârnat polonez = poliş, polonez. Cârnaţii polonezi sunt preparaţi din carne de vită şi de porc tocată, afumată şi fiartă. II fig. (fam.) 1 (fiziol.; deprec.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală(v. materie). Murdărie. Substanţă fecală (v. substanţă). 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Coloană. Convoi. Lanţ. Rând. Şir. Şirag. 3 (deprec.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secături Zdreanţl III (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, cârnăcior s.m. (culin.) cârnăţel. A mâncat cârnăciori cu piure. cârnăţâr s.m. mezelar, vijlar, <înv.> mezelegiu. Cârnăţarul prepară sau vinde cârnaţi. cârnăţăreâsă s.f. mezelăreasă. Câmăţăreasa a pregătit nişte cârnaţi foarte pipăraţi. cârnăţărie s.f. (ind. alim., com.) mezelărie, <înv.> şuncărie. în colţul străzii s-a deschis o cârnăţărie. cârnăţel s.m. (culin.) cârnăcior. cârneleâgă s.f. (relig.) 1 (la creştinii ortodocşi) câşlegi, harţi, dulcele Crăciunului (v. dulce), săptămâna cărnii (v. săptămână). La cârneleâgă se face dezlegare de lapte, ouă, peşte. 2 (la creştinii ortodocşi) săptămâna învârstată (v. săptămână), săptămâna aicilor (v. săptămână), săptămâna cătărigelor (v. săptămână), săptămâna clisei (v. săptămână), săptămâna curată (v. săptămână), săptămâna de harţi (v. săptămână), săptămâna de praguri (v. săptămână), săptămâna hârţească (v. săptămână), săptămâna hârţii (v. săptămână), săptămâna împestriţată (v. săptămână), săptămâna mistreaţă (v. săptămână), săptămâna pestriţă (v. săptămână), săptămâna tărcată (v. săptămână), săptămâna vârstată (v. săptămână). Cârneleaga este penultima săptămână de dinaintea postului Paştelui. 3 (la creştinii din unele ţâri) carnaval, câşlegi. Cârneleaga este perioada care precedă postul şi în care au loc diferite petreceri populare. cârm vb. IV. I (pop.) 1 tr. (compl. indică vehicule, nave etc.) v. Braca. Cârmi. Coti. Vira. 2 refl. (în opoz. cu „ a pleca”; despre fiinţe) v. înapoia2. întoarce. Reveni1. Veni. 3 tr. (compl. indică vehicule sau cârma unor vehicule) v. întoarce2. 4 tr. (compl. indică vârful lăstarilor tineri ai unor plante) v. Re- teza. Tăia. II intr. fig. (fam.; despre oameni) v. întoarce. Răzgândi. Reveni1, cârnire s.f. I (pop.) 1 v. Cârmire. Cârmit. Cotire. Cotit1. Viraj. Virare. Virat. 2 (în opoz. cu „plecare”) v. înapoiere. întoarcere. întors1. Revenire. Venire. II fig. (fam.) v. întoarcere. Răzgândire. Revenire, cârni'ş s.n. (în opoz. cu „plecare”; reg.) v. înapoiere. întoarcere. întors1. Revenire. Venire. cârm't1 s.n. (pop.) v. Cârmire. Cârmit. Cotire. Cotit1. Viraj. Virare. Virat. cârm't2, -ă adj. (pop.; despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) v. Cotit2. îmbârligat. întortocheat. Labirintic. Sinuos. Strâmb. Sucit2. Şerpuit. Şerpuitor. Unduios. cârnitură s.f. (pop.) v. Cot. Cotitură. Curbă, întorsături întorsuri întortochetură. Mean-dru. Ocol. Răsucitură. Serpentină (v. serpentin). Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpu-itură. Turnantă (v. turnant). cârnosi vb. IV. (reg.) I tr. (compl. indică animale moarte sau sacrificate ori despre părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia. II fig. 1 intr. (despre oameni) v. Roboti. Trudi. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita, înfuria. înnebuni. Martela. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. 3 refl. recipr. (despre oameni, în special despre copii) v. Hârjoni. Zbengui. cârpăci s.m. (pop. şi fam.; deprec.) 1 ferfeniţă, fleanţă, obială, <înv. şi reg.> felegă, pareatcă2, rantie, tearfa, bandol, bulă2, cărpuţie, cârţă, corcoată, cotreanţă, dârză, halub, handră, hartan, paceaură, prohab, riciuri, ronghi, rufa, şuleandră, şuşală, şuşalcă, târfa1, şifon1. Şterge praful cu o cârpă. 2 (pop.) v. Scutec. 3 (înv. şi reg.) v. Basma. Tulpan. 4 (reg.) v. Batistă. II fig. (pop. şi fam.) fleandură, obială, zdreanţă. Este o cârpă! Toată lumea îl manevrează. cârpăci vb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) v. Cârpi. Petici, cârpător s.n. (gosp.; pop.) 1 v. Fund Tocător. 2 (adesea urmat de determ. „de lemn”, „de mămăligă') v. Fund. cârpeâlă s.f. 1 cârpire, cârpit1, peticire, peticit1. 2 (concr.) cârpitură, peticitură,plotojea-lă. Are o cârpeală în cotul flanelei. cârpi vb. IV. I tr. 1 (compl. indică lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) a petici, a peticări, a cârpăci, a împetici, a potlogi, a încăpută, a îngurzl Şi-a cârpit paltonul singură. Cizmarul încearcă să-i cârpească cizmele din pâslă. 2 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, părţi ale unor obiecte de 2591 îmbrăcăminte, lenjerie etc.) a coase, a prinde, a ţese, a pungăli, a cusători, a şpenţăli, a ştopoli, a ţârâi2. cârpeşte ciorapii rupţi. II fig. 1 tr. (compl. indică obiecte sparte, crăpate, aparate tehnice, mecanisme etc. defecte) a drege, a îndrepta, a repara. Zidarul a cârpit pereţii fisuraţi. A cârpit cerceveaua în care este montat geamul. 2 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.; compl. indică lovituri, bătăi etc.) v. Da2. Trage. 3 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.; compl. indică palme) v. Pălmui. Plesni. 4 refl., tr. (fam.; glum. sau iron.; compl. ori sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 5 tr., refl. recipr. (fam.; compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine. cârpi're s.f. 11 cârpeală, cârpit1, peticire, peticit1. Cârpirea hainei i-a luat mult timp. 2 coasere, cusut, prindere, ţesere, cusătură. Cârpirea ciorapilor rupţi este migăloasă. II fig. (fam.) v. Pălmuială. Pălmuire. cârpit1 s.n. cârpeală, cârpire, peticire, peticit1. cârpit2, -ă adj. (despre lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) peticit2, podogit, împeticit, pete-cărit, plotogărit. Paltonul cârpit mai poate fi încă purtat. cârpitură s.f. cârpeală, peticitură, plotojeală. cârpuliţă s.f. (pop. şi fam.) cârpuşoară, cârpuţă. A şters praful de pe rafturile bibliotecii cu o cârpuliţă. cârpuşoară s.f. (pop. şi fam.) cârpuliţă, cârpuţă. cârpuţă s.f. (pop.) v. Cârpuliţă. Cârpuşoară. cârstâc s.n. (agric.; reg.) v. Jumătate, cârstâş s.n. (pese.; reg.) v. Chepcel. cârstă s.f. (agric.; reg.) v. Jumătate, cârstăneâscă s.f. (bot.; reg.) v. Avrămeasă. Avrămească. Barba-boierului (v. barbă) (Ajuga laxmanni). cârstineâsă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Avrămeasă. Avrămească. Barba-boierului (v. barbă) (Ajuga laxmanni). 2 v. Avrămeasă. Avrămească. Veninariţă (Gratiola officinalis). Cârstov s.n. (relig.creştinâ; la ortodocşi; pop.; nm. pr.) v. înălţarea Crucii (v. înălţare). înălţarea Sfintei Cruci (v. înălţare). Ziua Crucii (v. zi). cârşenie s.f. (reg.) 1 v. Complicaţie. încurcătură. Şicană. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, cârşie s.f. (reg.) v. Stâncă, cârteâlă s.f. (pop.) v. Murmur. Protest, cârti vb. IV. 11 intr. (pop. şi fam.; despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) v. Murmura. Protesta. 2 intr. (pop.; despre oameni) v. Murmura. Plânge. 3 tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 4 tr. (reg.; compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) v. Critica. Judeca. 5 refl. (recipr.) (reg.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra. II tr. (reg.; compl. indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia, cârtitor, -oare adj., s.m., s.f. (pop. şi fam.) v. Cârcotaş. Şicanator. Şicanier. cârtiţâr s.m., s.n. I s.m. (zool.) cârtiţoi. Cârtiţarul este masculul cârtiţei. II s.n. (reg.) 1 v. Moviliţă. Muşuroi1. 2 fig. (constr.) v. Bordei. Colibă. cârtiţă s.f. 11 (zool) Talpa europaea; sobol1, guzgan-orb, orb2, orbeţ, mitorlan, muşuroi1, orbeţ, şoarece-chior, şobolan, şomâc, tocăniţă1, ţâncul-pământului (v. ţânc). 2 (entom.; reg.) v. Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). 3 (la pl. cârtiţe; bot.; reg.) v. Aglică (Filipendula vulgaris). 4 fig. iscoadă, spion. în organizaţia lor secretă a pătruns o cârtiţă care i-a trădat. I11 (med. vet.; pop.) v. Morvă. Răpciugă. 2 (med. vet.; pop.) v. Farcin. Far-cin-de-Africa. Morvă cutanată. 3 (med.; reg.) v. Scrofulă. 4 (med.; reg.) v. Scrofuloză. cârtiţoi s.m. (zool.) cârtiţar. cârtog s.n. (reg.) 1 v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. 2 (constr.) v. Cocină, cârţăr s.m. (zool; reg.) v. Cârlan. Mior. Noaten. cârţă s.f. (reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandu- ră. Otreapă. Petică. Zdreanţă. câş, câşă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Ciung. Ciunt. câşiţă s.f. (entom.) strepede, codan, codat1, carete, codaţ. Câşiţa este larva unei insecte diptere care se dezvoltă în brânza alterată. câşlă s.f. (reg.) 1 v. Oierie2. Stână. Târlă. 2 v. Grajd. câşlegi s.f. pl. (relig.) 1 (la creştinii ortodocşi) cârneleagă, harţi, dulcele Crăciunului (v. dulce), săptămâna cărnii (v. săptămână). 2 (la creştinii ortodocşi) sfârşang. în intervalul dintre două posturi, numit câşlegi, credincioşii pot mânca de dulce. 3 (la creştinii din unele ţâri) carnaval, cârneleagă. câşti s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Rată. 2 (reg.) v. Chirie. Locaţie. câştig s.n. 11 avantaj, beneficiu, bine, folos, profit, <înv. şi reg.> hasnă, seamă, treabă, <înv.> dobândă, folosinţă, lucru, fruct, rod1, rodire. Câştigul învăţăturii se constată în timp. 2 (econ.) beneficiu, emolument, profit, venit1, agoniseală, <înv. şi reg.> provent, vamă, mirişug, snagă, <înv.> ghelir, product, spor, trudă, irat, mană, parnusă. Câştigul din această afacere a fost de câteva milioane de dolari. 3 afacere, avantaj, chilipir* folos, profit, pricopseală, scofală, <înv. şi reg.> faidă, haznă, <înv.> hofală, sfârâială. Nu a fost niciun câştig pentru el achiziţionarea pământului la asemenea preţ. 4 (econ.) retribuţie. îşi poate întreţine familia, întrucât are un câştig lunar de 2 500 de lei. 5 (înv.) v. Lucru. Muncă. Treabă. II (fiziol; înv.) v. Lasitudine. Oboseală. Osteneală. câştigă vb. I. 11 tr. (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a avea, a căpăta, a câştigă dobândi, a încasa, a obţine, a primi, a apuca, <înv. şi reg.> a mirui2, a apristui. Câştigi o sumă bună de la mine dacă pui această marfă imediat în vânzare. 2 tr. (compl. indică foloase, profituri etc.) a beneficia, a folosi, a profita, a scoposi, <înv.> a profitui, a mulge. Nu a câştigat nimic din afacere. 3 tr. (compl indică succese, victorii, izbânzi, reuşite etc.) a cuceri, a dobândi, a obţine, a realiza, a repurta, a mirui2, <înv.> a elupta, a purta. Elevii români au câştigat victorii importante în concursurile internaţionale. 4 intr. (milit.; despre armate, popoare etc.) a bate, a birui, a izbândi, a învinge, <înv.> a vince. Moldovenii lui Ştefan au câştigat la Podul înalt. 5 tr. (mai ales cu privire la competiţii sportive; compl indică titluri, trofee etc.) a adjudeca, a cuceri, a dobândi, a obţine. Fotbaliştii spanioli au câştigat titlul mondial la campionat. Gimnastele din România au câştigat victoria la olimpiada europeană. 6 tr. (compl. indică stări, calităţi etc.) a căpăta, a dobândi, a obţine, a cuceri. A câştigat experienţă în domeniu prin muncă susţinută. 7 tr. a recupera. Muncind intens, a reuşit să câştige timpul pierdut. I11 intr. (reg.; despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Scutura. Strânge. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. 3 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căuta. îngriji. Vedea. 4 refl. (înv.; despre fiinţe) v. Obosi. Osteni. III fig. 1 tr. (urmat de un compl. indir. introdus prin prep. „din” sau în prop. neg. cu compl „nimic”) a înţelege, a profita, a simţi. - Ai câştigat ceva din această şedere în străinătate? Dacă ia banii cu ţâ-râita, nu câştigă nimic. 2 tr. (compl. indică simpatia, bunăvoinţa etc. cuiva sau, p. ext., oameni) a cuceri. în scurt timp a reuşit să câştige încrederea şi simpatia noilor colegi. Prin şarmul lui i-a câştigat pe toţi. 3 intr. (rar; despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) v. Avansa. Creşte. Dezvolta. Evolua. înainta. Progresa. Propăşi. Ridica. câştigare s.f. 1 cucerire, dobândire, obţinere, realizare, repurtare. Elevii români sunt renumiţi pentru câştigarea unor medalii în concursurile internaţionale. 2 cucerire, dobândire, obţinere. Câştigarea titlului mondial la campionat era o certitudine. 3 căpătare, dobândire, obţinere. Câştigarea experienţei într-un domeniu presupune muncă susţinută şi timp. câştigăt, -ă adj. 1 (despre bani, bunuri materiale etc.) căpătat, dobândit, încasat, obţinut, primit. Cu banii câştigaţi îşi va construi o casă. 2 (despre titluri, trofee etc.) cucerit, dobândit, obţinut, primit. Titlul mondial câştigat a avantajat echipa în competiţiile sportive ulterioare. 3 (despre stări, calităţi etc.) căpătat, dobândit, obţinut. Experienţa câştigată l-a ajutat mult în carieră. 4 (despre oameni) avantajat. Prin ceea ce i-au dat părinţii este o persoană câştigată. câştigă s.f. (înv. şi reg.) v. Atenţie. Grijă. Interes. Preocupare. câştigător câştigător, -oâre adj., s.m., s.f. biruitor, izbânditor, învingător, triumfător, victorios, <înv. şi pop.> dobânditor, <înv.> vincitor, vingător. Oastea română a fost câştigătoare. Câştigătorii într-o competiţie sunt întotdeauna sărbătoriţi. cât conj. coord., conj. subord., adv., prep., pron. nehot., s.n. I conj. coord. 1 (urmat de conj. „şi”, stabileşte un raport cop. în cadrul aceleiaşi prop.) ca2, cum, precum. Noi, cât şi ei, am fost prezenţi la eveniment. 2 (introduce o prop. advers.; după o negaţie sau după o prop. neg.) ci. Nu era atât neplăcut, cât penibil. II conj. subord. A (introduce o prop. conces.; de obicei în corelaţie cu „tot”) deşi, oricât. Cât ar fi vrut să-şi ascundă supărarea, tot nu reuşea. 2 (introduce o prop. circ. de mod) cum. Când auzea fetiţa plângând, mama venea cât putea de repede. 3 (introduce o prop. circ. de mod) cum, precum. Nu sunt vinovat dacă nu te pot ajuta cât meriţi. 4 (introduce o prop. circ. consec.; înv. şi reg.) v. Că. De1. încât. III adv. 1 (exprimă ideea de intensitate sau de cantitate) ce, cum. Cât m-aş bucura dacă ai putea veni cu minei 2 (folosit în comparaţii; exprimă asemănarea dintre două sau mai multe fiinţe, obiecte, situaţii etc.) ca1, precum. Este înalt cât un stejar. Mărgelele erau mici cât boabele de grâu. 3 (exprimă ideea de intensitate sau de cantitate) oricât. Du-te la ea cât de des poţi! 4 (mai ales în corelaţie cu „atât”, „tot atât”, „tot pe atât”) precât. Iarna, cât de splendidă pare la munte, tot pe atât este de rece. Tânăra, cât de frumoasă, tot atât de răutăcioasă. IV prep. (introduce un circ. de mod) ca1, precum. A crescut cât bradul. V pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; cu repetarea vb. din prop. regentă) ce. A aşteptat cât a aşteptat şi a plecat nervos. VI s.n. (mat.) <înv.> câtuitor, cuprinzător, cvoţient, petrecător. Câtul acestei împărţiri este un număr zecimal. câtăţi'me s.f. (înv.) v. Cantitate. Mărime, câteodată adv. (temporal) uneori, <înv. şi pop.> aorea, unerete, <înv.> avremi. Câteodată mă întreabă ce studiez la bibliotecă. câtime s.f. (rar) v. Cantitate. Mărime, câtuiâlă s.f. (fin.; înv.) v. Cotă-parte. Coti-tate. câtuitor s.n. (mat.; înv.) v. Cât. câtva, câtăvâ pron. nehot, adj. pron. nehot, adv. 11 pron. nehot. (la pl. câţiva, câteva; cu val. de pron. nehot.; ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) puţini (v. puţin), <înv.> neşcâţi (v. neşcât). Nu vom enumera toate greşelile, ci ne vom limita la câteva. Când a intrat profesorul în sală, câţiva s-au ridicat în picioare. 2 adj. pron. nehot. (antepus subst. determ.) ceva, oarecare, oareşicare, <înv. şi reg.> cevaşi, ceva-şilea, oarecât, oarecâtva, oareşice. A rămas mai mult la serviciu, întrucât are câtva lucru de terminat. 3 adj. pron. nehot (antepus subst. determ.) oarecare, puţin, niţel, <înv. şi reg.> oarecât, oarecâtva, oareşicât, <înv.> neşcât. A aşteptat câtva timp până a venit tramvaiul. II adv. (pop.) 1 (temporal) v. Puţin. oleacă, niţel. Se hotărî să se mai plimbe câtva. 2 (modal) v. Ceva. întrucâtva. Oarecum. Puţin. câţă s.f. (omit.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). câzlâr s.m. (în Orient; înv.) V; Eunuc, ce pron. rel., pron. interog., pron. nehot., adj. pron. rel., adj. pron. interog. I pron. rel. (face legătura între prop. stjfrord. pe care 0 introduce şi cuv. determ. din prop. regentă, asemănându-se, astfel, cu o conj. şi îndeplinind, în acelaşi timp, funcţia de parte de prop. în cadrul subord.; introduce o prop. atr.; cu val. de pron. rel. în prop. subord. şi cu val. de adj. pron. rel. la nivelul frazei) care, de3. Se întâlneşte cu cei ce vor să îi vândă casa. Băiatul ce a intrat pe uşă este frate cu Vlad. II pron. interog. (în prop. interog. ţine locul cuv. aşteptat ca răspuns la o întrebare) 1 (cu sens partitiv; ţine locul cuv. aşteptat ca răspuns la o întrebare cu privire la un lucru, la o situaţie, la o acţiune etc.) care. - Ce din toate astea te-ar interesa? 2 (cu val. de interj.; exprimă o cerere de repetare sau de explicare a mesajului anterior; interog.; adesea cu nuanţă exclamativă) cum?, poftim?, ha? - Ce? N-am auzit! Repetă! III pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) 1 orice, orişice, <înv. şi reg.> acarce, <înv.> verice. Mă jur pe ce vrei tu că nu te mint. 2 (cu repetarea vb. din prop. regentă) cât. A aşteptat ce a aşteptat şi a plecat nervos. 3 (cu repetarea vb. din prop. regentă) ceva. Pune ce pune pe rană şi în scurt timp se vindecă. IV1 adj. pron. rel. care. Se duce la ce spectacol vrea. îşi va ţine promisiunea ca unul ce este om de cuvânt. 2 adj. pron. interog. care. - în ce zi îţi convine să ne întâlnim? V (cu val de adv.; exprimă ideea de intensitate sau de cantitate) cât, cum. Ce m-aş bucura dacă ai putea veni cu mine! cea interj. (în opoz. cu „hăis”; ca îndemn adresat animalelor de tracţiune pentru a apuca la dreapta; pop.) hoc!, hoci! ceâc s.n. (forest.; reg.) v. Ţapină. ceacal s.m (zool; înv.) v. Şacal (Caniş aureus). ceacaribă s.f. (bot.; reg.) v. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Helianthus tuberosus). ceacănâu s.m. (reg.) 1 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic Om de nimic. Puşlama. Secătură. 2 v. Prostălău. ceacâie s.f. (arg.) v. Cuţit, ceacar, -ă adj. (pop. şi fam.) 11 (despre oameni sau animale) oacheş* oachet, oachig. Un om ceacâr are ochii de culori diferite. 2 (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. II fig. (iron.; despre oameni) 1 v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat îmbătat. Tulbure. Turmentat. 2 v. Indispus. Mahmur, ceadauz, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. ceacot s.n. (reg.) v. Canaf. Ciucure, ceăfă s.f. I (anat.; la oameni şi la unele animale) cerbice, grumaz, umăr, umărul gâtului (v. umăr), gârbiţă, gârgan, nuca gâtului (v. nucă), scaun. Acest bărbat are ceafa lată. II (tehn.) 1 (la jug) butuc, cerbice, drug, grindei, jug, sul. înainte de arat i se pune boului ceafa. 2 (la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea, ceahlău s.m. (omit.; reg.) 1 v. Gipaet. Vultan-de-miei. Vultur-auriu. Vultur-bălan. Vultur-bărbos. Vultur-cu-barbă. Vul-tur-de-miei. Vultur-negru. Vulturul-mieilor (v. vultur). Zăgan (Gypaetus barbatus au-reus).2 v. Vultan. Vultan-cu-capul-alb. Vultan-sur. Vultur. Vultur-alb. Vul-tur-cu-cap-alb. Vultur-cu-gâtul-gol. Vul-tur-de-gâşte. Vultur-de-piatră. Vul-tur-de-stâncă. Vultur-golaş. Vultur-gulerat. Vultur-mare. Vultur-negru. Vultur-pleşuv. Vultur-pleşuv-sur. Vultur-sur. Vultur-vânăt (Gyps fulvus). 3 v. Vultur. Vultur-codalb. Vultur-cu-coadă-albă. Vultur-de-apă. Vul-tur-de-mare. Vultur-pescăresc (Haliaetus albicilla). ceahol s.n. (la trăsură; reg.) v. Burduf. Coş1. Coviltir. ceai s.n. 1 (şi ceai dansant) jur-fix. Tinerii au organizat un ceai, unde s-a cântat şi s-a dansat până dimineaţa. 2 (glum.) v. Vin. ceâină s.f. (înv.) v. Ceainărie, ceainărie s.f. <înv.> ceaină. S-a deschis o ceainărie în centru. ceainic s.n. moloşnic. Apa din ceainic a început să fiarbă. ceairorts.n. (bot.; reg.)\. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria). cealăpa adj. invar, (arg.) 1 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Deplorabil. Penibil. Ridicol. 2 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe) v. Urât2. 3 (mai ales despre obiecte sau părţi ale lor) v. Degradat. Ddabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. cealâu adj. (reg.; despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Amăgitor. Aparent. Deluzoriu. Iluzoriu, înşelător. Neadevărat. Specios, cealmă s.f. (înv.) v. Turban, cealmagiu s.m. (înv.) v. Oriental. Turc. ceam s.n. (nav.; rar) v. Şlep1, ceamfisti'c s.m. (bot.; pop.) v. Fistic (Nuces pistaciae). ceanateie s.f. pl. (entom.; înv.) v. Fluture. Lepidopter. ceap s.n. (înv.)v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic, Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. ceapăuă s.n. pl. (reg.) v. Nojiţă. ceapă s.f. (bot.) ] (şi ceapă-de-apă) Allium cepa; arpagic, cabă, turtea. 2 ceapă-de-să-mânţâ = ceapă-măruntă = arpagic, ceapă-piciocească, orceag, parpangică, puiac, puieci, puiţ. Cumpără din piaţă ceapă-de-să-mânţă pentru a o sădi în grădină; (reg.) ceapă-piciocească v. Arpagic. Ceapă-de-să-mânţă. Ceapă-măruntă. 3 ceapă-de-iamă = ceapă-lungă = Allium fistulosum; egipteancă, ai-turcesc, ceapă-ciorească, cepuşoa-ră, hajmă; ceapă-franţuzească = Allium 261 | ascalonicum; cepuşoară, haşmă, şalotă, poroi, pur1, vlaşiţă; (art.) ceapa-ciorii = a Allium vineale; pur1, samuraslă, ustu-roi-de-samursală, usturoi-sălbatic; b Muscari comosum; floarea-viorelei (v. floare), zambilă; C Gagea pratensis; scânteiuţă; d (reg.) v. Băluşcă (Ornithogalum umbella-tum); e (reg.) v. Brânduşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brânduşă-de-toamnă (Col-chicum autumnale); f (reg.) v. Porumbei (v. porumbel) (Muscari botryoides); g (reg.) v. Scânteiuţă. Scânteiuţă-de-câmp (Gagea arvensis); (reg.) ceapă-albăv. a (şi ceapă-blân-dâ) Praz (Allium pornim); b Usturoi (Allium sativum); ceapă-ciorească v. a Ceapă-de-iar-nă. Ceapă-lungă. Egipteancă (Allium fistulo-sum); b Băluşcă (Ornithogalum umbeUatum); c Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris); ceapă-rea v. Sorbestrea (Sanguisorba officinalis). 4 bulb. A plantat cepe de crin în grădină. 5 (reg.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vâ-năt. Stânjenel-violet (Iris germanica). ceâpcă s.f. (înv.) v. Chipiu. Şapcă, ceapcân adj.,s.m. (reg.) v. Buiestrâş. Buiestru, ceapcânlâc s.n. (reg.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. ceapol s.n. (la car sau căruţă; reg.) v. Coviltir, ceapraz s.n. 1 firet, <înv.> pasmant. Ofiţerii au uniforme cu ceaprazuri. 2 (tehn.) călcător, dinţar, ceaprazar, trăgătoare (v. trăgător), zimţar. Ceaprazul este folosit de lemnar pentru a îndrepta dinţii fierăstrăului. 3 (tehn.; la maşina de cusut) apăsător, călcător. Ceaprazul fixează materialul ce se lucrează pe placa maşinii. ceaprazar s.m. 1 pasmantier, <înv.> săgeacar. Ceaprazarul confecţionează sau vinde fireturi. 2 (tehn.; reg.) v. Călcător. Ceapraz. Dinţar. ceaprăzări'e s.f. pasmanterie, <înv.> săgeac2. în acest magazin sunt puse în vânzare articole de ceaprâzârie. ceăpsă s.f. (reg.) v. Bonetă. Căduliţă. Scufa. Scufie. Scufiţă. Tichie, ceâpţă s.f. (anat.; reg.) v. Mână. Palmă, ceapuduc s.n. (înv.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. ceapur s.m. (omit.; reg.) 1 v. Bâtlan. Bo-ulean-de-baltă. Erodiu. Erodiu-cenuşiu. Stârc-cenuşiu. Stârc-mare-cenuşiu. Stârc-vânăt (Ardea cinerea). 2 ceapur-alb-mic v. Bâ-tlan-mic (Ardea garzetta); ceapur-mare v. Egretă. Erodiu-alb. Erodiu-mare. Stârc-alb. Stârc-alb-mare. Stârc-alb-nobil. Stârc-bâtlan (Egretta alba); ceapur-roşu v. Bâtlan-roşiatic. Bâtlan-roşu. Stârc-purpuriu. Stârc-roşu (Ardea purpurea). ceară s.f. 1 (fiziol.) cerumen, clei, năjit, im, imală, lut, mâzgă, slin. Nu aude bine din cauză că are dopuri de ceară în urechi. 2 (biol.) ceară de balenă = alb de balenă, cetaceum, spermaceti, spermanţet, ulei de caşalot (v. ulei1). Ceara de balenă se foloseşte în cosmetică şi în farmacie. 3 (bot.; şi, art, ceara-albinei) Asclepias syriaca; călugăriţă, floare-de-ceară,petreancă. 4 (geol.) ceară-de-pământ v. a (rar) Moldavit; b (pop.) Ozocherită. ceărbă s.f. (zool; înv. şi reg.) v. Cerboaică. Ciută. cearcă s.f. (reg.) merişor2, mingişoară. Primul ou care se vopseşte la Paşte este numit, în unele zone ale ţării, cearcă. ceârcăn s.n. 1 (mai ales la pl. cearcăne; anat.) hodâşă, negreală, ocheri. După o noapte de nesomn i se formează cearcăne. 2 (meteor.; pop.) v. Halo. 3 (astron.; reg.) v. Curcubeu. ceărdaş1 s.m. (bot; reg.) v. Colilie (v. coliliu) (Stipa pennata). ceardâş2 s.m. (reg.) v. Cârciumar. ceârdă s.f. (reg.) 1 v. Cârciumă. 2 v. Han2, ceărfă s.f. (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. cearşâf s.n. 1 pânză, <înv. şi reg.> linţoliu, lepedeu, pânzaică, prostire2, verincă. întinde un cearşaf curat pe pat. 2 (înv.) v. Giulgiu. Linţoliu. 3 (jur.; arg.) v. Cazier, cearşi't s.m. (înv.) v. Iscoadă. Spion, ceârtă s.f. 11 altercaţie, animozitate, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă (v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împută-ciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepă-ciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de ceartă între cei doi parteneri de afaceri. 2 discuţie, vorbă, zarvă, gâlceavă, sfadă, vuiet, ţigăneală. Multă ceartă a fost pentru achiziţiile de materiale. 3 admonestare, certare, dojană, dojenire, imputare, impu-taţie, morală, mustrare, observaţie, reproş, admonestaţie, admoniţiune, reprehen-siune, beşteleală, muştruluială, ocară, stropşeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureaiă, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împută-ciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, repri- ceasornicar mandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătu-ră, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scuturătură, puţuială, puţuitură, înghimp, tărbăceală. Cearta primită de la părinţi l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile. 4 (art.; filos.) cearta universaliilor = disputa universaliilor (v. dispută). Cearta universaliilor a determinat apariţia celor trei curente din sânul scolasticii: realismul, nominalismul şi conceptualismul. 5 (înv. şi reg.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă. Vrăjmăşie. Zâzanie. 6 (jur.; înv. şi reg.) v. Pedeapsă. Sancţiune. II (art.; bot.; reg.) cearta-casei v. Lavrentină. Vineriţă (Ajuga reptans). ceas s.n. 1 oră. Şedinţa a durat un ceas. 2 clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, timp, vreme, răgaz, <înv. şi pop.> soroc, cirtă, clipeală, <înv. şi reg.> cescuţ, durăt, perţ, undă, fulgerare, condei. I-a sosit ceasul morţii. 3 interval, oră, perioadă, răstimp, timp, vreme. A mai aşteptat un ceas bun până a venit 4 ceasornic, <înv. şi reg.> ornic, <înv.> orar1, orologhion, <ţig.> phirnitor, moară, morişcă. Ceasul turnului BigBen din Londra este cunoscut în toată lumea. 5 ceas cu pendul = pendul, <înv. şi reg.> ornic. Are un ceas cu pendul al cărui cadran este din cristal; ceas de mână = busolă. Ceasul ei de mână are limbile fluorescente; ceas de nisip = ceasornic cu nisip, clepsidră, <înv.> nisipar, nisiparniţă. Cu ceasul de nisip se măsoară timpul după cantitatea de nisip scursă dintr-un recipient în altul; ceas deşteptător = deşteptător, <înv. şi reg.> sculător, ebrastău, vecăr. Ceasul deşteptător îl trezeşte în fiecare dimineaţă la oră fixă; (astron.) ceas solar = cadran solar, <înv. şi reg.> ornic de soare. Ceasul solar are în centru o tijă a cărei umbră indică (cu aproximaţie) orele zilei. 6 (tehn.) contor. Citeşte ceasul de gaze. 7 (med.; pop.) ceas-rău v. Epilepsie. 8 (art; mitol. pop.; pop.; eufem.) ceasul-cel-rău v. Zmeu. 9 (înv.) v. Ocazie. Prilej, ceasldv s.n. (bis.) <înv.> ceasloveţ, orologhion. Ceaslovul cuprinde rugăciuni şi cântări pentru diferite momente ale zilei. ceasloveţ s.n. (bis.; înv.) v. Ceaslov, ceasmâ s.f. (pese.; reg.) v. Năpastă. Prostovol. ceasoâie s.f. (med.; pop.) v. Epilepsie, ceasdrnic s.n. 11 ceas, <înv. şi reg.> ornic, <înv.> orar1, orologhion, <ţig.> phirnitor, moară, morişcă. 2 ceasornic cu nisip = ceas de nisip, clepsidră, <înv.> nisipar, nisiparniţă. 3 (art.) ceasornicul casei = a cheia casei (v. cheie). Gospodinei harnice şi eficiente i se spune ceasornicul casei; b (în credinţe şi superstiţii; şi ceasornicul de casă, ceasornicul morţii) şarpele casei (v. şarpe), în peretele cămării se aude, uneori, ticăitul ceasornicului casei. II (bot.) Passiflora coerulea; floarea-patimilor (v. floare), floarea-su-ferinţei (v. floare). ceasomicâr s.m. orologier. Ceasornicarul repară, fabrică sau vinde ceasornice. ceasornicăreasă | 262 ceasornicăreâsă s.f. <înv.> ceasornicăriţă. A dus ceasul la o ceasornicăreasă pentru a-l repara. ceasornicărie s.f. <înv.> omicărie, orologerie. S-a deschis o ceasornicărie în mall. ceasornicăriţă s.f. (înv.) v. Ceasornicăreasă. ceaşcă s.f. 1 <înv. şi reg.> tas, fingie, ibric, şol, şolnă, <înv.> scafe, felegean, tasă. îi toarnă cafea într-o ceaşcă. 2 (anat.; arg.) v. Vagin, ceaşitlâc s.n. (înv.) v. Spionaj, ceâşnic s.m. (în Ev. Med., în Mold.; înv.) v. Paharnic. ceată s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, buluc, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), crilă, liotă, canara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. O ceată de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 2 (ist.) ceată primitivă = hoardă. Popoarele mongole din vechime erau organizate în cete primitive. 3 (milit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) buluc, pâlc, polc, steag, stol, <înv.> bulucbăşie. Ceata, formată din mercenari, avea aproximativ efectivul unui regiment. 4 (fam.) v. Grup. Tabără. 5 (bis.; înv.) v. Cin1. Tagmă. 6 (în trecut; înv.) v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă, ceatlâu s.f. 1 (la car sau la căruţă) cruce, feleherţ, flântar, măgăriţă, otic, otinc, par, par de legat, răscol, scară, spiţă, sucitor, tecărău, vârtej. Cu ceatlăul se strânge, prin răsucire, funia sau lanţul trecut peste o sarcină de fân, de lemn etc. 2 (la căruţă) praştie, lăgău. Ceatlăul se adaugă la inima căruţei pentru a înhăma un al treilea cal. 3 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 4 (tehn.; la proţapul săniei; reg.) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă. 5 (pese.; la crâsnic; reg.) v. Coardă. ceatmă s.f. (turc.; înv.) 1 (ind. text.) v. Mătase. 2 v. Basma. Tulpan, ceăţă s.f. 11 (meteor.) negură, pâclă, negureală, negureaţă, bârnă2, buhalniţă, buracă, bură1, burhai, buştină, mocirlă, pufa, rodie2, tucie, tuman, <înv.> mâglă2, vapor, păcură. Spre seară, s-a lăsat ceaţa. 2 (meteor.; pop.) v. Halo. 3 (bot.; fam.) v. Brumă. Pruină. II fig. negură, pâclă, perdea. Ar vrea să împrăştie ceaţa care îi învăluie gândurile. ceaun s.n. tuci. Face o tochitură în ceaun. ceaurel s.m. (pop. şi fam.) ceaurică, puradel, parpandel, ciorciovel,gangur,<ţig.> danci. Câţiva ceaurei gălăgioşi alergau după ţigănci. ceaurică s.m. (pop. şi fam.) ceaurel, puradel, parpandel, ciorciovel, gangur, <ţig.> danci, cebâre s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cătuşă (Ballota nigra). 2 v. Sorbestrea (Sanguisorba officinalis). cebălui vb. IV. tr., refl. (înv.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci, cebălui't, -ă adj. (înv.; despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit, cecă s.f. (omit.; reg.) v. Ciuf. Ciuhurez. Huhurez (Strix aluco sau Strix urlensis). cecidîe s.f. (fitopat.) gală2. Cecidia este provocată de bacterii, ciuperci sau insecte. cecidogân, -ă adj. (fitopat.) gşligen. Insectele, bacteriile sau ciupercile cecidogene provoacă apariţia cecidiilor. cecitate s.f. 1 (med., med. vet.) ablepsie, orbire, chiorătură, chiorâre, orbie, orbeală, <înv.> nevedere, orbiciune, orbime, orbitură. Cecitatea s-a produs în urma unui accident. 2 (med., med. vet.) cecitate diurnă = hemeralopie, orbul găinii (v. orb1), orbul găinilor (v. orb1). Cecitatea diurnă este o urmare a absenţei vitaminei A. 3 (psih.) cecitate psihică = agnozie optică. Bolnavul de cecitate psihică nu recunoaşte natura obiectelor pe care le percepe vizual şi nu le înţelege utilitatea; cecitate verbală = alexie. Bolnavul de cecitate verbală se află în incapacitatea de a înţelege limba scrisă. 4 cecitate nocturnă = nictalopie. Animalele care au cecitate nocturnă văd normal numai noaptea sau la o lumină slabă. cecopexi'e s.f. (chir.) tiflopexie. Cecopexia este fixarea cecului de peretele abdominal. cecostomi'e s.f. (chir.) tiflostomie. în urma unei cecostomii rezultă anusul artificial. cedă vb. 1.11 tr. (jur.; compl. indică dreptul de posesiune asupra unor obiecte, proprietăţi etc.) a da2, a lăsa, a trece. îi cedează nepotului său casa de la ţară. 2 intr. (despre oameni) a se îndupleca, a se lăsa, a se muia, a se încujba. Cu toate rugăminţile, tot nu a cedat. 3 intr. (despre oameni) a abandona, a se opri, a renunţa, a capitula, a dezarma. Boxerul a cedat în repriza a doua. 4 intr. (milit.; despre oştiri, trupe, localităţi, cetăţi etc.) a se pleca, a se supune. Oraşul a cedat în faţa invadatorilor. 5 intr. fig. (despre oameni) a se pleca, a se preda, a se supune, a se apleca, a se închina, a se da2, a se plia. Deşi a avut de înfruntat numeroase greutăţi, nu a cedat. II intr. 1 (despre lucruri, materiale etc.) a se frânge, a se rupe. Acoperişul a cedat sub greutatea zăpezii. 2 (despre obiecte, materiale etc.) a se deforma. Firele de aluminiu cedează la căldură foarte mare. 3 (med, med. vet; despre boli, febră etc.) a se atenua, a slăbi, a se slei. Gripa a cedat în urma medicaţiei. 4 (psih.; despre oameni) a claca, a eşua, a capota. Din cauză că era foarte obosit, a cedat. cedare s.f. 1 (jur.) cesiune, renunţare, repudiere. Cedarea bunurilor a fost voluntară. 2 abandon, abandonare, renunţare, capitulare. Cedarea boxerului s-a produs în repriza a doua. cefalalgfe s.f. (med.) cefalee, cefalodinie, migrenă, <înv.> micranie. cefalee s.f. (med.) cefalalgie, cefalodinie, migrenă, <înv.> micranie. Stresul sau anxietatea pot provoca cefaleea. cefalhematom s.n. (med.) hematom cefalic. Cefalhematomul se observă la nou-născut, fiind secundar unui traumatism obstetrical accidental. cefalodinie s.f. (med.) cefalalgie, cefalee, migrenă, <înv.> micranie. cefalorahidian, -ă adj. (anat.) cerebrospinal. Lichidul cefalorahidian are rol mecanic şi de protecţie. cefalotorme s.f. (chir.) craniotomie. Prin cefalotomie se deschide sau se perforează craniul unui făt în timpul naşterii, în caz de hidrocefalie. ceferist s.m. (ferov.) feroviar. La sărbătoare, a îmbrăcat o uniformă de ceferist nouă. cegă s.f. (iht.) Acipenser ruthenus; căciugă. cegmegeă s.f. (arg.) v. Buzunar. ceh, cehă adj. cehesc. Limba cehă face parte din ramura vestică a limbilor slave. cehărvb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. cehesc, -eăscă adj. (rar) v. Ceh. cehm'vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. cehreă s.f. (turc.; înv.) v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonosi- tură. Strâmbătură. ceişdr s.n. (fam.) v. Ceiuţ. ceiuţ s.n. ceişor. Sugarul bea ceiuţ din biberon. cel, cea adj. pron. dem. I (antepus subst. determ.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este mai depărtat, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor; pop. şi fam.) v. Acel. I11 (laf pl.; jur.) cele douăsprezece table = legea celor douăsprezece table (v. lege), legile celor douăsprezece table (v. lege). Cele douăsprezece table reprezintă prima legislaţie scrisă a romanilor, gravată pe douăsprezece plăci de aramă. 2 (laf. pl; relig. creştină) cele şapte taine = sfintele taine (v. sfânt). Cele şapte taine sunt: botezul, mirul, euharistia, penitenţa, preoţia, căsătoria şi maslul; cele zece porunci = decalogul, tablele legii (v. tablă1), tablele lui Moise(v. tablă1). Cele zece porunci revelate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai, sunt cuprinse în Vechiul Testament. 3 (laf. pl; în practicile relig. creştine; pop. şi fam.) cele sfinte v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. împărtăşanie, împărtăşire. Sfânta împărtăşanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). 4 (laf; relig. creştină; înv.) cea lumev. Altă lume (v. alt). Cealaltă lume (v. celălalt). Lumea cea de apoi (v. lume). Lumea cea luminată (v. lume). Lumea cealaltă (v. lume). Lumea de apoi (v. lume). Lumea de dincolo (v. lume). Lumea drepţilor (v. lume). Lumea luminată (v. lume). Lumea moartă (v. lume). Lumea spiritelor (v. lume). Lumea viitoare (v. lume). Viaţa cealaltă (v. viaţă). Viaţa de apoi (v. viaţă). Viaţa viitoare (v. viaţă). Vremea cea de apoi (v. vreme). Vremea de apoi (v. vreme). cel cu coarne loc. subst. (pop. şi fam.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necu- celebritate râtul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. cel cu tichia roşie loc. subst. (pop. şi fam.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. cel de pe comoară loc. subst. (pop. şi fam.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. cel de pe scorbură loc. subst. (pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. Cel de Sus loc. subst. (relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele ceresc (v. părinte), Părintele milostiv (v. părinte), Părintele veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuie-torul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Cel de Sus care a dat naştere cerului şi pământului. cel din baltă loc. subst. (pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. cel din bolovăni loc. subst. (pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. cel din puţ loc. subst (pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. cel din răspântie loc. subst. (reg; eufem.) v. Demon. DiavoL Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. cel pădureţ loc. subst. (med.; pop.; eufem.) v. Lues. Sifilis. cel pierit loc. subst. 1 (med.; pop.; eufem.) v. Lues. Sifilis. 2 (bot.; reg.) v. Spălăcioasă (Senecio vernalis). cel rău loc. subst. (pop. şi fam.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. Cel Viu loc. subst. (relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele ceresc (v. părinte), Părintele milostiv (v. părinte), Părintele veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuie-torul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. cela, ceea pron. dem., adj. pron. dem. I pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând depărtarea acestora, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor; pop. şi fam.) v. Acela. II adj. pron. dem. 1 (postpus subst. determ.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este mai depărtat, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor; pop. şi fam.) v. Acel. 2 (arată care este cel mai depărtat dintre doi; pop.) v. Celălalt. 3 (la fi; relig. creştină; înv.) ceea lumev. Altă lume (v. alt). Cealaltă lume (v. celălalt). Lumea cea de apoi (v. lume). Lumea cea luminată (v. lume). Lumea cealaltă (v. lume). Lumea de apoi (v. lume). Lumea de dincolo (v. lume). Lumea drepţilor (v. lume). Lumea luminată (v. lume). Lumea moartă (v. lume). Lumea spiritelor (v. lume). Lumea viitoare (v. lume). Viaţa cealaltă (v. viaţă). Viaţa de apoi (v. viaţă). Viaţa viitoare (v. viaţă). Vremea cea de apoi (v. vreme). Vremea de apoi (v. vreme). celăină s.m. (înv.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan, celăr s.n. 1 (la stână) <înv.> comornic, veghetoare (v. veghetor). în celar se păstrează vasele cu lapte. 2 (constr.; înv. şi reg.) v. Cămară. 3 (constr.; la stână; reg.) v. Comarnic, celărnic, -ă adj. (reg.; despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Amăgitor. Aparent. Deluzoriu. Iluzoriu, înşelător. Neadevărat. Specios, celălălt, cealăltă pron. dem., adj. pron. dem. (în opoz. cu „cestălalt”) I pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând pe cel mai îndepărtat dintre doi sau pe altul decât acela care vorbeşte ori despre care se vorbeşte)) ălălalt, aialaltă. Are un ochi albastru şi celălalt verde. II adj. pron. dem. 1 (arată care este cel mai depărtat dintre doi) ălălalt, aialaltă, cela. S-a dus în partea cealaltă a grădinii. 2 cealaltă lume = a (relig. creştină) altă lume, lumea cea de apoi (v. lume), lumea cea luminată (v. lume), lumea cealaltă (v. lume), lumea de apoi (v. lume), lumea de dincolo (v. lume), lumea drepţilor (v. lume), lumea luminată (v. lume), lumea moartă (v. lume), lumea spiritelor (v. lume), lumea viitoare (v. lume), viaţa cealaltă (v. viaţă), viaţa de apoi (v. viaţă), viaţa viitoare (v. viaţă), vremea cea de apoi (v. vreme), vremea de apoi (v. vreme), aceea lume (v. acela), aia lume (v. ăla), aialaltă lume (v. ălălalt), <înv.> cea lume (v. cel), ceea lume (v. cela). Cealaltă lume este existenţa de după moarte, viaţa sufletului de dincolo de mediul pământesc; b (în credinţele pop. şi în basme; şi celălalt tărâm) altă lume, lumea de dincolo (v. lume). în cealaltă lume trăiesc fiinţe cu puteri supranaturale. celărăş s.n. (la stână; pop.) celărel. celărel s.n. (la stână; pop.) celăraş. celbos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Cifos. Cocoşat. Ghebos. Gheboşat. celebră vb. I. tr. 1 (compl indică evenimente, oameni, instituţii etc.) a aniversa, a sărbători, a serba, a ţine, a prăznui, <înv. şi reg.> a prăznici. Universitatea şi-a celebrat cu fast întemeierea. 2 (compl. indică acte solemne, ritualice etc.) a oficia, a săvârşi, <înv.> a sămăşlui. Primarul celebrează mai multe căsătorii într-o zi. 3 (relig.; compl. indică servicii religioase) a oficia, a săvârşi, a sluji, <înv.> a executa. Preotul celebrează liturghia. celebrâre s.f. 1 aniversare, sărbătorire, serbare, celebraţie, prăznu-ire, prăznuială. Celebrarea universităţii s-a făcut cu fast. 2 oficiere, săvârşire, celebraţie. Celebrarea cununiei civile va avea loc la primărie. 3 (relig.) oficiere, săvârşire, slujire, slujit, celebraţie, <înv.> serbare. Celebrarea liturghiei este un moment solemn în timpul serviciului religios. celebraţie s.f. (rar) 1 v. Aniversare. Celebrare. Sărbătorire. Serbare. 2 v. Celebrare. Oficiere. Săvârşire. 3 (relig.) v. Celebrare. Oficiere. Săvârşire. Slujire. Slujit, celebrităte s.f. 1 faimă, glorie, prestigiu, renume, reputaţie, fală, pomenire, celebru | 264 aureolă, strălucire, lucire. Publicarea cărţii i-a adus celebritatea în lumea autorilor de romane SF. 2 (concr.) glorie, <înv.> ilustra-ţiune. Este o celebritate în domeniul fizicii nucleare. celebru, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, bine-crescut, faimos, ilustru, legendar, mare1, renumit, reputat, ultra-cunoscut, vestit, slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hireş, hiriclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, perifan, strălucit, strălucitor, lucitor, străluminat. Apreciatul actor american este şi un regizor celebru. Faptele sale de arme au rămas celebre. Este autorul unor aforisme celebre. celâdnic s.m. (înv.) v. Argat. Servitor. Slugă, celerimetru s.n. (topogr.) stadimetru,taheo-metru, tahimetru. Celerimetrul permite ridicarea topografică rapidă a planurilor şi a hărţilor prin măsurarea distanţelor până la un punct vizat pe cale optică, prin citire cu ajutorul unei mire situate în acest punct. celeritâte s.f. iuţeală, rapiditate, repeziciune, viteză, velocitate, aiept, <înv.> repe-zire. Maşina se deplasează cu celeritate. celest, -ă adj. 11 (astron.) ceresc, sideral, sideric. Multe corpuri celeste rămân încă neidentificate. 2 (mai ales în relig. creştină) ceresc, divin, dumnezeiesc, sfânt, veşnic, îndumnezeit, zeiesc, <înv. şi pop.> sânt, <înv.> minunat, preaciudat, preadumnezeiesc, preaînalt. Sufletele celor credincioşi ajung în împărăţia celestă. II fig. minunat, splendid, superb, ambroziac, ceresc, divin, dumnezeiesc, edenic, îngeresc, serafic. Muzica pe care o ascultă este celestă. celetnică s.f. (înv.) 1 v. Chelneriţă. Ospătăriţă. 2 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). celialgi'e s.f. (med.) celiodinie. Celialgia poate fi de origine nevralgică. celibat s.n. burlăcie, burlăcărit, holteie, junie, <înv.> necăsătorie, necăsnicie. Fire libertină, preferă celibatul. celibatar, -ă s.m., adj. 1 s.m. burlac1, cavaler, flăcău, holtei1, becher, june, feamin, flăşcău frăşcău, holter, celibe, tomnatic, pompier. S-a înfiinţat un club al celibatarilor. 2 adj. (despre oameni) necăsătorit, nefamilist, neînsurat, nemăritată, becher, stingher, tomnatic. Prietenul lui este celibatar. celibe s.m. (latin.; înv.) v. Burlac1. Cavaler. Celibatar. Flăcău. Holtei1, celibilâc s.n. (turc.; înv.) v. Cuviinţă. Decenţă. Politeţe. Respect. Reverenţă. Urbanitate, celiodinie s.f. (med.) celialgie. celioscopie s.f. (med.) abdominoscopie, laparoscopie, peritoneoscopie, ventroscopie. Prin celioscopie se examinează interiorul cavităţii abdominale cu ajutorul laparoscopului. celiotomi'e s.f. (chir.) 1 laparotomie. Celioto-mia se efectuează în scopul de a se interveni chirurgical pe organele intraabdominale. 2 celiotomievaginală = colpoceliotomie. în celiotomia vaginală, cavitatea abdominală este deschisă prin vagin. cella s.f. (arhit. bis. bizantinăyttVr.) v. Naos. Navă. celtisţ, -ă s.m., s.f. (muz.) violoncelist, violoncel. A scris un concert pentru doi cellişti şi orchestră. cello s.n. (muz.) violoncel. Soţul ei cântă la cello. celofan s.n. ţiplă. înveleşte tartinele în celofan. celom s.n. (anat.) cavitate generală. Celomul se află în interiorul corpului metazoarelor. celon s.n. (chim.) acetat de celuloză, acetilce-luloză, acetoceluloză. Celonul este un ester acetic al celulozei, sub formă de masă plastică. celt, celtă s.m., adj. 1 s.m. gal. Celţii formau o populaţie veche indo-europeană, originară din Galia. 2 adj. celtic, galic. Triburile celte au ajuns şi pe teritoriul actual al României. celtic, -ă adj. celt, galic, celturi s.n. pl. (constr.; reg.) v. Atenansă. Dependinţă. celţiu s.n. (chim.) hafniu. Celţiul este un metal rar, folosit mai ales în electronică. celui vb. IV. tr. 1 (reg.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 2 (înv.; compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. Momi. Seduce. Tenta. 3 (înv.; despre bărbaţi; compl. indică mai ales fete, femei) v. Ademeni. Amăgi. înşela1. Seduce, celuiâlă s.f. (reg.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. celuîre s.f. 1 (reg.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. 2 (înv.) v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. celui't, -ă adj. 1 (reg.; despre oameni) v. Ademenit. Amăgit. înşelat1. Minţit. Momit. Păcălit2. Trişat. 2 (înv.; mai ales despre fete, femei) v. Ademenit. Amăgit. încântat. înşelat1. Momit. Sedus. celuitor, -oâre adj., s.m„ s.f. (înv.) v. Ademenitor. Amăgitor. înşelător. Seducător, celuitură s.f. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. celular s.n. (telec.) mobil, telefon celular, telefon mobil, crocodil. Şi-a cumpărat un celular nou. celulâză s.f. (biochim.) lignoză. Celulaza este secretată de intestinul unor erbivore. celulă s.f. 11 (hist., med., med. vet.) celulă amacrinâ = spongioblast. Celula amacrină nu are axon; celulă calciformă = celulă mu-cipară. Celulele calciforme secretă mucus; celulă hepatică = hepatocit. Celulele hepatice asigură funcţiile endocrină şi exocrină ale ficatului; celulă imunocompetentă = celulă imunoefectoare = imunocit, limfocit. Celulele imunocompetente sunt prezente în sânge, în măduvă şi în ţesuturile limfoide; celulă mucipară = celulă calciformă; celulă musculară = miocit. Celulele musculare intră în componenţa diferitor tipuri de muşchi; celulă nervoasă = neurocit, neuron. Celula nervoasă este elementul structural şi funcţional de bază al sistemului nervos; ce-lulă-ou = ou fecundat, ovul fecundat, zi-gospor, zigot. Celula-ou rezultă în urma fecundării ovulului de câtre un spermatozoid; celulă piramidală = neuron piramidal. Celula piramidală se găseşte în substanţa cenuşie din creier; celulă sexuală = gamet, zigosferă. Celulele sexuale aparţin organismelor inferioare; celulă-stem = celulă-suşă. Celula-stem este o celulă care poate să dea naştere la celule-fiice; celulă-suşă = celulă-stem; celulă-tulpină = hemocitoblast; (la pl.) celule cu conuri = conuri retiniene (v. con). Celulele cu conuri determină vederea morfoscopică şi cromatică. 2 (apic.; la fagurii de miere) alveolă, <înv. şi pop.> căsuţă, căsuică, chilioară, <înv. şi reg.> căsulie, strungă. Celulele fagurelui sunt hexagonale. 3 (fiz.) celulă fotoelectrică = fotocelulă, fotodiodă. Celula fotoelectrică este un element de circuit electric; celulă fotovoltaică = fotoelement, fotopilă, pilă fotovoltaică (v.pilă1). Celula fotovoltaică transformă energia luminoasă în energie electrică. II (rar) 1 (bis.) v. Chilie. 2 (jur.) v. Carceră, celuh'tă s.f. (med.) celulită perivezicală = pericistită. Celulita perivezicală este o inflamaţie acută sau cronică a ţesuturilor din jurul canalului cistic; celulită supurantă = piocelulită. celuşâg s.n. (înv. şi reg.) 11 v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. 2 v. Ademenire. Amăgire. Seducere. Seducţie. II v. Decepţie. Dezabuza-re. Dezamăgire. Deziluzie. Deziluzionare. Frustrare. Frustraţie. cemăluft, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. cembălo s.n. (muz.) clavecin, clavicembal, harpsicord. Cembalo a precedat pianul cementare s.f. (ind. sider.) cementaţie. Prin cementare, se măreşte rezistenţa oţelurilor la uzură. cementaţie s.f. (ind. sider.) cementare. cementftă s.f. (chim.) carbură de fier. Cementita reprezintă constituentul structural caracteristic al oţelurilor şi al fontelor. cenestezie s.f. (psih.) somatognozie. Cenes-tezia este impresia generală, nediferenţiată, pe care fiecare individ o are despre propriul său corp. cenobi't s.m. (bis.; în opoz. cu „anahoret”) <înv.> chinovit. Cenobiţii trăiesc în mănăstiri. cenotic, -ă adj. (despre substanţe, medicamente sau despre efectul lor) laxativ, purgativ, <înv.> cathartic, deşertător, slobozitor, căcător. I se recomandă un ceai cenotic. 265 | cenoză s.f. (fiziol) defecare, defecaţie, ieşire, purgaţie, <înv. şi pop.> slobozire, cufureală, spurcare, <înv.> purgare, slobozenie, scaun, căcare, căcătură. centaur s.m. (în mitol. greacă) hipocen-tur. Centaurul are trup de cal şi bust de om. centenar, -ă adj. (livr.) v. Secular, centiăr s.n. (înv.) v. Metru pătrat, centigrâd s.n. <înv.> sutagrad. Centigradul este egal cu a suta parte dintr-un grad. centimă s.f. (fin.; fam.; urmat de determ. care indică valoarea) v. Ban. Monedă. Piesă, centimetru s.m. (metrol.) ţenti, <înv.> sutametru. Taie o bucată de piele de câţiva centimetri. centiron s.n. (milit.) centură. Ofiţerii poartă centiroane la mantale. centner s.n. (metrol; reg.) v. Chintal, centra vb. 1.1 tr. (mec.; compl. indică mai ales piese cilindrice) a axa. A centrat roţile maşinii. 2 tr., refl. fig. a (se) axa, a (se) concentra, a (se) focaliza, a (se) polariza. Discuţia s-a centrat pe priorităţile financiare ale firmei. centrâj s.n. (mec.; rar) v. Axare. Centrare, central, -ă adj., s.f. I adj. 1 centric. Casa are 0 poziţie centrală în oraş. 2 (fon.; despre vocale) medial. Vocalele centrale se articulează în partea de mijloc a cavităţii bucale. 3 principal. Din balcon se vede piaţa centrală a oraşului. 4 primordial, principal, nodal. Dialogul are un rol central în socializarea unor persoane cu handicap psihic. II s.f. 1 centrală electrică solară = heliocentrală. Energia solară poate fi folosită pentru a genera electricitate prin centralele electrice solare; centrală hidroelectrică = hidrocentrală. în centrala hidroelectrică energia electromagnetică este produsă prin transformarea energiei hidraulice cu ajutorul roţilor sau al turbinelor hidraulice; centrală termică = termocentrală. în centrala termică se produce căldura care este distribuită prin intermediul unui agent termic; centrală termoelectrică = termocentrală electrică. în centralele termoelectrice se folosesc generatoare electrice antrenate de turbine cu aburi sau cu gaz. 2 centrala telefonică = telefoane (v. telefon), în centrala telefonică se efectuează, automat sau manual legăturile telefonice între abonaţi. centraliza vb. I. tr. (compl. indică elemente preexistente) a concentra. A centralizat datele găsite despre acest subiect într-un articol. centralizare s.f. 1 concentrare. Se ocupă cu centralizarea datelor găsite despre acest subiect într-un articol 2 (polit., adm.) <înv.> centralizaţie. înlăturarea centralizării administrative a unei ţări este o reformă democratică. centralizaţie s.f. (polit., adm.; înv.) v. Centralizare. centrare s.f. 1 (mec.) axare, centraj. Centrarea roţilor trebuie făcută cu precizie. 2 fig. axare, concentrare, focalizare, polarizare. Şi-au propus centrarea discuţiei pe priorităţile financiare ale firmei. centrat, -ă adj. (mec.; mai ales despre piese cilindrice) axat. Roţile bine centrate asigură stabilitatea automobilului. centric, -ă adj. central, centrifug, -ă adj. (fiz.; despre mişcări, forţe etc.) centrifugal. Forţa centrifugă acţionează asupra unui corp rotitor, tinzând sâ-l îndepărteze de axa de rotaţie. centrifugal, -ă adj. (fiz.; despre mişcări, forţe etc.) centrifug. centripet, -ă adj. 1 (fiz.; despre mişcări, forţe etc.) centripetal. Forţa centripetă menţine un corp rotitor pe traiectoria circulară. 2 (anat., fiziol; despre vase, impulsuri nervoase, tracturi nervoase etc.) aferent. Vasele centripete se varsă în altele sau pătrund într-un organ. centripetă!, -ă adj. (fiz.; despre mişcări, forţe etc.) centripet. centrosferă si. (geol.) barisferă, metalosferă, nife. Centrosferă este alcătuită din elemente cu densitate mare. centrospermă s.f. (bot) centrospermigenă. Centrospermele au seminţele localizate pe o formaţie din centrul fructului. centrospermigenă s.f. (bot) centrospermă. centru s.n. 11 (geom.) mijloc. Toate punctele unui cerc sunt la aceeaşi distanţă faţă de centrul lui. 2 (fiz.) centru de greutate = baricentru. Prin centrul de greutate trece constant rezultanta forţelor de gravitaţie care acţionează asupra unui corp. 3 mijloc, temei, <înv.> înăuntru, buric, inimă, dric. Locuieşte în centrul oraşului. 4 miez, mijloc, <înv.> înăuntru, buric, inimă, dric. Apele izvorăsc din centrul pământului. 5 miez, nucleu. A sfredelit piatra până în centru. 6 bastion, citadelă, focar, sediu, vatră, scaun, steajăr, şez, şezut. Roma este centrul latinităţii: 7 (adm.) oraş, târg. Locuitorii din satele vecine vin în centru pentru a-şi vinde produsele. I11 centru universitar = oraş universitar. într-un centru universitar există un număr important de instituţii de învăţământ superior. 2 (com.) centru comercial = shopping center. Preferă să-şi facă toate cumpărăturile într-un centru comercial 3 (telec.) centru de radioficare = post de radiodistribuţie (v. post1), staţie de radioficare. Printr-un centru de radioficare se distribuie programele de radiodifuziune. 4 (med.) centru nevralgic=punct nevralgic. Centrul nevralgic este partea corpului în care este localizată o nevralgie. centuplu, -ă adj. (livr.; despre sume, cantităţi etc.) v. însutit. centură s.f. 11 cingătoare, cordon, curea, încingătoare, perizoma, legătoare (v. legător), caiuş. Poartă la pantaloni o centură de piele. 2 centiron. II (milit.) centură bastională = centură de fortificaţii, centură de luptă, centură poligonală. Centura bastională se construieşte în jurul unei localităţi şi are rol strategic; centură de fortificaţii = centură bastională, centură de luptă, centură poligonală; centură de lupta = centură bastională, centură de cep fortificaţii, centură poligonală; centură poligonală = centură bastională, centură de fortificaţii, centură de luptă, centurion s.m. (milit.; în armata romană) sutaş, <înv.> sătnic, sutar. Centurionul comanda o centurie de soldaţi. cenuroză s.f. (med. vet.; la ovine, bovine, caprine) capie, căpiere, căpială, căpietură, răsfug, năuceală. Cenuroză este provocată de larvele de tenie localizate în creier. cenuşăr s.n., s.m. I s.n. 1 (la sobă) vătrar. în cenuşar cade cenuşa rezultată în urma arderii. 2 (gosp.) leşier. Prin cenuşar se strecoară leşia. 3 urnă cinerară, urnă funerară. în cenuşar se păstrează cenuşa unui mort incinerat. 4 (rar) v. Scrumieră. 5 (tăb.; rar) v. Cenuşărire. Cenuşărit. II s.m. (bot.) Ailanthus altissima sau Ailanthus glandulosa; oţetar-fals, arbore-puturos, lemn-acru, platan1, pom-nărod. cenuşă s.f. zgură, <înv. şi reg.> gară2, scrum, şpâgă. înainte de a pune alte lemne, scoate cenuşa din sobă. cenuşăreăsă s.f. cenuşăriţă. Cenuşăreasa adună cenuşa. cenuşărire s.f. (tăb.) cenuşărit, cenuşar. Pieile sunt supuse operaţiei de cenuşărire cu lapte de var şi leşie de cenuşă. cenuşărit s.n. (tăb.) cenuşărire, cenuşar. cenuşăriţă s.f. cenuşăreasă, cenuşerniţă s.f. (pop.) v. Scrumieră. cenuşi£ră s.f. (rar) v. Scrumieră, cenuşiu, -ie adj., s.n., s.f. I adj. 1 (despre culori, obiecte, despre părul blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) cânepiu, fumuriu, gri, plumburiu, prăfiiriu, sur, fuliginos, afumat, sein, şoreciu, colbiu, colburiu, fumur, lupan, siv, stogoman, stogoş, suran, <înv.> plumbiu, sângepiu, bozafer. Şi-a făcut o flanea dintr-o lână de culoare cenuşie. Părul lupului este cenuşiu. 2 (despre faţa oamenilor) întunecat, pământiu, pământit, pământos. Este cenuşiu la faţă din cauza bolii. 3 (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul cenuşiu creează multora o stare de disconfort. 4 (despre culori, obiecte, lucruri etc.) cenuşiu-vânăt = <înv. şi reg.> mischiu. Poartă un sacou cenuşiu-vânăt. 5 fig. (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, neexpresiv, placid, searbăd1, incolor, palid, pustiu, spălăcit, sterp, sur, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip cenuşiu. îi aruncă o privire cenuşie. II s.n. fumuriu, gri, sur. Cenuşiul este o nuanţă ternă. III s.f. (bot.; reg.) v. Firicică (Filago germanica). cenzură vb. I. tr. <înv.> a glosa. Textul piesei de teatru a fost cenzurat cep s.n. 11 canea, tiplu, pipă, slavină, şaitău, şurub, şurubar, tapă. A scos cepul de la butoi pentru a umple o damigeană cepar cu vin. 2 (tehn.; la roata carului sau a căruţei) pişleag, barbur, obadă, pâş. Cepul leagă obezile roţii carului sau a căruţei. 3 (la grindeiul morii) bold2, sul. Cepul se fixează la capătul fusului. II (la trunchiurile copacilor; reg.) v. Ciot. Nod. cepâr1 s.n. (med., med. vet.; pop.) v. Abces. Furuncul. cepâr2 s.n. (pop.) cepurar. A găurit butoiul cu un cepar pentru a-i da cep. cepăî vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe sau, p. ext., despre picioarele, tălpile lor) v. Lipăi, cepăire s.f. (reg.) v. Lipăire. Lipăit. cepăi't s.n. (reg.) v. Lipăire. Lipăit. cepeleâg, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Peltic. Sâsâit2. cepelegi'e s.f. (reg.) v. Pelticeală. Pelticie. Sâsâială. Sâsâit1. Sâsâitură. cepişoâră s.f. (bot.) cepuşoară, puiecior. cepurar s.n. (pop.) cepar2. cepuşoâră s.f. (bot.) 1 cepişoâră, puiecior. 2 Allium ascalonicum; ceapă-fran-ţuzească, haşmă, şalotă, poroi, pur1, vlaşiţă. 3 (reg.) Allium scorodoprasum; aiul-şarpelui (v. ai), prazul-iepurelui (v.praz), pur1, usturoi. 4 (reg.) v. Ceapă-de-iarnă. Ceapă-lungă. Egipteancă (Allium fistulosum). cer1 s.m. (bot.) Quercus cerris; stejar, stejărel. cer2 s.n. 11 (astron.) bolta cerească (v. boltă), bolta cerului (v. boltă), boltă, firmament, înaltul cerului (v. înalt), înaltul văzduhului (v. înalt), sfera cerească (v. sferă), sferă, spaţiu, boltire, <înv.> crângul cerului (v. crâng), crug, vârtute, vârtutea cerului (v. vârtute), bolta lumii (v. boltă), empireu, tăria cerească (v. tărie), tăria cerului (v. tărie), tărie, arc. în această noapte senină pe cer sclipesc stelele. 2 aer1, atmosferă, slavă, spaţiu, văzduh, zarişte, zări (v. zare), vineţie (v. vineţiu), luft, <înv.> sferă, undă, eter, tăria văzduhului (v. tărie), tărie. Ecologiştii duc o luptă susţinută pentru evitarea poluării cerului. 3 (relig.; în Biblie) eden, împărăţia cerului (v. împărăţie), împărăţia cerurilor (v. împărăţie), paradis, patria cerească (v. patrie), patria obştească (v. patrie), rai1, <înv.> poala lui Avram (v. poală), poala lui Dumnezeu (v. poală), poală, senin. Sufletele părinţilor au ajuns în cer. 4 (relig.; nm. pr.) Divinitate, Dumnezeire, Pronie, Providenţă, Putere, Putere D ivină, Promitie. Mergi sănătos şi Cerul să te ocrotească! II (art.; anat.) cerul-gurii = boltă palatină, palat dur (v. palat2), palatul bucal (v. palat2), palat tare, podul gurii (v. pod1), <înv.> păraţ. Cerul-gurii separă cavitatea bucală de fosele nazale. cerb s.m. I (zool.) 1 Cervus elaphus; ţap, ţap-de-pădure, ţap-mistreţ, ţap-sălbatic, plotun, taur-de-ciută, taur-de-pădure. 2 cerb-lopătar = Cervus dama; lopătar, dam1. II (entom.; reg.; şi, art., cerbul-lui-Dum-nezeu) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). cerbâr s.m. (reg.) 1 (entom.) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). 2 (bot.)v. Năvalnic (Scolopendrium vulgare). cerbăluţă s.f. (bot.; reg.) v. Iarba-cănăraşului (v. iarbă) (Phalaris canariensis). cerbi'ce s.f. 11 (anat.; la oameni şi la unele animale) ceafa, grumaz, umăr, umărul gâtului (v. umăr), gârbiţă, gârgan, nuca gâtului (v. nucă), scaun. Acest bărbat are cerbicea lată. 2 (tehn.; la jug sau la jujeu) drug, <înv. şi reg.> sulete, sul. înainte de arat i se pune bot^jii cerbicea. II fig. (rar) v. Cerbicie. Dârzenie. încăpăţânare. îndărătnicie. Perseverenţă. Persistenţă. Stăruinţă. Tenacitate, cerbicie s.f. dârzenie, încăpăţânare, îndărătnicie, perseverenţă, persistenţă, stăruinţă, tenacitate, cerbice. Apreciază la el cerbicia de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. cerbişdr s.m. (zool.) cerbuleţ, cerbuşor, cerbuţ. Cerboaica are un cerbişor de câteva săptămâni. cerboâică s.f. (zool.) ciută, <înv. şi reg.> cearbă, ţăpoaie1, vacă, vacă-de-cerb, vacă-sălbatică. Cerboaica este femela cerbului. cerbuleţ s.m. (zool.) cerbişor, cerbuşor, cerbuţ. cerbuşor s.m. (zool.) cerbişor, cerbuleţ, cerbuţ. cerbuţ s.m. (zool.) cerbişor, cerbuleţ, cerbuşor. cerc s.n. 11 (geom.) <înv. şi reg.> perghel, <înv.> ţărcălam. A calculat diametrul cercului 2 (relig.; în budism şi tantrism) cerc magic = mandala. Cercul magic reprezintă o diagramă geometrică ce constituie un obiect al contemplaţiei. 3 (astron.; rar) v. Orbită. 4 (astron.; înv.) cerc orarv. Meridian ceresc. 5 (art.; geogr.; înv.) cercul de amiazâzi = cercul miazăzilei v. Meridian. Meridian geografic. Meridian terestru. I11 disc, roată1. Copilului îi place să rostogolească un cerc de plastic. 2 (la roţile de lemn ale căruţei sau ale carului) şină, raf, şing. Pentru a consolida obezile roţilor căruţei, în jurul acestora se fixează un cerc. 3 (la butoi) brăţară. Butoiul are două rânduri de cercuri. 4 rotocol, armean, colac, colier. Piatra aruncată în lac a făcut cercuri la suprafaţa apei. îi place să facă cercuri de fum când expiră fumul de ţigară. 5 (med., med. vet.) bandaj hernial, bandaj pentru hernie, suspensor. Cercul apasă pe locul herniei inghinale. 6 roată1, brâu. Dansatorii reuşeau să menţină perfect cercul horei. Flăcăii făceau un cerc în jurul tarafului. 7 întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit1, învârtitură, răsucire, roată1, rotaţie, rotire, rotit1, ocol, rotitură, rotocoL în înaltul cerului, un vultur zbura făcând cercuri largi. 8 (a. plast.) cerc cromatic = steaua culorilor (v. stea). 9 (înv.) v. Coroană. Diademă. 10 (adm.; în unele ţări; înv.) v. Comitat. District. III fig. 1 (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambient, ambiental, anturaj, lume, mediu1, societate, <înv.> mijloc, aer1, atmosferă, cadru, climat, sferă, pepinieră, ocol. Lucrează într-un cerc benefic pentru formarea lui profesională. 2 (urmat de determ. care indică felul, preocuparea etc.) arie2, compartiment, domeniu, sector, sferă, cadru, câmp, perimetru, tărâm, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult cercul cercetărilor. cerca vb. I. I tr. (pop.) 1 (compl indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Investiga. Studia. Urmări. 2 v. Cerceta. Examina. încerca. 3 v. Căuta, încerca. Sili. Strădui. Vedea. 4 (compl. indică aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) v. încerca. Proba. Testa2. Verifica. II 1 tr. (pop.; compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) v. Analiza. Cerceta. Examina. Măsura. Observa. Privi. Scruta. Studia. Urmări. 2 tr. (pop.; compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 3 tr. (pop.; compl. indică locuri, ţări, aşezări, obiective turistice etc.) v. Merge. Vedea. Vizita. 4 tr. (pop.; compl. indică alimente, băuturi etc.) v. Degusta. Gusta. încerca. 5 intr. (înv. şi reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „despre”) v. Informa. Interesa. întreba. 6 tr., refl. pas. (înv.; compl. sau sub. gram. indică obiecte, fiinţe etc.) v. Analiza.Căuta. Cerceta. Examina. Studia. 7 intr. (înv.; despre fiinţe) v. Măsura. Privi. Scruta. Uita. III tr. (înv.) 1 (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 2 (compl. indică fiinţe) v. Pedepsi. 3 (folosit de obicei în formule de politeţe) v. Ruga1. cercâlă s.f. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. cercare s.f. (pop.) 11 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) v. Analizare. Analiză. Cercetare. Examen. Examinare. Investigare. Investigaţie. Studiere. Studiu. Urmărire. 2 (de obicei constr. cu vb. „a face”) v. încercare. Probare. Probă. Verificare. 3 (concr.; de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Experienţă. Experiment. Experimentare. încercare. Probă. Test. II v. Cercetare. Iscodire. Iscodit1. Observare. Pândă. Pândire. Spionare. Urmărire. Urmărit1. III v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. cercat, -ă adj. (pop.; mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic, cercălâu s.n. (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.; reg.) v. Compas, cercănât, -ă adj. (despre ochi sau, p. ext., despre oameni) încercănat, dezgărdinat, vâlced. De oboseală, are ochii cercănaţi. cercător s.m. (înv.) v. Controlor, cercătură s.f. (înv.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a face”) v. încercare. Probare. Probă. Verificare. 2 (jur.) v. Anchetare. Anchetă. Cercetare. Instruire. Instrumentare. cerdac cercel s.n. 11 <înv. şi pop.> tortiţă, bumbuţ, cârcel, toartă, <înv.> şarjă. La aniversare, a primit cadou o pereche de cercei cu rubine. 2 {la car sau la căruţă) scoabă, draghină, ghermec. La capătul de jos al leucii căruţei se află cercelul prin care intră osia. II {art.; bot.; reg.) 1 cercelul-doamnei v. Pa-pucul-doamnei (v. papuc) (Impatiens royci). 2 (lapl.) cerceii-babeiv. Lemn-râios. Salbă-râ-ioasă (Evonymus verrucosus). cercelâş s.n. cerceluş, cerceluţ. cerceluş s.n. I cercelaş, cerceluţ. I-a cumpărat fetiţei o pereche de cerceluşi de aur. II (bot.) 1 Fuchsia splendes, Fuchsia coccinea sau Fuchsiafulgens; fucsie, cănăcel. 2 Fuchsia hybrida; podoaba-ferestrelor (v. podoabă). 3 (lapl cerceluşi) Convallaria majalis; lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, mărgărit1, clopot, clopoţel, dumbrăvioa-ră, georgiţă, iarba-lui-Sfântul-Gheorghe (v. iarbă), iarba-mărgăritarului (v. iarbă), lăcrămeasă, lăcrimiţă, liliom, liliom-alb, lili-om-bun, păhăruţe (v. păhăruţ), sufleţel, <înv.> lăcrimele (v. lăcrimea), suflete (v. suflet). 4 (reg.) v. Coada-cocoşului (v. coadă) (Polygonatum odoratum, Polygonatum latifo-lium sau Polygonatum multiflorum). cerceluţ s.n. cercelaş, cerceluş, cercetă vb. 1.11 tr. (compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) a analiza, a examina, a investiga, a studia, a urmări, a anvizaja, a considera, a cerca, <înv.> a dieci, a medita, a privi, a socoti, epiteorisi, a explora, a frecventa, a răspica, a scărmăna. A cercetat cauzele fenomenului de secetă. 2 tr. (compl. indică scrieri, documente, cărţi etc.) a consulta, a examina, a studia, <înv.> a răsfoi, a răscoli. A cercetat documente de arhivă. 3 tr. a se documenta, a se informa, a studia, a vedea, <înv.> a se pliroforisi. A cercetat dacă nu s-a mai scris despre acest subiect. 4 tr. a consulta, a examina. A cercetat un catalog de produse cosmetice pentru a-şi alege un parfum bun. 5 tr. (compl indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) a controla, a inspecta, a revedea, a revizui, a vedea, a verifica, a ţărcălui, <înv.> a legitima, a revedui, a teorisi. Inspectorii au cercetat toate actele financiare ale firmei. 6 tr., intr. a se informa, a ştirici. Cercetează peste tot pentru a afla adevărul. 7 tr. (jur.) a ancheta, a instrui, a instrumenta, a vălătui. Poliţia cercetează crima. 8 tr. (compl. indică manifestări, realizări, creaţii etc. ale oamenilor sau realităţi din mediul înconjurător) a examina, a vedea. Faptele care s-au petrecut atunci trebuie să fie cercetate cu multă atenţie. Decanul cercetează situaţia şcolară a studenţilor propuşi să plece într-o tabără de studii. 9 tr. a examina, a încerca, a cerca, a sonda, a fora. Trebuie să cerceteze toate posibilităţile pentru a vedea dacă sunt şanse de reuşită. I11 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) a analiza, a examina, a măsura, a observa, a privi, a scruta, a studia, a urmări, a cerca, a iscodi, <înv. şi reg.> a chemului, a oglindi, a tiposi, <înv.> a ispiti, a observarisi, a perierghisi, a coase. Când a venit în vizită, viitorii socri l-au cercetat din cap până în picioare. 2 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică obiecte, fiinţe etc.) a (se) analiza, a (se) căuta, a (se) examina, a (se) studia, <înv.> a (se) cerca. Un cadou se primeşte cu plăcere, nu se cercetează în cele mai mici amănunte. 3 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) a iscodi, a observa, a pândi, a spiona, a urmări, <înv. şi pop.> a priveghea, a cerca, <înv. şi reg.> a acera, a leşui1, a păzi, a scorni, a leşcădui, a mărgini, a păstori, a tudăşli, a undi, <înv.> a acolisi, a chiti1, a ijderi, a preurma, a vicleni, a vâna, a bunghi. Au trimis spioni pentru a cerceta tabăra inamicilor. 4 tr. (pop.; compl. indică locuri, ţări, aşezări, obiective turistice etc.) v. Merge. Vedea. Vizita. cercetâre s.f. 11 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiere, studiu, urmărire, examinaţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. Cercetarea fenomenului de secetă a fost făcută sistematic. 2 consultare, examinare, studiere. Cercetarea bibliografiei este obligatorie înainte de a scrie un studiu. 3 consultare, examinare. Cercetarea catalogului de produse cosmetice i-a fost utilă în alegerea parfumului. 4 control, revizie, revizuire, verificare, <înv.> teorie, teorisire, teorisis. Inspectorii au început cercetarea actelor financiare ale firmei. 5 (jur.) anchetare, anchetă, instruire, instrumentare, vălătaş, <înv.> cercătură, dopros, sprafcă, comandirovcă, frământare, inventar, pisanie. Cercetarea crimei durează de luni de zile. I11 analiză, examinare, observare, observaţie, scrutare, studiere, studiu, luare-aminte, iscodire, <înv.> iscoadă, ispită, ispiteală, ispitire, luare de seamă, scrutin. Cercetarea atentă a tânărului de câtre viitorii socri a fost stânjenitoare pentru el. 2 examinare, privire, examen. La o cercetare amănunţită s-au găsit amprente pe armă. 3 iscodire, iscodit1, observare, pândă, pândire, spionare, urmărire, urmărit1, pândit, spionaj, spionat, cercare, <înv. şi reg.> spionărie, <înv.> observaţie, spionătură, spionie, spionlâc. Cercetarea taberei inamice putea fi periculoasă pentru cei trimişi cu această misiune. III (concr.) 1 observaţii (v. observaţie), studiu. Cercetările sale privind istoria gramaticii au fost publicate într-un volum. 2 (înv.) v. Chestiune. întrebare. 3 (constr. cu vb. „a se duce”, „a veni” şi precedat mai ales de prep. „în”; înv.) v. Vizită, cercetăş s.m. (milit.) <înv.> ecleror. Cercetaşii sunt trimişi în recunoaştere. cercetător, -oâre s.m., s.f. adj. I s.m., s.f. 1 om de ştiinţă, <înv.> scrutător. Este un renumit cercetător în domeniul chimiei cuantice. 2 observator, <înv. şi pop.> luător-aminte, luător de seamă. Ziaristul este un atent cercetător al problemelor sociale. II adj. (despre privire, ochi) ager, atent, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scur-mător. Nimic nu scapă privirii cercetătoare a căpitanului de vas. cerceveâ s.f. (constr.) 1 cadru, chenar, ramă1, toc2, parcan. Cercevelele ferestrelor sunt din lemn de fag. 2 cruce. în cerceveaua montată în mijlocul unei ferestre se pun geamurile. cerchez, -ă adj. circazian, cerchezesc. Populaţia cercheză locuieşte în Republica Karaceaevo-Cerkesia. Limba cercheză face parte din familia limbilor caucaziene. cerchezesc, -eâscă adj. (rar) v. Cerchez. Circazian. cerdâj (serdâj) s.n. (livr.) v. împresurare. încercuire. înconjurare. învăluire, cercuâl, -ă adj. (rar) v. Circular. Rond. Rotund. cercul vb. IV. tr. 11 (compl. indică butoaie, roţi de lemn etc.) a lega1. A cercuit butoiul. 2 (tehn.; compl. indică piese metalice) a freta. A cercuit cele două tuburi cu un inel metalic. 3 (compl. indică proprietăţi, terenuri etc.) a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a încercui, a limita, a marca, a mărgini, <înv.> a hotărî, a însemna, a semna. A cercuit via pe care o are pe deal. II fig. (compl. indică oameni, obiecte etc.) a încercui, a înconjura. Lumea l-a cercuit pentru a-i lua autografe. cercuiâlă s.f. cercuire, cercuit1, legare, legat2, cercuitură. cercuire s.f. 1 cercuiâlă, cercuit1, legare, legat2, cercuitură. Prin cercuirea butoaielor se strâng şi se consolidează doagele. 2 (tehn.) fretare. Cercuirea celor două tuburi se face cu un inel metalic. cercuit1 s.n. cercuiâlă, cercuire, legare, legat2, cercuitură. cercuit2, -ă adj. (despre butoaie, roţi de lemn etc.) legat4. Butoaiele cercuite devin mai rezistente. cercuitură s.f. (pop.) v. Cercuiâlă. Cercuire. Cercuit1. Legare. Legat2, cerculeţ s.n. 1 cercurel, cercuşor. Copilului îi place să se joace cu cerculeţele de plastic. 2 (mai ales la pl cerculeţe) cercurel. Bluza are câteva rânduri de cerculeţe ca garnitură. cârcură s.f. (bot.; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). cercurel s.n. 1 cerculeţ, cercuşor. 2 (mai ales la pl. cercurele) cerculeţ. cercuri'u, -ie adj. (reg.) 1 v. Circular. Rond. Rotund. 2 (despre mai ales lucruri, obiecte etc. neflexibile, rigide) v. Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit, cercuşor s.n. cerculeţ, cercurel. cerdâc s.n. 1 (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori cere | 268 domneşti) pălimar, pridvor, tindă, verandă, tâmaţ, podeţ1, pomană, şopron, tandâr, trapazari, <înv.> dreg, gomiţă. Stăteau pânâ târziu în noapte în cerdacul casei. 2 (la moara de vânt) pridvor, tindă. 3 (constr.) chioşc, edicul, foişor, pavilion, pălimar, <înv. şi pop.> cafas, fîligorie, <înv.> pridvor. în grădină este un cerdac acoperit cu vi-ţă-de-vie. 4 (constr.; reg.) v. Acoperământ. Acoperiş. înveliş. învelitoare. 5 (arhit.; impr.) v. Balcon. cere vb. III. 1 tr. (compl. indică produse, mărfuri etc.) a pretinde, a vrea. Cât ceri pe kilogramul de caş? 2 tr. (compl. indică taxe, bani etc.) a pretinde, <înv. şi pop.> a apuca, a solicita. Ce sumă ceri pentru protecţie? 3 tr. (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a pretinde, a reclama, a revendica, a solicita, <înv. şi reg.> a striga, <înv.> a pretende-lui, a pretendui, a vindica, a pretenderisi, a trage. A cerut autorităţilor casa care i-a fost naţionalizată. Greviştii au cerut primirea drepturilor băneşti la timp. 4 tr., intr. a cerşi, a se milogi, a prosti2, a coldui, a colduşi, a stârci, <înv.> a (se) calici, a cerşetori, a mangli. Mulţi săraci cer. 5 tr. (compl indică fete, femei nemăritate) a peţi, a împeţi, a stărosti, a votri. Tânărul a cerut fata de la părinţi. 6 tr. (compl. indică întrevederi, audienţe etc.) a postula, a solicita, <înv.> a sfeti, a soli. A cerut o audienţă la director. 7 tr. (compl indică posturi) a dori, a pretinde, a solicita. A cerut postul de secretară. 8 tr. (compl. indică ajutor, sprijin, înţelegere, bunăvoinţă, îndurare etc. din partea cuiva) a apela, a recurge, a solicita, <înv. şi pop.> a merge, <înv. şi reg.> a pofti, a suruclui, <înv.> a năzui, a soli. Surprinşi de o ninsoare abundentă pe munte, turiştii au cerut ajutorul salvamontiştilor. La nevoie, cere sprijinul părinţilor. 9 tr. a dori, a pofti, a vrea, a vori2. Au mâncat şi au băut cât le-a cerut inima. Nu poţi să dai omului tot ce cere. 10 refl. pas. (mai ales despre mărfuri) a se căuta, a se vinde, <înv.> a se întreba, a se trece. Iarna, se cer mai ales roşiile, salata-verde şi ceapa-verde. 11 tr. (compl. indică eforturi, calităţi deosebite, inovaţii etc.) a comporta, a impune, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, <înv.> a nevoi. Munca de cercetare cere acribie deosebită şi multă dăruire. 12 tr. a implica, a necesita, a presupune, a reclama. Reuşita în meserie cere muncă. 13 refl. impers. a se cădea, a se cuveni, a se impune, a trebui, <înv. şi pop.> a căuta. în asemenea situaţie se cere să dăm cu toţii o mână de ajutor. Se cere să se procedeze numai într-un anumit mod. 14tr. (înv.; compl indică fiinţe, lucruri ascunse, rătăcite, pierdute etc.; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) v. Căuta. cereale s.f. pl. grâne (v. grâu), bucate (v. bucată), pâine, grâneţe, pite (v. pită). Grâul, orzul, secara sunt cereale. cereali'st s.m. <înv.> grânar. Cerealistul a reuşit să vândă toată cantitatea de cereale obţinută în ferma sa. cerebel s.n. (anat.) creierul mic (v. creier), creieraş, creieruş. Cerebelul are un rol important în asigurarea controlului echilibrului, al tonusului muscular şi al funcţiilor vegetative. cerebelăr, -ă adj. (anat) cerebelos. cerebelos, -oăsă adj. (anat) cerebelăr. cerebral, -ă adj. 1 intelectual, mintal, raţional, spiritual. în psihologia experimentală starea cerebrală a unui individ se determină cu ajutorul unui test 2 (despre oameni) judecat, raţional. în tot ce face se dovedeşte a fi o persoană cerebrală. cerebriform, -ă adj. cerebroid. Un corp cerebriform se aseamănă cu creierul cerebroid, -ă adj. cerebriform. cerebromalade s.f. (med.) encefalomalacie, ramolisment cerebral. Cerebromalacia este provocată de întreruperea circulaţiei sangvine într-o porţiune a creierului, în urma unei tromboze sau a unei embolii. cerebroragie s.f. (med., med. vet.) hemoragie cerebrală. O cerebroragie masivă este fatală pentru bolnav. cerebrospinâl, -ă adj (anat) cefalorahidian. Ax cerebrospinâl. cerebrotonic, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre chipul, privirea etc. lor) anxios, îngrijorat, neliniştit, <înv.> ciudit. Cerebrotonic din cauza întârzierii fiului, se duce în întâmpinarea lui. Are o privire cerebrotonică. 2 (psih.; în opoz. cu „extrovertit”; despre oameni) introvertit, iernatic. Persoanele cerebrotonice sunt obsedate de lumea lor interioară. Trebuie socializat, întrucât este retras şi cerebrotonic. cerebrum s.n. (anat.) creier, encefal. Cerebrumul este partea cea mai importantă a sistemului nervos central al vertebratelor. ceremonial, -ă s.n., adj. I s.n. 1 ceremonie, etichetă, protocol, regulă, rit, ritual, tipic1, <înv. şi pop.> lucru, rânduială, <înv.> politică(v. politic). întâlnirea celor doi şefi de stat a respectat ceremonialul cerut de un astfel de eveniment Potrivit ceremonialului, trebuie să se îmbrace în smoching. 2 ceremonie, solemnitate. S-au făcut multe pregătiri pentru ceremonialul primirii regelui. II adj. 1 (despre oameni) ceremonios, formalist, protocolar, oficial. Este prea ceremonial de când a devenit senator. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) ceremonios, protocolar, reveren-ţial, reverenţios, solemn. Totdeauna a avut o atitudine ceremonialăfaţă de profesorul său. ceremonie s.f. 1 ceremonial, etichetă, protocol, regulă, rit, ritual, tipic1, <înv. şi pop.> lucru, rânduială, <înv.> politică (v. politic). 2 (relig.; adesea determ. prin „religioasă”, „divină”) oficiu, serviciu, slujbă, <înv.> posluşanie. De Paşte, ceremonia religioasă durează toată noaptea. 3 ceremonial, solemnitate. 4 cinste, fast1, paradă, pompă2, solemnitate, <înv.> resm, slavă. Oaspeţii au fost primiţi cu multă ceremonie. 5 gală1, paradă. La sărbătorirea clubului militar, participanţii au venit în uniformă de ceremonie. 6 gală1, spectacol de gală. Ceremonia filmului românesc a avut loc la Sibiu. ceremonios, -oăsă adj. 1 (despre oameni) ceremonial, formalist, protocolar, oficial. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) ceremonial, protocolar, reverenţi-al, reverenţios, solemn. 3 (despre stil limbaj) protocolar, parlamentar. La întruniri academice foloseşte un limbaj ceremonios. cerenţel s.m. (bot.) 1 Geum urbanum; călţunul-doamnei (v. călţun), cuişoriţă, comănacul-cucului (v. comanac'), puturoasă (v. puturos), ridichioară. 2 Geum rivale; călţunul-doamnei (v. călţun), comăna-cul-ciobanului (v. comănac1), crânceş, papu-cul-doamnei (v. papuc), ridichioară. 3 Geum montanum; mărţişor, ridichioară. 4 Dryas octopetala; driadă, argentură, argintăriţă, arginţică, sclintiţă. 5 (reg.) v. Puturoasă (v. puturos) (Diplotaxis tenuifolia). cerere s.f. 11 doleanţă, rugăminte, solicitare, poftire, <înv. şi reg.> poftă. Nu-i poate satisface această cerere. 2 pretenţie, revendicare, revendicaţie, <înv.> pretendă, pretenderimă, teclif, teclifat. Cererea greviştilor de a li se da drepturile băneşti la timp a fost satisfăcută. 3 (jur.) cerere reconvenţională = recon-venţiune. Printr-o cerere reconvenţională pârâtul formulează pretenţii împotriva reclamantului în legătură cu litigiul. 4 cerere în căsătorie = peţire, peţit, îm-peţit, stărostie, tocmeală, stărostit, votrie, votrire, <înv.> peţeală, peţitorie, peţi-tură, peţitorlâc. Cererea în căsătorie a fost acceptată de părinţii fetei. 5 cerinţă, solicitare. La cererea lui a fost primit de director. 6 apel, apelare, solicitare. Cererea celor rătăciţi pe munte a fost interceptată de salvamontişti. 7 apel, rugăminte, solicitare, strigăt, <înv.> apelaţie, regea, regealâc. Cererea sa pentru ajutorarea sinistraţilor a dat rezultat. 8 cerinţă, deziderat, dorinţă, exigenţă, postulat. Mărirea salariilor este o cerere îndreptăţită a tuturor angajaţilor. 9 căutare. Iarna, roşiile, salata-verde şi ceapa-verde au cerere. 10 (econ. de piaţă) cerinţă, necesitate, nevoie, solicitare, trebuinţă. Administraţia trebuie să ţină seamă de cererile pieţei. 11 (concr.) petiţie, <înv. şi pop.> jalbă, <înv. şi reg.> suplică, instanţă, rugare, <înv.> articol, răvaş, rugat1, exhibit, artic. A înaintat directorului o cerere pentru a pleca în deplasare. ceresc,-eăscă adj. 11 (astron.) celest, sideral, sideric. Multe corpuri cereşti rămân încă neidentificate. 2 (mai ales în relig. creştină) celest, divin, dumnezeiesc, sfânt, veşnic, îndumnezeit, zeiesc, <înv. şi pop.> sânt, <înv.> minunat, preaciudat, preadumnezeiesc, preaînalt. Sufletele celor credincioşi ajung în împărăţia cerească. 3 (relig.) divin, dumnezeiesc, providenţial. Este înzestrat cu un har ceresc. II fig. 1 (mai ales despre elemente ale naturii, reprezentări artistice) feeric, fermecător, încântător, minunat, nălucitor, îmbătător, magic, vrăjit2.O noapte de toamnă timpurie, luminată de puzderia de stele, este cerească şi tulburătoare. 2 minunat, splendid, 2691 certa superb, ambroziac, celest, divin, dumnezeiesc, edenic, îngeresc, serafic. Muzica pe care o ascultă este cerească. cergă s.f. cuvertură, faţă de pat, învelitoare, pătură, velinţă, copertă, plocat, ţol, <înv. şi reg.> zăblău2, corgan, lăicer, lepedeu, leşier, mindir, ogheal, pocriş1, pocruţ, poneavă, procov, procoviţă, prostire2, scover-gă, strai, şterghină, verincă, segedea. Cergile maramureşene sunt renumite pentru frumuseţea lor. cerifer, -ă adj. (despre glandele albinelor sau despre celule vegetale) cerigen. Glandele cerifere ale albinelor produc ceară. cerigen, -ă adj. (despre glandele albinelor sau despre celule vegetale) cerifer. cerine s.f. (reg.) 1 (constr.) v. Plafon. Tavan. 2 (bis.) v. Baldachin. Oranist Uranisc. 3 (anat) v. Craniu. Cutie craniană. 4 (gosp.) v. Ţest cerinţă s.f. 1 exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, trebuială, <înv. şi reg.> niştotă, <înv.> nevoinţă, nevoire, recerinţă, comandament. Trebuie avute în vedere noile cerinţe ale sistemului educaţional. 2 cerere, deziderat, dorinţă, exigenţă, postulat. 3 cerere, solicitare. 4 (econ. de piaţă) cerere, necesitate, nevoie, solicitare, trebuinţă. ceriţi'că s.f. (bot; reg.) v. Pidosnic (Cerinthe minor şi Cerinthe glabra). cerne vb. III. I tr. (compl. indică materiale pulverulente sau granulare; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „prin”) a da2, a trece, a durui, <înv. şi reg.> a petrece, <înv.> a dârmoia. Constructorii cern nisipul printr-o sită specială, înainte de folosire. II fig. 1 intr. impers. (meteor.) a bura, a burniţa, a ţârâi1. E urât afară şi a început şi să cearnă. 2 tr. (compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni etc.) a deosebi2, a desluşi, a diferenţia, a discerne, a distinge. Când ia o hotărâre, încearcă să cearnă avantajele şi dezavantajele pe care le are. 3 refl. (despre lumină) a tamiza. Lumina a început să se cearnă prin perdele. cerneală1 s.f. 1 <înv. şi pop.> negreală, măstilă, tintă. Titlul cărţii este scris cu cerneală neagră. 2 cerneală roşie = <înv.> rubrică. Profesorul foloseşte cerneală roşie pentru a corecta tezele elevilor. 3 (reg.) v. Negreală. Negreaţă. Negru. cerneală2 s.f. (reg.) 11 v. înnegrire. 2 v. Doliu. II fig v. Amar. Amărăciune. Amărâre. Cătrănire. întristare. Mâhnire. Mohorâre. Necaz. Nefericire. Negru. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. cernere s.f. cernut1, ciuruire, ciuruit1, cerni vb. IV. I (pop.) 1 tr. (compl. indică obiecte, haine etc.) v. înnegri. 2 refl. (despre oameni) v. îndolia. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, (se) posomorî, a (se) adumbri, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî, a (se) umbri, a se mosorî, a (se) rupe. Ochii i s-au cernit la auzul teribilei veşti. cerm're s.f. (pop.) 1 v. înnegrire. 2 v. îndoli-ere. cernit1 s.n. (pop.)v. înnegrire. cernit2, -ă adj. 11 (despre haine, steaguri etc.) îndoliat, negru, <înv.> jalnic. La înmormântare, familia decedatului purta haine cernite. 2 (despre oameni) îndoliat, <înv.> jalnic. Rudele cernite erau zdrobite de durere. 3 (pop.; despre obiecte, lucruri etc.) v. înnegrit Negru. II fig. (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Cernit după vestea primită, s-a închis în sine. cernitură s.f. (înv.) 1 v. Negreală. Negreaţă. Negru. 2 v. Doliu. cernoziom s.n. (geol.) pământ negru. Cernoziomul este un pământ fertil, foarte bun pentru agricultură. cernuşcă s.f. (bot.) 1 Nigella sativa; chi-men-negru, chimion-negru, negrilică, negroaică, negruşcă, negruţă (v. negruţ). 2 Nigella arvensis; negruşcă, bruş, chimion-de-câmpuri, negruţă (v. negruţ), nigeluţă, piperuţă. cernut1 s.n. cernere, ciuruire, ciuruit1. Pentru cernutul făinii foloseşte o sită foarte fină. cernut2, -ă adj. (despre materiale pulverulente sau granulare) ciuruit2. Făina cernută este folosită pentru pâine. ceroi s.m. (bot.; reg.) v. Gorun (Quercus petraea). ceroplăstică s.f. ceroplastie. S-a specializat în ceroplăstică, realizând adevărate opere de artă. ceroplastie s.f. ceroplăstică. cerşeălă s.f. cerşetorie, cerşire, cerşit, cerut1, milogeală, milogit, cerşetorit, mendicita-te, <înv. şi reg.> prosteală2, mangleală, cerşetor, -oâre s.m., s.f. milog, sărac, <înv. şi reg.> calic, mişel, coldău, colduş, nimuric, sărăcoi, sărăntoc, sărman, <înv.> desăgar, desăgăriţă, manglitor, şnorăr. Duminica, sunt mulţi cerşetori în biserici. cerşetori vb. IV. tr., intr. (înv.) v. Cere. Cerşi. Milogi. cerşetorie s.f. cerşeală, cerşire, cerşit, cerut1, milogeală, milogit, cerşetorit, mendicita-te, <înv. şi reg.> prosteală2, mangleală, cerşetorîme s.f. (colect.) <înv.> calicime. Este multă cerşetorime în oraşe. cerşetorit s.n. (rar) v. Cerşeală. Cerşetorie. Cerşire. Cerşit. Cerut1. Milogeală. Milogit, cerşi vb. IV. tr., intr. a cere, a se milogi, a prosti2, a coldui, a colduşi, a stârci, <înv.> a (se) calici, a cerşetori, a mangli. Mulţi săraci cerşesc. cerşire s.f. cerşeală, cerşetorie, cerşit, cerut1, milogeală, milogit, cerşetorit, mendicita-te, <înv. şi reg.> prosteală2, mangleală. Mulţi îşi câştigă existenţa din cerşire. cerşit s.n. cerşeală, cerşetorie, cerşire, cerut1, milogeală, milogit, cerşetorit, mendicita-te, <înv. şi reg.> prosteală2, mangleală. Unii îşi câştigă existenţa din cerşit. cert, certă adj., adv. I adj. 1 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii certe ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. 2 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale omenilor) apodictic, categoric, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este cert. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt certe. 3 (despre fapte, informaţii, date, cunoştinţe etc.) categoric, precis, sigur, neapărat. A obţinut informaţii certe de la martori oculari. 4 (despre evenimente, fenomene, situaţii etc.) inevitabil, sigur. Declanşarea grevei este certă. 5 (despre acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) desăvârşit, infailibil, perfect, sigur. A pus în aplicare un procedeu cert de fabricaţie. 6 (despre mijloace, remedii etc.) eficace, eficient, sigur. Metoda neconvenţională folosită este un remediu cert împotriva spondilozei. 7 (despre date, termene, planuri etc.) ferm, fixat2, hotărât. Termenul restituirii datoriei este cert. II adv. (modal) 1 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, certamente, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, naturalmente, <înv.> odoacă. -Crezi că vei avea câştig de cauză? - Cert! 2 adevărat, chiar, efectiv, serios, sigur. Cert, nu este nicio dificultate în aplanarea acestor dispute. certâ vb. 1.11 refl. (recipr.) (despre oameni) a se învrăjbi, a se supăra, a se gâlcevi, a se lua, a se mânia, a se sfădi, <înv. şi reg.> a se pricinui, a se cârcoti, a se cârti, a se ciocmăni, a se discuta, a se noji2, a se pereci, a se poroboti, a se pricini, a se rohoti, a se ţulăi, <înv.> a se îngâmba, a se pârî, a se prici3, a se prigoni, a se bălăbăni, a se bălăcări, a se înfurci, a se răfui, a se strica, a se şucări. S-a certat cu asociatul său. Cei doi se ceartă toată ziua de la lucruri minore. 2 tr. (compl. indică oameni) a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a judeca, a moraliza, a mustra, a ruşina, <înv. şi pop.> a obrăzi, a beşteli, a muştrului, a ocărî, a sudui, a probozi, a sfădi, a surchidi, a tolocăni, a bodogăni, a socri, a şmotri, <înv. şi reg.> a înfrunta, a ofârli, a oropsi, a probăzui, a stropoli1, a toi3, a aşculi, a bănui, a carvosi, a cârti, a docăni, a hui, a libăzi, a mogorogi, a moronci, a otrăţi, a tătărî, a târfai, a vrevi, <înv.> a obidi, a observa, a preobrăzi, a prihăni, a prociti, a vădi, a reprehenda, a reprimanda, a bălăcări, a buzdugăni, a freca, a perdăfui, a răfui, a săpuni, a scutura, a căţănăi, a dărăci, a puţui, a spumui, a tigheli, a flitui. L-a certamente | 270 certat pentru că a lipsit de la şcoală. 3 tr. (înv.; despre Divinitate, soartă, destin; compl. indică oameni) v. Bate. Pedepsi. 4 tr. (înv.; compl. indică adolescenţi, copii) v. Instrui, învăţa. II tr. (jur.; înv.; compl indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la7) v. Condamna. Pedepsi, certamente adv. (modal; având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, natural -mente, <înv.> odoacă. certare s.f. 11 dojenire, mustrare, sfadire, stropoleală2, suduială, vuiet, <înv.> suduire. Acceptă orice certare de la mama sa. 2 admonestare, ceartă, dojană, dojenire, imputare, imputaţie, morală, mustrare, observaţie, reproş, admonestaţie, admoniţiune, reprehensiune, beşteleală, muştruluială, ocară, strop-şeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutăciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, reprimandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scuturătură, puţuială, puţuitură, înghimp, tărbăceală. Certarea primită de la părinţi l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile. 3 (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. II (jur.; înv.) I v. Condamnare. Pedepsire. 2 (concr. ) v. Condamnare. Pedeapsă. 3 (art.) certarea morţii v. Condamnare la moarte. Executare. Execuţie. Execuţie capitală. Moarte. Pedeapsă capitală. certăş, -a adj. (înv.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. certat, -ă adj. (despre oameni) 11 învrăjbit, supărat. Tinerii certaţi s-au împăcat la insistenţele prietenilor. 2 dojenit, judecat, mustrat. Elevii certaţi şi-au îndreptat comportarea. II (jur.; înv.) v. Condamnat. Pedepsit, certăreţ, -eăţă adj., s.m., s.f. arţăgos, gâlcevitor, scandalagioaică, scandalagiu, vociferant, <înv. şi pop.> zavragioaică, zavragiu, ţâfnos, zurbagiu, pricinaş, rânzos, volintir, <înv. şi reg.> sfadnic, sfadalnic, sfadicios, cârciogar, dâcos, dârzos, gâlcevos, hurduit, limujder, porav, potcaş, pricinelnic, pricinos, scandalos, sfadăios, sfadăreţ, sfadăuş, truşnit, ţambricos, <înv.> arţăgaş, certaş, gâlcevicios, nespravnic, pricelnic, pricios, pricitor, sfadaci, sfaditor, băţos, clonţos, ţăndăros, scorţos, aţos, colţat, dinţat, năpâr-cos. Vecinul este cam certăreţ. cerţi vb. IV. tr. (silv.; reg.; compl. indică arbori) v. Inela. Secui, certifică vb. I. tr. (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a ffrobălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document certifică că el este proprietarul casei. certificare s.f. adeverire, arătare, atestare, confirmare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, întărire, probare, probă, <înv.> certifîcaţie, confirmaţie. Certificarea de către specialişti a autenticităţii tabloului a produs agitaţie în lumea colecţionarilor. certificat s.n. 1 atestat, afiştat, <înv.> atestaţie, certifîcaţie, încredinţare, patentă, testimoniu, teşcherea1, zapiscă. Are certificat de 12 clase. 2 certificat de naştere = <înv. şi reg.> metrică1.3 certificat de deces = act de deces. Medicul legist a semnat certificatul de deces al accidentatului. certificâţie s.f. (înv.) 1 v. Adeverire. Arătare. Atestare. Certificare. Confirmare. Demonstrare. Demonstraţie. Dovedire. întărire. Probare. Probă. 2 (concr.) v. Atestat. Certificat, certi're s.f. (silv.; reg.) v. Inelare. Secuire. certitudine s.f. 1 infailibilitate, siguranţă. Când s-a înscris la facultate, a avut certitudinea reuşitei. 2 convingere, credinţă, încredinţare, sentiment, siguranţă, convicţiune, <înv.> crezământ. Totdeauna a avut certitudinea că adevărul învinge. ceruiâlă s.f. ceruire, ceruit. cerui're s.f. ceruiâlă, ceruit. Ceruirea parchetului se face cu un aparat special. ceruit s.n. ceruiâlă, ceruire. cerumen s.n. (fiziol.) ceară, clei, năjit, im, imală, lut, mâzgă, slin. Nu aude bine din cauză că are dopuri de cerumen în urechi. cerut1 s.n. cerşeală, cerşetorie, cerşire, cerşit, milogeală, milogit, cerşetorit, mendi-citate, <înv. şi reg.> prosteală2, mangleală. Unii îşi câştigă existenţa din cerut. cerut2, -ă adj. 1 (despre bunuri, drepturi etc.) pretins, reclamat, revendicat. După un proces care a durat ani, a primit casa cerută. 2 cuvenit, necesar, trebuincios, trebuitor, cuviincios, <înv.> recerut. Pentru a începe lucrarea, i s-au adus toate materialele cerute. 3 (despre fete, femei nemăritate) peţită (v. pe-ţit). Tânăra cerută abia a terminat liceul. 4 solicitat. Ajutorul cerut a venit din partea salvamontiştilor. 5 (mai ales despre mărfuri) apreciat, căutat2, preţuit, <înv.> stimos. Legumele cele mai cerute iarna sunt roşiile, salata-verde şi ceapa-verde. ceruză s.f. 1 (chim.) alb de plumb, <înv.> ştiubeci, var de plumb. Ceruza este folosită la prepararea vopselelor de exterior pentru vapoare. 2 (înv.) v. Creion, cervănă s.f. (bot.) 1 Lycopus europaeus şi Lycopus exaltatus; iarba-lui-ceas-rău (v. iarbă), licop, piciorul-lupului (v. picior). 2 v. Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca). cervicalgi'e s.f. (med.) durere cervicală. Cervicalgia este localizată în partea posterioa-ră a gâtului. cervici'tă s.f. (med.) colpită,vaginită. Cervici-ta este inflamaţia acută sau cronică a colului uterin. cem'lcă s.f. (bot.; reg.) v. Scrântitoare (Potentilla argentea). cervix s.n. (anat.) col1. Cancerul de cervix uterin poate fi vindecat. cescuţ s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Ceas. Clipă. Clipită. Minut. Moment. Oră. Secundă. Timp. Vreme. 2 (reg.) v. Cesuleţ. Cesuţ. cesiune s.f. (jur.) cedare, renunţare, repudiere. Cesiunea bunurilor a fost voluntară. cest1 s.n. (bis.; înv.) <înv.> meridă. La prosco-midie, preotul taie cesturi din prescură pentru euharistie. cest2 s.n. (sport; rar) v. Box1. Pugilism. Sportul cu mănuşi (v. sport). cest3, ceâstă adj. pron. dem. (antepus subst. determ.; şi informele cesta, ceasta când estepost-pus subst. determ.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este apropiat, în timp sau în spaţiu, de sub. Vorbitor, înv. şi reg.) v. Acest cesta, ceasta pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând apropierea acestora, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor; înv. şi reg.) v. Acesta, cestălălt, ceastălaltă pron. dem., adj. pron. dem. 1 pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând pe cel mai apropiat dintre doi de sub. vorbitor) ăstălalt, istalalt. Cestălălt are mai multe şanse de reuşită. 2 adj. pron. dem. (arată care este cel mai apropiat dintre doi) ăstălalt, istalalt. Copilul cestălălt este mai cuminte. cesuleţ s.n. cesuţ, cescuţ. I-a cumpărat fetiţei un cesuleţ. cesuţ s.n. cesuleţ, cescuţ. ceşcuh'ţă s.f. ceşcuţă, fingiuţă. ceşcuţă s.f. ceşculiţă, fingiuţă. Dimineaţa, bea o ceşcuţă de cafea. cetaceum s.n. (biol.) alb de balenă, ceară de balenă, spermaceti, spermanţet, ulei de caşalot (v. ulei1). Cetaceumul se foloseşte în cosmetică şi în farmacie. cetăte s.f. I I (milit.) fortăreaţă, festung, <înv.> başte, creposte, politie, tărie, tărime. Ştefan cel Mare a ridicat multe cetăţi la graniţele Moldovei. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) cetate de scaun v. Capitală. II fig. oraş, urbe, citadelă. în cetatea noastră, Iaşi, este cea mai veche universitate din ţară. cetăţeă s.f. (milit.; înv.) v. Cetăţuie. Citadelă, cetăţeăn, -ă s.m., s.f. 1 (jur.) cetăţeancă, supus. A câştigat, prin căsătorie, dreptul de cetăţean român. 2 (înv.) v. Citadin. Oră-şean. Orăşeancă. cetăţeăncă s.f. (jur.) cetăţeană (v. cetăţean), supusă (v. supus). A devenit cetăţeancă franceză. cetăţenesc, -eăscă adj. (despre îndatoriri, drepturi etc.) civic, civil, <înv.> cetăţesc, politi-cesc. Drepturile cetăţeneşti trebuie respectate. chefliu cetăţenie s.f. {jur.) supuşenie, <înv.> supuşie, naţionalitate. Mulţi străini au dobândit cetăţenia română. cetăţem'me s.f. (înv.) v. Burghezie, cetăţesc, -eâscă adj. (înv.; despre îndatoriri, drepturi etc.) v. Cetăţenesc. Civic. Civil, cetăţuică s.f. (milit.; înv.) v. Cetăţuie. Citadelă. cetăţuie s.f. (milit.; în Ev. Med.) citadelă, <înv.> cetăţea, cetăţuică. Zidurile multor cetăţui medievale au rezistat peste secole. cetârnă s.f. (constr.; reg.) 1 v. Jgheab. Streaşină. 2 v. Burlan, cetelnă s.f. (înv.) v. Bibliotecă, ceterâ vb. I. tr. fig. (reg.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Martela. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. ceterâş s.m. (muz.; reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. ceteră s.f. (muz.; reg.) v. Scripcă. Vioară2. Violină. ceteruică s.f. (muz.; reg.) ceteruţă. Când cântă din ceteruică, toţi îl ascultă cu plăcere. ceteruţă s.f. (muz.; reg.) ceteruică. cetie s.f. (omit.; reg.) v. Bâtlan. Bou-lean-de-baltă. Erodiu. Erodiu-cenuşiu. Stârc-cenuşiu. Stârc-mare-cenuşia Stârc-vânăt (Ardea cinerea). cetină s.f. (bot.) 1 cetină-de-negi = Juniperus sabina; sabină, turtei. 2 (rar) v. Brad (Abies alba). 3 (reg.) v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperus communis). 4 (reg.) v. Pin (Pinus silvestris). cetinică s.f. (bot.) cetiniţă, cetioară. cetim'ţă s.f. (bot.) cetinică, cetioară. cetioâră s.f. (bot.) cetinică, cetiniţă. cetlăiâş s.m. (zool; reg.) v. Lăturaş, cetlui vb. IV. tr. 1 (pop.; compl. indică roţile de lemn ale unor vehicule sau,p. ext., vehicule cu roţi de lemn) v. Fereca. Lega1. Şinui. 2 (pop.; compl. indică oameni condamnaţi, arestaţi) v. Fereca. încătuşa. înlănţui. 3 (reg.; compl indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 4 (reg.) v. încorda. cetluire s.f. (pop.) v. Ferecare. Ferecat1. Şinuire. Şinuit1. cetluit s.n. (pop.) v. Ferecare. Ferecat1. Şinuire. Şinuit1, cetonurie s.f. (med.) acetonemie. Cetonuria este prezenţa unei concentraţii mari de acetonă în sânge. ceţds, -oâsă adj. I (meteor.; despre vreme, zile, atmosferă etc.) înceţoşat, înnegurat, nebulos, neguros, pâclos, neguratic, neguriu, îmbourat, împufat. Nu se pot urca pe munte, întrucât timpul este ceţos. II fig. 1 aburos, vaporos. Uneori, în primele ore ale dimineţii este o lumină ceţoasă. 2 (despreprivire, vedere etc.) tulburat, tulbure, împăienjenit, împânzit, înceţoşat, înnegurat, păienjenit. Privirea ceţoasă îi trăda oboseala. ceţoşâ vb. I. (pop.) 1 refl. impers. (meteor.; despre vreme, zile, atmosferă etc.) v. înceţoşa, înnegura. 2 refl., tr. fig. (sub. sau compl indică privirea, vederea etc.) v. împăienjeni, împânzi. înceţoşa. înnegura. Păienjeni. Tulbura. Voala. ceucă s.f. 1 (omit.) Coloeus monedula; stâncă1, stăncuţă, cioacă1, cioară-gulerată, cioa-ră-pucioasă, ciochiţă, ciorică, ciovică, crancău, lisarcă, papagal-ţigănesc, porumb-ţigănesc, porumbel-ţigănesc, stăncuşoară. 2 (omit.; reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Picapica). 3 (glum.) v. Rom2. Ţigan. Ţigancă, ceur, -ă adj. (reg.; despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. cevâ pron. nehot., adj. pron. nehot., adv. I pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) 1 <înv. şi reg.> cevaşi, cevaşilea, oarece, oareceva, <înv.> oareşice. I-a spus ceva la ureche. 2 ce. Pune ceva pe rană şi în scurt timp se vindecă. II adj. pron. nehot. (antepus subst. determ.) câtva, oarecare, oareşicare, <înv. şi reg.> cevaşi, cevaşilea, oarecât, oarecâtva, oareşice. A rămas mai mult la serviciu, întrucât are ceva lucru de terminat. III adv. (modal) 1 întrucâtva, oarecum, oareşicum, <înv. şi reg.> cevaşi, cevaşilea, <înv.> oarece. Fata era frumoasă, dar ceva peltică. 2 (de obicei repet.) întrucâtva, oarecum, puţin, încâtva, câtva, oleacă, niţel. Vrea să-şi îmbunătăţească ceva-ceva situaţia materială. cevăşi pron. nehot., adj. pron. nehot., adv. (înv. şi reg.) 1 pron. nehot. (tine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) v. Ceva. 2 adj. pron. nehot. (antepus subst. determ.) v. Câtva. Ceva. Oarecare. Oareşicare. 3 adv. (modal) v. Ceva. întrucâtva. Oarecum. Oareşicum. cevăşilea pron. nehot., adj. pron. nehot., adv. (înv. şi reg.) 1 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) v. Ceva. 2 adj. pron. nehot. (antepus subst. determ.) v. Câtva. Ceva. Oarecare. Oareşicare. 3 adv. (modal) v. Ceva. întrucâtva. Oarecum. Oareşicum. cezâr s.m. (polit.; la romani; livr.) v. Cap încoronat. împărat. Maiestate. Monarh. Suveran. Ţar. cezariân,-ă adj. (livr.) v. ImperiaL împărătesc, cezariână s.f. (chir.) cezarotomie. Tânăra a născut prin cezariană. cezâric, -ă adj. (livr.) v. Imperial. împărătesc, cezarotomie s.f. (chir.) cezariană, chairman ['ţjeaman] s.m. moderator. Este chairman la un post de televiziune. challanger ['ţjaelmc^a] s.m. (sport) pretendent Cunoscutul sportiv a câştigat dreptul de a fi challanger la titlul de campion. chat [ţjaet] s.n. (inform.) conversaţie, dialog, discuţie. cheag s.n. 11 (biochim.) chimază, chimozină, lab, labferment, lactoferment, maia1, presură2. Cheagul coagulează laptele. 2 (biol; şi cheag sangvin) coagul, străgheaţă. Cheagul sangvin se formează prin închegarea sângelui. 3 (anat.; la rumegătoare) stomac glandular. Cheagul este una dintre cele patru despărţituri ale stomacului din care se extrage lactofermentul. 4 (pese.; reg.) v. Periteag. II fig. 1 avere, avut1, avuţie, bogăţie, bun, mijloace (v. mijloc), situaţie, stare, aur, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva cheag pentru a face şi acţiuni caritabile. 2 (rar) v. Posibilitate. Putere. Putinţă. Stare, chebăp s.n. (culin.) <înv.> cuşchebap. Cheba-pul este specific bucătăriei turceşti. chef s.n. 1 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) beţie, petrecere, libaţie, ospăţ, sărbătoare, zurba, <înv. şi pop.> voie bună, praznic, prăznuire, zaiafet, refenea, bairam, băută (v. băut), băutură, benchet, benchetuială, cancan2, chiolhan, guleai, sindrofie, pahar, <înv. şi reg.> petrecanie, cinste, govie, tărbacă, verbunc, <înv.> dezmierdare, sărbătorie, tratament, trataţie, vinărie, zampara, zamparlâc, party, vin, anarhie, chiloman, chindie, chitrofoneală, farandolă, iureş, macheală, paranghelie, răzuială. Au tras un chef de pomină. Aseară, la vecini a fost un chef zgomotos. 2 dispoziţie, dorinţă, gust2, plac, plăcere, poftă, voie, voinţă, vrere, vrută (v. vrut), <înv.> deşiderat, ogod, ogodnă, poftire, poftit1, poftitură, râvnă, râvnire, snagă, tabiet. Face totul după cheful inimii. 3 (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) apetenţă, dispoziţie, dorinţă, gust2, plăcere, poftă, apetiţie, apetit, înse-tare, sete, însetoşare. Acest roman i-a deschis cheful pentru citit. 4 capriciu, fandoseală, fandosire, fantezie, fason, maimuţăreală, maimuţărie, moft, naz, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbă-ială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraiej fîţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghion-ghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, smorfuri, boală, dambla, fartiţie, căcărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate chefurile. 5 (înv.) v. Tabiet, chefâl s.m. (iht.) 1 Mugii cephalus; balaban, laban, pacios. 2 Mugii capito; platarin. 3 Mugii saliens; ilarie. chefăluî vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. chefliu, -ie adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. petrecăreţ, lumeţ, <înv. şi reg.> petrecă-tor, lumăreţ, <înv.> ospătător, petrecănos, veselnic, zamparagiu, coribant, bombagiu. Oamenii cheflii fac multe glume. Cheflii au stat toată noaptea în bar. 2 adj. (rar; despre oameni) v. Jovial.Vesel. Voios. chefni chefni vb. IV. intr. (pop.) 1 (despre câini) a ţăhălui, a ţăhni. Vânatul era urmărit de câini care chefneau zgomotos. 2 (despre fiinţe) v. Clefai. Molfai. Plescăi. chefm't s.n. (pop.) ţăhnit. Chefnitul câinilor se aude până departe. chefos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Jovial. Vesel. Voios, chefui vb. IV. intr. (despre oameni) a petrece, a se veseli, <înv. şi pop.> a ospăta, a prăznui, a benchetui, a se beţivi, a corhălui, a mesi, a mulătui. Nuntaşii au chefuit două zile. chefuleţ s.n. (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge7) chefuşor. De ziua lui a făcut un chefuleţ. chefuşor s.n. (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) chefuleţ. chegorniţă s.f. (reg.) v. închegătoare (v. în- chegător). chehaiâ s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) capuchehaie. Chehaiaua avea rang de agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. chei s.n. 1 splai. Pasagerii se adună pe chei înainte de plecarea navei. 2 (ferov.) peron. Pe chei se încarcă şi se descarcă vagoanele de cale ferată. 3 (la fântână; reg.) v. Colac. Ghizd. Margine. cheie s.f. 11 (muz.; adesea determ. prin „de pian”, „de vioară”, „de ţambaY7) acordătoare, acordor2, şurub. Cu cheia se acordează unele instrumente muzicale. 2 (tehn.; la fierăstrău) cordar, întinzător, strună1, <înv. şi reg.> încordător, aripă, cordârlău, lemnuş, limbă, lopăţică, pană, piedică, răsuci-toare, săgeată, struneală, sucitor. Cu ajutorul cheii se răsuceşte coarda fierăstrăului cu ramă pentru a-i întinde pânza. 3 (la unele obiecte de îmbrăcăminte) cheiţl Cheia uneşte două părţi la o ie sau la o cămaşă ţărănească. 4 pontoarcl Când a încercat să deschidă uşa, chiea s-a rupt în broască. 5 cheie falsă = cheie mincinoasă; cheie mincinoasa = cheie falsă. Cheia falsă este fabricată cu ajutorul unui tipar luat după broască. 6 (tehn.) cheie franceză = cheie universală; cheie universală = cheie franceză. Cheia franceză sau universală este folosită la strângerea şi desfacerea şuruburilor sau piuliţelor. 7 (constr.) cheie de arc = cheie de boltă; cheie de boltă = cheie de arc. Cheia de boltă are rolul de a încheia construcţia. 8 (art.) cheia casei = ceasornicul casei (v. ceasornic). Gospodinei harnice şi eficiente i se spune cheia casei. 9 (tehn.; reg.) v. Mutelcl Piuliţă. II (la pl chei; geomorf.) defileu, strâmtoare, poartă, strungă, şchei2, <înv.> spărtură, strâmtură. Cheile Bicazului oferă un peisaj unic. m % i clarificare, descurcare, desluşire, dezlegare, elucidare, lămurire, limpezire, descâlcire, descifrare, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la cheia împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 2 (art.) cheia visurilor = carte de vise. Cheia visurilor cuprinde semnificaţia profetică a viselor. cheietură s.f. (anat.; înv. şi reg.) v. Articulaţie, încheietură. cheirofobie s.f. (psih.) grafofobie. Cheirofobia este fobia de a scrie. cheiţă s.f. 1 cheiuţă. Geamantanul are două cheiţe. 2 (la unele obiecte de îmbrăcăminte) cheie. 3 (art.; bot.; reg.) cheiţa-raiului v. Scânteioară (Commelina communis). cheiută s.f. cheiţă. chel1 s.m. (bot.; reg.) v. Varză-creaţă. Var-ză-de-varl Varză-nemţeascăj&rassica oleracea sabauda). chel2, cheală adj. 11 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) pleşuv, <înv. şi pop.> pleş, pleşuvit, chelbos, <înv. şi reg.> târcav, chelban, chelbaş, copos, peleag, pielgat, pleşcat, <înv.> cheleş, neted, calvat. Soţul ei este chel. 2 (despre cap, creştet) pleşuv. Şi-a scos pălăria şi şi-a şters capul chel cu o batistă. II fig. (despre munţi, dealuri etc.) gol2, golaş, pleşuv. Vârful chel al muntelui se ridică maiestuos spre cer. chelâr s.m., s.n. I s.m. (în trecut) 1 <în trecut> pivnicer. Chelarul deţinea cheile pivniţei sau ale cămării unei gospodării boiereşti. 2 (înv.) v. Administrator. Intendent. II s.n. (constr.; reg.) v. Cămară. chelălăivb. IV. 1 intr. (despre câini, rar, despre alte animale) a scânci, a schelălăi, a scheuna, a ţăhni, a ţilăi. Câinele chelălâie de durere. 2 intr., refl. fig. (fam.; despre copii) v. Scânci, chelălăiâlă s.f. chelălăit1, chelălăitură, scheaun, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunat, scheunătură, <înv. şi reg.> chelălău. Chelălăiala câinelui se auzea până departe. chelălăit1 s.n. chelălăiâlă, chelălăitură, scheaun, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunat, scheunătură, <înv. şi reg.> chelălău. chelălăit2, -ă adj. (despre lătrături) jalnic, tânguios, tânguitor. Lătratul chelălăit al câinelui nu a încetat toată noaptea. chelălăitură s.f. chelălăiâlă, chelălăit1, scheaun, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunat, scheunătură, <înv. şi reg.> chelălău. chelălău s.m. (înv. şi reg.) v. Chelălăiâlă. Chelălăit1. Chelălăitură. Scheaun. Schelălăială. Schelălăit. Schelălăitură. Scheunare. Scheunat. Scheunătură. chelăreăsă s.f. (în trecut) <în trecut> chelări-ţă. Chelăreasa era soţia chelarului. chelărel, -eâ s.m., s.f. (bot; reg.) v. Ochelari. Ochelariţă (Biscutella laevigata). chelăriţă s.f. (în trecut) <în trecut> chelăreăsă. chelban, -ă adj. (med.; reg.; despre oameni) v. Chelbos. chelbaş, -ă adj. (reg.) 1 (med.; despre oameni) v. Chelbos. 2 (despre păsări) v. Golaş, chelbăşi' vb. IV. intr. (reg.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Cheli. Pleşuvi, chelbăşie s.f. (med.; reg.) v. Alopecie. Calviţie. Chelie. Chelire. Decalvaţie. Pleşuvie. Pleşuvire. chelbe s.f. (med.; pop.) 1 v. Alopecie. Calviţie. Chelie. Chelire. Decalvaţie. Pleşuvie. Pleşuvire. 2 v. Peladă. chelbos, -oăsă adj. (pop.) 1 (med.; despre oameni) chelban, chelbaş. Bolnavilor chelboşi le cade pârul capului în arii rotunde. 2 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel. Pleşuv. chelboşf vb. IV. intr. (pop.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Cheli. Pleşuvi, chelboşi'e s.f. (med.; pop.) v. Alopecie. Calviţie. Chelie. Chelire. Decalvaţie. Pleşuvie. Pleşuvire. cheleân, -ă s.n., adj. (geol.) 1 s.n. abbevilian. Cheleanul este subetajul mijlociu al paleoliticului inferior. 2 adj. abbevilian. Straturi arheologice cheleene. chelemet s.n. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Comunicare. Contact. Legătură. Raport. Relaţie, chelen s.n. (chim., farm.) cloretan, clorură de etil. Chelenul este un anestezic local cheleş, -eâşă adj. (înv.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel. Pleşuv, chelfăneălă s.f. (pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trageir) v. Bătaie. Corecţie, chelfăm vb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. cheli vb. IV. 1 intr. (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) a pleşuvi, a chelboşi, a chelbăşi, a se târcăvi, <înv.> a pleşi. A chelit de tânăr. 2 tr. fig. (fam.) v. Goli. Seca. Secătui. chelie s.f. 1 (med.) alopecie, calviţie, chelire, decalvaţie, pleşuvie, pleşuvire, chelbe, chelboşie, chelbăşie, pleşcă, pleşuveală, răpor. Suferă de chelie de tânăr. 2 (concr.) calviţie, pleşuvie, aerodrom, autostradă, pleşcă, pleşitură, pleşugă, <înv.> pleşie, poieniţă, frunte înaltă, reflector. îşi ascunde chelia cu o pălărie. chelifer s.m. (zool.) Chelifer cancroides; scorpionul-de-cărţi (v. scorpion), scor-pia-cărţilor (v. scorpie), scorpia-de-hârtie (v. scorpie). chelire s.f. (med.) alopecie, calviţie, chelie, decalvaţie, pleşuvie, pleşuvire, chelbe, chelboşie, chelbăşie, pleşcă, pleşuveală, rapor. chelnă s.f. 1 (la trăsură; înv. şi reg.) v. Chichiţă. 2 (la car, la căruţă sau la sanie; reg.) v. Codârlă. Fund. chelner s.m. 1 ospătar, ganimed, maestru, garson. în restaurante servesc mai ales chelneri tineri. 2 chelner-şef = <înv.> ober, oberchelner. chelneriţă s.f. ospătăriţă, <înv.> celetnică. în timpul verii s-a angajat chelneriţă la un restaurant de pe litoral. chelşug s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Folosire. întrebuinţare. Plătire. 2 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţi Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos, libertate. cheltui vb. IV. tr. 11 (compl. indică sume de bani) a da2, a folosi, a întrebuinţa, a plăti, a utiliza, a debursa, a excasa, <înv.> a spenda, a se duce2. A cheltuit mulţi lei pentru refacerea acoperişului casei. 2 (în chenărui opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a prodiga, a părădui, a fitui, a sparge, <înv. şi reg.> a adevăsi, a prăda, a divesi, a izidi, a mătrăşi, a pocicăli, a pojivăi, a prădăli, a pustii, a schirfosi, a spesa, <înv.> a dezmăţa, a răşchira, a răşlui, a eroga, a afierosi, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. Cheltuieşte banii prin baruri şi discoteci. 3 (înv. şi reg.; compl. indică produse, bunuri etc.) v. Desface. Difuza. Plasa. Vinde. II fig. (compl. indică timp, energie etc.) a consuma1, a folosi, a irosi, a întrebuinţa, a pierde, a risipi. A cheltuit mult timp la cumpărături. Şi-a cheltuit toată energia cărând greutăţi. cheltuială s.f. 11 cheltuire, cheltuit1, folosire, întrebuinţare, plătire, <înv. şi reg.> chelşug, <înv.> masraf. Pentru refacerea acoperişului casei a fost nevoie de cheltuiala unei sume importante de bani. 2 (lapl. cheltuieli; concr.) speze, <înv.> erogate, expense. în ultimul timp are mari cheltuieli. 3 aruncare, azvârlire, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, irosire, împrăştiere, risipire, zvârlire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, erogaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpare. Cheltuiala banilor prin baruri şi discoteci este una dintre plăcerile ei. II fig. consum, folosire, întrebuinţare, cheltuire. Efortul fizic presupune o mare cheltuială de energie. cheltuielnic, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Cheltuitor. Risipitor, cheltuire s.f. 11 cheltuială, cheltuit1, folosire, întrebuinţare, plătire, <înv. şi reg.> chelşug, <înv.> masraf. 2 aruncare, azvârlire, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, irosire, împrăştiere, risipire, zvârlire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, erogaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpare. II fig. consum, folosire, întrebuinţare, cheltuială. cheltuit1 s.n. 1 cheltuială, cheltuire, folosire, întrebuinţare, plătire, <înv. şi reg.> chelşug, <înv:> masraf. 2 aruncare, azvârlire, cheltuială, cheltuire, disipare, iroseală, irosire, împrăştiere, risipire, zvârlire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, erogaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpare. cheltuit2, -ă adj. (despre sume de bani, averi, bunuri etc.) disipat, irosit, împrăştiat, prăpădit, risipit, părăduit, izidit. Banii cheltuiţi fuseseră împrumutaţi de la bancă. cheltuitor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „econom”) risipitor, prodig, risipelnic, prădălău, prădător, <înv.> cheltuielnic, erogator, istrăvitor, împrăştietor, necruţător, mâncător, spart2. Fiica ei este foarte cheltuitoare. Cheltuitorii rămân totdeauna fără bani. 2 s.m. (înv.) v. Casier. chemă vb. 1.11 tr. (compl. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”, „pe la”) a invita, a pofti. Şi-a chemat din timp prietenii la logodnă. 2 tr. (compl. indică oameni sau animale) a striga. îşi cheamă copiii în casă. Stăpânul îşi cheamă câinele. 3 tr. (compl. indică oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „la”) a convoca, a invita, <înv. şi reg.> a conchema. Organizatorii concursului au chemat pe viitorii concurenţi la casting. 4 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică acţiuni comune, evenimente etc.) a convoca, a solicita. Studenţii au fost chemaţi la miting. 5 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică întreceri, competiţii, dueluri etc.) a invita, a provoca. L-a chemat la duel pentru a-şi recâştiga onoarea. 6 tr. (jur.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. „în judecată”, „injustiţie”) a acţiona, a da2. Şi-a chemat în judecată o rudă pentru o suprafaţă de teren. 7 tr. (jur.; compl indică oameni) a cita, a invita, <înv. şi reg.> a soroci. Şi-a chemat vecinii la judecătorie din cauza neînţelegerilor. 8 intr. (înv.; despre oameni) v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera. 9 tr. fig. (compl. indică persoane care nu mai există, evenimente, fapte, întâmplări din trecut etc.) a evoca, a reaminti, a redeştepta, a rechema, a reînvia, a revoca2. Când se simte singură şi părăsită, cheamă momentele fericite din viaţa ei. I11 tr. (compl. indică oameni, animale etc.) a boteza, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, a zice, a denomina, <înv. şi pop.> a striga, <înv. şi reg.> a număra2, a grăi, a nomina, a numeni, a sumumi, a titlui, a designa. Pentru faptele sale de vitejie, Ştefan a fost chemat cel Mare. Oamenii l-au chemat Hoţomanul pentru că fura. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni ori animale) a se numi, <înv. şi pop.> a striga, a i se spune, a se zice, <înv.> a se porecli. Când era domnişoară, se chema Popescu. 3 refl. impers. a se numi, a se spune, a se zice, <înv.> a se pomeni, a se răspunde. - Cum se cheamă acest obicei? chemăre s.f. 11 invitare, invitaţie, poftire. Chemarea prietenilor la logodnă a fost o prioritate. 2 convocare, invitare, invitaţie, <înv.> convocaţiune. Chemarea concurenţilor la casting este obligatorie. 3 convocare, solicitare. Chemarea la miting a fost apreciată de studenţi. 4 invitare, provocare. A răspuns chemării la duel 5 (jur., adm.) citare, citaţie, convocare, invitare, invitaţie, <înv. şi reg.> libăruş, soroceală. Chemarea ei în faţa instanţei de judecată i-a provocat neplăceri la serviciu. 6 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) apel, îndemn. Primarul adresează o chemare la calm către populaţie. 7 (concr.; milit.) convocare, dispoziţie, ordin, poruncă. A primit chemare de prezentare la unitatea militară. 8 (concr.; rar) v. Proclamaţie. 9 (înv.) v. Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbieret. II fig. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) menire, misiune, rol1, rost, sarcină, vocaţie, sacerdoţiu, meninţă, solie. îşi îndeplineşte bine chemarea de mamă. 2 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, aplecare, aplicare, aplicaţie, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are chemare pentru teatru. chemâţ, -ă adj. (despre oameni) 1 competent, îndreptăţit, <înv.> volnic. în această situaţie, singura persoană chemată să dea un sfat este un avocat. 2 (jur.) citat2, <înv. şi reg.> sorocit. Persoanele chemate au venit la tribunal. chemător, -oâre s.m., s.f., adj. 11 s.f. fluieri-ce. Vânătorii imită strigătele unor animale cu chemătoarea. 2 s.m., s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătaf. Vătăşel. Vatăşiţă. Vorni-ceasă. Vornicel. 3 s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Colăcar. 4 s.f. (gram.; înv.) v. Caz vocativ. Vocativ. II adj. fig. (despre acţiuni, manifestări, creaţii, însuşiri etc. ale oamenilor) ademenitor, atrăgător, ispititor, îmbietor, seducător, tentant, surâzător. Perspectiva unui doctorat în SUA i se pare chemătoare. chemigrafîe s.f. (tipogr.) chemitipie. Chemi-grafia este tehnica gravării chimice a clişeelor tipografice. chemitipie s.f (tipogr.) chemigrafie. chemoluminescenţă s.f. (chim.) chimio-luminescenţă. Chemoluminescenţă se produce în timpul unor reacţii chimice. chemorezistenţă s.f. (biol) chimiorezisten-ţă. Chemorezistenţă este rezistenţa germenilor microbieni la antibiotice. chemosinteză s.f. (biol.) chimiosinteză. în chemosinteză, sintetizarea substanţelor organice se face cu ajutorul energiei chimice. chemotactism s.n. (biol.) chemotaxie, chimiotactism, chimiotaxie. Chemotactismul se manifestă faţă de anumite substanţe chimice. chemotaxie s.f. (biol) chemotactism, chimiotactism, chimiotaxie. chemoterapie s.f. (med.) chimioterapie. în cancere se recomandă chemoterapia. chemotropi'sm s.n. (biol.) chimiotropism. Chemotropismul este orientarea unei plante în funcţie de un excitant chimic. chemului vb. IV. tr. (înv. şi reg.) 1 (mat.) v. Calcula. Socoti. 2 (compl indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) v. Analiza. Cerceta. Examina. Măsura. Observa. Privi. Scruta. Studia. Urmări, chenâf s.m. (bot.) Hibiscus cannabinus; cânepă-de-Bombay. chenăr s.n. 1 bordură, margine, tighel. Baticul are un chenar albastru. Chenarul farfuriilor este auriu. 2 (tipogr.) bordură, margine, <înv.> ainfas. Textul tipărit are chenarul accentuat. 3 (constr.) cadru, cercevea, ramă1, toc2, parcan. Chenarele ferestrelor sunt din lemn de fag. chenarul vb. IV. tr. (rar; compl. indică spaţii, lucruri etc.) v. împrejmui. încadra. înconjura. Mărgini. chendelă | 274 chândelă s.f. (reg.) v. Lăuză, chendeh'e s.f. (fiziol.; reg.) v. Lăuzie. Post-partum. cheneâf s.n. (turc.; înv.) v. Closet. Toaletă. Veceu. chenoză s.f. (relig.; rar) v. Obsecviozitate. Plecare. Smerenie. Supunere. Umilinţă, chenzinal, -ă adj. (despre plăţi) bilunar. Retribuţia multor salariaţi a fost chenzinală. cheotoare s.f. 11 (la unele obiecte de îmbrăcăminte) încheietoare, încheietură. Pentru nasturii de la haina de blană şi-a făcut cheotori de şiret. 2 (la haine sau la lenjerie) butonieră, încheietoare, <înv. şi reg.> căsulie, babă, butură, căşiţă, piceaică. Totdeauna poartă o floare la cheo-toarea hainei. 3 (la unele obiecte de îmbrăcăminte) baieră (v. baier). Cămaşa ţărănească are la guler două cheotori. 4 căţel, zimţ. Cheotorile se fac la colţul gardurilor de nuiele. 5 (pop.) v. Legătoare (v. legător). Legătură. 6 (art.; anat.; pop.) cheotoarea gurii v. Comisuri Colţul gurii (v. colţ). II (constr.) 1 încheietură, muşcătoare (v. muşcător), muşcătură1, zimţ. în cheotori se îmbină căpriorii sau bârnele de la unghiurile unei case ţărăneşti. 2 (reg.) v. Chingă. chepă s.f. (iht.) Caspialosa pontica; scrum-bie-de-Dunăre, scrumbie-de-putină, <înv.> scrumbie-din-gura-Dunării. chepceâ s.f. (gosp.; reg.) v. Spumieră. chepcel s.n. (pese.) cârlionţ, cârstaş, posfat, târboc. Chepcelul este folosit la pescuitul peştelui mărunt. chepeng s.n. 1 trapă1. Cu chepengul se închide intrarea într-o pivniţă, într-o magazie de vară etc. 2 (tehn.; reg.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. 3 (constr.; înv.) v. Oblon, chepîu, -ie adj. (în opoz. cu „urât”; înv.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. châra s.f. art. (grec.; înv.; urmat de un nm. pr.) v. Doamnă. cherapleş, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. cheratodermie s.f. (med.) cheratom. Chera-todermia se localizează pe piele. cheratom s.n. (med.) cheratodermie. cheratoscop s.n. (med.) astigmometru. Cheratoscopul este folosit pentru observarea anumitor neregularităţi în caz de astigmatism. cheratoscopie s.f. (med.) pupiloscopie, re-tinoscopie, schiascopie. Cheratoscopia este măsurarea refracţiei ochiului, prin interpretarea optică a umbrei ce apare în câmpul pupilei. cherbel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Hasmaţuchi (Anthriscus cerefolium). 2 v. Antonică (Chae-rophyllum aromaticum). chercară s.f. (bot.; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). chercăm vb. IV. intr. (pop.; despre curci sau bibilici) a chiorăi. Curcile chercănesc prin curte. chercheli vb. IV. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. cherchelit, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. cherem s.n. (înv.) v. Cinste. Favoare. Onoare. Privilegiu. cherestăr s.m. (înv.) v. Cherestegiu, cherestea s.f. 1 lemnărie1. A cumpărat cherestea pentru construcţia casei. 2 fig. (anat.) osatură, schelet, sistem ososrtra aşa de slab, încât i se vedea linia cherestelei prin piele. cherestegerie s.f. cherestegie. Câştigă mult din cherestegerie. cherestegie s.f. (rar) v. Cherestegerie. cherestegiu s.m. <înv.> cherestăr. Cherestegi- ii se ocupă cu comerţul de cherestea. cherhana s.f. (ind.; înv.) v. Fabrică. Uzină, chermeă s.f. (turc.; înv.) v. Colet. Pachet, chermeleu adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. chernăr s.n. (tehn.) punctator, punctar. Cu chernărul se trasează pe suprafaţa unor piese metalice reperele ce urmează a fi perforate. cheromame s.f. (med.) habromanie. Chero-mania este o stare de excitaţie euforică patologică. cherry ['ţjeri] s.n. cherry-brandy. Cherry este preparat din cireşe. cherry-brandy ['ţjeri'braendi] s.n. cherry. chersrn s.n. (gosp.; reg.) v. Albie1. Copaie. Covată. Troacă. cherţăneâlă s.f. (reg.) 1 v. Chiţăit. 2 fig. v. Scânceală. Scâncet. Scâncit1. Scâncitură. cherţăm vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre şoareci) v. Chiţăi. 2 intr., refl. fig. (despre copii) v. Scânci. cherubic, -ă adj. (rar) v. Angelic. îngeresc. Serafic. Serafimic. cherubm s.m. 1 (relig.) heruvim. Cherubinul este superior arhanghelului. 2 fig. (rar) v. îngeraş. chervân s.n. (înv.) v. Caravană, chesăt s.n. (econ.,fin.; înv.) v. Criză. Recesiune. chesatliuc s.n. (econ., fin.; înv.) v. Criză. Recesiune. chesăgi vb. IV. tr. (înv.; despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Chesăgi'u s.m. (înv.) 1 v. Hoţ. Pungaş. 2 v. Măcelar. chesmâr s.n. (text.; înv.) v. Caşmir. cheson s.n. (arhit.) casetă, caseton. Plafonul sufrageriei are chesoane. chestie s.f. (fam.) = chestiune, chestiona vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a interoga, a întreba, a ispiti, <înv.> a examina, a ului2, a descoase, a prepune. L-a chestionat în legătură cu cele întâmplate. Arestatul a fost chestionat toată noaptea. 2 (compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.) a asculta, a examina, a interoga, a întreba, <înv.> a examinălui, a prociti. Profesoara l-a chestionat la geografie. chestionare s.f. 1 interogare, interogaţie, <înv.> examen, examinare. Chestionarea arestatului a durat toată noaptea. 2 ascultare, examinare, interogare, interogaţie, <înv.> procitanie. O parte din oră este rezervată chestionării elevilor. 3 (rar) v. întrebare, chestionat, -ă adj. 1 (despre oameni) interogat, întrebat. Tânărul chestionat nu a putut da informaţii în legătură cu cele întâmplate. Arestatul chestionat nu este cooperant. 2 (despre elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.) ascultat2, examinat, interogat, întrebat. Elevul chestionat avea mari emoţii. chestiune s.f. 11 lucru, problemă, subiect, temă, <înv. şi reg.> prochimen, <înv.> materie, obiect. Chestiunile care trebuie discutate sunt diverse. 2 întrebare, problemă, vorbă. Chestiunea este dacă putem răspunde solicitărilor ei. 3 lucru, poveste, problemă, treabă, pricină, socoteală, <înv.> madea, predmet. S-a lămurit chestiunea despre care i-ai vorbit? 4 întrebare, <înv.> cercetare. A răspuns bine la primele două chestiuni. 5 (la pl. chestiuni) afacere, interese (v. interes), lucruri (v. lucru), probleme (v. problemă), treabă, daraveră, nim, tamjă, <înv.> negoţ, nevoi (v. nevoie), trebuinţă. Nu-i place ca cineva să se amestece în chestiunile lui. II (fam.; în forma chestie) 1 v. Fapt. întâmplare. Lucru. 2 (iron.) v. Ispravă. Treabă, cheş, cheşă adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, chetandisi vb. IV. intr. (grec.; înv,; despre fiinţe sau, p. ext., despre vehicule, vase etc. care se deplasează; de obicei cu determ. locale, exprimate prin adv. sau introduse prin prep. „la”, „în”, „până la”, „până în”) v. Accede. Ajunge. Sosi. Veni. chetă s.f. colectă, <înv.> curama, sinisfora. A făcut chetă pentru ajutarea unei familii de nevoiaşi. chewing-gum ['ţjunggAm] s.n. gumă, gumă de mestecat. Şi-a cumpărat chewing-gum cu aromă de mentă. chezâp s.n. (chim.; înv.) v. Acid azotic. Acid nitric. chezâş, -ă s.m., s.f. I s.m. 1 (constr.) paiantă. Stâlpii caselor ţărăneşti se sprijină pe chezaşi. 2 (reg.) v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere. 3 (arg.) v. Lacăt. I11 s.m., s.f. (jur.; pop.) v. Cauţiune. Fideiusor. Garant. 2 s.m. (milit.; înv.) v. Ostatic. chezăşie s.f. 1 asigurare, garanţie, <înv.> credinţă, gaj, paladiu. Legea constituie o chezăşie pentru viitorul societăţilor comerciale. 2 (jur.; pop.) v. Amanet. Gaj. Garanţie. 3 (jur.; pop.) v. Cauţiune. Fideiusiune. Garanţie, chezăşui vb. IV. (pop.) 1 intr. (jur.) v. Ca-uţiona. Garanta. Gira. Răspunde. 2 tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. chezăşuire s.f. (pop.) v. Asigurare. Garantare, chezăşuitor, -oâre s.m., s.f. (jur.; pop.) v. Cauţiune. Fideiusor. Garant, chiab s.n. (reg.) v. Castron. 275| chibzuit chiabur, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. gazdă, găzdac, <înv.> fruntaş, culac, chiaburan. Chiaburii erau ţăranii bogaţi. 2 adj., s.m., s.f. (pop.) v. Avut2. Bogat, înstărit. Situat. chiaburan, -ă s.m., s.f. (peior.) v. Chiabur, chiabureăsă s.f. chiaburoaică. chiaburi vb. IV. refl. (pop.; în trecut; despre ţărani) v. îmbogăţi. înavuţi. închiaburi. chiaburime s.f. <înv.> culăcime. Chiaburimea a fost formată din ţărani înstăriţi. chiaburoâică s.f. chiabureasă. Bunica ei a fost chiaburoaică. chiar, chiâră adv., adj. A adv. I (modal) 1 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) exact, tocmai, <înv. şi pop.> săvai, întocmai, oblu, taman, <înv. şi reg.> aşaşi. Iese chiar acum din casă. Evenimentele s-au petrecut chiar aşa. 2 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) drept, exact, precis, tocmai, <înv. şi pop.> săvai, întocmai, oblu, taman, <înv. şi reg.> acurat, prisne, tam, tocmaşi, curat. Trăsnetul l-a nimerit chiar pe el. A sosit chiar la timp. 3 (urmat de determ. introduse prin prep. „ca”) aidoma, aievea, asemenea, deopotrivă, exact, identic, întocmai, leit, egalmente, absolut, <înv. şi pop.> aşijderea, licit2, liştai, prici1, tistaş, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmaşi, exactemente. Deşi matur, se comportă chiar ca un copil. Fiica face anumite gesturi chiar ca mama ei. 4 (exprimă ataşarea unui element la altele neexprimate sau exprimate într-o comunicare anterioară ori ataşarea unui element la ceva subînţeles sau presupus ca posibil) şi. - îl veţi lua chiar pe el cu voi? Ce-o mai fi chiar asta! 5 (pe lângă un adj. sau un adv. la compar, intensifică gradaţia) şi. Tatăl era un bun meseriaş, însă cei doi fii sunt chiar mai buni. 6 (antepus unui subst. sau unui pron. reliefează sau accentuează cuv. la care se referă) tocmai. Chiar ea i-a dat banii înapoi. 7 adevărat, cert, efectiv, serios, sigur. Chiar, nu este nicio dificultate în aplanarea acestor dispute. 8 îndeosebi, tocmai, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> ales2. Era 0 linişte deplină şi chiar asta l-a speriat. 9 numai, tocmai. O asemenea fată ar fi chiar bună să o ia de soţie. 10 (exprimă insistenţa sau intensitatea) încă, <înv.> odoacă. Chiar se miră că a avut atâta răbdare cu ea. 11 (întărind un adv. neg.) <înv.> tocmai. A băut mai mult şi chiar nimic nu a mâncat. 12 (înv.) v. Aievea. Clar. Desluşit. Explicit. Expres2. Lămurit. Limpede. Răspicat. II (temporal) 1 încă, tocmai. Chiar din anii copilăriei şi-a manifestat talentul literar. Chiar de la început treburile nu au mers bine. 2 tocmai, baş1. Explozia nu s-a produs chiar în momentul calculat. III (conces.) măcar, încă. Nu poţi s-o obligi să facă acest lucru chiar să te pui în ruptul capului. B adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „nedesluşit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) v. Clar. Desluşit. Distinct. Evident. Lămurit. Limpede. Precis. 2 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de ape etc.) v. Clar. Cristalin. Curat. Limpede. Netulburat. Pur2. Transparent, chiaum't, -ă adj. (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. chibiţ s.m. (j. de cărţi) mărginaş. Chibiţul urmăreşte în tăcere derularea jocului de pocher. chibrit s.n. băţ de chibrit, pai de chibrit, <înv. şi reg.> lemnişor, aprinjoară, aprinzătoare (v. aprinzător), bâticel, bâtuţă, cătrăniţă, chindercă, feştilă, fitil, foacăle, focălină, focăriţă, ghiufa, lemnuş, lemnuţ, maşină, măcăuţ, pacle (v. paclă), păiuţ, piruşte, prislugă, pucioase (v. pucios), raipelţ, sârnic1, scăpărătoare (v. scăpărător), schindoarţă, silitră, stircă, şfebelă, ţâmporele, ţinhelţ, forestiere (v. forestier), iac2. A aprins lumânarea cu un chibrit. chibritelniţă s.f. portchibrituri. în chibritel-niţă se ţin cutiile de chibrituri. chibz s.n. (înv.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt Cumpătare, înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. chibzui vb. IV. 11 intr. (despre oameni) a cugeta, a gândi, a judeca, a medita, a raţiona1, a răzgândi, a reflecta, a contempla, <înv.> a asimţi, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezonirui, a semui2, a vorbi. Trebuie să chibzuiască înainte de a lua o hotărâre importantă. 2 tr. a se gândi, a judeca, a socoti, <înv. şi reg.> a sămălui, <înv.> a sămăşlui, a cântări, a cumpăni, a drămui. A chibzuit toate variantele de proiect. 3 tr. a aprecia, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a înţelege, a judeca, a opina, a pricepe, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A chibzuit că nu este pregătit pentru examen. 4 tr. (despre membrii unei instanţe judecătoreşti, ai unei adunări legiuitoare etc.; compl. indică probleme de larg interes, legi, proiecte, păreri, propuneri, chestiuni în litigiu etc.) a delibera, a dezbate1, a discuta, a pertracta. Membrii comisiei au chibzuit îndelung până au luat o hotărâre. 5 refl. recipr. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Consfatui. Consulta. Sfătui. 6 tr. (reg.; adesea în constr. cu înţeles neg., de obicei interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) v. Bănui. Crede. Gândi. Ghici. Imagina, închipui. Presupune. Prevedea. Socoti. Şti. Visa. 7 tr. (înv.; urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „să”) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. II tr. fig. a cumpăni, a măsura. Când vorbeşte în public, îşi chibzuieşte cuvintele. chibzuiâlă s.f. 1 chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe chibzuiala pe care o are acum, la bătrâneţe. 2 cumpătare, economie, măsură. Nu înseamnă că sunt zgârciţi dacă le place chibzuiala. chibzuinţă s.f. chibzuială, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. chibzuire s.f. 1 chibzuială, chibzuinţă, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, socoteală, socotinţă, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. 2 gândire, judecare, cântărire, cumpănire, drămuire. Chibzuirea celor întâmplate a durat destul de mult. 3 contenţiune, deliberare, dezbatere1, discutare, discuţie, pertractare, pertractacţie, <înv.> deliberaţie, discută, sfadire, trataţie, muchealemea. Membrii comisiei, după îndelungi chibzuiri, au luat o hotărâre. 4 (înv. şi pop.) v. Consultare. Sfatuire. chibzuit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) calculat, cugetat, cumpănit, cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, ponderat, socotit2, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, samalit, văzdârjnic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om chibzuit, a reuşit să se descurce în viaţă. 2 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om chibzuit. 3 (despre oameni) cuminte, înţelept, socotit2, mintos. Are încredere în sfaturile lui pentru că este o persoană chibzuită. 4 (despre existenţa, viaţa etc. oamenilor) aşezat2, cumpătat, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, tihnit. Au înţeles că au de câştigat, doar, dacă traiul lor este chibzuit. 5 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenibr) cuminte, deştept, inteligent, înţelept. Renunţând la o competiţie pe care nu o putea câştiga, a făcut un gest chibzuit. 6 (despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) cumpănit, gândit, judicios, matur, serios, socotit2, temeinic, cumpănitor, <înv. şi chică 1276 reg.> mator, răscopt1. Iniţiativa acţiunii sale s-a dovedit chibzuită, având în vedere rezultatele obţinute. 7 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, cugetat, folositor, gândit, înţelept, judecat, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi chibzuite. 8 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) cugetat, deliberat, gândit. A pus la cale acest asasinat în mod chibzuit. II adv. (modal) 1 cuminte, înţelept, înţelepţeşte, judicios, raţional, serios, temeinic. A procedat chibzuit în ceea ce priveşte hotărârea luată. 2 bărbăteşte, cumpănit, matur, socotit2, temeinic. A răspuns chibzuit la provocare. chică s.f. 11 plete (v. pleată), câne-pa-dracului (v. cânepă). Băiatul are o frumoasă chică neagră. 2 (rar; glum.) v. Perucă. II (bot.) 1 (art.) chica-voinicului = Nigella damascena; barba-boierului (v. barbă), borză, morăriţă, nigeluţă, păianjen, uncheşel, vergură-învălită. 2 (reg.) v. Mătase. Măta-se-de-porumb. Mătasea-porumbului (v. mătase). chicheriţă s.f. (entom.; reg.) v. Căpuşă (Ixodes ricinus). chichi'e s.f. (înv.) 1 v. Cutie. 2 v. Sertar, chichineâţă s.f. (constr.; reg.) v. Coteţ, chichion s.n. (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură, chichirez s.n. (fam.) v. Farmec. Haz. chichiţă s.f. 11 (la trăsură; înv. şi pop.) <înv. şi reg.> chelnă, câci. Chichiţa este lădiţa de sub capră. 2 (reg.) pălămidă2. în chichiţa din interiorul dulapului păstrează obiecte de valoare. 3 (înv.) v. Lădişoară. Lădiţă. II (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. chi'ciu s.n. (anat.; reg.) 1 (la membrele posterioare ale animalelor patrupede) v. Coapsă. 2 (la om) v. Şold1. chiciură s.f. (meteor.) promoroacă, geruială, brumă, rouă îngheţată, bură1, chidă, gotcă, polediţă, polei1, promoară, stură (v. stur). Fiind foarte frig, chiciura s-a depus pe pomi. chidăz s.n. 1 (la pl. chiclazuri; cosmet.; fam.) v. Fard. 2 (chim.; reg.) v. Calaican. Melanterit. Sulfat de fier. Sulfat feros, chicot s.n. 1 chicoteală, chicotire, chicotit, inc, încot, lincot, lincoteală, lincotit, <înv.> clic1. Din salon se aud chicotele tinerilor. 2 chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, ţipăt, hău2, iuit, iuitu-ră, <înv. şi reg.> uitură, hihăit, huhurat, huhură, ţipuritură. Toţi au izbucnit în chicote de bucurie la vederea mirilor. chicoteală s.f. chicot, chicotire, chicotit, inc, încot, lincot, lincoteală, lincotit, <înv.> clic1. chicoti vb. IV. intr. (despre oameni) 1 a hihăi, a înconti, a linconti, a iui, a cimpoi2, a cimpoia, a huhura, a hureza, a ui2. Fetele şi flăcăii chicoteau în vii. chicotire s.f. chicot, chicoteală, chicotit, inc, încot, lincot, lincoteală, lincotit, <înv.> clic1, chicotit s.n. chicot, chicoteală, chicotire, inc, încot, lincot, lincoteală, lincotit, <înv.> clic1. chiculiţă s.f. chicuţă. Băieţelul are o frumoasă chiculiţă blondă. chicuţă s.f. (reg.) v. Chiculiţă. chi'dă s.f. (meteor.; reg.) 1 v. Brumă. 2 v. Chiciură. Promoroacă. chief [ţji:f] s.m. (engl.) v. Conducător. Fruntaş. Lider. Şef. chietiv s.n. (livr.) 1 v. Astâmpărare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. 2 Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare. chietudine s.f. (livr.) v. Acalmie. Calm2. Linişte. Pace. Serenitate. Tăcere, chifăr s.m. (bot.; reg.) v. Pin (Pinus silvestris). chiflă s.f. (ind. alim., culin.) bulcă, franzeluţă, pâinişoară, zemicică. în acest restaurant se servesc chifle în loc de pâine. chifligi vb. IV. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, chifligi't, -ă adj. (reg.; despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Bătucit. Bătut2. Fleşcăit. Lovit. Spart2. Strivit. Terciuit. Zdrobit, chifteă s.f. I (culin.) pârjoală, garf. A pregătit chiftele din piept de pasăre. II (arg.) 1 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. chi'fteriţă s.f. (entom.; reg.) v. Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). chiftî vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre lichide, mai ales despre apă) v. Musti. 2 (med., med. vet.; despre răni, plăgi etc.) v. Curge. Puroia. Supura. chiftică s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). chihăi vb. IV. intr., tr. (reg.) 1 intr. (med.; despre oameni) a cohăi, a cohâcâi, a cohnăi, a cuhuci. Din cauză că a răcit, chihăieşte foarte tare. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. chihlimbar s.n. 1 ambră galbenă, succin, <înv.> electra2. Din chihlimbar se fac bijuterii, obiecte de artă, mătănii, ţigarete. 2 chihlimbar cenuşiu = ambră. Chihlimbarul cenuşiu este o substanţă ceroasă, care se formează în intestinul unei specii de caşalot. chihlimbariu, -ie adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) citron, galben-deschis, gal-ben-pal, gălbui, untdelemniu, sulfuriu, cănăriu, nisipiu, gălbini-cios, gălbior, gălbiu, lămâiu, lemniu, năutiu, rădăciniu, şofrăniu, gălbenatic, gălbeniu, gălbenuţ, gălburiu, untuliu, sabie, şamoa. A dat musafirilor un vin chihlimbariu. chil s.n. (pop. şi fam.) v. Kilogram, chflav, -ă adj., s.m., s.f. (med.; reg.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod, chflă s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Hernie, chilăvrvb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; reg.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Mutila. Schilodi, chilăviţă s.f. (reg.) 1 v. Târnăcop. 2 v. Cazma. Hârleţ. chiliamsm s.n. (relig.) milenarism. Chilianismul este o credinţă într-o împărăţie de o mie de ani a lui lisus Hristos pe pământ, proprie unor secte. chilie s.f. 1 (bis.) celulă. Călugăriţele au chiliile împodobite cu icoane. 2 (fam.) v. Cămăruţă. Odăiţă, chilim s.n. (text.; înv.) v. Scoarţă, chilimboţ s.n. (reg.) chilimoaţă. Din cauza focului slab, pâinea nu s-a copt bine şi este chilimboţ. chilimoăţă s.f. (reg.) chilimboţ. chili'n, -ă adj. (înv. şi reg.) v. Deosebit. Diferit. Distinct. Separat. chilioară s.f. 1 (bis.) chiliuţă. Călugării stau în chilioare. 2 (apic.; la fagurii de miere; pop.) v. Alveolă. Celulă. chilipir s.n. (mai ales fam.) 1 pleaşcă1, pomană, <înv.> ghelir, locma. Moştenirea neaşteptată a fost un adevărat chilipir pentru ei. 2 afacere, avantaj, câştig, folos, profit, pricopseală, faidă, haznă, <înv.) hofală, sfârâială. Nu a fost niciun chilipir pentru el achiziţionarea pământului la asemenea preţ. chilipirgi vb. IV. tr. (peior.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi/Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, chilipirgioâică s.f. (peior.) pomana-gioaică. Este o adevărată chilipirgioâică ce trăieşte din pomana altora. chilipirgiu s.m. (peior.) T) v. Beţie. Chef. Petrecere. II (pop.; glum.) 1 v. Kilogram. 2 v. Litru. 277 | chilot s.m. pantalon, astupător. chiloţâş s.m. chiloţel, chiloţel s.m. chiloţaş. chimâză s.f. (biochim.) cheag, chimozină, lab, lâbferment, lactoferment, maia1, presură2. Chimaza coagulează laptele. chi'mă s.f. I (bot.; înv.) 1 v. Germen. Embrion. 2v. Sămânţă. II (art.; înv. şi reg.; eufem.) chima-necazului = chima-răuluiv. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tar-tor. chimelui vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. 2 (compl. indică fiinţe, procese, stări, acţiuni ale oamenilor etc.) v. Observa. Supraveghea. Urmări, chi'men s.m. (bot.) 1 Carum carvi; chimion, areu, limă1, molotru, motru, secară, secărea, secărică, secăriţă, tarhon. 2 chi-men-de-câmp = chimen-de-grădină = Pim-pinella anisum; anason, mărariul-cel-ta-re (v. mărariu), pimpinelă, pimpinelă-mare, secărea, secărea-de-grădină; chimen-de-mun-te = (art.) chimenul-ursului = Ligusticum mutellina; brioală, mărarul-ursului (v. mărar); chimen-dulce = Foeniculum vulgare; anason-dulce, anason-mare, ana-son-nemţesc, fenicul, molură, fenhiel, fenicel, fincen, molotru, secară-dulce; chi-men-negru = Nigella sativa; cernuşcă, chimi-on-negru, negrilică, negroaică, negruşcă, negruţă (v. negruţ); (reg.) chimen-câinesc v. Cocoşel-de-câmp (Adonis aestivalis). 3 (reg.) v. Coriandru (Coriandrum sativum). chimicâlă s.f. 1 (la pl. chimicale; chim.) produse chimice (v. produs). Multe dintre chimicale sunt folosite în gospodărie. 2 (arg.) v. Drog1. Halucinogen. Psihedelic. Stupefiant chimiciân, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Chimist, chimie s.f. (chim.) chimie animală = zoochi-mie. Chimia animală se ocupă cu studiul compoziţiei chimice a corpului animalelor şi al proceselor chimice care se petrec în el; chimie anorganică = chimie minerală, chimie neorganică. Chimia anorganică studiază proprietăţile chimice ale corpurilor minerale; chimie biologică = biochimie. Chimia biologică studiază compoziţia chimică a materiei vii; chimie minerală = chimie anorganică, chimie neorganică; chimie neorganică = chimie anorganică, chimie minerală; chimie vegetală = fitochimie. Chimia vegetală se ocupă cu studiul proceselor chimice care au loc în organismele vegetale. chimilioără s.f. (tehn.; reg.) v. Fierăstrău, chimioluminescenţă s.f. (chim.) chemoluminescenţă. Chimioluminescenţa constă în emiterea de radiaţii luminoase în timpul unor reacţii chimice. chimion s.m. (bot.) 1 Carum carvi; chimen, areu, limă1, molotru, motru, secară, secărea, secărică, secăriţă, tarhon. 2 chimi-on-de-apă = chimion-de-baltă = Anethum graveolus; mărăraş; chimion-negru = Nigella sativa; cernuşcă, chimen-negru, negrilică, negroaică, negruşcă, negruţă (v. negruţ); (reg.) chimion-de-câmpuri v. Cernuşcă. Negruşcă (Nigella arvensis); (art.) chimi-onul-capului v. Zmeoaică (Laserpitium latifolium). chimiorezistenţă s.f. (biol.) chemorezistenţă. Chimiorezistenţa este rezistenţa germenilor microbieni la antibiotice. chimiosinteză s.f. (biol.) chemosinteză. în chimiosinteză, sintetizarea substanţelor organice se face cu ajutorul energiei chimice. chimiotacti'sm s.n. (biol.) chemotactism, chemotaxie, chimiotaxie. Chimiotactismul se manifestă faţă de anumite substanţe chimice. chimiotaxie s.f. (biol.) chemotactism, chemotaxie, chimiotactism. chimioterapie s.f. (med.) chemoterapie. în camere se recomandă chimioterapia. chimiotropism s.n. (biol.) chemotropism. Chimiotropismul este orientarea unei plante în funcţie de un excitant chimic. chimir s.n. şerpar, chingă, praştie, sfâşie, sieptru, şărpăoaş, teşcherea1, tisău. Chimirul este purtat mai ales de ţăranii din Transilvania. chimist, -ă s.m., s.f. <înv.> chimiciân. Chimistul se ocupă cu studiul chimiei. chimi'ţă1 s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 (la circ; reg.) v. Bufon. Clovn. Comediant. Măscărici. Paiaţă. Saltimbanc. 3 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. chimi'ţă2 s.f. (reg.) v. Colivie, chimozină s.f. (biochim.) cheag, chimază, lab, lâbferment, lactoferment, maia, presură2. chimvâl s.n. (înv.) 1 (mai ales lapl. chimva-luri; muz.) v. Cimbal. Cinei. Talere (taler2). Talgere (v. talger). Tipsii (v tipsie). Ţambal. 2 v. Clopot. chin s.n. 1 calvar, canon, caznă, damnaţiune, durere, patimă, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, supliciu, torturare, tortură, supli -ciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăcinare, spaimă, strădanie, străda-re, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după chinul cumplit la care a fost supus. 2 frământare, zbucium, zbuciumare, tribulaţie, chinuire, chinuială, marghiol, foc, iad, măcinare, rană, zbatere, vârtej, val. Moartea mamei i-a provocat un mare chin sufletesc. 3 amar, amărăciune, calvar, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinuială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, chingă scârbă, ticală, panăt, tigorie, <înv.> ne-voire, obicneală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de chin. 4 caznă, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciumare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpăru-ială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănu-ială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţin chin. chindercă s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, chindeu s.n. (reg.) v. Prosop. Şervet. Ştergar, chindie s.f. 11 (de obicei precedat de prep. sau de loc. prep.) vecernie, <înv. şi reg.> avecemie, liturghie, subamiază, sunimiez, ujină, <înv.> pomerează, pomeridă. Pe la chindie au ieşit în parc. 2 (reg.) ujină. Chindia se ia între amiază şi cină. II (arg.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere, chindiseâlă s.f. (reg.) v. Broderie, chindisi' vb. IV. tr. (reg.; compl. indică broderii, flori, ornamente etc.) v. Broda. Coase. chindisi't, -ă adj. (reg.; despre materiale textile) v. Brodat. chindisitură s.f. (reg.) v. Broderie, chinestezic, -ă adj. (fiziol.) chinezic. chinetoterapie s.f. = kinetoterapie. chinez1 s.m. (adm.; reg.) v. Primar. chinăz2, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> chitai. Mulţi chinezi s-au stabilit în America. 2 adj. chinezesc, sinic. Limba chineză foloseşte în scriere pictograme şi ideograme. Cultura chineză. chinezărie s.f. 1 chinezism. Chinezăriile sunt foarte apreciate pentru măiestria cu care sunt lucrate. 2 (fam.) v. Complicaţie. încurcătură. Şicană. chinezesc, -eâscă adj. chinez2, sinic. chinezic, -ă adj. (fiziol.) chinestezic. chinezism s.n. chinezărie. chineziterapie s.f. kinetoterapie. Chineziter-pia este un ansamblu de tratamente pentru redarea funcţiei unor părţi ale corpului prin mobilizare, la persoanele accidentate sau bolnave. chingă s.f. 1 (constr.; la acoperişul casei) cătuşă, cheotoare, încheietură. în chingi se împreunează bârnele la colţurile caselor. 2 (constr.; la acoperişul casei) cătuşă, cocoşlău, coţofană, găinar, limba-caprei (v. limbă), martac, mâţă, primblă, prinsoare, scleamă. De chingi se prind căpriorii aflaţi pe două versante ale acoperişului casei. 3 (tehn.; la moara de vânt) braţ, coardă, spetează, stinghie, curmeziş, legătură. Chingile intră în componenţa scării coşului morii. 4 (tehn.; la războiul de ţesut) scândură, spetează, stinghie, <înv. şi pop.> chinguliţă argea, blană. Chinga este un braţ al vatalei. 5 {la luntre) cocârlă, crivac2, carboş, cârjă, coastă, cujbă, gânj. Chingile unesc pereţii de scânduri ai luntrii cu fundul ei. 6 (la fierăstrău) punte, curmeziş, mijlocaş, pod1, război2. Chinga uneşte cele două braţe ale fierăstrăului de tâmplărie. 7 stinghie, calafat, curmeziş, pop, punte, stâlp, uşă, zăplat. Chinga se pune la fundul unui vas de lemn. 8 (pop.) v. Brâu. Cingătoare. încingătoare. 9 (reg.) v. Chimir. Şerpar. 10 (la fundul carului sau al căruţei; reg.) v. Spetează. 11 (la pl. chingi; tehn.; la teasc; reg.) v. Cleşte. 12 (la coarnele plugului; reg.) v. Spetează. chinguliţă s.f. chinguţă. chinguţă s.f. chinguliţă. chinină s.f. (chim., farm.) <înv.> coajă de friguri. Chinina se foloseşte în tratamentul malariei şi al stărilor febrile. etimologie (cinologie) s.f. (zootehn.) cani-cultură. Chinologia se ocupă cu studiul creşterii, îngrijirii şi dresajului câinilor. chinonic s.n. (relig.) <înv.> priceasnă. Chino-nicul este o cântare bisericească liturgică, executată în timp ce preotul care oficiază se împărtăşeşte. chinoroz s.n. (ind. chim.) negru-de-fum, sajă. Chinorozul este folosit la fabricarea cernelii de tipar. chinovârs.n. (chim.,farm.) dnabru,vermillon, <înv.> piatra sulimanului (v. piatră), suliman, sulimenitură, ţinober, vermeliu. Chinovarul se foloseşte ca medicament şi colorant. chinovie s.f. (relig.) <înv.> obşte. în chinovie călugării au viaţa organizată în comun. chinovit s.m. (relig.; în opoz. cu „anahoret”; înv.) v. Cenobit. chintal s.n. (metrol.) centner. Chintalul este egal cu o sută de kilograme. chintesenţă s.f. esenţă, <înv.> aereală, pempiusie, elixir. A reuşit să surprindă chintesenţa fenomenului de adaptare a vieţuitoarelor la noi condiţii de viaţă. chintesenţiâ vb. I. (livr.) 1 tr. (compl. indică idei, expuneri etc.) v. Rezuma. Sintetiza. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) v. Civiliza. Cultiva. Stila. chintesenţiăl, -ă adj. adânc, capital2, cardinal, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cum-pănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri chintesenţiale în societate. chinui vb. IV. 11 refl. (med., med. vet.; despre fiinţe) a suferi, <înv. şi reg.> a se osândi, a se ticăi2, a se tigori, <înv.> a se nevoi, a se strădui, a se tescui. S-a chinuit mult timp din cauza unei boli incurabile. 2 tr. (med., med. vet.; despre boli, suferinţe fizice etc.; compl. indică fiinţe) a durea. O chinuieşte capul zile întregi. îl chinuiesc degerăturile de la degete. 3 tr. (despre senzaţii, stări fizice etc.; compl. indică fiinţe) a jena, a necăji, a sâcâi, a supăra, a ţine. De câteva zile îl chinuieşte o tuse uscată. 4 tr. (compl. indică oameni) a canoni, a căzni, a martiriza, a schingiui, a tortura, a suplicia, <înv. şi pop.> a munci, a trudi, <înv. şi reg.> a pedepsi, a struji, a negăti, <înv.> a mortifica, a pătui2, a smăcina, a smeri, a străstui, a crucifica, a răstigni, a vampiriza, a ustura, a întinde, a strânge, <%.; înv.> a tescui, a ucide. L-au chinuit pentru a mărturisi o vină pe care nu o avea. 5 tr. (despre senzaţii, dureri etc.; compl. indică oameni) a arde, a coace, a fierbe, a seca, a sfredeli. Moare de foame, dar setea îl chinuieşte. II 1 tr. (compl. indică oameni) a agasa, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl chinuieşte cu veşnicele ei lamentări. 2 refl. (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a se şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâmă, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se chinuieşte de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 3 refl. (despre oameni) a se frământa, a se zbuciuma, a se frăsui, a se marghioli, a se consuma2, a se măcina, a se mânca, a se mistui, a se pârjoli, a se sfărâmă, a se zbate, a se prăji, a se prigori, a se sfârlogi, a se dezbate1. Umilit de eşec, se chinuieşte în tăcere. 4 tr. (despre senzaţii, stări etc.; compl. indica oameni) a frământa, a munci, <înv. şi reg.> a osândi, a apăsa, a consuma2, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a opresa, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. îl chinuieşte situaţia în care se află. 5 tr. (despre idei, gânduri etc.; compl. indică oameni) a frământa, a obseda, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări* a hanţa, a prigoni, a râcâi, a roade, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o chinuieşte. chinuiălă s.f. (pop.) 1 v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 2 v. Chin. Frământare. Zbucium. Zbuciumare. chinuire s.f. 11 suferinţă. Chinuirea bătrânei din cauza durerilor de cap a impresionat-o. 2 schingiuire, torturare, <înv.> mortificare, mortificaţie, armăşie. Chinuirea osânditului a fost cumplită. II (rar) 1 v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 2 v. Chin. Frământare. Zbucium. Zbuciumare. chinuit, -ă adj. I (despre fiinţe) 1 schingiuit2, torturat, supliciat, <înv. şi pop.> căznit, <înv. şi reg.> pătimaş, <înv.> mortificat, muncit, nevoit, pătimitor, păţit. Omul chinuit a murit în dureri cumplite. 2 fript, torturat. Chinuit de sete, caută cu disperare un loc unde să poată bea apă. I11 (despre oameni) consumat, frământat2, muncit, necăjit, trudit, zbuciumat, canonit, <înv.> necăjitor, trudnic. Este o femeie chinuită pe care greutăţile familiale au doborât-o. 2 (despre oameni) frământat2, obsedat, persecutat, torturat, urmărit2. Este un om chinuit de o idee fixă. 3 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, greu, mizer, mizerabil, necăjit, prost, rău, <înv. şi pop.> necăjos, înfiorător, urât2, păsmăngit, amar, apăsat2, apăsător, puturos. Treceprintr-o perioadă chinuită. III fig. (despre stil) nearmonios, contorsionat. Discursul lui nu a plăcut pentru că a avut un stil chinuit. chinuitor, -oare adj. 11 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) intens, mare1, năprasnic, puternic, violent, viu, terebrant, <înv.> zbuciumător, mortifiant, arzător, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi chinuitor în inimă. 2 (despre senzaţii, stări fizice sau psihice etc.) păcătos, rebel, sâcâitor, supărător, <înv. şi pop.> necăjos, <înv.> penibil, tenace. Tuşea uscată este chinuitoare. I11 (despre idei, gânduri etc.) obsedant, torturant, torturător, torţionar, mistuitor, omorâtor, tiranic. De câteva zile o macină un gând chinuitor. 2 (despre situaţii, stări sufleteşti, sentimente etc. ale oamenilor) apăsător, greu, rău, ucigător. Singurătatea este chinuitoare. 3 fig. (despre stări, situaţii economice, sociale, politice etc.) amar, dureros. Criza economică este chinuitoare pentru majoritatea populaţiei. chiolhan s.n. (fam.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. chiolhănos, -oăsă adj. (reg.; despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. chiomp, chioâmpă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 adj. (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. chircire Strabic. 3 adj. (med. med. vet.; despre oameni sau animale) v. Hipometrop. Miop. 4 adj. (despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit, chiompăm'vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Migăli. chiondorâş adv. (modal; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta”; reg.) v. Cruciş, încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strâmb, chior, chioară adj., s.m., s.f., s.n. I (pop. şi fam.) 1 adj., s.m., s.f. v. Nevăzător. Orb2. 2 adj., s.m., s.f. v. Miop. 3 adj. (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş, încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. 4 adj. fig. (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre lumină, surse de lumină) v. Anemic. Leşinat2. Mic. Pal. Palid. Redus. Slab. II (reg.) 1 s.n. v. Gazorniţă. 2 s.f. (art.; bot.) chioara-gâinii v. Romaniţă-neadevărată. Romaniţă-nemiro-sitoare (Matricaria inodora). chiorăi vb. IV. intr. 1 (pop. şi fam.; despre intestine) a cârâi, a forfoti, a coroi2, a ghiorţăi, a horcăi, a înghiorţăi, a urla. Intestinele îi chiorăie de foame. 2 (pop.; despre curci sau bibilici) a chercăni. Curcile chiorăie prin curte. chiorăiălă s.f. (pop. şi fam.) chiorăit, chiorăitură. Chiorăiala intestinelor este jenantă. chiorăit s.n. (pop. şi fam.) chiorăiălă, chiorăitură. chiorăitură s.f. (pop. şi fam.) chiorăiălă, chiorăit. chiorătură s.f. (pop. şi fam.) 1 (med., med. vet.) v. Ablepsie. Cecitate. Orbire. 2 v. Bulbu-care. Mărire. Umflare, chiorâre s.f. (pop. şi fam.) 1 (med., med. vet.) v. Ablepsie. Cecitate. Orbire. 2 v. Bulbu-care. Mărire. Umflare, chiorâş, -ă adv., adj. (pop. şi fam.) I adv. (modal; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta”) 1 v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strâmb. 2 fig. v. Duşmănos, încruntat. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. II adj. 1 (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. 2 fig. (despre oameni) v. îmbufnat. încreţit. încruntat. Mohorât. Posomorât, chiori vb. IV. I intr. 1 (pop. şi fam.) (despre fiinţe) v. Orbi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. 3 refl. (despre oameni) a se holba, a se zgâi, a se hlizi, a se lingăii, <înv.> a se înholba. Se chiorăşte la ea când îi face observaţie. II intr. (înv.; compl. indică flinţe sau lucruri) v. Ochi2. Ţinti. Viza2 chiost£c s.n. (înv.) v. Şiret1. Şnur. chioşc s.n. 1 (constr.) cerdac, edicul, foişor, pavilion, pălimar, <înv. şi pop.> cafas, filigorie, <înv.> pridvor. în grădină este un chioşc acoperit cu viţă-de-vie. 2 (com.) gheretă, tonetă. Are un chioşc de ziare. chiot s.n. 1 chicot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, ţipăt, hău2, iuit, iuitură, <înv. şi reg.> uitură, hihăit, huhurat, huhură, ţipuritură. Toţi au izbucnit în chiote de bucurie la vederea mirilor. 2 (la pl. chiote; rar) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. chioti vb. IV. intr. 1 (despre oameni) chicoti, a chiui, a hăuli, a striga, a ţipa1, a iui, a cimpoi2, a cimpoia, a huhura, a hureza, a ui2. Fetele şi flăcăii chioteau în vii. 2 fig. (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, a suna, a urla, a vui, a boci, a chiui, a clocoti, a fierbe, a hohoti, a pârâi. Valea chioteşte de glasuri şi strigăte. chioveăn s.m. (înv.) v. Cărăuş. Căruţaş, chip s.n., adv. I s.n. 1 faţă, figură, fizionomie, obraz, profil, meclă, mutră, pofaică, oval, ecran, faianţă, faleză, faţadă, moacă, mufa, muian, muie. Chipul ei îmi este cunoscut. 2 aer1, aspect, expresie, faţă, figură, fizionomie, înfaţişare, mină2, obraz, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, complexiune. Copilul are un chip ştrengăresc. 3 alură, aspect, fason, făptură, înfaţişare, văz, vedere, exterior, <înv.> podoabă, podobie, port1, şeruitură, stambă. Coafura îi strică tot chipul. 4 figură, individ, ins, om, persoană, personaj, faţă, creştin, român, suflet, băiat, meclă, mutră, tip, tipesă, nat, <înv;> ipochimen, îns, nume, obraz, chir, creatură, specimen, gagiu, paţan. La spectacol erau chipuri cunoscute. 5 (a. plast.) portret, <înv.> obraz. Pictorul i-a făcut chipul în acuarelă. 6 efigie, tabă, <înv.> tip. Pe medalie este chipul împăratului Napoleon. 7 imagine, închipuire, <înv.> închipuituri Chipul mamei îi revine adesea în minte. 8 imagine, spectru, umbră, vedenie, vedere, viziune. Este obsedat de chipul morţii. 9 formă, imagine, ipostază, înfaţişare. Vedenia i-a apărut în chip de pasăre. 10 (înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Neam. Soi1. Sort. Sortiment. Specie. Tip. Varietate. 11 (înv. şi pop.) v. Ilustraţie. Poză. 12 (pict.; reg.) v. Pânză. Pictură. Tablou. 13 (în relig. monoteiste; înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. II s.n. 1 aspect, formă, imagine, ipostază, înfaţişare, turnură. Situaţia a capătat un chip burlesc. Analizează propunerea sub toate chipurile. 2 fason, fel, model, <înv. şi reg.> modă. Taiorul este făcut după chipul celui din revistă. 3 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. Nu găseşte un chip rezonabil de aplanare a conflictului. 4 fel, gen, manieră, mod, sens, spirit. Au fost luate şi alte măsuri în acelaşi chip. 5 (pop.) v. încercare. Tentativă. 6 (înv.) v. Plan. Schemă. Schiţă. 7 (înv.) v. Reprezentare. Simbol. 8 (înv.) v. Cuvânt Motiv. Pretext 9 (înv.) v. Exemplu. Model. Pildă. III adv. (arf., lapl. chipurile; cu val. opusă faţă de o afirmaţie sau de o faptă) adică, cică, maramchipu, numete. Intrând în casă, chipurile să bea apă, i-a furat banii de pe masă. chiparoâsă s.f. (bot.) Polyanthes tuberosa; tuberoză, tuberoză-albă, tuberoză-de-grădină. chiparos s.m. (bot.) 1 Cupressus sempervirens; cipru, ţipruş. 2 chiparos-de-baltă = Taxodium distichum; taxodium. chipăruş s.m. (bot.; reg.) v. Ardei-iute. chipeş, -ă adj. (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) arătos, frumos, ochios, chipos, fălos, mândru, ortoman, ortomănos, voinicos, fain, gigea, mişto, reuşit, <înv. şi reg.> vederos, arătătos, cordoş, discălat, haidoş, hireş, marghiol, muşat, nialcoş, tâmbuş, <înv.> arătăcios, bel, chepiu, faeş, ghizdav, iscusit, levent, zarif, periculos, şucar, îmbadiu. Este un tânăr chipeş şi voinic. chipiu s.n. şapcă, <înv.> ceapcă. Controlorii din tren poartă chipiu. chipos, -oăsă adj. (în opoz. cu „urât”; pop.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. chi'pru s.m. (bot.; înv.) v. Iarbă-neagră. Pernej (Calluna vulgaris). chir s.m. (grec.; înv.) 1 (urmat de un nm. pr.) v. Domn. 2 v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj, chi'ră s.f. (omit.) 1 Stema sandvicensis; chirighiţă, pescar, pescăruş, pescăruş-de-ate-rină, pescăruş-de-mare, pescăruş-mic, rându-nea-maritimă-mică, goeland, rândunică-de-mare. 2 chirâ-neagrâ = Chlido-nias nigra; pescar, pescăriţă, pescări-ţă-neagră, pescăriţă-neagră-înfrântă. chirăi vb. IV. intr. (pop.) 1 (despre insecte) v. Târâi1.2 (despre oameni) v. Lăcrima. Plânge. 3 (despre oameni) v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera. chirăi't s.n. (pop.) v. Ţârâit. Ţârâitură. Zbâr-nâit. chi'rcă s.f., adj. (bot.; reg.) v. Cincantin. chirchi'că s.f. (omit.; reg.) v. Potârniche. Potâmiche-cenuşie. Potârniche-dobrogeană (Perdix perdix). chirci' vb. IV. refl. 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) a se contracta, a se ghemui, a se închirci, a se strânge, a se zgârci2, a se aduna, a se cimpi, a se ciuci, a se ciuciuli, a se stârci, <înv. şi reg.> a se sfii, a colnici, a se ghemoşa, a se înghemui, a se nimurici, a se tâmbuşi, a se zguli. S-a chircit din cauza durerilor abdominale. Corpul 1 se chircea din cauza spasmelor repetate. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) a se atrofia, a degenera, a se închirci, a se pipernici, a se zgârci2, a se pitici, a se sfriji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a scădea, a se izini, a se micicula, a se prizări, a se şiştăvi, a se târcăvi, <înv.> a se zâmi. Plantele s-au chircit din cauza secetei. chirci're s.f. 1 contractare, ghemuire, în-chircire, strângere, zgârcire, <înv.> strânsă-tură. Chircirea corpului s-a produs din cauza durerilor abdominale. 2 atrofiere, chircit 1280 degenerare, închircire, pipernicire, sfrijire, izineală, izinire, şiştă-vire. Studiază cauzele chircirii plantelor de apartament. chircit, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) contractat, ghemuit, închircit, strâns2, zgârcit, adunat2, cimpit, ciuciulit, stârcit, aricit2, ghemoşat, patic, stârcigat, tâmbuşit, zgulit. Chircit de durere, cere ajutor medical Stă, cu tot corpul chircit, într-un colţ al patului. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) atrofiat, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, plăpând, pricăjit, prizărit, pieri-tor, slab, sterp, sfrijit, nevoiaş, stârcit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, imisit, izinit, miciculat, obidnic, pandosit, pimnicit, pizghirit, prilestit, răit, şchiop, şiştav, târcav, <înv.> zâmit Plantele chircite încep să se usuce. chircitură s.f. (pop. şi fam.; de obicei precedă un subst. de care se leagă prin prep. „de”) sfiijitură, <înv. şi reg.> prizăritu-ră, pipirig. Este o chircitură de om. chircoti vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. chirfoseâlă s.f. (reg.) 1 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 2 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 3 v. Amestec. Amestecătură. chirfosi vb. IV. refl.,tr. (reg.; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, chiriacodromion s.n. (relig.; grec.; înv.) v. Cazanie. Cuvânt. Omilie. Predică, chiriârh s.m. (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe şi Catolice; înv.) v. Eparh. Episcop, chiriaş, -ă s.m., s.f. locatar, chirigiu, comernic, lacău, şalău. Chiriaşii ei sunt studenţi. chirie s.f. locaţie, <înv. şi reg.> năiem, năimea-lă, simbrie, câşti, comernă, tapşă3. în ultimul timp chiria pentru un apartament a crescut. chirielă s.f. (relig.) litanie. Chiriela se rosteşte alternativ de preot şi de credincioşi chirighîţă s.f. (omit.) 1 Stema sandvicensis; chiră, pescar, pescăruş, pescăruş-de-aterină, pescăruş-de-mare, pescăruş-mic, rându-nea-maritimă-mică, goeland, rândunică-de-mare. 2 Stema hirundo; pescăruş, pescăruş-cu-cap-negru, pescaruş-de-bal-tă, râbar, cioară-de-mare, pescar, pes-car-cu-cap-negru, pescăriţă, pescări-ţă-cu-cap-negru, rândunică-de-mare. chirigiu s.m. 1 (reg.) v. Chiriaş. Locatar. 2 (înv.) v. Cărăuş. Căruţaş, chirilic, -ă adj., s.f. 1 adj. slavon, slavonesc. Alfabetul chirilic a fost creat de Chirii în sec. al IX-lea, după modelul literelor majuscule din alfabetul grecesc. 2 s.f. (lapl. chirilice) literă chirilică, literă slavă, literă slavonă, literă slavonească, <înv. şi reg.> literă popească, slovă popească, potcoavă, <înv.> buche slavonă, slovă slavonă, slovă slavonească. Manuscrisul vechi este scris cu chirilice. chirlâucă s.f. (bot.; reg.) v. Hurlup (Exoascus pruni). chirlopân s.n. (reg.) v. Târnăcop, chiromam'e s.f. masturbare, masturbaţie, onanie1, onanism, <înv.> malahie, săblaznă, frecuş, gherţoi, lucru manual, manuali-tate, mojeală, zguduială,zguduit1. chiropracticiân, -ă s.m., s.f. chiropractor. Chiropracticianul este specialist în chiroprac-tică, tip de medicină complementară care se bazează pe tehnica de manipulare a coloanei vertebrale şi a altor părţi ale corpului pentru diagnosticarea unor afecţiuni. chiropractor, -oare s.m., s.f. chiropractician. chiropteroffl, -ă adj. (bot.) chiropterogam. La plantele chiropterofile polenizarea sau răspândirea seminţelor se face prin intermediul liliecilor. chiropterogam, -ă adj. (bot.) chiropterofil. chirpici s.n. (constr.) imală, moloz, tulă,văiugă2. Şi astăzi pereţii unor case ţărăneşti sunt din chirpici. chirurg s.m. (med., med. vet.) <înv.> operator, ţirulic, gerah. A fost operat de un chirurg renumit. chirurgical, -ă adj. (med.) operatoriu. Intervenţia chirurgicală a durat câteva ore. chisâu s.n. (gosp.; reg.) v. Piuliţă, chiseliţă s.f. (culin.; pop.) 1 corcoduşă, povidlă. A mâncat chiseliţă de legume acrită cu prune verzi. 2 v. Terci, chisnovăt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel: chisoâgă s.f. (colect.; iht.; reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albitură. Baboiaş. Caracudă. Mărunţiş. Plevuşcă. chistadenom s.n. (med.) adenochistom. Chistadenomul este un adenom polichistic. chişărâu s.m. (bot.; reg.) v. Arpagic (Allium schoenoprasum). chişcâr s.m. (reg.) 1 (iht.) v. Ţipar (Misgumus fossilis). 2 (zool.) Eudontomyzon danfordi; cicar, ţicăitoare, ţipar. chişer s.n. (tehn.; la plug; reg.) v. Potâng. chişiţă1 s.f. (anat, zool; la animalele copitate) ciup1, coama de la copite (v. coamă), ie2. Chişiţa este deasupra copitei. chişiţă2 s.f. (reg.) v. Colivie, chişleăg s.n. (culin.j pop.) lapte prins, străgheaţă, lapte apos, lapte gros, lapte închegat, lapte subţire, lapte verde, lapte zburat, leurdă, sămăchişă, smântână acră. Chişleagul este lapte de vacă nefiert, închegat pe cale naturală, de la care s-a luat smântână. chişoârcă s.f. (iht.; reg.) v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). chiştoc s.n. (pop.) v. Muc, chit1 s.m. (înv.) 1 (zool.) v. Balenă (Balaena mysticetus). 2 (art. Chitul; astron.; nm. pr.) v. Balena (v. balenă). chit2 s.n. (reg.) v. Dulamă. Suman. chitâi s.m. (înv.) v. Chinez2. chitanţă s.f. (econ.,fin.) adeverinţă, recipisă, vaucer, <înv. şi reg.> zdelcă, <înv.> răvaş, siguranţă, sinet, tahvil, teşcherea1, exofliticon, hoget, rospiscă. A trimis un colet prin poştă şi a luat chitanţă de la ghişeu. chitară bas s.f. (muz.) bas. Chitara bas are patru sau cinci coarde şi este adaptată pentru a scoate sunete grave. chitărcă s.f. (bot.; reg.) = pitarcă. chită1 s.f. (reg.) 1 v. Noroc. Şansă. 2 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 3 v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. chită2 s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Buchet. Mănunchi, chitcăi' vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moş-moni. Ticăi2. chitcăft, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Mocăit. Mocoşit. Moşmondit. Ticăit2. chiteălă1 s.f. 1 (pop.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. 2 (reg.) v. Parură. Podoabă. chiteălă2 s.f. (reg.) v. Ochire. Ochit1. Ţintire. Vizare. chitf vb. IV. 1 tr. (pop.) v. Aprecia. Chibzui. Considera. Crede. Găsi. Gândi. înţelege. Judeca. Opina. Pricepe. Socoti. Susţine. 2 tr. (pop.; urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. ,,să>T) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. 3 tr. (pop.; compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza. 4 refl. (pop.; despre oameni) v. Arunca. Avânta. Azvârli. Precipita. Repezi. Sări. Zvârli. 5 tr., refl. (pop:; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. 6 tr. (pop.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, ţinuta etc.) v. Aranja. Aşeza. Potrivi. 7 tr. (înv.; compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. chitP vb. IV. (pop.; compl. indică fiinţe, lucruri etc.) v. Ochi2. Ţinti. Viza2, chitic s.m. (iht.; reg.) v. Peştişor, chitinizăţ, -ă adj. chitinos. Scheletul inseăelor şi al crustaceelor este chitinizat. chitinos, -oăsă adj. chitinizat. chitit1, -ă adj. (pop.; despre oameni) 1 v. Calculat. Chibzuit. Cugetat. Cumpănit. Cumpătat Echilibrat Măsurat2. Moderat Ponderat. Socotit2.2 (în opoz. cu „neîngrijit”) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. chitit2, -ă adj. (pop.) v. Ochit2. Ţintit. Vizat. chitonăg1 s.n. (agric.; reg.) par, ţăruş, ţeapă, ţepeligă, ţeporeş, ţepuşă. Cu chitonagul se fac gropile la semănatul fasolei sau al porumbului. chitonăg2 s.n. (culin.; reg.) v. Pastă de gutui. cicatriza chi'tră s.f. (bot.) chitru. Chitra este asemănătoare cu o lămâie. chitrim s.n. (la ham; reg.) v. Şoldar. chitrofămt, -ă adj. (arg.) = chitrofonit. chitrofoneâlă s.f. (arg.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. chitrofonit, -ă (chitrofămt, -ă) adj. (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, chitru s.m. (bot.; impr.) v. Chitră. chiţ interj. ţiţ! chiţăi vb. IV. intr. (despre şoareci) a cherţăni. Şoarecii chiţăie în hambar. chiţăi't s.n. cherţăneală. în hambar se aude chiţăitul şoarecilor. chiţcân s.m. (zool.) 1 Sorex araneus; şoarece, şoarece-cu-bot-ascuţit, şoarece-de-pă-dure, şoarece-mare, şoarece-mare-de-pădure. 2 Myoxusglis; belhiţă, guzgan-de-mun-te. 3 chiţcan-călător = Rattus norvegicus; guzgan, şobolan, şobolan-călător, şobolan-ce-nuşiu, şobolan-morăresc, chiţoran, cloţan, miţorgan, potcan, poţoc, sobol1.4 (reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). chiţiboâică s.f. (constr.; reg.) 1 v. Şopron. 2 v. Beci. Pivniţă. chiţibuş s.n. (fam.) 1 v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. chiţorân s.m. (zool; reg.) 1 v. Chiţcan-călător. Guzgan. Şobolan. Şobolan-călător. Şobo-lan-cenuşiu. Şobolan-morăresc (Rattus norvegicus). 2 v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). chiu s.n. chicot, chiot, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, ţipăt, hău2, iuit, iuitură, <înv. şi reg.> uitură, hihăit, huhurat, huhură, ţipuritură. chiui vb. IV. intr. I (despre oameni) 1 a chicoti, a chioti, a hăuli, a striga, a ţipa1, a iui, a cimpoi2, a cimpoia, a huhura, a hureza, a ui2. Fetele şi flăcăii chiuiau în vii. 2 (pop.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. II fig. (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, â suna, a urla, a vui, a boci, a chioti, a clocoti, a fierbe, a hohoti, a pârâi. Valea chiuie de glasuri şi strigăte. chiuit s.n. 1 chicot, chiot, chiu, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, ţipăt, hău2, iuit, iuitură, <înv. şi reg.> uitură, hihăit, huhurat, huhură, ţipuritură. Toţi au izbucnit în chiuituri de bucurie la vederea mirilor. 2 chiuitură, strigătură, strigare, strigăt, horă1. La horă, flăcăii se întreceau în chiuituri. chiuitură s.f. 1 chicot, chiot, chiu, chiuit, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, ţipăt, hău2, iuit, iuitură, <înv. şi reg.> uitură, hihăit, huhurat, huhură, ţipuritură. 2 chiuit, strigătură, strigare, strigăt, horă1, chiulăf s.n. (turc.; înv.) v. Căciulă. chiulangioâică s.f. (fam.) chiulangie (v. chilangiu). chiulangiu, -ie s.m., s.f. (fam.) chiu-langioaică, uschilă. Pentru că este un chiulangiu, i s-a scăzut nota la purtare. chiuli vb. IV. intr. (fam.; despre oameni) a se uşchi. A chiulit de la ore pentru că trebuia să dea extemporal. chiuretâ vb. I. tr. (med.) a racla, a scobi. chiuretaj s.n. (chir.) chiuretare,raclaj, radare. După chiuretaj a luat antibiotice. chiuretăre s.f. (med.) chiuretaj, raclaj, radare. chiuretă s.f. (chir.)< pop.> linguriţă. Chiureta se foloseşte în raclaje. chiurlui't, -ă adj. {reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. chiuso [kiuzo] adj. invar, (muz.; despre instrumente de alamă) bouche. chiuvetă s.f. lavabou, lavoar, toaletă, <înv. şi reg.> lighean. Chiuveta din bucătărie este din inox. chiverniseală s.f. 1 (pop. şi fam.) v. îmbogăţire. înavuţire. înstărire. Parvenire. 2 (pop. şi fam.) v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire. 3 (pop. şi fam.) v. Administrare. 4 (pop.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. 5 (polit.; înv.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire, chivernisi vb. IV. 1 refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi. îmburghezi. înavuţi. înstări. Parveni. 2 tr. (pop. şi fam.; compl. indică fonduri, venituri, averi etc.) v. Administra. 3 tr. (pop.; compl indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. 4 tr., refl. (pop.) v. Aproviziona. 5 tr. (polit.; înv.; despre suverani; compl. indică state, popoare etc.) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. 6 tr. (înv.) Aranja. Orândui. Rezolva, chivernisire s.f. 1 (pop. şi fam.) v. îmbogăţire. înavuţire. înstărire. Parvenire. 2 (pop. şi fam.) v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire. 3 (pop. şi fam.) v. Administrare. 4 (polit.; înv.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire, chivernisit, -ă adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Ajuns. Bogat. îmbogăţit. înavuţit, înstărit. chivernisitor s.m. (înv.) 1 (în trecut) v. Administrator. Intendent. 2 (polit.; în opoz. cu „supus’7) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod. chivot s.n. 11 (relig.; la creştini) tabemacul, <înv.> lipsanotecă. în chivot se păstrează cuminecătura şi sfântul mir. 2 (în Vechiul Testament; şi, art., chivotul legii) lada păcii (v. ladă), sicriul legii (v. sicriu), <înv.> <înv.> racla legii (v. raclă). Vechii evrei păstrau în chivot tablele legii şi toiagul lui Aaron. II (înv.) 1 v. Dulap2. Garderob. Şifonier. 2 v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. 3 fig. (nav.) v. Corabie. chivuţă s.f. 1 (constr.; pop.) v. Spoitoreasă. 2 (fam.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă, chix s.n. (fam.) v. Eşec. Fiasco. Insucces. Nereuşită (v. nereuşit). ci conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.) 1 (după o negaţie sau după o prop. neg.) dar1, dimpotrivă, însă, numai, <înv. şi pop.> iar, fară, ma. Nici n-o iubeşte, nici n-o părăseşte, ci o încurcă. 2 (după o negaţie sau după o prop. neg.) cât. Nu era atât neplăcut, ci penibil. 3 (însoţind un imper., arată nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.; înv. şi pop.) v. Dar1. 4 (după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară sau restrictivă; înv. şi pop.) v. Dar1. însă. Or. Şi. Totuşi. 5 (după o prop. ipotetică sau cond.; pop.) v. Dar1, însă. ciădă s.f. (omit.; reg.) ciaclă-de-trestie = ciaclă-roşie v. Bâtlan-roşiatic. Bâtlan-roşu. Stârc-purpuriu. Stârc-roşu (Ardea purpurea). cian s.n. (chim.) cianogen, dician2. danul are miros de migdale amare. ciancobalammă s.f. (biochim.,farm.) coba-lamină, vitamina B12. Ciancobalamina se găseşte în came şi în diferite produse animale. ciani't s.n. (mineral.) disten. Cianitul este un silicat natural de aluminiu. cianoficee s.f. pl. (bot.) alge-albastre. Cianoficeele sunt răspândite în ape dulci, în bălţi şi în locuri umede. cianogen s.n. (chim.) cian, dician2. cianometăn s.n. (chim.) acetonitril, nitril acetic. Cianometanul este materia primă în fabricarea vitaminei B}. cianoză s.f. (med.) maladie albastră. Cianoza apare din cauza insuficientei oxigenări a sângelui. cianură s.f. (chim.) 1 prusiat. Cianura este o sare a acidului cianhidric. 2 cianură de sulf = rodanură, sulfocianură, tiocianat, tiocianură. Cianura de sulf este sarea acidului tiocianic. ciăo interj, (ca formulă de salut; fam.) v. Bună (v. bun)\ Salut1! cicădă s.f. (entom.; livr.) v. Greier (Gryllus). cicadeoidea s.f. art. (paleon.) benetit. Cicadeoidea este o plantă gimnospermă fosilă din jurasic. cicăr s.m. (reg.) 1 (iht.) v. Ţipar (Misgumus fossilis). 2 (zool.) Eudontomyzon danfordi; chişcar, ţicăitoare, ţipar. cicaric s.n. (ind. text.; reg.) v. Depănătoare. Vârtelniţă. cicatrice s.f. (med., med. vet.) semn, urmă, rană, stigmat, <înv. şi reg.> beleaznă, pupăză. în urma căderii pe gheaţă, i-a rămas o cicatrice. cicatriză vb. I. refl. 1 (med., med. vet.; despre plăgi) a se închide, a se vindeca, a se îmbuca. Având diabet, rana s-a cicatrizat destul de greu. 2 fig. (mai ales despre suferinţe morale, stări psihice) a dispărea, a înceta, a pieri, a trece, a: zbura. Durerea provo- cicatrizare | 282 cată de moartea părinţilor s-a cicatrizat în timp. I s-a cicatrizat neîncrederea în ea. cicatrizare s.f. (med., med. vet.) închidere, vindecare, reparaţie. Având diabet, cicatrizarea plăgii se face destul de greu. cicatrizat, -ă adj. (med., med. vet.; despre plăgi) închis, vindecat2, <înv.> zgâncos. Rana cicatrizată o mai doare încă. cică adv. (cu val. opusă faţă de o afirmaţie sau de o faptă) adică, chipurile (v. chip), maramchipu, numete. Intrând în casă, cică să bea apă, i-a furat banii de pe masă. cicăleală s.f. bodogăneală, cicălire, cicălit, dăscăleală, sâcâială, dăscălitură, câră1, caterincă, morocă-neală, socreală, şondroleală, <înv.; iron.> letopiseţ, pisălogeală, descântec, pisăgeală, ţăcăneală. Nu mai suport cicăleala ta! cicălî vb. IV. tr. (compl. indică oameni) a bodogăni, a bombăni, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, a boscorodi, a dondăni, a prociti, a sucăli, a tolocăni, a socri, a cihăi, a cincăi, a ciocmăni, a hui, a morcoti, a morocăni, a moronci, a şondroli, a tolontăi, a turui, a ţăcăli, a ţuhăi, a cârâi, a ciocăni, a pisa, a pisălogi, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată ziua îşi cicăleşte soţul. cicălire s.f. bodogăneală, cicăleală, cicălit, dăscăleală, sâcâială, dăscălitură, câră1, caterincă, morocăneală, socreală, şondroleală, <înv.; iron.> letopiseţ, pisălogeală, descântec, pisăgeală, ţăcăneală. cicălit s.n. bodogăneală, cicăleală, cicălire, dăscăleală, sâcâială, dăscălitură, câră1, caterincă, morocăneală, socreală, şondroleală, <înv.; iron.> letopiseţ, pisălogeală, descântec, pisăgeală, ţăcăneală. cicălitor, -oăre adj. (despre oameni) sâcâitor, hurduit, necăjitor, păcălitor, pisălog, lătrător. Este o femeie cicălitoare. cicărâg s.n. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Rodan. Sucală. cicerone s.m. (livr.) v. Călăuză. Ghid. îndrumător. cichirgi'u s.m. (turc.; înv.) v. Cofetar, cicisbău s.m. (în trecut; în unele ţări) <în trecut; în unele ţări> sigisbeu. Cicisbeul era un curtezan al unei femei măritate, care o însoţea pretutindeni. cidamen [siklsman] adj. invar, (despreculori, obiecte de îmbrăcăminte etc.) roz-mov. Şi-a cumpărat o bluză ciclamen. ciclăn s.n. (chim.) cicloalcan, cicloparafină, hidrocarbură cicloparafinică, <înv.> naftenă. Ciclanul este o hidrocarbură saturată, prezentă în petrol. ciclic, -ă adj. periodic. Fenomenele ciclice nu sunt totdeuna şi previzibile. ciclist, -ă s.m., s.f. (sport) biciclist, rutier, velocipedist. Prin oraş a trecut grupul cicliştilor care participă la concursul naţional de ciclism. cidoalcăn s.n. (chim.) ciclan, cicloparafină, hidrocarbură cicloparafinică, <înv.> naftenă. cidodrom s.n. velodrom. Pe ciclodrom s-a organizat o competiţie naţională. cidohexenă s.f. (chim.) tetrahidrobenzen. Ciclohexena are şase atomi de carbon în moleculă. ^ cidoid, -ă adj., s.f. 1 adj. circular, orbicular, orbiculat, rotund. Descrie o mişcare cicloidă. 2 s.f. (geom.) trohoidă. Cicloida este o curbă descrisă de un punct al unui cerc care se deplasează pe o suprafaţă plană. ciclon s.n. (meteor.; şi ciclon tropical) taifun, uragan, <înv.> orcan, tempestă, vânturaşcă. Ciclonul se manifestă în zonele tropicale, fiind însoţit de ploi torenţiale şi de descărcări electrice. cidonăl, -ă adj. (meteor.) ciclonic. Activitatea ciclonală este reprezentată prin dezvoltarea şi deplasarea cicloanelor şi anticicloanelor. ciclonic, -ă adj. (meteor.) ciclonal. cicloparafină s.f. (chim.) ciclan, cicloalcan, hidrocarbură cicloparafinică, <înv.> naftenă. cidopeăn, -ă adj. fig. (indică dimensiunea; de obicei p. exager.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) ciclopic, colosal, enorm, fabulos, fantastic, gigantic, imens, uriaş, astronomic, ciclopic, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic, ciclopic, -ă adj. fig. (indică dimensiunea; de obicei p. exager.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) ciclopean, colosal, enorm, fabulos, fantastic, gigantic, imens, uriaş, astronomic, ciclopean, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii ciclopice. cidorămă s.f. (teatru) orizont. Ciclorama închide laturile şi fundul scenei. ciclu s.n. 11 (astron.) <înv.> crâng, crug. Ciclul lunar este o perioadă de 19 ani care aduce aceleaşi faze de lună, în aceeaşi ordine. 2 (fiz.) ciclu pe secundă - hertz. 3 (pedag.) ciclu de studii aprofundate- maşter, masterat, studii aprofundate (v. studiu). Şi-a început ciclul de studii aprofundate la o universitate din Anglia. Are un ciclu de studii aprofundate în informatică. II (fiziol.; şi ciclu menstrual) menoree, menstre, menstruaţie, period, luna femeilor (v. lună), lună, soroc, <înv. şi reg.> poală, poală roşie, poale femeieşti (v. poală), belea, boală lumească, bubă lumească, fire, floare lunatică, lohoane (v. lohon), morb lumesc, orândă1, patimă lumească, rând, rânduială, regulă, sărbători (v. sărbătoare), scurgere de sânge, <înv.> menstruale, menstruă, tocmeală, venire la fire, indispoziţie. Ciclul apare la femeie începând din perioada pubertăţii până la menopauză. cicoăre1 s.f. I (bot.) 1 Cichorium intybus; dudău,lemnie (v. lemniu), dorii-leţ, nalbă-albastră, ţicorie. 2 cicoare-de-gră-dinâ = Cichorium endivia; andivă, ţicorie. 3 (reg.) v. Păpădie (Taraxacum offici-nale). II (ind., alim.) ţicorie. A făcut o cafea de cicoare. cicoăre2 s.f. (entom.) Cicada orni; greier-de-toamnă. ciconii'dă s.f. (omit.) ciconiiformă. Barza, egreta, bâtlanul fac parte din familia ciconi-idelor. ciconiiformă s.f. (omit.) ciconiidă. cidru s.n. must. Cidrul se obţine prin fermentarea mustului de mere sau al altor fructe. cifos, -oăsă adj. (despre oameni) cocoşat, ghebos, gheboşat, ghebuit, bolzit, celbos, gâb, ghemoşat, potâng, pupoş. S-a născut cifos. cifdză s.f. 1 (anat.) cocoaşă, gibozitate, gheb, os mort, cocoşătură, gâb, gogoaşă, pup3, pupui1. Are o cifoză accentuată. 2 (art.; med.) cifoza adolescenţilor = epifizită. Cifoza adolescenţilor este o boală de creştere. cifră vb. 1.1 refl. a se număra1. Cei care fac credite se cifrează cu miile. 2 refl. a se ridica. Cheltuielile se cifrează la 3 000 000 de lei. 3 tr. (compl. indică texte, mesaje etc.) a coda2, a codifica. A cifrat mesajul pentru a nu putea fi citit de alte persoane. cifraj s.n. cifrare. cifrăre s.f. cifraj. Cifrarea mesajului a fost obligatorie. cifrăt, -ă adj. (despre texte, mesaje etc.) codat2. Mesajul cifrat a fost descifrat de un specialist. cifră s.f. 1 (de obicei urmat de determ. în gen.) număr, sumă, total, număruş. Cifra turiştilor veniţi la mare în acest an a fost foarte mare. 2 (mat.) număr. Cifra 21. 3 (art.; mat.) cifra unităţilor = unitate de rangul întâi, unime. Cifra unităţilor este plasată în dreapta zecilor într-un număr format din două sau mai multe cifre. 4 (inform., electron.) digit. 5 (chim.) cifră octanică = indice octanic. Cifra octanică precizează gradul de detonaţie al unei benzine. 6 (înv.) v. Cifru. Cod2. cifric, -ă adj. numeric. Inspectorii au făcut o evaluare cifrică a cheltuielilor firmei. cifru s.n. 1 cod2, <înv.> cifră. Mesajul a fost scris pe bază de cifru. 2 (înv. şi reg.) v. Monogramă. ciftlâc s.n. (turc.; înv.) v. Conac, ci'gă s.f. (reg.) 11 (zool.) v. Gasteropod. Gastropod. Melc. 2 (bot.) cigâ-mică v. Bure-te-galben. Râşcov (Cantharelus cibarius). I11 (tehn.) v. Muflă. Palan. Scripete. 2 (la fusul de tors) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. cighi'r1 s.n. (culin.; pop.) v. Drob1. cighir2 s.n. (reg.) trinc. Cighirul este o băutură preparată din mere, pere sau din resturi de struguri. cihăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. cil palpebral s.m. (anat.) geană, sprânceană. Lăcrimează din cauză că i-a intrat un cil palpebral în ochi. ciliât s.n. (zool.) Infusoria; infuzor. Parameciul este un ciliat. cilibiu, -ie adj. (înv.) 1 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) cindură v. Delicat. Diafan. Fin1. Gingaş. Gracil. Graţios. Suav. 2 (despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. înalt. Mare1. Nobil. 3 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit, cilic s.n. (înv.) v. Oţel. cilihoâie s.f. (omit.; reg.) v. Vultur. Vul-tur-de-iepuri. Vultur-iepurar. Vultur-ţipă-tor-mic. Vulturaş-negru. Vulturaş-negru-mic. Vulturaş-ţipător-mic (Aquila pomarina). cilihoi s.m. (omit.; reg.) v. Gipaet. Vul-tan-de-miei. Vultur-auriu. Vultur-bălan. Vultur-bărbos. Vultur-cu-barbă. Vultur-de miei. Vultur-negru. Vulturul-mieilor (v. vultur). Zăgan (Gypaetus barbatus aureus). cilindrâx s.m. (hist.) axon,cilindru-ax,neurit. Cilindraxul este prelungirea citoplasmatică unică a neuronului. cilindric, -ă adj. cilindriform. Lunetă cilindrică. cilindriform, -ă adj. cilindric, cilindru s.n. 1 (tehn.; la războiul de ţesut; adesea cu determ. „dinainte”, „de dinainte”) sul. Pe cilindru se înfăşoară pânza pe măsură ce este ţesută. 2 {la lampa cu petrol) glob, sticlă, sticlă de lampă, burlui, uiagă. A cumpărat un cilindru pentru lampă. 3 joben. Când se ducea la plimbare, purta cilindru, mănuşi albe şi un pardesiu elegant. 4 (hist.) cilindru-ax = axon, cilindrâx, neurit. cimbâl s.n. (muz.) cinei, talere (v. taler2), talgere (v. talger), tipsii (v. tipsie), ţambal, <înv.> chimval, tas. Cimbalul este format din două talgere de alamă care se lovesc între ele pentru a marca ritmul sau cadenţa. cimber s.n. (reg.) v. Năframă, cimbi'stră s.f. (reg.) v. Pensetă, cimbrişor s.m. (bot.) 1 Thymus vulgaris; cimbru, cimbru-de-câmp, iarbă-de-lă-mâioară, lămâioară, lămâiţă, schinduf. 2 Thymus serpyllum; sărpun, sărpunel, tămâiţă, timian, timişor, troscot1.3 Thymus pulegioides; sărpun, sărpunel, schinduf. 4 (reg.) Thymus comosus; soponel. cimbru s.m. (bot.) 1 Satureja hortensis; ciumurică, lămâioară, lămâiţă, piperni-ţă-de-grădină, şaret, şimboră. 2 (reg.; şi cimbru^de-câmp) v. Cimbrişor (Thymus vulgaris). cimburel-sălbatic s.m. (bot.; reg.) v. Talpa-lu-pului (v. talpă) (Chaiturus marubiastrum). ciment s.n. fig. liant. Toleranţa este cimentul societăţii. cimenta vb. 1.1 tr. (constr.) a cimentui, a ţimentui. A cimentat pereţii fântânii. 2tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică legături, prietenii, alianţe etc. între oameni colectivităţi ţări) a (se) consolida, a (se) întări, a (se) strânge. Relaţia lor de prietenie s-a cimentat în timp. cimentare s.f. 1 (constr.) cimentuire. Trebuie făcută cimentarea pereţilor fântânii. 2 fig. consolidare, întărire, cimentuire, strângere. Cimentarea relaţiei lor de prietenie s-a produs în timp. cimentat, -ă adj. 1 (constr.) cimentuit. Cărămizile cimentate dau rezistenţă pereţibr. 2 fig. (despre legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi, ţări) consolidat, întărit. O prietenie cimentată durează mult timp. cimentul vb. IV. tr. (constr.) a cimenta, a ţimentui. cimentuire s.f. 1 (constr.) cimentare. 2 fig. cimentare, consolidare, întărire, strângere, cimentuit, -ă adj. (constr.) cimentat, cimilitură s.f. (lit.) 1 (pop.) v. Ghicitoare (v. ghicitor). 2 (reg.) v. Proverb. Vorbă bătrânească. Vorbă veche. Zicală. Zicătoare (v. zicător). cimişir s.m. (bot.) Buxus sempervirens; barba-caprei (v. barbă) bănuţ, bănuţei (v. bănuţel), merişor1, merişor-turcesc (v. merişor1), puspan, verdeaţă, cimitir s.n. necropolă, morminte (v. mormânt), avlie, bananau, comoară, îngropelniţă, margine, morţărie, piţigăi, progadie, stobor, temeteu, ţintirim, <înv.> grobişte, mormântar1. în cimitirul oraşului sunt îngropate mari personalităţi ale culturii române. cimometru s.n. (fiz.) frecvenţmetru, indicator de frecvenţă, ondometru, undametru. Cu cimometrul se măsoară frecvenţele oscilaţiilor electromagnetice. cimdtie s.f. (reg.) 1 (în opoz. cu „străin”) v. Apropiat Consangvin. Consângean. Neam. Rubedenie. Rudă1. Rudenie. 2 v. Cracă. Creangă. Ramură. cimpî vb. IV. refl. (pop.) 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2. 2 (despre fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde, cimpi't, -ă adj. (pop.) 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit. Contractat. Ghemuit. închircit. Strâns2. Zgârcit. 2 (despre fiinţe, lucruri etc.) v. Ascuns2. cimpoi1 s.n. (muz.) 1 hornpipe, burduf, carabă, gaidă. Cimpoiul este alcătuit dintr-un burduf din piele de capră şi mai multe tuburi. 2 (la unele instrumente muzicale; reg.) v. Burduf. Foaie. cimpoP vb. IV. intr. (reg.) 1 a cimpoia. El cimpoieşte la nunţi. 2 (despre oameni) v. Chicoti. Chioti. Chiui. Hăuli. Striga. Ţipa1, cimpoia vb. I. intr. (reg.) 1 a cimpoi2. 2 (despre oameni) v. Chicoti. Chioti. Chiui. Hăuli. Striga. Ţipa1. cimpoiâş s.m. (muz.) cimpoier, cărăbaş. cimpoier s.m. (muz.) cimpoiaş, cărăbaş. Cimpoierul cântă din cimpoi. cin1 s.n. 11 (bis.) tagmă, <înv.> ceată, însoţime, schimă. Cinul preoţesc este format din preoţi şi din călugări, 2 (în trecut; înv.) v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă. 3 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). II (înv.) 1 v. Demnitate. Poziţie. Rang. 2 v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. 3 v. Carieră. îndeletnicire. Meserie. Ocupaţie. Profesie. cin2s.n. (nav.; înv. şi reg.) pream. Cinul este o luntre mică, pescărească. cină vb. I. intr., tr. a supa. Ieri seară, după concert, au cinat la un restaurant cu specific italian. cinabarm, -ă adj. (despre culori, obiecte de îmbrăcăminte etc.) roşu-închis. îi plac trandafirii de culoare cinabarină. cinâbru s.n. (chim., farm.) chinovar,vermillon, <înv.> piatra sulimanului (v. piatră), suliman, sulimenitură, ţinober, vermeliu. Cinabrul se foloseşte ca medicament şi colorant. cinăş, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. 2 (în opoz. cu „urâţel”; mai ales despre copii sau pui de animale) v. Drăgălaş. Drăguţ. Frumuşel. Frumuşică, cină s.f. I masă de seară (v. masă1). Cina este servită la ora 20. II art. 1 (relig.; nm. pr.) Cina cea de Taină = Sfânta Euharistie (v. sfânt). Cina cea de Taină este prima celebrare a euharistiei de către Iisus Hristos, în Joia Mare.2 (în practicile relig. creştine; la protestanţi) cina Domnului = cuminecare, cuminecătură, euharistie, împărtăşanie, împărtăşire, sfânta împărtăşanie (v. sfânt), sfintele taine (v. sfânt), împărtăşit, dumnezeieş-tile taine (v. dumnezeiesc), <înv. şi pop.> grijanie, grijire, pricestanie, cele sfinte, <înv.> eulogie, luarea trupului şi sângelui lui Hristos (v. luare), precistie. Cina Domnului este una dintre cele şapte taine, ce constă în gustarea de către credincioşi a pâinii şi a vinului, care, sfinţite de preot, devin trupul şi sângele lui Iisus Hristos. 3 (în practicile Bisericii Ortodoxe) cina de apoi = cina mortului = parastas. Cina mortului se face după slujba oficiată pentru pomenirea celui mort. cinătui vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică păsări tăiate sau penele lor) v. Jumuli. 2 (compl. indică animale tăiate sau carnea lor) v. Tranşa. cincantenăr s.n. (livr.) v. Semicentenar, cincantm s.m., adj. (bot.) chircă. Cincantinul este o varietate timpurie de porumb. cincăi'vb. IV. intr. (reg.; compl indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. cinci-dopoţei subst. (bot.; reg.) v. Căldăruşă (Aquilegia vulgaris). cinci-coăde subst. (bot.; reg.) v. Căldăruşă (Aquilegia vulgaris). cinci-degete subst (bot.) 1 Potentilla reptans; frunză-de-cinci-degete, arginţie, iar-ba-degetelor (v. iarbă), iarbă-cu-cinci-foi, ochiul-boului (v. ochi1), scrântitoare. 2 Potentilla alba; palma-voinicului (v. palmă). 3 (reg.) v. Sclipeţ (Potentilla erecta). cinci-foi subst. (bot.; reg.; şi cinci-foi-mari) v. Sănişoară (Sanicula europaea). cinciunghi subst. (geom.; înv.) v. Pentagon. Cincizeci'me s.f. (relig. creştină; nm. pr.;rar) v. Duminica Mare (v. duminică). Rusalii (v. rusalie). cindură conj. subord. (reg; introduce o prop. circ. cauz.) v. Că. Căci. Deoarece. Fiindcă. cine 1284 cine pron. rel.,pron. interog. I pron. rel. (face legătura între prop. subord. pe care o introduce şi cuv. determ. din prop. regentă, asemânân-du-se, astfel cu o conj. şi îndeplinind, în acelaşi timp, funcţia departe de prop. în cadrul subord.) 1 (introduce o prop. sub.; cu funcţie de sub. în subord.) care. Cine nu mai are nimic de făcut să plece acasă. 2 (cu sens de pron. nehot; ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv. şi pop.) v. Fiecare. Fiecine. Oricare. Oricine. Orişicare. Orişicine. II pron. interog. 1 (în prop. interog. ţine locul cuv. aşteptat ca răspuns la o întrebare) care. -Cine a câştigat marele premiu? 2 (cu sens partitiv; ţine locul cuv. aşteptat ca răspuns la o întrebare cu privire la o pers. necunoscută sau neamintită în cursul vorbirii) care. -Cine dintre colege îţi place mai mult? cine-adevăr s.n. (cinemat.; ieşit din uz ) v. Cine-verite. cineamator, -oare s.m., s.f. (cinemat.) cinefil, dneamatorism s.n. (cinemat.) cinefilie. cineast, -ă s.m., s.f. (cinemat.) cinematografist. Cineastul este un specialist în arta sau în tehnica cinematografică. cinebibliotecă s.f. (cinemat.) cinematecă, filmotecă. în cinebibliotecă se păstrează filmele cinematografice. cinedocument s.n. (cinemat.) document cinematografic. cinefil, -ă s.m., s.f. (cinemat.) cineamator. Este un mare cinefil, plăcându-i orice film. cinefilie s.f. (cinemat.) cineamatorism. Cinefilia este pasiunea pentru filme. cineget s.m. (cineget.) vânător, prinzător, puşcaş, hurcaş, puşcător, vadazlău. Cinegeţii îşi împart, la sfârşit, trofeele. cinegetic, -ă adj. (cineget.) vânătoresc. Are multe trofee cinegetice. cinei s.n. (muz.) cimbal, talere (v. taler2), talgere (v. talger), tipsii (v. tipsie), ţambal, <înv.> chimval, tas. cinema s.n. (cinemat.) 1 cinematograf. 2 cinematograf, film. cinematecă s.f. (cinemat.) cinebibliotecă, filmotecă. cinematograf s.n. (cinemat.) 1 cinema. Sala cinematografului este amenajată modern. 2 cinema, film. Este artist de cinematograf. 3 cinematografie. cinematografia vb. I. tr. (cinemat.; rar; compl. indică imagini, persoane, scene, evenimente etc.) v. Filma, cinematografie s.f. (cinemat.) 1 (de obicei cu determ. care indică genul, specificul etc.) film, peliculă. Cinematografia neorealistă se apropie de viaţa cotidiană a oamenilor obişnuiţi. 2 ecran, marele ecran (v. mare1). Este o tânără speranţă a cinematografiei româneşti. 3 cinematografie stereoscopică = cinematografie tridimensională = stereocinemato-grafie. Cinematografia stereoscopică oferă spectatorului senzaţia unor imagini în relief. 4 cinematograf. Cinematografia este industria producătoare de filme. cinematografiere s.f. (cinemat.; rar) v. Filmare. cinematografist, -ă s.m., s.f. (cinemat.) cineast. cineradiografi'e s.f. (med., med. vet.) radiocinematografie. Prin cineradiografie se obţine imaginea radiografică a unui organ în funcţiune. cineri't s.n. (geol.) tuf, tuf vulcanic. Cineritul este o cenuşă vulcanică consolidată, folosită în industria cimentului.v-’ cineşi pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Fiecare. Fiecine. Oricare. Oricine. Orişicare. Orişicine, cinevă pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) careva, oarecare, unul, vreunul (v. vreun), <înv. şi reg.> oarecine, oareşicine, oarecineva, <înv.> cinevaşi, cinevaşilea, neştine, oarecareva. -Bea cineva dintre voi un ceai? cinevâşi pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Careva. Cineva. Oarecare. Unul. Vreunul (v. vreun). cinevăşilea pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Careva. Cineva. Oarecare. Unul. Vreunul (v. vreun). cine-verite [sine veRite] s.n. (cinemat.) cine-adevăr. Cine-verite-ul îşi propune să surprindă o realitate cât mai autentică. cinflor s.m. (omit.; reg.) v. Grangur (Oriolus oriolus). cingătoare s.f. 1 brâu, încingătoare, perizoma, chingă, <înv. şi reg.> taftur, brânaci, frânghie. La sărbători, purta o cingătoare de mătase. 2 centură, cordon, curea, încingătoare, perizoma, legătoare (v. legător), caiuş. Poartă la pantaloni o cingătoare de piele. crnghie s.f. (muz.; înv.) v. Harpă, cinghineă s.f., adj. invar, (reg.) 1 s.f. (peior.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă. 2 adj. invar. (despre oameni) v. Arogant. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfnintat. Trufaş1. cinic, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. arogant, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghineă, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de cinică. 2 adj. (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiu-itor, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar cinic, dar foarte talentat. 3 adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimonios, batjocoritor, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii cinice. 4 adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) maliţios, răutăcios, sarcastic, înrăutăţit, amar, otrăvit2, şerpesc, veninos. Face comentarii cinice la adresa lui. II s.m. (filos.; în Grecia antică) filosof cinic. Cinicii erau adepţii unei doctrine socratice care propovăduia întoarcerea la natură şi o viaţă simplă. cinie1 s.f. (înv. şi pop.) 1 (tehn.) v. Instrument. Sculă. Unealtă. Ustensilă. 2 (adesea constr. cu vb.„apuney>, „a cădea'7) v. Capcană. Cursă2. Prinzătoare (v. prinzător). 3 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Fuştel. cinie2 s.f. (înv.) 1 v. Faianţă. 2 v. Porţelan, cinologi'e s.f. (zootehn.) = chinologie. cinste s.f. 11 bună-credinţă, cavalerism, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, omenie, onestitate, onorabilitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, ver-ticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în cinstea şi priceperea lui. 2 francheţe, lealitate, loialitate, sinceritate, simplicitate, simplitate, <înv.> sadacat, rectitudine. Tânăra este de o cinste exemplară. 3 demnitate, reputaţie, obraz. Şi-a păstrat în viaţă cinstea. 4 castitate, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, onoare, pudoare, virginitate, fetie, <înv.> vergurie, curăţenie, curăţie. Vestalele au depus jurământul de cinste. 5 credinţă, devotament, fidelitate, lealitate, loialitate, statornicie, lealism, loialism, <înv. şi reg.> priinţă, <înv.> sadacat. Nu apus nicio clipă la îndoială cinstea colaboratorilor săi. 6 favoare, onoare, privilegiu, hatâr, <înv.> cherem, ovajenie. Are cinstea de a fi invitat la festivitatea de decernare a premiilor pentru cel mai bun regizor al anului. I11 admiraţie, apreciere, atenţie, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilita-te, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucura de cinste din partea prietenilor. 2 apologie, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), <î\ig.; înv.> lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o cinste meritată. 3 ceremonie, fast1, paradă, pompă2, solemnitate, <înv.> resm, slavă. Oaspeţii au fost primiţi cu multă cinste. III (concr.). 1 (pop. şi fam.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. 2 (pop. şi ciobănesc fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a lua”, „a primi”) v. Bacşiş. 3 {reg.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. IV {art.; bot.; reg.) cinstea-câmpuluiv. Ştevie. Ştevie-de-munte {Astrantia major); cinstea-femeilor = cinstea fetei v. Ruşinea-fetei (v. ruşine) (Daucus carota şi Daucus silvestris). cinsteş, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Mândru. Semeţ. Ţanţoş. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil. cinsteţ s.m. (bot.) Salvia glutinosa; jale-cle-ioasă (v. ja/e2), jale-de-pădure (v.jale2), jaleş, jaleş-de-pădure, brânca-porcului (v. brâncă1), brusturul-caprei (v. brustur), cocean-căpresc, iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), iarba-Sfântului-Ioan (v. iarbă), lăpuş, lăpuş-de-capră, lipan1, meduneţ, mieri-cică, salvie-busuioacă, salvie-cleioasă, sal-vie-sălbatică, sugar, şerlai, urechea-porcului (v. ureche). cinsti vb. IV. tr. 1 (compl indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a lăuda, a onora, a preţui, a respecta, a stima, a priza2, a slăvi, <înv. şi pop.> a omeni, <înv. şi reg.> a preţălui, a tistăli2, <înv.> a apreţui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respecta-risi, a respectălui, a respectui, a socoti, a stimarisi, a evlavisi, a aproba, a credita. îl cinsteşte pe pictor pentru talentul său. 2 (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, <înv.> a fali, a fălui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi cinstească eroii. 3 a onora. Premiul acordat îl cinsteşte. 4 (compl. indică pahare, cupe etc. cu băutură) a ciocni, a închina, <înv.> a metahirisi. Mesenii au cinstit un pahar de vin în sănătatea gazdelor. 5 (compl. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a ospăta, a servi, a trata, a omeni, a tratarisi. Şi-a cinstit musafirii cu cele mai alese delicatese. 6 (înv. şi pop.; compl. indică norme de conduită, indicaţii, angajamente etc.) v. Păstra. Respecta. Ţine. 7 (înv.; compl. indică fiinţe) v. Adora. Diviniza. Idolatriza. Slăvi. Venera. 8 (înv.; compl. indică oameni de cultură, de ştiinţă, sportivi, creaţii, realizări ale lor etc.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”)v. Distinge. Onora. cinstire s.f. 1 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. 2 apologie, cinste, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvi-re, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. 3 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) ospătare, servire, servit, tratare, ospătat1. Cinstirea musafirilor cu cele mai alese delicatese este un obicei vechi în familia lor. 4 (înv.) v. Adorare. Adoraţie. Divinizare. Idolatrizare. Slăvire. Venerare. Veneraţie. cinstit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre caracterul lor) corect, drept, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, prob, franc2, <înv.> neademenit, nemitarnic, fair, fairplay, alb, curat, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om cinstit în afaceri. 2 (despre oameni) franc2, leal, loial, neprefacut, sincer, simplu, <înv.> nefaţărit, prost, deschis, verde. A fost totdeauna cinstit faţă de prietenii adevăraţi. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) cavaleresc, franc2, leal, loial, neprefacut, sincer, <înv.> nefăţărit, prost, verde. Un gest cinstit impresionează pe oricine. 4 (în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; despre oameni) bun, constant, credincios, devotat, fidel, leal, loial, statornic, devot, slugarnic, <înv.> slugăritor, smerit, nestrămutat. S-a convins că îi este un partener de viaţă cinstit. 5 (despre fete) castă (v. cast), fecioară, neprihănită (v. neprihănit), virgină (v. virgin), întreagă (v. întreg), <înv. şi reg.> vergură (v. vergur), imaculată (v. imaculat), neatinsă (v. neatins). Fiica lor este o tânără cinstită. 6 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) apreciat, onorabil, onorat, preţuit, respectabil, respectat, stimat, venerabil, stimabil, <înv.> apreţuit, cinsteş, considerat, omenit, preacinstit, respectuit, socotit2, vederos, văzut2. Este cel mai cinstit judecător din oraş. 7 (înv.; despre fiinţe) v. Adorat. Divinizat. Idolatrizat. Slăvit. Venerat. II adv. (modal; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) deschis* direct, făţiş, franc2, sincer, <înv.> aievea, avedere, înfăţişat, neted, verde. I-a spus cinstit, în faţă, că trebuie să-şi respecte cuvântul dat. cintâz s.m. (omit.) cintezoi. Cintezul este bărbătuşul cintezei. cinteza s.f. (omit.) 1 Fringilla coelebs; scatiu, ciz, finchiu, oiţoi, pasăre-dom-nească, pinchiu, plişcă, săghieş, spin, tiutiubei, ţicăitoare, ţiţivară. 2 cinteză-de-iarnă = Fringilla montifringilla; oiţă, oiţoi, pasăre-de-bere. cintezoi s.m. (omit.) 1 cintez. 2 (reg.) v. Scatiu (Carduelis spinus). cintoâie s.f. (bot; reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). cinzeacă s.f. (pop. şi fam.) ieguţă, sângeapă. A băut o cinzeacă de ţuică. cioacă1 s.f. (reg.) 1 (omit.) v. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula). 2 (glum.) v. Rom2. Ţigan. Ţigancă. cioacă2 s.f. (reg.) 11 (la joagăr) v. Scoabă. 2 v. Cazma. Hârleţ. 3 v. Târnăcop. 4 (gosp.) v. Căuş. Scafă. 5 (tehn.; la războiul de ţesut) caraftă. Cele două cioace înfipte în capetele de sus ale furcilor ţin vătalele. II (geomorf.) v. Deal. cioăncă s.f. (reg.) 1 v. Târnăcop. 2 (glum.) v. Lulea. Pipă. cioăndă s.f. (reg.) v. Cârâială. Ciondăneală. Ciorovăială. Ciorovăire. Hârâială. cioăne s.f. (bot.; reg.) 1 Trifoliumfragiferum; căpşunică, talpa-gâştei (v. talpă). 2 v. Spanac-porcesc (Chenopodium hybri-dum). 3 v. Amarant. Creasta-cocoşului (v. creastă) (Celosia cristata). cioară s.f. I (omit.) 1 Corvus; cioroaică, crancalău, garoi, stâncă1, stăncuţă, şoavă, zgaroi. 2 (reg.) cioară-de-marev. Chi-righiţă. Pescăruş. Pescăruş-cu-cap-negru. Pescăruş-de-baltă. Râbar (Stema hirundo). 3 (reg.) cioară-gulerată = cioarâ-pucioasă v. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula). 4 (reg.) cioară-pucioasăv. Dumbrăvean-că (Coracias garrulus). II (glum.) v. Rom2. Ţigan. Ţigancă. cioărcă s.f. (înv. şi reg.) 1 (omit) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). 2 (zool.) v. Broască (Rana esculenta). cioareci s.m. pl. dimie. Poartă cioareci foarte strâmţi pe picior şi împodobiţi cu găitane. cioărsă s.f. (reg.) 11 bulicher, buzdură, rujdă, rujdulă. Are o cioarsă cu care nu poate tăia nici măcar pâine. 2 (constr.) v. Cocioabă. II fig. (deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). Moş. Moşneag, ciob s.n. fărâmă, spărtură, ţandără, <înv. şi pop.> căţuie, hârb, breanc, şplităr, tioc, troacă, <înv.> ostrac. A luat un ciob de geam şi a tăiat cu el sfoara. cioban s.m. 1 oier, păstor, <înv. şi reg.> păcurar2, oieş. Ciobanii au urcat cu oile pe munte. 2 baci, vătaf, sameş, scutar1, <înv.> scutaş. Ciobanul are o stână cu peste 300 de oi. 3 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Ciobanul-cu-Oile v. Lira (v.liră1). ciobănaş s.m. 11 ciobănel, păstoraş, păstorel, păcurăraş, păcurărel. Oile din stână sunt păzite de un ciobănaş. 2 (j. folc.) abru-deană, abrudeancă, ardeleană (v. ardelean), ardelenească (v. ardelenesc), haţegană, lugo-jeană, someşeană. Ciobănaşul este un dans popular din Transilvania, cu mişcare moderată. II (omit.; reg.) v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus). ciobăncuţă s.f. (reg.) v. Ciobăniţă. Păstoriţă, ciobăneăsă s.f. (pop.) v. Băciţă. ciobănel s.m. ciobănaş, păstoraş, păstorel, păcurăraş, păcurărel. ciobănesc, -eâscă adj. pastoral, păstoresc, <înv. şi reg.> păcurăresc. Obiceiurile ciobăneşti sunt respectate de toţi cei care trăiesc la stână. ciobăneşte ciobăneşte adv. (modal) păstoreşte, <înv. şi reg.> păcurăreşte. ciobăni vb. IV. intr. (despre oameni) a păstori, <înv. şi reg.> a păcurări. Băiatul ciobăneşte de doi ani. ciobăme s.f. oierie1, oierit, păstorie, păstorit, păstorire, <înv. şi reg.> păcurărie, păcurărit. Se ocupă cu ciobănia. ciobăm'ţă s.f. păstoriţă, <înv. şi reg.> păcură-riţă, ciobăncuţă, păcurăreasă. ciobi vb. IV. tr., refl. (compl sau sub. indică vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) a (se) ciocni, a (se) ştirbi. A ciobit, prin lovire, marginea paharului. Marginea farfuriei s-a ciobit. ciobi're s.f. ciocnire, ştirbire. Ciobirea marginii paharului s-a produs prin lovire. ciobit, -ă adj. (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, despre obiecte casante etc.) ciocnit, ştirb, ştirbit. A aruncat paharul ciobit. ciobitură s.f. ciocnitură, ştirbitură, <înv. şi reg.> ştirbină, ciumblitură, ştirbeală. Ciobitură paharului este destul de mare. cioc1 interj, (de obicei repet.) toc1! Cioc! Cioc! se aude la uşă. cioc2 s.n. 11 (anat.; la păsări) clonţ, plisc, <înv. şi reg.> rost, cioclonţ, ciup2, clanţ, clobanţ, flisc, tic3. Ciocul vulturului este coroiat. 2 barbişon, bărbuţă, ţăcălie1, şpiţbarbă, barbişă. Şi-a lăsat cioc. 3 (la obiecte) bot, cap, capăt, vârf, moţoţoi. Ciocul cizmelor este plin de noroi. 4 (tehn.) nas, pinten. Ciocul de pe o piesă sau de pe un organ de maşină permite ghidarea unei alte piese sau a unui alt organ al aceleiaşi maşini. 5 (la scaunul dulgherului) cap, căpăţână, broască, ciochie, clobanţ. Ciocul serveşte la strângerea doagelor. 6 (med.) cioc de papagal = osteofit. Ciocul de papagal se formează la marginea unei suprafeţe articulare. 7 (anat.; la oameni; peior.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 8 (reg.) v. Ciorap. 9 (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea. II (art.; bot.) ciocul-berzei = a Geranium pratense; gre-ghetin, călţunul-popii (v. călţun), plis-cul-cucoarei (v. plisc), săgeţică; b Geranium lucidum; greghetin, pliscariţă, plis-cul-berzei (v. plisc), pliscul-cocorului (v. plisc), priboi, sovârf; c (reg.) v. Ciocul-cu-coarei. Pliscul-cocorului (v. plisc) (Erodium cicutarium); ciocul-cucoarei = Erodium cicutarium; pliscul-cocorului (v. plisc), bănat, ciocul-berzei, clonţul-cocostârcului (v. clonţ), cucute (v. cucută), cumătră, floa-rea-vinului (v. floare), greghetin, iarba-şoa-recului (v. iarbă), pliscul-berzei (v. plisc); (reg.) ciocul-ciorii = docul-păsării v. Surguti (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). III (omit.) 1 doc-întors = Recurvirostra avosetta; năvodar, săbiuţă. 2 (reg.) cioc-gros v. Botgros. Cireşar (Coccothraustes coccothraustes). ciocafon s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ciocăn1 s.m. (bot.; la porumb; reg.) 1 v. Cocean. Ştiulete. 2 v. Ştiulete. ciocăn2 s.n. 1 <înv. şi reg.> mai3, colopaci. A folosit docanul pentru a bate cuiele. 2 (tehn.) ciocan de lipit = fier de lipit, letcon. A cositorit firele mufei de la televizor cu ciocanul de lipit. 3 (tehn.) ciocan pneumatic = auto-compresor, revolver. A achiziţionat de la o firmă specializată un ciocan pneumatic de producţie germană. 4 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Braţ. Furcă. Mâftă. Stâlp. 5 (tehn.; la vârtelniţă; reg.) v. Fus. 6 (reg.) v. Târnăcop. 7 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ciocăn3 s.n. (reg.) v. Ţoi2, ciocălâişte s.f. (agric.; reg.) v. Porumbişte ciocălâu s.m. (bot.; la porumb; reg.) 1 v. Cocean. Ştiulete.2 v. Ştiulete, ciocănar s.m. (în trecut) <în trecut> ciocănaş. Ciocănarul muncea într-o mină de sare. ciocănaş s.n., s.m. I s.n. ciocănel. A cumpărat pentru băieţel un ciocănaş din plastic. II s.m. 1 (cineget.; reg.) v. Bătăiaş. Gonaci. Gonaş. Hăitaş. Hăituitor. Mânător. 2 (lapl. docănaşi; bot.; reg.) v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). 3 (la pl. docănaşi; bot.; reg.) v. Călţunaş. Condu-rul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). 4 (în trecut) <în trecut> ciocănar, ciocăneă s.f. (omit; reg.) v. Sitar1. Sitar-de-pă-dure (v. sitar1). Sitarul-pădurean (v. sitar1) (Scolopax rusticola). ciocăneălă s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) bătaie, bocă-neală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, ticăitură, bătătură, tocănire, tocănit. L-a trezit o ciocă-neală puternică în uşă. ciocănel s.n. ciocănaş. ciocăni vb. IV. 11 intr. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) a bate, a bocăni, <înv. şi reg.> a suna, a bontăni, a orăpăi, a pocăi2, a toca, a tocăi, a tocăni. Cineva ciocăneşte la uşă. 2 tr. (compl. indică obiecte tari, mai ales metale) a martela. Ciocăneşte folii de metal pentru a le prelucra. 3 tr. (med., med. vet; pop.; compl. indică bolnavi sau părţi ale corpului lor) v. Percuta. II tr. fig. (compl. indică oameni) a bodogăni, a bombăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, a cârâi, a pisa, a pisălogi, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată ziua îşi ciocăneşte soţul. ciocănire s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) bătaie, bocă-neală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocănea-lă, ciocănit, ciocănitură, ticăitură, bătătură, tocănire, tocănit. ciocămşte s.f. (agric.; reg.) v. Porumbişte. ciocănit s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) bătaie, bocă-neală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocănea-lă, ciocănire, ciocănitură, ticăitură, bătătură, tocănire, tocănit. ciocănitoăre s.f. (omit.) 1 Picus şi Drycopus; ghionoaie, bocănitoare, căţărătoare (v. căţărător), scobitoare (v. scobitor), toboşar, toboşarul-pădurii (v. toboşar), tocănitoare (v. tocănitor), tocăniţă2, ţâcă1, ţicăitoare, ţiclean, ţicloi1, vârdare. 2 ciocânitoare-neagră = Dryocopus martius; negraică, ţipătoare (v. f/pător), vârdare-neagră; docănitoare-pes-triţă-mare = Dendrocopus major pinetorum; sfrâncioc-gheoş, vârdare-pestriţă; docănitoare-roşie = Dryobates major, verdoai-că-roşie; ciocănitoare-sură = Picus canus; turceac, vârdare, vârdare-de-zăvoi, verdoaică; ciocănitoare-verde = Picus viridis; ghionoaie-verde, horoi-verde, vârdare, vârdare-verde, vârdăriţă, verdaică, verdoaică, zvârdaică, zvârdarie, zvârdoaică; (reg) ciocă-nitoare-mică v. Scorţar. Scorţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). ciocănitură s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) bătaie, bocă-neală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocănea-lă, ciocănire, ciocănit, ticăitură, bătătură, tocănire, tocănit. ciocâlteu s.n. (tehn.; reg.) 1 v. Cui. 2 v. Cui cilindric. Spin. Ştift. 3 (la plug) v. Măsea, ciocârlan s.m. 1 (omit) Galerida cristata; ciocoi, moşuţ, pasăre-cu-pup, rui2, sitar1, ţârloi, ţârlug. 2 (bot.; reg.) v. Coronişte (Coronilla varia). ciocârlâţ s.m. (omit.; reg.) v. Scorţar. Scorţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). ciocârlie s.f. I (omit) 1 Alauda arvensis; liurea, pasărea-plugului (v. pasăre), rui2, suitoare (v. suitor), tiutiuroi, ţenchi, ţuguiaş. 2 docârlie-moţată = Alauda cristata; ciocoi, moşuţ, păcurar2, păcurar-mare (v. păcurar2). I11 iapă, ţenchi. Ciocârlia se foloseşte la legarea plutei la mal. 2 (tehn.; la plug; reg.) v. Măsea, ciocârti vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia. 2 (compl. indică bucăţi de lemn, de piatră etc.) v. Ciopli. ciocârţi s.m. pl. (bot.; reg.) v. Cocârlă (Marasmius scorodonius). ciochie s.f. (tehn.; reg.) 1 v. Başchie. 2 v. Joa-găr. 3 (la scaunul dulgherului) v. Cap. Căpăţână. Cioc2. ciochi'ţă s.f. (omit.; reg.) v. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula). cioclejel s.m. (omit.; reg.) v. Pitulice (Tro-glodytes parvulus). ciocloăvă s.f. (reg.; peior.) 1 (în trecut) v. Ciocoi. 2 (în societatea feudală românească) v. Aristocrat. Boier. Nobil. ciodod s.n. (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Ştiulete. cioclonţ s.n. (anat.; la păsări; reg.) v. Cioc2. Clonţ. Plisc. ciodovime s.f. (colect.; în trecut; reg.; peior.) v. Ciocoime. cioclovină s.f. (reg.; peior.) 1 (în trecut) v. Ciocoi. 2 (în sodetatea feudală românească) v. Aristocrat. Boier. Nobil. cioclu s.m. 1 dricar. Cioclii duc mortul la groapă. 2 (reg.) v. Gropar. ciocmăni vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăs- 287 | căli. Plictisi. Sâcâi. 2 refl. (recipr.) (despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra, ciocneâlă s.f. ciocnet, ciocnitură. în sufragerie se aud ciocneli de pahare. cidcnet s.n. ciocneâlă, ciocnitură. ciocni vb. IV. 11 refl. (recipr.), tr. (sub. sau compl. indică vehicule) a intra, a (se) izbi, a (se) lovi, a se tampona, a se întreciocni, a (se) pocni. Două maşini s-au ciocnit. Maşina a ciocnit o căruţă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) a (se) ciobi, a (se) ştirbi. A ciocnit, prin lovire, marginea paharului. Marginea farfuriei s-a ciocnit. 3 tr. (compl. indică pahare, cupe etc. cu băutură) a cinsti, a închina, <înv.> a meta-hirisi. Mesenii au ciocnit un pahar de vin în sănătatea gazdelor. II fig. 1 refl. recipr. (despre grupuri, colectivităţi adverse etc.) a se încăiera, a se înfrunta. Când cele două bande s-au ciocnit, a intervenit poliţia. 2 refl. (despre interese, idei etc. ale oamenilor) a se contra-pune, a se contrazice, a se înfrunta, a se opune. Mărturiile celor doi martori nu se ciocnesc. 3 tr. (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. ciocnire s.f. 11 coliziune, impact, izbire, lovire, tamponare, întreciocnire. în urma ciocnirii celor două maşini, şoferii s-au accidentat grav. 2 ciobire, ştirbire. Ciocnirea marginii paharului s-a produs prin lovire. II fig. 1 încăierare, înfruntare. Poliţia a oprit ciocnirea dintre cele două bande. 2 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorbă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de ciocnire între cei doi parteneri de afaceri. 3 (milit.; rar) v. Bătălie. înfruntare. Luptă, ciocnit, -ă adj. 1 (despre vehicule) izbit, lovit, tamponat, pocnit2. Vehiculele ciocnite au fost luate de pe şosea. 2 (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, despre obiecte casante etc.) ciobit, ştirb, ştirbit. A aruncat paharul ciocnit. ciocnitură s.f. 1 ciocneâlă, ciocnet. 2 ciobi-tură, ştirbitură, <înv. şi reg.> ştirbină, ciumblitură, ştirbeală. Ciocnitură paharului este destul de mare. ciocofleăndură s.f. (în trecut; peior.) v. Ciocoi. ciocoi s.m. I (în trecut) ciocofleandu-ră, ciocloavă, cioclovină. Ciocoii strângeau birurile şi impozitele. II (omit.; reg.) 1 v. Ciocârlie-moţată (Alauda cristata). 2 v. Ciocârlan (Galerida cristata). ciocoiesc, -eâscă adj. fig. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) obsecvios, plecat2, servil, slugarnic, smerit, supus, umil, umilit, ofilit. Persoanele care au un comportament ciocoiesc faţă de superiori, pentru a obţine avantaje în profesie, sunt detestabile. ciocoime s.f. (colect.; în trecut) cioclovime. ciocoism s.n. fig. obsecviozitate, servilism, slugărnicie, umilinţă, slugăreală, slugărie, slugărire, slugărit, slugămicire. Ceea ce îl caracterizează este ciocoismul faţă de şefi. ciocolată s.f. (arg.) v. Haşiş. ciocot s.n. (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Hădărag. Titirez. ciofăi'vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Clefai. Molfai. Plescăi. cioflingar s.m. (pop. şi fam.; deprec.) 1 bodolan, boldan, ciont, cotoi2, conţ, doagă. A aruncat nişte ciolane la câini. 2 (fam.) v. Extremitate. Mădular. Membru. II (la roata căruţei sau a carului; reg.) v. Obadă. ciolănâş s.n. (anat.) ciolănel, oscior, osicul, osişor, osuşor, osuţ, osuc. ciolănel s.n. (anat.) ciolănaş, oscior, osicul, osişor, osuşor, osuţ, osuc. ciolănos, -oâsă adj. (despre fiinţe sau despre constituţia lor) osos, bolocănos, ciontos, cotolenos, oasnic, stâncos, rădăcinos. Are mâinile ciolănoase. ciolobots.m. (bot.; reg.) Centaurea spinulosa; bunderai, zglăvoc. ciolomâdă s.f. (bot.; reg.) v. Porumb (Zea mays). ciolpâu s.n. (reg.) v. Furcoi, cioltăr s.n. şabracă, valtrap, ţol, harşa, ibâncă, japiu, pocladă, pocrovăţ, trupar, <înv.> abai, caparason. Cioltarul se pune sub şaua calului. ciomâg s.n. bâtă, măciucă, par, baltag, temleac, toroipan, bâzdoacă, botă1, ceatlău, colvă, crivac, dârjală, dârjău, ferchezău, ghioagă, hahău, haidamac, hudu-mac, huduvarcă, jarchină, jilăvete, macă, măcău, mâtcă, moacă, nageac, oritac, otic, oticău, otincea, pătăchie, ştremeleag, şuvei, taşmău, tămânjer, tăujer, toropală, tufan, tufa, ţuică, <înv.> fuscel, fuşte, crăciun. L-a lovit cu un ciomag. ciomăgâr s.m. (pop. şi fam.) v. Bătăuş, ciomăgâş s.m. (pop. şi fam.) v. Bătăuş, ciomăgeâlă s.f. (pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage,y) v. Bătaie. Corecţie, ciomăgi vb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. ciomp s.n. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. ciondăneălă s.f. (fam.) cârâială, ciorovăială, ciorovăire, hârâială, cioandă, şondromăneală, şondromănit. Adesea izbucneşte câte o ciondăneală între ei. dondăni vb. IV. refl. recipr. (fam.; despre oameni) a se cârâi, a se ciorovăi, a se hârâi, a se ciorti, a se gârbi, a se şondro- cioplit măni, a se vergela, a se clănţăni. Cele două vecine se dondănesc mereu. ciont s.n. (anat.; reg.) v. Ciolan. Os. ciontos, -oăsă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Ciolănos. Osos. dopată s.f. (ind. alim.; reg.) v. Picior, ciopărtâc, -ă adj. (reg.; despre animale) berc, codoberc. Câinele a rămas ciopărtâc, după ce doctorul a fost nevoit să-i taie o parte din coadă. ciopârţeălă s.f. ciopârţire, ciopârţit1, sfârte-care, sfâşiere, hăcuire, hăcuit, căsăpire. ciopârţi vb. IV. tr. 11 (compl. indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) a sfârteca, a sfâşia, a dilacera, a căsăpi, a dumica, a măcelări, a cârnosi, a cârti, a ciocârti, a crâmpoţi, a hăcui. Corbii au ciopârţit corpul ursului mort. 2 (reg.; compl. indică animale tăiate sau carnea lor) v. Tranşa. II (compl. indică obiecte) a crâmpoţi. A ciopârţit buşteanul, vrând să facă o bârnă. ciopârţire s.f. ciopârţeălă, ciopârţit1, sfârteca-re, sfâşiere, hăcuire, hăcuit, căsăpire. Corbii au coborât şi au început ciopârţirea ursului mort. ciopârţit1 s.n. ciopârţeălă, ciopârţire, sfârte-care, sfâşiere, hăcuire, hăcuit, căsăpire. ciopârţit2, -ă adj. (despre animale moarte sau sacrificate ori despre părţi ale corpului lor) sfârtecat, sfâşiat, măcelărit2. Leşul ciopârţit a fost îndepărtat de gunoieri. cioplâş s.m. (înv.) 1 v. Dulgher. Lemnar. 2 v. Pietrar. 3 v. Sculptor, ciopleâlă s.f. (pop.) 1 v. Cioplire. Cioplit1. 2 v. Cioplire. Cioplit1. Săpare. Săpat1. Sculptare. Sculptat1. Tăiat1. Tăiere, ciopli vb. IV. I tr. 1 (compl. indică bucăţi de lemn, de piatră etc.) a struji, a ciocârti, a hălcui. Ciopleşte lemnul cu barda. 2 (compl. indică obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) a efila, a subţia, a subţira, <înv.> a dezgroşa. A tăiat câteva crengi pe care apoi le-a cioplit cu un briceag. 3 (compl. indică figuri, modele, ornamente etc.) a dăltui, a lucra, a săpa, a sculpta, a tăia, a scobi, a sferdi, a vişlui. I-a cioplit chipul în marmură. II fig. (fam.) 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) v. Civiliza. Cizela. Cultiva. Deştepta. Lumina, Rafina. Stila. Subţia. Şlefui. 2 tr. (compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) v. Cizela. Stiliza. Şlefui, cioplire s.f. 11 cioplit1, ciopleâlă, stru-jire, strujit1. Cioplirea lemnului a făcut-o cu barda. 2 cioplit1, săpare, săpat1, sculptare, sculptat1, tăiat1, tăiere, ciopleâlă, <înv.> săpătură, scobit1. Cioplirea blocurilor de marmură este anevoioasă. II fig. (fam.)v. Cizelare. Cultivare. Rafinare. Stilare. Subţiere. Şlefuire. cioplit1 s.n. 1 cioplire, ciopleâlă, struji-re, strujit1.2 cioplire, săpare, săpat1, sculptare, sculptat1, tăiat1, tăiere, ciopleâlă, <înv.> săpătură, scobit1. cioplit2, -ă adj. 1 (despre figuri, modele, ornamente etc.) dăltuit2, săpat2, sculptat2, cioplitor tăiat2, <înv. şi pop.> mărmurit, vijluit. Monumentul cioplit a fost plasat în faţa muzeului de artă. 2 fig. (fam.; despre oameni sau despre spiritul caracterul lor) v. Civilizat. Cizelat2. Cultivat Manierat Patrician. Rafinat2. Stilat. Şlefuit2. cioplitor, -oare s.n., s.f., s.m. I (tehn.) 1 s.n. cuţitoaie, rânetă, scoabă, teslă. Cioplitorul este folosit de potcovar pentru îndreptarea şi curăţarea copitelor calului. 2 s.f. (în dulgherie, în tâmplărie, în tâbăcărie etc.) cuţitoaie, copăstău, mezdrea, sinălău. Cioplitoarea este formată dintr-o lamă de oţel ascuţită, cu două mânere la capete. II s.m. 1 (reg.) v. Dulgher. Lemnar. 2 (reg.) v. Tâmplar. 3 (reg.) v. Pietrar. 4 (a. plast.; înv.) v. Sculptor. cioplitură s.f. 1 crestătură, dăltuitură, scobitură, dăltuială, crestez, vişlui-tură, brazdă. Uşa veche are cioplituri adânci. 2 (a. plast.; înv.) v. Sculptură. ciop6r s.n. (reg.) 1 v. Cârd. 2 v. Cireadă. Turmă. 3 v. Cârd. Stol. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc.,Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). ciorăn, - ă adj., s.m. (arg.) 1 adj. (despre oameni) v. Abil. Şiret3. Şmecher. Viclean. 2 s.m. v. Hoţ. Pungaş. 3 s.m. v. Rom2. Ţigan, ciorâp s.m. 1 călţun, cioc2, ştrimf. îşi cumpără numai ciorapi de mătase. 2 (la pl) ciorapi-pantaUm = colanţi (v. colant), dres, panty. Poartă ciorapi-pantalon şi pulovere mai lungi. ciorânglâv s.m. (bot; reg.) v. Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). ciorbalâc s.n. (gosp.; înv.) v. Polonic, ciorbalâu s.m. (arg.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. ci6rbă s.f. 11 (culin.) borş, holearcă, zeamă. îi place ciorba de sfeclă roşie. 2 (culin.) ciorbă de burtă = mure (v. mură2), schembea; ciorbă de peşte = ciorbă pescărească = borş pescăresc, uha. 3 (meteor.; reg.) v. Fleaş-că. Fleşcăială. Fleşcăraie. Lapoviţă. Zloată. 4 (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. II fig. (pop. şi fam.) ciorbă lungă v. Clămpăneală. Clămpănit. Clămpănitură. Clănţăneală. Flecăreala. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Frazeologie. Incontinenţă. Incontinenţă verbală. Limbuţie. Locvacitate* Logoree/Pălăvrăgeala. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăite. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifăsuire. Tăifăsuit Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie, ciorchinâş s.m. (bot.) ciorchinei, ciorchine s.m. I (bot) 1 grapă2, racem, cotring, şiboi. Ciorchinele are un ax principal cu numeroase ramificaţii cu flori de-a lungul lui. 2 strugure, scălan. A rupt câţiva ciorchini şi iLa pus pe o tavă. II fig. (cu val. de adv.; modal) strugure. Oamenii stăteau ciorchine la ferestre, privind parada militară. ciorchinei s.m. (bot.) ciorchinâş. ciorciovel s.m. (reg.) v. Ceaurel. Ceaurică. Puradel. ciorcobâră s.f. (omit.; reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). ciorcuşă s.f. (omit.; reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). ciordeâlă s.f. (fam.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, ciordi vb. IV. tr. (fam.) 1 (compl. obiecte, materiale etc. ) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 (compl. indică obiectdftani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, ciordire s.f. (fam.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. ciordit1 s.n. (fam.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. ciordit2, -ă adj. (fam.; despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc. ) v. Furat2. însuşit. Luat2. Sustras. ciorditor s.m. (fam.) v. Hoţ. Pungaş, ciori'că s.f. (omit.; reg.) v. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula). ciormăg s.m. (entom.; reg.) v. Vierme-alb. ciormăn s.m. (entom.; reg.) v. Vierme-alb. ciormă s.f. (entom.; reg.) v. Vierme-alb. ciormoiâg s.m. (bot.) 1 Melampyrum ar-vense; condroniu, carpenă, dosnică (v. dosnic), grâu-negru, grâul-prepeliţei (v. grâu), grâul-prepeliţelor, gfâuşor, miazănoapte, păduroi, scrabă, sor-cu-frate. 2 Melampyrum cristatum; dinţariţă, ra-cul-pământului (v. rac), scrabă. 3 Melampyrum saxosum; scrabă. 4 (reg.) v. Sălbăţie (Lolium temulentum). 5 (reg.) v. Sor-cu-frate (Melampyrum nemorosum). ciornă s.f. bruion, concept, schiţă, eschisă, draft, canava. A dat unui prieten ciorna nuvelei sale pentru a-şi spune părerea. cioroăică s.f. 1 (omit; rar) v. Cioară (Corvus). 2 (glum.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă, ciorobăriţă s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Furculiţe (v. furculiţă). Gemănare. ciorobor s.n. (reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. ciorobotrvb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Scutura. Strânge, ciordi s.m. 1 (bot.) Inula germanica sau înula salicina; cioroinic. 2 (omit.; reg.) v. Corb (Corvus corax). 3 (glum.) v. Rom2. Ţigan, ciorbinic s.m. (bot.; reg.) v. Cioroi (Inula germanica sau Inula salicina). cioropmă s.f. (pop.; peior) v. Rom2. Ţigan. Ţigancă. ciorovăi vb. IV. refl. recipr. (fam.; despre oameni) a se cârâi, a se ciondăni, a se hârâi, a se ciorti, a se gârbi, a se şondro-măni, a se vergela, a se clănţăni. Cele două vecine se ciorovăiesc mereu. ciorovăială s.f. (fam.) cârâială, ciondăneală, ciorovăire, hârâială, cioandă, şondromăneală, şondromănit. Adesea izbucneşte câte o ciorovăială între ei. ciorovăire s.f. (fam.) cârâială, ciondăneală, ciorovăială, hârâială, cioandă, şondromăneală, şondromănit. | 288 ciorpăc s.n. (pese.; reg.) 1 v. Crâsnic. Tifan. 2 v. Minciog. ciorsăîvb. IV. refl. I (despre fiinţe) 1 (reg.) v. Scărpina. 2 (recipr.) (biol; arg.) v. Acupla. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. II fig. (reg.; despre oameni) 1 (med.) v. Ramoli. Seniliza. 2 v. Coborî. Gudura. înjosi. Ploconi. Târî. Umili. ciorsăi't, -ă adj. (reg.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale br) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2, ciort s.n. (anat; la porci; reg.) v. Bot. Rât1, ciortan s.m. (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ciortănăş s.m. (iht; reg.) ciortănel. Ciortănaşul este un peşte mai mic de un kilogram. ciortănel s.m. (iht.; reg.) ciortănăş. ciorti vb. IV. (reg.) 1 refl. recipr. (despre oameni) v. Cârâi. Ciondăni. Ciorovăi. Hârâi. 2 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, ciortopoloc s.m. (bot.; reg.) v. Turtă. Tur-tă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris). cioşmoli vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Agita. Frământa. îngrijora. Nelinişti. Precipita. Zbuciuma. 2 v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1. ciot s.n. 1 buştean, butuc, buturugă, bucium2, rădăcină, teşitură, bălvan, boancă, burduloi, buşcan, buştihan, butură, ciomp, ciotcă, ciumpan, ciutac2, ciuteică, ciuturcă, gălătuşel, gros, lăstar2, lostopană, retevei, trupinică, tumurug, turugă, tutuc. Taie cioturi pentru foc. 2 (anat.) mont1, cotor. în urma operaţiei, a rămas cu un ciot în locul mâinii accidentate. 3 (la trunchiurile copacilor) nod, cep, dâlmă. Tulpina stejarului bătrân are multe cioturi. ciotcă s.f. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. cioturds, -oăsă adj. 11 (despre copaci, lemne, obiecte din lemn etc.) noduros, <înv. şi reg.> buturugat, nodos, ciumpaş, măzănăios, măzănăit. Acest stejar are trunchiul cioturos. 2 (reg.; despre pâr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. II fig. (reg.; despre oameni) v. Dificil. Mofturos. Năzuros. ciovei s.n. (reg.) 1 (la pl cioveie) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). 2 (gosp.) v. Ciubăr. ciovică s.f. (omit.; reg.) 1 v. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula). 2 v. Cucuvaie. Cucuvea (Athene noctua). 3 v. Nagâţ (Vanellus vanellus). 4 ciovică-de-mare v. Glareolă (Glareola pratincola). ciozvârtă s.f. (ind. alim.; pop.) 1 v. Picior. 2 halcă1, hartan, ghiuturum, halcată, poşolog, poşomog, şuşumete. A început să tranşeze ciozvârte de carne din porcul tăiat. ci'pcă s.f. (reg.) 1 v. Dantelă. 2 v. Panglică. 3 v. Brăţară. cipcii vb. IV. intr. (reg.; mai ales despre lichide) v. Lipăi. Pleoscăi. Plescăi. 2891 cipdnă s.f. (bot.; reg.) v. Sadină (Chrysopogon gryllus). cipfc s.n. 1 (reg.) v. Papuc. 2 (înv.) v. Gheată. 3 (înv.; adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuinţarea) v. Pantof, ciprm s.m. (iht.) Cyprinus carpio; crap, sazan, şaran. ciprinicultură s.f. (piscic.) carpicultură. Ciprinicultura se ocupă cu creşterea şi exploatarea raţională a crapului. cipru s.m. (bot; livr.) v. Chiparos (Cupressus sempervirens). cir1 s.m. (bot.; la plantele agăţătoare; reg.) v. Cârcel. cir2 s.n. (reg.) 1 v. Cocă1. Lipici. Pap. 2 (constr.) v. Muruială. 3 (culin.) v. Păsat. Terci, cirac s.m. 1 (livr.) v. Discipol. Elev. învăţăcel. Ucenic. 2 (înv.) v. Favorit. Protejat, circ s.n. 11 (geomorf.; şi circ glaciar) caldeiră, cazan, căldare, căldare glaciară, zănoagă, scofaină. Circul este o depresiune circulară în regiunile muntoase, formată prin acţiunea de eroziune a unui gheţar. 2 (astron.) circ lunar = crater lunar. Circul lunar este o adâncitură rotundă pe suprafaţa Lunii. II fig. 1 (de obicei peior.) mascaradă, circotecă. Tot circul oferit de cunoscuta vedetă la unele posturi de televiziune este penibil. 2 (fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, circa adv. (modal; exprimă ideea de aproximaţie) 1 aproape, aproximativ, cam, relativ, vreo, ca1, la1, <înv.> mai1, pregiur. Erau circa douăzeci de oameni în faţa primăriei. A stat în străinătate circa cinci ani. 2 aproape, aproximativ, cam. Iarna, plăteşte căldura circa două sute de lei. circâr s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. circazian, -ă adj. cerchez, cerchezesc. Populaţia circaziană locuieşte în Republica Karaceaevo-Cerkesia. Limba circaziană face parte din familia limbilor caucaziene. circă s.f. (fam.; de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Circumscripţie. Secţie, circotecă s.f. fig. (fam.; de obicei peior.) v. Circ. Mascaradă. circuit s.n. 1 (electron.) circuit imprimat = cablaj imprimat. în circuitul imprimat conexiunile sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste. 2 (electr.) circuit multipolar = multipol. Circuitul multipolar este o reţea electrică cu mai multe borne de acces. circulă vb. I. intr. 1 (despre oameni, vehicule etc.; cu determ. locale sau modale) a se deplasa, a merge, a se mişca, a umbla. Circulă prin oraş doar pe jos. 2 (biol; despre sânge, sevă) a curge, a se deplasa. Sângele circulă prin vene. 3 (despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) a se extinde, a se împrăştia, a se întinde, a se propaga, a se răspândi, a se transmite, a se lăţi, <înv.> a se răşchira, a se tinde, a merge, a umbla. Pe seama ei circulă tot felul de zvonuri. 4 a se folosi, a se întrebuinţa, a se utiliza, a se uzita, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a se politici. Monedele vechi nu mai circulă. circular, -ă adj., adv. I adj. 1 rond, rotund, cercual, rotocol, cercuriu, rotilat, rotocolit. în mijlocul pieţei este un teren circular cu flori. 2 cicloid, orbicular, orbiculat, rotund. Descrie o mişcare circulară. 3 (despre mişcări, deplasări) giratoriu, rotativ. Cilindrul are o mişcare circulară. Maşina a făcut o mişcare circulară. 4 (despre mişcări) rotat. Această pasăre are un zbor circular. II adv. (modal) roată1. Priveşte circular în mulţime pentru a-şi localiza prietenul. circulat, -ă adj. (despre drumuri, căi etc.) bătătorit, bătut2, frecventat, umblat2, <înv.> umblător. Drumul circulat din pădure duce spre schit. circulatoriu, -ie adj. circulativ. Moneda americană are o valoare circulatorie mare. circulativ, -ă adj. (rar) v. Circulatoriu. circulaţie s.f. 1 deplasare, mişcare. Viteza de circulaţie a metroului este mare. 2 mers, umblet, purtare. Treptele s-au tocit de la circulaţia pe ele. 3 trafic, <înv.> tract2. Circulaţia pe autostradă este foarte intensă. 4 mişcare. Pe străzile oraşului este o mare circulaţie de maşini, biciclete şi tramvaie. 5 (biol.) deplasare, curgere, mişcare. Circulaţia sângelui în sistemul cardiovascular este determinată în special de contracţiile inimii. 6 diseminare, împrăştiere, propagare, răspândire, diseminaţie, lăţire. Circulaţia unor zvonuri mincinoase este frecventă. 7 folosire, întrebuinţare, utilizare, uzitare. Circulaţia monedelor vechi a încetat. 8 uz. Cuvintele ieşite din circulaţie denumesc realităţi care astăzi nu mai există. circumanăl, -ă adj. (anat., med.; despre formaţiuni, iritaţii etc.) perianal, periproctal. Formaţiunile circumanale sunt situate în jurul anusului. drcumdde vb. III. tr. (în religiile mozaică şi islamică; compl indică băieţi sau bărbaţi) <înv.> a obrezui. circumcis adj. (în religiile mozaică şi islamică; despre băieţi sau bărbaţi) <înv.> obrezuit. circumcizie s.f. (în religiile mozaică şi islamică) postectomie, posteotomie, tăiere-îm-prejur, <înv.> obrezanie, obrezuire, tăiat-îm-pregiur (v. tăiat1), tăietură. Circumcizia este o tăiere rituală a prepuţului de jur-împrejur. circumferenţiâr s.n. (tehn.) compas. Circum-ferenţiarul este folosit la trasarea cercurilor sau a arcelor de cerc. circumferinţă s.f. 1 (geom.) <înv. şi reg.> perghel, <înv.> periferie. Profesorul i-a cerut elevului să calculeze circumferinţa cilindrului. 2 perimetru, <înv.> contur, împrejurare, împrejurime, înconjurare, măsură împrejur, ocol, ocoliş, ambit. A măsurat circumferinţa terenului cu vie. 3 grosime. Circumferinţa trunchiului copacului fiind mare, acesta nu poate fi cuprins cu braţele. circumlocuţie s.f. (gram., stil.) perifrază. Circumlocuţia este un şir de cuvinte care exprimă indirect o anumită idee. circumlunăr, -ă adj. (despre nave cosmice sau despre mişcarea lor) circumselenar, peri-lunar,periselenar. Navele circumlunare înconjoară Luna. circumspecţie circumorăl, -ă adj. (anat., med., med. vet.; despre formaţiuni, iritaţii etc.) perioral. Formaţiunile circumorale sunt situate în jurul gurii. circumorbităl, -ă adj. (astron.; despre fenomene, mişcări etc.) periorbital. Fenomenele circumorbitale se petrec pe orbita unui corp ceresc. circumpolăr, -ă adj. (geogr.) peripolar. Regiunile circumpolare se află în jurul sau în vecinătatea polilor. circumscrie vb. III. tr. 1 (compl. indică proprietăţi, terenuri etc.) a cercui, a delimita, a demarca, a hotărnici, a încercui, a limita, a marca, a mărgini, <înv.> a hotărî, a însemna, a semna. A circumscris via pe care o are pe deal. 2 (compl. indică trotuare, drumuri etc.) a borda, a delimita, a demarca, a limita, a marca, a mărgini. Au circumscris laturile şoselei pentru a se evita accidentele. 3 (compl. indică probleme, situaţii, fapte etc.) a delimita, a limita, a restrânge, <înv.> a periorisi. Şi-a circumscris subiectul lucrării numai la studiul neologismelor din sec. al XlX-lea. circumscriere s.f. 1 delimitare, demarcaj, demarcare, demarcaţie, hotărnicire, limitare, marcare, mărginire, <înv.> hotărâtură. Circumscrierea viei i-a fost impusă de primărie. 2 delimitare, limitare, restrângere. Circumscrierea subiectului lucrării numai la studiul neologismelor din sec. al XlX-lea i-a fost cerută de profesor. circumscripţie s.f. (adm.; de obicei urmat de determ. care arată felul) secţie, circă, <înv.> despărţire. Circumscripţia sanitară are un sediu nou. circumscris, -ă adj. 1 (despre spaţii, terenuri etc.) delimitat, demarcat, limitat, mărginit. Terenul circumscris este locul de joacă al copiilor. 2 (despre probleme, situaţii, fapte etc.) delimitat, finit, limitat, mărginit. Subiectul lucrării are un caracter circumscris, cuprinzând numai studiul neologismelor din sec. al XlX-lea. circumselenar, -ă adj. (despre nave cosmice sau despre mişcarea lor) circumlunăr, perilu-nar, periselenar. circumspect, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atent, grijuliu, precaut, prevăzător, prudent, vigilent, vigil, epilogistic, <înv. şi reg.> păsător, grijitor, <înv.> deştept, deşteptat2, gelos, grijnic, păzit2, prive-ghetor, vegheat2, veghetor, neadormit, treaz, nesomnoros. Este un şofer circumspect în trafic. 2 (despre oameni sau despre firea lor) anxios, bănuitor, incredul, neîncrezător, suspicios, temător, apre-hensiv, difident, mefient, bănuicios, bănuielnic, <înv. şi reg.> prepuielnic,prepuitor, năzarnic, <înv.> îndoit, necredincios, presupuitor. Era circumspect din fire. II adv. (modal) atent, precaut, prudent. Ei păşesc circumspect pe gresia udă. Una dintre regulile de bază ale şoferiei este să se conducă circumspect. circumspecţie s.f. 1 atenţie, băgare de seamă, grijă, luare-aminte, precauţie, prevedere, circumstanţă prudenţă, cuminţenie, fereală, pază, priveghere, <înv.> luare de grijă, luare de seamă, socotinţă, veghere, rezervă, sobrietate. Poliţia rutieră recomandă circumspecţie în trafic. 2 bănuială, incredulitate, neîncredere, suspiciune, difidenţă, mefienţă, necrezare, prepus1, bănat, bedă, <înv.> prepunere, prevenţiune, ipopsie. îi ascultă relatarea plin de circumspecţie. circumstanţă s.f. 1 caz, condiţie, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziţie, situaţie, stare, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peristas, prilejire, stat3, stătătură, context. în altă circumstanţă, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în circumstanţe excepţionale. 2 ipostază, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situaţie. Este o circumstanţă favorabilă pentru a începe afacerea. 3 {la pl. circumstanţe) concurs de împrejurări, conjunctură, împrejurări (v. împrejurare), întâmplări (v. întâmplare), timpuri (v. timp), vremuri (v. vreme), modalitate. A reuşit în viaţă datorită unor circumstanţe fericite. circumstanţial, -ă adj., s.f., s.n. I adj. conjunc-tural, situaţional. Trebuie să se ţină seama şi de contextul circumstanţial în care a apărut acest fenomen. II {gram.) 1 s.f. propoziţie circumstanţială. Circumstanţiala are în frază rolul pe care îl are complementul circumstanţial în propoziţie. 2 s.f. circumstanţială de loc = propoziţie circumstanţială de loc. Circumstanţiala de loc arată locul unde se petrece acţiunea din regentă; circumstanţială de timp = circumstanţială temporală = propoziţie circumstanţială temporală, propoziţie temporală, temporală (v. temporal2). Circumstanţiala temporală are în frază funcţia unui circumstanţial de timp. 3 s.n. complement circumstanţial. Circumstanţialul arată circumstanţele în care se petrece o acţiune. 4 s.n. circumstanţial de loc = complement circumstanţial de loc. Circumstanţialul de loc arată locul în care se petrece o acţiune sau se manifestă o însuşire; circumstanţial de timp = complement circumstanţial de timp, complement de timp. Circumstanţialul de timp arată timpul când se petrece o acţiune sau când există o stare ori o însuşire. circumstanţiăt -ă adj. {livr.; despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Amănunţit2. Amplu. Detaliat. Dezvoltat, circumterestru, -ă adj. periterestru. A fost lansat un nou satelit circumterestru. circumvalât, -ă adj. {bot., anat.) caliciform. O formaţiune circumvalată are aspectul unui caliciu. circumvoluţie s.f. {anat.) = circumvoluţiune. circumvoluţiune (circumvoluţie) s.f. {anat.) girus cerebral, <înv.> sin. Circumvoluţiunile se află pe suprafaţa exterioară a creierului. cireădă s.f. turmă, cârd, ciurdă, <înv. şi reg.> tamazlâc, botei, ciopor, gelep2, stog, tabun, văcărie, <înv.> staul. Bătrânul păzeşte cireada de vaci a satului. cireăşă s.f. {bot.) 1 {la pl.) cireşe amare = cireşe pădureţe. Umple câteva clătite cu dulceaţă din cireşe amare; {reg.) cireşe pădureţe v. Cireşe amare. 2 {art.; reg.) ci-reaşa-evreului v. Gogoaşă. Păpălău {Physalis alkekengi); cireaşa-lupului v. Beladonă. Mătrăgună {Atropa belladona). cireş s.m. (bot.) cireş-de-Bârăgan = cireş-pi-tic = Cerasusfructicosa; vişin-pitic (v. vişin1), vişin-sălbatic (v. vişin1), vişinei, vişinel-săl-batic; cireş-sălbatic = Cefasus avium; <înv.> vâscuşor. cireşăr s.m., s.m. invar. 1 s.m. (omit.) Coccothraustes coccothraustes; botgros, cioc-gros (v. cioc?), clonţar,puigros,sâmburar, şulingros, vişinar. 2 s.m. invar, (pop.) v. Iunie, cireşărie s.f. (bot.) cireşet, cireşişte. Este paznic la o cireşărie. cireşet s.n. (bot.; rar) v. Cireşărie. cireşişte s.f. (bot; reg.) v. Cireşărie. ciripeâlă s.f. 1 ciripire, ciripit, glas, piruit, piruială, piruitură, ştiorlâcăială. 2 (arg.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare, ciripi vb. IV. 1 intr. (despre păsări) a pirui, a şcericăi, a ştiorlâcăi. Păsărelele ciripesc în livadă. 2 tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Reclama. Spune. ciripire s.f. 1 ciripeală, ciripit, glas, piruit, piruială, piruitură, ştiorlâcăială. în livadă se aude ciripirea păsărelelor. 2 (arg.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare, ciripit s.n. 1 ciripeală, ciripire, glas, piruit, piruială, piruitură, ştiorlâcăială. 2 (arg.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare, ciripitor, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre păsări) ciripiu. 2 s.m., s.f. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. ciripiu, -ie adj. (despre păsări) ciripitor, ciriş s.n. (reg.) v. Cocă1. Lipici. Pap. cirişor s.m. (bot; reg.) v. Siminoc (Helichrysum arenarium). ciritel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Cununiţă (Spirea ulmifolia). 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, ciroză hidrică s.f. (med., med. vet.) hidropizie, hidrops, apă, boală de apă, dropică, ruptoare de apă, <înv.> trând1, trândav1. Ciroza hidrică este o acumulare patologică de apă în cavităţile naturale ale organismului. rirtă s.n. (pop.) v. Ceas. Clipă. Clipită. Minut. Moment. Oră. Secundă. Timp. Vreme, dslă s.f. (înv.) v. Număr. Sumă. cislui vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „să”) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. 2 refl. recipr. (înv.; despre oameni) v. Consfa-tui. Consulta. Sfătui. cistalgi'e s.f. (med.) cistodinie. Cistalgia este o durere vezicală. dstă s.f. (rar) v. Casetă. Cutioară. Cutiuţă, cisternă s.f. autocisternă. Cisternele transportă lichide. cisticârd s.m. pl. (zool.) linţi (v. linte), mominţL Cisticercii provoacă cisticercoza. cisticercâză s.f. (med. vet, med.) trichinelo-ză, trichinoză, linte, măzăriche, spurcăciune. Cisticercoza apare în urma ingestiei cărnii de porc care conţine trichinele închistate. cistocel s.n. (med.) colpocel anterior. Cistocelul este hernia vezicii urinare prin peretele vaginului. cistodinie s.f. (med.) cistalgie. cistoragi'e s.f. (med., med. vet.) hemoragie vezicală. cişmea s.f. 1 apă, <înv.> hazna. Cişmeaua din curte s-a defectat. 2 (reg.) v. Izvor. 3 (znv.) v. Apă. Fântână. Puţ. cişmir s.m. (bot) Buxus sempervirens; bănuţ, bănuţei (v. bănuţel). cit s.n. (ind. text.; pop.) v. Stambă, cită vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) a aminti, a arăta, a indica, a menţiona, a numi, a pomeni, a semnala, a semnaliza, <înv.> a memora, a prenumi, a semnui, a atinge. Autorul a citat în introducerea lucrării problemele principale ce urmau a fi tratate. 2 (compl. indică afirmaţii, mărturii, fragmente de text etc.) a reda, a reproduce. A citat un pasaj dintr-un tratat cunoscut de lingvistică. 3 (jur.; compl. indică oameni) a chema, a invita, <înv. şi reg.> a soroci. Şi-a citat vecinii la judecătorie din cauza neînţelegerilor. citâbil, -ă adj. menţionabil. Printre faptele citabile se înscrie şi actul său de curaj. citadelă s.f. I (milit.; în Ev. Med.) cetăţuie, <înv.> cetăţea, cetăţuică. Zidurile multor citadele medievale au rezistat peste secole. II fig. 1 centru, bastion, focar, sediu, vatră, scaun, steajăr, şez, şezut. Roma este citadela latinităţii. 2 oraş, urbe, cetate. în citadela noastră, Iaşi, este cea mai veche universitate din ţară. citadin, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (în opoz. cu „rural”) orăşenesc, urban, <înv. şi reg.> oră-şesc, urbicular, <înv.> târgoveţ. Viaţa citadină este trepidantă. 2 s.m., s.f. orăşean, orăşeancă, domn, surtucar, jupâneasă, <înv.> cetăţean, pârgar, <în Ev. Med.; înv.> burghez, covrigar, surtuc. Bunicii ei au fost citadini. citadiniză vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică persoane din mediul rural) a (se) orăşeniza, a (se) urbaniza, semnalizare, <înv.> pomană. Citarea studiibr folosite într-o cercetare ştiinţifică este obligatorie. 2 redare, reproducere. Citarea pasajului din tratat s-a făcut cu exactitate. 3 (jur., adm.) chemare, citaţie, convocare, invitare, invitaţie, <înv. şi reg.> libăruş, soroceală. Citarea dud ei în faţa instanţei de judecată i-a provocat neplăceri la serviciu. cităt1 s.n. <înv.> citaţie. De obicei, foloseşte în discursul său citate din scriitorii clasici. citat2, -ă adj. 1 (despre oameni, studii, evenimente etc.) amintit, indicat, menţionat, pomenit, semnalat, <înv.> vorbit2. Studiul citat este una dintre cele mai bune cercetări ale problemei în discuţie. 2 (jur.; despre oameni) chemat, <înv. şi reg.> sorocit. Persoanele citate au venit la tribunal. citaţie s.f. I (jur., adm.) chemare, citare, convocare, invitare, invitaţie, <înv. şi reg.> libăruş, soroceală. II (concr.) 1 (jur., adm.) provocare, izădiş, soroacă. Citaţia de la tribunal îl anunţa când va fi următorul termen de judecată. 2 (înv.) v. Citat1, cite [site] s.n. (fran.) 1 v. Oraş. Urbe. 2 v. Cartier. cit^ţ, -eăţă adj., s.m., s.f. I adj. (în opoz. cu „ilizibil”, indescifrabil”; despre scrisul de mână sau, p. ext., despre manuscrise, texte) clar, desluşit, lizibil, <înv.> legibil, limpede. Textul manuscrisului este citeţ. I11 s.m., s.f. (înv.) v. Cititor. Lector, 2 s.m. (ist.; înv.) v. Anagnost. citi vb. IV. I tr. 1 (compl. indică texte, scrieri etc.) a lectura, a parcurge, a vedea, <înv. şi pop.> a spune, a zice, a străbate, <înv.> a număra2. A citit scrisoarea în întregime. A citit tot catalogul bibliotecii, dar nu a găsit cartea căutată. 2 (compl. indică cursuri, materiale didactice etc.) a învăţa, a studia. A citit, de la un capăt la altul, tot cursul de literatură comparată pentru examen. 3 a se cultiva, a se instrui. Tinerii trebuie să citească mult şi sistematic. 4 (muz.; compl. indică note, partituri muzicale) a descifra. Având cunoştinţe muzicale, reuşeşte să citească cu uşurinţă o partitură. 5 (bis.; despre preoţi, dascăli etc.; compl. indică texte religioase) a lectura, a rosti. Preotul a citit Sfânta Evanghelie. 6 (pop. şi fam.; compl. indică scrisul cuiva) v. Desluşi. II fig. 1 tr. (compl. indică fapte, gesturi, afirmaţii etc. ale oamenilor) a interpreta, a înţelege. A citit gestul ei ca o confirmare. 2 tr. (compl. indică gânduri, taine, sentimente ascunse etc.) a afla, a descoperi, a ghici, a adulmeca. A citit ce intenţii are prietenul lui. 3 refl. (despre stări psihice) a se zugrăvi. Pe faţa sa se citea o mare bucurie. citire s.f. 1 citit1, lecturare, lectură, parcurgere, <înv.> citanie. Orice începător are dificultăţi la citirea unui text. 2 (muz.) descifrare. Pentru un bun muzician citirea unei simfonii nu este o problemă. citit1 s.n. citire, lecturare, lectură, parcurgere, <înv.> citanie. citit2, -ă adj. (despre oameni) 1 cult2, cultivat, deştept, educat, instruit, învăţat2, şcolit, literat, <înv.> pedepsit, politicit, spudaxit, studiat2, sufletesc, poleit2, crescut2. Are pretenţia că este un om citit. 2 cult2, cultivat, doct, erudit, învăţat2, savant, sapient, ştiut2, <înv. şi reg.> pricopsit, ştiutor, luminat2. Studenţii îl apreciază pentru că este un profesor citit. cititor, -oăre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. lector, <înv.> citeţ. Biblioteca are mulţi cititori. 2 s.m. (lingv.) interlocutor, receptor. Cititorul este persoana care primeşte şi decodează un mesaj realizat potrivit regulilor unui cod specific. 3 s.m. (astrol.) cititor în stele = astrolog, <înv. şi pop.> astronom, filosof, mag1, zodier, <înv.> matematic1, păzitor de stele, stelar1, vâlhovnic, vâlvă. Cititorul în stele prezice destinul omului după poziţia aştrilor. citoanatomi'e s.f. (biol.) anatomia celulei (v. anatomie). citobiologie s.f. (biol.) biologie celulară, citoblâst s.n. (biol.) carion, nucleu, nucleu celular. Citoblastul asigură transmiterea caracterelor ereditare. citochineză s.f. (biol.) citodiereză,plasmodi-ereză. Citochineză reprezintă totalitatea schimbărilor care au loc în plasmă în cursul diviziunii celulare. citodiagnostic s.n. (med.) citodiagnoză, citoscopie. Citodiagnosticul se face pe baza studiului microscopic al celulelor prelevate din organism. citodiagnoză s.f. (med.) citodiagnostic, citoscopie. citodiereză s.f. (biol.) citochineză, plasmodi-ereză. citogenă s.f. (genet.) plasmagenă. Citogena condiţionează manifestările eredităţii. citoplasmâtic, -ă adj. (biol.) citoplasmic. citoplăsmic, -ă adj. (biol.) citoplasmatic. citoscopie s.f. (med.) citodiagnostic, citodiagnoză. citovi vb. IV. refl., tr. (med., med. vet.; reg.; sub. sau compl. indică fiinţe) v. îndrepta, înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca, citrice s.f. pl. (bot.) agrume. Portocalele, lămâile şi mandarinele sunt citrice. citrină s.f. (biochim., farm.) 1 acid ascorbic, vitamina antiscorbutică (v. vitamină), vitamina C (v. vitamină). Citrina este prezentă în natură în foarte multe fructe şi legume, fiind necesară pentru funcţionarea optimă a numeroase enzime. 2 rutozid, vitamina P (v. vitamină). Citrina exercită un efect protector asupra pereţilor capilari, fiind recomandată, împreună cu vitamina C, în stările hemoragi-ce determinate de fragilitatea capilară. ci'tro s.n. citronadă, limonadă. citron [si’tron] adj. invar, (despre culori, obiecte, materiale etc.) chihlimbariu, gal-ben-deschis, galben-pal, gălbui, untdelemniu, sulfuriu, cănăriu, nisipiu, gălbinicios, gălbior, gălbiu, lămâiu, lemniu, năutiu, rădăciniu, şofrăniu, gălbenatic, gălbeniu, gălbenuţ gălburiu, untuliu, sabie, şamoa. A dat musafirilor un vin citron. citronâdă s.f. citro, limonadă. A băut un pahar de citronadă. citronelă s.f. (bot.) Melissa officinalis; melisă, roiniţă, buruiana-stupului (v. buruiană), busuiocul-stupului (v. busuioc), cătuşnică, floarea-stupului (v. floare), iarba-albinelor (v. iarbă), iarba-roilor (v. iarbă), iarba-stupu- lui (v. iarbă), izma-stupilor (v. izmă), lămâiţă, mătăcină, mierea-ursului (v. miere), mintă-tur-cească, motoacă, poala-Sfintei-Mării (v. poală), răstupească, roişte, sască2, stupelniţă, tămâioa-ră, tămâiţă-sălbatică, urechea-ursului (v. ureche), voieştniţă,voioşniţă-de-albini. ciubăr s.n. 1 (gosp.) hârdău, ciovei, daior, dejer, mescătoare, pârlău, şaP, şafru, şiroadă, şofei, şofel, vadră, zolniţă. A pus castraveţi la murat într-un ciubăr. 2 fig. (jur.; pop.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, ciubărâş s.n. (gosp) hârdăiaş,hârdăior, hârdăuţ, hârgăuţă. A strâns apă de ploaie într-un ciubărâş. ciubotăr s.m. (reg.) v. Cizmar. Pantofar, ciubotă s.f. 11 (pop.) v. Cizmă. 2 (reg.) v. Gheată. 3 fig. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Clăpăug. Fonf. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Redus. Redus la minte. Redus mintal. Sec. Stupid. Tont. II (art., la pl; bot.) ciubotele-cucului v. Grâuşor. Sălăţea. Sălă-ţică. Untişor (Ranunculus ficaria). ciubotăreăsă s.f. (reg.) v. Cizmăreasă. Pantofareasă. ciubotăresc, -eăscă adj. (reg.) v. Cizmăresc. ciubotărie1 s.f. (reg.) v. Cizmărie1. Pantofarie1. ciubotări'e2 s.f. (reg.) v. Cizmărie2. Pantofarie2. ciubotărîţă s.f. (reg.) v. Cizmăreasă. Pantofareasă. ciuboţîcă s.f. 1 (pop.) v. Cizmuliţă. 2 (art.; bot.) ciuboţica-cucului = a Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris; aglică, aglicel, calce1, caltă, iglicel, lăptucă, papucul-cucului (v. papuc), pupezoi, puturoasă (v. puturos), scânteiuţă-galbenă, sugel, talpa-gâştei (v. talpă), ţâţa-caprei (v. ţâţă), ţâţa-oii (v. ţâţă), ţâţa-vacii (v. ţâţă), urechi-ţa-ursului (v. urechiţă); b (reg.; şi ciuboţica-ur-sului) v. Urechea-ursului (v. ureche) (Primula auricula); ciuboţica-ursului = Cortusa matthioli; urechea-ursului (v. ureche). ciubuc s.n. I (constr.) 1 brâu, cornişă, parcan. Ciubucul casei este proeminent şi ornamentat. 2 ciubucar, lambar, tipar, lămbuitor. Cu ciubucul se fac ornamentele în relief pentru a marca marginile unui perete. 3 (înv.) v. Arhivoltă. II fig. (fam.; peior.; de obicei constr. cu vb. ca „a lua”, „a primi”) v. Bacşiş. ciubucâr s.n., s.m. 1 s.n. (constr.) ciubuc, lambar, tipar, lămbuitor. 2 s.m. (fam.; peior.) şpagagiu, şpăgar, şper-ţar. Acest funcţionar este cunoscut ca mare ciubucar. ciucă s.f. (reg.) 1 v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „afi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. ciudvb. IV. refl. (pop.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2. 2 (despre frunze) v. Răsuci. Suci2. 3 (despre fructe) v. încreţi. Zbârci2. ciuciu 1292 ciuciu adv. (modal; arg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. ciuciulăşi s.m. pl. (bot.; reg.) v. Cocârlă (Marasmius scorodonius). ciuciulete s.m., adj. invar. I s.m. (bot.) 1 Morchella esculenta; zbârciog, bure-te-de-bubă, pită, popă1, pup3. 2 (la porumb; reg.) v. Cocean. Ştiulete. 3 (la pl. ciuciuleţi; reg.) v. Cocârlă (Marasmius scorodonius). II s.m. (culin.; pop.) v. Bol. Boţ. Bulz. Cocoloş. III adj. invar. (pop. şi fam.) ciuciulit, leoarcă1, bleaşcă, lişteav, loaspă, mocioi, moi. Din cauza ploii, are hainele ciuciulete. ciuciuli vb. IV. refl. (pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2, ciuciulit, -ă adj. 1 (pop. şi fam.) ciuciulete, leoarcă1, bleaşcă, lişteav, loaspă, mocioi, moi. 2 (pop.; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit. Contractat. Ghemuit. închircit. Strâns2. Zgârcit, ciuciur s.n. (hidrol.; reg.) v. Ciuroi. Şipot. ciuciure s.n. (bot.) Campanula glomerata; clopoţei (v. clopoţel). ciudă s.f. (reg.) v. Pop. ciucur s.m. (reg.) = ciucure, ciucurâş s.m. 1 cănăfior, ciucurel, cănăcel. Marginile covorului au ciucuraşi. 2 (lapl. ciucuraşi; bot.) Adenostyles alliariae; bosacă, floarea-ciumei (v. floare). ciucure s.m. 11 canaf, motocel, ţurţur, ţarţam, <înv. şi reg.> cloş, peleş, boit2, ceacot, frânghie, roit2, şalang, tuftur, ţorţoloş, ţurţalău, <înv.> fundă, piuscul, podmet, săgeac2, torsadă. Şalul pe care îl poartă are ciucuri. 2 ţurţur, ţurloi, <înv. şi reg.> stur, gheţoi, scuţ, sloieţ, struţ, sulig, sulughiţ, ţârţar, ţâşcă, ţâţână, ţicloi2, ţicluş, ţorţoloş, ţugui, ţurţalău, ţurţurău, ţurţuruş, ţuţuroi, ţuţurui. Pe streşini s-au format ciucuri de gheaţă. II (art.; bot.; reg.; în forma ciucur) ciucurul-popii = ciucu-rul-voiniculuiv. Trifoi. Trifoi-roşu (Trifolium pratense). ciucurel s.n., s.m. 1 s.n. cănăfior, ciucuraş, cănăcel. 2 s.m. (la pl. ciucurei; bot.) v. Strănutătoare (Achillea cartilaginea). ciucuşoără s.f. (bot.; reg.) v. Albiţă (Alyssum calycium). ciudat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost ciudată. 2 (înv.) v. Magic. Miraculos. II adv. (modal) aiurea, bizar, curios, excentric, extra- vagant, fantezist, insolit, original, pitoresc, straniu, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă ciudat. Se comportă ciudat. ciudă s.f. 1 gelozie, invidie, necaz, pică1, pornire, ranchiună, înciudare, năduf, supărare, obidă, pizmă, pizmuire, pofidă, zăcăşeală, zăcăşie, boală, <înv. şi reg.> băsătrrmăraz, nevedenie, nevezie, scârbă, bănat, chită1,dâcă1, inat, opşag, pildă, pocsâie, pogană (v. pogan), <înv.; astăzi fam.> parapon, <înv.> jinduială, jinduire, patos, răpştire, râvnă, râvnire, zavistie, zavist-nicie, zelotipie, rancoare. Nu-şi poate domoli ciuda pentru că prietena ei este apreciată mai mult de cunoscuţi. 2 (pop.) v. Furie. înverşunare. Mânie. 3 (înv. şi reg.) v. Mirare. Nedumerire. 4 (reg.) v. Bucluc, încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 5 (înv.) v. Minune. Miracol. ciudăţenie s.f. 1 bazaconie, bizarerie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, minune, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesnaie, halima1. îi treceau prin cap numai ciudăţenii. N-a văzut în viaţa ei o asemenea ciudăţenie. 2 curiozitate, paraxenie. A rămas în amintirea elevilor ca un profesor cu multe ciudăţenii. 3 bizarerie, excentricitate, extravaganţă, fantezie, originalitate, teribilism, excentrism, pidosnicie, şucheţenie, lux. I se pare o ciudăţenie să-ţi cumperi o maşină scumpă când nu ai o casă. ciudăţime s.f. (înv.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. ciud£să s.f. (înv.) v. Minune. Miracol, dudi'vb. IV. 1 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. 2 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică despre oameni) v. înciuda. Necăji. Supăra. 3 refl. (înv.; despre oameni) v. Cruci. Minuna. Uimi Ului1.4 refl., tr. (înv.; despre oameni) v. Mira1. Nedumeri. 5 refl. (înv.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de", „din cauza”, „pentru” ) v. îngrijora. Nelinişti. Teme2, dudi't, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre chipul, privirea etc. lor) v. Anxios. Cerebrotonic. îngrijorat. Neliniştit. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant, îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal Pitoresc. Singular. Straniu, dudâs, -oăsă adj. 1 (pop. şi fam.; despre oameni) v. înciudat. Necăjit. Supărat. 2 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 3 (înv.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant. îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu, ciuelănăş s.m. (bot.; reg.) v. Agurijoară. Portulacă (Portulaca grandiflora). ciuf, ciufă s.n., s.m., adj. I s.n. (la oameni sau la unele animale şi păsări) moţ1, <înv. şi pop.> buhuţă, hălăciugă, ciup1, conci, cucui, moţoc, moţochină, pup3, pupui1, ţop1, ţugui, ţuluc, ţuţui1, vâstră. L-a tras de ciuf pentru că nu era cuminte. II s.m. (omit.) 1 Strix aluco sau Strix urlensis; ciuhurez, huhurez, cecă, cocoşul-pustietăţii (v. cocoş), huhurete, huhureţ, râsul-pădurii (v. râs2), spaima-ţiganului (v. spaimă), ţiuic, ţuvlic. 2 (şi ciuf-pitic) Otus scops; ciui, ciuş, scioi, ştioi, tui.1 3 Asio otus; ştiuhurez. 4 ciuf-de-baltă =Asio flammeus; ştioi. II11 adj. (reg.) v. Caraghios. Comic. Ridicol. 2 s.m. fig. (în Ev. Med.; înv.) v. Bufon. Măscărici. Paiaţă. Pitic. ciufuleălă s.f. ciufulire, zbârlire, zbârlitură, aricire ciufuli vb. IV. I tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică părul, barba, penele) a (se) zbârli, a (se) burzului, a (se) zborşi, a (se) ciufului, a (se) sperii, a (se) străfloca. Vântul i-a ciufulit pârul. Penele găinilor s-au ciufulit din cauza furtunii. 2 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) părui. Cele două surori se ciufulesc adesea în joacă. II tr. fig. (reg.; compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. ciufulire s.f. ciufuleălă, zbârlire, zbârlitură, aricire Foloseşte fixativ pentru a preveni ciufulirea pârului. ciufulit, -ă adj. 1 (despre păr, barbă, pene) deranjat, nearanjat, neîngrijit, vâlvoi, zbârlit, hirsut, burzuluit, burzuiat, smuls2, zborşit, ciupos, străflocat, aricit2, borz, borzos, buhos, buhuiat, cioturos, ciuş, dezmăţat, dupuros, smocăit, smulturit, sperlă, sperlit, vâlvoiat, zbârlog, sălbatic. Are părul ciufulit din cauza vântului. 2 (despre pâr sau, p.ext., despre oameni) despletit2, nepieptănat, zbârlit, smuls2. Grăbită, o fată ciufulită a ieşit din casă, uitând să-şi aranjeze părul. ciufului vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică părul oamenilor sau al animalelor ori penele păsărilor) v. Ciufuli. Zbârli. 2 tr. fig. (compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. ciufut, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (pop. şi fam.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. 2 s.m. (fin.; ieşit din uz) v. Cămătar. Speculant. II adj. fig. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Toxic, dugăi s.m. (bot.; reg.) v. Tărtăcuţă. Tâlv. Tigvă (Lagenaria gourda). ciuguli vb. IV. tr. 1 (despre păsări) a ciupi, a piguli, a ţâgâli. Vrăbiuţele 293 | ciugulesc firimituri de pâine. 2 fig. {despre oameni) a frunzări, a legumi, a ţâgâli. Fiind sătul, abia ciugulea câte ceva din mâncare. ciuhâie s.f. (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). ciuhă s.f. (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). ciuhurez s.m. (ornit.) Strix aluco sau Strix urlensis, ciuf, huhurez, cecă, cocoşul-pus-tietăţii (v. cocoş), huhurete, huhureţ, râsul-pă-durii (v. râs2), spaima-ţiganului (v. spaimă), ţiuic, ţuvlic. ciui s.m. (omit.; reg.) v. Ciuf. Ciuf-pitic (Otus scops). ciurn s.m. (bot.) Saponaria officinalis; odagaci, săpunariţă, săpunel, berbecei (v. berbecei), buruiană-albă, floare-de-săpun, floarea-călugărului (v. floare), floarea-studen-tului (v. floare), flori-albe (v. floare), flori-bătăi (y. floare), flori-de-tăietură (v. floare), grozdi-că, iarbă-de-săpun, iarbă-de-soponit, isop, juni (v.june), mărarul-calului (v. mărar), mieluşei (v. mieluşel), pidosnic, rădăci-nă-de-săpun,rogodai,rupturi-de-mal (v. ruptură), sansiu-turcesc-de-câmp, săpuior, săpun, săpunar, săpunaş, săpunăriţă, săpunioară, săpuniţă, săpunul-calului (v. săpun), săpu-nul-câinelui (v. săpun), săpunul-păsăricii (v. săpun), săpunul-popii (v. săpun), spu-ma-calului (v. spumă), spumariţă, văcărică, văcăriţă, <înv.> săpunare, săpunărică, teiţă. ciul, ciulă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios, ciulamă s.f. (culin.) blanchetă, bulumaci. Ciulamaua este o mâncare de pasăre cu sos alb de făină. ciuleâ s.f. (ind. text.; reg.) v. Jurubiţă. ciuli vb. IV. tr. 1 (despre animale; compl. indică urechile lor) a ciulica, a ciuşdi, a îmboura, a îndrepta. Măgarul şi-a ciulit urechile. 2 (silv.; reg.; compl. indică capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. ciulicâ vb. I. tr. (reg.; despre animale; compl. indică urechile lor) v. Ciuli, ciulin s.m. (bot.) 1 Carduus nutans; scai, scaiete, cornet3, dârnomete, ghincar, gobici, spin, tăvălug. 2 Onopordon acanthium; anghinare-sălbatică, ghimpe1, ghimpe-mare (v. ghimpe1), scai, scai-măgăresc, scaiete, pălămidă1, scai-mare, scai-muced, scai-voinicesc, sita-zânelor (v. sită) spin-alb, spin-măgăresc, spinul-cerbului (v. spin). 3 (reg.) v. Ciurlan. Salcicom. Săricică (Sakola kali). 4 (reg.) v. Cornaci (Trapa natans). 5 (reg.) v. Scai (Cirsium vulgare). 6 (reg.) v. Dracilă (Berberis vulgaris). 7 (reg.) v. Var-ga-ciobanului (v. varga) (Dipsacus silvester). dulinos, -oăsă adj. 1 (despre terenuri) ghimpos, mărăcinit, mărăcinos, spinos, spinăros. Câmpul este dulinos din cauză că nu a fost cultivat. 2 (bot; înv.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) v. Armat Ghimpos. înghimpat Mărăcinos. Spinos. Ţepos, ciulniţă s.f. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Mael-strom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. ciumalâu s.m. (arg.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic Om de nimic. Puşlama. Secătură. ciumăş, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) 11 adj., s.m., s.f. (med.) v. Ciumat. 2 adj. (med., med. vet.; despre boli) v. Contagios. Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor. Transmisibil. II s.m., s.f. fig. v. Ciumat. dumăt, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (med.) pestiferat, <înv.> ciumaş, ciumos. Bolnavii ciumaţi sunt izolaţi. 2 adj. (med., med. vet.; înv.; despre boli) v. Contagios. Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor. Transmisibil. II s.m., s.f. fig. ciumaş, ciumos. Este considerat ciumatul colectivului, pentru că are o influenţă nefastă asupra tinerilor. ciumă s.f. 11 (med.) pestă, pestilenţă, maica-bătrână (v. maică), maica-boalelor (v. maică), maica-calea (v. maică), maica-călătoarea (v. maică), boala turcilor (v. boală), teleleica (v. teleleică2), <înv.> puştlă. în trecut, ciuma a făcut multe victime. 2 (art.; med. vet.; pop.) ciuma vitelor v. Pestă bovină. Tifos1. Tifos contagios (v. tifos1). 3 (art.; med. vet.; pop.) ciuma găinilor v. Holera găinilor (v. holeră). II (art.) 1 (bot.) ciuma-apelor = Elodea ca-nadensis; lipitoare (v. lipitor); ciu-ma-feteiv. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). 2 (omit.; reg.) ciuma-albinelor v. Albinar. AlbinăreL Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). III fig. 1 calamitate, catastrofa, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, bici, cancer, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o ciumă groaznică, aducătoare de moarte. 2 (polit.) ciumă brună = (art.) ciuma neagră = fascism, naţional-socialism, nazism. Ciuma neagră este o doctrină bazată pe rasism, autoritarism, naţionalism şi imperialism. dumăfăie s.f. (bot.) 1 Datura stramonium; foaia-ciumei (v. foaie), laur, laur-porcesc, datură, <înv. şi reg.> măslag, arici1, boii-pruncilor (v. bou), bolândariţă, bolân-zeală,borciu,buruiana-bureţilor (v. buruiană), ciuma-fetei (v. ciumă), cornută (v. cornut), faie, godină1, iarba-dracului (v. iarbă), măr-ghimpos (v. măr1), mărul-porcului (v. măr1), măselar, nebuneală, papuc, pă-rul-porcului (v. păr), pleoască, ploşcan, porculean, porculeţ, purcel, sarsalam, scaiete, tat, tatin, tătulă, turbare, turbare-cornută, turbăciunea-câinelui (v. turbăciune), turbărie2, stramoniu. 2 (reg.) v. Dafin. Laur (Laurus nobilis). ciumăreâ s.f. (bot.) Galega officinalis; iarba-ciumei (v. iarbă), scrântitoare, un-ghia-găii (v. unghie1). ciumări vb. IV. (pop.) 1 refl. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. dungi ciumblitură s.f. (reg.) v. Ciobitură. Ciocni-tură. Ştirbitură. ciumec s.m., adj. (arg.) = ciumeg. ciumeg (ciumec) s.m., adj. (arg.) 1 s.m. v. Bătăuş. 2 adj. (despre oameni) v. Şmecher. Şiret3. Viclean. ciumelcitură s.f. (reg.) v. Ghicitoare (v. ghicitor). ciumos, -oăsă adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj., s.m., s.f. (med.) v. Ciumat. 2 adj. (med.) v. Pestos. 3 adj. (med., med. vet.; despre boli) v. Contagios. Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor. Transmisibil. 4 s.m., s.f. fig. v. Ciumat. ciump s.m. (omit.; reg.) v. Tuleu. ciumpalăc, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (fam.) v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat. Necompetent Neisprăvit. Nepregătit. Nepriceput. Neştiutor. Prost. 2 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „istef; fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 3 s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. ciumpaliu s.m. (psih.; arg.) v. Arierat. înapoiat. înapoiat mintal. întârziat. întârziat mintal. Retardat. ciumpăn s.n. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. ciumpaş,-ă adj . (reg.) 1 (despre copaci, lemne, obiecte din lemn etc.) v. Cioturos. Noduros. 2 (despre obiecte, lucruri etc. sau despre părţi ale lor) v. Deformat. Diform. Strâmb. ciumpav,-ăadj. (reg.) 1 (chir.; despre membre ale fiinţelor sau despre segmente ale lor) v. Amputat. Ciung. Ciuntit. Retezat2. Tăiat2. Trunchiat. 2 (despre oameni sau animale) v. Şchiop. ciumpăvi vb. IV. (reg.) 1 tr. (chir.; compl. indică membre ale corpului fiinţelor sau segmente ale lor) v. Amputa. Ciunti. Reteza. Tăia. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte dure) v. Frânge. Rupe. 3 intr. (despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, ciumurîcă s.f. (bot.; reg.) v. Cimbru (Satureja hortensis). ciumurluî vb. IV. refl. unipers. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; reg.) v. Apleca, ciumurluiălă s.f. (fiziol., med., med. vet; reg.) v. Indigestie. ciumuslâu s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ciung, ciungă adj., s.m., s.f. (astăzi mai ales pop.) 1 adj. (chir.; despre mâinile unei persoane) amputat, ciuntit, retezat2, tăiat2, trunchiat, bont2, ciumpav. Poartă o proteză la mâna ciungă. 2 adj., s.m., s.f. ciunt, câş, ciolac, ciungea, ivalist, pedestru. în urma accidentului a rămas ciung. ciungărî vb. IV. tr. (chir.; înv.; compl. indică mâinile unei persoane) v. Amputa. Ciunti. Reteza. Tăia. ciungea s.m. (reg.) v. Ciung. Ciunt ciungi vb. IV. tr. (pop.) 1 (chir.; compl. indică mâinile unei persoane) v. Amputa. Ciunti. Reteza. Tăia. 2 (silv.; compl. indică arbori) v. Inela. Secui. ciungire ciungire s.f. (silv.; pop.) v. Inelare. Secuire. ciumsm s.n. (lingv.) pumnism. Ciunismul este un curent purist în lingvistica şi filologia română. cium'st, -ă adj., s.m., s.f. (lingv.) pumnist. Ciuniştii erau adepţii unui curent purist. ciunt, ciuntă adj., s.m., s.f. (astăzi mai ales pop.) 1 adj., s.m., s.f. ciung, câş, ciolac, ciungea, ivalist, pedestru. 2 adj. (despre arbori, crengi etc.) desfrunzit, despuiat, gol2, golaş, pleşuv, pustiu, despuiat. Vântul şuieră printre ramurile ciunte ale copacilor. ciunti vb. IV. tr. (astăzi mai ales pop.) 1 (chir.; compl. indică membre ale fiinţelor sau segmente ale lor) a amputa, a reteza, a tăia, a ciungi, a ciumpăvi, <înv.> a ciungări. Medicii i-au ciuntit accidentatului un picior. I-au ciuntit mâna pentru a nu i se extinde cangrena. 2 (med., med. vet.; compl. indică membre ale fiinţelor sau, p. ext., fiinţe) a mutila, a schilodi, <înv. şi pop.> a sluţi, a sminti, a şontorogi, <înv. şi reg.> a strica, a şofârnogi, a şonţi. I-au ciuntit picioarele în bătaie. 3 (compl. indică arbori, crengi etc.) a reteza, a tăia, a trunchia, <înv. şi reg.> a seciui. Oamenii au ciuntit mulţi copaci din pădure. 4 (compl. indică obiecte) a scurta. Bârnele au fost ciuntite pentru a putea fi folosite. ciuntire s.f. (astăzi mai ales pop.) 1 (chir.) amputare, amputaţie, tăiere, ciuntituri Ciuntirea piciorului este obligatorie în caz de cangrenă. 2 (med., med. vet.) mutilare, schilodeală, schilodire, şofârnogeală. A stat la pat câteva zile în urma ciuntirii piciorului în bătaie. ciuntit, -ă adj. (astăzi mai ales pop.) 1 (chir.; despre membre ale fiinţelor sau despre segmente ale lor) amputat, ciung, retezat2, tăiat2, trunchiat, bont2, ciumpav. Are un picior ciuntit. Poartă o proteză la mâna ciuntită. 2 (med., med. vet.; despre membre ale fiinţelor sau, p. ext., despre fiinţe) mutilat, schilod, schilodit, <înv. şi reg.> stricat, şofâmogit, şoncăit, şonţit. Mâna ciuntită i-a fost operată. ciuntitură s.f. (chir.; pop.) ciuntire. ciup1 s.m. (reg.) 1 (la oameni sau la unele păsări şi animale) v. Ciuf. Moţ1. 2 (anat., zool.; la animalele copitate) v. Chişiţă1. ciup2 s.n. (anat.; la păsări; reg.) v. Cioc2. Clonţ. Plisc. ciupâg s.n. (reg.) 1 v. Pieptar. 2 (în portul pop. românesc) v. Ie1. 3 v. Scurteicuţă. după s.f. (gosp.; reg.) v. Albie1. Copaie. Covată. Troacă, ciupăgăr s.n. (reg.) v. Pieptar, ciupărâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică păsări tăiate sau penele lor) v. Jumuli, ciupeală s.f. 11 ciupire, ciupit1, pişcare, pişcat1.2 (concr.) ciupitură, pişcare, pişcătură. Copilul are o mulţime de ciupeli pe braţe de la ţânţari. II fig. (fam.) 1 v. Furtişag. 2 (glum. sau iron.) v. Beţie. îmbătare. Turmentare. Turmentaţie. ciupeli vb. IV. tr. (reg.) 11 (compl. indică păsări tăiate sau penele lor ) v. Jumuli. 2 (compl. indică porci tăiaţi) v. Pârli. II fig. (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, ciupeli't, -ă adj. (reg.; despre păsări tăiate) v. Jumulit. ciupercă s.f. (bot.) 1 fungi, burete. Ciupercile trăiesc ca saprofite sau ca parazite. 2 ciupercă-de-pivniţă = Merulius lacrymans; burete-de-casă, burete-de-pivniţă, popind; (reg.) dupercă/fte-brad v. Pita-vacii (v. pită) (Boletus bovinus); ciuper-că-de-pe-coastă v. Pitarcă (Boletus scaber); ciupercâ-domnească v. Pitarcă (Boletus luridus); ciupercă-puturoasă v. Băloşel (Russula foetens). ciupi vb. IV. 11 tr. (compl. indică fiinţe) a pişcă, a picura, a pişcura, a piţiga, a ţicura. A ciupit copilul de braţ pentru a-l face să tacă. 2 tr. (despre unele insecte; compl. indică fiinţe) a înţepa, a mânca, a muşca, a pişcă, a împunge, a ţicura. Ţânţarii l-au ciupit pe obraz. 3 tr. (despre plante urzicante; compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor ) a muşca, a pişcă, a urzica. Urzicile o ciupesc pe mână când le culege. 4 tr. (despre anumite lichide; compl. indică oameni) a înţepa, a pişcă, a ţicura. Sucul pe care îl bea o ciupeşte la limbă. 5 tr. (compl. indică coardele unor instrumente muzicale) a pişcă, a scărpina. Lăutarul începe să ciupească corzile cobzei. 6 tr. (compl. indică lăstari, frunze sau petale ale unei plante, ale unei flori etc.) a desfoia, a rupe, a smulge. Ciupeşte cu grijă frunzele uscate ale florilor din glastre. 7 refl. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a se pişcă. Fusta s-a ciupit de la purtarea îndelungată. 8 tr. (despre păsări) a ciuguli, a piguli, a ţâgâli. Vrăbiuţele ciupesc firimituri de pâine. II fig. (fam.) 1 tr. (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. 2 tr., refl. (glum. sau iron.; compl. ori sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, ciupire s.f. 11 ciupeală, dupit1, pişcare, pişcat1. Nu suportă ciupirea de pielea braţului. 2 ciupitură, pişcare, pişcat1, urzicare, urticaţie. Ciupirea urzicilor este usturătoare. II fig. (fam.; glum.sau iron.) v. Beţie. îmbătare. Turmentare. Turmentaţie. ciupit1 s.n. ciupeală, ciupire, pişcare, pişcat1. ciupit2, -ă adj. I (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) înţepat, pişcat2. Mâna ciupită s-a umflat. II fig. (fam.) 1 (despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) v. Furat2, însuşit. Luat2. Sustras. 2 (glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, ciupitură s.f. 1 înţepătură, pişcătură, împunsătură. Face alergie la ciupiturile ţânţarilor. 2 ciupire, pişcare, pişcat1, urzicare, urticaţie. 3 (concr.) ciupeală, pişcare, pişcătură. ciupos, -oăsă adj. (înv. şi reg.; despre păr, barbă, pene.) v. Ciufulit. Deranjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. ciur s.n. 1 (gosp.) sită. A trecut legumele fierte prin ciur. 2 (anat; la rumegătoare) reticulum, reţea. Ciurul este unul dintre cele patru compartimente ale stomacului, asemănător cu un fagure. 3 (art.; bot; reg.) durul-zâ-nelorv. Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris). ciurăr s.m. sitar2. Ciurarulface site. ciurdăr s.m. (reg.) v. Văcar, ciurdă s.f. (pop.) 1 v. Cireadă. Turmă. 2 fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Cohortă. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Stol. Şiruri (v. şir). Turmă. ciurec s.n. (culin.; înv.) v. Plăcintă cu brânză, ciureci s.m. (zool; reg.) v. Hamster. Hârciog (Cricetus cricetus). ciurel s.n. (gosp.; reg.) v. Strecurătoare, ciurlăn s.m. (bot.) 1 Salsola kali; salcicorn, săridcă, salsolă, burcum, căruţa-dra-cului (v. căruţă), dulin, curai, fugad, iarba-por-cului (v. iarbă), iarbă-sărată, parpalac, pochit-nic, rostogol, sărigea, tartan, tărfalog, tăvălug, târtan1, vălătan , vălătuc. 2 ciurlan-alb = Rapistrum perenne; tăvălug, târtan1, vălătuc. ciuroi s.n. (hidrol.) şipot, bijoi, ciuciur, ţâr, ţârău, ţip, ţuroi, vistierie. Ciuroiul curge pe un jgheab de lemn. ciurtăr s.n. (reg.) v. Pieptar, ciurul vb. IV. tr. 1 (pop.; compl. indică materiale pulverulente sau granulare; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „prin”) v. Cerne. Da2. Trece. 2 (pop.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge. 3 fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Asasina. Cosi. Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, ciuruiălă s.f. (pop.) 1 v. Pleavă. 2 ciuruială de ploaie v. Pârâit. Pârâitură. Răpăială. Răpăit. Răpăitură. Ropot. Ropotire. Ropotit. ciuruire s.f. (pop.) v. Cernere. Cernut1. ciuruit1 s.n. (pop.) v. Cernere. Cernut1. ciuruit2, -ă adj. (pop.; despre materiale pulverulente sau granulare) v. Cernut2, ciuruitură s.f. (pop.) <înv.> dârmoietură. Ciuruitura este ceea ce s-a trecut prin ciur. ciuş, ciuşă adj., s.m., s.f. (reg.) I adj. 1 (despre pâr, barbă, pene.) v. Ciufulit Deranjat Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. 2 (despre penele păsărilor) v. înfoiat. Răsfirat. Umflat. Zbârlit 3 (despre animale) v. Miop. II (omit.) 1 s.m. v. Ciuf. Ciuf-pitic (Otus scops). 2 s.f. v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo). 3 s.m. duş-de-ghim-pev. Sticlete (Carduelis carduelis). ciuşcă s.f. (bot.; reg.) v. Ardei-iute. ciuşdî vb. IV. tr. (reg.) 1 (despre animale; compl. indică urechile lor) v. Ciuli. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. ciut, ciută adj. (despre animale cornute) ciutac3, melcit. Vita este ciută pentru că i-au căzut sau i s-au tăiat coarnele. ciutac1 s.m. (înv. şi reg.) v. Oriental. Turc. ciutac2 s.m. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. ciutac3, -ă adj. (reg.) 1 (despre animalele cornute) v. Ciut. 2 (despre coarne) v. Mic. Scurt. 295 | clandestin ciută s.f. (zool.) 1 cerboaică, <înv. şi reg.> cearbă, ţăpoaie1, vacă, vacă-de-cerb, vacă-sălbatică. Ciuta este femela cerbului. 2 (reg.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. ciuteică s.f. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. ciutură s.f. 1 găleată, vârdină. A scos cu ciutura apă din fântână. 2 (la roata morii de apă) blid, căuş, cupă1, făcău. în ciutură cade apa. 3 (reg.) v. Ploscă1.4 (reg.) v. Urcior1. 5 (reg.) v. Morişcă. ciuturcă s.f. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. civetă s.f. (zool.) zibetă (Viverra civetta). Civeta, prezentă în savanele africane, secretă un suc onctuos folosit în parfumerie. civic, -ă adj. 1 (despre îndatoriri, drepturi etc.) cetăţenesc, civil, <înv.> cetăţesc,politicesc. Drepturile civice trebuie respectate. 2 fig. (rar) v. Patriotic. civi'e s.f. (tehn.; reg.) v. Şurub. civil, -ă adj. 1 (despre îndatoriri, drepturi etc.) cetăţenesc, civic, <înv.> cetăţesc, politicesc. 2 <înv. şi pop.> pământesc. Ofiţerul venise în vizită în haine civile. civili'e s.f. (în opoz. cu „militărie”) civilitate. Trecând în civilie, şi-a lăsat uniforma militară. civilitâte s.f. 1 amabilitate, manieră, politeţe, cavalerism. Băiatul este de o civilitate ireproşabilă. 2 (în opoz. cu ,,militărie’'; rar) v. Civilie. 3 (înv.) v. Civilizaţie. Cultură, civiliza vb. 11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică popoare, comunităţi umane etc.) a (se) umaniza. Unele colectivităţi au fost civilizate cu ajutorul religiei. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a (se) cultiva, a (se) stila, a (se) chinte-senţia, <înv.> a dezgrosolaniza, a se iscusi, a (se) politici, a (se) cizela, a (se) deştepta, a (se) lumina, a (se) rafina, a (se) subţia, a (se) şlefui, a (se) sublima, a (se) ciopli, a (se) pili1, a (se) roade. S-a mai civilizat de când a schimbat anturajul. civilizăt, -ă adj. 11 (despre popoare, comunităţi umane, civilizaţii, culturi etc.) avansat, dezvoltat, evoluat, înaintat, matur. Ţările civilizate au un nivel ridicat de trai. 2 (despre oameni) bine-crescut, fin1, manierat, politicos, <înv.> politicit, subţire, urban. Are copii civilizaţi, de care este mândru. II fig. 1 (despre oameni sau despre spiritul caracterul lor) cultivat, manierat, patrician, stilat, cizelat2, rafinat2, şlefuit2, sublimat, cioplit2. Educaţia şi arta l-au transformat într-un om civilizat. 2 (despre viaţă sau despre modul de viaţă al oamenilor) confortabil. Orice om îşi doreşte să aibă un trai civilizat. civilizaţie s.f. 1 cultură, <înv.> civilitate. Civilizaţia unui popor poate fi adesea model pentru alte popoare. 2 (sociol.) civilizaţie tehnologică = tehnologism. Civilizaţia tehnologică subapreciază personalitatea umană, cunoaşterea şi creaţia de valori în domeniul umanistic, al artei etc. civism s.n. patriotism. în tot ce a făcut pentru ţară a dovedit civism şi abnegaţie. civft, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) 1 v. Albastru-închis. 2 v. Vânăt, ciz s.m. (omit.; reg.) 1 v. Cinteză (Fringilla coelebs). 2 v. Scatiu (Carduelis spinus). cizela vb. 1.1 tr. (compl. indică obiecte de metal, materiale dure etc.) a şlefui. Statueta a fost cizelată cu multă măiestrie. II fig. 1 tr. (compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) a stiliza, a şlefui, a ciopli, a peria, a pieptăna, a ageri. După ce şi-a cizelat studiul l-a trimis la revistă pentru a fi publicat. 2 refl.,tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a (se) civiliza, a (se) cultiva, a (se) stila, a (se) deştepta, a (se) lumina, a (se) rafina, a (se) subţia, a (se) şlefui, a se sublima, a (se) ciopli, a (se) pili1, a (se) roade. cizelâre s.f. I cizelat1, şlefuire, şlefuit1. A lucrat mult la cizelarea statuetei. II fig. 1 stilizare, şlefuire, pieptănare. I s-a cerut cizelarea studiului înainte de publicare. 2 cultivare, stilare, rafinare, subţie-re, şlefuire, limpezire, mlădiere, cioplire. Cizelarea a obţinut-o prin educaţie, prin artă. cizelat1 s.n. cizelare, şlefuire, şlefuit1. cizelăt2, -ă adj. I (despre obiecte de metal, materiale dure etc.) şlefuit2. Statueta cizelată este foarte frumoasă. II fig. 1 (despre oameni sau despre spiritul, caracterul lor) cultivat, manierat, patrician, stilat, civilizat, rafinat2, şlefuit2, sublimat, cioplit2. Educaţia şi arta l-au transformat într-un om cizelat. 2 (despre oameni, grupuri sociale, profesionale etc. sau despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, elevat, fin1, patrician, rafinat2, rasat, select, stilat, subtil, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane cizelate. 3 (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) stilizat, lucrat2, şlefuit2. Studiul cizelat a fost trimis la revistă pentru a fi publicat. cizmar s.m. pantofar, <înv. şi pop.> călţunar, <înv. şi reg.> papucar,papugiu, ciubotar, şuştăr, <înv.> cavaf, cizmaş, condurar, gheţar, conduragiiL îşi repară încălţămintea la un cizmar bătrân din oraş. cizmaş s.m. (înv.) v. Cizmar. Pantofar, cizmă s.f. I ciubotă, meşi, labă. Şi-a asortat poşeta cu cizmele. II (art.; bot.; reg.) 1 cizma-cucului v. Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). 2 (la pl. cizmele) v. Poroinic (Orchis purpurea). cizmăreâsă s.f. pantofareasă, ciubotă-reasă, ciubotăriţă, şuştăriţă. cizmăresc, -eăscă adj. ciubotăresc. Şorţul cizmăresc este din piele. cizmărie1 s.f. pantofărie1, <înv. şi pop.> călţunărie, ciubotărie1, papucătorie, şuştărie, <înv.> căvăfie, papucărie1, papugire. A învăţat cizmăria de la un cizmar bătrân. cizmărie2 s.f. pantofarie2, ciubotărie2, şuştărie, <înv.> papucărie2. în colţul străzii este o cizmărie. cizmuliţă s.f. botină, ciuboţică. Fetiţa este încălţată cu cizmuliţe roşii. dacă vb. I. intr. (despre oameni) 1 (psih.) a ceda, a eşua, a capota. Din cauză că era foarte obosit, a clacat. 2 (mai ales despre elevi, studenţi, candidaţi) a eşua, a cădea, a capota, a pica2. A clacat la examen. A clacat la proba orală. dacăj s.n. (psih.) clacare, capotare. Clacajul s-a datorat oboselii. clacare s.f. (psih.) clacaj, capotare, dăcă s.f. 1 (în Ev. Med.) boieresc, robotă. Claca era o formă caracteristică a rentei feudale. 2 şezătoare (v. şezător), <înv. şi reg.> sedeancă, clic1, furcărie, habă, habără, opaiţ, povicercă. Femeile de la ţară se adună la clacă mai ales pentru a toarce. dadă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă, claie s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 căpiţă, porcoi, stog, înfurcitură, plastă, porcan, boaghe, capişte1, clădiş, fundac, fundei, furcitură, glugă, măgar, ploscă2, por2, porcănaş, porco-iaţă, porconeaţă, porculean, porculete, porcu-leţ, porcuţ, porşog, porşor, pup3, schirdă. Şi-a făcut culcuş într-o claie de fân. 2 fig. tufa. Atrage atenţia prin claia de pâr pe care o are. damă vb. I. intr. (livr.; despre oameni) v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera, dâmă s.f. 1 agrafa, pleviţă1, sponcă, şărăngliţă. Şi-a prins pârul cu o clamă. 2 agrafa. A prins foile cursului cu o clamă. clamoros, -oăsă adj. 1 (despre oameni, colectivităţi etc.) gălăgios, tumultuos, turbulent, zgomotos, <înv.> neodihnit. în balconul teatrului era un grup clamoros de tineri. 2 (despre oameni) deznădăjduit, dezolat, disperat, dezesperat, pierit, <înv.> apelpisit, oceit. Este clamoros pentru că nu găseşte o rezolvare a problemelor sale. îl priveşte clamoroasă. dampăj s.f. (chir.) clampare. Clampajul unui vas sau al unui canal se face cu ajutorul penselor. dampăre s.f. (chir.) clampaj. clampă s.f. (reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare. clan s.n. 11 castă, tagmă. în clanul bancar se pătrunde greu. 2 (deprec. sau peior.) bandă1, cârdăşie, clică, coterie, gaşcă, şleahtă, tagmă, <înv.; deprec. sau peior.> cardaşlâc, ecpaia, tacâm, taraf, gang2, omerta, sectă, bisericuţă, haită, echipaj, milieu, trib. Câţiva tineri făceau parte dintr-un clan de falsificatori de cârduri. II (fam.; glum.) v. Familie. Neam. clandestin, -ă adj. 1 (polit.; despre organizaţii, teorii, teze etc.) conspirativ, ilegal, secret2, subteran. Face parte dintr-o organizaţie militară clandestină. 2 (jur.; despre activităţi, firme etc.) ilegal, ilicit, neautorizat, nelegal, nelegitim, subversiv. Tinerii care făceau comerţ clandestin cu ţigări au fost prinşi de poliţie. clandestinism 1296 clandestinism s.n. (polit.; rar) v. Clandestinitate. Ilegalism. Ilegalitate. Nelegalitate. clandestinitate s.f. (polit.) ilegalism, ilegalitate, nelegalitate, clandestinism. Organizaţia lor era în clandestinitate. danţ s.n. (reg.) 1 (anat.; la păsări) v. Cioc2. Clonţ. Plisc. 2 (anat.; la oameni; glum. sau peior.) v. Gură. clanţă s.f. 1 (tehn.) ivăr, închizătoare, încuietoare, <înv. şi reg.> pafta, zimberec, clampă, clenci, clenţaică, coclanţă, coclete, fargătău, mănuşă, răscheie, rătez, şnală, trăcsăritoare, truct, verver, zar2, <înv.> încuie-tură. Clanţa de la uşă s-a stricat. 2 fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). dăpă s.f. 1 (muz.; la pian, orgă etc.) tastă, tuşă1, limbă. Atingea uşor cu mâna clapele pianului. 2 (ind. text.; la ratiera războiului mecanic de ţesut) tastă, tuşă1. 3 (tehn.) clapetă, fluture. Clapa de la carburator face variaţia amestecului combustibil-aer admis în cilindrul motorului. 4 (pop.) v. Capac, dâpcă s.f. (reg.; adesea constr. cu vb. „a pune”, „a cădea”) v. Capcană. Cursă2. Prinză-toare (v. prinzător). clapetă s.f. (tehn.) clapă, fluture, dâpie s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). dapdn s.m. (omit.) cocoş castrat. Claponii se îngraşă foarte repede: daponăş s.m. (omit.) claponel. claponel s.m. (omit.) claponaş. claponi vb. IV. tr. (chir.; compl. indică cocoşi) a castra, a emascula, a steriliza, a evira, a coponi, a curăţi. Şi-a claponit cocoşii pentru a-i îngrăşa. dapotăj s.n. (med.) clapotament. Clapotajul este zgomotul perceput la percuţia peretelui abdominal. clapotament s.n. (med.) clapotaj. clar, dâră adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „nedesluşit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) desluşit, distinct, evident, lămurit, limpede, precis, <înv.> apriat, chiar, curat. După ridicarea ceţii, în faţă, apare imaginea clară a muntelui. 2 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) cristalin, curat, limpede, netulburat, pur2, transparent, lamur, limpetos, pelucid, <înv. şi pop.> viu, vioară1, rouros, tistaş, viorintă,<înv.> chiar, lichid, limpeziu. Din stâncă iese un izvor cu apa clară. 3 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, curat, înseninat, limpede, pur2, senin, străveziu, limpid, lucid, <înv. şi pop.> viu, despăienjenit, liber, tistaş, <înv.> luciu2, seninat2, seninos, dalb, lin2, spălat2. Cerul a devenit clar după furtună. 4 (despre lumină sau despre surse de lumină) limpede, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, <înv. şi reg.> sticlit, strălucios,vederos, stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, străluminat Farul împrăştie o lumină clară. 5 (despre culori sau, p. ext., despre ceea ce este colorat) deschis, limpede, luminos, <înv.> limpeziu. în această dimineaţă cerul este de un albastru clar. 6 (despre ochi, privire) limpede, luminos, pur2, curat, senin. Fetiţa are ochii mari şi clari. 7 (în opoz. cu „opac”, „colorat”; despre sticlă, lentile) alb, incolor, transparent, <înv. şi reg.> vederos, <îiw.> străluminos. La geamuri este sticlă clară. Ochelarii au lentile clare. 8 (în opoz. cu „răguşit”, „voalat”; despre sunete, voce) limpede, nealterat, pur2, viu, argintiu, argintos, cristalin, curat, senin. Soprana are vocea clară. 9 (în opoz. cu „ilizibil”, „indescifrabil”; despre scrisul de mână sau, p. ext., despre manuscrise, texte) citeţ, desluşit, lizibil, <înv.> legibil, limpede. Textul manuscrisului este clar. 10 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) desluşit, evident, făţiş, limpede, manifest, vădit, vizibil, aparent, <înv.> lămurit, vegheat2, conturat. Supărarea lui este clară. Afişează o bucurie clară că afacerile îi merg bine. 11 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne clare de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era clară. II adj. 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare clară a întregului proiect. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) limpede, lucid, pătrunzător, profund, raţional, luminos, subţire, treaz. Este considerat un om cu mintea clară. 3 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost clare pentru judecători în luarea deciziei finale. 4 (despre oameni) coerent, desluşit, limpede. Trebuie să fim foarte clari când facem o demonstraţie. III adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) bine, desluşit, distinct, lămurit, limpede, luminat2, răzvedit. Aude clar cel mai fin zgomot. 2 (în legătură cu vb. ca „a judeca”, „a gândi”, „a socoti'*) limpede, lu- cid, raţional Judecă clar faptele când trebuie să ia o hotărâre. 3 evident, limpede,vădit, <înv. şi reg.> acurat. în această chestiune are clar dreptate. 4 aievea, desluşit, explicit, expres2, lămurit, limpede, răspicat, lişteav, nilvan, pur2, <înv.> apriat, chiar, curat. I-a repetat clar cum trebuie să procedeze. clarifică vb. 1.1 (predomină ideea de expli-citare, de înţelegere) 1 tr. (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a descurca, a desluşi, a dezlega, a elucida, a lămuri, a limpezi, <înv.> a pliroforisi, a descâlci, a descifra, a deznoda, a lumina, a dezveli, a dezghioca. A clarificat împrejurările în care s-a produs crima. 2 tr. (compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) a desluşi, a elucida, a explica, a explicita, a lămuri, a limpezi, a preciza, a rezolva, a soluţiona, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfeti, a dezames-teca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie clarificat nu este apariţia acestei credinţe, ci menţinerea ei. Câteodată, în loc să clarifice, strică. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică gânduri, idei, sentimente etc.) a (se) desluşi, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a (se) cristaliza, a (se) decanta. Gândurile erau atât de încâlcite, încât nici nu încerca să le clarifice. în timp, sentimentele lui s-au clarificai. 4 tr., refl. a (se) dumiri, a (se) edifica, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a se desluşi, a se desşumeni, <înv.> a (se) edifia, a (se) lumina. Clarificându-se din spusele copiilor că s-a întâmplat ceva grav, s-a dus la locul indicat. Criticul a clarificat publicul asupra valorii dramaturgului. 5 tr. a decide, a hotărî, a lămuri, a limpezi, a stabili, a statornici. Trebuie să clarificăm ceea ce este de făcut cu moştenirea noastră. 6 tr. (compl. indică litigii, controverse, conflicte etc.) a lichida, a rezolva, a soluţiona, <înv.> a paravlep-si. Părinţii au reuşit să clarifice disensiunile dintre ei. 7 refl. (despre oameni) a se convinge, a se edifica, a se încredinţa, a se lămuri, a se limpezi, a se desprosti. După ce a studiat manuscrisul, s-a clarificat asupra paternităţii lui. 8 tr. (compl. indică oameni) a lămuri. Dezbaterile competente ne clarifică situaţia economică şi politică a ţârii. I11 refl. (despre ochi, privire) a se despăienjeni, a se limpezi. După tratarea conjunctivitei, privirea i s-a clarificat. 2 refl., tr. (în opoz. cu „a (se) tulbura”; rar; sub. sau compl. indică lichide care conţin corpuri în suspensie) v. Deburba. Decanta. Defeca. Limpezi. 3 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; rar; despre cer) v. Deschide. însenina. însori. Limpezi. Lumina. 4 refl. (rar; despre sunete, voce) v. Limpezi. darificăre s.f. 1 descurcare, desluşire, dezlegare, elucidare, lămurire, limpezire, limpezeală, limpezime, netitate, <înv.> deslu-şeală, dezlegătură, pliroforie, cheie, descâlcire, descifrare, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la clarificarea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 2 desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, explicitare, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeală, răspica-re, dezamestecare. Clarificarea menţinerii acestei credinţe este dificilă. 3 du-mirire, edificare, lămurire, < astăzi rar> edifica-ţie, luminare. Clarificarea în privinţa lui s-a produs după ce a primit ultima scrisoare de la el. 4 rezolvare, soluţionare. claudica Părinţii au intervenit în clarificarea disensiunilor dintre ei. clarificat, -ă adj. 1 (despre oameni) dumirit, edificat, lămurit, luminat2. Clarificat, a întrerupt orice legătură cu el. 2 (despre situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) descurcat, desluşit, elucidat, lămurit, limpezit2, descâlcit, descifrat, deznodat. împrejurările clarificate ale producerii crimei i-au permis să ia o decizie corectă. 3 (despre gânduri, păreri, informaţii, reprezentări de fapte etc.) elucidat, lămurit, limpezit2. Informaţiile clarificate i-au impus o altă rezolvare a cazului. clarificator, -oare adj. (despre argumente, dovezi, concluzii etc.) edifiant, edificator, explicativ, ilustrator, lămuritor, edificativ, luminător. Citatele date sunt exemple clarificatoare pentru această regulă gramaticală. claritate s.f. 11 limpezime, desluşire. După ridicarea ceţii, admiră claritatea panoramei. 2 curăţenie, limpezeală, limpezime, puritate, transparenţă, limpiditate, limpeziciune, <înv.> limpejune. De pe puntea vaporului se vede claritatea apei mării. 3 albastru, albăstrime, azur, limpezime, senin, seninătate, limpeziş, luciditate, vineţie (v. vineţiu), <înv. şi reg.> semnat1, sineală, <înv.> limpezeală, seni-neală, senineaţă, seninime, peruzea. Stătea întins pe iarbă şi privea claritatea cerului. 4 transparenţă. Geamurile termopa-nelor au o claritate perfectă. I11 limpezime, puritate. Claritatea vocei sopranei a impresionat publicul. 2 evidenţă, flagranţă, pregnanţă, palpabilitate. Acest mare scriitor a ştiut să dea ficţiunii claritatea realităţii concrete. 3 inteligibilitate, limpezime, limpiditate, explicitate, limpezeală, limpeziciune, transparenţă. Profesorul este apreciat de studenţi pentru claritatea expunerilor sale. clarvăzător, -oăre adj. (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, viu, vivace, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său clarvăzător. clarviziune s.f. acuitate, agerime, pătrundere, penetranţă, penetraţie, perspicacitate, sagacitate, subtilitate, vivacitate, schepsis, ascuţime, străbatere. Clarviziunea gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. clasă vb. I. 11 tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A clasat piesele jocului după un anumit criteriu. 2 tr. (compl. indică materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu) a alege, a aranja, a selecta, a selecţiona, a sorta, a tria, <înv.> a dezamesteca. A clasat actele pe categorii. 3 tr. (compl. indică idei, cunoştinţe, părţi ale unei lucrări etc.) a aranja, a clasifica, a ordona, a organiza, a sistematiza, a structura, <înv.> a despărţi. Şi-a clasat coerent ideile înainte de a începe redactarea lucrării. 4 refl. (despre oameni, echipe sportive etc.) a se clasifica, a se plasa, a se situa. Echipa naţională de baschet s-a clasat pe locul întâi la campionatul mondial. 5 tr. (contab.; compl. indică materiale, obiecte etc. degradate, învechite) a casa. Au fost clasate mai multe calculatoare din instituţie din cauza învechirii. II tr. (jur.; compl. indică acţiuni juridice, procese etc.) a închide, a opri. Judecătorul a clasat procesul penal din cauza lipsei unor probe sigure. dasăre s.f. 1 aranjare, aranjat1, aşezare, clasificare, distribuire, împărţire, ordonare, rânduială, rânduire, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. Clasarea pieselor jocului i-a luat timp. 2 alegere, ales1, selectare, selectat1, selecţie, selecţionare, selecţionat1, sortare, sortat1, triat1, triere. Clasarea actelor pe categorii trebuie făcută cu atenţie. 3 aranjare, clasificare, ordonare, organizare, sistematizare, structurare. A fost obligatorie clasarea coerentă a ideilor înainte de a începe redactarea lucrării. 4 clasificare, plasare, situare. Clasarea echipei naţionale pe locul întâi la campionatul mondial a fost sărbătorită cu mare fast. 5 (contab.) casare. Clasarea calculatoarelor învechite a fost obligatorie. dasăt, -ă adj. 11 (despre obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) aranjat2, ordonat, organizat, rânduit, sistematizat. A realizat cu piesele clasate ale jocului o anumită construcţie. 2 (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) ales2, selectat2, sortat2, triat2. Actele clasate pe categorii sunt puse în dosare speciale. II (jur.; despre acţiuni juridice, procese etc.) închis. Caz clasat. dăsă s.f. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, soi1, specie, tip, varietate, <înv. şi reg.> rudă1, ţicanie, ţică1, <înv.> despărţire, specială (v. special), tagmă. Se consideră că aparţine unei clase de oameni cu însuşiri deosebite. 2 categorie, grup, grupare, şir, tagmă, <înv.> rânduială, sfat. Face parte din clasa acelora care nu admit nedreptăţile. 3 (art.; în filos. marxistă) clasa muncitoare = proletariat, <înv.> clasa lucrătoare. Clasa muncitoare este una dintre cele două clase fundamentale ale societăţii capitaliste; (înv.) clasa lucrătoare v. Glasa muncitoare. Proletariat. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, treaptă. Se încadrează într-o anumită clasă de salarizare. I11 categorie, ordin, rang, <înv.> ordine. Este o realizare de primă clasă. Vorbeşte despre cifre de clasa miilor. 2 (determ. de un adj. num. ord.) categorie, rang, mână. Sportivii au fost cazaţi într-un hotel de clasa întâi. II11 curs2, lecţie, oră. La sfârşitul clasei, studenţii ies în pauză. 2 (la pl; în vechea organizare şcolară) clase superioare = curs superior. Clasele superioare cuprindeau ultimele trei (sau patru) clase ale liceului. 3 (constr.) sală de clasă (v. sală1), paradosis. Când era elev, stătea în ultima bancă a clasei. IV fig. (fam.) v. Stil. dăsic, -ă adj. 1 caracteristic, definitoriu, elocvent, reprezentativ, specific, tipic2. îi dă un exemplu clasic de ceea ce înseamnă marea artă. 2 curent, frecvent, obişnuit, tradiţional, uzual. Pentru a vopsi ouăle de Paşte, foloseşte o metodă clasică în familie. 3 antic. Era un tânăr de o frumuseţe clasică, ce amintea de normele artei greco-latine. 4 antologic, ilustrativ, reprezentativ. A scris pagini clasice pentru istoria neamului. 5 (mai ales despre obiecte; adesea iron.; de obicei precedă subst. determ.) familiar, obişnuit, tradiţional. Şi-a îmbrăcat clasica lui cămaşă albastră. clasicism s.n. 1 clasicitate. Clasicismul este un ansamblu de trăsături proprii culturii greco-latine. 2 clasicitate. Ordinea, echilibrul, claritatea caractzerizează clasicismul. dasicitâte s.f. 1 clasicism. 2 clasicism. 3 fig. (livr.) v. Artă. Dibăcie. Iscusinţă. îndemânare. Măiestrie. Meşteşug. Pricepere. Stil. Ştiinţă. Talent. clasifică vb. 1.1 tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. 2 tr. (compl. indică idei, cunoştinţe, părţi ale unei lucrări etc.) a aranja, a clasa, a ordona, a organiza, a sistematiza, a structura, <înv.> a despărţi. 3 refl. (despre oameni, echipe sportive etc.) a se clasa, a se plasa, a se situa. 4 tr. (compl. indică oameni) a ierarhiza. Pentru premiere, concurenţii au fost clasificaţi după rezultate. clasificare s.f. 1 aranjare, aranjat1, aşezare, clasare, distribuire, împărţire, ordonare, rânduială, rânduire, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. 2 aranjare, clasare, ordonare, organizare, sistematizare, structurare. 3 clasare, plasare, situare. 4 ierarhizare. Clasificarea concurenţilor s-a făcut după rezultatele obţinute la casting. 5 clasificaţie. Clasificarea elementelor mulţimii se face după un anumit criteriu. clasificaţie s.f. clasificare, dăstic, -ă adj. 1 (geol; despre roci sau depozite sedimentare) detritic, terigen. A făcut o cercetare pe teren, analizând nişte depozite de roci clastice. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, nestăpânit, violent, atrabiliar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt clastice. daudică vb. I. intr. (livr.) 1 (despre oameni sau animale) v. Şchiopăta. 2 fig. (despre claudicaţie oameni) v. Balansa. Codi. Ezita. Flota. Oscila. Pendula. Pregeta. Şovăi1, daudicâţie s.f. (livr.) 1 v. Şchiopătare. Şchiopătat1.2 fig. v. Abulie. Bâjbâială. Codea-lă. Codire. Ezitare. Fluctuaţie. Indecizie, îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Oscilare. Oscilaţie. Pendulare. Pregetare. Reticenţă. Şovăială. Şovăire. daustrâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) izola, a se însingura, <înv.> a se singura, a se refugia, a (se) sihăstri, a se sechestra. Dorindu-şi linişte, s-a claustrat într-o cameră de la mansardă. daustrâl, -ă adj. (relig.; rar) v. Călugăresc. Mănăstiresc. Monahal. Monahicesc, daustrâre s.f. izolare, însingurare, recluziune, singurătate, solitudine, claustraţie, sălbăticie, <înv.> osebiciune, osebire, schimni- cie, sihăstrie. Daniil Sihastrul a trăit într-o claustrare totală. daustrâţie s.f. (rar) v. Claustrare. Izolare, însingurare. Recluziune.Singurătate. Solitudine. daustru s.n. (relig.; la catolici) abaţie, locaş de cult (v. bcaş1), locaş de închinare (v. locaş1), locaş de rugăciune (v. locaş1), locaş dumnezeiesc (v. locaş1), locaş sfânt (v. locaş1), mănăstire, <înv.> convent, monaster. dâuză s.f. (jur.) 1 condiţie, dispoziţie, prevedere, punct, stipulare, stipulaţie, termen, <înv. şi pop.> tocmeală, <înv.> şart2. Trebuie cercetate clauzele din contract. 2 clauză penală = penalitate, penalitate convenită. Prin clauza penală, părţile unui contract evaluează, anticipat, daunele care se cuvin creditorului în caz de neexecutare, de executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale. davât, -ă adj. claviform. Un obiect clavat este în formă de măciucă. davedn s.n. (muz.) cembalo, clavicembal, harpsicord. Clavecinul a precedat pianul. claviatură s.f. 1 (muz.) keyboard, manual, tastatură. Claviatura orgii este complexă. 2 (tehn.) keyboard, manifold, tastatură. Şi-a cumpărat o claviatură nouă pentru calculator. clavicembal s.n. (muz.) cembalo, clavecin, harpsicord. claviculă s.f. (anat.) dreavă, legătura grumazului (v. legătură), osul pieptului (v. os), osul umărului (v. os), puntea umărului (v. punte), toarta umărului (v. toartă), trăgătoare (v. trăgător), undreaua gâtului (v. undrea), undreaua grumazului (v. undrea), undreaua mâinii (v. undrea). Claviculele leagă omoplaţii de stern. davifdrm, -ă adj. clavat. clavir s.n. (muz.; înv.) v. Pian. davirist, -ă s.m., s.f. (muz.; înv.) v. Pianist, dâvus s.n. (med., med. vet.) bătătură, durilon, induraţie, dâmbă, mozol1, negel, ochi de găină (v. ochi1), păducel, strună2, trântitură2. Are un clavus în talpă. claxon s.n. 1 trompă. Aude un claxon la poartă şi ştie că i-au venit musafiri. 2 fig. (fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). claxonare s.f. claxonat. Claxonarea este interzisă în oraşele mari. daxonât s.n. claxonare, dăbuc s.m. 11 băşică, bulbuc, spumă, săpun, săpuneală. Apa face clăbuci când spală cu detergenţi. 2 (lapl. clăbuci; fiziol.) bale, spumă, mlaci, sclăbuc, spumegar, zăbale (v. zăbală), zoaie. Din botul calului se preling clăbuci. 3 (la pl. clăbuci; fiziol.) spumă, sudoare, zoaie. Obosit şi plin de clăbuci, calul se aşaztTpe iarbă. în faţa ei se opreşte un călăreţ având calul acoperit de clăbuci. II (entom.; reg.) v. Mamornic (Meloe proscarabaeus). clăbuci vb. IV. 1 intr. (despre ape, valuri etc.) a spuma, a spumega, <înv.> a aspuma. Valurile râului clâbucesc sub vâsle. La spălat, apa cu detergenţi clăbuceşte. 2 refl. (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) a asuda, a se înspuma, a. se înspumega, a se spuma, a spumega. Goniţi fără milă, caii se clăbuceau. clăbucire s.f. spumare, spumegare, spumegat1, <înv.> aspumare. Când barca merge cu viteză, în urma ei se produce clăbu-cirea apei. dăcâş s.m. (în Ev. Med.) <înv. şi reg.> robotaş, <înv.> podan, < în Ev. Med., în Mold.> pontaş1. Clăcaşii făceau clacă pe moşia stăpânului pentru lotul de pământ primit în folosinţă de la acesta. dăcăşi vb. IV. intr. (în Ev. Med.; despre clăcaşi) a clăcui. Cei care primeau în folosinţă un lot de pământ clăcăşeau pe moşia stăpânului. clăcui vb. IV. intr. (în Ev. Med.; despre clăcaşi) a clăcăşi. dădărâie s.f (pop.) 1 clădărie. în mijlocul camerei era o clădăraie de haine. 2 fig. v. Colectivitate. Masă2. Mulţime, dădări'e s.f. (pop.) clădăraie. clădi vb. IV. tr. (compl. indică edificii, construcţii etc.) a construi, a dura1, a edifica, a eleva, a face, a înălţa, a ridica, a zidi, a erija, <înv. şi reg.> a zidui, a ipuli, <înv.> a edifia, a temeia, a zidări, a etabla, a urzi. Au clădit o nouă biserică în oraş. clădire s.f. I construcţie, construire, durare, edificare, înălţare, ridicare, zidire, zidit, edificaţie, zidărire, <înv. şi reg.> ziduire, <înv.> etablare, ziditură. Au început clădirea unei noi biserici. II (concr.) 1 casă1, construcţie, imobil1, zidire, hâjgău, ipulet, <înv.> bina, clăditură, păsare2, ziditură. Oraşul are multe clădiri vechi. 2 local. Clădirea firmei se află în centrul oraşului. dădi'ş s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. dăditor, -oâre s.m.,s.f. fig. (rar) 1 v. Ctitor. Fondator. întemeietor. 2 v. Creator. Demiurg. Făuritor. întemeietor. Născocitor. Părinte. Plăsmuitor. Realizator, clăditură s.f. (constr.; înv.) v. Casă1. Clădire. Construcţie. Imobil1. Zidire, dăi'ţă s.f. (agric.; reg.) v. Jumătate, dămpăî vb. IV. intr. (pop.; mai ales despre obiecte dure) v. Clămpăni, dămpăneâlă s.f. 1 clămpănit, clămpănitură. Clămpăneala tocurilor metalice pe asfalt se aude până departe. 2 fig. (mai ales fam.) flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală. O doare capul de clămpăneala celor din jur. clămpăni vb. IV. 11 intr. (mai ales despre obiecte dure) a clămpăi, a clăpăi. Tocurile metalice clămpăneau pe asfalt. 2 intr. (despre fiinţe; adesea determ. prin „din dinţi”) a clănţăi, a clănţăni. Câinele a început să clămpănească din dinţi din cauza frigului. 3 intr. (despre dinţi) a clănţăi, a clănţăni, a dârdâi. Dinţii îi clămpănesc de spaimă. 4 intr. (despre fălcile animalelor) a clănţăi, a clănţăni. Fălcile îi clămpăneau cu zgomot când devora prada. II intr., tr. fig. (mai ales fam.; despre oameni) a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi. Vecinele ei clămpănesc vrute şi nevrute. Cele două prietene clămpănesc toată ziua la telefon. clămpănit s.n. 1 clămpăneală, clămpănitură. 2 fig. (mai ales fam.) flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, clămpăneală, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală. clămpănitură s.f. 1 clămpăneală, clămpănit. 2 fig. (mai ales fam.) flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, clămpăneală, clămpănit, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală. dăncăi vb. IV. intr. (despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) a bate, a bălăngăni, a băngăni, a dăngăni, a suna, a zdrăngăni, a zurgăi, <înv. şi pop.> a trage, a tălăncăi, a tălăncăni, a tălăngi, a ţingăli, a ţingăni, a zvoni. Clopotele clăncăiesc când începe slujba în biserică. dăncăi't s.n. (rar) v. Cline. Clinchet. clătinat dănţăi' vb. IV. intr. 1 {despre fiinţe; adesea determ. prin „din dinţi’) a clămpăni, a clănţăni. 2 (despre dinţi) a clămpăni, a clănţăni, a dârdâi. 3 (despre fălcile animalelor) a clămpăni, a clănţăni. dănţăneâlă s.f. 1 clănţănire, clănţănit, clănţănitură, dârdâială, dârdâit, dârdâire. Din cuşcă se aude clănţâneala dinţilor câinelui. 2 fig. (mai ales deprec.) flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, clămpăneală, clămpănit, clăm-pănitură, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală. clănţăni'vb. IV. I intr. 1 (desprefiinţe; adesea determ. prin „din dinţi’) a clămpăni, a clănţăi. 2 (despre dinţi) a clămpăni, a clănţăi, a dârdâi. 3 (despre fălcile animalelor) a clămpăni, a clănţăi. 4 (pop.; despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. II fig. (mai ales deprec.) 1 intr., tr. (mai ales deprec.) a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, a clămpăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodă-ci, a hodorogi, a măcăi. 2 refl. recipr. (fam.; despre oameni) a se cârâi, a se ciondăni, a se ciorovăi, a se hârâi. Toată ziua se clănţănesc. clănţănire s.f. clănţăneală, clănţănit, clănţănitură, dârdâială, dârdâit, dârdâire. clănţănit s.n. clănţăneală, clănţănire, clănţănitură, dârdâială, dârdâit, dârdâire. clănţănitură s.f. clănţăneală, clănţănire, clănţănit, dârdâială, dârdâit, dârdâire. dănţâu s.m., adj. 1 s.m., adj. (fam.; glum. sau deprec.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragiu. Vorbăreţ. 2 s.m. (jur.; înv.; peior.) v. Apărător. Avocat. Defensor. 3 s.m. (adm.; înv.; peior.) v. Funcţionar. Lucrător al statului. Slujbaş. dăpăi vb. IV. intr. (pop.; mai ales despre obiecte dure) v. Clămpăni, dăpăug, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre urechi) atârnat2, bleg, blegit, lăsat, pleoştit, bleojdit, blegoşat, bleonc, dăbălăzat, plecozat, plehuş, pliocoşat. îşi acoperă urechile cu pârul pentru a nu se vedea că sunt clăpăuge. 2 adj., s.m., s.f. fig. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; mai ales fam.) bleg, nă-tăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru. Copilul ăsta este tare clăpăug! De regulă, clăpăugii sunt uşor de înşelat. dăpăugi vb. IV. refl. (reg.; despre urechi) v. Blegi. Pleoşti. clătări vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. pas. v. Agita. Clătina. Scutura. Zgudui. 2 tr. (compl. indică rufe) v. Clăti. Limpezi, clăti vb. IV. I tr. (compl. indică rufe) a limpezi, a clătări, a clotoci, a lotoci, a stropoli2. După ce spală rufele cu detergent, le clăteşte în multe ape. II (predomină ideea de înclinare, de legănare într-o parte şi în alta) 1 tr., refl. (înv. şi reg.) v. Balansa. Clătina. Legăna. Oscila. Pendula. 2 refl., tr. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică clădiri, construcţii etc.) v. Clătina. Cutremura. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. 3 tr. (înv. şi reg.) v. Izbi. Lovi. 4 refl. fig. (înv.; despre oameni) v. Balansa. Codi. Ezita. Flota. Oscila. Pendula. Pregeta. Şovăi1. III (predomină ideea de mişcare din loc, din poziţia iniţială) 1 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică obiecte) v. Clătina. Clinti. Deplasa. Mişca. Muta. Urni. 2 intr. (constr. cu pron. „o” cu val. neutră; înv.; despre fiinţe) v. Lua. Pleca. Pomi. 3 intr. (înv.; despre triburi, populaţii etc.) v. Migra, clătină vb.I. I (predomină ideea de înclinare, de legănare într-o parte şi în alta) 1 tr., refl. a (se) balansa, a (se) legăna, a oscila, a pendula, a bascula, a şovăi1, <înv. şi reg.> a (se) clăti, a (se) dăina, a (se) hâţâna, a (se) hlobăna, a (se) honcăi, a şovâlcăi. Valurile mari clatină nava. Scrânciobul se clatină în bătaia vântului. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales corpul oamenilor sau al unor animale) a (se) legăna, a (se) mlădia, a se înmlădia, a se îngâna. Corpul i se clatină uşor la fiecare pas. 3 refl., tr. a (se) bălăbăni, a (se) legăna, a (se) bălălăi, a (se) bălăngăi, a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, a se gondola2, a (se) liubăi, a (se) tingăli, a adia. Se clătina nesigur pe scară. Stând pe un scaun înalt, copilul îşi clătina picioarele. 4 refl. (despre fiinţe) a se împletici, a şovăi1, a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi, a se mâşcâi. A simţit că se clatină şi s-a oprit pentru câteva clipe. 5 tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) a hurduca, a legăna, a scutura, a zdruncina, a zgâlţâi, a zgudui, a bălăbăni, a bâţâi, a hâţâi, a hâţâna, a hodorogi, a hunii, a zdroncăni, a zgâlţâna, a drâgâi, a hobrânca, a hurducăi, a zdruhăi, a zducni, a zgâcina. Căruţa îl clatină râu pe drumurile cu gropi 6 tr. (compl. indică fiinţe) a scutura, a zgâlţâi, a zgudui, a zgâlţâna, <înv. şi reg.> a zbiciula1, a smocăni, a strohăi, a zbihui, a zblendui, a zgâcina. Trebuie să-l clatine cu putere pentru a-l trezi. 7 tr., refl. pas. a (se) agita, a (se) scutura, a (se) zgudui, a (se) clătări, a (se) cobâlţâi. Flaconul cu soluţia injectabilă trebuie să se clatine bine înainte de folosire. 8 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) a agita, a fâlfâi, a flutura, a vântura, a fluştura, <înv. şi reg.> a pălăi, a pălălăi, a zbura, a mătăhăi, a mătălăi. După ostilităţi, un soldat din trupele învinse clătină un steag alb, în semn de capitulare. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică clădiri, construcţii etc.) a (se) cutremu- ra, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgâlţâi, a (se) zgudui, <înv. şi pop.> a (se) legăna, <înv. şi reg.> a (se) clăti, <înv.> a (se) smăcina. Casa s-a clătinat puternic la seism. 10 refl. (desprepământ, clădiri, ferestre etc.) a se cutremura, a dârdâi, a dudui, a pârâi, a tremura, a se zgudui, a durdui, <înv.> a se ridica. Geamurile se clatină din cauza tunetelor. 11 tr. fig. (compl. indică concepţii, convingeri, aspiraţii etc.) a zdruncina, a zgudui. După mai multe discuţii, a reuşit să-i clatine concepţia sa despre viaţă. II (predomină ideea de mişcare din loc, din poziţia iniţială) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte) a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mişca, a (se) muta, a (se) urni, <înv. şi pop.> a (se) sminti, <înv. şi reg.> a (se) clăti, avâşca. Cu multă greutate a reuşit să clatine dulapul din locul lui. 2 intr., refl. (despre obiecte) a (se) mişca, <înv. şi pop.> a (se) muta. Nu bate vântul şi nu se clatină nicio frunză. dătinăre s.f. I (predomină ideea de balansare, de legănare într-o parte şi în alta) 1 balans, balansare, clătinat1, legănare, legănat1, oscilare, oscilaţie, pendulare, libraţie. Copilul se simte fericit în clătinarea scrânciobului. 2 bălăbănire, bălăbănit, clătinat1, legănare, legănat1, bălăbăneală, aruncare, bălălăială. O enerva clătinarea picioarelor copilului din faţa ei. 3 clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăia-lă, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhă-ire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. Clătinarea produsă de căruţă pe un drum cu gropi este insuportabilă. 4 agitare, scuturare, zguduire. Este necesară clătinarea flaconului cu soluţia injectabilă înainte de folosire. 5 clătinat1, legănare, legănat1, mişcare. Clătinarea crengilor copacilor este violentă în timpul vijeliei. 6 clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. Clătinarea de la seism a fost foarte puternică. 11 (predomină ideea de mişcare din loc, din poziţia iniţială) clătinat1, clintire, deplasare, mişcare, mutare, urnire, <înv. şi reg.> clătire. Clătinarea dulapului din locul lui s-a făcut cu greutate. dătinăt1 s.n. I (predomină ideea de balansare, de legănare într-o parte şi în alta) 1 balans, balansare, clătinare, legănare, legănat1, oscilare, oscilaţie, pendulare, libraţie. 2 bălăbănire, bălăbănit, clătinare, legănare, legănat1, bălăbăneală, aruncare, bălălăială. 3 clătinare, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâ- clătinat | 300 itură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneălă, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 4 clătinare, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 5 clătinare, legănare, legănat1, mişcare. II (predomină ideea de mişcare din loc, din poziţia iniţială) clătinare, clintire, deplasare, mişcare, mutare, urnire, <înv. şi reg.> clătire. clătinat2, -ă adj. (despre mişcări, mers etc.) ezitant, împiedicat, împleticit, nehotărât, nesigur, poticnit, şovăielnic, şovăitor, clătinător, şovăind, şovăit. Bătrânul are un mers clătinat. clătinător, -oare adj., s.n. 1 adj. {rar; despre mişcări, mers etc.) v. Clătinat2. Ezitant. împiedicat. împleticit. Nehotărât Nesigur. Poticnit. Şovăielnic. Şovăitor. 2 s.n. (înv.) v. Balansoar. Leagăn. Scrânciob. clătinătură s.f. 1 clătinare, clătinat1, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbă-neală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 2 clătinare, clătinat1, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 3 scuturătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zbihuială. L-a sculat cu o clătinătură puternică. clătire s.f. 1 clătit, limpezeală, limpezire, limpezit1, <înv.> limpezitură. Clătirea rufelor se face în multe ape. 2 (înv. şi reg.) v. Clătinare. Clătinat1. Clintire. Deplasare. Mişcare. Mutare. Urnire. clătit s.n. clătire, limpezeală, limpezire, limpezit1, <înv.> limpezitură. clătită s.f. (culin.) scovardă, <înv. şi reg.> lalanghită, lipie1, pancovă, plăcintă, plăcintă subţire, plăcintă turnată. A pregătit pentru masă clătite cu gem de caise. clean s.m. (iht.) Leuciscus cephalus; foac, alboi, oacheş, porcul-apelor (v. porc). deâpşă s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmă, defăi'vb. IV. int r. 1 (despre fiinţe) a molfai, a plescăi, a chefni, a clefeti, a îmbăia, <înv. şi reg.> a grojdi, a ciofei, a mleascăi, a mofloti, a murseca, a plescăni, a pliscoti, a polfai. Nu-i suportă pe acei care clefăie când mănâncă. 2 (reg.; despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. defăiâlă s.f. clefait, molfaială, molfăire, molfăit, molfaitură, plescăială, plescăit, molfotire, ţocăit, polfeială, polfeit, polfaitură. Nu suportă clefăiala cuiva când mănâncă. defăi't s.n. clefaială, molfaială, molfăire, molfăit, molfaitură, plescăială, plescăit, molfotire, ţocăit, polfaială, polfait, polfaitură. clefeti vb. IV. intr. (pop.; despre fiinţe) v. Clefai. Molfai. Plescăi. clei s.n. 1 lipici. A lipit foile rupte din caiet cu clei. 2 (fiziol; pop.) v. Ceară. Cerumen. 3 (biol; arg.) v. Spermă, cleios, -oâsă adj. 1 (despre unele substanţe) lipicios, mucilaginos, vâscos, răşinos, lipitor. Pe scoarţa brazilor sunt dâre cleioase de răşină. 2 (biol; despre secreţii organice) gelatinos, mucos, vâscos. 3 (despre substanţe, materii, anumite preparate culinare etc.) lipicios, unsuros, năclăios, năclăit, letios, <înv.> unsos. Ciulamaua avea aspectul unui gel cleios. Pâinea i-a ieşit acră şi cleioasă. 4 (despre pământ, terenuri etc.) argilos, clisos, lutos, argilifer, humos, mâlos, slăninos, hleios, letios, răşinos, şioios, tiglos. în această zonă pământul este cleios. deistogami'e s.f. (bot.) autopolenizare. Cleistogamia este polenizarea florilor închise cu propriul lor polen. deftă s.f. (bot.; reg.) v. Liliac-de pădure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichi-na-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum). demati'tă s.f. (bot.) 1 Clematis recta; luminoasă (v. luminos), năprasnică (v. năprasnic), viţă-albă. 2 Clematis integrifolia; clocoţel, clopoţel, curpen-scurt, dosni-că-vânătă (v. dosnic), faţă-n-faţă, îndărătnică (v. îndărătnic), luminoasă (v. luminos), mărgea. clement, -ă adj. (despre oameni) iertător, indulgent, îndurător, îngăduitor, milostiv, tolerant, ieftin. învăţătorul este clement cu elevii. clemenţă s.f. iertare, indulgenţă, îndurare, îngăduinţă, milostivire, toleranţă. Arată clemenţă faţă de cei care au greşit fără voie, prima dată. Preoţii propovăduiesc clemenţa. clenci s.n. 11 (pop.) v. Cârlig. 2 (tehn.; reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare. 3 (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. 4 (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea. 5 (bot.; înv.) v. Aculeol. Aculeu. Ghimpe1. Mărăcine. Spin.Ţeapă. Ţep. Ţepuşă. II fig. (fam.) 1 v. Dedesubt. înţeles1. Mesaj. Semnificaţie. Sens. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Motiv. Ocazie. Pretext. Prilej, denţâică s.f. (tehn.; reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare, clepsidră s.f. ceas de nisip, ceasornic cu nisip, <înv.> nisipar, nisiparniţă. Cu clepsidra se măsoară timpul. depş s.m. (j. de copii; reg.) climpuş, liţă2, ţurca2. Clepşul este un beţişor ascuţit la ambele capete, pe care copiii încearcă să-l arunce cât mai departe cu ajutorul unui băţ lung. cler s.n. (relig.) preoţime, sacerdoţiu, popărie, popime, <înv.> preoţie. Cea mai mare parte a clerului român este ortodoxă. cleric s.m. (relig.) faţă bisericească, om al bisericii, <înv.> duhovnic, ecleziastic, preapodobnic. Clericul este un membru al clerului. dericâl, -ă adj. (relig.) ecleziastic, preoţesc, popesc. A avut cele mai înalte demnităţi clericale. deştâr1 s.m., s.n. 1 s.m. (entom.; şi, art., cleştarul-făinii) Tyrogliphusfarinae; păianje-nul-fainii (v. paianjen). 2 s.n. (tehn.; în dogărie) cleşte. deştâr2 s.n. (poetic) v. Cristal, dâşte s.m. 11 (tehn.; în tâmplărie) crivală, crivea, şurub, tas, teasc, ţonc. Scoate cuiele din scândură cu un cleşte. 2 (tehn.; în dulgherie) capră, plăsele (v.plăsea). Materialul de prelucrat se fixează de masă cu ajutorul cleştelui. 3 (tehn.; în dogărie) cleştar1. Cu cleştele se trag cercurile pe vasele din doage de lemn. 4 (tehn.; la teasc) argea, chingi (v. chingă). 5 (tehn.) cleşte patent = patent1. Taie sârma cu un cleşte patent. 6 (chir.; înv.) v. Forceps. 7 (anat.; arg.) v. Mână. Palmă. II (zool; la unele crustacee) foarfece. Racii şi crabii au cleşti. clevetă s.f. (înv.) v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. deveteâlă s.f. bârfe, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, clevetire, clevetit, defaimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia cleveteala şi invidia. cleveti vb. IV. tr., intr. (compl. sau sub. oameni) a bârfi, a blama, a calomnia, a defaima, a denigra, a detracta, a discredita, a infama, a ponegri, a şopti, a vitupera, <înv. şi pop.> a ocărî, a feşteli, a huli, a povesti, a năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a îmbârfi, a pedepsi, a publica, <înv.> a balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a măscări1, a mozaviri, a pişpăi, a pohlibui, a ponosi, a ponoslui, a prilesti, a vilipenda, a vrevi, a critica, a pecetlui, a sfâşia, a ştampila, a îngăla, a bâzâi, a forfeca, a încondeia, a înnegri, a mâli, a otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi clevetesc vecinii. 301 | clevetire s.f. bârfa, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetit, defaimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. clevetit s.n. bârfa, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, defaimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. râu), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. clevetitor, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. bârfitor, calomniator, defăimător, denigrant, denigrator, detractor, ponegritor, sicofant, şopăcăitor, hulitor, cancanier, fârţos, <înv.> balamut,bârfelnic, clevetnic, detractator, hulnic, năpăstuitor, ocarnic, ocărâtor, pişpăitor, ponosluitor, şop-titor, vorbitor, vorbitor de rău, <înv.; deprec.> pohlibuitor, mozavir, mâncător de căcat, mâncător de rahat. Persoanele clevetitoare sunt evitate. 2 adj. (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor etc.) bârfitor, calomniator, calomnios, defăimător, denigrant, denigrator, ponegritor, vituperativ, prost, cancanier, <înv.> mozavimic, sprinţar .Afirmaţia ei este clevetitoare. clevetnic, -ă adj., s.m., s.f (înv.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. clic1 s.n. 1 (reg.) v. Clacă. Şezătoare (v. şezător). 2 (înv.) v. Chicot. Chicoteală. Chicotire. Chicotit. clic? s.n. (reg.) v. Terci, clică s.f. (deprec. sau peior.) bandă1, cârdăşie, clan, coterie, gaşcă, şleahtă, tagmă, <înv.; deprec. sau peior.> cardaşlâc, ecpaia, tacâm, taraf, gang2, omerta, sectă, echipaj, milieu, trib. Câţiva tineri făceau parte dintr-o clică de falsificatori de cârduri. dichet s.n. (tehn.) boraciu. Clichetul este un organ de maşină care împiedică rotirea unei roţi dinţate. client, -ă s.m., s.f. cumpărător, muşteriu, peţitor, <înv.> târguitor. Magazinul alimentar are mulţi clienţi. clientelă s.f. cumpărători (v. cumpărător), lume, muşterii (v. muşteriu). Clientela care vine la magazinul lui este constantă. dimacteriu s.n. (fiziol.) menopauză. Cli-macteriul se caracterizează prin întreruperea definitivă a menstruaţiei. dimadiagrămă s.f. (climat.) climatogramă, climogramă. Pe o climadiagramă sunt reprezentate grafic principalele date meteorologice pentru o anumită regiune. dimăt s.n. 11 (climat.) climă. 2 (climat.) climat dacic = climat danubian; climat danubian = climat dacic. Climatul dacic sau danubian, din regiunea cursului inferior al Dunării, se individualizează prin diferenţe mari de temperatură între vară şi iarnă; climat excesiv = climă excesivă. 3 (climat.; adesea cu determ. care indică tipul, calitatea) aer1, climă, vreme, <înv.> temperament. II fig. (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambient, ambiental, anturaj, lume, mediu1, societate, aer1, atmosferă, cadru, cerc, sferă, pepinieră, ocol. Lucrează într-un climat benefic pentru formarea lui profesională. climateric, -ă adj. (climat.) climatic, dimătic, -ă adj. (climat.) climateric. Oraşul Iaşi se află într-o zonă climatică de deal. climatizare s.f. (tehn.) condiţionare. Prin climatizare, aerul dintr-o încăpere este menţinut la o anumită temperatură, umiditate şi puritate. dimatizator s.n. (tehn.) climatizor. dimatizor s.n. (tehn.) dimatizator. Climati-zorul efectuează climatizarea. climatogramă s.f. (climat.) climadiagramă, climogramă. climatronic s.n. (tehn.) climă. Maşina este înzestrată cu climatronic. climă s.f. I (climat.) 1 climat. în România clima este temperată. 2 climă excesivă -climat excesiv. Clima excesivă se caracterizează prin variaţii mari de temperatură între vară şi iarnă. 3 climă locală = microclimat, microclimă, topoclimat, topoclimă. Clima locală este influenţată de condiţiile geografice (de relief) locale. 4 (adesea cu determ. care indică tipul, calitatea) aer1, climat, vreme, <înv.> temperament. Trebuie să schimbe clima din cauza bolii de plămâni. Adesea, iama, în nordul ţârii pătrunde climă polară. II (tehn.; fam.) v. Climatronic. climogramă s.f. (climat.) climadiagramă, climatogramă. dimpuş s.n. (reg.) 1 (la puşca de soc) lemnuş, puştoc,vargă, vergea. Cu climpuşul se împinge dopul. 2 v. Beţigaş. Beţişor. 3 (j. de copii) clepş, liţă2, ţurcă2. clin s.m. (la îmbrăcăminte) băgătură, stan, şpiţ2. Poartă o rochie cu clini. dină s.f. (geomorf.) coastă, coborâş, costişă, muchie, pantă, povârniş, pripor, repeziş, versant, scoborâş, abrupteţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răsturniş, <înv. şi reg.> piază, povârghie, scapăt, aplecuş, împonciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvălitură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povârnitură, clipit prăvălac, şold1. Pădurile de pe clinele munţilor au înfrunzit. dine s.n. clinchet, clăncăit, zurgăit. clinchet s.n. eline, clăncăit, zurgăit. Un clinchet voios de zurgălăi răsună în văzduh. ding interj, (adesea repet. ) <înv. şi pop.> line! Zurgălăii de la gâtul cailor se aud: „cling!, cling!”. clinti vb. IV. tr., refl. (predomină ideea de mişcare din loc, din poziţia iniţială; compl. sau sub. indică obiecte) a (se) clătina, a (se) deplasa, a (se) mişca, a (se) muta, a (se) urni, <înv. şi pop.> a (se) sminti, <înv. şi reg.> a (se) clăti, a vâşca. Cu multă greutate a reuşit să clintească dulapul din locul lui. dintire s.f. clătinare, clătinat1, deplasare, mişcare, mutare, urnire, <înv. şi reg.> clătire. Clintirea dulapului din locul lui s-a făcut cu greutate. dintuş s.n. (reg.) v. Pieptar, clip video s.n. (muz.) videoclip. Clipul video însoţeşte execuţia unei piese muzicale. clipă s.f. I ceas, clipită, minut, moment, oră, secundă, timp, vreme, răgaz, <înv. şi pop.> soroc, cirtă, clipeală, <înv. şi reg.> cescuţ, durăt, perţ, undă, fulgerare, condei. A sosit clipa morţii. I11 (înv. şi reg.; determ. prin „de ochi”) v. Clipire. Clipit. 2 (anat.; înv.) v. Pleoapă, clipeală s.f. (pop.) 11 v. Ceas. Clipă. Clipită. Minut. Moment. Oră. Secundă. Timp. Vreme. 2 v. Clipire. Clipit. II fig. (adesea cu determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Clipire. Clipit. Fulger. Fulgerare. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Ochi1. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. Tremur. Tremurare. Vâlvătaie. ch'pet s.n. (rar) v. Clipire. Clipit, clipi vb. IV. intr. 1 (despre oameni; adesea determ. prin „din ochi”, „din pleoape”) a sclipi, a clipoci2, a licări, a scăpăra. Clipeşte des din ochi din cauza unei scame. 2 fig. (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, a fulgera, a palpita. Stelele clipesc pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului clipeşte în lumina soarelui. Apa lacului clipeşte sub clarul de lună. dipicios, -oăsă adj. fig. (mai ales despre surse de lumină) licăritor2, lucitor, scânteietor, sclipitor. Flacăra clipicioasă a lumânării luminează discret încăperea. Lumina stelelor este clipicioasă. clipire s.f. 1 clipit, clipet, clipeală, clipitură, <înv. şi reg.> clipă, <înv.> mijă. Se uită în gol, fără clipire. 2 fig. (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. Admiră clipirea stelelor pe cer. clipit s.n. 1 clipire, clipet, clipeală, clipitură, <înv. şi reg.> clipă, <înv.> mijă. 2 fig. clipită (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, clipire, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală, clipită s.f. ceas, clipă, minut, moment, oră, secundă, timp, vreme, răgaz, <înv. şi pop.> soroc, cirtă, clipeală, <înv. şi reg.> cescuţ, durăt, perţ, undă, fulgerare, condei. I-a sosit clipita morţii. clipitură s.f. (pop.) v. Clipire. Clipit. dipoceâlă1 s.f. clipocire1, clipocit, foşnet, murmur, susur, susurare, şopot, şoşoit, şuiet, zumzet, zvon1, murmuială, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> mur-muit, sun, şoaptă. în poiană se aude clipoceala unui izvor de munte. dipoceălă2 s.f. (reg.) v. Aromeală. Aromi-re. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Pi-cotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală. clipoci'1 vb. IV. intr. (despre ape curgătoare) a murmura, a suna, a susura, a şopoti, a şuşoti, a şuşui, a zgomota, a zvoni, a zurui, a zuzui, a corcăi, a licări, a ujui, <înv.> a murmui, a şopti. Apa izvorului clipoceşte. dipocP vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre oameni; adesea determ. prin „din ochi”, „din pleoape”) v. Clipi. 2 (despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. clipocire1 s.f. clipoceală1, clipocit, foşnet, murmur, susur, susurare, şopot, şoşoit, şuiet, zumzet, zvon1, murmuială, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> mur-muit, sun, şoaptă. clipocire2 s.f. (reg.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, clipocit s.n. clipoceală1, clipocire1, foşnet, murmur, susur, susurare, şopot, şoşoit, şuiet, zumzet, zvon1, murmuială, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> mur-muit, sun, şoaptă, dironom s.m. (jur.; înv.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. dironomi vb.IV. tr. (jur.; înv.; compl indică bunuri, drepturi etc.) v. Dobândi. Moşteni, dironomi'e s.f. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, dironomisi' vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică bunuri, averi, drepturi etc.) v. Dobândi. Moşteni. clisă s.f. 1 (geol.) argilă, humă, lut, pământ, pământ galben, <înv. şi reg.> tină, agiag, hlei, letiu, mâl, <înv.> oală. Şi-a cumpărat mai multe vase din clisă. 2 (culin., ind. alim.; reg.) v. Slănină. disiârh s.m. (în Biserica Ortodoxă; înv.) v. Paracliser. Ţârcovnic. disier s.m. (în Biserica Ortodoxă; înv.) v. Paracliser. Ţârcovnic. disieş s.m. (în Biserica Ortodoxă; înv.) v. Paracliser. Ţârcovnic. ch'smă s.f. (med., med. vet.) spălătură, clistir, lavement. Clisma se face în caz de constipaţie. clisos, -oăsă adj. (despre pământ, terenuri etc.) argilos, cleios, lutos, argilifer, humos, mâlos, slăninos, hleios, letios, răşinos, şioios, tiglos. în aernstă zonă pământul este clisos. disti'rs.n. (pop.) 1 (med,, med. vet.) v. Clismă. Spălătură. 2 (tehn. med.) v. Irigator. dişâj s.n. (fotogr.) clişare. Prin clişaj se execută un clişeu în vederea reproducerii lui tipografice. clişare s.f. (fotogr.) clişaj. clişeu s.n. I (fotogr.) cadru, câmp, negativ. Fotograful priveşte clişeul peliculei în lumină, pentru a vedea dacă imaginea este clară. II (lit.) 1 clişeu cultural = topos. Scriitorul adaugă clişeului cultural semnificaţii noi. 2 fig. tic2, stereotip, şablon, şlagăr, tipar, loc comun. Tendinţa spre clişee în poezie este combătută de criticii literari. dit s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Teanc1. Vraf. clitoris s.n. (anat.) lindic, mărgea, zbenghi. divă vb. I. refl. (mineral; despre cristale, roci, minerale) a se desface. Mica albă se prezintă în foi elastice, care se clivează în fluturi mici. divâj s.n. 1 (mineral) clivare. în procesul de clivaj cristalele se desfac după planuri paralele cu anumite feţe ale lor. 2 (livr.) v. Despărţire. Izolare. Separare. Separaţie, divâre s.f. (mineral) clivaj, doâcă s.f. 1 (zool; la monotreme) tremă. Cloaca este orificiul excretor. 2 hazna, <înv.> lagum. La marginea oraşului este miros de cloacă. doambă s.f. (reg.) v. Cracă. Creangă. Ramură, doănţă s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) 1 v. Babă. Bătrână (v. bătrân). 2 fig. v. Gură (ca organ al vorbirii). doâsmă s.f. (med.) mască de graviditate, mască de sarcină, mască gravidică. Cloasma reprezintă ansamblul petelor cu contur neregulat care apar în timpul sarcinii la nivelul feţei. dobănţ s.n. (reg.) 1 (anat.; la păsări) v. Cioc2. Clonţ. Plisc. 2 (anat.; la oameni; deprec. sau peior.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 3 (la scaunul dulgherului) v. Cap. Căpăţână. Cioc2, cjocăn s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. docă s.f. (omit.; reg.) v. Cloşcă, doceâlă s.f. (pop.) v. Clocire. Clocit1, doci'vb. IV. I refl. 1 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) a se acri, a se altera, a se descompune, a fermenta, a se înăcri, a se strica, a se dezagrega, a se împuţi, a se ciumări, a se sărbezi, <înv. şi reg.> a se sminti, a se corfeli, a se jigni, a se mocni, a se pâşcăvi, a se scoace, a se stârfoci, a se trâfhi, a se trohni, a se zeri. Mâncarea s-a clocit din cauză că nu a fost ţinută la rece. 2 (despre apă) a se împuţi, a se băhni, a se bâhli. Apa din cană s-a clocit. II fig. 1 intr. (despre oameni) a lenevi, a sta, a trândăvi, a se împuţi. Nu face nimic; toată ziua cloceşte în casă. 2 tr. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl indică acţiuni reprobabile) a plănui, a unelti, a coace, a fierbe, a lucra, a ţese, a urzi, a mrejui, a împleti, a mreji. A clocit mult timp răzbunarea. 3 tr. (despre animale; compl. indică prada) a pândi. Ursul îl cloceşte din tufiş. doci're s.f. 1 clocit1, cloceală, clocitură. Clocirea ouălor durează câteva săptămâni. 2 împuţire, bâhlire. clocit1 s.n. clocire, cloceală, clocitură. clocit2, -ă adj. 1 (despre ouă) stricat, tulbure, vechi2. Ouăle clocite nu pot fi consumate. 2 (despre materii organice, alimente, preparate.etc.) acrit, acru, alterat, descompus, fermentat, înăcrit, învechit, stătut2, stricat, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea clocită trebuie aruncată. 3 (despre apă) răsuflat, stătut2, <înv. şi pop.> ostoit, împuţit, trezit2, băhnit, bâhlit, mocnit, zăcut2, <înv.> stat4. în gropile din asfalt persistă o apă clocită. clocitoare s.f. (zootehn.) cloşcă artificială, incubator. în clocitoare se clocesc artificial ouăle şi icrele. clocitură s.f. (pop.) 1 v. Clocire. Clocit1. 2 v. Cuib. Cuibar. dociumb s.n. (tehn.; la vârtelniţă; reg.) v. Fus. docociov s.m. (bot.; reg.) v. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa). clocot s.n. 1 clocotire, fierbere, fiert1, cocţiune, fiertură, <înv. şi pop.> undare, colcăială, <înv.> undă. Supa se încălzeşte până la clocot. 2 agitare, agitaţie, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte clocotul mării. clocoti vb. IV. intr. 11 (despre lichide sau materii lichefiate) a fierbe, <înv. şi pop.> a unda, a colcăi, a corcăi. Supa clocoteşte. 2 (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a se dezlănţui, a se frământa, a fremăta, a se învălura, a se învolbura, a se tulbura, a se zbate, a se zbuciuma, a se burduşi, <înv. şi reg.> a se sălbătici, a sălta, <înv.> a se desface, a fierbe. Marea clocoteşte cu furie în timpul furtunii. II fig. 1 (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, a suna, a urla, a vui, a boci, a chioti, a chiui, a fierbe, a hohoti, a pârâi. Valea clocoteşte de glasuri şi strigăte. 2 (despre oameni) a fierbe, a mocni, a sfârâi. în el clocoteşte ura şi dorinţa de răzbunare. clocotici s.m. (bot.) 1 Rhinanthus alpinus; iarba-păduchilor (v. iarbă), iar- 303 | bă-de-strănutat, lup, sunătoare. 2 Staphylea pinnata; clocotiş, coaiele-popii (v. coi1), locotiţă, nucşoară. clocotire s.f. clocot, fierbere, fiert1, cocţiune, fiertură, <înv. şi pop.> undare, colcăială, <înv.> undă. docoti'ş s.m. (bot.) Staphylea pinnata; clocotici, coaiele-popii (v. coi1), locotiţă, nucşoară. clocotit, -ă adj. (despre lichide sau materii lichefiate) fierbinte, opărit, <înv. şi pop.> undat. Supa clocotită se lasă să se răcească puţin înainte de a fi mâncată. clocotitor, -oâre adj. I (despre ape, râuri, şuvoaie) agitat, frământat2, fremătător, învolburat, tulburat, tumultuos, zbuciumat, fremătos, <înv.> colcotos, fremătând, înfuriat, răzvrătit. Marea clocotitoare înspăimântă. II fig. 1 (despre sunete) intens, puternic, răsunător, sonor, viu, zgomotos. încă mai aude urletul clocotitor al torentului dezlănţuit. 2 (despre sentimente, pasiuni etc. ale oamenilor) arzător, fierbinte, învăpăiat, învolburat. Simţea o mânie clocotitoare pe care nu ştia cum să şi-o înăbuşe. docoţel s.m. (bot.) 1 Clematis integrifolia; clematită, clopoţel, curpen-scurt, dosnică-vânătă (v. dosnic), faţă-n-faţă, îndărătnică (v. îndărătnic), luminoasă (v. luminos), mărgea. 2 (la pl. clocoţei) v. Rutişor (Thalic-trum aquilegifolium). docuţă s.f. (bot.; reg.) v. Salbă-moale. Vonicer (Evonymus europaeus). doj s.n. (în jocul căluşarilor; reg.) v. Mutul (v. mut). Mutulică. clombos, -oâsă adj. (reg.; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros. domburât -ă adj. (reg.; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros, donâj s.n. (genet.) donare. Clonajul este obţinerea de celule vii identice, plecând de la o singură celulă. donăre s.f. (genet.) clonaj. clonă s.f. fig. (fam.) v. Copie, doncân s.m. 1 (omit.; pop.) v. Corb (Cor-vms cor ax). 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. doncăi vb. IV. intr. (despre păsări, mai ales despre cloşti) a cloncăni. Cloşca cloncăie toată ziua. doncăi're s.f. cloncăit, cloncănire, cloncănit, cloncăt. Cloncăirea cloştei atrage ulii. cloncăit s.n. cloncăire, cloncănire, cloncănit, cloncăt. doncăm vb. IV. 1 intr. (despre păsări, mai ales despre cloşti) a cloncăi. 2 tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune, cloncănire s.f. cloncăire, cloncăit, cloncănit, cloncăt. cloncănit s.n. cloncăire, cloncăit, cloncănire, cloncăt. cloncăt s.n. (reg.) v. Cloncăire. Cloncăit. Cloncănire. Cloncănit. clondir s.n. uiagă. A pus vinul într-un clondir. donie s.f. (med., med. vet.) clonus, convulsie cronică. Clonia se manifestă printr-o serie de contracţii rapide şi reflexe. donţ s.n. 11 (anat.; la păsări) cioc2, plisc, <înv. şi reg.> rost, cioclonţ, ciup2, clanţ, clobanţ, flisc, tic3. Clonţul vulturului este coroiat. 2 (anat.; la oameni; pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 3 (la încălţăminte; pop.) v. Colţ. Ţintă. II (art.; bot.) 1 (la pl; rar) clonţii-babei v. Corn-de-secară. Cornul-se-carei (v. corn). Secară-cornută (Claviceps purpurea). 2 (reg.) clonţul-cocostârcului v. a Ciocul-cucoarei (v. cioc2). Pliscul-cocorului (v. plisc) (Erodium cicutarium); b Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis); clonţul-cur-canului v. Busuioc-roşu (Amaranthus caudatus). clonţâr s.m. (omit.; reg.) v. Botgros. Cireşar (Coccothraustes coccothraustes). clonţos, -oâsă adj. fig. (despre oameni) arţăgos, certăreţ, gâlcevilor, scandalagioaică, scandalagiu, băţos, colţos, ţăndăros, scorţos, aţos, colţat, dinţat, năpârcos. Vecinul este cam clonţos. clonus s.n. (med., med. vet.) clonie, convulsie cronică. dop s.n. (reg.) 1 v. Pălărie. 2 căciulă, măgar, popa-crucilor (v. popă2), popă2, preoteasă. Clopul este un snop de grâu care, pus în vârful unei grămezi de snopi, o apără de ploaie. clopot s.n. 11 harâng, ţingălău, zvon2, <înv.> chimval, aramă. Clopotul bătea prelung şi rar. 2 balangă, talangă, tângalău, toacă, toangă, tololoan-că, troscot2, ţingălău, ţoangă. Vaca are un clopot atârnat la gât. 3 (lapl. clopote; muz.) campane (v. campanâ). Clopotele sunt puse în vibraţie prin lovire cu un ciocan de lemn. 4 (art. clopotul; arhit. bis.; pop.) v. Clopotniţă. Turn. II (bot.; reg.) 1 v. Cerceluşi (v. cerceluş), Lăcrimioară. Mărgăritar. Mărgăritărel (Car-vallaria majalis). 2 v. Cădelniţă (Campanula carpatica). 3 clopot-mănâstirescv. Păpădie (Campanula persicifolia). 4 (art.) clopotul-ca-prei v. Campanulă. Clopoţel (Campanulla macrostachia). dopotâr s.m. sfat. Clopotarul trage clopotele la biserică. clopotniţă s.f. (arhit. bis.) turn, clopotul (v. clopot). în clopotniţa bisericii sunt instalate clopotele. clopoţel s.n., s.m. I s.n. 1 zângălău, zvonişor, zvoniţ, <înv.> timbru. Recreaţiile în unele şcoli se mai anunţă cu clopoţelul. 2 zurgălău, zdrăngănel. Caii de la sănii au clopoţei. II s.m. (bot.) 1 Campanula macrostachia; campanulă, campanelă, baraboi,bănişori (v. bănişor), clopotul-caprei (v. clopot), cupa-oii (v. cupă1), ţâţa-vacii (v. ţâţă). 2 Clematis integrifolia; clematită, docoţel, curpen-scurt, dosnică-vânătă (v. dosnic), faţă-n-faţă, îndărătnică (v. îndărătnic), luminoasă (v. luminos), mărgea. 3 (reg.) v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioară. doropiramină Mărgăritar. Mărgăritărel (Convallaria majalis). 4 (reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). 5 (reg.; şi, la pi, clopoţei-albi, clopoţei-de-omât, clopoţei-de-primăvară) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). 6 (reg.) clopoţel-de-pădurev. Ouşor (Streptopus amplexifolius). 7 (la pl. clopoţei; reg.) v. Ciuciure (Campanula glomerata). 8 (lapl. clopoţei; reg.) v. Adormiţele. Rochi-ţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-ur-cătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). 9 (la pl. clopoţei; reg.) v. Coada-cocoşului (v. coadă) (Polygonatum odoratum, Polygonatum latifo-lium sau Polygonatum multiflorum). 10 (la pl. clopoţei; reg.) v. Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora). 11 (la pl. clopoţei; reg.) v. Rutişor (Thalictrum aquilegifolium). 12 (lapl; reg.) clopoţei-comuţi v. Căldăruşă (Aquilegia vulgaris). 13 (la pl; reg.) clopoţei-de-primăvară v. Brebenea. Brebenel (Corydalis Marchalliana). dopoţi vb. IV. tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2, împrăştia. întinde. Pătrunde. Propagă. Răspândi. Răzbate. Transmite. Trâmbiţa. Zbura. doramfenicol s.n. (farm.) clorocid, cloro-micetină. Cloramfenicolul este indicat în tratamentul bolilor infecţioase. clorbenzen s.m. (chim.) monoclorbenzen. Clorbenzenul este folosit la fabricarea unor coloranţi şi a unor medicamente. dordelazm s.n. (farm.) clorpromazină, largactil. Clordelazinul se foloseşte ca sedativ sau în preanestezie. doremi'e s.f. (biochim.) cloruremie. Cloremia reprezintă concentraţia clorului în sânge. doretân s.n. (chim., farm.) chelen, clorură de etil. Cloretanul este un anestezic local. dori'd s.m. (chim.) clorură. Un clorid este o sare a acidului clorhidric. dorină vb. I. tr. (compl. indică apa) a cloriza. Apa este clorinatâ cu clor gazos sau cu substanţe care pot degaja clor. dorinâre s.f. (med.) clorizare. Prin clorinare, apa este dezinfectată cu clor. dorizâ vb. I. tr. (compl. indică apa) a dorina, dorizâre s.f. (med.) clorinare. dormetân s.n. (chim.) clorură de metil. Clormetanul este folosit ca agent frigorific, dizolvant, anestezic local sau ca agent de metilare. doroci'd s.n. (farm.) doramfenicol, cloromi-cetină. cloroform s.n. (farm.) triclormetan. Cloroformul este folosit ca narcotic, anestezic şi solvent. doroformâ vb. I. tr. (med.; compl indică fiinţe) a cloroformiza. înaintea unei intervenţii chirurgicale, pacientul este cloroformat. doroformizâ vb. I. tr. (med.; compl. indică fiinţe) a cloroforma. doromicetmă s.f. (farm.) doramfenicol, clorocid. doropeme s.f. (med.) hipocloremie. Cloro-penia este diminuarea cantităţii de cloruri în lichidele organismului. doropiramină s.f. (farm.) nilfan. Cloropira-mina are efect antihistaminic. clorotic 1304 clorotic, -ă adj. 1 (despre oameni) anemic. Cu trecerea anilor, a devenit o persoană clorotică, fără vigoare, care s-a izolat de lume. 2 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) fanat, galbeh, îngălbenit, ofilit, pălit2, trecut2, uscat2, veşted, veştejit, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2, mârcav, mârced, pâhăvit, posmă-git, <înv.> zârnit, devitalizat. în glastră sunt câteva flori clorotice. doroză s.f. (med.) gălbeneală. Cloroza este o formă de anemie. dorpromazmă s.f. (farm.) clordelazin, largactil. clorurare s.f. (chim.) cloruraţie. Prin clorurare, unii compuşi organici se combină cu clor. dorurâţie s.f. (chim.) clorurare, clorură s.f. (chim.) 1 clorid. O clorură este o sare a acidului clorhidric. 2 clorură de amoniu = salmiac, ţipirig2, solomie, nişadâr. Clorură de amoniu este folosită în industrie şi în medicină; clorură de etil = chelen, cloretan; clorură de metil = clormetan; clorură de metilen = diclorme-tan. Clorură de metilen se foloseşte ca agent frigorific; clorură depolivinil = polielorură de vinii. Clorură de polivinil se prelucrează sub formă de foi, plăci, ţevi etc.; clorură de poliviniliden = polielorură de viniliden; clorură de sodiu = sare, sare de bucătărie, sare de bucate, slatină. Clorură de sodiu constituie un important compus chimic şi un condiment de bază în alimentaţie; clorură de viniliden = dicloretilenă. Din clorură deviniliden se obţin fire textile; clorură mercurică - sublimat coroziv, săricică. Clorură mercurică este folosită ca dezinfectant extern; clorură mercuroasă = calomel. Clorură mercuroasă are acţiune purgativă şi vermifugă. doruremi'e s.f. (biochim.) cloremie. closet s.n; toaletă, veceu, budă, hazna, latrină, plimbătoare, privată (v. privat), tron1, <înv. şi reg.> pişătoare, retiradă, umblătoare (v. umblător), <înv.> baie1, ieşitoare, plimbare, cheneaf, căcăstoare, căcăş-cioară, căcătoare (v. căcător), cabinet, cabinet de toaletă. în cele mai multe şcoli closetele au fost modernizate. dos adj. invar., s.n. 1 adj. invar, (despre croială, rochii, fuste, mâneci etc.) cloşat. îi plac fustele cloş. 2 s.n. (înv. şi reg.) v. Canaf. Ciucure. doşât, -ă adj. (despre croială, rochii, fuste, mâneci etc.) cloş. cloşcă s.f. 1 (omit.) clocă, cloţă, puietoare. Cloşca şi puii sunt speriaţi de un uliu. 2 (zootehn.) cloşcă artificială = clocitoare, incubator. în cloşca artificială se clocesc artificial ouăle şi icrele. 3 (art. cloşca; j. de copii) gaia (v.gaie), cloţa (v:cloţă). 4 (art.;j. de copii) cloşca-cu-pui = puia-gaia, baba-gaia (v. babă), mama-cu-uliul (v. mamă), mama-gaia (v. mamă), mama-pu-ilor (v. mamă), puişorii (v. puişor), uliul (v. uliu). 5 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Cloş-ca-cu-Pui v. Pleiadele (v. pleiadă). dotod vb. IV. tr. (reg.; compl. indică rufe) v. Clăti. Limpezi. doţăn s.m. (zool.; reg.) 1 v. Chiţcan-călător. Guzgan. Şobolan. Şobolan-călător. Şobolan-ce-nuşiu. Şobolan-morăresc (Rattus norvegicus). 2 v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). cloţă s.f. (reg.) 11 (omit.) v. Cloşcă. 2 (art. cloaţa;j. de copii) v. Cloşca (v. cloşcă). Gaia (v. gaie). 3 (art. Cloaţa, Qeţa; astron.; pop.; nm. pr.) v. Pleiadele (v. pleiadă). II fig. v. Mijlocitoare (v. mijlocitor). Proxenetă (v. proxenet). Rufiană (v. rufian). clovn s.m. (la circ) bufon, comediant, măscărici, paiaţă, saltimbanc, <înv. şi reg.> ghiduş, chimiţă1, irod. Copiii se distrează mult la spectacolele oferite de clovni. clovnerie s.f. bufonadă, bufonerie, caraghioslâc, comicărie, giumbuşluc, pantalonadă, bufonăreală, paiaţarlâc, paiaţărie, <înv. şi reg.> ghiduşie, <înv.> cabazlâc, giumbuş, mascaralâc, măscăriciune, măscărie, scurilie, scurilitate, arlechinadă. Spectacolul de circ a avut multe clovnerii. dubist s.m. clubman. Clubistul face parte dintr-un club. club teatral s.n. miniteatru. Clubul teatral este un teatru cu o capacitate mică. clubman s.m. clubist. clucer de arie s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) jitnicer. Clucerul de arie avea în grijă magaziile cu grâne de la curtea domnească. duesă s.f. (înv. şi reg.; adesea constr. cu vb. „a pune”, „a cădea”) v. Capcană. Cursă2. Prinzătoare (v. prinzător). dupâj s.n. (silv.) clupare. Clupajul este măsurarea diametrului arborilor cu ajutorul clupei. dupăre s.f. (silv.) clupaj. după s.f. 1 (silv.) compas forestier, diametru, pergheL Clupa serveşte la măsurarea lungimii lemnelor. 2 (tehn.) portfilieră. în după se prind sculele de filetat. cneaz s.m. 1 (în sec. 16-17, în Ţara Rom.) jude. Cneazul conducea un sat liber. 2 (în Ev. Med., în Mold.) v. Principe. Prinţ. cnezăt s.n. (în Ev. Med. timpuriu; la români şi la slavi) cnezie. Cnezatul era bazat pe autoritatea cneazului. cnezie s.f. (în Ev. Med. timpuriu; la români şi la slavi) cnezat. cnut s.n. <înv.> nagaică. Robii erau bătuţi cu cnutul. coabită vb. I. intr. (jur.; despre oameni) a convieţui, a locui, a trăi, a vieţui, a vecui, <înv.> a conlocui, a via2. Coabitează în acelaşi apartament, nefiind căsătoriţi. coabitănţ, -ă s.m., s.f. colocatar, poitaşi. Se înţelege foarte bine cu toţi coabitanţii din bloc. coabitâre s.f. (jur.) coabitaţie, convieţuire, trai, viaţă, vieţuire, trăire, <înv.> conlocu-ire, locuinţă, locuire. După o perioadă de coabitare, s-au căsătorit. coabităţie s.f. (jur.) coabitare, convieţuire, trai, viaţă, vieţuire, trăire, <înv.> conlocu-ire, locuinţă, locuire. coâcă s.f. (reg.) 1 (gosp.) v. Cobiliţă. 2 (tehn.; la joagăr) v. Cocârlă. Crivală. Manivelă. coăcăz s.m. (bot.) 1 Ribes rubrum; agriş-roşu, liviv, păltinel, păltinele-roşii (v. păltinel), poame (v. poamă), pomişoară, pomişor, pomiţă, pomuşoară, ribizli, rişiţă, rozinchin, smorodină, smorodină-roşie, struguraşi (v. struguraş), struguraşi-roşii (v. struguraş), strugurei-roşii (v. strugurel), strugurel, struguri (v. strugure), struguriţă. 2 coacăz-de-munte = a Vaccinium vitis idaea; merişor1, merişor-de-munte (v. meri-şor1), smirdar, coacăză, cocăzar, stropşeli (v. stropşeală); b Ribes petraeum; păltior, păltinaş, pomuşoară. 3 coacăz-domnesc = coacăz-sălbatic = Ribes grossularia; agriş, borbonar, pomuşoară, razachie, ra-zachie-sălbatică, ribizli, rişiţă, spin-de-agriş, strugurel, struguri-domneşti (v. strugure), struguri-spinoşi (v. strugure). 4 (reg.) coa-căz-negru v. Agriş-negru. Struguri-negri (v. strugure) (Ribes nigrum). 5 (reg.) v. Ghimpe1. Ghimpe-pădureţ (v. ghimpe1) (Ruscus aculeatus). coăcăză s.f. (bot.) 1 drimoc, libăriţă, păltinele (v. păltinel), poamă-boierească, pomişoară, pomuşoară, răzăchie, ribizli, rozinchină, struguraş, strugure, strugure--spinos, strugurei (v. strugurel), struguriţă. Coacăza are gust acrişor. 2 (reg.) v. Coacăz-de--munte. Merişor1. Merişor-de-munte (v. merişor1). Smirdar (Vaccinium vitis idaea). 3 (reg.) v. Rododendron. Smirdar (Rhododen-drom kotschyi). 4 (reg.) coacază-sălbatică v. Agrişă. 5 (reg) coacâzâ-neagrăv. Agriş-ne-gru. Struguri-negri (v. strugure) (Ribes nigrum). coâce vb. III. 11 refl. (despre fructe, legume etc.) a se înroşi, a se maturiza, a se roşi, <înv.> a dospi. Cireşele se coc la începutul verii. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică cărămizi) a (se) arde. Cărămizile se coc în cuptoare speciale. 3 tr., refl. (compl sau sub. indică fire de tort) a fierbe, a opări. 4 intr., refl (med., med. vet.; despre răni, plăgi etc.) a colecta, a se gogoni1. Rana de la deget a început să se coacă. 5 tr. (reg.; compl. indică alimente, în special carne) v. Frige. Prăji. 6 tr. (reg.; compl. indică ouă) v. Fierbe. II fig. 1-refl. (despre fiinţe) a se încălzi, a se încinge1, a se înfierbânta, a se aprinde. S-a copt stând lângă sobă. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni; adesea cu determ. „la minte”) a (se) matura, a (se) maturiza, a (se) mători. Deşi tânăr, s-a copt de mult la minte. 3 tr. (despre senzaţii* dureri etc.; compl. indică oameni) a chinui, a arde, a fierbe, a seca, a sfredeli. Moare de foame, dar setea îl coace. 4 tr. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl indică acţiuni reprobabile) a plănui, a unelti, a cloci, a fierbe, a lucra, a ţese, a urzi, a mrejui, a împleti, a mreji. A copt mult timp răzbunarea. coâcere s.f. 1 (bot.) maturaţie, maturitate, maturizare, copt1. Coacerea cireşelor se produce la începutul verii. 2 (reg) v. Frigere. Prăjire. coâdă s.f. 11 (anat.; la animale) codârlă. Câinele când îşi vede stăpânul dă 305 | bucuros din coadă. 2 (la oameni) cosiţă, gâţă, percică, ţop1, plexudă. îşi poartă părul împletit în cozi. 3 (la unele obiecte de îmbrăcăminte femeieşti) trenă, <înv.> şlep2. La recepţie, unele doamne au purtat rochii cu coadă. 4 (la unele obiecte de îmbrăcăminte bărbăteşti) pulpană. Fracul are două cozi. 5 (la unele unelte) mâner, <înv. şi reg.> dârjală, mănunchi, mânei, mânel. A apucat secera de coadă şi a început să secere grâul. 6 (la unele obiecte, vase) mâner, toartă, cotor. A pus mâna pe coada tigăii încinse şi s-a fript. 7 (la mătură) cotor. A cumpărat o mătură cu o coadă lungă. 8 (la coasă, la secure, la topor) coporâie, coporiş, coporoaică, cosie, cosirişte, toporâie, toporişca, toporişte. A înfipt coada coasei în pământ pentru a se odihni sprijinindu-se în ea. 9 băţ, nuia, prăjină, vargă, <înv. şi reg.> prăştină, beldie, lăstar2, paliţă, rudă2, sticiu. Coada undiţei s-a rupt din cauza greutăţii peştelui. 10 (bot.) codiţă, peduncul, pedicul. Face ceai din cozi uscate de cireşe amare. 11 codârlă. Toate persoanele se aşază la coadă pentru a cumpăra bilete. 12 extremitate, sfârşit1. A găsit loc într-un vagon aflat la coada trenului. 13 (art.; milit.; în opoz. cu „avangardăînv. şi pop.) coada obuzului = coada oştii = coada taberei v. Ariergardă. 14 (pop. şi fam.) v. Fine. Sfârşit1. 15 (pese.; la crâsnic; reg.) v. Coardă. 16 (pese.; reg.) v. Matcă. Matiţă. 17 (la coasă; reg.) v. Măsea. 18 (la ragila de pieptănat fuioarele; reg.) v. Scândură. 19 (hidrol; înv.) coadă de marev. a Mare2; b Apă. Ocean2. II (bot.) 1 (art.) coada-calului = Equisetum arvense; barba-ursului (v. barbă), mana-câmpului (v. mană), mălai-mărunt, equisetum, barba-sasului (v. barbă), brad, brădişor, coada-iepei, coada-mânzului, codâie, dezno-dăţel, iarbă-de-cositor, mâţă, mierea-ursului (v. m/ere), motan, motocel, mucul- curcanului (v. muc), nodăţică, părul-porcului (v. pâr), peria-ursului (v. perie), perie, perie-ursească, pujlă, ruşinea-ursului (v. ruşine), slăbănog, şiruşliţă, unterniţă, ursancă, ursoaică1; coa-da-cocoşului = a Polygonatum odoratum, Polygonatum latifolium sau Polygonatum multiflorum; cerceluş, clopoţei (v. clopoţel), coada-mielului, coada-vacii, cocoş, iarbă-de-dureri, liliom-sălbatic, pece-tea-lui-Solomon (v. pecete), stirigoaie, ţâţa-va-cii (v. ţâţă); b (reg.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stân-jenel-violet (Iris germanica); coada-mâţei = a Leonurus marrubiastrum; talpa-lu-pului (v. talpă); b Sphagnum acutifolium; peniţa-bungeacului (v. peniţă); c (reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense); coada-mâ-ţei-de-baltă - Sphagnum cymbifolium; fântânică, peniţa-bungeacului (v. peniţă); coada-racului = a Potentilla anserina; scrântitoare, argentină, argindeană, argintariţă, argintură, arginţel, arginţică, buruiană, coada-dracului, forostoi, iarba-gâş-tei (v. iarbă), iarba-gâştelor (v. iarbă), iar-ba-sclintiturii (v. iarbă), iolut, prescură, prititoare, sclintiţă, scrânteală, scrântitoa- re-de-baltă, scrântitură, scrintea, scrintee, troscot1, zolotnic; b (reg.) v. Turiţă-mare (Agrimonia eupatoria); coada-şoricelului = a Achillea millefolium; rotoţele-albe, <înv. şi reg.> prâsnel, alunele (v. alunea), bumbişori-albi (v. bumbişor), coada-hârţului, coada-sorocinii, iarba-oilor (v. iarbă), iar-ba-şoarecelui (v. iarbă), sorocină, şorecie, urda-vacii (v. urdă); b Achillea collina; sorocină, şereşină, tormac-alb; c (reg.) v. Lumânare. Lumânărică (Verbascum phlomoides); d (reg.) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică; e (reg.) v. Praz (Allium porrum); f (reg.)v. Pătlagină. Pătlagină-în-gustă (Plantago lanceolata); g (reg.) v. Salvie. Urechea-porcului (v. ureche) (Salvia verticilla-ta); coada-vacii = a Salvia silvestris; jale2, brăileancă, corovatic, jaleş, năduf, salvie-de-pădure; b (reg.) v. Bătrâniş. Şoricel (Erigeron canadensis); c (reg.) v. Coada-coco-şului (Polygonatum odoratum, Polygonatum latifolium sau Polygonatum multiflorum); d (reg.) v. Lumânare. Lumânărică (Verbascum phlomoides); e (reg.) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică; ff (reg.) v. Praz (Allium porrum); g (reg.) v. Ja-le-de-câmp (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-câmp. Salvie. Salvie-de-câmp. Salvie-de-câmpie. Salvie-de-câmpuri (Salvia pratensis); coa-da-vulpii = a Alopecurus pratensis; codină, iarba-bălţii (v. iarbă); b Phleum paniculatum; ştir1; coada-zmeului = Calla palustris; şerpariţă, iarba-şarpelui (v. iarbă), rânduniţă, sângerariţă, tămâiţă; (reg.) coadă-de-găină v. a Iarbă-mare (Stellaria holostea); b Răcovină (Stellaria media); (art.) coada-bouluiv. a Lumânare. Lumânărică (Verbascum phlomoides); b Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică; coada-dracului v. Coada-racului (Potentilla anserina); coada-hârţului = coada-sorocinii v. Coada-şoricelului. Rotoţele-albe (Achillea millefolium); coada-ie-lelor v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum); coada-iepei = coada-mânzului v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului. Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense); coada-le-ului v. Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca); coada-lupului v. a Lumânare. Lumânărică (Verbascum phlomoides); b Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică; c Salvie-austriacă (Salvia austriaca); coada-mielului v. a Coada-co-coşului (Polygonatum odoratum, Polygonatum latifolium sau Polygonatum multiflorum); b Lumânare. Lumânărică (Verbascum phlomoides); c Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică; d Salvie. Urechea-porcului (v. ureche) (Salvia verticilla-ta); coada-popiiv. Elebor. Spânz. Spânz-pur-puriu (Helleborus purpurescens); coada-pri-culicilorv. Barba-popii (v. barbă) (Spiraea aruncus); coada-raiului v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua); coada-rândunicii v. a Fierea-pământului (v. fiere). Gălbează (Marchantia polymorpha); b Nemţişori (v. nemţişor) (Consolida regalis); coada-şopâr- coagulat lei v. Barba-caprei (v. barbă) (Calocera viscosa); coada-vânătorului v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). 2 (reg.) v. Pipirig (Equisetum hiemale). III (art.; entom.) coada-rândunicii = Papilio machaon şi Papilio podalirius; papilionidă. IV (inform.; fam.) coadă-de-maimuţâv. A comercial. A rond. V (omit.; reg.) 1 coadă-făloasăv. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). 2 coadâ-roşie v. Codroş. Codroş-de-casă. Codroş-de-grădină. Codroş-de-grădină-cau-cazic. Codroş-de-grădină-cu-oglindă (Phoe-nicurus ochurosus, Phoenicurus phoenicurus sau Phoenicurus sauramisicus). VI (paleon.; reg.) coadă-de-şarpev. Belemnit. coafa vb. I. tr., refl. a (se) friza, a (se) pieptăna, a (se) ţesăla. Şi-a coafat părul coafare s.f. coafat1, frizare, frizat1. coafat1 s.f. coafare, frizare, frizat1. coafat2, -ă adj. (despre pâr sau, p. ext., despre oameni, mai ales despre femei) frizat2, pieptănat2, făcut2. Ploaia i-a stricat părul coafat. coafeză s.f. frizeriţă. Şi-a dorit dintotdeauna să devină coafeză. coafor s.m. (impr.) v. Bărbier. Frizer, coafură s.f. freză1, frizură, pieptănătură, tunsoare, cofârţă, pliton. Are o coafură modernă. coagul s.f. (biol.) cheag, cheag sangvin, străgheaţă. Coagulul se formează prin închegarea sângelui. coagulă vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl. indică lichide ori substanţe coloidale) a (se) conglutina, a (se) închega, a (se) năclăi, a se slei, a (se) năsădi, a se noji1, a (se) străgheţa, a (se) ţepeni. Sângele din care s-a scos fibrina nu se mai coagulează. 2 refl. (despre unele substanţe, alimente etc. lichide) a se închega, a se îngroşa, a se prinde, a se cocârţi, a se strânge. Răciturile au început să se coaguleze. 3 refl. (despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) a se închega, a se slei, a se solidifica, a (se) năclăi, a se ţepeni. Prin răcire, untura topită se coagulează. 4 tr. (compl. indică substanţe, materii etc.) a lega1, a solidifica. Smoala coagulează bitumul. coagulant, -ă adj. (despre anumite substanţe) conglutinat, închegător. Pentru hemoragie a folosit un medicament coagulant. coagulare s.f. 1 conglutinare, conglutinaţie, închegare, închegătură. Coagularea sângelui nu mai are loc dacă din el s-a scos fibrina. 2 închegare, îngroşare, prindere. Coagularea răciturilor se face la rece. 3 închegare, sleire, solidificare, sleit1, <înv.> sleială, sleitură. Coagularea unturii topite se produce prin răcire. 4 legare, solidificare. Coagularea smoalei se face cu bitum. coagulat, -ă adj. 1 (despre lichide sau substanţe coloidale) închegat, năclăit. Din sângele coagulat s-a scos fibrina. 2 (despre unele substanţe, alimente etc. lichide) închegat, îngroşat, prins2. Răciturile coagulate pot fi mâncate. 3 (despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) închegat, coajă sleit2,6 solidificat, năclăit, <înv. şi reg.> însleit. Untura coagulată se păstrează în borcane. coajă s.f. 1 (bot.) scoarţă, epidermă, cojbă. Pe coaja bradului este multă răşină. 2 (bot.) episperm, tegument. Coaja este învelişul exterior al seminţelor. 3 (la ou) găoace. Puilor de găină li se dau coji de ouă pisate. 4 crustă. Noroiul de pe pantofi a prins o coajă subţire. 5 (med., med. vet.) crustă, pojghiţă, zgaibă, <înv. şi reg.> zgancă, scoarţă. Plaga care are coajă începe să se cicatrizeze. 6 (pop. şi fam.; peior.) v. Piele. 7 (farm., chim.; înv.) coajă defriguri v. Chinină. 8 (art.; geogr.; înv.) coaja terestră v. Scoarţa terestră (v. scoarţă). 9 (arg.) v. Portmoneu. Portofel, coâlă s.f. coală de hârtie = foaie de hârtie, hârtie, papir. Scrie câteva rânduri pe o coală de hârtie. îşi cumpără coli de hârtie pentru imprimantă; coală ministerială = hârtie de format ministerial, hârtie ministerială. Coala ministerială este folosită pentru cereri. coaliţie s.f. 1 (milit., polit.) alianţă, bloc1, <înv.> legământ, legătură, sfat. De obicei, înaintea alegerilor, se fac coaliţii între partide. 2 (înv.) coaliţie de inamici v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Lucrătură. Maşinaţie. Uneltire. coaliză vb. I. refl. recipr. (despre state, partide, clase sociale, oameni etc.) a se uni2. Statele democratice s-au coalizat împotriva terorismului mondial. coamă s.f. 1 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) creastă, creştet, culme, muchie, spinare, sprânceană, <înv. şi pop.> zare, culmiş, lucină. Coamele dealurilor sunt acoperite cu păşuni. 2 (constr.) creastă, culme, comană, coroană, laţ2, samar, sleme, slemnea, slimnă. S-a suit pe coama acoperişului casei pentru a repara hornul. 3 muchie. Iedera se întinde pe coama zidului. 4 (bot.) coamă-de-aur = Aster lynosiris; iar-ba-vântului (v. iarbă). 5 (art.; hidrol; pop.) coama apei v. Firul apei (v.fir). 6 (art.; anat., zool; la animalele copitate; reg.) coama de la copite v. Chişiţă1. coană s.f. (anat.; la vertebrate) nară internă. Coanele permit comunicaţia între faringe şi fosele nazale. coapsă s.f. 1 (anat.; la om) coxă, <înv. şi reg.> arm, cotoi2, ţâmp, pulpă. Suferă de dureri la coapsă. 2 (anat.; la membrele posterioare ale animalelor patrupede) <înv. şi reg.> arm, artig, chiciu, copan, moişte, şlegăr, ţâmp. Călăreţul a lovit calul în coapse pentru a-l determina să alerge mai repede. 3 (ind. alim.; mai ales la animalele rumegătoare şi la porcine) but, şold1. A cumpărat o coapsă de purcel. coaptăre s.f. (fiziol., med., med. vet.) coap-taţie. Coaptarea este o stare de interacţiune specifică organelor unui corp viu. coaptăţie s.f. (fiziol., med., med. vet.) coaptare. coârbă s.f. (tehn.) 1 (în dulgherie, în tâmplâ-rie etc.) curbină, sfredel cu vârtej, sucală, vârtej. Coarba se foloseşte la găurit. 2 (la sucala de depănat) colătău, mănunchi, mănuşă. 3 manivelă, manşă, vişeu, <înv.> sucitor. Coarba acţionează un mecanism. coardă s.f. 11 (muz.) strună1, legătură. O coardă a viorii s-a rupt. 2 (la fierăstrău) sfoară, strună1. Prin răsucire, coarda întinde pânza fierâstrăului. 3 (latâc) <înv. şi reg.> strună1, săgeată. Arcul este format dintr-o vargă flexibilă şi o coardă. 4 (tehn.) arc. Coarda, prin destindere, pune în mişcare un mecanism. 5 (geom.; la cerc) <înv.> strună1. Coarda uneşte două puncte ale unei curbe sau extremităţile unui arc de cerc. 6 (pese.; la crâsnic) ceadău, coadă, rână, strună1. 7 (tehn.; la proţapul săniei) apărătoare (v. apărător), ceatlău, gânj, lambă, lănţuş, legătură, prăjină, vlăioagă. Coarda leagă strâns proţapul de restul săniei. 8 (tehn.; la moara de vânt) braţ, chingă, spetează, stinghie, curmeziş, legătură. Corzile intră în componenţa scării coşului morii. 9 (tehn.; la compasul dogarului; înv. şi pop.) crac, punte. Coarda ţine despărţite cele două picioare ale compasului. 10 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Crucea dinapoi (v. cruce), 11 (reg.) v. Spadă. I11 (bot.) viţă. Butucul de vie are multe corzi. 2 (anat.; la cefalopode) coardă dorsală = notocordă. Din coarda dorsală derivă coloana vertebrală. 3 (înv. şi pop.; de obicei determ. prin „de ceapă”, „de usturoi”) v. Cunună. Funie. Legătură. 4 (bot.; reg.) coardă-de-gă-inăv. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-ro-şie (Anagallis arvensis). 5 (art.; bot.; reg.) coarda-ielelorv. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum). III (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). coămă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Vie. Viţă. Viţă-de-vie (Vitis vinifera). 2 v. Corn-de-secară. Cor-nul-secarei (v. com). Secară-comută (Claviceps purpurea). coasă s.f. 1 cosire, cosit1. Ţăranii pornesc dis-de-dimineaţă la coasă. 2 (bot.; reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). coase vb. III. tr. 11 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc.) a cârpi, a prinde, a ţese, a pungăli, a cusători, a şpenţăli, a ştopoli, a ţârâi2. îşi coase ciorapii rupţi. 2 a pune. I-a cusut un petic la pantaloni. 3 (compl. indică broderii, flori, ornamente etc.) a broda, a umple, a chindisi, a împistri, a neţui, a popistri, a şlingui, a ştricăni. îi place să coase la gherghef. A cusut pe bluză câteva ornamente florale. 4 (pop.; compl. indică obiecte sau părţi ale unor obiecte; adesea cu determ. care arată instrumentul acţiunii) v. Fixa. Imobiliza. înţepeni. Pironi. Prinde. Ţintui. II fig. (pop.; compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) v. Analiza. Cerceta. Examina. Măsura. Observa. Privi. Scruta. Studia. Urmări, coăsere s.f. cârpire, cusut, prindere, ţesere, cusătură. Coaserea ciorapilor rupţi este migăloasă. coasociăţ, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Asociat. Părtaş. Tovarăş. coăstă s.f. 11 (anat.; la corpul oamenilor şi al animalelor) latură, parte, rână, surcele (v. surcea). Stă culcat pe o coastă. 2 (la obiecte) dungă, latură, parte. Vântul bate în coasta dreaptă a vaporului. 3 (milit.) aripă, capăt, flanc, margine, <înv.> corn, mânecă. Trupa de comando se îndreaptă spre coasta stângă afrontului inamic. 4 (geomorf.) clină, coborâş, costişă, muchie, pantă, povârniş, pripor, repeziş, versant, scoborâş, abrupteţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răstumiş, <înv. şi reg.> piază, povârghie, scapăt, aplecuş, împonciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvălitură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povâmitură, prăvălac, şold1. Pădurile de pe coastele munţilor au înfrunzit. 5 (geomorf.) mal1, ţărm. Pe coasta oceanului clima este umedă. 6 (mar.) crevace. Coasta face parte din osatura de rezistenţă a unei nave. 7 (la luntre; reg.) v. Chingă. Cocârlă. Crivac2. II (art.; bot.; reg.) coasta-dracului = coasta-vrăjmaşului v. Sparanghel. Spa-ranghel-bun (Asparagus officinalis). coâte-goale s.m. invar. (în opoz. cu „bogat”; pop. şi fam.; deprec.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, coautor s.m. părtaş. Este coautor la această iniţiativă de protejare a spaţiilor verzi din oraş. cobai s.m. (zool) Cavia porcellus; porc-de-India, purcel-de-India. Cobaii sunt adesea folosiţi pentru experienţe de laborator. cobăie s.f. (omit.; reg.) 1 v. Găină (Gallus bankiwa domestica). 2 (la pl. cobăi) v. Orăta-nie. Pasăre. Pasăre-de-casă. Pasăre-de-curte. Pasăre-domestică. cobalammă s.f. (biochim.,farm.) ciancoba-lamină, vitamina B12. Cobalamina se găseşte în carne şi în diferite produse animale. cobalt radioactiv s.n. (chim.) radiocobalt. Cobaltul radioactiv este folosit ca sursă de radiaţii gama în medicină. cobâşă s.f. (constr.; reg.) v. Bordei. Colibă, cobălteâţă s.f. (reg.) v. Grajd, cobără s.f. (la car sau la căruţă; reg.) v. Coviltir. cobâlţâi vb. IV. tr., refl. pas. (reg.) v. Agita. Clătina. Scutura. Zgudui, cobârlâu s.n. (reg.) v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. cobârlui vb. IV. tr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin7) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, cobe s.f. 1 (med. vet.) <înv. şi pop.> ţâfnă, moartea-găinilor (v. moarte), ţâfnă, limbar,limbariţă. Găinile s-au îmbolnăvit de cobe. 2 (în superstiţii) piază rea, coc mărăsân. Această femeie a fost pentru el o cobe. 3 (înv.) v. Prevestire. Piază. Semn. cobeţ s.m. (omit.; reg.) 1 v. Erete. Erete-de-gă-ini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-po-rumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). 2 v. Erete. Erete-de-porumbei. Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). cobi vb. IV. tr. (compl. indică necazuri, moartea etc.) a poci1, a soroci. Mai bine să nu cobim,plângând-o cape un mort. cobie s.f. (anat.; la păsări; reg.) v. Iadeş. cobilă s.f. (tehn.) 1 capră, cobiliţă, cotumbă, crăcană, croc, iapă, traglă, trăgător, trăgoi. Cobila este folosită la transportarea plugului. 2 cuşniţă, hânţău, scaun de înspiţat, scaun de spiţe. Rotarul aşază pe cobilă roţile în timpul lucrului. cobiliţâr s.m. (entom.; reg.) v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mare. Cosaş-verde. Lăcustă. Lăcus-tă-verde (Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima). cobiliţă s.f. 11 (gosp.) coacă, cocaie, coromâslă, iepilă, vârdină. Pentru a-i fi mai uşor, femeia îşi pune cobiliţă cu cofele în spinare. 2 (tehn.; reg.) v. Cobilă. 3 (art. Cobi-liţa; astron.; reg.; şi Cobiliţa-Ciobanului; nm. pr.) v. Lebăda (v. lebădă). II (entom.; reg.) 1 v. Căluţ Cosaş. Cosaş-mare. Cosaş-verde. Lăcustă. Lăcustă-verde (Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima). 2 v. Libelulă (Libelula depressa). coblizân s.m. (pop. şi fam.; peior.) v. Lungan. Vlăjgan. coboc s.n. (înv.) v. Pocal, coborâre s.f. 11 coborâş, scobo-râre, scoborâş, scoborât1,<înv. şi pop.> slobozire, <înv.> deştingere, pogor, pogorământ. în timpul coborârii muntelui şi-a fracturat piciorul. 2 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „din”) descindere, scoborâre. La coborârea din limuzină, şi-a pierdut ceasul. 3 lăsare, tragere. Coborârea storurilor este obligatorie când soarele este puternic. 4 aplecare, aplecat1, arcuire, culcare, culcat1, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare, aplecătură. Pentru a culege cireşele, a fost necesară coborârea crengilor. 5 lăsare, scoborâre, cădere. La coborârea nopţii, copiii sunt chemaţi în casă. Coborârea ceţii este periculoasă pentru şoferi. II (indică intensitatea) descensiune, descreştere, micşorare, scădere. Se anunţă o coborâre bruscă a temperaturii în zona montană. III fig. degradare, dezonoare, înjosire, umilinţă, umilire, scădere, nimicire. Nu poate să admită nici cea mai mică coborâre a demnităţii umane. coborâş s.n. 1 coborâre, scoborâre, scoborâş, scoborât1, <înv. şi pop.> slobozire, <înv.> deştindere, pogor, pogorământ. 2 (concr.; geomorf) clină, coastă, costişă, muchie, pantă, povârniş, pripor, repeziş, versant, scoborâş, abrupteţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răsturniş, <înv. şi reg.> piază, povârghie, scapăt, aplecuş, împonciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvălitură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povârnitură, prăvălac, şold1. Pădurile de pe coborâşul munţilor au înfrunzit. coborât, -ă adj. 11 (despre terenuri, pământ etc.) jos, scoborât2. Casa construită pe un teren coborât este în pericol de alunecare. 2 (despre jaluzele, storuri etc.) lăsat, tras, scoborât2. Storurile coborâte feresc camera de lumina puternică a soarelui. 3 (despre privire) plecat2. Ruşinată, stă cu privirea coborâtă. I11 (despre temperatură) joasă (v. jos), scăzută (v. scăzut), scoborâtă (v. scoborât2). A răcit din cauza temperaturii coborâte de afară. 2 (meteor.; despre presiunea atmosferică) depresurizat, scăzut. 3 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât2, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănog, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea coborâtă. De departe se aude freamătul coborât al pădurii. 4 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; despre preţuri) avantajos, convenabil, ieftin, jos, mic, micşorat, redus, scăzut, lesne, <înv.> puţin. în preajma sărbătorilor, preţurile mărfurilor sunt destul de coborâte. coborâtor, -oâre adj., s.m. I adj. 1 (în opoz. cu „ascendent”; despre linii, planuri etc.) descendent, descensiv. A desenat o linie dreaptă coborâtoare. Curba are o ramură coborâtoare. 2 (despre suprafeţe, terenuri, drumuri etc.) înclinat, povâmit. Spre mănăstire este un drum coborâtor. 3 (în opoz. cu „ascendent”; despre accente, diftongi, game etc.) descendent, descensiv, descrescător, descrescent, scoborâtor. în cuvântul „pâine”, -âi- este diftong coborâtor. II s.m. (mai ales la pl. coborâtori) descendent, nepot, urmaş, scoborâtor, <înv. şi pop.> neam, prăsilă, odraslă, progenitură, <înv. şi reg.> rămăşiţă1, porodiţă, <înv.> deviitor, mărădic, rod1, sămânţă, seminţenie, seminţie, strămoşan, următor, lăstar1, mlădiţă, os, rejeton, viţă, vlăstar, lujer, surcea, stâlpare, rasă1. Este coborâtor al unei cunoscute familii princiare. cobori vb. IV. 11 intr., refl., tr. (despre fiinţe, vehicule etc.) a scoborî, <înv. şi pop.> a scăpăta, a (se) slobozi, a tuna. Călătorii au coborât în staţie. S-a coborât în fântână pentru a o curăţa. Maşina coboară încet panta. 2 intr., refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din) a descinde, a (se) scoborî, <înv.> a deştinde. O doamnă coboară din limuzină. 3 tr. (compl. indică jaluzele, storuri etc.) a lăsa, a trage, a scoborî. Trebuia să coboare storurile din cauza soarelui puternic. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a se poligni, a povârti, <înv.> a închina. Coboară crengile cireşului ca să poată culege fructele. Ramurile se coboară, pline de rod. 5 tr. (compl. indică arme sau ţevile armelor de foc) a apleca, a lăsa. L-a determinat să coboare ţeava puştii spre pământ. 6 tr. (compl. indică părţi ale corpului fiinţelor) a apleca, a înclina, a pleca. Cuprins de ruşine, şi-a coborât capul. 7 tr. (compl. indică privirea) a pleca. De ruşine, îşi coboară privirea. 8 intr., refl. (în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) a apune, a asfinţi, a dispărea, a se lăsa, a pieri, a se pleca, a declina, a scoborî, a scădea, <înv. şi pop.> a se lua, a scăpăta, a sfinţi2, <înv.> a se lipsi, a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele coboară în spatele dealului. 9 intr., refl. (despre noapte, întuneric, ceaţă etc.) a se lăsa, a scoborî, a cădea. Când coboară noaptea, copiii sunt chemaţi în casă. Dimineaţa, ceaţa a coborât peste oraş. 10 intr. (mai ales fig.; despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din”) a descinde, a proveni1, a se trage, <înv.> a se obârşi. Coboară din neamul Cantacuzinilor. II intr. (rar; despre ape curgătoare) v. Curge. III intr. (indică intensitatea; despre temperatură) a descreşte, a se micşora, a scădea. După tratament, temperatura bolnavului a coborât. 2 intr. (meteor.; indică intensitatea; despre presiunea atmosferică) a se depresuriza, a scădea. De câteva zile presiunea atmosferică a coborât. 3 tr. (indică intensitatea; compl. indică glasul, tonul) a muia, a scădea, a slăbi. în timpul discursului oratorul a coborât brusc tonul. 4 intr. (despre preţuri) a se ieftini, a se micşora, a se reduce, a scădea, a se lesni. Preţurile la unele alimente au coborât. 5 tr. (compl. indică pedepse, condamnări, amenzi etc.) a micşora, a reduce, a scădea, <înv. şi pop.> a uşura, a îndulci. în urma recursului, judecătorul i-a coborât pedeapsa. III fig. 1 refl. (despre oameni) a se înjosi, a se ploconi, a se umili, a se gudura, a se târî, a se ciorsăi, a se coroji, a slugări, a slugărnici. -De ce te cobori atât în faţa şefului? 2 tr;, refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) degrada, a (se) dezonora, a (se) înjosi, a (se) umili, a (se) scoborî. Munca nu coboară pe om. Nimeni nu se coboară muncind. 3 refl. (polit.; înv.; determ. prin „din scaun”, „de pe tron”; despre monarhi) v. Abdica, cobră s.f. 1 (zool.) Naja naja; naja, şar-pe-cu-ochelari. 2 (jur.; arg.) v. Recidivist, cobuz s.n. (muz.) <înv.> căpuş. Cobuzul este o specie de fluier sau de caval. cobzărs.m. 1 (entom.; reg.)v. Plopar. Scripcar (Saperda carcharias). 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. coc1 s.n. conci, cucui, moţoc, pup3, pupui1. îşi strânge pârul în coc. coc COC2 s.n. {med., med. vet.; reg.) v. Cucui, cocâie s.f. {reg.) 1 v. Cujbă. 2 {gosp.) v. Co-biliţă. cocaină s.f. {farm., chim.) praf alb, cox, pudră de mătase, pulbere, zahăr, zăpadă. A folosit cocaina ca anestezic local. cocalâr (cocălâr) s.m. {fam.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, cocăr s.n. {anat.; vulg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. cocardâu s.m. {bot.; reg.) v. Săbiuţă (Gla-diolus imbricatus). cocă1 s.f. 1 {culin., ind. alim.) aluat, ilistău, <înv.> pielm. A frământat coca de cozonac. 2 lipici, pap, cir2, ciriş, mlat. Coca, obţinută din făină şi apă, este folosită la lipit. cocă2 s.f. (fam.) 1 (în graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. 2 (în graiul copiilor) păpuşă. cocăieli s.f. pl. (culin.; pop.) v. Coptură, cocălăr s.m. (fam.; deprec. sau peior.) = cocalar. cocăt s.n. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. cocătură s.f. (culin.; rar) v. Coptură, cocăzar s.m. (bot.; reg.) 1 v. Coacăz-de-mun-te. Merişor1. Merişor-de-munte (v. merişor1). Smirdar (Vaccinium vitis idaea). 2 v. Rododendron. Smirdar (Rhododendron kotschyi). 3 v. Măcriş. Oxalis (Rumex acetosa). cocâltâu s.n. (înv. şi reg.) v. Coclauri, cocârjă vb. I. refl. (despre oameni) a se cocoşa, a se gârbovi, a se gheboşa, a se încovoia, a se îndoi, a se îngheboşa, <înv. şi pop.> a se cocârla, a se ghebui, a se încocârja, a se ghemoşa, a se nimurici, a se povâmi, a se turtuşi, a se obăda. S-a cocârjat la bătrâneţe. cocârjăre s.f. cocoşare,gârbovire,gheboşare, încovoiere, îndoire, <înv. şi pop.> cocârlare, ghebuire, încocârjare. Una dintre cauzele cocârjârii este bătrâneţea. cocârjat, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocâr-jat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de cocârjat, încât are înălţimea unui copil. Bătrânul are spatele cocârjat. 2 (despre nas) acvilin, adus2, buscat, coroiat, curbat, încovoiat, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, încocârjat, coroietic, plut, pucliş. Tânărul are nasul mare şi cocârjat. cocârla vb. I. refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Cocârja. Cocoşa. Gârbovi. Gheboşa. încovoia. îndoi. cocârlăre s.f. (înv. şi pop.) v. Cocârjăre. Cocoşare. Gârbovire. Gheboşare. încovoiere, îndoire. cocârlâţ,-ă adj. (înv. şi pop.) 1 (despre oameni sau despre corpul lor) v. Adus2. Aplecat2. Cocârjat Cocoşat. Curbat. Gârbov. Gârbovit, înclinat. încovoiat. îndoit. Plecat2. Strâmb. Strâmbat. Sucit2. 2 (despre nas) v. Acvilin. Adus2. Buscat. Cocârjat. Coroiat. Curbat, încovoiat. cocârlă s.f. 11 (tehn.; la plug) schimbătoare (v. schimbător), pană,,>#eg.> cocârţeală, corlobaie, crivea, dreptar, dric, gârloafa, lăsă-toare (v. lăsător), lopăţică, mănuşă, mână, mutătoare (v. mutător), mutelcă, peniţă, sabie, schimboaie, slobozitor, stinghie, strat, strâmbar, struneală, şa, tindeche. Cocârla este fixată în cele două dăltuituri din podul osiei. 2 (la coada coasei) măcău, mănunchi, mâner, picior, popic. Coasa se apucă cu mâna de cocârlă. 3 (tehn.; lajoagăr) crivală, manivelă, coacă, vârtej. Cocârla transmite mişcarea roţii la fierăstrău. 4 (la luntre) chingă, crivac2, carboş, cârjă, coastă, cujbă, gânj. Cocârlele unesc pereţii de scânduri ai luntrii cu fundul ei. 5 (reg.) v. Cujbă. II (bot.) Marasmius scorodonius; bureciori (v. burecior), bureţi-de-iarbă (v. burete), bureţi-de-pajişte (v. burete), ciocârţi, ciuciulaşi, ciuciuleţi (v. ciuciulete). cocârtiţă s.f. (culin.; reg.) 1 cocârţă, gătejele (v. gâtejel). Cocârtiţă se face din caş dulce amestecat cu jintuit. 2 v. Jintiţă. cocârţă s.f. (culin.; reg.) cocârtiţă, gătejele (v. gătejel). cocârţău s.m. (mai ales lapl. cocârţăi; culin.; pop.) puricei (v. puricei), gâgău, mandră2, purici (v. purice), scornici1. Cocâr-ţăii sunt bucăţi de pâine sau de mămăligă prăjite în unt ori în untură. cocârţeală s.f. (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). cocârţi vb. IV. refl. (reg.; despre unele substanţe, alimente etc. lichide, în special despre lapte) v. Coagula. închega. Prinde, cocci'de s.f. pl. (entom.) Coccinea; pă-duchi-ţestoşi (v. păduche). coccidinie s.f. (med.) coccigalgie, coccigodi-nie. Coccidinia este localizată la nivelul cocosului şi apare mai ales în timpul sarcinilor. coccigalgie s.f. (med.) coccidinie, coccigo-dinie. coccigodime s.f. (med.) coccigalgie, coccidinie. coccinella s.f. (entom.; livr.) v. Boul-Dom-nului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză.Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). coccis s.n. (anat.; la oameni şi la animale) noadă, nodul curului (v. nod), tuleul cozii (v. tuleu), şerteaţă, <înv.> coinac. Coccisul este situat la extremitatea inferioară a sacrumului. cocean s.m. I (bot.) 1 (la porumb) strujan, bâlie, buzdugan, cotor, covrag, dulean, hacean, hlujan, hlujar, hulug, jip1, lujer, rădăcină, ştulău, tufleu, tujlean, tulăuaş, tulean, tuleu, vejie. Cocenii sunt folosiţi ca nutreţ. 2 (la porumb) ştiulete, ciocan1, ciocălău, cioclod, ciuciulete, drugă, drugălău, duduloi, ştiulean, ştiuleu, tulug, vejie. A pus pe foc cocenii desfăcuţi de boabe. 3 (la fructe sau la legume) cotor, bâlie, hulug. îi place să roadă cocenii de varză. 4 (la conifere; reg.) v. Con. 5 (reg.) cocean-căpresc v. a Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pădure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia glutinosa); b Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa); c Salvie. Urechea-porcului (v. ureche) (Salvia verticillata). II (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. cocenăşi s.m. pl. (bot.; reg.) v. Porumb (Zea mays). coce nişte s.f. ( agric.; reg.) v. Porumbişte. cochet, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) aranjat2, dichisit, elegant, fercheş, ferchezuit, gătit2, îngrijit, faşionabil, dres3, chitit1, cool, felezuit, mişto, spilcuit, cinaş, faidoş, ghilosit, nialcoş, schitaci2, tighinit, titirit, tivilichiu, ţifraş, <înv.> cilibiu, galant, levent, stolit, zarif, muchelef, pempant, lustruit2, întitirizat, şucar, ţigluit. Este o încântare să-şi vadă soţia mereu cochetă. 2 (despre obiecte, construcţii, interioare etc. sau despre aspectul, înfăţişarea lor) agreabil, drăguţ, estetic, frumos, plăcut, elegant, fain. Faţada teatrului are un aspect cochet. II adv. (modal) elegant, îngrijit. Se îmbracă cochet cochetă vb. I. intr. 1 (despre oameni) a flirta, a se gagicări. Fata cochetează cu tânărul de la bar. 2 fig. a flirta. A cochetat, într-o perioadă, cu muzica. cochetâre s.f. cochetat, cochetărie, flirt. Cochetarea nu o mai prinde la vârsta asta. cochetat s.n. cochetare, cochetărie, flirt, cochetărie s.f. 1 nielcoşie. Şi-a pus o floare în păr pentru un plus de cochetărie. 2 cochetare, cochetat, flirt, cochii-vechi s.m. pl. (jur.; înv. şi reg.; de obicei constr. cu vb. „a vinde”, „a scoate”, „a da”, urmate de prep. „la”, „prin” etc.) v. Licitaţie. Mezat, cochi'lă s.f. (tehn.) = cochilie, cochiliâj s.n. (zool; rar) v. Cochilie, cochilie s.f. 11 (zool.) scoică, cochiliâj, <înv. şi reg.> ţest, <înv.> hârb, ostrac, ladă. Melcul se retrage în cochilie. 2 scoică. Fetiţa poartă un şirag de cochilii. 3 (ind.; şi în forma cochilă) tipar metalic. Cochilia este folosită la turnarea unor piese de maşini sau a lingourilor. II fig. ascunzătoare, ascunziş, cotlon, culcuş, tainiţă, ungher, vizuină, cotitură. Animalul s-a vârât într-o cochilie. cochinâdă s.f. (med.; reg.) 1 v. Scarlatină. 2 v. Pojar. Rujeolă. cochinâr s.m. (med.; reg.) v. Scarlatină. cochinte s.m. (înv. şi pop.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. cociăş s.m. (reg.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu. code s.f. (transp.) 1 (înv. şi reg.) v. Birjă. Trăsură. 2 (reg.) v. Căruţă. cocier s.m. (înv. şi reg.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu. 3091 c6cină s.f. (constr.) 1 porcăreaţă, <înv. şi reg.> porcărie, cârtog, coşcea, coşterea-ţă, cotare2, goger, gogineaţă, goginete, poiată. A făcut o cocină nouă pentru porci. 2 fig. (fam.) mizerie. Locuieşte într-o cocină. cocioabă s.f. (constr.) bojdeucă, cociomeagă, coştoroabă, bujdală,bujdă, cioarsă, coşcea, coşleabă, cotroabă, ghimirlie, hârbăjitură, rujdă, vizuină. Stă într-o cocioabă. cocioâră s.f. (transp.; reg.) v. Trăsurică. cociobăi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. »în”, „prin”) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, cocioc s.n. (geomorf; reg.) 1 v. Grădină plutitoare. Insulă plutitoare. Ostrov plutitor. Pământ plutitor. Plaur. Plavie. 2 v. Ostrov, cociomeagă s.f. (constr.; pop.) v. Cocioabă, cociorvă s.f. 11 (gosp.) drâglu, jăruitor, ojog, piscălău, rudă2, tragă, traglă, trăgătoare (v. trăgător). Cociorva este folosită la scosul jarului sau al cenuşii din cuptorul de pâine. 2 (art. Cociorva; astron.; reg.; nm. pr.) v. Perla (v. perlă). II fig. (pop.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Ciocnire. Coliziune. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Duel. Fricţiune. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Război1. Scizură. Vrajbă1. Zâzanie, coci'ş s.m. (reg.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu, cociuţă s.f. (transp.; reg.) v. Trăsurică. câckpit s.n. (engl) v. Habitaclu, codănţă s.f. (tehn.; reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare, coclauri s.f. pl. <înv. şi reg.> cocâltău. Băiatul său a plecat de acasă şi umblă pe coclauri. cocleală s.f. patină2, coclitură, verzitură, <înv. şi reg.> grinşpan, şar2. Cocleala se formează pe suprafaţa unui obiect de cupru. codender s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. codete s.n. (tehn.; reg.) = cocleţ. cocleţ s.n. 1 (mai ales la pl cocleţe; tehn.; la războiul de ţesut) plasa iţelor (v. plasă), ostreţe (v. ostreţ). Prin cocleţe se trec firele de urzeală. 2 (tehn.; la războiul de ţesut; în forma corleţ) ostreţ, strungar2. Pe cocleţ se fac iţele. 3 (constr.; la acoperişul unor case) scaun, scaunul podului (v. scaun). Cocleţul uneşte, câte doi, căpriorii casei. 4 (tehn.; reg.; în forma cocleţe) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare, codi vb. IV. 1 tr., refl. (chim.; compl. sau sub. indică indică metale ori obiecte din metal) a (se) oxida, a (se) patina, a (se) rugini, a (se) căldări, a (se) mucezi. Aerul cocleşte flerul. Aurul şi platina sunt metale care nu se coclesc. 2 tr., refl. fig. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. coch're s.f. (chim.) oxidare, oxidaţie, ruginire. Oxigenul atmosferic este cauza codirii unor metale. coclit, -ă adj. 11 (chim.; despre metale sau despre obiecte din metal) oxidat, ruginit, <înv. şi pop.> ruginos, muced, şiclit. A aruncat suportul din fier coclit. 2 (pop.; despre mâncăruri sau despre gustul lor, despre gură etc.) v. Amar. II fig. (pop. şi fam.) 1 (despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Fosilizat. Ramolit. Senil. Senilizat. 3 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 4 (despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. 5 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg. Clăpăug. Fonf. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Redus. Redus la minte. Redus mintal. Sec. Stupid. Tont. coclitură s.f. (rar) v. Cocleală. Patină2, cocnă s.f. (reg.) v. Bucătărie. c6co s.n., s.m. invar. I s.n. 1 (fiziol; fam.; mai ales în limbajul copiilor mici sau al maturilor când vorbesc cu copiii) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. 2 (anat.; fam.; în limbajul copiilor mici) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. II s.m. invar, (fin.; arg.) v. Euro. cocoără s.f. (bot.; reg.) v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). cocoaşă s.f. I (anat.) 1 cifoză, gibozitate, gheb, os mort, cocoşătură, gâb, gogoaşă, pup3, pupui1. Are o cocoaşă accentuată. 2 (la oameni; glum.) v. Spate. Spinare. II fig. (în opoz. cu „concavi-tate”; fam.) v. Convexitate. Elevaţie. Excrescenţă. Ieşind. Ieşitură. Proeminenţă. Protube-ranţă. Ridicătură. Umflătură, cocobărză s.f. (omit.; înv. şi pop.) v. Barză. Cocostârc (Ciconia ciconia). cocoficos, -oăsă adj. (în opoz. cu „autentic”, „natural”; fam.; peior.; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2. Convenţional. Emfatic. Fals. Forţat. Nefiresc. Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefăcut. Silit. Silnic. Studiat2. Teatral. cocoleâlă s.f. (pop. şi fam.) v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfaţat1. Răzgâială. Răz-gâiere. cocoli vb. IV. tr.,refl. (pop. şi fam.) 1 (compl sau sub. indică oameni) v. încotoşmăna. înfofoli. 2 (compl sau sub. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfaţa. Răzgâia. cocoh're s.f. (pop. şi fam.) v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfaţat1. Răzgâială. Răzgâiere. cocolît -ă adj. (pop. şi fam.) 1 (despre oameni) v. încotoşmănat. înfofolit. 2 (mai ales despre copii tineri) v. Alintat Răsfaţat2. Rău. Răzgâiat, cocolitură s.f. (pop. şi fam.) 1 v. încotoşmă-nare. înfofolire. 2 v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfaţat1. Răzgâială. Răzgâiere. cocoloş s.n. 11 bulgăre, bruş, bulg, loptă, ou, surducă, zbruş, zdrobulete. Sfărâmă coconesc între degete un cocoloş de pământ. 2 (culin.) bol, boţ, bulz, ciuciulete, golomoz, dodoc, gălătuc, gălătuş, gâscă, totoloţ, urs. A dat câinelui un cocoloş de mămăligă în care a pus brânză de oi. 3 ghemotoc, mototol, boboloş,boldoaşă, flomoştoc, ghebueş, ghemoltoc, glamb, gogoliu, gogoloţ, golomoz, homâltoc, ou, pojmog, toltoaşă, tomoaşă, vânzoc, ghemuş. A aruncat cocoloşul de hârtie la coş. II (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). cocoloşeălă s.f. (pop. şi fam.) 1 v. încotoş-mănare. înfofolire. 2 v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfaţat1. Răzgâială. Răzgâiere. 3 fig. v. Muşamalizare, cocoloşi vb. IV. 11 tr. (compl. indică hârtii) a mototoli. A cocoloşit ciorna scrisorii şi a aruncat-o la coş. 2 tr., refl. (rar; compl sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona. 3 tr., refl. (pop. şi fam.; compl sau sub. indică oameni) v. încotoşmăna. înfofoli. 4 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfaţa. Răzgâia. II tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică greşeli, fapte reprobabile etc. ale unei persoane sau lipsuri, nereguli etc.) v. Muşamaliza. cocoloşire s.f. (pop. şi fam.) 11 v. încotoşmă-nare. înfofolire. 2 v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfaţat1. Răzgâială. Răzgâiere. II fig. v. Muşamalizare. cocoloşit, -ă adj. (pop. şi fam.) 11 (despre oameni) v. încotoşmănat. înfofolit. 2 (mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfaţat2. Rău. Răzgâiat. II fig. (despre greşeli, fapte reprobabile etc. ale unei persoane sau despre lipsuri, nereguli etc.) v. Muşamalizat. cocoloşitură s.f. (pop. şi fam.) 1 v. încotoş-mănare. înfofolire. 2 v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfaţat1. Răzgâială. Răzgâiere. cocon1 s.m. (entom.) gogoaşă, gogoaşă de borangic, gogoaşă de mătase, gogolie, <înv.> galetă. Coconul este format din fire foarte subţiri pe care le secretă larvele sau pupele unor insecte. cocon2 s.m. 11 (pop. şi fam.; ca termen de adresare; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domn. 2 (înv. şi reg.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. 3 (de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.; reg.) v. Băiat. Copil1. Fecior. Fiu. 4 (înv.) v. Fecior. Flăcău. June. Tânăr. II (lapl. coconi; bot.; reg.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans). coconâr s.m. (iht.) v. Beldiţă. Latiţă (Albur-noides bipunctatus). coconâş s.m. I (înv. şi pop.) 1 v. Domnişor. 2 v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. II (lapl. coconaşi; bot; reg.) v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). coconăşel s.m. (înv. şi pop.) v. Domnişor, coconul s.m. I (înv. şi pop.) 1 v. Domnişor. 2 v. Copilaş. II (la pl. coconei; bot.; reg.) 1 v. Ghiocel (Galanthus nivalis). 2 v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). coconesc,-eâscă adj. (înv. şi pop.) 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) coconie 1310 v. Copilăresc. Copilăros. Infantil. Pueril. 2 v. Boieresc. coconie s.f. (înv. şi pop.) v. Copilărie. Pruncie, cocor s.m. 1 (omit.) Grusgrus; golie, grui1, raţă-de-tău. A venit timpul migrării cocorilor. 2 (reg.) v. Buclă. Cârlionţ. Creţ. Inel. Ondulaţie. Ondulă. Undă. Val. Zuluf, cocorăţei s.m. pl. (bot.; reg.) v. Narcisă. Zarnacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). cocorei s.m. pl. (bot.; reg.) 1 v. Ghiocel (Galanthus nivalis). 2 v. Măseaua-ciutei (v. măsea) (Erythronium dens caniş). cocos s.m. (bot.) 1 nucă-de-cocos, <înv.> nuca-cocului (v. nucă). Savurează miezul alb şi dulce al cocosului. 2 (înv.) v. Cocotier (Cocos nucifera). cocostârc s.m. (omit.) Ciconia ciconia; barză, <înv. şi pop.> cocobarză, <înv. şi reg.> stârc, bardăş, gâtlan, pajură, piciorong. cocoş s.m., s.n. I s.m. (omit.) 1 Gallus bankiva domestica; <înv. şi pop.> cântător, cucurigu, pintenat, crestatul (v. crestat), <înv. şi reg.> cocoţ. 2 cocoş-de-mesteacăn = Lyrurus tetrix; tătarcă, ţibroc; cocoş-de-mun-te = cocoş-sălbatic = Tetrao urogallus; tetras, cocoş-de-sihlă, găinuşă-neagră, gotcan, gotcă-neagră, gotcă-pestriţă, pasă-re-de-brădet, tarcan, tătar, tătar-de-sihlă; (reg.) cocoş-de-sihlă v. Cocoş-de-munte. Cocoş-sălbatic (Tetrao urogallus); (art.) cocoşul-pustietăţiiv. Ciuf. Ciuhurez. Huhurez (Strix aluco sau Strix urlensis). 3 cocoş castrat = clapon. Cocoşii castraţi se îngraşă foarte repede. II s.m. (bot.) 1 (la pepene-le-verde; pop.) inimă. îi place numai cocoşul de la pepenele- verde. 2 (reg.) v. Coa-da-cocoşului (Polygonatum odoratum, Polygonatum latifolium sau Polygonatum multiflorum). 3 (reg.) v. Iris. Stânjen. Stân-jenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vâ-năt. Stânjenel-violet (Iris germanica). III s.m. (iht.) cocoş-de-mare = Blennius sanguinolentus; perlon, corozbină, căţel-de-mare. IV (tehn.) 1 s.n. (la armele de vânătoare) scăpărătoare (v. scăpărător). Cocoşul produce explozia încărcăturii şi descărcarea armei. 2 s.n. (la armele de foc; reg.)v. Trăgaci. 3 s.m. (la plug.; reg.) v. Măsea. V s.m. (la pl. cocoşi; culin.; pop.) v. Floricele (v. floricea). Pop-corn. VI s.m. 1 (anat.; pop. şi fam.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin. Penis (v. organ1). 2 (med., med. vet.; reg.) v. Cucui. cocoşă vb. I. 1 refl. (despre oameni) a se cocârja, a se gârbovi, a se gheboşa, a se încovoia, a se îndoi, a se îngheboşa, <înv. şi pop.> a se cocârla, a se ghebui, a se încocârja, a se ghemoşa, a se nimurici, a se povârni, a se turtuşi, a se obăda. S-a cocoşat la bătrâneţe. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) curba, a (se) încârliga, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) strâmba, a (se) încârjoia. Greutăţile pe care le cară îi cocoşează spatele. S-a cocoşat sub greutatea rucsacului. cocoşâr s.m. (omit.) Turdus pilaris; brebeneag, sturz-de-iarnă, sturz-de-munte, sturz-mare. cocoşăre s.f. cocârjăre, gârbovire, gheboşare, încovoiere, îndoire, <înv. şi pop.> cocârlare, ghebuire, încocârjare. Una dintre cauzele cocoşârii este bătrâneţea. cocoşat, -ă adj. 1 (despre oameni) cifos, ghebos, gheboşat, ghebuit, bolzit, celbos, gâb, ghemoşat, potâng, pupoş. S-a născut cocoşat. 2 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocâr-jat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de cocoşat, încât are înălţimea unui copil. Bătrânul are spatele cocoşat. cocoşătură s.f. (anat.; reg.) v. Cifoză. Cocoaşă. Gibozitate. cocoşei s.m. I (bot.) 1 cocoşel-de-cămp = Adonis aestivalis; chimen-câinesc, iarba-cocoşului (v. iarbă), ruscuţă, scânteiţă, scrântitoare. 2 (la pl. cocoşei) Aconitum stoerkianum; papucaşi (v. papucaş), papucei (v.papucel). 3 (reg.) v. Cuişoară. Cuişoară-de-grădină. Garoafa (Dianthus caryophyllus). 4 (reg.; şi cocoşel-roşu) v. Ga-roafa-de-câmp. Garoafa-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusianorum). 5 (reg.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stânjenel-violet (Iris germanica). 6 (reg.) v. Ruscuţă. Ruscuţă-de-pri-măvară. Ruscuţă-primăvăratică (Adonis vernalis). 7 (reg.; şi cocoşel-tomnatic) v. Ruscuţă. Ruscuţă-de-toamnă. Ruscu-ţă-tomnatică (Adonis autumnalis). 8 (reg.) v. Ruscuţă (Adonis flammea). 9 (reg.) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Vi-orele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). 10 (reg.) v. Hurlup (Exoascus pruni). 11 (reg.) cocoşel-domnesc v. Floarea-cu-cului (v. floare) (Lychnisflos cuculi). 12 (la pl. cocoşei; reg.) v. Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafa-de-grădină. Garoafa-tur-cească. Garofiţă-de-grădină (Dianthus barbatus). 13 (la pl. cocoşei; reg.) v. Ador-miţele. Dediţel. Sisinei (v. sisinel) (Pulsatilla pratensis). 14 (la pl. cocoşei; reg.) v. Mă-seaua-ciutei (v. măsea) (Erythronium dens caniş). 15 (la pl. cocoşei; reg.) v. Porumbei (v. porumbel) (Muscari botryoides). 16 (la pl; reg.) cocoşei-de-grădinăv. Fierea-pă-mântului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus); cocoşei-ungureşti v. Sovârf. So-vârf-roşu (Origanum vulgare). II (entom.; pop.) cocoşel-de-miazănoapte = coco-şel-de-miezul-nopţii = cocoşel-de-noapte v. Greier (Gryllus). III (la pl. cocoşei; culin.; pop.) v. Floricele (v. floricea). IV (anat.; pop. şi fam.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. cocoşi vb. IV. I tr. (biol; pop.; despre cocoşi; compl. indică găini) v. Călca. Fecunda. II refl. fig. (pop. şi fam.; despre oameni) 1 v. Supăra. 2 v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua, împăuna. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. cocoşîcă s.f. (bot.; reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). cocoşlâu s.m. (constr.; la acoperişul casei; reg.) v. Cătuşă. Chingă, cocoşoâică s.f. (bot.; reg.) v. Rodul-pămân-tului (v. rod1) (Arum maculatum). cocoţ s.m. (omit.; înv. şi reg.) v. Cocoş (Gallus bankiva domestica). cocotă s.f. (de obicei deprec.) demimondenă, depravată (v. depravat), desfrânată (v. desfrânat), destrăbălată (v. destrăbălat), dezmăţată (v. dezmăţat), femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imorală (v. imoral), prostituată, rufiană (v. rufian), stricată (v. stricat), frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rea (v. rău), curvă, curvet, curviştină, matracucă, târfa1, târfoştină, lele, papină, ţiitură, dârloagă, hanţuşcă, ţolină, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachină2, profesionistă, fuia, japiţă, putoriş-că, traseistă, <înv. şi reg.> pârţotină, telăliţă, teleleică2, ţorfă, ţorfotină, bandură, cotohaliţă, coturbă, crăiţă, dolobandură, ghiolbană, harţaba, huşniţă, iobniţă, landră, leură, madaranţă, mârjoală, mârţână, mişarcă, motârcă, panţuşcă, paţircă, pocrişă, pohoaţă (v. pohoţ), puiniţă, rapandulă, răsturnică, răuleancă, scorţotină, târcoavă, târnoaţă, traftiroaică, vişteală1, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliuhă, puielniţă, pujlă, şulpe, tarbă, târşitură, tută (v. tuf), vijlă1, <înv.> celetnică, damă publică, femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, muiere îmblătoare (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), palaţandră, panchiţă, panţură, tălaniţă, uşamică, demimondă, gigoletă, cameristă, şanticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfa, buleandră, fleandură, gioarsă, rufa, zdreanţă, rablă, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfa, tearfa, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică, başoldină, bomboană, bordeleză, bufă, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), cartoafa, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotarlă, cotoarbă, dameză, famă, farfiiză, fârţă, fârţoa-gă, finfa, fleaşcă, fleoarţă, fleorţotină, fleştură, codire fliuşcă, floarţă, floştină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, jagardea, jantă, jartea, libarcă, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, maimuţică, marcoavă, marfa, mastroacă, mătrăgună, meseriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafa, oarfa, pacientă (v. pacient), papacioacă (v. papacioc), papiţă, paraşutistă, pârjoală, penală (v. penat), penalistă, pipiţă, piţipoancă, planoristă, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), potloagă (v. potlog), pralină, prăjitoare, producătoare (v. producător), puiţă, puşcătoare (v. puşcâtor), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafa, sepie, servitoare (v. servitor), sugativă, ştioalfa,tapeză, taxatoare (v. taxator), tivitoa-re, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână, frecangioaică, spălătură, spintecătură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o cocotă. cocotier s.m. (bot.) Cocos nucifera; <înv.> cocos, palmier-cu-nuci. cocoţă vb. I. refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra7) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. cocoţare s.i.(pop. şi fam.) v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1, cocovig s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. cocteil s.n. 1 petrecere, recepţie. La cocteilul organizat de preşedinţie cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale au fost invitaţi ambasadori şi diplomaţi. 2 (milit.) cocteil Molotov = sticlă incendiară. Manifestanţii aruncă cocteiluri Molotov înspre maşinile de poliţie. cocteilizâ vb. I. tr. fig. (fam.; compl. indică substanţe, materii, lichide etc.) v. Amesteca. Combina. Mixa. cocţiune s.f. (rar) v. Clocot. Clocotire. Fierbere. Fiert1. cocuţă s.f. (fam.) v. Copilă. Fetiţă. cod1 s.m. (iht.) Gadus morrhua; moruă, <înv. şi reg.> ştocfiş. cod2 s.n. 1 (jur.) <înv.> codice, condică, pravilă, sintagmation. A apărut un nou cod de legi. 2 (jur.) cod penal = <înv.> codice penal, condică penală. Codul penal cuprinde principalele norme juridice care definesc infracţiunile şi stabilesc sancţionarea lor. 3 (art.) codul bunelor maniere = codul manierelor elegante. Codul bunelor maniere este ansamblul regulilor privind modul de comportare în societate; codul manierelor elegante = codul bunelor maniere. 4 cifru, <înv.> cifră. Mesajul a fost scris pe bază de cod. coda1 s.f. (muz.) cauda. Coda unei compoziţii muzicale are caracter concluziv. codă2 vb. I. tr. (compl. indică texte, mesaje etc.) a cifra, a codifica. A codat mesajul pentru a nu putea fi citit de alte persoane. codăci, -ce adj., s.m., s.f. (înv.) v. Fricos. Laş. Poltron. codăj s.n. codare, codificare. Prin codaj se transformă un text scris în limbaj obişnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalenţelor stabilite într-un cod. codălb, -ă adj., s.f. I adj. (pop.) 1 (despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. 2 fig. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Demonic. Diabolic. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Histrionic. Iezuit. Iezuitic. Ipocrit Machiavelic. Mieros. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Tartufist. Viclean. II s.f. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). codalbi'ţă s.f.(ornit.; reg.) v. Pietrar. Pie-trar-de-munte. Pietrar-mare. Pietrar-sur-co-mun (Oenanthe oenanthe). codan, -ă adj., s.m., s.f. (pop.) 11 adj., s.m., s.f. v. Codaş. 2 s.f. v. Fetişcană. 3 s.m. (art. codanul; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. II s.m. (entom.) v. Câşiţă. Strepede. codâncă s.f. (reg.) v. Fetişcană, codare s.f. codaj, codificare, codaş, -ă adj., s.m., s.f. codan, codârlaş, rămâielnic. Este un elev codaş. Anul acesta a fost codaşul clasei. codat1, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre ochi) alungit, migdalat, oblic, prelung. Ochii codaţi ai fetei sunt foarte expresivi. 2 (bot.; rar; despre plante sau părţi ale lor) v. Pedunculat. II s.m. (entom.; pop.) v. Câşiţă. Strepede. codât2, -ă adj. (despre texte, mesaje etc.) cifrat. Mesajul codat a fost descifrat de un specialist. codâţ s.m. (entom.; reg.) v. Câşiţă. Strepede. codălbeănă adj., s.f. (reg.) v. Codălbiţă. codălbel, -eă adj. s.f. (pop.) 1 adj. (despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben. 2 adj. s.f. v. Codălbiţă. codălbică adj., s.f. (reg.) v. Codălbiţă. codălbioără adj., s.f. (reg.) v. Codălbiţă. codălbiţă adj., s.f. I adj., s.f. codălbea (v. codălbel), codălbeănă, codălbică, codălbioără. Are o vacă codălbiţă. II s.f. (ornit.) 1 (pop.) v. Sfrâncioc. Sfrâncioc-roşi-atic. Sfrâncioc-roşu (Lanius collurio). 2 (reg.) v. Pietrar. Pietrar-de-munte. Pie-trar-mare. Pietrar-sur-comun (Oenanthe oenanthe). codălbiu, -ie adj. (pop.; despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben, codănâş s.m. (reg.) v. Băieţaş. Băieţel. Copilaş. codăncuţă s.f. (pop.) v. Copiliţă. codăneâ s.f. (reg.) v. Copiliţă. codănel s.m. (reg.) v. Băieţaş. Băieţel. Copilaş, codănkă s.f. (reg.) v. Copiliţă. codămţă s.f. (reg.) v. Copiliţă. codări'e s.f. (reg.) v. Codirişte. codâie s.f. (bot.; reg.) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). codârlaş s.m. (reg.) v. Codaş, codârlă s.f. 1 (la car, la căruţă sau la sanie) fund, înfundătoare, scărilă, targă, chelnă, scărigă, şireglă, şuşlete. în codârlă se pune, de obicei, nutreţul pentru vite. 2 (anat.; la animale; pop.) v. Coadă. 3 (reg.) v. Codirişte. codea s.m. art. (reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. codeală s.f. bâjbâială, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, irezoluţie, vacilare, preget, coşmăgire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Codeala lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. codemă s.f. (farm.) metilmorfină, şcolar1. Codeina este prescrisă în crizele de tuse. codeh'e s.f. (reg.)v. Codirişte. codelnic, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor, codi vb. IV. refl. (despre oameni) a ezita, a pregeta, a şovăi1, a se sfii, a dubita, a vacila, <înv. şi reg.> a se îndoi, a se cioşmoli, a se coşmăgi, a se îngăima, a se nedumeri, a se scârciumi, a se smeri, a şovârca, a tântăvi, <înv.> a se cruţa, a lipsi, a balansa, a flota, a oscila, a pendula, a claudica, a cârmi, a se foi, a mătănăi, a se atârna, a se clăti, a se cumpăni, a se legăna, a se coi2. Se codeşte între a-şi cumpăra o rochie sau o pereche de pantofi. Să nu ne codim să ajutăm pe cei săraci. codice s.n. (jur.; înv.) 1 v. Cod2. 2 v. Cod penal (v. cod2). codicil s.n. (jur.) <înv.> catastişel, răvăşel. Prin codicil se modifică sau se completează conţinutul iniţial al unui testament. codi'e s.f. (reg.) v. Codirişte. codifică vb. I. tr. (compl. indică texte, mesaje etc.) a cifra, a coda2. A codificat mesajul pentru a nu putea fi citit de alte persoane. codificare s.f. 1 (jur.) codificaţie. Codificarea presupune sistematizarea şi reunirea într-un cod a normelor juridice. 2 codaj, codare. codificat, -ă adj. (despre texte, mesaje etc.) încifrat, secret2. A primit un mesaj codificat. codificator s.n. (inform.) codor. Codificatorul efectuează traducerea mesajelor informaţionale într-un sistem oarecare pe baza unui cod. codificăţie s.f. (jur.; rar) v. Codificare, codină s.f. I 1 miţă, lână tuşinată, miezură, tuşinătură, tuşineală. Codina este lâna de calitate inferioară care se tunde de pe capul, picioarele şi coada oilor. 2 (pop.) v. Pleavă. 3 fig. (pop.; peior.) v. Drojdie. Gunoi. Lepădătură. Leşinătură. Pleavă. Putregai. Scurs1. Scursoare. Scursură. Spumă. Substructură. II (bot.; reg.) v. Coada-vulpii (v. coadă) (Alopecurus pratensis). codire s.f. bâjbâială, codeală, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, codirişcă reticenţă, şovăială, şovăire, irezoluţie, vacilare, preget, coşmăgire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. codirişcă s.f. (reg.) v. Codirişte. codirişte s.f. codărie, codârlă, codelie, codie, codirişcă, codobalţ. A apucat biciul de codirişte şi a început să lovească caii. codi'şcă s.f. (anat.; la animale; reg) v. Codiţă, codişoâră s.f. ( reg.) 1 (anat; la animale) v. Codiţă. 2 (la oameni) v. Codiţă, codiţă s.f. 11 (anat.; la animale) codişcă, codişoâră, coduţă. Căţelul dă din codiţă de bucurie. 2 (la oameni) codi-şoară, <înv.> pletiţă. îşi împleteşte pârul în mai multe codiţe. 3 (bot.) peţiol. Codiţa susţine limbul frunzei. 4 (bot.) coadă, pedun-cul, pedicul. Face ceai din codiţe uscate de cireşe amare. 5 (lingv.; fam.) v. Se-dilă1. II fig. (fam.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Breşă. Carenţă. Cusur. Defect Deficienţi Dezavantaj. Fisuri Imperfecţiune. Insuficienţi Lacunl Lipsi Neajuns1. Omisiune. Păcat. Plagă. Racilă. Scădere. Scorie. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 2 (peior.) codoş, codiţucă s.f. (bot.) Myosurus minimus; şoricel. codobâlţ s.n. (reg.) v. Codirişte. codobâtică s.f. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). codobătiţă s.f. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). codobatură s.f. I (ornit.) 1 Motacilla alba; prundar, prundaş, frişcă2, bâţâ-itoare, coadă-faloasă, codalbă (v. codalb), codobâtică, codobătiţă, codobâţă, cotolocuşcă, cotorbatură, cotorobuşcă, coţobaie, coţobati-nă, coţobuşă, cuţubatură, jumătate-de-pasăre, lăstun, luluţană, mama-cucului (v. mamă), obrăznicătură, ochiul-boului (v. ochi1), oiţă, pasăre, pasăre-ţigănească, păsărica-Domnului (v. păsărică), păsărica-plugului (v. păsărică), păsărică, păsăruţa-plugului (v. păsăruţă), păstorel, păstoriţă, pescărel, pescăriţă, piţigoi, pleşcaiţă, plugăriţă, presură1, prundurel, rândunica-Domnului (v. rândunică), săltăreaţă (v. săltăreţ), sfredeluş, slujnica-cucului (v. slujnică), tremurice (v. tremurici), ţărmurar, vrabia-lupului (v. vrabie). 2 codobatură-gal-benă = Motacilla flava; văcărică,văcă-riţă; codobatură-sură = Motacilla cinerea; pescar, pliscar, plişcă, plişcă-de-munte, prundurel, prundurel-de-pădure. II fig. (fam.) v. Obraznic. codobâţă s.f. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). codobelc s.m. (zool.;j. de copii; pop. şi fam.) v. Gasteropod. Gastropod. Melc. codoberc, -eârcă adj. (reg.; despre animale) berc2, ciopărtâc. Câinele a rămas codoberc după ce doctorul a fost nevoit să-i taie o parte din coadă. cod6r s.n. (inform.) codificator. Codorul efectuează traducerea mesajelor informaţionale într-un sistem oarecare pe baza unui cod. codoş, -oăşă s.m., s.f. (fam.; peior.) 1 v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. 2 fig. codiţă. Codoşii sunt lipsiţi de caracter şi de onoare. codoşcă s.f. (fam.; peior.) v. Mijlocitoare (v. mijlocitor). Proxenetă (v. proxenet). Rufiană (v. rufian). codoşenie s.f. (fam.; peior.) v. Proxenetism. Rufianism. ^ codoşi'e s.f. (fam.; peior.) v. Proxenetism. Rufianism. codoşlâc s.n. (fam.; peior.) v. Proxenetism. Rufianism. codrean, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. pădurean, pădureancă, pădureţ, codreancă, <înv.> pădurănesc. Casele din satele codrene se află la distanţe mari una de alta. Codrenii sunt oameni vrednici. 2 adj. (rar, despre animale, plante etc.) codresc, pădurean. Vulpea este un animal codrean. 3 s.m. (silv.; reg.) v. Pădurar, codreancă s.f. (reg.) v. Codreană (v. codrean). Pădureană (v. pădurean). Pădureancă, codrâsc, -eâscă adj. (rar; despre animale, plante etc.) codrean, pădurean. codricel s.m. (pop.) v. Codruleţ. Codruţ, codriş, -ă adj. (reg.; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”, ,,după,y) v. Avid Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, codrişâr s.m. (pop.) v. Codruleţ. Codruţ, codroş s.m. (ornit.; şi codroş-âe-casă, codroş-de-grădinăy codroş-de-grădină-cau-cazic, codroş-de-grădină-cu-oglindă) Phoenicurus ochurosus, Phoenicurus phoenicurus sau Phoenicurus sauramisicus; coadă-ro-şie, nucşoară, oiţă, pieptănuş, tremurici, codru s.m. 1 pădure, silvă, copăcărie, orman2, silvană, <înv.> pădu-rărie2, aur verde. în apropierea satului este un codru secular. 2 (geomorf; înv.) v. Masiv. Munte. codruleţ s.n. codruţ, codricel, codrişor. codruţ s.m. codruleţ, codricel, codrişor. coduţă s.f. (anat.; la animale; reg.) v. Codiţă, coechipier s.m. 1 (sport) echipier, partener. Pasează mingea coechipierului. 2 echipier. Munca coechipierilor din grupa sanitară a firmei este eficientă. coeducâţie s.f. (pedag.) educaţie mixtă. Coeducaţia băieţilor la un loc cu fetele se face în şcoli mixte. coeficient s.m. 1 factor. Coeficientul este mărimea caracteristică pentru un sistem tehnic, pentru un material etc., stabilită prin raportul a două mărimi diferite. 2 (mat.) coeficient diferenţial = derivaţi Coeficientul diferenţial este limita raportului dintre creşterea funcţiei şi creşterea variabilei. coenzi'mă s.f. (biochim.) 1 coferment. Coenzima este componentul chimic activ al unei enzime, care este indispensabil activităţii enzimei. 2 coenzima Q10 = ubichinonă. Coenzima Q10 este un antioxidant major, cu largă utilizare în terapeutică şi în cosmetică. coepi'trop s.m. (bis.) <înv.> sinepitrop. coercibil, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, gaze, fluide etc.) compresibil, comprimabil. Gazele coercibile pot fi reţinute într-un spaţiu oarecare. coercitiv, -ă adj. constrângător, <înv.> stena-horisit, stenahorit, strâmtorător. Unele legi au caracter coercitiv. coerciţie s.f. (jur.) constrângere. Coerciţia este aplicată unei persoane pentru a o forţa să-şi îndeplinească o obligaţie. coerede s.m. (jur.) comoştenitor. Este coerede la averea lăsată de bunici. coerănt, -ă adj., adv. I adj. 1 coeziv, închegat. După modificările făcute, cartea i se pare coerentă. A ţinut un discurs coerent. 2 (mai ales despre planuri, proiecte) sistematic, structural, închegat, legat4, strâns2. Cei doi arhitecţi discută despre necesitatea unui plan coerent de urbanizare. 3 logic2, legat4. Demonstraţia este coerentă. 4 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare coerentă a întregului proiect. 5 (despre oameni) clar, desluşit, limpede. Trebuie să fim foarte coerenţi când facem o demonstraţie. II adv. (modal) logic2, legat4. încearcă să se exprime coerent. Simte că nu mai gândeşte coerent. coerenţă s.f. 1 înlănţuire, înlănţuire logică, legătură, şir, curs1, lanţ. A încercat să reconstruiască coerenţa impresiilor din călătorie. Concluzia la care ajunge cineva este determinată de coerenţa unor fapte. 2 logică (v. logic2), noimă, sens, şir, <înv.> cuget. Argumentarea sa nu are coerenţă. Vorbeşte fără coerenţă. 3 (mat.) consistenţă. Coerenţa este proprietatea unui sistem de axiome de a nu prezenta contradicţii între nicio pereche de propoziţii care pot fi deduse din el. coexistent -ă adj. (despre fiinţe, întâmplări, fenomene etc.) concomitent. Există mai mulţi factori de risc coexistenţi care fac posibilă apariţia unei boli. coexistenţă s.f. concomitenţă. Coexistenţa binelui şi a râului este inevitabilă. coeziune s.f. fig. legătură, solidaritate, unitate, solidarism. între cele două popoare există o strânsă coeziune. coezi'v, -ă adj. (rar) v. Coerent, cofă s.f. (gosp.) 1 doniţă, botă2, cart, gârniţă2, şofei, vadră. în cofă se păstrează apa de băut. 2 (înv. şi reg.) v. Stropitoare (v. stropitor). cofăiel s.n. (gosp.; reg.) v. Cofiţă. Donicioară. cofăieş s.n. (gosp.; reg.) v. Cofiţl Donicioară. cofăreâsă s.f. (înv. şi reg.) <înv.> cofariţă. Cofăreasa vinde fructe cu cofa. cofări'ţă s.f. (înv.) v. Cofareasl cofârţă s.f. (reg.) v. Coafură. Freză1. Frizură. Pieptănătură. Tunsoare. coferment s.m. (biochim.) coenzimă. cofetâr s.m. cichirgiu, conditor. Cofetarul face sau vinde produse de cofetărie. 313 | cofetărie s.f. confiserie, conditorie. îşi cumpără frecvent prăjituri de la cofetărie. cofeturi s.n. pl. (ind. alim.) dulciuri (v. dulce), zaharicale, zaharate (v. zaharat), hostinţă, licăituri, zăhărele (v. zăhărel), zăhă-returi (v. zăhăret), <înv.> cofeţioane, zumaricale. îi plac foarte mult cofeturile. cofeţioâne s.n. pl. (ind. alim.; înv.) v. Cofeturi. Dulciuri (v. dulce). Zaharicale, cofiţă s.f. (gosp.) donicioară, cofaiel, cofaieş, donicuţă, gârnişoară. A pus laptele într-o cofiţă. cofleşi vb. IV. refl., tr. (pop.; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, cofleşit, -ă adj. (pop.; despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Bătucit. Bătut2. Fleşcăit. Lovit. Spart2. Strivit. Terciuit. Zdrobit, cofldşniţă s.f. (pop.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). cofoză s.f. (med., med. vet.) anacuzie, surditate totală. Nu aude nimic din cauză că suferă de cofoză. cofrăj s.n. (constr.) tipar. în cofraje se toarnă ciment. cogeămite adj. invar. (pop. şi fam.) coşcogeamite, coşcogea, ditai, ditamai. Şi-a ridicat o cogeamite casă. cogitabund, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Cugetător. Gânditor. Meditativ. Reflexiv, cogităţie s.f. (livr.) 1 v. Cugetare. Gândire. Meditare. Meditaţie. Reflectare. Reflecţie. Reflexie. 2 v. Gând. Minte. Raţiune, cogmţie s.f. (filos.; livr.) v. Cunoaştere, înţelegere. Percepţie. Pricepere, cognomen s.n. nume, poreclă, supranume, <îriv. şi reg.> sclitadă, ponos, porecleală, poreclire, <înv.> poreclitură, sumume, sumu-mire, sobrichet. Poetul latin Ovidiu a avut cognomenul Naso. coh s.n. (reg.) 1 (ind.) v. Fabrică. Uzină. 2 (metalurg.) v. Fonderie. Topitorie. Turnătorie. cohăl s.n. (înv. şi reg.) v. Pădurice, cohalm s.n. (geomorf.; reg.) v. Câmp. Câmpie. Şes. cohăl vb. IV. intr. (med.; reg.; despre oameni) a chihăi, a cohâcâi, a cohnăi, a cuhuci. Din cauză că a răcit, cohăie foarte tare. cohăi't s.n. (med.; reg.) cohnăit. Cohă-iturile îi provoacă dureri în piept. cohâcâi vb. IV. intr. (med.; reg.; despre oameni) a chihăi, a cohăi, a cohnăi, a cuhuci. cohlâe s.f. (anat.) canal cohlear, melc membranos. Cohleea are aspectul unui os răsucit în spirală. cohnăi vb. IV. intr. (med.; reg; despre oameni) a chihăi, a cohăi, a cohâcâi, a cuhuci. cohnăit s.n. (med.; reg.) cohăit. cohortă s.f. fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, buluc, cârd, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), stol, turmă, legiune, oaste, oştime. O cohortă de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. coi1 s.n. 1 (anat.; pop.) v. Testicul. 2 (art., la pl; bot.; reg.) coaiele-popiiv. a Clocotici. Clocotiş (Staphylea pinnata); b Curcubeţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis); c Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (Helleborus purpurescens). COP vb. IV. refl. (vulg.; despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1. coiăt adj. (med.; reg.; despre bărbaţi) v. Boşo- rog. Boşorogit. Coios. Vătămat. coicăi vb. IV. intr. (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. coiff vb. IV. refl. (reg.; despre pereţi tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşi. Coji. Coşcovi. împuşca. Scoroji, coinâc s.n. 11 (tehn.; la moară; pop.) v. Capră. Cumpănă. 2 (la cumpăna fântânii; reg.) v. Greutate. Greutatea fântânii (v. greutate). 3 (la unele j. de noroc; înv.) v. Zar1. II (anat.) 1 (reg.) v. Vertebră. 2 (la oameni şi la animale; înv.) v. Coccis. 3 (arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. coincide vb. III. intr. (despre figuri, linii, suprafeţe, perioade de timp, concepte etc.) a se suprapune, a se încăleca. Orele la care au loc cele două meciuri importante din Ligă coincid. Cele două imagini nu coincid, în această zi au coincis două sărbători. coincident, -ă adj. (despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) concordant, congruent, corespunzător, echivalent, sinonim, consunant. Rezultatele celor două experimente sunt coincidente. coincidenţă s.f. 1 concordanţă, congruenţă, echivalenţă, sinonimie. Coincidenţa rezultatelor celor două experimente l-a surprins. 2 potrivire, loveală, potriveală. întâlnirea lor a fost o pură coincidenţă. coios adj. I (med.; înv. şi pop.; despre bărbaţi) <înv. şi pop.> boşorog, boşorogit, vătămat, surpat2, coiat. Bărbatul coios suferă de hernie. II fig. (pop.) 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) v. Băţos. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Inflexibil. Intransigent. Neabătut. Neclintit. Neflexibil. Nestrămutat. Neşovăitor. Statornic. 2 (despre oameni) v. Amarnic. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat Semeţ. Temerar. Viteaz, coidt s.m. (zool) Caniş latrans; lupul-preri-ilor (v. lup). coi't s.n. (biol.) acuplare, contact sexual, copulare, copulaţie, cuplare, împerechere, împreunare, cotoire, însoţire, însoţitură, mârleală, cotocire, coţăială, coţăire, <înv.> împreunăciune, babardeală, frecuş, ţeapă, cordeală, futere. cojăiţă s.f. (omit.; reg.) v. Scorţar. Scor-ţar-mic. Scorţăraş. Scorţărel. Scorţărel-cu-de-gete-mari. Scorţărel-cu-degete-scurte. Scor-ţărel-nordic (Certhia familiaris). cojăr s.m. (omit.; reg.) v. Scorţar. Scorţar-mic. Scorţăraş. Scorţărel. Scorţărel-cu-degete-ma- cojnică ri. Scorţărel-cu-degete-scurte. Scorţărel-nor- dic (Certhia fam iliaris). cojbă s.f. (bot; reg.) v. Coajă. Scoarţă. cojbălftă s.f. (reg.) v. Orătanie. Pasăre. Pasăre-de-casă. Pasăre-de-curte. Pasăre-do- mestică. cojeălă s.f. 1 cojire, descojire, jupuire. 2 (concr.; constr.) coşcoveală, coşcovitură, împuşcătură, scorojeală, scorojitură, cojitură. Zidarul a înlăturat cojeala de pe pereţi înainte de a-i tencui. 3 (arg.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, cojfvb. IV. 1 tr. (compl. indică fructe, legume) a descoji, a despuia, a răşlui, a beli. îşi cojeşte o portocală. 2 tr. (compl indică trunchiuri de copaci, ramuri de arbori) a descoji, a jupui, a despuia, a măzga, a scorţăli. A cojit un trunchi de stejar pentru a face scânduri din el. 3 refl. (med., med. vet.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) a se descuama, a se exfolia, a se jupui, a se scoroji, a se jupi, <înv.> a se tărâţa. Pielea de pe mâini i s-a cojit de la detergenţi. 4 refl. (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) a se burduşi, a se coşcovi, a se împuşca, a se scoroji, a se scofâlci, a se băşica, a se căuşa, a se coifi, a se coroba, a se coşi, a se ghioci, a se scochiţa. Tencuiala din camere s-a cojit. 5 tr. (pop.; compl indică animale moarte) v. Eca-risa. Ecorşa. Jupui. 6 tr. (arg.; compl. indică oameni) v. Fura. Pungăşi. cojire s.f. 1 descojire. Cojirea portocalelor nu îi ia mult timp. 2 (ind. alim.) depelare. Cojirea este desprinderea artificială a pieliţei fructelor. 3 cojeală, descojire, jupuire. înainte de a duce la gater trunchiul de stejar, este necesară cojirea lui. 4 (med., med. vet.) descuamare, descuamaţie, exfoliaţie, exfoliere, jupuire, scămoşare, <înv.> despuitură, tărâţare, tărâţătură, tărâţeală. Şi-a cumpărat o cremă împotriva cojirii pielii. 5 (constr.) burduşire, coşcovire, împuşcare, scorojire, scofâlcire, corobare, coşire. Cojirea pereţilor pune probleme proprietarului apartamentului. 6 (arg.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. cojiţ, -ă adj. 1 (despre fructe, legume) descojit, despuiat, răşluit. I-a dat o portocală cojită. 2 (despre trunchiuri de copaci, ramuri de arbori) descojit, jupuit2, despuiat, coşcov. Trunchiul cojit urmează să fie tăiat lajoagăr. 3 (med., med. vet.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) descuamat, exfoliat, jupuit2, scorojit. îşi îngrijeşte pielea cojită de pe spate cu o soluţie calmantă. 4 (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) burduşit, coşcovit, împuşcat, scorojit, coşcov, scofâlcit, băşicat, despuiat. Trebuie să repare pereţii cojiţi ai camerelor. cojitură s.f. (constr.; rar) v. Cojeală. Coşcoveală. Coşcovitură. împuşcătură. Scorojeală. Scorojitură. cojnică s.f. (înv.) v. Pergament. cojoaică cojoăică s.f. {omit; reg.) v. Scorţar. Scor-ţar-mic. Scorţăraş. Scorţărel. Scorţărel-cu-de-gete-mari. Scorţărel-cu-degete-scurte. Scor-ţărel-nordic (Certhia familiaris). cojocar s.f. (tăb.) blănar, săbău, suci1. A dus cojocul la cojocar pentru a-l preface. cojocâş s.n. (rar) v. Bundiţă. Cojocel. Piep-tăraş. cojocăreăsă s.f. (tăb.) cojocăriţă, suciţă. Este o cojocăreâsă renumită în zona Sucevei. cojocari vb. IV. intr. (tăb.; despre cojocari) <înv.> a cojoci. Cojocăreşte toată ziua în atelier. cojocări'e s.f. (tăb.) cojocărit, contuserit, sucie. Cojocăria este o meserie care se transmite adesea din tată în fiu. cojocărit s.n. (tăb.) cojocărie, contuserit, sucie. cojocăriţă s.f. (tăb.) cojocăreâsă, suciţă. cojocel s.n. 1 bundiţă, pieptăraş, cojocaş, burnujel, bundric, bunduţă, cojociţă. Are un cojocel foarte frumos din blană de miel. 2 (bot.; reg.) v. Cucuruz (Petasites albuş). cojoci vb. IV. intr. (tăb.; înv.; despre cojocari) v. Cojocări. cojociţă s.f. (reg.) v. Bundiţă. Cojocel. Pieptăraş. col1 s.n. 1 (anat.) cervix. Cancerul de col uterin poate fi vindecat 2 (bot.) colet2. Colul reprezintă zona îngustă de trecere între rădăcină şi baza tulpinii. col2 s.n. (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Fo-fează. Săgeată. colâ vb. I. tr., refl. (fran.; compl. sau sub. indică culori ori nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) v. Armoniza. Asorta. Combina. Merge. Nuanţa. Potrivi, colabă vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică organe cavitare ori cavităţi) a (se) turti. Plămânii i s-au colabat în accident. colabăt, -ă adj. (despre organe cavitare sau cavităţi) turtit. Pacientul are un plămân colabat colaboră vb. I. intr. (despre oameni) 1 a conlucra, a coopera, a participa, <înv.> a concurge, a împreună-lucra. La rezolvarea acestui caz colaborează forţele poliţiei şi ale procuraturii. 2 a scrie. I s-a propus să colaboreze la ziarul local. colaborăre s.f. conlucrare, cooperare, cooperaţie, <înv.> împreună-lucrare, lucra-re-dimpreună, lucrare-laolaltă. Colaborarea dintre medic şi pacient este esenţială. colaborator, -oăre s.m.,s.f. <înv.> conlucrător, cooperator, dimpreună-lucrător, împreună-lu-crător, soaţă. Este colaborator la ziarul local. colăcs.m. I (culin., ind. alim.) 1 somon2. Colacii i-au crescut foarte frumos. 2 (reg.) v. Cozonac. 3 (reg.) v. Covrig. I11 (la fântână) ghizd, margine, <înv. şi reg.> stobor, chei, gardină, ghiză, lada fântânii (v. ladă), ladă, război2, sofra, strat. Colacul fântânii este din piatră. 2 (la roţile carului sau ale căruţei) talpă. Colacii sunt obezile împreunate ale roţilor. 3 (pop.) v. Cerc. Rotocol. 4 (în părul oamenilor; reg.) v. Vârtej. colaca s.m. (grec.; înv.) v. Adulator. Linguşitor, colachie s.f. (înv. şi reg.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. colachi'u s.m. (înv.) v. Adulator. Linguşitor, colaj s.n. (a. plast.) papier colle. Colajul se practică în arta modernă. colarmnă s.f. (chim.) etanolamină. Colamina este un alcool azotat care s&earbonatează în aer. colan s.n. 1 colier, salbă, şirag, <înv. şi pop.> gherdan, zgardă, stol. La recepţie a purtat un colan din perle naturale. 2 (bot; reg.) v. Limba-cucului (v. limbă) (Botrychium lunaria). colangită s.f. (med.) angiocolită. Colangita apare mai ales în febra tifoidă şi în calculoza biliară. colangiografîe s.f. (med.) angiocolecistogra-fie, angiocolegrafie,biligrafie. Colangiografia este vizualizarea radiografică a colecistului şi a căilor biliare. colănţ, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre materiale) adeziv. Şi-a cumpărat mai multe folii colante. Foloseşte ciorapi cu bandă colantă siliconată. 2 (în opoz. cu „larg)fran.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale lor) v. îngust. Mulat. Strâmt. Strâns2. II s.m. (la pl. colanţi) ciorapi-pantalon (v. ciorap), dres1, panty. Poartă colanţi şi pulovere mai lungi. colaps s.n. 11 (astron.) colaps gravitaţional = implozie, prăbuşire gravitaţionali Colapsul gravitaţional este comprimarea bruscă a unei stele din cauza propriei forţe de gravitaţie, însoţită de eliberarea unei mari cantităţi de energie. 2 (med.) colaps cardiac = colaps cardiovascular. Colapsul cardiac este o consecinţă a prăbuşirii forţei cardiace sau a unei hipertensiuni vasculare primitive; colaps cardiovascular = colaps cardiac. II fig. (fin.) bancrută, crah, faliment. Colapsul are drept cauză o administrare defectuoasă sau o operaţie frauduloasă. colargdl s.n. (farm.) argint coloidal. Colargo-lul este un antiseptic. colăriu s.m. (reg.) v. Rotar, colaterâi, -ă adj. 1 (în opoz. cu „principal mai ales despre probleme teoretice sau practice) marginal, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, secund, adiacent, lateral, lăturalnic, periferic, satelit. Se aduce în discuţie o chestiune colaterală care nu interesează pe nimeni. 2 (despre rude, grade de rudenie etc.) lateral, <înv.>.lăturalnic, lăturaş. Familia ei are multe ramuri colaterale. colaţionâ vb. I. tr. (compl. indică reproduceri sau copii ale unui text) <înv.> a posledui, a protocoli. A colaţionat copia cu originalul înaintea tipăririi acesteia. colaţionare s.f. <înv.> colaţiune. Colaţionarea traducerii cu originalul s-a făcut pentru a se stabili exactitatea acesteia. colaţiune s.f. 1 (culin.; rar) v. Aperitiv. Gustare. Mezelic. 2 (înv.) v. Colaţionare, colăcăr s.m. (pop.) 1 (la nunţile ţărăneşti; mai ales în forma colăcer) brudaş, chemător, conăcar, crainic, pocânzeu1, urător, vătăşel, vestitor, vornic, vornicel. Colăcarii rostesc oraţia de nuntă. 2 v. Colindător. Urător. colăcărîe s.f. (la nunţile ţărăneşti; pop.) v. Oraţie. Urare. colăcăşi'e s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Oraţie. Urare. colăcâl s.m. I (culin.) colăcuţ. Şi-a cumpărat un colăcel de la patiserie. II (bot.) 1 Pelargonium peltatum; sacâz. 2 (art., lapL;reg.) colăceii-babeiv. a Nalbă. Nalbă-mi-că (Malva silvestris); b Salvie-albă (Lavattera thuringiaca). colăcer s.m. (pop.) = colăcar. colăcerei s.m. pl. (bot.; reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). colăcitură s.f. (pop.) v. încolăcire. înfăşurare, învălătucire. Răsucire. Sucire. Sucit1, colăcuţ s.m. (culin.; pop.) v. Colăcel. colărez s.m. (pop.; glum.) v. Deşteptăciune. Intelect. Inteligenţă. Judecată. Minte. Pricepere. Raţiune. Spirit. colătâu s.n. (tehn.; la sucala de depănat; reg.) v. Coarbă. colb s.n. (reg.) v. Praf. Pulbere, colbă s.f. (reg.) v. Brăţară, colbăi vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Prăfui. colbăire s.f. (reg.) v. Prăfuire. colbăit, -ă adj. (reg.; despre încăperi, spaţii, drumuri etc.) v. Prăfos. Prăfuit. Prăfuros. colbărăie s.f. (reg.) v. Prăfaraie. Prăfarie. colbărie s.f. (reg.) v. Prăfaraie. Prăfarie. colbi'u, -i'e adj. (reg.; despre culori, obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. colbos, -oăsă adj. (reg.; despre încăperi, spaţii, drumuri etc.) v. Prăfos. Prăfuit Prăfuros. colburătic, -ă adj. (reg.; despre încăperi, spaţii, drumuri etc.) v. Prăfos. Prăfuit Prăfuros. colburiu, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, despre părul blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. colburos, -oăsă adj. (reg.; despre încăperi, spaţii, drumuri etc.) v. Prăfos. Prăfuit Prăfuros. colcăi vb. IV. intr. 1 (despre viermi, gândaci etc.) a foi, a forfoti, a mişuna, a viermui, a gârgâi, a viermeti. Viermii colcăie pe hoitul unui câine. 2 (pop. şi fam.; despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa, Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. 3 (pop. şi fam.; despre lichide sau materii lichefiate) v. Clocoti. Fierbe. colcăiălă s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. 2 v. Clocot. Clocotire. Fierbere. Fiert1. colcăire s.f. (pop. şi fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. 315 | colică colceăg s.n. (înv.) v. Manşon, colceri s.m. pl. (reg.) v. Jambieră, colcotâs, -oâsă adj. (înv.; despre ape, râuri, şuvoaie) v. Agitat. Clocotitor. Frământat2. Fremătător. învolburat. Tulburat. Tumultuos. Zbuciumat. coldân s.m. (înv.) 1 (în opoz. cu „bogat”) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. coldără s.f. (reg.) v. Plapumă, coldău s.m. (reg.) v. Cerşetor. Milog, coldui vb. IV. tr., intr. (reg.) v. Cere. Cerşi. Milogi. colduş, -ă s.m., s.f. (reg.) 1 v. Cerşetor. Milog. 2 (adesea constr. cu vb.„afi”, „a rămâne” şi cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Orfan, colduşi vb. IV. tr., intr. (reg.) v. Cere. Cerşi. Milogi. coleă adv. (local; reg.) v. Alături. Aproape, coleâşă s.f. (culin.; reg.) 1 v. Mămăligă. 2 v. Terci. colecalciferol s.m. (biochim., farm.) vitamina D3. Colecalciferolul se formează în derm sau este obţinută din surse alimentare (uleiul din ficat de morun). colecist s.n. (anat.) vezică biliară, veziculă biliară, băşica fierii (v. băşică), fiere. Colecistul conţine secreţia biliară colectată din ficat. colecisti'tă supurantă s.f. (med.) pioco-lecistită. colecistolitiâză s.f. (med.) litiază veziculară. Coledstolitiaza presupune prezenţa şi formarea de calculi în vezica biliară. colectă vb. 1.1 tr. (compl. indică produse, fonduri etc.) a aduna, a strânge. O maşină colectează legumele de la fermieri pentru a fi duse în pieţe. 2 intr. (med., med. vet.; despre răni, plăgi etc.) a coace, a se gogoni1. Rana de la deget a început să colecteze. colectâre s.f. adunare, strângere, strâns1. Colectarea legumelor de la fermieri se face cu o maşină specială. colectă s.f. chetă, <înv.> curama, sinisfora. A făcut colectă pentru ajutarea unei familii de nevoiaşi. colectiv, -ă adj., s.n., s.f. 1 adj. (în opoz. cu „individual”, „particular *) comun, general2, obştesc, public, <înv.> generalnic. Aceste proiecte vizează investiţii pentru interesul colectiv. 2 s.n. ansamblu, formaţie, trupă. Colectivul de muzică populară al şcolii a câştigat concursul naţional. 3 s.f. (econ.; ieşit din uz) v. Cooperativă agricolă de producţie, colectivitâte s.f. 1 comunitate, obşte, societate, <înv.> comunită, obştime. Oamenii trăiesc în colectivitate. 2 masă2, mulţime, <înv. şi pop.> obşte, clădăraie, gloată. Politicianul ţine un discurs în faţa colectivităţii adunate în piaţa centrală a oraşului. 3 (statist.) colectivitate statistică = ansamblu statistic, populaţie statistică. Colectivitatea statistică reprezintă un grup de indivizi supuşi unui studiu statistic. colectiviză vb. I. tr. (ieşit din uz; compl. indică terenuri, mijloace de producţie ale ţărănimii) v. Cooperativiza. colectivizare s.f. (ieşit din uz) v. Cooperativizare. colector s.m., s.n. 1 s.m. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) achizitor, <înv.> strângător. Colector de fier vechi. 2 s.n. (ind. petrol.) conductă de aducţie, manifold. colecţie s.f. 1 <înv.> strânsoare. Are o colecţie foarte interesantă de măşti populare. Este cunoscut în lumea numismaţilor pentru valoroasa sa colecţie de monede. 2 culegere, florilegiu. Are în bibliotecă cele mai cunoscute colecţii de folclor. colecţiona vb. I. tr. (compl indică obiecte de artă, timbre, cărţi etc.) a aduna, a culege, a strânge. De-a lungul anilor a colecţionat direct de la pictori multe tablouri. colecţionar, -ă s.f. culegător. Alecsandri a fost un mare colecţionar de folclor. colecţionăre s.f. adunare, culegere, strângere. Cea mai mare pasiune a lui este colecţionarea de tablouri direct de la pictori. coledoc s.n. (anat.) canal coledoc, <înv.> duet. Secreţia bilei împreună cu secreţiile hepatice se varsă în duoden prin coledoc. coledocolitotomie s.f. (chir.) coledocotomie. Extragerea calculilor biliari se face chirurgical prin coledocolitotomie. coledocotomie s.f. (chir.) coledocolitotomie. coleg, -ă s.m., s.f. camarad, băiat. Colegul său de bancă este olimpic la matematică. colegât s.n. colligatum, miscelaneu. Acest colegat este alcătuit din două lucrări diferite. colegiăl, -ă adj., adv. 1 adj. camaraderesc, tovărăşesc. Au o relaţie de serviciu strict colegială. 2 adv. (modal) camaradereşte, tovărăşeşte. Se poartă cu el colegial, ca şi cu ceilalţi. colegialităte s.f. camaraderie. îi este alături din spirit de colegialitate. colegiu s.n. 1 (pedag.; urmat de determ. care indică domeniul) liceu, <în unele ţări> gimnaziu, şcoală secundară. A absolvit un colegiu tehnic. 2 (jurnal.) colegiu de redacţie = colegiu redacţional = comitet de redacţie. Colegiul de redacţie este organul consultativ de pe lângă redactorul-şef al unei publicaţii. 3 (arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, coleli't s.n. (med.) calcul biliar. Colelitele se pot elimina fără intervenţie chirurgicală. colelitiăză s.f. (med.) litiază biliară. Coleliti-ăza presupune prezenţa de calculi la nivelul căilor biliare. coleocâl s.n. (med.) coleoptoză, colpocel, colpoptoză, elitroptoză, prolaps vaginal, vaginocel. Coleocelul este o proeminenţă în vagin. coleoptoză s.f. (med.) coleocel, colpocel, colpoptoză, elitroptoză, prolaps vaginal, vaginocel. coleoriză s.f. (bot.; la unele plante monoco-tiledonate) pungă. Coleoriză acoperă radicula embrionului. coleostenoză s.f. (med.) colpostenoză. Coleostenoza este îngustarea patologică a vaginului. colergâng s.n. (tehn.) moară cu tăvălugi. Colergangul este folosit în industria coloranţilor. colâric, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, clastic, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, nestăpânit, violent, atrabili-ar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt colerice. colerds, -oâsă adj. (fran.; despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Abrutizat. Agresiv. Bătăios. Brutal. Clastic. Coleric. Impulsiv. Incontinent. Iute. Nemăsurat. Nestăpânit. Violent. colestâză s.f. (med., med. vet.) stază biliară. Colestaza este diminuarea sau întreruperea scurgerii biliare în intestin. colesterină s.f. (biochim.) colesterol, colesterinemîe s.f. (med.) colesterolemie. Colesterinemia este prezenţa colesterolului în sânge. colesterol s.n. (biochim.) colesterină. Colesterolul reglementează permeabilitatea faţă de lichide a membranelor celulare. colesterolemie s.f. (med.) colesterinemie. colesterolâză s.f. (med.) colesteroză. Bolnavul de colesteroloză are depozite de colesterol în diverse ţesuturi. colesteroză s.f. (med.) colesteroloză. coleşî vb. IV. refl., tr. (pop.; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi. colet1 s.n. pachet, chermea. Expediază un colet prin poşta rapidă. colet2 s.n. (bot.) col1. Coletul reprezintă zona îngustă de trecere între rădăcină şi baza tulpinii. colgiu s.m. (înv.) 1 (fin.) v. Agent de percepţie. Perceptor. 2 (milit.) v. Jandarm, colibâş s.m. (bot.; reg.) v. Porumb (Zea mays). colibă s.f. 1 (constr.) bordei, gaură, <înv. şi reg.> staul, cobaşă, obor, poiată, umbrar, zemnic, zomoniţă, <înv.> coperământ, hâj, staniţă, cârtiţar. O familie numeroasă locuieşte într-o colibă. 2 (rar) colibă lacustră v. Aşezare lacustră. Locuinţă lacustră. Locuinţă palustră. Palafită. 3 (reg.) v. Oierie2. Stână. Târlă. 4 (art. Coliba; astron.; reg.; nm. pr.) v. Perla (v. perlă). colibioâră s.f. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> colibiţă, colibuţă. Vara stă într-o colibioâră la marginea satului. colibiţă s.f. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> colibioâră, colibuţă. colîbnic s.m. (înv.) v. Anahoret Ascet Eremit. Pustnic. Schimnic. Sihastru, colibri s.m. (ornit) Trochilus; pasărea-muscă (v. pasăre). colibuţă s.f. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> colibioâră, colibiţă. colică s.f. (med., med. vet.) crampă, spasm, apucat1, apucătură, mătrice, <înv. şi reg.> farâmare de inimă, mătrăchină, plâns-rău, plânsul-cel-rău(v. plâns1), plânsoa-re, rosură, strâns1, strânsoare, strânsură, colier | 316 surdomaş>vătămătură. Copiii mici au frecvent colici colier s.n. 1 colan, salbă, şirag, <înv. şi pop.> gherdan, zgardă, stol. La recepţie a purtat un colier din perle naturale. 2 fig. (rar) v. Cerc. Rotocol. colili'u,-ie s.f., adj. 1 s.f. (bot.) Stipapennata; ceardaş1, moioacă, năgară, păiş, pănuşi-ţă, părul-zânelor (v. păr), peniţă. 2 adj. (pop.; despre obiecte, flori, fiinţe etc. sau părţi ale lor) v. Alb. Dalb. colimvitră s.f. (bis.; înv.) v. Cristelniţă, colină s.f. (geomorf.) deluşor, colnic, colnicioară, delişor, deluleţ, delurel, deluşel, deluţ, grumaz, colniţă2, deluc, grui2, huhui, muncel, monticul. în spatele casei se înalţă o colină. colind s.n. 1 colindare, colindat, hăi, hăit, piţărău. Colindul de Crăciun este un obicei străvechi. 2 (concr.) colindă, <înv. şi reg.> colindiş, piţărău. De Crăciun, ascultă un concert de colinde. colindă vb. 1.1 tr. (compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) a bate, a cutreiera, a măsura, a parcurge, a străbate, a umbla, a alerga, a călca, a ocoli, a petrece, a purta, a zvântura, <înv. şi reg.> a răzbate, <înv.> a plimba, a treiera, a vântura. Toată ziua colindă străzile. 2 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a cutreiera, a merge, a străbate, a traversa, a trece, a umbla. în concediu a colindat prin munţi. 3 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a călători, a cutreiera, a se deplasa, a peregrina, a umbla, a voiaja, a itinera, a drumeţi, a drumui, <înv.> a strănici. A colindat prin multe ţâri ale lumii. 4 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a bântui, a cutreiera, a se plimba, a umbla. Ce tot colinzi prin oraş! Mai stai şi acasă! 5 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, a vagabonda, a flana, a perinda. Nu mă întreba pe unde am colindat! 6 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a cutreiera, a se duce2, a merge, a umbla. Toată ziua colindă prin magazine. colindăre s.f. 1 colindat, cutreierare, cutreierat, hoinăreală, hoinărire, rătăcire, umblat1, umblet, vagaţie, cutreier, cutreieră-tură, umblătură. Colindarea prin parcuri o relaxează. 2 colind, colindat, hăi, hăit, piţărău. colindăş s.m. (înv. şi reg.) v. Colindător. Urător. colindat s.n. 1 colindare, cutreierare, cutreierat, hoinăreală, hoinărire, rătăcire, umblat1, umblet, vagaţie, cutreier, cutreieră-tură, umblătură. 2 colind, colindare, hăi, hăit, piţărău. colindă s.f. colind, <înv. şi reg.> colindiş, piţărău. colindător, -oăre s.m., s.f. urător, colăcar, piţărău, <înv. şi reg.> colindaş, colindreţ, plugar. Toată lumea aşteaptă colindători în seara de Ajun. colindeţ s.m. (ind. alim., culin.; pop.) piţărău. Gospodinele coc colindeţi, pentru a-i da colindătorilor. colindiş s.n. (înv. şi reg.) v. Colind. Colindă; colindiţă s.f. (reg.) v. Colinduţă. colindreţ s.m. (reg.) v. Colindător. Urător, colinduţă s.f. (pop.) colindiţă. Copilul a cântat o colinduţă. coli'ţă s.f. (tipogr.) fasciculă, <înv.> broşură. Co-liţa este coala de carte sau de revistă tipărită. colivăr s.m. (pop.; peior.) v. Pomanagiu. colivă s.f. 1 (în practicile Bis&kii Ortodoxe) gâm, panahidă, păsat. Coliva se împarte ca pomană la înmormântări şi la parastase. 2 (ind. alim., culin.; arg.) v. Arpacaş. colivie s.f. 11 căleatcă, căliscă, chimiţă2, chişiţă2. A cumpărat o colivie pentru cei doi canari ai săi. 2 (miner.) corfa. Colivia serveşte la transportarea persoanelor în puţurile unei mine. 3 (jur.; arg.) v. Carceră. II fig. (fam.; glum.) 1 (anat.) v. Cap. 2 (jur.) v. Arest. Bastilie. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, coliziune s.f. 11 ciocnire, impact, izbire, lovire, tamponare, întreciocnire. în urma coliziunii celor două maşini, şoferii s-au accidentat grav. 2 (nav.) abordaj. Coliziunea dintre nave a fost inevitabilă. II fig. 1 bătaie, încăierare, învălmăşag, învălmăşeală, luptă, răfuială, ucidere. Coliziunea dintre cele două grupări s-a soldat cu câţiva răniţi. 2 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, ciocnire, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de coliziune între cei doi parteneri de afaceri. colligâtum s.n. colegat, miscelaneu. Acest colligatum este alcătuit din două lucrări diferite. colmatăj s.n. (tehn.) colmatare, colmaţiune. Prin colmataj se astupă porii unui material poros cu o materie coloidală. colmatăre s.f. (tehn.) colmataj, colmaţiune. colmaţiune s.f. (tehn.) colmataj, colmatare. colnăre s.f. (bot.; reg.) v. Rădăcină, colnă s.f. (constr.; reg.) v. Magazie. Şopron. Şură. colnic s.n. (pop.) 1 (geomorf.) v. Colină. Deluşor. 2 v. Luminiş. Ochi1. Poiană, colnici'vb. IV. intr. (reg.) 1 (med. vet.; despre ovine, bovine, caprine) v. Căpia. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe) v. Răci. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2.4 (despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi. colnicioără s.f. (geomorf.; pop.) v. Colină. Deluşor. colnicos, -oăsă adj. (pop.; despre regiuni, zone) v. Deluros. colniţă1 s.f. (reg.) v. Saivan. colniţă2 s.f. (geomorf; reg.) v. Colină. Deluşor. colo adv. (local; pop.) v. Acolo. coloană s.f. 1 (arhit) <înv.> columnă. Palatul are coloanele de la intrare din marmură sculptată. 2 (anat) coloană vertebrală = rahis, şira spinării (v. şir), spin, şira spatelor (v. şir), vârful spetei (v. vârf), vârful spetelor (v. vârf), <înv.> greabănul spinării (v. greabân), osul spinării (v. os). în timpul accidentului, şi-a fracturat coloana vertebrală. 3 (milit.) şirag, <înv.> stol. Coloana soldaţilor învingători este întâmpinată cu urale. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) convoi, lanţ, rând, şir, şirag, trâmbă, cârnat. Pe autostradă s-a format o lungă coloană de maşini. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) sul, trâmbă, vârtej, vârtej de praf, volbură. în spatele automobilului se ridică o coloană de praf. 6 (cinemat.) coloană sonoră = pistă sonoră, soundtrack. Coloana sonoră a filmului este foarte clară. 7 (ind. extract.) coloană de extracţie = tubing, ţeavă de extracţie. Sondele petroliere sunt prevăzute cu coloane de extracţie. 8 (fiz., chim.) coloană de sinteză = reactor catalitic. în coloana de sinteză are loc sinteza unui compus, în anumite condiţii de temperatură şi de presiune. colobuţi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura, colocatăr, -ă s.m, s.f. coabitant, poitaşL Se înţelege foarte bine cu toţi colocatarii din bloc. colocăţie s.f. (lingv.) sintagmă. Colocaţia este formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. colocutor, -oăre s.m., s.f. conlocutor, interlocutor, vorbitor, <înv.> convorbitor, împreună-vorbitor. Vorbise atât de mult, încât colocutorul său nu reuşise să spună decât câteva cuvinte. colocuţiune s.f. conversaţie, convorbire, dialog, discuţie, interlocuţiune, colocviu, cuvântare, sfat, sfatuire, vorbă, vorbit1, conversare, parolă, şuetă, <înv. şi reg.> vorbire, divănire, turvin, <înv.> beseadă, tăinit, voroavă, musaferea, duet. Colocuţiunea lor a fost scurtă. colocviali'sm s.n. colocvialitate. colocvialităte s.f. colocvialism. Ceea ce caracterizează stilul acestei scrieri este coloc-vialitatea. colocviu s.n. 1 simpozion. Participanţii la colocviu trebuie să predea materialele pe suport electronic. 2 (livr.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. colofoniu s.n. (chim.) sacâz, sacâz de vioară. Cordarii îşi dau arcuşele cu colofoniu. Colograffe s.f. (tipogr.) fototipie, lihtdruc. Colografia este un procedeu de tipărire în care prepararea clişeului imprimabil se face pe o placă de sticlă. coloi'd, -ă adj., s.m. (chim.) 1 adj. (despre substanţe) coloidal. Substanţele coloide au particulele în stare de dispersie. 2 s.m. sol3, soluţie coloidală. Coloidul are particulele în stare de dispersie. 317| colosal coloidăl, -ă adj. (chim.; despre substanţe) coloid. colon1 s.m. (înv.) v. Colonist. colon2 s.m. (gram.; înv.) v. Două puncte. coldn3 s.n. (anat.) intestin gros (v. intestin1), maţul cel gros (v. maţ), maţul curului (v. maţ), maţul dosului(v. maţ), maţul gros (v. maţ), maţul şezutului(v. maţ), maţul umblării (v. maţ).Colonul este cuprins între valvula ileocecală şi rect. colonâl1 s.m. (milit.) <în trecut> polcovnic, <înv.> oberst, oberşter. Colonelul comandă de obicei un regiment. colonel2 s.n. (tipogr.) mignon. Colonelul este un corp de literă de 7 puncte. colonelă s.f. (înv.) v. Coloneleasă. coloneleâsă s.f. <în trecut> polcovniceasă, <înv.> colonelă. Coloneleasa este mai severă decât soţul ei, colonelul. colonetă s.f. (arhit.) 1 coloniţă. Vila are câteva colonete în hol. 2 colonină. Coloneta era folosită mai ales în arhitectura romană şi în cea gotică. coloniăl, -ă adj. (polit.) colonialist. Un stat colonial deţine una sau mai multe colonii. coloniale s.f. pl. (ind. alim.) <înv.> băcănii (v. băcănie). Cafeaua face parte dintre coloniale. colonialism s.n. (polit.) politică colonială. Colonialismul este un sistem de expansiune colonială. colonialist, -ă adj. (polit.) colonial. colonie1 s.f. (polit.) posesiune, <înv.> slobozie. Belize a fost colonie britanică. colânie2 s.f. (cosmet.) apă de colonie, apă de Colonia, odicolon. în încăpere persistă un miros plăcut, de colonie. colonină s.f. (arhit.) colonetă, colonist, -ă s.m., s.f. <înv.> colon1. Coloniştii germani au ridicat oraşul Sighişoara. coloniţă s.f. (arhit.; pop. şi fam.) v. Colonetă, coloniza vb. I. tr. (polit.; compl. indică ţâri, regiuni etc.) <înv.> a aşeza, a locui. Germanii au colonizat Tanzania. colonizare s.f. (polit.) <înv.> aşezământ, colonizaţie. Unele state încurajează colonizarea, nu emigrarea. colonizaţie s.f. (polit.; înv.) v. Colonizare, colontftlu s.m. (tipogr.) letrină. Colontitlul cuprinde titlul cărţii sau al capitolului, numele autorului etc. colopăci s.n. (reg.) v. Ciocan2. col6r adj. invar, (despre filme, fotografii etc.) colorat2, tehnicolor. în prezent se fac mai ales filme color. coloră vb. I. tr. 11 (compl. indică obiecte, materiale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, care arată culoarea) a vopsi, a tinctura, a boi3, <înv. şi reg.> a zugrăvi, a farbui, a feşti. A colorat un tricou într-o nuanţă de albastru. 2 (a. plast., fotogr., cinemat.; compl. indică desene, imagini, fotografii, stampe) a coloria. II fig. (compl. indică stilul unei opere, exprimarea cuiva, noţiuni, idei, trăsături de caracter ale oamenilor etc.) a reliefa, a nuanţa. îşi colorează vocabularul cu foarte multe englezisme. colorare s.f. 1 colorat1, vopsire, vopsit1, boială, boire, boit1, farbuire. Stilistul i-a recomandat colorarea pârului într-o nuanţă de roşu. 2 (a. plast., fotogr., cinemat.) coloriaj. colorat1 s.n. colorare, vopsire, vopsit1, boială, boire, boit1, farbuire. colorât2, -ă adj., adv., s.m., s.f. I adj. 1 (despre obiecte, materiale etc.) vopsit2, boit3, farbuit. A împletit oflanea din lână colorată. 2 (despre filme, fotografii etc.) color, tehnicolor. 3 fig. (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocativ, evocator, expresiv, nuanţat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este colorat. Foloseşte metafore colorate. II adv. fig. (modal) expresiv, pitoresc, plastic, sugestiv, nuanţat. Tinerii se exprimă colorat. III fig. (fam.; eufem.) 1 s.m., s.f. v. Rom2. Ţigan. Ţigancă. 2 s.m. v. Negru. coloratură s.f. coloraţie, colorit, culoare. în cazul acestei boli, pielea capătă o coloratură specifică. coloraţie s.f. coloratură, colorit, culoare, coloriă vb. I. tr. (a. plast., fotogr., cinemat.; compl. indică desene, imagini, fotografii, stampe) a colora. coloriaj s.n. (a. plast., fotogr., cinemat.) colorare. colorim€tru s.n. (fiz.) cromatometru. Cu ajutorul colorimetrului se măsoară intensitatea luminii transmise printr-un lichid colorat. colorit s.n. 1 coloratură, coloraţie, culoare. 2 (a. plast.) cromatică, paletă, paletă coloristică, pastă. Tablourile unui pictor avangardist şochează prin coloritul violent. colos s.m. 11 (mitol.) gigant, titan, uriaş, tătar. Coloşii au stăpânit în vremuri trecute Pământul. 2 arătare, dihanie, gigant, matahală, namilă, titan, uriaş, momâie, jidov, măgăoaie, huidu-mă, <înv. şi reg.> mătăhulă, bahahuie (v. bahahui), buştiuhală, huimă, mamiţă, mătăhaie, mătăhanie, mătăhuie, natimă, nămetenie, nătărală, sodom, sperietoare (v. sperietor), corabie. Fiind mic de statură, nu a reuşit să doboare colosul. II fig. 1 mamut, mastodont. în ultimii ani s-au construit mulţi coloşi industriali. 2 gigant, titan, uriaş. Goethe este un colos al literaturii universale. colosal, -ă adj., adv. (de obicei p. exager.) I adj. 1 (indică dimensiunea; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) enorm, fabulos, fantastic, gigantic, imens, uriaş, gargantuesc, gigantesc, babelic, <înv. şi pop.> urieşesc, <înv. şi reg.> nămilos, elefantesc, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii colosale. 2 (indică dimensiunea; despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) enorm, imens, incomensurabil, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, vast2, <înv.> necomensurabil. Supermarketul se întinde pe o suprafaţă colosală. în acest ţinut pădurile ocupă teritorii colosale. 3 (indică dimensiunea; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) enorm, imens, infinit, necuprins, nefinit, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, neţărmurit, ilimitat, <înv.> nehotărât După săptămâni de navigat, oceanul pare colosal. Asia este un continent colosal. 4 (arată cantitatea; despre averi, bogăţii etc.) enorm, fabulos, fantastic, imens, incalculabil, uriaş. I-a rămas o moştenire colosală. 5 (arată cantitatea sau numărul; despre grupuri, mulţimi) enorm, imens, incalculabil, incomensurabil, necalculabil, nemăsurat, nenumărat, <înv. şi reg.> nesocotit, nemaisocotit, nesămăluit. O mulţime colosală de oameni se îndreaptă spre centrul oraşului. 6 (arată cantitatea sau numărul) considerabil, enorm, imens, incalculabil, necalculabil, nelimitat, nenumărat, nemaisocotit, nesămăluit. Factorii de mediu pot avea efecte colosale asupra organismului. 7 (despre senzaţia de foame) extraordinar, pantagruelic, devorant. Are o foame colosală. 8 (mai ales despre eforturi fizice) extraordinar, gigantic, titanesc, titanian, titanic1, uriaş. A depus o muncă colosală pentru a-şi finaliza lucrarea. II adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă colosală. A avut şansa colosală de a participa la o misiune în cosmos. III adj. fig. 1 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună colosală i-a luat acoperişul casei. 2 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, astronomic, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă colosală pentru un autoturism. 3 (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. IV adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă colpalgie val. de super. abs.) consternant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare colosal de scump. colpalgi'e s.f. (med.) colpodinie. Colpalgia este o durere vaginală. colpîtă s.f. (med.) cervicită,vaginită. Colpita este inflamaţia acută sau cronică a colului uterin. colpocel s.n. (med.) 1 coleocel, coleoptoză, colpoptoză, elitroptoză, prolaps vaginal, vaginocel. Colpocelul este o proeminenţă în vagin. 2 colpocel anterior = cistocel. Colpocelul anterior este hernia vezicii urinare prin peretele vaginului; colpocel posterior = proctocel, proctoptoză, rectocel. Colpocelul posterior este hernia rectului în vagin. colpoceliotomi'e s.f. (chir.) celiotomie vaginală. în colpoceliotomie, cavitatea abdominală este deschisă prin vagin. colpocitologie s.f. (med.) test Papanicolau. Colpocitologia se face pentru diagnosticarea unor afecţiuni ale colului uterin. colpodinie s.f. (med.) colpalgie. colpohisterectomie s.f. (chir.) histerocolpec-tomie. Prin colpohisterectomie se extirpă uterul şi o porţiune a vaginului. colpoperineorafie s.f. (chir.) vaginoperine-orafie. Perineul şi peretele vaginal se pot sutura prin colpoperineorafie. colpoplastîe s.f. (chir.) elitroplastie,vagino-plastie. Vaginul poate fi refăcut prin colpoplas-tie. colpoptoză s.f. (med.) coleocel, coleoptoză, colpocel, elitroptoză, prolaps vaginal, vaginocel. colporafîe s.f. (chir.) elitrorafie. Colporafia este sutura vaginului. colporagie s.f. (med.) elitroragie. Colporagia este o hemoragie vaginală. colporta vb. I. tr. (compl. indică informaţii false) a vântura. Multe reviste au colportat ştirea despre o presupusă aventură a vedetei. colportâj s.n. colportare, vânturare. colportâre s.f. colportaj, vânturare. Colportarea unor zvonuri poate aduce prejudicii unor vedete. colpostenoză s.f. (med.) coleostenoză. Colpostenoza este îngustarea patologică a vaginului. colpostrictură s.f. (med.) strictură vaginală. Colpostrictura se poate datora unor leziuni inflamatorii. colpotomi'e s.f. (chir.) elitrotomie. Colpotomia este incizia peretelui vaginal. coltosi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; cu determ. locale, introduse prin prep. „în”, „la”, „din”, „de la”, „pe”) v. Muta. Strămuta, coltuc s.n. (reg.) v. Perniţă. Pernuţă. Pui1. Pui de pernă (v. pui1). Puişor. Puiuţ, colţ s.n., s.m. I s.n. 1 cotlon, ungher, unghi, com, cot, ungheţ. într-un colţ al camerei se află un fotoliu. 2 (art.; anat.) colţul gurii = comisură, cheotoarea gurii (v. cheotoare). Afăcut herpes la colţul gurii. 3 cap, capăt, extremă (v. extrem), extremitate, limită, margine, pont, <înv.> sconcenie, zare. Trebuie să ajungă în celălalt colţ al oraşului. 4 vârf, bonţ. S-a tăiat în colţul ascuţit al unei pietre. 5 (înv.) v. Ascunzătoare. Ascunziş. Cotlon. Culcuş. Tainiţă. Ungher. II s.m. 1 (anat.; la animalele carnivore) canin, dinte, dinte canin, dinte câinesc, lupi (v. lup). Se înfioară când câinele îşi arată colţii. 2 (la greblă, furcă etc.) dinte. S-a înţepat în picior, din neatenţie, într-un colţ al furcii. 3 (la grapă) dinte, măsea. Colţii grapei mă-runţesc pământul. 4 (la fierăstrău) dinte, zimţ. Colţii fierăstrăului s-au tocit. 5 (la încălţăminte) ţintă, clonţ, cui. Iarna, îşi pune pe talpa încălţămintei colţi pentru a nu aluneca. III s.m. (art.; bot.) colţul-babei = Tribulus terrestris; dinţii-babei (v. dinte), păduchele-calicului (v. păduche), păduchele-calului (v. păduche), păduchele-elefantului (v. păduche), păducher, păducheriţă, păducherniţă; (reg.) colţ-de-cal v. Dintele-calului (v. dinte); (art.) colţul-lu-puluiv. a Brăbin. Breabăn (Bunias orientalis); b Gura-lupului (v. gură) (Scutellaria altissima); c Iris. Stânjen-de-baltă. Stânjen-galben. Stânjenel (Iris pseudacorus). colţân s.m. I (reg.) 1 (entom.) v. Corhan. Libarcă. Libarcă-galbenă. Rus1. Şvab1. Şvab-mărunt (v. şvab1) (Phyllodromia germanica). 2 (bot.) v. Cornaci (Trapa natans). II (peior.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, colţâr s.m. 1 cornurar. Paharele de cristal stau în colţarul din sufragerie. 2 (tehn.) echer, vinchel, unghi, <înv.> unghiar. în desenul tehnic se folosesc colţare. 3 (în zidărie, în dulgherie, în tâm-plărie, în construcţii etc.; şi colţar drept) dreptar, echer, vinclu, cot, ghiunie. Cu colţarul se trasează sau se conturează unghiurile drepte. 4 (tipogr.; rar) v. Culegar. Culegău. Vingalac. 5 (agric.; reg.) v. Grapă1. 6 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Tin-deche. 7 (constr.; reg.) v. Amnar. 8 (bot.; reg.) v. Cornaci (Trapa natans). colţat, -ă adj. 1 (pop.) v. Colţos. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Arţăgos. Băţos. Certăreţ. Clonţos. Colţos. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. Ţăndăros. colţă s.f. (reg.) corn. Colţa este o furcă din fier cu dinţii arcuiţi. colţişor s.n. 1 colţuleţ, unghiuleţ, unghiuşor, colţurel, colţuşor. Şi-a găsit cercelul pierdut într-un colţişor al camerei. 2 (croitorie) strâmbuleţ, strâmbuţă. Colţişorul se aplică pe marginea poalelor unei fuste, a unui guler, a mânecilor unei cămăşi etc. 3 (bot.) Dentaria bulbifera; dinţură, colţoi. colţoi s.m. pl. (bot.; reg.) v. Colţişor. Dinţură (Dentaria bulbifera). colţos, -oăsă adj. I colţat. Lupul este un animal colţos întrucât are colţii proeminenţi. II fig. 1 (despre oameni) arţăgos, certăreţ, gâlcevitor, scandalagiu, băţos, clonţos, ţăndăros, scorţos, aţos, colţat, dinţat, năpârcos. Vecinul este cam colţos. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, botos, ţestos, Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de colţoasă. colţuleţ s.n. colţişor, unghiuleţ, unghiuşor, colţurel, colţuşor. colţun s.m. (pop.) = călţun. colţunaş s.m. (culin.) macaroană, macaroane cu brânză (v. macaroană), panco-vă,piroşcă,taşcă. îi plac colţunaşii cu brânză. colţurât, -ă adj. (pop.; mai ales despre pietre, stânci) v. Colţuros. Nerotunjit, colţurel s.n. (reg.) v. Colţişor. Colţuleţ. Unghiuleţ. Unghiuşor. colţuros, -oăsă adj. 1 (mai ales despre pietre, stânci) nerotunjit, încolţat, colţu-rat. S-a tăiat la laba piciorului călcând pe o piatră colţuroasă. 2 angular, angulos, unghiular, <înv. şi reg.> încolţurat, <înv.> unghios. Are un scris colţuros. 3 (mai ales despre faţa oamenilor) osos, unghiular. Faţa îi este colţuroasă şi masivă. colţuşor s.n. (reg.) v. Colţişor. Colţuleţ. Unghiuleţ. Unghiuşor. colubri'dă s.f. (zool.) ofidian, şarpe, gândac, vierme, peşte, <înv.> zmeu. colugă s.f. (bot.; reg.) v. Cracă. Creangă. Ramură. columbăr s.n. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. columbă s.f. (omit.; înv.) v. Porumbiţă, columbi't s.n. (mineral.) niobit. Columbitul este un mineral natural de fier şi mangan. columbiu s.n. (chim.) niobiu. Columbiul este folosit la fabricarea oţelurilor speciale inoxidabile şi anticorozive. columnâr, -ă adj. (mai ales despre structura rocilor) columniform. Bazaltul are o structură columnară. columnă s.f. (arhit.) 1 <înv.> stâlp. Columna este un monument comemorativ. 2 (înv.) v. Coloană. columniform, -ă adj. (mai ales despre structura rocilor) columnar. colummst s.m. (jurnal.) foiletonist, <înv.> articlier. Columnistul scrie editoriale la un ziar sau la o revistă. colun s.m. (zool.) Equus onager sau Asinus onager; hemion, onagru. Colunul este un măgar sălbatic, de talie mică, răspândit în S-V Asiei. colur s.n. (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Săgeată. colus s.m. (bot.; reg.) v. Mucher. colvă s.f. (reg.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 v. Par. Prăjină. cdlză s.f. (bot.; înv.) v. Rapiţă-colză. Rapi-ţă-măruntă. Rapiţă-navetă. Rapiţă-sălbatică (Brassica napus). comănă s.f. (constr.; reg.) v. Coamă. Creastă. Culme. 3191 comandă vb. I. tr. 1 a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, a prescrie, <înv. şi pop.> a orândui, a rândui, a soroci, <înv. şi reg.> a statori, a comândăli, a priti, <înv.> a comândălui, a demânda, a dispoza, a învăţa, a judeca, a poveli, a răspunde, a sămăşlui, a comendirui. Generalii au comandat deplasarea armatei într-un punct strategic. 2 {compl. indică unităţi militare, echipe de intervenţie, brigăzi etc.) a conduce, <înv.> a povăţui. în timpul războiului a comandat un escadron de tancuri. Comandă echipa de salvamontişti. 3 {tehn.; compl. indică sisteme tehnice, mecanisme, organe de maşini, maşini etc.) a controla, a regla. înainte de plecare, a verificat pedala care comandă ambreiajul. Comandă de la sol racheta din aer. comandament s.n. fig. 1 cerinţă, exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă. Trebuie avute în vedere noile comandamente ale sistemului educaţional. 2 învăţătură, normă, precept, principiu, regulă. Şi-a educat copiii după comandamentele creştine. 3 normă etică, normă morală. Niciodată nu a încălcat comandamentele impuse de societate. 4 normă, precept, principiu, rânduială, regulă. Nu a încălcat comandamentele pe care şi le-a impus. comandânt s.m. {milit.) 1 cap, căpetenie, conducător, şef, căpitănie, mai-marele, <înv. şi reg.> comândaş, tist, câpişte2, <înv.> birău, călăuz, căpitan, comandir, comendarisiu, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, vornic, prepozit, vârf, exarh, comanduitor. Comandantul acestei armate este un cunoscut general. 2 comandant de divizie = general de divizie (v. general1), <înv.> general divizionar (v. general1). Comandantul de divizie comandă o divizie. comandă s.f. 1 {milit.) ordin, poruncă. Comanda superiorului este executată de către soldaţi fără comentarii şi fără ezitare. 2 conducere, şefie, <înv.> povaţă, povăţuire, board, comenduială. Escadronul de tancuri se află sub comanda unui colonel. Flota se află sub comanda amiralului. 3 {tehn.) control, reglaj. Uşa funcţionează prin comandă de la distanţă. comandir s.m. (milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. comandirovcă s.f. {jur.; rus.; înv.) v. Anchetare. Anchetă. Cercetare. Instruire. Instrumentare. comanduitdr s.m. {milit.; ieşit din uz) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. _ comăr s.m. {reg.) v. Ham2, comarnic s.n. 1 {constr.; la stână) celar, geandâr, pătul. în comarnic se păstrează caşul 2 {la sobă; pop.) ursoaică1. Fumul iese prin comarnic. 3 {pop.) v. Leasă. Pătul. comasă vb. I. tr. {compl. indică loturi de pământ, unităţi agricole, unităţi industriale sau comerciale, instituţii etc.) a concentra, a grupa. A comasat mai multe loturi de teren agricol pentru a le putea lucra mai uşor. Marile centre comerciale au fost comasate la periferia oraşului. comasăre s.f. concentrare, grupare. Primăria a propus comasarea marilor centre comerciale la periferia oraşului. comasăt, -ă adj. {despre loturi de pământ, unităţi agricole, unităţi industriale sau comerciale, instituţii etc.) reunit. Loturile de teren agricol comasate au fost semănate cu grâu. comat, -ă adj. {bot.; despre inflorescenţe) jubiform. cdmă1 s.f. {med.) 1 comă alcoolică = comă etilică. Coma alcoolică este produsă de o intoxicaţie alcoolică severă; comă azotemică = comă uremică. Coma azotemică reprezintă complicaţia majoră a insuficienţei renale; comă depăşită = moarte cerebrală. Coma depăşită este caracterizată prin abolirea funcţiilor vitale; comă etilică = comă alcoolică; comă reactivă = <înv.> comă vigilă. în coma reactivă există un răspuns adaptat sau neadaptat la stimuli senzoriali; comă uremică = comă azotemică; (înv.) comă vigilă v. Comă reactivă. 2 (impr.) v. Agonie. cdmă2 s.f. (lingv.; înv.) 1 v. Virgulă. 2 (şi comă punctată) v. Punct şi virgulă. comănăc1 s.n. 1 (milit.; înv. şi reg.) v. Cască. 2 (art.; bot.; reg.) comănacul-ciobanului v. Călţunul-doamnei (v. călţun). Cerenţel (Geum rivale); comănacul-cucului v. Călţu-nul-doamnei (v. călţun). Cerenţel. Cuişoriţă (Geum urbanum). comănăc2 s.n. (bot; reg.) v. Cracă. Creangă. Ramură. comand s.n. (bis.) 1 (reg.) v. Pomană. Praznic. 2 (înv.) v. Danie. Dar2. Jertfa. Ofrandă. Prinos. Sacrificiu. comândă vb. I. tr. 1 (bis.; reg.; compl. indică oameni, mai ales decedaţi) v. Pomeni. 2 (în unele ritualuri religioase păgâne; înv.; compl. indică ofrande) v. Jertfi. Sacrifica, comandare s.f. (bis.; reg.) v. Pomană. Praznic, comândaş s.m. (milit.; înv. şi reg.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. comândăli vb. IV. tr. (reg.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici, comândălui vb. IV. tr. (înv.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici, comânjâlă s.f. (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. comânji vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări, combaimst s.m. combiner. Combainistul conduce o combină. combatânt, -ă s.m., s.f. 1 (milit.) luptător. A participat la Războiul din Golf, în calitate de combatant 2 fig. militant, luptător, ostaş, soldat. Este un combatant pentru drepturile animalelor. combăte vb. III. intr. (milit.; înv.; despre armate, popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război3, combativ, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) critic, polemic, bătăios. Avea un spirit combativ de invidiat. 2 (mai combinaţie ales despre manifestări ale oamenilor) critic, polemic. I-a răspuns printr-un articol scris cu un ton combativ. combină vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, părţi ale lor etc.) a îmbina, a împreuna, a îngemăna, a uni2, a gemăna, a amalgama. A combinat în aşa fel piesele de puzzle încât i-a rezultat un robot. 2 tr. (compl. indică substanţe, materii, lichide etc.) a amesteca, a mixa, a potroşi, <înv.> a (se) lega1, a cocteiliza. A combinat sirop de zmeură cu rom. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică culori ori nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) a (se) armoniza, a (se) asorta, a merge, a nuanţa, a (se) potrivi, a (se) lovi, <înv.> a (se) armonia, a (se) armonirui, a (se) cola, a (se) maria. Stilistul vestimentar a combinat perfect culorile în ţinuta vedetei pentru festivitate. I11 tr., refl. a (se) îmbina. Este bine când ştii să combini utilul cu plăcutul. Visul tău se combină cu dorinţa mea. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică idei, gânduri, amintiri etc.) a (se) amesteca, a (se) confunda, a (se) împletici, a (se) încâlci, a (se) încurca, a (se) învălui. Adesea amintirile se combină cu visele. 3 tr. (fam.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni, combinâre s.f. 11 combinaţie, îmbinare, împreunare, îngemănare, unire, <înv.> îmbinătură, amalgam, amalgamare. Din combinarea pieselor de puzzle i-a rezultat un robot. 2 amestec, amestecare. Prin combinarea unui acid cu o bază se obţine o sare. 3 amestec, amestecătură, combinaţie, melanj, mixtură, sinteză. A făcut o salată dintr-o combinare de crudităţi. II armonizare, asorta-re, potrivire. Stiliştii vestimentari urmăresc combinarea culorilor. combinât, -ă adj. (chim.; despre substanţe) compus. combinatoriâl, -ă adj. combinatorie, combinatorie, -ă adj., s.f. 1 adj. combinato-rial. Posibilitatea combinatorică a numerelor este aproape infinită. 2 s.f. (mat.) analiză combinatorie. Combinatorica se ocupă de problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilităţi de ordonare a unor elemente după anumite reguli. combinâţie s.f. 11 combinare, îmbinare, împreunare, îngemănare, unire <înv.> îmbinătură, amalgam, amalgamare. 2 amestec, amestecătură, combinare, melanj, mixtură, sinteză. A făcut o salată dintr-o combinaţie de crudităţi. 3 (concr.; chim.) compus, corp compus. Clorură este o combinaţie. I11 acord, aranjament, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, pact1, tranzacţie, agreement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf2, şart2, sintichi, legătură. Conform combină combinaţiei, îi revin 25 de procente din profit. 2 (fam.) v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. combină s.f. 1 {agric.) secerătoare-treierătoa-re. Combina este folosită la recoltarea cerealelor, la secerat, la treierat sau la balotarea paielor. 2 {agric.) combină autopropulsată = autocombină. Combinele autopropulsate sunt maşini agricole. 3 {electron.) combină muzicală = sistem audio. Şi-au cumpărat o combină muzicală nouă. 4 {electron.) combină frigorifică = freezer, frigider. Noile combine frigorifice nu consumă mult curent electric. combiner s.m. combainist. combinezon s.n. 1 cămaşă, furou, cortină. Şi-a cumpărat un combinezon din mătase. 2 salopetă. Zugravul îmbracă un combinezon înainte de a se apuca de lucru. combustibil, -ă adj. {despre materiale, corpuri etc.) inflamabil, <înv.> aprinzăcios, aprinzător, arzăcios, arzător, arzos. A depozitat materialele combustibile într-o încăpere specială. combustie s.f. 1 {chim.) ardere. Combustia este o metodă de analiză cantitativă, folosită în chimia organică. 2 fig. (rar) v. Agitare. Agitaţie. Alarmă. Convulsie. Efervescenţă. Excitaţie. Frământare. Furtună. îngrijorare. Larmă. Neastâmpăr. Nelinişte. Trepidaţie. Vibrare. Vibraţie. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. Zvârcolire. comediân, -ă s.m., s.f. 1 {teatru, cinemat.) comic, comediant, <înv. şi pop.> comediaş. Charlie Chaplin a fost un mare comedian. 2 fig. caiafa, faţamic, ipocrit, ma-chiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, şulfa. îl dispreţuia considerându-l un comedian jalnic. comediant, -ă s.m., s.f. 11 {la circ) bufon, clovn, măscărici, paiaţă, saltimbanc, <înv. şi reg.> ghiduş, chimiţă1, irod. Copiii se distrează mult la spectacolele oferite de comedianţi. 2 {teatru, cinemat.; astăzi rar) v. Comedian. Comic. II fig. caiafa, faţarnic, ipocrit, machiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, comedian, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi comedia şi să spui adevărul. comedie2 s.f. 11 {pop. şi fam.; mai ales în constr. excalm.) v. Minune. Miracol. 2 {pop.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. 3 {fam.) v. încurcătură. Păţanie. Poznă. II fig. {înv.; glum.) v. Maşină. Maşinărie. Mecanism, comedios, -oâsă adj. {înv. şi pop.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel, comedon s.n. {biol, med.) punct, punct negru. Comedonul este un dop de cheratină şi sebum. ^ comelciu s.m. {zool; reg.) v. Gasteropod. Gastropod. Melc. comemorâ vb. I. tr. {compl. indică evenimente, amintirea unor personalităţi etc.) a sărbători, a serba, a pomeni. Uniunea scriitorilor a comemorat 100 de ani de la moartea cunoscutului romancier. comemorâre s.f. sărbătorire, serbare, comemoraţie, pomenire, <înv.> pomană. A participat la comemorarea a 100 de ani de la moartea cunoscutului romancier. comemorativ, -ă adj. memorial, reme-morativ, <înv.> memorativ. în faţa clădirii operei a fost dezvelit un monument comemorativ. comemorâţie s.f. (rar) v. Comemorare. Sărbătorire. Serbare. comendarisiu s.m. {milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. comendirui vb. IV. tr. {rus.; înv.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici, comenduiâlă s.f. {milit.; ieşit din uz) v. Comandă. Conducere. Şefie, comendui're s.f. {milit.; în trecut) <înv.> obaht. Comenduirea supraveghea ordinea şi disciplina într-o localitate, într-o unitate militară. comensali'sm s.n. {biol.) = comensualism. comensuali'sm (comensali'sm) s.n. {biol.) metabioză. Comensualismul este o formă de convieţuire cvasipermanentă între două plante sau între două animale. comentă vb. I. tr. 1 {compl. indică texte, opere literare, scrieri istorice, articole de lege etc.) a analiza, a explica, a interpreta, a recenza2, <înv. şi pop.> a tâlcui, <înv.> a socoti, a descifra, a întoarce. Juriştii au comentat noua lege din punct de vedere constituţional. 2 {compl indică evenimente, întâmplări, manifestări etc.) a interpreta. A comentat într-o emisiune televizată evenimentele politice internaţionale. comentare s.f. 1 analizare, analiză, explicare, interpretare, lectură, <înv. şi pop.> tâl-cuire, <înv.> erminie, interpretaţie, tâlcuială, descifrare. Comentarea de câtre jurişti a noii legi s-a făcut din punct de vedere constituţional. 2 interpretare. Comentarea evenimentului de către analistul politic a fost apreciată. comentăriu s.f. 1 explicaţie, glosă1, notă. Volumul conţine la sfârşit comentarii la cuvintele învechite şi regionale. 2 tâlc. Un capitol al cărţii cuprinde comentariul Evangheliei. 3 analiză, apreciere, critică (v. critic), evaluare. Comentariul pe care l-a făcut operei scriitorului l-a publicat într-o revistă de mare circulaţie. 4 consideraţie, considerent, constatare, idee, observare, observaţie, opinie, părere, reflecţie, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. îl interesează comentariile din presă în legătură cu poeziile sale. comentator, -oare s.m., s.f. 1 interpret, tălmăcitor, interpretator, <înv. şi pop.> tâlcuitor, <înv.> tâlcovnic. Este un renumit comentator al textelor eminesciene. 2 prezentator. După ce s-a lăsat de fotbal, a devenit comentator sportiv. 3 analist. Cei mai buni comentatori politici sunt invitaţi în emisiunile de televiziune. comerăj s.n. (fran.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. comerciâbil, -ă adj. {com.) 1 {despre bunuri, mărfuri etc.) comercializabil. Mierea este o marfă comerciabilă pe termen lung. 2 {rar; despre mărfuri) v. Vandabil. comerciâl,-ă adj. {com.) mercantil, negustoresc, <înv.> emboricesc. Are un spirit comercial foarte bine dezvoltat. comerciah'sm s.n. {com.) mercantilism. întreaga lume este dominată de comercialism. comercializa vb. I. tr. {com.; compl indică bunuri, mărfuri etc.) <înv. şi pop.> a negustori. Comercializează produse de panificaţie. comercializăbil, -ă adj {com.) comerciâbil. comerciant, -ă s.m., s.f. (com.) negustor, negustoreasă, negustoriţă, târgoveţ, speculant, <înv. şi reg.> sfâmar, târguitor, <înv.> cupeţ, grec, negociant, negociator, privătar, sfârnăreasă, traficant1, <înv.; iron.> burtă-verde, gelep1, gelepciu, comersant, gagiu. Este comerciant de produse agricole. comernă s.f. {reg.) 1 v. Chirie. Locaţie. 2 v. Arendă. comernic, -ă s.m., s.f. {reg.) v. Chiriaş. Locatar. comersant s.m. {com.; fran.) v. Comerciant. Negustor. comerţ s.n. 11 (com.) negoţ, negustorie, prăvălie, <înv. şi reg.> sfârnărie, pazarlâc. Face comerţ cu produse agricole. 2 {com.) comerţ angro = comerţ cu ridicata. în comerţul angro, cumpărarea-vânzarea de mărfuri se face în cantităţi mari; comerţ cu amănuntul = comerţ en detail. în comerţul cu amănuntul, cumpărarea-vânzarea se face printr-o reţea de magazine care vând mărfurile cu bucata; comerţ cu ridicata = comerţ angro; comerţ en detail = comerţ cu amănuntul; comerţ exterior = <înv.> comerţ extern. Comerţul exterior reprezintă ansamblul relaţiilor comerciale ale unui stat cu statele străine; {înv.) comerţ extern v. Comerţ exterior. II {colect.) negustorime. Comerţul este dezavantajat de impozitele prea mari. comesean, -ă s.m., s.f. conviv. Comesenii ciocnesc un pahar cu vin. comestibil, -ă adj. {despre mâncăruri) mâncabil, <înv. şi reg.> mâncător, manjabil. Ciorba nu este comestibilă. 321 | cometâr, -ă adj. (astron.) cometic. cometă s.f. (astron.) <înv. şi pop.> zmeu, stea comată, stea cu coadă, stea cu coamă. Noaptea trecută, cerul a fost străbătut de o cometă. cometic, -ă adj. (astron.) cometar. Unii astronomi susţin că norul cometic aparţine unui sistem solar extern. comic, -ă adj., s.m., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) amuzant, hazliu, ilar, nostim, vesel, drolatic, ilariant, poznaş, năzdrăvan, tordant, diurnat, şod. Copiii sunt comici prin ghiduşiile pe care le fac. Povestirea unor întâmplări comice i-a binedispus. 2 caraghios, hazliu, bufon, <înv. şi reg.> comicos, scuril. I-a spus o povestioară comică. 3 (despre oameni sau despre înfăţişarea, fizionomia lor) ridicol, rizibil, giurumist. Devine comic atunci când îşi ia o mină serioasă. 4 caraghios, ridicol, nostim, ciuf, <înv.> ridiculos. Are o pieptănătură comică. II s.m. (teatru, cinemat.) comedian, comediant, <înv. şi pop.> comediaş. Charlie Chaplin a fost un mare comic. III adv. (modal) caraghios, ridicol, <înv.> comiceşte. Adesea se îmbracă comic. Se comportă comic când este emoţionat. comicărie s.f. bufonadă, bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, giumbuşluc, pantalonadă, bufonăreală, paiaţarlâc, paiaţărie, <înv. şi reg.> ghiduşie, <înv.> cabazlâc, giumbuş, mascaralâc, măscăriciune, măscărie, scurilie, scurilitate, arlechinadă. Spectacolul de circ a avut multe comicării. comiceşte adv. (modal; înv.) v. Caraghios. Comic. Ridicol. comicos, -oăsă adj. (înv. şi reg.) v. Caraghios. Comic. Hazliu. comics s.n. bandă desenată. Comicsul este o povestire în desene însoţite de scurte texte, sub forma unor seriale publicate în presă sau în broşuri. comiher s.n. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. comilăstru s.n. (reg.) v. Elastic, comină s.f. (reg.) 1 v. Boştină. 2 (vit.) v. Tescovină. cominţeu s.n. (reg.) 1 v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere, învoială. învoire. Legământ Pact1. Tranzacţie. 2 (jur.) v. Contract. Convenţie, cominţie s.f. (jur.; reg.) v. Contract Convenţie, cominţig s.n. (jur.; reg.) v. Contract Convenţie, comis s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> comit. Comisul avea în grija sa caii şi grajdurile domneşti. comi's-voiajor s.m. (com.) voiajor, voiajor comercial, voiajor de comerţ. Comis-voiajorii se deplasează în diferite localităţi pentru a face oferte de vânzare şi pentru a găsi clienţi. comisâr s.m. (şi comisar de poliţie) gabor. Comisarul este comandantul unui comisariat sau al unui birou de poliţie. comisariăt s.n. (adm.) secţie, secţie de poliţie, poliţie, miliţie, secţie de miliţie. Se duce la comisariat să reclame spargerea. Infractorii au fost duşi la comisariat. comisăş s.m. (reg.) v. Agent Agent de poliţie. Poliţist. comiserati'v, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Binevoitor. Bun. Compătimitor, comisie s.f. 1 comitet, board. A avut loc şedinţa comisiei financiare din instituţie. 2 (înv. şi reg.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. comision s.n. (fin.) remiză, <înv.> provizion, promitie. Un anumit procent din împrumut este comisionul băncii. comisionăr s.m. <înv.> factor. Comisionarul este persoana care transmite personal mesaje, pachete etc. comisură s.f. (anat.) colţul gurii (v. colţ), cheotoarea gurii (v. cheotoare). A făcut herpes la comisură. comişer s.m. (reg.) v. Agent Agent de poliţie. Poliţist. comit s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Comis. comitat s.n. (adm.) 1 (în unele ţări) district, <înv. şi reg.> varmeghie, <înv.> cerc, cadalâc, caza. Anglia este împărţită în comitate. 2 (înv. şi reg.) v. Judeţ. comite1 s.m. 1 (în Ev. Med.; înv.) v. Conte. 2 (ieşit din uz) v. Grof. comite2 vb. III. tr. (compl. indică fapte rele, infracţiuni, accidente, erori, abuzuri etc.) a face, a făptui, a săvârşi, <înv. şi pop.> a lucra, <înv.> a plini, a urma. A comis o crimă. comitent, -ă s.m., s.f. (jur.) andosant, andosator, împuternicit, mandatar, reprezentant, înfaţişător, <înv.> ispravnic, manda-tor. Comitentul autorizează pe cineva să-i încaseze contravaloarea unui cec. comitere s.f. facere, făptuire, săvârşire. Este judecat pentru comiterea unor crime. comitet s.n. 1 comisie, board. 2 (jurnal.) comitet de redacţie = colegiu de redacţie, colegiu redacţional. Comitetul de redacţie este organul consultativ de pe lângă redactorul-şef al unei publicaţii. comiţiăl, -ă s.m., s.f., adj. (med.) epileptic, lunatic, năbădăios, stropşit. A avut o criză comiţială. comiţialităte s.f. (med.; rar) v. Epilepsie, comizerăţie s.f. (fran.; înv.) v. Compasiune. Compătimire. Milă. comoără s.f. 11 (mai ales la pl. comori) bogăţie, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, <înv.> vistier2. în muzeu sunt numeroase comori din vechime. 2 (reg.) v. Cimitir. Necropolă. II fig. 1 avere, avut1, avuţie, bogăţie, bun, mijloace (v. mijloc), situaţie, stare, aur, cheag, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva comoară pentru a face şi acţiuni caritabile. 2 giuvaier, odor1, tezaur. Copiii sunt o adevărată comoară pentru părinţi. comdd, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre piese de mobilier) confortabil, îndemânatic, îndemânos. Şi-au cumpărat nişte fotolii foarte comode. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) confortabil, lejer, uşor2, <înv.> slobod. îşi cumpără numai pantofi comozi. 3 (despre acţiuni, posibilităţi de compact acţiune etc.) facil, lejer, lesnicios, simplu, uşor2, <înv. şi pop.> lesne, <înv.> lesnit. A ales o cale mai comodă de a uda grădina. 4 (despre metode, soluţii etc.) lesnicios, practic, <înv. şi pop.> lesne. A găsit o soluţie comodă pentru amândoi. 5 (despre trai, viaţă) liniştit, tihnit, uşor2, <înv.> lesnicios. Are o viaţă comodă datorită situaţiei materiale bune. 6 (despre oameni) indolent, leneş, moale, puturos, trândav2, somnoros, <înv. şi pop.> lenevos, nehamic, trândăvit2, trândăvos, lânced, caniv, diugos, dospău, duglan, dugliş, ghiduş, ghilan, iorlan, lainic, lenos, letnic, modoroi, pluhud, ponivos, posleţ, pucios, sanchiu, trând2, trândos, trânduş, zăcaş, zăcător, <înv.> molicios, oţios, tanduriu, feneant, adormit, somnoros, trântor, nasol, naşpa. Făcea tot ce i se cerea pentru a nu-l considera lumea comod. II adv. (modal) 1 bine, confortabil, tabla-başa, <înv.> odihnit2. Stă comod în fotoliu. 2 facil, lesne, uşor2, <înv. şi pop.> lesnicios. Nu i separe comod să plece mereu în delegaţii. 3 lesne, uşor2, îndemână. îi este mai comod să ia un taxi până la serviciu. comodă s.f. scrin, şufladă, <înv.> sicriu, şifonier. Rufăria de pat se află în sertarele comodei. comodităte s.f. 1 confort, linişte, tihnă, <înv. şi reg.> odihnă, <înv.> rahat2, tihneală, eveolie, pană. Nu poate renunţa la comoditatea din vila de la munte. 2 confort, tabiet. îi place să aibă acum, la bătrâneţe, toată comoditatea cu care se obişnuise. 3 indolenţă, lene, lenevie, lenevire, nesilinţă, trândăveală, trândăvie, trândăvire, trândăvit1, farniente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciu-ne. Comoditatea lui o exasperează. comorâţie s.f. (ret.) epimonă, polisindeton. Comoraţia este o figură retorică realizată prin folosirea excesivă a conjuncţiilor coordonatoare „şi”, „sau” în propoziţie. comornic s.m. (înv.) 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) v. Cămăraş. 2 (constr.; la stână) v. Celar. comoştenitor, -oăre s.m., s.f. (jur.) coerede. Este comoştenitor la averea lăsată de bunici. comovi'ţă s.f. (vit.; reg.) v. Tescovină, compacităte s.f. compactitate. Trebuie să verifice compacitatea materialului. compăct, -ă adj., s.n. I adj. (predomină ideea de densitate) 1 (despre corpuri) masiv, plin. Pentru mai multă siguranţă, bara folosită pentru atârnarea scrânciobului este compactă. 2 (despre corpuri, materii etc. sau despre structura lor) dens, îndesat, gras. Fondul tabloului este un albastru compact. II adj. (predomină ideea de apropiere compact-disc în spaţiu; despre grupuri, formaţii etc. de oameni, de vehicule etc. aflate în mişcare) des, strâns2. Soldaţii mărşăluiesc în rânduri compacte. III adj., s.n. (tipogr.) aldin, bold2, caractere compacte (v. caracter), gras, gros, semigras, seminegru. Textul este scris cu litere compacte. compâct-disc s.n. (muz.) disc compact. A înregistrat pe un compact-disc mai multe piese vocal-instrumentale. compacta vb. I. tr. 1 {compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) a bate, a bătători, a bătuci, a îndesa, a presa, a tasa, a compactiza, a pătuli, a pisa, a pisăgi, a dricui, a dripi, a pături, a tăpşi, a zbătuci. A compactat pământul cu tăvălugul. 2 (rar; compl. indică broşuri, cărţi, caiete, manuscrise etc.) v. Broşa. Cartona. Lega1, compactare s.f. 1 bătătorire, bătucire, îndesare, tasare, compactizare. Compactarea pământului se face cu un compactor. 2 (rar) v. Broşare. Broşat1. Cartonare. Legare. Legat2. compactat, -ă adj. (rar; despre broşuri, cărţi, caiete, manuscrise etc.) v. Broşat2. Cartonat. Legat4. compactitâte s.f. compacitate. Analizează compactitatea solului din zonă. compactiza vb. I. tr. (rar; compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) v. Bate. Bătători. Bătuci. Compacta. îndesa. Presa. Tasa. compactizare s.f. (rar) v. Bătătorire. Bătucire. Compactare. îndesare. Tasare. compactor s.m. (reg.) v. Legător. compactori'e s.f. (reg.) v. Legătorie. compâiler s.n. (inform.) compilator. Com-pailerul asigură traducerea în calculatorul electronic a unui program. companie1 s.f. 1 anturaj, societate, tovărăşie, sinanstrofie. A trăit clipe de neuitat în compania savantului. 2 însoţire, tovărăşie, ortăcie. A plecat în excursie în compania celor mai buni prieteni. compânie2 s.f. (milit.) <înv. şi pop.> roată2. Compania intră în compunerea unui batalion. companion, -oână s.m., s.f. (înv.) 1 v. însoţitor. Tovarăş. 2 v. Asociat. Părtaş. Tovarăş. 3 v. Camarad. Tovarăş. compamst s.m. (înv.) v. Asociat. Părtaş. Tovarăş. compară vb. I. 1 tr. (compl. indică două sau mai multe obiecte, fiinţe, fenomene etc.) a alătura, a confrunta, a paraleliza, <înv.> a paravalisi, a protocoli, a semui1. După ce a comparat cele două peisaje ale cunoscutului pictor, l-a ales pe cel marin. 2 tr.,refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a apropia, a (se) asemăna, a (se) asemui, <înv. şi reg.> a (se) semălui, a (se) bărăbări, <înv.> a (se) asemălui, a răduce. Modul lui de a vorbi se compară cu cel al mediului pe care îl frecventează. 3 refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se asemăna, a se asemui, a se potrivi, a se lovi, <înv.> a se tocmi. Gusturile lor în materie de îmbrăcăminte nu se compară. Visul nu se compară cu realitatea. 4 refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se măsura, a se pune. Nu se compară el cu tine! comparăbil, -ă adj. analog2, apropiat, asemănător, asemenea, asemuit, corespondent, similar, confratern, sinonim, <înv.> asemănat, asemuitor, podobnic, semăluitor, semănaş, semănător2, tocmai, înrudit. Criminalistul le vorbeşte stujienţilor despre două cazuri comparabile. comparâre s.f. 1 alăturare, comparaţie, confruntare, paralelă, paralelism, paralelizare. După compararea celor două peisaje ale cunoscutului pictor, l-a ales pe cel marin. 2 (stil; ieşit din uz) v. Comparaţie, comparăt -ă adj. (despre discipline ştiinţifice) comparativ. Anatomie comparată. Gramatică comparată. comparatism s.n. (lingv.) comparativism. Comparatismul este bazat pe metoda compa-rativ-istorică. comparativ, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre discipline ştiinţifice) comparat. 2 s.n. (gram.) grad comparativ. Profesorul cere elevilor să dea exemple de adjective şi de adverbe la comparativ. comparativism s.n. (lingv.) comparatism. comparâţie s.f. 1 alăturare, comparare, confruntare, paralelă, paralelism, paralelizare. 2 (stil.) comparare. Comparaţia se face pentru reliefarea, definirea, concretizarea termenului comparat. compărs s.m. (în teatru; înv.) v. Figurant. Mimant. compartiment s.n. 11 (la sertare, birouri, dulapuri etc.) căsuţă, despărţire, despărţitură, căşiţă, <înv.> despărţământ, despărţitoare (v. despărţitor), cază. îşi ţine actele personale într-un compartiment al sertarului. 2 despărţitură. Poşeta ei are mai multe compartimente. 3 (într-un vagon de cale ferată) <înv.> cupeu. Călătoreşte în compartimentul de nefumători. II (urmat de determ. care indică felul, preocuparea etc.) arie2, domeniu, sector, sferă, cadru, câmp, cerc, perimetru, tărâm, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult compartimentul cercetărilor. compartimentă vb. I. tr. (compl indică spaţii locuibile) a despărţi, a separa. Şi-a compartimentat casa după necesităţile familiei sale. compartimentâj s.n. (rar) v. Compartimentare. compartimentâre s.f. compartimentaj. Este mulţumit de planul de compartimentare a casei, realizat de arhitect. compăs s.n. 1 (tehn.) circumferenţiar. Compasul este folosit la trasarea cercurilor sau a arcelor de cerc. 2 (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.) <înv. şi reg.> pas2, paşnic, ţărcălam, capră, cercălău, păşar, ţircăl. 3 (silv.) compas forestier = clupă, diametru, perghel. Compasul forestier serveşte la măsurarea lungimii lemnelor. 4 (aeron.) compas giroscopic = girobusolă,girocompas, girodirecţional. Compasul giroscopic este un instrument de bord care indică, în grade, direcţia avionului. 5 busolă. Ofiţerul de cart cercetează atent compasul compasionă vb. I. tr. (rar; compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge, compasiune s.f. compătimire, milă, obidă, comizeraţie. Boala lui îi stârneşte compasiune. compatibil, -ă adj. corespunzător, potrivit. Machiajul de seară nu este compatibil cu ţinuta de zi. compatibilitâte s.f. 1 adaptare, adecvare, compatibilizare, conformare, potrivire, adecvaţie, idoneitate, adaptaţie. Compatibilitatea proiectului cu cerinţele europene a fost o condiţie esenţială. 2 (med.) compatibilitate tisulară = histocompatibilitate. Compatibilitatea tisulară asigură reuşita unei grefe. 3 (telec.) compatibilitate inversă = retrocompatibilitate. Compatibilitatea inversă este proprietatea unui sistem de televiziune în culori de a permite ca receptoarele aferente să reproducă în alb-negru imaginile transmise de un sistem alb-negru. compatibiliză vb. I. tr. a adapta, a adecva, a conforma, a potrivi, a apropia, a apropria. A compatibilizatproiectul cu cerinţele contractului european. compatibilizăre s.f. adaptare, adecvare, compatibilitate, conformare, potrivire, adecvaţie, idoneitate, adaptaţie. compatriot, -oâtă s.m., s.f. conaţional, concetăţean, <înv.> patriot, simpatriot. în Viena s-a întâlnit cu un compatriot. compărea vb. II. intr. (jur.; despre martori sau despre inculpaţi; de obicei cu determ. ca „înaintea”, „în faţa’) a se înfăţişă, a se prezenta, a veni. A compărut în faţa judecătorului pentru a da informaţii în legătură cu cele întâmplate. compătimi' vb. IV. tr. (compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) a căina, a deplânge, a deplora, a jeli, a jelui, a plânge, a compasiona, <înv. şi pop.> a tângui, a văicări, <înv. şi reg.> a căi, a sărăci, a şăinăli, a văiera, a văita, <înv.> a obida, a lugi. îl compătimeşte pentru suferinţa sa. compătimire s.f. compasiune, milă, obidă, comizeraţie. compătimitor, -oare adj. (despre oameni) binevoitor, bun, comprehensiv, îngăduitor, înţelegător, mărinimos, milos, milostiv, comiserativ, <înv. şi reg.> lascav, obidos, <înv.> milosârd,pietos, priincios, priitor. Unii oameni bogaţi sunt compătimitori cu cei săraci. compendiu s.n. conspect, <înv.> sinopsă. Lucrează la un compendiu de istoria literaturii române. compenetrăţie s.f. sinestezie. Compenetraţia presupune întrepătrunderea senzaţiilor de miros, văz şi auz. compensâ vb. 1.1 tr., refl. a (se) echilibra. Cele două forţe se compensează. 2 tr. (compl. indică stări, situaţii etc.) a destoarce1, a contrabalansa, a contracumpăni, a cumpăni, a echilibra, a pondera, a precumpă- 323 | ni, a balansa. Lipsa fineţii stilului nu este compensată de o imaginaţie genială. 3 tr. (jur.; compl. indică oameni) a despăgubi, a indemniza, a răsplăti, <înv. şi reg.> a escon-tenta, a escontentelui, a potoli, <înv.> a dezdăuna, a mulţumi, a repara. Societatea de asigurări a compensat asiguratul care a suferit prejudicii fizice. compensare s.f. 1 echilibrare, <înv.> recom-pensaţie. Fizicianul urmăreşte compensarea celor doua forţe. 2 (mai ales la pl. compensări; concr.; jur.) compensaţie, daune (v. daună), despăgubire, indemnizaţie, <înv. şi pop.> mulţumire, <înv. şi reg.> escontentare, escon-tentaţiune, <înv.> dezdamnaţiune, dezdăunare, răsplătire, adet, reparare, reparaţie. compensate s.f. pl. (farm.; fam.) v. Medicamente compensate (v. medicament). compensativ, -ă adj. compensator, compensatoriu. compensator, -oâre adj., s.n. 1 adj. compensativ, compensatoriu. A primit o sumă compensatoare pentru pierderea suferită. 2 s.n. (fiz.) potenţiometre Tensiunea electromotoare a pilelor galvanice se măsoară cu ajutorul compensatorului. compensatoriu, -ie adj. compensativ, compensator. compensaţie s.f. (mai ales lapl. compensaţii; jur.) compensare, daune (v. daună), despăgubire, indemnizaţie, <înv. şi pop.> mulţumire, <înv. şi reg.> escontentare, escon-tentaţiune, <înv.> dezdamnaţiune, dezdăunare, răsplătire, adet, reparare, reparaţie. Asiguratul a primit compensaţii pentru prejudiciile suferite. comper s.m. (fran.) 1 v. Cumătru. 2 v. Cuscru, competent, -ă adj. 1 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> eme-ritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist competent. Colectivul are nevoie de un programator competent. Este un cercetător competent în astronautică. 2 {despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) avizat, capabil, informat, pregătit2, bazat, tare. S-a adresat unei persoane competente în domeniu pentru a se lămuri. 3 (despre oameni) chemat, îndreptăţit, <înv.> volnic. în această situaţie, singura persoană competentă să dea un sfat este un avocat. 4 (despre păreri, opinii, declaraţii etc. ale oamenilor) autorizat, priceput, ponderos. Fiind specialist în domeniu, opinia sa competentă trebuie luată în seamă. competenţă s.f. 1 autoritate, calitate, drept, îndreptăţire, îndrituire, <înv.> volnicie, cădere. Are competenţa să ia această decizie. 2 capacitate, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, periţie, <înv. şi pop.> hărnicie, <înv.> practică (v. practic), volnicie, anvergură, măsură. A fost promovat pentru competenţa sa profesională. competitiv, -ă adj. 1 (despre produse, mărfuri, preţuri etc.) concurenţial, competiţional. Trebuie să apară pe piaţa internaţională cu produse competitive. 2 concurenţial, emulativ, încurajator, stimulativ, stimulator. întrecerile dintre elevi sunt competitive pentru ei. competitor, -oâre s.m., s.f. candidat, concurent. La concursul pentru postul de director s-au prezentat mai mulţi competitori. competiţie s.f. I (sport) 1 concurs, întrecere. A participat la competiţia de atletism. 2 gală1, întrecere, reuniune. Competiţia de box se desfăşoară la Sydney. II fig. concurenţă, luptă. S-a angajat în competiţia pentru obţinerea unei burse de studiu în străinătate. competiţionăl, -ă adj. (rar; despre produse, mărfuri, preţuri etc.) v. Competitiv. Concurenţial. compeţi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Candida2. Concura, compila vb. I. tr. (compl indică lucrări sau pasaje, idei etc. din cărţile altor autori) <înv.> a izvodi. în studiul său a compilat mai multe lucrări de specialitate. compilare s.f. compilaţie, compilator s.n. (inform.) compailer. Compilatorul asigură traducerea, în calculatorul electronic, a unui program scris într-un nivel înalt în limbaj de asamblare sau în limbaj de maşină. compilaţie s.f. compilare. într-o compilaţie nu se indică sursa din care s-au preluat fragmente sau idei. complăcere s.f. (înv.) v. Amabilitate. Bunăvoinţă. Complezenţă. Culanţă. Graţio-zitate. Serviabilitate. complement s.n. 11 (biol) alexină. Complementul intervine în reacţiile imunologice. 2 (concr.; rar) v. Completare. Complinire, întregire. II (gram.) 1 obiect. în studiul său a tratat valorile complementelor indirecte în limba română. 2 complement direct = complement drept; complement drept = complement direct. Complementul direct sau drept determină un verb tranzitiv, indicând obiectul asupra căruia trece nemijlocit acţiunea verbului. 3 complement circumstanţial = circumstanţial. Complementul circumstanţial arată mai ales circumstanţele în care se petrece o acţiune; complement circumstanţial de loc = circumstanţial de loc. Complementul circumstanţial de loc arată locul în care se petrece o acţiune sau se manifestă o însuşire, complement circumstanţial de timp = complement de timp = circumstanţial de timp. Complementul circumstanţial de timp arată timpul când se petrece o acţiune sau când există o stare ori o însuşire. complementâr, -ă adj. auxiliar, întregitor, subsidiar, suplimentar, complinitor. Nu are nevoie de explicaţii complementare. complementarizâ vb. I. refl. (rar; despre obiecte, ansambluri etc. alcătuite din elemen- completi te care au fost descompuse) v. întregi. Recompune. Reconstitui. Reface, complet, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre spaţii, încăperi etc.) plin. Sala cinematografului este completă. 2 (despre cantităţi) întreg. Cantitatea de cereale din remorca autocamionului este completă. 3 integral, întreg, netrunchiat. A publicat textul complet al nuvelei într-o revistă literară. Interviul complet cu omul de ştiinţă va fi publicat în numărul viitor al aceleiaşi reviste. 4 exhaustiv, integral, întreg, total, exaurient. Fişarea completă a documentelor este necesară pentru realizarea unei lucrări valoroase. 5 (despre sume) deplin, integral, întreg, tot, total. I-a înapoiat suma completă de bani. 6 (despre perioade de timp) deplin, împlinit, încheiat, întreg, <înv.> umplut2. Al doilea an de studiu nu a fost complet. 7 (cu nuanţă intensivă) absolut, adânc, deplin, desăvârşit, perfect, profund, total, adâncit, solemn, suveran. O linişte completă domnea în toată casa. 8 (despre însuşiri, manifestări, sentimente etc. ale oamenilor) deplin, desăvârşit, infinit, nemărginit, total, neţărmurit, orb2. Are încredere completă în tatăl său. 9 orb2, total. Nu poate suferi ideea de supunere completă, necondiţionată faţă de cineva. 10 absolut, deplin, integral, întreg, plenar, tot, total, pleni-tudinar, <înv.> cumplit, umplut2. într-o democraţie adevărată este garantată libertatea completă a exprimării opiniilor. II adv. (modal) 1 absolut, completamente, integral, total, <înv. şi pop.> sadea. Totdeauna a fost complet sincer cu părinţii. 2 bine, deplin. Casa este complet izolată contra zgomotelor. 3 radical, total. S-a schimbat complet de când nu am mai văzut-o. S-a rupt complet de trecut. 4 total. Rana s-a vindecat complet. Este complet chel. III s.n. compleu. completă vb. I. tr. 1 (compl. indică formulare, acte tipărite în alb) a scrie. A completat o cerere-tip pentru eliberarea cârdului european de sănătate. 2 a complini, a împlini, a întregi, a rotunji, <înv. şi reg.> a plini, <înv.> a completui, a încheia, a ovârşi. Şi-a completat suma necesară pentru studii. 3 (compl. indică goluri, lipsuri într-un domeniu de activitate, într-o ştiinţă etc.) a complini, a acoperi, a umple, a astupa. Lucrarea sa completează o lacună în lingvistică. completamente adv. (modal) absolut, complet, integral, total, <înv. şi pop.> sadea, completare s.f. I complinire, împlinire, întregire, rotunjire. Pentru completarea sumei necesare studiilor a lucrat în vacanţă. II (concr.) 1 complinire, întregire, complement. A preparat un sos special pentru a fi completare la friptură. 2 adaos, anexă, apendice, supliment, addenda, <înv.> lipitură. Volumul de poezii are o completare care cuprinde postumele poetului. completat, -ă adj. împlinit, întregit, rotunjit. A luat marfa după ce a avut suma completată. compleţi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică probleme, situaţii etc.) v. Complica. încurca. completiv completi'v, -ă s.f., adj. {gram.) 1 s.f. propoziţie completivă. Completiva îndeplineşte în frază funcţia de complement pe lângă un verb din regentă. 2 adj. {rar; despre forme gramaticale) v. Supletiv. completul vb. IV. tr. {înv.) v. Completa. Complini. împlini. întregi. Rotunji, complâu s.n. complet. Şi-a cumpărat un compleu din stofă verde. complex, -ă adj., s.n. I adj. 1 {despre acţiuni, preocupări, realizări etc. ale oamenilor) multilateral, omnilateral, plurilateral, plurivalent, polivalent, plural, polilateral. în societatea modernă tinerii au activităţi complexe. 2 {despre probleme, situaţii etc.) complicat, încurcat2, încâlcit, întortocheat, labirintic, dedalian, dedalic, îmbârligat. Are de elucidat o situaţie extrem de complexă. 3 complicat, întortocheat, labirintic, sinuos, tortuos. Trăirile sufleteşti sunt complexe. Modul ei de a gândi este complex. II s.n. multitudine. Această situaţie a fost determinată de un complex de factori. complexa vb. I. tr. {compl. indică oameni) a inhiba. îi este greu să discute cu el, căci cunoştinţele acestuia în domeniu îl comple-xează. complexâre s.f. inhibare. în prezenţa savantului nu resimte decât complexâre. complexitate s.f. 1 multilateralitate, omni-lateralitate, plurivalenţă, polivalenţă. Complexitatea problematicii îl depăşeşte. 2 dificultate. Chestiunile se rezolvă în funcţie de gradul lor de complexitate. complexiune s.f. 1 {stil.) simplocă. Comple-xiunea constă din reunirea anaforei cu epifo-ra, astfel încât, în mai multe fraze consecutive, cuvântul de la început este acelaşi cu cel de la sfârşit. 2 fig. {rar) v. Aer1. Aspect. Chip. Expresie. Faţă. Figură. Fizionomie. înfaţişare. Mină2. Obraz. complezent, -ă adj. {despre oameni) amabil, binevoitor, culant, favorabil, îndatoritor, prevenitor, săritor, serviabil, acort, obligant, cooperativ, <înv.> graţios, slugă -relnic. Este un om extrem de complezent, gata oricând să-ţi facă un serviciu cu plăcere şi cu promptitudine. complezenţă s.f. amabilitate, bunăvoinţă, culanţă, graţiozitate, serviabilitate, <înv.> complăcere, priinţă. Complezenţa lui a măgulit-o. complică vb. I. refl., tr. 1 {sub. sau compl. indică probleme, situaţii etc.) a (se) încurca, a sofistica, <înv.> a compleţi, a (se) încâlci, a se întortochea, a sinua, a se încovriga. Intriga filmului s-a complicat spre final. 2 a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) deprecia, a (se) înrăi, a (se) înrăutăţi, a (se) căţăla, a (se) căţelări, a (se) căţeii, <înv.> a (se) iuţi, a (se) prohorisi, a (se) degrada, a (se) deteriora. Pneumonia i s-a complicat din cauza vieţii mizere pe care o duce. Condiţiile grele de muncă îi complică boala. complicâre s.f. 1 încurcare, încâlcire. Mai multe întâmplări imprevizibile au dus la complicarea intrigii filmului. 2 acutizare, agravare, depreciere, înrăire, înrăutăţire, degradare, deteriorare. Complicarea pneumoniei este îngrijorătoare. complicât, -ă adj. 1 {despre probleme, situaţii etc.) complex, încurcat2, încâlcit, întortocheat, labirintic, dedalian, dedalic, îmbârligat. 2 complex, întortocheat, labirintic, sinuos, tortuos. 3 dificil, greu. Are de rezolvat 0 problemă complicată la matematică. complicaţie s.f. încurcătură, şicană, chinezărie, cârşenie, încâlceală. încearcă să evite, pe cât posibil, complicaţiile. complice s.m. acolit, copărtaş, părtaş, <înv.> ajutător, dimpreună-sârguitor, împreună-sâr-guitor, aghiotant, deputat, olac, secretar1, sol1. A săvârşit multe fapte reprobabile alături de complicii săi. complicitate s.f. conivenţă. Poliţistul a adus probe care demonstrează complicitatea inculpatului la furt. compliment s.n. 1 amabilităţi (v. amabilitate), flatare, galanterii (v. galanterie), laudă, măgulire, parigorie. Femeile sunt sensibile la complimente. 2 {la pl. complimente) salutări (v. salutare), <înv.> hiritiseală, hiri-tisire. I-a transmis mamei complimentele prietenului ei. 3 {astăzi rar; adesea constr. cu vb. „a face”) v. închinăciune. Mătanie. Plecăciune. Ploconeală. Reverenţă. Temenea, complimentă vb. I. tr. {compl. indică oameni) 1 a flata, a măguli. Oamenii orgolioşi se simt bine când sunt complimentaţi. 2 (înv.) v. Saluta. complimentare s.f. flatare, măgulire. Complimentarea unui om orgolios atrage bunăvoinţa acestuia. complini vb. IV. tr. 11 a completa, a împlini, a întregi, a rotunji, <înv. şi reg.> a plini, <înv.> a completui, a încheia, a ovârşi. Şi-a complinit suma necesară pentru studii. 2 {compl. indică goluri, lipsuri într-un domeniu de activitate, într-o ştiinţă etc.) a completa, a acoperi, a umple, a astupa. Lucrarea sa complineşte o lacună în lingvistică. II {gram.) a determina. Adverbul complineşte un verb sau un adjectiv. complinire s.f. I completare, împlinire, întregire, rotunjire. Pentru complinirea sumei necesare studiilor a lucrat în vacanţă. II {concr.) 1 completare, întregire, complement. A preparat un sos special, pentru a fi complinire la friptură. 2 {gram.) determinare. Verbul nu are compliniri expresive. complinitâr, -oâre adj. (rar) v. Auxiliar. Complementar. întregitor. Subsidiar. Suplimentar. compldt s.n. conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire, complotare, <înv. şi pop.> meşteşug, meşteşugire, <înv.> bont1, coaliţie de inamici, încurcală, încurcătură, măiestrie, neodihnă, pierzătură, cabală, lucrătură, scenariu, tramă, urzeală, urzire, urzitură, iudalâc. Domnitorul a fost victima unui complot. complotâ vb. I. intr. {despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) a conjura, a 1324 conspira, a unelti, a intrica, a răzvrăti, <înv. şi pop.> a vicleni, a împogodi, a pogodi, <înv.> a intriga, a maşina, a măiestri, a zavistui, a lucra. Boierii au complotat împotriva domnitorului numit de turci. complotăre s.f. (rar) v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire, complotâş, -ă s.m., s.f. {înv.) v. Complotist. Conspirator. complotist, -ă s.m., s.f. conspirator, conjurat, <înv.> căuzaş, complotâş, uneltitor, conjurator, urzitor. Hatmanul s-a numărat printre complotişti. component,-ă adj.,s.m.,s.f. 1 adj. alcătuitor, constituant, constituent, constitutiv, formativ, structural, <înv.> compozant, compunător. Piesele componente ale sistemului tehnic sunt din oţel. 2 s.m., s.f. {sport) titular. Este componentă a echipei locale de handbal. 3 s.f. constituentă (v. constituent), element, parte. Mecanicul a verificat componentele sistemului de frânare. componenţă s.f. alcătuire, compoziţie, structură, alcătuială, alcătuinţă. Cunoscutul sociolog a studiat componenţa etnică a societăţii româneşti. compomst, -ă s.m., s.f. {muz.; înv.) v. Compozitor. comportă vb. I. 1 refl. {despre oameni; adesea cu determ. modale sau introduse prin prep. »cun) a se purta. A venit timpul să înveţi cum să te comporţi în lume. 2 tr. {compl. indică eforturi, calităţi deosebite, inovaţii etc.) a cere, a impune, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, <înv.> a nevoi. Munca de cercetare comportă acribie deosebită şi multă dăruire. comportament s.n. 1 comportare, conduită, purtare, purtat1, <înv. şi pop.> umblet, port1, purtătură, săbaş, <înv.> petrecere, politie, umblătură. Comportamentul său în societate este ireproşabil. 2 comportare, conduită, deprindere, maniere (v. manieră), moravuri, năravuri (v. nărav), obiceiuri (v. obicei), purtare, port1, purtat1, modă, <înv. şi reg.> urmare, pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, talâm, apucătură. Părinţii sunt nemulţumiţi de comportamentul necuviincios al fiului lor. comportamenti'sm s.n. {psih.) behaviorism. Comportamentismul elimină din cercetarea psihologică conştiinţa şi fenomenele vieţii psihice interioare. comportamentist, -ă adj., s.m., s.f. {psih.) behaviorist. Teoria comportamentistă a apărut la începutul sec. al XX-lea. comportâre s.f. 1 comportament, conduită, purtare, purtat1, <înv. şi pop.> umblet, port1, purtătură, săbaş, <înv.> petrecere, politie, umblătură. 2 comportament, conduită, deprindere, maniere (v. manieră), moravuri, năravuri (v. nărav), obiceiuri (v. obicei), purtare, port1, purtat1, modă, <înv. şi reg.> urmare, pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, talâm, apucătură. 3 atitudine, purtare, 325 | ţinută, postură, <înv.> pusoare, tarz, poziţie. Este adesea criticat pentru o comportare prea categorică. 4 atitudine, gest, purtare. Este plăcut impresionat de comportarea tânărului care a cedat locul său din autobuz unei persoane vârstnice. 5 comportare emotivă = afectivitate. O idee poate modifica comportarea emotivă a unei persoane în anumite situaţii. composesiune s.f. (jur.; înv. şi reg.) v. Co-proprietate. composesâr, -oare s.m., s.f. (jur.; înv. şi reg.) v. Coproprietar. compostâ vb. I. tr. 1 (compl. indică bilete pentru transportul în comun, cartele etc.) a găuri, a perfora. în autobuz îşi compostează biletul de călătorie. 2 fig. (fam.; despre animale, mai ales despre câini; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Apuca. Muşca. compostare s.f. compostat, găurire, perforare. Compostarea biletului de călătorie este obligatorie într-un mijloc de transport. compostat s.n. compostare, găurire, perforare. compostdr s.n. perforator. Toate mijloacele de transport în comun sunt dotate cu compostoare. compozănt, -ă adj. (înv.) v. Alcătuitor. Component. Constituant. Constituent Constitutiv. Formativ. compozâe adj., s.f. (bot.) compozit. Floa-rea-soarelui, muşeţelul, dalia sunt plante compozee. compozit, -ă adj., s.f. 1 adj. heteroclit. Lucrarea are o structură compozită. 2 adj., s.f. (bot.) compozee. compozitdr, -oare s.m., s.f., s.n. I s.m., s.f. (muz.) <înv.> componist, compunător, muzicant. Mozart a fost un compozitor genial. II (tipogr.; rar) 1 s.m. v. Culegător. Zeţar. 2 s.n. v. Culegar. Culegău. Vingalac. compoziţie s.f. 11 (muz.) cântec, melodie, muzică, melopee, melos, song, zicală, <înv.> notă, peasnă, scopos. Ultima sa compoziţie a devenit şlagăr. 2 (muz.) partitură, partiţiune. Solistul îşi aranjează compoziţia pe pupitru. 3 (muz., lit.) bucată, piesă. Pianistul a cântat compoziţia care îi place publicului în mod deosebit. 4 (pedag.) compunere. Profesoara de română le-a dat ca temă o compoziţie despre pretecerea vacanţei de vară. I11 alcătuire, construcţie, economie, organizare, organizaţie, structură, substanţă, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, plămadă, ţesătură, urzeală, organism. Compoziţia şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. 2 alcătuire, componenţă, structură, alcătuială, alcă-tuinţă. Cunoscutul sociolog a studiat compoziţia etnică a societăţii româneşti. 3 (tipogr.) compunere, culegere, cules1, zeţuire, zeţuit. Compoziţia unui text este migăloasă. 4 (me-talurg.) compoziţie de lagăre = aliaj antifric-ţiune. Compoziţia de lagăre este folosită la căptuşirea cuzineţilor lagărelor de alunecare. comprehensibil, -ă adj. (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare comprehensibilă a întregului proiect. comprehensiune s.f. 1 aprehensiune, comprehensivitate, înţelegere, pricepere, <înv.> vedere, pătrundere. Aspectul unor desene moderne depăşeşte comprehensiunea obişnuită. 2 (log.) conţinut, intensiune. Comprehensiunea reprezintă totalitatea elementelor sau a notelor unei noţiuni, ale unei idei. 3 bunăvoinţă, îngăduinţă, înţelegere, mărinimie, milă, <înv. şi pop.> milostenie, <înv. şi reg.> bunătămare, <înv.> benevolenţă, priinţă, voie, voie bună, evnie, musaadea. L-a asigurat de comprehensiunea lui oricând. comprehensiv, -a adj. 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. 2 (despre oameni) ager, agil, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, nastratinesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fific, firatic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schitaci1, sfătos, ştram, <înv.> deşteptat2, scomaci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte comprehensiv. 3 (despre oameni) binevoitor, bun, compătimitor, îngăduitor, înţelegător, mărinimos, milos, milostiv, comiserativ, <înv. şi reg.> lascav, obidos, <înv.> milosârd, pietos, priincios, priitor. Unii oameni bogaţi sunt comprehensivi cu cei săraci. comprehensivitâte s.f. aprehensiune, comprehensiune, înţelegere, pricepere, <înv.> vedere, pătrundere, compres, -ă adj. (bot.; despre organe) comprimat. compresăre s.f. (fiz.) compresiune, comprimare. Un corp îşi reduce volumul prin compresare. compresă s.f. (med., med. vet.) cataplasmă, prişniţă, fomentaţie, <înv. şi pop.> legătură, oblojeală, plasture, legătoare (v. legător), <înv. şi reg.> turtă, faşă, fleaşcă. Fiind răcită, i s-a pus o compresă pe piept. compresibil, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, gaze, fluide etc.) coercibil, comprimabil. Gazele compresibile pot fi reţinute într-un spaţiu oarecare. compresiune s.f. (fiz.) compresare, comprimare. compresor cu rotor s.n. (tehn.) turbocom-presor. Cu ajutorul compresorului cu rotor se realizează comprimarea gazelor. comprimă vb. I. tr. 11 (compl. indică mai ales obiecte) a apăsa, a presa, a strânge, <înv. compromis şi pop.> a păsa1, <înv.> a greuia. Comprimă mingea pentru a scoate aerul din ea. 2 (inform.; compl. indică fişiere) a arhiva, a zipui. A comprimat documentele înainte de a le trimite prin e-mail. W fig. 1 (compl. indică texte citite, discursuri, prezentări etc.) a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, a scurta, a condensa. A comprimat discursul din cauza lipsei de timp. 2 (compl. indică personalul unei instituţii, al unei întreprinderi etc.) a reduce, a restrânge. Personalul din unele ministere a fost comprimat. 3 (compl. indică sentimente, manifestări ale oamenilor sau sunete, zgomote etc.) a înăbuşi, a înfunda. îşi comprimă un geamăt. comprimâbil, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, gaze, fluide etc.) coercibil, compresibil, comprimare s.f. I 1 (fiz.) compresare, compresiune. 2 apăsare, apăsat1, presaj, presare, presat1, strângere, strâns1, <înv. şi pop.> strânsoare, <înv.> apăsătură, strânsătură, strânsură. Scoate aerul din minge prin comprimarea acesteia. 3 (inform.) arhivare, împachetare, zipuire. Comprimarea unui fişier este operaţia de reducere a dimensiunii acestuia, astfel încât să ocupe cât mai puţin spaţiu pe mediul de stocare. II fig. I concentrare, prescurtare, reducere, rezumare, scurtare, condensare. A fost nevoit să recurgă la comprimarea discursului său din cauza lipsei de timp. 2 reducere, restrângere. Comprimarea personalului din unele ministere a fost obligatorie. comprimat, -ă adj., s.n. I adj. 1 (mai ales despre obiecte) apăsat2, presat2, strâns2. Nu mai poate scoate capacul borcanului bine comprimat 2 (inform.; despre fişiere) arhivat, zipuit. Trimite documentele comprimate prin e-mail. 3 (bot.; despre organe) compres. 4 fig. (despre texte citite, discursuri, prezentări etc.) concentrat, prescurtat, redus, rezumat, scurtat, condensat2. A fost nevoit să recurgă la o expunere comprimată a discursului său din cauza lipsei de timp. II s.n. (farm.) capsulă, capsulă amilacee, caşetă, pastilă, pilulă, tabletă, hap2, nasture, năsturaş, bulină, bumb, <înv.> pil2. Medicul i-a prescris comprimate cu antibiotic. compromis1 s.n. (adesea constr. cu vb. „a face”) concesie, tranzacţie. Este un om vertical, care nu face niciun compromis. compromis2, -ă adj. 11 (despre oameni) discreditat, deocheat. în urma acelui scandal de corupţie, compromis, a fost nevoit să-şi dea demisia din funcţia de conducere. 2 (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, dezonorat, discreditat, necinstit, pângărit, profanat, <înv.> dezonest, întinat, maculat, mânjit, murdărit, pătat, terfelit, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui compromise. II 1 (despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) defect, defectat, deranjat, dereglat, deteriorat, stricat, detracat, mito-cosit, <înv.> smintit, defunct. Motorul compromis al maşinii nu mai poate fi reparat. compromite 2 pierdut. Din cauza ploilor excesive, recolta este compromisă. Calificarea în finalele europene este compromisă. compromite vb. III. I 1 tr., refl. a (se) discredita, a (se) pierde, a (se) deochea. Şi-a compromis cariera din cauză că a fost prins luând mită. S-a compromis prin ceea ce a făcut. 2 tr. (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a dezonora, a necinsti, a pângări, a profana, <înv. şi pop.> a prihăni, a mârşăvi, a întina, a mânji, a murdări, a păta, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scârnăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi compromite amintirea prin afirmaţiile făcute. II tr., refl. a (se) periclita, a (se) primejdui, a ruina. Ploile excesive şi de lungă durată compromit recolta. compromitere s.f. 11 discreditare, discredit. Luând mită, şi-a asumat riscul compromiterii propriei cariere. S-a încercat compromiterea sa publică. 2 batjocorire, dezonorare, necinstire, pângărire, profanare, prihană, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> prihănie, profanaţiune, întinare, mânjire, murdărire, pătare, terfelire, spurcare, pricăjire, scârnăvie. Compromiterea memoriei părinţilor este o impietate. II periclitare, primejduire. Seceta a avut ca efect compromiterea recoltei. compromiţător, -oare adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) degradant, degradator, dezonorant, infamant, infamator, înjositor, nedemn, ruşinos, difamant, nevrednic, <înv.> necinstit, necinstitor, pierzător. Invidia este un sentiment compromiţător. comptoâr s.n. (înv.) 1 (adm.) v. Birou. 2 v. Masă1. Tarabă. Tejghea, compulsionâl, -ă adj. (psih.) compulsiv. Conduita compulsională este repetitivă, putând genera angoasă şi (auto)culpabilizare. compulsiv, -ă adj. (psih.) compulsionâl. compunător, -oare s.m., adj. (înv.) 1 s.m. (muz.) v. Compozitor. 2 adj. v. Alcătuitor. Component. Constituant. Constituent. Constitutiv. Formativ. compuncţiune s.f. (livr.) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret Remuşcare. compune vb. III. I tr. 1 (compl. indică elemente, lucruri etc. deosebite, disparate) a alcătui1, a constitui, a forma, a întocmi, <înv.> a înforma, a săvârşi, a schizmi. Casa, grădina şi via compun toată gospodăria bunicilor. 2 (compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) a alcătui1, a crea, a elabora, a face, a întocmi, a realiza, a redacta, a scrie, a da2, <înv.> a izvodi, a redija, a sintesi, a tocmi, a tonisi. Eminescu a compus o operă de valoare universală. Beethoven a compus simfonii nemuritoare. 3 (compl indică rapoarte, cereri, memorii etc.) a alcătui1, a concepe, a elabora, a face, a formula, a încheia, a întocmi, a redacta, <înv.> a protocoli. La sfârşit de lună trebuie să compună un raport de activitate. 4 (compl. indică propoziţii, fraze etc.) a alcătui1, a construi, a forma, a lega1. Din cauza emoţiei, abia reuşeşte să compună o propoziţie. 5 (tipogr.; compl. indică literele unui text) a culege, a zeţui. Tipografii compun literele pentru a termina textul. II refl. (cu determ. introduse prin prep. „din”) a se alcătui1, a avea, a consta. Clădirea şcolii se compune din două corpuri. compunere s.f. 11 alcătuire, creare, elaborare, întocmire, realizar^redactare, scriere, scris1, <înv.> elaboraţie, izvodire, redacţie, redijare. Compunerea unei opere ştiinţifice presupune multă trudă. 2 alcătuire, concepere, elaborare, formulare, întocmire, redactare. Compunerea rapoartelor de activitate se face la sfârşit de lună. 3 alcătuire, construire. Compunerea unei scrieri într-o stare de stres este dificilă. 4 (tipogr.) compoziţie, culegere, cules1, zeţuire, zeţuit. Compunerea unui text este o operaţie migăloasă. 5 alcătuire, formaţie, întocmire, alcătuială, alcătuinţă. Manifestanţii defilau într-o compunere perfect gândită. II (concr.;pedag.) compoziţie. Profesoara de română le-a dat ca temă o compunere despre pretecerea vacanţei de vară. compus, -ă adj., s.m. (chim.) I adj. (despre substanţe) combinat. II s.m. 1 combinaţie, corp compus. Clorură este un compus. 2 compus heterociclic = heterociclu. Compusul heterociclic conţine, pe lângă atomi de carbon, şi atomi ai altor elemente. comput s.n. (mat.; înv.) 1 v. Aritmetică. 2 (adesea constr. cu vb. „aface) v. Calcul. Socoteală. compută vb. I. ti. (mat.; înv.) v. Calcula. Socoti. computâbil, -ă adj. (înv.) v. Calculabil. Estimabil. Evaluabil. computâre s.f. (mat.; înv.) v. Calcul. Calculare. Socoteală. Socotire. Socotit1, computator s.n. (inform.; înv.) v. Calculator. Calculator electronic. Computer. Ordinator, computâţie s.f. (mat; rar) v. Calcul. Socoteală. computer [kampju:ta] s.n. I (inform.) 1 calculator, calculator electronic, ordinator, pisiu, <înv.> computator. Şi-a cumpărat un computer de ultimă generaţie. 2 computer personal portabil = calculator portabil, laptop. II (med., med. vet.) computer tomograf = scaner, tomodensitometru, tomograf computerizat. La computerul tomograf se fac computertomografii. computertomografie s.f. (med., med. vet.) tomodensitometrie, tomografie axială computerizată, tomografie computerizată. Prin computertomografie se explorează, pe secţiuni subţiri, o anumită regiune din organism. comşie s.f. (reg.) 1 v. Vecin. 2 (în opoz. cu „străin ) v. Apropiat. Consangvin. Consân-gean. Neam. Rubedenie. Rudă1. Rudenie, comulti'plu s.m. (mat.) multiplu comun. Comultiplul este multiplul mai multor numere întregi date. comun, -ă adj. 1 (în opoz. cu „individual”, „particular) colectiv, general2, obştesc, public, <înv.> generalnic. Aceste proiecte vizează investiţii pentru interesul comun. 2 (despre oameni sau despre înfăţişarea lor) banal, normal, obişnuit, prozaic, <înv.> purtăreţ, teluric. Este un om comun, care nu se distinge prin nimic deosebit. Fata are un chip comun. 3 (despre oameni sau despre caracteristici, trăsături, manifestări etc. ale lor) mediocru, mijlociu, potrivit. Inteligenţa lui este comună. 4 (despre materii, materiale etc.) grosolan, ordinar. Şi-a făcut un costum dintr-o stofă comună. 5 (despre situaţii, stări, formule etc.) banal, şablonard, standard, standardizat, stereotip. Unii dintre actori sunt obişnuiţi cu o modalitate de joc comună. 6 (despre modul de viaţă al oamenilor) banal, neînsemnat, obişnuit, prozaic, sărac, trivial. Traiul zilnic al acestor oameni este comun. 7 (despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) banal, obişnuit, ordinar, prozaic, trivial, <înv.> prost, prostesc. Ceea ce povesteşte este o întâmplare comună. Nu are decât planuri comune de viitor. 8 (lit.; despre procedee stilistice) banal, neoriginal, ieftin. Foloseşte metafore comune. 9 (lit.; despre opere literare, despre stilul acestora etc.) apoetic, banal, nepoetic, prozaic, aplatizat, fad, plat2, tem, pedestru. Ultimul său volum conţine creaţii comune. 10 (despre limbaj) nesofisticat, simplu, <înv.> simplice. Foloseşte un limbaj comun când se adresează copiilor. comună s.f. (adm.) 1 comună suburbană = suburbană (v. suburban). Comunele suburbane sunt situate la marginea sau în apropierea unui oraş de care depind din punct de vedere administrativ. 2 (pop.; adesea cu determ. care indică domeniul sau forul pe lângă care se desfăşoară activitatea) v. Consiliu. 3 (pop.) v. Primărie. comuniă vb. I. tr., refl. (în practicile relig. creştine; la catolici; compl. sau sub. indică oameni) a (se) cumineca, a (se) împărtăşi, a (se) griji, a (se) pricestui, a (se) priceslui, a (se) păştui, a (se) comunica. De obicei se comuniază duminica. comunică vb. 1.11 tr. a anunţa, a informa, a încunoştinţa, a înştiinţa, a vesti, a semnaliza, a crici, a ştiri2, a ştirici. Vă comunicăm că trebuie să vă prezentaţi la rectorat. 2 tr. a anunţa, a transmite, a vesti, <înv.> a porunci, a soli. Şi-a comunicat întoarcerea în ţarăprintr-o telegramă. 3 tr. (compl. indică păreri, secrete, idei, rugăminţi, ordine etc.) a împărtăşi, a spune, a transmite, a zice, <înv.> a parastisi, a rosti, a servi. I-a comunicat părerea sa despre proiectul propus. 4 tr. a declara. Sportivul a comunicat reporterilor că nu va mai juca în sezonul următor. II tr.,refl. (în practicile relig. creştine; înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Comu-nia. Cumineca. împărtăşi, comunicăre s.f. 11 anunţare, vestire. Comunicarea vizitei ministrului s-a făcut din timp. 2 transmitere, trimitere. Comunicarea veştilor se face acum mai ales prin e-mail. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,cu,T) contact, legătură, raport, relaţie, <înv.> chelemet, punte. Păstrează şi acum comunica- 327| rea cu un coleg din liceu. II (concr.) 1 (adesea cu determ. care indică specificul, destinaţia etc.) anunţ, aviz, încunoştinţare, înştiinţare, mesaj, <înv. şi reg.> ţidulă, <înv.> otpis. A primit acasă o comunicare de la regia de distribuţie a gazelor. 2 informaţie, înştiinţare, ştire, veste, <înv. şi pop.> răspuns, exivă. A auzit comunicarea la televizor. 3 declaraţie. Sportivul a făcut presei o comunicare. comunicativ, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) expansiv, extravertit, jovial, prietenos, sociabil, volubil, social, vorbitor, <înv.> soţios, abordabil, accesibil, deschis, văratic, găşcar. îi plac oamenii comunicativi, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. comunicativităte s.f. expansivitate, sociabilitate, expansiune. îi invidiază comunicativitatea. comunicaţie s.f. 1 legătură. Comunicaţia dintre localităţi a fost întreruptă din cauza căderilor de zăpadă. 2 (lapl; comunic., jurnal.) comunicaţii de masă = mass-media, media1. Comunicaţiile de masă au un rol deosebit de important în societate. comunism s.m. (polit.) 1 bolşevism. în 1989, românii s-au ridicat împotriva comunismului. 2 comunism utopic = socialism utopic. Comunismul utopic reprezintă ansamblul doctrinelor premarxiste privind o societate întemeiată pe desfiinţarea proprietăţii private şi pe egalitatea socială şi economică. comunist, -ă s.m., s.f., adj. (polit.) bolşevic, pecerist, roşu. A fost un comunist convins. Nu crede în doctrina comunistă. comunitâte s.f. 1 colectivitate, obşte, societate, <înv.> comunită, obştime. Oamenii trăiesc în comunitate. 2 comunitate etnică = etnie, neam. Comunităţile etnice au reprezentanţi în parlament. comunită s.f. (înv.) v. Colectivitate. Comunitate. Obşte. Societate, comuniune s.f. 1 unire. Se află în comuniune cu Divinitatea. 2 (în practicile relig. creştine; la catolici) cuminecare, cuminecătură, euharistie, împărtăşanie, împărtăşire, sfânta împărtăşanie (v. sfânt), sfintele taine (v. sfânt), împărtăşit, dumnezeieştile taine (v. dumnezeiesc), grijanie, grijire, pricestanie, < la ortodocşi; pop. şi fam.> cele sfinte (v. cel), eulogie, luarea trupului şi sângelui lui Hristos (v. luare), precistie. Comuniunea este una dintre cele şapte taine, ce constă în gustarea de către credincioşi a pâinii şi a vinului, care, sfinţite de preot, devin trupul şi sângele lui Iisus Hristos. comuniza vb. I. tr. (polit.) abolşeviza. într-o anumită perioadă, statul a fost comunizat. comunizâre s.f. (polit.) bolşevizare. Comu-nizarea a fost un proces de lungă durată. comutăre s.f. (electr.) comutaţie. Comutarea este modificarea succesivă a conexiunilor unor circuite electrice. comutator s.n. (electr.) întrerupător, între-ruptor, şaltăr, <înv.> pară2. A apăsat comutatorul pentru a aprinde lumina. comutaţie s.f. (electr.) comutare, con s.n. 1 (bot.; la conifere) moţ1, pară2, pară-de-brad (v. pară2), cocean, cucuruz, muc, păpuşoi, tuleu. Din conurile de brad se fac ornamente de Crăciun. 2 (bot.) con vegetativ = vârf vegetativ. Din conul vegetativ se dezvoltă tulpina, ramurile şi organele anexe ale acestora. 3 (geomorf.) con de dejecţie = agestru. Conul de dejecţie se formează prin depunerea aluviunilor la viituri. 4 (fiz.) conpirometric = con Seger = indicator piroscopic,pirometru ceramic. Conul pirometric este compus din amestecuri minerale, care se înmoaie la o temperatură fixă. 5 (la pl; anat.) conuri retiniene = celule cu conuri (v. celulă). Conurile retiniene determină vederea morfoscopică şi cromatică. con ănima loc. adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) animat, con brio loc. adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) con fiioco, însufleţit. con fuoco adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) con brio, însufleţit. conabi'u, -i'e adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Grena Purpuria Roşu-închis. Rubiniu. Vişiniu. conac s.n. 1 curte, cortel2, ciftlâc. Conacul boieresc are multe acareturi. 2 (înv.) v. Popas. 3 (înv.) v. Poştă1. 4 (înv.) v. Bivuac. Tabără. 5 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; ieşit din uz) v. Beilic. conăt, -ă adj. (bot.; despre organe ale plantelor) concrescent, concrescut. Frunzele conate sunt unite la bază. conativ, -ă adj. (filos., psih.) volitiv, voliţional. Acţiunea are un caracter conativ. conaţional, -ă s.m., s.f. compatriot, concetăţean, <înv.> patriot, simpatriot. în Viena s-a întâlnit cu un conaţional. conăcâr s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Colăcar. conăcări'e s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Oraţie. Urare. conăci vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. 2 intr. (despre oameni; adesea urmat de determ. locale) v. Trage. 3 intr. (despre oameni; cu determ. locale sau temporale) v. Opri. Poposi. concasă vb. I. tr. (compl. indică materii, materiale etc. dure) a amănunţi, a fărâmiţă, a mărunţi, a sfărâmă, a zdrobi, a zdruci, a fărâmături, a fărâmi, a farâmica, a mleci, a nimica, a sfarmuri, a sparge, a tohoci, a zdrobica, a zdruhăi. A comasat asfaltul pentru a reface structura drumului. concasâre s.f. (tehn.) amănunţire, amănunţit1, fărâmiţare, fărâmiţat1, mărunţire, sfărâmare, zdrobire, zdrucire, farâmicare. Comasarea asfaltului se face cu maşini speciale. concasat, -ă adj. (despre materii, materiale etc. dure) amănunţit2, farâmiţat2, mărunţit2, sfarâmat, zdrobit, zdrucit, farâ-micat, mlecit. Asfaltul concasat este încărcat într-un camion. concentra concatenăţie s.f. 1 (ret.) epiplocă. Concate-naţia este o înlănţuire retorică de anadiploze succesive. 2 (gram.; rar) v. Juxtapunere. Parataxă. concav, -ă adj. (despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) adânc, adâncit, scobit2, găvănos, covătat, covătos, covăţit, dovâncat, găvănoşit, scufiindos, <înv.> găvănat. în asfalt era o denivelare concavă. concavitâte s.f. adâncitură, scobitură, dovâncătură, <înv.> găvănătură. A făcut cu un sfredel o concavitate în lemn. concede vb. III. tr. 1 (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul concede să se amâne examenul. 2 (înv.; compl. indică terenuri, acţiuni, exploatări de mine, de petrol etc.) v. Concesiona, concedia vb. I. tr. (compl. indică persoane angajate) a disponibiliza, a îndepărta, a scoate, a licenţia, a mătrăşi, <înv.> a slobozi, a exoflisi2, a ovolni, a restructura. Patronul a concediat o parte dintre angajaţii firmei din cauza iminentului faliment. concediăt, -ă adj. (despre persoane angajate) disponibilizat, <înv.> licenţiat. O persoană concediată îşi găseşte cu greu un alt loc de muncă. concediere s.f disponibilizare, îndepărtare, scoatere, licenţiere, <înv. şi pop.> slobozire, <înv.> exoflisire2. Patronul a hotărât concedierea unei părţi din personalul firmei din cauza iminentului faliment. concediu s.n. 1 săbăşag, <înv.> otpusc, slobozenie. Şi-a luat concediul în luna august. 2 vacanţă, diacopie. îşi vor petrece concediul la munte. concern' vb. IV. tr. (înv.; despre războaie, epidemii etc.; compl indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici, concem'e s.f. (înv.) v. Cap. Capăt. Final. Fine. încheiere. Sfârşit1, concem're s.f. (înv.) 1 v. Decimare. Decima-ţie. Destrucţie. Distrugere. Exterminare. Exterminaţie. Masacrare. Măcelărire. Nimicire. 2 v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. concentrâ vb. 1.11 tr., refl. a (se) acumula, a (se) aduna, a (se) înmagazina, a (se) strânge. Rezervele de produse alimentare au fost concentrate în anii precedenţi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) masa2. Greviştii s-au concentrat în faţa uzinei. Trupele au fost concentrate pe frontul de vest. 3 tr. (compl. indică loturi de pământ, unităţi agricole, unităţi industriale sau comerciale, instituţii etc.) a comasa, a grupa. A concentrat mai multe loturi de teren agricol pentru a le putea lucra mai uşor. Marile concentrare | 328 centre comerciale au fost concentrate la periferia oraşului. 4 tr. (compl indică texte citite, discursuri, prezentări etc.) a prescurta, a reduce, a rezuma, a scurta, a sumariza, a comprima, a condensa. A concentrat discursul din cauza lipsei de timp. 5 (rar; comp/. indică elemente preexistente) v. Centraliza. I11 refl. (despre oameni) a se încorda. Trebuie să se concentreze pentru a înţelege metaforele poeziei. 2 tr., refl. fig. a (se) axa, a (se) focaliza, a(se) polariza. Discuţia s-a concentrat pe priorităţile financiare ale firmei. concentrâre s.f. 11 acumulare, adunare, înmagazinare, strângere. Concentrarea rezervelor de produse alimentare este o necesitate. 2 masare2,<înv.> înglotire. S-apus în aplicare ordinul de concentrare a trupelor pe frontul de vest. 3 comasare, grupare. Primăria a propus concentrarea marilor centre comerciale la periferia oraşului. 4 prescurtare, reducere, rezumare, scurtare, comprimare, condensare. A fost nevoit să recurgă la concentrarea discursului său din cauza lipsei de timp. 5 (miner.) îmbogăţire. Prin concentrare se separă mineralele utile de cele sterile. 6 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de") afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă,vlog, <înv.> glogozeală, învălu-ială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare concentrare de oameni. 7 (rar) v. Centralizare. I11 încordare. I se citeşte concentrarea pe faţă. 2 concizie, laco-nicitate, laconism, lapidaritate, scurtime, sobrietate. Concentrarea exprimării este atributul unei minţi organizate. 3 fig. axare, centrare, focalizare, polarizare. Şi-au propus concentrarea discuţiei pe priorităţile financiare ale firmei. concentrat, -ă adj. 11 (despre texte citite, discursuri, prezentări etc.) prescurtat, redus, rezumat, scurtat, comprimat, condensat2. A fost nevoit să recurgă la o expunere concentrată a discursului său din cauza lipsei de timp. 2 (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concis, laconic, lapidar, scurt, succint, <înv.> rezumator, dens, sec, strâns2, telegrafic. Publicul apreciază stilul concentrat al jurnalistului. 3 (despre oameni sau despre expresia, atenţia, memoria, voinţa, auzul etc. lor) încordat, atentiv. Pândind vânatul are auzul concentrat. II (despre băuturi) tare, vârtos, viu, <înv. şi reg.> marmanziu, vânjos, trăsnit2. Nu poate bea vinuri concentrate. concentraţie s.f. 1 putere, tărie, <înv. şi reg.> tărime. Ce concentraţie are această băutură? 2 (chim.) concentraţie molară = molaritate, molalitate. Concentraţia molară a unei soluţii este exprimată prin numărul de moli dizolvat într-un litru de soluţie. concepe vb. III. I tr. 1 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să conceapă o metodă tehnică nouă. 2*. gândi, a imagina, a-şi închipui, a vedea. Trebuie să concepi altfel viaţa. 3 a alcătui1, a întocmi, a plăsmui, a realiza, a structura, a plăsmi, a urzi. A conceput o interesantă colecţie de mărci poştale. A apelat la un numismat ca să-i conceapă colecţia sa de monede. 4 (compl. indică rapoarte, cereri, memorii etc.) a alcătui1, a compune, a elabora, a face, a formula, a încheia, a întocmi, a redacta, <înv.> a protoco-li. La sfârşit de lună trebuie să conceapă un raport de activitate. 5 (compl. indică reforme, măsuri, metode, soluţii etc.) a plănui, a preconiza, a prevedea, a proiecta. Guvernul a conceput noi măsuri pentru rezolvarea unor probleme din domeniul economic. 6 (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a accepta, a admite, a aproba, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, a accepe, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot concepe comportamentul iresponsabil al fiului lor. 7 a înţelege, a pricepe. Nu concepe cum de s-au împăcat după un asemenea conflict. II intr., tr. (biol.) 1 (despre femei; compl indică copii) a naşte, a procrea, <înv. şi pop.> a prinde, a rodi, a zămisli, <înv. şi reg.> a plodi, a prăsi, a polimi, <înv.> a începe, a îngreca, a plămădi. Fata a ajuns la vârsta la care poate concepe. 2 <înv. şi pop.> a zămisli. Părinţii au conceput-o de tineri. concepere s.f. 11 creare, elaborare, imaginare, inventare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, excogita-re, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzire. După mai multe încercări, a reuşit conceperea unei noi metode tehnice. 2 alcătuire, compunere, elaborare, formulare, întocmire, redactare. Conceperea rapoartelor de activitate se face la sfârşit de lună. 3 plănuire, preconizare, proiectare. Conceperea unor noi reforme economice este în atenţia guvernului. II (biol) concepţie, procreare, <înv. şi pop.> zămislire. Conceperea copilului nu a fost planificată. concepibil, -ă adj. (livr.) v. Conceptibil. concept s.n. 1 (log.) idee, noţiune. Cunoaşte foarte bine conceptele şi dogmele de bază ale religiei creştine. 2 (lingv.; în teoria lui Saussure; în opoz. cu „semnificând) semnificat, denotat. Conceptul este conţinutul semantic, sensul unui semn lingvistic. 3 bruion, ciornă, schiţă, eschisă, draft, canava. A dat unui prieten conceptul nuvelei sale pentru a-şi spune părerea. conceptibil, -ă adj. concepibil. Nu există o raţiune conceptibilă pentru utilizarea armelor nucleare. conceptiv, -ă adj. (rar) v. Abstract. Abstractizat. Conceptual. Noţional. conceptual, -ă adj. abstract, abstractizat, noţional, conceptiv. Enunţul este greu de înţeles pentru mulţi, întrucât are un conţinut conceptual. concepţie s.f. 11 convingere, gând, idee, judecată, opinie, părere, principiu, vedere, viziune, convicţiune, existi-maţie, optică, orientare. Ea are altă concepţie în legătură cu subiectul abordat. 2 teorie, teză. în ultimul timp se vorbeşte despre o nouă concepţie în astronomie. II (biol) concepere, procreare, <înv. şi pop.> zămislire, conceput, -ă adj. (despre reforme, măsuri, metode, soluţii etc.) plănuit, preconizat, proiectat. Măsurile concepute vor ajuta economia să depăşească dificultăţile crizei financiare. concerne vb. III. tr. (fran.) v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2. concert s.n. fig. (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă”; livr.) v. Acord. Armonie1, înţelegere. Linişte. Pace. Unire, concertmâistru s.m. (muz.) <înv.> maestru de concert Concertmaistrul este prim-violonist într-o orchestră. concesie s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a face”) favoare, hatâr. Apelează la el cu rugămintea de a-i face o anumită concesie. 2 (adesea constr. cu vb. ,,aface,T) compromis1, tranzacţie. Este un om vertical, care nu face nicio concesie. 3 (ret.) epitropă1. Prin concesie se acceptă formal acuzaţia venită din partea adversarului, dar se reiau exagerat argumentele acestuia pentru a se sublinia lipsa lor de temei. 4 (jur.; în forma concesiune) <înv.> credinţă. A luat concesiunea unor terenuri ale vărului său. concesiona vb. I. tr. (compl. indică terenuri, acţiuni, exploatări de mine, de petrol etc.) <înv.> a concede. Concesionează mai multe terenuri. concesionar s.m. <înv.> contracciu. Are loc o întâlnire a concesionarilor de pământuri. concesiune s.f. (jur.) = concesie, concesiv, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre oameni) indulgent, îngăduitor, permisiv, răbdător, tolerant, răbduriu, <înv.> liberal, moale. Este o persoană mult prea concesivă cu cei care greşesc. 2 s.f. (gram.) propoziţie concesivă. Concesiva corespunde, în planul frazei, unui circumstanţial concesiv. concetăţean, -ă s.m., s.f. 1 <înv. şi reg.> poporan, <înv.> pârgar. Câţiva concetăţeni vociferează în piaţa oraşului. 2 compatriot, conaţional, <înv.> patriot, simpatriot. în Viena s-a întâlnit cu un concetăţean. conchemâ vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl indică oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. ,,la>7) v. Chema. Convoca. Invita, concherânt, -ă s.m., s.f., adj. (milit.; fran.; înv.) v. Cuceritor. Ocupant, conchetă s.f. (fran.; înv.) 1 (milit.; urmat de determ. care indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) v. Cucerire. Luare. Ocupare. Ocupaţie. 2 fig. v. Cucerire. 3291 conchide vb. III. tr., intr. a conclude, a concluziona, a încheia, a sfârşi. Criticul a conchis subliniind valoarea cărţii pentru cultura română. conchidere s.f. concluzie, încheiere, <înv.> încheietură, simperasma. conchiliologi'e s.f. (zool.) concologie. Con-chiliologia se ocupă cu studiul scoicilor. conchi'stă s.f. (itaL) 1 (milit.; urmat de determ. care indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) v. Cucerire. Luare. Ocupare. Ocupaţie. 2 fig. v. Cucerire. conci s.n. (reg.) I 1 v. Coc1. 2 v. Bariş. Broboadă. Năframă. 3 (la oameni sau la unele păsări şi animale) v. Ciuf. Moţ1. II (sinec.; glum.) v. Femeie. conciâţ, -ă adj. (reg.; despre păsări) v. Moţat, concilia vb. 1.1 tr. (compl. indică divergenţe, conflicte etc.) a, împăca, a învoi. Au reuşit să concilieze divergenţele dintre cele două state pe cale diplomatică. 2 refl. recipr. (mai ales despre adversari) a se împăca, a se reconcilia, a se împăciui, <înv.> a se aşeza, a se îmbuna, a se păciui, a se prosti2, a se aşeza. Cei doi politicieni s-au conciliat după luni de dispute interminabile. conciliant -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) împăciuitor, transigent. <înv.> împăcăcios, înduplecă-tor. Este o persoană conciliantă. conciliăr, -ă adj. (relig.; rar) v. Sinodal. Sinodic. conciliator, -oâre adj., s.m., s.f. împăciuitorist, conciliatorist, conciliatrice. Conciliatorul mijloceşte o împăcare. Demersul său a fost unul conciliator. conciliatorism s.n. împăciuitorism. Conciliatorismul este o acţiune sau o atitudine conciliatoare. conciliatorist, -ă adj. (rar) v. Conciliator, împăciuitorist. conciliatrice adj., s.f. (fran.; înv.) v. Conciliatoare (v. conciliator). împăciuitoristă (v. împăciuitorist). conciliâţie s.f. conciliere, împăcare, conciliere s.f. conciliâţie, împăcare. Diplomaţia a jucat rolul primordial în concilierea neînţelegerilor dintre state. conciliu s.n. (relig.; la catolici) sinod, sobor. în concilii se iau decizii asupra unor chestiuni de dogmă, de morală, de disciplină ecleziastică etc. concis, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concentrat, laconic, lapidar, scurt, succint, <înv.> rezumator, dens, sec, strâns2, telegrafic. Publicul apreciază stilul concis al jurnalistului. 2 (despre expuneri, texte etc.) rezumativ, sintetic, succint, sumar, scurt, <înv.> rezumator. A făcut un raport concis privind deplasarea în străinătate. II adv. (modal) 1 laconic, lapidar, succint. I-a răspuns concis. Şi-a caracterizat concis discipolul. 2 sintetic, succint, sumar. I-a expus concis faptele. A prezentat concis concluziile cercetării. concitadm, -ă s.m., s.f. conorăşean. A întâlnit pe plajă câţiva concitadini. concitât, -ă adj. (livr.) 1 (despre oameni, colectivităţi etc.) v. Aţâţat. Incitat. Instigat, întărâtat. Provocat. Stârnit. 2 (despre manifestări, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) v. Furios. Violent. concitâţie s.f. (livr.) 1 v. Agitare. Agitaţie. Excitaţie. Frământare. îngrijorare. Neastâmpăr. Nelinişte. Zbucium. Zbuciumare. 2 v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, concizie s.f. concentrare, laconicitate, laconism, lapidaritate, scurtime, sobrietate. Concizia exprimării este atributul unei minţi organizate. conclude vb. III. tr. a conchide, a concluziona, a încheia, a sfârşi, concludent -ă adj. (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încre-dinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost concludente. concluzie s.f. 1 conchidere, încheiere, <înv.> încheietură, simperasma. Mai are de redactat concluziile lucrării. 2 (adesea constr. cu vb. „a trage) învăţăminte(v. învăţământ), învăţătură, lecţie. A tras câteva concluzii din păţania prietenului său. conduzionâ vb. 1.1 tr., intr. a conchide, a conclude, a încheia, a sfârşi. Criticul a concluzionat subliniind valoarea cărţii pentru cultura română. 2 tr. a constata, a înţelege, a vedea. După multe discuţii, au concluzionat că nu se poate urma această cale. conduzi'v, -ă adj., s.f. 1 adj. ilativ. La sfârşitul simpozionului, a ţinut un discurs cu un caracter concluziv. 2 s.f. (gram.) propoziţie concluzivă. Concluziva este o propoziţie coordonată care exprimă o acţiune prezentată drept concluzie a termenului coordonat. concologie s.f. (zool.) conchiliologie. concomitent, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre două sau mai multe acţiuni, evenimente, fenomene etc.) paralel, simultan, sincron, sincronic, homocrom. Tehnica nu poate evolua fără o dezvoltare concomitentă a ştiinţei. 2 (desprefiinţe, întâmplări, fenomene etc.) coexistent. Există mai mulţi factori de risc concomitenţi care fac posibilă apariţia unei boli. II adv. 1 (modal) paralel, simultan, totdeodată, totodată, <înv.> împreună. A învăţat concomitent engleza şi germana. 2 (temporal) deodată, odată, simultan. Vorbesc concomitent, încât nu se mai înţelege nimic. concomitenţă s.f. 1 paralelism, simultaneitate, sincronism. Artiştii care fac parte dintr-un anumit curent ajung, la un moment dat, la concomitenţă în gândire. 2 coexistenţă. Concomitenţă binelui şi a răului este inevitabilă. concordâ vb. I. intr. (despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) a corespunde, a se concret potrivi, a se lovi, a se ştimui, <înv.> a conglăsui, a rima, a consuna. Mărturiile celor doi martori nu concordă. concordânt, -ă adj. 1 (despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) coincident, congruent, corespunzător, echivalent, sinonim, consunant. Rezultatele celor două experimente sunt concordante. 2 (despre două sau mai multe măsuri, mărimi, valori etc. ori despre părţi componente ale unui ansamblu, ale unui tot, despre ansambluri, sisteme materiale sau mentale etc.) armonios, echilibrat, proporţionat, regulat, simetric, simmetru. Ansamblul arhitectonic din centrul oraşului este concordant. concordânţă s.f. 1 coincidenţă, congruenţă, echivalenţă, sinonimie. Concordanţa rezultatelor celor două experimente l-a surprins. 2 afinitate, analogie, analogism, apropiere, asemănare, asemuire, corespondenţă, potrivire, similaritate, similitudine, potriveală, <înv. şi reg.> semuială, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, semeninţă, semuire, înrudire. între culturile romanice există numeroase concordanţe. între cei doi există concordanţă de idei. 3 acord, conformitate, consonanţă, corespondenţă, potrivire, convenienţă, potriveală, <înv.> corespundere. Există o perfectă concordanţă între melodicitatea versurilor şi acompaniamentul lirei. 4 armonie1, echilibru, proporţie, propor-ţionalitate, regularitate, simetrie, potrivire, euritmie, simfonie. Clădirea teatrului are ceva din concordanţa clasicismului. 5 (art.; gram.) concordanţa timpurilor = consecuţia timpurilor (v. consecuţie), corespondenţa timpurilor (v. corespondenţă). Concordanţa timpurilor reprezintă un ansamblu de reguli potrivit cărora timpul verbului din propoziţia subordonată este în acord cu timpul verbului din regentă. concordie s.f. (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă”; livr.) v. Acord. Armonie1, înţelegere. Linişte. Pace. Unire, concotomie s.f. (chir.) turbinectomie. Concotomia este rezecţia unuia dintre cometele foselor nazale. concrescent, -ă adj. (bot.; despre organe ale plantelor) conat, concrescut. Frunzele concrescenţe sunt unite la bază. concrescut, -ă adj. (bot.; despre organe ale plantelor) conat, concrescent. concret, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) fizic2, material, palpabil, pământesc, perceptibil, pipăibil, sesizabil, pipăit2, tangibil, <înv.> pi-păicios, pipăitor, pusăitor, trupesc. Masa este un obiect concret. Ploaia este un fenomen meteorologic concret. 2 aievea, palpabil, real, pipăibil, <înv.> plăsmuit. Totul este mirific, încât nu-ţi vine să crezi că este un peisaj concret. 3 determinat, neiluzoriu, precis. îşi sprijină afirmaţiile pe date concrete. II adv. (modal) exact, precis, <înv.> sadea. Nu spune concret concreteţe ce îl macină. Niciun orâşean nu ştie concret cum e viaţa la ţară. concreteţe s.f. concretitate, concretitudine. Concreteţea sensului multor termeni nu mai este percepută de vorbitor. Imaginile din tablou sunt de o concreteţe tulburătoare. concreti'sm s.n. (filos.) reism. Potrivit concretismului, substratul ultim al lumii îl reprezintă lucrurile concrete, materiale. concretitate s.f. concreteţe, concretitudine. concretitudine s.f. concreteţe, concretitate. concretiza vb. 1.1 tr., refl. a (se) materializa, a (se) realiza, a (se) corporaliza, a (se) incarna, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) sensibiliza, a (se) traduce. Arhitectul este satisfăcut pentru că proiectele sale se concretizează. 2 tr. a finaliza, a fructifica, a valorifica. Fotbalistul şi-a concretizat atacul prin marcarea unui gol. concretizare s.f. 1 materializare, realizare, incarnare, întruchipare, întrupare, sensibilizare. Concretizarea proiectului i-a adus arhitectului mari satisfacţii. 2 finalizare, fructificare, valorificare. Golul înseamnă pentru fotbalist concretizarea unui atac la poarta adversă. concretizat, -ă adj. materializat. A dorit să-şi vadă proiectul concretizat. concreţionăre s.f. (tehn.) sinterizare. Con-creţionarea este operaţia de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi şi presarea lor în forme speciale. concreţiune s.f. (med.) calcul, piatră. Are concreţiuni la rinichi. concubin, -ă s.m., s.f. amant, iubit, metresă, prieten, bade, drăgălaş, drăgulean, drăguliţă, drăguţ, ibovnic, pirandă, ţiitor, amorez, amoreză, bibic2, bălă, drăgucior, hazaică, naică, nană, ortac, <înv.> ibostnic, muiere de pat (v. muiere2), nicochera, posadnică, palachidă, atelaj, bibilică, bibiloi, hulub, asistentă (v. asistent), bufa, cadână, calmant, calorifer, cordaci, franţuzoaică, gagic, gagiu, gaştenie, gaştoană, gaştonie, încălzitoare, înlocuitor, învelitoare, mesadă, metreancă, mordină, saltea, şaică3, tapeză, ţoancă, ursoaică1, verişoară (v. verişor), corditor. Mulţi bărbaţi fac gesturi necugetate pentru concubine. concubinaj s.n. <înv. şi pop.> îndrăgit1, ţiitură, <înv.> ţiitorie, contubemiu. Cazurile de concubinaj se întâlnesc tot mai des în societatea modernă. concupiscent, -ă adj. (despre oameni) luxurios. O persoană concupiscentă este înclinată spre plăceri senzuale. concupiscenţă s.f. luxură, luxuriozitate, fornicaţie. Nu-şi poate înfrâna concupiscenţa. concură vb. I. 1 intr. (despre oameni) a candida2, <înv.> a compeţi, a concurge. Concurează pentru postul de director al instituţiei. 2 intr. (despre oameni) a emula, a se întrece, a rivaliza, a se lupta. Trebuie să concureze cu prietenul lui pentru câştigarea premiului. 3 tr. (econ., com.) a rivaliza. Produsele noastre electronice nu le pot concura pe cele japoneze. concurent, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 candidat, competitor. La concursul pentru postul de director s-au prezentat mai mulţi concurenţi. 2 adversar, rival, <înv.> împotrivitor, râvnaci. în competiţie uitau de prietenia lor, întrucât erau concurenţ&Z emul, rival, <înv.> emulator. Savantul are un concurent în domeniul geometriei în spaţiu. II adj. rival, <înv.> râvnaci. Este în litigiu cu o societate concurentă. concurenţă s.f. 1 competiţie, luptă. S-a angajat în concurenţa pentru obţinerea unei burse de studiu în străinătate. 2 întrecere, luptă, rivalitate, meci1. Să uităm pentru un timp de concurenţa dintre noi şi să ne gândim cum putem rezolva, împreună, această situaţie de criză. 3 emulare, emulaţie, întrecere, rivalitate, luptă, turnir. O concurenţă liberă, reală ajută la dezvoltarea talentelor. concurenţiăl, -ă adj. 1 (despre produse, mărfuri, preţuri etc.) competitiv, compe-tiţional. Trebuie să apară pe piaţa internaţională cu produse concurenţiale. 2 competitiv, emulativ, încurajator, stimulativ, stimulator. întrecerile dintre elevi sunt concurenţiale pentru ei. concurge vb. III. intr. (înv.) 1 v. Converge. 2 (despre oameni) v. Candida2. Concura. 3 (despre oameni) v. Colabora. Conlucra. Coopera. Participa. concurs s.n. 11 (sport) competiţie, întrecere. A participat la concursul de atletism. 2 ajutor, oficii (v. oficiu), serviciu, sprijin. A recurs la concursul prietenului lui pentru a ieşi din impas. 3 ajutor, contribuţie, sprijin, <înv.> părtinire. Concursul ei la pregătirea colegei de birou a fost esenţială. 4 concurs de împrejurări = circumstanţe (v. circumstanţă), conjunctură, împrejurări (v. împrejurare), întâmplări (v. întâmplare), timpuri (v. timp), vremuri (v. vreme), modalitate. A reuşit în viaţă datorită unui concurs de împrejurări fericit. II (înv.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) v. Acord. Aprobare. Asentiment. Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare, încuviinţare. îngăduinţă. învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere. condăc1 s.m. (reg.) 1 (milit.; la puşcă) v. Pat. 2 (tehn.; la fierăstrău) v. Braţ. Crac. Margine. Mână. Mâner. Pervaz. Spetează. condăc2 s.m. (reg.) v. Porcar, condamnă vb. I. tr. 1 (jur.; compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a pedepsi, a inflige, <înv. şi pop.> a osândi, <înv. şi reg.> a judeca, a vinovăţi, <înv.> a bintătui, a certa, a dezjudeca, a hotărî, a oblici, a rândui. Criminalul a fost condamnat la ani grei de puşcărie. 2 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. A fost condamnat de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. 3 (compl. indică oameni) a constrânge, a forţa, a obliga, a sili, <înv. şi pop.> a trage, a osândi. Prin atitudinea sa, o condamnă să-şi încalce principiile morale. condamnabil, -ă adj. (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, blamabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, ruşinos, urât2, vinovat, reprehensibil, repudiabil, <înv.> ocamic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt condamnabil. condamnăre s.f. I (jur.) 1 pedepsire, sanbenito, <înv. şi pop.> osândire, <înv.> certare, condamnaţiune, oblicire, vinovăţire. Judecătorul a hotărât condamnarea criminalului la ani grei de puşcărie. 2 (concr.) pedeapsă, penitenţă, osândă, <înv. şi reg.> lege, pocaianie, ştraf, pedepsie2, <înv.> certare, judecată, pilduire, puniţie. Mulţi infractori, după ispăşirea condamnării, se integrează cu greu în societate. 3 condamnare la moarte = executare, execuţie, execuţie capitală, moarte, pedeapsă capitală, <înv.> certarea morţii (v. certare), pedeapsa morţii (v. pedeapsă), pierderea capului (v. pierdere). Criminalul a scăpat de condamnarea la moarte în urma unei graţieri. II blam, blamare, dezaprobare, dezavuare, ne-aprobare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţiime, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat condamnarea colegilor pentru ceea ce a făcut. condamnăt, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (jur.; despre oameni) pedepsit, <înv. şi pop.> osândit, <înv.> certat. Persoanele condamnate sunt antrenate, în închisoare, la diferite activităţi. 2 (med, med. vet.; despre bolnavi) incurabil, irecuperabil, nerecuperabil, nevindecabil, <înv.> necurabil, netămăduit. Cei care au cancer generalizat sunt bolnavi condamnaţi. II s.m., s.f. (jur.) deţinut, puşcăriaş, ocnaş, osândit, rob, <înv.> şalgău, recluzionar, pensionar, ostrovean, pârnăiaş, sezonist, zegar. Condamnaţii sunt urcaţi în maşini speciale şi transportaţi la închisoare. condamnaţiune s.f. (jur.; înv.) v. Condamnare. Pedepsire, condăş s.m. (reg.) v. Porcar, condei s.n. 11 toc2, pană. Scribii din cancelarii foloseau condeie. 2 (în trecut) stil, stilet2, plumb, plumb de piatră, plumb de placă. Condeiul era folosit la scrierea pe tăbliţe. 3 scriitură, scris1, slovă. Are un condei ordonat. 4 (astăzi rar; şi condei deplumb) v. Creion. 5 (tehn.; la meliţă; pop.) v. Cuţit. Limbă. 6 (econ.; înv.) v. Articol. II fig. 1 stil, pană. Admiră condeiul acestui tânăr nuvelist. 2 (înv.) v. Ceas. Clipă. Clipită. Minut. Moment. Oră. Secundă. Timp. Vreme. condeier s.m. (lit.; deprec.) v. Literat. Om de litere. Scriitor. conducător condens s.n. condensat1. Condensul este rezultatul condensării vaporilor. condensa vb. I. 1 tr., refl. a (se) densifica, a (se) întări. Ţinut prea mult la cuptor, pilaful s-a condensat. 2 tr. fig. (compl. indică texte citite, discursuri, prezentări etc.) a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, a scurta, a comprima. A condensat discursul din cauza lipsei de timp. condensare s.f. fig. concentrare, prescurtare, reducere, rezumare, scurtare, comprimare. A fost nevoit să recurgă la condensarea discursului său din cauza lipsei de timp. condensat1 s.n. condens. condensat2, -ă adj. fig. (despre texte citite, discursuri, prezentări etc.) concentrat, prescurtat, redus, rezumat, scurtat, comprimat. A fost nevoit să recurgă la o expunere condensată a discursului său din cauza lipsei de timp. condensator s.m. (electr.; şi condensator electric) capacitor. Condensatorul este folosit pentru a acumula sarcini electrice statice. condescendent, -ă adj. 1 (despre oameni, mai ales despre persoane cu funcţie de conducere) respectuos. Este un patron de firmă condescendent. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) cuviincios, decent, deferent, politicos, respectuos, reve-renţios, smerit, <înv.> smerin. Este un tânăr condescendent cu toată lumea. Are o atitudine condescendentă faţă de persoanele în vârstă. condescendenţă s.f. admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de condescendenţă din partea prietenilor. condescinde vb. III. tr. (rar; despre oameni; urmat de o prop. compl. dr.) v. Binevoi, condicâr s.m. (înv.) 1 v. Arhivar. 2 (adm., econ.) v. înregistrator. Registrator, condică s.f. 1 catastif, registru, carte, <înv. şi reg.> metrică1, protocol, libel, papir, <înv.> defter, izvod, opis, tartaj, tăbliţă, terfelog, caid, tefter. îşi notează într-o condică cheltuielile zilnice. 2 (jur.; înv.) v. Cod2. 3 (jur.; înv.) condică penală v. Cod penal (v. cod2). 4 (înv.; adesea urmat de determ. care indică specificu l) v. Dicţionar. Lexicon. Vocabular, condicuţă s.f. (rar) v. Carnet, condiment s.n. (mai ales la pl. condimente; ind. alim.) aromat1, ingredient, mirodenie, mezelic, dresuri (v. dres2), merogină, <înv.> băcănii (v. băcănie), miroase (v. miros), mirodie, mirositură, spiţerie, ingredienţă. A pus în vinul fiert câteva condimente: piper şi scorţişoară. condimentă vb. I. tr. (culin.; compl. indică mâncăruri) a ardeia, a asezona, a iuţi, a pipera, a paprica. Condimentează friptura înainte de a o pune în cuptor. condimentăre s.f. (culin.) ardeiere, asezona-re, iuţire, piperare. Condimentarea mâncării se face cu măsură. condimentăt, -ă adj. (despre mâncăruri, alimente etc.) ardeiat, asezonat, iute, picant, piperat, usturos, papricat, şut4, usturoi, <înv.> nostim. Tocăniţa este cam condimentată. conditdr s.m. (german.) v. Cofetar, conditorîe s.f. (german.) v. Cofetărie, condiţie s.f. 1 caz, circumstanţă, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziţie, situaţie, stare, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peristas, prilejire, stat3, stătătură, context. în alte condiţii, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în condiţii excepţionale. 2 (jur.) clauză, dispoziţie, prevedere, punct, stipulare, stipulaţie, termen, <înv. şi pop.> tocmeală, <înv.> şart2. Trebuie cercetate condiţiile din contract. 3 (biol; şi, la pl, condiţii de mediu) factor. Condiţiile de mediu determină sau influenţează existenţa fiinţelor. 4 obligaţie, pretenţie. I-a împrumutat banii cu condiţia de a-i fi restituiţi la termenul stabilit. 5 poziţie, situaţie, stare, prindoare. obraz. Au o condiţie materială excelentă. 6 rang, stare, teapă, seamă, treaptă, mână. Nu este de condiţia lui ca să se preteze la asemenea fapte. Cei doi sunt de aceeaşi condiţie. 7 calitate, însuşire, <înv.> natură. Vorbeşte din punctul de vedere al condiţiei sale de profesor. condiţiona vb. I. tr. a determina. Fluctuaţiile valutare condiţionează preţul la carburanţi. condiţionăl, -ă s.f., s.n. (gram.) 1 s.f. propoziţie condiţională. Condiţionala îndeplineşte funcţia de circumstanţial condiţional al regentei. 2 s.n. modul condiţional (v. mod). Condiţionalul exprimă, la timpul prezent, o acţiune realizabilă, posibilă. condiţionare s.f. 1 determinare. între cele două fenomene există un raport de condiţionare. 2 (tehn.) climatizare. Prin condiţionare, aerul dintr-o încăpere este menţinut la o anumită temperatură, umiditate şi puritate. condolăre s.f. (rar) v. Condoleanţă. condoleânţă s.f. (mai ales la pl. condoleanţe) condolăre. Aflând că bunicul lui s-a stins, un camarad al său i-a transmis condoleanţe. condom s.n. prezervativ, capişon, balon1, balonaş, cauciuc, căciuliţă, flu-turaş, glugă, gumă, protex, scufiţă. Condomul are scop contraceptiv. condrăş s.m. (milit.; reg.) v. Caporal, condrăţel s.m. (entom.; reg.) 1 v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). 2 Lindină. condriozom s.n. (biol.) mitocondrie. Con-driozomul este un organit din citoplasmă, care furnizează energia necesară celulei. condrodisplazie s.f. (med.) condrodistrofie, displazie encondrală. Condrodisplazia este determinată de o perturbare informarea şi creşterea oaselor, pornind de la cartilaje. condrodistrofie s.f. (med.) condrodisplazie, displazie encondrală. condrofibrom s.n. (med.) fibrocondrom. Condrofibromul este o tumoare benignă a ţesutului cartilaginos. condromixom s.n. (med.) mixocondrom. Condromixomul este o tumoare mixtă formată din ţesut cartilaginos şi mucos. condroniu s.m. (bot.) Melampyrum arvense; ciormoiag, carpenă, dosnică (v. dosnic), grâu-negru, grâul-prepeliţei (v. grâu), grâ-ul-prepeliţelor (v. grâu), grâuşor, miazănoapte, păduroi, scrabă, sor-cu-frate. condropterigiăn s.m. (iht.) cartilaginos. Rechinul face parte din clasa condropterigi-enilor. conducător, -oâre s.m., s.f., adj. 11 s.m. (polit.; în opoz. cu „supus”) cârmuitor, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, stăpân, oblăduitor, <înv.> biruitor, chivernisitor, despuietor, domnariu, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, toparh, vlădică, vlăduitor, cârmaci. Istoria înregistrează faptele unor mari conducători. 2 s.m. (polit.) cârmuitor, guvernator, <înv.> toparh, zabit. Paşa era conducătorul unui paşalâc din Imperiul Otoman. 3 s.m. (milit.) cap, căpetenie, comandant, şef, căpitănie, mai-marele, <înv. şi reg.> comândaş, tist, câpişte2, <înv.> birău, călăuz, căpitan, comandir, comendarisiu, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, vornic, prepozit, vârf, exarh, comanduitor. Conducătorul acestei armate este un cunoscut general. 4 s.m. şef, diriguitor, <înv.> principal. Tudor Vladimirescu a fost unul dintre conducătorii Eteriei. 5 s.m., s.f. (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică domeniul, sfera de activitate) şef, ştab. Conducătorul întreprinderii este un foarte bun manager. 6 s.m. (de obicei urmat de determ. în gen.) fruntaş, lider, şef, chief, părinte, baci, vârf. Conducătorul partidului este un distins intelectual. 7 s.m. (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, „peste”, „pe”) şef, <în trecut> vătaf, vătăman, vătăşel, <înv.> dragoman, prefectuş, sfetnic, staroste. Breasla rotarilor avea drept conducător pe cel mai bun meseriaş. în tinereţe, a fost conducătorul vânătorilor din judeţ. 8 s.m. (în tradiţii şi obiceiuri populare) căpetenie, vătaf, birău, didiu, jude, <înv.> baş2. De câţiva ani, este conducătorul cetei de urători din sat. 9 s.m., s.f. (şi conducător auto) şofer, şoferiţă, driver, şoferă, şofeză. Conducătorii auto trebuie să fie deosebit de atenţi în trafic. 10 s.m., s.f. (muz.; şi conducător de orchestră) dirijor, şef de orchestră, <înv.> direjetor, dirigent, maestru dirigent, bandleader. La intrarea conducătorului de orchestră, publicul aplaudă entuziast. I11 adj., s.m. (polit.) cârmuitor, guvernant. Orice partid conducător are opozanţi. Conducătorii au promulgat o lege nepopulară. 2 adj., s.m. hegemon. Anglia a fost o forţă maritimă conduce | 332 conducătoare. 3 adj. (polit.) guvernamental, oficial, cârmuitor. Apropierea sa de cercul conducător este evidentă. III adj. (fiz.; rar; despre corpuri) v. Conductibil. conduce vb. III. I tr. 1 (polit.; despre suverani; compl. indică state, popoare etc.) a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, a regenta, <înv. şi pop.> a oblădui, <înv. şi reg.> a schivemisi, <înv.> a birui, a chivernisi, a crăi, a despune, a hătmăni, a împărăţi, a ocârmui, a povăţui, a vlădui, a rege2, a duce2. Alexandru Ioan Cuza a fost primul care a condus cele două ţâri româneşti unite. 2 (compl. indică unităţi militare, echipe de intervenţie, brigăzi etc.) a comanda, <înv.> a povăţui. în timpul războiului a condus un escadron de tancuri. Conduce echipa de salvamontişti. 3 (compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) a administra, a cârmui, a gospodări, a manageriza, a ţine, a maniera, a dirigui, <înv. şi pop.> a oblădui, a priveghea, a supraveghea, <înv.> a economisi, a epitropisi, a isprăvnici, a ocârmui. Conduce cu multă pricepere şcoala. 4 (muz.; compl. indică formaţii muzicale, solişti etc.) a dirija, a dirigui. A fost invitat să conducă orchestra Operei din Bucureşti. 5 (compl. indică şedinţe, dezbateri, adunări etc.) a prezida, <înv.> a preşedea, a prezidui. Conduce şedinţa consiliului de administraţie. 6 (compl. indică acţiuni, activităţi, planuri etc.) a dirija, a regiza. Persoana care conduce toate acţiunile grupului este o tânără. I11 tr. (compl indică oameni) a călăuzi, a dirija, a ghida, a îndrepta, a îndruma, a orienta, <înv.> a dirigui, a sledi, a tocmi. A condus-o pe drumul cel mai scurt spre gară. 2 tr. (compl. indică oameni, în special turişti) a călăuzi, a duce2, a ghida, a îndruma. Ghidul conduce vizitatorii prin grădina zoologică. 3 tr. fig. (compl. indică oameni) a îndruma, a povăţui, a sfătui, a călăuzi, a dirija, a ghida, a pilota, a drege, a miji. Mama l-a condus bine în viaţă. 4 tr., refl. fig. (compl sau sub. indică oameni) a (se) îndruma, a (se) călăuzi, a (se) dirija, a (se) ghida, a (se) lumina, a (se) orienta, a (se) deştepta, a (se) pleca. Părinţii au atribuţia de a-şi conduce copiii pe drumul cel bun. în viaţă se conduce după principii ferme. III tr. (compl. indică oameni) 1 a acompania, a aduce, a duce2, a însoţi, a întovărăşi, a merge, a petrece, a întroloca, <înv.> a năvădi, a pomi. La plecare, gazda îşi conduce musafirii până la poartă. 2 a duce2, a purta. îl conduce de braţ până coboară scările. IV1 tr. (aeron., nav.; compl. indică aeronave, ambarcaţiuni, nave, dirijabile etc.) a dirija, a pilota, <înv.> a povăţui. Conduce barca pe braţul Sulina al Dunării. 2 tr., intr. a şofa, a mâna. Conduce un camion de mare tonaj. Conduce mai bine pe timp de zi. 3 tr. (compl. indică animale de tracţiune, trăsuri, căruţe etc.) a mâna, a mânui, a udi, <înv.> a năvădi. Ştie să conducă bine caii unei trăsuri. A condus de multe ori o brişcă. conducere s.f. 11 (polit.) cârmuire, diriguire, domnie, guvernare, stăpânire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> chiverniseală, chivernisire, domnire, împărăţie, oblastie, ocârmuire, purtare, purtat1, stăpânărie, stăpânie, ţiitură, vlădicie, zabitlâc, cârmă. în timpul conducerii Moldovei, Ştefan cel Mare a ridicat foarte multe biserici. 2 (polit.) guvernare, regim. Econofftia se dezvoltă mult în timpul unei conduceri competente. 3 (milit.) comandă, şefie, <înv.> povăţă, povăţuire, board, comenduială. Escadronul de tancuri se află sub conducerea unui colonel. Flota se află sub conducerea amiralului. 4 administrare, administraţie, cârmuire, gospodărire, diriguire, manu-tenţiune, <înv. şi pop.> oblăduire, chiverniseală, chivernisire, <înv.> epista-sie, isprăvnicie, ocârmuire, zapt, gerenţă. Pentru conducerea şcolii s-a căutat o persoană competentă. 5 (muz.) baghetă. Concertul a avut loc sub conducerea maestrului Celibi-dache. 6 prezidare. Conducerea dezbaterilor intră în atribuţiile directorului. 7 direcţie, şefie, <înv.> directorat. Conducerea întreprinderii este deţinută de un foarte bun manager. 8 putere, cârmă. Era convins că va ajunge din nou la conducere. 9 (concr.) direcţie, <înv.> directorat, directorie. A înmânat conducerii instituţiei o cerere de concediu medical. Conducerea a hotărât majorarea salariilor angajaţilor firmei. I11 călăuzire, dirijare, ghidare, îndreptare, îndrumare, orientare. Ca să ajungă la gară, are nevoie de conducerea unui cunoscător al oraşului. 2 fig. îndrumare, călăuzire, dirijare, ghidare, orientare. Conducerea copiilor pe drumul cel bun în viaţă este una din atribuţiile părinţilor. III acompaniere, ducere, însoţire, întovărăşire, petrecere, <înv. şi pop.> mergere, <înv.> însoţitură. Conducerea musafirilor s-a făcut până la poartă. conduct s.n. (anat.; de obicei urmat de determ. care arată felul) canal, duet, tub, <înv. şi reg.> ţeavă. Conductul digestiv este o parte a aparatului digestiv. conductă s.f. 1 (tehn.) canal, tub, <înv. şi reg.> sulinar, <înv.> jgheab. Apa curge prin conducte. 2 (ind. petrol.) conductă de aducţie = colector, manifold. 3 (la pl. conducte; arg.) v. Spaghete. conductibil, -ă adj. (fiz.; despre corpuri) conducător. Corpurile conductibile pot transmite căldura sau electricitatea. conductibilităte s.f. (fiz.) conducţie. Conduc-tibilitatea este proprietatea corpurilor de a transmite căldura sau electricitatea. conductor, -oăre s.m., s.f. 1 s.m. (ferov.) naş. Conductorul cere pasagerilor biletele la control 2 s.m., s.f. (transp.; rar) v. Manipulant. Vatman, conducţie s.f. (fiz.) 1 conductibilităte. 2 conducţie termică = termoconducţie. conduită s.f. 1 comportament, comportare, purtare, purtat1, <înv. şi pop.> umblet, port1, purtătură, săbaş, <înv.> petrecere, politie, umblătură. Conduita sa în societate este ireproşabilă. 2 comportament, comportare, deprindere, maniere (v. manieră), moravuri, năravuri (v. nărav), obiceiuri (v. obicei), purtare, port1, purtat1, modă, <înv. şi reg.> urmare, pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, talâm, apucătură. Părinţii sunt nemulţumiţi de conduita necuviincioasă a fiului lor. condur s.m. 1 scarpă. Condurul era un pantof femeiesc (de sărbătoare), cu toc înalt şi împodobit cu broderii. 2 (art.; bot.) condurul-doamnei = Tropaeolum majus; călţunaş, nemţoaică, altângic, capuţină, ciocănaşi (v. ciocănaş), conduraş, farfalăi, lopoştani, lupidrag, nemţoicuţă, pintenaşi (v. pintenaş), pinteni (v. pinten), sultane, sultănică, teţine. conduragiu s.m. (turc.; înv.) v. Cizmar. Pantofar. condurâr s.m. (înv.) v. Cizmar. Pantofar, condurăş s.m. (bot.; reg.) v. Călţunaş. Condurul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). condus, -ă adj. (despre întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) administrat, cârmuit, gospodărit. Lucrează într-o firmă bine condusă. conectâre s.f. (tehn.) conexiune. Conectarea la reţeaua de gaze este costisitoare. conectat, -ă adj. (inform.; despre utilizatori, programe etc.) activ, on-line. Pe skype, din lista de cunoscuţi, îi apare numai o persoană conectată. conectivs.n. 1 (log., mat.) conector, functor, operator, operator logic. Prin intermediul conectivului, din variabile separate iau naştere expresii. 2 (log.) disjuncţie. Conectivul este relaţia dintre două enunţuri care se exclud reciproc. conector s.n. 1 (log., mat.) conectiv, functor, operator, operator logic. 2 (tehn.) fiting, piesă de legătură. Conectorul serveşte la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, tuburilor etc. coneţ s.n. (înv.) v. Cap. Capăt. Final. Fine. încheiere. Sfârşit1. conexă vb. I. tr. 1 (jur.) a reuni. Judecătorul a conexat cele două pricini pentru a da o rezolvare. 2 (compl. indică elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri, sisteme de acelaşi fel) a îmbina, a împreuna, a îngemăna, a lega1, a reuni, a uni2, a conglomera, a îmbăiera. A conexat firele electrice pentru a reface circuitul. conexiomsm s.n. (biol) neuromimetism. Conexionismul este un domeniu al reţelelor neurale formale, care stimulează de departe funcţionarea reţelelor de neuroni biologici. conexităte s.f. (rar) v. Aderenţă. Conexiune. Corelaţie. înlănţuire. Legătură. Raport Relaţie, conexiune s.f. 1 aderenţă, corelaţie, înlănţuire, legătură, raport, relaţie, consecuţie, intercomunicaţie, conexitate, contextură. Acest fenomen nu are nicio conexiune cu paranormalul 2 (fiziol) conexiune inversă = aferentaţie, aferentaţie inversă, cauzalitate inelară, feedback, lanţ cauzal închis, legătură inversă, reacţie, retroacţiune, retrocontrol. confirmare Conexiunea inversă este transmiterea excitaţiei de la neuronii periferici la neuronii centrali. 3 (tehn.) conectare. 4 (filos.) conexiune generală = conexiune universală; conexiune universală = conexiune generală. Conexiunea generală sau universală reprezintă totalitatea formelor de legătură, determinare, interacţiune şi condiţionare reciprocă a obiectelor şi fenomenelor în mişcare din întregul univers. confabulăţie s.f. (psih.) mitomanie, pseudo-logie. Confabulaţia se caracterizează prin tendinţa unei persoane de a denatura adevărul de a inventa fapte, întâmplări imaginare. confecţie s.f. confecţionare, confecţionat1, executare, fabricare, facere, făcut1, producere, fabricat. confecţiona vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte, materiale, semifabricate etc.) a executa, a fabrica, a face, a lucra, a produce. Confecţionează bijuterii din aur şi argint. 2 (compl. indică haine, încălţăminte, lenjerie etc.) a croi2, a executa, a face, a lucra. I-a confecţionat un costum de ocazie. confecţionare s.f. confecţie, confecţionat1, executare, fabricare, facere, făcut1, producere, fabricat. Confecţionarea bijuteriilor l-a pasionat din tinereţe. confecţionat1 s.n. confecţie, confecţionare, executare, fabricare, facere, făcut1, producere, fabricat. confecţionat2, -ă adj. fig. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului confecţionat. 2 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs confecţionat. conferenţiă vb. I. intr. (despre profesori, personalităţi etc.) a vorbi, <înv.> a prelege. Scriitorul este invitat să conferenţieze la universitate. conferenţiar, -ă s.m., s.f. alocutor, orator, vorbitor, <înv.> expunător, cuvântăreţ, cuvântător. Conferenţiara de la tribună a fost îndelung aplaudată. conferi vb. IV. 1 tr. (compl indică premii, distincţii, titluri etc.) a acorda, a atribui, a da2, a decerna, <înv.> a deferi, a hărăzi, a adjudeca. Le-a conferit medaliile într-un cadru festiv. 2tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică rezultate sau efecte plăcute, utile etc.) a atribui, a da2, a oferi. Rochia de seară îi conferă eleganţă. 3 intr. (livr.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi, conferinţă s.f. 1 cuvânt, <înv.> prelegere. în conferinţa sa a prezentat aspecte ale crizei economice. 2 consfătuire, <înv. şi pop.> sfat, orândă1, tăineală, meşferet. Reprezentanţii celor două state au încheiat conferinţa. conferire s.f. acordare, atribuire, decernare. Conferirea medaliei a însemnat mult pentru el. conferit, -ă adj. (despre premii, distincţii, titluri etc.) acordat, atribuit, dat2, decernat, <înv.> deferit. Medalia conferită i-a facilitat promovarea. confesâ vb. I. refl. (despre oameni) a se confia, a se destăinui, a se mărturisi, a se spovedi, a se confide, a se abandona. S-a confesat ei, spunându-i adevărul despre afacere. confesăr s.m. (relig.; latin.; înv.) v. Confesor. Duhovnic. Părinte spiritual, confesâre s.f. (relig.; rar) v. Confesiune. Mărturisire. Spovadă. Spovedanie. Spovedire. Spovedit1. confesionăr s.m. (relig.; înv.) v. Confesor. Duhovnic. Părinte spiritual, confesiune s.f. 11 confidenţă, destăinuire, dezvăluire, mărturisire, spovedanie, sincerităţi (v. sinceritate), <înv.> spovadă. A aflat amănunte picante din confesiunea ei. Confesiunea pe care i-a făcut-o l-a impresionat mult. 2 (jur.; rar) v. Declaraţie. Depoziţie. Mărturie. Mărturisire. II (relig.) 1 credinţă, cult1, religie, rit, <înv. şi pop.> lege, <înv.> crezare, staul. Cei mai mulţi români aparţin confesiunii creştine ortodoxe. 2 mărturisire, spovadă, spovedanie, spovedire, spovedit1, confesâre, mărturisanie, <înv. şi reg.> spovedeală, <înv.> mărturisitură. Confesiunea făcută preotului i-a adus liniştea sufletească. confesor s.m. (relig.) duhovnic, părinte spiritual, spiritual, <înv.> confesio-nar, mărturisitor, spoveditor, spovednic, confesar. Merge la confesor pentru a se spovedi. confiă vb. I. 1 tr. (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi confiază cât de mult îl iubeşte. Nu-şi confiază nimănui sentimentele. 2 refl. (despre oameni) a se confesa, a se destăinui, a se mărturisi, a se spovedi, a se confide, a se abandona. 3 tr. (livr.; compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) v. Aduce. Da2. încredinţa. înmâna. întinde. Preda. Remite. Transmite. 4 tr. (livr.; compl. indică obiecte, bunuri, bani etc.) v. Lăsa. încredinţa. Preda. confide vb. III. refl. (latin.; înv.; despre oameni) v. Confesa. Confia. Destăinui. Mărturisi. Spovedi. confidânt, -ă s.m., s.f. 1 intim, <înv.> tainic. Este prietenul său cel mai bun, confidentul său. 2 părtaş. Este confidentul tainelor lui. confidenţă s.f. confesiune, destăinuire, dezvăluire, mărturisire, spovedanie, sincerităţi (v. sinceritate), <înv.> spovadă. confidenţiăl, -ă adj. 1 secret2, tainic, <înv.> secretic, secretnic. Hotărârile s-au luat în urma unei întâlniri confidenţiale. 2 intim, particular, <înv.> particularnic. Discuţiile cu psihologii sunt confidenţiale. confient, -ă adj. (fran.; despre oameni) v. încrezător. confienţă s.f. (fran.) v. încredere, configură vb. I. refl. a se contura, a se profila, a se structura, a se lumina. Revista se configurează ca o publicaţie mondenă. configuratism s.n. (psih.; rar) v. Configura-ţionism. Gestaltism. Structuralism psihologic, configurativ, -ă adj. configuraţional. Starea actuală a locului pe care se întinde grădina face greu de recunoscut conceptul configurativ iniţial. configuraţie s.f. 1 aspect, conformaţie, fizionomie, formă, înfaţişare, profil, structură, <înv.> făptură. Vor să-şi cumpere pământ pentru a-şi ridica o casă, dar configuraţia terenului nu îi satisface. 2 (geomorf.) conformaţie, relief. Regiunea are configuraţie montană. configuraţional, -ă adj. configurativ. configuraţiomsm s.n. (psih.) gestaltism, structuralism psihologic, configuratism. Adepţii configuraţionismului susţin că, în învăţarea citirii şi a scrierii cuvintelor, copilul prinde totul în forme întregi, în structuri. confină vb. I. (livr.) 1 intr. (despre oameni, popoare, ţâri, teritorii etc.) v. învecina. Mărgini. 2 refl. (despre oameni) v. Aliena. Izola, îndepărta. Separa. confinat, -ă adj. (fran.; despre aer, atmosferă etc.) v. Apăsător. Greu. Irespirabil. înăbuşitor. încărcat2. Nerespirabil. Sufocant. Viciat, confinii s.f. pl. (înv.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială, confirmă vb. 1.1 tr. (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document confirmă că el este proprietarul casei. 2 refl. (despre prevestiri, prorociri etc.) a se adeveri, a se împlini, a se îndeplini, a se realiza, <înv. şi reg.> a se umple. Presupunerile ghicitoarei s-au confirmat. 3 tr. (jur.; compl. indică legi, măsuri, hotărâri etc.) a aproba, a consacra, a consfinţi, a ratifica, a sancţiona, a valida, a validita, <înv. şi pop.> a întări, <înv.> a sacra Proiectul de lege a fost confirmat de Parlament. 4 tr. (jur.; compl indică oameni) a recunoaşte, a valida, <înv. şi pop.> a întări. A fost confirmat ca ambasador. 5 tr. (compl. indică afirmaţii, date etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a consolida, a corobora, a întări, a proba, a sprijini. Afirmaţiile martorilor sunt confirmate cu înregistrările de pe casete. confirmâre s.f. 1 adeverire, arătare, atestare, certificare, demonstrare, demonstraţie, dove- confirmat | 334 dire, întărire, probare, probă, <înv.> certifîcaţie, confirmaţie. Confirmarea de către specialişti a autenticităţii tabloului a produs agitaţie în lumea colecţionarilor. 2 adeverire, împlinire, îndeplinire, realizare, <înv.> lucru, plinire. Confirmarea presupunerilor ghicitoarei l-a şocat. 3 consolidare, coroborare, întărire, probare, <înv.> coroboraţie. Confirmarea afirmaţiilor martorilor cu înregistrările de pe casete a stabilit adevărul. 4 (jur.) aprobare, consacrare, consfinţire, ratificare, sancţionare, sancţiune, validare, <înv. şi pop.> întărire, validitare, <înv. şi pop.> întărire, <înv.> sacrare, validaţie. Confirmarea legilor revine Parlamentului. 5 (jur.) recunoaştere, validare, <înv. şi pop.> întărire. Confirmarea lui ca ambasador a fost făcută publică. confirmat, -ă adj. 1 (despre fapte, afirmaţii etc.) adeverit, demonstrat, dovedit, probat, verificat. Autenticitatea tabloului este un lucru confirmat. 2 (jur.; despre măsuri, legi, hotărâri, sentinţe etc.) consacrat, consfinţit, ratificat, sancţionat, validat, <înv. şi pop.> întărit Legea confirmată este dată publicităţii. confirmaţie s.f. (înv.) v. Adeverire. Arătare. Atestare. Certificare. Confirmare. Demonstrare. Demonstraţie. Dovedire. întărire. Probare. Probă. confisca vb. I. tr. 1 (jur.; compl. indică bunuri) a lua, a sechestra, <înv.> a zeberi. Bunurile obţinute ilicit i-au fost confiscate. 2 (compl. indică droguri, mărfuri de contrabandă etc.) a captura. Poliţiştii de frontieră au confiscat o cantitate mare de heroină. 3 (fam.; glum.; compl. indică bunuri, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, confiscare s.f. (jur.) luare, sechestrare, <înv.> confiscaţie. Judecătorul a hotărât confiscarea bunurilor obţinute ilicit. confiscăt,-ă adj. 1 (jur.; despre bunuri) luat2, sechestrat. Pământurile confiscate i-au fost înapoiate. 2 (despre droguri, mărfuri de contrabandă etc.) capturat2. Heroina confiscată a fost arsă. confiscaţie s.f. (jur.; înv.) v. Confiscare. Luare. Sechestrare, confiserîe s.f. (fran.) v. Cofetărie, conflict s.n. 1 altercaţie, animozitate, ceartă, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălă-cărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă (v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlce-vire, împoncişare, împutăciune, judeţ, ne-aşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netoc-meală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, smintea- lă, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de conflict între cei doi parteneri de afaceri. 2 (milit.; şi conflict armat) război1, campanie, campanie militară, <înv. şi pop.> bătaie, răzbel, bozgun, hârţoală, <înv.> apucarea armelor (v. apucare), foc, oaste, oştenie, oştenire, oştire, oştit, vrăjmăşie, sefer, tărie. Conflictul din zonă a fost aplanat. Conflictul din Vietnam putea fi evitat. confluâ vb. I. intr. 1 (geogr.; despre cursuri de apă) a se întâlni. Oltul confluează cu Dunărea. 2 fig. (livr.; despre oameni) v. Aspira. Aţinti. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Ţinti. Urmări. Visa. Viza2, confluenţă s.f. (geogr.) răscruce, răspântie. Confluenţa Şiretului cu Dunărea este la sud de Galaţi. conform, -ă adj. I adj. 1 adecvat, convenabil, corespunzător, cuvenit, eficace, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai conformă tactică părea în acel moment tăcerea. 2 identic. Trebuie să prezinte o copie conformă a licenţei de transport. Descrierea faptelor nu este conformă cu realitatea. II (cu val. de prep.; introduce un circ. de mod) după, potrivit. Conform ultimelor sondaje, este politicianul cel mai apreciat de populaţie. conformă vb. I. (de obicei urmat de determ. în dat.) 1 refl. a asculta, a se executa, a se supune, a urma, a se înjuga. Este o fire independentă care nu se conformează indicaţiilor altora. 2 tr. a adapta, a adecva, a compatibiliza, a potrivi, a apropia, a apropria. A conformat proiectul cerinţelor contractului european. conformănţă s.f. (rar) v. Conformaţie. Constituţie. Constituţie somatopsihică. Factură. Fizic2. Natură. Structură, conformă re s.f. adaptare, adecvare, compatibilitate, compatibilizare, potrivire, adecvaţie, idoneitate, adaptaţie. Conformarea proiectului la cerinţele europene a fost o condiţie esenţială. conformăţie s.f. 1 constituţie, constituţie somatopsihică, factură, fizic2, natură, structură, conformănţă, <înv.> crasis, temperament Conformaţia fetei i-a permis să aspire la o performanţă în gimnastică. 2 aspect, configuraţie, fizionomie, formă, înfăţişare, profil, structură, <înv.> făptură. Vor să^şi cumpere pământ pentru a-şi ridica o casă, dar conformaţia terenului nu îi satisface. 3 (geomorf.) configuraţie, relief. Regiunea are conformaţie montană. conformism s.n. rigorism. Adolescenţa este vârsta aflată la graniţa dintre conformism şi nonconformism în ceea ce priveşte regulile societăţii. conformitate s.f. 1 acord, concordanţă, consonanţă, corespondenţă, potrivire, convenienţă, potriveală, <înv.> corespundere. Există o perfectă conformitate între melodicitatea versurilor şi acompaniamentul lirei. 2 identitate, unitate. Conformitatea de opinii şi de gusturi întăreşte relaţia dintre cei doi tineri. 3 raport. Cheltuielile se fac în conformitate cu salariile. confort s.n. 1 comoditate, linişte, tihnă, <înv. şi reg.> odihnă, <înv.> rahat2, tihneală, evcolie, pană. Nu poate renunţa la confortul din vila de la munte. 2 comoditate, tabiet. îi place să aibă acum, la bătrâneţe, tot confortul cu care se obişnuise. confortăbil, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre piese de mobilier) comod, îndemânatic, îndemânos. Şi-au cumpărat nişte fotolii foarte confortabile. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) comod, lejer, uşor2, <înv.> slobod. îşi cumpără numai pantofi confortabili. 3 (despre preţuri) acceptabil, accesibil, convenabil, moderat, modic, potrivit, rezonabil, omenesc, modest, pasabil. Şi-a cumpărat haina la un preţ confortabil. 4 (despre viaţă sau despre modul de viaţă al oamenilor) civilizat. Orice om îşi doreşte să aibă un trai confortabil. II adv. (modal) bine, comod, tabla-başa, <înv.> odihnit2. Stă confortabil în fotoliu. confortănt, -ă adj. (farm.; fran.) v. Fortifiant. Fortificant. întăritor. Reconfortant. Reconsti-tuant. Roborant. Tonic. Tonifiant, confratern, -ă adj. 1 confraternel. îl susţine din spirit confratern. 2 (livr.) v. Analog2. Apropiat. Asemănător. Asemenea. Asemuit. Comparabil. Corespondent. Similar, confraternel, -ă adj. (fran.) v. Confratern. confraternităte s.f. 1 frăţie, înfrăţire, solidaritate, solidarizare, unitate. Confraternitatea popoarelor în lupta împotriva terorismului este o cerinţă a epocii actuale. 2 (rar) v. Confrerie. confraterniză vb. I. refl. recipr. (înv.; despre oameni, grupuri, partide etc.) v. Fraterniza, înfrăţi. confraternizăre s.f. fraternizare, înfrăţire. Militează pentru confraternizarea etniilor din aceeaşi ţară. confrăţi'e s.f. (înv.) v. Confrerie, confrerie s.f. confraternitate, <înv.> confrăţie. Confreriile militare aveau însemne distincte. confruntă vb. 1.1 tr. (compl. indică două sau mai multe obiecte, fiinţe, fenomene etc.) a alătura, a compara, a paraleliza, <înv.> a paravalisi, a protocoli, a semui1. După ce a confruntat cele două peisaje ale cunoscutului pictor, l-a ales pe cel marin. 2 refl. recipr. (despre adversari) a se înfrunta, a se întâlni, a se întrece. Cei doi boxeri se confruntă pentru titlul de campion mondial la categoria grea. Reprezentanţii celor două partide se confruntă într-o emisiune televizată. 3 refl. (mai ales despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică dificultăţi, piedici etc.) a întâlni, a întâmpina, a se 335 | lovi. în viaţă s-a confruntat cu numeroase greutăţi. confruntare s.f. 1 alăturare, comparare, comparaţie, paralelă, paralelism, paralelizare. După confruntarea celor două peisaje ale cunoscutului pictor, l-a ales pe cel marin. 2 luptă. Confruntarea dintre bine şi rău este clasică. 3 (jur.) <înv.> confruntaţie. S-a hotărât confruntarea martorilor. confruntaţie s.f. (jur.; înv.) v. Confruntare, confuciân, -ă adj., s.m., s.f. (rar) v. Confuci-anist. confuciamst, -ă adj., s.m., s.f. confuciân. Confucianistul este adeptul doctrinei iniţiate de Confucius. confundă vb. 11 tr. (compl. indică fiinţe) a asemăna, a asemui, a lua, a semui1, a confuziona, a peznui. L-a salutat, confundându-l cu altcineva. 2 tr. (compl. indică lucruri, adrese, nume etc.) a greşi, a încurca, a confuziona. A confundat adresa şi a ajuns la altcineva. 3 refl. a se contopi, a se identifica. In poezia romantică omul tinde să se confunde cu natura. II refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică idei, gânduri, amintiri etc.) a (se) amesteca, a (se) combina, a (se) împletici, a (se) încâlci, a (se) încurca, a (se) învălui. Adesea amintirile se confundă cu visele. confundare s.f. 1 contopire, identificare. Confundarea omului cu natura este o temă romantică. 2 confuzie, încurcătură, confutâţie s.f. (rar) v. Refutare. Refutaţie. confuz, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod confuz. Viitorul ei este confuz. 2 (despre glasuri, sunete, zgomote etc.) difuz, nedesluşit, vag, <înv.> îngăimător, neauzit. Vocile oamenilor au devenit confuze după ce ei s-au îndepărtat de locul manifestaţiei. 3 (despre senzaţii, impresii) difuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nedesluşit, nelămurit, neprecis, vag, plasmatic, surd. Are o senzaţie confuză de teamă. De câteva zile are o durere confuză în piept. 4 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, amfiguric, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, dubios, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii confuze. 5 (despre oameni) bulversat, debusolat, deconcertat, derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, tulbure, zăpăcit, dezdrumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas confuz când a auzit reproşul şefului. 6 fig. (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; rar; despre sunete, glas, ton) v. Coborât. Domol. încet Lânced. Leşinat2. Lin2. Mic. Moale. Molatic. Molcom. Muiat. Plăpând. Potolit2. Scăzut. Slab. Somnoros. Stins2. Tainic. Uşor2. II adv. (modal) echivoc, neclar. Se exprimă confuz. Răspunde confuz la întrebare. confuzie s.f. 1 încurcătură, zăpăceală, imbroglio, îngăimăceală, îngăimăcitură, <înv.> îngăimăceală, învălmăşeală, fru-fru, halima1, harababură. Lipsa informării corecte duce la apariţia confuziilor. 2 imprecizie, neclaritate, nelămurire, neprecizie, nebulozitate, obscuritate. Lucrarea prezentată la concurs, dovedind confuzie, a fost respinsă. 3 confundare, încurcătură. Se face o confuzie între noţiuni. confuzionă vb. I. tr. (rar) 1 (compl. indică fiinţe) v. Asemăna. Asemui. Confunda. Lua. Semui1.2 (compl. indică lucruri, adrese, nume etc.) v. Confunda. Greşi. încurca, confuzionănt, -ă adj. (rar; despre situaţii, veşti, despre fapte, manifestări, atitudini ale oamenilor etc.) v. Deconcertant. Derutant. Descumpănitor. Tulburător, congela vb. I. tr. (compl. indică mai ales alimente) a îngheţa, a refrigera. A congelat o parte din carnea de porc cumpărată. congelăre s.f. îngheţare. Carnea se păstrează mai mult timp prin congelare. congelăt, -ă adj. (mai ales despre alimente) îngheţat. Scoate din timp vinetele congelate din refrigerator. congelator s.n. freezer, refrigerator. A pus o parte din carnea de porc cumpărată în congelator. congelăţie s.f. (rar) v. îngheţare. Solidificare. congeminăţie s.f. (biol.) redublare. Conge-minaţia este o formaţie dublă simultană. congener, -ă adj. (despre animale sau plante) congeneric. Caşalotul şi balena sunt congenere, deoarece fac parte din acelaşi gen. congeneric, -ă adj. (rar; despre animale sau plante) v. Congener. congenităl, -ă adj. (despre particularităţi fizice sau psihice, tulburări, manifestări patologice etc. ale fiinţelor) ereditar, înnăscut, moştenit, <înv.> strămoşesc, erezit. Diabetul este o boală mai ales congenitală. congestie s.f. 1 congestionare,înroşire, aprindere. 2 (med., med. vet.) hiperemie, inflamaţie, iritaţie. A făcut congestie la plămâni. 3 (med., med. vet.) congestie pasivă = stază sangvină. Congestia pasivă este încetinirea sau oprirea fluxului sângelui ori a unui alt fluid într-o regiune a organismului; congestie suprarenală = hipernefrită. congestiona vb. I. I refl. 1 (despre faţa oamenilor) a se înroşi, a se aprinde. Faţa i s-a congestionat din cauza tensiunii. 2 (despre ochi) a se injecta, a se înroşi, a se roşi. Ochii i s-au congestionat din cauză că a lucrat mult la calculator. 3 (med., med. vet.; despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) a se inflama, a se irita, a se obrinti, a se boboti. Rana i s-a congestionat. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică mai ales traficul rutier) a (se) aglomera. Lucrările de reparaţie a şoselelor congestionează traficul. conglutinant congestionăre s.f. 1 congestie, înroşire, aprindere. Un puseu de tensiune i-a produs congestionarea feţei. 2 (med., med. vet.) flegmazie, flogoză, inflamare, inflamaţie, intumescenţă, iritare, umflare, obrin-teală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> aprinzăciune, brânt. Un simptom al sinuzitei este congestionarea mucoasei nazale. 3 aglomerare. Gradul de congestionăre la care s-a ajuns în marile oraşe determină ambuteiajele. congestionat, -ă adj. 11 (despre faţa oamenilor sau, p. ext., despre oameni) înroşit, roşu, aprins2. Are faţa congestionată din cauza unui puseu de tensiune. 2 (despre ochi) injectat, înroşit, însângerat, roşcat, roşit, roşu, sângerat2, sângeros. Ochii congestionaţi îi trădează oboseala. 3 (med., med. vet.; despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) inflamat, iritat, obrintit2, bobotit. Nările congestionate îl fac să creadă că are sinuzită. II fig. 1 (despre oameni) încordat, înfrigurat, nerăbdător. îl aşteaptă, congestionată, să afle dacă a luat examenul. 2 (despre fiinţe, mai ales despre oameni) încordat, stresat, tensionat. Este mereu congestionat din cauza problemelor de la serviciu. 3 (despre culori, nuanţe) cri-ant, dezagreabil, intens, izbitor, puternic, strident, tare, ţipător, violent, viu, aprins2, bătător la ochi, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe congestionate. 4 (despre traficul rutier) aglomerat. Traficul congestionat în marile oraşe este o problemă căreia nu i s-a găsit soluţie. conglăsui vb. IV. intr. (înv.; despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) v. Concorda. Corespunde. Potrivi, conglăsuiălă s.f. (înv.) v. Unanimitate, conglăsui're s.f. (înv.) 1 (jur.) v. Acord. Consens. înţelegere. 2 v. Unanimitate, conglăsuitor, -oăre adj. (înv.) v. General2. Unanim. conglomeră vb. I. tr. (rar; compl. indică elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri, sisteme etc. de acelaşi fel etc.) v. Conexa. îmbina. împreuna. îngemăna. Lega1. Reuni. Uni2, conglomerăre s.f. conglomeraţie, conglomerat. Acest cartier este o conglomera-re de clădiri vechi. conglomerat s.n. 1 (geol.) conglomeraţie. Conglomeratul se formează prin cimentarea (cu calcar) a bolovănişurilor şi a pietrişurilor transportate de ape sau a mineralelor. 2 fig. conglomerăre, conglomeraţie. conglomeraţie s.f. 1 (geol.) conglomerat. 2 conglomerăre, conglomerat, conglutinâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică lichide ori substanţe coloidale) a (se) coagula, a (se) închega, a (se) năclăi, a se slei, a (se) năsădi, a se noji1, a (se) străgheţa, a (se) ţepeni. Sângele din care s-a scos fibrina nu se mai conglutinează. conglutinant, -ă adj. (despre anumite substanţe) coagulant, închegător. Pentru hemoragie a folosit un medicament conglutinant. conglutinare conglutinâre s.f. coagulare, conglutinaţie, închegare, închegătură. Conglutinarea sângelui nu mai are loc dacă din el s-a scos fibrina. conglutinaţie s.f. coagulare, conglutinare, închegare, închegătură. congratula vb. I. tr., refl. recipr. (compl sau sub. indică oameni) a (se) felicita, a (se) gratula, <înv.> a (se) ferici, a (se) hiritisi, a se aplauda. Cei doi coechipieri se congratulează pentru câştigarea concursului. congratulâre s.f. congratulaţie, felicitare, gratulare, gratulaţie, <înv.> hiritiseală, hiritisire, sinhariticon. I-a trimis o scrisoare de congratulare pentru succesul obţinut. congratulaţie s.f. congratulare, felicitare, gratulare, gratulaţie, <înv.> hiritiseală, hiritisire, sinhariticon. congregamst, -ă adj. (relig; la catolici; reg.) v. Congregaţional. congregaţie s.f. (relig.; la catolici) ordin călugăresc, ordin monahal. O congregaţie benedictinâ fiinţează la Bacău. congregaţional, -ă adj. (relig.; la catolici) congreganist. Frecventează biserica congregaţională. Urmează o şcoală congrega-ţională. congres s.n. (polit.; în unele state; nm. pr.) Parlament. în SUA Congresul este format din Camera Reprezentanţilor şi Senat. congresionâl, -ă adj. (polit.; în unele state) congresual. Sistemul congresionâl funcţionează în SUA. congresman [’koijgresman] s.m. (polit.) deputat, parlamentar, ablegat. Congresmanii din SUA sunt aleşi prin vot pentru a face parte, pe o anumită perioadă de timp, dintr-un organ legislativ. congresual, -ă adj. (polit.; în unele state) congresionâl. congruent, -ă adj. (despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) coincident, concordant, corespunzător, echivalent, sinonim, consunant. Rezultatele celor două experimente sunt congruente. congruenţă s.f. coincidenţă, concordanţă, echivalenţă, sinonimie. Congruenţa rezultatelor celor două experimente l-a surprins. coniac s.n. brandy, streptomi-cină. A cumpărat mai multe sticle de coniac. conîdie s.f. (bot.) conidiospor. Conidia asigură înmulţirea asexuată a ciupercilor evoluate. conidiospor s.m. (bot.) conidie. conifere s.n. pl. (bot.) răşinoase (v. răşinos). Coniferele au frunzele aciculare sau solzoase (persistente) şi fructe lemnoase, conice. conifermă s.f. (bot.) abietin. Coniferina se extrage din lemnul de brad. conivenţă s.f. complicitate. Poliţistul a adus probe care demonstrează conivenţa inculpatului la furt. conjecturâl, -ă adj. (despre oameni sau despre acţiuni, fapte etc. ale lor) bănuit, ipotetic, închipuit, presupus2, prezumat, prezumtiv, <înv.> prezumpt. Cauzele accidentului sunt doar conjecturale. conjectură s.f. ipoteză, presupunere, prezumţie, supoziţie, <înv.> supunere. Existenţa vieţii pe Marte rămâne o conjectură. conjugă vb. I. tr., refl. fig. a (se) îmbina, a (se) uni2, a (se) împleti. îşi conjugă forţele pentru a ieşi din impas. conjugal, -ă adj. casnic, marital, matrimonial, conubial, <înv.> căsătoresc, căsnicesc, gospodăresc, soţiesc. rfîaţa conjugală are suişuri şi coborâşuri. conjugare s.f. 1 (gram.) flexiune verbală, <înv.> conjugaţie. în limba română sunt patru conjugări. 2 fig. îmbinare, unire, împletire. Se impune conjugarea forţelor interesate de realizarea acestui proiect. conjugat, -ă adj. fig. unit. S-a impus o acţiune conjugată a forţelor interesate în realizarea acestui proiect. conjugâţie s.f. (gram.; înv.) v. Conjugare, conjunct, -ă adj. <înv.> conjunctiv. Inflaţia şi şomajul sunt fenomene conjuncte. conjunctiv, -ă adj., s.n. 1 adj., s.n. (gram.) subjonctiv, <înv.> modă supuitoare, modul supunătiv (v. mod), plecare supuitoare, plecător, supuitor. Modul conjunctiv exprimă, în general, o acţiune realizabilă, posibilă. Conjunctivul este frecvent în limba franceză. 2 adj. (înv.) v. Conjunct, conjunctivrtă granuloasă s.f. (med.) trahom, pohoială. Conjunctivita granuloasă, netratată corespunzător, poate provoca orbirea. conjuncturăl, -ă adj. circumstanţial, situaţi-onal. Trebuie să se ţină seama şi de contextul conjuncturăl în care a apărut acest fenomen. conjunctură s.f. 1 caz, circumstanţă, condiţie, ipostază, împrejurare, postură, poziţie, situaţie, stare, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peristas, prilejire, stat3, stătătură, context. în altă conjunctură, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în conjuncturi excepţionale. 2 circumstanţe (v. circumstanţă), concurs de împrejurări, împrejurări (v. împrejurare), întâmplări (v. întâmplare), timpuri (v. timp),vremuri (v. vreme), modalitate. A reuşit în viaţă datorită unei conjuncturi fericite. conjuncţie s.f. 1 (gram.) jonctiv, <înv.> legătură. Conjuncţia leagă, în propoziţie, cuvinte între care există raporturi de coordonare. 2 (gram.) conjuncţie cauzală = <înv.> vinuitoare (v. vinuitor). Conjuncţia cauzală introduce o propoziţie cauzală. 3 (stil.) sinichioză. Conjuncţia enunţă o observaţie rezultată din asocierea unor aspecte de viaţă contradictorii. conjură vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a adjura, a implora, a jura, a milui, <înv.> a supăra, a suplica. Vă conjur să fiţi corecţi în declaraţii. 2 intr. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) a complota, a conspira, a unelti, a intrica, a răzvrăti, <înv. şi pop.> a vicleni, a împogodi, a pogodi, <înv.> a intriga, a maşina, a măiestri, a zavistui, a lucra. Boierii au conjurat împotriva domnitorului numit de turci. 3 tr. (în credinţe şi superstiţii; compl. indică duhuri, spirite rele, demoni etc.) a exorciza. A conjurat spiritul să părăsească trupul în care intrase. conjurăre s.f. adjuraţie, implorare, imploraţie, <înv.> suplicare, suplicaţie. Conjurarea a avut efectul scontat, tânărul obţinând ceea ce a dorit. conjurăt, -ă s.m., s.f. (rar) v. Complotist. Conspirator. conjurator, -oăre s.m., s.f. (fran.; înv.) v. Complotist. Conspirator, conjurăţie s.f. complot, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire, complotare, <înv. şi pop.> meşteşug, meşteşugire, <înv.> bont1, coaliţie de inamici, încurcală, încurcătură, măiestrie, neodihnă, pierzătură, cabală, lucrătură, scenariu, tramă, urzeală, urzire, urzitură, iudalâc. Domnitorul a fost victima unei conjuraţii. conlocui vb. IV. intr. (jur.; înv.; despre oameni) v. Coabita. Convieţui. Locui. Trăi. Vieţui. conlocuire s.f. (jur.; înv.) v. Coabitare. Coabitaţie. Convieţuire. Trai. Viaţă. Vieţuire, conlocutor, -oăre s.m., s.f. colocutor, interlocutor, vorbitor, <înv.> convorbitor, împreună-vorbitor. Vorbise atât de mult, încât conlocutorul său nu reuşise să spună decât câteva cuvinte. conlucră vb. I. intr. (despre oameni) a colabora, a coopera, a participa, <înv.> a concurge, a împreună-lucra. La rezolvarea acestui caz conlucrează forţele poliţiei şi ale procuraturii. conlucrăre s.f. colaborare, cooperare, cooperaţie, <înv.> împreună-lucrare,lucrare-dimpre-unăjucrare-laolaltă. Conlucrarea dintre medic şi pacient este esenţială. conlucrător, -oăre s.m., s.f. (înv.) v. Colaborator. conob s.n. (gosp.; înv.) v. Căldare. Găleată, conobelie s.f. (reg.) v. Bagatelă. Fleac. Nimic, conoid, -ă adj. (mat.) conoidal. conoidăl, -ă adj. (mat.) conoid. Această formă geometrică este conoidală, asemănân-du-se cu un con. conopidă s.f. 1 (bot.) Brassica oleracea sau Brassica botrytis; carfiol, cartafiol. 2 (entom.; reg.) v. Omidă. 3 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). conorăşeăn s.m. (rar) v. Concitadin. conosament s.n. (com.) poliţă de încărcare. Printr-un conosament, semnat de armator sau de comandantul unei nave comerciale, se confirmă primirea mărfii la bordul navei şi se subliniază obligaţia de a o transporta şi preda la destinaţie în condiţii bune. conotativ, -ă adj. (lingv.; mai ales despre sensul cuvintelor) figurat, metaforic. A folosit cuvântul nu în sens propriu, ci în sens conotativ. conotăţie s.f. (lingv.) accepţie, conţinut, înţeles1, semnificaţie, sens, valoare, semnificare, acceptanţă, însemnare, 337| însemnătate, semantică (v. semantic), semantism, <înv.> noimă, semnificat, simţ, tâlc, valenţă. în acest context cuvântul este folosit cu o conotaţie figurată. conovâţ s.n. (reg.) v. Pripon. consacră vb. 1.11 tr., refl. (urmat de determ. ■ în dat.) a se abnega1, a (se) dărui, a se deda, a (se) dedica, a se destina, a se devota, a (se) hărăzi, a (se) închina, <înv.> a se aplica, a se dedia, a se meni, a (se) pridădi, a (se) şerbi, a trăi, a se afierosi, a se făgădui, a (se) logodi. S-a consacrat cu totul cercetării. 2 tr. (compl indică mai ales scrieri, melodii, monumente etc.) a dedica, a închina, a ridica. Cunoscutul compozitor a consacrat evenimentului istoric o simfonie. 3 tr. (compl indică reguli, obiceiuri etc.) a consfinţi, a fixa, a stabili, a statornici, <înv.> a sfinţi1, a împlânta. Tinerii au consacrat obiceiul de a organiza, lunar, o serată muzicală. 4 tr. a consfinţi, a impune, a prinde. Premiile Oscar consacră talentele în lumea filmului. 5 tr. (jur.; compl. indică legi, măsuri, hotărâri etc.) a aproba, a confirma, a consfinţi, a ratifica, a sancţiona, a valida, a validita, <înv. şi pop.> a întări, <înv.> a sacra. Proiectul de lege a fost consacrat de Parlament. II tr. (relig.) 1 (compl. indică locaşe de cult) a sfinţi1, a târnosi1, <înv.> a dedica. Mitropolitul a consacrat biserica mănăstirii. 2 (compl. indică clerici) a hirotoni, a hirotonisi, a ordona, a sfinţi1, <înv.> a ierosi, a sacra, a sânţi. A fost consacrat episcop. consacrăre s.f. 1 abnegare1, dăruire, dedicare, destinare, devotare, închinare, consa-craţie, logodire. Pentru ea a fost importantă consacrarea întregii vieţi cercetării. 2 consfinţire, fixare, stabilire, statornicire, <înv.> sfinţire1. Consacrarea obiceiului de a organiza, lunar, o serată muzicală a provocat bucuria prietenilor. 2 consfinţire, impunere. în consacrarea talentelor din lumea filmului un rol important îl joacă decernarea premiilor Oscar. 4 (jur.) aprobare, confirmare, consfinţire, ratificare, sancţionare, sancţiune, validare, validitare, <înv. şi pop.> întărire, <înv.> sacrare, validaţie. Consacrarea legilor revine Parlamentului. II (relig.) 1 sfeştanie, sfinţire1, sfinţit1, tâmoseală, tâmosire, molitvă, paraclis, vodiţă, <înv.> obnovlenie, osfeştanie, rodină1, sfinţenie, târnosanie, târnositură. Consacrarea bisericii mănăstirii va fi făcută de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. 2 hirotonie, hirotonire, hirotonisire, sfinţire1, <înv.> sânţire, sfinţitură. La consacrarea preotului ca episcop a participat foarte multă lume. consacrat -ă adj. 11 (despre oameni) cunoscut, faimos, notoriu, recunoscut, renumit, reputat, vestit. Este un romancier consacrat. 2 (despre reguli, obiceiuri etc.) consfinţit, fixat2, stabilit, statornicit. Organizarea, lunar, a unei serate muzicale a devenit un obicei consacrat. 3 consfinţit, obişnuit, tradiţional, sacramental. Şamanii rostesc formule consacrate. 4 (jur.; despre măsuri, legi, hotărâri, sentinţe etc.) confirmat, consfinţit, ratificat, sancţionat, validat, <înv. şi pop.> întărit. Legea consacrată este dată publicităţii. 5 (mai ales despre scrieri, melodii, monumente) dedicat, închinat. Versurile consacrate erau o poezie de dragoste. II (relig.; despre clerici) hirotonisit, hirotonit, sfinţit3, <înv.> sânţit. Diaconul consacrat poate sluji ca preot. consacrăţie s.f. (rar) v. Abnegare1. Dăruire. Dedicare. Destinare. închinare, consangvin, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fraţi sau surori) consângean. Fraţii consangvini au acelaşi tată. 2 s.m.,s.f. (în opoz. cu „străin 0 apropiat, consângean, neam, rubedenie, rudă1, rudenie, <înv. şi reg.> hereghie, nemo-tenie, cimotie, comşie, nat, nemenie, nemet, nemuşug, <înv.> consânge. La nuntă au fost invitaţi strict consagvinii. consangvinitate s.f. <înv.> consângenie. Consangvinitatea este raportul de rudenie între persoane care au acelaşi tată. consătean s.m. <înv.> sătaş. S-a întâlnit în oraş cu un consătean. consânge s.m. (în opoz. cu „străin”; înv.) v. Apropiat Consangvin. Consângean. Neam. Rubedenie. Rudă1. Rudenie, consângean, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fraţi sau surori) consangvin. 2 s.m., s.f. (în opoz. cu „străin”) apropiat, consangvin, neam, rubedenie, rudă1, rudenie, <înv. şi reg.> hereghie, nemotenie, cimotie, comşie, nat, nemenie, nemet, nemuşug, <înv.> consânge. consângenie s.f. (înv.) v. Consangvinitate, conscrie vb. III. tr. (milit.; înv.; compl. indică tineri) v. încorpora. înrola. Recruta, conscri'pt s.n. (milit.; înv.) v. Recrut, conscripţie s.f. (milit.; înv.) v. încorporare, înrolare. Recrutare, conscris s.m. (milit.; înv.) v. Recrut, consecinţă s.f. 1 efect, repercusiune, rezultat, urmare, <înv.> urmat, urmă, urmuire, impact, incidenţă, rezultantă, rod1, sechelă. Nu s-a gândit la consecinţele faptelor sale. 2 (log.) consecvent. Consecinţa este al doilea membru al unei implicaţii, care urmează antecedentului. consecutiv, -ă adj., adv., s.f. 1 adj. succesiv. Tipăreşte ediţii consecutive din marii clasici. 2 adv. (modal) succesiv, <înv.> succesivamen-te. L-a căutat consecutiv, timp de două seri. 3 s.f. (gram.) propoziţie consecutivă. Consecutiva îndeplineşte în frază funcţia de circumstanţial consecutiv al regentei. consecutivitâte s.f. ordine, succesiune. Urmăreşte consecutivitatea cuvintelor în frază. consecuţie s.f. 1 (art.; gram.) consecuţia timpurilor = concordanţa timpurilor (v. concordanţă), corespondenţa timpurilor (v. corespondenţă). Consecuţia timpurilor reprezintă un ansamblu de reguli potrivit cărora timpul verbului din propoziţia subordonată este în acord cu timpul verbului din regentă. 2 (livr.) v. Aderenţă. Conexiune. Corelaţie, înlănţuire. Legătură. Raport. Relaţie, consecvent, -ă adj., adv., s.n. 1 adj. (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, constant, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic, nedezminţit. Era evidentă silinţa lui de a fi drept, nepărtinitor,consecvent conserva faţă de toţi. 2 adj. (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, constant, egal, neschimbat, neschimbător, principial, stabil, statornic, nedezminţit, neclintit, vârtos. De obicei, este consecvent în respectarea angajamentelor făcute. 3 adv. (modal) constant. Merge consecvent la biserică. 4 s.n. (log.) consecinţă. consecvenţă s.f. constanţă, stabilitate, statornicie. Consecvenţa în atitudini şi în gândire îi atrage respectul colegilor. consemn s.n. (milit.) dispoziţie, ordin, răvaş. Toţi soldaţii trebuie să respecte consemnul de a nu părăsi garnizoana. consemnă vb. I. tr. 1 (compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) a înregistra, a înscrie, a însemna, a nota1, a scrie, a trece, <înv. şi reg.> a notălui, <înv.> a notifica, a prescrie, a semna, a zice. A consemnat într-un carnet cheltuielile făcute pentru repararea casei. 2 (compl. indică fapte, evenimente etc.) a înregistra, a menţiona, a preciza, a reţine, a specifica. Ca istoric, îi revine sarcina de a consemna evenimentele politice majore. consemnâbil, -ă adj. (despre fapte, evenimente, pasaje din lucrări artistice, aforisme etc.) important, însemnat, marcant, memorabil. A extras câteva fragmente consemnabile din opera scriitorului. consemnâre s.f. 11 înregistrare, înscriere, însemnare, notare1, notaţie, <înv.> notificare. Se ocupă cu consemnarea sumelor de bani necesare reparării casei. 2 înregistrare, menţionare, precizare, specificare, <înv.> scriptură. Ca istoric, îi revine sarcina consemnării evenimentelor politice majore. 3 (fin.) consem-naţiune. Prin consemnare se dispune păstrarea unei sume de bani pe numele şi la dispoziţia altei persoane, la o instituţie autorizată. II (concr.) însemnare, menţiune, notaţie, notă, notare1, inscripţie, <înv.> izvod, semn. îi citeşte consemnările făcute cu creionul pe marginea filelor cărţii. consemnaţiune s.f. (fin.) consemnare, consens s.n. (jur.) acord, înţelegere, <înv.> conglăsuire, soglăsuire. între cele două părţi în litigiu a fost stabilit un consens. consensualitâte s.f. (rar; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) v. Acord. Aprobare. Asentiment. Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă, învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere. consentiment s.n. (fran.; înv.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) v. Acord. Aprobare. Asentiment. Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă, învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere. conservă vb. I. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică produse perisabile) a (se) păstra, a ţine. Conservă castraveţi în saramură pentru iarnă. Peştele se conservă mai mult timp într-un sos marinat. 2 (compl. sau sub. indică lucruri, fiinţe, părţi ale corpului etc.) a (se) menţine, a (se) păstra, a (se) ţine. Tenul şi-a conservat prospeţimea. Mobila s-a conservat conservant 1338 foarte bine de-a lungul anilor. 3 (compl. sau sub. indică oameni ori sănătatea, forţele etc. lor) a (se) cruţa, a (se) menaja, a (se) păstra, a şăinăli. îşi conservă forţele pentru mai târziu. conservant -ă adj. (despre substanţe, metode etc.) conservativ. Restauratorii folosesc numeroase substanţe conservante. conservare s.f. 1 păstrare, ţinere, conservaţie. Conservarea castraveţilor pentru iarnă se face în saramură. 2 menţinere, păstrare, ţinere. Arheologii se ocupă cu conservarea relicvelor. Conservarea documentelor vechi a fost făcută prin tehnici speciale. conservatism s.n. conservatorism, conservativ, -ă adj. 1 (despre substanţe, metode etc.) conservant 2 (rar, despre oameni, reguli, sisteme etc.) v. Antiprogresist Conservator, conservator, -oăre adj., s.m., s.f. antiprogresist, conservativ, conservatorist. Un conservator are influenţă şi în viaţa politică. conservatorism s.n. conservatism. Conservatorismul urmăreşte păstrarea formelor vechi şi acceptarea cu rezerve a celor noi. conservatorist, -ă adj., s.m., s.f. (rar) Antiprogresist. Conservator, conservaţie s.f. (rar) v. Conservare. Păstrare. Ţinere. consfătui'vb. IV. refl. recipr. (despre oameni) a se consulta, a se sfătui, <înv. şi pop.> a se chibzui, a se împogodi, <înv. şi reg.> a se divăni, a se cislui, a se parigorisi. Politicienii s-au consfătuit şi au hotărât acţiunile din Parlament. consfătuire s.f. conferinţă, <înv. şi pop.> sfat, orândă1, tăineală, meşferet. Reprezentanţii celor două state au încheiat consfătuirea. consfinţi vb. IV. tr. 1 (compl. indică reguli, obiceiuri etc.) a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, <înv.> a sfinţi1, a împlânta. Tinerii au consfinţit obiceiul de a organiza, lunar, o serată muzicală. 2 a consacra, a impune, a prinde. Premiile Oscar consfinţesc talentele în lumea filmului. 3 (jur.; compl. indică legi, măsuri, hotărâri etc.) a aproba, a confirma, a consacra, a ratifica, a sancţiona, a valida, a validita, <înv. şi pop.> a întări, <înv.> a sacra. Proiectul de lege a fost consfinţit de Parlament. 4 (jur.; compl. indică fapte, stări, situaţii etc.) a legaliza, a oficializa. Tinerii şi-au consfinţit relaţia prin căsătorie. consfinţire s.f. 1 consacrare, fixare, stabilire, statornicire, <înv.> sfinţire1. Consfinţirea obiceiului de a organiza, lunar, o serată muzicală a provocat bucuria prietenilor. 2 consacrare, impunere. în consfinţirea talentelor din lumea filmului un rol important îl joacă decernarea premiilor Oscar. 3 (jur.) aprobare, confirmare, consacrare, ratificare, sancţionare, sancţiune, validare, validi-tare, <înv. şi pop.> întărire, <înv.> sacrare, validaţie. Consfinţirea legilor revine Parlamentului. 4 (jur.) legalizare, oficializare. Tinerii îşi doresc consfinţirea relaţiei lor prin căsătorie. consfinţit, -ă adj. 1 (despre reguli, obiceiuri etc.) consacrat, fixat2, stabilit, statornicit. Organizarea, lunar, a unei serate muzicale a devenit un obicei consfinţit. 2 consacrat, obişnuit, tradiţional, sacramental. Şamanii rostesc formule consfinţite. 3 (jur.; despre măsuri, legi, hotărâri, sentinţe etc.) confirmat, consacrat, ratificat, sancţionat, validat, <înv. şi pop.> întărit. Legea consfinţită este dată publicităţii. 4 (jur.; despre fapte, stări, situaţii etc.) legalizat, oficializat^e/afza lor consfinţită a produs părinţilor bucurie. consideră vb. 1.1 tr. a aprecia, a chibzui, a crede, a găsi, a gândi, a înţelege, a judeca, a opina, a pricepe, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A considerat că nu este pregătit pentru examen. 2 tr. (compl. indică manifestări, acţiuni, atitudini etc. ale oamenilor sau situaţii, stări etc.) a aprecia, a crede, a găsi, a socoti, a vedea. Consideră gestul său drept un semn al dorinţei de împăcare. 3 tr. a socoti, a proclama, <înv.> a prochema, a proclamarisi, a propovădui. Consideră minciuna o plagă. Consideră primăvara ca cel mai frumos anotimp. 4 tr. (compl. indică oameni) a crede, a i se părea, a socoti, a ţine, a apărea, <înv.> a afla, a eticheta, a taxa. Lumea îl consideră impostor. 5 tr. a privi, a socoti. Un artist nu poate să considere viaţa cu ochii unui om de afaceri. 6 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni; cu determ. elem. pred. supl.) a (se) crede, a (se) închipui, a (se) socoti, a (se) vedea, a (se) visa, a (se) ţine. Se consideră îndreptăţit să-şi ceară drepturile. Până la ultima evoluţie din întrecerea sportivă, membrii comisiei de arbitraj l-au considerat câştigătorul medaliei de aur. 7 tr. (compl. indică fiinţe sau calităţi, trăsături etc. ale lor) a aprecia, a cota. îl consideră drept cel mai mare actor român din ultimele decenii. 8 tr. (livr.; compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Investiga. Studia. Urmări. 9 tr. (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima, considerabil, -ă adj., adv. I adj. 1 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri considerabile în societate. 2 colosal, enorm, imens, incalculabil, necalculabil, nelimitat, nenumărat, nemaisocotit, nesămăluit. Factorii de mediu pot avea efecte considerabile asupra organismului. 3 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă considerabilă. 4 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, evident, important, însemnat, mare1, perceptibil, semnificativ, sensibil, simţitor, vădit, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este considerabilă. II adv. (modal) apreciabil, mult, semnificativ, serios, simţitor, substanţial, vădit, vizibil, substanţialmen-te. Neologismele contribuie considerabil la îmbogăţirea limbii. considerare s.f. admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. considerăt, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil, considerăţie s.f. 1 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de consideraţie din partea prietenilor. 2 ascendent, autoritate, influenţă1, înrâurire, prestigiu, reputaţie, respect, stimă, trecere, vază1, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total, care şi-a cucerit nu numai consideraţia în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. 3 comentariu, considerent, constatare, idee, observare, observaţie, opinie, părere, reflecţie, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. îl interesează consideraţiile din presă în legătură cu poeziile sale. considerent s.n. 1 comentariu, consideraţie, constatare, idee, observare, observaţie, opinie, părere, reflecţie, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. 2 argument, raţionament, <înv.> cuvânt, rezo-nament, rezon. Considerentul era simplu, dar logic. 3 cauză, mobil, motiv, pricină, prilej, raţiune, temei, raţionament, <înv. şi pop.> cuvânt, lucru, noimă, price, <înv.> materie, obiect, ocă, povod, vină, rezon, fundament, izvor, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost cosiderentul care a declanşat protestul salariaţilor. consiliă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a arăta, a îndruma, a învăţa, a povăţui, a sfătui, a dăscăli, a zice, a difti, <înv.> a mângâia, a paşte2, a preapări, a parigorisi. îl consiliază cum să depăşească momentele dificile. 3391 consilier s.m. povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, <înv.> mercuriar, erchian. Consilierul domnitorului era unul dintre cei mai înţelepţi boieri. consiliere s.f. cuvânt, îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfat, sfatuire, sugestie, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfătuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfatuială, sfatuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. A apelat la consilierea specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. consiliu s.n. 11 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) divan, sfat, <înv.> răzlog2, scaun, singlit, tănaci. Membrii consiliului domnesc aveau atribuţii de ordin politic, juridic, administrativ, financiar şi religios. 2 (adm.; adesea cu determ. care indică domeniul sau forul pe lângă care se desfăşoară activitatea) comună, <înv.> sfat. Astăzi se întruneşte consiliul administrativ. Face parte din consiliul orăşenesc. 3 (pedag.) consiliu pedagogic = <înv.> sfatul profesorilor (v. sfat). Consiliul pedagogic este un organ consultativ format din profesori. 4 (polit.; în unele ţări; nm. pr.) Consiliu de Miniştri = Cabinet, Executiv, Guvern, <înv.> Minister. Urmează votul parlamentar pentru noul Consiliu de Miniştri. 5 (adm.) primărie, comună, <înv.> casa satului (v. casă1), sfat, vornicie, sfat popular. Primarul conduce consiliul. II (înv.) v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă. consimil, -ă adj. (rar; despre corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, fiinţe etc. ale căror însuşiri, caracteristici etc. sunt puse în relaţie sau sunt comparate cu aceleaşi însuşiri, caracteristici etc. ale altor corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, fiinţe etc.) v. Deopotrivă. Egal. Identic. consimilitudine s.f. (rar) v. Identitate, consimţământ s.n. (adesea constr. cu vb. „a avea'\ „a cere”, „a da”) 1 acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, volnicie, consentiment, OK, undă verde. A avut consimţământul soţiei pentru a încheia afacerea. 2 accept, adeziune, aprobare. Şi-a dat consimţământul pentru a participa la manifestările împotriva încălcării drepturilor omului. 3 (polit., jur.) agrement, aprobare, încuviinţare. Diplomatului străin i s-a dat consimţământul. consimţi vb. IV. tr. 1 (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul a consimţit să se amâne examenul. 2 (compl. indică situaţii, stări etc.) a accepta, a admite, a se învoi, a primi, a vrea. După o prietenie îndelungată, a consimţit să-i devină soţie. consimţire s.f. 1 accept, acceptare, admitere, aprobare, încuviinţare, îngăduire, aprobat1, <înv.> aprobaţie, aprobăluire. Consimţirea de câtre profesor a amânării examenului i-a mulţumit pe studenţi. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, volnicie, consentiment, OK, undă verde, consistă vb. I. intr. (cu determ. introduse prin prep „în”) a consta, a rezida, a sta, <înv.> a stărui. -în ce consistă această tehnică? consistent, -ă adj., adv. I adj. 1 (predomină ideea de densitate; despre corpuri, substanţe, preparate etc.) dens, solid, tare, vârtos. Mortarul este consistent. 2 (despre anumite alimente, substanţe etc.) hrănitor, nutritiv, săţios1, substanţial, suculent, feculent, nutribil, <înv.> mistuitor, nutritor, sătură-cios, săturător, viptuitor. Friptura de porc este consistentă. II adj. fig. 1 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos. Are o leafă consistentă. 2 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, valoros, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie consistentă la dezvoltarea literaturii. III adv. (modal) 1 mult, substanţial, substanţialmente, gros. A plătit consistent pentru a achiziţiona acest tablou. 2 mult, substanţial, substanţialmente, tare, rău. Stresul influenţează consistent creşterea numărului de bolnavi. consistenţă s.f. 11 soliditate, tărie, <înv.> aereală, legătură, vârtoşie. înainte de a folosi crema pentru tort, cofetarul îi verifică consistenţa. 2 (mat.) coerenţă. Consistenţa este proprietatea unui sistem de axiome de a nu prezenta contradicţii între nicio pereche de propoziţii care pot fi deduse din el. II fig. dârzenie, decizie, fermitate, hotărâre, intransigenţă, neînduplecare, nestrămutare, neşovă-ire, statornicie, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare. Dă dovadă de consistenţă în respectarea legii. consistoriu s.n. (bis.; la catolici) <înv.> ordinariat. Consistoriul este un organ cu caracter administrativ şi disciplinar. consoănă s.f. (fon.) 1 consonantă, consonanţă, <înv.> împreună-sunătoare, neglas-nică, slovă neglasnică, soglasnică. O consoa- consolaţie nă se produce în urma strâmtârii sau închiderii şi deschiderii bruşte a canalului fonator. 2 consoană constrictivă = consoană spirantă = fricativă (v.fricativ), spirantă (v. spirant). „F”, „v”, „s”, „z” sunt constrictive; consoană dentală = dentală, <înv.> son dental. Consoana dentală se articulează prin atingerea dinţilor incisivi cu vârful limbii. „D”şi „t” sunt consoane dentale; consoană dublă = consoană geminată = geminată (v. geminat). Consoana geminată este consoana care rezultă prin ge-minaţie; consoană explozivă = consoană ocluzivă = explozivă (v. exploziv), ocluzivă (v. ocluziv), sunet exploziv. „B” şi „p” sunt consoane explozive; consoană laterală = laterală (v. lateral). „L” este o consoană laterală; consoană lichidă= lichidă (v. lichid). Consoanele lichide sunt lateralele şi vibrantele care se articulează în mod continuu; consoană lin-guală = linguală (v. lingual). Consoanele linguale suntj”, „n”, „r”; consoană nazală = nazală. „N” este o consoană nazală; consoană semioclusivă = africată, semioclusivă. Sunetele „c”şi „g” din limba română sunt consoane semioclusive; consoană sibilantă = consoană siflantă = sibilantă (v. sibilant), siflantă (v. siflant), sunet sibilant, sunet siflant. Consoana sibilantă sau siflantă este o consoană constrictivă ori fricativă dentală sau alveolară. „S” şi „z” sunt consoane sibilante; consoană sibilantă = consoană siflantă = consoană şuierătoare = sibilantă (v. sibilant), siflantă (v. siflant), sunet sibilant, sunet siflant, şuierătoare (v. şuierător). Consoanele sibilante, siflante sau şuierătoare sunt consoane constrictive ori fricative, oricare dintre consoanele „ş”, „j”, „s”, „z” din limba română; consoană sibilantă = consoană şuierătoare = sibilantă (v. sibilant), sunet sibilant, şuierătoare (v. şuierător). Consoana sibilantă sau şuierătoare este o consoană constrictivă ori fricativă prepalatală sau postalveolară. „Ş” şi „j” din limba română sunt consoane şuierătoare; consoană vibrantă = vibrantă (v. vibrant). „R” este o consoană vibrantă. consoartă s.f. (fam.; adesea glum.) v. Nevastă. Soţie. consolă vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) alina, a (se) îmbărbăta, a (se) încuraja, a (se) mângâia, <înv. şi pop.> a ostoi2, a molcomi, a (se) parigori-si, a netezi. S-a consolat greu după eşecul avut. consolănt, -ă adj. (despre manifestări, atitudini, vorbe etc. ale oamenilor) alinător, consolator, mângâietor, <înv.> mângâios. A reuşit să-şi calmeze prietena cu un sfat con-solant. consolare s.f. alinare, îmbărbătare, încurajare, mângâiere, <înv.> consolaţie, parigorie, parigorisire, balsam, refugiu, sabur. Sfaturile ei au fost o consolare pentru durerea lui. consolator, -oâre adj. (despre manifestări, atitudini, vorbe etc. ale oamenilor) alinător, consolănt, mângâietor, <înv.> mângâios. consolâţie s.f. (înv.) v. Alinare. Consolare, îmbărbătare. încurajare. Mângâiere. consolida 1340 consolida vb. 1.1 tr. (constr.; compl. indică edificii, temeliile acestora, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) a întări, a înţepeni, <înv. şi reg.> a tocmi. Firma de construcţii a consolidat fundaţia casei. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi, ţâri) a (se) întări, a (se) cimenta, a (se) strânge. Relaţia lor de prietenie s-a consolidat în timp. 3 refl. (mai ales despre situaţii, stări) a se întări, a se stabiliza, a se osifica. Situaţia lor financiară s-a consolidat în ultima vreme. 4 tr. a întări, <înv.> a statornici. Firma şi-a consolidat poziţia pe piaţa produselor cosmetice. Acţiunile de binefacere au consolidat renumele acestei fundaţii. Formaţia vrea să-şi consolideze poziţia de top. 5 tr. (compl. indică afirmaţii, date etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a confirma, a corobora, a întări, a proba, a sprijini. Afirmaţiile martorilor sunt consolidate cu înregistrările de pe casete. consolidănt, -ă adj. consolidator. Cimentul are efect consolidănt. consolidare s.f. 1 (constr.) întărire, ranforsaj, ranforsare, consolidaţie, înţepenire. A angajat o firmă de profil pentru consolidarea fundaţiei casei. 2 întărire, cimentare, cimentuire, strângere. Consolidarea relaţiei lor de prietenie s-a produs în timp. 3 întărire, stabilizare, osificare. Poate să vorbească acum de o consolidare a situaţiei lor financiare. 4 întărire, <înv.> statornicire. Firma urmăreşte consolidarea poziţiei sale pe piaţa produselor cosmetice. 5 confirmare, coroborare, întărire, probare, <înv.> coroboraţie. Consolidarea afirmaţiilor martorilor cu înregistrările de pe casete a stabilit adevărul. consolidat,-ă adj. 1 (constr.; despre edificii, temeliile lor, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) întărit, înţepenit, <înv.> întemeiat. în oraş sunt doar câteva blocuri consolidate cu bani de la buget. 2 (despre legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi, ţări) întărit, cimentat O prietenie consolidată durează mult timp. consolidator, -oare adj. consolidănt. consolidaţie s.f. (constr.; rar) v. Consolidare, întărire. consonant, -ă adj. (muz.; despre acorduri, intervale) armonios. Visează cu ochii deschişi în acorduri consonante de vioară. consonantă s.f. (fon.) consoană, consonanţă, <înv.> împreună-sunătoare, neglasnică, slovă neglasnică, soglasnică. consonânţă s.f. 1 (muz.) acord, armonie1, unisonanţă. Consonanţa muzicii preclasice este admirată de melomani. 2 acord, concordanţă, conformitate, corespondenţă, potrivire, convenienţă, potriveală, <înv.> corespundere. Există o perfectă consonanţă între melodicitatea versurilor şi acompaniamentul lirei. 3 (fon.; rar) v. Consoană. Consonantă. conspect s.n. compendiu, <înv.> sinopsă. Lucrează la un conspect de istoria literaturii române. conspectă vb. I. tr. (arg.; compl. indică băuturi alcoolice) v. Bea. Trage, conspiră vb. I. intr. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) a complota, a conjura, a unelti, a intrica, a răzvrăti, <înv. şi pop.> a vicleni, a împogodi, a pogodi, <înv.> a intriga, a maşina, a măiestri, a zavistui^ a lucra. Boierii au conspirat împotriva domnitorului numit de turci. conspirativ, -ă adj. (polit.; despre organizaţii, teorii, teze etc.) clandestin, ilegal, secret1, subteran. Face parte dintr-o organizaţie militară conspirativă. conspirator, -oăre s.m., s.f. complotist, conjurat, <înv.> căuzaş, complotaş, uneltitor, conjurator, urzitor. Hatmanul s-a numărat printre conspiratori. conspiraţie s.f. complot, conjuraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire, complotare, <înv. şi pop.> meşteşug, meşteşugire, <înv.> bont1, coaliţie de inamici, încurcală, încurcătură, măiestrie, neodihnă, pierzătură, cabală, lucrătură, scenariu, tramă, urzeală, urzire, urzitură, iudalâc. Domnitorul a fost victima unei conspiraţii. constă vb. I. intr. 1 (cu determ. introduse prin prep „în”) a consista, a rezida, a sta, <înv.> a stărui. -în ce constă această tehnică? 2 (cu determ. introduse prin prep „în”) a se afla, a exista, a rezida. Secretul reuşitei constă în muncă şi în devotament. 3 (cu determ. introduse prin prep. „în’7) a se alcătui1, a avea, a se compune. Clădirea şcolii constă în două corpuri. constănt, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „variabil”; despre parametri, valori, fenomene, stări, acţiuni, sentimente, fiinţe etc. ale căror însuşiri, caracteristici, elemente etc. sunt comparate cu ele însele în diverse aspecte, situaţii) egal, invariabil, neschimbat, uniform. Temperatura gazului se menţine la o valoare constantă. A menţinut o viteză constantă de deplasare pe tot parcursul drumului. îşi iubeşte copiii cu dragoste constantă. 2 (despre fenomene, stări, procese etc.) egal, imprescriptibil, imuabil, imutabil, invariabil, invariant, nepreschimbat, neschimbător, permanent, eleat, eleatic, <înv.> stătător. Pesimiştii trăiesc într-o constantă stare de frică. 3 (în opoz. cu „variabil”; despre fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, despre evenimente etc.) invariabil, nefluctuant, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic, staţionar, nevariabil. îi înapoiază banii în valori constante. Studiul acordă o atenţie deosebită acelor compartimente ale limbii care sunt constante. Situaţia economică a ţârii este constantă. 4 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic, nedezminţit. Era evidentă silinţa lui de a fi drept, nepărtinitor, constant faţă de toţi. 5 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, egal, neschimbat, neschimbător, principial, stabil, statornic, nedezminţit, neclintit, vârtos. De obicei, este constant în respectarea angajamen- telor făcute. 6 (în opoz. cu „efemer”; despre stări, sentimente, relaţii etc.) durabil, inalienabil, stabil, statornic, trainic, <înv.> rămâitor, stătător, inalterabil, neadormit. Sentimentele lui pentru ea sunt constante. 7 (în opoz. cu „infidel”, „necredinciosdespre oameni) bun, cinstit, credincios, devotat, fidel, leal, loial, statornic, devot, slugarnic, <înv.> slugăritor, smerit, nestrămutat. S-a convins că îi este un partener de viaţă constant. II adv. (modal) 1 continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, nonstop, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc constant. 2 consecvent. Merge constant la biserică. III s.f. (fiz.) constantă die-lectrică = permitivitate. Constanta dielectri-că caracterizează proprietăţile electrice ale unui mediu, fiind egală cu raportul dintre inducţia electrică şi intensitatea câmpului electric; (art.) constanta lui Planck = cuantă de acţiune. Constanta lui Planck este folosită pentru a descrie dimensiunile cuantelor. constanţă s.f. 1 (în opoz. cu „variabilitate>T) invariabilitate, uniformitate. Şoferii trebuie să fie atenţi la constanţa vitezei de deplasare. 2 imuabilitate, imutabilitate, invariabilitate. Unele situaţii sociale se caracterizează prin constanţa lor. 3 consecvenţă, stabilitate, statornicie. Constanţa în atitudini şi în gândire îi atrage respectul colegilor. constată vb. 1.1 tr. 1 a înţelege, a observa, a pricepe, a remarca, a sesiza, a vedea, a zăpsi, <înv.> a paratirisi, a şucări. A constatat că un virus a pătruns în computer. 2 a concluziona, a înţelege, a vedea. După multe discuţii, au constatat că nu se poate urma această cale. 3 a stabili. Controlul financiar a constatat frauda. II refl. a se impune, a se observa, a se remarca, a se vedea. Privind cu atenţie picturile celor doi artişti, se constată, din primul moment, o mare deosebire între ele. constatare s.f. 1 comentariu, consideraţie, considerent, idee, observare, observaţie, opinie, părere, reflecţie, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. îl interesează constatările din presă în legătură cu poeziile sale. 2 stabilire. S-a deschis o anchetă în urma stabilirii fraudei. constatati'v, -ă adj. constatator, constativ, <înv.> constătător. constatator, -oăre adj. constatativ, constativ, <înv.> constătător. Sondajele de opinie au rol constatator. Actul are caracter constatator. constativ, -ă adj. constatativ, constatator, <înv.> constătător. constătător, -oăre adj. (înv.) v. Constatativ. Constatator. Constativ. constelăt, -ă adj. (înv.; despre cer) v. înstelat, constelăţie s.f. 1 (astron.) zodie, <înv.> figuraţie de stele. Sunt cunoscute 88 de constelaţii, dintre care Hydra este cea mai mare. 2 (astrol.) semn, zodie. în zodiacul sideral, sunt 12 constelaţii. 341 | consterna vb. I. tr. (compl indică oameni) a minuna, a perplexa, a sidera, a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului1, a etona, a încremeni, a orbi, a ebluisa, a trăsni. Imaginile consternează prin ineditul lor. consternânt, -ă adj., adv. I adj. (despre fapte, întâmplări etc.) năucitor, stupefiant, surprinzător, uimitor, uluitor, eberluizant, aiuritor, etonant. Are un fel consternânt de a vedea lucrurile. Uneori, la televizor se transmit imagini constemante prin ineditul lor. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) 1 extraordinar, grozav, nemaipomenit, nespus, surprinzător, teribil, uimitor, uluitor, fantastic, fenomenal, formidabil, senzaţional, straşnic. Cocoşatul este consternânt de urât. 2 colosal, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare consternânt de scump. consternare s.f. năuceală, perplexitate, stupefacţie, stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială, uluire, constemaţie, încremenire. Consternarea lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. consternăt, -ă adj. (despre oameni; adesea constr. cu vb. „a rămâne”) crucit, minunat, mirat, perplex, siderat, stupefiat, surprins, uimit, uluit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut. A rămas consternat auzind cele povestite. constemaţie s.f. (rar) v. Consternare. Năuceală. Perplexitate. Stupefacţie. Stupoare. Surprindere. Surpriză. Uimire. Uluială. Uluire. constipâ vb. I. refl. (med., med. vet.; despre fiinţe) a (se) astupa, a (se) încuia. Căţelul a mâncat prea multe oase şi s-a constipat. constipânt, -ă adj., s.n. (farm.) antidiareic, <înv.> strângător. Furazolidonul este un con-stipant. constipat, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre fiinţe) astupat2, încuiat2, înfundat2, oprit. Este constipat din cauză că nu consumă multe lichide. 2 fig. (fam.; despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) v. Impermeabil. închistat. încuiat2. îngust. Limitat Mărginit Mic Obtuz. Opac2. Plafonat. Plat2. Redus. constipâţie s.f. (med., med. vet.) coprostază, coprostazie, arşiţă, astupare, astupătură, încuiere, încuietură, <înv.> încuială. A băut un ceai contra constipaţiei. constituant, -ă adj., s.f. 1 adj. alcătuitor, component, constituent, constitutiv, formativ, structural, <înv.> compozant, compunător. Piesele constituante ale sistemului tehnic sunt din oţel. 2 s.f. (polit.; şi nm. pr.) adunare constituantă. Constituanta elaborează, modifică, votează o constituţie şi alcătuieşte legile constituţionale. constituent, -ă adj., s.f. 1 adj. alcătuitor, component, constituant, constitutiv, formativ, structural, <înv.> compozant, compunător. 2 s.f. componentă (v. component), element, parte. Mecanicul a verificat constituentele sistemului de frânare. constitui vb. IV. tr. 1 (compl. indică elemente, lucruri etc. deosebite, disparate) a alcătui1, a compune, a forma, a întocmi, <înv.> a înforma, a săvârşi, a schizmi. Casa, grădina şi via constituie toată gospodăria bunicilor. 2 (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înfiinţa, a numi, a organiza, a stabili, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a constitui comitetul de părinţi pe şcoală. 3 (compl. indică instituţii, asociaţii etc.) a crea, a ctitori, a fauri, a forma, a funda, a institui, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a erija, a statornici, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi. A constituit prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a constituit o şcoală de actorie. 4 a fi, a forma, a însemna, a reprezenta, a prezenta, a face. Medicii constituie oriunde în lume o castă respectată. constituire s.f. 1 alcătuire, creare, desemnare, formare, instituire, înfiinţare, numire, organizare, stabilire. Şedinţa a avut ca scop constituirea comitetului de părinţi pe şcoală. 2 creare, făurire, formare, fundare, instituire, înfiinţare, întemeiere, organizare, statornicire, <înv.> sistisire, urzire. Se mândreşte cu constituirea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru constituirea unei şcoli de actorie. constitutiv, -ă adj. 1 alcătuitor, component, constituant, constituent, formativ, structural, <înv.> compozant, compunător. Piesele constitutive ale sistemului tehnic sunt din oţel. 2 integrant. Anexa este o parte constitutivă a acestui act. Spiritul de dreptate este un element constituitiv al dimensiunii sale umane. constituţie s.f. 1 (şi constituţie somatopsi-hică) conformaţie, factură, fizic2, natură, structură, conformanţă, <înv.> crasis, temperament. Constituţia fetei i-a permis să aspire la o performanţă în gimnastică. 2 (jur.; nm. pr.) lege fundamentală, <înv.> statut. Urmăreşte atent aplicarea articolelor din Constituţie. constrângătbr, -oâre adj. coercitiv, <înv. stenahorisit, stenahorit, strâmtorător. Unele legi au caracter constrângător. constrânge vb. III. tr. (compl indică oameni) 1 a face, a forţa, a obliga, a sili, a soma, a violenta, a silnici, a tipi, <înv.> a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, stenahorisi, a strâmtora, a sâcâldi-si, a încolţi, a presa, a construi strânge, a opinti, a ghidona. L-a constrâns să depună mărturie. 2 a forţa, a nevoi, a obliga, a sili, <înv.> a periorisi. A fost constrâns să elibereze locuinţa. 3 tr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a forţa, a obliga, a sili, a supune. Boala de diabet îl constrânge la un regim alimentar sever. 4 tr. a condamna, a forţa, a obliga, a sili, <înv. şi pop.> a trage, a osândi. Prin atitudinea sa, o constrânge să-şi încalce principiile morale. 5 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a obliga, a reduce, a sili. A constrâns fata la supunere oarbă. constrângere s.f. 1 forţare, obligare, silire, somare, violentare, <înv.> asupriciune, asuprire, nevolnicie, silitură, siluire, strâmtoare. Numai prin constrângere a putut să afle adevărul de la el. 2 forţă, silă, silnicie, violenţă, servitute, <înv. şi reg.> zor, sălăbăgie, sălăbărie, <înv.> nevoie, oste-ninţă, ostenire, potrivnicie, silinţă, silnicire, violaţie, presiune, strânsoare, strânsură. într-o societate democratică constrângerea nu este permisă. 3 (jur.) coerciţie. Constrângerea este aplicată unei persoane pentru a o forţa să-şi îndeplinească o obligaţie. 4 (mai ales la pl. constrângeri) intransigenţă, rigoare, rigurozitate, severitate, străşnicie, stricteţe, <înv.> străşnicire, asprime, duritate. Diabeticii suportă cu greutate constrângerile unui regim alimentar strict. constrâns, -ă adj. (despre oameni) strâmtorat. Constrânşi, cei vinovaţi şi-au recunoscut greşeala. constrictîv, -ă adj. (fon.; despre consoane, sunete) continuu, fricativ, spirant. Sunetele constrictive se pronunţă prin îngustarea canalului fonator. constructor s.m. (constr.) <înv.> binagiu. Vrea să devină constructor. construcţie s.f. 11 clădire, construire, dura-re, edificare, înălţare, ridicare, zidire, zidit, edificaţie, zidărire, <înv. şi reg.> ziduire, <înv.> etablare, ziditură. Au început construcţia unei noi biserici. 2 (concr.) casă1, clădire, imobil1, zidire, hâjgău, ipulet, <înv.> bina, clăditură, păsare2, ziditură. Oraşul are multe construcţii vechi. 3 (arhit.) structură. Fântâna arteziană are o construcţie spectaculară. 4 alcătuire, compoziţie, economie, organizare, organizaţie, structură, substanţă, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, plămadă, ţesătură, urzeală, organism. Construcţia şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. II (gram.; rar) construcţie nominală v. Predicat nominal, construi vb. IV. tr. 1 (compl. indică edificii, construcţii etc.) a clădi, a dura1, a edifica, a eleva, a face, a înălţa, a ridica, a zidi, a erija, <înv. şi reg.> a zidui, a ipuli, <înv.> a edifia, a temeia, a zidări, a etabla, a urzi. Au construit o nouă biserică în oraş. 2 (compl. indică propoziţii, fraze etc.) a alcătui1, a compune, a forma, a lega1. Din cauza emoţiei, abia reuşeşte să construiască o propoziţie. construire | 342 construire s.f. 1 clădire, construcţie, durare, edificare, înălţare, ridicare, zidire, zidit, edificaţie, zidărire, <înv. şi reg.> ziduire, <înv.> etablare, ziditură. 2 alcătuire, compunere. Construirea unei scrieri într-o stare de stres este dificilă. consuetudinăr, -ă adj. (despre obiceiuri, practici etc.) cutumiar. Această practică consuetudinară se păstrează şi astăzi. consuetudine s.f. cutumă, datină, obicei, tradiţie, uz, uzanţă. în rezolvarea unor conflicte familiale, anumite comunităţi folosesc practici consacrate prin consuetudine. consul s.m. (în Roma antică) <înv.> ipat, ipatic. Consulii deţineau puterea executivă. consulat s.n. (în Roma antică) <înv.> ipatie. Consulatul era perioada de guvernare a unui consul. consulânt, -ă adj. (reg.) v. Consultant. consult1 s.n. (med.; şi consult medical) consultaţie. S-a dus la spital pentru un consult medical. consult2, -ă adj. (latin.) v. Adecvat Conform. Convenabil. Corespunzător. Cuvenit. Eficace. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent Potrivit. Recomandabil. Recomandat, consultă vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a întreba, <înv.> a merge. îşi consultă avocatul în problema moştenirii. 2 refl. recipr. (despre oameni) a se consfatui, a se sfătui, <înv. şi pop.> a se chibzui, a se împogodi, <înv. şi reg.> a se divăni, a se cislui, a se parigorisi. Politicienii s-au consultat şi au hotărât acţiunile din Parlament. 3 tr. (compl. indică scrieri, documente, cărţi etc.) a cerceta, a examina, a studia, <înv.> a răsfoi, a răscoli. A consultat documente de arhivă. 4 tr. a cerceta, a examina. A consultat un catalog de produse cosmetice pentru a-şi alege un parfum bun. 5 (med., med. vet.; despre medici; compl. indică pacienţi) a examina, a vedea. Medicul l-a consultat imediat ce a fost adus de ambulanţă. consultănt-ă adj., s.m. 1 adj. consulent. S-a adresat unei firme consultante. 2 s.m. (pedag.) profesor consultant. După pensionare, a rămas consultant la catedra de biologie. consultănţă s.f. (econ.) Consulting. Şi-a deschis o firmă de consultanţă managerială şi de marketing. consultăre s.f. 1 sfătuire, <înv. şi pop.> chibzuire. Politicienii au luat această decizie după o consultare îndelungă. 2 cercetare, examinare, studiere. Consultarea bibliografiei este obligatorie înainte de a scrie un studiu. 3 cercetare, examinare. Consultarea catalogului de produse cosmetice i-a fost utilă în alegerea parfumului. 4 (med., med. vet.) examinare. Diagnosticul a fost dat de medic după consultarea bolnavului. consultativ, -ă adj. (polit., adm.; despre organisme administrative, legislative etc. sau despre votul cetăţenilor) <înv.> sfătuitor. Organul consultativ îşi dă avizul în anumite probleme. consultaţie s.f. (med., med. vet.) consult1, consult medical (v. consult1). Consulting [kan'Altii)] s.n. (econ.; engl.) v. Consultanţă. consum s.n. 1 consumare, consumaţie, folosire, întrebuinţare, utilizare. Consumul de gaze într-o locuinţă depinde de temperatura de afară. Se construiesc aparate cu un consum redus de energie. 2 consumare, luare. Consumul de droguri este extrem de nociv pentru organism. 3 folosire, întrebuinţare, cheltuială, cheltuire. Efortul fizic presupune un mare consunfcle energie. consumă1 vb. 1.11 tr. (compl. indică lucruri, bunuri, mărfuri etc.) a folosi, a întrebuinţa, a utiliza, <înv.> a metahirisi. A consumat multă hârtie pentru a-şi xeroxa cartea. 2 tr. (compl. indică materii care servesc la încălzit) a aprinde, a arde. A consumat multe lemne în sobă. 3 tr. (compl. indică timp, energie etc.) a folosi, a irosi, a întrebuinţa, a pierde, <înv. şi reg.> a adevăsi, a cheltui, a risipi. A consumat mult timp la cumpărături. Şi-a consumat toată energia cărând greutăţi. I11 tr. (compl. indică alimente, mâncăruri etc.) a mânca, <înv. şi pop.> a ospăta, a apuca, a hali, a ridica, a păpa, a rumega, a glojdi, a gorovi, a grojdi. Pentru a-şi menţine sănătatea, omul trebuie să consume cât mai multe legume şi fructe. 2 tr. (compl. indică lichide) a bea, <înv. şi pop.> a se trece, a glisa. Consumă zilnic doi litri de apă. 3 tr. (compl. indică droguri) a lua. A ajuns să consume heroină. 4 tr. (compl. indică materii, materiale, combustibil etc.) a înghiţi, a mânca. Maşina consumă multă benzină. Calculatorul nu consumă mult curent. 5 refl. (despre materiale, materii etc.) a intra, a merge. La prepararea acestor aperitive se consumă multă maioneză. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică bunuri materiale, materii prime etc.) a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) sfârşi, a (se) termina, a lichida, a fitui, a (se) găti, a se petrece, <înv.> a săvârşi, a se duce2, a (se) topi. A consumat toate rezervele alimentare. S-a consumat tuşul din imprimantă. consumă2 vb. I. I tr. (despre foc; compl. indică bunuri, construcţii, aşezări etc.) a arde, a distruge, a mistui, a nimici, a topi, a prăpădi, a devora, a înghiţi. Flăcările au consumat toate bunurile din apartament. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, saua (se) istovi, a(se) sfârşi, a solicita, a se surmena, a (se) vlăgui, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl consumă. S-a consumat studiind pentru examenul de titularizare pe post. 2 refl. (despre oameni) a se chinui, a se frământa, a se zbuciuma, a se măcina, a se mânca, a se mistui, a se pârjoli, a se sfărâmă, a se zbate, a se prăji, a se prigori, a se sfârlogi, a se dezbate1. Umilit de eşec, se consumă în tăcere. 3 tr. (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a munci, a apăsa, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a opresa, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. îl consumă nedreptatea şi necinstea. consumăbil, -ă adj. (despre bunuri, mărfuri etc.) consumativ. Alimentele sunt consumabile în perioada de garanţie. consumare s.f. 11 consum, consumaţie, folosire, întrebuinţare, utilizare. 2 aprindere, aprins1, ardere. Căldura de afară face inutilă consumarea lemnelor în sobă. I11 mâncare, mâncat1, păpare, <înv. şi reg.> mâncătură, rumegare. Consumarea unor alimente nu este recomandabilă diabeticilor. 2 consum, luare. 3 epuizare, isprăvire, sfârşire, sfârşit1, terminare. Cartuşul imprimantei trebuie umplut înainte de consumarea totală a tuşului. consumăt, -ă adj. fig. (despre oameni) chinuit, frământat2, muncit, necăjit, trudit, zbuciumat. Este o femeie consumată pe care greutăţile familiale au doborât-o. consumativ, -ă adj. (despre bunuri, mărfuri etc.) consumabil. consumator, -oare s.m., s.f. 11 s.m., s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) mâncător. Este un mare consumator de came. 2 s.m., s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) băutor. Este un consumator de vinuri rare. 3 s.m. consumator de droguri = drogat Consumatorii de droguri au o viaţă scurtă. 4 s.m. (eufem.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. II fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) devorator. Este consumator de filme de aventuri. consumaţie s.f. consum, consumare, folosire, întrebuinţare, utilizare, consună vb. I. intr. fig. (înv.; despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) v. Concorda. Corespunde. Potrivi. Rima. consunănt, -ă adj. fig. (înv.) v. Coincident. Concordant. Congruent. Corespunzător. Echivalent. conştient -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) lucid, <înv.> conştiu, conştiut, treaz. A murit conştient, luându-şi rămas-bun de la cei dragi. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) deliberat, intenţionat, liber-con-simţit, voit2, intenţional, precugetat. Munca este o acţiune conştientă a omului. II adv. (modal) deliberat, intenţionat, liber-con-simţit, voit2, precugetat. A acceptat conştient să participe la miting. Are o atitudine conştient defensivă. conştienţă s.f. luciditate. Starea de conşti-enţă dispare în somn. conştiincios, -oăsă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre acţiuni, realizări etc. ale lor) exigent, meticulos, minuţios, scrupulos. Este conştiincios în tot ce face. Face o analiză conştiincioasă a cheltuielilor din ultima vreme. 2 adv. (modal) meticulos, minuţios, scrupulos. îşi rezolvă conştiincios sarcinile de serviciu. conştiinciozităte s.f. acribie, exigenţă, meticulozitate, rigurozitate, scrupulozitate, tipicărie. Ceea ce caracterizează un cercetător adevărat este conştiinciozitatea. 343| conştiinţă si. 1 (filos.; în opoz. cu „materie”, „existenţă”) cuget, gândire, mental, spirit, suflet, for interior, <înv.> cunoştinţă, ştiinţă, sinidisis. Conştiinţa este atributul omului. 2 înţelegere. Are conştiinţa propriilor greşeli. 3 sentiment, simţire. Conştiinţa dreptăţii le lipseşte multora. 4 conştiinţă colectivă = opinie publică, spirite (v. spirit). Conştiinţa colectivă poate fi manipulată. 5 conştiinţă profesională = probitate. Conştiinţa profesională este pusă la grea încercare într-o societate în care domină interesele băneşti. conşti'u, -i'e adj. (înv.; despre oameni) v. Conştient. Lucid. conştiut, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Conştient. Lucid. cont s.n. 1 (contab.) partidă, socoteală Cu ajutorul contului se înregistrează, se urmăreşte şi se controlează existenţa şi mişcarea fiecărui mijloc economic. 2 seamă, socoteală, spate, spinare. îi pune în cont insuccesul lui. contă vb. 1.1 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se nădăi, a se uzbăi, <înv.> a se aşeza, a se încredinţa, a se încumeta, a nădăjdui, a repauza, a se semeţi, a sta, a se stărui, a miza, a se rezema, a se susţine, a se închina. în argumentarea cercetării contează pe date concrete. 2 tr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a se încrede, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se îmbizui, a se uzbăi, a se lăsa. în tot ce face contează pe părinţi. Contează pe ajutorul lor. 3 intr. (mai ales în constr. neg.) a exista, a importa, a interesa. Pentru el nu contează nici trecutul, nici viitorul, ci doar clipa. 4 intr. a preţui, a valora, <înv. şi pop.> a se trece, a cântări. Părerile părinţilor contează mult pentru copii. contâbil, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. samtartău, sămădău, <înv.> raţionist. Nu îl poate lămuri în această problemă decât un contabil. 2 adj. contabilicesc. Trebuie să întocmească bilanţul contabil. contabilicesc, -eâscă adj. contabil, contabilitâte s.f. 1 evidenţă contabilă. A fost angajat să ţină contabilitatea firmei. 2 (concr.) sămăduşag. Este chemat la contabilitate ca să ridice nişte bani. contâct s.n. 11 atingere, <înv.> atingătură, atinsătură, atinsură. Mătasea naturală este plăcută la contact. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) comunicare, legătură, raport, relaţie, <înv.> chelemet, punte. Păstrează şi acum contactul cu un coleg din liceu. 3 (biol.) contact sexual = acuplare, coit, copulare, copulaţie, cuplare, împerechere, împreunare, cotoire, însoţire, însoţitură, mârleală, cotocire, coţăială, coţăire, <înv.> împre-unăciune, babardeală, frecuş, ţeapă, cordeală, futere. II fig. atingere, legătură, tangenţă. Subliniază rezultatele unor cercetări anterioare, care au contact cu tema în discuţie. contagiâ vb. I. tr., refl. (med., med. vet; compl sau sub. indică fiinţe) a (se) contamina, a (se) infecta, a (se) infesta, a (se) molipsi, a (se) învenina, a (se) umple, <înv.> a (se) smredui, <înv. şi pop.> a strica, a (se) garnisi. Are gripă şi l-a contagiat şi pe prietenul său. S-a contagiat de la şcoală de rujeolă. contagiere s.f. (med, med. vet.) contagiune, contaminare, contaminaţie, infectare, infecţie, infestare, molipsire, contagiu, molipseală, lipitoare (v. lipitor), <înv.> lipici, lipiciune, smreduială, smreduire. Există riscul contagierii cu virusul hepatitei C. contagios, -oâsă adj. (med., med. vet.) 1 (despre boli) contaminant, epidemic, infectant, infecţios, molipsitor, transmisibil, <înv. şipop.> lipicios, <înv. şi reg.> umplător, mutător, <înv.> acolisitor, ciumaş, ciumat, ciumos, împărţitor, lipitor, lipitos, luător, molimos, smreduitor. Bolile contagioase sunt produse de microorganisme patogene. 2 (despre agenţi) infecţios, molipsitor, mefitic, pestifer, pestilent, pestilenţial, <înv.> pestilen-tifer. Rujeola este provocată de un virus contagios. contagiozităte s.f. (med., med. vet.) infec-ţiozitate. Contagiozitatea acestui virus este foarte mare. contâgiu s.n. (med., med. vet; livr.) v. Contagiere. Contagiune. Contaminare. Contaminaţie. Infectare. Infecţie. Infestare. Molipsire. contagiune s.f. (med., med. vet.) 1 contagiere, contaminare, contaminaţie, infectare, infecţie, infestare, molipsire, contagiu, molipseală, lipitoare (v. lipitor), <înv.> lipici, lipiciune, smreduială, smreduire. 2 (înv.; adesea urmat de determ. care indică specificul, originea etc.) v. Epidemie. Molimă, contaminâ vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) contagia, a (se) infecta, a (se) infesta, a (se) molipsi, a (se) învenina, a (se) umple, <înv.> a (se) smredui, a strica, a (se) garnisi. contaminănt, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli) contagios, epidemic, infectant, infecţios, molipsitor, transmisibil, <înv. şi pop.> lipicios, <înv. şi reg.> umplător, mutător, <înv.> acolisitor, ciumaş, ciumat, ciumos, împărţitor, lipitor, lipitos, luător, molimos, smreduitor. contaminâre s.f. (med., med. vet.) contagiere, contagiune, contaminaţie, infectare, infecţie, infestare, molipsire, contagiu, molipseală, lipitoare (v. lipitor), <înv.> lipici, lipiciune, smreduială, smreduire. contaminât,-ă adj. (med., med. vet.) 1 (despre fiinţe) infectat, infestat, molipsit, lovit, <înv.> smreduit Boala se transmite direct, prin persoanele contaminate. 2 (mai ales despre obiecte, medii de viaţă) infestat, nedezinfectat, septic. Instrumentele chirurgicale contaminate trebuie sterilizate. contaminâţie s.f. (med., med. vet.) contagiere, contagiune, infectare, infecţie, infestare, molipsire, contagiu, molipseală, lipitoare (v. lipitor), <înv.> lipici, lipiciune, smreduială, smreduire. conteni contânt, -ă adj. (fin.; fran.; despre plăţi) v. Cash. contăş s.n. (reg.) v. Dulamă. Suman, conte s.m. 1 (în Ev. Med.) <înv.> comite1, graf. Contele avea şi funcţii administrative şi militare. 2 (arg.) v. Caiafe. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Viclean, contemplă vb. I. intr. (rar; despre oameni) v. Chibzui. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta, contemplare s.f. 1 contemplaţie, meditaţie, reverie, vis, visare, toropeală, aiurare, <înv.> visărie, visătură, eter. Fata nu îl observă, fiind cufundată în contemplare. 2 privire. Contemplarea naturii îi redă starea de linişte sufletească. 3 (psih.) contemplare vie = intuire vie, intuiţie. Contemplarea vie este perceperea nemijlocită, concretă a lucrurilor şi fenomenelor. contemplativ, -ă adj. (despre oameni sau despre firea, atitudinile etc. lor) contemplator, meditativ, visător. îl urmăreşte cu o privire contemplativă. contemplator, -oâre adj. (despre oameni sau despre firea, atitudinile etc. lor) contemplativ, meditativ, visător, contemplăţie s.f. contemplare, meditaţie, reverie, vis, visare, toropeală, aiurare, <înv.> visărie, visătură, eter. contemporân, -ă adj. 1 (în opoz. cu „trecut” sau „viitor”; despre fenomene, procese, unităţi de timp etc. sau despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) actual, curent, prezent2, momentan, <înv.> curgător, momentos. în perioada contemporană se accentuează tendinţele de mondializare. 2 (în opoz. cu „vechi7) actual, modern, nou, recent, tânăr. Este un stat contemporan, format de foarte puţin timp. Această caracteristică este proprie civilizaţiilor contemporane. contemporaneitâte s.f. (în opoz. cu „trecut” sau „viitor’) actualitate, prezent2, <înv.> împreună-vreme. Subiectul filmului este luat din contemporaneitate. contencios, -oâsă adj. controversat, discutabil, litigios. Problemele contencioase sunt greu de rezolvat. conteni vb. IV. 1 tr. (compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a înceta, a întrerupe, a lăsa, a opri, a părăsi. Este momentul să contenim dezbaterile. 2 intr. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „cu”) a înceta, a se întrerupe, a se opri, a stâmpi, <înv.> a pristoi. Nu mai conteneşte cu sfaturile. 3 intr. (mai ales despre fenomene ale naturii) a se curma, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a se termina, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea a contenit după câteva ore. Ploile nu mai contenesc şi este pericol de inundaţii. 4 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre stări fizice, fiziologice sau psihice ale fiinţelor) a se curma, a se întrerupe, a se opri, a se frân- contenire |344 ge, a se tăia. Durerea i-a contenit după ce a luat medicamentul contenire s.f. 1 încetare, întrerupere, oprire, <înv. şi pop.> opreală, <înv.> răstimp, stare, stat3, stasis. S-a hotărât contenirea dezbaterilor. 2 curmare, încetare, întrerupere, oprire, potolire, <înv.> precurmare. Contenirea ploii s-a produs după câteva ore. contant, -ă adj. (latin.; despre oameni) v. Mulţumit. Satisfăcut, contentăţie s.f. (latin.) v. Mândrie. Mulţumire. Satisfacţie. contenţiune s.f. 1 chibzuire, deliberare, dezbatere1, discutare, discuţie, pertractare, pertractacţie, <înv.> deliberaţie, discută, sfădire, trataţie, muchealemea. Contenţiunea legii s-a făcut într-o şedinţă specială. 2 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă(v. ponc) , poară, roanţă, sâmbră, sfădălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevire, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netoc-meală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfădire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurci-tură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de contenţiune între cei doi parteneri de afaceri. contestă vb. I. tr. 1 (compl indică fapte, acţiuni, ştiri etc.) a dezminţi, a infirma, a nega, a renega, a tăgădui, a dezavua, <înv.> a protesta. Ştirea privind majorarea preţului la gaze a fost contestată. 2 (compl. indică un drept, o situaţie) a disputa. Ocupă un loc important în învăţământul superior pe care nu i-l poate contesta nimeni. contestabil, -ă adj. discutabil, improbant, incert, îndoielnic, nesigur, îndoicios, vânturos. Clasamentul câştigătorilor este contestabil contestare s.f. 1 dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, <înv. şi reg.> tăgădaş, tăgădat, tarpel, <înv.> dezmărturisire,tagă,tăgăduinţă. Comunicatul dat cuprindea contestarea ştirii privind majorarea preţului la gaze. 2 abnegare2, dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, denegare, denegaţie. Contestarea propriei religii este o impietate. contestatâr, -ă adj., s.m., s.f. (polit.) contes-tator, protestatar, <înv. şi reg.> tudumănel, tudumănitor, <înv.> malcontent, protestant2. Mişcarea contestatară s-a extins. Contestatarii s-au strâns în faţa clădirii guvernului. contestator, -oăre adj., s.m., s.f. {polit.) contestatar, protestatar, <înv. şi reg.> tudumănel, tudumănitor, <înv.> malcontent, protestant2. contestaţie s.f. (jur.) întâmpinare. Instanţa a respins contestaţia îtfipotriva deciziei desfacerii contractului de muncă. context s.n. 1 text. Fraza nu are niciun înţeles dacă este ruptă din context. 2 fig. caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziţie, situaţie, stare. în alt context, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât într-un context excepţional. contextură s.f. (rar) v. Aderenţi Conexiune. Corelaţie. înlănţuire. Legături Raport Relaţie, contiguitate s.f. (cu sens local) adiacenţă, alăturare, apropiere, vecinătate. Contiguitatea geografică poate influenţa culturile etniilor care vin în contact. contiguu, -uă adj. 1 adiacent. Nu s-a înţeles nimic din situaţiile prezentate şi din observaţiile contigue. 2 (în opoz. cu „distanţat”, „îndepărtat”; despre terenuri, clădiri, localităţi etc.) adiacent, alăturat, apropiat, învecinat, lăturaş, vecin, <înv.> sinoriaş. Locurile lor de casă sunt contigue. continent1 s.n. (geomorf.) masă continentală (v. masă2), pământ. Istanbulul este construit pe două continente. continent2, -ă adj. (despre oameni) abstinent. Persoanele continente trăiesc o viaţă de abstinenţă. continenţă s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) abstinenţă, abţinere, reţinere, stăpânire, abstenţiune, post2, <înv.> mortificaţie, înfrânare, penitenţă. A reuşit să-şi refacă sănătatea prin continenţă de la excese alimentare. 2 înfrânare, reţinere, reprimare, retenţie. Continenţă permanentă a sentimentelor a adus-o la depresie. 3 (livr.) v. Chibzuială. Chibzuinţl Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponde-raţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. contingent, -ă s.n., adj. I s.n. 1 (milit.) leat. Ce contingent eşti? Se eliberează odată cu contingentul său. 2 (livr.; de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) v. Legătură. Raport Relaţie. II adj. (livr.; despre fenomene, evenimente, stări etc.) v. Accidental. Aleatorie/Aleatoriu. Incidental, întâmplător. Ocazional. Sporadic, contingenţă s.f. (livr.; de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) v. Legătură. Raport. Relaţie, continuă vb. 1.1 intr. (cu sens local; despre drumuri, distanţe etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „până la", „până în') a se întinde, a se lungi, a se prelungi. Trotuarul continuă până la fântână. Poteca continuă până în vârful muntelui. 2 intr. (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp; despre acţiuni, activităţi etc.) a se întinde, a se lungi, a se prelungi, a ţine. Ancheta poliţiei continuă. 3 intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep.„în) a persista, a stărui, a se lăţi, <înv.> a peşti. Scandalul continuă încă în presă. 4 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc.) a relua, a urma. Şi-a continuat drumul după un scurt popas. Din cauza bolii a întrerupt studiile, dar le va continua în primăvară. continuăre s.f. 1 (cu sens local) prelungire. Garajul se află în continuarea casei. 2 (cu sens temporal) urmare. Continuarea interviului va fi publicată începând cu numărul viitor al revistei. 3 (cu sens temporal) reluare. Continuarea discuţiei are loc la o cafea. continuator, -oăre s.m., s.f. succesor, urmaş, epigon, <înv.> următor. Este un demn continuator al lui Brâncuşi. continuăţie s.f. (înv.) v. Continuitate, continuităte s.f. <înv.> continuăţie. Se asigură continuitatea activităţii în cazuri de criză. continuo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) continuu, legato, neîntrerupt. continuu, -uă adj., adv. I adj. 1 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit2, neslăbit, permanent, perpetuu, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncontenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempiternel, eternei, neclătit. Este într-o dispută continuă cu partenerii de afaceri. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) activ, neîntrerupt, statornic, susţinut, viu, nediminuat, nemicşorat, neslăbit, <înv.> nepregetat, nepregetător. Se duce o luptă continuă împotriva fumatului. 3 (fon.; despre consoane, sunete) constrictiv, fricativ, spirant. Sunetele continue se pronunţă prin îngustarea canalului fonator. II adv. (modal) 1 constant, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, nonstop, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc continuu. 2 încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, pururi, totdeauna, veşnic, necurmat. Opera eminesciană rămâne continuu un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi. 3 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) continuo, legato, neîntrerupt, contomăn s.n. (reg.) v. Şubă. contopi vb. IV. refl. 1 a fuziona, a se uni2. Cele două ministere s-au contopit. 2 a se confunda, a se identifica. în poezia romantică omul tinde să se contopească cu natura. contopire s.f. 1 fuzionare, fuziune, unire. Contopirea celor două ministere a fost de multă vreme prevăzută. 2 confundare, identificare. Contopirea omului cu natura este o temă romantică. 345| contor s.n. 1 (tehn.) ceas. Citeşte contorul de gaze. 2 (tehn.) contor de apă = apometru. Trebuie să-şi monteze contoare de apă în apartament; contor pasant=pasant. Contorul pasant înregistrează consumul de energie electrică defalcat din consumul înregistrat de un contor general. 3 (inform.) contor de instrucţiuni = contor de program; contor de program = contor de instrucţiuni. Contorul de instrucţiuni are rolul de a stoca adresa următoarei instrucţiuni de executat. contorsiona vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori trupul lor) a (se) răsuci, a (se) suci2, a (se) torsiona. Osteoporoza contorsionează oasele şi corpul. Se contorsionează de durere. contorsionat, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre trupul lor) răsucit2, sucit2. Stă în pat cu trupul contorsionat. 2 (mai ales despre obiecte confecţionate din metale) curbat, încovoiat, îndoit, răsucit2, strâmb, strâmbat. în urma exploziei, din clădire au rămas doar fiare contorsionate. II fig. (despre stil) nearmo-nios, chinuit. Discursul lui nu a plăcut pentru că a avut un stil contorsionat. contort, -ă adj. (rar) 1 (despre obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) v. întors2. învârtit2. Răsucit2. Rotit2. Sucit2.2 (despre fiinţe, părţi ale corpului lor, despre plante etc.) v. încârligat. încolăcit. încovrigat. înfăşurat2. învălătucit. Răsucit2. Sucit2. contra1 prep., adv. A prep. (constr. cu gen.) I (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică adversitatea, ostilitatea) asupra, împotriva, la1, pe, spre, <înv. şi reg.> alean, <înv.> către, despre. Câinii au sărit contra hoţilor. 2 (compl. indică împotrivirea, opoziţia, contrazicerea) contrar, împotriva. Contra părerii majoritare, nu crede că este atât de vinovat. 3 (compl. indică o echivalenţă sau un schimb) pe, pentru. îi dau 1,80 lei contra unei sticle de apă minerală. II (introduce un atr.) 1 (atr. indică opoziţia) împotriva, pentru. îi prescrie un medicament contra durerilor de gât. Cartea este o diatribă contra ereziilor. 2 (atr. indică împotrivirea, opoziţia, contrazicerea) împotriva. Atitudinea sa contra părerii majoritare a surprins. B adv. (modal; de obicei în legătură cu vb. ca „a fi”, „a răspunde”, „a vorbi”) împotrivă, <înv. şi reg.> încontra1, potrivă, pointră, poitră, poivă1. Deputatul votează contra. contra2 vb. I. tr. (compl. indcă oameni) a contrazice, a înfrunta, a feleşui. în discuţia avută l-a contrat cu argumente ştiinţifice. contraatac s.n. 1 (milit.) contralovitură, contraripostă, contrabombardare. Maiorul a hotărât un contraatac fulgerător. 2 (sport) contraripostă Atacantul stelist iese la contraatac. contrabalansa vb. I. tr. 1 a contracumpăni, a cumpăni, a echilibra, a pondera, a precumpăni. A reuşit să contrabalanseze marfa răsturnată pe plută. 2 fig. (compl. indică stări, situaţii etc.) a compensa, a contracumpăni, a cumpăni, a echilibra, a pondera, a precumpăni, a balansa. Lipsa fineţii stilului nu este contrabalansată de o imaginaţie genială. contrabalansare s.f. 1 contracumpănire, cumpănire, echilibraj, echilibrare, cumpăneală. A pus pe un taler al cântarului marfa, iar pe celălalt o greutate pentru contrabalansare. 2 fig. compensare, contracumpănire, cumpănire, echilibrare, ponderare, precumpănire. O imaginaţie genială ar putea avea un rol important în contrabalansarea lipsei fineţii stilului. contrabând s.m. (înv.) v. Contrabandist, contrabandă s.f. cotroboanţă, <înv.> cacealma. A fost reţinut sub acuzaţia de contrabandă. contrabandier s.m. (fran.; înv.) v. Contrabandist. contrabandist -ă s.m., s.f. controbond, <înv.> contraband, contrabandier, urs. Poliţia a anihilat o reţea de contrabandişti. contrabăs s.n., s.m. (muz.) I s.n. 1 <înv. şi reg.> violon2, broancă, diplă mare, gordună, oarcă, organ2, scroafa. Contrabasul este un instrument muzical cu coarde şi arcuş, cu registrul cel mai grav. 2 (înv.) contrabas de violă = <înv.> archiviolă. Contrabasul de violă a fost înlocuit, mai târziu, de contrabas şi de violoncel. II s.m. (meton.) v. Contrabasist. contrabasi'st, -ă s.m., s.f. (muz.) basist, contrabas. Este un contrabasist de excepţie. contrabombardare s.f. (milit.; rar) v. Contraatac. Contralovitură. Contraripostă. contracalîbru s.n. (mec.) contraverificator. Contracalibrul este folosit la executarea şi la controlul unui calibru. contracara vb. I. tr. (compl. indică planuri, manifestări etc. ale oamenilor sau efecte, acţiuni etc.) a anihila, a anula, a împiedica, a neutraliza, a opri, a zădărnici, a strâmtora. Nimeni nu poate contracara consecinţele faptelor sale. contracarare s.f. anihilare, anulare, împiedicare, neutralizare, oprire, zădărnicire, <înv.> neutralizaţie. Contracararea consecinţelor faptelor sale este imposibilă. contracaşâu s.n. (cinemat.) contramască. Contracaşeul se amplasează în faţa obiectivului unui aparat de filmat. contracci'u s.m. (înv.) v. Concesionar, contraceptiv, -ă adj.,s.n. (farm.) anticoncep-tiv, anticoncepţional, galamoz. Pentru preîntâmpinarea unor sarcini nedorite se folosesc contraceptive. contracâpţie s.f. (med.) anticoncepţie, contraconcepţie. Metodele chirurgicale de contracepţie sunt traumatizante. contraconcepţie s.f. (med.) anticoncepţie, contracepţie. contracondiţionăre s.f. (psih.) inhibiţie reciprocă. Contracondiţionarea este procedeul prin care răspunsul la un stimul este înlocuit sau diminuat. contract s.n. 1 acord, aranjament, combinaţie, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, pact1, tranzacţie, agreement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, contractat şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf, şart2, sintichi, legătură. Conform contractului, îi revin 25 de procente din profit. 2 (jur.) convenţie, <înv. şi reg.> zdelcă, cominţeu, cominţie, cominţig, <înv.> sinalagmă. A semnat un contract de colaborare cu o firmă de profil. 3 (jur.) contract de vânzare = act de vânzare (v. act1), <înv.> zapis de vânzare. Contractul de vânzare a casei a fost încheiat la notariat. 4 (jur.) contract de locuţiune = locaţiune, locaţiunea lucrărilor (v. locaţiune), locaţiunea lucrurilor (v. locaţiune). Printr-un contract de locaţiune locatorul se obligă să procure şi să asigure locatarului folosinţa unui lucru pentru un timp determinat, în schimbul unei sume de bani. contractă vb. 1.1 tr. 1 (jur.) a încheia. A contractat o afacere. 2 (med., med. vet; compl. indică boli contagioase) a căpăta, a face, a lua, a prinde. A contractat o viroză. I11 refl. (fiz.; despre substanţe, metale etc.) a se contrage, a se retracta. Unele substanţe sau corpuri se dilată prin încălzire şi se contractă prin răcire. 2 refl. (fiziol.; despre muşchi, ţesuturi, vase etc.) a se retracta, a se strânge, a se zgârci2. Simte cum i se contractă muşchiul de la piciorul stâng. 3 refl. (despre fiinţe sau despre corpul lor) a se chirci, a se ghemui, a se închirci, a se strânge, a se zgârci2, a se aduna, a se cimpi, a se ciuci, a se ciuciuli, a se stârci, <înv. şi reg.> a se sfii, a colnici, a se ghemoşa, a se înghemui, a se nimurici, a se tâmbuşi, a se zguli. S-a contractat din cauza durerilor abdominale. Corpul i se contracta din cauza spasmelor repetate. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, trăsăturile etc. oamenilor) a (se) crispa, a (se) încleşta, a se zgârci2, a (se) descompune. Tensiunea nervoasă i-a contractat faţa. Chipul i se contractă din cauza furiei. contractant, -ă adj., s.m., s.f. (jur.) <înv.> contractier, contractuitor. Părţile contractante trebuie să respecte obligaţiile prevăzute în contract contractare s.f. I (jur.) încheiere. La contractarea afacerilor se percep comisioane. I11 (fiz.) contracţie, contragere, stricţiune. Metalele îşi reduc volumul prin contractare. 2 (fiziol.) contracţie, strângere, zgârcire, <înv.> strânsoare, zgârcituri Magneziul este indicat în cazul contractării muşchilor. 3 chircire, ghemuire, închircire, strângere, zgârcire, <înv.> strânsă-tură. Contractarea corpului s-a produs din cauza durerilor abdominale. 4 crispare, crispaţie, încleştare. Furia a avut ca efect contractarea feţei. contractat, -ă adj. I (despre boli contagioase) căpătat, luat2. Stă în casă din cauza virozei contractate. I11 (fiziol; despre muşchi ţesuturi, vase etc.) retractat, strâns2, zgârcit. Muşchii contractaţi trebuie relaxaţi prin masaj. 2 (despre fiinţe sau despre corpul lor) chircit, ghemuit, închircit, strâns2, zgârcit, adunat2, cimpit, ciuciulit, contractibil | 346 stârcit, aricit2, ghemoşat, patic, stârci-gat, tâmbuşit, zgulit. Contractat de durere, cere ajutor medical. Stă, cu tot corpul contractat, într-un colţ al patului. 3 (despre faţa, trăsăturile etc. oamenilor) crispat, încleştat, descompus, răvăşit2. Are faţa contractată din cauza furiei. contractibil, -ă adj. (fiziol.) contractil. Ţesutul miocardic este contactibil. contractibilitâte s.f. (fiziol.) contractilitate. Contractibilitatea ţesutului muscular se produce la impulsul unor excitanţi. contractieradj.,sjn. ((jur.; înv.)v. Contractant contractil, -ă adj. (fiziol.) contractibil. contractilitate s.f. (fiziol.) contractibilitate. contractuali'sm s.n. teoria contractului social (v. teorie), teorie contractualistă. Contractualismul este o doctrină socială, politică şi juridică fundată pe principiul contractului social. contractuitor, -oăre s.m., s.f. ((jur.; înv.) v. Contractant. contractură s.f. (fiziol.) rigiditate musculară. Contractura este un simptom al unor boli ale sistemului nervos. contracţie s.f. 1 (fiz.) contractare, contragere, stricţiune. 2 (fiziol.) contractare, strângere, zgârcire, <înv.> strânsoare, zgârcitură. contracumpăm vb. IV. tr. 1 a contrabalansa, a cumpăni, a echilibra, a pondera, a precumpăni. A reuşit să contracumpănească marfa răsturnată pe plută. 2 fig. (compl. indică stări, situaţii etc.) a compensa, a contrabalansa, a cumpăni, a echilibra, a pondera, a precumpăni, a balansa. Lipsa fineţii stilului nu este contracumpănită de o imaginaţie genială. contracumpămre s.f. 1 contrabalansare, cumpănire, echilibraj, echilibrare, cum-păneală. A pus pe un taler al cântarului marfa, iar pe celălalt o greutate pentru contra-cumpănire. 2 fig. compensare, contrabalansare, cumpănire, echilibrare, ponderare, precumpănire. O imaginaţie genială ar putea avea un rol important în contracumpănirea lipsei fineţii stilului. contradâns s.n. angleză. Contradansul este un vechi dans popular englez. contrademonstrâre s.f. (polit.; înv.) v. Con-trademonstraţie. Contramanifestaţie. contrademonstrâţie s.f. (polit.) contramanifestaţie, <înv.> contrademonstrare. Fiindu-le teamă de o contrademonstraţie, autorităţile au ordonat securizarea unor străzi. contradictoriu, -ie adj. (despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) antitetic, contrar, divergent, opus, potrivnic, contradicţio-nal, <înv.> contrazicător, discordant, discrepant. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt contradictorii. contradicţie s.f. contrazicere, dezacord, inadvertenţă, incongruenţă, nepotrivire. Există o contradicţie între declaraţiile celor doi martori. contradicţionâl, -ă adj. (rar; despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) v. Antitetic. Contradictoriu. Contrar. Divergent. Opus. Potrivnic. contradominântă s.f. (muz.) dominanta dominantei (v. dominant), supratonică. Contradominanta este treapta a doua a tonalităţii. contrafâce vb. III. tr. 11 (compl. indică documente, obiecte de artă, mărfuri etc.) a falsifica, a plăsmui, a ticlui, a meşteşugi. Contraface paşapoarte. 2 (compl. indică semnături) a falsifica^ plastografia. A fost dat în judecată pentru că a contrafăcut semnătura pictorului. 3 (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, adultera, a erona, a răzjudeca, a cotârji, a mitocosi, <înv.> a deznaturalisi, a izvrăti, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a interverti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a contrafăcut voit textul comunicatului. II (compl. indică băuturi alcoolice) a falsifica, a preface, a drege, a măslui, <înv.> a sofistica, a boteza. Mulţi contrabandişti contrafac băuturile. contrafacere s.f. fals, falsificare, falsificaţie, plăsmuire. Tabloul este o contrafacere evidentă. contrafăcut, -ă adj. 11 (în opoz. cu „original”; despre scrieri, documente etc.) apocrif, fals, falsificat, neautentic, nesigur, plăsmuit, <înv.> mincinos, scornit. Specialiştii consideră că manuscrisul conţine o evanghelie contrafăcută. 2 (în opoz. cu „original”; despre semnătura cuiva) falsificat, neautentic, plastografiat. A pus pe tablou semnătura contrafăcută a pictorului. 3 (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, răstălmăcit, <înv.> izvrătit, distorsionat, mutilat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul contrafăcut al comunicatului l-a revoltat. I11 (în opoz. cu „natural”, „original”; despre lucruri, obiecte etc.) artificial, fals, imitat, sintetic, factice, meşteşugesc, meşteşugit, orb2. Are un colier din pietre contrafăcute. 2 (despre metale preţioase) fals, <înv.> strâmb. Vinde bijuterii din aur contrafăcut. 3 (despre băuturi alcoolice) falsificat, prefăcut, dres3, făcut2, măsluit2, măslugit, stricat, botezat. Vameşii au capturat un transport de băuturi contrafăcute. contrafort s.n. (constr.) pinten. Contraforturile consolidează zidurile cu care fac corp comun. contragalop s.n. (echit.) galop fals. Contra-galopul este mersul calului în manej circular, când acesta galopează pe piciorul stâng în loc de cel drept sau invers. contrage vb. III. refl. (fiz.; despre substanţe, metale etc.) a se contracta, a se retracta, contrăgere s.f. (fiz.) contractare, contracţie, stricţiune. Metalele îşi reduc volumul prin contragere. contragreutâte s.f. fig. contrapondere, contraimunoelectroforâză s.f. (med.) electrosinereză, imunoelectrodifuziune. Contraimunoelectroforeza este varianta imunoelectroforezei pe placă de geloză, în care precipitatul se formează foarte repede. contraindicăt, -ă adj. (med., med. vet.; despre medicamente, tratamente, alimente etc.) neindicat, nepotrivit, nociv, periculos, primejdios, vătămător. Unele medicamente sunt contraindicate pentru femeile însărcinate. contrainformâţii s.f. pL (polit.) contraspionaj, serviciu de contrainformaţii. A fost ofiţer la contrainformaţii. contralâu s.m. (reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. contralovitură s.f. (milit.) contraatac, contraripostă, contrabombardare. Maiorul a hotărât o contralovitură fulgerătoare. contralumină s.f. (fiz.) contre-jour. Contra-lumina este un efect optic datorat luminării unui obiect din partea opusă aceleia din care este privit. contramandă vb. I. tr. (compl. indică ordine, comenzi, invitaţii, întâlniri, reuniuni etc.) a anula, a decomanda, a revoca1, <înv.> a revocălui. A contramandat ordinul de plată. contramandăbil, -ă adj. (despre acte, ordine, dispoziţii etc.) revocabil. Testamentul este un act contramandabil. contramandâre s.f. anulare, decomandare, revocare, <înv.> revocaţie. Contramandarea ordinului de plată a fost făcută prin tribunal. contramandat, -ă adj. (despre ordine, comenzi, invitaţii, întâlniri, reuniuni etc.) anulat, revocat. A aruncat ordinul de plată contramandat. contramanifestaţie s.f. (polit.) contrademonstraţie, <înv.> contrademonstrare. contramâscă s.f. (cinemat.) contracaşeu. Contramasca se amplasează în faţa obiectivului unui aparat de filmat. contramonarhi'st, -ă adj., s.m., s.f. (polit.) antimonarhic, antimonarhist, antiregalist. Manifestaţia contramonarhistă a avut foarte puţini participanţi. contraotrăvă s.f. (farm.; rar) v. Antidot, contrapagină s.f. (în opoz. cu „recto”) verso, <înv.> dos. A făcut câteva adnotări pe contrapagina unei file. contraparalelogrăm s.n. (geom.) antipara-lelogram. Contraparalelogramul este un patrulater concav cu două laturi egale şi paralele. contrapondere s.f. fig. contragreutate. Bucuria este contraponderea suferinţei. contrapoziţie s.f. 1 contrast, opoziţie. 2 antiteză, opoziţie, antiteticitate. Caracterul lui s-a relevat prin contrapoziţie cu cel al prietenului său. contrapunct s.n. (muz.) contratemă, polifonie. Contrapunctul este melodia executată concomitent cu tema într-o lucrare muzicală. contrapune vb. III. refl. 1 (despre oameni) a se împotrivi, a se încontra2, a se opune, <înv. şi pop.> a se ridica, <înv. şi reg.> a se potrivi, <înv.> a se apăra, a se împoncişa, a se încurmezişa, a se îndărătnici, a se semeţi, a se discolipsi, a se proţăpi. Colaboratorii s-au contrapus ideii de a întrerupe cercetarea. 2 (despre interese, controlator idei etc. ale oamenilor) a se contrazice, a se înfrunta, a se opune, a se ciocni. Mărturiile celor doi martori nu se contrapun. contrar, -ă adj., prep. I adj. 1 advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, <înv.> împotrivit, opozit. Partea contrară a pierdut procesul 2 invers, opus. Publicul a avut o reacţie contrară celei la care se aştepta actorul. 3 (despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) antitetic, contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, contra-dicţional, <înv.> contrazicător, discordant, discrepant. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt contrare. II prep. (constr. cu dat.; introduce un compl. indir. care indică împotrivirea, opoziţia, contrazicerea) contra1, împotriva. Contrar părerii majoritare, nu crede că este atât de vinovat. contrareformi'st, -ă adj., s.m. (polit.) antire-formist. Contrareformistul nu acceptă reformele. contrarevoluţionar, -ă adj., s.m. (polit.) antirevoluţionar, reacţionar. Unele din scrierile sale au un conţinut contrarevoluţionar. contraria vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a şoca, a vexa, a froasa, a izbi. Ieşirea lui nervoasă de faţă cu alţii l-a contrariat. 2 (rar; compl. indică planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) v. Dejuca. împiedica. Strica. Zădărnici, contrariânt, -ă adj. (despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.) dezagreabil, neplăcut, supărător, displăcut, păcătos, urât2, <înv.> supăralnic, supărăcios, inconfortabil, tâmpit. A ajuns în situaţia contrariantă de a-l refuza. contrariat, -ă adj. (despre oameni) şocat, vexat, izbit. Văzându-i ieşirea nervoasă, femeia îl priveşte contrariată. contraripostă s.f. 1 (milit.) v. contraatac, contralovitură, contrabombardare. Maiorul a hotărât o contraripostă fulgerătoare. 2 (sport) contraatac. Atacantul stelist iese la contraripostă. contrasem'vb. IV. tr. (rar) v. Deservi. Servi. contrasemciu s.f. deserviciu. Prin felul cum vorbeşte despre el îi face un mare con-traserviciu. contraspionaj s.n. (polit.) contrainformaţii, serviciu de contrainformaţii. A fost ofiţer la contraspionaj. contrăst s.n. contrapoziţie, opoziţie. Este un mare contrast între lumile din care provin cei doi. contrastant, -ă adj. (despre fenomene, imagini, stări etc.) contrastiv, opus. E îmbrăcat în culori contrastante. O zugrăveşte în termeni contrastanţi. contrastiv, -ă adj. (despre fenomene, imagini, stări etc.) contrastant, opus. contratemă s.f. (muz.) contrapunct, polifonie, contratenor s.n. (muz.) haute-contre. Contratenorul este vocea bărbătească cu cel mai înalt registru. contratimp s.m. 1 (muz.) afterbeat. Contratimpul este înlocuirea prin pauză a timpului accentuat sau a părţii accentuate a acestui timp. 2 inoportunitate, neoportunitate, nepo- trivire, <înv.> acolisitură. Contratimpul demersului lui a mirat pe toţi. contratorpilor s.n. (mar. milit.) distrugător. în luptă nu a fost scufundat niciun contratorpilor. contratrecere s.f. (contab.; rar) v. Rectificare, contraveni' vb. IV. intr. (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor; cu determ. în dat. care indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) a se abate2, a călca, a încălca, a nesocoti, a transgresa, a viola, <înv.> a păşi, a stropşi, a înfrânge, a sparge, a ştirbi. Prin ceea ce face, contravine legii. contravem'n s.n. (farm.; rar) v. Antidot, contraverificator s.n. (mec.) contracalibru. Contraverificatorul este folosit la executarea şi la controlul unui calibru. contravi'zită s.f. (med.) supravizită. Contravizita are loc după-amiaza. contrazicător, -oâre adj. (rar; despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) v. Antitetic. Contradictoriu. Contrar. Divergent. Opus. Potrivnic. contrazice vb. III. 1 tr. (compl. indică păreri, idei, informaţii, fapte etc.) a dezminţi, a infirma. Studiul său contrazice ideile tradiţionaliste depănă acum. 2 refl. (despre interese, idei etc. ale oamenilor) a se contrapune, a se înfrunta, a se opune, a se ciocni. Mărturiile celor doi martori nu se contrazic. 3 tr. (compl indică oameni) a contra2, a înfrunta, a feleşui. în discuţia avută l-a contrazis cu argumente ştiinţifice. 4 refl. recipr. (despre oameni) a se încontra2, a se întreciocni, a se hârâi, a se pereci, <înv.> a se împoncişa. Celor doi le face plăcere să se contrazică toată ziua. 5 refl. (despre oameni) a se dezice1, <înv.> a se dezgrăi. Abia acum a realizat că s-a contrazis. contrazicere s.f. 1 contradicţie, dezacord, inadvertenţă, sincongruenţă, nepotrivire. Există o contrazicere între declaraţiile celor doi martori. 2 încontrare, hârâială. Contrazicerile dintre cei doi sunt uneori tensionate. 3 (adesea constr. cu vb. „a admite”, „a suferi”, „a suporta”) răspuns, replică, ripostă, <înv.> spunere. Această judecată nu admite contrazicere. contre-jour [Kontra^ur] s.n. (fiz.) contralu-mină. Contre-jour-ul este un efect optic datorat luminării unui obiect din partea opusă aceleia din care este privit. contribuâbil, -ă s.m., s.f. (fin.) subiect impozabil, <înv. şi reg.> tăblar, <înv.> birnic, dajnic, dăjdiar, liude, mode. Contribuabilii plătesc impozite după criterii stabilite prin lege. contributi'v, -ă adj. contributoriu. Sistemul asigurărilor de sănătate este de tip contributiv. contributoriu, -ie adj. contributiv. contribuţie s.f. 1 obol, sinisfora. Contribuţia omului de afaceri la ridicarea bisericii a fost substanţială. 2 ajutor, concurs, sprijin, <înv.> părtinire. Contribuţia ei la pregătirea colegei de birou a fost esenţială. 3 aport. Contribuţia sa la reuşita afacerii este considerabilă. 4 (fin.; în trecut) bir, dare, impozit, impunere, <înv. şi reg.> adău, porţie, slujbă, sazolic, ştaier, <înv.> angara, dabilă, dajdie, haraci, luătură, madea, mirie, nevoie, obicei, obicină, orându-ială, rânduială, satara, seamă, adet, imdat, irat. Domnia percepea contribuţii de la ţărani şi meşteşugari. contriţiune s.f. (rar) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Remuşcare. controbond, -ă s.m.,s.f. (pop.) v. Contrabandist. control s.n. 11 cercetare, revizie, revizuire, verificare, <înv.> teorie, teorisire, teorisis. Inspectorii au început controlul actelor financiare ale firmei. 2 inspectare, inspecţie, revizie, verificare, para-tirisis. Controlul comisiei ministeriale a luat prin surprindere conducerea spitalului. 3 (constr. cu prep. „sub”) supraveghere. Este eliberat sub control judiciar. 4 (tehn.) comandă, reglaj. Uşa funcţionează prin control de la distanţă. 5 (tehn.) control automat = autocontrol. Anumite sisteme tehnice se folosesc pentru reglare sau pentru control automat. 6 (med., med. vet.; şi control medical) vizită, vizită medicală. Şi-a făcut controlul medical anual. 7 (med., med. vet., sport) control antidoping = test antidoping. Atletul a fost supus unui control antidoping. Calul de curse a fost dus la un control antidoping. II dominaţie, supremaţie. Doreşte să deţină controlul în domeniul în care lucrează. controlă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) a cerceta, a inspecta, a revedea, a revizui, a vedea, a verifica, a ţărcălui, <înv.> a legitima, a revedui, a teorisi. Inspectorii au controlat toate actele financiare ale firmei. 2 (tehn.; compl. indică sisteme tehnice, mecanisme, organe de maşini, maşini etc.) a comanda, a regla. înainte de plecare, a verificat pedala care controlează ambreiajul. Controlează de la sol racheta din aer. II1 refl. (despre oameni) a se calma, a se domoli, a se linişti, a se potoli, a se stăpâni, a se tempera. încearcă să te controlezi şi să judeci lucrurile la rece! 2 tr., refl. a (se) supraveghea. îşi cotrolează exprimarea când se află în societate. îşi controlează cu greu ticurile. Se enervează atât de tare, încât nu se mai poate controla. III tr. (compl. indică domenii de activitate, spaţii, acţiuni, situaţii etc.) a domina, a stăpâni. Forţele armate controlează situaţia în regiune. controlâbil, -ă adj. verificabil. Afirmaţia sa este controlabilă. Nimic din această intrigă nu este plauzibil sau controlabil. controlâre s.f. 1 revizuire, verificare. înainte de a urca pe munte, se impune controlarea echipamentului. 2 stăpânire. Controlarea emoţiilor este foarte importantă. 3 supraveghere. Se iau măsuri pentru controlarea inflaţiei. Nu au soluţii pentru controlarea preţurilor. controlât, -ă adj. 1 revizuit, verificat Echipamentul tehnic controlat corespunde standardelor. 2 (despre texte, scrieri, ediţii etc.) revăzut, revizuit, verificat. Articolul controlat este bun de tipar. controlator, -oâre s.m., s.f. (rar) v. Controlor. controlor 1348 controlor, -oare s.m., s.f. 1 controlator, <înv.> cercător, exactor, vizitator. Controlorii verifică biletele într-un mijloc de transport. 2 supraveghetor, <înv.> luător de socoteli. Controlorii traficului aerian au un mare grad de stres. controversat, -ă adj. contencios, discutabil, litigios. Problemele controversate sunt greu de rezolvat. controversă s.f. 1 litigiu. Controversa se rezolvă cu ajutorul instrumentelor juridice. Au reuşit să rezolve controversa dintre ei. 2 discuţie, dispută, rixă, sfadă, <înv.> disputare, disputaţie, dispuţie, vorbire, vrajbă1, luptă, polemică. Noua teorie a stârnit controverse în lumea medicală. 3 (fam.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, contuberniu s.n. fig. concubinaj. Cazurile de contuberniu se întâlnesc tot mai des în societatea modernă. contumacie s.f. (med., med. vet.; german.; înv.) v. Carantină. contur s.n. 1 profil. Calculează aria delimitată de conturul piesei. 2 profil, desen. Obrazul tinerei are un contur fin. 3 formă, relief. în semiîntuneric, nu mai vede bine, scriereapierzându-şi conturul. 4 (înv.) v. Circumferinţă. Perimetru, contură vb. 1.1 (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) 1 refl. (despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se delimita, a se desluşi, a se distinge, a se evidenţia, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa, a se vedea, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se conturează pe linia orizontului. 2 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică corpul uman sau părţi ale lui) a accentua, a arăta, a evidenţia, a marca, a mula, a reliefa, a sublinia. Taiorul îi conturează talia fină. 3 tr. a descrie, a face, a trasa, a scrie. Din avion se vede cum râul conturează numeroase cotituri în zona de şes. 4 tr. (a. plast.; compl. indică figuri, obiecte, peisaje etc.) a creiona, a desena, a eboşa, a schiţa, <înv. şi pop.> a scrie, a zugrăvi, <înv.> a şerui2. Pictorul i-a conturat profilul din câtevalinii. 5 tr. (a. plast.; compl. indică siluete) a desena, a silueta. 6 tr. a desena, a tăia. Stolurile de păsări conturează cercuri pe cer. I11 tr. (compl. indică fapte, întâmplări, situaţii, personaje, caractere etc.) a schiţa, a creiona, a desena. A conturat sugestiv caracterele eroilor romanului. 2 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a înfăţişă, a prezenta, a zugrăvi. Pictorul a conturat în tablou, prin combinaţia culorilor, bucuria de a trăi. 3 refl. a se configura, a se profila, a se structura, a se lumina. Revista se conturează ca o publicaţie mondenă. 4 refl. fig. (despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) a se forma, a se închega, a se limpezi. în mintea lui se conturează o amintire îndepărtată. Pe zi ce trece, dragostea dintre ei se conturează. conturare s.f. 1 (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) delimitare, evidenţiere, precizare, profilare, proiectare, reliefare. Conturarea munţilor în depărtare devine clară pe timp senin. 2 (a. plast.) creionaj, creionare, desenare, desenat1, schiţare. Conturarea profilului'T-a luat doar câteva minute. conturăt, -ă adj. fig. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; în opoz. cu „ascuns”, „invizibildespre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) clar, desluşit, evident, făţiş, limpede, manifest, vădit, vizibil. Supărarea lui este conturată. Afişează o bucurie conturată că afacerile îi merg bine. conturbă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a deranja, a importuna, a incomoda, a inoportuna, a încurca, a jena, a stânjeni, a stingheri, a supăra, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie conturbat întrucât are de lucru. conturbâre s.f. deranj, deranjare, importu-nare, incomodare, inoportunitate, jenare, neoportunitate, stânjeneală, stânjenire, stin-gherire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Conturbarea fără motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. contUrbăt, -ă adj. (despre oameni) deranjat, importunat, incomodat, încurcat2, stânjenit, stingherit, tulburat, zăticnit, <înv.> sastisit, strâmtorat. Oamenii conturbaţi nu pot reîncepe imediat lucrul. conturnă vb. I. tr. (rar, compl. indică obiecte, suprafeţe etc.) v. înconjura. Ocoli, contuserit s.n. (reg.) v. Cojocărie. Cojocărit. contuzie s.f. lovire, lovitură, strivitură, pălitură. A murit din cauza unei contuzii la cap. conţ s.n. (reg.) 1 v. Testea. Top1.2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Fragment. Frântură. Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă. 3 fig. (anat.) v. Ciolan. Os. conţine vb. III. tr. 1 a cuprinde, a include, a îngloba, a număra1, <înv. şi reg.> a ţine. Legumele conţin numeroase vitamine. Oţelurile aliate conţin unul sau mai multe elemente de aliere. Revista conţine articole din domenii diferite. 2 a avea, a cuprinde, a închide. Cărţile pentru copii conţin multe ilustraţii. 3 (despre texte, scrieri etc.; compl. indică date, informaţii, note etc.) a cuprinde, a include, a scrie, a spune, a zice. Actul de moştenire conţine o referire importantă la clauza impusă de proprietar. Scrisoarea conţine date despre perioada studenţiei sale la Viena. conţinut s.n. I cuprins1, plin. A vărsat conţinutul vasului la chiuvetă. I11 corp, cuprins1, materie, <înv.> cuprindere, perilipsis. Găseşte datele de care are nevoie în conţinutul tratatului de istorie. 2 cuprins1, sumar, tablă de materii (v. tablă1), <înv.> registru, scară, sumă, tabel, pinax. A deschis cartea la conţinut pentru a găsi pagina capitolului căutat. 3 fond, miez. Nu trebuie ocolit conţinutul spinos al problemei discutate. 4 (lingv.) accepţie, cono-taţie, înţeles1, semnificaţie, sens, valoare, semnificare, acceptanţă, însemnare, însemnătate, semantică (v. semantic), semantism, <înv.> noimă, semnificat, simţ, tâlc, valenţă. în acest context cuvântul este folosit cu un conţinut figurat. 5 (log.) comprehensiune, intensiune. Conţinutul reprezintă totalitatea elementelor sau a notelor unei noţiuni, unei idei. conţinutist, -ă adj. (lit.) conţinutistic. conţinutistic,-ă adj. (lit.) conţinutist. Este un roman slab din punct de vedere conţinutistic. conţopi'sm s.n. (deprec.) v. Birocratism. Birocraţie. Funcţionarism. conţopist s.m. 1 (în trecut) <în trecut> copist, scrib, <înv.> prescriitor. Conţopiştii scriau sau înregistrau acte de cancelarie. 2 (deprec.) copist, scrib, scriitoraş, scriptolog. Este un mărunt conţopist la primărie. conţopistări'e s.f. (deprec.) v. Birocratism. Birocraţie. Funcţionarism. conubiăl, -ă adj. (livr.) v. Casnic. Conjugal. Marital. Matrimonial, conubiu s.n. (livr.) 1 v. Căsătorie. Mariaj. Matrimoniu. 2 (pom.) v. Altoire, convalescent, -ă adj., s.m., s.f. (med., med. vet.) pribolit, <înv.> reconvalescent, zaif. Aerul curat de munte îl ajută pe convalescent să se restabilească complet. convalescenţă s.f. (med., med. vet.) <înv.> reconvalescenţă. în perioada de convalescenţă organismul este încă slăbit. conveier s.n. (tehn.) bandă continuă (v. bandă2),bandă de transport (v. bandă2), bandă rulantă (v. bandă2). îşi ia bagajele, la aeroport, de pe conveier. convenăbil, -ă adj., adv. I adj. 1 adecvat, conform, corespunzător, cuvenit, eficace, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai convenabilă tactică părea în acel moment tăcerea. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor sau despre procese, fenomene etc.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „pentru*) apt,bun, capabil, potrivit, susceptibil. Procedeul ales nu este convenabil pentru obţinerea unor rezultate performante. 3 acceptabil, admisibil, mulţumitor, satisfăcător, pasabil. A găsit argumente convenabile pentru demararea proiectului. 4 surâzător. Afacerea i se pare convenabilă. Provincia nu i se pare convenabilă ca repartiţie. 5 (despre situaţii, stări etc.) acceptabil, admisibil, bunicel, bunicică, suportabil, tolerabil, pasabil, <înv.> suferibil, suferit. Inflaţia a fost convena- 3491 bilă. 6 (despre preţuri) acceptabil, accesibil, confortabil, moderat, modic, potrivit, rezonabil, omenesc, modest, pasabil. Şi-a cumpărat haina la un preţ convenabil. 7 (în opoz. cu „mare,}, „ridicat”; despre preţuri) avantajos, coborât, ieftin, jos, mic, micşorat, redus, scăzut, lesne, <înv.> puţin. în preajma sărbătorilor, preţurile mărfurilor sunt destul de convenabile. II adv. (modal) avantajos, bine, profitabil, rentabil. Marfa se vinde convenabil. conveni vb. IV. 1 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) a plăcea, a prefera, a surâde, a zâmbi. îi convine să stea în camera cu vederea spre mare. 2 tr. a accepta, a se învoi, <înv.> a pristăni. Au convenit să înceapă o afacere. 3 tr. a se împăca, a se înţelege, a se învoi, <înv. şi pop.> a se îngrădi, a se ajunge, a se uni2, <înv. şi reg.> a se divăni, a se alcătui2, a se îndogăţi, a se toldui, <înv.> a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, a se simfonisi. Au convenit să renunţe, fiecare, la un anumit număr de acţiuni. 4 tr. a se înţelege, a se învoi, a se vorbi, a se pogodi, <înv. şi reg.> a se grăi, a vorovi, a vorbălui, <înv.> a răspunde. Au convenit să meargă la concert. conveniânt, -ă adj. (rar) v. Adecvat. Conform. Convenabil. Corespunzător. Cuvenit. Indicat Nimerit Oportun. Pertinent Potrivit. Recomandabil. Recomandat, convenienţă s.f. 1 (mai ales la pl. convenienţe) uzanţă. Copiii nu prea respectă convenienţele. Se conformează convenienţelor. 2 (rar) v. Acord. Concordanţă. Conformitate. Consonanţă. Corespondenţă. Potrivire, convenit, -ă adj. 1 (despre afaceri, înţelegeri etc.) aranjat2. E o treabă deja convenită. 2 cunoscut, stabilit, ştiut2. A ieşit din casă la semnalul convenit. convent s.n (înv.) 1 v. Adunare. Sfat 2 (relig.) v. Abaţie. Claustru. Locaş de cult (v. locaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Locaş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). Mănăstire, convenţie s.f. 1 acord, aranjament, combinaţie, contract, înţelegere, învoială, învoire, legământ, pact1, tranzacţie, agreement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf, şart2, sintichi, legătură. Conform convenţiei, îi revin 25 de procente din profit. 2 (jur.) contract, <înv. şi reg.> zdelcă, cominţeu, cominţie, cominţig, <înv.> sinalagmă. A semnat o convenţie de colaborare cu o firmă de profil. convenţional, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios,bombast, bombastic, căutat2, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufUistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului convenţional. 2 (despre ambianţă, mediu etc.) academic, solemn, rece. în aulă era o atmosferă convenţională. 3 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs convenţional. II adj. 1 (fin.; despre monede) fiduciar. Moneda convenţională are putere de circulaţie numai în interiorul unei ţâri. 2 (despre semne, litere etc.) învoit. Semnele de circulaţie rutieră sunt un ansamblu de semne convenţionale care reprezintă regulile de circulaţie. III adv. (modal) afectat1, artificios, căutat2, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralist. Zâmbeşte convenţional. IV s.n. convenţionalism. încearcă să iasă din convenţional. convenţionalism s.n. 1 convenţionalitate. Jocul actorilor este sobru, lipsit de afectare şi convenţionalism. Convenţionalismul limbajului său nu place publicului. 2 convenţional, convenţionalitâte s.f. convenţionalism, converge vb. III. intr. <înv.> a concurge. Curenţii oceanici converg spre o anumită zonă. Liniile converg spre un punct fix. convergentă adj. (mat.; despre o serie) sumabilă. La seria convergentă şirul sumelor parţiale tinde către o anumită limită. conversă vb. I. intr. (despre oameni) a dialoga, a discuta, a se întreţine, a vorbi, a conferi, a convorbi, a dialogiza, a sfătui, a gomoni, a povesti, a turvini, <înv.> a băsădi, a discura, a discurirui, a răspunde, a vorovi, a galibardi. Diplomaţii au conversat în engleză. Conversează adesea pe net cu prietenii. conversăre s.f. (fam.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. conversati'v, -ă adj. conversaţional. Elevii trebuie să-şi însuşească diversele stiluri con-versative. conversăţie s.f. 1 colocuţiune, convorbire, dialog, discuţie, interlocuţiune, colocviu, cuvântare, sfat, sfatuire, vorbă, vorbit1, conversăre, parolă, şuetă, <înv. şi reg.> vorbire, divănire, turvin, <înv.> beseadă, tăinit, voroavă, musaferea, duet. Conversaţia lor a fost scurtă. 2 (inform.) chat, dialog, discuţie, conversaţionăl, -ă adj. 1 conversativ. 2 interactiv. Blogul are un caracter conversaţional. conversie s.f. (biol.) = conversiune, conversiune s.f. 1 (lingv.) hipostază, hipo-taxă. Conversiunea se produce prin schimbarea categoriei gramaticale. 2 (lingv.) reversiune. convinge într-o conversiune se reiau în ordine inversă termenii unei sintagme sau fraze, fără ca înţelesul să sufere. 3 (biol; în forma conversie) transmutaţie genetică. Conversia este schimbarea în ordinea liniară a genelor. converti vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni care au alte opinii sau convingeri, în special religioase) <înv.> a încrede, a încredincioşa, <înv.> a vâna. L-a convertit la iudaism. 2 (fiz.; compl. indică valori) a preface, a schimba, a transforma. Conducerea firmei a convertit în kilowaţi consumul de gaz metan măsurat iniţial în metri cubi. 3 (compl. indică unităţi băneşti ale unei ţări, valori economice etc.) a schimba, a transforma. A convertit titlurile în numerar. Converteşte leii în euro. convertiplăn s.n. (av.) autogir, avion convertibil, convertoplan, rotoplan. Convertiplanul poate să decoleze şi să aterizeze vertical. convertire s.f. (relig.) <înv.> înduplecare. Viitoarea soţie i-a cerut convertirea la iudaism. convertoplăn s.n. (av.) autogir, avion convertibil, convertiplăn, rotoplan. convex, -ă adj. (optic.; despre lentile) bombat, <înv.> vâşcat. Ochelarii bătrânei au lentilele convexe. convexitâte s.f. (în opoz. cu „concavitate”) elevaţie, excrescenţă, ieşind, ieşitură, proeminenţă, protuberanţă, ridicătură, umflătură, eminenţă, buricătură, bolfa, <înv.> scosătură, scoţătură, cocoaşă. Trebuie să aplatizeze convexitatea de pe suprafaţa piesei. convicţiune s.f. (livr.) 1 v. Certitudine. Convingere. Credinţă. încredinţare. Sentiment. Siguranţă. 2 v. Concepţie. Convingere. Gând. Idee. Judecată. Opinie. Părere. Principiu. Vedere. Viziune, convieţui vb. IV. intr. (jur.; despre oameni; adesea cu determ. locale) a coabita, a locui, a trăi, a vieţui, a vecui, <înv.> a conlocui, a via2. Convieţuiesc în acelaşi apartament, nefiind căsătoriţi. convieţuire s.f. (jur.) coabitare, coabitaţie, trai, viaţă, vieţuire, trăire, <înv.> conlocu-ire, locuinţă, locuire. După o perioadă de convieţuire, s-au căsătorit. convingător, -oâre adj., adv. 1 adj. (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încredinţător, înduple-cător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. Mărturia ei a fost convingătoare. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost convingătoare. 2 adv. (modal) elocvent, serios, <înv.> luminat2. I-a spus convingător, pe bază de argumente solide, că nu are dreptate. Şi-a exprimat convingător opinia. convinge vb. III. 1 tr. (compl. indică oameni) a decide, a determina, a face, a hotărî, a îndupleca, a birui, a molcomi, a îndoctrina, a planisi, <înv.> a îndemna, a pleca, a împila, a încujba. L-a convins să spună adevărul. 2 refl. convingere (despre oameni) a se asigura, a se încredinţa, a vedea, <înv.> a se pliroforisi, a se siguripsi. Trage de mânerul portierei ca să se convingă că a încuiat-o. 3 refl. (despre oameni) a se încredinţa, a se pătrunde. S-a convins de discreţia lui. 4 refl. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; despre oameni) a se clarifica, a se edifica, a se încredinţa, a se lămuri, a se limpezi, a se desprosti. După ce a studiat manuscrisul, s-a convins în legătură cu paternitatea lui. convingere s.f. 1 persuasiune. Nu trebuie folosită forţa ca mijloc de convingere. Are o mare putere de convingere. 2 certitudine, credinţă, încredinţare, sentiment, siguranţă, convicţiune, <înv.> crezământ. Totdeauna a avut convingerea că adevărul învinge. 3 concepţie, gând, idee, judecată, opinie, părere, principiu, vedere, viziune, con-vieţiune, existimaţie, optică, orientare. Are altă convingere în legătură cu subiectul abordat. convins, -ă adj. 1 (despre glasul, vocea, modul de exprimare a cuiva) apăsat2, categoric, decis, ferm, hotărât, răspicat, despicat2. îi spune pe un ton convins să părăsească încăperea. 2 (despre oameni) încredinţat, sigur, <înv.> adeverit. Sunt convins că vei înţelege situaţia. conviv, -ă s.m., s.f. (livr.) v. Comesean, conviviâl, -ă adj. 1 (despre oameni) afabil, afectuos, amabil, ataşant, binevoitor, cordial, pietenos, <înv.> apropietnic, cald, apropiat. Este o persoană convivială şi plăcută. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) afabil, afectuos, amabil, binevoitor, cordial, prietenesc, prietenos, <înv. şi pop.> omenesc, <înv.> voios, cald, călduros. îşi primea musafirii cu gesturi conviviale. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) amiabil, neconflictual, prietenesc, prietenos. Neînţelegerile dintre statele vecine au avut o rezolvare convivială. convocă vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 (adesea cu determ. introduse prin prep. „la”) a chema, a invita, <înv. şi reg.> a conchema. Organizatorii concursului au convocat pe viitorii concurenţi la casting. 2 (cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică acţiuni comune, evenimente etc.) a chema, a solicita. Studenţii au fost convocaţi la miting. 3 a aduna, a întruni, a reuni, a strânge, a scoate, a mobiliza. Decanul a convocat studenţii în amfiteatru pentru anunţuri importante. convocâre s.f. 1 chemare, invitare, invitaţie, <înv.> convocaţiune. Convocarea concurenţilor la casting este obligatorie. 2 chemare, solicitare. Convocarea la miting a fost apreciată de studenţi. 3 adunare, întrunire, reunire, strângere, <înv.> convocaţiune, strânsoare. Convocarea studenţilor în amfiteatru s-a făcut la cererea decanului pentru anunţuri importante. 4 (jur., adm.) chemare, citare, citaţie, invitare, invitaţie, <înv. şi reg.> libăruş, soroceală. Convocarea ei în faţa instanţei de judecată i-a provocat neplăceri la serviciu. 5 (concr.) convocatoare. I-a trimis prin poştă convocarea la şedinţa de săptămâna viitoare. 6 (concr.; milit.) chemare, dispoziţie, ordin, poruncă. A primit convocare de prezentare la unitatea militară. convocatoâre s.f. (reg.) v. Convocare, convocaţiune s.f. (înv.) v. 1 Chemare. Convocare. Invitare. Invitaţie. 2 v. Adunare. Convocare. întrunire. Reunire. Strângere, convoi s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep^de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) coloană, lanţ, rând, şir, şirag, trâmbă, cârnat. Pe autostradă s-a format iMţmg convoi de maşini. 2 alai, cortegiu, procesiune. La înmormântare, rudele defunctului erau urmate de o lung convoi. convoiă vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Escorta. însoţi. convoluţie s.f. (livr.) v. întoarcere. întors1, învârtire. învârtit1. Răsucire. Rotire. Sucire, convorbi vb. IV. intr. (rar; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. convorbire s.f. 1 colocuţiune, conversaţie, dialog, discuţie, interlocuţiune, colocviu, cuvântare, sfat, sfatuire, vorbă, vorbit1, conversare, parolă, şuetă, <înv. şi reg.> vorbire, beseadă, divănire, turvin, <înv.> tăinit, voroavă, musaferea, duet. Convorbirea lor a fost scurtă. 2 (telec.) convorbire adiţională = adiţionale (v. adiţional). A avut multe convorbiri adiţionale în această lună, care au depăşit mult numărul de convorbiri incluse în preţul fix al abonamentului. convorbitor, -oare s.m., s.f. (înv.) v. Colocu-tor. Conlocutor. Interlocutor, convulsă vb. I. refl. (med., med. vet.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale corpului lor) a se convulsiona, convulsie s.f. I (med., med. vet.) 1 spasm, <înv.> săltătoare (v. săltător), strânsoare. Are convulsii repetate din cauza febrei mari. Bolnavii de epilepsie au convulsii generalizate. 2 convulsie cronică = clonie, clonus. Convulsia cronică se manifestă printr-o serie de contracţii rapide şi reflexe. II fig. agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, alarmă, efervescenţă, furtună, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de convulsie interioară din cauza neajunsurilor vieţii. convulsionâ vb. I. refl. (med., med. vet.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale corpului lor) a se convulsa. Din cauza epilepsiei, corpul a început să i se convulsioneze. convulsiv, -ă adj. (med., med. vet.) spasmodic, spastic, <înv.> spasmatic, spasmologic, spasmos, spazmoticesc, strângător, zbuciumător. Râsul convulsiv poate fi generat, în unele cazuri, de tulburări psihice. Această boală se caracterizează prin mişcări convulsive. convulsivânt electric s.n. (med.) electro-convulsivant. Convulsivantul electric produce convulsii. cool [kuI] adj. invar, (fam.) 1 (desprefapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. 2 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Dichisit Elegant Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. coopera vb. I. intr. (despre oameni) a colabora, a conlucra, a participa, <înv.> a concurge, a împreună-lucra. La rezolvarea acestui caz cooperează forţele poliţiei şi ale procuraturii. cooperâre s.f. colaborare, conlucrare, cooperaţie, <înv.> împreună-lucrare,lucrare-dimpre-ună, lucrare-laolaltă. Cooperarea dintre medic şi pacient este esenţială. cooperatism s.n. (econ.) cooperativism. Adepţii cooperatismului susţin că înlocuirea capitalismului cu un nou regim social-econo-mic s-ar putea face pe cale paşnică. cooperativ, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Amabil. Binevoitor. Complezent. Culant. Favorabil. îndatoritor. Prevenitor. Săritor. Serviabil. cooperativă s.f. (econ.) cooperativă de aprovizionare şi desfacere = cooperativă de consum. Cooperativa de aprovizionare şi desfacere este creată prin asocierea consumatorilor, în vederea achiziţionării şi desfacerii în comun a produselor, cooperativă de consum = cooperativă de aprovizionare şi desfacere; cooperativă meşteşugărească = cooperaţie. într-o cooperativă meşteşugărească se unesc de bunăvoie mai mulţi meseriaşi pentru a lucra în comun, cu mijloace care intră în proprietate comună; (ieşit din uz) cooperativă agricolă de producţie = colectivă (v. colectiv). Cooperativa agricolă de producţie era o unitate economică socialistă. cooperativism s.n. (econ.; rar) v. Cooperatism. cooperativiză vb. I. tr. (compl indică terenuri, mijloace de producţie ale ţărănimii) a (se) colectiviza, cooperativizăre s.f. colectivizare. Cooperativizarea este procesul de unire a micilor producători în cooperative. cooperator, -oăre s.m., s.f. (înv.) v. Colaborator. cooperaţie s.f. 1 colaborare, conlucrare, cooperare, <înv.> împreună-lucrare, lucra-re-dimpreună, lucrare-laolaltă. 2 (econ.; rar) v. Cooperativă meşteşugărească, cooptă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a primi. Studenţii cooptează numai oameni de valoare în asociaţia lor culturală. cooptăre s.f. primire, cooptaţie. Cooptarea lui în colegiul director s-a făcut cu acordul tuturor membrilor. cooptăţie s.f. (rar) v. Cooptare. Primire, coordinănţă s.f. (chim.) coordinare. Coordi-nanţa este o legătură chimică particulară care explică legătura mai multor molecule dintr-un compus complex. 351 | coordinâre s.f. {chim.) coordinanţă. coordinăţie s.f. (rar) v. Coordonare, coordona vb. I. tr. (compl. indică acţiuni, proiecte, activităţi etc.) a organiza. Au coordonat bine etapele de lucru pentru ca proiectul să fie terminat la termen. coordonare s.f. coordinăţie. Există o deplină coordonare a părţilor implicate în proiect. cop s.n. (reg.) v. Urcior1, copac s.m. (bot.) arbore, pom, <înv. şi pop.> lemn, arvune, dilan. Copacii din livadă au înflorit. Stăm la umbra unui copac. copaie s.f. 1 (gosp.) albie1, covată, troacă, postavă, balie, chersin, ciupă, copăic, moldă, spălător. Femeile de la ţară pun rufele la muiat în copaie. 2 (la moară) covată, ladă, postavă, copăic, troacă, tron2. în copaie curge făina măcinată. 3 (nav.; reg.) v. Barcă. Luntre. 4 (reg.) v. Leagăn, copăiţă s.f. (reg.) 1 hodaie, hodaiţă, moroleucă. Flăcăii aprind copăiţele pe dealurile din preajma satului, în seara de Lăsatul-se-cului. 2 v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). copâlă s.f. (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). copăn s.n. (anat.; pop.) 1 (la membrele posterioare ale animalelor patrupede) v. Coapsă. 2 (la păsări) cotoc, cotoi2, ţâmp. A făcut friptură din copane de pui. copăncă s.f. (geomorf.; reg.) v. Gorgan. Măgură. Movilă. copăr adj. (reg.; despre bărbaţi sau despre părţi ale feţei lor) v. Spân. coparticipare s.f. coparticipaţie. Cei doi jurnalişti au scos în coparticipare o nouă revistă. coparticipaţie s.f. coparticipare, copăst s.n. (geomorf; reg.) v. Deal. copăstie s.f. (la ambarcaţii; reg.) v. Usnă. copăcărie s.f. (colect.; pop.) v. Codru. Pădure. copăcel s.m. (bot.) 1 pomişor, pomuleţ, păhui1. Copăcelul a fost rupt de furtună. 2 puiet, puiandru, puiţ. Plantează pe lângă gard câţiva copăcei. 3 arbust. Parcul este plin de copăcei. 4 (la pl. copăcei) v. Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina). copăci vb. IV. tr. (reg.; compl. indică articole de îmbrăcăminte) v. însăila. copăf vb. IV. tr. (agric.; reg.; compl. indică terenuri cultivate cu plante agricole) v. Prăşi. Săpa. copăic s.n. (reg.) 1 (gosp.) v. Albie1. Copaie. Covată. Troacă. 2 (la moară) v. Copaie. Covată. Ladă. Postavă. 3 (nav.) v. Barcă. Luntre. 4 v. Leagăn. copăioâră s.f. (gosp.) albioară, albiuţă, copăiţă, covăţică, covăţea, covecioară. Frământă pâinea într-o copăioâră. copăire s.f. (agric.; reg.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1, copăi't s.n. (agric.; reg.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1, copăiţă s.f. 1 (gosp.) albioară, albiuţă, copăioâră, copăiţă, covăţică, covăţea, covecioară. 2 (la coşul morii; reg.) v. Teică1. copărtâş, -ă s.m., s.f. acolit, complice, părtaş, <înv.> ajutător, dimpreună-sârguitor, împreu-nă-sârguitor, aghiotant, deputat, olac, secretar1, sol1. A săvârşit multe fapte reprobabile alături de copărtaşii săi. copăstâu s.n. (tehn.; în dulgherie, în tâmplă-rie, în tăbăcărie etc.; reg.) v. Cioplitoare (v. cioplitor). Cuţitoaie. copârşeu s.n. (reg.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. copârţâu s.n. (geomorf; reg.) v. Gorgan. Măgură. Movilă. copcă1 s.f. 1 sponcă. îşi închide copcile bluzei. 2 (med.) agrafa. Tăietura de la mână i-a fost prinsă cu copci. copcă2 s.f. (pese.) ochi1, beucă, burduf, burtucă, produh, produşcă, scoc, scochină, scorbură, şioi1, ştioalnă, toană2, vad. Iarna, prinde peşte la copcă. copceănă s.f (reg.) v. Cană1. copeneăţă s.f. (gosp.; reg.) 1 v. Pilug. Pisălog. 2 v. Piuliţă. coperământ s.n. (înv.) 11 (constr.) v. Acoperământ. Acoperiş. înveliş. învelitoare. 2 (constr.) v. Bordei. Colibă. 3 v. Cort. 4 v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. II (gosp.) v. Capac, coperi vb. IV. (înv. şi pop.) 1 tr.,refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Acoperi. înfăşură. înveli. 2 tr. (compl. indică obiecte) v. Acoperi. îmbrăca. înveli, coperiş s.n. (înv. şi pop.) 1 (constr.) v. Acoperământ. Acoperiş. înveliş. învelitoare. 2 (gosp.) v. Capac. copertă s.f. 1 copertină, învelitoare, scoarţă, <înv. şi reg.> tartaj, tablă1. Coperţile cărţilor sunt divers colorate. 2 (pop.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. 3 (înv.) v. Plic. copertină s.f. copertă, învelitoare, scoarţă, <înv. şi reg.> tartaj, tablă1, copia vb. I. tr. 1 (compl. indică texte, originale etc.) a reproduce, a transcrie, <înv.> a decopia, a izvodi, a prepune, a prescrie. A copiat cu migală manuscrisul. 2 (compl. indică opere de artă) a reproduce. A copiat o pictură a lui Grigorescu. 3 (jur.; compl. indică acte, documente etc.) a reproduce, <înv.> a scoate, a scrie. A copiat contractul de vânzare-cumpărare a casei. 4 (compl. indică autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) a plagia, a lua, a jefui. Criticul a demonstrat că nuvela a fost copiată. A copiat un eseist german. 5 (compl. indică stiluri, maniere ale unor scriitori, pictori, muzicieni etc.) a imita, a pastişa. A descoperit că i-a copiat melodia. 6 (compl. indică gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) a imita, a mima, a reproduce, a mimetiza, a plagia, <înv.> a închipui. Copiii copiază gesturile adulţilor, îi copie perfect accesele de furie. 7 (compl. indică elevi, studenţi sau idei, fraze etc.) a pescui. Şi-a copiat colegul la examen. 8 (fam.; compl. indică texte, cărţi, acte etc.) v. Fotocopia. Xerocopia. Xerografia. Xeroxa. copiăt1 s.n. 1 copiere, reproducere, transcriere, transcripţie. Copiatul manuscrisului copil este o operaţie migăloasă. 2 copiere. Copiatul la examene este sancţionat drastic. 3 (fam.) v. Fotocopiat1. Fotocopiere. Xerografiat1. Xerografiere. Xeroxare. Xeroxat1. copiat2, -ă adj. 1 (despre texte, originale etc.) reprodus, transcris. Textul copiat este un manuscris din sec. al XVII-lea. 2 (despre autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) plagiat2. Criticul a supus atenţiei specialiştilor nuvela copiată. 3 (despre stiluri, maniere, creaţii ale unor scriitori, pictori, muzicieni etc.) imitat, copiativ. Şi-a cumpărat câteva ustensile copiatoare, care să-i servească la transcrierea textelor. 2 s.n. (tehn.) fotocopiator, xerograf, xerox. A tras la copiator mai multe manuscrise vechi. copie s.f. 11 reproducere, transcriere, transcripţie, <înv.> izvod, prescriitură, transcript. A terminat copia manuscrisului în mai puţin de o lună. 2 (a. plast.) replică, reproducere. A făcut o copie reuşită după o pictură a lui Grigorescu. 3 (jur.) duplicat, <înv.> parie. A avut nevoie de o copie după cartea de muncă. 4 (fotogr.) copie fotografică = fotocopie, fotostat. Copia fotografică a documentului a ieşit puţin voalată. 5 imitaţie, simulacru, pastişă. Această melodie este o copie. 6 (contab.) copie de scrisori = carte de copii, copier, registru-copier. Copia de scrisori este un registru în care se copiază unele operaţii contabile. II fig. clonă, dublură. Copilul este copia fidelă a mamei sale. copier s.n. (contab.) carte de copii, copie de scrisori, registru-copier. copiere s.f. 1 copiat1, reproducere, transcriere, transcripţie. 2 imitare, imitaţie, <înv. şi reg.> momiţărie, psitacism, pastişare. Copierea manierei de compoziţie a poetului i-a atras numeroase critici. 3 copiat1.4 imitare, mimare, reproducere, mimesis. Un obicei al copiilor este copierea gesturilor adulţilor. 5 (fam.) v. Fotocopiere. Xerografiat1. Xerografiere. Xeroxare. Xeroxat1. copil1 s.m. 11 <înv. şi pop.> fat, prunc, rod1, ţâşti1, puradel, zgâmboi1, gămălie, păsăroi, bogdan1, buzdrun, ghitan, mondoc, podidiu, poranic, ţâşti1, hlopit, <înv.> pripas, tânăr, tinerel, omuleţ, omuşor, plod, ţăndărică. Copiii merg la sâniuş. 2 copil mic = nou-născut, prunc, sugaci, sugar, <înv. şi pop.> coconaş, plod, sugător, copil de ţâţă, bebe, bebeluş, boţ cu ochi, cocă2, <înv. şi reg.> cocon2, lilig, poroboc, <înv.> aplecat2, faşă, patefon. îşi ţine cu dragoste copilul mic în braţe. Sunt multe cărţi cu informaţii utile despre îngrijirea copiilor mici; copil nenăscut = fkt, fetus. Şi-a văzut copilul nenăscut la ecograf, (pop.) copil de ţâţă v. Copil mic. copil Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. 3 (pedag.) copil de şcoală = elev, şcolar1, <înv.> copil de învăţătură, scolastic, şcolean, ucenic. Cel mai mare dintre fiii lui este copil de şcoală; (înv.) copil de învăţătură v. Copil de şcoală. Elev. Şcolar1.4 (în Ev. Med; la curtea unui suveran, a unui boier) copil de casă = paj, icioglan. Copiii de casă erau crescuţi şi slujeau în casele familiilor domnitoare sau ale marilor boieri. 5 copil adoptiv = copil de salcie. Este prea mic ca părinţii să-i spună că este copil adoptiv; copil din flori = bastard, băiat din flori, pui de cuc (v. pui1), copil de căpătat, copil de gară, copil de lele, copil de pripas, fecior de izbelişte, fecior de lele, fecior din flori, fiu de lele, fiu natural, pui de bogdaproste (v. pui1), pui de lele (v. pui1), bitang, copil de gard, copilarc, fecior de după gard, fochiu, ghitan, mărăndău, şpur, şpurean, şpureaucă, şpuroaică, urzicar, tufan, tufar, tufăriş, tufeancă, tufiş, tufoi, lepădătură. Cătălin este un copil din flori; copil legitim = copil natural. Ambii săi copii sunt legitimi; copil natural = copil legitim; (pop.) copil de căpătat = copil de gară = copil de lele = copil de pripas v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori; (reg.) copil de gard v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori; copil de salcie v. Copil adoptiv. 6 (în limbajul părinţilor; adesea la vocat.) pui1, odor1. Nu mai fi supărat, copilul mamei! 7 (de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) băiat, fecior, fiu, <înv. şi pop.> fat, pui1, voinic, <înv. şi reg.> prunc, ţânc, buzdrun, cocon2, <înv.> fie. Copilul său este student. 8 odraslă, progenitură, prăsilă, moştenitor, pui1, mugur, plămadă, vlăstar, naştere. Nu are ce să facă, este copilul său şi trebuie să îl ierte. Cei doi soţi nu au copii. 9 adolescent, flăcău, tânăr, efeb, teenager, bidiviu. Are entuziasmul unui copil. II fig. (fam.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. copil2 s.m. 1 (bot.) copileţ, frate, furie, pui1, puiac, puică, puieci, puieriţă, puieţ1, puiriţă, soră, şpur, vârşeguţ. Copilul creşte la baza tulpinii sau a ramurii unei plante. 2 (anat.; reg.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. copilăme s.f. (colect.; reg.) v. Copilărime. copilandră s.f. (pop. şi fam.) v. Fetişcană, copilăndric s.m. (înv.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru, copilândrică s.f. (înv.) v. Fetişcană, copilăndru s.m. băietan, băieţandru, flăcăiandru, mucea, ţâşti1, flăcăiaş, ţângău, spârc, ţângăuaş, puştan, cotâng, cotârloi, dănac, flăcăuan, lifuroi, orghidan, pruncateu, pruncotean, ţangateu, ţăngălaş, ţârlău, <înv.> copilăndric. Un copilandru de 15 ani a intrat în echipa de volei. copilărc s.m. (reg.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). copilâş s.m. 1 <înv. şi pop.> coconel, prunculeţ, pruncuşor, mormoloc, <înv. şi reg.> pruncuţ, pruncheş, prunco- tean. Mamele îşi plimbă copilaşii în landouri viu colorate. 2 băieţaş, băieţel, <înv. şi pop.> fetişor, băieţică, ţâşti1, fiuleţ, fiuţ, pici, puşti, codănaş, codănel, ţică2. Cei doi tineri au un copilaş de doi ani. 3 (în limbajul părinţilor; adesea la vocat.) puişor, puiuţ. Nu mai fi supărat, copilaşul mamei! copilăşă s.f. (rar) v. 0bpiliţă. copilă s.f. 11 fetiţă, fatucă, feticică, feţişoară, feciorea, fecioriţă, fetică, cocuţă, băiată, fatuică, fatuţă, feteluşă, fetnegică, fetnigea, fetniguţă. îi dă copilei o ciocolată. 2 fată, <înv. şi reg.> pruncă, girl, ragazza. Copila e mărişoară de acum. 3 adolescentă (v. adolescent), fetişcană, tânără (v. tânăr), băiată, copoştină, lăptucă, gagicuţă, mioară. Are entuziasmul unei copile. 4 fată, fiică, <înv. şi pop.> fie3, <înv. şi reg.> pruncă, ţâncă. Copila lor este foarte frumoasă şi deşteaptă. II fig. (fam.) v. Bleagă (v. bleg). Credulă (v. credul). Naivă (v. naiv). Proastă (v. prost). copilăreă s.f. (reg.) v. Copilărie. Pruncie, copilăresc, -eăscă adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) 1 copilăros, infantil, pueril, <înv. şi pop.> coconesc, <înv.> pruncesc. Nu şi-a pierdut aerul copilăresc nici la maturitate. 2 fig. infantil, naiv, pueril, şcolăresc. Face glume copilăreşti. Pune întrebări copilăreşti. copilăret s.m. (colect.; rar) v. Copilărime. copilări vb. IV. 1 intr. (despre copii) a prunci. A copilărit la bunici, într-un sat de munte. 2 refl. (med.; fam.; despre oameni) v. Ramoli. Seniliza. copilărie s.f. 1 pruncie, <înv. şipop.> coconie, copilărea, luzie, pruncenie, <înv.> ludeţe, nevârstnicie, porobocie, leagăn, faşă. A avut o copilărie fericită. 2 fig. naivitate, prostie. E o copilărie să crezi că îţi va spune adevărul. copilărime s.f. (colect.) copilăret, copilet, copilame, <înv.> copilime. Copilărimea din parc este gălăgioasă. copilărds, -oăsă adj. 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) copilăresc, infantil, pueril, <înv. şi pop.> coconesc, <înv.> pruncesc. 2 (despre oameni) copilos. Este o femeie copilăroasă. copilet s.m. (colect.; rar) v. Copilărime. copileţ s.m. (bot.; reg.) v. Copil2, copiii vb. IV. 1 tr. (pom., hort.; compl. indică lăstari sau plante de cultură ori părţi ale lor) a plivi, a levezui, a pui2, a smulge. Copileşte roşiile din grădină. 2 refl. (fiziol., med; reg.; despre femei însărcinate) v. Avorta, copilfcă s.f. (pop.) v. Copiliţă. copilime s.f. (colect.; înv.) v. Copilărime. copilire s.f. (pom., hort.) copilit, plivit, pliveală, <înv. şi reg.> plevilă1. Copilirea roşiilor îi ia mult timp. copilit s.n. (pom., hort.) copilire, plivit, pliveală, <înv. şi reg.> plevilă1. copiliţă s.f. copilaşă, codăncuţă, copilică, copiluţă, codănea, codănică, codăniţă, prunculeană, prunculiţă, pruncuşoa- ră, pruncuţă. Copiliţă vrea să fie luată în braţe. copilos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Copilăros. copiluţă s.f. (pop.) v. Copiliţă. copios, -oăsă adj. (mai ales despre mese, ospeţe) abundent, bogat, îmbelşugat, îndestulat, opulent, <înv.> îndesat, generos, princiar, regal2, regesc, zdravăn, domnesc. Au avut o cină copioasă. copist s.m. 1 (în trecut) <în trecut> conţopist, scrib, <înv.> prescriitor. Copiştii scriau sau înregistrau acte de cancelarie. 2 (deprec.) conţopist, scrib, scriitoraş, scriptolog. Este un mărunt copist la primărie. copităriţă s.f. (bot.; reg.) v. Babiţă (Fomes fomentarius). copitât, -ă s.n., adj. (zool.) 1 s.n. ungulat. Copitatele au ultimele falange acoperite cu copite. 2 adj. (despre unele animale) copitos. Calul este un animal copitat. copită s.f. I (zool; la copitate) unghie1. Calul s-a rănit deasupra copitei. II (anat.; fam.; peior.) 1 v. Membru inferior. Picior. 2 v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. III (bot.; reg.) 1 v. Babiţă (Fomes fomentarius). 2 v. Bolet. Hrib. Mânătarcă (Boletus edulis). copitos, -oăsă adj. (zool; rar, despre animale) v. Copitat. copiţănă s.f. (reg.) v. Căpiţoaie. copiuţă s.f. (fam.) fiţuică, puşcă. Şi-a pregătit copiuţe pentru teza de a doua zi, în speranţa că va putea copia. copleşeălă s.f. (înv.) v. Copleşire, copleşi vb. IV. tr. 11 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a prididi, a poticăli, <înv.> a supune, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o copleşeşte. 2 (despre gânduri, trăiri, suferinţe etc.; compl. indică oameni) a covârşi, a năpădi, a prinde, a împresura, a încolţi, a învălui, a umple. Gândurile negre îl copleşesc. 3 (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, <înv.> a preacovâr-şi, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l copleşească somnul când a sunat telefonul. 4 (despre senzaţii; compl. indică fiinţe) a cuprinde, a pătrunde, a răzbi, a penetra, <înv.> a răzbate, a străbate, a străpunge, a tăia. L-a copleşit foamea. O copleşeşte setea. L-a copleşit frigul. 5 (despre sentimente, senzaţii etc.; compl. indică oameni sau sufletul, inima, conştiinţa etc. lor) a covârşi, a năpădi, a inunda, a îneca, a umple. Inima îi este copleşită de milă. Mirarea o copleşeşte când aude un asemenea răspuns. 6 (compl. indică oameni) a afecta1, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, 353 | a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a copleşit pe toţi. II fig. (mai ales despre plante dăunătoare; compl. indică terenuri, spaţii etc.) a năpădi, a cotropi, a invada, a împresura, a înăbuşi, a submerge. Mărăcinii şi scaieţii au copleşit grădina. copleşire s.f. <înv.> copleşeală. Copleşirea celor mici cu multă dragoste este frecventă la părinţi. copleşit, -ă adj. (despre oameni) toropit, biruit, frânt, învins, sfâşiat, potopit. După eşecul avut, stătea deoparte, copleşită, cu privirea în gol. copleşitor, -oâre adj. 1 (despre sarcini, îndatoriri, datorii, impozite etc.) apăsător, covârşitor, greu, împovărător, oneros, potopitor. Trebuie să achite cât mai repede aceste datorii copleşitoare. 2 (despre impresii, sentimente etc.) covârşitor, lacerant, <înv.> deşirător, nimicitor, sfâşietor, potopitor. O tristeţe copleşitoare îi cuprinde sufletul. 3 (despre senzaţii, mirosuri etc.) covârşitor, pătrunzător. Frigul copleşitor l-a ţintuit în casă. La umbra stejarului bătrân a retrăit o senzaţie copleşitoare de linişte. în mlaştină este un miros fetid copleşitor. 4 covârşitor, nimicitor, orbitor, strivitor. Are o personalitate copleşitoare. Inteligenţa lui este copleşitoare. copoâică s.f. (zool.) <înv.> copouancă. Copoaica este femela copoiului. copoi s.m. 1 (zool.) limier, barac, iepurar. îşi ia copoii şi pleacă la vânătoare. 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, copolimer s.m. (chim.) polimer mixt. Produsul polimerizării este un copolimer. copom vb. IV. tr. (chir.; reg.; compl. indică cocoşi) v. Castra. Claponi. Emascula. Steriliza, coporâie s.f. (la coasă, la secure etc.; reg.) v. Coadă. copori'ş s.n. (la coasă, la secure etc.; reg.) v. Coadă. coporoâică s.f. (la coasă, la secure etc.; reg.) v. Coadă. copos, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel2. Pleşuv. 2 (despre bărbaţi sau despre părţi ale feţei lor) v. Spân. copoştmă s.f. (reg.) v. Adolescentă (v. adolescent). Copilă. Fetişcană. Tânără (v. tânăr). copouâncă s.f. (zool; înv.) v. Copoaică. copre s.f. (bot.; reg.) v. Mărar (Anethum graveolens). copreâlă s.f. (reg.) v. Par. Prăjină, coprenă s.f. (înv. şi reg.) v. Bariş. Broboadă. Năframă. copreţi'vb. IV. tr. (reg.)v. Arăta. Demonstra. Explica. Expune. coprin s.n. (bot.) Coprinus micaceus; bure-te-de-rouă, bureciori-de-rouă (v. bure-cior). coprînă s.f. (bot.; reg.) v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonardssus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). coprofăg, -ă adj., s.m., s.f. (psih.) scatofag. Coprofagii se hrănesc cu excremente. coprofagi'e s.f. (psih.) scatofagie. Coprofagia se manifestă prin ingerarea de excremente. coprofi'l, -ă adj. (psih.; despre oameni) scatofil. Bolnavul coprofil suferă de coprofilie. coprofilie s.f. (psih.) scatofilie. Coprofilia se caracterizează prin atracţie pentru excremente. coprofobie s.f. (psih.) scatofobie. Coprofobia este repulsia faţă de excremente. coprolali'e s.f. (psih.) coprologie, scatologie. Coprolalia este tendinţa morbidă de a folosi cuvinte scabroase şi obscene. coproh't s.m. (fiziol., med.) stercolit. Copro-litul este o concreţiune fecală infiltrată de săruri calcare. coprologie s.f. (psih.) coprolalie, scatologie. coprom s.n. (mei, med vet.) fecalom,scatom, stercorom. Copromul este un conglomerat dur de materii fecale în intestin, care dă, la palpare, senzaţia de tumoare. coproprietar, -ă s.m., s.f. (jur.) <înv. şi pop.> devălmaş, <înv. şi reg.> composesor. Este coproprietar al barului. coproprietâte s.f. (jur.) <înv. şi pop.> devălmăşie, <înv. şi reg.> composesiune. Coproprietatea este o proprietate în indiviziune. coprostâză s.f. (med, med. vet.) constipaţie, coprostazie, arşiţă, astupare, astupătură, încuiere, încuietură, <înv.> încuială. A băut un ceai contra coprostazei. coprostazie s.f. (med., med. vet.) constipaţie, coprostâză, arşiţă, astupare, astupătură, încuiere, încuietură, <înv.> încuială. copsâr s.n. (la ham; reg.) v. Şoldar. copt1 s.n. (bot.; rar) v. Coacere. Maturaţie. Maturitate. copt2, coăptă adj. 11 (despre fructe sau legume) înroşit, roşit. Este timpul să fie culese cireşele coapte. 2 (despre aluaturi) <înv. şi pop.> ostoit. Scoate cozonacii copţi din cuptor. II fig. (despre oameni, despre modul lor de gândire etc.) matur, răscopt1. Are mintea prea coaptă pentru vârsta lui. copt3, coptă adj. coptic. A descoperit ruinele unei mănăstiri copte. coptic, -ă adj. (rar) v. Copt3, coptorât, -ă adj. (geomorf., geol; reg.; despre sol, roci, terenuri) v. Erodat. Ros. Săpat2. Sfărâmat. coptorî vb. IV. intr., refl. (geomorf, geol; reg.; despre sol roci, terenuri) v. Eroda. Roade. Săpa. Sfărâma. coptoroşi vb. IV. intr., refl. (geomorf., geol; reg.; despre sol, roci, terenuri) v. Eroda. Roade. Săpa. Sfărâma coptoroşi't, -ă adj. (geomorf, geol; reg.; despre sol roci, terenuri) v. Erodat Ros. Săpat2. Sfărâmat. coptură s.f. I (culin.) cocătură, cocăieli. Face copturi foarte bune. II (med., med. vet.; pop.) 1 v. Abces. Furuncul 2 v. Puroi, coptuţ, -ă adj. fig. (fam.; despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) v. Albit. Fanat. îmbătrânit. Ofilit. Trecut2. Veşted. Veştejit, copulâ vb. I. refl. (recipr.) (biol; despre fiinţe) a se acupla, a se cupla, a se împerechea, a se împreuna, a se încrucişa, a se coraşliu cotoi3, a se goni, a se încăleca, a se însoţi, a se mânzi, a se mârli, a se nunti, a se vieri, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a se cotoci, a se cotoroba, a se coţăi, a se pârei2, a se pui2, a se purceii, a se ţăpi, a se vişti1, <înv.> a se aduna, a se cotârci, a se culca, a se înnoda, a se babardi, a se ciorsăi, a se regula, a se cordi, a se fute. copulăre s.f. (biol.) acuplare, coit, contact sexual, copulaţie, cuplare, împerechere, împreunare, cotoire, însoţire, însoţitură, mârleală, cotocire, coţăială, coţăire, <înv.> împreunăciune, babardea-lă, frecuş, ţeapă, cordeală, futere. copulâţie s.f. (biol) acuplare, coit, contact sexual, copulare, cuplare, împerechere, împreunare, cotoire, însoţire, însoţitură, mârleală, cotocire, coţăială, coţăire, <înv.> împreunăciune, babardea-lă, frecuş, ţeapă, cordeală, futere. câpulă s.f. (gram.) verb copulativ, <înv.> legătoare (v. legător). Copula intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura între subiect şi numele predicativ. Copyright [,Kopirait] s.n. (jur.) 1 drept de reproducere. Editura are Copyright. 2 drept legal de autor. Autorul a primit copyrightul. cor s.n. 11 (muz.) corală. în spectacol cântă corul filarmonicii. 2 fig. grup, tabără. S-a alăturat corului care îl susţine pe fostul director. Se ridică o voce din corul opozanţilor. II (înv.) 1 v. Adunare. întrunire. Reuniune. 2 (j. folc.) v. Horă1, corabangi'e s.f. (arg.) v. Femeie, corâbie s.f. I (nav.) 1 arcă, velier, galion, <înv. şi reg.> naie, <înv.> catargă, vetrelă, ghimie, chivot. Tangajul corăbiei îi provoacă ameţeală. 2 (milit.; în trecut) corabie de linie = <în trecut) vas de linie. Corăbiile de linie participau la bătălii navale. II (arg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, corâbnic s.m. (mar.; înv.) v. Corăbier. corâc s.m. (ornit.; reg.) v. Corb (Corvus corax). corâcă s.f. (med.) 1 (reg.) v. Scarlatină. 2 (înv.) v. Angină. Angor. 3 (înv.) v. Angină pectorală. Boala Heberden (v. boală). Steno-cardie. corâi adj. invar., s.n. coraliu, coralin. Are o bluză corai. S-a îmbrăcat în corai. coral s.m. 1 (zool.) Corallium rubrum; mărgean. 2 (la pl; bot.; rar) corale-albe v. Hurmuz (Symphoricarpus albuş). corală s.f. (muz.) cor. coralier s.m. (zool.) Anthozoa; antozoar. Coralierele sunt celenterate marine, sedentare. coralin, -ă adj. (rar) v. Corai. Coraliu. coraliu, -ie adj., s.n. corai, coralin. corăndă s.f. (geomorf; reg.) v. Cavernă. Grotă. Peşteră. corasăn s.m. (constr.; înv. şi reg.) v. Mortar, corăslă s.f. (la unele mamifere femele) puroi. Corasla este laptele în primele zile dupăfătare. coraşliu, -i'e adj. (arg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. corăbea | 354 corăbea s.f. 1 (nav.) corăbioară, corăbiuţă. 2 (culin.) corăbioară. Corâbelele sunt preparate din aluat fraged, cu migdale şi miere. corăbiă vb. I. intr. (nav.; înv.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.) v. Merge. Naviga. Pluti. corăbiâscă s.f. (j.folc.) corăbierească. Corâbiasca este un dans popular,"cu mişcări lente, care este răspândit în Moldova. corăbier s.m. (mar.) <înv. şi reg.> năier, <înv.> apar, corabnic, podvodar, sacagiu. Este un corăbier priceput. corăbierească s.f. (j.folc.; pop.) v. Corăbiâscă. corăbieri vb. IV. intr. (nav.; înv.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.) v. Merge. Naviga. Pluti. corăbieri'e s.f. (nav.; înv.) v. Nautică. Navi- gaţie. corăbioară s.f. 1 (nav.) corăbea, corăbiuţă. Pe lac plutesc câteva corăbioare. 2 (culin.) corăbea. corăbiuţă s.f. (nav.) corăbea, corăbioară. corăsli vb. IV. refl. (reg.; despre lapte) v. Brânzi. Tăia. corăslit, -ă adj. (reg; despre lapte) v. Brânzit. Tăiat2. corău s.m. (reg.; peior.) v. Rom2. Ţigan, corb s.m. I (omit.) 1 Corvus corax; cloncan, corac, croncan, cioroi, crancău, croncău, garvan. 2 corb-de-noapte = Nycti-corax europaeus; stârc-cenuşiu-mic; (reg.) corb-albastru v. Dumbrăveancă (Coracias garrulus); corb-de-marev. Cormoran (Phalacrocorax carbo). II (glum.) v. Rom2. Ţigan. corbă s.f. (omit.; rar) v. Corboaică. corbăiâ vb. I. intr. (reg.; despre corbi, ciori etc.) v. Croncăni. corbeă s.f. (omit.; reg.) v. Corboaică. corbi vb. IV. tr. (reg.; despre animale sălbatice sau despre câini; compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Rupe. Sfârteca. Sfâşia, corbişor s.m. (omit.) corbuleţ, corbuşor, corbulean. Un corbişor a căzut din cuib. corboăică s.f. (omit.) corbă, corbea. Corboaica este femela corbului. corbulean s.m. (omit.; pop.) v. Corbişor. Corbuleţ. Corbuşor. corbuleţ s.m. (omit.) corbişor, corbuşor, corbulean. corbuşor s.m. (omit) corbişor, corbuleţ, corbulean. corcăn s.m. (reg.) v. Nuia. Vargă. Vergea, corcăi vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre lichide sau materii lichefiate) v. Clocoti. Fierbe. 2 (despre ape curgătoare) v. Clipoci1. Murmura. Suna. Susura. Şopoti. Şuşoti. Şuşui. corchezî vb. IV. tr. (reg.; compl indică cuvinte, limba, scrierea etc.) v. Denatura. corci1 s.m. (biol; reg.) v. Bastard. Corcitură. Hibrid. Metis. corci2 s.n. (bot.; reg.) v. Tufa. corcP vb. IV. tr., refl. (biol; compl. sau sub. indică plante sau animale din specii, soiuri ori rase diferite) a (se) amesteca, a (se) încrucişa. A corcit două rase pentru a obţine urmaşi cu însuşiri superioare. corcie s.f. (reg.) v. Patină1. corci're s.f. (biol.) amestecare, încrucişare. Corcirea unor rase se face pentru a obţine urmaşi cu însuşiri superioare. corcit, -ă adj. (biol.) 1 (despre plante sau animale din specii, soiuri ori rase diferite) amestecat, încrucişat, mistreţ, mistricioi, mistriţat. 2 (despre animale sau plante) bastard, hibrid. Această plantă este o specie corcită. corcitură s.f. (biol.) bastard, hibrid, metis, corci1. Câinele din curte este o corcitură. corcoătă s.f. (reg.) 1 v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 2 fig. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). corcodăn s.m. (reg.) 1 (omit.) v. Curcan (Meleagris gallopavo). 2 (bot.) v. Fumăriţă (Fumaria officinalis). corcodeă s.f. (bot.; reg.) v. Corcoduşă. corcodel1 s.m. (ornit.) 1 Podiceps cristatus; bodârlău1, cufundar, scufundaci, scufundar, fundac, nir, niroc. 2 (reg.) corcodel-ma-re v. Bodârlău1. Cufundac. Cufundar. Cufundar-mare (Gavia arctica). corcodel2 s.m. (bot.) Prunus cerasifera; corcoduş, calaban, puhai, rotunde (v. rotund), târnosliv, zarzăr, corcodi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi, corcodmă s.f. (ornit; reg.) v. Curcă, corcoduş s.m. (bot.) Prunus cerasifera; corcodel2, calaban, puhai, rotunde (v. rotund), târnosliv, zarzăr, corcoduşă s.f. 11 (bot.) căcăleţe, corco-dea, galbenă (y. galben), prune- gogoneţe (v. prună), târnoslivă, zarzără. îi place gustul dulce-acrişor al corcoduşelor. 2 (culin.; pop.) chiseliţă, povidlă. A mâncat corcoduşă de legume acrită cu prune verzi. II (anat.; arg.) v. Vulvă, corcoi s.n. (arg.; adesea constr. cu vb. „a fi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere. corcomem vb. IV. tr. (reg.; compl indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfaţa. Răzgâia. corconeălă s.f. (reg.) v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfaţat1. Răzgâială. Răzgâiere. corconî vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfaţa. Răzgâia. corconîre s.f. (reg.) v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfaţat1. Răzgâială. Răzgâiere. corcomt, -ă adj. (reg.; mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfaţat2. Rău. Răzgâiat, corcos, -oăsă adj. (în opoz. cu „copt”; reg.; despre fructe, seminţe, plante etc.) v. Crud. Necopt. Verde. cord s.n. (anat.) inimă, suflet, vână. Cordul ei nu mai rezistă emoţiilor. cordâche s.f. (arg.) 1 v. Cocotă; Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 (psih.) v. Estromană. Nimfomană, cordăci s.m. (arg.) v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten. cordăn s.n. (anat.; vulg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin. Penis, cordăr s.n. 1 (muz.; la instrumentele cu arcuş) punte. De cordar sunt legate coardele. 2 (tehn.; la fierăstrău) cheie, întin-zător, strună1, <înv. şi reg.> încordător, aripă, cordârlău, lemnuş, limbă, lopăţică, pană, piedică, răsucitoare, săgeată, struneală, sucitor. Cu ajutorul cordarului se răsuceşte coarda fierăstrăului cu ramă pentru a-i întinde pânza. cordăt, -ă adj. (despre obiecte, fructe etc.) cordiform. Pruna pe care a cules-o era cordată. cordâu s.m. (bot.; reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). cordârlău s.n. (tehn.; la fierăstrău; reg.) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1, cordea s.f. 1 (reg.) v. Panglică. 2 (zool; reg.) v. Tenie (Taenia). 3 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). cordeălă s.f. (biol; vulg.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare, împerechere. împreunare, cordelie s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). cordelieră s.f. (arhit.) torsadă. Cordeliera este un motiv ornamental care imită o frânghie răsucită. cordeluşă s.f. (reg.) v. Panglicuţă. cordeluţă s.f. (reg.) v. Panglicuţă. cordenci s.n. (tehn.) 1 (la războiul de ţesut) căţel, cripalcă, piedică, proptar, răzuş, scară, scaun, tocălie. în cordenci se fixează piedica de la sul 2 (la plug; reg.) v. Bârsă. 3 (la meliţă; reg.) v. Cuţit. Limbă, cordi'vb. IV. refl. (recipr.) (biol; vulg.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. cordiâl, -ă adj. 1 (despre oameni) afabil, afectuos, amabil, ataşant, binevoitor, convivi-al, prietenos, <înv.> apropietnic, cald, apropiat. Este o persoană cordială şi plăcută. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) afabil, afectuos, amabil, binevoitor, convivial, prietenesc, prietenos, <înv. şi pop.> omenesc, <înv.> voios, cald, 355| călduros. îşi primea musafirii cu gesturi cordiale. 3 (despre vorbire, ton etc.) afectuos, amical, familiar, intim, prietenesc, prietenos, neprotocolar. Conversaţia dintre cele două prietene are un ton cordial cordialităte s.f. afabilitate, afecţiune, bunăvoinţă, prietenie, <înv.> libov, evmenie, căldură. Totdeauna se purta cu studenţii săi cu cordialitate. cordică s.f. (reg.) 1 v. Panglicuţă. 2 (zool.) v. Tenie (Taenia). cordicuţă s.f. (reg.) v. Panglicuţă. cordieri't s.n. (mineral.) dicroit. Cordieritul este un silicat natural de aluminiu şi magneziu. cordiform, -ă adj. (despre obiecte, fructe etc.) cordat. cord mă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). cordi'ş adv. (modal; reg.) v. Oblic. Pieziş, cordişoără s.f. (reg.) v. Panglicuţă. corditor s.m. (vulg.) 1 v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten. 2 v. Afemeiat. Crai. cordon s.n. 1 centură, cingătoare, curea, încingătoare, perizoma, legătoare (v. legător), caiuş. Poartă la pantaloni un cordon de piele. 2 lentă. Pe cordonul de mătase, purtat diagonal pe piept, sunt prinse mai multe decoraţii. 3 (electr.) şnur, şnur electric. Cordonul aspiratorului s-a stricat. 4 (geomorf.) cordon litoral = lido, perisip, săgeată litorală. Cordonul litoral separă marea de un golf sau de o lagună. 5 (anat.) cordon ombilical = buric, ombilic, aţa buricului (v. aţă). Fetusul primeşte hrană din corpul mamei prin cordonul ombilical. 6 (înv.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială, cordonâş s.n. 1 cordonel. îi strânge hăinuţa cu un cordonaş. 2 (milit.; înv.) v. Grănicer, cordonel s.n. cordonaş. cordonez s.m. (milit.; înv.) v. Grănicer, cârdoş, -ă adj. (în opoz. cu „urât”; reg.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. cordovăn s.n. (ind. piei; înv.) v. Marochin. Saftian. corect, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre noţiuni, idei, concepte etc.) adevărat, drept, exact, just. Studiul a fost apreciat întrucât concluziile cercetării erau corecte. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) drept, echitabil, just, nepărtinitor, <înv.> raţionabil. I-a mulţumit pe toţi, făcând o împărţire corectă a bunurilor râmase ca moştenire. 3 (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, drept, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, prob, franc2, <înv.> neademenit, nemitarnic, fair, fairplay, alb, curat, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om corect în afaceri. 4 exact, precis. Regula trebuie să fie corectă pentru a exista. 5 decent, nimerit, potrivit. Are ţinuta corectă pentru a participa la un eveniment ştiinţific. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ale cunoaşterii, ale vorbirii exprimă o apreciere de ordin intelectual) bine, exact, precis, <înv.> drept. A înţeles corect ce am vrut să spun. Vorbeşte corect franceza. îşi aduce corect aminte ce i-a spus cu o săptămână în urmă. 2 bine, frumos, just, acătării, fain. S-a comportat corect cu ea. 3 drept, echitabil, just. A împărţit corect averea sa celor trei copii ai ei. 4 decent, nimerit, potrivit. S-a îmbrăcat corect pentru un asemenea eveniment. corectă vb. I. 1 tr., refl. a amenda2, a (se) corija, a emenda, a (se) îndrepta, a (se) rectifica, a remedia, a retuşa, <înv.> a corege, a repara. Profesorul corectează greşelile făcute de elevi. S-a corectat, dându-şi seama de greşeala făcută în exprimare. 2 tr. a corija, a îmbunătăţi, a îndrepta, a rectifica, a remedia, a repara, a retuşa. Croitorul îi corectează croiul sacoului. 3 tr., refl. a (se) corija, a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. Logopedul i-a corectat copilului dicţia. 4 tr. (hidrotehn.; compl. indică cursuri de apă) a regula, a regulariza, a sistematiza. Cursul râului a fost corectat din cauza revărsărilor repetate. corectare s.f. 1 amendare2, corijare, emenda-re, emendaţie, îndreptare, rectificare, remediere, retuş, retuşare, rectificaţie, perdaf, reparare. Corectarea greşelilor făcute de elevi este preocuparea de bază a profesorului. 2 corijare, îmbunătăţire, îndreptare, rectificare. Logopedul a contribuit mult la corectarea dicţiei copilului. 3 corijare, îmbunătăţire, îndreptare, rectificare, remediere, reparare, retuş, retuşare. îşi duce sacoul la croitor pentru corectarea croiului. 4 (hidrotehn.) regulare, regularizare, sistematizare. Corectarea cursului râului a fost obligatorie din cauza revărsărilor repetate. corectazi'e s.f. (med.) midriază. Corectazia este dilataţia anormală şi persistentă a pupilei. corectitudine s.f. 1 <înv.> corecţie. Este atent la corectitudinea exprimării. 2 bună-credinţă, cavalerism, cinste, incoruptibilitate, integritate, lealitate, omenie, onestitate, onorabilitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, verti-calism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în corectitudinea şi priceperea lui. corectiv s.n. corectură, îndreptare, rectificare, rectificaţie. Parlamentarii au adus câteva corective proiectului de lege. corectopie s.f. (med.) ectopie pupilară. Corectopia este modificarea congenitală sau dobândită a poziţiei pupilei. corector s.m. (în edituri, tipografii etc.) îndreptător, <înv.> prot1. Ceea ce face corectorul solicită la maximum atenţia. corectură s.f. 1 corectiv, îndreptare, rectificare, rectificaţie. 2 (tipogr.) <înv.> probă. Se face corectura finală a cărţii. corecţie s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage,T) bătaie, bastonadă, <înv. şi pop.> trânteală, bruftuială, chelfaneală, ciomăgeală, coresponda cotonogeală, cotonogire, flocăială, muştrulu-ială, păruială, scatoalcă, răpăială, surchideală, caft, caftea-lă, mardeală, na, şmotru cosorâre, cotoveală, otânjeală, poceală, calcavură, fustigaţie, ferchezuială, jumuleală, jumulire, papară, scărmănare, scărmănătură, scărmăneală, scuturare, scuturat1, scuturătură, ţesală, ţesă-lare, ţesălat1, croială, târnuială, târnuire, crăciun, puţuluială, scărpineală, scărpiniş, scărpinare, ţesălătură, cardeală, dileală, marinată, pardoseală, pisanie, ruladă. A primit o corecţie zdravănă de la un necunoscut pentru că l-a jignit. 2 (stil.) epanortoză. Corecţia constă în retractarea sau corectarea a ceva afirmat anterior. 3 (înv.) v. Corectitudine. corecţionăl, -ă adj. (jur.) infracţional. Fapta sa are caracter corecţionăl. coreeănă s.f. coreeancă. coreeâncă s.f. coreeană, corege vb. III. tr. (înv.; compl. indică declaraţii, opinii, texte, cuvinte etc.) v. Amenda2. Corecta. Corija. Emenda. îndrepta. Rectifica. Remedia. Retuşa, coregrafiâ vb. I. tr. (despre coregrafi; compl indică dansuri, ansambluri de balet etc.) a coregrafiza. coregrafiză vb. I. tr. (despre coregrafi; compl. indică dansuri, ansambluri de balet etc.) a coregrafia. corela vb. I. 1 tr. (compl. indică noţiuni, realităţi etc.) a lega1, a relaţiona. Ceremonialul este corelat cu tradiţii mai vechi locale. 2 refl. a se potrivi, a se alinia. Se urmăreşte să se coreleze preţurile cu salariile. corelăre s.f. corelaţie, potrivire, aliniere. Se urmăreşte corelarea preţurilor cu salariile. corelator s.m. (gram.) element corelativ. Corelatorul este cuvântul care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, ce indică un raport de reciprocitate. corelaţie s.f. 1 aderenţă, conexiune, înlănţuire, legătură, raport, relaţie, consecuţie, in-tercomunicaţie, conexitate, contextură. Acest fenomen nu are nicio corelaţie cu paranormalul. 2 corelare, potrivire, aliniere. 3 (mat.) covarianţă. Corelaţia este transformarea biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan şi, reciproc, unei drepte o dreaptă. corenciâs, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Supărăcios. Susceptibil, coreometrie s.f. (med.) pupilometrie. Prin coreometrie se măsoară diametrul pupilei. corepetă vb. I. tr. (înv.; despre elevi; compl. materii şcolare) <înv.> a corepeti. în trecut, elevii corepetau lecţiile pentru a doua zi sub îndrumarea unui preceptor. corepeti vb. IV. tr. (înv.; despre elevi; compl. materii şcolare) <înv.> a corepeta. corepetitor, -oăre s.m., s.f. 1 (muz.) repetitor. Corepetitoarea repetă împreună cu violonistul piesa pe care acesta o va cânta în spectacol 2 (înv.) v. Meditator. Preparator, corespondă vb. I. intr. (despre oameni) a-şi scrie, <înv.> a corespondelui, a corespunde. corespondelui Cât timp a studiat în străinătate, au corespondat permanent. corespondelui vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Coresponda. Scrie, corespondent, -ă adj. analog2, apropiat, asemănător, asemenea, asemuit, comparabil, similar, confratern, sinonim, <înv.> asemănat, asemuitor, podobnic, semăluitor, semănaş, semănător2, tocmai, înrudit. Criminalistul le vorbeşte studenţilor despre două cazuri corespondente. corespondenţă s.f. I poştă1, <înv.> curier. Primim corespondenţa regulat. I11 afinitate, analogie, analogism, apropiere, asemănare, asemuire, concordanţă, potrivire, similaritate, similitudine, potriveală, <înv. şi reg.> semuială, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, seme-ninţă, semuire, înrudire. între culturile romanice există numeroase corespondenţe, între cei doi există corespondenţă de idei. 2 acord, concordanţă, conformitate, consonanţă, potrivire, convenienţă, potriveală, <înv.> corespundere. Există o perfectă corespondenţă între melodicitatea versurilor şi acompaniamentul lirei. 3 (art.; gram.) corespondenţa timpurilor = concordanţa timpurilor (v. concordanţă), consecuţia timpurilor (v. consecuţie). Corespondenţa timpurilor reprezintă un ansamblu de reguli potrivit cărora timpul verbului din propoziţia subordonată este în acord cu timpul verbului din regentă. A (mat.) simetrie. Corespondenţa unghiurilor. corespunde vb. III. intr. 1 (despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) a concorda, a se potrivi, a se lovi, a se ştimui, <înv.> a conglăsui, a rima, a consuna. Mărturiile celor doi martori nu corespund. 2 (despre manifestări, atitudini ale oamenilor, despre ţinută etc.; cu determ. introduse prin prep. „cu; mai ales în constr. neg.) a cadra, a merge, a se potrivi, <înv. şi reg.> a veni. Asemenea comportare nu corespunde cu titlurile lui. Ţinuta lui lejeră nu corespunde cu acest eveniment solemn. 3 a se potrivi, a răspunde, a acoperi. Definiţia dată corespunde perfect sensului cuvântului. 4 (înv.; despre oameni) v. Coresponda. Scrie. corespundere s.f. (înv.) v. Acord. Concordanţă. Conformitate. Consonanţă. Corespondenţă. Potrivire. corespunzător, -oare adj. 1 (despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) coincident, concordant, congruent, echivalent, sinonim, consunant. Rezultatele celor două experimente sunt corespunzătoare. 2 adecvat, conform, convenabil, cuvenit, eficace, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional, conve-nient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai corespunzătoare tactică părea în acel moment tăcerea. 3 compatibil, potrivit. Machiajul de seară nu este corespunzător cu ţinuta de zi. coreu s.m. (vers.; în versul antic) troheu. Coreul este un picior format dintr-o silabă lungă şi una scurtă, silaba lungă putând fi înlocuită cu două scurte. corfă vb. I. tr. (reg.; compl. indică lucruri, propuneri, invitaţii, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) v. Refuza. Respinge, corfă s.f. (reg.) 1 (constr.) v. Cămin. Coş1. Horn. 2 (miner.) v. £&livie. 3 v. Coş1. Paner, corfeli vb. IV. refl. (reg.) 1 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. 2 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 3 (mai ales despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple, corfi'ţă s.f. (reg.) v. Coşuleţ. Paneraş. corfoşf vb. IV. refl. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. corfus s.n. (geomorf; grec.) v. Golf. corfuţă s.f. (reg.) v. Coşuleţ. Paneraş. corgăn s.n. (reg.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. corhăn s.m. (entom.) 1 Phyllodromia germanica; libarcă, libarcă-galbenă, rus1, şvab1, şvab-mărunt (v. şvab1), colţan, prus1, tarhan, tăun. 2 corhan-de-câmp = Ectobia lapponica; tarhan-de-câmp. corhănă s.f. (geogr.; reg.) corhăneală. Corhana este de obicei greu accesibilă. corhâz s.n. (med.; reg.) v. Spital, corhăluf vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Chefui. Petrece. Veseli, corhăneălă s.f. (geogr.; reg.) corhană. corhănos, -oăsă adj. (reg.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical, corhdl s.n. (geomorf.; reg.) 1 v. Ponor. Râpă. Văgăună. 2 v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie, corhuros, -oăsă adj. (reg.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical, cori s.m. pl. (med.; reg.) v. Pojar. Rujeolă. coriaceu, -ee adj. I (bot.; despre organe vegetale) scitoid. Unele plante au tulpina coriacee. II fig. (livr.) 1 (în opoz. cu „delăsător”; despre oameni) v. Bătăios. Insistent. Perseverent. Persistent Persuasiv. Răzbătător. Statornic. Stăruitor. Tenace. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) v. Asiduu. Insistent. Neistovit. Neobosit. Neostenit. Perseverent. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Stăruitor. Susţinut. Tenace. Zelos. 3 (despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit, coriăndru s.m. (bot.) Coriandrum sativum; buruiană-pucioasă, chimen, iarbă-putu-roasă, piper-alb, puciognă, <înv.> puturoasă (v. puturos). Seminţele coriandrului pot fi folosite drept condiment. coribănt s.m. fig. chefliu, petrecăreţ. Coriban-ţii au stat toată noaptea în bar. coridă s.f. tauromahie. Corida este arta de a lupta cu taurii în arenă. coriddr s.n. (constr.) culoar, gang1, <înv.> tindă, umblet. Vila are coridoare lungi. corifeu s.m. cap, fruntaş, protagonist. Petru Maior este unul dintre corifeii Şcolii Ardelene. corigibil, -ă adj. rectificabil. Poziţia defectuoasă a umerilor este corigibilă prin gimnastică medicală. corijâ vb. I. 1 tr., refl. a amenda2, a (se) corecta, a emenda, a (se) îndrepta, a (se) rectifica, a remedia, a repara, a retuşa, <înv.> a corege. Profesorul corijează greşelile făcute de elevi. S-a corijat, dându-şi seama de greşeala făcută în exprimare. 2 tr., refl. a (se) corecta, a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. Logopedul i-a corijat copilului dicţia. 3 tr. a corecta, a îmbunătăţi, a îndrepta, a rectifica, a retuşa, a repara. Croitorul îi corijează croiul sacoului. corijare s.f. 1 corectare, emendare, emenda-ţie, îndreptare, rectificare, rectificaţie, perdaf. Corijarea greşelilor făcute de elevi este preocuparea de bază a profesorului. 2 corectare, îmbunătăţire, îndreptare, rectificare. Logopedul a contribuit mult la corijarea dicţiei copilului. 3 corectare, îmbunătăţire, îndreptare, rectificare, remediere, reparare, retuş, retuşare. îşi duce sacoul la croitor pentru corijarea croiului. corindon hialin s.n. (mineral) rubin, <înv.> antrax, cărbune, ţeilanit, iacut. Corindonul hialin este folosit ca piatră preţioasă şi în mecanica de precizie. corintiăn, -ă adj. (arhit.) corintic. Coloanele corintiene au capitelul ornamentat cu foi de acantă. corintic, -ă adj. (arhit.) corintiăn. corion s.n. (anat.; la mamifere) <înv.> pielea oului (v. piele), pieliţă vânoasă. Corionul este membrana exterioară a oului. coriză s.f. (med.) guturai, rinită, troahnă, cataroi2, cotrofelniţă, guber-niţă, motroahnă, subărie, şuhărie, trohnea-lă, zalfa, <înv.> catar. Copilului nu-i mai trece coriza. corlâtă1 s.f. 1 (la car sau la căruţă) loitră, loitriţă, pataşcă2, pătul, ţarc, ţărcădău, ţărcălău. Corlata se pune pe car sau pe căruţă atunci când se transportă snopi ori fân. 2 (reg.) dulap1, răzlog1, zăvor. Codatele sunt folosite la îngrădituri. 3 (reg.) v. Iesle. 4 (la car sau la căruţă; reg.) v. Loitră. 5 (la etajere; reg.) v. Poliţă1. Raft. 6 (la vatra ţărănească, la cuptor sau la horn; reg.) v. Prichici. corlâtă2 s.f. (bot.; reg.) v. Hurlup (Exoascus pruni). corlă s.f. (ornit.) 1 Gallinula chloropus; găinuşă-de-apă, găinuşă-de-baltă, gă-inuţă. 2 (reg.) v. Bodârlău1. Cufimdac. Cufundar. Cufundar-mare (Gavia arctica). corleşi'vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin7) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, corlâţ s.n. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) = cocleţ. corli'ţă s.f. (reg.) 1 v. Ţarc. 2 (gosp.) v. Coşar2. Pătul. Porumbar2. 3 v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. 357| corlobâie s.f. (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). cormână s.f. (tehn.; la plug) răsturnătoare (v. răsturnător), scândură, cătuşă, cucură1, lespede, poliţă1. Cormana preia brazda tăiată de brăzdat; răstumând-o şi mărunţind-o. cormăni vb. IV. tr. (agric.; reg; compl. indică ogoare, terenuri etc.) v. Ara. Brăzda. întoarce. Răsturna. cormoran s.m. (omit.) Phalacrocorax carbo; cărbunar, corb-de-mare, venturel. corn s.m., s.n. 11 s.m. (muz.) dudă2. Este instrumentist şi cântă la com în orchestra filarmonicii din oraş. 2 s.m. tulnic1, <înv.> trompă. Vânătorii buciumă cu cornul de vânătoare pentru a chema ogarii şi copoii. 3 s.m. (muz.) corn cromatic = corn de armonie; com de armonie = com cromatic. Cornul cromatic sau de armonie este un instrument de suflat, cu tuburi de schimb pentru diverse tonalităţi: 4 s.n. (astron.; pop.; nm. pr.) Com-de-Capră = (art.) Comul-Ca-prei = (lapl) Coamele-Caprei v. Capricornul. 5 s.n. fig. (art.) cornul abundenţei = a abundenţă, afluenţă, belşug, bogăţie, exces, îmbelşugare, îndestulare, noian, opulenţă, prisos, ubertate, lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbelşugării. La începutul verii este cornul abundenţei în pieţe; b belşug, bogăţie, bunăstare, prosperitate, înflorire, larg, bumbac, mătase, osânză, cornul îmbelşugării. După o perioadă lungă de criză economică, încep să apară primele semne ale cornului abundenţei; (înv.) cornul îmbelşugării v. a Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Cornul abundenţei. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Lux. Noian. Opulenţă. Prisos. Revărsare. Ubertate; b Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Cornul abundenţei. înflorire. Prosperitate. I11 s.n. (ind. alim.) struţ. Dimineaţa, la cafea, mănâncă un com. 2 s.n. (la pl. coame; tehn.; la plug) crăcană, iapă. Obosit, bărbatul se sprijină în coarnele plugului. 3 s.m. (constr.; pop.) v. Căprior. 4 s.n. (tehn.; reg.) crăcană. De pe fus, lâna se deapănă pe răşchitor, până la cornul acestuia. 5 s.n. (reg.) colţă. Cornul este 0 furcă din fier cu dinţii arcuiţi. 6 s.m. (anat.; arg.) v. Nas. Organ olfactiv (v. organ1). III s.m. 1 (bot.) com-de-secară = (art.) comul-secarei = Claviceps purpurea; secară-cornută, clonţii-babei (v. clonţ), coamă, mama-să-cării (v. mamă), pălire2, pintenul-secarei (v. pinten), <înv.> sară, secară-măluroasă, secară-pintenată; (art.) comul-caprei = a Capsicum longum; ardei-bucureştean; b (reg.; şi, la pl. coame-de-mare) v. Roşcovă; cor-nul-draaduiv. Barba-popii (v. barbă) (Spiraea aruncus); comul-salceiv. Brâncă1 (Salicomia herbacea). 2 (entom.; reg.) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). IV s.n. 1 (reg.) v. Colţ. Cotlon. Ungher. Unghi. 2 (milit.; înv.) v. Aripă. Capăt. Coastă. Flanc. Margine, cornâc s.m. (entom.; reg.; şicomac-mare) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). cornaci s.m. I (bot.) Trapa natans; <înv. şi reg.> sulină, castan-de-lac, casta-nă-cu-ghimpi, castană-de-apă, castană-de-bal-tă, castană-de-lac, ciulin, colţan, colţar, nucă-de-lac, păducheriţă-de-apă, stea, trapă2, trapă-înotătoare (v. trapă2). I11 (muz.; înv. şi reg.) v. Cornist. 2 (agric.; reg.) comar, cornici, plugar. Cornaciul ţine coarnele plugului la arat. 3 (reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. comat, -ă adj. (zool; rar; despre animale) v. Cornut. cornăţăr s.m. (entom.) Naucoris cimicoides; ploşniţă-de-apă. cornăţel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). 2 v. Scaiete (Xanthium strumarium). 3 v. Turiţă (Galium aparine). cornea s.m. (pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, corneci s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. (entom.) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). 2 s.n. (zool.) v. Comişor2. Corniţă. Comuleţ. 3 s.m. (eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, cornee s.f. (anat.) <înv.> linte, partea albă (v. parte). Corneea formează partea anterioară a tunicii fibroase a ochiului, prin care pătrunde lumina. corner s.n. (sport; la fotbal) lovitură de colţ. Fotbalistul execută un corner. cornet1 s.m. (milit.; înv.) v. Portdrapel. Portstindard. Stegar. cornet2 s.n. 1 fişic, pacheţel, toc2. îşi cumpără un cornet cu alune. 2 (tehn. med.) cornet acustic = pavilion. Cornetul acustic este întrebuinţat de persoanele cu auzul slab. cornet3 s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. (geomorf; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”)v. Creastă. Creştet. Culme, înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. 2 s.m. (bot.) v. Ciulin (Carduus nutans). comicei s.m. pl. Ranunculus arvensis; scăişor, untul-babei (v. unt). cornic£n s.m. (muz.; rar) v. Cornist. cornki s.m. (reg.) cornaci, cornar, plugar. cornieră s.f. (tehn.) vinclu. Corniera este alcătuită din două aripi care formează între ele un unghi diedru drept. cornifică vb. I. tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică soţul sau soţia) v. înşela1. Trăda, cornificăre s.f. fig. (pop. şi fam.) v. înşelare1, înşelăciune. Trădare. cornificât, -ă adj. fig. (pop. şi fam.; despre soţi) v. înşelat1. Trădat, cornflă s.m. (înv. şi pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al cornuţ răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. cornist s.m. 1 (muz.) cornicen, <înv. şi reg.> cornaci. Cornistul orchestrei este un tânăr foarte talentat. 2 (muz., milit.; înv.) v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist, cornişă s.f. (constr.) brâu, ciubuc, parcan. Cornişa casei era proeminentă şi ornamentată. cornişor1 s.m. (bot.) 1 {şi comişor-de-munte) Lycopodium selago; brădişor, nototă, părul-porcului (v. păr), piedica-ursului (v. piedică), piedică, piedicuţă, struţuşor, şoldină. 2 (şi comişor-drept) Lycopodium annotinum; brădişor, părul-porcului (v. păr), piedica- găinii (v. piedică), piedicuţă. 3 Ceratophalus orthoceras; cornuleţ, ploşnicar. 4 (reg.) v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). 5 (reg.) v. Ploşnicar (Ceratocepha-lusfalcaius şi Ceratocephalus testiculatus). cornişor2 s.n. (zool.) corniţă, comuleţ, cornurel, cornuţ2, corneci, cornuluţ. corniţă s.f.(zool.) cornişor2, cornuleţ, cornurel, cornuţ2, corneci, cornuluţ. Iedului i-au ieşit corniţele. cornofăn s.m. (bot.; reg.) v. Salcâm. Sal-câm-alb (Robinia pseudacacia). cornoră vb. I. tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică soţul sau soţia) v. înşela1. Trăda, comorâr s.m. (zool; înv.) v. Rinocer (Diceros bicornis). cornorăre s.f. fig. (pop. şi fam.) v. înşelare1, înşelăciune. Trădare. cornorăt,-ă s.m.,adj. 1 s.m. (art. comoratul; înv. şi pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 adj. fig. (pop. şi fam.; despre soţi) v. înşelat1. Trădat, cornuleţ s.n. 1 (zool.) cornişor2, corniţă, cornurel, cornuţ2, corneci, comu-luţ. 2 (bot.; reg.) v. Cornişor1 (Ceratophalus orthoceras). cornuluţ s.n. (zool; reg.) v. Cornişor2. Corniţă. Cornuleţ. cornurăr s.n. (reg.) v. Colţar. cornurel s.n. (zool; pop.) v. Cornişor2. Corniţă. Cornuleţ. cornut, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (zool; despre animale) cornat. Boul este un animal cornut. 2 s.m. (art. cornutul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. II (bot.; reg.) 1 s.m. v. Turiţă-mare (Agrimonia eupatoria). 2 s.m. (lapl. cornuţi) v. Căldăruşă (Aquilegia vulgaris). 3 s.m. (la pl. cornuţi) v. Scaiete (Xanthium strumarium). 4 s.m. (la pl cornuţi) v. Holeră (Xanthium spinosum). 5 s.f. v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). III s.f. (chim.; înv.) v. Retortă. cornuţ1 s.m. (bot.) Cerastium arvense; canariţă. cornuţ cornuţ2 s.n. (zool; reg.) v. Cornişor2. Corniţă. Cornuleţ. cornuţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Struna-cocoşu-lui (v. strună1) (Cerastium vulgatum). 2 v. Holeră (Xanthium spinosum). cornwall [,Komwal] s.m. (zool) marele-negru (v. mare1). Cornwall este o rasă de porci originară din Anglia. coroăbă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora). 2 v. Cartof (Solanum tuberosum). 3 v. Porumbă1. Porumbea. Sco-roambă. coroană s.f. 11 diademă, <înv.> cerc, cunună, sârmă. O coroană regală este de o valoare inestimabilă. 2 cunună. Pentru premiere, a împletit o coroană din crenguţe de stejar. 3 (bis.) tiară, <înv.> triregn. Când a fost uns papă, i s-a pus coroana pe cap. 4 (muz.) fermată. Coroana, pusă deasupra sau dedesubtul unei note, marchează libertatea interpretului de a mări valoarea acesteia după dorinţă. 5 (art.; astron.; nm. pr.) Coroana Boreală = Casa-cu-Ograda (v. casă1), Hora (v. horă1), Roata-Stelelor (v. roată1). Coroana Boreală este o constelaţie circulară din emisfera boreală. 6 (art.; ind. extract.) coroana turlei = geamblac. Coroana turlei se montează pe turla unei sonde. 7 (art.; bot.) coroana-împăratului = a LiliumJo>ulbiforum; lilie, lilie-gal-benă, lilie-roşie; b (reg.) v. Bibilică (Fritilla-ria meleagris). 8 (constr.; reg.) v. Coamă. Creastă. Culme. II fig. 1 (polit) domnie, scaun, sceptru, tron1. Primului născut al regelui îi revine coroana. 2 (polit.) monarhie. Prinţul moştenitor preia coroana Angliei. 3 încoronare, încununare. Ultima simfonie compusă este coroana întregii sale activităţi componistice. corobă vb. I. refl. (constr.; reg.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşi. Coji. Coşcovi. împuşca. Scoroji, corobâie s.f. (reg.) 1 v. Scorbură. 2 (geomorf.) v. Ponor. Râpă. Văgăună, corobănă s.f. (reg.) v. Scorbură, corobăre s.f. (constr.; reg.) v. Burduşire. Cojire. Coşcovire. împuşcare. Scorojire. corobăios, -oăsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. coro bănos, -oăsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. corobeăţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Măr-pădureţ (v. măr1) (Malus sylvestris). 2 v. Prun-pădureţ (Pynus pynaster). 3 v. Porumbă1. Porumbea. Scoroambă. corobete s.m. (entom.; reg.) 1 v. Vierme. 2 v. Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). coroboră vb. I. tr. (compl. indică afirmaţii, date etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a confirma, a consolida, a întări, a proba, a sprijini. Afirmaţiile martorilor sunt coroborate cu înregistrările de pe casete. coroborare s.f. confirmare, consolidare, întărire, probare, <înv.> coroboraţie. Coroborarea afirmaţiilor martorilor cu înregistrările de pe casete a stabilit adevărul. coroboraţie s.f. (înv.) v. Confirmare. Consolidare. Coroborare. întărire. Probare. coroda vb. I. tr. (ind. text.; compl. indică ţesături vopsite) a ronja. A corodat ţesătura pe anumite porţiuni, în scopul obţinerii unor desene variate. corodânt, -ă adj., s.m. (chim.) coroziv, <înv.> dieretic. Au venit în contact cu diverşi agenţi industriali corodanţi. Acidul sulfuric este un corodant. corodăre s.f. (ind.&xt.) ronjare. Prin corodare, se produce, la imprimare, decolora-rea anumitor porţiuni din ţesătură, în scopul obţinerii unor desene variate. corodăşcă s.f. (entom.; pop.) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). coroftie s.f. (ind. text.; reg.) v. Stofa. coroi1 s.m. (reg.) I (ornit.) 1 v. Erete. Ere-te-de-porumbei. Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). 2 v. Erete. Erete-de-găini. Erete-de-po-rumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-porumbar. Uliul-găini-lor (v. uliu) (Accipiter gentilis). 3 (în forma corni) corui-cu-picioare-scurtev. Uliu-cu-pi-cioare-scurte (Accipiter badius brevipes). II (entom.) v. Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). II11 (înv. şi pop.; peior.) v. Rom2. Ţigan. 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. coroP vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre intestine) v. Cârâi. Chiorăi. Forfoti. 2 (despre porumbei şi turturele) v. Gânguri. Ugui. coroiă vb. I. refl. (despre nas) a se încovoia. înaintând în vârstă, i s-a coroiat nasul. coroiăt, -ă adj. (despre nas) acvilin, adus2, buscat, cocârjat, curbat, încovoiat, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, încocârjat, coroietic, plut, pucliş. Tânărul are nasul mare şi coroiat. coroidi'tă s.f. (med.) uveită posterioară. Coroidita este inflamaţia coroidei, însoţită de tulburări de vedere. coroietic, -ă adj. (reg.; despre nas) v. Acvilin. Adus2. Buscat. Cocârjat. Coroiat. Curbat. încovoiat. coroji vb. IV. refl. I (înv. şi reg.) 1 (despre obiecte, lucruri etc. sau despre părţi ale lor) v. Deforma. Strâmba. 2 (despre alimente, mâncăruri) v. Arde. Prăji. II fig. (înv.; despre oameni) v. Coborî. Gudura. înjosi. Ploconi. Târî. Umili. coromâslă s.f. (reg.) 1 (gosp.) v. Cobiliţă. 2 (art. Coromâslă; astron.; nm. pr.) v. Lebăda (v. lebădă). corom'şte s.f. (bot.) Coronilla varia; ciocârlan, cunună, cununiţă, floare-de-trânji, mazăre-sălbatică, sămăchişă, ţârţari (v. ţârţar), unghia-găii (v. unghie1), unghia-găinii (v. unghie1). coroniţă s.f. cununiţă. A făcut o coroniţă din flori şi frunze. coropcăr s.m. 1 (înv.) <înv.> bocceagiu, marchitan, marfagiu, mărunţişar, mărunţuşar, tolbaş, trămătar. Coropcarul era un negustor de mărunţişuri. 2 (reg.) v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond. coropişniţă s.f. 1 (entom.) Gryllotalpa vulgaris; cârtiţă, chifteriţă, corobete, coroi1, cucoană-chiftiriţă, nitveghi, pădu-che-de-cal, rac, urechelniţă, vierme, vier-me-de-pământ. 2 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). coroti vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Debarasa. Degaja. Descotorosi. Dezbăra. Scăpa. corovătic s.m. I (bot) 1 Centaurea nigrescens; iarba-mărinului (v. iarbă), smoc. 2 (reg.) v. Albăstrele (v. albăstrea). Vineţele (v. vineţea) (Centaurea axillaris). 3 (reg.) v. Coada-vacii (v. coadă). Jale2 (Salvia silvestris). 4 (reg.) v. Lumânare. Lumânărică (Verbascum phlomoides). 5 (reg.) v. Lumânărica-Domnu-lui (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus). II (omit.; reg.) 1 v. Dumbrăveancă (Caracias garrulus). 2 v. Sitar-negru (v. sitar1). Ţigănuş (Plegadis falcinellus). III (iht.; reg.) v. Ţigănuş (Umbra krameri Walbaum). corozbmă s.f. (iht) Blennius sanguinolentus; cocoş-de-mare, perlon, căţel-de-mare. căţel-de-mare. coroziune s.f. (geomorf., geol) 1 abraziune, erodare, eroziune. Ţărmurile s-au surpat din cauza coroziunii provocate de valuri. 2 (concr.) erodare, eroziune, roadere, mâncătură, rosătură. în ţărmul mării sunt coroziuni adânci din cauza valurilor. coroziv, -ă adj., s.n. 11 adj., s.n. (chim.) corodant, <înv.> dieretic. Au venit în contact cu diverşi agenţi industriali corozivi. Acidul sulfuric este un coroziv. 2 adj. (despre substanţe) caustic, arzător. Pentru a îndepărta piatra depusă pe ţevi, foloseşte o substanţă corozivă. II adj. fig. 1 (despre oameni) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar coroziv, dar foarte talentat 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimonios, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii corozive. 3 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, acvilin, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scur-mător. Nimic nu scapă privirii corozive a căpitanului de vas. corp s.n. 11 (anat.) trup, <înv. şi pop.> pieliţă, <înv. şi reg.> stare, oase (v. os), anatomie, carapace, caroserie, tulpină, hoit. Frigul îi învăluie corpul. îşi întinde corpul pe nisipul plajei. 2 (anat.) trunchi, trup, tronc2. îşi înclină prea mult corpul peste fereastră. Braţele îi atârnă de-a lungul corpului. 3 (şi corp neînsufleţit) cadavru, hoit, stârv, trup, <înv. şi pop.> mortăciune, os, leş1, hanţ, stârvină, <înv.> dabilă, lut, moaşte. Corpurile neînsufleţite ale celor cortorosi accidentaţi sunt transportate la morgă. Corpurile animalelor înecate sunt adunate după inundaţie şi arse. 4 (biol; adesea determ. prin „uman ”) organism. Consumul de droguri distruge corpul uman. 5 (anat.) corp pineal = epifiză, glandă pineală. Corpul pineal influenţează dezvoltarea glandelor sexuale şi procesele metabolice; (art.) corpul osului = diafiză. Corpul osului este partea mediană a unui os lung, situată între două extremităţi sau epifize. 6 (biol) corp celular = pericarion. Corpul celular este alcătuit din nucleu, citoplasmă şi membrană plasmatică; corp vitros = umoare hialoidă, umoare sticloasă, umoare vitroasă, <înv.> trup uiegos, umezeală uiegoasă. Corpul vitros se găseşte în camera posterioară a ochiului. I11 <înv.> trup. Privirea umană nu străbate corpurile opace. 2 corp de probă = epruvetă. Corpul de probă este o piesă supusă unor încercări în vederea determinării proprietăţilor materialului din care este făcută. 3 (astron.) corp ceresc = astru, luceafăr, sferă, <înv.> trabant, trup ceresc. Soarele este un corp ceresc; corp meteoric = meteorit, meteor, <înv. şi pop.> piatră, <înv.> meteo-rolit, uranolit. Corpul meteoric cade pe pământ provenind din spaţiul cosmic. 4 (şi corp străin) materie, substanţă, <înv.> trup, trup străin. Strecurând lichidul prin tifon, îndepărtează corpurile străine. 5 (chim.) corp compus = combinaţie, compus. în urma unei reacţii chimice rezultă un corp compus; corp simplu = element Corpul simplu are moleculele formate din atomi de acelaşi fel. II11 conţinut, cuprins1, materie, <înv.> cuprindere, perilipsis. Găseşte datele de care are nevoie în corpul tratatului de istorie. 2 (jur.) corp de legi = corpus, <înv.> trup de legi. Studiază corpul de legi al împăratului Iustinian. IV1 (milit.) corp auxiliar = trupe auxiliare (v. trupă). Corpul auxiliar este format din soldaţii care luptă sub steagul unei alte naţiuni; corp de armată = <înv.> trup. Un corp de armată se îndreaptă spre front; corp de gardă = <înv.> dejurstvă. A fost ales în corpul de gardă de la palat; corp expediţionar = armată expediţionară, <înv.> armie expedi-ţionară. Corpul expediţionar reprezintă totalitatea trupelor care participă la o expediţie militară pe un teritoriu străin. 2 (polit.) corp legislativ = corp legislator, corp legiuitor; corp legislator = corp legislativ, corp legiuitor; corp legiuitor = corp legislativ, corp legislator. Corpul legislativ cuprinde totalitatea deputaţilor dintr-o adunare legislativă. 3 (cor.) corp-ansamblu = corp de balet; corp de balet - corp-ansamblu. în spectacol a evoluat corpul de balet al Operei Naţionale din Bucureşti. corpâcă s.f. (iht.) Blicea bjdrkna; batcă1. corpolent, -ă adj. (despre oameni sau animale) 1 binefacut, masiv, puternic, robust, solid, spătos, trupeş, voinic, stofat, trunchios, voinicos, truncheş, <înv.> trupos, dizman. Cei mai mulţi sportivi din echipa naţională de rugbi sunt corpolenţi. 2 (în opoz. cu „slab”) gras, gros, masiv, obez, opulent, planturos, plin, rotofei, rotund, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam corpolent pentru vârsta lui. corpolenţă s.f. trupeşie. Hainele largi îi maschează corpolenţa. corporăl, -ă adj. (în opoz. cu „sufletesc”) fizic2, trupesc, <înv.> pieliţesc. Multe persoane pun accent pe aspectul corporal. corporalităte s.f. corporeitate. îngerii nu au corporalitate. corporaliza vb. I. tr., refl. fig. a (se) concretiza, a (se) materializa, a (se) realiza, a (se) incarna, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) sensibiliza, a (se) traduce. Arhitectul este satisfăcut că proiectele sale se corporali-zează. corporatism s.n. (econ.) corporativism. Corporatismul susţine desfiinţarea sindicatelor muncitoreşti şi înlocuirea lor cu corporaţii. corporatist, -ă adj. (econ.) corporativ. Organizaţie corporatistă. corporativ, -ă adj. (econ.) corporatist, corporativism s.n. (ec.) corporatism, corporaţie s.f. (în trecut) breaslă, tagmă, <înv. şi reg.> ţeh1, <înv.> ceată, cin1, isnaf, însoţime, orta, rufet, seminţie, semt, sistem, sodalitate. A făcut parte din corporaţia tipografilor. corporeităte s.f. (livr.) v. Corporalitate, corpurâ vb. I. tr. (milit.; înv. şi reg.; compl. indică tineri) v. încorpora. înrola. Recruta, corpus s.n. 1 (jur.) corp de legi, <înv.> trup de legi. Studiază corpusul de legi al împăratului Iustinian. 2 (tipogr.) garmond. Corpusul este corpul de literă care are zece puncte tipografice. corpuscul s.m. 1 microobiect, particulă. Radiaţia este un fenomen fizic de emitere şi de propagare de unde sau de corpusculi. 2 (anat.) corpuscul bazai = blefaroplast. Corpusculul bazai asigură motricitatea cililor şi a flagelilor la baza cărora este situat; corpuscul renal = glomerul renal. Corpusculul renal este elementul iniţial al nefronului. corrigenda s.f. (tipogr.) erată. în corrigenda se semnalează greşelile de tipar din cuprinsul unei lucrări. corsăj s.n. talie. Corsajul rochiei este împodobit cu strasuri. corsar s.m. forban, pirat, <înv. şi pop.> hoţ de mare, tâlhar de mare, <înv.> bucanier, hânsar, listopirat. Mulţi corsari erau nobili scăpătaţi sau alungaţi de stăpânire de pe moşiile lor. corset s.n. 1 spăcel, <înv.> midăr, tivilichie. Şi-a comandat o rochie de seară cu corset. 2 (med.) corsetghipsat = corset medical; corset medical = corset ghipsat. Corsetul ghipsat este destinat imobilizării coloanei vertebrale în caz de fracturare a acesteia. corsicănă s.f. corsicancă. Corsicana este originară din insula Corsica. corsicăncă s.f. corsicănă. corso s.n. (rar) v. Promenadă, corşâg s.n. (med., med. vet.; reg.) v. Diaree. cort s.n. 11 <înv. şi reg.> balagan, şatră, <înv.> coperemânt, cuşcă, sat, sălaş, umbrar. Când a început ploaia, s-au adăpostit în corturi. 2 (art.; relig.; la vechii evrei) cortul mărturiei = tabernacul. în cortul mărturiei era păstrat chivotul legii. 3 (înv. şi reg.) v. Umbrelă. II (anat.) cortpituitar= (art.) cortul hipofizei. Cortul pituitar este lama durei mater, care se întinde orizontal deasupra fosei pituitare; (art.) cortul hipofizei = cort pituitar. cortectomi'e s.f. (chir.) corticectomie, topectomie. Cortectomia este ablaţiunea unei părţi a scoarţei cerebrale. cortegiu s.n. 11 alai, suită, <înv.> ecpaia, gloată, paradă, saltanat, tacâm. Cortegiul domnitorului era format din căpetenii de oşti şi din demnitari. 2 alai, convoi, procesiune. La înmormântare, rudele defunctului erau urmate de o lung cortegiu. II fig. înşirare, înşiruire, serie, succesiune, şir. Adesea, îşi întâmpină fiul cu un cortegiu de reproşuri. cortel1 s.n. (reg.) v. Umbrelă. cortel2 s.n. (reg.) 1 v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 2 v. Conac. Curte. 3 v. Gazdă. 4 (milit.) v. Campament. Cartier. Lagăr. Tabără, corteluţ s.n. (reg.) v. Umbreluţă, cdrtex s.n. (anat.) cortex cerebelos = scoarţă cerebeloasă. Cortexul cerebelos este lama de substanţă cenuşie aflată la suprafaţa cerebelului; cortex cerebral = scoarţă cerebrală, <înv.> palium. Cortexul cerebral este stratul de substanţă nervoasă cenuşie care acoperă suprafaţa emisferelor cerebrale; cortex suprarenal = glandă corticosuprarenală. Cortexul suprarenal produce cortizolul. cortez, -ă adj. (înv.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Amabil. Atent. Culant. Curtenitor. Drăguţ. Elegant. Galant. Gentil, corticectomie s.f. (chir.) cortectomie, topectomie. corticostimulină s.f. (biochim.) adrenocor-ticotrofină, corticotrofină, corticotropină, hormon adrenocorticotrop, hormon cortico-trop. Corticostimulina este secretată de hipo-fiză şi excită secreţia cortexului suprarenal. corticotrofină s.f. (biochim.) adrenocortico-trofină, corticostimulină, corticotropină, hormon adrenocorticotrop, hormon cortico-trop. corticotropină s.f. (biochim.) adrenocor-ticotrofină, corticostimulină, corticotrofină, hormon adrenocorticotrop, hormon cortico-trop. cortină s.f. I (în teatru, în operă etc.) <înv.> perdea. Spectatorii aşteaptă ridicarea cortinei şi începerea piesei de teatru. II (fam.; glum.) 1 v. Rochie. 2 v. Cămaşă. Combinezon. Furou, cortişor s.n. cortuleţ, corturel, cortuţ. Copilul se joacă pe plajă, într-un cortişor. cortizol s.m. (biochim.) hidrocortizon. Cortizolul este apropiat ca structură de cortizon, dar mult mai activ. cortorosi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Debarasa. Degaja. Descotorosi. Dezbăra. Scăpa. cortorosire 1360 cortorosire s.f. (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de") v. Debarasare. Degajare. Descotorosire. Scăpare, cortuleţ s.n. cortişor, corturel, cortuţ. corturâr s.m. şătrar, ţigan nomad, şătraş, zlătar, zavragiu, goleţ. Corturarii s-au aşezat la marginea satului. corturel s.n. (pop.) v. Cortişor. Cortuleţ. cortuţ s.n. (fam.) v. Cortişor. Cortuleţ. corţui'vb. IV. tr. (înv.; despre şoareci, şobolani etc.; compl. indică alimente uscate, lucruri dure etc.) v. Crănţăni. Ronţăi, corugăt, -ă adj. (bot.; despre organe ale plantelor) cutat, încreţit, zbârcit, corui s.m. (omit.; reg.) = coroi1. corună s.f. (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Fruntar. corupător, -oăre adj., s.m., s.f. (jur.) perver-titor, seducător, <înv.> depravator, coruptor, deleter. Corupătorul de minore a fost arestat. corupe vb. III. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) deboşa, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se dezmăţa, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, a (se) fornica, a (se) sminti, a (se) nebuni, a se dezbrăcina, a (se) mârşăvi, a se străbăla, a se târfăi, <înv.> a (se) demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a (se) polua, a impesta, a (se) molipsi, a se dezmierda. S-a corupt, ducând o viaţă de orgii. 2 tr. (compl. indică oameni sau sufletul, conştiinţa lor) a perverti, a seduce, a otrăvi, a vătăma. Banii corup oamenii şi sufletul lor. 3 tr. (jur.; compl. indică minori) a perverti, a seduce. Bărbatul care a corupt mai multe minore a fost arestat. 4 tr. (compl. indică oameni) a mitui, a plăti, a sfănţui, a şpăgui, a şperţui, a injecta, a atenţiona, <înv.> a mâzdi, a cumpăra, a unge, a mânji. L-a corupt pe director pentru a fi promovat. 5 tr.,refl. (mai ales fig.; compl. sau sub. indică limba, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) a (se) perverti, a (se) deforma, a (se) mutila, a (se) strica, a (se) vicia. Limba se poate corupe sub influenţa barbarismelor împrumutate masiv. II refl., tr. (rar; sub. sau compl. indică aerul, atmosfera) v. Altera. Impurifica. Polua. Strica. Vicia, corupere s.f. 1 decădere, depravare, pervertire, pierzare, viciere, stricare, stricăciune, <înv.> degradaţie. Se constată o corupere a moravurilor. 2 (jur.) corupţie, pervertire, seducere, seducţie. Coruperea minorilor se pedepseşte cu ani grei de închisoare. 3 (mai ales fig.) pervertire, deformare, mutilare, stricare, viciere. Coruperea limbii devine o realitate dacă se împrumută masiv barbarisme. corupt, -ă adj. 11 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destră- bălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufia-nesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, hokftc, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă corupt. 2 (despre oameni) mituit, plătit2, impur, murdar, pătat, mânjit. Este un politician corupt. 3 (mai ales fig.; despre limbă, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) pervertit, deformat, mutilat, stricat. Unele comunităţi vorbesc o limbă coruptă. II (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; rar; despre aer, atmosferă) v. Alterat. Impu-rificat. Insalubru. închis. Neîmprospătat. Poluat. Stătut2. Stricat. Viciat, coruptibil, -ă adj. (despre oameni) venal, viciabil, <înv.> mitarnic. Unii oameni ai legii sunt, din nefericire, coruptibili. coruptibilităte s.f. corupţie, venalitate, coruptor, -oăre adj., s.m., s.f. (jur.; fran.; înv.) v. Corupător. Pervertitor. Seducător, corupţie s.f. 1 coruptibilitate, venalitate. Corupţia este determinată şi de nivelul scăzut de trai. 2 deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmier-dăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre corupţie. 3 (jur.) corupere, pervertire, seducere, seducţie, coruscânt, -ă adj. fig. (rar, despre realizări, manifestări etc. ale oamenilor) v. Briant. Eclatant. Răsunător. Strălucit. Strălucitor, corvoădă s.f. 1 (în trecut) <înv.> angara, jold. Ţăranii erau obligaţi să presteze corvoadă în beneficiul proprietarului de pământ sau al statului. 2 dârvală. Finalizarea unei lucrări grele este o adevărată corvoadă. corvoseălă s.f. (geomorf, hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă^ Smârc. corzăr s.n. (tehn.; reg.) v. Fierăstrău, cosăc s.m. 1 (iht.) Abramis ballerus; murgoi. 2 (la pl. cosaci; bot.) Astragalus onobrychis; unghia-găii (v. unghie1), unghia-găinii (v. unghie1). cosăr1 s.m. (entom.; reg.) v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mare. Cosaş-verde. Lăcustă. Lăcus- tă-verde (Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima). cosăr2 s.m. (omit.; rar) v. Lopătar (Platalea leucorodia). cosăş s.m. I (agric.) cositor1. Având fânaţ mult, a angajat câţiva cosaşi pentru a cosi. II (entom.) 1 (şi cosaş-mare, cosaş-verde) Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima; căluţ, lăcustă, lăcustă-verde, <înv. şi reg.> acridă, cobiliţar, cobiliţă, coşar1, săritor, scăiuş, şaşcă, ţap, ţap-de-câmp, ţap-de-iarbă, ţânţar. 2 (şi cosaş-mic) Locusta cantans sau Tettigonia cantans; căluţ, popă1, sască2, scăiuş, şaşcă, ţap, ţânţar. 3 (reg.) cosaş-roşu v. Arap (Psophus stridulus). cosă s.f. (electr.) bornă. Cosa se fixează pe marginea unui conductor electric pentru a stabili contactul. cosăci' vb. IV. refl. (în opoz. cu „a se lărgi”; reg.; despre drumuri, văi, obiecte, piese etc.) v. Gâtui. îngusta. Strâmta. Subţia. Sugruma, cosăci're s.f. (în opoz. cu „lărgire”; reg.) v. îngustare. Strâmtare. cosecăntă s.f. (geom.) <înv.> sindiatemnusă. Cosecanta este funcţia trigonometrică a unui unghi, egală cu secanta trigonometrică a unghiului complementar. COSi'vb. IV. 11 tr. (agric.; compl. indică iarbă, cereale, plante de nutreţ etc.) a tăia. Au cosit iarbă pentru animale. 2 refl. (despre picioarele calului sau, p. ext., despre cai) a se bate, a se meria. Calul trebuie dus la veterinar, pentru că s-a cosit la picioare. II tr. fig. 1 (despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) a decima, a distruge, a extermina, a masacra, a măcelări, a nimici, a secera, a căsăpi, a dezrădăcina, a dijmui, a zeciui. Războaiele cosesc milioane de oameni. 2 (compl. indică oameni) a asasina, a executa, a omorî, a suprima, a ucide, a desfiinţa, a muta, a strămuta, a durui, a curăţa, a lichida, a mirui1, a livezi, a frânge, a seca, a stropşi. Teroriştii au cosit zeci de persoane. cosie s.f. (la coasă; reg.) v. Coadă, cosinus s.n. (geom.) râs?. /» urma cosaşilor câmpul rărhârie cosita cositâr1 s.m. (agric j eosaşbf cositor2 s.n. (chimbstam\x, călai,.pleu, solomiac, solomie, ţin. Cositorulse foloseşte la protejarea altor metale contra coroziunii. cositorăr s.m. ţigan spoitor; Cositorarii se ocupă cu fabricarea vaselor din. cositor: costrei cositoreălă s.f. (tehn.; rar) v. Cositorire. Cositorit1. Spoire. Spoit1. cositori vb. IV. tr. (tehn.; compl. indică vase, obiecte metalice etc.) a spoi, a polei3, a solomiazui. A cositorit vasele pentru a se împiedica oxidarea lor. cositorire s.f. (tehn.) cositorit1, spoire, spoit1, cositoreălă, <înv.> spoituri Se ocupă cu cositorirea vaselor. cositorit1 s.n. (tehn.) cositorire, spoire, spoit1, cositoreălă, <înv.> spoitură. cositorit2, -ă adj. (tehn.; despre vase, obiecte metalice etc.) spoit2, staniat Vinde cratiţe cositorite. cositură s.f. 1 cosirişte, livadă, ţelină2. A lăsat oile pe cositură. 2 fânaţ,fâneaţă, fânărie, prat. A încărcat cositură în căruţă. cosiţă s.f. 1 (la oameni) coadă, gâţă, percică, ţop1, plexudă. îşi poartă pârul împletit în cosiţe. 2 (art.; bot.; reg.) cosiţa-fetelor v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stân-jenel-violet (Iris germanica). cosiţei s.m. (bot.) Sium latifolium; bolonică, <înv.> secerariţă. cosmetică vb. I. tr. (rar; compl. indică mai ales pielea, părul oamenilor) v. Cosmetiza. cosmeticâle s.f. pl. (fam.) v. Cosmetice, cosmetice s.f. pl. cosmeticâle. îşi cumpără cosmetice de foarte bună calitate. cosmeticiână s.f. a cosmetica. îşi cosmetizează pârul cu balsam. 2 fig. (peior.; compl. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) v. Ascunde. Camufla. Deghiza. Disimula. Masca. Oculta. Tăinui. Voala, cosmetizăre s.f. fig. (peior.) v. Camuflare. Deghizare. Disimulare. Mascare. Tăinuire. Voalare. cosmetizât, -ă adj. fig. (peior.; despre stări, senzaţii, realităţi etc.) v. Camuflat. Deghizat. Disimulat. Mascat. Tăinuit. Voalat, cosmic, -ă adj. 11 (astron.) interplanetar, sideral, spaţial, sideric. Toată lumea urmăreşte cu emoţie lansarea unei nave cosmice. 2 uranian, uranic. Scriitorul a fost un spirit cosmic. 3 universal. Legea gravitaţiei cosmice. 4 (astron.; impr.) v. Cosmogonic. II fig. (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, gigantic, imens, uriaş, astronomic, ciclopean, ciclopic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii cosmice. cosmicităte s.f. universalitate, <înv.> universitate2. Opera sa aparţine cosmicităţii.Principiul filosofic are caracter de cosmicităte. cosmobiologie s.f. astrobiologie,exobiologie. Cosmobiologia se ocupă cu studiul problemelor şi posibilităţilor vieţii în cosmos. cosmodrom s.n. (aeron.) astrodrom. De pe cosmodrom se lansează sateliţii artificiali şi navele spaţiale. cosmoeconomie s.f. (econ.) economie mondială, mondoeconomie. cosmogonic, -ă adj. (astron.) cosmic. Miturile cosmogonice povestesc despre începuturile lumii. cosmonaut s.m. (aeron.) astronaut. Cosmonauţii călătoresc în spaţiul cosmic cu astronave. cosmonautică s.f. (aeron.) astronautică. Cosmonautica studiază mijloacele şi posibilităţile de zbor în spaţiul cosmic. cosmonăvă s.f. (aeron.) astronavă, navă cosmică, navă spaţială, shuttle. Cosmo-nava este destinată zborului în spaţiul cosmic. cosmopolit, -ă adj. 1 universal. Umaniştii au fost personalităţi cosmopolite. 2 (bot.; despre plante) ubicuist. Muşchiul este considerat o plantă cosmopolită pentru că este răspândită în toate părţile lumii. cdsmos s.n. (fibs.; în opoz cu „microcosmos”) lume, macrocosmos, megacosmos, univers, vileag, <înv.> unocuprinzime. Unii filosofi susţin că pământenii nu sunt singuri în cosmos. cosmotron s.n. (fiz.) sincrofazotron, sincro-pozitron. Cosmotronul poate imprima particulelor elementare o energie comparabilă cu aceea a razelor cosmice. cosor s.n. I târpan, rizacă, sabiţă, seceră. Cosorul seamănă cu o coasă şi este folosit la tăierea stufului. II (bot.) 1 Ce-rathophyllum demersum; brădiş, frun-za-cerii (v. frunză). 2 (reg.) v. Foarfeca-bălţii (v. foarfecă) (Stratiotes aloides). III (anat.; pop. şi fam.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. cosorăş s.n. cosorel, serpetă. Viţa-de-vie se curăţă cu un cosoraş. cosorâre s.f. 11 (vit.) cosoreală. Cosorârea se face cu un cuţit special, scurt, cu vârful încovoiat. 2 (reg.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. II fig. (reg.) v. Ironizare. împungere. înţepare. Persiflare. Şfichiuială. Şfichiuire. Zeflemisire. cosorât, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit. cosoreală s.f. (vit.; reg.) v. Cosorâre. cosorel s.n. cosoraş, serpetă. cosorîvb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 fig. (compl. indică oameni) v. Ironiza. împunge. înghim-pa. înţepa. Persifla. Pişcă. Şfichiui. Urzica. Zeflemisi. cosoroăbă s.f. (constr.) cunună, legătură, legătură curmezişă, ligăr, lung, lungime, obadă, praştie, stănog, strat, sunătoare (v. sunător), vantoriţă, vantroş, vântură. Cosoroabele susţin căpriorii. cosperdie s.f. (milit.; ieşit din uz) v. Sabie. Spadă. cost1 s.n. preţ, valoare, valută, sâmbră. Costul lemnului de trandafir este foarte mare. cost2 s.n. (reg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare, costă vb. 1.1 intr. (despre lucruri care pot fi cumpărate) a face, a fi, a preţui, a reveni1, a valora, a ţine, <înv. şi reg.> a veni, <înv.> a costălui, a costisi, a valuta. Un apartament dintr-o zonă rezidenţială costă sute de mii de euro. 2 intr. (despre lucruri care pot fi cumpărate) a face, a preţui, a valora, a plăti, <înv. şi reg.> a preţălui. Tabloul cunoscutului pictor costă o avere. 3 tr. (constr. cu un pron. pers. în ac.) a ţine. Construcţia casei îl costă enorm. costăndă s.f. (fin.; înv.) v. Potronic. costălui vb. IV. intr. (înv.; despre lucruri care pot fi cumpărate) v. Costa. Face. Fi. Preţui. Reveni1. Valora, costător, -oâre adj. (înv.; despre lucruri, materiale, servicii etc.) v. Costisitor. Scump, costeliv, -ă adj. 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) osos, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, scheletic, slab, slăbănog, slăbit, supt2, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de costelivă, încât au rămas doar ochii de ea. 2 fig. (rar; despre ştiinţe, concepte, stil etc.) v. Arid. Sec. costeş s.m. (iht.; reg.) v. Biban (Perca fluviatilis). costeşeţ adv. (modal; reg.) v. Arceşte. costisi vb. IV. intr. (înv.; despre lucruri care pot fi cumpărate) v. Costa. Face. Fi. Preţui. Reveni1. Valora. costisitor, -oâre adj. (despre lucruri, materiale, servicii etc.) scump, dispendios, fiţos, <înv. şi reg.> bănos, <înv.> costător. Viaţa într-o capitală este costisitoare. Poartă haine şi bijuterii costisitoare. costiş, -ă adj., adv., s.n. 1 adj. (înv.; despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.)v. Aplecat2. înclinat. Oblic. Pieziş. Plecat2. Povârnit. 2 adv. (modal; înv.) v. Aplecat2. înclinat. Strâmb. 3 s.n. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Lambă. costişă s.f. (geomorf.) clină, coastă, coborâş, muchie, pantă, povârniş, pripor, repeziş, versant, scoborâş, abrupteţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răstumiş, <înv. şi reg.> piază, povârghie, scapăt, aplecuş, împonciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvălitură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povârnitură, prăvălac, şold1. Pădurile de pe costişele munţilor au înfrunzit. costişoâră si.(pop.) 1 (geomorf.) v. Costiţă. 2 (culin., ind. alim.) v. Costiţă, costiţă s.f. 1 (geomorf) costişoâră. Urcă încet costiţa dealului. 2 (culin., ind. alim.) costişoâră. Mănâncă cu plăcere costiţele de porc afumate. costrăş s.m. (iht.; reg.) v. Biban (Perca fluviatilis). costrei s.m. (bot.) 1 Echinochloa crus-galli; iarbă-bărboasă, iarbă-ghimpoasă, mo-hor-gros. 2 (şi costrei-mare) Sorghum hale- costreţ pense; bălur, belengher, calai, dighie, iarbă-de-Sudan, ulcă, uler, vulpoaică, vulpoi. 3 Setaria glauca; mohor, bursoacă. 4 Polygonum arenarium şi Polygonum avicu-lare; troscot1, târşoară, brebenel, hericică, iarba-găinilor (v. iarbă), iarbă-nodu-roasă, iarbă-roşie, iolut, laba-găinii (v. labă), porcin1, sporiş, târsoacă, torţei, trăgănătoare, troscănel, troscot-gras (v. troscot1), troscoţel, troscovă. 5 (reg.) v. Ovăz-sălbatic (Avena fatua). 6 (reg) v. Iarba-câinelui (v. iarbă). Pir-de-ţelină. Pir-gros (Cynodon dactylon). 7 (reg.) v. Mei-păsăresc (Lithospermum ojfi-cinale). 8 (reg.) v. Pelinariţă (Artemisia vulgaris). 9 (reg.) v. Ţepoşică (Nardus stricta). costrâţ s.n. (constr.; reg.) v. Coteţ, costruşi'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică pârul barba, mustaţa etc. oamenilor sau lâna, blana, pârul unor animale) v. Scurta. Tăia. Tunde, costruşire s.f. (reg.) v. Tundere. Tuns1. Tunsoare. Tunsură. costruşi't, -ă adj. (reg.; despre părul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau despre lâna, blana, pârul unor animale) v. Scurtat. Tăiat2. Tuns2, costum s.n. 11 haine (v. haină), îmbrăcăminte, ţinută, pereche de haine. Vara, îmbracă costume în nuanţe deschise. îşi păstrează costumul negru pentru ocazii festive. 2 (şi costum-taior) taior, deux-pieces. Şi-a cumpărat un costum elegant. 3 uniformă (v. uniform). Ofiţerii de marină au costume albe. 4 (şi costum popular) port1. A moştenit de la bunica ei un costum popular foarte valoros. II (glum.) costum de cherestea = costum de placaj = costum de scânduri v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu; costum evitic v. a Nud; b Goliciune. Nuditate. coş1 s.n. 11 paner, papură, coşarcă, papomiţă, corfa, cotarcă, cotăriţă, targă, panier. A dus cireşele la piaţă într-un coş. 2 (constr.) cămin, horn, coşarcă, bageacă, bahlină, budureţ, buduroi, corfa, cubea, cucuvaie, cucuvea, fumar, hogeag, horneţ, hurlă, marchioţă, ştiol, şuber, turn, ursoaie1. întrucât coşul s-a înfundat, fumul pătrunde în casă. 3 (la teascul de struguri) ladă, casă1, cutie, drob1, durbacă, ţarc. în coş se pun strugurii zdrobiţi pentru a fi storşi. 4 (la trăsură) burduf, coviltir, ceahol, cutubă, poclit, şatră. A tras coşul la trăsură pentru că a început să plouă. 5 (la pernă; pop.) v. Dos. Dos de pernă. 6 (gosp.; reg.) v. Coşar2. Pătul. Porumbar2.7 (la car sau la căruţă; reg.) v. Coviltir. 8 (apic.; reg.) v. Stup. 9 (ind. text.; reg.) v. Urzitor. 10 (pese.; reg.) coş orb = oboroc, odorob. Coşul orb este folosit la pescuitul în ape puţin adânci. 11 (înv.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. II (art.; anat.) coşul pieptului = cavitate toracică, cutie toracică, torace, grătar, lada pieptului (v. ladă), tabla pieptului (v. tablă1). în coşul pieptului se găsesc plămânii şi inima. coş2 s.n. (med., med. vet.) bubiţă,bubuliţă, bubuşoară, <înv. şi pop.> bumburea, zgrăbun-ţă, broboană, zgaibă, rapor. Are un coş pe nas. coşar1 s.m. 1 hornar, coşărar, cotrău, urloier. Coşarul curăţă de funingine coşurile caselor. 2 coşărar. Coşarul face sau vinde coşuri din nuiele, din papură etc. coşar2 s.n. 1 (gosp.) pătul, porumbar2, <înv. şi pop.> leasă, corliţă, coş1, coşarcă, cotarcă, magazin, speie. în coşar se păstrează în special porumbul. 2 (constr.; reg.) v. Staul. 3 (reg.) v. Leasă. coşarcă s.f. 1 târnă, hodoroabă, târneaţă, târnog. A pus marele culese într-o coşarcă. 2 (pop.) v. Coş1. Paner. 3 (constr.; pop.) v. Cămin. Coş1. Horn. 4 (gosp.; reg.) v. Coşar2. Pătul. Porumbar2, coşărâr s.m. (reg.) 1 v. Coşar1. Hornar. 2 v. Coşar1. coşărăş s.f. (pop.) coşărel. Un coşăraş repară hornul. coşărcuţă s.f. (pop.) v. Coşuleţ. Paneraş. coşăreăţă s.f. (constr.; reg.) v. Staul, coşărel s.m. (pop.) coşăraş. coşceă s.f. (constr.; reg.) 1 v. Cocioabă. 2 v. Cocină. coşcior s.n. (înv.) v. Coşuleţ. Paneraş. coşciug s.n. I sarcofag, sicriu, <înv. şi pop.> raclă, lemn, scândură, scândură de brad, patru-scânduri, brad, casă1, copârşeu, jgheab, ladă, ladă de mort, sălaş, tron2, <înv.> chivot, coş1, locşor, năsălie, costum de cherestea, costum de placaj, costum de scânduri, paltonaş, pardesiu de scânduri. A stat o noapte întreagă lângă coşciugul tatălui ei. II (fam.; glum.) 1 (transp.) v. Automobil. Maşină. 2 (av.) coşciug zburător v. Aparat de zbor. Avion, coşcodăn s.m. fig. (mitol., lit. de ficţiune, desene animate; înv.) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură, coşcogeă adj. invar, (fam.) v. Cogeamite. Coşcogeamite. coşcogeămite adj. invar. (pop. şi fam.) cogeamite, coşcogea, ditai, ditamai. Şi-a ridicat o coşcogeamite casă. coşcov, -ă adj., s.f. I adj. 1 (constr.; pop. şi fam.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi) v. Burduşit. Cojit. Coşcovit. împuşcat. Scorojit. 2 (reg.; despre trunchiuri de copaci) v. Cojit Descojit Jupuit2.3 (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. 4 (stomat.; reg.; despre dinţi, măsele) v. Cariat. Găurit2. Stricat. II s.f. (geomorf.; reg.) 1 v. Crov. Găvan. Padină. 2 v. Grădină plutitoare. Insulă plutitoare. Ostrov plutitor. Pământ plutitor. Plaur. Plavie. coşcoveâlă s.f. (constr.) cojeală, coşcovitură, împuşcătură, scorojeală, scorojitură, cojitură. Zidarul a înlăturat coşcoveala de pe pereţi înainte de a-i tencui. coşcovi vb. IV. refl. (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) a se burduşi, a se coji, a se împuşca, a se scoroji, a se scofâlci, a se băşica, a se căuşa, a se coifi, a se coroba, a se coşi, a se ghioci, a se scochiţa. Tencuiala din camere s-a coşcovit. coşcovi're s.f. (constr.) burduşire, cojire, împuşcare, scorojire, scofâlcire, corobare, coşire. Coşcovirea pereţilor pune probleme proprietarului apartamentului. coşcovit, -ă adj. (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) burduşit, cojit, împuşcat, scorojit, coşcov, scofâlcit, băşicat, despuiat. Trebuie să repare pereţii coşcoviţi ai camerelor. coşcovitură s.f. (constr.) cojeală, coşcoveâlă, împuşcătură, scorojeală, scorojitură, cojitură. coşem'lă s.f. (entom.) Coccus cacti; cârmâz. coşi'vb. IV. (reg.) 11 tr.,refl. v. Băşica. Urzica. 2 refl. (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşi. Coji. Coşcovi, împuşca. Scoroji. 3 refl. (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe etc.) v. Inflama. Tume-fia. Umfla. II fig. 1 refl. (despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua, împăuna. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1.2 tr. (compl. indică oameni) v. Escroca. Frustra. încărca. înşela1. Jumuli. Pungăşi. Specula. 3 tr. (compl. indică oameni) v. Fura. Pungăşi. coşire s.f. (reg.) I (constr.) v. Burduşire. Cojire. Coşcovire. împuşcare. Scorojire. II fig. 1 v. Escrocare. înşelare1. Pungăşire. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Lovitură. Piraterie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, coşleăbă s.f. (constr.; reg.) v. Cocioabă, coşmăndră s.f. (reg.) 1 coşmelie. Locuieşte într-o coşmăndră care este gata să se dărâme. 2 v. Baracă, coşmăr s.n. 1 lazaret. S-a trezit înspăimântat din coşmar. 2 fig. (fam.) v. Pisălog. coşmăgî vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1.2 v. Lenevi. Sta. Trândăvi. coşmăgire s.f. (reg.) v. Bâjbâială. Codeală. Codire. Ezitare. Indecizie. îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Pregetare. Reticenţă. Şovăială. Şovăire. coşmelie s.f. (reg.) coşmăndră. coşniţă s.f. (pop.) 1 (gosp.) găunăşiţă, ţechiră. Merg cu coşniţa la piaţă. 2 (apic.) v. Stup. coşoflâte s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. coşoh'nă s.f. (bot.; reg.) v. Ovăz-negru. coşoroâbă s.f. (bot.; reg.) v. Garoafa-de-câmp. Garoafa-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthu-sianorum). coşoveân s.m. (reg.) v. Cărăuş. Căruţaş, coştei s.n. (constr.; înv.) v. Castel, coştereăţă s.f. (constr.; reg.) 1 v. Cocină. 2 v. Coteţ. coştoroăbă s.f. (constr.; pop.) v. Cocioabă, coştruşă s.f. (zool; reg.) v. Mânză. coşuleţ s.n. 1 paneraş, coşărcuţă, coşurel, corfiţă, corfuţă, coşuţ, <înv.> coşcior. A pus fragii culeşi într-un coşuleţ. 2 (entom.) paneraş. Coşuleţul albinelor serveşte la adunatul şi la transportul polenului. coşurel s.m. (pop.) v. Coşuleţ. Paneraş. coşuţ s.n. (reg.) v. Coşuleţ. Paneraş. cot s.n., s.m. I s.n. 1 cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, cotit turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. Coturile şoselelor sunt foarte periculoase. 2 cotitură, meandru, sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, şovăitură, taolă. Şoseaua urmează coturile fluviului. II s.m. 1 (metrol.) metru, şing. A cumpărat doi coţi de stofă. 2 (arg.) cotolan, metru. Cotul este un an de detenţie. III s.n. (reg.) 1 v. Colţ. Cotlon. Ungher. Unghi. 2 (în zidărie, în dulgherie, în tâmplărie, în construcţii etc.) v. Colţar. Colţar drept. Dreptar. Echer. Vinclu. cota vb. I. tr. fig. (compl. indică fiinţe sau calităţi, trăsături etc. ale lor) a aprecia, a considera. îl cotează drept cel mai mare actor român din ultimele decenii. cotâie s.f. (zool; reg.) v. Javră. Jigodie. Potaie, cotangentă s.f. (geom.) sinefap-tomeni. Cotangenta este funcţia trigonometrică a unui unghi, egală cu tangenta trigonometrică a unghiului complementar. cotârcă s.f. (reg.) 1 (gosp.) v. Coşar2. Pătul. Porumbar2. 2 v. Coş1. Paner. cotâre1 s.f. (fin., econ.) cotaţie, cotă, fixing. Cotarea monedei euro se face în fiecare zi. cotare2 s.f. (constr.; reg.) v. Cocină, cotări s.m. pl. (entom.) paşi (v. pas2). Cotarii sunt omide care se deplasează îndoindu-se. cotârlă s.f. 1 (zool; pop.) v. Javră. Jigodie. Potaie. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). cotâţie s.f. (econ., fin.) cotare1, cotă, fixing. cotă s.f. I (geogr.) 1 altitudine, înălţime, tărie. Păşunile alpine se află la cote mari. 2 nivel, <înv.> libelă, măsură. La buletinele hidrologice sunt anunţate cotele râurilor. I11 (econ., fin.) cotare1, cotaţie, fixing. 2 (fin.) cotă-parte = cotitate, tain, <înv.> câtuia-lă, refenea. Se va plăti fiecărui asociat o cotă-parte din beneficiu. 3 (fin.; în Ev. Med., în Mold.) <în Ev. Med., în Mold.> taxă, <înv.> analog1. Cota era impusă şi se aduna prin cotizaţie. cotăriţă s.f. (reg.) v. Coş1. Paner, cotăzit, -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. 2 (despre oameni) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 3 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. cotâng s.m. (reg.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru, cotângân s.m. (reg.) cotângău,cotângoi. Este un cotăngan obraznic care nu ascultă de nimeni. cotângău s.m. cotângan, cotângoi. cotângoi s.m. cotângan, cotângău. cotârcă s.f. (med.; ieşit din uz) v. Holeră, cotăm vb. IV. refl. (recipr.) (biol; înv.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla, împerechea. împreuna. încrucişa, cotârji vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică bunuri, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. 2 (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Altera. Contraface. Deforma. Denatura. Escamota. Falsifica. Măslui. Mistifica. Răstălmăci, cotârlă s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Bădărancă. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mârlancă. Mitocan. Mitocancă. Mojic. cotârlete s.m. (constr.; reg.) v. Staul, cotârleţ s.m. (constr.; reg.) v. Coteţ, cotârlîre s.f. (reg.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Lovitură. Piraterie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, cotârloi s.m. (reg.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru, cotârneâţă s.f. (constr.; reg.) v. Coteţ, cotcă s.f. (sport; reg.) v. Minge, cotcodăceâlă s.f. cotcodăcire, cotcodăcit, cotorozire. Găinile îi asurzesc cu cotcodăceala lor. cotcodăci vb. IV. 1 intr. (despre găini) a cotcorigi, a cotcorodi, a cotcorozi, a cotcozi, cotorozi. Văzând uliul, găinile au început să cotcodăcească. 2 intr., tr. fig. (peior.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca. Trăncăni, cotcodăcire s.f. cotcodăceală, cotcodăcit, cotorozire. cotcodăcit s.n. cotcodăceală, cotcodăcire, cotorozire. cotcodînă s.f. (omit.; reg.) v. Găină (Gallus bankiwa domestica). cotcorigi vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre găini) v. Cotcodăci. 2 (despre cocoşi) v. Cucuriga. cotcorodi vb. IV. intr. (reg.; despre găini) v. Cotcodăci. cotcorozi vb. IV. intr. (reg.; despre găini) v. Cotcodăci. cotcozi vb. IV. intr. (reg.; despre găini) v. Cotcodăci. cotea s.m. (reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, cotei s.m. (zool; rar) v. Javră. Jigodie. Potaie, coteli vb. IV. tr., refl. recipr. (înv. şi reg.; compl sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti, coterie s.f. (deprec. sau peior.) bandă1, cârdăşie, clan, clică, gaşcă, şleahtă, tagmă, <înv.; deprec. sau peior.> cardaşlâc, ecpaia, tacâm, taraf, gang2, omerta, sectă, bisericuţă, haită, echipaj, milieu, trib. Câţiva tineri făceau parte dintr-o coterie de falsificatori de cârduri. coteţ s.n. I 1 (constr.) găinărie2, găinărişte, căsuchiţă, chichineaţă, costreţ, coştereaţă, cotârleţ, cotâmeaţă, cotră, cotroabă, cotroneţ, cotroz, cotruţă, găinar, goger, poiată, ştalău, vaşniţă. A ridicat în spatele curţii un coteţ pentru porci. Găinile se adăpostesc, noaptea, în coteţ. 2 (tehn.; la jugul joagărului; reg.) căsoaie. în coteţ se învârteşte coaca. 3 (pese.; pop.) v. Ostreţ. 4 (gosp.; reg.) v. Leasă. II fig. (fam.; glum.) 1 v. Garsonieră. 2 (jur.) v. Arest. Bastilie. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, coti vb. IV. 11 tr. (compl. indică vehicule, nave etc.) a braca, a cârmi, a vira, a cârmui, a cârni, a suci2, a cotigi. A cotit maşina cu greutate din cauza noroiului. 2 intr. (despre fiinţe, vehicule, cursuri de apă etc.) a o lua, a merge, a oblica, a face, <înv.> a şovăi1. Fluviul coteşte la stânga. 3 tr. (arg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. II tr., refl. recipr. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge, înghionti. cotîc s.n. (anat.; pop. şi fam.) v. Cotişor. Cotuleţ. Cotuţ. cotidiân, -ă adj., s.n. 1 adj. curent, obişnuit, prozaic, zilnic, jurnalier. Vizitele lui deveniseră cotidiene. 2 s.n. (jurnal.) gazetă, jurnal, ziar, ediţie, <înv. şi reg.> ţăitung, uişag, <înv.> foaie, exivă. Este abonat la multe cotidiene. cotigâr s.m. cotijnic. Cotigarul cară lucruri cu o cotigă. cotigarîst s.m. <înv.> cotiugaragiu, cotiugarar. Cotigaristul conduce o căruţă lungă şi joasă, cu care se transportă greutăţi mari. cotigă s.f. 1 (transp.) teleagă, tărăboan-ţă, tărăbuţă, toligă, troagăr2. Cotiga este o căruţă scurtă pentru transportat poveri uşoare. 2 (tehn.; la plug) teleagă, căroaie, dric, ostrobăţ, roate (v. roată1), rotile (v. rotilă), teleguţă, toligă. Pe cotigă se reazemă grindeiul. cotigeălă s.f. (reg.) v. Cârmire. Cârmit. Cotire. Cotit1. Viraj. Virare. Virat, cotigi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică vehicule, nave etc.) v. Braca. Cârmi. Coti. Vira. cotijnic s.m. (reg.) v. Cotigar. cotii s.m. (anat.) acetabul, cavitate cotiloidă. în cotii se articulează capul femurului. cotiledon s.n. (bot.) frunză embrionară. Cotiledonul serveşte la hrănirea plantei imediat după încolţire. cotili vb. IV. intr. (reg; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin*) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, cotineâţă s.f. (constr.; pop.) v. Pătul. cotire s.f. cârmire, cârmit, cotit1, viraj, virare, virat, cârmiş, cârnire, cârnit1, cotigeală. Nava s-a înclinat pe o parte în timpul cotirii. cotişor s.n. (anat.) cotuleţ, cotuţ, cotic, coturel. Fetiţa i-a tras, din greşeală, un cotişor în obraz. cotişte s.f. (înv.) v. Cătun. cotit1 s.n. cârmire, cârmit, cotire, viraj, virare, virat, cârmiş, cârnire, cârnit1, cotigeală. cotit2, -ă adj. (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) întortocheat, labirintic, sinuos, strâmb, sucit2, şerpuit, şerpuitor, cotitate | 364 unduios, tortuos, şerpuind, răsucit2, cârnit2, <înv. şi reg.> şovăit, <înv.> serpentin, încâlcit, îmbârligat. S-au strecurat prin coridoarele cotite ale vaporului şi au ieşit pe punte. cotitate s.f. (fin.) cotă-parte, tain, <înv.> câtuială, refenea. cotitură s.f. I 1 cot, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învâr-titură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. Cotiturile şoselelor sunt foarte periculoase. 2 cot, meandru, sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, şovăitură, taolă. Şoseaua urmează cotiturile fluviului. 3 curbă, viraj. La cotituri trebuie redusă viteza maşinii. 4 (geomorf.; înv.) v. Golf. II fig. 1 turnură, întorsătură, întorsură. Evenimentele au luat o cotitură imprevizibilă. 2 răscruce, răspântie. Se află într-un moment de cotitură a vieţii. 3 (înv.) v. Ascunzătoare. Ascunziş. Cochilie. Cotlon. Culcuş. Tainiţă. Ungher. Vizuină. cotiugaragiu s.m. (înv.) v. Cotigarist. cotiugarâr s.m. (înv.) v. Cotigarist. cotiuhă s.f. (zool; reg.; deprec.) v. Javră. Jigodie. Potaie. cotizănt, -ă s.m., s.f. cotizator. Este cotizant la o organizaţie nonguvernamentală. cotizator, -oare s.m., s.f. cotizant. cotizăţie s.f. sinisfora. Plăteşte lunar cotizaţia de membru de sindicat. cotlet s.n., s.m. 1 s.n. (ind. alim., culin.) antricot, tarac. Pregăteşte cotlete la grătar. 2 s.m. (lapl. cotleţi;fam.)v. Barbete. Favoriţi (v. favorit). cotldn s.f. 1 ascunzătoare, ascunziş, culcuş, tainiţă, ungher, ascunzătură, coto-lac, taină, ungheţ, <înv.> ascuns1, ascunsoa-re, colţ, cochilie, vizuină, cotitură, fereală. Animalul s-a vârât într-un cotlon. 2 colţ, ungher, unghi, corn, cot, ungheţ. într-un cotlon al camerei se află un fotoliu. 3 (constr.) adâncitură, firidă, intrând, nişă, scobitură, ocni-ţă, ghireată, intrătură, obloc, parsechi, petcă, podişor, podmol, stelaj, ungher, ungheţ, <înv.> sfiridă. Soba se află într-un cotlon al peretelui. cotoărbă s.f. 1 (reg.; deprec. sau peior) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). 2 (reg) v. Bucluc, încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 3 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). cotoâsă s.f. (entom.; reg.) v. Urechelniţă (Forficula auricularia). cotoc s.m. 1 (tehn.; la alergătoarea de urzit) fofează, fuscel, lăturaş. în cotoci sunt introduse beţele cu mosorele. 2 (alim.; reg.) v. Copan. 3 (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. 4 (bot; reg.) v. Ament. cotocei s.m. pl. (bot.; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). cotoci vb. IV. refl. (recipr.) (biol; reg.; despre animale) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa, cotoci're s.f. (biol; reg.) VTAcuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare, împerechere. împreunare, cotofleânţ s.m. (pop.; glum.) v. German. Neamţ. cotohăliţă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). cotoi1 s.m., s.n. I s.m. (zool) motan, pisic, pisoi1, mâţan, mâţ, cotoc, cotor, mârtac, mârtan, mârtoc, mâtârlan, mâtoc, mâţoc, mihoc, mortoc, morţan, motoc, pisoc. Are un cotoi alb, de rasă. II s.n. (reg.) 1 (tehn.; la fierăstrău) v. Braţ. Crac. Margine. Mână. Mâner. Pervaz. Spetează. 2 (tehn.; la car sau căruţă) v. Mănuşă. 3 (mai ales la pl cotoaie) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). cotoi2 s.n. (anat.; reg.) 1 (la om) v. Coapsă. Coxă. 2 (la păsări) v. Copan. 3 v. Ciolan. Os. 4 (la pl. cotoaie; deprec.) v. Membru inferior. Picior. cotoi3 vb. IV. (biol) 1 refl. (recipr.) (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla, împerechea. împreuna. încrucişa. 2 tr. (pop.; despre masculii animalelor; compl indică femele) v. Fecunda. cotoiăş s.m. (zool) motănaş,motănel,pisicuţ, pisoiaş, mâţişor, mâţuc, mâţuş, mâţuţ, pisocel, mâţăl. Are o pisică cu trei cotoiaşi. cotoi're s.f. (biol; pop. şi fam.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare, cotolâc s.n. (reg.) v. Ascunzătoare. Ascunziş. Cotlon. Culcuş. Tainiţă. Ungher, cotolăn s.n. 1 (bot; la porumb; reg.) v. Ştiulete. 2 (arg.) cot, metru. Cotolanul este un an de detenţie. 3 (anat.; arg.)y. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, cotolends, -oăsă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „scund”; despre fiinţe) v. înalt. Lung. Mare1. 2 (despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Ciolănos. Osos. cotolocuşcă s.f. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). cotdn s.n. (ind. text.; rar) v. Bumbac, cotonog, -oâgă adj. (pop.; despre oameni sau animale) v. Şchiop, cotonogeălă s.f. 1 (med. vet.) ologeală, ologire. Cotonogeala este îmbolnăvirea picioarelor unui animal. 2 (pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „aprimi”, „a trage) v. Bătaie. Corecţie. 3 (pop.) v. Şchio-pătare. Şchiopătat1. cotonogi vb. IV. 1 refl. (med. vet; despre animale) a se ologi. Calul s-a cotonogit. 2 tr. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Snopi. Stâlci. 3 intr. (pop.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta. cotonogi're s.f. 1 (pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage) v. Bătaie. Corecţie. 2 (pop.) v. Şchio-pătare. Şchiopătat1. cotonogit -ă adj. (pop. şi fam.; despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie’) v. Snopit. Stâlcit2. cotor s.n. 1 (bot.) tuleu, tulpină, tulean, beldie, bulihău. După ce se strâng cocenii, se taie cotoarele porumbului. 2 (bot.) tuleu, tulihan, tulug, ţâţuţă, ţeapă, ţeapcă, ţep, ţepuşă. Cotorul rămâne în pământ după ce planta se taie de pe câmp. 3 (bot; la fructe sau la legume) cocean, bâlie, hulug. li place să roadă cotoarele de varză. 4 (anat.; la coada calului) rădăcina cozii (v. rădăcină), rădăcină, măcău. Pe cotorul cozii creşte părul. 5 (anat.; la penele păsărilor) bute. Pe cotorul penei cresc fulgii. 6 (la cărţi, registre etc.) matcă, călcâi, suşă. Din chitanţier a rămas doar cotorul. 7 (la mătură) coadă. A cumpărat o mătură cu un cotor lung. 8 (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. 9 (anat.; reg) v. Ciot. Mont1.10 (reg.) v. Coadă. Mâner. Toartă. 11 (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). cotorăie s.f. (reg.) v. Pensetă, cotorăş s.n. (bot) cotorel. A scos cotoraşele merelor ca să facă o plăcintă. cotorbătură s.f. (omit.; reg.)v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). cotorel s.n. (bot.) cotoraş. cotorî vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin’) v. Căuta. Cotrobăi Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, cotoroăbă s.f. (zool; reg.) v. Pisică (Felis domestica). cotoroăge s.f. pl. (culin.; reg.) v. Piftie. Răcitură. cotoroanţă s.f. 1 (pop. şi fam.; deprec sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). 2 (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). 3 (reg.) v. Peţitoare (v. peţitor). cotorobă vb. I. refl. (recipr.) (biol; reg.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla, împerechea. împreuna. încrucişa, cotorobuşcă s.f. (omit.; reg) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). cotorogi vb. IV. refl. (reg.; despre lapte) 1 v. Acri. Altera. înăcri. 2 v. Brânzi. Tăia. cotorozi vb. IV. intr. (reg.; despre găini) v. Cotcodăci. cotorozi're s.f. (reg.) v. Cotcodăceală. Cotco-dăcire. Cotcodăcit. cotoveălă s.f. (reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage’) v. Bătaie. Corecţie. 2 v. Băţ. Nuia. Vargă. Vergea. cotoz s.n. (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. 365 | cotozeâlă s.f. fig. (reg.) v. Mâzgăleală. Mâzgălitură. cotră s.f. (constr.; reg.) v. Coteţ, cotriu s.m. (reg.) v. Coşar1. Hornar. cotreânţă s.f. (reg.) 1 v. Buleândră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 2 fig. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). cotrenţos, -oăsă adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) v. Flenduros. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit, cotring s.m. (bot; reg) v. Ciorchine. Grapă2. Racem. cotroăbă s.f. (constr.; reg.) 1 v. Cocioabă. 2 v. Coteţ. cotrobăi vb. IV. intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) a căuta, a răscoli, a scormoni, a scotoci, a se uita, a umbla, a scociorî, a scurma, a fuşeri, a percheziţiona, <înv. şi reg.> a cotroci, a scodoli, a scorbeli, a bârcâi, a bodicăi, a boltăi, a borfai, a boscorodi, a bulduşi, a cobârlui, a cociobăi, a corleşi, a cotili, a cotorî, a coţobăi, a dibisi, a hojbăi, a motroşi, a scobârli, a scofeli, <înv.> a scorteli, a răzvrăti. Cotrobăieşte prin toate sertarele biroului, dar nu-şi găseşte stiloul. cotrobăiălă s.f. căutare, căutat1, cotrobăire, cotrobăit1, scotoceală, scotocire, scotocit1, percheziţie. După o oră de cotrobăiălă, renunţă să mai găsească stiloul. cotrobăire s.f. căutare, căutat1, cotrobăiălă, cotrobăit1, scotoceală, scotocire, scotocit1, percheziţie. cotrobăit1 s.n. căutare, căutat1, cotrobăiălă, cotrobăire, scotoceală, scotocire, scotocit1, percheziţie. cotrobăit2, -ă adj. răscolit2, scotocit2, <înv. şi reg.> scorbelit, rostopolit. Poşeta cotrobăită era aruncată pe masă. cotroboănţă s.f. (reg.) v. Contrabandă, cotroci vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, cotrofelniţă s.f. (med.; reg.) 1 v. Coriză. Guturai. Rinită. 2 v. Gripă, cotrog s.n. (reg.) 1 v. Adăpost. Culcuş. Sălaş. 2 v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină, cotromplete s.n. (reg.) v. Retevei. Scurtătură, cotroneţ s.n. (constr.; reg.) v. Coteţ, cotropi vb. IV. I tr. 1 (milit; compl indică teritorii străine) a invada, a încălca, a năpădi, <înv. şi reg.> a încotropi, <înv.> a cuprinde, a îngloti, a năbuşi, a stropşi, a supăra, a călca, a potopi. Tătarii au cotropit regiunea. 2 fig. (mai ales despre plante dăunătoare; compl. indică terenuri, spaţii etc.) a năpădi, a copleşi, a invada, a împresura, a înăbuşi, a submerge. Mărăcinii şi scaieţii au cotropit grădina. 3 fig. (rar; despre ape, râuri etc.; compl. indică terenuri, localităţi, gospodării etc.) v. Inunda. îneca. 4 fig. (rar; compl. indică drepturi,privilegii etc.) v. încălca. Leza. Nesocoti. Uzurpa. II refl. (înv.; despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) v. Cădea. Dărâma. Dărăpăna. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Surpa, cotropire s.f. 11 (milit.) invadare, invazie, încălcare, năpădire, intrare, <înv.> cuprindere, cuprins1, năbuşeală, poiadă, vrăjmăşie, călcare, stropşitură, undătură. Obiectivul armatei a fost cotropirea teritoriului ţârii vecine. 2 fig. (rar) v. Inundare. înecare. 3 fig. (rar) v. Uzurpare. II (înv.) v. Cădere. Dărăpănare. Dărâmare. Darâmat1. Năruire. Năruit1. Prăbuşire. Prăvălire. Risipire. Surpare. Surpat1. cotropitor, -oâre adj., s.m. (milit.) agresor, atacator, invadator, năvălitor, invadent, <înv.> năvrap, năvrăpitor. Armata cotropitoare a fost respinsă. cotroz s.n. (constr.; reg.) v. Coteţ, cotruţă s.f. (constr.; reg.) v. Coteţ, cotulâţ s.n. (anat.) cotişor, cotuţ, cotic, coturel. Fetiţa i-a tras, din greşeală, un cotuleţ în obraz. cotumbă s.f. (tehn.; reg.) v. Cobilă. coturbă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). coturel s.n. (anat.; reg.) v. Cotişor. Cotuleţ. Cotuţ. cotuţ s.n. (anat.) cotişor, cotuleţ, cotic, coturel. coţâc, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 (despre oameni) v. Malign. Maliţios. Răutăcios. coţăi vb. IV. refl. (recipr.) (biol; reg.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. coţăiălă s.f. (biol; reg.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare. coţăire s.f. (biol; reg.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare. coţcăr s.m. (fam.) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. coţcăş1 s.m. (j. de cărţi; reg.) v. Cartofor. coţcăş2, -ă adj. (reg.; despre ţesături, haine) v. Cadrilat. coţcăt, -ă adj. (reg.; despre ţesături, haine) v. Cadrilat. coţcă s.f. 1 (pop.) v. Ghem. 2 (la unele j. de noroc; înv.) v. Zar1. 3 (înv.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, coţcărivb. IV. tr. (fam.; compl indică oameni) v. Escroca. înşela1. Pungăşi. Specula, coţcărie s.f. (fam.) 1 v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. covarianţă înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. coţob, -oâbă adj. (reg.) 1 (despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit. 2 (despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. coţobăie s.f. (ornit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). coţobătină s.f. (ornit; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). coţobăi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. »în”, ,,prinyT) Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, coţobăneâlă s.f. (pop.) v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1, coţobăm'vb. IV. refl. (pop.) 1 (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, ,,pe”,„deasupra,T) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. 2 (despre oameni) v. Munci. Obosi. Osteni. Trudi. 3 (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, coţobănire s.f. (pop.) v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1, coţobâră s.f. (zool; reg.) v. Veveriţă (Sciurus vulgaris). coţobrel s.m. (bot.; reg.) v. Porumbar1. Porumbel (Prunus spinosa). coţobuşă s.f. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). coţofănă s.f. 11 (omit.) Pica pica; ţarcă, <înv. şi reg.> cioarcă, coţofeică, caragaţă, ceucă, ciorcobară, ciorcuşă, fraşcă, hârhastă, scuipatul-dracului (v. scuipat1), ştirică, ştiricea, ştirie1, ţărcuşă, vraşcă. 2 (constr.; la acoperişul casei; reg.) v. Cătuşă. Chingă. 3 (glum.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă. II fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). coţofănfvb. IV. refl. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. coţofănds, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, coţofeică s.f. (omit.; înv. şi reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). coţoh'gă s.f. (zool; reg.) v. Veveriţă (Sciurus vulgaris). coţor s.m. (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. coţovei s.m. (zool; reg.) v. Căţeluş, coţovlâie s.f. (arg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan, covâci s.m. (reg.) v. Fierar, covalenţă s.f. (chim.) legătură atomică, legătură covalenţă, legătură homeopolară. Covalenţa se realizează prin punerea în comun a unui sau a mai mulţi electroni de către fiecare dintre atomii participanţi. covăli s.m. (reg.) v. Fierar, covâr s.m. (reg.) v. Fierar, covariânţă s.f. 1 (mat) corelaţie. Covarianţa este transformarea biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan şi, reciproc, unei covariaţie drepte o dreaptă. 2 (statist.) covariaţie. Cova-rianţa este media produşilor termenilor omologi a două variabile corelate. covariaţie s.f. (statis.) covarianţă. covată s.f. 1 {gosp.) albie1, copaie, troacă, postavă, balie, chersin, ciupă, copăic, moldă, spălător. Femeile de la ţară pun rufele la muiat în covată. 2 (la moară) copaie, ladă, postavă, copăic, troacă, tron2. în covată curge făina măcinată. 3 (înv. şi reg.) v. Adăpătoare. Jgheab. Troacă. Uluc. 4 (nav.; reg.) v. Barcă. Luntre, covăceri'e s.f. (reg.) v. Fierărie1, covăcîe s.f. (reg.) v. Fierărie1, covăli'e s.f. (reg.) v. Fierărie1, covăseălă s.f. 11 (reg.) maia1, strat. Covăseala se amestecă cu laptele dulce pentru ca acesta să se transforme în lapte acru. 2 (culin., ind. alim.; înv.) v. Dospeală. Maia1. Plămadă. Plămădeală. II fig. (înv.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inami-ciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie, covăşi'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Măcriş. Oxalis (Rumex acetosa). covătăt, -ă adj. (reg; despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) v. Adânc. Adâncit. Concav. Scobit2. covătos, -oăsă adj. (reg; despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) v. Adânc. Adâncit. Concav. Scobit2, covăţeă s.f. (gosp.; pop.) v. Albioară. Albiuţă. Copăioară. Copăiţă. Covăţică. covăţică s.f. 1 (gosp.) albioară, albiuţă, copăioară, copăiţă, covăţea, covecioară. Frământă pâinea într-o covăţică. 2 (la coşul morii; reg.) v. Teică1. 3 (reg.) v. Apăraie. Apărie. Baltă. Băltoacă. Lăcăraie. Lăcărie. Udătură. covăţit, -ă adj. (reg.; despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) v. Adânc. Adâncit. Concav. Scobit2. covârşi vb. IV. tr. 1 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a prididi, a poticăli, <înv.> a supune, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o covârşeşte. 2 (despre gânduri, trăiri, suferinţe etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a năpădi, a prinde, a împresura, a încolţi, a învălui, a umple. Gândurile negre îl covârşesc. 3 (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, <înv.> a preacovârşi, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l covârşească somnul când a sunat telefonul. 4 (despre sentimente, senzaţii etc.; compl. indică oameni sau sufletul, inima, conştiinţa etc. lor) a copleşi, a năpădi, a inunda, a îneca, a umple. Inima îi este covârşită de milă. Mirarea o covârşeşte când aude un asemenea răspuns. 5 a depăşi, a întrece. Dragostea covârşeşte toate celelalte sentimente. covârşitor, -oare adj. 1 (despre sarcini, îndatoriri, datorii, impozite etc.) apăsător, copleşitor, greu, împovărător, oneros, potopitor. Trebuie să achite cât mai repede aceste datorii covârşitoare. 2 (despre impresii, sentimente etc.) copleşitor, lacerant, <înv.> deşirător, nimicitor, sfâşietor, potopitor. O tristeţe covârşitoare îi cuprinde sufletul. 3 (despre senzaţii, mirosuri etc.) copleşitor, pătrunzător. Frigul covârşitor l-a ţintuit în casă. La umbra stejarului bătrân a retrăit o senzaţie covârşitoare de linişte. în mlaştină este un miros fetid covârşitor. 4 copleşitor, nimicitor, orbitor, strivitor. Are o personalitate covârşitoare. covecioară s.f. (gosp.; pop.) v. Albioară. Albiuţă. Copăioară. Copăiţă. Covăţică. covei s.n. (reg.) v. Cot. Cotitură. Curbă, întorsătură. întorsură. întortochetură. Meandru. Ocol. Răsucitură. Serpentină (v. serpentin). Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpuitură. Turnantă (v. turnant). covergă s.f. (la car sau la căruţă; reg.) v. Coviltir. covertă1 s.f. (mar.) punte, <înv.> pod1. Mate-loţii spală coverta navei. covertă2 s.f. (înv.) v. Plic. coviltir s.n. 1 (la car sau la căruţă) ceapol, cobără, coş1, arneu, covergă, pocriş1. Ţiganii şătrari au căruţe cu coviltire. 2 (la trăsură) burduf, coş1, ceahol, cutubă, poclit, şatră. A tras coviltirul la trăsură, pentru că a început să plouă. coviţ interj, (reg; de obicei repet.) v. Groh! Guiţ! coviţă vb. I. intr. (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. coviţăi vb. IV. intr. (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. coviţăi're s.f. (reg.) v. Grohăit. Grohăitură. Guiţare. Guiţat. Guiţătură. coviţăi't s.n. (reg.) v. Grohăit. Grohăitură. Guiţare. Guiţat. Guiţătură. coviţăli vb. IV. intr. (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. covor s.n. 1 scoarţă, săndulie, ţol, velinţă, <înv. şi reg.> tapet, lăicer, scorţar, tepih. Şi-a cumpărat un covor nou, din lână pură. 2 covor sumac = sumac. Covorul sumac are o anumită ţesătură, cu figuri sau desene geometrice de diferite culori. covorăş s.n. carpetă, covorel. Şi-a cumpărat un covoraş pentru holul de la intrare. covorel s.n. (rar) v. Carpetă. Covoraş, covrăg s.m. (reg.) 1 (bot.; la porumb) v. Cocean. Strujan. 2 (bot.) v. Curpen. Viţă. Vrej. 3 v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. covrig s.m. I (culin., ind. alim.) 1 colac. îi plac covrigii cu susan. 2 covrig polonez = polonez. Covrigii polonezi sunt îmbibaţi cu sirop de zahăr şi, uneori, presăraţi cu nucă pisată. II (tehn.; la autovehicule; fam.; glum.) v. Volan. covrigă vb. I. tr.,refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) v. încârliga. încolăci. încovriga. înfăşură, învălătuci. Răsuci. Suci2. covrigar s.m. 1 (ind. alim.) simigiu, <înv.> covrigiu. Covrigarul face sau vinde covrigi. 2 (deprec.) v. Citadin. Orăşean. covrigăş s.m. (culin., ind. alim.; pop.) v. Covrigel. covrigăreâsă s.f. (ind. alim.) <înv.> covrigi-oaică. Covrigăreasa îi întinde un covrig abia scos din cuptor. covrigărie s.f. (ind. alim.) simigerie. într-o covrigărie se fac şi se vând covrigi. covrigel s.m. (culin., ind. alim.) covriguţ, covrigaş. A făcut covri-gei cu susan. covrigi vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) v. încârliga. încolăci. încovriga. înfăşură, învălătuci. Răsuci. Suci2, covrigioăică s.f. (ind. alim.; înv.)v. Covrigă-reasă. covrigiu s.m. (ind. alim.; înv.) v. Covrigar. Simigiu. covriguţ s.m. (culin., ind. alim.; pop. şi fam.) v. Covrigel. covru s.n. (reg.) v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. cox s.n. (farm., chim.; arg.) v. Cocaină, coxăl, -ă adj. (anat.) iliac. Are dureri în zona coxală. coxalgie s.f. (med.) coxodinie. Din cauza coxalgiei abia poate merge. coxartrie s.f. (med.) coxartroză. Coxartria afectează şi femurul. coxartroză s.f. (med.) coxartrie. coxă s.f. (anat.; la om) coapsă, <înv. şi reg.> arm, cotoi2, ţâmp, pulpă. Suferă de dureri la coxă. coxodinie s.f. (med.) coxalgie. coz adv., s.m. 1 adv. (modal; ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.; pop.j v. Extraordinar. Foarte. Grozav. Negrăit. Nemaipomenit. Nespus. Tare. Teribil. Uimitor. Uluitor. 2 s.m. (j. de cărţi; înv. şi reg.) v. Atu. cozăc s.m. (bot.; reg.) v. Bolet. Hrib. Mână-tarcă (Boletus edulis). cozăce s.f. pl. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Leziune. Plagă. Rană. 2 (med.) v. Pojar. Rujeolă. cozliu s.n. (înv. şi reg.) v. Dulap2. Garderob. Şifonier. cozonăc s.m. (culin., ind. alim.) colac, struţ. Cozonacii i-au ieşit foarte gustoşi. cozondrâci s.m. pl. (fam.) v. Bretele, cozoroc s.n. vizieră, vizor, limburuş, obadă, şild, şimledăr, şirm, streaşină. îşi duce mâna, în formă de salut, la cozorocul şepcii. crab s.m. (zool.) Carcinus moenas; rac-de-ma-re. crac s.m. 11 (la pantaloni) tureatcă. Şi-a agăţat un crac al pantalonilor într-un spin. 2 (tehn.; la fierăstrău) braţ, margine, mână, mâner, pervaz, spetează, condac1, cotoi1. Fierăstrăul are doi craci simetrici. 3 (la pl; tehn.; la plug; pop.) craci cu limbă = limba crăcilor (v. limbă). Cu ajutorul crăcilor cu limbă se reglează schimbătorul plugului. 4 (hidrol; pop.) v. Braţ. Ramificaţie. 367 | 5 {tehn.; la compasul dogarului; reg.) v. Coardă. 6 (ind. casnică; reg.) v. Vârtelniţă. 7 (la pl. craci; tehn.; la războiul de ţesut; reg.; şi, art., crăcii războiului) v. Butuci (v. butuc). Plazuri (v. plaz1). Tălpi (v. talpă). 8 (bot.; reg.) v. Cracă. Creangă. Ramură. II (anat.; pop. şi fam.; deprec.) v. Membru inferior. Picior. cracâj s.n. (chim.) cracare. Prin cracaj se obţin benzinele din fracţiuni grele rămase de la distilarea ţiţeiului. cracâre s.f. (chim.) cracaj. crâcă s.f. (bot.) creangă, ramură, ram, vână, <înv. şi reg.> stâlp, cimotie, cloambă, colugă, comănăc2, crac, crachină, crambă, dârmă, ratină, rază. A aplecat o cracă a cireşului pentru a-i culege fructele. crâcăt s.n. (reg.) 1 v. Pârâit. Pârâitură. Sfârâială. Sfârâit1. Sfârâitură. Trosnet. Trosnitură. 2 v. Miorcăire. Miorcăit. Ocăcăit. Orăcăială. Orăcăire. Orăcăit, crachină s.f. (înv.) 1 (bot.) v. Cracă. Creangă. Ramură. 2 (bot., bis.) v. Stâlpare. cracoviâc s.n. (j.folc.) cracoviană. Cracovia-cul este un dans popular polonez de perechi, cu ritm binar şi cu mişcare vioaie. cracoviână s.f. (j.folc.) cracoviac. crăflă s.f. (culin.; pop.) v. Gogoaşă, crăga adv. (temporal; reg.) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu. crah s.n. (fin.) bancrută, faliment, deconfitură, <înv. şi reg.> selamet, <înv.> mofluzenie, mofluzie, mofluzire, mofluzlâc, cridă2, colaps. Crahul are drept cauză o administrare defectuoasă sau o operaţie frauduloasă. crai s.m. 11 (relig. creştină) mag1, <înv.> vâlhovnic, vâlvă. Cei trei crai au venit călăuziţi de o stea pentru a se închina pruncului Iisus. 2 (polit.; astăzi rar; mai ales în basme sau poetic) v. Cap încoronat. împărat. Maiestate. Monarh. Suveran. Ţar. 3 (polit.; astăzi rar; mai ales în basme sau poetic) v. Cap încoronat Maiestate. Monarh. Rege1. Suveran. 4 (polit.; în opoz. cu „supus”; astăzi rar; mai ales în basme sau poetic) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod. 5 (astron.; pop.) crai nou v. Lună nouă; crai vechi v. Lună plină. 6 (j. de cărţi; înv.) v. Popă1. Rege1. Rigă. I11 afemeiat, berbant, curvar, muieratic, muierce, craidon, donjuan, fustangiu, sare-garduri, moţpan, muierotcă, băbălău, ştrengar, târfoman, cârlan, gagicar, scoicar, corditor. Casanova era cunoscut ca un mare crai. 2 (înv.) crai de Curte Veche = crai de Curtea Arsă = crai de Curtea Veche = crai de ghindă = crai nouv. a Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond; b Caiafa. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Viclean; c Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Dezmăţat. Imoral. Ru- fian. Stricat. III (reg.) 1 (iht.) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). 2 (art.; entom.) cra-iul-broaştei v. Libelulă (Libellula depressa). 3 (art.; ornit.) craiul-păsărilor v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Tro-glodytes troglodytes). craidon s.m. (fam.) v. Afemeiat. Crai. crailâc s.n. (mai ales fam.) libertinaj, berbantlâc, crancalâc, <înv.> berbănţie, preacurvie. Crailâcul soţului ei este cunoscut de toţi. crainic, -ă s.m., s.f. 11 s.m. mesager, sol1, trimis1, vestitor, lipcan, strigător, crancău, <înv.> aprod, orator, poslaneţ, poslanic, pristav, telal, trompetar, mag1. Crainicul a adus ştiri îmbucurătoare. 2 s.m., s.f. (telev., radio; adesea cu determ. care indică domeniul) spicher, spicheriţă. Crainicul trebuie să aibă o dicţie perfectă. Ani de zile a fost crainică la radio. 3 s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Colăcar. 4 s.m. (cineget.; reg.) v. Bătăiaş. Gonaci. Gonaş. Hăitaş. Hăituitor. Mânător. II s.m. (tehn.; la moară; reg.) v. Capră. Cumpănă. cramă s.f. (vit.) lin1, velniţă. Coboară în cramă după vin. crâmbă s.f. (bot.; reg.) v. Cracă. Creangă. Ramură. crâmpă s.f. 1 (med., med. vet.) colică, spasm, apucat1, apucătură, mătrice, <înv. şi reg.> farâmare de inimă, mătrăchină, plâns-rău, plânsul-cel-rău(v. plâns1), plânsoa-re, rosură, strâns1, strânsoare, strânsură, surdomaş,vătămătură. Copiii mici au frecvent crampe. 2 (med., med. vet.) crampă musculară = miospasm. Crampa musculară este o contracţie musculară spasmodică. 3 (art.; med.) crampa scriitorului = grafospasm, mogigrafie. Crampa scriitorului are origine psihogenă. 4 (la pl. crampe; med., med. vet.; pop.) v. Gastralgie. Gastrodinie. crămpen s.n. (reg.) v. Târnăcop, crampon s.n. pleviţă1. Cu ajutorul crampoanelor se fixează şinele de cale ferată pe traverse. cramponâ vb. I. refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăţa. Se cramponează de idei mai vechi ale lui. crămură s.f. (înv.) 1 v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. 2 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, cran s.n. (tehn.; rar) v. Macara, crancalâu s.m. (omit; reg.) v. Cioară (Cor-vus). crancalâc s.n. (reg.) v. Crailâc. Libertinaj, crancău s.m. (reg.) I v. Crainic. Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor. II (ornit) 1 v. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula). 2 v. Corb (Corvus corax). crâng s.n. (reg.) v. Cătun, crăngor s.n. (reg.) v. Cătun, craniăt s.n. (zool.) vertebrat. Câinele este un craniat. cratiţă craniografie s.f. (med.) craniogramă. întrucât avea dureri mari de cap, şi-a făcut o craniografie. craniogramă s.f. (med.) craniografie. craniomalade s.f. (med.) craniotabes. Din cauza reducerii mineralizării, se poate produce craniomalacia, adică înmuierea oaselor craniului. craniotăbes s.n. (med.) craniomalade. craniotomi'e s.f. (chir.) cefalotomie. Prin craniotomie se deschide sau se perforează craniul unui făt în timpul naşterii, în caz de hidrocefalie. craniu s.n. (anat) cutie craniană, cap, scăfârlie, hârcă, tigva capului (v. tigvă), tigvă, ţeasta capului (v. ţeastă), ţeasta craniului (v. ţeastă), ţeastă, <înv. şi reg.> devlă, scafa, cerine, os gol, scorbură, ţest, văcălia capului (v. văcălie), veşca capului (v. veşcă), <înv.> glavă, căpăţână, glăvăţână, glăvie, troacă, tigaie, diblă, fas. într-o peşteră s-au descoperit mai multe cranii. crap s.m. (iht.) 1 Cyprinus carpio; ciprin, sazan, şaran. 2 crap-caras = Carassius auratus gibelio; caras, caras-alb, caras-de-Du-năre, caracudă-albă, peşte-bălan; (reg.) crap-săltăreţ = crap-sulatic - crap-sulednic v. Sulac (Cyprinus carpio hungaricus). crapulos, -oâsă adj. (fran.) 1 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) v. Hoţesc. Pungăşesc. Şarlatanesc. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. crapulozitâte s.f. (rar) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemora-litate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. cras, crăsă adj. (despre însuşiri, trăsături de caracter etc. ale oamenilor) grosolan. Este de o impertinenţă crasă. crâsis s.n. (înv.) v. Conformaţie. Constituţie. Constituţie somatopsihică. Factură. Fizic2. Natură. Structură. crastavân s.m. (bot.; reg.) v. Antonică (Chaerophyllum aromaticum). craşcadâu s.m. (reg.) v. Geambaş. crâter lunar s.n. (astron.) circ lunar. Craterul lunar este o adâncitură rotundă pe suprafaţa Lunii. crâtimă s.f. (lingv.) linioară, linioară de unire, liniuţă de despărţire, liniuţă de unire, linie, trăsătură, <înv.> dungă, împreună-toare (v. împreunător), unitoare (v. unitor), trăsură de unire. Cratima se foloseşte pentru a lega două cuvinte care se pronunţă împreună sau pentru a despărţi un cuvânt în silabe. crâtiţă s.f. 1 (gosp.) hârbeică, hârboc, laboş, raină, răvar, rânel, şaică2, şerpencă, cratogen tigaie. Are de spălat o mulţime de cratiţe. 2 (alim.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul mâncării) raină. S-a mâncat toată cratiţa de pilaf. cratogen s.n. (geol.) platformă. Cratogenul păstrează urmele mai multor orogeneze precambriene, care constituie nucleele de la care s-au extins actualele continente. cravaşâre s.f. (înv.) v. Biciuire. Flagelare. Flagelaţie. cravâşă s.f. biciuşcă, râncă, fişcă, iuşcă, iuşniţă, năpârcă, raştoc, zbiciuşcă. Are o cravaşă împletită din curele. cravată s.f. <înv.> legătoare (v. legător), legătură, legătură de gât, şlengher, ştreang, zgardă. A primit cadou un ac de cravată din aur. crawl [kro:l] s.n. burtieră, scroll. Crawlul este banda care apare în josul ecranului de televiziune şi care conţine informaţii. crâză s.f. (fon.) sinereză, sinizeză. Craza este fuziunea a două vocale într-un diftong ascendent, prin transformarea primei vocale în semivocală. crăcâie s.f. (reg.) 1 (gosp.) v. Crăcană. Pirostrie. 2 (glum.) v. Cunună. Cununie, crăcănă s.f. 11 (gosp.) pirostrie, arc, crăcaie, picioare (v. picior), mâţă, săgeac1, ţagră. Pe crăcană se pune ceaunul la foc. 2 (tehn.; reg.) corn. De pe fus, lâna se deapănă pe răşchitor, până la crăcana acestuia. 3 (tehn.; la plug; reg.) v. Coarne (v. com). 4 (tehn.; reg.) v. Cobilă. 5 (gosp.; reg.) v. Capră. 6 (gosp.; reg.) v. Prăjină. 7 (reg.) v. Spânzurătoare. 8 (reg.; glum.) v. Cunună. Cununie. II (arg.) v. Pantalon. crăcăat, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcănat2, crăcăi vb. IV. intr. (reg.; despre lemne şi obiecte din lemn) v. Pârâi. Pocni. Trosni, crăcăna vb. 1.11 refl. (despre oameni sau despre picioarele lor) <înv. şi pop.> a se în-crăcăna, a se crăci, a se răs-crăcăna, a se răscăci, a se răscăia, a se răscăna, a se răscrăci, a se târşi1. Se crăcăna pe canapea, ocupând două locuri. 2 tr. (compl. indică picioarele) a răs-crăcăna, a răşchira. Are obiceiul urât de a-şi crăcăna picioarele când stă pe un scaun. II refl. (reg.) 1 (despre ramuri, crengi etc.) v. Bifurca. 2 (despre copaci, plante) v. Desfira. Ramifica. crăcănăre s.f. crăcănat1, crăcănătură, crăceală, crăcire, crăcit1, crăcitură. Merge greu din cauza crăcănăm picioarelor. crăcănăt1 s.n. crăcănăre, crăcănătură, crăceală, crăcire, crăcit1, crăcitură. crăcănăt2, -ă adj. (despre oameni sau despre picioarele lor) crăcit2, răscrăcănat, crăcăcit, pocoş, răscaci, răscăcit, răscănat, râjneţ, târşit2. Merge greu din cauză că este crăcănată. Are picioarele crăcănate. crăcănătură s.f. (pop. şi fam.) v. Crăcănăre. Crăcănat1. crăceălă s.f. (pop. şi fam.) v. Crăcănăre. Crăcănat1. crăci vb. IV. refl. (pop. şi fam.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcăna, crăcire s.f. (pop. şi fam.) v. Crăcănăre. Crăcănat1. crăcit1 s.n. (pop. şi fam.) v. Crăcănăre. Crăcănat1. crăcit2, -ă adj. 1 (pop. şi fam.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Şiăcănat2.2 (reg.; despre obiecte) v. Bifurcat, crăcitură s.f. (pop.) v. Crăcănăre. Crăcănat1, crăciun s.n. 11 (relig. creştină; Crăciun nm. pr.) Naşterea Domnului (v. naştere), Naşterea lui Hristos (v. naştere), <înv.> Născut. Crăciunul este sărbătoarea care celebrează naşterea lui Iisus Hristos la 25 decembrie (după stilul nou) sau la 7 ianuarie (după stilul vechi). 2 (art.; pop.; nm. pr.) Crăciunul Micv. Anul Nou (v. an). 3 (folc.; reg.) v. Irozii (v. irod). Vicleim. II fig. (reg.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage’) v. Bătaie. Corecţie, crăcium vb. IV. tr. (arg.) 1 (compl. indică oameni) v. înjunghia. Spinteca. Tăia. 2 (compl. indică mai ales femei, minori) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Silui. Viola. 3 (compl. indică fecioare) v. Deflora. Dezvirgina. Necinsti. crăciumţă s.f. (bot.) Bergenia crassifloria; carnaval. crăcos, -oăsă adj. (pop. şi fam.; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros. crăcuf vb. IV. (fam.; compl. indică coduri informatice protejate) v. Sparge, crăculiţă s.f. (bot.) crăcuşoară, crăcuţă, crenguţă, rămurea, rămurică, crenguli-ţă, crengurea, rămuriţă, răncurea, răti-oară, şibă, şibioară. A rupt câteva crăculiţe de salcie. crăcuros, - oăsă adj. (reg.; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros. crăcuşoără s.f. (bot.) crăculiţă, crăcuţă, crenguţă, rămurea, rămurică, crenguli-ţă, crengurea, rămuriţă, răncurea, răti-oară, şibă, şibioară. crăcuţă s.f. (bot.) 1 crăculiţă, crăcuşoară, crenguţă, rămurea, rămurică, crenguli-ţă, crengurea, rămuriţă, răncurea, răti-oară, şibă, şibioară. 2 (la pl. crăcuţe; reg.) v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). crăi vb. IV. intr. (polit.; înv.; despre suverani) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. crăiăsă s.f. 11 (mitol pop.; mai ales în basme) fee, zână, zână măiastră, măiastră (v. măiestru),vâlvă, săiastră. Este frumoasă ca o crăiasă din poveşti. 2 (polit.; astăzi rar; mai ales în basme sau poetic) v. Cap încoronat împărăteasă. Maiestate. Monarh. Suverană(v. suveran). Ţarină2.3 (polit.; astăzi rar; mai ales în basme sau poetic) v. Cap încoronat. Maiestate. Monarh. Regină. Suverană (v. suveran). 4 (reg.) v. Mireasă. 5 (j. de cărţi; înv.) v. Damă. Regină. II (reg.) 1 (entom.; şi, art., crăiasa-albinelor) v. îm- 1368 părăteasă. Mamă. Matcă. Regină. 2 (bot.) v. Viţă-Berlandier (Vitis berlandieri). crăi'e s.f. (polit.; astăzi rar; mai ales în basme sau poetic) 1 v. Monarhie. Regat 2 v. Imperiu, împărăţie. crăiehci s.m. (bot.; reg.) v. Verigei (Orobanche caryophyllacea). crăiesc, -eăscă adj. (astăzi rar; mai ales în basme sau poetic) 1 v. Regal2. Regesc. 2 v. Imperial. împărătesc. crăiâş s.m. (iht.; reg.) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). crăieşte adv. (modal; astăzi rar; mai ales în basme sau poetic) 1 v. Regeşte. 2 v. împărăteşte. crăiete s.m. (iht.; reg.) 1 v. Boiştean (.Phoxinus phoxinus). 2 v. Biban (Perca fluviatilis). crăieţ s.m. (iht.; reg.) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). crăime s.f. (astăzi rar; mai ales în basme sau poetic) 1 v. Monarhie. Regat 2 v. Imperiu, împărăţie. crăinidvb. IV. tr. (înv.; compl. indică fapte care au avut loc sau care sunt în curs de desfăşurare, situaţii trecute ori existente etc.) v. Anunţa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti, crăişâr s.m. 11 (iht.) Hucho hucho; lostriţă, <înv. şi reg.> jemlugă, lostocuţă, puică, şaldaie. 2 (bot.) Tagetes erecta şi Tagetes patula; crăiţă, tagete, vâzdoagă, boance (v. boancă), boftă, budiană, buruiană-dom-nească, buzdugi (v. buzdugă), căciuliţe (v. căciuliţă), ferfan, ferfeni-galbeni (v.ferfăn), ferfeni-mari (v.ferfăn), ferfeni-mici (v.ferfăn), ferfeniţă, garoafe (v. garoafă), moşnegel, ocheşele (v. ocheşel), popă1, rujiţe (v. rujiţă), săscuţă, şerpoaică, ţigănaşi (v. ţigănaş), ţigănci (v. ţigancă), \igăncuşe (v. ţigăncuşă), ţigănuţe. II (înv.) v. Principe. Prinţ, crăiţă s.f. 11 (bot.) Tagetes erecta şi Tagetes patula; crăişor, tagete, vâzdoagă, boance (v. boancă), boftă, budiană, buruiană-dom-nească, buzdugi (v. buzdugă), căciuliţe (v. căciuliţă), ferfan, ferfeni-galbeni (v.ferfăn), ferfeni-mari (v.ferfăn), ferfeni-mici (v.ferfăn), ferfeniţă, garoafe (v. garoafă), moşnegel, ocheşele (v. ocheşel), popă1, rujiţe (v. rujiţă), săscuţă,şerpoaică,ţigănaşi (v. ţigănaş), ţigănci (v. ţigancă), ţigăncuşe (v. ţigăncuşă), ţigănuţe. 2 (entom.; reg.) v. împărăteasă. Mamă. Matcă. Regină. I11 (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 (j. de cărţi; reg.) v. Decar. Zece. 3 (j. de cărţi; înv.) v. Damă. Regină. crănţăneălă s.f. 1 crănţănit, ronţăială, ronţăire, ronţăit, ronţăitură. în magazie se aude crănţăneala şoarecilor. 2 crănţănit, ronţăială, ronţăire, ronţăit, ronţăitură. Se opreşte pentru câteva clipe din crănţăneala sărăţelelor pentru a-i răspunde. crănţăm vb. IV. tr. 1 (despre şoareci, şobolani etc.; compl indică alimente uscate, lucruri dure etc.) a ronţăi, <înv. şi reg.> a grojdi, <înv.> crâncen a corţui. Şoarecii crănţănesc în magazie. 2 (despre oameni sau animale; compl. indică alimente uscate sau tari) a crănţăi, a ronţăi. Crănţăneşte sârăţele. crănţăm't s.n. 1 crănţăneală, ronţăială, ronţăire, ronţăit, ronţăitură. 2 crănţăneală, ronţăială, ronţăire, ronţăit, ronţăitură. Se opreşte pentru câteva clipe din crănţănitul sărăţelelor pentru a-i răspunde. crăpa vb. I. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) a (se) fisura, a plesni, a pocni, a (se) sparge. Farfuria s-a crăpat după ce a fost pusă pe un vas cu apă clocotită. 2 refl. (despre corpuri dure, ziduri, construcţii etc.) a se despica, a se sparge. Prin izbire, nuca s-a crăpat. Zidul s-a crăpat pe toată lungimea lui din cauza alunecărilor de teren. 3 refl., intr. (de obicei cu determ. cauz.) a plesni, a pocni, a puşca. Vopseaua de pe maşină a crăpat din cauza căldurii mari. 4 tr. (compl indică lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) a despica, a sparge, a spinteca, a tăia, a dezgheura, a dezghioca, a răsări2, a sfărâmă, a zdrobi. Crapă lemnele cu toporul. 5 intr., refl. (despre haine, obiecte elastice etc.; de obicei cu determ. cauz.) a plesni, a se rupe, a pocni. Fusta i-a crăpat din cauză că s-a îngrăşat. 6 refl. (despre pământ sau formaţii ale lui) a se deschide, a se despica, <înv.> a se răsface. Pământul s-a crăpat la cutremur şi a distrus şoselele. 7 tr., refl. (compl sau sub. indică capul oamenilor ori al altor fiinţe) a (se) sparge. I-a crăpat capul cu o piatră. A fost internată pentru că i s-a crăpat capul în accident. 8 intr. fig. (iron. sau peior.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică uşi, geamuri etc.) a (se) întredeschide, a (se) căsca. A crăpat geamul pentru a aerisi camera. Pisica a intrat în cameră când uşa s-a crăpat. 2 intr., refl. (bot.; despre muguri, boboci de flori etc.) a se deschide, a se desface, a se despica, a ecloza, a plesni, a pocni, <înv. şi reg.> a se dezghioca. Mugurii mărului au început să se crape. 3 intr., refl. (despre piele, mâini etc.; de obicei cu determ. cauzale) a plesni, a pocni, a se vişti2. Pielea mâinilor a crăpat din cauza detergenţilor. 4 intr. (despre abcese) a se deschide, a se desface, a plesni, a se sparge. După ce abcesul crapă, durerea trece. crăpâre s.f. 11 crăpat1, fisurare, fisurat1, plesnire, plesnit1, pocnire, spargere, spart1. Crăparea farfuriei este aproape sigură dacă se pune pe un vas cu apă clocotită. 2 crăpat1, plesnire, plesnit1, pocnire, pocnit1. Crăparea vopselei de pe maşină s-a produs din cauza căldurii mari. 3 crăpat1, despicare, despicat1, spargere, spart1, spintecare, spintecat1, tăiat1, tăiere, răsărire2, <înv.> despicătură. Crăparea lemnelor s-a făcut cu toporul. 4 crăpat1, spargere, spart1. A fost internată şi operată din cauza crăpării capului în accident. 5 fig. (iron. sau peior.) v. Adormire. Apunere. Apus1. Decedare. Deces. Deznodământ final. Deznodământ tragic. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. I11 crăpat1, întredeschidere. Crăparea geamului se face pentru a aerisi camera. 2 (bot.) crăpat1, deschidere, desfacere, despicare, ecloziune, plesnire. Crăparea mugurilor de măr are loc la începutul primăverii. 3 deschidere, desfacere, plesnire, spargere. După crăparea abcesului, durerea trece. crăpăt1 s.n. 11 crăpare, fisurare, fisurat1, plesnire, plesnit1, pocnire, spargere, spart1. 2 crăpare, plesnire, plesnit1, pocnire, pocnit1.3 crăpare, despicare, despicat1, spargere, spart1, spintecare, spintecat1, tăiat1, tăiere, răsărire2, <înv.> despicătură. 4 crăpare, spargere, spart1.111 crăpare, întredeschidere. 2 (bot.) crăpare, deschidere, desfacere, despicare, ecloziune, plesnire. crăpăt2, -ă adj. 11 (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) fisurat2, plesnit2, pocnit2, spart2. Farfuria crăpată a fost lipită pe spate cu un adeziv. 2 (despre lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) despicat2, spart2, spintecat2, tăiat2. Lemnele crăpate au fost stivuite. 3 (despre capul oamenilor sau al altor fiinţe) spart2. A fost internată pentru că avea capul crăpat. I11 (despre uşi, geamuri etc.) întredeschis, căscat2. Prin uşa crăpată a intrat pisica în cameră. 2 (despre muguri, boboci de flori etc.) deschis, desfăcut, înflorit, plesnit2, apert. Mugurii de măr crăpaţi au început să emane un parfum plăcut. 3 (despre piele, mâini etc.) plesnit2, viştit. Pielea crăpată a mâinilor trebuie tratată cu o alifie specială. crăpăt s.n. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. crăpătură s.f. 11 casură, fisură, fractură, plesnitură, spărtură, pocnitură. Crăpătura vasului este prelungă. 2 căscătură. De la cutremur, a apărut o crăpătură în zidul casei. 3 (anat.) fisură, scizură. Are crăpături în călcâie. 4 (tehn.) crestătură, fantă, incizură. 5 (anat; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). I11 întredeschidere, întredeschiză-tură. Prin crăpătura geamului intră aerul curat de afară. 2 (croitorie) tăietură, despicătură, spintecătură. Croitoreasa i-a făcut la fustă o crăpătură prea mare. crăpceăn s.m. (iht.) crăpuştean. Crăpceanul este un crap de dimensiuni mici. crăpelniţă s.f. (fam.; deprec.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. crăpuşnic s.m. (bot.; reg.) 1 v. Crăstăval (Cirsium oleraceum).2v. Pălămidă1. Pălămi-dă-seacă (v. pălămidă1) (Cirsium arvense). 3 v. Scai (Cirsium vulgare). 4 v. Şofrănel (Cirsium furiens). 5 v. Spin. Spin-muscălesc (Carduus acanthoides). crăpuşteăn s.m. (iht.) crăpceăn. crăstăval s.m. (bot.) Cirsium oleraceum; căpusnic, căpusnic-galben, crăpuşnic. crâcneălă s.f. (pop. şi fam.) v. Murmur. Protest. crâcni vb. IV. intr. (pop. şi fam.; despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) v. Murmura. Protesta. crâcmre s.f. (pop. şi fam.) v. Murmur. Protest, crâcnit s.n. (pop. şi fam.) v. Murmur. Protest crâmpei s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) 1 bucată, fracţiune, fragment, frântură, parte, porţiune, secţiune, tranşă, lambou, dărab, lespede, partal, <înv. şi reg.> părtenie, conţ, hăbuc1, jarchină, ştuc. A mâncat un crâmpei din pâine. 2 fragment, frântură, parte, crâmpot. îi reveneau în minte crâmpeie din discuţiile anterioare avute cu el. crâmpot s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din) v. Crâmpei. Fragment. Frântură. Parte, crâmpoţi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia, crâncen, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvi-nar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om crâncen şi ursuz. Este crâncenă la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime crâncenă. 3 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă crâncenă. II adv. (modal) 1 aprig, barbar, brutal, câinos, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros* hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă crâncen cu adversarii. 2 aprig, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, straşnic, <înv.> crâncenit, tare, crâncena aspru, încleştat. Semifinaliştii seluptâ crâncen pentru medalia de aur. crâncenă vb. I. refl. (reg.; despre oameni) v. încrâncena. înfiora. înfricoşa. îngrozi, înspăimânta. Tremura. Zgudui, crânceme s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, crâncenit, -ă adj., adv. (înv.) 1 adj. (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) v. Aprig. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. încrâncenat. îndârjit. înverşunat. Nepotolit. Sângeros. Vajnic. Violent. 2 adv. (modal) v. Aprig. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. încrâncenat. îndârjit. înverşunat. crânceş s.m. (bot.) v. Călţunul-doamnei (v. călţun). Cerenţel (Geum rivale). crâng s.n. 11 (bot.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) desiş, hăţiş, lăstăriş, mladă, stufăriş2, tufarie, tufăriş, tufiş, lăstăret, nuieliş, perdea, stuf, tufarime, arin, bunget, desime, <înv. şi reg.> zbeg, buhaş, ciritel, haţeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, huci1, nuie-lărie, păhui1, rediu, strufină, târş, târşar, tufar, ţuhăi <înv.> desie. Dintr-un crâng sare o căprioară. 2 (astron.; înv.) v. Ciclu. 3 (art.; astron.; înv.) crângul cerului v. a Bolta cerească (v. boltă). Bolta cerului (v. boltă). Boltă. Cer2. Firmament. înaltul cerului (v. înalt). înaltul văzduhului (v. înalt). Sfera cerească (v. sferă). Sferă. Spaţiu; b (Crân-gul-Cerului; nm. pr.) Calea-Lactee (v. cale). Calea-Laptelui (v. cale). II (tehn.; la moara de vânt) prâsnel, fanar, prâstelnic, terteleac, titirez, truznel, val, vălug. Crângul este o parte a morii care este învârtită de roata cea mică din interior. crânguleţ s.n. (bot.) crânguşor. crânguşor s.n. (bot.) crânguleţ, crâsnic s.n., s.m. 1 s.n. (pese.) tifan, cristac, cercală, ciorpac, comiher, cristaş, halău, leşnic2, leşniţă, leşteu, lingură, năpatcă, roci, posfat, prijineală, scărţaş, tapagău, ţăpoai-că2. Cu crâsnicul se prind peşti mici, ca momeală pentru pescuirea peştilor răpitori. 2 s.m. (în Biserica Ortodoxă; reg.) v. Paracliser. Ţârcovnic. crâşcă vb. I. intr. (reg.; despre oameni; de obicei urmat de determ. „din dinţi”, „din măsele”) v. Scrâşni. crâşcăre s.f. (reg.) 1 (de obicei urmat de determ. „dinţilor”, „de dinţi”, „din dinţi”) v. Scrâşnet. Scrâşnire. Scrâşnit. Scrâşnitură. 2 fig. v. Bucluc. încurcătură. Lovitură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. crâşmuli'ţă s.f. cârciumioară, crâşmu-şoară, crâşmuţă. în crâşmuliţa din sat sunt clienţi toată ziua. crâşmuşoâră s.f. (reg.) v. Cârciumioară. Crâşmuliţă. crâşmuţă s.f. (reg.) v. Cârciumioară. Crâşmuliţă. creâ vb. I. tr. 11 (relig.; despre Dumnezeu) a face, a zidi. Dumnezeu a creat lumea. 2 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să creeze o metodă tehnică nouă. 3 (compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) a alcătui1, a compune, a elabora, a face, a întocmi, a realiza, a redacta, a scrie, a da2, <înv.> a izvodi, a redija, a sintesi, a tocmi, a tonisi. Eminescu a creat o operă de valoare universală. Beethoven a creat simfonii nemuritoare. 4 (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a constitui, a desemna, a forma, a institui, a înfiinţa, a numi, a organiza, a stabili, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a crea comitetul de părinţi pe şcoală. 5 (compl. indică state) a face, a fauri, a forma, a înfăptui, a întemeia, a realiza, <înv.> a ijderi, a întemelia, a plămădi, a forja. Are meritul de a fi creat un stat naţional unitar. 6 (compl. indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a ctitori, a fauri, a forma, a funda, a institui, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a erija, a statornici, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi. A creat prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a creat o şcoală de actorie. 7 (compl. indică burse, rente etc.) a institui, a înfiinţa. O fundaţie culturală a creat burse speciale pentru studenţii excepţionali. 8 (compl. indică profituri, venituri etc.) a aduce, a înfăptui, a produce, a realiza. Creează mari beneficii pentru familie, prin meseria pe care o profesează. I11 (compl. indică oameni, mai ales tineri) a forma, a pregăti. Profesorul a creat generaţii întregi de specialişti. 2 (compl. indică personalitatea, caracterul, poziţia socială a cuiva) a forma, a fasona, a modela, a mula, a croi2, a lucra. Printr-o educaţie severă a reuşit să-i creeze o personalitate puternică. 3 (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales stări fiziologice, psihice, senzaţii) a cauza, a da2, a determina, a face, a induce, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui, a stârni. Medicamentul i-a creat o stare de somnolenţă. 4 (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prileji, a procura, a ridica, a trezi. Gestul său a creat un val de indignare. creăngă s.f. 1 (bot.) cracă, ramură, ram, vână, <înv. şi reg.> stâlp, cimotie, cloambă, colugă, comănăc2, crac, crachină, crambă, dârmă, ratină, rază. A aplecat o creangă a cireşului pentru a-i culege fructele. 2 (anat.; arg.) v. Braţ. Mână. Membru superior. creâre s.f. 11 (relig.) creaţie, facere, geneză, zidire, <înv.> naştere, rodină1, roditură, săzda-nie, tocmeală, tvorenie, urzire. Crearea lumii este opera lui Dumnezeu. 2 concepere, elaborare, imaginare, inventare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, excogitare, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzire. După mai multe încercări, a reuşit crearea unei noi metode tehnice. 3 alcătuire, compunere, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris1, <înv.> elaboraţie, izvodire, redacţie, redijare. Crearea unei opere ştiinţifice presupune multă trudă. 4 alcătuire, constituire, desemnare, formare, instituire, înfiinţare, numire, organizare, stabilire. Şedinţa a avut ca scop crearea comitetului de părinţi pe şcoală. 5 făurire, formare, înfăptuire, întemeiere, realizare. Crearea statului naţional unitar a fost sărbătorită cu mare bucurie. 6 constituire, făurire, formare, fundare, instituire, înfiinţare, întemeiere, organizare, statornicire, <înv.> sistisire, urzire. Se mândreşte cu crearea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru crearea unei şcoli de actorie. 7 instituire, înfiinţare. Crearea burselor speciale pentru studenţii excepţionali a fost bine primită de aceştia. I11 formare, pregătire. Crearea de specialişti buni este o necesitate pentru viitor. 2 cauzare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, naştere, producere, provocare, stârnire, determinaţie, prilejuire, provocare, <înv. şi pop.> pricinuire, stâmeală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul său a condus la crearea unui val de indignare. creâstă s.f. 1 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) coamă, creştet, culme, muchie, spinare, sprânceană, <înv. şi pop.> zare, culmiş, lucină. Crestele dealurilor sunt acoperite cu păşuni. 2 (geomorf; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) creştet, culme, înălţime, pisc, ţugui, vârf, obârşie, sus, <înv. şi reg.> smicea, vârvare, cornet3, mormondol, păzui, picui, piscan, spic, tigvă, titilă, ţiclă, ţiclău2, ţiclet, ţicloi2, ţiclui, ţieman, ţiemă, ţiemău, ţicui, ţiflan, ţiflă, ţifleică, ţoampă, ţuţudan, ţuţui1, ţuţur, <înv.> suiş, dinte, tărie. Pe creasta muntelui a fost ridicată o cruce. 3 (constr.) coamă, culme, comană, coroană, laţ2, samar, sleme, slemnea, slimnă. S-a suit pe creasta acoperişului pentru a repara hornul. 4 (hidrol.) spinare. Buştenii alunecau la vale, pe crestele valurilor. 5 (la pl; anat.) creste epidermice = creste papilare; creste papilare = creste epidermice. Crestele epidermice sau papilare au rol tactil şi termic. 6 (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea. 7 (la stână; reg.) v. Răvar. II (art.; 371 | bot.) creasta-cocoşului = a Celosia cristata; amarant, cioane, talpa-gâştei (v. talpă); b Clavaria flavcv, opintic, barba-ca-prei (v. barbă), burete-creţ, laba-mâţei (v. labă), meloşel, tocmăgei (v. tocmăgel); c (reg.) v. Laba-ursului (v. labă) (Clavaria aurea); d (reg.) v. Rămurele (v. rămurea) (Clavaria botrytis); e (reg.) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium); f (reg.) v. Pieptănariţă (Cynosurus cristatus); g (reg.) v. Breabăn (Dentaria glandulosa); h (reg.) v. Moţul-curcanului (v. moţ) (Polygonum orientale); I (reg.) v. Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca); i (reg.) v. Ferigă, creativ, -ă adj. 1 (despre oameni) creator, imaginativ, ingenios, inventiv, <înv.> invenţios. A fost considerat cel mai creativ compozitor al timpului. 2 (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) creator, imaginativ, ingenios, inventiv, iscoditor, iscusit, născocitor, <înv.> invenţios, scornaci, zămislitor. Are o minte creativă. creativitate s.f. imaginaţie. Toate picturile sale dovedesc o mare creativitate artistică. creator, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) creativ, imaginativ, ingenios, inventiv, <înv.> invenţios. 2 (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) creativ, imaginativ, ingenios, inventiv, iscoditor, iscusit, născocitor, <înv.> invenţios, scornaci, zămislitor. I11 s.m. art. (relig.; Creatorul; şi Creatorul Suprem; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Ce 1 de Sus, Cel Viu, Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), împăratul (v. împărat), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Creatorul Suprem care a dat naştere cerului şi pământului. 2 s.m., s.f. demiurg, făuritor, înfăptuitor, născocitor, plăsmuitor, realizator, artefice, <înv.> ijderitor, săvâr-şitor, scomitor, sfârşitor, statornicitor, faurar1, clăditor, tată, faur1. Petrarca este creatorul poeziei de dragoste italiene. 3 s.m., s.f. făuritor, fondator, întemeietor, statornicitor, <înv.> tocmitor, părinte, clăditor, tată. Savantul este creatorul unei importante şcoli lingvistice. 4 s.m., s.f. autor, realizator. Soţul ei este un cunoscut creator de emisiuni de televiziune. 5 s.m. creator de modă = stilist. John Galliano este renumitul creator de modă al casei Dior. creatură s.f. 1 (zool) animal, dobitoc, făptură, fiinţă, necuvântător, vietate, vieţuitoare (v. vieţuitor), <înv. şi pop.> lighioană, <înv. şi reg.> suflător, vită, <înv.> dihanie, săzdanie, suflătură, suflare, zidire, ziditură. în natură există încă multe creaturi necunoscute de om. 2 (mitol., lit. de ficţiune, desene animate) arătare, monstru, pocitanie, pocitură, poghidanie, arătanie, bâzdâganie, gadină, <înv. şi reg.> halovină, budihace, budu-hoală, hală, mirătură, mozomaină, nagubă, onanie2, <înv.> arătătură, blaznă, încheietură, coşcodan. De sub pod, în faţa lui Făt-Frumos, a ieşit o creatură cu două capete. 3 (deprec.sm peior.) v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj, creâţie s.f. 11 (relig.) creare, facere, geneză, zidire, <înv.> naştere, rodină1, roditură, săzdanie, tocmeală, tvorenie, urzire. Creaţia lumii este opera lui Dumnezeu. 2 invenţie, născocire, plăsmuire, isco-deală, iscodenie, iscoditură, născoceală, scoamă, scornitură, <înv.> ijderitură, săzdanie. Personajele filmului sunt creaţii ale fanteziei regizorului. II (concr.) 1 operă, realizare. Această pinacotecă este creaţia fiicei pictorului. 2 lucrare, operă, producţie, lucru, <înv.> producere, product, singramă. Scriitorul a lansat o nouă creaţie valoroasă. crede vb. III. 1 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, găsi, a gândi, a înţelege, a judeca, a opina, a pricepe, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. Crede că nu este pregătit pentru examen. 2 tr. (compl indică manifestări, acţiuni, atitudini etc. ale oamenilor sau situaţii, stări etc.) a aprecia, a considera, a găsi, a socoti, a vedea. Crede gestul său drept un semn al dorinţei de împăcare. 3 refl.,tr. (sub. sau compl indică oameni; cu determ. elem. pred. supl.) a (se) considera, a (se) închipui, a (se) socoti, a (se) vedea, a (se) visa, a (se) ţine. Se crede îndreptăţit să-şi ceară drepturile. Până la ultima evoluţie din întrecerea sportivă, membrii comisiei de arbitraj l-au crezut câştigătorul medaliei de aur. 4 tr. (adesea în constr. cu înţeles neg, mai ales interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine ar fi crezut că se va întâmpla astfel? Nu a crezut că în ceai era somnifer. 5 tr. (de obicei urmat de o prop. compl dr.) a estima, a presupune, a prezuma, a socoti, a probălui, <înv.> a supoza. Crede că îşi va termina lucrarea în următoarele trei zile. credinţă 6 tr. a se aştepta, a-şi imagina, a-şi închipui. I-a făcut invitaţia, dar nu a crezut că va veni. 7 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr. sau interog., exprimă credinţa, speranţa, îndoiala, teama, suspiciunea) a-şi imagina, a-şi închipui, a i se năluci, a i se năzări, a i se părea, <înv. şi pop.> a-i veni, <înv. şi reg.> a-i răsări1. A crezut că moare, atât îi era de râu. 8 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a nădăjdui, a spera, <înv. şi reg.> a nădăi, <înv.> a răbda, a upovăi. Crede că va obţine creditul de la bancă. 9 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. »în”) a se încrede. Crede în mama ei. 10 tr. (compl indică oameni) a considera, a i se părea, a socoti, a ţine, a apărea, <înv.> a afla, a eticheta, a taxa. Lumea îl crede impostor. 11 refl. (despre oameni) a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se lăuda, a se mândri, a se semeţi, a se trufi1, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfăla, a se marţafoi2, a se burica, a se furlandisi, a se îngur-guţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se făloşi, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfătoşi, a se trufăli, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufăşi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălora, a se încondura, a se înălţa, a se lăţi, a se ridica, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău - prea te erezii credenţă s.f. bufet. A pus gustările pe credenţă. credibil, -ă adj. (despre teorii, concepţii, explicaţii etc.) acceptabil, admisibil, bun, plauzibil, probabil, verosimil. Are o scuză credibilă pentru ceea ce a făcut. credibilitate s.f. admisibilitate, plauzibiltate, probabilitate, verosimilitate, verosimi-litudine. S-a apreciat credibilitatea celor declarate de martori. credincios, -oăsă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (relig.) cucernic, cuvios, evlavios, pios, plecat2, preacredincios, religios, smerit, devot, orant, <înv. şi pop.> drept, închinător, <înv. şi reg.> smernic, <înv.> bine-credincios, blagocestiv, cucerit, evlavnic, evsevios, pietos, pravoslavnic, râvnitor, sme-relnic, smerin, piu, evlavicos. Este un om credincios, cu frica lui Dumnezeu. 2 adj. (în opoz. cu „infidel”, „necredinciosn; despre oameni) bun, cinstit, constant, devotat, fidel, leal, loial, statornic, devot, slugarnic, <înv.> slugăritor, smerit, nestrămutat. S-a convins că îi este un partener de viaţă credincios. credinţă s.f. I (relig.) 1 cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, devoţiune, dumnezeire, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagocestie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, credinţi evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplahnie, înfrângere. Credinţa lui este recunoscută de toţi. 2 confesiune, cult1, religie, rit, <înv. şi pop.> lege, <înv.> crezare, staul. Cei mai mulţi români aparţin credinţei creştine ortodoxe. 3 (înv.) v. Crezul (v. crez). Simbolul credinţei (v. simbol). I11 certitudine, convingere, încredinţare, sentiment, siguranţă, convicţiune, <înv.> crezământ. Totdeauna a avut credinţa că adevărul va învinge. 2 idee, judecată, opinie, părere, socoteală. După credinţa mea, nu a procedat corect. 3 cinste, devotament, fidelitate, lealitate, loialitate, statornicie, lealism, loialism, <înv. şi reg.> priinţă, <înv.> sadacat. Nu a pus nicio clipă la îndoială credinţa colaboratorilor săi. 4 încredere, nădejde, speranţă, nădăj-duire, putere, <înv.> nădăjduinţă. Are credinţa că lucrurile se vor schimba în bine. 5 (reg.) v. Logodnă. 6 (reg.) v. Credit. Datorie. 7 (înv.) v. Asigurare. Chezăşie. Garanţie. 8 (înv.) v. încredere. 9 (jur.; înv.) v. Concesiune. 10 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a respecta”, „a ţine”, „a călca”) v. Jurământ. Legământ. credinţi vb. IV. refl. (recipr.), tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni) v. Logodi, credit s.n. 11 (fin.) împrumut, <înv.> împru-mutătură. Banca i-a acordat un credit important. 2 datorie, <înv. şi pop. > veresie, credinţă. Cumpără de multe ori pe credit. II fig. 1 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, aprobare, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de credit din partea prietenilor. 2 ascendent, autoritate, consideraţie, influenţă1, înrâurire, prestigiu, reputaţie, respect, stimă, trecere, vază1. Este un muzician total, care are nu numai credit în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. 3 (înv.) v. Bizuire. încredere. credită vb. I. tr. 1 (fin.; compl. indică persoane fizice sau juridice) a acredita, a împrumuta. Banca a creditat-o cu 8 000 de lei. 2 fig. (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a lăuda, a onora, a preţui, a respecta, a stima, a aproba. îl creditează pe pictor pentru talentul său. creditâre s.f. (fin.) acreditare, împrumutare. Creditarea pe care a făcut-o este de 8 000 de lei. creditor, -oâre s.m., s.f. (fin.) împrumutător, <înv.> datornic. Pentru că avea bani datoraţi, nu ştia cum să scape de creditori. credo s.m. invar, (relig.; livr.) v. Crezul (v. crez). Simbolul credinţei (v. simbol). credul, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. bleg, naiv, prost, <înv. şi pop.> zălud, fraier, <înv. şi reg.> lud, husăn, ponc, copil1, copilă, fazan, guguştiuc, oiţă, papagal, botanist, bulache, cajbec, candelist, ciumpalac, fanache, fleng, gioablă, goglet, gorobete, gudulan, gulie, guşter, gutufan, gutuie, leuştean, moca- mente, mocan1, mocangiu, pampalache, pifan, popândău, râtan, topfiz, uţupan, zarzavagiu. -Eşti atât de credul încât ai putut s-o crezi? Este un credul dacă ascultă tot ce-i spune. 2 adj. (despre oameni) bun, candid, ingenuu, inocent, naiv, neştiutor, pur2, crud, crudac. Este prea încrezător, prea credul 3 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; iron. sau peior.) v^leg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. credulitate s.f. 11 naivitate, simplicitate, simplitate. Credulitatea lui în relaţiile cu oamenii deranjează pe mulţi. 2 candoare, ingenuitate, inocenţă, naivitate. Credulitatea ei era incredibilă, nu ştia să se apere de ticăloşi. II (concr.; iron. sau peior.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”) v. Gogomănie. Nătângie. Nebunie. Neghiobie. Nerozie. Nesocotinţă. Prostie. Stupiditate. Stupizenie, crâier s.m. 11 (anat.) cerebrum, encefal. Creierul este partea cea mai importantă a sistemului nervos central al vertebratelor. 2 (art.; anat.) creierul mic = cerebel, creieraş, creieruş. Creierul mic are un rol important în asigurarea controlului echilibrului, al tonusului muscular şi al funcţiilor vegetative. 3 (art.; anat.; ieşit din uz) creierul mijlociu v. Mezencefal. 4 fig. deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit, cap, bilă2, scaun. Foloseşte-ţi propriul creier, nu urma sfaturile altora! II (p. anal; reg.) 1 (mec.) v. Butuc. 2 (tehn.; la car sau la căruţă) junghietură, opor, umăr, umărul osiei (v. umăr), umerar, umeraş. Creierul se află lângă străgălie şi se îmbină cu căpăţâna roţii. creieraş s.m. (anat.; pop.) v. Cerebel. Creierul mic (v. creier). creieruş s.m. (anat.; reg.) v. Cerebel. Creierul mic (v. creier). creion s.n. 1 condei, condei de plumb, plaivaz, <înv. şi reg.> anglie, plumb, broci, răsplai, ştii, <înv.> ceruză. Ia notiţele cu creionul. Desenează cu creioane de diferite culori. 2 (a. plast.) crochiu, eboşă, schiţă. Pictorul a făcut un creion care reprezintă profilul unei fete. creiona vb. I. tr. I (a. plast.; compl. indică figuri, obiecte, peisaje etc.) a contura, a desena, a eboşa, a schiţa, <înv. şi pop.> a scrie, a zugrăvi, <înv.> a şerui2. Pictorul i-a creionat profilul din câteva linii. II fig. 1 (compl. indică fapte, întâmplări, situaţii, personaje, caractere etc.) a contura, a schiţa, a desena. A creionat sugestiv caracterele eroilor romanului. 2 (compl indică expuneri, planuri, orientări etc.) a schiţa, a trasa. A creionat strategiile bancare de viitor. creionâj s.n. (a. plast.) conturare, creionare, desenare, desenat1, schiţare. Creionajul profilului i-a luat doar câteva minute. creionare s.f. (a. plast.) conturare, creionaj, desenare, desenat1, schiţare, creiţâr s.m. (fin.; în trecut) <înv.> crucer. Creiţarul a circulat în Transilvania şi în Bucovina, în timpul stăpânirii austriece. crem adj. invar., s.n. alb-gălbui. Şi-a cumpărat un taior crem. cremaţiune s.f. (livr.) v. Ardere. Incinerare. Incineraţie. cremă s.f. 11 (farm., cosmet.) alifie, pomadă, unguent, liniment, ir, unsoare, smac, <înv. şi reg.> unsură, ip, untişor, <înv.> mehlem. Foloseşte pentru ten creme hidratante. 2 cremă de ghete = vacs, şuvix. II fig. 1 elită, aristocraţie, caimac, floare, frunte, smântână, spumă. Acest profesor face parte din crema intelectualităţii româneşti. 2 lamură, esenţă, floare, spumă. Mitul păstrează pentru eternitate crema spiritualităţii unui popor. cremenâl s.n. (jur.; înv.) = criminal1, crâmene s.n. (mineral.) silex, beabe, beancă, beuţă, bicaş, gălătuş. Cremenea are proprietatea de a produce scântei prin lovire cu obiecte de oţel. cremocârp s.m. (bot.) diachenă. Cremocarpul este un fruct uscat, care se desface în două achene. cremonă s.f. (tehn.) espagnoletă. Cremonele se folosesc pentru a închide o fereastră sau o uşă. crenâl s.n. (constr.) <înv.> măzgal, meterez, zăbrea, zimţ. Crenelurile se află în partea superioară a unui zid de apărare. crengărâie s.f. (colect.; bot.) crengărie. Prin crengăraia bogată se zăreau acoperişuri lucioase din tablă zincată. crengărie s.f. (colect.; bot.) crengărâie. crengos, -oâsă adj. (despre arbori, arbuşti) crenguros, ramificat, rămuros, despicat2, crăcos, rămurat, clombos, clomburat, crăcuros, rătinos, răvănat, <înv.> ramulos, rămos, rămurit. crenguh'ţă s.f. (bot.; pop.) v. Crăculiţă. Crăcuşoară. Crăcuţă. Crenguţă. Rămurea. Rămurică. crengureâ s.f. (bot.; pop.) v. Crăculiţă. Crăcuşoară. Crăcuţă. Crenguţă. Rămurea. Rămurică. crenguros, -oâsă adj. (despre arbori, arbuşti) crengos, ramificat, rămuros, despicat2, crăcos, rămurat, clombos, clomburat, crăcuros, rătinos, <înv.> ramulos, rămos, rămurit. în curtea casei este un stejar crenguros. crenguţă s.f. (bot.) crăculiţă, crăcuşoară, crăcuţă, rămurea, rămurică, crenguliţă, crengureâ, rămuriţă, răncurea, rătioară, şibă, şibioară. A rupt câteva crenguţe de salcie. creofâg, -ă adj. (despre animale) carnasier, carnivor, zoofag. Leul este un mamifer creofag. creol, -ă s.m., s.f. (iron.) v. Rom2. Ţigan. Ţigancă. crep s.n. (ind. text.) 1 crepdeşin. Crepul are firele de urzeală şi de bătătură astfel încrucişate încât se obţine un efect specific. 2 zăbranic. A făcut un văl dintr-un crep. crepdeşin s.n. (ind. text.) crep. crepem vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică obiecte sau părţi ale lor; adesea cu determ. care arată instrumentul acţiunii) v. Fixa. Imobiliza. înţepeni. Pironi. Prinde.Ţintui. 2 (compl. indică piese filetate ale unui 373 | dispozitiv,; ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) v. înşuruba. Strânge, crepmă s.f. (tehn.) sorb2. Crepina serveşte drept filtru la capătul unei conducte. creponat; -ă adj. (despre ţesături, hârtie etc.) încreţit Are o bluză albă din mătase creponată. crâposte s.n. (milit.; reg.) v. Cetate. Fortăreaţă, crepuscul s.n. 11 (astron.) auroră, zori1, <înv. şi pop.> murg1, albul zilei (v. alb), faptul zilei (v.fapt), zare, <înv. şi reg.> murgea-lă, zorilă, <înv.> mânecat, mânecuş. I-a prins crepusculul la malul mării. 2 amurg, apus1, asfinţire, asfinţit, înserare, seară, <înv. şi pop.> murg1, amurgire, amurgit, înmurgit, scăpătare, scăpătat1, sfinţit2, <înv. şi reg.> murgeală, murgilă, murgit scăpătiş, <înv.> sfinţire2, vesperă, zori de seară (v. zori1), vărsarea serii (v. vărsare). Vor ajunge la mare pe la crepuscul. 3 (în opoz. cu „răsărit”; livr.) v. Apunere. Apus1. Asfinţire. Asfinţit II fig. (în opoz. cu ,,progres,T) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre crepusculul puterii romane. crepuscular, -ă adj. fig. (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona crepusculară a sufletului este greu de definit. crescătoare s.f. (zootehn.) eleveză. Crescă-toarea este un aparat folosit la creşterea artificială a puilor de găină şi a bobocilor. crescătorie s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) fermi Obţine profituri mari de la crescătoria de vaci. crescătură s.f. 1 (med., med. vet.; înv.şi pop.) v. Umflătură. 2 (biol; înv.) v. Creştere. Dezvoltare. Mărire. crescând adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) crescendo, crescendo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) crescând. crescut1 s.n. 1 (bot.; rar) v. Creştere. Dezvoltare. Vegetare. Vegetaţie. 2 (înv.) v. Etate. Vârstă1. crescut2, -ă adj. 11 (despre copii sau despre pui de animale) dezvoltat, măricel, măricică, mărişor, săltat2, <înv. şi reg.> dezvolbat, măricuţ, măruţ, toitan, răsărit1. Căţeii crescuţi pot fi daţi spre adopţie. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat. Deştept. Educat. Instruit. învăţat2. Şcolit. II 1 (despre numere, cantităţi etc.) mărit3, ridicat2, sporit. Numărul crescut al manifestanţilor a speriat autorităţile. 2 (despre suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) extins, lărgit, mărit3, sporit. Terenurile cultivate crescute i-au rotunjit veniturile. 3 (despre ape, râuri etc.) mare1, umflat. Apele crescute ale râului au inundat localităţile riverane. 4 (despre aluaturi) dospit, umflat. Din aluatul crescut face pâine. 5 (despre sume, valori, preţuri etc.) majorat2, mărit3, ridicat2, sporit, urcat2. Puterea de cumpărare a populaţiei este mai mică din cauza preţurilor crescute. II11 (despre temperatură, tensiune etc.) mărit3, ridicat2, urcat2. Temperatura crescută poate indica o infecţie în organism. 2 (despre valori electrice, optice, acustice) amplificat, intensificat, întărit, mărit3, potenţat, sporit. Pentru ca sistemul să funcţioneze normal este nevoie de o tensiune crescută a curentului. 3 amplificat, dezvoltat, extins, îmbogăţit, lărgit, mărit3, <înv.> lucrător. Schimburile comerciale crescute au fost benefice pentru economia ţârii. 4 (mai ales despre fenomene atmosferice) acutizat, amplificat, intensificat, întărit, înteţit, mărit3, sporit. Forţa crescută a vijeliei a produs panică în rândul populaţiei. 5 (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) acutizat, agravat, amplificat, intensificat, înteţit, mărit3, sporit, exaltat, accentuat, ascuţit2. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunilor crescute dintre ei. cresân s.m. (bot) 1 Nasturtium officinale; cardama, cardama-de-izvoare, năsturel, bobâlnic, brâncuţă, gălbenea, hreniţă, iar-ba-voinicului (v. iarbă), măcriş-de-baltă, năsturea, voinicea (v. voinicel). 2 Lepidium sativum; hreniţă, caprilemă, caprilon, cardama, resuche, urda-vacii (v. urdă). crestă vb. I. tr. 11 (compl. indică suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, ziduri, pereţi etc.) a scrijeli, a zgâria, a hârşâi, a scobi, <înv. şi reg.> a încresta1, <înv.> a semna, a semnui, a brăzda. A crestat masa cu un cuţit. 2 (tehn.; compl. indică piese, roţi, unelte etc.) a dantura, a dinţa, a zimţa, a zimţui, a fereca, <înv.> a dintela. Rotiţa de la angrenaj a fost crestată la strung. I11 (chir.; compl. indică organe, ţesuturi vii, nervi etc.) a deschide, a inciza, a secţiona, a tăia. I-a crestat puţin pielea pentru a-l vaccina. 2 (compl. indică mai ales urechile unor animale) a tăia. A crestat urechile oilor pentru a le recunoaşte într-o turmă mai mare. crestănie s.f. (bot; reg.) v. Susai-de-munte (v. susai1). Susai-de-pădure (v. susai1). Su-sai-pădureţ (v. susai1). Susai-sălbatic (v. susai1). Tâlhărea (Mycelis muralis). crestă re s.f. (tehn.) danturare, dinţare, moletare, randalinare, zimţare, zimţat1, zim-ţuire, zimţuit1. Execută la strung crestarea marginii piesei metalice. crestăt, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, despre ziduri, pereţi etc.) scrijelit, zgâriat, brăzdat. Masa crestată trebuie refăcută. 2 (despre piese, roţi, unelte etc.) dinţat, zimţat2, zimţuit2, zimţos, ferecat2, <înv.> dintelat, dinţuros. Marginile crestate ale monedei s-au tocit. II adj. (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext, despre părţi ale corpului lor) creţ, cutat, încreţit, ridat, zbârcit, <înv. şi reg.> ghiuzit, îngurzit, pomăit, pungit, boţit, brăzdat, smochinit, stafidit, papacioc. Bătrâna are obrazul crestat. Mâinile crestate îi trădează vârsta. III (ornit.; pop.; glum.) 1 s.m. (art. crestatul) v. Cocoş (Gallus bankiwa domes- creşte tica). 2 s.f. (art. crestata) v. Găină (Gallus bankiwa domestica). crestălâu s.n. (la stână; reg.) v. Răvar. crestătură s.f. 11 scrijeleală, scrijelire, scri-jelitură, zgârietură, <înv. şi reg.> scorbelitură, sferditură, graffiti. Crestăturile de pe masă sunt adânci. 2 cioplitură, dăltui-tură, scobitură, dăltuială, crestez, vişluitură, brazdă. Uşa veche are crestături adânci. 3 (tehn.) crăpătură, fantă, in-cizură. 4 (tehn.) dinte, zimţ. Rotiţa are mai multe crestături pe margine. 5 (bot.) emar-ginatură. Petalele acestei flori au crestături. I11 (chir.) incizare, incizie, incizură, secţionare, tăietură. Vaccinarea s-a făcut printr-o crestătură. 2 (anat.) creţ, cută, dungă, în-creţire, încreţitură, rid, zbârcitură, şanţ1, <înv. şi reg.> zbârceală, zbârci1, încreţeală, ranţ, răvaş, vârstă2, boţitură, brazdă, pârâuţ. Bătrâna are o faţă plină de crestături. crestăţeă s.f. (bot.) 1 Lactuca quercina; susai1, tâlhărea. 2 (reg.) v. Lăptucă. Lăptucă-veninoasă (Lactuca virosa). 3 (reg.) v. Tâlhărea (Lactuca sagittata). 4 (reg.) v. Dragavei. Ştevie. Ştevie-creaţă (Rumex crispus ). 5 (reg.) v. Păpădie (Taraxacum officinale). 6 (reg.) v. Salata-iepurelui (v. salată) (Prenanthes purpurea). 7 (reg.) v. Susai-de-pădure (v. susai1). Susai-pădureţ (v. susai1) (Lactuca muralis). crestez s.n. (reg.) v. Cioplitură. Crestătură. Dăltuitură. Scobitură, crestomaţie s.f. 1 analecte, <înv.> catalecte. A consultat câteva crestomaţii istorice din secolul al XlX-lea. 2 (lit.) antologie, florilegiu, spicilegiu. Autorul figurează într-o crestomaţie de proză germană. crestuş s.n. (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea, cresuţă s.f. (bot; reg.) v. Urda-vacii (v. urdă) (Cardaria draba). creşă s.f. cămin, leagăn. Având serviciu, îşi duce copilul la creşă. creşte vb. III. I intr. 1 (biol; despre oameni, animale şi păsări) a se dezvolta, a se înălţa, a se mări, <înv. şi pop.> a odrăsli, a se ridica, a sălta, a se zburătăci, a zburătui, a zburaturi, a se lungi, <înv. şi reg.> a se dezvoalbe, a se dezvoca, a se năstimi. Pe măsură ce creştea, devenea din ce în ce mai cuminte. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; biol; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) a apărea, a se arăta, a ieşi, a se ivi, a răsări1, a se înfira, a nizgui, a picni. I-au crescut primele fire de pâr în barbă. Puiului de vrabie încep să-i crească penele. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; biol; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) a se reface, a se regenera. Unghia căzută i-a crescut. Dacă rămân fără coadă, şopârlelor le creşte alta. 4 (despre păr, unghii etc.) a se lungi, a se mări. I-a crescut bretonul. 5 (biol; despre organisme, fiinţe) a se matura, a se maturiza. Acest animal creşte în câteva luni. 6 (bot; despre plante) a se dezvolta, a trăi, creştere | 374 a vegeta, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se învoalbe. Cactuşii cresc în condiţii de uscăciune. 7 (bot.; despre plante) a apărea, a se arăta, a germina, a ieşi, a se ivi, a încolţi, a miji, a răsări1, a lăstări, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a năstimi, a oteşi2. în grădină au crescut ghioceii. 8 (constr. cu un pron. pers. în dat.; bot.; despre frunze, flori, muguri) a apărea, a da2, a ieşi, a răsări1. Copacului i-au crescut mugurii. 9 (bot.; despre muguri) a se dezvolta, a se umfla. Mugurii cireşului au început să crească. 10 (bot.; despre plante, arbori etc.) a se înălţa, a se ridica, a se lungi, a se urca. Iedera a crescut mult, ajungând până la etajul al doilea al clădirii. 11 fig. (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) a avansa, a se dezvolta, a evolua, a înainta, a progresa, a propăşi, a se ridica, a câştiga. Prin seriozitate, cinste şi muncă, un popor poate creşte rapid. II tr. 1 (compl. indică mai ales copii şi tineri) a educa, a forma, <înv.> a educălui, a pedepsi. Şi-a crescut copiii în spiritul dreptăţii. 2 (zootehn.; compl. indică animale) a noji1, a scula. Creşte vaci pentru lapte. 3 (agric.; compl. indică plante) a cultiva. Creşte legume timpurii în seră. 4 (compl. indică animale sau păsări) a înmulţi, a prăsi. Multe persoane cresc câini de rasă pentru a-i vinde. II11 intr. a se înmulţi, a se mări, a se ridica, a spori1, a se urca, <înv.> a se mulţi, a prisosi, a se sforţa, a se umnoji. Numărul manifestanţilor creşte de la oră la oră. 2 intr., tr. (sub. sau compl. indică suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) lăţi, a (se) mări, a (se) ridica, a spori1, a (se) urca. Terenurile cultivate cu grâu cresc în unele zone ale ţârii. Şi-a crescut proprietatea cu câteva zeci de hectare, prin cumpărarea unui lot de pământ de la un vecin. 3 intr., tr. a (se) mări, a spori1, a augmenta. Capitalul firmei a crescut mult. 4 intr. (despre grupuri sau rânduri de oameni) a se îndesi, a se îngroşa, a se înmulţi, a spori1. Coloanele de manifestanţi au crescut. 5 intr. (despre ape, râuri etc.) a se mări, a se ridica, a se umfla, <înv. şi pop.> a se urca, a boboti, a musti. Apele râurilor au crescut din cauza ploilor. 6 intr. (despre aluaturi) a dospi, a se umfla, a răsări1, <înv.> a aveni. Aluatul de pâine creşte repede. 7 tr., intr. (compl. sau sub. indică sume, valori, preţuri etc.) a (se) majora, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori1, a (se) sui, a (se) urca. Comercianţii au crescut preţurile la alimente. 8 intr. a se mări, a se ridica, a spori1. Rata şomajului a crescut din cauza crizei economice. IV1 intr. (despre temperatură, tensiune etc.) a se mări, a se ridica, a spori1, a se sui, a se urca. Temperatura i-a crescut pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 2 intr. (despre valori electrice, optice, acustice) a se amplifica, a se intensifica, a se întări, a se mări, a se potenţa, a spori1. Tensiunea curentului electric a crescut. Intensitatea sunetelor creşte din ce în ce mai mult. 3 intr., tr. a (se) amplifica, a (se) dezvolta, a (se) extinde, a (se) îmbogăţi, a (se) lărgi, a (se) mări, a spori1. Schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut în ultimul timp. împrumutul neologismelor creşte vocabularul unei limbi. 4 intr. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a se amplifica, a se intensifica, a se întărâta, a se întări, a se înteţi, a se mări, a spori1, a se ijj»fla, a se iuţi, <înv.> a se adăuga, a se aspri. Forţa vijeliei creşte. 5 intr., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a se amplifica, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, <înv.> a (se) adăuga, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei cresc pe zi ce trece. Singurătatea creşte depresia. 6 intr. (despre stări de spirit, conflicte sociale, politice, economice etc.) a se îndârji, a se înteţi, a spori1, a se ascuţi. Polemicile dintre ei au crescut la maximum. creştere s.f. 11 (biol.) dezvoltare, mărire, <înv.> adaos, crescătură, dezvoalbere. Creşterea copilului a fost normală. 2 (biol.) apariţie, ieşire, ivire. Creşterea dinţilor îl face pe copil nervos. 3 (biol.) refacere, regenerare. Creşterea cozii şopârlei începe imediat după desprindere. 4 (bot.) dezvoltare, vegetare, vegetaţie, crescut1. Creşterea cactuşilor se face în condiţii de uscăciune. în zonele mai reci perioada de creştere a grâului este mai lungă. 5 (bot.) înălţare, ridicare, urcare. Ploile din ultimii ani au favorizat creşterea rapidă a puieţilor. 6 fig. dezvoltare, evoluţie, înaintare, mers-înainte, progres, propăşire, pas2, pas înainte (v. pas2), înălţare, ridicare, săltare. Creşterea societăţii este un deziderat al tuturor. I11 cultivare, educare, educaţie, formare, <înv.> pedeapsă. Creşterea copiilor în spiritul dreptăţii a fost benefică pentru ei. 2 (agric.) cultivare, cultură. Creşterea legumelor timpurii se face în sere. II11 înmulţire, mărire, sporire, <înv.> umplutură. Creşterea numărului manifestanţilor s-a produs rapid. 2 extindere, întindere, lărgire, mărire, sporire. în unele zone ale ţârii se constată o creştere a terenurilor cultivate cu grâu. 3 mărire, sporire, augmentare, augmentaţie. Creşterea capitalului firmei a adus venituri suplimentare angajaţilor. 4 mărire, ridicare, umflare, <înv. şi pop.> urcare, <înv.> umflătură. Creşterea apelor râului a pus în pericol numeroase localităţi. 5 dospire, <înv.> avenire. Creşterea aluatului se produce la cald. 6 majorare, mărire, ridicare, scumpire, sporire, suire, urcare. Creşterea preţurilor la alimente îngrijorează populaţia. 7 mărire, ridicare, sporire. Se constată o creştere a ratei şomajului din cauza crizei economice. IV 1 mărire, ridicare, suire, urcare. Creşterea temperaturii s-a produs pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 2 amplificare, intensificare, întărire, mărire, potenţare, sporire, amplificaţie. S-au făcut remedieri în reţeaua electrică pentru creşterea tensiunii curentului. 3 amplificare, amploare, dezvoltare, extensiune, extindere, îmbogăţire, lărgime, lărgire, mărire, <înv.> dezvelire, lucrare. Creşterea schimburilor comerciale dintre cele două ţări s-a produs în ultimul timp. 4 accentuare, acutizare, amplificare, intensificare, întărire, înteţire, mărire, sporire, <înv.> adăugare. Creşterea forţei vijeliei a fost devastatoare. 5 acutizare, agravare, amplificare, intensificare, înteţire, mărire, sporire, accentuare, adâncire, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza creşterii disensiunilor dintre ei. creştet s.n. 11 (anat.; adesea întărit prin „capului”) sinciput, vertex, scăfârlie, teme1, vârtejul capului (v. vârtej). Creştetul reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene. 2 cap, căpătâi. Asistenta a stat la creştetul copilului bolnav toată noaptea. 3 apex, cap, capăt, extremitate, vârf. în zare se observă creştetul piramidei. 4 (anat.; pop. şi fam.) v. Fontanelă. 5 (anat.; înv.) v. Cap. 6 (astron.; în opoz. cu „nadir”; înv.) v. Amiază. Zenit. II (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) 1 coamă, creastă, culme, muchie, spinare, sprânceană, <înv. şi pop.> zare, culmiş, lucină. Creştetele dealurilor sunt acoperite cu păşuni. 2 creastă, culme, înălţime, pisc, ţugui, vârf, obârşie, sus, <înv. şi reg.> smicea, vârvare, cornet3, mormondol, păzui, picui, piscan, spic, tigvă, titilă, ţiclă, ţiclău2, ţiclet, ţicloi2, ţiclui, ţicman, ţicmă, ţicmău, ţicui, ţiflan, tiflă, ţifleică, ţoam-pă, ţuţudan, ţuţui1, ţuţur, <înv.> suiş, dinte, tărie. Pe creştetul muntelui a fost ridicată o cruce. creştin, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 (relig.) <înv.> hristosean, oaie. Creştinii sunt adepţii creştinismului. 2 (pop.) v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. II adj. (relig.) creştinesc, <înv.> hristian, hristosean. Unul dintre simbolurile creştine este crucea. creştin-democrat, -ă s.m., s.f., adj. democrat-creştin, democreştin. Creş-tin-democraţii urmăresc să aplice în politică principiile ideologice ale creştinismului. S-a înscris în Partidul Creştin-Democrat. creştină vb. I. (relig.) 1 tr. (compl. indică oameni) a boteza, <înv.> a se încreştina. Copilul a fost creştinat ortodox. 2 refl. (despre necreştini) a se boteza, <înv.> a se încreştina. Soţul ei musulman s-a creştinat creştinare s.f. (relig.) botez, botezare. S-a căsătorit după creştinarea viitorului ei soţ musulman. creştinăt, -ă adj. (relig.; despre oameni) botezat. creştinătate s.f. (relig.; rar) v. Creştinism. Cristianism. Cruce. Legea cea nouă (v. lege). Legea lui Hristos (v. lege). Legea lui Iisus Hristos (v. lege). Legea nouă (v. lege). Religia creştină (v. religie). creştinesc, -eâscă adj. 1 (relig.) creştin, <înv.> hristian, hristosean. 2 (pop.) v. Omenesc. Uman. 375| criminal creştineşte adv. (modal; pop.) v. Cumsecade. Omeneşte. creştinism s.n. (relig.) cristianism, cruce, legea cea nouă (v. lege), legea lui Hristos (v. lege), legea lui Iisus Hristos (v. lege), legea nouă (v. lege), religia creştină (v. religie), creştinătate, <înv.> hristianism, hristianitate. Creştinismul are la bază Vechiul Testament şi Noul Testament şi credinţa în Iisus Hristos. cretaceu -cee s.n.,adj. (geol.) 1 s.n. cretacic. Cretaceul este ultima perioadă a mezozoicului. 2 adj. (despre roci) cretacic, cretos. cretacic, -ă s.n., adj. (geol.) 1 s.n. cretaceu. 2 adj. (despre roci) cretaceu, cretos. cretă s.f. (mineral.) tibişir, broci, cridă1. Creta este folosită la scris. cretin, -ă adj., s.m., s.f. 1 (med.) idiot, imbecil, tâmpit, tâmp, tembel, caşbec, morocănos, mut, năprui, <înv.> geanabet. Este cretin din naştere. Cretinii au un deficit intelectual important şi tulburări în dezvoltarea fizică. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; iron. sau peior.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. cretinism s.n. 1 (med.) idioţenie, idioţie, imbecilitate, tâmpenie, tâmpea-lă, <înv.> tâmpie, tâmpime. Cretinismul este o boală endocrină, congenitală sau dobândită în primii ani ai copilăriei. 2 (concr.) dobitocie, idioţenie, idioţie, imbecilitate, inepţie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, <înv.> prostăticie, nimicamiţă. Nu a mai auzit un asemenea cretinism. cretiniză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) 1 (med.) a (se) idiotiza, a (se) idioţi, a (se) imbeciliza, a (se) nătângi, a (se) prosti1, a (se) tâmpi. S-a cretinizat din cauza unui tratament medical greşit. 2 a (se) îndobitoci, a (se) prosti1, a (se) tâmpi, a (se) tembeliza, a (se) năuci, a nebuni, a (se) hăbăuci, a (se) tonti. Izolarea de lume şi lipsa de informare l-au cretinizat de tot. cretinizăre s.f. (med.) idiotizare, idioţire, imbecilizare, îndobitocire, prostire1, tâmpire. Cretinizarea lui are drept cauză o boală din copilărie. cretinizat, -ă adj. (med.; despre oameni) idiotizat, idioţit, imbecilizat, îndobitocit, prostit2, tâmpit, dobitocit. Omul cretinizat nu mai este recuperabil din punct de vedere medical sau psihic. creton s.n. (ţes.) carton2. Cretonul este folosit mai ales pentru huse de mobilă şi draperii. cretos, -oăsă adj. (despre roci) cretaceu, cretacic. creţ, creăţă adj., s.m., s.n., s.f. I adj. 1 (despre păr) buclat, cârlionţat, inelat, încreţit, ondulat, unduios, zulufat, încârlion-ţat, aricit2, scârcior, scârlionţat, <înv.> ondulos, smreadec, undos, unduit. Pletele creţe îi cad pe spate. 2 (despre lână, blană ) buclat, cârlionţat, inelat, mărgelat, înstrugurat. Lână oilor merinos este creaţă şi foarte fină. 3 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpu- lui lor) crestat, cutat, încreţit, ridat, zbârcit, <înv. şi reg.> ghiuzit, îngurzit, pomăit, pungit, boţit, brăzdat, smochinit, stafîdit, papacioc. Bătrâna are obrazul creţ. Mâinile creţe îi trădează vârsta. I11 s.m. buclă, cârlionţ, inel, ondulaţie, ondulă, undă, val, zuluf, perciune, sfredel, sfredelitură, onduleu, cârligel, cocor, percică, scâr, scârlionţ. De sub pălărioară ies creţii aurii ai fetiţei. 2 s.n. (anat.) crestătură, cută, dungă, încreţire, încreţitură, rid, zbârcitură, şanţ1, <înv. şi reg.> zbârceală, zbârci1, încreţeală, ranţ, răvaş, vârstă2, boţitură, brazdă, pârâuţ. Bătrâna are o faţă plină de creţuri. 3 s.m., s.n. boţitură, cută, încreţitură, îndoitu-ră, îngurzitură, <înv.> încreţire, armonică1. încearcă să îndrepte cu fierul de călcat creţii fustei. 4 s.m., s.n. (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte) bufa, cută, fald, godeu, pliseu, pliu, plisaj, faii, pătură, vârstă2, drapeu, faltăne. Rochia are mulţi creţi. 5 s.n. (com.; înv.) v. Creţişor. III s.f. (bot.) 1 (pop.) v. Riesling-de-Banat. 2 (reg.) v. Salvie-albă (Lavattera thuringiaca). 3 (reg) v. Izmă-crea-ţă. Mentă-creaţă (Mentha crispa). creţăr s.m. (bot.; reg.) v. Gorun (Quercus petraea). creţişor, -oără s.n., s.f., s.m. I s.n. (com.) <înv.> creţ. Creţişorul este o aţă de bumbac răsucită. II (bot.) 1 s.f. Alchemilla vulgaris; brumărie, faină-de-in, plaşcă1, um-bra-muntelui (v. umbră), umbraml-doamnei (v. umbrar), umbrarul-muntelui (v. umbrar). 2 s.f. Dryodron coralloides; barba-caprei (v. barbă). 3 s.f. (reg.) v. Burete-de-conopidă (Clavaria coralloides). 4 s.m. (reg.) v. Betoni-că. Vindecea (Betonica officinalis). creţuşcă s.f. (bot.) 1 Filipendula ulmaria; barba-caprei (v. barbă), caprifoi, pepenea, răcuşor, rânzişoară, sânziană, smântânică, taulă,teişor. 2 (reg.) v. Taulă (Spiraea crenata). 3 (reg.) v. Cununiţă (Spiraea ulmifolia). 4 v. Feriga-ursului (v. ferigă). Ferigă. Fe-rigă-de-câmp. Ferigă-împărătească. Feri-gă-voinicească (Pteridium aquilinum). crevâce s.f. (mar.) coastă. Crevacea face parte din osatura de rezistenţă a unei nave. crevete s.m. (zool.) 1 Cragon vulgaris; caridă. 2 Palaemon squilla; caridă. crez s.n. 1 (art. crezul; relig.) simbolul credinţei (v. simbol), credo, mărturia credinţei (v. mărturie), <înv.> credinţă, mărturisirea credinţei (v. mărturisire). în crez se face o expunere succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creştine. 2 cult1, religie. Pentru Caragiale scrisul era un crez. crezare s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Bizuire. încredere. 2 (relig.; înv.) v. Confesiune. Credinţă. Cult1. Religie. Rit. crezămât s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Bizuire, încredere. 2 (înv.) v. Certitudine. Convingere. Credinţă. încredinţare. Sentiment. Siguranţă. 3 (înv.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţu- ire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. crezător, -oăre adj. (înv. şi pop.) v. încrezător, crezol s.n. (chim.) metilfenol. Crezolul se foloseşte la prepararea bachelitei, a unor fungicide, ca antiseptic etc. criânt, -ă adj. (despre culori, nuanţe) dezagreabil, intens, izbitor, puternic, strident, tare, ţipător, violent, viu, ochios, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe criante. cribdă s.f. (reg.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. cribdos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Nedrept. cric1 s.m. (omit.; reg.) v. Fluierar. Prundăraş. Prundăraş-de-râiLPrundăraş-de-râu-cu-cioc-negru. Prundăraş-gulerat-mic. Prundărel (Charadrius dubius curonicus). cric2 s.n. (tehn.) vinci, vârtej, livăr, şaitău, şurub. Cricul este folosit pentru a ridica unele greutăţi la înălţimi mici. cricălă s.f. (culin.; reg.) v. Tocană, crichîn s.m. (bot.; reg.) v. Goldan. Renglot (Prunus insititia). crichmă s.f. (bot.; reg.) v. Goldană. Renglotă. crici vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Anunţa. Comunica. Informa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti. 2 tr. (compl. indică oameni) v. însărcina. 3 intr. v. Insista. Stărui. cridă1 s.f. (mineral.; reg.) v. Cretă. cridă2 s.f. (fin.; german.; înv.) v. Bancrută. Crah. Faliment. crifoi s.n. (reg.) crihan. A dat câinelui un crifoi de mămăligă. crighel s.n. (german.; reg.) v. Bere. Halbă, crihălă s.f. (reg.) v. Jilăveală. Reveneală. Udătură. Umezeală. Umiditate, cri hă n s.n. (reg.) crifoi. crijâc s.m. (milit.; în Ev. Med.; înv.) v. Cruciat, crflă s.f. 1 (pese.; la năvod) aripă, natră. 2 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). crimă s.f. (jur.) 1 asasinat1, homicid, moarte, omor, omorâre, omucidere, ucidere, nelegiuire, <înv.> deşugubină, omucid, ucigărie, ucigătură, ucisătură, <înv.; astăzi poetio sânge, merinoi, mortăciune. A fost condamnat pe viaţă pentru crimă. 2 (în statele monarhice) crimă de lezmaiestate = lezmaiestate, <înv.> leziune a maiestăţii. Crima de lezmaiestate este ofensa adusă unui suveran sau autorităţii acestuia, considerată de lege drept crimă şi pedepsită ca atare. criminăl1 s.n. (jur.; înv.; şi, în formă coruptă, cremenal) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. criminal2, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f., adj. asasin, homicid, omorâtor, ucigaş, omu-cigaş, ucigător, <înv. şi pop.> tăietor, tâlhar, <înv.> criminalist, omucid, răpunător, războinic, şugubăţ, călău, asomator, parlagiu, lichi- criminalic | 376 dator, căpăţânar, despicător, naş. Criminalul şi complicele său au fost prinşi. 2 adj. (despre fapte, acţiuni, porniri etc. ale oamenilor) nelegiuit, <înv.> criminalic, negru. Are intenţii criminale din cauza geloziei. II adj. (fam.; glum.) 1 (despre lovituri, bătăi etc.) v. Grozav. Straşnic. Teribil. Zdravăn. 2 (despre stări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Bun. Excelent. Grozav. Straşnic. Zdravăn, criminalic, -ă adj. (înv.; despre fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Criminal2. Nelegiuit, criminalion s.n., s.m. (jur.;. înv.) I s.n. 1 v. Judecătorie. 2 v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. II s.m. v. Judecător, criminalist, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş, criminalitate s.f. (jur.) banditism, infracţio-nalism, infracţionalitate, infracţionism. în ultimul timp se constată o descreştere a ratei criminalităţii. criminalizâ vb. I. tr. (rar; compl. indică oameni) 1 (jur) v. Acuza. Incrimina. Inculpa. 2 v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina. Inculpa, învinovăţi. învinui. Recrimina. criminolog, -ă s.m., s.f. (jur.) criminologist. Criminologul studiază dinamica şi cauzele criminalităţii, precum şi metodele pentru prevenirea şi combaterea ei. criminologist, -ă s.m., s.f. (jur.) criminolog. crin s.m. I (bot.) 1 Lilium candidum; <înv. şi reg.> liliu, lilie, lilie-albă, liliom, liliom-alb, zambac. 2 crin-de-pădure = crin-pestriţ=crin-sălbatic=Lilium martagon; ai-de-pădure, aişor, fiere, leurdă, lilie-ro-şie, răsfug, untişor, usturoiţă; crin-de-toamnâ = a (şi crin-galben, art., crinul-fânului) Hemerocallis flava şi Hemerocallis fulva; băşina-sasului (v. băşină), casiţă, dreţ--galben, lalea, liliom, liliom-galben, păpuri-că-galbenă, solele, stânjen, şovar-sălbatic, tulipan, tulipan-galben; b (şi, art., crinul-fâ-nului-albastru) Hosta ventricosa; cală4; c Hosta plantaginea; liliac-de-mare (v. liliac1); d (reg.; şi crin-de-apă, crin-galben, art., crinul-fânului) v. Iris. Stânjen-de-baltă. Stânjen-galben. Stânjenel (Iris pseudacorus); (reg.) crin-albastru = crin-vânăt v. a Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stânjenel-violet (Iris germanica); b Stânjenel (Irisflorentina); crin-de-apă = crin-de-baltă v. Micşunea-de- baltă. Micşuneaua-apei (v. micşunea). Roşăţea (Butomus umbellatus); crin-roşuv. Gladiolă (Gladiolus gandavensis); crin-vânătv. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). II (zool) crin-de-mare = crinoid, encrin, pentacrin. Crinii-de-mare au aspect de floare de crin. crinoid s.n. (zool.) crin-de-mare, encrin, pentacrin. crinolină s.f. malacof. Crinolina este o fustă lungă şi largă, în formă de clopot. crioffl, -ă adj., s.m., s.f. (biol.) psihrofil. Un organism criofll rezistă la temperaturi scăzute. criofi'tă s.f. (bot.) psihrofită. Criofltele sunt plante adaptate la temperaturi joase. criofobi'e s.f. (psih.) psihrofobie. Suferă de criofobie, având o teamă excesivă şi nejustifl-cată de frig. criogen, -ă adj. (fiz.; despre sisteme fizico-chi-mice, agenţi etc.) frigorigen, refrigerent. Un agent criogen produce scăderea temperaturii. Freonul este un agent criogen. criologîe s.f. (fiz.) crionică. Criologia se ocupă cu studiul procedeelor de obţinere a temperaturilor joase. criometrie s.f. (fiz., chim.) crioscopie. Criometria este o metodă Jt măsurare a scăderii temperaturii de congelare în diferite procese fizice sau chimice. criometru s.n. (fiz., chim.) crioscop. Cri-ometrul se foloseşte în criometrie. crionică s.f. (fiz.) criologie. crioplanăţie s.f. (geol.) altiplanaţie. Criopla-naţia produce nivelarea reliefului sub acţiunea alternării ciclice a îngheţului şi a dezgheţului. crioscop s.n. (fiz., chim.) criometru. crioscopie s.f. (fiz., chim.) criometrie. crioterapi'e s.f. (med.) frigoterapie. Criote-rapia utilizează temperaturile foarte joase, în special, în afecţiunile dermice. cripâlcă s.f. (tehn.; la războiul de ţesut; reg) v. Căţel. Cordenci. criptă s.f. cavou, monument funerar, mormânt, casă de veci (v. casă1): Cortegiul se îndreaptă spre cripta defunctului. criptic, -ă adj. 1 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona criptică a sufletului este greu de definit. 2 fig. (despre mimică, atitudini etc.) indescifrabil, nedescifrabil. Este o persoană introvertită a cărei expresie a feţei este totdeauna criptică. criptobioză s.f. (biol.) anabioză. Criptobioza se manifestă în condiţii neprielnice de viaţă. criptococoză s.f. (med.) toruloză. Cripto-cocoza afectează sistemul nervos, bronhiile şi plămânii. criptofftă s.f. (bot.) geofită. Criptofitele trăiesc şi iarna datorită rădăcinilor adânc înfipte în pământ. criptogămă vasculară s.f. (bot.) pteridofită. Criptogamele vasculare se înmulţesc prin spori. criptogen, -ă adj. (biol; despre organisme) criptogenetic, criptogenic. Un organism criptogen are originea şi evoluţia necunoscute. criptogenetic; -ă adj. 1 (biol; despre organisme) criptogen, criptogenic. 2 (med.; despre boli) criptogenic, idiopatic. Unei maladii criptogenetice nu i se cunosc natura şi cauza. criptogenic; -ă adj. 1 (biol; despre organisme) criptogen, criptogenetic. 2 (med.; despre boli) criptogenetic, idiopatic. criptonim s.n. pseudonim, pseudonume. Semnează adesea articolele cu un criptonim. criptorebus s.n. rebus criptografic. Cripto-rebusul este o problemă enigmistică dificilă, care se prezintă exclusiv imagistic. criptosistem s.n. sistem criptografic. Cripto-sistemul este un mod de scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenţionale. crisalidă s. (entom.) nimfă, pupă, gogoaşă, păpuşă. Crisalida unui fluture are tegumentul cu reflexe metalice. crisoberfl s.n. (mineral.) alexandrit. Crisobe-rilul este verde, verde-gălbui, oranj sau roşu şi este folosit ca piatră semipreţioasă. crisoh't s.n. (mineral.) olivină, peridot. Crisolitul se întrebuinţează ca materie primă pentru produse refractare. crisoterapie s.f. (med.) auroterapie. în crisoterapie sunt folosite unele săruri de aur. crispă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, trăsăturile etc. oamenilor) a (se) contracta, a (se) încleşta, a (se) zgârci2, a se descompune. Tensiunea nervoasă i-a crispat faţa. Chipul i se crispează din cauza furiei. crispăre s.f. contractare, crispaţie, încleştare. Furia a avut ca efect crisparea feţei. crispăt, -ă adj. (despre faţa, trăsăturile etc. oamenilor) contractat, încleştat, descompus, răvăşit2. Are faţa crispată din cauza furiei. crispaţie s.f. contractare, crispare, încleştare, cristăc s.n. (pese.; pop.) v. Crâsnic. Tifan. cristal s.n. 1 cleştar2. Pentru oaspeţi de seamă foloseşte paharele de cristal. 2 (mineral) cristal microscopic = micro-cristal. cristalin, -ă adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) clar, curat, limpede, netulburat, pur2, transparent, lamur, limpetos, pelucid, <înv. şi pop.> viu, vioară1, rouros, tistaş, viorintă, <înv.> chiar, lichid, limpeziu. Din stâncă iese un izvor cu apa cristalină. 2 fig. (în opoz. cu „răguşit”, „voalat”; despre sunete, voce) clar, limpede, nealterat, pur2, argintiu, argintos, curat, senin. Soprana are vocea cristalină. II s.n. (anat.) <înv.> lentila ochiului (v. lentilă). Cristalinul are un rol important în acomodarea vederii la diverse distanţe. cristah't s.n. (chim.) grăunte cristalin. Cristalitul este un cristal incomplet dezvoltat, neregulat, prezent în rocile vulcanice sticloase sau rezultat în urma solidificării topiturilor de metal. cristaliză vb. I. 1 intr., refl. (despre geluri coloidale, dulceţuri, miere etc.) a se degelifica, a se zaharisi, a se zăhări. Pelteaua s-a cristalizat. 2 tr., refl. fig. (compl sau sub. indică gânduri, idei, sentimente etc.) a (se) clarifica, a (se) desluşi, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a (se) decanta. Gândurile erau atât de încâlcite, încât nici nu încerca să le cristalizeze. în timp, sentimentele lui s-au cristalizat. cristalizăre s.f. 1 (fiz.) cristalizare, cristalo-geneză. Cristalizarea este procesul deformare a cristalelor în natură. 2 zaharisire. Prin cristalizare, mierea capătă o consistenţă specifică. cristalizator s.n. (chim.) cristalizor. Crista-lizatorul este folosit în laborator pentru cristalizarea substanţelor dintr-o soluţie. cristalizăţie s.f. (fiz.) cristalizare, cristalizor s.n. (chim.) cristalizator. 377| cromatism cristalogeneză s.f. (fiz.) cristalizare, cristalizaţii cristâş s.n. s.n. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. cri'stă s.f. (la chipiul sau la coiful unor uniforme militare; înv.) v. Panaş. Pompon. cristelniţa s.f. (bis.) <înv. şi pop.> botezătoare, <înv. şi reg.> scăldătură, putină, scăldă-toare, <înv.> colimvitră. Preotul, la botez, afundă copilul în cristelniţă. cristeneâsă s.f. (bot.; reg.) v. Avrămeasă. Avrămească. Barba-boierului (v. barbă) (Ajuga laxmanni). cristiamsm s.n. (relig.) creştinism, cruce, legea cea nouă (v. lege), legea lui Hristos (v. lege), legea lui Iisus Hristos (v. lege), legea nouă (v. lege), creştinătate, <înv.> hristia-nism, hristianitate. Cristianismul are la bază Vechiul Testament şi Noul Testament şi credinţa în Iisus Hristos. cristofor s.m. (bot.; reg.) v. Orbalţ (Actaea spicata). cristoforiţă s.f. (bot.; reg.) v. Orbalţ (Actaea spicata). Cristos s.m. (relig. creştină; nm. pr.) = Hristos. cri'şcă s.f. (reg.) 1 v. Felie. 2 v. Bulgăre. Drob1. Grunz. criteriu s.n. normă, principiu, semn. Criteriile de selecţie a concurenţilor au fost precizate la începutul concursului. critic, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre împrejurări, stări, situaţii sociale, politice etc.) agitat, frământat2, greu, tulbure, zbuciumat, efervescent. Părinţii noştri au trăit în vremuri critice. 2 (despre situaţii, stări etc.) grav, greu, periculos, primejdios, urât2. Cei doi trecprintr-un moment critic al situaţiei familiale. 3 (despre oameni sau despre firea lor) combativ, polemic, bătăios. Avea un spirit critic de invidiat. 4 (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor) combativ, polemic. I-a răspuns printr-un articol scris cu un ton critic. II s.f. 1 (constr. mai ales cu vb. ca „a avea”, „a aduce”, „a face”) obiecţie, observaţie, rezervă, observare. Are unele critici cu privire la conţinutul studiului. 2 analiză, apreciere, comentariu, evaluare. Critica pe care a făcut-o operei scriitorului a publicat-o într-o revistă de mare circulaţie. 3 frondă, imputare, imputaţie, învinuire, recriminare, recriminaţie, reproş, vină, reprehensiune, bănat, <înv.> luare de seamă, pricină, prihană, trudă, scuturare, scuturat1, scuturătură. Au răspuns în scris unor critici aduse de superiorii lor. III s.m. (filos.) criticist. Criticii sunt adepţii criticismului. critică vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a judeca, a cârti, a ataca, a prelucra, a scutura. Duce o polemică susţinută cu cei care i-au criticat competenţa în domeniu. 2 tr., intr., refl. recipr. (peior.; compl sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detrac-ta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. criticăbil, -ă adj. (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, blamabil, condamnabil, neîngăduit, neonorabil, neper-mis, regretabil, reprobabil, ruşinos, urât2, vinovat, reprehensibil, repudiabil, <înv.> ocamic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt criticabil. criticănt, -ă adj., s.m., s.f. (fam.) v. Intrigant. criticist s.m. (filos.) critic. criţă s.f. (reg.) v. Oţel. crivâc1 s.n. (fin.) mariaş1, <înv.> greşlă. Criva- cul a fost o monedă austro-ungară, de 17 creiţari. crivâc2 s.n. 1 (la luntre) chingă, cocârlă, carboş, cârjă, coastă, cujbă, gânj. Crivacele unesc pereţii de scânduri ai luntrii cu fundul ei. 2 (la moară) pod1, punţi (v. punte), strat. Crivacul fixează piatra zăcătoare. 3 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. crivălă s.f. 1 (tehn.; la joagăr) cocârlă, manivelă, coacă, vârtej. Crivala transmite mişcarea roţii la fierăstrău. 2 (în tâmplărie; reg.) v. Cleşte, crivăţ s.n. (reg.) v. Pat. crivăţ s.n. 1 (meteor.) traistă-goală, acvilon. Crivăţul suflă iama în Moldova şi în Câmpia Dunării. 2 (geogr.; înv.şi reg.) v. Miazănoapte. Nord. criveă s.f. (tehn.; reg.) 1 (la coasă) v. Buhai. Cârlig. Greblă. Hreapcă. Vergea. 2 (în tâmplărie) v. Cleşte. 3 (la plug) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 4 (la războiul de ţesut) v. întinzător. întorcător. Slobozitor. crivi vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. îmbuiba, crizantemă s.f. (bot.) Chrysanthemum indicum; dumitriţă, tufanică, tufaniţă, aurată (v. aurat2), bumb, cătălină, flori-de-iarnă (v. floare), gura-paharului (v. gură), iemăreţe, mărgărită, mărgean, pelin, pene-de-iarnă (v. pană), roman1, ro-maniţă-mare, rujă-de-toamnă, salomii-gal-bene (v. salomie), spilcuţă, tătăişă1, tomnatice (v. tomnatic). criză s.f. 1 (econ., fin.) recesiune, <înv.> chesat, chesatliuc. Orice ţară trece printr-o gravă criză după un război. 2 (med., med. vet.) acces, atac, puseu, toană1, <înv.> lovire, lovitură, paroxism. Şi-a oprit discursul din cauza unei crize de tuse. 3 (med.) criză de abstinenţă = sindrom de abstinenţă. Criza de abstinenţă este provocată de întreruperea bruscă a consumului de medicamente, în special al celui de droguri. croafenă s.f. (culin.; reg.) v. Gogoaşă, croăt, -ă s.m., s.f., adj. <înv.> arvat. Croaţii locuiesc în Croaţia. croc s.n. (tehn.; reg.) v. Cobilă. crochiu s.n. (a. plast.) creion, eboşă, schiţă. Pictorul a făcut un crochiu care reprezintă profilul unei fete. crocodil s.m. (arg.) 1 v. Celular. Mobil. Telefon celular. Telefon mobil. 2 v. Portmo-neu. Portofel. crohmălă s.f. (ind. text.; reg.) v. Apret. Scrobeală. Scrobeală albă. crohmălf vb. IV. tr. (ind. text; reg.; compl. indică ţesături, articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) v. Apreta. Scrobi. crohmălîre s.f. (ind. text; reg.) v. Apret. Apretaj. Apretare. Apretat1. Scrobire. Scrobit1, crohmălit, -ă adj. (reg.) 1 (despre ţesături, despre articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) v. Apretat2. Scrobit2. Tare. 2 fig. (în opoz. cu „gârbovit”; mai ales despre spatele, ţinuta oamenilor) v. Băţos. Drept. Neaplecat. Rigid. Ţeapăn. croi1 s.n. (rar) v. Croială. Croire. Croit. Tăietură. crop vb. IV. tr. 11 (compl. indică mai ales materiale textile, piele tăbăcită) a tăia, a săbăi. A croit stofa după un tipar. 2 (compl. indică haine, încălţăminte etc.) a confecţiona, a executa, a face, a lucra. I-a croit un costum de ocazie. 3 (compl. indică drumuri, şosele etc.) a deschide, a tăia, <înv.> a sparge. Cu greu a croit o potecă prin stratul gros de zăpadă. 4 (tehn.; compl. indică obiecte, materiale etc.) a fasona, a forma, a modela, a mula, <înv. şi pop.> a tipări, <înv.> a tiposi. A croit piesa prin deformare plastică. II fig. 1 (fam.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Broda. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Naşte. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni. Ţese. Urzi. Zămisli. 2 (fam.; compl. indică personalitatea, caracterul, poziţia socială a cuiva) v. Crea. Fasona. Forma. Modela. Mula. 3 (fam.; glum.sz.VL iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.; glum.sau iron.; compl. indică mai ales palme) v. Plesni. Trage. 5 (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fapte, întâmplări etc.) v. Broda. Fabrica. Fabula. Inventa. Născoci. Plăsmui. Scorni. Ticlui. Ţese. Urzi. croiălă s.f. 1 croire, croit, tăietură, croi1, croitură, cupă3, lucrat1, săbăire, săbăit. Pentru croiala rochiei foloseşte un tipar. 2 fig. (fam.; glum. sau iron.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. croire s.f. croială, croit, tăietură, croi1, croitură, cupă3, lucrat1, săbăire, săbăit. croit s.n. croială, croire, tăietură, croi1, croitură, cupă3, lucrat1, săbăire, săbăit. croitor s.m. 1 modist, săbău, şnaidăr, <înv.> hăinar. S-a dus la un croitor bun pentru a-şi face paltonul. 2 (entom.) Cerambyx cerdo; gornic. croitoreasă s.f. modistă (v. modist), cusătoreasă, săbăiţă, şnaidăriţă, cuturieră. croitorie s.f. săboie. Lucrează într-un atelier de croitorie. croitură s.f. (rar) v. Croială. Croire. Croit. Tăietură. cromăj s.n. (tehn.) cromare. Prin cromaj o suprafaţă metalică este acoperită cu crom, pentru a-i mări duritatea şi rezistenţa la coroziune. cromăre s.f. (tehn.) cromaj. cromătică s.f. (a. plast.) colorit, paletă, paletă coloristică, pastă. Tablourile unui pictor avangardist şochează prin cromatica violentă. cromatism s.n. (fiz.) aberaţie cromatică. cromatoblast 1378 cromatoblast s.n. (biol.) cromoblast. Cromatoblastul este o celulă tânără care conţine pigmenţi. cromatocît s.n. (biol.) cromocit. Cromatoci-tul este o celulă cu pigmenţi. cromatofăg s.m. (biol.) cromofag. Croma-tofagul este o celulă fagocită care înglobează pigmenţi. cromatofor s.m. 1 (chim., biol.) cromofor, melanofag. Cromatoforul conferă culoare unui compus organic. 2 (biol.) cromatofor galben = xantofor. Cromatoforul galben este o celulă a dermei pigmentată în galben. cromatoforom s.n. (med.) melanofibrom, nev albastru celular. Cromatoforomul se poate maligniza. cromatoliză s.f. (biol.) carioliză. Cromatoliza este dezintegrarea cromatinei din nucleul celulei în cursul necrozei acestuia. cromatometru s.n. (fiz.) colorimetru. Cu ajutorul cromatometrului se măsoară intensitatea luminii transmise printr-un lichid colorat. cromatoplăsmă s.f. (biol.) cromoplasmă. Cromatoplasma constituie structura periferică a citoplasmei, impregnată cu pigmenţi. cromatoplâst s.n. (biol.) cromoplast. cromatopsi'e s.f. (med.) cromatoscopie. Cromatopsia reprezintă capacitatea de a percepe distinct culorile. cromatoscopie s.f. (med.) cromatopsie. cromhidroză s.f. (med.) transpiraţie colorată. Cromhidroză este de obicei consecinţa unor tulburări metabolice. cromoblăst s.n. (biol.) cromatoblast. cromoblastomicoză s.f. (med.) cromomi-coză. Cromoblastomicoza este o dermatomi-coză caracterizată prin noduli verucoşi cu tendinţă de ulcer are. cromocit s.n. (biol.) cromatocit. cromofag s.m. (biol.) cromatofag. cromofor s.m. (chim., biol.) cromatofor, melanofag. cromofotogravură s.f. (a. plast.) fotogravu-ră policromă. cromomicdză s.f. (med.) cromoblastomicoză. cromoplasmă s.f. (biol.) cromatoplasmă. cromoplast s.n. (biol.) cromatoplast. cromozom s.m. (genet.) 1 cromozom al sexului = cromozom sexual = alozom, gonozom, heterocromozom, heterozom, idiocromozom. Cromozomul sexual are rol esenţial în determinarea sexului. 2 cromozom somatic = autozom. Cromozomii somatici împreună cu alozomii alcătuiesc genomul. cromozomiâl, -ă adj. (genet.) cromozomic. Aberaţie cromozomială. cromozomic, -ă adj. (genet.) cromozomiâl. cromprotei'dă s.f. (biol.) metaloproteidă. Cromproteida are rol esenţial în funcţiunile respiratorii tisulare. cronc s.m. (ornit.; reg.) v. Corb (Corvus corax). croncân s.m. (omit.; reg.) v. Corb (Corvus corax). croncăni vb. IV. intr. (despre corbi, ciori etc.) a corbăia. Ciorile încep să croncănească când se înnorează. croncăm're s.f. croncănit, croncănitură. Croncănirea ciorilor este supărătoare. croncănit s.n. croncănire, croncănitură. croncănitură s.f. croncănire, croncănit, croncâu s.m. (omit.; reg.) v. Corb (Corvus corax). cronic, -ă adj. (despre boli) vechi2.0 hepatită cronică îi macină sănătatea. cronicăr s.m. <înv.> crondgraf, hronicar, letopiseţ, letopisiţar. Cronicarii moldoveni sunt cei mai cunoscuţi. cronică s.f. 1 letopiseţ, <înv.> hronic. Cronica este o lucrare cu caracter istoric, frecventă mai ales în Evul Mediu. 2 (relig. catolică ) cronică papală = pontificală (v. pontifical). cronichetă s.f. microcronică, minicronică. Scrie cronichete la o revistă sportivă. cronograf s.m. (înv.) v. Cronicar, cronogrâmă s.f. historiogramă. O cronogra-mă prezintă evoluţia în timp a unui fenomen. cronol6gic,-ă adj. (despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) diacronic, evolutiv, istoric. într-o cronică expunerea faptelor este cronologică. cronometrăj s.n. cronometrare, minutaj. Cronometrajul se face cu ajutorul unui cronometru. cronometrăre s.f. cronometraj, minutaj. cros s.n. (sport; la box) croşeu. Crosul este o lovitură laterală scurtă, care se dă adversarului în stomac sau în bărbie. crosă s.f. 1 (bis.; la catolici) cârjă, cârjă episcopală, <înv.> hazran. Crosa este simbol al demnităţii episcopale. 2 (art; anat.) crosa aortei = cârja aortei (v. cârjă). Crosa aortei este porţiunea curbată a aortei, după ieşirea din inimă. cross-border [kros'boida] adj. invar, (engl.) v. Transfrontalier. croşetă vb. I. tr. (compl. indică dantele, tricoturi etc.) a ştricăni. Dantela pe care a croşetat-o este foarte frumoasă. croşâtă s.f. 1 igliţă, undrea, cârligel. Croşeta este folosită la croşetat sau la împletit. 2 paranteză dreaptă, paranteză dreptunghiulară, paranteză mare, paranteză pătrată, paranteză franceză. Croşeta este un semn de punctuaţie constând din două dreptunghiuri cărora le lipseşte latura mare situată spre textul intercalat, care, de obicei, este un adaos la un text citat. croşeu s.n. (sport; la box) cros. crotăl s.m. (zool.) Crotalus horridus; şarpe-cu--clopoţei, <înv.> şarpe-sunător. crotă s.f. (muz.) crut. Crota este un vechi instrument muzical originar din Ţara Galilor. crov s.n. (geomorf.) găvan, padină, coşcovă. Crovul are aspectul unei depresiuni circulare sau alungite. cruce s.f. I (relig.) 1 creştinism, cristianism, legea cea nouă (v. lege), legea lui Hristos (v. lege), legea lui Iisus Hristos (v. lege), legea nouă (v. lege), religia creştină (v. religie), creştinătate, <înv.> hristianism, hristianitate. Crucea are la bază Vechiul Testament şi Noul Testament şi credinţa în Iisus Hristos. 2 troiţă, rugă. Crucile sunt aşezate la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri care evocă un anumit eveniment. 3 cruce încârli-gată = svastică. Crucea încârligată este un străvechi simbol religios indian. II (p. anal.) 1 (constr.) cercevea. în crucea montată în mijlocul unei ferestre se pun geamurile. 2 (lingv.) tau. Crucea este ultima literă a alfabetului ebraic. 3 (la ham) strup, strupalnic. Crucea este încrucişată pe spinarea calului şi prinsă cu două capete degâtar, iar cu celelalte de bucar. 4 (la car sau la căruţă) răscruce. De cruce se prind şleaurile. 5 (la car sau la căruţă) ceatlău, feleherţ, flântar, măgăriţă, otic, otinc, par, par de legat, răscol, scară, spiţă, sucitor, tecărău, vârtej. Cu crucea se strânge, prin răsucire, funia sau lanţul trecut peste o sarcină de fân, de lemn etc. 6 (tehn.; la car sau la căruţă) bulfeu, spetează, stinghie, scălduşcă, scăiuş, fiulare, jiglă, lopăţică, remeneacă, scân-durică. Crucea leagă jugul de policioară. 7 (tehn.; la sanie) bot, botniţă, grui2, hobot, opleniţă. 8 (tehn.; la vârtelniţă) aripă, spetează, crucişă (v. cruciş), cumpănă, fofelniţă, lopată, lopăcioară, lopăţică, lopiscă, răscruce, şiştoare (v. şiştor). 9 (la răşchitor) lopată, lopăcioară, lopătuţă, lopăţică, lopiscă. 10 (la roata morii) spiţă. 11 (art; tehn.; la car sau la căruţă) crucea dinainte = cântar, cumpănă, lambă, răscruce, scară; crucea dinapoi = brăcinar, brănişor, coardă, iuhă, lehă, splină. 12 (j. de cărţi; pop. şi fam.) v. Ghindă. Spatie1. Treflă. 13 (pop.; şi, art., crucea drumului) v. Intersecţie. încrucişare. întretăiere. Răscruce. Răspântie. 14 (art.; anat.; pop.) crucea-şalelor v. Os sacru. Os sacrum. Sacrum. 15 (agric.; reg’) v. Jumătate. 16 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Lambă. III (art.; bot) crucea--pământului = a Heracleum sphondylium; brânca-ursului (v. brâncă1), <înv. şi reg.> sclipeţ, laba-ursului (v. labă), păstâma-cul-vacii (v. păstâmac), talpa-ursului (v. talpă), urechea-porcului (v. ureche); b (reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum); c (reg.) v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum); cru-cea-voinicului = a Hepatica transsilvanica; trei-răi; b Anemone angulosa; norocel, voinicel; c (reg.) v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum); d (reg.) v. Popilnic. Popilnic-iepuresc (Anemone hepatica); e (reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus); f (reg.) v. Varga-ciobanului (v. vargă) (Dipsa-cus silvester); (reg.) crucea-pâinii v. Pristolnic. Teişor (Abutilon theophrasti). IV (art.; pop.) 1 crucea nopţii v. Miez de noapte. Miezul nopţii (v. miez). 2 crucea amiezii v. Amiază. Miez de zi. Miezul zilei (v. miez). Prânz. 3 (Crucea; astron.; nm. pr.) v. Lebăda (v. lebădă). 4 (Crucea; astron.; nm. pr.) v. Delfinul (v. delfin). V (cu val.de adv.; modal) cruciş. S-au aşezat cruce în drumul lor. crucâr s.m. (fin.; în trecut; înv.) v. Creiţar. cruci vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se minuna, a se uimi, a se ului1, a se încruci, a se pocozi, a se pogăzni, <înv.> a se ademeni, a se ciudi, a se divi, a se ienăci, a se înminuna, a se pozni. Oamenii s-au cruditate crucit de povestea fetei. 2 tr. (înv.; compl. indică picioarele sau braţele oamenilor) v. încrucişa. crucial, -ă adj. adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cum-pănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri cruciale în societate. cruciat s.m. (milit.; în Ev. Med.) <înv.> crijac, hristos, latin. Cruciaţii luau parte la cruciade pentru a elibera locurile sfinte de sub ocupaţia musulmanilor. crucifica vb. I. tr. 1 (în Antic.; compl. indică condamnaţi) a răstigni, <înv. şi pop.> a pironi, <înv.> a găvozdi, a ţintui. Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi crucificat pe Golgota. 2 fig. (compl. indică oameni) a canoni, a căzni, a chinui, a martiriza, a schingiui, a tortura, a răstigni, a vampiriza, a ustura, a întinde, a strânge, a tescui, a ucide. L-au crucificat pentru a mărturisi o vină pe care nu o avea. crucificare s.f. (în Antic.) răstignire, <înv.> răstignit1, răstignitură. Crucificarea lui Iisus Hristos s-a făcut pe Golgota. crucificăt, -ă adj. (în Antic.; despre condamnaţi) răstignit2, <înv. şi pop.> pironit. Iisus Hristos crucificat a murit în văzul mulţimii adunate în faţa crucii. cruciş, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (despre ochi, privire sau,p. ext., despre oameni) încrucişat, pieziş, saşiu, strabic, ceacâr, chior, chiorâş, strunit, zbanghiu, balcâz, bazaochi, ceur, chiomp, honchiu, împonciş, pachionţ, paliu1, ponc, ponciş, şantaliu, <înv.> împoncişat, luş, strâmb. Copilul are ochii crucişi. 2 (despre linii, direcţii etc.) diagonal, înclinat, oblic, pieziş, <înv.> diagonalic, piezişat, plecat2. Orientarea acestor linii este crucişă. 3 fig. (despre privire) bănuitor, iscoditor, oblic, pieziş. Cei doi au schimbat priviri crucişe. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta”) încrucişat, pieziş, saşiu, strâmb, boldiş, chiorâş, zbanghiu, chiondorâş, ghioldiş, ponciş. Copilul trebuie operat din cauză că se uită cruciş. 2 oblic, pieziş. Spre apus, razele soarelui cad cruciş pe coasta dealului. 3 cruce. S-au aşezat cruciş în drumul lor. III s.f. (tehn.) 1 (la pl. crucişe; la războiul de ţesut) aripi (v. aripă), cumpene (v. cumpănă), fofelniţe (y.fofelniţă), răscruci (v. răscruce), speteze (v. spetează). Crucişele sunt cele două stinghii încrucişate ale vârtelniţei pe care sunt aşezate fofezele. 2 (la vârtelniţă; reg.) v. Aripă. Cruce. Spetează, crucit, -ă adj. (despre oameni; adesea constr. cu vb. „a rămâne”) consternat, minunat, mirat, perplex, siderat, stupefiat, surprins, uimit, uluit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut. A rămas crucit auzind cele povestite. cruciţă s.f. cruciuliţă, cruciuliţă s.f. I cruciţă. Poartă o cruciuliţă de aur la gât. II (bot.) 1 Senecio crucifolius; bătătarnică, petimbroasă. 2 Senecio vulgaris; petimbroasă, spălăcioasă. 3 Senecio rupester ; petimbroasă. 4 (reg.) v. Spălăcioasă (Senecio vernalis). 5 (la pl. cruciuliţe; reg.) v. Arşinic (Lychnis chalcedonica). crud, crudă adj., adv. I adj. 1 (despre alimente sau produse alimentare) nefiert. în fiecare dimineaţă bea lapte proaspăt crud. îi place să mănânce gălbenuş de ou crud, frecat cu zahăr. 2 (în opoz. cu „copt”; mai ales despre aluaturi) necopt, călâu, letios. Cozonacul nu s-a copt bine, rămânând crud. 3 (mai ales despre carne) nefript, neprăjit. Carnea este încă crudă, mai trebuie lăsată pe foc. 4 (în opoz. cu „copt”; despre fructe, seminţe, plante etc.) necopt, verde, corcos, crudac, searbăd2, verdioc, verdoi, verdunc. îi plac merele crude. Din nuci crude se prepară dulceaţă. 5 (despre plante sau despre părţi ale lor) fraged, tânăr, <înv. şi pop.> nou, călâu, <înv. şi reg.> mlădiu, fragă. Se aşază pe iarba crudă. 6 (despre piei, blănuri etc.) brut, neargăsit, neprelucrat, netăbăcit, umed, verde. Are o piele crudă de vulpe, pe care trebuie s-o argăsească. 7 (despre copii, pui) mic, necrescut, nedezvoltat, fraged. Puii pisicii sunt încă cruzi pentru a fi separaţi de mamă. 8 fig. (rar; despre oameni) v. Bun. Candid. Credul. Ingenuu. Inocent. Naiv. Neştiutor. Pur2. II adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om crud şi ursuz. Este crudă la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime crudă. 3 (despre deprinderi, obiceiuri etc.) barbar, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, <înv.> vărvăresc, dur. Inchiziţia utiliza procedee de tortură crude. 4 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă crudă. 5 (mai ales fig; despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) hain, implacabil, inexorabil, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, neîndurat, <înv.> nemilostivi-tor, nemilostivnic, nemiluit, neplacabil, vitreg. Soarta crudă a îmbătrânit-o înainte de vreme. 6 fig. (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, mare1, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, aspru, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt crud. Astăzi este un ger crud. III adv. (modal) 1 aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă crud cu adversarii. 2 aprig, crâncen, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, straşnic, <înv.> crâncenit, tare, aspru, încleştat. Semifinaliştii se luptă crud pentru medalia de aur. crudac, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „copt”; despre fructe, seminţe, plante etc.) v. Crud. Necopt. Verde. 2 fig. (despre oameni) v. Bun. Candid. Credul. Ingenuu. Inocent. Naiv. Neştiutor. Pur2. crudătâte s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, crudelă adj. fig. (fam.; despre femei) v. Aprigă (v. aprig). Aspră (v. aspru). Barbară (v. barbar). Bestială (v. bestial). Brutală (v. brutal). Câinoasă (v. câinos). Crâncenă (v. crâncen). Crudă (v. crud). Cruntă (v. crunt). Cumplită (v. cumplit). Dură (v. dur). Feroce. Fioroasă (v. fioros). Haină (v. hain). Inclemen-tă (v. inclement). Inumană (v. inuman). încrâncenată (v. încrâncenat). înverşunată (v. înverşunat). Năprasnică (v. năprasnic). Neagră (v. negru). Necruţătoare (v. necruţător). Neiertătoare (v. neiertător). Neîmblânzită (v. neîmblânzit). Neînduplecată (v. neînduplecat). Neîndurată (v. neîndurat). Neîndurătoare (v. neîndurător). Nemiloasă (v. nemilos). Neomenoasă (v. neomenos). Neumană (v. neuman). Păgână (v. păgân). Rea (v. rău). Sălbatică (v. sălbatic). Sângeroasă (v. sângeros). Violentă (v. violent). crudelităte s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, crudiciuni s.f. pl. (bot.; reg.) v. Crudităţi (v. cruditate). Verdeţuri (v. verdeaţă). Zarzavat, cruditate s.f. 11 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, crug neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilosti-vire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fără-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, săl-bătăcime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru cruditatea lor. 2 fig. (rar) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelica-teţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necioplire. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţă. Nepoliteţe. Rusticitate. Vulgaritate. II (lapl. crudităţi; concr.; bot.) legume (v. legumă), verdeţuri (v. verdeaţă), zarzavat, crudiciuni. Anul acesta crudităţile au apărut pe piaţă mai devreme. crug s.n. (astron.) 1 (înv. şi pop.) v. Orbită. 2 (înv.) v. Bolta cerească (v. boltă). Bolta cerului (v. boltă). Boltă. Cer2. Firmament, înaltul cerului (v. înalt). înaltul văzduhului (v. înalt). Sfera cerească (v. sferă). Sferă. Spaţiu. 3 (înv.) v. Ciclu, cruguli'ţă s.f. (bot.; reg) 1 v. Rugină (Senecio jacobaea). 2 v. Spălăcioasă (Senecio vernalis). crump s.m. (bot.; reg.; şi crump porcesc) v. Cartof (Solanum tuberosum). crumpărie s.f. (agric.; reg.) v. Baraboişte. crumpâl s.m. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). crumpenă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cartof (Solanum tuberosum). 2 v. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Heliathus tuberosus). crumpemşte s.f. (agric.; reg.) v. Baraboişte. crunt cruntă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om crunt şi ursuz. Este cruntă la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime cruntă. 3 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări etc. ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot crunt. Fapta sa este cruntă. 4 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate iffost o luptă cruntă. II adv. (modal) 1 aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă crunt cu adversarii. 2 aprig, crâncen, crud, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, straşnic, <înv.> crâncenit, tare, aspru, încleştat. Semifi-naliştii se luptă crunt pentru medalia de aur. cruntă vb. I. (înv.) 1 tr. v. înroşi. însângera. Roşi. Sângera. 2 refl. (despre oameni sau despre fizionomia lor) v. întuneca. Mohorî. Posomori. cruntâre s.f. (înv.) v. însângerare. Sângerare. cruntat -ă adj. (înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. însângerat. Sângerat2, crup s.n. (med.; şi crup difteric) guşter. Crupul este localizat la nivelul laringelui copilului. crupă s.f. (anat.) 1 (la animale) sapă3, şaucă. Birjarul a lovit cu biciul crupa calului. 2 (la oameni; glum.) v. Dos. Fund. Şezut. crupe s.f. pl. (culin.) bulgur. îi plac crupele fierte în lapte. crupier s.m. (j. de noroc; la ruletă) greblaş. Crupierul distribuie şi adună jetoanele sau banii. crustă s.f. 1 coajă. Noroiul de pe pantofi a prins o crustă subţire. 2 pojghiţă, pojghie, <înv.> cămaşă. Apa râului curgea printre cruste de gheaţă. 3 (med., med. vet.) coajă, pojghiţă, zgaibă, <înv. şi reg.> zgancă, scoarţă. Plaga care are crustă începe să se cicatrizeze. 4 (chim.) crustă minerală = incrustaţie. Crusta minerală se formează în anumite condiţii pe suprafaţa unor corpuri. cruşăţeâ s.f. (bot.) Barbarea vulgaris; bărbuşoară. cruşân s.m. (bot.) = cruşin. cruşeălă s.f. (tăb.; reg.) v. Argăseală. Argăsire. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1. cruşi vb. IV. (reg.) 1 tr. (tăb.; reg.; compl indică piei de animale, blănuri etc.) v. Argăsi. Tăbăci1.2 tr., refl. v. înroşi. Roşi. însângera. Sângera. cruşin (cruşân) s.m. (bot.) 1 Rhamnusfran-gula; lemn-câinesc, liciu, paţachină1, salba-dracului (v. salbă), salbă-moale, sălbiş. 2 (reg.) v. Părul-ciutei (v. păr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica). cruşire s.f. (tăb.; reg.) v. Argăseală. Argăsire. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1. cruşit1 s.n. (tăb.; reg.) v. Argăseală. Argăsire. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1. cruşit2, -ă adj. (tăb.; reg.; despre piei de animale, blănuri etc.) v. Argăsit2. Tăbăcit2, crut s.n. (muz.) crotă. Crutul este un vechi instrument muzical originar din Ţara Galilor. cruţă vb. I. 11 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a absolvi, a dezlega, a ierta, a scuti, a desface, <înv. şi pop.> a slăbi, a uşura, <înv.> a dezobliga, a milui, a opri, a pardona, a slobozi. L-a cruţat de jurământul făcut. 2 tr. (compl. indică oameni) a menaja, a ogoi, a înconjura. Fata a stat toată noaptea lângă bolnavă, pentru a-şi cruţa mama. 3 refl., tr. (sub. sau compl indică oameni ori sănătatea, forţele etc. lor) a (se) conserva, a (se) menaja, a (se) păstra, a şăinăli. îşi cruţă forţele pentru mai târziu. 4 tr. (în prop. neg.) <înv.> a pregeta, a precupeţi. Nu a cruţat nimic şi a făcut acest lucru pentru copiii ei. 5 tr. (înv.; compl indică datini, obiceiuri etc.) v. Respecta. Ţine. 6 refl. (înv.; despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1. II tr. (pop.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge, cruţăre s.f. 11 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) absolvire, dezlegare, iertare, scutire, remisiune, dezleganie, <înv.> dezlegat1, dezlegătură, dezobligare, dezobligaţie, iertăciune, slobozire. Cruţarea de jurământul făcut a fost benefică pentru el. 2 menajare. Cruţarea mamei bolnave este o obligaţie a fiicei. II (pop.) 1 v. Acumulare. Adunare. Agonisire. Economisire. Strângere. 2 (concr.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie, cruţător, -oare adj. (despre oameni) 1 (pop.) v. Adunător. Econom. Păstrător. Strângător. 2 (relig. creştină; înv.; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) v. Bun. îndurător. îngăduitor. Milos. Milostiv, cruzie s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, cruzime s.f. animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fară-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru cruzimea lor. ctitor, -ă s.m., s.f. fondator, întemeietor, ctitoreasă, <înv. şi pop.> ziditor, <înv.> aşezător, clăditor, urzitor. Ştefan cel Mare a fost ctitorul a multe mănăstiri. ctitoreăsă s.f. (rar) v. Ctitoră (v. ctitor). Fondatoare (v. fondator). întemeietoare (v. întemeietor). cuceritură ctitori vb. IV. tr. (compl. indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a fauri, a forma, a funda, a institui, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a erija, a statornici, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi. A ctitorit prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a ctitorit o şcoală de actorie. cu prep., conj. coord. cop. A prep. I (introduce un atr. care indică conţinutul) de2. A cules un coş cu mere. II (introduce un circ. de timp) 1 (circ. indică succesiunea; cu subst. repetat) de2, după. Zi cu zi, trebuie să-şi ia medicamentul. An cu an, merge în concediu la munte. 2 (în opoz. cu „înainte” sau „după”; circ. indică simultaneitatea) la1. Cu venirea serii, vietăţile pădurii se retrag în culcuşuri. III (introduce un circ. de mod) 1 prin. Festivităţile se sfârşesc cu focuri de artificii. 2 (în constr. infinitivale cerute de obicei de vb. „a începe”, „a sfârşi) prin. Când vine acasă, începe cu a-i reproşa lucruri banale. 3 (circ. indică mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) de2, pentru. A cumpărat cu zece lei bomboane. IV (introduce un circ. instr.) 1 din. Pocneşte cu biciul. Cântă cu fluierul. 2 prin. Discuţia celor doi diplomaţi străini se face cu un interpret. V (introduce un circ. de cauză) de2, pentru. A intrat la idei cu atâtea cheltuieli. VI (introduce un compl. dr. exprimat prin sup.) de2. A terminat cu cititul cărţii. B conj. coord. cop. şi. Fratele cu sora se înţeleg foarte bine. cuâcă s.f. (ornit.; reg.) v. Stârc-de-noapte (Nycticorax nycticorax). cuadrofonic, -ă adj. (tehn., muz.) cvadrifonic, tetrafonic. Tehnica cuadrofonică se bazează pe folosirea a patru surse acustice. cuadrofom'e s.f. (muz.) cvadrifonie, tetrafo-nie. Cuadrofonia este o tehnică de înregistrare şi redare muzicală bazată pe folosirea a patru surse acustice. cuantă de acţiune s.f. (fiz.) constanta lui Planck (v. constantă). Cuanta de acţiune este folosită pentru a descrie dimensiunile cuantelor. cuantifică vb. I. tr. (fiz.) a cuantiza. A cuantificat valorile unei mărimi fizice. cuantificat, -ă adj. (fiz., mat., filos., lingv.; despre numere, mărimi, unităţi etc.) discontinuu, discret. Variaţie cuantificată a valorii unei mărimi fizice. cuantiză vb. I. tr. (fiz.) a cuantifica, cuart s.n. (fran.; înv.) v. Sfert, cuărţ s.n. 1 (mineral.) beică, beuţă, bicaş. Cuarţul este folosit în tehnică, în industria optică sau a materialelor refractare, la bijuterii. 2 (fiz.) cuarţ piezoelectric = piezocuarţ. Cuarţul piezoelectric are feţele plane şi paralele, fiind tăiat, într-un anumit mod, dintr-un cristal de cuarţ. cuaternar s.n. (geol.) 1 antropogen. Ca ultimă perioadă a neozoicului, cuaternarul durează şi în zilele noastre. 2 cuaternar inferior = diluvian, diluviu, glaciar, pleistocen. în cuaternarul inferior a apărut omul. cub s.n. (geom.) hexaedru regulat. Cubul are feţele pătrate şi egale între ele. cubăj s.n. capacitate, volum. Cubajul incintei este de 80 m3. cubăn, -ă s.m., s.f., adj. cubanez, cubanez, -ă s.m., s.f., adj. cuban. Cubanezii trăiesc în Cuba sau sunt originari de acolo. Muzica cubaneză este antrenantă. cubea s.f. (constr.) 1 (reg.) v. Campadură. 2 (reg.) Cămin. Coş1. Horn. 3 (turc.; înv.) v. Arc. Arcadă. Boltă. Boltire. Boltitură. Cupolă. cubic, -ă adj. (despre zahăr) maşinat. A cumpărat zahăr cubic. cubitâl, -ă adj. (anat) ulnar. cubitus s.n. (anat.) ulnă. Cubitusulformează împreună cu radiusul scheletul antebraţului. cuc s.m.,s.n. I s.m. (omit.) 1 Cuculus canorus; deu. 2 (glum. sau iron.) cuc-armenesc v. Pupăză (Upupa epops). II s.n. (anat.; fam.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. III s.n. fig. (lapl. cucurUfam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. cucă1 s.f. (ornit.) cuculeasă. Cuca este femela cucului. cucă2 s.f. (pese.) 1 capcană, gaie, năpastă. Cuca este folosită de pescari pentru a lovi în cap morunul prins. 2 (reg.) v. Năpastă. Prostovol. cucăi'vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. cuceri vb. IV. 11 tr. (milit.; compl. indică teritorii, state etc.) a lua, a ocupa, a subjuga, a supune, a pleca, <înv.> a hăpui, a pobedi, a prididi, a reduce. Traian a cucerit Dacia şi a colonizat-o. 2 tr. (milit.; compl. indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) a lua, a ocupa, <înv.> a cuprinde, a dobândi, a prinde, a stăpâni. După un asediu de câteva săptămâni, au reuşit să cucerească oraşul. 3 refl. (milit.; înv.; despre armate, ostaşi etc.) v. Pleca. Preda. Supune. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. Smeri. Umili. II tr. 1 (compl. indică succese, victorii, izbânzi, reuşite etc.) a câştiga, a dobândi, a obţine, a realiza, a repurta, a mirui2, <înv.> a elupta, a purta. Elevii români au cucerit victorii importante în concursurile internaţionale. 2 (mai ales cu privire la competiţii sportive; compl. indică titluri, trofee etc.) a adjudeca, a câştiga, a dobândi, a obţine. Fotbaliştii spanioli au cucerit titlul mondial la campionat. Gimnastele din România au cucerit victoria la olimpiada europeană. III tr. fig. 1 (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfata, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a hipnotiza, a înrobi, a magneti-za, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a cucerit pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 2 (compl. indică simpatia, bunăvoinţa etc. cuiva sau, p. ext., oameni) a câştiga. în scurt timp a reuşit să cucerească încrederea şi simpatia noilor colegi. Prin şarmul lui i-a cucerit pe toţi. 3 (compl. indică stări, calităţi etc.) a căpăta, a câştiga, a dobândi, a obţine. A cucerit experienţă în domeniu prin muncă susţinută. cucerie s.f. (relig.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie, cucerire s.f. 11 (milit.; urmat de determ. care indică teritorii, state etc.) ocupare, subjugare, supunere, <înv.> supunăciune, supusăciune. Cucerirea Daciei de către romani s-a produs la începutul sec. al II- lea d.Hr. 2 (milit.; urmat de determ. care indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) luare, ocupare, ocupaţie, <înv.> luătură, conchistă, conchetă, cădere. Cucerirea oraşului a schimbat cursul războiului. 3 (concr.) conchistă. Imperiul şi-a pierdut cuceririle. 4 (relig.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie. I11 câştigare, dobândire, obţinere, realizare, repurtare. Elevii români sunt renumiţi pentru cucerirea victoriilor în concursurile internaţionale. 2 câştigare, dobândire, obţinere. Cucerirea titlului mondial la campionat era o certitidine. III fig. 1 captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, hipno-tizare, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: cucerirea spectatorilor. 2 conchetă. Băiatul a mai făcut o cucerire. cucerit, -ă adj. 11 (despre teritorii, state etc.) ocupat, subjugat, supus. Unul dintre statele cucerite de romani a fost Dacia. 2 (relig.; înv.; despre oameni) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. II (despre titluri, trofee etc.) câştigat, dobândit, obţinut, primit. Titlul mondial cucerit a avantajat echipa în competiţiile sportive ulterioare. III fig. (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, hipnotizat, magnetizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul cucerit a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. cuceritor, -oăre, s.m., s.f., adj. I s.m., s.f., adj. (milit.) ocupant, stăpân, stăpânitor, <înv. şi pop.> dobânditor, <înv.> supuitor, concherant. După cucerirea Daciei, romanii cuceritori au convieţuit cu autohtonii. II adj. fig. 1 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, absorbant, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subju-gător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este cuceritor. 2 (mai ales despre oameni) adorabil, drăguţ, fermecător, încântător. Este o femeie cuceritoare. 3 irezistibil, fatal, nestăvilit. Tânăra are o privire cuceritoare. cuceritură s.f. (înv.) v. Smerenie. Umilinţă. cucernic | 382 cucernic, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) credincios, cuvios, evlavios, pios, plecat2, preacredincios, religios, smerit, devot, orant, <înv. şi pop.> drept, închinător, <înv. şi reg.> smernic, <înv.> bine-credincios, blagocestiv, cucerit, evlavnic, evsevios, pietos, pravoslavnic, râvnitor, smerelnic, smerin, piu, evlavicos. Este un om cucernic, cu frica lui Dumnezeu. cucernicie s.f. (relig.) credinţă, cuvioşenie, cuvioşie, devoţiune, dumnezeire, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagocestie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplahnie, înfrângere. Cucernicia lui este recunoscută de toţi. cucoană s.f. 1 (fam.) v. Doamnă. 2 (omit.; reg.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). 3 (entom.; reg.) cucoană-chiftiriţă v. Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). 4 fig. (omit.; reg.; glum.) v. Găină (Gallus bankiwa domestica). cuconiţă s.f. (reg.) 1 (lapl. cuconiţe; bot.) v. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria). 2 (omit.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). cucoriţă s.f. (bot.; reg.) v. Porumb (Zea mays). cucovă s.f. (ornit.) Cygnus olor; lebă-dă-de-vară. cucui s.n. 1 (med., med. vet.) coc2, cocoş, modâlcă, ţiu, ţuţui1. Are un cucui pe frunte de la căzătură. 2 (reg.) v. Coc1. 3 (la oameni sau la unele păsări şi animale; reg.) v. Ciuf. Moţ1. cucuiâ vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra”) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. cucuiât, -ă adj. (reg.) 1 (despre păsări) v. Moţat 2 (mai ales despre obiecte) v. Ascuţit2. Ţuguiat. cucuiâre s.f. (reg.) v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1. cuculă1 s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). cuculă2 s.f. (bis.; înv.) v. Culion. cuculeâsă s.f. 1 (omit.; pop.) v. Cucă2.2 (bot; reg.) v. Floarea-cucului (v. floare) (Lychnis flos cuculi). cuculeţ s.m. (ornit) cucuşor, cucuţ. cuculiu s.n. (bis.; înv.) v. Culion. cucumăr s.m. (bot.; reg.) v. Castravete (Cucumis sativus). cucumeă s.f. (reg.) 1 (ornit.) v. Cucuvaie. Cucuvea (Athene noctua). 2 (constr.) v. Cam-padură. cucură1 s.f. (tehn.; la plug; reg.) v. Cormană. Răsturnătoare (v. răsturnător). cucură2 s.f. (înv.) v. Tolbă. cucurig s.m. (bot.; reg.) 1 v. Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (Helleborus purpurescens). 2 v. Spânz (Helleborus niger). 3 v. Spânz. Spânz-puturos (Helleborus odorus). 4 v. Spânz (Helleborus dumetorum). cucurigă vb. I. intr. (despre cocoşi) a cotcorigi. cucurigu s.m. 1 (omit.; pop. şi fam.; glum.) v. Cocoş (Gallus bankiva domestica). 2 (la teatru; fam.; glum.) v. Galerie. 3 (constr.; fam.; glum.) v. Mansardă, cucurujel s.n. (fitopat.) călcâi. Cucuru-jelul este o boală a grâului. cucuruz s.m., s.n. I s.m. (bot.) 1 (pop.) Petasites albuş; cojocel, laba-ursului (v. labă), pestilent 2 (reg.) v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus). 3 (reg.) v. Porumb (Zea mays). 4 (la porumb; reg.) v. Ştiulete. 5 (la conifere; reg.) v. Con. 6 (reg.) cucuruz-de-pădure v. Mama-pădurii (v. mamă) (Lathraea squa-maria). II s.n. (la pl. cucuruze; agric.; reg.) v. Porumb. Porumbişte. cucuruzăştină s.f. (colect.; agric.; reg.) v. Porumb. Porumbişte. cucuruzişte s.f. ( agric.; reg.) 1 (colect) v. Porumb. Porumbişte. 2 v. Porumbişte. cucuşor s.m. 1 (ornit.) cuculeţ, cucuţ. 2 (entom.; reg.) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septem-punctata). cucută s.f. (bot.) 1 Conium maculatum; dudău, barba-călugărului (v. barbă), buciniş. 2 cucută-de-apâ = cucu-tâ-de-baltă = cucută-mică = Cicuta virosa; buciniş-de-apă, buciniş-de-baltă, cucu-tă-înveninată; cucută-de-pădure = Galium schultesii; sămcuţă, sânziene-de-pădure (v. sânziană); (reg.) cucută-înveninată v. a Cucută-de-apl Cucută-de-baltă. Cucută-mică (Cicuta virosa); b Pătrunjel-câinesc. Pătrun-jelul-câinelui (v. pătrunjel) (Aethusa cyna-pium). 3 (lapl. cucute; reg.)v. Ciocul-cucoa-rei (v. cioc2). Pliscul-cocorului (v. plisc) (Erodium cicutarium). cucuţ s.m. (omit.; reg.) v. Cuculeţ. Cucuşor. cucuţică-de-bălţi s.f. (bot.; reg.) v. Mărăraş (Oenanthe aquatica sau Oenanthe phellan-drium). cucuvaie s.f. I (ornit.) 1 Athene noctua; cucuvea, ciovică, cucumea, cucuveică, pasăre-de-moarte, pasărea-mortului (v. pasăre), pasărea-morţii (v. pasăre), pasărea-mor-ţilor (v. pasăre), pasărea-sărăciei (v. pasăre), pustielnică, umbra-nopţii (v. umbră), <înv.> uture. 2 (reg.) v. Minunea (.Aegolius funereus). II (constr.; reg.) 1 v. Campadură. 2 v. Cămin. Coş1. Horn. cucuvea s.f. I (ornit.) 1 Athene noctua; cucuvaie, ciovică, cucumea, cucuveică, pasăre-de-moarte, pasărea-mortului (v. pasăre), pasărea-morţii (v. pasăre), pasărea-mor-ţilor (v. pasăre), pasărea-sărăciei (v. pasăre), pustielnică, umbra-nopţii (v. umbră), <înv.> uture. 2 (reg.) v. Minunea (Aegoliusfunereus). II (constr.; reg.) 1 v. Campadură. 2 v. Cămin. Coş1. Horn. cucuveică s.f. (omit.; reg.) v. Cucuvaie. Cucuvea (Athene noctua). cufăr s.n. 1 ladă, tron2, <înv. şi reg.> sandâc, sicriu, sipet, purcea. în cufăr se păstrează sau se transportă diferite obiecte. 2 (pop.) v. Geamantan. Valiză, cufundă vb. 1.11 tr., refl. (de obicei urmat de determ. locale) a (se) adânci, a (se) afunda, a se duce2, a (se) înfunda, a (se) scufunda, <înv.> a (se) adânca, a se îneca. Cu fiecare pas, picioarele i se cufundau în noroi. 2 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc.) a afunda, <înv. şi reg.> a slobozi, a acufunda. La botez, preotul cufundă copilul în apa sfinţită din cristelniţă. 3 refl. (despre ochi) a se adânci, a se afunda, a se înfunda, a se zgăura. Ochii i s-au cufundat în orbite în urma bolii. 4 tr. a afunda, a băga, a înfunda, a vâri, a îngropa. Şi-a cufundat nasul în fular din cauza frigului. II fig. 1 refl., intr. (despre oameni; cu determ.- compl. indir. introduse prin prep „în”) a (se) adânci, a (se) afunda, a (se) pierde, a (se) scufunda. Adesea se cufunda în gânduri ore întregi. 2 refl. (cu determ. introduse prin prep. „în”) a se îneca, a se scufunda. Clădirea se cufundă în întuneric. Sala se cufundă în tăcere. cufundâc s.m. (ornit.) Gavia arctica; bodârlău1, cufundar, cufundar-mare, corco-del-mare, corlă, fimdac-mare, lisarcă, lişiţă1, lişiţă-roşiatică (v. lişiţă1), pescăriţă, scufundaci. cufundar s.m. (ornit) 1 Podiceps cristatus-, bodârlău1, corcodel1, scufundaci, scufundar, fundac, nir, niroc. 2 (şi cufundar-mare) Gavia arctica; bodârlău1, cufundac, corcodel-mare, corlă, fundac-mare, lisarcă, lişiţă1, lişiţă-roşiatică (v. lişiţă1), pescăriţă, scufundaci. cufundare s.f. adâncire, afundare, cufundă -tură, înfundare, scufundare. Cu fiecare pas, cufundarea picioarelor în noroi era tot mai mare. cufundător s.m. acvanaut, plonjor, scafa n-drier, scafandru. Cufundătorul este specializat în lucrări sub apă. cufundătură s.f. 1 adâncire, afundare, cufundare,înfundare,scufundare. 2 (concr.) adâncitură, scobitură, scufundătură, <înv. şi pop.> adâncătură, scofâlcitură, <înv. şi reg.> scorbelitură, bortitură. în cufundăturile solului s-a acumulat apa de ploaie. cufureălă s.f. (pop. şi fam.) 1 (fiziol.) v. Cenoză. Defecare. Defecaţie. Ieşire. Purga-ţie. 2 (med., med. vet) v. Diaree, cufurivb. IV. refl. (fiziol.; pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Defeca. Ieşi. cufuricios, -oăsă adj. (pop. şi fam.; despre fiinţe) A (med., med. vet.) cufurit. 2 fig. v. Fricos. Sperios. Temător, cufurire s.f. (med., med. vet; pop. şi fam.) v. Diaree. cufurit, -ă adj. (med., med. vet; pop. şi fam.; despre fiinţe) cufuricios. cuget s.n. 1 (filos.; în opoz. cu „materie”, existenţa *) conştiinţă, gândire, mental, spirit, suflet, for interior, <înv.> cunoştinţă, ştiinţă, sinidisis. Cugetul este atributul omului. 2 fire, gândire, intelect, judecată, minte, raţiune, spirit, nous, <înv.> înţeles1, simţire. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii este opera cugetului. 3 (înv.) v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. 4 (înv.) v. Fantezie. Imaginaţie. Inventivitate. Invenţie. închipuire. 5 (înv.) v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare, învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. 383 | Sugestie. Vorbă. 6 (înv.) v. Justificare. Justifi-caţie. Logică (v. logic2). Motivare. Motivaţie. Noimă. Raţiune. Rost. Sens. Temei. 7 (înv.) v. Coerenţă. Logică (v. logic2). Noimă. Sens. Şir. cugetă vb. 1.1 intr. (despre oameni) a chibzui, a gândi, a judeca, a medita, a raţiona1 a răzgândi, a reflecta, a contempla, <înv.> a asimţi, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezonirui, a semui2, a vorbi. Trebuie să cugete înainte de a lua o hotărâre importantă. 2 intr. (despre oameni) a filosofa, <înv.> a filosofi. îi place să cugete. 3 tr. (pop.) Aprecia. Chibzui. Considera. Crede. Găsi. Gândi. înţelege. Judeca. Opina. Pricepe. Socoti. Susţine. 4 tr. (înv.; urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „să”) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. cugetâre s.f. 11 gândire, meditare, meditaţie, reflectare, reflecţie, reflexie, cogitaţie, epilogism, <înv.> schepsis. I-a răspuns după o scurtă cugetare. 2 judecată, minte, raţionament, raţiune, <înv.> socoată, socoteală, socotinţă. Dogme banale îi ţin loc de cugetare. 3 (înv.) v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. II aforism, dicton, maximă, sentinţă, adagiu, gnom, apoftegmă, parimie, zicere, panseu, vorbă, <înv.> pildă. Citeşte cu plăcere o carte de cugetări. cugetât, -ă adj. 1 (despre oameni) calculat, chibzuit, cumpănit, cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, ponderat, socotit2, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, samalit, văzdâijnic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om cugetat, a reuşit să se descurce în viaţă. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, folositor, gândit, înţelept, judecat, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi cugetate. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) chibzuit, deliberat, gândit. A pus la cale acest asasinat în mod cugetat. cugetăreţ, -eăţă s.m., s.f. (filos.; înv.) v. Cugetător. Filosof. Gânditor, cugetător, -oăre s.m., adj. 1 s.m. (filos.) filosof, gânditor, <înv.> cugetăreţ. Mulţi cugetători au descoperit adevărul cu ajutorul silogismului. 2 adj. (despre oameni) gânditor, meditativ, reflexiv, cogitabund, medita-bund, <înv.> meditator, pansiv. Este un om cugetător şi rece. cuglă s.f. (sport; reg.) v. Popic, cuguâr s.m. (zool.) Felis concolor; puma, tigru-roşu. cuhâr s.m. (reg.) v. Bucătar, cuhnie s.f. 1 (reg.) v. Bucătărie. 2 (transp.; înv.) <înv.> cămară. Cuhnia era o trăsură închisă. cuhuci vb. IV. intr. (med.; reg.; despre oameni) a chihăi, a cohăi, a cohâcâi, a cohnăi. Din cauză că a răcit, cuhuceşte foarte tare. cui s.n. 1 (tehn.) ciocâlteu, <înv.> găvozd. A atârnat într-un cui tabloul pe perete. 2 (tehn.) cui cilindric = spin, ştift, ciocâlteu. Cuiele cilindrice sunt folosite mai ales în cizmărie. 3 (tehn.) cui de siguranţă = cui spintecat = splint. 4 (tehn.) cuipoantou = ac de reglare, ac obturator, poantou. Cuiul poantou reglează accesul combustibilului în carburatorul unui autovehicul. 5 (tehn.; la jug) teglici. 6 (tehn.; reg.) v. Despicător. Ic. Pană. 7 (tehn.; la plug; reg.) v. Măsea. 8 (la încălţăminte; reg.) v. Colţ. Ţintă. 9 (la scara de lemn; reg.) v. Fuscel. Spiţă. Treaptă. 10 (arg.) v. Ţigară. Ţigaretă. cuib s.n. 11 bârlog, culcuş, sălaş, vizuină, <înv. şi pop.> peşteră, bortă, cârtog, cobârlău, cotrog, covru, hârtop, mişină, pătul, scorciob, stăuină, <înv.> locuinţă, ogradă, vistier2, cuibar. Vulpea şi-a făcut un cuib unde să-şi crească puii. 2 cuibar, clocitură, pătul. 3 (agric.) muşuroi1. La rădăcina unor plante de cultură se fac, prin prăşire, cuiburi de pământ. 4 (alim.) maia1, matcă. Cuibul acreşte borşul, laptele, vinul sau dospeşte aluatul. 5 fig. adăpost, aşezare, casă1, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, bârlog, cuibar, culcuş, vizuină, penaţi, uşă, temei. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei un cuib al lor. II (art.; bot.; reg.) cuibul-pământului = cuibul-păsării = cui-bul-rânduniciiv. Trânji (v. trând1) (Neottia nidus avis). cuibâr s.n. I cuib, clocitură, pătul. Cuibarul găinilor este plin de ouă. 11 fig. 1 bârlog, cuib, culcuş, sălaş, vizuină. 2 adăpost, aşezare, casă1, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, bârlog, cuib, culcuş, vizuină, penaţi, uşă, temei. cuibări vb. IV. 11 refl. (despre fiinţe venite din altă parte) a se aciua, a se adăposti, a se oploşi, a se rătăci, a se pripăşi, <înv. şi reg.> a se lipi, a se pune, a se stăvi, a se ocroti, a se sprijini. Nomazii s-au cuibărit lângă sat. în gospodăria lor s-a cuibărit un câine străin. 2 tr. (agric.; compl. indică anumite plante de cultură) a muşuroi2. A cuibărit porumbul pentru a-i favoriza dezvoltarea. II refl. fig. (despre dureri, junghiuri etc.) a se localiza, a se stabili. Durerea i s-a cuibărit în spate. cuibări're s.f. aciuare, adăpostire, oploşire, pripăşit, sălăşluit Puii stăteau sub aripile cloştii cuibărite sub scară. cuibuleţ s.n. cuiburel, cuibuşor. cuiburel s.n. cuibuleţ, cuibuşor. cuibuşor s.n., s.m. 1 s.n. cuibuleţ, cuiburel. 2 s.m. (bot.; reg.) v. Trânji (v. trând1) (Neottia nidus avis). cuier s.n. pateră. Are un cuier foarte preţios, din lemn de bambus. cuină s.f. (reg.) v. Bucătărie, cuinăreăsă s.f. (reg.) v. Bucătăreasă, cuirasă vb. I. 1 tr. (milit.; compl. indică nave) a blinda. Vasul a fost cuirasat. 2 tr., refl. fig. (med., med. vet.; compl. sau sub. cuişoriţă indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, a (se) căli, a (se) oţeli, lorică, <înv.> panţir, plaşcă1. Cuirasa proteja pieptul şi spatele războinicilor. cuirasier s.m. (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.) carafile (v. carafilă), floare-domneas-că, garoafa-de-piatră (v. garoafă), garoafa-Se-beşului (v. garoafă), iperige, lipici. 3 (la pl cuişoare) Dianthus chinensis; liliac-galben (v. liliac1). 8 (reg.) v. Ga-roafe-de-câmp. Garoafe-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusianorum). cuişor s.n., s.m. I s.n. 1 (tehn.) cuiuţ. A prins ramele tabloului cu nişte cuişoare. 2 (înv.) v. Broşă. 3 (înv.) v. Cataramă. închizătoare. II s.m. (bot.) 1 Holosteum umbellatum; cuişoară, cuişoară-sălbatică, cuişoriţă, garoafe, ridichioară, rocoţel. 2 Eugenia caryophyllata; cuişoare (v. cuişoară). 3 (la pi; reg.) cuişori-de-câmp Y. Garoafe-de-câmp. Garoafe-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusianorum). cuişoriţă s.f. (bot.) 1 Holosteum umbellatum; cuişoară, cuişoară-sălbatică, cuişor, garoafe, cocaie, cocârlă. De cujbă se atârnă ceaunul deasupra focului. 2 (la luntre; reg.) v. Chingă. Cocârlă. Crivac2. 3 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Braţ. Furcă. Mână. Stâlp. cujdă s.f. (bot.; reg.) v. Arnică. Pod-bal-de-munte (Amica montana). cujeică s.f. (reg.) v. Furcă, cui s.m. (milit.; turc.; înv.) 1 (în opoz. cu „civil”) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. 2 v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armaţi Trupe (v. trupă). culac s.m. (rus.; înv.) v. Chiabur, culănt, -ă adj. 11 (despre oameni) amabil, binevoitor, complezent, favorabil, îndatoritor, prevenitor, săritor, serviabil, acort, obligant, cooperativ, <înv.> graţios, slugă -relnic. Este un om extrem de culant, gata oricând să-ţi facă un serviciu cu plăcere şi cu promptitudine. 2 (despre oameni) darnic, galant, generos, mărinimos, milostiv, magnanim, munificent, galanton, <înv.> dăruitor, fîlotim, liberal, marinim, miluitor, giumert, larg, ieftin. Tatăl, culant ca totdeauna, i-a dat bani pentru excursie. 3 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) amabil, atent, curtenitor, drăguţ, elegant, galant, gentil, ampresat, levent, <înv.> cortez, libovnic. Nu poţi să-i reproşezi că nu este culant cu tine. II fig. (înv.; despre stil, exprimare) v. Curent. Curgător. Cursiv. Fluent. Uşor2, culânţă s.f. 1 amabilitate, bunăvoinţă, complezenţă, graţiozitate, serviabilitate, <înv.> complăcere, priinţă. Culanţa lui a măgulit-o. 2 dărnicie, generozitate, mărinimie, liberalitate, magnanimitate, munificenţă, galantonie, <înv.> filotimie, liberaliciune, marinimozitate, mărime, miluire, megalopsihie, largheţe, ieftină-tate, ieftineaţă, ieftinie. Este un om de o rară culanţă. culâsă s.f. (milit.) culată. Culasa este partea dinapoi a ţevii unei guri de foc. culătă s.f. (milit.) culasă. culă s.f. (înv.) 1 (constr.) v. Arc. Arcadă. Boltă. Boltire. Boltitură. Cupolă. 2 (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) v. Tezaur. Vistierie. 3 v. Hrubă. Subterană (v. subteran). culădme s.f. (înv.) v. Chiaburime. culbec s.m. (zool; pop.) v. Gasteropod. Gastropod. Melc. culbeceăsă s.f. (bot.) 1 Medicago falcata; ghizd, ghizdei, ghizdel, ghizdură, lucer-nă, lucemă-galbenă, siminoc, trifoi, trifoi-săl-batic, trifoiaş-sălbatic, vârtej ul-pământului (v. vârtej). 2 (reg.) v. Lucemă. Lucemă-albas-tră. Lucernă-de-Banat (Medicago sativa). 3 (reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). culbutor s.n. (mec., miner.) basculator, răsturnător. Cu culbutorul se răstoarnă un vas sau un vagonet pentru a-i goli conţinutul. culcă vb. 1.11 refl. (despre fiinţe) a se întinde, a se lungi, a se tolăni, a se trânti, a se răbuni, a se răcăşi, a se tologi, <înv.> a se tinde. Obosiţi fiind, s-au culcat la umbra unui stejar. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „pe”, Jn”) a (se) aşeza, a (se) aşterne, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) pune, a se instala. Se culcă comod în pat. Se culcă pe nisip pentru a face plajă. 3 tr. (compl. indică oameni) a aciua, a adăposti, a găzdui, a primi, a ţine, a ospitalia, a oploşi, a pripăşi, a sălăşlui, <înv. şi reg.> a găzdălui, a încortela, a sălăşi, a sălui, <înv.> a conăci, a făgădui, a odihni, a ospitaliza, a sălăşui. L-a culcat pentru o noapte în casa lui. 4 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a dărâma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a culcat la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a culcat adversarul în ring. 5 tr. (compl. indică iarbă, flori, cereale etc.) a doborî, a tăvăli, a pologi, a dezbărî, a terpeni. O furtună puternică a culcat toate florile din grădină. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a se poligni, a povârti, <înv.> a închina. Culcă crengile cireşului ca să poată culege fructele. Ramurile se culcă, pline de rod. 7 refl. fig. (în opoz. cu „a răsări1”; despre aştri) a apune, a asfinţi, a coborî, a dispărea, a se lăsa, a pieri, a se pleca, a cădea, a se înclina, a se scufunda. Soarele se culcă în spatele dealului. II refl. (recipr.) fig. (biol; fam.; despre oameni) v. Acupla. Copula. Cupla, împerechea. împreuna. încrucişa, culcăre s.f. 1 culcat1, întindere, lungire, trântire. Culcarea de după-amiază este benefică. 2 culcat1, odihnă, cuşaj. Culcarea este obligatorie după o muncă istovitoare. 3 aruncare, azvârlire, culcat1, dărâmare, doborâre, întindere, lungire, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.> oborâre,răstumăturl Culcarea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. 4 culcat1, doborâre, tăvălire. O furtună puternică a avut ca urmare culcarea florilor din grădină. 5 aplecare, aplecat1, arcuire, coborâre, culcat1, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare, aplecătură. Pentru a culege cireşele, a fost necesară culcarea ramurilor. culcăt1 s.n. 1 culcare, întindere, lungire, trântire. 2 culcare, odihnă, cuşaj. 3 aruncare, azvârlire, culcare, dărâmare, doborâre, întindere, lungire, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.> oborâ-re, răstumătură. 4 culcare, doborâre, tăvălire. 5 aplecare, aplecat1, arcuire, coborâre, culcare, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare, aplecătură. culcat2, -ă adj. 11 (constr. mai ales cu vb. „a sta”; despre fiinţe) întins2, lungit, tolănit, trântit, răbunit, tologit. Obosiţi fiind, stau culcaţi la umbra unui stejar. 2 (despre fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală) doborât, răsturnat, trântit, <înv.> oborât. Boxerul culcat a avut nevoie de îngrijiri medicale. 3 (despre iarbă, flori, cereale etc.) doborât, tăvălit, pologit. După furtună, florile culcate şi-au revenit cu greu. II (bot.; despre organe ale plantelor) acumbent. Această plantă are tulpina culcată. culcuduş s.m. (bot; reg.) v. Goldan. Renglot (Prunus insititia). culcuş s.n. 11 bârlog, cuib, sălaş, vizuină, <înv. şi pop.> peşteră, bortă, cârtog, cobârlău, cotrog, covru, hârtop, mişină, pătul, scorciob, stăuină, <înv.> locuinţă, ogradă, vistier2, cuibar. Vulpea şi-a făcut un culcuş unde să-şi crească puii. 2 adăpost, sălaş, <înv. şi reg.> strat, cotrog. Ciobanii au lărgit culcuşul oilor de la stână. 3 ascunzătoare, ascunziş, cotlon, tainiţă, ungher, ascunzătură, cotolac, taină, ungheţ, <înv.> ascuns1, ascunsoare, colţ, cochilie, vizuină, cotitură, fereală. Animalul s-a vârât într-un culcuş. 4 (mai ales fam.) aşternut1, pat, <înv. şi reg.> sălaş, <înv.> sat. Duminica, îi place să lenevească în culcuş. 5 fig. adăpost, aşezare, casă1, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, bârlog, cuib, cuibar, vizuină, penaţi, uşă, temei. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei un culcuş al lor. II (geol.) pat. Culcuşul separă un zăcământ de roci sau de minerale utile de rocile sterile de dedesubtul lor. III (art.; bot.; reg.) cukuşul-cloş-tii = culcuşul-vadi v. a Vulturică (Hieracium piloseUa); b Ruşuliţă (Hieracium aurantiacum). culducuşă s.f. (bot; reg.) v. Goldan. Renglot (Prunus insititia). culegăr s.n. (tipogr.) culegău, vingalac, colţar, compozitor, <înv.> vinclu. Cu ajutorul culegarului se aşază literele una câte una în rânduri egale. culegător, -oăre s.m., s.f. 1 (cu determ. introduse prin prep. „de”) colecţionar. Alec-sandri a fost un mare culegător de folclor. 2 (tipogr.) zeţar, zeţăriţă, compozitor, <înv.> probar. Culegătorul culege, manual sau cu maşini speciale, literele pentru tipărirea unui text culegătorie s.f. (tipogr.) zeţărie. în culegăto-rie se efectuează operaţiile de culegere a textelor. culegău s.n. (tipogr.) culegar, vingalac, colţar, compozitor, <înv.> vinclu. culâge vb. III. tr. 11 (compl. indică recolte, roade etc.) a aduna, a recolta, a strânge, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a poghirci, a sureti, <înv.> a secera. Viticultorii au cules strugurii din vii. 2 (compl. indică obiecte împrăştiate, răspândite, risipite) a aduna, a lua, a ridica, a strânge, a tulduza. în fiecare zi culege hainele copiilor împrăştiate cultiva peste tot în cameră. 3 (compl. indică flori, frunze etc.) a rupe. A cules din grădină câteva brânduşe. 4 (compl. indică obiecte de artă, timbre, cărţi etc.) a aduna, a colecţiona, a strânge. De-a lungul anilor a cules direct de la pictori multe tablouri. 5 (tipogr.; compl. indică literele unui text) a compune, a zeţui. Tipografii culeg literele pentru a termina textul. 6 (despre albine; compl. indică nectar, polen) a aduna, a strânge. Albinele culeg polenul florilor. II fig. a dobândi, a obţine. Din evoluţia istorică a societăţii se pot culege multe învăţăminte. culegere s.f. 11 adunare, adunat1, cules1, recoltare, recoltat1, recoltă, strângere, strâns1, suretiu, tunsoare, <înv.> strânsoare, strânsură. Culegerea strugurilor este pentru cei mai mulţi un prilej de bucurie. A sosit timpul culegerii porumbului. 2 adunare, cules1, ridicare, ridicat1, strângere, strâns1. Culegerea hainelor copiilor împrăştiate peste tot în casă trebuie făcută în fiecare zi. 3 adunare, colecţionare, strângere. Cea mai mare pasiune a lui este culegerea de tablouri direct de la pictori. 4 (tipogr.) compoziţie, compunere, cules1, zeţuire, zeţuit. Culegerea unui text este migăloasă. II (concr.) colecţie, florilegiu. Are în bibliotecă cele mai cunoscute culegeri de folclor. cules1 s.n. 1 adunare, adunat1, culegere, recoltare, recoltat1, recoltă, strângere, strâns1, suretiu, tunsoare, <înv.> strânsoare, strânsură. 2 adunare, culegere, ridicare, ridicat1, strângere, strâns1. 3 (tipogr.) compoziţie, compunere, culegere, zeţuire, zeţuit. cules2, -eăsă adj. (despre plante, fructe, flori etc.) adunat2, recoltat2, strâns2. Strugurii culeşi sunt puşi în lăzi speciale pentru a fi transportaţi. culeşer s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. cuh'cs.m. (omit.; reg.) 1 v. Fluierar. Ploier-mic (Numenius tenuirostris). 2 culic-de-mare v. Scoicar (Haematopus ostralegus). culmă s.f. (reg.) v. Bucătărie, culion s.n. (bis.) <înv.> cuculă2, cuculiu. Culionul este un potcap mic, rotund, fără boruri, purtat pe cap de călugări. culisă vb. I. tr., intr. (tehn.; compl. sau sub. indică piese mobile) a glisa. Uşa de la bucătărie culisează. culisâre s.f. (tehn.) glisaj, glisare. Uşa se deschide prin culisare. culisor s.n. (tehn.) patină1. Culisorul este o piesă prin intermediul căreia un mecanism poate exercita o mişcare de alunecare pe un element de ghidare. culm s.n. (bot.) 1 pai, strohot. Culmul poate fi gol sau plin cu ţesut spongios. 2 (reg.) v. Papură. Papură-de-baltă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). culme s.f. 11 (geomorf; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) coamă, creastă, creştet, muchie, spinare, sprânceană, <înv. şi pop.> zare, culmiş, lucină. Culmile dealurilor sunt acoperite cu păşuni. 2 (geomorf; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) creastă, creştet, înălţime, pisc, ţugui, vârf, obârşie, sus, <înv. şi reg.> smicea, vârvare, cornet3, mormondol, păzui, picui, piscan, spic, tigvă, titilă, ţiclă, ţiclău2, ţiclet, ţicloi2, ţiclui, ţicman, ţicmă, ţicmău, ţicui, ţiflan, ţiflă, ţifleică, ţoampă, ţuţudan, ţuţui1, ţuţur, <înv.> suiş, dinte, tărie.Pe culmea muntelui a fost ridicată o cruce. 3 (constr.) coamă, creastă, comană, coroană, laţ2, samar, sleme, slemnea, slimnă. S-a suit pe culmea acoperişului casei pentru a repara hornul. 4 (la casele ţărăneşti) rudar3, rudă2, <înv.> prăjină. De culmi se atârnă diferite obiecte. II fig. (adesea constr. cu vb. ca „a fi”, „a ajunge”) apogeu, apoteoză, culminanţă, culminare, culminaţie, vârf, zenit, vâlvă. Actorul a ajuns în culmea carierei sale. culminănt, -ă adj. maxim2. Evoluţia plantei a atins punctul culminant. culminănţă s.f. 1 culminare, culminaţie. Evoluţia plantei a atins culminanţa dezvoltării sale. 2 fig. (adesea constr. cu vb. ca „a fi”, „a ajunge”) apogeu, apoteoză, culme, culminare, culminaţie, vârf, zenit, vâlvă. culminâre s.f. 1 culminanţă, culminaţie. 2 fig. (adesea constr. cu vb. ca „a fi”, „a ajunge) apogeu, apoteoză,culme,culminanţă, culminaţie, vârf, zenit, vâlvă. culminăţie s.f. 1 culminanţă, culminare. 2 fig. (adesea constr. cu vb. ca „a fi”, „a ajunge) apogeu, apoteoză,culme,culminanţă, culminare, vârf, zenit, vâlvă. culmiş s.n. (geomorf.; pop.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Coamă. Creastă. Creştet. Culme. Muchie. Spinare. Sprânceană, culoăr s.n. (constr.) coridor, gang1, <înv.> tindă, umblet. Vila are culoare lungi. culoare s.f. 1 <înv.> vopsea. îi place culoarea verde. 2 vopsea, nuanţă, vopselărie2, boia, boială, farbă, feşteală, <înv.> faţă, şar2, tinctură. Foloseşte pentru uşile din interior culori crem. Gardul este dat cu o culoare rezistentă la intemperii. 3 coloratură, coloraţie, colorit. în cazul acestei boli, pielea capătă o culoare specifică. 4 (j. de cărţi) maslă. 5 culori primare = culori primitive. Culorile primare sunt cele şapte culori ale spectrului solar; culori primitive = culori primare. culpăbil, -ă adj. (jur.; despre oameni) vinovat, <înv.> culpeş, greşit. A fost arestat pentru că a fost găsit culpabil. culpabilităte s.f. abatere, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, prihană, păcătuire, <înv. şi reg.> teahnă, bai2, greş, ocă, ponos, <înv.> cusur, mustrare, pacoste, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, alunecare, eres, erezie1, rătăcire, rătăceală. Va fi pedepsit pentru culpabilitatea sa, deoarece a încălcat legea. culpabiliză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) acuza, a (se) incrimina, a inculpa, a (se) învinovăţi, a (se) învinui, a recrimina, a criminaliza, a (se) bănui, a tuji2,<înv.> a (se) jelui, a (se) prihăni, a vinătui, a vini, a (se) vinovăţi, a (se) vinui, a ataca. Jurnaliştii îl culpabilizează de corupţie. Adesea se culpabilizează pe sine, crezând că este numai vina lui. culpabilizăre s.f. acuzare, acuzaţie, acuză, incriminare, incriminaţie, inculpare, inculpa-ţie, învinovăţire, învinuire, recriminare, recriminaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. Culpabilizarea de corupţie nu a putut fi dovedită. culpă s.f. 1 (jur.) vină, vinovăţie. Au fost invocate culpe imaginare pentru a înscena arestarea. 2 abatere, culpabilitate, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, prihană, păcătuire, <înv. şi reg.> teahnă, bai2, greş, ocă, ponos, <înv.> cusur, mustrare, pacoste, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, alunecare, eres, erezie1, rătăcire, rătăceală. culpeş, -ă adj. (jur.; înv.; despre oameni) v. Culpabil. Vinovat. cult1 s.n. 11 (relig.) confesiune, credinţă, religie, rit, <înv. şi pop.> lege, <înv.> crezare, staul. Cei mai mulţi români aparţin cultului creştin ortodox. 2 (teol.) adorare, adoraţie, sfinţire1, venerare, veneraţie, <înv.> despus, sfinţie. Este cunoscut cultul Fecioarei Maria de câtre credincioşii catolici şi ortodocşi. 3 (art.; în relig. politeiste) cultul idolilor = idolatrie, <înv.> idolatrare, idoloslujenie. Cei care au cultul idolilor se închină la idoli. 4 adorare, adoraţie, venerare, veneraţie, evlavie, idolatrie, idolatrare. Actorul simte pentru eroul interpretat un adevărat cult II fig. crez, religie. Pentru Caragiale scrisul era un cult. cult2, cultă adj. 1 (despre oameni) citit2, cultivat, deştept, educat, instruit, învăţat2, şcolit, literat, <înv.> pedepsit, politicit, spudaxit, studiat2, sufletesc, poleit2, crescut2. Are pretenţia că este un om cult. 2 (despre oameni) citit2, cultivat, doct, erudit, învăţat2, savant, sapient, ştiut2, <înv. şi reg.> pricopsit, ştiutor, luminat2. Studenţii îl apreciază pentru că este un profesor cult. 3 (despre cuvinte, expresii, forme gramaticale) cărturăresc, livresc, savant „Sangvinar” este un cuvânt cult. 4 (despre opere literare, forme literare etc.) livresc. în cartea scriitorului sunt numeroase simboluri culte. culteramsm s.n. (lit.) cultism, gongorism. Culteranismul este o manieră formalistă şi ermetică, apărută în Spania, care se caracterizează prin folosirea excesivă a neologismelor, a sintaxei eliptice şi a unui stil preţios. cultism s.n. (lit.) culteranism, gongorism, cultivă vb. 1.1 tr. (agric.) 1 (compl. indică pământul) a lucra, <înv.> a labora. Suprafeţe mari de teren au fost cultivate. 2 (compl. indică plante) a creşte. Cultivă legume timpurii în seră. I11 refl. (despre oameni) a citi, a se instrui. Tinerii trebuie să se cultive mult şi sistematic. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a (se) civiliza, a (se) stila, a (se) chintesenţia, cultîvabil <înv.> a dezgrosolaniza, a se iscusi, a (se) politici, a (se) cizela, a (se) deştepta, a (se) lumina, a (se) rafina, a (se) subţia, a (se) şlefui, a (se) sublima, a (se) ciopli, a (se) pili1, a (se) roade. S-a mai cultivat de când a schimbat anturajul III tr. fig. 1 a practica2. Cultivă arta fotografică. 2 a întreţine, a menţine, a păstra. Preferă să cultive relaţiile cu persoane erudite. 3 (compl. indică sentimente, virtuţi etc.) a dezvolta, a paşte2. Artistul cultivă dragostea şi respectul pentru tradiţiile populare. cultivâbil, -ă adj. (agric.; despre pământ) arabil, arător. Are foarte multe hectare de pământ cultivâbil. cultivare s.f. I (agric.) 1 cultură, lucrare, lucrat1. Cultivarea pământului se face pentru a se obţine produse agricole. 2 creştere, cultură. Cultivarea legumelor timpurii se face în sere. I11 instruire, învăţare, luminare, deşteptare. Cultivarea tinerilor trebuie să fie o preocupare permanentă a guvernanţilor. 2 stilare, cizelare, rafinare, subţiere, şlefuire, limpezire, mlădiere, cioplire. Cultivarea a obţinut-o prin educaţie, prin artă. III fig. 1 practicare. Cultivarea artei fotografice este o pasiune veche a lui. 2 creştere, educare, educaţie, formare. Cultivarea copiilor în spiritul dreptăţii a fost benefică pentru ei. cultivat, -ă adj. I (agric.; despre pământ) lucrat2, muncit. Pământul cultivat dă roade bogate. I11 (despre oameni) citit2, cult2, deştept, educat, instruit, învăţat2, şcolit, literat, <înv.> pedepsit, politicit, spudaxit, studiat2, sufletesc, poleit2, crescut2.2 (despre oameni) citit2, cult2, doct, erudit, învăţat2, savant, sapient, ştiut2, <înv. şi reg.> pricopsit, ştiutor, luminat2.3 (despre oameni sau despre spiritul, caracterul lor) manierat, patrician, stilat, civilizat, cizelat2, rafinat2, şlefuit2, sublimat, cioplit2. Educaţia şi arta l-au transformat într-un om cultivat. III fig. (despre stil, exprimare etc.) stilat, rafinat2, subţiat, subţire. Discursul profesorului este totdeauna cultivat. cultivator s.n. (agric.) <înv.> scormonitor. Cultivatorul este folosit la mărunţirea şi la afânarea pământului sau la prăşitul culturilor agricole. culturaliza vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) instrui. Prin şcoală se urmăreşte să se culturalizeze tinerii. Şcoala culturalizează tineretul. culturalizăre s.f. instruire. Prin şcoală se urmăreşte culturalizarea tinerilor. cultură s.f. 11 civilizaţie, <înv.> civilitate. Cultura unui popor poate fi adesea model pentru a Ite popoare. 2 cunoştinţe (v. cunoştinţă), instrucţie, învăţătură, pregătire, studii (v. studiu), <înv. şi pop.> slovă, ştiinţă de carte, <înv. şi reg.> cărturărie, pricopseală, pricopsire, scrisoare, <înv.> minte, carte, lumină. îi întrece pe toţi în privinţa culturii. Deşi este foarte isteţ, nu are prea multă cultură. 3 cultură fizică = educaţie fizică, gimnastică (v. gimnastic). Cultura fizică are ca scop dezvoltarea armonioasă a corpului uman. II (agric.) 1 cultivare, lucrare, lucrat1.2 creştere, cultivare. 3 cultură biologică = biocultură. Cultura biologică se bazează exclusiv pe folosirea îngrăşămintelor organice. culuc s.m. (milit.; înv.) v. Gardă. Pază. Strajă, cum adv., conj. subord., conj. coord. A adv. 1 (exprimă ideea de intensitate sau de cantitate) cât, ce. Cum m-aş bucura dacă ai putea veni cu mine! 2 (exclam.; în prop. independente, precedând o prop. cu vb. la forma neg.) că. Cum, nu mai pleacă odată! 3 (cu val. de interj.; exprimă o cerere de repetare sau de explicare a mesajului anterior; interog.; adesea cu nuanţă exclamativă) ce?, poftim?, ha? -Cum? N-am auzit! Repetă! B I conj. subord. 1 (introduce o prop. circ. temp., arătând simulta-nietatea) când. Cum ajunge în curte, se împiedică şi cade. 2 (introduce o prop. circ. cauz. cu nuanţă temp.) când, deoarece, fiindcă, întrucât. Cum bănuia că vine nervos acasă, intra în panică. 3 (introduce o prop. compar.) precum. A râs de mine, cum a râs şi de ceilalţi care au căzut. 4 (introduce o prop. circ. de mod) cât. Când auzea fetiţa plângând, mama venea cum putea de repede. 5 (introduce o prop. circ. de mod) cât, precum. Nu sunt vinovat dacă nu te pot ajuta cum meriţi. 6 (introduce o prop. atr.; pe lângă un subst. cu sens temp.; înv.) v. Când. II conj. coord. (urmat de conj. „şi”, stabileşte un raport cop. în cadrul aceleiaşi prop.) ca2, cât, precum. Noi, cum şi ei, am fost prezenţi la eveniment. cumăr s.n. (reg.) v. Oală de noapte. Vas de noapte. cumâtru, -ă s.m., s.f. I s.m., s.f. cuscru, fină (v.fin2), comper. Cumetrii lor sunt medici. II s.f. (bot.; reg.) 1 v. Ciocul-cu-coarei (v. cioc2). Pliscul-cocorului (v. plisc) (Erodium cicutarium). 2 v. Priboi (Geranium macrorrhizum). cumbară s.f. (milit.; turc.; înv.) 1 v. Mortier. 2 v. Obuz1. cumen s.m. (chim.) izopropilbenzen. Cume-nul este folosit ca intermediar la fabricarea fenolului şi a acetonei. cumetrie s.f. (relig.) botez. La cumetrie a fost foarte multă lume. cuminecă vb. I. tr., refl. (în practicile relig. creştine; compl. sau sub. indică oameni) a (se) împărtăşi, a (se) comunia, <înv. şi pop.> a (se) griji, a (se) pricestui, a (se) păştui, <înv.> a (se) comunica. De obicei se cuminecă duminica. cuminecăre s.f. (în practicile relig. creştine) cuminecătură, euharistie, împărtăşanie, împărtăşire, sfânta împărtăşanie (v. sfânt), sfintele taine (v. sfânt), cele sfinte (v. cel), <înv.> eulogie, luarea trupului şi sângelui lui Hristos (v. luare), precistie. cuminte adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe) ascultător, bun, docil, înţelegător, obedient, plecat2, supus, <înv. şi reg.) plecăcios, nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om cuminte. 3 (despre oameni) cumpănit, echilibrat, moderat, raţional, rezonabil, <înv.) rezonat. Este un tânăr cuminte, manifestând cumpătare, sobrietate în acţiunile lui. 4 (despre oameni) chibzuit, înţelept, socotit2, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.) socoteală, socotinţă, trezie, schepsis, <înv. şi reg.) sfat, <înv.) chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, a se pocăi1, <înv.) a (se) încuminţi, a (se) înţelepţi. Nu trebuie să se recurgă la bătaie pentru a cuminţi un copil. Câinele agitat s-a cuminţit imediat când şi-a văzut stăpâna. 3871 cuminţi'că adj. cuminţea, cuminţie s.f. (rar) 1 v. Ascultare. Cuminţenie. Docilitate. Obedienţă. Supunere. 2 v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. cuminţire s.f. astâmpărare, domolire, liniştire, potolire. Bătaia nu ajută la cuminţirea copiilor. cuminţit, -ă adj. (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit, cumnăt, -ă s.m., s.f. <înv. şi pop.> tătăişă2, noră, noră de frate, şogor, şogoran, şogoriţă. Cumnatul ei este medic. cumpănă s.f. 11 {la fântână) ghermăn, limbă, sleme, smârc, vârdină, zvârdină. Nu se poate scoate apă din fântână pentru că aceasta nu are cumpănă. 2 (art. Cumpăna; astron.; nm. pr.) Balanţa (v. balanţă), Tereziile (v. terezie), <înv.> Cântarul (v. cântar), Libra (v. libră1). Cumpăna este o constelaţie din emisfera australă. 3 (art.; astron.) cumpăna nopţii = miezul nopţii (v. miez), spicul nopţii (v. spic). Cumpăna nopţii este ora 24. 4 (geogr.) cumpănă de ape = (art.) cumpăna apelor = obcină. Cumpăna apelor delimitează bazine hidrografice vecine. 5 (metrol.;pop.) v. Balanţă. Cântar. II (tehn.) 1 nivelă cu bulă de aer, poloboc, vasărvag, <înv.> libelă, nivelă cu băşică de aer, nivelă cu băşicuţă de aer. Zidarii folosesc cumpăna pentru a verifica orizontalitatea unei suprafeţe. 2 (la moară) capră, coinac, buhai, cântarul pietrelor (v. cântar), crainic, fafalug, tăvălug, zăvor. Cu ajutorul cumpenei se ridică şi se lasă pietrele. 3 (la pl. cumpene; la războiul de ţesut) aripi (v. aripă), crucişe (v. cruciş), fofelniţe (v. fofelniţă), răscruci (v. răscruce), speteze (v. spetează). Cumpenele sunt cele două stinghii încrucişate ale vârtelniţei pe care sunt aşezate fofezele. 4 (la car sau la căruţă; reg.) v. Crucea dinainte (v. cruce). 5 (la vârtelniţă; reg.) v. Aripă. Cruce. Spetează. 6 (la moară; reg.) v. Posadă1. Schimbătoare (v. schimbător). III fig. 1 restrişte. Seceta prelungită a fost o vreme de grea cumpănă atât pentru oameni, cât şi pentru animale. 2 încercare. în timpul inundaţiilor a trecut printr-o mare cumpănă. 3 (concr.) ameninţare, pericol, primejdie. Nerespectarea semnelor de circulaţie reprezintă o mare cumpănă. 4 (rar) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpănire. Cumpăt. Cumpătare. Echilibru. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. cumpăneală s.f. (rar) 11 v. Contrabalansare. Contracumpănire. Cumpănire. Echilibraj. Echilibrare. 2 v. Cumpănire. Echilibru. II fig. v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpănire. Cumpăt. Cumpătare. Echilibru. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. cumpăni vb. IV. 11 tr. (compl. indică mai ales sisteme fizice, tehnice etc.) a echilibra. A dus cântarul la reparat pentru a-l cumpăni. A cumpănit rotorul. 2 tr. a contrabalansa, a contracumpăni, a echilibra, a pondera, a precumpăni, a destoarce1. A reuşit să cumpănească marfa răsturnată pe plută. 3 tr. (pop.; compl indică substanţe, materii, mărfuri etc.) v. Cântări. 4 refl. (reg.; despre fiinţe, obiecte, stări etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aduce. Apropia. Asemăna. Asemui. Semăna2. II fig. 1 tr. (compl. indică stări, situaţii etc.) a compensa, a contrabalansa, a contracumpăni, a echilibra, a pondera, a precumpăni, a balansa. Lipsa fineţii stilului nu este cumpănită de o imaginaţie genială. 2 tr. a chibzui, a se gândi, a judeca, a socoti, a cântări, a drămui. A cumpănit toate variantele de proiect. 3 tr. a chibzui, a măsura. Când vorbeşte în public, îşi cumpăneşte cuvintele. 4 tr. a aranja, a face, a potrivi, a ticlui. A ştiut să cumpănească în aşa fel lucrurile încât să nu iasă în pierdere. 5 tr., refl. pas. (reg.; compl. sau sub. gram. indică soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) v. Alege. Decide. Fixa. Hotărî. Stabili. 6 tr. (reg.; urmat de prop. compl. dr. introdusă prin conj. „să”) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. 7 refl. (înv.; despre oameni) v. Balansa. Codi. Ezita. Flota. Oscila. Pendula. Pregeta. Şovăi1. cumpănire s.f. 11 echilibru, cumpăneală. Au fost momente când cumpănirea plutei era aproape imposibilă. 2 contrabalansare, contracumpănire, echilibraj, echilibrare, cumpăneală. A pus pe un taler al cântarului marfa, iar pe celălalt o greutate pentru cumpănire. 3 (pop.) v. Cântărire. II fig. 1 compensare, contrabalansare, contracumpănire, echilibrare, ponderare, precumpănire. O imaginaţie genială ar putea avea un rol important în cumpănirea lipsei fineţii stilului. 2 chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe cumpănirea pe care o are acum, la bătrâneţe. 3 chibzuire, gândire, judecare, cântărire, drămuire. Cumpănirea celor întâmplate a durat destul de mult. cumpănit -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) calculat, chibzuit, cugetat, cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, ponderat, socotit2, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, samalit, văzdârjnic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om cumpănit, a reuşit să se descurce în viaţă. 2 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om cumpănit. 3 (despre oameni) cumpăt cuminte, echilibrat, moderat, raţional, rezonabil, <înv.> rezonat. Este un tânăr cumpănit, manifestând cumpătare, sobrietate în acţiunile lui. 4 (despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) chibzuit, gândit, judicios, matur, serios, socotit2, temeinic, cumpănitor, <înv. şi reg.> mator, răscopt1. Iniţiativa acţiunii sale s-a dovedit cumpănită, având în vedere rezultatele obţinute. 5 (despre atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) măsurat2, tacticos. Totdeauna gesturile ei sunt cumpănite. II adv. (modal) bărbăteşte, chibzuit, matur, socotit2, temeinic. A răspuns cumpănit la provocare. cumpănitor, -oâre adj. (rar) 1 (despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) v. Chibzuit. Cumpănit. Gândit. Judicios. Matur. Serios. Socotit2. Temeinic. 2 fig. v. Adânc. Capital2. Cardinal. Chintesenţial. Considerabil. Crucial. Decisiv. Esenţial. Fundamental. Hotărâtor. Important. însemnat. Major. Mare1. Organic. Primordial. Profund. Puternic. Radical. Serios. Structural. Substanţial. Vital. cumpără vb. I. tr. 1 (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a achiziţiona, a dobândi, a lua, a obţine, a procura, <înv. şi pop.> a neguţa, a târgui, a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, a proftaxi. A cumpărat un teren la un preţ convenabil. 2 fig. (compl indică oameni) a corupe, a mitui, a plăti, a unge. L-a cumpărat pe director pentru a fi promovat. cumpărare s.f. achiziţie, achiziţionare, cumpărat1, dobândire, luare, obţinere, procurare, cumpărătură, <înv. şi pop.> târguire, <înv.> scumpărătoare. După cumpărarea unui teren, a primit aprobare de construcţie. cumpărat1 s.n. achiziţie, achiziţionare, cumpărare, dobândire, luare, obţinere, procurare, cumpărătură, <înv. şi pop.> târguire, <înv.> scumpărătoare. cumpărăt2, -ă adj. (despre produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) achiziţionat, dobândit, procurat, <înv. şi pop.> târguit Terenul cumpărat este foarte productiv. cumpărător, -oare s.m., s.f. 1 s.m., s.f. client, muşteriu, peţitor, <înv.> târguitor. Magazinul alimentar are mulţi cumpărători. 2 s.m. (la pl. cumpărători) clientelă, lume, muşterii (v. muşteriu). Cumpărătorii care vin la magazinul lui sunt constanţi. cumpărătură s.f. 1 (mai ales la pl. cumpărături; concr.; com.) târguială, shopping. A făcut cumpărături din diferite magazine. 2 (rar) v. Achiziţie. Achiziţionare. Cumpărare. Cumpărat1. Dobândire. Luare. Obţinere. Procurare. cumpăt s.n. 1 (adesea constr. cu vb. ca „a-şi păstra”, „a-şi pierde”) calm2, fire, stăpânire, stăpânire de sine, <înv.> stăpânia sineşului (v. stăpânie), stăpânie, stăpânirea sineşului (v. stăpânire), sânge rece, răceală. în situaţii critice nu-şi pierde cumpătul. 2 chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, cumpătare sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteălă1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe cumpătul pe care îl are acum, la bătrâneţe. 3 {med., med. vet.; înv.) v. Dietă1. Regim, cumpătare s.f. 1 chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, pondera-ţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteălă1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. 2 chibzuială, economie, măsură. Nu înseamnă că sunt zgârciţi dacă le place cumpătarea. cumpătăt, -ă adj. 1 (despre oameni) calculat, chibzuit, cugetat, cumpănit, echilibrat, măsurat2, moderat, ponderat, socotit2, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, samalit, văzdârjnic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om cumpătat, a reuşit să se descurce în viaţă. 2 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om cumpănit. 3 (despre existenţa, viaţa etc. oamenilor) aşezat2, chibzuit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, tihnit. Au înţeles că au de câştigat doar dacă traiul lor este cumpătat. 4 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) echilibrat, măsurat2, moderat, ponderat, mediu2. Reacţiile ei în faţa unor situaţii speciale sunt cumpătate. cumplîvb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, cumpliciune s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Incle-menţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, cumplire s.f. (înv.) 1 v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie. 2 (concr.) v. Cap. Capăt. Final. Fine. încheiere. Sfârşit1. cumplit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om cumplit şi ursuz. Este^cumplită la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime cumplită. 3 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări etc. ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, crunt, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot cumplit. Fapta sa este cumplită. 4 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă cumplită. 5 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă cumplită. 6 (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) aprig, groaznic, înfiorător, îngrozitor, violent, <înv. şi pop.> vrăjmaş, înfricoşător, nebun, sălbatic, sfâşietor. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul cumplit de ţară. 7 (mai ales despre fenomene ale naturii) extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună cumplită i-a luat acoperişul casei. 8 (înv.; despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. 9 (înv.) v. Absolut. Complet. Deplin. Integral, întreg. Plenar. Tot. Total. 10 fig. (despre stări, situaţii etc.) extrem, negru. Mulţi oameni încă mai trăiesc într-o sărăcie cumplită. II adv. (modal) 1 aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă cumplit cu adversarii. 2 aprig, 1388 crâncen, crud, crunt, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, straşnic, <înv.> crâncenit, tare, aspru, încleştat. Semifi-naliştii se luptă cumplit pentru medalia de aur. 3 groaznic, înfiorător, îngrozitor, oribil, rău, <înv. şi pop.> vrăjmaş. îl doare capul şi se simte cumplit. cumplitâte s.f. (înv.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. cumsecâde adj. invar., adv. I adj. invar. 1 (despre oameni) bun, îngăduitor, înţelegător, omenos, acătării, gigea, <înv.> omenit, găşcar, salon2, valabil. Este un director cumsecade cu angajaţii. 2 (pop. şi fam.) v. Adecvat. Bun. Indicat. Nimerit. Potrivit. Propriu. 3 fig. (pop. şi fam.; despre preţuri) v. Atractiv. Decent. II adv. (modal) 1 omeneşte, creştineşte. Se poartă cumsecade cu cei săraci. 2 (pop. şi fam.) v. Bine. cumul s.n. cumulare. Cumulul defuncţii este reglementat prin lege. cumulâ vb. I. tr. 1 (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) a acumula, a aduna, a agonisi, a economisi, a face, a strânge, a economiza, a scuti, a încropi, a înjgheba, a alcătui1, a chivernisi, a cruţa, <înv. şi reg.> a slivisi, a chimelui, a mirui2, a noji1, a priştipi, a răgădui1, a sclipui1, a scofeli, a stăci, a şpărui, a şporoli, a zorobi, <înv.> a astrânge, a prăsi, a înnoda. în câţiva ani a reuşit să cumuleze o avere imensă. 2 a îngloba, a însuma, a întruni, <înv.> a împreuna, a rezuma. Este o personalitate unică întrucât cumulează însuşiri deosebite. cumulăre s.f. 1 cumul. 2 cumulaţie, însumare, sumaţie. Cumularea atâtor însuşiri deosebite face din el o personalitate unică. cumulăt, -ă adj. (despre bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) acumulat, adunat2, agonisit, economisit, strâns2. Capitalul cumulat este depus în bancă. cumulăţie s.f. cumulare, însumare, sumaţie. cumulostrâtus s.m. (meteor.) stratocumulus. Cumulostratus se formează la o altitudine care variază între 50 şi 2 000 m. cumvă adv. 1 (modal) oarecum, undeva, <înv.> doar. Nimănui să nu-i treacă cumva prin gând că este un geniu. 2 (ipotetic; în legătură cu vb. la cond. sau la viit.) eventual, poate, <înv.> cândai. Dacă cumva i-arfi plăcut medicina, ar fi făcut orice pentru a-i ajuta pe suferinzi. cuneăt, -ă adj. (despre obiecte) cuneiform. Obiectul cuneat are forma unui cui. cuneiform, -ă adj. (despre obiecte) cuneat. cuniculicultură s.f. (zootehn.) cunicultură. Cuniculicultura se ocupă cu creşterea iepurilor de casă. cunicultură s.f. (zootehn.) cuniculicultură. cunilmctus s.n. cunilingus. cunilmgus s.n. cunilinctus. cunih'ţie s.f. papiţ. cunoâşte vb. III. 11 tr. a şti. Până nu stai cu omul în casă, nu-l cunoşti cum este. îl cunoaşte pe profesor foarte bine. 2 tr. (compl. indică oameni; cu determ.-elemente pred. 3891 suplimentare) a şti. Te cunoşteam om manierat şi cumpătat. 3 tr. a şti, a pricepe. Toată lumea cunoaşte întâmplarea, deşi ei încearcă s-o ţină în secret. 4 refl. recipr. (despre oameni) a se şti. Cei doi se cunosc de când erau copii. 5 tr. (compl indică fiinţe, lucruri etc. sau trăsături, caracteristici ale lor cunoscute anterior) a identifica, a recunoaşte, a şti. Abia a cunoscut-o în noua ei ţinută, în scrisoare a cunoscut scrisul tatălui ei. 6 tr. (compl. indică fiinţe) a afla, a găsi, a întâlni. Tânărul speră să cunoască perechea potrivită. 7 tr. a afla, a şti. Deşi era dureros pentru ea, totuşi a vrut să cunoască adevărul. 8 refl. (despre secrete, acţiuni, planuri ascunse etc.) a se afla, a se auzi, <înv. şi reg.> a se vesti, <înv.> a se sfeti, a răsufla, a respira, a transpira, a răzbate. Secretul relaţiei lor s-a cunoscut în câteva zile. 9 refl. impers. a se observa, a se remarca, a se vedea. După ordinea din casă, se cunoaşte că ai fost tu aici. 10 tr. a presimţi, a prevedea, a şti. Nu poate să cunoască cât va dura această situaţie. 11 tr. (pop.) v. Obţine. Realiza. 12 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Răsplăti. Recompensa. 13 tr. (înv.; compl. indică greşeli, acte criticabile etc.) v. Declara. Mărturisi. Recunoaşte. II tr. 1 (compl. indică un domeniu al cunoaşterii, o artă, un meşteşug etc.) a pricepe, a stăpâni, a şti, a vedea, abunghi. Cunoaşte bine fizica şi chimia. 2 (compl. indică o limbă) a poseda, a stăpâni, a şti, a gini. Cunoaşte la perfecţie franceza, italiana şi spaniola. 3 a înţelege, a pricepe, a şti, a cuprinde. Cunoşti sensul acestei expresii? 4 (înv.) v. Aprecia. Chibzui. Considera. Crede. Găsi. Gândi, înţelege. Judeca. Opina. Pricepe. Socoti. Susţine. 5 (înv.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) v. Deduce. Prezuma. cunoaştere s.f. 1 (filos.) înţelegere, percepţie, pricepere, cogniţie. Atât ştiinţa, cât şi arta au ca scop cunoaşterea realităţii obiective. 2 <înv.> ştiinţă, ştire, ştiut1, ştiutură. Cunoaşterea împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment este obligatorie pentru a-l putea explica. 3 pricepere, stăpânire, periţie. Cunoaşterea mai multor domenii ale ştiinţei este astăzi o necesitate. 4 posedare, stăpânire, ştiinţă, ginire. Pentru cei care lucrează în turism cunoaşterea mai multor limbi este obligatorie. 5 (rar; mai ales constr. cu vb. „a avea”, „a lua) v. Cunoştinţă, cunoscător, -oâre adj., s.m., s.f. 1 expert. Era unul dintre cei mai buni cunoscători ai limbii şi literaturii române. 2 ştiutor. El este singurul cunoscător al tainei pe care fata o poartă în suflet. cunoscut, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre lucruri, fapte, evenimente etc.) ştiut2. Aceste întâmplări cunoscute nu mai trebuie aduse în discuţie. 2 (despre oameni) anume, anumit, ştiut2. Când a făcut acea remarcă, s-a referit la o persoană cunoscută. 3 (despre oameni) consacrat, faimos, notoriu, recunoscut, renumit, reputat, vestit. Este un romancier cunoscut. 4 (despre cuvinte, expresii, practici etc.) curent, frecvent, general2, habitual, obişnuit, răspândit, uzual, habitudinal. A alcătuit un dicţionar cu termeni medicali cunoscuţi. 5 (despre locuri, obiceiuri etc.) familiar, ştiut2. După ani, se întoarce să mai vadă locurile cunoscute. 6 convenit, stabilit, ştiut2. A ieşit din casă la semnalul cunoscut. 7 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, anumit, determinat, fixat2, hotărât, precizat, rânduit, specificat, stabilit, statornicit. Se vor logodi într-o zi cunoscută, ştiută doar de ei. II s.m. (lapl cunoscuţi) cunoştinţe (v. cunoştinţă), legături (v. legătură), relaţii (v. relaţie), întrucât are o funcţie publică, are foarte mulţi cunoscuţi. cunoştinţă s.f. 11 (mai ales constr. cu vb. „a avea”, „a lua”) cunoaştere, <înv.> ştiinţă. Nu avea cunoştinţă de cele întâmplate. 2 pregătire, <înv.> ştiinţă. Nu a putut să ajute rănitul, întrucât nu avea nicio cunoştinţă în domeniul medical. 3 (lapl. cunoştinţe) cultură, instrucţie, învăţătură, pregătire, studii (v. studiu), <înv. şi pop.> slovă, ştiinţă de carte, <înv. şi reg.> cărturărie, pricopseală, pricopsire, scrisoare, <înv.> minte, carte, lumină. îi întrece pe toţi în privinţa cunoştinţelor. Deşi este foarte isteţ, nu are prea multe cunoştinţe. 4 (la pl. cunoştinţe; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de“, care indică sfera, domeniul etc.) elemente (v. element), noţiuni (v. noţiune). Stăpâneşte bine cunoştinţele de bază ale matematicii. 5 (rar) v. Informaţie. Ştire. Veste. 6 (rar) v. Judecată. Minte. Raţiune. 7 (filos.; în opoz. cu „materie”, „existenţă”; înv.) v. Conştiinţă. Cuget. Gândire. Mental. Spirit. Suflet. 8 (înv.) v. Apreciere. Gratitudine. Recunoştinţă. II (concr.) 1 (mai ales la pl cunoştinţe) cunoscuţi (v. cunoscut), legături (v. legătură), relaţii (v. relaţie). 2 relaţie, pilă. Nu are nicio cunoştinţă la care să apeleze pentru a obţine o casă. cunună vb. 1.1 refl. recipr. (despre oameni) a se căsători, a se nunti, <înv.> a se încununa. S-au cununat religios la o biserică veche. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Răsplăti. Recompensa. 3 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. încorona. încununa, cununat, -ă adj. (despre oameni) căsătorit, căpătuit, luat2, <înv. şi reg.> căpuit. Tinerii cununaţi au plecat în luna de miere. cunună s.f. 11 coroană. Pentru premiere, a împletit o cunună din crenguţe de stejar. 2 cununie, pirostrie, crăca-ie, crăcană. Cununa se aşază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul ortodox. 3 (determ. prin „de ceapă”, „de usturoi”) funie, legătură, <înv. şi pop.> coardă. A cumpărat pentru iarnă câteva cununi de usturoi. 4 (constr.; reg.) v. Cosoroabă. 5 (art.; astron.; reg.) cununa-cerului v. Curcubeu. 6 (înv.) v. Coroană. Diademă. II (bot.) 1 cunună-albă = Campanula fenestrellata; trifoiaş. 2 (reg.) v. Coronişte (Coronilla varia). cununie s.f. 1 căsătorie, nuntire, nuntit. Cununia religioasă a celor doi tineri cupiditate s-a oficiat la o biserică veche. 2 cunună, pirostrie, crăcaie, crăcană. cunumţă s.f. I coroniţă. A făcut o cununiţă din flori şi frunze. II (bot) 1 Spiraea ulmifolia; amică, caprifoi, ciritel, creţuşcă, pepenea, taulă, teişor, turiţă. 2 (reg.) v. Coronişte (Coronilla varia). 3 (reg.) v. Flori-de-paie (v. floare). Imortelă. Nemuritoare (v. nemuritor) (Helichrysum bracteatum). 4 (reg.) v. Imortelă. Plevaiţă (Xeranthemum annuum şiXeranthemum foetidum). 5 (reg.) v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). cupăj s.n. (vinificaţie) cupajare. Prin cupaj se amestecă diferite varietăţi de vin. cupajare s.f. (vinificaţie) cupaj. cupâre s.f. tăiat1, tăiere. La unii câini de rasă se impune cuparea urechilor. cupă1 s.f. 11 <înv. şi reg.> năstrapă, oticău, <înv.> scafa, tas. A pus vin musafirilor în cupe de cristal. 2 (bis.) caliciu, potir, <înv.> scăfârlie. Cupa este un vas liturgic în care se ţine vinul sfinţit. 3 bol. La cantine, supa se serveşte în cupe metalice. 4 (de obicei în competiţii sportive) trofeu. Tenismenul a câştigat cupa în turneul de la Roland Gaross. 5 (la roata morii de apă) blid, căuş, ciutură, facău. în cupă cade apa. 6 (anat.; la dinţii calului; reg.) v. Mişină. II (bot.) 1 caliciu, potir, <înv.> pahar. Roua se strânge în cupa florii. 2 (art.) cupa-vadi = a Calystegia sepium; rochiţa-rândunelei (v. rochiţă), rochiţa-rân-dunicii (v. rochiţă), volbură, volbu-ră-de-garduri, volbură-mare, volbură-urcă-toare; b (reg.) v. Fascomină. Volbură. Vol-bură-de-pădure. Volbură-mare. Volbură-săl-batică (Calystegia silvatica); c (reg.) v. Volbură-mare (Convolvulus sepium şi Convolvulus silvaticus); (reg.) cupa-oii v. Campanulă. Clopoţel (Campanula macrostachia). 3 (la pl. cupe; reg.) v. Genţiană. Ghinţură (Gentia-na cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata). cupă2 s.f. (j. de cărţi) 1 roşu. Valet de cupă. 2 inimă, inimă roşie. Decartează un decar de cupă. cupă3 s.f. (rar) v. Croială. Croire. Croit. Tăietură. cuperoză s.f. (med.) acnee rozacee. Cupero-za apare la oamenii în vârstă, în jurul nasului şi pe pomeţii obrajilor. cupâţ s.m. (înv.) v. Comerciant. Negustor, cupeu s.n. 1 (transp.) trăsură închisă, <înv. şi pop.> caretă. Cupeul are de obicei două locuri. 2 (într-un vagon de cale ferată; înv.) v. Compartiment. cupfvb. IV. refl. (reg.; despre materiale textile) v. Intra. Strâmta. Strânge, cupid, -ă adj. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) ahtiat, aprig, avid, hrăpăreţ, lacom, neîndestulat, rapace, lăcomit, vampiric, hapsân, lăcomos, nesătul, nesăturat, nesăţios, vorace, apucător. Este cunoscut ca un om cupid de câştig. cupiditate s.f. aviditate, lăcomie, rapacitate, <înv.> luătură, răpăreţie, pleonexie, cupit nesaţ, voracitate. Cupiditatea l-a împins la delapidări repetate, până a fost prins. cupi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit, cupiu s.n. (fin.) cupură. Cupiul este un bilet de bancă, având o anumită valoare nominală. cuplă vb. I. 1 tr. (tehn.; compl. indică elemente ale unui sistem tehnic) a acupla, a angrena, a lega1. A cuplat elementele sistemului de racordare la reţeaua de gaz metan. 2 refl. (recipr.) (biol; despre fiinţe) a se acupla, a se copula, a se împerechea, a se împreuna, a se încrucişa, a se cotoi3, a se goni, a se încăleca, a se însoţi, a se mânzi, a se mârli, a se nunti, a se vieri, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a se cotoci, a se cotoroba, a se coţăi, a se pârei2, a se pui2, a se purceii, a se ţăpi, a se vişti1, <înv.> a se aduna, a se cotârci, a se culca, a se înnoda, a se babardi, a se ciorsăi, a se regula, a se cordi, a se fute. cuplâj s.n. (tehn.) acuplaj, acuplare, cuplare, legare, legătură. Cuplajul elementelor sistemului tehnic s-a făcut prin rezistoare şi bobine condensatoare. cuplare s.f. 1 (tehn.) acuplaj, acuplare, cuplaj, legare, legătură. 2 (biol.) acuplare, coit, contact sexual, copulare, copulaţie, împerechere, împreunare, cotoire, însoţire, însoţitură, mârleală, cotocire, coţăială, coţăire, <înv.> împreunăciune, babardeală, frecuş, ţeapă, cordeală, futere. cuplăt, -ă adj. (tehn.; despre elementele unui sistem) acuplat. cuplor optic s.n. (electrotehn.) fotocuplor, optocuplor, optoizolator. Cuplorul optic este folosit pentru transmisia unor semnale prin intermediul luminii. cuplu s.n. 1 pereche, <înv.> îndoime. Cei doi soţi formează un cuplu foarte potrivit. 2 (fiz.) cuplu termoelectric = termocuplu, termoe-lement Cuplul termoelectric este folosit pentru măsurarea temperaturilor. cupo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) sumbru, cupolă s.f. (constr.) arc, arcadă, boltă, boltire, boltitură, boltiş, <înv.> culă, sclip, cubea. Admiră cupola catedralei gotice. cupon s.n. 1 <înv.> margine. Dintr-un val de pânză a mai rămas doar un cupon. 2 (fin.) vaucer. Pe baza unui cupon se acordă titularului, la scadenţele stabilite, dividende sau dobânzi. cupră vb. 1. tr. (tehn.; compl indică obiecte metalice) a arămi, <înv.> a arămui1. Vasul metalic a fost cuprat pe cale electrolitică. cuprăre s.f. (tehn.) arămire, arămit1, <înv. şi pop.> arămuit1, <înv.> arămuire. Cuprarea obiectelor de metal se efectuează prin cufundarea lor în soluţii de săruri de cupru. cuprăt, -ă adj. (tehn.; despre obiecte metalice) arămit, <înv. şi pop.> arămuit2. Foloseşte vase cuprate. cuprinde vb. III. 11 tr. (compl. indică fiinţe; adesea urmat de determ. Jn braţe”) a apuca, a îmbrăţişa. Cum a văzut-o intrând, a şi cuprins-o în braţe. 2 refl. recipr., tr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „de”, „cu”) a se îmbrăţişa, a (se) înlănţui, a (se) prinde, a se încleşta. Când s-au întâlnit, s-au cuprins afectuos de umeri. 3 tr. (despre haine; compl. indică oameni) a încăpea. Rochia nu o mai cuprinde din cauză că s-a îngrăşat. 4 tr. (mai ales despre lichide; compl. indică materiale, lucruri etc.) a acoperi, a priveşti. Când rufele se pun ta muiat, apa trebuie să le cuprindă. 5 tr. (compl. indică fiinţe) a lua, a fura. Căzuse în apă şi curentul l-a cuprins, târându-l la vale. 6 tr. (despre foc; compl indică clădiri, încăperi, obiecte etc.) a aprinde, a învălui. Focul a cuprins aripa de vest a palatului. 7 tr. fig. (de obicei cu determ. „cu ochii”, „cu privirea’) a prinde, a vedea, a apuca, a îmbrăţişa. Cât cuprindeai cu ochii, şesurile şi văile abureau. 8 tr. (înv. şi pop.; compl indică fiinţe) v. împresura. încercui. înconjura, învălui. 9 tr. (pop.; compl. indică intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) v. Astupa. Bara. Bloca. închide. 10 refl. (pop.; despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi. îmburghezi. înavuţi. înstări. Parveni. 11 tr. (jur.; înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Sechestra. 12 refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. îndeletnici. Ocupa. 13 tr. (milit.; înv.; compl. indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. 14 tr. (milit.; înv.; compl. indică teritorii străine) v. Cotropi. Invada, încălca. Năpădi. 15 tr. (milit.; înv.; compl. indică trupe inamice, puncte strategice, persoane care aparţin unor unităţi militare etc.) v. Captura. 16 tr. fig. (fam.) v. Cunoaşte, înţelege. Pricepe. Şti. I11 tr. a conţine, a include, a îngloba, a număra1, <înv. şi reg.> a ţine. Legumele cuprind numeroase vitamine. Oţelurile aliate cuprind unul sau mai multe elemente de aliere. Revista cuprinde articole din domenii diferite. 2 tr. a avea, a conţine, a închide. Cărţile pentru copii cuprind multe ilustraţii. 3 tr. (despre texte, scrieri etc.; compl. indică date, informaţii, note etc.) a conţine, a include, a scrie, a spune, a zice. Actul de moştenire cuprinde o referire importantă la clauza impusă de proprietar. Scrisoarea cuprinde date despre perioada studenţiei sale la Viena. 4 tr. a include, a incluziona, a îngloba. Cursul de gramatică cuprinde atât morfologia, cât şi sintaxa. 5 refl. (mat.; despre numere) a intra, a merge. Trei se cuprinde în 9 de trei ori. 6 tr. (despre recipiente) a lua. Butoiul cuprinde 50 de litri. II11 tr. (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a lua, a năpădi, a răzbi, a prididi, a poticăli, <înv.> a supune, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o cuprinde. 2 tr. (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, <înv.> a preacovârşi, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l cuprindă somnul când a sunat telefonul. 3 tr. (despre senzaţii; compl. indică fiinţe) a copleşi, a pătrunde, a răzbi, a penetra, <înv.> a răzbate, a străbate, a străpunge, a tăia. L-a cuprins foamea. O cuprinde setea. L-a cuprins frigul 4 tr. (despre stări psihice, afective etc.; compl. indică oameni) a apuca, a încerca, a prinde, a-i veni, a mârzi. Adesea o cuprinde disperarea. 5 tr. (despre stări fiziologice; compl. indică fiinţe) a năpădi, a trece. Nădu-şelile l-au cuprins din cauza emoţiilor. 6 tr. fig. (despre idei, evenimente, mişcări sociale etc.) a atrage. Mişcările de stradă au cuprins tot oraşul. 7 tr., refl. fig. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2. cuprindere s.f. 1 includere, înglobare. Cuprinderea în revistă a unor articole din domenii diferite face ca aceasta să fie vândută bine. 2 (înv.) v. Conţinut. Corp. Cuprins1. Materie. 3 (înv.) v. Cuprins1. întindere. întins1. Spaţiu. Suprafaţă. Teritoriu. 4 (milit.; înv.) v. Cotropire. Invadare. Invazie. încălcare. Năpădire. cuprins1 s.n. 11 întindere, întins1, spaţiu, suprafaţă, teritoriu, superficie, <înv. şi pop.> luciu2, întinsură, <înv.> cuprindere, localitate, olat, imperiu. Ploile au căzut pe tot cuprinsul ţârii. 2 limită, perimetru, <înv.> ocol. Are voie să se joace numai în cuprinsul curţii. 3 (concr.; înv.) v. Posesiune. Proprietate. Stăpânire. 4 (concr.; înv.) v. Loc. Lume. Parte. Parte a lumii. Regiune. Ţinut. 5 (concr., constr.; înv.) v. Gard. împrejmuire. îngrăditură. 6 (milit.; înv.) v. Cotropire. Invadare. Invazie. încălcare. Năpădire. I11 conţinut, plin. A vărsat cuprinsul vasului la chiuvetă. 2 conţinut, corp, materie, <înv.> cuprindere, perilipsis. Găseşte datele de care are nevoie în cuprinsul tratatului de istorie. 3 conţinut, sumar, tablă de materii (v. tablă1), <înv.> registru, scară, sumă, tabel, pinax. A deschis cartea la cuprins pentru a găsi pagina capitolului căutat. cuprins2, -ă adj. (despre oameni) 1 (pop.) v. Avut2. Bogat. înstărit. Situat. 2 fig. (înv.) v. Ocupat. Prins2. cuprinzător, -oăre adj., s.f., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „mic”; despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) extins, imens, întins2, larg, mare1, vast2, <înv. şi reg.> mereu, <înv.> desfatat, mult, răsfaţat2. în toate provinciile ţării sunt câmpii cuprinzătoare. Are o moşie cuprinzătoare. 2 (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) încăpător, întins2, larg, mare1, spaţios. Casa are un salon cuprinzător. 3 (despre vase, recipiente etc.) încăpător, larg, mare1, voluminos. Damigeana este destul de cuprinzătoare pentru cantitatea de vin pe care o va cumpăra. 4 (despre noţiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) amplu, bogat, extins, larg, lax, întins2, spaţial. Romanul are o structură cuprinzătoare. Are o perspectivă cuprinzătoare asupra acestui proiect. 5 (despre cunoştinţe, studii, cultură etc.) enciclopedic, universal, vast2. *11 Cunoştinţele lui sunt cuprinzătoare, aparţinând mai multor domenii ale ştiinţei. II 1 s.f. v. Paranteză. Paranteză rotundă. 2 s.n. {mat.) v. Cât. cuproxid s.n. (chim.) oxid de cupru. Cupro-xidul se foloseşte în industria sticlei şi a emailurilor ca pigment verde. cupru s.n. (chim.) aramă. Are multe obiecte decorative din cupru. cuptor s.n. 11 şparhat. Şi-a construit un cuptor de cărămidă pentru pâine. 2 rolă, tobă. Cuptorul aragazului coace foarte bine. 3 cămin, vatră, cameniţă. A pus apă la încălzit într-un vas, pe cuptor. 4 (tehn.) cuptor de var=vamiţă, <înv. şi reg.> văralniţă, văraştină. în cuptorul de var se arde pia-tra-de-var. 5 (tehn.) cuptor înalt = furnal. Fonta brută se obţine în cuptoare înalte. 6 (tehn.) cuptor cu reverber = cuptor cu reverberaţie = furnal cu reverber. în cuptorul cu reverber încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere şi prin radierea căldurii din acoperiş. 7 (reg.) v. Sobă. II (pop.) v. Iulie. III fig. (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogo-reală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, jar. A plecat la munte pentru a scăpa de cuptorul verii. cupuliferă s.f. (bot.) fagacee. Din familia cupuliferelor fac parte fagul stejarul castanul. cupură s.f. 1 tăietură. Cupura de la deget s-a infectat. 2 (fin.) cupiu. Cupura este un bilet de bancă, având o anumită valoare nominală. cur s.n. I (pop.) 1 (anat.) v. Dos. Fund. Şezut. 2 (anat.) v. Anus. 3 (med.) cur-de-găină v. Pecingine. 4 (art.; bot.) curul-boului v. Măceş. Trandafir-sălbatic (Rosa canina); (reg.) curul-găinii = curul-puiuluiv. Păpădie (Taraxacum officinale). II (lapantaloni; impr.) v. Fund. Dos. cură vb. 1.1 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Apăra. Dezvinovăţi. Disculpa. Justifica. Scuza. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte; adesea cu un compl. instr. introdus prin prep. „cu” sau cu un compl. indir. introdus prin prep. „de”, care indică materia îndepărtată) v. Curăţa. Şterge. 3 tr. (înv.; compl. indică fructe, legume etc.) v. Curăţa. 4 tr. (reg.; compl. indică porumbul sau boabele de pe ştiuletele de porumb) v. Dezghioca. 5 refl. (med., med. vet.; înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „la”) v. îngriji. Trata. 6 tr. (silv.; înv.; compl. indică suprafeţe împădurite sau păduri) v. Defrişa. Despăduri. 7 tr. (înv.; compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi, curâbil, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli, tumori etc.) benign, uşor2, vindecabil, <înv.> vindecăcios. Doctorii i-au extirpat o tumoare curabilă de pe rinichi. curai s.n. (bot.; reg.) v. Ciurlan. Salcicorn. Săricică (Salsola kali). curaj s.n. 1 bărbăţie, bravură, cutezanţă, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeţie, temeritate, intrepiditate, petu- lanţă, cutezare, dârzoşenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoşare, nespăimântare, netemere, obrăznicie, semeţire, slobozenie, valoare, virtute, volnicie, audacie, taros. Luptă cu curaj pentru scopurile sale. 2 bărbăţie, bravură, eroism, neînfricare, vitejie, <înv. şi pop.> ostăşie, voinicie, <înv. şi reg.> viteşug, <înv.> hărăţie, hrăborie, nespăimântare, netemere, vârtute. Moldovenii lui Ştefan au dat dovadă de mult curaj în luptă. curajos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) brav, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, temerar, viteaz, impavid, intrepid, petulant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, voinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, nespăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, coios, solid. Luptătorii curajoşi se aruncă în focul bătăliei. 2 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor, în special ale bărbaţilor) bărbătesc, viteaz, vitejesc, bărbătos, <înv.> virtuos, şoimănesc. A fost avansat general pentru că a săvârşit fapte curajoase pe câmpul de luptă. II adv. (modal) bărbăteşte, eroic, vitejeşte, voiniceşte, şoimeşte. Românii s-au luptat curajos pentru independenţă. curamâ s.f. (înv.) v. Chetă. Colectă, curâr s.n. (la ham; înv. şi pop.) <înv. şi pop.> bucar, vânare2, gurură, hamut, cureaua vânării (v. curea), vânarea hamului (v. vânare2). Curarul este o curea care trece peste crupele calului. cu rât, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „murdar”; despre lucruri, obiecte etc.) dalb, imaculat, neîntinat, nepătat, tistaş. Totdeauna cămăşile lui sunt curate. 2 (despre rufe, obiecte etc.) spălat2. Cearşafurile curate şi apretate trebuie călcate umede. Şterge paharele curate. 3 (despre încăperi, case, gospodării etc.) îngrijit, tistaş. Bucătăria este foarte curată. 4 (despre oameni sau despre ţinuta lor) îngrijit. Este o tânără foarte curată. 5 (în opoz. cu „amestecat”; despre materii granulare, seminţe etc.) neamestecat, pur2, simplu, tistaş. Grâul cumpărat este curat, neavând seminţe de neghină. 6 (despre elemente chimice, mai ales despre metale) nativ, neamestecat, pur2, <înv. şi reg.> safi, prisnic, <înv.> lamur, prisne, virgin, ars2. în minereurile aurifere se găseşte aur curat. 7 (despre metale, materiale etc.) autentic, bun, veritabil, patent2. Lucrează cu aur curat, nu cu imitaţii. 8 (în opoz. cu „contrafăcut”, „falsificat”, „prefăcut”; despre băuturi alcoolice) natural, neamestecat, pur2, <înv. şi pop.) sadea. La onomastică a servit un vin curat de Odobeşti. 9 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer curat. 10 (în opoz. cu curator „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de ape etc.) clar, cristalin, limpede, netulburat, pur2, transparent, lamur, limpetos, pelucid, <înv. şi pop.> viu, vioară1, rouros, tistaş, vio-rintă, <înv.> chiar, lichid, limpeziu. Din stâncă iese un izvor cu apa curată. 11 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, înseninat, limpede, pur2, senin, străveziu, limpid, lucid, <înv. şi pop.> viu, despăien-jenit, liber, tistaş, <înv.> luciu2, seninat2, seninos, dalb, lin2, spălat2. Cerul a devenit curat după furtună. 12 (despre opere de artă, creaţii artistice etc.) adevărat, autentic, nefalsificat, original, veritabil, pur2. Tânărul interpret are în repertoriul său numai folclor curat. 13 (despre oameni, port, tradiţii etc.) adevărat, autentic, neaoş, veritabil, pur2, get-beget, sadea, lişteav, <înv.> fireş. Poartă un costum curat ţărănesc. 14 (relig.; înv. şi reg.; despre credincioşi) v. Spovedit2. II adj. fig. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, eburneu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet curat. 2 (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, drept, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, alb, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om curat în afaceri. 3 (în opoz. cu „răguşit”, „voalat”; despre sunete, voce) clar, limpede, nealterat, pur2, argintiu, argintos, cristalin, senin. Soprana are vocea curată. 4 (despre ochi, privire) clar, limpede, luminos, pur2, senin. Fetiţa are ochii mari şi curaţi. 5 (în opoz. cu „nedesluşit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, desluşit, distinct, evident, lămurit, limpede, precis. După ridicarea ceţii, în faţă, apare imaginea curată a muntelui. 6 (despre iubire) ideal, platonic, pur2. Dragostea celor doi adolescenţi este curată. 7 (despre situaţii, împrejurări etc.) firesc, natural, normal, obişnuit. Ceea ce se întâmplă nu este lucru curat. 8 (econ.; în opoz. cu „brut”; despre venituri, câştiguri etc.) net2, neto. Are pe lună un venit curat de 3 000 de lei. III adv. fig. (modal) 1 aievea, clar, desluşit, explicit, expres2, lămurit, limpede, răspicat. I-a repetat curat cum trebuie să procedeze. 2 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează; pop.) v. Chiar. Drept. Exact. Precis. Tocmai. curativ, -ă adj. (med., med. vet.; despre medicamente, tratamente etc.) lecuitor, tămăduitor, vindecător. Face un tratament curativ la Băile Herculane. curator s.m. 1 (jur.) <înv.> epitrop. Curatorul administrează bunurile unui minor sau ale unei persoane care are o anumită incapacitate. 2 custode, <înv.> locopaznic. S-a angajat curator la muzeul de artă. curălice 1392 curălice s.f. (bot; reg.)v. Burete-de-conopidă (Clavaria coralloides). curătoăre s.f. (reg.) 1 (anat) v. Placentă. 2 (vinificaţie) v. Moldă. curătură s.f. 1 <înv. şi pop.> posadă2, laz1, runc, <înv. şi reg.> secătură, seci, gărână, irtaş, pârloagă, săcsie, tăietură, târsaică, târsă2, târsătură, târşeală, târşitură. Curâtura este un loc despâdurit într-o pădure, care este folosit ca teren arabil sau ca păşune. 2 (silv.; pop.) v. Parchet. curăţă (curăţQ vb. I. (IV.) 11 intr. (despre oameni) a deretica, a strânge, a scutura, <înv. şi reg.> a griji, a câştiga, a cioroboti, a orândui, a puţui, a răbui, a rândui, a tăgăşi, a ticăzui, a tistăli1. Toată ziua curăţă prin casă. 2 tr. (compl. indică urme lăsate de corpuri străine sau de substanţe care pătează) a depărta, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a scoate, a dezbârna, a primiţi, a repurga. A curăţat petele de grăsime cu un detergent special. 3 tr. (compl. indică obiecte; adesea cu un compl. instr. introdus prin prep. „cu” sau cu un compl. indir. introdus prin prep. „de”, care indică materia îndepărtată) a şterge, a deterge, <înv. şi reg.> a cura, a tăgăşi .Curăţă praful de pe mobilă cu o cârpă. 4 tr. (tehn.; compl. indică metale, soluţii, amestecuri etc.) a depura, a purifica, a tistăli1, <înv.> a lămuri. Curăţă aurul de impurităţi pe cale chimică. 5 tr. (med., med. vet.; compl. indică plăgi, abcese etc.) a dezinfecta. Şi-a curăţat rana cu apă oxigenată. 6 tr. (compl. indică arme, alămuri etc.) a furbisa, a lustrui. Şi-a curăţat lama săbiei. 7 tr. (compl. indică fructe, legume etc.) <înv.> a cura. Curăţă un măr de coajă. 8 tr. (compl. indică ţevi, canale, conducte etc.) a desfunda. Instalatorul a curăţat conducta de evacuare a apei menajere. 9 tr. (compl. indică obiecte de încălţăminte sau de îmbrăcăminte; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a scutura. îşi curăţă cizmele de zăpadă la intrarea în casă. După ce s-a tuns, îşi curăţă bluza de păr. 10 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se scutura. Se curăţă de zăpadă înainte de a intra în casă. 11 tr. (chir.; reg; în forma curaţi; compl. indică animale) v. Castra. Emascula. Steriliza. 12 tr. (chir.; reg.; în forma curaţi; compl. indică cocoşi) v. Castra. Claponi. Emascula. Steriliza. II fig. 1 refl., tr. (relig.; sub. sau compl. indică oameni) a (se) izbăvi, a (se) mântui, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, a (se) elibera, a (se) înălbi, a (se) spăla, a (se) dezbrăca, a (se) ridica, a (se) şterge. în faţa lui Dumnezeu, cei păcătoşi se curăţă prin pocăinţă şi rugăciuni. 2 tr. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) a scutura. Escrocul l-a curăţat de toţi banii. 3 refl. (fam.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Debarasa. Descotorosi. Scăpa. 4 refl. (fam.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge! Sucomba. Trece. 5 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Asasina. Cosi. Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. curăţăre (curăţire) s.f. 11 curăţat1, eliminare, îndepărtare, înlăturare, scoatere, <înv.> repurgaţie. Pentru curăţarea petelor de grăsime a folosit un detergent special. 2 curăţat1, ştergere. Foloseşte o cârpă pentru curăţarea prafului de pe mobile. 3 (tehn.) curăţat1, depuraţie, purificare, purificaţie, <înv.> lămurire. Curăţarea aurului constă în îndepărtarea, pe cale chimică, a impurităţilor pe care le conţine. 4 (med., med. vet.) curăţat1, dezinfectare, dezinfecţie. A folosit apă oxigenată pentru curăţarea rănii. 5 curăţat1. Se foloseşte de un cuţit ascuţit pentru curăţarea mărului de coajă. 6 curăţat1, desfundare. Unui instalator priceput nu îi ia mult timp curăţarea unei conducte. 7 (chir.; la animale; reg.; în forma curăţire) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare. II fig. (relig.) izbăvire, mântuire, purificare, redempţiune, salvare, dezbrăcare. Curăţarea de păcate se face prin pocăinţă şi rugăciuni. curăţat1 (curăţit1) s.n. 1 curăţare, eliminare, îndepărtare, înlăturare, scoatere, <înv.> repurgaţie. 2 curăţare, ştergere. 3 (tehn.) curăţare, depuraţie, purificare, purificaţie, <înv.> lămurire. 4 (med., med. vet) curăţare, dezinfectare, dezinfecţie. 5 curăţare. 6 curăţare, desfundare. curăţăt2 (curăţit2), -ă adj. 1 (tehn.; despre metale, soluţii, amestecuri etc.) purificat, <înv.> lămurit. Aurul curăţat nu mai conţine impurităţi. 2 (despre ţevi, canale, conducte etc.) desfundat2. După intervenţia instalatorului, prin conducta curăţată apa menajeră se scurge repede. 3 (despre haine, rufe) spălat2, lăut2, zolit. întinde rufele curăţate pe o frânghie, la soare. 4 (chir.; reg.; în forma curăţit; despre animale) v. Castrat. Emasculat. Sterilizat. curăţător de ghete s.m. (înv.) v. Lustragiu. Văcsuitor. curăţătorie s.f. spălătorie. Şi-a dus paltonul la curăţătorie. curăţel, -eă adj. 11 (despre fiinţe) curăţică. Este un copil curăţel. 2 (despre oameni) îngrijit, spălat2, spălăţel, <înv. şi reg.> acurat, netejor, netezel, scuturat2, scuturăţel. în mulţimea de nemulţumiţi sunt şi oameni mai curăţei. II fig. (despre realizări ale oamenilor) bunicel, îngrijit. Scrie poezii destul de curăţele. curăţenie s.f. 11 dereticare, scuturătură, şiiiotru, diriticanie, orânduire, scutureală, tăgăşire, tistuşag. în orice casă, de Paşte, se face curăţenie generală. 2 salubritate. Primăria, prin servicii speciale, asigură curăţenia unei localităţi. 3 puritate. Curăţenia aurului este corespunzătoare. 4 claritate, limpezeală, limpezime, puritate, transparenţă, limpiditate, limpeziciune, <înv.> limpejune. De pe puntea vasului se vede curăţenia apei mării. 5 (farm.; pop.) v. Laxativ. Purgativ. II fig. 1 candoare, castitate, feciorie, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, imacu- lare, neîntinare, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană curăţenie. 2 castitate, cinste, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, onoare, pudoare, virginitate, curăţie. Vestalele au depus jurământul de curăţenie. 3 (înv. şi reg.) v. Bună-cre-dinţă. Cavalerism. Cinste. Corectitudine. Incoruptibilitate. Integritate. Lealitate. Omenie. Onestitate. Onorabilitate. Probitate. Verticalism. Verticalitate, curăţi vb. IV. = curăţa, curăţică adj. (despre fiinţe) curăţea (v. curăţel). curăţie s.f. fig. {înv.) 1 v. Bună-credinţă. Cavalerism. Cinste. Corectitudine. Incoruptibilitate. Integritate. Lealitate. Omenie. Onestitate. Onorabilitate. Probitate. Verticalism. Verticalitate. 2 v. Candoare. Castitate. Curăţenie. Feciorie. Imaculare. Inocenţă. Neîntinare. Neprihănire. Nevinovăţie. Pudicitate. Pudoare. Puritate. Virginitate. 3 v. Castitate. Cinste. Curăţenie. Feciorie. Neprihănire. Nevinovăţie. Onoare. Pudoare. Virginitate. curăţire s.f. = curăţare. curăţit1 s.n. = curăţat1. curăţit2, -ă adj. = curăţat2, curând adv. I (temporal) 1 devreme, fuga (v.fugă), grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra curând în casă. 2 (pop.) v. Mâine. II (modal; pop.) v. Iute. Repede. Uşor2. curândă vb. I. tr., refl. (înv.; compl sau sub. indică oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2, curb, curbă adj., s.f. 1 adj. (mai ales despre lucruri, obiecte etc. neflexibile, rigide) arcuit, cambrat, curbat, încovoiat, îndoit, incurbat, recurbat, arcat, arcuat, cârjoiat, cârligat, <înv. şi reg.> încujbat, scovârdat, cercuriu, <înv.> arcos, gârjob. După accident, bara de fier curbă a maşinii trebuie îndreptată. 2 s.f. (geom.) curbă tauto-cronă = tautocronă. Curba tautocronă este situată în plan vertical, având convexiunea în jos. curbă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) a (se) arca2, a (se) arcui, a (se) cambra, a (se) flecta, a (se) flexa, a (se) flexiona, a (se) gondola1, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) incurba, a (se) recurba, a (se) înmlă-dia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) scovârda, a (se) scorfi. în timpul accidentului, izbitura a curbat bara automobilului. 2tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte din fier, din metal etc.) a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) întoarce, a (se) răsuci, a (se) strâmba. Cuiele s-au curbat sub lovitura ciocanului. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) 3931 lăsa, a (se) pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Curbează crengile cireşului ca să poată culege fructele. Ramurile se curbează, pline de rod. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a se pleca. îşi curbează corpul peste balustradă. Se curbează peste marginea ferestrei. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) cocoşa, a (se) încârliga, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) strâmba, a (se) încârjoia. Greutăţile pe care le cară îi curbează spatele. S-a curbat sub greutatea rucsacului. 6 refl. (despre oameni; de obicei cu determ. „de mijloc ) a se frânge, a se îndoi, a se curma. Bătrânul s-a curbat de mijloc şi a căzut. curbăre s.f. 11 arcuire, arcuitură, cambrare, flectare, flexare, flexiune, încovoiere, încovo-ietură, îndoire, îndoitură, răsucitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. Curbarea barei automobilului s-a produs în urma accidentului. 2 încovoiere, îndoire, strâmbare. Curbarea cuiului s-a datorat loviturii puternice cu ciocanul. 3 aplecare, aplecat1, arcuire, coborâre, culcare, culcat1, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare, aplecătură. Pentru a culege cireşele, a fost necesară curbarea ramurilor. 4 (gimn.) arcuire, arcuitură, flexiune, încovoiere, îndoire. Gimnasta termină exerciţiul la sol prin curbarea trunchiului. 5 aplecare, aplecat1, arcuire, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare. Curbarea peste marginea ferestrei este periculoasă. II (concr.) arcuire, arcuitură, încovoială, încovoietură, îndoitură, cambrură. Grinda are o curbare care îngrijorează. curbat, -ă adj. 11 (mai ales despre lucruri, obiecte etc. neflexibile, rigide) arcuit, cambrat, curb, încovoiat, îndoit, incurbat, recurbat, arcat, arcuat, cârjoiat, cârligat, <înv. şi reg.> încujbat, scovârdat, cercuriu, <înv.> arcos, gâijob. 2 (constr.; despre construcţii, elemente de construcţie etc.) arcuit, boltit, arcat, arcuat, sclipuit2. Priveşte cupola curbată a catedralei. 3 (mai ales despre obiecte confecţionate din metale) contorsionat, încovoiat, îndoit, întors2, răsucit2, strâmb, strâmbat. în urma exploziei, din clădire au rămas doar fiare curbate. 4 parabolic. Antena curbată este informă de paraboloid de rotaţie. Oglindă curbată. 5 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) aplecat2, înclinat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat2, pornit, polignit. Cireşul are ramurile curbate. I11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) aplecat2, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2. Nu e bine să stai cu trupul curbat peste marginea ferestrei. 2 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, cocoşat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de curbat, încât are înălţimea unui copil. Bătrânul are spatele curbat. 3 (despre nas) acvilin, adus2, buscat, cocârjat, coroiat, încovoiat, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, încocârjat, coroietic, plut, pucliş. Tânărul are nasul mare şi curbat. curbatură s.f. (med.) deşelare. Curba-tura este o durere musculară, însoţită de o senzaţie de oboseală. curbă s.f. 1 cot, cotitură, întorsătură, întorsu-ră, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuia-lă, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. Curbele şoselelor sunt foarte periculoase. 2 cotitură, viraj. în curbe trebuie redusă viteza maşinii. 3 (hidrol.) curbă batimetrică = izobată. Curba bati-metrică este linia de pe o hartă care uneşte punctele de adâncime egală ale reliefului fundului apelor. 4 (geogr.) curbă de nivel = izohipsă. Curba de nivel este linia de pe o hartă topografică ale cărei puncte sunt situate la aceeaşi altitudine absolută; curbă agonică = agonă. Curba agonică este linia care uneşte punctele de pe glob cu declinaţie magnetică zero. 5 (geom.) curbă tautocronă = tauto-cronă. Curba tautocronă este o curbă situată în plan vertical, având convexiunea în jos. curbet s.m. (înv.) v. Străin, curbmă s.f. (tehn.; în dulgherie, în tâmplărie; reg.) v. Coarbă. curbură s.f. arcuire, arcuitură, curbare, încovoială, încovoietură, îndoitură, cambrură. curcan s.m. I (omit.) 1 Meleagris gallopavo; corcodan, podobea, puicoi, truşcoi, tutcan, tutcoc, tutcoi, barosan, Are o fermă de curcani pentru export. 2 (reg.) curcan-sălbatic v. Dropie (Otis tar da). I11 (milit.; în vechea armată română) căciu-lar, dorobanţ, aprod. Curcanii erau infanterişti care purtau, la costumul de paradă, o căciulă îndoită la vârf şi împodobită cu pene de curcan. 2 (iron.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. curcă s.f. (ornit.) corcodină, puică, tincă, truşcă, tucoaie, tutcă, tutchea. Curca este femela curcanului. curcăme s.f. (fam.) v. Furtişag, curcubetă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). 2 v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). 3 v. Tărtăcuţă. Tâlv. Tigvă (Lagenaria gourda). 4 v. Tigvă (Lage-naria vulgaris). 5 v. Tărtăcuţă (Coccinia indica). 6 v. Tărtăcuţă. Tâlv. Tigvă, curcubeţeă s.f. (bot) 1 Aristolochia clematitis; curcubeţică, remf, desagii-popii (v. desagă), boaşele-popii (v. boaşă), buruiană-de-remf, coaiele-popii (v. coi1), fasolea-cioarei (v. fasole), fasolică, ghemele-po-pii (v. ghem), lepădătoare (v. lepădător), lingura-frumoaselor (v. lingură), lingura-po-pii (v. lingură), locotiţă, lungorice, lupariţă, mărul-lupului (v. măr1), piperul-lupului (v. piper), poama-vulpii (v. poamă), puturoa- cureluşă să (v. puturos), turta-lupului (v. turtă). 2 (reg.) v. împărăteasă. Mutătoare (v. mutător) (Bryonia alba). 3 (reg.) v. Tărtăcuţă (Coccinia indica). curcubeţică s.f. (bot.) 1 Aristolochia clematitis; curcubeţeă, remf, desagii-popii (v. desagă), boaşele-popii (v. boaşă), buruiană-de-remf, coaiele-popii (v. coi1), fasolea-cioarei (v. fasole), fasolică, ghemele-po-pii (v. ghem), lepădătoare (v. lepădător), lingura-frumoaselor (v. lingură), lingura-po-pii (v. lingură), locotiţă, lungorice, lupariţă, mărul-lupului (v. măr), piperul-lupului (v. piper), poama-vulpii (v. poamă), puturoasă (v. puturos), turta-lupului (v. turtă). 2 (reg.) v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). curcubeu s.n. I (astron.) brâul-cerului (v. brâu), brâul-Cosânzenii (v. brâu), brâul-lui-Dumnezeu (v. brâu), brâul--Maicii-Domnului (v. brâu), brâul-popii (v. brâu), cearcăn, cununa-cerului (v. cunună). După ploaie, apare, uneori, curcubeul. II (bot.) 1 Lychnis coronaria; barba-împăratului (v. barbă), catifele (v. catifea), catifeluţe (v. catifeluţă), floarea-cununii (v. floare), flocoşele, flocoşică, înflocoşică, neghină-săl-batică, trei-fraţi-pătaţi, urechea-iepurelui (v. ureche). 2 (reg.) v. Iarba-câinelui (v. iarbă). Pir-de-ţelină. Pir-gros (Cynodon dactylon). curcudel s.m. (bot.; reg.) v. Porumbar1. Porumbel (Prunus spinosa). cure vb. III. intr. (înv. şi reg.) 1 (despre fiinţe) v. Alerga. Fugi. Goni. 2 (despre ape) v. Curge, cureă s.f. 1 centură, cingătoare, cordon, încingătoare, perizoma, legătoare (v. legător), caiuş. Poartă la pantaloni o curea de piele. 2 (reg.) v. Nojiţă. 3 (art.; la ham; reg.) cureauavânăriiv. Bucar. Curar. Vânare2. curechi s.m. (bot.; reg.) 1 (şi curechi-alb, curechi-de-iamă, curechi-de-murat) v. Varză. Varză-albă. Varză-căpăţână. Var-ză-cu-căpăţână. Varză-de-grădină. Var-ză-de-iarnă. Varză-de-toamnă (Brassica oleracea). 2 curechi-de-câmp = curechi-săl-baticv. Rapiţă. Rapiţă-colză. Rapiţă-mărun-tă. Rapiţă-navetă. Rapiţă-sălbatică (Brassica napus şi Brassica rapa); curechi-de-mun-te = Ligularia glauca; v. varza-iepu-relui (v. varză); curechi-de-stâncă v. Rujă (Sedum roşea); curechi-mărunţel v. Var-ză-de-Bruxelles. Verzişoare (v. verzişoară) (Brassica oleracea gemmifera); (art.) cure-chiul-stăncii v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). curechi'şte s.f. (reg.) v. Vărzărie. curechiştmă s.f. (reg.) v. Vărzărie. curechi'ţă s.f. (entom.; reg.) v. Albiliţă. Fluture-alb. Fluture-de-varză (Pieris brassicae). curechiuşe s.n. pl. (bot; reg.) v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). curelăr s.m. sighiartău, soaclăr. Cure-larulface curele şi alte articole de piele. curelărie s.f. sighiartărie. în curelărie se fac şi se vând curele şi alte articole de piele. cureluşă s.f. caiuş. curent 1394 curent -ă adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „trecut” sau „viitor; despre fenomene, procese, unităţi de timp etc. sau despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) actual, contemporan, prezent2, momentan, <înv.> curgător, momentos. în perioada curentă se accentuează tendinţele de mondializare. 2 (despre luni, ani) prezent2, <înv.> curgător, următor. Luna curentă este foarte călduroasă. 3 cotidian, obişnuit, prozaic, zilnic, jurnalier. Vizitele lui deveniseră curente. 4 (despre preţuri) actual. Preţul curent al unor produse alimentare este prea mare. 5 (despre cuvinte, expresii, practici etc.) cunoscut, frecvent, general2, habitual, obişnuit, răspândit, uzual, habitudinal. A alcătuit un dicţionar cu termeni medicali curenţi. 6 clasic, frecvent, obişnuit, tradiţional, uzual. Pentru a vopsi ouăle de Paşte, foloseşte 0 metodă curentă în familie. 7 (despre stil, exprimare) cursiv, fluent, <înv. şi pop.> lesnicios, curgător, uşor2, culant. Expunerea lui curentă şi clară a convins auditoriul. 8 (tipogr.; înv.; despre caractere de tipar) v. Cursiv. Italic. II s.n. 1 (fiz.) flux. Curent de particule. 2 (şi curent de aer) flux. Prin deschiderea geamurilor, în cameră pătrunde un curent de aer răcoros. 3 (hidrol.) curs1, umblet, <înv. şi reg.> scursură, scurs1, scursoare, <înv.> cursoare. Curentul apelor de munte este rapid. 4 (electr.) curent electric = electricitate, energie electrică, lumină electrică, vilon. Curentul electric a fost întrerupt timp de câteva minute. 5 (lingv.) curent latinist = latinism, <înv.> latinitate. Curentul latinist a contribuit la demonstrarea originii latine a limbii române şi a caracterului ei romanic. 6 (inform.) debit, flow, flux. 7 acţiune, mişcare. Sindicatul a avut iniţiativa unui curent revendicativ. 8 fig. fluid, impuls, suflu. Contemplând natura, un curent de inspiraţie îi străbătea simţirea. curentogrăf s.n. (hidrol.) curentometru. Cu ajutorul curentografului se măsoară direcţia şi viteza curenţilor acvatici. curentometru s.n. (hidrol.) curentogrăf. curgătdr, -oare adj. 11 (despre corpuri lichide sau gazoase) fluid, mergător, viu. Mase curgătoare ameninţau casele. 2 fig. (despre stil, exprimare etc.) curent, cursiv, fluent, uşor2, culant. II (înv.) 1 (despre luni, ani) v. Curent. Prezent2.2 (în opoz. cu „trecut” sau „viitor”; despre fenomene, procese, unităţi de timp etc. sau despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) v. Actual. Contemporan. Curent. Prezent2. curge vb. III. intr. 11 (despre ape) astăzi rar> a se scurge, a apătoşa, a merge, <înv. şi reg.> a cure, a râura, <înv.> a purcede. Apele de munte curg repede la vale. 2 (despre ape) a trece. Râul curge prin partea sudică a oraşului. 3 (despre obiecte plutitoare) a plana1, a pluti. Scânduri rupte curgeau pe râu. 4 (biol; despre sânge, sevă) a circula, a se deplasa. Sângele curge prin vene. 5 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; despre unele secreţii) a aluneca, a luneca, a picura, a se prelinge, a se scurge, a merge, a pica2, a veni, a se strecura. Picături de tran- spiraţie îi curg pe frunte. 6 (med., med. vet.; despre răni, plăgi etc.) a puroia, a supura, a apătoşa, a musti, a chifti, a zemoşi. Rana s-a infectat şi a început să curgă. 7 (mai ales fig.; adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte, părţi ale corpului etc.) a atârna, a cădea, a spânzura, a se revărsa. Panglicile de la pălărie îi curg pe spate. îi curge burta Jte gras ce este. 8 (înv.; despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din) v. Apărea. Decurge. Ieşi. Proveni1. Reieşi1. Rezulta. Urma. II fig. (despre timp sau despre unităţi de timp) a trece, a se scurge, a se strecura, zbura, a se călători. Uneori, timpul curge prea repede. curgere s.f. 11 mers, <înv. şi reg.> cursură. Curgerea apelor de şes este lentă. 2 (biol) circulaţie, deplasare, mişcare. Curgerea sângelui în sistemul cardiovascular este determinată în special de contracţiile inimii. II fig. 1 trecere, curs1, scurgere. Nimeni nu poate opri curgerea timpului. 2 desfăşurare, dezvoltare, evoluţie, mers, curs1, film. Urmăreşte cu atenţie curgerea evenimentelor. 3 devenire, dezvoltare, evoluare, evoluţie, modificare, prefacere, schimbare, transformare, fluiditate, înnoire, mişcare. Societatea omenească este în continuă curgere. curiâr, -ă s.m., s.f., s.n. 11 s.m. mesager, ştafetă, <înv. şi reg.> olac, olăcar, <înv.> alergător, menzil, paie, pezodrom, pion, poştă1, ştafetar, tabelar, tătar, umblător, vătăşel. Curierii duc corespondenţa soldaţilor mobilizaţi. 2 s.m., s.f. (rar) v. Factor. Poştaş. Poştă1. II s.n. (înv.) v. Corespondenţă. Poştă1, curieterapi'e [’kjuar'terapi] s.f. (med., med. vet.) gamaterapie, radiumterapie. Prin cu-rieterapie se tratează cu radiu tumorile maligne. curios, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost curioasă. 2 (despre oameni) indiscret, bavard. Este o persoană curioasă, căreia îi place să afle amănunte din viaţa personală a altora. 3 (despre situaţii, stări, despre atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) neasemuit, stupefiant, surprinzător, uimitor, uluitor. întâmplarea i s-a părut curioasă, fără a-i găsi o explicaţie logică. II adv. (modal) aiurea, bizar, ciudat, excentric, extravagant, fantezist, insolit, original, pitoresc, straniu, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă curios. Se comportă curios. curiozitate s.f. 1 atenţie, interes, luare-aminte, <înv.> perierghie, privire. Cartea a suscitat curiozitatea publicului. 2 ciudăţenie, paraxenie. A rămas în amintirea elevilor ca un profesor cu multe curiozităţi. 3 bazaconie, bizarerie, ciudăţenie, drăcie, drăcovenie, minunăţie, minune, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesnaie, halima1. îi treceau prin cap numai curiozităţi. N-a văzut în viaţa ei o asemenea curiozitate. 4 raritate. Această floare este o curiozitate a naturii. 5 indiscreţie. Curiozitatea ei este supărătoare. curm s.n. (reg.) v. Curmei, curma vb. I. 11 tr. (despre sfori, lanţuri, legături, învelitori etc.; compl. indică corpul fiinţelor sau părţi ale lui) a strânge. Lanţul îi curmă gâtul câinelui. Ghipsul a fost scos, întrucât îi curma piciorul. Corsetul îi curmă trupul. 2 refl.,tr. (pop.; sub. sau compl. indică obiecte dure) v. Frânge. Rupe. 3 refl. (pop.; despre oameni; de obicei cu determ. „de mijloc) v. Curba. Frânge. îndoi.4tr. (reg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor, în special capul) v. Reteza. Tăia. I11 refl. (mai ales despre fenomene ale naturii) a conteni, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a se termina, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea s-a curmat după câteva ore. Ploile nu se mai curmă şi este pericol de inundaţii. 2 refl. a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se frânge. Melodia s-a curmat brusc. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică stări fizice, fiziologice ori psihice ale fiinţelor) a conteni, a (se) întrerupe, a (se) opri, a (se) frânge, a (se) tăia. Durerea s-a curmat după ce a luat medicamentul. 4 tr. (compl. indică acţiuni, conversaţii, discuţii etc.) a întrerupe, a opri, <înv. şi pop.> a dezlega, a reteza, a stăvili, a tăia. Zgomotul mare de afară a curmat discuţia celor doi. 5 tr. a întrerupe, a frânge, a rupe, a sparge. Nu a mai putut suporta şi a curmat tăcerea. 6 tr., refl. (jur.; pop.; compl sau sub. indică pedepse penale, legi, litigii, drepturi la acţiune, drepturi de proprietate, împrumuturi, privilegii etc.) v. Prescrie. Stinge. 7 refl. (pop.; despre drumuri) v. Sfârşi. Termina, curmal s.m. (bot.) Phoenix dactylifera; palmier, <înv.> finic1, vaie. curmală s.f. (bot.) <înv.> finică. Curmalele sunt fructe dulci şi comestibile. curmăres.f. 1 contenire, încetare, întrerupere, oprire, potolire, <înv.> precurmare. Curmarea ploii s-a produs după câteva ore. 2 întrerupere, oprire, stăvilire. Zgomotul de afară a determinat curmarea discuţiei celor doi. curmătură s.f. (geomorf.) şa, deşilătură. Pe culmea muntelui este o curmătură. curmei s.n. curm, odgon. îşi încinse sumanul cu un curmei de funie. cusătoreasă curmeziş adv., s.n. I adv. (modal) oblic, pieziş, transversal, pârco. Drumul taie câmpia curmeziş. II s.n. 1 (tehn.; la moara de vânt; pop.) v. Braţ. Chingă. Coardă. Spetează. Stinghie. 2 (lafierăstrău; reg.) v. Chingă. Punte. 3 (tehn.; la fundul carului sau al căruţei; reg.) v. Spetează, curpapi'r s.n. (arg.) v. Hârtie igienică, curpănărie s.f. (bot.) curpenişte. curpen s.m. (bot.) 1 viţă, vrej, beldie, covrag, funie, loază, rug. Curpenii viţei-de-vie se încolăcesc de araci. 2 Clematis vitalba; viţă-albă, archit, luminoasă (v. luminos), viţişoară 3 curpen-de-munte = Clematis alpina; curpeniţă, năprasnică (v. năprasnic), ţâţa-caprei (v. ţâţă). 4 (reg.) curpen-scurt v. Clematită. Clocoţel. Clopoţel (Clematis integrifolia). curpenişte s.f. (bot.; reg.) v. Curpănărie. curpeniţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Curpen-de-munte (Clematis alpina). 2 v. Piciorul-cocoşului (v. picior) (Ranunculus acris). curs1 s.n. 11 (hidrol.) curent, umblet, <înv. şi reg.> scursură, scurs1, scursoare, <înv.> cursoare. Cursul apelor de munte este rapid. 2 (geomorf.) albie1, matcă, vad <înv.şi pop.> vâlcea, vâlcel, vâlcică, făgaş, pat, <înv. şi reg.> scursură, strat, vale, vatră, <înv.> scafe, ghecet. Râul ieşind din curs, a inundat satul. 3 (înv.; de obicei determ. prin „de cai”) v. Alergare. Cursă1. II (fin.) 1 valoare. Cursul dolarului a crescut în ultimul timp. 2 rată. Cursul schimbului este în favoarea monedei naţionale. III fig. 1 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de') interval, răstimp, timp, vreme. în curs de o zi a fost de două ori la farmacie. în cursul nopţii a făcut două crize cardiace. 2 trecere, curgere, scurgere. Nimeni nu poate opri cursul timpului. 3 desfăşurare, dezvoltare, evoluţie, mers, curgere, film. Urmăreşte cu atenţie cursul evenimentelor. 4 direcţie, pistă. Schimbările au luat un curs neaşteptat. 5 coerenţă, înlănţuire, înlănţuire logică, legătură, şir, lanţ. Concluzia la care ajunge cineva este determinată de cursul unor fapte. curs2 s.n. 1 prelegere, <înv.> prelecţie, propunere. Se numără printre cei care au asistat la cursurile marelui profesor de istoria artei. 2 clasă, lecţie, oră. La sfârşitul cursului, studenţii ies în pauză. 3 (în vechea organizare şcolară) curs superior = clase superioare (v. clasă). Cursul superior cuprindea ultimele trei (sau patru) clase ale liceului. cursânt, -ă s.m., s.f. cursist. Profesorii ţin seama şi de cerinţele cursanţilor. cursă1 s.f. 1 deplasare, drum. La prima cursă, maşina a mers bine. 2 (de obicei lapl. curse) alergătură, drum. Astăzi a făcut trei curse până la farmacie. 3 (de obicei determ. prin „de cat) alergare, încurare, <înv.> alergă-rişte, curs1. Pe hipodrom se strânsese multă lume pentru a urmări cursa de cai. 4 (sport) raliu. A participat la cursa automobilistică. cursă2 s.f. I (adesea constr. cu vb. „apune”, „a cădea”) capcană, prinzătoare (v. prinzător), <înv. şi pop.> cinie1, <înv. şi reg.> clucsă, bacniţă, clapcă, smâc,<înv.> mreajă, silţă, capangă, reţea, caterincă. Ursul a căzut în cursă. II fig. 1 (de obicei constr. cu vb. „a întinde”, „a cădea”) capcană, nadă1, reţea. Nu a căzut în cursa pe care i-a întins-o adversarul său. 2 pericol, primejdie. O călătorie iarna prin munţi expune la multe curse. cursist, -ă s.m., s.f. (rar) v. Cursant, cursiv, -ă adj. 1 (tipogr.; despre caractere de tipar) italic, <înv.> curent. Literele cursive sunt aplecate spre dreapta, imitând scrisul de mână. 2 (despre stil, exprimare) curent, fluent, <înv. şi pop.> lesnicios, curgător, uşor2, culant. Expunerea lui cursivă şi clară a convins auditoriul. cursivitate s.f. fluenţă, fluiditate. Cursivitatea şi claritatea expunerii lui au convins auditoriul. cursoare s.f. (hidrol.; înv.) v. Curent. Curs1. Umblet. cursor s.n. (tehn.) glisor. Cursorul alunecă pe o riglă sau pe o tijă. cursură s.f. (înv. şi reg.) v. Curgere, curta vb. I. tr. (compl. indică fete, femei etc.) <înv.> a curteni. Până a se căsători, şi-a curtat prietena doi ani. curte s.f. 11 ogradă, bătătură, arie1, arman, avlie, batişte, dârstă, înainte, maidan, ocol, ocolaş, odor2, voreţ, vorişte. Curtea casei este asfaltată. 2 (în ţările monarhice) palat1, dam2, pălută, poiată, <înv.> aulă, serai. La curte, regele a organizat un dineu în cinstea oaspeţilor străini. 3 conac, cortel2, ciftlâc. Curtea boierească are multe acareturi. 4 (înv.) v. împrejmuire. II (jur.; în unele state; nm. pr.) Curte de Casaţie = <înv.> Tablă1. Curtea de Casaţie are dreptul să caseze o hotărâre pronunţată de organele judecătoreşti de grad inferior; (în vechea organizare judecătorească) Curte cu Juraţi = Curte cu Juri; Curte cu Juri = Curte cu Juraţi. Curtea cu Juri era un organ judiciar cu caracter penal, inferior; (înv.) Curte Supremă v. Tribunal Suprem, curtean, -ă s.m., s.f. I s.m., s.f. 1 (în ţările monarhice) curteancă, <înv.> curtezan, curtier, dvorean, dvorelnic, dvorenin, dvoritor <înv., în Ţara Rom.> roşu. Curtenii din suita unui monarh au haine luxoase. 2 (înv. şi reg.) v. Argat. Servitor. Slugă. II s.m. (la pl. curteni; milit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Viteji (v. viteaz). curteancă s.f. (în ţările monarhice) curteană (v. curtean). curteni vb. IV. (înv.; compl. indică fete, femei etc.) v. Curta. curtenîe s.f. (rar) v. Amabilitate. Atenţie. Curtoazie. Galanterie. Gentileţe. Politeţe, curtenitor, -oâre adj. (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) amabil, atent, culant, drăguţ, elegant, galant, gentil, ampresat, levent, <înv.> cortez, libovnic. Nu poţi să-i reproşezi că nu este curtenitor cu tine. curtezăn s.m. (înv.; în ţările monarhice) v. Curtean. curtezână s.f. (astăzi rar) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). curticeâ s.f. (rar) v. Curticică. Curtişoară. curticică s.f. curtişoară, curticea. în faţa casei este o curticică cu flori. curtier s.m. 1 (fin.) broker. Meseria de curtier este dificilă. 2 (înv.; în ţările monarhice) v. Curtean. curtişoâră s.f. curticică, curticea. curtoazie s.f. amabilitate, atenţie, galanterie, gentileţe, politeţe, amenitate, curtenie, <înv.> libov, tropos. Curtoazia faţă de ceilalţi este un atribut al civilizaţiei. curtubeş s.m. (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). curulă s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). curvâr s.m. (pop. şi fam.) 1 v. Afemeiat. Crai. 2 v. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Dezmăţat. Imoral. Rufian. Stricat, curvasalâc s.n. (pop.) v. Prostituţie, curvâş s.m., adj. (pop.) v. Depravat Desfrânat. Destrăbălat Dezmăţat. Imoral. Rufian. Stricat, curvă s.f. (pop. şi fam.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). curvări vb. IV. intr., refl. recipr. (pop. şi fam.; despre oameni) a (se) curvăsări, a (se) curvi, <înv.> a (se) preacurvi. curvărie s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Prostituţie. 2 v. Bordel. Casă de prostituţie (v. casă1). Casă de rendez-vous (v. casă1). Casă de toleranţă (v. casă1). Lupanar, curvărit s.n. (pop. şi fam.) v. Prostituţie, curvăsăreâlă s.f. (pop. şi fam.) v. Prostituţie, curvăsări vb. IV. intr., refl. recipr. (pop. şi fam.; despre oameni) a (se) curvări, a (se) curvi, <înv.> a (se) preacurvi. curvăsărie s.f. (pop. şi fam.) v. Prostituţie, curvet s.n. (pop. şi fam.) 1 (colect.) curvime. 2 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). curvi vb. IV. intr., refl. recipr. (pop. şi fam.; despre oameni) a (se) curvări, a (se) curvăsări, <înv.> a (se) preacurvi. curvi'e s.f. (pop. şi fam.) v. Prostituţie, curvime s.f. (colect.; pop. şi fam.) curvet. curviştmă s.f. (pop. şi fam.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). cusătoreâsă s.f. (pop.) 1 v. Croitoreasă. 2 v. Lenjereasă. cusători cusăton vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc.) v. Cârpi. Coase. Prinde. Ţese. cusătură s.f. 1 (tehn.) cusut. Cusătura este linia de asamblare, prin sudare sau prin nituire, a două plăci metalice. 2 (pop.) v. Câr-pire. Coasere. Cusut. Prindere. Ţesere, cuscră s.f. 1 cuscră-mare = soacră-mare. Cuscra-mare este mama mirelui. 2 cuscră-mi-câ = soacră-mică. Cuscra-mică este mama miresei. cuscrenie s.f. cuscrie. Părinţii celor doi soţi sunt înrudiţi prin cuscrenie. cuscret s.n. (colect.; înv.; iron.) v. Funcţionă- rime. cuscri vb. IV. refl. recipr. (pop. şi fam.) v. încuscri. cuscrie s.f. cuscrenie. cuscrior s.m. (bot.; reg.) v. Cuscrişor. Mie-rea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). cuscrire s.f. (pop. şi fam.) v. încuscrire, cuscrişor s.m. (bot.) 1 Pulmonaria officinalis; mierea-ursului (v. miere), pulmonariţă, <înv. şi reg.> plămânărea, plămânărică, cuscrior, cuscru, dârmotin, iarba-pământului (v. iarbă), iarba-plămânilor (v. iarbă), iar-ba-plumânei (v. iarbă), iarba-plumănului (v. iarbă), plămânare, plămânariţă, plămână-riţă, plomună, sfeşnicioară, sudoare, ţâţa-oii (v. ţâţă). 2 Pulmonaria rubra; lobodi-ţă-de-munte, mierea-ursului (v. miere), plămânariţă, plămânăriţă, tăbacă-sălbatică (v. tabac1), ţâţa-vacii (v. ţâţă), cuscru s.m. 11 comper. La onomastică şi-a invitat fiica, ginerele şi cuscrii. 2 cus-cru-mare = socru-mare. Guscrul-mare este tatăl mirelui. 3 cuscru-mic = socru^mic. Cuscrul-mic este tatăl miresei. 4 (pop.) v. Cu-mătru. II (bot.; reg.) v. Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). cuscută s.f. (bot.) Cuscuta epithymum; torţei, barba-dracului (v. barbă), borangic, cânepa-dracului (v. cânepă), gălbează, iar-bă-de-crescut-părul, iniţă, iriţă, întorţel, limba-păsăricii (v. limbă), lipici, mătasea-tri-foiului (v. mătase), părul-Sfmtei-Mării (v. păr), râia-trifoiului (v. râie), râie, steagul-zânelor (v. steag), tâvsă. cust s.n. (înv.) v. Trai. Viaţă, custă vb. I. intr. (înv.; despre oameni) v. Trăi. Vieţui. custăre s.f. (înv.) v. Trai. Viaţă, custode s.m. curator, <înv.> locopaznic. S-a angajat custode la muzeul de artă. custură s.f. 1 (geomorf.) karling. Custura este o creastă de munte îngustă şi zimţată, ca o lamă de fierăstrău. 2 (pop.) v. Ascuţiş. Lamă. Lamină. Limbă. Pană. Pânză. Tăiş. 3 (pop.) v. Cuţit. 4 (tehn.; la coasă; pop.) v. Fier. 5 (reg.) v. Briceag. 6 (tehn.; reg.) v. Daltă. cusur s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Cusururile lui educaţionale sunt evidente. 2 dar2, defect, nărav, patimă, viciu, meteahnă, pârţag, iftvăţ, nărăvea-lă, băsău, ciucă, madea, natură, nărăvie, năzar, pahibă, parfie, taronie, teahnă, <înv.> învăţ, maculă. A fost părăsit de soţie pentru că are cusurul beţiei. 3 (med., med. vet.) anomalie, defect, meteahnă, <înv. şi reg.> pacea. Are un cusur grav la un picior. 4 (înv. şi reg.) v. Rest. Restanţă. 5 (înv.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. 6 (înv.) v. Aluzie. Apropo. cusurgioăică s.f. (fam.) v. Cârcotaşă (v. cârcotaş). Şicanatoare (v. şicanator). Şicanieră (v. şicanier). cusurgiu, -ie s.m., s.f. (fam.) v. Cârcotaş. Şicanator. Şicanier. cusut s.n. 1 cârpire, coasere, prindere, ţesere, cusătură. Cusutul ciorapilor rupţi este migălos. 2 (tehn.) cusătură. cuşăc s.n. (constr.) riglă2. Cuşacul este o piesă de lemn groasă şi lată. cuşaj s.n. (fran.) v. Culcare. Culcat1. Odihnă. cuşcă s.f. 11 (reg.) v. Leasă. 2 (înv.) v. Cort. II fig. (jur.; fam.; glum.) v. Arest. Bastilie. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. cuţchebăp s.n. (culin.; înv.) v. Chebap. cuşmă s.f. (reg.) v. Căciulă, cuşmuliţă s.f. (reg.) cuşmuţă. Băieţelul poartă o cuşmuliţă din blană de miel. cuşmuţă s.f. (reg.) cuşmuliţă. cuşniţă s.f. (reg.) 1 (tehn.) v. Cobilă. 2 v; Fierărie1. cut s.n. (reg) 1 v. Antioraş. Mahala. Periferie. Suburbie. 2 v. Cătun. cută vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile etc.) a pli-sa. Croitoreasa i-a cutat fusta. 2 tr. (compl. indică materiale textile) a drapa. Şi-a cutat perdelele. 3 refl., tr. (geol.; sub. sau compl. indică scoarţa pământului) a (se) încreţi. Suprafaţa pământului s-a cutat în urma cutremurului. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică suprafaţa apelor) a (se) încreţi, a (se) ondula, a tremură, a (se) undui, <înv. şi pop.> a unda, a (se) jimba, a (se) zbârli. Vântul cutează faţa apei. Lacul se cutează în valuri mici. 5 refl., tr. (sub. sau compl. indică faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., părţi ale corpului lor ) a (se) încreţi, a (se) rida, a (se) zbârci2, a se ratatina, a se şănţui, a se îngurzi, a se pomăi, a se pomi, a se pomisi, a se pungi, a se sfârlogi, a (se) boţi, a (se) brăzda, a (se) smochini, a (se) stafidi. înaintând în vârstă, obrazul i s-a cutat. I s-a cutat fruntea din cauză că stă tot timpul încruntat. Bătrâneţea i-a cutat chipul. Mâinile care i s-au cutat îi trădează anii. II refl. fig. (biol; fam.; | 396 despre oameni) v. îmbătrâni. Trece. Veşteji- cutanăt, -ă adj. (anat.) cutaneic, cutaneu. I-a făcut o injecţie cutanată. cutănă s.f. (geol) peliculă. Cutana acoperă ca o pojghiţă subţire solul. cutaneic, -ă adj. (anat.) cutanat, cutaneu. cutanâu, -ee adj. (anat.) cutanat, cutaneic. cutare1 pron. nehot. (înlocuieşte numele unei persoane, al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu este necesar să le numim) imrec. S-a întâlnit cu cutare la bibliotecă. cutăre2 s.f. 1 (geol.) încreţire. Cutremurul a produs cutarea scoarţei pământului. 2 încreţire, ondulare, tremur, tremurare, unduire. Barca saltă uşor în cutarea apei lacului. 3 încreţire, ridare, zbârcire, smo-chinire, stafidire. Cutarea pielii obrazului este consecinţa înaintării în vârstă. cutat, -ă adj. 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile etc.) plisat. Poartă o fustă cutată lungă. 2 (despre materiale textile) drapat. Perdeaua cutată dă camerei un aspect elegant. 3 (bot.; despre organe ale plantelor) corugat, încreţit, zbârcit. 4 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) crestat, creţ, încreţit, ridat, zbârcit, <înv. şi reg.> ghiuzit, îngurzit, pomăit, pungit, boţit, brăzdat, smochinit, stafidit, papacioc. Bătrâna are obrazul cutat. Mâinile cutate îi trădează vârsta. cută s.f. 1 (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte) bufa, creţ, fald, godeu, pliseu, pliu, plisaj, faii, pătură, vârstă2, drapeu, faltăne. Rochia are multe cute. 2 (la haine, lenjerie etc.) boţitură, creţ, încreţitură, îndoitură, îngurzitură, <înv.> încreţire, armonică1. încearcă să îndrepte cu fierul de călcat cutele fustei. 3 îndoitură, răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. Fusta are o cută adâncă. 4 (geol.) încreţitură, solz. în timpul cutremurului scoarţa pământului a făcut cute. 5 (anat.) încreţitură, pliu, sin. Guşa curcanului are cute. 6 (anat.) crestătură, creţ, dungă, încreţire, încreţitură, rid, zbârcitură, şanţ1, <înv. şi reg.> zbârceală, zbârci1, încreţeală, ranţ, răvaş, boţitură, brazdă, pârâuţ. Bătrâna are o faţă plină de cute. cutărică pron. nehot. (înlocuieşte numele unei persoane, al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu este necesar să le numim; fam.) cutăriţă. S-a întâlnit cu cutărică şi au început să bârfească. cutăriţă pron. nehot. (înlocuieşte numele unei persoane, al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu este necesar să le numim; fam.) cutărică, cute s.f. gresie, piatră de ascuţit, arcer, brus. Cutea este folosită pentru a ascuţi obiecte tăioase. cuteză vb. I. tr. (urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) 1 a se încumeta, a îndrăzni, a vrea, a se semeţi, <înv. şi pop.> a se împulpa, a se bizui, <înv.> a ispiti, a năzui, a se risca, a se 3971 întinde. Nu cuteza să treacă noaptea prin parc. 2 a se încumeta, a îndrăzni, a pofti, <înv.> a obrăznici. A cutezat să ceară o sumă prea mare pentru un lucru de nimic. 3 a îndrăzni, a-şi îngădui, a-şi permite. -Cum cutezi să-mi răspunzi astfel? cutezanţă s.f. bărbăţie, bravură, curaj, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeţie, temeritate, intrepiditate, petu-lanţă, cutezare, dârzoşenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoşare, nespăimântare, netemere, obrăznicie, semeţire, slobozenie, valoare, virtute, volnicie, audacie, taros. Luptă cu cutezanţă pentru scopurile sale. cutezăre s.f. (rar) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate, cutezător, -oăre adj. (despre oameni) brav, curajos, dârz, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, temerar, viteaz, impavid, intrepid, petulant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, voinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, ne-spăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, coios, solid. Luptătorii cutezători se aruncă în focul bătăliei. cutie s.f. 11 pixidă, <înv. şi reg.> sicriu, piesă, şcătulă, taşculă, <înv.> chichie, capsă. îşi ţine bijuteriile într-o cutie de sidef. 2 (şi cutie-sertar; de obicei urmat de determ. în gen.) sertar. Ţine vesela în cutia mesei. 3 (anat.) cutie craniană = craniu, cap, scăfârlie, hârcă, tigva capului (v. tigvă), tigvă, ţeasta capului (v. ţeastă), ţeasta craniului (v. ţeastă), ţeastă, <înv. şi reg.> devlă, scafa, cerine, os gol, scorbură, ţest, văcălia capului (v. văcălie), veşca capului (v. veşcă), <înv.> glavă, căpăţână, glăvăţână, glăvie, troacă, tigaie, diblă, fas. într-o peşteră s-au descoperit mai multe cutii craniene; cutie toracică = cavitate toracică, coşul pieptului (v. coş1), torace, grătar, lada pieptului (v. ladă), tabla pieptului (v. tablă1). în cutia toracică se găsesc plămânii şi inima. 4 (la teascul de struguri; reg.) v. Coş1. Ladă. II fig. (tehn. med.) cutie neagră = cardiostimulator, pacemaker, stimulator cardiac. Cutia neagră serveşte la stimularea ritmului cardiac anormal. cutier s.m. (înv.) 1 v. Casier. 2 (fin.; în trecut) v. Agent de percepţie. Perceptor, cutioară s.f. casetă, cutiuţă, cistă, <înv. şi pop.> răcliţă, <înv. şi reg.> besactea, căsulie, răcluţă, sicriaş, şcătuică, şcătulă, căşiţă, <înv.> sinet. îşi ţine cerceii într-o cutioară de argint cutireâcţie s.f. (med., med. vet) intrader-moreacţie, reacţie intradermică. Cutireacţia apare după aplicarea intradermică a unei mici cantităţi de substanţă ce conţine particule antigenice. cuti'ţă s.f. (pese.; reg.) v. Leasă. Vintir. cutiuţă s.f. 1 casetă, cutioară, cistă, <înv. şi pop.> răcliţă, <înv. şi reg.> besactea, căsulie, răcluţă, sicriaş, şcătuică, şcătulă, căşiţă, <înv.> sinet. 2 (anat.; fam.; glum.) v. Cap. cutră s.f. (fam.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. cutreier s.n. (rar) v. Colindare. Colindat. Cutreierare. Cutreierat. Hoinăreală. Hoinări-re. Rătăcire. Umblat1. Umblet, cutreieră vb. 1.1 tr. (compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) a bate, a colinda, a măsura, a parcurge, a străbate, a umbla, a alerga, a călca, a ocoli, a petrece, a purta, a zvântura, <înv. şi reg.> a răzbate, <înv.> a plimba, a treiera, a vântura. Toată ziua cutreieră străzile. 2 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a merge, a străbate, a traversa, a trece, a umbla. în concediu a cutreierat prin munţi. 3 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a călători, a colinda, a se deplasa, a peregrina, a umbla, a voiaja, a itinera, a drumeţi, a drumui, <înv.> a strănici. A cutreierat prin multe ţâri ale lumii. 4 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a bântui, a colinda, a se plimba, a umbla. Ce tot cutreieri prin oraş! Mai stai şi acasă! 5 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, a vagabonda, a flana, a perinda. Nu mă întreba pe unde am cutreierat! 6 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a se duce2, a merge, a umbla. Toată ziua cutreieră prin magazine. cutreierare s.f. colindare, colindat, cutreierat, hoinăreală, hoinărire, rătăcire, umblat1, umblet, vagaţie, cutreier, cutreierătură, umblătură. Cutreierarea prin parcuri o relaxează. cutreierat s.n. colindare, colindat, cutreierare, hoinăreală, hoinărire, rătăcire, umblat1, umblet vagaţie, cutreier, cutreierătură, umblătură. cutreierătură s.f. (rar) v. Colindare. Colindat. Cutreierare. Cutreierat. Hoinăreală. Hoinărire. Rătăcire. Umblat1. Umblet, cutremur s.n. I (geofiz.; adesea determ. prin „de pământ”) mişcare seismică, mişcare telurică, seism, zguduială, zguduire, zguduitură, <înv. şi reg.> tremur, tremurare, <înv.> scuturătură, tremurat1. Un cutremur produce întotdeauna panică în rândul populaţiei. II fig. 1 fior1, înfiorare, cutremurătură. Pe copil îl străbate un cutremur la vederea mascaţilor. 2 groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoşare, îngrozire, înspăimântare, oroare, spaimă, teroare, cutremurătură. Asistând la teribila scenă, un cutremur cumplit a pus stăpânire pe ea. cutremură vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică clădiri, construcţii etc.) a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgâlţâi, a (se) zgudui, <înv. şi pop.> a (se) legăna, <înv. şi reg.> a (se) clăti, <înv.> a (se) smăcina. Casa s-a cutremurat puternic la seism. 2 refl. (despre pământ, clădiri, ferestre etc.) a se clătina, a dârdâi, a dudui, a pârâi, a tremura, cuţit a se zgudui, a durdui, <înv.> a se ridica. Geamurile se cutremură din cauza tunetelor. II refl. fig. 1 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) a se înfiora, a se scutura, a tremura, a tresări. Copilul se cutremură la vederea mascaţilor. 2 (despre oameni) a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoşa, a se îngrozi, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, a se teşi, a se încreţi. Asistând la teribila scenă, s-a cutremurat. cutremurare s.f. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. Cutremurarea de la seism a fost foarte puternică. 2 duduit, duduitură, zguduitură. Cutremurarea geamurilor îţi creează o stare de groază. cutremurat1 s.n. clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. cutremurat2, -ă adj. fig. (despre oameni) încrâncenat, înfiorat, înfricoşat, îngrozit, înspăimântat, terifiat, zguduit2. Cutremurată, nu a mai putut spune niciun cuvânt la vederea teribilei scene. cutremurător, -oăre adj. (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă cutremurătoare. cutremurătură s.f. I clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. II fig. 1 fior1, înfiorare, cutremur. 2 groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoşare, îngrozire, înspăimântare, oroare, spaimă, teroare, cutremur. cutubă s.f. (la trăsură; reg.) v. Burduf. Coş1. Coviltir. cutumă s.f. 1 consuetudine, datină, obicei, tradiţie, uz, uzanţă. în rezolvarea unor conflicte familiale, anumite comunităţi folosesc practici consacrate prin cutumă. 2 (înv.) v. Lege nescrisă. Legea pământului (v. lege). Obicei pământesc. Obiceiul locului (v. obicei). Obiceiul pământului (v. obicei). cutumiâr, -ă adj. (despre obiceiuri, practici etc.) consuetudinar. Această practică cutu-miară se păstrează şi astăzi. cuturieră s.f. (fran.) v. Croitoreasă, cuţit s.n. 11 custură, mesăl, <ţig.> bulat, ceacâie, scoabă, sculă, şindel, şiş, cuţita şuriu, unealtă. Şi-a cumpărat o trusă de cuţite de bucătărie. 2 (chir.) bisturiu, <înv.> stricnea, nişter. Cuţitul este folosit în operaţii chirurgicale şi în disecţii. 3 (tehn.; la meliţă) limbă, bătător, condei, fofelniţă, cordenci, limboi, lopată, lopătâc, lopăţică, tocător. A cumpărat un nou cuţit la meliţă. II fig. (chir.) intervenţie chirurgicală, operaţie. Boala i s-a agravat şi a ajuns la cuţit. cuţită vb. I. tr., refl. recipr. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. înjunghia. Spinteca. Tăia. cuţităr s.m. (fam.) bătăuş, gaş-padin, şişcar. Cuţitarii sunt gata să scoată cuţitul în timpul unei încăierări. cuţităş s.n. (reg.) v. Briceag, cuţitoaie s.f. I (tehn.) 1 (în dulgherie, în tâmplărie, în tăbăcărie etc.) cioplitoare (v. cioplitor), copăstău, mezdrea, sină-lău. Cuţitoaia este formată dintr-o lamă de oţel ascuţită, cu două mânere la capete. 2 cioplitor, rânetă, scoabă, teslă. Cuţitoaia este folosită de potcovar pentru îndreptarea şi curăţarea copitelor calului. II (iht.; reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). cuţitoi vb. IV. tr. (tehn.) a mezdri, a sinălui. Dogarii cuţitoiesc doagele. cuţitură s.f. (reg.) v. Ascuţiş. Lamă. Lamină. Limbă. Pană. Pânză. Tăiş. cuţu s.m. (zool; fam.) v. Căţel, cuţubătură s.f. (ornit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). cuţulâche s.m. (zool; fam.) v. Căţelandru. cuţulân s.m. (zool; pop.) v. Căţelandru. cuţulkă s.m. (zool; pop. şi fam.) v. Căţeluş, cuvânt s.n. 11 (lingv.) item, lexem, termen,vorbă, verb, vocabulă, <înv. şi pop.> zicere, <înv.> dicţiune, glas, grai, limbă, locuţiune, parolă, vorbire, voroavă, lexis. în ultimul timp au pătruns în limba română multe cuvinte străine. 2 (lingv.) cuvânt imitativ = onomatopee. Cuvintele imitative redau fonetic anumite sunete, zgomote din natură. 3 (lingv.) cuvânt arhaic = arhaism. Sadoveanu foloseşte numeroase cuvinte arhaice în opera sa. 4 (lingv.) cuvânt-titlu = formă-tidu, intrare, lemă. Sub cuvântul-titlu, care se află la începutul unui articol dintr-o lucrare lexicografică, se grupează sensurile, expresiile, variantele, compusele şi uneori derivatele acestuia. 5 cuvânt introductiv = cuvânt-îna-inte = exordiu, introducere, preambul, prefaţă, isagogică, proluziune, <înv.> in-troducţie, înainte-cuvântare, precuvântare, predoslovie, preludiu, procuvântare, proimion. Cuvântul introductiv la cartea sa este scris de o personalitate în domeniu. 6 (la pl cuvinte; muz.) text. Ascultă o splendidă melodie fără cuvinte. II (art. Cuvântul; relig. creştină; nm. pr.) Fiul (y.fiu), <înv.> Despuietorul (v. despuietor). Cuvântul este una dintre cele trei ipostaze ale Sfintei Treimi. II11 conferinţă, <înv.> prelegere. în cuvântul său a prezentat aspecte ale crizei economice. 2 alocuţiune, cuvântare, discurs, luare de cuvânt, prolaţi- une, vorbă, vorbire, logos, <înv.> dicţiune, dimigorie, voroavă, speech. La congres, directorul instituţiei a ţinut cuvântul de deschidere. 3 (relig.) cazanie, omilie, predică, <înv.> didahie, învăţătură, învăţătură bisericească, poucenie, predicare, predicaţie, propovedanie, chiriacodromion. Credincioşii ascultă cu evlavie cuvântul rostit dpfreot. 4 istorisire, povestire, prezentare, relatare, vorbă. Nu-l întrerupe, să nu-şi uite cuvântul! 5 consiliere, îndemn, îndrumare, învăţătură, po-vaţă, povăţuire, sfat, sfătuire, sugestie, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfătuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnă-tură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfătuială, sfătuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. A apelat la cuvântul specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. 6 intervenţie. în dezbaterile conferinţei, cuvântul său a fost oportun. 7 (de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine”) angajament, asigurare, fagăduială, făgăduinţă, legământ, promisiune, vorbă, parolă, făgăduire, <înv. şi reg.> făgadă, făgădaş, fâgădeţ, juruită, juruinţă, <înv.> promitere, sfătuit, voroavă, bacalâm. Cuvintele avocatului îi redau speranţa că fiul ei va fi eliberat. 8 cuvânt de onoare = parolă. Cuvântul de onoare presupune responsabilitate deplină. 9 afirmaţie, aserţiune, declaraţie, mărturisire, relatare, spusă (v. spus), vorbă, zisă (v. zis), propoziţie, <înv. şi pop.> vorbire, <înv.> parolă, protest, protestaţie, voroavă, zicere, asert, gură. Cuvintele lui nu au niciun suport real. 10 motiv, pretext, <înv. şi reg.> steamet, <înv.> chip. A plecat de la ore sub cuvânt că îi este rău. 11 (rar) v. Glas. Grai. Voce. 12 (înv. şi pop.) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei. 13 (de obicei la pl cuvinte; fam.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 14 (înv.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie. 15 (înv.) v. Informaţie. 16 (înv.) v. Ştire. Veste. 17 (înv.) v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon. 18 (înv.) v. Argument. Considerent. Raţionament. cuvântă vb. I. (pop.) 1 intr. (despre oameni) v. Vorbi. 2 intr., tr. v. Spune. Vorbi. Zice. 3 tr. (compl indică afirmaţii, expresii etc.) v. Rosti. Spune. Vorbi. Zice. 4 tr. (compl. indică gânduri, păreri, fapte etc.) v. Afirma. Declara. Mărturisi. Relata. Spune. Zice. 5 tr. (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) v. Arăta. Confia. Declara. Destăinui. Dezvălui. Divulga. împărtăşi. încredinţa. Mărturisi. Revela. Spu- ne. Zice. 6 tr. (compl indică versuri, poezii etc.) v. Declama. Recita. Rosti. Spune, cuvântâr s.n. (înv.; adesea urmat de determ. care indică specificul) v. Dicţionar. Lexicon. Vocabular. cuvântâre s.f. 1 alocuţiune, cuvânt, discurs, prolaţiune, luare de cuvânt, vorbă, vorbire, logos, <înv.> dicţiune, dimigorie, voroavă, speech. 2 (pop. şi fam.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie, cuvântat s.n. (înv.) v. Vorbă. Vorbire, cuvântăreţ, -eăţă adj., s.m, s.f. 1 adj. (fam.; despre oameni) v. Vorbitor. 2 s.m., s.f. (iron.) v. Alocutor. Conferenţiar. Orator. Vorbitor, cuvântător, -oare adj., s.m., s.f. 1 adj. (fam.; despre oameni) v. Vorbitor. 2 s.m., s.f. (iron.) v. Alocutor. Conferenţiar. Orator. Vorbitor, cuveni vb. IV. 1 refl. unipers. (constr. cu un pron. pers în dat.) a merita. Lui i se cuvenea medalia. 2 refl. unipers. (constr. cu un pron. pers în dat.; despre bani, bunuri etc.) a se cădea, a reveni1, <înv. şi reg.> a veni. Această parte de moştenire i se cuvine lui. 3 refl. impers. (mai ales în constr. neg.) a cadra, a se cădea, a trebui, <înv.> a se dostoi, a se podobi, a privi. Nu se cuvine să discuţi chestiuni familiale în public. 4 refl. impers. a se cădea, a se cere, a se impune, a trebui, <înv. şi pop.> a căuta. în asemenea situaţie se cuvine să dăm cu toţii o mână de ajutor. Se cuvine să se procedeze numai într-un anumit mod. 5 refl. impers. a se cădea, a se putea. Se cuvine ca noi să nu facem nimic? Se cuvine să se aleagă o singură cale de rezolvare a conflictului. cuvem're s.f. (înv.) v. Cuviinţă. Decenţă. Politeţe. Respect. Reverenţă. Urbanitate, cuvenit, -ă adj. 1 adecvat, conform, convenabil, corespunzător, eficace, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai cuvenită tactică părea în acel moment tăcerea. 2 cerut2, necesar, trebuincios, trebuitor, cuviincios, <înv.> recerut. Pentru a începe lucrarea, i s-au adus toate materialele cuvenite. 3 datorat. Trebuie să se acorde părinţilor respectul cuvenit. 4 (despre recompense, pedepse etc.) meritat, <înv.> cuviincios, căzut. Pentru cele făcute a primit pedeapsa cuvenită. cuvertăt, -ă adj. (ind. alim.) acoperit. îi plac napolitanele din foi de tort cuvertate cu cremă de cacao. cuvertă s.f. (tehn.) cuvertură, glazură. Cu-verta este un email transparent cu care se acoperă obiectele de ceramică. cuvertură s.f. 1 cergă, faţă de pat, înveli-toare, pătură, velinţă, copertă, plocat, ţol, <înv. şi reg.> zăblău2, corgan, lăicer, lepedeu, leşier, mindir, ogheal, pocriş1, po-cruţ, poneavă, procov, procoviţă, prostire2, scovergă, strai, şterghină, verincă, segedea. Cuverturile maramureşene sunt renumite pentru frumuseţea lor. 2 (tehn.) cuvertă, glazură. 399 | cuviincios, -oâsă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) condescendent, decent, deferent, politicos, respectuos, reverenţios, smerit, <înv.> smerin. Este un tânăr cuviincios cu toată lumea. Are o atitudine cuviincioasă faţă de persoanele în vârstă. 2 (pop.) v. Cerut2. Cuvenit. Necesar. Trebuincios. Trebuitor. 3 {înv.) v. Adecvat. Conform. Convenabil. Corespunzător. Cuvenit. Eficace. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent. Potrivit. Recomandabil. Recomandat, cuviinţă s.f. 1 <înv.> cădenie, cădinţă. Cuviinţa faţă de persoanele în vârstă este un atribut al său apreciat de toţi. 2 decenţă, politeţe, respect, reverenţă, urbanitate, supunere, <înv.> cuvenire, celibilâc, urbanism. Are un comportament plin de cuviinţă. cuvios, -oâsă adj., s.m., s.f. (relig.) credincios, cucernic, evlavios, pios, plecat2, prea-credincios, religios, smerit, devot, orant, <înv. şi pop.> drept, închinător, <înv. şi reg.> smernic, <înv.> bine-credincios, blagocestiv, cucerit, evlavnic, evsevios, pietos, pravoslavnic, râvnitor, smerelnic, smerin, piu, evlavicos. Este un om cuvios, cu frica lui Dumnezeu. cuvioşenie s.f. (relig.) credinţă, cucernicie, cuvioşie, devoţiune, dumnezeire, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagoces-tie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplah-nie, înfrângere. Cuvioşenia lui este recunoscută de toţi. cuvioşie s.f. (relig.) credinţă, cucernicie, cuvioşenie, devoţiune, dumnezeire, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagoces-tie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoi- nicie, evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplah-nie, înfrângere, cvadrangulâr, -ă adj. (geom.; despre figuri, construcţii etc.) patrunghiular. O figură cvadrangulară are patru unghiuri. cvadrât s.n. (geom.; latin.; rar) v. Pătrat, cvadrifonic, -ă adj. (tehn., muz.) cuadro-fonic, tetrafonic. Tehnica cvadrifonică se bazează pe folosirea a patru surse acustice. cvadrifome s.f. (muz.) cuadrofonie, tetra-fonie. Cvadrifonia este o tehnică de înregistrare şi redare muzicală bazată pe folosirea a patru surse acustice. cvadriform, -ă adj. (rar; despre obiecte, locuri etc.) v. Pătrat. cvadrigemeni adj., s.m. pl. (biol.) cvadru-pleţi (v. cvadruplet), cvadrupli (v. cvadruplu). A născut cvadrigemeni. cvadrilob s.m. (arhit.) tetralob. Cvadrilobul este un motiv decorativ asemănător trifoiului cu patru foi. cvadriplegi'e s.f. (med., med. vet.) tetraple-gie. Cvadriplegia este paralizia celor patru membre din cauza leziunii măduvii spinării. cvadrisilăb, -ă adj. (lingv., vers.; despre cuvinte sau versuri) cvadrisilabic, tetrasilab, tetrasilabic. Un cuvânt cvadrisilab este format din patru silabe. cvadrisilâbic, -ă adj. (ling., vers.; despre cuvinte sau versuri) cvadrisilab, tetrasilab, tetrasilabic. cvadrivalent, -ă adj. (chim.; despre elemente chimice) tetravalent. Carbonul este un element chimic cvadrivalent. cvadruped, -ă adj., s.n. (zool) patruped, tetrapod. Cvadrupedele sunt animale care au patru picioare. Iepurele este un animal cvadruped. cvadruplă vb. I. tr., refl. (compl sau sub. indică valori, preţuri, cantităţi etc.) a (se) împătri. Preţul acestui produs s-a cvadruplat. cyborg cvadruplet s.m. (biol.) 1 cvadruplu. Cva-drupletul este fiecare dintre cei patru gemeni. 2 (la pl. cvadrupleţi) cvadrigemeni, cvadrupli (v. cvadruplu). cvadruplu, -ă adj., s.m. I adj. (despre valori, preţuri, cantităţi etc.) împătrit. Din cauza valorii cvadruple a acestui produs, el nu se mai cumpără. II s.m. (biol.) 1 cvadruplet. 2 (la pl. cvadrupli) cvadrigemeni, cvadrupleţi (v. cvadruplet). cvartal s.n. I (adm.) 1 micro raion, sector, raion. Oraşul are mai multe cvartale. 2 (înv.) v. Cartier. II (înv.) v. Trimestru. cvartet s.n. (muz.) cvatuor. Un cvartet este compus pentru o formaţie alcătuită din patru voci sau din patru instrumentişti. cvarti'r s.n. (reg.) v. Gazdă, cvasi adv. (modal; exprimă ideea de aproximaţie; precedă un adj.) aproape, aproximativ, relativ. A cumpărat o maşină cvasi nouă. cvatuor s.n. (muz.) cvartet, cverulent, -ă adj. (psih.; despre psihopaţi, paranoici) revendicativ. Bolnavii cverulenţi au o tendinţă patologică spre revendicări nefondate. cvintuplâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică valori, preţuri, cantităţi etc.) a (se) încinci. Preţul acestui produs s-a cvintuplat. cvintuplu, -ă adj. (despre valori, preţuri, cantităţi etc.) încincit. Din cauza valorii cvintuple a acestui produs, el nu se mai cumpără. cvoţient s.n. (mat.; înv.) v. Cât. cybercafe [şaiba ,kaefei] s.n. (engl.) v. In-ternet-cafe. cybernaut [saibanoit] s.m. (inform.; engl.) v. Internaut. cyborg [’saibo:g] s.m. (în opere de anticipaţie) android, robot. Personajul principal din film este un cyborg. Dd da1 adv. (modal; în opoz. cu „nu”) 1 (având val unei afirmaţii) bine, bineînţeles, desigur, fireşte, întocmai, <înv. şi reg.> dar1, opsă, helbet, OK. Da, voi merge cu tine la teatru. 2 (înprop. afirmative, cu rol de întărire) desigur, fireşte, negreşit, <înv. şi reg.> dar1. - O cunoşti pe această doamnă? - Da, o cunosc. da2vb.I.11 tr. (compl indică mesaje, adrese oficiale etc.) a aduce, a încredinţa, a înmâna, a întinde, a preda, a remite, a transmite, a confia, <înv.> a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. Poştaşul i-a dat o citaţie. 2 tr. a întinde. La despărţire, i-a dat mâna. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a lăsa. I-a dat cheia casei pentru perioada cât vor fi plecaţi în concediu. 4 tr. (compl indică oameni, animale; de obicei cu determ. ca „în grija”, „înpaza”, „în seama”, „pe mâna”) a încredinţa, a recomanda. Cât a fost plecată în delegaţie, a dat copilul în grija bunicii. 5 tr. a preda. Firma de construcţii le-a dat locuinţa la data hotărâtă. 6 tr. (compl. indică obiecte, terenuri, sume de bani etc.) a atribui, a distribui, a împărţi, a repartiza. Primăria a dat sinistraţilor locuri de casă. 7 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat; compl. indică obiecte, bunuri etc.) a dărui, a oferi, <înv.> a prosfora2, a prosferisi, a scuipa. De ziua ei i-a dat o pereche de cercei. 8 tr. (compl indică obiecte, sume de bani, lucruri etc.) a dărui, a dona, <înv.> a dănui, a închina. A dat Muzeului de Artă o parte din pinacoteca sa. 9 tr. (jur.; compl. indică dreptul de posesiune asupra unor obiecte, proprietăţi etc.) a ceda, a lăsa, a trece. îi dă nepotului său casa de la ţară. 10 tr. (compl. indică sume de bani) a cheltui, a folosi, a întrebuinţa, a plăti, a utiliza, a debursa, a excasa, <înv.> a spenda, a se duce2. A dat mulţi lei pentru refacerea acoperişului casei. 11 tr. (compl indică mai ales sume de bani; adesea cu determ. ca „pe datorie”, „ca împrumut”, „cu dobândă”, „cu camătă”) a împrumuta, <înv. şi reg.> a pru-muta, <înv.> a scumpăra. I-ar cere nişte bani, dar ştie că nu dă pe datorie. 12 tr. (compl. indică bunuri, obiecte, datorii etc.; adesea determ. prin „înapoi”) a înapoia2, a plăti, a restitui, a retuma, a întoarce, a întuma, <înv.> a reînturna, a turna1. A reuşit să-i dea banii împrumutaţii tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică sume de bani, împrumuturi etc.) a acorda, a oferi. Banca i-a dat un credit pe cinci ani. 14 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.) a oferi, a plăti. Cât îmi dai pe această blană? 15 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl indică premii, distincţii, titluri etc.) a acorda, a atribui, a conferi, a decerna, <înv.> a deferi, a hărăzi, a adjudeca. Le-a dat medaliile într-un cadru festiv. 16 tr. (compl. indică date, informaţii etc.) a aduce, a furniza, a oferi, a procura. După multe insistenţe, i-a dat informaţiile datele necesare. Ziarele dau informaţii despre ceea ce se discută în Parlament. 17 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică rezultate sau efecte plăcute, utile etc.) (a atribui, a conferi, a oferi. Rochia de seară îi dă eleganţă. 18 tr. a acorda, a oferi, <înv.> a dărui. Vrea să-i dea câteva clipe de linişte. 19tr. (compl. indică posturi, funcţii etc.) a încredinţa, a oferi, a repartiza. Episcopul i-a dat conducerea unei parohii mari. 20 tr. (compl. indică viaţa, ani din viaţa cuiva etc.) a jertfi, a sacrifica. Şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă. 21 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a dat numai bucurii. 22 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales stări fiziologice, psihice, senzaţii) a cauza, a crea, a determina, a face, a induce, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui, a stârni. Medicamentul i-a dat o stare de somnolenţă. 23 tr. a ura2. Când a intrat în sala de curs, a dat „bună ziua”. 24 tr. (urmat de vb. ca „a cunoaşte”, „a înţelege” la conjunct, sau la moduri nepredicative) a îngădui, a lăsa, a permite. Nu-i dat oricui să cunoască misterele vieţii. 25 tr. (despre centrale termice, electrice etc.; cu determ. în dat, care indică beneficiari) a aproviziona, a furniza, a oferi, a alimenta. Sistemul termic centralizat dă oraşului apă caldă. 26 tr. (compl. indică lumini, umbre etc.) a arunca, a împrăştia, a răspândi, a zvârli. în noaptea adâncă, farul dă o lumină puternică. 27 tr. (pop. şi fam.; compl. indică fete; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „după”) (v. Căsători. Mărita. 28 refl. (constr. cu dat.; înv. şi pop.; despre femei) <înv. şipop> a se dărui, a se oferi. S-a dat primului bărbat pe care l-a cunoscut 29 refl. (înv.; mai ales despre infractori) v. Preda. 30 tr. fig. a imprima, a transmite. Informatizarea şcolii va da un ritm rapid perfecţionării procesului de învăţământ. 31 refl. fig. (pop.; despre oameni) v. Apleca. închina. Pleca. Preda. Supune. I11 tr. (compl. indică găuri) (a face. A dat mai multe găuri în perete. 2 tr. (compl. indică filele unei cărţi, ale unui caiet etc.) a întoarce, a răsfoi. Dă filele manuscrisului cu multă atenţie. 3 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat; compl indică lovituri, bătăi etc.) a trage, a trânti, a aplica, a arde, a cârpi, a lipi, a uşchi. în învălmăşeala produsă, i-a dat un pumn în spate. 4 tr. (jur., sport; compl. indică hotărâri judecătoreşti, sentinţe, acte de autoritate etc.) a aplica, <înv.> a măsura, a sfârşi. Arbitrul consideră fault şi dă o penalizare. 5 tr. (mai ales despre oameni; compl. indică ţipete, chiote, răcnete etc.) a emite, a scoate, a slobozi. A dat un ţipăt de groază când a văzut arătarea. 6 tr. (jur.; compl. indică oameni; urmat de determ. „în judecată”, „în justiţie>T) a acţiona, a chema. Şi-a dat în judecată un vecin pentru o suprafaţă de teren. 7 tr. (compl. indică lupte, bătălii, tratative etc.) a desfăşură, a duce2, a purta, a susţine. în decursul vremii, românii au dat multe bătălii pentru a apăra 401 | independenţa ţării. 8 tr. {compl. indică spectacole, concerte, concursuri, examene etc.) a susţine. Vedeta a dat mai multe concerte în străinătate. A dat concursul de ocupare a postului de lector universitar. 9 tr. {med., med. vet.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) a indica, a prescrie, a recomanda, a scrie, <înv.> a ordona, a recomandarisi, a recomandui, a recomsăndălui, a sfătui. Medicul i-a dat un tratament cu antibiotice. 10 tr. {compl. indică materiale pulverulente sau granulare; urmat de determ. introduse prin prep. „prin”) a cerne, a trece, a ciurui, <înv. şi reg.> a petrece, <înv.> a dârmoia. Constructorii dau nisipulprintr-o sită specială, înainte de folosire. 11 tr. (compl. indică lucruri, suprafeţe etc.; cu determ. introduse prin prep. „cu”) a vopsi, a su-limeni. A dat lemnăria geamurilor cu verde. 12 tr. (compl. indică mărfuri, bunuri etc.) a vinde. A dat tabloul cu zece mii de dolari. 13 tr., refl. (cu determ. introduse prin prep. „cu’) a (se) unge, a (se) mânji. Şi-a dat faţa cu cremă. Se dă pe mâini cu un preparat farmaceutic. 14tr. (compl. indică ordine, directive, sarcini etc.) a trasa. A dat subalternilor câteva obiective de îndeplinit. 15 tr. (de obicei cu determ. introduse prin prep. „pe”, „pentru”) a înlocui, a schimba. Nu-şi dă maşina de teren pe o limuzină. 16 tr. (compl. indică obiecte considerate dăunătoare, depăşite, ofensatoare, păgubitoare etc.; urmat de determ: locale) a arunca, a azvârli, a zvârli. A dat la coş medicamentele expirate.M intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acţiunii) a izbi, a lovi, a trage, a împunge, a păli2. A dat cu toporul în butuc pentru a-l despica. 18 intr. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu) a trage. A învăţat să dea cu puşca. 19 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „peste”, care indică locuri, fiinţe etc.) a găsi, a întâlni, a nimeri. Urcând panta, dă de cabană. Oriunde ar merge, dă numai peste curioşi. 20 intr. (despre unele animale şi păsări; cu determ. introduse prin prep. „din) a bâţâi, a fâţâi. Câinele dă din coadă la vederea stăpânului. 21 tr., refl. pas. (înv. şi pop.; compl. sau sub. gram. indică lucrări dramatice) v. Juca. Prezenta. Reprezenta. 22 refl. fig. (fam.; despre oameni) v. Plia. II11 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. locale) a se deplasa, a se duce2, a merge. Soldaţii se dau cu doi paşi în faţă. 2 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „pe’) a aluneca, a luneca. Copiilor le place să se dea pe gheaţă. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la’) a se abate2, a se opri, a trece, a zăbovi, a călca. în drum spre casă dă pe la club. 4 tr. (compl. indică animale; urmat de determ. introduse prin prep. „la’) a duce2, a mâna. Au dat vitele la păscut. 5 tr. (compl. indică obiecte) a transmite, a trece, a pasa, a dili. A dat mingea, din greşeală, la adversari. Ca să nu fie descoperiţi de autorităţi, contrabandiştii au dat marfa complicilor lor de peste graniţă. 6 intr. (despre ferestre, uşi, încăperi etc.; cu determ. introduse prin prep. „spre”, „înspre”, „în) a se deschide. Fereastra dă spre mare. 7 refl. (pop. şi fam.; despre oameni, colectivităţi etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”) v. Năvăli. Veni. 8 refl. (înv.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 9 intr. (înv.; despre ape curgătoare; urmat de determ. introduse prin prep. „în’) v. Vărsa. 10 intr. fig. (pop. şi fam.; despre necazuri, situaţii neplăcute etc.; cu determ. introduse prin prep. „peste’) v. Veni. IV tr. 1 (despre sol, animale etc.) a face, a produce. Anul acesta pământul a dat recolte bogate. Oile dau lapte şi lână. 2 (bot.; despre plante; compl. indică fructe) a face, a produce, a rodi, <înv. şi pop.> a lega1, a scoate, <înv.> a purta. Prunii din livadă dau în fiecare an foarte multe fructe. 3 (astăzi rar, despre oameni, colectivităţi, întreprinderi; compl. indică bunuri materiale) v. Fabrica. Face. Produce. V tr. 1 (polit.; compl. indică legi, decrete, hotărâri, note etc.) a elabora, a emite, a face, <înv.> a slobozi. Guvernul a dat un nou pachet de legi. 2 (rar; compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) v. Alcătui1. Compune. Crea. Elabora. Face. întocmi. Realiza. Redacta. Scrie. 3 (înv.; compl. indică texte, opere literare etc.) v. Tălmăci. Traduce. Transla. Transpune. VI intr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; bot.; despre frunze, flori, muguri) a apărea, a creşte, a ieşi, a răsări1. Copacului i-au dat mugurii. 2 (mai ales despre anotimpuri) a se face, a sosi, a veni. După o iarnă grea, a dat în sfârşit primăvara. 3 (despreploaie,grindină etc.) abate, a cădea. A dat grindina şi a stricat toată recolta. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre sânge) a ieşi, a ţâşni, a se năpusti, a sări, a puştica, a ţâşti2, a ţuşni, a zăleti. Sângele îi dă pe nas. 5 (pop.; despre procese, fenomene etc. în desfăşurare; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) v. Intra. Trece. VII intr.1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre păr) a ajunge, a veni, a bate. Bretonul îi dă în ochi. 2 (despre terenuri, loturi etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”, „la” etc.) a ajunge, a se întinde, a merge. Livada dă la malul lacului. 3 (despre drumuri, şosele etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la’) a ajunge, a ieşi. Strada pe care locuieşte dă în centruMXW refl. unipers. (reg.; mai ales la perf. c.; de obicei în forma neg. sau interog.) v. întâmpla. Pomeni, da capo loc. adv. (muz.) ab initio. Orchestra a reluat uvertura da capo. dabilă s.f. 1 (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1 Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. 3 (fin.; în trecut; înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 4 (înv.) v. Cadavru. Corp. Corp neînsufleţit. Hoit. dactilografiat Stârv. 5 (anat.; înv.) v. Osatură. Schelet. Sistem osos. dac, dacă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. get în sec. I î. Hr., Burebista creează primul stat centralizat al dacilor. 2 adj. dacic, get, getic, <înv.> dăcesc. Cele mai puternice cetăţi şi fortificaţii dace au fost cele din Munţii Orăş-tiei. dacă conj. subord. 11 (introduce o prop. circ. cond.) când, de1, <înv. şi reg.> că, <înv.> e1, unde. Dacă voi avea timp, îţi voi onora invitaţia. 2 (introduce o prop. circ. optat.) de1. Dacă aş ajunge mai repede acasă, ce bine ar fi! 3 (introduce o prop. circ. temp.) când, că, de1,unde. Dacă s-a înserat, se pregătesc de plecare. Dacă s-au lămurit cum stau lucrurile, au început afacerea. 4 (introduce o prop. circ. temp. cu nuanţă cond.) când, de1. Dacă întâlneşti o ocazie favorabilă, eşti un om fericit. 5 (introduce o prop. circ. conces.) deşi. Dacă voi nu vreţi să plecăm, eu mă duc. 6 (introduce o prop. circ. cauz.) deoarece, fiindcă, întrucât, unde. Dacă nu ştie să scrie, cere ajutorul altora. 7 (introduce o prop. sub.) că, de1. Este lucru de înţeles dacă a fost selecţionată pentru olimpiadă. S-a întâmplat dacă a înnoptat la noi. 8 (introduce o prop. compl dr.) că, <înv. şi pop.> de1. Nu ştia dacă va veni. 9 (introduce o prop. compl. indir.) că. Se gândeşte dacă trebuie să-i împrumute cartea. II (cu val adv.; modal) abia. Apa dacă îi ajungea la genunchi. dăcic, -ă adj. dac, get, getic, <înv.> dăcesc. datfsm s.n. dacitate. Unii români sunt stăpâniţi de sentimentul dacismului. dacitate s.f. dacism. dâco-get,-ăs.m.,s.f.,adj. 1 s.m.,s.f.geto-dac. Daco-geţii au populat, în Antichitate, spaţiul carpato-danubian. 2 adj. daco-getic. S-au descoperit ruinele unei cetăţi daco-gete. daco-getic, -ă adj. daco-get. dacoromân, -ă adj. dacoromânesc. Populaţia dacoromână reprezintă românii din nordul Dunării. dacoromânesc, -eâscă adj. dacoromân, dacrioci'st s.n. (anat.) sac lacrimal. în dacriocist se scurg lacrimile. dacriogen, -ă adj. (despre substanţe) (lacrimogen. în anumite situaţii, poliţia face uz de gaze dacriogene. dactil s.m. 1 (vers.; în metrica modernă) <înv.> deget. Dactilul este piciorul de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate. 2 (anat.; înv. şi reg.) v. Deget. dactîlo s.n. invar., adj. invar, (fam.) 1 s.n. invar. v. Dactilografie. 2 adj. invar, (despre texte) v. Dactilografiat2, dactilofazi'e s.f. (pedag.) dactilolalie, dac-tilologie. Dactilofazia este un procedeu folosit de surdomuţi pentru a comunica între ei. dactilografiâ vb. I. tr. (compl. indică texte) a ţăcăni. Şi-a dactilografiat singură studiul. dactilografiât1 s.n. dactilografiere. Dactilografiatul studiului s-a făcut în două zile. dactilografiat dactilografiat2,-ă adj. (despre texte) dactilo. Studiul dactilografiat urmează să fie tipărit. dactilografîe s.f. dactilo. Tânăra se ocupă cu dactilografia. dactilografiere s.f. dactilografiat1, dactilolah'e s.f. (pedag.) dactilofazie, dac-tilologie. dactilologi'e s.f. (pedag.) dactilofazie, dactilolalie. dada1 s.m. art. (ţig.) 1 v. Părinte. Tată. 2 v. Bulibaşă. dadă2 s.n. dadaism. dadaism s.n. dada2. Dadaismul a apărut după Primul Război Mondial. dadă s.f. (reg.) v. Lele. Leliţă. Mătuşă. Nană. Tătăişă. Ţaţă. dăfie s.f. (lit.; reg.) v. Anecdotă. Glumă. Snoavă. dăfin s.m. I (bot.) 1 Laurus nobilis; laur, boroştean, ciumăfaie, lurbăn, turbare. 2 (reg.) v. Afin1 (Vaccinium myrtilius). 3 (reg.; şi dafin-creţ) v. Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudoacacia). 4 (reg.) v. Liliac-de-pădure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichi-na-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum). 5 (reg.) dafin-mic v. Piperul-lu-pului (v. piper). Popilnic (Asarum europae-um); dafin-sălbaticv. Răchiţică (Elaeagnus angustifolia); dafin-trandafir v. Leandru (Nerium oleander). II fig. (lapl. dafini) apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat dafini meritaţi. dâfină s.f. (bot.; reg.) v. Afină, dăfnie s.f. (zool.) Daphnia; puri-ce-de-apă, purice-de-baltă. dahi'u, -ie adj. (înv.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. daibojeâlă s.f. (fam.) 1 v. Gratuitate. 2 v. Milă. Milostenie. Milostivire. Pomană, daiboji vb. IV. tr. (arg.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, dăică s.f. (reg.) 1 v. Lele. Leliţă. Mătuşă. Nană. Tătăişă. Ţaţă. 2 v. Bonă. Dădacă. Doică, daior s.n. (gosp.; reg.) v. Ciubăr, daireă s.f. (muz.) vuvă, vuvuitoare, <înv.> tâmpină. Daireaua seamănă cu tamburina. dăjdie s.f. (fin.; în trecut; înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. dăjnic,-ă s.m.,s.f. (fin.; înv.) v. Contribuabil. Subiect impozabil. dakota s.m. invar, sioux. Dakotas este o populaţie amerindiană din America de Nord. dalâc s.n., s.m. I s.n. (med., med. vet.) antrax, cărbune, pustulă malignă, splină, <înv. şi reg.> zgaibă, armurar, armurare, armurariţă, băşică rea, bubă, bubă neagră, bubă rea, marmură, pripit1, răsfug, sânge mohorât, spurcat1, taiug, talan, <înv.> serpen-gea. Dalacul se manifestă clinic prin leziuni cutanate sau viscerale. II s.m. (bot.) 1 Paris quadrifolia; aişor,boaba-vulpii (v. boabă), bobiţă, mărul-lupului (v. măr1), poa- la-vulpii (v. poală), poama-vulpii (v. poamă), răsfug, strugurul-lupului (v. strugur), tur-ta-lupului (v. turtă), usturoiţă. 2 (reg.) v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). 3 (reg.) v. Pistornic. Teişor (Abutilon the-ophrasti). 4 (reg.) v. Spanac-porcesc. Spana-cul-ciobanilor (v. spanac). Spanacul-oilor (v. spanac). Spanacul-porcilor (v. spanac). Spanacul-stânelor (v. spanacYfchenopodium bonus-henricus). dâlai-lâma s.m. (relig.) marele-lama (v. mare1). Dalai-lama este şeful suprem al lamaismului din Tibet şi Mongolia. dâlă s.f. (constr.; de obicei urmat de determ. care indică materialul) lespede, arşin. Strada este pavată cu dale de beton. dalb, dălbă adj. 11 (mai ales în limbajul poetic; despre obiecte, flori, fiinţe etc. sau părţi ale lor) alb, coliliu, lisei. Florile dalbe de cireş încântă privirea. 2 (în opoz. cu „murdar”; mai ales în limbajul poetic; despre lucruri, obiecte etc.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, tistaş. Totdeauna cămăşile lui sunt dalbe. 3 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; poetic; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat, înseninat. Limpede. Pur2. Senin. Străveziu. 4 (poetic; despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.)v. Limpede. Luminos. Senin. 5 (poetic; mai ales despre dimineţi) v. Luminos. Radios. Strălucitor. II fig. 1 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) delicat, diafan, fin1, gingaş, gracil, graţios, suav, dulce, eteric, va-poros. îi soarbe din priviri chipul dalb. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, curat, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, eburneu, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet dalb. dalcauc s.m. (înv.) 1 v. Bătăuş. 2 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 3 (deprec.) v. Agent electoral. dâlies.f.(bof.) 1 Dahlia cultorum; gherghină1, cartoafe (v. cartoafă), cartoşcă, leurdină. 2 (reg.) v. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria). dalmăt,-ăs.m.,s.f.,adj. 1 s.m.,s.f.dalmaţian. Dalmaţii din fosta provincie romană Dalmaţia vorbeau o limbă romanică. 2 adj. dalmatic, dalmatin, dalmaţian. Ţărmul dalmat este dantelat, cu numeroase insule alungite. dalmâtic, -ă adj. dalmat, dalmatin, dalmaţian. dalmatin, -ă adj. dalmat, dalmatic, dalmaţian. dalmaţiân, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 dalmat. 2 fig. (rar) v. Canalie. Lepră. Puşlama. Secătură. II adj. dalmat, dalmatic, dalmatin. dăltă s.f. (tehn.) <înv.> scobitoare (v. scobitor), custură, licastău, vişeu. Dalta este folosită la crestat, la scobit sau la tăiat. daltoniăn,-ă s.m.,s.f.,adj. (med.) daltonist. daltonism s.n. (med.) protanopie. Daltonismul este incapacitatea ochiului de a diferenţia culoarea roşie de cea verde. daltonist, -ă s.m., s.f., adj. (med.) daltonian. Daltoniştii au dificultăţi în conducerea vehiculelor, întrucât nu pot diferenţia culoarea roşie de cea verde. dam1 s.m. (zool; rar)v. Cerb-lopătar. Lopătar (Cervus dama). dam2 s.n. (reg.) 1 (în ţările monarhice) v. Curte. Palat1. 2 (constr.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. 3 v. Grajd, damăsc s.n. (ind. text.) <înv.> camohas, cămucă, şam, camhă. Damascul este folosit mai ales pentru lenjeria de pat. damascâ vb. I. tr. (înv.) 1 (compl. indică ţesături) v. Damaschina. 2 (tehn.; compl indică mai ales lama unor arme) v. Căli. Damaschina. Oţeli. damaschinâ vb. I. tr. 1 (compl. indică ţesături) <înv.> a damasca. A damaschinat ţesătura, după dorinţa clienţilor. 2 (tehn.; compl. indică mai ales lama unor arme) a căli, a oţeli, a pânzui, <înv.> a damasca. Armurierul a damaschinat lama spadei. dâmă s.f. 1 (sport; j. de şah) regină. A luat cu dama calul adversarului. 2 (j. de cărţi) regină, fată, <înv.> crăiasă, crăiţă, preoteasă. A câştigat o sumă mare de bani la pocher cu un careu de dame. 3 (la pl. dame) <înv.> joc de dame. Tatăl său l-a învăţat să joace şah şi dame. 4 (fam.; şi damă de companie, damă de consumaţie, înv., damă publică) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 5 (înv.) v. Doamnă. 6 (înv.) damă de companie = damă de onoare v. Doamnă de companie. 7 (înv.) v. Nevastă. Soţie. damblâ s.f. 1 (med., med. vet; pop. şi fam.) v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie. 2 fig. (fam.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fan-dosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Mai-muţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. damblageălă s.f. (med., med. vet; pop. şi fam.) v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie, damblagi'vb. IV. intr., refl. (med., med. vet.; pop. şi fam.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paraliza, damblagi're s.f. (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Paralizare. damblagi't, -ă adj. (med., med. vet.; pop. şi fam.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paralizat, damblagiu, -ie adj., s.m., s.f. (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Apoplectic. Paralitic, damblali'u, -ie adj., s.m., s.f. (med., med. vet; înv.) v. Apoplectic. Paralitic, damâză s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. dar Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). damf s.n. {reg.) 1 v. Alcool. Alcool etilic. Etanol. Spirt. Spirt alb. 2 (meteor.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală, damicelă s.f. (înv.) 1 (adesea urmat de un nm. pr.) v. Domnişoară. Duduie. 2 damicelă de onoare v. Domnişoară de onoare, damigeână s.f. (gosp.) călugăriţă, oală, ulcior cu coş, ulcior de glajă, ulcior de sticlă, ulcior de vin, ulcior îmbrăcat, urcior1. Ţine vinul în damigene. damna vb. I. tr. (relig.; compl. indică oameni) a afurisi, a anatemiza, a blestema, a excomunica, a oropsi, <înv.> a procleţi, a lepăda. L-a damnat pentru blasfemie. damnat, -ă adj. (relig.; despre oameni) afurisit, anatemizat, blestemat, excomunicat, oropsit, <înv. şi reg.> procleţit, <înv.> proclet, treclet. Călugărul damnat a părăsit mănăstirea. damnatism s.n. (lit.; în perioada romantică; rar) v. Damnaţiune. damnaţiune s.f. 1 calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, supliciu, torturare, tortură, su-pliciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmă-cinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăcinare, spaimă, strădanie, străda-re, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după damnaţiunea cumplită la care a fost supus. 2 (lit.; în perioada romantică) damnatism. Damnaţiunea este opoziţia poetului faţă de societate. dan s.m. (înv.) v. Danez, danci s.m. (ţig.)v. Ceaurel. Ceaurică. Puradel, dandana s.f. 1 (fam.)v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 (fam.) v. încurcătură. Păţanie. Poznă. 3 (reg.; de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. 4 (înv.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, danemarchez, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Danez, danăz, -ă s.m., s.f. <înv.> dan, danemarchez. Danezii vorbesc o limbă germanică. dang interj, (adesea repet.) balang!, bam!, bang! Se aude dang!, dang!, de la clopotul din turla bisericii. dangăt s.n. bălăngănit, băngănit, dăngănit, bangăt. Dangătul clopotelor se aude până departe. dânies.f. 11 (bis.) dar2, jertfa,ofrandă,prinos, sacrificiu, oblativitate, <înv.> aduse (v. adus2), arsătură, comând, miluire, obla-ţiune, plocon, holocaust, arse (v. ars1). După slujbă, preotul împarte daniile aduse de credincioşi pentru sfinţire. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) oboroc. Dania era o rentă în produse. II (înv. şi pop.) 1 v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. 2 v. Dar2. Donaţie. dans s.n. 1 joc, săltare, <înv.> salt2, săltătură. Tinerii erau antrenaţi într-un dans cu ritm vioi. 2 dans academic = dans clasic; dans clasic = dans academic. Dansul clasic constituie baza tehnică a coregrafiei şi a spectacolelor de balet. dansă vb. I. tr., intr. a juca, a dănţui, a sălta, a sări, a trage, a ţopăi. Tinerii dansau în cerc. dansatâr, -oăre s.m., s.f. 1 jucător, dănţuitor. Idealul lui a fost să devină dansator într-un ansamblu popular. 2 (cor.) balerin, <înv.> baletist. Rusoaicele sunt dansatoare faimoase. dantelăt, -ă adj. (despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) horbotat, spiţărat. Mireasa are o superbă rochie dantelată. dantelă s.f. 1 bagatelă, cârligei (v. cârligel), cipcă, horbotă, spiţură, şling, şlingherai, şpiţ2, ştric4, tul, <înv.> reţea. Avea la bluză un guler dintr-o dantelă fină. 2 (lapl, în forma danteluri) dantelărie. Casele de modă comandă atelierelor specializate tot felul de danteluri. dantelărie s.f. (mai ales la pl. dantelării) danteluri (v. dantelă). dantelură s.f. perforatură. Dantelura este sistemul de orificii făcute într-o hârtie sau într-un carton, prin perforare, în scopul detaşării unor porţiuni. danteluţă s.f. horboţică. danti'sm s.n. (lit.) dantologie, dantistică. dantîstică s.f. (lit.; rar) v. Dantism. Dantologie. dantologie s.f. (lit.) dantism, dantistică. Dantologia este studiul vieţii şi operei poetului italian Dante Alighieri. dantură vb. I. tr. (tehn.; compl. indică piese, roţi, unelte etc.) a cresta, a dinţa, a zimţa, a zimţul, a fereca, <înv.> a dintela. Rotiţa de la angrenaj a fost danturată la strung. danturăre s.f. (tehn.) crestare, dinţare, moletare, randalinare, zimţare, zimţat1, zim-ţuire, zimţuit1. Execută la strung danturarea marginii piesei metalice. dantură s.f. 1 (anat.) dentiţie, <înv.> dinţime. Tânăra are o dantură perfectă. 2 (stomat.) dantură falsă = placă, placă dentară, proteză, proteză dentară. Nimeni nu îşi dă seama că are dantură falsă. danubiăn, -ă adj. (despre localităţi, state etc.) dunărean. Locuieşte într-un oraş danubian. dar1 conj. coord., adv. I conj. coord. advers. (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.) 1 (arată o opoz.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară sau restrictivă) însă, or, şi, totuşi, <înv. şi pop.> ci, iar, <înv.> e1. Aş vrea să te cunosc, dar nu-mi dai nicio posibilitate. Emoţionată, fata auzea cuvintele, dar nu le înţelegea. 2 (arată o opoz.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară) însă, numai, decât, pedig. Eşti foarte inteligentă, dar nu eşti modestă. 3 (după o negaţie sau după o prop. neg.) ci, dimpotrivă, însă, numai, <înv. şi pop.> iar, fară, ma. Nici n-o iubeşte, nici n-o părăseşte, dar o încurcă. 4 (după o prop. ipotetică sau cond.) însă, ci. Ţi-aş arăta pe îndelete ce trebuie să faci, dar nu te mânia. 5 (însoţind un imper., arată nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.) <înv. şi pop.> ci. Dar lăsaţi-o şi pe ea să vorbească! 6 (adaugă o idee nouă la cele spuse anterior) <înv. şi pop.> încămite, necum, nemite, darămite, <înv.> mite. Munte cu munte se întâlneşte, dar om cu om. II conj. coord. concl. aşadar, atunci, deci, şi, or, apoi, <înv.> utrinde, ergo. Dar revin la cele spuse anterior. III adv. 1 (interog.; întăreşte val interog. sau dubitativă a unei prop.) oare?, păi? Nu-l cunosc. Dar ce fel de om este? 2 (rectificativ) adică, ba. Această întâmplare îmi răscoleşte sufletul, dar nu mi-l răscoleşte, ci mi-l sfâşie. 3 (având val. unei afirmaţii; înv. şi reg.) v. Bine. Bineînţeles. Da1. Desigur. Fireşte. întocmai. 4 (în prop. afirmative, cu rol de întărire; înv. şi reg.) v. Da1. Desigur. Fireşte. Negreşit. 5 (modal; reg.) v. Altfel. Altminteri. dar2 s.n. 11 atenţie, cadou, surpriză, dăruire, <înv. şi pop.> danie, cinste, peşcheş, dăruială, plocon, prezent1, cadorisire, odor1, <înv.> dăruinţă, dăruşag, don2, halal, libera-litate, peşchelâc, prosfora1, surprindere. Darurile primite de ziua ei au încântat-o. 2 donaţie, <înv. şi pop.> danie, <înv.> dănuire, dăruinţă, hărăzire, oboroc, ofrandă. De Paşte, domnitorul a făcut un dar mănăstirii de lângă cetatea de scaun. 3 (bis.)danie, jertfa, ofrandă, prinos, sacrificiu, oblativitate, <înv.> aduse (v. adus2), arsătură, comând, miluire, oblaţiune, plocon, holocaust, arse (v. ars1). După slujbă, preotul împarte darurile aduse de credincioşi pentru sfinţire. 4 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are dar pentru teatru. 5 însuşire, putere. Este înzestrat cu darul de a hipnotiza. 6 calitate, har, însuşire, talent. Are darul de a stârni compasiunea celor din jur. 7 avantaj, binefacere, folos, privilegiu. Profităm cu toţii de darurile tehnicii modeme. 8 (relig. creştină) favoare, graţie, har, <înv.> măiestrie, pahar. Dumnezeu varsă darul său mai ales peste cei neputincioşi. 9 (relig.; înv.) v. Preoţie. Sacerdoţiu. 10 (eufem.) v. Mită. 11 fig. (relig. creştină) taină, meteahnă, pârţag, învăţ, nărăveală, băsău, ciucă, madea, natură, nărăvie, năzar, pahibă, parfie, taronie, teahnă, <înv.> învăţ, maculă. A fost părăsit de soţie pentru că are darul beţiei. dară s.f. tară1. Daraua este greutatea vasului în care se cântăreşte o marfă. darabană s.f. (muz.; pop.) v. Tobă. darabăncic s.m. (muz.; înv.) v. Toboşar, darabangi'u s.m. (muz.; înv.) v. Toboşar. darăcs.n. (ind. text.) 1 dărăcitor, scărmănă-toare, dreve (v. dreava), drâglu, hecelă, hotrelă, hrebăn, huci2, perie, pieptene, vergele (v. vergea). Daracul este folosit la dărăcit lâna sau cânepa. 2 cardă. Daracul este o maşină folosită pentru operaţiile de destrămare, de înlăturare a impurităţilor, de orien-tare şi de paralelizare a fibrelor unui material textil fibros. daragîu s.m. (muz.; înv şi reg.) v. Toboşar, daraveră s.f. I (pop. şi fam.) 1 v. Bucluc, încurcătură. Năpastă. Neajuns1 Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 v. Afacere. Chestiuni (v. chestiune). Interese (v. interes). Lucruri (v. lucru). Probleme (v. problemă). Treabă. 3 (anat; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital mas-culin.Penis. II (arg.) v. Jucărie, dârămite conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.; pop. şi fam.; adaugă o idee nouă la cele spuse anterior) v. Dar1. dardăn s.m. (înv.) v. Troian1, dardănic, -ă adj. (înv.) v. Troian1, dărdă s.f. (înv.) v. Săgeată, dăre s.f. 11 acordare, oferire. Băncile fac propuneri de dare a creditelor bancare pentru locuinţe. 2 trasare. Darea unor sarcini suplimentare îi nemulţumeşte pe subalterni. II (concr.) 1 dare de seamă = raport, referat, situaţie, sămădaş, <înv.> doclad, otnoşenie, tacrir, paradosis, tacrir, povescă,predstavlenie. Pentru a putea primi subvenţia, a fost necesară o dare de seamă despre starea financiară a instituţiei. 2 (fin.; în trecut) bir, contribuţie, impozit, impunere, <înv. şi reg.> adău, porţie, slujbă, sazolic, ştaier, <înv.> angara, dabilă, dajdie, haraci, luătură, madea, mirie, nevoie, obicei, obicină, orânduială, rânduială, satara, seamă, adet,imdat,irat. Domnia percepea dări de la ţărani şi meşteşugari. 3 (fin., econ.; fam.) v. Impozit. Impunere, dârie s.f. (bot.) 1 Pedicularis verticillata; vârtejul-pământului (v. vârtej), pădu-chelniţă, păducher, păducherniţă. 2 Pedicularis exaltata; sfeşnic. 3 Pedicularis sceptrum carolinum; vârtejul-pământului (v. vârtej). dărling s.m., s.f. invar, (engl; la vocat. sau în formule de adresare ori interog.) v. Drag. Iubit. Scump. dârnic, -ă adj. 1 (despre oameni) culant, galant, generos, mărinimos, milostiv, magnanim, munificent, galanton, <înv.> dăruitor, filotim, liberal, marinim, miluitor, giumert, larg, ieftin. Tatăl darnic ca totdeauna, i-a dat bani pentru excursie. 2 fig. (desprepământ, terenuri) bogat, fecund, fertil, gras, mănos, productiv, roditor, rodnic, uberos, untos, geneitTs. Producţia de legume a fost foarte bună pentru că pământul este darnic. dărtră s.f. (med.; înv.) v. Pecingine, darwiniăn, -ă adj. (biol.) darwinist. darwimsm s.n. 1 (biol.) evoluţionism, tran-sformism, selecţionism. Darwinismul este o concepţie despre evoluţia speciilor de plante şi animale, formulată de naturalistul englez Ch. Robert Darwin. 2 (sociol.) dar-winism social = social-darwinism. Darwinismul social extinde legile biologice ale lui Darwin la viaţa socială. darwinist, -ă adj., s.m., s.f. (biol) 1 adj. darwinian. Sunt cercetători care au semnalat unele neajunsuri ale teoriei darwiniste. 2 s.m., s.f. selecţionist. Darwiniştii sunt adepţii teoriei lui Darwin. dâscăl s.m. I (pedag.) 1 învăţător, domn, <înv. şi reg.> normaliş dascăl, şoleriu, <înv.> didascal, şcoleriu, ipodidascal, pedant, belfer. în şcoala primară a avut ca dascăl un om cu o reputaţie foarte bună. 2 <în trecut> institutor, belfer. Bunicul ei a fost dascăl la o şcoală primară urbană. 3 magistru, profesor, domn, prof, pedant, belfer. Nu-şi poate uita dascălii din liceu. 4 (în trecut; înv.) v. Preceptor. II fig. 1 apostol, învăţător, maestru. Scriitorul a fost considerat un adevărat dascăl al neamului său. 2 călăuză, îndrumător, mentor, povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, busolă, învăţător, tată, sfeşnic. Mama i-a fost dascăl toată viaţa. 3 cărturar, erudit, învăţat2, savant, lumină. Iorga a fost un mare dascăl. Este un distins dascăl care a format o şcoală de matematică. III (în Biserica Ortodoxă; adesea determ. prin „de biserică”, „la biserică”) cântăreţ, diac, paracliser, psalt, ţârcovnic, peveţ, logofăt, logofăt de strană, <înv.> ecleziarh, grămătic. Dascălul execută cântările şi citirile în timpul serviciului religios. dasi'e s.f. (lingv.; în scrierea greacă; grec.; înv.) v. Spirit aspru, daş s.m. (zool; înv. şi reg.) v. Miel. dat1 s.n. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, sortire, ursită (v. ursit), zodie, fatum, fortuna, karma, kismet, predestinaţie, predeterminaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat2), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisa (v. scris2), soroc, samodivă, ursă2, ursea-lă, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată, destinaţie, loaşte,preursire,preursită (v. preursit), prodată, sfârşit1, soroceală, imar-men, proorizmos, stea, aţa vieţii (v. aţă), lot. Nu ne putem împotrivi datului. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că datul i-a fost favorabil. dat2, dătă adj., s.f. I adj. 1 (despre mesaje, adrese oficiale etc.) adus2,încredinţat,înmânat, întins2, predat, remis, transmis. Citaţia dată este de la judecătorie. 2 (despre obiecte, bunuri etc.) oferit. Cerceii daţi sunt de aur. 3 (despre premii, distincţii, titluri etc.) acordat, atribuit, conferit, decernat, <înv.> deferit. Medalia dată i-a facilitat promovarea. 4 (polit.; despre legi, decrete, hotărâri, note etc.) elaborat, emis. Iniţial, legea pensiilor dată a fost în favoarea pensionarilor. 5 (despre spectacole, concerte, concursuri, examene etc.) susţinut. Concertul dat i-a adus vedetei un succes răsunător. II s.f. (precedat de un num. sau de un echivalent al acestuia) 1 oară1. A reuşit să atingă ţinta abia a doua dată. 2 rând, vers. Astăzi a fost la farmacie în două daţi. III s.f. (pop.) 1 v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 2 v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. dată vb. I. intr. (cu determ. introduse prin prep. „de la”, „din”, „de”) a fi, a exista. Manuscrisul datează de la începutul sec. al XVIII-lea. Obiceiul datează din vechime. dătăs.f.1 <înv.> veleat. La acea dată era plecat din ţară. 2 moment, termen, timp, vreme, zi, <înv. şi pop.> soroc, soroceală, <înv.> sorocire, veleat. Deschiderea expoziţiei va avea loc la data stabilită. I-a înapoiat banii la data convenită. dătină s.f. 1 obicei, rânduială, tradiţie, uz, uzanţă, <înv. şi pop.> fel, lucru, rând, dată(v. dfl^),lege,<înv. şi reg.> pomană, zacon1, orândă1, răzlog2, sucă, zănat, znov, <înv.> datorie, nobet, pravilă, predanie, resm, şart2, tocmeală, paradosis, adet. Această datină s-a păstrat în familia lor din generaţie în generaţie. După datină, la sărbătorile pascale se fac ouă roşii. 2 obicei, rânduială, regulă, tipic1, uz, uzanţă, uzaj, <înv.> şart2. Se străduia să respecte datinile existente în familia încare a intrat prin căsătorie. 3 consuetudine, cutumă, obicei, tradiţie, uz, uzanţă. în rezolvarea unor conflicte familiale, anumite comunităţi folosesc practici consacrate prin datină. 4 (înv.) v. Rânduială. Rost. dativ s.n. (gram.) caz dativ, <înv.> cădere dativă, dătătoare. Dativul indică destinaţia acţiunii unui verb. dator, -oăre adj., s.m., s.n. I adj. (despre oameni) X (adesea constr. cu vb. „a rămâne”, „a fi”; de obicei, urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care arată obiectul datoriei) îndatorat. A mai rămas dator la bancă cu o mie de lei. 2 (de obicei urmat de un vb. la conjunct, sau la inf.) obligat. Toţi cetăţenii sunt datori să respecte legile. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat. şi cu vb. „a fi”„;a rămâ-ne’) îndatorat, obligat, recunoscător, redevabil, <înv.> mulţumitor. îi este datoare pentru serviciul făcut. I11 s.m. (în opoz. cu „creditor”; înv. şi reg.)v. Datornic. Debitor. 2 s.n. (înv.) 405 | v. Datorie. îndatorire. însărcinare. Obligaţie. Sarcină. 3 s.n. (înv.) v. Datorie. datorâş s.m. (în opoz. cu „creditor ; înv. şi reg.) v. Datornic. Debitor. datorât, -ă adj. 1 (despre bani, bunuri etc.) debitor. Suma de bani datorată este mare. 2 cuvenit. Trebuie să se acorde părinţilor respectul datorat. datorie s.f. 11 <înv.> dator, îndatorinţă, îndatorire. Datoria trebuie plătită la termenul fixat. 2 credit, <înv. şi pop. > veresie, credinţă. Cumpără de multe ori pe datorie. 3 (fin.; în economia de piaţă) redevenţă. Banca i-a fixat plata datoriei la sfârşitul fiecărei luni, timp de zece ani. I11 îndatorire, însărcinare, obligaţie, sarcină, lucru, <înv.> dator, datorinţă, îndatorinţă. Datoria elevilor este să-şi însuşească cât mai multe cunoştinţe. 2 (adesea constr. cu vb. „a îndeplini) îndatorire,obligaţie,oficiu,sarcină. Şi-a îndeplinit exemplar datoria de gazdă. 3 îndatorire, obligaţie, servitute. Are datoria să-şi respecte propriile principii de viaţă. 4 (înv.) v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. datorinţă s.f. (înv.) v. Datorie. îndatorire, însărcinare. Obligaţie. Sarcină, datorită prep. (constr. cu dat.; introduce un circ. instr., cu nuanţă cauzală) graţie, mulţumită, prin, <înv.> slavă. Datorită lui a putut să-şi realizeze visurile. datornic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. debitor, <înv. şi reg.> dator, datoraş, <înv.> îndatoritor, platnic. Datornicul şi-a achitat datoriile la timp. 2 s.m. (fin.; înv.) v. Creditor, împrumutător. dâtură s.f. (bot.; livr.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). daună s.f. 1 dezavantaj, pagubă, pierdere, prejudiciu, stricăciune, maleficiu, <înv. şi pop.> pricaz1, supărare, <înv. şi reg.> smintă, sminteală, ştetă, <înv.> detriment, eziet, piericiune, scădere, stricare, stricătură, tor2, zdruncinare, vătămare, gaură, zdruncineală, vătămătură. Nu se pot estima daunele aduse de inundaţii. 2 lezare, prejudiciu, lovitură, pagubă, vătămare, lovire. Publicarea unui articol calomnios i-a provocat mari daune morale. 3 (lapl. daune; jur.) compensare, compensaţie, despăgubire, indemnizaţie, <înv. şi pop.> mulţumire, <înv. şi reg.> escontentare, escontentaţiune, <înv.> dezdamnaţiune, dezdăunare, răsplătire, adet, reparare, reparaţie. Nu toţi sinistraţii au primit daune pentru pierderile suferite în timpul inundaţiilor. davagilâc s.n. (înv.) v. Plângere. Reclamaţie. dăbălăzâ vb. I. refl. (reg.) 1 (despre urechi) v. Blegi. Pleoşti. 2 (despre oameni) v. îmbufna, dăbălăzat, -ă adj. (reg.) 1 (despre urechi) v. Atârnat2. Bleg. Blegit. Clăpăug. Lăsat. Pleoştit. 2 (despre oameni) v. îmbufnat, dăbilâr s.m. (fin.; în trecut; înv.) v. Agent de percepţie. Perceptor. dăcesc, -eâscă adj. (înv.) 1 v. Dac. Dacic. Get. Getic. 2 v. Românesc, dădâcă s.f. bonă, doică, nursă, daică, mancă1, pestră,ţiitoare (v. ţiitor), nutrice, baby-sitter, duena. A luat pentru copil o dădacă tânără. dădăci vb. IV. tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa, dădăci're s.f. <înv.> doicire,doicit. Dădăcirea unui copil revine doicii. dăinâ vb. I. refl., tr. (predomină ideea de înclinare, de legănare într-o parte şi în alta; reg.) v. Balansa. Clătina. Legăna. Oscila. Pendula. dăinui vb. IV. intr. 1 (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a ţine. Palatul dăinuie din sec. al XÎX-lea. 2 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale dăinuie pe Pământ din timpuri străvechi. 3 (despre stări, situaţii, amintiri etc.) a dura2, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui, a pluti. Frica dăinuie încă în sufletul ei. Amintirea bunicilor dăinuie până astăzi. 4 (înv.; despre fiinţe) v. Exista. Fi. Trăi. Vieţui, dăinuire s.f. 1 durabilitate, existenţă, durată. Dăinuirea lumii nu poate fi apreciată cu certitudine. 2 menţinere, persistenţă, persistare, <înv.> persistere, stăruială, stăruinţă, stăruire. Unii oameni îşi păstrează tinereţea spirituală prin dăinuirea amintirii copilăriei fericite la maturitate. dăinuitâr, -oâre adj. (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; adesea fig.; despre obiecte, construcţii etc.) durabil, rezistent, solid, stabil, temeinic, trainic, tenabil, purtăreţ, ţeapăn, vârtos, <înv.> nestrămutat, sigur, teme-ielnic, ţiitor, robust. Multe dintre cetăţile dăinuitoare impresionează prin măreţie. dăinuş s.n. (reg.) v. Balansoar. Leagăn. Scrânciob. dăjdiărs.m. (fin.; înv.) 1 (în trecut) v. Agent de percepţie. Perceptor. 2 v. Contribuabil. Subiect impozabil. dălbrnă s.f. (hidrol; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. dălcăuţ s.m. (reg.) v. Amic. Apropiat. Prieten. dăltidcă s.f. (tehn.; înv.) v. Dăltiţă. Dăltuţă. dăltîţă s.f. (tehn.) dăltuţă, dăltuş, <înv.> dălticică, dăltuliţă. Gravorii lucrează cu dăl-tiţe. dăltui'vb. IV. tr. (compl. indică figuri, modele, ornamente etc.) a ciopli, a lucra, a săpa, a sculpta, a tăia, a scobi, a sferdi, a vişlui. I-a dăltuit chipul în marmură. dăltuiâlă s.f. (rar) 1 v. Dăltuire. Dăltuit1. 2 (concr.) v. Cioplitură. Crestătură. Dăltui-tură. Scobitură. dărab dăltuire s.f. dăltuit1, dăltuiâlă. Statuia a fost realizată prin dăltuire. dăltuit1 s.n. dăltuire, dăltuiâlă. dăltuit2, -ă adj. (despre figuri, modele, ornamente etc.) cioplit2, săpat2, sculptat2, tăiat2, <înv. şi pop.> mărmurit, vijluit. Monumentul dăltuit a fost plasat în faţa muzeului de artă. dăltuitură s.f. cioplitură, crestătură, scobitură, dăltuiâlă, crestez, vişluitură, brazdă. Uşa veche are dăltuituri adânci. dăltuliţă s.f. (tehn.; înv.) v. Dăltiţă. Dăltuţă. dăltuş s.n. (tehn.; reg.) v. Dăltiţă. Dăltuţă. dăltuţă s.f. (tehn.) dăltiţă, dăltuş, <înv.> dălticică, dăltuliţă. dănâc s.m. (reg.) 1 v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru. 2 v. Fecior. Flăcău. June. Tânăr. dănănâie s.f. 1 (reg.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. 2 (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 3 (reg.; de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. 4 (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulen-dre (v. buleândră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). 5 (înv.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, dăndc s.m. (reg.) v. Dănciuc. dăncinel s.m. (reg.) v. Dănciuc. dănciuc s.m. (pop. şi fam.) dăncic, dăncinel, dănciucel, dănciuleţ, dănciulică. Ţiganca ţinea în braţe un dănciuc de câteva luni. dănciucel s.m. (reg.) v. Dănciuc. dănciuleţ s.m. (reg.) v. Dănciuc. dănciulică s.m. (reg.) v. Dănciuc. dăndănâie s.f. (reg.) 1 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 (de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. dăngăni vb. IV. intr. (despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) a bate, a bălăngăni, a băngăni, a clăncăi, a suna, a zdrăngăni, a zurgăi, <înv. şi pop.> a trage, a tălăncăi, a tălăn-căni, a ţingăli, a ţingăni, a zvoni. Clopotele dăngănesc când începe slujba în biserică. dăngămt s.n. bălăngănit, băngănit, dangăt, bangăt. Dăngănitul clopotelor se aude până departe. dănţui'vb. IV. intr.,tr. (pop.) v. Dansa. Juca. dănţuitor, -oâre s.m., s.f. (pop.) v. Dansator. Jucător. . dănui'vb. IV. tr. (înv.; compl indică obiecte, sume de bani, lucruri etc.)v. Da2. Dărui. Dona. dănui're s.f. (înv.) v. Dar2. Donaţie, dănuitor, -oâre s.m., s.f. (înv.) v. Donator, dărâb s.n. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Fragment. Frântură. Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă. dărăceală dărăceâlă s.f. (ind. text.; rar) 1 v. Dărăcire. Dărăcit1. Pieptănare. Pieptănat1. Pieptănătură. Scărmănare. Scărmănat1.2 v. Cardare. Dărăcire. Dărăcit1. dărăci vb. IV. tr. I (ind. text.) 1 (compl. indică lână brută, cânepă etc.) a pieptăna, a scărmăna, a drâgla, a hecela, a hrebăna, a străfloca, a ştimoci. Femeile dărăcesc lâna la darac. 2 (compl. indică materiale textile fibroase) a carda. Materialele textile sunt dărăcite la cardă. II fig. (reg) 1 (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. dărăcire s.f. (ind. text.) 1 dărăcit1,pieptănare, pieptănat1, pieptănătură, scărmănare, scărmănat1, dărăceală, hrebănat1. După dărăcire, lâna se toarce şi se ţese. 2 cardare, dărăcit1, dărăceală. Lucrează la maşina de dărăcire a materialelor textile. dărăcit1 s.n. (ind. text.) 1 dărăcire,pieptănare, pieptănat1, pieptănătură, scărmănare, scărmănat1, dărăceală, hrebănat1. 2 cardare, dărăcire, dărăceală. dărăcit2, -ă adj. (ind. text.) 1 (despre lână brută, cânepă etc.) pieptănat2, scărmănat2, hrebănat2. Lâna dărăcită este apoi toarsă. 2 (despre materiale textile fibroase) cardat. Materialele textile dărăcite sunt supuse şi altor operaţii tehnice. dărăcitor s.n. (ind. text.) darac, scărmănă-toare, dreve (v. dreavă), drâglu, hecelă, hotrelă, hrebăn, huci2, perie, pieptene, vergele (v. vergea). Dărăcitorul este folosit la dărăcit lâna sau cânepa. dărăpănă vb. I. refl., tr. 1 (sub. sau compl. indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, a (se) părădui, a (se) dorovăi, a (se) răntui, a (se) stârci, a (se) nasoli. Conacul s-a dărăpănat cu timpul. Igrasia a dărăpănat chiliile mănăstirii. 2 (sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) a cădea, a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăbuşi, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, <înv. şi pop.> a pica2, a (se) hâi, <înv. şi reg.> a se detuna, a (se) hăiti, a (se) hului, a (se) hurubăi, a (se) hurui, a (se) îmburda, a (se) oroia, a (se) sodomi, a stră-văli, a (se) ului1, <înv.> a se cotropi, a (se) prăpădi, a (se) săpa, a (se) sfărâmă, a (se) sparge. Foişorul din grădină s-a dărăpănat în timpul furtunii. Cutremurul a dărăpănat casa. dărăpănăre s.f. 1 degradare, deteriorare, măcinare, părăginire, ruinare, stricare. Dă-răpănarea conacului s-a produs în timp. 2 cădere, dărâmare, dărâmat1, năruire, năruit1, prăbuşire, prăvălire, risipire, surpare, surpat1, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, ri-sipitură. în timpul cutremurului s-a produs dărăpănarea casei. dărăpănăt, -ă adj. 1 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) degradat, deteriorat, măcinat2, părăginit, ruinat, stricat, vechi2, părăduit, slab, hurbuluit, răntuit, stârcit, amărât, deşirat. Conacul dărăpănat a fost iniţial o construcţie foarte frumoasă. 2 (despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) căzut, dărâmat2, năruit2, prăbuşit, prăvălit, risipit, surpat2, hâit, huluit. Terenul pe care se află casa dărăpănată trebuie să fie curăţat. ^ dărăpănător, -oăre adj. (înv.; mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor. dărăpănătură s.f. dărâmătură, năruitură, paragină, prăbuşitură, resturi (v. rest), ruină, surpătură, sfarâmătură, <înv. şi reg.> detunătură, hârciob, hurubişte, ruinătu-ră, <înv.> năruire, risipă, risipire, risipitură, surpare, dezastru. Din palatul domnesc a rămas doar o dărăpănătură. dărâmă vb. 1.1 tr. (compl. indică construcţii, imobile etc.) a demola, a dezafecta. Primăria a dărâmat mai multe clădiri vechi din centrul oraşului. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) a cădea, a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) prăbuşi, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, <înv. şi pop.> a pica2, a (se) hâi, <înv. şi reg.> a se detuna, a (se) hăiti, a (se) hului, a (se) hurubăi, a (se) hurui, a (se) îmburda, a (se) oroia, a (se) sodomi, a străvăli, a (se) ului1, <înv.> a se cotropi, a (se) prăpădi, a (se) săpa, a (se) sfărâmă, a (se) sparge. Foişorul din grădină s-a dărâmat în timpul furtunii. Cutremurul a dărâmat casa. 3 tr. (compl. indică fortificaţii, linii de luptă etc.) a distruge, <înv.> a defortifica. Agresorii au reuşit să dărâme fortificaţiile care apărau oraşul. 4 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a culca, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a dărâmat la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a dărâmat adversarul în ring. dărâmăre s.f. 1 dărâmat1, demolare. Dărâmarea clădirilor vechi din centrul oraşului s-a făcut în câteva zile. 2 cădere, dărăpănăre, dărâmat1, năruire, năruit1, prăbuşire, prăvălire, risipire, surpare, surpat1, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risipitură. în timpul cutremurului s-a produs dărâmarea casei. 3 aruncare, azvârlire, culcare, culcat1, doborâre, întindere, lungire, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.> oborâre, răstumătură. Dărâmarea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. dărâmăt1 s.n. 1 dărâmare, demolare. 2 cădere, dărăpănăre, dărâmare, năruire, năruit1, prăbuşire, prăvălire, risipire, surpare, surpat1, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risipitură. dărâmat2, -ă adj. 11 (despre construcţii, imobile etc.) demolat. Clădirile dărâmate erau vechi de un secol. 2 (despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) căzut, dărăpănat, năruit2, prăbuşit, prăvălit, risipit, surpat2, hâit, huluit. Terenul pe care se află casa dărâmată trebuie să fie curăţat. II fig. (despre fiinţe sau despre forţa lorfizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdro-bolit. După atâta alergătură, dărâmat, s-a aşezat pe o bancă. dărâmătură s.f. 1 (mai ales la pl. dărâmături) dărăpănătură, năruitură, paragină, prăbuşitură, resturi (v. rest), ruină, surpătură, sfarâmătură, <înv. şi reg.> detunătură, hârciob, hurubişte, ruinătură, <înv.> năruire, risipă, risipire, risipitură, surpare, dezastru. Din palatul domnesc au rămas doar dărâmături. 2 (lapl. dărâmături;pop.) v. Gă-tej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc, dărnicie s.f. 1 culanţă, generozitate, mărinimie, liberalitate, magnanimitate, muni-ficenţă, galantonie, <înv.> filotimie, libe-raliciune, marinimozitate, mărime, miluire, megalopsihie, largheţe, ieftinătate, ieftineaţă, ieftinie. Este un om de o rară dărnicie. 2 fig. fecunditate, fertilitate, productivitate, rodire, rodnicie, uber-tate. Dărnicia pământului este bună când condiţiile meteorologice sunt prielnice. dărui vb. IV. 1 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică obiecte, bunuri etc.) a da2, a oferi, <înv.> a prosfora2, a prosferisi, a scuipa. De ziua ei, i-a dăruit o pereche de cercei. 2 tr. (compl. indică obiecte, sume de bani, lucruri etc.) a da2, a dona, <înv.> a dănui, a închina. A dăruit muzeului de artă o parte din pinacoteca sa. 3 tr., refl. (urmat de determ. în dat.) a se abnega1, a (se) consacra, a se deda, a (se) dedica, a se destina, a se devota, a (se) hărăzi, a (se) închina, <înv.> a se aplica, a se dedia, a (se) meni, a (se) pridădi, a (se) şerbi, a trăi, a se afierosi, a se făgădui, a (se) logodi. S-a dăruit cu totul cercetării. 4 refl. (constr. cu dat.; înv. şi pop.; despre femei) <înv. şi pop> a se da2, a se oferi. S-a dăruit primului bărbat pe care l-a cunoscut. 5tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv.) v. Acorda. Da2. Oferi. 6 tr. (înv.; compl indică oameni) v. Preda. dăruiâlă s.f. (pop.) 1 v. Dăruire. 2 (concr.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză, dăruinţă s.f. (înv.) 1 v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. 2 v. Dar2. Donaţie, dăruire s.f. 11 oferire, dăruială, cadoriseală, cadorisire. Dăruirea cerceilor i-a produs o mare bucurie. 2 abnegare1, consacrare, dedicare, destinare, devotare, închinare, consacraţie, logodire. Pentru ea a fost importantă dăruirea întregii 407 | vieţi cercetării. 3 abnegare1, abnegaţie, devotament, devoţiune, <înv.> devotare, devo-taţiune, jelanie, sadacat. L-a slujit cu dăruire cât timp i-a fost subaltern. II (concr.; rar) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză, dăruitor, -oâre adj. (înv.; despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. dăruşâg s.n. (înv.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. dăscălâş s.m. (pedag.; peior.) <înv.; peior.> dăscăleci, dăscăluţ. Este un biet dăscâlaş de ţară. dăscăleâlă s.f. (de obicei fam.) bodogăneală, cicăleală, cicălire, cicălit, sâcâială, dăscălitură, câră1, caterincă, morocăneală, socreală, şondroleală, <înv.; iron.> letopiseţ, pisălogeală, descântec, pisăgeală, ţăcăneală. Nu mai suport dăscăleala ta! dăscăleci s.m. (pedag.; înv.; peior.) v. Dăs-călaş. dăscălesc, -eâscă adj. dăscălicesc. A învăţat să scrie fără ajutor dăscălesc. dăscăli vb. IV. tr. (compl. indică oameni) 1 a admonesta, a certa, a dojeni, a judeca, a moraliza, a mustra, a ruşina, <înv. şi pop.> a obrăzi, a beşteli, a muştrului, a ocărî, a sudui, a probozi, a sfădi, a surchidi, a tolocăni, a bodogăni, a socri, a şmotri, <înv. şi reg.> a înfrunta, a ofârli, a oropsi, a probăzui, a stropoli1, a toi3, a aşculi, a bănui, a carvosi, a cârti, a docăni, a hui, a libăzi, a mogorogi, a moronci, a otrăţi, a tătărî, a târfai, a vrevi, <înv.> a obidi, a observa, a preobrăzi, a prihăni, a prociti, a vădi, a reprehenda, a reprimanda, a bălăcări, a buzdugăni, a freca, a perdăfui, a răfui, a săpuni, a scutura, a căţănăi, a dărăci, a puţui, a spumui, a tigheli, a flitui. L-a dăscălit pentru că a lipsit de la şcoală. 2 a bodogăni, a bombăni, a cicăli, a plictisi, a sâcâi, a boscorodi, a dondăni, a prociti, a sucăli, a tolocăni, a socri, a cihăi, a cincăi, a cioc-măni, a hui, a morcoti, a morocăni, a moronci, a şondroli, a tolontăi, a turui, a ţăcăli, a ţuhăi, a cârâi, a ciocăni, a pisa, a pisălogi, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată zzwa îşi dăscăleşte soţul. 3 (rar) v. Arăta. Consilia, îndruma. învăţa. Povăţui. Sfătui, dăscălicesc, -eâscă adj. (rar) v. Dăscălesc, dăscălie s.f. 1 (pedag.; pop. şi fam.) v. Profesorat. 2 (înv.) v. învăţătură. Ştiinţă. 3 (înv.) v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă. 4 (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 5 (înv.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. dăscălime s.f. (colect.; pedag.; pop. şi fam.) 1 învăţătorime. Cea mai mare parte din dăscălime este nemulţumită din cauza salarizării. 2 profesorime. Toată dăscălimea din ţară a intrat în grevă. dăscălitură s.f. (pop. şi fam.) v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Sâcâială. dăscăliţă s.f. (pedag.; pop. şi fam.) 11nstitutoare (v. institutor). 2 v. învăţătoare (v. învăţător). 3 v. Profesoară (v. profesor). dăscăluţ s.m. (pedag; înv.; peior.) v. Dăscălaş. dătătoâre s.f. (gram.; înv.) v. Caz dativ. Dativ. dătătură s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. dăulâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică animale de tracţiune sau, p. ext., oameni) v. Deşela. Istovi. Speti. dăulâre s.f. (reg.) v. Deşelare. Istovire. Spetire. dăulât, -ă adj. (reg.) 1 (despre animale de tracţiune sau, p. ext, despre oameni) v. Deşelat. Istovit. Spetit. 2 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2, dăunâ vb. I. intr. (constr. cu dat.) 1 a prejudicia, a strica, <înv. şi pop.> a vătăma, <înv. şi reg.> a reoni. Excesul de grăsimi dăunează sănătăţii. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale lor) aleza, a prejudicia, a vătăma, a atinge, a lovi, a păgubi. Un comportament uşuratic a dăunat imaginii pe care cu greu şi-a construit-o. dăunâş, -ă s.m.,s.f. (înv.) v. Păgubaş. Păgubit, dăunăcios, -oăsă adj. (reg.) v. Dăunător. Negativ. Nociv. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Prejudiciabil. Primejdios. Rău. Vătămător. dăunător, -oâre adj. negativ, nociv, păgubitor, periculos, pernicios, prejudiciabil, primejdios, rău, vătămător, deleter, stricător, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dăunăcios, dăunos, poznaş, <îriv.> pagubnic, piericios, prejudicios, stricăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt dăunătoare. dăun6s, -oăsă adj. (reg.) v. Dăunător. Negativ. Nociv. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Prejudiciabil. Primejdios. Rău. Vătămător. dacă1 s.f. (reg.) 1 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 2 v. încăpăţânare. îndărătnicie. Nătângie. Obstinaţie. Recalcitranţă. 3 v. Furie. înverşunare. Mânie. 4 (anat.; la păsări) v. Pipotă. Rânză. Stomac măcinător. 5 (biol.) v. Bilă1. Fiere. dacă2 s.f. (reg.) v. Lele. Leliţă. Mătuşă. Nană. Tătăişă. Ţaţă. dâcos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 2 v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. 3 v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. dâcoşâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni) v. încăpăţâna. îndărătnici. Obstina. dânganie dâgăli vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Gâdila, dalbă s.f. (reg.) 1 (geomorf, hidrol.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc. 2 (hidrol.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură, dâlboână s.f. (hidrol; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. dâlboâncă s.f. (hidrol; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. dâlmă s.f. 1 (geomorf; înv. şi reg.) v. Bosă. Dâmb. înălţime. Ridicătură. 2 (înv. şi reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor. 3 (anat.; înv. şi reg.) v. Perineu. Planşeu pelvin. 4 (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Carunculă. Nodozitate. Nodul. 5 (bot; reg.) v. Ciot. Nod. dâlmos, -oâsă adj. (înv.; despre terenuri, regiuni etc.) v. Deluros. dâmb s.n. (geomorf) bosă, înălţime, ridicătură, <înv. şi reg.> dâlmă, stog, <înv.> gâlmă, înălţătură. în această zonă deluroasă sunt şi multe dâmburi mai mici decât dealurile. dâmbâc s.n. (geomorf; reg.) v. Dâmbuleţ. Dâmbuşor. dâmbân s.m. (geomorf; reg.) dâmbău, dâmpcean. Dâmbanul este un dâmb mai mare. dâmbă s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Bătătură. Clavus. Durilon. Induraţie. dâmbău s.n. (geomorf; reg.) dâmban, dâmpcean. dâmbeăg s.n. (geomorf; reg.) v. Dâmbuleţ. Dâmbuşor. dâmb£ţ s.n. (geomorf; reg.) v. Dâmbuleţ. Dâmbuşor. dâmbicâr s.n. (reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor, dâmbâc s.n. (geomorf.; reg.) v. Dâmbuleţ. Dâmbuşor. dâmbos, -oâsă adj. (înv.; despre terenuri, regiuni etc.) v. Dâmburos. dâmbuleţ s.n. (geomorf.) dâmbuşor, dâmbac, dâmbeag, dâmbeţ, dâmboc, dâm-burel, dâmbuţ. Copilul apare de după un dâmbuleţ. dâmburel s.n. (geomorf.; reg.) v. Dâmbuleţ. Dâmbuşor. dâmburos, -oâsă adj. (reg.; despre terenuri, regiuni etc.) <înv.> dâmbos. dâmbuşor s.n. (geomorf) dâmbuleţ, dâmbac, dâmbeag, dâmbeţ, dâmboc, dâmburel, dâmbuţ. dâmbuţ s.n. (geomorf; reg.) v. Dâmbuleţ. Dâmbuşor. dâmpceăn s.n. (geomorf.; reg.) dâmban, dâmbău. dană s.f. (bot.; reg.) 1 v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). 2 v. Pepene. Pepene-galben (Cucumis melo). 3 v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). dândăun s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). dângânie s.f. (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1 Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. dânsul dânsul, dânsa pron. pers. pers. 3 s.m., s.f. 1 pron. pers. pers.3 1 (înlocuieşte numelui persoanei despre care se vorbeşte; reg., este folosit ca pron. de politeţe) el, ea (v. el), <înv.> însul, însa (v. îns), nusul, nusa (v. nusul). Dânsul este profesor universitar. Dânsa este doctor în filologie. 2 (cu val. de pron. de politeţe; reg.) v. Dumnealui. Dumneaei (v. dumnealui). II (pop.) 1 s.m. v. Bărbat. Soţ. 2 s.f. v. Nevastă. Soţie. 3 s.f. (la pl. dânsele; mitol. pop.; eufem.) v. Drăgaice (v. drăgai-că). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). dâpli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipi. Murui. dâplâs, -oăsă adj. (reg.; despre oameni, mai ales despre femei) v. Delăsător. Nearanjat. Neglijent. Neîngrijit. dâră s.f. 1 urmă, cârâie, dârâitură, şarampoi1, brazdă, riglă1. Trenul lasă în spate dâre de fum. Are o dâră de sânge pe cămaşă: 2 (de obicei determ. prin „de lumină”) dungă, fascicul, fâşie, rază, proiecţie, fum, pânză, sprânceană, şuviţă, trâmbă. O dâră de lumină pătrunde pe sub uşă. 3 (reg.) v. Cărare. Potecă. 4 (poetic; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Rând. Şir. Şirag, dârâi vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Zgâria, dârâitură s.f. (reg.) v. Dâră. Urmă. dârât, -ă adj. (reg.; despre plante) v. Strivit. Turtit. Zdrobit. dârdâlă s.f. (reg.) 11 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ. 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşiama. Secătură. 3 (zool) v. Gloabă. Mârţoagă. II (jur.) v. Amendă. Penalitate. Penalizare. dârdâr s.m. (milit.; înv.) v. Arcaş. Săgetător, dârdâi vb. IV. intr. 11 (despre fiinţe) a tremura, a zgribuli. Dacă şi-ar fi scos paltonul, ar fi început să dârdâie din cauza frigului. 2 (despre dinţi) a clămpăni, a clănţăi, a clănţăni. Dinţii îi dârdâie de spaimă. 3 (despre pământ, clădiri, ferestre etc.) a se clătina, a se cutremura, a dudui, a pârâi, a tremura, a se zgudui, a durdui, <înv.> a se ridica. Geamurile dârdâie din cauza tunetelor. II fig. (fam.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca. Trăncăni. dârdâiâlă s.f. 11 dârdâit, tremur, tremurare, tremurat1, tremurătură, trembolenţă, dârdâire, dârdoră, tremurici, <înv. şi reg.> dârdâitură, tremureală, tremuruş. îngheţată, nu se poate opri din dârdâială. 2 clănţăneală, clănţănire, clănţănit, clănţănitură, dârdâit, dârdâire. Din cuşcă se aude dârdâiala dinţilor câinelui. II fig. (fam.) Clămpăneală. Clămpănit. Clămpă-nitură. Clănţăneală. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Frazeologie. Incontinenţă. Incontinenţă verbală. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifa- suială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. dârdâire s.f. (rar) 1 v. Dârdâială. Dârdâit. Tremur. Tremurare. Tremurat1. Tremurătură. 2 v. Clănţăneală. Clănţănire. Clănţănit. Clănţănitură. Dârdâială. Dârdâit. dârdâit s.n. 11 dârdâială, tremur, tremurare, tremurat1, tremurătură, trembolenţă, dârdâire, dârdoră,<îam.> tremurici, <înv. şi reg.> dârdâitură, tremureală, tremuruş. 2 clănţăneală, clănţănire, clănţănit, clănţănitură, dârdâială, dârdâire. II fig. (fam.) Clămpăneală. Clămpănit. Clămpă-nitură. Clănţăneală. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Frazeologie. Incontinenţă. Incontinenţă verbală. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeai! Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifa-suială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. dârdâitură s.f. (înv. şi reg.) v. Dârdâială. Dârdâit. Tremur. Tremurare. Tremurat1. Tremurătură. dârdoră s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Toi2. Zor. 2 (pop.) v. Dârdâială. Dârdâit. Tremur. Tremurare. Tremurat1. Tremurătură. 3 (biol; la femelele animalelor; pop. de obicei constr. cu vb. „a fi”) v. Călduri (v. căldură) Estru. 4 (pop.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1 Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 5 (reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. dârgoli vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Rostogoli, dârjălă s.f. 1 (la unele unelte; înv. şi reg.) v. Coadă. Mâner. 2 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 3 (reg.) Par. Prăjină, dârjâu s.n. (reg.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 Par. Prăjină. dârjog s.m. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. dârlăi s.n. (folc.; reg.) v. Doină. Doinire, dârlă s.f. (muz.; reg.) v. Bucium1. Tulnic1, dârlâu s.m. 1 (înv. şi reg.; deprec.) v. Paş-te-vânt. Pierde-vară. Pierde-vremea. Târâ-ie-brâu. 2 (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. dârlâi'vb. IV. (reg.) 1 intr.,tr. (despre oameni; compl. indică instrumente muzicale cu strune sau strunele lor) v. Zdrăngăni. Zgân-dări. 2 intr. (folc.; despre oameni) v. Doini. 3 intr. (mai ales despre gâşte) v. Gâgâi. dârloâgă s.f. (pop.) 1 (zool.) v. Gloabă. Mârţoagă. 2 (deprec.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). dârlog s.m. 1 frâu, <înv.> dezghin, dolog. A apucat calul de dârlog pentru a-l ţine pe loc. 2 frâu, hăţ. Căruţaşul conduce calul cu dâr-logii. 3 (reg.) v. Zăbală, dârldi s.n. (muz.; reg.) v. Bucium1. Tulnic1. 1408 dârmă s.f. (bot.; reg.) v. Cracă. Creangă. Ramură. dârmoiă vb. I. tr. (înv.; compl. indică materiale pulverulente sau granulare; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „prin”) v. Cerne. Da2. Trece. dârmoietură s.f. (înv.) v. Ciuruitură. dârmotm s.m. (bot.; reg) 1 (şi dârmotin-pu-turos, dârmotin-spinos) v. Osul-iepurelui (v. os) (Ononis spinosa). 2 v. Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). dârnomete s.m. (bot.; reg.) v. Ciulin. Scai. Scaiete (Carduus nutans). dârstăr s.m. (înv. şi reg.) v. Piuar. dârstă s.f. 1 (ind. text.; înv. şi reg.) v. Piuă. 2 (reg.) v. Curte, dârstină s.f. (ţes.; înv.) v. Sac. dârvălă s.f. 1 (pop.)v. Corvoadă. 2 (înv. şi reg.) v. Mizerie. Necaz. Neplăcere. Supărare, dârvă s.f. (reg.) v. Par. Prăjină, dârvăreălă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Salahorie. Salahorit. Trudă. 2 (înv. şi reg.) v. Degradare. Deteriorare. învechire. Ponosire. Roadere. Stricare. Tocire. Uzare. 3 fig. (reg.) v. îmbătrânire. Senescenţă. Veştejire. dârvărî vb. IV. refl. fig. (reg.) 1 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Devitaliza. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 2 (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) v. Fana. Ofili. Trece. Veşteji, dârz, dârză adj. 1 (despre oameni) brav, curajos, cutezător, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, temerar, viteaz, impavid, intrepid, petulant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, voinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, nespăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, coios, solid. Luptătorii dârji se aruncă în focul bătăliei. 2 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) decis, ferm, hotărât, intransigent, neabătut, neşovăitor, statornic, nepregetător, băţos, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, îndărătnic. Apreciază la el dorinţa dârză de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. 4 (despre competiţii, întreceri etc.) aprig, disputat, îndârjit, înverşunat, aprins2. Meciul se anunţă a fi dârz. 5 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aprig, înflăcărat, înverşunat, mare1, pasionat, violent, aprins2, înfierbântat. Disputa dârză dintre cei doi pare fără sfârşit. 6 (pop. şi fam.; despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. 7 (pop.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Mândru. Semeţ. Ţanţoş. dârzăr s.m. (com.; reg.) v. Telal. 4091 dârză s.f. (reg.) v. Buleândră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdeanţă. dârzenie s.f. 1 bărbăţie, bravură, curaj, cutezanţă, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeţie, temeritate, intrepiditate, petulanţă, cutezare, dârzoşenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoşare, nespăimântare, netemere, obrăznicie, semeţire, slobozenie, valoare, virtute, volnicie, audacie, taros. Luptă cu dârzenie pentru scopurile sale. 2 decizie, fermitate, hotărâre, intransigenţă, neînduplecare, nestrămutare, neşo-văire, statornicie, determinare, radicalism, <înv.> nepreget, stavăr, stătătorie, vârtute, consistenţă, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare. Dă dovadă de dârzenie în respectarea legii. 3 cerbicie, încăpăţânare, îndărătnicie, perseverenţă, persistenţă, stăruinţă, tenacitate, cerbice. Apreciază la el dârzenia de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. 4 îndârjire, înverşunare. îl captivează dârzenia meciului de fotbal. 5 (pop.) v. Demnitate. Mândrie. Semeţie. dârzie s.f. (înv.) 1 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. 2 v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu, dârzos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. dârzoşenie s.f. (rar) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. de1 conj. subord., conj. coord. I conj. subord. I (introduce o prop. circ. cond.) când, dacă, <înv. şi reg.> că, <înv.> e1, unde. De voi avea timp, îţi voi onora invitaţia. 2 (introduce o prop. circ. optat.) dacă. De-aş ajunge mai repede acasă, ce bine ar fi! 3 (introduce o prop. circ. consec.) că, încât, <înv. şi pop.> cât. E aşa de frig de ţi se taie răsuflarea. Plângea atât de zgomotos, de i se auzeau gemetele până în cealaltă parte a casei. 4 (introduce o prop. circ. temp. cu nuanţă cond.) când, dacă. De întâlneşti o ocazie favorabilă, eşti un om fericit. 5 (introduce o prop. sub.) că, dacă. Este lucru de înţeles de a fost selecţionată pentru olimpiadă. S-a întâmplat de a înnoptat la noi. 6 (introduce o prop. compl. indir.) să, şi. Parcă îl pune cineva de se suie mereu pe fereastră. 7 (introduce o prop. atr.) că. Are obiceiul de întârzie la întâlniri. 8 (introduce o prop. compl. dr.; înv. şi pop.) v. Că. Dacă. 9 (introduce o prop. circ. temp.; pop.) v. Când. Dacă. 11 (introduce o prop. circ. conces.; în corelaţie cu „tot”; pop.) v. Deşi. II conj. coord. 1 (disj.; în corelaţie cu sine însuşi sau cu „fie”, „ori”, „sau”, introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie) fie (... fie) (v.fie1), ori (...ori), sau (...sau), <înv. şi reg.> au (... au) (v. au2),oare (...oare), măcar (... măcar), <înv.> săvai (...săvai), veri (...veri). De-o fi una, de-o fi alta, le vom suporta pe toate cu stoicism. De este vreme bună, de este vreme rea, tot voi pleca în concediu. 2 (cop.; cu nuanţă completivă; înv. şi pop.) v. Şi. de2 prep. I (introduce un atr.) 1 (atr. indică conţinutul) cu. A cules un coş de mere. 2 (atr. indică materia) din, dintru. Astăzi a îmbrăcat 0 rochie de mătase frumos colorată. 3 (atr. indică provenienţa, natura) din. A cumpărat pâine de secară. II (introduce un compl indir.) 1 (compl indică referirea şi determ. un vb. sau un adj.) despre, <înv.> za. Vorbeşte de bunici. 2 (compl. indică referirea şi determ. de obicei o interj.) pentru. Vai de ea, ce necazuri a avut! 3 (compl. indică distribuţia) pentru. S-au dat câte trei cărţi de premiant. 4 (cu nuanţă finală; compl. indică destinaţia) pentru. Tinerii sunt gata de drum. 5 (după vb. ca „ a lua”, „a lăsa” etc.) ca, drept. L-a luat de nebun pentru ce a spus. 6 (compl. indică obiectul acţiunii) <înv.> pregiur. Are grijă de bolnavi. 7 (compl. indică orientarea, direcţionarea unui sentiment, a unei porniri etc.) pentru. Prinde dragoste de un băiat din clasa ei. III (introduce un circ. de timp) 1 (circ. indică ocazia, prilejul când se petrece acţiunea) la1. De Paşte obişnuiesc să meargă la mănăstire. 2 (circ. indică succesiunea; cu subst. repetat) cu, după. Zi de zi, trebuie să-şi ia medicamentul. An de an, merg în concediu la munte. IV (introduce un circ. de scop) 1 (circ. indică destinaţia) pentru. A cultivat mai ales roşii de sămânţă. 2 ca, drept, pentru, spre. A dat de exemplu un fapt banal V (introduce un circ. de loc; după vb. de mişcare; circ. indică mişcarea înspre un spaţiu, înspre un loc, pentru a ajunge, pentru a staţiona sau pentru a face ceva) în2, la1. O duce de partea cealaltă a drumului. VI (introduce un circ. de mod care indică mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) cu, pentru. A cumpărat de zece lei bomboane. VII (introduce un circ. de cauză) cu, pentru. A intrat la idei de atâtea cheltuieli. VIII (introduce un compl. dr. exprimat prin sup.) cu. A terminat de citit cartea. IX (introduce un compl de agent care indică pe autorul unei acţiuni) <înv.> despre. Patria este asuprită de vrăjmaşi. de3 pron. rel. invar, (face legătura între prop. subord. pe care o introduce şi cuv. determ. din prop. regentă, asemănându-se, astfel, cu o conj. şi îndeplinind, în acelaşi timp, funcţia de parte de prop. în cadrul subord.; pop.; introduce o prop. atr.; cu val. de pron. rel. în prop. subord. şi cu val. de adj. pron. rel la nivelul frazei) v. Care. Ce. de-a clâsele s.f. pl. (j. de copii; reg.) v. Şotron. de-a şcoâla s.f. (j. de copii; reg.) v. Şotron, de-ale gurii s.f. (pop.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. de-dânsele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Pălăria-cu-cului (v. pălărie) (Geranium phaeum). dead s.m. (înv.) v. Bunic. Tată-mare. deal s.n. (geomorf.) pisc, cioacă2, copast, păzui, monticul. Satul se află între dealuri acoperite cu păduri de foioase. debarasare deâlă s.f. (înv.) 1 v. Act1. Acţiune. Faptă. 2 v. Lucru. Muncă. Treabă, dealer [‘dilar] s.m. (fin.) agent de bursă. Fiul ei este dealer. deambulâ vb. I. intr. (livr.; despre fiinţe) v. Hoinări. Pribegi. Rătăci. Vagabonda, deambulâre s.f. (livr.) v. Ieşire. Plimbare. Promenadă. deambulâţie s.f. (livr.) v. Ieşire. Plimbare. Promenadă. deasupra adv., prep. I adv. (local; în opoz. cu „dedesubt”) sus. Ne-am culcat pe iarbă; deasupra cerul cu stele, dedesubt umezeala pământului. II prep. (constr. cu gen.; introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică situarea în contact direct a două elemente, dintre care unul este suprapus celuilalt) pe, peste. în dimineţile de toamnă târzie, deasupra ierbii se aşază bruma. 2 asupra, peste. Se înclină deasupra lui. Se apleacă deasupra pervazului pentru a vedea mai bine. deasupri'me s.f. (geom.; înv.) v. Suprafaţă, debâdu s.n. (rar) 1 (hidrol.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. 2 fig. v. Bici. Calamitate. Cancer. Catastrofa. Ciumă. Dezastru. Flagel. Foc. Grozăvie. Lepră. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Pârjol. Plagă. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Tragedie. Urgie, debalastâ vb. I. tr. (mar.; compl. indică corăbii, baloane etc.) a delesta. Marinarii au debalastat ambarcaţiunea pentru a naviga mai repede. debandâdă s.f. anomie, dezordine, dezorganizare, haos, neorânduială, neordine, zăpăceală, brambureală, harababură, calamandros, <înv.> dezorânduială, dezmăţ, dezmăţare. Pe stadion este o adevărată debandadă după meci. debarasâ vb. I. 11 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se degaja, a se descotorosi, a se dezbăra, a scăpa, a se coroti, a se cortorosi, a se dezgurga, <înv.> a se părăsi, a exoflisi2, a se scutura, a se dezbăiera. Fiind grăbită, s-a debarasat de o veche cunoştinţă după câteva vorbe schimbate. 2 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se descotorosi, a scăpa, a expedia, a se curăţa, a se tistăli1, a (se) dezbrăca. S-au debarasat repede de cei nepoftiţi. II refl.,tr. fig. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezbăra, a (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a se lăsa, a scăpa, a (se) descotorosi, a (se) lecui, a (se) sătura, a (se) scutura, a (se) vindeca, a (se) dezbăta, a înţărca. S-a debarasat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate debarasa de patima jocurilor de noroc. debarasâre s.f. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) degajare, descotorosire, scăpare, expediere, cortorosire, scuturare, scuturat1. Debarasarea de o veche cunoştinţă s-a făcut rapid, după câteva vorbe schimbate. 2 fig. (urmat de determ. debarca 1410 introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) dezbărare, dezobiş-nuire, dezvăţ, dezvăţare, scăpare, scuturare, scuturat1. Voinţa a jucat un rol primordial în debarasarea lui de fumat. debarcă vb. I. tr. 11 {despre nave, vase etc.; compl. indică fiinţe, mărfuri, obiecte) a descărca. Câteva şlepuri debarcă marfa în port. 2 (milit; compl. indică trupe, armament etc.) a desanta. Pe ţărmul inamic au fost debarcate trupe speciale. II fig. {fam.; compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) v. Desărcina. Descăuna. Destitui. Detrona. Elibera. îndepărta. Mazili. Revoca1. Scoate, debarcader s.n. 1 (mar.) ambarcader, apuntament, <înv.> arsana, scală, schelă. Nava acostează la debarcader. 2 (ferov.; înv.) v. Gară. debarcare s.f. fig. (fam.) v. Desărcinare. Descăunare. Destituire. Detronare. Eliberare, îndepărtare. Mazilire. Mazilit1. Scoatere, debarcăt, -ă adj. fig. (fam.; despre persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) v. Destituit, îndepărtat. Revocat. Scos2, debavurâre s.f. (tehn.) ebarbare. Prin de-bavurare se îndepărtează bavurile de pe piesele turnate sau prelucrate. d£bă s.f. (în trecut; înv.) v. Butuc. Obadă. debil, -ă adj., s.m. I adj. I (în opoz. cu „puternicdespre fiinţe sau despre constituţia lor) delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, va-letudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scâmav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este debil, predispus mereu la îmbolnăviri. II adj. fig. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) evaziv, imprecis, neclar, neprecis, vag. A primit un răspuns debil. 2 vag, slab. O privea cu un surâs debil. 3 (despre lumină, surse de lumină etc.) discret, pal, palid, slab, spălăcit, stins2, livid, plăpând, surd, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină debilă. Abia i se distinge silueta în razele debile ale lunii. III s.m. (psih.) debil mintal = oligofren, moron. La un debil mintal se constată o dezvoltare tardivă şi incompletă a inteligenţei. debilita vb. I..1 refl., tr. (în opoz. cu „a se întări”; sub. sau compl. indică fiinţe ori forţele, puterile lor) a slăbi, a (se) şubrezi, a se ratatina, <înv. şi pop.> a (se) slăbănogi, a se nevoieşi, a se şiştăvi, a (se) ticăloşi, <înv.> a stâmpi, a (se) evira, a se păstrămi, a se teşmeni. Boala l-a debilitat în aşa măsură, încât trebuie să facă tratament de recuperare. 2 refl. (despre organe ale corpului, despre facultăţi fizice sau psihice etc.) a slăbi, <înv.> a stâmpi, a se tâmpi, a se toci. Vederea ei s-a debilitat în ultimul timp. debilitare s.f. şubrezire. Trebuie să facă un tratament sever din cauza debilitării sănătăţii. debilitate s.f. 1 fragilitate, gracilitate, neputinţă, slăbiciune, şubrezenie, lingăvie, slăbire, <înv. şi pop.> slăbie1, jigăreală, <înv. şi reg.> slătjajiogeală, slăbeală, slăbeaţă, <înv.> deznervare, dezner-vaţie, slăbănogie, slăbănogire, slăbime, anemie. Munca extenuantă şi oboseala l-au adus în stare de debilitate. 2 (psih.) debilitate mintală = bradipsihie, înapoiere mintală, oligofrenie, viscozitate mintală. Debilitatea mintală poate fi un simptom în unele boli endocrine. debit s.n. 11 (şi debit de tutun) regie, tutungerie, <înv.> trafică, tutunărie. Tatăl lui era proprietarul unui debit. 2 (înv.) debit de băuturi spirtoase v. Cârciumă. 3 (com.; înv.) v. Desfacere. Difuzare. Plasare. Vânzare. Vindere. I11 (inform.) curent, flow, flux. 2 fig. flux verbal. Când povesteşte ceva, are un debit rapid. debită vb. I. tr. I (compl. indică fluide, materiale pulverulente etc.) a furniza. Generatorul debitează curent. II fig. 1 (compl. indică afirmaţii, expresii etc.) a rosti, a spune, a vorbi, a zice. Debitează o minciună pentru a ieşi din încurcătură. 2 (fam.; compl. indică versuri, poezii etc.) v. Declama. Recita. Rosti. Spune, debitănt, -ă s.m., s.f. tutungereasă, tutun-gioaică, tutungiu, <înv.> traficant2. Debitantul vinde într-o tutungerie. debitâre1 s.f. fig. 1 rostire, spunere. Debitarea minciunii l-a scos din încurcătură. 2 (fam.) v. Declamare. Declamaţie. Recitare. Spunere. debităre2 s.f. (fin.) debitat1. Debitarea este înscrierea unei sume de bani în coloana de debit a unui cont. debitat1 s.n. (fin.) debitare2. debităt2, -ă adj. 1 (desprefluide, materiale pulverulente etc.) furnizat. Apa debitată are presiune mică. 2 fig. (despre afirmaţii, expresii etc.) rostit, spus, vorbit2, zis. Enormităţile debitate au enervat-o peste măsură. debitor, -oăre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. datornic, <înv. şi reg.> dator, datoraş, <înv.> îndatoritor, platnic. Debitorul şi-a achitat datoriile la timp. 2 adj. (despre bani, bunuri etc.) datorat. Suma de bani debitoare băncii este mare. debleiăj s.n. debleiere. Debleiajul se face în vederea executării platformei unui drum sau a unei căi de comunicaţie. debleiăre s.f. debleiaj. debloca vb. I. tr. 11 (compl. indică drumuri, căi de comunicaţie) a degaja, a elibera, a fluidiza. Spărgătoarele de gheaţă au deblocat fluviile îngheţate. 2 (milit.; compl. indică localităţi, cetăţi, unităţi militare etc. asediate) a despresura. Oastea moldovenilor a deblocat cetatea asediată. 3 (compl. indică uşi, porţi etc. încuiate) a deszăvorî. S-a îndepărtat zăvorul pentru a debloca uşa. 4 (compl. indică maşini, aparate, mecanisme etc. sau părţi ale lor care sunt blocate, înzăpezite, înnămolite etc.) a desţepeni. Cu greu au deblocat maşina din troianul de zăpadă. II (compl indică ofiţeri) a pensiona. împlinind vârsta, generalul a fost deblocat. deblocare s.f. 1 degajare, eliberare. Deblocarea fluviilor îngheţate se face cu spărgătoare de gheaţă. 2 (milit.) despresurare. Deblocarea cetăţii asediate a durat câteva zile. 3 deszăvo-râre. Pentru deblocarea uşii s-a desfăcut zăvorul. 4 desţepenire. Deblocarea maşinii din noianul de zăpadă s-a făcut cu ajutorul utilajelor de deszăpezire. deblocat, -ă adj. 1 (despre drumuri, căi de comunicaţie) degajat. Drumurile deblocate sunt redate circulaţiei: 2 (milit.; despre localităţi, cetăţi, unităţi militare etc. asediate) despresurat. Locuitorii cetăţii deblocate au sărbătorit eliberarea. debole adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) slab. debonăr, -ă adj. (în opoz. cu „violent”; livr.; despre fiinţe) v. Blajin. Blând. Bun. Domol. Moale. Neagresiv. Nemânios. Paşnic, debordă vb. 1.11 intr. (despre ape curgătoare) a deversa, a se revărsa, a tălăzui, a se vărsa, a se desfunda, a buti, a puhoia. Râurile debordează din cauza ploilor abundente. 2 tr. (fiziol; fam.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) v. Degur-gita. Varsa. Voma. Vomita. II intr. fig. (despre sentimente, stări sufleteşti etc.) a irupe, a se revărsa. Bucuria ei debordează, lacrimi de fericire inundându-i faţa. debordant, -ă adj. fig. 1 (despre oameni sau despre firea lor) expansiv, exuberant. Cei mai mulţi dintre copii sunt debordanţi în joaca lor. 2 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, frenetic, impetuos, intemperat, năvalnic, nestăpânit, nestăvilit, tumultuos, furtunos, sălbatic, tempestuos. în club este o veselie debordantă. debordăre s.f. (fiziol; fam.) v. Degurgitare. Degurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vomare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vomi-tare. deboşă vb. I. tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) corupe, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se dezmăţa, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, a (se) fornica, a (se) sminti, a (se) nebuni, a se dezbrăcina, a (se) mârşăvi, a se străbăla,a se târfăi, <înv.> a (se) demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a (se) polua, a impesta, a (se) molipsi, a se dezmierda. S-a deboşat, ducând o viaţă de orgii. deboşăt, -ă adj. (despre oameni sau,p. ext, despre manifestările, viaţa lor) corupt, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, ru-fianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbă- decalc lat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, de-vergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boc-caccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă deboşat. deboşă s.f. corupţie, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destră-bălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, asel-ghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre deboşă. debranşâ vb. I. tr. (tehn.; compl. indică legături, comunicaţii între două conducte sau circuite etc.) a întrerupe, a suprima, a lua. Din cauza exploziei dintr-un apartament, au debranşat instalaţia de gaz metan a blocului. debreiâj s.n. (tehn.) debreiere. Prin debreiaj se desface legătura dintre două mecanisme cuplate printr-un ambreiaj. debreiere s.f. (tehn.) debreiaj. debreţin s.m. (culin., ind. alim.) safalad. Debreţinii sunt cămaţipreparaţi din carne de vită şi de porc, care se consumă prăjiţi sau fripţi pe grătar. debridâ vb. I. tr. (med., med. vet.; compl. indică plăgi, răni etc.) a lărgi, a mări. Doctorul i-a debridat rana pentru a o dezinfecta mai uşor. debroşâ vb. I. tr. (tehn.; compl. indică legături de cărţi sau, p. ext., cărţi, caiete, ma-nuscise legate etc.) a desface. A debroşat cartea pentru a-i schimba coperţile. debruiâ vb. I. refl. (despre oameni) a se descurca, a se şucări. S-a debruiat bine în această situaţie neplăcută. debruiărd, -ă adj. (despre oameni) descurcăreţ, întreprinzător, experient, dezgheţat. Fiind un tânăr debruiărd, a reuşit în tot ce şi-a propus. debulonă vb. I. (tehn.; compl. indică şuruburi) a deşuruba. A debulonat şuruburile pentru a înlătura carcasa aparatului. deburâj s.n. (ind. text.) deburare. Prin deburaj se curăţă garniturile de ace ale car-delor de impurităţile şi de fibrele scurte râmase în urma cardării. deburare s.f. (ind. text.) deburaj. deburbă vb. 1.1 tr., refl. (în opoz. cu „a (se) tulbura”; compl. sau sub. indică lichide care conţin corpuri în suspensie) a (se) decanta, a (se) defeca, a (se) limpezi, a (se) clarifica, a se aşeza. A deburbat soluţia prin adăugarea unei substanţe speciale. Mustul s-a deburbat. 2 tr. (compl. indică minereuri, metale etc.) a spăla. Căutătorii de aur debur-bează nisipul aurifer din albia râului. deburbâj s.n. deburbare. Deburbajul mustului se face înainte de fermentare. deburbare s.f. deburbaj. debursa vb. I. tr. (livr.; compl indică sume de bani) v. Cheltui. Da2. Folosi. întrebuinţa. Plăti. Utiliza. debusolă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a bulversa, a deconcerta, a deruta, a (se) descumpăni, a dezorienta, a (se) încurca, a (se) tulbura, a (se) zăpăci, a ambarasa, <înv.> a se sastisi, a (se) depeiza. Reproşul dur primit de la şef l-a debusolat. debusolâre s.f. bulversare, deconcertare, derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală. Debusolarea lui a devenit evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. debusolat, -ă adj. (despre oameni) bulversat, confuz, deconcertat, derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, tulbure, zăpăcit, dez-drumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăiţ, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas debusolat când a auzit reproşul şefului. debuşonâ vb. I. tr. (compl. indică sticle sau damigene înfundate) a deschide, a desfunda, a destupa. A debuşonat cu atenţie sticla de şampanie. debuşonâre s.f. deschidere, desfundare, destupare. Este atent ca, la debuşonarea sticlei, şampania să nu se reverse. debut s.n. început, <înv.> exordiu, primiţii, primordiu, start, revărsat1. Debutul artistei a fost remarcabil. debuta vb. I. intr. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a începe. Afacerea a debutat cu succes. 2 (despre reprezentaţii, spectacole, sesiuni etc.) a se deschide, a începe. Stagiunea teatrală a debutat cu o piesă din dramaturgia românească. debutânt, -ă s.m., s.f. începător, neofit, novice, ageamiu, boboc, pui1, recrut, apprenti, balic, pifan. Este debutant în avocatură. Debutantă în teatru, artista a avut un succes răsunător. deca s.n. invar. (metrol.; pop., şi fam.) v. Decalitru. decabri'st, -ă s.m., s.f. (ist.) decembrist. Decabriştii au organizat răscoala împotriva regimului ţarist. decadăl, -ă adj. (despre fenomene, evenimente etc.) decadic. Criticul a observat caracterul decadal al generaţiilor de poeţi. decadă s.f. deceniu, <înv.> zecime. Manuscrisul datează din prima decadă a sec. al XVIII-lea. decadent, -ă adj. (despre oameni sau,p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă decadent. decadenţă s.f. 1 (în opoz. cu „progres’) decădere, declin, regres, regresiune, dezechilibru, <înv. şi pop.> pieire, <înv.> descreştere, scădenie, scădere, scăpătare, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre decadenţa puterii romane. 2 corupţie, deboşă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre decadenţă. decădic, -ă adj. (despre fenomene, evenimente etc.) decadal. decahidronaftalmă s.f. (chim.) decalină. Decahidronaftalina este folosită la determinarea indicelui de refracţie al mineralelor. decalaj s.n. decalare. Nu există un decalaj între modul de vorbire şi modul de comportare ale unor tineri. decalaminăj s.n. (tehn.) decalaminare. Prin decalaminaj se înlătură calamina de pe pereţii unui motor. decalaminăre s.f. (tehn.) decalaminaj. decalare s.f. decalaj. decalc s.n. 1 calc. Decalcul este copia pe hârtie de calc a unui desen, a unei schiţe, a unui text. 2 (lingv.) calc. Decalcul constă în transpunerea dintr-un cuvânt străin, analizabil semantic, a structurii, a formei, a unor sensuri la cuvinte mai vechi din limba care împrumută sau în preluarea, ca model, a unor procedee morfologice, sintactice, frazeologice din limba din care se împrumută. De- decalca 1412 calcul apare frecvent în traducerile româneşti din slavonă, greacă sau germană. decalcă vb. I. tr. 1 {compl. indică desene, modele, schiţe etc.) a calchia. Şi-a decalcat toate schiţele făcute pe hârtie obişnuită. 2 {lingv.) a calchia. A decalcat o expresie nouă după modelul unei expresii străine. decalcăre s.f. calchiere. Proiectantul trebuie să facă decalcarea unei schiţe pe hârtie de calc. decalcifia vb. I. refl. {biol, med., med. vet.; despre ţesuturi osoase) a se decalcifica. decalcifică vb. I. refl. {biol, med., med. vet.; despre ţesuturi osoase) a se decalcifia. Din cauza lipsei de calciu, i s-a decalcificat şira spinării. decalcificăre s.f. {biol, med., med. vet.) demineralizare osoasă. Decalcificarea este scăderea cantităţii de calciu din organism. decalcomame s.f. {a. plast.) metacromie. Decalcomania este un procedeu de transpunere a unor imagini colorate de pe o hârtie specială pe sticlă, porţelan etc. decalmă s.f. {chim.) decahidronaftalină. decalitru s.m. {metrol; abr. dai) deca. Decalitrul este egal cu 10 litri. decalo s.n. {econ.) calo. Decaloul este reducerea de preţ acordată de furnizor cumpărătorului pentru scăderea greutăţii mărfii din cauza uscării sau evaporării. decalog s.n. {relig.) cele zece porunci (v. cel), tablele legii (v. tablă1), tablele lui Moise (v. tablă1). Decalogul revelat de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai, este cuprins în Vechiul Testament: decalvăţie s.f. {med.) alopecie, calviţie, chelie, chelire, pleşuvie, pleşuvire, chelbe, chelboşie, chelbăşie, pleşcă, pleşuveală, rapor, frunte înaltă. Suferă de decalvaţie de tânăr. ~ decăn s.m. {milit.; în Antic, romană) de-curion. Decanul era comandantul unei decurii. decanta vb. I. tr., refl. 1 {în opoz. cu „a {se) tulbura ”; compl. sau sub. indică lichide care conţin corpuri în suspensie) a (se) deburba, a (se) defeca, a (se) limpezi, a (se) clarifica, a se aşeza. A decantat soluţia prin adăugarea unei substanţe speciale. Mustul s-a decantat. 2 fig. {compl. sau sub. indică gânduri, idei, sentimente etc.) a (se) clarifica, a (se) desluşi, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a (se) cristaliza. în timp, sentimentele lui s-au decantat. decantăre s.f. decantaţie. Prin decantare, particulele dintr-o suspensie se separă, prin depunere. decantăţie s.f. decantare, decapăj s.n. {chim.) decapare. decapănt s.n. {chim.) decapator. Deca-pantul are acţiune dizolvantă asupra oxizilor, a grăsimilor sau a vopselelor de pe suprafeţe metalice. decapare s.f. {chim.) decapaj. Prin decapare se curăţă de oxizi, de grăsimi sau de vopsele o suprafaţă metalică. decapator s.n. {chim.) decapant. decapentasilâb adj. {vers.; despre versuri) decapentasilabic. Versul decapentasilab este format din cincisprezece silabe. decapentasilăbic adj. {vers.; despre versuri) decapentasilab. decapită vb. I. tr. 1 {compl. indică oameni) <înv.> a descăpăţâna, a scurta. C. Brîncovea-nu a fost decapitat de turciJ2 fig. {compl. indică capii unei organizaţii, ai unei bande etc.) a anihila. Poliţiştii au reuşit să decapiteze gruparea de traficanţi de droguri. decapitâre s.f. decapitaţie, <înv.> descăpăţânare, usecnovenie. Decapitarea lui C. Brîn-coveanu s-a făcut din ordinul sultanului. decapităt, -ă adj. {despre oameni) <înv.> descăpăţânat, scurtat. Condamnatul decapitat făcuse crime în serie. decapităţie s.f. decapitare, <înv.> descăpăţânare, usecnovenie. decapotăbilă s.f. {transp.; fam.) v. Automobil convertibil. decâr s.m. (j. de cărţi) zece, zecică, crăiţă, zecer, grubă. A primit un decar de treflă şi a făcut o chintă. decarburăre s.f. {chim.) decarburaţie. De-carburarea este folosită la elaborarea oţelului. decarburăţie s.f. {chim.) decarburare. decartă vb. I. 1 intr., tr. (j. de cărţi) a se defosa. îl aşteaptă să decarteze, apoi ridică miza. 2 tr. (fiziol.; livr.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) v. Degur-gita. Vărsa. Voma. Vomita, decartăre s.f. (fiziol; livr.) v. Degurgitare. Degurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vo-mare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vomi-tare. decartât s.n. (fiziol.; livr.) v. Degurgitare. Degurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vo-mare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vomi-tare. decasilâb adj. (vers.; despre versuri) decasi-labic. Versul decasilab este format din zece silabe. decasilăbic adj. (vers.; despre versuri) decasilab. decavă vb. I. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora. decavâre s.f. (fam.) v. Sărăcire. Scăpătare. decavăt, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Sărăcit. Scăpătat2. decădeâ vb. II. intr. 1 (despre state, puteri, comunităţi umane etc.) a regresa, <înv . şi pop.> a se sparge, <înv.> a scădea, a scăpăta, a apune, a cădea, a involua, a se înapoia2, a se pleca, a retrograda. Imperiul Roman începe să decadă după năvălirea popoarelor migratoare. 2 (despre oameni) a se declasa, a se degrada, a cădea, a degringola, a se descompune, a se rebegi. Tânărul a decăzut din cauza consumului de droguri. 3 (despre oameni) a se corupe, a se deboşa, a se deprava, a desfrâna, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se dezmăţa, a se perverti, a se strica, a se vicia, a se fornica, a se sminti, a se nebuni, a se dezbrăcina, a se mârşăvi, a se străbăla, a se târfei, <înv.> a se demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a se polua, a impesta, a se molipsi, a se dezmierda. A decăzut, ducând o viaţă de orgii. decădere s.f. 1 (în opoz. cu „progres”) decadenţă, declin, regres, regresiune, dezechilibru, <înv. şi pop.> pieire, <înv.> descreştere, scădenie, scădere, scăpătare, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre decăderea puterii romane. 2 declasare, degradare, cădere, degringoladă, ilotism, recădere. Consumul de droguri l-a dus la decădere. 3 corupere, depravare, pervertire, pierzare, viciere, stricare, stricăciune, <înv.> degradaţie. Se constată o decădere a moravurilor. 4 corupţie, deboşă, decadenţă, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dez-mierdăciune, dezmierdare, putreju-ne, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre decădere. decăzut, -ă adj. 1 (despre oameni) declasat, degradat, giosit. Este un om decăzut, dominat de vicii. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, ru-fianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbă-lat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, de-vergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boc-caccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă decăzut. decât adv., conj. coord. advers. I adv. 1 (folosit în comparaţii; exprimă o raportare) ca. Este mai mare decât mine. Pentru unii zahărul este mai bun decât mierea. 2 (exprimă o opoziţie) ca. îi place mai mult distracţia decât şcoala. 3 (cu sens exclusiv sau restrictiv; în constr. neg.) <înv. şi reg.> numai. în noapte nu se auzeau decât greierii. II conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de 413 | decimal prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia dintre ideile exprimate de cele două prop. sau părţi de prop.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară; reg.) v. Dar1. însă. Numai, deceda vb. I. intr. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pristăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zduc-ni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni, a o mierli, a se răci. Eminescu a decedat în 1889, după o boală grea. decedăre s.f. deces, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, topenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, prestavlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), săvârşenie, săvârşit1, scădere, sconcenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mierlire. De-cedarea poetului a provocat durere. decedat, -ă adj., s.m., s.f. defunct, dispărut, mort, răposat2, sucombat, <înv. şi pop.> pierit, pierdut, <înv.> pristăvit, săvârşit2, adormit, expirat, repauzat. Străbunii noştri decedaţi trebuie pomeniţi. decelă vb. I. tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; livr.; compl. indică mai ales însuşiri, caracteristici etc. ale oamenilor) v. Arăta. Descoperi. Dezvălui. Revela, decelare s.f. 1 (fiz.) detectare. Prin decelare se pune în evidenţă un fenomen foarte puţin intens. 2 (livr.) v. Descoperire. Dezvăluire. Revelare. Revelaţie. decelâţie s.f. (livr.) v. Descoperire. Dezvăluire. Revelare. Revelaţie, decelerâţie s.f. (tehn.) acceleraţie negativă. Deceleraţia este raportată la unitatea de timp. decembrie s.m. invar. îndrea, <înv. şi reg.> neios, îndreale, îndrei, ningău, răpciune. Decembrie este prima lună de iarnă. decembrist, -ă s.m., s.f. (ist.) decabrist. Decembriştii au organizat răscoala împotriva regimului ţarist. decâniu s.n. decadă, <înv.> zecime. Manuscrisul datează din primul deceniu al sec. al XVIII-lea. decent, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) condescendent, cuviincios, deferent, politicos, respectuos, reverenţios, smerit, <înv.> smerin. Este un tânăr decent cu toată lumea. Are o atitudine decentă faţă de persoanele în vârstă. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) pudic, ruşinos, sfios. Tânăra decentă a roşit auzind bancul obscen. Are o comportare decentă în societate. 3 corect, nimerit, potrivit. Are ţinuta decentă pentru a participa la un eveniment ştiinţific. 4 (despre situaţii, stări etc.) acceptabil, onorabil. Trăieşte în condiţii de viaţă decente. II fig. (desprepreţuri) atractiv, cumsecade. Mărfurile au uneori preţuri decente. decenţă s.f. 1 cuviinţă, politeţe, respect, reverenţă, urbanitate, supunere, <înv.> cuvenire, celibilâc, urbanism. Are un comportament plin de decenţă. 2 bună-cuviinţă, jenă, maniere (v. manieră), modestie, pudoare, ruşine, sfială, pudicitate, pudiciţie. Multe persoane sunt lipsite de decenţă. decepţie s.f. dezabuzare, dezamăgire, deziluzie, deziluzionare, frustrare, frustraţie, fâs, <înv. şi reg.> celuşag, <înv.> dezîncân-tare, dezîncântământ, dezumflare. îi citeşte decepţia în ochi. decepţionâ vb. I. (compl. indică oameni) a dezabuza, a dezamăgi, a deziluziona, a frustra, a dezumfla. Realitatea îl decepţionează. decepţionânt, -ă adj. (despre atitudini, acţiuni, creaţii etc. ale oamenilor sau despre stări, situaţii etc.) dezamăgitor, deziluzionant. Rezultatele de la concurs au fost decepţionante. decepţionat, -ă adj. (despre oameni) dez-abuzat, dezamăgit, deziluzionat, frustrat, dezumflat2. Decepţionată, nu-l va ierta că a minţit-o. decernă vb. I. tr. (compl. indică premii, distincţii, titluri etc.) a acorda, a atribui, a conferi, a da2, <înv.> a deferi, a hărăzi, a adjudeca. Le-a decernat medaliile într-un cadru festiv. decernâre s.f. acordare, atribuire, conferire. Decernarea medaliei a însemnat mult pentru el. decernat, -ă adj. (despre premii, distincţii, titluri etc.) acordat, atribuit, conferit, dat2, <înv.> deferit. Medalia decernată i-a facilitat promovarea. deces s.n. decedare, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, topenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, prestavlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), săvârşenie, săvârşit1, scădere, sconcenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mierlire. deci conj. coord. concl. aşadar, atunci, dar1, şi, or, apoi, <înv.> utrinde, ergo. Deci revin la cele spuse anterior. decide vb. III. 1 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) a (se) alege, a (se) fixa, a (se) hotărî, a (se) stabili, a (se) îndemna, a (se) răzlogi, <înv.> a (se) rezolva, a (se) cumpăni, a se dezbate1. După multă chibzuială, a decis soluţia care trebuie urmată. Până la urmă, s-a decis varianta plecării în staţiune cu trenul. 2 tr. a comanda, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, a prescrie, <înv. şi pop.> a orândui, a rândui, a soroci, <înv. şi reg.> a statori, a comândăli, a priti, <înv.> a comândălui, a demânda, a dispoza, a învăţa, a judeca, a poveli, a răspunde, a sămăşlui, a comendirui. Generalii au decis deplasarea armatei într-un punct strategic. 3 tr. (compl. indică oameni) a convinge, a determina, a face, a hotărî, a îndupleca, a birui, a molcomi, a îndoctrina, a planisi, <înv.> a îndemna, a pleca, a împila, a încujba. L-a decis să spună adevărul. 4 tr. (compl. indică o evoluţie viitoare a unor stări, acţiuni etc.) a delibera, a hotărî, a rezolva, a soluţiona, a stabili, a pecetlui. Urma să decidă strategia de dezvoltare economică. 5 tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) a clarifica, a hotărî, a lămuri, a limpezi, a stabili, a statornici. Trebuie să decidem ceea ce este de făcut cu moştenirea noastră. 6 refl. (despre oameni) a se hotărî, a-şi propune. S-a decis să plece într-o excursie în deltă. 7 tr. a determina, a hotărî, a stabili, a pecetlui. Calificarea echipei naţionale la campionatul mondial a fost decisă în ultimele minute ale meciului. deci'duu, -uă adj., s.f. 1 adj. (bot.; despre caliciu, frunze etc.) caduc, nepersistent. Frunzele decidue se desprind de pe ramuri înainte de vreme. 2 s.f. (anat.) caducă (v. caduc), membrană deciduă. Decidua este eliminată, împreună cu placenta, la naştere. decimă vb. I. tr. (despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) a distruge, a extermina, a masacra, a măcelări, a nimici, a imola, a prăpădi, a stârpi, <înv. şi reg.> a storî, <înv.> a chesăgi, a conceni, a sfărâmă, a snopi, a stropşi, a cosi, a secera, a căsăpi, a dezrădăcina, a dijmui, a zeciui. Războaiele decimează milioane de oameni. decimăl, -ă adj., s.n. 1 adj. zecimal. în sistemul decimal multiplii şi submultiplii unităţilor principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. 2 s.n. (metrol.) balanţă cu basculă, balanţă zecimală, basculă, cântar zecimal, zecimal, majă, vagă. Decimalul are braţele inegale, ceea ce permite echilibrarea greutăţilor de măsurat cu greutăţi etalonate, de zece ori mai mici. decimare 1414 decimare s.f. decimaţie, destrucţie, distrugere, exterminare, exterminaţie, masacrare, măcelărire, nimicire, măcelărit1, stârpire, <înv. şi reg.> storâre, <înv.> concenire, nimicnicire, spulber, căsăpire. Urmarea războiului a fost decimarea populaţiilor din zonele de conflict. decimât, -ă adj. (despre fiinţe, colectivităţi etc.) distrus, exterminat, masacrat, măcelărit2, nimicit, stârpit. Ciuma a lăsat în urmă regiuni pustii, populaţii decimate. decimaţie s.f. decimare, destrucţie, distrugere, exterminare, exterminaţie, masacrare, măcelărire, nimicire, măcelărit1, a stârpire, <înv. şi reg.> storâre, <înv.> concenire, nimicnicire, spulber, căsăpire, decimetru s.m. (metrol.) <înv.> zecemetru. Decimetrul este egal cu a zecea parte dintr-un metru. decmdea adv. (local; în opoz. cu „dincoace”; indică locul sau direcţia unei mişcări; înv. şi pop.) v. Dincolo. deciocălâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică porumbul sau pănuşile ori boabele de pe ştiuletele de porumb) v. Dezghioca, decis, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, ferm, hotărât, intransigent, neabătut, neşovăitor, statornic, determinat, oţărât, <înv.> nepre-getător, băţos, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neurnit, vârtos, vârtucios. Decis, tânărul i-a contrazis pe toţi. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) categoric, expres2, ferm, formal, hotărât, neezitant, neoscilant, net2, tranşant, <înv.> rezolut. Refuzul său decis de a participa la concurs l-a uimit. 3 (despre glasul, vocea, modul de exprimare a cuiva) apăsat2, categoric, convins, ferm, hotărât, răspicat, despicat2. îi spune pe un ton decis să părăsească încăperea. II adv. (modal) categoric, ferm, hotărât, net2, radical, scurt, tranşant, tăietor, ritos, <înv. şi reg.> răzimiş, nilvan, regulat, <înv.> categoriceşte. îi refuză decis propunerea. decisiv, -ă adj. 1 determinant, hotărâtor, irefutabil, determinativ, <înv.> deter-minator, strivitor, zdrobitor, ponderos. Nimeni nu a mai avut de comentat ceva în faţa argumentelor decisive aduse. 2 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ire-prehensibil, edificativ, <înv.> deciză-tor, edifiatoriu, încredinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost decisive. 3 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, orga- nic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri decisive în societate. deciso [de'ţfizo] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) hotărât, deciuricâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică porumbul sau pănuşile ori btfâbele de pe ştiuletele de porumb) v. Dezghioca, decizător, -oare adj. (înv.; despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent. Convingător. Edifiant. Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Temeinic. decizie s.f. 1 hotărâre, rezoluţie, <înv.> rezolvare, tratament, carar. Decizia consiliului trebuie respectată. 2 hotărâre, voie, voinţă, vrere, <înv.> socoteală. Divorţul s-a făcut prin decizia ambelor părţi. 3 hotărâre, sentinţă, <înv.> hotărâtură. Nu a fost cu putinţă să-l întoarcă din decizia sa. 4 (jur.) hotărâre, hotărâre judecătorească, sentinţă, verdict, judecată, <înv.> hotărâtură, judeţ, lege, ordonanţă, proces, strigătură. Decizia Curţii de Apel a fost definitivă. 5 dârzenie, fermitate, hotărâre, intransigenţă, neîndu-plecare, nestrămutare, neşovăire, statornicie, determinare, radicalism, <înv.> ne-preget, stavăr, stătătorie, vârtute, consistenţă, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare. Dă dovadă de decizie în respectarea legii. declama vb. I. tr. (compl. indică versuri, poezii etc.) a recita, a rosti, a spune, <înv. şi pop.> a zice, a cuvânta, a debita. A declamat poezia cu intonaţie, impresionând publicul. dedamâre s.f. declamaţie, recitare, spunere, <înv.> recitaţie, debitare. A impresionat publicul prin declamarea cu intonaţie a poeziei. dedamati'v, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului declamativ. declamator, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj,stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. 2 s.m.,s.f. recitant, recitator. Cunoscutul actor este un bun declamator. declamaţie s.f. declamare, recitare, spunere, <înv.> recitaţie, debitare, dedampâj s.n. (med., med. vet.) declampare. Declampajul este eliberarea unui vas sau a unui canal clampat, după operaţie. declampare s.f. (med., med. vet.) declampaj. declanşa vb. I. 1 tr. (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prilej i, a procura, a ridica, a trezi. Gestul său a declanşat un val de indignare. 2 refl. (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se dezlănţui, a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se dezlega, a se scociorî, a se scorni, a se dezvoca, <înv.> a dezlănţa, a prorupe, a se scula, a se slobozi, a se sparge, a sta, a se aprinde, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli, a se ridica. Din senin, s-a declanşat o vijelie puternică. Iubirea i s-a declanşat brusc în suflet. 3 tr. (compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a iniţia, a lansa. în ultimul timp a fost declanşată o campanie împotriva fumatului. 4 tr. (compl. indică arme de foc) a descărca, <înv. şi pop.> a se aprinde, a slobozi, a deşerta, <înv.> a vori1. Soldaţii au declanşat puştile spre ţintă. 5 tr. (chim.; compl. indică reacţii, explozii) a iniţia. Promotorul, prin descompuneri termice saufoto-chimice, declanşează reacţiile în lanţ în procesele de polimerizare. dedanşănt, -ă adj. declanşator. Motivul declanşant al conflictului a fost împărţirea proprietăţilor moştenite. declanşare s.f. 1 cauzare, creare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, naştere, producere, provocare, stârnire, determi-naţie, prilejuire, provocaţie, <înv. şi pop.> pricinuire, stârneală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul său a condus la declanşarea unui val de indignare. 2 dezlănţuire, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stârnire, venire, stârneală, <înv. şi reg.> scornire, <înv.> prorupere, prorupţie. Declanşarea vijeliei i-a surprins pe drumul de întoarcere acasă. 3 descărcare, <înv. şi pop.> slobozire, slobozi-tură, <înv.> slobozit1, deşarjă. Declanşarea puştilor soldaţilor s-a făcut instantaneu. dedanşât, -ă adj. (despre fenomene sau procese naturale ori, p. ext., despre conflicte, fenomene sociale etc.) dezlănţuit, iscat, izbucnit, pornit, stârnit, <înv.> dezlegat2, aprins2. Vijelia declanşată a oprit circulaţia. declanşator, -oare adj., s.n. 1 adj. declanşant. 2 s.n. (tehn.) declanşor. Declanşatorul este un dispozitiv, care provoacă declanşarea funcţionării unui mecanism. 415 | decoltare dedanşor s.n. (tehn.) declanşator, dedarâ vb. I. 1 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „că”) a afirma, a pretinde, a spune, a susţine, a zice, a aserta, <înv.> a protesta, a pretenderisi. A declarat că cei puşi sub urmărire nu sunt vinovaţi. 2 tr. (compl. indică gânduri, păreri, fapte etc.) a afirma, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, a cuvânta, <înv. şi reg.> a tudumăni, <înv.> a mărturi, a ului2. A declarat unele lucruri menite să impresioneze. 3 tr. a comunica. Sportivul a declarat reporterilor că nu va mai juca în sezonul următor. 4 tr. a anunţa. Directorul a declarat închisă şedinţa. 5 tr. (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi declară cât de mult îl iubeşte. Nu-şi declară nimănui sentimentele. 6 tr. (compl. indică greşeli, acte criticabile etc.) a mărturisi, a recunoaşte, <înv.> a cunoaşte, a paradişi, a piui, a scuipa. După multe ezitări, a declarat crima la poliţie. 7 refl. (despre oameni) a se recunoaşte. Se declară depăşit de situaţie. 8 refl. (despre oameni; cu determ. introduse de obicei prin prep. „pentru” sau prin loc. prep. „în favoarea) a opina, a se pronunţa. Se declară pentru încheierea contractului. Primarul se declară în favoarea noului plan de urbanizare prezentat de arhitecţi. 9 tr., refl. a (se) proclama. România şi-a declarat independenţa faţă de Poarta Otomană la 9 mai 1877. S-a declarat preşedintele ţârii după lovitura de stat. 10 refl. (despre fenomene, stări etc.) a apărea, a se arăta, a se ivi, a începe, a se manifesta, a se năstimi. în oraş s-a declarat o epidemie de gripă. declarant, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Martor, declarat, -ă adj. 1 (despre oameni, mai ales despre oponenţi, opozanţi) deschis, făţiş, manifest, mărturisit2, recunoscut, vădit. Judecătorul este un duşman declarat al corupţiei. 2 (despre războaie, conflicte, certuri etc.) făţiş, manifest, deschis. Conflictul declarat dintre ei durează de mulţi ani. declarativ, -ă adj. (despre stilul oral sau scris) discursiv. Scrie poezii declarative. declaraţie s.f. 1 afirmaţie, aserţiune, cuvânt, mărturisire, relatare, spusă (v. spus), vorbă, zisă (v. zis), propoziţie, <înv. şi pop.> vorbire, <înv.> parolă, protest, protestaţie, voroavă, zicere, asert, gură. Declaraţiile lui nu au niciun suport real. 2 comunicare. Sportivul a făcut presei o declaraţie. 3 notificare, <înv.> publicaţie. Astăzi s-a făcut publică declaraţia guvernului în ceea ce priveşte amendamentul opoziţiei. 4 destăinuire, mărturisire. Declaraţia dragostei lui a emoţionat-o profund. 5 (jur.) depoziţie, mărturie, mărturisire, confesiune, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), <înv.> mărturisanie, mărturiseală, zicere, tacrir. Declaraţiile martorilor au fost hotărâtoare în rezolvarea crimei. 6 proclamaţie. Declaraţia de independenţă a României faţă de Poarta Otomană a fost făcută la 9 mai 1877. dedasă vb. I. refl. (despre oameni) a decădea, a se degrada, a cădea, a degringola, a se descompune, a se rebegi. Tânărul s-a declasat din cauza consumului de droguri. declasare s.f. decădere, degradare, cădere, degringoladă, ilotism, recădere. Consumul de droguri l-a dus la declasare. declasat, -ă adj. (despre oameni) decăzut, degradat, giosit. Este un om declasat, dominat de vicii. dedasificâ vb. I. tr. (compl. indică dosare ale unor persoane, documente, acte etc. aflate în arhiva unor instituţii) a desecretiza. în ultimul timp dosarele fostei securităţi au fost declasificate parţial dedasificâre s.f. desecretizare. Declasificarea dosarelor securităţii este o necesitate a unei democraţii adevărate. declin s.n. 1 (în opoz. cu „progres”) decadenţă, decădere, regres, regresiune, dezechilibru, <înv. şi pop.> pieire, <înv.> descreştere, scădenie, scădere, scăpătare, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre declinul puterii romane. 2 (în opoz. cu „răsărit”; livr.) v. Apunere. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. declină vb. I. 1 tr. (gram.; compl. indică substantive, adjective, pronume, numerale, articole) <înv.> a înpleca, a se pleca. Elevul declină substantivul „casă”. 2 intr. (în opoz. cu „a răsări”; livr.; despre aştri) v. Apune. Asfinţi. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca, dedinăbil, -ă adj. (gram.; despre substantive, adjective, pronume, numerale, articole) <înv.> plecat2. Substantivul este o parte de vorbire declinabilă. declinare s.f. (gram.) flexiune nominală, <înv.> declinaţie, plecare. în limba română substantivele se grupează în mod tradiţional în trei declinări. declinaţie s.f. (gram.; înv.) v. Declinare. Flexiune nominală. dedivităte s.f. (geom.) pantă. Declivitatea este unghiul ascuţit sau unghiul died.ru format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. decoct s.n. apozemă, decocţie. Decoctul din florile unor plante medicinale este folosit în ameliorarea unor boli. decocţie s.f. apozemă, decoct. decoda vb. I. tr. (compl. indică coduri, mesaje codificate etc.) a decodifica, a decripta, a descifra. Ofiţerul de la transmisiuni a decodat mesajul decodăj s.n. decodare, decodificare, decriptare, descifrare. decodăre s.f. decodaj, decodificare, decriptare, descifrare. Decodarea unui mesaj transmis pe baza unui cod poate fi făcută numai de un specialist. decodăt, -ă adj. (despre coduri, mesaje codificate etc.) decodificat, decriptat, descifrat. Mesajul decodat cuprindea secrete militare. decodifică vb. I. tr. (compl. indică coduri, mesaje codificate etc.) a decoda, a decripta, a descifra. decodificare s.f. decodaj, decodare, decriptare, descifrare. decodificăt, -ă adj. (despre coduri, mesaje codificate etc.) decodat, decriptat, descifrat, decodificator s.n. (inform.) decodor. De-codificatorul este un dispozitiv care efectuează decodificarea. decodor s.n. (inform.) decodificator. decofrăj s.n. (tehn., constr.) decofrare. Decofrajul este demontarea cofrajelor în care s-au turnat piese, elementele de beton ale unei construcţii etc. decofrare s.f. (tehn., constr.) decofraj. decoji vb. IV. tr. = descoji. decojire s.f. = descojire. decojit, -ă adj. = descojit. decolâ vb, I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri unite, prinse, lipite, sudate) a (se) descleia, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) dezlipi, a (se) dezancola, <înv. şi pop.> a dezbate2. A decolat eticheta de pe copertă. Timbrul s-a decolat de pe plic. 2 intr. (fam.; despre fiinţe; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”) v. Pleca. Pomi. decolare de retină s.f. (med., med. vet.) dezlipire de retină. Decolarea de retină poate provoca pierderea vederii. decoletăre s.f. 1 (tehn.) decoletat. Prin decoletare, un material în formă de bare este transformat în piese. 2 (agric.) decoletat. Prin decoletare se îndepărtează frunzele de sfeclă la recoltarea rădăcinilor. decoletăt s.n. 1 (tehn.) decoletare. 2 (agric.) decoletare. decolmatăj s.n. decolmatare. Prin decolma-taj se îndepărtează materialul aluvionar depus pe fundul unui curs de apă sau al unui canal. decolmatăre s.f. decolmataj. decolora vb. I. refl., tr. 1 (sub. sau compl. indică culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) a ieşi, a se spălăci, a păli1, a se plăviţa, a se serbezi, a se spăla, a se spălătoci. Culoarea bluzei s-a decolorat din cauza spălărilor repetate. Spălatul a decolorat perdelele. 2 (sub. sau compl. indică pielea, frunzele,florile etc.) a (se) depigmenta. Pielea se decolorează din cauza dispariţiei pigmentului melanic. decolorăre s.f. ieşire, spălăcire, spălăceală, <înv.> spălăcitură. Decolorarea culorii bluzei s-a produs din cauza spălărilor repetate. decolorat, -ă adj. (despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) ieşit, spălăcit, şters, tern, spălat2, spălătocit, spălătuit. încearcă să învioreze culorile decolorate ale bluzei folosind un balsam special decoltăj s.n. 1 (croitorie) decoltare. 2 (concr.) decolteu, despicătură. decoltâre s.f. (croitorie) decoltaj. A făcut decoltarea rochiei prea mare. decoltat decoftat -a adj. figi '(măi ales despre expresii, Wrbe^le-txamertilor) deşănţat, imoral, impudic» inavuabil^ incongruent, indecent, li-cenţiosi necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, su-rugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii decoltate. decolteu s.n. (croitorie) decoltaj, despicătură. Bluza are un decolteu adânc. decomandâ vb. I. tr. (compl. indică ordine, comenzi, invitaţii, întâlniri, reuniuni etc.) a anula, a contramanda, a revoca1, <înv.> a revocălui. A decomandat ordinul de plată. decomandâre s.f. anulare, contramandare, revocare, <înv.> revocaţie. Decomandarea ordinului de plată a fost făcută prin tribunal. decompensâre s.f. (med.) decompensaţie. Prin decompensâre, bolnavul îşi pierde echilibrul realizat prin compensare. decompensaţie s.f. (med.) decompensâre. decompozâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) frac-ţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se decompozeazâ în urma reacţiei. decompresie (decompresiune) s.f. (fiz.) decomprimare. Decompresia unui recipient se face cu multă atenţie. decompresiune s.f. (fiz.) = decompresie. decomprimare s.f. (fiz.) decompresie. decomuniza vb. I. tr.,refl. (econ.; rar; compl. sau sub. indică sectoare economice, întreprinderi etc.) v. Dezetatiza. Deznaţionaliza. Privatiza. deconcentrâ vb. I. tr. (milit.; compl. indică militari concentraţi) a desconcentra. La încheierea păcii, militarii au fost deconcentraţi. deconcerta vb. I. tr. (compl. indică oameni) a bulversa, a debusola, a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a tulbura, a zăpăci, a ambarasa, <înv.> a se sastisi, a depeiza. Reproşul dur primit de la şef l-a deconcertat. deconcertant, -ă adj. (despre situaţii, veşti, despre fapte, manifestări, atitudini ale oamenilor etc.) derutant, descumpănitor, tulburător, confuzionant. Vestea primită a fost deconcertantă pentru el. deconcertâre s.f. bulversare, debusolare, derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală. Deconcertarea lui a devenit evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. deconcertat, -ă adj. (despre oameni) bulversat, confuz, debusolat, derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, tulbure, zăpăcit, dez-drumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas deconcertat când a auzit reproşul şefului. deconecta vb. 1.1 tr. (electr.; compl. indică aparate electrice) a decupla, a dezacupla. în timpul furtunii a deconectat toate aparatele electrice din casă. II fig. 1 refl.,tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) decrispa, a (se) recrea, a (se) decontracta, a (se) destinde, a (se) relaxa. După o zi de îjiwăţat, s-a deconectat cu un film bun. 2 refl. (despre oameni) a se odihni, a se reconforta, a se recrea, a se repauza, a se destinde, a se relaxa, a întări. S-au dus cu toţii la munte pentru a se deconecta. deconectant, -ă adj. fig. liniştitor, recreativ, relaxant. Totdeauna un film bun este deconectant. deconectare s.f. I (electr.) deconexiune, decuplare, dezacuplare. în timpul unei furtuni este recomandată deconectarea aparatelor electrice din casă. II fig. 1 decrispare,recreere, decontractare, destindere, relax, relaxare, relaxaţie. Un film bun produce o deconectare benefică. 2 odihnire, reconfortare, recreere, repauzare, destindere, relaxare, relaxaţie, moliciune. S-a dus la munte pentru deconectare. deconectat, -ă adj. II (electr.; despre aparate electrice) decuplat, dezacuplat. După furtună, aparatele electrice din casă deconectate sunt puse în prize. 2 (inform.; despre utilizatori,programe etc.) inactiv, off-line. A vrut să-şi contacteze un cunoscut pe messenger, dar acesta era deconectat. II fig. (despre oameni) decontractat, destins, relaxat. Se simte deconectat după vizionarea filmului. deconexiune s.f. (electr.) deconectare, decuplare, dezacuplare. deconfitură s.f. (fin.; rar) v. Bancrută. Crah. Faliment. decongela vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică alimente congelate) a (se) degelifica, a (se) dezgheţa. A decongelat carnea pentru a o prepara. decongelare s.f. decongelaţie, dezgheţare. Decongelarea alimentelor nu trebuie să fie forţată. decongelaţie s.f. decongelare, dezgheţare, deconsiliâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) <înv. şi reg.> a desfatui, a dezmânta, <înv.> a despovăţui, a detoarce. L-a deconsiliat, insistând să nu iasă în oraş. deconsiliere s.f. <înv. şi reg.> desfatuire, dezmântare, <înv.> despovăţuire. deconsiliat, -ă adj. (despre oameni) <înv. şi reg.> dezmântat, <înv.> despovăţuit. deconspirâ vb. 1.1 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică taine, gânduri ascunse, informaţii etc.) a destăinui, a dezvălui, a divulga, a vinde, a răsfira. I-a deconspirat secretul de fabricaţie a produsului contra unei mari sume de bani. 2 refl. pas. (despre reţele de spionaj) a se defecta, a se trăda. Reţeaua de contraspionaj s-a deconspirat din cauza unor scurgeri de informaţii. deconspirâre s.f. 1 destăinuire, dezvăluire, divulgare. Pentru deconspirarea secretului de fabricaţie a produsului a primit mulţi bani. 2 defectare. Deconspirarea reţelei de contraspionaj a fost urmarea unei scurgeri de informaţii. deconstructivi'st, -ă adj. analitic. Critică deconstructivistă. decont s.f. (fin.) decontare, raţiociniu. S-adus la serviciul financiar pentru a face un decont. decontamina vb. I. tr. (compl. indică corpuri contaminate cu substanţe radioactive sau contaminante) a dezactiva. încăperile în care s-a semnalat prezenţa unor radiaţii au fost decontaminate. decontaminare s.f. dezactivare. Când se semnalează prezenţa unor radiaţii într-o încăpere, decontaminarea este obligatorie. decontare s.f. (fin.) decont, raţiociniu. decontracta vb. I. refl. 1 refl. (despre muşchi) a se decontractura. După o contracţie puternică, muşchii s-au decontractat prin masaj. 2 refl., tr., fig. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) decrispa, a (se) recrea, a (se) deconecta, a (se) destinde, a (se) relaxa, decontractare s.f. fig. decrispare, recreere, deconectare, destindere, relax, relaxare, relaxaţie. decontractat, -ă adj. fig. (despre oameni) deconectat, destins, relaxat, decontractura vb. I. refl. (despre muşchi) a se decontracta. decontracturâre s.f. (fiziol.) decontracţie. Decontracturarea muşchilor se poate face prin masaj. decontracţie s.f. (fiziol.) decontracturare. decopertâre s.f. (constr.) decopertă. Pentru a fi reparată şoseaua, este necesară decoperta-rea unor porţiuni de asfalt. decopertă s.f. (constr.) decopertâre. decopiă vb. I. tr. (înv.; compl. indică texte, originale etc.)v. Copia. Reproduce. Transcrie, decdr s.n. 11 (în teatru, operă etc.) cadru, scenă, scenărie. Decorul reprezintă un castel. 2 decoraţie, design, ornament, ornamentaţie, podoabă, stafaj, împodobire, zurzur, <înv.> iscusitură, podobitură, stemă. Trandafirii albi au fost aleşi ca decor pentru mesele de la nuntă. Brâul şerpuit este decorul vaselor antice din expoziţie. II fig. peisaj, privelişte, scenă, tablou, vedere. Un decor minunat ne apare în faţă după ridicarea ceţii. decorâ vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc.) a aranja, a găti, a împodobi, a înfrumuseţa, a orna, a ornamenta, a pavoaza, a adoma, a zugrăvi. De Crăciun, a decorat casa cu mult bun-gust. 2 (compl indică oameni, organizaţii, instituţii, echipe sportive etc.) a medalia. Echipa română de gimnastică a fost din nou decorată cu aur la olimpiadă. decorăre s.f. aranjament, aranjare, aranjat1, decoraţie, ecornaj, gătire, împodobire, înfrumuseţare, ornamentare, ornare, pavoazare, înfrumuşare,<înv.> podobire. Decorarea casei în ajunul Crăciunului este o bucurie. decorăt, -ă adj. 1 (despre obiecte, încăperi etc.) gătit2, împodobit, înfrumuseţat, or- 4171 dedare namentat, ornat, pavoazat, lucrat2, taxidit, <înv.> înfrumuşat, podobit. O locuinţă decorată este primitoare şi relaxantă. 2 (despre oameni, organizaţii, instituţii, echipe sportive etc.) medaliat. La olimpiadă, una dintre echipele decorate a fost echipa română de gimnastică. decorativ, -ă adj. ornamental, ornant. Camera a fost împodobită cu motive decorative florale. decorativîsm s.n. decorativitate, design. Decorativismul este o tendinţă în artă spre elemente pur decorative. decorativitate s.f. (a. plast.) decorativism, design. decoraţie s.f. 1 ornamentaţie. Locuinţa are o decoraţie interioară făcută cu bun-gust. 2 decor, design, ornament, ornamentaţie, podoabă, stafaj, împodobire, zur-zur, <înv.> iscusitură, podobitură, stemă. 3 aranjament, aranjare, aranjat1, decorare, ecomaj, gătire, împodobire, înfrumuseţare, ornamentare, omare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. 4 medalie, ornament, tinichea. Echipa română de gimnastică a primit la olimpiadă o nouă decoraţie de aur. decords, -oâsă adj. (livr.; despre fapte, acţiuni ale oamenilor sau despre creaţii ale spiritului, opere de artă etc.) v. Meritoriu. Merituos. Valoros. decorporâţie s.f. bilocaţie. Decorporaţia este posibilitatea cuiva de a se afla în acelaşi timp în două locuri diferite, mai ales după despărţirea, prin moarte, a spiritului de corp. decortică vb. I. tr. 1 (compl. indică seminţe de cereale, fructe etc.) a pisa, a răşlui. înainte de a fi consumat, orezul este decorticat. 2 (chir.; compl. indică membrana care înveleşte un organ) a îndepărta, decorticâre s.f. decorticaţie. Decorticarea orezului se face pentru a putea fi consumat. decorticat, -ă adj. (despre seminţe de cereale, fructe etc.) descojit, răşluit. Orezul decorticat este comercializat. decorticăţie s.f. decorticâre. decrepit, -ă adj. (despre oameni sau,p. ext., despre starea lor) ramolit, senil, senilizat, honcit, <înv.> matofit, xanamorisit, răsuflat, fosilizat, coclit, hârbuit, hodorogit, rablagit, rablagiu, ţăndărit, zaharisit, sclerozat. Bătrânul decrepit a fost internat în spital. decrepitâre s.f. (chim.) decrepitaţie. Prin decrepitare cristalele se rup din cauza dilatării lor inegale la creşterea bruscă a temperaturii. decrepitaţie s.f. (chim.) decrepitare. decrepitudine s.f. gatism, gerontism, ramolire, ramolisment, senilitate, hâire, ramoleală, <înv.> ramolisi-re, ramoliţie, boşorogeală,boşorogire, sclerozare. Starea de decrepitudine a bătrânului avansează rapid. decrât s.n. (jur.) <înv. şi pop.> ucaz, <înv.> emis, ofis, pitac2, legătură. Cu prile- jul zilei naţionale, preşedintele a semnat un decret de graţiere. decretă vb. I. tr. (jur.) 1 a dispune, <înv.> a lega1. Cu prilejul zilei naţionale, preşedintele a decretat graţierea unui condamnat. 2 a proclama. Şeful statului a decretat stare de urgenţă în urma dezastrului natural. decretare s.f. (jur.) proclamare. Decretarea stării de urgenţă a fost obligatorie în urma dezastrului natural. decripta vb. I. tr. (compl. indică coduri, mesaje codificate etc.) a decoda, a decodifica, a descifra. Ofiţerul de la transmisiuni a decriptat mesajul. decriptare s.f. decodaj, decodare, decodificare, descifrare. Decriptarea unui mesaj transmis pe baza unui cod poate fi făcută numai de un specialist. decriptat, -ă adj. (despre coduri, mesaje codificate etc.) decodat, decodificat, descifrat. Mesajul decriptat cuprindea secrete militare. decrispâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) recrea, a (se) deconecta, a (se) decontracta, a (se) destinde, a (se) relaxa. După o zi de învăţat, s-a decrispat cu un film bun. decrispăre s.f. recreere, deconectare, decontractare, destindere, relax, relaxare, re-laxaţie. Un film bun produce o decrispăre benefică. decroşâ vb. I. refl. (tehn.; despre maşini electrice, oscilatoare electronice etc.) a se desprinde. Oscilatorul s-a decroşat, trecând astfel într-un regim de funcţionare instabilă. decroşaj s.n. (tehn.) decroşare, desprindere, decroşăre s.f. (tehn.) decroşaj, desprindere. Prin decroşare, oscilatorul trece într-un regim de funcţionare instabilă. decroşât, -ă adj. (tehn.; despre maşini electrice, oscilatoare electronice etc) desprins. Oscilatorul decroşat trece într-un regim de funcţionare instabilă. decubit ventral s.n. (med.) procubitus. De-cubitul ventral este poziţia corpului culcat pe burtă. decupâ vb. I. tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică părţi dintr-un întreg, elemente dintr-un tot etc.; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) separa. A decupat o bucată din carton cu un foarfece. Mâneca se decupează cu uşurinţă, după tiparul aşezat pe stofă. decupaj s.n. 1 decupare, decupat. Pentru decupajul bucăţii de carton a folosit un foarfece. 2 (cinemat.) decupare, decupat. Decupajul scenariului cinematografic s-a făcut pe cadre. decupare s.f. 1 decupaj, decupat. 2 (cinemat.) decupaj, decupat. decupat s.n. 1 decupaj, decupare. 2 (cinemat.) decupaj, decupare. decuplâ vb. I. (electr.; compl. indică aparate electrice) a deconecta, a dezacupla. în timpul furtunii a decuplat toate aparatele electrice din casă, decuplâre s.f. (electr.) deconectare, deco-nexiune,dezacuplare. în timpul unei furtuni este recomandată decuplarea aparatelor electrice din casă. decuplat, -ă adj. (electr.; despre aparate electrice) deconectat, dezacuplat. După furtună, aparatele electrice din casă decuplate sunt puse în prize. decuprăre s.f. (tipogr.) dezarămire. Stratul de cupru depus galvanic pe stereotipe se înlătură prin decupare. decurge vb. III. intr. 1 (despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. ,,din,J) a apărea, a ieşi, a proveni1, a reieşi1, a rezulta, a urma, a origina, a răsări1, a străbate, a purcede, a veni, <înv.> a curge, a deveni. Spectacolul are unele lacune, care decurg din pierderea viziunii lui globale. 2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a se desfăşură, a evolua, a se petrece. Discuţia dintre cei doi contracandidaţi la funcţia de director a decurs în limitele normalului. decuridn s.m. (milit.; în Antic, romană) decan. Decurionul era comandantul unei decurii. decuscutăre s.f. (agric.) decuscutat. Prin decuscutare se separă seminţele de cuscută de alte feluri de seminţe cu care se află în amestec. decuscutăt s.n. (agric.) decuscutare. decuvăj s.n. (vit.) decuvare. Decuvajul este operaţia de tragere a vinului din cada de fermentare în vasele în care trebuie păstrat. decuvâre s.f. (vit.) decuvaj. dedă vb. I. refl. (despre oameni) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la*) a se acomoda, a se adapta, a se deprinde, a se familiariza, a se învăţa, a se obişnui, a se habitua, a se hârşâi, <înv. şi reg.> a (se) sucui, a se hârsi, a se nărăvi, <înv.> a se nevoi, a se aclimatiza, a se mlădia. S-au dedat uşor la noile condiţii sociale. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se preta. S-a dedat la hoţii. 3 (urmat de determ. în dat.) a se abnega1, a se consacra, a se dărui, a se dedica, a se destina, a se devota, a se hărăzi, a se închina, <înv.> a se aplica, a se dedia, a se meni, a se pridădi, a se şerbi, a trăi, a se afierosi, a se făgădui, a se logodi. S-a dedat cu totul cercetării. 4 (predomină ideea începerii unei acţiuni; fam.; urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. „la”) v. Apuca, dedal s.n. (livr.) 1 v. Labirint. 2 fig. v. Amestec. Amestecătură. Hăţiş. împletitură. încâl-ceală. încurcătură. Păienjeniş. Potpuriu. Tutti-frutti. dedalian, -ă adj. (livr.) 1 dedalic. Labirintul este o creaţie dedaliană. 2 fig. (despre situaţii, întâmplări etc.) v. Complex. Complicat. încâlcit. încurcat2. întortocheat. Labirintic. dedălic, -ă adj. (livr.) 1 dedalian. 2 fig. (despre situaţii, întâmplări etc.) v. Complex. Complicat. încâlcit. încurcat2. întortocheat. Labirintic. dedare s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) acomodare,adaptare,deprindere, familiarizare, învăţare, obişnuire, acul- dedesubt 1418 turaţie, acutunanţă, aclimatizare. Perioada de dedare la noile condiţii sociale a fost destul de scurtă. dedesubt adv., s.n., prep., adj. invar. I adv. (local; în opoz. cu „deasupra”) 1 jos. Ne-am culcat pe iarbă; deasupra cerul cu stele, dedesubt umezeala pământului. 2 sub. Bluza se pune deasupra, maioul dedesubt. 3 (în notaţii bibliografice) infra. II s.n. fig. 1 înşelăciune, înşelătorie. Cu greu a putut înţelege dedesubtul afacerii. 2 înţeles1, mesaj, semnificaţie, sens, clenci, ichi. Dedesubtul discursului este unul politic. III prep. (în forma dedesubtul; constr. eugen.; introduce un circ. de loc care indică situarea într-un plan inferior în raport cu ceva) sub. Dedesubtul avionului se vedeau pădurile de brad ale Carpaţilor. IV adj. invar. (înv.) v. Inferior, dediâ vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Abnega1. Consacra. Dărui. Deda. Dedica. Destina. Devota. Hărăzi. închina, dedică vb. I. 1 tr. (compl. indică mai ales scrieri, melodii, monumente etc.) a consacra, a închina, a ridica. Poetul i-a dedicat persoanei iubite aceste versuri. Cunoscutul compozitor a dedicat acestui eveniment o simfonie. 2 tr.,refl. (urmat de determ. în dat.) a se abnega1, a (se) consacra, a (se) dărui, a se deda, a se destina, a se devota, a (se) hărăzi, a (se) închina, <înv.> a se aplica, a se dedia, a se meni, a (se) pridădi, a (se) şerbi, a trăi, a se afierosi, a se făgădui, a se logodi. S-a dedicat cu totul cercetării. 3 tr. (relig.; înv.; compl. indică lăcaşe de cult) v. Consacra. Sfinţi^Târnosi1. dedicâre s.f. abnegare1, consacrare, dăruire, destinare, devotare, închinare, consa-craţie, logodire. Pentru ea a fost importantă dedicarea întregii vieţi cercetării. dedicat, -ă adj. (mai ales despre scrieri, melodii, monumente) consacrat, închinat. Versurile dedicate erau o poezie de dragoste. dedicâţie s.f. închinare. Scriitorul i-a scris pe carte o dedicaţie plină de sensibilitate. dediţă s.f. (bot.; reg.) v. Adormiţele. Dediţel. Sisinei (v. sisinei) (Pulsatilla pratensis). dediţel s.m. I (bot.) 1 (mai ales lapl. dediţei) Pulsatilla pratensis; adormiţele, sisinei (v. sisinel), brebenel, capul-câinelui (v. cap), cocoşei (v. cocoşel), dediţă, floarea-Paştelui (v. floare), floarea-vântului (v. floare), găgă-ţele, iarba-vântului (v. iarbă), sufleţel, vântu-rele (v. vânturel). 2 Pulsatilla montana; anemonă, gâgâţele. 3 (la pl dediţei) Pulsatilla vulgaris; sisinei (v. sisinei). 4 (la pl.) dediţei-galbeni = a Anemone ranun-culoides; floarea-Paştilor (v. floare), floarea-Paştilor-galbenă (v. floare), floarea-pă-sărilor (v. floare), floarea-vântului-galbenă (v. floare), găinuşă, găinuşă-galbenă, gălbenele (v. gălbenea), păştiţă, breabăn, muscerici-galbeni, păscuţă, pâinea-Paştelui (v. pâine), pâinile-Paştelui (v. pâine), turculeţ, zlac; b (reg.; şi dediţei-primăvăratici) v. Rus-cuţă. Ruscuţă-de-primăvară. Ruscuţă-pri-măvăratică (Adonis vernalis); (reg.) dedi-ţei-de-pădure = dediţei-sălbatici v. Oiţă. Oiţă-sălbatică (Anemone silvestris). 5 (la pl. dediţei; rar; şi dediţeii-Alpilor) v. Sisinei (v. sisinei). Sisinei-de-munte (v. sisinei) (Pulsatilla alba). II (zool.) dediţel-de-mare = Actinia; actinie, anemonă-de-mare, trandafir-de-mare. Dediţelul-de-mare are organul bucal înconjurat de tentacule. dedoi s.n. (j. folc.) breaza, ca-la-breaza, ungurească (v. unguresc), ungurică. Dedoiul este un dans populavw ritm sincopat. deduce vb. III. tr. 1 (de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a prezuma, <înv.> a cunoaşte, a dezjudeca. Din ceea ce i-a spus directorul, a dedus că nu poate încă promova. 2 (mat.; înv.; compl. indică numere, mulţimi etc.) v. Scădea. deducere s.f. 1 deducţie. Nu trebuie să facă deduceri pripite. 2 (log.) deducţie, raţionare1, <înv.> rezonare. 3 (lingv.; înv.) v. Derivare. Derivaţie. deductiv, -ă adj. (log.; despre relaţii, metode etc.) inferenţial. Metoda deductivă utilizează deducţia pentru a se ajunge la concluzie. deducţie s.f. 1 deducere. 2 (log.) deducere, raţionare1, <înv.> rezonare. Deducţia este un raţionament în care concluzia decurge necesar din premise, între care una este o judecată universală. dedulci vb. IV. refl. (pop. şi fam.) 1 (în practicile relig. creştine) a se spurca. S-a dedulcit mâncând carne în zi de post. 2 fig. (cu determ. introduse prin prep. „cu”, „la”) a se spurca. Băiatul se dedulceşte cu petreceri şi chefuri. deetană vb. I. tr. (chim.) a deetaniza, a dezetaniza. A deetanat hidrocarburile uşoare separând etanul. deetanăre s.f. (chim.) deetanizare, dezetani- zare. Prin deetanare se separă etanul conţinut în hidrocarburile uşoare. deetanizâ vb. I. tr. (chim.) a deetana, a dezetaniza. deetanizare s.f. (chim.) deetanare, dezetani-zare. defalcă vb. I. tr. 1 (compl. indică un tot, o unitate etc.) a despărţi, a divide, a diviza, a firacţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv. şi pop.> a răzori, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a defalcat proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 (mat.; înv.) v. Scădea, defalcăre s.f. defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă defalcarea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. defalcăţie s.f. defalcare, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere, defavoâre s.f. dezavantaj, inconvenient, neajuns1, defect, handicap. Lipsa experienţei a fost pentru ea o defavoare în realizarea proiectului. defavorabil, -ă adj. 1 (despre circumstanţe, condiţii etc.) nefavorabil, nepotrivit,neprielnic, ostil, potrivnic, vitreg, vrăjmaş, <înv. şi pop.> nepriincios, rău, advers. împrejurări defavorabile din tinereţe nu i-au permis să urmeze o facultate. 2 (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, rău, urât2, vrăjmaş, <înv. şi pop.> dimpotrivă, nepriincios, urgisit, afurisit, blestemat, urâcios, <înv.> nepriitor, advers, păgân, nasol, naşpa. Competiţia a avut loc pe un timp defavorabil. 3 nefavorabil, neplăcut, prost, rău, urât2. A făcut o impresie defavorabilă printr-o purtare neadecvată. 4 nefavorabil, negativ, discolic. Criticii au făcut comentarii defavorabile cu privire la noul său roman. 5 (lingv.; despre sensul unor cuvinte, expresii, afirmaţii etc.) depreciativ, dispreţuitor, peiorativ. I-a adresat un epitet defavorabil defavoriza vb. I. tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a dezavantaja, a strica, a handicapa. Faptul că a intrat cu el în competiţie îl defavorizează. Arbitrii au defavorizat echipa de fotbal aflată în deplasare. defavorizare s.f. dezavantajare. Defavorizarea echipei de fotbal a determinat reacţii vii din partea suporterilor. defavorizât, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) dezavantajat. Echipa defavorizată a depus plângere la Federaţia Internaţională de Fotbal. defazaj s.n. (fiz.) diferenţă de fază. Defazajul este diferenţa dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeaşi frecvenţă. defăima vb. 1.1 tr., intr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) bârfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a cleveti, a (se) denigra, a detracta, a (se) discredita, a infama, a (se) ponegri, a şopti, a (se) vitupera, <înv. şi pop.> a (se) ocărî, a feşteli, a huli, a (se) povesti, a (se) năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a (se) îmbârfi, a pedepsi, a (se) publica, <înv.> a (se) balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a (se) măscări1, a (se) mozaviri, a pişpăi, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a vi-lipenda, a vrevi, a (se) critica, a pecetlui, a (se) sfâşia, a ştampila, a (se) îngăla, a (se) bâzâi, a (se) forfeca, a (se) încondeia, a (se) înnegri, a (se) mâli, a (se) otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi defăimează vecinii. După ruptură, încep să se defăimeze. 2 tr. (înv.; compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsidera. Dispreţui. Nesocoti. defăimare s.f. 1 bârfa,bârfeală, bârfire,bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, 4191 deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, în-negrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia defăimarea şi invidia. 2 (înv.) v. Desconsiderare. Desconsideraţie. Dispreţ. Oprobriu. defăimat, -ă adj. (despre oameni) bârfit2, calomniat, denigrat, detractat, discreditat, ponegrit, <înv. şi pop.> ocărât, feştelit, năpăstuit, încondeiat2. Fata defăimată s-a îndepărtat de colege. defăimător, -oare adj., s.m., s.f., adv. 1 adj., s.m., s.f. bârfitor, calomniator, clevetitor, denigrant, denigrator, detractor, ponegritor, sicofant, şopăcăitor, hulitor, cancanier, fârţos, <înv.> balamut, bârfelnic, clevetnic, detractator, hulnic, năpăstuitor, ocamic, ocărâtor, pişpăitor, ponosluitor, şoptitor, vorbitor, vorbitor de rău, <înv.; deprec.> pohlibuitor, mozavir, mâncător de căcat, mâncător de rahat. Persoanele defăimătoare sunt evitate. 2 adj. (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) bârfitor, calomniator, calomnios, clevetitor, denigrant, denigrator, ponegritor, vituperativ, prost, cancanier, <înv.> mozavirnic, sprinţar. Afirmaţia ei este defăimătoare. 3 adv. (modal) calomnios, rău. Vorbeşte defăimător despre ea. defecă vb. 1.1 intr. (fiziol; despre fiinţe) a ieşi, <înv. şi pop.> a se scârnăvi, a se slobozi, a se cufuri, a se răhăţi, a se spârcâi, a se uşura, a se spurca, a se căca. A defecat uşor după ce a luat un laxativ. 2 tr.,refl. (în opoz. cu „a (se) tulbura) compl. sau sub. indică lichide care conţin corpuri în suspensie) a (se) deburba, a (se) decanta, a (se) limpezi, a (se) clarifica, a se aşeza. A defecat soluţia prin adăugarea unei substanţe speciale. Mustul s-a defecat. 3 tr. (chim.; compl. indică albumi-nele dintr-o soluţie) a dezalbumina. A defecat substanţele albuminoide. defecăre s.f. 1 (fiziol.) cenoză, defecaţie, ieşire, purgaţie, <înv. şi pop.> slobozire, cufureală, spurcare, <înv.> purgare, slobozenie, scaun, căcare, că-cătură. Laxativele provoacă defecarea. 2 defecaţie, limpezire. Defecarea unui lichid se produce prin depunerea substanţelor care se află în suspensie. 3 (chim.) dezalbuminare. Prin defecare, substanţele albuminoide dintr-o soluţie se precipită cu ajutorul unui reactiv chimic. defecăţie s.f. 1 (fiziol.) cenoză, defecare, ieşire, purgaţie, <înv. şi pop.> slobozire, cufureală, spurcare, <înv.> purgare, slobozenie, scaun, căcare, căcătură. 2 defecare, limpezire, defect, -ă s.n., adj. I s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Defectele lui educaţionale sunt evidente. 2 (med., med. vet.) anomalie, cusur, meteahnă, <înv. şi reg.> pacea. Are un defect grav la un picior. 3 cusur, dar2, nărav, patimă, viciu, meteahnă, pârţag, învăţ, nărăveală, băsău, ciucă, madea, natură, nărăvie, năzar, pahibă, parfie, taronie, teahnă, <înv.> învăţ, maculă. A fost părăsit de soţie pentru că are defectul beţiei. 4 defectare, defecţiune, deranjament, dereglare, beteşug. Maşina a suferit un defect major la motor. 5 (rar) v. Defavoare. Dezavantaj. Inconvenient. Neajuns1. II adj. (tehn.; despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) compromis2, defectat, deranjat, dereglat, deteriorat, stricat, detracat, mitocosit, <înv.> smintit, defunct. Motorul defect al maşinii nu mai poate fi reparat. defectă vb. 1.1 tr., refl. (tehn.; compl. sau sub. indică mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) detraca, a mitocosi, a (se) buli. Motorul maşinii s-a defectat. 2 refl. pas. (despre reţele de spionaj) a se deconspirâ, a se defecta, a se trăda. Reţeaua de contraspionaj s-a defectat din cauza unor scurgeri de informaţii. defectare s.f. 11 (tehn.) dereglaj, dereglare, deteriorare, disfuncţie, disfuncţionalitate, stricare, detracare, buleală. Maşina nu a mai putut fi pornită din cauza defectării motorului. 2 defect, defecţiune, deranjament, dereglare, beteşug. II fig. de-conspirare. Defectarea reţelei de contraspionaj a fost urmarea unei scurgeri de informaţii. defectat, -ă adj. (tehn.; despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) compromis2, defect, deranjat, dereglat, deteriorat, stricat, detracat, mitocosit, <înv.> smintit, defunct. defectiv adj. (gram.; despre verbe) <înv.> scăzătiv. în limba română sunt puţine verbe defective. defectuos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) eronat, fals, greşit, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect, nepotrivit, prost, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt defectuoase. Interpretarea datelor problemei este defectuoasă. 2 (despre rezultate, calcule etc.) eronat,fals,greşit,incorect, inexact, neadevărat, necorect, <înv. şi reg.> smintit. Rezultatul ecuaţiei este defectuos. Calculul pe care l-a făcut a fost defectuos. 3 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, necorect, prost, rău, viciat, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. Exprimarea lui în română deferi este defectuoasă. 4 necorespunzător, <înv.> smintit. Planul referatului este defectuos. Metoda de lucru este defectuoasă. 5 (jur.; despre acte, dispoziţii etc.) viciat, vicios. Actul notarial nu a putut fi folosit în instanţă, întrucât era defectuos. 6 deficient, vicios. Trebuie să fie operat din cauza unei conformaţii defectuoase a coloanei vertebrale. II adv. (modal; în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie,T) eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, inexact, necorect, prost, rău, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă defectuos în engleză. Cuvintele au fost scrise defectuos. defectuozităte s.f. (rar; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. defecţiune s.f. defect, defectare, deranjament, dereglare, beteşug, defel adv. (modal) deloc, nicicum, nicidecum, <înv. şi pop.> necum, nicicât, nimic, ioc, bai1, hici, neam, nicicacum, nicidecât, tenchi2, canci, ciuciu, nexam, nix, oha, pauză, sufletu’ (v. suflet), zero. Nu se pricepe defel la politică. defendor s.m. (jur.) acuzat, incriminat, intimat, împricinat, învinuit, pârât, reclamat, vinovat, pricinaş, pricinat. Defen-dorului i s-a pus avocat din oficiu. defenestrăre s.f. defenestraţie. Moartea victimei s-a produs prin defenestrarea ei de la etajul zece. defenestrăţie s.f defenestrăre. defensă s.f. (zool.) fildeş, <înv.> ebur. Defen-sele elefantului sunt foarte lungi. defensivă s.f. (milit.) apărare. Divizia se află în defensivă. defensor s.m. (jur.) apărător, avocat, procurist, maestru2, <înv. şi reg.> arca1, procator, <înv.> vechil, <înv.; peior.> clănţău, jongler, prezentator, procurator. Pentru că a fost dat în judecată, va trebui să îşi ia un defensor. deferent, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) condescendent, cuviincios, decent, politicos, respectuos, reverenţios, smerit, <înv.> smerin. Fiul ei este un tânăr deferent cu toată lumea. Are o atitudine deferentă faţă de persoanele în vârstă. deferenţă s.f. admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de deferenţă prietenilor. deferi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică premii, distincţii, titluri etc.)v. Acorda. Atribui. Conferi. Da2. Decerna. deferit |420 deferit, -ă adj. {înv.; despre premii, distincţii, titluri etc.) v. Acordat. Atribuit. Conferit. Dat2. Decernat. deferlâj s.n. (hidrol.) deferlare. deferlâre s.f. (hidrol.) deferlâj. îi place să privească deferlarea valurilor. defertilizâ vb. I. tr., refl. (agron.; compl. sau sub. indică terenuri) a (se) degrada. Pământul s-a defertilizat din cauza cultivării an de an a aceloraşi plante. defetist, -ă adj. (despre oameni) incredul, neîncrezător, sceptic, <înv.> necredincios. Este defetist în ceea ce priveşte reuşita afacerii. defibrilăre s.f. (med., med. vet.) defibri-laţie. Prin defibrilăre se opreşte fibrilaţia atrială sau ventriculară şi se restabileşte ritmul normal cardiac. defibrilâţie s.f. (med., med. vet.) defibrilăre. deficient, -ă adj. defectuos, vicios. Trebuie să fie operat din cauza unei conformaţii deficiente a coloanei vertebrale. deficienţă s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „afi”) carenţă, cusur, defect, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slă-bie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Deficienţele lui educaţionale sunt evidente. 2 (med.) deficienţă fizică = handicap. S-a născut cu o deficienţă fizică locomotoare severă. deficit s.n. 1 (fin.) pierdere. Firma are un mare deficit de lichidităţi. 2 (fin.) lipsă, manco, minus, <înv.> mancă2. Casiera are un deficit de o mie de lei în casă. 3 (med., vet.) deficit imunitar = carenţă imunitară, imuno-deficienConsecinţa deficitului imunitar este slăbirea rezistenţei organismului la acţiunea nocivă a agenţilor biologici. deficităr, -ă adj. (econ.; mai ales despre bugete) dezechilibrat. Nu se pot face promovări întrucât bugetul instituţiei este deficitar. defi'ge vb. III. tr. (înv.; compl. indică mai ales date, termene) v. Asigna. Fixa. Hotărî. Preciza. Stabili. Statornici, defilă vb. I. intr. fig. a se perinda, a se prefira, a se succeda, a trece, a se derula. în vis defilau imagini frumoase din copilărie. defilăre s.f. 1 paradă. Ne place să privim defilarea militarilor. 2 fig . perindare, pre-firare, succedare, trecere, derulare. Defilarea în vis a unor imagini frumoase din copilărie îi crea la trezire o stare de bună dispoziţie. defilâu s.n. 1 (geomorf.) chei (v. cheie), strâmtoare, poartă, strungă, şchei2, <înv.> spărtură, strâmtură. Defileul Bicazului oferă un peisaj unic. 2 (înv.) v. Perindare. Prefirare. Succedare. Trecere, defini vb. IV. 1 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) a caracteriza. Cum îţi defineşti prietenul? Cum ai defini această întâmplare? 2 refl. (despre oameni) a se autocaracteriza, a se autodefini, a se caracteriza. Se defineşte veridic în memoriile scrise recent. 3 tr. (compl. indică mai ales proprietăţi, caracteristici ale unor fiinţe, stări, fenomene, creaţii etc.) a determina, a identifica, a preciza, a stabili, <înv.> a lămuri, a mărgini, a răspica. Criticul a definit trăsăturile esenţiale ale operei scriitorului. definibil, -ă adj. (despre cuvinte, noţiuni etc.) definisabil. Cuvântul, fiind atât de cunoscut, este şi uşor definibil. definire s.f. 1 caracterizare. Profesorul cere elevilor să dea o definire cuprinzătoare a noţiunilor învăţate. 2 definiţie. 3 determinare, precizare, stabilire, <înv.> determinaţie. Criticul se ocupă cu definirea trăsăturilor esenţiale ale operei scriitorului. definisăbil,-ă adj. (despre cuvinte, noţiuni etc.) definibil. definit, -ă adj. 1 determinat, precizat, stabilit. Au discutat un aspect bine definit al afacerii. 2 hotărât, precizat. Convingerile lui politice sunt prea bine definite pentru a putea fi influenţate. 3 (despre cuvinte, noţiuni) explicat, precizat. Cuvintele definite alcătuiesc glosarul lucrării. definitiv, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre lucrări, obiecte etc.) definitivat, finisat2. A trimis spre publicare forma definitivă a articolului. 2 absolut, categoric, irevocabil. Confirmarea unui astfel de specialist i separe definitivă. 3 (despre decizii, atitudini etc. ale oamenilor) irevocabil, <înv.> stătător, nestrămutat, neumit. Decizia pe care a luat-o este definitivă. 4 (jur.; despre hotărâri, sentinţe etc.) inapela-bil, irevocabil. Sentinţa în privinţa divorţului este definitivă. II adv. (modal) iremediabil, irevocabil. Este atât de aeriană încât pare ruptă definitiv de realitate. definitivă vb. I. tr. 1 (compl. indică lucrări, obiecte etc.) a finisa. A fost nevoit să-şi definitiveze studiul în câteva zile. 2 (compl. indică oameni) a titulariza. A fost definitivat pe post prin concurs. 3 (compl. indică contracte, tratate, tranzacţii etc.) a încheia, a stabili, <înv.> a închide. A reuşit să definitiveze contractul cu primăria. definitivare s.f. 1 finisaj, finisare, finisat1, finiţie. A reuşit să termine definitivarea articolului într-un timp relativ scurt. 2 titularizare. A obţinut definitivarea la un liceu din capitală. definitivăt, -ă adj. 1 (despre lucrări, obiecte etc.) definitiv, finisat2. 2 (despre contracte, tratate, tranzacţii etc.) încheiat, stabilit. Contractul definitivat a fost semnat de ambele părţi. definit6riu,-ieadj. 1 caracteristic, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, structural, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura definitorie a poeziilor sale. 2 caracteristic, clasic, elocvent, reprezentativ, specific, tipic2. îi dă un exemplu definitoriu de ceea ce înseamnă marea artă. definiţie s.f. definire. A dat definiţia exactă a noţiunii de „autism”. deflagraţie s.f. detonare, detonaţie, explozie, fulminaţie, <înv. şi pop.> detunătură. Deflagraţia a fost foarte puternică, distrugând clădirea. Din cauza răsturnării cisternei, a fost pericol de deflagraţie. defloculâ vb. I. tr. (chim.; compl. indică sisteme coloidale) a peptiza. Un sistem coloidal este defloculat când trece din stare de gel în stare de soluţie. defloculăre s.f. (chim.) peptizare. Un sistem coloidal se transformă din stare de gel în stare de soluţie prin defloculăre. deflora vb. I. tr. (compl. indică fecioare) a dezvirgina, a necinsti, a desfeciori, a desfeti, a schilodi, <înv.> a strica, a crăciuni, a începe, a înţepa, a sparge. A fost condamnat la ani grei de închisoare pentru că a deflorat prin violenţă o fecioară. deflorăre s.f. defloraţie, dezvirginare, desfeciorire,desfetire. Deflorarea prin violenţă este o faptă penală. deflorată adj. (desprefecioare) dezvirginată, <înv.> stricată (v. stricat). defloraţie s.f. deflorare, dezvirginare, desfeciorire, desfetire. defluent s.m. (hidrol.) difluent. Defluentul se formează prin divizarea apelor unui râu. defluenţă s.f. (hidrol.) difluenţă. Prin de- fluenţă, cursul unui râu se desface în două braţe. defoliă vb. I. tr.,refl. (compl. sau sub. indică plante) a (se) desfrunzi, a (se) despuia, a (se) exfolia, <înv.> a (se) golăşi, a (se) jumuli. Furtuna a defoliat copacii. defoliăţie s.f. defoliere, desfrunzire, despuiere, exfoliere. Vânturile puternice provoacă defoliaţia copacilor. defoliere s.f. defoliăţie, desfrunzire, despuiere, exfoliere. deforestăre s.f. (silv.) despădurire. Defo-restările masive provoacă alunecări de teren. deformă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, lucruri etc. ori despre părţi ale lor) a (se) strâmba, a (se) scofâlci, <înv. şi reg.> a se coroji, <înv.> a (se) suci2. Scândurile duşumelei s-au deformat din cauza greutăţii mobilei. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică corpul, părţi ale corpului ori, p. ext., fiinţe) a (se) strâmba, a (se) scălâmbăia, <înv.> a (se) suci2. Reumatismul i-a deformat mâinile. Coloana vertebrală s-a deformat foarte tare în urma accidentului. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică obiecte de încălţăminte) a (se) scâlcia, a (se) strâmba, a (se) scrombăi. Fiind purtaţi zilnic, pantofii s-au deformat. 4 refl. (despre obiecte, materiale etc.) a ceda. Firele de aluminiu se deformează la căldură foarte mare. 5 refl. (despre plăci, capace etc.) a se bomba, a se gondola1, a se umfla. Tabla de pe acoperiş s-a deformat. 6 tr. (mai ales fig.; compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a con-traface, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a adultera, a erona, a răzjudeca, a cotârji, a mitocosi, <înv.> a deznatura-lisi, a izvrăti, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a interverti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a deformat voit textul comunicatului. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică limba, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) a (se) corupe, a (se) perverti, a (se) mutila, a (se) strica, a (se) vicia. Limba se poate deforma sub influenţa barbarismelor împrumutate masiv. 2 tr. (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) a denatura, a masacra, a scâlcia, a schimonosi, a schingiui, a stâlci, a strica, a tortura, a estropia, a măscări1, a poci1, a stropşi. Vorbeşte deformând cuvintele. Şi-a deformat scrisul din cauza artritei de la degete. deformare s.f. 11 strâmbare, scofâlcire. Deformarea scândurilor duşumelei s-a produs din cauza greutăţii mobilei. 2 de-formaţie, strâmbare, sluţit1. Deformarea mâinilor s-a produs din cauza reumatismului. Strâmbarea coloanei vertebrale este evidentă după accident. 3 scâlciere, strâmbare. Pantofii trebuie aruncaţi, deoarece deformarea lor este prea mare. 4 (concr.) scâlcietură, strâmbătură. Gheata de la un picior are o deformare vizibilă. 5 (mai ales fig.) alterare, denaturare, es-camotaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, fumisterie, <înv.> falsificare, distorsionare, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune,intervertire. Este revoltat din cauza deformării textului comunicatului. 6 deformare profesională = deformaţie profesională. Verificarea repetată a unei surse bibliografice este o deformare profesională. II fig. 1 corupere, pervertire, mutilare, stricare, viciere. Deformarea limbii devine 0 realitate dacă se împrumută masiv barbarisme. 2 denaturare, masacrare, scâlciere, schimonoseală, schimonosire, schimonosit1, stâlcire, stâlcit1, stricare, tortură, estropiere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, stropşire. Deformarea cuvintelor unei limbi este supărătoare pentru cei care vorbesc corect. deformat, -ă adj. 11 (despre obiecte, lucruri etc. sau despre părţi ale lor) diform, strâmb, scofâlcit, ciumpaş. Scândurile deformate ale duşumelei trebuie înlocuite. 2 (despre corp, părţi ale corpului sau, p. ext., despre fiinţe) deviat, strâmb, strâmbat. Are dureri mari de spate din cauza coloanei vertebrale deformate. 3 (despre obiecte de încălţăminte) scâlciat, strâmb, strâmbat, scălâmb, scrombăit, străbălat1. Pantofii deformaţi trebuie aruncaţi. 4 (în opoz. cu „adevărat”; mai ales fig.; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, răstălmăcit, <înv.> izvrătit, distorsionat, mutilat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul deformat al comunicatului l-a revoltat. II fig. 1 (despre limbă, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) corupt, pervertit, mutilat, stricat. Unele comunităţi vorbesc o limbă deformată. 2 (despre cuvinte, limbă, scriere etc.) denaturat, scâlciat, schimonosit2, schingiuit2, stâlcit2, stricat, estropiat, pocit2, stropşit. Pronunţarea deformată a cuvintelor este proprie, de regulă, celor cu puţină ştiinţă de carte. deformaţie s.f. 1 deformare, strâmbare, sluţit1. 2 deformaţie profesională = deformare profesională. defortificâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică fortificaţii, linii de luptă etc.) v. Dărâma. Distruge. defosâ vb. I. refl. (j. de cărţi) a decarta. îl aşteaptă să se defoseze, apoi ridică miza. defraudâ vb. I. tr. (jur.; compl. indică bani publici) a delapida, a deturna, a frauda, a sustrage, a sfeterisi. Doi angajaţi au defraudat o sumă mare de bani din conturile firmei. defraudâre s.f. (jur.) delapidare, deturnare, fraudare, sustragere, sfeteriseală, sfeterisire, <înv.> delapidaţie, peculat, sfeterismos. Sunt anchetaţi pentru defraudarea unei sume mari de bani din conturile firmei. defraudat, -ă adj. (jur.; despre sume de bani publici) delapidat, fraudat, sustras. Suma de bani defraudată a fost mare. defraudator, -oâre s.m., s.f. (jur.) delapidator, fraudator, diurnist. Defraudatorii au fost condamnaţi la închisoare. defrişâ vb. I. tr. (silv.; compl. indică suprafeţe împădurite sau păduri) a despăduri, a lăzui, a târşi1, a urici, <înv.> a cura. Suprafeţe întinse acoperite cu păduri au fost defrişate iraţional. defrişâre s.f. (silv.) defrişat1, despădurire, despădurit1, lăzuire, lăzuit1, săciuit1, uricire, uricitură. Defrişarea unor suprafeţe întinse acoperite cu păduri a fost iraţională. defrişât1 s.n. (silv.) defrişare, despădurire, despădurit1, lăzuire, lăzuit1, săciuit1, uricire, uricitură. defrişât2, -ă adj. (silv.; despre suprafeţe împădurite) despădurit2, <înv. şi reg.> săciuit2, lăzuit2, uricit, <înv.> târşit2. Terenul defrişat a fost reîmpădurit. defrişator, -oâre s.m., s.f. (silv.) defrişor. Defrişatorii folosesc drujba pentru tăierea arborilor. defrişor, -oâre s.m., s.f. (silv.) defrişator. defter s.n. (înv.) v. Catastif. Condică. Registru, defulâ vb. I. 1 refl. (despre idei sau tendinţe refulate în subconştient) a se manifesta. într-un moment de mare tensiune psihică i s-a defulat dorinţa ruperii cu trecutul. 2 tr. (despre oameni; compl. indică stări sufleteşti, sentimente etc.) a descărca. Şi-a defulat toată revolta pe care o acumulase în suflet. defunct, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. decedat, dispărut, mort, răposat2, sucombat, <înv. şi pop.> pierit, pierdut, <înv.> pristăvit, săvârşit2, adormit, expirat, repauzat. Străbunii noştri defuncţi trebuie pomeniţi. 2 fig. (despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) compromis2, defect, defectat, deranjat, dereglat, deteriorat, stricat. Motorul defunct al maşinii nu mai poate fi reparat. degajat degajâ vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) a (se) elimina, a (se) emana, a (se) emite, a exala, a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a scoate, <înv.> a dezabura, a exabora, a (se) răsfuga, a (se) slobozi. Coşurile fabricilor degajâ gaze periculoase pentru sănătate. în timpul reacţiei se degajâ căldură. 2 tr. (compl. indică radiaţii, unde, fascicule etc.) a dezvolta, a emana, a emite, a produce, a radia1, a răspândi, <înv.> a libera. Lemnele care ard degajâ căldură. 3 tr. (compl. indică substanţe) a elibera, a elimina. Humusul degajâ în sol cantităţi însemnate de substanţe humice. 4 tr., refl. fig. a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a răsufla, a respira, a (se) revărsa. Fiinţa ei degajă bunătate. Din paginile romanului se degajă revolta intelectualului prins în mrejele unei societăţi ostile. I11 tr. (compl. indică drumuri, căi de comunicaţie) a debloca, a elibera. Spărgătoarele de gheaţă au degajat fluviile îngheţate. 2 tr. (compl. indică circulaţia rutieră) a fluidiza. După accident, poliţiştii au degajat circulaţia. 3 tr., refl. a (se) descleş-ta, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) elibera, a (se) libera, a scăpa, a scoate, a laşa, <înv. şi pop.> a (se) slobozi. Şi-a descheiat corsetul pentru a-şi degaja talia din încleştarea lui. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>T) a se debarasa, a se descotorosi, a se dezbăra, a scăpa, a se coroti, a se cortorosi, a se dezgurga, <înv.> a se părăsi, a exoflisi2, a se scutura, a se dezbăiera. Fiind grăbită, s-a degajat de o veche cunoştinţă după câteva vorbe schimbate. 5 tr. fig. (compl. indică locuinţe, încăperi, spaţii etc.) a elibera, a evacua, a goli, a libera. Chiriaşii au fost nevoiţi să degajeze apartamentul. degajâres.f. 11 efluenţă, eliminare, emanare, emanaţie, emisiune, exalare, exalaţie, împrăştiere, răspândire, <înv.> dezaburire, răsfugare, slobozire, răsuflet. Degajarea de gaze din coşurile fabricilor este periculoasă pentru sănătate. 2 dezvoltare, emanare, emanaţie, producere, radiere1. Degajarea de căldură în urma arderii lemnelor a încălzit soba. I11 deblocare, eliberare. Degajarea fluviilor îngheţate se face cu spărgătoare de gheaţă. 2 fluidizare. După accident, poliţiştii au asigurat degajarea traficului. 3 descleştare, desfacere, desprindere, eliberare, liberare, scăpare, <înv. şi pop.> slobozire. Descheierea corsetului a produs degajarea taliei din strânsoare. 4 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) debarasare, descotorosire, scăpare, expediere, cortorosire, scuturare, scuturat1. Degajarea de o veche cunoştinţă s-a făcut rapid, după câteva vorbe schimbate. 5 dezinvoltură, firesc, mobilitate, naturaleţe, nonşalanţă, simplitate, spontaneism, spontaneitate, natural, <înv.> naturalitate. Degajarea ei în faţa spectatorilor a surprins pe mulţi. degajât, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) emanat, emis, exalat, iradiat, împrăştiat, răspândit, scos2. Gazele degajate sunt periculoase pentru sănă- degarota tate. 2 (despre radiaţii, unde, fascicule etc.) dezvoltat, emanat, emis, radiat, răspândit. Soarele, prin căldura degajată, menţine viaţa pe Pământ. II adj. 1 (despre drumuri, căi de comunicaţie) deblocat. Drumurile degajate sunt redate circulaţiei. 2 (despre părţi ale corpului) liber. I-a scos cătuşele, lăsându-i mâinile degajate. 3 (despre mişcări) liber, nestânjenit, nestingherit, dezlegat2. Se strecoară prin mulţime cu mişcări degajate. 4 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi degajate. 5 (despre ţinuta, atitudinile etc. oamenilor) neacademic, neconvenţional. A venit la recepţie într-o ţinută degajată. III adv. (modal) dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat degajat în faţa spectatorilor. degarota vb. I. tr. (med., med. vet.; compl. indică garouri) a desface, degazăre s.f. (tehn.) dezaerisire. Sacii de aer formaţi într-o conductă sau într-un recipient de apă ori de abur se îndepărtează prin degazare. degazolinâ vb. I. tr. (chim.) a dezbenzina. Au degazolinat amestecul de gaze de sondă. degazolinâre s.f. (chim.) dezbenzinare. Gazolina se separă şi se recuperează prin de-gazolinare. degeaba adv. (modal) 1 inutil, zadarnic, <înv. şi pop.> geaba, surda (v. surd), heba, îndarn. Degeaba încerci, nu vei obţine nimic! 2 (adesea precedat de prep. „pe”) gratis, gratuit, geaba, moca. Le-a dat pe degeaba cărţile. degelifică vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică alimente congelate) a (se) decongela, a (se) dezgheţa. A degelificat carnea pentru a o prepara. 2 intr., refl. (despre geluri coloida-le, dulceţuri, miere etc.) a se cristaliza, a se zaharisi, a se zăhări. Pelteaua s-a degelificat. degenera vb. I. intr. 11 (med., med. vet.; despre ţesuturi şi organe) a se atrofia, <înv. şi pop.> a seca, a se usca. I-au degenerat muşchii. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) a se atrofia, a se chirci, a se închirci, a se pipernici, a se zgârci2, a se pitici, a se sfriji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a scădea, a se izini, a se micicula, a se prizări, a se şiştăvi, a se târcăvi, <înv.> a se zâmi. Plantele au degenerat din cauza secetei. II fig. (despre stări, situaţii etc.) a se deprecia, a se înrăutăţi, a se degrada, a se deteriora, a se strica. Situaţia lor materială a degenerat. degenerare s.f. 11 (biol.) degeneraţie, de-generescenţă. O cauză a degenerării unei rase sunt factorii ereditari. 2 (med., med. vet.) atrofie, atrofiere, degeneraţie, degenerescenţă, boală uscată. Degenerarea poate avea drept cauză un deficit de aport nutriţional sau de activitate funcţională. 3 atrofiere, chircire, închircire, pipernicire, sfrijire, izineală, izinire, şiştăvire. Studiază cauzele degenerării plantelor de apartament. II fig. (în opoz. cu „progres”) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradate. S-a scris mult despre degenerarea puterii romane. degenerat, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre ţesuturi şi organe) atrofiat, uscat2, <înv. şi reg.> sec. Nu-şi mai poate folosi piciorul din cauza muşchiului degenerat. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) atrofiat, chircit, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, plăpând, pricăjit, prizărit, pieritor, slab, sterp, sfrijit, nevoiaş, stârcit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, imisit, izinit, miciculat, obidnie, pandosit, pimnicit, pizghirit, prilestit, răit, şchiop, şiştav, târcav, <înv.> zâmit. Plantele degenerate încep să se usuce. degenerativ, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli, factori de mediu etc.) degenerescent. Bătrâna are reumatism degenerativ. degeneraţie s.f. 1 (biol.) degenerare, degenerescenţă. 2 (med., med. vet.) atrofie, atrofiere, degenerare, degenerescenţă, boală uscată. degenerescent, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli, factori de mediu etc.) degenerativ, degenerescenţă s.f. 1 (biol.) degenerare, degeneraţie. 2 (med.,med. vet.) atrofie, atrofiere, degenerare, degeneraţie, boală uscată. degeră vb. I. intr. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor, despre plante, legume, fructe) a îngheţa. A stat în frig şi a degerat. Florile lăsate afară pe ger au degerat. degerăre s.f. îngheţare. Alpiniştii sunt expuşi degerării. degerăt, -ă adj. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor, despre plante, legume, fructe) îngheţat, mereu. Degetele degerate trebuie tratate. Florile degerate nu-şi mai revin. deget s.n. 11 (anat.) <înv. şi reg.> dactil. I-au amorţit degetele din cauza frigului. 2 (anat.) deget arătător = arătător, index, degetul cel dintâi, degetul dintâi, degetul nasului. îi indică cu degetul arătător direcţia de mers; deget inelar = inelar, <înv. şi reg.> degetul inelului, <înv.> degetul de inele. Poartă verigheta pe degetul inelar; deget mare = (art.) degetul cel gros = degetul cel mare = policar, puricar, degetul cel mic, degetul cel scurt. Presează rana cu degetul mare, ca să nu ţâşnească sângele; (art.; înv. şi reg.) degetul inelului v. Deget inelar. Inelar; (art.; reg.) degetul cel dintâi = degetul dintâi = degetul nasului v. Arătător. Deget arătător. Index; degetul cel mic = degetul cel scurt v. Deget mare. Degetul cel gros. Degetul cel mare. Policar; (art.; înv.) degetul de inele v. Deget inelar. Inelar. 3 (lapl; med.) degete hipocratice = hipocratism digital. Degetele hipocratice se caracterizează prin îngroşarea 1422 extremităţii lor şi prin bombarea unghiilor. 4 (bot.; reg.) deget-roşuv. Degeţel. Dege-ţel-roşu. Digitală (Digitalispurpurea). II (vers.; în metrica modernă; înv.) v. Dactil, degetâr s.n. 1 <înv. şi pop.> năpârstoc, <înv. şi reg.> diseu. Când coase, foloseşte degetarul. 2 (bot.; şi degetar-roşu) Digitalisgrandiflora; digitală, degetariţă, degeţel, dege-ţel-de-pădure, clopoţei (v. clopoţel), degetărel, degetărel-roşu, degetărică, dege-tăruţ, floarea-degetarului (v. floare), iarba-de-getarului (v. z'arfră),iarba-degetului (v. iarbă), iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl, ţâţa-oii (v. ţâţă), ţâţa-vacii (v. ţâţă), urechea-boului (v. ureche). degetâriţă s.f. (bot.) 1 (pop.) v. Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora). 2 (pop.) v. Degeţel. Degeţel-roşu. Digitală (Digitalis purpurea). 3 (reg.) v. Degetărel. Degetăruţ. Potiraş (Soldanella major). degetăş s.n. (anat.; înv.) v. Degetuţ. Degeţel, degetăreă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Degetărel. Degetăruţ. Potiraş (Soldanella major). 2 v. Degetăruţ (Soldanella montana). degetărâl s.n. (bot.) 1 Soldanella major; degetăruţ, potiraş, degetariţă, degetăreă, măcrişul-caprei (v. măcriş). 2 (reg.)v. Degeţel. Degeţel-roşu. Digitală (Digitalispurpurea). 3 (reg.; şi degetărel-roşu) v. Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora). degetărică s.f. (bot.; reg.) v. Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora). degetăruş s.m. (bot.; reg.) v. Degeţel. Degeţel-roşu. Digitală (Digitalis purpurea). degetăruţ s.m. (bot.) 1 Soldanella montana; cănăfior, degetăreă, măcrişul-caprei (v. măcriş), nejitnică, potiraş. 2 Soldanella major; degetărel, potiraş, degetariţă, degetăreă, măcrişul-caprei (v. măcriş). 3 (reg.) v. Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora). degetuţ s.n. (anat.) degeţel, <înv.> degetaş. Fetiţa are degetuţele subţiri. degeţâl s.n. I (anat.) degetuţ, <înv.> degetaş. II (bot.) 1 (şi degeţel-roşu) Digitalispurpurea; digitală, degetariţă, deget-roşu, degetărel, degetăruş, năpăstrocel, ţâţa-oii (v. ţâţă). 2 (pop.; şi degeţel-de-pădure) v. Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora). deghiză vb. I. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) travesti, a (se) preface, <înv. şi reg.> a (se) străvesti, <înv.> a (se) schimba, a se prosti1, S-a deghizat în bufon la carnaval. 2 fig. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) a (se) ascunde, a (se) disimula, a oculta, a tăinui, a (se) camufla, a (se) masca, a (se) voala, a învălui, a cosmetiza. îşi deghizează sfiala sub un zâmbet îndrăzneţ. deghizăj s.n. (rar) v. Deghizare. Travestire, deghizament s.n. (rar) v. Deghizare. Travestire. deghizare s.f. 1 travestire, deghizaj, deghizament, <înv.> străvestire. Deghizarea lui în bufon a surprins pe toţi. 2 fig. disimu- 423 | lare, tăinuire, camuflare, mascare, voalare, grimasă, cosmetizare. Deghizarea adevărului de câtre guvernanţi este sancţionată politic. deghizat, -ă adj. 1 (despre oameni) travestit, <înv.> străvestit. Tânărul deghizat a făcut senzaţie. 2 fig. (despre stări, senzaţii, realităţi etc.) disimulat, tăinuit, camuflat,mascat, voalat, cosmetizat. Adevărul deghizat a fost până la urmă dat publicităţii. Zâmbetul ei îndrăzneţ este expresia unei sfieli deghizate. deglutină vb. I. refl. (lingv.; despre elementele unui cuvânt) a se separa, deglutinâre s.f. (lingv.) separare. Deglutina-rea se produce prin falsa analiză a unor cuvinte. deglutiţie s.f. (fiziol.) înghiţire. Deglutiţia era dureroasă din cauza inflamării amigda-lelor. degonflă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte umflate) a (se) dezumfla. Copilul a degonflat un balon. I s-a degonflat unul din cauciucurile maşinii. degonflăre s.f. dezumflare. Din cauza degonflării unui cauciuc era să facă accident. degrâbă adv. (pop.) 1 (temporal) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat. Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu. 2 (temporal) v. Devreme. Repede. Timpuriu. 3 (modal) v. Iute. Repede. Uşor2, degradă vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) a (se) dărăpăna, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, a (se) părădui, a (se) dorovăi, a (se) răntui, a (se) stârci, a (se) nasoli. Conacul s-a degradat cu timpul. Igrasia a degradat chiliile mănăstirii. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) învechi, a (se) strica, a (se) uza, a (se) hârbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi, a (se) răblări, <înv. şi reg.> a (se) vechi1, a (se) dorovăi, a (se) hăbuci, a (se) hârbălui, a se hleaburi, a se hlebui, a (se) hrentui, a se vlăgui, <înv.> a vătăma, a îmbătrâni, a (se) ruina, a se jigări, a (se) buli, a (se) nasoli. Intemperiile au degradat gardul de lemn al casei. Toate fotoliile s-au degradat. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) a (se) deteriora, a se învechi, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) toci, a (se) uza, <înv. şi pop.> a (se) sparge, <înv. şi reg.> a slăbi, a se rănţui, a ştofloci, a ştrăpăţui, a teşmeni, a (se) tohoci, <înv.> a se prosti1. De atâta purtat, a degradat repede pantofii. Paltonul i s-a degradat cu trecerea timpului. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică materii, produse etc. perisabile) a (se) deprecia, a (se) strica. Laptele s-a degradat din cauza căldurii. 5 tr., refl. (agron.; compl. sau sub. indică terenuri) a (se) defertiliza. Pământul s-a degradat din cauza cultivării aceloraşi plante an de an. I11 refl. (despre oameni) a decădea, a se declasa, a cădea, a degrin-gola, a se descompune, a se rebegi. Tânărul s-a degradat din cauza consumului de droguri. 2 tr.,refl. (adesea fig.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) dezonora, a (se) înjosi, a (se) umili, a (se) coborî, a (se) scoborî. Munca nu degradează pe om. Nimeni nu se degradează muncind. 3 tr., refl. (adesea fig.; compl. sau sub. indică idei, cuvinte, fapte etc.) a (se) trivializa, a (se) vulgariza. Gustul publicului se poate degrada prin anumite emisiuni de divertisment. m % i tr., refl. a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) complica, a se deprecia, a (se) înrăi, a (se) înrăutăţi, a (se) deteriora. Pneumonia i s-a degradat din cauza vieţii mizere pe care o duce. Condiţiile grele de muncă îi degradează boala. 2 refl. (despre stări, situaţii etc.) a se deprecia, a se înrăutăţi, a degenera, a se deteriora, a se strica. Situaţia lor materială s-a degradat. degradânt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) compromiţător, degradator, dezonorant, infamant, infamator, înjositor, nedemn, ruşinos, difamant, nevrednic, <înv.> necinstit, necinstitor, pierzător. Invidia este un sentiment degradant. 2 (despre situaţii, stări, fapte etc.) dezonorant, înjositor, jignitor, ofensant, ofensator, ruşinos, umilitor, <înv.> ovelitoriu, negru, mortifiant. Prin acest refuz brutal al lui, a fost pusă într-o postură degradantă. II adv. (modal) dezonorant, înjositor, nedemn. Isepare degradant să se certe cu el. degradare s.f. 11 dărăpănare, deteriorare, măcinare, părăginire, ruinare, stricare. Degradarea conacului s-a produs în timp. 2 deteriorare, învechire, stricare, uzare, hârbuire, hodorogire, paradire, rablagire, hrentuire, <înv.> degradaţie, deterioraţie, îmbătrânire, para-deală. Şi-a schimbat mobila din cauza degradării fotoliilor. 3 deteriorare, învechire, po-nosire, roadere, stricare, tocire, uzare, eroziune, ponoseală, <înv. şi reg.> dârvăreală, rănţuială, <înv.> prostire1, umilinţă. A renunţat la palton din cauza degradării lui. 4 depreciere. Degradarea laptelui s-a produs din cauza căldurii. I11 decădere, declasare, cădere, degringoladă, ilotism, recădere. Consumul de droguri l-a dus la degradare. 2 (ade-seafig.) dezonoare, înjosire, umilinţă, umilire, giosire, <înv.> degradaţie, înjosorire, umiliaţiune, umilitate, coborâre, scădere, nimicire. Nu poate să admită nici cea mai mică degradare a demnităţii umane. 3 (adesea fig.) trivializare, vulgarizare. Degradarea unor emisiuni de divertisment este revoltătoare. III fig. acutizare, agravare, depreciere, înrăire, înrăutăţire, deteriorare. Degradarea pneumoniei este îngrijorătoare. degradat, -ă adj. 11 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) dărăpănat, deteriorat, măcinat2, părăginit, ruinat, stricat, vechi2, părăduit, slab, degroşaj hurbuluit, răntuit, stârcit, amărât, deşirat. Conacul degradat a fost iniţial o construcţie foarte frumoasă. 2 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) delabrat, deteriorat, învechit, stricat, uzat, vechi2, hardughit, hârbuit, hodorogit, rău, jerpelit, paradit, rablagit, răblărit, <înv. şi reg.> dezblehuit, ciorsăit, dăulat, hârbăluit, hrentuit, <înv.> vătămat, obosit, îmbătrânit, ruinat, jigărit, cealapa. Fotoliile degradate au fost reparate. 3 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) deteriorat, învechit, ponosit, ros, stricat, tocit, uzat, vechi2, rău, picnit, rănţuit, amărât. Şi-a peticit paltonul degradat. 4 (despre materii, produse etc. perisabile) depreciat. Laptele degradat trebuie aruncat. I11 (despre oameni) decăzut, declasat, giosit. Este un om degradat, dominat de vicii. 2 (adeseafig.; despre oameni) înjosit, umilit, scăzut, <înv. şi reg.> ruşinat, zgulit, <înv.> înjosorit, mortificat. Degradat în demnitatea sa, vrea să se răzbune. 3 (adeseafig.) trivializat,vulgarizat. Unele emisiuni de divertisment degradate au fost scoase din grila de programe. degradator, -oâre adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) compromiţător, degradant, dezonorant, infamant, infamator, înjositor, nedemn, ruşinos, difamant, nevrednic, <înv.> necinstit, necinstitor, pierzător. degradaţie s.f. (înv.) 1 v. Corupere. Decădere. Depravare. Pervertire. Pierzare. Viciere. 2 v. Degradare. Deteriorare. învechire. Stricare. Uzare. 3 v. Degradare. Dezonoare, înjosire. Umilinţă. Umilire, degresâj s.n. (tehn.) degresare. degresânt s.m. (ind. ceramică) deplastifiant, deplastificator. Degresantul micşorează plasticitatea unei materii prime. degresare s.f. (tehn.) degresaj. Pentru degresarea unei suprafeţe metalice se foloseşte o soluţie specială. degresăt, -ă adj. (în opoz. cu »grasn; despre alimente) slab. Cumpără numai smântână degresată. Răciturile sunt degresate. Face o plăcintă cu brânză de vaci degresată. degresi'v, -ă adj. (despre numere, mărimi fizice, valori etc.) descrescător, descrescând, descrescent, <înv.> scăzător. Număra de la zece la unu, în ordine degresivă. degringolâ vb. I. intr. 1 (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) a (se) prăbuşi, a (se) prăvăli, a (se) rostogoli, a se răsuci, <înv.> a (se) ponorî, a zbura. A alunecat şi a degringolat în prăpastie. 2 fig. (despre oameni) a cădea, a decădea, a se declasa, a se degrada, a se descompune, a se rebegi. Tânărul a degringolat din cauza consumului de droguri. degringoladă s.f. 1 prăbuşire, prăvălire, rostogolire, rostogolit. Degringolada în prăpastie a fost fatală pentru ea. 2 fig. decădere, declasare, degradare, cădere, ilotism, recădere, degroşâj s.n. (tehn.) degroşare. degroşare degroşâre s.f. (tehn.) degroşaj. Degroşarea este operaţia de prelucrare prin aşchierea unei piese brute. degurgitâ vb. I. tr. (fiziol.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) a vărsa, a voma, a vomita, a decarta, a borî, a lepăda, a deborda, a se opinti, a oticni, a răcni2, a turna1, <înv.> a eructa. A degurgitat tot ce a mâncat degurgitare s.f. (fiziol.) degurgitaţie, vărsare, vărsat, vărsătură, vomare, vomat1, vomă, vomisment, vomitare, decartare, decartat, borală,borâre, borât1, borâtură, debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. Degurgitarea poate produce dureri abdominale. degurgitaţie s.f. (fiziol.) degurgitare, vărsare, vărsat, vărsătură, vomare, vomat1, vomă, vomisment, vomitare, decartare, decartat, borală, borâre, borât1, borâtură, debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. degustă vb. I. tr. (compl. indică alimente, băuturi etc.) 1 a gusta, a încerca, a cerca. A degustat compotul pentru a vedea dacă este suficient de dulce. 2 a savura, a sirota, a legumi. Degustă cafeaua pe terasă. degustare s.f. degustaţie, savurare. Degustarea cafelei este una dintre plăcerile ei. degustâţie s.f. degustare, savurare, dehidrâză s.f. (biochim.) dehidrogenază, transhidrogenază. Dehidraza catalizează oxidarea substanţelor. dehidrogenază s.f. (biochim.) dehidrâză, transhidrogenază. dehlemeti'vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. ,,de,T) v. Dispensa. Lipsi. Renunţa. Scăpa, dehobi'vb. IV. tr.,refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) v. Epuiza. Extenua. Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. deificâ vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe sau lucruri) a diviniza, a zeifica, a dumnezei, <înv.> a îndumnezei, a înzei. De-a lungul istoriei, oamenii au deificat diferite fiinţe sau lucruri. 2 (în Antic, romană; compl. indică eroi, conducători etc.) a apoteoza, a diviniza, a zeifica. Romanii îşi deificau împăraţii, tre-cându-i în rândul zeilor. 3 fig. (compl. indică fiinţe) a adora, a diviniza, idolatriza, a slăvi, a venera, a zeifica, a idolatra. Tânărul îşi deifică mama. deificâre s.f. 1 divinizare, zeificare, <înv.> di-vinizaţiune, îndumnezăiciune, îndumnezeire, zeificaţie. Deificarea unui muritor se făcea în cadrul unui ceremonial special. 2 (în Antic, romană) apoteozare, apoteoză, divinizare, zeificare, <înv.> divinizaţiune. Deificarea împăraţilor caraăerizează societatea romană antică. deificât,-ă adj. 1 (despre fiinţe sau lucruri) divinizat, zeificat, <înv.> îndumnezeit, înzeit. Oamenii se închinau la un muritor deificat. 2 fig. (despre fiinţe) adorat, divinizat, idolatrizat, slăvit, venerat, sacru, zeificat. A suferit când actorul deificat nu a mai jucat. dei'sm s.n. (filos.) <înv.> zeism. Deismul susţine că lumea este supusă legilor naturale invariabile, existenţa lui Dumnezeu fiind considerată doar o cauză primară şi impersonală a universului. deîmpărţi't s.m. (mat.) <înv.> despărţit1, dividend. Deîmpărţitul este primul termen al unei împărţiri. deînmulţi't s.m. (mat.) <î*fr.> multiplicând. Deînmulţitul este primul factor al unei înmulţiri. dejâ adv. (temporal) 1 (indică încadrarea într-un moment anterior) încă. Deja din copilărie ştia să cânte bine la vioară. 2. Concursul deja se desfăşura când a intrat în sală. dejer s.m. (gosp.; reg.) v. Ciubăr, dejivrâj s.n. dejivrare. dejivrăre s.f. dejivraj. Prin dejivrare, se înlătură stratul de gheaţă sau de chiciură de pe suprafeţe. dejucâ vb. I. tr. (compl. indică planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) a împiedica, a strica, a zădărnici, a contraria, a eluda, a obstacula, a zborşi. Au dejucat planurile concurenţei. dejucâre s.f. împiedicare, zădărnicire. De-jucarea planurilor concurenţei a fost o victorie. dejucat, -ă adj. (despre planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) împiedicat, zădărnicit. Planurile dejucate erau ale concurenţei. dejugă vb. 1.1 tr. (compl. indică boi) a desprinde, a slobozi. După ce a dejugat boii, i-a dus la adăpat. II fig. 1 intr. (reg.; despre oameni) v. Aşeza. Poposi. 2 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi umane, ţări) v. Descătuşa. Dezrobi. Elibera. Emancipa. Libera, dejugăre s.f. I dejugat1, desprindere. După dejugare, boii au fost duşi la adăpat. II fig. 1 (reg.) v. Aşezare. Poposire. 2 (înv.) v. Descătuşare. Dezrobire. Eliberare. Emancipare. Emancipaţie. Liberare. dejugat1 s.n. dejugare, desprindere. dejugăt2, -ă adj. I (despre boi) desprins. Boii dejugaţi de la car au fost duşi la adăpat. II fig. 1 (reg.; despre oameni) v. Poposit. 2 (înv.; despre oameni, colectivităţi umane, ţâri) v. Dezrobit. Eliberat/Emancipat, dejun s.n. masă1, masă de prânz (v. masă1), prânz, merinde, nămiază, prânza-re, gustare. Cei doi prieteni au luat dejunul la un restaurant. dejuna vb. I. intr. a prânzi, <înv. şi reg.> a merinda, a gusta, a prânzui. Cei doi prieteni au dejunat la un restaurant dejurstvă s.f. (milit.; înv.) v. Corp de gardă, delaboră vb. I. tr. (tehn.; compl. indică instalaţii, maşini, sisteme tehnice etc.) a demonta, a desface, a dezasambla, a dezarticula2. Mecanicul a delaborat motorul maşinii. delaborat, -ă adj. (tehn.; despre instalaţii, maşini, sisteme tehnice etc.) demontat2, desfăcut, dezasamblat. Motorul delaborat este remontat bucată cu bucată. delabra vb. I. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) învechi, a (se) strica, a (se) uza, a (se) hârbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi, a răblări, <înv. şi reg.> a (se) vechi1, a (se) dorovăi, a (se) hăbuci, a (se) hârbălui, a se hleaburi, a se hlebui, a (se) hrentui, a se vlăgui, <înv.> a vătăma, a îmbătrâni, a (se) ruina, a se jigări, a (se) buli, a (se) nasoli. Intemperiile au delabrat gardul de lemn al casei. Toate fotoliile s-au delabrat. 2 (compl. sau sub. indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, a (se) părădui, a (se) dorovăi, a (se) răntui, a (se) stârci, a (se) nasoli. Conacul s-a delabrat cu timpul Igrasia a delabrat chiliile mănăstirii. delabrăt, -ă adj. (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) degradat, deteriorat, învechit, stricat, uzat, vechi2, hardughit, hârbuit, hodorogit, rău, jerpelit, paradit, rablagit, răblărit, <înv. şi reg.> dezblehuit, ciorsăit, dăulat, hârbă-luit, hrentuit, <înv.> vătămat, obosit, îmbătrânit, ruinat, jigărit, cealapa. Fotoliile delabrate au fost reparate. delaolâltă adv. (modal; înv. şi reg.) v. In corpore. împreună. Laolaltă, delapida vb. I. tr. (jur.; compl. indică bani publici) a defrauda, a deturna, a frauda, a sustrage, a sfeterisi. Doi angajaţi au delapidat o sumă mare de bani din conturile firmei. delapidare s.f. (jur.) 1 defraudare, deturnare, fraudare, sustragere, sfeteriseală, sfeterisire, <înv.> delapidaţie, peculat, sfeterismos. Sunt anchetaţi pentru delapidarea unei sume mari de bani din conturile firmei. 2 escrocherie, fraudă, hoţie, malversaţie, doi, inginerie financiară, mâncătorie, mâ-nărie. Este vorba de o delapidare de câteva sute de milioane de lei. delapidăt, -ă adj. (jur.; despre sume de bani, bunuri etc.) defraudat, fraudat, sustras. Suma de bani delapidată a fost mare. delapidator, -oâre s.m. (jur.) defraudator, fraudator, diurnist, delapidâţie s.f. (jur.; înv.) v. Defraudare. Delapidare. Deturnare. Fraudare. Sustragere, delator, -oâre s.m., s.f. denunţător, informator, pârâtor, sicofant, <înv.> prepuitor, vadnic, muşard, turnător, antenă, caiafe, calpuzan, canar, cântăreţ, ciripitor, cobzar, doniţar, doniţaş, flaşnetar, ginitor, gurist, guşar, iepuraş, instrumentist, interpret, îngheţată (v. îngheţat), jet, lătrător, lepră, limbă, limonadă, limonagiu, marmeladă, mârâitor, melodios, mincinos, peţitor, philips, râşniţar, scuipător, sifon, sifonar, surlaş, tiflă, toboşar, trâmbiţar, trompetist, turnesol, ţambalagiu, ţap, ţânţar, ţiflă. Toată viaţa a fost un delator mizerabil. delaţiune s.f. denunţ, denunţare, spunere, pâră, spusă (v. spus), <înv.> donosenie, sicofantie, sicofantire, 425 | delicatesă efta, turnare1, turnătorie, ciripeală, ciripire, ciripit, melodie, peţitorie, scuipat1, smoală, şopteală, trântă, trânteală. Pentru delaţiunea politică a fost supus oprobriului public. delă s.f. (înv.) 1 (jur.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. 2 v. Dosar, delăsare s.f. 1 apatie, impasibilitate, imper-turbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de delăsare faţă de ceea ce se petrece în jur este îngrijorătoare. 2 neglijenţă, neîngrijire. Ţinuta sa trădează o delăsare totală. delăsât, -ă adj. (despre o muncă începută) abandonat, lăsat, neglijat. A reluat proiectul delăsat anul trecut. delăsător, -oăre adj. 1 (despre oameni) apatic, blazat, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană delăsătoare, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 (despre oameni, mai ales despre femei) nearanjat, neglijent, neîngrijit, îngălat, lălâu, şleampăt, dâplos. O femeie delăsătoare lasă o impresie dezagreabilă. delătură vb. I. tr. (reg.; compl. indică substanţe, alimente, băuturi etc. sau, p. ext., deprinderi considerate nocive; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „dintre”) v. Elimina. Exclude. înlătura. Scoate. Suprima, delăturăre s.f. (reg.) v. Eliminare. Excludere, înlăturare. Scoatere. Suprimare, delectă vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a desfata, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a slăvi, <înv.> a năluci, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a delectat pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 2 tr., refl. (mai ales cu determ. introduse prin prep. „cu*) a (se) desfata, a (se) răsfaţa, a teferici, a (se) îndulci. îşi delectează nepoţii cu tot felul de bunătăţi. S-au delectat în excursie, cumpă-rându-şi tot ce şi-au dorit. 3 refl. (despre oameni) a se desfata, a savura. S-a delectat cu un roman bun. 4 refl. (despre oameni) a se bucura, a se desfata, a petrece, a se lăfăi. Tinerii s-au delectat la onomastica prietenului lor. delectăbil, -ă adj. (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dezmierdător, <înv.> desfatat, desfatăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este delectabil. delectăresf. 1 captivare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, desfat, <înv.> delectaţie, des-fatăciune, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: delectarea spectatorilor. 2 desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, iu-cunditate, delectaţie, voluptuozitate, <înv. şi pop.> dezmierdăciune, răsfăţ, răsfaţare, <înv. şi reg.> tefericie, <înv.> încântec, răsfaciune, simţiciune, deliciu, dulceaţă, îmbătare, savoare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Mediterană a fost o delectare. delectat, -ă adj. (despre oameni) captivat, desfatat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, <înv.> ademenit, cucerit, hipnotizat, magnetizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul delectat a răsplă-tit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. delectăţie s.f. 1 (rar) v. Delectare. Desfătare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă. 2 (înv.) v. Captivare. Delectare. Desfătare. Fascinare1. Fascinaţie. Fermecare, încântare. Seducere. Seducţie, delegă vb. I. tr. (jur.; compl. indică oameni) a abilita, a andosa, a autoriza, a împuternici, a învesti, <înv.> a ispravnici, a mirui1, a slobozi, a volnici. Şi~a delegat fiica să încaseze contravaloarea cecului. delegăt, -ă s.m., s.f. emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, sol1, trimis1, re-prezentator, <înv. şi reg.> tist, mânat, <înv.> deputat, misit, rugător, solitor, vornic. La congres, delegaţii străini au fost în număr mare. delegăţie s.f. 1 (jur.) abilitate, andosament, andosare, împuternicire, mandat, procură, <înv.> procuraţie, vechilâc, vechilet, vechi-limea, plirexusiotită. Are delegaţie de a-l reprezenta în proces. 2 <înv.> ambasadă, deputăţie, solie. A trimis emirului o delegaţie. delestă vb. I. tr. (mar.; compl. indică corăbii, baloane etc.) a debalasta. Marinarii au delestat ambarcaţiunea pentru a naviga mai repede. deleter, -ă adj. (livr.) 1 v. Dăunător. Negativ. Nociv. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Pre-judiciabil. Primejdios. Rău. Vătămător. 2 fig. (jur.) v. Corupător. Pervertitor. Seducător, delfin s.m. 1 (zool.) Delphinus delphis; <înv. şi pop.> dolf, porc-de-mare. 2 (art.; Delfinul; astron.; nm. pr.) Crucea (v. cruce). Delfinul este o constelaţie boreală, care se află în vecinătatea Căii-Lactee. deliberă vb. I. tr. 1 (despre membrii unei instanţe judecătoreşti, ai unei adunări legiuitoare etc.; compl. indică probleme de larg interes, legi, proiecte, păreri, propuneri, chestiuni în litigiu etc.) a chibzui, a dezbate, a discuta, a pertracta. Membrii comisiei au deliberat îndelung până au luat o hotărâre. 2 (compl. indică o evoluţie viitoare a unor stări, acţiuni etc.) a decide, a hotărî, a rezolva, a soluţiona, a stabili, a pecetlui. Urma să delibereze strategia de dezvoltare economică. deliberăre s.f. chibzuire, contenţiune, dezbatere1, discutare, discuţie, pertractare, per-tractacţie, <înv.> deliberaţie, discută, sfădire, trataţie, muchealemea. Membrii comisiei, după îndelungi deliberări, au luat o hotărâre. deliberăt, -ă adj., adv. I adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) 1 conştient, intenţionat, liber-consimţit, voit2, intenţional, precugetat. Munca este o acţiune deliberată a omului. Alegerea lui a fost deliberată. 2 chibzuit, cugetat, gândit. A pus la cale acest asasinat în mod deliberat. II adv. (modal) conştient, intenţionat, liber-consimţit, voit2, precugetat. A acceptat deliberat să participe la miting. Are o atitudine deliberat defensivă. deliberăţie s.f. (înv.) v. Chibzuire. Comentariu. Contenţiune. Deliberare. Dezbatere1. Discutare. Discuţie. Pertractare. Pertractacţie. delicăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) diafan, fin1, gingaş, gracil, graţios, suav, botticellian, diafanin, scarandiv, <înv.> cilibiu, gingălaş, molceluş, uşor2, zarif, mignon, dalb, dulce, eteric, vaporos. îi soarbe din priviri chipul delicat. 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, ouat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbă-nos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este delicat, predispus mereu la îmbolnăviri. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ales2, distins, elegant, fin1, manierat, politicos, exchiz. Totdeauna are o atitudine delicată faţă de soţie. 4 (despre lucruri) fin1. A cumpărat un bibelou delicat, din argint filigranat. 5 (despre piele, membrane etc.) fin1, subţire. Vântul îi irită faţa, pentru că are pielea delicată. 6 (despre anumite produse, obiecte etc.) ales2, fin1, preţios. îi plac numai parfumurile delicate. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret,estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tern, apos, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori delicate. 2 (despreprobleme, situaţii, circumstanţe etc.) anevoios, dificil, greu, gingaş, ingrat, scabros. Este în situaţia delicată de a-l refuza. 3 (despre subiecte, probleme etc.) gingaş, sensibil. Refuză să discute problemele intime, deoarece le consideră delicate. III adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) delicato, fin1, delicatesă s.f. (mai ales la pl. delicatese; culin., ind. alim.) bunătăţi delicateţe (v. bunătate), dulceaţă, fineţuri (v.fineţe), lifuri, mejerii, papară domnească, papă domnească (v. papă2). Masa era plină cu tot felul de delicatese. delicateţe s.f. 1 eleganţă, fineţe, gingăşie, graţie, suavitate, venustate, <înv.> gingă-şime,lin2. Gesturile ei faţă de copii sunt pline de delicateţe. 2 fragilitate, gingăşie, gracilitate, suavitate, frăgezime. Această fetiţă este de o delicateţe tulburătoare. delicâto adv. {muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) delicat, fin1, delicios, -oâsă adj. 11 {despre mâncăruri) apetisant, bun, gustos, îmbietor, plăcut, savuros, suculent, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A pregătit o masă delicioasă. 2 (despre băuturi) apetisant, bun, gustos, îmbietor, lico-ros, plăcut, savuros, ambroziac, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A băut un vin delicios. II fig. (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, absorbant, cuceritor, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este delicios. deliciu s.n. 1 savoare. Această mâncare are un deliciu aparte. 2 fig. delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, dulceaţă, îmbătare, savoare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Mediterană a fost un deliciu. delict s.n. (jur.) vină. Conducerea sub influenţa alcoolului este considerată delict delictuâl, -ă adj. (jur.) delictuos. Fapta sa are caracter delictual delictuos, -oâsă adj. (jur.) delictual, delicvescent, -ă adj. fig. (despre oameni sau, p. ext, despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, bizantin, dezordonat, pierdut, putred, vier-mănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă delicvescent delicvescenţă s.f. fig. corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemora-litate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, a hotărî, a însemna, a semna. A delimitat via pe care o are pe deal 2 (compl indică suprafeţe, hotare, lucruri etc.) a limita, a mărgini, a străjui, a ţărmuri. Păpurişul delimitează iazul 3 (compl indică trotuare, drumuri etc.) aborda,a circumscrie, a demarca, a limita, a marca, a mărgini. Au delimitat laturile şoselei pentru a se evita accidentele. 4 (compl. indică probleme, situaţii, fapte etc.) a circumscrie, a limita, a restrânge, <înv.> a periorisi. Şi-a delimitat subiectul lucrării de doctorat numailttstudiul neologismelor din sec. alXIX-lea. II refl. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se desluşi, a se distinge, a se evidenţia, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa, a se vedea, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se delimitează pe linia orizontului. delimitâre s.f. 11 circumscriere, demarcaj, demarcare, demarcaţie, hotărnicire, limitare, marcare, mărginire, <înv.> hotărâtură. Delimitarea viei i-a fost impusă de primărie. 2 circumscriere, limitare, restrângere. Delimitarea subiectului lucrării numai la studiul neologismelor i-a fost cerută de conducătorul de doctorat II (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) conturare, evidenţiere, precizare, profilare, proiectare, reliefare. Delimitarea munţilor în depărtare devine clară pe timp senin. delimităt, -ă adj. 1 (despre spaţii, terenuri etc.) circumscris, demarcat, limitat, mărginit. Terenul delimitat este locul dejoacă al copiilor. 2 (despreprobleme, situaţii, fapte etc.) circumscris, finit, limitat, mărginit. Subiectul lucrării are un caracter delimitat, cuprinzând numai studiul neologismelor din sec. al XÎX-lea. delimitativ, -ă adj. delimitator, limitativ, restrictiv, limitator. Tratatul încheiat are condiţii delimitative. delimitator, -oâre adj. delimitativ, limitativ, restrictiv, limitator. delincvent, -ă s.m.,s.f. (jur.) ilegalist. Delincvenţii comit delicte penale. delintersăre s.f. (ind. text) lintersare. Firele scurte de pe seminţele de bumbac egre-nate se îndepărtează prin delinteresare. delir s.n. 11 (med.) aiurare, aiureală, delirare, <înv. şi reg.> bâiguiâlă, bâiguire. Din cauza febrei mari, bolnavul era în stare de delir. 2 (psih.) delir oniric = onirism. Delirul oniric apare într-un context de confuzie mintală; delir parţial = fixaţie, han-tisă, idee fixă, manie, marotă, monomanie, obsesie, psihoză, ţicneală, fix, <înv.> vesanie, ţăcă-neală, pată. Bolnavii care au delir parţial sunt preocupaţi de un singur gând sau de un singur subiect. II fig. exaltare, exaltaţie, extaz, frenezie, incantaţie, nebunie. După concert, în sală era o atmosferă de delir general delirâ vb. I. intr. (med.; despre oameni) a aiura, a frenetiza, <înv. şi reg:> a bâigui, a lozi, <înv.> a visa. Din cauza temperaturii mari, bolnavul delirează. delirănt, -ă adj. fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) exaltat, excesiv, 1426 frenetic, mescalinic. Nu-i plăceau aplauzele delirante. delirâre s.f. (med.) aiurare, aiureală, delir, <înv. şi reg.> bâiguiâlă, bâiguire. delişor s.n. (geomorf; pop.) v. Colină. Deluşor. deliu, -ie adj. (înv.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz, delniţă s.f. 1 (în Ev. Med., în Ţara Rom.) jirebie, <în Ev. Med., în Transilv., Bucov. şi Ban.> sesie1. Delniţa era partea din hotarul moşiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de ţărani din acel sat 2 (înv.) v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate, deloc adv. (modal) defel, nicicum, nicidecum, <înv. şi pop.> necum, nicicât, nimic, ioc, bai1, hici, neam, nicicacum, nicidecât, tenchi2, canci, ciuciu, nexam, nix, oha, pauză, sufletu’ (v. suflet), zero. Nu se pricepe deloc la politică. deloiâl, -ă adj. (despre oameni) incorect, necinstit, necorect, neloial, neonest, veros, improb, malonest, <înv. şi pop.> rău. în administraţia statului sunt mulţi funcţionari deloiali. deloialitâte s.f. improbitate, incorectitudine, necinste, necorectitudine, rea-credinţă, <înv.> fără-de-cinste, incorecţiune, malonestitate. Deloialitatea unor funcţionari publici este o realitate. delta s.m. fig. (înv.) v. Adevăr. Real. Realitate. delta-cortizon s.m. (farm.) prednison. Delta-cortizonul este folosit ca antiinflamator şi imunodepresiv. deluc s.n. (geomorf.; reg.) v. Colină. Deluşor. deluleţ s.n. (geomorf.; pop.) v. Colină. Deluşor. delung, -ă adj. (rar) v. îndelung. îndelungat. Lung. Prelung. Prelungit, delungâ vb. I. tr., refl. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Depărta. Distanţa. îndepărta, delungât, -ă adj. (înv.) 1 (despre locuri, aşezări omeneşti etc.) v. Depărtat. îndepărtat. 2 (despre timp sau despre alte noţiuni temporale) v. Destul. îndelung. îndelungat. Mare1. Mult. 3 (despre viaţă, procese, calităţi etc.) v. îndelung. îndelungat. Lung. delurel s.n. (geomorf;pop.) v. Colină. Deluşor. deluros, -oâsă adj. (despre terenuri, regiuni etc.) <înv.> dâlmos. Satul lor este situat într-o zonă deluroasă. deluşăl s.n. (geomorf; pop.) v. Colină. Deluşor. deluşor s.n. (geomorf) colină, colnic, colnicioară, delişor, deluleţ, delurel, deluşel, deluţ, grumaz, colniţă2, deluc, grui2, huhui, muncel, monticul. în spatele casei se înalţă un deluşor. deluţ s.n. (geomorf.; pop.) v. Colină. Deluşor. deluzoriu, -ie adj. (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) amăgitor, aparent, iluzoriu, înşelător, neadevărat, specios, nălucitor, vizionar, <înv. demimondenă şi reg.> părut2, cealău, celamic, mâglisitor, <înv.> amăgeu, deşert, mincinos, lunecos. Presupunerile pe care le-a făcut s-au dovedit deluzorii. demachia vb. I. refl. (despre femei, artişti etc.) a se dezrumeni. Se demachiază întotdeauna înainte de culcare. demachiăj s.n. demachiat, demachiere. demachiât s.n. demachiaj, demachiere. demachiere s.f. demachiaj, demachiat. Demachierea artiştilor este făcută de profesionişti. demagog s.m. plebicol. Demagogii rostesc discursuri bombastice. demantelâ vb. I. tr. fig. (compl. indică organizaţii, reţele, asociaţii etc.) a desfiinţa, a lichida, a suprima, a destrăma, a neantiza. A reuşit să demanteleze o reţea de spionaj. demară vb. 1.1 intr. (tehn.; despre motoare, autovehicule etc.) a porni. Camionul a demarat. 2 tr. fig. (compl. indică activităţi, acţiuni etc. ale oamenilor) a iniţia, a începe. A demarat o afacere cu produse cosmetice. demaraj s.n. (tehn.) demarare, pornire, demarăre s.f. 1 (tehn.) demaraj, pornire. Iarna, apar unele probleme la demararea maşinii. 2 fig. iniţiere, începere. Demararea afacerii cu produse cosmetice a fost inspirată. demaratâr s.n. (tehn.; rar) v. Demaror. Pornitor. demarcă vb. I. tr. 1 (compl. indică proprietăţi, terenuri etc.) a cercui, a circumscrie, a delimita, a hotărnici, a încercui, a limita, a marca, a mărgini, <înv.> a hotărî, a însemna, a semna. A demarcat via pe care o are pe deal. 2 (compl. indică trotuare, drumuri etc.) a borda, a circumscrie, a delimita, a limita, a marca, a mărgini. Au demarcat laturile şoselei pentru a se evita accidentele. demarcâj s.n. circumscriere, delimitare, demarcare, demarcaţie, hotărnicire, limitare, marcare, mărginire, <înv.> hotărâtură. demarcăre s.f. circumscriere, delimitare, demarcaj, demarcaţie, hotărnicire, limitare, marcare, mărginire, <înv.> hotărâtură. Demarcarea viei i-a fost impusă de primărie. demarcat, -ă adj. (despre spaţii, terenuri etc.) circumscris, delimitat,limitat, mărginit. Terenul demarcat este locul dejoacă al copiilor. demarcâţie s.f. circumscriere, delimitare, demarcaj, demarcare, hotărnicire, limitare, marcare, mărginire, <înv.> hotărâtură. demaror s.n. (tehn.) pornitor, demara-tor. Demarorul motorului cu ardere internă s-a defectat. demărş s.n. (fran.) v. Demers. Intervenţie, demască vb. I. refl. fig. (despre oameni) a se autodemasca, a se trăda. Prin gestul necontrolat s-a demascat. demascăre s.f. fig. autodemascare, trădare. Demascarea planurilor sale l-a făcut să intre în panică. demascat, -ă adj. fig. (despre suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) depistat, descoperit, dovedit. Infractorul demascat a fost arestat. demasculiniză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică bărbaţi) a (se) deviriliza, a (se) efemina, <înv.> a (se) efemeia, a (se) în-muia, a (se) moleşi. demasculinizăre s.f. (biol, med.) deviriliza-re, efeminare, efeminaţie. Demasculinizarea este starea acelor bărbaţi care au aspect sau caractere feminine. demasculinizăt adj. (despre bărbaţi) de- virilizat, efeminat, <înv.> efemeiat, levente, molatic. Bărbaţii demasculinizaţi au aspect sau caractere feminine. demă s.f. (în vechea Atică şi în Imperiul Bizantin) demos. Dema era o unitate admi- nistrativ-teritorială. demâncâre s.f. (mv.şi pop.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. demâncăt s.n. (înv. şi pop.) v. Aliment. Hrană. Mâncare, demândă vb. I. tr. (înv.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. demândăre s.f. (înv.)v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. demenajă vb. I. refl. (livr.; despre oameni; cu determ. locale, introduse prin prep. „în”, „la”, „din”, „de la”, „pe”) v. Muta. Strămuta, demenajăre s.f. (livr.) v. Mutare. Mutat. Strămutare. dement, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (psih.) alienat, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, nebunit, apucat2, candriu, deşucheat, diliman, hututui, ţicnit, îndrăcit, luat2, lunatic, zărghit, diliu, exaltat, sonat, şui3, sisi, zurliu, glumeţ, <înv. şi reg.> lipsit, nerod, smint, bahahui, bolând, cantaur, căhui, căpăvit, huimac, huimatic, leunat, pălăurat, preclătit, preclintit, primit, prost, şuietic, vântuit, zăluzit, <înv.> apelpisit, buiac, luatic, sărit2, scrântit, căpiat, strecheat, atins, dus2, ţăcănit2, pălit2, săltat2, buibui, pocnit2, sandilău, sandiliu, uşchit. Oamenilor demenţi li se fac tratamente speciale. 2 adj. (desprefapte, acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) demenţial, nebunesc, smintit. Şi-a pierdut viaţa din cauza gestului său dement. demenţă s.f. (psih.) 1 alienare, alienare mintală, alienaţie, alienaţie mintală, boală de nervi, boală mintală, boală nervoasă, nebunie, folie, insanitate, <înv. şi pop.> stropşeală, nebuneală, pierderea minţii (v. pierdere), sminteală, smintire, ţicneală, îndrăcire, luatul ielelor (v. luat1), zărgheală, dileală, <înv. şi reg.> smintă, smintenie, bolân-zeală, bolânzie, preclinteală, sălteală, trăsneală, zăluzeală, zăluzie, zărghenie, <înv.> dezmeticire, dezmeticiune, fară-minte, ienăcire, rătăcire, scrânteală, scrânteală la cap, scrântire, eroare, căpială, căpiere, filoxeră, ţăcăneală. A fost internat cu diagnosticul de demenţă. 2 demenţă precoce = dezagregare mentală, dezagregare psihică, schizofrenie. Demenţa precoce este o boală psihică ireversibilă, deosebit de gravă. demenţiăl, -ă adj. I (despre fapte, acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) dement, ne- bunesc, smintit. II fig. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) înnebunitor. în timpul concertului rock, în sală era o atmosferă demenţială. 2 (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, demerit s.n. (înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu, demers s.n. intervenţie, <înv.> ispită, ispitire, demarş. Dorinţa de a-şi ajuta prietena explică demersul ei. demetană vb. I. tr. (chim.; compl. indică hidrocarburi sau cărbuni) a demetaniza. A demetanat hidrocarburile extrăgând metanul. demetanăre s.f. (chim.) demetanizare. Demetanarea este separarea metanului de restul componenţilor unui amestec de hidrocarburi. demetaniză vb. I. (chim., compl. indică hidrocarburi gazoase sau cărbuni) a demetana. demetanizăre s.f. (chim.) demetanare. demifond s.n. (sport) semifond. Demi-fondul este o probă sportivă de atletism, de ciclism sau de nataţie care se dispută pe distanţe mici. demimondă s.f. (fran.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). demimondenă s.f. (de obicei deprec.) cocotă, depravată (v. depravat), desfrânată (v. desfrânat), destrăbălată (v. destrăbălat), dezmăţată (v. dezmăţat), femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imorală (v. imoral), prostituată, rufiană (v. rufian), stricată (v. stricat), frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rea (v. râu), curvă, curvet, curviştină, matracucă, târfe1, târfoştină, lele, papină, ţiitură, dârloagă, hanţuşcă, ţolină, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachină2, profesionistă, fufe,japiţă,putorişcă, traseistă, <înv. şi reg.> pârţotină, telăliţă, teleleică2, ţorfe, ţorfotină, bandură, co-tohaliţă, coturbă, crăiţă, dolobandură, ghiol-bană, harţaba, huşniţă, iobniţă, landră, leură, madaranţă, mârjoală, mârţână, mişarcă, mo-târcă, panţuşcă, paţircă, pocrişă, pohoaţă (v. pohoţ), puiniţă, rapandulă, răsturnică, rău-leancă, scorţotină, târcoavă, târnoaţă, traf-tiroaică, vişteală1, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliuhă, puielniţă, pujlă, şulpe, tarbă, târşitură, tută (v. tuf2), vijlă1, <înv.> celetnică, damă publică, demineralizare 1428 femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, muiere îmblătoare (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), palaţandră, panchiţă, panţură,tălaniţă,uşamică, demimondă, gigoletă, cameristă, şanticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfa, buleândră, fleandură, gioarsă, rufa, zdreanţă, rablă, căţea, haită, îmbălăciune, întinzătură, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfa, tearfă, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică, başoldină, bomboană, bordeleză, bufa, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), cartoafă, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotârlă, cotoarbă, dameză, famă, farfuză, fârţă, fâr-ţoagă, finfa, fleaşcă, fleoarţă, fleorţotină, fleştură, fliuşcă, floarţă, floştină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, ja-gardea, jantă, jartea, libarcă, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, mai-muţică, marcoavă, marfa, mastroacă, mătrăgună, meseriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafa, oarfa, pacientă (v. pacient), papacioacă (v. papacioc), papiţă, paraşutis-tă, pârjoală, penală (v. penal), penalistă, pi-piţă, piţipoancă, planoristă, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), potloagă (v.potlog), pralină, producătoare (v. producător), pră-jitoare, puiţă, puşcătoare (v. puşcător), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafa, sepie, servitoare (v. servitor), sugativă, ştioalfa, tape-ză, taxatoare (v. taxator), tivitoare, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână frecangioai-că, spălătură, spintecătură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o demimondenă. demineralizare osoasă s.f. {biol, med., med. vet.) decalcificare. Decalcificarea este scăderea cantităţii de calciu din organism. demis, -ă adj. {despre persoane care ocupă un post) destituit, îndepărtat, scos2, caterisit. Funcţionara demisă îşi caută un alt loc de muncă. demisie s.f. (adesea constr. cu vb. ca „a da”, „a depune”, „a înainta”, „a oferi”, „aprezenta”) <înv.> paretisire, prostire3 paretisis. Şi-a dat demisia pentru că şi-a găsit un post mai bine plătit. demisiona vb. I. 1 intr. (despre oameni) <înv.> a paretisi, a se prosti2. A demisionat din funcţia pe care o avea deoarece era nemulţumit de salariu. 2 tr. (rar; compl indică persoane care ocupă un post) v. Demite. Destitui. îndepărta. Scoate, demistifică vb. I. tr. (compl. indică lucruri, idei etc.)a demitifica, a demitiza, a demitolo-giza. Istoricul literar a încercat să demistifice trecutul scriitorului cercetat. demistificâre s.f. demitificare, demitizare. încercarea de demistificâre a trecutului scriitorului a provocat reacţii diferite. demite vb. III. tr. (compl. indică persoane care ocupă un post) a destitui, a îndepărta, a scoate, a demisiona, a caterisi, <înv.> a dezridica, a zbura, a smântâni. După noua grilă, mulţi funcţionari au fost demişrltin posturile lor. demitere s.f. destituire, îndepărtare, scoatere, destituţiune, caterisire, <înv.> luare. Demitereafuncţionarei din postul pe care îl ocupa a provocat nemulţumirea colegilor ei. demitificâ vb. I. tr. (compl. indică lucruri, idei etc.) a demistifică, a demitiza, a demitolo-giza. demitificăre s.f. demistificâre, demitizare. demitizâ vb. I. tr. (compl. indică lucruri, idei etc.) a demistifică, a demitifica, a demito-logiza. demitizânt, -ă adj. demitizator. A scris o carte demitizantă, având ca subiect trecutul unui cunoscut poet. demitizare s.f. demistificâre, demitificare. demitizator, -oâre adj. demitizânt. demitologizâ vb. I. tr. (compl. indică lucruri, idei etc.) a demistifică, a demitifica, a demitiza. demiurg s.m. 1 (art. Demiurgul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etem), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Demiurgul care a dat naştere cerului şi pământului. 2 creator, făuritor, înfăptuitor, născocitor, plăsmuitor, realizator, artefice, <înv.> ijderitor, săvâr-şitor, scornitor, sfârşitor, statornicitor, faurar1, clăditor, tată, faur1. Petrarca este demiurgul poeziei de dragoste italiene. demizeu s.m. (mitol; rar) v. Semizeu, demn, demnă adj. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) vrednic. Pentru ceea ce a făcut este demn de laudă. 2 (despre oameni sau despre comportamentul lor) respectabil. Este un profesor demn, preţuit de studenţi. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) mândru, patrician. Acest venerabil domn, descendent al unei cunoscute familii boiereşti, are o conduită demnă. 4 (mai ales despre conduita, comportarea oamenilor) drept, vertical. Este un bun specialist cu o ţinută demnă în faţa şefilor. demnităr s.m. (polit.) <înv. şi reg.> ureadnic, <înv.> dregător, mărime, mărire. Face parte din cercul demnitarilor. demnităte s.f. 1 <înv.> dignitate, obraz. A depăşit cu demnitate o situaţie dificilă. 2 mândrie, semeţie, dârzenie, fă-loşenie, făloşie. Domnitorul muntean are o atitudine plină de demnitate în faţa solului turc. 3 mândrie, onoare. A răspuns cu demnitate celui care voia să-l umilească. 4 cinste, reputaţie, obraz. Şi-a păstrat în viaţă demnitatea. 5 poziţie, rang, <înv. şi pop.> mărie1, mărime, mărire, <înv.> cin1, despus, dregătorie, ifos, orânduială, şedere, vrednicie, ipolips, treaptă. Tatăl ei deţine o demnitate înaltă în stat. 6 (mai ales la pl. demnităţi) onoruri (v. onor), rang, titlu, <înv.> spiţă, stat3, taxis. Era un om onest pe care nu-l interesau demnităţile. Prin căsătorie, a urcat scara demnităţilor până la vârf. demoazelă s.f. (înv.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domnişoară. Duduie, demobilizăvb. 1.1 tr. (compl. indică trupe, unităţi militare etc.) <înv.> a slobozi. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) demoraliza, a (se) deprima, a (se) descuraja, a dezola, a (se) demonta, a (se) ofili. Eşecul din ultima afacere l-a demobilizat. demobilizânt, -ă adj. fig. (despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor, despre situaţii etc.) demoralizant, demoralizator, depresiv, deprimant, descurajant, descurajator, demobilizator. Eşecurile repetate au avut un efect demobilizânt. demobilizăre s.f. fig. (psih.) acedie, breakdown, demoralizare, depresie, depresie nervoasă, deprimare, descurajare, dezolare, marasm, opresiune. Starea de demobilizare în care se află este din cauza eşecului de la bacalaureat. demobilizât, -ă adj. fig. (despre oameni) demoralizat, deprimat, descurajat. Deşi demobilizat din cauza eşecului suferit, are speranţa că va reuşi. demobilizator, -oâre adj. fig. (despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor, despre situaţii etc.) demoralizant, demoralizator, depresiv, deprimant, descurajant, descurajator, demobilizânt. democrăt, -ă adj. (polit.) democratic. Un regim democrat respectă libertăţile cetăţeneşti. democrât-creştin s.m., s.f., adj. (polit.) creştin-democrat, democreştin. Demo-crat-creştinii urmăresc să aplice principiile democraţiei creştine. S-a înscris în Partidul Democrat-Creştin. demonstrare democratic, -ă adj. (polit) democrat, democreştm, -ă s.m., s.f., adj. (polit; rar) v. Creştin-democrat. Democrat-creştin. demoda vb. I. refl. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) a se dezactu-aliza, a se învechi, a se perima, a trece, a se răsufla, a se rugini. Unele obiceiuri s-au demodat. demodare s.f. desuetudine, dezactualizare, învechire, perimare. Demodarea unor obiceiuri este inevitabilă. demodat, -ă adj. 1 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare demodată. 2 (despre oameni) depăşit, expirat, mucegăit. Unii tineri îşi consideră părinţii demodaţi. demodulâre s.f. (fiz.) demodulaţie. demodulâţie s.f. (fiz.) demodulâre. Demo-dulaţia este procesul de obţinere a semnalului modulator dintr-o oscilaţie modulată. demola vb. 1.1 tr. (compl. indică construcţii, imobile etc.) a dărâma, a dezafecta. Primăria a demolat mai multe clădiri vechi din centrul oraşului. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a (se) aneantiza, a (se) distruge, a muri, a (se) nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a (se) sfărâmă, a (se) spulbera, a (se) stinge, a (se) strivi, a ucide, a (se) zdrobi. Eşecul avut nu i-a demolat speranţele. demolare s.f. dărâmare, dărâmat1. Demolarea clădirilor vechi din centrul oraşului s-a făcut în câteva zile. demolăt, -ă adj. (despre construcţii, imobile etc.) dărâmat2. Clădirile demolate erau vechi de un secol. demologi'e s.f. demopsihologie. Demologia se ocupă cu studiul creaţiilor şi tradiţiilor populare. demon s.m. 1 diavol, drac, duh al întunericului, duh al răului, duh necurat, duh rău, necuratul (v. necurat), satană, spirit al întunericului, spirit al răului, spirit necurat, spirit rău, tartor, belzebut, lucifer, <înv. şi pop.> înger drăcesc, şarpe, <înv. şi pop.; eufem.> cornilă, cornoratul (v. cornorat), secretul (v. secret3), vrăjmaşul (v. vrăjmaş), chimiţă1, michiduţă, nichipercea, pârlea, scaraoţchi, cel cu coame, cel cu tichia roşie, cel de pe comoară, cel rău, împeliţatul (v. împeliţat), încornoratul (v. încornorat), faraon, idol, sarsailă, zmeu, boierul lumii (v. boier), cel de pe scorbură, cel din baltă, cel din bolovani, cel din puţ, codanul (v. codan), cornea, cornutul (v. comut), lucru rău, lucru slab, mititelul (v. mititel), mohorâtul (v. mohorât), ne-fârtatul (v. nefârtat), pârdalnicul (v. pârdalnic), procletul (v. proclet), spurcatul (v. spurcat2), tichiuţă, vânătul (v. vânăt), vicleanul (v. viclean), benga, naiba, aghi- uţă, <înv. şi reg.> mamon, paha, sotea, <înv. şi reg.; eufem.> chima-necazului (v. chimă), chima-răului (v. chimă), bedă, carcan-dilă, draiba, dravol, hâdache, iuhman, nifar-tache, nodea, sarsan, scaloi, spurc, spurcăilă, şchiontropea, şeitan, şotcă, ştatânvalt, tărtăroi, ucigan, vârlan, zgâmbea, cel din răspântie, codea, cornaci, corneci, cotea, mutul (v. mut), năpustul (v. năpust), nea-ga-rea, netrebuitul (v. netrebuit), pocnetul (v. pocnet), pocnitul (v. pocnit2), poganul (v. pogan), sulea, şlactrafiil, iicigaşul (v. ucigaş), <înv.> ghighiuţă, <înv.; eufem.> iscusitorul, împiedicătorul (v. împiedicător), înfiorătorul (v. înfiorător), înşelăciosul (v. înşelăcios),\n-şelătorul (v. înşelător), muncitorul (v. muncitor), nepriitorul (v. nepriitor), du-că-se-pe-pustii, el, nevoia (v. nevo/e), pacostea (v. pacoste), păcatul (v. păcat), pustiul (v. pustiu), ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, încordătorul (v. încordător), leu1. 2 (în relig. politeiste; înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. demonesc, -eăscă adj. (rar; mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) v. Demonic. Diabolic. Diavolesc. Drăcesc. Infernal. Luciferian. Luciferic. Mefistofelic. Necurat. Satanic. demonetiza vb. 1.1 tr., refl. (fin.; compl. sau sub. indică monede, mărci şi efecte poştale etc.) a (se) deprecia, a (se) devaloriza, a flota, a (se) devaluta, a (se) devalorifica, <înv. şi reg.> a (se) devalva, a înceta. Moneda naţională s-a demonetizat. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau valoarea acestora) a bagateliza, a minimaliza, a minimiza, a subaprecia, a subestima, a subevalua, a deprecia. Nu demonetiza puterea pe care o are acest om! Criticii au demonetizat ultimul roman al scriitorului. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indică idei, concepţii, metode etc.) a (se) banaliza, a (se) vulgariza, a (se) standardiza. Viziunea regizorului a demonetizat sentimentul sacrului. demonetizăre s.f. (fin.) depreciere, devalorizare, devalutare, <înv. şi reg.> devalvare. în ultimul timp a avut loc demonetizarea monedei naţionale. demonetizăt, -ă adj. (fin.; despre monede, mărci şi efecte poştale etc.) depreciat, devalorizat, scăzut, devalutat, <înv. şi reg.> devalvat. Demonetizată, moneda naţională începe să-şi revină. demoniăc, -ă adj. (livr.; mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) v. Demonic/ Diabolic. Diavolesc. Drăcesc. Infernal. Luciferian. Luciferic. Mefistofelic. Necurat. Satanic. demonic, -ă adj. I (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, luciferian, luciferic, mefistofelic, necurat, satanic, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> sata-nesc, <înv.> diavolic, mamonic, vrăjmăşesc. Numai dintr-un impuls demonic a putut face o asemenea atrocitate. II fig. 1 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie demonică, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie demonică. 2 (mai ales despre presentimente) fatal, fatidic, funest, nefast, sinistru, sumbru, diabolic. înainte de accident a avut o presimţire demonică. 3 diabolic, drăcesc, infernal. Dansează într-un ritm demonic. demome s.f. demonism, satanism, demonism s.n. 1 demonie, satanism. Demonismul este credinţa în demoni. 2 (lit.) satanism. Demonismul romantic situează în centrul operei literare pe demon sau personaje satanice. demonofobîe s.f. (psih.) satanofobie. De-monofobia este frica patologică de demoni, stafii şi spirite. demonografie s.f. demonologie, demonologie s.f. demonografie. Demono-logia se ocupă cu studiul demonilor şi al credinţelor legate de aceştia. demonstră vb. I. 1 tr. (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document demonstrează că el este proprietarul casei. 2 tr. (compl. indică stări, situaţii etc.) a dovedi, a indica, a proba, a marca. Cursul evenimentelor demonstrează o schimbare a mentalităţii oamenilor. 3 tr. a arăta, a dovedi, a manifesta, a vădi, <înv.> a vedera. Fata demonstrează un real talent pentru muzică. 4 tr. (compl. indică idei, aserţiuni, păreri etc.) a argumenta, a dovedi, a proba, a susţine, a mărturisi, <înv. şi pop.> a întări, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a arăta, a argumentinii, a probui, a funda. Avocatul demonstrează nevinovăţia clientului său. 5 tr. a arăta, a explica, a expune, a copreţi. Vânzătorul îi demonstrează cum funcţionează motorul maşinii. 6 intr. (despre mulţimi de oameni) a manifesta. Au demonstrat pentru pace. 7 tr. (compl. indică cunoştinţe, calităţi, sentimente etc.) a etala. La examen şi-a demonstrat cunoştinţele. demonstrant, -ă s.m., s.f. manifestant. Demonstranţii au fost paşnici. demonstrăre s.f. 1 adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstraţie, dovedire, întărire, probare, probă, <înv.> certifîcaţie, confirmaţie. Demonstrarea de către specialişti a autenticităţii tabloului a produs agitaţie în lumea colecţionarilor. 2 argumentare, argumentaţie, <înv.> argumentiruire, vorovire. Demonstrarea nevinovăţiei clientului său este atribuţia avocatului. 3 explicare, explicaţie. demonstrat Profesorul a început demonstrarea la tablă a teoremei. demonstrât, -ă adj. {despre fapte, afirmaţii etc.) adeverit, confirmat, dovedit, probat, verificat. Autenticitatea tabloului este un lucru demonstrat. demonstrativ, -ă adj., adv. I adj. 1 exem-plificativ, exemplificator, ilustrativ. Planşele expuse au rol demonstrativ. 2 {despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) ostentativ, provocator, ostentatoriu. A privit spre el cu un dispreţ demonstrativ. 3 (ret.) epidictic. în discursul său oratorul foloseşte mai multe procedee demonstrative. II adv. (modal) ostentativ,provocator, vădit. Nemulţumit de hotărârile luate, a părăsit demonstrativ sala de şedinţe. demonstraţie s.f. 1 adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, dovedire, întărire, probare, probă, <înv.> certificaţie, confirmaţie. 2 manifestaţie. S-a organizat o mare demonstraţie pentru pace. demontă vb. 1.1 tr. (tehn.) 1 (compl. indică instalaţii, maşini, sisteme tehnice etc.) a de-labora, a desface, a dezasambla, a dezarticula2. Mecanicul a demontat motorul maşinii. 2 (compl. indică poduri militare) a deponta. După ce apele au scăzut, militarii au demontat podul de pontoane. II tr., refl. fig. (fam.) 1 (compl. sau sub. indică oameni) v. Demobiliza. Demoraliza. Deprima. Descuraja. Dezola. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe) v. Obosi. Osteni. demontâre s.f. (tehn.) demontat1. Mecanicul are nevoie de instrumente speciale pentru demontarea motorului. demontât1 s.n. (tehn.) demontare. demontăt2, -ă adj. (tehn.; despre instalaţii, maşini, sisteme tehnice etc.) delaborat, desfăcut, dezasamblat. Motorul demontat este remontat bucată cu bucată. demopsihologie s.f. demologie. Demopsi-hologia se ocupă cu studiul creaţiilor şi tradiţiilor populare. demoraliza vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) deprima, a (se) descuraja, a dezola, <înv.> a dezbărbăta, a se ocei, a se răslăbi, a (se) demobiliza, a (se) demonta, a (se) ofili. Eşecul din ultima afacere l-a demoralizat. 2 (înv.) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Strica. Vicia. demoralizănt,-ăadj. 1 (despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor, despre situaţii etc.) demoralizator, depresiv, deprimant, descurajant, descurajator, <înv.> supărător, demobilizânt, demobilizator. Eşecurile repetate au avut un efect demoralizant. 2 (despre peisaje, ambient etc.) depresiv, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posac, posomorât, trist, dezolator, jalnic, sterp, sur,vânăt,vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este demoralizantă. demoralizâres.f. 1 (psih.) acedie, breakdown, depresie, depresie nervoasă, deprimare, descurajare, dezolare, marasm, depresivi-tate, <înv.> demoralizaţie, dezbărbătare, demobilizare, opresiune. Starea de demoralizare în care se află este din cauza eşecului de la bacalaureat. 2 (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. demoralizat, -ă adj. 1 (despre oameni) deprimat, descurajat, demobilizat. Deşi demoralizat din cauza eşecului suferit, are speranţa că va reuşi. 2 (înv.; despre oameni sau, p. ext, despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. demoralizator, -oăre adj. (despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor, despre situaţii etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, descurajator, demobilizânt, demobilizator. demoralizaţie s.f. (înv.) 1 (psih.) v. Acedie. Breakdown. Demoralizare. Depresie. Depresie nervoasă. Deprimare. Descurajare. Dezolare. Marasm. 2 v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. demos s.n. 1 (în vechea Atică şi în Imperiul Bizantin) demă. Demosul era o unitate admi-nistrativ-teritorială. 2 (rar) v. Neam. Popor, demult adv. (temporal; în legătură cu vb. la trecut) cândva, înainte, odată, odinioară, vreodată, undeva, <înv. şi reg.> oarecând, <înv.> oarecândva,vreodinioară. L-a întrebat dacă a mai fost pe acolo demult. demultiplexâj s.n. (inform.) demultiple-xare. Prin demultiplexâj se separă informaţiile sau căile de transmitere pentru a le orienta spre mai mulţi destinatari. demultiplexâre s.f. (inform.) demultiplexâj. denaturâ vb. I. tr. 1 (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) a corchezi, a deforma, a masacra, a scâlcia, a schimonosi, a schingiui, a stâlci, a strica, a tortura, a estropia, a măscări1, a poci1, a stropşi. Vorbeşte denaturând cuvintele. Şi-a denaturat scrisul din cauza artritei de la degete. 2 (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contraface, a deforma, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a adultera, a erona, a răzjudeca, a cotârji, a mitocosi, <înv.> a deznaturalisi, a izvrăti, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a interverti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a denaturat voit textul comunicatului. denaturâre s.f. 1 deformare, masacrare, scâlciere, schimonoseală, schimonosire, schimonosit1, stâlcire, stâlcit1, stricare, tortură, estropiere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, strop-şire. Denaturarea cuvintelor unei limbi este supărătoare pentru cei care vorbesc corect. 2 alterare, deformare, escamotaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, fumisterie, <înv.> falsificaţie, distorsionare, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza denaturării textului comunicatului. denaturât, -ă adj. 1 (despre cuvinte, limbă, scriere etc.) deformat, scâlciat, schimonosit2, schingiuit2, stâlcit2, stricat, estropiat, pocit2, stropşit. Pronunţarea denaturată a cuvintelor este proprie, de regulă, celor cu puţină ştiinţă de carte. 2 (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, răstălmăcit, <înv.> izvrătit, distorsionat, mutilat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul denaturat al comunicatului l-a revoltat. 3 (biol; despre genuri, specii etc.) aberant, dendri'tă s.f. (anat.) arborizaţie protoplasmatică, dendron. Dendrita este o prelungire neuronală ramificată. dendritic, -ă adj. (anat.) arborescent. Prelungirea neuronului este dendritică. dendrografie s.f. (bot.) dendrologie. Den-drografia se ocupă cu studiul plantelor lemnoase. dendrologie s.f. (bot.) dendrografie. dendrometrîe s.f. (silv.) taxaţie forestieră. Dendrometria se ocupă cu studiul metodelor de măsurare a volumului arborilor şi cu legile de creştere a lor. dendron s.n. (anat.) arborizaţie protoplasmatică, dendrită. dendru s.m. (bot.; înv. şi reg.) v. Rozmarin (Rosmarinus officinalis). denegâ vb. I. tr. (livr.) 1 (compl. indică oameni, credinţe, opinii etc.) v. Abnega2. Nega. Tăgădui. 2 (compl indică lucruri, propuneri, invitaţii, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) v. Refuza. Respinge. denegare s.f. (livr.) 1 v. Abnegare2. Contestare. Dezminţire. Negare. Negaţie. Renegare. Tăgadă. Tăgăduială. Tăgăduire. 2 v. Inaccep-tare. Neacceptare. Refuz. Respingere, denegâţie s.f. (livr.) 1 v. Abnegare2. Contestare. Dezminţire. Negare. Negaţie. Renegare. Tăgadă. Tăgăduială. Tăgăduire. 2 v. In-acceptare. Neacceptare. Refuz. Respingere, denga s.f. (med.) arboviroză. Denga este determinată de patru tipuri de arbovirusuri, transmise prin înţepătura unui ţânţar. denie s.f. (relig.; la creştinii ortodocşi) rugă, vecernie, <înv.> straste. Denia se ţine în fiecare seară a săptămânii dinaintea Paş-telui. denigra vb. I. tr., intr. refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) bârfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a cleveti, a (se) defaima, a detracta, a (se) discredita, a infama, a (se) ponegri, a şopti, a (se) vitupera, <înv. şi dentom pop.> a (se) ocărî, a feşteli, a huli, a (se) povesti, a (se) năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a (se) îmbârfi, a pedepsi, a (se) publica, <înv.> a (se) balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a (se) măscări1, a (se) mozaviri, a pişpăi, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a vilipenda, a vrevi, a (se) critica, a pecetlui, a (se) sfâşia, a ştampila, a (se) îngăla, a (se) bâzâi, a (se) forfeca, a (se) încondeia, a (se) înnegri, a (se) mâli, a (se) otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi denigrează vecinii. După ruptură, încep să se denigreze. denigrant, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. bârfitor, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, detractor, ponegritor, sico-fant, şopăcăitor, hulitor, cancanier, fârţos, <înv.> balamut, bârfelnic, clevetnic, detractator, hulnic, nă-păstuitor, ocarnic, ocărâtor, pişpăitor, po-nosluitor, şoptitor, vorbitor, vorbitor de rău, <înv.; deprec.> pohlibuitor, mozavir, pupăză, mâncător de căcat, mâncător de rahat. Persoanele denigrante sunt evitate. 2 adj. (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) bârfitor, calomniator, calomnios, clevetitor, defăimător, denigrator, ponegritor, vituperativ, prost, cancanier, <înv.> mozavirnic, sprinţar. Afirmaţia ei este denigrantă. denigrare s.f. bârfa, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defaimare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia denigrarea şi invidia. denigrat, -ă adj. (despre oameni) bârfit2, calomniat, defăimat, detractat, discreditat, ponegrit, <înv. şi pop.> ocărât, feştelit, năpăstuit, încondeiat2. Fata denigrată s-a îndepărtat de colege. denigrator, -oare adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. bârfitor, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrant, detractor, ponegritor, sicofant, şopăcăitor, hulitor, cancanier, fârţos, <înv.> balamut, bârfelnic, clevetnic, detractator, hulnic, năpăstuitor, ocarnic, ocărâtor, pişpăitor, ponosluitor, şoptitor, vorbitor, vorbitor de rău, <înv.; deprec.> pohlibuitor, mozavir, pupăză, mâncător de căcat, mâncător de rahat. 2 adj. (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) bârfitor, calomniator, calomnios, clevetitor, defăimător, denigrant, ponegritor, vi- tuperativ, prost, cancanier, <înv.> mozavirnic, sprinţar, denişă vb. I. tr. fig. (livr.; compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.)v. Afla. Depista. Descoperi. Găsi. denitrâ vb. I. tr. (biochim.; compl. indică substanţe, solul etc.) a denitrifica. A denitrat substanţa, eliberând azotul. denitrăre s.f. (biochim.) denitrificare. Prin denitrare se îndepărtează azotul dintr-o substanţă. denitrifica vb. I. (biochim.; compl. indică substanţe, solul etc.) a denitra. denitrificânt, -ă adj., s.m. (biochim.) deni-trificator. Bacteriile denitrificante descompun protidele şi nitraţii din sol. denitrificare s.f. (biochim.) denitrare. denitrificator, -oăre adj., s.m. (biochim.) denitrificânt. denivelă vb. I. refl. (despre terenuri, drumuri etc.) a se lăsa. Din cauza caniculei şi a circulaţiei intense, şoseaua s-a denivelat pe unele porţiuni. denivelăre s.f. (geomorf.) accident, deni-velaţie, neregularitate. în zona de deal sunt numeroase denivelări de teren. denivelăt, -ă adj. (despre sol, forme de relief etc.) accidentat, învălurat, neregulat, <înv. şi reg.> săpat2. Nu se poate ajunge la mănăstire din cauza drumului denivelat. denivelâţie s.f. (geomorf) accident, denivelare, neregularitate. denombră vb. I. tr. (mat.; livr.) v. Număra1. Socoti. denomină vb. 1.1 tr., refl. (fin.; compl. sau sub. indică monede, însemne băneşti etc.) a denominaliza. Moneda naţională a fost de-nominată. 2 tr. (livr.; compl. indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. denominalizâ vb. I. tr., refl. (fin.; compl. sau sub. indică monede, însemne băneşti etc.) a denomina. denominâţie s.f. denumire, nume, numire, designare, intitulare, <înv.> apelaţie, titlu, ţitulatură, designaţie. Poreclele fac parte din sistemul de denominaţie subiectiv. denotă vb. I. tr. a arăta, a atesta, a indica, a releva, a vădi, a trăda. Ochii lui injectaţi denotă faptul că nu dormise toată noaptea. denotăt s.n. (lingv.; în teoria lui Saussure; în opoz. cu „semnificant”; rar) v. Concept. Semnificat. denotati'v, -ă adj. 1 (lingv.; despre limbaj, semnificaţii etc.) exact, precis, riguros. A surprins perfect sensul denotativ al acestui cuvânt. 2 (despre stil) neutru, obiectiv, sec. Stilul lucrării este denotativ. denotâţie s.f. 1 (log.) extensiune, sferă. Denotaţia reprezintă totalitatea obiectelor la care se aplică un concept. 2 (lingv.; în semiotică; în opoz. cu „conotaţie”) semnificaţie. Denotaţia este sensul conceptual fundamental al unui cuvânt. dens, densă adj. 11 (despre corpuri, materii etc. sau despre structura lor) compact, îndesat, vârtos. L-a lovit tare cu bulgărele de zăpadă care era dens. 2 (despre corpuri, substanţe, preparate etc.) consistent, solid, tare, vârtos. Mortarul este dens. 3 (despre substanţe fluide) compact, gros. A cumpărat o smântână densă pentru frişcă. 4 (despre ceaţă, întuneric, umbră etc.) adânc,compact, des, gros, nepătruns, obscur, opac2, greu. Toată dimineaţa a fost ceaţă densă. 5 (despre noapte) adâncă (v. adânc), neagră (v. negru), nepătrunsă (v. nepătruns), obscură (v. obscur). Fiind o noapte densă, fără lună, nu se poate distinge nimic. 6 (desprefrunziş, desişuri etc.) des, nepătruns, stoborât. în frunzişul dens al copacului îşi fac cuib doar păsările mici. II fig. (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concentrat, concis, laconic, lapidar, scurt, succint, sec, strâns2, telegrafic. Publicul apreciază stilul dens al jurnalistului. densifică vb. I. tr., refl. a (se) condensa, a (se) întări. Ţinut prea mult la cuptor, pilaful s-a densificat. densităte s.f. 1 (fiz.) masă specifică (v. masă2), <înv.> desime, desitate. Densitatea este raportul dintre masa şi volumul unui corp. 2 densitate optică = extincţie. Densitatea optică este logaritmul opacităţii unui strat absorbant. 3 (silv.) desime. Densitatea este mărimea distanţei medii dintre axele indivizilor unei asociaţii vegetale. 4 (adesea urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) desime. Este uimit de densitatea de case din partea centrală a oraşului. densitometru s.n. densometru. Densitome-trul este un aparat pentru determinarea permeabilităţii la aer a hârtiei sau pentru determinarea opacităţii materialelor fotografice. densometru s.n. densitometru. dentălă s.f. (fon.) consoană dentală, <înv.> son dental. Dentala se articulează prin atingerea dinţilor incisivi cu vârful limbii. „D” şi „tn sunt dentale. dentăr, -ă adj. (med.) stomatologic. Şi-a deschis un cabinet dentar. dentatură s.f. (bot.; înv.) v. Dinţătură. dentrnă s.f. (anat.) ivoriu1. Dentina formează masa principală a dintelui. dentist, -ă s.m., s.f. (stomat.) odontoiatru, stomatolog, dinţălar, dinţar. S-a dus la dentist pentru a-şi trata un dinte. denti'stică s.f. (stomat.) odontoiatrie, stomatologie. Dentistica se ocupă cu studiul anatomiei, al fiziologiei şi al patologiei cavităţii bucale şi a dinţilor. dentiţă s.f. (bot.) Bidens tripartitus; denţică, cârligior, dindiniţă, dintele-dra-cului (v. dinte), dintele-lupului (v. dinte), doi-dinţi, iarbă-roşie, lipitoare (v. lipitor), păduchi-de-ţigan (v. păduche), puriţă, turiţă, turiţă-mare. dentiţie s.f. (anat.) dantură, <înv.> dinţime. <înv.> fanfară. Tânăra are o dentiţie perfectă. dentom s.n. (stomat.) odontom, paraden-tom. Dentomul este o tumoră benignă constituită din ţesut dentar dur, care rezultă dintr-o tulburare de dezvoltare a dentinei şi care se localizează pe un dinte sau pe un maxilar. denţică denţi'că s.f. (bot; pop.) v. Dentiţă (Bidens tripartitus). denudă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) dezbrăca, a (se) dezgoli, <înv. şi pop.> a (se) despuia, <înv. şi reg.> a (se) goli, a se dezblehui, a (se) târşi1. S-au denudat şi s-au aruncat în mare. denudare s.f. 1 dezbrăcare, dezgolire, <înv. şi pop.> despuiere, <înv. şi reg.> golire. La băile cu nămol nu este totdeauna necesară denudarea. 2 (geomorf.) denudaţie. Denudarea este un proces complex de nivelare a reliefului terestru. denudaţie s.f. (geomorf.) denudare, denumi vb. IV. tr. (compl. indică oameni, animale etc.) a boteza, a chema, a intitula, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, a zice, a denomina, <înv. şi pop.> a striga, <înv. şi reg.> a număra2, a grăi, a nomina, a numeni, a surnumi, a tidui, a designa. Pentru faptele sale de vitejie, Ştefan a fost denumit cel Mare. Pentru că fura, oamenii l-au denumit Hoţomanul. denumire s.f. denominaţie, nume, numire, designare, intitulare, <înv.> apelaţie, titlu, titulatură, designaţie. Poreclele fac parte din sistemul de denumire subiectiv. denumit, -ă adj. (despre oameni, animale etc.) intitulat, numit, poreclit, supranumit, zis,<înv.> titluit Bărbatul denumit Hoţomanul, a fost de mai multe ori arestat pentru furt denunţ s.n. delaţiune, denunţare, spunere, pâră, spusă (v. spus), <înv.> donosenie, sicofantie, sicofantire, efta, turnare1, turnătorie, ciripeală, ciripire, ciripit, melodie, peţitorie, scuipat1, smoală, şopteală, trântă, trânteală. Pentru denunţul politic a fost supus oprobriului public. denunţă vb. I. tr. (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) a pâri, a raporta, a reclama, a spune, <înv. şi pop.> a arăta, a zice, <înv. şi reg.> a ponoslui, a izda, <înv.> a descoperi, a donosi, a jelui, a vădi, a vinde, a aranja, a turna1, a dichisi, a măcăni, a borî, a cânta, a ciripi, a cloncăni, a desena, a guiţa, a înfunda, a lătra, a mârâi, a peţi, a sifona, a stropi, a trâmbiţa, a vărsa, a vomita. L-a denunţat la poliţie pentru o faptă gravă pe care nu a făcut-o. denunţare s.f. delaţiune, denunţ, spunere, pâră, spusă (v. spus), <înv.> donosenie, sicofantie, sicofantire, efta, turnare1, turnătorie, ciripeală, ciripire, ciripit, melodie, peţitorie, scuipat1, smoală, şopteală, trântă, trânteală. denunţător, -oăre s.m., s.f. delator, informator, pârâtor, sicofant, <înv.> prepuitor, vadnic, muşard, turnător, antenă, caiafe, calpuzan, canar, cântăreţ, ciripitor, cobzar, doniţar, doniţaş, flaşnetar, giriitor, gurist, guşar, iepuraş, instrumentist, interpret, îngheţată (v. îngheţat),)et, lătrător, lepră, limbă, limonadă, limonagiu, marmeladă, mârâitor, melodios, mincinos, peţitor, philips, râşniţar, scuipător, sifon, sifonar, surlaş, tiflă, toboşar, trâmbiţar, trompetist, turnesol, ţambalagiu, ţap, ţânţar, ţiflă. Toată viaţa a fost un denunţător mizerabil. deoarece conj. subord. (introduce o prop. circ. cauz.) 1 că, căci, fiindcă, cindură. Nu poate pleca la un drum aşa lung deoarece este bolnav. 2 dacă, fiindcă, întrucât, unde. Deoarece nu ştie să scrie, cere ajutorul altora. 3 (prop. circ. cauz. are o nuanţă temp.) când, cum, fiindcă, întrucât. Intra în panică deoarece bănuia că vine nervos acasă. deocamdată adv. (temporal) 1 acum, momentan, deodată. Deocamdată nu are timp să meargă la film. 2 provizoriu. Stă deocamdată la prietena ei, întrucât nu a găsit loc la cămin. deocheă vb. II. I tr. (în superstiţii; compl. indică fiinţe) a poci1, a pocită, a strica, <înv.> a îndeochea, a săgeta. Crede că l-a deocheat cineva pentru că îi merge râu în ultimul timp. II fig. 1 refl. (despre vreme) a se închide, a se înrăutăţi, a se moho-rî, a se posomori, a se strica, a se tulbura, a se urâţi, a se zbârli. Vremea s-a deocheat şi au început ploile. 2 tr.,refl. (fam.; iron. sau peior.) v. Compromite. Discredita, deocheăt, -ă adj. fig. 1 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, decoltat, deplasat, ieftin, îmbăiat, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii deocheate. 2 (despre anturaj, relaţii etc.) dubios, interlop, suspect. îşi duce viaţa într-un mediu deocheat. 3 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm,exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, astronomic, colosal, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă deocheată pentru un autoturism. 4 (fam.; iron. sau peior.; despre oameni) v. Compromis2. Discreditat, deochetură s.f. (în superstiţii; pop.)v. Deochi, deochi s.n. (în superstiţii) deochetură, potcă, <înv. şi reg.> strigăt, mirătură, râvnă. Sunt persoane care se tem de deochi. deodată adv. I (modal) brusc, fulgerător, instantaneu, repede, scurt, subit, numai, odată, târla-mârla, <înv.> neoprit. Furtuna s-a dezlănţuit deodată. II (temporal) 1 concomitent, odată, simultan. Vorbesc deodată, încât nu se mai înţelege nimic. 2 (reg.) v. Acum. Deocamdată. Momentan, deodorănt, -ă s.n., adj. dezodorizant. îi place deodorantul cu parfum de iasomie. A cumpărat mai multe spray-uri deodorante pentru parfumarea camerelor. deolăltă adv. (modal; pop.) v. Alături, împreună. Laolaltă. deontic, -ă s.f., adj. (filos.) 1 s.f. logică deontică. Deontica se ocupă cu studiul aspec- telor logice şi structurale ale formelor de gândire normative şi imperative. 2 adj. necesar, obligatoriu. deontologie s.f. (de obicei urmat de determ. care arată felul) etică profesională. Nu se abate de la deontologia profesională. deoparte adv. (modal; mai ales în legătură cu vb. „a sta”) izolat, retras, razna, <înv.> osebi1. La întruniri colegiale preferă să stea deoparte. deopotrivă adv., adj. invar. 1 adv. (modal; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „ca”) aidoma, aievea, asemenea, chiar, exact, identic, întocmai, leit, egalmente, absolut, <înv. şi pop.> aşijderea, licit2, liştai, prici1, tistaş, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmaşi, exac-temente. Deşi matur, se comportă deopotrivă ca un copil Fiica face anumite gesturi deopotrivă cu mama ei. 2 adj. invar, (despre corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, oameni etc. ale căror însuşiri, caracteristici etc. sunt puse în relaţie sau sunt comparate cu aceleaşi însuşiri, caracteristici etc. ale altor corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, oameni etc.) egal, identic, similar, consimil. Toate unghiurile sunt deopotrivă. Toţi cetăţenii trebuie să aibă drepturi deopotrivă. deosebi1 adv. (modal; pop.) v. Aparte. Deosebit. Separat. deosebP vb. IV. 11 tr. (compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni) a desluşi, a diferenţia, a discerne, a distinge, a discrimina, <înv. şi pop.> a osebi2, a deschilini, <înv.> a dezjudeca, a cerne. Când ia o hotărâre, încearcă să deosebească bine avantajele şi dezavantajele pe care le are. 2 refl. a se distinge, a se evidenţia, a se ilustra, a se singulariza, <înv.> a se însemna, a se semnala. Pe hartă, regiunile de câmpie se deosebesc de celelalte prin coloraţia verde. 3 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri etc. dintre altele asemenea) a alege, a desluşi, a diferenţia, a identifica, a recunoaşte. îl vei putea deosebi din mulţime după pălăria mexicană pe care o poartă. 4 tr., refl. (înv. şi pop.; compl sau sub. indică componentele unui tot, ale unui ansamblu etc. ori substanţe, materii în amestec cu altele de densităţi diferite) v. Alege. Despărţi. Izola. Separa. II refl. 1 a se diferenţia, a diferi, a varia2, <înv.> a se feluri. Gusturile se deosebesc de la om la om. 2 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) a. se departaja, a se detaşa, a se distinge, a se evidenţia, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, a se despărţi, <înv.> a se însemna, a se semnala, a se vesti. între ceilalţi creatori, el se deosebeşte şi ca un deschizător de drumuri. Lucrarea lui se deosebeşte prin originalitate. deosebire s.f. 1 diferenţă, diferenţiere, discriminare, discriminare, distincţie, disi-militudine, diferenţializare, distingere, <înv.> diferemânt, diferire, distinctăciune. Democraţia presupune egalitatea pentru toţi în faţa legii, fără deosebire. 2 diferenţă, nepotrivire, disparitate, <înv. şi pop.> despărţire, osebire, <înv. şi reg.> despărţenie, deschilinire, <înv.> dezbinare, osebiciune, 433 | osebitură, usebeală, diaforă, distanţă. Deşi fraţi, este o mare deosebire de caracter între ei. 3 diferenţă, ecart. Ce deosebire este între cele două valori?4 (înv.) v. Despărţire. Izolare. Separare. Separaţie, deosebit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe, lucruri etc.) diferit, distinct, neasemănat, distins, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> diferent, diferitor. Cele două păsări aparţin unor specii deosebite. 2 diferit. Nu se pot face comparaţii, deoarece este vorba despre epoci deosebite. 3 diferit, distinct, separat, neunit, <înv. şi reg.> chilin. Cântăreţul avea un program deosebit în spectacol. 4 (despre idei, teorii, concepţii, opinii etc.) diferit, divergent, variu. Cei doi au păreri deosebite despre viaţă. 5 (despre un ansamblu, un tot, un grup) bogat, diferenţiat, diferit, divers, felurit, multiplu, neunitar, variat, variu, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> despărţit2, înfelurit. Expoziţia cuprinde o colecţie deosebită de tablouri. 6 anume, anumit, aparte, special, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> înadins. Foloseşte o metodă deosebită pentru a scrie repede la calculator. 7 (despre mirosuri, gust etc.) aparte, distinct, particular, special, specific, sui-ge-neris, fain. Parfumul ei are un miros deosebit. 8 (despre situaţii, fapte, întâmplări etc.) aparte, individual, insolit, neobişnuit, singular, special. Are de judecat un caz deosebit. 9 aparte, distinct, separat, special. Noua secţie a firmei ocupă o clădire deosebită. 10 despărţit2, separat. Hanul avea două construcţii complet deosebite. II adj. 1 (despre oameni) ales2, aparte, distins, rar, superior, fain. A reuşit să se împrietenească numai cu oameni deosebiţi. 2 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales2, distins, eminent, extraordinar, grozav, ilustru, mare1, remarcabil, titanic1, eminentisim, şoiman, senzaţional, ţonţoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat deosebitului artist întreaga carieră. 3 (despre oameni, grupuri sociale, profesionale etc. sau despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, distins, elevat, fin1, patrician, rafinat2, rasat, select, stilat, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane deosebite. 4 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil exprimare, limbaj etc.) ales2, aparte, distins, elegant, elevat, îngrijit, literar, rafinat2, select, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobiiic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna unlimbaj deosebit. 5 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) admirabil, excelent, grozav, încântător, minunat, remarcabil, senzaţional, <înv.> exchizit. A scris o carte deosebită. III adj. 1 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) important, însemnat, mare1, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie deosebită la dezvoltarea literaturii. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) important, însemnat, remarcabil, senzaţional. La olimpiadă, succesul echipei noastre de gimnastică a fost deosebit. 3 (despre anumite momente din viaţa oamenilor sau a unei colectivităţi) important, însemnat, solemn, <înv.> solemnei. Căsătoria religioasă a reprezentat pentru ei un moment deosebit, care nu poate fi uitat. 4 (despre anumite date) important, însemnat, mare1. Prima zi de şcoală este pentru copii o zi deosebită din viaţa lor. 5 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafa deosebită. 6 mare1. Pentru meritele lui i se dă o onoare deosebită. 7 neobişnuit, special. Casa se remarcă prin mărimea deosebită a ferestrelor. IV adv. (modal) 1 aparte, separat, deosebi1, başca. A primit leafa deosebit de primă. 2 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val de super. abs.) colosal, constemant, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giu-giuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i separe deosebit de scump. 3 admirabil, excelent, remarcabil, senzaţional. La recepţie s-a purtat deosebit. deosebitâr, -oare adj. (pop. şi fam.) v. Caracteristic. Definitoriu. Distinct. Distinctiv. Dominant. Particular. Propriu. Specific. Structural. Tipic2. depana vb. I. tr. (tehn.; compl. indică autovehicule, aparate electrice etc.) a repara, a drege, a fixa. A apelat la un specialist pentru a-i depana frigiderul. depanare s.f. (tehn.) depanaţie, remont, reparare, reparat1, reparaţie, dregere. Depanarea frigiderului s-a făcut într-un atelier de specialitate. depanator s.m.,s.n. (tehn.) 1 s.m. reparator. A apelat la un depanator pentru a-i repara frigiderul. 2 s.n. depanor. depanaţie s.f. (tehn.) depanare, remont, reparare, reparat1, reparaţie, dregere. depanor s.n. (tehn.) depanator. Cu depano-rul se caută şi se descoperă penele unui vehicul sau ale unui sistem tehnic. deparazita vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni, animale, plante) a despăduchea, a păduchea, a purica. A chemat un agent veterinar pentru a deparazita păsările din curte. 2 (compl. indică spaţii locuibile) a despăduchea. Apelează la o firmă de profil care să-i deparaziteze apartamentul. deparazitare s.f. despăduchere. Trebuie să se facă deparazitarea acelora care au păduchi. depareiâ vb. I. tr. (filat.; compl. indică serii de mărci) a descompleta, a desperechea. Şi-a depărta depareiat seria filatelică, vânzând câteva mărci. depareiat, -ă adj. (filat.; despre serii de mărci) descompletat, desperecheat. Are două serii filatelice depareiate. depareiere s.f. (filat.) descompletare, des- perechere. departaja vb. I. refl. (despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) a se deosebi2, a se detaşa, a se distinge, a se evidenţia, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, a se despărţi, <înv.> a se însemna, a se semnala, a se vesti, departament s.n. 1 (polit.; în unele state) minister, logofeţie. Departamentul Justiţiei. 2 (jur.; înv.) v. Tribunal. 3 (art.; polit.; ieşit din uz; nm. pr.) Departamentul Afacerilor Străine = Departamentul Intereselor Străine = Departamentul Pricinilor Străine v. Externe (v. extern). Ministerul Afacerilor Externe (v. minister). Ministerul de Externe (v. minister). departamental, -ă adj. (polit.) ministerial. în şedinţă s-au discutat diverse probleme departamentale. departe adv., s.n. 1 adv. (local) mult, razna, <înv.> îndeparte. Ce departe a azvârlit mingea! 2 s.n. (rar, de obicei poetic) v. Depărtare. Distanţare. îndepărtare, depănă vb. I. tr. I (ţes.; compl. indică fibre textile) a înfăşură, a înşira, a înfira. Femeia deapănă tortul pentru a ţese pânză. II fig. 1 (compl. indică amintiri, gânduri etc.) a înşira, a înşirui. în serile lungi de iarnă îşi deapănă amintiri frumoase din copilărie. 2 (despre fiinţe; compl. indică distanţe) a face, a merge, a parcurge, a străbate. Deapănă zilnic kilometri între casă şi serviciu. depănâre s.f. 1 (ţes.) depănat, înfăşurare. Toată ziua s-a ocupat cu depănarea fibrelor. 2 fig. înşirare, înşiruire. în serile lungi de iarnă depănarea amintirilor a devenit un obicei. depănat s.n. (ţes.) depănare, înfăşurare, depănătoăre s.f. (ind. text.) vârtelniţă. Pe depănătoare sunt aşezate sculurile la maşinile de depănat. depără vb. I. II tr. (tăb.; pop.; compl. indică piei) v. Depila. Părui. 2 tr., refl. recipr. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Părui. II tr., refl. fig. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Acri. Afecta1. Amărî. Cătrăni. Dezola. Indispune. îmbolnăvi. îndurera. înlăcrima. întrista. învenina. Mâhni. Necăji. Otrăvi. Pleoşti. Supăra, depărcior adv. (local; reg.) v. Depărtişor. depărta vb. I. (în concurenţă cu „a (se) îndepărta”) I (predomină ideea de distanţare) 1 tr., refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a (se) distanţa, a (se) îndepărta, <înv.> a (se) delunga, a postâmpi, a se răzluşi, a (se) remova, a spărţi. A depărtat barca de mal. Oamenii s-au depărtat înjugă de locul exploziei. 2 tr., refl. (despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „din”) a (se) îndepărta, a (se) dezlipi, a (se) dezlupi. Câinele dresat nu se depărtează de stăpân când i se depărtare scoate lesa. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de la”, „de”, care indică schimbarea direcţiei iniţiale sau normale) a (se) abate2, a (se) îndepărta, <înv.> a ostâmpi. Un indicator greşit i-a depărtat pe excursionişti de destinaţie. 4 tr. (tipogr.; compl. indică litere, cuvinte, rânduri) a distanţa, a îndepărta, a rări, a spaţia, <înv.> a spaţiona. A depărtat cuvintele scrise împreună. 5 tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) a alunga, a goni, a izgoni, a îndepărta, a prigoni, a scoate, a baleia, a răzmeri, a surghiuni, <înv. şi pop.> a lua, a oropsi, a mătrăşi, <înv. şi reg.> a întiri, a mâna, a detorni, a dudui, a gorgoni, a haicăi, a hâcii, a hâcili, a hâciui, a huşcăi, a păfuga, a poteri, a sprânji, a steji, a tintiri, a ţipa2, a zogoni, <înv.> a răşchira, a mătura, a tăia, a râni, a lepăda, a flitui. A depărtat câinele străin din curte. 6 refl. (adesea fig.; cu determ. introduse prin prep. „de la”) a se abate2, a devia, a divaga, a se îndepărta, <înv.> a se scăpăta, a se sfii, a deraia, a ocoli, a se dezbăiera. în timpul discursului s-a depărtat de la subiect. II refl. (recipr.) (predomină ideea de detaşare, de izolare; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se îndepărta, a se înstrăina, a se depeiza, <înv.> a se ostâmpi, a se răci, a se rupe. După căsătorie, băiatul s-a depărtat de familia lui. Nu s-au văzut de multă vreme şi s-au depărtat unul de altul. III tr. (compl. indică urme lăsate de corpuri străine sau de substanţe care pătează) a curăţa, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a scoate, a dezbârna, a primiţi, a repurga. A depărtat petele de grăsime cu un detergent special. Nu mai poate depărta cerneala de pe cămaşă. depărtare s.f. 1 distanţare, îndepărtare, departe. Depărtarea oamenilor de locul exploziei s-a făcut în fugă. 2 îndepărtare, dezlipire. Depărtarea câinelui de stăpân a avut ca urmare rătăcirea lui pe stradă. 3 (tipogr.) distanţare, îndepărtare, rărire, rărit1, răritură, spaţiere. La corectură s-a făcut depărtarea cuvintelor scrise împreună. 4 distanţă, interval, spaţiu, cale, scopot1, <înv.> diastemă, distare, loc. Depărtarea dintre cele două case nu este mare. 5 adânc, adâncime. Din depărtarea zării îi răspunde ecoul 6 (adesea fig.) abatere, deviaţie, deviere, divagaţie, îndepărtare. Depărtarea vorbitorului de la subiect a nemulţumit auditoriul. depărtat, -ă adj. 1 (despre locuri, aşezări omeneşti etc.) îndepărtat, <înv.> delungat. Locuieşte într-un sat depărtat, uitat de lume. 2 (în opoz. cu „des”; despre lucruri, corpuri, fiinţe etc. de acelaşi fel aflate într-un şir) distanţat, rar. Răsadurile depărtate se dezvoltă mai bine. Cei câţiva copaci depărtaţi din grădină au coroana bine dezvoltată. 3 (tipogr.; despre litere, cuvinte, rânduri) distanţat, rărit2, spaţiat, răsfirat. Textul anunţului are cuvintele foarte depărtate. depărtişor adv. (local; pop. şi fam.) depărcior. Stă destul de depărtişor de centru. depăşi vb. IV. tr. 11 (compl. indică oameni, vehicule etc.) a devansa, a întrece, a trece. Spre finalul cursei, atletul român i-a depăşit pe ceilalţi alergători cu câţiva metri. 2 (despre vehicule cu traseu fix; compl. indică staţii, halte etc.) a trece. După ce metroul depăşeşte această staţiefmai aveţi una şi coborâţi. 3 (sport; compl. indică apărarea echipei adverse) a străpunge. Ieşenii au reuşit să depăşească apărarea clujenilor. II a întrece, a trece. Greutatea rufelor din maşina de spălat nu trebuie să depăşească 5 kg. III (adesea fig.) 1 (compl. indică oameni) a întrece, <înv.> a trece. Şi-a depăşit toţi partenerii de afaceri prin vânzările făcute. 2 (compl. indică oameni) a întrece, a surclasa, a eclipsa. îşi depăşeşte colegii prin inteligenţa sa sclipitoare. 3 (compl. indică momente, limite, măsuri etc.) a surclasa. A depăşit cu bine acest moment dificil. A depăşit stadiul de începător în meserie. 4 (compl. indică dificultăţi, neajunsuri etc.) a surmonta, a birui, a înfrânge, a învinge, a răzbi, a rezolva, a dovedi. în scurt timp au reuşit să depăşească toate greutăţile. 5 (compl. indică puterea, atribuţiile, competenţele etc. cuiva) a întrece. Aspiraţiile îi depăşesc puterea de muncă şi de înţelegere a unor realităţi. 6 a covârşi, a întrece. Dragostea depăşeşte toate celelalte sentimente. depăşire s.f. devansare, întrecere, devans. Depăşirea de către atletul român a celorlalţi alergători a fost spre finalul cursei. depăşit, -ă adj. 1 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare depăşită. 2 (despre oameni) demodat, expirat, mucegăit. Unii tineri îşi consideră părinţii depăşiţi. 3 (despre idei, concepţii etc.) învechit,perimat,retrograd, vechi2, vetust, mucegăit. Mulţi oameni au încă idei depăşite, refractare la tot ce este nou. 4 arhicunoscut, banal, răscunoscut, ştiut2, ultracunoscut, vechi2, supercunoscut, prăfuit, fumat2, răsuflat, trezit2. A spus un banc depăşit şi nimeni nu a râs. depeiză vb. I. (livr.) I refl. (recipr.) (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Depărta. îndepărta. înstrăina. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni) v. Dezrădăcina. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Bulversa. Debusola. Deconcerta. Deruta. Descumpăni. Dezorienta, încurca. Tulbura. Zăpăci, depelăre s.f. (ind. alim.) cojire. Depelarea este desprinderea artificială a pieliţei fructelor. dependent, -ă adj. 1 (despre state, ţinuturi, instituţii etc.) subordonat, supus, <înv.> închinat. Mult timp a fost un stat dependent. 2 (gram.; despre părţi de propoziţie sau despre propoziţii) secundar, subordonat. Atributul este o parte de propoziţie dependentă. dependenţă s.f. aservire, atârnare, obedienţă, servitute, subordonare, supunere, sclavie, <înv.> închinăciune, subjecţiune, sub-misiune, subordinaţie, supuşie, intisap, vasalitate. Multe naţiuni aflate sub dominaţie străină au reuşit să scape de o dependenţă de secole. dependinţă s.f. (constr.) 1 atenansă, celturi. în vilă sunt mai multe dependinţe pentru diverse utilizări. 2 acaret, atenansă, <înv. şi reg.> namestie, olat, sălaş, dam2, hei2, hleamp, ilet, ipulet, leau, mâietoare, oleab, sălaş, tacâmuri (v. tacâm), talanturi (v. talant2), <înv.> bina. Conacul are o dependinţă în care este spălătoria. deperdftie s.f. (livr.) v. Descreştere. Diminuare. împuţinare. Micşorare. Reducere. Scădere, depersonaliză vb. I. tr. (compl. indică oameni sau,p. ext., colectivităţi umane, popoare) a dezindividualiza, a mancurtiza. Globalizarea poate să uniformizeze, să depersonalizeze popoarele. depersonalizăre s.f. dezindividualizare, mancurtizare. Un pericol al globalizării îl reprezintă depersonalizarea popoarelor. depersonalizat, -ă adj. (despre oameni sau, p. ext., despre colectivităţi umane, popoare) dezindividualizat,mancurtizat. Un om depersonalizat este o persoană căreia i-a fost anulată conştiinţa de sine. depeşă vb. I. tr. (telec.; înv.) v. Telegrafia, depeşă s.f. (înv.) 1 v. Epistolă. Scrisoare. 2 v. Telegramă. depigmentă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică pielea, frunzele, florile etc.) a (se) decolora. Pielea se depigmentează din cauza dispariţiei pigmentului melanic. depigmentăre s.f. depigmentaţie. Depig-mentarea pielii se produce din cauza dispariţiei pigmentului melanic. depigmentăţie s.f. depigmentăre. depilă vb. 1.1 tr.,refl. (cosmet.) a (se) epila. Se depilează lunar la cosmeticiană. 2 tr. (tăb.; compl. indică piei) a părui, a (se) depăra. Tăbăcarul a depilat pieile înainte de a fi tăbăcite. depilănt, -ă adj., s.n. (cosmet.) depilator, epilator. depilâre s.f. 1 (cosmet.) depilaţie, epilare, epilaţie. Depilarea pârului se face mai ales în scop estetic. 2 (tăb.) păruit. înainte de tăbăcire se face depilarea pieilor. depilator, -oăre adj., s.n. (cosmet.) depilant, epilator. Ceara este o substanţă depilatoare. Depilatorul este folosit pentru îndepărtarea părului de pe anumite părţi ale corpului. depilăţie s.f. (cosmet.) depilare, epilare, epilaţie. depinde vb. III. intr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 (despre instituţii, ţinuturi etc.) a aparţine, a ţine. Firma depinde de un patron italian. 2 a atârna, <înv.> a spânzura. Viitorul ei depinde de această decizie. deprnge vb. III. tr. (lit.; latin.; înv.; compl. indică fapte, situaţii, evenimente etc.) v. Des- 435 | crie. Expune. înfăţişă. Prezenta. Reda. Relata. Zugrăvi. depista vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) a afla, a descoperi, a găsi, <înv. şi pop.> a oblici, a dibăci, a dibui, a exafla, <înv.> a ijderi, a ispiti, a izvodi, a pricepe, a sfeti, a denişa. Arheologii au depistat în mormânt un depozit important de monede. L-a depistat ascunzân-du-se într-o casă părăsită. 2 (compl. indică fiinţe, obiecte, fenomene etc. ascunse sau nevăzute) a descoperi, a detecta, a identifica, a repera. Radarul depistează prezenţa unui avion în spaţiul aerian. 3 (compl. indică suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) a descoperi, a dovedi, a surprinde, a ochi2, a repera. Poliţiştii l-au depistat pe autorul crimei. 4 (compl. indică bolnavi, boli, epidemii, focare de infecţie etc.) a descoperi, a găsi. Medicii au depistat virusul gripei la mai multe persoane. 5 (compl. indică greşeli) a vâna. Profesorul i-a depistat toate greşelile de ortografie. depistare s.f. aflare, descoperire, găsire. Autorităţile statului au fost anunţate în legătură cu depistarea comorii. depistat, -ă adj. 1 (despre fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) aflat, descoperit,găsit. Comoara depistată are o valoare deosebită. 2 (despre suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) descoperit, dovedit, demascat, golit2. Infractorul depistat a fost arestat. deplasa vb. 1.1 refl. 1 (despre fiinţe; de obicei cu determ. modale sau locale) a merge, a se mişca, a umbla, a se purta, <înv. şi reg.> a păsa2, a pohodi, <înv.> a deştinde. Bolnavul s-a dat jos din pat şi a început să se deplaseze prin cameră. 2 (despre oameni; cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) a se duce2, a merge, a umbla. S-a deplasat prin toate farmaciile pentru a-şi găsi medicamentele. 3 (despre oameni; cu determ. locale) a se duce2, a merge, <înv. şi pop.> a se transporta. S-a deplasat până la Bucureşti pentru a încheia o afacere. 4 (despre oameni, vehicule etc.; cu determ. locale sau modale) a circula, a merge, a se mişca, a umbla. Se deplasează prin oraş doar pe jos. 5 (despre fiinţe; urmat de determ. locale) a se da2, a se duce2, a merge. Soldaţii se deplasează cu doi paşi în faţă. 6 (despre fiinţe; urmat de determ. locale) a se muta, a se strămuta, a se trambala, <înv. şi reg.> a se petrece. Aşteptând autobuzul în frig, se deplasează din loc în loc, pentru a nu îngheţa. 7 (despre oameni; cu determ. locale) a călători, a colinda, a cutreiera, a peregrina, a umbla, a voiaja, a itinera, a drumeţi, a drumui, <înv.> a strănici. S-a deplasat prin multe ţări ale lumii. 8 (despre obiecte propulsate, corpuri cereşti etc.) a trece. Săgeata se deplasează cu viteză mare spre ţintă. 9 (desprepăsări, insecte etc.) a trece, a zbura, a umbla. Stoluri de rândunele se deplasează spre ţările calde. 10 (biol; despre sânge, sevă) a circula, a curge. Sângele se deplasează prin vene. în plante se deplasează sevă. 11 (despre nori) a se mişca, a umbla. Din cauza vântului puternic, norii se deplasează rapid. I11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică obiecte) a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) mişca, a (se) muta, a (se) urni, <înv. şi pop.> a (se) sminti, <înv. şi reg.> a (se) clăti, a vâşca. Cu multă greutate a reuşit să deplaseze dulapul din locul lui. 2 tr. (compl. indică obiecte) a mişca, a muta, a plimba. A deplasat fotoliul prin toată camera până i-a găsit locul potrivit. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a împinge, a mâna. Apele învolburate ale râului deplasează cu viteză copacii rupţi de vijelie. 4 refl. (geol.; despre terenuri, zone etc.) a aluneca, a luneca, a se mişca, a se porni. Pământul s-a deplasat din cauza ploilor abundente. 5 tr.,refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) a (se) dezarticula1, a (se) disloca, a (se) luxa, a (se) scrânti, a (se) răsuci, a (se) suci2, <înv. şi reg.> a (se) sminti, a se luşi, a (se) muruli, a se muta, a pica2, a (se) preti, a (se) proclinti, a sări, a (se) strica. Şi-a deplasat osul umărului. Femurul i s-a deplasat în urma căderii. 6 tr. (tehn.; compl. indică sisteme tehnice, utilaje etc.) a acţiona, a antrena, a mişca. Angrenajul de roţi deplasează cureaua ventilatorului. 7 tr., refl. a (se) muta, a (se) schimba. A deplasat accentul pe vocala din prima silabă a cuvântului. 8 tr. (rar; compl. indică obiecte) v. Duce2, deplasabil, -ă adj. transportabil. Accidentatul, fiind deplasabil, a fost urcat într-o maşină pentru a fi dus la spital. deplasament s.n. (înv.) v. Deplasare. Mergere. Mers. Mişcare. Umblet, deplasare s.f. 11 mergere, mers, mişcare, umblet, ambulaţie, mergătură, umblătură, <înv.> deplasament, marş, merset. Deplasarea pe jos după masă este recomandată de medic. 2 circulaţie, mişcare. Viteza de deplasare a metroului este mare. 3 călătorie, drum, excursie, voiaj, periegeză, călătorire, expediţie, <înv.> plimbare, umblet, cale. A făcut o deplasare până la Roma. 4 cursă1, drum. La prima deplasare, maşina a mers bine. 5 mutare, strămutare, trambalare, <înv.> lo-comutare. în frig, când aştepţi pe cineva, deplasarea dintr-un loc în altul este indicată pentru a nu îngheţa. 6 (fiziol.) locomoţie. Unele organisme se mişcă cu ajutorul unor mijloace de deplasare speciale. 7 trecere. Deplasarea cometei a fost urmărită de multă lume. 8 (biol.) circulaţie, curgere, mişcare. Deplasarea sângelui în sistemul cardiovascular este determinată în special de contracţiile inimii. 9 (fiz.) deplasare virtuală = <înv.> mişcare virtuală. Deplasarea virtuală este ansamblul deplasărilor în spaţiu, geometric posibile, ale elementelor unui sistem mecanic. I11 clătinare, clătinat1, clintire, mişcare, mutare, urnire, <înv. şi reg.> clătire. Deplasarea dulapului din locul lui s-a făcut cu greutate. 2 (geol.) alunecare, <înv. şi pop.> pornitură. Deplasările de teren sunt frecvente în zonele despădurite. 3 (med., med. vet.) dezarticulare, dezarticulaţie, dislocare, exartroză, luxare, deplin luxaţie, scrântire, exarticulaţiune, torsiune, răsucire, scrânteală, scrântitură, sucire, sucitură, luşitură, proclinteală, proclintire, <înv.> suceală. Deplasarea femurului i-a provocat dureri mari. 4 mutare, schimbare. Deplasarea accentului pe vocala din prima silabă a cuvântului a modificat sensul acestuia. deplasat, -ă adj. I (med., med. vet.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) dezarticulat1, dislocat, luxat, scrântit, răsucit2, sucit2, <înv. şi reg.> dezbinat, luşit, proclintit, <înv.> dezbârnat. A fost operată din cauza femurului deplasat. II fig. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale lor) inoportun, intempestiv, neoportun, nepotrivit. Demersul părinţilor în faţa profesorului a fost deplasat. 2 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, decoltat, deocheat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, porco-tos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii deplasate. 3 distonant, impropriu, inadecvat, neadecvat, neconcordant, necorespunzător, nepotrivit. Gesturile necontrolate sunt deplasate în relaţiile sociale. 4 (mai ales despre glume sau farse) nepotrivit, sinistru. Era supărat pentru că i se făcuse o farsă deplasată. deplastifiânts.m. (ind. ceramică) degresant, deplastificator. Deplastifiantul micşorează plasticitatea unei materii prime. deplastificator s.m. (ind. ceramică) degresant, deplastifiant. deplânge vb. III. tr. 1 (compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) a căina, a compătimi, a deplora, a jeli, a jelui, a plânge, a com-pasiona, <înv. şi pop.> a tângui, a văicări, <înv. şi reg.> a căi, a sărăci, a şăinăli, a văiera, a văita, <înv.> a obida, a lugi. îl deplânge pentru suferinţa sa. 2 (compl. indică greşeli, păcate etc.) a regreta, <înv. şi pop.> a plânge, a ucide. Deplânge greşelile pe care le-a făcut în viaţă. deplin, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre perioade de timp) complet, împlinit, încheiat, întreg, <înv.> umplut2. Al doilea an de studiu nu a fost deplin. 2 (despre sume) complet, integral, întreg, tot, total. I-a înapoiat suma deplină de bani. 3 absolut, complet, integral, întreg, plenar, tot, total, plenitudinar, <înv.> cumplit, umplut2. într-o democraţie adevărată este garantată libertatea deplină a exprimării opiniilor. 4 (cu nuanţă intensivă) absolut, adânc, complet, desăvârşit, perfect, profund, total, adâncit, solemn, suveran. O linişte deplină domnea în toată casa. 5 (despre însuşiri, manifestări, sentimente etc. ale oamenilor) complet, desăvârşit, infinit, nemărginit, total, neţărmurit, orb2. Are încredere deplină în tatăl său. II adv. deplinătate (modal) bine, complet. Casa este deplin izolată contra zgomotelor. deplinătate s.f. 1 integritate, plenitudine. Bătrâna este în deplinătatea facultăţilor mintale. 2 desăvârşire, plenitudine, plinătate, <înv.> plinăciune, plineală, umplere, umplut1. Având o familie fericită, trăieşte un sentiment de deplinătate. deploră vb. I. tr. (compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) a căina, a compătimi, a deplânge, a jeli, a jelui, a plânge, a compasiona, <înv. şi pop.> a tângui, a văicări, <înv. şi reg.> a căi, a sărăci, a şăinăli, a văiera, a văita,<înv.> a obida, a lugi. deplorabil,-ă adj., adv. I adj. 1 (despre starea, situaţia, mediul în care se află o fiinţă, un lucru etc.) jalnic, lamentabil, mizer, mizerabil, nenorocit, prăpădit, <înv. şi reg.> ticălos, <înv.> mişel, netrebnic. Unii oameni au o existenţă deplorabilă. 2 (despre oameni) jalnic, lamentabil, <înv.> mizerabil. Copiii străzii îmbrăcaţi în zdrenţe sunt deplorabili. 3 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) penibil, ridicol, jalnic, cealapa, giurumist. Discursul politicianului a fost deplorabil. 4 (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) lamentabil, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereuşit, nesatisfecător, nevaloros, prost, slab, îngrozitor, rău, anemic, stângaci. Prestaţia boxerului favorit a fost deplorabilă. II adv. (modal) lamentabil, prost, slab. Filmul este realizat deplorabil. deplorăţie s.f. (rar) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Ţânguit1. Vaitare. Văitat1. Văitătură. deplumă vb. I.tr. (livr.; compl. indică păsări tăiate sau penele lor) v. Jumuli, depolarizănt s.m. (fiz.) depolarizator. De-polarizantul introdus într-un element galvanic, împiedică polarizarea. depolarizăre s.f. (fiz.) depolarizaţie. Depola-rizarea este pierderea stării de polarizare. depolarizator s.m. (fiz.) depolarizant. depolarizăţie s.f. (fiz.) depolarizare. deponent, -ă s.m., s.f. (econ.) depozant, depunător. Este deponent la două bănci. depontă vb. I. tr. (compl. indică poduri militare) a demonta. După ce apele au scăzut, militarii au depontat podul de pontoane. depopula vb. I. tr. (compl. indică localităţi, regiuni etc.) <înv. şi reg.> a despuia, <înv.> a despopora. Războiul a depopulat ţinutul. depopulâre s.f. <înv.> despoporare. Războiul a avut drept consecinţă depopularea ţinutului. depopulât, -ă adj. (despre localităţi, regiuni etc.) <înv.> despoporat. Ţinutul depopulat oferă o privelişte sumbră. deportâ vb. I. tr. (jur.; în regimurile totalitare; compl indică oameni) a exila, a surghiuni. Mulţi oameni nevinovaţi au fost deportaţi din motive politice. deportăre s.f. (jur.; în regimurile totalitare) surghiun, surghiunire, <înv.> surghiunie, surgunlâc. Deportarea a însemnat pentru foarte mulţi oameni pierderea vieţii. deportăt, -ă s.m., s.f., adj. (jur.) surghiunit. Deportaţii au avut un regim de viaţă foarte greu. deposedă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) a despuia, a jefui, a prăda, a spolia, a tâlhări, <înv. şi pop.> a lotri, a bicheri, a răbăli, <înv.> a globăni, ^dezbrăca, a spăla, a desfrunzi, a globi, a golgăni, a goli. Prin înşelăciune, au reuşit să-i deposedeze pe bătrâni de toate bunurile lor. 2 (sport; compl. indică sportivi) a lua. Jucătorul a fost deposedat de minge. deposedâre s.f. despuiere, jefuire, prădare, spoliaţie, spoliere, dezbrăcare. Deposedarea bătrânilor de bunurile lor s-a făcut prin înşelăciune. deposedât, -ă adj. (despre oameni) despuiat, jefuit2, prădat2, spoliat, <înv. şi reg.> jerpelit, globit, golit2. Bătrânii deposedaţi caută dreptatea injustiţie. depozănt, -ă s.m., s.f. (econ.) deponent, depunător. depâzit s.n. 11 (constr.) magazie, <înv.> abaldă,magaza, magazin. Depozitul de lemne al fabricii a luat foc. 2 economie, rezervă, stoc, <înv.> rezervaţie. A făcut depozit de alimente şi a supravieţuit până a fost descoperit de salvamontişti. I11 (geomorf.) depunere, sediment. Depozitele aluvionale sunt transportate de râuri şi torente. 2 (geomorf.) depozit eolian - formaţiune eoliană, relief eolian. Originea depozitului eolian se datorează acţiunii de transport, de sedimentare sau de eroziune a vântului. 3 (geol.) depozit lacustru = formaţiune lacustră, şes lacustru, teren lacustru. Depozitul lacustru este rezultatul depunerilor pe fundul unei ape dulci. depozită vb. 1.1 tr. (compl. indică produse, obiecte, mărfuri, materii prime etc.) a înmagazina, a stoca, <înv.> a strânge. Lemnele cumpărate au fost depozitate într-o magazie. 2 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se aşeza, a se depune, a se lăsa, a se sedimenta. Aluviunile s-au depozitat pe fundul albiei râului. depozităr, -ă s.m., s.f. deţinător, păstrător. Multe comunităţi mici sunt depozitare ale unor vechi tradiţii. depozităre s.f. 1 înmagazinare, magazinaj, magazinare, stocaj, stocare. Prăvălia nu are o capacitate mare de depozitare a mărfurilor perisabile. 2 acumulare, aşezare, depunere, lăsare, sedimentare, sedimentaţie. Depozitarea aluviunilor pe fundul albiei râului poate îngreuna navigaţia. depoziţie s.f. (jur.) declaraţie, mărturie, mărturisire, confesiune, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), <înv.> mărturisanie, mărturiseală, zicere, tacrir. Depoziţiile martorilor au fost hotărâtoare în rezolvarea crimei. depravă vb. I. refl. (despre oameni) a se corupe, a se deboşa, a decădea, a se desfrâna, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se dezmăţa, a se perverti, a se strica, a se vicia, a se fornica, a se sminti, a se 1436 nebuni, a se dezbrăcina, a se mârşăvi, a se străbăla, a se târfai, <înv.> a (se) demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a (se) polua, a impesta, a (se) molipsi, a se dezmierda. S-a depravat, ducând o viaţă de orgii. depravăre s.f. 1 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destră-bălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, asel-ghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre depravare. 2 corupere, decădere, pervertire, pierzare, viciere, stricare, stricăciune, <înv.> degradaţie. Se constată o depravare a moravurilor. depravăt, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni sau,p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, de-vergondat, sfăţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boc-caccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă depravat. 2 s.m., s.f. (de obicei deprec.) cocotă, demimondenă, desfrânat, destrăbălat, dezmăţat, femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imoral, prostituată, rufian, stricat, fomicator, frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rău, curvar, curvă, curvet, curviştină, matracucă, târfă1, târfoştină, curvaş, lele, papină, praşcău, ţiitură, dârloagă, hanţuşcă, ţolină, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachi-nă2, profesionistă, fufe, japiţă, putorişcă, traseistă, <înv. şi reg.> pârţotină, telăliţă, teleleică2, ţorfă, ţorfotină, bandură, cotohaliţă, coturbă, crăiţă, dolobandură, ghiolbană, harţaba, huşniţă, iobniţă, landră, leură, madaranţă, mârjoală, 437 | mârţână, mişarcă, motârcă, panţuşcă, paţircă, pocrişă, pohoaţă (v. pohoţ), puiniţă, rapandu-lă, răstumică, răuleancă, scorţotină, târcoavă, târnoaţă, traftiroaică, vişteală1, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliuhă, puielniţă, pujlă, râncalău, şulpe, tarbă, târşitură,tută (v. tut2),vijlă1, <înv.> celetnică, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, damă publică, femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, mehariu, muiere îmblătoa-re (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), palaţandră, panchiţă, panţură, preacurvar, preacurvitor, tălaniţă, uşarnică, de-mimondă, gigoletă, cameristă, şan-ticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupe-zoaică, boarfa, buleândră, fleandură, gioarsă, rufa, zdreanţă, rablă, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfa, tearfa, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică, başoldină, bomboană, bordeleză, bufa, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), cartoafa, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotârlă, cotoarbă, dameză, famă, farfuză, fârţă, fâr-ţoagă, finfa, fleaşcă, fleoarţă, fleorţotină, fleştură, fliuşcă, floarţă, floştină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, ja-gardea, jantă, jartea, libarcă, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, mai-muţică, marcoavă, marfa, mastroacă, mătrăgună, meseriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafa, oarfa, pacientă (v. pacient), papacioacă (v. papacioc), papiţă, paraşutis-tă, pârjoală, penală (v. penal), penalistă, pi-piţă, piţipoancă, planoristă, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), potloagă (v. potlog), pralină, producătoare (v. producător), prăjitoa-re, puiţă, puşcătoare (v. puşcător), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafa, sepie, servitoare (v. servitor), sugativă, ştioalfa, tapeză, taxatoare (v. taxator), tivitoare, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână frecangioaică, spălătură, spintecătură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o depravată. depravaţiune s.f. (rar) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţi Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemo-ralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. deprecâţie s.f. (ret.) implorare. Deprecaţia este o figură retorică prin care este implorat cel care trebuie să fie înduplecat. deprecia vb. 1.11 tr., refl. (fin.; compl. sau sub. indică monede, mărci şi efecte poştale etc.) a (se) demonetiza, a (se) devaloriza, a flota, a (se) devaluta, a (se) deva-lorifica, <înv. şi reg.> a (se) devalva, a înceta. Moneda naţională s-a depreciat. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică materii, produse etc. perisabile) a (se) degrada, a (se) strica. Laptele s-a depreciat din cauza căldurii. 3 refl. (despre vin) a se casa, a se tulbura. Vinul s-a depreciat pentru că nu a fost tratat şi a venit în contact direct cu aerul. I11 refl., tr. a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) complica, a (se) înrăi, a (se) înrăutăţi, a (se) căţăla,a (se) căţelări, a (se) căţeii, <înv.> a (se) iuţi, a (se) prohorisi, a (se) degrada, a (se) deteriora. Pneumonia i s-a depreciat din cauza vieţii mizere pe care o duce. Condiţiile grele de muncă îi depreciază boala. 2 refl. (despre stări, situaţii etc.) a se înrăutăţi, a degenera, a se degrada, a se deteriora, a se strica. Situaţia lor materială s-a depreciat. III tr. fig. (rar; compl. indică oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau valoarea acestora) v. Bagateliza. Demonetiza. Minimaliza. Minimiza. Subaprecia. Subestima. Subevalua, depreciat, -ă adj. II (fin.; despre monede, mărci şi efecte poştale etc.) demonetizat, devalorizat, scăzut, devalutat, <înv. şi reg.> devalvat. Depreciată, moneda naţională începe să-şi revină. 2 (despre materii, produse etc. perisabile) degradat. Laptele depreciat trebuie aruncat. 3 casare, tulburare. Deprecierea vinului se produce pentru că nu a fost tratat şi a venit în contact direct cu aerul. II fig. (rar; despre oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau despre valoarea lor) v. Bagatelizat. Minimalizat. Minimizat. Subapreciat. Subestimat. Subevaluat. depreciativ, -ă adj. (lingv.; despre sensul unor cuvinte, expresii, afirmaţii etc.) defavorabil, dispreţuitor, peiorativ. I-a adresat un epitet depreciativ. depreciere s.f. 11 (fin.) demonetizare, devalorizare, devalutare, <înv. şi reg.> deval-vare. în ultimul timp a avut loc deprecierea monedei naţionale. 2 degradare. Deprecierea laptelui produs din cauza căldurii. II acutizare, agravare, înrăire, înrăutăţire, degradare, deteriorare. Deprecierea pneumoniei este îngrijorătoare. III fig. (rar) v. Bagatelizare. Minimalizare. Minimizare. Subapreciere. Subestimare. Subevaluare, depresie s.f. (psih.; şi depresie nervoasă) acedie, breakdown, demoralizare, deprimare, descurajare, dezolare, marasm, depre-sivitate, <înv.> demoralizaţie, dezbărbătare, demobilizare, opresiune. Starea de depresie în care se află este din cauza eşecului de la bacalaureat. depresiune s.f. 1 (geomorf.) lăsătură. Depresiune intramontană. Depresiune intra-colinară. Depresiune tectonică. 2 (geomorf.) depresiune oceanică = fosă abisală, groapă abisală. Depresiunile oceanice depăşesc adâncimea de 6 000 de metri. 3 (anat.) fovee. Depresiunea retinei constituie zona cea mai sensibilă a ochiului. depresiv, -ă adj. 1 (despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor, despre situaţii etc.) deprimat demoralizant, demoralizator, deprimant, descurajant, descurajator, <înv.> supărător, demobilizânt, demobilizator. Eşecurile repetate au avut un efect depresiv. 2 (despre situaţii sau despre manifestări, sentimente, gânduri etc. ale oamenilor) apăsător, deprimant, dezolant, sumbru, negru. Nu putea scăpa de gândurile depresive. 3 (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posac, posomorât, trist, dezolator, jalnic, sterp, sur, vânăt, vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este depresivă. depresivitâte s.f. (psih.; rar) v. Acedie. Breakdown. Demoralizare. Depresie. Depresie nervoasă. Deprimare. Descurajare. Dezolare. Marasm. depresurizâ vb. I. refl. (meteor.; indică intensitatea; despre presiunea atmosferică) a coborî, a scădea. De câteva zile presiunea atmosferică s-a depresurizat. depreună adv. (modal; înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Dimpreună. împreună. Laolaltă, deprima vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) demoraliza, a (se) descuraja, a dezola, <înv.> a dezbărbăta, a se ocei, a se răslăbi, a (se) demobiliza, a (se) demonta, a (se) ofili. Eşecul din ultima afacere l-a deprimat. 2 tr. (despre situaţii, stări, fenomene etc.; compl. indică oameni) a abate2, a întrista. Atmosfera apăsătoare din casă îl deprimă. deprimant, -ă adj. 1 (despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor, despre situaţii etc.) demoralizant, demoralizator, depresiv, descurajant, descurajator, <înv.> supărător, demobilizânt, demobilizator. 2 (despre situaţii sau despre manifestări, sentimente, gânduri etc. ale oamenilor) apăsător, depresiv, dezolant, sumbru, negru. 3 (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, descurajant, dezolant, mohorât, posac, posomorât, trist, dezolator, jalnic, sterp, sur, vânăt, vineţiu, deprimare s.f. (psih.) acedie, breakdown, demoralizare, depresie, depresie nervoasă, descurajare, dezolare, marasm, depre-sivitate, <înv.> demoralizaţie, dezbărbătare, demobilizare, opresiune, deprimât, -ă adj. (despre oameni) 1 (psih.) demoralizat, descurajat, demobilizat. Deşi deprimat din cauza eşecului suferit, are speranţa că va reuşi. 2 abătut, afectat1, amărât, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit Deprimat după vestea primită, s-a închis în sine. deprinde deprinde vb. III. 1 tr.,refl. (compl sau sub. indică organisme animale ori vegetale) a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) naturaliza, a (se) obişnui, a (se) aclimata. Unele animale polare s-au deprins perfect în zona temperată. Palmierii au fost deprinşi şi în alte zone decât cele tropicale sau subtropicale. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a (se) acomoda, a (se) adapta, a se deda, a (se) familiariza, a (se) învăţa, a (se) obişnui, a (se) habitua, a se hârşâi, <înv. şi reg.> a (se) sucui, a se hârsi, a se nărăvi, <înv.> a se nevoi, a (se) aclimatiza, a se mlădia. S-au deprins uşor cu noile condiţii sociale. 3 tr. (compl. indică animale sau păsări) a dresa. A deprins şoimul să vâneze. 4 tr. (compl. indică meserii, practici etc.) a-şi însuşi1, a învăţa, a prinde, <înv.> a obicni. A deprins cu uşurinţă croitoria. 5 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se acomoda, a se împăca, a se obişnui. S-a deprins cu noul ritm de lucru. 6 tr. (cu determ. introduse prin prep. „cu”, „prin,T) a educa, a obişnui, a lumina. A deprins gustul publicului cu creaţii artistice de mare valoare. deprindere s.f. 1 aclimatizare, acomodare, adaptare, naturalizare, obişnuire, acli-matare, aclimatizaţie, acutunanţă, <înv. şi reg.> înclimătare, <înv.> aclimataţie, acomoda-ţie, naturalizaţie. Deprinderea unor animale polare cu zona temperată a fost un succes. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) acomodare, adaptare, dedare, familiarizare, învăţare, obişnuire, aculturaţie, acutunanţă, aclimatizare. Perioada de deprindere cu noile condiţii sociale a fost destul de scurtă. 3 însuşire, învăţare. Deprinderea croitoriei nu a fost uşoară. 4 obicei, obişnuinţă, habitudine, <înv. şi pop.> nărav, învăţ, treabă, <înv. şi reg.> nacafa, săbaş, <înv.> învăţătură, obicină. Avea deprinderea de a vorbi clar şi convingător. 5 (mai ales lapl. deprinderi) comportament, comportare, conduită, maniere (v. manieră), moravuri, năravuri (v. nărav), obiceiuri (v. obicei), purtare, port1, purtat1, modă, <înv. şi reg.> urmare, pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, talâm, apucătură. Părinţii sunt nemulţumiţi de deprinderile necuviincioase ale fiului lor. 6 (mai ales la pl. deprinderi) obicei, obişnuinţă, tabiet, tic2, <înv.> taifet, apucătură. Este o persoană vârstnică ce are deprinderile ei. 7 (mai ales la pl. deprinderi) fire, nărav, obicei, obişnuinţă, sistem, <înv. şi reg.> feleşag, mă-sai2, ogod, pohod, vread, zănat, <înv.> urmare, apucătură, nadă1. După ani de convieţuire, îi cunoaşte deprinderile. 8 (rar) v. Exerciţiu. Practică (v. practic). 9 (înv.) v. învăţare. învăţat1. învăţătură. Studiu. deprins, -ă adj. 1 (despre organisme animale sau vegetale) aclimatizat, acomodat, adaptat, obişnuit. Palmierii deprinşi se dezvoltă normal în noile condiţii create. 2 (despre oameni) acomodat, adaptat, familiarizat, învăţat2, obişnuit, <înv.> obiceainic, aclimatizat. Un elev deprins într-un colectiv nou va avea rezultate bune la învăţătură. 3 (despre oameni) experimentat, încercat, priceput, rutinat, versat, purtat2.0 persoană deprinsă îşi dă seama când apare o situaţie delicată. depunător, -oare s.m., s.f^econ.) deponent, depozant. Este depunător la două bănci. depune vb. III. 11 tr. (compl. indică obiecte, colete, bagaje etc.) a lăsa, a preda. A depus coletul la poştă pentru a fi expediat. 2 tr. (compl. indică acte, documente, proiecte etc.) a înainta, a înmâna, a preda, a prezenta, a remite, a transmite, a băga. Şi-a depus demisia la direcţia instituţiei. 3 tr. (compl. indică obiecte) a aşeza, a pune, a alipui. Depune mapa pe birou. 4 tr. (compl. indică obiecte sau părţi ale lor) a aduna, a pune. După ce şi-a terminat treaba, meşterul şi-a depus uneltele într-o magazie. 5 tr. (compl indică sume de bani) a achita, a plăti, a vărsa, <înv.> a slobozi. A depus la bancă rata pentru casă. I11 refl. (despre zăpadă,praf, nisip etc.) a se aşeza, a se aşterne, a se pune. Neaua s-a depus pe străzi. Lăsând geamurile deschise, praful de afară se depune pe mobilă. 2 refl. (despre brumă, zăpadă etc.) a se aşeza, a se aşterne, a cădea, a se lăsa, a pica2. Bruma se depune peste câmpii. 3 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se aşeza, a se depozita, a se lăsa, a se sedimenta. Aluviunile s-au depus pe fundul albiei râului. 4tr. (despre unele animale; compl. indică ouă, lapţi etc.) a elimina. După ce depun lapţii, unii peşti nu mai mănâncă şi mor. III tr. 1 (compl. indică diverse feluri de munci, de activităţi, de servicii etc.) a desfăşură, a duce2, a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. O astfel de activitate pe care vreţi să o depunem este de durată. 2 a presta. Soldaţii au depus jurământul. 3 (polit.; înv.; compl. indică monarhi) v. Descăuna. Detrona. Mazili. 4 fig. a renunţa. Politicianul şi-a depus mandatul. depunere s.f. 11 lăsare, predare. A fost la poştă pentru depunerea unui colet. 2 înaintare, înmânare, predare, prezentare, remitere, transmitere, <înv.> paradosire, paradosit. Depunerea demisiei i-a fost cerută de directorul instituţiei. 3 achitare, plată, vărsare, plătit1. Depunerea ratei la bancă se face la sfârşitul fiecărei luni. I11 acumulare, aşezare, depozitare, lăsare, sedimentare, sedimentaţie. Depunerea aluviunilor pe fundul albiei râului poate îngreuna navigaţia. 2 (concr.; geomorf.) depozit, sediment. Depunerile aluvionale sunt transportate de râuri şi torente. depură vb. I. tr. (tehn.; compl. indică metale, soluţii, amestecuri etc.) a curăţa, a purifica, a tistăli1, <înv.> a lămuri. Depurează aurul de impurităţi pe cale chimică. depurati'v s.n. (farm.) depurator. Depura-tivele sunt medicamente care dezintoxică organismul. 1438 depurator s.n. (farm.) depurativ. depurăţie s.f. (tehn.) curăţare, curăţat1, purificare, purificaţie, <înv.> lămurire. Depuraţia aurului constă în îndepărtarea, pe cale chimică, a impurităţilor pe care le conţine. deputat, -ă s.m., s.f. 1 congresman, parlamentar, ablegat. Deputaţii sunt aleşi prin vot pentru a face parte, pe o anumită perioadă de timp, dintr-un organ legislativ. 2 (înv.) v. Delegat. Emisar. împuternicit. Mesager. Reprezentant. Sol1. Trimis1. 3 (arg.)v. Acolit. Complice. Copărtaş. Părtaş, deputăţie s.f. (înv.) v. Delegaţie, deraiă vb. I. intr. fig. (despre oameni) 1 (cu determ. introduse prin prep. „de la”) a se abate2, a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, a ocoli, a se dezbăiera. în timpul discursului a deraiat de la subiect. 2 (psih.) a se aliena, a înnebuni, a se sminti, a se scrânti, a se trăsni, a se strechea, a sări, a se ţăcăni. A deraiat din cauza unui şoc puternic. deranj s.n. 1 dezordine, neorânduială, ne-ordine, neregulă, vraişte, zăpăceală, brambureală, harababură, <înv. şi reg.> ză-hăială, calamandros, răscolniţă, rizilic, <înv.> dezorânduială, neodihnă, răscoală, porcăreală. în camera copilului este deranj. 2 conturbare, deranjare, importunare, incomodare, inoportunitate, jenare, neopor-tunitate stânjeneală, stânjenire, stingherire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Deranjul fără motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabil. 3 supărare. Nu va fi niciun deranj dacă nu poţi să mă împrumuţi. 4 (înv.) v. Lasitudine. Oboseală. Osteneală. deranjâ vb. 1.11 tr. (compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) a răscoli, a răvăşi, a zăpăci, a vânzoli, a brăcui, a buntuzui, a permeci, a răntui, a rostopoli, <înv.> a dezorândui, a dezregula. A deranjat toată casa din cauza văruitului pereţilor. 2 tr. (compl. indică coafuri) a strica, abuli. Vântul i-a deranjat coafura. 3 tr., refl. (tehn.; compl. sau sub. indică mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) a (se) defecta, a (se) deregla, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) detraca, a mitocosi, a (se) buli. Motorul maşinii s-a deranjat. 4 refl. (med., med. vet.; de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre stomac) a se strica, a se răscoli, a se buli. Stomacul i s-a deranjat din cauza fructelor crude mâncate. 5 tr. (compl. indică oameni) a conturba, a importuna, a incomoda, a inoportuna, a încurca, a jena, a stânjeni, a stingheri, a supăra, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie deranjat, întrucât are de lucru. 6 tr. (compl. indică ordinea, liniştea, mersul normal al derivativ unor fapte, al unor fenomene etc.) a disturba, a perturba, a tulbura, a agresa. Muzica puternică de la terasă a deranjat liniştea locuitorilor din vecinătate. II refl. (despre oameni) a se obosi, a se osteni. Nu te deranja! Cunosc drumul! deranjament s.n. I (tehn.) 1 defect, defectare, defecţiune, dereglare, beteşug. Maşina a suferit un deranjament major la motor. 2 perturbare, pertur-baţie. în timpul furtunii a avut loc un deranjament în transmiterea programelor de televiziune. II (med., med. vet.) 1 dereglare, tulburare. Bolnavul are un grav deranjament funcţional al inimii. 2 (med., med. vet.; fam.) v. Diaree. deranjant, -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri etc.) je nant, incomodant, ancombrant. Fotoliul-pat desfăcut este deranjant într-o cameră mică. 2 (despre situaţii, stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) importun, incomod, incomodant, jenant, neplăcut, stânjenitor, stingheritor, supărător, <înv.> molest. Gestul lui a fost deranjant pentru fată. îi pune întrebări deranjante. deranjare s.f. 1 răscolire, răvăşire, zăpăcire, <înv.> dezregulare. Copilul a fost pedepsit pentru deranjarea colecţiei de timbre. 2 stricare. Vântul puternic i-a provocat deranjarea coafurii. 3 (med., med. vet.) stricare. Deranjarea permanentă a stomacului se explică prin regimul alimentar pe care îl are. 4 conturbare, deranj, importunare, incomodare, inoportunitate, jenare, neoportunitate, stânjeneală, stânjenire, stingherire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, în-ghebejeală, <înv.> smintire, asomare. deranjat, -ă adj. 1 (despre lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) răscolit2,răvăşit2, zăpăcit, rostopolit, <înv.> dezregulat, răzvrătit. Colecţia de timbre deranjată trebuie rearanjată. 2 (despre păr, barbă, pene) ciufulit, nearanjat, neîngrijit, vâlvoi, zbârlit, hirsut, burzuluit, burzuiat, smuls2, zborşit, ciupos, străflocat, aricit2, borz, borzos, buhos, buhuiat, cioturos, ciuş, dezmăţat, dupuros, smocăit, smulturit, sperlă, sperlit, vâlvoiat, zbârlog, sălbatic. Are părul deranjat din cauza vântului. 3 (tehn.; despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) compromis2, defect, defectat, dereglat, deteriorat, stricat, detracat, mitocosit, <înv.> smintit, defunct. Motorul deranjat al maşinii nu mai poate fi reparat. 4 (med., med. vet.; despre stomac) stricat. Ţine regim din cauza stomacului deranjat. 5 (despre oameni) conturbat, importunat, incomodat, încurcat2, stânjenit, stingherit, tulburat, zăticnit, <înv.> sastisit, strâmtorat. Oamenii deranjaţi nu pot reîncepe imediat lucrul. derapa vb. I. intr. (despre maşini) a aluneca. Maşina a derapat pe asfalt din cauza poleiului. derapaj s.n. 1 alunecare, derapare. Poleiul este cauza derapajului maşinii. 2 fig. (psih.) abatere, abnormitate, anomalie, anormalitate, deviere, disfuncţie, dezordine, dezordine. Bolnavul prezintă grave derapaje de comportament. derapare s.f. alunecare, derapaj, derâdere s.f. batjocură, bătaie de joc, deriziune, iriziune, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, parodie, râs2, zeflemea, băşcălie, hai, mişto, rizilic, <înv.> batjoc, batjocoritură, îngânăciune, rânjitură, tărbăceală. Numai atâţia bani pentru cât am muncit! Ce derâdere! derbedeu s.m. (mai ales deprec.) 1 golan,haimana, vagabond, berbant, deşucheat, parşiv, teleleu, terchea-berchea, praşcău, bate-poduri, berechet, bulevardier, bulevardist, buduşlău, bunţăr, cararău, dezmăţău, du-landragiu, jarcalete, lainic, pancotă, parfanar, şuier, teacăr, trăistar, troagăr1, ulicareţ, ulicău, uliţar, uliţarnic, vandralău, vandraş, vandră, vandroc, vandrocaş, verbuncaş, coldan, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, dalcauc, prişleţ, puşlalău, ştrengar, zamparagiu, venitură, aventurier, hârb, hârbar, hârbareţ, bombagiu, goldan, plimbăreţ, scuipat1. Mai mulţi derbedei au făcut scandal într-un bar. 2 lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, lazaron, cioflingar, spală-linte, spală-poa-mă, spală-varză, terchea-berchea, căcănar, tigoare, cutră, marţafoi1, paţachină2, şmecher, pui de lele (v.pui1), tras-împins, <înv. şi reg.> pujlău, ceacănău, dârdală, hoantă, or-bete, oşiştie, poghibală, pujlă, nandralău, plotogea, potlogilă, potlogitură, smârcitură, târşoagă, techergheu, tereblecea, <înv.> ştrengar, mascalzone, meltean, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, câmat, pintenat, tinichea, jagardea, loază, lozenie, pos-toroncă, jabă, şulfa, gunoi, deşeu, figurant, labagiu, lest1, sichimea, căcăstorar. Individul este un derbedeu lipsit de caracter. derdeluş s.n. săniuş. Este mare veselie când copiii sunt la derdeluş. deregla vb. 1.1 tr., refl. (tehn.; compl. sau sub. indică mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) detraca, a mitocosi, a (se) buli. Motorul maşinii s-a dereglat. 2 tr. (fiziol.; compl. indică funcţii ale organismului) <înv.> a smăcina. I s-a dereglat metabolismul. dereglaj s.n. (tehn.) defectare, dereglare, deteriorare, disfuncţie, disfuncţionalitate, stricare, detracare, buleală. dereglare s.f. 1 (tehn.) defectare, dereglaj, deteriorare, disfuncţie, disfuncţionalitate, stricare, detracare, buleală. Maşina nu a mai putut fi pornită din cauza dereglării motorului. 2 defect, defectare, defecţiune, deranjament, beteşug. Maşina a suferit o dereglare majoră la motor. 3 (med., med. vet.) deranjament, tulburare. Bolnavul are o gravă dereglare funcţională a inimii. dereglat, -ă adj. (tehn.; despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) compromis2, defect, defectat, deranjat, deteriorat, stricat, detracat, mitocosit, <înv.> smintit, defunct. deretică vb. I. 1 intr. (despre oameni) a curăţa, a strânge, a scutura, <înv. şi reg.> a griji, a câştiga, a cioroboti, a orândui, a puţui, a răbui, a rândui, a tăgăşi, a ticăzui, a tistăli1. Toată ziua deretică prin casă. 2 tr. (pop.; compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa, împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza, dereticăre s.f. 1 dereticat1, scuturare, scuturat1, scuturătură, diriticanie, răbuială. în fiecare zi se ocupă cu dereticarea camerei. 2 curăţenie, scuturătură, şmotru, diriticanie, orânduire, scutureală, tăgăşire, tistuşag. în orice casă, de Paşte, se face dereticăre generală. dereticăt1 s.n. dereticăre, scuturare, scuturat1, scuturătură, diriticanie, răbuială. dereticăt2, -ă adj. (despre locuinţe, încăperi etc.) scuturat2. Este o plăcere să intri într-o casă dereticată. derezonâbil, -ă adj. (livr.; despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Imprudent. Inconştient. Intemperant. Nebun. Nebunesc. Nechibzuit. Necugetat. Necumpănit. Necumpătat. Nejudecat. Nesăbuit. Nesocotit. Prostesc, derivă vb. I. intr. 1 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „din”) a proveni1, a rezulta, a se trage. Multe deprinderi rele derivă din inconştienţă. 2 (lingv.; despre cuvinte, sensuri ale unui cuvânt, sunete; urmat de determ. introduse prin prep. „de la”, „din”) a proveni1, a veni, a se trage. Cuvântul „bobocel” derivă de la substantivul „boboc”. derivare s.f. (lingv.) 1 derivaţie, <înv.> deducere. Derivarea unui cuvânt din altul se face cu sufixe sau cu prefixe. 2 derivare inversă = derivare regresivă. Derivarea inversă este un procedeu de formare a unui cuvânt prin suprimarea unor afixe la cuvintele deja existente; derivare progresivă = afixare. Derivarea progresivă este un procedeu deformare a unui cuvânt prin adăugare de afixe; derivare regresivă = derivare inversă, derivată s.f. (mat.) coeficient diferenţial. Derivata este limita raportului dintre creşterea funcţiei şi creşterea variabilei. derivativ s.n. fig. remediu, soluţie, antidot, leac. Munca este derivativul plictiselii. derivaţie derivaţie s.f. (lingv.) derivare, <înv.> deducere, derivă genetică s.f. (genet.) fluctuaţie genetică. Deriva genetică este variaţia inconstantă a frecvenţei unei gene în generaţiile succesive ale unei populaţii. derivogrăf s.n. (nav.) derivometru. Derivo-graful este un aparat pentru măsurarea derivei unei nave. derivometru s.n. (nav.) derivogrăf. deriziune s.f. batjocură, bătaie de joc, derâdere, iriziune, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, parodie, râs2, zeflemea, băşcălie, hai, mişto, rizilic, <înv.> batjoc, batjocoritură, îngânăciune, rânjitură, tărbăceală. Numai atâţia bani pentru cât am muncit! Ce deriziune! derizoriu, -ie adj. 1 (despre sume de bani, plăţi etc.) neînsemnat, ridicol. Pentru prestaţia făcută a primit o sumă derizorie. 2 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) infim, mărunt, mic, minim2, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, strict, neconsistent. Iaurtul dietetic conţine un procentaj derizoriu de grăsimi. dermatită s.f. (med.) 1 dermită. Dermatita este o afecţiune a pielii. 2 dermatită atopică = eczemă atopică, eczemă constituţională, prurigo Besnier. Dermatita atopică apare la vârstă fragedă, asociindu-se frecvent cu astmul bronşic; dermatită seboreică=eczemă seboreică. Dermatita seboreică se caracterizează prin absenţa veziculelor. dermatofitoză s.f. (med.) dermatofiţie, dermatomicoză. Dermatofitoza este o infecţie a pielii produsă de ciuperci microscopice. dematofiţie s.f. (med.) dermatofitoză, dermatomicoză. dermatografîe s.f. (anat.) autografism. Dermatografia este descrierea anatomică a pielii. dermatogrâmă s.f. (med.) electrodermo-gramă. Prin dermatogramă se înregistrează grafic variaţia tensiunii electrice a pielii. dermatolizi'e s.f. (med.) şalazodermie. Dermatolizia este o malformaţie congenitală, ereditară şi recesivă. dermatomicoză s.f. (med.) dermatofitoză, dermatofiţie. dermatomiom s.n. (med.) leiomiom. Der-matomiomul este o formaţiune tumorală benignă care este constituită din celule musculare netede, mature. dermatoplăstică s.f. dermoplastică, dermo-plastie, naturalizare, taxidermie. Dermato-plastica este arta împăierii animalelor în vederea expunerii lor în muzee ale naturii. dermatoragi'e s.f. (med., med. vet.) hemoragie cutanată. dermatosderoză s.f. (med.) scleroder-mie. Dermatoscleroza se caracterizează prin îngroşarea pielii şi a ţesutului celular subcutanat. : dermatoză s.f. (med.) 1 dermopatie. Dermatoza este numele generic pentru orice boală de piele. 2 dermatoză alergică = prurigo, strofulus. Dermatoza alergică se caracterizează prin vezicule mărunte care provoacă mân-cârimi intense. dermă s.f. (anat.) ţesut cutanat. Derma constituie partea cea mai groasă şi mai adâncă a pielii vertebratelor. dermită s.f. (med.) dermatită. dermopatie s.f. (med.) dermatoză, dermoplăstică s.f. dermatoplastică, dermo-plastie, naturalizare, taxidermie. dermoplastie s.f. dermatoplastică, dermoplastică, naturalizare, taxidermie. derobâ vb. I. refl. 1 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „de la”) a se eschiva, a scăpa, a se sustrage, a dezerta, a se fofila, a fugi, a se strecura, a se trage, a dezertui. Nu se poate deroba de obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. 2 (med.; rar; despre membre) v. Muia. Slăbi, derogare s.f. (jur.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) derogaţiune. A obţinut casa printr-o derogare de la lege. derogaţiune s.f. (jur.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la7) derogare, derrick s.n. (ind. petrol; la sondă) turlă, turn de sondă. Derrickul se utilizează ca element de sprijin la manevrarea unor piese grele. derula vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fire înfăşurate ori obiectul pe care sunt înfăşurate aceste fire) a (se) desface, a (se) desfăşură, a (se) desfira, a (se) deşira, a dezbobina, a dezvălătuci, a (se) dezveli. A derulat aţa de pe papiotă. Sculul s-a derulat. II fig. 1 intr., refl. a se perinda, a se prefira, a se succeda, a trece, a defila. în vis derulau imagini frumoase din copilărie. 2 refl. (despre fapte, acţiuni, evenimente etc.) a se desfăşură, a evolua, a se întâmpla, a se petrece, a se succeda. Evenimentele s-au derulat conform planului. 3 refl. (despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a succeda, a urma, a se deşira, a se roţi. Generaţiile se derulează într-o ordine prestabilită. derulăre s.f. I desfacere, desfăşurare, des-firare, deşirare, dezbobinare. Derularea aţei de pe papiotă a durat mult timp. II fig. 1 perindare, prefirare, succedare, trecere, a defilare. Derularea în vis a unor imagini frumoase din copilărie îi crea la trezire o stare de bună dispoziţie. 2 înşirare, înşiruire, perindare, succedare, succesiune, vârtejire. Constată, cu tristeţe, derularea rapidă a anilor. derulator s.n. 1 (econ., fin.) derulor. Derula-torul reprezintă un desfăşurător de credite sau de finanţări. 2 (electron.) derulor. Deru-latorul permite reluarea şi derularea benzii magnetice. derulor s.n. 1 (econ., fin.) derulator. 2 (electron.) derulator. derută vb. I. tr. (compl. indică oameni) a bulversa, a debusola, a deconcerta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a tulbura, a zăpăci, a ambarasa, <înv.> a se sastisi, a depeiza. Reproşul dur primit de la şef l-a derutat. derutănt, -ă adj. (despre situaţii, veşti, despre fapte, manifestări, atitudini ale oamenilor 1440 etc.) deconcertant, descumpănitor, tulburător, confuzionant. Vestea primită a fost derutantă pentru el. derutăre s.f. descumpănire, dezorientare. Unele legi au ca efect totala derutare a populaţiei. derutat, -ă adj. (despre oameni) 1 bulversat, confuz, debusolat, deconcertat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, tulbure, zăpăcit, dez-drumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas derutat când a auzit reproşul şefului. 2 aiurit, anapoda, buimac, buimăcit, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâiguit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic,bramburit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, împrăştiat, pierdut, evaporat. Derutat cum este, a uitat să încuie uşa casei. derută s.f. bulversare, debusolare, decon-certare, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală. Deruta lui a devenit evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. derveli vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. derveli't, -ă adj. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. des, deăsă adj., adv., s.f. I adj. (predomină ideea de apropiere în spaţiu) 1 (despre grupuri, formaţii etc. de oameni, de vehicule etc. aflate în mişcare) compact, strâns2. Soldaţii măr-şăluiesc în rânduri dese. 2 (despre frunziş, desişuri etc.) dens, nepătruns, stobo-rât. în frunzişul des al copacului îşi fac cuib doar păsările mici. 3 (în opoz. cu „distanţat”, „îndepărtat”; despre obiecte, modele în ţesături etc.) apropiat. Are un pulover împletit cu ochiuri dese. 4 (despre ţesături, tricotaje etc.) bătut2. Cămaşa este dintr-o pânză deasă. II adj. (predomină ideea de cantitate) 1 (despre pâr, barbă, mustăţi) bogat, îmbelşugat, învoit, plin, pletos. Fata are părul des, împletit în cozi. 2 (despre gene) umbros. Are genele lungi şi dese. III adj. (predomină ideea de repetiţie) 1 (despre acţiuni, întâmplări, fenomene etc.) frecvent, repetat. Alunecările dese de teren au determinat pe oameni să părăsească satul. 2 (despre mişcări, procese etc. care se repetă) grăbit, iute, rapid. Bătăile clopotelor erau tot mai dese şi puternice. IV adj. (predomină ideea de densitate; despre ceaţă, întuneric, umbră etc.) adânc, compact, dens, gros, nepătruns, obscur, opac2, greu. Toată dimineaţa a fost ceaţă deasă. V adv. 1 (temporal) adesea, adeseori, deseori, frecvent, tot. Se opreşte des în faţa vitrinei cu bijuterii. 2 (modal) adesea, adeseori, <înv. şi reg.> destul. Se îmbracă des în rochii înflorate. Lucrează des până târziu. 3 (modal) grăbit, iute, rapid. Respiră des din cauză că a alergat. VI s.f. (pese.) desime, descărca desiş. Deasa este o reţea de plasă cu ochiuri mici, folosită la pescutiul peştilor mărunţi. desablăj s.n. (metalurg.) desablare. Nisipul care a servit la formarea tiparului în care s-a turnat o piesă de metal se îndepărtează prin desablaj. desablare s.f. (metalurg.) desablaj. desâgă s.f. 1 traistă, straiţă, tăgârnă, tăgârţă, tolbă, <înv.> turbincă. Şi-a pus desaga cu oale pe umăr şi a plecat la piaţă să le vândă. 2 (anat.; pop.) v. Testicul. 3 (la pl. desagi; pop.; la albine) v. Picioare (v. picior). 4 (art., la pl; bot.;pop.) desagii-popiiv. Curcubeţeă. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis). desalinâ vb. I. tr. (compl. indică alimente, soluţii etc.) a desaliniza, a desăra. desalinâre s.f. desalinizare, desărare. desaliniza vb. I. tr. (compl. indică alimente, soluţii etc.) a desalina, a desăra. desalinizare s.f. desalinare, desărare. desalinizât, -ă adj. (despre alimente, soluţii etc.) desărat. desantă vb. I. tr. (milit.) 1 (compl. indică trupe, armament etc.) a debarca. Pe ţărmul inamic au fost desantate trupe speciale. 2 (compl. indică soldaţi) a paraşuta, desăgârs.m. (înv.) v. Cerşetor. Milog, desăgăriţă s.f. (înv.) v. Cerşetoare (v. cerşetor). Miloagă (v. milog). desăgel s.m. (pop.) v. Desăguţă. desăgi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Aduna. Burduşi. Ghemui. îndesa. înghesui. îngrămădi. Ticsi, desăgidr s.m. (pop.) v. Desăguţă. desăguţă s.f. desăgel, desăgior. Copilul are o desăguţă cu mâncare. desără vb. I. tr. (compl. indică alimente, soluţii etc.) a desalina, a desaliniza. A desărat telemeaua, ţinând-o mai multe ore în apă. desărare s.f. desalinare, desalinizare. Desă-rarea unor alimente se face prin fierbere. desărăt, -ă adj. (despre alimente, soluţii etc.) desalinizat. Cei care ţin regim alimentar mănâncă alimente desărate. desărcina vb. I. tr. (compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) a destitui, a elibera, a îndepărta, a revoca1, a scoate, a descăuna, a detrona, a mazili, a debarca, a zbura. Ministrul l-a desărcinat din funcţia de secretar de stat. desărcinăre s.f. destituire, eliberare, îndepărtare, scoatere, descăunare, detronare, mazilire, mazilit1, debarcare. Desărcinarea lui din funcţia de secretar de stat a avut ca motiv incompetenţa. desăvârşi vb. IV. 1 refl.,tr. a (se) perfecţiona, a perfectiza, a (se) înălţa. S-a desăvârşit în profesie prin studiu şi seriozitate. Şi-a desăvârşit educaţia la universităţi renumite din străinătate. 2 refl. (despre oameni, mai ales despre artişti, scriitori) a se realiza, a se împlini. După ani, s-a desăvârşit ca romancier. 3 tr. (compl. indică lucrări, opere, acţiuni etc. ale oamenilor) a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. A ajutat-o să-şi desăvârşească proiectul. 4 tr. (compl. indică creaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) a încheia, a sfârşi, a termina. Nu ştie dacă va putea să desăvârşească simfonia începută de tatăl lui. desăvârşire s.f. 1 perfecţionare. Desăvârşirea în profesie a unei persoane se face prin studiu şi seriozitate. 2 realizare, împlinire. Desăvârşirea lui ca romancier s-a produs destul de târziu. 3 ducere la capăt, ducere la sfârşit, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, lichidare. A ajutat-o la desăvârşirea proiectului. 4 deplinătate, plenitudine, plinătate, <înv.> plinăciune, plineală, umplere, umplut1. Având o familie fericită, trăieşte un sentiment de desăvârşire. 5 absolut, perfecţiune, sublim, impecabilitate, sublimitate, <înv.> săvârşire, umplutură. De obicei, un om de cultură crede în desăvârşirea unei creaţii artistice. 6 perfecţiune, puritate. Portretele pictorului se caracterizează prin desăvârşirea liniilor. desăvârşit,-ă adj. 1 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mişto, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giorno, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice desăvârşite. Cunoscuta actriţă are o interpretare desăvârşită în rolul principal. 2 (despre manifestări, acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) impecabil, ireproşabil, perfect, ireprehensibil. Au beneficiat de un serviciu hotelier desăvârşit. 3 (despre atitudini, sentimente etc. ale oamenilor) infailibil, perfect, sfânt. Credinţa sa în Dumnezeu este desăvârşită. 4 (despre însuşiri, manifestări, sentimente etc. ale oamenilor) complet, deplin, infinit, nemărginit, total, neţărmurit, orb2. Are încredere desăvârşită în tatăl său. 5 (despre acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) cert, infailibil, perfect, sigur. A pus în aplicare un procedeu desăvârşit de fabricaţie. 6 (cu nuanţă intensivă) absolut, adânc, complet, deplin, perfect, profund, total, adâncit, solemn, suveran. O linişte desăvârşită domnea în toată casa. descaladâre s.f. (rar) 1 (indică dimensiunea) v. Descreştere. Micşorare. Reducere. Scădere. 2 (indică cantitatea) v. Descreştere. Diminuare. împuţinare. Micşorare. Reducere. Scădere. descalifică vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) dezonora. Gestul tău te descalifică. S-a descalificat apelând la diverse tertipuri. descalificâre s.f. dezonoare. Gestul necugetat este cauza descalificării sale în faţa tuturor. descalificât, -ă adj. (despre oameni) dezonorat. Tânărul descalificat a fost înlăturat din colectiv. descălecâ vb. I. 1 intr. (despre oameni) <înv.> a se pedestri. Au descălecat şi au lăsat caii în faţa grajdului. 2 tr. (ist; mai ales în cronici; compl. indică o ţară sau o aşezare omenească) a înfiinţa, a întemeia, <înv.> a aşeza, a zidi. Românii veniţi din Transilvania şi Maramureş, conduşi de voievozi, au descălecat Ţara Moldovei. descălecâre s.f. (ist.; mai ales în cronici) descălecat, <înv.> aşezământ, descălecătoare, descălecătură. în cronici sunt date despre descălecarea Ţării Moldovei. descălecât s.n. (ist.; mai ales în cronici) descălecare, <înv.> aşezământ, descălecătoare, descălecătură. descălecătoâre s.f. (ist.; mai ales în cronici; înv.) v. Descălecare. Descălecat, descălecătură s.f. (ist.; mai ales în cronici; înv.) v. Descălecare. Descălecat, descălţâ vb. I. tr. 1 (compl indică pantofi, ghete etc.) a scoate, a trage, a lepăda, a desculţa. înainte de a intra în casă, şi-a descălţat pantofii plini de noroi. 2 fig. (fam.; glum.) v. Desprinde. înţelege. Pătrunde. Percepe. Pricepe. Prinde. Sesiza, descălţâre s.f. descălţat1, scoatere, lepădare. Pantofii fiind plini de noroi, descălţarea la intrarea în casă este obligatorie. descălţât1 s.n. descălţare, scoatere, lepădare. descălţât2, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre picioarele lor) desculţ, gol2, desculţat. îi place să meargă vara prin casă cu picioarele descălţate. 2 fig. (fam.; glum.; despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dezgheţat. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ, îndemânatic. Priceput. Sprinten, descăpăţânâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Decapita. descăpăţânâre s.f. (înv.) v. Decapitare. Decapitaţie. descăpăţânât, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Decapitat. descărcâ vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică recipiente, saci etc. sau, p. ext, vehicule de transport) a deşerta, a goli, a vida, a seca, a secătui, a slei, a stoarce, a zvânta, <înv. şi reg.> a scurge, a dezumple, a sicni. Ajunsă acasă, a descărcat sacoşele de cumpărături. Muncitorii încep să descarce betoniera. 2 (despre nave, vase etc.; compl. indică fiinţe, mărfuri, obiecte) a debarca. Câteva şlepuri descarcă marfa în port. 3 (compl. indică arme de foc) a declanşa, <înv. şi pop.> a se aprinde, a slobozi, a deşerta, <înv.> a vori1. Soldaţii au descărcat puştile spre ţintă. II fig. 1 tr. (compl. indică inima, sufletul omului) a uşura. Şi-a descărcat sufletul în faţa preotului, spu-nându-şi păcatul 2 tr. (despre oameni; compl. indică stări sufleteşti, sentimente etc.) a defula. Şi-a descărcat toată revolta pe care o acumulase în suflet. 3 refl. (despre oameni) a se răzbuna. Fiind nervos, s-a descărcat pe câine, izgonindu-l. 4 refl. (pop.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimen- descărcare 1442 te ale oamenilor etc.) v. Apărea. Aprinde. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe, învoita. Naşte. Porni. Produce. Stârni, descărcare s.f. 1 descărcat1, deşertare, deşertat1, golire, golit1. Ajunsă acasă, a început descărcarea sacoşelor cu cumpărături. 2 declanşare, <înv. şi pop.> slobozire, slobozitură, <înv.> slobozit1, deşarjă. Descărcarea puştilor soldaţilor s-a făcut instantaneu. descărcat1 s.n. descărcare, deşertare, deşertat1, golire, golit1. descărcat2, -ă adj. 1 (despre recipiente, saci etc. sau, p. ext, despre vehicule de transport) deşertat2, golit2, sleit2, <înv. şi reg.> scurs2. Descărcate, sacoşele au fost spălate. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor, despre mijloace de transport, ambarcaţiuni etc.) despovărat, uşurat, <înv.> dezgreunat. Pluta, descărcată, revine la linia de plutire. 3 (despre arme de foc) <înv.> deşert. Vânătorul îşi curăţă arma descărcată. descărcător, -oâre adj. (econ.; despre acte) justificativ. S-a prezentat în instanţă cu un act descărcător, care îl elibera de orice răspundere. descărcătură s.f. detunătură, foc, împuşcătură, rafală, <înv. şi pop.> detunare, şus, <înv.> detunat1, detunet, puşcătură. în depărtare se auzeau descărcături de armă. descărnâ vb. 1.11 tr. (tăb.; compl. indică resturile de carne de pe dosul pieilor) a căr-nosi, a şerui1, a cărnui. Pieile, înainte de a fi prelucrate, trebuie să fie descărnate. 2 refl. (med., med. vet.; despre oameni sau animale ori despre părţi ale corpului lor) a se emacia, a slăbi. Ţinuţi fără hrană multe zile, câinii s-au descărnat. II refl. fig. (mai ales despre oameni sau despre faţa lor) a se scofâlci. îmbătrânind, obrajii iş-au descărnat. descărnâre s.f. 11 (tăb.) cărnosire, şeruire, cărnuire. Prin descărnâre se îndepărtează resturile de carne de pe dosul pieilor. 2 (med., med. vet.) caşexie, emaciaţie, emaci-ere, slăbire, <înv. şi pop.> slăbiciune, slăbătate. Descărnarea lui o îngrijorează şi hotărăşte să-l ducă la medic. II fig. scofâlcire. La unele persoane, odată cu îmbătrânirea, are loc şi descărnarea obrajilor. descărnât, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre oameni sau animale ori despre părţi ale corpului lor) emaciat, slăbit. Câinii descărnaţi au fost internaţi în clinica veterinară, pentru tratament. 2 fig. (mai ales despre oameni sau despre faţa lor) scofâlcit. Are obrajii descărnaţi. descătuşă vb. I. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) desfereca. Fiind socotit nevinovat, deţinutul a fost descătuşat. 2 fig. (compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi umane, ţări) a (se) dezrobi, a (se) elibera, a (se) emancipa, a (se) libera, a (se) dejuga. Al I. Cuza a descătuşat clăcaşii. După cel de-al Doilea Război Mondial multe ţări s-au descătuşat de sub dominaţia colonialistă. descătuşâre s.f. 1 desferecare. După descătuşare, deţinutul a fost eliberat. 2 fig. dezrobire, eliberare, emancipare, emancipaţie, liberare, dejugare. După cel de- al Doilea Război Mondial multe ţâri au obţinut descătuşarea de sub dominaţia colonialistă. descătuşât, -ă adj. 1 (despre oameni) desferecat. Persoana descătuşată a părăsit sediul poliţiei. 2 fig. (despre oameni, colectivităţi umane, ţări) dezrobit, eliberat, emancipat. Clăcaşii descătuşaţi au devenit oameni liberi. descăunâ vb. I. tr. 1 (polit.; compl. indică monarhi) a detrona, a mazili, g*r> a răzdomni, <înv.> a depune, a surpa, a doborî. Conspiratorii încearcă să-l descărneze pe rege. 2 fig. (compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) a desărcina, a destitui, a elibera, a îndepărta, a revoca1, a scoate, a detrona, a mazili, a debarca, a zbura. Ministrul l-a descăunat din funcţia de secretar de stat. descăunâre s.f. 1 (polit.) detronare, mazilire, mazilit1, <înv.> azlu, luare de scaun, mazilie, doborâre, surpare, surpare de scaun. Planul de descăunâre a regelui nu a reuşit. 2 fig. desărcinare, destituire, eliberare, îndepărtare, scoatere, detronare, mazilire, mazilit1, debarcare. Descău-narea lui din funcţia de secretar de stat a avut ca motiv incompetenţa. descăzut s.n. (mat.) <înv.> minuend,substras. Descăzutul este numărul din care se scade alt număr. descâlci vb. IV. tr. I (compl. indică fire de aţă, de pâr etc. încâlcite) a descurca. Şi-a descâlcit pârul cu o perie. II fig. 1 (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluşi, a elucida, a lămuri, a limpezi, a descifra, a deznoda, a lumina, a dezveli, a dezghioca. A descâlcit împrejurările în care s-a produs crima. 2 (compl. indică scrieri iligibile, texte scrise în limbi puţin cunoscute, scrisul cuiva etc.) a descifra, a desluşi. Nu reuşeşte să-i descâlcească scrisul. descâlci're s.f. 1 descurcare. Descâlcirea firelor i-a luat mult timp. 2 fig. clarificare, descurcare, desluşire, dezlegare, elucidare, lămurire, limpezire, cheie, descifrare, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la descâlcirea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. descâlcit, -ă adj.1 (despre fire de aţă, de păr etc. încâlcite) descurcat. Părul descâlcit este apoi împletit. 2 fig. (despre situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) clarificat, descurcat, desluşit, elucidat, lămurit, limpezit2, descifrat, deznodat. împrejurările descâlcite ale producerii crimei i-au permis să ia o decizie corectă. descânt s.n. (în credinţe şi superstiţii; rar) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. descântă vb. I. tr. 1 (în credinţe şi superstiţii; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) a face, a fermeca, a lega1, a meni, a ursi, a vrăji, a solomoni, a sufla, <înv. şi reg.> a oropsi, a boboni, a bosconi, a boscorodi, a obroci1, a ormoci, a pohibi, a râvni, a strigoia, a vrăciui, a vrăjui, <înv.> a mângâia, a escanta. Ţiganca descântă fata de deochi. 2 fig. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cârâi. Cicăli. Ciocăni. Dăscăli. Pisa. Pisălogi. Plictisi. Sâcâi. Toca. descântă re s.f. (în credinţe şi superstiţii) fermecare, vrăjire, solomonire, bosconire, <înv.> vrăjitorire. Crede că poate scăpa de deochi prin descântare. descântător, -oăre s.m., s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi pop.) v. Babă. Strigoaică1. Şaman. Vrăjitor. descântătură s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie, descântec s.n. 1 (în credinţe şi superstiţii) farmec, magie, sortilegiu, vrajă, vrăjitorie, descânt, fermecărie, taumaturgie, <înv. şi pop.> descântătură, farma-zonie, borboase, dătătură, drăcărie, drăcie, fapt, făcătură, făcut1, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meşteşug, solomonie, solomonire, trimis2, <înv. şi reg.> măiestrie, vrăjitură, băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, mânătură, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie, solomoneală, vraci, vrajbă2, vrăjărie, vrăjeală, vrăjit1, <înv.> farmăcitură, fermecăciune, nă-lucinţă, vâlhovnicie, vâlşebnicie, vrăjie, graţii (v. graţie). Ţiganca i-a făcut un descântec de deochi. 2 fig. (pop. şi fam.) v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Pisălogeală. Sâcâială. descendent, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. coborâtor, nepot, urmaş, scoborâtor, <înv. şi pop.> neam, prăsilă, odraslă, progenitură, <înv. şi reg.> rămăşiţă1, porodiţă, <înv.> mărădic, rod1, sămânţă, seminţenie, seminţie, strămoşan, următor, lăstar1, mlădiţă, os, rejeton, viţă, vlăstar, lujer, surcea, stâlpare, rasă1. Este descendent al unei cunoscute familii princiare. 2 s.m. (la pl. descendenţi) descendenţă, posteritate, strănepoţi (v. strănepot), urmaşi (v. urmaş), <înv.> generaţie, mărădic, moştenitori (v. moştenitor). Bunicii sunt mândri de descendenţii lor. II adj. (în opoz. cu „ascendent”) 1 (despre linii, planuri etc.) coborâtor, descensiv. A desenat o linie dreaptă descendentă. 2 (despre accent, diftongi, game etc.) coborâtor, descensiv, descrescător, descrescent, scoborâtor. în cuvântul „pâine”, -âi- este diftong descendent. descendenţă s.f. 1 filiaţie, succesiune, <înv.> strună1, linie, viţă. A stabilit descendenţa corectă a ilustrei sale familii. 2 descendenţi (v. descendent), posteritate, strănepoţi (v. strănepot), urmaşi (v. urmaş), <înv.> generaţie, mărădic, moştenitori (v. moştenitor). descensiune s.f. I coborâre, coborâş, scoborâre, scoborâş, scoborât1,<înv. şi pop.> slobozire, <înv.> deştindere, pogor, pogorământ, slobozire. în timpul descensiunii muntelui şi-a fracturat piciorul II (indică intensitatea) 1 coborâre, descreştere, micşorare, scădere. Se anunţă o descensiune deschis bruscă a temperaturii în zona montană. 2 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Descensiunea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. descensiv, -ă adj. (în opoz. cu „ascendent”) 1 (despre linii, planuri etc.) coborâtor, descendent. 2 (despre accent, diftongi, game etc.) coborâtor, descendent, descrescător, descres-cent, scoborâtor. descheiâ vb. I. tr. (compl. indică haine sau accesorii de îmbrăcăminte) a deschide, a desface, <înv. şi reg.> a se dezbumba, a deschiotora. Intrând în sală, şi-a descheiat paltonul. descheiat, -ă adj. (despre haine sau accesorii de îmbrăcăminte) deschis, <înv. şi reg.> dez-bumbat, deschiotorat, destrăbălat. Merge cu paltonul descheiat. deschide vb. III. 11 tr. (compl. indică cutii, plicuri, scrisori etc.) a desface. A deschis imediat scrisoarea primită. 2 tr. (compl. indică obiecte strânse, legate sau închise la un capăt) a desface, a dezlega, <înv. şi pop.> a dezbăiera, a slobozi. Deschide punga şi scoate câteva monede. 3 tr. (compl. indică vase, recipiente înfundate, astupate) a desfunda, a destupa. A deschis butoiul cu varză murată. 4tr. (compl. indică sticle sau damigene înfundate) a debuşona, a desfunda, a destupa. A deschis cu atenţie sticla de şampanie. 5 tr. (compl. indică obiecte, mărfuri, produse etc. ambalate, împachetate) a desface, a despacheta, a dez-ambala, a dezveli. Curioasă, deschide repede cadourile. 6 tr. (compl indică uşi, porţi etc. sau, p. ext., încăperi, locuinţe, instituţii) a descuia. A deschis uşa şi a intrat în casă. 7 tr. (compl. indică aparate electrice) a aprinde. Deschide, te rog, televizorul! 8 refl. (despre ferestre, uşi, încăperi etc.; cu determ. introduse prin prep. „spre”, „înspre”, »în,T) a da2. Fereastra se deschide spre mare. 9 tr. (compl. indică gura, botul pliscul) a căsca, a desface. Deschide gura pentru a lua medicamentul 10 tr. (chir.; compl. indică organe, ţesuturi vii, nervi etc.) a cresta, a inciza, a secţiona, a tăia. I-a deschis puţin pielea pentru a-l vaccina. 11 tr. (compl. indică haine sau accesorii de îmbrăcăminte) a descheia, a desface, <înv. şi reg.> a dezbumba, a deschiotora. 12tr. (compl indică drumuri, şosele etc.) a croi2, a tăia, <înv.> a sparge. Cu greu a deschis o potecă prin stratul gros de zăpadă. II refl. 1 (desprepământ sau formaţii ale lui) a se crăpa, a se despica, <înv.> a se răsface. Pământul s-a deschis la cutremur şi a distrus şoselele. 2 (despre cavităţi, forme de relief etc.) a se adânci, a se scobi, a se căsca. în mijlocul muntelui se deschidea o prăpastie. 3 (despre găuri, crăpături, adâncituri etc.) a se forma. în tavanul bucătăriei s-a deschis o fisură. II11 refl. (bot.; despre muguri, boboci de flori etc.) a crăpa, a se desface, a se despica, a ecloza, a plesni, a pocni, <înv. şi reg.> a se dezghioca. Mugurii mărului au început să se deschidă. 2 refl. (bot.; despre flori) a se desface, a se desfoia, a ecloza, a înflori, <înv.> a se dezvoalbe. Trandafirii din parc s-au deschis. 3 refl. (despre abcese) a crăpa, a se desface, a plesni, a se sparge. După ce abcesul se deschide, durerea trece. 4 tr.,refl. (compl. sau sub. indică organe, părţi ale unor organe, orificii etc.) a (se) dilata, a (se) lărgi, a (se) mări, a (se) lăţi. Mirosul puternic îi deschide nările. Bronhiile se deschid mult sub acţiunea adrenalinei. IV1 tr. (compl. indică consfătuiri, congrese, şedinţe etc.) a începe. Directorul a deschis şedinţa cu un anunţ important. 2 tr. (compl. indică conversaţii, discursuri etc.) a aborda, a inaugura, a începe. A deschis discursul cu câteva consideraţii despre religie. 3 tr. (compl. indică expoziţii, instituţii, localuri etc.) a inaugura, a vernisa2. Cunoscutul pictor a deschis o nouă expoziţie. 4 tr. a inaugura, a începe. Prin opera sa a deschis o nouă etapă în istoria literaturii. 5 refl. pas. (despre ani de studiu, unităţi de învăţământ etc.) a începe. Anul şcolar se deschide în luna septembrie. Facultăţile se deschid la 1 octombrie. 6 refl. (despre reprezentaţii, spectacole, sesiuni etc.) a debuta, a începe. Stagiunea teatrală s-a deschis cu o piesă din dramaturgia românească. V refl. 1 (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; despre cer) a se însenina, a se însori, a se limpezi, a se lumina, a se clarifica, a se deznora, a se spăla. După ploaie cerul s-a deschis. 2 fig. (despre oameni sau despre chipul lor) a se descreţi, a înflori, a se însenina, a se lumina, a se deznegri. Faţa i s-a deschis când şi-a văzut copiii. deschidere s.f. 11 desfacere. Deschiderea unei scrisori de către o altă persoană decât destinatarul constituie o infracţiune. 2 desfacere, dezlegare, <înv. şi pop.> slobozire. La deschiderea pungii, câteva monede s-au împrăştiat pe jos. 3 debuşonare, desfundare, destupare. Este atent ca, la deschiderea sticlei, şampania să nu se reverse. 4 descuiere. Deschiderea uşii a fost imposibilă din cauză că broasca era defectă. 5 aprindere. Cum ajunge acasă, deschiderea televizorului este o obişnuinţă. 6 căscare, căscat1. Deschiderea gurii pe scaunul stomatologului este o adevărată corvoadă. I11 (bot.) crăpare, crăpat1, desfacere, despicare, ecloziune, plesnire. Deschiderea mugurilor de măr are loc la începutul primăverii. 2 crăpare, desfacere, plesnire, spargere. După deschiderea abcesului, durerea trece. II11 începere. Directorul a făcut un anunţ important la deschiderea şedinţei. 2 abordare, inaugurare, începere. A făcut câteva consideraţii despre religie la deschiderea discursului. 3 inaugurare, începere, <înv.> inauguraţie. Deschiderea stagiunii s-a făcut cu o piesă din dramaturgia românească. 4 (laj. de cărţi, la scrimă etc.) invită. IV1 perspectivă1, privelişte, vedere, <înv. şi reg.> priveală, <înv.> prospect1. Hotelul are deschidere spre mare. 2 fig. receptivitate. Părinţii ei au o mare deschidere la ceea ce este nou. V (concr.) 1 deschizătură, gaură, orificiu, apertură, urdiniş, bortă. Din cauza vechimii, în ţevile depexal ale instalaţiei termice apar mici deschideri. 2 (geol.) deschidere geologică = afloriment. Deschiderea geologică este locul unde rocile sau mineralele unui zăcământ din subsol apar la suprafaţa scoarţei pământului. deschilim vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni) v. Deosebi2. Desluşi. Diferenţia. Discerne. Distinge, deschilimre s.f. (reg.) v. Deosebire. Diferenţă. Nepotrivire. deschiotora vb. I. tr. (reg.; compl. indică haine sau accesorii de îmbrăcăminte) v. Descheia. Deschide. Desface, deschiotorat, -ă adj. (reg.; despre haine sau accesorii de îmbrăcăminte) v. Descheiat. Deschis. deschis, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre cutii, plicuri, scrisori etc.) desfăcut. Scrisoarea deschisă este de la părinţii ei. 2 (despre vase, recipiente etc. înfundate, astupate) desfundat2, destupat. Sticla deschisă este cu şampanie. 3 (despre obiecte, mărfuri, produse etc. ambalate, împachetate) desfăcut, despachetat2, dezambalat. Cadoul deschis era o statuetă. 4 (despre uşi, porţi etc. sau, p. ext., despre încăperi, locuinţe, instituţii) descuiat, neînchis, neîncuiat. A uitat uşa deschisă. 5 (despre vehicule) neacoperit. îi plăcea să se plimbe într-o caleaşcă deschisă. 6 (despre gură, bot, plisc) căscat, găvozit. A rămas cu gura deschisă de mirare. 7 (med., med. vet.; despre răni, plăgi) necicatrizat, netămăduit, nevindecat, sângerând, viu. Deşi tratată, rana rămâne încă deschisă. 8 (despre haine sau accesorii de îmbrăcăminte) descheiat, <înv. şi reg.> dezbumbat, deschiotorat, destrăbălat. Merge cu paltonul deschis. 9 (despre terenuri, zone etc.) neîmprejmuit, neîngrădit. Are livada deschisă spre pădure. 10 (despre căi de comunicaţie sau de acces) liber, slobod. Se poate circula foarte bine, întrucât drumul este deschis. 11 (electr.; despre circuite electrice) întrerupt. 12 (muz.; despre sunete) aperto. II adj. (bot.) 1 (despre muguri, boboci de flori etc.) crăpat2, desfăcut, înflorit, plesnit2, apert. Mugurii de măr deschişi au început să emane un parfum plăcut. 2 (despre flori) desfoiat, înflorit, apert. A cules câţiva trandafiri deschişi, cu miros îmbătător. III adj. (despre culori sau, p. ext., despre ceea ce este colorat) clar, limpede, luminos, <înv.> limpeziu. în această dimineaţă cerul este de un alb astru-deschis. IV adj. fig. 1 (despre oameni, mai ales despre oponenţi, opozanţi) declarat, făţiş, manifest, mărturisit2, recunoscut, vădit. Judecătorul este un duşman deschis al corupţiei. 2 (despre oameni) cinstit, franc2, leal, loial, neprefacut, sincer, verde. A fost totdeauna deschis faţă de prietenii adevăraţi. 3 (despre oameni sau despre firea lor) comunicativ, expansiv, extravertit, jovial, prietenos, sociabil, volubil, abordabil, accesibil, văratic. îi plac oamenii deschişi, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. 4 (despre oameni) receptiv, aerisit2, permeabil, descuiat. Este un om deschis, interesat de ceea ce este nou. 5 (despre războaie, conflicte, certuri etc.) declarat, făţiş, deschizător 1444 manifest. Conflictul deschis dintre ei durează de mulţi ani. 6 (fam.; despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dezgheţat. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput. Sprinten. V adv. (modal; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) cinstit, direct, făţiş franc2, sincer, <înv.> aievea, avedere, înfăţişat, neted, verde. I-a spus deschis, în faţă, că trebuie să-şi respecte cuvântul dat. deschizător s.n., s.m. I s.n. 1 destupător. A desfăcut căpăcelele de la sticlele de bere cu un deschizător. 2 (tehn.; arg.) v. Paspartu. Şperaclu. II s.m. deschizător de drum = cap, iniţiator, promotor, protagonist, începător, pionier. Deschizătorul de drum al campaniei împotriva drogurilor este o cunoscută vedetă de televiziune. deschizătură s.f. 1 deschidere, gaură, orificiu, apertură, urdiniş, bortă. 2 căscătură. îl atrage ca un magnet deschizătura peşterii. 3 breşă, gaură, spărtură, <înv.> spărgătură. A trecut printr-o deschizătură din gardul grădinii. descifra vb. I. tr. 11 (compl. indică scrieri iligibile, texte scrise în limbi puţin cunoscute, scrisul cuiva etc.) a desluşi, <înv. şi pop.> a dezlega, a citi, a înţelege, a descâlci. Nu reuşeşte să-i descifreze scrisul. 2 (compl. indică coduri, mesaje codificate etc.) a decoda, a decodifica, a decripta. Ofiţerul de la transmisiuni a descifrat mesajul. 3 (muz.; compl. indică note, partituri muzicale) a citi. Având cunoştinţe muzicale, reuşeşte să descifreze cu uşurinţă o sonată la pian. II fig. 1 (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure) a clarifica, a descurca, a desluşi, a dezlega, a elucida, a lămuri, a limpezi, a descâlci, a deznoda, a lumina, a dezveli, a dezghioca. A descifrat împrejurările în care s-a produs crima. 2 (compl. indică texte, opere literare, scrieri istorice, articole de lege etc.) a, analiza, a comenta, a explica, a interpreta, a întoarce. Juriştii au descifrat noua lege din punct de vedere constituţional. 3 (compl. indică semnificaţia unei situaţii, unui fenomen, unei atitudini, unei afirmaţii etc.) a ghici, a înţelege, a pătrunde. A descifrat imediat ce ascund aceste fraze frumoase. 4 (compl. indică stări, situaţii, fapte etc.) a aprecia, a intui, a înţelege, a sesiza, a dibui, a mirosi, a prinde, a pricepe. Are un spirit ascuţit dacă poate să descifreze asemenea nuanţe. descifrăre s.f. 1 decodaj, decodare, decodificare, decriptare. Descifrarea unui mesaj transmis pe baza unui cod poate fi făcută numai de un specialist. 2 (muz.) citire. Pentru un bun muzician descifrarea unei simfonii nu este o problemă. II fig. 1 clarificare, descurcare, desluşire, dezlegare, elucidare, lămurire, limpezire, limpezeală, limpezime, netitate, cheie, descâlcire, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la descifrarea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 2 analizare, analiză, explicare, inter- pretare. Descifrarea de către jurişti a noii legi s-a făcut din punct de vedere constituţional. descifrat, -ă adj. 1 (despre coduri, mesaje codificate etc.) decodat, decodificat, decriptat. Mesajul descifrat cuprindea secrete militare. 2 fig. (despre situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) clarificat, descurcat, desluşit, elucidat<+ămurit, limpezit2, descâlcit, deznodat. împrejurările descifrate ale producerii crimei i-au permis să ia o decizie corectă. descinde vb. III. (despre oameni) 1 intr., refl. (cu determ. introduse prin prep. „din’) a (se) coborî, a (se) scoborî, <înv.> a deştinde. O doamnă descinde din limuzină. 2 intr. (cu determ. locale) a se opri, a poposi. Colonizatorii englezi au descins pe teritoriul african. 3 intr. (cu determ. introduse prin prep. „din”) a coborî, a proveni1, a se trage, <înv.> a se obârşi. Descinde din neamul Canta-cuzinilor. descindere s.f. (cu determ. introduse prin prep. „din”) coborâre, scoborâre. La descinderea din limuzină, şi-a pierdut ceasul. descinge vb. III. tr., refl. a se dezlega, <înv. şi reg.> a (se) dezbrăcina. S-a descins de cureaua de la palton. desci'ngere s.f. <înv. şi reg.> dezbrăcinare. descins, -ă adj. (despre oameni) <înv. şi reg.> dezbrăcinat. Aşa descins, se trânteşte într-un fotoliu. desdeiă vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri unite, prinse, lipite, sudate) a (se) decola, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) dezlipi, a (se) dezancola, <înv. şi pop.> a dezbate2. A descleiat eticheta de pe copertă. Timbrul s-a descleiat de pe plic. 2 tr. (ind. text.; compl. indică fire textile, ţesături) a dezancola. desdeiere s.f. 1 desfacere, desprindere, detaşare, dezlipire, dezancolare, <înv.> dezlipeală. Trebuie făcută descleierea etichetelor de pe coperţile cărţilor. 2 (ind. text.) dezancolare. Prin desdeiere o ţesătură se spală de apret sau de.substanţe cleioase. desdeştă vb. 1.1 tr. (compl. indică mâinile, degetele, ghearele) a desface, a desprinde. Nu-şi poate descleşta mâna de pe balustrada îngheţată. 2 tr., refl. a (se) degaja, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) elibera, a (se) libera, a scăpa, a scoate, a laşa, <înv. şi pop.> a (se) slobozi. Şi-a descheiat corsetul pentru a-şi descleşta talia din încleştarea lui. 3 refl. (despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din’7) a se desprinde, a se elibera, a se libera, a scăpa. S-a descleştat cu greu din braţele lui. desdeştăre s.f. degajare, desfacere, desprindere, eliberare, liberare, scăpare, <înv. şi pop.> slobozire. Descheierea corsetului a produs descleştarea taliei din strânsoare. desdironomisi vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Dezmoşteni. desdoci vb. IV. ir. (compl. indică cloşti) a răscloci. A desclocit cloşca, alungând-o din cuibar. descoăsevb. III. I tr.,refl. 1 (compl. sau sub. indică cusături, obiecte cusute) a se despăna, a dezbontăli, a dezgurzi, a strica. Şi-a descusut gulerul de la palton. 2 (compl. sau sub. indică obiecte tivite, tivul unor obiecte de îmbrăcăminte) a destivi. Marginile baticului s-au descusut. II tr. fig. (compl. indică oameni) a chestiona, a interoga, a întreba, a prepune. L-a descusut în legătură cu cele întâmplate. Arestatul a fost descusut toată noaptea. descoji (decojO vb. IV. tr. 1 (compl. indică fructe, legume) a coji, a despuia, a răşlui, a răşlui, a beli. îşi descojeşte o portocală. 2 (compl. indică trunchiuri de copaci, ramuri de arbori) a coji, a jupui, a despuia, a măzga, a scorţăli. A descojit un trunchi de stejar pentru a face scânduri din el. 3 (compl indică cereale, păstăi uscate etc.) a bate, a dezghioca, a îmblăti. Descojeşte păstăile uscate de fasole pentru a scoate boabele. descojire (decoji're) s.f. 1 cojire. Descojirea portocalelor nu îi ia mult timp. 2 cojeală, cojire, jupuire. înainte de a duce la gater trunchiul de stejar, este necesară descojirea lui. descojit,-ă (decoji't, -ă) adj. 1 (despre fructe, legume) cojit, despuiat, răşlu-it. îi întinde o portocală descojită. 2 (despre trunchiuri de copaci, ramuri de arbori) cojit, jupuit2, despuiat, coşcov. Trunchiul descojit urmează să fie tăiat lajoagăr. 3 (despre seminţe de cereale, păstăi uscate etc.) decorticat, răşluit. Orezul descojit este comercializat. descolăci vb. IV. tr.,refl. a (se) des-colătăci. Şarpele s-a descolăcit. A descolăcit odgonul. descolăcire s.f. descolătăcire. întinde funia uşor, prin descolăcire. descolătăd vb. IV. tr., refl. (pop.) v. Descolăci. descolătăcire s.f. (pop.) v. Descolăcire. descompletă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, lucruri care fac parte dintr-o serie, dintr-un ansamblu) a (se) des-perechea. A descompletat serviciul de ceai, spărgând o ceşcuţă. 2 tr. (filat.; compl. indică serii de mărci) a depareia, a desperechea. Şi-a descompletat seria filatelică, vânzând câteva mărci. descompletăre s.f. 1 desperechere. Descom-pletarea serviciului de ceai a supărat-o mult. 2 (filat.) depareiere, desperechere. descompletăt, -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri care fac parte dintr-o serie, dintr-un ansamblu) desperecheat, disparat. Serviciul de ceai descompletat este chinezesc. 2 (filat.; despre serii de mărci) depareiat, desperecheat. Are două serii filatelice descompletate. descompune vb. III. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) decompoza, a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se descompun 445 | în urma reacţiei. 2 tr.,refl. (chim.; compl. sau sub. indică substanţe, materii) a (se) dizolva, a (se) solvi, a (se) rezolva, a (se) topi, <înv.> a se desface. Sucul gastric descompune substanţele azotoase. Zahărul se descompune rapid în cafeaua fierbinte. 3 tr. (mat.; compl. indică sume, numere) <înv.> a dezalcă-tui. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică corpuri ori materii organice, lucruri obţinute din astfel de materii etc.) a putrezi, a (se) strica, a (se) putrefia, a (se) putregăi, a (se) mârcezi, <înv.> a se dezalcătui. Umezeala a început să descompună lemnele din gard. Cadavrul a început să se descompună. 2 refl. (med., med. vet.; despre ţesuturi) a se dezintegra, a se macera. Nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că ţesutul bolnav s-a descompus. 3 refl. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) a se acri, a se altera, a se cloci, a fermenta, a se înăcri, a se strica, a se dezagrega, a se împuţi, a se ciumări, a se sărbezi, <înv. şi reg.> a se sminti, a se corfeli, a se jigni, a se mocni, a se pâşcăvi, a se scoace, a se stârfoci, a se trâfni, a se trohni, a se zeri. Mâncarea s-a descompus din cauză că nu a fost ţinută la rece. 4 refl. (despre materii grase) a se altera, a se râncezi, a se strica. Untul nu poate fi consumat pentru că s-a descompus. 5 tr. (ind. text.; compl. indică plante textile) a muia, a topi, a dubi, a mura. Cânepa este descompusă industrial pentru separarea firelor textile. III fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică popoare, state, colectivităţi etc.) a (se) dezmembra, a (se) destrăma, a (se) distruge, a (se) nimici, a (se) surpa, a (se) dezalcătui, a (se) desface. Istoria a demonstrat că imperiile se descompun. 2 refl. (despre oameni) a decădea, a se declasa, a se degrada, a cădea, a degringola, a se rebegi. Tânărul s-a descompus din cauza consumului de droguri. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, trăsăturile etc. oamenilor) a se contracta, a se crispa, a se încleşta, a se zgârci2. Tensiunea nervoasă i-a descompus faţa. Chipul i se descompune din cauza furiei. descompunere s.f. 11 desfacere, despărţire, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, dezalcătuire. Descompunerea celor două substanţe s-a produs în urma reacţiei. 2 (chim.) dezagregare. Prin descompunere, o substanţă insolubilă se transformă în substanţe uşor solubile.W 1 putrefacţie, putrezire, putrefiere, putrescenţă, <înv.> dezalcătuire, putrejune, putrezeală, putreziciune. Cadavrul a intrat în descompunere. 2 (med., med. vet.) dezintegrare, macerare, maceraţie. Anumite substanţe din organism contribuie la descompunerea ţesuturilor. 3 acrire, alterare, fermentare, înăcrire, stricare, împuţeală,împuţire,împuţitură, <înv. şi reg.> împuţiciune, jignire, <înv.> împuţicenie. Descompunerea mâncării se produce din cauza căldurii. 4 alterare, rân-cezire, stricare. Descompunerea untului este rapidă la cald. III fig. 1 dezmembrare, destrămare, distrugere, nimicire, surpare, disoluţie, dezalcătuire, desfacere. Descompunerea imperiilor este dovedită de istorie. 2 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemora-litate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, delicvescenţă, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre descompunere morală. descompus, -ă adj. 11 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) putred, putrezit, stricat, putrid, putregăit, putregăios, mârcav, mârced, zăcut2, <înv.> dezalcătu-it, topit2. în pădure s-a găsit un cadavru descompus. 2 (despre materii organice, alimente,preparate etc.) acrit, acru, alterat, clocit2, fermentat, înăcrit, învechit, stătut2, stricat, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea descompusă trebuie aruncată. 3 (despre materii grase) alterat, rânced, stricat. Untul descompus nu trebuie mâncat. 4 (ind. text.; despre plante textile) muiat, topit2, dubit2, murat2. Cânepa descompusă urmează să fie prelucrată. II fig. 1 (despre popoare, state, colectivităţi etc.) dezmembrat, destrămat, distrus, nimicit. Ţările dintr-un imperiu descompus se refac economic greu. 2 (despre faţa, trăsăturile etc. oamenilor) contractat, crispat, încleştat, răvăşit2. Are faţa descompusă din cauza furiei. desconcentrâ vb. I. tr. (milit.; compl. indică militari concentraţi) a deconcentra. La încheierea păcii, militarii aufostdesconcentraţi. descongestiona vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică localităţi, zone, artere de circulaţie etc.) a dezaglomera. Poliţia a luat măsuri pentru a descongestiona şoselele. descongestionât, -ă adj. (despre localităţi, zone, artere de circulaţie etc.) dezaglomerat. Pe şoselele descongestionate se circulă cu uşurinţă. desconsideră vb. I. tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) a dispreţui, a nesocoti, a râde, <înv. şi reg.> a urgisi, <înv.> a defaima, a ocărî, a proştitirui, a vilipenda, a mepriza, a dispreţa, a nimici, a nimicnici. îl desconsideră pentru că este laş. desconsiderăre s.f. 1 dispreţuire, nesocotire. Desconsiderarea unor meserii este des întâlnită. 2 desconsideraţie, dispreţ, oprobiu vindictă populară, vindictă publică, <înv. şi reg.> urgisire, <înv.> defaimare, urgiseală, apunere, nimicire. Laşitatea sa provoacă desconsiderarea comunităţii în care trăieşte. desconsiderât, -ă adj. (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) dispreţuit, nesocotit, <înv. şi reg.> urgisit. Un delator este o persoană desconsiderată de societate. desconsiderăţie s.f. desconsiderare, dispreţ, oprobiu vindictă populară, vindictă descoperire publică, <înv. şi reg.> urgisire, <înv.> defaimare, urgiseală, apunere, nimicire, descoperi vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, deschizături, găuri etc. acoperite) a dezveli, <înv. şi reg.> a destupa. Săpăturile făcute în zonă au descoperit locuinţe din secolul alXVI-lea. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indică corpul uman ori părţi ale lui) a arăta, a (se) dezveli, a (se) dezvălui, <înv. şi reg.> a dezvoalbe, a (se) descutropi, a (se) destruca. Şi-a ridicat rochia, descoperin-du-şi picioarele frumoase. 3 refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică oameni ori reacţii ale lor) a (se) destăinui, a (se) trăda, a (se) dezveli. S-a descoperit că este vinovat din priviri. II tr. 1 (compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) a afla, a depista, a găsi, <înv. şi pop.> a oblici, a dibăci, a dibui, a exafla, <înv.> a ijderi, a ispiti, a izvodi, a pricepe, a sfeti, a denişa. Arheologii au descoperit în mormânt un depozit important de monede. L-a descoperit ascun-zându-se într-o casă părăsită. 2 (compl. indică fiinţe, obiecte, fenomene etc. ascunse sau nevăzute) a depista, a detecta, a identifica, a repera. Radarul descoperă prezenţa unui avion în spaţiul aerian. 3 (compl. indică suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) a depista, a dovedi, a surprinde, a ochi2, a repera. Poliţiştii l-au descoperit pe autorul crimei. 4 (compl. indică bolnavi, boli, epidemii, focare de infecţie etc.) a depista, a găsi. Medicii au descoperit virusul gripei la mai multe persoane. 5 (înv.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. 6 (înv.; compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) v. Apercepe. Observa. Percepe. Remarca. Reţine. Sesiza. Surprinde. Vedea. Zări. III tr. 1 a găsi, a stabili. Lingvistul a descoperit etimologia mai multor cuvinte după o cercetare profundă. 2 a găsi, a întâlni. în roman descoperim multe regionalisme. 3 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a urzi, a ţese, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să descopere o metodă tehnică nouă. 4 (compl. indică gânduri, taine, sentimente ascunse etc.) a afla, a ghici, a bănui, a adulmeca, a citi. A descoperit ce intenţii are prietenul lui. 5 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales însuşiri, caracteristici etc. ale oamenilor) a arăta, a dezvălui, a revela, a decela. Oglinda îi descoperă urâţenia. Vorbele îi descoperă adevărata fire. descoperire s.f. 11 dezvelire, <înv. şi reg.> destupare, <înv.> destupătură. Pentru reparaţii, a fost necesară descoperirea gurii canalului. 2 dezvelire. Un copil poate răci din cauza descoperirii în timpul somnului. I11 aflare, descoperit depistare, găsire. Autorităţile statului au fost anunţate în legătură cu descoperirea comorii. 2 dezvăluire, revelare, revelaţie, decelare, decelaţie. Descoperirea secretului acestei femei a fost imposibilă. III (fin.) descoperire de cont = overdraft. Descoperirea de cont este limita de creditare. descoperit, -ă adj. 11 (despre obiecte, deschizături, găuri acoperite etc.) dezvelit, <înv. şi reg.> destupat. Gura de canal descoperită este un pericol pentru viaţa oricui. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) dezvelit, gol2, neacoperit, dezvolbat. Copilul descoperit în timpul somnului poate răci. 3 (despre cap sau frunte) liber, neacoperit. Şi-a dat căciula pe spate, lăsându-şi fruntea descoperită. I11 (desprefiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) aflat, depistat,găsit. Comoara descoperită are o valoare deosebită. 2 (despre suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) depistat, dovedit, demascat, golit2. Infractorul descoperit a fost arestat. descopertă s.f. (miner.) dezgolire, dezvelire. Prin descopertă, se îndepărtează sterilul care acoperă un zăcământ dintr-o carieră. descotorosi vb. IV. I refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 a se debarasa, a se degaja, a se dezbăra, a scăpa, a se coroti, a se cortorosi, a se dezgurga, <înv.> a se părăsi, a exoflisi2, a se scutura, a se dezbăiera. Fiind grăbită, s-a descotorosit de o veche cunoştinţă după câteva vorbe schimbate. 2 a se debarasa, a scăpa, a expedia, a se curăţa, a se tistăli1, a (se) dezbrăca. S-au descotorosit repede de cei nepoftiţi. II refl.,tr. fig. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezbăra, a (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a se lăsa, a scăpa, a (se) debarasa, a (se) lecui, a (se) sătura, a (se) scutura, a (se) vindeca, a (se) dezbăta, a înţărca. S-a descotorosit de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate descotorosi de patima jocurilor de noroc. descotorosire s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) debarasare, degajare, scăpare, expediere, cortorosire, scuturare, scuturat1. Descotorosirea de o veche cunoştinţă s-a făcut rapid, după câteva vorbe schimbate. descovoiă vb. I. tr. (compl. indică obiecte încovoiate, arcuite sau curbate) a dezdoi, a îndrepta, <înv. şi reg.> a obli. A descovoiat sârma curbată din oţel. descreierat, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) aiurea, aiurit, anapoda, bezmetic, nebun, smintit, zănatic, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, deşucheat, ţicnit, bezmeticit, năzdrăvan, pălăvatic, vâjâit2, zărghit, aiurist, aiuristic, bram-burit, dilit, sanchiu, zurliu, <înv. şi reg.> mătalnic, prilestit, paliu2, pane, panceaur, paralizat, păsmăngit, stropşit, şucheat, şuchi, treşucheat, trifnit, tui3, tuiac, tuieş, tulnic2, <înv.> turluliu, silhui2, sifilitic, smucit2, trăsnit2, ţăcănit2, lepşit, târşit2, dilimac, dilimache, di-limandros. Prin tot ce face arată că este un om descreierat şi neserios. 2 adj., s.m., s.f. (psih.) alienat, dement, înnebunit, nebun, smintit, nebunit, apucat2, candriu, deşucheat, diliman, hututui, ţicnit, îndrăcit, luat2, lunatic, zărghit, diliu, exaltat, sonat, şui3, sisi, zurliu, glumeţ, <înv. şi reg.> lipsit, nerod, smint, bahahui, bolând, cantaur, căhui, căpăvit, huimac, huimatic, leunat, pălăurat, preclătit, preclintit, primit, prost, şuietic, vântuit, zăluzit, <înv.> apelpisit, buiac, luatic, sărit2, scrântit, căpiat, strecheat, atins, dus2, ţăcănit2, pălit2, săltat2, buibui, pocnit2, sandilău, sandiliu, uşchit. Oamenilor descreieraţi li se fac tratamente speciale. descrescător, -oăre adj. 1 (despre numere, mărimi fizice, valori etc.) degresiv,descrescând, descrescent, <înv.> scăzător. Număra de la zece la unu, în ordine descrescătoare. 2 (în opoz. cu „ascendent”; despre accent, diftongi, game etc.) coborâtor, descendent, descensiv, descrescent, scoborâtor. în cuvântul „pâine”, -âi- este diftong descrescător. descrescând,-ă adj. (despre numere, mărimi fizice, valori etc.) degresiv, descrescător, descrescent, <înv.> scăzător. descrescendo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) diminuendo. descrescent, -ă adj. 1 (despre numere, mărimi fizice, valori etc.) degresiv, descrescător, descrescând, <înv.> scăzător. 2 (în opoz. cu „ascendent”; despre accent, diftongi, game etc.) coborâtor, descendent, descensiv, descrescător, scoborâtor. descrescut, -ă adj. (indică dimensiunea; în opoz. cu „larg”, „mare”; despre suprafeţe, spaţii etc.) diminuat, micşorat, redus, scăzut. Suprafeţele aride descrescute sunt în atenţia agronomilor. descreşte vb. III. intr. I (indică dimensiunea) 1 a se diminua, a se mişcora, a se reduce, a scădea, a se mici, a se pitici, a scăpăta, a se pişcă. Spre seară, coborând spre asfinţit, globul soarelui descreşte. 2 (despre inflamaţii, excrescenţe etc.) a se micşora, a regresa, a se trage. Abcesul a început să descrească. II (arată cantitatea) a se diminua, a se împuţina, a se micşora, a se reduce, a scădea, a se mici, a sărăci, <înv.> a se puţina. Numărul fumătorilor descreşte continuu. III (indică durata) a se diminua, a se micşora, a se reduce, a scădea, a se scurta, a se mici. Primăvara, noaptea descreşte, iar ziua creşte. IV (indică intensitatea) 1 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote, senzaţii etc.) a se alina, a se amortiza, a se atenua, a se calma, a se diminua, a se domoli, se estompa, a se linişti, a se micşora, a se modera, a se pondera, a se potoli, a se reduce, a scădea, a slăbi, a se tempera, a se astâmpăra, a se lăsa, a se ogoi, a îngădui, a se nestoia, a se dilua, a se îmblânzi, a se îndulci, a se înmuia, a se muia, a se pacifica, a se subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară a descrescut în urma instalării termopanelor la ferestre. 2 (despre temperatură) a coborî, a se micşora, a scădea. După tratament, temperatura bolnavului a descrescut. descreştere s.f. I (indică dimensiunea) diminuare, micşorare, reducere, scădere, descaladare. Extinderea satului a dus la descreşterea suprafeţei terenului cultivat. II (arată cantitatea) diminuare, împuţinare, micşorare, reducere, scădere, deperdiţie, diminuţie, descaladare, <înv.> puţinare. în ultimul timp se observă o descreştere a numărului fumătorilor. III (in dică durata) micşorare, reducere, scădere, scurtare. Toamna, are loc descreşterea zilei. IV (indică intensitatea) 1 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Descreşterea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. 2 coborâre, descensiune, micşorare, scădere. Se anunţă o descreştere bruscă a temperaturii în zona montană. V (în opoz. cu „progres”; înv.) v. Decadenţă. Decădere. Declin. Regres. Regresiune. descreţi vb. IV. 11 tr. (compl. indică ţesături, în special haine, lucruri confecţionate din pânză, stofă etc. încreţite) a îndrepta, a netezi, a dezgurzi, a tipări. A reuşit să descreţească, la călcat, cămăşile spălate în maşina automată. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică sprâncenele) a (se) descrunta. Când i-a trecut furia, şi-a descreţit sprâncenele. II refl. fig. (despre oameni sau despre chipul lor) a se deschide, a înflori, a se însenina, a se lumina, a se deznegri. Faţa i s-a descreţit când şi-a văzut copiii. descrie vb. III. tr. 11 (compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) a expune, a înfăţişă, a prezenta, a reda, a relata, a zugrăvi, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a spune, <înv.> a prescrie, a scrie, a şerui2, a zografisi, a depinge, a picta, a vopsi. I-a descris cu lux de amănunte întâmplarea prin care a trecut. 2 (compl. indică fiinţe, fenomene, situaţii etc.) a caracteriza, a prezenta, a reprezenta, a zugrăvi, <înv.> a zografisi, a picta, a portretiza. în romanul său şi-a descris eroina sugestiv, cape o femeie de lume. I11 (mat.; compl. indică linii curbe, arce de cerc, chenare etc.) a duce2, a trage, a trasa, <înv.> a perghelui. Descrie o tangentă la cerc. 2 a contura, a face, a trasa, a scrie. Din avion se vede cum râul descrie numeroase cotituri în zona de şes. 3 (compl. indică traiectorii) a face, a parcurge. Evadatul, somat de poliţişti, descrie un semicerc spre pădure, încercând să scape. descriere s.f. 1 expunere, înfăţişare, prezentare, redare, zugrăvire, descripţie, zugrăveală, <înv.> scriere, scrisoare, scrisoare îm- deseca prejur. Descrierea întâmplării este făcută cu lux de amănunte. 2 (concr.; lit.) descripţie. într-o descriere se înfăţişează, prin cuvinte, fiinţe, fenomene, situaţii, stări sufleteşti. descriptiv, -ă adj. (lingv.; în opoz. cu „diacronicdespre metode de studiu, despre puncte de vedere etc.) sincronic, static. A făcut 0 cercetare descriptivă a faptelor de limbă din opera lui Alecsandri. descripţie s.f. 1 (concr.; lit.) descriere. 2 (rar) v. Descriere. Expunere. înfaţişare. Prezentare. Redare. Zugrăvire. descris s.n. (pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, descruntâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică sprâncenele) a (se) descreţi, descuamă vb. I. refl. (med., med. vet.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) a se coji, a se exfolia, a se jupui, a se scoroji, a se jupi, <înv.> a se tărâţa. Pielea de pe mâini i s-a descuamat de la detergenţi. descuamâre s.f. (med., med. vet.) cojire, descuamaţie, exfoliaţie, exfoliere, jupuire, scămoşare, <înv.> despuitură, tărâţare, tărâţătură, tărâţeală. Şi-a cumpărat o cremă împotriva descuamării pielii. descuamat, -ă adj. (med., med. vet.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) cojit, exfoliat, jupuit2, scorojit. îşi îngrijeşte pielea descuamată de pe spate cu o soluţie calmantă. descuamaţie s.f. (med., med. vet.) cojire, descuamare, exfoliaţie, exfoliere, jupuire, scămoşare, <înv.> despuitură, tărâţare, tărâţătură, tărâţeală. descuiâ vb. I. tr. (compl indică uşi, porţi etc., p. ext., încăperi, locuinţe, instituţii) a deschide. A descuiat uşa şi a intrat în casă. descuiât, -ă adj. I (despre uşi, porţi etc. sau, p. ext., despre încăperi, locuinţe, instituţii) deschis, neînchis, neîncuiat. A uitat uşa descuiată. II fig. (fam.; despre oameni) 1 v. Aerisit2. Deschis. Permeabil. Receptiv. 2 v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dezgheţat. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ, îndemânatic. Priceput. Sprinten, descuiâre s.f. deschidere. Descuierea uşii a fost imposibilă din cauză că broasca era defectă. desculţ, -ă adj. (despre oameni sau despre picioarele lor) descălţat2, gol2, desculţat. îi place să meargă vara prin casă cu picioarele desculţe. desculţă vb. I. tr. (reg.; compl. indică pantofi, ghete etc.) v. Descălţa. Scoate. Trage, desculţâţ, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Descălţat2. Desculţ. Gol2, descumpăni vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a bulversa, a debusola, a deconcerta, a deruta, a dezorienta, a (se) încurca, a (se) tulbura, a (se) zăpăci, a ambarasa, <înv.> a (se) sastisi, a (se) depeiza. Reproşul dur primit de la şef l-a descumpănit. descumpănire s.f. 1 derutare, dezorientare. Aceste legi au ca efect totala descumpănire a populaţiei. 2 bulversare, debusolare, decon- certare, derută, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală. Descumpănirea lui a devenit evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. descumpănit, -ă adj. (despre oameni) 1 bulversat, confuz, debusolat, deconcertat, derutat, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, tulbure, zăpăcit, dez-drumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas descumpănit când a auzit reproşul şefului. 2 aiurit, anapoda, buimac, buimăcit, derutat, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâiguit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic, bramburit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, împrăştiat, pierdut, evaporat. Descumpănit cum este, a uitat să încuie uşa casei. descumpănitor, -oâre adj. (despre situaţii, veşti, despre fapte, manifestări, atitudini ale oamenilor etc.) deconcertant, derutant, tulburător, confuzionant. Vestea primită a fost descumpănitoare pentru el descurajă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) demoraliza, a (se) deprima, a dezola, <înv.> a dezbărbăta, a se ocei, a se răslăbi, a (se) demobiliza, a (se) demonta, a (se) ofili. Eşecul din ultima afacere l-a descurajat. descurajânt,-ăadj. 1 (despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor, despre situaţii etc.) demoralizant, demoralizator, depresiv, deprimant, descurajator, <înv.> supărător, demobilizânt, demobilizator. Eşecurile repetate au avut un efect descurajant. 2 (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, dezolant, mohorât, posac, posomorât, trist, dezolator, jalnic, sterp, sur,vânăt,vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este descurajantă. descurajâre s.f. (psih.) acedie, breakdown, demoralizare, depresie, depresie nervoasă, deprimare, dezolare, marasm, depre-sivitate, <înv.> demoralizaţie, dezbărbătare, demobilizare, opresiune. Starea de descurajare în care se află este din cauza eşecului de la bacalaureat. descurajăt, -ă adj. (despre oameni) 1 demoralizat, deprimat, demobilizat. Deşi descurajat din cauza eşecului suferit, are speranţa că va reuşi. 2 abătut, afectat1, amărât, deprimat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şu-brav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Descurajat după vestea primită, s-a închis în sine. descurajator, -oâre adj. (despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor, despre situ- aţii etc.) demoralizant, demoralizator, depresiv, deprimant, descurajant, <înv.> supărător, demobilizânt, demobilizator, descurcă vb. 1.1 tr. (compl. indică fire de aţă, de pâr etc. încâlcite) a descâlci. Şi-a descurcat pârul cu o perie. II (adesea fig.) 1 tr. (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a desluşi, a dezlega, a elucida, a lămuri, a limpezi, <înv.> a plirofo-risi, a descâlci, a descifra, a deznoda, a lumina, a dezveli, a dezghioca. A descurcat împrejurările în care s-a produs crima. 2 refl. (despre oameni) a se debruia, a se şucări. S-a descurcat bine în această situaţie neplăcută. 3 refl. (despre oameni) a se orienta, a se mişca, a se dezgurga, a se dezgloda. Ştie să se descurce indiferent de situaţie. descurcâre s.f. 1 descâlcire. Descurcarea firelor încâlcite i-a luat mult timp. 2 (adesea fig.) clarificare, desluşire, dezlegare, elucidare, lămurire, limpezire, limpezeală, limpezime, netitate, <înv.> desluşeală, dezlegătură, pliroforie, cheie, descâlcire, descifrare, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la descurcarea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. descurcât, -ă adj. 1 (despre fire de aţă, de pâr etc. încâlcite) descâlcit. Pârul descurcat este apoi împletit. 2 (adesea fig. despre situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) clarificat, desluşit, elucidat, lămurit, limpezit2, descâlcit, deznodat. împrejurările descurcate ale producerii crimei i-au permis să ia o decizie corectă. descurcăreţ, -eâţă adj. (despre oameni) 1 abil, afurisit, desholt. Comerciantul descurcăreţ ştie să facă profit din orice. 2 debruiard, întreprinzător, experient, dezgheţat. Fiind un tânăr descurcăreţ, a reuşit în tot ce şi-a propus. descusut, -ă adj. 11 (despre cusături, obiecte cusute) despănat. A cusut căptuşeala descusută a sacoului. 2 (despre obiecte tivite) destivit. De sub guler i-au ieşit marginile descusute ale baticului. II fig. (despre limbă, stil, exprimare, gândire, expuneri etc.) prolix, dezlânat, deznodat, diluat, lăbărţat. Discursul a fost prea descusut. descutropi vb. IV. tr.,refl. (reg.; compl. sau sub. indică corpul uman ori părţi ale lui) v. Arăta. Descoperi. Dezveli, descuviinţâ vb. I. tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) v. Abzice. Blama. Condamna. Dezaproba. Dezavua. Proscrie. Reproba. Respinge. Sancţiona. Stigmatiza. Vitupera. 2 (compl. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. deseâră adv. (temporal) astă-seară, <înv. şi reg.> astară. Nu ne putem întâlni deseară. desecâ vb. I. tr. (hidrotehn.; compl. indică terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) a asana, a seca, a aseca, a scurge, a secătui, a slei. desecare 1448 Au fost desecate bălţile din zona periferică a oraşului. desecare s.f. (hidrotehn.) asanare, asanat1, secare, asecare, secătuire. Edilii au fost de acord cu desecarea bălţilor din zona periferică a oraşului. desecât, -ă adj. (hidrotehn.; despre terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) asanat2, secat2, asecat Pe terenul de la marginea oraşului, cu bălţi desecate, se va ridica un complex comercial. desecretiză vb. I. tr. (compl. indică dosare ale unor persoane, documente, acte etc. aflate în arhiva unor instituţii) a declasifica. în ultimul timp dosarele fostei securităţi au fost desecretizate parţial. desecretizăre s.f. declasificare. Desecreti-zarea dosarelor securităţii este o necesitate a unei democraţii adevărate. desegregâre s.f. desegregaţie. desegregăţie s.f. desegregâre. în epoca actuală, când toţi trebuie să aibă aceleaşi drepturi, desegregaţia se impune. desemnă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a face, a învesti, a numi, a pune, <înv. şi pop.> a orândui, <înv. şi reg.> a prepune, <înv.> a provivasi, a rândui, a perivodi, a designa. A fost desemnat director al instituţiei. 2 (compl. indică oameni) a alege, a învesti, a pune. Sinodul l-a desemnat mitropolit. 3 (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a constitui, a crea, a forma, a institui, a înfiinţa, a numi, a organiza, a stabili, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a desemna comitetul de părinţi pe şcoală. 4 a arăta, a indica, a semnala. Panoul cuprinde un tabel care desemnează câştigătorii concursului. desemnăre s.f. 1 numire, designare, <înv.> provivasire, designaţie. Desemnarea lui ca director nu a mulţumit pe toţi angajaţii instituţiei. 2 alcătuire, constituire, creare, formare, instituire, înfiinţare, numire, organizare, stabilire. Şedinţa a avut ca scop desemnarea comitetului de părinţi pe şcoală. 3 arătare, indicare, semnalare, designare. Trebuie afişat un tabel cu desemnarea câştigătorilor concursului. desen s.n. II (a. plast.) <înv.> tabel. Expoziţia cuprinde, pe lângă tablouri şi acuarele, şi câteva desene ale cunoscutului pictor. 2 (tehn.) schiţă. A făcut desenul maşinii. 3 (muz.) laitmotiv. în muzica de cameră, desenul deţine primatul faţă de culoare. II fig. contur, profil. Obrazul tinerei are un desen fin. desenă vb. 1.1 tr.1 (a. plast.; compl. indică figuri, obiecte, peisaje etc.) a contura, a creiona, a eboşa, a schiţa, <înv. şi pop.> a scrie, a zugrăvi, <înv.> a şerni2. Pictorul i-a desenat profilul din câteva linii. 2 (a. plast.; compl. indică siluete) a contura, a silueta. 3 a contura, a tăia. Stolurile de păsări desenează cercuri pe cer. 4 (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. II fig. 1 refl. (despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se delimita, a se desluşi, a se distinge, a se evidenţia, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa, a se vedea, a se zugrăvi. Munţii se desenează pe linia orizontului. 2 tr. (compl. indică fapte, întâmplări, situaţii, personaje, caractere etc.) a contura, a schiţa, a creiona. A desenat sugestiv caracterele eroilor din roman. desenăre s.f. (a. plast.) conturare, creionaj, creionare, desenat1, schiţare. Desenarea profilului i-a luat doar câteva rrfthute. desenat1 s.n. (a. plast.) conturare, creionaj, creionare, desenare, schiţare. desenăt2, -ă adj. scris2. Nemulţumit, aruncă foaia desenată la coş. desenator, -oăre s.m., s.f. (a. plast.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică domeniul) designer, scriitor. Este un cunoscut desenator de bijuterii. deseori adv. (temporal) adesea, adeseori, des, frecvent, tot. Se opreşte deseori în faţa vitrinei cu bijuterii. deservi vb. fv. tr. a servi, a contraservi. Metroul deserveşte tot oraşul. deserviciu s.n. contraserviciu. Prin felul cum vorbeşte despre el îi face un mare deserviciu. deservire s.f. servire. în firmă funcţionează o cantină pentru deservirea salariaţilor. deset s.n. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep.„de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesare. înghesuială, îngrămădeală. îngrămădire. învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag, desfăce vb. III. I tr.1 (compl. indică lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) a despături, a dezdoi, a întinde, <înv. şi reg.> a dezduplica, a destocmi, <înv.> a răspica. Pentru a înfăţa plapuma, trebuie să desfacă cearşaful împăturit. 2 (compl. indică obiecte pliante sau strânse) a întinde, a lungi, a mări. Desface masa din sufragerie numai când are musafiri. 3 (com.; compl. indică mărfuri) a etala, a întinde. în bazar negustorii desfac în faţa cumpărătorilor vrafuri de stofe şi de mătăsuri. Producătorul şi-a desfăcut marfa pe o tarabă în piaţă. 4 (compl. indică aripile păsărilor) a desfăşură, a întinde, a răsfira. Vulturul îşi desface aripile şi îşi ia zborul. I11 tr.,refl. (compl sau sub. indică fire înfăşurate ori obiectul pe care sunt înfăşurate aceste fire) a (se) derula, a (se) desfăşură, a (se) desfira, a (se) deşira, a dezbobina, a dezvălătuci, a (se) dezveli. A desfăcut aţa de pe papiotă. Sculul s-a desfăcut. 2 tr. (compl. indică ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) a desfira, a destrăma, a deşira, a se dezlâna, a străma, <înv.> a desţese. Şi-a des/acut flaneaua pentru a-şi împleti o vestă. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate ori înnodate, noduri etc.) a (se) dezlega, a (se) deznoda, <înv. şi pop.> a dezbăiera, a slobozi, <înv. şi reg.> a dezgur-ga, a desprejura, a dezbredeli. A desfăcut cu multă greutate sfoara cu care era legat pachetul. 4 tr. (compl. indică pârul împletit) a despleti. în fiecare seară îşi desface cozile. 5 tr. (med., med. vet.; compl. indică garouri) a degarota. III tr.1 (compl. indică cutii, plicuri, scrisori etc.) a deschide. A desfăcut imediat scrisoarea primită. 2 (compl. indică obiecte strânse, legate sau închise la un capăt) a deschide, a dezlega, <înv. şi pop.> a dezbăiera, a slobozi. Desface punga şi scoate câteva monede. 3 (compl. indică obiecte, mărfuri, produse etc. ambalate, împachetate) a deschide, a despacheta, a dezambala, a dezveli. Curioasă, desface repede cadourile. 4 (compl. indică lucruri strânse, legate împreună în baloturi, în mănunchiuri, în snopi etc.) a dezlega. Desface snopii uzi, împrăştiind firele, ca să se usuce. IV1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică lucruri unite, prinse, lipite, sudate) a (se) decola, a (se) descleia, a (se) desprinde, a (se) dezlipi, a (se) dezancola, <înv. şi pop.> a dezbate2. A desfăcut eticheta de pe copertă. Timbrul s-a desfăcut de pe plic. 2 tr. (compl. indică lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) a desprinde, a scoate, a dezgărdina, <înv. şi reg.> a dez-bârna, a dezghioca, <înv.> a detrage. A desfăcut zăbrelele de la ferestre. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) decompoza, a (se) descompune, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se desfac în urma reacţiei. 4 tr. (tehn.; compl. indică legături de cărţi sau, p. ext., cărţi, caiete, manuscrise legate etc.) a debroşa. A desfăcut cartea pentru a-i schimba coperţile. 5 refl. (mineral; despre cristale, roci, minerale) a se diva. Mica albă se prezintă în foi elastice, care se desfac în discuri mici. 6 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică părţi dintr-un întreg, elemente dintr-un tot etc.; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a (se) decupa, a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) separa. A desfăcut o bucată din carton cu un foarfece. Mâneca se desface cu uşurinţă, după tiparul aşezat pe stofă. 7 tr. (compl. indică haine sau accesorii de îmbrăcăminte) a descheia, a deschide, <înv. şi reg.> a dezbumba, a se deschiotora. Intrând în sală, şi-a desfăcut paltonul 8 tr., refl. a (se) degaja, a (se) descleşta, a (se) desprinde, a (se) elibera, a (se) libera, a scăpa, a scoate, a laşa, <înv. şi pop.> a (se) slobozi. Şi-a descheiat corsetul pentru a-şi desface talia din încleştarea lui. 9 tr. (compl. indică mâinile, degetele, ghearele) a descleşta, a desprinde. Nu-şi poate desface mâna de pe balustrada îngheţată. 10 tr., refl. (compl. sau sub. indică părul prins în coc, în clame etc.) a (se) desprinde, a ieşi. îşi desface părul din pieptene. Părul i s-a desfăcut din agrafe. I s-au desfăcut câteva şuviţe din coc. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni aflaţi într-o înlănţuire) a (se) desprinde. în timpul jocului se prind de umeri şi se desfac. 12 tr. (com.; compl. indică produse, bunuri etc.) a difuza, a plasa, a vinde, <înv. şi reg.> a cheltui, a petrece. Editorii desfac cărţile prin librării. 13 tr. (tehn.; compl. indică instalaţii, maşini, sisteme tehnice etc.) 4491 a delabora, a demonta, a dezasambla, a dezarticula2. Mecanicul a desfăcut motorul maşinii. 14 tr. (în credinţe şi superstiţii; compl. indică vrăji, farmece, blesteme etc.) a dezlega, a deznoda, a strica. Fiind legat prin vrăji, a găsit o bătrână care să le desfacă. 15 refl (pop. şi fam.; despre nori, negură) v. împrăştia. Risipi. 16 refl. (înv.; despre ape, râuri, şuvoaie) v. Agita. Clocoti. Dezlănţui. Frământa. Fremăta. învălura. învolbura. Tulbura. Zbate. Zbuciuma. 17 refl. (înv.; despre substanţe, materii) v. Descompune. Dizolva. Solvi. 18 refl. fig. (înv.; despre grupuri organizate) v. împrăştia. Risipi. 19 tr., refl. fig. (înv.; compl. sau sub. indică popoare, state, colectivităţi etc.) v. Descompune. Destrăma. Dezmembra. Distruge. Nimici. Surpa. 20 tr. fig. (înv.; compl. indică idei, sentimente, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) v. Enunţa. Exprima. Expune. Formula. Prezenta. Spune. V1 intr., refl. (bot.; despre muguri, boboci de flori etc.) a crăpa, a se deschide, a se despica, a ecloza, a plesni, a pocni, <înv. şi reg.> a se dezghioca. Mugurii mărului au început să se desfacă. 2 refl. (bot.; despre flori) a se deschide, a se desfoia, a ecloza, a înflori, <înv.> a se dezvoalbe. Trandafirii din parc s-au desfăcut. 3 refl. (despre abcese) a crăpa, a se deschide, a plesni, a se sparge. După ce abcesul s-a desfăcut, durerea trece. 4 tr. (compl. indică gura, botul, pliscul) a căsca, a deschide. Desface gura pentru a lua medicamentul. VI tr. 1 (jur.; compl. indică tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) a anula, a rezilia, a rezolva, <înv. şi pop.> a destocmi, a dezlega. Notarul i-a desfăcut testamentul. 2 (rar; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvi. Cruţa. Dezlega. Ierta. Scuti. 3 fig. (compl. indică legături matrimoniale) a rupe, a strica, a despărţi. A desfăcut logodna pentru că nu era pe deplin hotărâtă. desfacere s.f. I despăturire, dezdoire, <înv.> dezdoit1, dezdoitură. După desfacere, cearşaful este întins pe pat. I11 derulare, desfăşurare, desfirare, deşirare, dezbobinare. Desfacerea aţei de pe papiotă a durat mult timp. 2 desfirare, destrămare, deşirare, dezlânare. După desfacerea flanelei, şi-a împletit o vestă. 3 dezlegare, deznodare, <înv. şi pop.> slobozire, dezgurgare, <înv.> deznodământ, dez-nodătură. Desfacerea sforii cu care era legat pachetul s-a făcut cu greutate. II11 deschidere. Desfacerea unei scrisori de către altă persoană decât destinatarul constituie o infracţiune. 2 deschidere, dezlegare, <înv. şi pop.> slobozire. La desfacerea pungii, câteva monede s-au împrăştiat pe jos. 3 dezlegare. Desfacerea snopilor este indicată când aceştia sunt uzi de la ploaie. IV 1 descleiere, desprindere, detaşare, dezlipire, dezancolare, <înv.> dezlipeală. Trebuie făcută desfacerea etichetelor de pe coperţile cărţilor. 2 desprindere, scoatere, dezgărdinare, <înv. şi pop.> dezbatere2. în timpul desfacerii zăbrelelor de la ferestre au căzut câteva bucăţi de cărămidă. 3 descompunere, despărţire, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, dezalcătuire. Desfacerea celor două substanţe s-a produs în urma reacţiei. 4 degajare, descleştare, desprindere, eliberare, liberare, scăpare, <înv. şi pop.> slobozire. Descheierea corsetului a produs desfacerea taliei din strânsoare. 5 (com.) difuzare, plasare, vânzare, vindere, <înv.> debit, vânzătoare (v. vânzător), vânzătură. Desfacerea cărţilor la un preţ moderat este o decizie înţeleaptă a editorilor. 6 fig. (înv.) v. Descompunere. Destrămare. Dezmembrare. Distrugere. Nimicire. Surpare. V1 (bot.) crăpare, crăpat1, deschidere, despicare, ecloziune, plesnire. Desfacerea mugurilor de măr are loc la începutul primăverii. 2 crăpare, deschidere, plesnire, spargere. După desfacerea abcesului, durerea treceM\ 1 (jur.) anulare, reziliere. Desfacerea testamentului s-a făcut la notariat. 2 fig. rupere, stricare. Neînţelegerile dintre tineri au dus la desfacerea logodnei lor. desfacă vb. I. tr. (înv. şi pop.; compl. indică porumbul sau pănuşile ori boabele de pe ştiuletele de porumb) v. Dezghioca, desfăcător, -oăre s.f., s.m. I s.f. (bot.; reg.) 1 v. Salvie-de-Etiopia (Salvia aethiopis). 2 (art.) desfacătoarea-cea-mare v. Căldăru-şa-popii (Nicandraphysaloides). II s.m. (mat.; înv.) v. Numitor. desfăcut, -ă adj. 11 (despre lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) despăturit,dezdoit2, întins2, destins, destocmit, desucit, <înv.> dezduplicat. Cu cearşaful desfăcut urmează să fie înfăţată plapuma. 2 (despre aripile păsărilor) desfăşurat, întins2. Vulturul, cu aripile desfăcute, şi-a luat zborul. I11 (despre fire înfăşurate sau despre obiectul pe care sunt înfăşurate aceste fire) desfăşurat. Firul desfăcut a fost înfăşurat pe alt mosor. 2 (despre ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) desfirat, destrămat, deşirat, dezlânat, <înv.> desţesut. Din flaneaua desfăcută şi-a împletit o vestă. 3 (despre sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) dezlegat2, deznodat, <înv. şi pop.> dezbăierat, dezgurgat. Sfoara desfăcută a sacului poate fi refolosită. Vezi să nu te împiedici în şireturile desfăcute ale adidaşilor! 4 (despre părul împletit) despletit2, desprins, neîmpletit. îi place să stea cu pârul desfăcut. II11 (despre cutii, plicuri, scrisori etc.) deschis. Scrisoarea desfăcută este de la părinţii ei. 2 (despre obiecte strânse, legate sau închise la un capăt) deschis, dezlegat2, <înv. şi pop.> dezbăierat. Sacul desfăcut a fost deşertat. 3 (despre obiecte, mărfuri, produse etc. ambalate, împachetate) despachetat2, dezam-balat. Cadoul desfăcut era o statuetă. 4 (despre lucruri strânse, legate împreună în baloturi, în mănunchiuri, în snopi etc.) dezlegat2. Paiele din snopii desfăcuţi sunt întinse la soare. 5 (înv. şi pop.; despre fiinţe sau părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate ori despre obiecte bine legate, ancorate etc.) v. Dezlegat2. Eliberat. IV1 (despre lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) desprins, dezgărdinat, <înv. şi reg.> dez- desfăşura ghiocat2, <înv.> dezbătut. Zăbrelele desfăcute de la ferestre au fost aruncate. 2 (tehn.; despre instalaţii, maşini, sisteme tehnice etc.) delaborat, demontat2, dezasamblat. Motorul desfăcut este remontat bucată cu bucată. V (bot.; despre muguri, boboci de flori etc.) crăpat2, deschis, înflorit, plesnit2, apert. Mugurii de măr desfăcuţi au început să emane un parfum plăcut. VI (jur.; despre tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) anulat, reziliat, suspendat, <înv.> dezlegat2. Dubletul testamentului desfăcut a rămas la notariat. desfăşă vb. I. tr. 1 (compl. indică copii înfăşaţi sau, p. ext., scutecele cu care sunt înfăşaţi) a desfofoli, a dezbro-bodi. Şi-a desfăşat copilul pentru a se răcori. 2 (înv.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Dezbrăca. Scoate. Trage, desfăşăre s.f. desfăşat1, dez-brobodire. După desfăşăre, copilul este îmbăiat. desfăşăt1 s.n. desfăşăre, dez-brobodire. desfăşăt2, -ă adj. (despre copii înfăşaţi) desfofolit. desfăşură vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fire înfăşurate ori obiectul pe care sunt înfăşurate aceste fire) a (se) derula, a (se) desface, a (se) desfira, a (se) deşira, a dezbo-bina, a dezvălătuci, a (se) dezveli. A desfăşurat aţa de pe papiotă. Sculul s-a desfăşurat. 2 refl. (mai ales despre unităţi militare) <înv.> a se destinde. Oastea s-a desfăşurat în ordine perfectă. 3 refl. (despre aşezări, ţinuturi, peisaje etc.) a se întinde, a se deşira, a se revărsa, a se deşterne, a se destinde. Oraşul Iaşi se desfăşoară pe şapte coline. 4 tr. (compl. indică aripile păsărilor) a desface, a întinde, a răsfira. Vulturul îşi desfăşoară aripile şi îşi ia zborul. I11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică evenimente,fenomene etc.) a (se) întinde, a (se) dişterne. Evenimentul cultural s-a desfăşurat pe parcursul unei săptămâni. 2 refl. (desprefapte, acţiuni, evenimente etc.) a evolua, a se întâmpla, a se petrece, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a se purta, a se sfeti, a urma, a se derula, a se succeda. Evenimentele s-au desfăşurat conform planului. 3 refl. (despre activităţi, acţiuni, fenomene etc.; adesea urmat de determ. modale) a evolua, a merge. Noua sa afacere se desfăşoară bine. 4 refl. (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a decurge, a evolua, a se petrece. Discuţia dintre cei doi contracandidaţi la funcţia de director s-a desfăşurat în limitele normalului. 5 refl. (sport; despre competiţii sportive) a se disputa, a se juca. Partida de fotbal s-a desfăşurat în nocturnă. 6 tr. (compl. indică diverse feluri de munci, de activităţi, de servicii etc.) a depune, a duce2, a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. O astfel de activitate pe care vreţi să o desfăşurăm este de durată. 7 tr. (compl. indică lupte, bătălii, tratative etc.) a da2, a duce2, a purta, a susţine. în decursul vremii, românii au desfăşurat multe bătălii pentru desfăşurare a apăra independenţa ţării. 8 refl. (despre procese, stări etc.) a înainta, a trece. Noaptea se desfăşoară încet pentru cei care au insomnii. 9 tr. fig. (compl. indică argumente, mărturii, soluţii etc.) a aduce, a arăta, a exprima, a expune, a formula, a prezenta, a relata, a veni cu... A desfăşurat dovezi convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. desfăşurare s.f. I derulare, desfacere, des-firare, deşirare, dezbobinare. Desfăşurarea aţei de pe papiotă a durat mult timp. I11 efectuare, executare, îndeplinire, prestare, prestaţie, <înv.> desfaşurământ. Desfăşurarea acestei activităţi cere un efort deosebit. 2 dezvoltare, evoluţie, mers, şiretenie2, <înv.> umblet, curgere, curs1, film. Urmăreşte cu atenţie desfăşurarea evenimentelor. 3 (sport) disputare. în timpul desfăşurării meciului au fost eliminaţi doi jucători. 4 anvergură, întindere. Este un proiect arhitectonic cu o amplă desfăşurare. desfăşurăt, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre fire înfăşurate pe ghem, pe mosor sau despre obiectul pe care sunt înfăşurate aceste fire) desfăcut. Firul desfăşurat a fost înfăşurat pe alt mosor. 2 (despre aripile păsărilor) desfăcut, întins2. Vulturul, cu aripile desfăşurate, şi-a luat zborul. II s.f. (mat.) evolută. Desfăşurata este un loc geometric al centrelor de curbură ale unei curbe date. desfăşurământ s.n. (înv.) v. Desfăşurare. Efectuare. Executare. îndeplinire. Prestare. Prestaţie. desfăşurătoăre s.f. (mat.) evolventă. Des-făşurătoarea este curba care admite ca desfăşurată o curbă dată. desfăt s.n. (rar) 1 v. Captivare. Delectare. Desfătare. Fascinare1. Fascinaţie. Fermecare, încântare. Seducere. Seducţie. 2 v. Desfătare. Petrecere. Veselie. desfătăvb. 1.1 tr., refl. (mai ales cu determ. introduse prin prep „cu”) a (se) delecta, a (se) răsfăţa, a teferici, a (se) îndulci. îşi desfată nepoţii cu tot felul de bunătăţi. S-au desfătat în excursie, cumpărân-du-şi tot ce şi-au dorit. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) amuza, a (se) dispune, a (se) distra, a (se) înveseli, a petrece, a râde, a (se) veseli, a răsfăţa, a dilui, <înv.> a (se) dileta, a se distrage, a (se) diverti, a se eglendisi, a se libovi. Totdeauna se desfată când îşi vede amicii în situaţii ridicole. îi place să-şi desfete musafirii cu bancurile lui. 3 tr. (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a slăvi, <înv.> a năluci, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a desfătat pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 4 refl. (despre oameni) a se delecta, a savura. S-a desfătat cu un roman bun. 5 tr. (compl. indică oameni) a încânta, a regala. A desfătat publicul cu un concert magnific. 6 refl. (despre oameni) a se bucura, a se delecta, a petrece, a se lăfăi. Tinerii s-au desfătat la ono- mastica prietenului lor. 7 tr. (compl. indică inima, sufletul, viaţa etc. oamenilor) a bucura, a încânta, <înv. şi pop.> a veseli, a trufi1, a ameţi, a îmbăta, a legăna, a lumina, a mângâia. Speranţa că se va însănătoşi îi desfată sufletul. desfătâre s.f. 1 delectare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, delectaţie, voluptuozitate, <înv. şi pop.> dez-mierdăciune, răsfăţ, răsfăţare, <înv. şi reg.> tefericie, <înv.> încântec, răsfăciune, simţiciune, deliciu, dulceaţă, îmbătare, savoare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Mediterană a fost o desfătare. 2 captivare, delectare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, desfăt, <înv.> delectaţie, des-fătăciune, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: desfătarea spectatorilor. 3 încântare, plăcere, regal1. Concertul a fost o adevărată desfătare. 4 petrecere, veselie, desfăt, <înv.> desfătăciune. La nuntă a fost foarte multă lume şi desfătarea nuntaşilor a ţinut trei zile. 5 bucurie, juisare, mângâiere, mulţumire, plăcere, satisfacţie, juisenţă, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> haz, mângâietură, letiţie, plezir. Cadoul primit i-a produs o mare desfătare. 6 (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. desfătăt, -ă adj. 11 (despre oameni) captivat, delectat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, <înv.> ademenit, cucerit, hipnotizat, magnetizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul desfătat a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. 2 (înv.; despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) v. Agreabil. Captivant. Delectabil. Desfătător. Fascinant. Fermecător, încântător. Nălucitor. Plăcut. Seducător. Şarmant. II (înv.; despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) v. Cuprinzător. Extins. Imens. întins2. Larg. Mare1. Vast2, desfătăcios, -oăsă adj. (înv.; despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) v. Agreabil. Captivant. Delectabil. Desfătător. Fascinant. Fermecător. încântător. Nălucitor. Plăcut. Seducător. Şarmant, desfătăciune s.f. (înv.) 1 v. Captivare. Delectare. Desfătare. Fascinare1. Fascinaţie. Fermecare. încântare. Seducere. Seducţie. 2 v. Desfătare. Petrecere. Veselie, desfătător, -oăre adj. 1 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dezmierdător, <înv.> desfătat, desfătăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, su- culent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână, întrucât subiectul este desfătător. 2 (mai ales despre peisaje, elemente din natură, interioare) încântător, plăcut, vesel, veselos, mângâietor, mângâios. Astăzi este un soare desfătător de toamnă. După schimbările făcute, camera pare mai confortabilă, mai desfătătoare. desfătui vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Deconsilia. desfătui're s.f. (înv. şi reg.) v. Deconsiliere. desfăţăt, -ă adj. (despre perne, plăpumi, paturi) neînfăţat. Pernele desfăţate au fost puse la aerisit. desfeciori vb. IV. tr. (pop.; compl. indică fecioare) v. Deflora. Dezvirgina. Necinsti, desfeciori're s.f. (pop.) v. Deflorare. Defloraţie. Dezvirginare. desferecă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) descătuşa. Fiind socotit nevinovat, deţinutul a fost desferecat. desferecăre s.f. descătuşare. După desferecare, deţinutul a fost eliberat. desferecăt, -ă adj. (despre oameni) descătuşat. Persoana desferecată a părăsit sediul poliţiei. desfermecă vb. I. tr. (în superstiţii sau în practici magice; compl indică fiinţe) a dezlega. Femeia l-a desfermecat de sperietură. desfeti vb. IV. (pop.) 1 tr. (compl. indică fecioare) v. Deflora. Dezvirgina. Necinsti. 2 refl. (despre fete, femei) v. Căsători. Mărita, desfeti're s.f. (pop.) 1 v. Deflorare. Defloraţie. Dezvirginare. 2 v. Căsătorie. Măritat. Măritiş. desfid s.n. (înv.) v. Bravadă. Bravare. Desfidere. Sfidare. Sfruntare. desfide vb. III. tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor, ale unor fenomene şi procese naturale sau primejdii, pericole etc.) a brava, a înfrunta, a sfida, a sfrunta. Desfide moartea cu demnitate. îmbrăcaţi în şube, copiii desfid gerul de afară. desfidere s.f. bravadă, bravare, sfidare, sfruntare, <înv.> desfid. Uneori desfiderea morţii are consecinţe grave. desfierbântă vb. I. tr., refl. (pop.) v. Răci. Răcori. desfigură vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva ori, p. ext., fiinţe) a (se) schimonosita (se) sluţi, a (se) urâţi, a (se) poci1, a (se) scofâlci, a se hâzi, a şoimăni, a şoimări, a deturpa, a se opăci, a se plesura, a (se) ponosi, a se smârzi, a (se) şonţi, <înv.> a (se) grozăvi, a se omrăzi, a despodobi, a (se) strica, a raşcheta. Explozia i-a desfigurat faţa. Chipul i se desfigurează din cauza durerii de cap. 2 refl. fig. a se altera, a se urâţi .Limba se desfigurează cu barbarisme. desfigurare s.f. schimonoseală, schimonosire, sluţire, urâţire, sluţit1, <înv. şi pop.> pocitură, pocire. Desfigurarea feţei din cauza exploziei îl face de nerecunoscut. desfigurat, -ă adj. (despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p. ext., despre fiinţe) desfrânat schimonosit2, slut, sluţit2, urât2, urâţit, pocit2, şoimănit, stropşit, şonţit, zgâmboit, <înv.> căznat, stricat. Nu se mai întâlneşte cu prietenii din cauza feţei desfigurate. desfiinţa vb. I. tr. 11 {jur.; în opoz. cu „a valida”; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) a aboli, a abroga, a anula, a infirma, a invalida, a suprima, a rescinde, a strica, a şterge, <înv.> a anerisi, a desputernici, a nulifica, a risipi, a surpa. Sclavia a fost desfiinţată de foarte mult timp. 2 (compl. indică monopoluri, restricţii etc.) a anula, <înv.> a dezridica, a ridica. Au fost desfiinţate restricţiile de circulaţie. 3 (compl. indică funcţii, posturi etc.) a suprima. A fost desfiinţat postul de secretar ştiinţific al institutului. 4 (compl. indică organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) a dizolva, a închide, a lichida, <înv.> a ridica, a răsfira. Fabrica a fost desfiinţată, iar muncitorii au fost trecuţi în şomaj. 5 (compl. indică organizaţii, reţele, asociaţii etc.) a lichida, a suprima, a demantela, a destrăma, a neantiza. A reuşit să desfiinţeze o reţea de spionaj. 6 (compl. indică situaţii tensionate, realităţi sociale negative, manifestări extreme etc.) a lichida, a suprima, a dezrădăcina, a eradica, a extirpa, a stârpi. Corupţia trebuie desfiinţată prin legi severe. II fig. 1 (compl. indică ansambluri structurate) a destructura, a dezorganiza, a distruge. Organizaţia a fost desfiinţată în urma luptei pentru putere. 2 (compl. indică lucruri, spaţii etc.) a aneantiza, a distruge, a nimici, a extermina, a spulbera, a topi, a îmburda. Bombardamentul a desfiinţat cartiere întregi. Beţi fiind, au desfiinţat tot ce au găsit în bar. 3 (compl. indică oameni) a asasina, a executa, a omorî, a suprima, a ucide, a cosi, a muta, a strămuta, a curăţa, a lichida, a mirui1, a livezi. Teroriştii au desfiinţat zeci de persoane. desfiinţâre s.f. 11 (jur.; în opoz. cu „validare”) abolire, abrogare, abrogaţie, anulare, infirmare, invalidare, suprimare, aboliţie, anulaţie, ştergere, <înv.> dezlegare, nu-lificare. în statele democratice s-a legiferat desfiinţarea inegalităţii de rasă şi de sex. 2 anulare, ridicare. Primăria a ordonat desfiinţarea restricţiilor de circulaţie. 3 suprimare. Desfiinţarea postului a provocat nemulţumirea celui care l-a ocupat. 4 dizolvare, închidere, lichidare. Desfiinţarea fabricii a declanşat greva salariaţilor. 5 lichidare, suprimare, destrămare. Desfiinţarea reţelei de spionaj este meritul întregii echipe de contraspionaj. 6 lichidare, suprimare, dezrădăcinare, eradicare, extirpare, eradi-caţie, stârpire. Desfiinţarea corupţiei este un imperativ major. II fig. 1 destructurare, dezorganizare, distrugere. Lupta pentru putere a dus la desfiinţarea statului. 2 aneantizare, distrugere, nimicire, exterminare, spulberare, topire. Au fost amendaţi pentru desfiinţarea lucrurilor din bar. desfiinţat, -ă adj. II (jur.; în opoz. cu „validat”; despre acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) abolit, abrogat, anulat, invalidat, înlăturat, suprimat, <înv.> nulificat, răsuflat. Ordonanţa desfiinţată avea vicii de formă. 2 (despre organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) dizolvat, închis, lichidat. Fabrica desfiinţată a adus în şomaj câteva sute de muncitori. II fig. (despre ansambluri structurate) destructurat, dezorganizat, distrus. Statul desfiinţat a fost preluat de forţe străine. desfirâ vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fire înfăşurate ori obiectul pe care sunt înfăşurate aceste fire) a (se) derula, a (se) desface, a (se) desfăşură, a (se) deşira, a dez-bobina, a dezvălătuci, a (se) dezveli. A desfirat aţa de pe papiotă. Sculul s-a desfirat. 2 tr. (compl. indică ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) a desface, a destrăma, a deşira, a se dezlâna, a străma, <înv.> a desţese. Şi-a desfirat flaneaua pentru a-şi împleti o vestă. 3 refl. (despre copaci, plante, crengi) a se ramifica, a se rămuri, a se crăcăna, <înv.> a se despica. Stejarul s-a desfirat mult. desfirâre s.f. 1 derulare, desfacere, desfăşurare, deşirare, dezbobinare. Desfirarea aţei de pe papiotă a durat mult timp. 2 desfacere, destrămare, deşirare, dezlânare. După desfirarea flanelei, şi-a împletit o vestă. desfirat, -ă adj. (despre ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau despre obiecte ţesute, tricotate) desfăcut, destrămat, deşirat, dezlânat, <înv.> desţesut. Din flaneaua desfira-tă şi-a împletit o vestă. desflori vb. IV. intr. (rar; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji, desfofoli vb. I. (pop. şi fam.) 1 refl. (despre oameni îmbrăcaţi cu multe haine groase) a se deshăimura. Cum a intrat în casă, a desfofolit copilul. 2 tr. (compl. indică copii înfăşaţi sau, p. ext., scutecele cu care sunt înfăşaţi) v. Desfăşa. desfofolit, -ă adj. (pop. şi fam.; despre copii înfăşaţi) v. Desfăşat2. desfoiă vb. 1.1 refl. (bot.; despre flori) a se deschide, a se desface, a ecloza, a înflori, <înv.> a se dezvoalbe. Trandafirii din parc s-au desfoiat. 2 tr. (compl. indică lăstari, frunze sau petale ale unei plante, ale unei flori etc.) a rupe, a smulge, a ciupi. Desfoaie cu grijă frunzele uscate ale florilor din glastre. 3 tr. (compl. indică foile unei cărţi, ale unui caiet etc.) a desprinde, a rupe, a scoate, a separa. A desfoiat câteva file din album. desfoiat, -ă adj. (bot.; despre flori) deschis, înflorit, apert. A cules câţiva trandafiri desfoiaţi, cu miros îmbătător. desfoiere s.f. desprindere, rupere, scoatere, separare. Desfoierea unor file din album a fost o greşeală. desfrăţi vb. IV. tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Despărţi. desfrâna vb. I. refl. (despre oameni) a se corupe, a se deboşa, a decădea, a se deprava, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se dezmăţa, a se perverti, a se strica, a se vicia, a se fornica, a se sminti, a se nebuni, a se dezbrăcina, a se mârşăvi, a se străbăla, a se târfăi, <înv.> a se demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a se polua, a impesta, a se molipsi, a se dezmierda. S-a desfrânat, ducând o viaţă de orgii. desfrânâre s.f. corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destră-bălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, asel-ghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre viciu, spre desfrânare. desfrânât, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni sau,p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, de-vergondat, sfăţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boc-caccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă desfrânat. 2 s.m., s.f. (de obicei deprec.) cocotă, demimondenă, depravat, destrăbălat, dezmăţat, femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imoral, prostituată, rufian, stricat, fomicator, frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rău, curvar, curvă, .curvet, curviştină, matracucă, târfe1, târfoştină, curvaş, lele, papină, praşcău, ţiitură, dârloagă, hanţuşcă, ţolină, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachi-nă2, profesionistă, fufe, japiţă, putorişcă, traseistă, <înv. şi reg.> pârţotină, telăliţă, teleleică2, ţorfe, ţorfotină, bandură, cotohaliţă, coturbă, crăiţă, desfrânăciune dolobandură, ghiolbană, harţaba, huşniţă, iobniţă, landră, leură, madaranţă, mârjoală, mârţână, mişarcă, motârcă, panţuşcă, paţircă, poerişă, pohoaţă (v. pohoţ), puiniţă, rapandu-lă, răstumieă, răuleancă, scorţotină, târcoavă, târnoaţă, traftiroaică, vişteală1, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliuhă, puielniţă, pujlă, râncalău, şulpe, tarbă, târşitură, tută (v. fwf^vijlă1, <înv.> celetnică, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, damă publică, femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, mehariu, muiere îmblătoa-re (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), palaţandră, panchiţă, panţură, preacurvar, preacurvitor, tălaniţă, uşarnică, de-mimondă, gigoletă, cameristă, şan-ticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupe-zoaică, boarfa, buleandră, fleandură, gioarsă, rufa, zdreanţă, rablă, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfă, tearfa, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică, başoldină, bomboană, bordeleză, bufa, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), cartoafa, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotarbă, cotoarbă, dameză, famă, farfuză, fârţă, fâr-ţoagă, finfa, fleaşcă, fleoarţă, fleorţotină, fleştură, fliuşcă, floarţă, floştină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, ja-gardea, jantă, jartea, libarcă, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, mai-muţică, marcoavă, marfa, mastroacă, mătrăgună, meseriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafa, oarfa, pacientă (v. pacient), papacioacă (v. papacioc), papiţă, paraşutis-tă, pârjoală, penală (v. penal), penalistă, pi-piţă, piţipoancă, planoristă, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), podoagă (v. potlog), pralină, producătoare (v. producător), prăjitoa-re, puiţă, puşcătoare(v. puşcător), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafă, sepie, servitoare (v. servitor), sugativă, ştioalfă, tapeză,taxatoare (v. taxator), tivitoare, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână frecangioaică, spălătură, spintecătură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o desfrânată. desfrânăciune s.f. (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. desfrânăteţe s.f. (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. desfrâu s.n. 11 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, perverjire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destră-bălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, asel-ghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre viciu, spre desfrâu. 2 dezmăţ, libertinaj, luxură, orgie, libertinism, <înv.> ruşinare, slobozenie, slobozie, zamparalâc, saturnale, bacanală, scârnăvie, cancan2, paranghelie. Astă-noapte a fost un mare desfrâu acasă la ei. II fig. exces. Tablourile se particularizează printr-un desfrâu de culori. desfrumuseţâ vb. I. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică oameni) v. Urâţi, desfrunzi vb. IV. 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică plante) a (se) defolia, a (se) despuia, a (se) exfolia, <înv.> a se golăşi, a (se) jumuli. Furtuna a desfrunzit copacii. 2 tr. (arg.; compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări, desfrunzire s.f. defoliăţie, defoliere, despuiere, exfoliere. Vânturile puternice provoacă desfrunzirea copacilor. desfrunzit, -ă adj. (despre arbori, crengi etc.) ciunt, despuiat, gol2, golaş, pleşuv, pustiu. Vântul şuieră cu putere printre ramurile desfrunzite ale copacilor. desfundă vb. 1.11 tr. (compl. indică vase, recipiente înfundate, astupate) a deschide, a destupa. A desfundat butoiul cu varză murată. 2 tr. (compl. indică sticle sau damigene înfundate) a debuşona, a deschide, a destupa. A desfundat cu atenţie sticla de şampanie. 3 tr. (compl. indică ţevi, canale, conducte etc.) a curăţa. Instalatorul a desfundat conducta de evacuare a apei menajere. Desfundă ţeava puştii. 4 tr. (med., med. vet.; compl. indică canale, tuburi, vene, artere etc.) a destupa, a dezobstrua. Rinofugul este un medicament care desfundă nasul. 5 tr. (agric.; compl. indică terenuri înţelenite) a desţeleni, a desţeliniza, <înv. şi pop.> a sparge, <înv. şi reg.> a ogorî, <înv.> a destupa. Desfundă terenul înţelenit cu tractorul pentru a semăna porumb. 6 refl. (despre drumuri, căi de acces, terenuri) a se dezvoca. Drumul de ţară s-a des- 1452 fundat în urma ploilor. II refl. 1 (pop.; despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. 2 (pop.; despre ape curgătoare) v. Deborda. Deversa. Revărsa. Tălăzui. Vărsa. 3 (înv.; despre materii purulente) v. Scurge, desfundăresi. 1 deschidere, destupare. Este atent ca, la desfundarea sticlei, şampania să nu se reverse. 2 curăţare. Unui instalator priceput nu îi ia mult timp desfundarea unei conducte. 3 (med., med. vet.) destupare, dezobliteraţie, dezobstruare, dezobstrucţie. Foloseşte picături speciale pentru desfundarea nasului. 4 (agric.) desţelenire, desfundat1. Desfundarea terenului înţelenit se face cu tractorul. desfundat1 s.n. (agric.; rar) v. Desfundare. Desţelenire. desfundăt2, -ă adj. 11 (despre vase, recipiente etc. înfundate, astupate) deschis, destupat. Sticla desfundată este cu şampanie. 2 (despre ţevi, canale, conducte etc.) curăţat2. După intervenţia instalatorului, prin conducta desfundată apa menajeră se scurge repede. 3 (agric.; despre terenuri înţelenite) desţelenit, <înv. şi reg.> nou. Pământul desfundat are nevoie de îngrăşăminte. 4 (despre drumuri, căi de acces, terenuri) impracticabil, inaccesibil, rău, dezvocat. în urma ploilor, un drum neasfaltat devine desfundat. II fig. (înv. şi reg.; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. deshăimurâ vb. I. refl. (reg; despre oameni îmbrăcaţi cu multe haine groase) v. Desfofoli. deshămâ vb. I. 11 tr. (compl. indică animale înhămate, mai ales cai) a desprinde. Des-hamă caii de la trăsură. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Găuri. Rupe. Sfâşia. Uza. Zdrenţui. II tr. fig. (reg.; compl. indică fiinţe sau forţa lor fizică ori psihică) v. Consuma2. Epuiza. Extenua. Frânge. Istovi. Omorî. Rupe. Seca. Secătui. Sfărâma. Sfârşi. Slei. Solicita. Stinge. Stoarce. Suge. Surmena. Topi. Uza. Vlăgui. Zdrobi, deshămăre s.f. desprindere, des-hidrataţie. Conservă fructele pentru iarnă prin deshidratarea lor. deshidratât,-ă adj. (despre alimente, fructe, legume, nutreţuri etc.) uscat2, <înv.> secat2. îi plac prunele deshidratate. deshidratator s.n. (tehn.) deshidrator. Deshidratatorul este ventilatorul folosit pentru uscarea fructelor şi a legumelor. deshidratăţie s.f. (înv.) v. Deshidratare. Uscare. Uscat1. 453 | deshidrat6r s.n. (tehn.) deshidratator. desholbâ vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Dezmetici. Reculege. Reveni1, deshdlt, -oăltă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. 2 v. Abil. Descurcăreţ, desholtei vb. IV. refl. (înv.; despre bărbaţi necăsătoriţi) v. Căsători. însura1, deshuma vb. I. tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică osemintele sau trupul unui om decedat) a (se) dezgropa, a (se) exhuma, a (se) dezmormânta. Când se deshumează osemintele cuiva, preotul oficiază o slujbă specială. deshumâre s.f. dezgropare, dezgropat1, exhumare, dezmormântare, exhumaţie, <înv.> dezgropăciune. La deshumarea osemintelor cuiva, preotul oficiază o slujbă specială. deshumat, -ă adj. (despre osemintele sau trupul unui om decedat) dezgropat2, exhumat, dezmormântat. Cadavrul deshumat este dus la morgă. desicâre s.f. desicaţie. Prin desicare se elimină apa dintr-un corp. desicativ, -ă adj., s.n. (chim.) sicativ. Substanţele desicative favorizează eliminarea apei dintr-un corp sau dintr-o altă substanţă. desicators.n. (chim.) exsicator. Desicatorul este folosit pentru uscarea sau păstrarea în stare uscată a substanţelor cu ajutorul agenţilor higroscopici. desicaţie s.f. (chim.; rar) v. Desicare. desi'e s.f. (bot.; înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, desigila vb. I. tr. (compl. indică acte, documente, scrisori sau, p. ext, obiecte, încăperi etc. sigilate) a despecetlui. Vameşul desigilează tirul. desigilare s.f. despecetluire, despecetluit1. Şeful vămii a ordonat desigilarea tirului. desigilat, -ă adj. (despre acte, documente, scrisori sau, p. ext., despre obiecte, încăperi etc. sigilate) despecetluit2. Tirului desigilat i se face un control amănunţit. design [di'zain] s.n. 1 decor, decoraţie, design, ornament, ornamentaţie, podoabă, stafaj, împodobire, zurzur, <înv.> iscu-situră, podobitură, stemă. Trandafirii albi au fost aleşi ca design pentru mesele de la nuntă. Brâul şerpuit este designul vaselor antice din expoziţie. 2 decorativism, decorativitate. Designul este o tendinţă în artă spre elemente pur decorative. designa vb. I. tr. (fran.) 1 (compl. indică oameni) v. Desemna. Face. învesti. Numi. Pune. 2 (compl. indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. 3 v. Arăta. Indica. designâre s.f. (rar) 1 v. Desemnare. Numire. 2 v. Denominaţie. Denumire. Nume. Numire. 3 v. Arătare. Desemnare. Indicare. Semnalare, designâţie s.f. (fran.) 1 v. Desemnare. Numire. 2 v. Denominaţie. Denumire. Nume. Numire. designer [di’zainar] s.m. (a. plast; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică domeniul) desenator, scriitor. Este un cunoscut designer de bijuterii. desigur adv. (modal) 1 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certa-mente, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, naturalmente, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Desigur! 2 (având val. unei afirmaţii) bine, bineînţeles, da1, fireşte, întocmai, <înv. şi reg.> dar1, opsă, helbet, OK. Desigur, voi merge cu tine la teatru. 3 (întăreşte o declaraţie) doar. Desigur ştii că ţi-am cumpărat albumul dorit. 4 (în prop. afirmative, cu rol de întărire) da1, fireşte, negreşit, <înv. şi reg.> dar1. - O cunoşti pe această doamnă? - Desigur, o cunosc. desime s.f. 11 (adesea urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) densitate. Este uimit de desimea de case din partea centrală a oraşului. 2 (silv.) densitate. Desimea este mărimea distanţei medii dintre axele indivizilor unei asociaţii vegetale. 3 (fiz.; înv.) v. Densitate. Masă specifică (v. masă2). II (concr.) 1 (bot.; pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. 2 (pese.; reg.) v. Deasă (v. des). desinenţă s.f. (gram.) terminaţie, <înv.> sfârşire,sfârşitură, terminare. Desinenţa este morfemul adăugat la tema sau la rădăcina unui cuvânt. desistâ vb. I. intr., refl. (jur.) a renunţa, a repudia. Desistâ la dreptul de proprietate. Judecătorul se desistâ de la judecarea acestui caz. desiş s.n. 11 (bot.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) crâng, hăţiş, lăstăriş, mladă, stufăriş2, tufarie, tufăriş, tufiş, lăstăret, nuieliş, perdea, stuf, tufarime, arin, bunget, desime, <înv. şi reg.> zbeg, buhaş, ciritel, haţeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, huei1, nuie-lărie, păhui1, rediu, strufină, târş, târşar, tufar, ţuhă, <înv.> desie. Dintr-un desiş sare o căprioară. 2 (pese.; reg.) v. Deasă (v. des). II fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep.„de,T) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, nod. Pe străzi este un mare desiş de oameni. desitâte s.f. (fiz.; înv.) v. Densitate. Masă specifică (v. masă2). desktop s.n. (inform.) monitor2. A desechis fereastra cu documentele de pe desktop. desluşeâlă s.f. (înv.) v. Clarificare. Descurcare. Desluşire. Dezlegare. Elucidare. Lămurire. Limpezire. desluşi vb. IV. I (predomină ideea de percepere cu ajutorul simţurilor) 1 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe etc.) a distinge, a observa, a percepe, a recunoaşte, a vedea, a desluşire pricepe, <înv.> a lămuri. Cu noii ochelari desluşeşte bine lucrurile. 2 tr. (compl indică fiinţe, lucruri etc. dintre altele asemenea) a alege, a deosebi2, a diferenţia, a identifica, a recunoaşte. îl vei putea desluşi din mulţime după pălăria mexicană pe care o poartă. 3 refl. (despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se delimita, a se distinge, a se evidenţia, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa, a se vedea, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se desluşesc pe linia orizontului. 4 tr. (compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni) a deosebi2, a diferenţia, a discerne, a distinge, a discrimina, <înv. şi pop.> a osebi2, a deschilini, <înv.> a dezjudeca, a cerne. Când ia o hotărâre, încearcă să desluşească bine avantajele şi dezavantajele pe care le are. 5 tr. a distinge, a înţelege, a pricepe, a vedea. Se făcuse zi şi a desluşit mai bine ce este în jurul lui. 6 tr. (compl. indică sunete, zgomote, vorbe etc.) a auzi. N-a desluşit răspunsul său din cauza zgomotului. II (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) 1 tr. (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a dezlega, a elucida, a lămuri, a limpezi, <înv.> a pliro-forisi, a descâlci, a descifra, a deznoda, a lumina, a (se) dezveli, a dezghioca. A desluşit împrejurările în care s-a produs crima. 2 tr. (compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) a clarifica, a elucida, a explica, a explicita, a lămuri, a limpezi, a preciza, a rezolva, a soluţiona, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfe-ti, a dezamesteca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie desluşit nu este apariţia acestei credinţe, ci menţinerea ei. Câteodată, în loc să desluşească, strică. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică gânduri, idei, sentimente etc.) a (se) clarifica, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a (se) cristaliza, a (se) decanta. Gândurile erau atât de încâlcite, încât nici nu încerca să le desluşească. în timp, sentimentele lui s-au desluşit. 4 tr. (compl. indică scrieri iligi-bile, texte scrise în limbi puţin cunoscute, scrisul cuiva etc.) a descifra, <înv. şi pop.> a dezlega, a citi, a înţelege, a descâlci. Nu reuşeşte să-i desluşească scrisul. 5 refl. unipers. fig. a însemna, a se observa, a reieşi1, a rezulta, a se vedea, a se desprinde. Din cele relatate se desluşeşte că nu spune adevărul. 6 refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Clarifica. Dumiri. Edifica. Lămuri. Limpezi. desluşire s.f. I (predomină ideea de percepere cu ajutorul simţurilor) 1 distingere, percepere. Desluşirea lucrurilor în semiîntuneric necesită acuitate vizuală sporită. Desluşirea vorbelor cuiva într-o încăpere zgomotoasă e anevoioasă. 2 (rar) v. Claritate. Limpezime. II (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) 1 clarificare, descurcare, dezlegare, elucidare, lămurire, limpezire, limpezeală, limpezime, netitate, <înv.> desluşeâlă, dezlegătură, pliroforie, cheie, descâlcire, descifrare, desluşit luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la desluşirea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 2 clarificare, elucidare, explicare, explicaţie, explicitare, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeală, răspicare, dezamestecare. Desluşirea menţinerii acestei credinţe este dificilă. desluşit, -ă adj., adv. I adj. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) 1 (în opoz. cu „nedesluşit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, distinct, evident, lămurit, limpede, precis, <înv.> apriat, chiar, curat. După ridicarea ceţii, în faţă, apare imaginea desluşită a muntelui. 2 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) clar, evident, făţiş, limpede, manifest, vădit, vizibil, aparent, <înv.> lămurit, vegheat2, conturat. Supărarea lui este desluşită. Afişează o bucurie desluşită că afacerile îi merg bine. II adj. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) 1 (despre situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) descurcat, elucidat, lămurit, limpezit2, descâlcit, descifrat, deznodat. împrejurările desluşite ale producerii crimei i-au permis să ia o decizie corectă. 2 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare desluşită a întregului proiect. 3 (despre oameni) clar, coerent, limpede. Trebuie să fim foarte desluşiţi când facem o demonstraţie. 4 (în opoz. cu „ilizibil”, „indescifrabil”; despre scrisul de mână sau,p. ext., despre manuscrise, texte) citeţ, clar, lizibil, <înv.> legibil, limpede. Textul manuscrisului este desluşit. III adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) bine, clar, distinct, lămurit, limpede, luminat2, răzvedit. Vede desluşit la distanţă. Aude desluşit cel mai fin zgomot. 2 aievea, clar, explicit, expres2, lămurit, limpede, răspicat, lişteav, nilvan, pur2, <înv.> apriat, chiar, curat. I-a repetat desluşit cum trebuie să procedeze. desluşi tor, -oare adj. (înv.; despre informaţii, ştiri, acte, fapte etc.) v. Explicativ. Lămuritor. desmăn s.m. (zool) Desmana moschata; şobolan-moscat. desmodont s.n. (anat.) ligament alveolo-dentar, parodonţiu moale, periodont, peri-odonţiu. Desmodontul înconjoară dintele şi alveola dentară. desmolăze s.f. pl. (biochim.) redoxaze. Desmo-lazele intervin în procesele biologice de oxidare şi de reducere din organism, în care se dezvoltă energie şi se produc dioxid de carbon şi apă. desmologi'e s.f. (anat.) artrologie, sin-desmologie. Desmologia se ocupă cu studiul articulaţiilor. desofisticâ vb. I. tr. (livr.; compl. indică texte, discursuri etc. care conţin elemente sofisticate sau introduse artificial) v. Simplifica. desofisticâre s.f. (livr.) v. Simplificare, desolidariza vb. I. refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”) a dezavua, a se dezice1. Politicianul s-a desolidarizat de ideile şovine. desolidarizare s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) dezavuare, dezicere. îi condamnă desolidarizarea de mentorul său. desoţenie s.f. (jur.; înv.) v. Despărţire. Divorţ. Separare. Separaţie, despacheta vb. I. tr. (compl. indică obiecte, mărfuri, produse etc. ambalate, împachetate) a deschide, a desface, a dezambala, a dezveli. Curioasă, despachetează repede cadourile. despachetare s.f. despachetat1, dezambalare, dezvelire. O ajută la despachetarea cadourilor. despachetat1 s.n. despachetare, dezambalare, dezvelire. despachetat2,-ă adj. (despre obiecte, mărfuri, produse etc. ambalate, împachetate) desfăcut, dezambalat. Cadoul despachetat era o statuetă. despăduchea vb.II. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, animale, plante) a deparazita, a (se) păduchea, a (se) purica. A chemat un agent veterinar pentru a despăduchea păsările din curte. 2 tr. (compl. indică încăperi, spaţii locuibile) a deparazita. Apelează la o firmă de profil care să-i despăducheze apartamentul. despăduchere s.f. deparazitare. Pentru despăducherea păsărilor din curte a apelat la un agent veterinar. despăduri vb. IV. tr. (silv.; compl. indică suprafeţe împădurite sau păduri) a defrişa, a lăzui, a târşi1, a urici, <înv.> a cura. Suprafeţe întinse acoperite cu păduri au fost despădurite iraţional. despădurire s.f. (silv.) 1 deforestare. Despăduririle masive provoacă alunecări de teren. 2 defrişare, defrişat1, despădurit1, lăzuire, lăzuit, săciuit1, uricire, uricitură. Despădurirea unor suprafeţe întinse acoperite cu păduri a fost iraţională. despădurit1 s.n. (silv.) defrişare, defrişat1, despădurire, lăzuire, lăzuit1, săciuit1, uricire, uricitură. despădurit2, -ă adj. (silv.; despre suprafeţe împădurite) defrişat2, <înv. şi reg.> săciuit2, lăzuit2, uricit, <înv.> târşit2. Terenul despădurit a fost reîmpădurit. despăgubi vb. IV. tr. (jur.; compl. indică oameni) a compensa, a indemniza, a răsplăti, <înv. şi reg.> a escontenta, a escontentelui, a potoli, <înv.> a dezdăuna, a mulţumi, a repara. Societatea de asigurări a despăgubit asiguratul care a suferit prejudicii fizice. despăgubire s.f. 1 (mai ales lapl. despăgubiri; jur.) compensare, compensaţie, daune (v. daună), indemnizaţie, <înv. şi pop.> mulţumire, <înv. şi reg.> escontentare, escontenta- 1454 ţiune, <înv.> dezdamnaţiune, dezdăunare, răsplătire, adet, reparare, reparaţie. Asiguratul a primit despăgubiri pentru prejudiciile suferite. 2 (la pl) despăgubiri de război = reparaţii de război (v. reparaţie). Despăgubirile de război reprezintă suma pe care un stat răspunzător de dezlănţuirea unui război de agresiune este obligat s-o plătească statului victimă a agresiunii, pentru prejudiciile cauzate. despăgubit, -ă adj. (jur.; despre oameni) <înv.> dezdăunat. Oamenii despăgubiţi pentru pierderile din timpul inundaţiilor încep să-şi ridice noi locuinţe. despăgubitdr, -oăre adj. <înv.> dezdamna-toriu. Percepe imputaţii financiare cu scop despăgubitor. despăienjem vb. IV. refl. (despre ochi, privire) a se clarifica, a se limpezi. După tratarea conjunctivitei privirea i s-a despăienje-nit. despăienjemt, -ă adj. (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; reg.; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat. înseninat. Limpede. Pur2. Senin. Străveziu, despăivănă vb. I. tr. (reg.; compl. indică animale, mai ales cai) v. Despriponi. despăivănăt, -ă adj. (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Despriponit2. despănă vb. I. refl. (reg.; despre cusături, obiecte cusute) v. Descoase, despănăt, -ă adj. (reg.; despre cusături, obiecte cusute) v. Descusut, despărţământ s.n. (înv.) 1 v. Diviziune. Parte. Secţiune. 2 (econ., com. etc.) v. Agentură. Agenţie. Filială. Reprezentanţă. Sucursală. 3 (la sertare, birouri, dulapuri etc.) v. Căsuţă. Compartiment. Despărţire. Despărţitură. despărţeălă s.f. (înv.) 1 v. Despărţire. Desprindere. Detaşare. Izolare. Rupere. Separare. Separaţie. 2 (jur.) v. Despărţire. Divorţ. Separare. Separaţie, despărţenie s.f. 1 (jur.; pop.) v. Despărţire. Divorţ. Separare. Separaţie. 2 (înv. şi reg.) v. Despărţire. Desprindere. Detaşare. Izolare. Rupere. Separare. Separaţie. 3 (înv. şi reg.) v. Deosebire. Diferenţă. Nepotrivire, despărţi vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa, a se excepta, a stingheri, <înv. şi reg.> a (se) dezbăşcălui, a dezbăşcăşi, a (se) dezbăşcăşui, <înv.> a (se) dezgârli, a se dezice2, a periorisi. A fost nevoit să se despartă de grup din cauza unei neînţelegeri. 2 refl. (despre fiinţe) a se izola, a se răzleţi, a se separa, <înv. şi pop.> a se osebi, a se răzneţi, a se răzni, a se răzlogi. Câţiva dintre turişti s-au despărţit de ceilalţi, plecând spre cabană pe un drum mai scurt. 3 refl. recipr. (despre oameni) a se separa. Cei doi asociaţi s-au despărţit pentru că nu s-au înţeles în privinţa viitorului firmei. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) <înv. şi pop.> a (se) desfrăţi. Cei doi prieteni s-au despărţit din cauza unei fete. 5 refl. recipr. (jur.; despre persoane căsătorite) a divorţa, a se separa, a repudia, 455 | a se lăsa, <înv. şi reg.> a se despreuna, a se desura, a se dezmărita, a destrunoca, <înv.> a se împărţi, a se dezlega. Tinerii s-au despărţit după un an de la căsătorie. 6 tr. (compl. indică oameni) a îndepărta, a separa, a dezbârnâi. Ai lui vor să îl despartă de prietena sa. 7 tr. (compl. indică fiinţe care se bat, se încaieră, sportivi care luptă în ring etc.) a separa, <înv. şi reg.> a despreuna, <înv.> a dezuni. A despărţit câinii care se băteau. Arbitrul desparte boxerii în ring. 8 refl. (adesea fig.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se lipsi, a renunţa. Nu vrea să vândă pentru că nu se poate despărţi de casa părintească. 9 refl. (rar; despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) v. Deosebi2. Departaja. Detaşa. Distinge. Evidenţia. Ilustra. Remarca. Singulariza. 10 tr. fig. (înv.; compl. indică legături matrimoniale) v. Desface. Rupe. Strica. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică componentele unui tot, ale unui ansamblu etc. ori substanţe, materii în amestec cu altele de densităţi diferite) a (se) alege, a (se) izola, a (se) separa, a (se) segrega, <înv. şi pop.> a (se) deosebi2, a (se) osebi2, <înv.> a dezamesteca. Desparte fructele bune de cele stricate. Smântână se desparte din laptele nefiert. 2 tr. (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătă-ţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv. şi pop.> a răzori, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a despărţit proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) decompoza, a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se despart în urma reacţiei. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) dezbina, a (se) dezmembra, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) sciziona, a (se) separa, <înv. şi pop.> a (se) osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a se dezacorda, a diastalisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să despartă partidul în două grupări. Colectivul s-a despărţit în două tabere. 5 tr. (gram.; compl. indică lanţul vorbirii sau elemente ale acestuia) a diviza, a fragmenta, a împărţi, a segmenta, a dezarticula2. Desparte fraza în propoziţii. 6 refl. (despre drumuri, râuri, căi de acces etc.) a se bifurca, <înv. şi pop.> a se despica, a se încrăci, a se înfurci, a se răspândi. S-au oprit acolo unde şoseaua se desparte. 7 refl. fig. a se separa. Drumurile noastre se despart aici pentru totdeauna. 8 tr. (înv.; compl. indică idei, cunoştinţe, părţi ale unei lucrări etc.) v. Aranja. Clasa. Clasifica. Ordona. Organiza. Sistematiza. Structura. 9 tr., refl. (mat.; în opoz. cu „a înmulţi”; înv.) v. Divide. Diviza. împărţi. 10 tr., refl. fig. (înv.; compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi, popoare) v. Dezbina. învrăjbi. III tr. 1 (compl. indică spaţii locuibile) a compartimenta, a separa. Şi-a despărţit casa după necesităţile familiei sale. 2 (despre obstacole, bariere, hotare etc.; compl. indică lucruri, spaţii etc. diferite) a separa. Gardul desparte cele două proprietăţi. despărţibil, -ă adj. (înv.; despre un tot, o unitate, un ansamblu etc.) v. Divizibil. Separabil. despărţiciune s.f. (înv.) v. Despărţire. Desprindere. Detaşare. Izolare. Rupere. Separare. Separaţie. despărţime s.f. (înv.) v. Despărţire. Desprindere. Detaşare. Izolare. Rupere. Separare. Separaţie. despărţire s.f. 11 desprindere, detaşare, izolare, rupere, separare, separaţie, dirempţiune, <înv. şi reg.> despărţenie, dezbăşcăşuială, <înv.> despărţeală, despărţiciune, despărţime, despărţitură. Despărţirea lui de grup i-a surprins pe prieteni. 2 (jur.) divorţ, separare, separaţie, diremţiune, despărţenie, <înv. şi reg.> despreunare, dezmăritare, <înv.> desoţenie, despărţeală. A auzit de despărţirea tinerilor proaspăt căsătoriţi. 3 separare, <înv. şi reg.> despreunare, <înv.> dezunire. Nu se amestecă atunci când este vorba de despărţirea unor oameni care se bat. 4 izolare, separare, separaţie, clivaj, segregare, segregaţie, <înv.> deosebire, periorisire. Despărţirea copiilor bolnavi de cei sănătoşi este obligatorie. 5 (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. I11 de-falcare, defalcaţie, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă despărţirea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 descompunere, desfacere, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, dezalcătuire. Despărţirea celor două substanţe s-a produs în urma reacţiei. 3 dezbinare, dezmembrare, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, <înv.> despreunare, fractură, ruptură, spărtură. Despărţirea colectivului în două tabere era previzibilă. 4 (gram.) divizare, fragmentare, împărţire, segmentare. Unii elevi fac cu dificultate despărţirea unei fraze în propoziţii. 5 (înv. şi pop.) v. Deosebire; Diferenţă. Nepotrivire. III (concr.) 1 (la sertare, birouri, dulapuri etc.) căsuţă, compartiment, despărţitură, căşiţă, <înv.> despărţământ, despărţitoare (v. despărţitor), cază. îşi ţine actele personale într-o despărţire a sertarului. 2 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Clasă. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. Varietate. 3 (înv.) v. Diviziune. Parte. Secţiune. 4 (înv.) Subdiviziune. Subîmpărţire. 5 (înv.) v. Capitol. Parte. 6 (înv.; de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Circumscripţie. Secţie. desperechea despărţit1 s.n. (mat.; înv.) v. Deîmpărţit. despărţit2, -ă adj. 11 (despre fiinţe) izolat, răzleţit, separat, <înv. şi pop.> osebit, răznit, dezbăşcăşuit, răznatic. Turiştii despărţiţi de grup au plecat spre cabană pe un drum mai scurt. 2 (jur.; despre persoane căsătorite) divorţat, <înv. şi reg.> desurat, dezmăritată, <înv.> împărţit. Tinerii despărţiţi fuseseră căsătoriţi mai puţin de un an. I11 (despre un grup, o organizaţie, ansamblu, o colectivitate etc.) dezbinat,divizat,fracţionat, fragmentat, împărţit, scindat, separat, <înv.> despreunat. între angajaţii despărţiţi în două tabere au început altercaţiile. 2 (înv.; despre oameni, colectivităţi, organizaţii etc.) v. Dezbinat. învrăjbit. 3 (înv.; despre un ansamblu, un tot, un grup) v. Bogat. Deosebit. Diferenţiat. Diferit. Divers. Felurit. Multiplu. Neunitar. Variat. II11 izolat, separat. Apartamentul are camerele despărţite prin holuri. 2 deosebit, separat. Hanul avea două construcţii complet despărţite. despărţitor,-oăre adj.,s.m.,s.f. I adj. izolator, separator, <înv.> osebitor. A ridicat un gard despărţitor între cele două case. II (înv.) 1 s.m. (mat.) v. Divizor. împărţitor. 2 s.f. (la sertare, birouri, dulapuri etc.) v. Căsuţă. Compartiment. Despărţire. Despărţitură. despărţitură s.f. 1 (la sertare, birouri, dulapuri etc.) căsuţă,compartiment,despărţire, căşiţă, <înv.> despărţământ, despărţitoare (v. despărţitor), cază. îşi ţine actele personale într-o despărţitură a sertarului. 2 compartiment. Poşeta ei are mai multe despărţituri. 3 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă. Purcoi. 4 (înv.) v. Despărţire. Desprindere. Detaşare. Izolare. Rupere. Separare. Separaţie, despături vb. IV. tr. (compl. indică lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) a desface, a dezdoi, a întinde, <înv. şi reg.> a dezduplica, a destocmi, <înv.> a răspica. Pentru a înfăţa plapuma, trebuie să despăturească cearşaful împăturit. despăturîre s.f. desfacere, dezdoire, <înv.> dezdoit1, dezdoitură. După despăturire, cearşaful este întins pe pat. despăturit, -ă adj. (despre lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) desfăcut, dezdoit2,întins2, destins, destocmit, desucit, <înv.> dezduplicat. Cu cearşaful despăturit urmează să fie înfăţată plapuma. despecetlui vb. IV. tr. (compl. indică acte, documente, scrisori sau,p. ext., obiecte, încăperi etc. sigilate) a desigila. Vameşul des-pecetluieşte tirul. despecetlui're s.f. desigilare, despecetluit1. Şeful vămii a ordonat despecetluirea tirului. despecetluit1 s.n. desigilare, despecetluire. despecetluit2, -ă adj. (despre acte, documente, scrisori sau,p. ext., despre obiecte, încăperi etc. sigilate) desigilat. Tirului despecetluit i se face un control amănunţit. desperecheă vb. II. 1 tr. (compl. indică obiecte care alcătuiesc o pereche) a dezasorta. Din neatenţie, şi-a desperecheat cerceii. 2 tr., desperecheat refl. (compl sau sub. indică obiecte, lucruri care fac parte dintr-o serie, dintr-un ansamblu) a (se) descompleta. A desperecheat serviciul de ceai, spărgând o ceşcuţă. 3 tr. (filat.; compl. indică serii de mărci) a depareia, a descompleta. Şi-a desperecheat seria filatelică, vânzând câteva mărci. desperecheat, -ă adj. 1 (despre obiecte care alcătuiesc o pereche) dezasortat, nesoţ. Când a observat, şi-a scos imediat cerceii desperecheaţi. 2 (despre obiecte, lucruri care fac parte dintr-o serie, dintr-un ansamblu) descompletat, disparat. Serviciul de ceai desperecheat este chinezesc. 3 (filat.; despre serii de mărci) depareiat, descompletat. Are două serii filatelice desperecheate. desperechere s.f. 1 descompletare. Despe-recherea serviciului de ceai a supărat-o mult. 2 (filat.) depareiere, descompletare. despetâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. despica vb. 1.11 tr. (compl. indică lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) a crăpa, a sparge, a spinteca, a tăia, a dezgheura, a dezghioca, a răsări2, a sfărâma, a zdrobi. Despică lemnele cu toporul. 2 tr. (compl. indică brazde) a spinteca, a tăia. Plugul tractorului despică brazde. 3 tr. (compl. indică părţi moi, musculoase ale corpului animal sau uman) a înjunghia, a spinteca, <înv. şi pop.> a despin-teca, a sparge. A despicat pântecele peştelui şi a scos icrele. 4 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică inima ori sufletul omului) a (se) frânge, a (se) sfâşia, a (se) zdrobi. Inima i se despică de tristeţe. II refl. 1 (despre corpuri dure, ziduri, construcţii etc.) a se crăpa, a se sparge. Prin izbire, nuca s-a despicat. Zidul s-a despicat pe toată lungimea lui din cauza alunecărilor de teren. 2 (despre pământ sau formaţii ale lui) a se crăpa, a se deschide, <înv.> a se răsface. Pământul s-a despicat la cutremur şi a distrus şoselele. 3 (bot; despre muguri, boboci de flori etc.) a crăpa, a se deschide, a se desface, a ecloza, a plesni, a pocni, <înv. şi reg.> a se dezghioca. Mugurii mărului au început să se despice. III tr. (despre ambarcaţiuni, păsări, sunete, fascicule de lumină etc.; compl. indică mase de aer sau de apă) a străbate, <înv.> a răspica, a spinteca, a tăia. Vaporul despică valurile. Păsările despică aerul. Lumina farurilor despică ceaţa. IV1 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) v. Destrăma. Disipa. împrăştia. Răsfira. Răzleţi. Risipi. Spulbera. 2 refl. (înv. şi pop.; despre drumuri, râuri, căi de acces etc.) v. Bifurca. Despărţi. 3 tr. (înv.; compl. indică un tot, o unitate etc.) v. Defalca. Despărţi. Divide. Diviza. Fracţiona. Fragmenta. îmbucătăţi. îmbucăţi. împărţi. Scinda. Secţiona. Segmenta. Separa. 4 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) v. Decompoza. Descompune. Desface. Despărţi. Divide. Diviza. Fracţiona. împărţi. Scinda. Separa. 5 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) v. Despărţi. Dezmembra. Divide. Diviza. Fracţiona. împărţi. Scinda. Sciziona. Separa. 6 refl. (înv.; despre copaci, plante, crengi) v. Desfira. Ramifica, despicare s.f. 11 crăpare, crăpat1, despicat1, spargere, spart1, spintecare, spintecat1, tăiat1, tăiere, răsărire2, <înv.> despicătură. Despicarea lemnelor s-a făcut cu toporul. 2 spintecare, spintecat1, <înv.> despintecare. A scos icrele după despicarea pânţecelui peştelui. 3 (tăb.) şpăltuire,şpăltuit. Despicarea pieilor se face în grosime. II (bot) crăpare, crăpat1, deschidere, desfacere, ecloziune, plesnire. Despicarea mugurilor de măr are loc la începutul primăverii. despicat1 s.n. crăpare, crăpat1, despicare, spargere, spart1, spintecare, spintecat1, tăiat1, tăiere, răsărire2, <înv.> despicătură. despicat2, -ă adj. 11 (despre lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) crăpat2, spart2, spintecat2, tăiat2. Lemnele despicate au fost stivuite. 2 (despre părţi moi, musculoase ale corpului animal sau uman) înjunghiat2, spintecat2, <înv.> despintecat. A scos icrele peştelui prin pântecele despicat. 3 (rar; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros. 4 (reg.; despre pârul sau barba oamenilor ori, p. ext, despre oameni) v. Albit. Cărunt. Cărunţit. Grizonat. înălbit. încărunţit. Sur. II fig. (reg; despre glasul, vocea, modul de exprimare a cuiva) v. Apăsat2. Categoric. Convins. Decis. Ferm. Hotărât. Răspicat. despicătâr,-oâres.n.,s.m.,s.f. 1 s.n. (tehn.) ic, pană, cui, găvozd, nadă1, penuş, ţintă. Foloseşte un despicâtor pentru a crăpa un trunchi gros de stejar. 2 s.m., s.f. (arg.) v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş. despicătură s.f. 1 (pom.) despinte-cătură. în despicătură făcută în trunchiul unui arbore se pune altoiul. 2 (înv. şi pop.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. 3 (croitorie; pop.) v. Crăpătură. Tăietură. 4 (croitorie; pop.) v. Decoltaj. Decolteu. 5 (la pantaloni; pop.) v. Prohab. Şliţ. 6 (înv.) v. Crăpare. Crăpat1. Despicare. Despicat1. Spargere. Spart1. Spintecare. Spintecat1. Tăiat1. Tăiere, despielăt, -ă adj. (înv.; despre animale moarte) v. Jupuit2. despierivb. IV. intr. (înv.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. despietri vb. IV. tr., refl. (pop.; în basme; compl sau sub. indică fiinţe împietrite) despietrifica. despietrifică vb. I. tr.,refl. (pop.; în basme; compl. sau sub. indică fiinţe împietrite) despietri. desprnă s.f. (înv.; adesea determ. de un adj. pos.) v. Patroană (v. patron2). Stăpână (v. stăpân). Şefa (v. şef). despintecă vb. I. tr. (înv. şi pop.; compl. indică părţi moi, musculoase ale corpului animal sau uman) v. Despica. înjunghia. Spinteca. despintecâre s.f. (înv.) v. Despicare. Spintecare. Spintecat1. 1456 despintecat, -ă adj. (înv.; despre părţi moi, musculoase ale corpului animal sau uman) v. Despicat2. înjunghiat2. Spintecat2, despintecătură s.f. (pom.; reg.) v. Despicătură. despleti vb. IV. tr. (compl. indică părul împletit) a desface. în fiecare seară îşi despleteşte cozile. despletire s.f. despletit1. Despletirea cozilor nu îi ia mult timp. despletit1 s.n. despletire. despletit2,-ă adj., s.f. I adj. 1 (despre pârul împletit) desfăcut, desprins, neîmpletit. îi place să stea cu pârul despletit. 2 (despre pâr sau,p. ext., despre oameni) ciufulit, nepieptănat, zbârlit, smuls2. Grăbită, o fată despletită a ieşit din casă, uitând să-şi aranjeze pârul. II s.f. (art Despletita; în credinţe şi superstiţii; reg.; eufem.; nm. pr.) v. Moartea (v. moarte). despodobi vb. IV. 1 tr., refl. <înv.> a (se) dezorna. A despodobit bradul de Crăciun. Se despodobeşte în faţa oglinzii. 2 tr. fig. (rar; compl. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau,p. ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi. despodobire s.f. despodobit1. Despodobirea bradului de Crăciun este un moment trist. despodobit1 s.n. despodobire. despodobit2/ -ă adj. (despre obiecte) <înv.> dezornat. Bradul despodobit a fost aruncat. despofilă vb. I. tr., refl. (reg; compl sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate sau obiecte bine legate, ancorate etc) v. Dezlega. Elibera, despopi'vb. IV. tr. (bis.; înv.; compl. indică preoţi) v. Caterisi. Răspopi, despopi're s.f. (bis.; înv.) v. Caterisire. Răspopire. despopit adj. (bis.; înv.; despre preoţi) v. Caterisit. Răspopit, despoporă vb. I. tr. (înv.; compl. indică localităţi, regiuni etc.) v. Depopula, despoporăre s.f. (înv.) v. Depopulare. despoporăt, -ă adj. (înv.; despre localităţi, regiuni etc.) v. Depopulat, despot s.m. 1 (polit.) autocrat, dictator, potentat, satrap, tiran, <înv.> autocrator, sa-moderjeţ. Despotul îşi foloseşte nelimitat puterile discreţionare. 2 fig. călău, satrap, tiran, zbir. Domnitorul crud era considerat un despot. despotcovi're s.f. despotcovit. Potcovarul se ocupă cupotcovirea şi despotcovirea cailor. despotcovit s.n. despotcovire. despoteşte adv. (modul; înv.) v. Abuziv. Arbitrar. Despotic. Samavolnic. Samavol-niceşte. Tiranic. despotic, -ă adj., adv. I adj. 1 (polit.; despre regimuri politice, state etc.) absolutist, autocrat, autocratic, dictatorial, samavolnic, satrapie, tiranic, <înv.> absolutistic, autocratoric, dictatoresc, dictatoric, tirănesc. Unele state despotice au evoluat spre democraţie. 2 (despre oameni) neronian, tiran, tiranic, <înv.> silnic, turcomerit. Este un conducător despotic. 3 (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) abuziv, arbitrar, ex- 457| cesiv, ilegal, injust, neronian, samavolnic, silnic, tiranic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat Au fost luate măsuri despotice împotriva greviştilor. II adv. (modal) abuziv, arbitrar, samavolnic, samavolniceşte, tiranic, <înv.> arbitra-riceşte, despoteşte, tiraniceşte, tirăneşte, volnic. Şi-a însuşit despotic proprietatea. despotism s.n. 1 (polit.) absolutism, autocraţie, tiranie, <înv.> autocratorie, despoţie, samoderjavie. în despotism dominaţia celui care conduce se manifestă nelimitat. 2 samavolnicie, tiranie, <înv.> despoţie. Luptă împotriva oricărui tip de despotism. despotmolîvb. IV. tr.,refl. (compl. sau sub. indică mijloace de transport, nave, animale de tracţiune etc.) a (se) dezgloda, a (se) deznămoli. Mai mulţi oameni încearcă să despotmolească maşina. despoţie s.f. (înv.) 1 (polit.) v. Absolutism. Autocraţie. Despotism. Tiranie. 2 v. Despotism. Samavolnicie. Tiranie, despovăra vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) libera, a (se) uşura, <înv. şi reg.> a se lesni, <înv.> a dezgreuna. A despovărat calul de şa. S-a despovărat de greutatea rucsacului. despovărăre s.f. liberare, uşurare, <înv.> dezgreunare. După despovărarea de greutatea rucsacului, îşi îndreaptă spatele. despovărat -ă adj. 1 (desprefiinţe sau despre părţi ale corpului lor, despre mijloace de transport, ambarcaţiuni etc.) descărcat2, uşurat, <înv.> dezgreunat. Pluta, despovărată, revine la linia de plutire. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Liber. Liniştit. Uşurat, despovăţui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Deconsilia. despovăţuire s.f. (înv.) v. Deconsiliere. des povăţuit, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Deconsiliat. despre prep. I (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică referirea şi determ. un vb. sau un adj.) de2, <înv.> za. Vorbeşte despre bunici. 2 (compl. indică o relaţie) asupra. Poartă o discuţie despre subiectul acestei opere literare. 3 (înv.; compl. indică ideea de adversitate, de ostilitate) v. Asupra. Contra1, împotriva. La1. Pe. Spre. II (introduce un circ. de loc care indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni; înv.) 1 v. Asupra. Către. înspre. La1. Spre. 2 v. Din. Dinspre. III (introduce un circ. de timp care indică o aproximaţie; înv.) v. Către. înspre. Spre. IV (introduce un compl. de agent care indică pe autorul unei acţiuni; înv.) v. De2. V (introduce un atr.; înv.) 1 (atr. indică o relaţie de rudenie) v. Dinspre. După. 2 (atr. indică orientarea unei localizări, a unei poziţionări etc. a cuiva sau a ceva din ori în direcţia unui reper spaţial sau a unui punct geografic) v. Dinspre, desprejură vb. I. tr. (reg.; compl. indică sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) v. Desface. Dezlega. Deznoda. despreoţi vb. IV. tr. (bis.; înv.; compl. indică preoţi) v. Caterisi. Răspopi, despreoţi're s.f. (bis.; înv.) v. Caterisire. Răspopire. despreoţit adj. (bis.; înv.; despre preoţi) v. Caterisit. Răspopit, despresură vb. I. tr. (milit.; compl. indică localităţi, cetăţi, unităţi militare etc. asediate) a debloca. Oastea moldovenilor a despresurat cetatea asediată. despresurăre s.f. (milit.) deblocare. Despresurarea cetăţii asediate a durat câteva zile. despresurăt, -ă adj. (milit.; despre localităţi, cetăţi, unităţi militare etc. asediate) deblocat. Locuitorii cetăţii despresurate au sărbătorit eliberarea. despreună vb. 1.1 refl. recipr. (jur.; înv. şi reg.; despre persoane căsătorite) v. Despărţi. Divorţa. Separa. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe care se bat, se încaieră, sportivi care luptă în ring etc.) v. Despărţi. Separa. 3 tr. (înv.; compl. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) v. Despărţi. Dezbina. Dezmembra. Divide. Diviza. Fracţiona. împărţi. Scinda. Sciziona. Separa, despreunăre s.f. 1 (jur.; înv. şi reg.) v. Despărţire. Divorţ. Separare. Separaţie. 2 (înv. şi reg.) v. Despărţire. Separare. 3 (înv.) v. Despărţire. Dezbinare. Dezmembrare. Divizare. Fracţionare. împărţire. Scindare. Separare. despreunăt, -ă adj. (înv.; despre un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) v. Despărţit2. Dezbinat. Divizat. Fracţionat. Fragmentat, împărţit. Scindat. Separat, desprimăvără vb. I. refl. impers. a se îm-primăvăra, a se dezbăiera, a se primăvă-ra. Când se desprimăvărează, la sate încep muncile agricole. desprimăvărăre s.f. desprimăvărat, dezvăierat. Odată cu desprimăvărarea, frigul îşi slăbeşte intensitatea şi zăpezile încep să se topească. desprimăvărăts.n. (rar) v. Desprimăvărăre. desprinde vb. III. 11 tr. (compl. indică lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) a desface, a scoate, a dezgărdina, <înv. şi reg.> a dezbârna, a dezghioca, <înv.> a de-trage. A desprins zăbrelele de la ferestre. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri unite, prinse, lipite, sudate) a (se) decola, a (se) descle-ia, a (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) dezancola, <înv. şi pop.> a dezbate2. A desprins eticheta de pe copertă. Timbrul s-a desprins de pe plic. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică elemente care alcătuiesc un tot, un ansamblu) a (se) detaşa, a (se) rupe, a (se) separa, a se dezvoca. A desprins aşchii groase din trunchiul de copac tăiat. I s-a desprins unghia de la un deget din cauza infecţiei. 4 tr. (compl. indică foile unei cărţi, ale unui caiet etc.) a desfoia, a rupe, a scoate, a separa. A desprins câteva file din album. 5 tr. (compl. indică lucruri agăţate, suspendate, legate etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din ”, „de la”, „de pe”) a lua, a dezgăţa. Şi-a desprins lanţul cu chei de la curea. A desprins tabloul din cui pentru a-i repara rama. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) despărţi, a (se) detaşa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa, a se excepta, a stingheri, <înv. şi reg.> a (se) desprinde dezbăşcălui, a dezbăşcăşi, a (se) dez-băşcăşui, <înv.> a (se) dezgârli, a se dezice2, a periorisi. A fost nevoit să se desprindă de grup din cauza unei neînţelegeri. 7 refl. (despre părţi ale plantelor, mai ales despre flori, frunze, rod) a cădea, a se scutura, <înv. şi pop.> a pica2, a se strohui, a se vărsa, a se dezlipi. Florile cireşului s-au desprins în timpul furtunii. 8 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte cusute, ataşate etc.) a cădea, a sări. I s-a desprins un nasture de la haină. A intrat într-o groapă şi i s-a desprins janta de la roată. 9 refl. (tehn.; despre maşini electrice, oscilatoare electronice etc.) a se decroşa. Oscilatorul s-a desprins, trecând, astfel, într-un regim de funcţionare instabilă. lOtr. fig. (mai ales în formă neg.; compl. indică privirea, ochii) a lua, a dezlipi. Nu-şi poate desprinde privirea de tablou. I11 refl. (despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) a se descleşta, a se elibera, a se libera, a scăpa. S-a desprins cu greu din braţele lui. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni aflaţi într-o înlănţuire) a (se) desface. în timpul jocului se prind de umeri şi se desprind. 3 tr. (compl. indică mâinile, degetele, ghearele) a (se) descleşta, a (se) desface. Nu-şi poate desprinde mâna de pe balustrada îngheţată. 4 tr., refl. a (se) degaja, a (se) descleşta, a (se) desface, a (se) elibera, a (se) libera, a scăpa, a scoate, a laşa, <înv. şi pop.> a (se) slobozi. Şi-a descheiat corsetul pentru a-şi desprinde talia din încleştarea lui. 5 tr.,refl. (compl. sau sub. indică părul prins în coc, în clame etc.) a (se) desface, a ieşi. îşi desprinde părul din pieptene. Părul i se desprinde din agrafe. I s-au desprins câteva şuviţe din coc. 6 tr. (compl. indică animale înhămate, mai ales cai) a des-hăma. Desprinde caii de la trăsură. 7 tr. (compl. indică mai ales boi) a dejuga, a slobozi. După ce a desprins boii de la car, i-a dus la adăpat. II11 tr, refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică părţi dintr-un întreg, elemente dintr-un tot etc.; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a (se) decupa, a (se) desface, a (se) detaşa, a (se) separa. A desprins o bucată din carton cu un foarfece. Mâneca se desprinde cu uşurinţă, după tiparul aşezat pe stofă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică membre ori alte părţi ale corpului) a (se) detaşa, a (se) separa, a se dezbârna. în accident, unei victime i s-a desprins un picior de corp. 3 tr. (adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a detaşa, a tăia. Desprinde din but o bucată de carne cu un cuţit. 4 tr., refl. a (se) disloca. Pietrarii desprind o bucată de marmură din munte. Stânca s-a desprins din munte. IV fig. 1 tr. a înţelege, a percepe, a pricepe, a prinde, a sesiza, a pătrunde, a descălţa. Trebuie să citească un context mai larg pentru a desprinde sensul unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până când a desprins semnificaţia ironiei lui. 2 refl. unipers. a însemna, a se observa, a reieşi1, a rezulta, a se vedea, a se desluşi. Din cele relatate se desprinde că nu spune adevărul. desprindere desprindere s.f. 11 desfacere, scoatere, dezgărdinare, <înv. şi pop.> dezbatere2. în timpul desprinderii zăbrelelor de la ferestre au căzut câteva bucăţi de cărămidă. 2 descle-iere, desfacere, detaşare, dezlipire, dezancolare, <înv.> dezlipeală. Trebuie făcută desprinderea etichetelor de pe coperţile cărţilor. 3 desfoiere, rupere, scoatere, separare. Desprinderea unor file din album a fost o greşeală. 4 luare, luat1. Au început desprinderea tablourilor din cui înainte de renovarea casei. 5 despărţire, detaşare, izolare, rupere, separare, separaţie, dirempţiune, <înv. şi reg.> despărţenie, dezbăşcăşuială, <înv.> des-părţeală, despărţiciune, despărţime, despărţitură. Desprinderea lui de grup i-a surprins pe prieteni. 6 cădere, scuturare, scuturat1, scuturiş. Toamna aceasta, desprinderea frunzelor din copaci a fost timpurie. 7 dislocare. Din cauza desprinderii stâncii şi a căderii acesteia pe şosea, circulaţia a fost oprită. I11 degajare, descleştare, desfacere, eliberare, liberare, scăpare, <înv. şi pop.> slobozire. Descheierea corsetului a produs desprinderea taliei din strânsoare. 2 deshămăre, deshămat1. După desprinderea cailor de la trăsură, aceştia sunt duşi în grajd. 3 dejugare, dejugat1. După desprinderea de la car, boii au fost duşi la adăpat. 4 (tehn.) decroşaj, de-croşare. Prin desprindere, oscilatorul trece într-un regim de funcţionare instabilă. desprins, -ă adj. 1 (despre lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) desfăcut, dezgărdinat, <înv. şi reg.> dezghiocat2, <înv.> dezbătut. Zăbrelele desprinse de la ferestre au fost aruncate. 2 (despre părul împletit) desfăcut, despletit2, neîmpletit. îi place să stea cu pârul desprins. 3 (mai ales despre pietre, bucăţi de stâncă) dislocat, dezghiocat2. Circulaţia s-a oprit pentru îndepărtarea stâncii desprinse din munte. 4 (tehn.; despre maşini electrice, oscilatoare electronice etc.) decroşat. Oscilatorul desprins trece într-un regim de funcţionare instabilă. 5 (despre animale înhămate, mai ales despre cai) deshămat. Caii desprinşi de la trăsură sunt duşi în grajd. 6 (despre boi) dejugat\Boii desprinşi de la car au fost duşi la adăpat. despripom vb. IV. tr. (compl. indică animale, mai ales cai) a despăivăna. Despripo-neşte caii şi îi mână spre casă. despripomre s.f. despriponit1. După despri-ponirea calului îi pune şaua şi îl încalecă. despriponit1 s.n. despriponire. despriponit2, -ă adj. (despre animale, mai ales despre cai) despăivănat. Caii des-priponiţi au ieşit în mijlocul drumului. desproprietări vb. IV. tr. (jur.; rar; compl. indică drepturi de proprietate) v. Expropria. desproprietărire s.f. (jur.; rar) v. Expropri-aţie. Expropriere. desproprietări't, -ă adj. (jur.; rar; despre oameni) v. Expropriat, desprosti vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Clarifica. Convinge. Edifica. încredinţa. Lămuri. Limpezi. despuia vb. 1.11 tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) a deposeda, a jefui, a prăda, a spolia, a tâlhări, <înv. şi pop.> a lotri, a bicheri, a răbăli, <înv.> a globăni, a dezbrăca, a spăla, a desfrunzi, a globi, a golgăni, a goli. Prin înşelăciune, au reuşit să-i despoaie pe bătrâni de bunurile lor. 2 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Denuda. Dezbrăca. Dezgoli. II (p. anal.) 1 tr., refl. (mai ales fig. sau poetic; compl. sau sub. indică plante) a (se) defolia, a (se) desfrunzi, a (se) exfolia, <înv.> a se golăşi, a (se) jumuli. Furtuna a despuiat copacii. 2 tr. (rar; compl. indică trunchiuri de copaci, ramuri de arbori) v. Coji. Descoji. Jupui. 3 tr. (rar; compl. indică fructe, legume) v. Coji. Descoji. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică animale moarte sau, p. restr., pielea lor) v. Ecarisa. Ecorşa. Jupui. 5 refl. (fiziol.; înv. şi reg; despre unele animale şi păsări; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică păr, piele, pene etc.) v. Lăsa. Năpârli. 6 tr. (înv. şi reg.; compl. indică localităţi, regiuni etc.) v. Depopula. III tr. fig. 1 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a apăsa, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi despoaie propriul popor. 2 (compl. indică scrieri, izvoare, documente, publicaţii etc.) a excerpta. A despuiat textul manuscrisului în amănunt. 3 (jur.; înv. şi pop.; compl. indică drepturi, titluri, împuterniciri etc.) v. Abjudeca. Anula. Suspenda. despuiât, -ă adj. 11 (despre oameni) deposedat, jefuit2, prădat2, spoliat, <înv. şi reg.> jerpelit, globit, golit2. Bătrânii despuiaţi caută dreptatea în justiţie. 2 (înv. şi pop.; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Dezbrăcat2. Dezgolit. Gol2. Neîmbrăcat. Nud. II (p. anal.) 1 (adesea fig. sau poetic; despre arbori, crengi etc.) ciunt, desfrunzit, gol2, golaş, pleşuv, pustiu. Vântul şuieră cu putere printre ramurile despuiate ale copacilor. 2 (rar; despre trunchiuri de copaci) v. Cojit. Descojit. Jupuit2. 3 (rar; despre fructe, legume) v. Cojit. Descojit. 4 (înv. şi reg.; despre animale moarte sau, p. restr., despre pielea lor) v. Jupuit2. 5 (constr.; reg.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşit. Cojit. Coşcovit, împuşcat. Scorojit. III fig. 1 (despre oameni) asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, robit, urgisit, vitregit, apăsat2. Poporul despuiat s-a ridicat contra tiranului. 2 (despre scrieri, izvoare, documente, publicaţii etc.) excerptat. Pe birou era deschis manuscrisul despuiat în amănunt. despuiere s.f.l 1 deposedare, jefuire, prădare, spoliaţie, spoliere, dezbrăcare. Despuierea bătrânilor de bunurile lor s-a făcut prin înşelăciune. 2 (înv. şi pop.) v. Denudare. Dezbrăcare. Dezgolire. 3 (la pl. despuieri; concr.; relig. creştină; înv.) 1458 v. Moaşte. Relicve (v. relicvă). II (p. anal.) 1 (adesea fig. sau poetic) defoliăţie, defoliere, desfrunzire, exfoliere. Vânturile puternice provoacă despuierea copacilor. 2 (înv.) v. Jupuială. Jupuire. Jupuit1. III fig. 1 asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, apăsare, jug, stoarcere, apă-sătură, armăşie, învăluială, strânsoare. Despuierea poporului este specifică regimurilor totalitare. 2 excerptare. Despuierea în amănunt a manuscrisului i-a luat mult timp. despuietor,-oare s.m., s.f. (înv.) 1 s.m., s.f. (adesea determ. de un adj. pos.) v. Stăpân. Patron2. Şef. 2 s.m. (polit.; în opoz. cu „supus”) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod. 3 s.m. (art. Despuietorul; relig.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele ceresc (v. părinte). Părintele milostiv (v. părinte). Părintele veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputernicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). 4 (art. Despuietorul; relig. creştină; nm. pr.) v. Cuvântul (v. cuvânt). Fiul (v.fiu). despuietură s.f. (înv.) v. Atotputernicie. Omnipotenţă. despuitură s.f. (med.; înv.) v. Cojire. De-scuamare. Descuamaţie. Exfoliere. Exfoliaţie. Jupuire. despune vb. III. tr. (înv.; despre suverani; compl. indică state, popoare etc.) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni, despus s.n. (înv.) 1 v. Drept. împuternicire. Putere. 2 v. Autoritate. Putere. 3 (cu sens temporal) v. Miez. Mijloc. Putere. Toi2. 4 (teol.) v. Adorare. Adoraţie. Cult1. Sfinţire1. Venerare. Veneraţie. 5 v. Demnitate. Poziţie. Rang. 6 v. însărcinare. Misiune. Sarcină. 7 v. Loc. Meleag. Regiune. Tărâm. Teritoriu. Ţinut. Zonă. 8 (jur.) v. Pedeapsă. Sancţiune. 9 v. Răzbunare. Vendetă, desputernici vb. IV. tr. (jur.; în opoz. cu „a valida”; înv.; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme soci-al-politice, instituţii etc.) v. Aboli. Abroga. Anula. Desfiinţa. Infirma. Invalida. Suprima, desşumem vb. IV. refl. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; reg.; despre oameni) v. Clarifica. Dumiri. Edifica. Lămuri. Limpezi. destins destabilizând -ă adj. destabilizator. Filmul are un subiect destabilizantpentru adolescenţi. destabilizator, -oăre adj. destabilizant. destăinui vb. IV. 11 tr. (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi destâinuie cât de mult îl iubeşte. Nu-şi destâinuie nimănui sentimentele. 2 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică taine, gânduri ascunse, informaţii etc.) a deconspi-ra, a dezvălui, a divulga, a vinde, a răsfira. I-a destăinuit planul pe care vroia să-l pună în aplicare. I-a destăinuit secretul de fabricaţie a produsului contra unei mari sume de bani. 3 refl. (despre oameni) a se confesa, a se mărturisi, a se spovedi, a se confide, a se abandona. S-a destăinuit ei, spunându-i adevărul despre afacere. II fig. 1 refl. (despre obiecte, peisaje etc. sau despre stări, situaţii etc.) a apărea, a se arăta, a se ivi, a se înfăţişă, a se revela. Crestele munţilor se destâinuie în toată măreţia lor. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori reacţii ale lor) a (se) descoperi, a (se) trăda, a (se) dezveli. S-a destăinuit că este vinovat din priviri. destăinuire s.f. 1 dezvăluire, divulgare, împărtăşire, încredinţare, mărturisire, revelare, spovedire, <înv.> divulgaţie, dezvelire, devoalare. Destăinuirea sentimentelor lui nu i-a atras dragostea fetei. 2 deconspirare, dezvăluire, divulgare. Pentru destăinuirea secretului de fabricaţie a produs-lui a primit mulţi bani. 3 confesiune, confidenţă, dezvăluire, mărturisire, spovedanie, sincerităţi (v. sinceritate), <înv.> spovadă. A aflat amănunte picante din destăinuirea ei. Destăinuirea pe care i-a făcut-o l-a impresionat mult. 4 declaraţie, mărturisire. Destăinuirea dragostei lui a emoţionat-o profund. destărniţă vb. I. tr. (reg.; compl. indică animale de călărie) v. Deşeua. destărniţăt, -ă adj. (reg.; despre animale de călărie) v. Deşeuat. destin s.n. 1 dat1, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, sortire, ursită (v. ursit), zodie, fatum, fortuna, karma, kismet, predestinaţie, predeterminaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat2), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisa (v. scris2) soroc, samodivă, ursă2, urseală, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată, destinaţie, loaşte, preursire, preursită (v. preursit), pro-dată, sfârşit1, soroceală, imarmen, proorizmos, stea, aţa vieţii (v. aţă),< fig.; înv.> lot. Nu ne putem împotrivi destinului. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că destinul i-a fost favorabil. 2 soartă, viitor, hazard. O specializare în străinătate i-a influenţat destinul. 3 viaţă. Cei doi şi-au unit destinele. destină vb. 1.1 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a destinat numai bucurii. 2 tr., intr. (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti, a ursi, <înv. şi pop.> a orândui. Sunt destinaţi unul altuia. A fost destinată să-ifie soţie. Este destinat carierei militare. 3 tr. (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a hărăzi, a meni, a supune. Aceste produse sunt destinate vânzării pe piaţa agricolă. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. în dat.) a se abnega1, a se consacra, a se dărui, a se deda, a se dedica, a se devota, a se hărăzi, a se închina, <înv.> a se aplica, a se dedia, a se meni, a se pridădi, a se şerbi, a trăi, a se afierosi, a se făgădui, a se logodi. S-a destinat cu totul cercetării. 5 tr. (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a afecta2, a distribui, a repartiza, a direcţiona. Ministerul a destinat sume importante pentru cultură. destinăre s.f. 1 abnegare1, consacrare, dăruire, dedicare, devotare, închinare, consacraţie, logodire. Pentru ea a fost importantă destinarea întregii vieţi cercetării. 2 (înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 3 (înv.) v. Adresă. Destinaţie. 4 (înv.) v. Destinaţie. Funcţie. Scop. destinăt, -ă adj. 1 (despre bani, bunuri materiale etc.) afectat2, distribuit, repartizat. Sumele destinate nu au fost suficiente pentru construirea ateneului. 2 (rar; mai ales despre oameni) v. Hărăzit. Menit. Predestinat. Sortit. Ursit. destinatăr, -ă s.m.,s.f. adresant, <înv.> adresat. Destinatarul scrisorii este necunoscut pentru vecini. destinătă s.f. (înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, destinăţie s.f. 1 adresă, <înv.> destinare. S-a urcat în taxi şi i-a indicat şoferului destinaţia. 2 funcţie, scop, <înv.> destinare, săvârşire, săvârşit1, treabă. S-a dat construcţiei o altă destinaţie. 3 (înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 4 (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Menire. Misiune. Rol1. Rost. Sarcină. Vocaţie. 5 (înv.) v. Obiect. Obiectiv. Scop. Ţel. Ţintă, destinde vb. III. 11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, corpul lor ori părţi ale acestuia) a (se) dezdoi, a (se) îndrepta, a (se) întinde, a (se) relaxa, a (se) dezghemui, a (se) discorda, <înv.> a (se) dezgârci. După ce s-a ridicat de pe scaun, şi-a destins corpul. Degetele i s-au destins dând drumul mânerului genţii. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indică arcuri, coarde aflate în tensiune) a (se) detensiona, a (se) relaxa, a (se) slăbi, <înv.> a destruna. Destinde arcul după ce ţinteşte. Arcul s-a destins. 3 tr. (în opoz. cu „a strânge”, „a încorda”, „a întări”, „a întinde”; compl. indică sfori, funii, cordoane, panglici etc.) a lărgi, a slăbi, <înv. şi pop.> a slobozi. Şi-a destins cu o gaură cureaua de la pardesiu. A destins odgonul care leagă barca de mal pentru a nu se rupe din cauza valurilor mari. 4 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) <înv.> a dezvoalbe. Şi-a destins puţin cravata la gât. 5 refl. (înv.; mai ales despre unităţi militare) v. Desfăşură. II fig. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori situaţii conflictuale, stări etc.) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) relaxa. Atmosfera tensionată de la serviciu s-a mai destins. Munca îl destinde. 2 refl. (despre oameni) a se odihni, a se reconforta, a se recrea, a se repauza, a se deconecta, a se relaxa, a întări. S-au dus cu toţii la munte pentru a se destinde. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) decrispa, a (se) recrea, a (se) deconecta, a (se) decon-tracta, a (se) relaxa. După o zi de învăţat, s-a destins cu un film bun. 4 refl. (înv.; despre aşezări, ţinuturi, peisaje etc.) v. Desfăşură. Deşira. întinde.Revărsa. destindere s.f. 11 îndreptare, întindere, relaxare, discordare. Pentru ca destinderea degetelor să nu fie dureroasă după eliberarea mânerului genţii, se recomandă masarea lor. 2 detensionare, relax, relaxare, relaxaţie, slăbire, destrunare. Prin destinderea corzii, se pune în mişcare un mecanism. 3 lărgire, slăbire, <înv. şi pop.> slobozire. După o masă copioasă a fost nevoie de destinderea curelei. 4 (fiz.) detentă, dilatare, expansiune. Prin destindere, se produce creşterea volumului specific al unui fluid. 5 (fon.) recursie, relaxare. Destinderea este revenirea la normal a organelor articulatorii, după ce părăsesc poziţia de articulare. II fig. 1 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a găsi”) astâmpăr, calm2, calmare, linişte, liniştire, odihnă, pace, tihnă, relaxare, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, seni-neaţă. Este atât de surescitat, că nu-şi mai găseşte destinderea. 2 odihnire,reconfortare, recreere, repauzare, deconectare, relaxare, relaxaţie, moliciune. S-a dus la munte pentru destindere. 3 decris-pare, recreare, recreere, deconectare, decontractare, relax, relaxare, relaxaţie. Un film bun produce o destindere benefică. destins, -ă adj. 11 (mai ales despre muşchii fiinţelor) îndreptat, întins, relaxat. Muşchii destinşi nu o mai dor. 2 (despre arcuri, coarde aflate în tensiune etc.) detensionat,discordat, relaxat, slăbit, destrunat, <înv.> slăbănog. Partida de tenis s-a întrerupt, deoarece plasa era destinsă. 3 (despre noduri, legături etc.) lax, lejer. Legătura destinsă dă calului o mai mare libertate de mişcare. 4 (rar; despre lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) v. Des- destituabil făcut. Despăturit. Dezdoit2. întins2. II fig. 1 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, potolit2, tihnit, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă destinsă. 2 (despre fiinţe) calm2, calmat, liniştit, moale, relaxat. I se pare că este prea destins după o aşa încordare nervoasă. 3 (despre oameni) deconectat, decontractat, relaxat. Se simte destins după vizionarea filmului. destituabil, -ă adj. (înv.; despre persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) v. Des-tituibil. destitui vb. IV. tr. 1 (compl. indică persoane care ocupă un post) a demite, a îndepărta, a scoate, a demisiona, a caterisi, <înv.> a dezridica, a zbura, a smântâni. După noua grilă, mulţi funcţionari au fost destituiţi din posturile lor. 2 (compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) a desărcina, a elibera, a îndepărta, a revoca1, a scoate, a des-căuna, a detrona, a mazili, a debarca, a zbura. Ministrul l-a destituit din funcţia de secretar de stat. destituibil, -ă adj. (despre persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) <înv.> destituabil. destituire s.f. 1 demitere, îndepărtare, scoatere, destituţiune, caterisire, <înv.> luare. Destituirea funcţionarei din postul pe care îl ocupa a provocat nemulţumirea colegilor ei. 2 desărcinare, eliberare, îndepărtare, scoatere, descăunare, detronare, mazilire, mazilit1, debarcare. Destituirea lui din funcţia de secretar de stat a avut ca motiv incompetenţa. destituit, -ă adj. 1 (despre persoane care ocupă un post) demis, îndepărtat, scos2, caterisit. Funcţionara destituită îşi caută un alt loc de muncă. 2 (despre persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) îndepărtat, revocat, scos2, detronat, mazilit2, debarcat. Consilierul destituit s-a întors la profesia de bază. destituţiune s.f. (rar) v. Demitere. Destituire. îndepărtare. Scoatere, destivtvb. IV. tr.,refl. (pop.) 1 (compl. sau sub. indică obiecte tivite, tivul unor obiecte de îmbrăcăminte) v. Descoase. 2 (compl. sau sub. indică ţesături, împletituri, pânzeturi ori obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite sau din pânză) v. Destrăma. Deşira. Rări. Zdrenţui. destivi't, -ă adj. (pop.; despre obiecte tivite) v. Descusut. destoârce1 vb. III. tr. (rar) v. Compensa. destoârce2vb. III. tr.,refl. (pop.; compl. sau sub. indică fire toarse) a se dezlâna, a (se) dezrăsuci. A trebuit să destoarcă lâna. destoârce3 vb. III. tr. (reg.; compl. indică fructe, seminţe etc.) v. Presa. Stoarce. Tescui. Zdrobi. destoârcere s.f. (pop.) destors, dez-răsucire. destocrm vb. IV. tr. 1 (jur.; înv. şi pop.; compl. indică tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) v. Anula. Desface. Rezilia. 2 (înv. şi pop.; compl. indică planurile, intenţiile etc. cuiva) v. Modifica. Schimba. 3 (reg.; compl. indică lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) v. Desface. Despături. Dezdoi. întinde. destocmit, -ă adj. (reg.; despre lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) v. Desfăcut. Despăturit. Dezdoit2. întins2, destoiâ vb. I. tr. (constr. ţm un pron. pers. în dat.; reg.) 1 (compl. indică inima, sufletul omului) v. Uşura. 2 (compl. indică mai ales oameni) v. Răzbuna. destoinic, -ă adj. 1 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în ”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist destoinic. Colectivul are nevoie de un programator destoinic. Este un cercetător destoinic în astronautică. 2 (despre oameni) abil, deştept, dibaci, industrios, ingenios, iscusit, isteţ, îndemânatic, măiestru, priceput, dexter, temeinic, <înv. şi pop.> meşteşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzaci, desholt, îndemânat, îndemânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meşteşugareţ, meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător destoinic. 3 (despre oameni; de obicei urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.) apt, bun, capabil, potrivit, vrednic. El este destoinic să conducă o afacere. destoinicie s.f. 1 capacitate, competenţă, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, periţie, <înv. şi pop.> hărnicie, <înv.> practică (v. practic), voinicie, anvergură, măsură. Este un savant de mare destoinicie. A fost promovat pentru destoinicia sa profesională. 2 abilitate, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, is-cuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră destoinicia chirurgului în mânuirea bisturiului. 3 (înv.) v. Ascendent. Autoritate. Consideraţie. Influenţă1. înrâurire. Prestigiu. Reputaţie. Respect. Stimă. Trecere. Vază1. 4 (înv.) v. Merit. Valoare. 5 (relig.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie. destors s.n. (pop.) destoârcere, dez-răsucire. destrăbăla vb. I. refl. (despre oameni) a se corupe, a se deboşa, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se deşănţa, a se dezmăţa, a 1460 se perverti, a se strica, a se vicia, a se fornica, a se sminti, a se nebuni, a se dezbrăcina, a se mârşăvi, a se străbăla, a se târfei, <înv.> a se demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a se polua, a impesta, a se molipsi, a se dezmierda. S-a destrăbălat, ducând o viaţă de orgii. destrăbălâre s.f. corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destră-bălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, asel-ghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre destrăbălare. destrăbălât, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (despre oameni sau,p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, de-vergondat, sfeţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boc-caccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă destrăbălat. 2 s.m.,s.f. (de obicei deprec.) cocotă, demimondenă, depravat, desfrânat, dezmăţat, femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imoral, prostituată, rufian, stricat, fomicator, frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rău, curvar, curvă, curvet, curviştină, matracucă, târfe1, târfoştină, curvaş, lele, papină, praşcău, ţiitură, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachi-nă2, profesionistă, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliuhă, puielniţă, pujlă, râncalău, şulpe, tarbă, târşitură, tută (v. tut2), vijlă1, <înv.> celetnică, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, damă publică, femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, mehariu, muiere îmblătoare (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), palaţandră, panchiţă, panţură, preacurvar, preacurvitor, tălaniţă, uşamică, demimondă, gigoletă, cameristă, şanticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfa, buleândră, fleandură, gioarsă, rufa, zdreanţă, rablă, căţea, haită, îmbălăciune, întinzătură, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şulean-dră, şulfă, tearfe, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică, başoldină, bomboană, bordeleză, bufe, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), car-toafă, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotârlă, cotoarbă, dameză, famă, farfuză, fârţă, fârţoagă, finfe, fleaşcă, fleoar-ţă, fleorţotină, fleştură, fliuşcă, floarţă, floş-tină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, jagardea, jantă, jartea, libarcă, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, maimuţică, marcoavă, marfe, mas-troacă, mătrăgună, meseriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafe, oarfe, pacientă (v. pacient), papacioacă(v. papacioc), papiţă, paraşutistă, pârjoală, penală (v. penal), pe-nalistă, pipiţă, piţipoancă, planoristă, plesni-toare, pocnitoare (v. pocnitor), potloagă (v. potlog), pralină, producătoare (v. producător), prăjitoare, puiţă, puşcătoare (v.puş-câtor), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafa, sepie, servitoare (v. servitor), sugativă, şti-oalfe, tapeză, taxatoare (v. taxator), tivitoa-re, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână frecangioaică, spălătură, spintecătură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o destrăbălată. II adj. (reg.) 1 (despre haine sau accesorii de îmbrăcăminte) v. Descheiat. Deschis. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Găurit2. Rufos. Rupt. Sfâşiat. Uzat. Zdrenţăros. Zdrenţuit, destrăbălăciune s.f. (reg.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. destrăbălătură s.f. (reg.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Des- frânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. destrămă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică ţesături, împletituri, pânzeturi ori obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite sau din pânză) a (se) deşira, a (se) rări, a (se) zdrenţui, a (se) destivi, a (se) dezbârna, a (se) rănţui, a se siti, a (se) strica, <înv.> a (se) dezmăţa, a se rânji. Detergentul prea concentrat destramă ţesăturile. Perdeaua începe să se destrame. 2 tr. (compl. indică ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) a desface, a desfira, a deşira, a dezlâna, a străma, <înv.> a desţese. Şi-a destrămat flaneaua pentru a-şi împleti o vestă. 3 tr. (ind. text.; compl. indică deşeuri de lână) a drusa. A destrămat resturile de stofă de la croitorie. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) a (se) disipa, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răzleţi, a (se) risipi, a (se) spulbera, <înv. şi pop.> a (se) despica, a (se) sparge, a (se) vărzui, <înv.> a (se) răşchira, a (se) deşira, a (se) ridica, a (se) răzbuna. Vântul a destrămat norii. II refl. (de obicei fig.; înv.; despre oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Strica. Vicia. III fig.1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică popoare, state, colectivităţi etc.) a (se) dezmembra, a (se) descompune, a (se) distruge, a (se) nimici, a (se) surpa, a (se) dezalcătui, a (se) desface. Istoria a demonstrat că imperiile se destramă. 2 tr. (compl. indică organizaţii, reţele, asociaţii etc.) a desfiinţa, a lichida, a suprima, a demantela, a neantiza. A reuşit să destrame o reţea de spionaj. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a (se) răzleţi, a (se) risipi. Grupul de turişti s-a destrămat prin pădure. 4 refl.,tr. (sub. sau compl. indică stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) a se evapora, a (se) împrăştia, a (se) îndepărta, a (se) risipi, a (se) sferâma, a (se) spulbera, a (se) zdrobi. Gândul său de mărire s-a destrămat. Panica populaţiei s-a destrămat repede. Glasul lui blând i-a destrămat orice temere. 5 refl. (despre stări, situaţii etc.) a dispărea, a înceta, a pieri, a se sfârşi, a adormi, a muri, a seca, a se topi. Entuziasmul lui s-a destrămat din cauza dezinteresului celor din jur. destrămare s.f. 11 deşirare, rărire, rărit1, zdrenţuire, rănţuială, <înv.> dezmăţare. Destrămarea ţesăturilor se produce în timp. 2 desfacere, desfirare, deşirare, dezlânare. După destrămarea flanelei, şi-a împletit o vestă. 3 disipare, împrăştiere, răsfirare, risipire, <înv. şi pop.> spargere, spart1, ridicare. Destrămarea norilor a fost rapidă din cauza vântului puternic. II (de obicei fig.; înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. destruca Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. III fig.1 dezmembrare, descompunere, distrugere, nimicire, surpare, disoluţie, dezalcătuire, desfacere. Destrămarea imperiilor este dovedită de istorie. 2 desfiinţare, lichidare, suprimare. Destrămarea reţelei de spionaj este meritul întregii echipe de contraspionaj. 3 împrăştiere, răspândire, răzleţire, risipire. Pentru a găsi drumul bun, turiştii au hotărât destrămarea grupului lor. 4 evaporare, risipire, sfărâmare, spulberare, zdrobire. Vestea primită a avut ca urmare destrămarea gândurilor negre. destrămăt, -ă adj. 11 (despre ţesături, împletituri, pânzeturi sau despre obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite ori din pânză) deşirat, rărit2, zdrenţuit. rânjit. Trebuie să schimbe perdeaua destrămată. 2 (despre ţesături, împletituri,fire textile ţesute sau despre obiecte ţesute, tricotate) desfăcut, desfirat, deşirat, dezlânat, <înv.> desţesut. Din flaneaua destrămată şi-a împletit o vestă. 3 (despre nori, ceaţă, fum etc.) disipat, împrăştiat, risipit, <înv. şi pop.> spart2. Printre norii destrămaţi se vede cerul albastru. 4 (pop.; despre buze) v. Răsfrânt. 5 (reg.; despre fire de pâr, barbă etc.) v. Răsfirat. II (de obicei fig.; înv.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Declasat. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Ru-fianesc. Stricat. Viciat. Vicios. III fig.1 (despre popoare, state, colectivităţi etc.) dezmembrat, descompus, distrus, nimicit. Ţările din-tr-un imperiu destrămat se refac economic greu. 2 (despre stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) evaporat, risipit, sfărâmat, spulberat. Cu gândul de mărire destrămat, a revenit la cruda realitate. destrămătură s.f. 11 răritură, <înv. şi reg.> stramă, strămătură, <înv.> scămătură. Destrămăturile perdelei s-au înmulţit după spălare. 2 (înv.; şi destrămătură depânză) v. Scamă. II (de obicei fig; înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. destrezi vb. IV. refl. (rar; despre oameni ameţiţi de băutură) v. Dezmetici. Trezi, destroienî vb. IV. tr. (compl. indică drumuri, locuri, vehicule etc. înzăpezite) a deszăpezi. Drumarii destroienesc şoselele. destroiemre s.f. deszăpezire. Destroienirea şoselei se face cu dificultate din cauza vizibilităţii reduse. destroiemt, -ă adj. (despre drumuri, locuri, vehicule etc. înzăpezite) deszăpezit. Se circulă bine pe şoseaua destroienită. destrucă vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică corpul uman ori părţi ale lui) v. Arăta. Descoperi. Dezveli. destructor destructor, -oare adj., s.m., s.f. 1 adj. (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) devastator, dezastruos, distructiv, distrugător, nimicitor, pustiitor, ruinător, zdrobitor, prăpăditor, <înv. şi pop.> pierzător, <înv.> dărăpănător, dezastric, dezo-lator, nimicnicitor, pustiicios, risipitor, ruinos, stârpitor. Războiul a fost destructor pentru ţară. 2 s.m., s.f. distrugător, devastator, surpător. Unii cotropitori au fost adevăraţi destructori ai culturilor popoarelor supuse. destructură vb. I. tr. (compl. indică ansambluri structurate) a dezorganiza, a desfiinţa, a distruge. Organizaţia a fost destruc-turată în urma luptei pentru putere. destructurâre s.f. dezorganizare, <înv.> dezorganizaţie, desfiinţare, distrugere. Lupta pentru putere a dus la destructurarea statului. destructurât, -ă adj. (despre ansambluri structurate) dezorganizat, desfiinţat, distrus. Statul destructurât a fost preluat de forţe străine. destrucţie s.f. 1 devastare, distrugere, nimicire, pârjolire, pustiire, <înv. şi pop.> pieire, <înv. şi reg.> pustiit1, <înv.> devastaţie, dezolare, dezolaţie, dezrădăcinare, piericiune, pustietu-ră, pustiiciune, risipă. Destrucţia statelor a fost aproape totală după invazia populaţiilor migratoare. 2 decimare, decimaţie, distrugere, exterminare, exterminaţie, masacrare, măcelărire, nimicire, măcelărit1, stârpire, <înv. şi reg.> storâre, <înv.> concenire, nimicnicire, spulber, căsăpire. Urmarea războiului a fost destrucţia populaţiilor din zonele de conflict. destrunâ vb. I. tr. (astăzi rar; compl. indică arcuri, coarde aflate în tensiune) v. Destinde. Detensiona. Relaxa. Slăbi, destrunâre s.f. (astăzi rar) v. Destindere. Detensionare. Relax. Relaxare. Relaxaţie. Slăbire. destrunât, -ă adj. (astăzi rar) 1 (despre arcuri, coarde aflate în tensiune etc.) v. Destins. Detensionat. Discordat. Relaxat. Slăbit. 2 (despre instrumente muzicale cu coarde) v. Dezacordat. Discordat. Neacordat, destrunocă vb. I. tr. (reg.) 1 (jur.; compl. indică soţi) v. Despărţi. Divorţa. Separa. 2 (compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi, popoare) v. Dezbina. învrăjbi, destul, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 îndestulător, suficient, bugăt. Nu are bani destui pentru a-şi cumpăra un televizor cu plasmă. 2 (în opoz. cu „puţin”; despre fiinţe, obiecte, lucruri etc.) mult, numeros, merei (v. mereu), <înv.> bogat. în centrul oraşului s-au strâns destui oameni. 3 (despre distanţe) lung. Până la destinaţie este încă drum destul. 4 (despre timp sau despre noţiuni temporale) îndelung, îndelungat, lung, mare1, mult, uitat2, <înv.> delungat. A zăbovit pe malul mării destul timp. II adv. (modal) 1 (cu sens cantitativ) îndeajuns, îndestulător, suficient, bugăt, destulat, <înv.> îndestul. A muncit destul astăzi. 2 (înv. şi reg.) v. Adesea. Adeseori. Des. III s.n. 1 (la pl. destule) multe (v. mult). A făcut destule în viaţă. 2 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. IV (cu val de interj.; în constr. eliptice) 1 (exprimă mai ales un ordin) ajunge!, atât!,basta!, gata!, isprăveşte!, încetează!, punct!, sfârşeşte!, stai!, stop!, termină!, halt!, ho! Destul! Nu mai suport ţipetele tak! 2 îndeajuns!, suficient!, oho! Ai timp? - Destul! destulă vb. I. (înv. şi reg.) 1 refl.,tr. (compl sau sub. indică oameni) v. îndestula. Sătura. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Mulţumi. Satisface. destulăre s.f. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Uber-tate. destulât, ^ă adj., adv. 1 adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Mulţumit. Satisfăcut. 2 adv. (modal; cu sens cantitativ; reg.) v. Destul, îndeajuns. îndestulător. Suficient, destulătăte s.f. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. destuh'e s.f. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep.„de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. destupă vb. I. tr. 1 (compl indică sticle sau damigene înfundate) a debuşona, a deschide, a desfunda. A destupat cu atenţie sticla de şampanie. 2 (compl indică vase, recipiente înfundate, astupate) a deschide, a desfunda. A destupat butoiul cu varză murată. 3 (med., med. vet.; compl. indică canale, tuburi, vene, artere etc.) a desfunda, a dezobstrua. Rinofu-gul este un medicament care destupă nasul 4 (înv. şi reg.; compl. indică obiecte, deschizături, găuri etc. acoperite) v. Descoperi. Dezveli. 5 (agric.; înv.; compl. indică terenuri înţelenite) v. Desfunda. Desţeleni, destupâre s.f. 1 deschidere, desfundare. Este atent ca, la destuparea sticlei, şampania să nu se reverse. 2 (med., med. vet.) desfundare, dezobliteraţie, dezobstruare, dezobstrucţie. Foloseşte picături speciale pentru destuparea nasului. 3 (înv. şi reg.) v. Descoperire. Dezvelire. destupât,-ă adj. 11 (despre vase, recipiente etc. înfundate, astupate) deschis, desfundat2. Sticla destupată este cu şampanie. 2 (înv. şi reg.; despre obiecte, deschizături, găuri etc. acoperite) v. Descoperit. Dezvelit. II fig. 1 (fam.; despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dezgheţat. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput. Sprinten. 2 (reg.; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. destupător,-oâres.n.,s.f. 1 s.n. deschizător. A desfăcut căpăcelele de la sticlele de bere cu un destupător. 2 si tirbuşon, rac, 1462 şurubelniţă, trăgaci, trăgător, <înv.> şurup de dopuri, destupuş. A scos dopul de la sticla de vin cu o destupătoare. destupătură s.f. (înv.) v. Descoperire. Dezvelire. destupuş s.n. (arg.) v. Destupătoare (v. destupător). Tirbuşon. desturlăci vb. IV. refl. (reg.; despre oameni ameţiţi de băutură) v. Dezmetici. Trezi, desturnă vb. I. 1 refl. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. înapoia2. întoarce. Reveni1. Veni. 2 tr. (reg.; despre oameni; compl indică inima, sufletul omului) v. Uşura, desţără vb. I. refl. (jur.; înv.; despre oameni sau colectivităţi umane; de obicei cu determ. locale care indică ţara sau destinaţia) v. Emigra. Expatria. Pribegi, desţărăre s.f. (jur.; înv.) v. Emigrare. Emigraţie. Expatriere. Pribegie, desţărât, -ă adj., s.m., s.f. (jur.; înv.; înv.) v. Emigrant. Emigrat. Expatriat. Pribeag, desţeleni vb. IV. tr. (agric.; compl indică terenuri înţelenite) a desfunda, a des-ţeliniza, <înv. şi pop.> a sparge, <înv. şi reg.> a ogorî, <înv.> a destupa. Desţeleneşte terenul cu tractorul pentru a semăna porumb. desţelenire s.f. (agric.) desfundare, desfundat1. Desţelenirea terenului înţelenit se face cu tractorul desţelenit, -ă adj. (agric.; despre terenuri înţelenite) desfundat2, <înv. şi reg.> nou. Pământul desţelenit are nevoie de îngrăşăminte. desţelinizâ vb. I. tr. (agric.; rar; compl indică terenuri înţelenite) v. Desfunda. Desţeleni. desţepem vb. IV. tr. (compl. indică maşini, aparate, mecanisme etc. sau părţi ale lor care sunt blocate, înzăpezite, înnămolite etc.) a debloca. Cu greu au desţepenit maşina din troianul de zăpadă. desţepemre s.f. deblocare. Desţepenirea maşinii din noianul de zăpadă s-a făcut cu ajutorul utilajelor de deszăpezire. desţese vb. III. tr. (înv.; compl. indică ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) v. Desface. Desfira. Destrăma. Deşira. desţesut, -ă adj. (înv.; despre ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) v. Desfăcut. Desfirat. Destrămat. Deşirat. desţolfvb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Dezbrăca. Scoate. Trage. desuci vb. IV. tr. (pop.; compl. indică obiecte strânse sub formă de sul) a dezrăsuci. Desuceşte o foiţă de ţigară. desuci're s.f. (înv.) v. Dezrăsucire. desuci't, -ă adj. 1 (reg.; despre lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) v. Desfăcut. Despăturit. Dezdoit2. întins2.2 (reg.; despre gheme) v. Deşirat. 3 (înv.; obiecte strânse sub formă de sul) v. Dezrăsucit. desuet, -ă adj. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, anacronistic, trecut2, 463| expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare desuetă. desuetudine s.f. demodare, dezactualizare, învechire, perimare. Desuetudinea unor obiceiuri este inevitabilă. desuflăt, -ă adj. (înv.; despre fiinţe) v. Inert. Mort. Neînsufleţit. Nemişcat. Rece. Ţeapăn, desuflecâ vb. I. tr. (reg.) a desumeca, a desumete. îşi desuflecâ mânecile cămăşii. desufleţi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) 1 v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 2 fig. v. Abrutiza. Animaliza. Dezumaniza. îndobitoci, desumeca vb. I. tr. (reg.) a desuflecâ, a desumete. desumete vb. III. tr. (reg.) a desuflecâ, a desumeca. desurâ vb. I. refl. (jur.; înv. şi reg.; despre bărbaţi) v. Despărţi. Divorţa. Separa, desurât adj. (jur.; înv. şi reg.; despre bărbaţi) v. Despărţit2. Divorţat, deszăpezi vb. IV. tr. (compl. indică drumuri, locuri, vehicule etc. înzăpezite) a destroieni. Drumarii deszăpezesc şoselele. deszăpezire s.f. destroienire. Deszăpezirea şoselei se face cu dificultate din cauza vizibilităţii reduse. deszăpezit, -ă adj. (despre drumuri, locuri, vehicule etc. înzăpezite) destroienit. Se circulă bine pe şoseaua deszăpezită. deszăvorî vb. IV. tr. (compl. indică uşi, porţi etc. încuiate) a debloca. S-a îndepărtat zăvorul pentru a deszăvorî uşa. deszăvorâre s.f. deblocare. Pentru desză-vorârea uşii s-a desfăcut zăvorul. deşănţ s.n. (reg.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. deşărjă s.f. (fran.) 1 v. Declanşare. Descărcare. 2 fig. v. Alinare. Asâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare, deşănţă vb. I. refl. (despre oameni) 1 a se corupe, a se deboşa, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se destrăbăla, a se dezmăţa, a se perverti, a se strica, a se vicia, a se fornica, a se sminti, a se nebuni, a se dezbrăcina, a se mârşăvi, a se străbăla, a se târfai, <înv.> a se demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a se polua, a impesta, a se molipsi, a se dezmierda. S-a deşănţat, ducând o viaţă de orgii. 2 (înv.) v. Mira1. Nedumeri, deşănţăre s.f. corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destră-bălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, asel- ghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre deşănţare. deşănţăt, -ă adj. 1 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, ru-fianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbă-lat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, de-vergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boc-caccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă deşănţat. 2 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scârnav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscări-cios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, su-rugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii deşănţate. 3 (fam.; despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) v. Dezmăţat. Dezordonat. Neglijent. Neîngrijit. Neordonat. 4 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. 5 (reg.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant. îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. 6 (reg.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus, îndurerat. întristat. Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. deşelă vb. I. tr. (compl. indică animale de tracţiune sau, p. ext., oameni) a istovi, a speti, a se umeri, a dăula, a dihăni, a deznoda. La deal, se dă jos din căruţă pentru a nu deşela caii. deşelăres.f. 1 istovire, spetire,dăulare, <înv.> deşelătură. Calul s-a oprit din cauza deşelării. 2 (med.; pop.) v. Curbatură. deşert deşelăt, -ă adj. 1 (despre animale de tracţiune sau, p. ext., despre oameni) istovit, spetit, dăulat,întărniţat,tărniţat. Calul deşelat a fost ajutat de căruţaş. 2 (rar; despre oameni sau despre corpul lor) v. Adus2. Aplecat2. Cocârjat. Cocoşat. Curbat. Gârbov. Gârbovit, înclinat. încovoiat. îndoit. Plecat2. Strâmb. Strâmbat. Sucit2.3 (rar, despre nas) v. Acvilin. Adus2. Buscat. Cocârjat. Coroiat. Curbat, încovoiat. deşelătură s.f. 1 (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. 2 (înv.) v. Deşelare. Istovire. Spetire. deşert, deşărtă adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „plin”; despre recipiente, spaţii închise, încăperi etc.) deşertat2, gol2, vid, uscat2, <înv. şi pop.> sec, secat2, <înv.> pustiu. îi întinde cana deşartă ca să i-o umple cu apă. 2 (despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) gol2, necultivat, pustiu, sălbatic, vid, stingher, luciu2, <înv. şi reg.> secret3, <înv.> erem, pustiicios, pustiit2. Drumeţii au ajuns într-un loc deşert, care nu a fost niciodată acoperit de vegetaţie. 3 (despre ţâri, aşezări omeneşti, zone, teritorii etc.) gol2, nelocuit, nepopulat, pustiu, bikinian, <înv.> neumblat, pustiicios, deşertat2. După alunecările de teren, satul a rămas deşert. 4 (despre străzi, drumuri etc.) gol2, nebătut, necirculat, neumblat, pustiu, solitar. Strada este deşartă în timpul nopţii. 5 (înv; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. 6 (înv.; despre posturi, funcţii, demnităţi etc.) v. Disponibil. Liber. Neocupat. Vacant. 7 (înv.; despre arme de foc) v. Descărcat. II adj. fig. 1 (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) amăgitor, aparent, deluzoriu, iluzoriu, înşelător, neadevărat, specios, mincinos, lunecos. Presupunerile pe care le-a făcut s-au dovedit deşarte. 2 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost deşarte. 3 gol2, sterp, vid. Viaţa lui este deşartă fără femeia iubită. 4 (astăzi rar; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Lax. Lejer. Neserios. Superficial. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zburdalnic. Zvânturat. Zvânturatic. 5 (astăzi rar; despre oameni) v. Băţos. Fudul. Grandoman. Infatuat. împăunat. închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. înţepat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Pieptos. Prezumţios. Scrobit2. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 6 (astăzi rar; despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Alunecos. Cameleonic. Capricios. Fluctuant. Inconsecvent. Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Oscilant. Pendular. Schimbător. Superficial. Unduios. Vagabond. Variabil. Versatil. 7 (rar; despre oameni sau despre fizionomia, privirea lor) v. Cenuşiu. Incolor. Inexpresiv. Neexpresiv. deşerta Palid. Placid. Pustiu. Searbăd1. Spălăcit. Sur. Şters. 8. (în opoz. cu „durabil”, „etern”; înv.) v. Călător. Efemer. Meteoric. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic. 9 (în opoz. cu „bogat”; înv.; despre oameni) v. Gol2. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Răpciugos. Sărac. Sărman. III s.n. 1 (geomorf.) landă, pustietate, pustiu, pustiire, pustieşag, <înv.> ariniş2, erem, pustiiciune. O parte a deşertului Kalahari este rezervaţie naturală. 2 (geomorf.) deşert de argilă = takâr. Deşertul de argilă este un teren care se desface în plăci poligonale; deşert de nisip = areg, erg. Deşertul de nisip este acoperit cu dune foarte întinse; deşert de piatră = hamadă. Deşertul de piatră este acoperit cu pietre colţuroase. 3 (anat.; la unele animale) bărdăhan, flămânzare, pocâlteală, puvuială, sec, slabină, slabiţă, slăbie2, tobă, uză. Deşertul este partea scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă şi osul şoldului. 4 (înv.) v. Adâncitură. Cavitate. Gaură. Scobitură. deşertă vb. 1.11 tr. (compl. indică recipiente, saci etc. sau, p. ext, vehicule de transport) a descărca, a goli, a vida, a seca, a secătui, a slei, a stoarce, a zvânta, <înv. şi reg.> a scurge, a dezumple, a sicni. Ajunsă acasă, a deşertat sacoşele de cumpărături. Muncitorii încep să deşarte betoniera. 2 tr. (compl. indică lichide, materii pulverulente etc.) a turna1, a vărsa. A deşertat vinul din butoi în damigene. 3 tr. (compl. indică lichide) a arunca, a azvârli, a vărsa, a zvârli. A deşertat apa din lighean în curte. 4 tr. (pop.; compl. indică arme de foc) v. Declanşa. Descărca. 5 refl. (înv.; despre ape curgătoare) v. Deborda. Revărsa. Vărsa. II tr. fig. (înv.; compl indică aşezări omeneşti, locuinţe, locuri de obicei populate, străzi etc.) v. Evacua. Părăsi. deşertă re s.f. 11 descărcare, descărcat1, deşertat1, golire, golit1. Ajunsă acasă, a început deşertarea sacoşelor cu cumpărături. 2 turnare1, turnat1, vărsare, vărsat. Momentan este ocupat cu deşertarea vinului din butoi în damigene. 3 aruncare, azvârlire, vărsare, vărsat, zvârlire. în curte s-a făcut puţin noroi după deşertarea apei din lighean. II (înv.) v. Deşertăciune. Inutilitate. Nimic. Nimicnicie. Vanitate. Zădărnicie. III fig. (înv.) v. Evacuare. Părăsire. deşertăt1 s.n. descărcare, descărcat1, deşertare, golire, golit1. deşertăt2, -ă adj. 11 (în opoz. cu „plin”; despre recipiente, spaţii închise, încăperi etc.) deşert, gol2, vid, uscat2, <înv. şi pop.> sec, secat2, <înv.> pustiu. 2 (despre recipiente, saci etc. sau, p. ext, despre vehicule de transport) descărcat2, golit2, sleit2, <înv. şi reg.> scurs2. Deşertate, sacoşele au fost spălate. II fig. (înv.; despre ţâri, aşezări omeneşti, teritorii etc.) v. Deşert. Gol2. Nelocuit. Nepopulat. Pustiu, deşertăte s.f. (înv.) v. Deşertăciune. Inutilitate. Nimic. Nimicnicie. Vanitate. Zădărnicie. deşertăciune s.f. 1 (în opoz. cu „utilitate 0 inutilitate, zădărnicie, zadar. El mai încearcă, nefiindpe deplin convins de deşertăciunea acţiunii sale. 2 inutilitate, nimic, nimicnicie, vanitate, zădărnicie, inanitate, <înv.> deşertare, deşertate, deşertătură, deşerţie, mişelie, nimicie, fum, neant, vâlvă. Pentru unii lupta cu greutăţile vieţii este o deşertăciune. 3 (la pl. deşertăciuni; concr.) frivolitate, neseriozitate, uşurătate, futilitate, lej eritatc? superficialitate. Nu te lăsa pradă deşertăciunilor! 4 amor-pro-priu, aroganţă, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe* pohfală, preaînăl-ţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie,megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v.fum), împăunare, pă-unire, umflare. Deşertăciunea tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. deşertător, -oâre adj. (înv.; despre substanţe, medicamente sau despre efectul lor) v. Cenotic. Laxativ. Purgativ. deşertătură s.f. (înv.) v. Deşertăciune. Inutilitate. Nimic. Nimicnicie. Vanitate. Zădărnicie. deşerţie s.f. (înv.) v. Deşertăciune. Inutilitate. Nimic. Nimicnicie. Vanitate. Zădărnicie, deşeu s.n. 1 (mai ales la pl. deşeuri) rest, <înv. şi reg.> marda. Adună deşeurile textile într-un sac. 2 (mai ales la pl. deşeuri; şi deşeuri menajere) gunoi. Gunoierii golesc tomberoanele de deşeurile menajere. 3 (tehn.) rebut. O piesă cu defecte este considerată un deşeu. 4 (arg.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. deşeuâ vb. I. tr. (compl. indică animale de călărie) a destămiţa. A deşeuat armăsarul înainte de a-l băga în grajd. deşeuat, -ă adj. (despre animale de călărie) destămiţat. Conduce armăsarul deşeuat în boxa din grajd. deşi conj. subord. (introduce o prop. circ. conces.) 1 unde, batăr, magă2, maram, pedig, <înv.> barem2, e1, săvai. Deşi tânăr, are părul cărunt. 2 (prop. conces. are nuanţă cond.) dacă. Deşi voi nu vreţi să plecăm, eu mă duc. 3 (în corelaţie cu „tot”) că, de1. El, deşi a fost gripat, tot şi-a făcut tema. 4 când. O iubeşte pătimaş, deşi ea este nepăsătoare şi distantă. 5 (de obicei în corelaţie cu „tot”) cât, oricât. Deşi ar fi vrut să-şi ascundă supărarea, tot nu reuşea. deşiderâ vb. I. tr. (înv.) v. Dori. Jindui. Pofti. Râvni. Ţine. Vrea. deşiderăt s.n. (înv.) v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Poftă. Voie. Voinţă. Vrere. deşiră vb. I. 11 tr. (compl. indică ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) a desface, a desfira, a des- trăma, a se dezlâna, a străma, <înv.> a desţese. Şi-a deşirat flaneaua pentru a-şi împleti o vestă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică ţesături, împletituri, pânzeturi ori obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite sau din pânză) a (se) destrăma, a (se) rări, a (se) zdrenţui, a (se) destivi, a (se) dezbârna, a (se) rănţui, a (se) siti, a (se) strica, <înv.> a (se) dezmăţa, a (se) rânji. Detergentul prea concentrat deşiră ţesăturile. Perdeaua începe să se deşire. 3 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) a (se) destrăma, a (se) disipa, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răzleţi, a (se) risipi, a (se) spulbera, a (se) ridica, a (se) răzbuna. Vântul a deşirat norii. 4 tr. (înv.; despre animale sălbatice sau despre câini; compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Rupe. Sfârteca. Sfâşia. 5 refl. fig. (înv.; despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) v. Dispersa. împânzi. împrăştia. Răsfira. Răspândi. Răzleţi. Risipi. II1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fire înfăşurate ori obiectul pe care sunt înfăşurate aceste fire) a (se) derula, a (se) desface, a (se) desfăşura, a (se) desfira, a dezbobina, a dezvălătuci, a (se) dezveli. A deşirat aţa de pe papiotă. Sculul s-a deşirat. 2 refl. fig. (despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a succeda, a urma, a se derula, a se roti. Generaţiile se deşiră într-o ordine prestabilită. 3 refl. fig. (despre aşezări, ţinuturi, peisaje etc.) a se desfăşura, a se întinde, a se revărsa, a se deşteme, a se destinde. Oraşul Iaşi se deşiră pe şapte coline. 4 refl. fig. (despre fiinţe sau, p. ext., despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) a se înălţa, a se întinde, a se lungi, a se ridica. Se deşiră pe vârful picioarelor pentru a ajunge la creangă. deşirâre s.f. 1 derulare, desfacere, desfăşurare, desfirare, dezbobinare. Deşirarea aţei de pe papiotă a durat mult timp. 2 desfacere, desfirare, destrămare, dezlânare. După deşirarea flanelei, şi-a împletit o vestă. 3 destrămare, rărire, rărit1, zdrenţuire, rănţu-ială, <înv.> dezmăţare. Deşirarea ţesăturilor se produce în timp. deşirât, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau despre obiecte ţesute, tricotate) desfăcut, desfirat, destrămat, dezlânat, <înv.> desţesut. Din flaneaua deşirată şi-a împletit o vestă. 2 (despre ţesături, împletituri, pânzeturi sau despre obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite ori din pânză) destrămat, rărit2, zdrenţuit, rânjit. Trebuie să schimbe perdeaua deşirată. 3 (despre gheme) desucit. Strânge la loc ghemul deşirat. II adj. fig. 1 (despre manifestări ale gândirii) dezlânat, dezordonat. Nu înţelege nimic din relatările lui cam deşirate. 2 (despre fiinţe sau,p. ext., despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) deznodat. Copilul este prea slab şi deşirat. 3 (înv.; despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) 465| v. Amărât. Dărăpănat. Degradat. Deteriorat. Măcinat2. Părăginit. Ruinat. Stricat. Vechi2. III adv. (modal; înv.) v. Prelung, deşirător, -oare adj. (înv.; despre impresii, sentimente etc.) v. Copleşitor. Covârşitor, deşli'u adj. (turc.; înv.; despre bărbaţi) v, Mustăcios. deştept, -eâptă adj. I (despre fiinţe)] neadormit, treaz, <înv. şi pop.> deşteptat2, <înv.> vegheat2. Au stat deştepţi până pe la trei dimineaţa. 2 sculat2, treaz. Dimineaţa, devreme, îl găsi deştept, lucrând la calculator. I11 (despre oameni) ager, agil, comprehensiv, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, nastratinesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fific, firatic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schi-taci1, sfătos, ştram, <înv.> deşteptat2, scornaci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte deştept. 2 (despre oameni) citit2, cult2, cultivat, educat, instruit, învăţat2, şcolit, literat, <înv.> pedepsit, politicit, spudaxit, studiat2, sufletesc, poleit2, crescut2. Are pretenţia că este un om deştept. 3 (despre oameni) abil, destoinic, dibaci, industrios, ingenios, iscusit, isteţ, îndemânatic, măiestru, priceput, dexter, temeinic, <înv. şi pop.> meşteşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzaci, desholt, îndemânat, îndemânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meşteşugareţ, meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător deştept. 4 (despre vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) inteligent, spiritual, <înv.> spiri-tuos, spirtos. Tânărul a făcut o remarcă deşteaptă. 5 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) chibzuit, cuminte, inteligent, înţelept. Renunţând la o competiţie pe care nu o putea câştiga, a făcut un gest deştept. 6 (fam.; despre oameni) v. Abil. Şiret3. Şmecher. Viclean. 7 (înv.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent, 8 (iron.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. deşteptă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) 1 a (se) scula, a (se) trezi, a (se) scutura, a (se) pomeni, <înv. şi reg> a (se) scormoni, a (se) stârni, a (se) suminica, <înv.> a se ridica, a (se) scorni. L-a deşteptat un zgomot puternic. S-au deşteptat devreme pentru a merge la pescuit. 2 a (se) trezi. Paşii lui au deşteptat-o din gânduri. 3 (înv. şi pop.) v. însufleţi. învia. Scula. I{ fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) trezi. Trebuie să se deştepte odată şi să înfrunte realitatea. Păţania l-a deşteptat, înţelegând că a fost păcălit. 2 tr. (compl. indică manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a produce, a provoca, a solicita, a stârni, a suscita, a trezi, a aprinde, a aţâţa. Vorbele lui i-au deşteptat ambiţia. 3 refl., tr. (sub. sau compl indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a (se) civiliza, a (se) cultiva, a (se) stila, a (se) cizela, a (se) lumina, a (se) rafina, a (se) subţia, a (se) şlefui, a (se) sublima, a (se) ciopli, a pili1, a (se) roade. S-a mai deşteptat de când a schimbat anturajul. 4 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Călăuzi. Conduce. Dirija. Ghida. îndruma. Lumina. Orienta. deşteptăre s.f. 11 (adesea urmat de determ. „din somn0 deşteptat1, sculare, sculat1, trezire, trezit1, pomenire. Deşteptarea bruscă i-a provocat dureri de cap. 2 (înv.) v. însufleţire. înviere. Sculare. II fig. 1 trezire. Discursurile sale au contribuit la deşteptarea spiritului naţional 2 (înv. şi pop.) v. Cultivare. Instruire. învăţare. deşteptat1 s.n. (adesea urmat de determ. „din somn”) deşteptare, sculare, sculat1, trezire, trezit1, pomenire. deşteptăt2, -ă adj. I (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Deştept. Neadormit. Treaz. II (înv.) 1 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent. 2 (despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. 3 (despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput, deşteptăciune s.f. 11 intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit, ingeniu, duh, colărez, doxă, pamet1, <înv.> înţelegere, cap, creier, bilă2, scaun. Foloseşte-ţi propria deşteptăciune, nu urma sfaturile altora! 2 agerime, agilitate, dexteritate, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune. îşi întrecea prietena prin deşteptăciune şi eficienţă. 3 (iron.) v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie. II (concr.; iron.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”) v. Gogomănie. Nătângie. Nebunie. Neghiobie. Nerozie. Nesocotinţă. Prostie. Stupiditate. Stupizenie. deşteptător s.n. 1 ceas deşteptător, <înv. şi reg.> sculător, ebrastău, vecăr. Deşteptătorul îl trezeşte în fiecare dimineaţă la oră fixă. 2 (art.; astron.; reg.; nm. pr.) v. Luceafarul-Porcesc (v. luceafăr). Lucea-farul-Porcului (v. luceafăr). Porcarul (v. porcar). deşterne vb. III. (înv. şi reg.) 1 tr. (compl. indică aşternuturi de pat, feţe de masă etc.) v. Aduna. Strânge. 2 refl. fig. (despre aşezări, ţinuturi, peisaje etc.) v. Desfăşură. Deşira, întinde. Revărsa. deştmde vb. III. intr. (înv.) 1 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din) v. Coborî. Descinde. 2 (despre fiinţe; de obicei cu determ. modale sau locale) v. Deplasa. Merge. Mişca. Umbla. 3 (despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „în”, care indică un spaţiu delimitat) v. Intra. Merge. Păşi. Pătrunde. Veni. 4 (despre fiinţe detaşa sau, p. ext., despre vehicule, vase etc. care se deplasează; de obicei cu determ. locale, exprimate prin adv. sau introduse prin prep. „la”, „în”, „până la”, „până în,T) v. Accede. Ajunge. Sosi. Veni. deştingere s.f. (înv.) v. Coborâre. Coborâş. deşucheăt, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (psih.; pop. şi fam.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. 2 s.m., s.f. (pop. şi fam.) v. Derbedeu. Golan. Go-lancă. Haimana. Vagabond. 3 adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 4 adj. (pop. şi fam.; despre oameni sau,p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. 5 adj. (fam.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Deşănţat. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Pornografic. Scabros. Scârbos. Trivial. Vulgar. deşugubmă s.f. (înv.) v. Asasinat1. Crimă. Homicid. Moarte. Omor. Omorâre. Omucidere. Ucidere. deşurubâ vb. I. tr. 1 (tehn.; compl. indică şuruburi) a debulona. A deşurubat şuruburile pentru a înlătura carcasa aparatului. 2 (jur.; arg.; compl indică oameni) v. Chestiona. Interoga. întreba. detailiânt s.m. (com.; înv.) v. Detailist. detaitist s.m. (com.) <înv.> detailiant. Detai-listul este un comerciant care vinde cu amănuntul. detalia vb. I. tr. (compl. indică idei, intenţii, planuri, situaţii etc.) a amănunţi. Detaliază ceea ce s-a întâmplat pentru a se înţelege mai bine. detaliât, -ă adj. (despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) amănunţit2, amplu, dezvoltat, circumstanţiat, <înv.> amănunt, dezvolt, dezvoltator. După prezentarea comunicării a urmat o dezbatere detaliată. detăliu s.n. 1 amănunt, amănunţime. O preocupă cel mai mic detaliu al vestimentaţiei. 2 (fam.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. detartrăj s.n. 1 (tehn.) detartrare, de-tartrizare. Prin detartraj se înlătură tartrul format pe cazane sau canalizaţii. 2 (med.) detartrare, detartrizare. Se duce la stomatolog să îi facă un detartraj. detartrâre s.f. 1 (tehn.) detartraj, detartrizare. 2 (med.) detartraj, detartrizare. detartrizăre s.f. (rar) 1 (tehn.) v. Detartraj. Detartrare. 2 (med.) v. Detartraj. Detartrare. detaşă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) despărţi, a (se) desprinde, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa, a se excepta, a stingheri, <înv. şi reg.> a (se) dezbăşcălui, a dezbăşcăşi, a (se) dezbăşcăşui, <înv.> a (se) dezgârli, a se dezice2, detaşabil a periorisi. A fost nevoit să se detaşeze de grup din cauza unei neînţelegeri. 2 refl. (sport; despre concurenţi) a se distanţa. Atleta româncă s-a detaşat net de celelalte concurente. 3 refl. (despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) a se deosebi2, a se departaja, a se distinge, a se evidenţia, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, a se despărţi, <înv.> a se însemna, a se semnala, a se vesti. între ceilalţi creatori, el se detaşează şi ca un deschizător de drumuri. Lucrarea lui se detaşează prin originalitate. 4 refl. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; rar; despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) v. Contura. Delimita. Desluşi. Distinge. Evidenţia. Preciza. Profila. Proiecta. Reliefa. Vedea. I11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică elemente care alcătuiesc un tot, un ansamblu) a (se) desprinde, a (se) rupe, a (se) separa, a se dezvoca. A detaşat aşchii groase din trunchiul de copac tăiat. I s-a detaşat unghia de la un deget din cauza infecţiei. 2 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică părţi dintr-un întreg, elemente dintr-un tot etc.; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a (se) decupa, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) separa. A detaşat o bucată din carton cu un foarfece. Mâneca se detaşează cu uşurinţă, după tiparul aşezat pe stofă. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică membre ori alte părţi ale corpului) a (se) desprinde, a (se) separa, a se dezbârna. în accident, unei victime i s-a detaşat un picior de corp. 4 tr. (adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a desprinde, a tăia. Detaşează din but o bucată de carne cu un cuţit. detaşabil,-ă adj. (mai ales despre foi) volant. Ziarul este alcătuit din foi detaşabile. detaşament s.n. echipă, grup. îşi aduce prietenul în detaşamentul constructorilor de pe şantier. detaşare s.f. 11 despărţire, desprindere, izolare, rupere, separare, separaţie, dirempţiune, <înv. şi reg.> despărţenie, dezbăşcăşuială, <înv.> despărţeală, despăr-ţiciune, despărţime, despărţitură. Detaşarea lui de grup i-a surprins pe prieteni. 2 (sport) distanţare. Detaşarea atletei românce de celelalte concurente a ridicat publicul de pe stadion în picioare. II descleiere, desfacere, desprindere, dezlipire, dezancolare, <înv.> dezlipeală. Trebuie făcută detaşarea etichetelor de pe coperţile cărţilor. detaşat, -ă adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) imparţial, neutru, echidistant. Este un observator detaşat al evenimentelor politice. detecta vb. I. tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, fenomene etc. ascunse sau nevăzute) a depista, a descoperi, a identifica, a repera. Radarul detectează prezenţa unui avion în spaţiul aerian. detectare s.f. 1 detecţie. Şi-a cumpărat un aparat pentru detectarea mirosului de gaz metan. 2 (fiz.) decelare. Prin detectare se pune în evidenţă un fenomen foarte puţin intens. detectivi'st, -ă adj. detectivistic. Face, pe cont propriu, cercetări în stil detectivist. detectivistic, -ă adj. detectivist. detector de minciuni s.n. lie detector. Detectorul de minciuni înregistrează anumite reacţii emotive în timpul interogatoriilor poliţieneşti, aproximând atitudinea celui interogat în ceea ce priveşte adevărul. detecţie s.f. detectare. ^ detensionâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică arcuri, coarde aflate în tensiune) a (se) destinde, a (se) relaxa, a (se) slăbi, a destruna. Detensionează arcul după ce ţinteşte. Arcul s-a detensionat. detensionăre s.f. destindere, relax, relaxare, relaxaţie, slăbire, destrunare. Prin deten-sionarea corzii, se pune în mişcare un mecanism. detensionat, -ă adj. (despre arcuri, coarde aflate în tensiune etc.) destins, discordat, relaxat, slăbit, destrunat, <înv.> slăbănog. Partida de tenis s-a întrerupt, deoarece plasa era detensionată. detentă s.f. 1 (fiz.) destindere, dilatare, expansiune. Prin detentă, se produce creşterea volumului specific al unui fluid. 2 (fon.) metastază. Detenta este faza finală în articularea consoanelor ocluzive. detentor, -oâre s.m., s.f. (jur.) deţinător, posesor. Este detentor al unor pământuri valoroase. detenţie s.f. (jur.) 1 arest, arestare, deţinere, incarceraţie, încarcerare, închidere, întemniţare, reţinere, arestat1, <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinzare, <înv.> ares-tăluire, arestăluit1, arestuit1, oprelişte, harpon, internare,pripon. Detenţia lui a durat câteva ore pentru că nu a fost găsit vinovat. 2 detenţie preventivă = arest preventiv, prevenţie, <înv. şi pop.> popreală. Detenţia preventivă este o măsură privativă de libertate, luată în cursul soluţionării unui proces penal. 3 (concr.; rar) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, deterge vb. III. tr. (livr.; compl. indică obiecte; adesea cu un compl. instr. introdus prin prep. „cu”sau cu un compl. indir. introdus prin prep. „de”, care indică materia îndepărtată) v. Curăţa. Şterge, detergent, -ă adj., s.m. detersiv. Foloseşte detergenţi speciali pentru spălarea rufelor colorate. deteriorâ vb. 1.1 tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) a (se) degrada, a (se) delabra, a se învechi, a (se) strica, a (se) uza, a (se) hârbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi, a (se) răblări, <înv. şi reg.> a (se) vechi1, a (se) dorovăi, a (se) hăbuci, a (se) hârbălui, a se hleaburi, a se hlebui, a (se) hrentui, a se vlăgui, <înv.> a vătăma, a îmbătrâni, a (se) ruina, a se jigări, a (se) buli, a (se) nasoli. Intemperiile au deteriorat gardul de lemn al casei. Toate fotoliile s-au deteriorat. 2 (compl. sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) a (se) degrada, a se învechi, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) toci, a (se) uza, <înv. şi pop.> a (se) sparge, «înv. şi reg.> a slăbi, a se rănţui, a ştofloci, a ştrăpăţui, a teşmeni, a (se) tohoci, <înv.> a se prosti1. De atâta purtat, a deteriorat repede pantofii. Paltonul i s-a deteriorat cu trecerea timpului. 3 (compl. sau sub. indică obiecte, vehicule, instrumente, construcţii etc.) a (se) avaria, a (se) strica, a brăcui, a (se) buli. A deteriorat maşina în accident. Sistemul tehnic s-a de-terioriat. 4 (tehn.; compl. sau sub. indică mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) strica, a se detraca, a mitocosi, a (se) buli. Motorul maşinii s-a deteriorat. 5 (compl. sau sub. indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, a (se) părădui, a (se) dorovăi, a (se) răntui, a (se) stârci, a (se) nasoli. Igrasia a deteriorat chiliile mănăstirii. Conacul s-a deteriorat cu timpul. II fig. 1 refl., tr. a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) complica, a (se) deprecia, a (se) înrăi, a (se) înrăutăţi, a (se) degrada. Pneumonia i s-a deteriorat din cauza vieţii mizere pe care o duce. Condiţiile grele de muncă îi deteriorează boala. 2 refl. (despre stări, situaţii etc.) a se deprecia, a se înrăutăţi, a degenera, a se degrada, a se strica. Situaţia lor materială s-a deteriorat. deteriorâre s.f. 11 degradare, învechire, stricare, uzare, hârbuire, hodo-rogire, paradire, rablagire, hren-tuire, <înv.> degradaţie, deterioraţie, îmbătrânire, paradeală. Şi-a schimbat mobila din cauza deteriorării fotoliilor. 2 degradare, învechire, ponosire, roadere, stricare, tocire, uzare, eroziune, ponoseală, <înv. şi reg.> dârvăreală, rănţuială, <înv.> prostire1, umilinţă. A renunţat la palton din cauza deteriorării lui. 3 avariere, stricare, vătămare. Specialiştii încearcă să preîntâmpine deteriorarea sistemului de iluminat al oraşului. 4 (tehn.) defectare, dereglaj, dereglare, disfuncţie, disfuncţionalitate, stricare, detracare, buleală. Maşina nu a mai putut fi pornită din cauza deteriorării motorului. 5 dărăpănare, degradare, măcinare, părăginire, ruinare, stricare. Deteriorarea conacului s-a produs în timp. 6 avarie, stricăciune. Alimentarea cu apă a fost întreruptă din cauza unei deteriorări a sistemului de canalizare. 7 uzaj, uzare, uzură1. Unele agregate au un grad de deteriorare mai mare. II fig. acutizare, agravare, complicare, depreciere, înrăire, înrăutăţire, degradare. Deteriorarea pneumoniei este îngrijorătoare. deteriorât, -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) degradat, delabrat, învechit, stricat, uzat, vechi2, hardughit, hârbuit, hodorogit, rău, jerpelit, paradit, rablagit, răblărit, <înv. şi reg.> dezblehuit, ciorsăit, dăulat, hârbă-luit, hrentuit, <înv.> vătămat, obosit, îmbătrânit, ruinat, detorni jigărit, cealapa. Fotoliile deteriorate au fost reparate. 2 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, materiale) degradat, învechit, ponosit, ros, stricat, tocit, uzat, vechi2, rău, picnit, rănţuit, amărât. Şi-a peticit paltonul deteriorat. 3 (despre obiecte, vehicule, instrumente etc.) avariat, stricat. Automobilul deteriorat este asigurat. 4 (tehn.; despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) compromis2, defect, defectat, deranjat, dereglat, stricat, detracat, mitocosit, <înv.> smintit, defunct. Motorul deteriorat al maşinii nu mai poate fi reparat. 5 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) dărăpănat, degradat, măcinat2, părăginit, ruinat, stricat, vechi2, părăduit, slab, hurbuluit, răntuit, stârcit, amărât, deşirat. Conacul deteriorat a fost iniţial o construcţie foarte frumoasă. deteriorăţie s.f. (înv.) v. Degradare. Deteriorare. învechire. Stricare. Uzare, determină vb. I. tr. 1 (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui,<înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prilej i, a procura, a ridica, a trezi. Gestul său a determinat un val de indignare. 2 (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales stări fiziologice, psihice, senzaţii) a cauza, a crea, a da2, a face, a induce, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui, a stârni. Medicamentul i-a determinat o stare de somnolenţă. 3 a imprima, a impulsiona, a impune. împingând sania cu forţă, i-a determinat o alunecare rapidă pe pantă. 4 (compl. indică trăsături, calităţi etc.) a impune, a transmite, a imprima. De regulă, un individ dobândeşte calităţile pe care i le determină mediul în care trăieşte. 5 a condiţiona. Fluctuaţiile valutare determină preţul la carburanţi. 6 (compl. indică oameni) a convinge, a decide, a face, a hotărî, a îndupleca, a birui, a molcomi, a îndoctrina, a planisi, <înv.> a îndemna, a pleca, a împila, a încujba. L-a determinat să spună adevărul. 7 a decide, a hotărî, a stabili, a pecetlui. Calificarea echipei naţionale la campionatul mondial a fost determinată în ultimele minute ale meciului. 8 (compl. indică mai ales valori) a calcula, a fixa, a măsura, a stabili. Determină temperatura optimă pentru lichefierea oţelului. 9 (compl. indică mai ales proprietăţi, caracteristici ale unor fiinţe, stări, fenomene, creaţii etc.) a defini, a identifica, a preciza, a stabili, <înv.> a lămuri, a mărgini, a răspica. Criticul a determinat trăsăturile esenţiale ale operei scriitorului. 10 (compl. indică mărimi, distanţe, valori etc.) a fixa, a preciza, a stabili, a statornici, <înv.> a limpezi. A determinat compoziţia rocii în urma unei analize de laborator. 11 (compl. indică fapte, evenimente, situaţii etc.) a mijloci, a ocaziona, a prilejui, a produce, <înv.> a prileji. Fiind o persoană influentă, ar putea determina o întrevedere între reprezentanţii celor două companii. 12 (gram.) a complini. Adverbul determină un verb sau un adjectiv. 13 (rar; compl. indică mai ales date, termene) v. Asigna. Fixa. Hotărî. Preciza. Stabili. Statornici, determinânt, -ă adj., s.m. 1 adj. decisiv, hotărâtor, irefutabil, determinativ, <înv.> determinator,ponderos, strivitor, zdrobitor, ponderos. Nimeni nu a mai avut de comentat ceva în faţa argumentelor determinante aduse. 2 s.m., adj. (lingv.) determinativ, <înv.> determinator. Adjectivul este un determinant al substantivului. 3 s.m. (med.) determinantantigenic = epitop, si-tus antigenic. Determinantul antigenic este partea moleculei de antigen la nivelul căreia se leagă anticorpul specific. determinâre s.f. 1 cauzare, creare, declanşare, dezlănţuire, generare, iscare, naştere, producere, provocare, stârnire, determi-naţie, prilej uire, provocaţie, stârneală, <înv. şi pop.> pricinuire, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul său a condus la determinarea unui val de indignare. 2 condiţionare. între cele două fenomene există un raport de determinare. 3 calculare, fixare, măsurare, stabilire, determinaţie. Este necesară determinarea temperaturii optime pentru lichefierea oţelului. 4 definire, precizare, stabilire, <înv.> determinaţie. Criticul se ocupă cu determinarea trăsăturilor esenţiale ale operei scriitorului. 5 fixare, precizare, stabilire, statornicire, <înv.> limpezire. Determinarea compoziţiei rocii s-a făcut în urma unei analize de laborator. 6 (gram.) complinire. Verbul nu are determinări expresive. 7 (log.; în opoz. cu „generalizare”) determinaţie. Determinarea este operaţia prin care se trece de la noţiuni mai generale la noţiuni mai puţin generale. 8 (livr.) v. Dârzenie. Decizie. Fermitate. Hotărâre. Intransigenţă. Neînduplecare. Nestrămutare. Neşovăire. Statornicie. 9 (livr.) v. Justificare. Justificaţie. Motivare. Motivaţie. Scuză. 10 (rar) v. Fixare. Hotărâre. Precizare. Stabilire. Statornicire. determinat, -ă adj. 1 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, anumit, cunoscut, fixat2, hotărât, precizat, rânduit, specificat, stabilit, statornicit. Se vor logodi într-o zi determinată, ştiută doar de ei. 2 definit, precizat, stabilit. Au discutat un aspect bine determinat al afacerii. 3 concret, neilu-zoriu, precis. îşi sprijină afirmaţiile pe date determinate. 4 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; livr.; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) v. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Intransigent Neabătut. Neşovăitor. Statornic. 5 (rar; despre cauze, motive etc.) v. Bun. Fundamentat. îndreptăţit. îndrituit. întemeiat. Just. Justificat. Legitim. Logic2. Motivat. Serios. Temeinic. 6 (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. 7 (înv.; despre oameni) v. Pasionat. Pătimaş. determinativ, -ă adj., s.m. 1 adj. s.m., (lingv.) determinant, <înv.> determinator. 2 adj. (rar) v. Decisiv. Determinant. Hotărâtor. Irefutabil. determinator, -oare adj., s.n. (înv.) 1 adj. v. Decisiv. Determinant. Hotărâtor. Irefutabil. 2 s.n. (lingv.) v. Determinant. Determinativ, determinâţie s.f. 1 (rar) v. Cauzare. Creare. Declanşare. Determinare. Dezlănţuire. Generare. Iscare. Naştere. Producere. Provocare. Stârnire. 2 (rar) v. Calculare. Determinare. Fixare. Măsurare. Stabilire. 3 (log.; în opoz. cu „generalizare”; rar) v. Determinare. 4 (înv.) v. Definire. Determinare. Precizare. Stabilire. 5 (înv.) v. Fixare. Hotărâre. Precizare. Stabilire. Statornicire, detersi'v, -ă adj., s.m. (rar) v. Detergent, detestă vb. I. tr. (compl. indică oameni, manifestări, creaţii etc. ale lor sau lucruri, situaţii, stări etc.) a urî, a abhora, a execra, <înv.> a omrăzi. îi detestă mitocănia. detestabil, -ă adj. 1 (despre scrieri, reprezentări scenice, filme, muzică etc.) execrabil, oribil, penal. Spectacolul a fost detestabil. 2 (despre firea, caracterul oamenilor) dezgustător, execrabil, oribil, respingător, scârbos, îngrozitor, infect. Are un caracter detestabil. 3 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, dezgustător, monstruos, odios, oribil, repugnant, respingător. Paricidul este o faptă detestabilă. detestâre s.f. <înv. şi pop.> urgisire, <înv.> detestaţie, urâre. Detestarea mitocăniei nu este de condamnat. detestaţie s.f. (înv.) v. Detestare, detoârce vb. III. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Deconsilia. detonă vb. I. intr. (despre materii explozive, proiectile, reactoare nucleare etc.) a exploda. Proiectilul a detonat cu întârziere. detonâbil, -ă adj. (despre materii explozive) detonant, explozibil, exploziv, fulminant, explodant. Pirotehniştii folosesc un amestec detonâbil pentru a arunca în aer vechea clădire. detonant, -ă adj. (despre materii explozive) detonâbil, explozibil, exploziv, fulminant, explodant. detonare s.f. 1 explodare. Detonarea dinamitei este controlată de la distanţă depiroteh-nişti. 2 deflagraţie, detonaţie, explozie, fulminaţie, <înv. şi pop.> detunătură. Detonarea a fost foarte puternică, distrugând clădirea. Din cauza răsturnării cisternei, a fost pericol de detonare. detonăţie s.f. 1 deflagraţie, detonare, explozie, fulminaţie, <înv. şi pop.> detunătură. 2 bubuire, bubuit, bubuitură, detunare, detunat1, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, detunet, răzbu-buit, <înv. şi reg.> sunet, durăt,tunătură, <înv.> vuială, muget. Detonaţiile puştilor umpleau văzduhul. detorni vb. IV. 1 tr. (reg.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din1) v. Alunga. Depărta. Goni. detorsiona 1468 Izgoni. îndepărta. Scoate. 2 refl. {reg.; despre oameni) v. Sălbătici. 3 refl. (reg; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre’) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Porni. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 4 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică; cu determ. introduse prin prep.„de la”, „de”, care indică idei, gânduri etc.) v. Abate2. îndepărta, detorsiona vb. I. tr. (tehn.; compl. indică elemente torsionate) a dezrăsuci. detorsionâre s.f. (tehn.) detorsiune, dezrăsucire. Detorsionarea este înlăturarea unei torsiuni. detorsionât, -ă adj. (tehn.; despre elemente torsionate) dezrăsucit. detorsiune s.f. (tehn.) detorsionâre, dezrăsucire. detoxicâ vb. I. tr. (biochim.; rar) v. Detoxi-fica. detoxifică vb I. tr. (biochim.) a deto-xica. Mănâncă numai legume şi fineţe, pentru a-şi detoxifică organismul. detoxificăre s.f. (biochim.) detoxifiere, detoxificaţie. Există numeroase diete care ajută la detoxificarea organismului. detoxificaţie s.f. (biochim.; rar) v. Deto-xificare. Detoxifiere. detoxifiere s.f. (biochim.) detoxificăre, detoxificaţie. detracă vb. I. 1 refl. (tehn.; rar; despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) v. Defecta. Deranja. Deregla. Deteriora. Strica. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni ori mintea, judecata, raţiunea lor) a (se) dezechilibra, a (se) tulbura, a (se) zdruncina, a (se) dezaxa, a (se) detuna. Necazurile permanente au detracat-o, afectându-i serios sănătatea. Din cauza sclerozei, judecata i s-a detracat, trebuind să fie supravegheat. detracare s.f. 1 (tehn.; rar) v. Defectare. Dereglaj. Dereglare. Deteriorare. Disfuncţie. Disfuncţionalitate. Stricare. 2 fig. dezechilibru, dezaxare. Detracarea lui s-a produs în urma pierderii soţiei. detracat, -ă adj. 1 (tehn.; rar; despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) v. Compromis2. Defect. Defectat. Deranjat. Dereglat. Deteriorat. Stricat. 2 fig. (despre oameni sau despre minte, judecată, raţiune) dezechilibrat, tulburat, zdruncinat2, dezaxat. Este total detracat în urma pierderii soţiei. Trebuie să fie supravegheat din cauză că are judecata dezechilibrată. detractă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defaima, a denigra, a discredita, a infama, a ponegri, a şopti, a vitupera, <înv. şi pop.> a ocărî, a feşteli, a huli, a povesti, a năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a îmbârfi, a pedepsi, a publica, <înv.> a balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a se măscări1, a mozaviri, a pişpăi, a pohlibui, a ponosi, a ponoslui, a prilesti, a vilipenda, a vrevi, a (se) critica, a pecetlui, a sfâşia, a ştampila, a îngăla, a bâzâi, a forfeca, a încondeia, a înnegri, a mâli, a otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi detractează vecinii. detractare s.f. bârfa, bârfeală,bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defaimare, denigrare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituţ5eraţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia detractarea şi invidia. detractât, -ă adj. (despre oameni) bârfit2, calomniat, defaimat, denigrat, discreditat, ponegrit, <înv. şi pop.> ocărât, feştelit, năpăstuit, încondeiat2. Fata detractată s-a îndepărtat de colege. detractator, -oâre adj., s.m., s.f. (înv.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. detractâţie s.f. (înv.) v. Bârfă. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. detractor, -oâre adj., s.m., s.f. bârfitor, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrant, denigrator, ponegritor, sicofant, şopăcăitor, hulitor, cancanier, fârţos, <înv.> balamut, bârfe-lnic, clevetnic, detractator, hulnic, năpăstuitor, ocarnic, ocărâtor, pişpăitor, ponosluitor, şoptitor, vorbitor, vorbitor de rău, <înv.; depreo pohlibuitor, mozavir, mâncător de căcat, mâncător de rahat. Persoanele detractoare sunt evitate. detrâcţie s:f. bârfa, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defaimare, denigrare, detractare, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia detracţia şi invidia. detrâge vb. III. I tr. 1 (mat.; înv. şi reg.; compl. indică numere, mulţimi etc.) v. Scădea. 2 (înv.; compl. indică lucruri unite, prinse, fixate, agăţate, legate împreună) v. Desface. Desprinde. Dezgărdina. Scoate. 3 (înv.; compl. indică lucruri fixate, înfipte în ceva) v. Extrage. Smulge. Trage. 4 (înv.; compl. indică lichide aflate într-un spaţiu închis sau circumscris) v. Extrage. Lua. Scoate. II (înv.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. De-tracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. 2 refl. (despre oameni) v. Eschiva. Fugi. Scăpa. Sustrage, detresă s.f. (fran.) v. Deznădejde. Disperare, detriment s.n. (înv.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune, detritic, -ă adj. (geol; despre roci sau depozite sedimentare) clastic, terigen. A făcut o cercetare pe teren, analizând nişte depozite de roci detritice. detritivor, -ă adj. (zool; despre animale limicole) detritofag. Animalele detritivore se hrănesc cu detritus vegetal sau animal. detritofâg, -ă adj. (zool; despre animale limicole) detritivor. detritus s.n. 1 reziduu. Cele mai multe specii de peşti se hrănesc cu detritusuri organice sau cu plante. 2 (stomat.) odontolit, piatră, tartru, tartru dentar. Trebuie să meargă la stomatolog ca să-şi îndepărteze detritusul de pe dinţi. detronâ vb. I. tr. 1 (polit.; compl. indică monarhi) a descăuna, a mazili, a răz-domni, <înv.> a depune, a surpa, a doborî. Conspiratorii încearcă să-l detroneze pe rege. 2 fig. (compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) a desărcina, a destitui, a elibera, a îndepărta, a revoca1, a scoate, a descăuna, a mazili, a debarca, a zbura. Ministrul l-a detronat din funcţia de secretar de stat. detronâre s.f. 1 (polit.) descăunâre, mazilire, mazilit1, <înv.> azlu, luare de scaun, mazilie, doborâre, surpare, surpare de scaun. Planul de detronare a regelui nu a reuşit. 2 fig. desărcinare, destituire, eliberare, îndepărtare, scoatere, descăunâre, mazilire, mazilit1, debarcare. Detronarea lui din funcţia de secretar de stat a avut ca motiv incompetenţa. detronât, -ă adj. 1 (polit.; despre monarhi) mazilit2, doborât. Regele detronat a luat calea exilului. 2 fig. (despre persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) destituit, îndepărtat, revocat, scos2, mazilit2, debarcat. Consilierul detronat s-a întors la profesia de bază. detunâ vb. 1.1 (predomină ideea de zgomot) 1 intr. (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) a bubui, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, a răzbubui, a suna, a mugi. Tunurile au detunat fără încetare, toată ziua. 2 intr. (despre spaţii închise; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a răpăi, a răsuna, a vui. Sala teatrului a detunat de aplauze la sfârşitul spectacolului. 3 intr., tr. (meteor.) a trăsni, a tuna, a săgeta. în timpul furtunii detună îngrozitor. I-a detunat câteva oi care erau în mijlocul câmpiei. 4 intr. impers. devaliza (meteor.) a tuna, a durăi, a urla, <înv.> a încrişca. A închis fereastra pentru că a început să detune. Poate să fulgere, poate să detune, trebuie să plecăm la drum. 5 intr. (reg; adesea cu determ. introduse prin prep. „ din ”, care indică instrumentul acţiunii) v. Plesni. Pocni. Trosni. 6 intr. fig. (înv.) v. Răsuna. Vibra. II tr. (predomină ideea de agresiune) 1 (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe) v. împuşca. 2 (milit.; înv. şi pop.; compl. indică localităţi, construcţii etc.)v. Bombarda. 3 (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî. întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. 4 (înv.; compl. indică fiinţe) v. Izbi. Lovi. 5 fig. (compl. indică inamici, adversari etc.) a distruge, a nimici, a zdrobi, a secera, a spulbera, a strivi, a zvânta, a potopi, a turti, a pologi. Domnul moldovean i-a detunat pe duşmani. 6 fig. (milit.; rar; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge, întrece. învinge. III (predomină ideea de cedare, de cădere; înv. şi reg) 1 refl. (despre elemente de construcţie, construcţii, clădiri etc.) v. Cădea. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Surpa. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni ori mintea, judecata, raţiunea lor) v. Detraca. Dezaxa. Dezechilibra. Tulbura. Zdruncina. detunâre s.f. 11 bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunat1, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, detunet, răzbubuit, <înv. şi reg.> sunet, durăt, tunătură, <înv.> vuială, muget. Detunarea tunului a fost asurzitoare. 2 (meteor.; înv.) v. Trăsnet. II (înv. şi pop.) 1 v. Descărcătură. Detunătură. Foc. împuşcătură. Rafală. 2 (milit.) v. Bombardament. Bombardare. Detunătură. detunat1 s.n. 11 bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunătură, duduit, du-duitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, detunet, răzbubuit, <înv. şi reg.> sunet, durăt, tunătură, <înv.> vuială, muget. 2 (meteor.; înv.) v. Trăsnet. II (înv.) 1 v. Descărcătură. Detunătură. Foc. împuşcătură. Rafală. 2 (milit.) v. Bombardament. Bombardare. Detunătură. detunat2, -ă adj. 1 (mai ales despre copaci) trăsnit2. Bradul detunat oferă o privelişte tristă. 2 (în opoz. cu „slab”, „stins”; rar; despre voce, sunete, zgomote etc.) v. Amplu. Detună-tor. Intens. Puternic. Răsunător. Rezonant. Ridicat2. Tare. Tonant. Tunător. 3 (pop.; despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit Zăpăcit. 4 (pop.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. detunător, -oăre adj. 1 (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) bubuitor, tunător, <înv.> trăsnitor. O explozie detunătoare a distrus o mare parte din clădire. 2 (în opoz. cu „slab”, „stins”; despre voce, sunete, zgomote etc.) amplu, intens,puternic, răsunător, rezonant, ridicat2, tare, tonant, tu- nător, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este detunător. detunătură s.f. 11 bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat1, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, detunet, răzbubuit, <înv. şi reg.> sunet, durăt, tunătură, <înv.> vuială, muget. 2 (înv. şi pop.) v. Detonare. Detonaţie. Explozie. Fulminaţie. 3 (meteor.; znv.) v. Tunet. 4 (meteor.; înv.) v. Trăsnet. I11 descărcătură, foc, împuşcătură, rafală, <înv. şi pop.> detunare, şus, <înv.> detunat1, detunet, puşcătu-ră. în depărtare se auzeau detunături de armă. 2 (milit.) bombardament,bombardare, <înv. şi pop.> detunare, <înv.> bătaie, detunat1, detunet. Detunătura asupra oraşului a durat o jumătate de oră. III (înv. şi reg.) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşitură. Resturi (v. rest). Ruină. Surpătură. detunet s.n. 11 (rar) v. Bubuire. Bubuit. Bubuitură. Detonaţie. Detunare. Detunat1. Detunătură. Duduit. Duduitură. Trăsnet. Trăsnitură. Vuiet. 2 (meteor.; înv.) v. Trăsnet. II (înv.) 1 v. Descărcătură. Detunătură. Foc. împuşcătură. Rafală. 2 (milit.) v. Bombardament. Bombardare. Detunătură, detur s.n. (livr.) v. Cot. Cotitură. Curbă. întorsătură. întorsură. întortochetură. Meandru. Ocol. Răsucitură. Serpentină (v.serpentin). Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpuitură. Turnantă (v. turnant). deturnă vb. I. tr. 1 (jur.; compl. indică bani publici) a defrauda, a delapida, a frauda, a sustrage, a sfeterisi. Doi angajaţi au deturnat o sumă mare de bani din conturile firmei. 2 (compl. indică cursul unui râu, al unui drum etc.) a abate2, a devia, a modifica, a muta, a schimba. Oamenii au deturnat cursul râului pentru a proteja satul de inundaţii. detumăres.f. 1 (jur.) defiraudare, delapidare, fraudare, sustragere, sfeteriseală, sfeterisire, <înv.> delapidaţie, peculat, sfeterismos. Sunt anchetaţi pentru deturnarea unei sume mari de bani din conturile firmei. 2 fig. deviaţie, deviere, mutaţie, schimbare. în societatea modernă asistăm la deturnări de personalitate. deturpă vb. I. tr. (reg.; compl. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau,p. ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi, deţ subst. (reg.) v. Ţoi2, deţinător,-oăre s.m., s.f. 1 (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) posesor, proprietar, proprietăreasă, stăpân, stăpânitor, găzdoi, gazdă, <înv.> domn, ocinaş1, posesuitor, gagiu. Deţinătorul autovehiculului nu avea certificatul la el când a fost oprit de poliţist. 2 (jur.) detentor, posesor. Este deţinător al unor pământuri valoroase. 3 posesor, purtător. Este deţinătorul unui titlu nobiliar. 4 depozitar, păstrător. Multe comunităţi mici sunt deţinătoare ale unor vechi tradiţii. deţine vb. III. tr. I (predomină ideea de posesie) 1 (compl. indică obiecte, bunuri materiale, drepturi etc.) a avea, a poseda, a stăpâni, <înv.> a posesui, a ţine. Deţine mai multe tablouri valoroase. 2 (compl. indică titluri, demnităţi) a avea, a poseda, a purta, <înv.> a ţine. Deţine titlul ştiinţific de doctor în filosofie. 3 (compl. indică funcţii, grade, ranguri) a avea, a ocupa, a ţine. Deţine funcţia de director de doi ani. 4 (compl. indică date, ştiri, informaţii) a avea, a dispune, a poseda. Deţinem primele informaţii care confirmă că politicianul este în afara oricărui pericol. 5 (rar; compl. indică spaţii sau porţiuni dintr-un spaţiu) v. Ocupa. II (predomină ideea de reţinere; jur.; compl. indică oameni) 1 a aresta1, a încarcera, a închide, a întemniţa, a reţine, a opri, <înv. şi pop.> a înrobi, a lega1, a robi, a zăvorî, <înv.> a arestălui, a arestui, a popri, a temniţa, a atârna, a gărdui, a hămui, a imprima, a îmbarca, a împacheta, a încălţa, a înfia, a lăcui, a lustrui, a pironi, a polei3, a raşcheta, a săcui2, a ţiurguli. Poliţia l-a deţinut pentru trafic de droguri. 2 (rar) v. Sechestra. deţinere s.f. 1 posedare, posesiune, stăpânire. Este cercetat pentru deţinere ilegală de armament. 2 (jur.) arest, arestare, detenţie, in-carceraţie, încarcerare, închidere, întemniţare, reţinere, arestat1, <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinzare, <înv.> arestăluire, arestăluit1, arestuit1, oprelişte, harpon, internare, pripon. Deţinerea lui a durat câteva ore pentru că nu a fost găsit vinovat. deţinut, -ă s.m., s.f., adj. (jur.) 1 s.m., s.f. condamnat, puşcăriaş, ocnaş, osândit, rob, <înv.> şalgău, recluzionar, pensionar, ostrovean, pârnăiaş, sezonist, zegar. Deţinuţii sunt urcaţi în maşini speciale şi transportaţi la închisoare. 2 s.m., s.f. arestat2, încarcerat, întemniţat, prizonier, <înv.> arestant, arestăluit2, arestuit2, pensionar. Cei mai mulţi dintre deţinuţi nu-şi recunosc fapta. 3 adj. (despre oameni) arestat2, încarcerat, închis, întemniţat, reţinut, oprit, <înv.> arestăluit2, arestuit2, poprit, gărduit, îmbarcat, împachetat2, înhămat2, lăcuit2, lustruit2, pironit, poleit2, săcuit. Persoana deţinută a angajat un avocat. deu s.m. (ornit.; reg.) v. Cuc (Cuculus ca-norus). deuteranopie s.f. (med.) acloropsie. Bolnavul care suferă de deuteranopie nu percepe culoarea verde. deutâriu s.n. (chim.) hidrogen greu. De-uteriul este folosit drept combustibil termonuclear în reactoarele nucleare. deuteromicete s.f. pl. (bot.) fungi imperfecţi. Deuteromicetelor le lipseşte sau nu li se cunoaşte încă forma de fructificaţie. deuteron s.m. (chim.) deuton. Deuteronul este nucleul atomului de deuteriu. deuteroplăsmă s.f. (biol.) deutoplasmă. Deuteroplasma este partea protoplasmei care cuprinde substanţele nutritive ale celulei. deuton s.m. (chim.) deuteron. deutoplasmă s.f. (biol.) deuteroplăsmă. deux-pieces [do'pjes] s.n. (fran.) v. Costum. Costum-taior. devaliză vb. I. tr. (compl. indică instituţii, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închi- devalizare 1470 se) a devasta, a jefui, a prăda, a sparge, a trosni Casă a fost devalizată de hoţi. Indivizi mascaţi au devalizat seiful băncii. devalizare s.f. devastare, jefuire, prădare, spargere, călcare, giolărie, gioleală, intervenţie, paradeală, trăsnaie, trosneală. Au fost arestaţi pentru devalizarea casei. Devalizarea seifului băncii s-a făcut în câteva minute. devalizat, -ă adj. (despre instituţii, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) devastat, jefuit2, prădat2, şplinguit. Casa devalizată a fost cercetată de poliţie. devalorificâ vb. I. tr., refl. (fin.; rar; compl. sau sub. indică monede, mărci şi efecte poştale etc.)v. Demonetiza. Deprecia. Devaloriza. Flota. devaloriză vb. I. tr., refl. (fin.; compl. sau sub. indică monede, mărci şi efecte poştale etc.) a (se) demonetiza, a (se) deprecia, a flota, a (se) devaluta, a (se) deva-lorifica, <înv. şi reg.> a (se) devalva, a înceta. Moneda naţională s-a devalorizat. devalorizare s.f. (fin.) demonetizare, depreciere, devalutare, <înv. şi reg.> deval-vare. în ultimul timp a avut loc devalorizarea monedei naţionale. devalorizat, -ă adj. (fin.; despre monede, mărci şi efecte poştale etc.) demonetizat, depreciat, scăzut, devalutat, <înv. şi reg.> devalvat. Devalorizată, moneda naţională începe să-şi revină. devaluta vb. I. tr., refl. (fin.; livr.; compl. sau sub. indică monede, mărci şi efecte poştale etc.) v. Demonetiza. Deprecia. Devaloriza. Flota. devalutare s.f. (fin.; livr.) v. Demonetizare. Depreciere. Devalorizare, devalutat, -ă adj. (fin.; livr.; despre monede, mărci şi efecte poştale etc.) v. Demonetizat. Depreciat. Devalorizat. Scăzut, devalvă vb. I. tr.,refl. (fin.; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică monede, mărci şi efecte poştale etc.)v. Demonetiza. Deprecia. Devaloriza. Flota. devalvâre s.f. (fin.; înv. şi reg.) v. Demonetizare. Depreciere. Devalorizare, devalvat, -ă adj. (fin.; înv. şi reg.; despre monede, mărci şi efecte poştale etc.) v. Demonetizat. Depreciat. Devalorizat. Scăzut, devâns s.n. (rar) 1 v. Depăşire. Devansare, întrecere. 2 Grăbire. devansa vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni, vehicule etc.) a depăşi, a întrece, a trece. Spre finalul cursei, atletul român i-a devansat pe ceilalţi alergători cu câţiva metri. 2 (compl. indică evenimente, acţiuni, termene etc.) a grăbi. Termenul de finalizare a proiectului a fost devansat cu un an. 3 a anticipa. Deşi a trăit în Antichitate, a devansat multe idei ştiinţifice moderne. devansare s.f. 1 depăşire, întrecere, devans. Devansarea de către atletul român a celorlalţi alergători a fost spre finalul cursei. 2 grăbire, devans. S-a promis o devansare a creşterii salariilor. devasta vb. I. tr. 1 (despre oameni; compl. indică ţări, ţinuturi etc.) a bântui, a distruge, a nimici, a pârjoli, a pustii, a prăpădi, a răşlui, a se pustului, <înv.> a dezola, a sfârşi, a strica, a sfărâmă. Multe populaţii migratoare au devastat ţara. 2 (compl. indică instituţii, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) a devaliza, a jefui, a prăda, a sparge, a trosni. 3 (despre războaie, boli molipsitoare etc.; compl. indică ţări,xfraşe, ţinuturi etc.) a bântui, a pustii. Ciuma a devastat multe ţări. 4 (despre dezastre naturale; compl. indică localităţi, zone geografice, terenuri, recolte etc.) a calamita, a sinistra. Inundaţiile au devastat zeci de localităţi. devastare s.f. 1 destrucţie, distrugere, nimicire, pârjolire, pustiire, <înv. şi pop.> pieire, <înv. şi reg.> pustiit1, <înv.> devastaţie, dezolare, dezolaţie, dezrădăcinare, piericiune, pustietu-ră, pustiiciune, risipă. Devastarea statelor a fost aproape totală după invazia populaţiilor migratoare. 2 devalizare, jefuire, prădare, spargere, călcare, giolărie, gioleală, intervenţie, paradeală, trăsnaie, trosneală. devastat, -ă adj. 11 (despre ţâri, localităţi, ţinuturi etc.) distrus, nimicit, pârjolit,pustiit2, <înv.> dezolat, carbonizat. Oraşul devastat în timpul războiului a fost reconstruit din temelii. 2 (despre instituţii, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) devalizat, jefuit2, prădat2, şplinguit. II fig. (despre oameni, despre procese psihice etc.) ars2, dezolat, distrus, nimicit, pârjolit, pustiit2, zdrobit. Se simţea devastată la gândul că a fost atât de naivă. devastatdr, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj. (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) destructor, dezastruos, distructiv, distrugător, nimicitor, pustiitor, ruinător, zdrobitor, prăpăditor, <înv. şi pop.> pierzător, <înv.> dărăpănător, dezastric, dezolator, nimicnicitor, pustiicios, risipitor, ruinos, stârpitor. Războiul a fost devastator pentru ţară. 2 s.m., s.f. fig. destructor, distrugător, surpător. Unii cotropitori au fost adevăraţi devastatori ai culturilor popoarelor supuse. devastâţie s.f. (înv.) v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pârjolire. Pustiire, devălmâş s.m. (jur.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv. şi pop.) v. Coproprietar, devălmăşie s.f. (jur.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv. şi pop.) v. Coproprietate. devegheă vb. I. tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; reg.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) v. Arăta. Confia. Declara. Destăinui. Dezvălui. Divulga. împărtăşi. încredinţa. Mărturisi. Revela. Spune. Zice. developă vb. 1.1 tr. (fotogr.; compl. indică filmefotografice) a revela. A developat filmele într-un atelier specializat. 2 tr., refl. (fran.) v. Dezvolta. developănt s.m. 1 (fotogr.) developator,revelator. Cu ajutorul developanţilor se face developarea materialelor fotografice impresionate. 2 (chim.) eluant. Developantul este un solvent sau un amestec de solvenţi întrebuinţaţi într-o soluţie. developăre s.f. (fotogr.) developat. Se recomandă ca developarea unui film să se facă într-un atelier specializat. developăt s.n. (fotogr.) developare, developatâr s.n. (fotogr.) developănt, revelator. devenă s.f. (laj. de cărţi; fran.) v. Ghinion. Nenoroc. Neşansă. deveni vb. IV. intr. (cop.; formează pred. nominal cu un nm. pred.) 1 (despre materii, lucruri, preparate etc.) a ajunge, a se face, a se preface, a se transforma, <înv.> a se arăta. Mâncarea s-a ars şi a devenit scrum. 2 (despre fiinţe) a se face, a veni, a apuca. A devenit destul de mare pentru a se înţelege cu el. 3 (despre oameni) a se face. A devenit medic. - Ce vrei să devii când te vei face mare? 4 (despre oameni) a ajunge, a accede, <înv.> a încăpea, a purcede, a sosi. în scurt timp a devenit ministru. 5 (despre oameni) a ajunge, a se alege, a ieşi. Deşi provine dintr-o familie respectabilă, a devenit un derbedeu. 6 (înv.; despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. ,,din,T) v. Apărea. Decurge. Ieşi. Proveni1. Reieşi1. Rezulta. Urma. devenire s.f. dezvoltare, evoluare, evoluţie, modificare, prefacere, schimbare, transformare, curgere, fluiditate, înnoire, mişcare. Societatea omenească este în continuă devenire. dever1 s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătaf. Vătăşel. Vornicel. dever2 s.n. (econ., com.; constr. mai ales cu vb. „a avea”) vânzare, alişveriş. Magazinul, fiind plasat într-o zonă intens circulată, are mare dever. deveră s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Va-tăşiţă. Vorniceasă. deverbăl, -ă adj., s.n. (lingv.) deverbativ, postverbal. Deverbalele se formează de la verbe. deverbativ, -ă adj., s.n. (lingv.) deverbal, postverbal. devergând,-ă adj. (fran.; înv.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. devergondă vb. I. refl. (fran.; înv.; despre oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Strica. Vicia, devergondăj s.n. (fran.; înv.) 1 v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Stricăciune. Viciu. 2 v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Incovenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozita-te. Trivialitate. Vulgaritate, devergondăt, -ă adj. (fran.; înv.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa devota lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. deverîcă s.m. {la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătaf. Vătăşel. Vornicel. deveriţă s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătăşiţă. Vorniceasă. deversa vb. I. intr. (despre ape curgătoare) a deborda, a se revărsa, a tălăzui, a se vărsa, a se desfunda, a buti, a puhoia. Râurile deversează din cauza ploilor abundente. deversor s.n. (hidrotehn.) <înv.> scurgătoare (v. scurgător). Deversorul asigură scurgerea dirijată a surplusului de apă dintr-o acumulare de apă. devestăvnirie s.f. (înv.) v. Candoare. Castitate. Feciorie. Inocenţă. Neprihănire. Nevinovăţie. Pudicitate. Pudoare, devestî vb. IV. tr. (înv.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Dezbrăca. Scoate. Trage, devestimănt s.n. (înv.) v. Dezbrăcare. Dezbrăcat1. Scoatere. Tragere, deviâ vb. 1.1 tr. (compl. indică cursul unui râu, al unui drum etc.) a abate2, a modifica, a muta, a schimba, a deturna. Oamenii au deviat cursul râului pentru a proteja satul de inundaţii. 2 intr. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de la”) a se abate2, a se depărta, a divaga, a se îndepărta, <înv.> a (se) scăpăta, a se sfii, a deraia, a ocoli, a se dezbăiera. în timpul discursului a deviat de la subiect. deviăt, -ă adj. 11 (despre cursul unui râu, al unui drum etc.) modificat, schimbat2, <înv.> abătut. Autocarul merge pe o rută deviată. 2 (despre corp, părţi ale corpului sau,p. ext., desprefiinţe) deformat, strâmb, strâmbat. Are dureri mari de spate din cauza coloanei vertebrale deviate. II fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) abnorm, anormal, nefiresc, nenormal, neobişnuit, suspect. Are un comportament deviat. deviatâr, -oare s.m., s.f. (polit.) deviaţionist. Deviatorul s-a abătut de la linia politică a partidului său. deviaţie s.f. 11 abatere, deviere, modificare, mutare, schimbare. 2 (fiz.) deviere. I11 abatere, depărtare, deviere, divagaţie, îndepărtare. 2 deviere, mutaţie, schimbare, deturnare, deviaţiomsm s.n. (polit.; rar) v. Deviere, deviaţionist, -ă s.m., s.f. (polit.) deviator. deviere s.f. 11 abatere, deviaţie, modificare, mutare, schimbare. Devierea cursului râului a fost necesară pentru protejarea satului de inundaţii. 2 (fiz.) deviaţie. Devierea este unghiul dintre direcţia razei emergente dintr-un sistem optic şi direcţia razei incidente. I11 abatere, depărtare, deviaţie, divagaţie, îndepărtare. Devierea vorbitorului de la subiect a nemulţumit auditoriul. 2 deviaţie, mutaţie, schimbare, deturnare. în societatea modernă asistăm la devieri de personalitate. 3 (psih.) abatere, abnormitate, anomalie, anormalitate, disfuncţie, dez- ordine, derapaj, dezordine. Bolnavul prezintă grave devieri de comportament. 4 (polit.) deviaţionism. Devierea este îndepărtarea de la linia de conduită politică a unui partid sau a unei organizaţii. deviitâr s.m. (înv.) v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. devin, -ă s.m., s.f. (fran.; înv.) v. Ghicitor. Prezicător. Vaticinator. devină vb. I. tr. (fran.; înv.) 1 (compl. indică viitorul) v. Ghici. Prevesti. Prezice. Proroci. 2 v. Explica. înţelege. Pricepe, devinăre s.f. (înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. devfnge vb. III. tr. (latin.; înv.; compl. indică ţâri, popoare, grupuri sociale, oameni) v. Aservi. înrobi. Robi. Subjuga. Supune, deviriliză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică bărbaţi) a (se) demasculiniza, a (se) efemina, <înv.> a (se) efemeia, a (se) în-muia, a (se) moleşi. devirilizăre s.f. demasculinizare,efeminare, efeminaţie. Devirilizarea este starea acelor bărbaţi care au aspect sau caractere feminine. devirilizât adj. (despre bărbaţi) demasculi-nizat, efeminat, <înv.> efemeiat, levente, molatic. Bărbaţii devirilizaţi au aspect sau caractere fem in ine. deviscerât, -ă adj. (rar; despre animale,peşti, păsări) v. Eviscerat. devitalizâ vb. I. refl. fig. (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) a se fana, a se îngălbeni, a muri, a se ofili, a păli2, a pieri, a se trece, a se usca, a se veşteji, a se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba se devitalizează spre sfârşitul toamnei. Câteva flori din glastră s-au devitalizat din cauza căldurii excesive. devitalizâre s.f. fig. fanare, îngălbenire, ofilire, pălire2, uscare, veştejire. Spre sfârşitul toamnei, începe devitalizarea ierbii. Căldura excesivă provoacă devitalizarea plantelor. devitalizât, -ă adj. fig. (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) clorotic, fanat, galben, îngălbenit, ofilit, pălit2, trecut2, uscat2, veşted, veştejit. în glastră sunt câteva flori devitalizate. deviz s.n. 1 <înv.> smet. A întocmit devizul unei construcţii. 2 deviz de antecalculaţie = antedeviz. A făcut devizul de antecalculaţie pentru evaluarea preţului de cost. devizajâ vb. I. tr. (fran.; compl. indică fiinţe, obiecte etc sau ochii, privirea) v. Aţinti. Fixa. Ţinti. Ţintui. deviză s.f. lozincă1, parolă. Deviza Revoluţiei Franceze a fost: „Libertate, egalitate, fraternitate”. devlă s.f. I 1 (anat.; pop. şi fam.; deprec.) v. Cap. 2 (anat.; înv. şi reg.) v. Craniu. Cutie craniană. 3 (înv. şi reg.) v. Vasilcă. 4 (reg.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. II fig. (înv. şi reg.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăneală. Cumpănire. Cumpăt. Cumpătare. Echilibru. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. devoală vb. I. tr. fig. (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spune, a zic, a dezveli. Privirea ei îi devoalează cât de mult îl iubeşte. Nu-şi devoalează nimănui sentimentele. devoalăre s.f. fig. destăinuire, dezvăluire, divulgare, împărtăşire, încredinţare, mărturisire, revelare. Devoalarea sentimentelor lui nu i-a atras dragostea fetei. devoniăn,-ă adj. (geol.) <înv.> devonic. Formaţiuni continentale devoniene se găsesc în nord-vestul Europei. devonic, -ă adj. (geol.; înv.) v. Devonian. devoră vb. I. tr. 11 (despre animale sau păsări de pradă; compl. indică prăzi, stârvuri, cadavre) a sfârteca, a sfâşia. Leul îşi devorează în linişte prada. 2 (despre fiinţe; compl. indică hrană) <înv.> a îndupăca. Devorează tot ce i se pune în farfurie. 3 (despre insecte, viermi; compl. indică lucruri, materiale textile, frunze etc.) a distruge, a mânca, a roade, a linge, a pic-ni. Omizile devorează frunzele copacilor. II fig. 1 (despre agenţi fizici sau chimici; compl indică obiecte, materiale etc.) a ataca, a distruge, a mânca, a roade. Rugina devoreazăfierul. 2 (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. Devorează banii prin baruri şi discoteci. 3 (despre foc; compl indică bunuri, construcţii, aşezări etc.) a arde, a consuma2, a distruge, a mistui, a nimici, a topi, a înghiţi. Flăcările au devorat toate bunurile din apartament. 4 (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a munci, a apăsa, a consuma2, a măcina, a mistui, a muşca, a opresa, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. îl devorează situaţia în care se află. 5 (rar) v. Dori. Jindui. Pofti. Râvni. Ţine. Vrea. devorănt, -ă adj. I (despre animale sălbatice mari) devorator. II fig. 1 (despre senzaţia de foame) colosal, extraordinar. Are o foame devorantă. 2 (mai ales despre sentimentele oamenilor) devorator, mistuitor, nesăţios. Dragostea pentru ea este devorantă. devorator, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. (despre animale sălbatice mari) devorant. Leul este un animal devorator. II fig. 1 adj. (mai ales despre sentimentele oamenilor) devorant, mistuitor, nesăţios. 2 s.m., s.f. consumator. Este un devorator de filme istorice. devot, -ă adj., s.m., s.f. (livr.) 1 adj., s.m., s.f. (relig.) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. 2 adj.,s.m.,s.f. (relig.) v. Bigot. Bisericos. Fanatic. Habotnic. 3 adj. (în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; despre oameni) v. Bun. Cinstit Constant. Credincios. Devotat. Fidel. Leal. Loial. Statornic. devotă vb. I. refl. (despre oameni; urmat de determ. în dat.) a se abnega1, a se consacra, a se dărui, a se deda, a se dedica, a se destina, devotament 1472 a se hărăzi, a se închina, <înv.> a se aplica, a se dedia, a se meni, a se pridădi, a se şerbi, a trăi, a se afierosi, a se făgădui, a se logodi. S-a devotat cu totul cercetării. devotament s.n. 1 abnegare1, abnegaţie, dăruire, devoţiune, <înv.> devotare, devo-taţiune, jelanie, sadacat. L-a slujit cu devotament cât timp i-a fost subaltern. 2 cinste, credinţă, fidelitate, lealitate, loialitate, statornicie, lealism, loialism, <înv. şi reg.> priinţă, <înv.> sadacat. Nu a pus nicio clipă la îndoială devotamentul soţiei sale faţă de el. devotare s.f. 1 abnegare1, consacrare, dăruire, dedicare, destinare, închinare, consacraţie, logodire. Pentru ea a fost importantă devotarea întregii vieţi cercetării. 2 (înv.) v. Abnegare1. Abnegaţie. Dăruire. Devotament. devotat -ă adj. (în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; despre oameni) bun, cinstit, constant, credincios, fidel, leal, loial, statornic, devot, slugarnic, <înv.> slugăritor, smerit, nestrămutat. S-a convins că îi este un devotat partener de viaţă. devotaţiune s.f. (înv.) v. Abnegare1. Abnegaţie. Dăruire. Devotament, devoţiune s.f. 1 (relig.) credinţă, cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, dumnezeire, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blago-cestie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evs-plahnie, înfrângere. Devoţiunea lui este recunoscută de toţi. 2 (rar) v. Abnegare1. Abnegaţie. Dăruire. Devotament, devreme adv. (temporal) 1 curând, fuga (v.fugă), grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra devreme în casă. 2 repede, timpuriu, degrabă. Ghioceii au răsărit devreme anul acesta. devremior adv. (temporal) devremişor. Trebuie să te scoli devremior mâine dimineaţă. devremişor adv. (temporal; reg.) v. Devremior. dexter, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. dexteritate si. 1 abilitate, destoinicie, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, pi-otimie, apucătură. Admiră dexteritatea chirurgului în mânuirea bisturiului. 2 agerime, agilitate, deşteptăciune, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune. îşi întrecea prietena prin dexteritate şi eficienţă. dextrocardiogrâmă s.f. (med., med. vet.) dextrogramă. Dextrocardiograma este partea unei electrocardiograme care corespunde ventriculului drept. ^ dextrogramă s.f. (med., med. vet.) dextro-cardiogramă. dextroză s.f. (farm.) glucoză. Dextroza este folosită la fabricarea bomboanelor, a mierii artificiale, a lichiorurilor sau în alimentaţia dietetică. dezaburâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) v. Degaja. Elimina. Emana. Emite. Exala. împrăştia. Răspândi. Scoate. dezaburi're s.f. (înv.) v. Degajare. Efluenţă. Eliminare. Emanare. Emanaţie. Emisiune. Exalare. Exalaţie. împrăştiere. Răspândire, dezabuză vb. 1.1 tr., refl. a (se) blaza. Neajunsurile şi eşecurile l-au dezabuzat. 2tr. (compl. indică oameni) a decepţiona, a dezamăgi, a deziluziona, a frustra, a dezumfla. Realitatea îl dezabuzează. dezabuzăre s.f. 1 blazare, lasitudine, plictiseală, urât1, acedie, lehamite, plictis, lihăială, zălezeală, <înv.> anosteală, anostie, plicsis, sastiseală, sastisire, stenahorie, nixis, sictir, sictireală. Neajunsurile l-au adus la o stare de dezabuzare. 2 decepţie, dezamăgire, deziluzie, deziluzionare, frustrare, frustraţie, fâs, <înv. şi reg.> celuşag, <înv.> dezîncân-tare, dezîncântământ, dezumflare. îi citeşte dezabuzarea în ochi. dezabuzat -ă adj. (despre oameni) 1 blazat, plictisit, scârbit, lehămetit, lehămetuit, <înv.> sastisit, sătul, săturat. Dezabuzat din cauza unui serviciu anost şi fără satisfacţii, s-a hotărât să-şi schimbe locul de muncă. 2 decepţionat, dezamăgit, deziluzionat, frustrat, dezumflat2. Deza-buzatâ, nu-l va ierta că a minţit-o. 3 (rar) v. Dezgustat. dezacidă vb. I. tr., intr. (chim.; înv.) v. Dez-acidifica. dezacidăre si. (chim.; rar) v. Dezacidificare. dezacidificâ vb. I. tr., intr. (chim.) <înv.> a dezacida. A dezacidificat substanţa anulân-du-i caracterul acid. dezacidificăre s.f. (chim.) dezacidare. Prin dezacidificare, scade aciditatea unei substanţe. dezacidulăre s.f. (tipogr.) dezeţuire. Oxizii formaţi pe suprafaţa unei forme de tipar plan se înlătură prin dezacidulare. dezacord s.n. 11 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, nă-vârneală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfădălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuni-une, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfădire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de dezacord între cei doi parteneri de afaceri. 2 discordanţă, discrepanţă, disonanţă, distonanţă, inadecvare, neadecvare, neconcordanţă, nepotrivire, stridenţă, diston, distonare, inadecvaţie. S-a scris mult despre dezacordul dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. 3 contradicţie, contrazicere, inadvertenţă, incongruenţă, nepotrivire. Există un dezacord între declaraţiile celor doi martori. II (fiz.; rar) v. Dezacordare. dezacorda vb. I. refl. 1 (muz.; în opoz. cu „a se acorda”; despre instrumente muzicale cu coarde) a se discorda. Violoncelul s-a dezacordat. 2 (lingv.; despre părţi de vorbire flexibile sau despre părţi de propoziţie) <înv.> a se dezsoglăsui. 3 (înv.; despre un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) v. Despărţi. Dezmembra. Divide. Diviza. Fracţiona. împărţi. Scinda. Sciziona. Separa, dezacordăj s.n. (muz.; rar) v. Dezacordare. Discordare. dezacordâre si. 1 (muz.) discordare, dezacordaj. Prin cădere, s-a produs dezacor-darea violoncelului. 2 (fiz.) dezacord. Dezacordarea este modificarea caracteristicilor unui sistem oscilant astfel încât acesta să nu mai coincidă cu o anumită frecvenţă de reper. dezacordăt, -ă adj., adv. (muz.) 1 (despre instrumente muzicale cu coarde) discordat, neacordat, destrunat, <înv.> discord. A reparat violoncelul dezacordat. 2 adv. (indică modul de executare a unei piese muzicale) discordat, scordato. dezactiva vb. I. tr. (compl. indică corpuri contaminate cu substanţe radioactive sau contaminante) a decontamina. încăperile în care s-a semnalat prezenţa unor radiaţii au fost dezactivate. dezactivare si. decontaminare. Când se semnalează prezenţa unor radiaţii într-o încăpere, dezactivarea este obligatorie. dezactualiză vb. I. refl. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) a se demoda, a se învechi, a se perima, a trece, a se răsufla, a se rugini. Unele obiceiuri s-au dezactualizat. dezactualizâre si. demodare, desuetudine, învechire, perimare. Dezactualizarea unor obiceiuri este inevitabilă. dezactualizăt, -ă adj. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) ana- dezamorsa cronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, filmat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare dezactualizată. dezacuplă vb. I. tr. (electr.; compl indică aparate sau maşini electrice) a deconecta, a decupla. în timpul furtunii a dezacuplat toate aparatele electrice din casă. dezacuplare s.f. (electr.) deconectare, deconexiune, decuplare. în timpul unei furtuni este recomandată dezacuplarea aparatelor electrice din casă. dezacuplat, -ă adj. (electr.; despre aparate electrice) deconectat, decuplat. Dupăjurtună, aparatele electrice din casă dezacuplate sunt puse în prize. dezadaptăre s.f. inadaptare, neadaptare. S-a vorbit mult despre dezadaptarea artistului. dezadaptât, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Inadaptat. Neadaptat. Nededat. Nedeprins. Nefamiliarizat. Neînvăţat. Neobişnuit, dezaerâ vb. I. tr. (tehn.; compl indică materii, materiale, conducte etc.) a dezaerisi. A dezaerat conductele. dezaerisi vb. IV. tr. (tehn.; rar; compl. indică materii, materiale, conducte etc.)v. Dezaera. dezaerisi're s.f. (tehn.) degazare. Sacii de aer formaţi într-o conductă sau într-un recipient de apă ori de abur se îndepărtează prin dezaerisire. dezafecta vb. I. tr. (rar; compl. indică construcţii, imobile etc.) v. Dărâma. Demola, dezaglomerâ vb. I. tr. (compl indică localităţi, zone, artere de circulaţie etc.) a descongestiona. Poliţia a luat măsuri pentru a dez-aglomera şoselele. dezaglomerăt, -ă adj. (despre localităţi, zone, artere de circulaţie etc.) descongestionat. Pe şoselele dezaglomerate se circulă cu uşurinţă. dezagreabil, -ă adj. 1 (despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.) contrariant, neplăcut, supărător, displăcut, păcătos, urât2, <înv.> supăralnic, supărăcios, inconforta-bil, tâmpit. A ajuns în situaţia dezagreabilă de a-l refuza. 2 (despre îndatoriri, îndeletniciri etc.) neplăcut, ingrat. Meseria autopsierului i se pare dezagreabilă. 3 (despre mirosuri) dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mi-rositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăn-dăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii dezagreabile de sulf 4 (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. lor) antipatic, neplăcut, nesuferit, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, displăcut, <înv. şi pop.> urât2, căcănar, <înv. şi reg.> urgisit, nasol, naşpa. N-am văzut o femeie mai dezagreabilă în viaţa mea! 5 (despre culori, nuanţe) criant, intens, izbitor, puternic, strident, tare, ţipător, violent, viu, ochios, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe dezagreabile. 6 (rar) v. Dăunător. Negativ. Nociv. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Prejudiciabil. Primejdios. Rău. Vătămător. dezagregă vb. I. refl. 1 (geol.; despre roci) a se altera, a se dezintegra. După ploaie, rocile calcaroase s-au dezagregat. 2 (rar; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. 3 (fiz.; înv.; despre raze de lumină, unde) v. Dispersa. 4 (fiz.; impr.; despre unele elemente radioactive, despre nuclee atomice etc.) v. Dezintegra, dezagregâre s.f. 11 (geol) dezagregaţie, dezintegrare, <înv.> dezalcătuire,dezintegraţie. Vânturile, ninsorile şi ploile contribuie la dezagregarea rocilor. 2 (chim.) descompunere. Prin dezagregare, o substanţă insolubilă se transformă în substanţe uşor solubile. 3 (fiz.; impr.) v. Dezintegrare. II (psih.) dezagregare mentală = dezagregare psihică = demenţă precoce, schizofrenie. Dezagregarea mentală sau psihică este o boală psihică ireversibilă, deosebit de gravă. dezagregât, -ă adj. 1 (geol; despre roci) dezintegrat. înaintează greu, alunecând pe conglomeratul de pietre dezagregate. 2 (fiz.; impr.; despre unele elemente radioactive, despre nuclee atomice etc.) v. Dezintegrat, dezagregator s.n. (metalurg.; rar) v. Aerator. Afânător. dezagregaţie s.f. (geol) dezagregare, dezintegrare, <înv.> dezalcătuire, dezintegraţie. dezagrement s.n. (livr.) 1 v. Neajuns1. Neplăcere. 2 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. dezalbuminâ vb. I. tr. (chim.; compl. indică albuminele dintr-o soluţie) a defeca. A dez-albuminat substanţele albuminoide. dezalbuminăre s.f. (chim.) defecare. Prin dezalbuminare, substanţele albuminoide din-tr-o soluţie se precipită cu ajutorul unui reactiv chimic. dezalcătui vb. IV. 11 tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) v. Decompoza. Descompune. Desface. Despărţi. Divide. Diviza. Fracţiona. împărţi. Scinda. Separa. 2 refl. (înv.; despre corpuri sau materii organice, lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompune. Putrezi. Strica. 3 tr. (mat.; înv.; compl. indică sume, numere) v. Descompune. II tr.,refl. fig. (rar; compl sau sub. indică popoare, state, colectivităţi etc.) v. Descompune. Destrăma. Dezmembra. Distruge. Nimici. Surpa, dezalcătuire s.f. 11 (rar) v. Descompunere. Desfacere. Despărţire. Divizare. Fracţionare, împărţire. Scindare. Separare. 2 (înv.) Descompunere. Putrefacţie. Putrezire. 3 (geol; înv.) v. Dezagregare. Dezagregaţie. Dezintegrare. II fig. (rar) v. Descompunere. Destră- mare. Dezmembrare. Distrugere. Nimicire. Surpare. dezalcătui't, -ă adj. (înv.; despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompus. Putred. Putrezit. Stricat. dezamăgi vb. IV. tr. 1 (compl indică oameni) a decepţiona, a dezabuza, a deziluziona, a frustra, a dezumfla. Realitatea îl dezamăgeşte. 2 (înv.; compl. indică idei, ipoteze, concepte etc.) v. Anula. Infirma, dezamăgire s.f. decepţie, dezabuzare, deziluzie, deziluzionare, frustrare, frustraţie, fâs, <înv. şi reg.> celuşag, <înv.> dezîncân-tare, dezîncântământ, dezumflare. îi citeşte dezamăgirea în ochi. dezamăgit, -ă adj. 1 (despre oameni) decepţionat, dezabuzat, deziluzionat, frustrat, dezumflat2. Dezamăgită, nu-l va ierta că a minţit-o. 2 (despre fizionomia sau despre manifestările oamenilor) lung. îl priveşte cu o figură dezamăgită. îi aruncă o privire dezamăgită. dezamăgitor, -oăre adj. (despre atitudini, acţiuni, creaţii etc. ale oamenilor sau despre stări, situaţii etc.) decepţionant, deziluzi-onant. Rezultatele de la concurs au fost dezamăgitoare. dezambală vb. I. tr. (compl. indică obiecte, mărfuri, produse etc. ambalate, împachetate) a deschide, a desface, a despacheta, a dezveli. Curioasă, dezambalează repede cadourile. dezambalăre s.f. despachetare, despachetat1, dezvelire. O ajută la dezambalarea cadourilor. dezambalât, -ă adj. (despre obiecte, mărfuri, produse etc. ambalate, împachetate) desfăcut, despachetat2. Cadoul dezambalat era o statuetă. dezamestecă vb. I. tr. (înv.) 11 (compl indică materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu) v. Alege. Aranja. Clasa. Selecta. Selecţiona. Sorta. Tria. 2 (compl. indică componentele unui tot, ale unui ansamblu etc. ori substanţe, materii în amestec cu altele de densităţi diferite) v. Alege. Despărţi. Izola. Separa. II fig. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) v. Clarifica. Desluşi. Elucida. Explica. Explicita. Lămuri. Limpezi. Preciza. Rezolva. Soluţiona, dezamestecăre s.f. fig. (înv.) v. Clarificare. Desluşire. Elucidare. Explicare. Explicaţie. Explicitare. Lămurire. Limpezire. Precizare. Rezolvare. Soluţie. Soluţionare, dezameţeâlă s.f. (înv.) v. Dezmeticire. Reculegere. Revenire, dezameţi't, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Dezmeticit. Recules, dezamorsă vb. I. tr. 1 (milit.; compl. indică arme, proiectile, mine etc.) a dezarma. Ge-niştii încearcă să dezamorseze bomba. 2 fig. (compl. indică neînţelegeri, conflicte etc.) a aplana, a atenua, a diminua, a înlătura, a pacifica, a potoli, a edulcora, a estompa. Conflictul dintre cele două state a fost dezamorsat cu talent diplomatic. dezamorsare 1474 dezamorsare s.f. fig. aplanare, atenuare, înlăturare, pacificare, potolire. Dezamorsarea conflictului dintre cele două state s-a făcut cu talent diplomatic. dezamorsat, -ă adj. fig. (despre neînţelegeri, conflicte etc.) aplanat2, atenuat, diminuat, edulcorat, estompat. Conflictul dezamorsat a adus mai multă linişte în casă. dezampară vb. I. tr. (fran.; compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi. dezamparât, -ă adj. (fran.; despre oameni) v. Bulversat Confuz. Debusolat. Deconcertat. Derutat. Descumpănit. Dezorientat încurcat2. Nedumerit. Perplex. Tulburat. Tulbure. Zăpăcit. dezancola vb. I. 1 tr. (ind. text; compl. indică fire textile, ţesături) a descleia. 2tr., refl. (livr.; compl. sau sub. indică lucruri unite, prinse, lipite, sudate) v. Decola. Descleia. Desface. Desprinde. Dezlipi, dezancolare s.f. 1 (ind. text.) desdeiere. Prin dezancolare o ţesătură se spală de apret sau de substanţe cleioase. 2 (rar) v. Descle-iere. Desfacere. Desprindere. Detaşare. Dezlipire. dezanexâ vb. I. tr. (compl. indică teritorii anexate de o ţară străină) a retroceda, dezanexăre s.f. retrocedare. Nu s-a semnat încă tratatul de dezanexare a teritoriului. dezanexât, -ă adj. (despre teritorii anexate de o ţară străină) retrocedat, dezaprobă vb. I. tr. (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamnata dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. A fost dezaprobat de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut dezaprobăre s.f. blam, blamare, condamnare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobare, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat dezaprobarea colegilor pentru ceea ce a făcut. dezaprobator, -oăre adj. (mai ales despre manifestări ale oamenilor) neaprobator, reprobator, vituperativ, reprobativ. îi face un semn dezaprobator din cap. dezaprobăţie s.f. (înv.) v. Blam. Blamare. Condamnare. Dezaprobare. Dezavuare. Neaprobare. Oprobriu. Reprobare. Respingere. Sancţionare. Stigmatizare. Vituperare. Vituperaţie. dezarărmre s.f. (tipogr.) decuprare. Stratul de cupru depus galvanic pe stereotipe se înlătură prin dezarămire. dezarimăj s.n. (mar.) dezarimare. dezarimăre s.f. (mar.) dezarimaj. După acostarea navei, marinarii au început dez-arimarea mărfurilor din magaziile acesteia. dezarmâ vb. 1.1 tr. (milit; rar; compl. indică arme, proiectile, mine etc.) v. a deza- morsa. 2 intr. fig. (despre oameni) a abandona, a ceda, a se opri, a renunţa, a capitula. Boxerul a dezarmat în repriza a doua. dezarmâre s.f. (milit.) dezarmaţie. După război, s-a decretat dezarmarea tuturor locuitorilor ţării. dezarmât, -ă adj. (milit; despre oameni) neînarmat. Nu poate dTîmpuşte un om dezarmat. dezarmăţie s.f. (milit.; rar) v. Dezarmare. dezarticulâ1 vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) a (se) deplasa, a (se) disloca, a (se) luxa, a (se) scrânti, a (se) răsuci, a (se) suci2, <înv. şi reg.> a (se) sminti, a se luşi, a (se) muruli, a se muta, a pica2, a (se) preti, a (se) proclinti, a sări, a (se) strica. Şi-a dezarticulat osul umărului. Femurul i s-a dezarticulat în urma căderii. dezarticula2 vb. I. tr. 1 (gram.; rar; compl. indică lanţul vorbirii sau elemente ale acestuia) v. Despărţi. Diviza. Fragmenta. împărţi. Segmenta. 2 (tehn.; fam.; compl indică instalaţii, maşini, sisteme tehnice etc.) v. Delabora. Demonta. Desface. Dezasambla. dezarticulăre s.f. (med., med. vet.) deplasare, dezarticulaţie, dislocare, exartroză, luxare, luxaţie, scrântire, exarticulaţiune, torsiune, răsucire, scrânteală, scrântitură, sucire, sucitură, luşitură, proclinteală,proclintire, <înv.> suceală. Dezarticularea femurului i-a provocat dureri mari. dezarticulat1, -ă adj. 1 (med., med. vet; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) deplasat, dislocat, luxat, scrântit, răsucit2, sucit2, <înv. şi reg.> dezbinat, luşit, proclintit, <înv.> dez-bârnat. A fost operată din cauza femurului dezarticulat. 2 (despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) dezechilibrat. Simţea picioarele dezarticulate din cauza oboselii. 3 (mai ales despre gesturi, mişcări ale fiinţelor) dezordonat, haotic, lăbărţat. Vorbeşte tare, făcând gesturi dezarticulate. Are mersul dezarticulat. dezarticulat2, -ă adj. (despre cuvinte, fraze etc.) bolborosit2, îngăimat, mormăit2, nearticulat, neclar, nedesluşit, îngălat, morfolit. Cuvinte dezarticulate apăreau în vorbirea copilului când acesta era speriat. dezarticulaţie s.f. (med., med. vet.) deplasare, dezarticulare, dislocare, exartroză, luxare, luxaţie, scrântire, exarticulaţiune, torsiune, răsucire, scrânteală, scrântitură, sucire, sucitură, luşitură, proclinteală, proclintire, <înv.> suceală. dezasamblă vb. I. tr. (tehn.; compl. indică instalaţii, maşini, sisteme tehnice etc.) a delabora, a demonta, a desface, a dezarticula2. Mecanicul a dezasamblat motorul maşinii. dezasamblăt,-ă adj. (tehn.; despre instalaţii, maşini, sisteme tehnice etc.) delaborat, demontat2, desfăcut. Motorul dezasamblat este remontat bucată cu bucată. dezasimilâre s.f. (fiziol) catabolism, deza-similaţie. dezasimilâţie s.f. (fiziol) catabolism, dezasimilare. Dezasimilaţia este un proces de dezintegrare care are loc în organismele vii, însoţit de un proces de eliberare de energie. dezasortă vb. I. tr. (compl. indică obiecte care alcătuiesc o pereche) a desperechea. Din neatenţie, şi-a dezasortat cerceii. dezasortât, -ă adj. (despre obiecte care alcătuiesc o pereche) desperecheat, nepereche, <înv.> nesoţ. Când a observat, şi-a scos imediat cerceii dezasortaţi. dezăstric, -ă adj. (înv.; mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor. dezastru s.n. I calamitate, catastrofa, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pus-tieşag, pustiit1, sodom, năpust, prăpă-deală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfărâmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este un dezastru aducător de moarte. II fig. 1 maledicţie, nefericire, nenoroc, nenorocire, dezmoştenire. Viaţa lui a stat sub semnul dezastrului. 2 distrugere, naufragiu, ruinare, ruină. O societate merge spre dezastru dacă nu sunt eradicate corupţia şi nepotismul. 3 eşec, fiasco, insucces, nereuşită (v. nereuşit), cădere, picare. Examenul de titularizare a fost un dezastru pentru mulţi dintre profesori. 4 dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbuşitură, resturi (v. rest), ruină, surpătură, sfarâmătură, <înv. şi reg.> detunătură, hârciob, hurubişte, ruinătu-ră, <înv.> năruire, risipă, risipire, risipitură, surpare. Din palatul domnesc a rămas un dezastru. dezastruos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) destructor, devastator, distructiv, distrugător, nimicitor, pustiitor, ruinător, zdrobitor, prăpăditor, <înv. şi pop.> pierzător, <înv.> dărăpănător, dezăstric, dezo-lator, nimicnicitor, pustiicios, risipitor, ruinos, stârpitor. Războiul a fost dezastruos pentru ţară. 2 catastrofal, catastrofic, fatal, funest, teribil, nefericit, nenorocit, tragic, trist. Deversările necontrolate de deşeuri toxice au consecinţe dezastruoase asupra mediului. II adv. (modal) tragic. Partida s-a terminat dezastruos pentru tânărul şahist. dezavantăj s.n. 1 defavoare, inconvenient, neajuns1, defect, handicap. Lipsa experienţei a fost pentru ea un dezavantaj în realizarea proiectului. 2 (sport; adesea constr. cu prep. „în”) inferioritate. Atletul spaniol se află în dezavantaj. 3 daună, pagubă, pierdere, prejudiciu, stricăciune, male-ficiu, <înv. şi pop.> pricaz1, supărare, <înv. şi reg.> smintă, sminteală, ştetă, <înv.> detriment, eziet, piericiune, scădere, dezbătare stricare, stricătură, tor2, zdruncinare, vătămare, gaură, zdruncineală, vătămătură. Nu se pot estima dezavantajele aduse de inundaţii. 4 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Dezavantajele lui educaţionale sunt evidente. dezavantajă vb. I. tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a defavoriza, a strica, <înv.> a defavora, a handicapa. Arbitrii au dezavantajat echipa de fotbal aflată în deplasare. dezavantajâre s.f. defavorizare. Dezavantajarea echipei de fotbal a determinat reacţii vii din partea suporterilor. dezavantajât, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) defavorizat. Echipa dezavantajată a depus plângere la Federaţia Internaţională de Fotbal. dezavantajos, -oâsă adj. nefavorabil, neprielnic, oneros. A contractat un credit în condiţii dezavantajoase. dezavuâ vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaprobă, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. A fost dezavuat de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. 2 (compl. indică oameni, idei, acţiuni etc.) a se desolidariza, a se dezice1. Politicianul dezavuează ideile şovine. 3 (livr.; compl. indică fapte, acţiuni, ştiri etc.) v. Contesta. Dezminţi. Infirma. Nega. Renega. Tăgădui, dezavuâre s.f. 1 blam, blamare, condamnare, dezaprobare, neaprobare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat dezavuarea colegilor pentru ceea ce a făcut. 2 desolidarizare, dezicere. îi condamnă dezavuarea mentorului său. dezaxâ vb. I. tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni ori mintea, judecata, raţiunea lor) a (se) dezechilibra, a (se) tulbura, a (se) zdruncina, a (se) detraca, a (se) detuna. Necazurile permanente au dezaxat-o, afectându-i serios sănătatea. Din cauza sclerozei, judecata i s-a dezaxat, trebuind să fie supravegheat. dezaxâre s.f. fig. dezechilibru, detracare. Dezaxarea lui s-a produs în urma pierderii soţiei. dezaxăţ, -ă adj. fig. (despre oameni sau despre minte, judecată, raţiune) dezechilibrat, tulburat, zdruncinat2, detracat. Este total dezaxat în urma pierderii soţiei. Trebuie să fie supravegheat din cauză că are judecata dezaxată. dezbâte1 vb. III. I tr. 1 (despre membrii unei instanţe judecătoreşti, ai unei adunări legiuitoare etc.; compl. indică probleme de larg interes, legi, proiecte, păreri, propuneri, chestiuni în litigiu etc.) a chibzui, a delibera, a discuta, a pertracta. Membrii comisiei au dezbătut îndelung până au luat o hotărâre. 2 (compl. indică teme ştiinţifice, literare, probleme, subiecte din diferite domenii etc.) a discuta, a trata, <înv.> a tratarisi, a trătălui, a dezvolta. Dezbate o chestiune de istoria limbii române literare vechi. II refl. fig. 1 (reg.; despre soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) v. Alege. Decide. Fixa. Hotărî. Stabili. 2 (înv.; despre oameni) v. Chinui. Consuma2. Frământa. Măcina. Mânca. Mistui. Pârjoli. Sfărâmă. Zbate. Zbuciuma. dezbâte2 vb. III. (înv. şi pop.) 1 tr. (compl. indică lucruri unite, prinse, lipite, sudate) v. Decola. Descleia. Desface. Desprinde. Dezlipi. 2 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi umane, clase sociale) v. Elibera. Libera. Salva. Scăpa. Scoate. 3 refl. (despre oameni, colectivităţi umane, ţâri) v. Dezrobi. Elibera. Emancipa. Libera. 4 refl. recipr. (despre oameni) v. Târgui. Tocmi. 5 tr. (compl indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „de la”, „de”, care indică idei, gânduri etc.) v. Abate2. îndepărta. 6 tr. (agric.; compl. indică mai ales un teren agricol întărit, bătut, uscat) v. Afâna. dezbătere1 s.f. 1 chibzuire, contenţiune, deliberare, discutare, discuţie, pertractare, pertractacţie, <înv.> deliberaţie, discută, sfadire, trataţie, muchealemea. Membrii comisiei, după îndelungi dezbateri, au luat o hotărâre. 2 discutare, tratare. Profesorul şi-a propus dezbaterea unei chestiuni de istoria limbii române literare vechi. dezbătere2 s.f. (înv. şi pop.) 1 v. Desfacere. Desprindere. Dezgărdinare. Scoatere. 2 v. Eliberare. Liberare. Salvare. Scăpare. Scoatere, dezbăierâ vb. 1.11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) v. Desface. Dezlega. Deznoda. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică obiecte strânse, legate sau închise la un capăt) v. Deschide. Desface. Dezlega. 3 refl. impers. (reg.) v. Desprimăvăra. împrimăvăra. II refl. fig. (înv. şi pop.; despre oameni) 1 v. Abate2. Depărta. Deraia. Devia. Divaga. îndepărta. Ocoli. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Debarasa. Degaja. Descotorosi. Dezbăra. Scutura. Scăpa. dezbăierăt, -ă adj. (înv. şi pop.) 1 (despre sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) v. Desfăcut. Dezlegat2. Deznodat. 2 (despre obiecte strânse, legate sau închise la un capăt) v. Deschis. Desfăcut. Dezlegat2. dezbar s.n. (reg; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) v. Dezbărare. Dezobişnuire. Dezvăţ. Dezvăţare. Scăpare, dezbărâ vb. I. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a se lăsa, a scăpa, <înv.> a (se) părăsi, a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lecui, a (se) sătura, a (se) scutura, a (se) vindeca, a (se) dezbăta, a înţărca. S-a dezbărat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate dezbăra de patima jocurilor de noroc. 2 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se debarasa, a se degaja, a se descotorosi, a scăpa, a se coroti, a se cortorosi, a se dezgurga, <înv.> a se părăsi, a exoflisi2, a se scutura, a se dezbăierâ. Fiind grăbită, s-a dezbărat de el după câteva vorbe schimbate. dezbărâre s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) dezobişnuire, dezvăţ, dezvăţare, scăpare, dezbăr, <înv.> dezobişnuinţă, debarasare, scuturare, scuturat1. Voinţa a jucat un rol primordial în dezbărarea lui de fumat. dezbărbătâ vb. I. tr., refl. (înv.; compl sau sub. indică oameni) v. Demoraliza. Deprima. Descuraja. Dezola. dezbărbătâre s.f. (psih.; înv.) v. Acedie. Breakdown. Demoralizare. Depresie. Depresie nervoasă. Deprimare. Descurajare. Dezolare. Marasm. dezbărbăţi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică bărbaţi) v. Castra. Emascula. Steriliza, dezbărbăţire s.f. (înv.) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare, dezbărîvb. IV. tr. (reg; compl. indică iarbă, flori, cereale etc.) v. Culca. Doborî. Tăvăli, dezbăşcălui vb. IV. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Despărţi. Desprinde. Detaşa. Izola. Rupe. Separa, dezbăşcăşi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Despărţi. Desprinde. Detaşa. Izola. Rupe. Separa. dezbăşcăşui vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Despărţi. Desprinde. Detaşa. Izola. Rupe. Separa, dezbăşcăşuiâlă s.f. (reg.) v. Despărţire. Desprindere. Detaşare. Izolare. Rupere. Separare. Separaţie. dezbăşcăşuit, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Despărţit2. Izolat. Răzleţit. Separat, dezbătâ vb. I. refl.,tr. (înv. şi pop.) 11 (sub. sau compl. indică oameni ameţiţi de băutură) v. Dezmetici. Trezi. 2 (sub. sau compl. indică oameni) v. Dezmetici. Reculege. Regăsi. Replia. Reveni1. Trezi. II fig. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) v. Debarasa. Descotorosi. Dezbăra. Dezobişnui. Dezvăţa. Lăsa. Lecui. Sătura. Scăpa. Scutura. Vindeca, dezbătâre s.f. (înv. şi pop.) 1 v. Trezire. 2 fig. v. Dezmeticire. Reculegere. Regăsire. Revenire. Trezire. dezbătători 1476 dezbătători vb. IV. tr. (agric.; rar; compl. indică mai ales un teren agricol întărit, bătut, uscat) v. Afâna. dezbătuci vb. IV. tr. (agric.; rar; compl. indică mai ales un teren agricol întărit, bătut, uscat) v. Afâna. dezbătut, -ă adj. (înv.) 1 (despre lucruri unite, prinse,fixate etc. împreună) v. Desfăcut. Desprins. 2 (despre oameni, colectivităţi umane, ţări)v. Dezrobit. Eliberat. Emancipat, dezbăra vb. IV. refl. (înv.; despre pielea oamenilor) v. Netezi, dezbărci're s.f. (înv.) v. Netezire, dezbărat, -ă adj. (înv.; despre pielea oamenilor) v. întins2. Neted, dezbârnă vb. I. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) v. Desface. Desprinde. Scoate. 2 refl. (reg.; compl. sau sub. indică membre ori alte părţi ale corpului) v. Desprinde. Detaşa. Separa. 3 tr.,refl. (reg.; compl. sau sub. indică ţesături, împletituri, pânzeturi ori obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite sau din pânză) v. Destrăma. Deşira. Rări. Zdrenţui. 4 tr. (reg.; compl. indică urme lăsate de corpuri străine sau de substanţe care pătează) v. Curăţa. Depărta. Elimina, îndepărta. înlătura. Scoate, dezbârnăt, -ă adj. (med., med. vet.; înv.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasat. Dezarticulat1. Dislocat. Luxat. Scrântit. dezbârnâi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Despărţi. îndepărta. Separa, dezbenzină vb. I. tr. (chim.) a degazolina. Au dezbenzinat amestecul de gaze de sondă. dezbenzinăre s.f. (chim.) degazolinare. Gazolina se separă şi se recuperează prin dez-benzinare. dezbin s.n. (rar) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. dezbină vb. I. tr., refl. 11 (compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi, popoare) a (se) învrăjbi, <înv. şi pop.> a vrăjbi, a destru-noca, <înv.> a (se) despărţi, a (se) dezuni, a (se) împerechea, a (se) sfâşia. Lupta pentru putere i-a dezbinat pe cei doi prieteni. Asociaţii au început să se certe şi să se dezbine. 2 (compl. sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezmembra, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) sciziona, a (se) separa, <înv. şi pop.> a (se) osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a (se) dezacorda, a diastalisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să dezbine partidul în două grupări. Colectivul s-a dezbinat în două tabere. II fig. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) v. Consuma2. Epuiza. Extenua. Frânge. Isto- vi. Omorî. Rupe. Seca. Secătui. Sfărâmă. Sfârşi. Slei. Solicita. Stinge. Stoarce. Suge. Surmena. Topi. Vlăgui. Uza. Zdrobi. dezbinăre s.f. 11 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă,^jjop.> borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, nă-vârneală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuni-une, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfădire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de dezbinare între cei doi parteneri de afaceri. 2 despărţire, dezmembrare, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, <înv.> despreunare, fractură, ruptură, spărtură. Dezbinarea colectivului în două tabere era previzibilă. 3 (înv.) v. Deosebire. Diferenţă. Nepotrivire. 4 (concr.; polit.; înv.) v. Facţiune. Partidă. II (mat.; înv.) v. Reducere. Reducţie. Simplificare. dezbinăt, -ă adj. 11 (despre oameni, colectivităţi, organizaţii etc.) învrăjbit, <înv.> despărţit2, dezunit, vrăjbit. Clasa politică este dezbinată. 2 (despre un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) despărţit2, divizat, frac-ţionat, fragmentat, împărţit, scindat, separat, <înv.> despreunat. între angajaţii dezbinaţi în două tabere au început altercaţiile. 3 (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasat. Dezarticulat1. Dislocat. Luxat. Scrântit. II (mat.; înv.; despre linii) v. întrerupt, dezbinător, -oăre adj., s.m., s.f. învrăjbitor. Contextul politic este adesea dezbinător. dezblămt, -ă adj. (înv.; despre haine) v. Neîmblănit. dezblehui vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Denuda. Dezbrăca. Dezgoli, dezblehui't, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. 2 (despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) v. Dezmăţat. Dezordonat Neglijent. Neîngrijit Neordonat, dezbobină vb. I. tr. (compl. indică fire înfăşurate pe o bobină sau bobina însăşi) a derula, a desface, a desfăşură, a desfira, a deşira, a dezvălătuci, a dezveli. A dezbobinat aţa de pe papiotă. dezbobinăre s.f. derulare, desfacere, desfăşurare, desfirare, deşirare. Dezbobinarea aţei de pe papiotă a durat mai mult timp. dezbontăli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică cusături, împletituri, haine, tivuri etc.) v. Descoase. dezborî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî. întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. dezbrăcă vb. 1.11 tr., refl. a scoate, a trage, desţoli, a lepăda, <înv.> a desfăşa, a devesti, a dezbrăcădi, a dezbrăcălui, a (se) dezveşte. Dezbracă rochia şi îmbracă halatul de casă. Când ajunge acasă, se dezbracă de hainele de oraş şi îşi pune un trening. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) denuda, a (se) dezgoli, <înv. şi pop.> a (se) despuia, <înv. şi reg.> a (se) goli, a se dezblehui, a (se) târşi1. S-au dezbrăcat şi s-au aruncat în mare. 3 refl. (fiziol.; pop.; despre unele animale şi păsări; urmat de determ. introduse prin prep. „de” care indică pâr, piele, pene etc.) v. Lăsa. Năpârli. 4 refl. (fam.; despre oameni) v. Dezechipa. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică drepturi, titluri, ranguri, bunuri etc.) a frustra, a lipsi, a priva, a vitregi, a dezmoşteni, a văduvi. I-a dezbrăcat pe urmaşi de averea străbunilor. 2 tr. (pop. şi fam.; compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări. 3 tr. (înv.; compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţări etc.) v. Jefui. Prăda. 4 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni, colectivităţi umane, ţâri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică situaţii, stări etc. în care se află cineva sau ceva) v. Scăpa. Scutura. 5 tr., refl. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Lăsa. Renunţa. 6 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Debarasa. Descotorosi. Scăpa. 7 refl.,tr. (relig.; înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Curăţa. Elibera. Izbăvi. înălbi. Mântui. Purifica. Răscumpăra. Salva. Spăla, dezbrăcare s.f. 11 dezbrăcat1, scoatere, tragere, lepădare, dezechipare, <înv. şi reg.> dezbrăcăciune, <înv.> devestiment, dezbrăcământ. Când ajungem acasă, dezbrăcarea hainelor pe care le purtăm în oraş este recomandată şi din punct de vedere igienic. 2 denudare, dezgolire, <înv. şi pop.> despuiere, <înv. şi reg.> golire. La băile cu nămol nu este totdeauna necesară dezbrăcarea. II fig. 1 (pop. şi fam.) v. Deposedare. Despuiere. Jefiiire. Prădare. Spoliaţie. Spoliere. 2 (relig.; înv.) v. Curăţare. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare. dezbrăcat1 s.n. dezbrăcare, scoatere, tragere, lepădare, dezechipare, <înv. şi reg.> dezbrăcăciune, <înv.> devestiment, dezbrăcământ. dezbrăcăt2, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) dezgolit, gol2, neîmbrăcat, nud, dezvelit, <înv. şi pop.> despuiat, <înv. şi 477 | reg.> dezvăscut, pieligos, târşit2, tililic, topless. Se întinde dezbrăcat la soare. 2 (înv.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Neîmpodobit. Neornat. Nesofisticat. Simplu. II adj., s.m., s.f. fig. (în opoz. cu „bogat”; rar) v. Gol2. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Răpciugos. Sărac. Sărman, dezbrăcăciune s.f. (înv. şi reg.) v. Dezbrăcare. Dezbrăcat1. Scoatere. Tragere, dezbrăcădi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Dezbrăca. Scoate. Trage. dezbrăcălui' vb. IV. tr. (înv.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Dezbrăca. Scoate. Trage. dezbrăcământ s.n. (înv.) v. Dezbrăcare. Dezbrăcat1. Scoatere. Tragere, dezbrăcător, -oâre s.n., s.m., s.f. (înv.) 1 s.n. v. Garderobă. Vestiar. 2 s.m., s.f. fig. v. Jefuitor. Prădător. Spoliator, dezbrăcinâ vb. I. 1 tr., refl. (înv. şi reg.) v. Descinge. 2 refl. (reg; despre oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Strica. Vicia. dezbrăcinâre s.f. (înv. şi reg.) v. Descingere. dezbrăcinăt, -ă adj. 1 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Descins. 2 (reg.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. dezbredeli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) v. Desface. Dezlega. Deznoda. dezbrobodi'vb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică copii înfăşaţi sau,p. ext., scutecele cu care sunt înfăşaţi) v. Desfaşa. dezbrobodire s.f. v. Desfăşăre. Desfaşat1. dezbrobodit s.n. (pop. şi fam.) v. Desfăşăre. Desfaşat1. dezbumbâ vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl. indică haine sau accesorii de îmbrăcăminte încheiate cu nasturi) v. Descheia. Deschide. Desface. dezbumbăt, -ă adj. (înv. şi reg.; despre haine sau accesorii de îmbrăcăminte încheiate cu nasturi) v. Descheiat. Deschis, dezdamnatâriu, -ie adj. (înv.) v. Despăgu-bitor. dezdamnaţiune s.f. (jur.; înv.) v. Compensare. Compensaţie. Daune (v. daună). Despăgubire. Indemnizaţie, dezdăună vb. I. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Compensa. Despăgubi. Indemniza. Răsplăti. dezdăunare s.f. (jur.; înv.) v. Compensare. Compensaţie. Daune (v. daună). Despăgubire. Indemnizaţie. dezdăunăt, -ă adj. (jur.; înv.; despre oameni) v. Despăgubit. dezdoi vb. IV. 1 tr. (compl. indică obiecte încovoiate, arcuite sau curbate) a descovoia, a în- drepta, <înv. şi reg.> a obli. A dezdoit sârma curbată din oţel. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, corpul lor ori părţi ale acestuia) a (se) destinde, a (se) îndrepta, a (se) întinde, a (se) relaxa, a (se) dezghemui, a (se) discorda, <înv.> a (se) dezgârci. După ce s-a ridicat de pe scaun, şi-a dezdoit corpul. Degetele i s-au dezdoit dând drumul mânerului genţii. 3 tr. (compl. indică lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) a desface, a despături, a întinde, <înv. şi reg.> a dezduplica, a destocmi, <înv.> a răspica. Pentru a înfâţa plapuma, trebuie să dezdoaie cearşaful împăturit. dezdoire s.f. desfacere, despăturire, <înv.> dezdoit1, dezdoitură. După dezdoire, cearşaful este întins pe pat. dezdoit1 s.n. (înv.) v. Desfacere. Despăturire. Dezdoire. dezdoit2, -ă adj. (despre lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) desfăcut, despăturit, întins2, destins, destocmit, desucit, <înv.> dezduplicat. Cu cearşaful dezdoit urmează să fie înfăţată plapuma. dezdoitură s.f. (înv.) v. Desfacere. Despăturire. Dezdoire. dezdrumâţ, -ă adj. (rar, despre oameni) v. Bulversat Confuz. Debusolat Deconcertat Derutat Descumpănit Dezorientat încurcat2. Nedumerit Perplex. Tulburat. Tulbure. Zăpăcit, dezduplică vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl. indică lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) Desface. Despături. Dezdoi. întinde, dezduplicăt, -ă adj. (înv.; despre lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) v. Desfăcut. Despăturit. Dezdoit2. întins2, dezechilibrâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori mintea, judecata, raţiunea lor) a (se) tulbura, a (se) zdruncina, a (se) detraca, a (se) dezaxa, a (se) detuna. Necazurile permanente au dezechilibrat-o, afectându-i serios sănătatea. Din cauza sclerozei, judecata i s-a dezechilibrat, trebuind să fie supravegheat. dezechilibrât, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre minte, judecată, raţiune) tulburat, zdruncinat2, detracat, dezaxat. Este total dezechilibrat în urma pierderii soţiei. Trebuie să fie supravegheat din cauză că are judecata dezechilibrată. 2 (despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) dezarticulat1. Simţea picioarele dezechilibrate din cauza oboselii. 3 (econ.; mai ales despre bugete) deficitar. Nu se pot face promovări întrucât bugetul instituţiei este dezechilibrat. dezechilibru s.f. 1 detracare, dezaxare. Dezechilibrul lui s-a produs în urma pierderii soţiei. 2 (psih.) dezechilibru psihopatie = personalitate psihopatică. Dezechilibrul psihopatie este caracterizat prin inadaptare, instabilitate, impulsivitate, tendinţă depresivă, apetit toxicomaniac etc. 3 (în opoz. cu „progres”; rar) v. Decadenţă. Decădere. Declin. Regres. Regresiune. dezechipâ vb. I. refl. (despre oameni) a se dezbrăca. După terminarea misiunii, pompierii s-au dezechipat. dezechipâre s.f. (fam.) v. Dezbrăcare. Dezbrăcat1. Scoatere. Tragere. dezgădui dezerezi'vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Dezmoşteni. dezeritâ vb. I. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Dezmoşteni. dezertâ vb. 1.1 intr. (milit.; despre soldaţi, ofiţeri) a fugi, <înv.> a dezertui, a lipsi. Soldaţii care au dezertat sunt judecaţi de tribunalul militar. II fig. 1 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de la,T) a se eschiva, a scăpa, a se sustrage, a se de-roba, a se fofila, a fugi, a se strecura, a trage, a dezertui. Nu poate dezerta de la obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. 2 tr. (rar; compl. indică încăperi, incinte etc.) v. Părăsi, dezertâre s.f. 1 (milit.) dezerţiune, <înv.> dezertaţie. Dezertarea este o infracţiune aspru pedepsită de tribunalul militar. 2 fig. eschivare, sustragere, fofilare, dezerţiune, dezertaţie. Nu ştie cum să-şi justifice dezertarea de la obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. dezertât s.m. (milit.; înv. şi reg.) v. Dezertor. Fugar. dezertâţie s.f. 1 (milit.; înv.) v. Dezertare. 2 fig. (rar) v. Dezertare. Eschivare. Fofilare. Sustragere. dezertor s.m. (milit.) fugar, fugit, <înv. şi reg.> dezertat, căruţaş. Dezertorul a fost adus în faţa tribunalului militar. dezertui vb. IV. intr. (înv.) 1 (milit.; despre soldaţi, ofiţeri) v. Dezerta. Fugi. 2 fig. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) v. Deroba. Dezerta. Eschiva. Fofila. Fugi. Scăpa. Strecura. Sustrage, dezerţiune s.f. (livr.) 1 (milit.) v. Dezertare. 2 fig. v. Dezertare. Eschivare. Fofilare. Sustragere. dezesperâ vb. I. intr. (fran.; despre oameni) v. Deznădăjdui. Dispera, dezesperânt, -ă adj. (fran.; despre oameni sau despre situaţii, stări etc.) v. Disperant. dezesperâre s.f. (rar) v. Deznădejde. Disperare. dezesperât, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Clamoros. Deznădăjduit. Dezolat Disperat, dezetanizâ vb. I. tr. (chim.) a deetana, a deetaniza. A dezetanizat hidrocarburile uşoare separând etanul. dezetanizâre s.f. (chim.) deetanare, deetanizare. Prin dezetanizare se separă etanul conţinut în hidrocarburile uşoare. dezetatizâ vb. I. tr., refl. (econ.; compl. sau sub. indică sectoare economice, întreprinderi etc.) a (se) deznaţionaliza, a (se) privatiza, a (se) decomuniza. Prin adoptarea acestei legi, se vor dezetatiza multe din întreprinderile cu capital majoritar de stat. dezetatizâre s.f. (econ.) deznaţionalizare, privatizare. S-au adoptat mai multe legi privind dezetatizarea întreprinderilor cu capital majoritar de stat. dezeţui're s.f. (tipogr.) dezacidulare. Oxizii formaţi pe suprafaţa unei forme de tipar plan se înlătură prin dezeţuire. dezgădui vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate sau despre dezgărdina obiecte bine legate, ancorate etc.) v. Dezlega. Elibera. dezgărdina vb. I. tr. (rar; compl. indică lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) v. Desface. Desprinde. Scoate, dezgărdinăre s.f. (rar) v. Desfacere. Desprindere. Scoatere. dezgărdinăt, -ă adj. 1 (rar; despre lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) v. Desfăcut. Desprins. Dezlipit. 2 (reg.; despre ochi) v. încercănat. dezgătire s.f. (pop.) dezgătit. Nuntaşii se pregătesc pentru momentul dezgătirii miresei. dezgătit s.n. (pop.) dezgătire. dezgăţâ vb. I. tr. (rar; compl. indică lucruri agăţate, suspendate, legate etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la”, „de pe”) v. Desprinde. Lua. dezgâmfâ vb. I. refl. (reg.; despre inflamaţii sau despre corpul fiinţelor, părţi ale acestuia) v. Dezinflama. Dezumfla, dezgărci vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe, corpul lor ori părţi ale acestuia) v. Destinde. Dezdoi. îndrepta. întinde. Relaxa. dezgârli vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Despărţi. Desprinde. Detaşa. Izola. Rupe. Separa, dezghemui'vb. IV. tr.,refl. (rar; compl. sau sub. indică fiinţe, corpul lor ori părţi ale acestuia) v. Destinde. Dezdoi. îndrepta. întinde. Relaxa. dezgheţ s.n. (climat.) dezgheţare. Din cauza dezgheţului brusc, în anumite zone ale ţârii s-au produs inundaţii. dezgheţă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor îngheţate saui degerate) a (se) dezmorţi, <înv. şi reg.> a dezgurzi. Suflă în mâini, ca să-şi dezgheţe degetele. Simte că nu i se mai dezgheaţăpicioarele. 2 refl. (despre pământ) a se dezmorţi. Odată cu venirea primăverii, pământul începe să se dezgheţe. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică alimente congelate) a (se) decongela, a (se) degelifica. A dezgheţat carnea pentru a o prepara. dezgheţăre s.f. 1 (climat.) dezgheţ. 2 dez-morţeală, dezmorţire. încălzindu-şi mâinile, simte furnicături în degete, semn că dezgheţarea lor a început. 3 decongelare, decongelaţie. Dezgheţarea alimentelor nu trebuie forţată. dezgheţăt, -ă adj. I (desprepământ) dezmorţit. Pământul dezgheţat poate fi arat cu uşurinţă. II fig. 1 (despre oameni) ager, agil, comprehensiv, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte dezgheţat. 2 (despre oameni) debru-iard, descurcăreţ, întreprinzător. Fiind un tânăr dezgheţat, a reuşit în tot ce şi-a propus. 3 (fam.; despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. dezgheură vb. I. tr. (reg.) 1 (compl. indică învelişul unor fructe, legume, cereale) v. Dezghioca. 2 (compl. indică lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) v. Crăpa. Despica. Sparge. Spinteca. Tăia. dezghîn s.n. (înv.) 1 v. Dârlog. Frâu. 2 (la cizmele călăreţilor) v. Pinten, dezghiocă vb. 1.11 tr. (compl. indică porumbul sau pănuşile ori boabele de pe ştiu-letele de porumb) <înv. şi pop.> a desfaca, a smicura, a cura, a deciocăla, a deciurica, a sfărâma. Dezghioacă plumbul de pe ştiuleţi. 2 tr. (compl. indică învelişul unor fructe, legume, cereale) a dezgheură, a scobi, a te-cui. Dezghioacă nuci pentru un cozonac. Dezghioacă mazărea pentru a opune la fiert. 3 tr. (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) a bate, a descoji, a îmblăti. Dezghioacă păstăile uscate de fasole pentru a scoate boabele. 4 refl. (bot.; înv. şi reg.; despre muguri, boboci de flori etc.) v. Crăpa. Deschide. Desface. Despica. Ecloza. Plesni. Pocni. 5 tr. (înv. şi reg.; compl. indică lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) v. Desface. Desprinde. Scoate. 6 tr. (reg.; compl. indică lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) v. Crăpa. Despica. Sparge. Spinteca. Tăia. II tr. fig. (înv. şi reg.; compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) v. Clarifica. Descâlci. Descifra. Descurca. Desluşi. Dezlega. Deznoda. Elucida. Lămuri. Limpezi. Lumina, dezghiocâre s.f. dezghiocat1, <înv.> dezghio-cătură. Toată familia este ocupată cu dezghiocarea boabelor de porumb de pe ştiuleţi. dezghiocăt1 s.n. dezghiocare, <înv.> dezghio-cătură. dezghiocăt2, -ă adj. 1 (despre boabele de pe ştiuleţii de porumb) <înv.> smicurat. Aruncă găinilor o mână de grăunţe dezghiocate. 2 (rar; mai ales despre pietre, bucăţi de stâncă) v. Desprins. Dislocat. 3 (înv. şi reg.; despre lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) v. Desfăcut. Desprins, dezghiocătură s.f. (înv.) v. Dezghiocare. Dezghiocat1. dezglodă vb. 1.1 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică mijloace de transport, animale de tracţiune etc.) v. Despotmoli. 2 refl. fig. (înv.; despre oameni) v. Descurca. Orienta, dezglodăt, -ă adj. fig. (reg.; despre oameni) v. Liber. Liniştit. Uşurat, dezgoli vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) denuda, a (se) dezbrăca, <înv. şi pop.> a (se) despuia, <înv. şi reg.> a (se) goli, a se dezblehui, a (se) târşi1. S-au dezgolit şi s-au aruncat în mare. dezgolire s.f. 1 denudare, dezbrăcare, <înv. şi pop.> despuiere, <înv. şi reg.> golire. La băile cu nămol nu este totdeauna necesară dezgolirea. 2 (miner.) descopertă, dezvelire. Prin dezgolire, se îndepărtează sterilul care acoperă un zăcământ dintr-o carieră. dezgolit -ă adj. (despre oameni despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) dezbrăcat2, gol2, neîmbrăcat, nud, dezvelit, <înv. şi pop.> despuiat, <înv. şi reg.> dezvăscut, pieligos, târşit2, tililic, dezgrăditură. începe refacerea gospodăriei cu dezgrădirea 1478 terenului aferent. 2 fig. v. Eliberare. Liberare. Salvare. Scăpare. Scoatere, dezgrăditură s.f. (înv.) v. Dezgrădire. dezgrăi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Contrazice. Dezice1, dezgrăire s.f. (înv.) v. Dezicere. Negare. Retractare. Tăgăduire, dezgrăit, -ă adj. (înv.; despre afirmaţiile cuiva) v. Dezis. Negat. Retractat. Tăgăduit, dezgreună vb. I. tr. (înv.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Despovăra. Libera. Uşura. dezgreunăre s.f. (înv.) v. Despovărare. Liberare. Uşurare. dezgreunăt, -ă adj. (înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor, despre mijloace de transport, ambarcaţiuni etc.) v. Descărcat2. Despovărat. Uşurat. dezgropa vb. 1.11 tr.,refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică osemintele sau trupul unui om decedat) a (se) deshuma, a (se) exhuma, a (se) dezmormânta. Când se dezgroapă osemintele cuiva, preotul oficiază o slujbă specială. 2 tr. (compl. indică obiecte, aşezări etc. îngropate sau acoperite de pământ) a săpa, a scoate. Arheologii au dezgropat ruinele unei aşezări dacice. II tr. fig. (compl indică fapte, stări, situaţii etc. din trecut sau uitate) a reactualiza, a reînnoi, a reînvia, a dezmormânta. Ultima discuţie în familie a dezgropat probleme litigioase legate de o moştenire. dezgropăre s.f. 1 deshumare, dezgropat1, exhumare, dezmormântare, exhumaţie, <înv.> dezgropăciune. La dezgroparea osemintelor cuiva, preotul oficiază o slujbă specială. 2 scoatere. Arheologii se ocupă cu dezgroparea ruinelor unei aşezări dacice. dezgropăt1 s.n. deshumare, dezgropare, exhumare, dezmormântare, exhumaţie, <înv.> dezgropăciune, dezgropat2, -ă adj. (despre osemintele sau trupul unui om decedat) deshumat, exhumat, dezmormântat. Cadavrul dezgropat este dus la morgă. dezgropăciune s.f. (înv.) v. Deshumare. Dezgropare. Dezgropat1. Exhumare, dezgropător, -oăre s.m.,s.f. (înv.) v. Săpător, dezgrosolaniză vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) v. Civiliza. Cultiva. Rafina. Stila, dezgroşă vb. I. tr. (înv.; compl. indică obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) v. Efi-la. Subţia. dezgroşăre s.f. (înv.) v. Subţiere. dezgroşăt, -ă adj. (înv.; obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) v. Efilat. Subţiat, dezgrumă vb. I. tr. (compl. indică fiinţe) 1 (reg.) v. Asfixia. înăbuşi. îneca. Sufoca. 2 (înv.) v. Gâtui. Jugula. Strangula. Sugruma, dezgurgă vb. 1.11 tr. (înv. şi reg.; compl. indică sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) v. Desface. Dezlega. Deznoda. 2 refl. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Debarasa. Degaja. Descotorosi. Dezbăra. Scăpa. II refl. fig. (reg.; despre oameni) v. Descurca. Orienta. dezincifiat dezgurgâre s.f. (reg.) v. Desfacere. Dezlegare. Deznodare. dezgurgăt, -ă adj. (reg.; sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) v. Dezlegat2. Deznodat, dezgurzi vb. IV. tr. 11 (înv. şi reg; compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor îngheţate sau degerate) v. Dezgheţa. Dezmorţi. 2 (reg; compl. indică haine) v. Descoase. 3 (reg.; compl. indică ţesături, în special haine, lucruri confecţionate din pânză, stofă etc. încreţite) v. Descreţi. îndrepta. Netezi. II fig. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; înv. şi reg; compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) v. Clarifica. Desluşi. Elucida. Explica. Explicita. Lămuri. Limpezi. Preciza. Rezolva. Soluţiona. dezgust s.n. aversiune, fobie, neplăcere, oroare, repugnanţă, repulsie, scârbă, silă, execraţie, nesuferire, lehamite, <înv.> sfârşeală, urât1, odiu, greaţă, viscozitate, saţ, acrime, alergie, îngreţoşare, jitie1. Simte un dezgust instinctiv faţă de actele de violenţă extremă. Dezgustul faţă de ceea ce văzuse era accentuat de revoltă. dezgustă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) îngreţoşa, a (se) scârbi, a (se) scârboli, a (se) silnici, <înv.> a (se) îngreţa, a (se) îngreţălui, a oţărî. Grăsimea din farfurie îl dezgustă. S-a dezgustat de atâta mâncare. 2 a (se) lehămeti, a se lehămetisi, a se lehămetui, a (se) îngreţoşa, a (se) sătura, a (se) scârbi, a i se acri. Se dezgustă văzând unele emisiuni la televizor. dezgustăre s.f. îngreţoşare, scârbire. Grăsimea i-a produs dezgustăre. dezgustât, -ă adj. (despre oameni) 1 îngre-ţoşat, scârbit. înlătură, dezgustat, grăsimea din farfurie. 2 lehămetit, lehămetuit, îngreţoşat, obosit, sătul, săturat, scârbit, strepezit. Dezgustat, îşi evită colegii care îl bârfesc. dezgustătdr,-oâre adj., adv. I adj.1 (despre mirosuri) dezagreabil, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârba-vnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii dezgustătoare de sulf. 2 (despre lucruri, materii etc.) infect, respingător, scârbos, <înv. şi pop.> spurcat2, scârnav. Are trupul acoperit cu scuame dezgustătoare. II adj. 1 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dizgraţios, hidos, imund, oribil, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, sordid, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, parşiv, greţos. Când este beat, devine dezgustător. 3 (despre firea, caracterul oamenilor) detestabil, execrabil, oribil, respingător, scârbos, îngrozitor, infect. Are un caracter dezgustător. 4 (despre manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) oribil, scârbos, sinistru, greţos, inomabil. Pe faţă îi apăru un rânjet dezgustător. 5 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, detestabil, monstruos, odios, oribil, repugnant, respingător. Paricidul este o faptă dezgustătoare. III adv. (modal) 1 greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, rău, repugnant, respingător, scârbos, urât2. Miroase dezgustător în cameră. 2 oribil, scârbos, greţos. îi rânjeşte dezgustător. dezgustos, -oâsă adj. (înv.; mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Dezgustător. Dizgraţios. Hidos. Imund. Oribil. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Sordid. dezice1 vb. III. 1 tr. (compl. indică afirmaţiile, ideile, părerile etc. cuiva) a nega, a retracta, a tăgădui, a se lepăda. Jurnalistul a dezis afirmaţiile calomnioase referitoare la actor. 2 refl. (despre oameni) a se contrazice, <înv.> a se dezgrăi. Abia acum a realizat că s-a dezis. 3 refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de’7) a se desolidariza, a dezavua. Politicianul s-a dezis de ideile şovine. dezice2 vb. III. refl. (înv.; desprefiinţe) v. Despărţi. Desprinde. Detaşa. Izola. Rupe. Separa, dezicere s.f. 1 negare, retractare, tăgăduire, <înv.> dezgrăire, retractaţie, lepădare. Dezicerea afirmaţiilor calomnioase referitoare la actor a fost apreciată. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) desolidarizare, dezavuare. îi condamnă dezicerea de mentorul său. deziderâ vb. I. tr. (înv.) v. Dori. Jindui. Pofti. Râvni. Ţine. Vrea. deziderât s.n. 1 cerere, cerinţă, dorinţă, exigenţă, postulat. Mărirea salariilor este un deziderat îndreptăţit al tuturor angajaţilor. 2 doleanţă, dorinţă. înfiinţarea unei asociaţii culturale a rămas un simplu deziderat al său. 3 finalitate, scop, ţel, ţintă. Acest tip de acţiune are un deziderat precis. deziluzie s.f. decepţie, dezabuzare, dezamăgire, deziluzionare, frustrare, frustraţie, fâs, <înv. şi reg.> celuşag, <înv.> dezîncântare, dezîncântământ, dezumflare. îi citeşte deziluzia în ochi. deziluzionă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a decepţiona, a dezabuza, a dezamăgi, a frustra, a dezumfla. Realitatea îl deziluzionează. deziluzionânt, -ă adj. (despre atitudini, acţiuni, creaţii etc. ale oamenilor sau despre stări, situaţii etc.) decepţionant, dezamăgitor. Rezultatele de la concurs au fost deziluzionante. deziluzionăre s.f. decepţie, dezabuzare, dezamăgire, deziluzie, frustrare, frustraţie, fâs, <înv. şi reg.> celuşag, <înv.> dezîncântare, dezîncântământ, dezumflare, deziluzionât, -ă adj. (despre oameni) decepţionat, dezabuzat, dezamăgit, frustrat, dezumflat2. Deziluzionată, nu-l va ierta că a minţit-o. dezincriminâ vb. I. tr. (jur.; compl. indică inculpaţi) a disculpa. Acuzatul a fost dezin- criminatpe baza probelor prezentate de avocatul apărării. dezincriminâre s.f. (jur.) disculpare. Dez-incriminarea este scoaterea de sub incriminare. dezincriminât, -ă adj. (jur.; despre inculpaţi) disculpat. dezincrustăre s.f. (tehn.) dezincrustaţie. Prin dezincrustăre se înlătură depunerile de piatră din instalaţii termice. dezincrustâţie s.f. (tehn.) dezincrustăre. dezindividualizâ vb. I. tr. (compl. indică oameni sau,p. ext., colectivităţi umane, popoare) a depersonaliza, a mancurtiza. Globa-lizarea poate să uniformizeze, să dezindividu-alizeze popoarele. dezindividualizăre s.f. depersonalizare, mancurtizare. Un pericol al globalizării îl reprezintă dezindividualizarea popoarelor. dezindividualizât, -ă adj. (despre oameni sau,p. ext., despre colectivităţi umane, popoare) depersonalizat, mancurtizat. Un om depersonalizat este o persoană căreia i-a fost anulată conştiinţa de sine. dezinfectâ vb. I. tr. 1 (med., med. vet; compl. indică plăgi, abcese etc.) a curăţa. Şi-a dezinfectat rana cu apă oxigenată. 2 (med., med. vet.; compl. indică spaţii, obiecte etc.) a aseptiza, a steriliza, a dezinficia. Asistenta dezinfectează instrumentarul stomatologic. 3 (rar; compl. indică aerul dintr-o încăpere) v. împrospăta. Primeni. Purifica. Refrişa. Ventila. 4 (chim.; înv.) v. Neutraliza, dezinfectănt, -ă adj., s.n. (farm., med., med. vet.) sterilizant, <înv.> dezinfectator. Foloseşte un dezinfectant pentru a-şi curăţa rana de la genunchi. dezinfectâre s.f. (med., med. vet.) 1 curăţare, curăţat1, dezinfecţie. A folosit apă oxigenată pentru dezinfectarea rănii. 2 aseptizare, dezinfecţie, sterilizare, dezinfectat1, <înv.> dezinfectaţie. Asistenta pregăteşte instrumentarul pentru dezinfectare. dezinfectât1 s.n. (med., med. vet.; rar) v. Aseptizare. Dezinfectare. Dezinfecţie. Sterilizare. dezinfectât2,-ă adj. 1 (med., med. vet; despre spaţii, obiecte etc.) aseptic, steril, sterilizat, dezincifiat. Operaţiile se fac în medii dezinfectate. 2 (rar; despre aerul dintr-o încăpere) v. împrospătat. Primenit2. Purificat, dezinfectator, -oâre adj. (farm., med., med. vet.; înv.; despre substanţe) v. Dezinfectant, dezinfectăţie s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Aseptizare. Dezinfectare. Dezinfecţie. Sterilizare. dezinfecţie s.f. (med., med. vet.) 1 curăţare, curăţat1, dezinfectare. 2 aseptizare, dezinfectare, sterilizare, dezinfectat1, <înv.> dezinfectaţie. dezinfestânt s.n. pesticid. Dezinfestantul este o substanţă chimică care distruge larve, insecte, viermi etc. dezinficiă vb. I. tr. (med., med. vet; reg; compl indică spaţii, obiecte etc.) v. Aseptiza. Dezinfecta. Steriliza. dezincifiât, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre spaţii, obiecte etc.) v. Aseptic. Dezinfectat2. Steril. Sterilizat. dezinflama 1480 dezinflama vb. I. tr., refl. (compl sau sub. indică inflamaţii ori corpul fiinţelor, părţi ale acestuia) a (se) dezumfla, a se dezgâmfa,a (se) stoci. Genunchiul tumefiat s-a dezinflamat dezinflamâre s.f. dezumflare, dezumflat1, dezumflătură. Tratamentul prescris de medic a avut ca rezultat dezinflamarea picioarelor. dezinflamat, -ă adj. (despre inflamaţii sau despre corpul fiinţelor ori despre părţi ale acestuia) dezumflat2. Este mulţumită că, în urma tratamentului, are din nou picioarele dezinflamate. dezinforma vb. I. tr. (compl. indică populaţia) a intoxica. De multe ori populaţia este dezinformată din interese politice. dezinhibâre s.f. dezinhibiţie. Un bun psiholog cunoaşte mai multe tehnici de dezinhibâre. dezinhibăt,-ă adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconven-ţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi dezinhibate. dezinhibiţie s.f. dezinhibâre. dezinsectizâre s.f. dezinsecţie. dezinsecţie s.f. dezinsectizâre. Prin dezinsecţie se distrug insectele care constituie o sursă de infestare. dezintegra vb. I. refl. 1 (geol; despre roci) a se altera, a se dezagrega. După ploaie, rocile calcaroase s-au dezintegrat. 2 (fiz.; despre unele elemente radioactive, despre nuclee atomice etc.) a (se) dezagrega. în timpul reacţiei, uraniul s-a dezintegrat. 3 (med., med. vet.; despre ţesuturi) a se descompune, a se macera. Nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că ţesutul bolnav s-a dezintegrat. dezintegrare s.f. 1 (geol.) dezagregare, dezagregaţie, <înv.> dezalcătuire, dezintegraţie. Vânturile, ninsorile şi ploile contribuie la dezintegrarea pietrelor. 2 (fiz.) dezagregare. în urma dezintegrării unui nucleu atomic rezultă un alt nucleu atomic, cu o structură diferită. 3 (med., med. vet.) descompunere, macerare, maceraţie. Anumite substanţe din organism contribuie la dezintegrarea ţesuturilor. dezintegrat, -ă adj. 1 (geol; despre roci) dezagregat. înaintează greu, alunecând pe conglomeratul de pietre dezintegrate. 2 (fiz.; despre unele elemente radioactive, nuclee atomice etc.) dezagregat. Din nucleul atomic dezintegrat a rezultat un alt nucleu atomic, cu o structură diferită. dezintegrâţie s.f. (geol; înv.) v. Dezagregare. Dezintegrare. dezinteres s.n. dezinteresare, indiferenţă, nepăsare, incuriozitate. Dezinteresul multor tineri faţă de şcoală este o realitate. dezinteresare s.f. dezinteres, indiferenţă, nepăsare, incuriozitate. dezinteresat, -ă adj. (despre oameni) 1 apatic, blazat, delăsător, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, nebriştit, plainic, tă-lâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană dezinteresată, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 drept, imparţial, neparţial, nepărtinitor, obiectiv, nepasionat, <înv.> nefaţărit, obiectivist. Cere sfatul unui prieten dezinteresat când tfrea să ia o hotărâre importantă. dezintoxica vb. I. tr., refl. (med.; compl. sau sub. indică oameni ori organismul lor) <înv. şi reg.> a (se) dezotrăvi. internat pentru că luând multe somnifere, medicii încearcă să-l dezintoxice. Organismul se dezintoxică prin diete speciale. dezintoxicăre s.f. (med.) dezintoxicaţie, <înv. şi reg.> dezotrăvire. Drogatul a fost dus la spital pentru dezintoxicare. Din când în când ţine câte o dietă pentru dezintoxicarea organismului. dezintoxicaţie s.f. (med.) dezintoxicare, <înv. şi reg.> dezotrăvire. dezinvolt, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. 2 adv. (modal) degajat, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefăcut, nesilit, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat dezinvolt în faţa spectatorilor. dezinvoltură s.f. 1 degajare, firesc, mobilitate, naturaleţe, nonşalanţă, simplitate, spon-taneism, spontaneitate, natural, <înv.> naturalitate. Dezinvoltura ei în faţa spectatorilor a surprins pe mulţi. 2 aplomb, îndrăzneală, siguranţă. Este admirat pentru dezinvoltura de care dă dovadă în orice moment. dezir s.n. (fran.) v. Dor. Dorinţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă. dezis, -ă adj. (despre afirmaţiile cuiva) negat, retractat, tăgăduit, <înv.> dezgrăit. Nu-lmai crede, după atâtea afirmaţii dezise. dezîncântăre s.f. (înv.; astăzi rar) v. Decepţie. Dezabuzare. Dezamăgire. Deziluzie. Deziluzionare. Frustrare. Frustraţie. dezîncântământ s.n. (înv.) v. Decepţie. Dezabuzare. Dezamăgire. Deziluzie. Deziluzionare. Frustrare. Frustraţie. dezjudecâ vb. I. tr. (înv.) 1 (jur.; compl indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Condamna. Pedepsi. 2 (compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni) v. Deosebi2. Desluşi. Diferenţia. Discerne. Distinge. 3 (de obicei urmat de o prop. compl. dr.) v. Deduce. Prezuma. dezlănţă vb. I. refl. (înv.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Porni. Produce. Stârni. dezlănţui vb. IV. 1 refl. (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimen- te ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se dezlega, a se scociorî, a se scorni, a se dezvoca, <înv.> a dezlănţa, a prorupe, a se scula, a se slobozi, a se sparge, a sta, a se aprinde, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli, a se ridica. Din senin, s-a dezlănţuit o vijelie puternică. Iubirea i s-a dezlănţuit brusc în suflet. 2 tr. (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prileji, a procura, a ridica, a trezi. Gestul său a dezlănţuit un val de indignare. 3 refl. (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a clocoti, a se frământa, a fremăta, a se învălura, a se învolbura, a se tulbura, a se zbate, a se zbuciuma, a se burduşi, <înv. şi reg.> a se sălbătici, a sălta, <înv.> a se desface, a fierbe. Marea se dezlănţuie cu furie în timpul furtunii. dezlănţuire s.f. 1 declanşare, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stârnire, venire, stârneală, <înv. şi reg.> scornire, <înv.> prorupere, prorupţie. Dezlănţuirea vijeliei i-a surprins pe drumul de întoarcere acasă. 2 cauzare, creare, declanşare, determinare, generare, iscare, naştere, producere, provocare, stârnire, determinaţie, pri-lejuire, provocaţie, <înv. şi pop.> pricinuire, stârneală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul său a condus la dezlănţuirea unui val de indignare. dezlănţuit, -ă adj. 1 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) frenetic, impetuos, intemperat, năvalnic, nestăpânit, nestăvilit, tumultuos, <înv.> dezlegat2, debordant, furtunos, sălbatic, tem-pestuos. în club este o veselie dezlănţuită. 2 (despre fenomene sau procese naturale ori, p. ext., despre conflicte, fenomene sociale etc.) declanşat, iscat,izbucnit,pornit, stârnit, <înv.> dezlegat2, aprins2. Vijelia dezlănţuită a oprit circulaţia. dezlână vb. 1.1 tr. (rar; compl. indică ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) v. Desface. Desfira. Destrăma. 2 refl. (rar; despre ţesături sau despre obiecte confecţionate din fire împletite) v. Scă-moşa. 3 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică fire toarse) a (se) destoârce2, a (se) dezrăsuci. dezlânăre s.f. (rar) 1 v. Desfacere. Des-firare. Destrămare. Deşirare. 2 v. Scămoşare. dezlânat, -ă adj. I (rar) 1 (despre ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) v. Desfăcut. Desfirat. Destrămat. Deşirat. 2 (despre ţesături sau despre obiecte confecţionate din fire împletite) v. Scă-moşat2. II fig.1 (despre limbă, stil, exprimare, gândire, expuneri etc.) prolix, descusut, 481 | deznodat, diluat, lăbărţat. Discursul a fost prea dezlânat. 2 (despre manifestări ale gândirii) deşirat, dezordonat. Nu înţelege nimic din relatările lui cam dezlânate. dezlegă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate sau obiecte bine legate, ancorate etc.) a (se) elibera, <înv. şi pop.> a (se) slobozi, a (se) despofila, a (se) dezgădui. A reuşit să se dezlege din funii. Seara, dezleagă câinele din lanţ. 2 tr. (compl. indică lucruri strânse, legate împreună în baloturi, în mănunchiuri, în snopi etc.) a (se) desface. Dezleagă snopii uzi, împrăştiind firele, ca să se usuce. 3 tr. (compl. indică obiecte strânse, legate sau închise la un capăt) a deschide, a desface, <înv. şi pop.> a dezbă-iera, a slobozi. Dezleagă punga şi scoate câteva monede. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate ori înnodate, noduri etc.) a (se) desface, a (se) deznoda, <înv. şi pop.> a dezbăierâ, a slobozi, <înv. şi reg.> a dezgurga, a desprejura, a dezbredeli. A dezlegat cu multă greutate sfoara cu care era legat pachetul. 5 refl. (rar; despre oameni) v. Descinge. 6 refl. recipr. fig. (jur.; înv.; despre soţi) v. Despărţi. Divorţa. Separa. II tr. 1 (relig.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a absolvi, a ierta, a elibera. Preotul l-a dezlegat de păcate. 2 (relig.; compl. indică vini, greşeli, păcate etc.) a ierta, a îngădui, <înv.> a lăsa, a trece, a ridica, a şterge. Numai Dumnezeu îi poate dezlega păcatul. 3 (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a absolvi, a cruţa, a ierta, a scuti, a desface, <înv. şi pop.> a slăbi, a uşura, <înv.> a dezobliga, a milui, a opri, a pardona, a slobozi. L-a dezlegat de jurământul făcut. 4 (în credinţe şi superstiţii; compl. indică vrăji, farmece, blesteme etc.) a desface, a deznoda, a strica. Fiind legat prin vrăji, a găsit o bătrână care să le dezlege. 5 (în credinţe şi superstiţii; compl. indică vrăji, farmece, blesteme etc.) a anihila. Vrăjitoarea ştia să dezlege deochiul. Efectul blestemului nu poate fi dezlegat. 6 (în superstiţii sau în practici magice; compl. indică fiinţe) a desfermeca. Femeia l-a dezlegat de sperietură. 7 (jur.; înv. şi pop.; compl. indică tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) v. Anula. Desface. Rezilia. III tr. (adesea fig.) 1 (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluşi, a elucida, a lămuri, a limpezi, <înv.> a pliroforisi, a descâlci, a descifra, a deznoda, a lumina, a dezveli, a dezghioca. A dezlegat împrejurările în care s-a produs crima. 2 (compl. indică ghicitori) a ghici. 3 (compl. indică mai ales vise) a interpreta, a tălmăci, <înv. şi pop.> a tâlcui, <înv.> a alătura, a izbândi. Ar vrea să cunoască pe cineva care să-i dezlege visul 4 (înv. şi pop.; compl. indică scrieri iligibile, texte scrise în limbi puţin cunoscute, scrisul cuiva etc.) v. Descifra. Desluşi. IV1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică acţiuni în desfăşu- rare, conversaţii, discuţii etc.) v. Curma, întrerupe. Opri. 2 refl. (înv.-şi reg.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Porni. Produce. Stârni, dezlegănie s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 (relig.; înv. şi reg.) v. Absolvire. Dezlegare. Iertare. Pocăinţă. 2 (reg.) v. Absolvire. Cruţare. Dezlegare. Iertare. Scutire. dezlegăre s.f. 11 eliberare, <înv. şi pop.> slobozire, <înv.> dezlegătură. Seara, este momentul dezlegării câinelui din lanţ. 2 desfacere. Dezlegarea snopilor este indicată când aceştia sunt uzi de la ploaie. 3 deschidere, desfacere, <înv. şi pop.> slobozire. La dezlegarea pungii, câteva monede s-au împrăştiat pe jos. 4 desfacere, deznodare, <înv. şi pop.> slobozire, dezgurgare, <înv.> deznodământ, deznodătură. Dezlegarea sforii cu care era legat pachetul s-a făcut cu greutate. I11 (relig.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) absolvire, iertare, pocăinţă, <înv. şi pop.> dezlegătură, pocăire, <înv. şi reg.> dezlegănie, <înv.> iertăciune, pocaianie. A cerut preotului să-i facă o rugăciune de dezlegare de păcate. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) absolvire, cruţare, iertare, scutire, remisiune, dez-leganie, <înv.> dezlegat1, dezlegătură, dez-obligare, dezobligaţie, iertăciune, slobozire. Dezlegarea de jurământul făcut a fost benefică pentru el. 3 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, volnicie, consentiment, OK, undă verde. A avut dezlegarea soţiei pentru a încheia afacerea. 4 anihilare. Se duce la o vrăjitoare să îi ceară dezlegarea blestemelor. II11 (adesea fig) clarificare, descurcare, desluşire, elucidare, lămurire, limpezire, limpezeală, limpezime, neti-tate, <înv.> desluşeâlă, dezlegătură, pliroforie, cheie, descâlcire, descifrare, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la dezlegarea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 2 (adeseafig.) interpretare,tălmăcire, <înv. şi pop.> tâlcuire, tâlc, <înv.> dezlegătură, tălmăcie, tălmăcitură, tâlcovanie, tâl-cuială. O preocupă dezlegarea visului. 3 (concr.; mat.) răspuns, rezolvare, rezultat, soluţie. Elevul a găsit dezlegarea problemei de geometrie. 4 (jur.; în opoz. cu „validare”; înv.) v. Abolire. Abrogare. Abrogaţie. Anulare. Desfiinţare. Infirmare. Invalidare. Suprimare. dezlegăt1 s.n. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvire. Cruţare. Dezlegare. Iertare. Scutire. dezlegăt2,-ă adj. 11 (despre fiinţe sau părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate ori despre obiecte bine legate, ancorate etc.) eliberat, <înv. şi pop.> desfăcut, slobod, dezlipire <înv.> slobozit2. Câinele dezlegat se joacă cu copiii. 2 (despre lucruri strânse, legate împreună în baloturi, în mănunchiuri, în snopi etc.) desfăcut. Paiele din snopii dezlegaţi sunt întinse la soare. 3 (despre obiecte strânse, legate sau închise la un capăt) deschis, desfăcut, <înv. şi pop.> dezbăierat. Sacul desfăcut a fost deşertat. 4 (despre sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) desfăcut, deznodat, <înv. şi pop.> dezbăierat, dezgurgat. Sfoara dezlegată a sacului poate fi refolosită. Vezi să nu te împiedici în şireturile dezlegate ale adidaşilor! 5 fig. (înv. şi pop.; despre mişcări) v. Degajat. Liber. Nestânjenit. Nestingherit. II (înv.) v. Admis. Acceptat îngăduit. Permis2. III (jur.; înv.; despre tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) v. Anulat. Desfăcut. Reziliat. Suspendat. IV (înv.) 1 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) v. Dezlănţuit. Frenetic. Impetuos. Intemperat. Năvalnic. Nestăpânit. Nestăvilit. Tumultuos. 2 (despre fenomene sau procese naturale ori, p. ext., despre conflicte, fenomene sociale etc.) v. Declanşat. Dezlănţuit. Iscat. Izbucnit. Pornit. Stârnit. dezlegământ s.n. (reg.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere') v. Acord. Aprobare. Asentiment. Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă. învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere, dezlegătură s.f. I (urmat de determ. introduse prin prep. „de) 1 (relig; înv. şi pop.) v. Absolvire. Dezlegare. Iertare. Pocăinţă. 2 (înv.) v. Absolvire. Cruţare. Dezlegare. Iertare. Scutire. II (înv.) v. Dezlegare. Eliberare. III (înv.) 1 v. Clarificare. Descurcare. Desluşire. Dezlegare. Elucidare. Lămurire. Limpezire. 2 v. Dezlegare. Interpretare. Tălmăcire. dezligeă s.f. (tehn.; la coasă; reg.) v. Buhai. Cârlig. Greblă. Hreapcă. Vergea, dezlipeălă s.f. (înv.) v. Descleiere. Desfacere. Desprindere. Detaşare. Dezlipire, dezlipi vb. IV. I tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri unite, prinse, lipite, sudate) a (se) decola, a (se) descleia, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) dezancola, <înv. şi pop.> a dezbate2. A dezlipit eticheta de pe copertă. Timbrul s-a dezlipit de pe plic. II fig. 1 tr. (mai ales în formă neg.; compl. indică ochii, privirea) a desprinde, a lua. Nu-şi poate dezlipi privirea de tablou. 2 tr., refl. (despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „din) a (se) depărta, a (se) îndepărta, a (se) dezlupi. Câinele dresat nu se dezlipeşte de stăpân când i se scoate lesa. 3 refl. (despre părţi ale plantelor, mai ales despre flori, frunze, rod) a cădea, a se desprinde, a se scutura. Florile cireşului s-au dezlipit în timpul furtunii. dezlipire s.f. 11 descleiere, desfacere, desprindere, detaşare, dezancolare, <înv.> dezlipeălă. Trebuie făcută dezlipirea etichetelor de pe coperţile cărţilor. 2 (med., med. vet.) dezlipire de retină = decolare de retină. Dezlipirea de retină poate provoca pierderea dezlocui 1482 vederii. II fig. depărtare, îndepărtare. Dezlipirea câinelui de stăpân a avut ca urmare rătăcirea lui pe stradă. dezlocui vb. IV. tr. {fiz.; despre corpuri solide sau lichide; compl. indică lichide) a disloca. Orice corp cufundat este împins în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de lichid pe care îl dezlocuieşte. dezlocuire s.f. (fiz.) dislocare. Dezlocuirea este scoaterea unei cantităţi de lichid egale cu volumul unui corp solid introdus în acel lichid. dezlocuit,-ă adj. (fiz.; despre fluide) dislocat, dezlupi'vb. IV. fig. (înv.; despre fiinţe) 1 tr., refl. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „din) v. Depărta. Dezlipi, îndepărta. 2 refl. (de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece, dezmăci vb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta, înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca, dezmăcinâre s.f. (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. dezmădulă vb. I. (înv.) 1 tr. (compl. indică corpul uneifiinţe sau, p. ext., ansamblul unor obiecte, al unor maşini etc.) v. Dezmembra. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică popoare, state, colectivităţi etc.) v. Dezmembra, dezmădulăre s.f. (înv.) v. Dezmembrare, dezmădulăt, -ă adj. (înv.; despre popoare, state, colectivităţi etc.) v. Dezmembrat, dezmărdăgi vb. IV. refl. (reg.) 1 (despre oameni ameţiţi de băutură) v. Dezmetici. Trezi. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Dezmorţi, dezmărdăgi't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Dezmorţit, dezmărită vb. I. refl. (jur.; înv. şi reg.; despre femei) v. Despărţi. Divorţa. Separa, dezmărităre s.f. (jur.; înv. şi reg.) v. Despărţire. Divorţ. Separare. Separaţie, dezmăritătă adj. (jur.; înv. şi reg.; despre femei) v. Despărţită (v. despărţit2). Divorţată (v. divorţat). dezmărturisi're s.f. .(înv.) v. Contestare. Dezminţire. Negare. Negaţie. Renegare. Tăgadă. Tăgăduială. Tăgăduire, dezmăţ s.n. 11 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destră-bălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, asel-ghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, pu- treziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre dezmăţ. 2 desfrâu, libertinaj, luxură, orgie, libertinism, <înv.> ruşinare, slobozenie, slobozie, zamparalâc, saturnale, bacanală, scârnăvie, cancan2, paranghefe. Astă-noapte a fost un mare dezmăţ acasă la ei. 3 (lapl. dezmăţuri; concr.) dezmăţări (v. dezmăţare). îi repugnă dezmăţurile ei. II fig. 1 abuz, exagerare, exces. Dezmăţulfolosirii cuvintelor obscene în limbajul tinerilor este neplăcut. 2 anomie, debandadă, dezordine, dezorganizare, haos, neorânduială, neordine, zăpăceală, dezmăţare. Pe stadion este un adevărat dezmăţ după meci. dezmăţâ vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se corupe, a se deboşa, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se perverti, a se strica, a se vicia, a se fornica, a se sminti, a se nebuni, a se dezbrăcina, a se mârşăvi, a se străbăla, a se târfăi, <înv.> a se demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a se polua, a impesta, a se molipsi, a se dezmierda. S-a dezmăţat, ducând o viaţă de orgii. II (înv.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică ţesături, împletituri, pânzeturi ori obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite sau din pânză) v. Destrăma. Deşira. Rări. Zdrenţui. 2 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani,.averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli, dezmăţare s.f. 11 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destră-bălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, asel-ghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. 2 (lapl. dezmăţări; concr.) dezmăţuri (v. dezmăţ). II (înv.) v. Destrămare. Deşirare. Rărire. Rărit1. Zdrenţuire. III fig. (rar) v. Anomie. Debandadă. Dezmăţ. Dezordine. Dezorganizare. Haos. Neorânduială. Neordine. Zăpăceală, dezmăţăt, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, per- vertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, de-vergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boc-caccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă dezmăţat. 2 s.m., s.f. (de obicei deprec.) cocotă, demimondenă, depravat, desfrânat, destrăbălat, femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imoral, prostituată, rufian, stricat, fornicator, frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rău, curvar, curvă, curvet, curviştină, matracucă, târfe1, târfoştină, curvaş, lele, papină, praşcău, ţiitură, dârloagă, hanţuşcă, ţolină, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachină2, profesionistă, fufe, japiţă, putorişcă, traseistă, <înv. şi reg.> pârţotină, telăliţă, teleleică2, ţorfă, ţorfotină, bandură, cotohaliţă, coturbă, crăiţă, dolobandură, ghiolbană, harţaba, huşniţă, iobniţă, landră, leură, madaranţă, mârjoală, mârţână, mişarcă, motârcă, pan-ţuşcă, paţircă, pocrişă, pohoaţă (v. pohoţ), puiniţă, rapandulă, răsturnică, răuleancă, scorţotină, târcoavă, târnoaţă, traftiroaică, vişteală1, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliuhă, puielniţă, pujlă, râncalău, şulpe, tarbă, târşitură, tută (v. tuf), vijlă1, <înv.> celetnică, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, damă publică, femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, mehariu, muiere îmblătoare (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), palaţandră, panchiţă, panţură, preacurvar, preacurvitor, tălaniţă, uşarnică, demimondă, gigole-tă, cameristă, şanticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfă, buleandră, fieandură, gioarsă, rufe, zdreanţă, rablă, căţea, haită, îmbălăciune, întinzătură, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfe, tearfe, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică, başoldină, bomboană, bordeleză, bufe, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), cartoafe, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotarlă, cotoarbă, dameză, famă, farfuză, fârţă, fâr-ţoagă, finfă, fleaşcă, fleoarţă, fleorţotină, 483 | fleştură, fliuşcă, floarţă, floştină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, ja-gardea, jantă, jartea, libarcă, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, mai-muţică, marcoavă, marfă, mastroacă, mătrăgună, meseriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafe, oarfe, pacientă (v. pacient), papacioacă (v. papacioc), papiţă, paraşutis-tă, pârjoală, penală (v. penal), penalistă, pipi-ţă, piţipoancă, planoristă, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), potloagă (v.potlog), pralină, producătoare (v. producător), prăjitoare, puiţă, puşcătoare (v. puşcâtor), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafe, sepie, servitoare (v. servitor), sugativă, ştioalfe, tapeză, taxatoare (v. taxator), tivitoare, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână frecangioaică, spălătură, spintecătură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o dezmăţată. II adj. 1 (mai ales fam.; despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) dezordonat, neglijent, neîngrijit, neordonat, oscitant, deşănţat, <înv. şi reg.> dezblehuit, sprehui2, tâlos, tut2. Sunt mulţi copii dezmăţaţi care provin din familii dezorganizate. Are adesea o ţinută dezmăţată. 2 (înv. şi pop.; despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Găurit2. Rufos. Rupt. Sfâşiat. Uzat. Zdrenţăros. Zdrenţuit. 3 (înv. şi pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Întins2. Larg. Lăbărţat. Lărgit. Lăţit. 4 (reg.; despre pâr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. dezmăţâu s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. dezmâniâ vb. I. tr.,refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Calma. Domoli, îmbuna. împăca. Linişti. Potoli, dezmâniăt, -ă adj. (înv. şi pop.; despre fiinţe sau despre firea lor) v. Calm2. Domol. Liniştit. Paşnic. Potolit2. Stăpânit. Temperat. Tihnit, dezmâniere s.f. (înv.) v. Astâmpărare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire, dezmânietură s.f. (înv.) v. Astâmpărare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire, dezmântâ vb. I. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Deconsilia. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. Dezmetici. Reculege. Reveni1. 3 refl. (reg.; despre oameni ameţiţi de băutură) v. Dezmetici. Trezi. 4tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi, încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. dezmântâre s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Deconsili-ere. 2 (înv.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1, înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. dezmântât, -ă adj. (despre oameni) 1 (înv. şi reg.) v. Deconsiliat. 2 (înv.) v. Ademenit. Amăgit. încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Păcălit2. Trişat. dezmembra vb. I. 1 tr. (compl. sau sub. indică corpul unei fiinţe sau, p. ext., ansamblul unor obiecte, al unor maşini etc.) <înv.> a dezmădula. A dezmembrat mobila din sufragerie, pentru a o putea transporta. Caroseria s-a dezmembrat în urma impactului. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezbina, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) sciziona, a (se) separa, <înv. şi pop.> a (se) osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a se dezacorda, a diastalisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să dezmembreze partidul în două grupări. Colectivul s-a dezmembrat în două tabere. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică popoare, state, colectivităţi etc.) <înv.> a (se) dezmădula, a (se) descompune, a (se) destrăma, a (se) distruge, a (se) nimici, a (se) surpa, a (se) dezalcătui, a (se) desface. Istoria a demonstrat că imperiile se dezmembrează. dezmembrare s.f. 1 despărţire, dezbinare, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, <înv.> despreunare, fractură, ruptură, spărtură. Dezmembrarea colectivului în două tabere era previzibilă. 2 <înv.> dez-mădulare, descompunere, desfacere, destrămare, distrugere, nimicire, surpare, disoluţie, dezalcătuire, desfacere. Dezmembrarea imperiilor este dovedită de istorie. dezmembrat, -ă adj. (despre popoare, state, colectivităţi etc.) <înv.> dezmădulat, descompus, destrămat, distrus, nimicit. Ţările dintr-un imperiu dezmembrat se refac economic greu. dezmetic, -ă adj. (rar) 1 (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Imprudent. Inconştient. Intemperant. Nebun. Nebunesc. Nechibzuit. Necugetat. Necumpănit. Necumpătat. Nejudecat. Nesăbuit. Nesocotit. Prostesc. 3 (despre oameni) v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit. dezmetici vb. IV. refl. 11 (despre oameni) a se reculege, a-şi reveni1, a se recâştiga, <înv. şi reg.> a se dezmeţi, a se dezmântâ, <înv.> a se desholba, a se recuceri, a se remite, a se regăsi, a se replia, a se trezi, a se dezbăta. S-a pierdut pentru o clipă la primirea veştii, dar s-a dezmeticit repede. 2 (despre oameni ameţiţi de băutură) a se trezi, a se destrezi, <înv. şi pop.> a se dezbăta, <înv. şi reg.> a se dezvoalbe, a se desturlăci, a se dezmărdăgi, a se dezmân-ta. S-a dezmeticit greu după o noapte de petrecere. II fig. (despre oameni) a se dumiri, a înţelege, a se lămuri, a pricepe, a şti, a se trezi, a se dezmeţi. Nu s-a dezmeticit pe unde se află. dezmeticire s.f. 11 reculegere, revenire, <înv. şi reg.> dezmeţire, <înv.> dezameţeală, regăsire, trezire, dezbătare. Din fericire, dezmeticirea din şocul produs de vestea primită a fost rapidă. 2 (psih.; înv.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. II fig. dumirire. I-a dezmierdare trebuit puţin timp pentru dezmeticire, casă îşi dea seama unde se găseşte. dezmeticit, -ă adj. (despre oameni) recules, dezameţit, <înv. şi reg.> dezmeţit, trezit2. Dezmeticit, a acceptat situaţia după primirea veştii. dezmeticiune s.f. (psih.; înv.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. dezmeţi vb. IV. refl. (despre oameni) 1 (înv. şi reg.)v. Dezmetici. Reculege. Reveni1.2 fig. (înv.) v. Dezmetici. Dumiri. înţelege. Lămuri. Pricepe. Şti. Trezi, dezmeţire s.f. (înv. şi reg.) v. Dezmeticire. Reculegere. Revenire, dezmeţit, -ă adj. (înv. şi reg; despre oameni) v. Dezmeticit. Recules, dezmierdâ vb. 1.11 tr. (compl. indică fiinţe) a alinta, a mângâia, a răsfeţa, a giugiuli, a netezi, a drăgăli, a drăgosti, a băia, a gogoni2, a gomoli, a se hoi, a se honcăi, a îngurlui1, a mădări, a milui, a nineri, a ninii1, a ninini, a ninirizî, a se pupui2, a răsfloci, <înv.> a linguşi, a măguli, a peripiisi, a adia. îi place ca cineva s-o dezmierde atunci când este necăjită. 2 tr.,refl. (astăzi rar sau poetic; mai ales cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Delecta. Desfeta. Răsfeţa. 3 tr. (înv. şi pop.; compl. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfeţa. Răzgâia. 4 tr. fig. (fam.; glum. sau iron.; compl indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. II refl. fig. (despre oameni) 1 (înv. şi reg.) v. Crede. Făli. Fuduli. Groză- vi. Infatua. împăuna. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. 2 (înv.) v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi. Strâmba. 3 (înv.) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Polua. Strica. Vicia, dezmierdare s.f. 11 alint, alintare, mângâiere, calinerie, mângâietură, alintătură, giugiuleală, giugiulire, giugiulit1, giugiulitură, drăgosteală, drăgostire, pisiceală, <înv. şi reg.> olastiseală, dezmierdătură, ninereală, şoimăneală, <înv.> dezmierdăciune. Dezmierdarea fetiţei este un obicei în familia lor. 2 (lapl. dezmierdări) alintări (v. alintare), drăgălăşenii (v. drăgălăşenie), drăgălăşii (v. drăgălăşie). Copiii duceau o viaţă în dezmierdări. 3 (astăzi rar sau poetic) v. Delectare. Desfetare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă. 4 (rar) v. Atracţie. Farmec. 5 (reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. II (înv.) 1 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) Chef. Ospăţ. Petrecere. 2 v. Distracţie. Petrecere. Plăcere. 3 fig. v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Delivescenţă. Depravare. Descompunere. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Putregai. Putreziciune. Sibaritism. Viciu. dezmierdat dezmierdat, -ă adj. 11 (despre fiinţe) alintat, mângâiat, giugiulit2. Copilul dezmierdat este calm şi fericit. 2 (înv. şi pop.; mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfaţat2. Rău. Răzgâiat. 3 (înv. şi pop.; despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) v. Agreabil. Captivant. Delectabil. Desfătător. Fascinant Fermecător. încântător. Nălucitor. Plăcut Seducător. Şarmant. 4 (înv.; mai ales despre gesturi, atitudini ale oamenilor) v. Alintător. Calin. Dezmierdător. Mângâietor. II fig. 1 (reg.; despre oameni) v. Băţos. Fudul. Grandoman. Infatuat. împăunat. închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. înţepat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Pieptos. Prezumţios. Scrobit2. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 2 (înv.; despre oameni sau,p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Bizantin. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Delicvescent. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Dezordonat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Pierdut. Putred. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. Viermănos. dezmierdăciune s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Delectare. Desfătare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă. 2 (înv.) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. II fig. (înv. şi pop.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Delicvescenţă. Depravare. Descompunere. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Putregai. Putreziciune. Sibaritism. Viciu. dezmierdătdr, -oăre adj. 11 (mai ales despre gesturi, atitudini ale oamenilor) alintător, calin, mângâietor, <înv.> dezmierdat, măgulitor. îi trece mâna peste frunte, cu un gest dezmierdător. 2 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, bun, calin, drag, drăgăstos, duios, iubitor, îmbunat, mângâietor, tandru, <înv.> mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe dezmierdă-toare. 3 (înv. şi pop.; despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) v. Agreabil. Captivant. Delectabil. Desfătător. Fascinant. Fermecător. încântător. Nălucitor. Plăcut. Seducător. Şarmant. II (lingv.) 1 (fam.; despre cuvinte sau despre sufixe) v. Hipocoristic. 2 (înv.; despre derivate lexicale) v. Diminutival, dezmierdătură s.f. (reg.) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere, dezmierzie s.f. (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemo-raitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. dezminţi vb. IV. tr. 1 (compl. indică fapte, acţiuni, ştiri etc.) a contesta, a infirma, a nega, a renega, a tăgădui, a dezavua, <înv.> a protesta. Ştirea privind majorarea preţului la gaze a fost dezminţită. 2 (compl. indică păreri, idei, informaţii, fapte etc.) a contrazice, a infirma. Studiul său dezminte ideile tradiţionaliste depănă acum. dezminţire s.f. 1 contestare, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, <înv. şi reg.> tăgădaş, tăgădat, tarpel, <înv.> dezmărturisire,tagă,tăgăduinţă. Comunicatul dat cuprindea dezminţirea ştirii privind majorarea preţului lagazefî abnegare2, contestare, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, denegare, denegaţie. Dezminţirea propriei religii este o impietate. dezmirişti vb. IV. tr. (agric.; compl. indică terenuri agricole) a parina. După recoltarea păioaselor, terenul este dezmiriştit. dezmirişti're s.f. (agric.) dezmiriştit, întoarcerea miriştii (v. întoarcere), parineală. Dezmiriştirea este aratul superficial al terenurilor agricole, după recoltarea păioaselor, a leguminoaselor etc., în vederea îmbunătăţirii producţiei următoare. dezmiriştit s.n. (agric.) dezmiriştire, întoarcerea miriştii (v. întoarcere), parineală. dezmormântâ vb. I. (rar) 1 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică osemintele sau trupul unui om decedat) v. Deshuma. Dezgropa. Exhuma. 2 tr. fig. (compl. indică fapte, stări, situaţii etc. din trecut sau uitate) v. Dezgropa. Reactualiza. Reînnoi. Reînvia, dezmormântăre s.f. (rar) v. Deshumare. Dezgropare. Dezgropat1. Exhumare, dezmormântăt, -ă adj. (rar; despre osemintele sau trupul unui om decedat) v. Deshumat. Dezgropat2. Exhumat. dezmorţeălă s.f. dezgheţare, dezmorţire. dezmorţi vb. IV. 1 refl. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a se mişca, a se dezmărdăgi. Face câţiva paşi prin cameră, ca să se dezmorţească. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor îngheţate sau degerate) a (se) dezgheţa, <înv. şi reg.> a dezgurzi. Suflă în mâini, ca să-şi dezmorţească degetele. Simte că nu i se mai dezmorţesc picioarele. 3 refl. (despre pământ) a se dezgheţa. Odată cu venirea primăverii, pământul începe să se dezmorţească. 4 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a (se) anima, a (se) însufleţi, a (se) înviora, a (se) aprinde, a (se) electriza, a (se) încinge1, a (se) înfierbânta, a (se) înflăcăra, a învia, a vivifica. Cu glumele lui a dezmorţit atmosfera din sală. dezmorţire s.f. dezgheţare, dezmorţeălă. încălzindu-şi mâinile, simte furnicături în degete, semn că dezmorţirea lor a început. dezmorţit, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) dezmărdăgit, deznodat. Spatele dezmorţit începe să îl doară. 2 (desprepământ) dezgheţat. Pământul dezmorţit poate fi arat cu uşurinţă. dezmoştem vb. IV. tr. 1 (jur.; compl. indică oameni) <înv.> a desclironomisi, a dezerezi, a dezerita, a exeredita. Tatăl său l-a dezmoştenit pentru că s-a căsătorit împotriva voinţei lui. 2 fig. (compl. indică oameni; cu determ. 1484 introduse prin prep. „de”, care indică drepturi, titluri, ranguri, bunuri etc.) a frustra, a lipsi, a priva, a vitregi, a dezbrăca, a văduvi. I-a dezmoştenit pe urmaşi de averea străbunilor. dezmoştem're s.f. 1 (jur.) <înv.> exereditare. Chiar dacă s-a căsătorit împotriva voinţei părinţilor, nu s-a aşteptat la dezmoştenire. 2 fig. (înv.) v. Dezastru. Maledicţie. Nefericire. Nenoroc. Nenorocire, deznaturalisi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Altera. Con-traface. Deforma. Denatura. Escamota. Falsifica. Măslui. Mistifica. Răstălmăci, deznaţionaliza vb. I. tr., refl. (econ.; compl. sau sub. indică sectoare economice, întreprinderi etc.) a (se) dezetatiza, a se privatiza, a decomuniza. Prin adoptarea acestei legi, se vor deznaţionaliza multe din întreprinderile cu capital majoritar de stat. deznaţionalizâre s.f. (econ.) dezetatizare, privatizare. S-au adoptat mai multe legi privind deznaţionalizarea întreprinderilor cu capital majoritar de stat. deznădăjdui vb. IV. intr., tr. (despre oameni) a dispera, a apelpisi, a dezespera. A fost optimist, dar, în ultimul timp, a început să deznădăjduiască. deznădăjdui're s.f. (astăzi rar) v. Deznădejde. Disperare. deznădăjduit, -ă adj. (despre oameni) clamoros, dezolat, disperat, dezesperat, pierit, <înv.> apelpisit, oceit. Este deznădăjduit pentru că nu găseşte o rezolvare a problemelor sale. îl priveşte deznădăjduită. deznădejde s.f. disperare, deznădăjduire, dezesperare, <înv.> apelpiseală, apelpisire, disperaţie, oceaianie, oceinţă, apelpisie, detresă. Când vede că nimic nu se rezolvă, îl cuprinde deznădejdea. deznămoli'vb. IV. tr.,refl. (reg.; compl. sau sub. indică mijloace de transport, nave, animale de tracţiune etc.) v. Despotmoli. deznegrf vb. IV. refl. fig. (reg.; despre oameni sau despre chipul lor, de obicei cu determ. „lafaţă”) v. Deschide. înflori. însenina. Lumina. deznervă vb. I. tr.,refl. fig. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Amorţi. Blegi. Domoli, înmuia. Moleşi. Muia. Toropi1. Vlăgui. deznervăre s.f. (înv.) v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie. deznervăt, -ă adj. (în opoz. cu „puternic”; înv.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, deznervăţie s.f. (înv.) v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie. deznodă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate ori înnodate, noduri etc.) a (se) desface, a (se) dezlega, <înv. şi pop.> a dezbăiera, a slobozi, <înv. şi reg.> a dezgurga, a desprejura, a dezbredeli. A deznodat cu multă greutate sfoara cu care era legatpache- dezolat tul. II tr. fîg.1 (compl. indică animale de tracţiune sau, p. ext., oameni) a deşela, a istovi, a speti. La deal, se dă jos din căruţă ca să nu deznoade caii. 2 (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluşi, a dezlega, a elucida, a lămuri, a limpezi, a descâlci, a descifra, a lumina, a dezveli, a dezghioca. A deznodat împrejurările în care s-a produs crima. 3 (în credinţe şi superstiţii; compl. indică vrăji, farmece, blesteme etc.) v. Desface. Dezlega, deznoda re s.f. desfacere, dezlegare, <înv. şi pop.> slobozire, dezgurgare, <înv.> deznodământ, deznodătură. Deznodarea sforii cu care era legat pachetul s-a făcut cu greutate. deznodat, -ă adj. 11 (despre sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) desfăcut, dezlegat2, <înv. şi pop.> dezbăierat, dezgurgat. Sfoara deznodată de la sac poate fi refolositâ. Vezi să nu te împiedici în şireturile deznodate ale adida-şilor! 2 fig. (despre fiinţe sau, p. ext., despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) deşirat. Copilul este prea slab şi deznodat. 3 fig. (reg.; despre fiinţe) v. Obosit. Ostenit1. 4 fig. (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Dezmorţit. II fig. 1 (despre situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) clarificat, descurcat, desluşit, elucidat, lămurit, limpezit2, descâlcit, descifrat. împrejurările deznodate ale producerii crimei i-au permis să ia o decizie corectă. 2 (despre limbă, stil, exprimare, gândire, expuneri etc.) prolix, descusut, dezlânat, diluat, lăbărţat. Discursul a fost prea deznodat. 3 (înv.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Degajat. Dezinhi-bat. Dezinvolt. Firesc. Liber. Natural. Neafectat. Neartificial. Necăutat. Neconvenţional. Neprefacut. Nesilit. Nesofisticat. Nestudiat Nonconvenţional. Nonşalant. Simplu. Spontan. deznodământ s.n. 1 epilog, final, încheiere, sfârşit1, expuncţiune, fine. Filmul a avut un deznodământ neaşteptat. 2 sfârşit1, soartă. Nu ştie care va fi deznodământul meciului din această seară. 3 fig. deznodământ final = deznodământ tragic = decedare, deces, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, adormire, apunere, apus1, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie. Deznodământul tragic al poetului a provocat durere; (înv.) deznodământ fatal v. Adormire. Apunere. Apus1. Decedare. Deces. Deznodământ final. Deznodământ tragic. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 4 (înv.) v. Desfacere. Dezlegare. Deznodare. deznodătură s.f. (înv.) v. Desfacere. Dezlegare. Deznodare. deznodăţel s.n. (bot.; reg.)v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Ma- na-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). deznoră vb. I. refl. (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; rar; despre cer) v. Deschide. însenina. însori. Limpezi. Lumina, deznumire s.f. (înv.) v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. dezobedienţă s.f. (livr.) v. Indisciplină. In-docilitate. Inobedienţă. Insubordonare. Neascultare. Nedisciplină. Nesubordonare. Nesupunere. Obrăznicie. Recalcitranţă. Refractarism. dezobişnui vb. IV. refl.,tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezbăra, a (se) dezvăţa, a se lăsa, a scăpa, <înv.> a (se) părăsi, a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lecui, a (se) sătura, a (se) scutura, a (se) vindeca, a (se) dezbăta, a înţărca. S-a dezobişnuit de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate dezobişnui de patima jocurilor de noroc. dezobişnuinţă s.f. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) v. Dezbărare. Dezobişnuire. Dezvăţ. Dezvăţare. Scăpare, dezobişnuire s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) dezbărare, dezvăţ, dezvăţare, scăpare, dezbăr, <înv.> dez-obişnuinţă, debarasare, scuturare, scuturat1. Voinţa a jucat un rol primordial în dezobişnuirea lui de fumat. dezobligă vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvi. Cruţa. Dezlega. Ierta. Scuti, dezobligăre s.f. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvire. Cruţare. Dezlegare. Iertare. Scutire, dezobligăţie s.f. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvire. Cruţare. Dezlegare. Iertare. Scutire, dezobliterăţie s.f. (med., med. vet.) desfundare, destupare, dezobstruare, dezobstruc-ţie. Foloseşte picături speciale pentru dezobli-teraţia nasului. dezobstruă vb. I. tr. (med., med. vet.; compl. indică canale, tuburi, vene, artere etc.) a desfunda, a destupa. Rinofugul este un medicament care dezobstruează nasul. dezobstruăre s.f. (med., med. vet.) desfundare, destupare, dezobliterăţie, dezobstrucţie. dezobstrucţie s.f. (med., med. vet.) desfundare, destupare, dezobliterăţie, dezobstruare. dezodorizănt,-ă s.n. adj. deodorant îi place dezodorizantul cu parfum de iasomie. A cumpărat mai multe spray-uri dezodorizante pentru parfumarea camerelor. dezolă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a afecta1 a amărî, a indispune, a îndurera, a întrista, a mâhni, a necăji, a supăra, <înv. şi pop.> a obidi, a ciumări, a morcovi, <înv. şi reg.> a scârbi, a cârcăli, a se îmborboi, a se probozi, <înv.> a atrista, a oscârbi, a oţărî, a râvni, a săblăzni, a acri, a cătrăni, a îmbolnăvi, a înlăcrima, a învenina, a otrăvi, a pleoşti, a străpunge, a venina, a dezumfla, a tufli, a depăra, a se topseca, a ofili, a trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a dezolat. 2 (compl indică oameni) a demoraliza, a deprima, a descuraja, <înv.> a dezbărbăta, a se ocei, a se răslăbi, a demobiliza, a demonta, a (se) ofili. Eşecul din ultima afacere l-a dezolat. 3 (înv.; despre oameni; compl. indică ţări, ţinuturi etc.) v. Bântui. Devasta. Distruge. Nimici. Pârjoli. Pustii. dezolănt, -ă adj. 1 (desprepeisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, mohorât, posac, posomorât, trist, dezolator, jalnic, sterp, sur, vânăt, vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este dezolantă. 2 (despre situaţii sau despre manifestări, sentimente, gânduri etc. ale oamenilor) apăsător, depresiv, deprimant, sumbru, negru. Nu putea scăpa de gândurile dezolante. dezolăre s.f. 11 indispoziţie, întristare, mâhnire, mohoreală, posomoreală, tristeţe, posăceală, <înv.> dezolaţie, morozitate, înnegurare, înnorare, întuneric, mocneală, nor. Văzându-i dezolarea de pe chip, încerca s-o înveselească. 2 (psih.) acedie, breakdown, demoralizare, depresie, depresie nervoasă, deprimare, descurajare, marasm, depresivitate, <înv.> demoralizaţie, dezbărbătare, demobilizare, opresiune. Starea de dezolare în care se află este din cauza eşecului de la bacalaureat. 3 fig. pustietate, pustiu, singurătate, sihăstrie, vid. Omul este o fiinţă socială şi sociabilă căreia nu-i place să trăiască în dezolare. Satul părăsit are un aer de dezolare. II (înv.) v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pârjolire. Pustiire, dezolăt, -ă adj. 11 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv. > dosădit, oscârbit, ponosit, pricăj it, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Dezolat după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (despre oameni) clamoros, deznădăjduit, disperat, dezesperat, pierit, <înv.> apelpisit, oceit. Este dezolat pentru că nu găseşte o rezolvare a problemelor sale. îl priveşte dezolată. 3 fig. (despre oameni, despre procese psihice etc.) ars2, devastat, distrus, nimicit, pârjolit, pustiit2, zdrobit. Se simţea dezolator dezolată la gândul că a fost atât de naivă. II (înv.; despre ţâri, localităţi, ţinuturi etc.) v. Devastat. Distrus. Nimicit. Pârjolit. Pustiit2, dezolator, -oare adj. 1 (rar; despre peisaje, ambient etc.) v. Demoralizant. Depresiv. Deprimant. Descurajant. Dezolant. Mohorât. Posac. Posomorât. Trist. 2 (înv.; mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor. dezolăţie s.f. (înv.) 1 v. Dezolare. Indispoziţie. întristare. Mâhnire. Mohoreală. Po-somoreală. Tristeţe. 2 v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pârjolire. Pustiire, dezonâst, -ă adj. (înv.; despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocorit. Compromis2. Dezonorat. Discreditat. Necinstit. Pângărit. Profanat, dezonoare s.f. 1 necinste, ruşine, ocară, <înv. şi reg.> ponos, ponoslu, pângară (v. pângar). Este o dezonoare să cazi în mâna inamicului. 2 degradare, înjosire, umilinţă, umilire, giosire, <înv.> degra-daţie, înjosorire, nimicire, umiliaţiune, umilitate, coborâre, scădere, nimicire. Nu poate să admită nici cea mai mică dezonoare a demnităţii umane. 3 descalificare. Gestul necugetat este cauza dezonoarei sale în faţa tuturor. dezonora vb. 1.1 tr. (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a necinsti, a pângări, a profana, <înv. şi pop.> a prihăni, a mârşăvi, a întina, a mânji, a murdări, a păta, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scârnăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi dezonorează amintirea prin afirmaţiile făcute. 2tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) degrada, a (se) înjosi, a (se) umili, a (se) coborî, a (se) scoborî. Munca nu dezonorează pe om. Nimeni nu se dezonorează muncind. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) descalifica. Gestul tău te dezonorează. S-a dezonorat apelând la diverse tertipuri. 4 tr. (înv.; compl. indică mai ales femei, minori) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Silui. Viola. dezonorânt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) compromiţător, degradant, degradator, infamant, infamator, înjositor, nedemn, ruşinos, difamant, nevrednic, <înv.> necinstit, necinstitor, pierzător. Invidia este un sentiment dezonorant. 2 (despre situaţii, stări, fapte etc.) degradant, înjositor, jignitor, ofensant, ofensator, ruşinos, umilitor, <înv.> ove-litoriu, negru, mortifiant. Prin acest refuz brutal al lui, a fost pusă într-o postură dezonorantă. II adv. (modal) degradant, înjositor, nedemn. Isepare dezonorant să se certe cu el. dezonorâre s.f. batjocorire, compromitere, necinstire, pângărire, profanare, prihană, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> prihănie, profa-naţiune, întinare, mânjire, murdărire, pătare, terfelire, spurcare, pricăjire, scârnăvie. Dez-onorarea memoriei părinţilor este o impietate. dezonorât, -ă adj. 1 (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis2, discreditat, necinstit, pângărit, profanat, <înv.> dezonest, întinat, maculat, mânjit, murdărit, pătat, terfelit, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui dezonorate. 2 (despre oameni) descalificat. Tânărul dezonorat a fost înlăturat din colectiv. dezorândui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranja. Răscoli. Răvăşi. Zăpăci, dezorânduiălă s.f. (înv.) 1 v. Deranj. Dezordine. Neorânduială. Neordine. Neregulă. Vraişte. Zăpăceală. 2 v. Anomie. Debandadă. Dezordine. Dezorganizare. Haos. Neorânduială. Neordine. Zăpăceală, dezordine s.f. 1 deranj, neorânduială, neordine, neregulă, vraişte, zăpăceală, brambureală, harababură, <înv. şi reg.> ză-hăială, calamandros, răscolniţă, rizilic, <înv.> dezorânduiălă, neodihnă, răscoală, porcăreală. în camera copilului este dezordine. 2 neorânduială, răvăşeală, vraişte, zăpăceală, brambureală, bulibăşeală, bulibăşie, haloimăs, harababură, talmeş-bal-meş, tanda-manda, <înv. şi reg.> zăhăială, balamuc. Pe biroul ei este o dezordine de neimaginat. în acte este mare dezordine. 3 babilonie, haos, încurcătură, turbulenţă, zăpăceală, tălbăcitură, valvârtej, carambol. O adevărată dezordine se produce pe autostrăzi din cauza maşinilor acelora care se întorc spre casă din weekend. 4 neglijenţă, neîngrijire, incurie, oscitanţă, <înv.> negrijă. Noua linie a modei este cea a unei dezordini controlate a ţinutei. 5 anomie, debandadă, dezorganizare, haos, neorânduială, neordine, zăpăceală, brambureală, harababură, calamandros, <înv.> dezorânduiălă, dezmăţ, dezmăţare. Pe stadion este o adevărată dezordine după meci. 6 tulburare, <înv.> neaşeza-re. S-au produs multe dezordini studenţeşti. Guvernul trebuie să ia măsuri când au loc dezordini sociale. 7 (rar; şi dezordine morală) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. 8 (rar) v. Abatere. Incorectitudine. Neregulă. 9 fig. (psih.; rar) v. Abatere. Abnormitate. Anomalie. Anormalitate. Derapaj. Deviere. Dis-funcţie. dezordonât, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) dezmăţat, neglijent, neîngrijit, neordonat, oscitant, deşănţat, <înv. şi reg.> dezblehuit, sprehui2, tâlos, tut2. Sunt mulţi copii dezordonaţi care provin din familii dezorganizate. Are adesea o ţinută dezordonată. 2 (mai ales despre gesturi, mişcări ale fiinţelor) dezarticulat1, haotic, lăbărţat. Vorbeşte tare, 1486 făcând gesturi dezordonate. Are mersul dezordonat. 3 (despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, construcţii, despre interioare etc.) inaspectuos, inestetic, neaspectuos, neestetic, rebarbativ, urât2, nechimuluit, monstruos, nasol, naşpa, naşparliu, naşpet. Construcţia prezintă un amestec dezordonat de stiluri arhitectonice. 4 (rar; despre căsnicii, familii) v. Dezorganizat. II fig. 1 (despre manifestări ale gândirii) deşirat, dezlânat. Nu înţelege nimic din relatările lui cam dezordonate. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă dezordonat. dezorganiza vb. I. tr. (compl. indică ansambluri structurate) a destructura, a desfiinţa, a distruge. Organizaţia a fost dezorganizată în urma luptei pentru putere. dezorganizare s.f. 1 anomie, debandadă, dezordine, haos, neorânduială, neordine, zăpăceală, brambureală, harababură, calamandros, <înv.> dezorânduiălă, dezmăţ, dezmăţare. 2 destructurare, <înv.> dezorganizaţie, desfiinţare, distrugere. Lupta pentru putere a dus la dezorganizarea statului. dezorganizat, -ă adj. 1 anomie, neorganizat. în unele societăţi viaţa este dezorganizată. 2 (despre ansambluri structurate) destruc-turat, desfiinţat, distrus. Statul dezorganizat a fost preluat de forţe străine. 3 (despre căsnicii, familii) dezordonat. Provine dintr-o familie dezorganizată. 4 (despre mulţimi, colectivităţi) neorganizat, amorf, inform. în piaţă se adunase o mulţime dezorganizată de oameni care scanda lozinci. dezorganizaţie s.f. (înv.) v. Destructurare. Dezorganizare. dezorienta vb. I. tr. (compl. indică oameni) a bulversa, a debusola, a deconcerta, a deruta, a descumpăni, a încurca, a tulbura, a zăpăci, a ambarasa, <înv.> a sastisi, a depeiza. Reproşul dur primit de la şef l-a dezorientat. dezorientare s.f. 1 derutare, descumpănire. Aceste legi au ca efect totala dezorientare a populaţiei. 2 bulversare, debusolare, decon-certare, derută, descumpănire, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală. Dezorientarea lui a devenit evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. dezorientât, -ă adj. (despre oameni) 1 bulversat, confuz, debusolat, deconcertat, derutat, descumpănit, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, tulbure, zăpăcit, dez-drumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas dezorientat când a auzit reproşul şefului. 2 aiurit, anapoda, buimac, buimăcit, derutat, descum- dezunie pănit, năuc, năucit, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâiguit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic,bramburit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, împrăştiat, pierdut, evaporat. Dezorientat cum este, a uitat să încuie uşa casei. dezornâ vb. I. tr., refl. {înv.) v. Despodobi. dezornăt, -ă adj. (înv.; despre obiecte) v. Despodobit2. dezostem vb. IV. intr., refl. (înv.; despre oameni) v. Odihni. Repauza. dezotrăvi'vb. IV. tr.,refl. (med.; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni ori organismul lor) v. Dezintoxica. dezotrăvire s.f. (med.; înv. şi reg.) v. Dezintoxicare. Dezintoxicaţie. dezoxidă vb. I. tr. (chim.; compl. indică substanţe) a dezoxigena. A dezoxidat substanţa, îndepărtând, prin diferite procedee chimice sau fizice, oxigenul din conţinutul ei. dezoxidănt, -ă adj., s.m. (chim.) <înv.> dezoxigenant. Fosforul este un dezoxidant. dezoxidăre s.f. (chim.) dezoxigenare, <înv.> dezoxidaţie. Dezoxidarea se face cu borax. dezoxidăt, -ă adj. (chim.; despre substanţe) <înv.> dezoxigenat. Substanţele dezoxidate au fost supuse dezoxidării. dezoxidăţie s.f. (chim.; înv.) v. Dezoxidăre. Dezoxigenare. dezoxigenâ vb. I. tr. (chim.; compl. indică substanţe) a dezoxidă. dezoxigenănt, -ă adj. (chim.; înv.) v. Dezoxidant. dezoxigenăre s.f. (chim.) dezoxidăre, <înv.> dezoxidaţie. dezoxigenat, -ă adj. (chim.; înv.; despre substanţe) v. Dezoxidat. dezrădăcinâ vb. I. tr. 11 (compl. indică plante, mai ales arbori) a eradica, a stârpi, a pustii. Vijelia a dezrădăcinat mulţi copaci. 2 (înv.; compl. indică părţi ale corpului fiinţelor, în special pârul) v. Smulge. II fig. 1 (compl. indică situaţii tensionate, realităţi sociale negative, manifestări extreme etc.) a desfiinţa, a lichida, a suprima, a eradica, a extirpa, a stârpi. Corupţia trebuie dezrădăcinată prin legi severe. 2 (compl. indică oameni) a depeiza. Nu-lpoate dezrădăcina nimeni din locul său de baştină. 3 (înv.; despre războaie, epidemii etc.; compl indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Cosi. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Prăpădi. Secera, dezrădăcinâre s.f. I eradicare, eradica-ţie, stârpire. Dezrădăcinarea copacilor bătrâni se face cu utilaje speciale. II fig.1 desfiinţare, lichidare, suprimare, eradicare, extirpare, eradicaţie, stârpire. Dezrădăcinarea corupţiei este un imperativ major. 2 (înv.) v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pârjolire. Pustiire, dezrădăcinăt, -ă adj. fig. (despre oameni) înstrăinat, străin. O persoană dezrădăcinată are multă nostalgie pentru trecutul său. dezrăsud vb. IV. (pop.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fire toarse) a (se) destoârce2, a (se) dezlâna. 2 tr. (compl. indică obiecte strânse sub formă de sul) a (se) desuci. Dezrăsuceşte o foiţă de ţigară. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fire ori, p. ext., fiinţe) v. Dezvârti. 4 tr. (tehn.; compl. indică elemente torsionate) v. Detorsiona. dezrăsudre s.f. (pop.) 1 destoârcere, destors. 2 <înv.> desucire. Prin dezrăsudre aţa nu se mai încâlceşte. 3 (tehn.) v. Detor-sionare. Detorsiune. dezrăsucît, -ă adj. (pop.) 1 (despre obiecte strânse sub formă de sul) <înv.> desucit. Pune foiţa de ţigară dezrăsucită în portţigaret. 2 (tehn.; despre elemente torsionate) v. De-torsionat. dezregulă vb. I. tr. (înv.; compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranja. Răscoli. Răvăşi. Zăpăci, dezregulâre s.f. (înv.) v. Deranjare. Răscolire. Răvăşire. Zăpăcire. dezregulăt, -ă adj. (înv.; despre lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranjat. Răscolit2. Răvăşit2. Zăpăcit, dezridică vb. I. tr. 1 (reg.; compl. indică obiecte sau părţi ale lor care acoperă faţa, pârul etc. cuiva) v. îndepărta. înlătura. Lua. Ridica. 2 (înv.; compl. indică monopoluri, restricţii etc.) v. Anula. Desfiinţa. 3 (înv.; compl. indică persoane care ocupă un post) v. Demite. Destitui. îndepărta. Scoate, dezrobi vb. IV. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi umane, ţâri) a (se) elibera, a (se) emancipa, a (se) libera, <înv. şi pop.> a se dezbate2, a (se) mântui, a (se) slobozi, <înv.> a (se) volnici, a (se) descătuşa, a (se) dejuga. Al I. Cuza a dezrobit clăcaşii. După cel de-al Doilea Război Mondial, multe ţâri s-au dezrobit de sub dominaţia colonialistă. 2 fig. a (se) elibera, a (se) emancipa. A înţeles că trebuie să se dezrobească de constrângerea mentalităţilor învechite. Ştiinţa te dezrobeşte de prejudecăţi. dezrobire s.f. eliberare, emancipare, emanci-paţie, liberare, <înv. şi pop.> mântuire, slobozire, <înv. şi reg.> slobozenie, <înv.> slobozie, slobozitură, descătuşare, deju-gare. După cel de- al Doilea Război Mondial, multe ţări au obţinut dezrobirea de sub dominaţia colonialistă. dezrobit, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi umane, ţări) eliberat, emancipat, <înv. şi pop.> mântuit, slobozit2, scăpat, <înv.> dezbătut, descătuşat, dejugat2. Clăcaşii dezrobiţi au devenit oameni liberi. dezrobitor, -oăre adj., s.m., s.f. eliberator, liberator, <înv. şi pop.> mântuitor, slobozitor. Soldaţii dezrobitori au fost primiţi de populaţie cu flori. Al. I. Cuza este considerat dezrobitorul ţiganilor. dezrumem vb. IV. refl. (pop.; despre femei, artişti etc.) v. Demachia, dezsoglăsui vb. IV. refl. (lingv.; înv.; despre părţi de vorbire flexibile sau despre părţi de propoziţie) v. Dezacorda, dezumanizâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) abrutiza, a (se) anima- liza, a (se) îndobitoci, <înv.> a (se) dobitoci, a (se) desufleţi. Alcoolul dezumanizează omul. Adesea omul se dezumanizează din cauza lipsei culturii. dezumanizâre s.f. abrutizare, animalizare, îndobitocire. Dezumanizarea omului din cauza lipsei culturii apare în multe medii sociale. dezumanizât, -ă adj. (despre oameni) abrutizat, animalizat, îndobitocit, <înv.> dobi-tocit. Din cauza alcoolului, unii oameni, dezumanizaţi, devin violenţi. dezumflă vb. 1.1 tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică inflamaţii ori corpul fiinţelor, părţi ale acestuia) a (se) dezinflama, a se dezgâmfa, a (se) stoci. Genunchiul tumefiat s-a dezumflat. 2 (compl. sau sub. indică obiecte umflate) a (se) degonfla. Copilul a dezumflat un balon. I s-a dezumflat unul din cauciucurile maşinii. II fig. 1 tr., refl. (mai ales fam.; compl sau sub. indică manifestări ale oamenilor) a (se) domoli, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a stăpâni, a tempera, a (se) înfrâna, a stăvili, a zăgăzui, a (se) năbuşi. Vestea i-a dezumflat avântul. 2 tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Acri. Afecta1. Amărî. Cătrăni. Dezola. Indispune. îmbolnăvi. îndurera. înlăcrima. întrista. învenina. Mâhni. Necăji. Otrăvi. Pleoşti. Străpunge. Supăra. 3 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Decepţiona. Dezabuza. Dezamăgi. Deziluziona. Frustra. dezumflăre s.f. 1 dezinflamare, dezumflat1, dezumflătură. Tratamentul prescris de medic a avut ca rezultat dezumflarea picioarelor. 2 degonflare. Din cauza dezumflării unui cauciuc era să facă accident. 3 fig. (fam.) v. Decepţie. Dezabuzare. Dezamăgire. Deziluzie. Frustrare. Frustraţie. dezumflăt1 s.n. dezinflamare, dezumflare, dezumflătură. dezumflăt2, -ă adj. I (despre inflamaţii sau despre corpul fiinţelor ori despre părţi ale acestuia) dezinflamat. Este mulţumită că, în urma tratamentului, are din nou picioarele dezumflate. II fig. (fam.; despre oameni) 1 v. Decepţionat. Dezabuzat. Dezamăgit. Dezgustat. Deziluzionat. Frustrat. 2 v. Abătut. Acru. Afectat1. Amărât. Cătrănit2. Cernit2. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Fiert2. Indispus. îndoliat. îndurerat. înlăcrimat. înnegurat. întristat. Mâhnit. Muiat. Necăjit. Neguros. Opărit. Otrăvit2. Pâclos. Pleoştit. Plouat2. Prostrat. Rănit2. Supărat. Trist. Ulcerat, dezumflătură s.f. (pop.) v. Dezinflamare. Dezumflare. Dezumflat1, dezumple vb. III. tr. (reg.; compl. indică încărcături, recipiente etc. sau,p. ext, vehicule de transport) v. Descărca. Deşerta. Goli. dezuni vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl indică fiinţe care se bat, se încaieră, sportivi care luptă în ring etc.) v. Despărţi. Separa. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni, colectivităţi, popoare) v. Dezbina. învrăjbi, dezunie s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. dezunire Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. dezunire s.f. (înv.) 1 v. Despărţire. Separare. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, dezunit, -ă adj. (înv.; despre oameni, colectivităţi, organizaţii etc.) v. Dezbinat. învrăjbit, dezunitor, -oâre adj. (gram.; înv.; despre conjuncţii) v. Disjunctiv, dezuniune s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, dezvăierât s.n. (reg.) v. Desprimăvărăre. dezvălătuci'vb. IV. tr. (rar; compl. sau sub. indică fire înfăşurate ori obiectul pe care sunt înfăşurate aceste fire) v. Derula. Desface. Desfăşura. Desfira. Deşira. Dezbobina. dezvălui vb. IV. 1 tr. (compl. indică ilegalităţi, abateri etc.) a arăta, a releva, a revela, a sesiza. Comisia a dezvăluit procuraturii neregulile financiare descoperite în instituţie. 2 tr. (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a destăinui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi dezvăluie cât de mult îl iubeşte. Nu-şi dezvăluie nimănui sentimentele. 3 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică taine, gânduri ascunse, informaţii etc.) a deconspira, a destăinui, a divulga, a vinde, a răsfira. I-a dezvăluit secretul de fabricaţie a produsului contra unei mari sume de bani. Numele făptaşului a fost dezvăluit. 4 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales însuşiri, caracteristici etc. ale oamenilor) a arăta, a descoperi, a revela, a decela. Oglinda îi dezvăluie urâţenia. Vorbele îi dezvăluie adevărata fire. 5 refl. a se dovedi, a se învedera, a se manifesta, a se releva. Specificul naţional se dezvăluie mai pregnant atunci când ne înfruntăm cu probleme universale. 6tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică corpul uman ori părţi ale lui) v. Arăta. Descoperi. Dezveli, dezvăluire s.f. 1 arătare, revelare. Dezvăluirea neregulilor din acte i-a atras aprecierea comisiei de control. 2 destăinuire, divulgare, împărtăşire, încredinţare, mărturisire, revelare, spovedire, <înv.> divulgaţie, dezvelire, devoalare. A venit timpul dezvăluirilor. Crezi că dezvăluirea sentimentelor lui nu i-a atras dragostea fetei. 3 decon-spirare, destăinuire, divulgare. Pentru dezvăluirea secretului de fabricaţie a produsului a primit mulţi bani. 4 confesiune, confidenţă, destăinuire, mărturisire, spovedanie, sincerităţi (v. sinceritate), <înv.> spovadă. A aflat amănunte picante din dezvăluirea ei. Dezvăluirea pe care i-a făcut-o l-a impresionat mult. 5 descoperire, relevare, revelaţie, decelare, decelaţie. Dezvăluirea secretului acestei femei a fost imposibilă. dezvăscut, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Dezbrăcat2. Dezgolit. Gol2. Neîmbrăcat. Nud. ^ dezvăţ s.n. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) dezbărare, dezobişnuire, dezvăţare, scăpare, dezbăr, <înv.> dezobişnuin-ţă, debarasare, scuturare, scuturat1. Voinţa a jucat un rol primordial în dezvăţul lui de fumat. dezvăţâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezbăra, a (se) dezobişnui, a se lăsa, a scăpa, <înv.> a (se) părăsi, a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lecui, a (se) sătura, a (se) scutura, a (se) vindeca, a (se) dezbăta, a înţărca. S-a dezvăţat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate dezvăţa de patima jocurilor de noroc. dezvăţâre s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) dezbărare, dezobişnuire, dezvăţ, scăpare, dezbăr, <înv.> dezobiş-nuinţă, debarasare, scuturare, scuturat1, dezvârtivb. IV. tr.,refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fire ori, p. ext., fiinţe) a (se) dezrăsuci. A dezvârtit firul, ca să nu se încâlcească. Se dezvârteşte pentru a nu ameţi. dezveli vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică corpul uman ori părţi ale lui) a arăta, a (se) descoperi, a (se) dezvălui, <înv. şi reg.> a dezvoalbe, a (se) descutropi, a (se) destruca. Şi-a ridicat rochia dezvelindu-şi picioarele frumoase. 2 tr. (compl. indică obiecte, deschizături, găuri etc. acoperite) a descoperi, <înv. şi reg.> a destupa. Săpăturile făcute în zonă au dezvelit locuinţe din secolul al XVI-lea. 3 tr. (compl indică statui, monumente etc.) a inaugura. A fost de faţă când a fost dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare. 4tr. (rar; compl. indică obiecte, mărfuri, produse etc. ambalate, împachetate) v. Desface. Despacheta. Dezambala. 5 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică fire înfăşurate pe ghem, pe mosor, pe bobină ori obiectul pe care sunt înfăşurate aceste fire) v. Derula. Desface. Desfăşura. Desfira. Deşira. Dezbobina. 6 refl. (înv.; despre obiecte, piesaje etc. sau despre stări, situaţii etc.) v. Apărea. Arăta. Ivi. înfăţişa. Revela. II fig. 1 tr. (rar; compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) v. Clarifica. Descâlci. Descifra. Descurca. Desluşi. Dezlega. Elucida. Lămuri. Limpezi. Lumina. 2 refl., tr. (pop.; sub. sau compl. indică oameni ori reacţii ale lor) v. Descoperi. Destăinui. Trăda. 3 tr. (constr. cu un pron. în dat.; înv.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) v. Arăta. Confia. 1488 Declara. Destăinui. Dezvălui. Divulga. împărtăşi. încredinţa. Mărturisi. Revela. Spune. Zice. dezvelire s.f. 11 descoperire. Un copil poate răci din cauza dezvelirii în timpul somnului. 2 descoperire, <înv. şi reg.> destupare, <înv.> destupătură. Pentru reparaţii, a fost necesară dezvelirea gurii canalului. 3 (miner.) des-copertă, dezgolire. Prin dezvelire, se îndepărtează sterilul care acoperă un zăcământ din-tr-o carieră. 4 inaugurare. A participat la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare. 5 (rar) v. Despachetare. Despachetat1. Dezambalare. 6 (poetic) v. Destăinuire. Dezvăluire. Divulgare. împărtăşire. încredinţare. Mărturisire. Revelare. II (înv.) v. Amplificare. Amploare. Creştere. Dezvoltare. Extensiune. Extindere. îmbogăţire. Lărgime. Lărgire. Mărire. dezvelit, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) descoperit, gol2, neacoperit, dezvolbat. Copilul dezvelit în timpul somnului poate răci. 2 (despre obiecte, deschizături, găuri etc. acoperite) descoperit, <înv. şi reg.> destupat. Gura de canal dezvelită este un pericol pentru viaţa oricui. 3 (rar; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Dezbrăcat2. Dezgolit. Gol2. Neîmbrăcat. Nud. II fig. (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; înv.; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) v. Clar. Coerent. Comprehensibil. Comprehensiv. Desluşit/Explicit. Expres2. Inteligibil. Lămurit. Limpede. Net2. Precis. Răspicat. dezvâşte vb. III. tr.,refl. (înv.) v. Dezbrăca. Scoate. Trage. dezvinâ vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Apăra. Dezvinovăţi. Disculpa. Justifica. Scuza. dezvinovâre s.f. (înv.) v. Dezvinovăţire. Disculpare. Justificare. Justificaţie. Scuză, dezvinovăţi vb. IV. tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) apăra, a (se) disculpa, a (se) justifica, a (se) scuza, a (se) dezvinui, a inocenta, a inocentiza, <înv. şi reg.> a (se) cura, <înv.> a se dezvina, a se dezvinovi, a se îndrepta, a (se) îndreptăţi, a (se) mântui. Degeaba te dezvinovăţeşti, tot nu te cred că n-ai avut timp să-mi scrii câteva rânduri. dezvinovăţi'e s.f. (înv.) v. Dezvinovăţire. Disculpare. Justificare. Justificaţie. Scuză, dezvinovăţire s.f. disculpare, justificare, justificaţie, scuză, dezvinuire, scuzare, <înv.> dezvinovâre, dezvinovăţie, disculpaţie, excuzaţie, disculpă. Dezvinovăţirea lui nu l-a convins. dezvinovăţit, -ă adj. (despre oameni) disculpat, justificat, scuzat. Deşi a fost iertat, nu s-a simţit dezvinovăţit. dezvinovi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Apăra. Dezvinovăţi. Disculpa. Justifica. Scuza. dezvinui vb. IV. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică oameni) v. Apăra. Dezvinovăţi. Disculpa. Justifica. Scuza, dezvinuire s.f. (rar) v. Dezvinovăţire. Disculpare. Justificare. Justificaţie. Scuză. diac dezvirgina vb. I. tr. (compl indică fecioare) a deflora, a necinsti, a desfeciori, a desfeti, a schilodi, <înv.> a strica, a crăciuni, a începe, a înţepa, a sparge. A/o5f condamnat la ani grei de închisoare pentru că a dezvirginat prin violenţă o fecioară. dezvirginare s.f. deflorare, defloraţie, desfeciorire, desfetire. Dezvirginarea prin violenţă a unei fecioare este o faptă penală. dezvirginată adj. (despre fecioare) deflorată, <înv.> stricată (v. stricat). dezvoălbe vb. III. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică corpul uman sau părţi ale lui) v. Arăta. Descoperi. Dezveli. 2 tr., refl. (înv. şi reg; compl. sau sub. indică oameni ameţiţi de băutură) v. Dezmetici. Trezi. 3 refl. (biol; înv. şi reg.; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. 4 refl. (bot.; înv.; despre flori) v. Deschide. Desface. Desfoia. Ecloza. înflori. 5 tr. (înv., compl. indică obiecte, lucruri etc.) v. Destinde, dezvoâlbere s.f. (biol; înv.) v. Creştere. Dezvoltare. Mărire. dezvocâ vb. I. refl. (reg.) 1 (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Pomi. Produce. Stârni. 2 (biol; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. 3 (despre drumuri, căi de acces, terenuri) v. Desfunda. 4 (despre elemente care alcătuiesc un tot, un ansamblu) v. Desprinde. Detaşa. Rupe. Separa. dezvocăt, -ă adj. (reg.; despre drumuri, căi de acces, terenuri) v. Desfundat2. Impracticabil. Inaccesibil Rău. dezvolbăt, -ă adj. 1 (înv. şi reg.; despre copii sau despre pui de animale) v. Crescut2. Dezvoltat. Măricel. Măricică. Mărişor. 2 (înv. şi reg.; despre părţi ale corpului oamenilor sau al animalelor) v. Dezvoltat. Mare1. 3 (reg.; despre fiinţe, părţi ale corpului etc.) v. Descoperit. Dezvelit. Gol2. Neacoperit, dezvolt, -oâltă adj. (înv.; despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Amănunţit2. Amplu. Detaliat. Dezvoltat, dezvoltă vb. 1.1 refl. 1 (biol; despre oameni, animale şi păsări) a creşte, a se înălţa, a se mări, <înv. şi pop.> a odrăsli, a se ridica, a se sălta, a se zburătăci, a zburătui, a zburături, a se lungi, <înv. şi reg.> a se dezvoălbe, a se dezvoca, a se năstimi. Pe măsură ce se dezvolta, devenea din ce în ce mai cuminte. 2 (biol; despre fiinţe) a se împlini. A crescut şi s-a mai dezvoltat fizic. 3 (bot.; despre plante) a creşte, a trăi, a vegeta, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se învoalbe. Cactuşii se dezvoltă în condiţii de uscăciune. 4 (bot.; despre muguri) a creşte, a se umfla. Mugurii cireşului au început să se dezvolte. 5 (biol.) a se forma. Din aceste seminţe s-au dezvoltat plantele. I11 refl. (despre oameni, colectivităţi) a se forma, a se perfecţiona, <înv.> a se dezvolvi. Scriitorul ajuns de timpuriu la măiestrie nu a încetat să se dezvolte. Sportivii se dezvoltă prin antrenamente susţinute. 2 refl. (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) a avansa, a evolua, a înainta, a progresa, a propăşi, <înv.> a se eleva, a pricopsi, a spori1, a prohorisi, a creşte, a se ridica, a câştiga. Prin seriozitate, cinste şi muncă, un popor poate să se dezvolte rapid. 3 refl. a înainta, a merge, a progresa. Societatea din statele avansate se dezvoltă spre o formă superioară de civilizaţie. 4 refl., tr. a (se) amplifica, a creşte, a (se) extinde, a (se) îmbogăţi, a (se) lărgi, a (se) mări, a spori1. Schimburile comerciale dintre cele două ţâri s-au dezvoltat în ultimul timp. împrumutul neologismelor dezvoltă vocabularul unei limbi. 5 tr. a developa. îşi dezvoltă bine ideea. Şi-a dezvoltat frumos aptitudinile. 6 tr. fig. (compl. indică teme ştiinţifice, literare, probleme, subiecte din diferite domenii etc.) a dezbate1, a discuta, a trata. Cercetătorul dezvoltă o chestiune de istoria limbii române literare vechi. 7 tr. fig. (compl. indică sentimente, virtuţi etc.) a cultiva, a paşte2. Majoritatea românilor dezvoltă dragostea şi respectul pentru tradiţiile populare. III tr. (compl. indică radiaţii, unde, fascicule etc.) a degaja, a emana, a emite, a produce, a radia1, a răspândi, <înv.> a libera. Lemnele care ard dezvoltă căldură. Petele solare, când sunt prea mari, pot micşora căldura pe care o dezvoltă Soarele. dezvoltâre s.f. 11 (biol.) creştere, mărire, <înv.> adaos, crescătură, dezvoâlbere. Dezvoltarea copilului a fost normală. 2 (biol) dezvoltare embrionară = embriogeneză, embri-ogenie. Dezvoltarea embrionară este procesul deformare şi de dezvoltare a embrionului unui organism animal sau vegetal. 3 (bot.) creştere, vegetare, vegetaţie, crescut1. Dezvoltarea cactuşilor are loc în condiţii de uscăciune. în zonele mai reci perioada de dezvoltare a grâului este mai lungă. I11 prosperitate, eflorescenţă, înflorire. Numai o atmosferă de entuziasm poate face posibilă dezvoltarea artistică. 2 devenire, evoluare, evoluţie, modificare, prefacere, schimbare, transformare, curgere, fluiditate, înnoire, mişcare. Societatea omenească este în continuă dezvoltare. 3 evoluţie, înaintare, mers-înainte, progres, propăşire, avansare, <înv.> mergere-înainte, pricopsire, progresie, prohorisire, creştere, pas2, pas înainte (v. pas2), înălţare, ridicare, săltare. Dezvoltarea societăţii este un deziderat al tuturor. 4 desfăşurare, evoluţie, mers, şiretenie2, <înv.> umblet, curgere, curs1, film. Urmăreşte cu atenţie dezvoltarea evenimentelor. 5 amplificare, amploare, creştere, extensiune, extindere, îmbogăţire, lărgime, lărgire, mărire, <înv.> dezvelire, lucrare. Dezvoltarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări s-a produs în ultimul timp. III degajare, emanare, emanaţie, producere, radiere1. Dezvoltarea de căldură în urma arderii lemnelor a încălzit soba. dezvoltăt, -ă adj. 11 (despre copii sau despre pui de animale) crescut2, măricel, măricică, mărişor, săltat2, <înv. şi reg.> dezvolbăt, măricuţ, măruţ, toitan, răsărit1. Căţeii dezvoltaţi pot fi daţi spre adopţie. 2 (desprepărţi ale corpului oamenilor sau al animalelor) mare1, <înv. şi reg.> dezvol-bat. Vacile din această rasă au ugerele dezvoltate. I11 (despre popoare, comunităţi umane, civilizaţii, culturi etc.) avansat, civilizat, evoluat, înaintat, matur. Ţările dezvoltate au ajuns la un înalt nivel de civilizaţie. 2 amplificat, crescut2, extins, îmbogăţit, lărgit, mărit3, <înv.> lucrător. Schimburile comerciale dezvoltate au fost benefice pentru economia ţârii. 3 (despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) amănunţit2, amplu, detaliat, circumstanţiat, <înv.> amănunt, dezvolt, dezvoltator. După prezentarea comunicării a urmat o dezbatere dezvoltată. III (despre radiaţii, unde, fascicule etc.) degajat,emanat, emis, radiat, răspândit. Soarele, prin căldura dezvoltată, menţine viaţa pe Pământ. dezvoltator, -oăre adj. (înv.; despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Amănunţit2. Amplu. Detaliat. Dezvoltat, dezvolvi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni, colectivităţi) v. Dezvolta. Forma. Perfecţiona, di interj, (adesea cu „i”prelungit; ca îndemn la mers pentru animalele de tracţiune, mai ales pentru cai) hi!, ţu! diabet s.n. (med., med. vet.) 1 boală de zahăr, zahăr. Diabetul se datorează insuficientei secretări a insulinei de către pancreas. 2 diabet bronzat = boala lui Addison (v. boală). Diabetul bronzat este o boală endocrină; diabet renal = glicozurie renală. în diabetul renal este prezentă glucoza în urină, chiar dacă glicemia este normală. diabolic, -ă adj. I (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) demonic, diavolesc, drăcesc, infernal, luciferian, luciferic, mefistofelic, necurat, satanic, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> sata-nesc, <înv.> diavolic, mamonic, vrăjmăşesc. Numai dintr-un impuls diabolic a putut face o asemenea atrocitate. II fig. 1 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, demonic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie diabolică, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie diabolică. 2 (mai ales despre presentimente) fatal, fatidic, funest, nefast, sinistru, sumbru, demonic. înainte de accident a avut o presimţire diabolică. 3 demonic, drăcesc, infernal. Dansează într-un ritm diabolic. diâc s.m. 1 (în cancelariile domneşti din Ţările Rom.) grămătic, pisar, scrib, scriitor, uricar, <înv.> logofăt, logofăt mic, logofăt scriitor, logofeţel. Diecii întocmeau şi copiau acte. 2 (în Biserica Ortodoxă) cântăreţ, dascăl, paracliser, psalt, ţârcovnic, cantor, <înv. şi reg.> peveţ, logofăt, logofăt de strană, <înv.> ecleziarh, grămătic. Diacul exe- diacetilmorfină 1490 cută cântările şi citirile în timpul serviciului religios. 3 (înv.) v. Cărturar. Erudit. învăţat2. Savant. diacetilmorfină s.f. (chim.,farm.) heroină, cal, cal alb, căluţ, doamna albă (v. doamnă), praf, pulbere. Diacetilmorfina este o substanţă care are acţiune analgezică, sedativă şi stupefiantă. diachfl s.n. (med.; înv.) <înv.> talion. Diachilul servea la fixarea unui pansament sau conţinea diferite substanţe medicamentoase. diacîd, -ă adj., s.m. (chim.) biacid. Compusul diacid are două funcţii acide. diaconâl, -ă adj. (bis.; astăzi rar) v. Diaconesc. diaconâş s.m. (bis.; fam.) diaconel. diaconât s.n. (bis.; înv.) v. Diaconie. diăconă s.f. diaconiţă, <înv. şi reg.> diaconea-să. Diacona este soţia diaconului. diaconeâsă s.f. (înv. şi reg.) v. Diaconă. Diaconiţă. diaconul s.m. (bis.; fam.) diaconaş. diaconesc, -eâscă adj. (bis.) diaconal. Viaţa diaconească nu este uşoară. diaconie s.f. (bis.) <înv.> diaconat. A fost dat afară din diaconie, diaconiţă s.f. diaconă, <înv. şi reg.> diaconeasă. diacopi'es.f. (grec.; înv.)v. Concediu. Vacanţă, diacrîsis s.n. (grec.; înv.) v. Omenie, diacronic, -ă adj. (despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) cronologic, evolutiv, istoric. într-o cronică expunerea faptelor este diacronică. diademă s.f. coroană, <înv.> cerc, cunună, sârmă. O diademă regală este de o valoare inestimabilă. diadoh s.m. (polit.; înv.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. diadohie s.f. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, diafân, -ă adj. 11 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) fin1, fiu, străveziu, subţire, transparent, uşor2, vaporos, <înv.> prevăzător, prevăziu, străvăzător, străvezos, aerian, eterat, eteric, spumos, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase diafană. 2 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) delicat, fin1, gingaş, gracil, graţios, suav, botticellian, diafanin, scarandiv, <înv.> cilibiu, gingălaş, molce-luş, uşor2, zarif, mignon, dalb, dulce, eteric, vaporos. îi soarbe din priviri chipul diafan. II fig. 1 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tern, apos, delicat, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori diafane. 2 (despre lumină) difuz, palid, slab, stins2, potolit2. Când cerul este acoperit de nori, lumina este diafană. Odată cu înserarea, lumina devine diafană. diafame s.f. (tipogr.) diafanografie, tipar transparent. Diafania este un procedeu de tipărire cu cerneluri transparente, pe celofan, celuloid etc. diafanin, -ă adj. (rar; despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) v. Delicat. Diafan. Fin1. Gingaş. Gracil. Graţios. Suav. diafanitâte s.f. 1 transparenţă, străvezime, <înv.> prevedere, străvedere, trans-pariţiune. Pictorul este uimit de diafanitatea desăvârşită a aerului. 2 (rar) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. diafanografie s.f. (tipogr.) diafanie, tipar transparent. diafanoscopi'e s.f. (med.) diascopie, transi-luminare. Diafanoscopia este o metodă de examinare a anumitor părţi ale corpului (sinusuri, buze, degete). diafendisi vb. IV. (grec.; înv.) 1 tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. 2 refl. (despre oameni) v. Apăra. împotrivi. diafiză s.f. (anat.) corpul osului (v. corp). Diafiza este partea mediană a unui os lung, situată între două extremităţi sau epifize. diaforă s.f. (grec.; înv.) 1 v. Deosebire. Diferenţă. Nepotrivire. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, diaforetic, -ă adj. (despre medicamente, agenţi, substanţe etc.) sudorifer,sudorific, sudoral. Substanţele diaforetice provoacă o transpiraţie abundentă. diafototropi'sm s.n. (biol.) diaheliotropism. Diafototropismul este tendinţa unor organe ale plantelor de a creşte într-o poziţie perpendiculară faţă de direcţia razelor luminoase. diafragmâtic, -ă adj. (med.) frenic. Nervul diafragmatic realizează inervaţia motorie a diafragmei. diafragmati'tă s.f. (med.) <înv.> diafragmită. Diafragmatita este inflamaţia diafragmei. diafragmă s.f. 1 (anat.) <înv.> pielea foalelui (v. piele). Diafragma separă cavitatea toracică de cea abdominală, având rol esenţial în respiraţie. 2 (fotogr.) blendă. Diafragma este alcătuită din mai multe plăcuţe opace mobile. 3 (tehn.) membrană. Diafragma este o placă elastică, subţire, care poate vibra, producând, transmiţând sau reproducând sunetele. diafragmită s.f. (med.; înv.) v. Diafragmatită. diaftoreză si. (geomorf.) metamorfism retrograd, retrometamorfism, retromorfism. Diaftoreza este un proces metamorfic prin care şisturile cristaline se adaptează unor condiţii de metamorfism mai puţin intens. diagnostic s.ri. (med., med. vet.) 1 diagnoză, pronostic. Medicul i-a stabilit diagnosticul şi i-a dat medicaţia necesară. 2 diagnostic sexologie = reacţie serică, reacţie serologică, seroaglutinare, serodiagnostic, seroreacţie. Diagnosticul serologic este folosit pentru evidenţierea anticorpilor specifici produşi de microbii respectivi. diagnostică vb. I. tr. fig. a pronostica. Criticul literar a diagnosticat deja romanul. diagnoză s.f. 1 (med., med. vet.) diagnostic, pronostic. 2 fig. prognoză. Diagnoza criticului literar a fost justă. diagonâl, -ă adj., adv., s.f. 1 adj. (despre linii, direcţii etc.) cruciş, înclinat, oblic,pieziş, <înv.> diagonalic,piezişat, plecat2. Orientarea acestor linii este diagonală. 2 adv. (modal) înclinat, oblic, pieziş, vintriş, <înv.> piezişat. Liniile sunt trasate diagonal. 3 s.f. (geom.) <înv.> piezişime. Diagonala uneşte două vârfuri opuse ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate în planuri diferite. diagonălic, -ă adj. (înv.) v. Diagonal. înclinat. Oblic. Pieziş. diagonaliceşte adv. (modal; înv.) <înv.> diagonalmente. diagonalmente adv. (modal; înv.) <înv.> diagonaliceşte. diagrâmă s.f. 1 grafic, epură. Diagrama are rolul de a descrie evoluţia unui fenomen, corelaţia între două mărimi etc. 2 (meteor.) diagramă aerologică = emagramă. Diagramele aerologice sunt obţinute în urma sondajelor radio în altitudine. 3 (inform.) diagramă logică = logigramă, organigramă, schemă logică. Diagrama logică este reprezentarea unui algoritm cu ajutorul unor simboluri grafice. diaheliotropism s.n. (biol.) diafototropism. dialagît s.n. (geol.; înv.) v. Rodocrozit. dialcool s.m. (chim.) diol. Dialcoolul are două grupe hidroxil în moleculă. dialect s.n. 1 (lingv.) idiom, dialectism, vorbire, <înv. şi pop.> vorbă. Dialectele limbii române sunt: dacoromâna, macedoromâna (aromâna), meglenoromâna, istroromâna. 2 (lingv.) dialect vegliot = vegliotă. Dialectul vegliot se vorbea în insula dalmată Veglia. 3 (sociol., lingv.) dialect social = so-ciolect. Dialectul social este varietatea socială a unei limbi, folosită de un individ în procesul comunicării, într-un anumit context sociolingvistic. 4 (lingv.; impr.) v. Grai. Idiom. dialectâl, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire etc.) <înv.> dialectic. A întocmit mai multe monografii dialectale. dialectalism s.n. (lingv.) dialectism. Dialec-talismul este un fapt de limbă propriu unui dialect sau provenind de la un dialect. dialectic, -ă s.f., s.m., adj., adv. I (filos.) 1 s.f. (în Ev. Med.) logică formală. Dialectica era arta deosebirii adevărului de neadevăr. 2 s.m. (înv.) v. Dialectician. II adj. 1 (filos.) <înv.> dialecticesc. Cei doi au un dialog dialectic. 2 (lingv.; înv.; despre cuvinte, expresii, termeni, vorbire etc.)v. Dialectal. III adv. (modal;filos.) <înv.> dialecticeşte. Tratează problema dialectic. dialecticesc, -eâscă adj. (filos.; înv.) v. Dialectic. dialecticeşte adv. (filos.; înv.) v. Dialectic, dialecticiân s.m. (filos.) <înv.> dialectic. Este un dialectician al actualei generaţii de filosofi. dialectism s.n. (lingv.) 1 dialectalism. 2 (rar) v. Dialect. Idiom. 3 (rar) v. Grai. Idiom, dializator s.n. (chim.) dializor. dializors.n. 1 (chim.) dializator. Cu ajutorul dializorului se efectuează procesul de separare a unei substanţe cu dispersie coloidală de particule. 2 (tehn. med.) hemodializor, rinichi artificial. Dializorul serveşte la înlocuirea diavol temporară a funcţiilor rinichiului, eliminând produşii toxici din sânge, fără a modifica compoziţia acestuia. dialog s.n. 1 conversaţie, convorbire, discuţie, interlocuţiune, colocuţiune, colocviu, cuvântare, sfat, sfatuire, vorbă, vorbit1, conversare, parolă, şuetă, <înv. şi reg.> vorbire, divănire, turvin, <înv.> beseadă, tăinit, voroavă, musaferea, duet. Nu prea are chef de dialog. Cei doi au un dialog banal. 2 (inform.) chat, conversaţie, discuţie. dialoga vb. I. intr. (despre oameni) a conversa, a discuta, a se întreţine, a vorbi, a conferi, a convorbi, a dialogiza, a (se) sfătui, a gomoni, a povesti, a turvini, <înv.> a băsădi, a discura, a discurirui, a răspunde, a vorovi, a galibardi. Au dialogat o noapte întreagă. Diplomaţii au dialogat în engleză. Dialoghează adesea pe net cu prietenii. dialogal, -ă adj. 1 dialogic. Expunerea este întreruptă de momente dialogale. 2 (rar; despre opere literare) v. Dialogat, dialogat, -ă adj. (despre opere literare) dialogal, dialogic. Forma dialogată este specifică romanului. dialogic, -ă adj. 1 dialogal. 2 (rar; despre opere literare) v. Dialogat. dialogizâ vb. I. intr. (rar; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. diamant s.n. (mineral.) lumină, <înv. şi pop.> adamant, <înv.> olmaz. Diamantul are cea mai mare duritate dintre toate mineralele. diamantăriu, -ie adj. (înv.; despre minerale sau despre luciul lor) v. Adamantin. Diaman-tic. Diamantin. diamantât,-ă adj. (rar; despre minerale sau despre luciul lor) v. Adamantin. Diamantic. Diamantin. diamantic, -ă adj. (despre minerale sau despre luciul lor) adamantin, diamantin, diamantat, diamantos, <înv.> diamantariu. Piatra are un luciu diamantic. diamanticâle s.f. pl. (înv.) 1 (mineral) v. Piatră nestemată. Piatră preţioasă. Piatră rară. Piatră scumpă. 2 v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă. diamantin, -ă adj. (despre minerale sau despre luciul lor) adamantin, diamantic, diamantat, diamantos, <înv.> diamantariu. diamantos, -oăsă adj. (rar; despre minerale sau despre luciul lor) v. Adamantin. Diamantic. Diamantin. diametral adv. (modal) <înv.> diametraliceş-te. Linia îi separă diametral. diametraliceşte adv. (modal; înv.) v. Diametral. diametru s.n. 1 (geom.) <înv.> osie, retez. Diametrul cercului este de 10 cm. 2 (silv.; reg.)y. Clupă. Compas forestier, diănă s.f. (bot.) 1 (rar) v. Camfor. Izmă. Mentă (Mentha piperita). 2 (rar) diană-săl-baticăv. Apărătoare (v. apărător) (Mentha pulegium). 3 (reg.) v. Izmă-creaţă. Men-tă-creaţă (Mentha crispa). diandri'e s.f. (biol.) dispermie. Diandria este fecundarea unui ovul de către doi spermatozoizi. diapazon s.n. (muz.) ambitus, întindere, registru. Diapazonul reprezintă totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical. diaree s.f. 1 (med., med. vet.) <înv. şi pop.> vintre, cufureală, cufimre, ieşire afară, lamoste, pântecare, pântecăraie, pântecărie, pârţuică, spârcâială, spârcâitură, treapăd, trepădare, trepădat, trepădătură, deranjament, <înv. şi reg.> scursoare, scursoare fară sânge, urdinare, urdinarea cea lină (v. urdinare), urdinat, corşag, ruptoare, scurgere, treacăt, trecătură, urdi-nătură, urdineală, urdiniş, urdinuş, ţârfuică, verzătură, vitricel, <înv.> lienterie, scursură, scursură fară sânge, căcărie. A cumpărat un medicament contra diareii. 2 (fam.) diaree verbală v. Clămpăneală. Clămpănit. Clămpănitură. Clănţăneală. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Frazeologie. Incontinenţă. Incontinenţă verbală. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie, diarist, -ă s.m., s.f. (lit.) memorialist. Di-aristul este autor de jurnale. diascopie s.f. (med.) diafanoscopie, transi-luminare. Diascopia este o metodă de examinare a anumitor părţi ale corpului (sinusuri, buze, degete). diasistem s.n. (lingv.) supersistem. Diasistemul este un sistem lingvistic desprins din analiza a două sisteme (graiuri, dialecte) cu similitudini parţiale. diastalisi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) v. Despărţi. Dezmembra. Divide. Diviza. Fracţiona. împărţi. Scinda. Sciziona. Separa, diastâză s.f. 1 (biochim.) biocatalizator, catalizator organic, enzimă, ferment. Diastaza are rol de catalizator pentru reacţiile din celulele vii. 2 (biochim.) amilază. Diastaza este produsă de pancreas. 3 (biochim.) mal-tază. Diastaza este o enzimă în salivă, în sucul pancreatic sau în sucul intestinal care transformă maltoza înglucoză. 4 (med.) disjuncţie. Diastaza este depărtarea anormală între două suprafeţe articulate, diastăzic, -ă adj. (biochim.) enzimatic, zimogen. Face experienţe de sinteză dias-tazică. diastemâtic, -ă adj. (muz.;. înv.; despre sunete, note, acorduri muzicale etc.) v. Mlădiat. Modulat. diastematomielie s.f. (med.) diplomielie. Diastematomielia este dublarea congenitală a măduvei spinării, ca urmare a unei anomalii vertebrale. diastemă s.f. 1 (anat.) strungăreaţă (v. strun-găreţ), strungă, postrungă, rărime, rărişte, răritură. Băiatul are diastema dintre dinţii incisivi frontali anormal de mare. 2 (înv.; adesea urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Interval. Răstimp. Timp. Vreme. 3 (înv.) v. Depărtare. Distanţă. Interval. Spaţiu. diâstolă s.f. (fiziol.) <înv.> slăbire. Diastola este dilatarea şi relaxarea ritmică a cavităţilor inimii în momentul în care sângele ajunge din venele mari în auricule şi din acestea în ventricule. diată s.f. (jur.; înv.) v. Testament, diatermăn, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, medii) diatermic. Mediul diaterman are o bună conductibilităte termică. diatermic, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, medii) diaterman. diatermi'e s.f. (med., med. vet.) termopene-traţie,transtermie. Diatermia este un procedeu fizioterapeutic de încălzire a unor organe sau ţesuturi. diatermocoagulăre s.f. (med.) electroco-agulare. Diatermocoagularea este coagularea ţesuturilor realizată cu ajutorul diatermiei. diateză s.f. (gram.) <înv.> voce. Diateza este o categorie gramaticală a verbului care arată raportul dintre acţiune şi autorul ei. diatomic, -ă adj. (chim.; despre substanţe) biatomic. O substanţă diatomică are doi atomi. diatormt s.n. (mineral.) kieselgur, pământ de diatomee, pămânţel, tripoli. Diatomitul este întrebuinţat ca material izolant, ca material filtrant, ca agregat pentru betoane, drept suport pentru fabricarea dinamitei şi a altor explozivi. diatribă s.f. (lit.) pamflet, libel, <înv.> paschil,paschinadă,polojenie. Ion C. Bră-tianu a publicat diatribe în limba franceză. diăvol s.m. demon, drac, duh al întunericului, duh al răului, duh necurat, duh rău, necuratul (v. necurat), satană, spirit al întunericului, spirit al răului, spirit necurat, spirit rău, tartor, belzebut, lucifer, <înv. şi pop.> înger drăcesc, şarpe, <înv. şi pop.; eufem.> cornilă, cornoratul (v. cornorat), secretul (v. secret3), vrăjmaşul (v. vrăjmaş), chimiţă1, michiduţă, nichipercea, pârlea, scaraoţchi, cel cu coarne, cel cu tichia roşie, cel de pe comoară, cel rău, îm-peliţatul (v. împeliţat), încornoratul (v. încornorat), faraon, idol, sarsailă, zmeu, boierul lumii (v. boier), cel de pe scorbură, cel din baltă, cel din bolovani, cel din puţ, codanul (v. codan), cornea, cornutul (v. cornut), lucru rău, lucru slab, mititelul (v. mititel), mohorâtul (v. mohorât), nefârtatul (v. nefârtat), pârdal-nicul (v. pârdalnic), procletul (v. proclet), spurcatul (v. spurcat2), tichiuţă, vânătul (v. vânăt),vicleanul (v. viclean), < fam.> benga, naiba, aghiuţă, <înv. şi reg.> mamon, paha, sotea, <înv. şi reg.; eufem.> chima-necazului (v. chimă), chima-răului (v. chimă), bedă, carcandilă, draiba, dravol, hâdache, iuhman, nifartache, nodea, sarsan, scaloi, spurc, spurcăilă, şchiontropea, şeitan, şotcă, ştatânvalt, tărtăroi, ucigan, vâr-lan, zgâmbea, cel din răspântie, codea, cornaci, comeci, cotea, mutul (v. mut), năpustul (v. năpust), neaga-rea, netrebuitul (v. netrebuit), pocnetul (v. pocnet), pocnitul diavolesc 1492 (v. pocnit2), poganul (v. pogan), sulea, şlac-traful, ucigaşul (v. ucigaş), <înv.> ghighiuţă, <înv.; eufem.> iscusitorul, împiedicătorul (v. împiedicâtor), înfiorătorul (v. înfiorător), înşelăciosul (v. înşelâcios), înşelătorul (v. înşelător), muncitorul (v. muncitor), ne-priitorul (v. nepriitor), du-că-se-pe-pustii, el, nevoia (v. nevoie), pacostea (v. pacoste), păcatul (v. păcat), pustiul (v. pustiu), ucigă-1-crucea, ucigă-l-toaca, încordătorul (v. încordător), leu1. diavolesc, -eâscă adj. (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) demonic, diabolic, drăcesc, infernal, luciferian, luciferic, mefistofelic, necurat, satanic, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> satanesc, <înv.> diavolic, mamonic, vrăjmăşesc. Numai dintr-un impuls diavolesc a putut face o asemenea atrocitate. diavoleşte adv. (modal) drăceşte, satanic, <înv.> diavoliceşte. Râde diavoleşte. diavolic, -ă adj. (înv.; mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) v. Demonic. Diabolic. Diavolesc. Drăcesc. Infernal. Luciferian. Luciferic. Mefistofelic. Necurat. Satanic. diavoliceşte adv. (modal; înv.) v. Diavoleşte. Drăceşte. Satanic. diavoh'es.f. (înv.) 1 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. 2 v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire, diavoh'me s.f. (colect.; pop.) v. Drăcime. diavol iţă s.f. 1 drăcoaică, tartoriţă, drăciţă, <înv. şi pop.> drăcoaie, drăculiţă, zgripţuroaică, diavoloaică, faraonoaică, idoliţă, ido-loaică, diavoloaie, sarsaoroaică, spur-coaică, spurcoaie, tărtăroaică. Are ochi de diavoliţă. 2 fig. ştrengăriţă, drăcoaică, tartoriţă, diavoloaică, zgâtie. Tânăra diavoliţă îl priveşte pe sub gene. diavoloâică s.f. (pop.) 1 v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. 2 fig. v. Diavoliţă. Drăcoaică. Ştrengăriţă. Tartoriţă. diavoloâie s.f. (reg.) v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. diba adv. (modal; reg.; de obicei repetat; în legătură cu vb. de mişcare) v. Tiptil, dibâci, -ce adj. (despre oameni) A abil, destoinic, deştept, industrios, ingenios, iscusit, isteţ, îndemânatic, măiestru, priceput, dexter, temeinic, <înv. şi pop.> meşteşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzaci, desholt, îndemânat, îndemânos, pocăzit, sconat,vârlav, <înv.> meşteşugareţ,meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător dibaci. 2 ager, agil, comprehensiv, deştept, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, nastratinesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fific, firatic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schitaci1, sfătos, ştram, <înv.> deşteptat2, scor- naci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte dibaci. dibâzic, -ă adj. (chim.; despre acizi) bibazic. Acizii dibazici au în moleculă doi atomi de hidrogen. dibăci'vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr. (compl. indică fiinţe, lucrurifobiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) v. Afla. Depista. Descoperi. Găsi. 2 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre oameni; de obicei cu determ. calitative) v. Nimeri, dibăcie s.f. 1 abilitate, destoinicie, dexteritate, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, pi-otimie, apucătură. Admiră dibăcia chirurgului în mânuirea bisturiului. 2 artă, iscusinţă, îndemânare, măiestrie, meşteşug, pricepere, stil, ştiinţă, talent, sa-vantlâc, <înv.> iscusime, tehnă, perilipsis, clasicitate. Statuia a fost executată cu multă dibăcie. 3 agerime, agilitate, deşteptăciune, dexteritate, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune. îşi întrecea prietena prin dibăcie şi eficienţă. dibenzofl s.n. (chim.) benzii, difenildicetonă. Dibenzoilul este folosit la prepararea unor medicamente. dibisi vb. IV. tr. (reg.; adesea cu determ. locale) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla. diblagiu s.m. (muz.; rar) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. diblâr s.m. (muz.; reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. diblâş s.m. (muz.; pop.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. diblă s.f. 1 (muz.; pop.) v. Scripcă. Vioară2. Vi-olină. 2 (anat.; arg.) v. Craniu. Cutie craniană, diblu s.n. (tehn.) gujon, tiplu. în diblu se fixează un şurub. dibui vb. IV. 11 intr. (mai ales despre oameni) a bâjbâi, a orbecăi, a pipăi, a moşmoni,<înv. şi reg.> a orbeca, a horhăi, a horhoti, a mătănănăi, a mâşmâi, a moşcoti. Dibuia prin camera întunecoasă. 2 tr. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) v. Afla. Depista. Descoperi. Găsi. II tr. fig. 1 (compl. indică stări, situaţii, fapte etc.) a aprecia, a intui, a înţelege, a sesiza, a descifra, a mirosi, a prinde, a pricepe. Are un spirit ascuţit dacă poate să dibuie asemenea nuanţe. 2 (compl. indică situaţii, stări, împrejurări etc.) a tatona, a pipăi, a sonda, a undi. Nu este sigur dacă trebuie să intre în afacere, de aceea mai dibuie încă. dibuiâlă s.f. bâjbâială, bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură, dibuire, dibuit1, orbecăială, orbecăire, orbecăit, <înv. şi reg.> orbecare, horhăială, horhăit, <înv.> dibuitură. Nu-i place dibuiala prin întuneric. dibuire s.f. 1 bâjbâială, bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură, dibuială, dibuit1, orbecăială, orbecăire, orbecăit, <înv. şi reg.> orbecare, horhăială, horhăit, <înv.> dibuitură. 2 fig. tatonare, pipăire, sondaj, sondare. După doi ani de dibuire, s-a hotărât să-şi deschidă afacerea. dibuit1 s.n. bâjbâială, bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură, dibuială, dibuire, orbecăială, orbecăire, orbecăit, <înv. şi reg.> orbecare, horhăială, horhăit, <înv.> dibuitură. dibuit2, -ă adj. fig. (rar; despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) v. Imprecis. Indefinibil. Indistinct. Neclar. Nedefinibil. Nedesluşit. Nelămurit. Neprecis. Nesigur. Vag. dibuitură s.f. (înv.) v. Bâjbâială. Bâjbâire. Bâjbâit. Bâjbâitură. Dibuială. Dibuire. Dibuit1. Orbecăială. Orbecăire. Orbecăit. dicân s.m. (jur.; arg.) v. Judecător, dicânic, -ă adj. (jur.; înv.) v. Judecătoresc. Judiciar. dicăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. dicăsi'vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre fiinţe) v. Aglomera. îmbulzi. îndesa. înghesui. îngrămădi. Năvăli. Strânge. 2 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) v. Bate. Izbi. Lovi. 4 tr. (compl. indică oameni) v. Extorca. Jefui. dicăsi't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit. dicefâl, -ă adj. (despre animale sau feţi) bicefal, bicefalic. Un şarpe dicefal are două capete. dichis1 s.n. (pop. şi fam.) 1 v. Parură. Podoabă. 2 (tehn.) v. Instrument. Sculă. Unealtă. Ustensilă. dichis2, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre inima, sufletul lor) v. Bucuros. Mulţumit. Satisfăcut. Vesel. Voios, dichiseâlă s.f. aranjare, aranjat1, dichisire, ferchezuială, ferchezuire, gătire, gătit1, felezuire, spilcuială, spilcuire, linciu-reală,<înv.> netezitură,stoliie.Pentru a merge la teatru, a durat mult dichiseala ei. dichisi vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) aranja, a (se) ferchezui, a (se) găti, a (se) împodobi, a (se) pomăda, a (se) drege, a (se) moţa, a (se) chiti1, a se felezui, a (se) pompona, a (se) spilcui, <înv. şi reg.> a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, a (se) câştiga, a se corcodi, a (se) distălui, a se felezi, a se linciuri, a se nielcoşi, a (se) pădăi, a (se) puţui, a (se) puţului, a (se) schili, a (se) tighini, a (se) titiri, <înv.> a (se) stoli, a se lustrui, a se şanja, diene a (se) şucări. Aşteaptă să mă dichisesc ca să pot merge la teatru! 2 tr. fig. (reg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. 3 tr. (arg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Izbi. Lovi. Plesni. Pocni, dichisi're s.f. aranjare, aranjat1, dichiseală, ferchezuială, ferchezuire, gătire, gătit1, scliviseală, sclivisire, felezuire, spilcuială, spilcuire, linciu-reală, <înv.> netezitură, stolire. dichisit, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) aranjat2, cochet, elegant, fercheş, ferchezuit, gătit2, îngrijit, faşionabil, dres3, sclivisit, chitit1, cool, felezuit, mişto, spilcuit, cinaş, faidoş, ghilosit, nialcoş, schi-taci2, tighinit, titirit, tivilichiu, ţifraş, <înv.> cili-biu, galant, levent, stolit, zarif, mu-chelef, pempant, lustruit2, întitirizat, şucar, ţigluit Este o încântare să-şi vadă soţia mereu dichisită. dichi'u s.m. (bis.; înv. şi reg.) v. Econom. diciân1 s.m. (bis.; reg.) v. Econom. diciân2 s.n. (chim.) cian,cianogen. Dicianul are miros de migdale amare. diclm, -ă adj. (bot.; despre flori) monogam, monosexuat, unisexuat, unisexual. Florile dicline au organe de reproducere de un singur sex. didoretilenă s.f. (chim.) clorură de viniliden. Din dicloretilenă se obţin fire textile. didormetân s.n. (chim.) clorură de metilen. Diclormetanul se foloseşte ca agentfrigorific. dicotiledon, -ă adj. (bot.; înv.; despre plante) v. Dicotiledonat. dicotiledonât, -ă adj. (bot.; despre plante) <înv.> dicotiledon. Plantele dicotiledonate au două cotiledoane în embrion. dicroi't s.n. (mineral.) cordierit. Dicroitul este un silicat natural de aluminiu şi magneziu. dicromati'sm s.n. (med.) dicromatopsie, di-cromazie. Dicromatismul este efectul ochiului care nu poate distinge decât două dintre cele trei culori fundamentale. dicromatopsie s.f. (med.) dicromatism, dicromazie. dicromazi'e s.f. (med.) dicromatism, dicromatopsie. dictă vb. I. tr. 1 (compl. indică cuvinte, texte, note muzicale etc.) <înv.> a dictălui, a dictui. Dictează secretarei o adresă. 2 a impune, <înv.> a dictălui, a dictui. Nu-i poţi dicta cuiva un anume mod de viaţă. dictăm s.m. (bot.; înv. şi reg.) v. Frăsinel (Dictammus albuş). dictămen s.n. (livr.) v. Imbold. Impulsie, îndemn. Mobil. Pornire. Pretext. Stimul. Stimulent. dictănt s.n. (înv.) v. Dictare. dictăre s.f. dicteu, <înv.> dictant, dic- tarisire, dictaţie. Elevii învaţă să scrie după dictare. dictarisi're s.f. (înv.) v. Dictare, dictator s.m. (polit.) autocrat, despot, potentat, satrap, tiran, <înv.> autocrator, samo-derjeţ. Dictatorul îşi foloseşte nelimitat puterile discreţionare. dictatoresc,-eăscă adj. (polit.; înv.; despre regimuri politice, state etc.) v. Absolutist. Autocrat. Autocratic. Despotic. Dictatorial. Samavolnic. Satrapie. Tiranic, dictatoriăl, -ă adj. (polit.; despre regimuri politice, state etc.) absolutist, autocrat, autocratic, despotic, samavolnic, satrapie, tiranic, <înv.> absolutistic, autocratoric, dictatoresc, dictatoric, tirănesc. Unele state dictatoriale au evoluat spre democraţie. dictatoric, -ă adj. (polit.; înv.; despre regimuri politice, state etc.) v. Absolutist. Autocrat. Autocratic. Despotic. Dictatorial. Samavolnic. Satrapie. Tiranic. dictatorie s.f. (polit.; înv.) v. Dictatură1. dictatură1 s.f. (polit.) <înv.> dictatorie. Multe state au scăpat de dictatură în epoca modernă. dictatură2 s.f. (înv.) v. Arhivă, dictăţie s.f. (înv.) v. Dictare, dictălui vb. IV. tr. (înv.) A (compl. indică cuvinte, texte, note muzicale etc.) v. Dicta. 2 v. Dicta. Impune, dicteu s.n. (rar) v. Dictare, dictiofor, -ă adj. (despre structuri, organe vegetale etc.) reticular, reticulat, textiform. Structurile dictiofore sunt alcătuite în forma unei reţele (de puncte sau de linii). dictiozâm s.n. (biol.) aparat Golgi. Dictiozo-mul este un organit celular care are rol secretor. dicton s.n. aforism, cugetare, maximă, sentinţă, adagiu, gnom, apoftegmă, parimie, zicere, panseu, vorbă, <înv.> pildă. Citeşte cu plăcere o carte de dictoane. dictui vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică cuvinte, texte, note muzicale etc.) v. Dicta. 2 v. Dicta. Impune. di'cţie s.f. I (şi în forma dicţiune) pronunţare, rostire, profora. Un actor trebuie să aibă o dicţie perfectă. II (înv.; în forma dicţiune) 1 v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. 2 v. Alocuţiune. Cuvânt. Cuvântare. Discurs. Prolaţiune. 3 v. Elocuţiune, dicţionăr s.n. (lingv.) 1 (adesea urmat de determ. care indică specificul) lexicon, vocabular, lexic, <înv.> condică, cuvântar, glosar, lexicografie, lexicologie, vorbar. Şi-a cumpărat un dicţionar de termeni medicali. 2 dicţionar enciclopedic = enciclopedie. Un dicţionar enciclopedic cuprinde cunoştinţe din toate domeniile de activitate; dicţionar portativ = <înv.> dicţionar purtăreţ, vocabular purtăreţ. Dicţionarul portativ cuprinde un număr redus de cuvinte şi de sensuri, putând fi uşor mânuit datorită formatului său mic; (înv.) dicţionar purtăreţ v. Dicţionar portativ. dicţiune s.f. = dicţie. dicumarmă s.f. (farm.) dicumarol. Dicu-marina este o substanţă cu acţiune anticoagu-lantă, substituindu-se vitaminei K. dicumarol s.n. (farm.) dicumarină. didăct, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; deprec.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat2. Convenţional. Declamativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent. Manierat. Nefiresc. Nenatural. Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Retoric, didăctic, -ă adj. I (pedag.) 1 şcolar2. Este ocupat cu întocmirea programei didactice. 2 pedagogic. Studenţii sunt în practică didactică. II (în opoz. cu „firesc”, „natural”; deprec.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat2. Convenţional. Declamativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent Manierat Nefiresc Nenatural. Pompieresc Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Retoric, didacticism s.n. (în artă, literatură) tezism, didactism. Didacticismul este suprasolicitarea aspectelor explicative, etico-pedago-gice, în detrimentul celor emoţionale, estetice. didactism s.n. (în artă, literatură; rar) v. Didacticism. Tezism, didahie s.f. (relig.; înv.) v. Cazanie. Cuvânt. Omilie. Predică. didăscal, -ă s.m., s.f. (pedag.; înv.) v. Dascăl, învăţător. didascah'e s.f. (înv.) v. învăţătură. Ştiinţă, di'di s.n. (fam.; în limbajul copiilor mici) v. Suzetă. Tetină. didinele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Pejmă (Amber-boa moschata). didiu s.m. (în tradiţii şi obiceiuri populare; reg.) v. Căpetenie. Conducător. Vătaf, diduîvb. IV. tr. (reg; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, di'e s.f. (bot.; reg.) v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). diecel s.m. (reg.) <înv.> diecuţ. diecesă s.f. (reg.) dieciţă. Diecesa este soţia diacului. dieceşte adv. (modal; înv.) v. Latineşte, diecezăn, -ă adj. (relig.) eparhial, episcopal, <înv. şi pop.> vlădicesc, <înv.> episcopesc, episcopic, pastoral. La mănăstire a venit în inspecţie un revizor diecezan. dieceză (dioceză) s.f. (relig.) eparhie,episcopat, episcopie, <înv. şi pop.> vlădicie. Dieceza este condusă de un episcop. dieci'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Investiga. Studia. Urmări, dieciţă s.f. (reg.) diecesă. diecuţ s.m. (înv.) v. Diecel. diegetic, -ă adj. (lit.; despre creaţii artistice, manieră de expresie etc.) epic, narativ. Autorul a optat în favoarea unui stil diegetic. diegeză s.f. (lit.; rar) v. Istorie. Istorisire. Naraţiune. Poveste. Povestire. dielectric,-ă adj.,sm (electr.) 1 adj. (despre materiale) izolant, izolator. Materialele dielectrice frecvent folosite sunt sticla, mica, uleiurile minerale şi parafina. 2 s.m. izolant Dielectricul este un material izolator din punct de vedere electric. dielectrohză s.f. (fiz., chim.) cataforeză. Dielectroliza este deplasarea spre catod a particulelor dintr-o soluţie coloidală, sub acţiunea câmpului electric. diene s.f. pl. (chim.) diolefine. Dienele sunt hidrocarburile cu două duble legături în moleculă. dieretic 1494 dieretic, -ă adj. (chim.; înv.; despre substanţe) v. Corodant. Coroziv. dietâr, -ă adj. (jur.; înv.) v. Testamentar, dietăş s.m. (jur.; înv.) v. Testator. dietă1 s.f. (med., med. vet.) regim, pază, <înv.> cumpăt, post2, post limpede (v. post2). Nu se abate de la dieta prescrisă de doctor. dietă2 s.f. (polit.; în Germania şi în Austria; nm. pr.) Landtag. Dieta este organul legislativ al unui land. dietetic, -ă adj., s.f. 1 (despre alimente, regimuri alimentare etc.) <înv.> dieticesc. Mănâncă numai alimente dietetice. 2 s.f. sitiologie. Dietetica se ocupă cu studiul alimentelor. dieteticiăn, -ă s.m., s.f. <înv.> dietetist. S-a dus la un dieteticiăn pentru a-i stabili un regim alimentar adecvat. dietetist, -ă adj. (înv.) v. Dieteticiăn. dieticesc, -eâscă adj. (înv.; despre alimente, regimuri alimentare etc.) v. Dietetic, difamânţ, -ă adj. (livr.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Compromiţător. Degradant. Degradator. Dezonorant. Infamant. Infamator. înjositor. Nedemn. Ruşinos. difazât, -ă adj. (electron.; despre circuite electrice, motoare şi aparate electrice etc.) bifazat, bifazic. Circuitul difazat are două faze. difem'l s.m. (chim.) bifenil. Difenilul este folosit în industria hârtiei sau ca intermediar în sinteze organice. difenilcetonă s.f. (chim.) benzofenonă. Difenilcetona este folosită în cosmetică şi la prepararea produselor fotoprotectoare. difenildicetonă s.f. (chim.) benzii, dibenzoil. Difenildicetona este folosită la prepararea unor medicamente. difenilpropilammă s.f. (farm.) metadonă, sintalgon. Difenilpropilamina se administrează dependenţilor de droguri în faza de sevraj. diferemânt s.n. (înv.) v. Deosebire. Diferenţă. Diferenţiere. Discriminare. Discriminaţie. Distincţie. diferend s.n altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poan-că (v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevi-re, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coli- ziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de diferend între cei doi parteneri de afaceri. diferent, -ă adj. (înv.; despre fiinţe, lucruri etc.) v. Deosebit. Diferit Distinct. Neasemănat, diferenţă s.f. 1 deoseWre, diferenţiere, discriminare, discriminaţie, distincţie, disi-militudine, diferenţializare, distingere, <înv.> diferemânt, diferire, distinctăciune. Democraţia presupune egalitatea pentru toţi în faţa legii, fără diferenţă. 2 deosebire, nepotrivire, disparitate, <înv. şi pop.> despărţire, osebire, <înv. şi reg.> despărţenie, deschilinire, <înv.> dezbinare, osebiciune, osebitură, usebeală, diaforă, distanţă. Deşi fraţi, este o mare diferenţă de caracter între ei. 3 (mat.) rest,<înv.> rămăşiţă1, restanţă. Diferenţa este rezultatul unei scăderi. 4 deosebire, ecart. Ce diferenţă este între cele două valori? 5 (la j. de noroc sau la bursă) fluctuaţie, instabilitate, schimbare, oscilaţie. Ia în calcul diferenţele zilnice ale cursului bursei. 6 (fiz.) diferenţă defaza = defazaj. Diferenţa de fază este diferenţa dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeaşi frecvenţă. diferenţiâ vb. I. 1 tr. (compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni) a deosebi2, a desluşi, a discerne, a distinge, a discrimina, <înv. şi pop.> a osebi2, a deschilini, <înv.> a dezjudeca, a cerne. Când ia o hotărâre, încearcă să diferenţieze bine avantajele şi dezavantajele pe care le are. 2 refl. a se deosebi2, a diferi, a varia2, <înv.> a se feluri. Gusturile se diferenţiază de la om la om. 3 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri etc. dintre altele asemenea) a alege, a deosebi2, a desluşi, a diferenţia, a identifica, a recunoaşte. îl vei putea diferenţia din mulţime după pălăria mexicană pe care o poartă. diferenţiâl s.n. I (tehn.; la autovehicule) angrenaj diferenţial. Diferenţialul favorizează învârtirea, cu viteze diferite, a două roţi coaxiale. II (anat.; la oameni: arg.) 1 v. Dos. Fund. Şezut. 2 v. Fesă. diferenţializâre s.f. (rar) v. Deosebire. Diferenţă. Diferenţiere. Discriminare. Discriminaţie. Distincţie, diferenţiât, -ă adj. (despre un ansamblu, un tot, un grup) bogat, deosebit, diferit, divers, felurit, multiplu, neunitar, variat, variu, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> despărţit2, înfelurit. Expoziţia cuprinde o colecţie diferenţiată de tablouri. diferenţiere s.f. deosebire, diferenţă, discriminare, discriminaţie, distincţie, di-similitudine, diferenţializare, distingere, <înv.> diferemânt, diferire, distinctăciune. diferi vb. IV. intr. a se deosebi2, a se diferenţia, a varia2, <înv.> a se feluri, diferire s.f. (înv.) v. Deosebire. Diferenţă. Diferenţiere. Discriminare. Discriminaţie. Distincţie. diferit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe, lucruri etc.) deosebit, distinct, neasemănat, distins, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> diferent, diferitor. Cele două păsări aparţin unor specii diferite. 2 deosebit. Nu se pot face comparaţii, deoarece este vorba despre epoci diferite. 3 deosebit, distinct, separat, neunit, <înv.> chilin. Cântăreţul avea un program diferit în spectacol. 4 (despre idei, teorii, concepţii, opinii etc.) deosebit, divergent, variu. Cei doi au păreri diferite despre viaţă. 5 (despre un ansamblu, un tot, un grup) bogat, deosebit, diferenţiat, divers, felurit, multiplu, neunitar, variat, variu, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> despărţit2, înfelurit. 6 (despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) amestecat, eterogen, felurit, împestriţat, mixt, pestriţ, variat, babelic, mistreţ, arlechinat. Clădirea conţine elemente arhitectonice diferite. 7 (despre grupuri de fiinţe) divers, felurit, pestriţ, variat. La spectacol a participat un public diferit. II adv. (modal) altcum, altcumva, altfel, altminteri, <înv.> îndealtfel,îndealtminterea. Cunoscutele versuri, când sunt rostite de acest mare actor, sună diferit. diferitor, -oăre adj. (înv.; desprefiinţe, lucruri etc.) v. Deosebit. Diferit. Distinct. Neasemănat. dificil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) anevoie, anevoios, greu, laborios, dificultos, penibil, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenicios, belaliu, <înv.> nevoincios. Munca pe care trebuie să o facă este dificilă. 2 (despre probleme, situaţii, circumstanţe etc.) anevoios,greu, delicat, gingaş, ingrat, scabros. Este în situaţia dificilă de a-l refuza. 3 (despre modalităţi de abordare a unor probleme, procedee, metode sau despre profesii, preocupări, acţiuni etc. ale oamenilor) anevoios, greu, dificultos, aspru, spinos. Se confruntă adesea cu aspectele dificile ale cercetării arheologice. 4 complicat, greu. Are de rezolvat o problemă dificilă la matematică. 5 (mai ales despre creaţii ale oamenilor) greu, pretenţios. S-a interpretat o uvertură dificilă, care a cerut un efort deosebit din partea instrumentiştilor. 6 (despre mişcări, acţiuni etc. ale fiinţelor) anevoios, greoi, silnic. Are un mers dificil din cauza anchilozei. II adj. 1 (despre oameni) mofturos, năzuros, gingaş, lingav, cioturos, sârmos, scarandiv, subţire. Este un copil dificil la mâncare. 2 (despre fiinţe sau, p. ext., despre organisme care se adaptează greu la un anumit mediu) pretenţios, dificultos, <înv.> discolios. Şeful ei este o persoană extrem de dificilă. III adv. (modal) 1 anevoie, greu, grăpiş. Această teoremă a fost dificil de înţeles pentru mulţi elevi. 2 abia, anevoie, anevoios, greoi, greu. Se mişcă dificil fără baston. dificultâ vb. I. refl., tr. (livr.; sub. sau compl. indică situaţii, stări etc.) v. Agrava. înrăutăţi. dificultâte s.f. 1 greutate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, <înv. şi pop.> sminteală, opreală, poticală, po- 495 | trivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvâr-neală, <înv.> anevoinţă, apărare, apărătură, discolie, nevoinţă, nevoire, poprire, stenahorie, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina o asemenea dificultate în cercetarea lor. 2 greu, greutate. îl apasă dificultatea sarcinii pe care o are de îndeplinit. 3 greutate, problemă, nod. Nu vede nicio dificultate în aplanarea acestui conflict. 4 (de obicei constr. cu vb. „a fi", „a se afla”, „a se găsi”, „a pune”) impas, încurcătură, strâmtoare, strâmtorare, strâmtoreală, strâmtură, strânsoare. A obligat-o să accepte condiţiile contractului într-un moment când se afla în dificultate. 5 (mai ales la pl. dificultăţi) greutate, neajuns1, necaz, şicană, strâmbe (v. strâmb). Vecinii îi fac tot felul de dificultăţi. 6 adversitate, greutate, val. Se revoltă împotriva dificultăţilor sorţii. 7 (mai ales la pl. dificultăţi) greutate, neajuns1, vicisitudine, angarale (v. angara). Dificultăţile luptei pentru existenţă transformă omul. 8 complexitate. Chestiunile se rezolvă în funcţie de gradul lor de dificultate. dificultos,-oâsă adj. (livr.) 1 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Anevoie. Anevoios. Dificil. Greu. Laborios. 2 (despre modalităţi de abordare a unor probleme, procedee, metode sau despre profesii, preocupări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Anevoios. Dificil. Greu. 3 (despre fiinţe sau, p. ext., despre organisme care se adaptează greu la un anumit mediu) v. Dificil. Pretenţios. difident, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre firea lor) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect. Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător. difidenţă s.f. (livr.) v. Bănuială. Circumspecţie. Incredulitate. Neîncredere. Suspiciune, difîl, -ă adj. (bot.; despre plante) bifoliat, bifoliolat. Plantele difile au douăfoliole. difluent s.m. (hidrol.) defluent. Difluentul se formează prin divizarea apelor unui râu. difluenţă s.f. (hidrol.) defluenţă. Difluenţa este desfacerea în două braţe a cursului unui râu. difom'e s.f. (muz.; înv.) v. Duet. Duo. diform, -ă adj. 1 (în opoz. cu „frumos?; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) hâd, hidos, monstruos, pocit2, respingător, schimonosit2, slut, strâmb, urât2, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodriic, pacearât, paceariz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smârced. Toată lumea îl evită pentru că este diform. Are mâinile diforme. 2 (despre obiecte, lucruri etc. sau despre părţi ale lor) deformat, strâmb, scofâlcit, ciumpaş. Scândurile diforme ale duşumelei trebuie înlocuite. 3 (despre materiale, obiecte etc.) inform. în urma accidentului, maşina a devenit o masă diformă de fiare. diformitate s.f. 1 (în opoz. cu „frumuseţe 0 hâdoşenie, hidoşenie, imundicitate, imundiţie, schilodeală, schilodenie, sluţenie, urâţenie, sluţie, poceală, hâzenie, hâzime, <înv. şi reg.> urâciune, hlizenie, smârzenie, şoimăneală, <înv.> grozăvenie, grozăvie, sluticiune, sluţie. O sperie diformitatea bărbatului. 2 (med.) diformitate fizică = viciu de conformaţie, difosfât s.m. (chim.) pirofosfat. Difosfatul este o sare a acidului pirofosforic. difterie s.f. (med.; şi difterie faringiană) angină difterică, angină faringiană, şopârlaiţă, bolfa, şopârlariţă. Difteria este o boală contagioasă acută. diftfvb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Arăta. Consilia. îndruma. învăţa. Povăţui. Sfătui. difuz, -ă adj. 11 (despre lumină) palid, slab, stins2, diafan, potolit2. Când cerul este acoperit de nori, lumina este difuză. Odată cu înserarea, lumina devine difuză. 2 împrăştiat, risipit. Este un ansamblu unitar, nu o aglomerare de elemente difuze. 3 (despre glasuri, sunete, zgomote etc.) confuz, nedesluşit, vag, <înv.> îngăimător, neauzit. Vocile oamenilor au devenit difuze după ce ei s-au îndepărtat de locul manifestaţiei. 4 (despre senzaţii, impresii) confuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nedesluşit, nelămurit, ne-precis, vag, plasmatic, surd. Are o senzaţie difuză de teamă. De câteva zile are o durere difuză în piept. II fig. (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, va -poros, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod difuz. Viitorul ei este difuz. difuză vb. 1.11 tr. (despre surse de lumină, de căldură etc.; compl. indică radiaţii, emanaţii, mirosuri etc.) a împrăştia, a propaga, a răspândi, a revărsa, a risipi, a vărsa, <înv.> a răsfuga, a răsufla. Becul puternic de la intrare difuzează lumina în toate colţurile curţii. Radiatorul difuzează căldură. 2 refl. (despre mirosuri etc.) a adia, a se împrăştia, a se propaga, a se răspândi, a răzbate, a răzbi, a se revărsa, a se lăţi. Parfumul crinilor se difuzează peste tot. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) a (se) duce2, â (se) împrăştia, a (se) întinde, a (se) propaga, a (se) răspândi, a răzbate, a (se) transmite, a (se) vehicula, a (se) ebruita, <înv. şi pop.> a purta, a (se) lăţi, a (se) risipi, a vântura, <înv.> a (se) povesti, a (se) răsfira, a (se) vesti, a pătrunde, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. Difuzează prin vecini bârfe pe seama lor. Totdeauna veştile rele se difuzează peste tot. 2 tr., refl. pas. (despre aparate sau instalaţii de telecomunicaţii; compl. sau sub. gram. indică filme, muzică, programe de divertisment etc.) a (se) emite, a (se) transmite. Postul digerat ProTV difuzează în această seară un film nou cu Mei Gibbson. La radio s-a difuzat ultimul recital al cvartetului Voces. 3 tr. (compl. indică idei, teorii, principii, metode, învăţături etc.) a lansa, a populariza, a propaga, a propovădui, a răspândi, a vulgariza, <înv.> a răsuna, a semăna1. Oamenii de ştiinţă difuzează ideile cele mai valoroase prin intermediul cărţilor. 4 tr.,refl. (compl. sau sub. indică presa, cărţi, CD-uri etc.) a (se) distribui. Cartea s-a difuzat în toate librăriile. Casa de discuri difuzează DVD-urile în toate magazinele de profil. 5 tr. (com.; compl. indică produse, bunuri etc.) a desface, a plasa, a vinde, <înv. şi reg.> a cheltui, a petrece. Editorii difuzează cărţile prin librării. difuzăre s.f. I (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică radiaţii, emanaţii, mirosuri etc.) împrăştiere, propagare, răspândire, revărsare, vărsare. A pus la intrare un bec puternic pentru difuzarea luminii în toate colţurile curţii. Difuzarea căldurii de la calorifer este uniformă în cameră. I11 difuziune, propagare, răspândire, transmitere, vânturare. Presa, televiziunea şi radioul se ocupă cu difuzarea ştirilor. 2 (telec.) emitere, transmitere. Difuzarea programelor radiofonice muzicale se face la anumite ore. 3 distribuire. Difuzarea cărţilor în librării revine editorilor. 4 (com.) desfacere, plasare, vânzare, vindere, <înv.> debit, vânzătoare (v. vânzător), vânzătură. Difuzarea cărţilor la un preţ moderat este o decizie înţeleaptă a editorilor. difuzibilităte s.f. (fiz.) difuzivitate. Difuzibi-litatea este mărimea care caracterizează un material din punctul de vedere al capacităţii sale de a fi bun conductor al căldurii. difuziune s.f. 1 difuzare, propagare, răspândire, transmitere, vânturare. 2 (livr.) v. Prolixitate. difuzivitâte s.f. (fiz.) difuzibilităte. difuzor s.n. (electron.) boxă, hautparleur, incintă acustică, speaker. Casetofonul are difuzoarele foarte puternice. dig s.n. (hidrotehn.) înfundătură, <înv. şi reg.> zăgaz, opritoare. Digurile se construiesc pentru a preveni inundaţiile. digeră vb. I. tr. I (fiziol.; despre organele digestive sau, p. ext., despre fiinţe; compl. indică alimente introduse în organism) a mistui, a elabora, a râşni, a măcina, <înv.> a honipsi, a omesti. Stomacul ei nu digeră bine mâncarea. II fig. 1 a gusta, a înghiţi. Nu digeră glumele făcute pe seama lui. 2 a rumega, a rumina. A digerat îndelung vorbele lui. digerăbil, -ă adj. (fiziol.; despre alimentele introduse în organism) digestibil, digest. Castravetele este greu digerabil. digerăres.f. (fiziol.) digestie,mistuire, mistuială, pepsie, stomac, <înv.> elaboraţie, omestitură. Există o gamă de alimente a căror digerare se face cu greutate. digerăt, -ă adj. 1 (fiziol.; despre alimentele introduse în organism) mistuit. O parte din alimentele digerate sunt asimilate de organism. digest 2 fig. rumegat2. Ideea digerată a fost pusă în practică. digest, -ă adj. (fiziol.; rar; despre alimentele introduse în organism) v. Digerabil. Digestibil. digeste s.f. pl. (jur.; în Antic, romană) pandecte. Digestele erau culegeri de hotărâri ale jurisconsulţilor romani. digestibil, -ă adj. (fiziol.; despre alimentele introduse în organism) digerabil, digest. digestie s.f. (fiziol.) digerare, mistuire, mistuială, pepsie, stomac, <înv.> elaboraţie, omestitură. digestor s.n. (fiz.; ieşit din uz) v. Cazan cu abur. Căldare de abur. dighie s.f. (bot.; reg.) v. Costrei. Costrei-ma-re (Sorghum halepense). digi'i s.m. pl. v. Iţari. di'git s.m. (inform., electron.) cifră, digitală s.f. I (bot.) 1 Digitalis purpurea; degeţel, degeţel-roşu, degetariţă, deget-roşu, degetărel, degetăruş, năpăstrocel, ţâţa-oii (v. ţâţă). 2 Digitalis grandiflora; dege-tar, degetar-roşu, degetariţă, degeţel, degeţel-de-pădure, clopoţei (v. clopoţel), degetărel, degetărel-roşu, degetărică, dege-tăruţ, floarea-degetarului (v. floare), iarba-de-getarului (v. iarbă), iarba-degetului (v. iarbă), iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl, ţâţa-oii (v. ţâţă), ţâţa-vacii (v. ţâţă), ure-chea-boului (v. ureche). II (farm.) digita-lină, digitoxină. digitalină s.f. (farm.) digitală, digitoxină. Digitalina este folosită în tratamentul bolilor cardiovasculare şi ca diuretic. digitalism s.n. (med.) intoxicaţie digitalică. Digitalismulpoate apărea mai ales la pacienţii cardiaci. digitalizâ vb. I. tr. (inform., electron.) a digitiza. A digitalizat semnalele analogice, transformându-le în semnale digitale. digitalizăre s.f. (inform., electron.) digitizare. digitât, -ă adj. (bot.; despre lobii frunzelor simple, despre foliolele frunzelor compuse sau despre nervuri) palmat,palmiform. Frunzele digitate au marginile adânc crestate, în forma unei mâini cu degetele depărtate. digitator s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, digitiză vb. I. tr. (rar; inform., electron.) v. Digitaliza. digitizare s.f. (rar; inform., electron.) v. Digi-talizare. digitoxină s.f. (farm.) digitală, digitalină. diglosi'e s.f. (lingv.; înv.) v. Bilingvism, diglot, -ă adj. (lingv.; înv.; despre oameni) v. Bilingv. dignâ vb. I. tr. (înv.) v. Aprecia. Chibzui. Considera. Crede. Găsi. Gândi. înţelege. Judeca. Lua. Opina. Pricepe. Socoti. Susţine, digm vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci, împinge. înghionti, dignităte s.f. (înv.) v. Demnitate, digresiune s.f. divagare, divagaţie, excurs, hors-d’ceuvre, <înv.> excursie, ocol, ocoliş, paranteză, raznă. S-a scuzat pentru că a făcut câteva digresiuni în discursul său. dihâi adv. (la compar., precedat de „mai”; pop. şi fam.) abitir. Băiatul făcea treabă mai dihai ca o fată. dihânie s.f. 1 (zool.) animal, bestie, fiară, jivină, sălbăticiune, <înv. şi pop.> lighioană, gadină, jiganie, jigodie, bidiganie, ciută, gad, oară2, pociganie, poghibală, sălbăticie, sălbăticime, sălbăticitură. Se teme să nu fie atacat dTdihaniile pădurii. 2 arătare, colos, gigant, matahală, namilă, titan, uriaş, momâie, jidov, măgăoaie, huidumă, <înv. şi reg.> mătăhulă, bahahuie (v. baha-hui), buştiuhală, huimă, mamiţă, mătăha-ie, mătăhanie, mătăhuie, natimă, nămetenie, nătărală, sodom, sperietoare (v. sperietor), corabie. Fiind mic de statură, nu a reuşit să doboare diha-nia. 3 (omit.; reg.) v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo). 4 (înv.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Fiinţă. Necuvântător. Vietate. Vieţuitoare (v. vieţuitor). dihăm'vb. IV. intr., refl. (reg.; despre animale de tracţiune sau, p. ext., despre oameni) v. De-şela. Istovi. Speti. dihibridâre s.f. (biol.) dihibridism. Dihi-bridarea este hibridarea experimentală între genitori din două soiuri sau specii cu caractere diferite. dihibridism s.n. (biol.) dihibridâre. dihidrofoliculmă s.f. (farm.) estradiol. Dihidrofoliculina este folosită în tratamentul unor boli, ca osteoporoza sau cancerul. dihidromorfinonă s.f. (farm.) dilauden. Dihidromorfinona este un derivat puternic al morfinei, utilizat ca analgezic. dihocât, -ă adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Găurit2. Rufos. Rupt. Sfâşiat. Uzat. Zdrenţăros. Zdrenţuit, diholozi'd s.n. (chim.) dizaharidă. Maltaza, zaharoza, lactaza sunt diholozide. dihonie s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 2 v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. In-amiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie, di'hor s.m. (zool.) 1 (şi dihor-comun, di-hor-de-câmpy dihor-negru-de-uscat, di-hor-puturos) Putorius putorius; iltis, <înv.> sângeap. 2 (reg.) v. Bursuc. Viezure (Meles meles). 3 (reg.) dihor-de-apă v. a Lutră. Vidră (Lutra lutra sau Lutra vulgaris); b Nurcă (Lutreola lutreola); dihor-de-copac v. Jder (Martes martes). dihotom, -ă adj. (bot.; despre inflorescenţe, tulpini etc.) dihotomic. Tulpinile dihotome se ramifică în două părţi egale. dihotomic, -ă adj. (bot.; despre inflorescenţe, tulpini etc.) dihotom. dihotomie s.f. (inform.) căutare binară. Dihotomia este tehnica de căutare a unei informaţii într-un tablou ordonat. dihuh'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera, dijbon s.n. (reg.) prăjină. Cu dijbonul se leagă încărcătura de paie sau de fân dintr-un car. dijmâr s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) dijmuitor, <înv.> zeciuitor. Dijmarul era persoana însărcinată cu strângerea dijmelor. dijmăş s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) <înv.> dijmător. Dijmaşul era ţăranul dependent, obligat la plata dijmei. dijmă s.f. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) zeciuială, <înv.> azeace, azeciuire, dijmăritură, madea, zece, zecime. Dijma era o dare în natură sau în bani, reprezentând a zecea parte din produsele principale, percepută de domn şi de biserică de la producători. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; şi dijmă la tarla) zeciuială, <înv.> orânduială. Dijma la tarla era o parte din producţia obţinută de ţărani pe tarlalele primite de la proprietarul acestora. 3 (fin.; reg.) v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzurară. Procent. dijmăli vb. IV. tr. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.; compl. indică dijme) v. Dijmui. Zeciui. dijmărie s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Dijmărit. dijmărit s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> dijmărie. Dijmăritul era o dare în natură percepută asupra pământului. dijmăritură s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Dijmă. Zeciuială. dijmător s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) <înv.> dijmaş. dijmui vb. IV. tr. 11 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; compl. indică dijme) a zeciui, <înv.> a dijmăli. 2 (peior.; compl. indică obiecte, materiale etc.)v. Fura. Lua. Sustrage. II fig. (înv.; despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Cosi. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Prăpădi. Secera. dijmuiălă s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) dijmuire, dijmuit1, <înv.> zeciuire, zeciuit1. Dijmuiala era acţiunea de strângere a dijmei. dijmuire s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) dijmuiălă, dijmuit1, <înv.> zeciuire, zeciuit1. dijmuit1 s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) dijmuiălă, dijmuire, <înv.> zeciuire, zeciuit1. dijmuit2, -ă adj. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; despre produse) zeciuit2. Roadele dijmuite reveneau proprietarului feudal. dijmuitor s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) dijmar, <înv.> zeciuitor. dilacerâ vb. I. tr. (rar; compl. indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia, dilacerăre s.f. (med.) dilaceraţie. Dila-cerarea este ruptura unui ţesut sau a unui organ. dilacerăţie s.f. (med.; rar) v. Dilacerare. dilân s.m. (bot.; reg.) v. Arbore. Copac. Pom. dilată vb. I. 1 refl. (despre unele corpuri) a se umfla. O bară de metal încălzită se dilată. La căldură, aerul se dilată. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică organe, părţi ale unor organe, orificii etc.) a (se) deschide, a diminua (se) lărgi, a (se) mări, a (se) lăţi Mirosul puternic îi dilată nările. Bronhiile se dilată mult sub acţiunea adrenalinei. dilatăbil, -ă adj. (fiz.; despre unele corpuri) expansibil, expansiv. Gazele sunt dilatabile. Mercurul este un corp dilatabil. dilatânt, -ă adj. (despre anumite substanţe, forţe etc. sau despre efectul lor) dilatator. Cafeina are efect dilatant. dilatare s.f. 1 dilataţie. Forţele de coeziune au rol în dilatarea corpurilor. 2 (fiz.) destindere, detentă, expansiune. Prin dilatare se produce creşterea volumului specific al unui fluid. 3 umflare. Prin încălzire, se produce dilatarea unei bare de metal. 4 (med., med. vet.) dilataţie, lărgire, mărire. Anumite substanţe provoacă dilatarea vaselor sangvine. dilatat -ă adj. 1 (despre unele corpuri) umflat. 2 (despre organe, părţi ale unor organe, orificii etc.) lărgit, mărit3. Are nările dilatate. dilatator, -oăre adj. (despre anumite substanţe, forţe etc. sau despre efectul lor) dilatant. dilataţie s.f. 1 dilatare. 2 (med., med. vet.) dilatare, lărgire, mărire. dilaţiune s.f. (rar) v. Amânare. încetinire. întârziere. dilauden s.n. (farm.) dihidromorfinonă. dileâlă s.f. 1 (psih.; fam.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. 2 (arg.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie, dilect, -ă adj. (livr.) v. Favorit. Predilect. Preferat. dilecţiune s.f. (livr.; urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) v. Aptitudine. Atracţie. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Talent. Vocaţie. dilemâtic,-ă adj. (despre situaţii, probleme etc.) hamletian. diletâ vb. I. intr., refl. (înv.; despre oameni) v. Amuza. Desfata. Dispune. Distra. înveseli. Petrece. Râde. Veseli. diletant, -ă s.m., s.f., adj. amator, neprofesio-nist, ucenic, urechist. Nu apela la serviciile lui, întrucât este un diletant. diletântic, -ă adj. (despre creaţii ale oamenilor, despre cunoştinţele, pregătirea etc. lor) diletantist, diletantistic, superficial. Are o pregătire diletantică în domeniul medicinei. diletantism s.n. amatorism, neprofesiona-lism,neprofesionism. Detestă diletantismul în orice meserie. diletantist, -ă adj. (despre creaţii ale oamenilor, despre cunoştinţele, pregătirea etc. lor) diletântic, diletantistic, superficial, diletantistic, -ă adj. (despre creaţii ale oamenilor, despre cunoştinţele, pregătirea etc. lor) diletântic, diletantist, superficial, dili'vb. IV. 1 refl. (psih.; fam.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti. 2 tr. (fam.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Izbi. Lovi. Plesni. Pocni. 3 tr. (fam.; compl. indică obiecte, materiale etc.)v. Fura. Lua. Sustrage. 4 tr. (arg.; compl. indică obiecte) v. Da2. Transmite. Trece. dilibâu s.n. (med.; arg.) v. Casă de nebuni (v. casă1). Casă de sănătate (v. casă1). Ospiciu. Spital de psihiatrie. diligent, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sâr-guitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. diligenţă1 s.f. (transp.) poştalion, poştă1, căruţă de poştă, menzil, olac. Diligenţă transporta călători, bagaje şi corespondenţă. diligenţă2 s.f. (înv.) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sârguinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. dilimâc adj. (arg.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, dilimăche adj. invar, (arg.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, dilimân, -ă adj., s.m., s.f. (psih.; pop. şi fam.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. dilimandros adj. (arg.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, dilit, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, diliu, -ie adj., s.m., s.f. (psih.; fam.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. dilivăn, -ă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. dilogîe s.f. (lit.) 1 bilogie. Dilogia este o operă dramatică cu două acţiuni distincte. 2 (livr.) v. Ambiguitate. Echivoc, dilua vb. 1.1 tr. (compl. indică soluţii, băuturi, mâncăruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a îndoi, a subţia, a alungi, a lungi. Negustorul a diluat vinul cu apă. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, senzaţii etc.) a se alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a diluat în urma instalării termopanelor la ferestre. diluare s.f. 1 diluţie, subţiere. Diluarea oţetului se face cu apă. 2 fig. alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, slobozire. Diluarea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. diluat, -ă adj. I (despre soluţii, băuturi, mâncăruri etc.) îndoit, slab, subţiat, subţire, apătos, rărit2, spălăcit, <înv.> întins2, lungit. Nu bea vin diluat. II fig. 1 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, înmuiat, reţinut. Zgomotele diluate nu mai deranjează pe nimeni. 2 (despre limbă, stil exprimare, gândire, expuneri etc.) prolix, descusut, dezlânat, deznodat, lăbărţat. Discursul a fost prea diluat. dilui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Amuza. Desfata. Dispune. Distra. înveseli. Petrece. Râde. Veseli, diluţie s.f. diluare, subţiere. diluviâl, -ă adj. (geol.) diluvian, glaciar, pleistocen, <înv.> diluvios. Căldare diluvială. Circ diluvial. Lac diluvial. Piemont diluvial. diluvios, -oăsă adj. (geol.; înv.) v. Diluvial. Diluvian. Glaciar. Pleistocen. diluviăn, -ă adj., s.n. (geol.) 1 adj. diluvial, glaciar, pleistocen, <înv.> diluvios. 2 s.n. cuaternar inferior, diluviu, glaciar, pleistocen. în diluvian a apărut omul. diluviu s.n. 1 (în Biblie) potop. în timpul diluviului au pierit toate vieţuitoarele de pe pământ, cu excepţia acelora de pe arca lui Noe. 2 (geol.) cuaternar inferior, diluvian, glaciar, pleistocen. dimensionâl, -ă adj. spaţial. Foarte mici, după criteriul dimensional, ochii lui erau obositor de intenşi. dimensiune s.f. 11 mărime, măsură, proporţie, calibru, <înv.> mărie1, mărire, scară. Dormitorul are o dimensiune normală. 2 format1, mărime. într-o bibliotecă cărţile pot fi aranjate şi după dimensiune. 3 volum, gabarit. Basculanta are o dimensiune apreciabilă. II fig. 1 importanţă, însemnătate, relevanţă, semnificaţie, valoare, preţ. Viaţa ei a căpătat o altă dimensiune din momentul apariţiei copilului. 2 aspect, latură, parte. Trebuie să se evidenţieze dimensiunea pozitivă a acestei opere. dimer s.m. (chim.) moleculă dublă. Dimerul este rezultat din combinarea a două molecule din aceeaşi specie de substanţe. dimerli'e s.f. (metrol.; reg.) v. Baniţă. Du-blu-decalitru. dimetilbenzen s.m. (chim.) xilen. Dime-tilbenzenul este folosit în industria lacurilor, a coloranţilor, a cauciucului etc. dimetilcetonă s.f. (chim.) acetonă, propano-nă. Dimetilcetonă se foloseşte ca solvent în industria lacurilor şi a vopselelor. dimie s.f. 1 (ţes.) aba,pănură, suman, şubă, zeghe. Poartă o haină ţărănească de dimie. 2 (rar) v. Cioareci, dimigorie s.f. (înv.) v. Alocuţiune. Cuvânt. Cuvântare. Discurs. Luare de cuvânt. Prola-ţiune. dimineăţă s.f. 1 <înv. şi reg.> mânecare, mânecat. Vor pleca în excursie mâine, dimineaţă. 2 (bot.; reg.) v. Zorele (v. zorea). Zore-le-albe (v. zorea) (Pharbites hederacea). diminuă vb. 1.1 tr., refl. (arată cantitatea) 1 a descreşte, a (se) împuţina, a (se) micşora, diminuare 1498 a (se) reduce, a* scădea, a (se) mici, a sărăci, <înv.> a (se) puţina. Numărul fumătorilor se diminuează continuu. 2 (compl. sau sub. indică greutăţi, poveri, încărcături etc.) a (se) micşora, a (se) reduce, a (se) uşura. Pentru ca un balon să se ridice în aer trebuie să se diminueze cantitatea de lest. II (indică intensitatea) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, senzaţii etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a diminuat în urma instalării termopanelor la ferestre. 2 tr. (indică intensitatea; compl. indică neînţelegeri, conflicte etc.) a aplana, a atenua, a înlătura, a pacifica, a potoli, a dezamorsa, a edulcora, a estompa. Conflictul dintre cele două state a fost diminuat cu talent diplomatic. III refl. (indică durata) a descreşte, a se micşora, a se reduce, a scădea, a se scurta, a se mici. Primăvara, noaptea se diminuează, iar ziua creşte. IV tr.,refl. (indică dimensiunea) a descreşte, a se mişcora, a se reduce, a scădea, a (se) mici, a (se) pitici, a scăpăta, a se pişcă. Spre seară, coborând spre asfinţit, globul soarelui se diminuează. V tr. (compl. indică valoarea, calitatea etc. cuiva sau a ceva) a micşora, a scădea, a ştirbi. Nimic nu-i poate diminua reputaţia. diminuâre s.f. I (arată cantitatea) 1 descreştere, împuţinare, micşorare, reducere, scădere, deperdiţie, diminuţie, descaladare, <înv.> puţinare. în ultimul timp se observă o diminuare a numărului fumătorilor. 2 micşorare, reducere, uşurare. Ridicarea în aer a unui balon depinde de diminuarea lestului. II (indică intensitatea) alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Diminuarea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. III (indică dimensiunea) descreştere, micşorare, reducere, scădere, descaladare. Extinderea satului a dus la diminuarea suprafeţei terenului cultivat. IV (indică valoarea, calitatea) micşorare, scădere, ştirbire, ştirbi-tură. Critica poate juca un rol important în diminuarea valorii unei opere. diminuăt, -ă adj. 11 (arată cantitatea) împuţinat, micşorat, redus, scăzut, <înv.> prostrat. Numărul diminuat al fumătorilor este o realitate. II (indică intensitatea) 1 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat,amortizat,atenuat,calmat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, tem- perat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele diminuate nu mai deranjează pe nimeni. 2 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) alinat, atenuat, calmat, domolit, liniştit, ponderat, potolit2, redus, scăzut, <înv. şi pop.> ostoit. O durere diminuată este mai uşor de suportat. 3 (despre neînţelegeri, conflicte etc.) aplanat2, atenuat, dezamorsatyedulcorat, estompat. Conflictul diminuat a adus mai multă linişte în casă. III (indică dimensiunea; în opoz. cu „larg”, „mare”; despre suprafeţe, spaţii etc.) descrescut, micşorat, redus, scăzut. Suprafeţele aride diminuate sunt în atenţia agronomilor. IV (indică valoarea, calitatea) 1 micşorat, scăzut, ştirbit. A hotărât să iasă la pensie, din cauza prestigiului diminuat. 2 (med., med. vet.; despre însuşiri sau manifestări ale organismului uman ori animal) micşorat, redus, scăzut, <înv.> prostrat. Nu poate ieşi noaptea fără însoţitor, din cauza acuităţii reduse a vederii. diminuendo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) descrescendo. diminutivă vb. I. tr. (lingv.) a diminutiviza. Copiii diminutivează numele obiectelor. diminutivăl, -ă adj. (lingv.; despre derivate lexicale) <înv.> dezmierdător. în limba română există multe sufixe diminutivale. diminutivăre s.f. (lingv.) diminutiviza-re. în limbajul copiilor diminutivarea este excesivă. diminutiviză vb. I. tr. (lingv.) a diminutiva, diminutivizâre s.f. (lingv.; rar) v. Diminu-tivare. diminuţie s.f. (livr.; indică cantitatea) v. Descreştere. Diminuare. împuţinare. Micşorare. Reducere. Scădere, dimlii subst. pl. (înv.) v. Pantalon, dimorfi'e s.f. (biol.) dimorfism. dimorfi'sm s.n. (biol.) dimorfie. Dimorfismul este proprietatea anumitor specii vegetale sau animale de a se prezenta sub două forme distincte. dimpotrivă adj. invar., adv. I adj. invar. 1 advers, contrar, opus, potrivnic, <înv.> împotrivit, opozit. Partea dimpotrivă a pierdut procesul. 2 (înv. şi pop.; despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit. Neprielnic. Prost. Rău. Urât2. Vrăjmaş. II adv. 1 (modal) invers, împotrivă, <înv. şi pop.> vârtos. Lucrurile s-au petrecut dimpotrivă. Slăbise el sau dimpotrivă? 2 (local) invers. Dimpotrivă venea un tir încărcat cu lemne. III (cu val. de conj. coord. advers.; leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.; după o negaţie sau după o prop. neg.) ci, dar1, însă, numai, <înv. şi pop.> iar, fară, ma. Nici n-o iubeşte, nici n-o părăseşte, dimpotrivă o încurcă. dimpreună adv. (modal; exprimă ideea de alăturare sau de combinare a mai multe lucruri, fapte etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) împreună, laolaltă, <înv.> depreună. Mâine vom fi dimpreună la concert. A plecat în concediu dimpreună cu nepoţii lui. dimpreună-lucrător s.m. (înv.) v. Colaborator. dimpreună-sârguitor s.m. (înv.) v. Acolit. Complice. Copărtaş. Părtaş, din prep. I (introduce un circ. de loc)1 (circ. indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni) dinspre, <înv.> despre. Din munţi coboară ceaţa. 2 (circ. indică punctul de desprindere) dinspre, dintru. O vede ieşind din curte. II (introduce un atr.) 1 (atr. indică materia) de2, dintru. Astăzi a îmbrăcat o rochie din mătase frumos colorată. 2 (atr. indică provenienţa, natura) de2. A cumpărat pâine din secară. 3 (atr. indică locul de origine) <înv.> ot. Este moldovean din Iaşi. 4 (atr. indică timpul desfăşurării acţiunii) dintru. Ploaia din acea noapte inundase satul. 5 (atr. indică detaşarea) dintre, între, printre. Un elev din aceia foarte buni aplecat la olimpiadă. 6 (atr. are sens partitiv) dintru. Ştie multe din ale treburilor gospodăreşti. 7 (atr. indică o perioadă de timp adesea neprecizată) dintre. într-una din seri va trece pe la noi. III (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică descendenţa, originea) dintru. Se trage din neam de boieri. 2 (compl. indică obiectul prefacerii) dintru. Şi-a făcut bucătărie din cămară. 3 (compl. indică partitivul) dintre, între, printre. Este cea mai inteligentă din toţi colegii. IV (introduce un circ. instr.) cu. Pocneşte din bici. Cântă din fluier. dinadins adv. (modal; poartă accentul în frază) anume, expres2, intenţionat, înadins, special. A râs zgomotos, dinadins să fie remarcată. dinainte adj. invar., adv. I adj. invar. 1 (cu sens local; în opoz. cu „dinapoi”; despre părţi ale obiectelor, construcţiilor etc.) anterior. Partea dinainte a maşinii a fost zdrobită în accident. 2 (cu sens temporal; despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) antecedent, anterior, precedent, premergător, anticipat, <înv.> precezător, trecut2. Multe din evenimentele actuale se explică prin situaţia dinainte. II adv. 1 (local) înainte. I-a pus dinainte un pahar cu lapte. 2 (temporal) anterior. Hainele dinainte pregătite au fost puse în valiză. 3 (temporal) înainte. S-a explicat dinainte oamenilor ceea ce îi aşteaptă. dinaintea prep. (constr. cu gen.; introduce un circ. de loc) înaintea, pedri. Stă în genunchi dinaintea icoanei. dinămic, -ă adj., s.f. I adj. 1 (mai ales despre oameni) activ, energic, <înv.> lucrător. Este un om dinamic care munceşte mult şi eficient. 2 fig. (mai ales despre locuri aglomerate sau despre imaginea lor) mişcător, dinamist. Strada se prezintă ca un tablou dinamic. II s.f. (art.; fiz.) dinamica solidelor = stereodinamică. Dinamica solidelor se ocupă cu studiul legilor mişcării corpurilor solide. dinamism s.n. 1 energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, nă-vălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, 4991 vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Dinamismul i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au un dinamism inepuizabil. 2 fig. mişcare. Discursul său a plăcut pentru că a fost plin de dinamism. dinamist, -ă adj. fig. (rar; mai ales despre locuri aglomerate sau despre imaginea lor) v. Dinamic. Mişcător, dinamitard, -ă adj., s.m., s.f. (livr.) 1 adj., s.m., s.f. v. Anarhist. 2 adj. fig. (despre idei, concepţii, acţiuni, produse, metode etc.) v. Revoluţionar. dinamită s.f. puşcău. Sunt pregătite încărcăturile cu dinamită pentru aruncarea în aer a vechiului pod. dinamiză vb. I. tr. (compl. indică activităţi, procese etc.) a activa, a activiza, a intensifica, a înviora, a stimula, a anima, a însufleţi, a reînvia, a vivifica. Munca dinamizează forţele şi energia organismului. dinamizănt, -ă adj. dinamizator. Discursurile sale au caracter dinamizant. dinamizăre s.f. activare, intensificare, înviorare, stimulare, escaladare, escaladă. Dinamizarea producţiei din instituţie este rezultatul noilor investiţii. dinamizator, -oăre adj. dinamizant. dinamogrâf s.n. (fiz.) dinamometru înregistrator. Cu ajutorul dinamografului se măsoară forţa de tracţiune. dinamometru înregistrator s.n. (fiz.) dinamograf. dinapoi adj. invar., adv. 1 adj. invar. (în opoz cu „dinainte) despre părţi ale obiectelor, construcţiilor etc.) dindărăt,posterior. Partea dinapoi a maşinii a fost zdrobită în accident. 2 adv. (local; în opoz. cu „dinainte') dindărăt, înapoi. Le-au ţinut calea şi dinainte, şi dinapoi. 3 (cu val. de subst.; în forma dinapoia; anat.; la oameni;pop.; eufem.) v. Dos. Fund. Şezut, dinapoia prep. (constr. cu gen.; introduce un circ. de loc care indică poziţia posterioară a unei fiinţe, a unui obiect etc. în raport cu o altă fiinţă, cu un alt obiect etc.) dindărătiil, după, înapoia1, îndărătul. S-a ascuns dinapoia unui copac. dinâr s.m. (fin.) <înv.> filer. Dinarul monedă din aur sau din argint de origine arabă, a circulat, în trecut, şi în Europa. dinâs s.m. (constr.) cărămidă refractară silicioasă, silică. Dinasul este un material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. dinasticism s.n. (polit.) <înv.> dinastişm. Dinasticismul susţine dreptul exclusiv al unei familii domnitoare la conducerea unei mb-narhii. dinastie s.f. (polit.) casă1, casă domnitoare (v. casă1), familie, familie domnitoare. Este descendent al dinastiei de Belgia. dinastism s.n. (polit.; înv.) v. Dinasticism. dinăuntru adj. invar, (despre obiecte sau părţi ale lor) interior, intern. Scoate din buzunarul dinăuntru al sacoului o bancnotă de 10 lei. — dincolo adv. (local; în opoz. cu „dincoace) indica locul sau direcţia unei mişcări) <înv. şi pop.> decindea. Apa râului a crescut şi nu poate trece dincolo. dincuţ s.m. (anat.; reg.) v. Dinţişor. dindâtă adv. (temporal; înv.) v. Acum. Imediat. îndată. Numaidecât, dindărăt adj. invar., adv. I adj. invar. (în opoz. cu „dinainte') despre părţi ale obiectelor, construcţiilor etc.) dinapoi, posterior. II adv. 1 (local; în opoz. cu „dinainte") dinapoi,înapoi. 2 (modal înv.)v. înapoi. îndărăt. 3 (temporal; înv.) v. înapoi. îndărăt. III (cu val. de subst.; în forma dindârătul; anat; la oameni; pop.; eufem) v. Dos. Fund. Şezut, dindârătul prep. (constr. eugen.; introduce un circ. de loc care indică poziţia posterioară a unei fiinţe, a unui obiect etc. în raport cu 0 altă fiinţă, cu un alt obiect etc.) dinapoia, după, înapoia1, îndărătul. dindim'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Dentiţă (Bidens tripartitus). dindiric s.m. (omit.; reg.) v. Piţigoi-codat. Piţigoi-cu-coadă-lungă (Aegithalos caudatus). dinornis s.m. (paleon.) moa. Dinornisul este o pasăre fosilă, asemănătoare cu struţul, dar de două ori mai mare, care trăia în Noua Zeelandă. dinozâur s.m. (paleon.) dinozaurian. Dinozaurii au devenit eroi de filme SFşi de animaţie. dinozauriăn s.m. (paleon.) dinozaur, dinspre prep. I (introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică direcţia) din, <înv.> despre. Dinspre munţi coboară ceaţa. 2 (circ. indică punctul de desprindere) din, dintru. O vede ieşind dinspre curte. II (introduce un atr.) 1 (atr. indică o relaţie de rudenie) după, <înv.> despre. Ne vizitează bunica dinspre mamă. Cele două fete sunt verişoare dinspre tată. 2 (atr. indică orientarea unei localizări, a unei poziţionări etc. a cuiva sau a ceva din ori în direcţia unui reper spaţial sau a unui punct geografic) <înv.> despre. Norii acoperă munţii.dinspre apus. dintâi adj. invar., adv. 1 adj. invar. întâi, prim1. Anii dintâi ai copilăriei sunt foarte importanţi în evoluţia unui om. 2 adv. (temporal; pop.) intâi. Băiatul s-a deprins atât de bine cu el, încât, acum, nu-i mai este aşa de urât ca dintâi. dinte s.m. 11 (anat.; la om) fasole. Merge la stomatolog ca să-şi îndepărteze tartrul de pe dinţi. 2 (anat; la animalele carnivore; şi dinte canin, pop., dinte câinesc) canin, colţ, lupi (v. lup). Se înfidară când câinele îşi arată dinţii. X(unat; la om şi la animale) dinte canin -cănin, fildeş. Are unul dintre dinţii canini îmbrăcat în porţelan; (la elefant) dinte de elefant = <înv.> dinte de fii. Dinţii de elefant sunt din fildeş şi foarte lungi; (la pl; la om şi la animale) dinţi definitivi = dinţi permanenţi. Dinţii definitivi cresc în locul dinţilor de lapte şi au rădăcini puternice, bine înfipte în maxilar; dinţi permanenţi = dinţi definitivi; (pop.) dinte gingi-rtos v. Incisiv; (înv.) dinte de fii v. Dinte de elefant. 4 (stomat.) dinte artificial = dinte dintru fals. Dintele artificial este dintele aplicat de stomatolog în locul celui căzut; dinte fals = dinte artificial. II (p. anal) 1 (la greblă, furcă etc.) colţ. S-a înţepat în picior, din neatenţie, într-un dinte al furcii. 2 (la grapă) colţ, măsea. Dinţii grapei mărunţescpământul. 3 (la fierăstrău) colţ, zimţ. Dinţii fierăs-trăului s-au tocit. 4 (tehn.) crestătură, zimţ. Rotiţa are mai mulţi dinţi pe margine. 5 (miner.) ureche. Dintele este crestătura care se face în partea superioară a stâlpilor de galerie pentru a se aşeza grinda. 6 (la coasă; reg.) v. Măsea. 7 (ţes.; reg.) v. Răritură. 8 (geomorf; poetic) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. III (bot.) 1 (art.) dintele-dracului = a Polygonum hy-dropiper; ardeiul-dracului (v. ardei), ardeiul-porcului (v. ardei), buruiana-viermilor (v. buruiană), cânepă-de-apă, iarba-pu-recilor (v. iarbă), iarbă-iute,iarbă-roşie,pi-parcă-sălbatică, piper-de-apă, piper-de-baltă, piper-de-vale, piperul-bălţii (v. piper), pi-perul-broaştei (v. piper), troscot-piperat (v. troscot1), troscot-roşu (v. troscot1); b (reg.; şi dintele-lupului) v. Dentiţă (Bidens tripartitus); (pop.) dintele-calului = colţ-de-cal, măselar. Dintele-calului este o specie de porumb cu bobul mare, lat şi albicios; (reg.) dintele-câinelui - dintele-ochiului v. Măseaua-ciutei (v. măsea) (Erythronium dens caniş); dintele-leuluiv. Păpădie (Ta-raxacum officinale); (la pl.) dinţii-babei v. Colţul-babei (v. colţ) (Tribulus terrestris). 2 (reg.)v. Arpagic (Allium schoenoprasum). dintelâ vb. I. tr. (tehn.; înv.; compl. indică piese, roţi, unelte etc.) v. Cresta. Dantura. Dinţa. Zimţa. Zimţui. dintelât, -ă adj. (înv.; despre piese, roţi, unelte etc.) v. Crestat Dinţat. Zimţat2. Zimţuit2. dintotdeauna adj. invar, caracteristic, obişnuit, specific, <înv.> obicnit. A făcut prezentările în stilul său dintotdeauna. Surâsul său dintotdeauna îi reapare pe chip. dintre prep. I (introduce un atr.) 1 (atr. indică o perioadă de timp adesea neprecizată) din. într-una dintre seri va trece pe la noi. 2 (atr. indică detaşarea) din, între, printre. Un elev dintre aceia foarte buni a plecat la olimpiadă. 3 (atr. indică o corelaţie sau o alternanţă) între. Raportul dintre cerere şi ofertă este disproporţionat. Se fac multe glume referitoare la relaţia dintre noră şi soacră. II (introduce un compl indir. care indică partitivul) din, între, printre. Este cea mai inteligentă dintre toţi colegii. dintru prep. (mai ales înaintea lui „acel", „acest", „însul", „un", cu elidarea vocalei finale proprii) I (introduce un atr.) 1 (atr. indică materia) de2, din. Astăzi a îmbrăcat o rochie dintr-o mătasefrumos colorată. 2 (atr. indică timpul desfăşurării acţiunii) din. Ploaia din-tr-acea noapte inundase satul. 3 (atr. are sens partitiv) din. Ştie multe dintr-ale treburilor gospodăreşti. II (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică descendenţa, originea) din. Se trage dintr-un neam de boieri. 2 (compl. indică obiectul prefacerii) din. Şi-a făcut bucătărie dintr-o cămară. III (introduce un dinţa circ. de loc; circ. indică punctul de desprindere) din, dinspre. O vede ieşind dintr-o curte. dinţa vb. I. tr. (compl. indică piese, roţi, unelte etc.) a cresta, a dantura, a zimţa, a zimţui, a fereca, <înv.> a dintela. Rotiţa de la angrenaj a fost dinţată la strung. dinţar s.n. 1 (tehn.) călcător, ceapraz, ceaprazar, trăgătoare (v. trăgător), zimţar. Dinţarul este folosit de lemnar pentru a îndrepta dinţii fierăstrăului. 2 (tehn.; la plug.; reg.) v. Regulator. 3 (agric.; reg.) v. Greblă. 4 (med.; arg.) v. Dentist. Odontoiatru. Stomatolog. dinţâre s.f. (tehn.) crestare, danturare, mole-tare, randalinare, striere, zimţare, zimţat1, zimţuire, zimţuit1. Execută la strung dinţarea marginii piesei metalice. dinţâriţă s.f. (bot.; reg.) v. Ciormoiag (Melampyrum cristatum). dinţat, -ă adj. 11 (despre piese, roţi, unelte etc.) crestat, zimţat2, zimţuit2, zimţos, ferecat2, <înv.> dintelat, dinţuros. Marginile dinţate ale monedei s-au tocit. 2 (bot.; despre frunze) zimţat2. Păpădia are frunze dinţate. II fig. (fam.; despre oameni) v. Arţăgos. Băţos. Certăreţ. Clonţos. Colţos. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. Ţăndăros. dinţălâr s.m. (med.; reg.) v. Dentist. Odontoiatru. Stomatolog. dinţătură s.f. (bot.) <înv.> dentatură. Dinţă-tura este o crestătură în formă de dinţi. dinţi'me s.f. (colect.; anat.; înv.)v. Dantură. Dentiţie. dinţişor s.m. (anat.) dinţuc, dinţuţ, dincuţ. Copilului i-au ieşit primii din-ţişori. dinţuc s.m. (anat.; rar) v. Dinţişor. dinţură s.f. (bot.) 1 Odontites rubra; iar-ba-dintelui (v. iarbă). 2 Dentaria bulbifera; colţişor, colţoi. 3 Euphrasia stricta şi Euphrasia rostkoviana; silur, buruieniţă, buruienuţă, dragostea-fetei (v. dragoste), floare-de-ochi, mângâierea-apelor (v. mângâiere). dinţuros,-oăsă adj. (înv.; despre piese, roţi, unelte etc.) v. Crestat Dinţat Zimţat2. Zimţuit2. dinţuţ s.m. (anat.; rar) v. Dinţişor. dioceză s.f. (relig.) = dieceză, diodă s.f. (electr.) diodă electroluminis-centă = diodă luminiscentâ = led. Dioda luminiscentă emite lumină atunci când este polarizată direct. diol s.m. (chim.) dialcool. Diolul are două grupe hidroxil în moleculă. diolefme s.f. pl. (chim.) diene. Diolefinele sunt hidrocarburile cu două duble legături în moleculă. diomedă s.f. (omit.; înv.) v. Albatros (Di-omedea exulans). dionisiăc, -ă adj. 1 bahic, dionisian, vachicesc. Sărbătorile dionisiace erau închinate zeului Dionysos. 2 fig. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, arzător, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic,elansat. Ţine un discurs dionisiac. dionisiân, -ă adj. (rar) v. Bahic. Dionisiac, dionisiamsm s.n. dionisism. Tema seminarului este dionisianismul lui Nietzsche. diomsic, -ă adj. fig. (rar; despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Aprins2. Ardent. Arzător. Avântat. Dionisiac. Efervescent. Entuziasmat. Entuziast. Fervent. Fierbinte. Focos. Incandescent. Incendiar. înaripat, înflăcărat. înfocat. însufleţit. învăpăiat. Pasionat. diom'sii s.f. pl. (în Antic, greacă) jocuri dionisiace (v. joc), sărbători dionisiace (v. sărbătoare), serbări dionisiace (v. serbare). Dionisiile erau organizate în cinstea zeului Dionysos. dionisism s.n. dionisianism. dioptrie s.f. (optic.) tărie. Trebuie să-şi schimbe ochelarii, deoarece dioptriile sunt prea mici. diorfe s.f. (fin., econ.; înv.) v. Scadenţă. Termen. dioscoreacee s.f. pl. (bot.) dioscoree. Di-oscoreaceele constituie familia de plante mo-nocotiledonate care are ca tip ignama. dioscoree s.f. pl. (bot.) dioscoreacee. dioxi'd s.m. (chim.) 1 bioxid. Dioxidul este oxidul care conţine doi atomi de oxigen. 2 di-oxid de azot = bioxid de azot, hipoazotidă. Dioxidul de azot este un gaz care se formează la temperatura ridicată din ţevile de eşapament, fiind considerat unul dintre cei mai periculoşi poluanţi; dioxid de carbon = anhidridă carbonică, bioxid de carbon. Dioxidul de carbon are gust acid; dioxid de siliciu = bioxid de siliciu, silice. Dioxidul de siliciu se găseşte în natură în compoziţia celor mai multe roci şi se foloseşte la fabricarea sticlei, a betonului etc.; dioxid de sulf= anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf, sulf volatil (v. sulf). Dioxidul de sulf este folosit în vopsitorie ca decolorant; dioxid de titan = alb de titan, bioxid de titan. Dioxidul de titan este folosit în pictură ca pigment alb. dipiridamol s.n. (farm.) persantin. Dipi-ridamolul este indicat în cardiopatia ischemică cronică. diplacuzie s.f. (med., med. vet.) paracuzie dublă. Diplacuzia este tulburarea funcţională a auzului. di'plă mare s.f. (muz.; reg.) v. Contrabas, diplegi'e s.f. (med., med. vet.) hemiplegie dublă. Diplegia este paralizia care afectează părţi similare, bilateral. diplobiont s.m. (biol.) diplont. Diplobiontul este organismul cu celule somatice care au un număr dublu de cromozomi. diplofăză s.f. (biol) fază diploidă. Dipbfaza este 0 perioadă din evoluţia unui organism situată întrefecundaţie,formarea zigotului şi meioză. diplofome s.f. (med.) voce bitonală. Diplo-fonia este o tulburare afonaţiei. diplomăt,-ă s.m., s.f., adj .(polit.) 1 s.m., s.f. <înv.> diplomatic. La ambasada SUA din Bucureşti s-au adunat diplomaţi din mai multe ţâri. 2 adj. (despre oameni politici) <înv.> diplomatic A fost desemnat ministru diplomat. diplomătic, -ă adj., adv., s.f., s.m. I adj. 1 (polit.) <înv.> politic. Are de îndeplinit o | 500 misiune diplomatică. 2 (înv.; despre oameni politici) v. Diplomat. II adv. (modal; polit) <înv.> diplomaticeşte, diplomatica-mente. Cele două state au rezolvat diplomatic conflictul. II11 s.f. (polit.; astăzi far) v. Diplomaţie. Politică (v. politic). 2 s.m., s.f. (polit.; înv.) v. Diplomat. 3 s.f. (înv.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Ne-sinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, diplomaticamente adv. (modal; polit.; ital; înv.) v. Diplomatic. diplomaticeşte adv. (modal; polit.; înv.) v. Diplomatic. diplomaticâs, -oăsă adj. (înv.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean, diplomaţie s.f. 1 (polit.) diplomatică (v. diplomatic). încearcă să intre în diplomaţie. 2 politică (v. politic), tactică, <înv.> politichie. Diplomaţia pe care ea a adoptat-o a fost benefică, pentru că a obţinut ceea ce şi-a dorit. 3 (pop.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, diplomă s.f. 1 atestat, afiştat, carte de boierie, carte de nemeşug, carte nobilitară. Diploma nobilitară era actul prin care se acorda cuiva un titlu nobiliar. diplomieli'e s.f. (med.) diastematomielie. Diplomielia este dublarea congenitală a mă-duvei spinării. diplont s.m. (biol.) diplobiont. diplopod s.a (zool) miriapod.Diplopodele au corpul alcătuit din inele sau din segmente, fiecare prevăzut cu mai multe perechi de picioare dipod, -ă adj. (rar; despre fiinţe) v. Biped, dipol s.m. (fiz; şi dipol electric, dipol electric elementar) dublet, dublet electric Dipolul electric este sistemul de două sarcini electrice punctuale, foarte apropiate, egale şi de semn contrar. dipsăc s.m. (bot.; reg.) 1 v. Varga-ciobanului (v. vargă) (Dipsacus silvester). 2 dipsac-laci-niat v. Scaiete (Dipsacus laciniatus); di-psac-păros v. Scăiuş. Varga-ciobanului (v. vargă) (Dipsacus pilosus). dipsacacee s.f. (bot.; rar) v. Dipsacee. dipsacee s.f. (bot.) dipsacacee. Scaietele este o dipsacee. dipsomam'e s.f. (psih.) potomanie. Dipso-mania este necesitatea de a bea în exces băuturi alcoolice. diptere s.f. pl. (entom.) <înv.> doaripe. Printre diptere se numără muştele şi ţânţarii. direc s.n. (constr., reg.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. direclîe s.f. (fin.) <înv.> stâlpar. Direclia era o monedă spaniolă de argint, cu valoare mică, care a circulat şi în Ţările Române. 501 | direct, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre drumuri, căi, poteci) drept, neocolit, otova. Merge spre castel pe un drum direct. 2 nemediat, nemijlocit. Internetul asigură legături directe între oameni aflaţi în locuri diferite. 3 nemijlocit, personal. Trebuie să aibă o discuţie directă, între patru ochi. 4 {despre afirmaţii, aluzii etc. ale oamenilor) făţiş, ponc. A trecut la ameninţări directe. 5 (mai ales despre ascendenţi sau, rar, despre descendenţi) imediat, nemijlocit. îi este urmaş direct. 6 (rar; despre reproduceri, imitaţii etc.) v. Exact. Fidel. 7 (rar; despre acţiuni, stări, situaţii etc.) v. Clar. Evident. Flagrant. Incontestabil. Indiscutabil. Izbitor. învederat. Limpede. Manifest. Neîndoielnic. Neîndoios. Netăgăduit. Pregnant. Reliefant. Vădit. Vizibil. 8 (rar; despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) v. Clar. Evident. Incontestabil. Indiscutabil. Indubitabil. Limpede. Necontestabil. Necontestat. Nediscutabil. Neîndoielnic. Neîndoios. Netăgăduit. Sigur. Solid. Vădit. Vizibil. II adv. (modal) 1 frontal, pieptiş. Excursioniştii au urcat direct muntele. 2 nemijlocit, personal, directamente. Trebuie să discute direct cu el nu prin intermediari. 3 (în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) cinstit, deschis, fetiş, franc2, sincer, <înv.> aievea, avedere, înfăţişat, neted, verde. I-a spus direct, în faţă, că trebuie să-şi respecte cuvântul dat. 4 (în legătură cu vb. de mişcare; de obicei urmat de determ. locale) drept, neocolit, otova, aţă, oblu, sfoară, fix, înfipt De la şcoală vine direct acasă. directamente adv. (modal; livr.) v. Direct. Nemijlocit. Personal, directeţe s.f. directitate, directitudine. directităte s.f. 1 directeţe, directitudine. Este sincer şi are de suferit uneori din cauza directităţii sale. 2 fig. rectitudine. Şeful său este un model de directitate. directitudine s.f. directeţe, directitate. directiv, -ă adj. 1 (telec.; despre antene, unde etc.) direcţional. Antena directivă concentrează radiaţiile emise într-o anumită direcţie. 2 director2. directivă vb. I. tr. (rar; compl. indică activităţi sau sectoare de activitate, procese, fenomene etc.) v. Direcţiona. directivâre s.f. (rar) v. Direcţionare, directivă s.f. indicaţie, instrucţiune, îndrumare, normativ, normă, recomandare, <înv.> regulativ. în timpul inundaţiilor au fost respectate directivele guvernului. director1, -oâre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. directoreasă, <înv.> directriţă, dirigent. Este director de şcoală. 2 s.m. (teatru, cinemat.) director artistic = director de scenă = regizor. Directorul de scenă a distribuit-o într-un rol secundar. 3 s.m. director de cabinet = şef de cabinet. Directorul de cabinet este însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituţie. 4 s.m. (econ.) director comercial = manager. Directorul comercial conduce şi administrează o întreprindere, o societate comercială sau o afacere. 5 s.m. (publicitate, design) director de creaţie = art-director. Directorul de creaţie lucrează adesea în parteneriat cu un copywriter. director2, -oâre adj. directiv. Conduce după principiul director că oamenii pot fi stimulaţi să-şi fructifice calităţile. directorăt s.n. I (adm.) 1 <înv.> directorie. Directoratul său s-a încheiat. 2 (înv.)v. Conducere. Direcţie. Şefie. 3 (ieşit din uz) Direcţie. II (polit.; în Franţa) <înv.> directorie, directoriu. Directoratul era un consiliu alcătuit din cinci persoane, care a guvernat între 1795 şi 1799. directoreâsă s.f. (fam.) v. Directoare (v. director1). directoresc,-eâscă adj. (înv.) v. Directorial, directoriâl, -ă adj. <înv.> directoresc. Biroul directorial a fost reamenajat. directorie s.f. (înv.) 1 (adm.) v. Directorat. 2 (adm.) v. Direcţie. 3 (polit.; în Franţa) v. Directorat. directoriu s.n. (polit.; în Franţa; înv.) v. Directorat. directriţă s.f. (înv.) 1 v. Directoare (v. director1). 2 v. Direcţie. Parte. Sens. direcţie s.f. 11 parte, sens, rută1, <înv.> directriţă. Se despart, iar prietenul său merge în direcţia opusă. 2 latură, parte, sens. Tufele îşi întind ramurile în toate direcţiile. I11 conducere, şefie, <înv.> directorat. Direcţia întreprinderii este deţinută de un foarte bun manager. 2 (teatru, cinemat. etc.) direcţie de scenă = artă regizorală, înscenare, montare1, punere în scenă, regie, regizorat, <înv.> scenariu. Silviu Purcărete este un maestru al direcţiei de scenă. 3 (concr.; şi în forma direcţiune) conducere, <înv.> directorat, directorie. A înmânat direcţiei instituţiei o cerere de concediu medical. Direcţiunea a hotărât majorarea salariilor angajaţilor firmei. 4 (concr.; adm.) deşit din uz> directorat. Direcţia revistei este o încăpere mare care se află la etajul al doilea al clădirii. III fig. 1 sens, tendinţă, cale, drum, fegaş, linie, duet Ce direcţie va urma această societate? Direcţia pe care a luat-o discuţia ar trebui schimbată. 2 sens, linie, orientare. Trebuie să ştii direcţia în care să acţionezi. A urmărit direcţia în care a evoluat poetul. 3 sens, tendinţă, linie, stindard. Urmează direcţia politicii partidului din care face parte. 4 curs1, pistă. Schimbările au luat o direcţie neaşteptată. direcţionâ vb. I. tr. 1 (compl. indică mecanisme, instrumente, piese din dispozitive mecanice etc.) a dirija, <înv.> a dirigui. Chirurgul îi introduce în venă un cateter pe care îl direcţionează către inimă. 2 (compl. indică activităţi sau sectoare de activitate, procese, fenomene etc.) a directiva. Profesorul îi direcţionează pozitiv gândirea. 3 (rar; compl. indică bani, bunuri materiale etc.) v. Afecta2. Destina. Distribui. Repartiza, direcţionăl, -ă adj. (telec.; despre antene, unde etc.) directiv. direcţionâre s.f. directivâre. Se ocupă de direcţionarea acestei activităţi. direcţiune s.f. = direcţie. direjetbr s.m. (muz.; înv.) v. Conducător. Conducător de orchestră. Dirijor. Şef de orchestră. dirija dirempţiune s.f. (livr.) 1 v. Despărţire. Desprindere. Detaşare. Izolare. Rupere. Separare. Separaţie. 2 (jur.) v. Despărţire. Divorţ. Separare. Separaţie, diri prep. (introduce un circ. de loc care indică situarea unei fiinţe, a unui obiect etc. în apropiere de altă fiinţă, de alt obiect etc.; reg.) v. Lângă. diri'g, -ă s.m., s.f. (pedag.; jar. elevilor) v. Diriginte. dirigent, -ă s.m., s.f. (înv.) 1 v. Director1. 2 (muz.) v. Conducător. Conducător de orchestră. Dirijor. Şef de orchestră, diriginte, -ă s.m., s.f. (pedag.) dirig. Dirigintele clasei este profesorul de fizică. dirigui vb. IV. tr. 1 (despre suverani; compl. indică state, popoare etc.) a cârmui, a conduce, a domni, a guverna, a stăpâni, a regenta, <înv. şi pop.> a oblădui, <înv. şi reg.> a schivemisi, <înv.> a birui, a chivernisi, a crăi, a despune, a hătmăni, a împărăţi, a ocârmui, a povăţui, a vlădui, a rege2, a duce2. Alexandru Ioan Cuza a fost primul care a diriguit cele două ţări româneşti unite. 2 (rar; compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce. Dirija. Gospodări. Manageriza. Ţine. 3 (înv.; compl. indică mecanisme, instrumente, piese din dispozitive mecanice etc.) v. Direcţiona. Dirija. 4 (înv.; compl. indică oameni) v. Călăuzi. Conduce. Dirija. Ghida. îndrepta. îndruma. Orienta. 5 (muz.; ieşit din uz; compl. indică formaţii muzicale, solişti etc.) v. Conduce. Dirija. diriguire s.f. 1 (polit.) cârmuire,conducere, domnie, guvernare, stăpânire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> chiverniseală, chivernisire, domnire, împărăţie, oblastie, ocârmuire, purtare, purtat1, stăpânărie, stăpânie, ţiitură, vlădicie, zabitlâc, cârmă. în timpul diriguirii Moldovei, Ştefan cel Mare a ridicat foarte multe biserici. 2 (rar) v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire. diriguitor, -oâre s.m., s.f. (rar) v. Conducător. Şef. dirijâ vb. 1.1 tr.1 (muz.; compl. indică formaţii muzicale, solişti etc.) a conduce, deşit din uz> a dirigui. A fost invitat să dirijeze orchestra Operei din Bucureşti. 2 (compl. indică acţiuni, activităţi, planuri etc.) a conduce, a regiza. Persoana care dirijează toate acţiunile grupului este o tânără. 3 (aeron., nav.; compl. indică aeronave, ambarcaţiuni, nave, dirijabile etc.) a conduce, <înv.> a povăţui. Dirijează barca pe braţul Sulina al Dunării. 4 (compl. indică mai ales traficul terestru, aerian sau maritim) a îndruma, a regla. Poliţiştii dirijează circulaţia în intersecţiile aglomerate. 5 (fiziol., med., med. vet.; compl. indică funcţionarea unui organ, a unui sistem dintr-un organism viu) a regla. Sistemul nervos dirijează funcţiile glandelor endocrine. 6 (tehn.; compl. indică mecanisme, instrumente, piese din dispozitive mecanice etc.) a direcţiona, <înv.> a dirigui. 7 (compl. indică oameni) a călăuzi, a conduce, a ghida, a îndrepta, a în- dirijabil druma, a orienta, <înv.> a dirigui, a sledi, a tocmi. A dirijat-o pe drumul cel mai scurt spre gară. II fig.1 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) îndruma, a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) ghida, a lumina, a (se) orienta, a (se) deştepta, a (se) pleca. Părinţii au atribuţia de a-şi dirija copiii pe drumul cel bun. în viaţă se dirijează după principii ferme. 2 tr. (compl. indică oameni) a îndruma, a povăţui, a sfătui, a călăuzi, a conduce, a ghida, a pilota, a drege, a miji. Mama l-a dirijat bine în viaţă. 3 tr. (compl. indică acţiuni, activităţi, discuţii, preocupări etc. ale oamenilor) a canaliza, a îndrepta. Şi-a dirijat atenţia asupra vorbitorului. Dirijează discuţia spre ceea ce îl preocupă. dirijăbil s.n. (av.) zepelin. Un dirijabil zboară deasupra lacului Konstanz, la graniţa dintre Germania şi Elveţia. dirijare s.f. 11 îndrumare, reglare. Dirijarea circulaţiei pe străzile oraşului este în sarcina poliţiei rutiere. 2 călăuzire, conducere, ghidare, îndreptare, îndrumare, orientare. Ca să ajungă la gară, are nevoie de dirijarea unui cunoscător al oraşului. II fig. ghidare, îndrumare, călăuzire, conducere, orientare. Dirijarea copiilor pe drumul cel bun în viaţă este una din atribuţiile părinţilor. dirijor, -oare s.m., s.f. (muz.) conducător, conducător de orchestră, şef de orchestră, <înv.> direjetor, dirigent, maestru dirigent, bandleader. La intrarea dirijorului, publicul aplaudă entuziast. diriticânie s.f. (reg.) 1 v. Dereticare. Dereticat1. Scuturare. Scuturat1. 2 v. Curăţenie. Dereticare. Scuturătură. dirmeâ s.f. (înv. şi reg.) v. Basma. Tulpan, disc s.n. 1 cerc, roată1. Copilului îi place să rostogolească un disc de plastic. 2 (muz.) placă. Are o colecţie de discuri cu muzică clasică. 3 (muz.) disc compact = compact-disc. A înregistrat pe un disc compact mai multe piese vocal-instrumentale. 4 platan2, taler2, talger, tas, <înv. şi reg.> scafa, lingură, taier, tavă, terezie. A pus pe discul balanţei brăţara din aur pentru a o cântări. 5 (inform.) disc dur = disc fix; discfix = disc dur. Discul dur sau fix este discul magnetic fixat în calculator, având o mare capacitate de memorare şi o viteză de lucru relativ mai mare decât a dischetelor; disc flexibil = dischetă, flop-py-disc. Pe discul flexibil se stochează şi se reproduc informaţiile dintr-un computer. 6 (astron.) <înv.> taier. în timpul unei eclipse, discul lunii este parţial sau total acoperit. 7 (biol.) disc embrionar = bănuţ, ban. Discul embrionar este germenul ouluifecundat. 8 (anat.) disc optic = papilă optică. Discul optic este vizibil la examenul fundului de ochi. discălât, -ă adj. (în opoz. cu „urât”; reg.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. discernământ s.n. discernere. Copiii mici sunt lipsiţi de discernământ. discerne vb. III. tr. (compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni) a deosebi2, a desluşi, a diferenţia, a distinge, a discrimina, <înv. şi pop.> a osebi2, a deschilini, <înv.> a dezjudeca, a cerne. Când ia o hotărâre, încearcă să discearnă bine avantajele şi dezavantajele pe care le are. discernere s.f. discernământ, dischetă s.f. (inform.) disc flexibil, flop-py-disc. disciform,-ă adj. (despre ojmcte, formaţiuni etc.) discoid, discoidal. disciplinăt, -ă adj. (despre viaţa oamenilor, despre modul lor de a gândi etc.) ordonat, regulat. A trăit mult pentru că a dus o viaţă disciplinată. Are o minte disciplinată. disciplină s.f. 1 ordine, rânduială, regulă. Cei mai mulţi adolescenţi respectă disciplina impusă de şcoală. 2 (de obicei urmat de determ. care indică felul) branşă, domeniu, ramură, sector, specialitate, <înv.> rămureală, specie, tagmă, felie. Tatăl ei a lucrat în mai multe discipline economice. 3 ştiinţă, epistimie. în ultimul timp au apărut noi discipline,precum informatica. 4 (pedag.) materie, obiect, studiu, <înv.> învăţătură, matimă. Disciplina lui preferată este fizica. discipol s.m. 1 elev, învăţăcel, ucenic, cirac, <înv.> şcolar1. Socrate a avut mulţi discipoli 2 acolit. Propune discipolilor săi un plan de îndepărtare a conducerii actuale. disci'zie s.f. (chir.; rar) v. Secţionare. Secţiune. Tăiere. di'sco subst. (fam.) v. Discotecă, di'sco-bar s.n. bar-discotecă. Disco-barul atrage mulţi tineri. discoid, -ă adj. (despre obiecte, formaţiuni etc.) disciform, discoidal. discoidăl,-ă adj. (despre obiecte, formaţiuni etc.) disciform, discoid. Unele monede au formă discoidală. discolic, -ă adj. (livr.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Negativ. discolie s.f. (înv.) v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. Inconve-nienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. discolios, -oăsă adj. (înv.; despre fiinţe sau, p. ext., despre organisme care se adaptează greu la un anumit mediu) v. Dificil. Pretenţios, discolipsi'vb. IV. (grec.; înv.) 1 refl. (despre oameni) v. Contrapune. împotrivi. încontra2. Opune. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna. încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura. discolor, -ă adj. (latin.; înv.; despre obiecte, lucruri etc.) v. Multicolor. Pluricrom. Polico-lor. Policrom. Policromic. disconfort s.n. inconfort. Poluarea fonică din oraş provoacă locuitorilor disconfort. discontinuă vb. I. tr. (înv.; compl indică îndeletniciri, activităţi, lucrări etc.)v. înceta, întrerupe. Opri. Sista. Suspenda, discontinuăre s.f. (înv.) v. încetare. întrerupere. Oprire. Sistare. Suspendare, discontinuăţie s.f. (înv.) v. încetare. întrerupere. Oprire. Sistare. Suspendare, discontinuităte s.f. intermitenţă. Structura romanului dă senzaţia de discontinuitate. | 502 discontinuu, -uă adj., adv. I adj. 1 (despre procese, fenomene etc.) intermitent. Priveşte fascinat jocul discontinuu de lumini din pomul de Crăciun. 2 (fiz., mat., filos., lingv.; despre numere, mărimi, unităţi etc.) cuantificat, discret. Variaţie discontinuă a valorii unei mărimi fizice. II adv. (modal) intermitent. Becul de avarie clipeşte discontinuu. disconvenăbil, -ă adj. (înv.; despre stări, situaţii etc.) v. Inconvenabil. Neconvenabil, disconvergenţă s.f. (rar) v. Divergenţă, discord, -ă adj. (muz.; înv.; despre instrumente muzicale cu coarde) v. Dezacordat. Discordat. Neacordat, discordă vb. 1.1 refl. (muz.; în opoz. cu „a se acorda”; despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. Violoncelul s-a discordat. 2 tr.,refl. (rar; compl. sau sub. indică fiinţe, corpul lor ori părţi ale acestuia) v. Destinde. Dezdoi. îndrepta. întinde. Relaxa, discordănt, -ă adj. 1 (despre sunete, voci etc.) disonant, distonant, inarmonios, near-monios, strident, dizarmonic. La un moment dat, sunetele orchestrei au devenit discordante. 2 fig. (despre fenomene, idei, tendinţe,păreri etc.) antitetic, contradictoriu, contrar, divergent, opus, potrivnic, discrepant. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt discordante. discordănţă s.f. 1 dezacord, discrepanţă, disonanţă, distonanţă, inadecvare, neadec-vare, neconcordanţă, nepotrivire, stridenţă, diston, distonare, inadecvaţie. S-a scris mult despre discordanţa dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. 2 (psih.) disociaţie psihică. Discordanţa este simptomul principal al schizofreniei. discordâre s.f. 1 (muz.) dezacordare, dezacordaj. Prin cădere, s-a produs discorda-rea violoncelului. 2 (rar) v. Destindere. îndreptare. întindere. Relaxare. 3 fig. (înv.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Destindere. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Relaxare. Repaus. Seninătate. Tihnă, discordăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre arcuri, coarde aflate în tensiune etc.) destins, deten-sionat, relaxat, slăbit, destrunat, <înv.> slăbănog. Partida de tenis s-a întrerupt, deoarece plasa era discordată. 2 (muz.; despre instrumente muzicale cu coarde) dezacordat, neacordat, destrunat, <înv.> discord. A reparat violoncelul discordat. II adv. (indică modul de executare a unei piese muzicale) dezacordat, scordato. discordie s.f. 1 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală,bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poan-că (v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, discura şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevi-re, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de discordie între cei doi parteneri de afaceri. 2 animozitate, duşmănie, hainie, inamiciţie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură1, vrajbă1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâtură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o discordie veche. discotecă s.f. disco. Tinerii frecventează cu plăcere discotecile. discount [dis'Kaunt s.n. (fin.; înv.) v. Scont, discredit s.n. (rar) v. Compromitere. Discreditare. discredită vb. I. 1 tr., intr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) bârfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a cleveti, a (se) defaima, a (se) denigra, a detracta, a infama, a (se) ponegri, a şopti, a (se) vitupera, <înv. şi pop.> a (se) ocărî, a feşteli, a huli, a (se) povesti, a (se) năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a (se) îmbârfi, a pedepsi, a (se) publica, <înv.> a (se) balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a se măscări1, a (se) mozaviri, a pişpăi, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a vilipenda, a vrevi, a (se) critica, a pecetlui, a (se) sfâşia, a ştampila, a (se) îngăla, a (se) bâzâi, a (se) forfeca, a (se) încondeia, a (se) înnegri, a (se) mâli, a (se) otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi îşi discreditează vecinii. După ruptură, încep să se discrediteze. 2 tr., refl. a (se) compromite, a (se) pierde, a (se) deochea. Şi-a discreditat cariera din cauză că a fost prins luând mită. S-a discreditat prin ceea ce a făcut. discredităre s.f. 1 bârfa, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defaimare, denigrare, detractare, detracţie, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. râu), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia discreditarea şi invidia. 2 compromitere, discredit. Luând mită, şi-a asumat riscul discreditării propriei cariere. S-a încercat discreditarea sa publică. discreditat, -ă adj. 1 (despre oameni) bârfit2, calomniat, defăimat, denigrat, detractat, ponegrit, <înv. şi pop.> ocărât, feştelit, năpăstuit, încondeiat2. Fata discreditată s-a îndepărtat de colege. 2 (despre oameni) compromis2, deocheat. în urma acelui scandal de corupţie, discreditat, a fost nevoit să-şi dea demisia din funcţia de conducere. 3 (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis2, dezonorat, necinstit, pângărit, profanat, <înv.> dezonest, întinat, maculat, mânjit, murdărit, pătat, terfelit, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui discreditate. discrepănt, -ă adj. fig. (despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) antitetic, contradictoriu, contrar, divergent, opus, potrivnic, discordant. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt discrepante. discrepănţă s.f. dezacord, discordanţă, disonanţă, distonanţă, inadecvare, neadec-vare, neconcordanţă, nepotrivire, stridenţă, diston, distonare, inadecvaţie. S-a scris mult despre discrepanţa dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. discret, -ă adj. 11 (despre oameni) secretos, <înv. şi reg.> tainic. Este o femeie discretă. 2 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om discret. 3 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tem, blafard, lin2, searbăd1, sărbeziu, <înv.> uşor2, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori discrete. 4 (despre lumină, surse de lumină etc.) pal, palid, slab, spălăcit, stins2, lin2, pălit1, searbăd1, debil, livid, plăpând, surd, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină discretă. Abia i se distinge silueta în razele discrete ale lunii. 5 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) ascuns2, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, secret2, singuratic, tainic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singurit. Se retrage în colţul cel mai discret al camerei. 6 (despre parfumuri, mirosuri etc.) subtil. Dinspre camera ei vine un miros discret de iasomie. Bomboana are un parfum discret de cireşe amare. II (fiz., mat., filos., lingv.; despre numere, mărimi, unităţi etc.) cuantificat, discontinuu. Variaţie discretă a valorii unei mărimi fizice. discrâţie s.f. (mai ales constr. cu vb. „a păstra”) secret2, tăcere, pudoare. Este una dintre rarele persoane care ştie să păstreze discreţia asupra celor discutate. discrimină vb. I. tr. (rar; compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni) v. Deosebi2. Desluşi. Diferenţia. Discerne. Distinge, discriminânt, -ă s.m., adj. I s.m. (mat.) realizant. Discriminantul este expresia formată din coeficienţii unei ecuaţii de gradul doi, a cărei valoare indică natura celor două rădăcini ale ecuaţiei. II adj. (rar) 1 v. Discriminatoriu. 2 (polit.) v. Discriminatoriu, discriminăre s.f. 1 deosebire, diferenţă, diferenţiere, discriminaţie, distincţie, disimilitudine, diferenţializare, distingere, <înv.> diferemânt, diferire, distinctăciune. Democraţia presupune egalitatea pentru toţi în faţa legii, fără discriminare. 2 (polit.) discriminare rasială = segregaţie rasială, segregare, segregare rasială. Discriminarea rasială trebuie combătută. discriminativ,-ă adj. (rar) v. Discriminatoriu, discriminatoriu,-ie adj. 1 discriminant, discriminativ. A făcut o analiză discriminatorie a celor două teorii. 2 (polit.) discriminant. Nu este de acord cu promovarea politicii discriminatorii. discriminaţie s.f. deosebire, diferenţă, diferenţiere, discriminare, distincţie, disimilitudine, diferenţializare, distingere, <înv.> diferemânt, diferire, distinctăciune. discrime s.f. (med.) dizendocrinie. Discrinia este disfuncţia glandelor endocrine. discromatop, -ă adj., s.m., s.f. (med.) discro-matopsic. Persoanele discromatope nu au capacitatea de a distinge culorile. discromatopsic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) discromatop. disculeţ s.n. (bot.; reg.) v. Albiţă (Alyssum calycium). disculpă vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) apăra, a (se) dezvinovăţi, a (se) justifica, a (se) scuza, a (se) dezvinui, a inocenta, a inocentiza, <înv. şi reg.> a (se) cura, <înv.> a se dezvina, a se dezvinovi, a se îndrepta, a (se) îndreptăţi, a (se) mântui. Degeaba te disculpi, tot nu te cred că n-ai avut timp să-mi scrii câteva rânduri. 2 tr. (jur.; compl. indică inculpaţi) a dezincrimina. Acuzatul a fost disculpat pe baza probelor prezentate de avocatul apărării. disculpăre s.f. 1 dezvinovăţire, justificare, justificaţie, scuză, dezvinuire, scuzare, <înv.> dezvinovâre, dezvinovăţie, disculpaţie, excuzaţie, disculpă. Disculparea lui nu l-a convins. 2 (jur.) dezincriminare. Disculparea inculpatului a fost uşor de realizat. disculpăt, -ă adj. 1 (despre oameni) dezvinovăţit, justificat, scuzat. Deşi a fost iertat, nu s-a simţit disculpat. 2 (jur.; despre inculpaţi) dezincriminat. disculpâţie s.f. (înv.) v. Dezvinovăţire. Disculpare. Justificare. Justificaţie. Scuză, disculpă s.f. (ital.) 1 v. Dezvinovăţire. Disculpare. Justificare. Justificaţie. Scuză. 2 v. Inocenţă. Nevinovăţie, discură vb. I. intr. (înv.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. discurirui 1504 discurirui vb. IV. intr. {înv.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. discurs s.n. 11 alocuţiune, cuvânt, cuvântare, prolaţiune, luare de cuvânt, vorbă, vorbire, logos, <înv.> dicţiune, dimigorie, voroavă, speech. La congres, directorul instituţiei a ţinut discursul de deschidere. 2 discurs funebru = oraţie funebră, <înv.> propovedanie. Discursurile funebre se rostesc la înmormântări. II (fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. discursiv, -ă adj. 1 (despre stilul oral sau scris) declarativ. Scrie poezii discursive. 2 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios,bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magniloc-vent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Cuvântarea nu a plăcut publicului din cauza stilului discursiv. discută vb. 1.1 1 intr. (despre oameni) a conversa, a dialoga, a se întreţine, a vorbi, a conferi, a convorbi, a dialogiza, a (se) sfătui, a gomoni, a povesti, a turvini, <înv.> a băsădi, a discura, a discurirui, a răspunde, a vorovi, a galibardi. Diplomaţii au discutat în engleză. Discută adesea pe net cu prietenii. 2 tr. (despre membrii unei instanţe judecătoreşti, ai unei adunări legiuitoare etc.; compl. indică probleme de larg interes, legi, proiecte, păreri, propuneri, chestiuni în litigiu etc.) a chibzui, a delibera, a dezbate1, a pertracta. Membrii comisiei au discutat îndelung până au luat o hotărâre. 3 tr. (compl. indică teme ştiinţifice, literare, probleme, subiecte din diferite domenii etc.) a dezbate1, a trata, <înv.> a tratarisi, a trătălui, a dezvolta. Cercetătorul discută o chestiune de istoria limbii române literare vechi. II refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra, discutăbil,-ă adj. 1 (jur.) contencios, controversat, litigios. Problemele discutabile sunt greu de rezolvat Judecătorul trebuie să rezolve un caz discutabil. 2 (despre realizări, manifestări etc. ale oamenilor) şubred. Teoria sa nu a fost acceptată pentru că argumentele invocate erau discutabile. 3 contestabil, im-probant, incert, îndoielnic, nesigur, în-doicios, vânturos. Clasamentul câştigătorilor este discutabil. discutăre s.f. 1 chibzuire, contenţiune, deliberare, dezbatere1, discuţie, pertractare, per-tractacţie, <înv> deliberaţie, discută, sfădire, trataţie, muchealemea. Membrii comisiei, după îndelungi discutări, au luat o hotărâre. 2 dezbatere1, tratare. Profesorul şi-a propus discutarea unei chestiuni de istoria limbii române literare vechi. discută s.f. (înv.) v. Chibzuire. Comentariu. Contenţiune. Deliberare. Dezbatere1. Discutare. Discuţie. Pertractare. Pertractacţie. discuţie s.f. 1 conversaţie, convorbire, dialog, interlocuţiune, colocuţiune, colocviu, cuvântare, sfat, sfatuire, vorbă, vorbit1, conversare, parolă, şuetă, <înv. şi reg.> vorbire, divănire, turvin, <înv.> beseadă, tăinit,voroavă, musaferea, duet. Discuţia lor a fost scurtă. 2 (inform.) chat, conversaţie, dialog. 3 chibzuire, contenţiune, deliberare, dezbatere1, discutare, pertractare, pertractacţie, <înv.> deliberaţie, discută, sfădire, trataţie, muchealemea. 4 controversă, dispută, rixă, sfadă, <înv.> disputare, dis-putaţie,dispuţie, vorbire, vrajbă1, luptă, polemică. Noua teorie a stârnit discuţii în lumea medicală. 5 ceartă, vorbă, zarvă, gâlceavă, sfadă, vuiet, ţigăneală. Multă discuţie a fost pentru achiziţiile de materiale. 6 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, bor-boase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, cioro-bor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuni-une, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfădire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă,filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de discuţie între cei doi parteneri de afaceri. disecă vb. I. tr. (anat.; compl. indică mai ales cadavre) a spinteca. Disecând cadavrul femeii, legistul a descoperit că fusese otrăvită. disecăre s.f. (anat.) disecţie, anatomie, <înv.> disecaţie. Disecarea cadavrelor poate ajuta la elucidarea unor cazuri de crimă. disecăţiesi. (anat.; înv.)v. Disecare. Disecţie, disecţie s.f. (anat.) disecare, anatomie, <înv.> disecaţie. disemină vb. I. tr. (compl. indică stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc.) a împrăştia, a propaga, a răspândi, a semăna1, a sufla. Diseminează numai ură între ei. diseminăre s.f. circulaţie, împrăştiere, propagare, răspândire, diseminaţie, lăţire. Diseminarea unor zvonuri mincinoase este frecventă. diseminăţie s.f. (rar) v. Circulaţie. Diseminare. împrăştiere. Propagare. Răspândire, disensiune s.f. altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poan-că (v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfădire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de disensiune între cei doi parteneri de afaceri. diseu s.n. (înv. şi reg.) v. Degetar. disfazi'e s.f. (med.) afazie. Disfazia este pierderea totală sau parţială a facultăţii de a vorbi şi de a înţelege vorbirea. disfom'e s.f. (med.) afonie, guturalizare, răguşeală, răgoritură. Profesoara suferă de disfonie cronică. disfrazie s.f. (psih.) schizofazie. Disfrazia este o tulburare patologică întâlnită informele avansate de schizofrenie. disfuncţie s.f. 1 (tehn.) defectare, dereglaj, dereglare, deteriorare, disfuncţionalitate, stricare, detracare, buleală. Maşina nu a mai putut fi pornită din cauza disfuncţiei motorului. 2 (psih.) abatere, abnormitate, anomalie, anormalitate, deviere, derapaj, dezordine. Bolnavul prezintă grave disfuncţii de comportament. 3 (med.) disfuncţie erectilă = emasculaţie, impotenţă, neputinţă. Disfuncţia erectilă poate fi tratată. disfuncţionalităte s.f. (tehn.) defectare, dereglaj, dereglare, deteriorare, disfuncţie, stricare, detracare, buleală. disgravidfe s.f. (med.) gestoză. Disgravidia este ansamblul manifestărilor patologice care apar în cursul unei sarcini. disidemonesc, -eâscă adj. (înv.; despre oameni) v. Superstiţios, desidemonic, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Superstiţios. disidemome s.f. (înv.) v. Superstiţie, disidemonios, -oăsă adj. (înv.; despre oameni) v. Superstiţios, disident, -ă s.m.,s.f. (relig.; înv.) v. Adamit. Anticrist. Eretic. Schismatic, disidenţă s.f. (polit.) sciziune, <înv.> erezie, osebire. Disidenţa poate apărea din cauza opiniilor divergente în cadrul unui partid. disolubilitate disilab, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) bisilab, bisilabic, disilabic. disilăbic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) bisilab, bisilabic, disilab. Ritmul versului este stabilit prin cuvinte disilabice. disimetric, -ă adj. asimetric, nesimetric, nonsimetric. Compune versuri disimetrice. Trăsăturile feţei lui sunt disimetrice. disimetrie s.f. asimetrie. în urma unei semipareze a rămas cu o uşoară disimetrie a gurii. disimilâre s.f. (fon.) disimilaţie. Disimilarea este modificarea sau dispariţia unui sunet sub influenţa unui sunet identic ori asemănător dintr-un cuvânt. disimilaţie s.f. 1 (fon.) disimilâre. 2 (lingv.) disimilaţie silabică = haplologie. Disimilaţia silabică este căderea unei silabe identice sau asemănătoare cu alta alăturată. disimilitudine s.f. (livr.) v. Deosebire. Diferenţă. Diferenţiere. Discriminare. Discriminaţie. Distincţie. disimulâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) a (se) ascunde, a oculta, a tăinui, <înv.> a pitula, a prămândi, a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca, a (se) voala, a învălui, a cosmetiza. îşi disimulează sfiala sub un zâmbet îndrăzneţ. disimulare s.f. tăinuire, disimulaţie, camuflare, deghizare, mascare, voalare, grimasă, cosmetizare. Disimularea adevărului de către guvernanţi este sancţionată politic. disimulat, -ă adj. 1 (despre stări, senzaţii, realităţi etc.) tăinuit, camuflat, deghizat, mascat, voalat, cosmetizat. Adevărul disimulat a fost până la urmă dat publicităţii. Zâmbetul ei îndrăzneţ este expresia unei sfieli disimulate. 2 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiavelistic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, făţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie disimulată, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie disimulată. disimulaţie s.f. (rar) v. Disimulare. Tăinuire, disipa vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) a (se) destrăma, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răzleţi, a (se) risipi, a (se) spulbera, <înv. şi pop.> a (se) despica, a (se) sparge, a (se) vărzui, <înv.> a (se) răşchira, a (se) deşira, a (se) ridica, a (se) răzbuna. Vântul a disipat norii. 2 tr. (în opoz. cu „a economisi) compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a prodiga, a părădui, a fitui, a sparge, <înv. şi reg.> a adevăsi, a prăda, a divesi, a izidi, a mătrăşi, a pocicăli, a pojivăi, a prădăli, a pustii, a schirfosi, a spesa, <înv.> a dezmăţa, a răşchira, a răşlui, a eroga, a afierosi, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. Disipează banii prin baruri şi discoteci. disipare s.f. 1 destrămare, împrăştiere, răsfirare, risipire, <înv. şi pop.> spargere, spart1, ridicare. Disiparea norilor a fost rapidă din cauza vântului puternic. 2 aruncare, azvârlire, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, iroseală, irosire, împrăştiere, risipire, zvârlire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, erogaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpare. Disiparea banilor prin baruri şi discoteci este una dintre plăcerile ei. disipat, -ă adj. 1 (despre nori, ceaţă, fum etc.) destrămat, împrăştiat, risipit, <înv. şi pop.> spart2. Printre norii disipaţi se vede cerul albastru. 2 (despre sume de bani, averi, bunuri etc.) cheltuit2, irosit, împrăştiat, prăpădit, risipit, părăduit, izidit. Banii disipaţi fuseseră împrumutaţi de la bancă. disipâţie s.f. (rar) v. Aruncare. Azvârlire. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Disipare. Iroseală. Irosire. împrăştiere. Risipire. Zvârlire. disjunct, -ă adj. (rar) v. Disjunctiv, disjunctiv, -ă adj., s.f. I adj. 1 disjunct. între cele două elemente există raporturi disjunctive. Se dau soluţii disjunctive. 2 (gram.; despre conjuncţii) <înv.> dezunitor. Conjuncţiile disjunctive leagă între ele două propoziţii sau două părţi de propoziţie care se află într-un raport de excludere. II s.f. (gram.) propoziţie disjunctivă. Disjunctiva este o propoziţie coordonată care se află într-un raport de excludere faţă de o altă propoziţie coordonată. disjuncţie s.f. 1 (med.) diastază. Disjuncţia este o depărtare anormală între două suprafeţe articulate. 2 (ret.) asindet. Disjuncţia întâlnită în text se referă la conjuncţiile coordonatoare copulative. 3 (log.) conectiv. Disjuncţia este relaţia dintre două enunţuri care se exclud reciproc. disjunge vb. III. tr. (compl. indică idei, probleme etc.) a disocia. încearcă să disjungă logic cele două probleme. dislipemie s.f. (med.) dislipidemie. dislipidemi'e s.f. (med.) dislipemie. Dis-lipidemia este modificarea concentraţiei lipidelor sangvine. dislipidoza s.f. (med.) dislipoidoză,lipidoză, lipoidoză. Dislipidoza este denumirea generi-că pentru un grup de afecţiuni determinate de tulburări enzimatice ale metabolismului lipidic. dislipoidoză s.f. (med.) dislipidoză,lipidoză, lipoidoză. dislocă vb. I. 1 tr., refl. a (se) desprinde. Pietrarii dislocă o bucată de marmură din munte. Stânca s-a dislocat din munte. 2 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) a (se) deplasa, a (se) dezarticula1, a (se) luxa, a (se) scrânti, a (se) răsuci, a (se) suci2, <înv. şi reg.> a (se) sminti, a se luşi, a (se) mumii, a se muta, a pica2, a (se) preti, a (se) proclinti, a sări, a (se) strica. Şi-a dislocat osul umărului. Femurul i s-a dislocat în urma căderii. 3 tr. (fiz.; despre corpuri solide sau lichide; compl. indică lichide) a dezlocui. Orice corp cufundat este împins în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de lichid pe care îl dislocă. 4 tr. (compl. indică populaţii, minorităţi naţionale, trupe militare etc.) a strămuta, <înv.> a străpune, a străpurta, a transplanta. Mulţi ardeleni au fost dislocaţi în Moldova. dislocâre s.f. 1 desprindere. Din cauza dislocării stâncii şi a căderii acesteia pe şosea, circulaţia a fost oprită. 2 (med., med. vet.) deplasare, dezarticulare, dezarticulaţie, exar-troză, luxare, luxaţie, scrântire, exarticu-laţiune, torsiune, răsucire, scrânteală, scrântitură, sucire, sucitură, luşitură, proclinteală, proclintire, <înv.> su-ceală. Dislocarea femurului i-a provocat dureri mari. 3 (fiz.) dezlocuire. Dislocarea este scoaterea unei cantităţi de fluid egale cu volumul unui corp solid introdus în acel fluid. 4 strămutare, străpunere. S-a hotărât dislocarea unor trupe militare din regiunea unde erau cantonate. 5 (geol.) dislocaţie. Dislocarea este modificarea poziţiei unui strat geologic sub acţiunea forţelor tectonice, a apei etc. dislocăt, -ă adj. 1 (mai ales despre pietre, bucăţi de stâncă) desprins, dezghiocat2. Circulaţia s-a oprit pentru îndepărtarea stâncii dislocate din munte. 2 (med., med. vet.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) deplasat, dezarticulat1, luxat, scrântit, dezbinat, luşit,proclintit, <înv.> dezbâr-nat. A fost operată din cauza femurului dislocat. 3 (fiz.; despre fluide) dezlocuit 4 (despre populaţii, minorităţi naţionale, trupe militare etc.) strămutat2. Trupele militare dislocate au fost instalate într-o altă regiune a ţârii. dislocâţie s.f. (geol.) dislocare, dismatur s.m. (med.) nou-născut hipotrofic. Disniaturul are greutatea anormală. dismorfie s.f. (med.) dismorfoză. Dismorfia este o diformitate congenitală sau dobândită. dismorf6ză s.f (med.) dismorfie. disociâ vb. I. tr. (compl. indică idei, probleme etc;) a disjunge. încearcă să disocieze logic cele două probleme. disociaţie s.f. 1 disociere. Ştie să facă disociaţie între binele său şi cel al oamenilor din subordineasa. 2 (psih.) disociaţie psihică = discordanţă. Disociaţia psihică este simptomul principal al schizofreniei. disociere s.f. disociaţie, disolubil, -ă adj. (chim.; despre substanţe sauelemente chimice) dizolvabil, solubil. Sarea de bucătărie este o substanţă disolubilă. disolubilitâte s.f. (chim.) solubilitate. Di-solubilitatea este proprietatea unei substanţe de a putea fi dizolvată într-un solvent. disolut | 506 disolut,-ă adj. 1 (despre oameni sau,p. ext, despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, de-licvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă disolut. 2 (chim.; înv.; despre substanţe, materii) v. Dizolvat. Solvat. disolutiv, -ă adj. (chim.; livr.; despre substanţe) v. Dizolvant. disoluţie s.f. 1 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destră-bălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, asel-ghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre disoluţie. 2 (chim.; înv.) v. Dizolvare. Solva-tare. 3 fig. (livr.) v. Descompunere. Destrămare. Dezmembrare. Distrugere. Nimicire. Surpare. disonănt, -ă adj. (despre sunete, voci etc.) discordant, distonant, inarmonios, nearmo-nios, strident, dizarmonic. La un moment dat, sunetele orchestrei au devenit disonante. disonănţă s.f. 1 dezacord, discordanţă, discrepanţă, distonanţă, inadecvare, neadec-vare, neconcordanţă, nepotrivire, stridenţă, diston, distonare, inadecvaţie. S-a scris mult despre disonanţa dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. 2 (lingv., muz.) cacofonie, cacofonism. Disonanţele, fiind neplăcute auzului, trebuie evitate. disosmi'e s.f. (med.) paraosmie, parosmie. Disosmia este o tulburare olfactivă care constă în percepţia falsă a unui miros. disparat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre lucruri, ştiri, date, impresii etc.) izolat,răzleţ. încearcă să adune în cartea sa impresii disparate, trăite în diferite momente ale vieţii. 2 (despre obiecte, lucruri care fac parte dintr-o serie, un ansamblu) descompletat, desperecheat. Serviciul de ceai disparat este chinezesc. II adv. (modal) izolat, răzleţ. Referirile la studenţie se regăsesc, disparat, în paginile cărţii sale. disparitate s.f. (livr.) v. Deosebire. Diferenţă. Nepotrivire. dispariţie s.f. 11 pieire, evaporare, volatilizare. Păgubiţii au constatat dispariţia hoţului în mulţimea de p?plajă. 2 decedare, deces, expiere, moarte, pieire, prăpădire, ră-posare, sfârşit1, stingere, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, topenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, presta-vlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), săvârşenie, săvârşit1, scădere, sconcenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mierlire. Dispariţia poetului a provocat durere. 3 (fon.) cădere, suprimare, <înv.> supre-siune. Adesea, dispariţia vocalei finale are scop stilistic. 4 încetare, stingere. Dispariţia acordurilor disonante de vioară a fost o binefacere. 5 încetare, trecere. Mestecarea unei gume ajută la dispariţia senzaţiei de sete. II fig. moarte. Nu se temeau de dispariţia prieteniei dintre ei. dispărea vb. II. intr. 11 (despre fiinţe) a pieri, a se dizolva, a se eclipsa, a se evapora, a se volatiliza, a o şterge. Hoţul a dispărut într-o clipă în mulţimea de pe plajă. 2 a se pierde, a pieri, a se neantiza, a se prăpădi, <înv.> a se despierde, a se afunda, a se mistui, a se scufunda, a se topi, a se acufunda. Silueta ei dispare în noapte. 3 (despre oameni; adesea la imper.) a fugi, a lipsi, a o şterge. Când a văzut cum stau lucrurile, a dispărut într-o clipă. Dispari din faţa mea! 4 (în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) a apune, a asfinţi, a coborî, a se lăsa, a pieri, a se pleca, a declina, a scădea, <înv. şi pop.> a se lua, a scăpăta, a sfinţi2, <înv.> a se lipsi, a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda, a scoborî. Soarele dispare în spatele dealului. 5 (despre ceaţă, noapte, nori etc., sau,p. ext., despre impresii, senzaţii, gânduri etc. neplăcute) a pieri, a se risipi. Ceaţa a dispărut brusc. Gândurile negre îi dispar la vederea lui. 6 (despre sunete, voci, zgomote etc.) a înceta, a se linişti, a muţi, a se pierde, a pieri, a se potoli, a se stinge, a amuţi, a seca. Odată cu venirea nopţii, gălăgia din stradă a dispărut. 7 (mai ales despre suferinţe fizice sau morale, stări psihice) a înceta, a pieri, a trece, a se sparge, a se oşeni, a se cicatriza, a zbura. Durerea provocată de moartea părinţilor a dispărut în timp. I-a dispărut neîncrederea în ea. 8 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre manifestări ale oamenilor) a pieri, a se stinge. Când a dat cu ochii de el, zâmbetul i-a dispărut de pe faţă. 9 (constr. cu un pron. pers. în dat; mai ales despre stări ale fiinţelor) a pieri, a trece, a sări. A băut o cafea tare şi i-a dispărut somnul 10 (despre stări, situaţii etc.) a înceta, a pieri, a se sfârşi, a adormi, a se destrăma, a muri, a seca, a se topi. Entuziasmul lui a dispărut din cauza dezinteresului celor din jur. 11 (despre visuri, speranţe etc.) a se aneantiza, a se distruge, a se demola, a muri, a se nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a se sfărâma, a se spulbera, a se stinge, a se strivi, a ucide, a se zdrobi. Speranţele ei nu au dispărut în urma eşecului avut. 12 (despre mărfuri, în special despre publicaţii) a se epuiza, a se topi. Cartea a dispărut din toate librăriile. 13 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.; despre obiecte, bunuri etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. I11 (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) a deceda, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pristăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni, a o mierli, a se răci. Eminescu a dispărut în 1889, după o boală grea. 2 (despre state, cetăţi, colectivităţi, oraşe etc.) a pieri. Oraşul Pompeii a dispărut în urma unei violente erupţii a vulcanului Vezuviu. dispărut, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (despre oameni) decedat, defunct, mort, răposat2, sucombat, <înv. şi pop.> pierit, pierdut, <înv.> pristăvit, săvârşit2, adormit, expirat, repauzat. Străbunii noştri dispăruţi trebuie pomeniţi. 2 adj. pierdut, trecut2, extinct, apus2, stins2. Pe faţă i se mai poate vedea o urmă din frumuseţea ei dispărută. dispendios, -oăsă adj. (livr.; despre lucruri, materiale, servicii etc.) v. Costisitor. Scump, dispensă vb. 1.1 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se lipsi, a renunţa, a se scăpa, a se dehle-meti. Nu poate să se dispenseze de ochelari. 2 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a scuti. L-a dispensat de grija cumpărăturilor. Părinţii i-au dispensat de cheltuieli inutile. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică credinţe, noţiuni, doctrine, opinii etc.) a abandona, a abjura, a aboli, a renega, a renunţa, a repudia, <înv.> a se scârbi, a se lepăda. Tânăra s-a dispensat de propria religie. dispensăr s.n. (med.) ambulatoriu. în dispensar bolnavii primesc îngrijiri medicale,fără a fi internaţi. dispensăţie s.f. (înv.) v. Dispensă. 507 | dispensă s.f. 1 (adesea cu determ. care indică felul) scutire, <înv.> remisiune, scuteală, scu-tinţă. Nici nu poate fi vorba de dispensă de impozite. 2 <înv.> dispensaţie. Pentru a ocupa postul de director,; a primit din nou dispensă. dispepsic,-ă adj., s.m.,s.f. (med.) dispeptic. Dispepsicul are dureri de stomac, balonări şi modificări ale procesului de evacuare. dispeptic, -ă adj.,s.m.,s.f. (med.) dispepsic. disperă vb. I. 1 intr. (despre oameni) a deznădăjdui, a apelpisi, a diezespera. A fost optimist, dar, în ultimul timp, a început să dispere. 2 tr. (compl indică oameni) a exaspera, a exacerba, a apelpisi, a oripila. îl disperă faptul că nu ştie cum să iasă din încurcătură. disperânt, -ă adj. (despre oameni sau despre situaţii, stări etc.) dezesperant. Discursul său este disperânt de lung. Este o secetă disperantă. disperare s.f. 1 deznădejde, deznădăjduire, dezesperare, <înv.> apel-piseală, apelpisire, disperaţie, oceaianie, oce-inţă, apelpisie, detresă. Când vede că nimic nu se rezolvă, îl cuprinde disperarea. 2 exasperare, exasperaţie, <înv.> apelpiseală, apelpisire, apelpisie. Zgomotele puternice de pe stradă îl aduc la disperare. disperat, -ă adj. 1 (despre oameni) clamoros, dezolat, deznădăjduit, dezesperat, pierit, <înv.> apelpisit, oceit. Este disperat pentru că nu găseşte o rezolvare a problemelor sale. îl priveşte disperată. 2 (despre oameni, manifestări, atitudini etc. ale lor) exasperat, <înv.> apelpisit. Este disperat din cauza zgomotelor de afară. disperaţie s.f. (înv.) v. Deznădejde. Disperare, dispermi'e s.f. (biol.) diandrie. Dispermia este fecundarea unui ovul de către doi spermatozoizi. dispersă vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) a (se) împânzi, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răspândi, a (se) răzleţi, a (se) risipi, <înv. şi pop.> a sparge, a (se) răzni, <înv. şi reg.> a (se) răşchira, a spărgălui, a se deşira. Poliţia a dispersat protestatarii. Oamenii adunaţi în faţa prefecturii se dispersează pe străzi. 2 refl. (fiz.; despre raze de lumină, unde) <înv.> dezagrega. Undele se dispersează, des-compunându-se astfel într-un spectru de unde cu frecvenţe diferite. dispersâre s.f. dispersie, împrăştiere, răsfirare, răspândire, răzleţire, risipire, raznă, spărgăluială, <înv.> risipă. Poliţia a primit ordin de dispersare a oamenilor adunaţi în faţa prefecturii. dispersât, -ă adj. (despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) împânzit, împrăştiat, răsfirat, răspândit, răzleţit, risipit, răznit, <înv. şi reg.> răşchirat. Protestatarii dispersaţi se îndepărtează din faţa prefecturii. dispersie s.f. dispersare, împrăştiere, răsfirare, răspândire, răzleţire, risipire, raznă, spărgăluială, <înv.> risipă. dispersor s.n. (tehn.) aspersor, etalier. Dis-persorul este folosit la irigarea prin aspersiune. displazie s.f. (med.) displazie encondrală = condrodisplazie, condrodistrofie. Displazia encondrală este determinată de o perturbare informarea şi creşterea oaselor, pornind de la cartilaje; displazie osoasă = distrofie osoasă, osteodisplazie, osteodistrofie. Displazia osoasă se manifestă prin modificări ale structurii şi densităţii oaselor. displăceă vb. II. intr. (constr. cu un pron. pers. în dat; despre oameni) a repugna. îi displac fariseismul şi laşitatea. displăcere s.f. (rar) v. Nemulţumire. Neplăcere. Supărare. displăcut, -ă adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> îm-puţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii displăcute de sulf. 2 (rar; despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.)w. Con-trariant. Dezagreabil. Neplăcut. Supărător. 3 (rar; despre oameni sau despre firea, manifestările etc. lor) v. Antipatic. Dezagreabil. Neplăcut. Nesuferit. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos, dispnăe s.f. (med., med. vet) sufocare, înecăciune, năduf, <înv.> opresiune. Dispneea este greutatea în respiraţie întâlnită în unele boli cardiace, pulmonare sau ale sistemului nervos. disponibil, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre perioade de timp, linii de comunicaţii, locuri într-o incintă etc.) liber, neocupat, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> prisoselnic. La sfârşitul săptămânii are timp disponibil pe care îl consacră activităţilor extraprofesionale. Linia telefonică este disponibilă. Primeşte clienţi în restaurant în limita locurilor disponibile. 2 (despre posturi, funcţii, demnităţi etc.) liber, neocupat, vacant, <înv.> deşert. Posturile disponibile au fost scoase la concurs. 3 (despre oameni) liber, neocupat. în această perioadă fiind disponibil putea să se angajeze într-o acţiune caritabilă. 4 (fam.; glum.; despre oameni, mai ales despre tineri) v. Liber. Necăsătorit. II s.n. efectiv, <înv.> putere. Compania a pierdut mai mult de jumătate din disponibil. disponibiliză vb. I. tr. (compl. indică persoane/angajate) a concedia, a îndepărta, a scoate, a licenţia, a mătrăşi, <înv.> a slobozi, a exoflisi2, a ovolni, a restructura. Patronul a disponibilizat o parte dintre angajaţii firmei din cauza iminentului faliment. disponibilizăre s.f. concediere, îndepărtare, scoatere, licenţiere, <înv. şi pop.> slobozire, <înv.> exoflisire2. Patronul a hotărât disponibilizarea unei părţi din personalul firmei din cauza iminentului faliment. disponibilizât, -ă adj. (despre persoane angajate) concediat, <înv.> licenţiat. Operosa- dispoziţie nă disponibilizată îşi găseşte cu greu un alt loc de muncă. dispoză vb. I. (înv.) 1 tr. v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. 2 tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Avea. Bucura. Dispune. dispozăt, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Dispus. dispozitiv s.n. 1 (tehn.) mecanism, <înv. şi pop.> meşteşugire, <înv. şi reg.> meşteşug. Uşa cuptorului are un dispozitiv de blocare. 2 (med.) dispozitiv contraceptiv intrauterin = sterilet. Femeia a făcut o infecţie din cauza dispozitivului contraceptiv intrauterin. 3 (milit.) dispozitiv de luptă = ordine de bătaie. Colonelul a primit ordin să schimbe dispozitivul de luptă. dispozitură s.f. (înv.) v. Alcătuire. Aranjament. Aranjare. Aranjat1. Aşezare. Dispunere. Distribuţie. întocmire. Rânduială. Structurare. Structură, dispoziţie s.f. 11 (jur.) normă, prescripţie, prevedere, <înv. şi reg.> rost, <înv.> emis, prescript, rostire, previziune. Aplicarea noilor dispoziţii în domeniul culturii este anevoioasă. 2 (jur.) clauză, condiţie, prevedere, punct, stipulare, stipulaţie, termen, <înv. şi pop.> tocmeală, <înv.> şart2. Trebuie cercetate dispoziţiile din contract 3 hotărâre, injoncţiune, ordin, poruncă, <înv. şi pop.> ucaz, vorbă, porunceală, <înv. şi reg.> comisie, paşuş, <înv.> arătătură, aşezământ, carte, demândare, far-muta, hotar, învăţătură, mandat, orânduială, orânduire, order, pază, pitac2, poruncită, po-velenie, povelire, pravilă, răspuns, rânduială, şart2, tertip, tocmeală, universal, ustavă, zacon2, zisă (v. zis), predpisanie, pricaz2, strânsoare. S-au dat dispoziţii de prevenire a epidemiei de gripă. 4 (milit.) consemn, ordin, răvaş. Toţi soldaţii trebuie să respecte dispoziţia de a nu părăsi garnizoana. 5 (concr.; milit) chemare, convocare, ordin, poruncă. A primit dispoziţie de prezentare la unitatea militară. III stare, situaţie. Este vesel şi nu crede că ar putea exista ceva care să-i poată schimba dispoziţia. 2 toane (v. toană1), voie, duşi. Astăzi este într-o dispoziţie bună. 3 chef, dorinţă, gust2, plac, plăcere, poftă, voie, voinţă, vrere, vrută (v. vrut), <înv.> deşiderat, ogod, ogodnă, poftire, poftit1, poftitură, râvnă, râvnire, snagă, tabiet. Face totul după dispoziţia inimii. 4 (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) apetenţă, chef, dorinţă, gust2, plăcere, poftă, apetiţie, apetit, înseta-re, sete, însetoşare. Acest roman i-a deschis dispoziţia pentru citit. 5 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) înclinare, înclinaţie, dispreţ pornire, tendinţă, apetiţie, aplecare. Are dispoziţie spre teatralitate. dispreţ s.n. desconsiderare, desconsiderare, oprobriu, vindictă populară, vindictă publică, <înv. şi reg.> urgisire, <înv.> defaimare, urgiseală, apunere, nimicire. Laşitatea sa provoacă dispreţul comunităţii în care trăieşte. dispreţâ vb. I. tr. (ital; compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsidera. Dispreţui. Nesocoti. dispreţul vb. IV. tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) a desconsidera, a nesocoti, a râde, <înv. şi reg.> a urgisi, <înv.> a defaima, a ocărî, a proştitirui, a vilipenda, a mepriza, a dispreţa, a nimici, a nimicnici. îl dispreţuieşte pentru că este laş. dispreţuire s.f. desconsiderare, nesocotire. Dispreţuirea unor meserii este des întâlnită. dispreţuit, -ă adj. (despre oameni, acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) desconsiderat, nesocotit, <înv. şi reg. > urgisit. Un delator este o persoană dispreţuită de societate. dispreţuitor, -oâre adj. 1 (despre ton, privire, atitudini ale oamenilor) batjocoritor. Arunca priviri dispreţuitoare rivalului său. 2 (lingv.; despre sensul unor cuvinte, expresii, afirmaţii etc.) defavorabil, depreciativ, peiorativ. I-a adresat un epitet dispreţuitor. disproporţie s.f. 1 neconcordanţă, nepotrivire. Există o vădită disproporţie între elementele arhitectonice ale clădirii. 2 inegalitate. între cei doi luptători este o mare disproporţie. disproporţionâl, -ă adj. (despre sentimente, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) disproporţionat. disproporţionât, -ă adj. 1 inegal. Spre sfârşitul meciului, lupta dintre boxeri devine disproporţionată. 2 (despre sentimente, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) dispro-porţional. A avut o reacţie disproporţionată. dispune vb. III. I tr. 1 a comanda, a decide, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, a prescrie, <înv. şi pop.> a orândui, a rândui, a soroci, <înv. şi reg.> a statori, a comândăli, a priti, <înv.> a comândălui, a demânda, a dispoza, a învăţa, a judeca, a poveli, a răspunde, a sămăşlui, a comendirui. Generalii au dispus deplasarea armatei într-un punct strategic. 2 (jur.) a decreta, <înv.> a lega1. Prin acest act preşedintele a dispus graţierea condamnatului. II tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A dispus piesele jocului după un anumit criteriu. III intr. (despre adversari în jocuri, în concursuri etc.) a bate, a se impune, a întrece, a învinge, <înv.> a vince, a triumfa, a rade, a hali. A dispus la tenis de adversarul său american. IV 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) amuza, a (se) desfăta, a (se) distra, a (se) înveseli, a petrece, a râde, a (se) veseli, a răsfaţa, a dilui, <înv.> a (se) dileta, a se distrage, a (se) diverti, a se eglendisi, a se libovi. Totdeauna se dispune când îşi vede amicii în situaţii ridicole. îi place să-şi dispună musafirii cu bancurile tui. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a avea, a se bucura, <înv.> a dispoza. Dispune de o clipă de răgaz înainte de a veni musafirii. V intr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de*) a avea, a deţine, a poseda. Dispunem de primele informaţii care confirmă că politicianul este în afara oricărui pericol dispunere s.f. alcătuire, aranjament, aranjare, aranjat1, aşezare, distribuţie, întocmire, rânduială, structurare, structură, <înv.> dispo-zitură, locaţie. S-a gândit mult la dispunerea colecţiei de mărci poştale. A apelat la un numismat pentru a se ocupa de dispunerea colecţiei sale de monede. dispus, -ă adj. (despre oameni) <înv.> dispozat. Este dispusă să-l creadă. E dispus să iasă în oraş. disputâ vb. 1.1 refl. (sport; despre competiţii sportive) a se desfăşura, a se juca. Partida de fotbal s-a disputat în nocturnă. 2 tr. (compl indică un drept, o situaţie) a contesta. Ocupă un loc important în învăţământul superior, pe care nu i-l poate disputa nimeni. 3 refl., intr. (astăzi rar; despre oameni) <înv.> a se disputului. Se dispută pe tema modei. disputâre s.f. 1 (sport) desfăşurare. în timpul disputării meciului au fost eliminaţi doi jucători. 2 (înv.) v. Controversă. Discuţie. Dispută. disputât,-ă adj. (despre competiţii, întreceri etc.) aprig, dârz, îndârjit, înverşunat, straşnic, aprins2. Meciul se anunţă a fi disputat. disputâţie s.f. (înv.) v. Controversă. Discuţie. Dispută. dispută s.f. 1 controversă, discuţie, rixă, sfadă, <înv.> disputare, disputâţie, dispuţie, vorbire, vrajbă1, luptă, polemică. Noua teorie a stârnit dispute în lumea medicală. 2 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poan-că (v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfădălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevi-re, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfădire, smintea- 1508 lă, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înftircitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de disputâ între cei doi parteneri de afaceri. 3 (sport) întâlnire, întrecere, joc, meci1, partidă. Un jucător a fost accidentat la umăr în timpul disputei amicale dintre cele două echipe de fotbal. 4 (art.; filos.) disputa universaliilor = cearta universalilor (v. ceartă). Disputa universaliilor a determinat apariţia celor trei curente din sânul scolasticii. disputului vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Disputa. dispuţie s.f. (înv.) v. Controversă. Discuţie. Dispută. dissinergie s.f. (med.) asinergie. Dissinergia îl împiedică pe bolnav să îndeplinească simultan diferite mişcări elementare. dissomme s.f. (med.) parasomnie. Dissomnia este numele dat seriei de tulburări care însoţesc somnul. distânt, -ă adj. 1 (despre oameni) neprietenos, nesociabil, rezervat, frigid, glacial, rece. Tânăra este o persoană distantă, lipsită de căldură. 2 (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) neprietenos, nesociabil, nesocial, rezervat, apatic, glacial, hieratic, îngheţat, rece. Are o atitudine distantă faţă de colaboratori. distanţă vb. 1.1 tr., refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a (se) depărta, a (se) îndepărta, <înv.> a (se) delunga, a postâmpi, a se răzluşi, a (se) remova, a spărţi. A distanţat barca de mal. Oamenii s-au distanţat în fugă de locul exploziei. 2 refl. (sport; despre concurenţi) a se detaşa. Atleta româncă s-a distanţat net de celelalte concurente. 3 tr. (tipogr.; compl indică litere, cuvinte, rânduri) a depărta, a îndepărta, a rări, a spaţia, <înv.> a spaţiona. A distanţat cuvintele scrise împreună. distanţâre s.f. 1 depărtare, îndepărtare, departe. Distanţarea oamenilor de locul exploziei s-a făcut în fugă. 2 (sport) detaşare. Distanţarea atletei românce de celelalte concurente a ridicat publicul de pe stadion în picioare. 3 (tipogr.) depărtare, îndepărtare, rărire, rărit1, răritură, spaţiere. La corectură, s-a făcut distanţarea cuvintelor scrise împreună. distanţăt, -ă adj. 1 (în opoz. cu „des”; despre lucruri, corpuri, fiinţe etc. de acelaşi fel aflate într-un şir) depărtat, rar. Răsadurile distanţate se dezvoltă mai bine. Cei câţiva copaci distanţaţi din grădină au coroana bine dezvoltată. 2 (tipogr.; despre litere, cuvinte, rânduri) depărtat, rărit2, spaţiat, răsfirat. Textul anunţului are cuvintele foarte distanţate. distânţă s.f. 11 depărtare, interval, spaţiu, cale, scopot1, <înv.> diastemă, dis-tare, loc. Distanţa dintre cele două case nu este mare. 2 bucată, interval, postată. Mai are de mers o distanţă bună până la destinaţie. 3 întindere, lungime, <înv. şi pop.> distonant lung. în această zonă, pe o distanţă de câţiva kilometri sunt numai vii. II fig. deosebire, diferenţă, nepotrivire. Deşi fraţi, este o mare distanţă între ei. distâre s.f. (înv.) v. Depărtare. Distanţă. Interval. Spaţiu. distălui'vb. IV. tr.,refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. disten s.n. (mineral.) cianit. Distenul este un silicat natural de aluminiu. distihie s.f. (grec.; înv.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. distila vb. I. tr. (chim.; compl. indică lichide) <înv.> a lămuri, a spiritualiza. Distilează alcool. distilare s.f. (chim.) distilaţie, distilat, <înv.> lămurire, spiritualizare, spiritualizaţie. A obţinut alcool prin distilarea vinului. distilat s.n. (chim.; rar) v. Distilare. Distilaţie. distilatdr -oare s.m., s.f. distilier. Distilatorul se ocupă cu distilarea sau conduce o distilerie. distilaţie s.f. (chim.) distilare, distilat, <înv.> lămurire, spiritualizare, spiritualizaţie. distilier, -ă s.m., s.f. (rar) v. Distilator. distimi'e s.f. (livr.) 1 v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. 2 v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe, distinct, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe, lucruri etc.) deosebit, diferit, neasemănat, distins, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> diferent, diferitor. Cele două păsări aparţin unor specii distincte. 2 aparte, deosebit, separat, special. Noua secţie a firmei ocupă o clădire distinctă. 3 deosebit, diferit, separat, neunit, <înv. şi reg.> chilin. Cântăreţul avea un program distinct în spectacol. 4 caracteristic, definitoriu, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, structural, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura distinctă a poeziilor sale. 5 (în opoz. cu „ nedesluşit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, desluşit, evident, lămurit, limpede, precis, <înv.> apriat, chiar, curat. După ridicarea ceţii, în faţă, apare imaginea distinctă a muntelui. 6 (despre mirosuri, gust etc.) aparte, deosebit, particular, special, specific, sui-generis, fain. Parfumul ei are un miros distinct. II adv. (modal; în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) bine, clar, desluşit, lămurit, limpede, luminat2, răzvedit. Vede distinct la distanţă. Aude distinct cel mai fin zgomot. distinctăciune s.f. (înv.) v. Deosebire. Diferenţă. Diferenţiere. Discriminare. Discri-minaţie. Distincţie. distinctiv, -ă adj. caracteristic, definitoriu, distinct, dominant, particular, propriu, specific, structural, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. distincţie s.f. 1 deosebire, diferenţă, diferenţiere, discriminare, discriminaţie, di-similitudine, diferenţializare, distingere, <înv.> diferemânt, diferire, distinctăciune. Democraţia presupune egalitatea pentru toţi în faţa legii, fără distincţie. 2 onorificienţă. Cunoscutului savant i se acordă multă distincţie pentru meritele deosebite în domeniul în care lucrează. 3 bun-gust, eleganţă, rafinament, şic1, <înv.> zafirlâc, ştaif. Şi-a mobilat casa cu distincţie. Dă dovadă de multă distincţie când îşi cumpără obiecte de vestimentaţie. 4 eleganţă, fineţe, nobleţe, rafinament, subtilitate, evghenie. Tânăra se remarcă prin distincţia comportării. îi admiră distincţia limbajului. 5 elevare, elevaţie, grandoare, nobleţe, levitaţie. Ceea ce trebuie admirat la dramaturg se referă la esenţa mesajului, la distincţia spirituală şi mai puţin la spectaculos. distinge vb. III. I (predomină ideea de percepere cu ajutorul simţurilor) 1 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe etc.) a desluşi, a observa, a percepe, a recunoaşte, a vedea, a pricepe, <înv.> a lămuri. Cu noii ochelari distinge bine lucrurile. 2 refl. (despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se delimita, a se desluşi, a se evidenţia, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa, a se vedea, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se disting pe linia orizontului. 3 tr. (compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni) a deosebi2, a desluşi, a diferenţia, a discerne, a discrimina, <înv. şi pop.> a osebi2, a deschi-lini, <înv.> a dezjudeca, a cerne. Când ia o hotărâre, încearcă să distingă bine avantajele şi dezavantajele pe care le are. 4 tr. a desluşi, a înţelege, a pricepe, a vedea. Se făcuse zi şi a distins mai bine ce este în jurul lui. II (predomină ideea de separare din cauza unor calităţi specifice) 1 refl. (despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) a se deosebi2, a se departaja, a se detaşa, a se evidenţia, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, a se despărţi, <înv.> a se însemna, a se semnala, a se vesti. între ceilalţi creatori, el se distinge şi ca un deschizător de drumuri. Lucrarea lui se distinge prin originalitate. 2 refl. a se deosebi2, a se evidenţia, a se ilustra, a se singulariza, <înv.> a se însemna, a se semnala. Pe hartă, regiunile de câmpie se disting de celelalte prin coloraţia verde. 3 refl. a se caracteriza, a se evidenţia, a se individualiza, a se remarca. Această perioadă se distinge printr-o dezvoltare economică rapidă. 4 tr. (compl. indică oameni de cultură, de ştiinţă, sportivi, creaţii, realizări ale lor etc.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a onora, <înv.> a cinsti. L-a distins cu discul de platină pentru noua sa melodie. distingere s.f. 1 (predomină ideea de percepere cu ajutorul simţurilor) desluşire, percepere. Distingerea lucrurilor în semiîntuneric necesită acuitate vizuală sporită. Distingerea vorbelor cuiva într-o încăpere zgomotoasă este anevoioasă. 2 (predomină ideea de separare din cauza unor calităţi specifice; rar) v. Deosebire. Diferenţă. Diferenţiere. Discriminare. Discriminaţie. Distincţie. distins, -ă adj. 1 (despre oameni) ales2, aparte, deosebit, rar, superior, fain. A reuşit să se împrietenească numai cu oameni distinşi. 2 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales2, deosebit, eminent, extraordinar, grozav, ilustru, mare1, remarcabil, titanic1, eminentisim, şoiman, senzaţional, ţonţoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat distinsului artist întreaga carieră. 3 (despre oameni, grupuri sociale, profesionale etc. sau despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, elevat, fin1, patrician, rafinat2, rasat, select, stilat, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane distinse. 4 (despre familie, neam, nume, viţă) ales2, aristocrat, aristocratic, bun, ilustru, înalt, mare1, nobil, <înv. şi pop.> mărit3, slăvit, simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, ci-libiu, evghenisit, evghenicos, evghenis, luminos, luminat2. Face parte dintr-o familie distinsă. 5 (despre oameni sau despre aerul, mina, ţinuta etc. lor) elegant, fin1, nobil, rafinat2, select, subţire. Are o figură luminoasă şi distinsă. Totdeauna se remarcă printr-o ţinută distinsă. 6 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ales2, delicat, elegant, fin1, manierat, politicos, exchiz. Totdeauna are o atitudine distinsă faţă de soţie. 7 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) ales2, aparte, deosebit, elegant, elevat, îngrijit, literar, rafinat2, select, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna un limbaj distins. 8 (despre îmbrăcăminte, încălţăminte etc.) elegant, domnesc, fain, şic1. Totdeauna vine la concert în toalete distinse. 9 (despre atitudini ale oamenilor, despre stil etc.) academic, elevat, sobru, solemn. S-a remarcat prin stilul distins al intervenţiei sale. 10 (despre oameni) sobru, solemn, academic. Celebrul tenor este o persoană distinsă, care trezeşte admiraţie. 11 (rar; despre fiinţe, lucruri etc.) v. Deosebit Diferit. Distinct. Neasemănat, distiroidie s.f. (med.) distiroidism. Distiro-idia este disfuncţia glandei tiroide. distiroidism s.n. (med.) distiroidie. distoârce vb. III. refl. (despre fiinţe) v. Răzbuna. distomatoză s.f. (med. vet.) distomiază, fascioloză, gălbează, gălbejoasă (v. gălbejos). Distomatoza este o boală parazitară specifică erbivorelor. distomiăză s.f. (med. vet.) distomatoză, fascioloză, gălbează, gălbejoasă (v. gălbejos). diston s.n. (rar) v. Dezacord. Discordanţă. Discrepanţă. Disonanţă. Distonanţă. Inadec-vare. Neadecvare. Neconcordanţă. Nepotrivire. Stridenţă. distonant, -ă adj. 1 impropriu, inadecvat, neadecvat, neconcordant, necorespunzător, nepotrivit, deplasat. Gesturile distonante sunt deplasate în relaţiile sociale. 2 (despre distonanţă sunete, voci etc.) discordant, disonant, inar-monios, nearmonios, strident, dizarmo-nic. La un moment dat, sunetele orchestrei au devenit distonante. distonânţă s.f. dezacord, discordanţă, discrepanţă, disonanţă, inadecvare, neadecvare, neconcordanţă, nepotrivire, stridenţă, diston, distonare, inadecvaţie. S-a scris mult despre distonanţa dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. distonare s.f. (rar) v. Dezacord. Discordanţă. Discrepanţă. Disonanţă. Distonanţă. Inadec-vare. Neadecvare. Neconcordanţă. Nepotrivire. Stridenţă. distorsionâ vb. I. tr. fig. (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a con-traface, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a distorsionat voit textul comunicatului. distorsionâre s.f. fig. alterare, deformare, denaturare, escamotaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza distorsionării textului comunicatului. distorsionat, -ă adj. fig. (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, răstălmăcit, mutilat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul distorsionat al comunicatului l-a revoltat. distorsiune s.f. fig. alterare, deformare, denaturare, escamotaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, distorsionâre, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. distrâvb. 1.1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) amuza, a (se) se desfăta, a (se) dispune, a (se) înveseli, a petrece, a râde, a (se) veseli, a răsfăţa, a dilui, <înv.> a (se) dileta, a se distrage, a (se) diverti, a se eglendisi, a se libovi. Totdeauna se distrează când îşi vede amicii în situaţii ridicole. îi place să-şi distreze musafirii cu bancurile lui. 2 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Abate2. Distrage. Sustrage. distractiv, -ă adj. (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) agreabil, amuzant, antrenant, drăguţ, plăcut, divertismental, fain, <înv.> gentil. întrunirea prietenilor a fost distractivă. Jocurile de pe calculator sunt distractive pentru cei mai mulţi copii. distracţie s.f. 1 agrement, amuzament, divertisment, plăcere, recreere, distrare, <înv.> distragere, eglendisire, eglengea, zefchi. Vara trecută au făcut o călătorie de distracţie. 2 amuzament, joacă, <înv.> zăbavă. Adevărata prietenie nu este o distracţie. 3 petrecere, plăcere, <înv. şi reg.> tefericie, libovire, <înv.> dezmierdare. Duce o viaţă plină de distracţii. 4 absenţă, distragere, inatenţie, neatenţie. I-a înmânat plicul cu un gest de distracţie. distrage vb. III. 1 tr. (despre gânduri, idei, preocupări etc.; compl. indică oameni) a abate2, a sustrage, <înv.> a distra. Grijile zilnice o distrag de la lucru. 2 refl. (înv.; despre oameni) v. Amuza. Desfăta. Dispune. Distra. înveseli. Petrece. Râde. Veseli. distragere s.f. 1 absenţă, distracţie, inatenţie, neatenţie. 2 (înv.) v. Agrement. Amuzament. Distracţie. Divertisment.^tăcere. Recreere. distrare s.f. (rar) v. Agrement. Amuzament. Distracţie. Divertisment. Plăcere. Recreere. distras, -ă adj. (înv.; despre oameni) 1 v. Amuzat. 2 v. Absent. Distrat. Inadvertent. Indiferent. îngândurat. Năuc. Neatent. Preocupat. distrat, -ă adj. (despre oameni) absent, inadvertent, indiferent, îngândurat, năuc, neatent, preocupat, uitit, <înv.> distras, aerian, căscat2, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Distrată ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată. distribui vb. IV. 1 tr. (compl. indică obiecte) a împărţi, a repartiza, <înv.> a repartira, a repărţi. Guvernul a distribuit ajutoare pentru sinistraţii din zonele inundate. Au distribuit jucării copiilor dintr-un orfelinat. 2 tr. (compl. indică obiecte, terenuri, sume de bani etc.) a atribui, a da2, a împărţi, a repartiza. Primăria a distribuit sinistraţilor locuri de casă. 3 tr. (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a afecta2, a destina, a repartiza, a direcţiona. Ministerul a distribuit sume importante pentru cultură. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică presa, cărţi, CD-uri etc.) a (se) difuza. Cartea s-a distribuit în toate librăriile. Casa de discuri distribuie DVD-urile în toate magazinele de profil. 5 tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a grupa, a împărţi, a întocmi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A distribuit piesele jocului după un anumit criteriu. distribuire s.f. 1 distribuţie, împărţire, repartiţie, repartizare, <înv.> repărţire. Acţiunea de distribuire a ajutoarelor pentru sinistraţii din zonele inundate a fost salutată de populaţie. 2 atribuire, împărţire, repartizare. Distribuirea unor locuri de casă cetăţenilor expropriaţi este un gest reparatoriu. 3 difuzare. Distribuirea cărţilor în librării revine editorilor. 4 aranjare, aranjat1, aşezare, clasare, clasificare, împărţire, ordonare, rânduială, rânduire, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. Distribuirea pieselor jocului i-a luat timp. distribuit, -ă adj. (despre bani, bunuri materiale etc.) afectat2, destinat, repartizat. Sumele distribuite nu au fost suficiente pentru construirea ateneului. distribuitor, -oâre s.m., s.f., s.n. 1 s.m., s.f. <înv.> împărţitor. Este distribuitor de mărfuri angro. 2 s.n. (tehn.) repartizor, repar-tizator. Distribuitorul asigură distribuirea unui agent motor, a apei, a sarcinii electrice etc. distribuţie s.f. 1 distribuire, împărţire, repartiţie, repartizare, <înv.> repărţire. 2 alcătuire, aranjament, aranjare, aranjat1, aşezare, dispunere, întocmire, rânduială, structurare, structură, <înv.> dispozitură, locaţie. S-a gândit mult la distribuţia colecţiei de mărci poştale. A apelat la un numismat pentru a se ocupa de distribuţia colecţiei sale de monede. district s.n. (adm.; în unele ţări) comitat, <înv. şi reg.> varmeghie, <înv.> cerc, cadalâc,caza. Această ţară este împărţită în districte. distrofie s.f. (med.) distrofie endemică ti-reopată = guşă endemică. Distrofia endemică tireopată se previne prin suplimentarea cu iod a alimentaţiei; distrofie osoasă = displazie osoasă, osteodisplazie, osteodistrofie. Distrofia osoasă se manifestă prin modificări ale structurii şi densităţii oaselor; distrofie pulmonară progresivă = plămân evanescent. Distrofia pulmonară progresivă este o formă clinică particulară de emfizem pulmonar, care apare la tineri şi a cărei evoluţie este letală. distructiv, -ă adj. (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) destructor, devastator, dezastruos, distrugător, nimicitor, pustiitor, ruinător, zdrobitor, prăpăditor, <înv. şi pop.> pierzător, <înv.> dărăpănător, dezastric, dezolator, nimicnicitor, pustiicios, risipitor, ruinos, stârpitor. Războiul a fost distructiv pentru ţară. distrugător, -oâre adj., s.m., s.f., s.n. I adj. 1 (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) destructor, devastator, dezastruos, distructiv, nimicitor, pustiitor, ruinător, zdrobitor, prăpăditor, <înv. şi pop.> pierzător, <înv.> dărăpănător, dezastric, dezolator, nimicnicitor, pustiicios, risipitor, ruinos, stârpitor. 2 nimicitor, omorâtor, ucigător. Bombe distrugătoare au ucis mulţi civili. 3 mistuitor, nimicitor, pustiitor. Un incendiu distrugător a izbucnit într-un cartier al oraşului. I11 s.m.,s.f. destructor, devastator, surpător. Unii cotropitori au fost adevăraţi distrugători ai culturilor popoarelor supuse. 2 s.n. (mar. milit.) contratorpilor. în luptă nu a fost scufundat niciun distrugător. distruge vb. III. 11 tr. (despre oameni; compl. indică ţări, ţinuturi etc.) a bântui, a devasta, a nimici, a pârjoli, a pustii, a prăpădi, a răşlui, a se pustului, <înv.> a dezola, a sfârşi, a strica, a sfărâma. Multe populaţii migratoare au distrus ţara. 2 tr. (compl. indică lucruri, spaţii etc.) a aneantiza, a nimici, <înv. şi pop.> a sminti, a prăpădi, a lichida, <înv.> a nimicnici, a desfiinţa, a extermina, a spulbera, a topi, a îmburda. Bombardamentul a distrus cartiere întregi. Beţi fiind, au distrus tot ce au găsit în bar. 3 tr. (compl. indică localităţi, construcţii etc.) a nimici, a rade, a zdrobi, <înv. şi reg.> a sparge, a pulveriza, a şterge. Cutremurul a distrus blocul din temelie. Taifunul a distrus tot orăşelul. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică construcţii, părţi ale unor con- 511 | strucţii, drumuri etc.) a (se) rupe, a (se) sfărâmă, a (se) strica, <înv.> a vătăma. Râul învolburat a distrus digul care proteja localitatea. 5tr. (compl. indică fortificaţii, linii de luptă etc.) a dărâma, <înv.> a defortifica. Agresorii au reuşit să distrugă fortificaţiile care apărau oraşul 6 tr. (despre foc; compl. indică bunuri, construcţii, aşezări etc.) a arde, a consuma2, a mistui, a nimici, a topi, a prăpădi, a devora, a înghiţi. Flăcările au distrus toate bunurile din apartament. 7 tr.,refl. (compl sau sub. indică culturi, plante,pământuri cultivate etc.) a (se) nimici, a (se) strica, a (se) fărâma, a (se) prăpădi, <înv. şi reg.> a (se) vătăma, a prăpădui. Ploile abundente au distrus recolta de grâu din acest an. Culturile s-au distrus din cauza inundaţiilor. 8 tr. (despre insecte, viermi; compl. indică lucruri, materiale textile, frunze etc.) a devora, a mânca, a roade, a linge, a picni. Omizile distrug frunzele copacilor. 9 tr. (despre agenţi fizici sau chimici; compl indică obiecte, materiale etc.) a ataca, a mânca, a roade, a devora. Rugina distruge fierul. 10 tr. a sparge, a strica. Maşinile de mare tonaj au distrus şoselele. I11 tr. (despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) a decima, a extermina, a masacra, a măcelări, a nimici, a imola, a prăpădi, a stârpi, <înv. şi reg.> a storî, <înv.> a chesăgi, a conceni, a sfărâmă, a snopi, a stropşi, a cosi, a secera, a căsăpi, a dezrădăcina, a dijmui, a zeciui. Războaiele distrug milioane de oameni. 2 tr. (compl. indică inamici, adversari etc.) a nimici, a zdrobi, <înv. şi pop.> a pierde, a răpune, a risipi, a prăpădi, a isprăvi, a sfărâma, a zdru-mica, <înv. şi reg.> a sodomi, a litrosi, a potroşi, <înv.> a cura, a nimicnici, a oscârbi, a potrebi, a răzdumica, a stropşi, a târî, a zdruncina, a afanisi, a detuna, a secera, a spulbera, a strivi, a zvânta, a potopi, a turti, a pologi. Domnul moldovean i-a distrus pe duşmani. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) nenoroci, a (se) prăpădi, <înv. şi reg.> a (se) ticăloşi, a (se) pozni, a (se) mânca, a (se) mina, a naufragia, a (se) ruina, a se rupe, a termina. Consumul excesiv de droguri l-a distrus. Se distruge din cauza băuturii. 4 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a strica, a vătăma, a zdruncina, <înv. şi reg.> a sminti, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2, a buli. Condiţiile în care lucrează i-au distrus plămânii. III fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică popoare, state, colectivităţi etc.) a (se) dezmembra, a (se) descompune, a (se) destrăma, a (se) nimici, a (se) surpa, a (se) dezalcătui, a (se) desface. Istoria a demonstrat că imperiile se distrug. 2 tr. (compl indică ansambluri structurate) a destructura, a dez- organiza, a desfiinţa. Organizaţia a fost distrusă în urma luptei pentru putere. IV fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a (se) aneantiza, a (se) demola, a muri, a (se) nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a (se) sfărâma, a (se) spulbera, a (se) stinge, a (se) strivi, a ucide, a (se) zdrobi. Eşecul avut nu i-a distrus speranţele. 2 tr. a sorbi. Munca brută i-a distrus toată vlaga. distrugere s.f. 11 destrucţie, devastare, nimicire, pârjolire, pustiire, <înv. şi pop.> pieire, <înv. şi reg.> pustiit1, <înv.> devastaţie, dezolare, dezolaţie, dezrădăcinare, piericiune, pustietură, pustiiciune, risipă. Distrugerea statelor a fost aproape totală după invazia populaţiilor migratoare. 2 aneantizare, nimicire, lichidare, desfiinţare, exterminare, spulberare, topire. Au fost amendaţi pentru distrugerea lucrurilor din bar. 3 nimicire, zdrobire, <înv. şi reg.> spargere, pulverizare. Taifunul a avut drept consecinţă distrugerea orăşelului. 4 ardere, mistuire, nimicire, prăpădire. Un incendiu a provocat distrugerea bunurilor din apartament. 5 nimicire, stricare, prăpădire. Se iau măsuri pentru prevenirea distrugerii recoltelor pe timp secetos. I11 decimare, decimaţie, destrucţie, exterminare, exterminaţie, masacrare, măcelărire, nimicire, măcelărit1, stârpire, <înv. şi reg.> storâre, <înv.> concenire, nimicnicire, spulber, căsăpire. Urmarea războiului a fost distrugerea populaţiilor din zonele de conflict. 2 nimicire, zdrobire, <înv. şi pop.> pierdere, risipire, prăpădire, sfărâmare, zdrumicare, <înv.> risipitură, potopire. Printr-un atac neaşteptat s-a urmărit distrugerea forţei aeriene inamice. 3 minare, ruinare. Emoţiile şi supărările repetate duc la distrugerea sănătăţii. III fig. 1 dezmembrare, descompunere, destrămare, nimicire, surpare, disoluţie, dezalcătuire, desfacere. Distrugerea imperiilor este dovedită de istorie. 2 destructurare, dezorganizare, desfiinţare. Lupta pentru putere a dus la distrugerea statului. 3 dezastru, naufragiu, ruinare, ruină. Orice societate merge spre distrugere dacă nu sunt stopate corupţia şi nepotismul. distrus, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre ţâri, localităţi, ţinuturi etc.) devastat, nimicit, pârjolit, pustiit2, <înv.> dezolat, carbonizat. Oraşul distrus în timpul războiului a fost reconstruit din temelii. 2 (despre construcţii, clădiri etc.) nimicit, zdrobit, <înv. şi reg.> spart2. Casele distruse în timpul cutremurului au fost părăsite. 3 (despre construcţii, părţi ale unor construcţii, drumuri etc.) rupt, sfărâmat, stricat, <înv.> smăcinat. Digurile distruse au fost refăcute după retragerea apelor. II adj. 1 (despre fiinţe, colectivităţi etc.) decimat, exterminat, masacrat, măcelărit2, nimicit, stârpit. Ciuma a lăsat în urmă regiuni pustii, populaţii distruse. 2 (despre inamici, adversari etc.) nimicit, zdrobit, <înv. şi pop.> risipit, prăpădit, zdrumicat, <înv.> stropşit, ditirambic potopit. Câteva avioane din flota inamică distrusă au început să se retragă III adj. fig. 1 (despre popoare, state, colectivităţi etc.) dezmembrat, descompus, destrămat, nimicit. Ţările dintr-un imperiu distrus se refac economic greu. 2 (despre ansambluri structurate) destructurât, dezorganizat, desfiinţat. Statul distrus a fost preluat de forţe străine. IV adj. fig. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, distrus, s-a aşezat pe o bancă. 2 (despre oameni, despre procese psihice etc.) ars2, devastat, dezolat, nimicit, pârjolit, pustiit2, zdrobit. Se simţea distrusă la gândul că a fost atât de naivă. 3 (despre oameni) pierdut, topit2. Privea distrusă cum apele îi înghit casa. 4 minat, ruinat, terminat2. Are nervii distruşi din cauza supărărilor repetate. 5 (despre visuri, speranţe etc.) nimicit, sfărâmat, spulberat, strivit, surpat2, topit2, ucis2, zdrobit. Neobţinând bursa de studii în străinătate, s-a trezit cu toate visurile distruse. V s.m. (arg.) v. Adict. Drogat. Drogoman. Toxicoman, disturbă vb. I. tr. (compl. indică ordinea, liniştea, mersul normal al unor fapte, al unor fenomene etc.) a deranja, a perturba, a tulbura, a agresa. Muzica puternică de la terasă a disturbat liniştea locuitorilor din vecinătate. disturbăre s.f. (livr.) v. Perturbare. Pertur-baţie. Tulburare. disturbator, -oare adj. (despre anumiţi factori) perturbator, perturbativ. Zgomotul este un factor disturbator. disturbâţie s.f. (rar) v. Perturbare. Perturba-ţie. Tulburare. dişterne vb. III. tr., refl. (reg.; compl sau sub. indică evenimente, fenomene etc.) v. Desfăşura. întinde. ditai adj. invar, (fam.) v. Cogeamite. Coşcogeamite. ditamai adj. invar, (fam.) 1 v. Cogeamite. Coşcogeamite. 2 (despre personalităţi) v. Important. însemnat. Marcant. Remarcabil, diteism s.n. (filos.; înv.) v. Dualism, ditiomt s.m. (chim.) hidrosulfit. Ditionitul este o sare a acidului ditionos, cu proprietăţi reducătoare, folosită în industria textilă, la analiza gazelor pentru absorbţia oxigenului sau la albirea săpunului. ditirămbic, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Dis- diugos cursul nu a plăcut publicului din cauza stilului ditirambic. diugos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. diugulî vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi, diul s.m. (bot.; reg.) 1 v. Trandafir-de-dul-ceaţă (Rosa centifolia sau Rosa rugosa). 2 diul-bălan v. Trandafir-alb (Rosa alba). diundiucă s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). diurâl s.m. (bot.; reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). diurn, -ă adj. 1 diurnal. Vara, temperaturile diurne ating şi 45 de grade Celsius. 2 zilnic. însemnările diurne îi dădeau iluzia actualităţii. diurnâl, -ă adj. (latin.; înv.) v. Diurn, diurnât, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) v. Amuzant. Comic. Hazliu. Ilar. Nostim. Vesel, diurnist, -ă s.m., s.f. 1 zilier, ziuaş, lucrător cu braţele, lucrător cu mâinile, lucrător cu sloboda, lucrător cu ziua, lucrător de zi, nopsam, nopsamoş. A angajat câţiva diumiştipentru a-i săpa grădina. 2 (jur.; arg.) v. Defraudator. Delapidator. Fraudator, diuz s.n. (geomorf.; reg.) v. Câmp. Câmpie. Şes. divagâ vb. I. intr. (despre oameni) a se abate2, a se depărta, a devia, a se îndepărta, <înv.> a (se) scăpăta, a se sfii, a deraia, a deturna, a ocoli, a se dezbă-iera. în timpul discursului a divagat. divagâre s.f. digresiune, divagaţie, excurs, hors-d’oeuvre, <înv.> excursie, <%> ocol,ocoliş, paranteză, raznă. S-a scuzat pentru că a făcut câteva divagări în discursul său. divagâţie s.f. 1 digresiune, divagare, excurs, hors-d’ceuvre, <înv.> excursie, ocol, ocoliş, paranteză, raznă. 2 abatere, depărtare, deviaţie, deviere, îndepărtare, deturnare. Divagaţia vorbitorului de la subiect a nemulţumit auditoriul. divalent, -ă adj. (chim.; despre elemente sau radicali chimici) bivalent. Un element chimic divalent are valenţa doi. divân s.n. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) consiliu, sfat, <înv.> răzlog2, scaun, singlit, tă-naci. Membrii Divanului domnesc aveau atribuţii de ordin politic, juridic, administrativ, financiar şi religios. 2 (jur.; înv.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces, divam'st s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Divanit. divanit s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) boier divanit, <înv.> divanist. Divanitul era boierul care făcea parte din Divanul domnesc. divă1 s.f. (cinemat., muz., teatru) monstru sacru, star, vedetă, stea. Marilyn Monroe a fost una dintre divele cinematografului american. divă2 s.f. (înv.) v. Minune. Miracol, divănfvb. IV. refl. recipr. (înv. şi reg.; despre oameni) 1 v. Consfatui. Consulta. Sfătui. 2 v. Conveni. împăca. înţelege. învoi, divăm're s.f. (reg.) 1 v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. In- terlocuţiune. 2 v. Consiliere. Cuvânt. îndemn, îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă, divergent, -ă adj. 1 (despre idei, teorii, concepţii, opinii etc.) deosebit, diferit, variu. Cei doi au concepţii divergente despre viaţă. 2 (despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) antitetic,contradictoriu,contrar, opus, potrivnic, contradicţional, contrazicător, discordant, discrepant. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt divergente. divergenţă s.f. 11 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, nă-vârneală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuni-une, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de divergenţă între cei doi parteneri de afaceri. 2 disconvergen-ţă. Divergenţa spiritului şi a instinctului. II (med.) divergenţă verticală = hipertropie, strabism vertical, sursumvergenţă, anopie. Divergenţa verticală este deviaţia axei vizuale a unui ochi în sus. divers, -ă adj. 1 (despre un ansamblu, un tot, un grup) bogat, deosebit, diferenţiat, diferit, felurit, multiplu, neunitar, variat, variu, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> despărţit2, înfelurit. Expoziţia cuprinde o colecţie diversă de tablouri. 2 (despre grupuri de fiinţe) diferit, felurit, pestriţ, variat. La spectacol a participat un public divers. 3 felurit, multiplu, variat. Boala psihică are diverse forme de manifestare. diversă vb, I. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică procese, acţiuni, fapte etc.) v. Diversifica. Varia2. diversăre s.f. (înv.) v. Diversificare. Variaţie, diversifică vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică procese, acţiuni, fapte etc.) a varia2, <înv.> a (se) diversa, a (se) ramifica. După o introducere lungă şi monotonă, tematica romanului începe să se diversifice. diversificăre s.f. variaţie, <înv.> diversăre, ramificare. Autorul urmăreşte diversificarea limbii romanului prin folosirea regionalismelor şi arhaismelor. | 512 diversităte s.f. 1 felurime, multilateralitate, multiplicitate, pluralitate, variaţie, varietate. Toamna, diversitatea culorilor copacilor este impresionantă. în studiul său a urmărit diversitatea tematică în romanul interbelic. 2 (biol.) diversitate morfogenetică = heteromorfoză. 3 (înv.) v. Adversitate. Duşmănie. Ostilitate. Potrivnicie. Vitregie. Vrăjmăşie, diverti vb. IV. tr.,refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Amuza. Desfăta. Dispune. Distra. înveseli. Petrece. Râde. Veseli, divertisment s.n. 1 agrement, amuzament, distracţie, plăcere, recreere, distrare, <înv.> distragere, eglendisire, eglengea, zefchi. Vara trecută au făcut o călătorie de divertisment. 2 (muz.) interludiu, intermediu. Audiază un divertisment compus de Mozart. divertismentăl, -ă adj. (rar; despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Agreabil. Amuzant. Antrenant. Distractiv. Drăguţ. Plăcut, diveseâlă s.f. (reg.) v. Risipă, divesi'vb. IV. tr. (în opoz. cu „a economisi"; reg.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli, divi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) 1 v. Cruci. Minuna. Uimi. Ului1.2 v. Mira1. Nedumeri. divide vb. III. 1 tr. (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv. şi pop.> a răzori, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. îşi divide proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) decompoza, a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se divid în urma reacţiei. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezbina, a (se) dezmembra, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) sciziona, a (se) separa, <înv. şi pop.> a (se) osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a se dezacorda, a diasta-lisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să dividă partidul în două grupări. Colectivul se divide în două tabere. 4 tr., refl. (mat.; în opoz. cu „a înmulţi”) a (se) diviza, a (se) împărţi, <înv.> a (se) despărţi, a (se) dividirui. Divide 12 cu 2. dividend s.n. (mat.; înv.) v. Deîmpărţit. dividere s.f. defalcare, defalcaţie, despărţire, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă dividerea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. dividirui vb. IV. tr., refl. (mat.; în opoz. cu „a înmulţiînv.) v. Divide. Diviza. împărţi, divin, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales în relig. creştină) celest, ceresc, dumnezeiesc, sfânt, 5131 veşnic, îndumnezeit, zeiesc, <înv. şi pop.> sânt, <înv.> minunat, preaciudat, preadumne-zeiesc, preaînalt. Sufletele celor credincioşi ajung în împărăţia divină. 2 (relig.) ceresc, dumnezeiesc, providenţial. Este înzestrat cu un har divin. 3 (relig.) bisericesc, religios. în fiecare duminică ascultă slujbele divine. 4 (relig.) sacral1, sacramental, sacrat1, sacrosanct, sacru, sfânt Textele divine nu trebuie denaturate. 5 fig. minunat, splendid, superb, ambroziac, celest, ceresc, dumnezeiesc, edenic, îngeresc, serafic. Muzica pe care o ascultă este divină. II adv. fig. (modal) minunat, splendid, superb, dumnezeieşte, îngereşte. Soprana cântă divin. divinaţie s.f. <înv.> arta divinilor (v. artă). Divinaţia este arta de a ghici viitorul. divinitate s.f. 1 (art. Divinitatea; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcu-noscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemi-cul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. Slăvesc Divinitatea care a dat naştere cerului şi pământului. 2 (relig.; nm.pr.) Cer2, Dumnezeire, Pronie, Providenţă, Putere, Putere Divină, Promitie. Mergi sănătos şi Divinitatea să te ocrotească! 3 (în relig. politeiste) dumnezeu, idol, zeitate, zeu, <înv.> bolovan, boz2, chip, demon, făptură, simulacru, strigoi, trupişte, zân, zeime, zeire, istucan. Triburile germanice aveau divinităţile lor războinice. 4 (relig.) dumnezeire, zeitate, <înv.> zeire. Divinitatea este natura, esenţa divină. diviniza vb. I. tr. 1 {compl. indică fiinţe) a adora, a idolatriza, a slăvi, a venera, <înv.> a cinsti, a evlavisi, a deifica, a zeifica, a idolatra. Tânărul îşi divinizează mama. 2 (compl. indică fiinţe sau lucruri) a deifica, a zeifica, a dumnezei, <înv.> a îndumnezei, a înzei. De-a lungul istoriei, oamenii au divinizat diferite fiinţe sau lucruri. 3 (în Antic, romană; compl. indică eroi, conducători etc.) a apoteoza, a deifica, a zeifica. Romanii îşi divinizau împăraţii, trecându-i în rândul zeilor. divinizare s.f. 1 adorare, adoraţie, idolatrizare, slăvire, venerare, veneraţie, <înv.> cinstire. Divinizarea femeii a fost şi rămâne o temă predilectă a poeziei din toate timpurile. 2 de-ificare, zeificare, <înv.> divinizaţiune, îndum-nezăiciune, îndumnezeire, zeificaţie. Divinizarea unui muritor se făcea în cadrul unui ceremonial special. 3 (în Antic, romană) apoteozare, apoteoză, deificare, zeificare, <înv.> divinizaţiune. Divinizarea împăraţilor caracterizează societatea romană antică. divinizat, -ă adj. 1 (despre fiinţe) adorat, idolatrizat, slăvit, venerat, <înv.> cinstit, semnat2, deificat, sacru, zeificat. A suferit când actorul divinizat nu a mai jucat. 2 (despre fiinţe sau lucruri) deificat, zeificat, <înv.> îndumnezeit, înzeit. Oamenii se închinau la un muritor divinizat. divinizaţiune s.f. (înv.) 1 (în Antic, romană) v. Apoteozare. Apoteoză. Deificare. Divinizare. Zeificare. 2 v. Deificare. Divinizare. Zeificare. diviza vb. I.I1 tr. (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv. şi pop.> a răzori, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a divizat proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) de-compoza, a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se divizează în urma reacţiei. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezbina, a (se) dezmembra, a (se) divide, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) sciziona,a (se) separa, <înv. şi pop.> a (se) osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a se dezacorda, a diastalisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să divizeze partidul în două grupări. Colectivul s-a divizat în două tabere. I11 tr. (gram.; compl. indică lanţul vorbirii sau elemente ale acestuia) a despărţi, a fragmenta, a împărţi, a segmenta, a dezarticula2. Divizează fraza în propoziţii. 2 tr. (fiz.; compl. indică nuclee atomice) a fisiona, a scinda. Au reuşit să divizeze nucleele atomice grele în nuclee cu masa mai mică, provocând degajarea unei foarte mari cantităţi de energie. 3 tr.,refl. (mat; în opoz. cu „a înmulţi”) a (se) divide, a (se) împărţi, <înv.> a (se) despărţi, a (se) dividirui. Divizează 12 cu 2. divizăre s.f. 11 defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentare, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă divizarea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. divorţ 2 descompunere, desfacere, despărţire, fracţionare, împărţire, scindare, separare, dezalcătuire. Divizarea celor două substanţe s-a produs în urma reacţiei. 3 despărţire, dezbinare, dezmembrare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, <înv.> despreunare, fractură, ruptură, spărtură. Divizarea colectivului în două tabere era previzibilă. I11 (gram.) despărţire, fragmentare, împărţire, segmentare. Unii elevi fac cu dificultate divizarea unei fraze în propoziţii. 2 (fiz.) fisionare, fisiune, scindare. Prin divizare, nucleul atomic greu se împarte în nuclee cu masa mai mică. 3 (mat.; în opoz. cu „înmulţire”; rar) v. împărţire. divizat, -ă adj. 1 (despre un tot, o unitate etc.) fracţionat, fragmentat, îmbucătăţit, împărţit, segmentat. A vândut un lot din pământul divizat. 2 (;despre un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) despărţit2, dezbinat, fracţionat, fragmentat, împărţit, scindat, separat, <înv.> despreunat. între angajaţii divizaţi în două tabere au început altercaţiile. divizibil, -ă adj. (despre un tot, un ansamblu etc.) separabil, <înv.> despărţibil. Molecula este divizibilă în atomi. divizibilitâte s.f. <înv.> împărţibilitate. Acest ansamblu se caracterizează prin divizibilitatea lui în elemente. divizie s.f. 1 (sport) categorie. Steaua este 0 echipă de fotbal de divizia A. 2 (milit.) diviziune. Divizia are mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de război. 3 (mat.; în opoz. cu „înmulţire”; înv.) v. împărţire. diviziomsm s.n. (pict.) pointillism. Divizio-nismul este un procedeu folosit în pictura modernă impresionistă. diviziomst,-ă adj.,s.m.,s.f. (pict) pointillist. Camille Pissarro a fost un pictor divizionist. Divizioniştii sunt adepţii pointillismului. diviziune s.f. 11 defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. 2 (biol.) diviziune directă = amitoză,fizipari-tate, sciziparitate. Diviziunea directă se produce prin strangulare sau prin înmugurire, fără apariţia cromozomilor, diviziune indirectă = cariochineză, mitoză. Diviziunea indirectă este un proces de multiplicare celulară indirectă, în care are loc apariţia cromozomilor; diviziune reducţională = meioză. Diviziunea reducţională este un proces de diviziune a celulelor sexuale în cursul căruia are loc reducerea la jumătate a numărului de cromozomi şi formarea degameţi. 3 (mat.; înv.)w. împărţire. 4 (jur.; înv.) v. împărţeală. Partaj. II (concr.) 1 parte, secţiune, <înv.> despărţământ, despărţire. Prima diviziune a simfoniei este lirică. 2 gradaţie. Citeşte diviziunile termometrului. 3 (milit.; rar) v. Divizie. divizor s.m. (mat.) împărţitor, <înv.> despărţitor. Divizorul este numărul întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. divorţ s.n. (jur.) despărţire, separare, separaţie, diremţiune, despărţenie, <înv. divorţa şi reg.> despreunare, dezmăritare, <înv.> desoţenie, despărţeală. A auzit de divorţul tinerilor proaspăt căsătoriţi. divorţa vb. I. intr. (jur.; despre persoane căsătorite) a se despărţi, a se separa, a repudia, a se lăsa, <înv. şi reg.> a despreuna, a se desura, a se dezmărita, a destrunoca, <înv.> a se împărţi, a se dezlega. Tinerii au divorţat după un an de la căsătorie. divorţat, -ă adj. (jur.; despre persoane căsătorite) despărţit2, <înv. şi reg.> desurat, dezmă-ritată, <înv.> împărţit. Tinerii care s-au căsătorit vara trecută sunt acum divorţaţi. divulga vb. I. tr. 1 (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a destăinui, a dezvălui, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi divulgă cât de mult îl iubeşte. Nu-şi divulgă nimănui sentimentele. 2 (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică taine, gânduri ascunse, informaţii etc.) a decon-spira, a destăinui, a dezvălui, a vinde, a răsfira. I-a divulgat planul pe care vroia să-l pună în aplicare. I-a divulgat secretul de fabricaţie a produsului contra unei mari sume de bani. divulgare s.f. 1 destăinuire, dezvăluire, împărtăşire, încredinţare, mărturisire, revelare, spovedire, <înv.> divulgaţie, dezvelire, devoalare. Divulgarea sentimentelor lui nu i-a atras dragostea fetei. 2 deconspirare, destăinuire, dezvăluire. Pentru divulgarea secretului de fabricaţie a produsului a primit mulţi bani. divulgati'v, -ă adj. (rar) v. Popularizant. Popularizator. Propagator.Propovăduitor. divulgaţie s.f. (înv.) v. Destăinuire. Dezvăluire. Divulgare. împărtăşire. încredinţare. Mărturisire. Revelare, divulsiune s.f. (livr.) v. Smucire. Smulgere. Smuls1. dixie ['diKsi] s.n. (muz.) dixieland. dixieland ['dksilend] s.n. (muz.) dixie. Dixieland este un stil ritmat înjazzul american. dizahari'dă s.f. (chim.) diholozid. Maltaza, zaharoza, lactaza sunt dizaharide. dizarmonic, -ă adj. fig. (despre sunete, voci etc.) discordant, disonant, distonant, nearmo-nios, strident. La un moment dat, sunetele orchestrei au devenit dizarmonice. dizendocrime s.f. (med.) discrinie. Dizendo-crinia este disfuncţia glandelor endocrine. dizenterie s.f. (med., med. vet.) <înv. şipop.> vintre, apa trândului (v. apă), ieşire afară cu sânge, treapăd, treapăd cu sânge, <înv. şi reg.> scursură, scursură cu sânge, urdinare, urdinare cu sânge, urdinare de sânge, pântecare, pântecare cu sânge, pântecărie, pântecărie cu sânge, prasadeală, sfânta boală (v. sfânt), turdinat cu sânge, vitricel, <înv.> scursoare cu sânge. Dizenteria este o boală infecţioasă şi contagioasă, localizată îndeosebi la nivelul colonului. dizeur [dizetceR] s.m. (muz.) vocalist. Dize-urul interpretează muzică vocalică. dizeuză [di'zcEza] s.f. (muz.) vocalistă (v. vocalist). Este dizeuză într-un club de noapte. dizgraţiât, -ă adj. (rar; mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Dezgustător. Dizgraţios. Hidos. Imund. Oribil. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Sordid. ^ dizgrâţie s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a cădea’) <înv.> urgiseală. Liderul politic a căzut în dizgraţia electoratului. 2 (înv.) v. Ghinion. Nenoroc. Neşansă. dizgraţios, -oâsă adj. 1 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dezgustător, hidos, imund, oribil, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, sordid, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> îm-puţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii dizgraţioase de sulf. dizigot, -ă adj. (biol; despre gemeni) biovular, bivitelin. Gemenii dizigoţi provin din două ovule fecundate separat. dizmân, -ă adj. (turc.; despre oameni sau animale) v. Binefacut. Corpolent. Masiv. Puternic. Robust. Solid. Spătos. Trupeş. Voinic. dizmerenie s.f. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. dizolvă vb. 1.1 tr., refl. (chim.; compl. sau sub. indică substanţe, materii) a (se) descompune, a (se) solvi, a (se) rezolva, a (se) topi, <înv.> a se desface. Sucul gastric dizolvă substanţele azotoase. Zahărul se dizolvă rapid în cafeaua fierbinte. 2 tr. (compl. indică organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) a desfiinţa, a închide, a lichida, <înv.> a ridica, a răsfira. Fabrica a fost dizolvată, iar muncitorii au fost trecuţi în şomaj. 3 refl. (jur.; despre organe legislative) a se separa. Parlamentul s-a dizolvat. 4 refl. fig. (despre fiinţe) a dispărea, a pieri, a se eclipsa, a se evapora, a se volatiliza, a o şterge. Hoţul s-a dizolvat într-o clipă în mulţimea de pe plajă. 5 tr. (arg.; compl indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, dizolvâbil, -ă adj. (chim.; despre substanţe, materii) disolubil, solubil. Sarea de bucătărie este o substanţă dizolvabilă. dizolvânt-ă s.m.,adj. (chim.) 1 s.m. solvent1. Şi-a cumpărat un dizolvant pentru lacul de unghii. 2 adj. (despre substanţe, materii) disolutiv. Benzina este o substanţă dizolvantă. dizolvâre s.f.1 (chim.) solvire, topire, topit1, <înv.> soluţiune. Dizolvarea zahărului în cafeaua fierbinte este rapidă. 2 (chim.) solvatare, <înv.> disoluţie. Prin dizolvare, se stabilesc legături de natură electrostatică între ionii sau moleculele substanţei dizolvate şi moleculele dizolvantului. 3 desfiinţare, închidere, lichidare. Dizolvarea fabricii a declanşat greva salariaţilor. dizolvât, -ă adj., s.m. 1 adj. (chim.; despre substanţe, materii) solvit, topit2. Amestecă zahărul dizolvat cu crema de ciocolată. 2 s.m., adj. (chim.) solvat, <înv.> disolut. Dizolvatul este format din moleculele substanţei dizolvate şi cele ale solventului. 3 adj. (despre organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) desfiinţat, închis, lichidat. Fabrica dizolvată a adus în şomaj câteva sute de muncitori. do s.m. (muz.) <înv.> ut. Do este unul dintre cele şapte sunete muzicale, situat pe prima treaptă din gama majoră-tip. doâbă s.f. (gosp.; reg.) 1 v. Putini 2 v. Putinei, doâgă s.f. (anat; arg.) v. Ciolan. Os. doâmnă s.f. 11 (adesea urmat de un nm. pr.) jupâneasă, cucoană, madam, moţpancă, <înv.> damă, nicochera, chera, signora, seniora, lady. Pe scaunul din faţă stă o doamnă foarte elegantă. Doamna Ionescu este o persoană agreabilă. 2 (în societatea feudală românească) voievodeasă, vodeasă, voduleasă, voievodiţă, <înv.> gospojană,gospojdă. Doamna era soţia unui domnitor sau a unui prinţ. 3 doamnă de companie = <înv.> damă de companie, damă de onoare, doamnă de onoare, sui-vantă. Doamna de companie însoţeşte o femeie de rang superior sau îngrijeşte o persoană în vârstă ori bolnav; (înv.) doamnă de onoare v. Doamnă de companie. 4 (rar) v. Nevastă. Soţie. 5 (art.; chim., farm.; arg.) doamna albă v. Diacetilmorfină. Heroină. II (bot.; reg.) 1 (lapl. doamne) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans). 2 doamnă-mare = (art.) doam-na-codrului v. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona). doar adv. AI (cu sens exclusiv sau restrictiv; determină orice parte de prop., indicând nuanţe restrictive ori exclusive care variază în funcţie .de context) 1 exclusiv, numai. în timp, vor dăinui doar creaţiile valoroase. 2 numai. Este vorba doar de o răceală. 3 exclusiv, numai, unicamente, <înv.> exclusi-vamente. Vina cade doar asupra lui. II (modal) 1 (exprimă ideea de posibilitate sau de probabilitate; adesea repet.) poate, opsă. Doar să încercăm altă soluţie şi vom reuşi. Aşteaptă, doar-doar va spune ceva nepotrivit! 2 (întăreşte o declaraţie) desigur. Doar ştii că ţi-am cumpărat albumul dorit. 3 (interog.; în replici interog., exprimând îndoiala, nedumerirea, nesiguranţa faţă de afirmaţia cuiva; pop.) v. Oare? Poate? Sau? 4 (înv.) v. Cumva. Oarecum. III (temporal) abia, numai, tocmai, taman. Au trecut doar doi ani de la căsătorie. IV (consec.-final) abia, barem1, măcar. Aleargă puţin, doar te vei mai încălzi! B (cu val. de conj.; cu sens restrictiv) că. Lasă-mă, doar nu m-oiface chiar acum de râs! 515| docilitate doari'pe s.f. pl. (entom.; înv.) v. Diptere. doâscă s.f. (pop.) 1 v. Scândură. 2 v. Şiţă. dobândă s.f. 1 (fin.; şi dobândă uzurară) camătă, procent, <înv. şi reg.> mită, ujură, dijmă, mâzdă, perţent, <înv.> aslam, interes, luător de camătă, uzură2, uzurărie, zeciuială. Este bine să te fereşti a lua bani cu dobândă. 2 (înv. şi reg.) v. Logodnă. 3 (înv.) v. Avantaj. Beneficiu. Bine. Câştig. Folos. Profit. 4 (înv.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. 5 (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune. 6 (înv.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. dobândi vb. IV. tr. 11 (compl. indică obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) a căpăta, a obţine, a primi, a adjudeca, <înv. şi reg.> a prinde, <înv.> a erezi, a isprăvi, a pupa. în urma licitaţiei, a dobândit tabloul dorit. 2 (jur.; compl. indică bunuri, averi, drepturi etc.) a moşteni, a succeda, a apuca, <înv. şi reg.> a erezi, <înv.> a clirono-misi, a eredita, a erita, a mărădui, a moşneni, a ocina, a ţine. După moartea bunicilor, va dobândi casa acestora. 3 (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a avea, a căpăta, a câştiga, a încasa, a obţine, a primi, a apuca, <înv. şi reg.> a mirui2, a apristui. Dobândeşti o sumă bună de la mine dacă pui această marfă imediat în vânzare. 4 a agonisi, a procura, a adăuga, a însăma. A dobândit pentru sărbători produsele de care avea nevoie. 5 (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a achiziţiona, a cumpăra, a lua, a obţine, a procura, <înv. şi pop.> a neguţa, a târgui, a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, a proftaxi. A dobândit un teren la un preţ convenabil. 6 (milit.; înv.; compl. indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. 7 (milit.; înv.; compl. indică armate, state etc.)v. Bate. Birui. înfrânge, întrece. învinge. I11 (compl. indică stări, calităţi etc.) a căpăta, a câştiga, a obţine, a cuceri. A dobândit experienţă în domeniu prin muncă susţinută. 2 (compl. indică informaţii, cunoştinţe etc.) a asimila, a-şi însuşi1, a învăţa, a prinde, a apercepe, a absorbi. Cei mai mulţi copii dobândesc cu uşurinţă inovaţiile tehnice. 3 (compl. indică succese, victorii, izbânzi, reuşite etc.) a câştiga, a cuceri, a obţine, a realiza, a repurta, a mirui2, <înv.> a elupta, a purta. Elevii români au dobândit victorii importante în concursurile internaţionale. 4 (mai ales cu privire la competiţii sportive; compl. indică titluri, trofee etc.) a adjudeca, a câştiga, a cuceri, a obţine. Fotbaliştii spanioli au dobândit titlul mondial la campionat. Gimnastele din România au dobândit victoria la olimpiada europeană. 5 a obţine, a culege. Din evoluţia istorică a societăţii se pot dobândi multe învăţăminte. dobândire si. 11 căpătare, obţinere, primire, obtenţiune. Pentru el a fost o mare satisfacţie dobândirea tabloului în urma licitaţiei. 2 (jur.) moştenire. Se bucură de dobândirea prin testament a casei bunicilor. 3 achi- ziţie, achiziţionare, cumpărare, cumpărat1, luare, obţinere, procurare, cumpărătură, <înv. şi pop.> târguire, <înv.> scumpărătoare. După dobândirea unui teren, a primit aprobare de construcţie. I11 căpătare, câştigare, obţinere. Dobândirea experienţei într-un domeniu presupune muncă susţinută şi timp. 2 asimilare, asimilaţie, însuşire, învăţare, prindere. O preocupare a sa era dobândirea de noi cunoştinţe. 3 câştigare, cucerire, obţinere, realizare, repurtare. Elevii români sunt renumiţi pentru dobândirea victoriilor în concursurile internaţionale. 4 câştigare, cucerire, obţinere. Dobândirea titlului mondial la campionat era o certitudine. dobândit,-ă adj. 11 (despre obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) căpătat, obţinut, primit. Tabloul dobândit în urma licitaţiei a fost dorit cu ardoare. 2 (jur.; despre bunuri, averi, drepturi etc.) moştenit. Vrea să vândă casa dobândită. 3 (despre bani, bunuri materiale etc.) căpătat, câştigat, încasat, obţinut, primit. Cu banii dobândiţi îşi va construi o casă. 4 (despreproduse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) achiziţionat, cumpărat2, procurat, <înv. şi pop.> târguit. Terenul dobândit este foarte productiv. I11 (despre stări, calităţi etc.) căpătat, câştigat, obţinut. Experienţa dobândită l-a ajutat mult în carieră. 2 (despre titluri, trofee etc.) câştigat, cucerit, obţinut, primit. Titlul mondial dobândit a avantajat echipa în competiţiile sportive ulterioare. dobânditdr, -oare adj., s.m., s.f. 1 (milit.; înv. şi pop.) v. Cuceritor. Ocupant. 2 (înv. şi pop.) v. Biruitor. Câştigător. Izbânditor. învingător. Triumfător. Victorios. 3 (pop.) v. Ajuns. Arivist. Parvenit, dobânziu s.m. (fin.; înv.) v. Cămătar. Speculant. dobitoc s.n. (zool.) animal, creatură, făptură, fiinţă, necuvântător, vietate, vieţuitoare (v. vieţuitor), <înv. şi pop.> lighioană, <înv. şi reg.> suflător, vită, <înv.> dihanie, săzdanie, suflătură, suflare, zidire, zidi-tură. în natură există încă multe dobitoace necunoscute de om. dobitocesc, -eăscă adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) prostesc, nesărat. Pune întrebări dobitoceşti. dobitoceşte adv. (modal; adesea peior.) prosteşte. îl priveşte dobitoceşte, neînţelegând întrebarea pusă. dobitoci vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Abrutiza. Animaliza. Dezumaniza. îndobitoci, dobitocie s.f. 1 imbecilitate, neghiobie, nerozie, prostie, tâmpenie, tembelism, prosteală1, <înv.> prostime. Este de o dobitocie fără seamăn. 2 (concr.) cretinism, idioţenie, idioţie, imbecilitate, inepţie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, <înv.> prostăticie, ni-micarniţă. Nu a mai auzit o asemenea dobitocie. dobitorire s.f. (înv.) v. îndobitocire. Tampire. dobitocit, -ă adj. (despre oameni) 1 (med.; fam.) v. Cretinizat. Idiotizat. Idioţit. Imbeci- lizat. îndobitocit. Prostit2. Tâmpit. 2 (înv.) v. Abrutizat. Animalizat. Dezumanizat. îndobitocit. doborâre s.f. 11 aruncare, azvârlire, culcare, culcat1, dărâmare, întindere, lungire, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.> oborâre, răsturnătură. Doborârea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. 2 culcare, culcat1, tăvălire. O furtună puternică a avut ca urmare doborârea florilor din grădină. II fig. (polit; înv.) v. Descăunare. Detronare. Mazilire. Mazilit1, doborât -ă adj. 11 (despre fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală) culcat2, răsturnat, trântit, <înv.> oborât. Boxerul doborât a avut nevoie de îngrijiri medicale. 2 (despre iarbă, flori, cereale etc.) culcat2, tăvălit, pologit. Florile doborâte de furtună şi-au revenit cu greu. II fig. (polit.; înv.; despre monarhi) v. Detronat. Mazilit2. doborî^ vb. IV. tr. 11 (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în’) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a doborât la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a doborât adversarul în ring. 2 (compl. indică iarbă, flori, cereale etc.) a culca, a tăvăli, a pologi, a dezbărî, a terpeni. O furtună puternică a doborât toate florile din grădină. II fig. 1 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a apăsa, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o doboară. 2 (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a ajunge, a birui, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l doboare somnul când a sunat telefonul. 3 (polit.; înv.; compl. indică monarhi) v. Descăuna. Detrona. Mazili, dobzălă vb. I. tr. (pop.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Snopi. Stâlci. docăm vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, docet, -ă s.m., s.f. (teol.) docetic. Docetul este adeptul docetismului, erezie care susţinea că Iisus Hristos nu ar fi fost om decât în aparenţă. docetic, -ă s.m., s.f. (teol.) docet. docil, -ă adj. (despre fiinţe, mai ales despre oameni) ascultător, bun, cuminte, înţelegător, obedient, plecat2, supus, <înv. şi reg.> plecăcios, plainic, <înv.> ascultăreţ, ascultoi,podanic, maniabil. Este un copil docil, care nu iese din cuvântul părinţilor. docilităte s.f. ascultare, cuminţenie, obedienţă, supunere, cuminţie, sumisiune, supuşenie, <înv.> ascultăciune, ascultământ, docimastică plecăciune, posluşanie, subordinaţie. Docilitatea trebuie să fie asumată de către copil docimastică s.f. (chim.) docimazie. Doci-mastica este disciplina care determină proporţia de metale utilizabile conţinute de minereuri. docimazie s.f. (chim.) docimastică. dodâd s.n. (înv.) v. Dare de seamă. Raport. Referat. Situaţie. doct, doctă adj. (despre oameni) citit2, cult2, cultivat, erudit, învăţat2, savant, sapient, ştiut2, <înv. şi reg.> pricopsit, ştiutor, luminat2. Studenţii îl apreciază pentru că este un profesor doct. dâctor s.m. 11 (med., med. vet.; adesea urmat de determ. care indică specializarea) medic1, <înv. şi pop.> vraci, esculap. S-a consultat la un doctor dermatolog. 2 (med.) doctor primar = medic primar, primar. Doctorul primar este superior ierarhic medicului specialist. 3 (fam.) v. Maestru2.111 (bot.) Aloe vera; stoletnic. 2 (omit; reg.) v. Pescar. Pescar-vânăt. Pescar-verde. Pescăraş. Pescărel. Pescărel-albastru. Pescărel-azuriu. Pescă-rel-vânăt. Pescărel-verde. Pescăriţă. Pescăruş. Pescăruş-albastru. Pescăruş-vânăt. Pescă-ruş-verde. Pescăruş-verzuliu (Alcedo atthis). doctoral, -ă adj. (fam.; adesea iron.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Grav. Marţial. Serios. Solemn, doctorând, -ă s.m., s.f. (pedag.; în anumite sisteme de învăţământ) aspirant. Doctorandul îşi pregăteşte susţinerea publică a tezei de doctorat doctorantură s.f. (pedag.; în anumite sisteme de învăţământ) 1 aspirantură. După terminarea studiilor, a vrut să se perfecţioneze prin doctorantură. 2 (rar)v. Doctorat, doctorât s.n. (pedag.) doctorantură. Colega ei de catedră îşi va susţine doctoratul în scurt timp. doctoreăsă s.f. (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Doctoriţă. doctoresc, -eăscă adj. (med., med. vet.; înv.) v. Medical. doctorie s.f. (farm.) medicament, remediu, elixir, leac, dres2, <înv. şi reg.> medicină, spiţerie, orvoşag, <înv.> specificiu, vracevanie, auxiliu, doftoricale. Doctorul i-a recomandat o doctorie eficienta pentru gripă. doctoriţă s.f. (med., med. vet.) <înv. şi pop.> vrăciţă, doctoreăsă, <înv.> doctoroaie, ursoaică1. Una dintre fetele ei a ajuns doctoriţă. doctorizâre s.f. (chim.) îndulcire. Doctoriza-rea este desulfurarea benzinelor la sfârşitul operaţiilor de rafinare. doctoroăie s.f. (înv.) v. Doctoriţă, doctrină s.f. învăţătură, sistem, teorie, <înv.> ucenie. Este adeptul doctrinei liberale. document s.n. 1 act1, dovadă, hârtie, izvor, înscris, piesă, <înv. şi pop.> scris1, <înv. şi reg.> scrisoare, <înv.> carte, izvod, încredinţare, praxis, răvaş, sinet, temasuc, teşcherea1, uric, zapis, exhibit. în arhive există foarte multe documente din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. 2 (adesea la pl. documente) act1, hârtie, legitimaţie. Poliţistul a cerut şoferului documentele la control 3 (cinemat.) document cinematografic = ci-nedocument. 4 (fotogr.) document fotografic = fotodocument. documentă vb. I. refl. (despre oameni) a cerceta, a se informa, a studia, a vedea, <înv.> a se pliroforisi. S-a documentat dacă nu s-a mai scris despre acest subiect documentăl, -ă adj. (astăzi rar) v. Documentar. documentalmente adv. (modal; înv.) v. Do-cumentamente. documentamente adv. (modal; rar) <înv.> documentalmente. Cunoaşte data înfiinţării acestei localităţi, aşa cum este ea atestată documentamente. documentăr, -ă adj. documentai. Cercetează materialul documentar care i-a fost pus la dispoziţie. documentâre s.f. documentaţie, informare, informaţie. Autorul proiectului îşi rezervă un an de zile pentru documentare. documentăt, -ă adj. (despre oameni) informat. Pasionat de istorie, este un cercetător foarte documentat. documentăţie s.f. documentare, informare, informaţie. dodecadactil subst. (anat.; ieşit din uz) v. Duoden. dodecafonic,-ă adj. (muz.; despre compoziţii muzicale) atonal, dodecafonist. Compoziţiile dodecafonice au fost iniţiate, la începutul sec. al XX-lea de Amold Schdnberg. dodecafome s.f. (muz.) dodecafonism. Dodecafonia este tehnica muzicală concepută la începutul sec. al XX-lea de compozitorul austriac Amold Schdnberg. dodecafonism s.n. (muz.) dodecafonie. dodecafonist, -ă adj. (muz.; despre compoziţii muzicale) atonal, dodecafonic, dodei'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna. încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura. dodie s.m. (pop. şi fam.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. dodoc sm (culin.; reg) v. Bol Boţ Bulz. Cocoloş. dodola s.f. art. (reg.) v. Paparudă, dodoleţ, -eâţă adj. (reg.; despre obiecte, părţi de obiecte etc.) v. Gogonat, dodoloăie s.f. (reg.) v. Paparudă, doflăni s.m. pl. (bot.; reg.) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). doftori'vb. IV. tr., refl. (med., med. vet; pop. şi fam.) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”sau „la’)v. îngriji. Trata. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa, însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Ridica. Tămădui. Vindeca, doftoricăle s.f. pl. (farm.; peior.) v. Doctorie. Medicament. Remediu, doftoricesc, -eăscă adj. (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Medical. 1516 doftorici vb. IV. tr., refl. (med., med. vet; pop. şi fam.) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „la”) v. îngriji. Trata. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta, înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Ridica. Tămădui. Vindeca. dogănă s.f. (înv.) v. Vamă. doganier s.m. (înv.) v. Vameş, dogărs.m. 1 putinar,botar,butar, butnar, pinter, voagnăr, <înv.> bugner. Dogarul face vase din doage de lemn. 2 (med.; arg.) v. Ortoped. Ortopedist, dogăreăsă s.f. dogăroaică, dogăroaie. Dogăreasa este soţia dogarului. dogărie s.f. dogărit, butărie, butnărie, butnărit. A învăţat dogăria de la un meşter bătrân. dogărit s.n. (rar) v. Dogărie. dogăroăică s.f. (reg.) v. Dogăreăsă. dogăroăie s.f. (reg.) v. Dogăreăsă. dogger [‘dogar s.n. (geol.) jurasic mediu, dogi vb. IV. refl. fig. (pop. şi fam.; despre glas) v. Răguşi. dogit, -ă adj. fig. (pop. şi fam.; despre glas) v. Gâjâit2. Răguşit. Spart2, dogmătic, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. mecanic, schematic, simplist, liniar, rigid. Are o viziune dogmatică asupra vieţii. 2 s.m., s.f. dogmatist. Dogmaticul este adeptul dogmatismului. dogmatist s.m., s.f. dogmatic, dogoăre s.f. 11 (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de dogoarea verii. 2 (urmat de determ. „focului*) arşiţă, bătaie, dogoreală, fierbinţeală, pară1, văpaie, vâlvoare. Dogoarea focului îi rumeneşte obrajii. 3 căldură, rumeneală. Stă cu uşa sobei deschisă pentru a simţi dogoarea jăraticului. II fig. ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vul-canism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca dogoare în suflet. dogoreălă s.f. 1 (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, 517| dolor puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. 2 (urmat de determ. „focului”) arşiţă, bătaie, dogoare, fierbinţeală, pară1, văpaie, vâlvoare. dogori vb. IV. 1 intr. (despre soare, foc etc.) a arde, a frige, a pârjoli, <înv. şi pop.> a lovi, a pripi, a zăpuşi, <înv. şi reg.> a păli2, a prigori. Nu iese la plajă pentru că soarele dogoreşte prea tare. 2 intr. (despre unele aparate electrice, despre sobe, cămine etc.) a arde, a frige. Soba dogoreşte de nu îţi poţi lipi mâna de ea. 3 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe, pământul etc.) a încinge1, a înfierbânta, a răscoace, <înv.> a lovi. Soarele dogoreşte deşertul. 4 tr. (înv. şi pop.; compl. indică fructe, legume etc.) v. Pârgui. dogorime s.f. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreai! Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. dogorîre s.f. (înv. şi pop.) v. Pârguire. Pârguit1. dogorit, -ă adj. 1 (despre plante, culturi, câmpii etc.) ars2, pârlit, <înv. şi reg.> prigorit, răscopt1. Câmpiile dogorite ale ţârii oferă un peisaj jalnic. 2 (despre materii, obiecte etc.) aprins2, cald, fierbinte, încins2,înfierbântat, înfocat, <înv. şi pop.> fierbântat, răscopt1. Se întinde pe nisipul dogorit al plajei. îşi apropie mâinile îngheţate de soba dogorită. 3 (despre aer, atmosferă etc.) fierbinte, încins2, înfierbântat, învăpăiat. în deşert, turiştii au suferit din cauza aerului dogorit. dogoritor, -oare adj. (despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) arzător, canicular,fervid,fierbinte, torid, tropical, zăpuşit, zăpuşitor, pripi-tor, <înv.> arzoi, zădufos. Verile din ultimii ani au fost dogoritoare. d6hot s.n. (ind. petrol; reg.) v. Păcură, dohotâr s.m. (reg.) v. Păcurar1, dohotniţă s.f. (reg.) v. Păcorniţă. doi-dmţi s.m. (bot.; reg.)v. Dentiţă (Bidens tripartitus). doică s.f. 1 bonă, dădacă, nursă, daică, mancă1, pestră,ţiitoare (v. ţiitor),< latin.; înv.> nutrice, baby-sitter, duena. A luat pentru copil o doică tânără. 2 (reg.) v. Lele. Leliţă. Mătuşă. Nană. Tătăişă. Ţaţă. doici're s.f. (înv.) v. Dădăcire. doici't s.n. (înv.) v. Dădăcire. doime s.f. jumătate. Un întreg este format din două doimi. doinârs.m. (folc.; rar.) v. Doinaş. Doinitor. doinaş s.m. (folc.) doinitor, doinar. Doinaşul este persoana care cântă doine. doină s.f. (folc.) doinire, horă1, dârlai. Doina exprimă sentimente de dor, de jale, de dragoste etc. doini'vb. IV. tr.,intr. (folc.) atrăgăna, a dârlâi, a hori, a spune, a zice. Tânărul ştie să doinească din frunză. doinire s.f. (folc.) 1 doinit, trăgănare. Doinirea din frunză este fascinantă. 2 (concr.) doină, horă1, dârlai. doinişoâră s.f. (folc.) doiniţă. Copilul a învăţat de la bunica lui o doinişoâră. doinit s.n. (folc.) doinire, trăgănare. doinitor s.m. (folc.) doinaş, doinar. doiniţă s.f. (folc.) doinişoâră. doi'st s.m. (înv.) v. Dualist, dojănă s.f. admonestare, ceartă, certare, dojenire, imputare, imputaţie, morală, mustrare, observaţie, reproş, admonestaţie, admoniţiune, reprehensiune, beşteleală, muştruluială, ocară, strop-şeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutăciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, reprimandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scuturătură, puţuială, puţuitură, în-ghimp, tărbăceală. Dq/ana părinţilor l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile. dojeni vb, IV. tr. (compl. indică oameni) a admonesta, a certa, a dăscăli, a judeca, a moraliza, a mustra, a ruşina, <înv. şi pop.> a obrăzi, a beşteli, a muştrului, a ocărî, a sudui, a probozi, a sfădi, a surchi-di, a tolocăni, a bodogăni, a socri, a şmo-tri, <înv. şi reg.> a înfrunta, a ofârli, a oropsi, a probăzui, a stropoli1, a toi3, a aşculi, a bănui, a carvosi, a cârti, a docăni, a hui, a libăzi, a mogorogi, a moronci, a otrăţi, a tătărî, a târfei, a vrevi, <înv.> a obidi, a observa, a preobrăzi, a prihăni, a prociti, a vădi, a repre-henda, a reprimanda, a bălăcări, a buzdugăni, a freca, a perdăfui, a răfui, a săpuni, a scutura, a căţănăi, a dărăci, a puţui, a spumui, a tigheli, a flitui. L-a dojenit pentru că a lipsit de la şcoală. dojenire s.f. 1 certare, mustrare, sfădire, stropoleală2, suduială, vuiet, <înv.> suduire. Acceptă orice dojenire de la mama sa. 2 admonestare, ceartă, certare, dojană, imputare, imputaţie, morală, mustrare, observaţie, reproş, admonestaţie, admoniţiune, reprehensiune, beşteleală, muştruluială, ocară, strop-şeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutăciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, reprimandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scuturătură, puţuială, puţuitură, în-ghimp, tărbăceală. dojenit, -ă adj. certat, judecat, mustrat. Elevii dojeniţi şi-au îndreptat comportarea. dojenitor, -oăre adj. (despre ton, vorbe, priviri etc. ale oamenilor) mustrător. Mama îi aruncă băieţelului o privire dojenitoare. doi s.n. (jur.) 1 rea-credinţă,viclenie. Dolul este inducerea în eroare a unei persoane pentru a o determina să încheie un anumit act juridic nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. 2 (rar) v. Delapidare. Escrocherie. Fraudă. Hoţie, dolăr s.m. (fin.) para2, parai, dulău, iarbă, leuşten, verdeaţă, verzi (v. verde), verzişor, verzitură, zarzavat. Dolarul este moneda Statelor Unite aleAme-ricii. doldoăşă s.f. (reg.) 1 v. Legătură. Pungă. Săculeţ. Săculeţ de mână. 2 (lapl. doldoaşe) v. Scutec. 3 (anat.) v. Testicul, doldora adj. invar, (despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) încărcat2, îndesat, înţesat, plin, ticsit, umflat, doldoş, ţeapăn, ţoşcă. Vine din piaţă cu sacoşele doldora. Are portofelul doldora de bancnote. doldoş adj. invar, (reg.; despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. »de>T) v. Doldora. încărcat2. îndesat, înţesat. Plin. Ticsit. Umflat, doleănţă s.f. 1 deziderat, dorinţă. înfiinţarea unei asociaţii a rămas o simplă doleanţă a sa. 2 (concr.) cerere, rugăminte, solicitare, poftire, <înv. şi reg.> poftă. Nu-i poate satisface această doleanţă. dolent, -ă adj. (livr.; despre voce, glas etc.) v. Jalnic. Plângăreţ. Plângător. Plâns2. Scâncit2. Scâncitor. Tânguios. Tânguitor. Trist, dolfs .m. (zool; înv. şi pop.) v. Delfin (Delphi-nus delphis). dolfăn, -ă s.m. (reg.) v. Bogătaş, dolie s.f. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Ma-elstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. ddliu s.n. <înv. şi reg.> jelanie, cerneală2, <înv.> cernitură, jale1, jalet. Poartă doliul în suflet. dolmăci s.m. (reg.) v. Interpret. Tălmaci. Tălmăcitor. Traducător. Translator, doloăgă s.f. (reg.) v. Scândură, dolobăndură s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). dolofăn, -ă adj. (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) bucălai, bucălat, durduliu, grăsuliu, grăsuţ, plin, rotofei, rotund, bufliu, <înv. şi reg.> brusnat, bucăliu, dorjenel, durd, vârlav, voloneţ, cărnos. Deşi dolofan, copilul este foarte zglobiu. Are obrajii dolofani. doloftăn s.m. (zool; reg.) v. Căţelandru. doldg s.m. (înv.) v. Dârlog. Frâu. dologi vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) v. Epuiza. Extenua. Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. dolomi'e s.f. (geol; rar) v. Dolomită. dolomită s.f. (geol.) dolomie. Dolomita este o rocă folosită în industria materialelor refractare, în industria chimică, în metalurgie, ca piatră de construcţie etc. dol6r s.m. (livr.) v. Durere. dolos | 518 dolos, -oâsă adj. (jur.; rar; despre acţiuni ale oamenilor) v. Fraudatoriu. Fraudulos, dombăzs.n. (turc.; înv.) v. Ponton, domeniâl, -ă adj. <înv.> domenic. Se întreţine din veniturile domeniale. domenic, -ă adj. (înv.) v. Domeniâl.^ domeniu s.n. I latifundiu, moşie, pământun (v. pământ), proprietate, <înv. şi reg.> loc, iosag, telechi, <înv.> delniţă, dvor, dvorbă, ocolnică, olat, posesiune, prediu, vatră. Domeniul său se întinde pe sute de hectare. I11 (de obicei urmat de determ. care indică felul) branşă, disciplină, ramură, sector, specialitate, <înv.> rămureală, specie, tagmă, felie. Tatăl ei a lucrat în mai multe domenii economice. 2 (de obicei urmat de determ. care indică felul) sector, ordin, arenă, plan, şantier, tărâm, teren, meleag. A intrat de tânăr în domeniul politicii. 3 (adm.) resort, sector, serviciu. S-au făcut mari progrese în domeniul public. 4 (urmat de determ. care indică felul, preocuparea etc.) arie2, compartiment, sector, sferă, cadru, câmp, cerc, perimetru, tărâm, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult domeniul cercetărilor. II11 (mat.) mulţime. Domeniul este format din punctele situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă sau în spaţiu. 2 (telec.) domeniu de modulaţie = plajă de modulaţie, domestic, -ă adj. 1 (despre animale) <înv.> dumesnic. Câinele este un animal domestic. 2 (despre acţiuni, preocupări etc. ale oamenilor) casnic, familial, gospodăresc. Se îndeletniceşte cu treburi domestice. 3 (despre aparate, obiecte etc. sau despre utilizarea lor) casnic, menajer. Aspiratorul este un aparat de uz domestic. 4 (în opoz. cu „public”, „oficial”; despre viaţa oamenilor, relaţiile dintre ei etc.) intim, particular, personal, privat. Nimeni nu are dreptul să se amestece în viaţa domestică a cuiva. 5 (înv.) v. Intern, domestici vb. IV. tr. (compl. indică animale sălbatice) a îmblânzi, a dompta, a îmbuna, <înv.> a dumesnici, a supune, a înfrâna. Este greu să domesticeşti un mustang. domesticire s.f. îmblânzire, <înv.> dumesni-cire,îmblânzeală. Este nevoie de multă răbdare pentru domesticirea unui mustang. domesticit, -ă adj. (despre animale sălbatice) îmblânzit, <înv.> dumesnicit. Călăreşte un mustang domesticit. domesticitor s.m. (înv.) v. Dresor. îmblânzitor. domiciliâ vb. I. intr. (despre oameni; urmat de determ. locale) a fi, a locui, a sta, a şedea, a vieţui, a hălădui, a sălăşlui, a vecui, <înv. şi reg.> a băciui, a puculi, a sălăşi, <înv.> a sălăşui, a via2. Şi-au construit o casă în care să domicilieze singuri. domiciliere s.f. locuire, şedere, vieţuire, <înv.> locuinţă, locuit1. Dacă are 10 ani de domiciliere pe teritoriul ţârii,poate căpăta cetăţenia. domiciliu s.n. 1 adăpost, aşezare, casă1, cămin, locuinţă, sălaş, gazdă, oploşeală, <înv. şi reg.> odihnă, acioală, aciuaş, cortel2, olej, sălaşnă, stătut1, stăuină, <înv.> adăposteală, coperământ, locaş1, loc de lăcuită, locuire, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şezământ1, şezut, umbrar,vistier2, bârlog, cuib, cuibar, culcuş, vizuină, penaţi, uşă, temei, gogoaşă. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei un domiciliu al lor. 2 (jur.) domiciliu forţat = domiciliu obligatoriu; domiciliu obligatoriu = domiciliu forţat. Domiciliul forţat este reşedinţa stabilită de autorităţi pe careţi persoană nu o poate părăsi. domină vb. 1.11 intr. (polit.; despre oameni, colectivităţi, popoare etc.) a stăpâni, a trona, a sultăni. Domină peste două regate. 2 tr. (compl. indică domenii de activitate, spaţii, acţiuni, situaţii etc.) a controla, a stăpâni. Forţele armate domină situaţia în regiune. 3 intr. (mai ales fig.) a precumpăni, a predomina, a prevala, <înv.> a predomni, a prisosi. La mulţi guvernanţi domină interesele personale şi mai puţin cele ale populaţiei. 4 tr. fig. (despre clădiri, înălţimi etc.) a domni, a stăpâni, a domna. Catedrala domină piaţa oraşului. I11 tr. (despre oameni sau despre sentimente, convingeri, idei etc. ale lor; compl. indică oameni) a poseda, a stăpâni, a subjuga, a încăleca, a robi. A reuşit să-şi domine subalternii. Adesea îl domină furia. Este dominat de un singur gând. 2 tr. (compl. indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice, manifestări etc. ale oamenilor) a stăpâni, a ţine, a înfrâna, a învinge, a reprima, a strivi, a struni, a dompta, a respinge. Atletul a reuşit să-şi domine suferinţa fizică şi a alergat mai departe. Cu greu îşi domină curiozitatea. 3 refl. (mai ales despre oameni) a se abţine, a răbda, a se reţine, a se stăpâni, a se ţine, a se inhiba, <înv.> a se păstra, a se înfrâna, a se opri, a se mărgini, a se rezerva, a se răstigni. Dacă nu s-ar fi dominat, ar fi izbucnit în plâns. 4 tr. (despre lecturi, spectacole etc.; compl. indică oameni) a preocupa, a solicita, a stăpâni, a absorbi, a acapara, a captiva, a încătuşa, a înlănţui, a sorbi, a lănţui. Lectura romanului o domină cu totul. dominănt, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre oameni, categoriisociale, partide politice, idei, concepţii etc.) stăpânitor. Clasa dominantă îşi creează un aparat de represiune. 2 (despre idei, concepţii, însuşiri, trăsături etc.) precumpănitor, predominant, predominator, preponderent, prevalent, <înv.> predomnitor. Ideea dominantă a poemului este slăvirea eroilor. 3 caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, particular, propriu, specific, structural, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura dominantă a poeziilor sale. II s.f. (art; muz.) dominanta dominantei = contradominantă, suprato-nică. Dominanta dominantei este treapta a doua a tonalităţii. dominâre s.f. 11 (polit.) autoritate, dominaţie, hegemonie, putere, stăpânire, supremaţie, <înv. şi reg.> vlastă, <înv.> biruinţă, maiestate, oblăduinţă, puternicie, stăpânie, tărie, tiranie, ţiitură, vârtute, vlădicie, volnicie, potestate, epicratie, braţ, sceptru, sabie. Teritoriul s-a aflat sub dominarea Angliei. 2 (adesea fig.) precumpănire, predominare, predomi-naţie, prevalare, prevalenţă. La mulţi guvernanţi este cunoscută dominarea intereselor personale asupra acelora ale populaţiei. 3 fig. dominaţie, stăpânire, subjugare, tiranie. Uneori dominarea unor amintiri dureroase poate duce la gesturi necugetate. II preocupare, absorbire, captivare. Dominarea lecturii o face să se detaşeze de tot ce o înconjoară. dominât, -ă adj. 1 (mai ales despre clase sociale) stăpânit. în statele feudale existau clase dominate. 2 (despre oameni) preocupat, absorbit, captivat. Stătea într-un fotoliu dominată de gânduri. dominâţie s.f. 1 (polit.) autoritate, dominare, hegemonie, putere, stăpânire, supremaţie, <înv. şi reg.> vlastă, <înv.> biruinţă, maiestate, oblăduinţă, puternicie, stăpânie, tărie, tiranie, ţiitură, vârtute, vlădicie, volnicie, potestate, epicratie, braţ, sceptru, sabie. 2 control, supremaţie. Doreşte să deţină dominaţia în domeniul în care lucrează. 3 (adesea fig.) domnie, putere, stăpânire. în epoca modernă se vorbeşte mult despre dominaţia banului. 4 fig. dominare, stăpânire, subjugare, tiranie. domn s.m. 1 (adesea urmat de un nm. pr.) senior, cocon2, moţpan, <înv.> messer, messire, musiu, mister1, sir1, signor, caballero, chir. Domnul Vasilescu este profesor universitar. - Mai doriţi să comandaţi ceva, domnule? 2 (polit.; în opoz. cu „supus”) cârmuitor, conducător, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, stăpân, oblăduitor, <înv.> biruitor, chivernisitor, despuietor, domnariu, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, toparh, vlădică, vlăduitor, cârmaci. 3 (art. Domnul; relig.; nm.pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etem), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Prea-puternicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect),Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> 5191 domol Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tafă), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Domnul care a dat naştere cerului şi pământului. 4 (înv. şi pop.) v. Amfitrion. Gazdă. Stăpân. 5 (pop.) v. Bărbat. Soţ. 6 (pedag.;pop.) v. Dascăl. învăţător. 7 (pedag.; pop.) v. Dascăl. Magistru. Profesor. 8 (pop.; iron. sau deprec.) v. Citadin. Orăşean. 9 (înv.; adesea determ. de un adj. pos.) v. Patron2. Stăpân. 10 (în societatea feudală românească; înv.) v. Aristocrat. Boier. Nobil. 11 (înv.; de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) v. Deţinător. Posesor. Proprietar. Stăpân. Stăpânitor. domnă vb. I. tr. fig. (înv.; despre clădiri, înălţimi etc.; cu determ. introduse prin prep. „peste”, „pe”) v. Domina. Domni. Stăpâni, domnâriu s.m. (înv.) 1 (polit; în opoz. cu „supus”) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod. 2 (în societatea feudală românească) v. Aristocrat. Boier. Nobil, domnăret s.m. (în societatea feudală românească; reg.) v. Aristocraţie/Boierime. Nobilime. Protipendadă. domnăreţ, -eâţă adj. (reg.; despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. domnărit s.f. (în societatea feudală românească; reg.) v. Aristocraţie. Boierime. Nobilime. Protipendadă, domnel s.m. (pop.) v. Domnuţ. domnelnică s.f. (relig.; înv.) v. Biserică. Casa Domnului (v. casă1). Casa lui Dumnezeu (v. casă1). Locaş de cult (v. locaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Locaş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). domnesc, -eăscă adj. 11 voievodal, <înv.> gospod, stăpânesc, vlădicesc,voievodesc. în centrul oraşului se văd şi astăzi ruinele palatului domnesc. 2 (fam.; despre îmbrăcăminte, încălţăminte etc.) v. Distins. Elegant. 3 (fam.; despre interioare, locuinţe, vestimentaţie etc.)v. Elegant. Luxos. Somptuos. II fig. (fam.; mai ales despre mese, ospeţe) v. Abundent. Bogat. Copios. Generos. îmbelşugat, îndestulat. Opulent. Princiar. Regal2. Regesc. Zdravăn. domneşte adv. (modal) boiereşte. Trăieşte domneşte. domnât s.m. (în societatea feudală românească; pop.) v. Aristocraţie. Boierime. Nobilime. Protipendadă. domneţ, -eăţă adj. (înv.; despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. domni vb. IV. intr. I (polit.; despre suverani) a cârmui, a conduce, a dirigui, a guverna, a stăpâni, a regenta, <înv. şi pop.> a oblădui, <înv. şi reg.> a schivernisi, <înv.> a birui, a chivernisi, a crăi, a despune, a hătmăni, a împăraţi, a ocârmui, a povăţui, a vlădui, a rege2, a duce2. Alexandru Ioan Cuza a fost primul care a domnit în cele două ţâri româneşti unite. II fig. 1 (despre clădiri, înălţimi etc.; cu determ. introduse prin prep. „peste”, „pe”) a domina, a stăpâni, a domna. Catedrala domneşte peste piaţa oraşului. 2 (despre fenomene, manifestări sufleteşti etc.) a stăpâni. Afară domneşte întunericul. Doar tăcerea domneşte în camera pustie. domnie s.m. (pop.) v. Domnuţ. domm'că s.f. (pop.) v. Domniţă. Principesă. Prinţesă. domnie s.f. 11 (polit.) cârmuire, conducere, diriguire, guvernare, stăpânire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> chiverniseală, chivernisire, domnire, împărăţie, oblastie, ocârmuire, purtare, purtat1, stăpânărie, stăpânie, ţiitură, vlădicie, zabitlâc, cârmă. A preluat domnia ţârii. în timpul domniei Moldovei, Ştefan cel Mare a ridicat foarte multe biserici. 2 (polit.) <înv. şi pop.> stemă, coroană, scaun, sceptru, tron1. Primului născut al regelui îi revine domnia. 3 (adeseafig.) dominaţie, putere, stăpânire. în epoca modernă se vorbeşte mult despre domnia banului. II (urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 ori 3, formează loc. pron. de politeţe) înălţime, maiestate, mărie1, măreasă, <înv.> mărime, mărire. Domnia Sa a încheiat audienţele. domm'me s.f. (în societatea feudală românească; înv.) v. Aristocraţie. Boierime. Nobilime. Protipendadă. domnire s.f. (polit.; înv.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. domnişoără s.f. 11 (adesea urmat de un nm. pr.) duduie, duducă, <înv.> damicelă, demoazelă, madmoazelă, signorina, seniorită, miss. Domnişoara Adelina este o tânără foarte plăcută. Câteva domnişoare stau la o şuetă. 2 domnişoară de onoare = paranimfa, <înv.> damicelă de onoare. Domnişoara de onoare se află în serviciul unei regine sau al unei prinţese. II (reg.) 1 (ornit.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). 2 (lapl. domnişoare; bot.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Câr-ciumăreasă (Zinnia elegans). domnişor s.m. I <înv. şi pop.> coconaş, coco-năşel, coconel. Ce mai face domnişorul? II (bot; reg.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreâsă (Zinnia elegans). III (ornit.; reg.) 1 v. Botroş (Pyrrhula vulgaris). 2 v. Grangur (Oriolus oriolus). 3 v. Piţigoi. Rege-le-păsărilor (v. rege1) (Parus major). 4 v. Sticlete (Carduelis carduelis). domnişoreă s.f. (fam.) domnişorică. domnişorică s.f. (fam.) domnişoreă. Fetiţa s-a transformat într-o domnişorică foarte drăguţă. domnitor s.m. (polit.; în opoz. cu ,,supus>T) cârmuitor, conducător, domn, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, stăpân, < astăzi rar; mai ales în basme sau poetio crai, <înv. şi pop.> oblăduitor, <înv.> biruitor, chivernisitor, despuietor, domnariu, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, toparh, vlădică, vlăduitor, cârmaci. Istoria înregistrează faptele unor mari domnitori. domniţă s.f. 11 principesă, prinţesă, domnică, prinţă, prinţoaică. S-a căsătorit cu o domniţă dintr-o cunoscută familie nobiliară. 2 (la pl. domniţe; mitol. pop.; eufem.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v.joimăriţă). II (bot; reg.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreâsă (Zinnia elegans). domnos, -oăsă adj. (înv.; despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios, domnuc s.m. (înv.) v. Domnuţ. domnuleţ s.m. (înv.) v. Domnuţ. domnuţ s.m. I (rar) domnel, domnie, <înv.> domnuc, domnuleţ. II (ornit.; reg.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). domol, -oălă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) încet, leneş, lent, lin2, liniştit, măsurat2, potolit2, tacticos, temperat, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas domol. 2 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea do-moală. De departe se aude freamătul domol al pădurii. 3 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, lânced, lin2, liniştit, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, înstrunat. După furtună adie un vânt domol. 4 (despre fiinţe sau despre firea lor) calm2, liniştit, paşnic, potolit2, stăpânit, temperat, tihnit, <înv. şi pop.> dezmâniat, opăcit, plainic, <înv.> odihnit2, înstrunat, senin, seninat2, seninos. O bună educatoare este do-moală şi veselă. 5 (în opoz. cu „violent”; despre fiinţe) blajin, blând, bun, moale, neagresiv, nemânios, paşnic, debo-nar, mansuet, <înv. şi reg.> bunătăcios, pâşin, <înv.> lin2. Are un câine domol. 6 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, lânced, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, potolit2, tihnit, <înv.> păciu-it, destins, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă domoală. 7 (în opoz. cu „abrupt”; despre terenuri înclinate) lin2, uşor2, blând, dulce, molatic. A coborât repede panta domoală a dealului. 8 (reg.; mai ales despre lichide) v. Căldicel. Căldicică. Căldişor. Călduţ, încropit. II adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, binişor, încet, încetinel, încetişor, lent, lin2, liniştit, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătene-laş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, domoli cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, mereor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> cătineluşel. Obosit, bărbatul merge domol spre casă. 2 lin2, liniştit, uşor2. Afară plouă domol domoli vb. IV. 11 tr., refl. (compl sau sub. indică mişcări, deplasări etc. ori viteza, ritmul lor de desfăşurare) a (se) încetini, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, <înv.> a se molcomi. îşi domoleşte cu greu mişcările nervoase ale mâinilor. Pasul i se domoleşte. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, senzaţii etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a domolit în urma instalării termopanelor la ferestre. 3 refl. (despre oameni) a se calma, a se controla, a se linişti, a se potoli, a se stăpâni, a se tempera. încearcă să te domoleşti şi să judeci lucrurile la rece! 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) calma, a (se) îmbuna, a (se) împăca, a (se) linişti, a (se) potoli, <înv. şi pop.> a (se) dezmânia, a (se) molcomi, a (se) ţistui, <înv.> a îndomoli, a se lini, a (se) îmblânzi, a (se) înmuia. Plânge şi nu ştie cum s-o domolească. A dus copiii la cofetărie pentru a se domoli. 5 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni ori, p. ext., animale de casă) a (se) astâmpăra, a (se) cuminţi, a (se) linişti, a (se) potoli, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se pocăi1, <înv.> a (se) încuminţi, a (se) înţelepţi. Nu trebuie să se recurgă la bătaie pentru a domoli un copil. Câinele agitat s-a domolit imediat când şi-a văzut stăpâna. 6 tr. (compl. indică mai ales cai înşeuaţi sau înhămaţi)^ înfrâna, a linişti, a struni. A reuşit cu greutate să domolească calul speriat de tunete. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică manifestări ale oamenilor) a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a stăpâni, a tempera, a (se) dezumfla, a înfrâna, a stăvili, a zăgăzui, a (se) năbuşi. Vestea i-a domolit avântul. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) molcomi, <înv. şi reg.> a (se) prinde, a (se) toi3, a neagoi, a (se) tocmi, a (se) aşeza. Copilul s-a domolit după ce a primit o jucărie nouă. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales stări fiziologice, procese psihice etc. ale fiinţelor) a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) stinge. Apa rece a izvorului i-a domolit setea. Pentru moment, foamea i s-a domolit cu un com. Emoţia i s-a domolit cum a păşit pe scenă. 10tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) linişti, a (se) potoli, a slăbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, >*adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a domolit durerea pentru moment. 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori situaţii conflictuale, stări etc.) a (se) calma, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) destinde, a (se) relaxa. Atmosfera tensionată de la serviciu s-a mai domolit. Munca îl domoleşte. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) moleşi, a (se) muia, a toropi1, a (se) vlăgui, a amorţi, a (se) blegi, a (se) înmuia, a (se) bleojdi, a (se) pleoşti, a (se) turti, a (se) tufli, a (se) bălmăji, a (se) deznerva, a (se) matofi. Canicula l-a domolit. domolire s.f. 1 încetinire, potolire. A fost obligatorie domolirea pasului deoarece obosea repede. 2 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Domolirea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. 3 calmare, îmbunare, împăcare, liniştire, potolire, îmblânzire, înmuiere, îmblânzeală. Nu ştie ce să facă pentru domolirea fetiţei care plânge întruna. Pentru domolirea copiilor, a mers cu ei la cofetărie. 4 astâmpărare, cuminţire, liniştire, potolire. Bătaia nu ajută la domolirea copiilor. 5 înfrânare, liniştire, strunire, struneală. Trebuie răbdare pentru domolirea unui cal speriat de tunete. 6 potolire, stăpânire, înfrânare, stăvilire, zăgăzuire, frenaţie. Urmarea aflării veştii a fost domolirea avântului său. 7 astâmpărare, calmare, liniştire, potolire, <înv.> dezmâniere, dezmânietură. Jucăria nouă a avut ca efect domolirea copilului. 8 astâmpărare, calmare, liniştire, potolire, chietiv, stingere. Un corn nu a fost suficient pentru domolirea foamei. 9 alinare, astâmpărare, atenuare, calmare, liniştire, potolire, slăbire, temperare, uşurare, chietiv, alin2, potoleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi1 oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşurime, uşurinţă, aromire, deşar-jă. A simţit o domolire a durerii după ce a luat medicamentul. domolit,-ă adj. 1 (despre mişcări, deplasări etc. sau despre viteza, ritmul lor de desfăşurare) încetinit, liniştit, potolit2. Dansul are un ritm domolit. 2 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele domolite nu mai deranjează pe | 520 nimeni. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) calm2, calmat, liniştit, moderat, ponderat, potolit2, temperat. Se binedispune când îi aude vocea domolită. Se adresează copilului cu un ton domolit. 4 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) alinat, atenuat, calmat, diminuat, liniştit, ponderat, potolit2, redus, scăzut, <înv. şi pop.> ostoit. O durere domolită este mai uşor de suportat. 5 (desprefiinţe) calmat, îmblânzit, îmbunat, împăcat, liniştit, potolit2, îmblânzit, înmuiat, răcorit. Domoliţi, copiii regretă comportarea pe care au avut-o. 6 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om domolit. 7 (mai ales despre cai înşeuaţi sau înhămaţi) înfrânat, liniştit, potolit2, strunit. Reuşeşte să încalece calul domolit după sperietură. domolitor, -oâre adj., s.m. (înv.) 1 adj. v. Alinător. Calmant. Liniştitor. 2 s.m. v. Dresor. îmblânzitor, domptâ vb. I. tr. (livr.) 1 (compl. indică animale sălbatice) v. Domestici. îmblânzi. 2 fig. (compl. indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice, manifestări etc. ale oamenilor) v. Domina. înfrâna. învinge. Reprima. Stăpâni. Strivi. Struni. Ţine. domuz s.m. (înv.; deprec.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. don1 s.n. (hidrotehn.; înv. şi reg.) v. Apeduct. don2 s.n. (înv.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. donâ vb. I. tr. (compl. indică obiecte, sume de bani, lucruri etc.) a da2, a dărui, <înv.> a dănui, a închina. A donat muzeului de artă o parte din pinacoteca sa. donâre s.f. donaţie, <înv.> hărăzeală. Donarea de bani pentru salvarea vieţii unor copii bolnavi este un gest nobil. donator, -oâre s.m., s.f. <înv.> dănuitor, donatrice. Donatorul acestor tablouri a fost profesor universitar. donatrice s.f. (înv.) v. Donatoare (v. donator). donâţie s.f. 1 donare, <înv.> hărăzeală. 2 (concr.) dar2, <înv. şi pop.> danie, <înv.> dă-nuire, dăruinţă, hărăzire, oboroc, ofrandă. De Paşte, domnitorul a făcut o donaţie mănăstirii de lângă cetatea de scaun. dondăni vb. IV. 1 tr. (pop.; compl indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. 2 tr., intr. (pop.) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 3 tr. (pop.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. 4 tr. (înv.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. donicioără s.f. (gosp.) cofiţă, cofaiel, cofaieş, donicuţă, gârnişoară. A pus laptele într-o donicioară. donicuţă s.f. (gosp.; reg.) v. Cofiţă. Donicioară. dornic doniţâr s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. doniţăş s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. doniţă s.f. (gosp.) 1 cofa, botă2, cart, gârniţă2, şofei, vadră. în doniţă se păstrează apa de băut. 2 şiştar1, bărbânţă, cart, secter, spiţă, toc2. Doniţa este folosită mai ales la muls laptele. 3 (înv.) v. Stropitoare (v. stropitor). donjuân s.m. (fam.) v. Afemeiat. Crai. donosenie s.f (înv.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. donosi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune, donquijotiădă s.f. (înv.) v. Donquijotism. donquijoti'e s.f. (înv.) v. Donquijotism. donquijotism s.n. (livr.) <înv.> donquijotiădă, donquijotie. Donquijotismul este atitudinea caracteristică unui om visător, care se luptă, pentru a-şi atinge idealurile măreţe, cu obstacole imaginare. dop s.n. 1 astupuş. Pun un dop la sticla cu apă minerală, ca să nu iasă acidul. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin.Penis. dopăj s.n. (sport) dopare, doping. Presa a făcut publice mai multe cazuri de dopaj în lumea fotbalului. dopăre s.f. (sport) dopaj, doping, doping s.n. (sport) dopaj, dopare. dopros s.n. (jur.; înv.) 1 v. Anchetare. Anchetă. Cercetare. Instruire. Instrumentare. 2 v. Interogatoriu. dopuleţ s.n. dopuşor, <înv. şi reg.> dopuş. Caută un dopuleţ pentru sticluţa cu soluţie contra tusei. dopuş s.n. (înv. şi reg.) v. Dopuleţ. Dopuşor. dopuşdr s.n. dopuleţ, <înv. şi reg.> dopuş. dor s.n. 11 alean, nostalgie, hânsă. Cuprinsă de dor, mama aşteaptă o veste de la fiul ei plecat din ţară. 2 dorinţă, gând, năzuinţă, pasiune, poftă, pornire, râvnă, tendinţă, năzuire, râvnire, tindere, năduleală, <înv.> dorire, năslire, năslitură, râvnitură, dezir, aspiraţie, vis, ţintire, visare. 3 (înv. şi pop.) v. Durere. II (art.; bot.; reg.) dorul-Maicii-Pre-ciste v. Ruginiţă. Straşnic (Asplenium tricho-manes). dorângă s.f. (anat; reg.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin.Penis, dori vb. IV. tr. 11 a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza2, a stărui, <înv. şi reg.) a năsli, a bărăni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bate, a jelui, a nădăjdui, a privi, a concerne, a aspira, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. Este modest, nu doreşte onoruri. îşi doreşte să exceleze în artele plastice. 2 a se ahtia, a jindui, a râvni, a se întinde. Doreşte o funcţie de conducere. 3 a jindui, a pofti, a râvni, a ţine, a vrea, <înv.> a deşidera, a dezidera, a iubi, a jelui, a poftişi, a augura, <înv. şi pop.) a meni, <înv.> a prii. Le doreşte tinerilor căsătoriţi „casă de piatră”. doriân, -ă adj. doric. Populaţia doriană s-a stabilit, în sec. al XH-lea - al Xl-lea î.Hr., în Pelopones, în Grecia insulară şi pe coastele Asiei Mici. doric, -ă adj. dorian. dorici'sm s.n. dorism. Doricismul este particularitatea literaturii greceşti dorice sau a dialectului doric. dorinţă s.f. 11 dor, gând, năzuinţă, pasiune, poftă, pornire, râvnă, tendinţă, vrută (v. vrut), <înv.) deşiderat, ogod, ogodnă, pof-tire, poftit1, poftitură, râvnă, râvnire, snagă, tabiet. Face totul după dorinţa inimii. 2 (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) apetenţă, chef, dispoziţie, gust2, plăcere, poftă, apetiţie, flămând, înfometat, însetat, lacom, setos, T) ahtiat, avid, dorit, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor, flămând, înfometat, însetat, lacom, setos, însetoşat, a nopta. Au dormit la un motel de pe autostradă. dormfre s.f. (rar) v. Dormit. Odihnă. Repaus. Somn2. dormit s.n. odihnă, repaus, somn2, dormire, odihnit1, soi1, soileală, soileanu, soilescovici, soilescu, soilit. S-a trezit reconfortat după câteva ore de dormit. dormită vb. I. intr. (despre fiinţe) a aromi, a aţipi, a moţăi, a picoti, a piroti, a somnola, a somnora, a ajumi, a amiji, a chircoti, a clipoci2, a cucăi, a mătăli, a mocăi, a mocota, a ochi2, a picura, a pircoti, a se pocăi1, a ştiulbica, <înv.) a apesti. Obosit, dormitează în şezlong. dormităre s.f. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, moţăială, moţăire, moţăit, moţăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. Un zgomot de sticlă spartă l-a trezit din dormitare. dormităt s.n. (rar) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, dormiti'v, -ă s.n., adj. (rar) 1 (farm.) v. Hip-nagog. Hipnotic. Hipnotizant. Narcotic. Somnifer. Soporifer. Soporific. 2 adj. (despre băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) v. Hipnotic. Hipnotizant Moleşitor. Narcotic. Somnifer. Soporifer. Soporific. dormitor s.n. cameră de culcare, cameră de dormit, ahotnic, flămând, înfometat, însetat, lacom, setos, însetoşat, lihnit. 3 adj. (despre oameni) doritor, nerăbdător. II s.m. (bot.) limba-şopârlei (v. limbă) (Falcaria vulgaris). dorobanţ s.m. (milit.; în vechea armată română) căciular, curcan, aprod. Dorobanţii erau infanterişti care purtau, la costumul de paradă, o căciulă îndoită la vârf şi împodobită cu pene de curcan. dorobănţi'e s.f. (adm.; înv.) 1 v. Jandarmerie. 2 v. Poliţie. dorovăi vb. IV. (reg.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) v. Dărăpăna. Degrada. Delabra. Deteriora. Măcina. Părăgini. Ruina. Strica. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. 3 refl. (despre oameni) v. Obosi. Osteni, dorsal, -ă adj. (anat.) posterior. Pe bătrână o dor muşchii dorsali. doruc s.n. (pop.) doruleţ,dorurel,doruţ. doruleţ s.n., s.m. 1 s.n. (pop.) doruc, dorurel, doruţ. 2 s.m. (bot; reg.) v. Cicoare1 (Cichorium intybus). dorurel s.n. (pop.) doruc, doruleţ, doruţ. doruţ s.n. (pop.) doruc, doruleţ, dorurel. dos s.n. 11 (la construcţii) spate. Dosul casei nu a fost încă renovat. 2 (la spaţii împrejmuite) fund, spate, <înv.> spinare. Dosul grădinii dă spre pădure. 3 (la obiecte) fund. Dosul tigăii trebuie frecat cu praf de curăţat. 4 (la pâine, cozonac etc.) dos, talpă. Nu are voie să mănânce pâine cu dosul ars din cauză că are ulcer. 5 (în opoz. cu „avers”; la monede, medalii etc.) arol, pajură, revers, areşcă. 6 (la pantaloni) fund, tur2, cur. îşi şterge mâinile murdare de dosul pantalonilor. 7 (la pernă; şi dos de pernă) coş1, sac de perină, toc2. A fost nevoită să schimbe dosul de la toate pernele deoarece se uzase. 8 (la file de carte, de caiet etc. scrise) verso, <înv.> revers. Fraza continuă pe dosul paginii. 9 (constr.; reg.) pardoseală, zăhată. Dosul este o îngrăditură din nuiele, stuf etc., care este folosită ca adăpost pentru animalele şi păsările domestice. 10 (în opoz. cu„recto”; înv.)v. Contrapagină. Verso. II (anat.; la oameni) 1 fund, şezut, cur, dinapoia (v. dinapoi), dindă-rătul (v. dindărăt), popou, popsi, bumbăreaţă, el, <înv.> spinare, pardon, posterior, crupă, diferenţial, raft, tuhăs, turcaleţ. I-a tras o palmă peste dos. 2 (înv. şi pop.) v. Spate. Spinare. 3 (arg.) v. Fesă. dosădă s.f. (înv.) 1 v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). 2 v. Durere. întristare. Mâhnire, dosar s.n. <înv.> actă, delă. îşi pune actele într-un dosar. dosădi vb. IV. tr. (înv.; despre întâmplări, situaţii, manifestări ale oamenilor etc.; compl. indică oameni) v. Durea. îndurera. întrista. Mâhni. dosădi't -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat. întristat. Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist, doselnică s.f. (bot.; reg.; şi dpselnică-mică) v. Nemţişor. Nemţişor-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). dosi vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde. 2 tr. (compl. indică obiecte) v. Ascunde. Pune. dosire s.f. (pop. şi fam.) v. Ascundere. Ascuns1. dosit, -ă adj. (pop. şi fam.) 1 (despre fiinţe, lucruri etc.) v. Ascuns2. 2 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) v. Ascuns2. Discret. Dosnic. Ferit. Izolat. Lăturalnic. Retras. Secret2. Singuratic. Tainic. Tăinuit, dosnic, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) ascuns2, discret, ferit, izolat, lăturalnic, retras, secret2, singuratic, tainic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singurit. 2 (pop.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. 3 (pop.; despre oameni sau despre firea lor) v. Inso-ciabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. II s.f. (bot.) 1 dosnicâ-galbenă = Carpesium cernuum; caractei, guleraş; (reg.) dosnică-băr-băteascâ v. Urechea-iepurelui (v. ureche) (Bupleurum rotundifolium); dosnicâ-feme-iascăv. Pidosnic (Cerinthe minor şi Cerinthe glabra); dosnică-vânătă v. Clematită. Clo-coţel. Clopoţel (Clematis integrifolia). 2 (reg.) v. Ciormoiag. Condroniu (Melampyrum arvense). dosnicos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunica-tiv. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. -: dosolrn s.n. (anat.; la oameni; arg.) v. Fesă. dosornică s.f. (bot.; reg.) v. Pidosnic (Cerinthe minor şi Cerinthe glabra). dospâu adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2, dospeâlă s.f. 11 (culin., ind. alim.) maia1, plămadă, plămădeală, aluat, plă-măditură, caima, ilistău, oţet, plămădeţ, <înv.> covăseală, peşchin. Dospeala se pregăteşte înainte de a face pâinea sau cozonacul. 2 (pop.)v. Fermentare. Fermentaţie. II fig. (pop. şi fam.) v. Indolenţă. Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţă. Trândăveală. Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1, dospi vb. IV. intr. 1 (despre aluaturi) a creşte, a se umfla, a răsări1, <înv.> a aveni. Aluatul de pâine dospeşte repede. 2 (pop.; despre substanţe, produse, alimente, fructe etc.) v. Fermenta. 3 (înv.; despre fructe, legume etc.) v. Coace. înroşi. Maturiza. Roşi. dospire s.f. 1 creştere, <înv.> avenire. Dospirea aluatului se produce la cald. 2 (pop.) v. Fermentare. Fermentaţie, dospit, -ă adj. 1 (despre aluaturi) crescut2, umflat. Din aluatul dospit face pâine. 2 (pop.; despre substanţe, produse, alimente, fructe etc.) v. Fermentat. dost s.n. (bot.; reg.) v. Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare). dostoi'vb. IV. refl. (înv.; mai ales în constr. neg.) v. Cadra. Cădea. Cuveni. Trebui, dostoiânie s.f. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, dostoinide s.f. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, dotă vb. I. tr. 1 (compl. indică instituţii, întreprinderi, vehicule etc.) a echipa, a înzestra, a prevedea, a utila, <înv.> a provedea. Au dotat laboratoarele de informatică din şcoli cu calculatoare performante. 2 (compl. indică fete de măritat) a înzestra. Părinţii şi-au dotat fiica cu o parte din averea lor. 3 (compl. indică oameni) a înzestra, a împodobi, a răsfaţa, apodobi. Dumnezeu l-a dotat cu talent artistic. dotare s.f. 1 dotaţie, echipare, înzestrare, prevedere, utilare. Dotarea laboratoarelor din şcoli cu calculatoare performante a fost obligatorie. 2 înzestrare. Părinţii trebuie să fie preocupaţi de dotarea fiicei lor. dotâriu s.n. (înv.) v. Dotaţie. Dotă. Zestre, dotat -a adj. 11 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist dotat. Colectivul are nevoie de un programator dotat. Este un cercetător dotat în astronautică. 2 (despre oameni) înzestrat, talentat, <înv. şi pop.> meşteşugos, meseriaş, <înv.> măiestreţ, măiestrit, talentos, binecuvântat, aplicat, blagoslovit, împodobit, ogodnic. Mozart a fost un muzician dotat. II fig. (despre spaţii de depozitare, magazine, centre comerciale etc.) aprovizionat2, înzestrat, garnisit. Este un magazin foarte bine dotat. dotaţie s.f. 1 dotare, echipare, înzestrare, prevedere, utilare. 2 (concr.) dotă, zestre, parte, duium, moşie, <înv.> dotariu, profecticie. d6tă s.f. dotaţie, zestre, parte, duium, moşie, <înv.> dotariu, profecticie. S-a căsătorit cu o fată care avea o dotă însemnată. două puncte s.n. (gram.) <înv.> colon2. înainte de o enumerare se pun două puncte. dovâ s.f. (bis.; turc.; înv.) v. închinare. închinăciune. Rugă. Rugăciune, dovadă s.f. 1 indicaţie, indiciu, mărturie, pildă, probă, semn, testimoniu, drac piatră de încercare, piatră de încercat, piatră de probat, piatră de probă, <înv. şi reg.> scrisoare, tudumană, <înv.> dovedeală, mărtu-riseală, piatră de cercare, răspuns. Există dovezi numeroase care să-i confirme presupunerea. 2 atestare, mărturie, probă. Pentru a-şi susţine teoria, caută dovezi în operele clasicilor. 3 argument, motiv, temei. Are dovezi să susţină că şoferul nu a respectat regulile de circulaţie. 4 (jur.) mărturie, probaţiune, probă, arătare, <înv.> dreptate. Crimi-naliştii caută dovezi pentru identificarea victimei. 5 act1, document, hârtie, izvor, înscris, piesă, <înv. şi pop.> scris1, <înv. şi reg.> scrisoare, <înv.> carte, izvod, încredinţare, praxis, răvaş, sinet, temasuc, teşcherea1, uric, zapis, exhibit. în arhive există foarte multe dovezi din perioada domniei lui Alexandru îoan Cuza. 6 adeverinţă, mărturie, <înv.> măr-turiseală, patentă, răvaş, siguranţă, sinet, testimoniu, teşcherea1, zapiscă, rospis-că. A adus o dovadă din care reiese că a fost student la zi. 7 (jur.; reg.) v. Martor, dovâdnic s.m. (jur.; ieşit din uz) v. Martor, dovagi'u, -i'e s.m., s.f. (jur.; înv.) 1 s.m. v. Reclamant. 2 s.f. v. Plângere. Reclamaţie. dovâncăt, -ă adj. (reg.; despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) v. Adânc. Adâncit. Concav. Scobit2. dovâncătură s.f. (reg.) v. Adâncitură. Con-cavitate. Scobitură. dovedeâlă s.f. (înv.) v. Dovadă. Indicaţie. Indiciu. Mărturie. Pildă. Probă. Semn. dovedi vb. IV. 11 tr. (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document dovedeşte că el este proprietarul casei. 2 tr. (compl. indică stări, situaţii etc.) a demonstra, a indica, a proba, a marca. Cursul evenimentelor dovedeşte o schimbare a mentalităţii oamenilor. 3 tr. a arăta, a demonstra, a manifesta, a vădi, <înv.> a vedera. Fata dovedeşte un real talent pentru muzică. 4 tr. (compl. indică idei, aserţiuni, păreri etc.) a argumenta, a demonstra, a proba, a susţine, a mărturisi, <înv. şi pop.> a întări, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a arăta, a argumentirui, a probui, a funda. Avocatul dovedeşte nevinovăţia clientului său. 5 tr. (compl. indică suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) a depista, a descoperi, a surprinde, a ochi2, a repera. Poliţiştii l-au dovedit pe autorul crimei. 6 refl. a se dezvălui, a se învedera, a se manifesta, a se releva. Specificul naţional se dovedeşte mai pregnant atunci când ne înfruntăm cu probleme universale. 7 intr. (despre oameni; mai ales în constr. neg.) a prididi, a răzbi, a joi2, a puclui, a proftaxi. Femeia nu mai dovedeşte cu treaba prin gospodărie. 8 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 9 tr. (milit.; pop.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge. întrece. învinge. 10 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Isprăvi, înceta. încheia. Sfârşi. Termina. II tr. fig. (pop.; compl. indică dificultăţi, neajunsuri etc.) v. Birui. Depăşi. înfrânge. învinge. Răzbi. Rezolva. Surmonta. dovedire s.f. 1 adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstraţie, întărire, probare, probă, <înv.> certificaţie, confirmaţie. Dovedirea de către specialişti a autenticităţii tabloului a produs agitaţie în lumea colecţionarilor. 2 (jur.) probaţiune. Orice persoană are dreptul să se apere prin toate mijloacele de dovedire a nevinovăţiei prevăzute de lege. dovedit, -ă adj. 1 (despre fapte, afirmaţii etc.) adeverit, confirmat, demonstrat, probat, verificat. Autenticitatea tabloului este un lucru dovedit. 2 (despre suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) depistat, descoperit, demascat, golit2. Infractorul dovedit a fost arestat. doveditor, -oâre adj., s.m. 1 adj. (mai ales despre acte, documente) justificativ, justificator, probator, probatoriu, <înv.> mărturisitor. A adus acte doveditoare în sprijinul paternităţii. 2 s.m. (jur.; înv.) v. Martor. 3 s.m. (jur.; arg.) v. Acuzator. Acuzator public. Procuror, dovleâc s.m. 1 (bot.) Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo; boacă, bolovan, bostan, cabac, curcubetă, dână, doflani, dulete, ivără, lubă, lubene, lubene turcesc, lubeniţă, lubeniţă-albă, lubeniţă-mică, luboi, ludaie, ludaie-albă, ludaie-bulgărească, ludaie-de-cu-rechi, ludaie-de-mâncare, ludaie-porcească, ludaie-turcească,ludaie-turcească-de-mâncat, pepene, pepene-de-porci, pepene-dulce, pe-pene-porcesc, pepene-verde-lung, tărtăcuţă, tărtăcuţe-rotunde (v. tărtăcuţă), tătarcă, tigvă. 2 fig. (anat.; fam.; deprec.) v. Cap. dovlecel s.m. (bot.) 1 Cucurbita pepo oblon-ga; bostănel, ludaie. 2 (pop.) Phallus impudicus; burete-de-bubă, bure-te-de-inimă, burete-pucios, burete-puturos, pula-calului (v. pulâ). 3 (reg.)v. Pepene. Pepene-galben (Cucumis melo). doxă s.f. (fam.) v. Deşteptăciune. Intelect. Inteligenţă. Judecată. Minte. Pricepere. Raţiune. Spirit. doxologi'e s.f. (relig.) <înv.> slavoslovie. Doxologia este o cântare liturgică închinată Sfintei Treimi. dozâ vb. I. tr. 1 (compl. indică substanţe sau materiale care formează un amestec) a potrivi, a proporţiona. Farmaciştii dozează corect substanţele componente ale unui medicament. 2 a grada, a gradua, a nuanţa. Scenograful dozează efectele. Oratorul a dozat bine momentele discursului. dozâj s.n. 1 dozare, potrivire, proporţionare. Farmacistul verifică dacă dozajul substanţelor medicamentului în amestec este cel corect. 2 dozare, gradare, nuanţare. Scenograful este atent la dozajul efectelor pentru a reda cât mai sugestiv ambientul piesei. dozăres.f. 1 dozaj, potrivire, proporţionare. 2 dozaj, gradare, nuanţare. doză1 s.f. (med.) <înv. şi reg.> porţie. Bolnavul nu trebuie să depăşească doza prescrisă de medic. doză2 s.f. (fotogr.) tanc. în doză se developează filme fotografice. dozimetru de control s.n. (tehn.) monitor2. Cu dozimetrul de control se controlează sau se semnalizează radiaţiile ionizate. drâbină s.f. (la car sau la căruţă; reg.) v. Loitră. drac s.m. I 1 demon, diavol, duh al întunericului, duh al răului, duh necurat, duh rău, necuratul (v. necurat), satană, spirit al întunericului, spirit al răului, spirit necurat, spirit rău, tartor, belzebut, lucifer, <înv. şi pop.> înger drăcesc, şarpe, <înv. şi pop.; eufem.) cornilă, cornoratul (v. cornorat), secretul (v. secret3), vrăjmaşul (v. vrăjmaş), chimiţă1, michiduţă, nichiper-cea, pârlea, scaraoţchi, cel cu coarne, cel cu tichia roşie, cel de pe comoară, cel rău, împeliţatul (v. împeliţat), încornoratul (v. încornorat), faraon, idol, sarsailă, zmeu, boierul lumii (v. boier), cel de pe scorbură, cel din baltă, cel din bolovani, cel din puţ, codanul (v. codan), cornea, cornutul (v. cornut), lucru rău, lucru slab, mititelul (v. mititel), mohorâtul (v. mohorât), nefârtatul (v. nefârtat), pârdalnicul (v. pârdalnic), procletul (v. proclet), spurcatul (v. spurcat2), tichiuţă, vânătul (v. vânăt), vicleanul (v. viclean), benga, naiba, aghiuţă, <înv. şi reg.> mamon, paha, sotea, <înv. şi reg.; eufem.) chima-necazului (v. chimă), chima-ră-ului (v. chimă), bedă, carcandilă, drai-ba, dravol, hâdache, iuhman, nifărtache, no-dea, sarsan, scaloi, spurc, spurcăilă, şchion-tropea, şeitan, şotcă, ştatânvalt, tărtăroi, uci-gan, vârlan, zgâmbea, cel din răspântie, codea, cornaci, corneci, cotea, mutul (v. mut), năpustul (v. năpust), nea-ga-rea, netrebuitul (v. netrebuit), pocnetul (v. pocnet), pocnitul (v. pocnit2), poganul (v. pogan), sulea, şlactraful, ucigaşul (v. ucigaş), <înv.> ghighiuţă, <înv.; eufem.> iscusitorul, împiedicătorul (v. împiedicător), înfiorătorul (v. înfiorător), înşelăciosul (v. înşelăcios), înşelătorul (v. înşelător), muncitorul (v. muncitor), nepriitorul (v. nepriitor), du-că-se-pe-pustii, el, nevoia (v. nevoie), pacostea (v. pacoste), păcatul (v. păcat), pustiul (v. pustiu), ucigă-1-crucea, ucigă-l-toaca, încordătorul (v. încordător), leu1. 2 (art. dracul; şi nm. pr.) lucifer, necuratul (v. necurat), satana (v. satană), tartorul (v. tartor), mefisto,mefistofel, <înv. şi pop.> luceafăr, michiduţă cel bătrân, scaraoţchi, luceflender, sarsailă, scaraoschi cel bătrân, scaraoschi cel mai mare,vătaful (v. vătaf), mamonul dracilor (v. mamon), sar-saor, tatăl dracilor (v. tată), tatăl minciunilor (v. tată). Dracul s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu şi, ca pedeapsă, a fost aruncat în iad, unde a devenit căpetenia dracilor. 3 (iht.) drac-de-ma-re = Trachinus draco; dragon, draconie. dracă II (cu val de interj.; exprimă ciudă, nemulţumire, frică) mache! Drace! Cu băiatul acesta nu este de glumit! drâcă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Păliur (Paliurus spina-Christi). 2 v. Salcâm. Salcâm-alb (Ro-binia pseudoacacia). drâcilă s.f (bot.) 1 Berberis vulgaris; acriş, agriş-roşu,berberiţă, ciulin, lemn-galben, măcriş-păsăresc, măcriş-spinos. 2 (reg.) v. Holeră (Xanthium spinosum). dracon subst (bot.; reg.)v. Tarhon (Artemisia dracunculus). draconiân, -ă adj. (fran.; despre legi, dispoziţii, măsuri etc.) v. Draconic, draconic, -ă adj. (despre legi, dispoziţii, măsuri etc.) draconian. Acest guvern a pus în aplicare legi draconice. draconie s.f. (iht.; rar) v. Drac-de-mare. Dragon (Trachinus draco). draft s.n. (engl.) v. Bruion. Ciornă. Concept. Schiţă. drag, dragă adj.,s.m.,s.f.,s.n. I adj. 1 (despre fiinţe) iubit, îndrăgit2, scump, sweet, dulce. Mama este cea mai dragă fiinţă. 2 (despre lucruri, obiecte etc.) iubit, îndrăgit2, scump, <înv.> vrut. Nu se poate despărţi de cărţile lui dragi. 3 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, bun, calin, dezmierdător, drăgăstos, duios, iubitor, îmbunat, mângâietor, tandru, <înv.> mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe dragi. II s.m., s.f. (mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) iubit, scump, mândru, mândruţ, pui1, puică, puişor, puiuleţ, puiuţ, ţaţă, darling. Nu te amărî, draga mea! Dragule, vino puţin până la mine! Ce mai faci, dragă? III s.f. (bot.; reg.) dragă-Mărioară = Impa-tiens sultani; cangei, papucul-domnişoarei (v. papuc). IV s.n. (pop.) v. Dragoste. Iubire. dragâj s.n. (nav.) dragare, dragat. Prin operaţia de dragaj s-a urmărit înlesnirea navigaţiei pe cursul de apă. dragare s.f. (nav.) dragaj, dragat, dragat s.n. (nav.) dragaj, dragare, dragavei s.m. (bot.) 1 Rumex crispus; ştevie, ştevie-creaţă, crestăţea, hrenuţ, lim-ba-boului (v. limbă). 2Rumexpalustris; dra-gaveică, măcriş-de-apă, ştevie, ştevie-de-baltă. 3 (reg.) v. Măcrişul-calului (v. măcriş). Ştevie (Rumex conglomeratus). 4 (reg.) v. Ştevie (Rumex sanguineus). dragaveică s.f. (bot.) Rumex palustris; dragavei, măcriş-de-apă, ştevie, ştevie-de-baltă. dragă s.f. (tehn.; rar) draglină. drâghină s.f. (reg.) 1 (la loitrele căruţei sau ale carului) v. Carâmb. 2 (la car sau la căruţă) v. Cercel. Scoabă. draglină s.f. (tehn.) dragă. Draglina este un dispozitiv montat pe un excavator, care este folosit la săpatul şi încărcatul pământului în lucrările de construcţie, în amenajări terasiere etc. dragob€te s.m. (entom.; reg.) v. Repede (Cicindela campestris). dragoman s.m. 11 (în Ev. Med., în Ţările Rom. şi în alte ţări din Orient) tergiman. Dragomanul era ataşat pe lângă un minister sau pe lângă altă instituţie de stat, fiind folosit ca interpret oficial în Imperiul Otoman. 2 (înv.) v. Interpret. Tălmaci. Tălmăcitor. Traducător. Translator. II 1 (la stână; reg.) v. Stăpân. 2 (înv.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, „peste”, „pe”) v. Conducător. Şef. 3 (înv.) v. Supraveghetor. ^ dragomanât s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom. şi în alte ţâri din Orient) 1 dragomanie, dragomanlâc. Dragomanatul era demnitatea sau funcţia de dragoman. 2 (concr.) dragomanie. Dragomanatul era cancelaria dragomanului. dragomanie s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom. şi în alte ţâri din Orient) 1 dragomanat, dragomanlâc. 2 (concr.) dragomanat. dragomanlâc s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom. şi în alte ţări din Orient) dragomanat, dragomanie. dragomfr s.m. (reg.) I (bot.) v. Măcrişul-calului (v. măcriş). Ştevie (Rumex conglomeratus). II (ornit.) v. Grangur (Oriolus oriolus). dragon s.m. 1 (mitol.) <înv.> zdragon. Dragonul era imaginat cu gheare de leu, aripi de vultur şi coadă de şarpe. 2 (iht.) Trachinus draco; drac-de-mare, draconie. 3 (art. Dragonul; astron.; nm. pr.) Balaurul (v. balaur). Dragonul este o constelaţie din emisfera boreală. drâgoste s.f. 11 afecţiune, amor, iubire, <înv. şi reg.> iboste, <înv.> libov, libovie, libovire. Dragostea sa profundă pentru soţie nu este un secret pentru nimeni. 2 iubire, drag. îi oferă cadoul cu toată dragostea. 3 (concr.) amor, iubire, iub, <înv.> tandreţe. Soţul i-a fost prima şi unica sa dragoste. 4 (rar) dragoste de sinev. Egocentric. Egocentrism. Egolatrie. Egotism. II (bot.) 1 Sedumfabaria; masa-raiului (v. masă1). 2 (reg.) v. Limba-cucului (v. limbă) (Botrychium lu-naria). 3 (reg.) v. Portulacă. Portulacă-vulga-ră (Portulaca oleracea). 4 (reg.) v. Iar-bă-de-ureche (Sedum maximum). 5 (art; reg.) dragostea-fetei v. Dinţură. Silur (Euphrasia stricta şi Euphrasia rostkoviana). drahi'u s.m. (pop.) v. Fin2, drâiba s.f. art. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, drâibăr s.m. (arg.) v. Grande. Grangur. Mahăr. Şalău1. Ştab. drajâ vb. I. tr. (compl indică bomboane, produse de caramelaj,jeleuri, alune, medicamente etc.) a drajefia. A drajat bomboanele, acope-rindu-le cu un strat de zahăr sau de ciocolată. drajefiâ vb. I. tr. (compl. indică bomboane, produse de caramelaj, jeleuri, alune, medicamente etc.) a draja. drajonâj s.n. (bot) drajonare. Drajonajul este proprietatea unor plante de a produce lăstari crescuţi din rădăcină. drajonare s.f. (bot.) drajonaj. dram s.n. fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bob1, fărâmă, fir, gră- | 524 unte, pic1, picătură, sămânţă, sâmbure, scânteie, strop. Nu are niciun dram de mulţumire. dramatic, -ă adj. 1 (lit.) dramaturgie. Cunoscutul scriitor a scris mai ales opere dramatice. 2 fig. (despre întâmplări, situaţii etc.) impresionant, zguduitor. Din nefericire, ascensiunea alpinistului pe munte a avut un sfârşit dramatic. dramatism s.n. fig. tensiune. Situaţia este plină de dramatism. dramatîst s.m. (lit; înv.) v. Autor dramatic. Dramaturg. Poet dramatic. Scriitor dramatic, dramaturg s.m. (lit) autor dramatic, poet dramatic, scriitor dramatic, <înv.> dramatist. Cunoscutul dramaturg a publicat recent o nouă piesă de teatru. dramaturgie,-ă adj. (lit.) dramatic, dramaturgie s.f. (lit) artă dramatică, literatură dramatică, scenă, teatru. Caragiale este clasicul dramaturgiei româneşti. dramă s.f 1 (lit.) artă dramatică, <înv.> măiestrie dramatică. Drama reprezintă totalitatea principiilor privind punerea în scenă şi interpretarea regulilor dramatice. 2 (muz.) dramă lirică = dramă muzicală; dramă muzicală = dramă lirică. Drama lirică are un puternic caracter dramatic; dramă liturgică = piesă liturgică. într-o dramă liturgică se pun în scenă texte sacre, care sunt acompaniate de muzică şi de cântece. drâniţă s.f. (pop.) v. Şiţă. drapă vb. I. tr. (compl. indică materiale textile) a cuta. Şi-a drapat perdelele. drapăj s.n. drapare. drapâre s.f drapaj. Draparea perdelei i-a ocupat toată ziua. drapat, -ă adj. (despre materiale textile) cutat. Perdeaua drapată dă camerei un aspect elegant. ^ drapel s.n. steag, stindard, banderiu, prapur, <înv.> bandieră, grapă1. Soldaţii arborează drapelul în unitate. draperie s.f. (ind. text.) perdea. O draperie din mătase groasă nu lasă lumina să pătrundă în cameră. drapeu s.n. (fran.; mai ales la obiectele de îmbrăcăminte) v. Bufa. Creţ. Cută. Fald. Godeu. Pliseu. Pliu. drastic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre pedepse, sentinţe judecătoreşti etc.) grav, greu, serios, sever2, aspru, dur, înăsprit. A primit o pedeapsă drastică pentru crimă. 2 (mai ales despre măsuri) extrem, radical. Se iau măsuri drastice în ceea ce priveşte traficul stupefiantelor. 3 (despre medicamente, tratamente, remedii medicale) bun, eficace, eficient, energic, puternic, <înv.> drastiric, drastiriu, eroic. I s-a administrat un medicament drastic pentru ca vindecarea să fie rapidă. II adv. (modal) sever2, straşnic, aspru, dur. îl pedepseşte drastic pentru greşeală. drastiric, -ă adj. (înv.; despre medicamente, tratamente, remedii medicale) v. Bun. Drastic. Eficace. Eficient. Energic. Puternic, drastiriu, -ie adj. (înv.; despre medicamente, tratamente, remedii medicale) v. Bun. Drastic. Eficace. Eficient. Energic. Puternic. 525| drăvol s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, drăcălui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. drăcărâie s.f. 1 (colect.; fam.) v. Drăcime. 2 (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 3 (reg.)v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. drăcări'e s.f. 1 (colect.; pop. şi fam.) v. Drăcime. 2 (pop.) v. Drăcie. Drăcovenie. Năzbâtie. Poznă. Ştrengărie. 3 (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. drăcărime s.f. (colect.; pop.) v. Drăcime. drăcel s.m. (înv.) v. Drăculeţ. Drăcuşor. drăcesc, -eăscă adj. 1 (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) demonic, diabolic, diavolesc, infernal, lucife-rian, luciferic, mefistofelic, necurat, satanic, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> satanesc, <înv.> diavolic, mamonic, vrăjmăşesc. Numai dintr-un impuls drăcesc a putut face o asemenea atrocitate. 2 fig. demonic, diabolic, infernal. Dansează într-un ritm drăcesc. drăcâşte adv. (modal) diavoleşte, satanic, <înv.> diavoliceşte. Râde drăceşte. drăci vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. drăcie s.f. 11 bazaconie, bizarerie, ciudăţenie, curiozitate, drăcovenie, minunăţie, minune, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesna-ie, halima1. îi treceau prin cap numai drăcii. N-a văzut în viaţa ei o asemenea drăcie. 2 drăcovenie, năzbâtie, poznă, ştrengărie, drăcărie, parasco-venie, <înv. şi reg.> rele (v. rău). Nu poate uita drăciile din copilărie. 3 (în credinţe şi superstiţii;pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. II (colect.; rar) v. Drăcime. drăcime s.f. (colect.) drăcie, drăcărie, diavolime, drăcărime, drăcărâie. Este atâta haos în lume, de parcă toată drăcimea ar fi părăsit iadul. drăcft, -ă adj. (în credinţele populare; înv. şi reg.; despre oameni) v. îndrăcit, drăciţă s.f. (rar) v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. drăciui vb. IV. tr. (reg.; compl indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. drăcoăică s.f. 1 diavoliţă, tartoriţă, drăciţă, <înv. şi pop.> drăcoaie, drăculiţă, zgripţuroaică, diavoloaică, faraonoaică, idoliţă, ido- loaică, diavoloaie, sarsaoroaică, spur-coaică, spurcoaie, tărtăroaică. Are ochi de drăcoaică. 2 ştrengăriţă, diavoliţă, tartoriţă, diavoloaică, zgâtie. Tânăra drăcoaică îl priveşte pe sub gene. drăcoăie s.f. (înv. şi pop.) v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. drăcos, -oâsă adj. 1 (despre oameni) poznaş, ştrengar. Are un băiat drăcos, care face numai ce vrea. 2 (despre fiinţe) neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprinţar, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zban-ghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de drăcos. 3 (despre oameni) afurisit, îndrăcit. Abia a scăpat de un scandalagiu, că-i vine altul şi mai drăcos. drăcovenie s.f. 1 bazaconie, bizarerie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, minunăţie, minune, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesnaie, halima1. 2 drăcie, năzbâtie, poznă, ştrengărie, drăcărie, parascovenie, <înv. şi reg.> rele (v. râu). drăcovi vb. IV. tr. (reg; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. drăcuci s.m. (reg.) v. Drăculeţ. Drăcuşor. drăcui vb. IV. tr. (compl. indică mai ales oameni) a afurisi, a blestema, a înjura, a ocărî, a sataniza, a invectiva, <înv. şi pop.> a măscări1, a stropşi, a sudui, a drăcălui, a drăci, a drăciui, a drăcovi, a răui, a răuli, a ştatânvaltui, a târfei, a târtăi, a vaviloni, <înv.> a dondăni, a mustra, a spurca, a îmbăia, a meşteri, a zbârnâi, a îmbălă-cări, a paligori, a sictiri, a sictirisi. îşi drăcuie copiii când este beat. drăcuiâlă s.f. drăcuire, drăcuit. Nervos că i s-a stricat maşina, nu mai încetează cu dră-cuiala. drăcuire s.f. drăcuiâlă, drăcuit. drăcuit s.n. drăcuiâlă, drăcuire. drăculete s.m. (reg.) v. Drăculeţ. Drăcuşor. drăculeţ s.m. drăcuşor, drăcuş, drăcuci, drăculete, drăcuşteţ, <înv.> drăcel, drăcuţ. drăculiţă s.f. (înv. şi pop.) v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. drăcuş s.m. I (rar) v. Drăculeţ. Drăcuşor. II (ornit.; reg.) 1 v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). 2 v. Gârliţă2 (Anser albifrons). drăcuşor s.m. 1 drăculeţ, drăcuş, drăcuci, drăculete, drăcuşteţ, <înv.> drăcel, drăcuţ. 2 (ornit.; pop.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). drăcuşteţ s.m. (reg.) v. Drăculeţ. Drăcuşor. drăgăstos drăcuţ s.m. (înv.) v. Drăculeţ. Drăcuşor. drăgâică s.f. I I (lapl. drâgaice; mitol.pop.) iele, joimăriţe (v. joimăriţă), <înv. şi pop.> iude (v. iudă), frumoase (v. frumos), măiestre (v. măiestru), mândrele (v. mândru), milostive (v. milostiv), multele (v. mult), puternice (v. puternic), rusalii (v. rusalie), sânziene (v. sânziană), şoimane (v. şoiman), vântoase (v. vântos), viteze (v. viteaz), dânsele (v. dânsul), hale (v. hală), irodiece, milostivnice (v. milostivnic), miluite, nagode (v. nagodă), samovile, sfinte (v. sfânt), sfinte mari (v. sfânt),vâlve (v. vâlvă), vântoşele, vânturiţe, zâne (v. zână), zâne măiestre (v. zână), domniţe (v. domniţă), mărunte (v. mărunt). Drăgaicele sunt zâne rele despre care se crede că sluţesc pe oameni. 2 (art. Drăgaica; relig. creştină; pop.; nm. pr.) v. Sânziene (v. sânziană). Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (v. naştere). 3 (pop.) v. Bâlci. Iarmaroc. Târg. II (bot.) 1 Galium verum; sânziană, floa-rea-lui-Sântion (v. floare), floarea-lui-Sf. Ion (v. floare), sânzănioară, smântânică, tămâiţă. 2 Galium mollugo; sânziană-albă, be-teala-reginei (v. beteală), măturică. 3 (reg.) v. Sânziene-de-grădină (v. sânziană) (So-lidago canadensis). 4 (reg.) v. Sulfină. Sul-fină-albă (Melilotus albuş). drăgâr s.m. (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Faurmaur. Meştergrindă. drăgălâş, -ă adj., s.m. 1 adj. (în opoz. cu „urâţel”; despre fiinţe, mai ales despre copii sau pui de animale) drăguţ, frumuşel, frumuşică, drăguleţ, drăgulic, drăguliţă, gigei, giugiuc, cinaş, dulce. Au un băieţel foarte drăgălaş. Mielul este un animal drăgălaş. 2 s.m. (pop.) v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten. drăgălăşenie s.f. 1 drăgălăşie, farmec, graţie, şarm, drăgănele, dulcoare. Tânăra are o drăgălăşenie înnăscută. 2 (la pl. drăgălăşenii) alintări (v. alintare), dezmierdări (v. dezmierdare), drăgălaşii (v. drăgălăşie). Copiii duceau o viaţă în drăgălăşenii. drăgălăşie s.f. 1 drăgălăşenie, farmec, graţie, şarm, drăgănele, dulcoare. 2 (la pl. drăgălăşii) alintări (v. alintare), dezmierdări (v. dezmierdare), drăgălăşenii (v. drăgălăşenie). drăgălâu s.m. (pop.; deprec.) 1 v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten. 2 v. Paşte-vânt. Pierde-vară. Pierde-vremea. Târâie-brâu. drăgăli'vb. IV. tr. (pop.; compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfeţa. drăgănele s.f. pl. (pop.) v. Drăgălăşenie. Drăgălăşie. Farmec. Graţie. Şarm. drăgăm'e s.f. (colect.; milit.; înv.) v. Drăgă-nime. drăgămme s.f. (colect.; milit.) <înv.> drăgănie. Drăgănimea era unitatea de dragoni a unei armate. drăgăstds, -oâsă adj. 1 (despre oameni) afectuos, duios, iubitor, sentimental, <înv.> doritor. Mama este drăgăstoasă cu toţi copii. 2 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, bun, calin, dezmierdător, drăgăvii drag, duios, iubitor, îmbunat, mângâietor, tandru, <înv.> mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe drăgăstoase. 3 (despre ochi, privire) galeş, languros, lânced, molatic, tandru, umed. Fata îi aruncă priviri drăgăstoase. drăgăvii s.m. pl. (bot; reg.) v. Spanac. Spa-nac-comun. Spanac-de-grădină (Spinacia oleracea). drăghinăr s.n. (la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Carâmb, drăgîvb. IV. tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Iubi. îndrăgi. Plăcea, drăgosteâlă s.f. (pop.) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere, drăgostivb. IV. (pop.) 1 tr. (compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfaţa. 2 refl. recipr. (despre oameni) v. Iubi. drăgosti're s.f. (pop.) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere, drăgucior, -oără s.m., s.f. (reg.) v. Amant. Concubin. Iubit. Metresă. Prieten, drăguleăn, -ă s.m., s.f. (pop.) v. Amant. Concubin. Iubit. Metresă. Prieten, drăguleţ, -eăţă adj., s.n. 1 adj. (în opoz. cu „urâţel”; pop.; mai ales despre copii, pui de animale, tineri) v. Drăgălaş. Drăguţ. Frumuşel. Frumuşică. 2 s.n. (înv,; la anumite uniforme militare) v. Eghilet. drăgulic, -ă adj. (în opoz. cu „urâţel”; pop.; mai ales despre copii, pui de animale, tineri) v. Drăgălaş. Drăguţ. Frumuşel. Frumuşică, drăguliţă adj., s.f. (pop.) 1 adj. (mai ales despre fetiţe, tinere) v. Drăgălaşă (v. drăgălaş). Drăguţă (v. drăguţ). Frumuşică. 2 s.f. v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. ubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). drăguţ, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „urâţel”; despre fiinţe, mai ales despre copii sau pui de animale) drăgălaş, frumuşel, frumuşică, drăguleţ, drăgulic, drăguliţă, gigei, giugiuc, cinaş, dulce. Au un băieţel foarte drăguţ. Mielul este un animal drăguţ. 2 (despre obiecte, construcţii, interioare etc. sau despre aspectul, înfăţişarea lor) agreabil, cochet, estetic, frumos, plăcut, elegant, fain. Faţada teatrului are un aspect drăguţ. 3 (mai ales despre oameni) adorabil, fermecător, încântător, cuceritor. Este o femeie drăguţă. 4 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) amabil, atent, culant, curtenitor, elegant, galant, gentil, am-presat, levent, <înv.> cortez, libovnic. Nu poţi să-i reproşezi că nu este drăguţ cu tine. 5 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) agreabil, amuzant, antrenant, distractiv, plăcut, divertismental, fain, <înv.> gentil. întrunirea prietenilor a fost drăguţă. Jocurile de pe calculator sunt drăguţe pentru cei mai mulţi copii. II s.m., s.f. (pop.) v. Amant. Concubin. Iubit. Metresă. Prieten, drămălui vb. IV. tr. (pop.; compl. indică substanţe, materii etc.) v. Drămui, drămălui're s.f. (pop.) v. Drămuire, drămui vb. IV. tr. 1 (compl. indică substanţe, materii etc.) a drămălui. Pentru a face corect amestecul, a drămuit cu atenţie cele două substanţe. 2 fig. a chibzui, a se gândi, a judeca, a socoti, a cântări, a cumpăni. A drămuit toate variantele de proiect. drămuire s.f. 1 drămăluire. Drămuirea celor două substanţe trebuie făcută cu atenţie. 2 fig. chibzuire, gândire, judecare, cântărire, cumpănire. Drămuirea celor întâmplate a durat destul de mult. drâgâi vb. IV. tr. (reg drâng. Drâmba este un vechi instrument muzical popular. drâmboi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. îmbufna. drâmboiăt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. îmbufnat. drâmboiere s.f. (reg.) v. îmbufnare, drâng s.n. (reg.) 1 v. Dreavă. 2 (muz.) v. Drâmbă. drângăm vb. IV. intr., tr. (despre oameni; compl. indică instrumente muzicale cu strune sau strunele lor) v. Zdrăngăni. Zgândări. dreâvă s.f. 11 drâng. Dreava este un instrument în formă de arc, folosit de plăpu-marpentru a bate lâna. 2 (lapl. dreve; ind. text; pop.) v. Darac. Dărăcitor. Scărmănătoare. 3 (la loitrele căruţei sau ale carului; pop.) v. Carâmb. II (anat; reg.) 1 v. Claviculă. 2 (la oameni) v. Omoplat. Scapulă. Spată. dreg s.m. (arhit; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti; înv.) v. Cerdac. Pălimar. Pridvor. Tindă. Verandă, dregător s.m. (înv.) 1 (polit.) v. Demnitar. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; adesea urmat de determ. care indică domeniul de activitate) v. Logofăt. Vătaf. dregătorie s.f. (înv.) v. Demnitate. Poziţie. Rang. drâge vb. III. 11 tr. (compl indică obiecte sparte, crăpate sau stricate, aparate, instalaţii, mecanisme etc. defecte, stricate, uzate) a îndrepta, a repara, a cârpi. Zidarul a dres pereţii fisuraţi. A dres cerceveaua în care este montat geamul. 2 (pop. şi fam., compl. indică obiecte stricate, uzate, vechi etc.) v. Repara. 3 tr. (tehn.; pop. şi fam.; compl. indică autovehicule, aparate electrice etc.) v. Depana. Repara. 4 tr. (pop. şi fam.; compl. indică obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) v. Reface. Repara. 5 tr. (pop. şi fam.; compl. indică băuturi alcoolice) v. Contraface. Falsifica. Preface. 6tr. (pop. şi ifam.; compl indică mâncăruri, băuturi) v. îmbunătăţi. 7 tr. (pop. şi fam.; compl. indică situaţii, afaceri etc.) v. Aranja. Face. Potrivi. Ticlui. 8 tr., refl. (med., med. vet; pop. şi fam.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) v. Fortifia. Fortifica. îndrepta. înfiripa. întări. întrema. | 526 învigora. înzdrăveni. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica. 9 tr., refl. (med., med. vet; pop. şi fam.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. 10 refl., tr. (pop. şi fam.; sub. sau compl. indică stări, procese, situaţii etc.) v. Ameliora. îmbunătăţi. îndrepta. Restabili. 11 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Fer-chezui. Găti. împodobi. 12 refl. (pop. şi fam.; iron.; despre oameni care s-au îmbătat) a se îndrepta. A doua zi după chef se drege bând o sticlă cu bere. 13 refl., tr. (pop.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia. 14 tr. (tăb.; reg.; compl indică piei de animale, blănuri) v. Argăsi. Tăbăci. 15 tr. (înv.; compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza. II tr. fig. 1 tr. (pop.; compl. indică nedreptăţi, greşeli etc.) v. îndrepta. Repara. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Adormi. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. îmblânzi. Linişti. Potoli. Răcori. Slăbi. Stinge. Tempera. Uşura. 3 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Călăuzi. Conduce. Dirija. Ghida. îndruma. Pilota. Povăţui. Sfătui. dregere s.f. (pop. şi fam.) 1 (tehn.) v. Depanare. Depanaţie. Remont. Reparare. Reparat1. Reparaţie. 2 v. Refacere. Reparare. Reparat1. Reparaţie. drenâj s.n. 1 (hidrotehn.) drenare. Drenajul este operaţia de evacuare a apei de pe un teren, cu ajutorul drenurilor. 2 (med., med. vet) drenare. Prin drenaj se îndepărtează secreţiile dintr-o plagă post operatorie sau accidentală. drenâre s.f. 11 (hidrotehn.) drenaj. 2 drenare electrică = electrodrenare. II (med., med. vet.) 1 drenaj. 2 (art.) drenarea bilei = tu-baj duodenal. Drenarea bilei permite recoltarea bilei care se scurge în duoden. drepanocitoză s.f. (med.) anemie falciformă, siclemie. Drepanocitoza este o anomalie ereditară a sângelui, cu evoluţie gravă. drepneâ s.f. (ornit.) Cypselus apus; lăstun-mare, lăstun-negru, rânduni-că-de-munte, rândunică-de-pădure, rându-nică-de-ploaie, rândunică-de-turn, rânduni-că-de-ziduri. drept, dreăptă adj., adv., s.n., s.f., prep. A adj. 11 (mai ales despre drumuri, căi,poteci) direct, neocolit, otova. Merge spre castel pe un drum drept 2 (în opoz. cu „strâmb”) rectiliniu, oblu. De sub uşă apare o linie dreaptă de lumină. 3 (despre lucruri, fiinţe etc.) vertical. Viţa-de-vie este susţinută de araci drepţi. 4 (bot.; despre plante sau despre părţi, organe ale unor plante, mai ales despre tulpina acestora) erect, vertical. Tulpina bradului este dreaptă. 5 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) abrupt, perpendicular, 527| dres pieptiş, pieziş, povârnit, prăpăstios, priporos, râpos1, vertical, escarpat, oblu, ponorât, prăpăstuit, priporât, repede, corhănos, corhuros, ponciş, prăvălat, prăvăla-tic, priporiu, pripos, râpit, râpuros, ţărmuros, ţipiş, <înv.> escarpos, măluros2, străminos. Alpiniştii urcă cu greutate panta dreaptă. Muntele are spre nord un perete drept. 6 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) lis, neted, orizontal, plan, plat2, şes, nud, otova, oblu, polejnic, şesos, <înv.> tins, tocmai, ras2, şters. în faţă se întinde o câmpie dreaptă, fără denivelări. 7 (tipogr.; în opoz. cu „cursiv”; despre caractere tipografice) vertical. Textul este scris cu litere drepte. 8 (în opoz. cu „gârbovit”; mai ales despre spatele, ţinuta oamenilor) băţos, neaplecat, rigid, ţeapăn, <înv> neted, crohmălit. Stă pe scaun cu spatele drept. Deşi bătrân, are o ţinută dreaptă. 9 (în opoz. cu „creţ”; despre păr) întins2, neîncreţit, neondulat, netezit2, lin2, luciu2, neted, prelins2, lins2. Nu ştie cum să-şi mai aranjeze pârul drept. I11 (despre noţiuni, idei, concepte etc.) adevărat, corect, exact, just. Studiul a fost apreciat, întrucât concluziile cercetării erau drepte. 2 (în opoz. cu „fals”; despre măsuri, greutăţi etc.) autentic, veritabil. Pentru verificarea greutăţii mărfurilor se folosesc măsuri drepte. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) corect, echitabil, just, nepărtinitor, <înv.> raţionabil. I-a mulţumit pe toţi, făcând o împărţire dreaptă a bunurilor râmase ca moştenire. 4 echitabil, îndreptăţit, just, legitim. Cererea sa de mărire a salariului a fost dreaptă. 5 (despre sentimente, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) imparţial, obiectiv, nevătămat. Părinţii manifestă o dragoste dreaptă pentru toţi copiii lor. 6 (despre oameni) dezinteresat, imparţial, neparţial, nepărtinitor, obiectiv, nepasionat, <înv.> nefaţărit, obiectivist. Cere sfatul unui prieten drept când vrea să ia o hotărâre importantă. 7 (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, prob, franc2, <înv.> neademenit, nemitarnic, fair, fairplay, alb, curat, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om drept în afaceri. 8 (despre rude, legături de rudenie) adevărat, bun. Ei sunt fraţi drepţi. 9 (despre oameni) autentic, real, sigur, veridic, veritabil. Se comportă ca un succesor drept la şefia partidului. 10 (relig; înv. şi pop.; despre oameni) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. 11 fig. (mai ales despre conduita, comportarea oamenilor) demn, vertical. Are o ţinută dreaptă în faţa şefilor. B adv. (modal) 11 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) chiar, exact, precis, tocmai, <înv. şi pop.> săvai, întocmai, oblu, taman, <înv. şi reg.> acurat, prisne, tam, tocmaşi, curat. Trăsnetul l-a nimerit drept pe el. A sosit drept la timp. 2 corect, echitabil, just. A împărţit drept averea sa celor trei copii ai ei. 3 întemeiat, just, temeinic. înainte de a lua o hotărâre, directorul de proiect judecă drept punctele de vedere ale colaboratorilor săi. 4 adevărat, just. A prezentat drept cele petrecute. 5 ca1. Deşi a venit la sfârşitul cursului, trebuie considerat drept absent. 6 (în opoz. cu „strâmb”; de obicei urmat de determ. locale) băţ, băţos, rigid, ţeapăn, proţap. Stă drept pe scaun. 7 (înv.; în legătură cu vb. ale cunoaşterii, ale vorbirii exprimă o apreciere de ordin intelectual) v. Bine. Corect. Exact. Precis. II (de obicei urmat de determ. locale) 1 (în legătură cu vb. de mişcare) direct, neocolit, otova, aţă, oblu, sfoară, fix, înfipt. De la şcoală vine drept acasă. 2 perpendicular, vertical, <înv.> prost. Stânca se înalţă drept, în faţa lor. C I s.n. (jur.) 1 juris-prudenţă, <înv. şi pop.> legile (v. lege), <înv.> drit, ştiinţa pravilelor (v. ştiinţă). La facultate a studiat dreptul. 2 drept penal = penal. Dreptul penal se ocupă cu studiul normelor juridice având caracter represiv. 3 drept de preferinţă = prioritate. Dreptul de preferinţă este dreptul recunoscut creditorilor titulari ai unor garanţii reale sau ai unor privilegii de a fi plătiţi din preţul obţinut prin vânzarea silită a unor lucruri ale debitorilor lor înaintea altor creditori; drept de reproducere = Copyright. Editura are dreptul de reproducere; drept legal de autor = Copyright. A primit dreptul legal de autor; drept de uzufruct = uzufruct. Dreptul de uzufruct este dreptul real, temporar, acordat unei persoane, de a se folosi pe deplin de un bun (imobiliar) care aparţine altei persoane şi pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept; drept de veto = veto. O autoritate se opune, prin dreptul de veto, promulgării unei legi votate, adoptării unei rezoluţii sau a unei propuneri discutate în organizaţia a cărei membră este etc. II s.n. 1 autoritate, calitate, competenţă, îndreptăţire, îndrituire, <înv.> volnicie, cădere. Are dreptul să ia această decizie. 2 privilegiu. S-a folosit de acest drept pentru a pleca în străinătate. 3 împuternicire, putere, <înv.> des-pus, tărie. Are dreptul să controleze activitatea firmei. 4 (mai ales lapl. drepturi; econ.) răsplată, retribuţie. Beneficiază de drepturi băneşti importante. 5 (pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a lua”, „a primi,T) v. Bacşiş. 6 (pop. şi fam.) v. Mită. 7 (înv.) v. Taxă. 8 (înv.) v. Dreptate. Echitate. Justeţe. Justiţie. III s.f. 1 (geom.) linie dreaptă. Dreapta uneşte două puncte din spaţiu pe drumul cel mai scurt. 2 (geom.) dreaptă orientată = axă. Dreapta orientată urmează sensul pozitiv de parcurs. 3 (geom.) dreaptă proiectantă = proiectantă. Dreapta proiectantă uneşte un punct cu proiecţia sa pe un plan. 4 (astron.) dreaptă verticală = <înv.> linie verticală. Dreapta verticală uneşte un punct de pe pământ cu zenitul respectiv. D prep. I (introduce un compl. indir.) 1 ca,<înv. şi reg.> spre. Această intervenţie nu poate fi considerată drept lipsă de modestie. Cere drept răsplată o ciocolată. 2 (după vb. ca „a lua”, „a lăsa” etc.) ca, de2. L-a luat drept nebun pentru ce a spus. II (introduce un circ. de scop) ca, de2, pentru, spre. A dat drept exemplu un fapt banal. III (reg.; introduce un circ. de loc care indică situarea unei fiinţe, a unui obiect etc. în apropiere de altă fiinţă, de alt obiect etc.) v. Lângă. drept-credincios, -oâsă s.m., s.f. (relig.) ortodox, bun-credincios. Părinţii lui sunt drept-credincioşi. dreptâci, -ce adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „stângaci”; despre oameni) dreptaş. Dreptacii se folosesc mai bine de mâna dreaptă decât de cea stângă. dreptâr s.n. 11 (în zidărie, în dulgherie, în tâmplărie, în construcţii etc.) colţar, colţar drept, echer, vinclu, cot, ghiunie. Cu dreptarul se trasează sau se conturează unghiurile drepte. 2 (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). II (înv.) 1 v. Normă. Precept. Principiu. Rânduială. Regulă. 2 fig. v. Călăuză. Ghid. îndreptar, îndrumar. îndrumător. dreptâş, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „stângaci”; astăzi rar; despre oameni) v. Dreptaci. dreptâtes.f. 11 echitate, justeţe, justiţie, <înv. şi pop.> îndreptare, <înv.> drept, lege. Dintotdeauna a avut simţul dreptăţii. 2 justeţe, temeinicie, rezon. Continuă lupta pentru că este conştient de dreptatea cauzei sale. 3 adevăr. în tot acest demers trebuie să iasă la suprafaţă dreptatea. 4 (relig.; înv. şi pop.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie. I11 (jur.; pop.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. 2 (jur.; înv.) v. Lege. 3 (jur.; înv.) v. Dovadă. Mărturie. Probaţiune. Probă. 4 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) v. Argument. îndreptăţire. Justificare. Justificaţie. Legitimare. Legitimitate. Motiv. Motivare. Motivaţie. Raţiune. Temei. III (concr.; adm.; arg.) 1 v. Poliţie. 2 v. Vamă. dreptiliniât, -ă adj. (mat.; înv.; despre figuri geometrice) v. Rectiliniu. dreptilmiu, -ie adj. (mat.; înv.; despre figuri geometrice) v. Rectiliniu. dreptunghi s.n. 1 (geom.) rectangul. Dreptunghiul are toate unghiurile drepte şi laturile opuse egale. 2 (nav.) dreptunghi de navigaţie=gabarit de navigaţie. Dreptunghiul de navigaţie reprezintă conturul secţiunii transversale libere minime, necesară pentru circulaţia şi încrucişarea vaselor pe o rută navigabilă. dreptunghiulâr, -ă adj. rectangular. Vila are balcoane dreptunghiulare. dres1 s.n. 1 ciorapi-pantalon (v. ciorap), colanţi (v. colant), panty. Poartă dresuri şi pulovere mai lungi. 2 (sport, balet) echipament. dres2s.n. I (pop.) v. Refacere. Reparare. Reparat1. Reparaţie. II (concr.; pop.) 1 (la pl. dresuri; ind. alim.) v. Aromat1. Condiment. Ingredient. Mirodenie. 2 (cosmet.) v. Fard. 3 (farm.) v. Doctorie. Medicament. Remediu. dres III (mai ales lapl dresuri; înv., în Ţările Rom.) v. Hrisov. dres3, dreăsă adj. (pop. şi fam.) 1 (despre obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) v. Refăcut. Reparat2. 2 (despre băuturi alcoolice) v. Contrafăcut. Falsificat. Prefăcut. 3 (despre mâncăruri, băuturi) v. îmbunătăţit. 4 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. 5 (mai ales despre femei sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) v. Fardat2. Machiat2. dresa vb. I. tr. 1 (compl. indică animale sau păsări) a deprinde. A dresat şoimul să vâneze. 2 (jur.; despre organe de stat sau despre reprezentanţi ai acestor organe; compl. indică acte oficiale) a întocmi, a redacta. Notarul a dresat un certificat de moştenitor. dresaj s.n: dresare, dresură, educaţie, dresare s.f. 1 dresaj, dresură, educaţie. Cu metode ştiinţifice a obţinut rezultate foarte bune în dresarea câinilor. 2 (jur.) întocmire, redactare. Dresarea certificatului de moştenitor s-a făcut la notariat. dresat, -ă adj. (despre animale sau păsări) învăţat2. Leul dresat execută toate comenzile dresorului. dresor s.m. îmblânzitor, <înv.> domesticitor, domolitor. Dresorul reuşeşte să domine leii din arenă. dresură s.f. dresaj, dresare, educaţie, dreţ-gălben s.n. (bot.; reg.)v. Crin-de-toam-nă. Crin-galben. Crinul-fânului (v. crin) (Hemerocallis flava şi Hemerocallis fulva). dreţe s.f. (bot.) 1 Nymphaea lotus sau Nymphaea thermalis; lotus, floa-re-de-tău, gălbenele (v. gălbenea), nufăr, nu-făr-de-Nil, <înv.> loton. 2 Lysimachia nummularia; duminecea, <înv. şi reg.> dumi-niţă, banul-popii (v. ban), duminecuţă, duminicică, gălbenele (v. gălbenea), inima-pă-mântului (v. immă),lungorică, scrântitoare, scrântitură. dreven,-ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Amorţit. înţepenit, drevem vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Amorţi. înţepeni. Paraliza. drezină autopropulsată s.f. (ferov.) au-todrezină. Este conducător pe o drezină autopropulsată. driădă s.f. (bot.) Dryas octopetala; cerenţel, argentură, argintăriţă, arginţică, sclintiţă. driblă vb. I. tr. 1 (sport; compl. indică adversari) a înşela1. Pentru a ajunge la poartă, cunoscutul fotbalist a reuşit să dribleze jucătorii din echipa adversă. 2 fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa, driblăj s.n. (sport) driblare, dribling, driblăre s.f. (sport) driblaj, dribling. Fotbalistul este maestru în driblarea adversarilor săi. dribling s.n. (sport) driblaj, driblare. dric s.n. 11 car funebru (v. car2), car funerar (v. car2), car mortuar (v. car2), caravană, droagă, pataşcă2. Mulţimea păşeşte tăcută în urma dricului care transportă trupul neînsufleţit al artistului. 2 (tehn.; la căruţă) sandâc. Pe dric se sprijină podul căruţei. 3 (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 4 (tehn.; la plug; reg.) v. Cotigă. Teleagă. II fig. 1 (cu sens temporal; pop.) v. Miez. Mijloc. Putere. Toi2. 2 (înv.) v. Buric. Centru. Inimă. Mijloc. 3 (înv.) v. Buric. Centru. Inimă./Miez. Mijloc, dricălă s.f. (reg.) 1 v. Pilotă. 2 v. Saltea, dricăr s.m. 1 cioclu. Dricarii duc mortul la groapă. 2 (pop.) v. Antreprenor de pompe funebre. dricul vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granu-lare sau poroase etc.) v. Bate. Bătători. Bătuci. Compacta. îndesa. Presa. Tasa. 2 tr., intr. (despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. drifts.n. (geomorf.) aluviune glaciară, morenă. La locul de topire a gheţii se depune driftul. drigănă s.f. (zool; reg.) v. Bivoliţă, drimoc s.n. (bot.; reg.) 1 v. Coacăză. 2 v. Scoruş. Scoruş-de-munte. Scoruş-păsăresc. Scoruş-sălbatic (Sorbus aucuparia). drink s.n. (rar) v. Băutură, drinkuf vb. IV. tr. (rar; compl. indică băuturi alcoolice) v. Bea. Trage, dripi'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) v. Bate. Bătători. Bătuci. Compacta. îndesa. Presa. Tasa. drişcă s.f. (constr.) 1 faţuitoare (v.făţuitor), mala, netezitoare, palmieră, şimitău. Cu drişca se netezeşte tencuiala, mortarul sau betonul 2 (reg.) v. Tencuială, drişcui'vb. IV. tr. (constr.) 1 (compl. indică tencuială, mortar, beton etc.) a faţui. Zidarul a drişcuit tencuiala. 2 (reg.; compl. indică pereţi, ziduri, tavane etc.) v. Tencui. drişcuiălă s.f. (constr.; reg.) 1 v. Drişcuire. Drişcuit. Făţuială. Făţuire. Făţuit1. 2 (concr.) v. Tencuială. drişcuire s.f. (constr.) drişcuit, făţuială, faţuire, faţuit1, drişcuiălă. Zidarul a făcut drişcuirea tencuielii pereţilor. drişcuit s.n. (constr.) drişcuire, faţuială, faţuire, faţuit1, drişcuiălă. drit s.n. (jur.; înv.) v. Drept. Jurisprudenţă. driver ['draivar s.m. (livr.) v. Conducător. Conducător auto. Şofer. droăgă s.n. (reg.) v. Car funebru (v. car2). Car funerar (v. car2). Car mortuar (v. car2). Dric. droăie s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, buluc, cârd, ceată, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), crilă, liotă, canara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. O droaie de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 2 (cu val. de adv.; modal; 1528 mai ales în legătură cu vb. de mişcare) buluc, gloată, grămadă, valvârtej. Când se întoarce de la serviciu, copiii sar droaie pe ea. drob1 s.m., s.n. I s.m. 1 bulgăre, grunz, zgrunţ, crişcă. A pus un drob de sare la murături. 2 (reg.) v. Bucăţică. Fărâmătură. Sfarâmătură. II s.n. 1 (culin.) cighir1, schembea. Drobul este o tocătură din ficat şi plămâni de miel sau de oaie, cu ceapă, ouă, verdeaţă, învelită în prapur ori în aluat, care se coace. 2 (anat.; pop.) v. Peritoneu. 3 (la teascul de struguri; reg.) v. Coş1. Ladă. drob2 s.m. (bot) 1 Genista tinctoria; drobiţă1, drobuşor, genistră, ginistru, grozamă, grozamă-mică,pană-de-hohic, spartă. 2 Isatis tinctoria; drobuşor, boiengioaie, cardama, cardaman, cardamină, iarbă-de-zugrăvit, laba-mâţei (v. labă), râjnică. 3 (şi drob-de-munte) Cytisus hirsutus; gro-zamă-păroasă. 4 (reg.) v. Ghizdei. Ghiz-dei-mărunt (Lotus corniculatus). 5 (reg.) v. Lemnul-bobului (v. lemn). Salcâm-galben (Cytisus nigricans). 6 (reg.) v. Lucernă. Lu-cernă-neagră. Trifoi. Trifoi-mărunt. Trifo-iaş-galben (Medicago lupulina). 7 (reg.) v. Salcâm-galben (Laburnum anagyroides). drobişor s.m. (bot.; reg.) = drobuşor. drobiţă1 s.f. (bot) 1 Genista tinctoria; drob2, drobuşor, genistră, ginistru, grozamă, grozamă-mică,pană-de-hohic, spartă. 2 (reg.) v. Ghizdei. Ghizdei-mărunt (Lotus corniculatus). 3 (reg.) v. Rechie (Reseda lutea). drobiţă2 s.f. (omit.; reg.) v. Dropie (Otis tarda). drobuşor s.m. (bot.) 1 Isatis tinctoria; drob2, boiengioaie, cardama, cardaman, cardamină, iarbă-de-zugrăvit, laba-mâţei (v. labă), râjnică. 2 (reg.) v. Drob2. Drobiţă1 (Genista tinctoria). 3 (reg.; în forma drobişor) v. Pojamiţă. Sunătoare (Hypericum perfora-tum). drog1 s.n. halucinogen, psihedelic, stupefiant, chimicală, eter, marfa, material, substanţă, zăhărel. A fost condamnat pentru consum şi trafic de droguri. drog2 s.n. (bot.; reg.) v. Grozamă (Genista sagittalis). drogă vb. I. refl. (despre oameni) a se tripa, a se tripui. Majoritatea tinerilor se droghează din curiozitate. drogăt, -ă s.m., s.f. adict, drogoman, toxicoman, distrus, tripangiu, tripper, tripuist. Drogaţii sunt dependenţi de droguri. drogodependenţă s.f. adicţie, drogofilie, drogomanie, toxicomanie. Trebuie să urmeze un tratament medical sever pentru a se vindeca de drogodependenţă. drogofilie s.f. adicţie, drogodependenţă, drogomanie, toxicomanie, drogomăn, -ă s.m., s.f. adict, drogat, toxicoman, distrus, tripangiu, tripper, tripuist. drogomanie s.f. adicţie, drogodependenţă, drogofilie, toxicomanie, drojdie s.f. 11 (bot.; şi drojdie-de-bere, drojdie-de-pâine) Zaccharomyces cerevisiae şi Zaccharomyces ellipsoideus; levură, dubios drojdioară, drojdiuţă. Drojdia este o ciupercă microscopică, folosită în industria alimentară, în farmacie şi în furajarea animalelor. 2 (şi drojdie de bere, drojdie minerală) levură, levură de bere, ţaică1. Drojdia se foloseşte mai ales ca ferment pentru dospirea aluatului. 3 (biochim.) drojdie selecţionată = ferment selecţionat. Drojdiile selecţionate sunt folosite pentru a se garanta o fermentaţie rapidă. 4 hostoape, hostopină, logor. Drojdia se depune pe fundul vasului în urma fermentării sau decantării vinului. 5 zaţ, <înv.> telvea. în ceşcuţe s-a depus drojdia de la cafea. II fig. (peior.) gunoi,lepădătură, leşinătură, pleavă, putregai, scurs1, scursoare, scursură, spumă, substructură, codină. Aceşti indivizi fac parte din drojdia societăţii. drojdier, -ă s.m., s.f. (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. drojdioară s.f. (bot.; reg.) v. Drojdie. Droj-die-de-bere. Drojdie-de-pâine. Levură (Zaccharomyces cerevisiae şi Zaccharomyces ellipsoideus). drojdiuţă s.f. (bot.; reg.) v. Drojdie. Droj-die-de-bere. Drojdie-de-pâine. Levură (Zaccharomyces cerevisiae şi Zaccharomyces ellipsoideus). drolâtic, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) v. Amuzant. Comic. Hazliu. Ilar. Nostim. Vesel, dromader s.m. (zool.) Camelus droma-derius; <înv. şi pop.; impr.> cămilă, dromomame s.f. (psih.) manie ambulatorie, poriomanie. Dromomania este impulsul irezistibil de a călători. drop s.m. (omit.; înv.) v. Dropioi. dropgol s.n. (sport; la rugbi) lovitură de picior căzută. Dropgolul este lovitura care reprezintă înscrierea a trei puncte. dropică s.f. (med., med. vet.; pop.) 1 v. Ciroză hidrică. Hidropizie. Hidrops. 2 dropică la cap v. Hidrencefalie. Hidrocefalie. dropicos, -oâsă adj., s.m., s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Hidropic. dropie s.f. (ornit.) 1 Otis tarda; curcan-sălbatic, drobiţă2, tuzuc. 2 (reg.) dropie-mică = dropie-pitică v. Spurcaci (Otis tetrax). dropioi s.m. (omit.) zdrob, <înv.> drop, mitropolit. Dropioiul este bărbătuşul dropiei. drdpiţă-mică s.f. (omit.; reg.) v. Spurcaci (Otis tetrax). drosofflă s.f. (entom.) Drosophila; musculi-ţă-de-oţet. droşcâr s.m. (înv. şi pop.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu. drdşcă s.f. (transp.; înv. şi pop.) v. Birjă. Trăsură. droşcărîe s.f. (înv. şi pop.) v. Birjărie. drot s.n. 1 fier, fier de frizat, ondulator. îşi încreţeşte părul cu drotul. 2 (la fotolii, canapele etc.; pop.) v. Arc. Resort. 3 (reg.) v. Sârmă, drucâr s.m. (tipogr.; înv.) v. Tipograf, drug s.m. 1 bară. Au spart uşa cu un drug de fier. 2 rudă2. Pentru acoperiş foloseşte drugi de stejar. 3 (tehn.; la moara de vânt) cârmă, oişte, pârghie, proţap. Moara de vânt se roteşte cu ajutorul drugului. 4 (tehn.; la masa dulgherului) broască. 5 (tehn.; la jug sau la jujeu; pop.) v. Cerbice. 6 (la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Carâmb. 7 (tehn.; la jug, reg.) v. Ceafa. 8 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Oişte. Proţap. 9 (la pl drugi; tehn.; la războiul de ţesut; reg.)w. Butuci (v. butuc). Plazuri (v. plaz1). Tălpi (v. talpă). 10 (înv.; de obicei determ. prin „de aur”) v. Bară. Lingou. drugă s.f. (reg.) I (gosp.) v. Bătător. II (bot.; la porumb) 1 v. Cocean. Ştiulete. 2 v. Ştiulete, drugălâu s.n. (bot.; la porumb; reg.) 1 v. Cocean. Ştiulete. 2 v. Ştiulete, drujbâr s.m. drujbist. Drujbarul este tăietorul de lemne care foloseşte drujba. drujbă s.f. fierăstrău cu motor. Drujba este folosită la tăiatul trunchiurilor de copaci. drujbist s.m. drujbar. drum s.n. 1 cale, <înv. şi reg.> potecă, şosea, <înv.> umblet, road, cărare. Merge pe alt drum spre Bucureşti. 2 (ferov., transp.) drum-de-fier = a cale ferată, linie ferată, şină, ştrec, <înv.> stradă ferată. Au început lucrările de terasament la dru-mul-de-fier; b (înv.) v. Tren. 3 (nav.) drum de edec=drum de halaj=zonă de halaj. Drumul de edec este calea de comunicaţie în lungul unui curs de apă, rezervată circulaţiei mijloacelor de tracţiune care remorchează ambarcaţiuni. 4 călătorie, deplasare, excursie, voiaj, periegeză, călătorire, expediţie, <înv.> plimbare, umblet, cale. A avut un drum lung până la Veneţia. 5 cursă1, deplasare. La primul drum, maşina a mers bine. 6 (de obicei lapl. drumuri) alergătură, cursă1. Astăzi a făcut trei drumuri până la farmacie. 7 itinerar, parcurs, rută1, traiect, traiectorie, traseu, marşrut, <înv. şi reg.> şleau3, <înv.> cărare. Face drumul Iaşi - Cluj cu trenul. 8 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Drumul-Laptelui = Drumul-Ro-bilorv. Calea-Lactee (v. cale). Calea-Lap-telui (v. cale); (reg.) Drumul-cu-Paiele = Drumul-de-Paie - Drumul-Mocanului - Drumul-Paielor = Drumul-Rătăciţilor = Drumul-Ţiganului-cu-Paie v. Calea-Lactee (v. cale). Calea-Laptelui (v. cale). 9 fig. sens, tendinţă, cale, direcţie, fa-gaş, linie, duet. Ce drum va urma această societate? Drumul pe care l-a luat discuţia ar trebui schimbat. drumâr s.m. (reg.) v. Călător. Drumeţ, drumâş s.m. (înv. şi pop.) v. Călător. Drumeţ, drumătdr s.m. (reg.) v. Călător. Drumeţ, drumeţ, -eâţă s.m., s.f., adj. 1 s.m. s.f. călător, <înv. şi pop.> drumaş, drumar, drumător, vandralău, <înv.> strainic. Drumeţii au poposit la un hotel 2 adj. (poetic; despre oameni) v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond. 3 adj. fig. (în opoz. cu „durabil”, „etem”; astăzi rar) v. Călător. Efemer. Meteoric. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic, drumeţi vb. IV. intr. (rar; despre oameni) v. Călători. Colinda. Cutreiera. Deplasa. Peregrina. Umbla. Voiaja. drumeţie s.f. 1 excursie. De mâine, încep pregătirile pentru o drumeţie în Munţii Rodnei. 2 turism. Drumeţia este o activitate cu caracter sportiv sau recreativ. drummer [dRcemoeR] s.m. (muz.; lajazz) baterist. drumul vb. IV. intr. (pop.; despre oameni; cu determ. locale) v. Călători. Colinda. Cutreiera. Deplasa. Peregrina. Umbla. Voiaja, drumuleţ s.n. drumuşor, drumurel, drumuţ. Până la cabană este un drumuleţ scurt. drumurel s.n. (reg.)v. Drumuleţ. Drumuşor. drumuşdr s.n. drumuleţ, drumurel, drumuţ. drumuţ s.n. (reg.) v. Drumuleţ. Drumuşor. drupacâe s.f. (bot.) sâmburoasă (v. sâmbu-ros). Prunul este o drupacee. drusâ vb. I. tr. (ind. text.; compl. indică deşeuri de lână) a destrăma. A drusat resturile de stofă de la croitorie. druşcă s.f. (la nunţile ţărăneşti; pop.) v. Vătăşiţă. Vorniceasă. druşculi'ţă s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) druşcuţă. druşcuţă s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) druşculiţă. druză s.f. (mineral.) geodă. Druza se formează pe pereţii cavităţilor unor roci şi filoane. dry [drai] adj. invar, (despre băuturi alcoolice) sec. A comandat chelnerului un vin dry. Bea un whisky dry. du-te-vmo loc. subst. treapăd. Pe sălile facultăţii este un du-te-vino continuu. dualism s.n. 1 (filos.) <înv.> diteism. Dualismul susţine că la originea existenţei stau două principii opuse şi ireductibile: materia şi spiritul, corpul şi sufletul, binele şi râul etc. 2 dualitate. dualist, -ă s.m., s.f. (filos.) <înv.> doist. Dualistul este adeptul dualismului. dualitâte s.f. dualism. Dualitatea este coexistenţa a două principii sau elemente diferite ori opuse. dubâr s.m. (tăb.; reg.)v. Argăsitor. Tăbăcar1. dubâs s.n. (mar.; înv. şi reg.) v. Bac1. Pod mişcător (v.pod1). Pod plutitor (v.pod1). Pod umblător (v. pod1). dubâş s.m. (tăb.; reg.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. dubă s.f. 1 (transp.) autodubă. Transportă cu duba obiectele mai fragile. 2 (muz.; reg.) v. Buhai. 3 (ind. text.; reg.) v. Piuă. 4 fig. (jur.; fam.) v. Arest. Bastilie. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, dubălâr s.m. (reg.) 1 (tăb.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. 2 (entom.) v. Caraban. Nasicorn (Oryctes nasicornis). dubălăreâsă s.f. (tăb.; reg.) v. Tăbăcăreasă. dubălărie s.f. (tăb.; reg.) v. Argăsitorie. Tăbăcărie. dubeâlă s.f. (tăb.; reg.) v. Argăseală. Ar-găsire. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1, dubîvb. IV. tr. (reg.) 1 (tăb.; compl. indică piei de animale, blănuri) v. Argăsi. Tăbăci1. 2 (ind. text.; compl indică plante textile) v. Descompune. Muia. Topi. dubios,-oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor etc.) impro- dubire babil, incert, indecis, îndoielnic, neprobabil, nesigur, problematic, îndoios, <înv.> neadeverit, nebulos. Pe mulţi copii abandonaţi îi aşteaptă o existenţă dubioasă. 2 (despre oameni) suspect, problematic. A intrat în cercul unor tineri dubioşi. 3 (despre mijloace de acţiune, metode, atitudini etc. ale oamenilor) echivoc, îndoielnic, suspect, îndoicios, necurat. Surâdea cu un aer de mulţumire care nu avea nimic dubios. 4 (despre afaceri, speculaţii, înţelegeri etc.) suspect, veros, nelămurit, tulbure. Este incriminat pentru speculaţii dubioase la bursă. 5 (despre anturaj, relaţii etc.) interlop, suspect, deocheat. îşi duce viaţa într-un mediu dubios. 6 (fam.) v. Anormal. Nefiresc. Nenormal. Neobişnuit. Suspect. 7 (fam.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Abnorm. Anormal. Nefiresc. Nenormal. Neobişnuit. Suspect. II adj. fig. (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii dubioase. III adv. (modal) suspect. I se pare dubios că i-a dispărut paşaportul. dubire s.f. (tăb.; reg.) v. Argăseală. Argăsire. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1. dubit1 s.n. (tăb.; reg.) v. Argăseală. Argăsire. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1. dubit2, -ă adj. (reg.) 1 (tăb.; reg.; despre piei de animale, blănuri) v. Argăsit2. Tăbăcit2. 2 (ind. text.; despre plante textile) v. Descompus. Muiat. Topit2. dubită vb. I. intr. (rar; despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1, dubitativă s.f. (gram.) propoziţie dubitativă. Dubitativa exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranţă, o posibilitate sau o bănuială. dubitâţie s.f. (livr.) v. Dubiu. Incertitudine. Incredulitate. îndoială. Neîncredere. Nesiguranţă. Rezervă. Scepticism. Şovăială. Şovăire, dubi'ţă s.f. (fransp. )autodubiţă. Şi-a cumpărat o dubiţă pentru firmă. dubiu s.n. incertitudine, incredulitate, îndoială, neîncredere, nesiguranţă, rezervă, scepticism, şovăială, şovăire, dubitâţie, addubitaţie, <înv.> aporie, îndoiciune, îndoinţă, necredinţă, întrebare. Nu există niciun dubiu în ceea ce priveşte câştigarea concursului. dublă vb. 1.1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică sume de bani) a (se) duplica, a (se) îndoi, a (se) reduplica, <înv.> a (se) îndupleca. Şi-a dublat capitalul investind inspirat. Preţurile la came aproape s-au dublat în perioada de criză. 2 tr. (croitorie; compl. indică paltoane, haine, taioare etc.) a căptuşi, a berlui. Croitoreasa i-a dublat paltonul. 3 tr. (cinemat.; compl. indică actori titulari) a secunda. Din cauză că actorul principal s-a îmbolnăvit, un alt actor l-a dublat. dublăre s.f. 1 îndoire, duplicaţie, <înv.> duplicare. în perioada de criză se constată dublarea preţurilor la multe produse. 2 (croitorie) căptuşire, căptuşit1. A apelat la un croitor pentru dublarea paltonului. dublă1 s.f. (j. cu zaruri) pereche. A dat doi de cinci, adică o dublă. dublă2 s.f. (metrol; pop.) v. Baniţă. Dublu-de- calitru. dublet s.n. (fiz.; şi dublet electric) dipol, dipol electric, dipol electric elementar. Dubletul este un sistem de două sarcini electrice punctuale, foarte apropiate, egale şi de semn contrar. ^ dubleu s.n. (croitorie) căptuşeală, dublură, astăreală. I s-a rupt dubleul de la sacou. dublu, -ă adj., s.f. 1 adj. îndoit. A cerut o porţie dublă de îngheţată. 2 s.f. (sport; la volei, handbal, tenis de câmp sau de masă) minge dublă. Dubla este o mişcare neregulamentară, care, în volei sau handbal, constă în lovirea mingii de două ori consecutiv de către acelaşi jucător, iar, în tenisul de câmp sau de masă, în lovirea de două ori a terenului sau a mesei. dublu-decalitru s.n. (metrol.) baniţă, dublă2, dimerlie, ferdelă, măsură, mierţă, sinice, stamboală. Cântăreşte grâul cu un dublu-decalitru. dublură s.f. 1 (croitorie) căptuşeală, dubleu, astăreală. I s-a rupt dublura de la sacou. 2 (fam.) v. Copie. ducă1 s.f. (de obicei precedat de prep. „de”, „la”, ,,peyx) 1 plecare, pornire. S-a îmbrăcat repede şi este gata de ducă. îi este gândul numai la. ducă. 2 (pop.) v. Cărare. Cărat. Ducere. Dus1. Purtare. Transport. Transportare. Transportat1. ducă2 s.m. (înv.) v. Duce1, ducă-se-pe-pustfi loc. subst. 1 (eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 (med.; pop.) v. Epilepsie, ducăreţ, -eăţă adj. (pop. şi fam.; glum.; despre oameni) v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond duce1 s.m. <înv.> ducă,herţog. Ducele conduce un ducat. duce2 vb. III. I tr. 1 (compl. indică obiecte, materiale, fiinţe etc.) a căra, a purta, a transporta, a cărăbăni, <înv.> a plimba, a podvodări, a transportui. Duce un geamantan greu la taxi. 2 (despre vehicule; compl. indică fiinţe) a lua, a purta, a transporta. Taxiul i-a dus până la gară. 3 (compl. indică obiecte) a deplasa, a pune. Duce cărţile din mijlocul mesei într-un colţ al ei. 4 (compl. indică oameni) a conduce, a purta. îl duce de braţ până coboară scările. 5 (compl. indică oameni, în special turişti) a călăuzi, a conduce, a ghida, a îndruma. Ghidul duce vizitatorii prin grădina zoologică. 6 (compl. indică oameni) a acompania, a aduce, a conduce, a însoţi, a întovărăşi, a merge, a petrece, a întroloca, <înv.> a năvădi, a porni. La plecare, gazda îşi duce musafirii până la poartă. 7 (compl. indică animale; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a da2, a mâna. Au dus vitele la păscut. 8 (compl. indică mai ales obiecte) a aduce, <înv.> a năvădi, a trage. A dus bagajele pe peron, lângă tren. De ziua ei i-a dus un buchet de trandafiri albi. 9 (mat.; compl. indică linii curbe, arce de cerc etc.) a descrie, a trage, a trasa, <înv.> a perghelui. Duce o tangentă la cerc. 10 fig. (despre simţiri, necazuri, situaţii etc.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse mai ales prin prep. „la”) a îndrepta, a orienta. Dacă n-ar fi raţională, această dezamăgire ar duce-o la disperare. 11 fig. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 12 fig. (polit; înv.; despre suverani; compl. indică state, popoare etc.) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. II refl. 1 (despre oameni; cu determ. locale) a se deplasa, a merge, <înv. şi pop.> a se transporta. S-a dus până la Bucureşti pentru a încheia o afacere. 2 (despre oameni; cu determ. locale) a se deplasa, a merge, a umbla. S-a dus prin toate farmaciile pentru a-şi găsi medicamentele. 3 (despre oameni; adesea cu indicarea direcţiei) a ieşi, a merge, a pleca, <înv. şi pop.> a mâneca, a porni, a se mişca, <înv. şi reg.> a păsa2. Unde te duci la ora asta? 4 (despre oameni) a merge, a trece. Se duce pe acasă pentru a-şi lua umbrela. 5 (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a merge, a umbla. Toată ziua se duce prin magazine. 6 (despre oameni; cu determ. locale) a pleca, a se căra, a şperge. Să te duci imediat acasă! 7 (despre oameni; de obicei cu determ. locale) a ieşi, a se căra. Vrea să se ducă cât mai repede în oraş. 8 (despre oameni; cu determ. locale) a merge. Dis-de-dimineaţă s-a dus la piaţă. 9 (despre ftinţe; urmat de determ. locale) a se da2, a se deplasa, a merge. Soldaţii se duc cu doi paşi în faţă. 10 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „la”) a merge, a vedea, a vizita, a frecventa. în fiecare sâmbătă se duce la mătuşa ei. 11 (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „ în”, „înaintea”, „la”, „spre”) a se arunca, a se azvârli, a năpădi, a se năpusti, a năvăli, a se porni, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Se duce spre el cu toată forţa. Uliul s-a dus asupra prăzii. 12 (de obicei urmat de determ. locale) a se adânci, a se afunda, a se cufunda, a se înfunda, a se scufunda, <înv.> a se adânca, a se îneca. Cu fiecare pas, picioarele i se duceau în noroi. 13 (despre fiinţe; de obicei la pers. 3perf. c.; adesea urmat de determ. ca „din lume”, „de pe faţa pământului7) a deceda, a dispărea, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pristăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, duel a lipsi, a se proslăvi, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni, a o mierli, a se răci. Eminescu s-a dus în 1889, după o boală grea. 14 (despre unităţi temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) a se încheia, a se sfârşi, a se termina, a trece, <înv. şi pop.> a se lua, a veni, <înv.> a se pleca. Deja s-a dus o oră de când aşteaptă să vină tramvaiul. Vara s-a dus. 15 fig. (despre bunuri materiale, materii prime etc.) a se consuma1, a se epuiza, a se isprăvi, a se sfârşi, a se termina, a se topi. S-au dus toate rezervele alimentare. S-a dus tuşul din imprimantă. 16 fig. (despre sume de bani) a cheltui, a da2, a folosi, a întrebuinţa, a plăti, a utiliza. S-am dws mw/ff lei pentru refacerea acoperişului casei. 17 fig. (despre zăpadă, gheaţă etc.) a se topi. încălzindu-se vremea, zăpada s-a dus în câteva zile. 18 fig. (despre afaceri, înţelegeri etc.) a eşua, a cădea, a pica2. Din lipsa de fonduri, înţelegerea lor cu privire la afacere s-a dus. III tr. 1 (compl indică diverse feluri de munci, de activităţi, de servicii etc.) a depune, a desfăşură, a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta, a depune. O astfel de activitate pe care vreţi să o ducem este de durată. 2 (compl. indică lupte, bătălii, tratative etc.) a da2, a desfăşura, a purta, a susţine. în decursul vremii, românii au dus multe bătălii pentru a apăra independenţa ţării. 3 (compl indică conversaţii, corespondenţă etc.) a întreţine, a purta. Cei doi duc o discuţie despre literatura engleză. 4 (mai ales fig.; compl. indică suferinţe, greutăţi etc.) a îndura, a răbda, a suferi, a suporta, a apuca, <înv.> a simţi. Rămânând văduvă, femeia a dus toate greutăţile şi necazurile familiei. 5 (mai ales fig.; cu determ. ca,,viaţa”, „zilele” etc.) a trăi, a vieţui, <înv. şi pop.> a trece, a vecui, a pătuli, a păula, <înv.> a obârşi, a via2. Tânărul îşi duce viaţa în petreceri. IV intr. 1 (despre drumuri, căi de comunicaţie etc.; cu determ. locale) a se îndrepta, a merge. Cărarea duce spre schit. 2 (despre fiinţe sau despre obiecte, lucruri etc.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”) a rezista, a ţine. Cămila duce la secetă. Copilul poartă haine care duc la tăvăleală. 3 (constr. cu pron. „o” cu val neutră; despre oameni; urmat de determ. modale) a-i merge, a face. Fiica ei s-a stabilit în străinătate şi o duce foarte bine. V1 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică veşti, salutări, vorbe, răspunsuri etc.) a transmite. I-a dus surorii ei veştile primite din străinătate. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) a (se) difuza, a (se) împrăştia, a (se) întinde, a (se) propaga, a (se) răspândi, a răzbate, a (se) transmite, a (se) vehicula, a (se) ebruita, <înv. şi pop.> a purta, a (se) lăţi, a (se) risipi, a vântura, <înv.> a (se) povesti, a (se) răsfira, a (se) vesti, a pătrunde, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, ducă1, <înv.) purtat1, transportaţie, transpor-tuire. Ducerea geamantanului până la taxi a obosit-o. 2 acompaniere, conducere, însoţire, întovărăşire, petrecere, <înv. şi pop.) mergere, <înv.> însoţitură. Ducerea musafirilor s-a făcut până la poartă. 3 mergere, mers, plecare, mură1, a durdui, <înv.) a se ridica. Geamurile duduie din cauza tunetelor. 2 intr. (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) a bubui, a detuna, a trăsni, a tuna, a vui, a suna, a vâjâi. Focul duduie în sobă. 4 intr. (despre motoare, maşini, motociclete etc. în funcţiune) a pârâi. Motocicleta duduie asurzitor. 5 intr. (despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) a durăi, a durui, a hodorogi, a hurui, a turui, a pârâi, a trăncăni, a călăbări, a durdui, a hurdui, a trăscări, a troncăi, a troncăni. Căruţa duduie pe strada pietruită. 6 tr. (înv. şi reg.; compl. indică mai ales animale) v. îmboldi. îndemna. Mâna. 7 tr. (reg; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate, duduie s.f. (adesea urmat de un nm. pr.) domnişoară, signorina, detunet, durăt, tunătură, <înv.) vuială, durăt, durdu-it, hurduitură. Pe strada pietruită se aude duduitul căruţelor. duduitură s.f. 1 cutremurare, duduit, zguduitură. 2 bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat1, detunătură, duduit, trăsnet, trăsnitură, vuiet, răzbubuit, <înv. şi reg.) sunet, vuială, durăt, durdu-it, hurduitură. duduloi s.n. (bot.; reg.) 1 v. Dudă1. 2 (la porumb) v. Cocean. Ştiulete, duduruz, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, duel s.n. 1 <înv.> harţă, difonie. Cei doi cântăreţi formează un duet foarte apreciat de public. 2 fig. (rar) v. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. dugheană s.f. (constr., com.) 1 boltă. Are o dugheană în care vinde mărfuri variate. 2 (reg.) v. Magazin. Prăvălie. dughenârs.m. (deprec.) dughenist. Dughenarul este proprietarul unei dughene. dughengm s.m. (com.; înv.) v. Prăvăliar. Prăvăliaş. dughenist s.m. (deprec.) dughenar. dughie s.f. (bot.) 1 Setaria italica; fân, fân-semănat, mohor, mohor-mare, părâng. 2 Setaria verticillata; mei-păsăresc, mohor, bursoacă, iarbă-costrei, lipici, duglăn, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. dugliş, -a adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2, dugos, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. 2 (despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. duh s.n. 11 (relig; şi Duhul Sfânt; nm. pr.) Spirit. Duhul Sfânt este una dintre cele trei ipostaze sub care este prezentată Divinitatea. 2 (relig.; în opoz. cu „trup") atman, spirit, suflet, <înv.> sufleţie. Duhul este de esenţă divină şi nemuritor. 3 duh al întunericului = duh al râului = duh necurat - duh rău = demon, diavol, drac, necuratul (v. necurat), satană, spirit al întunericului, spirit al răului, spirit necurat, spirit rău, tartor, belzebut, lucifer, <înv. şi pop.> înger drăcesc, şarpe, <înv. şi pop.; eufem.> cornilă, cornoratul (v. cornorat), secretul (v. secret), vrăjmaşul (v. vrăjmaş), chimiţă1, michidu-ţă, nichipercea, pârlea, scaraoţchi, cel cucoarne, cel cu tichia roşie, cel de pe comoară, cel rău, împeliţatul (v. îm-peliţat), încornoratul (v. încornorat), faraon, idol, sarsailă, zmeu, boierul lumii (v. boier), cel de pe scorbură, cel din baltă, cel din bolovani, cel din puţ, codanul (v. codan), cornea, cornutul (v. cornut), lucru rău, lucru slab, mititelul (v. mititel), mohorâtul (v. mo/ioraf), nefârtatul (v. nefârtat), pârdalnicul (v. pârdalnic), procletul (v. proclet), spurcatul (v. spurcai2), ti-chiuţă, vânătul (v. vânăt),vicleanul (v. viclean), «fam.» benga, naiba, aghiuţă, <înv. şi reg.> mamon, paha, sotea, <înv. şi reg.; eufem.) chima-necazului (v. chimă), chi-ma-răului (v. chimă), bedă, carcandilă, draiba, dravol, hâdache, iuhman, nifartache, nodea, sarsan, scaloi, spurc, spurcăilă, şchion-tropea, şeitan, şotcă, ştatânvalt, tărtăroi, ucigan, vârlan, zgâmbea, cel din răspântie, codea, cornaci, corneci, cotea, mutul (v. mut), năpustul (v. năpust), neaga-rea, netrebuitul (v. netrebuit), pocnetul (v. pocnet), pocnitul (v. pocnit2), poganul (v. pogan), sulea, şlactraful, ucigaşul (v. ucigaş), <înv.> ghighiuţă, <înv.; eufem.> iscusitorul, împiedicătorul (v. împiedicător), înfiorătorul (v. înfiorător), înşelăciosul (v. înşelăcios), înşelătorul (v. înşelător), muncitorul(v. muncitor), nepri-itorul (v. nepriitor), ducă-se-pe-pus-tii, el, nevoia (v. nevoie), pacostea (v. pacoste), păcatul (v. păcat), pustiul (v. pustiu), uci-gă-l-crucea, ucigă-l-toaca, încordătorul (v. încordător), leu1. 4 (mitol. pop.) apariţie, arătare, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năză-ritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozo-maină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vid-mă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că duhurile sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. 5 (mitol. pop.; de obicei urmat de determ. care arată felul) geniu, spirit. Duhurile păzesc apele, pădurile, comorile etc. Duhul adâncurilor. Duhul comorilor. I11 haz, spirit, umor, piper, sare. Este renumit pentru glumele sale pline de duh. 2 (pop. şi fam.) v. Deşteptăciune. Intelect/Inteligenţă. Judecată. Minte. Pricepere. Raţiune. Spirit. 3 (înv.) v. Comportament. Comportare. Conduită. Deprindere. Maniere (v. manieră). Moravuri. Năravuri (v. nărav). Obiceiuri (v. obicei). Purtare. 4 (înv.) v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. 5 (psih.; înv.) v. Caracter. Fire. Natură. Structură. Suflet. Temperament. 6 (înv.; adesea determ. prin „rău”) v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare. 7 (fiziol.; înv.) v. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. Suflu. duhân,-ă s.n.,s.f. (reg) I s.n. (bot.) 1 v. Tutun (Nicotiana tabacum). 2 v. Mahorcă. Tu-tun-turcesc (Nicotiana rustica. I11 s.n. v. Tutun. 2 s.f. v. Ţigară. Ţigaretă, duhănâş s.m. (reg.) v. Fumător, duhăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Fuma. duhlf vb. IV. intr. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „a", care indică obiectul sau substanţa) v. Duhni. Mirosi. Puţi. duhli'u, -fe adj. (fam.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. duhni vb. IV. intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. »an, care indică obiectul sau substanţa) a mirosi, a puţi, <înv. şi reg.> a apuţi, a se auzi, a duhli, <înv.> a duhori. Bărbatul duhneşte a coniac. duhoare s.f. infecţie, miasmă, putoare, fetiditate, mefitism, <înv. şi pop.> împuţiciune, puturoşenie, puturoşie, <înv.> apuţit, apuţitură, duh, smreduire, vapor. în încăpere era o duhoare insuportabilă. duhori vb. IV. intr. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „a”, care indică obiectul sau substanţa) v. Duhni. Mirosi. Puţi. |532 duhovnic s.m. (relig.) 1 confesor, părinte spiritual, spiritual, <înv.> confesio-nar, mărturisitor, spoveditor, spovednic, confesar. Merge la duhovnic pentru a se spovedi. 2 (înv.) v. Cleric. Faţă bisericească, duhovnicesc,-eăscă adj. (relig.) 1 (despre preoţi, pastori) bisericesc, religios, spiritual, sufletesc. Stareţul mănăstirii este părintele duhovnicesc al tânărului scriitor. 2 preoţesc, popesc. A intrat în cinul duhovnicesc. 3 (înv.) v. Bisericesc. Eclezial. Ecleziastic. Religios. Spiritual. duhovnici vb. IV. refl. (în practicile relig. creştine; înv.; despre credincioşi) v. Mărturisi. Spovedi. dui6s, -oăsă adj., adv. I adj.1 (despre oameni) afectuos, drăgăstos, iubitor, sentimental, <înv.> doritor. Mama este duioasă cu toţi copiii. 2 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, bun, calin, dezmierdător, drag, drăgăstos, iubitor, îmbunat, mângâietor, tandru, <înv.> mângâios, cald, neted.-/;/ alintă copilul cu vorbe duioase. 3 (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, emoţionant, impresionant, înduioşător, mişcător, patetic, răscolitor, tulburător, <înv.> simţitor, mişcător, pătrunzător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost duioasă. 4 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) îndurerat, întristat, trist. A povestit despre soarta duioasă a doi îndrăgostiţi. 5 (despre glas, melodii etc.) jalnic, tânguios, tânguitor, trist, plentiv, dureros. A cântat o doină duioasă, care a emoţionat publicul. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) amoroso. duioşie s.f. 1 emoţie, înduioşare. Este un om dur, care nu ştie ce este duioşia. Glasul îi tremura plin de duioşie. 2 blândeţe, dulceaţă. Fiind orfană, toate femeile se uitau la ea cu mare duioşie. 3 melancolie. Amintirile din copilărie îi trezesc o duioşie profundă. 4 farmec, suavitate, dulceaţă. Toţi sunt vrăjiţi de duioşia vocii ei. 5 întristare, jale1, tristeţe, durere. Melodia exprimă o duioşie copleşitoare. duium s.n. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) amar, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, <înv. şi pop.> poiede, posmol, pujdină, silă, sumedie, tălabă, topenie, <înv.> înmulţime, mulţit, putere, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, chit2, contăş, gubă, recăl, uioş. Dulama este o haină ţărănească, duminecea lungă, făcută din postav gros, care este purtată de bărbaţi şi de femei. dulandragi'u s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. dulap1 s.m. 1 (pop.) v. Scândură. 2 (reg.) corlată1, răzlog1, zăvor. Dulapii sunt folosiţi la îngrădituri. dulap2 s.n. 1 garderob, şifonier, <înv. şi reg.> cozliu, sicriu, orman1, parsechi, podişor, podişor mare, şifon2, şofrânar, <înv.> chivot, veşmântar, castăn. Dulapul este neîncăpător pentru hainele pe care le are. 2 (art.; pop.) dulapul miresei v. Ladă. Ladă de zestre. 3 (reg.) v. Balansoar. Leagăn. Scrânciob. dulăpâş s.n. dulăpior. A cumpărat un du-lăpaş pentru hainele copilului. dulăpior s.n. dulăpaş. dulău s.m. 1 (zool.) zăvod, pugleu, puşlău, zăblău, <înv.> samson. Dulăii de la stână s-au repezit la cei doi străini. 2 (art.; astron.;pop.; nm. pr.) Dulăul = Câinele-Mare (v. câine). Dulăul este o constelaţie boreală, din care face parte steaua Sirius. 3 (fin.; arg.) v. Dolar. dulce adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „amar”; despre alimente, mâncăruri, băuturi) edulcorat, licăit2. Preferă cafeaua dulce. îi plac sosurile dulci. Mănâncă prăjituri foarte dulci. Lichiorurile sunt dulci. 2 (în opoz. cu „acru”, „bătut”, „prins”; despre lapte) proaspăt. îi place mai mult laptele dulce decât laptele acru. 3 (în opoz. cu „sărat”; despre brânzeturi) nesărat. A cumpărat caş dulce. 4 (despre aer, mirosuri etc.) aromit, dulceag, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, suav, fragrant, înmiasmat, tămâiat2, miresmat, <înv.> bălsămat, miresmător, mi-rosnic, parfumator. în salon se simte mirosul dulce al buchetului de crini. II adj. fig. 1 (despre glas, sunete, melodii etc.) agreabil, atrăgător, frumos, melodios, plăcut, suav. Are o voce dulce. 2 (despre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, armonios, melodic, melodios, muzical, sonor, mlădios, simfonic, unduios, unduit. Toţi ascultă fermecaţi şopotirea dulce a râului. 3 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tern, apos, delicat, diafan, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori dulci. 4 (despre lumină) lin2, moale, plăcut, blând. Poate citi numai la o lumină dulce. Simte căldura razelor dulci ale soarelui. 5 (despre situaţii, stări emoţionale etc.) agreabil, frumos, plăcut. Reîntâlnirea celor doi a fost dulce. Au petrecut momente dulci împreună. 6 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, potolit2, tihnit, destins, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă dulce. 7 (în opoz. cu „agitat”, „neliniştit”; despre somn) calm2,lin2, odihnitor, uşor2. Dimineaţa, somnul este cel mai dulce. 8 (despre climă, temperatură, anotimpuri etc.) blând, moderat, potrivit, temperat. în sudul continentului european iarna este dulce. 9 (în opoz. cu „abrupt”; despre terenuri înclinate) domol, lin2, uşor2, blând, molatic. A coborât repede panta dulce a dealului. III adj. fig.1 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) delicat, diafan, fin1, gingaş, gracil, graţios, suav, dalb, eteric, vaporos. îi soarbe din priviri chipul dulce. 2 (în opoz. cu „urâţel”; mai ales despre copii, pui de animale, tineri) drăgălaş, drăguţ, frumuşel, frumuşică. Are o fetiţă foarte dulce. Mielul este un animal dulce. 3 (despre fiinţe) drag, iubit, îndrăgit2, scump. Mama este cea mai dulce fiinţă din lume. IV s.n. 1 (lapl. dulciuri; ind. alim.) cofeturi, zaharicale, zaharate (v. zaharat), hostinţă,licăituri, zăhărele (v. zăhărel), zăhăreturi (v. zăhăret), <înv.> cofeţioane, zumaricale. îi plac foarte mult dulciurile. 2 (art.; relig.; la creştinii ortodocşi; pop.) dulcele Crăciunului v. Cârneleâgă. Câşlegi. Harţi. dulceag, -ă adj. 11 (mai ales despre fructe) dulciu. Unele soiuri de prune sunt dul-cege. 2 (despre mâncăruri, băuturi) fad, insipid, searbăd1, spelb, lânced, lihod, lişteav. Mâncărurile dulcege nu sunt preferate. 3 (despre aer, mirosuri etc.) aromit, dulce, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, suav, fragrant, înmiasmat, tămâiat2, miresmat, <înv.> bălsămat, miresmător, mirosnic, parfumator. II fig. 1 (despre manifestări, atitudini, creaţii artistice etc. ale oamenilor) languros, sentimental, siropos. Prezentarea făcută cărţii este dulceagă. I-a scris o scrisoare plină de declaraţii dulcege. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor, mai ales despre tonul sau timbrul vocii) mieros, onctuos, uns2, zaharisit. îi vorbeşte pe un ton dulceag. dulceaţă s.f. 11 <înv.> dulcoare. îi place dulceaţa fragilor copţi. 2 (culin., ind. alim.) pecmez, silvoiz. Şi-a servit musafirii cu dulceaţă de cireşe amare. 3 (mai ales la pl. dulceţuri; culin., ind. alim.; pop. şi fam.) v. Delicatesă. 4 (culin., ind. alim.; reg.) v. Magiun. II fig. 1 delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, deliciu, îmbătare, savoare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Mediterană a fost o dulceaţă. 2 blândeţe, duioşie. Fiind orfană, toate femeile se uitau la ea cu mare dulceaţă. 3 duioşie, farmec, suavitate. Toţi sunt vrăjiţi de dulceaţa vocii ei. dulcegărie s.f. fig. (peior.) v. Lirism. Sentiment. Sentimentalism. dulcişor s.m. (bot.) Hedysarum osscurum; cap-de-cocoş. dulciu, -ie adj. (rar; mai ales despre fructe) v. Dulceag. dulcoăre s.f. (înv.) I v. Dulceaţă. II fig. 1 v. Delectare. Deliciu. Desfătare. Dulceaţă. Farmec. îmbătare. încântare. Plăcere. Savoare. Vis. Voluptate. Vrajă. 2 v. Drăgălăşenie. Drăgălăşie. Farmec. Graţie. Şarm. duleăn s.n. (bot.; la porumb; reg.)v. Cocean. Strujan. dulete s.m. (bot.; reg.) 1 v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). 2 (la pl. duleţi) v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). dulgher s.m. lemnar, <înv. şi reg.> meşter de lemn, teslar, bărdaş, cioplitor, mauăr, ţimărman, <înv.> cioplaş, scobitor. Dulgherul face lemnăria unei case. dulgherie s.f. dulgherit, lemnărie2, lemnărit, <înv. şi reg.> teslărie. S-a înscris la şcoala de meserii pentru a învăţa dulgheria. dulgherit s.n. dulgherie, lemnărie2, lemnărit, <înv. şi reg.> teslărie. dulie s.f. (electr.) fasung. în dulie se fixează becul. dumă s.f. (arg.) 1 v. Vorbă de duh. Vorbă de spirit. 2 v. Anecdotă. Glumă. Spirit. 3 v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. dumbeţs.m. (bot.) 1 Teucrium chamaedrys; şerpariţă, iarba-smizii (v. iarbă), iar-bă-smidă, jugărel, jugăreţ, jugurel1, jugureţ, scânteiuţă, sclipeţ, spulberătură, şugărel, tă-mâioară. 2 (reg.) v. Iarbă-usturoasă (Teucrium scordium). dumbravă s.f. (bot.) berc1,rădiac,rediş, rediu, zăbran. Lângă râu este o dumbravă de mesteceni. dumbrâvnic s.m. (bot.) 1 Melittis melisso-phyllum; mierea-ursului (v. miere), iarba-albinei (v. zarfră),iarba-albinelor(v. iarbă), iarba-ciutei (v. iarbă), roibă, sisinei, sul-cină-de-pus-printre-straie,usturoi-mirositor. 2 (reg.) v. Cânepioară (Eupatorium cannabi-num). dumbrăveăncă s.f. (ornit.) Coraciasgarru-lus; căcău, cioară-pucioasă, corb-al-bastru, corovatic, gaiţă-vânătă (v. gaiţă1), găiţişoară. dumbrăvioâră s.f. (bot.) 1 dumbrăviţă. S-a oprit într-o dumbrăvioâră pentru a culege brânduşe. 2 (reg.) v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioară. Mărgăritar. Mărgăritărel (Con-vallaria majalis). 3 (reg.) v. Lăcrimiţă (Ma-janthemum bifolium). dumbrăviţă s.f. (bot.) dumbrăvioâră. dumeri vb. IV. = dumiri, dumerîre s.f. = dumirire. dumerit, -ă adj. = dumirit, dumesnic, -ă adj. (înv.; despre animale) v. Domestic. dumesnid vb. IV. tr. (înv.; compl. indică animale sălbatice) v. Domestici. îmblânzi, dumesnicire s.f. (înv.) v. Domesticire, îmblânzire. dumesnici't, -ă adj. (înv.; despre animale sălbatice) v. Domesticit. îmblânzit, dumică vb. I. tr. (pop.) 1 (compl. indică alimente) v. Mastica. Mesteca. 2 (compl. indică animale sacrificate sau părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia, dumicat s.n. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) v. Gură. îmbucătură. înghiţitură. Muşcătură1. duminecea s.f. (bot.) Lysimachia nummula-ria; dreţe, <înv. şi reg.> duminiţă, ba-nul-popii (v. ban), duminecuţă, duminicică, duminecuţă gălbenele (v. gălbenea), inima-pământului (v. inimă), lungorică, scrântitoare, scrântitură. duminecuţă s.f. (bot.; reg.) v. Dreţe. Dumi-necea (Lysimachia nummularia). duminică s.f. 1 zi împărătească. îşi propun să meargă într-o duminică la pescuit. 2 (art.; relig. creştină; nm. pr.) Duminica Floriilor =Duminica Florilor = Florii, Duminica Stâlpilor, Duminica Vlăstarilor, Staulele Floriilor (v. staul), Staulele Florilor (v. staul), <înv.> Duminica Stâlpărilor. în Duminica Floriilor se comemorează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim; Duminica Mare = Rusalii (v. rusalie), Cincizecime, Duminica Teiului, Marţă Mare. Duminica Mare cade la 50 de zile după Paşte; (pop.) Duminica Teiului v. Duminica Mare. Rusalii (v. rusalie); (reg.) Duminica Stâlpilor = Duminica Vlăstarilor v. Duminica Floriilor. Duminica Florilor. Florii; (înv.) Duminica Stâlpărilor v. Duminica Floriilor. Duminica Florilor. Florii, duminici'că s.f. (bot.; reg.) v. Dreţe. Dumine-cea (Lysimachia nummularia). duminftă s.f. (bot.; înv. şi reg.) v. Dreţe. Duminecea (Lysimachia nummularia). dumiri (dumeri) vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a înţelege, a se lămuri, a pricepe, a şti, a se nădăi, a se dezmetici, a se trezi, a se dezmeţi. Nu s-a dumirit pe unde se află. 2 refl., tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) a (se) clarifica, a (se) edifica, a (se) lămuri, a (se) limpezi, <înv.> a (se) edifia, a desluşi, desşumeni, <înv.> a (se) edifia, a (se) lumina. S-a dumirit în privinţa lui după ce a primit ultima scrisoare de la el. Dumirin-du-se din spusele copiilor că s-a întâmplat ceva grav, s-a dus la locul indicat. De multe ori un artist dumireşte publicul asupra valorii dramaturgului. dumirire (dumerfre) s.f. 1 dezmeticire. I-a trebuit puţin timp pentru dumirire, ca să îşi dea seama unde se găseşte. 2 clarificare, edificare, lămurire, edificaţie, luminare. Dumirirea în privinţa lui s-a produs după ce a primit ultima scrisoare de la el. dumirit, -ă (dumerit, -ă) adj. (despre oameni) clarificat, edificat, lămurit, luminat2. Dumirit, a întrerupt orice legătură cu el. dumitrăş s.m. (bot.; reg.) v. Săpunele (v. să-punel) (Aster novae-angliae). dumitriţă s.f. (bot.) Chrysanthemum indi-cum; crizantemă, tufanică, tufaniţă, aurată (v. aurat2), bumb, cătare, cătălină, flori-de-iarnă (v. floare), gura-paharului (v. gură), iemăreţe, mărgărită, mărgean, pelin, pene-de-iarnă (v. pană), roman1, romani-ţă-mare, rujă-de-toamnă, salomii-galbene (v. salomie), spilcuţă, tătăişă1, tomnatice (v. tomnatic). dumnealui, dumneaei pron. de politeţe pers. 3 sg., s.m., s.f. I pron. de politeţe pers. 3 sg. dumneasa, dânsul, dânsa (v. dânsul) Dumnealui este profesor universitar. Dumneaei este doctor în filologie. II s.m., s.f. (fam.) 1 s.m. v. Bărbat. Soţ. 2 s.f. v. Nevastă. Soţie. dumneasâ pron. de politeţe pers. 3 sg. (pop.) v. Dumnealui. Dumneaei (v. dumnealui). dumneatâ pron. de politeţe pers. 2 sg. dumneavoastră, mata1. Dumneata ai fost la operă? dumneavoăstră pron. de politeţe pers. 2 sg., pl. dumneata, mata1, dumnezei vb. IV. tr.'Xrar; compl. indică fiinţe sau lucruri) v. Deifica. Diviniza. Zeifica, dumnezeiăsă s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Zeiţă. dumnezeie s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Zeiţă. dumnezeiesc, -iăscă adj. 11 (mai ales în relig. creştină) celest, ceresc, divin, sfânt, veşnic, îndumnezeit, zeiesc, <înv. şi pop.> sânt, <înv.> minunat, preaciudat, preadumne-zeiesc, preaînalt. Pronia dumnezeiască ne apără de nenorociri. Sufletele celor credincioşi ajung în împărăţia dumnezeiască. 2 (relig.) ceresc, divin, providenţial. Este înzestrat cu un har dumnezeiesc. 3 (rar; despre oameni) v. Sfânt. 4 (art., la pl; în practicile relig. creştine; rar) dumnezeieştile taine v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. împărtăşanie, împărtăşire. Sfânta împărtăşanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). II fig. minunat, splendid, superb, ambroziac, celest, ceresc, divin, edenic, îngeresc, serafic. Muzica pe care o ascultă este dumnezeiască. dumnezeieşte adv. (modal) fig. minunat, splendid, superb, divin, îngereşte. Soprana cântă dumnezeieşte. dumnezeire s.f. (relig.) 1 (art. Dumnezeirea; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotîn-ţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect),Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. Slăvesc Dumnezeirea care a dat naştere cerului şi pământului. 2 (nm.pr.) Cer2,Divinitate,Pronie, Providenţă, Putere, Putere Divină, Promitie. | 534 Mergi sănătos şi Dumnezeirea să te ocrotească! 3 divinitate, zeitate, <înv.> zeire. Dumnezeirea este natura, esenţa divină. 4 sacralism, sacra-litate, sanctitate, sfinţenie, sacramen-talitate, <înv. şi pop.> sânţenie, <înv.> sfinţie. A perceput, cu toată fiinţa, dumnezeirea acestor locuri de pelerinaj. 5 credinţă, cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, devoţiune, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagocestie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, înfrângere, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplahnie, mkmgere.Dumnezeirea lui este recunoscută de toţi. dumnezei'ţă s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Zeiţă. dumnezeoăică s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Zeiţă. dumnezeoâie s.f. (în relig. politeiste; înv:) v. Zeiţă. dumnezeu s.m. 1 (relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ,Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. 2 (în relig. politeiste) divinitate, idol, zeitate, zeu, <înv.> bolovan, boz2, chip, demon, făptură, simulacru, strigoi, trupişte, zân, zeime, zeire, istu-can. Triburile germanice aveau dumnezeii lor războinici. dumper s.n. vagonet basculant. Dumperul este folosit pentru transportul persoanelor şi al materialelor în mine, pe şantiere, în cariere etc. dunăj s.n. (mar.) fardaj. Dunajul separă sau protejează încărcătura unei nave. dună s.f. (reg.) v. Pilotă, dunăreân, -ă adj. (despre localităţi, state etc.) danubian. Locuieşte într-un oraş dunărean. dungă vb. I. tr. (compl. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) a tărca, a vărga, a bălţa, a învârsta, 535| dur a vârsta. A dungat caietul cu cerneală albastră. dungat, -ă adj. 1 (despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) tărcat, vărgat, zebrat, bariolat, bălţat, învârstat, pestriţ, vârstat, şălar, şergat, ştrafat, vârcat. Poartă o fustă dungată. 2 (despre ţesături, hârtie etc.) reiat. Cuvertura de pat este din catifea dungată. dungă s.f. 11 linie, vargă, vărgătură, prag, vârstă2, şar1, şargă, şirincă, vârcă,vârstătură. Şi-a cumpărat o fustă din-tr-un material cu dungi. 2 (constr.) brâu, vârstă2. Geamurile casei au dungi verzi. 3 linie, ştraif. Pe timp de noapte şoferii urmăresc dunga albă de pe mijlocul şoselei. 4 nervură, striaţie, vână. Placa de marmură albă are dungi roz. 5 (de obicei determ. prin „de lumină”) dâră, fascicul, fâşie, rază, proiecţie, fum, pânză, sprânceană, şuviţă, trâmbă. O dungă de lumină pătrunde pe sub uşă. 6 (anat.) crestătură, creţ, cută, încreţire, încreţitură, rid, zbârcitură, şanţ1, <înv. şi reg.> zbârceală, zbârci1, încreţeală, ranţ, răvaş, vârstă2, boţitură, brazdă, pâ-râuţ. Bătrâna are o faţă plină de dungi. 7 (lingv.; înv.) v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuţă de despărţire. Liniuţă de unire. 8 (mat.; înv.)v. Linie. I11 cant,latură, margine, muchie. Pune cutia de chibrituri pe dungă. Adesea, din neatenţie, se loveşte de dunga patului. 2 (la obiecte) coastă, latură, parte. Vântul bate în dunga dreaptă a vaporului. dungăţeă s.f. (bot.) 1 Tetragonolobus pur-pureus; nohot, trifoi-colţurat. 2 Cicer arietinum; năut, măzăriche, mază-re-turcească. dunguliţă s.f. dunguţă, vărguliţă, vărguţă, liniuţă. Şi-a îmbrăcat fetiţa într-o rochiţă albă cu dunguliţe roşii. dunguţă s.f. dunguliţă, vărguliţă, vărguţă, liniuţă. duo s.n. (muz.) duet, <înv.> difonie. Cei doi cântăreţi formează un duo foarte apreciat de public. duoden s.n. (anat.) dodeca-dactil. Duodenul este segmentul iniţial al intestinului subţire, care continuă pilorul. duodenoscopi'e s.f. (med.) fibroduodeno-scopie. Duodenoscopia este o metodă de explorare directă a mucoasei duodenale cu ajutorul fibroscopului. dup s.n. (reg.) 1 v. Gaură. 2 v. Şanţ1, dupâc s.n. (reg; de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont. Izbitură. îmbrânceală. îm-brâncitură. împinsătură. după prep. 1 (introduce un circ. de loc care indică poziţia posterioară a unei fiinţe, a unui obiect etc. în raport cu o altă fiinţă, cu un alt obiect etc.) dinapoia, dindârătul, înapoia1, îndărătul. S-a ascuns după un copac. S-a ridicat un parc de joacă pentru copii după bloc. 2 (introduce un circ. de timp care indică succesiunea; cu subst. repetat) cu, de2. Zi după zi, trebuie să-şi ia medicamentul. An după an, merg în concediu la munte. 3 (introduce un circ. de timp. care indică posterioritatea) în, la1, peste. S-a întors în ţară după cinci ani de la plecare. 4 (introduce un circ. de mod) conform, potrivit. Au făcut nunta după obiceiul locului. Cursul valutar al zilei după BNR a variat. După ultimele sondaje, este politicianul cel mai apreciat de populaţie. 5 (introduce un circ. de cauză) pentru. Plânge adesea după laptopulfurat. 6 (introduce un circ. instr.) prin,printru, <înv. şi pop.> pe. L-a recunoscut după semnul pe care îl purta la haină. 7 (introduce un atr. care indică o relaţie de rudenie) dinspre, <înv.> despre. Ne vizitează bunica după mamă. Cele două fete sunt verişoare după tată. 8 (indică o citare preluată de la alt autor, nu din original) apud. Eminescu, după Călinescu. dupăci vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti, dupăi vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre oameni; uneori determ. prin „de râs”, „în râs”, „în plâns”) v. Bufni. Izbucni. Pufni. 2 (despre oameni şi unele animale) v. Bocăni. Tropăi, dupăiălă s.f. (reg.) v. Tropăială. Tropăit. Tropăitură. Tropot. dupăi't s.n. (reg.) v. Tropăială. Tropăit. Tropăitură. Tropot. dupăitură s.f. (reg.) v. Tropăială. Tropăit. Tropăitură. Tropot. duplex s.n. 1 (sider.) procedeu duplex. Duplexul este un procedeu complex de elaborare a oţelurilor superioare. 2 (constr.) apartament-duplex. Un duplex este construit pe două nivele. duplică vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică sume de bani) a (se) dubla, a (se) îndoi, a (se) reduplica, <înv.> a (se) îndupleca. Şi-a duplicat capitalul investind inspirat. Preţurile la came aproape s-au duplicat în perioada de criză. 2 tr. (lingv.) a reduplica. A duplicat mai multe elemente dintr-un cuvânt pentru a da cuvântului altă valoare stilistică. duplicare s.f. 1 (jur.) duplicaţi e. Duplicarea unui act se face la notariat. 2 (lingv.) redu-plicare, reduplicaţie. Duplicarea este repetarea unuia sau a mai multe foneme din rădăcina unui cuvânt. 3 (înv.) v. Dublare. îndoire, duplicat s.n. (jur.) copie, <înv.> parie. A avut nevoie de un duplicat după cartea de muncă. duplicăţie s.f. 1 (jur.) duplicare, 2 (astăzi rar) v. Dublare. îndoire, duplicitar, -ă adj. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, fals, fariseic, faţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiavelis-tic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, făţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie duplicitară, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie duplicitară. duplicităte s.f. falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, ma-chiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), făţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefăcanie, prefăcătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi duplicitatea şi să spui adevărul. dupurlui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică păsări tăiate sau penele lor) v. Jumuli, dupurds, -oăsă adj. (reg.; despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit, dur, dură adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „moale”; despre corpuri solide) rezistent, solid, tare, tenace, ţeapăn, vârtos, <înv.> vlad-nic. Corpurile dure au o structură compactă şi o mare coeziune moleculară. 2 (muz.; în opoz. cu „minor”; despre ton, interval, acord etc.) major. Do dur. II adj. fig. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, nestăpânit, violent, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt dure. 2 (despre oameni) intransigent, neînduplecat, inflexibil, rigid. Militarii sunt oameni duri. 3 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, aspru, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om dur şi ursuz. Este dură la mânie. 4 (despre glas, ton, voce) expozitiv, răstit, ridicat2, aspru, înăsprit, rece, sec, tăios, uscat2.1 se adresează pe un ton dur. 5 (despre afirmaţiile, vorbele cuiva) brutal, grav, greu, sever2, violent, apăsător, aspru, tare. L-au marcat cuvintele dure ale tatălui. 6 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, aspru. în luptă, tătarii erau de o cruzime dură. 7 (despre pedepse, sentinţe judecătoreşti etc.) drastic, grav, greu, serios, sever2, aspru, înăsprit. A primit o pedeapsă dură pentru crimă. 8 (despre deprinderi, obiceiuri etc.) barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic. Inchiziţia utiliza procedee de tortură dure. 9 (despre vreme, fenomene atmosferice etc.) greu, mizer, mizerabil, aspru, câinesc, câinos, riguros. Vremea e dură, uneori, la munte.III adv. fig. (modal) 1 răstit, aspru, rece, sec, tăios, uscat2. îi vorbeşte dur. dura 2 drastic, sever2, straşnic, aspru. îl pedepseşte dur pentru greşeală. 3 brutal, violent. în timpul luptei, tinerii s-au lovit dur. 4 aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt; cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, aspru, negru. Se poartă dur cu adversarii. dură1 vb. I. tr. (compl. indică edificii, construcţii etc.) a clădi, a construi, a edifica, a eleva, a face, a înălţa, a ridica, a zidi, a erija, <înv. şi reg.> a zidui, a ipuli, <înv.> a edifia, a temeia, a zidări, a etabla, a urzi. Au durat o nouă biserică în oraş. dură2 vb. I. intr. 1 (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dăinui, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a ţine. Palatul durează din sec. al XlX-lea. 2 (adesea fig.; despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale durează pe Pământ din timpuri străvechi. 3 (despre stări, situaţii, amintiri etc.) a dăinui, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui, a pluti. Frica durează încă în sufletul ei. Amintirea bunicilor durează până astăzi. 4 (despre obiecte, lucruri, substanţe etc.) a se păstra, a rezista, a ţine, a purta. Genţile de piele durează mai mult decât cele confecţionate din înlocuitori. Parjumurile de calitate durează timp îndelungat. 5 (cu sens temporal; despre spectacole, concerte, cursuri, manifestări artistice, politice etc.) a ţine. Cursul festiv va dura două ore. durăbil, -ă adj. 11 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; despre obiecte, construcţii etc.) dăi-nuitor, rezistent, solid, stabil, temeinic, trainic, tenabil, purtăreţ, ţeapăn, vârtos, <înv.> nestrămutat, sigur, temeielnic, ţiitor, robust. Multe dintre cetăţile durabile impresionează prin măreţie. 2 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) rezistent, trainic, viabil. Opera poetului este durabilă prin perfecţiunea ei. 3 (în opoz. cu „efemer”; despre stări, sentimente, relaţii etc.) constant, inalienabil, stabil, statornic, trainic, <înv.> rămâitor, stătător, inalterabil, neadormit. Sentimentele lui pentru ea sunt durabile. 4 (în opoz. cu „temporar”, „trecător*) peren, persistent, rezistent, stăruitor, trainic, vivace, <înv.> îndelungăreţ. Efectul băilor cu ape termale asupra organismului este durabil. II fig. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) inalterabil, ne-alterabil. Zahărul este durabil. durabilităte s.f. 1 rezistenţă, soliditate, stabilitate, tărie, temeinicie, trăinicie, <înv. şi reg.> statornicie, <înv.> nestrămutare, tărime, vârtoşie, vârtoşime. Ceea ce impresionează la această mănăstire este durabilitatea zidurilor care o înconjoară. 2 rezistenţă, trăinicie, viabilitate. Durabilitatea operei poetului este o certitudine. 3 perenitate, persistenţă. Consecinţele unor catastrofe naturale au o durabilitate relativ mare. 4 dăinuire, existenţă, durată. Durabilitatea lumii nu poate fi apreciată cu certitudine. durăl s.n. duraluminiu. duralummiu s.n. durai. Duraluminiul este un aliaj care sefoloseşteJTl special la construcţia avioanelor. duramăter s.a (anat.) pahimeninge. Durama-terul este membrana exterioară a meningelui. durăre s.f. clădire, construcţie, construire, edificare, înălţare, ridicare, zidire, zidit, edificaţie, zidărire, <înv. şi reg.> ziduire, <înv.> etablare, ziditură. Au început durarea unei noi biserici. durătă s.f. 1 întindere, lungime, mărime, duraţie. Schimbările într-o societate depind şi de durata guvernării unui partid. 2 interval, întindere, perioadă, răstimp, timp, rahăt, <înv.> vârstă devreme (v. vârstă1). Pe toată durata verii a fost la ţară, la bunici. 3 (rar) v. Dăinuire. Durabilitate. Existenţă, durăţie s.f. (rar) v. Durată. întindere. Lungime. Mărime. dură s.f. (la plita sobei; reg.) v. Rotiţă, durăl vb. IV. intr. 1 (despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) a dudui, a durui, a hodorogi, a hurui, a turui, a pârâi, a trăncăni, a călăbări, a durdui, a hurdui, a trăscări, a troncăi, a troncăni. Căruţa durăiepe strada pietruită. 2 (pop.; despre porumbei şi turturele) v. Gânguri. Ugui. 3 (meteor.; reg.) v. Detuna. Tuna. durăiălă s.f. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, duruitură, huruială, huruit, huruitură, pârâială, pârâit, pârâitură, durăt, durduit, hurduitură. Pe strada pietruită se aude durăiala căruţelor. durăit s.n. duduit, duduitură, durăială, durăitură, duruit, duruitură, huruială, huruit, huruitură, pârâială, pârâit, pârâitură, durăt, durduit, hurduitură. durăitură s.f. duduit, duduitură, durăială, durăit, duruit, duruitură, huruială, huruit, huruitură, pârâială, pârâit, pârâitură, durăt, durduit, hurduitură. durăt s.n. (reg.) 1 v. Bubuire. Bubuit. Bubuitură. Detonaţie. Detunare. Detunat1. Detunătură. Duduit. Duduitură. Trăsnet. Trăsnitură. Vuiet. 2 Duduit. Duduitură. Durăială. Durăit. Durăitură. Duruit. Duruitură. Huruială. Huruit. Huruitură. 3 (meteor.) v. Tunet. 4 v. Ceas. Clipă. Clipită. Minut. Moment. Oră. Secundă. Timp. Vreme. durau s.n. (geomorf., hidrol.; reg.)v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. durbăcă s.f. (tehn.; la teascul de struguri; reg.) v. Coş1. Ladă. durcisăre s.f. (tehn.) durificare, durizare, întărire. Călirea este un procedeu de durcisăre a pieselor din metal. durd, durdă adj. (reg.; despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) v. Bucălai. Bucălat. Dolofan. Durduliu. Grăsuliu. Grăsuţ. Plin. Rotofei. Rotund. | 536 durdă s.f. (milit.; înv. şi reg.) 1 [în trecut) v. Flintă. 2 v. Puşcă. durducă vb. I. tr., refl. (reg.) v. Rostogoli, durdui vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) v. Dudui. Durăi. Durui. Hodorogi. Hurui. Pârâi. Turui. 2 (despre pământ, clădiri, ferestre etc.) v. Clătina. Cutremura. Dârdâi. Dudui. Pârâi. Tremura. Zgudui, durduit s.n. (reg.) v. Duduit. Duduitură. Durăială. Durăit. Durăitură. Duruit. Duruitură. Huruială. Huruit. Huruitură. durdulică vb. I. tr., refl. (reg.) v. Rostogoli, durduliu, -ie adj. (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) bucălai, bucălat, dolofan, grăsuliu, grăsuţ, plin, rotofei, rotund, bufliu, <înv. şi reg.> brusnat, bucăliu, dorjenel, durd, vârlav, voloneţ, cărnos. Deşi durduliu, copilul este foarte zglobiu. Are obrajii durdulii. dureâ vb. II. tr. 1 (med., med. vet.; despre boli, suferinţe fizice etc.; compl. indică fiinţe) a chinui, a ţine. O doare capul zile întregi. îl dor degerăturile de la degete. 2 (despre întâmplări, situaţii, manifestări ale oamenilor etc.; compl. indică oameni) a îndurera, a întrista, a mâhni, <înv.> a dosădi, a răni, a ulcera. Atitudinea lui indiferentă a durut-o. Vorbele lui spuse la mânie au durut-o mult. durăre s.f. 11 (med., med. vet.) dolor, <înv. şi pop.> dor, <înv.> duroare. Durerea de cap pe care o are este insuportabilă. 2 (med.) durere cervicală = cervicalgie. Durerea cervicală este localizată în partea posterioară a gâtului; durere osteocopă = osteoalgie, os-teodinie. Durerea osteocopă este o durere osoasă acută, neasociată cu vreun semn exterior, (pop. şi fam.) durere de mijloc=durere de şale v. Lumbago. 3 calvar, canon, caznă, chin, damnaţiune, patimă, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, supliciu, torturare, tortură, supli-ciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăci-nare, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după durerile cumplite la care a fost supus. I11 amar, amărăciune, calvar, chin, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v.păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă,turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinuială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, scârbă, ticală, panăt,tigorie, <înv.> nevo-ire, obicneală, pănătare, pănătate, răbdare, stras-te, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de durere. 2 întristare, mâhnire, <înv.> apăs, dosadă, bâ-hlă. Ce durere să aud ceea ce-mi spui! 3 fig. duioşie, întristare, jale1, tristeţe. Melodia exprimă o durere copleşitoare. dureros, -oăsă adj. 11 întristător, trist, funest. Povestea adesea întâmplări dureroase din viaţa lui. Această amintire este dureroasă. 2 (despre stări sufleteşti, manifestări etc. ale 537| dvoritor oamenilor) trist, amar. Un zâmbet dureros îi trecu peste buze. 3 (despre situaţii, întâmplări, evenimente etc.) jalnic, nenorocit, trist, <înv. şi reg.> milos. Odată cu moartea părinţilor a început pentru copii un dureros şir de încercări. II fig. 1 (despre glas, melodii etc.) duios, jalnic, tânguios, tânguitor, trist. A cântat o doină dureroasă, care a emoţionat publicul. 2 (despre stări, situaţii etc.) amar, chinuitor. Criza economică este dureroasă pentru majoritatea populaţiei. durhâm s.m. (zool; şi nm. pr.) shorthorn. Durhamul este o rasă englezească de taurine. durhau s.n. (bot.; pop.) v. Cânepă (Cannabis sativa). durificâ vb. I. tr.,refl. (tehn.; compl. sau sub. indică metale, aliaje, piese din metal etc.) a (se) întări. Călirea este un procedeu prin care piesele din metal se durifică. durificâre s.f. (tehn.) durcisare, durizare, întărire. durigâ vb. I. tr., refl. (reg.) v. Rostogoli, durigă s.f. (reg.) 1 (la plita sobei) v. Rotiţă. 2 v. (tehn.) v. Muflă. Palan. Scripete. 3 (tehn.; la sucală) v. Rotiţă. durilon s.n. (med., med. vet.) bătătură, clavus, induraţie, dâmbă, mozol1, negel, ochi de găină (v. ochi1), păducel, strună2, trân-titură2. Are duriloane în talpă. duritate s.f. I rezistenţă, soliditate, tărie, tenacitate, vârtoşenie, <înv.> tărime, vâr-toşare, vârtute. Fierul are o duritate mai mare decât alte metale. II fig. 1 agresivitate, brutalitate, impulsivitate, nestăpânire, violenţă. îşi poate controla duritatea. 2 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, asprime. Unele popoare antice erau cunoscute pentru duritatea lor. 3 constrângere, intransigenţă, rigoare, rigurozitate, severitate, străşnicie, stricteţe, asprime. Diabeticii suportă cu greutate duritatea unui regim alimentar strict. 4 intransigenţă, inflexibilitate, rigiditate. Duritatea militarilor de carieră este bine cunoscută durîţă s.f. (tehn.; la sucală; reg.) v. Rotiţă, durizare s.f. (tehn.) durcisare, durificare, întărire. duriui s.n. (reg; la cuptorul ţărănesc) v. Prichid duroâre s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Durere, durox s.n. (constr.) beton poros, durşus s.m. (tipogr.) interlinie. Durşusul este folosit la răritul rândurilor de text. durui vb. IV. intr. 1 (despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) a dudui, a durăi, a hodorogi, a hurui, a turui, a pârâi, a trăncăni, a călăbări, a durdui, a hurdui, a trăscări, a troncăi, a troncăni. Căruţele duruiepe strada pietruită. 2 fig. (fam.; despre oameni) a turui. Cum a intrat în birou, a şi început să duruie. duruiâlă s.f. 1 (la pl duruieli; culin.; reg.) v. Jintiţă. 2 fig. (fam.) turuială, turuitură. N-a mai putut să-i asculte duruiala. duruit s.n. duduit, duduitură, durăială, durăit, durăitură, duruitură, huruială, huruit, huruitură, pârâială, pârâit, pârâitură, durăt, durduit, hurduitură. Pe strada pietruită se aude duruitul căruţelor. duruitoâre s.f. 1 (j. de copii) morişcă, scârţâitoare (v. scârţâitor), zbârnâitoare (v. zbâr-nâitor), hârâitoare, moară, pârâitoare, turuitoare,vâjâitoare (v. vâjâitor),vkn-turătoare (v. vânturător), zbângă, zbângăitoa-re, zbârnel, zbârnoaie (v. zbâmoi), zvârdină, <înv.> sfârlitoare. Duruitoarea se confecţionează din tablă, scândură, hârtie în forma aripilor sau a roţii unei mori, care se învârtesc în bătaia vântului ori cu mâna,producând un sunet caracteristic. 2 (geomorf., hidrol; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. duruitură s.f. duduit, duduitură, durăială, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură, pârâială, pârâit, pârâitură, durăt, durduit, hurduitură. durziu s.m. (bot.; reg.) v. Jep. Jneapăn. Pin-pitic (Pinus pumilio). durzăuâş s.m. (bot.; reg.) v. Rujă (Sedum roşea). dus1 s.n. cărare, cărat, ducere, purtare, transport, transportare, transportat1, ducă1, <înv.> purtat1, transportaţie, transportuire. Dusul geamantanului până la taxi a obosit-o. dus2, dusă adj. I (despre ochi) căzut, înfundat2. Din cauza oboselii, are ochii duşi în orbite. II fig. 1 (despre oameni) absent, distrat, inadvertent, indiferent, îngândurat, năuc, neatent, preocupat, aerian, căscat2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Dusă, ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată ei. 2 (despre privire) rătăcit, rătăcitor, răzleţ. în culmea disperării, femeia avea privirea dusă. 3 (psih.; fam.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Sărit2. Scrântit. Smintit. 4 (fam.; despre oameni) v. Ademenit. Amăgit. îmbrobodit2. încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Orbit. Păcălit2. Trişat, duşcă s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) gât, gură, înghiţitură, sorbitură, ghiorţăitură, scopot2, şluc, şneap2. Bărbatul a luat o duşcă de ţuică din sticlă. duşi s.m. pl. (reg.) v. Dispoziţie. Toane (v. toană1). Voie. duşlăg s.n. (tehn.; reg.) v. Dorn. Priboi, duşman, -ă s.m., s.f., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, nefârtat, vrăjmăşos, <înv.> împotrivnic, neamic, neprieten, nepriitor, pârâş, sculător, supos-tatnic. Duşmanii globalizării au organizat un miting. Echipa duşmană a pierdut meciul. duşmănesc, -eâscă adj. (înv.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş. duşmăneşte adv. (modal) <înv.> vrăjmă-şeşte. îl priveşte duşmăneşte. duşmăni vb. IV. tr.,refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) urî, a (se) vrăjmăşi, <înv. şi pop.> a vrăjbi, a (se) înduşmăni, <înv. şi reg.> a (se) pizmui, <înv.> a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a paraponisi, a (se) pizmi, a (se) urgisi, a vrăjmăşui, a se mânca. O duşmăneşte pentru că are o situaţie materială foarte bună. Cei doi colegi se duşmănesc de mulţi ani. duşmănie s.f. 1 animozitate, discordie, hainie, inamiciţie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură1, vrajbă1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâtură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, ran-coare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o duşmănie veche. 2 adversitate, ostilitate, potrivnicie,vitregie, ^vrăjmăşie, <înv.> diversitate, vitregitate, val. Tinerii soţi nu se înţelegeau din cauza duşmăniei dintre părinţii lor. duşmănos,-oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) inamic, inamical, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, vrăjmăşesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni duşmănoase din partea opozanţilor. 2 (în opoz. cu „binevoitor”; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) ostil, răuvoitor, <înv.> nepriincios. Este o persoană duşmănoasă cu vecinii. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, răstit, pieziş, oţetit. Privirea ei este duşmănoasă. 4 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ranchiunos, răzbunător, vindicativ, ţânaş, <înv.> răscumpărător, zăcaş. Are o fire duşmănoasă. II adv. (modal; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta”) încruntat, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, chiorâş, ponciş. îl priveşte duşmănos. duşnic s.n. (reg.) v. Vrană, duşumeâ s.f. pardoseală, podea, scândură, podină, padiment, pod1, vatră, <înv.> planşete (v. planşetă), pomostină. Duşumeaua casei este din lemn de stejar. duză s.f. 1 (tehn.) ajutaj. Duza este adaptată la deschizătura decurgere a unor fluide pentru a regla debitul. 2 (ind. text.) filieră. Mătasea artificială se trage în fire prin duză. duzină s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) <înv.> tuţin. A cumpărat o duzină de batiste. dvor s.n. (înv.) v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate, dvorbă s.f. (înv.) v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate, dvoreân s.m. (înv.; în ţările monarhice) v. Curtean. dvorelnic s.m. (înv.; în ţările monarhice) v. Curtean. dvorenm s.m. (înv.; în ţările monarhice) v. Curtean. dvoritor s.m. (înv.; în ţările monarhice) v. Curtean. Ee e1 conj. coord. cop., conj. coord. advers., conj. subord. (înv.) 11 conj. coord. cop. (leagă două prop., ambele principale sau ambele subord.,ori două părţi de prop. care stau pe acelaşi plan, exprimând similitudinea relaţională a unui elem. cu altul pe baza unei referinţe în comun; adesea în corei, cu şi” sau repet.) v. Şi. 2 conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia dintre ideile exprimate de cele două prop. sau părţi de prop.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară sau restrictivă) v. Dar1. însă. Or. Şi. Totuşi. II conj. subord. 1 (introduce o prop. circ. conces.) v. Deşi. 2 (introduce o prop. circ. cond.) v. Când. Dacă. De1. e2 interj. (adesea repet, sau prelungit) 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!,aoleu!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o!, of!, ti!, ţ!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, macheUulai1!, valeu! E, ai venit deja! E, iată vechiul nostru prieten! 2 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) a1!, ah!, aoleu!, au3!, ei!, i2!, o!, ofl, uf!, vai!, îleu!, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! E, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? - E! Nu mă mai întreba. 3 (exprimă plăcere, mulţumire, satisfacţie) a1!, eh!, ehei!, ti!, ţ!, vai!, phi!, uau! E, ce splendidă ţi-a reuşit acuarela! E, ai fi putut să cazi dacă nu te prindeam! 4 (exprimă îngrijorare, teamă) ei! E! acum ce-i de făcut? e-banking [i ’baegkiri] s.n. (inform.) in-ternet-banking, on-line banking. Plăteşte factura la telefonul mobil prin e-banking. e-book [i ’buk] s.n. (inform.; engl.) v. Carte digitală. Carte electronică, e-mail [‘imeil sau i’meil] s.n. (inform.) mail, mesagerie electronică, poştă electronică (v. poştă1). Corespondează cu prietena ei din Canada prin e-mail. ebarbâre s.f. (tehn.) debavurare. Prin ebar-bare se îndepărtează bavurile de pe piesele turnate sau prelucrate. eben s.m. 1 (bot.) Diospyros ebenum; abanos. Ebenul este un arbore tropical din familia ebenaceelor. 2 abanos. Are o masă din eben. ebenisterie s.f. ebenistică. Ebenisteria este 0 artă. ebenistică s.f. ebenisterie. eberluizânt, -ă adj. (rar; despre fapte, întâmplări etc.) v. Constemant. Năucitor. Stupefiant. Surprinzător. Uimitor. Uluitor, ebluânt, -ă adj. (înv.; despre lumină sau surse de lumină) v. Orbitor, ebluisă vb. I. tr. (livr.; compl. indică oameni) 1 (despre lumină sau despre surse de lumină) v. Orbi. 2 fig. v. Consterna. încremeni. Minuna. Orbi. Perplexa. Sidera. Stupefia. Surprinde. Uimi. Ului1. ebluisănt, -ă adj. (livr.; despre lumină sau surse de lumină) v. Orbitor, eboşă vb. I. tr. (a. plast.; compl. indică figuri, obiecte, peisaje etc.) a contura, a creiona, a desena, a schiţa, <înv. şi pop.> a scrie, a zugrăvi, <înv.> a şerui2. Pictorul i-a eboşatprofilul din câteva linii. eboşă s.f. 1 (a. plast.) creion, crochiu, schiţă. Pictorul a făcut o eboşă care reprezintă profilul unei fete. 2 fig. (rar) v. Aparenţa Haină. Umbră, ebrastâu s.n. (reg.) v. Ceas deşteptător. Deşteptător. ebrietate s.f. beţie, şumeneală, ebriozitate, vinulenţă, matoleală. Era într-o avansată stare de ebrietate. ebriozitâte s.f. (latin.; înv.) v Beţie. Ebrietate, ebruitâ vb. I. tr., refl. (livr.; compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2, împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Răzbate. Transmite. Vehicula, ebuliometrie, -ă adj. (fiz., chim.) ebulioscopic. ebuliometrie s.f. (fiz., chim.) ebulioscopie. Prin ebuliometrie se determină masa moleculară a componentelor dizolvate într-o soluţie. ebuliometru s.n. (fiz., chim.) ebulioscop. Cu ajutorul ebuliometrului se determină concentraţia alcoolică a unui lichid. ebulioscop s.n. (fiz., chim.) ebuliometru. ebulioscopic, -ă adj. (fiz., chim.) ebuliometric. ebulioscopie s.f. (fiz., chim.) ebuliometrie. ebuliţie s.f. 1 (fiz.) fierbere. Cele două substanţe sunt supuse unui proces de ebuliţie. 2 fig. (livr.) v. Agitare. Agitaţie. Alarmă. Convulsie. Efervescenţă. Excitaţie. Frământare. Furtună. îngrijorare. Larmă. Neastâmpăr. Nelinişte. Trepidaţie. Vibrare. Vibraţie. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. Zvârcolire, ebur s.n. (zool; înv.) v. Defensă. Fildeş, eburn, -ă adj. (rar) eburneu. Placa are aspect eburn, ca de fildeş. eburnăre s.f. (med.; în osteitele cronice) eburnaţie. Eburnarea conferă osului o duritate asemănătoare fildeşului. eburnâţie s.f. (med.; în osteitele cronice) eburnare. eburneu, -&e adj. (rar) 1 eburn. 2 fig. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor)v. Angelic. Candid. Cast. Curat. Dalb. Feciorelnic. Fecioresc. Imaculat. Inocent îngeresc. Neîntinat. Nepătat. Neprihănit. Nevinovat. Pudic. Pur2. Serafic. Virgin. Virginal. ecăliu s.m. (iht., zool; înv.) v. Solz. ecarisă vb. I. tr. (compl indică animale moarte sau, p. restr., pielea lor) a ecorşa, a jupui, a pieli, a beli, <înv. şi reg.> a despuia, a mezdri, a pieleji. Doi bărbaţi ecarisau un berbec într-o magazie. ecarisaj s.n. 1 ecarisare. Deşeurile de la abatoare au fost transformate, prin ecarisaj, în produse industriale. 2 (concr.; adm.) serviciu de ecarisaj. Ecarisajul a strâns câinii fără stăpân şi cadavrele de animale. ecarisăre s.f. ecarisaj, ecarisdr s.m. hingher, hoher, şintăr. Ecarisorii strâng câinii fără stăpân. ecarlăt adj. invar, roşu-vişiniu, stacojiu. Are un sacou ecarlat. ecărt s.n. 1 deosebire, diferenţă. Ce ecart este între cele două valori? 2 modificare, schimbare, variaţie. în ultimul timp a survenit un ecart al climei. ecartâ vb. I. tr. (compl. indică gânduri, senzaţii, sentimente etc.) a elimina, a înlătura, a suprima, a adormi, a alunga, a înde- echivalent părta, a risipi, a râni. A reuşit să-i ecarteze vigilenţa şi l-a înşelat. ecdicdn s.m. {jur.; înv.) v. Judecător. ecf6nis s.n. (înv.) 1 (bis.; în ritualul Bisericii Ortodoxe) v. Vozglas. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de") v. Exclamare. Exclamaţie. Strigăt, ecforâre s.f. ecforie. ecforie s.f. ecforâre. Prin ecforie se reactualizează în memorie informaţiile stocate anterior. echer s.n. 1 (tehn.) colţar, vinchel, unghi, <înv.> unghiar. în desenul tehnic se folosesc echere. 2 (în zidărie, în dulgherie, în tâmplărie, în construcţii etc.) colţar, colţar drept, dreptar, vinclu, cot,ghiunie. Cu echerul se trasează sau se conturează unghiurile drepte. echidistant, -ă adj. fig. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) detaşat, imparţial, neutru. Sociologul este un observator echidistant al evenimentelor. echidistanţă s.f. fig. imparţialitate, neutralitate. Sociologul este apreciat pentru echidistanţa sa faţă de evenimente. echilater, -ă adj., s.n. (geom.; înv.) 1 adj. (despre figuri geometrice) v. Echilateral. 2 s.n. v. Pătrat. echilateral, -ă adj. (geom.; despre figuri geometrice) <înv.> echilater. A desenat un triunghi echilateral. echilibra vb. 1.11 tr. (compl. indică mai ales sisteme fizice, tehnice etc.) a cumpăni. A dus cântarul la reparat pentru a-l echilibra. 2 tr. a contrabalansa, a contracumpăni, a cumpăni, a pondera, a precumpăni. A reuşit să echilibreze marfa răsturnată pe plută. 3 tr., refl. a (se) compensa. Cele două forţe se echilibrează. II tr. fig. (compl. indică stări, situaţii etc.) a compensa, a contrabalansa, a contracumpăni, a cumpăni, a pondera, a precumpăni, a balansa. Lipsa fineţii stilului nu este echilibrată de o imaginaţie genială. echilibrâj s.n. contrabalansare, contracumpănire, cumpănire, echilibrare, cumpăneală. echilibrare s.f. 1 contrabalansare, contracumpănire, cumpănire, echilibraj, cumpăneală. Apus pe un taler al cântarului marfa, iar pe celălalt o greutate pentru echilibrare. 2 compensare, <înv.> recompensaţie. Fizicianul urmăreşte echilibrarea celor două forţe. echilibrât, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre două sau mai multe măsuri, mărimi, valori etc. ori despre părţi componente ale unui ansamblu, ale unui tot, despre ansambluri, sisteme materiale sau mentale etc.) armonios, concordant, proporţionat, regulat, simetric, simmetru. Ansamblul arhitectonic din centrul oraşului este echilibrat. 2 (despre oameni) calculat, chibzuit, cugetat, cumpănit, cumpătat, măsurat2, moderat, ponderat, socotit2, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, samalit, văzdârjnic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om echilibrat, a reuşit să se descurce în viaţă. 3 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om echilibrat. 4 (despre oameni) cuminte, cumpănit, moderat, raţional, rezonabil, <înv.> rezonat. Este un tânăr echilibrat, manifestând cumpătare, sobrietate în acţiunile lui. 5 (despre existenţa, viaţa etc. oamenilor) aşezat2, chibzuit, cumpătat, liniştit, paşnic, potolit2, tihnit. Au înţeles că au de câştigat doar dacă traiul lor este echilibrat. 6 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) cumpătat, măsurat2, moderat, ponderat, mediu2. Reacţiile ei în faţa unor situaţii speciale sunt echilibrate. 7 apolinic, luminos, senin. Scriitorul are o structură echilibrată. II adv. (modal) armonios. Copilul s-a dezvoltat echilibrat. echilibrator s.n. (tehn.) echilibror. echilibristic, -ă adj. (despre mişcări, exerciţii fizice etc.) acrobatic, funambulesc. Salturile echilibristice impresionează spectatorii. echilibror s.n. (tehn.) echilibrator. Cu ajutorul echilibrorului se asigură echilibrul unui aparat. echilibru s.n. 11 stabilitate. Păstrarea echilibrului unei nave în timpul unei furtuni puternice este o grea încercare pentru tot echipajul. 2 cumpănire, cumpăneală. Au fost momente când echilibrul plutei era aproape imposibil. 3 (fiziol.) statică (v. static). Din cauza unei afecţiuni cerebrale, are tulburări de echilibru. 4 echilibru instabil = echilibru nestabil, echilibru labil. Stânca este într-un echilibru instabil, gata oricând să se prăbuşească pe şosea; echilibru nestabil = echilibru instabil, echilibru labil; echilibru labil = echilibru instabil, echilibru nestabil. 5 armonie1, concordanţă, proporţie, propor-ţionalitate, regularitate, simetrie, potrivire, euritmie, simfonie. Clădirea teatrului are ceva din echilibrul clasicismului. II fig. chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, cumpănire, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe echilibrul pe care îl are acum, la bătrâneţe. echimoză s.f. (med., med. vet.) semn,vână-taie, vibice, vineţeală, <înv. şi reg.> vânătare, şteaf, vâlcez, vâlcezeală, vânăţauă, <înv.> vânătură2, moveu. Boxerul avea corpul plin de echimoze. echrnă s.f. (arhit.) ovă. Echina este un ornament al capitelului coloanei dorice sau ionice. echim'dă s.f. (zool.) Echinus melo; ari-ci-de-mare (v. arici1). echim'sm s.n. (med.) varus echin. Echinismul este o deformaţie care determină mersul numai pe vârful picioarelor. echinococoză s.f. (med., med. vet.) boală hidatică, hidatidoză, hidatioză. Echinococoză se manifestă prin apariţia unor chisturi pline cu un lichid transparent în plămâni sau în ficat. echinocţiăl, -ă adj. (geogr.; înv.) v. Ecuatorial. echipă vb. I. 1 refl. (despre oameni) a se îmbrăca, a se înveşmânta, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se înveşte. S-au echipat adecvat pentru excursia pe munte. 2 (compl. indică instituţii, întreprinderi, vehicule etc.) a dota, a înzestra, a prevedea, a utila, <înv.> a provedea. Au echipat laboratoarele de informatică din şcoli cu calculatoare performante. echipaj s.n. (înv.) 1 v. Echipament. 2 (transp.) v. Caleaşcă. 3 (arg.) v. Bandă1. Cârdăşie. Clan. Clică. Coterie. Gaşcă. Şleahtă. Tagmă. echipament s.n. 1 (milit.) efecte (v. efect). Soldaţii au primit echipament nou pentru ceremonie. 2 <înv.> echipaj. La vânătoare toţi participanţii aveau echipament special. 3 (sport, balet) dres1. echipare s.f. 1 îmbrăcare, îmbrăcat1, înveş-mântare, <înv.> înveşmântătură, înveştere, revestire. Echiparea unui copil care merge la săniuş trebuie să fie adecvată. 2 dotare, dota-ţie, înzestrare, prevedere, utilare. Echiparea laboratoarelor din şcoli cu calculatoare performante a fost obligatorie. echipat, -ă adj. (despre oameni) îmbrăcat2, înveşmântat, <înv. şi pop.> vajnic, <înv.> în-văscut, revestit2. Tineri echipaţi adecvat şi cu rucsacuri în spate urcau muntele. echipă s.f. 1 (sport) formaţie, team. Multe echipe bune au fost eliminate de la campionatul european de fotbal. 2 detaşament, grup. îşi aduce prietenul în echipa constructorilor de pe şantier. echipier, -ă s.m., s.f. 1 coechipier. Munca echipierilor din grupa sanitară a firmei este eficientă. 2 (sport) coechipier, partener. Pasează mingea echipierului. echitabil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) corect, drept, just, nepărtinitor, <înv.> raţionabil. I-a mulţumit pe toţi, făcând o împărţire echitabilă a bunurilor râmase ca moştenire. 2 drept, îndreptăţit, just, legitim. Cererea sa de mărire a salariului a fost echitabilă. II adv. (modal) corect, drept, just. A împărţit echitabil averea sa celor trei copii ai ei. echităte s.f. dreptate, justeţe, justiţie, <înv. şi pop.> îndreptare, <înv.> drept, lege. Dintotdeauna a avut simţul echităţii. echităţie s.f. (sport) călărie. Echitaţia este o ramură sportivă care cuprinde probe de alergare, sărituri, dresaj etc. echiu s.m. (bot.; înv. şi reg.) v. Iarba-şarpelui (v. iarbă) (Echium vulgare). echivala vb. 1.1 intr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică relaţia) a egala. Pentru ea, această faptă ar echivala cu un act de eroism. 2 tr. a acoperi. Veniturile echivalează cheltuielile. 3 tr. (rar; compl. indică texte, opere literare etc.) v. Tălmăci. Traduce. Transla. Transpune, echivalăre s.f. acoperire. Echivalarea cheltuielilor cu veniturile s-ar putea realiza într-un viitor îndepărtat. echivalent, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) coincident, echivalenţă concordant, congruent, corespunzător, sinonim, consunant. Rezultatele celor două experimente sunt echivalente. 2 {lingv.; despre cuvinte sau despre sensurile lor) identic, sinonim, sinonimic. în locul cuvintelor populare fobseşte termenii literari echivalenţi. II s.n. (lingv.) sinonim. Cuvântul „cumpănă” are ca echivalent literar termenul „balanţă”. echivalenţă s.f. coincidenţă, concordanţă, congruenţă, sinonimie. Echivalenţa rezultatelor celor două experimente l-a surprins. echivoc, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre cuvinte, enunţuri etc.) ambiguu, interpretabil, amfibologie, îndoit. A dat un răspuns echivoc la întrebare. 2 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, difuz, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod echivoc. Viitorul ei este echivoc. 3 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, dubios, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii echivoce. 4 (despre mijloace de acţiune, metode, atitudini etc. ale oamenilor) dubios, îndoielnic, suspect, îndoicios, necurat. Surâdea cu un aer de mulţumire care nu avea nimic echivoc. II adv. (modal) confuz, neclar. Se exprimă echivoc. Răspunde echivoc la întrebare. III s.n. ambiguitate, amfibolie,dilogie, echivocitate. Adesea nu este înţeles din cauza echivocului exprimării. ediivodtâte s£ (livr.) v. Ambiguitate. Echivoc eclampsi'e s.f. (med.) eclampsism. Eclampsia este întâlnită la femeile gravide spre sfârşitul sarcinii sau imediat după naştere. eclampsism s.n. (med.) eclampsie. edatâ vb. I. intr. 1 (despre surse de lumină) a lumina, a scânteia, a sclipi, a străluci, <înv. şi pop.> a luceferi, a glănţui, a vedera, <înv.> a văpăi, a zâmbi, a vedea. Farul eclatează în noapte. Candelabre ecla-tează în salon. 2 fig. (despre oameni sau despre manifestări, realizări etc. ale lor) a excela, a bria, a luci, a străluci, a triumfa, a strălumina. Spectacolul de Anul Nou eclatează prin talentul interpreţilor. eclatant, -ă adj. 1 (despre lumină sau despre surse de lumină) fervid, intens, mare1, puternic, strălucitor, tare, viu, <înv.> lucitor. Lumina lămpii este prea eclatantă pentru această cameră. 2 fig. (despre manifestări, realizări etc. ale oamenilor) briant, răsunător, strălucit, strălucitor, coruscant, tropotitor, sunător. A ţinut un discurs eclatant. edator de lumină s.n. (electrotehn.) spinte-rometru. Eclatorul de lumină este folosit pentru măsurarea tensiunilor electrice înalte. eclectic, -ă adj. (despre un întregea totalitate a părţilor) amestecat, eterogen, hibrid. Repertoriul eclectic al teatrului nu atrage multă lume. eder s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin. Penis, ederăj s.n. (electr.) iluminare artificială, iluminat artificial (v. iluminat1). în mansardă foloseşte un aparat special pentru ecleraj. ederdr s.m. (milit.; înv.) v. Cercetaş. eclesie s.f. (relig.; învSşî. reg.) 1 v. Biserică. Casa Domnului (v. casă1). Casa lui Dumnezeu (v. casă1). Locaş de cult (v. locaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Locaş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). 2 v. Enorie. Parohie. edesier s.m. (în Biserica Ortodoxă; înv. şi reg.) v. Paracliser. Ţârcovnic. edeziâl,-ă adj. (relig.) bisericesc, ecleziastic, religios, spiritual, <înv.> duhovnicesc, reli-gionar. Dogmele ecleziale trebuie respectate cu sfinţenie. Mulţi cărturari au lucrat la traducerea şi tipărirea cărţilor cu caracter eclezial. ecleziarh s.m. (în Biserica Ortodoxă; înv.; adesea determ. prin de biserică”, „la biserica7) v. Cantor. Cântăreţ. Dascăl. Diac. Paracliser. Psalt. Ţârcovnic. edeziăst s.m. (relig.; rar) v. Predicator. Propagator. Propovăduitor, ecleziastic, -ă adj., s.m. (relig.) I adj. 1 bisericesc, eclezial, religios, spiritual, <înv.> duhovnicesc, religionar. 2 clerical, preoţesc, popesc. între autorităţile ecleziastice şi cele civile există o deplină înţelegere. A avut cele mai înalte demnităţi ecleziastice. II s.m. (înv.) v. Cleric. Faţă bisericească, eclipsă vb. I. fig. 1 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a obtene-bra, a întuneca, a obnubila, a umbri, a ofusca. Anii nu i-au eclipsat frumuseţea şi eleganţa ţinutei. 2 tr. (compl. indică oameni) a depăşi, a întrece, a surclasa. îşi eclipsează colegii prin inteligenţa sa sclipitoare. 3 refl. (mai ales fam.; despre fiinţe) a dispărea, a pieri, a se dizolva, a se evapora, a se volatiliza, a o şterge. Hoţul s^a eclipsat într-o clipă în mulţimea de pe plajă. eclipsă s.f. I (astron.) 1 întunericime, <înv.> întunecare, întunecime, întunecime de lună. în acea noapte a fost eclipsă totală de lună. 2 eclipsă de soare = <înv.> pieirea soarelui (v. pieire). II fig. langoare, lâncezeală, lâncezire, moleşeală, moleşire, toropeală, toropire, amorţeală, blegire, letargie, mocneală, vegetare, vegetaţie, blegeală,bleojdire, afion. Cu greu se desprinde din starea de eclipsă provocată de caniculă. edoză vb. I. intr. I (bot.) 1 (despre muguri, boboci de flori etc.) a crăpa, a se deschide, a se desface, a se despica, a plesni, a pocni, <înv. şi reg.> a se dezghioca. Mugurii mărului au început să eclozeze. 2 (despre flori) a se deschide, a se desface, a se desfoia, a înflori, <înv.> a se dezvoălbe. Trandafirii din parc au eclo-zat. II fig. (rar; mai ales despre oameni) v. Apărea. Ivi. edozâre s.f. fig. (rar) v. Apariţie. Ivire. Producere. ecloziune s.f. I (bot.) 1 crăpare, crăpat1, deschidere, desfacere, despicare, plesnire. Ecloziunea mugurilor de măr are loc la începutul primăverii. 2 înflorire. La începutul verii se produce ecloziunea trandafirilor. II fig. (rar) v. Apariţie. Ivire. Producere, ecluză s.f. 1 (hidrotehn.) baraj, stăvilar, zăgaz, iezătură, iezidură, năsadă, opritoare, opust, puritoare, răcăstău. Ecluzele sunt foarte importante în timpul inundaţiilor. 2 (nav.; şi ecluză de salvare) campană. Ecluza serveşte la menţinerea presiunii în interiorul chesonului. eduzier s.m. (hidrotehn.) ecluzist. Ecluzierul lucrează la o ecluză. ecluzist s.m. (hidrotehn.) ecluzier. ecmnetic, -ă adj. (med.; despre oameni) ecmnezic. ecmnezic, -ă adj. (med.; despre oameni) ecmnetic. O persoană ecmnezică uită evenimentele recente şi transpune în prezent fapte anterioare. ecochinezi'es.f. (med.) ecopraxie. Un bolnav de ecochinezie imită fidel gesturile, atitudinile şi mişcările persoanelor din jur. ecofîlm s.n. (cinemat.) film ecologic. Acest ecofilm are ca subiect salvarea faunei marine, ameninţată de deversările repetate de substanţe toxice. ecografîe s.f. (med., med. vet.) ecotomografie, ultrasonografie, ultrasonoscopie. Prin eco-grafiie se explorează un organ sau o regiune din organism cu ajutorul ultrasunetelor. ecol6g, -ă s.m., s.f. ecologist. Ecologul este specialistul în ecologie. ecologic, -ă adj. (mai ales despre produse alimentare) bio. Alimentele ecologice sunt mai scumpe decât cele obişnuite. ecologie s.f. (biol.) 1 bionomie. Ecologia se ocupă cu studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul lor de viaţă. 2 ecologie agrară = agroecologie. Ecologia agrară studiază influenţa factorilor de mediu abiotici asupra creşterii şi productivităţii plantelor de cultură. ecologist, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. ecolog. 2 s.m. (lapl. ecologişti;polit.) verzi (v. verde). Ecologiştii au organizat o acţiune de protest împotriva poluării mediului. econdrom s.n. (med.) econdroză. Econdro-mul se formează la nivelul articulaţiilor, prin proliferarea ţesutului cartilaginos. econdroză s.f. (med.) econdrom. econom, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) adunător, păstrător, strângător, cruţător, <înv. şi reg.> scump, ninirâzât, păstrielnic, sclipuit1, şporoş, strâns2. Toată viaţa a fost un om chibzuit şi econom. 2 (peior.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. II s.m.,s.f. 1 (bis.) <înv. şi reg.> dichiu, dician1. Economul este însărcinat cu administrarea veniturilor unei instituţii bisericeşti. 2 (înv. şi reg.) v. Gospodar. 3 (în trecut; înv.) v. Administrator. Intendent. III adj. fig. (despre oameni) 1 avar. Este econom cu vorbele. 2 (fam.)v. Calculat. Chibzuit. Cugetat. Cumpănit. Cumpătat. Echi- 541 | librat. înfrânat. Măsurat2. Moderat. Ponderat. Socotit2. Tacticos, economic, -ă adj. 1 economistic, <înv.> economiesc. în ultimul timp a avut loc o creştere economică în ţară. 2 economicos, ieftin, rentabil, <înv.> economiesc. A inventat un procedeu economic de încălzire a locuinţelor. economicitate s.f. rentabilitate. Trebuie ca proiectele propuse spre a fi aprobate să se caracterizeze prin economicitate. economicos, -oâsă adj. 1 economic, ieftin, rentabil, <înv.> economiesc. 2 spornic. Pentru a nu face cheltuieli mari, le dă zilierilor mâncare economicoasă, deosebit de săţioasă, care nu se consumă repede. economie s.f. 11 agoniseală, agonisire, agonisinţă, agonisită (v. agonisit), chiverniseală, cruţare, pricopseală, priştipeală, răgăduială1, stăceală, zoroboc, <înv.> dobândă, strânsoare, strânsură, sudoare, sarsana. Le-au dat copiilor toată economia lor de o viaţă. 2 depozit, rezervă, stoc, <înv.> rezervaţie. A făcut economie de alimente şi a supravieţuit până a fost descoperit de salvamontişti. 3 chibzuială, cumpătare, măsură. Nu înseamnă că sunt zgârciţi dacă le place economia. 4 economie ascunsă = economie paralelă, economie subterană. Economia ascunsă nu poate fi total controlată; economie mondială = cosmo-economie, mondoeconomie; economie naţională = <înv.> economie generală. Economia naţională a ieşit din criză; economie paralelă = economie ascunsă, economie subterană; economie subterană = economie ascunsă, economie paralelă; (înv.) economie generală v. Economie naţională. 5 economie agrară = agronomie, <înv.> economia câmpului, economie de câmp, economie rurală. Economia agrară cuprinde totalitatea cunoştinţelor teoretice şi practice referitoare la producţia agricolă; (art.) economia stupilor = apicul-tură. Economia stupilor are o veche tradiţie; (înv.) economie de câmp = economie rurală = (art.) economia câmpului v. Agronomie. Economie agrară. 6 (înv.) v. Casă1. Gospodărie. 7 (înv.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. II alcătuire, compoziţie, construcţie, organizare, organizaţie, structură, substanţă, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, plămadă, ţesătură, urzeală, organism. Economia şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. economiesc, -eâscă adj. (înv.) 1 v. Economic. 2 v. Economic. Economicos. Ieftin. Rentabil. economisi vb. IV. tr."1 (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) a acumula, a aduna, a agonisi, a cumula, a face, a strânge, a economiza, a scuti, a încropi, a înjgheba, a alcătui1, a chivernisi, a cruţa, <înv. şi reg.> a slivisi, a chimelui, a mirui2, a noji1, a priştipi, a răgădui1, a sclipui1, a scofeli, a stăci, a şpărui, a şporoli, a zorobi, <înv.> a astrânge, a prăsi, a înnoda. în câţiva ani a reuşit să economisească o avere imensă. 2 (înv.; compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce. Gospodări. Manageriza. Ţine. 3 (econ., fin.; înv.; compl. indică oameni) v. Finanţa. Stipendia. Subvenţiona. economisire s.f. acumulare, adunare, agonisire, strângere, cruţare, <înv. şi reg.> surzuială, surzuire, şpăruială. Economisirea acestei averi imense s-a făcut doar în câţiva ani. economisit, -ă adj. (despre bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) acumulat, adunat2, agonisit, cumulat, strâns2. Capitalul economisit este depus în bancă. economistic, -ă adj. (rar) v. Economic, economizâ vb. I. tr. (rar; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. economizator s.n. (tehn.) economizor. economizor s.n. (tehn.) economizator. Eco-nomizorul este folosit pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului de abur. ecopedologi'e s.f. (pedol.) edafologie. Eco-pedologia se ocupă cu studiul compoziţiei solului şi al influenţei lui asupra organismelor. ecopraxie s.f. (med.) ecochinezie. ecornăj s.n. aranjament, aranjare, aranjat1, decorare, decoraţie, gătire, împodobire, înfrumuseţare, ornamentare, omare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. Ecomajul casei în ajunul Crăciunului este o bucurie. ecorşă vb. I. tr. (compl. indică animale moarte sau, p. restr., pielea lor) a ecarisa, a jupui, a pieli, a beli, <înv. şi reg.> a despuia, a mezdri, a pieleji. ecosistem s.n. (biol.) 1 biogeocenoză. Biocenoza, solul, apa şi aerul se condiţionează reciproc în cadrul ecosistemului. 2 ecosistem agricol = agrosistem. ecosondă s.f. (tehn.) eholot. Ecosonda este folosită în ecolocaţie. ecotîp s.n. (biol.) rasă ecologică (v. rasă1). Ecotipul reprezintă un grup de indivizi din aceeaşi specie adaptat din punct de vedere genetic la condiţiile particulare de mediu.-ecotomografîe s.f. (med, med. vet.) ecogra-fie, ultrasonografie, ultrasonoscopie. Prin eco-tomografie se explorează un organ sau o regiune din organism cu ajutorul ultrasunetelor. ecou s.n. I răsunet, vuiet, vuire, hăuit, sunet, sun. Stâncile răspundeau cu sute de ecouri. II fig. 1 interes, răsunet, rezonanţă, răsunat, sunet. Articolele politice ale lui Eminescu au ecou şi astăzi. 2 vâlvă, răsunet, vuiet. Descoperirea făcută a produs un adevărat ecou în lumea medicală. 3 aducere-aminte, amintire, evocare, suvenir, reconstituire, reconstrucţie. Ecoul întâmplărilor petrecute în copilărie o predispune la visare. ecpaiâ s.f. (înv.) 1 v. Alai. Cortegiu. Suită. 2 (deprec. sau peior.) v. Bandă1. Cârdăşie. Clan. Clică. Coterie. Gaşcă. Şleahtă. Tagmă. ectoplasmă ecrân s.n. 1 (cinemat.; şi ecran cinematografic) marele ecran (v. mare1). Pe ecranele cinematografice se proiectează filme. 2 (cinemat.; şi ecran cinematografic) cinematografie, marele ecran (v. mare). Este o tânără speranţă a ecranului românesc. 3 (la televizor) sticlă. Când o anumită vedetă apare pe ecran, schimbă canalul. 4 pânză. Elevii urmăresc pe o pânză imaginile unor diapozitive. 5 ecran actinic = ecran fosforescent, ecran luminescent; ecran fosforescent = ecran actinic, ecran luminescent; ecran luminescent = ecran actinic, ecran fosforescent. Ecranul luminescent este folosit în tuburile catodice, în instalaţiile de raze X etc. 6 (hidrol.; la baraje sau diguri) ecran de etanşare = mască. Ecranul de etanşare împiedică trecerea apelor de infiltraţie. 7 (arg.) v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz, ecranizâre s.f. (cinemat) adaptare cinematografică. Ecranizările romanelor lui L. Re-breanu sunt mult apreciate de public. ecrasă vb. I. tr. I (compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) a strivi, a turti, a zdrobi, a stâlci, a pătuli, a stropşi, a zdruci, a zobi, <înv. şi reg.> a struci, a năsădi, a stârci, a struji, a zdroşi, a zdrumica, <înv.> a strucina, a zdruncina. A ecra-sat cutia de carton cu pumnul. Maşina a intrat pe câmp şi a ecrasat tot lanul de porumb. II fig. (livr.; compl. indică oameni) 1 (despre necazuri, griji etc.) v. Apăsa. Copleşi. Covârşi. Cuprinde. Doborî. împovăra. încărca. încolţi. învălui. Lua. Năpădi Nimici. Răpune. Răzbi. Umple. 2 v. înjosi. Umili. ecrin, -ă adj. (anat.; despre glande) exocrin. Glandele ecrine elimină produsul lor fără a modifica structura celulelor. ecritură s.f. (fran.) v. Scriere. Scriitură. Scris1. ecru [e'Kry] adj. invar., s.n. (despre materiale, obiecte de îmbrăcăminte etc.) bej-deschis. La petrecere a purtat o rochie ecru. ecruisâj s.n. (tehn.) ecruisare. Prin ecruisaj se modifică proprietăţile unui metal sau ale unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică. ecruisâre s.f. (tehn.) ecruisaj. ectoblâst s.n. (biol; la vertebrate) ectoderm, exoderm. Ectoblastul este foiţa superficială a embrionului tridermic. ectoblâstic, -ă adj. (biol.) ectodermic. ectoderm s.n. 1 (biol; la vertebrate) ecto-blast, exoderm. 2 (embriol.) ectoderm neural = neuroblast. Ectodermul neural este o celulă nervoasă embrionară. ectodermic, -ă adj. (biol.) ectoblâstic. ectopi'e s.f. (med.) 1 heterotopie. Ectopia reprezintă poziţia anormală congenitală a unui organ. 2 ectopiepupilară = corectopie. Ectopia pupilară este modificarea congenitală sau dobândită a poziţiei pupilei. ectoparazi't s.n. (biol.) ectozoar. Ectopara-zitul trăieşte ca parazit pe suprafaţa corpului omului sau al animalelor. ectoplâsmă s.f. 1 (biol.) hialoplasmă. Ectoplasma reprezintă zona periferică a citdplas-mei celulei. 2 (în spiritism) teleplasmă. Ecto- ectozoar | 542 plasma este o substanţă spirituală pe care o emană un medium în timpul transei. ectozoar s.n. (biol.) ectoparazit. ectrogen, -ă adj. (despre substanţe) terato-gen. Substanţele ectrogene provoacă malformaţii. ecuanimităte s.f. (livr.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şigăsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă. ecuator s.n. (geogr.) 1 (şi ecuator geografic, ecuator pământesc, ecuator terestru) <înv.> emisferă, isimerie, linie. Ecuatorul geografic reprezintă cercul de referinţă al latitudinii terestre. 2 zonă ecuatorială. Ecuatorul se întinde până la circa 10° latitudine nordică şi sudică de ecuatorul geografic. ecuatorial, -ă adj., s.n. 1 adj. (geogr.) <înv.> echinocţial. Pădurile ecuatoriale sunt greu de străbătut. 2 s.n. (astron.) <înv.> maşină paralactică. Ecuatorialul are un mecanism care îi permite rotaţia în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului, în scopul urmăririi unui astru. ecuaţie s.f. fig. 1 calcul, plan, proiect, socoteală. Prezenţa unui număr aşa mare de persoane la ceremonie nu a intrat în ecuaţia iniţială. 2 plan, schemă. Este vorba de o ecuaţie politică greu de rezolvat. ecumenic, -ă adj. 1 (relig.) <înv.> sobornic, sobornicesc. Mişcarea ecumenică urmăreşte unificarea tuturor bisericilor creştine, respec-tându-se autonomia lor. 2 (rar) v. General2. Universal. ecumenicitâte s.f. (rar) v. Generalitate. Universalitate. ecuson s.n. 1 (med. vet.; în special la bovine) oglinda laptelui (v. oglindă), oglinda ugerului (v. oglindă). în zona ecusonului sensul firelor de pâr este îndreptat de obicei în sus. 2 (herald.; rar) v. Armoarii. Blazon. Emblemă. Stemă. ecvestru, -ă adj. {despre statui) călare. Sculptorul a realizat o statuie ecvestră a lui Ştefan cel Mare. eczemâtic, -ă adj.,s.m.,s.f. (med.) eczematos. eczematos, -oăsă adj., s.m., s.f. (med.) eczemâtic. Bolnavii eczematoşi pot utiliza unguente eficiente. Eczematoşii sunt trataţi de către dermatologi. eczemă s.f. (med.) 1 pecingine, mo-miţă. Eczema este caracterizată prin erupţii, abcese, leziuni, adesea însoţite de mâncărimi. 2 eczemă atopică = eczemă constituţională = dermatită atopică, prurigo Besnier. Eczema atopică apare la vârstă fragedă, asociindu-se frecvent cu astmul bronşic; eczemă seboreică = dermatită seboreică. Eczema seboreică se caracterizează prin absenţa veziculelor; eczemă vaccinală acută = pustuloză varioli-formă acută. Eczema vaccinală acută este o complicaţie gravă a unor dermatoze. edâ vb. I. tr. (tipogr.; latin.; înv.; compl. indică cărţi, reviste, acte, documente etc.) v. Edita. Imprima. Publica. Scoate. Tipări, edâce adj. (livr.; despre fiinţe) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. edafologi'e s.f. (pedol.) ecopedologie. Eda-fologia se ocupă cu studiul compoziţiei solului şi al influenţei lui asupra organismelor. eddic, -ă adj. (livr.) v. Scandinav. Scandinavic, edecli'u s.m. (în Ev. Med.) orta-cuşac. Edeclii erau slujitori de rang inferior la curtea domnească. edelvâis s.m. (bot.; rar) v. Albumeală. Albu-miţă. Floare-de-colţ. Fldarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpinum). edemâtic, -ă adj. (med., med. vet.) edema-tos, edemaţiat. Plămânul edematic are plasmă sangvină în alveole. edematos, -oăsă adj. (med., med. vet.) edematic, edemaţiat. edemaţiat, -ă adj. (med., med. vet.) edematic, edematos. eden s.n. (relig.; în Biblie) cer2, împărăţia cerului (v. împărăţie), împărăţia cerurilor (v. împărăţie), paradis, patria cerească (v. patrie), patria obştească (v. patrie), rai1, <înv.> poala lui Avram (v. poală), poala lui Dumnezeu (v. poală), poală, senin. Sufletele părinţilor au ajuns în eden. edenic, -ă adj. fig. minunat, splendid, superb, ambroziac, celest, ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic. Muzica pe care o ascultă este edenică. edenta vb. I. tr. (compl. indică dinţii unei perii de sârmă, ai unei roţi dinţate etc.) a rupe, a scoate, a smulge. A edentat peria după ce a frecat duşumeaua. edentai s.n. (zool.) edentat, edentăt s.n. (zool.) edentai. Edentatele sunt mamifere fără dinţi sau cu dinţi atrofiaţi. edicţie s.f. (înv.) v. Ordonanţă, edi'cul s.n. (constr.) cerdac, chioşc, foişor, pavilion, pălimar, <înv. şi pop.> cafas, filigorie, <înv.> pridvor. în grădină este un edicul acoperit cu viţă-de-vie. edifia vb. I. (înv.) 1 tr., refl. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) v. Clarifica. Dumiri. Edifica. Lămuri. Limpezi. 2 tr. (compl. indică edificii, construcţii etc.) v. Clădi. Construi. Dura1. Edifica. Eleva. Face. înălţa. Ridica. Zidi. edifiant, -ă adj. 1 (despre argumente, dovezi, concluzii etc.) clarificator, edificator, explicativ, ilustrator, lămuritor, edificativ, luminător. 2 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încre-dinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. edifiatoriu, -ie adj. (înv:; despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent. Convingător. Decisiv. Edifiant. Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Temeinic. edifică vb. 1.1 refl.,tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) a (se) clarifica, a (se) dumiri, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a desluşi, desşumeni, <înv.> a (se) edifia, a (se) lumina. S-a edificat în privinţa lui după ce a primit ultima scrisoare de la el. Edificându-se din spusele copiilor că s-a întâmplat ceva grav, s-a dus la locul indicat. De multe ori un artist edifică publicul asupra valorii dramaturgului. 2 refl. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; despre oameni) a se clarifica, a se convinge, a se încredinţa, a se lămuri, a se limpezi, a se desprosti. După ce a studiat manuscrisul, s-a edificat asupra paternităţii lui. 3 tr. (compl. indică edificii, construcţii etc.) a clădi, a construi, a dura1, a eleva, a face, a înălţa, a ridica, a zidi, a erija, <înv. şi reg.> a zidui, a ipuli, <înv.> a edifia, a temeia, a zidări, a etabla, a urzi. Au edificat o nouă biserică în oraş. edificâre s.f. 1 clarificare, dumirire, lămurire, edificaţie, luminare. Edificarea în privinţa lui s-a produs după ce a primit ultima scrisoare de la el. 2 clădire, construcţie, construire, durare, înălţare, ridicare, zidire, zidit, edificaţie, zidărire, <înv. şi reg.> ziduire, <înv.> etablare, zidituri Au început edificarea unei noi biserici. edificât, -ă adj. (despre oameni) clarificat, dumirit, lămurit, luminat2. Edificat, a întrerupt orice legătură cu el. edificativ, -ă adj. (rar) 1 (despre argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Clarificator. Edifiant. Edificator. Explicativ. Ilustrator. Lămuritor. 2 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent. Convingător. Decisiv. Edifiant. Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Temeinic, edificator,-oăre adj. 1 (despre argumente, dovezi, concluzii etc.) clarificator, edifiant, explicativ, ilustrator, lămuritor, edificativ, luminător. Citatele date sunt exemple edificatoare pentru această regulă gramaticală. 2 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încre-dinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost edificatoare. edificâţie s.f. (astăzi rar) 1 v. Clarificare. Dumirire. Edificare. Lămurire. 2 v. Clădire. Construcţie. Construire. Durare. Edificare, înălţare. Ridicare. Zidire. Zidit, edilităr, -ă adj. urbanistic. în ultimul timp s-au efectuat multe lucrări edilitare. edit, -ă adj. (despre cărţi, reviste, desene, documente etc.) apărut, editat, imprimat2, publicat, tipărit2, <înv. şi reg.> tiparnic, trucuit. edita vb. I. (tipogr.) 1 tr. (compl. indică cărţi, reviste, acte, documente etc.) a imprima, a publica, a scoate, a tipări, a lansa, <înv.> a publicui, a scrie, a stampa, a eda. A editat un nou roman de aventuri. 2 refl. (despre cărţi, publicaţii etc.) a apărea, a ieşi, a se publica, a se tipări, <înv.> a se 543 | publicarisi. Cartea s-a editat în condiţii grafice excelente. editâres.f. 1 (tipogr.) imprimare, imprimat1, publicare, scoatere, tipărire, tipărit1, tragere, <înv.> editură, publicaţie, publicitate, tipărie. Este necesară editarea unor cărţi cu ilustraţii. 2 (inform.) editare asistată de calculator = editare electronică; editare electronică = editare asistată de calculator. Editarea asistată de calculator este un mod eficient de producere a unor cărţi. editat, -ă adj. (despre cărţi, reviste, desene, documente etc.) apărut, edit, imprimat2, publicat, tipărit2, <înv. şi reg.> tiparnic, trucuit. Ultimul său roman de aventuri editat este senzaţional. editor, -oâre s.m., s.f. <înv.> librar. A primit cadou, din partea editorilor, opera completă a dramaturgului. editoriâl s.n. (jurnal.) articol de fond. Cunoscutul ziarist scrie editorialul într-un ziar de mare tiraj. editură s.f. 1 casă de editură (v. casă1), papetărie. Universitatea are o editură proprie. 2 (tipogr.; înv.) v. Editare. Imprimare. Imprimat1. Publicare. Scoatere. Tipărire. Tipărit1. Tragere. ediţie s.f. 1 <înv.> tipărire. După un an, s-a publicat ediţia a doua a dicţionarului. 2 versiune. Nu a găsit citatul, deoarece a utilizat o altă ediţie a prozei scriitorului. 3 (jurnal.; rar) v. Cotidian. Gazetă. Jurnal. Ziar. educâ vb. I. tr. 1 (compl. indică mai ales copii şi tineri) a creşte, a forma, <înv.> a edu-călui, a pedepsi. Şi-a educat copiii în spiritul dreptăţii. 2 (cu determ. introduse prin prep. „cu”, „prin”) a deprinde, a obişnui, a lumina. A educat gustul publicului cu creaţii artistice de mare valoare. educâbil, -ă adj. (despre copii, tineret sau, p. ext., despre oameni, colectivităţi umane) educaţional. Societatea este educabilă prin excelenţă. educăre s.f. creştere, cultivare, educaţie, formare, <înv.> pedeapsă. Educarea copiilor în spiritul dreptăţii a fost benefică pentru ei. educât -ă adj. (despre oameni) 1 citit2, cult2, cultivat, deştept, instruit, învăţat2, şcolit, literat, <înv.> pedepsit, politicit, spudaxit, studiat2, sufletesc, poleit2, crescut2. Are pretenţia că este un om educat. 2 format2, instruit, învăţat2, pregătit2, şcolit Este un lingvist educat la şcoala germană. educativ, -ă adj. 1 (pedag.) educaţional. încă sunt necesare reforme în procesul educativ. în cazul unor elevi trebuie luate măsuri educative severe. 2 (pedag.) pedagogic. Foloseşte o metodă de predare care corespunde cerinţelor educative din şcoală. 3 instructiv, moralizator, educator, <înv.> învăţător. Arta are o finalitate educativă. Fabulele au un conţinut educativ. educator, -oâre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (pedag.) pedagog. Un învăţător bun are vocaţie de educator. 2 adj. (rar) v. Educativ. Instructiv. Moralizator, educâţie s.f. 11 (pedag.) instrucţie, învăţământ, învăţătură, instrucţiune, <înv.> învăţătorie, pedeapsă. Sunt necesare reforme profunde în procesul de educaţie. 2 (pedag.) educaţie mixtă = coeducaţie. Educaţia băieţilor la un loc cu fetele se face în şcoli mixte. 3 creştere, cultivare, educare, formare, <înv.> pedeapsă. Educaţia copiilor în spiritul dreptăţii a fost benefică. 4 educaţie fizică = cultură fizică, gimnastică (v. gimnastic). Educaţia fizică are ca scop dezvoltarea armonioasă a corpului uman. II dresaj, dresare, dresură. Cu metode ştiinţifice a obţinut rezultate foarte bune în educaţia câinilor. educaţionăl, -ă adj. 1 (pedag.) educativ. 2 (despre copii, tineret sau, p. ext., despre oameni, colectivităţi umane) educabil, educălui'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică mai ales copii şi tineri) v. Creşte. Educa. Forma, edulcoră vb. I. tr. 1 (compl. indică băuturi, medicamente etc.) a îndulci. Şi-a edulcorat cafeaua cu zaharină. 2 fig. (compl. indică neînţelegeri, conflicte etc.) a aplana, a atenua, a diminua, a înlătura, a pacifica, a potoli, a dezamorsa, a estompa. Conflictul dintre cele două state a fost edulcorat cu talent diplomatic. edulcorâre s.f. edulcoraţie, îndulcire, îndulcit. Foloseşte zaharină pentru edulcorarea cafelei. edulcorât, -ă adj. 1 (în opoz. cu „amar”; despre alimente, mâncăruri, băuturi) dulce, licăit2. Preferă cafeaua edulcorată. îi plac sosurile edulcorate. Mănâncă prăjituri foarte edulcorate. Lichiorurile sunt edulcorate. 2 fig. (despre neînţelegeri, conflicte etc.) aplanat2, atenuat, diminuat, dezamorsat, estompat. Conflictul edulcorat a adus mai multă linişte în casă. edulcorâţie s.f. edulcorare, îndulcire, îndulcit, efasâ vb. I. tr. (rar; compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) v. Anula. Elimina. îndepărta. înlătura. Rade. Radia2. Scoate. Suprima. Şterge. Tăia. efeb s.m. (livr.) v. Adolescent. Copil1. Flăcău. Tânăr. efect s.n. 11 consecinţă, repercusiune, rezultat, urmare, <înv.> urmat, urmă, urmuire, impact, incidenţă, rezultantă, rod1, sechelă. Nu s-a gândit la efectele faptelor sale. 2 acţiune, influenţă1, înrâurire, rezultat, <înv.> lucrare. Ce efect are ploaia asupra scoarţei terestre? 3 (fiz.) efectfotoconductiv = foto-conductibilitate, fotoconductivitate, foto-conducţie, fotorezistivitate. Efectul fotoconductiv al semiconductoarelor se produce prin iluminarea suprafeţei lor; efectfotoelectric = fotoefect. Efectul fotoelectric se produce în urma expunerii unor substanţe la acţiunea razelor luminoase; efect microfonic = micro-fonie. Efectul microfonic este o perturbaţie într-un sistem electroacustic din cauza vibraţiei mecanice nedorite a unor componente. 4 (adesea constr. cu vb. „a avea”, a face”, „a produce”; de obicei cu determ. care arată felul, intensitatea) impresie. Cuvintele elogioase au avut asupra lui un efect neaşteptat. Apariţia scriitorului la expoziţia de carte a produs un efect deosebit. II (concr.) 1 (lapl. efecte; milit.) echipament. Soldaţii au primit efecte noi pentru ceremonie. 2 (mai ales la efelidă pl. efecte; fin.) hârtie de valoare, <înv.> pecet-luinţă. Vrea să cumpere efecte pentru a plasa mai rentabil banii. 3 (lapl. efecte; jur.) avere mobilă, bunuri mobile (v. bun), <înv. şi reg.> unelte (v. unealtă), <înv.> avere mişcătoare, bunuri mişcătoare (v. bun), bunuri mutătoa-re (v. bun), mobiliare. Efectele pot fi transportate dintr-un loc în altul. efectiv, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 adevărat, real. Deschiderea efectivă a stagiunii va fi peste o săptămână. 2 incontestabil, indiscutabil, real, <înv.> actual. Prin activitatea sa a adus servicii efective acţiunii caritabile iniţiate. 3 bun, eficace, eficient, pozitiv. Medicaţia recomandată a dat rezultate efective. II adv. (modal) 1 realmente. Şi-a amintit de tot ce se întâmplase şi a făcut efectiv o criză de nervi. 2 adevărat, cert, chiar, serios, sigur. Efectiv, nu este nicio dificultate în aplanarea acestor dispute. III s.n. disponibil, <înv.> putere. Compania a pierdut mai mult de jumătate din efectiv. efectuâ vb. I. tr. 11 (compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) a executa, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvârşi, a antretui, <înv. şi pop.> a plini, a percuta, <înv.> a execvi, a umple, a epiherisi. Colectivul a efectuat tot ce i-a cerut directorul de proiect. 2 (compl. indică diverse feluri de munci, de activităţi, de servicii etc.) a depune, a desfăşură, a duce2, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. O astfel de activitate pe care vreţi să o efectuăm este de durată. 3 (compl. indică acţiuni, fapte etc.) a executa, a face, a practica2. Dacă o intervenţie chirurgicală este efectuată la timp, poate fi salvatoare. 4 a face, a opera. înainte de publicare a efectuat unele modificări în textul studiului. A efectuat în calculator noua împărţire pe capitole a lucrării. 5 (compl. indică studii, cercetări etc.) a face, a întreprinde, a tenta. Pentru a descoperi adevărul, a efectuat cercetări minuţioase. 6 (compl. indică serviciul militar) a executa, a face, a îndeplini, a presta, a-şi satisface. A efectuat serviciul militar pentru o carieră în armată. II (compl. indică bunuri materiale, valori artistice etc.) a executa, a face, a fauri, a înfăptui, a realiza, a săvârşi, <înv.> a unelti. Sculptorul a efectuat statuia ecvestră a domnitorului. efectuâre s.f. 1 executare, execuţie, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, lucrare, realizare, săvârşire, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1. Pentru efectuarea în bune condiţii a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 desfăşurare, executare, îndeplinire, prestare, prestaţie, <înv.> des-făşurământ. Efectuarea acestei activităţi cere un efort deosebit. 3 executare, îndeplinire, prestare. Cu ani în urmă, efectuarea serviciului militar era obligatorie. efelidă s.f. lentigo, nev melanic, nev pig-mentar, pistrui, pistruială, nună, pestriţătură, pistriciune, strelici, <înv.> linte-ciune, lintiţă, nunea, stea. Efelidele sunt mici pete rotunde pe piele, care apar în urma unei pigmentări anormale. efemeia | 544 efemeiâ vb. I. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică bărbaţi) v. Demasculiniza. Deviriliza. Efemina. efemeiât adj. (înv.; despre bărbaţi) v. De-masculinizat. Devirilizat. Efeminat, efemer, -ă adj., s.f. I adj. (în opoz. cu durabil”, „etern O pasager, pieritor, schimbător, temporar, trecător, vremelnic, tran-zient, <înv.> petrecător, piericios, pierit, strică-cios, temporal2, vremelnicesc, călător, meteoric, drumeţ, deşert, putred, putregăios, putrezitor, zburător. Anumite divergenţe şi neînţelegeri sunt efemere. între cele două culturi a fost o efemeră lipsă de contact. Supărarea ei a fost efemeră. II s.f. (entom.) 1 Ephemerida; efemeridă1, vetrice. 2 Ephemera vulgata; răsură1, rusalie, ţânţar-de-apă. efemeră s.f. (înv.) v. Calendar. efemeridă1 s.f. (entom.) Ephemerida; efemeră (v. efemer), vetrice. efemeridă2 s.f. (înv.) v. Calendar, efemerităte s.f. (în opoz. cu „durabilitate”) vremelnicie, tranzienţă, fragilitate. Existenţa omului pe pământ se caracterizează prin efemerităte. efemerotecă s.f. hemerotecă. Efemeroteca bibliotecii academice are un număr impresionant de ziare şi reviste. efemină vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică bărbaţi) a (se) demasculiniza, a (se) deviriliza, <înv.> a (se) efemeia, a (se) înmuia, a (se) moleşi. efeminăre s.f. demasculinizare, devirilizare, efeminaţie. Efeminarea este starea acelor bărbaţi care au aspect sau caractere feminine. efeminăt adj. (despre bărbaţi) demascu-linizat, devirilizat, <înv.> efemeiat, levente, molatic. Bărbaţii efeminaţi au aspect sau caractere feminine. efeminăţie s.f. demasculinizare, devirilizare, efeminăre. efervescent, -ă adj. fig. 1 (despre împrejurări, stări, situaţii sociale, politice etc.) agitat, critic, frământat2, greu, tulbure, zbuciumat. Părinţii au trăit în vremuri efervescente. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, arzător, dionisiac, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs efervescent. efervescenţă s.f. fig. 1 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, alarmă, convulsie, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de efervescenţă interioară din cauza neajunsurilor vieţii. 2 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulca- nism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca efervescenţă în suflet. efeseăn, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> efeseianin. Efeseenii locuiau în oraşul antic Efes. 2 adj. <înv.> efeseiesc. Populaţia efeseană venera pe zeiţa Artemis. efeseianin, -ă s.m., s.£*(mv.) v. Efesean. efeseiesc, -iăscă adj. (înv.) v. Efesean. eficăce adj. invar. 1 adecvat, conform, convenabil, corespunzător, cuvenit, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai eficace tactică părea în acel moment tăcerea. 2 bun, eficient, folositor, funcţional, operant, operativ, practic, productiv, util, <înv.> lucrăreţ, putincios. Rezultatele obţinute de fabrică au arătat că procedurile folosite sunt eficace. Trebuie găsită o metodă eficace pentru stoparea infracţiona-lităţii. 3 bun, efectiv, eficient, pozitiv. Me-dicaţia recomandată a dat rezultate eficace. 4 (despre medicamente, tratamente, remedii medicale) bun, drastic, eficient, energic, puternic, <înv.> drastiric, drastiriu, eroic. I s-a administrat un medicament eficace pentru ca vindecarea să fie rapidă. 5 (despre mijloace, remedii etc.) cert, eficient, sigur. Metoda neconvenţională folosită este un remediu eficace împotriva spondilozei. eficacităte s.f. 1 eficienţă, folos, funcţionalitate, operativitate, productivitate, randament, valoare. Eficacitatea acestor proceduri s-a constatat în rezultatele obţinute de fabrică. 2 eficienţă, productivitate, <înv.> produc-tibilitate. S-a impus un regim ecologic care să asigure eficacitatea forestieră. 3 putere, valoare, valoare energetică, valoare nutritivă. Sportivii trebuie să consume alimente cu o mare eficacitate nutritivă, care să satisfacă necesităţile energetice ale organismului. 4 putere. Eficacitatea germinaţiei seminţelor este mare în condiţii speciale. 5 eficienţă, şvung. Şi-a dovedit încă o dată eficacitatea de atacant, înscriind două goluri. eficient, -ă adj. 1 bun, eficace, folositor, funcţional, operant, operativ, practic, productiv, util, <înv.> lucrăreţ, putincios. 2 bun, efectiv, eficace, pozitiv. 3 (despre medicamente, tratamente, remedii medicale) bun, drastic, eficace, energic, puternic, <înv.> drastiric, drastiriu, eroic. 4 (despre mijloace, remedii etc.) cert, eficace, sigur, eficientiză vb. I. tr. (econ.) a rentabiliza. S-au luat măsuri pentru a eficientiză producţia. eficientizâre s.f. (econ.) rentabilizare. S-au luat măsuri pentru eficientizarea producţiei. eficienţă s.f. 1 eficacitate, folos, funcţionalitate, operativitate, productivitate, randament, valoare. 2 eficacitate, productivitate, <înv.> productibilitate. 3 eficacitate, şvung. efigie s.f. chip, tabă, <înv.> tip. Pe medalie este efigia împăratului Napoleon. efilăvb.I 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) a (se) subţia, a (se) subţira, <înv.> a dezgroşa. A efilat la strung piesa de metal. Unul din capetele pipetei se efilează în timpul prelucrării. 2 tr. (compl. indică şuviţe de păr) a fila. Coafeza îi efilează numai vârfurile şuviţelor. efilat, -ă adj. 1 (despre obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) subţiat, <înv.> dezgroşat. Prin capătul efilat al pipetei curg picăturile. 2 (despre obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) subţire, <înv.> subtil. într-un sfeşnic ard două lumânări efilate. Firul tors este deosebit de efilat. 3 (în opoz. cu „gros”; despre părţi ale corpului fiinţelor, în special despre talie) îngust, mic, subţire. Rochia îi evidenţiază talia efilată. eflorescent, -ă adj. fig. (despre oameni, aşezări omeneşti, state, civilizaţie, despre situaţia materială a oamenilor etc.) înfloritor, prosper, înflorit. Cultura se afla într-o stare eflorescentă. eflorescenţi s.f. 11 (bot.) inflorescenţă, moţişor, moţ1, vârf. Papura are eflo-rescenţă cilindrică. 2 (med.) exantem. Eflo-rescenţa apare în unele boli, ca rujeola sau scarlatina. II fig. dezvoltare, prosperitate, înflorire. Numai o atmosferă de entuziasm poate face posibilă o eflorescenţă artistică. efluenţă s.f. 1 degajare, eliminare, emanare, emanaţie, emisiune, exalare, exalaţie, împrăştiere, răspândire, <înv.> dezaburire, răsfugare, slobozire, răsuflet. Efluenţa de gaze din coşurile fabricilor este periculoasă pentru sănătate. 2 prelingere, scurgere, prelin-sătură, scurs1, scursoare, scursură. Efluenţa substanţei chimice din recipient s-a produs din cauză că acesta avea o mică fisură. efluviăţie s.f. (med.) efluvioterapie. efluvioterapi'e s.f. (med.) efluviăţie. Efluvi-oterapia este o aplicaţie terapeutică a efluviu-lui electric, folosită contra durerilor şi a unor leziuni ale pielii. efluviu s.n. 1 emanaţie. Florile din parc răspândeau efluvii plăcute. 2 abur, exalare, exalaţie, miasmă, miros, parfum, abureală, evaporaţie, <înv.> miroseală, mirosenie. Tânăra lasă în urmă un efluviu pătrunzător de iasomie. efor s.m. 1 (în trecut, în Ţările Rom.) epi-trop, <înv. şi reg.> antist, <înv.> gociman. Gh. Lazăr a fost primul efor al Instrucţiunii Publice. 2 (înv.) v. Supraveghetor, eforie s.f. 1 (în trecut, în Ţările Rom.; de obicei urmat de determ. în gen.) epitropie. Eforia şcolilor. Eforia spitalelor. 2 (adm., jur.; în trecut; înv.; şi eforia oraşului) v. Municipalitate. Municipiu. efort s.n. 1 caznă, chin, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciumare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpăruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevo-inţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, stră-dănuială, strădănuinţă, strădănuire, străs-tuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci 545 | binele cu cât mai puţin efort. 2 greutate, osteneală, trudă, <înv.> ostenitură. După luni de zile, a reuşit, cu efort, să-şi termine casa. 3 încercare, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, <înv.> sârguială. Deşi a făcut tot ce era posibil, efortul lui a fost de prisos. 4 (fiz.) efort unitar= tensiune. Efortul unitar este efortul raportat la unitatea de arie a secţiunii pe care acţionează. efractiv, -ă adj. (med.; despre tratamente şi proceduri medicale) invaziv. Procedurile efractive se impun mai ales în cazul unor explorări cu scop diagnostic. efrenât, -ă adj. (livr.) 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Abrutizat. Agresiv. Bătăios. Brutal. Clastic. Coleric. Impulsiv. Incontinent. Iute. Nemăsurat. Nestăpânit. Violent. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. efta s.f. (turc.; înv.) 1 v. Epistolă. Scrisoare. 2 v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare, eftaxîe s.f. (grec.; înv.) v. Orânduială. Ordine. Organizare. Rânduială. Regulă, efulgenţă s.f. (livr.) v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire, efulgurât, -ă adj. (livr.; despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. efuziune s.f. (geol.) erupţie, erupţie vulcanică, vulcanism, erupere, <înv.> explozie, explozie vulcanică, spargere. Efuziunea este însoţită de explozii ritmice. Din lava scoasă, în timpul efuziunii, din interiorul pământului, se formează rocile vulcanice. efuziv, -ă adj. (geol.; despre roci) vulcanic. Rocile efuzive se formează prin solidificarea lavei la suprafaţa scoarţei terestre. efuzor s.n. (tehn.) ejector. Prin efuzorsunt evacuate în atmosferă gazele de ardere, la ieşirea lor din reactor. egal, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, oameni etc. ale căror însuşiri, caracteristici etc. sunt puse în relaţie sau sunt comparate cu aceleaşi însuşiri, caracteristici etc. ale altor corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, oameni etc.) deopotrivă, identic, similar, consimil. Toate unghiurile sunt egale. Toţi cetăţenii trebuie să aibă drepturi egale. 2 (în opoz. cu „variabil”; despre parametri, valori, fenomene, stări, acţiuni, sentimente, oameni etc. ale căror însuşiri, caracteristici, elemente etc. sunt comparate cu ele însele în diverse aspecte, situaţii) constant, invariabil, neschimbat, uniform. Temperatura gazului se menţine la o valoare egală. A menţinut o viteză egală de deplasare pe tot parcursul drumului. îşi iubeşte copiii cu dragoste egală. 3 (despre fenomene, stări, procese etc.) constant, imprescriptibil, imuabil, imutabil, invariabil, invariant, nepreschimbat, neschimbător,permanent, eleat,eleatic,<înv.> stătător. Pesimiştii trăiesc într-o egală stare de frică. 4 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, neschimbat, neschimbător, principial, stabil, statornic, nedezminţit, neclintit, vârtos. De obicei, este egal în respectarea angajamentelor făcute. II s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a-şigăsi”) pereche, potrivă,seamă,seamăn, pocaianie. Este atât de frumoasă, încât nu are egal în lume. 2 (concr.) semnul egal (v. semn). După egal se scrie rezultatul ecuaţiei. egală vb. 1.1 tr. a egaliza. Frigul de munte nu poate egala gerul Bărăganului. 2 tr. (compl. indică oameni; de obicei cu determ. compl. indir. introduse prin prep „la”) a ajunge. Neputând să te egaleze la învăţătură, te invidiază. 3 intr. (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică relaţia) v. Echivala. egalâre s.f. egalizare. Se constată tendinţa de egalare a diferenţelor de presiune dintre straturile atmosferei. egalat, -ă adj. uniformizat. Salariile egalate au nemulţumit pe angajaţi. egalitâte s.f. 1 paritate. Leul a ajuns la egalitate cu dolarul. 2 uniformitate, uniformizare. Se insistă, adesea, asupra egalităţii responsabilităţilor în viaţă. egalizâ vb. I. tr. 1 a egala. 2 a nivela, a uniformiza. Nu se poate egaliza standardul de viaţă pentru toţi oamenii. egalizare s.f. 1 egalare. 2 (ind. piei.) falţuire. Grosimea pieilor tăbăcite este uniformizată pe toată întinderea lor prin egalizare. 3 nivelare, uniformizare. Egalizarea standardului de viaţă este imposibilă. egalmente adv. (modal; astăzi rar; urmat de determ. introduse prin prep. „ca”) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit. eghilet s.m. (la anumite uniforme militare) umeraş, <înv.> drăguleţ, exelbant. Ofiţerul avea tunică cu eghileţi. egidă s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „sub“) oblăduire, ocrotire, patronaj, protecţie, sprijin, auspiciu. Gramatica limbii române a apărut sub egida Academiei. egipteân, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. egipteancă, <înv.> faraonean, misirliu. Egiptenii, în scrierea lor curentă, nu foloseau vocale. 2 adj. egipţiac, <înv.> egiptenesc, fara-onesc, misir. Piramidele egiptene nu au fost distruse de trecerea timpului. egipteancă s.f. 1 egipteană (v. egiptean). 2 (bot.) Allium fistulosum; ceapă-de-iarnă, ceapă-lungă, ai-turcesc,ceapă-ciorească, cepuşoară. egiptenesc, -eâscă adj. (înv.) v. Egiptean, egipţiâc, -ă adj. (rar) v. Egiptean, eglendisîvb. IV. refl. (recipr.), tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Amuza. Desfa-ta. Dispune. Distra. înveseli. Petrece. Râde. Veseli. eglendisi're s.f. (înv.) v. Agrement.Amu-zament. Distracţie. Divertisment. Plăcere. Recreere. eglengeâ s.f. (înv.) v. Agrement. Amuzament. Distracţie. Divertisment. Plăcere. Recreere. egumeniţi eglogă s.f. (lit.) bucolică (v. bucolic), idilă. Eglogele lui Vergiliu. egocentric, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre oameni) egocentrist. Este o persoană egocentrică, privind totul prin prisma intereselor şi sentimentelor proprii. 2 s.n. egocentrism, egolatrie, egotism, dragoste de sine. egocentrism s.n. egocentric, egolatrie, egotism, dragoste de sine. Individualismul excesiv poate conduce spre egocentrism. egocentrist, -ă adj. (despre oameni) egocentric. egoism s.n. (în opoz. cu „altruism”) individualism, <înv.> siniubire, eu-ism. în sufletul fiecărui om există, recunoscut sau nu, un sâmbure de egoism. egoist, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu altruist”) 1 adj., s.m., s.f. individualist, meschin, iubitor de sine, <înv.> filavt, siniubitor. Este un om ursuz, rece şi egoist. 2 adj. (despre interese, sentimente, manifestări, fapte etc. ale oamenilor) <înv.> egoistic. Acţiunile sale au fost generoase, lipsite de orice interes egoist. egoistic, -ă adj. (înv.; despre interese, sentimente, manifestări, fapte etc. ale oamenilor) v. Egoist. egolatrie s.f. egocentric, egocentrism, egotism, dragoste de sine. egolâtru, -ă adj., s.m., s.f. egotist, egotic. Este o tânără egolatră, indiferentă la cei din jur. egotic, -ă adj. (rar, despre oameni) v. Egolatru. Egotist. egotism s.n. egocentric, egocentrism, egolatrie, dragoste de sine. egotist, -ă adj., s.m., s.f. egolatru, egotic. egrenâj s.n. (ind. text.) egrenare. Fibrele de bumbac se separă de seminţe prin egrenaj. egrenâre s.f. (ind. text.) egrenaj. egresiune s.f. (rar) v. Eliberare. Ieşire. Liberare. Scăpare. egretă s.f. (omit.) 1 Egretta alba; erodiu-alb, erodiu-mare, stârc-alb, stârc-alb-mare, stârc-alb-nobil, stârc-bâtlan, bâtlan-alb, bâtlan-cenuşiu, ceapur-mare, erodiu-cu-conci, stârc-bălan. 2 (rar) v. Bou-de-baltă (Botau-rus stellaris). egumen, -ă s.m., s.f. (relig; în organizarea Bisericii Ortodoxe) egumeniţă, stareţ, superior, <înv. şi reg.> proestos, staroste, <înv.> egumenie2, năstavnic, proestoasă, prot2. Călugărul este egumen la mănăstirea Sihla. Egumena de la mănăstirea Agapia a făcut Teologia. egumenesc, -eâscă adj. (relig.) egumenie, egumeni vb. IV. intr. (relig.) a stăreţi. Călugărul a egumenit la această mănăstire ani întregi. egumenie, -ă adj. (relig.) egumenesc. Stareţul stă în strana egumenică. egumenie1 s.f. (relig.) stăreţie. Mitropolitul i-a dat egumenia mănăstirii Sihla. egumenie2 s.f. (relig.; la ortodocşi; înv.) v. Egumenă (v. egumenă). Egumeniţă. Stareţă (v. stareţ). Superioară (v. superior). egumeniţă s.f. (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe) stareţă (v. stareţ), superioară (v. superior), <înv.> igumenie, proestoasă. egutaj egutâj s.n. (tehn.) egutare. Apa din cărbuni se înlătură prin egutaj. egutare s.f. (tehn.) egutaj. eh interj. 1 (exprimă nemulţumire, mâhnire, dezamăgire) a1!, ah!, ehei!, ei!, poftim!,ţ!, uf!, na! Eh, ce mult s-a scumpit viaţa! 2 (exprimă regret) a1!, ah!, aoleu!, ehei!, hei1!, o!, ofl, vai!, oi! Eh, rău îmi pare că nu am ţinut cont de sfaturile mamei! 3 (exprimă resemnare) ei! Eh, aceasta îmi este soarta! Pierd mereu. 4 (exprimă plăcere, mulţumire, satisfacţie) a1! e2!, ehei!, ti!, ţ!, vai!, phi!, uau! Eh, ce splendidă ţi-a reuşit acuarela! Eh, ai fi putut să cazi dacă nu te prindeam! ehâi interj. 1 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) a1!, ah!, ei!, hei1!, i2!, o!, ofl, ti!, vai!, oi!, elei!, phi! Ehei, om ca dumneata mai rar întâlneşti! Ehei, ce bine îmi pare că ai reuşit! 2 (exprimă regret) a1!, ah!, aoleu!, eh!, hei1!, o!, of!, vai!, oi! 3 (exprimă plăcere, mulţumire, satisfacţie) a1!, e2!, eh!, ti!,ţ!,vai!, phi!, uau! 4 (exprimă nemulţumire, mâhnire, dezamăgire) a1!, ah!, eh!, ei!, poftim!, ţ!, uf!, na! 5 (exprimă indignare, revoltă) a1!, o!, vai! Ehei, ce necuviincios ai fost faţă de bătrân! 6 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!, aoleu!, e2!, ei!, hei1!, i2!, o!, ofl, ti!, ţ!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, mache!, tulai.1!, valeu! Ehei, ai venit deja! Ehei, iată vechiul nostru prieten! 7 (exclamaţie prin care se atrage atenţia cuiva) ei! Ehei, vezi că ţi-a căzut mânuşa din buzunar! 8 (exclamaţie care lasă să se înţeleagă că lucrurile sunt mult mai complicate decât par sau decât crede cineva) ei! Ehei, nu-l cunoaşteţi voi pe bătrân! eholât s.n. (tehn.) ecosondă. Eholotul este folosit în ecolocaţie. ehrlich 606 [erlih] s.n. (farm.; rar) v. Arsfenamină 606. Salvarsan. ei interj. 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!, aoleu!, e2!, ehei!, hei1!, i2!, o!, of!, ti!, ţ!,vai!, oi!, elei^uiM^fanu phi!, mache!, tulai1!, valeu! 2 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) a1!, ah!, ehei!, hei1!, i2!, o!, of!, ti!, vai!, oi!, elei!, phi! 3 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) a1!, ah!, aoleu!, au3!, e2!, i2!, o!, ofl, uf!, vai!, îleu!, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! Ei, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? - Ei! Nu mă mai întreba. 4 (exprimă nemulţumire, mâhnire, dezamăgire) a1!, ah!, eh!, ehei!, poftim!, ţ!, ufl, na! 5 (exprimă resemnare) eh! 6 (exprimă îngrijorare, teamă) e2! Ei! acum ce-i de făcut? 7 (exprimă nerăbdare) hei1! Ei,fetiţo, hotărăşte-te mai repede şi cumpără! 8 (exprimă o chemare) hei1! Ei, Alexandru, vino repede până la mine! 9 (exclamaţie prin care se atrage atenţia cuiva) ehei! 10 (exclamaţie care lasă să se înţeleagă că lucrurile sunt mult mai complicate decât par sau decât crede cineva) ehei! 11 (introduce o prop. interog.) hai? Ei, ce zici, încheiem afacerea? 12 (exprimă o concesie) vezi!, apoi! Ei, nu am ce face, trebuie să accept ce-mi ceri. Ei, fie cum zici tu! 13 ia!, ca! Ei! Pleacă de aici! Ei! Mai deranjează şi pe altcineva! ejaculâ vb. I. intr. (fiziol.; despre masculi) a se slobozi, a pritoci, a stropi, a termina, a varia2, a borî. ejaculare s.f. (/i'zw/.^Jaculaţie. ejaculăţie s.f. (fiziol.) ejaculare, ejectă vb. 1.1 tr. (compl. indică fluide, substanţe, produse fiziologice etc.) a evacua, a expulza. A ejectat un jet de gaze printr-un tub. 2 refl. (despre piloţi) a se catapulta. Pilotul s-a ejectat din cauză că avionul a luat foc. ejectâbil, -ă adj. (despre fluide, substanţe, produse fiziologice etc.) evacuat, expulzat, ejectâre s.f. ejecţie, evacuare, expulzare. Ejectarea jetului de gaze se face printr-un tub. ejectdr s.n. (tehn.) 1 efuzor. Prin ejectorsunt evacuate în atmosferă gazele de ardere, la ieşirea lor din reactor. 2 ejector hidraulic = hidroejector. ejecţie s.f. ejectâre, evacuare, expulzare, el, ea pron. pers. pers. 3, s.m., s.f., s.n. I pron. pers. pers. 3 (înlocuieşte numele fiinţei sau obiectului despre care se vorbeşte) dânsul, dânsa (v. dânsul), <înv.> însul, însa (v.îns), nusul, nusa (v. nusul). El este profesor universitar. Ea este doctor în filologie. I11 s.m. (pop.) v. Bărbat. Soţ. 2 s.f. (pop.) v. Nevastă. Soţie. 3 s.m. (eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 4 s.n. (anat.; la oameni; reg; eufem.) v. Dos. Fund. Şezut, elabora vb. I. 1 tr. (compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) a alcătui1, a compune, a crea, a face, a întocmi, a realiza, a redacta, a scrie, a da2, <înv.> a izvodi, a redija, a sintesi, a tocmi, a tonisi. Eminescu a elaborat o operă de valoare universală. Beethoven a elaborat simfonii nemuritoare. 2 tr. (compl. indică rapoarte, cereri, memorii etc.) a alcătui1, a compune, a concepe, a face, a formula, a încheia, a întocmi, a redacta, <înv.> a protocoli. La sfârşit de lună trebuie să elaboreze un raport de activitate. 3 tr. (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să elaboreze o metodă tehnică nouă. 4 tr. (polit.; compl. indică legi, decrete, hotărâri, note etc.) a da2, a emite, a face, <înv.> a slobozi. Guvernul a elaborat un nou pachet de legi. 5 tr.,refl. pas. (tehn.; compl. sau sub. gram. indică metale, aliaje etc.) a (se) pregăti, a (se) prelucra, a (se) prepara. Oţelurile inoxidabile şi anticorozive sunt elaborate în cuptoare electrice. 6 tr. (fiziol.; astăzi rar; despre organe, organisme etc.; compl. indică secreţii, substanţe organice etc.) v. Secreta. 7 tr. (fiziol.; astăzi rar; despre organele digestive sau,p. ext., despre fiinţe; compl. indică alimente introduse în organism) v. Digera. Mistui. elaborare s.f. 1 alcătuire, compunere, creare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris1, <înv.> elaboraţie, izvodire, redacţie, redijare. Elaborarea unei opere ştiinţifice presupune multă trudă. 2 alcătuire, compunere, concepere, formulare, întocmire, redactare. Elaborarea rapoartelor de activitate se face la sfârşit de lună. 3 concepere, creare, imaginare, inventare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, excogitare, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzire. După mai multe încercări, a reuşit elaborarea unei noi metode tehnice. 4 (tehn.) prelucrare, prelucrat1, preparare. Elaborarea oţelurilor inoxidabile şi anticorozive se face în cuptoare electrice. elaborat, -ă adj. (polit.; despre legi, decrete, hotărâri, note etc.) dat2, emis. Iniţial, legea pensiilor elaborată a fost în favoarea pensionarilor. elaboraţie s.f. (înv.) 1 v. Alcătuire. Compunere. Creare. Elaborare. întocmire. Realizare. Redactare. Scriere. Scris1. 2 (fiziol.) v. Secreţie. 3 (fiziol.) v. Digerare. Digestie. Mistuire. elagâj s.n. (silv.) elagare. Elagajul este un fenomen natural de cădere a crengibr arborilor. elagare s.f. (silv.) elagaj. elan s.n. 1 ardenţă, ardoare, avânt, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbăzare, porneală, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca elan în suflet. 2 ardoare, avânt, impetuozitate, temperament, fugozitate, suflet, mau. Nevăzându-se de mulţi ani, se îmbrăţişează cu elan. elansâ vb. I. refl. (rar) 11 (despre oameni) v. Arunca. Avânta. Azvârli. Precipita. Repezi. Sări. Zvârli. 2 (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre’7) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Porni. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 3 (despre oameni) v. Avânta. Lansa. II fig. (despre oameni) v. Aspira. Aţinti. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Ţinti. Urmări. Visa. Viza2, elansât, -ă adj. (rar) 1 (despre paşi, mers, mişcări) v. Elastic. Elegant. Graţios. Mlădios. Mlădiu. Suplu. Zvelt. 2 fig. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Aprins2. Ardent. Arzător. Avântat. Dionisiac. Efervescent. Entuziasmat. Entuziast. Fervent. Fierbinte. Focos. Incandescent. Incendiar, înaripat. înflăcărat. înfocat. însufleţit. învăpăiat. Pasionat. 5471 elastân s.n. {ind. text.) lycra, spandex. Elas-tanul se foloseşte la fabricarea unor obiecte de îmbrăcăminte: costume de baie, costume pentru scufundări, pantaloni de ciclism, ciorapi de damă, costume de balet sau de gimnastică etc. elastic, -ă adj., s.n. I adj. 1 {despre corpuri, obiecte etc.) flexibil, lax, mlădios, mlădiu, moale, suplu, înmlădios, <înv. şi reg.> suleget, şui4, <înv.> încovoios, plecăcios. Pantofii au talpa elastică. 2 {despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) subţiratic, subţire, suplu, zvelt, <înv. şi reg.> suleget, suletnic, şugar, şui4, şuieţ, tivi-lichiu, <înv.> levent, ivilichiu. Era înaltă, elastică şi cu o ţinută extrem de elegantă. 3 {despre paşi, mers, mişcări) elegant, graţios, mlădios, mlădiu, suplu, zvelt, elansat, înmlădios, mlădiat, felin, pisicos. Se îndepărtează de el cu paşi elastici. 4 fig. {despre oameni sau despre firea lor) acomodabil, adaptabil, flexibil, maleabil, mlădios, suplu. Fiind un om elastic, nu a suferit mult după ce şi-a schimbat locul de muncă. II s.n. gumă, gumilastic, comilastru. Purtau pălării de soare prinse cu elastic pe sub bărbie. elasticităte s.f. 11 flexibilitate, mlădiere, supleţe, înmlădiere, <înv.> încovoiciune, vânj. Ciupeşte corzile chitarei pentru a le încerca elasticitatea. 2 graţie, mlădiere, supleţe, zvelteţe, înmlădiere. Elasticitatea mersului tinerei încântă privirea. 3 inflexiune, intonare, intonaţie, mlădiere, modulare, modulaţie, ton, tonalitate, melodie, întorsătură, întorsură. Vocea ei are o elasticitate foarte plăcută. II fig. flexibilitate, mobilitate, supleţe. O mare calitate umană este judecarea cu elasticitate a faptelor sau a acţiunilor. elaterid s.n. {entom.) Elater segetum; faur1, purecul-dracului (v. purec). eleat, -ă adj. 1 {filos.; în Grecia antică) eleatic. Şcoala eleată a fost înfiinţată în oraşul grecesc Elea. 2 {livr.; despre fenomene, stări, procese etc.) v. Constant. Egal. Imprescriptibil. Imuabil. Imutabil. Invariabil. Invariant. Nepreschimbat. Neschimbător. Permanent, eleâtic, -ă adj. 1 {filos.; în Grecia antică) eleat. 2 {livr.; despre fenomene, stări, procese etc.) v. Constant. Egal. Imprescriptibil. Imuabil. Imutabil. Invariabil. Invariant. Nepreschimbat. Neschimbător. Permanent, elebor s.m. {bot.) Helleborus purpurescens; spânz, spânz-purpuriu, barba-lupului (v. barbă), bojoţel, boşuţă, coada-popii (v. coadă), coaiele-popii (v. coi1), cucurig, iarba-nebunilor (v. iarbă), iarbă-stearpă, iarbă-strănutătoare, iarbă-şerpească, ochiul-boului (v. ochi1), ouăle-popii (v. ou), pădu-chii-popii (v. păduche), poranici, spânjin. electiv, -ă adj. 1 {despre forme de guvernământ, funcţii, oameni etc.) eligibil. în unele state, coroana a fost întâi ereditară, apoi a devenit electivă. 2 {polit.) electoral, electoral, -ă adj. {polit.) electiv. înaintea alegerilor s-au făcut multe adunări electorale. electorat s.n. {polit.) alegători (v. alegător). Electoratul tânăr a fost la vot. electricitate s.f. 11 {fiz.) sarcină, sarcină electrică, <înv.> electrisiruelectru1. Prin frecare, chihlimbarul capătă electricitate. 2 {electr.) curent electric, energie electrică, lumină electrică, vilon. Electricitatea a fost întreruptă timp de câteva minute. II fig. încordare, nervozitate, tensiune. Nepotrivirea lor de temperament făcea ca relaţiile dintre ei să fie dominate de electricitate. electrism s.n. {fiz.; înv.) v. Electricitate. Sarcină. Sarcină electrică, electriza vb. I. tr., refl. fig. {compl. sau sub. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a (se) anima, a (se) însufleţi, a (se) înviora, a (se) aprinde, a (se) dezmorţi, a (se) încinge1, a (se) înfierbânta, a (se) înflăcăra, a învia, a vivifica. Cu glumele lui a electrizat atmosfera din sală. electrizare s.f. I {fiz.) 1 <înv.> electrizaţie. Prin electrizare, un corp se încarcă cu electricitate. 2 electrizare prin influenţă = inducţie electrostatică. Prin electrizare prin influenţă sarcinile se separă şi se redistribuie pe suprafaţa unui conductor datorită acţiunii unui câmp electric. II fig. animare, însufleţire, înviorare, înflăcărare, vivificare. Electrizarea atmosferei unei întruniri se face cu glumele lui. electrizat, -ă adj. fig. {despre atmosferă, ambianţă) animat, însufleţit, înviorat, înflăcărat, trepidant, vivificat. Atmosfera electrizată din sală l-a binedispus. electrizaţie s.f. {fiz.; înv.) v. Electrizare, electroacupunctură s.f. {med.) electro-punctură, galvanopunctură. Electroacupunc-tura este o metodă de acupunctură în care acul primeşte impulsuri electrice. electroanahză s.f. {chim.) analiză electro-chimică, electrogravimetrie. Electroanaliza este realizată cu ajutorul curentului electric. electroaparatâj s.n. {electr.) aparataj electric. Şi-a schimbat mare parte din electroaparata-jul din casă. electroautobuz s.n. {transp.) electrobuz. Electroautobuzul este acţionat electric. electrobur s.n. {tehn.) electrotrepan. Elec-troburul se foloseşte în explorările petroliere şi este acţionat de un motor electric. electrobuz s.n. {transp.) electroautobuz. electrocalorimetru s.n. calorimetru electric, electrocâsnic, -ă adj. {despre aparate electrice) electromenajer. Şi-a cumpărat mai multe aparate electrocasnice. electrocăldură s.f. {electrotehn.) electrotermic. Electrocăldura studiază procedeele tehnice de utilizare a energiei electromagnetice. electrocoagulâre s.f. {med.) diatermocoa-gulare. Electrocoagularea este coagularea ţesuturilor realizată cu ajutorul diatermiei. electroconvulsie s.f. {med.) electroşoc. Electroconvulsia, ca metodă terapeutică, este folosită în anumite boli psihice. electroconvulsivănt s.n. {med.) convulsi-vant electric. Electroconvulsivantul produce convulsii. electrocorindon s.n. {tehn.) electrocorund. Electrocorindonul este folosit ca pulbere abrazivă, la fabricarea pietrelor de polizor şi a pânzelor de şlefuit. electronmicroscop electrocorund s.n. {tehn.) electrocorindon. electrocutare s.f. electrotraumatism, electrocuţiune. Fulgerul şi trăsnetul produc aprinderi şi electrocutări. electrocuţiune s.f. (rar) v. Electrocutare. Electrotraumatism. electrod s.m. {fiz.) 1 {în opoz. cu „anod”) electrod negativ = catod. Prin electrodul negativ iese curentul electric dintr-un mediu conductor. 2 {în opoz. cu „catod”) electrod pozitiv = anod, pol pozitiv (v. pol1), <înv.> placă. Electrodul pozitiv captează electronii emişi de catod dintr-o baie de electroliză. electrodeimogramă si {med.) deimatogramă. Prin electrodermogramă se înregistrează grafic variaţia tensiunii electrice a pielii. electrodiagnostic s.n. {med.) electro-diagnoză. Electrodiagnosticul se bazează pe excitabilitatea organismului la curenţii electrici. electrodiagnoză s.f. {med.; rar) v. Electrodiagnostic. electrodrenâre s.f. drenare electrică, electroerodâre s.f. {metalurg.) electroero-ziune. Electroerodarea este prelucrarea metalelor cu ajutorul descărcărilor electrice. electroeroziune si. {metalurg.) electro-erodare. electroflitru s.n. {tehn.) filtru electric. Elec-trofiltrul este folosit pentru captarea prafului din atmosfera unor încăperi. electrofocalizâre s.f. {biochim.) izoelectro-focalizare. Electrofocalizarea este o metodă de separare a proteinelor în funcţie depH-ul lor izoelectric. electrofon s.n. {electron.) pick-up. Electro-fonul transformă vibraţiile mecanice de pe un disc în vibraţii acustice. electrografîe s.f. {înv.) v. Galvanoplastie. electrogravimetrie si. (chim.) analiză elec-trochimică, electroanaliză. electromenajer, -ă adj. (despre aparate electrice) electrocâsnic. electrometrie s.f. (chim.) potenţiometrie. Electrometria este o metodă de analiză chimică volumetrică. electromotor s.n. motor electric. Electromotorul transformă energia electrică în energie mecanică. electron s.n. (fiz.) 1 negaton, negatron. Electronul este purtătorul unei sarcini electrice negative, care este egală cu sarcina electrică pozitivă a protonului. 2 electron pozitiv = antielectron,pozitron. Electronul pozitiv are sarcină electrică pozitivă. electronarcoză s.f. (med.) electrosomn, galvanonarcoză. Prin electronarcoză se face anestezia generală prin acţiunea curentului electric asupra creierului. electronică integrată s.f. (electron.) microelectronică. Electronica integrată se ocupă cu studiul producerii şi al utilizării pieselor, al circuitelor şi al aparatelor electronice miniaturale. electroniciăn, -ă s.m., s.f. electronist, electronist, -ă s.m., s.f. electroniciăn. Electronistul este specializat în electronică. electronmicroscop s.n. (optic., electron.) microscop electronic. Laboratorul de biologie din şcoală este dotat şi cu un electronmicroscop. electronooptic electronooptic, -ă adj. (fiz.; despre aparate, dispozitive) electrooptic. Aparatele electrono-optice au o parte electrică şi una optică. electrooptic, -ă adj. (fiz.; despre aparate, dispozitive) electronooptic. electropalân s.n. (tehn.) electrostivuitor, palan electric. Electropalanul este un stivuitor acţionat electric. electropneumogrâf s.n. (med.) pneumo-graf electric. Electropneumograful înregistrează amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor respiratorii ale toracelui. electropunctură s.f. (med.) electroacu-punctură, galvanopunctură. electrosomn s.n. (med.) electronarcoză, galvanonarcoză. electrostivuitor s.n. (tehn.) electropalan, palan electric. electroşoc s.n. (med.) electroconvulsie. electrotaxie s.f. (biol.) electrotropism. Elec-trotaxia este orientarea organismelor în anumite direcţii sub influenţa curentului electric. electroterapeutic, -ă adj. (med., med. vet.) electroterapic. Procedurile electroterapeutice folosesc acţiunea generală a curentului galvanic asupra organismului bolnavului. electroterâpic, -â adj. (med., med. vet.) electroterapeutic. electrotermie s.f. (electrotehn.) electrocăl-dură. electrotraumatism s.n. electrocutare, electrocuţiune. electrotrepân s.n. (tehn.) electrobur. electrotropism s.n. (biol.) electrotaxie. electrovalenţă s.f. (chim.) legătură electro-valentă, legătură heteropolară, legătură ionică. Electrovalenţa se stabileşte între ioni cu sarcini electrice de semn contrar. electroventilator s.n. (electron.) ventilator electric. electru1 s.n. (înv.) v. Electricitate. Sarcină. Sarcină electrică. electru2 s.n. (înv.) v. Ambră galbenă. Chihlimbar. Succin. elecţiune s.n. alegere, alternativă, optare, opţiune. Această elecţiune îi va asigura reuşita la concurs. elefant s.m. (zool.) 1 (şi elefant-asiatic, elefant-indian înv. elefant-indic) Elephas maximus; <înv.> fii, fildeş. 2 (şi elefant-afri-can) Loxodonta africana; <înv.> fii, fildeş, elefantesc,-ă adj. (indică dimensiunea; de obicei p. exager.; glum.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) v. Colosal. Enorm. Fabulos. Fantastic. Gigantic. Imens. Uriaş, elefantiazis s.n. (med.) filarioză,pahidermie. Elefantiazisul este caracterizat prin dezvoltarea exagerată a unor părţi ale corpului, de obicei a membrelor inferioare. elefântic, -ă adj. (de obicei prin exager.) elefantin. elefantul, -ă adj. (de obicei prin exager.) elefântic. Tânărul are un corp elefantin. Spre bătrâneţe, picioarele i-au devenit elefantine. elegant, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) aranjat2, cochet, dichisit, fercheş, ferchezuit, gătit2, îngrijit, faşionabil, dres3, chitit1, cool, felezuit, mişto, spilcuit, cinaş, faidoş, ghilosit, nialcoş, schitaci2, tighinit, titirit, tivilichiu, ţifraş, <înv.> cilibiu, galant, levent, stolit, zarif, muchelef, pempant, lustruit2, întitirizat,şucar,ţigluit. Este o încântare să-şi vadă soţia mereu elegantă. 2 (despre obiecte de îmbrăcămintesau de încălţăminte etc.) distins, domnesc, fain, şic1. Totdeauna vine la concert în toalete elegante. 3 (despre obiecte, construcţii, interioare, elemente arhitectonice, vehicule etc.) luxos, somptuos, domnesc. Interiorul teatrului este foarte elegant. 4 (despre oameni sau despre aerul mina, ţinuta etc. lor) distins, fin1, nobil, rafinat2, select, subţire. Are o figură luminoasă şi elegantă. Totdeauna se remarcă printr-o ţinută elegantă. 5 (despre părţi ale corpului) fin1, suplu. Poartă rochii strâmte, pentru a-i ieşi în evidenţă talia elegantă. Tânăra are degetele lungi şi elegante. 6 (desprepaşi, mers, mişcări) elastic, graţios, mlădios, mlădiu, suplu, zvelt, elansat, înmlădios, mlădiat, felin, pisi-cos. Se îndepărtează de el cu paşi eleganţi. 7 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) amabil, atent, culant, curtenitor, drăguţ, galant, gentil, ampresat, levent, <înv.> cortez, libovnic. Nu poţi să-i reproşezi că nu este elegant cu tine. 8 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ales2, delicat, distins, fin1, manierat, politicos, exchiz. Totdeauna are o atitudine elegantă faţă de soţie. 9 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) ales2, aparte, deosebit, distins, elevat, îngrijit, literar, rafinat2, select, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna un limbaj elegant. 10 (rar; despre obiecte, construcţii, interioare etc. sau despre aspectul, înfăţişarea lor) v. Agreabil. Cochet. Drăguţ. Estetic. Frumos. Plăcut. II adv. (modal) cochet, îngrijit. Se îmbracă elegant. eleganţă s.f. 1 bun-gust, distincţie, rafinament, şic1, <înv.> zariflâc, ştaif. Şi-a mobilat casa cu eleganţă. Dă dovadă de multă eleganţă când îşi cumpără obiecte de vestimentaţie. 2 lux, somptuozitate, nielcoşag, mândreţe. Palatul se particularizează prin eleganţa interioarelor. 3 distincţie, fineţe, nobleţe, rafinament, subtilitate, evghenie. Tânăra se remarcăprin eleganţa comportării. îi admiră eleganţa limbajului. 4 delicateţe, fineţe, gingăşie, graţie, suavitate, venustate, <înv.> gingăşime,lin2. Gesturile ei faţă de copii sunt pline de eleganţă. 5 fineţe, supleţe. Poartă rochii strâmte pentru a-i ieşi în evidenţă eleganţa taliei. elegiac,-ă adj. 1 (lit; despre producţii literare, mai ales în versuri sau despre părţi, atribute ale lor) elegie. V. Hugo şi-a însuşit genurile epic, elegiac, dramatic şi satiric. în distihul elegiac primul vers este hexametru, iar al doilea este un pentametru. 2 melancolic, trist. Este stăpânită de un puternic senti- ment elegiac. Soprana a cântat o melodie elegiacă. elegie, -ă adj. (lit; rar; despre producţii literare, mai ales în versuri sau despre părţi, atribute ale lor) v. Elegiac, elegie s.f. fig. melancolie, tristeţe. Vremea ploioasă de toamnă târzie îţi creează o stare de elegie. elei interj, (pop.) 1 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) v. A1! Ah! Ehei! Ei! Hei1! I2! O! Of! Ti! Vai! 2 (exprimă mirare, uimire, surprindere) v. A1! Aoleu! E2! Ehei! Ei! Hei1! I2! O! Ofl Ti!Vai! eleimosmă s.f. (bis.; înv.) v. Milă. Milostenie. Milostivire. Pomană, element s.n. 11 componentă (v. component), constituentă (v. constituent), parte. Mecanicul a verificat elementele sistemului de frânare. 2 (lingv.) element autohton = substrat. Elementul autohton din limba română este reprezentat de cuvintele daco-tra-ce; element lexical = lemă. Se face simţită tendinţa de eliminare a elementelor lexicale care nu mai corespund noilor realităţi sociale; (gram.) element corelativ=corelator. Elementul corelativ este un cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt ce indică un raport de reciprocitate. 3 (chim.) corp simplu. Elementul are moleculele formate din atomi de acelaşi fel. 4 (fiz.) pilă electrică (v. pilă1), <înv.> stâlp voltaic, stâlpul lui Volta (v. stâlp). Elementul este un tip special de generator electric. 5 (fiz.) element galvanic = pilă de curent continuu (v. pilă1), pilă electrochimică (v. pilă1). Elementul galvanic are polul pozitiv de cărbune şi polul negativ de zinc. 6 (la pl; chim.) elemente rare = pământuri rare (v. pământ). Elementele rare reprezintă un grup de oxizi metalici ai unor elemente chimice rare. 7 (la pl. elemente; de obicei determ. prin „naturii’) stihii (v. stihie). Cele patru elemente sunt: focul, apa, aerul şi pământul Elementele naturii s-au dezlănţuit cu violenţă. 8 (lapl elemente; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică sfera, domeniul etc.) cunoştinţe (v. cunoştinţă), noţiuni (v. noţiune). Stăpâneşte bine elementele de baza ale matematicii. I11 (constr. cu vb. ca „a fi”, „a se afla”, „a se simţi”, „a trăi”) mediu1. Când se află la mare, este în elementul lui. 2 natură, specific. Nu se descuraja nici în cele mai grele momente; aşa era elementul lui. 3 (rar) v. Specific. Specificitate, elementăr, -ă adj. 11 (despre calcule, exerciţii, socoteli etc.) simplu. Au avut de rezolvat exerciţii elementare. 2 (despre noţiuni, judecăţi etc.) primar, rudimentar, simplu. Unii elevi abia îşi însuşesc noţiunile elementare de gramatică. 3 (mai ales despre discipline ştiinţifice) primar. A găsit într-un anticariat o gramatică elementară veche a limbii române. 4 (despre noţiuni, cunoştinţe, cursuri, tratate etc.) simplu, uşor2, accesibil. Cursul de folcloristică este elementar. 5 (despre teorii, cugetări, afirmaţii etc.) neevoluat, simplist. Definiţia unei noţiuni nu trebuie să fie elementară şi neştiinţifică. 6 (despre oameni eliberat sau despre însuşiri, manifestări etc. ale lor) primitiv, rudimentar. Este un pesimist elementar şi brutal. II (despreprincipii, noţiuni etc.) capital2, esenţial, fundamental. Libertatea este un drept elementar al omului. III natural. Apa este o substanţă elementară. elementarităte s.f. (rar) v. Simplicitate. Simplitate. elân, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. elenic, elinesc. Cultura elenă a influenţat cultura romană. 2 s.f. (lingv.; în forma elină) greacă veche (v. grec), <înv.> elinie, elinică. Elina este prima fază din evoluţia limbii greceşti, care precedă greaca bizantină. 3 s.m., s.f. (rar) v. Grec. 4 adj., s.m., s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. elenic, -ă adj. 1 elen, elinesc. 2 (rar) v. Grec. Grecesc. elenism s.n. (ist) epoca elenistică (v. epocă), perioada elenistică (v. perioadă). în elenism au înflorit artele. elenizâ vb. I. tr., refl. <înv.> a (se) elini. în decursul vremii, unele populaţii din Pelopo-nes s-au elenizat. eleron s.n. (av.) aripioară. Cu ajutorul ele-roanelor se execută virajele. eleusme s.f. pl. (în Grecia antică) misterele eleusine (v. mister2), misterele eleusinice (v. mister2), <înv.> tainele eleusineşti (v. taină). Eleusinele erau serbări în cinstea zeiţei Demeter. elev,-ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (pedag.) copil de şcoală (v. copil1), şcolar1, şcolăriţă, <înv.> copil de învăţătură (v. copil1), scolastic, şcolean, ucenic, uceniţă. Cel mai mare dintre fiii lui este elev. 2 s.m. (mar.; în unele ţări) elev-ofi-ţer- aspirant. Elevul-ofiţer face practică pe o navă civilă, în vederea obţinerii gradului de ofiţer stagiar. 3 s.m., s.f. discipol, învăţăcel, ucenic, cirac, <înv.> şcolar1, uceniţă. Socrate a avut mulţi elevi. elevă vb. 1.1 tr. (compl. indică edificii, construcţii etc.) a clădi, a construi, a dura1, a edifica, a face, a înălţa, a ridica, a zidi, a erija, <înv. şi reg.> a zidui, a ipuli, <înv.> a edifia, a temeia, a zidări, a etabla, a urzi. Au elevat o nouă biserică în oraş. 2 tr.,refl. (înv.; despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) v. Avansa. Dezvolta. Evolua. înainta. Progresa. Propăşi. elevâre s.f. distincţie, elevaţie, grandoare, nobleţe, levitaţie. elevat, -ă adj. 1 (despre oameni, grupuri sociale, profesionale etc. sau despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, fin1, patrician, rafinat2, rasat, select, stilat, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane elevate. 2 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) ales2, aparte, deosebit, distins, elegant, îngrijit, literar, rafinat2, select, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna un limbaj elevat 3 (despre atitudini ale oamenilor, despre stil etc.) academic, distins, sobru, solemn. S-a remarcat prin stilul elevat al intervenţiei sale. elevat6r s.n. (tehn.) 1 încărcător. Pe cheiuri erau zeci de elevatoare care coborau şi ridicau marfă. 2 elevator hidraulic=hidroelevator. elevâţie s.f. 1 (în opoz. cu „concavitate”) convexitate, excrescenţă, ieşind, ieşitură, proeminenţă, protuberanţă, ridicătură, umflătură, eminenţă, buricătură, bolfa, <înv.> scosătură, scoţătură, cocoaşă. Trebuie să aplatizeze elevaţia de pe suprafaţa piesei. 2 distincţie, elevare, grandoare, nobleţe, levitaţie. Ceea ce trebuie admirat la dramaturg se referă la esenţa mesajului, la elevaţia spirituală şi mai puţin la spectaculos. 3 eminenţă, superioritate. Cunoscutul actor poate să exprime, cu elevaţie, caracterul personajului interpretat eleveză s.f. (zootehn.) crescătoare. Eleveza este un aparat folosit la creşterea artificială a puilor de găină şi a bobocilor. eliăc, -ă adj. (astron.; înv.) v. Solar, eliberă vb. I. (în concurenţă cu „a libera) 11 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „din) a libera, a salva, a scăpa, a scoate, <înv. şi pop.> a dezbate2, a mântui, a slobozi, <înv.> a apuca, a ierta, a opri, a trimite, a volnici. A fost eliberat din lagărul german la sfârşitul războiului. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi umane, ţâri) a (se) dezrobi, a (se) emancipa, a (se) libera, <înv. şi pop.> a se dezbate2, a (se) mântui, a (se) slobozi, <înv.> a (se) dejuga, a (se) volnici, a (se) descătuşa, a (se) dejuga. Al. I. Cuza a eliberat clăcaşii. După cel de- al Doilea Război Mondial, foarte multe ţâri s-au eliberat de sub dominaţia colonialistă. 3 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din) a ieşi, a (se) libera, a scăpa, <înv.> a lăsa. Din lipsă de probe, a fost eliberat din închisoare după câteva luni. L-au arestat şi pe el, tocmai când se eliberase ea. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică militari) a (se) libera, a scăpa, <înv. şi pop.> a (se) slobozi, <înv.> a licenţia. După un an de stagiu militar s-a eliberat. 5 tr. (compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) a desărcina, a destitui, a îndepărta, a revoca1, a scoate, a descăuna, a detrona, a mazili, a debarca, a zbura. Ministrul l-a eliberat din funcţia de secretar de stat. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate sau obiecte bine legate, ancorate etc.) a (se) dezlega, <înv. şi pop.> a (se) slobozi, a (se) des-pofila, a (se) dezgădui. A reuşit să se elibereze din funii. Seara, eliberează câinele din lanţ. 2 refl. (despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) a se descleşta, a se desprinde, a se libera, a scăpa. S-a eliberat cu greu din braţele lui. 3 tr., refl. a (se) degaja, a (se) descleşta, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) libera, a scăpa, a scoate, a laşa, <înv. şi pop.> a (se) slobozi. Şi-a descheiat corsetul pentru a-şi elibera talia din încleştarea lui. 4 tr. (compl. indică drumuri, căi de comunicaţie) a debloca, a degaja. Spărgătoarele de gheaţă au eliberat fluviile înghe- ţate. 5 tr. (compl. indică locuinţe, încăperi, spaţii etc.) a evacua, a goli, a libera, a degaja. Chiriaşii au fost nevoiţi să elibereze apartamentul. 6 tr. (compl. indică substanţe) a degaja, a elimina. Humusul eliberează în sol cantităţi însemnate de substanţe humice. 7 tr. (compl. indică acte, documente etc.) a emite. I-a eliberat permisul de călătorie. III fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) dezrobi, a se emancipa. A înţeles că trebuie să se elibereze de sub constrângerea mentalităţilor învechite. Ştiinţa te eliberează de prejudecăţi. 2 refl.,tr. (relig.; sub. sau compl. indică oameni) a (se) izbăvi, a (se) mântui, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, a (se) curăţa, a (se) înălbi, a (se) spăla, a (se) dezbrăca, a (se) ridica, a (se) şterge. în faţa lui Dumnezeu, cei păcătoşi se eliberează prin pocăinţă şi rugăciuni. 3 tr. (relig.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de’) a absolvi, a dezlega, a ierta. Preotul l-a eliberat de păcate. eliberăre s.f. (în concurenţă cu „liberare’) II liberare, salvare, scăpare, scoatere, <înv. şi pop.> dezbatere2, mântuire, slobozire, <înv.> eliberaţie, liberaţie, scăpătură, dez-grădire. Eliberarea deţinuţilor din lagărele germane a fost o prioritate pentru armata învingătoare. 2 dezrobire, emancipare, emancipare, liberare, <înv. şi pop.> mântuire, slobozire, <înv. şi reg.> slobozenie, <înv.> slobozie, slobozitură, descătuşare, dejugare. După cel de-al Doilea Război Mondial, multe ţâri au obţinut eliberarea de sub dominaţia colonialistă. 3 ieşire, liberare, scăpare, egresiune, itlac. Avocatul a cerut eliberarea clientului său din arest. 4 (milit.) lăsare la vatră, liberare. Orice soldat în termen aşteaptă eliberarea. 5 desărcinare, destituire, îndepărtare, scoatere, descă-unare, detronare, mazilire, mazilit1, debarcare. Eliberarea lui din funcţia de secretar de stat a avut ca motiv incompetenţa. III dezlegare, <înv. şi pop.> slobozire, <înv.> dezlegătură. Seara, este momentul eliberării câinelui din lanţ. 2 degajare, descleştare, desfacere, desprindere, liberare, scăpare, <înv. şi pop.> slobozire. Descheierea corsetului a produs eliberarea taliei din strânsoare. 3 deblocare, degajare. Eliberarea fluviilor îngheţate se face cu spărgătoare de gheaţă. 4 evacuare, golire, liberare. Proprietarul a cerut chiriaşilor eliberarea apartamentului. 5 emitere, liberare. Eliberarea permiselor de călătorie se face la o direcţie a primăriei. III fig. uşurare. Ce eliberare a simţit când a aflat că nu va fi penalizat! eliberăt, -ă adj. 1 (despre oameni, colectivităţi umane, ţări) dezrobit, emancipat, <înv. şi pop.> mântuit, slobozit2, scăpat, <înv.> dezbătut, descătuşat, dejugat2. Clăcaşii eliberaţi au devenit oameni liberi. 2 (despre fiinţe sau părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate ori despre obiecte bine legate, ancorate etc.) dezlegat2, <înv. şi pop.> desfăcut, slobod, <înv.> slobozit2. Câinele eliberat se joacă cu copiii. eliberator | 550 3 (despre acte, documente etc.) emis, <înv.> slobozit2. Actul eliberat îi va servi la notariat. eliberator, -oare adj., s.m., s.f. dezrobitor, liberator, <înv. şi pop.> mântuitor, slobozitor. Soldaţii eliberatori au fost primiţi de populaţie cu flori. Al. I. Cuza este considerat eliberatorul ţiganilor. eliberâţie s.f. (înv.) v. Eliberare. Liberare. Salvare. Scăpare. Scoatere, elice s.f. 1 {tehn.) <înv.> şurupul lui Arhimede (v. şurub). Elicea şalupei s-a rupt în timpul furtunii. 2 {anat.; arg.) v. Limbă, elicoid, -ă adj. {înv.) v. Elicoidal. elicoidâl, -ă adj. <înv.> elicoid. Roţile elicoi-dale, prin rotaţie, descriu o elice. elidâre s.f. {fon.) eliziune. Elidarea este suprimarea vocalei finale a unui cuvânt când cuvântul următor începe tot cu o vocală. eligibil, -ă adj. {despre forme de guvernământ, funcţii, oameni etc.) electiv. în unele state, coroana a fost întâi ereditară, apoi a devenit eligibilă. elimină vb. 1.1 tr. 1 {compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a îndepărta, a înlătura, a rade, a radia2, a scoate, a suprima, a şterge, a tăia, a efasa, a ştricui, a amputa. A eliminat un rând din text. 2 {compl. indică urme lăsate de corpuri străine sau de substanţe care pătează) a curăţa, a depărta, a îndepărta, a înlătura, a scoate, a dezbârna, a primiţi, a repurga. A eliminat petele de grăsime cu un detergent special. 3 {compl. indică substanţe, alimente, băuturi etc. sau, p. ext., deprinderi considerate nocive; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din ”, „dintre’) a exclude, a înlătura, a scoate, a suprima, a delătura. A eliminat din alimentaţie dulciurile din cauza diabetului. 4 {compl. indică fapte de limbă, de cultură, reguli etc.) a scoate, a lepăda. A reuşit să elimine din vocabularul său toate regionalismele. 5 {compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe” etc.) a exclude, a îndepărta, a înlătura, a scoate, a lichida. Conducerea l-a eliminat din organizaţie din cauza abaterilor repetate. 6 a înlătura, a suprima. Pentru a trata o boală, medicul trebuie să-i elimine cauza. 7 {compl. indică gânduri, senzaţii, sentimente etc.) a ecarta, a înlătura, a suprima, a adormi, a alunga, a îndepărta, a risipi, a râni. A reuşit să-i elimine vigilenţa şi l-a înşelat. 8 {fam.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. I11 tr., refl. {compl. sau sub. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) a (se) degaja, a (se) emana, a (se) emite, a exala, a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a scoate, <înv.> a dezabura, a exabora, a (se) răsfuga, a (se) slobozi. Coşurile fabricilor elimină gaze periculoase pentru sănătate. în timpul reacţiei se elimină un miros specific. 2 tr. {fiziol.; compl. indică fecale, gaze etc.) a evacua. Adesea elimină necontrolat gaze intestinale. 3 tr. {compl. indică substanţe) a degaja, a elibera. 4 tr. {compl. indică aerul pătruns în plămâni prin inspiraţie) a expira. Inspiră adânc aerul şi îl elimină încet. 5 tr. {med.; compl. indică avortoni, embrioni etc.) a expulza. Gravida a eliminat fătul din cauza unei căzături. 6 tr. {despre unele animale; compl. indică ouă, lapţi etc.) a depune. După ce elimină lapţii, unii peşti nu mai mănâncă şi mor. eliminare s.f. 11 anulare, îndepărtare, înlăturare, radiere2, scoaterCsuprimare, ştergere, tăiere. Eliminarea rândului din text a fost necesară pentru că acesta se repeta. 2 curăţare, curăţat1, îndepărtare, înlăturare, scoatere, <înv.> repurgaţie. Pentru eliminarea petelor de grăsime a folosit un detergent special. 3 excludere, îndepărtare, înlăturare, scoatere, suprimare, delăturare. Se recomandă bolnavilor de diabet eliminarea dulciurilor din alimentaţie. 4 excludere, excluziune, îndepărtare, înlăturare, scoatere, <înv.> eliminaţie. Abaterile repetate au determinat eliminarea lui din organizaţie. 5 înlăturare, suprimare. Tratarea unei boli presupune eliminarea cauzei acesteia. I11 degajare, efluenţă, emanare, emanaţie, emisiune, exalare, exalaţie, împrăştiere, răspândire, <înv.> dezaburire, răsfugare, slobozire, răsuflet. Eliminarea de gaze din coşurile fabricilor este periculoasă pentru sănătate. 2 <înv.> eliminaţie. Eliminarea bilei în duoden se face intermitent. 3 (fiziol.) evacuare, <înv.> evacuaţie. Eliminarea gazelor intestinale poate fi controlată prin tratament. eliminat, -ă adj. (despre texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) anulat, înlăturat, scos2, suprimat, şters, tăiat2. Cuvintele eliminate se repetau în text. eliminator, -oăre adj. eliminatoriu, eliminatoriu, -ie adj. eliminator. La acest examen, proba orală este eliminatorie. eliminaţie s.f. (înv.) 1 v. Eliminare. 2 v. Eliminare. Excludere. Excluziune. îndepărtare, înlăturare. Scoatere, elină s.f. (lingv.) = elenă (v. elen). elinesc, -eăscă adj. elen, elenic. Cultura elinească a influenţat cultura romană. elini vb. IV. tr., refl. (înv.) v. Eleniza. elinică subst. invar, (lingv.; grec.; înv.) v. Elină. Greacă veche (v. grec). elini'e s.f. (lingv.; înv.) v. Elină. Greacă veche (v. grec). elipsoid, -ă s.n., adj. 1 s.n. (mat.) elipsoid de revoluţie = elipsoid de rotaţie = sferoid. Elipsoidul de rotaţie se obţine prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale. 2 adj. (rar) v. Elipsoidal. elipsoidăl, -ă adj. elipsoid. Unele bucăţi de rocă au formă elipsoidală. eliptic, -ă adj. oval. Forma meridianelor terestre este eliptică. eliptoci't s.n. (biol.) ovalocit. Eliptocitul este o hematie, ovoidală. eliptocitoză s.f. (med.) ovalocitoză. Elipto-citoza se caracterizează prin prezenţa unui număr anormal de globule roşii în sânge. elităr, -ă adj. elitist. elită s.f. aristocraţie, caimac, cremă, floare, frunte, smântână, spumă. Acest profesor face parte din elita intelectuală a ţârii. elitist, -ă adj. elitar. Teoria elitistă susţine rolul determinant al elitelor în mişcarea istorică şi în conducerea societăţii. elitrocel s.n. (med.) hernie vaginală, laparo-cel. elitroplastîe s.f. (chir.) colpoplastie,vagino-plastie. Vaginul poate fi refăcut prin elitro-plastie. elitroptoză s.f. (med.) coleocel, coleoptoză, colpocel, colpoptoză, prolaps vaginal, vaginocel. Elitroptoză este o proeminenţă în vagin. elitrorafîe s.f. (chir.) colporafie. Elitrorafia este sutura vaginului. elitroragfe s.f. (med.) colporagie. Elitroragia este o hemoragie vaginală. elitrotomies.f. (chir.) colpotomie. Elitrotomia este incizia peretelui vaginal. elixir s.n. (rar) 1 (farm.) v. Doctorie. Medicament. Remediu. 2 fig. v. Chintesenţă. Esenţă. elizeăn, -ă adj. elizeic. Sufletele eroilor ajungeau, potrivit mitologiei greco-romane, în câmpiile elizeene. elizeic, -ă adj. 1 elizean. 2 (despre peisaje, privelişti etc.) magnific, minunat, mirific, paradiziac, splendid, mândru, <înv.> preafrumos, strălucitor, lucitor. în faţă se deschide un peisaj elizeic. eliziune s.f. (fon.) elidare. elocuţiune s.f. (ret.) <înv.> dicţiune. Elocuţiunea se ocupă de arta alegerii şi aranjării cuvintelor într-un discurs. elocvent, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încredinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost elocvente. 2 caracteristic, clasic, definitoriu, reprezentativ, specific, tipic2. îi dă un exemplu elocvent de ceea ce înseamnă marea artă. 3 (despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) revelator, semnificativ, <înv.> spu-nător. Exemplul lui este elocvent şi nu poate fi respins. Protestul său este elocvent. 4 (despre oameni) <înv.> limbut, sloveneţ, slovesnic. N-a cunoscut un profesor mai elocvent ca acesta, care să poată expune atât de limpede problemele cele mai încurcate. II adv. (modal) convingător, serios, <înv.> luminat2. I-a spus elocvent, aducându-i argumente solide, că nu are dreptate. Şi-a exprimat elocvent opinia. elocvenţă s.f. 1 oratorie, oratorism, retorică, facondă, <înv.> limbuţie, ritorie, <înv.> arta vorbirii (v. arfa), vorbire bună, vorbire frumoasă, vorbitorie, vorovire bună, evglotie. Cursul pe care îl predă este despre elocvenţă. Este un avocat care are geniul elocvenţei. 2 expresivitate, plasticitate, pregnanţă, sugestivitate, expresie, <înv.> rostire. Ideea regizorului a fost prezentată în spectacol cu toată elocvenţa artistică necesară. emanare elogia vb. I. tr. (compl indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, <înv.> a fali, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prea-rădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi elogieze eroii. elogiat, -ă adj. (despre eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) glorificat, lăudat, mărit3, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, cântat2. Eroii elogiaţi au murit pentru patrie. elogiativ, -ă adj. (mai ales despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) elogios, encomi-ast, encomiastic, laudativ, <înv.> lăudăros, lăudător. elogiere s.f. exaltare, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, cântare, <înv.> exaltaţie, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteozare, apoteoză. în această scriere elogierea trecutului este evidentă. elogios, -oăsă adj. (mai ales despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) elogiativ, encomi-ast, encomiastic, laudativ, <înv.> lăudăros, lăudător. După vernisaj, în presă au apărut aprecieri elogioase la adresa artiştilor. elogiu s.n. apologie, cinste, cinstire, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat un elogiu meritat. elongă vb. I. refl.,tr. (rar) v. Alungi. întinde. Lungi. Prelungi. elongăt, -ă adj. alungit, lung, lungăreţ, lunguieţ, oblong, prelung, prelungit, lungit, sulatic, <înv. şi reg.> lunguiat, lungureţ, lunguiuş, lunguriu, <înv.> lungatec, lunguiatic, lunguiat. Bluza are capetele gulerului elongate. eloxăj s.n. (metalurg.) eloxare. eloxâre s.f. (metalurg.) eloxaj. Eloxarea este folosită pentru protecţia pieselor de aluminiu. eluănt s.n. (chim.) developănt. Eluantul este un solvent sau un amestec de solvenţi întrebuinţaţi într-o soluţie. eluăre s.f. (chim.) eluţiune. Prin eluare se extrage o substanţă solidă dintr-un amestec de solide cu ajutorul unui lichid. elucidă vb. I. tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) 1 (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluşi, a dezlega, a lămuri, a limpezi, <înv.> a pliroforisi, a descâlci, a descifra, a deznoda, a lumina, a dezveli, a dezghioca. A elucidat împrejurările în care s-a produs crima. 2 (compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) a clarifica, a desluşi, a explica, a explicita, a lămuri, a limpezi, a preciza, a rezolva, a soluţiona, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfeti, a deza-mesteca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie elucidat nu este apariţia acestei credinţe, ci menţinerea ei. Câteodată, în loc să elucideze, strică. elucidăre s.f. 1 clarificare, descurcare, desluşire, dezlegare, lămurire, limpezire, limpezeală, limpezime, netitate, <înv.> deslu-şeală, dezlegătură, pliroforie, cheie, descâlcire, descifrare, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la elucidarea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 2 clarificare, desluşire, explicare, explicaţie, explicitare, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeâlă, răspicare, dezamestecare. Elucidarea menţinerii acestei credinţe este dificilă. elucidăt, -ă adj. 1 (despre situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) clarificat, descurcat, desluşit, lămurit, limpezit2, descâlcit, descifrat, deznodat. împrejurările elucidate ale producerii crimei i-au permis să ia o decizie corectă. 2 (despre gânduri, păreri, informaţii, reprezentări de fapte etc.) clarificat, lămurit, limpezit2. Informaţiile elucidate i-au impus o altă rezolvare a cazului. elucubrănt, -ă adj. (despre situaţii, idei, afirmaţii, manifestări etc. ale oamenilor) aberant, absurd, ilogic, incoerent, iraţional, nelogic, neraţional, stupid. în contextul discuţiei, afirmaţia lui este elucubrantă. elucubrăţie s.f. (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigorie, lo-zeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi elucubraţiile pe care le-a susţinut. eludă vb. I. tr. 1 (compl indică obligaţii, prevederi legale etc.) a evita, a ocoli. Contractul eludează obligaţiile pe care le avea faţă de proprietar. 2 (rar; compl. indică planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) v. Dejuca, împiedica. Strica. Zădărnici, eludăre s.f. evitare, ocolire. La această situaţie gravă se ajunge prin eludarea legii. eluptă vb. I. tr. (înv.; compl. indică succese, victorii, izbânzi, reuşite etc.) v. Câştiga. Cuceri. Dobândi. Obţine. Realiza. Repurta, eluţiune s.f. (chim.) eluare. eluviăl, -ă adj. (pedol; despre soluri) eluvionar, eluvionat. în solul eluvial se produce acumularea humusului. eluviere s.f. (geomorf.) eluvionăre, eluviu, elu-viune. Prin eluviere, sărurile şi substanţele coloide se ridică spre straturile superioare ale solului. eluvionăr, -ă adj. (pedol; despre soluri) eluvial, eluvionat. eluvionăre s.f. (geomorf) eluviere, eluviu, eluviune. eluvionăt, -ă adj. (pedol; despre soluri) eluvial, eluvionar. eluviu s.n. (geomorf.) eluviere, eluvionăre, eluviune. eluviune s.f. (geomorf.) eluviere,eluvionăre, eluviu. elvet, -ă s.m., s.f. (rar) v. Elveţian, elveţie, -ă adj. (rar) v. Elveţian, elveţiăn, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. elveţi-ancă, elvet, <înv.> şviţeran, şviţerancă. Tatăl lui este elveţian. 2 adj. elveţie, <înv.> şviţeran Tablourile cunoscutului pictor au fost expuse în muzee elveţiene. elveţiăncă s.f. elveţiană (v. elveţian), <înv.> şviţerană (v. şviţeran), şviţerancă. emaciă vb. I. refl. (med., med. vet.; despre oameni sau animale ori despre părţi ale corpului lor) a se descărna, a slăbi. Ţinuţi fără hrană multe zile, câinii s-au emaciat. emaciăt, -ă adj. (med., med. vet; despre oameni sau animale ori despre părţi ale corpului lor) descărnat, slăbit. Câinii emaciaţi au fost internaţi în clinica veterinară, pentru tratament. emaciăţie s.f. (med., med. vet.) caşexie, descărnâre, emaciere, slăbire, <înv. şi pop.> slăbiciune, slăbătate. Emaciaţia lui o îngrijorează şi hotărăşte să-l ducă la medic. emaciere s.f. (med., med. vet.) caşexie, des-cămare, emaciaţie, slăbire, <înv. şi pop.> slăbiciune, slăbătate. emagrămă s.f. (meteor.) diagramă aero-logică. Emagramele sunt obţinute în urma sondajelor radio, în altitudine. email s.n. glazură, smalţ, smălţuială, călăi, maz, mazlu, mortasâncă, smânţu-ială. Emailurile pot fi incolore sau colorate. emailâ vb. I. tr. (compl. indică obiecte de metal sau de ceramică ori suprafaţa lor) a glazura, a smălţui. Olarii emailează vasele de ceramică. emailăj s.n. emailare, glazurare, smălţuire, smălţuit1, <înv.> smălţuitură. emailăre s.f. emailaj, glazurare, smălţuire, smălţuit1, <înv.> smălţuitură. Emailarea manuală a vaselor de ceramică este o muncă migăloasă. emailăt, -ă adj. (despre obiecte de metal sau de ceramică ori despre suprafaţa lor) glazurat, smălţuit2, smălţat. A cumpărat mai multe vase de ceramică emailate. emailator s.m. emailor, smălţuitor. Emaila-torul este specializat în lucrări de emailare. emailor s.m. emailator, smălţuitor. emană vb. I. 1 tr., refl. (compl sau sub. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) a (se) degaja, a (se) elimina, a (se) emite, a exala, a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a scoate, <înv.> a dezabura, a exabora, a (se) răsfuga, a (se) slobozi. Coşurile fabricilor emană gaze periculoase pentru sănătate. în timpul reacţiei se emană un miros specific. 2 tr. (compl. indică radiaţii, unde, fascicule etc.) a degaja, a dezvolta, a emite, a produce, a radia1, a răspândi, <înv.> a libera. Lemnele care ard emană căldură. 3 intr. (jur.; despre hotărâri, legi, documente, acte etc.) a proveni1, <înv.> a veni, a izvorî. Hotărârea emană de la minister. emanăresi. 1 degajare, efluenţă, eliminare, emanaţie, emisiune, exalare, exalaţie, împrăştiere, răspândire, <înv.> dezaburire, răsfugare, slobozire, răsuflet. Emanarea de gaze din coşurile fabricilor este periculoasă emanat 1552 pentru sănătate. 2 degajare, dezvoltare, emanaţie, producere, radiere1. Emanarea de căldură în urma arderii lemnelor a încălzit soba. emanat,-ă adj. 1 (despre gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) degajat, emis, exalat, iradiat, împrăştiat, răspândit, scos2. Gazele emanate sunt periculoase pentru sănătate. 2 (despre radiaţii, unde, fascicule etc.) degajat, dezvoltat, emis, radiat, răspândit. Soarele, prin căldura emanată, menţine viaţa pe Pământ. emanatism s.n. (filos.) emanaţionism. Ema-natismul este o doctrină filosofico- religioasă de tendinţă panteistă. emanâţie s.f. 1 degajare, efluenţă, eliminare, emanare, emisiune, exalare, exalaţie, împrăştiere, răspândire, <înv.> dezaburire, răsfugare, slobozire, răsuflet. 2 degajare, dezvoltare, emanare, producere, radiere1. 3 (chim.) emanaţie de radiu = radon. Prin dezintegrarea radiului se produce emanaţia de radiu care este radioactivă. 4 efluviu. Parcul cu flori răspândea emanaţii plăcute. emanaţionism s.n. (filos.) emanatism. emancipâ vb. I. tr., refl. I (compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi umane, ţări) a (se) dezrobi, a (se) elibera, a (se) libera, <înv. şi pop.> a se dezbate2, a (se) mântui, a (se) slobozi, <înv.> a (se) volnici, a (se) descătuşa, a (se) dejuga. Al. I. Cuza a emancipat clăcaşii. După cel de- al Doilea Război Mondial, foarte multe ţâri s-au emancipat de sub dominaţia colonialistă. II fig. 1 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) dezrobi, a (se) elibera. A înţeles că trebuie să se emancipeze de sub constrângerea mentalităţilor învechite. Ştiinţa te emancipează de prejudecăţi. 2 a (se) înnoi, a (se) moderniza. Limba s-a emancipat, îmbogăţindu-şi vocabularul cu foarte multe neologisme. emancipare s.f. 1 dezrobire, eliberare, emancipaţie, liberare, <înv. şi pop.> mântuire, slobozire, <înv. şi reg.> slobozenie, <înv.> de-jugare, slobozie, slobozitură, descătuşare. După cel de- al Doilea Război Mondial, multe ţări au obţinut emanciparea de sub dominaţia colonialistă. 2 evadare. Tinerii simt nevoia, unei emancipări lingvistice. emancipat, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi umane, ţări) dezrobit, eliberat, <înv. şi pop.> mântuit, slobozit2, descătuşat. Clăcaşii emancipaţi au devenit oameni liberi. emancipativ, -ă adj. (jur.; despre legi) eman-cipator. emancipator, -oăre adj. (jur.; despre legi) emancipativ. A respins orice despăgubire acordată de legea emancipatoare. emancipaţie s.f. dezrobire, eliberare, emancipare, liberare, <înv. şi pop.) mântuire, slobozire, <înv. şi reg.> slobozenie, <înv.> dejugare, slobozie, slobozitură, descătuşare, emarginatură s.f. (bot.) crestătură. Petalele acestei flori au emarginaturi. emascula vb. I. tr. (chir.) 1 (compl. indică animale) a castra, a steriliza, a evira, <înv. şi pop.) a scopi, a întoarce, a ju-găni, a stârpi, a bate, a curăţi, a herelui, a suci2. Armăsarul a fost emasculat. 2 (compl. indică cocoşi) a castra, a claponi, a steriliza, a coponi, a curăţi. Şi-a emasculat cocoşii pentru a-i îngrăşa. 3 (compl. indică bărbaţi) a castra, a steriliza, a evira, a scapeţi, <înv. şi pop.) a scopi, <înv.) a dezbărbăţi. Eunucii erau emas-culaţi. emasculare s.f. (chirJf1 (la animale) castrare, castraţie, emasculaţie, sterilizare, întoarcere, jugănire, jugănit1, stârpire, dezbărbăţire. Sumerienii au fost primii care au supus bărbaţii operaţiei de emasculare, pentru a-i transforma în eunuci. emasculăt adj. 1 (despre animale) castrat, sterilizat, <înv. şi pop.> scopit2, becisnic, întoarcere, jugănire, jugănit1, stârpire, evirare, eviraţie, <înv. şi pop.) scopire, scopit1, <înv.) dezbărbăţire. 3 (med.) disfuncţie erectilă, impotenţă, neputinţă. Emasculaţia poate fi tratată. embatic s.n. (jur.; în trecut) emfiteoză, <înv.> bezmăn. Embaticul era o arendă pe termen îndelungat, în schimbul unei redevenţe. embaticâr s.m. (jur.; în trecut) emfiteot, <înv.) bezmănar, embatichier. Embaticarul era persoana care deţinea o proprietate cu embatic. embatichier s.m. (jur.; în trecut; înv.) v. Em-baticar. Emfiteot. emberedisi vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică acte, documente etc.; cu determ. introduse prin prep „la”, „de”sau în dat.) v. Alătura. Anexa. Ataşa. emberedisi't, -ă adj. (înv.; despre acte, documente etc.) v. Alăturat Anex. Anexat Ataşat, emblematic, -ă adj. fig. reprezentativ, revelator, semnificativ, simbolic. A ales ca mot-to pentru volumul său de poezii un vers emblematic. emblemă s.f. 1 simbol, ecuson, <înv.> armături (v. armătură), herb, marcă1, parasi-mă, pavăză, scut, <înv. şi reg.) ţimir. Uşile castelului aveau emblema familiei princiare. embodisi vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică acţiuni, fapte, manifestări etc. ale oamenilor) v. Interzice. împiedica. Opri. embolofazi'e s.f. (med.) embololalie. Em-bolofazia se manifestă prin introducerea inoportună a unor cuvinte fără înţeles în cursul exprimării. embololalie s.f. (med.) embolofazie. embor s.m. (com.; înv.) v. Angrosist, emboricesc, -eăscă adj. (com.; înv.) v. Comercial. Mercantil. Negustoresc, embriocardie s.f. (med.) ritm fetal. Embrio-cardia se aseamănă cu ritmul cordului fetal. embriogeneză s.f. (biol.) embriogenie, dezvoltare embrionară. Embriogeneză este procesul deformare şi de dezvoltare a embrionului unui organism animal sau vegetal. embriogenie s. f (biol.) embriogeneză, dezvoltare embrionară. embrion s.m. 1 (bot.) germen, lepădare, lepădat1, lepădătură, pierdere, pierdere de copil, pierzanie, stâr-peală. Medicii se aşteaptă la o embriotocie spontană. emeletiu s.n. (constr.; reg.) v. Cat. Etaj. Nivel. emenagog, -ă adj., s.n. (farm.) abortiv. Medicamentele emenagoge sunt riscante. emendă vb. I. tr. (compl. indică declaraţii, opinii, texte, cuvinte etc.) a amenda2, a corecta, a corija, a îndrepta, a rectifica, a remedia, a retuşa, <înv.> a corege, rectificaţie, perdaf, reparare, emerge vb. III. intr. fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, a se împânzi, tartru emetic, tartru stibiat. Emeticul este un medicament care provoacă vomă. emetirâl s.n. (farm.) proclorperazină. Eme-tiralul este folosit ca antiemetic. emetizant s.n. (farm.) emetic, vomitiv, <înv.> tartru emetic, tartru stibiat. emfatic, -ă adj. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului emfatic. 2 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs emfatic. emfază s.f. afectare, afectaţie, artificialitate, grandilocvenţă, manierism, patos, preţiozitate, retorism, ampolozitate, artificiozitate, magnilocvenţă, preţiozism, ştaif. Discursul s-a remarcat prin emfaza expunerii. emfite6ts.m. (jur.; în trecut) emfiteot,<înv.> bezmănar, embatichier. Emfiteotul era persoana care deţinea o proprietate cu embatic. emfiteoză s.f. (jur.; în trecut) embatic, <înv.> bezmăn. Emfiteoză era o arendă pe termen îndelungat, în schimbul unei redevenţe. emfizem pulmonar s.n. 1 (med., med. vet.) şui5. Emfizemul pulmonar este cauzat de pierderea elasticităţii ţesutului. 2 (med. vet.; mai ales la cai) tignafes, năduf, şoricei (v. şoricel). emfraxi'e s.f. (med., med. vet.) 1 astupare, înfundare, obliterare, obliteraţie, obstrucţie, obturare, ocluziune, opilaţie. Emfraxia unui vas de sânge se produce din cauza colesterolului crescut. 2 ileus, obstrucţie intestinală, ocluzie intestinală, încurcătură de maţe. Emfraxia constă în întrerupera sau oprirea tranzitului intestinal. emidic s.n. (turc.; înv.) v. Porţie. Raţie, emigra vb. I. intr. 1 (despre oameni sau despre colectivităţi umane; de obicei cu determ. locale care indică ţara sau destinaţia) a se expatria, a pribegi, <înv.> a se desţăra, a se înstrăina, a transmigra. După război, a emigrat în America. 2 (rar; despre animale, păsări, insecte) v. Călători. Migra. 3 (arg.; despre deţinuţi, prizonieri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din7) v. Evada. Fugi. Scăpa. emigrant, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. emigrat, expatriat, pribeag, <înv.> desţărat, transmigrant. Mai mulţi emigranţi clandestini au fost prinşi la graniţă. Persoanele emigrante şi-au părăsit ţara mai ales din motive politice. 2 s.m., s.f. (arg.) v. Evadat. Fugar, emigrare s.f. 1 emigraţie, expatriere, pribegie, <înv.> desţărare, expatriaţie, înstrăinare, transmigrare, transmigraţie. Emigrările sunt, de cele mai multe ori, manifestări de nemulţumire politică. 2 (rar) v. Migrare. Migraţie. emigrat, -ă s.m., s.f., adj. emigrant, expatriat, pribeag, <înv.> desţărat, transmigrant. emigraţie s.f. emigrare, expatriere, pribegie, <înv.> desţărare, expatriaţie, înstrăinare, transmigrare, transmigraţie. eminent, -ă adj. (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales2, deosebit, distins, extraordinar, grozav, ilustru, mare1, remarcabil, titanic1, eminentisim, şoiman, senzaţional, ţonţoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat eminentului artist întreaga carieră. eminentisim, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst.) v. Ales2. Deosebit. Distins. Eminent. Extraordinar. Grozav. Ilustru. Mare1. Remarcabil. Titanic1, eminenţă s.f. 1 elevaţie, superioritate. Cunoscutul actor poate să exprime, cu eminenţă, caracterul personajului interpretat. 2 (în opoz. cu „concavitate”; livr.) v. Convexitate. Elevaţie. Excrescenţă. Ieşind. Ieşitură. Proeminenţă. Protuberanţă. Ridicătură. Umflătură. emi's,-ă adj.,s.n. I adj. 1 (despre gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) degajat, emanat, exalat, iradiat, împrăştiat, răspândit, scos2. Gazele emise sunt periculoase pentru sănătate. 2 (despre radiaţii, unde, fascicule etc.) degajat, dezvoltat, emanat, radiat, răspândit. Soarele, prin căldura emisă, menţine viaţa pe Pământ. II adj. 1 (despre acte, documente etc.) eliberat, <înv.> slobozit2. Actul emis îi va servi la notariat. 2 (polit.; despre legi, decrete, hotărâri, note etc.) dat2, elaborat. Iniţial, legea pensiilor emisă a fost în favoarea pensionarilor. III s.n. (jur.; înv.) 1 v. Decret. 2 v. Ordonanţă. 3 v. Dispoziţie. Normă. Prescripţie. Prevedere. emisăr, -ă s.m., s.f. delegat, împuternicit, mesager, reprezentant, sol1, trimis1, re-prezentator, <înv. şi reg.> tist, mânat, <înv.> deputat, misit, rugător, solitor, vornic. La congres, emisarii străini au fost în număr mare. emisferă s.f. 1 (geom.) semisferă. A calculat bine suprafaţa unei emisfere. 2 (geogr.) <înv.> semiglob. Globul pământesc este împărţit în două emisfere de ecuatorul terestru. 3 (art.; geogr.) emisfera australă = emisfera de sud = emisfera meridională = emisfera sudică = <înv.> emisfera de jos, emisfera de la miazăzi, emisfera despre mia- zăzi. Emisfera australă cuprinde jumătatea de sud a sferei terestre, fiind mărginită de ecuator şi cuprinzând Polul Sud; emisfera boreală = emisfera de nord = emisfera nordică = emisfera septentrională = <înv.> emisfera de miazănoapte emisfera de sus, emisfera despre nord. Emisfera boreală cuprinde jumătatea de nord a sferei terestre, fiind mărginită de ecuator şi cuprinzând Polul Nord. Europa se află în emisfera nordică a Pământului; emisfera de est = emisfera estică = emisfera orientală = <înv.> emisfera despre răsărit, emisfera răsăritală, emisfera răsăritului. Emisfera orientală este jumătatea sferei terestre situată la est de meridianul zero; emisfera de vest = emisfera occidentală = emisfera vestică = <înv.> emisfera apusală, emisfera apusului. Emisfera occidentală este jumătatea sferei terestre situată la vest de meridianul zero; (înv.) emisfera apusală = emisfera apusului v. Emisfera de vest. Emisfera occidentală. Emisfera vestică; emisfera de jos = emisfera de la miazăzi - emisfera despre miazăzi v. Emisfera australă. Emisfera de sud. Emisfera meridională. Emisfera sudică; emisfera de miazănoapte = emisfera de sus = emisfera despre nord v. Emisfera boreală. Emisfera de nord. Emisfera nordică. Emisfera septentrională; emisfera despre răsărit = emisfera răsăritală = emisfera răsăritului v. Emisfera de est. Emisfera estică. Emisfera orientală. 4 (art.; astron.) emisfera australă = emisfera sudică. Emisfera australă este jumătatea de sud a sferei cereşti mărginită de ecuatorul ceresc; emisferaboreală = emisfera nordică. Emisfera boreală este jumătatea de nord a sferei cereşti mărginită de ecuatorul ceresc; emisfera nordică = emisfera boreală; emisfera sudică = emisfera australă. 5 (înv.) v. Ecuator. Ecuator geografic. Ecuator pământesc. Ecuator terestru, emisferic, - ă adj. 1 semisferic. Această insectă are formă emisferică. 2 (tehn.; despre capul niturilor) semirotund. emisie s.f. = emisiune, emisiune s.f. I (şi informa emisie) degajare, efluenţă, eliminare, emanare, emanaţie, exa-lare, exalaţie, împrăştiere, răspândire, <înv.> dezaburire, răsfugare, slobozire, răsuflet. Emisia de gaze din coşurile fabricilor este periculoasă pentru sănătate. I11 emitere. S-a dat un proiect de lege privind emisiunea unei noi monede. 2 (jur.) promulgare, promulgaţie. Guvernul a hotărât emisiunea unui nou pachet de legi. II11 (telec.) transmisiune. A ascultat emisiunea radiofonică a concertului de la Viena. 2 (şi informa emisie) articulare, articulaţie, emitere, prola-ţiune, pronunţare, pronunţie, rostire, <înv.> prozodie, răspundere. Emisiunea corectă a cuvintelor este foarte importantă în unele meserii. 3 (fiz.) emisiuneautoelectronică = emisiune la rece, emisiune prin efect de câmp; emisiune fotoelectronică = fotoemi-siune; emisiune la rece = emisiune autoe-lectronică, emisiune prin efect de câmp; emisiune prin efect de câmp = emisiune autoelectronică, emisiune la rece; emisiune emisiv 1554 radio = radioemisiune. într-o emisiune radio se transmit ştiri, programe culturale, muzică etc.; emisiune termoelectronică = termo-emisie. 4 fig. (rar) v. Exprimare. Enunţare. Formulare. Pronunţare. Rostire. Spunere. Zicere. emisiv, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, substanţe, dispozitive etc.) emitent, emiţător, transmiţă-tor. Măsoară energia radiată de un corp emisiv. emistih s.n. (vers.) <înv.> semistih. Cele două emistihuri ale versului sunt despărţite prin cezură. emitanţă s.f. (fiz.) radianţă. Emitanţa este o mărime fotometrică, egală cu raportul dintre fluxul de lumină emis de suprafaţa unui corp şi aria acestei suprafeţe. emite vb. III. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) a (se) degaja, a (se) elimina, a (se) emana, a exala, a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a scoate, <înv.> a dezabura, a exabora, a (se) răsfuga,a (se) slobozi. Coşurile fabricilor emit gaze periculoase pentru sănătate. în timpul reacţiei se emite un miros specific. 2 tr. (compl. indică radiaţii, unde, fascicule etc.) a degaja, a dezvolta, a emana, a produce, a radia1, a răspândi, <înv.> a libera. Lemnele care ard emit căldură. I11 tr. (polit.; compl. indică legi, decrete, hotărâri, note etc.) a da2, a elabora, a face, <înv.> a slobozi. Guvernul a emis un nou pachet de legi. 2 tr. (despre state, bănci naţionale, instituţii financiare; compl. indică bilete de bancă, monede, bancnote, hârtii de valoare, obligaţii, acţiuni etc.) a lansa, a scoate. Banca Naţională a emis o bancnotă nouă. 3 tr. (compl. indică acte, documente etc.) a elibera. I-a emis permisul de călătorie. 4tr., refl. pas. (jur.) a (se) lansa. Pe numele lui s-a emis un mandat de arestare, II11 tr., refl. pas. (despre aparate sau instalaţii de telecomunicaţii; compl. sau sub. gram. indică filme, muzică,programe de divertisment etc.) a (se) difuza, a (se) transmite. Postul ProTV emite în această seară un film nou cu Mei Gibbson. La radio s-a emis ultimul recital al cvartetului „Voces”. 2 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a pronunţa, a rosti, <înv.> a răspunde. Emite clar cuvintele, fără nicio deformare a lor. 3 tr. a produce, a scoate, <înv. şi pop.> a slobozi. Privighetoarea emite sunete splendide. 4 tr. (mai ales despre oameni; compl. indică ţipete, chiote, răcnete etc.) a da2, a scoate, a slobozi. A emis un ţipăt de groază când a văzut arătarea. emitănt, -ă adj., s.m. 1 adj. (fiz.; despre corpuri, substanţe, dispozitive etc.) emisiv, emiţător, transmiţător. 2 s.m. (fin.) trăgător. Emitentul emite o trată. emitere s.f. 11 emisiune. 2 eliberare, liberare. Emiterea permiselor de călătorie se face la o direcţie a primăriei. 3 (jur.) lansare. Emiterea mandatului de arestare s-a făcut de către un judecător. I11 (telec.) difuzare, transmitere. Emiterea programelor radiofonice muzicale se face la anumite ore. 2 articulare, articulaţie, emisiune, prolaţiune, pro- nunţare, pronunţie, rostire, <înv.> prozodie, răspundere. 3 producere, scoatere, <înv. şi pop.> slobozire. Privighetoarea este renumită pentru emiterea unor sunete splendide. emiţător, -oare adj., s.n. 1 adj. (fiz.; despre corpuri, substanţe, dispozitive etc.) emisiv, emitent, transmiţător. 2 s.n. emiţător radio = radioemiţător. Cu ajutorul emiţătorului radio se produc ttnde electromagnetice folosite la radiocomunicaţii. emolient, -ă adj. (med.) muietor. Şi-a cumpărat o cremă emolientă pentru mâini. emolument s.n. (econ.) beneficiu, câştig, profit, venit1, agoniseală, <înv. şi reg.> provent, vamă, mirişug, snagă, <înv.> ghelir, product, spor, trudă, irat, mană, pamusă. Emolumentul din această afacere a fost de câteva milioane de dolari. emolumentar, -ă adj. (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, fructuos, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este emolumentar pentru ambele părţi. emondăj s.n. (silv.) emondare,emondaţie. Emondajul este operaţia de tăiere a ramurilor inutile de pe trunchiul arborilor pentru a se stimula creşterea lor în înălţime. emondâre s.f. (silv.) emondaj, emondaţie. emondâţie s.f. (silv.) emondaj, emondare. emotiv, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre caracterul, firea lor) afectiv, emoţionabil, impresionabil, sensibil, simţitor, sensibilos, <înv.> simţibil, simţicios, liric, plăpând. Femeile sunt mai emotive decât bărbaţii. 2 (despre stări, procese psihice etc.) afectiv, emoţional. Starea emotivă a tinerei este bună. emotivitate s.f. emoţionabilitate, impresio-nabilitate, sensibilitate, simţire. Femeile au o emotivitate mai puternică decât bărbaţii. emdţie s.f. 1 afect, friguri (v.frig), palpitaţie. Concursul i-a provocat emoţii puternice. 2 duioşie, înduioşare. Este un om dur, care nu ştie ce este emoţia. Glasul îi tremura plin de emoţie. emoţiona vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a emoţionat pe toţi. 2 tr. (despre creaţii, idei etc. ale oamenilor; compl. indică oameni) a impresiona, a sensibiliza. Picturile expuse au emoţionat puternic publicul venit la vernisaj. Muzica clasică o emoţionează. 3 refl. (despre oameni) a se impresiona, a se tulbura. S-a emoţionat profund când şi-a revăzut, după ani, sora. emoţionăbil, -ă adj. (despre oameni sau despre caracterul, firea lor) afectiv, emotiv, impresionabil, sensibil, simţitor, sensibilos, <înv.> simţibil, simţicios, liric, plăpând. emoţionabilităte s.f. emotivitate, impresi-onabilitate, sensibilitate, simţire. emoţional, -ă adj. (despre stări, procese psihice etc.) afectiv, emotiv, emoţionant, -ă adj. (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, duios, impresionant, înduioşător, patetic, răscolitor, tulburător, <înv.> simţitor, mişcător, pătrunzător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost emoţionantă. emoţionâre s.f. 1 afectare, impresionare, înduioşare, tulburare, mişcare, pătrundere, atingere. La cele văzute, emo-ţionarea oamenilor a fost puternică. 2 impresionare, sensibilizare. Arta urmăreşte emoţi-onarea omului. Expoziţia de pictură a produs vizitatorilor o emoţionâre vizibilă. emoţionăt,-ă adj. (despre oameni) 1 afectat1, impresionat, înduioşat, tulburat, <înv.> umilit, atins, înmuiat, mişcat, muiat, tuşat. Emoţionată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. 2 impresionat, sensibilizat. Publicul emoţionat a ovaţionat minute în şir. empatetic, ă adj. empatic. empătic, -ă adj. empatetic. Are un extraordinar dar empatic, reuşind să înţeleagă şi să comunice cu cei din jur. empiem s.n. (med., med. vet.) pleurezie purulentă, piotorax. S-a tratat cu succes de empiem. empiocel s.n. (med., med. vet.) tumoare purulentă. empireu s.n. (astron.; poetic) v. Bolta cerească (v. boltă). Bolta cerului (v. boltă). Boltă. Cer2. Firmament. înaltul cerului (v. înalt). înaltul văzduhului (v. înalt). Sfera cerească (v. sferă). Sferă. Spaţiu, empirîe s.f. (rar) 1 v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). 2 (mai ales cu determ. care indică domeniul posesorul etc.) v. Experienţă. Practică (v. practic). Rutină, empiriocriticism s.n. (filos.) machism. Empi-riocriticismul a apărut la sfârşitul sec. al XlX-lea. emplăstru s.n. (farm.) leucoplast, plasture, <înv.> sparadrap. A acoperit rana cu un em-plastru pentru a nu se infecta. emporă s.f. (arhit. bis.) tribună. Empora este balconul situat deasupra navelor laterale. emul, -ă s.m., s.f. concurent, rival, <înv.> emulator. Savantul are un emul în domeniul geometriei în spaţiu. emulă vb. I. intr. (despre oameni) a concura, a se întrece, a rivaliza, a se lupta. Trebuie să emuleze cu prietenul lui pentru câştigarea premiului. emulăre s.f. concurenţă, emulaţie, întrecere, rivalitate, luptă, turnir, emulaţiv, -ă adj. competitiv, concurenţial, încurajator, stimulativ, stimulator. întrecerile dintre elevi sunt emulative pentru ei. emulator, -oare s.m., s.f. (înv.) v. Concurent. Emul. Rival. emulâţie s.f. concurenţă, emulare, întrecere, rivalitate, luptă, turnir. O emulaţie liberă, reală ajută la dezvoltarea talentelor. emulgator s.m. (chim.) emulsionant,emul-siv. Emulgatorul este o substanţă chimică folosită la obţinerea unei emulsii. 555 | emulsionănts.m. (chim.) emulgator,emulsiv. emulsîvs.n. (chim.) emulgator, emulsio-nant. enantioblast, -ă adj. (bot.; despre embrioni) enantioblastic. Embrionul enantioblast are radicula opusă hilului. enantioblastic, -ă adj. (bot.; despre embrioni) enantioblast. enantiomer s.m. (fiz.) izomer optic. Enan-tiomerul este antipodul optic al unei substanţe. enantiomorfîe s.f. (fiz., chim.) enantiomor-fism. Enantiomorfia este proprietatea a două substanţe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea inversă a celeilalte. enantiomorfîsm s.n. (fiz., chim.) enantio-morfie. enarâ vb. I. tr. (livr.; compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) v. Arăta. Expune. Istorisi. înfăţişă. Nara. Povesti. Prezenta. Relata. Spune, enarăre s.f. (livr.) v. Arătare. Expoziţie. Expunere. Istorisire. înfaţişare. Narare. Povestire. Prezentare. Relatare, enarmome s.f. (muz.; în sistemul muzical temperat) enarmonism. Enarmonia este raportul dintre două sau mai multe sunete care au aceeaşi înălţime, dar poartă denumiri, notaţii diferite. enarmonism s.n. (muz.; în sistemul muzical temperat) enarmonie. enartroză s.f. (anat.) articulaţie mobilă. Enartroza este un tip de diartroză. encaust s.n. (a. plast; înv.) v. Encaustică. encaustică s.f. (a. plast.) <înv.> encaust. în encaustică se utilizează culorile diluate cu ceară topită şi întinse la cald pe tencuială. encefâl s.n. (anat.; impr.) v. Cerebrum. Creier. encefălic, -ă adj. (anat, med., med. vet) encefalitic. Artere encefalice. Boală encefalică. encefalită letargică s.f. (med.) boala somnului (v. boală), hipnopatie,tripanosomiază, tripanosomiază africană, nonă. Encefalita letargică este provocată de un virus transmis de musca-ţeţe şi caracterizată printr-un somn greu. encefalitic, -ă (anat., med., med. vet) ence-falic. encefalografie gazoasă s.f. (med.) pne-umoencefalografie. Encefalografia gazoasă este un procedeu radiologie de explorare a sistemului nervos central. encefalomalades.f. (med.) cerebromalacie, ramolisment cerebral. Encefalomalacia este provocată de întreruperea circulaţiei sangvine într-o porţiune a creierului, în urma unei tromboze sau a unei embolii. encefalopatie degenerativă s.f. (med.) encefaloză. encefaloragîe s.f. (med., med. vet.) hemoragie intracraniană. encefaloză s.f. (med.) encefalopatie degenerativă. encidoped, -ă s.m., s.f. enciclopedist, enciclopedist, -ă s.m., s.f. encidoped. Enciclopedistul are cunoştinţe vaste. enciclopedic, -ă adj. (despre cunoştinţe, studii, cultură etc.) cuprinzător, universal, vast2. Cunoştinţele lui sunt enciclopedice, aparţinând mai multor domenii ale ştiinţei. enciclopedie s.f. (lingv.; de obicei urmat de determ. care indică felul, caracterul) dicţionar enciclopedic. O enciclopedie cuprinde cunoştinţe din toate domeniile. enclitic, -ă adj. (gram.; despre unele articole, pronume, sufixe etc.) postpus, <înv.> postpo-zitiv. Articolul cu poziţia enclitică este articolul hotărât. encliză s.f. (gram.; în opoz. cu „procliză”) postpunere, <înv.> postpoziţie. Preferinţa limbii române pentru encliză a avut urmări sintactice. encomiăst, -ă adj. (mai ales despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) elogiativ, elogios, encomiastic, laudativ, <înv.> lăudăros, lăudător. După vernisaj, în presă au apărut aprecieri encomiaste la adresa artiştilor. encomiăstic, -ă adj. (mai ales despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) elogiativ, elogios, encomiăst, laudativ, <înv.> lăudăros, lăudător. encomion s.n. laudatio, panegiric. După ce i s-a înmânat premiul, un maestru în domeniu i-a făcut cunoscutului actor un vibrant encomion. encrin s.m. (zool.) crin-de-mare, crinoid, pentacrin. Encrinii au aspect de floare de crin. endarteriectomîe s.f. (chir.) tromboen-darteriectomie. Endarteriectomia este excizia endoteliului lezat al unei artere. endecasilab, -ă adj., s.m. (vers.) 1 adj. (despre versuri) endecasilabic. Cele mai dificile versuri endecasilabe sunt cele nerimate. 2 s.m. vers eroic. Traducerea poemului s-a făcut în endecasilabi compuşi din unsprezece silabe. endecasilabic, -ă adj., s.m. (vers.; despre versuri) endecasilab. endemicitătes.f. (biol.) endemism. Endemi-citatea este proprietatea unor specii de plante sau de animale de a ocupa arii restrânse. endemie s.f. (med., med. vet) boală endemică. Endemia izbucneşte într-o regiune geografică dată, din cauze locale. endemism s.n. (biol.) endemicitate. endoblăst s.n. (biol.) endoderm. Endoblas-tul este foiţa interioară a embrionului animalelor superioare. endoderm s.n. 1 (bot) albumen. Endoder-mul este un ţesut vegetal din seminţele unor plante. 2 (biol.) endoblăst. endofi't, -ă adj. (biol; despre organisme vegetale sau animale) endoparazit. Organismele endofite trăiesc în interiorul unor plante. endofori'e s.f. (med.) esoforie, strabism convergent. Endoforia este tendinţa de deviere a ochiului spre interior. endoh'mfă s.f. (biol, anat.) perilimfa. Endo-limfa se găseşte între labirintul osos şi cel membranos al urechii interne. endoluminâl, -ă adj. (anat) intraluminal. Structurile endoluminale se află în interiorul unui vas sau al unui canal. endomicoză s.f. (med) candidoză,moniliază, monilioză, oidiomicoză. Endomicoză este o infecţie micotică a pielii şi a mucoaselor. endoparazit, -ă adj. (biol; despre organisme vegetale sau animale) endofit. energie endoplasmătic, -ă adj. (biol, hist.) endo-plasmic. Reticulul endoplasmatic are rol în modificarea proteinelor, în producerea ma-cromoleculelor. endoplăsmă s.f. (biol, hist.; la organismele monocelulare) granuloplasmă. Endoplasma este partea internă sau centrală a celulei, înconjurată de ectoplasmă. endoplăsmic, -ă adj. (biol, hist.) endoplasmatic. endospor s.m. (bot.) intină. Endosporul este membrana protectoare internă a grăuntelui de polen şi a sporilor ferigii. endoteliu s.n. (anat.) tunică internă. En-doteliul formează învelişul intern al inimii şi al vaselor. endoterm, -ă adj. (fiz., chim.; despre fenomene, procese fizice, chimice) endotermic. endotermic, -ă adj. (fiz., chim.; despre fenomene, procese fizice, chimice) endoterm. Un proces endotermic se produce cu absorbţie de căldură din mediul înconjurător. endotim, -ă adj. (psih.) intern. Lupta en-dotimă cu ea însăşi îi epuizează toată energia. energetic s.n. (farm.) energizant. Energeticele intensifică tonusul psihic. energhisi vb. IV. refl. (grec.; înv.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma, energic, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre oameni) activ, dinamic, <înv.> lucrător. Este un om energic care munceşte mult şi eficient 2 (mai ales despre caracterul oamenilor) impetuos, puternic, tare, vajnic, viguros, învăpăiat. Tânărul, având un caracter energic, înfruntă cu uşurinţă orice adversitate a sorţii. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) impetuos, viguros, nervos, viril. Au fost acţiuni energice pentru respectarea drepturilor omului. 4 (în opoz. cu „şovăielnic”, „nesigur”; despre mers, paşi etc.) apăsat2, ferm, hotărât, îndesat, neabătut, neezitant, neşovăielnic, neşovăitor, sigur. înaintează cu paşi energici. 5 (despre medicamente, tratamente, remedii medicale) bun, drastic, eficace, eficient, puternic, <înv.> dras-tiric, drastiriu, eroic. Pentru ca vindecarea să fie rapidă, i s-a administrat un medicament energic. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ca „a călca”, „a păşi”) apăsat2, ferm, hotărât, sigur. Comandantul vasului calcă energic pe puntea vaporului. 2 (în legătură cu vb. ale vorbirii) apăsat2, ferm, hotărât, poruncitor, răspicat. îi spune energic să plece. energie s.f. 1 dinamism, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, nă-vălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Energia i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o energie inepuizabilă. 2 bărbăţie, putere, vigoare. Are destulă energie ca să-l înfrunte. 3 (fiz.) energie atomică energiza = energie nudeară; energie nucleară = energie atomică. Energia nucleară se obţine prin dezintegrarea atomului în urma unor reacţii nucleare. 4 {electr.) energie electrică = curent electric, electricitate, lumină electrică, vilon. Energia electrică a fost întreruptă timp de câteva minute. energizâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a. (se) înviora, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, a revitaliza, a revivifia, a (se) învioşa, a împrospăta, a (se) redresa, a (se) remonta, a renaşte. Un somn bun l-a energizat. După o cură de vitamine s-a mai energizat. energizânt s.n. (farm.) energetic, enervă vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se nevroza, a se eşofa. Se enervează din orice. S-a enervat atât de tare, încât nu mai vedea nici pe unde calcă. 2 tr. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl enervează cu veşnicele ei lamentări. 3 tr. (fiziol; rar; compl. indică funcţii, organe etc.) v. Activa. Excita. Stimula. 4 tr.,refl. (rar; compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) v. Epuiza. Extenua. Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. enervant, -ă adj., adv. 1 adj. (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) agasant, iritant, plicticos, plictisitor, sâcâitor, supărător, ambetant, <înv.> necăjitor, oripilant, păcătos, âncombrant, şucăritor. Dacă mai pui multe întrebări, rişti să devii enervant. 2 adv. (modal) agasant, sâcâitor, supărător. Scaunul scârţâie enervant. Plouă enervant de mult. întreabă, enervant, acelaşi lucru. enervare s.f. 1 agasare, excitare, iritare, plictisire, sâcâială, sâcâire, tracasare, enervaţie, exacerbare, zădărâre, supărare, <înv.> tribulare, martelaj, zgân-dărire, scurmare. Enervarea colegei a devenit o plăcere pentru el 2 excitabilitate, excitaţie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, surescitabilitate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. Calmantele atenuează starea de enervare a unei persoane. 3 (rar) v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire, enervât, -ă adj. (despre oameni) A agasat, iritat, plictisit, sâcâit, supărat, tracasat, excedat, zădărât, zgândărit, oţetit. Enervat, a părăsit şedinţa pentru că nu mai putea suporta discuţiile inutile. 2 excitat, iritat, necăjit, nervos, stresat, supărat, surescitat, <înv. şi reg.> scârbit, înfierbântat, tensionat, capsat. Enervaţi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. enervaţie s.f. (rar) 1 v. Agasare. Enervare. Excitare. Iritare. PlictisirgfSâcâială. Sâcâire. Tracasare. 2 v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. engastrimi't s.m. ventriloc, <înv.> grăitor din pântece. Engastrimiţii vorbesc fără a mişca buzele şi fără a deschide gura. englez, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. britanic, englezoaică. Englezii sunt mândri de regatul lor. 2 adj. britanic, englezesc, <înv.> anglicesc. Operele lui Shakespeare, marele scriitor englez, aparţin tezaurului umanităţii. englezesc, -eăscă adj. britanic, englez, <înv.> anglicesc. englezi'sm s.n. (lingv.) anglicism. în ultimii ani au pătruns în limba română multe engle-zisme. englezoaică s.f. engleză (v. englez). engolpion s.n. (bis.; la ortodocşi) panaghie. Engolpionul este purtat de arhierei la gât. engomiă vb. I. tr. (rar; compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor.) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. engrâmă s.f. (psih.) mnemă. Engrama reprezintă urma lăsată de un excitant în sistemul nervos central. enigmâtic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona enigmatică a sufletului este greu de definit. 2 (despre oameni) misterios. Bătrâna doamnă este o persoană enigmatică. 3 (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oameni-lor) misterios, neînţeles2, nepriceput, tainic. Se lasă cuprins de farmecul enigmatic al muzicii. îl privea cu o întrebare enigmatică a ochilor. Aluziile pe care le făcea rămân enigmatice. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) misterios, misterioso. enigmă s.f. 1 mister2, problemă, secret2, taină, arcan1, misteriozitate, neînţeles1, ghicitoare (v. ghicitor), <înv.> nepricepere, neştiută (v. neştiut2), neştiutură, rebus, şaradă, logogrif, ascuns1. Pentru mulţi viaţa subacvatică este o enigmă. în natură sunt multe enigme nedezlegate. 2 şaradă. Enigma este un joc distractiv, care se prezintă ca o ghicitoare. 3 (lit.; rar) v. Ghicitoare (v. ghicitor). enjambement s.n. (stil.) ingambament, rejet. Enjambementul este cerut de necesităţi prozodice sau de dorinţa de a evidenţia anumite cuvinte. enkefalme s.f. pl. (biol.) leuenkefaline. Enkefalinele alcătuiesc, împreună cu endo-morfinele, grupul morfinelor endogene. enometru s.n. <înv.> vinometru. Cu enome-trul se determină procentul de alcool din vin. enoriăl, -ă adj. (relig.) parohial, <înv.> paro-hialnic. Scrie la revista enorială. enoriaş, -ă s.m., s.f. (relig.) <înv. şi reg.> parohian, poporan, <înv.> enorit. Enoriaşii din parohie merg regulat la biserică. enori'e s.f. (relig.) parohie, biserică, <înv. şi pop.> popor, <înv. şi reg.> eclesie, <înv.> materă. Biserica din enoria noastră are un iconostas aurit. enorit, -ă s.m., s.f. (relig.; înv.) v. Enoriaş, enorm, -ă adj. (de obicei prin exager.) I (indică dimensiunea) 1 (despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal,fabulos, fantastic, gigantic, imens, uriaş, gargantuesc, gigantesc, babelic, <înv. şi pop.> urieşesc, <înv. şi reg.> nămilos, elefantesc, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii enorme. 2 (despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) colosal,imens, incomensurabil, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, vast2, <înv.> necomensurabil. Supermarketul se întinde pe o suprafaţă enormă. în acest ţinut pădurile ocupă teritorii enorme. 3 (despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) colosal, imens, infinit, necuprins, nefinit, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, neţărmurit, ilimitat, <înv.> nehotărât. După săptămâni de navigat, oceanul pare enorm. Asia este un continent enorm. II (arată cantitatea sau numărul) 1 (despre averi, bogăţii etc.) colosal, fabulos, fantastic, imens, incalculabil, uriaş. I-a rămas o moştenire enormă. 2 (despre grupuri, mulţimi) colosal, imens, incalculabil, incomensurabil, necalculabil, nemăsurat, nenumărat, <înv. şi reg.> nesocotit, nemaisocotit, nesămăluit. O mulţime enormă de oameni se îndreaptă spre centrul oraşului. 3 colosal, considerabil, imens, incalculabil, necalculabil, nelimitat, nenumărat, nemaisocotit, nesămăluit. Factorii nocivi au efecte enorme asupra organismului. 4 (despre preţuri, sume de bani etc.) exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă enormă pentru un autoturism. 5 exorbitant, <înv.> exorbitat Comerciantul evită preţurile enorme, care pot speria clienţii. III (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal,formidabil,gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, 557| nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă enormă. A avut şansa enormă de a participa la o misiune în cosmos. enormitate s.f. 11 gigantism, imensitate. Enormitatea clădirii impresionează. 2 imensitate, infinit, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfârşire, nesfârşit1, vastitate, nemargine, mare2, ocean2, stepă, luciu2, pelag. Din satelit se vede enormitatea continentului asiatic. II {concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigorie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi enormităţile pe care le-a susţinut. enotecă s.f. vinotecă. Crama are o enotecâ în care sunt depozitate mostre de vinuri vechi. enteric, -ă adj. (anat., med.) intestinal. Suferă de o boală enterică. enterobiâză s.f. (med.) oxiuriază, oxiuroză. Enterobiaza este cauzată de prezenţa oxiuri-lor în organism. enterochinăză s.f. (biochim.) enteropepti- dază. Enterochinăză este o enzimă produsă de mucoasa duodenală. enterodi'ză s.f. (med., med. vet.) spălătură intestinală. enterogastrftă s.f. (med., med. vet.) gastro-enterită, urdinare. Enterogastrita se manifestă prin dureri abdominale, diaree etc. enterohemoragie s.f. (med., med. vet.) enteroragie, hemoragie intestinală, enteropeptidăză s.f. (biochim.) enterochi-nază. enteroragie s.f. (med., med. vet.) enterohemoragie, hemoragie intestinală, entezită s.f. (med.) entezopatie, tendinită de inserţie, tendinoperiostită, tenozită. En-tezita este în general de natură traumatică. entezopatie s.f. (med.) entezită, tendinită de inserţie, tendinoperiostită, tenozită. entomofăg, -ă adj. (zool; despre animale) insectivor. Ariciul este un animal entomofâg. entomoffl, -ă adj. (bot.; despre plante) ento-mogam. La plantele entomofile, polenizarea se face prin intermediul insectelor. entomofih'e s.f. (bot.; la plantele entomofile) entomogamie. Entomofilia este polenizarea prin intermediul insectelor. entomogâm, -ă adj. (bot.; despre plante) entomofil. entomogamie s.f. (bot.; la plantele entomofile) entomofilie. entomolog, -a s.m., s.f. (entom.) entomologist Entomologul se ocupă cu studiul insectelor. entomologist, -ă s.m., s.f. (entom.) entomolog. entopic, -ă adj. (despre oameni, populaţii etc.) aborigen, autohton, băştinaş, indigen, neaoş, pământean, vemacular, pământesc, truncuş, <înv.> pământenesc, ierliu. Multe populaţii entopice americane au fost distruse de conchistadori. entorsă s.f. (med., med. vet.) scrânteală, scrântitură, vine încălecate (v. vână). A călcat strâmb şi a făcut o entorsă. entrată s.f. (muz.) introducere. Entrata este scrisă, de obicei, într-un tempo lent, având un caracter aparte din punct de vedere tematic şi expresiv. entusiasi vb. IV. tr., refl. (grec.; înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Entuziasma. înflăcăra. însufleţi. Pasiona, entuziă vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Entuziasma. înflăcăra. însufleţi. Pasiona, entuziăsm s.n. ardenţă, ardoare, avânt, elan, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbăzare, por-neală, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca entuziasm în suflet. entuziasma vb. I. tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) înflăcăra, a (se) însufleţi, a (se) pasiona, a se anflama, a (se) aşar-na, <înv.> a se entuzia, a (se) fierbăza, a (se) entusiasi, a (se) aprinde, a (se) înaripa, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) înfoca, a se întărâta, a (se) învăpăia, a se zvăpăia, a răni. Se entuziasmează când este vorba de politică. entuziasmat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) entuziast, înflăcărat, încălzit, învăpăiat. Era atât de entuziasmată de ceea ce văzuse în excursie, încât nu se putea opri din povestit. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, pasional, ahotnic, <înv.> entuziastic, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs entuziasmat. II adv. (modal) avântat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, îndrăcit. Reacţionează entuziasmat când este vorba despre respectarea democraţiei. entuziăst, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) entuziasmat, înflăcărat, încălzit, învăpăiat. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, pasional, ahotnic, <înv.> entuziastic, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. 3 fervent, pasionat, zelos. Este o admiratoare entuziastă a muzicii lui Verdi. Este un entuziast ascultător de radio. II adv. (modal) avântat, entuziasmat, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, îndrăcit. eohippus entuziastic, -a adj. (îny.;despre mănîfestâri, acţiuni etc. ale oamenilor) V. Arifcnt *AvâiP-tat. Entuziasmat. Entuziast. Ferveatfl^b^ înflăcărat. înfocat. însufleţit Pasiona^nT enudeăre s.f. (chir.) enucleaţie. Eriudmfeîi se face prin izolarea tumorii de ţesiitiirth înconjurătoare. ... .. : enudeăţie s.f. (chir.)enucleare. < enumeră vb. I. tr. (compl. indică idei, fapte, evenimente etc.) a înşira, a înşirui, a cataloga, <înv.> a număra1. La cererea profesorului, elevul a enumerat scriitorii clasici români. enumerăre s.f. enumeraţie,înşirare, înşiruire, catalogare. Profesorul i-a cerut elevului enumerarea scriitorilor clasici români. enumerăţie s.f. enumerare, înşirare, înşiruire, catalogare, enunţ s.n. formulă. Enunţul de la începutul teoremei este general enunţă vb. I. tr. 1 a formula. Elevul a enunţat teorema lui Pitagora. 2 (compl. indică idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) a exprima, a expune, a formula, a prezenta, a spune, <înv.> a înainta, a desface. Şi-a enunţat clar opiniile într-o emisiune televizată. 3 (compl indică idei, opinii, teorii etc. noi, originale) a expune, a formula, a lansa. Au enunţat ideea înfiinţării unei societăţi de binefacere. enunţâres.f. 1 formulare. Enunţarea teoremei a fost corectă. 2 exprimare, formulare, pronunţare, rostire, spunere, zicere, expunere, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), rostitură, <înv. şi reg.> zicală, zicătură, emisiune. Enunţarea clară a opiniilor i-a atras simpatia publicului. 3 expunere, formulare, lansare. Enunţarea ideii înfiinţării unei societăţi de binefacere a produs interes. enunţat, -ă adj. (despre idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) exprimat, formulat, lansat, pronunţat, <înv.> înaintat Au luat în discuţie câteva dintre opiniile enunţate. enunţiativă s.f. (gram.) propoziţie enunţiativă, <înv.> propoziţie expozitivă. Enunţiativa prezintă o acţiune sau o stare ca reală. enurezis s.n. (med., med. vet.) 1 incontinenţă urinară. Enurezisul este neputinţa de a reţine urina. 2 enurezis nocturn = nicture-zis, nicturie. Enurezisul nocturn este incontinenţa urinară nocturnă. enzimătic, -ă adj. (biochim.) diastazic, zimogen. Face experienţe de sinteză enzimatică. enzimă s.f. (biochim.) biocatalizator, catalizator organic, diastază, ferment. Enzimă are rol de catalizator pentru reacţiile din celulele vii. enzimologi'e s.f. (biochim.) zimologie. Enzimologia se ocupă cu studiul fermenţilor, al fermentaţiilor şi al enzimelor. eocen inferior s.n (geol.) paleocen. Eocenul inferior este prima epocă a paleogenului, caracterizată prin apariţia unor noi asociaţii de foraminifere şi prin dezvoltarea rapidă a mamiferelor placentare. eohippus s.m. (paleon.) hiracoteriu. Eo-hippusul este un gen fosil de ecvidee impari-copitate din eocenul inferior. eolian eolian, -ă adj. 1 {lingv.) eolic. Poetul Hesiod a scris în dialectul eolian. 2 (despre procese fizico-geologice, instalaţii etc.) anemogen. Turbinele eoliene sunt acţionate de vânt. eolic, -ă adj. (lingv.) eolian. eolrnă s.f. (muz.; rar) v. Armonică. Armonică de gură. Muzicuţă, eolotrop, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, substanţe etc.) anizotrop. Corpurile eolotrope nu prezintă proprietăţi fizice identice în toate direcţiile. eolotropie s.f. (fiz.) anizotropie. Eolotropie magnetică. eon s.n. (filos.) epocă, eră. Eonul dogmatic. eonism s.n. (psih.) transvestism, travestism. Eonismul constă în adoptarea ţinutei vestimentare a sexului opus. eozinoffl s.n. (hist.) acidofil. Eozinofilul este o leucocită sensibilă la coloranţii acizi. eozoic s.n. (geol.) algonkian, arheozoic, proterozoic. în eozoic au apărut primele forme de viaţă. epâctă s.f. (astron.) <înv.> temelie. Epacta reprezintă numărul de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar. epagogă s.f. (în filos. lui Aristotel) inducţie. Epagoga constă în stabilirea silogistică a unei relaţii între un termen extrem şi un termen mediu, cu ajutorul celuilalt termen extrem. epagogic, -ă adj. (filos.; la Aristotel; despre silogisme) inductiv. într-un silogism epagogic se trece de la particular la general. epanadiploză s.f. (stil.) epanastrofa, proza-podoză, rediţie. Epanadiploza constă în repetarea unui cuvânt la începutul şi la sfârşitul unei unităţi sintactice sau metrice. epanaforă s.f. (stil.) anaforă. O epanaforă rezultă din repetarea aceluiaşi cuvânt sau grup de cuvinte pentru accentuarea unei idei. epanastrofă s.f. (stil.) epanadiploză, proza-podoză, rediţie. epanghelmă s.f. (grec.; înv.) v. Carieră, îndeletnicire. Meserie. Ocupaţie. Profesie, epanodă s.f. (stil.) regresiune. Epanoda constă în reluarea fiecărui cuvânt sau grup de cuvinte dintr-un vers la începutul unor unităţi metrice. epanortoză s.f. (stil.) corecţie. Epanortoza constă în retractarea sau corectarea a ceva afirmat anterior. epârh s.m. (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe şi Catolice) episcop, <înv. şi pop.> vlădică, pişpec,vlădilă, <înv.> chiriarh, superintendent. Eparhul este un rang înalt în ierarhia bisericii. eparhial, -ă adj. (relig.) 1 diecezan, episcopal, <înv. şi pop.> vlădicesc, <înv.> episcopesc, episcopic, pastoral. Episcopia are o tipografie eparhială. 2 (despre adunări, sinoduri, consis-torii) episcopal, <înv.> eparhialnic, eparhie. Episcopul este ales de sinodul eparhial eparhiâlnic, -ă adj. (relig.; înv.; despre adunări, sinoduri, consistorii) v. Eparhial. Episcopal, epărhic, -ă adj. (relig.; înv.; despre adunări, sinoduri, consistorii) v. Eparhial. Episcopal, eparhie s.f. 1 (relig.) dieceză, episcopat, episcopie, <înv. şi pop.> vlădicie. Eparhia este condusă de un episcop. 2 (adm.; înv.; adesea cu determ. nume proprii care precizează unitatea teritorială) v. Provincie, eparven s.n. (med. vet.; la cai sau, rar, la boi) spavan, os mort, şpat. Epar-venul se formează la încheietura piciorului de dinapoi. epata vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a sidera, a stupefia, a surprinde, a şoca, a uimi, a ului1. A luat cuvântul, încercând să-i epateze pe toţi cu cunoştinţele lui. 2 refl. (rar; despre oameni) v. Extazia. Minuna, epatant, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) stupefiant, surprinzător, şocant, uimitor, uluitor, shocking. Are uneori un discurs epatant prin temele controversate dezbătute. epatare s.f. scandalizare, siderare, stupefacţie, stupefiere, şocare, uimire, uluială, uluire. Promovează un gen de publicistică de senzaţie, care urmăreşte epatarea publicului. epibiont s.n. (bot.) altoi1, lăstar1, mlă-diţă, pup2. Epibiontul se implantează într-o plantă-suport pentru a-i ameliora calităţile. epiblemă s.f. (bot.) rizodermă. Epiblema este un strat de celule la rădăcinile tinere. £pic, -ă adj., s.n. I adj. 1 (Ut; despre creaţii artistice, despre stil, manieră de expresie etc.) diegetic, narativ. Autorul a optat în favoarea unui stil epic. 2 fig. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) grandios, impunător, maiestuos, măreţ, homeric, olimpian, olimpic, melean. în romanul său lupta dintre cele două oşti ia proporţii epice. II s.n. (adesea art. epicul; lit.) gen epic. Epicul cuprinde diverse specii de naraţiuni în versuri şi în proză. epicârp s.n. (bot.) exocarp, pieliţă. Preferă merele cu epicarpul de culoare roşie. epicentrâl, -ă adj. epicentric. epicentric, -ă adj. epicentrâl. Regiunea epi-centrică importantă a mişcărilor seismice din România este Vrancea. epicoriu, -ie adj. (livr.; despre particularităţi fizice sau psihice, virtuţi etc. ale oamenilor) v. Infuz. înnăscut. Nativ. Natural, epicratîe s.f. (grec.; înv.) 1 (polit.) v. Stat1. Ţară. 2 (adm.; adesea cu determ. care precizează unitatea teritorială) v. Provincie. 3 (polit.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. epicureic, -ă adj. 1 (filos.) epicureu, epicu-rian. Umanismul occidental s-a format în şcoala poeţilor clasici şi a filosofilor epicureici. 2 epicureu, epicurian, senzual, voluptuos. A trăit din plin, cu o epicureică delectare, toate plăcerile vieţii. epicureu, -ee adj. 1 (filos.) epicureic, epicurian. 2 epicureic, epicurian, senzual, voluptuos. epicurian, -ă adj. 1 (filos.) epicureic, epicureu. 2 epicureic, epicureu, senzual, voluptuos. epidemic, -ă adj. 1 (med, med. vet.; despre boli) contagios, contaminant, infectant, infecţios, molipsitor, transmisibil, <înv. şi pop.> lipicios, <înv, şi reg.> umplător, mutător, <înv.> acolisitor, ciumaş, ciumat, ciumos, împărţitor, lipitor, lipitos, luător, molimos, smreduitor. Bolile epidemice sunt produse de microorganisme patogene. 2 (med. vet.; despre boli ale animalelor) epizootie. Unele boli epidemice ale animalelor pot provoca epidemii şi în rândul oamenilor. epidemie s.f. 1 (med.; adesea urmat de determ. care indică specificul, originea etc.) molimă, boleaznă, boleşniţă, <înv. şi reg.> moarte, bolişte, <înv.> contagiune, molipsire, omor. Medicina modernă încearcă eradicarea epidemiilor de tifos. 2 (med. vet.; rar) v. Epizootie.Molimă. epidermă s.f. 1 (anat.) <înv.> epidermidă. Pielea are un strat superficial, numit epidermă. 2 (anat.; rar) v. Piele. Tegument. 3 (bot; rar) v. Coajă. Scoarţă, epidermiâl, -ă adj. (anat.; înv.) v. Epidermic, epidermic, -ă adj. (anat.) <înv.> epidermiâl. Unui accidentat i s-a făcut o grefă epidermică. epidermidă s.f. (anat.; înv.) v. Epidermă, epidi'ctic, -ă adj. (ret.) demonstrativ. în discursul său oratorul foloseşte mai multe procedee epidictice. epiem s.n. (med., med. vet) piotorax, pleu-rezie purulentă. S-a tratat cu succes de epiem. Epifames.f. (relig. creştină; înv.; nm.pr.)v. Bobotează. epifit, -ă adj. (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor) aericol, aerofit. Plantele epifite nu sunt parazite. epifi'ză s.f. (anat.) corp pineal, glandă pinea-lă. Epifiza influenţează dezvoltarea glandelor sexuale şi procesele metabolice. epifizi'tă s.f. (med.) cifoza adolescenţilor (v. cifoza). Epifizita este o boală de creştere. epiforă s.f. (stil.) epistrofa. Epifora constă în repetarea unui cuvânt ori a unui grup de cuvinte la sfârşitul mai multor unităţi sintactice sau metrice. epigăstru s.n. (anat.) lingurea. Epi-gastrul se află în treimea superioară şi centrală a cavităţii abdominale, între coaste şi ombilic. epigenetic, -ă adj. (geol.; despre minerale sau despre depozite de minerale) epigenic. Mineralele epigenetice se formează în urma unei substituţii chimice sau depunerii. epigeneză s.f. (geol.) epigenie, supraim-punere. Epigeneză este un proces de depunere succesivă a unor minerale, după formarea rocilor în care sunt înglobate. epigenic, -ă adj. (geol.; despre minerale sau despre depozite de minerale) epigenetic. epigeme s.f. (geol.) epigeneză, supraimpu-nere. epigin, -ă adj. (bot.; despre părţile unei flori, în special despre stamine) epiginic. Părţile epigine cresc inserate direct pe ovar. epiginic, -ă adj. (bot.; despre părţile unei flori, în special despre stamine) epigin. epigon s.m. 1 (lit., arte) famul. în tinereţe, poetul a fost epigon al lui Eminescu. 2 (rar) v. Continuator. Succesor. Urmaş, epigonâtion s.n. (bis.; la ortodocşi) nabe-derniţă. Epigonationul este purtat, în timpul slujbei, de arhierei şi de preoţii de rang înalt. 559| epigrâf s.n. motto, gnom. Un vers celebru este epigraf la cartea sa. epigrâfică s.f. (ist.) epigrafie. epigrafi'e s.f. (ist.) epigrâfică. Epigrafia se ocupă cu descifrarea şi interpretarea inscripţiilor vechi. epigramâtic, -ă adj. (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramistic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Cronica teatrală este epigramaticâ. epigramistic, -ă adj. (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant, epiherimă s.f. (grec.; înv.; adesea constr. cu vb. „a comite”, „a face”, „a înfăptui”) v. Faptă. Lucru. epiherisi vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) v. Efectua. Executa. Face. împlini. îndeplini. înfăptui. Realiza. Săvârşi. epihirosi'vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc.) v. Adeveri. Arăta. Atesta. Certifica. Confirma. Demonstra. Dovedi. întări. învedera. Mărturisi. Proba. Sprijini. Stabili. Susţine, epilă vb. I. tr., refl. (cosmet.) a (se) depila. Se epilează lunar la cosmeticiână. epilâre s.f. (cosmet.) depilare, depilaţie, epi-laţie. Epilarea părului se face mai ales în scop estetic. epilator, -oâre adj., s.n. (cosmet.) depilant, depilator. Ceara este o substanţă epilatoare. Epilatorul este folosit pentru îndepărtarea părului de pe anumite părţi ale corpului. epilâţie s.f. (cosmet.) depilare, depilaţie, epilare. epilepsie s.f. (med.) comiţialitate, <înv. şi pop.> năbădăi (v. năbădaie), nevoie, stropşeală, apucat1, boala copiilor (v. boală), boala neagră, boală rea, călcătură, ceasoaie, ceas-rău, ducă-se-pe-pustii, pedepsie1, poceală, pocit1, răutate, răul cel mare, răul cel rău (v. râu) răul copiilor (v. rău), <înv. şi reg.> lovitură, pocâl-tire, stropşire, stropşitură, aboală, agâmbală, alte-alea, beteşug, gâmbă, îmbă-tăciune, lucru rău, malaonie, năbădăici (v. nâ-bădaică), pricină, sfânta boală (v. sfanţ), spasmă (v. spasm), supărar, <înv.> boală de lună, boală din lună, boală lunatică, patimă lunatică. A avut o criză de epilepsie pe stradă. epileptic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) 1 adj. comiţial, lunatic, năbădăios, stropşit. A avut o criză epileptică. 2 s.m., s.f. lunatic, expuncţiune,fine. Filmul a avut un epilog neaşteptat. 2 fine. în Grecia a fost epilogul călătoriei lor. Nimeni nu ştie care va fi epilogul acestei situaţii. epilogâ vb. I. tr. (rar; compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Isprăvi, înceta. încheia. Sfârşi. Termina. epilogîsm s.n. (rar) v. Cugetare. Gândire. Meditare. Meditaţie. Reflectare. Reflecţie. Reflexie. epilogistic, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent, epimonă s.f. (ret.) comoraţie,polisindeton. Epimona este o figură retorică realizată prin folosirea excesivă a conjuncţiilor coordonatoare „şi”, „sau” în propoziţie. epinefrină s.f. (biochim., farm.) adrenalină, suprarenină. Epinefrină este un hormon produs de glandele suprarenale, folosit ca medicament. epinefrom s.n. (med.) suprarenalom. Epi-nefromul este o tumoare a glandei suprarenale. epinetă s.f. (muz.) spinetă. Epineta este un vechi instrument muzical cu clape şi coarde metalice, asemănător clavecinului. epiârc s.m. (jur.; grec.; înv.) v. Sperjur, epiorchie s.f. (jur.; în legislaţiile care admit jurământul ca mijloc de probă; grec.; înv.) v. Jurământ fals. Jurământ mincinos. Sperjur, epipaleoh'tic, -ă s.n., adj. (geol., arheol.) mezolitic. Epipaleoliticul este cuprins între paleolitic şi neolitic. epiplocă s.f. (ret.) concatenaţie. Epiploca este înlănţuirea retorică de anadiploze succesive. epiplon s.n. (anat.) oment. Epiplonul uneşte viscerele, permiţându-le o mişcare limitată. epirogenetic, -ă adj. (geol.; despre mişcări tectonice) epirogenic. Mişcările epirogenetice determină ridicarea sau scufundarea unor blocuri continentale. epirogenic, -ă adj. (geol.; despre mişcări tectonice) epirogenetic. epirot, -ă adj. epirotic. Pyrrhus a fost un viteaz rege epirot. epirotic, -ă adj. epirot. episcop s.m. (relig.) 1 (în organizarea Bisericii Ortodoxe şi Catolice) eparh, <înv. şi pop.> vlădică, pişpec, vlădilă, <înv.> chiriarh, superintendent. Episcopul este un rang înalt în ierarhia bisericii. 2 (art.; în organizarea Bisericii Catolice) episcopul Romei = papă1, pontiful roman (v. pontif), pontiful Romei (v. pontif), sfântul părinte (v. sfânt), suveranul pontif (v. suveran), vicarul lui Hristos (v. vicar), <înv.> papij. Episcopul Romei este şeful suprem al Bisericii Catolice. 3 (în organizarea Bisericii Catolice) episcop diecezan = <înv.> ordinar. Episcopul diecezan are întreaga putere de conducere sau de jurisdicţie asupra unei dieceze. episcopal,-ă adj. (relig.) 1 diecezan, eparhial, <înv. şi pop.> vlădicesc, <înv.> episcopesc, episcopic, pastoral. Episcopia are o tipografie episcopală. 2 (despre adunări, sinoduri, con-sistorii) eparhial, <înv.> eparhialnic, eparhie. Episcopul este ales de sinodul episcopal. episcopat s.n. (relig.) dieceză, eparhie, episcopie, <înv. şi pop.> vlădicie. Episcopatul este condus de un episcop. episcopesc, -eâscă adj. (relig.; înv.) v. Diecezan. Eparhial. Episcopal, episcopic, -ă adj. (relig.; înv.) v. Diecezan. Eparhial. Episcopal. epiteliom episcopie s.f. (relig.) dieceză, eparhie, episcopat, <înv. şi pop.> vlădicie. episod s.n. 1 (lit.) fragment, scena. Ultimul episod al unui roman poliţist este cel mai palpitant. 2 întâmplare. îşi aminteşte cu plăcere episoade din copilărie. episodic, -ă adj. (în opoz. cu „principal”) întâmplător, neesenţial, secundar. Dramaturgii stabilesc profiluri precise personajelor episodice. episperm s.n. (bot.) coajă, tegument. Epis-permul este învelişul exterior al seminţelor. epistasi vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică locuri, obiective, bunuri etc.) v. Păzi. Străjui. Supraveghea. Veghea, epistasîe s.f. (înv.) 1 v. Păzire. Străjuire. Supraveghere. Veghere. 2 v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire. epistât s.m. (înv.) 1 (în trecut) v. Administrator. Intendent. 2 (în trecut) v. Administrator. Vătaf. Vechil. 3 (în Ev. Med., în Ţările Rom. şi mai târziu) v. Logofăt. Vătaf. 4 v. Subcomisar. epistăxis s.n. (med.) rinoragie. Epistaxisul este o hemoragie nazală. epistemologie s.f. (filos.) gnoseologie, no-etică, teoria cunoaşterii (v. teorie). Epistemologia studiază procesul cunoaşterii ştiinţifice, mijloacele de cunoaştere, valorile spiritului uman şi limitele cunoaşterii. epistfl s.n. (arhit.) arhitravă. Epistilul susţine friza. epistimie s.f. (grec.; înv.) v. Disciplină. Ştiinţă. epistolâr s.m. (lit; înv.) v. Epistolier. Epis-tolograf. epistolă s.f. 1 (astăzi mai ales fam.) scrisoare, slovă, <înv. şi pop.> carte, răvaş, exivă, misivă, papir, propis, scris1, <înv.> depeşă, epistolie, literă, pitac2, poslanie, scriptură, tremes, tresură, trimitere, efta, pisanie. îi trimitea mamei lungi epistole de pe front. 2 (lit) scrisoare. Multe dintre epistolele lui Horaţiu au caracter satiric. 3 (teol.) epistolie. Epistolele apostolilor sunt incluse în Noul Testament. epistolie s.f. 1 (teol.) epistolă. 2 (înv.) v. Epistolă. Scrisoare, epistolier s.m. (lit.) epistolograf, <înv.> epistolar. A. Odobescu a fost un epistolier cunoscut şi apreciat. epistologrâf s.m. (lit) epistolier, <înv.> epistolar. epistom s.n. (med., med. vet.) tumoare bronşică. Epistomul este pus în evidenţă prin bronhoscopie. epistrofă s.f. (stil.) epiforă. Epistrofa constă în repetarea unui cuvânt ori a unui grup de cuvinte la sfârşitul mai multor unităţi sintactice sau metrice. epităf s.n. (bis.) aer2, pocrovăţ, <înv.> pocroviţă. Pe epitaf sunt reprezentate scene de la înmormântarea lui Iisus Hristos. epiteliom s.n. (med.) 1 carcinom. Epitelio-mul este o tumoare malignă a ţesutului epite-lial. 2 epiteliom anexial = carcinom anexial. Epitelioamele axiale cu malignitate mare epiteorisi sunt cele sudoripare şi sebacee; epiteliom bazolcelular = carcinom bazocelular. Epi-teliomul bazocelular este localizat îndeosebi în regiunea feţei, caracterizându-se prin evoluţie lentă şi malignitate strict locală. epiteorisi vb. IV. tr. [grec.; înv.; compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Investiga. Studia. Urmări, epitet s.n. 1 (stil; mai ales cu determ. care indică felul, rolul etc.) atribut. La Emi-nescu, fiecare epitet este o explozie de lumină. 2 calificativ. Pentru că era mai dolofan, copiii i-au dat epitetul „mingiuţă”. epitetic, -ă adj. (fon.; despre sunete sau silabe) paragogic. O silabă epitetică se adaugă la sfârşitul unui cuvânt. epiteză s.f. (fon.) paragogă. Epiteza este adăugarea unui sunet sau a unei silabe la sfârşitul unui cuvânt. epitimi'e1 s.f. (grec.; înv.) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Remuş-care. epitimi'e2 s.f. (grec.; înv.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1, epitdmă s.f. (înv.) v. Rezumat. Sinteză. Sumar. epitop s.m. (med.) determinant antigenic, situs antigenic. Epitopul este partea moleculei de antigen la nivelul căreia se leagă anticorpul specific. epi'trop s.m. 1 (jur.) tutore, măştihoi, <înv.> epitropă2, ispravnic, tutrice. Unchiul este epitropul nepoţilor minori râmaşi orfani. 2 (în trecut, în Ţările Rom.) efor, <înv. şi reg.> antist,<înv.> gociman. Gh. Lazăr a fost primul epitrop al Instrucţiunii Publice. 3 (jur.; înv.) v. Curator. epitropă1 s.f. (ret.) concesie. Prin epitropă se acceptă formal acuzaţia venită din partea adversarului, dar se reiau exagerat argumentele acestuia pentru a se sublinia lipsa lor de temei. epitropă2 s.f. (jur.; înv.) v. Epitrop. Tutore, epitropi' vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică minori) v. Tutela. epitropi'e s.f. 1 (jur.) tutelă, tutorat, tutorie, <înv.> isprăvnicie. Copiii orfani se află sub epitropia unchiului lor. 2 (în trecut, în Ţările Rom.; de obicei urmat de determ. în gen.) eforie. Epitropia şcolilor. Epitropia spitalelor. 3 (polit; înv.) v. Suzeranitate, epitropisi vb. IV. tr. (înv.) 1 (jur.; compl. indică minori) v. Tutela. 2 (compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce. Gospodări. Manageriza. Ţine. epitropisi're s.f. (înv.) 1 (jur.) v. Tutelaj. Tutelare. 2 (polit.) v. Suzeranitate, epitropisi't s.m. (jur.; înv.) v. Pupil, epiu s.n. (hidrotehn.) pinten. Epiul are rolul dea regulariza cursul unei ape. epiziotomi'e s.f. (chir.) vaginoperineotomie. Prin epiziotomie se previne ruptura trauma- tică a perineului în momentul degajării capului fătului la naştere. epizootie, -ă adj. (med. vet.; despre boli ale animalelor) epidemic. Unele boli epizootice pot provoca epidemii şi în rândul oamenilor. epizootie s.f. (med. vet.) molimă, epidemie, boleaznă, boleşniţă, boliş-te. O epizootie poate dura luni şi chiar ani. epocal, -ă adj. memorabiUcmarcabil. Această invenţie este un eveniment epocal în istoria omenirii. epocă s.f. 11 interval, perioadă, răstimp, spaţiu, timp, vreme, <înv. şi pop.> soroc, răspas, <înv. şi reg.> seamă, <înv.> zăstimp, protesmie. Epocile de dezvoltare economică sunt faste pentru progresul unei societăţi. 2 (urmat de determ. în gen., indică o perioadă marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific, de o personalitate importantă sau de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii, fapte etc.) eră, ev, perioadă, secol, timp, veac, vreme, <înv. şi pop.> vârstă1. în epoca lui Ştefan cel Mare s-au ridicat multe biserici în Moldova. Teritoriul a fost ocupat în epoca feudalismului timpuriu. 3 (indică o perioadă de timp considerată ca etapă în desfăşurarea istoriei sau în raport cu stări, situaţii, fapte etc.) eră, ev, <înv. şi pop.> vârstă1.0 epocă moare şi alta se naşte. 4 (indică o perioadă de timp raportată la ceea ce se petrece) eră, secol. S-a format în epoca de afirmare a pozitivismului în biologie. 5 (urmat de determ. care indică punctul de plecare al unei anumite cronologii, un eveniment important de la care se numără anii etc.) eră. începutul epocii creştine este considerat de la naşterea lui Iisus Hristos. 6 (urmat de adj. pos. sau de determ. pron. ori în gen., care indică apartenenţa) perioadă, timp, vreme. A reuşit să atragă în jurul lui un număr mare de scriitori ai epocii sale. 7 (indică un moment din viaţa sau din activitatea unui individ, determinat de una ori de mai multe fapte, situaţii, întâmplări etc. particulare) ani (v. an), perioadă, timp, vreme. Epoca adolescenţei a fost cea mai frumoasă din viaţa sa. Epoca şederii la Viena a fost cea mai prodigioasă din cariera sa muzicală. 8 (indică totalitatea persoanelor care trăiesc în aceeaşi perioadă de timp sau totalitatea acţiunilor, faptelor omeneşti etc. care caracterizează o anumită perioadă de timp) secol, veac, vreme. în opera sa a surprins neliniştea şi aspiraţiile epocii. I11 (geol.) eră, eră geologică, perioadă, timp, vreme. în epoca me-zozoică au apărut primii peşti osoşi, primele păsări şi mamifere. 2 (geol.) epocă glaciară = perioadă glaciară. în epoca glaciară gheţarii ocupau suprafeţe foarte întinse. 3 (art.; arheol.) epoca bronzului = epoca de bronz = <înv.> vârsta bronzului (v. vârstă1), vârsta de bronz (v. vârstă1). Epoca bronzului se caracterizează prin descoperirea metalelor şi prin generalizarea folosirii bronzului; epoca de fier = epoca fierului = <înv.> vârsta de fier (v. vârstă1), vârsta fierului (v. vârstă1), în epoca fierului omul a început să prelucreze şi să folosească fierul; epoca de piatră = epoca pietrei; epoca pietrei = epoca de piatră. Epoca pietrei este caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră. 4 (art.; ist.) epoca elenistică = elenism, perioada elenistică (v. perioadă). în epoca elenistică au înflorit artele. 5 (art) epoca vitezei = secolul vitezei (v. secol). Epoca vitezei se caracterizează printr-un ritm de viaţă alert, printr-o dinamizare a activităţilor în toate domeniile. 6 (filos.) eon, eră. Epoca dogmatică. 7 (biol.) etapă, fază. Creşterea corpului unei fiinţe se împarte în mai multe epoci. 8 perioadă, sezon, timp, vreme, pânc. Epoca cireşelor a trecut. A început epoca verdeţurilor. epolâj s.n. epolare. Epolajul este aducerea armei în poziţia de ochire şi declanşare a focului. epolăre s.n. epolaj. epolet s.n. (milit.) <înv.> spalet, şevron, pagon. Un ofiţer cu epoleţi aurii conducea regimentul în pas de paradă. eponim, -ă adj. eponimic. Pelops este eroul eponim al Peloponesului. epom'mic, -ă adj. (rar) v. Eponim, epopee s.f. (lit.) epos, poem epic. Epopeile homerice au influenţat peste secole mulţi scriitori. epos s.n. (lit.) epopee, poem epic. epruvetă s.f. corp de probă. Epruveta este o piesă supusă unor încercări în vederea determinării proprietăţilor materialului din care este făcută. epuiza vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică bunuri materiale, materii prime etc.) a (se) consuma1, a (se) isprăvi, a (se) sfârşi, a (se) termina, a lichida, a fitui, a (se) găti, a se petrece, <înv.> a săvârşi, a se duce2, a (se) topi. A epuizat toate rezervele alimentare. S-a epuizat tuşul din imprimantă. 2 refl. (despre mărfuri, în special despre publicaţii) a dispărea, a se topi. Cartea s-a epuizat din toate librăriile. 3 tr. (compl. indică resurse naturale sau, p. ext, solul) a secătui. îngrăşămintele chimice folosite abuziv epuizează rezervele de substanţe nutritive din sol. 4 tr. (compl. indică teme, argumente, probleme etc.) a isprăvi, a încheia, a sfârşi, a termina, a găta, a mântui, a seca, a slei. în studiul său nu a reuşit să epuizeze toate aspectele problemei. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) enerva, <înv. şi pop.> a (se) osteni, a se răpune, a se hârşâi, a se snopi, <înv. şi reg.> a se storî, a (se) dehobi, a (se) dologi, a (se) stoci, <înv.> a (se) zămorî, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl epuizează. S-a epuizat mult studiind pentru examenul de titularizare pe post. epuizant, -ă adj. (mai ales despre acţiuni ale oamenilor) anevoios, extenuant, istovitor, 561 | obositor, penibil, vlăguitor, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenicios, <înv.> trudelnic, trudnic, trudos, zdrobitor. Călătoria cu maşina a fost epuizantă din cauza şoselei cu gropi. epuizare s.f. 1 consumare, isprăvire,sfârşire, sfârşit1, terminare. Cartuşul imprimantei trebuie umplut înainte de epuizarea totală a tuşului. 2 secătuire. Epuizarea rezervelor de substanţe nutritive din sol s-a produs din cauza folosirii abuzive a îngrăşămintelor chimice. 3 (tehn.) epuizment. Epuizarea cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou se face în vederea executării unor lucrări de construcţii. 4 isprăvire,sfârşire, terminare. După epuizarea tuturor argumentelor acţiunii sale, a aşteptat decizia comisiei de disciplină. 5 extenuare, istoveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, surmenare, vlăguire, epuizment, exhaustiune, enervare, ener-vaţie, lingăvie, <înv. şi pop.> osteneală, <înv. şi reg.> slăbie1, <înv.> marasm, ostenită (v. ostenit2), sfârşenie, sfârşitură, secare, secătuire, sfărâmare, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală epuizare. epuizat, -ă adj. (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit1, surmenat, trudit, vlăguit, <înv. şi pop.> ostenit1, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâhobit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, epuizat, s-a aşezat pe o bancă. epuizment s.n. 1 (tehn.) epuizare. 2 (livr.) v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. epulidă s.f. (med.) epulis. epulis s.n. (med.) epulidă. Epulisul este o tumoare inflamatorie a mucoasei gingivale. epură vb. I. tr. (tehn.; compl. indică soluţii, amestecuri etc.) a purifica. Apele murdare trebuie să fie epurate înainte de a fi evacuate. epurăre s.f. (tehn.) epuraţie, purificare, purificaţie. Apa supusă operaţiei de epurare poate fi destinată uzului menajer. epurăt, -ă adj. (tehn.; despre soluţii, amestecuri etc.) purificat. Apa epurată poate fi destinată uzului menajer. epurator s.n. (tehn.) purificator. Epuratorul este folosit la purificarea unei substanţe. Epurator de gaze. epurăţie s.f. (tehn.) epurare, purificare, purificaţie. epură s.f. (rar) v. Diagramă. Grafic, epustuflănt, -ă adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; livr.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş, epuvantâbil, -ă adj. (fran.; înv.; despre situaţii, stări, evenimente etc.) v. Groaznic. înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Oribil. Sinistru, equisetum [ekvi’zetum] s.m. (bot.; rar) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). eradică vb. I. tr. 11 (compl. indică boli infecţioase sau contagioase, epidemii etc.) a stârpi. Ciuma a fost eradicată în anumite zone. 2 (livr.; compl. indică plante, mai ales arbori) v. Dezrădăcina. II fig. (compl. indică situaţii tensionate, realităţi sociale negative, manifestări extreme etc.) a desfiinţa, a lichida, a suprima, a dezrădăcina, a extirpa, a stârpi. Corupţia trebuie eradicată prin legi severe. eradicăre s.f. 11 eradicaţie, stârpire. în multe ţâri malaria este în curs de eradicare. 2 (livr.) v. Dezrădăcinare. II fig. desfiinţare, lichidare, suprimare, dezrădăcinare, extirpare, eradicaţie, stârpire. Eradicarea corupţiei este un imperativ major. eradicăţie s.f. (livr.) I 1 v. Eradicare. 2 v. Dezrădăcinare. II fig. v. Desfiinţare. Dezrădăcinare. Eradicare. Extirpare. Lichidare. Suprimare, erasmiăn, -ă adj. (lit.) erasmic. erăsmic, -ă adj. (lit.) erasmian. în opera lui Cervantes se întâlnesc influenţe erasmice. erătă s.f. (tipogr.) corrigenda. în erată se semnalează greşelile de tipar din cuprinsul unei lucrări. erătic, -ă adj. (livr.) 1 v. Instabil. Mişcător. Mobil. Nestatornic. Schimbător. Variabil. 2 (despre oameni) v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond. eră s.f. 11 (urmat de determ. în gen., indică o perioadă marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific, de o personalitate importantă sau de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii, fapte etc.) epocă, ev, perioadă, secol, timp, veac, vreme, <înv. şi pop.> vârstă1. în era lui Ştefan cel Mare s-au ridicat multe biserici în Moldova. Teritoriul a fost ocupat în era feudalismului timpuriu. 2 (indică o perioadă de timp considerată ca etapă în desfăşurarea istoriei sau în raport cu stări, situaţii, fapte etc.) epocă, ev, <înv. şi pop.> vârstă1.0 eră moare şi alta se naşte. 3 (indică o perioadă de timp raportată la ceea ce se petrece) epocă, secol. S-a format în era de afirmare a pozitivismului în biologie. 4 (urmat de determ. care indică punctul de plecare al unei anumite cronologii, un eveniment important de la care se numără anii etc.) epocă. începutul erei creştine este considerat de la naşterea lui Iisus Hristos. II (geol.) 1 (şi eră geologică) epocă, perioadă, timp, vreme. în era mezozoică au apărut primii peşti osoşi, primele păsări şi mamifere. 2 eră primară = paleozoic, primar. Era primară este a doua eră geologică, situată între pre- eredopatie cambrian şi mezozoic. 3 eră secundară = mezozoic. Era secundară este o eră geologică situată între paleozoic şi neozoic. III (filos.) eon, epocă. Era dogmatică. erbaceu, -6e adj. (despre plante) ierbos. Plantele erbacee pot fi anuale, bienale sau perene. erbivor, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre animale) fitofag, plantivor. Animalele erbivore se hrănesc cu vegetale, mai ales cu ierburi. 2 s.m., s.f. (fam.; glum.) v. Vegetarian, erborâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică plante, frunze, flori, seminţe etc.) v. Botaniza. Erbo-riza. erboriză vb. I. tr. (compl. indică plante, frunze, flori, seminţe etc.) a botaniza, <înv.> a erbora. Plantele sunt erborizate pentru a fi studiate. erborizâre s.f. botanizare, erborizaţie. Scopul excursiei studenţilor de la farmacie a fost erborizarea unor specii de plante rare. erborizaţie s.f. (rar) v. Botanizare. Erbori-zare. erchiăn s.m. (turc.; înv.) v. Consilier. Povăţuitor. Sfătuitor. Sfetnic, erdăpăne s.f. pl. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). erect, -ă adj. (bot.; despre plante sau despre părţi, organe ale unor plante, mai ales despre tulpina acestora) drept, vertical. Tulpina bradului este erectă. erecţie s.f. (fiziol.) armătură, erâde s.m. (jur.; livr.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. eredită vb. I. tr. (jur.; înv.; compl indică bunuri, averi, drepturi etc.) v. Dobândi Moşteni, ereditâr, -ă adj. 1 (despre particularităţi fizice sau psihice, tulburări, manifestări patologice etc. ale fiinţelor) congenital, înnăscut, moştenit, <înv.> strămoşesc, erezit. Diabetul este o boală mai ales ereditară. 2 (jur.; despre bunuri) patrimonial. Moşia unde locuieşte este un bun ereditar, moştenit de la bunici. ereditâte s.f. 1 (jur.) moştenire, patrimoniu, succesiune, <înv. şi pop.> moşie, <înv. şi reg.> miraz1, moştină1, rămăşiţă1, strămoşire, <înv.> clironomie, diadohie, dobândă, dosto-ianie, dostoinicie, erezie2, erezire, erezitate, eritagiu, lăsământ, moşnenie, moştenie, ne-mestnicie, ocină, rămas2. După moartea părinţilor, a primit ca ereditate toată averea lor. 2 (biol.) ereditate ancestrală = ereditate de revenire = atavism, reversie. Ereditatea ancestrală indică înrudirea filogenetică a organismelor; ereditate paternală = ereditate paternă = patroclinie. Ereditatea paternală este apariţia, la copil, a unor gene aproape exclusiv de la tată. eredobiologi'e s.f. (biol.) genetică (v. genetic), geneziologie. Eredobiologia studiază fenomenele eredităţii şi ale variabilităţii organismelor vii. eredopati'e s.f. (med., med. vet.) boală ereditară, genopatie. Eredopatia se dezvoltă la un individ prin acţiunea uneia sau mai multor gene mutante din patrimoniul genetic al unuia din părinţi. eredosifilis 1562 eredosifilis s.n. (med.) sifilis congenital, sifilis ereditar. Eredosifilisul apare la copil după o naştere prematură. erem, -ă s.n., adj. (înv.) 1 s.n. (geomorf.) v. Deşert. Landă. Pustietate. Pustiu. 2 adj. (despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) v. Deşert. Gol2. Necultivat. Pustiu. Sălbatic. Vid. eremit s.m. anahoret, ascet, pustnic, schimnic, sihastru, schimonah, solitar, <înv.> as-chitac, aschitean, colibnic, monah, oşelnic, schitnic. Trăieşte izolat, ca un eremit. eremofilă s.f. (bot.) plantă eremofilă (v. plantă1). Eremofilele se dezvoltă în stepe şi în deşerturi. eres s.n. 11 (relig.) erezie1, necredinţă, <înv.> ereticie, ereticitură, minciună. Eresul îi îndepărtează de adevărata credinţă. Coper-nic a fost acuzat de erezie. 2 (livr.) v. Prejudecată. 3 (livr.) v. Superstiţie. 4 (relig.; înv.) v. Sectă. II fig. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, alunecare, erezie1, rătăcire, rătăceală. Va fi pedepsit pentru eresul său, deoarece a încălcat legea. eresenaceâlnic s.m. (înv.) v. Ereziarh. erete s.m. I (ornit.) 1 erete-alb = Circus ma-crourus; şorecar, uliu-alb, uliul-stepelor (v. uliu), uli-de-câmp, uli-palid, şoavă; erete-cenuşiu = erete-sur = Circus pygargus; şorecar, şorecar-cenuşiu, uliu-ce-nuşiu, uliu-sur; erete-de-baltă = ere-te-de-stuf= Circus aeruginosus; şorecar, şo-recar-de-baltă, şorecar-roşu, şorecar-ruginiu, uliu-de-baltă, uliu-de-stuf, uliu-de-trestie; erete-de-câmp = erete-vânât = Circus cyane-us; şorecar, uliu-alb, uliu-vânăt, gaie, uligaie. 2 (şi erete-de-găiniy erete-de-porum-beiy erete-mare) Accipiter gentilis; uliu, uliu-de-porumbi, uliu-porumbac, uliu-po-rumbar, uliul-găinilor (v. uliu), uli-ce-nuşiu, uli-de-găini, uli-mare, boaghe, cobeţ, coroi1, erie, gaie, găinar, hărău, orligan, porumbar2, răţar, şoavă, şurlicar, uligaie, ulior. 3 (şi erete-de-porumbei, erete-de-vrâbii) Accipiter nisus; păsărar, uliu, uliu-mic, uliu-păsărar, uliu-păsăratic, uliu-păsăresc, uliu-vrăbier, uliul-păsărilor (v. uliu), uliul-vrăbiilor (v. uliu), cobeţ, coroi1, erie, lupul-păsărilor (v. lup), săbioară, ulete, uliac, ulior, ulişor, uliuţ. 4 (şi erete-de-iamâ, erete-pitic) Falco columbarius aesalon; ga-ia-găinilor (v. gaie), şoim, şoim-de-iarnă, şoim-pitic, şoimuleţ-de-iamă, şoimuleţ-pitic, uliul-vrăbiilor (v. uliu), vindereu, uli-de-vrăbii, vânător, vântrel, vrăbier. 5 (şi erete-roşu) Falco tinnunculus; vânturel, vânturel-roşu, vânturel-ruginiu, vindereu, uli-de-pasăre, uli-vrăbier, închinător, marinică, şurligaie, şuşugaie, vetruşcă, vinderel-de-turnuri, vinderel-roşu, vrăbier. 6 (şi erete-de-noapte, erete-de-seară) Falco vespertinus; şoimuleţ-de-seară, vânturel, vân-turel-de-seară, vânturel-închis-de-seară, vânturel-vânăt, vindereu, şurligaie, şuşugaie,vinderel-cu-picioare-roşii,vinde-rel-de-seară. 7 (şi erete-roşu-mic) Falco na-umanni; vânturel-mic, vindereu, vin- derel-cu-ghiare-galbene,vinderel-mic. 8 (şi art., eretele-rândunelelor) Falco subbuteo; şoim, şoim-de-vară, şoimul-ciocârliilor (v. şoim), şoimul-rândunelelor (v. şoim), uliu-vânăt, uliul-rândunelelor (v. uliu), uli-păsărar, lăstunar. II (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, eretic, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f., adj. (relig.) adamit, anticrist, schismaţie, papistaş, letin, necredincios, păgân, <înv. şi reg.> spurcat2, <înv.> disident, <înv.; deprec. sau peior.> spurcăciune. Savantul a fost considerat de Inchiziţie un eretic. 2 adj. (relig.; despre doctrine, scrieri, manifestări etc. religioase) papistaş, papistăşesc, eretical. Biserica combate doctrinele eretice. 3 s.m.,s.f. (filos., relig.; în opoz. cu „religios”; rar) v. Ateu. Ire-ligios. Liber-cugetător. Necredincios. Păgân. 4 s.m. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. I11 adj., s.m. (rar) v. Anticonformist. Heterodox. Inconformist. Ne-conformist. Nonconformist. 2 adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim, eretical, -ă adj. (relig.; ital.; înv.; despre doctrine, scrieri, manifestări etc. religioase) v. Eretic. ereticie s.f. (relig.; înv.) v. Eres. Erezie1, ereticitură s.f. (relig.; înv.) v. Eres. Erezie1, eretocrisi'e s.f. (jur.; înv.) <înv.> arbitraj. Pentru eretocrisie sunt judecători aleşi de amândouă părţile împricinate. eretocri't s.m. (grec.; înv.) v. Arbitru. Judecător. ereutofobi'e s.f. (psih.) eritrofobie. Suferă de ereutofobie. erezi vb. IV. tr. 1 (jur.; înv. şi reg.; compl. indică bunuri, averi, drepturi etc.) v. Dobândi. Moşteni. 2 (înv.; compl. indică obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) v. Căpăta. Dobândi. Obţine. Primi. ereziârh s.m. <înv.> eresenacealnic. Erezi-arhul este fondatorul unei erezii sau conducătorul unei secte eretice. Paul a fost un ereziarh de origine armeană. erezie1 s.f. 1 (relig.) eres, necredinţă, <înv.> ereticie, ereticitură, minciună. Erezia te îndepărtează de adevărata credinţă. Co-pernic a fost acuzat de erezie. 2 fig. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, alunecare, eres, rătăcire, rătăceală. Va fi pedepsit pentru erezia sa, deoarece a încălcat legea. 3 (polit.; înv.) v. Disidenţă. Sciziune. erezie2 s.f. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, erezi're s.f. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune. erezi't,-ă adj. fig. (înv.; despre particularităţi fizice sau psihice, tulburări, manifestări patologice etc. ale fiinţelor) v. Congenital. Ereditar. înnăscut. Moştenit, erezităr s.m. (jur.; înv.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. erezităte s.f. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune. erg s.n. (geomorf.) areg, deşert de nisip. Ergul este acoperit cu dune foarte întinse. ergalîes.f. (grec.; înv.) 1 (tehn.) v. Instrument. Sculă. Unealtă. Ustensilă. 2 v. Utilaj, ergâstul s.n. (jur.; rar) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, ergavân s.m. (bot.; turc.; înv.) v. Arbo-re-de-Iudea. Arborele-Iudei (v. arbore). Arborele-lui-Iuda (v. arbore) (Cercis siliqua-strum). ergo conj. coord. concl. (latin.) v. Aşadar. Atunci. Dar1. Deci. Şi. ergocalciferol s.m. (biochim., farm.) calci-ferol, calcitriol, vitamina D2. Ergocalciferolul, prezent în uleiul de peşte şi în unele ciuperci microscopice, este recomandat în majoritatea carenţelor de calciu. ergodinamogrâf s.n. (med.; rar) v. Ergo-graf. ergogrăf s.n. (med.) ergodinamograf. Ergograful este folosit la înregistrarea lucrului mecanic al unui muşchi sau al unui grup de muşchi. ergolâş, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sâr-guitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, ergostermă s.f. (biochim., farm.) ergosterol. ergosterol s.m. (biochim., farm.) ergosteri-nă. Ergosterolul se transformă, sub acţiunea razelor ultraviolete, în vitamina D2 ergotmă s.f. (farm.) ergotoxină. Ergotina este întrebuinţată în medicină ca hemostatic. ergotoxină s.f. (farm.) ergotină. erică s.f. (bot.; înv.) v. Iarbă-neagră. Pernej (Calluna vulgaris). eries.f. (omit.; reg.) 1 v. Erete. Erete-de-găini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-po-rumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). 2 v. Erete. Erete-de-porumbei. Ere-te-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). erijâ vb. I. tr. (astăzi rar) 1 (compl. indică edificii, construcţii etc.) v. Clădi. Construi. Dura1. Edifica. Eleva. Face. înălţa. Ridica. Zidi 2 (complementul indică instituţii, asociaţii etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făuri. Forma. Funda. Institui. înfiinţa. întemeia. Organiza, ering subst. (german.) v. Inel. Inel de cununie. Verighetă. erisipelâtic, -ă adj. (med.; înv.) v. Erizipe-latos. erisipelos, -oăsă adj. (med.; înv.) v. Erizipe-latos. erită vb. I. tr. (jur.; înv.; compl. indică bunuri, averi, drepturi etc.) v. Dobândi. Moşteni, erităgiu s.n. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, eritem s.n. (med., med. vet.) opăreală, opăritură. Eritemul apare sub formă de pete roşii mai mult sau mai puţin extinse. eritemătic, -ă adj. (med., med. vet; înv.) v. Eritematos. eritematos, -oăsă adj. (med., med. vet.) <înv.> eritemătic. Are lupus eritematos. eronat eritici vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre oameni) v. Păgâni. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. Haini. înrăi. eritremie s.f. (med., med. vet.) eritrocitoză, hiperglobulie, policitemie, poliglobulie. Eri-tremia este caracterizată prin creşterea excesivă a numărului de globule roşii. eritrită s.f. (chim.) tetraalcool. Dintre alcoolii tetravalenţi cel mai simplu este eritrita. eritroblâst s.n. (biochim.) normoblast. Eri-troblastul este o globulă roşie nucleată. eritrorit s.n. (biochim.) globulă roşie, hematie, normocit. Eritrocitul conţine hemoglobină. eritrocitoză s.f. (med., med. vet.) eritremie, hiperglobulie, policitemie, poliglobulie. eritrofobi'e s.f. (psih.) ereutofobie. Suferă de eritrofobie. eritropoieză s.f. (biochim.) hematopoieză, hemopoieză. Eritropoieză se desfăşoară în măduva osoasă. erizipel s.n. (med.) <înv. şi pop.> orbalţ, foc-viu, roşeaţă, brâncă1, mâncă-tură, orbariţă, orbălţitură, uimă, zgaibă. Erizipelul se localizează mai ales pe faţă sau pe membre. erizipelatos, -oâsă adj. (med.) <înv.> eri-sipelatic, erisipelos. Este bănuită de celulită erizipelatoasă. ermetic, -ă adj., adv. s.m. I adj. 1 (despre sisteme de închidere) etanş. A astupat borcanul cu un capac ermetic. 2 (mai ales despre creaţii literare în versuri sau despre limbă, exprimare) ezoteric. Este autorul unor poezii ermetice. Specializarea duce inevitabil la crearea unui limbaj ermetic. 3 (rar; despre teorii, sisteme, ritualuri etc.) v. Ascuns2. Ezoteric. Iniţiatic. Secret2. Tainic. II adv. (modal) etanş. A astupat ermetic borcanul. III s.m. ermetist. Ermeticul este adeptul ermetismului. Paul Valery a fost un ermetic. ermeticamente adv. (modal; înv.) <înv.> ermeticeşte. ermeticeşte adv. (modal; înv.) <înv.> ermeticamente. Fereastra este închisă ermeticeşte. ermetist s.m. (rar) v. Ermetic, ermime s.f. (înv.) v. Analizare. Analiză. Comentare. Explicare. Interpretare, ermitâj s.n. (bis.; livr.) v. Schimnicie. Schit. Sihăstrie. ermoglifică s.f. (a. plast.; înv.) v. Sculptură, eroâre s.f. 11 greşeală, inadvertenţă, incorectitudine, inexactitate, scăpare, lunecare. în calculele sale s-a strecurat o eroare. Traducerea textului conţine multe erori. 2 abatere, culpabilitate, culpă, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, prihană, păcătuire, <înv. şi reg.> teahnă, bai2, greş, ocă, ponos, <înv.> cusur, mustrare, pacoste, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, alunecare, eres, erezie1, rătăcire, rătăceală. Va fi pedepsit pentru eroarea sa, deoarece a încălcat legea. 3 (adesea constr. cu vb. „a comite”, „a face”) gafa, greşeală, poznă, prostie. A înţeles că a făcut o eroare după reacţia musafirilor. 4 (log.) eroare în demonstraţie = eroare logică, <înv.> eroare în argumentare; eroare logică = eroare în demonstraţie, <înv.> eroare în argumentare. Eroarea logică provine din încălcarea regulilor unei demonstraţii, având drept consecinţă falsificarea concluziei; (înv.) eroare în argumentare v. Eroare în demonstraţie. Eroare logică. 5 (jur.; într-o cauză penală) eroare judiciară = eroare juridică; eroare juridică = eroare judiciară. Eroarea juridică duce la condamnarea unui nevinovat. 6 eroare de scriere = lapsus calami; eroare de vorbire = lapsus linguae. 7 eroare accidentală = eroare întâmplătoare. Eroarea accidentală survine la măsurarea repetată a unei mărimi; eroare admisibilă = eroare tolerată. Eroarea admisibilă este eroarea maximă admisă în măsurările făcute unei mărimi sau cantităţi; eroare întâmplătoare = eroare accidentală; eroare tolerată = eroare admisibilă. 8 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea” „a fi,r) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. II fig. (psih.; rar) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie, erodâ vb. I. tr., refl. (geomorf, geol; despre ape, ploi etc.; compl. sau sub. indică solul, roci, terenuri) a (se) roade, a (se) săpa, a (se) sfărâmă, a (se) coptorî, a (se) coptoroşi, a (se) mânca, a (se) spăla. Torenţii erodează pantele munţilor. Solul nu s-a erodat încă în această zonă. erodâres.f. I (geomorf, geol.) 1 abraziune, eroziune, roadere, săpare, spălare, şiroire. Erodarea unui teren în pantă este provocată de torenţi sau de ploi. 2 abraziune, coroziune, eroziune. Ţărmurile s-au surpat din cauza erodării provocate de valuri. 3 (concr.) coroziune, eroziune, roadere, mâncătură, rosătură. în ţărmul mării sunt erodări adânci din cauza valurilor. II fig. eroziune. Cu timpul, se observă gradul de erodare a unor opere literare. erodât, -ă adj. (geomorf, geol; despre sol, roci, terenuri) ros, săpat2, sfărâmat, erozionat, coptorât, coptoroşit. Este dificil de întărit un teren erodat. erodiu s.m. (ornit.) 1 (şi erodiu-cenuşiu) Ardea cinerea; bâtlan, boulean-de-baltă, stârc-cenuşiu, stârc-mare-cenuşiu, stârc-vâ-năt, ceapur, cetie, fundac, gâtlan, pescar, pescăriţă. 2 erodiu-alb = erodiu-mare = Egretta alba; egretă, stârc-alb, stârc-alb-mare, stârc-alb-nobil, stârc-bâtlan, bâtlan-alb, bâtlan-cenuşiu, ceapur-mare, erodiu-cu-conci, stârc-bălan; (rar) erodiu-mic v. Bâtlan-mic (Ardea garzetta); erodiu-nocturn v. Stârc-de-noapte (Nycticorax nycticorax); (reg.) erodiu-cu-conci v. Egretă. Erodiu-alb. Erodiu-mare. Stârc-alb. Stârc-alb-mare. Stârc-alb-nobil. Stârc-bâtlan (Egretta alba). 3 (rar) v. Bou-de-baltă (Botaurus stellaris). erogâ vb. I. tr. (în opoz. cu „a economisi”; latin.; înv.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli, erogâre s.f. (înv.) v. Aruncare. Azvârlire. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Disipare. Iroseală. Irosire. împrăştiere. Risipire. Zvârlire. erogâte s.f. pl. (înv.) v. Cheltuieli (v. cheltuială). erogator, -oâre s.m., s.f. (în opoz. cu „econom”; înv.) v. Cheltuitor. Risipitor, erogăţie s.f. (înv.) v. Aruncare. Azvârlire. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Disipare. Iroseală. Irosire. împrăştiere. Risipire. Zvârlire. eroic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) glorios, vitejesc, voinicesc, strălucit. Bătălia a fost eroică. 2 (înv.; despre medicamente, tratamente, remedii medicale) v. Bun. Drastic. Eficace. Eficient. Energic. Puternic. II adv. (modal) 1 bărbăteşte, curajos, vitejeşte, voiniceşte, şoimeşte. Românii s-au luptat eroic pentru independenţă. 2 (muz.; rar; indică modul de executare a unei piese muzicale) v. Eroico. eroicitâte s.f. (înv.) <înv.> eroitate. în balade este preamărită eroicitatea unor luptători pentru libertate. eroico adv. (modal; muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) eroic, eroină s.f. protagonistă (v. protagonist). Ea este eroina acestei întâmplări. eroism s.n. bărbăţie, bravură, curaj, neînfricare, vitejie, <înv. şi pop.> ostăşie, voinicie, <înv. şi reg.> viteşug, <înv.> hărăţie, hrăborie, nespăimântare, netemere, vârtute. Moldovenii lui Ştefan au dat dovadă de mult eroism în luptă. eroitâte s.f. (înv.) <înv.> eroicitâte. eromân, -ă s.m., s.f., adj. (psih.; înv.) v. Ero-toman. eromame s.f. (psih.; înv.) v. Erotomanie, eronâ vb. I. tr. (astăzi rar; compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Altera. Con-traface. Deforma. Denatura. Escamota. Falsifica. Măslui. Mistifica. Răstălmăci, eronât, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre rezultate, calcule etc.) defectuos,fals,greşit,incorect, inexact, neadevărat, necorect, <înv. şi reg.> smintit. Rezultatul ecuaţiei este eronat. Calculul pe care l-a făcut este eronat. 2 (despre modul de înţelegere a lucrurilor, de percepere a realităţilor etc.) greşit, incorect, inexact, necorect, rău, stâlcit2, strâmb. Percepţia lui a fost eronată. A dat mesajului operei o interpretare eronată. 3 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, fals, greşit, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect, nepotrivit, prost, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat Părerile sale cu privire la tema discutată sunt eronate. Interpretarea datelor problemei este eronată. 4 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) fals, greşit, incorect, inexact, necorect, neexact, nefondat, neîntemeiat, sofistic, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost eronat. I-a dat informaţii eronate. 5 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, fals, greşit, impropriu, incorect, necorect, prost, rău, viciat, vicios, <înv. şi pop.> eroneu | 564 smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. Exprimarea lui în română este eronată. 6 (despre fapte de limbă, reguli gramaticale etc.) greşit, impropriu, incorect. Textul conţine foarte multe întrebuinţări gramaticale eronate. Despărţirea în silabe a cuvântului este eronată. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „apronunţa”, „a se exprima, „a scrie”) defectuos, fals, greşit, impropriu, incorect, inexact, necorect, prost, rău, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă eronat în engleză. Cuvintele au fost scrise eronat. 2 greşit, impropriu, incorect, inexact, prost, rău. A înţeles eronat ceea ce i s-a spus. Gândeşte eronat acest fenomen social. eroneu, -ee adj. (înv.) 1 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) v. Defectuos. Eronat. Fals. Greşit. Inadver-tent. Incorect. Neconcordant. Necorect. Nepotrivit. Prost. Rău. Viciat. Vicios. 2 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) v. Eronat. Fals. Greşit. Incorect. Inexact. Necorect. Neexact. Nefondat. Neîntemeiat. Sofistic. eroniu,-ie adj. (înv.) 1 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) v. Defectuos. Eronat. Fals. Greşit. Inadvertent. Incorect. Neconcordant. Necorect. Nepotrivit. Prost. Rău. Viciat. Vicios. 2 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) v. Aberant. Defectuos. Eronat. Fals. Greşit. Impropriu. Incorect. Necorect. Prost. Rău. Viciat. Vicios. eros s.n. (psih.) libido, libidine. Erosul este ansamblul dorinţelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic. erdtic, -ă adj. 1 (despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau despre senzaţii, stări etc.) senzual, voluptuos. încearcă să-şi alunge gândurile erotice. 2 (despre relaţiile dintre oameni) fizic2, fiziologic, intim, sexual, trupesc. Relaţia lor este erotică. erotism s.n. senzualism, senzualitate, se-xualism, simţuri (v. simţ), carnalitate, <înv.> simţualism, simţualitate. Are o puternică înclinaţie spre erotism. erotomăn, -ă s.m., s.f., adj. (psih.) <înv.> eroman, erotomaniac. Erotoma-nul suferă de erotomanie. erotomaniac, -ă s.m., s.f., adj. (psih.; fran.; înv.) v. Erotoman. erotomanie s.f. (psih.) <înv.> eromanie. Erotomania se manifestă prin preocupări exagerate de ordin sexual. erotropsmă s.f. (anat.) purpur retinian, purpură retiniană, rodopsină. Erotropsina are rol în vederea crepusculară. er6u s.m. 1 viteaz, <înv. şi pop.> voinic, aprod, bagatâr, iunac, cabadai. înfruntă moartea ca un erou. 2 (lit., cinemat., operă) caracter, personaj, subiect, <înv.> persoană. Câţiva eroi din roman îi rămân întipăriţi în memorie. 3 protagonist. El este eroul acestei întâmplări. erozionăt,-ăadj. (geomorf., geol; rar; despre sol, roci, terenuri) v. Erodat. Ros. Săpat2. Sfarâmat. eroziune s.f. 11 (geomorf, geol.) abraziune, erodare, roadere, săpare, spălare, şiroire. Eroziunea unui teren în pantă este provocată de torenţi sau de ploi. 2 (geomorf, geol.) abraziune, coroziune, erodare. Ţărmurile s-au surpat din cauza eroziunii provocate de valuri. 3 (geomorf., geol.) eroziune glaciară = exaraţie. Eroziunea glaciară este exercitată de gheţarii montani în deplasarea lor. 4 (concr.; geomorf, geol.) coroziune, erodare, roadere, mâncătură, rosătură. în ţărmul mării sunt eroziuni adânci din cauza valurilor. 5 fig. erodare. Cu timpul, se observă gradul de eroziune a unor opere literare. I11 (med., med. vet.) excoriaţie, excoriere, exulceraţie. Eroziunea superficială a pielii sau a mucoaselor este cauzată de agenţi fizici, chimici, mecanici. 2 (concr.; med., med. vet.) rosătură, <înv. şi reg.> rosură. Are la călcâi o eroziune. 3 (rar) v. Degradare. Deteriorare, învechire. Ponosire. Roadere. Stricare. Tocire. Uzare. erpetogrâf s.m. (zool;fran.; înv.)v. Erpetolog. erpetogrâfic, -ă adj. (zool; fran.; înv.) v. Erpetologic. erpetogrâf ie s.f. (zool; fran.; înv.) v. Erpe-tologie. erpetolog s.m. (zool.) erpeto-graf, erpetologist. Erpetologul este specialist în erpetologie. erpetologic, -ă adj. (zool) erpe-tografic. A citat în lucrarea sa un studiu erpetologic consacrat. erpetologie s.f. (zool) erpe-tografie. Erpetologia se ocupă cu studiul reptilelor şi al amfibienilor. erpetologist s.m. (zool; fran.; înv.) v. Erpetolog. erţ s.n. (ind. sider.; german.) v. Fontă. Tuci. erubescenţă s.f. (rar) v. îmbujorare. îm-purpurare. înroşire. Roşire. Rumenire, eructâ vb. I. (fiziol.) 1 intr. (desprefiinţe) a râgâi. Sugarul eructează după ce mănâncă. 2 tr. (înv.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) v. Degurgita. Vărsa. Voma. Vomita. eructăţie s.f. (fiziol.) 1 râgâială, râgâit, râgâ-itură. 2 (înv.) v. Degurgitare. Degurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vomare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vomitare. erudi vb. IV. tr. (pedag.; latin.; înv.; compl. indică adolescenţi, copii) v. Instrui. învăţa, erudi're s.f. (livr.) v. Iniţiere.Instruire. învăţare. erudit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) citit2, cult2, cultivat, doct, învăţat2, savant, sapient, ştiut2, <înv. şi reg.> pricopsit, ştiutor, luminat2. Studenţii îl apreciază pentru că este un profesor erudit. 2 s.m., s.f. cărturar, învăţat2, savant, cărtureţ, <înv.> diac, dascăl, lumină. Iorga a fost un erudit. Este un distins erudit care a format o şcoală de matematică. erudiţie s.f. ştiinţă, savantlâc, carte. Este un om de mare erudiţie. erupe vb. III. intr. 1 (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) a ieşi, a irupe, a izbucni, a răbufni, a ţâşni, <înv. şi pop.> a năbuşi, a se desfunda, a năvăli, <înv. şi reg.> a prâsni1, a bui, a bujdi, a buşni, a buti, a năsădi, a spârcâi, a ţâşti2, a ţuşni. Petrolul a început să erupă la o sondă. Vaporii erup cu zgomot din supape. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; med., med. vet.; despre pete, vezicule, pustule etc. caracteristice unor boli) a ieşi, <înv.> a se prozări. I-au erupt pe faţă o mulţime de coşuri din cauza căldurii. 3 (înv.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep.„asupra”, „după”, „în*, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Porni. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli, erupere s.f. (geol; rar) v. Efuziune. Erupţie. Erupţie vulcanică. Vulcanism. eruptiv, -ă adj. fig. (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, aprins2, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament eruptiv. erupţie s.f. 1 (geol.; şi erupţie vulcanică) efuziune, vulcanism, erupere, <înv.> explozie, explozie vulcanică, spargere. Erupţia este însoţită de explozii ritmice. Din lava scoasă, în timpul erupţiei, din interiorul pământului, se formează rocile vulcanice. 2 iru-pere, irupţie, izbucnire, răbufnire, ţâşnire, năvală, năvălire, <înv.> izbucneală. Specialiştii supraveghează erupţia petrolului. 3 (med., med. vet.) alergie, anafilaxie, exan-tem, plescaviţă, spuzeală, spu-zitură, <înv.> prozăritură. Face erupţie la polen. 4 (fiziol.) erupţie dentară = (art.) erupţia dinţilor. Erupţia dentară constă în apariţia dinţilor temporari sau permanenţi pe creasta alveolară; (art.) erupţia dinţilor = erupţie dentară. 5 (astron.) erupţie cro-mosferică = erupţie solară; erupţie solară = erupţie cromosferică. Erupţia solară este o degajare de energie în atmosfera solară, caracterizată printr-o creştere bruscă, de scurtă durată, a strălucirii. erzâţ s.n. înlocuitor, surogat. Bea numai erzaţ de cafea, deoarece are probleme cu inima. es s.n. (înv.) 1 (geol.) v. Minereu. 2 v. Bronz, escabeau [esica’bo] s.n. (fran.) v. Taburet, escadră s.f. (mar. milit.) <înv.> stol. Escadra este comandată de un viceamiral. escaladă vb. I. tr. 1 (compl. indică munţi) a sui, a urca. Everestul a fost escaladat prima dată în 1953. 2 (compl. indică ziduri, obstacole etc.) a sări, a trece. Evadatul a escaladat zidul închisorii. escaladare s.f. 1 ascensiune, înălţare, ridicare, suire, suiş, suit1, urcare, urcat1, urcuş, escaladă, <înv.> suitură. Şi-a pierdut ochelarii în timpul escaladării muntelui. 2 sărire, sărit1, trecere, escaladă. O scară i-a permis escaladarea zidului. 3 (livr.) v. Activare. Dinamizare. Intensificare. înviorare. Stimulare. escaladă s.f. (livr.) 1 v. Ascensiune. Escaladare. înălţare. Ridicare. Suire. Suiş. Suit1. 565 | Urcare. Urcuş. Urcat1.2v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1.3 v. Escaladare. Sărire. Sărit1. Trecere. 4 v. Activare. Dinamizare. Intensificare. înviorare. Stimulare, escalator s.n. (tehn.) scară rulantă. în marile magazine există lifturi şi escalatoare. escală s.f. oprire, popas. Avionul face escală la Vtena. escamotă vb. I. tr. (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contraface, a deforma, a denatura, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a adultera, a erona, a răzjudeca, a cotârji, a mitocosi, <înv.> a deznaturalisi, a izvrăti, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a interverti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a escamotat voit textul comunicatului. escamotaj s.n. alterare, deformare, denaturare, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, fumisterie, <înv.> falsificaţie, distorsionâre, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. escamotare s.f. alterare, deformare, denaturare, escamotaj, falsificare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, fumisterie, <înv.> falsificaţie, distorsionâre, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza escamotării textului comunicatului. escamotât, -ă adj. (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, răstălmăcit, <înv.> izvrătit, distorsionat, mutilat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul escamotat al comunicatului l-a revoltat. escantâ vb. I. intr. (în credinţe şi superstiţii; latin.; înv.) v. Descânta. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. escapâdă s.f. aventură, aventură galantă, flirt, gagicăreală. Are o escapadă cu o femeie măritată. escarpât, -ă adj. (rar; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povârnit. Prăpăstios. Pripo-ros. Râpos1. Vertical. escarpâs, -oâsă adj. (înv.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povârnit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical, eschisă s.f. (fran.; înv.) v. Bruion. Ciornă. Concept. Schiţă. eschivă vb. 1.1 refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) a scăpa, a se sustrage, <înv. şi reg.> a şovăi1, <înv.> a se detrage, a lipsi, a se refuza, a se deroba, a dezerta, a se fofila, a fugi, a se strecura, a trage, a dezertui. Nu se poate eschiva de la obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. 2 tr. (sport; compl. indică lovituri ale adversarului) a feri, a para3, <înv. şi reg.> a sprijini. A eschivat lovitura boxerului. eschivâre s.f. sustragere, eschivat, <înv.> şovăială, dezertare, fofilare, dezerţiune, dezertaţie. Nu ştie cum să-şi justifice eschivarea de la obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. eschivât s.n. (rar) v. Eschivare. Sustragere, escontentâ vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Compensa. Despăgubi. Indemniza. Răsplăti. escontentâre s.f. (înv. şi reg.) v. Compensare. Compensaţie. Daune (v. daună). Despăgubire. Indemnizaţie. escontentaţiune s.f. (înv. şi reg.) v. Compensare. Compensaţie. Daune (v. daună). Despăgubire. Indemnizaţie, escontentelui'vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Compensa. Despăgubi. Indemniza. Răsplăti. escontors.m.,adj. (fin.;fran.; înv.)v. Scontator. escortă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a însoţi, <înv.> a convoia. Doi poliţişti escortează prizonierul până la avion. escortâre s.f. însoţire, escortat. Escortarea prizonierului până la avion se face cu o maşină a poliţiei. escortât s.n. (rar) v. Escortare. însoţire, escdrtă s.f. (milit.) strajă, şupă2, <înv.> vartă2. Prizonierul este dus cu escortă până la avion. escroc, -oăcă s.m., s.f. hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şarlatancă, şnapan, şnapancă, fripon, fiimist, pezevenchi, potlogar, pepelea, coţcar, pehlivan, pişicher, pungăşoaică, <înv. şi reg.> mafler, pârlaci, şuier, pas-marghiol, potcaş, pui de giol (v. pui1), pun-gaci1, şalvir, şoltic, <înv.> amăgeu, celaină, geambaş, racketeer, panglicar, papugiu, păpuşar, scamator, calpuzan, coţovlaie, giolar, prăjitoare, şmenar, şuşter, ţepar1, ţepuitor. Mulţi escroci au prosperat în ultimul timp. escrocă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a frustra, a înşela1, a pungăşi, a specula, a coţcări, a potlogări, a sfanţui, a şmecheri, a ţepui2, a şufari, a încărca, a carota, a căptuşi, a jumuli, a trufa, a coşi, a şmenui. Vânzătorul a escrocat bătrâna cu zece lei. escrocâre s.f. înşelare1, pungăşire, potlogărire, sfanţuială, ţepuire, <înv.> înşelă-tură, pungărire, jumulire, coşire. Escrocarea este pedepsită de lege. escrocât, -ă adj. (despre oameni) înşelat1, pungăşit, ţepuit, jumulit. Bătrâna escrocată l-a denunţat pe vânzător. escrocherie s.f. 1 (jur.) delapidare, fraudă, hoţie, malversaţie, doi, inginerie financiară, mâncătorie, mânărie. Este vorba de o escrocherie de câteva sute de milioane de lei. 2 hoţie, impostură, incorectitudine, înşelăciune, înşelătorie, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, tripotaj, fumisterie, şarlatanerie, şarla-tanism, pezevenclâc, potlogărie, pungăşeală, coţcărie, inginerie, matrapazlâc, pehlivănie, pişicherlâc, şmechereală, şmecherlâc, ţeapă, <înv. şi reg.> esofag şulerie, însăluşag, şolticărie, <înv.> coţ-că, geambaşie, matrapazlărie, meşteşug, papugerie, şălvirie, calpuzanlâc, panglicărie, scamatorie, trufa1, carotaj, fuşerai, şmen, şmenuială. A fost inculpat pentru escrocherie. esculâp s.m. (fam.) v. Doctor. Medic1. es£n s.m. (relig.; înv.) v. Esenian. eseniân s.m. (relig.) <înv.> esen. Esenienii au avut o mare influenţă asupra creştinismului primitiv. esenţă s.f. 11 chintesenţă, <înv.> aereală, pempiusie, elixir. A reuşit să surprindă esenţa fenomenului de adaptare a vieţuitoarelor la noi condiţii de viaţă. 2 natură, substanţă, <înv.> usie, estime. Omul poate exprima în noţiuni esenţa oricărui fenomen sau lucru. 3 bază, fundament, temei, piatră de temelie, piatră fundamentală, temelie, piatră unghiulară, început, cap, piatră de ugolniţă, rădăcină. Esenţa teoriei sale este aristotelică. 4 fond, materie, <înv.> lucru, inimă, măduvă, miez, nucleu, sămânţă, sâmbure. încearcă să pătrundă esenţa lucrurilor. Umorul şi autoironia constituie esenţa personalităţii sale. 5 fig. lamură, cremă, floare, spumă. Mitul păstrează pentru eternitate esenţa spiritualităţii unui popor. I11 (chim.; adesea cu determ. care indică felul) <înv.> ulei esenţial (v. ulei1). în încăpere miroase a esenţă de levănţică. Pune esenţă de rom în crema tortului. 2 esenţă de heliotrop = heliotrop. Esenţa de heliotrop se extrage din planta heliotrop. 3 (rar) v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum, esenţiâl, -ă adj. 1 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri esenţiale în societate. 2 (despre principii, noţiuni etc.) capital2, elementar, fundamental. Libertatea este un drept esenţial al omului. esenţialitâte s.f. substanţialitate. Noţiunile reflectă lucrurile în esenţialitatea lor. esenţializâ vb. I. tr. (a. plast.; compl. indică figuri, obiecte etc.) a stiliza. Pictorul a esenţia-lizat în mod desăvârşit figura unei tinere. esenţializâre s.f. (a. plast.) stilizare. Esenţi-alizarea figurii tinerei este o reuşită desăvârşită a pictorului. esenţializât, -ă adj. (a. plast.; despre figuri, obiecte etc.) stilizat. Figura esenţializată a tinerei este o reuşită desăvârşită a pictorului. esenţialmente adv. (modal) absolut, funci-armente. Prin aceste dovezi se arată esenţialmente că este nevinovat. eseu s.n. (sport; la rugby) încercare. Eseul este aşezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. esofâg s.n. (anat.) gâtlej, guşter. Prin esofag trec alimentele înghiţite şi ajung în stomac. esoforie | 566 esoforie s.f. {med.) endoforie, strabism convergent. Esoforia este tendinţa de deviere a ochiului spre interior. espadon s.m. {iht.; fran.) v. Peştele-spadă (v. peşte) {Xiphias gladius). espagnolesc, -eăscă [espajio’lesic] adj. {livr.) v. Hispanic. Spaniol, espagnoletă [espajio’leta] s.f. {tehn.; fran.) v. Cremonă. espargută s.f. {bot.; înv.) v. Hrana-vacii (v. hrană) {Spergula arvensis). espresso s.n. invar. {ind. alim.) cafea espre-sso, cafea expres. Comandă două espresso la bar. espumâ vb. I. tr. {jur.; înv.; compl. indică bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu sau aparţinând unor debitori) v. Sechestra, est s.n. {geogr.; în opoz. cu „occident”) orient, răsărit2, <înv. şi pop.> răsărita soarelui (v. răsărit2), răsărire1, soare-răsare, răsai, răsăriş, zorit1, <înv.> levant2, ost. Nava se îndreaptă spre est. estampâj s.n. estampare. estampăre s.f. estampaj. Estamparea este o tehnică decorativă care foloseşte un tipar cu motivul în relief. estenă s.f. (înv.) v. Oierie2. Stână. Târlă, estergă s.n. (în rotărie; reg.) v. Strujniţă. Strung. estet, -ă adj., s.m. I adj. estetist, estetizant. Opera sa reflectă gustul estet al vremurilor în care a trăit. II s.m. 1 estetist, estetizant. A fost un estet rafinat, care căuta pretutindeni puritatea stilului. 2 estetician, estetic. Unii dintre esteţii literari susţin că stilistica se ocupă numai de mijloacele expresive. estetic, -ă adj., adv., s.m. I adj. 1 frumos. Obiectul arheologic descoperit este o creaţie estetică, autentică. 2 (despre obiecte, construcţii, interioare etc. sau despre aspectul, înfăţişarea lor) agreabil, cochet, drăguţ, frumos, plăcut, elegant, fain. Faţada teatrului are un aspect estetic. II adv. (modal; exprimă o apreciere de ordin estetic) bine, frumos, plăcut, fain. A aranjat estetic masa. III s.m. (rar) v. Estet. Estetician, esteticamente adv. (modal; înv.) v. Este-ticeşte. esteticeşte adv. (modal) <înv.> esteticamente. Un om de artă va judeca întotdeauna lucrurile esteticeşte. esteticiân s.m. estet, estetic, estetist adj., s.m. 1 adj. estet, estetizant. 2 s.m. estet, estetizant, estetizânt adj., s.m. 1 adj. estet, estetist. 2 s.m. estet, estetist. estezi'e s.f. (fiziol.; livr.) v. Sensibilitate, estic, -ă adj. (geogr.; în opoz. cu „occidental”) oriental, răsăritean, <înv.> ostie, răsăritenesc. în partea estică a Europei vremea este mai secetoasă. estică s.f. (reg.) v. Otic. estimă vb. I. tr. 1 (compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) a aprecia, a calcula, a evalua, a socoti, a priza2, a măsura, <înv. şi pop.> a preţui, <înv. şi reg.> a prinde, a răfui, <înv.> a preţălui, a să-mălui. A estimat cheltuielile pentru renovarea apartamentului. 2 (compl. indică mărimi, cantităţi, distanţe, valori etc.) a aprecia, a aproxima, a calcula, a evalua, a potrivi, a socoti. Estimează că peştele cântăreşte 3 kilograme. 3 (de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a crede, a presupune, a prezuma, a socoti, a probălui, <înv.> a supoza. Estimează că îşi va termina lucrarea în următoarele trei zile. estimabil, -ă adj. 1 calctriabil, evaluabil, <înv.> computabil. Tabloul este de o valoare greu estimabilă. 2 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă estimabilă. estimare s.f. 1 apreciere, aproximare, aproximaţie, calcul, calculare, estimaţie, evaluare, socotire, apreciaţie, măsurare, preţuire, valutare, <înv. şi reg.> preţăluire, preţuială, <înv.> evaluaţie. Estimarea cheltuielilor pentru renovarea apartamentului i se pare exagerată. 2 bilanţ, estimaţie, evaluare. Comisia numită va face estimarea unui an de guvernare. estimativ, -ă adj. apreciativ, estimato-riu. Nu-i face decât un calcul estimativ al lucrărilor de reparaţie a apartamentului. estimatoriu, -ie adj. (rar) v. Estimativ, estimăţie s.f. 1 apreciere, aproximare, aproximaţie, calcul, calculare, estimare, evaluare, socotire, apreciaţie, măsurare, preţuire, valutare, <înv. şi reg.> preţăluire, preţuială, <înv.> evaluaţie. 2 bilanţ, estimare, evaluare. estime s.f. (ieşit din uz; adesea urmat de determ.) 1 v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). 2 v. Esenţă. Natură. Substanţă, estire s.f. (înv.; adesea urmat de determ.) v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). estirisi vb. IV. refl. pas. (grec.; înv.; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică drepturi, titluri, ranguri, bunuri etc.) v. Frustra. Lipsi. Priva. Vitregi, esti'v, -ă adj. (livr.) v. Estival. Văratic, estival, -ă adj. văratic, estiv, <înv.> văros2. Se ocupă cu turismul, estival. estivânt, -ă s.m., s.f. sezonist, vilegiaturist. Estivanţii îşi petrec concediul într-o staţiune balneară sau termală, la ţară, la mare ori la munte. estivăţie s.f. (bot.) prefloraţie, preflorire. Estivaţia este modul de aşezare a sepalelor şi a petalelor într-un mugur floral. estompă vb. 1.11 refl. (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) a se şterge, a se topi. Contururile se estompează odată cu lăsarea întunericului. 2 refl. (despre voce, sunete etc.) a se voala, a umbri. Vocea începe să i se estompeze din cauza unei răceli puternice. 3 tr. (compl. indică chipuri, imagini,fotografii etc.) ablura, a întuneca, a masca, a obscura. Pe imaginea de la televizor faţa copilului era estompată. 4 tr., refl. (de obicei fig.; compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) a se alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a estompat în urma instalării termopanelor la ferestre. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică neînţelegeri, conflicte etc.) a aplana, a atenua, a diminua, a înlătura, a pacifica, a potoli, a dezamorsa, a edulcora. Conflictul dintre cele două state a fost estompat cu talent diplomatic. estompare s.f. 11 ştergere. Estomparea contururilor se produce odată cu lăsarea întunericului. 2 voalare. Estomparea vocii sale are drept cauză o răceală puternică. 3 bluraj, întunecare, mascare, obscurare. Pentru protecţia unei anumite persoane care apare într-o imagine la televizor se recurge la estomparea chipului acesteia. 4 (de obicei fig.) alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Estomparea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. II fig. aplanare, atenuare, înlăturare, pacificare, potolire, aplanat1, dezamorsare. Estomparea conflictului dintre cele două state s-a făcut cu talent diplomatic. estompăt, -ă adj. 11 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) neclar, pierdut, şters, vag, vaporos, topit2. Odată cu lăsarea întunericului, peisajul are contururi estompate. Fotografia fiind veche, imaginile estompate abia se disting. 2 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tern, blafard, lin2, searbăd1, sărbeziu, <înv.> uşor2, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori estompate. 3 (despre voce, sunete etc.) voalat, învăluit, umbrit. Are vocea estompată din cauza unei răceli. 4 (despre chipuri, imagini, fotografii etc.) blurat, întunecat, mascat, obscurat. Persoana cu faţa estompată din imaginea de la televizor este fiica unei cunoscute vedete. 5 (de obicei fig.; despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat,amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele estompate nu mai deranjează pe nimeni. II fig. (despre neînţelegeri, conflicte etc.) aplanat2, atenuat, diminuat, dezamorsat, edulcorat. Conflictul estompat a adus mai multă linişte în casă. 567 | eston, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. estoni-an. Estonii locuiesc în Estonia. Premierul s-a întâlnit cu un grup de diplomaţi estoni. 2 s.f. (lingv.) estoniană (v. estonian). Estona este o limbă uralică, din ramura fino-ugricâ. estonian, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. eston. 2 s.f. (lingv.) estonă (v. eston). estradiol s.m. (farm.) dihidrofoliculină. Estradiolul este folosit în tratamentul unor boli, ca osteoporoza sau cancerul. estradă s.f. podişcă, postament. S-a amenajat o estradă în piaţa din centrul oraşului pentru un concert de binefacere. estradi'st, -ă adj. (rar) v. Estradistic. estradi'stic, -ă adj. estradist. îi plac spectacolele estradistice. estromână adj., s.f. (psih.) nimfomană, cordache, pocnitoare (v. pocnitor), trosnitoare (v. trosnitor). O estromână se află în spital, sub tratament. estromame s.f. (psih.; la femei) nimfomanie, furie uterină, uteromanie. Estromania se manifestă printr-un libido exagerat. estronă s.f. (biochim.) foliculină, hormon folicular. Estrona este secretată mai ales de celulele tecii interne afoliculilor ovarieni. estropiă vb. I. tr. (livr.) 1 (med., med. vet.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Mutila. Schilodi. 2 fig. (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) v. Deforma. Denatura. Masacra. Scâlcia. Schimonosi. Schingiui. Stâlci. Strica. Tortura. estropiât,-ă adj. (livr.) 11 (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Mutilat. Schilod. Schilodit. 2 (med.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. II fig. (despre cuvinte, limbă, scriere etc.) v. Deformat. Denaturat. Scâlciat. Schimonosit2. Schingiuit2. Stâlcit2. Stricat, estropiâţie s.f. (med., med. vet.; livr.) v. Mutilare. Schilodeală. Schilodire, estropiere s.f. (livr.) 1 v. (med., med. vet.) Mutilare. Schilodeală. Schilodire. 2 fig. v. Deformare. Denaturare. Masacrare. Scâlciere. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonosit1. Stâlcire. Stâlcit1. Stricare. Tortură, estru s.n. (biol; la femelele animalelor; de obicei constr. cu vb. „afi”) călduri (v. căldură), dârdoră. Căţeluşa este în estru. estuâr s.n. (geomorf.) <înv.> liman. Estuarul are, de cele mai multe ori, forma unei pâlnii. eşafod s.n. 1 (în Ev. Med., în unele ţări) eşafodaj, <înv.> pale, schelă. Deţinutul este pregătit să fie dus la eşafod, pentru a fi decapitat. 2 (înv.; astăzi rar) v. Ghilotină, eşafodăj s.n. 11 (constr.) schelă, <înv. şi reg.> grindiş, alaş, pat, <înv.> stelaj. Eşafodajul este alcătuit din bare de lemn sau de metal legate între ele, având rolul de a susţine o platformă cu materiale, instalaţii, muncitori etc. 2 (în Ev. Med., în unele ţâri; rar) v. Eşafod. II fig. eşafodare. în urma descoperirilor arheologice recente, întregul eşafodaj al teoriei sale a căzut. eşafodâre s.f. fig. (rar) v. Eşafodaj, eşantion s.n. model, mostră, probă, modă, proveală. îşi alege, pe baza eşantioane-lor, culoarea pentru mobila din sufragerie. eşantionăj s.n. eşantionare, eşantionâre s.f. eşantionaj. Prin eşantionare, se stabilesc persoanele care urmează să fie interogate în cursul unei anchete sociologice sau de opinie. eşapă vb. I. intr. 1 (mec.; despre gazele din motoare cu ardere internă) a ieşi, a scăpa. Din motoarele maşinilor eşapează dioxid de carbon. 2 (fran.; înv.; despre oameni) v. Scăpa. Salva. eşapăt, -ă adj. (mec.; despre gazele din motoare cu ardere internă) evacuat. Inspirăm zilnic gaze eşapate de la autovehiculele din trafic. eşarfă s.f. lentă. Admiră eşarfa înaltului demnitar. eşec s.n. 11 insucces, neizbândă, neizbutire, neîmplinire,nerealizare, nereuşită (v. nereuşit), rataj, pierdere, rateu, avort. Eşecurile îl demoralizează. Gestul lui s-a soldat în final cu un eşec. 2 fiasco, insucces, nereuşită (v. nereuşit), ireuşită, chix, fâs, cădere, dezastru, picare. Examenul de titularizare a fost un eşec pentru mulţi dintre profesori. 3 (în luptă, în competiţii sportive, la jocuri etc.) bătaie, înfrângere, trântire. Primul eşec în campionat a fost o mare dezămăgire pentru suporteri. II (sport; fran.; înv.) v. Şah2, eşerneu s.n. (reg.) v. Umbrelă, eşofă vb. I. (fran.; înv.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni.Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. 2 refl. (despre oameni) v. Enerva, eşpeh adj. (turc.; înv.) v. Fanfaron. Lăudăros, eşuâ vb. I. intr. 1 (despre oameni, mai ales despre elevi, studenţi, candidaţi) a claca, a cădea, a capota, a pica2. A eşuat la examen. A eşuat la proba orală. 2 (despre afaceri, înţelegeri etc.) a cădea, a se duce2, a pica2. Din lipsa de fonduri, înţelegerea lor cu privire la afacere a eşuat. 3 (psih.; despre oameni) a ceda, a claca, a capota. Din cauză că era foarte obosit, a eşuat. eşuăj s.n. (mar.; rar) v. Eşuare, eşuâre s.f. (mar.) eşuaj. S-a anunţat eşuarea navei de transport pe un banc de nisip. eşuăt, -ă adj. (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) neizbutit, nereuşit, ratat, abraş. Este supărat din cauza proiectului eşuat. etablâ vb. I. tr. (fran.; compl. indică edificii, construcţii etc.) v. Clădi. Construi. Dura1. Edifica. Eleva. Face. înălţa. Ridica. Zidi. etablăre s.f. (înv.) v. Clădire. Construcţie. Construire. Durare. Edificare. înălţare. Ridicare. Zidire. Zidit. etâj s.n. 1 (constr.) cat,nivel, rând, emeletiu, pliont, <înv.> plan, pod1, strânsură, streaşină. La etajul al doilea al vilei este instalată centrala termică. 2 fig. (anat.; fam.) v. Cap. etajeră s.f. poliţă1, policer, tăpşan. Aranjează cărţile pe etajeră. etală vb. I. tr. 1 (compl. indică mărfuri, obiecte de artă etc.) a arăta, a expune, a întin- etapă de. Pictorul amator îşi etalează pânzele în parc. 2 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii etc.) a arăta, a exhiba, a afişa. îşi etalează bijuteriile cu orice prilej. 3 (compl indică mai ales privelişti, perspective) a înfăţişă, a oferi, a prezenta, <înv.> a înainta. Carpaţii Apuseni etalează turiştilor peisaje splendide. 4 (compl. indică sentimente, cunoştinţe, calităţi etc.) a demonstra. La examen şi-a etalat cunoştinţele. etalăj s.n. 1 etalare, expunere, întindere. 2 etalare, exhibiţie, exhibare, etalare s.f. 1 etalaj, expunere, întindere. La etalarea pânzelor în parc, pictorul este ajutat de fiul său. 2 etalaj, exhibiţie, exhibare. Vedetele se întrec în etalarea toaletelor şi a bijuteriilor. etalier s.n. (tehn.) aspersor, dispersor. Eta-lierul este folosit la irigarea prin aspersiune. etalon s.n. fig. model. Compoziţiile sale reprezintă şi astăzi un etalon de armonie sonoră. etalonăj s.n. (metrol.) etalonare, etalonat. etalonăre s.f. (metrol.) etalonaj, etalonat. Prin etalonare, se compară direct o măsu-ră-model sau un instrument de măsură cu un etalon. etalonăt s.n. (metrol.) etalonaj, etalonare. etalomst s.m. (metrol.) etalonor. etalonor s.m. (metrol.) etalonist. Etalonorul execută operaţii de etalonare. etanăl subst. (chim.) acetaldehidă, aldehidă acetică. Etanalul se găseşte în cafea şi în fructele coapte. etanol s.m. (chim.) alcool, alcool etilic, spirt, spirt alb, damf, gais, spirt de rachiu, spirituş, <înv.> spirit. Etanolul se obţine prin distilare fracţionată. etanolammă s.f. (chim.) colamină. Etano-lamina este un alcool azotat care se carbonatează în aer. etănş, -ă adj., adv. 1 adj. (despre sisteme de închidere) ermetic. A astupat borcanul cu un capac etanş. 2 adv. (modal) ermetic. A astupat ermetic borcanul. etanşă vb. I. tr. (compl. indică încăperi, aparate, recipiente, racorduri, izolaţii etc.) a etanşeiza. A etanşat bine borcanele cu conserve. etanşăre s.f. etanşat1, etanşeizare. Etanşarea borcanelor cu conserve trebuie să fie perfectă. etanşat1 s.n. etanşare, etanşeizare. etanşăt2, -ă adj. (despre încăperi, aparate, recipiente, racorduri, izolaţii etc.) etanşeizat. Borcanele etanşate sunt ţinute în cămară. etanşeiza vb. I. tr. (compl. indică încăperi, aparate, recipiente, racorduri, izolaţii etc.) a etanşa. etanşeizăre s.f. etanşare, etanşat1, etanşeizăt, -ă adj. (despre încăperi, aparate, recipiente, racorduri, izolaţii etc.) etanşat, etapă s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”sau în gen.) fază, moment, punct, stadiu, treaptă. Se află într-o etapă de vârf a carierei. în fiecare etapă a vieţii a învăţat câte ceva. 2 fază, punct, situaţie, stadiu. Primarului i se expune etapa în care se află construcţia. 3 (biol.) epocă, etate 1568 fază. Creşterea corpului unei fiinţe se împarte în mai multe etape. etate s.f. vârstă1, <înv. şi reg.> timp, <înv.> crescut1, vreme, ilichie. Este în etate de 40 de ani. etatiza vb. I. tr. (compl. indică bunuri mobile sau imobile, întreprinderi, instituţii particulare etc.) a naţionaliza, a statiza. Averile mănăstireşti au fost etatizate de statul comunist. etatizare s.f. naţionalizare. Etatizarea este o măsură luată în regimurile totalitare. etatizat, -ă adj. (despre bunuri mobile sau imobile, întreprinderi, instituţii particulare etc.) naţionalizat. Casele şi pământurile etatizate sunt restituite foştilor proprietari. etcetera adv. (abr. etc.; arată că enumerarea ar putea fi continuată) iproci, proci. Cele două prietene discută despre vreme, copii, salarii etcetera. etenă s.f. (chim.) etilenă. Etena constituie materia primă pentru producerea polietilenei, a alcoolului etilic, a cauciucului sintetic etc. eter s.m., s.n. I s.m. 1 (chim.) eter etilic = eter sulfuric = <înv.> eter ameţit, eter ordinar. Eterul etilic este întrebuinţat în medicină şi în unele ramuri industriale; eterfenilmetilic = anisol, metoxibenzen. Eterul fenilmetilic este folosit ca solvent şi ca materie primă în industria chimică; (înv.) eter ameţit = eter ordinar v. Eter etilic. Eter sulfuric. 2 (arg.) v. Drog1. Halucinogen. Psihedelic. Stupefiant. II s.n.fig. 1 aer1, atmosferă, cer2, slavă, spaţiu, văzduh, zarişte, zări (v. zare), tăria văzduhului (v. tărie), tărie. Ecologiştii duc o luptă susţinută pentru evitarea poluării eterului. Avionul s-a ridicat ca o săgeată în eter. 2 (fam.)v. Contemplare. Contemplaţie. Meditaţie. Reverie. Vis. Visare, eterâl, -ă adj. (rar; mai ales poetic) v. Eterat. Eteric. eterâţ, -ă adj. 1 (mai ales poetic) eteric, eteral, etereu. 2 fig. (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, fiu, străveziu, subţire, transparent, uşor?, vaporos, aerian, eteric, spumos, ultraeterat, aburos, eteră s.f. (pese.; reg.) v. Leasă. Vintir. etereu, -ee adj. (rar, mai ales poetic) v. Eterat. Eteric. eteric, -ă adj. I (mai ales poetic) eterat, eteral, etereu. Era atât de fericit, încât simţea că zboară spre. sfere eterice. II fig. 1 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte ete.) diafan, fin1, fiu, străvezia subţire, transparent, uşor2, vaporos, aerian, eterat, spumos, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase eterică. 2 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) delicat, diafan, fin1, gingaş, gracil, graţios, suav, dalb, dulce, vaporos. îi soarbe din priviri chipul eteric. eteri'e s.f. (în Grecia modernă) hetairie. Eteria este o societate literară sau politică. etârn, -ă adj., adv., s.m., s.n. I adj. (exprimă durata absolută) 1 (relig.; despre Dumnezeu) veşnic. Dumnezeu este etern. 2 (relig.,despre Dumnezeu) increat. Dumnezeu este etern; El există fără a fi fost creat. 3 (despre materie, lumea materială, elemente ale naturii, fenomene naturale etc.; adesea poetic) veşnic. Atomii sunt eterni, preexistând şi subzistând vieţii pe care o creează. II adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea.prin exagerare sau poetic) 1 (despre evenimente, acţiuni etc.) continuu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit2, neslăbit, permanent, perpetuu, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncontenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempiternel, eternei, neclătit. Este într-o eternă dispută cu partenerii de afaceri. 2 nemuritor, nepieritor, nesfârşit2, neuitat, perpetuu, veşnic, viu, inamisibil, sempitern, imortal, impe-risabil, <înv.> neapus, nesăvârşit, pururelnic, sempiternel, nestins, neputred, nestricat, nestricăcios, neveşted, neveştejit, neveştezicios. Personajele lui Ca-ragiale rămân modele eterne pentru scriitori. III adv. (temporal; adesea prin exagerare sau poetic) pururi, totdeauna, veşnic, <înv.> apu-rurea, etemamente. Părinţii vor rămâne etern în sufletul lui. IV s.m. (art. Eternul; relig.; nm, pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v.atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg),Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputer-nic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Eternul care a dat naştere cerului şi pământului. V s.n. (exprimă durata absolută; poetic) v. Eternitate. Nemurire. Vecie. Veşnicie, etemamente adv. (temporal; înv.; adesea prin exagerare sau poetic) v. Etern. Pururi. Totdeauna. Veşnic. eternul, -ă adj. (exprimăpermanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; fran.; înv. adesea prin exagerare sau poetic; despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic. etermt s.n. (constr.) azbociment. Eternitul se obţine dintr-un amestec de ciment şi azbest. eternitate s.f. I (exprimă durata absolută) 1 (relig. creştină) veac, veacul de apoi (v. veac), vecie, veşnicie, viaţa de veci (v. viaţă), viaţa veşnică (v. viaţă), <înv.> vecuire, viaţa de veac (v. viaţă), viaţa de vecie (v. via-ţă), viaţa veacului (v. viaţă), viaţa vecilor (v. viaţă). Eternitatea este fericirea veşnică de care se vor bucura drept-credincioşii după moarte. 2 nemurire, vecie, veşnicie, imortalitate, perpetuitate, săvârşie, <înv.> fară-moarte, nemuritorie, purure, pu-rurelnicie, etern. Eternitatea naturii înfioară în raport cu perisabilitatea fiinţei umane. II (exprimă permanenţa unui lucru, unei stări, unei acţiuni, unei situaţii, unui sentiment etc.; adesea prin exagerare sau poetic) 1 vecie, veşnicie. Se cutremură de eternitatea morţii. 2 nemurire. Opera lui Brâncuşi a intrat în eternitate. 3 (de obicei precedat de art. nehot. ,,o’) ev, secol, veşnicie. A trecut o eternitate de când nu s-au mai văzut. eterniza vb. I. tr. a imortaliza, a perpetua, a nemuri, <înv.> a înnemuri2, a înveşnici, a veşnici. Opera lui Brâncuşi i-a eternizat numele. eternizare s.f. imortalizare, perpetuare, perpetuaţie, <înv.> înveşnicire. îşi doreşte eternizarea marilor valori româneşti. eterogen, -ă adj., s.n. I adj. (în opoz. cu „omogen ) 1 (despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) amestecat, diferit, felurit, împestriţat, mixt, pestriţ, variat, babelic, mistreţ, arlechinat. Clădirea conţine elemente arhitectonice eterogene. 2 (despre un întreg ca totalitate a părţilor) amestecat, eclectic, hibrid. Repertoriul eterogen al teatrului nu atrage multă lume. II adj., s.n. (gram.; înv.) v. Gen neutru. Neutru. eterogeneitâte s.f. eterogenitate, eterogeneză s.f. (biol.) eterogenie. Eteroge-neza este o anomalie organică. eterogenie s.f. (biol.) eterogeneză. eterogenitate s.f. eterogeneitâte. Marile oraşe prezintă o eterogenitate ridicată. etic, -ă adj., s.f., s.m. I adj. moral, <înv.> obi-ceainic. în epoca actuală se constată apariţia unor noi valori etice. Are o comportare etică. I11 s.f. morală, <înv.> moraliş. Prin conduita sa dovedeşte că este o persoană lipsită de etică. 2 s.f. etică profesională = deontologie. Nu se abate de la etica profesională. 3 s.m. (înv.) v. Etician. etichetă vb. I. tr. fig. 1 (compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) a califica, a caracteriza, a numi, a taxa, a categorisi, a taxa. Lumea îl etichetează drept impostor. etichetare s.f. fig. calificare, caracterizare, numire, taxare, categorisire, catalogare. Etichetările reflectă, adesea, o realitate. etichetă s.f. 1 ceremonial, ceremonie, protocol, regulă, rit, ritual, tipic1, <înv. şi pop.> lucru, rânduială, <înv.> politică (v. politic). întâlnirea celor doi şefi de stat a respectat eticheta cerută de un astfel de eveniment. Potrivit etichetei, trebuie să se îmbrace în smoching. 2 (inform.) marcă1. Eticheta este semnul sau ansamblul de semne care servesc pentru identificarea unei anumite instrucţiuni în programul unui calculator. 3 (com.) brand2, marcă. A vândut produsele respectând eticheta fabricii. eticiăn s.m. <înv.> etic. Eticianul este specialist în etică. etilăre s.f. (chim.) etilaţie. Prin etilare, benzina se tratează cu etil fluid, în vederea îmbunătăţirii cifrei octanice. etilâţie s.f. (chim.) v. Etilare. etilenă s.f. (chim.) etenă. Etilena constituie materia primă pentru producerea polieti-lenei, a alcoolului etilic, a cauciucului sintetic etc. etilenglicol s.m. (chim.) glicol. Etilenglicolul este utilizat mai ales ca dizolvant. etilenoxid s.m. (chim.) oxid de etilenă. Etilenoxidul se foloseşte lafabricarea glicolu-lui, a unor dizolvanţi, plastifianţi etc. etilism s.n. (med.) alcoolism,beţie, intoxicaţie cu alcool. Etilismul se poate vindeca urmând un tratament sever. etilotest s.n. alcooltest. Etilotestul este un instrument folosit pentru evaluarea rapidă a conţinutului de alcool în aerul expirat de o persoană suspectată a fi în stare de ebrietate la volanul unei maşini. etimolog, -ă s.m., s.f. (lingv.) etimologist, <înv.> etimologic. Etimologul este specialist în etimologii. etimologic, -ă s.m., adj. (înv.) 1 s.m. (lingv.) v. Etimolog. Etimologist. 2 adj. (gram.) v. Morfologic. etimologie s.f. 1 (lingv.) origine. Etimo-logiştii stabilesc etimologiile cuvintelor. 2 (concr.; lingv.) etimon. 3 (gram.; înv.) v. Morfologie. etimologist, -ă s.m., s.f. (lingv.) etimolog, <înv.> etimologic. etimon s.n. (lingv.) etimologie. Cele mai multe cuvinte româneşti au la bază un etimon latin. etrnă s.f. (chim.) acetilenă,alchină, hidrocarbură acetilenică. Etina este un gaz incolor, inflamabil, cu diverse folosiri. etiop s.m. (înv.) v. Etiopian, etiopenesc, -eâscă adj. (înv.) v. Etiopian, etiopesc, -eâscă adj. (înv.) v. Etiopian, etiopiân, -ă s.m., adj. 1 s.m. <înv.> etiop, etioplean. Etiopienii locuiesc în Etiopia sau sunt originari de acolo. 2 adj. etiopic, <înv.> etiopenesc, etiopesc. Limba etiopiană a fost limbă a creştinismului într-o zonă vastă din nord-estul Africii. etiopic, -ă adj. (rar) v. Etiopian, etiopleân s.m. (înv.) v. Etiopian, etirâre s.f. (tehn.) tragere, trefilare, trefilat. Etirarea este o operaţie de întindere şi de subţiere a metalelor ductile şi a fibrelor textile. etnic, -ă s.m., s.n., adj, s.f. 1 s.m. (la pl. etnici) minoritate naţională, naţionalitate, naţionalitate conlocuitoare, <înv. şi pop.> naţiune. Ne înţelegem bine cu etnicii care trăiesc în ţara noastră. 2 s.n. etnicism, etni-citate. Etnicul este o constantă a operei marelui scriitor. 3 adj. (rar) v. Naţional. 4 adj., s.m., s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. etnicism s.n. etnicul (v. etnic), etnicitate, etnie. etnicitâte s.f. etnicul (v. etnic), etnicism, etnie. etnie s.f. comunitate etnică, neam. Etniile au reprezentanţi în Parlament. Face parte din etnia germană. etnogeneză s.f. etnogenie. Etnogeneza poporului român a fost studiată de mulţi istorici şi lingvişti. etnogeme s.f. etnogeneză. etnogeografîe s.f. (geogr.) geografie etnografică. Etnogeografia studiază răspândirea diferitelor rase de oameni. etnoiatrie s.f. (med.) medicină populară, medicină tradiţională. Prin etnoiatrie sunt identificate, prevenite sau vindecate anumite boli. etnolog s.m. etnologist Etnologii se ocupă cu studierea explicativă şi comparativă a ansamblului caracterelor grupurilor umane. etnologist s.m. (astăzi rar) v. Etnolog, etnomuzicologi'e s.f. (muz.) folcloristică muzicală (v. folcloristic). Etnomuzicologia se ocupă cu studiul culturilor muzicale ale popoarelor. etnonim s.n. nume etnic. Etnonimul nostru este „român”. etnopsihiatrie s.f. (psih.) psihiatrie comparată, psihiatrie transculturală. Etnopsihiatria studiază bolile mintale în cadrul diferitor etnii sau culturi. etofă s.f. (ind. text.; fran.; înv.) v. Stofa, etonâ vb. I. tr. (fran.; înv.; compl. indică oameni) v. Consterna. Minuna. Perplexa. Sidera. Stupefia. Surprinde. Uimi. Ului1, etonament s.n. (fran.; înv.) v. Minunare. Stu-pefiere. Surprindere. Uimire. Uluială. Uluire, etonânt, -ă adj. (fran.; înv.; despre fapte, întâmplări etc.) v. Consternânt. Năucitor. Stupefiant. Surprinzător. Uimitor. Uluitor, etos s.n. morală, moralitate, fizionomie. Afirmarea etosului românesc se regăseşte în diverse manifestări artistice. etoxibenzen s.m. (chim.) fenetol. Etoxi-benzenul este un oxid defenil şi de etil. etruri s.m. pl. (înv.) v. Etrusci. etrusci s.m. pl. <înv.> etruri. Etruscii s-au stabilit în Etruria, regiune din centrul Peninsulei Italice. etufâ vb. I. tr. (fran.; înv.; compl. indică fiinţe) v. Asfixia. înăbuşi. îneca. Sufoca, etufănt, -ă adj. (fran.; înv.; despre aburi, fum, vapori, miros etc.) v. Asfixiant. înăbuşitor. înecăcios. Sufocant. eulogie eudidiân, -ă adj. euclidic. Profesorul explică concepţia geometrică euclidiană. euclidic, -ă adj. (rar) v. Euclidian, eudemonic, -ă s.m., s.f. (filos.; înv.) v. Eude-monist. eudemomst, -ă s.m.,s.f. (filos.) <înv.> eudemonic. Eudemoniştii sunt adepţii concepţiei potrivit căreia fericirea este binele suprem. eufemic, -ă adj. eufemistic, eufemi'st, -ă adj. (rar) v. Eufemistic, eufemistic, -ă adj. eufemic, eufemist. Foloseşte uneori cuvinte şi expresii eufemistice. eufonie s.f. (lit.) armonie1, cantabilitate, melodie, muzicalitate, sonoritate, muzică. Eufonia versurilor eminesciene este unică. euforbie s.f. (bot.) 1 Euphorbia cyparissias; alior,laptele-câinelui (v. lapte), laptele-cucului (v. lapte), < reg.> areu, aribi, laur, părul-porcului (v. păr). 2 Euphorbia helioscopia; alior, lap-tele-câinelui (v. lapte), laptele-cucului (v. lapte), buruiană-de-friguri,buruia-nă-măgărească, iarbă-de-râie. eufuistic, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; livr.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat2. Convenţional. Declamativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent. Manierat. Nefiresc. Nenatural. Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Retoric, eugenetic, -ă adj., s.f. (genet.) 1 adj. eugene-zic, eugenie. Sfatul genetic premarital este o formă de consiliere eugenetică. 2 s.f. eugenie, eugenism. eugenezic, -ă adj. (genet.) eugenetic, eugenie, eugenie, -ă adj. (genet.) eugenetic, eugenezic. eugenie s.f. (genet.) eugenetică (v. eugenetic), eugenism. Eugenia are ca scop ameliorarea zestrei genetice a speciei umane. eugemsm s.n. (genet.) eugenetică (v. eugenetic), eugenie. euharistie s.f. 1 (în practicile relig. creştine) cuminecare, cuminecătură, împărtăşanie, împărtăşire, sfânta împărtăşanie (v. sfânt), sfintele taine (v. sfânt), comuniune, împărtăşit, dumnezeieştile taine (v. dumnezeiesc), <înv. şi pop.> grijanie, griji-re, pricestanie, cele sfinte (v. cel), <înv.> eulogie, luarea trupului şi sângelui lui Hristos (v. luare), precistie. Euharistia este una dintre cele şapte taine, ce constă în gustarea de către credincioşi a pâinii şi a vinului, care, sfinţite de preot, devin trupul şi sângele lui Iisus Hristos. 2 (ieşit din uz) v. Apreciere. Gratitudine. Recunoştinţă, eui'sm s.n. (în opoz. cu „altruism”; ieşit din uz) v. Egoism. Individualism, eul transcendental s.n. art. subiectul transcendental (v. subiect). Eul transcendental este principiul activităţii de cunoaştere. eulogie s.f. (în practicile relig. creştine; înv.) v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. împărtăşanie. împărtăşire. Sfânta împărtăşanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). eunuc eunuc s.m. 1 (în Orient) <înv.> câzlar,famen, hadâmb. Eunucul era un bărbat castrat care păzea femeile din haremul unui sultan. 2 fig. (fam.) v. Fricos. Laş. Poltron, euritmîe s.f. fig. armonie1, concordanţă, echilibru, proporţie, proporţionalitate, regularitate, simetrie, simfonie. Clădirea teatrului are ceva din euritmia clasicismului. euro s.m. invar, (fin.) coco, euroi, iepuroi. Euro este unitatea monetară a ţârilor membre din Uniunea Europeană. euroi s.m. invar, (fin.; arg.) v. Euro. europâic, -ă adj. (înv.) v. European. Euro-peist. Europenesc. european, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. euro-peancă, <înv.> europeu. Soţia omului de afaceri american este europeană. 2 adj. europe-ist, europenesc, <înv.> europaic, europesc, europeu, europicesc. Germania este una dintre marile puteri europene. europeăncă s.f. europeană (v. european), <înv.> europee (v. europeu). europeanîsm s.n. europeism, europenism, europenitate. europeism s.n. europeanism, europenism, europenitate. Europeismul este ansamblul de trăsături de ordin social, politic, estetic etc. care este în conformitate cu standardele europene. europei'st, -ă adj. european, europenesc, <înv.> europaic, europesc, europeu, europicesc. europenesc,-eăscă adj. 1 european, euro-peist, <înv.> europaic, europesc, europeu, europicesc. 2 (în opoz. cu „oriental”; înv.; despre îmbrăcăminte) v. Nemţesc, europenism s.n. europeanism, europeism, europenitate. europenitâte s.f. (rar) v. Europeanism. Europeism. Europenism. europenizâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) occidentaliza. Cei mai mulţi dintre boierii români s-au europenizat rapid. europenizâre s.f. occidentalizare. Europenizarea a schimbat mentalitatea despre modul de viaţă. europenizat, -ă adj. (despre oameni, despre stilul lor de viaţă etc.) occidentalizat. Românii europenizaţi şi-au schimbat modul de viaţă. europesc, -eăscă adj. (înv.) v. European. Europeist. Europenesc. europău,-ees.m.,s.f.,adj. {înv.) 1 s.m., s.f. v. European. Europeăncă. 2 adj. v. European. Europeist. Europenesc, europicesc adj. (înv.) v. European. Europeist. Europenesc. europi'd, -ă s.m., s.f., adj. (antrop.) europoid. europoi'd, -ă s.m.,s.f.,adj. (antrop.) europid. Europoidul aparţine populaţiilor originare din Europa. Oamenii europoizi au pielea albă. eutanasie s.f. (med., med. vet.) eutanasiere. Prin eutanasie se poate provoca de către medici o moarte nedureroasă unei fiinţe care are o boală gravă, considerată incurabilă. eutanasiere s.f. (med., med. vet.) eutanasie. eutichiamsm s.n. (teol.) monofizism, mo-nofizitism. Adepţii eutichianismului susţin că în Iisus Hristos natura divină a fost absorbită integral de natura umană. ev s.n. 11 (indică o perioadă de timp considerată ca etapă în desfăşurarea istoriei sau în raport cu stări, situaţii, fapte etc.; adesea poetic) epocă, eră, <înv. şi pop.> vârstă1. Un ev moare şi altul se naşte. 2 (jmnat de determ. în gen., indică o perioadă marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific, de o personalitate importantă sau de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii, fapte etc.; mai ales poetic) epocă, eră, perioadă, secol, timp, veac, vreme, <înv. şi pop.> vârstă1. în evul lui Ştefan cel Mare s-au ridicat multe biserici în Moldova. Teritoriul a fost ocupat în evulfeudalismului timpuriu. 3 (prin exager.; de obicei precedat de art. nehot. „un”) eternitate, secol, veşnicie. A trecut un ev de când nu s-au mai văzut. II (art.; ist.; nm. pr.) Evul de Mijloc = Evul Mediu = Veacul de Mijloc (v. veac),Veacul din Mijloc (v. veac), <înv.> Evul Median, Evul Miez, Secolul de Mijloc (v. secol), Vârsta de Mijloc (v. vârstă1). Evul Mediu este denumirea convenţională a perioadei din istoria omenirii de la sfârşitul lumii antice (căderea Imperiului Roman de Apus, 476 d. Hr.) până la începutul epocii moderne; (rar) Evul Vechi v. Antichitatea (v. antichitate); (înv.) Evul Median = Evul Miez v. Evul de Mijloc. Evul Mediu, eva s.f. (farm.; arg.) v. Amfetamină. Benze-drină. Fenamină. evacua vb. I. tr. 11 (compl. indică locuinţe, încăperi, spaţii etc.) a elibera, a goli, a libera, a degaja. Chiriaşii au fost nevoiţi să evacueze apartamentul. 2 (compl. indică aşezări omeneşti, locuinţe, locuri de obicei populate, străzi etc.) a părăsi, a goli, a deşerta. Din cauza riscului mare de inundaţii, autorităţile au ordonat ca satul să fie evacuat în cel mai scurt timp. I11 (fiziol.; compl. indică fecale, gaze etc.) a elimina. Adesea evacuează necontrolat gaze intestinale. 2 (compl. indică fluide, substanţe, produse fiziologice etc.) a ejecta, a expulza. A evacuat un jet de gaze printr-un tub. evacuare s.f. 11 eliberare, golire, liberare. Proprietarul a cerut chiriaşilor evacuarea apartamentului. 2 părăsire, golire, deşertare. Autorităţile au hotărât evacuarea satului expus inundaţiilor. 3 (milit.) <înv.> evacuaţie. Evacuarea Daciei de către Aurelian a avut loc în jurul anului 271.111 (fiziol.) eliminare, <înv.> evacuaţie. Evacuarea gazelor intestinale poate fi controlată prin tratament. 2 ejectâre, ejecţie, expulzare. Evacuarea jetului de gaze se face printr-un tub. evacuăt, -ă adj. 1 (despre fluide, substanţe, produse fiziologice etc.) ejectabil, expulzat. 2 (mec.; despre gazele din motoare cu ardere internă) eşapat. Inspirăm zilnic gaze evacuate de la autovehiculele din trafic. evacuaţie s.f. (înv.) 1 (milit.) v. Evacuare. 2 (fiziol.) v. Eliminare. Evacuare, evada vb. I. intr. (despre deţinuţi, prizonieri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. ,,din,T) a fugi, a scăpa, a emigra. Un deţinut a reuşit să evadeze din închisoare. evadăre s.f. 1 fugă, evaziune. Evadarea deţinutului din închisoare a mobilizat mulţi poliţişti. 2 fig. emancipare. Tinerii simt nevoia unei evadări lingvistice. evadat, -ă s.m., s.f. fugar, fugit, emigrant. Evadatul a fost prins când încerca să treacă graniţa. evalua vb. I. tr. 1 (compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) a aprecia, a calcula, a estima, a socoti, a priza2, a măsura, <înv. şi pop.> a preţui, <înv. şi reg.> a prinde, a răfui, <înv.> a preţălui, a sămălui. A evaluat cheltuielile pentru renovarea apartamentului. 2 (compl. indică mărimi, cantităţi, distanţe, valori etc.) a aprecia, a aproxima, a calcula, a estima, a potrivi, a socoti. Evaluează că peştele cântăreşte 3 kilograme. evaluăbil, -ă adj. 1 calculabil, estimabil, <înv.> computabil. Tabloul este de o valoare greu evaluabilă. 2 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă evaluabilă. evaluare s.f. 1 apreciere, aproximare, aproximaţie, calcul, calculare, estimare, estimaţie, socotire, apreciaţie, măsurare, preţuire, valutare, <înv. şi reg.> preţăluire, preţuială, <înv.> evaluaţie. Evaluarea cheltuielilor pentru renovarea apartamentului i se pare exagerată. 2 bilanţ, estimare, estimaţie. Comisia numită va face evaluarea unui an de guvernare. 3 analiză, apreciere, comentariu, critică (v. critic). Evaluarea pe care a făcut-o operei scriitorului a publicat-o într-o revistă de mare circulaţie. evaluaţie s.f. (înv.) v. Apreciere. Aproximare. Aproximaţie. Calcul. Calculare. Estimare. Estimaţie. Evaluare. Socotire, evanghelic, -eăscă adj. (relig.; înv.) v. Evanghelic. evangheliăr s.n. (relig.) evanghelie, tetrae-vanghel, tetraevangheliar, <înv.> evangheliu. evanghelic, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) 1 <înv.> evanghelesc. Urmează preceptele evanghelice. 2 luteran, <înv.> luterănesc. A vizitat o catedrală evanghelică în Niirnberg. evanghelie s.f. (relig.) evangheliar, tetra-evanghel, tetraevangheliar, <înv.> evangheliu. în evanghelie se relatează viaţa, învăţătura, patimile, moartea şi învierea lui Iisus Hristos. evangheliu s.n. (relig.; înv.) v. Evangheliar. Evanghelie. Tetraevanghel. Tetraevangheliar. evantai s.n. 1 <înv.> apărătoare (v. apărător), vânturar, ventrar. A primit cadou un evantai confecţionat dintr-un lemn parfumat. 2 fig. gamă, ambitus. Există un larg evantai al posibilităţilor de a face un anumit lucru. evaporă vb. 1.11 tr., refl. (fiz.; compl. sau sub. indică lichide) a (se) vaporiza, a (se) volatiliza, a se zvânta, a 571| se ridica, <înv.> a (se) exabora, a se răsfuga, a (se) vapora. Apa s-a evaporat din cauza căldurii. Razele fierbinţi ale soarelui evaporă lichidul din cană. 2 refl., intr. (chim.; rar; despre substanţe în stare cristalină) v. Sublima. II refl. fig. 1 (despre stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) a se destrăma, a se împrăştia, a se îndepărta, a se risipi, a se sfărâmă, a se spulbera, a se zdrobi. Gândul său de mărire s-a evaporat. Panica populaţiei s-a evaporat repede. 2 (mai ales fam.; despre oameni) a dispărea, a pieri, a se dizolva, a se eclipsa, a se volatiliza, a o şterge. Hoţul s-a evaporat într-o clipă în mulţimea de pe plajă. evaporâbil, ă adj. (despre lichide) volatil, volatilizabil, <înv.> spirtos, zburător. Acetona este evaporabilă. evaporăre s.f. 11 (fiz.) evaporaţie, vapo-rizare, vaporizaţie, volatilizare, <înv.> aburime, exaborare, vaporaţie, volatilizaţie. Evaporarea lichidelor are loc la temperaturi ridicate. 2 (chim.; rar) v. Sublimare. II fig. 1 destrămare, risipire, sfărâmare, spulberare, zdrobire. Vestea primită a avut ca urmare evaporarea gândurilor negre. 2 dispariţie, pieire, volatilizare. Păgubiţii au constatat evaporarea hoţului în mulţimea de pe plajă. evaporat, -ă adj. I (fiz.; despre lichide) vapo-rizat, volatilizat, <înv.> exaborat. Apa evaporată a lăsat în pahar urme albe, de clor. II fig. 1 (despre stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) destrămat, risipit, sfărâmat, spulberat. Cu gândul de mărire evaporat, a revenit la cruda realitate. 2 (fran.; înv.; despre oameni) v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit, evaporator s.n. (tehn.) vaporizator, aparat vaporizator. într-un evaporator se concentrează soluţiile prin fierbere. evaporaţie s.f. 11 (fiz.) evaporare, vaporiza-re, vaporizaţie, volatilizare, <înv.> aburime, exaborare, vaporaţie, volatilizaţie. 2 (chim.; rar) v. Sublimare. II (concr.; rar) v. Abur. Efluviu. Exalare. Exalaţie. Miasmă. Miros. Parfum. evaporigrâf s.n. (hidrol) evaporimetru înregistrator. Cu evaporigraful se măsoară, prin înregistrare, cantitatea de apă evaporată. evaporimetru înregistrator s.n. (hidrol.) evaporigraf. evaporit s.n. (geol.) rocă salină (v. rocă1). Evaporitele se formează prin evaporarea apei de mare dintr-o lagună, a apei continentale dintr-un lac de deşert sau dintr-o mare închisă pe cale de a seca. evazăt, -ă adj. (despre unele obiecte de îmbrăcăminte) redingotat. Poartă pantaloni evazaţi. evaziune s.f. (rar) v. Evadare. Fugă. evaziv, -ă adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprecis, neclar, neprecis, vag, debil. A primit un răspuns evaziv. evcotiesf. (grec.; înv.) v. Comoditate. Confort. Linişte. Tihnă. evdemon s.m. (în creştinism, mozaism şi islamism; grec.; înv.) v. înger. Seraf. Spirit bun. Spirit ceresc. Spirit sfânt. evenî vb. IV. refl., intr. (înv.; despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) v. întâmpla. Petrece. Produce. Surveni. eveniment s.n. 1 act1. La 24 ianuarie 1859 a avut loc evenimentul Unirii Principatelor Române. 2 eveniment rutier = accident de circulaţie. Şi-au pierdut viaţa într-un grav eveniment rutier. evemre s.f. (înv.) v. Caz. Fapt. Fenomen, întâmplare. event s.n. (sport) record. Atletul a stabilit un nou event la proba de 100 m garduri. eventiv s.n. (gram.) verb reflexiv eventiv. Eventivul arată că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea. eventrăţie s.f. (med., med. vet.) evisceraţie, exenteraţie. Eventraţia este ieşirea intestinelor din cavitatea peritoneală. eventual, -ă adj., adv. 1 adj. posibil, probabil. Arhitecţii discută despre eventualele probleme care pot apărea la începerea ridicării construcţiei. 2 adv. (ipotetic; în legătură cu vb. la cond. sau la viit.) cumva, poate, <înv.> cândai. Dacă eventual i-ar fi plăcut medicina, ar fi făcut orice pentru a-i ajuta pe suferinzi. eventualitate s.f. posibilitate, probabilitate. Nu excludem eventualitatea sosirii pe neaşteptate a unor musafiri. everghesfe s.f. (grec.; înv.) v. Bine. Binefacere. everghet s.m. (grec.; înv.) v. Binefăcător, eversiune s.f. fig. sărăcire, scăpătare, ruinare. Eversiunea lui s-a produs din cauza jocurilor de noroc. evghenicesc, -eâscă adj. (livr.) v. Nobiliar, evghenicos, -oâsă adj. (grec.; înv.) 1 (despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. înalt. Mare1. Nobil. 2 v. Nobiliar. evghenie s.f. (grec.; înv.) 11 (în societatea feudală românească) v. Aristocraţie. Boierime. Nobilime. Protipendadă. 2 v. Nobleţe. II fig. 1 v. Distincţie. Eleganţă. Fineţe. Nobleţe. Rafinament. Subtilitate. 2 v. Generozitate. Mărinimie. Nobleţe. evghemsadj.,s.m. (grec.; înv.) 1 adj. (despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. înalt. Mare1. Nobil. 2 s.m. (în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate) v. Aristocrat. Gentilom. Nobil. Patrician. Senior, evghenisî vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl indică oameni) v. înnobila, evghenisft, -ă adj. (înv.) 1 (despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. înalt. Mare1. Nobil. 2 (despre oameni) v. înnobilat, evghem'st, -ă s.m., adj. (înv.) 1 s.m. (în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate) v. Aristocrat. Gentilom. Nobil. Patrician. Senior. 2 adj. v. Nobiliar, evgloti'e s.f. (grec.; înv.) v. Elocvenţă. Oratorie. Oratorism. Retorică, evgnomosme s.f. (grec.; înv.) v. Apreciere. Gratitudine. Recunoştinţă, evhologhion s.n. (în Biserica Ortodoxă; înv.) v. Molitvelnic. evidenţia evident, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „nedesluşit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, desluşit, distinct, lămurit, limpede, precis, <înv.> apriat, chiar, curat. După ridicarea ceţii, în faţă, apare imaginea evidentă a muntelui. 2 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) clar, desluşit, făţiş, limpede, manifest, vădit, vizibil, aparent, <înv.> lămurit, vegheat2, conturat. Supărarea lui este evidentă. Afişează o bucurie evidentă că afacerile îi merg bine. 3 accentuat, pronunţat, reliefat, vizibil, îngroşat, marcat2. Vorbeşte cu o evidentă pronunţie ardelenească. 4 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, os-tensibil, marcat2, străveziu. Dă semne evidente de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era evidentă. II adj. 1 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost evidente pentru judecători în luarea deciziei finale. 2 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale oamenilor) apodictic, categoric, cert, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este evident. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt evidente. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) învederat, notoriu, patent2, vădit, notorie, patentat. Afacerea a fost o înşelătorie evidentă. 4 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, considerabil, important, însemnat, mare1, perceptibil, semnificativ, sensibil, simţitor, vădit, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este evidentă. 5 (despre noţiuni, judecăţi etc.) absolut, categoric, flagrant, indiscutabil, izbitor, vădit. Acesta este un adevăr evident. III adv. (modal) clar, limpede, vădit, <înv. şi reg.> acurat. în această chestiune are evident dreptate. evidenţă s.f. 1 claritate, flagranţă, pregnanţă, palpabilitate. Acest mare scriitor a ştiut să dea ficţiunii evidenţa realităţii concrete. 2 evidenţă contabilă = contabilitate. A fost angajat să ţină evidenţa contabilă a firmei. evidenţiâ vb. 1.1 (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) 1 refl. (despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginile lor) a se contura, a se delimita, a se desluşi, a se distinge, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa, a se vedea, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se evidenţiază pe linia orizontului. 2 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indi- evidenţiat că corpul uman sau părţi ale lui) a accentua, a arăta, a contura, a marca, a mula, a reliefa, a sublinia. Taiorul îi evidenţiază talia fină. 3 refl. a se deosebi2, a se distinge, a se ilustra, a se singulariza, <înv.> a se însemna, a se semnala. Pe hartă, regiunile de câmpie se evidenţiază de celelalte prin coloraţia verde. I11 refl. (despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) a se deosebi2, a se departaja, a se detaşa, a se distinge, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, a se despărţi, <înv.> a se însemna, a se semnala, a se vesti. între ceilalţi creatori, el se evidenţiază şi ca un deschizător de drumuri. Lucrarea lui se evidenţiază prin originalitate. 2 refl. a se caracteriza, a se distinge, a se individualiza, a se remarca. Această perioadă se evidenţiază printr-o dezvoltare economică rapidă. 3 refl. (despre oameni) a se afirma, a se impune, a se lansa, a se remarca, a triumfa. A reuşit să se evidenţieze în lumea muzicală. 4 tr. a accentua, a întări, a învedera, a potenţa, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, a marca, a ridica. în intervenţia sa a evidenţiat importanţa proiectului. 5 refl. a reieşi1, a se reliefa, a transpira. în scrierea lui se evidenţiază un sentiment al inutilităţii. evidenţiăt, -ă adj. accentuat, întărit, potenţat, reliefat, subliniat2, marcat2. în ultimul volum al poetului se remarcă o notă evidenţiată de lirism. evidenţiere s.f. I (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) conturare, delimitare, precizare, profilare, proiectare, reliefare. Evidenţierea munţilor în depărtare devine clară pe timp senin. I11 accentuare, arătare, întărire, potenţare, punctare, relevare, relevaţie, reliefare, subliniere, accentuaţie, marcare. Vorbitorul s-a limitat la evidenţierea importanţei proiectului. 2 afirmare, impunere, remarcare. Evidenţierea lui ca poet a fost târzie. evie s.f. (în Antic, greacă) bacantă, menadă. Evia era preoteasa zeului Dionysos. evira vb. I. (livr.) I tr. (chir.) 1 (compl. indică animale) v. Castra. Emascula. Steriliza. 2 (compl. indică cocoşi) v. Castra. Claponi. Emascula. Steriliza. 3 (compl. indică bărbaţi) v. Castra. Emascula. Steriliza. II refl., tr. fig. (în opoz. cu „a se întări”; sub. sau compl. indică fiinţe ori forţele, puterile lor) v. Debilita. Slăbi. Şubrezi. evirare (chir.; livr.) 1 (la animale) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare. 2 (la bărbaţi) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare, evirăţiesi. (chir.; livr.) 1 (la animale) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Scopire. Scopit1. Sterilizare. 2 (la bărbaţi) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare. eviscerare s.f. (ind. alim.) evisceraţie. Organele din cavitatea abdominală şi toracică se scot prin eviscerare. eviscerăt, -ă adj. (despre animale, peşti, păsări) deviscerat. A pus peştele evisce-rat în congelator. evisceraţie s.f. 1 (ind. alim.) eviscerare. 2 (med., med. vet.) eventraţie, exenteraţie. evita vb. I. tr. 1 (compl. indică obstacole) a ocoli, a baipasa, <înv. şi pop.> a trece. A reuşit să evite gropile de pe şosea. 2 (compl. indică oameni sau posibilitatea de a întâlni pe cineva, de a vedea pe cineva, de a vorbi cuiva etc.) a se feri. îl evită de mai bine de un an. Evită să vorbească p# el. 3 (compl. indică situaţii sau fapte primejdioase, neplăcute etc.) a se feri, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a se păzi, a preîntâmpina, a preveni, a se proteja, a se apăra. A evitat impactul cu maşina care venea din sensul opus. 4 (compl. indică acţiuni ale oamenilor) a se feri, a ocoli, a se păzi, <înv.> a se îndupleca. Evită un consult în spital în timpul epidemiei de gripă. 5 (compl. indică manifestări ale oamenilor) a se feri, a ocoli. Preferă să evite o exprimare în termeni de specialitate, pentru a nu crea confuzii. 6 (compl. indică obligaţii, prevederi legale etc.) a eluda, a ocoli. Contractul evită obligaţiile pe care le avea faţă de proprietar. evităj s.n. (mar.) evitare, evitare s.f. 1 ocolire. I se pare imposibilă evitarea tuturor gropilor de pe şosea. 2 împiedicare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntâmpinare, prevenire, prevenţie, <înv.> evitaţie. Prezenţa de spirit a şoferilor joacă un rol important în evitarea accidentelor rutiere. 3 eludare, ocolire. La această situaţie gravă se ajunge prin evitarea legii. 4 (mar.) evitaj. Evitarea este o manevră efectuată de o navă pentru întoarcere sau pentru a ocoli o altă navă. evitaţie s.f. (înv.) v. Evitare. împiedicare, îndepărtare. înlăturare. Ocolire. Preîntâmpinare. Prevenire. evlavicds, -oăsă adj. (relig.; grec.; înv.; despre oameni) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredin-cios. Religios. Smerit. evlavie s.f. 1 (relig.) credinţă, cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, devoţiune, dumnezeire, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagocestie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplahnie, înfrângere. Evlavia lui este recunoscută de toţi. 2 fig. adorare, adoraţie, cult1, venerare, veneraţie, idolatrie, idolatrare. Actorul simte pentru eroul interpretat o adevărată evlavie. evlavios, -oăsă adj., s.m., s.f. (relig.) credincios, cucernic, cuvios, pios, plecat2, preacre-dincios, religios, smerit, devot, orant, <înv. şi pop.> drept, închinător, <înv. şi reg.> smernic, <înv.> bine-credincios, blagocestiv, cucerit, evlavnic, evsevios, pietos, pravoslavnic, râvnitor, smerelnic, smerin, piu, evlavicos. Este un om evlavios, cu frica lui Dumnezeu. evlavisi vb. IV. (grec.; înv.) I tr. 1 (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Sti- ma. 2 (compl. indică fiinţe) v. Adora. Diviniza. Idolatriza. Slăvi. Venera. II refl. (relig.; despre oameni) v. Pleca. Smeri. Supune. Umili. evlâvnic, -ă adj., s.m., s.f. (relig.; înv.) Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit, evmenie s.f. (grec.; înv.) v. Afabilitate. Afecţiune. Bunăvoinţă. Cordialitate. Prietenie, evnie s.f. (grec.; înv.) v. Bunăvoinţă. Comprehensiune. îngăduinţă. înţelegere. Mărinimie. Milă. evocă vb. I. tr. 1 (compl. indică persoane care nu mai există, evenimente, fapte, întâmplări din trecut etc.) a reaminti, a redeştepta, a chema, a rechema, a reînvia, a revoca2. Când se simte singură şi părăsită, evocă momentele fericite din viaţa ei. 2 (compl. indică evenimente importante, fapte deosebite etc. din trecut) a aminti, a redeştepta, a învia, a reînvia. Evocă elevilor faptele eroice ale românilor în Războiul de Independenţă. 3 a spune, a trezi, a zice, a vorbi. Nu-ţi evocă nimic întâmplarea aceasta? 4 a sugera. Unele dintre picturile sale evocă tehnica impresionistă. 5 (compl. indică fapte, evenimente etc.) a reconstitui, a reconstrui, a reclădi. A evocat accidentul din depoziţiile martorilor. evocănt, -ă adj. (rar; despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) v. Evocativ. Evocator. Expresiv. Nuanţat. Pitoresc. Plastic. Pregnant. Semnificativ. Sugestiv. Viu. evocâre s.f. aducere-aminte, amintire, suvenir, evocaţie, aminteală, promit, resuvenire, memento, ecou, reconstituire, reconstrucţie. Evocarea întâmplărilor petrecute în copilărie îi face plăcere. evocativ, -ă adj. (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocator, expresiv, nuanţat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, evocant, <înv.> sem-nificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ, evocator, -oăre adj. (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocativ, expresiv, nuanţat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, evocant, <înv.> semnificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este evocator. Foloseşte metafore evocatoare. evocăţie s.f. (rar) v. Aducere-aminte. Amintire. Evocare. Suvenir, evoluâ vb. I. intr. 1 (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) a avansa, a se dezvolta, a înainta, a progresa, a propăşi, <înv.> a se eleva, a pricopsi, a spori1, a prohorisi, a creşte, a se ridica, a câştiga. Prin seriozitate, cinste şi muncă, un popor poate evolua rapid. 2 (despre activităţi, acţiuni, fenomene etc.; adesea urmat de determ. modale) a se desfăşura, a merge. Noua sa afacere 573 | evoluează bine. 3 (despre fapte, acţiuni, evenimente etc.) a se desfăşură, a se întâmpla, a se petrece, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a se purta, a se sfeti, a urma, a se derula, a se succeda. Evenimentele au evoluat conform planului. 4 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a decurge, a se desfăşură, a se petrece. Discuţia dintre cei doi contracandidaţi la funcţia de director a evoluat în limitele normalului. evoluare s.f. devenire, dezvoltare, evoluţie, modificare, prefacere, schimbare, transformare, curgere, fluiditate, înnoire, mişcare, evoluat, -ă adj. 1 (despre popoare, comunităţi umane, civilizaţii, culturi etc.) avansat, civilizat, dezvoltat, înaintat, matur. Ţările evoluate au un nivel ridicat de trai. 2 superior. Actorul se află într-un stadiu evoluat al carierei sale. 3 (în opoz. cu „depăşit”) nou, perfecţionat. Şi-a cumpărat un model evoluat de calculator. 4 (despre anumite stări) avansat. Se află într-un stadiu evoluat al bolii. evolută s.f. (mat.) desfăşurată (v. desfăşurat). Evoluta este un loc geometric al centrelor de curbură ale unei curbe date. evolutiv, -ă adj. 1 (despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) cronologic, diacronic, istoric. într-o cronică expunerea faptelor este evolutivă. 2 (biol; despre concepţii, teorii etc.) evoluţionist, transformist, evoluţie s.f. 1 devenire, dezvoltare, evoluare, modificare, prefacere, schimbare, transformare, curgere, fluiditate, înnoire, mişcare. Societatea omenească este în continuă evoluţie. 2 dezvoltare, înaintare, mers-înainte, progres, propăşire* avansare, <înv.> mergere-înainte, pricopsire, progresie, pro-horisire, creştere, pas2, pas înainte (v. pas2), înălţare, ridicare, săltare. Evoluţia societăţii este un deziderat al tuturor. 3 desfăşurare, dezvoltare, mers, şiretenie2, <înv.> umblet, curgere, curs1, film. Urmăreşte cu atenţie evoluţia evenimentelor. evoluţiomsm s.n. (biol.) darwinism, trans-formism, selecţionism. Evoluţionismul este o concepţie despre evoluţia speciilor de plante şi animale, formulată de naturalistul englez Ch. Robert Darwin. evoluţionist, -ă adj., s.m., s.f. (biol.) 1 adj. (despre concepţii, teorii etc.) evolutiv,transformist. îmbrăţişează teoria evoluţionistă a lui Darwin. 2 s.m., s.f. transformist. Lamark a fost un evoluţionist. evolventă s.f. (mat.) desfăşurătoare. Evol-venta este curba care admite ca desfăşurată o curbă dată. evreiână s.f. (înv.) v. Evreică. Israeliană (v. israelian). Israelită (v. israelit). evreică s.f. israeliană (v. israelian), israelită (v. israelit), semită (v. semit), jidancă, jidoviţă, roşcă, <înv. şi reg.> ovreică, <înv.> evreiână, iudeiancă, izrailteană (v. izrailtean). Eevreicele sunt femei frumoase. evreicuţă s.f. jidăncuţă, <înv. şi reg.> ovreicuţă. Evreicuţă îi întinde o cutie cu bomboane. evreiesc, -iâscă adj. israelian, israelit, iudaic, jidănesc, jidovesc, <înv. şi reg.> ovreiesc, <înv.> evreu, iudeiesc, izrailtean. Are nume evreiesc. evreieşte adv. 1 (modal) jidăneşte, jidoveşte, <înv. şi reg.> ovreieşte. Face comerţ evreieşte. 2 (cu val. de subst.; lingv.) idiş. Vorbeşte foarte bine evreieşte. evreime s.f. (colect.) jidănime,jidovime, <înv. şi reg.> ovreime, <înv.> israilime. Evre-imea din oraş se adună la sinagogă. evrei'sm s.m. (relig.) iudaism, legea veche (v. lege), legea lui Moise (v. lege), mozaism, religia mozaică (v. religie). Preceptele evreis-mului sunt cuprinse în Vechiul Testament. evreu, -ee s.m., adj. 1 s.m. israelian, israelit, semit, jidan, jidov, <înv. şi reg.> ovrei, jid, iudeianin, iudeu, izrailtean, maramoi. A cerut sfaturi de la un evreu bătrân. 2 adj. (înv.) v. Evreiesc. Israelian. Israelit. evsevie s.f. (relig; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie, evsevios, -oăsă adj. (relig.; despre oameni) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit, evsplahme s.f. (relig.; grec.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie, evulsiune s.f. (stomat.; rar) v. Extracţie. Extragere. Scoatere. exaboră vb. I. (înv.) 1 tr.,refl. (fiz.; compl. sau sub. indică lichide) v. Evapora. Vaporiza. Volatiliza. 2 tr. (compl. indicâgaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) v. Degaja. Elimina. Emana. Emite/Exala. împrăştia. Răspândi. Scoate, exaborăre s.f. (fiz.; înv.) v. Evaporare. Evaporaţie. Vaporizare. Vaporizaţie. Volatilizare, exaborât, -ă adj. (fiz.; înv.; despre lichide) v. Evaporat. Vaporizat. Volatilizat, exacerbă vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, <înv.> a (se) adăuga, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se exacerbează pe zi ce trece. Singurătatea exacerbează depresia. 2 tr. a exagera, a încornora, <înv.> a asupri, a încărca, a înflori, a umfla. Speriaţi, părinţii au exacerbat manifestările negativiste ale copilului. 3 tr. (livr.; compl. indică oameni) v. Dispera. Exaspera. exacerbăre s.f. 1 exacerbaţie. Sărăcia duce la exacerbarea sentimentului de insecuritate. 2 (rar) v. Agasare. Enervare. Excitare. Iritare. Plictisire. Sâcâială. Sâcâire. Tracasare, exacerbăt, -ă adj. exagerat, încărcat2, înflorit, umflat. Adesea informaţiile exacerbate din presă produc derută. exacerbaţie s.f. exacerbare, exăct, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre noţiuni, idei, concepte etc.) adevărat, corect, drept, exacteţă just. Studiul a fost apreciat întrucât concluziile cercetării erau exacte. 2 (despre reproduceri, imitaţii etc.) fidel, direct. Tabloul este o copie exactă a originalului. 3 (despre mărimi, unităţi de măsură, de timp etc.) fix, precis, <înv. şi reg.> acurat. Aşteaptă să anunţe la radio ora exactă pentru a-şi potrivi ceasul 4 (despre oameni) parolist, punctual. Se bazează pe el, întrucât este o persoană exactă în afaceri. 5 precis, riguros, strict, ştiinţific. A dat o definiţie exactă acestei noţiuni. 6 (lingv.; despre limbaj, semnificaţii etc.) denotativ, precis, riguros. A surprins perfect sensul exact al acestui cuvînt. 7 precis, riguros, matematic2. Formularea unei legi trebuie să fie exactă. 8 corect, precis. Regula trebuie să fie exactă pentru a exista. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ale cunoaşterii, ale vorbirii exprimă o apreciere de ordin intelectual) bine, corect, precis, <înv.> drept. A înţeles exact ce am vrut să spun. 2 (în legătură cu vb. ca „a şti”, „a pricepe”, „a se încredinţa” etc.) limpede,precis, perfect. Ştie exact ce trebuie să facă. 3 ad litteram, întocmai, literal, textual, verbatim, <înv.> li-teraliceşte, mot â mot. A făcut traducerea exact. 4 (cu determ. temporale introduse prin prep. „la”) fix, precis, punct, matematic2. Şi-au stabilit întâlnirea exact la ora 7 seara. 5 normal, regulat. Avionul aterizează exact, la ora ştiută. Trenul trece exact prin această staţie, la aceeaşi oră. 6 concret, precis, <înv.> sadea. Nu spune exact ce îl macină. Niciun orăşean nu ştie exact cum e viaţa la ţară. 7 (în legătură cu vb. ale gândirii) precis, riguros, sistematic, <înv. şi reg.> nesmintit. îi prezintă exact faptele. 8 (urmat de determ. introduse prin prep. „ca”) aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, identic, întocmai, leit, egal-mente, absolut, <înv. şi pop.> aşijderea, licit2, liştai, prici1, tistaş, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmaşi, exactemente. Deşi matur, se comportă exact ca un copil. Fiica face anumite gesturi exact ca mama ei. 9 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) chiar, drept, precis, tocmai, <înv. şi pop.> săvai, întocmai, oblu, taman, <înv. şi reg.> acurat, prisne, tam, tocmaşi, curat. Trăsnetul l-a nimerit exact pe el. A sosit exact la timp. 10 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) chiar, tocmai, <înv. şi pop.> săvai, întocmai, oblu, taman, <înv. şi reg.> aşaşi. Iese exact acum din casă. Evenimentele s-au petrecut exact aşa. 11 astfel, aşa, întocmai. Să faci exact cum ai promis. 12 anume, fix, precis. Spune-mi cât ai luat exact pentru această prestaţie. exactemente adv. (modal; urmat determ. introduse prin prep. „ca”; fran.; înv.) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit. exacteţă s.f. (înv.) 1 v. Exactitate. Exactitudine. Justeţe. Precizie. 2 v. Exactitate. exactitate |574 Exactitudine. Punctualitate. 3 v. Acribie. Exactitate. Exactitudine. Precizie. Rigoare. Rigurozitate. exactităte s.f. 1 adevăr, autenticitate, exactitudine, justeţe, veridicitate. Avocatul verifică exactitatea relatărilor martorului. 2 exactitudine, justeţe, precizie, <înv.> exacteţă, exactiteţă. Profesorul a verificat exactitatea calculelor. 3 exactitudine, fidelitate. A fost apreciat pentru exactitatea traducerii. 4 exactitudine, punctualitate, regulă, <înv.> exacteţă, exactiteţă. Cercetarea implică rigoare şiexactitate. 5 acribie, exactitudine, precizie, rigoare, rigurozitate, <înv.> exacteţă, exactiteţă, scumpătate. A fost apreciat pentru exactitatea rezultatelor cercetării sale. 6 acurateţe, precizie. Prezentarea se remarcă prin exactitate. exactiteţă s.f. (înv.) 1 v. Exactitate. Exactitudine. Justeţe. Precizie. 2 v. Exactitate. Exactitudine. Punctualitate. 3 v. Acribie. Exactitate. Exactitudine. Precizie. Rigoare. Rigurozitate. exactitudine s.f. 1 adevăr, autenticitate, exactitate, justeţe. 2 exactitate, justeţe, precizie, <înv.> exacteţă, exactiteţă. 3 exactitate, fidelitate. 4 exactitate, punctualitate, regulă, <înv.> exacteţă, exactiteţă. 5 acribie, exactitate, precizie, rigoare, rigurozitate, <înv.> exacteţă, exactiteţă, scumpătate. exactor s.m. (înv.) 1 (fin.; în trecut) v. Agent de percepţie. Perceptor. 2 v. Controlor. 3 (jur.) v. Şantaj ist. 4 v. Călău. Gâde. exacţiune s.f. (jur.; înv.) v. Şantaj, exaflâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) v. Afla. Depista. Descoperi. Găsi. exagerâ vb. 1.1 tr. a exacerba, a încornora, <înv.> a asupri, a încărca, a înflori, a umfla. Speriaţi, părinţii au exagerat manifestările negativiste ale copilului. 2 intr. (cu determ. introduse prin prep. „cu*) a abuza. A exagerat cu mâncarea şi s-a îmbolnăvit. exagerăre s.f. 11 exageraţie, încărcare, înflorire, umflare. Se poate spune, fără exagerare, că regizorul a realizat un film excelent. 2 abuz, exces. Orice exagerare este o traumă pentru organism. 3 abuz, exces, dezmăţ. Exagerarea folosirii cuvintelor obscene în limbajul tinerilor este neplăcută. II (concr.) bombasticism,bombasticitate, înfloritură. A publicat în sfârşit un editorial fără exagerări. exagerat, -ă adj., adv. I adj. 1 excesiv, hiperbolic, exagerativ, exorbitant, nebun, orbesc. Acordă acestui eveniment o importanţă exagerată. Nu-i plac laudele exagerate. 2 (despre minciuni, gafe, greşeli etc.) excesiv, exorbitant, gogonat, gogoneţ. Minciunile pe care le spune sunt exagerate. 3 exacerbat, încărcat2, înflorit, umflat. Adesea informaţiile exagerate din presă produc derută. 4 abuziv, excesiv. Consumul de medicamente nu trebuie să fie exagerat. 5 (arată cantitatea; despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă exagerată pentru un autoturism. 6 (indică intensitatea; despre sentimente, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) excesiv, imens, teribil, bolnăvicios. O exasperează cu gelozia lui exagerată. 7 fig. (fam.; mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) v. Abuziv. Arbitrar. Despotic. Excesiv. Ilegal. Inchizitorial. Injust. Neronian. Samavolnic. Silnic. Tiranic. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) excesiv. Este exagerat de curios. Şi-a ridicat o casă exagerat de mare. exagerativ, -ă adj. (rar) v. Exagerat. Excesiv. Hiperbolic. exageraţie s.f. exagerare, încărcare, înflorire, umflare. exală vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) a degaja, a elimina, a emana, a emite, a împrăştia, a răspândi, a scoate, <înv.> a dezabura, a exabora, a răsfuga, a slobozi. Coşurile fabricilor exală gaze periculoase pentru sănătate. 2 (bot.; înv.) v. Transpira. II fig. 1 tr. (fran.; înv.; compl. indică mai ales gânduri, sentimente, stări ale oamenilor) v. Exprima. Exterioriza. 2 refl. (fran.; înv.; despre oameni) v. Arăta. Exterioriza. Manifesta, exalare s.f. 1 degajare, efluenţă, eliminare, emanare, emanaţie, emisiune, exalaţie, împrăştiere, răspândire, <înv.> dezaburire, răsfu-gare, slobozire, răsuflet. Exalarea de gaze din coşurile fabricilor este periculoasă pentru sănătate. 2 abur, efluviu, exalaţie, miasmă, miros, parfum, abureală, eva-poraţie, <înv.> miroseală, mirosenie. Tânăra lasă în urmă o exalare pătrunzătoare de iasomie. 3 (fiziol.; înv.) v. Apă. înăduşeală. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie, exalat, -ă adj. (despre gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) degajat, emanat, emis, iradiat, împrăştiat, răspândit, scos2. Gazele exalate sunt periculoase pentru sănătate. exalaţie s.f. 1 degajare, efluenţă, eliminare, emanare, emanaţie, emisiune, exalare, împrăştiere, răspândire, <înv.> dezaburire, răsfu-gare, slobozire, răsuflet. 2 abur, efluviu, exalare, miasmă, miros, parfum, abureală, evaporaţie, <înv.> miroseală, mirosenie. 3 (bot.; înv.) v. Transpiraţie. 4 (fiziol.; înv.) v. Apă. înăduşeală. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie, exaltă vb. I. tr. 1 a excita, a stârni, a tulbura, a aprinde, a aţâţa, a incita, a întărâta, a răscoli, a trezi. Cartea îi exaltă imaginaţia. 2 (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, <înv.> a făli, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi exalte eroii. exaltănt, -ă adj. exaltator. Ţine un discurs exaltant. exaltare s.f. 1 exaltaţie, extaz, frenezie, delir, incantaţie, nebunie. După concert, în sală era o atmosferă de exaltare generală. 2 elogiere, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, cântare, <înv.> exaltaţie, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteozare, apoteoză. In această scriere exaltarea trecutului este evidentă. exaltat, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) surescitat, tresăltat. Era puţin exaltată după confruntarea avută cu fosta ei prietenă. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) excesiv, frenetic, delirant, mescalinic. Nu-i plăceau aplauzele exaltate. 3 (rar; despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Acutizat. Agravat. Amplificat. Crescut2. înteţit. Mărit3. Sporit. II adj., s.m., s.f. (psih.; fam.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. exaltator, -oăre adj. (rar) v. Exaltant. exaltăţie s.f. 1 exaltare, extaz, frenezie, < fig. > delir, incantaţie,nebunie. 2 (înv.) v. Elogiere. Exaltare. Glorificare. Lăudare. Mărire. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire, examen s.n. I (pedag.) 1 (adesea urmat de determ. care arată felul, caracterul) probă, examinaţie, înfăţişare. Examenele pentru ocuparea unor posturi sunt extrem de grele. Studentul a luat notă mare la examenul practic. 2 examen de licenţă = <în trecut> examen de diplomă, examen de stat. Examenul de licenţă l-a susţinut pentru obţinerea diplomei (universitare); examen parţial = parţial1. Examenul parţial intră în cadrul verificării periodice a cunoştinţelor; (în trecut) examen de diplomă = examen de stat v. Examen de licenţă; examen de maturitate v. Bacalaureat. 111 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, cercetare, examinare, investigare, investigaţie, studiere, studiu, urmărire, examinaţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. 2 (rar) v. Cercetare. Examinare. Privire. 3 (înv.) v. Chestionare. Interogare. 4 (jur.; înv.) v. Interogatoriu. examină vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) a analiza, a cerceta, a investiga, a studia, a urmări, a anvizaja, a considera, a cerca, <înv.> a dieci, a medita, a privi, a socoti, epiteorisi, a explora, a frecventa, a răspica, a scărmăna. A examinat cauzele fenomenului de secetă. 2 (compl. indică scrieri, documente, cărţi etc.) a cerceta, a consulta, a studia, <înv.> a răsfoi, a răscoli. A examinat documente de arhivă. 3 a cerceta, a consulta. A examinat un catalog de produse cosmetice pentru a-şi alege un parfum bun. 4 (compl. indică manifestări, realizări, creaţii etc. ale oamenilor sau realităţi din mediul excelent înconjurător) a cerceta, a vedea. Faptele care s-au petrecut atunci trebuie să fie examinate cu multă atenţie. Decanul examinează situaţia şcolară a studenţilor propuşi să plece într-o tabără de studii. 5 (med., med. vet.; despre medici; compl. indică pacienţi) a consulta, a vedea. Medicul l-a examinat imediat ce a fost adus de ambulanţă. 6 a cerceta, a încerca, a cerca, a sonda, a fora. Trebuie să examineze toate posibilităţile pentru a vedea dacă sunt şanse de reuşită. I11 tr. (compl indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cuprivirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) a analiza, a cerceta, a măsura, a observa, a privi, a scruta, a studia, a urmări, a cerca, a iscodi, <înv. şi reg.> a chemu-lui, a oglindi, a tiposi, <înv.> a ispiti, a observarisi, a perierghisi, a coase. Când a venit în vizită, viitorii socri l-au examinat din cap până în picioare. 2 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică obiecte, fiinţe etc.) a căuta, a cerceta, a studia, <înv.> a cerca. Un cadou se primeşte cu plăcere, nu se examinează în cele mai mici amănunte. III tr. 1 (compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.) a asculta, a chestiona, a interoga, a întreba, <înv.> a examinălui, a prociti. Profesoara l-a examinat la geografie. 2 (înv.; compl. indică oameni) v. Chestiona. Interoga. întreba. examinare s.f. 11 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, cercetare, examen, investigare, investigaţie, studiere, studiu, urmărire, exa-minaţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. Examinarea fenomenului de secetă a fost făcută sistematic. 2 cercetare, consultare, studiere. Examinarea bibliografiei este obligatorie înainte de a scrie un studiu. 3 cercetare, consultare. Examinarea catalogului de produse cosmetice i-a fost utilă în alegerea parfumului. 4 (med., med. vet.) consultare. Diagnosticul a fost dat de medic după examinarea bolnavului. I11 analiză, cercetare, observare, observaţie, scrutare, studiere, studiu, luare-aminte, iscodire, <înv.> iscoadă, ispită, ispiteală, ispitire, luare de seamă, scrutin. Examinarea atentă a tânărului de către viitorii socri a fost stânjenitoare pentru el. 2 cercetare, privire, examen. La o examinare amănunţită s-au observat amprente. II11 ascultare, chestionare, interogare, interogaţie, <înv.> pro-citanie. O parte din oră este rezervată examinării elevilor. 2 (înv.) v. Chestionare. Interogare. 3 (jur.; înv.) v. Interogatoriu, examinat, -ă adj. (despre elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.) ascultat2, interogat, întrebat. Elevul examinat avea mari emoţii. examinâţie s.f. (rar) 1 (pedag) v. Examen. Probă. 2 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) v. Analizare. Analiză. Cercetare. Examen. Examinare. Investigare. Investigaţie. Studiere. Studiu. Urmărire. examinălui vb. IV. tr. (compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.)v. Asculta. Chestiona. Examina. Interoga. întreba, examim'e s.f. (grec.; înv.) v. Semestru, exantem s.n. 1 (med., med. vet.) alergie, anafilaxie, erupţie, plescaviţă, spuzeală, spuzitură, <înv.> prozăritură. Face exantem la polen. 2 (med.) eflorescenţă. Exan-temul apare în unele boli, ca rujeola sau scarlatina. exantemâtic, -ă adj. (med.) exante-matos. Suferă de friguri exantematice. exantematos, -oâsă adj. (med.; livr.) v. Exantematic. exantropi'e s.f. (psih.) antropofobie. Prin teama sau ura sa patologică faţă de oameni este suspectat de exantropie. exarâţie s.f. (geomorf., geol.) eroziune glaciară. Exaraţia este exercitată de gheţarii montani în deplasarea lor. exarendâ vb. I tr. (înv.; compl. indică bunuri imobiliare, terenuri agricole etc.) v. Arenda, exărh s.m. (înv.) 1 (relig; în organizarea Bisericii Ortodoxe) v. Mitropolit. 2 fig. (milit.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Mai-mare. Şef. exarhât s.n. 1 (în organizarea Bisericii Ortodoxe) exarhie. Exarhatul se conferea, prin delegaţie, de patriarhia de la Constanti-nopol. 2 (în Imperiul Roman de Răsărit) exarhie, exarhierie. Exarhatul era demnitatea persoanelor care guvernau provinciile din Italia sau din Africa în locul împăratului de la Constantinopol. exarhie s.f. (rar) 1 (în organizarea Bisericii Ortodoxe) v. Exarhat. 2 (în Imperiul Roman de Răsărit) v. Exarhat. exarhierie (în Imperiul Roman de Răsărit; rar) v. Exarhat. exarticulaţiune s.f. (med., med. vet.; rar) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. Dislocare. Exartroză. Luxare. Luxaţie. Scrân-tire. exartroză s.f. (med., med. vet.) deplasare, dezarticulare, dezarticulaţie, dislocare, luxare, luxaţie, scrântire, exarticulaţiune, torsiune, răsucire, scrânteală, scrân-titură, sucire, sucitură, luşitură, pro-clinteală,proclintire, <înv.> suceală. Exartroza femurului i-a provocat dureri mari. exasperâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) a dispera, a exacerba, a apelpisi, a oripila. îl exasperează faptul că nu ştie cum să iasă din încurcătură. exasperânt, -ă adj., adv. 1 adj. (despre manifestări ale oamenilor sau despre stări, situaţii etc.) înnebunitor, ucigător. Are un râs exasperant. Greşelile l-au adus într-o situaţie exasperantă. 2 adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. desuper. abs.) înnebunitor. Vorbeşte exasperant de mult. exasperâ re s.f. disperare, exasperaţie, <înv.> apelpiseală, apelpisire, apelpisie. Zgomotele puternice de pe stradă îl aduc la exasperare. exasperât, -ă adj. (despre oameni, manifestări, atitudini etc. ale lor) disperat, <înv.> apelpisit. Este exasperat din cauza zgomotelor de pe stradă. Are un aer exasperat. exasperăţie s.f. (rar) v. Disperare. Exasperare. exauriânt, -ă adj. (livr.) v. Complet. Exhaustiv. Integral. întreg. Total, exân, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albastru-deschis. Bleu-ciel. excasă vb. I. tr. (rar; compl. indică sume de bani) v. Cheltui. Da2. Folosi. întrebuinţa. Plăti. Utiliza. excavâ vb. I. tr. (compl. indică pământ, gropi, şanţuri etc.) a săpa, a scobi, a străpunge, <înv. şi reg.> a scurma. Militarii au excavat în jurul taberei un şanţ adânc pe care l-au umplut cu apă. A angajat un fântânar care să-i excaveze o fântână. excavâre s.f. excavaţie, săpare, săpat1, <înv.> săpătură. Militarii au reuşit să termine exca-varea şanţului din jurul taberei în câteva zile. Fântânarii se ocupă cu excavarea fântânilor. excavâţie s.f. 1 excavare, săpare, săpat1, <înv.> săpătură. 2 (concr.) săpătură. Excavaţia în care se va turna fundaţia clădirii este adâncă. excedât, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Agasat. Enervat. Iritat. Plictisit. Sâcâit. Supărat. Tracasat. excedent s.n. exces, plus, prisos, prisosinţă, surplus, radăş, <înv.> prisoseală, pri-sosire, prisosit, prisositură, rămas2, superplus, supraplus. Excedentul de produse alimentare duce la scăderea preţului acestora. excedentâr, -ă adj. (fin.; despre buget, balanţe etc.) <înv.> prisositor. Firma nu are un buget excedentar. excelă vb. I. intr. (despre oameni sau despre manifestări, realizări etc. ale lor) a bria, a eclata, a luci, a străluci, a triumfa, a strălumina. Spectacolul de Anul Nou excelează prin talentul interpreţilor. excelent, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) admirabil, deosebit, grozav, încântător, minunat, remarcabil, senzaţional, <înv.> exchizit. A scris o carte excelentă. 2 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau,p. ext., despre oameni) desăvârşit, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mişto, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giomo, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice excelente. Cunoscuta actriţă are o interpretare excelentă în rolul principal. 3 bun, grozav, straşnic, zdravăn, criminal2. Oricine se simte alt om după un somn excelent. O baie excelentă este reconfortantă după o zi de muncă. II adv. (modal) 1 admirabil, excelentisim | 576 deosebit, remarcabil, senzaţional. La recepţie s-a purtat excelent. 2 excepţional, extraordinar, minunat, perfect, fantastic, senzaţional, trăsnet, ţais. Cei doi prieteni se înţeleg excelent. Arată excelent în rochia de seară. III (cu val. de interj.; exprimă o apreciere superlativă sau o aprobare) bravis-simo! După ce cântăreaţa a terminat aria, din sală s-a auzit: Excelent! excelentisim, -ă adj. (rar; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. IdeaL MagistraL Minunat Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, excentric, -ă adj., adv;, s.n. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fan-tasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, san-chiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost excentrică. 2 (rar; despre cartiere, terenuri etc.) v. Marginal. Mărginaş. Periferial. Periferic. II adv. (modal) aiurea, bizar, ciudat, curios, extravagant, fantezist, insolit, original, pitoresc, straniu, uşchit, excentru. Excentricul este un organ de maşină care transformă miş-cărea de rotaţie în mişcare rectilinie alternativă şi invers. excentricitâte s.f. 1 bizarerie, ciudăţenie, extravaganţă, fantezie, originalitate, teribilism, excentrism, pidosnicie, şucheţenie, lux. I se pare o excentricitate să-ţi cumperi o maşină scumpă când nu ai o casă. 2 (astron.) <înv.> excentru.Excentricitatea reprezintă raportul dintre distanţa care separă cele două focare ale elipsei şi lungimea axei mari. excentrism s.n. (rar) v. Bizarerie. Ciudăţenie. Excentricitate. Extravaganţă. Fantezie. Originalitate. Teribilism, excentru s.n. 1 (tehn,; rar) v. Excentric. 2 (astron.; înv.) y. Excentricitate, excepe vb: III. tr. (înv.; compl. indică obiecte, corpuri aflate într-un spaţiu închis, într-un ansamblu, într-un tot etc.) v. Extrage. Scoate, exceptâ vb. 1.1 tr. a exclude, a excepţi-ona, <înv.> a osebi2, a scoate. Exceptând o anumită perioadă, viaţa ei a decurs lin. 2 refl. (rar; despre fiinţe) v. Despărţi. Desprinde. Detaşa. Izola. Rupe. Separa, excepţie s.f. 1 (gram., mat. etc.) abatere. în acest caz există o excepţie de la regulă. 2 <înv.> osebire. Cu mici excepţii, este de acord cu opiniile lui. 3 (jur.) incident. Prin excepţie, apărătorul încearcă să schimbe sau să amâne soluţionarea cazului ori să atace forma de judecată,fară a se intra în examinarea litigiului. excepţionâ vb. I. tr. (rar) v. Excepta. Exclude. excepţionăl, -ă adj., adv. I adj. 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, ine-narabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăi-mântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă excepţională. A avut şansa excepţională de a participa la o misiune în cosmos. 2 (desprefapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mişto, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, adevărat, belea, bengos, futere, giorno, marfă, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice excepţionale. Cunoscuta actriţă are o interpretare excepţională în acest rol. 3 neobişnuit, rar, rarisim. Meteorologii susţin că unele fenomene meteorologice sunt excepţionale pentru anumite zone ale ţării. 4 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este excepţional. II adv. (modal) 1 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val de super. abs.) colosal, consternant, deosebit, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i separe excepţional de scump. 2 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) extraordinar, grozav, nemaipomenit, tare, fantastic, fenomenal, formidabil, sfâşietor. Cântă o melodie excepţional de tristă. 3 excelent, extraordinar, minunat, perfect, fantastic, senzaţional, trăsnet, ţais. Cei doi prieteni se înţeleg excepţional. Arată excepţional în rochia de seară. excerpta vb. I. tr. (compl. indică scrieri, izvoare, documente, publicaţii etc.) a despuia. A excerptat textul manuscrisului în amănunt. excerptâre s.f. despuiere. Excerptarea în amănunt a manuscrisului i-a luat mult timp. excerptat, -ă adj. (despre scrieri, izvoare, documente, publicaţii etc.) despuiat. Pe birou era deschis manuscrisul excerptat. exces s.n. 11 abuz, exagerare. Orice exces este o traumă pentru organism. 2 abuz, exagerare, dezmăţ. Excesul folosirii cuvintelor obscene în limbajul tinerilor este neplăcut. 3 abuz, ilegalitate, injustiţie, samavolnicie, silnicie, arbitraritate, <înv. şi reg.> silă, <înv.> necuviinţă, puternicie, voinicie, <înv.; glum.> catahrismie, catahris. Cetăţenii nu admit excesele puterii. I11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) abundenţă, afluenţă, belşug, bogăţie, îmbelşugare, îndestulare, noian, opulenţă, prisos, ubertate, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfe, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destula-re, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. corn), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbelşugării (v. com), sac. La începutul verii este exces de legume în pieţe. 2 radăş, <înv.) prisoseală, prisosire, prisosit, priso-situră, rămas2, superplus, supraplus. Excesul de produse alimentare duce la scăderea preţului acestora. excesiv, -ă adj., adv. I adj. 1 exagerat, hiperbolic, exagerativ, nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă excesiv pentru un^ autoturism. 5 (despre sentimente’ manifestări, atitudini etc. ale oameniloti «agerat, imens, teribil, boh^aos- 0 exagerează cu gelozia lui excesP&Şf^^.Jespreac-puni sau manifeta^™n*naor) abuziv, arbitrar, despot^ injust, neronian, 577| exclude samavolnic, silnic, tiranic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat. Au fost luate măsuri excesive împotriva greviştilor. 7 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) exaltat, frenetic, delirant, mesca-linic. Nu-iplăceau aplauzele excesive. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) exagerat. Este excesiv de curios. Şi-a ridicat o casă excesiv de mare. exchiz, -ă adj. (fran.; înv.; despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Ales2. Delicat. Distins. Elegant. Fin1. Manierat. Politicos, exchizi't, -ă adj. (înv.; mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) v. Admirabil. Deosebit. Excelent. Grozav. încântător. Minunat. Remarcabil. excită vb. I. tr. I (fiziol.) 1 (compl. indică funcţii, organe etc.) a activa, a stimula, a enerva, a aţâţa. Funcţia cortexului suprarenal este excitată de un hormon. 2 (compl. indică oameni) a zgândări. Filmele pentru adulţi excită pe unii dintre privitori. I11 a exalta, a stârni, a tulbura, a aprinde, a aţâţa, a incita, a întărâta, a răscoli, a trezi. Cartea îi excită imaginaţia. 2 (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a incita, a instiga, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, a sumuţa, a zădărî, a fitili, a hârâi, <înv. şi reg.> a scorni, a smomi, a asmuţi, a incendia, a monta, a răscoli, a pomi, a smăcina, a strămura, a îmbârliga. Hotărârile abuzive au excitat populaţia. 3 (compl. indică oameni) a îmbărbăta, a încuraja, a îndemna, a însufleţi, a stimula, a susţine, <înv.> a îndrăzni, a mângâia, a semeţi, a galvaniza, a insufla. Ştefan cel Mare a ştiut să-şi excite oştenii în luptă. 4 (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl excită cu veşnicele ei lamentări. excităbil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) irascibil, iritabil, nervos, supărăcios, surescitabil, atrabiliar, rânzos, nevricos, <înv. şi reg.> necăjicios, sun-ducos, năzdrăvan, <înv.> nătâng, provo-cabil, sângeros, sângios, supăralnic, bilios, izbucnitor, ardeiat, şifonabil, înţinat. A devenit excita-bil pentru căi-a eşuat planul. Are o fire exci-tabilă şi dificilă. excitabilităte s.f. enervare, excitaţie, irasci-bilitate, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, surescitabilitate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, nixis, tensiune. Calmantele atenuează starea de excitabilitate a unei persoane. excitant, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre anumite substanţe, băuturi, medicamente etc.) excitator, excitativ. Consumă băuturi excitante. Drogurile sunt substanţe excitante. 2 (despre mirosuri, arome etc.) ademenitor, agreabil, apetisant, aţâţător, excitator, frumos, plăcut, excitativ, pofticios, <înv.> nostim, aprinzător. Cozonacii calzi emanau o aromă excitantă. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aţâţător, incitant, provocator, senzual, provocant. Tânăra are un mers excitant. îi aruncă priviri excitante. 4 (despre situaţii, manifestări,factori etc.) aţâţător, excitator, excitativ. Discuţiile aprinse au efecte excitante. 5 (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, atrăgător, excitator, ispititor, îmbietor, seducător, sexy, tentant, mişto, sexos, apetisant, picant, bun. Astfel îmbrăcată, este o femeie excitantă. II s.m. 1 excitator, stimul, stimulent. Cafeaua este un excitant. 2 (psih.) excitant condiţional = stimul condiţional. Excitantul condiţional determină formarea unui reflex condiţionat. excitâre s.f. I (fiziol.) 1 activare, excitaţie, stimulare, stimulaţie, aţâţare. Excitarea funcţiei cortexului suprarenal. 2 excitaţie, văpaie. Unele persoane intră în stare de excitare privind un film pentru adulţi. II 1 agasare, enervare, iritare, plictisire, sâcâială, sâcâire, tracasare, enervaţie, exacerbare, zădărâre, supărare, <înv.> tribulare, martelaj,zgândărire, scurmare. Excitarea colegei a devenit o plăcere pentru el. 2 (rar) v. Aţâţare. Incitare. Instigare. Instigaţie. întărâtare. Provocare. Stârnire. Tulburare. excitât, -ă adj. 1 (fiziol.; despre funcţii, organe etc.) aţâţat, zbârlit. Are nervii excitaţi la maximum. 2 (despre oameni) enervat, iritat, necăjit, nervos, stresat, supărat, surescitat, <înv. şi reg.> scârbit, înfierbântat, tensionat, capsat. Excitaţi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. excitativ, -ă adj. (rar) 1 (despre anumite substanţe, băuturi, medicamente etc.) v. Excitant. Excitator. 2 (despre situaţii, manifestări, factori etc.) v. Aţâţător. Excitant. Excitator. 3 (despre mirosuri, arome etc.) v. Ademenitor. Agreabil. Apetisant. Aţâţător. Excitant. Excitator. Frumos. Plăcut. excitator, -oâre adj., s.n. I adj. 1 (despre anumite substanţe, băuturi, medicamente etc.) excitant, excitativ. 2 (despre mirosuri, arome etc.) ademenitor, agreabil, apetisant, aţâţător, excitant, frumos, plăcut, excitativ, pofticios, <înv.> nostim, aprinzător. 3 (despre situaţii, manifestări, factori etc.) aţâţător, excitant, excitativ. 4 (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, atrăgător, excitant, ispititor, îmbietor, seducător, sexy, tentant, mişto, sexos, apetisant, picant, bun. II s.n. excitant, stimul, stimulent. excitâţie s.f. I (fiziol.) 1 activare, excitare, stimulare, stimulaţie, aţâţare. 2 excitare, văpaie. I11 enervare, excitabilitate, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, surescitabilitate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. 2 agitare, agitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, concitaţie, impacienţă, <înv. şi reg.> zăhăială, <înv.> neodihnă, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de excitaţie interioară din cauza neajunsurilor vieţii. excitron s.n. (electron.) ignitron. Excitronul este un tub redresor monoanodic cu arc de mare putere şi cu catodul de mercur. excizâ vb. I. tr. 1 (chir.; compl. indică ţesuturi, organe etc. bolnave sau secţiuni din acestea) a extirpa, a scoate. Medicul i-a exci-zat tumoarea. 2 (tehn.; livr.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, excizâres.f. 1 (chir.) excizie, extirpare, extirpaţie. Excizarea tumorii a durat trei ore. 2 (tehn.; livr.) v. Găurire. Găurit1. Perforaj. Perforare. Perforat1. Perforaţie. Scobire. Scobit1. Scobitură. Sfredelire. Sfredelit1. Străpungere. Străpuns1. Şliţuire. excizât, -ă adj. (chir.; despre ţesuturi, organe etc. bolnave sau secţiuni din acestea) extirpat, scos2. Ţesutul excizat este trimis la analize. excizie s.f. (chir.) excizare, extirpare, extirpaţie. exclamă vb. I. tr. (compl. indică sunete, cuvinte, fraze etc.) a striga. „Nu pot să cred!”, exclamă el cu indignare. exdamâre s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) exclamaţie, strigăt, strigare, <înv.> ecfonis. exclamativ, -ă adj., s.f. I adj. exclamator. îi aude şi acum tonul exclamativ. II s.f. (gram.) 1 propoziţie exclamativă. Exclamativa exprimă o stare afectivă sub formă de exclamaţie. 2 frază exclamativă. Scrisoarea lui abundă în exclamative. exclamator, -oâre adj. exclamativ, exdamâţie s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>T) exclamare, strigăt, strigare, <înv.> ecfonis. A urmărit rechizitoriul procurorului reprimându-şi exclamaţiile de uimire. exclude vb. III. tr. 1 (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „depe” etc.) a elimina, a îndepărta, a înlătura, a scoate, a lichida. Conducerea l-a exclus din organizaţie din cauza abaterilor repetate. 2 (compl. indică substanţe, alimente, băuturi etc. sau,p. ext., deprinderi considerate nocive; adesea urmat de determ. introduse prin prep. excludere | 578 „din”, „dintre7) a elimina, a înlătura, a scoate, a suprima, a delătura. A exclus din alimentaţie dulciurile din cauza diabetului. 3 a excepta, a excepţiona, <înv.> a osebi2, a scoate. Excluzând o anumită perioadă, viaţa ei a decurs lin. excludere s.f. 1 eliminare, excluziune, îndepărtare, înlăturare, scoatere, <înv.> eliminaţie. Abaterile repetate au determinat excluderea lui din organizaţie. 2 eliminare, înlăturare, scoatere, suprimare, delăturare. Se recomandă bolnavilor de diabet excluderea dulciurilor din alimentaţie. exclus, -ă adv. (modal; mai ales exclam.) imposibil. - Vrei să mergem la restaurant mâine seară? - Exclus! Sunt extrem de ocupat. exclusiv adj., adv. I adj. (mai ales despre oameni sau despre atitudini, sentimente ale lor) exclusivist. II adv. 1 (cu sens restrictiv sau exclusiv; determină orice parte de prop., indicând nuanţe restrictive ori exclusive care variază în funcţie de context) doar, numai, unicamente, <înv.> exclusivamente. Vina cade exclusiv asupra lui. 2 (cu sens restrictiv sau exclusiv; determină orice parte de prop., indicând nuanţe restrictive ori exclusive care variază în funcţie de context) doar, numai. în timp, vor dăinui exclusiv creaţiile valoroase. 3 (în opoz. cu „inclusiv”) <înv.> exclusivamente. A rezolvat multe treburi din iulie până în decembrie exclusiv. exclusivamente adv. (înv.) 1 (cu sens restrictiv sau exclusiv; determină orice parte de prop., indicând nuanţe restrictive ori exclusive care variază în funcţie de context) v. Doar. Exclusiv. Numai. 2 (în opoz. cu „inclusiv”) v. Exclusiv, exclusivism s.n. exclusivitate. Este împotriva exclusivismului în orice domeniu, dar mai ales în politică şi religie. exclusivist, -ă adj. (mai ales despre oameni sau despre atitudini, sentimente ale lor) exclusiv. Are păreri exclusiviste. exclusivitate s.f. exclusivism, excluziune s.f. 1 interdicţie, interzicere, prohibire, prohibiţie, opreală, oprelişte, <înv.> oprire, opritură, poprelişte, iasac. Excluziunea fumatului în locurile publice este o hotărâre a organismelor Uniunii Europene. 2 eliminare, excludere, îndepărtare, înlăturare, scoatere, <înv.> eliminaţie. excogita vb. I. tr. (livr.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni. excogitâre s.f. (livr.) v. Concepere. Creare. Elaborare. Imaginare. Inventare. Născocire. Plănuire. Plăsmuire. Proiectare. Realizare. Scornire. excomunică vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 (relig.) a afurisi, a anatemiza, a blestema, a damna, a excomunica, a oropsi, <înv.> a procleţi, a lepăda. L-a excomunicat pentru blasfemie. 2 fig. a renega, a repudia, a respinge. Când a ajuns o persoană publică, şi-a excomunicat părinţii de condiţie modestă. excomunicăre s.f. 1 (relig.) afurisenie, afu-risire, anatemă, blestem, exco-municaţie, <înv.> procleţenie, procleţie, catara. Pentru blasfemie, a fost pedepsit cu excomunicarea. 2 fig. renegare, repudiere, respingere. Excomunicarea părinţilor i-a atras oprobriul public. excomunicăt, -ă adj. (relig; despre oameni) afurisit, anatemizat, blestemat^damnat, oropsit, <înv. şi reg.> procleţit, <înv.> proclet, treclet. Călugărul excomunicat a părăsit mănăstirea. excomunicâţie s.f. (relig.; astăzi rar) v. Afurisenie. Afurisire. Anatemă. Blestem. Excomunicare. excoriăţie s.f. (med., med. vet.) eroziune, excoriere, exulceraţie. Excoriaţia este cauzată de agenţi fizici, chimici, mecanici. excoriere s.f. (med., med. vet.) eroziune, excoriăţie, exulceraţie. excrement s.n. (mai ales la pl. excremente; fiziol.) fecale, materie fecală, murdărie, substanţă fecală, <înv. şi pop.> scârnăvie, rahat1, scăpău, scârnă, spurcat1, spurcăciune, caca, coco, treabă mare, gâli, screm, spurc, <înv.> scârnăvenie, scremet, scaun, cârnat, că-cârnat, hândel, căcat, căcătură. excrescenţă s.f. 1 (med., med. vet.) proeminenţă, protuberanţă, tuberozitate, bulbucătură. Bolnavul are pe ficat mai multe excrescenţe. 2 (în opoz. cu „concavitate”) convexitate, elevaţie, ieşind, ieşitură, proeminenţă, protuberanţă, ridicătură, umflătură, eminenţă, buricătură, bolfa, <înv.> scosătură, scoţătură, cocoaşă. Trebuie să aplatizeze excrescenţele de pe suprafaţa piesei. excret s.n. (fiziol.; rar) v. Excreţie, excretiv, -ă adj. (fiziol.; înv.; despre anumite organe) v. Excretor. Excretoriu. excretor, -oăre adj. (fiziol.; despre anumite organe) excretoriu, <înv.> excretiv. Prin organele excretoare se realizează excreţia. excretoriu, -ie adj. (fiziol.; despre anumite organe) excretor, <înv.> excretiv. excreţie s.f. (fiziol.) 1 secreţie exocrină, secreţie externă. Prin excreţie se elimină substanţele nocive din organism. 2 (mai ales lapl. excreţii; concr.) excret. Excreţiile se elimină din organism pe mai multe căi. excurs s.n. digresiune, divagare, divagaţie, hors-d’oeuvre, <înv.> excursie, ocol, ocoliş, paranteză, raznă. S-a scuzat pentru că a făcut câteva excursuri în discursul său. excursie s.f. 1 drumeţie. De mâine, încep pregătirile pentru o excursie în Munţii Rod-nei. 2 călătorie, deplasare, drum, voiaj, periegeză, călătorire, expediţie, <înv.> plimbare, umblet, cale. A avut o excursie până la Roma. 3 (fon.) tensiune. Excursia este momentul în care organele articulatorii iau poziţia necesară pentru articularea sunetului. 4 (înv.) v. Digresiune. Divagare. Divagaţie. Excurs. excursiomst,-ă s.m.,s.f. turist. S-au întâlnit la piramide cu mulţi excursionişti. excuzâţie s.f. (înv.) v. Dezvinovăţire. Disculpare. Justificare. Justificaţie. Scuză, execrâ vb. I. tr. (rar; compl. indică oameni, manifestări, creaţii etc. ale lor sau lucruri, situaţii, stări etc.) v. Detesta. Urî. execrăbil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre scrieri, reprezentări scenice, filme, muzică etc.) detestabil, oribil, penal. Spectacolul a fost execrabil. 2 (despre firea, caracterul oamenilor) detestabil, dezgustător, oribil, respingător, scârbos, îngrozitor, infect. Are un caracter execrabil. 3 (mai ales despre mâncăruri, băuturi) infect, penal. Au fost serviţi cu o mâncare execrabilă. II adv. (modal) groaznic, înfiorător, oribil, infect. Se comportă execrabil în societate. execrăţie s.f. (rar) v. Aversiune. Dezgust. Fobie. Neplăcere. Oroare. Repugnanţă. Repulsie. Scârbă. Silă. execută vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) a efectua, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvârşi, a antretui, <înv. şi pop.> a plini, a percuta, <înv.> a execvi, a umple, a epiherisi. Colectivul a executat tot ce i-a cerut directorul de proiect. 2 (compl. indică diverse feluri de munci, de activităţi, de servicii etc.) a depune, a desfăşură, a duce2, a efectua, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. O astfel de activitate pe care vreţi să o executăm este de durată. 3 (compl. indică acţiuni, fapte etc.) a efectua, a face, a practica2. Dacă o intervenţie chirurgicală este executată la timp, poate fi salvatoare. 4 (compl. indică serviciul militar) a efectua, a face, a îndeplini, a presta, a-şi satisface. A executat serviciul militar pentru o carieră în armată. 5 (muz.; compl. indică piese muzicale) a cânta, a interpreta, a intona, a trage, a viersui, <înv.> a glăsi, a juca, a pesni, a săvârşi, <înv.; astăzi poetio a glăsui, a spune, a zice, a ghilabandi. La concert, orchestra a executat numai fragmente celebre din opere. 6 (teatru, operă; compl. indică roluri) a interpreta, a juca, a silueta, <înv.> a parastisi. Artistul a executat magistral partitura sa. 7 (jur.; compl. indică hotărâri judecătoreşti, sentinţe, acte de autoritate etc.) a aplica, a îndeplini, <înv.> a sfârşi. Cel împuternicit execută hotărârea judecătorească. 8 (compl. indică oameni) a asasina, a omorî, a suprima, a ucide, a imola, a suplicia, a masacra, <înv. şi pop.> a prăpădi, a sfârşi, a termina, a dovedi, a găti, a isprăvi, a însura1, a răpune, a elimina, <înv. şi reg.> a jertfi, a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, a didui, a mătrăşi, a prăda, a stropşi, a toropi2, <înv.> a cumpli, a desufleţi, a hărăcsi, a istovi, a pierde, a săvârşi, a sfărâmă, a strica, a cosi, a desfiinţa, a muta, a strămuta, a ciurui, a curăţa, a lichida, a mirui1, a livezi, a frânge, a seca, a stropşi, a achita, a dizolva, a îmbălsăma, a împăia, a mierli, a potcovi, a răci, a răzui. Teroriştii au excutat zeci de persoane. 9 (relig.; înv.; compl. indică servicii religioase) v. Celebra. Oficia. Săvârşi. exeredita Sluji. 10 (arg.; compl. indică oameni) v. Fura. Pungăşi. II tr. 1 (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a face, a realiza, <înv. şi pop.> a tăia, a meşteri, <înv.> a meşterui. Mecanicul a executat piesa la strung. 2 (compl. indică bunuri materiale, valori artistice etc.) a efectua, a face, a fauri, a înfăptui, a realiza, a săvârşi, <înv.> a unelti. Sculptorul a executat statuia ecvestră a domnitorului. 3 (compl. indică obiecte, materiale, semifabricate etc.) a confecţiona, a fabrica, a face, a lucra, a produce. Execută bijuterii din aur şi argint. 4 (compl. indică haine, încălţăminte, lenjerie etc.) a confecţiona, a croi2, a face, a lucra. I-a executat greşit costumul Execută pantofi la comandă. A învăţat să execute haine din piele. 5 (tehn.; compl. indică tipare de turnare) a face, a forma. II11 tr. (jur.; compl. indică oameni, societăţi etc. datoare) a împlini, <înv.> a zapcii. îl execută pentru neplata datoriilor. 2 refl. (despre oameni) a asculta, a se conforma, a se supune, a urma, a se înjuga. Este o fire independentă care nu se execută la indicaţiile altora. executabil, -ă adj. (despre lucruri, obiecte sau despre planuri, idei etc.) fezabil, posibil, realizabil, practicabil. A propus un proiect executabil. executant, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. executor, <înv.> săvârşitor. Nu are funcţie de conducere, ci este un simplu executant. Apelează la o firmă executantă. 2 s.m.,s.f. (muz.) interpret, muzicant, executor, mujicaş, muzicuş, <înv.> muzic. Executanţii cântă după note. 3 s.m. (rar) executor. Executantul este persoana care se ocupă cu executarea unui condamnat. executâr testamentar s.m. (jur.; înv.) v. Executor testamentar. Legatar, executare s.f. 11 efectuare, execuţie, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, lucrare, realizare, săvârşire, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1. Pentru executarea în bune condiţii a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 desfăşurare, efectuare, îndeplinire, prestare, prestaţie, <înv.> desfâşu-rământ. Executarea acestei activităţi cere un efort deosebit. 3 efectuare, îndeplinire, prestare. Cu ani în urmă, executarea serviciului militar era obligatorie. 4 (muz.) execuţie, interpretare, intonare. Executarea perfectă a unor arii celebre îi umple sufletul de satisfacţie. 5 (jur.) aplicare, îndeplinire. Se ocupă de executarea acestei hotărâri judecătoreşti. 6 (jur.) <înv.> zapcială, zapciitură, zapcilâc. Banca cere executarea celor care nu şi-au plătit datoriile. 7 (jur.) executare silită = execuţie silită. Prin executare silită, autoritatea publică sechestrează sau vinde bunurile materiale ale unei persoane. 8 (econ.) executare bugetară = (art.) executarea bugetului = execuţie bugetară. Executarea bugetului este realizarea veniturilor bugetare şi folosirea lor pentru acoperirea cheltuielilor aprobate în buget. 9 (jur.) condamnare la moarte, execuţie, execuţie capitală, moarte, pedeapsă capitală, <înv.> certarea morţii (v. certare), pedeapsa morţii (v. pedeapsă), pierderea capului (v. pierdere). Criminalul a scăpat de executare în urma unei graţieri. I11 facere, realizare. Executarea piesei la strung presupune multă îndemânare. 2 execuţie, facere, făurire, realizare. Executarea unei astfel de statui a cerut dăruire totală din partea artistului. 3 confecţie, confecţionare, confecţionat1, fabricare, facere, făcut1, producere, fabricat. Executarea bijuteriilor l-a pasionat din tinereţe. 4 (tehn.) formaj,formare. Executarea tiparelor de turnare se face în ateliere speciale. executiv s.n., adj. I s.n. (polit.; nm. pr.) I Guvern, <în unele ţări> Cabinet, Consiliu de Miniştri, <înv.> Minister. Urmează votul parlamentar pentru noul Executiv. 2 (art. Executivul) Putere Executivi Executivul are rolul de apune în aplicare legile. II adj. (adm.) executoriu. A fost numit director executiv. executor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. executant, <înv.> săvârşitor. 2 s.m. (jur.) împlinitor, <înv.> zapciu. Este desemnat executor al acelui datornic. 3 s.m. (jur.) executor judecătoresc = portărel, <înv. şi reg.> portar, pristav. Executorul judecătoresc este însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură şi cu executarea hotărârilor judecătoreşti; executor testamentar = legatar, <înv.> executar testamentar. Executorul testamentar este însărcinat cu îndeplinirea dispoziţiilor din testamentul unei persoane decedate. 4 s.m. (rar) executant. 5 s.m., s.f. (muz.; rar) v. Executant. Interpret. Muzicant, executoriu, -ie adj. (adm.; rar) v. Executiv, execuţie s.f. 11 efectuare, executare, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, lucrare, realizare, săvârşire, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1.2 (muz.) executare, interpretare, intonare. 3 (jur.) execuţie silită = executare silită. 4 (jur.; şi execuţie capitală) condamnare la moarte, executare, moarte, pedeapsă capitală, <înv.> certarea morţii (v. certare), pedeapsa morţii (v. pedeapsă), pierderea capului (v. pierdere). 5 (econ.) execuţie bugetară = executarea bugetului (v. executare), executare bugetară. I11 executare, facere, făurire, realizare. 2 (concr.) lucrătură. Covorul are o execuţie admirabilă. execvi'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) v. Efectua. Executa. Face. împlini. îndeplini. înfăptui. Realiza. Săvârşi. exelbânt s.n. (înv.; la anumite uniforme militare) v. Eghilet. exemplâr1 s.n. 11 piesă. A cumpărat un tablou, un exemplar rar, dintr-o colecţie particulară. 2 bucată, <înv.> ştuc. Pentru a transporta în siguranţă paharele de cristal, fiecare exemplar a fost ambalat cu grijă. 3 exem-plar-semnal=număr-semnal, semnal. Exem-plarul-semnal este exemplarul dintr-o carte sau dintr-o publicaţie periodică pe care se dă bunul de difuzare al redactorului respectiv. 4 (biol.) individ, specimen. într-o clasificare în regnul animal sau vegetal interesează mai mult genul sau grupa decât exemplarul. II (înv.) v. Exemplu. Model. Pildă. exemplâr2, -ă adj. (despre oameni, despre caracterul lor sau despre atitudini, acţiuni etc. ale lor) impecabil, ireproşabil, pilduitor, ireprehensibil, <înv.> exemplarnic. Este proverbial pentru punctualitatea lui exemplară. exemplârnic, -ă adj. (înv.; despre oameni, despre caracterul lor sau despre atitudini, acţiuni etc. ale lor) v. Exemplar2. Impecabil. Ireproşabil. Pilduitor, exemplificâ vb. I. tr. (compl. indică idei, teorii, reguli, fenomene etc.) a ilustra, <înv.> a pildui. Elevul exemplifică în propoziţii două sensuri ale unui cuvânt. exemplificâre s.f. 1 ilustrare, exemplificare, <înv.> pilduire. Pentru exemplificare, chirurgul le arată rezidenţilor mai multe fotografii din timpul unei operaţii. 2 (concr.) exemplu, ilustrare, exemplificaţie, <înv.> închipuitură. Pentru a înţelege o noţiune, sunt necesare multiple exemplificări. exemplificativ, -ă adj. demonstrativ, exemplificator, ilustrativ. exemplificator, -oâre adj. demonstrativ, exemplificativ, ilustrativ. Planşele expuse au rol exemplificator. exemplificâţie s.f. (rar) 1 v. Exemplificare. Ilustrare. 2 (concr.) v. Exemplificare. Exemplu. Ilustrare. exămplu s.n. 1 model, pildă, <înv.> chip, exemplar1, mod, mostră, paradigmă, pilduire, povaţă, urmare, oglindă. Opera scriitorului rămâne un exemplu pentru urmaşi. 2 model, mostră, probă, specimen, tip. Profesorul a dat studenţilor un exemplu de limbă literară din sec. alXVIII-lea. 3 exemplificare, ilustrare, exemplificaţie, <înv.> închipuitură. 4 lecţie, pildă. L-a pedepsit aspru pentru a servi drept exemplu altora. exenterâţie s.f. (med., med. vet.) eventraţie, evisceraţie. Exenteraţia se produce în urma unui traumatism, a unei operaţii, a unor eforturi fizice exagerate. exercitâ vb. I. tr. 1 (compl. indică meserii, profesii, îndeletniciri etc.) a face, a practica2, a profesa, <înv. şi pop.> a lucra, a meşteri, <înv.> a metahirisi. Exercitâ avocatura în capitală. Nu poţi exercita o meserie pentru care nu eşti pregătit. 2 a exersa, a slomni. îşi exercită talentul de dansator, îşi exercită memoria prin studiu intens. 3 (rar) v. Exersa. Repeta, exercitâre s.f. 1 practicare, practică (v. practic), profesare. Exercitarea avocaturii te solicită mult psihic. Pentru exercitarea unei meserii cu succes, trebuie o pregătire temeinică. 2 (înv.) v. Exerciţiu. Practică (v. practic). exerciţiu s.n. 1 practică (v. practic), deprindere, exersare, <înv.> exercitare. De când n-a mai pictat, nu mai are exerciţiu. 2 (gimn.) exerciţiu la sol = sol2. Gimnasta din România a luat medalia de aur pentru exerciţiul la sol 3 (fin.) exerciţiu bugetar = exerciţiu financiar. Exerciţiul bugetar este perioada cuprinsă între două bugete succesive ale unui stat; exerciţiufinanciar = exerciţiu bugetar. exereditâ vb. I. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Dezmoşteni. exereditare exeredităre s.f. (jur.; înv.) v. Dezmoştenire. exereză s.f. (chir.) ablaţiune, extirpare, scoatere, extirpaţie. S-a internat în spital pentru exereza unei tumori. exersa vb. I. 1 intr., tr. a repeta, a exercita, a se antrena, a slomni, <înv.> a exerselui, a se exerţirui. Exersează la pian. Exersează figuri de dans sportiv. 2 tr. a exercita, a slomni. exersare s.f. (rar) v. Exerciţiu. Practică (v. practic). exerselui vb. IV. tr. (înv.) v. Exersa. Repeta, exerţi'r s.n. (milit.; reg.) v. Instrucţie, exerţirî vb. IV. tr. (milit.; reg.; compl. indică soldaţi) v. Instrui. exerţirui vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Exersa. Repeta. exfoliâ vb. 1.1 refl. (med., med. vet.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) a se coji, a se descua-ma, a se jupui, a se scoroji, a se jupi, <înv.> a se tărâţa. Pielea de pe mâini i s-a exfoliat de la detergenţi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică plante) a (se) defolia, a (se) desfrunzi, a (se) despuia, <înv.> a se golăşi, a (se) jumuli. Furtuna a exfoliat copacii. exfoliat, -ă adj. (med., med. vet.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) cojit, descuamat, jupuit2, scorojit. îşi îngrijeşte pielea exfoliată de pe spate cu o soluţie calmantă. exfoliâţie s.f. (med., med. vet.) cojire, de-scuamare, descuamaţie, exfoliere, jupuire, scămoşare, <înv.> despuitură, tărâţare, tărâţătură, tărâţeală. exfoliere s.f. 1 (med., med. vet.) cojire, des-cuamare, descuamaţie, exfoliâţie, jupuire, scămoşare, <înv.> despuitură, tărâţare, tărâţătură, tărâţeală. Şi-a cumpărat o cremă împotriva exfolierii pielii. 2 defoliăţie, defoliere, desfrunzire, despuiere. Vânturile puternice provoacă exfolierea copacilor. exhaustiune s.f. (livr.) v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire, exhaustiv, -ă adj. complet, integral, întreg, total, exaurient. Fişarea exhaustivă a documentelor îl ajută acum la realizarea lucrării. exhibă vb. I. tr. (livr.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii etc.) v. Arăta. Etala, exhibare s.f. (rar) v. Etalaj. Etalare. Exhibiţie. exhibi't s.n. (latin.; înv.) 1 v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 2 v. Cerere. Petiţie. exhibiţie s.f. etalaj, etalare, exhibare. Vedetele se întrec în exhibiţia toaletelor şi a bijuteriilor. exhumâ vb. I. tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică osemintele sau trupul unui om decedat) a (se) deshuma, a (se) dezgropa, a (se) dezmormânta. Când se exhumează osemintele cuiva, preotul oficiază o slujbă specială. exhumâre s.f. 1 deshumare, dezgropare, dezgropat1, dezmormântare, exhumaţie, <înv.> dezgropăciune. La exhumarea osemintelor cuiva, preotul oficiază o slujbă specială. 2 (geol.) exhumaţie. Exhumarea este dezvelirea, prin eroziune, a unor forme de relief mai vechi de sub o cuvertură de roci mai noi. exhumât, -ă adj. (despre osemintele sau trupul unui om decedat) deshumat, dezgropat2, dezmormântat. Cadavrul exhumat este dus la morgă. exhumaţie s.f. (rar) 1 v. Deshumare. Dezgropare. Dezgropat1. Exhumare. 2 (geol.) v. Exhumare. exigent, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) pretenţios, riguros, sever2, catonian, catonic, exiguu, pretensiv, strict. Tatăl este exigent cu fiul său în ceea ce priveşte învăţătura. Este un ofiţer exigent cu subalternii săi. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, realizări etc. ale lor) conştiincios, meticulos, minuţios, scrupulos. Este exigent în tot ce face. Face o analiză exigentă a cheltuielilor din ultima vreme. Acest sport presupune o pregătire exigentă. II adv. (modal) sever2. îi judecă exigent pe cei din jur. exigenţă s.f. 1 pretenţie, rigurozitate, severitate, exiguitate. Exigenţa tatălui în ceea ce priveşte învăţătura fiului său este exagerată. 2 cerinţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, trebuială, <înv. şi reg.> niştotă, <înv.> nevoinţă, nevoire, recerinţă, comandament. Trebuie avute în vedere noile exigenţe ale sistemului educaţional. 3 cerere, cerinţă, deziderat, dorinţă, postulat. Mărirea salariilor este o exigenţă îndreptăţită a tuturor angajaţilor. 4 acribie, conştiinciozitate, meticulozitate, rigurozitate, scrupulozitate, tipicărie. Ceea ce caracterizează un cercetător adevărat este exigenţa. exighisi vb. IV. tr., refl. (grec.; înv.) v. Explica. Justifica. exfghisis subst. (grec.; înv.) v. Explicare. Explicaţie. Justificare. Justificaţie. Motivare. Motivaţie. exiguitâte s.f. (livr.) I v. Exigenţă. Pretenţie. Rigurozitate. Severitate. II (indică dimensiunea) 1 v. Micime. 2 v. îngustime. Micime. Strâmtime. exiguu, -uă adj. (livr.) 1 (despre oameni) v. Exigent. Pretenţios. Riguros. Sever2.2 (în opoz. cu „larg”, „lat”; despre cavităţi, deschizături, spaţii, încăperi, obiecte sau despre locuri de trecere, ape, văi etc.) v. îngust. Mic. Strâmt. exil s.n. (jur.) exilare, pribegie, surghiun, surghiunire, proscriere, prescripţie, străinie, <înv.> exilaţie, izgoană, străinătate, surghiunie, surgunlâc, urgie, ur-gisie, zatocenie, exorie, izgnanie. Perioada de exil l-a marcat pentru tot restul vieţii. exilă vb. 1.1 tr. (jur.; compl. indică oameni) a alunga, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a relega, a surghiuni, <înv. şi reg.> a urni, <înv.> a urgisi, a exorisi. Bălcescu a fost exilat din cauza rolului său în revoluţia de la 1848.2 tr. (jur.; în regimurile totalitare; compl. indică oameni) a deporta, a surghiuni. Mulţi oameni nevinovaţi au fost exilaţi din motive politice. 3 refl. (despre oameni) a pribegi. A fost obligat să se exileze din cauza aderării la o mişcare extremistă. exilare s.f. (jur.) 1 alungare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, relegare, relegaţie, surghiunire, ostracism, <înv.> exorisire, urgisire. După exilare, scriitorul şi-a publicat cărţile în străinătate. 2 exil, pribegie, surghiun, surghiunire, proscriere, proscripţie, străinie, <înv.> exilaţie, izgoană, străinătate, surghiunie, surgunlâc, urgie, urgisie, zatocenie, exorie, izgnanie. exilăt, -ă adj., s.m., s.f. (jur.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, relegat, surghiunit, <înv.> înstrăinat, surghiun. Multe dintre persoanele exilate din motive politice nu s-au mai întors. exilaţie s.f. (jur.; înv.) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire, există vb. I. intr. 1 (despre fiinţe, lucruri etc.; adesea cu determ. locale) a se afla, a fi, a se găsi, a sta, <înv.> a existelui, a zăcea. Vulcani noroioşi există în zona Buzăului. 2 (despre fiinţe) a fi, a trăi, a vieţui, a fiinţa, <înv. şi pop.> a vecui, a lăbădui, a sufleţi, <înv.> a dăinui, a via2, a respira. Atât timp cât există, părinţii îşi ajută copiii. 3 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale există pe Pământ din timpuri străvechi. 4 (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a ţine. Palatul există din sec. alXIX-lea. 5 (cu determ. introduse prin prep. „de la”, „din”, „de”) a data, a fi. Manuscrisul există de la începutul sec. al XVIII-lea. Obiceiul există din vechime. 6 a avea, a fi, a se găsi. Există cine să-i spună o vorbă bună. 7 (cu determ. introduse prin prep „în”) a se afla, a consta, a rezida. Secretul reuşitei există în muncă şi în devotament. 8 (despre fenomene, stări etc.) a apărea, a se manifesta. Există rezerve din partea interlocutorilor când vorbesc despre acest subiect. 9 (mai ales în constr. neg.) a conta, a importa, a interesa. Pentru el nu există nici trecutul, nici viitorul, ci doar clipa. existăre s.f. (rar) v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). existăt, -ă adj. (înv.) v. Existent. Real. existelui vb. IV. intr. (înv.; despre fiinţe, lucruri etc.; adesea cu determ. locale) v. Afla. Exista. Fi. Găsi. existent, -ă adj. 1 real, <înv.> existat. S-a discutat despre instituţiile existente în epoca feudală. 2 (despre situaţii, tendinţe, diferenţe etc.) prezent2. Este nemulţumit de starea de lucruri existentă. 3 (despre legi, decrete, dispoziţii etc.) actual. Legile existente trebuie să respecte Constituţia. existenţă s.f. 11 trai, viaţă, zile (v. zi), trăire, empirie, existare, <înv. şi pop.> expatria lume, petrecere, vieţuire, veac, moangă, <înv.> estire, petrecanie, estime. Sunt o multitudine de factori care ameninţă existenţa omenirii. 2 aflare, prezenţă, <înv.> subzistenţă. Cetatea era cunoscută datorită existenţei ei acolo de secole. 3 dăinuire, durabilitate, durată. Existenţa lumii nu poate fi apreciată cu certitudine. 4 (constr. mai ales cu vb. „a câştiga”) pâine. îşi câştigă cu greu existenţa într-o societate în care intelectualul este marginali-zat. II realitate, fiinţare, fiinţă. De multe ori ne întrebăm dacă ceea ce trăim este existenţă obiectivă. existenţialism s.n. (filos.) filosofie existenţială. Existenţialismul este un curent filosofic modem, care susţine primatul existenţei asupra esenţei. existimâţie s.f. (latin.; înv.) v. Concepţie. Convingere. Gând. Idee. Judecată. Opinie. Părere. Principiu. Vedere. Viziune, ăxit s.n. (livr.) v. Ieşire, exitâ vb. I. intr. (rar; despre fiinţe; de obicei la pers. 3perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. exitus s.n. (livr.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, exi'vă s.f. I (pop.) v. Epistolă. Scrisoare. II (arg.) 1 (jurnal.) v. Cotidian. Gazetă. Jurnal. Ziar. 2 v. Comunicare. Informaţie. înştiinţare. Ştire. Veste. 3 v. Buletin. Buletin de identitate. Carte de identitate, exobiologi'e s.f. astrobiologie, cosmobio-logie. Exobiologia se ocupă cu studiul problemelor şi posibilităţilor vieţii în cosmos. exocărp s.n. (bot.) epicarp, pieliţă. Preferă merele cu exocarpul de culoare roşie. exocastron s.n. (grec.t înv.) v. Antioraş. Mahala. Periferie. Suburbie, exocrin, -ă adj .(anat.; despre glande) ecrin. Glandele exocrine elimină produsul lor fără a modifica structura celulelor. exodul creierelor s.n. art. brain drain. Exodul creierelor se produce mai ales în unele ţâri în curs de dezvoltare. exoderm s.n. (biol; la vertebrate) ectoblast, ectoderm. Exodermul este foiţa superficială a embrionului tridermic. exoflă s.f. (la unele j. de cărţi) neflă. Exofla este o carte cu valoare mică sau fără valoare. exoflisP vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) v. Achita. Lichida. Onora. Plăti. exoflisP vb. IV. tr. (grec.; înv.) 1 (compl indică persoane angajate) v. Concedia. Dis-ponibiliza. îndepărta. Scoate. 2 (compl. indică oameni) v. Debarasa. Degaja. Descotorosi. Dezbăra. Scăpa. exoflisire1 s.f. (înv.) v. Achitare. Lichidare. Onorare. Plată. Plătire. exoflisire2 s.f. (înv.) v. Concediere. Disponibilizare/Îndepărtare. Scoatere, exoflisis subst. (grec.; înv.) Achitare. Lichidare. Onorare. Plată. Plătire. exofli'ticon s.n. (econ., fin.; grec.; înv.) v. Adeverinţă/Chitanţă. Recipisă. Vaucer. exofori'e s.f. (med.) strabism divergent. Exoforia este devierea latentă a axelor vizuale în afară. exoftalmic, -ă adj. (despre ochi) bulbucat, mare1, mărit3, umflat, larg, bleojdit, boldit, căscat2, holbat2, zgâit2, belit2, bolboşat, bălăbănos, boboşat, măciuliat, <înv.> zgăurat. Are ochii cam exof-talmici şi s-a dus la doctor să afle cauza. exondâ vb. I. refl. (despre locuri inundate) a se usca. Plaja s-a exondat după reflux. exonerare s.f. exoneraţie. Prin exonerare, 0 persoană este achitată de o datorie, de o obligaţie sau este scutită de o sarcină. exoneraţie s.f. exonerare. exonovă s.f. (astron.) postnovă. Exonova este o novă a cărei strălucire, după explozie, se reduce la intensitatea iniţială. exdprică s.f. (jur.; grec.; înv.) v. Parafernă. exorbitant, -ă adj. I (arată cantitatea sau numărul) 1 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă exorbitantă pentru un autoturism. 2 enorm, <înv.> exorbitat. Comerciantul evită preţurile exorbitante, care pot speria clienţii. II fig. 1 exagerat, excesiv, hiperbolic, nebun, orbesc. Acordă acestui eveniment o importanţă exorbitantă. Nu-i plac laudele exorbitante. 2 (despre minciuni, gafe, greşeli etc.) exagerat, excesiv, gogonat, gogoneţ. Minciunile pe care le spune sunt exorbitante. 3 (rar; despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) v. Falnic. Grandios. Impozant. Impresionant. Impunător. Magnific. Maiestuos. Măreţ. Semeţ. Splendid. Trufaş1. 4 (înv.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Exotic. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant. îndrăzneţ. Lunatic. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu, exorbitat, -ă adj. (arată cantitatea sau numărul; înv.) v. Enorm. Exorbitant, exorchisi vb. IV. tr. (în practicile mistice; grec.; înv.; compl. indică oameni) v. Exorciza, exorciza vb. I. tr. 1 (în practicile mistice; compl. indică oameni) exorchisi. Preotul a exorcizat o tânără. 2 (în credinţe şi superstiţii; compl. indică duhuri, spirite rele, demoni etc.) a conjura. A exorcizat spiritul să părăsească trupul în care intrase. ex6rdius.n. 1 cuvânt introductiv, cuvânt-îna-inte, introducere, preambul, prefaţă, isa-gogică, proluziune, <înv.> introducţie, înain-te-cuvântare, precuvântare, predoslovie, preludiu, procuvântare, proimion. Exordiul la cartea sa este scris de o personalitate în domeniu. 2 (înv.) v. Debut. început, exori'e s.f. (jur.; grec.; înv.) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire. exorisi vb. IV. tr. (jur.; grec.; înv.; compl. indică oameni) v. Alunga. Exila. Goni. Izgoni. Ostraciza. Proscrie. Relega. Surghiuni, exorisîre s.f. (jur.; înv.) v. Alungare. Exilare. Gonire. Izgonire. Ostracizare. Proscriere. Relegare. Relegaţie. Surghiunire, exortâţie s.f. (ret.) pareneză. Exortaţia este un discurs prin care se urmăreşte stimularea unor sentimente, dezlănţuirea unor acţiuni etc. exostdză s.f. (med. vet.; la cai) os mort. Exostoza provoacă şchiopătarea sau anchilozarea articulaţiilor. exoteric, -ă adj. (în opoz. cu „ezoteric”; mai ales despre doctrine filosofice) public, exoterm, -ă adj. (în opoz. cu „endotermic”; despre procese fizice sau chimice, despre reacţii chimice etc.) exotermic. exotermic, -ă adj. (în opoz. cu „endotermic”; despre procese fizice sau chimice, despre reacţii chimice etc.) exoterm. în urma reacţiilor exotermice se degajă căldură. exotic, -ă adj. 1 luxuriant. în aer plutesc miresme exotice. 2 fig. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost exotică. exoticităte s.f. (rar) v. Exotism, exotism s.n. exoticităte. Exotismul creează în jurul personalităţii sale o aură de mister. expansibil, -ă adj. (fiz.; despre corpuri) dilatabil, expansiv. Gazele sunt expansibile. Mercurul este un corp expansibil expansionism s.n. (polit.) expansiune. Un stat urmăreşte, prin expansionism, să-şi exercite influenţa politică sau economică asupra altor ţâri. expansiune s.f. 11 (fiz.) destindere, detentă, dilatare. Prin expansiune, se produce creşterea volumului specific al unui fluid. 2 (polit.) expansionism. II fig. 1 expansivitate, exuberanţă, tripudiu. 2 comunicativitate, expansivitate, sociabilitate, expansiv, -ă adj. 1 (fiz.; despre unele corpuri) dilatabil, expansibil. 2 (despre oameni sau despre firea lor) exuberant, debordant. Cei mai mulţi dintre copii sunt expansivi în joaca lor. 3 (despre oameni sau despre firea lor) comunicativ, extravertit, jovial, prietenos, sociabil, volubil, social, vorbitor, <înv.> soţios, abordabil, accesibil, deschis, văratic, găşcar. îi plac oamenii expansivi, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. expansivitate s.f. 1 exuberanţă, expansiune, tripudiu. îşi întâmpină musafirii cu expansivitate. 2 comunicativitate, sociabilitate, expansiune. îi invidiază expansivitatea. expatria vb. I. refl. (despre oameni sau despre colectivităţi umane; de obicei cu de- expatriat term. locale care indică ţara sau destinaţia) a emigra, a pribegi, <înv.> a se desţăra, a se înstrăina, a transmigra. După război, s-a expatriat în America. expatriat, -ă s.m., s.f., adj. emigrant, emigrat, pribeag, <înv.> desţărat, transmigrant. Mai mulţi expatriaţi clandestini au fost prinşi la graniţă. Persoanele expatriate şi-au părăsit ţara mai ales din motive politice. expatriâţie s.f. (înv.) v. Emigrare. Emigraţie. Expatriere. Pribegie. expatriere s.f. emigrare, emigraţie, pribegie, <înv.> desţărare, expatriaţie, înstrăinare, trans-migrare, transmigraţie. Expatrierile sunt, de cele mai multe ori, manifestări de nemulţumire politică. expectânt, -ă adj. (rar; despre procedee, metode, moduri de acţiune) v. Expectativ. expectânţă s.f. 1 (med.) expectaţie. în perioada de expectânţă medicul urmăreşte evoluţia unei boli. 2 (înv.; adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne”, „a sta” şi precedat de prep. „în”, „întru O v. Aşteptare. Expectativă. Expectaţie. 3 (polit., jur.; înv.) v. Expectativă. Neamestec. Neintervenţie. Nonintervenţie. expectativ, -ă adj. (despreprocedee, metode, moduri de acţiune) expectânt. în anumite situaţii, politica unei ţâri devine expectativă. expectativă s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne”, „a sta” şi precedat de prep. „în”, „întru”) aşteptare, expectaţie, <înv.> expectânţă. Stă în expectativă, pentru a vedea ce se va decide la nivel înalt. 2 (polit., jur.) neamestec, neintervenţie, nonintervenţie, <înv.> expectânţă, expectaţie. Statul se declară neutru, preferând expectativa. expectaţie s.f. 1 (med.) expectânţă. 2 (adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne”, „a sta” şi precedat de prep. „în”, „întru”) expectativă, aşteptare, <înv.> expectânţă. 3 (polit., jur.; înv.) v. Expectativă. Neamestec. Neintervenţie. Nonintervenţie. expectora vb. I. tr. (med.; compl. indică secreţii ale căilor respiratorii) a scuipa, a hârcâi. Bolnavul expectorează des flegmă. expectorâre s.f. (med.) expectoraţie, scuipare. Unele medicamente produc expec-torarea, prin tuse, a produselor patologice din plămâni sau din căile respiratorii superioare. expectoraţie s.f. (med.) 1 expectorâre, scuipare. 2 (concr.) flegmă, scuipat1, scuipătură, spută, hraconit, mlaci, flaimuc. Când cineva este gripat, expectoraţia este abundentă. expedia vb. I. tr. 1 (compl. indică pachete, colete, bani etc.) a trimite, a mâna, <înv.> a expedui, a porni, a proftaxi, a expedirui. I-a expediat prin poşta rapidă un colet cu haine. 2 (compl. indică scrisori, recomandate etc.) a adresa, a scrie, a trimite, a mâna, <înv.> a expedui, a expedirui. I-a expediat colegului ei o scrisoare. 3 (compl. indică cereri, solicitări, invitaţii etc. scrise sau verbale) a adresa, a înainta, a trimite, a preda, a îndrepta. A expediat prietenilor invitaţii la lansarea cărţii sale. 4 (fam.; compl. indică oameni) v. Debarasa. Descotorosi. Scăpa. expâdienş s.m. (latin.; înv.) v. Expeditor. Trimiţător. expediere s.f. 1 expediţie, trimis2, trimitere, <înv.> expeduire. Expedierea coletelor se poate face şi prin poşta rapidă. 2 trimitere, înaintare. Trebuie să se ocupe de expedierea invitaţiilor la lansarea de cyxXe. 3 (fam.) v. Debarasare. Degajare. Descotorosire. Scăpare. expedirui vb. IV. tr. (german.; înv.) 1 (compl. indică pachete, colete, bani etc.) v. Expedia. Trimite. 2 (compl. indică scrisori, recomandate etc.) v. Adresa. Expedia. Scrie. Trimite, expeditiv, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) iute, operativ, prompt, rapid. Brokerii trebuie să fie expeditivi. 2 (despre modul de a acţiona al oamenilor sau despre mijloacele, procedeele folosite de ei) rapid. Conflictul social a fost rezolvat de autorităţi în mod expeditiv. 3 (despre gesturi, vorbire etc.) grăbit, precipitat, rapid. îl deranjează exprimarea lui expeditivă. 4 (în opoz. cu „serios”, „profund”; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) fugitiv, rapid, sumar, superficial, fugos. Consultul expeditiv al medicului l-a nemulţumit pe pacient. II adv. (modal) 1 grabnic, imediat, neîntârziat, operativ, prompt, rapid, repede. Directorul rezolvă expeditiv cererea angajatului. 2 fugitiv, sumar, superficial. O asemenea problemă gravă nu poate fi tratată expeditiv. expeditivitâte s.f. operativitate, promptitudine, rapiditate, repeziciune. I-a recomandat o firmă de transport recunoscută pentru seriozitate şi expeditivitâte. expeditor, -oare s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. trimiţător, <înv.> expediţionar, expeduitor, expedienş. Pe scrisoare se scrie şi numele expeditorului. 2 adj. trimiţător, <înv.> expeduitor. Firma expeditoare trebuie să ţină cont de anumite reguli. expediţie s.f. 1 expediere, trimis2, trimitere, <înv.> expeduire. 2 (fam.; glum.) v. Călătorie. Deplasare. Drum. Excursie. Voiaj, expediţionar s.m. (înv.) v. Expeditor. Trimiţător. expedui vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică pachete, colete, bani etc.) v. Expedia. Trimite. 2 (compl. indică scrisori, recomandate etc.) v. Adresa. Expedia. Scrie. Trimite, expeduire s.f. (înv.) v. Expediere. Expediţie. Trimis2. Trimitere. expeduitor,-oare s.m.,s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Expeditor. Trimiţător. 2 adj. v. Expeditor. expânse s.f. pl. (latin.;. înv.) v. Cheltuieli (v. cheltuială). experient, -ă adj. (rar) 1 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic. 2 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 3 (despre oameni) v. Debruiărd. Descurcăreţ. întreprinzător, experienţă s.f. 1 (mai ales cu determ. care indică domeniul, posesorul etc.) practică (v. practic), rutină, periţie, empirie, <înv.> ispită, ispitire, capital de cunoştinţe (v. capital1). A acumulat în domeniul său de activitate o experienţă valoroasă. 2 (de obicei constr. cu vb. „a face”) experiment, experimentare, încercare, probă, test, cercare, <înv.> experimentaţiune. Face numeroase experienţe în laborator înainte de a pune produsul în vânzare. 3 întâmplare, păţanie, pătăranie, păţeală, <înv. şi reg.> pataramă, păţire, halagea, păţ, păţău, păţitanie, păţitură, podoară, poroganie, mezaventură. A trecut printr-o experienţă tristă. 4 (înv.; de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) v. Analizare. Analiză. Cercetare. Examen. Examinare. Investigare. Investigaţie. Studiere. Studiu. Urmărire. experienţiăl, -ă adj. (rar; despre ştiinţe, cercetări, despre metode de cercetare, operaţii tehnice, tehnologice etc.) v. Experimental, experiment s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a face”) experienţă, experimentare, încercare, probă, test, cercare, <înv.> experimentaţiune. 2 (rar) v. Experimentare. încercare. Probare. experimentă vb. I. tr. (compl. indică metode, procedee, tratamente etc.) a încerca, a proba, a testa2. Pacienta a experimentat un nou tratament. experimentăl, -ă adj. (despre ştiinţe, cercetări, despre metode de cercetare, operaţii tehnice, tehnologice etc.) experienţiăl. Pacienta urmează un tratament experimental. experimentâre s.f. 1 încercare, probare, experiment, <înv.> experimentaţiune. Colectivul de specialişti îşi propune experimentarea unor noi metode de creştere a productivităţii. 2 (de obicei constr. cu vb. „a face”) experienţă, experiment, încercare, probă, test, cercare, <înv.> experimentaţiune. experimentăt, -ă adj. 1 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist experimentat. Colectivul are nevoie de un programator experimentat. Este un cercetător experimentat în astronautică. 2 (despre fiinţe) încercat, păţit. Bunicul ei a fost un om experimentat, trecând prin două războaie. 3 (despre oameni) deprins, încercat, priceput, rutinat, versat, purtat2. O persoană experimentată îşi dă seama când apare o situaţie delicată. experimentaţiune s.f. (înv.) 1 v. Experimentare. încercare. Probare. 2 (de obicei 583 | constr. cu vb. „a face”) v. Experienţă. Experiment. Experimentare. încercare. Probă. Test. expert, -ă adj., s.m., s.f. (adesea cu determ. care indică domeniul, felul etc.) cunoscător. Era unul dintre cei mai buni experţi în limba şi literatura română. expiâ vb. 1.1 tr. (compl. indică păcate, greşeli, fapte incorecte etc.) a ispăşi, a răscumpăra, <înv. şi reg.> a spăsi, a spăla. Şi-a expiat păcatul de a fi minţit. Şi-a expiat crima prin ani grei de închisoare. 2 intr. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pristăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repa-uza, a crăpa, a plesni, a o mierli, a se răci. Eminescu a expiat în 1889, după o boală grea. expiator, -oâre adj. ispăşitor, <înv.> spăsitor. expiâţie s.f. expiere, ispăşire, <înv.> ispăşenie, spăsire, spălare. expiere s.f. 1 expiaţie, ispăşire, <înv.> ispăşenie, spăsire, spălare. Se roagă pentru expierea păcatelor. 2 decedare,deces, dispariţie, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, topenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, prestavlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), săvârşenie, săvârşit1, scădere, sconcenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mierlire. Expierea poetului a provocat durere. expiră vb. I. 11 tr. (compl. indică aerul pătruns în plămâni prin inspiraţie) a elimina. Inspiră adânc aerul şi îl expiră încet. 2 intr. (fiziol; poetic, despre fiinţe) v. Răsufla. Respira. II intr. 1 (despre perioade de timp, termene etc.) a se isprăvi, a se încheia, a se sfârşi, a se termina. Termenul de garanţie a frigiderului a expirat. Timpul de gândire a expirat. 2 (despre termene) a se împlini. Data la care trebuia să plătească rata la bancă a expirat. 3 fig. (livr.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece, expirare s.f. I (fiziol.) expiraţie, răsuflare, <înv. şi pop.> suflare, suflet. Prin expirare se elimină din plămâni aerul inspirat. I11 <înv.> expiraţie. Mai are o săptămână până la expirarea termenului de plată a ratei. 2 fig. (înv.) v. Adormire. Apunere. Apus1. Decedare. Deces. Deznodământ final. Deznodământ tragic. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. expirat, -ă adj. I (fam.) 1 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) v. Anacronic. Caduc. Demodat. Depăşit. Desuet. Dezactualizat. Inactual. învechit. Neactual. Perimat. Vechi2. Vetust. 2 (despre oameni) v. Demodat. Depăşit. 3 (în opoz. cu „tânăr”; despre fiinţe) v. Bătrân.Vârstnic. 4 (arg.; despre oameni) v. Ratat. II fig. (înv.; despre oameni) v. Adormit. Decedat. Defunct. Dispărut. Mort. Răposat2. Sucombat, expiraţie s.f. I (fiziol.) expirare, răsuflare, <înv. şi pop.> suflare, suflet. II (înv.) 1 v. Expirare. 2 fig. v. Adormire. Apunere. Apus1. Decedare. Deces. Deznodământ final. Deznodământ tragic. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. explică vb. I. 1 tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) a clarifica, a desluşi, a elucida, a explicita, a lămuri, a limpezi, a preciza, a rezolva, a soluţiona, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfeti, a dezamesteca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie explicat nu este apariţia acestei credinţe, ci menţinerea ei. Câteodată, în loc să explice, strică. 2 tr. (compl. indică texte, opere literare, scrieri istorice, articole de lege etc.) a analiza, a comenta, a interpreta, a recenza2, <înv. şi pop.> a tâlcui, <înv.> a socoti, a descifra, a întoarce. Juriştii au explicat noua lege din punct de vedere constituţional 3 tr. (compl. indică cuvinte sau îmbinări de cuvinte dintr-un text) a glosa. Autorul a explicat cuvintele învechite şi regionale la sfârşitul articolului. 4 tr. a arăta, a demonstra, a expune, a copreţi. Vânzătorul îi explică cum funcţionează motorul maşinii. 5 tr. (compl indică stări, situaţii, fenomene etc.) a înţelege, a pricepe, < fran.; înv.> a devină. Nu-şi explică unde a greşit. 6 tr. a preciza. A explicat angajaţilor care sunt cauzele scăderii randamentului lor. 7 tr. (compl. indică situaţii, acţiuni, manifestări, stări sufleteşti etc. proprii sau ale altora) a justifica, a motiva, a scuza. A încercat să explice izbucnirea furioasă pe care a avut-o în faţa ei. 8 refl. (despre oameni) a se justifica, a (se) exighisi. A trebuit să se explice de ce nu a terminat lucrarea. explicăbil, -ă adj. justificabil, motivabil. Indiferenţa lui este explicabilă. explicăresf. 1 clarificare, desluşire, elucidare, explicaţie, explicitare, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeâlă, răspicare, dez-amestecare. Explicarea menţinerii acestei credinţe este dificilă. 2 demonstrare, explicaţie. Profesorul a început explicarea la tablă explicita a teoremei. 3 analizare, analiză, comentare, interpretare, lectură, <înv. şi pop.> tâlcu-ire, <înv.> erminie, interpretaţie, tâlcuială, descifrare. Explicarea de câtre jurişti a noii legi s-a făcut din punct de vedere constituţional. 4 explicaţie. 5 explicaţie, justificare, justificaţie, motivare, motivaţie, <înv.> socoteală, exighisis. explicăt, -ă adj. (despre cuvinte, noţiuni) definit, precizat. Cuvintele explicate se află într-un paragraf special la sfârşitul studiului. explicativ, -ă adj. 1 (despre informaţii, ştiri, acte, fapte etc.) lămuritor, <înv.> desluşitor, explicator. A găsit pe birou o scrisoare explicativă. 2 (despre argumente, dovezi, concluzii etc.) clarificator, edifiant, edificator, ilustrator, lămuritor, edificativ, luminător. Citatele date sunt exemple explicative pentru regula gramaticală discutată. explicator, -oăre adj. (înv.; despre informaţii, ştiri, acte, fapte etc.) v. Explicativ. Lămuritor. explicăţie s.f. 11 clarificare, desluşire, elucidare, explicare, explicitare, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeâlă, răspicare, dezamestecare. 2 demonstrare, explicare. 3 explicare. Nu găseşte explicaţia pentru fenomenul de secetă apărut brusc. 4 indicaţie, instrucţiuni (v. instrucţiune), îndrumare, lămurire, <înv.> spusă (v. spus), tălmăcire. Cumpărătorul primeşte explicaţii pentru folosirea televizorului. Nu prea a înţeles explicaţiile informaticianului, întrucât acesta a folosit termeni de specialitate. 5 interpretare, înţeles1. A dat fel defel de explicaţii scrisorii primite. 6 explicare, justificare, justificaţie, motivare, motivaţie, <înv.> socoteală, exighisis. Nu are nicio explicaţie pentru întârzierea lucrării. II (concr.) comentariu, glosă1, notă. Volumul conţine la sfârşit explicaţii la cuvintele învechite şi regionale. explicălui vb. IV. tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; înv.; compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) v. Clarifica. Desluşi. Elucida. Explica. Explicita. Lămuri. Limpezi. Preciza. Rezolva. Soluţiona, explicit, -ă adj., adv. 1 adj. (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare explicită a întregului proiect. 2 adv. (modal) aievea, clar, desluşit, expres2, lămurit, limpede, răspicat, lişteav, nilvan, pur2, <înv.> apriat, chiar, curat. I-a repetat explicit cum trebuie să procedeze. explicită vb. I. tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; compl indică idei, probleme, noţiuni etc.) a clarifica, a desluşi, a elucida, a explica, a lămuri, a limpezi, a preciza, a rezolva, a soluţiona, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfeti, a dezamesteca, a dezgurzi. explicitare explicitare s.f. clarificare, desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeală, răspicare, dez-amestecare. explicitate s.f. (rar) v. Claritate. Inteligibili-tate. Limpezime. explicui vb. IV. tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; înv.; compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) v. Clarifica. Desluşi. Elucida. Explica. Explicita. Lămuri. Limpezi. Preciza. Rezolva. Soluţiona, exploata vb. I. tr. I (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a ti-ranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. 7iranul îşi exploatează propriul popor. II (compl indică resurse, bogăţii naturale, terenuri, obiective economice sau turistice etc.) a valorifica, a hăsnui. A moştenit o pădure pe care o exploatează. III fig. 1 a specula. Nu ştie să-şi exploateze şansele. Exploatează orice situaţie. 2 (rar) v. Fructifica/Valorifica. Valoriza, exploatâbil, -ă adj. (despre resurse, bogăţii naturale, terenuri, obiective economice sau turistice etc.) valorificabil. Este o zonă bogată în petrol, care este exploatabilă. exploatare s.f. I asuprire, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învă-luială, strânsoare. Exploatarea poporului este specifică regimurilor totalitare. I11 (adesea urmat de determ. care arată obiectul, caracterul) exploataţie, valorificare, valorizare. Exploatarea pădurilor trebuie făcută raţional. 2 (ind. extract.) extragere, scoatere. S-au construit sonde pentru exploatarea ţiţeiului. 3 (concr.) exploataţie. Multe dintre exploatările carbonifere au fost închise. III fig. speculare, exploataţie. Exploatarea slăbiciunilor acestei fete îl arată ca un om lipsit de scrupule. exploatat, -ă adj., s.m., s.f. asuprit, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, robit, urgisit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul exploatat s-a ridicat contra tiranului. exploatator, -oare adj., s.m., s.f. asupritor, împilător, opresiv, opresor, oprimant, persecutor, prigonitor, <înv.> asuprelnic, gonaci, gonitor, năpăstuitor, obiditor, obijduitor, vampir, apăsător, storcător, storcător de averi, mâncător. Mulţi dintre cei consideraţi exploatatori au fost întemniţaţi de comunişti. exploataţie s.f. 11 (adesea urmat de determ. care arată obiectul, caracterul) exploatare, valorificare, valorizare. 2 (concr.) exploatare. II fig. (înv.) v. Exploatare. Speculare. explodă vb. I. intr. 11 (despre materii explozive, proiectile, reactoare nucleare etc.) a detona. Proiectilul a explodat cu întârziere. 2 (despre obiecte) a plesni, a pocni. Camera cauciucului a explodat şi au rămas cu maşina în pană. II fig. (despre oamenj^< fig.> a izbucni, a răbufni, a sări. Enervat la maximum, abia se stăpânea să nu explodeze. explodănt, -ă adj. (rar; despre materii explozive) v. Detonâbil. Detonant. Explozibil. Exploziv. Fulminant. explodăre s.f. detonare. Explodarea dinamitei este controlată de la distanţă depiroteh-nişti. explodor s.n. (tehn.; rar) v. Explozor. exploră vb. I. tr. 1 (compl. indică solul, subsolul, fundul unei ape, cosmosul, atmosfera etc.) a sonda. Explorează terenul în căutare de ţiţei. 2 fig. (compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) a analiza, a cerceta, a examina, a investiga, a studia, a urmări, a frecventa, a răspica, a scărmăna. A explorat cauzele fenomenului de secetă. explorăre s.f. 11 exploraţie, sondaj, sondare. Ţiţeiul este descoperit prin explorări repetate ale zonei. 2 (med., med. vet.) exploraţie. Medicul face o explorare a vezicii urinare. 3 (art.; telec.) explorarea imaginii = baleiaj. Explorarea imaginii este deflexiunea unui fascicul electronic într-un emiţător de televiziune. II fig. (de obicei urmat de cu determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, cercetare, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiere, studiu, urmărire, anatomie, exploraţie. Explorarea fenomenului de secetă a fost făcută sistematic. explorăţie s.f. 11 explorare, sondaj, sondare. 2 (med.; med. vet.; rar) v. Explorare. II fig. (rar; de obicei cu determ. care arată obiectul studiului) v. Analizare. Analiză. Anatomie. Cercetare. Examen. Examinare. Explorare. Investigare. Investigaţie. Studiere. Studiu. Urmărire. explozibil, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre materii explozive) detonâbil, detonant, exploziv, fulminant, explodant. Pirotehniştiifolosesc un amestec explozibil pentru a arunca în aer vechea clădire. 2 s.n. exploziv. Persoana care confecţiona explozibile la domiciliu a fost arestată. explozie s.f. 1 deflagraţie, detonare, detonaţie, fulminaţie, <înv. şi pop.> detunătură. Explozia a fost foarte puternică, distrugând clădirea. Din cauza răsturnării cisternei, a fost pericol de explozie. 2 (geol; şi explozie vulcanică; înv.) v. Efuziune. Erupţie. Erupţie vulcanică. Vulcanism. exploziv, -ă adj., s.n., s.f. 1 adj. (despre materii explozibile) detonâbil, detonant, explozibil, fulminant, explodant. 2 s.n. explozibil. 3 s.f. (fon.) consoană explozivă, consoană ocluzivă, ocluzivă (v. ocluziv), sunet exploziv. „B” şi „p” sunt explozive. explozor s.n. (tehn.) explodor. Explo-zorul este folosit pentru aprinderea capselor electrice detonante. exponent, -ă s.m., s.f. I s.m., s.f. 1 (mai ales cu determ. care indică apartenenţa) reprezentant, interpret, sol1, organ1. Scriitorul a fost exponentul elitei româneşti din secolul său. 2 (rar) v. Expozant. 3 (jur.; înv.) <înv.> expozant. Exponentul îşi arăta pretenţiile într-o reclamaţie. II s.m. 1 (mat.) <înv.> expozant, spunent. Exponentul este un semn plasat la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice. 2 (chim.) exponent de hidrogen = pH. Exponentul de hidrogen este exprimat prin numărul de ioni-gram de hidrogen existenţi într-un litru de soluţie. exponenţiâl, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Reprezentativ. exponometru s.n. (fotogr.) pozometru. Cu exponomettul se stabileşte durata de expunere optimă la lumină a unui film sau a unei plăci fotografice. export s.n. (econ.) exportare, exportaţie. Exportul de mărfuri contribuie la redresarea economiei. exportă vb. I. tr. (econ.; compl. indică mărfuri, produse etc.) <înv.> a exportui. Statele avansate tehnologic exportă maşini şi aparatură electronică de înaltă clasă. exportăre s.f. (econ.) export, exportaţie. exportăţie s.f. (econ.; ieşit din uz) v. Export. Exportare. exportul vb. IV. tr. (econ.; înv.; compl. indică mărfuri, produse etc.) v. Exporta, expozâ vb. I. (înv.) 1 tr. (compl. indică obiecte) v. Expune. întinde. Pune. 2 refl. (despre oameni) v. Expune. 3 refl. (despre oameni) v. Expune. Hazarda. Lansa. Risca, expozânt, -ă s.m., s.f. 1 exponent, <înv.> expunător. Gravurile expozantului i-au atras în mod deosebit atenţia. 2 (jur.; înv.) <înv.> exponent. 3 (mat.; înv.) v. Exponent, expozeu s.n. expunere. A făcut un expozeu dezvoltat, amănunţit şi sistematic. expozitiv, -ă adj. (despre glas, ton, voce) răstit, ridicat2, aspru, dur, înăsprit, rece, sec, tăios, uscat2.1 se adresează pe un ton expozitiv. expoziţie s.f. 1 arătare, expunere, istorisire, înfăţişare, narare, povestire, prezentare, relatare, enarare, povestit, relaţie, <înv.> parastisire, povestitură, spunere, spusă (v. spus), galibardeală. Martorul nu a fost destul de coerent în expoziţia circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul. 2 (muz.) expunere. în expoziţia unei compoziţii muzicale este prezentat materialul tematic principal. expres1 s.n. 1 (com.) bufet expres. în expres se servesc micul dejun, cina sau numai aperitive, gustări, minuturi. 2 (ferov., transp.) tren expres. Expresul opreşte numai în staţiile importante. expres2, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, inteligibil, lămurit, 585 | limpede, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare expresă a întregului proiect 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) categoric, decis, ferm, formal, hotărât, neezitant, neoscilant, net2, tranşant, <înv.> rezolut Refuzul său expres de a participa la concurs l-a uimit. II adv. (modal) 1 aievea, clar, desluşit, explicit, lămurit, limpede, răspicat, lişteav, nilvan, pur2, <înv.> apriat, chiar, curat. I-a repetat expres cum trebuie să procedeze. 2 (poartă accentul în frază) anume, dinadins, intenţionat, înadins, special. A râs zgomotos, expres să fie remarcată. expresie s.f. 11 exprimare. Poetul şi-a creat un mijloc de expresie propriu, diferit de cel al timpului său. 2 afirmare, arătare, exprimare, manifestare, manifestaţie. Se bucură de expresia simpatiei pe care i-o nutreşte. 3 (rar) v. Elocvenţă. Expresivitate. Plasticitate. Pregnanţă. Sugestivitate. I11 formă. A dat expresie planurilor mai vechi prin ultima sa realizare artistică. 2 (lingv.) zicere, <înv.> locuţiune. Adesea consultă dicţionarul de locuţiuni şi expresii ale limbii franceze. 3 (lingv.; în teoria lui Saussure; în opoz. cu „semnificat”) semnificant, substanţă. Expresia este complexul sonor care formează baza unui sens lexical sau gramatical. 4 (în logica simbolică) expresie identic adevărată = expresie validă = lege logică, tautologie, teză logică. în cadrul unui sistem formal, expresia identic adevărată sau validă este adevărată în orice interpretare. II11 aer1, aspect, chip, faţă, figură, fizionomie, înfaţişare, mină2, obraz, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, complexiune. Copilul are o expresie ştrengărească. 2 fizionomie, mască. Când interpretează rolul avarului, expresia actorului este uluitoare. expresiv, -ă adj., adv. I adj. (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocativ, evocator, nuanţat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, evocant, <înv.> semnificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este expresiv. Foloseşte metafore expresive. II adv. (modal) 1 pitoresc, plastic, sugestiv, colorat2, nuanţat. Tinerii se exprimă expresiv. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) affettuoso. expresivitate s.f. elocvenţă, plasticitate, pregnanţă, sugestivitate, expresie, <înv.> rostire. Ideea regizorului a fost prezentată în spectacol cu toată expresivitatea artistică necesară. exprimă vb. 1.1 refl. (despre oameni; adesea cu determ. care arată felul de a vorbi sau conţinutul enunţului) a vorbi. Se exprimă în faţa mulţimii cu o uşurinţă de invidiat. 2 tr. (compl. indică idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) a enunţa, a expune, a formula, a prezenta, a spune, <înv.> a înainta, a desface. Şi-a exprimat clar opiniile într-o emisiune televizată. 3 tr. (compl. indică argumente, mărturii, soluţii etc.) a aduce, a arăta, a expune, a formula, a prezenta, a relata, a veni cu..., a desfăşură. A exprimat motivaţii convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. 4 tr. (compl. indică sentimente, gânduri, tendiţe etc.) a afirma, a arăta, a manifesta. îşi exprimă dispreţul pentru impostori. 5 tr. (compl indică mai ales gânduri, sentimente, stări ale oamenilor) a exterioriza, <înv. şi pop.> a tălmăci, a exala. Când a aflat de reuşita la concurs, şi-a exprimat zgomotos bucuria. 6 tr. (compl. indică opinii, idei, judecăţi etc. ale oamenilor) a formula, a pronunţa, a rosti, a spune, a zice. Trebuie încurajat să-şi exprime public părerea. 7 tr. (compl indică elogii, omagii etc.) a adresa, a aduce, a prezenta. Pentru cartea publicată, i-au fost exprimate elogii. 8tr. (despre domenii ale artei sau despre creaţii artistice, stiluri,procedee etc.; compl. indică sentimente, stări, senzaţii, trăiri etc.) a arăta, a înfăţişă, a reda, a reprezenta, <înv.> a obrăzui, a traduce. Compoziţia exprimă trăirile muzicianului. 9 tr. (compl indică noţiuni abstracte) a incarna, a întruchipa, a întrupa, a personifica, a reprezenta, a simboliza, <înv.> a în-chipa. Această femeie exprimă bunătatea. Făt-Frumos exprimă forţa binelui. exprimăre s.f. 1 expresie. Poetul şi-a creat un mijloc de exprimare propriu, diferit de cel al timpului său. 2 enunţare, formulare, pronunţare, rostire, spunere, zicere, expunere, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), rostitură, <înv. şi reg.> zicală, zicătură, emisiune. Exprimarea clară a opiniilor i-a atras simpatia publicului. 3 afirmare, arătare, expresie, manifestare, manifestaţie. 4 exteriorizare, exterioritate. Când a aflat de reuşita la concurs, exprimarea bucuriei a fost zgomotoasă. exprimăt, -ă adj. (despre opinii, idei, concluzii, teorii etc.) enunţat, formulat, lansat, pronunţat, <înv.> înaintat. Au luat în discuţie câteva dintre opiniile exprimate. expropriă vb. I. tr. (jur.; compl. indică persoane fizice sau juridice) a desproprie-tări. Multe persoane au fost expropriate abuziv în timpul regimului comunist. expropriăt, -ă adj. (jur.; despre oameni) desproprietărit. Unele dintre persoanele expropriate şi-au primit înapoi proprietăţile, în urma unor lungi procese. expropriăţie s.f. (jur.) expropriere, desproprietărire. expropriere s.f. (jur.) expropriăţie, desproprietărire. După expropriere, fostul moşier a trăit în sărăcie cruntă. expulsie s.f. (jur.; înv.) v. Expulzare. Relegare. Relegaţie. expulză vb. I. tr. 1 (jur.; compl. indică cetăţeni străini) a relega. Pentru că l-au prins furând din magazine, emigrantul a fost expulzat din Germania. 2 (compl indică fluide, substanţe, produse fiziologice etc.) a ejecta, a evacua. A expulzat un jet de gaze printr-un tub. 3 (med.; compl indică avortoni, embrioni etc.) a elimina. Gravida a expulzat fătul din cauza unei căzături. expune expulzăre s.f. 1 (jur.) relegare, relegaţie, <înv.> expulsie. S-a hotărât expulzarea emigrantului din cauză că a fost prins furând din magazine. 2 ejectare, ejecţie, evacuare. Expulzarea jetului de gaze se face printr-un tub. expulzăt, -ă adj. 1 (jur.; despre cetăţeni străini) relegat. Emigrantul expulzat a fost obligat să se întoarcă în ţara sa. 2 (despre fluide, substanţe, produse fiziologice etc.) ejec-tabil, evacuat. expunător s.m. (înv.) 1 v. Expozant. 2 v. Alocutor. Conferenţiar. Orator. Vorbitor, expuncţiune s.f. (livr.) v. Deznodământ. Epilog. Final. încheiere. Sfârşit1, expune vb. III. Itr. 1 (compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) a arăta, a istorisi, a înfăţişă, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, a enara, a zice, <înv.> a istori, a parastisi, a rosti, a raconta. Martorul a expus cum s-a petrecut accidentul. 2 (compl. indică idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) a enunţa, a exprima, a formula, a prezenta, a spune, <înv.> a înainta, a desface. Şi-a expus clar opiniile într-o emisiune televizată. 3 (compl. indică idei, opinii, teorii etc. noi, originale) a enunţa, a formula, a lansa. Au expus ideea înfiinţării unei societăţi de binefacere. 4 (compl. indică argumente, mărturii, soluţii etc.) a aduce, a arăta, a exprima, a formula, a prezenta, a relata, a veni cu..., a desfăşură. A expus motivaţii convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. 5 (compl. indică discursuri, conferinţe, rapoarte etc.) a prezenta, a rosti. Şi-a expus în faţa colegilor raportul anual de activitate. 6 a arăta, a demonstra, a explica, a copreţi. Vânzătorul îi expune cum funcţionează motorul maşinii. 7 (compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) a descrie, a înfăţişa, a prezenta, a reda, a relata, a zugrăvi, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a spune, <înv.> a prescrie, a scrie, a şerui2, a zografisi, a depinge, a picta, a vopsi. I-a expus cu lux de amănunte întâmplarea prin care a trecut I11 tr. (compl indică mărfuri, obiecte de artă etc.) a arăta, a etala, a întinde. Pictorul amator îşi expune pânzele în parc. 2 tr. (compl. indică obiecte) a întinde, a pune, <înv.> a expoza. A expus hainele ude la soare. 3 tr. (compl. indică anunţuri, proclamaţii, orare etc.) a afişa, a anunţa, a placarda, a pune, a afige. Pe geamul farmaciei este expus orarul de funcţionare. 4 refl. (despre oameni) <înv.> a se expoza, a se parada, a se afişa. Se expune în public alături de persoane care nu-ifac cinste. II11 tr. (compl. indică viaţa, onoarea etc. oamenilor) a-şi primejdui, a-şi risca, a rizica. Sărind în apă să-l salveze de la înec, şi-a expus viaţa pentru prietenul său. 2 refl. (despre oameni) a se hazarda, a se lansa, a risca, <înv.> a se expoza. Părinţii l-au sfătuit să nu se expună intrând în politică. 3 tr. (adesea cu determ. în dat. sau introduse prin prep. „la”) a supune. Intrând în marea agitată cu copilul, l-a expus pe acesta la un mare pericol. expunere 1586 expunere s.f. (de obicei urmat de determ. în gen.) 11 arătare, expoziţie, istorisire, înfăţişare, narare, povestire, prezentare, relatare, enarare, povestit, relaţie, <înv.> parastisire, povestitură, spunere, spusă (v. spus), galibardeală. Martorul nu a fost destul de coerent în expunerea circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul. 2 enunţare, formulare, lansare. Expunerea ideii înfiinţării unei societăţi de binefacere a produs interes. 3 expozeu. A făcut o expunere dezvoltată, amănunţită şi sistematică. 4 descriere, înfăţişare, prezentare, redare, zugrăvire, descripţie, zugrăveală, <înv.> scriere, scrisoare, scrisoare împrejur. Expunerea întâmplării este făcută cu lux de amănunte. 5 (muz.) expoziţie. în expunerea unei compoziţii muzicale esţe prezentat materialul tematic principal. 6 (rar) v. Enunţare. Exprimare. Formulare. Pronunţare. Rostire. Spunere. Zicere. II etalaj, etalare, întindere. La expunerea pânzelor în parc, pictorul este ajutat de fiul său. expurgare s.f. expurgaţie. Prin expurgare, se elimină dintr-o carte acele pasaje care sunt incompatibile cu normele morale. expurgaţie s.f. expurgare, expus, -ă adj. (mai ales despre locuri, spaţii, forme de relief) nesigur, periculos, primejdios, aprig. Trebuie să se caţăre pe un perete expus de stâncă. exsanguitâte s.f. (livr.) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. exsânguu, -uă adj. (livr.; despre oameni, despre faţă sau despre părţi ale acesteia) v. învineţit. Livid. Vânăt. Verde, exsangvinâre s.f. (med.) exsangvinaţie. exsangvinâţie s.f. (med.) exsangvinare. Prin exsangvinaţie se extrage sângele dintr-un organism în vederea înlocuirii lui. exsicator s.n. (chim.) desicator. Exsicatorul este un aparat de laborator, folosit pentru uscarea sau păstrarea în stare uscată a substanţelor cu ajutorul agenţilor higroscopici. exstrofîes.f. (med., med. vet.) extraversiune. Exstrofia este revărsarea în afară a unui organ cavitar. exsudă vb. I. intr. (fiziol; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a asuda, a năduşi, a transpira, a transsuda, a (se) înăduşi, a (se) năclăi, a năboi2, a răpuci. A exsudat abundent din cauza alergatului. I-au exsudat palmele. exsudăre s.f. (fiziol.) asudare, asudat1, exsu-daţie, năduşeală, sudoraţie, transpirare, transpirat1, transpiraţie, transsudare, trans-sudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. Prin exsudăre se elimină unele toxine din organism. exsudâţie s.f. (fiziol.) asudare, asudat1, exu-dare, năduşeală, sudoraţie, transpirare, transpirat1, transpiraţie, transsudare, trans-sudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. extaz s.n. 1 extaziere. Muzica clasică îi provoacă o adevărată stare de extaz. 2 <înv.> istâplenie. Iluminarea divină este dobândită prin extaz. 3 exaltare, exaltaţie, frenezie, delir, incantaţie, nebunie. După concert, în sală era o atmosferă de extaz general. 4 uitare de sine. Un fel de extaz se produce în el atunci când se află în faţa şevaletului, în mijlocul naturii. extazia vb. I. refl. (despre oameni) a se minuna, a se epata. Se extaziază în faţa frumuseţii sculpturii. extaziere s.f. extaz. extemporal1, -ă s.n., adj. 1 s.n. (pedag.) lucrare de control, lucrare^trisă. Au dat astăzi extemporal la matematică. 2 adj. (despre noţiuni, existenţe etc.) acronic, atemporal, extratemporal. Ne aflăm într-un loc care pare extemporal, un fel de paradis. extemporal2, -ă adj. (livr.) v. Improvizat, extensie s.f. = extensiune, extensiune (extensie) s.f. I (fiziol.) extindere, întindere. Execută mişcări ritmice de extensiune a braţelor. I11 amplificare, amploare, creştere, dezvoltare, extindere, îmbogăţire, lărgime, lărgire, mărire, <înv.> dezvelire, lucrare. Extensiunea schimburilor comerciale dintre cele două ţâri s-a produs în ultimul timp. 2 amploare, extindere, proporţie. Epidemia a luat o mare extensiune. 3 (log.) denotaţie, sferă. Extensiunea reprezintă totalitatea obiectelor la care se aplică un concept. extensdr s.m. (anat.) muşchi extensor (v. muşchi1). Extensorul ajută la extensia unei structuri anatomice. extenua vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita^ (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) enerva, <înv. şi pop.> a (se) osteni, a se răpune, a se hârşâi, a se snopi, <înv. şi reg.> a se storî, a (se) dehobi, a (se) dologi, a (se) stoci, <înv.> a (se) zămorî, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl extenuează. S-a extenuat studiind pentru examenul de titularizare pe post. extenuant, -ă adj. (mai ales despre acţiuni ale oamenilor) anevoios, epuizant, istovitor, obositor, penibil, vlăguitor, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenicios, <înv.> trudelnic, trudnic, trudos. Călătoria cu maşina a fost extenuantă din cauza şoselei cu gropi. extenuare s.f. epuizare, istoveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, surmenare, vlăguire, epuizment, exhaustiune, enervare, enervaţie, lingăvie, <înv. şi pop.> osteneală, <înv. şi reg.> slăbie1, <înv.> marasm, ostenită (v. ostenit2), sfârşenie, sfârşitură, secare, secătuire, sfărâmare, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală extenuare. extenuat, -ă adj. (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, <înv. şi pop.> ostenit1, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâhobit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, extenuat, s-a aşezat pe o bancă. exterior, -oară adj., s.n. 1 adj. (în opoz. cu „intern) extern. Constructorii au zugrăvit pereţii exteriori ai clădirii în crem. 2 s.n. faţadă, faţă. Trebuie refăcut exteriorul blocului. 3 s.n. (fam.) v. Alură. Aspect. Chip. Fason. Făptură. înfăţişare. exteriorităte s.f. (rar) 1 v. Exprimare. Exteriorizare. 2 v. Imparţialitate. Nepărtinire. Obiectivitate. exteriorizâ vb. 1.1 tr. (compl. indică gânduri, sentimente, stări ale oamenilor etc.) a exprima, <înv. şi pop.> a tălmăci, a exala. Când a aflat de reuşita la concurs, şi-a exteriorizat zgomotos bucuria. 2 refl. (despre oameni) a se arăta, a se manifesta, a se exala. Deşi este măcinat de griji, nu se exteriorizează. exteriorizăre s.f. exprimare, exterioritate. Când a aflat de reuşita la concurs, exteriorizarea bucuriei a fost zgomotoasă. exteritorialitâtes.f. (jur.) extrateritorialitate. Exteritorialitatea se manifestă în relaţiile dintre state. extermină vb. I. tr. 1 (despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) a decima, a distruge, a masacra, a măcelări, a nimici, a prăpădi, a imola, a stârpi, <înv. şi reg.> a storî, <înv.> a chesăgi, a conceni, a sfărâma, a snopi, a stropşi, a cosi, a secera, a căsăpi, a dezrădăcina, a dijmui, a zeciui. Războaiele extermină milioane de oameni. 2 fig. (compl. indică lucruri, spaţii etc.) a aneantiza, a distruge, a lichida, a nimici, a prăpădi, a desfiinţa, a spulbera, a topi, a îmburda. Bombardamentul a exterminat cartiere întregi. Beţi fiind, au exterminat tot ce au găsit în bar. exterminânt, -ă adj. (despre fiinţe, anumite substanţe, boli etc.) exterminator, nimicitor. Epidemiile sunt factori exterminanţi. exterminăre s.f. 1 decimare, decimaţie, destrucţie, distrugere, exterminaţie, masacrare, măcelărire, nimicire, măcelărit1, stârpire, <înv. şi reg.> storâre, <înv.> concenire, nimicnicire, spulber, căsăpire. Urmarea războiului a fost exterminarea populaţiilor din zonele de conflict. 2 fig. aneantizare, distrugere, nimicire, desfiinţare, spulberare, topire. Au fost amendaţi pentru exterminarea lucrurilor din bar. exterminăt, -ă adj. (despre fiinţe, colectivităţi etc.) decimat, distrus, masacrat, măcelărit2, nimicit, stârpit. Ciuma a lăsat în urmă regiuni pustii, populaţii exterminate. exterminator, -oăre adj. (despre fiinţe, puteri supranaturale, agenţi, substanţe, boli etc.) exterminânt, nimicitor, exterminăţie s.f. decimare, decimaţie, destrucţie, distrugere, exterminare, masacrare, măcelărire, nimicire, măcelărit1, a stârpire, <înv. şi reg.> storâre, 587 | <înv.> concenire, nimicnicire, spulber, căsăpire, extern, -ă adj., s.f. pl. I adj. 1 (în opoz. cu „intern”) exterior. Constructorii au zugrăvit pereţii externi ai clădirii în crem. 2 străin, extraneu, străinatic. Polemica dintre cei doi colegi este pentru el o problemă externă. Critica literară este o chestiune externă sferei lui de interes. II s.f.pl. (Externe; polit.; nm. pr.) Ministerul Afacerilor Externe (v. minister), Ministerul de Externe (v. minister), deşi din uz> Departamentul Afacerilor Străine (v. departament), Departamentul Intereselor Străine (v. departament), Departamentul Pricinilor Străine (v. departament), Logofeţia Afacerilor Străine (v. logofeţie), Logofeţia Intereselor Străine (v. logofeţie), Logofeţia Pricinilor Străine (v. logofeţie), Ministerul Afacerilor Străine (v. minister), Ministerul Intereselor Străine (v. minister), Ministerul Pricinilor Străine (v. minister), Pricinile Străine (v. pricină). Externele se ocupă cu relaţiile externe ale unui stat. externare s.f. (med.) externat. Medicul semnează formele pentru externarea pacientului. externat s.n. (med.) externare, extînct, -ă adj. (livr.) v. Dispărut. Pierdut. Trecut2. extinctor s.n. stingător. Extinctorul este folosit la stingerea incendiilor. extincţie s.f. 1 (fiz.) densitate optică. Extincţia este logaritmul opacităţii unui strat absorbant. 2 (livr.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, extinde vb. III. 11 tr., refl. a (se) întinde. A extins vopseaua pe toată suprafaţa lemnului. Pata de ulei s-a extins pe o suprafaţă mare. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) a creşte, a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) lăţi, a (se) mări, a (se) ridica, a spori1, a (se) urca. Şi-a extins proprietatea prin cumpărarea unui lot de pământ de la un vecin. Terenurile cultivate cu grâu se extind în unele zone ale ţării. 3 refl. (despreplante, buruieni etc.) a se întinde, a se răspândi, a se lăţi. Troscotul s-a extins în toată curtea. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică flăcări, incendii etd.) a (se) întinde, a (se) propaga, a (se) răspândi, a (se) pălălăi, a vâlvora, a (se) lăţi, a merge, <înv. şi reg.> a (se) pălăi, <înv.> a sări, a vâlvâi. Vântul extinde incendiul pe o suprafaţă mare. Focul s-a extins şi la vecini. 5 refl. (despre epidemii, infecţii etc.) a se întinde, a se lărgi, a se răspândi, a se lăţi, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii. Epidemia se extinde cu repeziciune. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică autoritatea, dominaţia etc. cuiva) a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) mări, a (se) lăţi, a (se) adăuga. Concernele şi-au extins dominaţia asupra pieţei petrolului. 2 refl.,tr. a (se) amplifica, a creşte, a (se) dezvolta, a (se) îmbogăţi, a (se) lărgi, a (se) mări, a spori1. Schimburile comerciale dintre cele două ţâri s-au extins în ultimul timp. împrumutul neolo- gismelor extinde vocabularul unei limbi. 3 refl. (despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) a circula, a se împrăştia, a se întinde, a se propaga, a se răspândi, a se transmite, a se lăţi, <înv.> a se răşchira, a se tinde, a merge, a umbla Pe seama ei se extind tot felul de zvonuri. extindere s.f. 11 (fiziol) extensiune,întindere. Execută mişcări ritmice de extindere a braţebr. 2 creştere, întindere, lărgire, mărire, sporire. în unele zone ale ţării se constată o extindere a terenurilor cultivate cu grâu. 3 întindere, răspândire, lăţire. Extinderea troscotului s-a produs în toată curtea. 4 întindere, lărgire, răspândire, lăţire. Extinderea unei epidemii este greu de controlat. I11 întindere, lărgire, mărire, răspândire, lăţire, <înv.> adăugare. De câtva timp se observă extinderea dominaţiei concernelor asupra pieţei petrolului. 2 amploare, extensiune, proporţie. Curentul pacifist a luat o mare extindere. 3 amplificare, amploare, creştere, dezvoltare, extensiune, îmbogăţire, lărgime, lărgire, mărire, <înv.> dezvelire, lucrare. Extinderea schimburilor comerciale dintre cele două ţări s-a produs în ultimul timp. extins, -ă adj. 11 (în opoz. cu „mic”; despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) cuprinzător, imens, întins2, larg, mare1, vast2, <înv. şi reg.> mereu, <înv.> desfătat, mult, răsfăţat2. în toate provinciile ţârii sunt câmpii extinse. Are o moşie extinsă. 2 (despre suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) crescut2, lărgit, mărit3, sporit. Terenurile cultivate extinse i-au rotunjit veniturile. I11 amplificat, crescut2, dezvoltat, îmbogăţit, lărgit, mărit3, <înv.> lucrător. Schimburile comerciale extinse au fost benefice pentru economia ţării. 2 (despre noţiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) amplu, bogat, cuprinzător, larg, lax, întins2, spaţial. Romanul are o structură extinsă. Are o perspectivă extinsă asupra acestui proiect. extirpă vb. I. tr. 11 (chir.; compl. indică ţesuturi, organe etc. bolnave sau secţiuni din acestea) a exciza, a scoate. Medicul i-a extirpat tumoarea. 2 (compl. indică plante, mai ales buruieni) a stârpi, a pustii. Au extirpat buruienile din grădină. II fig. (compl. indică situaţii tensionate, realităţi sociale negative, manifestări extreme etc.) a desfiinţa, a lichida, a suprima, a dezrădăcina, a eradica, a stârpi. Corupţia trebuie extirpată prin legi severe. extirpăre s.f. 11 (chir.) ablaţiune, exereză, scoatere, extirpaţie. S-a internat în spital pentru extirparea unei tumori. 2 (chir.) exci-zare, excizie, extirpaţie. Extirparea tumorii a durat trei ore. 3 stârpire. Grădinarul a început extirparea buruienilor din grădină. II fig. desfiinţare, lichidare, suprimare, dezrădăcinare, eradicare, eradicaţie, stârpire. Extirparea corupţiei este un imperativ major. extirpăt, -ă adj. (chir.; despre ţesuturi, organe etc. bolnave sau secţiuni din acestea) excizat, scos2. Ţesutul extirpat este trimis la analize. extra'ge extirpator s.n. (agric.) <înv.> stârpitor.Extir-patorul este folosit la dezrădăcinarea sau la tăierea buruienilor după arătură. extirpăţie s.f. (chir.; rar) 1 v. Ablaţiune. Exereză. Extirpare. Scoatere. 2 v. Excizare. Excizie. Extirpare. extispex s.n. (în practicile relig. din Roma antică) extispiciu, haruspiciu. extispiciu s.n. (în practicile relig. din Roma antică) extispex, haruspiciu. Extispiciul era cercetarea măruntaielor păsărilor pentru prezicerea viitorului. extorcă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a jecmăni, a jefui, a dicăsi, a jăpcăni, a jumuli, a jupui, a mulge, a scurge, a stoarce, a suge, a jintui, a jupi, a carota. Sub pretextul că îi poate facilita cumpărarea unei locuinţe la un preţ modic, l-a extorcat de bani. extorcăre s.f. jecmăneală, jecmănire, jefuire, extorsiune, jăpcănire, jumulire, jupuială, jupuire, stoarcere, stors1. A fost condamnat pentru extorcarea repetată a unor persoane în vârstă. extorcăt, -ă adj. (despre oameni) jecmănit, jefuit2, jăpcănit, jumulit, jupuit2. Persoanele extorcate nu şi-au mai putut recupera banii. extorsiune s.f. (rar) v. Extorcare. Jecmăneală. Jecmănire. Jefuire, extra adj. invar (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext. despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, extrabugetăr, -ă adj. (fin.) suprabugetar. Cheltuielile făcute au fost extrabugetare. extracentrăl, -ă adj. ultracentral. Are un apartament extracentral. extraconjugăl, -ă adj. (mai ales despre relaţii sexuale) adulterin, extramarital. De câtva timp soţul ei are relaţii extraconjugale cu secretara lui de la firmă. extrăct s.n. 1 (farm.) extras2. Extractul se obţine din diferite materii vegetale sau animale. 2 (adm.) extras2. I s-a dat, la cerere, extractul din registrul de stare civilă. 3 (înv.) v. Extras2. Fragment. Pasaj. 4 (mv.)v. Rezumat. Sinteză. Sumar. extrăcţie s.f. I (stomat.) extragere, scoatere, evulsiune. Merge la medicul stomatolog pentru extracţia unei măsele. II fig. (livr.) 1 v. Baştină. Matrice. Naştere. Obârşie. Origine. Provenienţă. Spiţă. 2 v. Ascendenţă. Obârşie. Origine. Sânge, extradftie s.f. (jur.; înv.) v. Extrădare, extradotăl, -ă adj. (jur.; despre bunuri, averi care aparţin unei femei căsătorite sub regim dotai) parafernal. extrafin, -ă adj. (despre anumite produse, băuturi etc.) superfin, suprafin, ultrafin, străfin. Au fost serviţi cu un coniac extrafin. A cumpărat o ciocolată extrafină. extrage vb. III. tr. 11 (compl. indică lichide aflate într-un spaţiu închis sau circumscris, extragere în recipiente) a lua, a scoate, <înv.> a detrage. A extras vin din butoi. 2 (compl. indică materii solide, minereuri, ţiţei, substanţe minerale utile) a scoate. Minerii extrag cărbuni din mine. 3 (compl. indică obiecte, corpuri aflate într-un spaţiu închis, într-un ansamblu, într-un tot etc.) a scoate, a trage, <înv.> a excepe. A extras din pachetul de cărţi de joc un valet. 4 (compl. indică lucruri înfipte în ceva) a smulge, a trage, <înv.> a detrage. A extras cu un cleşte cuiele înfipte în scândură. 5 (chir., stomat.) a scoate. Medicul i-a extras glontele din umăr. Dentistul i-a extras măseaua de minte. II (arg.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. extragere s.f. .1 scoatere, tragere. Extţagereaapei dinpuţulîngust se face cu o găleată specială. 2 (indiextract.) scoatere. Se intensifică operaţia de extragere a cărbunilor dinmoul strat 3. (ind. extract.) exploatare, scoatere. Srau construit sonde pentru extragerea ţiţeiului. 4 extras1, smulgere, tragere. Extragerea cuielor înfipte în scândură s-a făcut cu ajutorul unui cleşte. 5 (stomat.) extracţie, scoatere, evulsiune. 6 (tehn.) absorbţie, aspirare. A fost cumpărată o instalaţie nouă de extragere a gazelor toxice. extralingvistică s.f. percepţie interpersonală. Extralingvistica este procesul de comunicare interpersonală. extramarităl, -ă adj. (mai ales despre relaţii sexuale) adulterin, extraconjugal. De câtva timp soţul ei are relaţii extramaritale cu secretara de la firmă. extramodern, -ă adj. supermodern, ultramodern, ultramodernist. Vedeta poartă haine extramoderne. extranaturâl, -ă adj. (în opoz. cu „material”; rar) v. Imaterial. Nematerial. Nepământean. Nepământesc. Supranatural, extraneu, -ee adj. (rar) v. Extern. Străin, extraordinar, -ă adj., adv. I adj. 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm,excepţional, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, ine-narabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăi-mântător, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun, nemaiîncoţopenit. Tratatul de pace a avut o importanţă extraordinară. A avut şansa extraordinară de a participa la o misiune în cosmos. 2 (despre senzaţia de foame) colosal, pantagruelic, devorant. Are o foame extraordinară. 3 (mai ales despre eforturi fizice) colosal, gigantic, titanesc, titani-an, titanic1, uriaş. A depus o muncă extraordinară pentru a-şi finaliza lucrarea. 4 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună extraordinară i-a luat acoperişul casei. II adj. 1 (desprefapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvâfşit, excelent, excepţional, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mişto, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giorno, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice extraordinare. Cunoscuta actriţă are o interpretare extraordinară în rolul principal. 2 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este extraordinar. 3 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales2, deosebit, distins, eminent, grozav, ilustru, mare1, remarcabil, titanic1, eminentisim, şoiman, senzaţional, ţonţoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat extraordinarului artist întreaga carieră. 4 (jur., polit.; despre comisii, adunări, sesiuni, şedinţe, măsuri, legi etc.) special. Pentru analizarea situaţiei de criză s-a întrunit o comisie extraordinară. III adv. (modal) 1 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, consternant, deosebit, excepţional, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare extraordinar de scump. 2 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val de super. abs.) foarte, grozav, negrăit, nemaipomenit, nespus, tare, teribil, uimitor, uluitor, coz, trăsnet, foc. Fata este extraordinar de frumoasă. 3 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) con-stemant, grozav, nemaipomenit, nespus, surprinzător, teribil, uimitor, uluitor, fantastic, fenomenal, formidabil, senzaţional, straşnic. Cocoşatul este extraordinar de urât. 4 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) excepţional, grozav, nemaipomenit, tare, fantastic, fenomenal, formidabil, sfâşietor. Cântă o melodie extraordinar de tristă. 5 excelent, excepţional, minunat, perfect, fantastic, senzaţional, trăsnet, ţais. Cei doi prieteni se înţeleg extraordinar. Arată extraordinar în rochia de seară. 6 amarnic, groaznic, grozav, înfiorător, îngrozitor. Roţile scârţâiau extraordinar. extrapolare s.f. 1 (filos.) extrapolaţie. Prin extrapolare se înţelege extinderea ipotetică a unei noţiuni, legi, teorii, propoziţii de la un domeniu la altul. 2 (mat.) extrapolaţie. extrapolaţie s.f. 1 (filos.) extrapolare. 2 (mat.) extrapolare. Exptrapolarea este o metodă de determinare aproximativă a valorii unei funcţii continue pentru valori aflate în afara intervalului de valori cunoscute. extras1 s.n. extragere, smulgere, tragere. extras2 s.n. 1 fragment, pasaj, <înv.> extract, pont. A citat în studiul său un extras dintr-un articol apărut anterior. 2 <înv.> extrăsătură. Extrasul reprezintă varianta rezumativă a unui text. 3 (farm.) extract. Extrasul se obţine din diferite materii vegetale sau animale. 4 (adm.) extract. Is-a dat, la cerere, extrasul din registrul de stare civilă. extrasensibil, -ă adj. 1 (desprefiinţe) su-prasensibil, ultrasensibil. încearcă să nu o supere cu nimic, deoarece este o persoană extrasensibilă. 2 (despre instrumente, aparate de măsură de mare precizie etc.) supersen-sibil, ultrasensibil. La înregistrarea melodiei pe disc a folosit un microfon extrasensibil. extrastatutar, -ă adj. (despre decizii, măsuri, acţiuni politice etc.) nestatutar. Schimbarea lui din funcţie a fost extrastatutară. extratâră s.f. supratară. Extratara este tara celui de-al doilea ambalaj al unei mărfi. extratemporâl, -ă adj. (despre noţiuni, existenţe etc.) acronic, atemporal, extemporal1. Ne aflăm într-un loc care pare extratemporal, un fel de paradis. extrateritorialitâte s.f. (jur.) exteritori-alitate. Extrateritorialitatea se manifestă în relaţiile dintre state. extravagant, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost extravagantă. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte) rococo. A venit la bal într-un costum extravagant. 3 (arată cantitatea; despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, as- 5891 tronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă extravagantă pentru un autoturism. II adv. (modal) aiurea, bizar, ciudat, curios, excentric, fantezist, insolit, original, pitoresc, straniu, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă extravagant. extravaganţă s.f. bizarerie, ciudăţenie, excentricitate, fantezie, originalitate, teribilism, excentrism, pidosnicie, şucheţenie, lux. I se pare o extravaganţă să-ţi cumperi o maşină scumpă când nu ai o casă. extravazăre s.f. (med., med. vet.) extravazaţie. Extravazarea este trecerea plasmei sangvine din vase în spaţiile interstiţiale. extravazăţie s.f. (med.,med. vet.; astăzi rar) v. Extravazare. extraversiune (extroversiune) s.f. 1 (psih.; în opoz. cu „introversiune”) extravertire. Extraversiunea este înclinaţia unei persoane de a-şi exterioriza uşor sentimentele. 2 (med., med. vet.) exstrofie. Extraversiunea este revărsarea în afară a unui organ cavitar. extravertire (extrovertire) s.f. (psih.) extraversiune. extravertit, -ă (extravertit, -ă) adj. (despre oameni sau despre firea lor) comunicativ, expansiv, jovial, prietenos, sociabil, volubil, social, vorbitor, <înv.> soţios, abordabil, accesibil, deschis, văratic, găşcar. îi plac oamenii extravertiţi, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. extravilăn s.n. teritoriu extravilan. Are o casă în extravilanul oraşului. extrădăre s.f. (jur.) <înv.> extradiţie. S-a cerut guvernului statului învecinat extrădarea unui criminal. extrăsătură s.f. (înv.) v. Extras2, extrem, -ă adj., adv., s.f., s.m. I adj. 1 terminal. La această insectă, jumătatea extremă a aripii este membranoasă. 2 (mai ales despre măsuri) drastic, radical. Se iau măsuri extreme în ceea ce priveşte traficul stupefiantelor. 3 (despre stări, situaţii etc.) cumplit, negru. Mulţi oameni încă mai trăiesc într-o sărăcie extremă. II adv. (modal) 1 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) foarte, tare, prăci, <înv.> vârtos. S-a sculat extrem de dimineaţă. 2 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, consternânt, deosebit, excepţional, extraordinar, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare extrem de scump. III s.f. 1 cap, capăt, colţ, extremitate, limită, margine, pont, <înv.> sconcenie, zare. Trebuie să ajungă la cealaltă extremă a oraşului. 2 (sport; la fotbal, handbal, hochei sau polo) aripă. Fundaşul joacă astăzi extremă dreaptă. IV s.m. (mat.) extremum. Extremul reprezintă primul şi ultimul termen al unei proporţii. extremism s.n. ultraism. Extremismul politic, ca şi cel religios, trebuie amendat. extremităte s.f. 1 cap, capăt, colţ, extremă (v. extrem), limită, margine, pont, <înv.> sconcenie, zare. 2 limită, margine, <înv.> sfâr-şitură, soroc. Se îndreaptă spre extremitatea aleii. 3 latură, margine, parte. Când se uită la televizor; preferă să stea pe extremitatea stângă a canapelei. 4 cap, capăt, căpătâi. Aprinde veioza de la extremitatea patului. 5 cap, capăt. Se îndreaptă spre extremitatea de dinapoi a iahtului. Ia într-o mână una din extremităţile barei de inox. 6 apex, cap, capăt, creştet, vârf. în zare se observă extremitatea piramidei. 7 coadă, sfârşit1. A găsit loc într-un vagon aflat la extremitatea trenului. 8 (mai ales la pl. extremităţi; anat.) mădular, membru, ciolan. Frigul puternic de afară i-a cuprins extremităţile. extremum s.m. invar, (mat.) extrem, extroversiune s.f. (psih.) = extraversiune. extrovertire s.f. (psih.) = extravertire. extravertit, -ă adj. = extravertit, extrudăre s.f. (tehn.) extruziune. extruderist s.m. (tehn.) extrudor. extrudor s.m. (tehn.) extruderist. Extrudo-rul este specializat în extrudare. extruziune s.f. (tehn.) extrudare. Extruziunea este procedeul de prelucrare a metalelor sau maselor plastice prin deformare plastică. extumescânţă s.f. (med., med. vet.) inflamaţie, intumescenţă, tumefacţie, tumescenţă, umflătură, badraganie, <înv. şi reg.> umflăciune, aprinsură, bubâlcă, mă-zănaie, <înv.> aprinzătură. Extumescenţa s-a retras folosindu-se comprese reci. exţipălui'vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Protesta. exuberănt, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) expansiv, debordant. Cei mai mulţi dintre copii sunt exuberanţi în joaca lor. 2 (despre vegetaţie) luxuriant, buiac, buietic. în pădurile tropicale vegetaţia este exuberantă. 3 (livr.; despre recoltă, producţie etc.) v. Abundent. Bogat. Bun. îmbelşugat. îndestulat. Mare1. Mănos. Mult. Opulent. exuberănţă s.f. 1 expansivitate, expansiune, tripudiu. îşi întâmpină musafirii cu exuberanţă. 2 luxurianţă. Exuberanţa vegetaţiei din pădurile tropicale este copleşitoare. 3 (livr.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşuga-re. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. exulcerăţie s.f. (med., med. vet.) eroziune, excoriaţie, excoriere. Exulceraţia este cauzată de agenţi fizici, chimici, mecanici. exultă vb. I. intr. (despre oameni sau despre faţa, privirea lor) a radia1. Fata exultă de bucurie. exultănţă s.f. exultare, exultaţie, tripudiu. Trăieşte o stare de exultănţă în mijlocul naturii. ezitaţiune exultăre s.f. exultănţă, exultaţie, tripudiu. exultăţie s.f. exultănţă, exultare, tripudiu. exundă vb. I. intr. (înv. şi reg.; despre ape curgătoare) v. Inunda. Revărsa, exundăre s.f. (înv. şi reg.) v. Inundare, exundăt, -ă adj. (înv. şi reg; despre terenuri, localităţi,gospodării etc.) v. Inundat. înecat, exundaţiune s.f. (înv.) v. Inundare, ezerină s.f. (farm.) fizostigmină. Ezerina este folosită în tratamentul glaucomului, al mias-teniei, al parezelor intestinale. eziet s.n. (înv.) 1 v. Risipă. 2 v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. ezită vb. I. intr. (despre oameni) 1 a se codi, a pregeta, a şovăi1, a se sfii, a dubita, a vacila, <înv. şi reg.> a se îndoi, a se cioşmoli, a se coşmăgi, a se îngăima, a se nedumeri, a se scârciumi, a se smeri, a şovârca, a tântăvi, <înv.> a cruţa, a lipsi, a balansa, a flota, a oscila, a pendula, a claudica, a cârmi, a se foi, a mătănăi, a se atârna, a se clăti, a se cumpăni, a se legăna, a se coi2. Ezită între a-şi cumpăra o rochie sau o pereche de pantofi. Să nu ezităm să ajutăm pe cei săraci. 2 (în constr. neg.) a aştepta, a şovăi1. Nu are de ce să ezite, din moment ce propunerea făcută este atât de avantajoasă. ezitănt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) indecis, nedecis, nehotărât, nesigur, reticent, şovăielnic, şovăitor, şovăind, şovăit, vacilant, <înv. şi reg.> înclinciurat, co-delnic, îmbalansat, pregetos, <înv.> înclinător, îndoielnic, îndoit, pregetător, târzielnic, vaci-latoriu, fluctuant, indeterminat, oscilant, sinuos, oscilatoriu. Nu înţelege comportarea lui ezitantă. Negustorii îşi îmbie clienţii ezitanţi să le cumpere marfa. 2 (despre mişcări, mers etc.) clătinat2, împiedicat, împleticit, nehotărât, nesigur, poticnit, şovăielnic, şovăitor, clătinător, şovăind, şovăit. Bătrânul are un mers ezitant. II adv. (modal) 1 indecis, nehotărât, nesigur, şovăielnic, şovăitor. îi răspunde destul de ezitant. 2 nehotărât, nesigur, şovăielnic. Se îndreaptă ezitant spre camera de unde venea un zgomot ciudat. ezităre s.f. 1 bâjbâială, codeală, codire, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, ire-zoluţie, vacilare, preget, coşmăgire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Ezitarea lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. 2 nehotărâre, nesiguranţă, şovăială, şovăire, <înv.> ezitaţiune. Avea o ezitare în mers din cauza rănii de la genunchi. ezitaţiune s.f. (înv.) 1 v. Bâjbâială. Codeală. Codire. Ezitare. Indecizie. îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Pregetare. Reticenţă. ezoteric | 590 Şovăială. Şovăire. 2 v. Ezitare. Nehotărâre. Nesiguranţă. Şovăială. Şovăire, ezoteric, -ă adj. 1 (despre teorii, sisteme, ritualuri etc.) ascuns2, iniţiatic, secret2, tainic, acroamatic, ermetic. Unele practici magice ezoterice sunt cunoscute numai de iniţiaţi. 2 (mai ales despre creaţii literare în versuri sau despre limbă, exprimare) ermetic. Este autorul unor poezii ezoterice. Specializarea duce inevitabil la crearea unui limbaj ezoteric. ezoterism s.n. ezoteritate. Ezoterismul domină opera poetului. Ceea ce caracterizează compoziţiile sale este ezoterismul. ezoteritate s.f. ezoterism. ezred s.n. (milit.; înv. şi reg.) v. Regiment. ezredeş s.m. (milit.; înv. şi reg.) v. General1. Ff fabrică vb. I. tr. 11 (despre oameni, colectivităţi, întreprinderi; compl. indică bunuri materiale) a face, a produce, a da2. Uzina fabrică rulmenţi. întreprinderea fabrică postavuri. 2 (compl. indică obiecte, materiale, semifabricate etc.) a confecţiona, a executa, a face, a lucra, a produce. Fabrică bijuterii din aur şi argint.3 (compl. indică bani, monede) a face, a tipări. Au fost arestaţi doi indivizi care fabricau bani falşi. II fig. (compl. indică fapte, întâmplări etc.) a fabula, a inventa, a născoci, a plăsmui, a scorni, a ticlui, a broda, a ţese, a urzi, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. fabricânt s.m. industriaş, <înv.> industrial, industrios. A participat la o întrunire a marilor fabricanţi de autoturisme din Europa. fabricare s.f. 1 fabricaţie, producţie, fabri-cat.2 confecţie, confecţionare, confecţionat1, executare, facere, făcut1, producere, fabricat Fabricarea bijuteriilor l-a pasionat din tinereţe. fabricat s.n. (rar) 1 v. Fabricare. Fabricaţie. Producţie. 2 v. Confecţie. Confecţionare. Confecţionat1. Executare. Fabricare. Facere. Făcut1. Producere. fabricaţie s.f. fabricare, producţie, fabricat. Unele modele de maşini sunt retrase din fabricaţie pentru a fi înlocuite cu altele modernizate. fabrica s.f. (ind.) uzină, coh, maşină, <înv.> cherhana, povarnă, vere. în oraş s-a deschis o fabrică producătoare de vopsele. fabulă vb. 1.1 tr. (compl. indică fapte, întâmplări etc.) a inventa, a născoci, a plăsmui, a scorni, a ticlui, a scoate, a stârni, a scomici2, a poznăi, a scornoci, <înv.> a băsni, a broda, a fabrica, a ţese, a urzi, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. A fabulat o întâmplare pe care nimeni nu a crezut-o. 2 intr. (despre oameni) a inventa, a minţi, a poşovăi, a se bărbieri, a iordăni, a se rade. Obişnuieşte săfabu-leze cu nonşalanţă. îşi dă seama când fabu-lează şi când spune adevărul. fabulăre s.f. fabulaţie, fabulă. Tot ce a spus este ofabulare, nu poţi deosebi realul de invenţie. fabulăţie s.f. 1 (lit.) acţiune, afabulaţie, intrigă, subiect, anecdotică (v. anecdotic), fabulă, tramă, ţesătură. Fabulaţia romanului se petrece în timpul Primului Război Mondial. 2 fabulare, fabulă. 3 invenţie, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoavă, loajă, litii (v. litie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufe (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. Cei care au ceva de ascuns recurg la fabulaţii. Nu mai suportă fabulaţiile lui. fâbulă s.f. I (lit.) tâlc, <înv.> pildă. La Fontaine a scris 12 cărţi de fabule. I11 fabulare, fabulaţie. 2 (lit; rar) v. Acţiune. Afabulaţie. Fabulaţie. Intrigă. Subiect 3 (fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, fabulos, -oăsă adj. I (despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale fiinţelor etc.) fantastic, legendar, miraculos, mitic, nepământesc, supranatural, <înv.> nespus, sumatural. Zmeul este un personaj fabulos. Este înzestrat cu o forţă fabuloasă. II (de obiceip. exager.) 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăi-mântător, glum.> nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă fabuloasă. A avut şansa fabuloasă de a participa la o misiune în cosmos. 2 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mişto, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giorno, marfă, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice fabuloase. Cunoscuta actriţă are o interpretare fabuloasă în rolul principal. 3 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este fabulos. 4 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fantastic, gigantic, imens, uriaş, gargantuesc, gigantesc, babe-lic, <înv. şi pop.> urieşesc, <înv. şi reg.> nămilos, elefantesc, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii fabuloase. 5 (arată cantitatea; de obicei prin exager.; despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă fabuloasă face | 592 pentru un autoturism. 6 (arată cantitatea; de obicei prin exager.; despre averi, bogăţii etc.) colosal, enorm, fantastic, imens, incalculabil, uriaş. I-a rămas o moştenire fabuloasă. face vb. III. A (predomină ideea de creare, de realizare, de producere materială) I tr. 1 (relig.; despre Dumnezeu) a crea, a zidi. Dumnezeu a făcut lumea. 2 (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a executa, a realiza, <înv. şi pop.> a tăia, a meşteri, <înv.> a meşterui. Mecanicul a făcut piesa la strung. 3 (compl. indică obiecte, materiale, semifabricate etc.) a confecţiona, a executa, a fabrica, a lucra, a produce. Face bijuterii din aur şi argint. 4 (despre oameni, colectivităţi, întreprinderi; compl. indică bunuri materiale) a fabrica, a produce, a da2. Uzina face rulmenţi. întreprinderea face postavuri. 5 (compl. indică bunuri materiale, valori artistice etc.) a efectua, a executa, a fauri, a înfăptui, a realiza, a săvârşi, <înv.> a unelti. Sculptorul a făcut statuia ecvestră a domnitorului. 6 (compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) a alcătui1, a compune, a crea, a elabora, a întocmi, a realiza, a redacta, a scrie, a da2, <înv.> a izvodi, a redija, a sintesi, a tocmi, a tonisi. Eminescu a făcut o operă de valoare universală. Beethoven a făcut simfonii nemuritoare. 7 (compl. indică state) a crea, a fauri, a forma, a înfăptui, a întemeia, a realiza, <înv.> a ijderi, a întemelia, a plămădi, a forja. Are meritul de a fi făcut un stat naţional unitar. 8 (compl. indică edificii, construcţii etc.) a clădi, a construi, a dura1, a edifica, a eleva, a înălţa, a ridica, a zidi, a erija, <înv. şi reg.> a zidui, a ipuli, <înv.> a edifia, a temeia, a zidări, a etabla, a urzi. Au făcut o nouă biserică în oraş. 9 (compl. indică haine, încălţăminte, lenjerie etc.) a confecţiona, a croi2, a executa, a lucra .I-a făcut un costum de ocazie. 10 (tehn.; compl. indică tipare de turnare) a executa, a forma. 11 (compl. indică bani, monede) a fabrica, a tipări. Au fost arestaţi doi indivizi care făceau bani falşi.12 (compl. indică alimente, mâncăruri etc.) a găti, a pregăti, a prepara, <înv. şi pop.> a preface, a păzi, a socăci A făcut pentru prânz o ciorbă cu perişoare. 13 (compl. indică focul) a aprinde. Dimineaţa, face focul în sobă pentru a încălzi camera. 14 (compl. indică găuri) a da2. A făcut mai multe găuri în perete. 15 (compl indică paturi) a aranja, a pregăti, a rândui. A jacut paturile pentru musafiri în dormitoarele de la etajul casei. 16 (compl. indică obiecte de încălţăminte) a lustrui, a văcsui, a glănţui, a puţui, a puţului, a şuvixui, <înv.> a perdăfui. Şz-fl /ăc«f pantofii cu cremă neagră. M (compl. indică pomul de Crăciun) a împodobi Au jacut pomul în seara de Ajun. 18 (mai ales despre femei; compl indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu’) a farda, a machia, <înv. şi pop.> a sulimeni, a picta, a vopsi, a boi3, a drege, a rumeni, a aranja, a smăcui, a vărui, a zugrăvi, <înv. şi reg.; peior.> a spoi, a bă-căni, a ghilosi, <înv.> a însulemeni, a înălbi. îşi face obrajii cu fond de ten. Şi-a făcut pleoapele cu verde. 19 (compl. indică rapoarte, cereri, memorii etc.) a alcătui1, a compune, a concepe, a elabora, a formula, a încheia, a întocmi, a redacta, <înv.> a protocoli. La sfârşit de lună trebuie să facă un raport de activitate. 20 a efectua, a opera. înainte de publicare a făcut unele modificări în textul studiului. A făcut în calculator noua împărţire pe capitole a lucrării. 21 (compl. indică înţelegeri, invenţii, proiecte etc.) a institui, a stabili. Guvernul a făcut un nou acord comercial cu partenerii săi economici. 22 (polit.; compl. indică legi, decrete, hotărâri, note etc.) a da2, a elabora, a emite, <înv.> a slobozi. Guvernul a făcut un nou pachet de legi. 23 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să facă o metodă tehnică nouă. 24 (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) a acumula, a aduna, a agonisi, a cumula, a economisi, a strânge, a economiza, a scuti, a încropi, a înjgheba, a alcătui1, a chivernisi, a cruţa, <înv. şi reg.> a slivisi, a chimelui, a mirui2, a noji1, a priştipi, a răgădui1, a sclipui1, a scofeli, a stăci, a şpărui, a şporoli, a zorobi, <înv.> a astrânge a prăsi, a înnoda. în câţiva ani a reuşit să facă o avere imensă. 25 a contura, a descrie, a trasa, a scrie. Din avion se vede cum râul face numeroase cotituri în zona de şes. 26 (compl indică urme, dâre etc.) a lăsa. A făcut numai urme de noroi prin casă. Limaxulface dâre lipicioase. I11 tr. (biol; despre femei; compl. indică feţi) a naşte, a acuşa, a se uşura, <înv.> a prăsi, a zămisli, a fata, a căca. Tânăra a făcut o fetiţă.2 tr. (biol; despre mamifere femele; compl. indică pui) a fata, a naşte, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a pui2. Căţeluşa a jacut 8 pui. 3 tr. (biol; despre bărbaţi; compl indică copii) a procrea, <înv. şi pop.> a zămisli. Un bărbat sănătos poate să facă foarte mulţi copii. 4 tr. (despre păsări şi anumite mamifere; compl indică ouă) a oua. Raţele fac ouă mari, de culoare verzuie. 5 tr. (bot.; despre plante; compl. indică fructe) a da2, a produce, a rodi, <înv. şi pop.> a lega1, a scoate, <înv.> a purta. Prunii din livadă fac în fiecare an foarte multe fructe. 6 tr. (despre sol animale) a da2, a produce. Anul acesta pământul a făcut recolte bogate. Oile fac lapte şi lână. 7 tr., intr. (mai ales la forma pas.) a destina, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti, a ursi, a determina, <înv. şi pop.> a orândui Sunt făcuţi unul pentru altul. A fost făcută să-i fie soţie. Este făcut pentru cariera militară. II11 tr. (compl indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) a efectua, a executa, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvârşi, a antretui, <înv şi pop.> a plini, a percuta, <înv.> a execvi, a umple, a epiherisi. Colectivul a făcut tot ce i-a cerut directorul de proiect. 2 tr. (compl. indică diverse feluri de munci, de activităţi, de servicii etc.) a depune, a desfăşura, a duce2, a efectua, a executa, a îndeplini, a întreprinde, a presta. O asţfe/ de activitate pe care vreţi să o facem este de durată. 3 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc.) a efectua, a executa, a practica2. Dacă o intervenţie chirurgicală este făcută la timp, poate fi salvatoare. 4 tr. (compl indică serviciul militar) a efectua, a executa, a îndeplini, a presta, a-şi satisface. A /ăcwf serviciul militar pentru o carieră în armată. 5 tr. (compl. indică meserii, profesii, îndeletniciri etc.) a exercita, a practica2, a profesa, <înv. şi pop.> a lucra, a meşteri, <înv.> a metahirisi. fy'^zce avocatura în capitală. Nu poţi face o meserie pentru care nu eşti pregătit. 6 tr. (compl. indică domenii de cunoaştere sau de activitate practică, tehnică, artistică etc. ori discipline ştiinţifice, artistice, tehnice etc.) a studia, a urma. A făcut Literele. Tatăl ei a făcut Dreptul 7 tr. (compl. indică studii, cercetări etc.) a efectua, a întreprinde, a tenta. Pentru a descoperi adevărul, a făcut cercetări minuţioase. 8 tr. a întreprinde, a mişca. Nu face nimic pentru a promova profesional. 9 tr. (med., med. vet.; compl. indică tratamente) a administra, a aplica. îi face un tratament cu antibiotice. lOtr. (compl. indică fapte rele, infracţiuni accidente, erori, abuzuri etc.) a comite2, a făptui, a săvârşi, <înv. şi pop.> a lucra, <înv.> a plini, a urma. A făcut o crimă. 11 tr. (compl. indică petreceri) a trage. Au jacut o băută de pomină. Au jacut un mare bairam. 12 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl indică mai ales stări fiziobgice, psihice, senzaţii) a cauza, a crea, a da2, a determina, a induce, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui, a stârni. Medicamentul i-a făcut o stare de somnolenţă. 13 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl indică stări, situaţii etc. în general neplăcute) a cauza, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui, a căşuna, <înv.> a prici3, a trage. Unul dintre copii le face numai necazuri. Lovitura pe care a primit-o i-a făcut leziuni interne. 14tr.,refL (compl sau sub. indică agitaţie, tensiuni etc.) a (se) produce, a (se) provoca, a (se) stârni! Declaraţia actriţei a făcut senzaţie. S-a făcut mare tevatură în jurul acestei ştiri. 15 refl. (jur.) a acţiona, a se opera. Poprirea se face după ce există hotărârea instanţei judecătoreşti. 16tr. (despre fiinţe; compl. indică distanţe) a merge, a parcurge, a străbate, a depăna. Face zilnic kilometri între casă şi serviciu. 17 tr. a descrie, a parcurge. Evadatul somat de poliţişti, face un semicerc spre pădure, încercând să scape. 18 tr. (adesea fam.; compl. indică jocuri sportive sau de societate) a juca. - Facem un tenis? - Eşti în stare să mai faci o tablă cu mine? 19 tr. (med., med. vet.; compl. indică boli contagioase) a căpăta, a contracta, a lua, a prinde. A făcut o viroză. 20 tr. (med., med. vet.; compl. indică boli) a se îmbolnăvi. A făcut cancer pulmonar. 21 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; în credinţe şi superstiţii; cu determ. introduse prin prep. „de”, care arată scopul, motivul acţiunii) a descânta, a fermeca, a lega1, a meni, a ursi, a vrăji, a solomoni, a sufla, <înv. şi reg.> a oropsi, a boboni, a bosconi, a boscorodi, factor a obroci1, a ormoci, a pohibi, a râvni, a strigoia, a vrăciui, a vrăjui, <înv.> a mângâia, a escanta. Ţiganca îiface fetei de deochi. 22 intr. (în credinţe şi superstiţii; cu determ. „a bine, „a râu”, „a ploaie” etc.) a prevesti. Vrăbiile fac a ploaie. Parcă face a râu! 23 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Spune.Zice. 24 intr. (fam.; despre fiinţe, vehicule, cursuri de apă etc.) v. Coti. Lua. Merge. 25 intr. (fam.; despre fiinţe) v. Avea. împlini. IV tr. 1 (compl. indică oameni) a desemna, a învesti, a numi, a pune, <înv. şi pop.> a orândui, <înv. şi reg.> a prepune, <înv.> a pro-vivasi, a rândui, a perivodi, a designa. A fost făcut director al instituţiei. 2 (compl. indică oameni) a convinge, a decide, a determina, a hotărî, a îndupleca, a birui, a molcomi, a îndoctrina, a planisi, <înv.> a îndemna, a pleca, a împila, a încujba. L-a făcut să spună adevărul. 3 (compl. indică oameni) a constrânge, a forţa, a obliga, a sili, a soma, a violenta, silnici, a tipi, <înv.> a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a stenahorisi, a strâm-tora, a sâcâldisi, a încolţi, a presa, a strânge, a opinti, a ghidona. L-a făcut să depună mărturie. 4 a aranja, a potrivi, a ticlui, a o brodi, a drege, a cumpăni. A ştiut să facă în aşa fel lucrurile încât să nu iasă în pierdere. Vtr. 1 (compl indică mai ales oameni; cu determ. în ac. sau introduse prin prep. „din7) a preface,a schimba,a transforma. Anturajul nepotrivit te poate face un derbedeu. O asemenea veste te face din om în neom. 2 (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) v. Califica. Caracteriza. Numi B (predomină ideea de calitate, de valoare, de orientare) 11 intr. (despre lucruri care pot fi cumpărate) a costa, a fi, a preţui, a reveni1, a valora, a ţine, <înv. şi reg.> a veni, <înv.> a costălui, a cos-tisi, a valuta. Un apartament dintr-o zonă rezidenţială face sute de mii de euro. 2 intr. (despre lucruri care pot fi cumpărate) a costa, a preţui, a valora, a plăti, <înv. şi reg.> a preţălui. Tabloul cunoscutului pictor face o avere. 3 intr. impers. a merita, a renta, a osâmbri. Face să mergem anul acesta la munte. I se pare ieftin, face să-l cumpere. 4 tr. (fam.) v. Constitui. Fi. Forma. însemna. Reprezenta. II intr. (despre oameni) 1 a proceda, <înv. şi pop.> a lucra. Face aşa cum îi dictează conştiinţa. Va face cum va crede de cuviinţă. 2 (pop. şi fam.; urmat de determ. modale) v. Duce2. Merge. C refl. I (predomină ideea de apariţie, de ivire) 1 (despre momente ale zilei, fenomene, stări etc.) a se ivi, a începe, a se lăsa, a sosi, a veni Porneşte la drum cum se face dimineaţă.2 (mai ales despre anotimpuri) a da2, a sosi, a veni După o iarnă grea, s-a făcut, în sfârşit, primăvară. 3 a se forma, a se produce. După fierbere, la suprafaţa laptelui se face caimacul 4 impers. (pop.) v. întâmpla. Petrece. II (predomină ideea de devenire, de ajungere la o anumită stare) 1 (cop.; formează pred. nominal cu un nm. pred.; despre fiinţe) a deveni, a veni, a apuca. S-a făcut destul de mare pentru a se înţelege cu el. 2 (cop.; formează pred. nominal cu un nm. pred.; despre oamenii) a deveni. S-a făcut medic. - Ce vrei să te faci când vei fi mare? 3 (cop.; formează pred. nominal cu un nm. pred; despre materii, lucruri, preparate etc.) a ajunge, a deveni, a se preface, a se transforma, <înv.> a se arăta. Mâncarea s-a ars şi s-a făcut scrum. 4 (despre oameni) a se arăta, a poza, a se preface, a simula, a se îngâna, a se marghioli, <înv.> a se făţări, a se făţămici. Se face că este supărat pentru a nu fi deranjat. 5 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 6 (pop. şi fam.; despre oameni; cu determ. „din nou”, „iarăşi”, „la loc”) v. Redeveni, facere s.f. 11 (relig.) creare, creaţie, geneză, zidire, <înv.> naştere, rodină1, roditură, săzdanie, tocmeală, tvorenie, urzire. Facerea lumii este opera lui Dumnezeu. 2 executare, realizare. Facerea piesei la strung presupune multă îndemânare. 3 confecţie, confecţionare, confecţionat1, executare, fabricare, făcut1, producere, fabricat. Facerea bijuteriilor l-a pasionat din tinereţe. 4 executare, execuţie, făurire, realizare. Facerea unei astfel de statui a cerut dăruire totală din partea artistului. 5 făcut1, gătire, gătit1, pregătire, pregătit1, preparare, preparat1. Facerea ciorbei îi ia pe puţin doua ore. 6 aranjare, aranjat1, pregătire. Facerea paturilor pentru musafiri nu presupune un efort deosebit. I11 efectuare, executare, execuţie, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, lucrare, realizare, săvârşire, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1. Pentru facerea în bune condiţii a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 comitere, făptuire, săvârşire. Este judecat pentru facerea unor crime. 3 (fiziol., med., med. vet.; înv. şi pop.) facere înaintea soroctduiv. Avortare. II11 (biol; pop.) v. Naştere. 2 (înv.) v. Generaţie, faceţie s.f. (Ut; fran.) v. Glumă. Snoavă, faceţids, -oăsă adj. (fran.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. fâchie s.f. 1 văpaie, văpaiţă, lăm-paş, maşala, opaiţ, vălug. Fachia este folosită mai ales la pescuitul nocturn. 2 (înv.) v. Faclă. Făclie. Torţă. fâchiol s.n. (reg.) 1 v. Giulgiu. Linţoliu. 2 v. Năframă. fachir s.m. (rar) v. Iluzionist. Prestidigitator. Scamator. fachirîsm s.n. (rar) v. Iluzionism. Prestidigitaţie. Scamatorie. facies s.n. 1 (antrop.) fizionomie. Are un facies mongoloid. 2 (med.) facies abdominal = facies hipocratic; facies hipocratic = facies abdominal. Faciesul hipocratic apare mai ales în peritonita acută sau sub influenţa unei dureri vii, când tenta tenului este lividă, ochii sunt afundaţi în orbite, iar privirea devine anxioasă. facil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, activităţi etc.) necomplicat, nedificil, nesofisticat, simplu, uşor2, lin2. Are de îndeplinit o sarcină facilă. Metoda nouă de predare pare facilă. 2 (despre acţiuni, posibilităţi de acţiune etc.) comod, lejer, lesnicios, simplu, uşor2, <înv. şi pop.> lesne, <înv.> lesnit. A ales o cale mai facilă de a uda grădina. 3 (despre acţiuni, manifestări, realizări etc. ale oamenilor) formal, neaprofiindat, netemeinic, pompieristic, sumar, superficial. Analiza pe care a făcut-o este facilă. II adv. (modal) comod, lesne, uşor2, <înv. şi pop.> lesnicios. Nu i se pare facil să plece mereu în delegaţii. fâcile adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) uşor2, facilita vb. I. tr. (compl. indică desfăşurarea unei acţiuni, producerea unui fenomen etc.) a favoriza, a înlesni, a uşura, <înv. şi reg.> a lesni. A făcut tot ce a putut pentru a facilita accesul acestor copii la cultură. Seceta facilitează creşterea cactuşilor. facilitare s.f. favorizare, înlesnire, uşurare. A făcut tot ce a putut pentru facilitarea accesului acestor copii la cultură. facilitate s.f. 1 înlesnire, simplicitate, simplitate, uşurinţă, lesniciune, uşurătate, uşu-rime, <înv.> lesne, lesnime, lesnire, lesnitate, uşureală. Se discută despre facilitatea acordării creditelor. Este uimit de facilitatea conectării la diferite servere. 2 înlesnire, uşurare. Clienţii acestei reţele de telefonie dispun de o nouă facilitate: plata on-line a facturilor. fâdă s.f. făclie, torţă, luşnic, luşniţă, mă-selariţă2, sfeşnic, <înv.> fachie, făclie de vânt, lampadă, lumânare de vânt, maşala. Câteva persoane din cortegiu au facle în mâini. facondă s.f. (livr) 1 v. Elocvenţă. Oratorie. Oratorism. Retorică. 2 v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsu-ială. Tăifasuire. Tăifăsuit Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. factice adj. invar, (rar) 1 (în opoz. cu „natural”; despre lucruri, obiecte etc.) v. Artificial. Contrafăcut. Fals. Imitat. Sintetic. 2 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2. Convenţional. Emfatic. Fals. Forţat. Nefiresc. Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefăcut. Silit. Silnic. Studiat2. Teatral. 3 v. Anormal. Nefiresc. Nenormal. Neobişnuit. Suspect. factitiv s.n. (gram.) verb cauzativ, verb factitiv, verb tranzitiv factitiv. Factitivul este un verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească acţiunea exprimată de verbul de bază. factor s.m. 11 (biol.) condiţie, condiţii de mediu (v. condiţie). Factorii de mediu determină sau influenţează existenţa fiinţelor. 2 agent. Factorii acestui fenomen sunt de natură meteorologică. 3 coeficient. Factorul este mărimea caracteristică pentru un sistem tehnic, pentru un material etc., stabilită prin raportul a două mărimi diferite. 4 (lapl; biol) factori biologici = factori biotici; factori biotici = factori biologici. Factorii biologici reprezintă totalitatea vieţuitoarelor din mediul în care trăieşte un organism. I11 (şi factor poştal) poştaş, poştă1, curier, <înv. şi pop.> poştar, piicar, poştalăş, poştalău, <înv.> împărţi-tor. Factorul poştal aduce corespondenţa şi presa la domiciliul destinatarilor. 2 (înv.) v. Comisionar. factorial 1594 factorial s.n. (mat.) produs factorial. Facto-rialul se obţine prin înmulţirea numerelor întregi, pozitive şi succesive, începând de la 1 şi mergând până la numărul respectiv. Facto-rialul se notează cu „!” după numărul dat. făctoriţă s.f. poştăriţă. Factoriţa îi înmânează o recomandată. factură s.f. 1 caracter, fel, gen, natură. A scris un roman de o factură aparte. 2 conformaţie, constituţie, constituţie somatopsihică, fizic2, natură, structură, conformănţă, <înv.> crasis, temperament. Factura fetei i-a permis să aspire la o performanţă în gimnastică. 3 (fam.) v. Caracter. Categorie. Fel. Gen. Natură. Soi1. Teapă. facţionăl, -ă adj. (polit.) facţionar. facţionăr, -ă adj. (polit.) facţional. Comportamentul facţionar este evident în viaţa politică a unor state. facţiâs, -oăsă adj. (livr.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) v. Agitator. Aţâţător. Incitator. Instigator. Provocator. Tulburător. facţiune s.f. (polit.) partidă, <înv.> dezbinare. între facţiunile politice dintr-un stat există tensiuni. facultate s.f. 11 aptitudine, capacitate, însuşire, posibilitate, bosă, talant1. Nimeni nu îi pune la îndoială facultăţile intelectuale. 2 (la pl.) facultăţi mintale = <înv.> facultăţile sufletului. Facultăţile mintale sunt procesele psihice fundamentale (inteligenţa, afectivitatea şi voinţa); (art.; înv.) facultăţile sufletului v. Facultăţi mintale. 3 însuşire, proprietate. Omul este înzestrat cu facultatea de a vorbi. Magnetul are facultatea de a atrage fierul. II (concr.) 1 (pedag.; adesea urmat de determ. care indică specificul sau gradul) facultă. Se înscrie la facultate. Este student la Facultatea de Jurnalistică. 2 (jur.; arg.) v. Arest Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. facultativ, -ă adj. 1 (despre acţiuni, stări etc.) benevol, nesilit, voluntar. Participarea la aceste cursuri este facultativă. 2 (mai ales despre ore, cursuri) opţional. Urmează un curs facultativ de istoria muzicii. 3 (jur.; despre norme legale) supletiv. Articolul de lege discutat conţine o normă facultativă, nu una imperativă. facultă s.f. (pedag.; arg.) v. Facultate. fad,fădă adj. 11 (despre mâncăruri, băuturi) dulceag, insipid, searbăd1, spelb, lânced, lihod, lişteav. Mâncărurile fade nu sunt preferate. 2 (despre gust) leşietic, leşios, sălciu, searbăd1, lihod, <înv.> sălcios, sălcos. Supa are gust fad. II fig. 1 (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, arid, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i se pare fad. 2 (mai ales despre fapte, manifestări, creaţii ale oamenilor) anodin, neimportant, neînsemnat, frivol, şters. Spectacolul a fost fad. 3 (lit; despre opere literare, despre stilul acestora etc.) apoetic, banal, comun, nepoetic, prozaic, aplatizat, plat2, tem, pedestru. Ultimul său volum de versuri conţine creaţii fade. fadoăre s.f. (fran.) 1 v. Insipiditate. 2 fig. v. Insipiditate. făeş, -ă adj. (înv.) 11 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) v. Falnic. Grandios. Impozant. Impresionant. Impunător. Magnific. Maiestuos. Măreţ. Semeţ. Splendid. 2 (în opoz. cu „urâtn; despre oameni) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. II fig. (ntfii ales despre barbă) v. Tufos. faeton s.n. (transp.) cabrioletă, şaretă, lectică, tilburi, teleleică3, troică. Cabrioleta este o trăsură uşoară, trasă de obicei de un cal. fag1 s.m. (microbiol.) bacteriofag. Fagul infectează celula bacteriană, provocând disoluţia acesteia. fag2 s.m. (înv.) v. Fagure. fagacee s.f. (bot.) cupuliferă. Din familia fagaceelor fac parte fagul, stejarul, castanul. fagamş s.n. (colect.; bot.; reg.) v. Făget. făgă s.f. (bot; reg.) v. Jir. fagot s.n. 1 (muz.) bason. Fagotul este un instrument muzical de suflat, cu registrul grav şi cu timbrul nazal 2 (muz.; meton.) v. Fagotist. 3 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. fagotist, -ă s.m., s.f. (muz.) fagot. Fagotistul interpretează celebra arie din opera Elixirul dragostei. fâgure s.m. 1 (apic.) <înv. şi reg.> strede, păstură1, <înv.> fag2. A pus fagurii în centrifugă pentru a extrage mierea din ei. 2 (anat.; arg.) v. Vagin. faianţâr s.m. (constr.) faianţator. A angajat unfaianţar pentru a-i pune faianţă în baie. faianţator s.m. (constr.) faianţar. faiănţă s.f. 1 majolică, <înv.> cinie2. Şi-a pus în baie faianţă bleu. 2 (arg.) v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz, faichiu subst. (bot.; reg.) v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). făidă s.f. (înv. şi reg.)v. Afacere. Avantaj. Câştig. Chilipir. Folos. Profit, fâidoş, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit” reg.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit, făie s.f. (bot.; rar) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). fâierman s.m. (german.) v. Pompier, fâiermaur s.n. (german.) faiervand. Faiermaurul este un loc gol lăsat în peretele caselor de lemn pentru cuptorul de pâine. faiervand s.n. (german.) faiermaur fâii &m..pl. (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte; reg.) v. Bufe. Creţ. Cută. Fald. Godeu. Pliseu. Pliu. faimă s.£ 11 celebritate, glorie, prestigiu, renume, reputaţie, fală, pomenire, aureolă, strălucire, lucire. Publicarea cărţii i-a adus faima în lumea autorilor de romane SF. 2 notorietate, prestigiu, renume, reputaţie, vază1, <înv. şi reg. > vâlvă. Brâncuşi este un sculptor de faimă mondială. 3 popularitate, renume, reputaţie, <înv.> poporalitate, priză. Interesul pentru soarta bătrânilor şi a copiilor jură cămin i-a adus faimă în rândul concetăţenilor. 4 renume, veste, pomină. Faptelor sale de vitejie le-a mers faima pretutindeni. 5 nume, renume, reputaţie. Şi-a câştigat faima în lumea modei. II (înv.) v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1, faimâs, -oăsă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, ilustru, legendar, mare1, renumit, reputat, vestit, slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hireş, hiriclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, pe-rifan, strălucit, strălucitor, lucitor, străluminat. Apreciatul actor american este şi un regizor faimos. Faptele sale de arme au rămas faimoase. Este autorul unor aforisme faimoase. 2 (despre oameni) consacrat, cunoscut, notoriu, recunoscut, renumit, reputat, vestit. Este un romancier faimos. 3 (despre eroi, personalităţi, locuri etc.) legendar. Ştefan cel Mare este o figură faimoasă a istoriei românilor. Troia este o cetate faimoasă. fain, faină adj., adv. (fam.) I adj. 1 (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) v. Ales2. Fin1. Selectat2. Selecţionat2. Sortat2. Superior. Triat2. 2 (în opoz. cu „ urât*; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 3 (despre oameni) v. Ales2. Aparte. Deosebit Distins. Rar. Superior. 4 (despre îmbrăcăminte, încălţăminte etc.) v. Distins. Elegant. 5 (despre lucruri, mai ales despre clădiri) v. Arătos. Aspectuos. Falnic. Frumos. Impozant. 6 (despre obiecte, construcţii, interioare etc. sau despre aspectul, înfăţişarea lor) v. Agreabil. Cochet Drăguţ. Estetic Frumos. Plăcut. 7 (despre glas, sunete, melodii etc.) v. Agreabil. Atrăgător. Frumos. Melodios. Plăcut 8 (în opoz. cu „urât”; despre vreme) v. Agreabil. Bun. Favorabil. Frumos. Plăcut Prielnic. 9 (despre mâncăruri) v. Apetisant Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Plăcut. Savuros. Suculent. 10 (despre băuturi) v. Apetisant Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Licoros. Plăcut. Savuros. 11 (despre mirosuri, gust etc.) v. Aparte. Deosebit. Distinct. Particular. Special. Specific. Sui-generis. 12 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Agreabil. Amuzant Antrenant. Distractiv. Drăguţ. Plăcut. 13 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Bun. Izbutit. Reuşit. Valoros. II adv. (modal) 1 v. Agreabil. Bine. Frumos. Plăcut. 2 (exprimă o apreciere de ordin estetic) v. Bine. Estetic Frumos. Plăcut 3 v. Bine. Corect. Frumos. Just fair adj. invar, (engl; despre oameni sau despre caracterul lor) v. Cinstit. Corect. Drept. Incoruptibil. Integru. Leal. Necoruptibil. Onest, fairplay [fer piei] s.n.,adj. (engl) 1 s.n. v. Sportivitate. 2 adj. invar, (despre oameni sau despre caracterul lor) v. Cinstit. Corect. Drept. Incoruptibil. Integru. Leal. Necoruptibil. Onest, falacids, -oăsă adj. (livr.) v. Ademenitor. Amăgitor. înşelător. Seducător. vfalansteriăn, -ă s.m., s.f., adj. (polit) 1 s.m., s.f. fourierist Falansterienii sunt adepţii falan-sterianismului. 2 adj. fourierist. îmbrăţişează ideile falansteriene. falansteriamsm s.n. (polit) armonism,fou-rierism, garantism, şcoală societară. Falanste-rianismul a apărut în Franţa. fals fală s.f. 1 amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, făloşenie, făloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (y. fum), împăunare, păunire, umflare. Fala tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. 2 (rar) v. Celebritate. Faimă. Glorie. Prestigiu. Renume. Reputaţie. 3 (înv.) v. Merit. Valoare. 4 (înv.) v. Paradă. Pompă2. II (concr.; mai ales fig.) glorie, mândrie. Este fala universităţii la care este student. falbală s.f. (înv.) 1 (la îmbrăcăminte) v. Volan. 2 (la pl. falbalale) v. Zorzoane, falcă s.f. I (anat.) 1 (la oameni şi la animale) maxilar, scaunul gurii (v. scaun), căprior. în accident şi-a fracturat falca. 2 (la insecte şi crustacee) mandibulă, maxilar. 3 (la unele moluşte) maxilă. 4 (înv.) v. Obraz. I11 (tehn.; mai ales la cleşti) apucătoare (v. apucător). 2 (tehn.; la car) fălcea, falcuţă. Piscul carului se leagă de osia de dinainte prin fălci. 3 (sport) bac2. în falcă se fixează vârful bocancului legat de schiuri. 4 (la sanie; reg.) v. Talpă. Tălpig. falchedia s.f. (jur.; latin.; înv.) falchidion. Falchedia era partea de avere ce revenea, conform legii, unui moştenitor. falchidion s.n. (jur.; grec.; înv.) falchedia. falciform, -ă adj. semilunar. Pe fluviu lunecă lin corăbii cu pânze falciforme. Secera este un instrument falciform. fald s.n. (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte) bufa, creţ, cută, godeu, pliseu, pliu, plisaj, faii, pătură, vârstă2, drapeu, faltăne. Rochia are multe falduri. faleză s.f. (arg.) v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz. falia vb. I. tr., refl. (geol.; compl. sau sub. indică pământul, forme de relief) a (se) fractura. în timpul cutremurului pământul s-afaliat. faliât, -ă adj. (geol.; despre pământ, forme de relief) fracturat. falie s.f. (geol.) fractură, paraclază, solz. Falia apărută în urma cutremurului este foarte adâncă. faliere s.f. (geol.) fracturare. Cutremurul a produs falierea pământului. faliment s.n. (fin.) 1 bancrută, crah, de-confitură, <înv. şi reg.> selamet, <înv.> moflu-zenie, mofluzie, mofluzire, mofluzlâc, cridă2, colaps. Falimentul are drept cauză o administrare defectuoasă sau o operaţie frauduloasă. 2 faliment fraudulos = <înv.> mofluzie mincinoasă, mofluzie vicleană, mofluzlâc mincinos. Falimentul fraudulos este acel faliment în care falitul ascunde o parte din activ, falsificând registrele contabile. falimentâ vb. I. tr., intr. (fin.; compl. sau sub. indică oameni de afaceri, întreprinderi, societăţi etc.) a bancruta, <înv.> a mofluzi. Societatea de asigurări a falimentat. Criza economică a falimentat multe întreprinderi mici şi mijlocii. falimentar, -ă adj. (fin.; despre oameni de afaceri, întreprinderi, societăţi etc.) insolvabil, insolvent, nesolvabil. Societatea de asigurări este falimentară. falimentare s.f. (fin.) bancrutare. Societatea de asigurări este în stare de falimentare. falit -ă adj., s.m., s.f. I (fin.) 1 adj. (despre agenţi economici, persoane etc.) insolvabil, terminat2, stors2. Bancherul este falit. 2 s.m. bancrutar, bancrut, <înv.> mofluz, mofluzit. Falitul şi-a pierdut toată averea. II adj., s.m., s.f. fig. (fam.; deprec.) v. Ignorant Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat. Necompetent. Neisprăvit. Nepregătit. Nepriceput. Neştiutor. Prost, falnic, -ă adj. 1 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) grandios, impozant, impresionant, impunător, magnific, maiestuos, măreţ, semeţ, splendid, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile falnice ale munţilor se profilează în depăr-tare.2 (despre lucruri, mai ales despre clădiri) arătos, aspectuos, frumos, impozant, mândru, fain. Şi-a construit o casă falnică, în centrul oraşului. 3 glorios, <înv.> fălos, aurit2, strălucit. Prevede ţării sale un viitor falnic. 4 (pop.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut, înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. fals, falsă adj., s.n., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „originar) despre scrieri, documente etc.) apocrif, contrafăcut, falsificat, neautentic, nesigur, plăsmuit, <înv.> mincinos, scornit. Specialiştii consideră că manuscrisul conţine o evanghelie falsă. 2 (în opoz. cu „adevărat"; despre bani) falsificat, rău, <înv.> calp. Servicii speciale încearcă să stopeze pătrunderea pe piaţă a banilor falşi. 3 (despre metale preţioase) contrafăcut, <înv.> strâmb. Vinde bijuterii din aur fals. 4 (în opoz. cu „natural”, „original’) despre lucruri, obiecte etc.) artificial, contrafăcut, imitat, sintetic, factice, meşteşugesc, meşteşugit, orb2. Are un colier din pietre false. 5 (în opoz. cu „ natural”; despre pâr, gene etc.) artificial, prepus2, postiş. Poartă o perucă din păr fals. 6 (despre rezultate, calcule etc.) defectuos, eronat, greşit, incorect, inexact, neadevărat, necorect, <înv. şi reg.> smintit Rezultatul ecuaţiei este fals. Calculul pe care l-a făcut a fost fals. 7 (muz.; despre sunete, voce etc.) nearmonios. Se aud acorduri false de vioară. 8 (bot.; despre organe ale plantelor) adulterin. Această floare are frunze false. II adj. 1 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect,nepotrivit, prost, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt false. Interpretarea datelor problemei este falsă. 2 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) eronat, greşit, incorect, inexact, necorect, neexact, nefondat, neîntemeiat, sofistic, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost fals. I-a dat informaţii false. 3 (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dat seama că mărturia lui este falsă. Afirmaţia ei falsă a stârnit revolta colegilor. 4 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, eronat, greşit, impropriu, incorect, necorect, prost, rău, viciat, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. Exprimarea lui în română este falsă. 5 (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, falsificat, măsluit2, mistificat, pervertit, răstălmăcit, <înv.> izvrătit, distorsionat, mutilat, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul fals al comunicatului l-a revoltat. 6 (în opoz. cu „adevărat”, „autentic”; despre oameni) <înv.> mincinos. Este considerat un profet fals. 7 (în opoz. cu „adevărat”; despre oameni) pretins. Falsul poliţist a fost depistat şi arestat. 8 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiave-listic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, făţărit, meş-teşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie falsă, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie falsă. 9 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs fals. 10 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului fals. 11 (psih.) falsă recunoaştere = paramnezie. Falsa recunoaştere este o tulbu- falsar rare a memoriei care constă în perceperea senzaţiilor sau a trăirilor proprii cape nişte amintiri. III s.n. 1 contrafacere, falsificare, falsificare, plăsmuire. Tabloul este un fals evident. 2 fals în acte publice = plastografie. A fost trimis în instanţă pentru fals în acte publice. IV adv. (modal) 1 strâmb. Martorul nu este credibil pentru că a jurat fals. 2 afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralist. Zâmbeşte fals. 3 nearmonis. Cântă fals. 4 (în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie) defectuos,eronat,greşit,impropriu, incorect, inexact, necorect, prost, rău, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă fals în engleză. Cuvintele au fost scrise fals. falsar s.m. (înv.) v. Falsificator. Măsluitor. Plăsmuitor. falset s.n. (muz.) voce de cap. Falsetul este sunetul sau şirul de sunete din registrul cel mai acut al vocii bărbăteşti, care intră în registrul acut cu o octavă mai sus faţă de vocea bărbătească normală. falsifică vb. I. tr. 1 (compl. indică băuturi alcoolice) a contraface, a preface, a drege, a măslui, <înv.> a sofistica, a boteza. Mulţi contrabandişti falsifică băuturile. 2 (compl indică documente, obiecte de artă, mărfuri etc.) a contraface, a plăsmui, a ticlui, a meşteşugi. Falsifică paşapoarte. 3 (compl. indică semnături) a contraface, a plastografia. A fost dat în judecată pentru că a contrafăcut semnătura pictorului. 4 (compl. indică activităţi, jocuri, întreceri sportive etc.) a măslui, a sabota, a aranja. Unii politicieni au încercat să falsifice alegerile. 5 (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contraface, a deforma, a denatura, a escamota, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a adultera, a erona, a răzjudeca, a cotârji, a mitocosi, <înv.> a deznaturalisi, a izvrăti, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a inter-verti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a falsificat voit textul comunicatului. falsificâre s.f. 11 (jur.) <înv.> falsificare. Falsificarea este o infracţiune care constă în alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ştersături, prin imitarea semnăturii, prin denaturarea conţinutului. 2 plastografiere. A fost dat în judecată pentru falsificarea semnăturii pictorului. 3 măsluială, măsluire, măsluit1. A fost făcută publică încercarea de falsificare a alegerilor. 4 alterare, deformare, denaturare, esca-motaj, escamotare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, fumisterie, <înv.> falsificaţie, distorsionare, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiu-ne, intervertire. Este revoltat din cauza falsificării textului comunicatului. II (concr.) contrafacere, fals, falsificaţie, plăsmuire, falsificât, -ă adj. 1 (în opoz. cu „original”; despre scrieri, documente etc.) apocrif, contrafăcut, fals, neautentic, nesigur, plăsmuit, <înv.> mincinos, scornit. 2 (în opoz. cu „original”; despre semnătura cuiva) contrafăcut, neautentic, plastografiat. A pus pe tablou semnătura falsificată a pictorului. 3 (despre băuturi alcoolice) contrafăcut, prefăcut, dres3, făcut2, măsluit2, măslugit, stricat, botezat Vameşii au capturat un transport de băuturi falsificate. 4 (în opoz. cu „adevărat”; despre bani) fals, rău, <înv.> calp. 5 (despre activităţi, j&uri, întreceri sportive etc.) măsluit2, sabotat, aranjat2. Toţi vorbesc despre rezultatul falsificat al jocului. 6 (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, fals, măsluit2, mistificat, pervertit, răstălmăcit, <înv.> izvrătit, distorsionat, mutilat, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. falsificatdr, -oare s.m., s.f. 1 măsluitor, plăsmuitor, <înv.> calpuzan, falsar, iscălitor. Falsificatorii de paşapoarte au fost arestaţi. 2 plastograf. Falsificatorul încearcă să vândă tablourile ca originale. falsificâţie s.f. 1 contrafacere, fals, falsificare, plăsmuire. 2 (jur.; înv.) v. Falsificare. 3 (înv.) v. Alterare. Deformare. Denaturare. Escamo-taj. Escamotare. Falsificare. Mistificare. Mistificaţie. Răstălmăcire. falsitâte s.f. 1 inexactitate, injusteţe, neadevăr, neexactitate, netemeinicie. A demonstrat falsitatea afirmaţiilorlui. 2 inautenticitate, nea-utenticitate. Criticul de artă susţine falsitatea tabloului. 3 duplicitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, le-vantism, diplomaţie, machiaver-lâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), făţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefăcanie, prefăcă-tură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi falsitatea şi să spui adevărul. fâltăne s.m. pl. (german.; mai ales la obiectele de îmbrăcăminte) v. Bufe. Creţ. Cută. Fald. Godeu. Pliseu. Pliu. falţ s.n. (tipogr.) ongleu. Falţul este o fâşie de pânza sau de hârtie rezistentă, de care se lipesc planşele intercalate într-un volum. falus s.n. (anat.) membru, membru viril, organ genital masculin (v. organ1), penis, <înv. şi pop mădular, armă, cocoş, cocoşei, cosor, puţă, daraveră, sulă, badraganie, sculă, sulac, coco, cuc, miel, perforator, copită, <înv. şi reg.; eufem.) pasăre, păsărel, mătălău, moacă, sulatic,vârdină, dorângă, pistol, sarsam, <înv.> mădularul udului (v. mădular), bărbăţie, pardon, socoteală, treabă, unealtă, mititel, popic, arcuş, banană, bârzoi, bigă, brici, bulon, burghiu, cabanos, caltaboş, caras, carici, castravete, catarg, cârnat, ciocafon, ciocan2, ciortan, ciumuslău, cocean, coclender, cocovig, coinac, coşoflete, cotolan, dârlău, dop, ecler, fagot, făcăleţ, fişic, flaut cu guşă, flautul fermecat (v. flaut), fus, gherţoi, ghiuden, guvid, guzan, huia, kar, kardan, lebăr, libelulă, măciucă, mătărân-gă, mânerul burţii (v. mâner), mârtan, mierloi, misii, morcov, nodurosul (v. noduros), paloş, peleu, pendulă, penteleu, piron, pompăl, pom-pon, rangă, raşpă, raton, retevei, rici, roşcovă, sabie, salam, saleu, saxofon, sloboz, smecleu, sparanghel, sugiuc, şarpe, şiştoi, ştiucă, ştiulete, ştoagăr, ştremeleag, taragot, trandafir, troleu, tulumbă, ţeapă, ţeavă, ţipar, ţui, ţurican, vrej, cocar, cordan, pulă, ştoi. fămă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). famelic, -ă adj. (în opoz. cu „sătul”; livr.; despre fiinţe) v. Flămând. Flămânzit. înfometat. Nemâncat. Nesăturat. Nesătul, fâmen s.m. (înv.) 1 v. Eunuc. 2 (biol) v. Hermafrodit. Intersexual. familial, -ă adj. (despre acţiuni, preocupări etc. ale oamenilor) casnic, domestic, gospodăresc. Se îndeletniceşte cu treburi familiale. familiânt, -a s.m., s.f. (reg.) familier, familist Familiantul este membrul unei familii. familiâr, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre limbaj, stil etc.) neafectat, necăutat, nesofisticat, obişnuit, simplu. Captează auditoriul prin limbajul său familiar. Stilul cărţii este familiar. 2 (despre vorbire, ton etc.) afectuos, amical, cordial, intim, prietenesc, prietenos, neprotocolar. Conversaţia dintre cele două prietene are un ton familiar. 3 (despre atmosferă, ambianţă) intimizat. Se poate relaxa numai într-un mediu familiar. 4 (despre bcuri, obiceiuri etc.) cunoscut, ştiut2. După ani, se întoarce să mai vadă locurile familiare. 5 (mai ales despre obiecte; adesea iron.; de obicei precedă subst. determ.) clasic, obişnuit, tradiţional. Şi-a îmbrăcat familiara lui cămaşă albastră. 6 (fam.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. II adv. (modal) firesc, natural, nepretenţios, nesofisticat, obişnuit, popular, simplu, <înv.> apia. Deşi om de mare cultură, în faţa mulţimii se exprimă familiar, pe înţelesul tuturor. familiarism s.f. familiaritate. Este regretabil că s-a ajuns la un asemenea familiarism între ei. Familiarismul ei o enervează. familiaritate s.f. familiarism. familiariza vb. I. tr., refL (compl. sau sub. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a se deda, a (se) deprinde, a (se) învăţa, a (se) obişnui, a (se) habitua, a se hârşâi, <înv. şi reg.> a (se) sucui, a se hârsi, a se nărăvi, <înv.> a se nevoi, a (se) aclimatiza, a se mlădia. S-au familiarizat uşor cu noile condiţii sociale. familiarizare s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) acomodare, adap- 5971 tare, dedare, deprindere, învăţare, obişnuire, aculturaţie, acutunanţă, aclimatizare. Perioada de familiarizare cu noile condiţii sociale a fost destul de scurtă. familiarizat, -ă adj. (despre oameni) acomodat, adaptat, dedat, deprins, învăţat2, obişnuit, <înv.> obiceainic, aclimatizat. Un elev familiarizat cu un nou colectiv va avea rezultate bune la învăţătură. familie s.f. 1 neam, stirpe, seminţie, <înv. şi pop.> sămânţă, clan, <înv. şi reg.> hereghie, seminţenie, tălaie, gloată, pojijie, <înv.> femeie, pleamă, rudă1, rudenie, os, viţă. Este din familia lui Iorga. La onomastică i-a venit în vizită toată familia. 2 neam, sânge, rădăcină. Se vede clar, după trăsături, că este din familia noastră. 3 casă1, cămin, menaj. De când li s-a născut şi al şaselea copil familia lor este din ce în ce mai greu de întreţinut. 4 (polit.; şi familie domnitoare) casă1, casă domnitoare (v. casă1), dinastie. Este descendent al familiei de Belgia. 5 (lingv.) familie de cuvinte = familie lexicală;/ami7te lexicală = familie de cuvinte. Familia lexicală se formează prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelaşi cuvânt de bază. 6 (fiz.) familie radioactivă = serie radioactivă. Familia radioactivă este formată dintr-un element radioactiv iniţial şi din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. familier s.m. (reg.) familiant, familist, familist, -ă s.m., s.f. (reg.) familiant, familier. famul s.m. (lit., arte; rar) v. Epigon, fan s.m. (sport) simpatizant, suporter, susţinător. Este un pasionat fan al clubului de fotbal Steaua. fană vb. I. refl. 1 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) a se îngălbeni, a muri, a se ofili, a păli2, a pieri, a se trece, a se usca, a se veşteji, a desflori, <înv. şi pop.> a seca, a secătui, a se prăji, a se gălbeni, a lâncezi, a se opări, a tânji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a se feşteli, a se mârcezi, a se pâhăvi, a se petrece, a se posmăgi, a se probăjeni, a se probozi, <înv.> a se zâmi, a se devitaliza, a se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba se fanează spre sfârşitul toamnei. Câteva flori din glastră s-au fanat din cauza căldurii excesive. 2 fig. (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) a se trece, a se ofili, a se veşteji, a se spălăci, a se dârvări, a se permeci. Femeia s-a fanat cam repede. fanâche s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost fanar s.n. 1 (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Crâng. Prâsnel. 2 (înv.) v. Felinar. Lampă. fanaragîu1 adj. (înv.; deprec.) v. Fanariot Fanariotic. fanaragîu2 s.m. (ieşit din uz) lampagiu1, lampagiu2, lampist. Fanaragii se ocupau cu aprinderea şi stingerea felinarelor de pe străzi. fanare s.f. îngălbenire, ofilire, pălire2, uscare, veştejire, <înv. şi pop.> secare, secătuire, gălbenire, <înv.> pieire, piericiune, devitali- zare. Fanarea ierbii începe spre sfârşitul toamnei. Căldura excesivă provoacă fanarea plantelor. fanariot, -ă adj. fanariotic, fanarioţesc, <înv.; deprec.) fanaragiu1. Domni fanarioţi au fost atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. Familia Mavrocordat a fost o familie fanariotă. fanariotic, -ă adj. fanariot, fanarioţesc, <înv.; deprec.> fanaragiu1. fanariotism s.n. (fig.) duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, comedie1, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi fanariotismul şi să spui adevărul. fanarioţesc, -eâscă adj. (rar) v. Fanariot. Fanariotic. fanât, -ă adj. 1 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) clorotic, galben, îngălbenit, ofilit, pălit2, trecut2, uscat2, veşted, veştejit, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2, mârcav, mâr-ced, pâhăvit, posmăgit, <înv.> zâmit, de-vitalizat. în glastră sunt câteva flori fanate. 2 fig. (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) îmbătrânit, trecut2, albit, ofilit, veşted, veştejit, coptuţ. Femeia fanată înainte de vreme are cinci copii. fanatic, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) bigot, bisericos, habotnic, devot, <înv.> pravoslavnic. Creştinii fanatici respectă cu stricteţe toate canoanele bisericeşti. fanatism s.n. (relig.) bigotism, habotnicie, fervoare, bigoterie. Fanatismul unor creştini este adesea exagerat. fanc s.n. (culin.; înv. şi reg.) v. Gogoaşă. fanchiu s.n. (bot.; reg.) v. Iederă (Hedera he- lix). fancy [’faen(t)si] adj. (engl; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist/Funambulesc. InexplicabiL Insolit Interesant îndrăzneţ Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu, fandâre s.f. (sport; la scrimă) balestră. Secretul fandării corecte este învăţat încă de la primul curs de scrimă. fandasi'e s.f. (înv.) v. Afabulaţie. Fantezie. Ficţiune. Imaginaţie. Invenţie. închipuire. Născocire. Plăsmuire. Scorneală. Scornire, fandasios, -oăsă adj. (înv.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. Îngâmfat/Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, fandoseală s.f. (adesea deprec.) capriciu, chef, fandosire, fantezie, fason, maimuţăreală, mai-muţărie, moft, naz, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăi-tură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, marghio- fangoterapie lie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ paraxenie, paraxin, smorfiiri, boală, dambla, fartiţie, căcărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate fandoselile. fandosi vb. IV. refl. (adesea deprec.; despre oameni) a se afecta1, a se maimuţări, a se sumuţa, a se fasoli, a se prosti1, a se scălâmbăia, a se schimonosi, a se izmeni, a se sfandosi, a se ghionghioni, a se man-dosi, a se marghioli, a se nineri, a se smeri, <înv.> a se fantaxi, a se marafetui, a se strâmba, a se lepşi, a se căcări. Tocmai când ţi se cere să faci un lucru serios, te fandoseşti! fandosire s.f. (adesea deprec.) capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, maimuţăreală, mai-muţărie, moft, naz, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăi-tură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, sclifoseală, sclifosire, sclifosit1, <înv. şi reg.> marghio-lie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ paraxenie, paraxin, smorfiiri, boală, dambla, fartiţie, căcărie. fandosit, -ă adj. (adesea deprec.; despre oameni) boieros, capricios, mofturos, năzuros, pretenţios, boierâtic, fasolit, izmenit, fiţos, tonatic, belaliu, dom-năreţ, farfasit, melicos, năsfiros, năturos, ni-nerat, toncos, tonos, <înv.> domneţ, domnos. Se temea ca nu cumva fata, fandosită cum era, să refuze propunerea. fanerit s.n. (tehn.) lignofoliu. Faneritul este folosit la confecţionarea carcaselor de aparate electrotehnice, de radio şi de televizoare. fanerogămă s.f. (bot.) antofită, spermatofită. Fanerogamele sunt plantele care au flori. fanfară s.f. 1 (muz.) muzică, muzică militară, capelă, bandă1, bandă militară (v. bandă1). în chioşcul din parc fanfara interpretează marşuri. 2 (anat.; arg.) v. Dantură, fanfaron, -oână s.m., s.f., adj. lăudăros, tartarin, lăudăcios, reclamagiu2, faleţ, eşpeh, gascon. Este un vânător fanfaron. fanfaronâdă s.f. lăudăroşenie, lăudăroşie, iactanţă, tartarinadă, bărbiereălă, rodomontadă, gasconerie, gâsconadă. Fanfaronada lui este insuportabilă. fangoterapie s.f. (med.) peloterapie. Fango-terapia este un tratament cu nămoluri naturale, recomandat în anumite forme de reumatism, artropatii sau nevralgii. fanion 1598 fanion s.n. steguleţ, steag, <înv.> standart. Fanionul se foloseşte la semnalizări. fanân s.n. (anat.; la bovine şi la unele rase de ovine) salbă. Fanonul este cuta pielii de pe marginea inferioară a gâtului. fanotron s.n. (electron.) gazotron. Fanotronul se foloseşte ca diodă redresoare pentru tensiunile mari. fantâsc, -ă adj. (livr.) 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit Interesant îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. 2 (despre oameni) v. Imprevizibil, fantasi'n s.m. (milit.; în Franţa şi Italia; rar) v. Infanterist. fantasmagoric, -ă adj. 1 fantastic, ireal, plăsmuit. Imaginile fantasmagorice ale coşmarului i-au rămas adânc întipărite în memorie. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost fantasmagorică. fantasmagorie s.f. 1 închipuire, nălucire, vedenie. Are fantasmagorii din cauza febrei. 2 (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigorie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi fantasmagoriile pe care le-a susţinut. fantasmă s.f. 1 (mitol. pop.) apariţie, arătare, duh, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, nă-zăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomai-nă, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt),vfyâ,vâlvă,vidmă,vigo-nie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că fantasmele sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. 2 fantezie, himeră, iluzie, irealitate, închipuire, mit, utopie, haloimăs, grădini suspendate (v. grădină),vis, visare, somn2. Planurile lui sunt irealizabile, sunt nişte fantasme. fantastic, -ă adj., adv. I adj. 1 fantasmagoric, ireal, plăsmuit. 2 (despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale fiin- ţelor etc.) fabulos, legendar, miraculos, mitic, nepământesc, supranatural, <înv.> nespus, sumatural. Zmeul este un personaj fantastic. Este înzestrat cu o forţă fantastică. 3 (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantezist, himeric, iluzoriu, imaginar, ireal, irealizabil, închipuit, nereal, nerealizabil, utopic, utopist, iluzivjjuzoric. Proiectul său este fantastic întrucât nu poate fi pus în practică. 4 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inena-rabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă fantastică. A avut şansa fantastică de a participa la o misiune în cosmos. 5 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mişto, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giorno, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice fantastice. Cunoscuta actriţă are o interpretare fantastică în rolul principal. 6 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este fantastic. 7 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fabulos, gigantic, imens, uriaş, gargantuesc, gigantesc, babelic, <înv. şi pop.> urieşesc, <înv. şi reg.> nămilos, elefantesc, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii fantastice. 8 (arată cantitatea; de obicei prin exager.; despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă fantastică pentru un autoturism. 9 (arată cantitatea; de obicei prin exager.; despre averi, bogăţii etc.) colosal, enorm, fabulos, imens, incalculabil, uriaşJ-fl rămas o moştenire fantastică. II adv. (modal; fam.) 1 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Colosal. Constemant Deosebit. Excepţional. Extraordinar. Extrem. Foarte. Groaznic. Grozav. Incredibil. înfiorător. îngrozitor. înspăimântător. Neasemuit. Nemaipomenit Nespus. Ridicol. Surprinzător. Tare. Teribil. Uimitor. Uluitor. 2 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Excepţional. Extraordinar. Grozav. Nemaipomenit. Tare. 3 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Constemant Extraordinar. Grozav. Nemaipomenit. Nespus. Surprinzător. Teribil. Uimitor. Uluitor. 4 v. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Minunat. Perfect, fantaxi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) 1 v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1.2 v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări, fantă s.f. 1 (tehn.) crăpătură, crestătură, inci-zură.2 (fiz.) fereastră. Fanta este o deschidere dreptunghiulară îngustă, care permite trecerea unui fascicul de radiaţie. fănte s.m. 1 filfizon, ţafandache, fudulache, înmănuşat, muţunache. Nu poate avea încredere în tânăr pentru că pare un fante versat. 2 (j. de cărţi) valet, ciolac, juvete. A câştigat partida cu un ful de fanţi. fantezie s.f. 11 imaginaţie, inventivitate, invenţie, închipuire, <înv.> cuget, închipuiciune. Mulţi copii au o fantezie bogată. 2 gând, imaginaţie, închipuire. Fantezia îl poartă spre viitor. 3 afabulaţie, ficţiune, imaginaţie, invenţie, închipuire, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire, <înv.> fandasie, mit, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale fanteziei. Fanteziile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. 4 fantasmă, himeră, iluzie, irealitate, închipuire, mit, utopie, haloimăs, grădini suspendate (v. grădină),vis, visare, somn2. 5 bizarerie, ciudăţenie, excentricitate, extravaganţă, originalitate, teribilism, excentrism, pidosnicie, şucheţenie, lux. I se pare o fantezie să-ţi cumperi o maşină scumpă când nu ai o casă. 6 capriciu, chef, fandoseală, fandosire, fason, maimuţăreală, maimuţărie, moft, naz, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachi-ţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăie-re, scălâmbăitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbăda-ie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţtfrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, smorfuri, boală, dambla, far-tiţie, căcărie. O alinta prea tare şi-i farfor suporta toate fanteziile. II [muz.) capriciu, ri-cercar. Fantezia este o compoziţie de improvizaţie cu formă liberă şi caracter fantezist. fantezist, -ă adj., adv. I adj. 1 imaginar, născocit, plăsmuit, romanesc1. Personajele povestirii sale suntfanteziste.2 {despreplanuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, himeric, iluzoriu, imaginar, ireal, irealizabil, închipuit, nereal, nerealizabil, utopic, utopist, iluziv, iluzorie. 3 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos,benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost fantezistă. II adv. (modal) aiurea, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, insolit, original, pitoresc, straniu, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă fantezist. Se comportă fantezist. fantomâl, -ă adj. (rar) v. Fantomatic. Spectral, fantomatic, -ă adj. spectral, fantomal. în întuneric, se distinge o siluetă fantomatică pe aleea parcului. fantomă s.f. (mitol. pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătu-ră, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoa-dă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că fantomele sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. fantoşă s.f. (în teatrul de păpuşi) marionetă, guignol. Fantoşele se manevrează cu ajutorul unor sfori. fapt s.n. 11 caz, fenomen, întâmplare, <înv.> evenire, price. în ziare fusese relatat un fapt asemănător. 2 întâmplare, lucru, chestie. Nu a mai putut participa la întrunire pentru că a intervenit un fapt neprevăzut. 3 fenomen. Studiază unele fapte fonetice specifice dialectului macedoromân. 4 (jur.) fapt penal = infracţiune, vină, <înv.> înfrângere. Vătămarea corporală gravă este un fapt penal. II (pop.) 1 (cu referire la unele momente ale zilei; urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. început. 2 (art.; astron.) faptul zileiv. Auroră. Crepuscul. Zori1. III (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. IV (bot.; reg.) 1 v. Feciorică (Hemiaria glabra sau Hemiaria incana). 2 v. Trifoiaş (Trifolium campestre sau Trifolium procumbens). 3 (art.) faptul-mare v. Ştevie. Ştevie-de-munte (As- trantia major). V (med.; reg.; şifapt-de-vânt) v. Scarlatină. faptă s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a comite”, „a face”, „a înfăptui”) lucru, <înv. şi reg.> urmare, epiherimă. A comis o faptă de care îi este ruşine. 2 ispravă. Mulţi poeţi populari au cântat faptele haiducilor. 3 acţiune, operă. După calamităţi naturale se fac multe fapte de binefacere. 4 act1, acţiune, mişcare, <înv.> deală, lucrare, pas2. Fiecare persoană răspunde pentru faptele sale. faptic, -ă adj. material. A consemnat rezultatele faptice ale experienţelor de laborator. făptnics.m. (bot.; reg.) v. Garanţă. Orcanetă. Otrăţel. Paţachină1. Roibă (Rubia tinctorum). far s.n. 1 (la vehicule) proiector, lanternă. Unul dintre farurile maşinii s-a spart. 2 (av., nav.) farhertzian = radiobaliză, radiofar. Farul hertzian semnalează trecerea unei aeronave deasupra unui anumit punct geografic, prin emiterea unor unde radioelectrice sau prin reflectarea unor unde radioelectrice recepţionate. 3 (anat.; arg.) v. Ochi1, faradizăre s.f. (med.) faradoterapie. Faradi-zarea este un tratament cu ajutorul curenţilor de inducţie, prescris în atrofia musculară. faradoterapie s.f. (med.) faradizare. farafastâc s.n. (fam.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 2 (la pl. farafastâcuri) v. Zorzoane. faragâu s.n. (reg.) 1 v. Bardă. Toporişcă. 2 (tehn.; în tâmplărie, în dulgherie) v. Gripcă. Răzuş. Teslă. farandolă s.f. (arg.) 1 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge1) v. Beţie. Chef. Petrecere, faraoăncă s.f. (pop. şi fam.; iron. sau peior.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă, faraon s.m. 1 (pop. şi fam.; iron. sau peior.) v. Rom2. Ţigan. 2 (pop.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Naiba. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. faraoneăn s.m. (înv.) v. Egiptean, faraonesc, -eâscă adj. (înv.) 1 v. Faraonic. 2 v. Egiptean. faraânic, -ă adj. 1 <înv.> faraonesc. Luxul domnea la curtea faraonică. 2 fig. (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, gigantic, imens, uriaş, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii faraonice. faraonoâică s.f. (pop.) v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. fărbă s.f. (reg.) v. Culoare. Vopsea, farcâu s.m. (reg.) v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond. farem s.n. (med. vet.; şi farcin-de-Africa) morvă cutanată, cârtiţă. Farcinul este forma clinică, cutanată, a morvei. farcitâre s.f. (lingv.) farcitură. Farcitarea este utilizarea intenţionată, într-o comunitate eterogenă din punct de vedere lingvistic, a unor cuvinte, sintagme, expresii etc. din mai multe limbi, pentru a facilita înţelegerea. farcitură s.f. (lingv.) farcitare. fard s.n. (cosmet.) <înv. şi pop.> suliman, boia, boială, dres2, suli-meneală, chiclazuri (v. chiclaz), smac, vopsea, <înv. şi reg.; peior.> spoială, zugrăveală, <înv.> olman, suli-menitură. îşi dă prea mult fard pe faţă. fardâ vb. 1.1 refl., tr .(mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a face, a (se) machia, <înv. şi pop.> a (se) suli-meni, a (se) picta, a (se) vopsi, a (se) boi3, a (se) drege, a (se) rumeni, a (se) aranja, a (se) smăcui, a (se) vărui, a (se) zugrăvi, <înv. şi reg.; peior.> a (se) spoi, a (se) băcăni, a (se) ghilosi, <înv.> a (se) însulemeni, a (se) înălbi. Se fardează înainte de a ieşi în oraş. îşi fardează obrajii cu fond de ten. Şi-a fardat pleoapele cu verde. 2 tr. fig. (compl. indică manifestări, stări, sentimente etc. ale oamenilor) a ascunde, a masca, a tăinui, a acoperi, a înăbuşi, a machia. Simţea că nu mai poate să-şi fardeze emoţia. fardăj s.n. (mar.) dunaj. Fardajul separă sau protejează încărcătura unei nave. fardăre s.f. 1 fardat1, machiaj, machiat1, machiere, <înv. şi pop.> sulimenire, vopsire, vopsit1, boială, boire, boit1, sulimeneală, <înv.> sulimenit1, make-up. Pentru fardare foloseşte un fond de ten deschis. 2 fig. ascundere, mascare, tăinuire, acoperire. Fardarea emoţiei nu a durat mult timp. fardat1 s.n. fardare, machiaj, machiat1, machiere, <înv. şi pop.> sulimenire, vopsire, vopsit1, boială, boire, boit1, sulimeneală, <înv.> sulimenit1, make-up. fardat2, -ă adj. (mai ales despre femei sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) machiat2, <înv. şi pop.> sulimenit2, pictat2, vopsit2, boit3, dres3, rumenit2, <înv. şi reg.; peior.> spoit2. Tânăra fardată excesiv atrage privirile. Seara, îşi spală faţa fardată. farâtră s.f. (înv.) v. Tolbă, farfadoi s.m. (omit.; reg.) v. Sitar1. Sitar-de-pă-dure (v. sitar1). Sitarul-pădurean (v. sitar1) (Scolopax rusticola). farfană s.f. (arg.) v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă. farfară s.f. (fam.; peior.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ, farfasi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Boie-ros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. farfazoăne s.f. pl. (înv.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1, farfor s.n. (reg.) v. Porţelan. farfurie |600 farfurie s.f. 1 (gosp.) taler2, talger, <înv. şi reg> tas, căţân, taier, tipsie, <înv.> patenă. I-a pus supa într-o farfurie adâncă. 2 (astron.) farfurie zburătoare = ozene. S-a văzut o farfurie zburătoare deasupra oraşului. 3 (înv.) v. Porţelan. farfurier s.m. (înv.) <înv.> farfurigiu. Farfuri-erul făcea negoţ cu obiecte din porţelan. farfurigiu s.m. (înv.) <înv.> farfurier. farfurioâră s.f. (gosp.) farfuriuţă, tălgeraş, tălgerel, tălerel2, tălgeruţ. îşi pune puţină dulceaţă într-o farfurioară. farfurist s.m. (arg.) v. Afacerist. Profitor. Speculant. farfuriuţă s.f. (gosp.) farfurioară, tălgeraş, tălgerel, tălerel2, tălgeruţ. farfuză s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). farinaceu, -ee adj. farinos. faringe s.n. (anat.) 1 farinx, gâtlan, gâtlej, înghiţitoare. Faringeleface să comunice cavitatea bucală cu esofagul pe de o parte, şi fosele nazale cu laringele, pe de altă parte. 2 faringe bucal = orofaringe. Faringele bucal este porţiunea medie afaringelui, delimitată în partea superioară de vălul palatin; faringe nazal - cavum, nazofaringe, rinofaringe. Faringele nazal se află deasupra vălului palatin şi posterior foselor nazale. faringosept s.n. (farm.) ambazonă. Faringo-septul este recomandat în răceli. farinos, -oăsă adj. farinaceu. Talcul are aspect farinos. fărinx s.n. (anat.) faringe, gâtlan, gâtlej, înghiţitoare. fariseeăn, -ă s.m., adj. (astăzi rar) 1 s.m. v. Fariseu. 2 adj. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mi-ronosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean, fariseesc, -eăscă adj, (astăzi rar) v. Fariseic, fariseic, -ă adj. 1 fariseesc. Gruparea fariseică a apărut în ludeea, în sec. al II-lea î.Hr. 2 (mai ales fig.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiavelis-tic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, făţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tor-tuos, mâţos, co-dalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie fariseică, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie fariseică. fariseism s.n. (mai ales fig.)duplicitate, falsitate, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), faţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefacanie, prefacătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiâurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi fariseismul şi să spui adevărul. fariseu s.m. 1 (la vechii evrei) fariseean. Fariseii erau membrii unei grupări politico-religioase din ludeea, caracterizată prin fanatism şi formalism exagerat, considerat adesea ipocrit, în executarea ritualurilor religioase. 2 fig. caiafa, făţarnic, ipocrit, machia-velist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, comedian, comediant, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, şulfă. îl dispreţuia considerându-l un fariseu jalnic. farmaceutic, -ă adj.,s.f. (farm.) 1 adj. ofidnal, <înv.> spiţeresc. Comercializează produse farmaceutice. 2 s.f. (ieşit din uz) v. Farmacologie, farmacie s.f. (farm.) <înv. şi pop.> spiţerie, apotecă,potică. în farmacii se găsesc pe lângă medicamente şi produse cosmetice. farmacist, -ă s.m., s.f. (farm.) <înv. şi pop.> spiţer, spiţereasă, <înv. şi reg.> poticăraş, apotecar,poticar. Participă anual la congresul internaţional al farmaciştilor. farmacologie s.f. (farm.) farmaceutică. Farmacologia se ocupă cu studiul originii, al proprietăţilor fizice şi chimice, al compoziţiei, al clasificării şi al acţiunii terapeutice a medicamentelor asupra organismului, precum şi cu modul de administrare a medicamentelor. farmacopsihologie s.f. (farm.) psihofarma-cologie. Farmacopsihologia se ocupă cu studiul experimental şi clinic al acţiunii medicamentelor asupra comportamentului psihologic. farmazoăncă s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop. şi fam.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). farmazon,-oănăs.m.,s.f. (pop. şi fam.) 1 s.m., s.f. (în credinţe şi superstiţii) v. Babă. Strigoaică1. Şaman. Vrăjitor. 2 s.m. fig. v. Caiafă. Comedian. Comediant. Fariseu. Făţarnic. Histrion. Iezuit. Ipocrit. Machiavelist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Tartuf. Viclean, farmazome s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop. şi fam.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. fărmec s.n. I (în credinţe şi superstiţii) descântec, magie, sortilegiu, vrajă, vrăjitorie, descânt, fermecărie, taumaturgie, <înv. şi pop.> descântătură, farmazonie, borboase, dătătură, drăcărie, drăcie, fapt, făcătură, făcut1, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meşteşug, solomonie, solomonire, trimis2, <înv. şi reg.> măiestrie, vrăjitură, băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosco-nitură, mânătură, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie, solomoneală, vraci, vrajbă2, vrăjă-rie,vrăjeală, vrăjit1, <înv.> fărmăcitură, fermecă- ciune, nălucinţă, vâlhovnicie, vâlşebnicie, vrăjie, graţii (v. graţie). Ţiganca i-a făcut un farmec de deochi. II 1 (de obicei urmat de determ. în gen.) fascinaţie, încântare, <înv. şi reg.> libov, magie, poezie, vrajă, taină, vrăjie. învăluit de farmecul melodiei, nu a auzit telefonul. 2 delectare, desfătare, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, iucunditate, delectaţie, voluptuozitate, <înv. şi pop.> dezmierdăciune, răsfăţ, răsfăţare, <înv. şi reg.> tefericie, <înv.> încântec, răsfăciune, simţiciune, deliciu, dulceaţă, îmbătare, savoare, vis, dulcoare. Croaziera pe Marea Mediterană a fost un farmec. 3 drăgălăşenie, drăgălăşie, graţie, şarm, drăgănele, dulcoare. Tânăra are un farmec înnăscut. 4 atracţie, dezmierdare, prestigiu, miraj. Parisul are un farmec deosebit pentru artişti. 5 haz, chichirez, şic1, savoare. Anecdotele vânătoreşti spuse de actor au avut un farmec aparte. 6 savoare, sevă, sucu-lenţă. Autorul a descris cu farmec viaţa din acest colţ uitat de lume. 7 duioşie, suavitate, dulceaţă. Toţi sunt vrăjiţi de farmecul vocii ei. farmicetmă s.f. (farm.) soframicină. Farmi-cetina este un antibiotic folosit în tratamentul infecţiilor cu stafilococi, streptococi etc. farmută s.f. (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. farniente s.n. sg. (livr.) v. Comoditate. Indolenţă. Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţă. Trândăveai! Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1, fărsă s.f. 1 festă, ghiduşie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ştrengărie, ghiduşlâc, renghi, şotie, caraşic, <înv. şi reg.> marghiolie, ghiduşărie, mişculanţă, năsărâmbă, opşag, păcală, şalmă, şăncălănie, şăncălie, şoadă (v. şod), şodomănie, trufa3, trufăşag, <înv.> bosma, atrapă, abureală, aburire, potcoveală. Fire ludică, se ţine numai de farse. 2 (culin.; înv.) v. Umplutură. farsor, -oăre s.m., s.f. impostor, şarlatan, şar-latancă, şnapan, şnapancă. Fiind un naiv, oricând poate fi victima unui farsor. farti'ţie s.f. (arg.) v. Capriciu* Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. fas s.n. (anat.; arg.) 1 v. Cap. 2 v. Craniu. Cutie craniană. fasamen s.n. (fran.) v. Lomion. Pince-nez. fascicul s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) mănunchi, sul, snop. Proiectorul trimite un fascicul de raze spre luciul mării. 2 (de obicei determ. prin „de lumina7) dâră, dungă, fâşie, rază, proiecţie, fum, pânză, sprânceană, şuviţă, trâmbă. Un fascicul de lumină pătrunde pe sub uşă. 3 (înv.) v. Fasciculă. fasciculă s.f. 1 <înv.> fascicul, făscioară. Dicţionarul a apărut în fascicule. 2 (tipogr.) coli-ţă, <înv.> broşură. Fascicula este coala de carte sau de revistă tipărită. făsde s.f. 1 (în Roma antică) faşină. Fascia era un mănunchi de nuiele de mesteacăn purtat de fata lictorii romani ce însoţeau pe unii magistraţi, cu care se aplicau sancţiuni imediate. 2 (constr.) fascina Fasciile se folosesc mai ales la întărirea terasamentelor, la construirea digurilor sau a drumurilor în regiunile mlăştinoase. fascina vb. I. tr. (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fermeca, a încânta, a seduce, a slăvi, <înv.> a năluci, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a fascinat pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. fasdnâj s.n. (constr.) fascinare2. Fascinajul este o lucrare executată cu fascine. fascinant -ă adj. 1 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dezmierdător, <înv.> desfătat, desfătăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este fascinant. 2 fig. (despre oameni, despre fizionomia lor sau despre însuşiri ale lor) captivant, răpitor, seducător, fascinator. Imaginaţia scriitorului este fascinantă. fascinare1 s.f. captivare, delectare, desfătare, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, desfăt, <înv.> delectaţie, desfătăciu-ne, cucerire, hipnotizare, hipnoză, mag-netizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: fasci-narea spectatorilor. fascinare2 s.f. (constr.) fascinaj. fascinat, -ă adj. (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fermecat, încântat, sedus, <înv.> ademenit, cucerit, hipnotizat, mag-netizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul fascinat a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. fascinatâr, -oâre adj. (rar) 1 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) v. Agreabil. Captivant. Delectabil. Desfătător. Fascinant. Fermecător. încântător. Nălucitor. Plăcut. Seducător. Şarmant. 2 fig. (despre oameni, despre fizionomia lor sau despre însuşiri ale lor) v. Captivant. Fascinant. Răpitor. Seducător. fascinâţie s.f. 1 captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fermecare, încântare, seducere, seducţie, desfăt, <înv.> delectaţie, desfătăciu-ne, cucerire, hipnotizare, hipnoză, mag-netizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. 2 (de obicei urmat de determ. în gen.) farmec, încântare, <înv. şi reg.> libov, magie, poezie, vrajă, taină, vră-jie. 3 atracţie, magnetism. Atracţia muzicii este de necontestat. fascină s.f (constr.; mai ales la pl.) fascie, fascioloză s.f. (med. vet.) distomatoză,disto-miază, gălbează, gălbejoasă (v. gălbejos). Fascioloza este o boală parazitară specifică erbivorelor. fasdsm s.n. (polit.) naţional-socialism, nazism, ciuma neagră (v. ciumă), ciumă brună. Fascismul este o doctrină bazată pe rasism, autoritarism, naţionalism şi imperialism. fascommă s.f. (bot.) Calystegia silvatica; volbură, volbură-de-pădure, volbură-mare, vol-bură-sălbatică, cupa-vacii (v. cupă1). fasolărie s.f. (colect.; pop.) fasolişte. Fasolăria este locul plantat cu fasole. fasole s.f. I (bot.) 1 (şi, pop., fasole-ţucără) Phaseolus vulgaris; făsuiţă, fasuliu, fâsai, mazăre, mazăre-albă, mazăre-de-grădi-nă, teacă, teacă-pentru-mâncare, ţârţărică. 2 Phaseolus multiflorus; făsaică. 3 faso-le-japoneză = fasole-soia = Glycine hispida; soia; (reg.) fasole-sălbatică = Symphytum cordatum; brustur-negru, rădăcină-nea-gră; (art.) fasolea-cioarei v. Curcubeţeă Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis). II fig. (anat.; la om; pop. şi fam.) v. Dinte, fasoleâlă s.f. (pop. şi fam.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. fasoli vb. IV. refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări, fasolică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Oreşniţă (Lathyrus tuberosus). 2 v. Curcubeţeă Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis). fasolire s.f. (pop. şi fam.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. fasolişte s.f. (colect.; reg.) v. Fasolărie. fasolit, -ă adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. fasdn s.n. 1 alură, aspect, chip, făptură, înfăţişare, văz, vedere, exterior, <înv.> podoabă, podobie, port1, şeruitură, stambă. Coafura îi strică tot fasonul. 2 chip, fel, model, <înv. şi reg.> modă. Taiorul este făcut după fasonul celui din revistă. 3 capriciu, chef, fandoseală, fandosire, fantezie, maimuţăreală, maimuţărie, moft, naz, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâm-băitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, mar-ghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, smorfiiri, boală, dambla fartiţie, căcărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate fasoanele. fasonă vb. I. tr. 1 (tehn.; compl. indică obiecte, materiale etc.) a forma, a modela, a mula, <înv. şi pop.> a tipări, <înv.> a tiposi, a croi2. A fasonat piesa prin deformare plastică. 2 fig. (compl. indică personalitatea, caracterul, poziţia socială a cuiva) a crea, a forma, a modela, a mula, a croi2, a lucra. Printr-o educaţie severă a reuşit să-i fasoneze o personalitate puternică. fasonâj s.n. (tehn.) fasonare, fasonat1, formare, modelare. fasonare s.f. 1 (tehn.) fasonaj, fasonat1, formare, modelare. Prin fasonare se realizează forma unui obiect. 2 (hort.) fasonat1, fasonatul puieţilor (v. fasonat1). Fasonarea este scurtarea rădăcinilor sau a ramurilor la puieţi şi a coardelor de portaltoi sau de viţă roditoare. fasonat1 s.n. 1 (tehn.) fasonaj, fasonare, formare, modelare. 2 (hort.; şi, art., fasonatul puieţilor) fasonare. fasonat2, -ă adj. (tehn.; despre obiecte, materiale etc.) modelat2. fast1 s.n. 11 lux, măreţie, pompă2, somptuozitate, splendoare, magnificenţă, <înv. şi reg.> falie, <înv.> ighemonicon, pohfală, saltanat, strălucire, lustru, lucoare. Toţi sunt impresionaţi de fastul de la palatul regal. 2 bogăţie, lux, pompă2, splendoare, strălucire. Se simţea copleşită de fastul dineului. I11 alai, pompă2, <înv. şi reg.> vâlvă, <înv.> parisie, politie, parataxis. Regele a fost întâmpinat cu mare fast. 2 ceremonie, cinste, paradă, pompă2, solemnitate, <înv.> resm, slavă. Oaspeţii au fost primiţi cu mult fast. fast2, fastă adj. (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) avantajos, favorabil, prielnic, propice, priincios, priitor, <înv.> îndemânatic. E un moment fast pentru a prezenta proiectul în faţa consiliului. fastidids, -oâsă adj. (livr.; mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) v. Anost. Neinteresant. Plicticos. Plictisitor, fastuos, -oâsă adj. (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, grandios, luxos, magnific, mare1, pompos, somptuos, splendid, <înv.> pohfâlos, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucios, strălucind Reşedinţa regală este fastuoasă. fasuliu s.m. (bot.; reg.) v. Fasole (Phaseolus vulgaris). fâsung s.n. (electr.) dulie. în fasung se fixează becul. faşă s.f. 11 frânghie. Cufaşa se înfăşoară strâns un copil mic peste scutece. 2 (med., med. vet.) bandaj, pansament, tifon, <înv. şi pop.> oblojeală, legătoare (v. legător), legătură, fâşie, fâşie, <înv.> înfăşătură. Chirurgul îi desface rănitului feşele. 3 (med., med. vet.; reg.) v. Cataplasmă. Compresă. Prişniţă. II fig. (înv.) 1 v. Copilărie. Pruncie. 2 v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. fâşie s.f. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Bandaj. Faşă. Pansament. Tifon. 2 v. Fâşie. Panglică. Şuviţă. faşină s.f. (în Roma antică) fascie. Faşina era un mănunchi de nuiele de mesteacăn purtat de lictorii romani ce însoţeau pe unii magistraţi, cu care se aplicau sancţiuni imediate. faşionâbil, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; livr.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2, îngrijit. fat s.n. (iht; reg.) v. Avat (Aspius aspius). fată s.f. (reg.) v. Beteală. fata morgana făta morgana s.f. art. (optic.) miraj, apa-morţilor (v. apă). Fata morgana este un fenomen optic specific ţărilor calde, care face ca obiectele aflate la orizont să apară cu imaginea răsturnată, simplă sau multiplicată. fatăl, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre presentimente) fatidic, funest, nefast, sinistru, sumbru, pocit2, demonic, diabolic. înainte de accident a avut o presimţire fatală. 2 catastrofal, catastrofic, dezastruos, funest, teribil, nefericit, nenorocit, tragic, trist Deversările necontrolate de deşeuri toxice au consecinţe fatale asupra mediului. 3 (despre stări, situaţii, evenimente etc.) inevitabil, neevitabil, <înv.> neapărat. Moartea este fatalăA (despre lovituri, emoţii puternice, doze de medicamente etc.) letal, mortal, ucigător, <înv.> mortifer, letifer. A primit o lovitură fatală în cap. O emoţie puternică poate fi fatală pentru cardiaci. Doza prea mare de morfină a fost fatală. 5 fig. irezistibil, cuceritor, nestăvilit. Tânăra are o privire fatală. II adv. (modal) fatalmente, inevitabil, necesarmente. Circumstanţe nefericite au dus, fatal, la acest accident. fatalism s.n. predestinare, predestinaţie. Fatalismul a făcut să nu se mai reîntâlnească. fatalitate s.f. dat1, destin, menire, noroc, predestinare, soartă, sortire, ursită (v. ursit), zodie, fatum, fortuna, karma, kismet, predestinaţie, predeterminaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat2), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisa (v. scris2), soroc, samodivă, ursă2, urseală, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată, destinaţie, loaşte, preursire, preursită (v. preursit), prodată, sfârşit1, soroceală, imarmen, prooriz-mos, stea, aţa vieţii (v. aţă), lot. Nu ne putem împotrivi fatalităţii. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că fatalitatea i-a fost favorabilă. fatalmente adv. (modal) fatal, inevitabil, necesarmente. fată s.f. 11 copilă, <înv. şi reg.> pruncă, girl, ragazza. Fata e mărişoară de acum. 2 copilă, fiică, <înv. şi pop.> fie3, <înv. şi reg.> pruncă, ţâncă. Fata lor este foarte frumoasă şi deşteaptă. 3 (şi, pop., fată curată, fată fecioară, fată mare, înv., fată vergură) fecioară, virgină (v. virgin), <înv. şi reg.> vergură (v. ver-gur), muiere fată (v. muiere2), opritoare, prospătură. Violarea unei fete este aspru pedepsită de lege. Vestalele erau fete. 4fată vitregă = fiică vitregă, <înv.> fiastră. Fata lui vitregă este studentă. 5 fată bătrână - fată stătută = fată în păr, fată şezută, fată veche, rămăşiţă1. Fiind foarte urâtă, a rămas fată bătrână; fată de măritat =fată mare = fată-n floare, fată în păr. Are acasă trei fete de măritat; (pop.) fată-n floare v. Fată de măritat. Fată mare; (reg.) fată înpăr v. a Fată bătrână. Fată stătută; b Fată de măritat. Fată mare; fată şezută -fată veche v. Fată bătrână. Fată stătută,6/a/ă în casă = cameristă, subretă. De obicei, o fată în casă este o persoană discretă şi credincioasă. 7 (j. de cărţi; pop.) v. Damă. Regină. 8 (la nunţile ţărăneşti; reg.) fată de nune v. Vatăşi-ţă. Vomiceasă. 9 (art.; mitol. pop.; reg.: şi nm. pr.) v. Mama-pădurii (v. mamă). 10 (art.; astron.; reg.; nm. pr.) Fata-cu-Cobiliţa = Fa-ta-cu-Doniţele = Fata-Mare = Fata-Ma-re-cu-Cobiliţa-cu-Apă = Fata-Mare-cu-Co-biliţa-în-Spinare v. Lebăda (v. lebădă). 11 (înv.) v. Femeie de serviciu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slujnică (v. slujnic). II (fam.) fată galantă v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fatidic, -ă adj. (mai ales despre presentimente) fatal, funest, nefast, sinistru, sumbru, pocit2, demonic, diabolic, fatigabilităte s.f. (fiziol.; livr.) v. Lasitudine. Oboseală. Osteneală. fatuitâte s.f. (livr.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. fătum s.n. (livr.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, faţădă s.f. 1 (constr.) exterior, faţă. Trebuie refăcută faţada blocului. 2 (arg.) v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz, fâţă s.f. 11 (anat.) obraz, <înv.> falcă, magulă, saftian, nas, pingea, talpă, şorici. îi arde faţa din cauza febrei. 2 (anat.) obraz, ochi (v. ochi1). Venit de afară, se spală pe faţă şi pe mâini. 3 chip, figură, fizionomie, obraz, profil, meclă, mutră, pofaică, oval, ecran, faianţă, faleză, faţadă, moacă, mufa, muian, muie. Faţa ei îmi este cunoscută. 4 aer1, aspect, chip, expresie, figură, fizionomie, înfăţişare, mină2, obraz, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, complexiune. Copilul are o faţă ştrengărească. 5 aspect, înfăţişare. După concediu a căpătat altă faţă. I11 (relig.) faţă bisericească = cleric, om al bisericii, <înv.> duhovnic, ecleziastic, preapodobnic. Faţa bisericească este un membru al clerului.2 (pop. şi fam.) v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. 3 (teatru; înv.)v. Personaj. II11 întindere, întins1, suprafaţă, super-ficie, <înv.> surfaţă. Pe faţa pământului se găsesc numeroase specii de plante şi de animale. 2 faţă de masă = <înv. şi reg.> masă1, pânzătură, peşchir, făţare, făţoaie, măsai1, măsar, măsamică, măsăriţă, măsoaie, mesală, mesa-nică, mescioară, milieu. De revelion a pus o faţă de masă nouă. 3 (la pernă; şi faţă de pernă) învelitoare, acoperitoare (v. acoperitor), sac de perină, tăbuieţ. Faţa de pernă s-a descusut. 4 faţă de pat = cergă, cuvertură, învelitoare, pătură, velinţă, copertă, plocat, ţol, <înv. şi reg.> zăblău2, corgan, lăicer, lepedeu, leşier, mindir, ogheal, pocriş1, pocruţ, poneavă, procov, procoviţă, prostire2, scovergă, strai, şterghină, verincă, segedea. Feţele de pat maramureşene sunt renumite pentru frumuseţea lor. 5 (la monede, medalii; în opoz. cu „revers’) avers, cap. Moneda are pe faţă chipul împăratului. 6 (la file; în opoz. cu „verso’) recto. A făcut câteva adnotări pe faţa unei file. 7 pagină. Titlul este scris cu litere de tipar pe prima faţă a cărţii. 8 (constr.) exterior, faţadă. 9 (în dul-gherie) v. Masă1. IV (bot.; reg.) faţă-n-faţă v. a Clematitl Clocoţel. Clopoţel (Clematis inte-grifolia); b Pufuliţă (Epilobium hirsutum); (art.)faţa-mâţeiv. a Miericică-albă. Sugel-alb. Urzică-albă. Urzică-creaţă. Urzică-moartă (Lamium album); b Tapoşnic (Galeopsis la-danum). V (înv.) v. Culoare. Vopsea, faţetăre s.f. (tehn.) faţetat Prinfaţetare se taie în faţete o piatră preţioasă, o sticlă, un metal. faţetăt s.n. (tehn.) faţetare. făună acvatică s.f. hidrofaună. faur1 s.m. I (înv.) 1 v. Fierar. 2 fig. v. Creator. Demiurg. Făurar1. Făuritor. înfăptuitor. Născocitor. Plăsmuitor. Realizator. II (entom.) Elater segetum; elaterid, purecul-dracului (v. purec). făur2 s.m. invar, (pop.) v. Februarie, faurmăur s.m. (constr.; la casele ţărăneşti; pop.) meştergrindă, drăgar, meşter. Faurmaurul este fixat în mijlocul planşeului podului pentru a susţine grinzile transversale. faustiăn, -ă adj. faustic. Personajul se încadrează tipului faustian. Are o gândire faustiană. faustic, -ă adj. faustian. favoăre s.f. 1 avantaj, înlesnire, privilegiu, hatâr, uşurinţă, les-neală, ligotă, proterimă. Nu îi cere să îi facă nicio favoare. 2 (adesea constr. cu vb. „a face’) concesie, hatâr. Apelează la el cu rugămintea de a-i face o anumită favoare. 3 protecţie, hatâr, <înv.> graţie, Iască, nazar, ovajenie, mu-saadea. Poetul a câştigat favoarea regelui. 4 avantaj, privilegiu. Se bucură defavoarea de a-l cunoaşte bine pe maestru. 5 cinste, onoare, privilegiu, hatâr, <înv.> cherem, ovajenie. Are favoarea de a fi invitat la festivitatea de decernare a premiilor pentru cel mai bun regizor al anului. 6 (relig. creştină) dar2, graţie, har, <înv.> măiestrie, pahar. Dumnezeu varsă favoarea sa mai ales peste cei neputincioşi. favoră vb. I. tr. (înv.) 1 (compl indică oameni, echipe sportive etc.) v. Avantaja. Favoriza. Parţializa. Părtini. Privilegia. Proteja. 2 (compl. indică oameni) v. Ajuta. Avantaja. Favoriza. Sluji. favorăbil, -ă adj. 11 (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) avantajos, fast2, prielnic, propice, priincios, priitor, <înv.> îndemânatic. E un moment favorabil pentru a prezenta proiectul în faţa consiliului. 2 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, fericit, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor, prios. Profitând de o ocazie favorabilă, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 3 (despre împrejurări, situaţii etc.) benefic, binefăcător, norocos, prielnic, propice, făcut <înv.> bunătatnic, părtinitor. Conjunctura a fost favorabilă pentru promovarea ei. 4 prielnic, propice, surâzător. Soarta i-a fost favorabilă. 5 {despre fenomene ale naturii, condiţii atmosferice, vânt etc.) bun, nimerit, potrivit, prielnic, propice, priincios. în sporturile nautice este important să ai un vânt favorabil. 6 (în opoz. cu „urât”; despre vreme) agreabil, bun, frumos, plăcut, prielnic, fain. în excursie timpul a fost favorabil. Este o vreme favorabilă pentru înot. 7 bun, pozitiv, benign. Concertul a fost favorabil pentru reconfortarea ei psihică. Aprecierile criticului nu sunt tocmai favorabile. 8 (despre enunţuri, voturi etc.) afirmativ, aprobativ, aprobator, pozitiv. Speră să primească un vot favorabil din partea consiliului de administraţie. II (despre oamen) amabil, binevoitor, complezent, culant, îndatoritor, prevenitor, săritor, serviabil, acort, obligant, cooperativ, <înv.> graţios, slugărelnic. Este un om extrem defavorabil gata oricând să-ţi facă un serviciu cu plăcere şi cu promptitudine. favorit, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. predilect, preferat, dilect, <înv.> preaales. Ocupaţia lui favorită este colecţionarea timbrebr. 2 adj.,s.m., s.f. preferat. Este încântat că poate asculta la radio muzica favorită. Eleva era favorita profesoarei de biologie. 3 s.m., s.f. protejat, <înv.> cirac. Poetul a fost favoritul regelui. II s.m. la pl. (favoriţi) barbete, cotleţi (v. cotlet), perciuni (v. perciune), <înv. şi reg.> făgureţi, pocumpăr, sfinţi (v. sfânt), zulufi (v. zuluf). Actorul poartă favoriţi. favoritism s.n. nepotism. A ajuns într-o funcţie de conducere datorită favoritismului. favoritor, -oâre adj. (rar; despre anumiţi factori sau despre circumstanţe, împrejurări etc.) v. Avantajant. Favorizant. favorizâ vb. I. tr. 1 (compl. indică desfăşurarea unei acţiuni, producerea unui fenomen etc.) a facilita, a înlesni, a uşura, <înv. şi reg.> a lesni. A făcut tot ce a putut pentru a favoriza accesul acestor copii la cultură. Seceta favorizează creşterea cactuşilor. 2 (compl. indică oameni) a ajuta, a avantaja, a sluji, <înv.> a favora. Situaţia materială bună l-a favorizat în carieră. 3 (compl indică oameni) a proteja, <înv.> a prii. Ludovic al XlV-lea, supranumit Regele Soare, a favorizat oamenii de cultură. 4 (compl. indică oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) a avantaja, a parţializa, a părtini, a privilegia, a proteja, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a favora, a făţămici. Arbitrul a favorizat echipa adversă. favorizânţ, -ă adj. (despre anumiţi factori sau despre circumstanţe, împrejurări etc) avantajant, favoritor. Faptul că are un nume cu greutate este o circumstanţă favorizantă pentru el. favorizâre s.f. 1 facilitare, înlesnire, uşurare. A făcut tot ce a putut pentru favorizarea accesului acestor copii la cultură. 2 protejare, <înv.> lesnire. Favorizarea oamenibr de cultură a fost una dintre priorităţile regelui. 3 avantajare, părtinire, protejare, <înv.> părtăşie, voie vegheat! Favorizarea echipei adverse de către arbitru a revoltat publicul. favorizâţ, -ă adj. (despre oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) avantajat, părtinit, privilegiat, protejat, lesnit. Publicul se manifestă gălăgios împotriva echipei de fotbal favorizate. fax s.n. (telec.) telefax. Faxul transmite facsimilul unui text, al unui desen etc. prin telefon. fax-modem s.n. (inform.) placă de fax. Fax-modemul se montează într-un conector de extensie al calculatorului. fazân s.m. fig. (fam.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. fâză s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”sau în gen.) etapă, moment, punct, stadiu, treaptă. Se află într-o fază de vârf a carierei. în fiecare fază a vieţii a învăţat câte ceva. 2 etapă, punct, situaţie, stadiu. Primarului i se expune faza în care se află construcţia. 3 (tehn.) timp. în decursul unei faze se realizează o cursă completă a pistonului unui motor. 4 (biol.) epocă, etapă. Creşterea corpului unei fiinţe se împarte în mai multe faze. 5 (biol) fază diploidă = diplofază. Faza diploidă este o perioadă din evoluţia unui organism situată între fecundaţie, formarea zi-gotului şi meioză;fază haploidă = haplobioză, haplofază. în faza haploidă nucleele celulelor sexuale conţin o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice. 6 (bot.) fazăfenologicâ = fenofază. Fazăfe-nologică este perioada din ciclul de vegetaţie a plantelor însoţită de modificări sezoniere şi evolutive. 7 (psihanal) fază falică = stadiu falie. Faza falică este o etapă în dezvoltarea sexualităţii infantile, în timpul căreia pulsiu-nile se organizează, pentru ambele sexe, în jurul funcţiei simbolice a falusului. 8 (geol.) fază de cutare = fază orogenică. Faza de cutare este o etapă de intensitate maximă a mişcărilor tectonice, care se pune în evidenţă prin discordanţe unghiulare între strate;fază deformare a solului = fază de pedogeneză, fază de solidificare a solului; fază de pedogeneză = fază de formare a solului, fază de solidificare a solului. Faza de pedogeneză este perioada de timp în care solul evoluează aproximativ în aceleaşi condiţii de mediu; fază de solidificare a solului = fază de formare a solului, fază de pedogeneză;/aza hidrotermală = proces hidrotermal. Faza hidrotermală este ultima etapă a consolidării magmatice, caracterizată prin separarea soluţiilor apoase fierbinţi; fază orogenică = fază de cutare; fază valahă = fază valahică. Faza valahă este faza de cutare a pământului care a afectat, în cuaternar, şi Munţii Carpaţi; fază valahică = fază valahă. 10 (fam.) figură. Nu se jenează să facă asemenea faze. Faza asta este de prost gust. 11 (fam.) v. întâmplare. Păţanie. Peripeţie. 12 (fam.) v. Caz. Circumstanţă. Condiţie. Conjunctură. Ipostază. împrejurare. Postură. Poziţie. Situaţie. Stare. fazotron s.n. (fiz) sincrodclotron. Fazotronul este ciclotronul în care particulele sunt accelerate într-un câmp alternativ cu frecvenţă variabilă. făcâş s.m. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Şaman. Vrăjitor. făcăi vb. IV. refl. (reg; despre mâncăruri preparate cu grăsimi şi răcite) v. Slei. făcălâu s.m. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. făcăleş s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. făcălete s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. făcăleţ s.n. 1 (gosp.) mestecău1, brucelnic, brucer, culeşer, făcălău, facăleş, fa-călete, huduleţ, mămăligar, mămăligător, mă-măligău, mămăligoi, melesteu, mestecar, mes-tecălău, mestelnic, şterţ, tocănău, tocăner. Amestecă mămăliga cu făcăleţul 2 (gosp.) sucitor, vergea, sul, mestecău1, melesteu, plăcintor, sucăleaţă. Cu făcăleţul se întinde aluatul. 3 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. făcăli vb. IV. tr. (reg.; compl indică mai ales legume fierte) v. Bate. Făcălui. Freca, făcăli're s.f. (reg.) v. Făcăluire. Făcăluit1. făcăli't, -ă adj. (reg.; mai ales despre legume fierte) v. Bătut2. Făcăluit2. Frecat2, făcălui vb. IV. tr. (compl. indică mai ales legume fierte) a bate, a freca, <înv. şi pop.> a slei, a făcăli, a răvări. Făcăluieşte fasolea fiartă pentru a o face pastă. făcăluire s.f. făcăluit1, făcălire. Foloseşte mixerul pentru făcăluirea fasolelor fierte. făcăluit1 s.n. făcăluire, făcălire. făcăluit2, -ă adj. (mai ales despre legume fierte) bătut2, frecat2, <înv. şi pop.> sleit2, fâ-călit, măteuit, râşnit2, zolit. La prânz a mâncat fasole fâcăluită. făcător-de-bine s.m. (înv. şi pop.) v. Binefăcător. făcător-de-minuni s.m. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi pop.) v. Şaman. Vrăjitor, făcător-de-pace s.m. (înv.) v. Pacificator, făcător-de-rău s.m. (jur.; înv.) v. Făptaş. Făptuitor. Infractor. Răufăcător, făcător-de-rele s.m. (jur.; înv.) Făptaş. Făptuitor. Infractor. Răufăcător, făcător-rău s.m. (jur.; înv.) Făptaş. Făptuitor. Infractor. Răufăcător. făcătură s.f. 1 (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 2 (fam.) v. Improvizare. Improvizaţie. 3 (fam.) v. Plastografare. Plastografiere. făcâu s.f. (la roata morii de apă; reg.) v. Blid. Căuş. Ciutură. Cupă1, fădâş s.m. (reg) v. Făclier, fădiâş s.m. (înv.) v. Făclier, făclie s.f. I (şi, înv., făclie devânt) faclă, torţă, luşnic, Iuşniţă, măselariţă2, sfeşnic, <înv.> fachie, lampadă, lumânare de vânt, maşala Câteva persoane din cortegiu au făclii în mâini. II fig. 1 flacără, pară1, văpaie. Nimeni nu poate stinge făclia credinţei din sufletele noastre. 2 (astron.) luceafăr, stea. Spre dimineaţă, făcliile se sting pe cer. făclier s.m. făclaş, <înv.> făcliaş. Făclierul face sau vinde făclii. fădieş s.m. (entom.; reg.) v. Licurici (Lampy-ris noctiluca). fădioâră si. facliuţă. fădiuţă s.f. făclioară. făcut1 s.n. 1 confecţie, confecţionare, confecţionat1, executare, fabricare, facere, producere, fabricat. Făcutul bijuteriilor l-a pasionat din tinereţe. Firma sa se ocupă cu făcutul termopanelor. 2 facere, gătire, gătit1, pregătire, făcut pregătit1, preparare, preparat1. Făcutul ciorbei îi ia pe puţin două ore. 3 (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 4 (pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. făcut2, -ă adj. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului făcut. 2 (pop. şi fam.; despre băuturi alcoolice) v. Contrafăcut. Falsificat. 3 (fam.; despre pâr sau, p. ext., despre oameni, mai ales despre femei) v. Coafat2. 4 fig. (fam.; gfum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. făfălug s.m. (tehn.; la moară; reg.) v. Capră. Cumpănă. făgădă s.f. (înv. şi reg.; de obicei constr. cu vb. „ a lua”,„a respecta”,„a ţine)v. Angajament Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbi făgăr s.n. (colect.; bot.; reg.) v. Făget, făgăş s.n. 11 <înv. şi reg.> scursură. Torentele lasă făgaşe pe pantele munţilor. 2 şleau3. Pe drumul nepietruit sunt făgaşe lăsate de roţile vehiculelor. 3 (geomorf.; pop.) v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. II fig. sens, tendinţă, cale, direcţie, drum, linie, duet. Ce făgaş va urma această societate? Făgaşul pe care l-a luat discuţia ar trebui schimbat. făgădăr s.m. (reg.) 1 v. Hangiu. 2 v. Cârciu-mar. făgădăş s.n. (înv. şi reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine’) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduiall Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbă. 2 (de obicei constr. cu vb. „a respecta”, „a ţine”, „a călca’) v. Jurământ. Legământ, făgădări'ţă s.f. (reg.) 1 v. Hangiţă. 2v. Câr-ciumăreasă. Cârciumăriţă. făgădâu s.n. (reg.) 1 v. Birt. Ospătărie. 2 v. Han2. făgădâţ s.n. (înv. şi reg.) 1 (de obicei constr. cu cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine’) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbă. 2 (de obicei constr. cu vb. „a respecta”, „a ţine”, „a călca’) v. Jurământ Legământ, făgădui vb. IV. 11 tr. a promite, a îmbuna. Nu a putut să-i îndeplinească tot ce i-a făgăduit. 2 tr. a se angaja, a se îndatora, a se însărcina, a se obliga, a promite, a se arvuni, a zice, <înv. şi reg.> a jurui, a se prinde, <înv.> a se adeveri, a se apuca, a se oblăgătui, a se lega1. A făgăduit să-şi termine studiul până la sfârşitul lunii. 3 refl. (înv.; despre oameni) v. Jura. 4 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găz- dui. Primi. Ţine. II refl. fig. (înv.; despre oameni) v. Abnega1. Consacra. Dărui. Deda. Dedica. Destina. Devota. Hărăzi. închina, făgăduiălă s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine’) angajament, asigurare, cuvânt, făgăduinţă, legământ, promisiune, vorbă, parolă, făgăduire, <înv. şi reg.> făgadă, făgădaş, făgădeţ, juruită, ju-ruinţă, <înv.> promitere, sfătuit, voroavă, bacalâm. Făgăduielile avocatului îi redau speranţa că fiul ei va fi eliberat. 2 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a respecta”, „a ţine”, „a călca’) v. Jurământ Legământ făgăduinţă s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine’) angajament, asigurare, cuvânt, făgăduială, legământ, promisiune, vorbă, parolă, făgădui-re, <înv. şi reg.> făgadă, făgădaş, făgădeţ, juruită, juruinţă, <înv.> promitere, sfătuit, voroavă, bacalâm. 2 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a respecta”, „a ţine”, „a călca’) v. Jurământ. Legământ, făgădui're s.f. (rar, de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine’) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbă, făgăduit, -ă adj. promis. A spus copiilor povestea făgăduită. I-a dat banii făgăduiţi. făgăduitor, -oăre adj. (rar) v. Promiţător, făgări'e s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Făget, făgăriş s.n. (colect.; bot.; reg) v. Făget, făg^t s.n. (colect.; bot.) făgiş, faga-niş, făgar, făgărie, făgăriş, făgină, făgişte, făierag. Făgetul este o pădure de fag. făgeţeă s.f. (bot; reg.) v. Susai-de-munte (v. susai1). Susai-de-pădure (v. susai1). Su-sai-pădureţ(v. susai1). Susai-sălbatic(v. susai1). Tâlhărea (Mycelis muralis). făgină s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Făget, făgiş s.n. (colect.; bot.; rar) v. Făget, făgişte s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Făget, făgui s.m. (bot; reg.) v. Făguleţ. Făguţ. făguieci s.m. (bot.; pop.) v. Făguleţ. Făguţ. făguleăn s.m. (bot; pop.) v. Făguleţ. Făguţ. făguleţ s.m. (bot) făguţ, făguieci, făgu-lean, făgui. făgurăş s.m. (apic.) făgurel. făgurel s.m. (apic.) făguraş. făgureţi s.m. pl. (înv. şi reg.) v. Barbete. Favoriţi (v. favorit). făguţ s.m. (bot.) făguleţ, făguieci, făgu-lean, făgui. făhi'u s.n. (bot; reg.) v. Garofiţe-de-munte (v. garofiiţă) (Dianthus compactus). făierăg s.n. (colect.; bot.; reg.) v. Făget, făină vb. I. tr., refl. (cosmet.; iron.; compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii, nasul, gâtul lor) v. Pudra. făinăre s.f. (fitopat.) oidium. Făinarea este o boală a plantelor, provocată de unele ciuperci parazite, care se manifestă prin apariţia pe organele atacate a unui praf alb-cenuşiu, asemănător cu făina. făinăt, -ă adj. (cosmet.; iron.; despre oameni sau despre faţa, obrajii, nasul lor) v. Pudrat făină s.f. 1 (ind. alim.) fuină albă cu trei nule = făină albă de trei nule, făină cu trei zerouri. Făina albă cu trei nule este o făină de foarte bună calitate; făină albă de trei nule = faină albă cu trei nule, făină cu trei zerouri;fuinâ cu trei zerouri = făină albă cu trei nule, făină albă de trei nule;/ama de porumb = mălai, făină de păpuşoi, gâf. Mămăliga se face din făină de porumb; (reg.) fuină de nulaş =făină nulaşă = făină pervă = piclă, mudmel. Făina nulaşă este o făină de grâu de calitate superioară; făină de păpuşoi v. Făină de porumb. Mălai. 2 (ind. alim.) făină de ardei = boia, papricaş, paprică, piparcă, piper, piper-roşu. Obişnuieşte să pună în mâncare făină de ardei. 3 (rar) fuină de lemn v. Rume-gătură. Rumeguş. 4 (bot.; pop.) fuină de flori v. Polen1; (reg.)fnină-de-inv. Creţişoară (v. creţişor) (Alchemilla vulgaris). 5 (cosmet; iron.) v. Pudră. făineălă s.f. (cosmet.; iron.) v. Pudraj. Pudrare. făinos, -oăsă adj., s.f. 1 adj. (despre unele fructe) mălăieţ, mălăios, mălăicios, mă-lăietic, mălăieţos, mălăit. Nu-i plac merele făinoase. 2 s.f. pl. (făinoase; ind. alim) paste făinoase(v. pastă). Făinoasele nu sunt recomandate în diete. făinoşă vb. I. refl. (despre fructe) a se mălăieţa, a se mălăi. Unele soiuri de pere se făinoşează. fălăncuri s.n. pl. (culin.; reg.) v. Jumări. fălălăi vb. IV. intr. (reg.; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. fălărăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Lăfăi. fălcăriţă s.f. (med.; pop.) v. Tetanos. fălcătă s.f. (bot; reg.) v. Suliţică (Dorycnium herbaceum). fălcăţeă s.f. (bot; reg.) 1 v. Pojamiţl Sunătoare (Hypericum perforatum). 2 v. Sunătoare (Hypericum maculatum). fălcătie s.f. (bot.; reg.) v. Suliţică (Dorycnium herbaceum). fălceă s.f. (tehn.) 1 (la războiul de ţesut) bată, băteală, braţ, brăţară, fofează, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. Fălcelele sunt unite în partea de sus cu arţarul, iar în partea de jos cu vata-lele. 2 (la car) falcă, fălcuţă. Piscul carului se leagă de osia de dinainte prinfălcele. 3 (la meliţă) şiştor. înfălcele intră limba. 4 (la sanie; pop.) v. Talpă. Tălpig. 5 (la fundul carului sau al căruţei; reg.) v. Spetează. 6 (la grapă; reg.) v. Stinghie. fălcior s.m. (anat; pop.) v. Fălcuţl fălcuţă s.f. 1 (anat.) fălcior. 2 (tehn.; la car; reg.) v. Falcă. Fălcea. făleţ, -eăţă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Fudul. Grandoman. Infatuat închipuit încrezut înfumurat. îngâmfat Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 2 v. Fanfaron. Lăudăros, făli vb. IV. 1 refL (despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu’) a se fuduli, a se lăuda, a se mândri, a se lăfăi, a se făloşi, a se ocoşi, a se pieptoşi, a se sfăli, a se sfeti, a se smeri, <înv.> a se fălui, a se lustrui. Copiii se fălesc cu hainele noi. 2 refl. (despre oameni) a se crede, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâm- 605 | fa, a se lăuda, a se mândri, a se semeţi, a se tru-fi1, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmâridri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfăla, a se marţafoi2, a se burica, a se furlandisi, a se îngurguţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se făloşi, a se mar-ghioli, a se născocorî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfătoşi, a se trufăli, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaî-nălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufă-şi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălora, a se încondura, a se înălţa, a se lăţi, a se ridica, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău - prea te făleşti!3 tr. {înv.; compl indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi Proslă- vi. Slăvi. Venera. făli'e s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Fast1. Lux. Măreţie. Pompă2. Somptuozitate. Splendoare. 2 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezum-ţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, fălrncă s.f. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu, fălnicie s.f. (înv.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. fălos, -oâsă adj. 1 (în opoz. cu „urât”; pop.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 2 (pop.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut, înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş, Vanitos. 3 (pop.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Mândru. Semeţ. Ţanţoş. 4 (înv. şi reg.; despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) v. Falnic. Grandios. Impozant. Impresionant Impunător. Magnific. Maiestuos. Măreţ Semeţ Splendid. 5 (înv.) v. Falnic. Glorios. făloşenie s.f. 1 (pop.) v. Demnitate. Mândrie. Semeţie. 2 (reg.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţi Trufie. Vanitate. făloşi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu) v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri. 2 v. Crede. Făli Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. făloşi'e s.f. 1 (pop.) v. Demnitate. Mândrie. Semeţie. 2 (reg.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 3 (arg.) v. Bărbăţie. Masculinitate. Sex-appeal. Virilitate, fălţui vb. IV. tr. (tehn.) a lămbui.A fălţuit ţiglele pentru a permite îmbinarea lor. fălţuiâlă s.f. (tehn.) fălţuire, fălţuit, lămbuire. fălţuire s.f. 1 (tehn.) fălţuiâlă, fălţuit, lămbuire. Prin fălţuire se execută falţuri la scânduri, ţigle etc. pentru a permite îmbinarea lor. 2 (ind. piei.) egalizare. Grosimea pieilor tăbăcite este uniformizată pe toată întinderea lor prin fălţuire. fălţuit s.n. (tehn.) fălţuiâlă, fălţuire, lămbuire. făluî vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. 2 refl. (despre oameni; de obicei cu determ introduse prin prep. „cu’) v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri. fănărâş s.m. (entom.; reg.) v. Licurici (Lam-pyris noctiluca). făptaş,-ă s.m., s.f. (jur.) 1 făptuitor, infractor, răufăcător, răufăptaş, <înv.> făcător-de-rău, făcător-de-rele, făcător-rău, lotru, ilegalist, interlop. Făptaşul a fost arestat. 2 autor, făptuitor, <înv.> pricinuitor, vinovat. Făptaşul crimei a fost condamnat la ani grei de închisoare. Făptoriul s.m. art (relig; înv.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etem). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputemicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). făptui vb. IV. tr. (compl. indică fapte rele, infracţiuni, accidente, erori, abuzuri etc.) a comite2, a face, a săvârşi, <înv. şi pop.> a lucra, <înv.> a plini, a urma. A făptuit o crimă. făptuire s.f. comitere, facere, săvârşire. Este judecat pentru făptuirea unor crime. făptuitor, -oâre s.m., s.f. (jur.) 1 făptaş, infractor, răufăcător, răufăptaş, <înv.> făcă-tor-de-rău, făcător-de-rele, făcător-rău, lotru, ilegalist, interlop. 2 autor, făptuitor, <înv.> pricinuitor, vinovat, făptură s.f. 11 (zool.) animal, creatură, dobitoc, fiinţă, necuvântător, vietate, vieţuitoare (v. vieţuitor), <înv. şi pop.> lighioană, <înv. şi reg.> suflător, vită, <înv.> dihanie, săzdanie, suflătură, suflare, zidire, zidituri în natură există încă multe făpturi necunoscute de om. 2 fiinţă, om, persoană, viaţă, <înv.> fire, trup, ţipenie, os. Mediciisalvează multe făpturi în cariera lor. 3 om, persoană, fărădelege inimă. Actorul a fermecat toate făpturile din sală. 4 (adesea cu determ. „întreagă”, „toată') fire, lume, natură, univers. Lumina dimineţii se revarsă peste toată făptura. 5 (în relig. politeiste; înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu II1 alură, aspect, chip, fason, înfăţişare, văz, vedere, exterior, <înv.> podoabă, podobie, port1, şeruitură, stambă. Coafura îi strică toată făptura. 2 înălţime, statură, talie, <înv. şi pop.> boi2, stat3, lungime, <înv. şi reg.> stare. Se deosebeşte de colegii lui prin făptura sa atletică. 3 (înv.) v. Aspect Configuraţie. Conformaţie. Fizionomie. Formi înfăţişare. Profil. Structură, fâră prep., conj. coord. advers. I prep. 1 (exprimă ideea de excludere sau negarea asocierii) <înv.> bez. Au mers în vizită fără copii 2 (mai ales în operaţii aritmetice de scădere) minus. Trei fără doi fac unu. I-a adus toată colecţia de ziare, fâră trei numere care sunt lipsă. II conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.; după o negaţie sau după o prop. neg; reg.) v. Ci. Dar1. Dimpotrivă. însă. Numai. fâră-de-cinste s.f. (înv.) v. Deloialitate. Im-probitate. Incorectitudine. Necinste. Necorec-titudine. Rea-credinţă. fâră-de-dumnezeire s.f. (filos., relig.; înv.) v. Ateism. Necredinţă. Păgânism. fâră-de-omenie s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Incle-menţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, fâră-minte s.f. (psih.; înv.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie, fâră-moarte s.f. (exprimă durata absolută; înv.) v. Eternitate. Nemurire. Vecie. Veşnicie, fără-omenire s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemen-ţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, fâră-veste s.f. (înv.) v. Nesiguranţă. Pericol. Primejdie. fâră-voroavă s.f. (înv.) v. Linişte. Tăcere, fâră-vreme s.f. (biol; înv.) v. Maturitate, fărădelege s.f., adj. invar. I s.f. abjecţie, abominaţie, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemăciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necura-ţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice fărăfund fărădelege. II adj. invar. (înv.) 1 (despre oameni) v. Abject Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit Nemernic. Netrebnic Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. TurpicL fărăfund s.n. (geomorf.; înv.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. fărălegi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) <înv.> a fărălegiui. fărălegiui vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) <înv.> a fărălegi. A fărălegiuit multe ticăloşii în viaţă. fărălegiuitor, -oare adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Abject Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 2 s.m., s.f. (relig.) v. Păcătos. fărâmă vb. 1.1 tr. (pop.; compl. indică obiecte, corpuri solide) v. Sfărâma. Zdrobi. 2 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică obiecte ori materiale friabile) v. Casa. Sfărâma. Sparge. Zdrobi. 3 tr. (pop.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. 4tr.,refl. (pop.; compl. sau sub. indică culturi, plante, pământuri cultivate etc.) v. Distruge. Nimici. Strica. 5 refl. (nav.; înv.; despre nave) v. Naufragia. fărâmăre s.f. 1 (pop.) v. Sfărâmare. Zdrobire. 2 (pop.) v. Casare. Sfărâmare. Spargere. Zdrobire. 3 (med., med. vet.; înv. şi reg.) fărâmăre de inimă v. Colică. Crampă. Spasm, fărâmăt, -ă adj. (pop.) 1 (despre obiecte, corpuri solide) v. Sfărâmat. Zdrobit. 2 (despre obiecte sau materiale friabile) v. Casat Sfărâmat Spart2. Zdrobit. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Sfărâmat Strivit Zdrobit, fărâmă s.f. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bucăţică, pic1, bucăcioară, bucăţea, mangotă, mangură, scra-mură, smic, smicăraie, smicurătură, ţie1, zdrea-lă, <înv.> smicea. I-a dat pisicii o fărâmă de pâine unsă cu unt. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) firimitură, fărâmătură, sfărâmă, smic, zdrobonete, zdrobură. Pe faţa de masă sunt numai fărâme de pâine. 3 fir, pic1, picătură, pişcătură, strop, ţâră1, piculete, sleamă, strelici, sămânţă, sâmbure. Nu a rămas nicio fărâmă din brânza abia cumpărată. 4 ciob, spărtură, ţandără, <înv. şi pop.> căţuie, hârb, breanc, şplităr, tioc, troacă, <înv.> ostrac. A luat o fărâmă de geam şi a tăiat cu el sfoara. 5 (la pl. fărâme; pop. şi fam.) v. Rest. Rămăşiţă1. II fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bob1, dram, fir, grăunte, pic1, picătură, sămânţă, sâmbure, scânteie, strop. Nu are nicio fărâmă de mulţumire. fărâmătură s.f. 1 bucăţică, sfărâmătură, drob1. Din cozonac n-a mai rămas nicio fărâmătură. 2 (reg.) v. Sfărâmătură. 3 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Fărâmă. Firimitură. fărâmături vb. IV. tr. (reg.; compl. indică materii, materiale etc. dure) v. Amănunţi Conca-sa. Fărâmiţa. Mărunţi. Sfărâma. Zdrobi, fărâmi vb. IV. tr. (reg.; compl. sau sub. indică materii, materiale etc. dure) v. Amănunţi. Con-casa. Fărâmiţa. Mărunţi. Sfărâma. Zdrobi, fărâmică vb. I. tr. (reg.; compl. sau sub. indică materii, materiale etc. durfiv. Amănunţi. Con-casa. Fărâmiţa. Mărunţi. Sfărâma. Zdrobi, fărâmicăre s.f. (reg.) v. Amănunţire. Amănunţit1. Concasare. Fărâmiţare. Fărâmiţat1. Mărunţire. Sfărâmare. Zdrobire, fărâmicăt, -ă adj. (reg.; despre materii, materiale etc. dure) v. Amănunţit2. Concasat. Fărâmiţat2. Mărunţit2. Sfărâmat. Zdrobit, fărâmică s.f. (pop.) v. Fărâmiţă, fărâmicios, -oăsă adj. (despre materii, materiale etc. dure) friabil, sfărâmicios, nisipos, scrupos, sfărmos, spărtigos, zdro-buros, zguros. Pământul lutos devine fărâmicios. Malurile râului sunt fărâmicioase. fărâmi're s.f. (pop.) v. Sfărâmare. Zdrobire, fărâmiţă vb. I. tr. (compl. indică materii, materiale etc. dure) a amănunţi, a concasa, a mărunţi, a sfărâma, a zdrobi, a zdruci, a fărâmături, a fărâmi, a fărâmică, a mleci, a nimica, a sfărmuri, a sparge, a tohoci, a zdro-bica, a zdruhăi. A fărâmiţat asfaltul pentru a reface structura drumului. fărâmiţare s.f. amănunţire, amănunţit1, concasare, fărâmiţat1, mărunţire, sfărâmare, zdrobire, zdrucire, fărâmicăre. Fărâmiţarea asfaltului se face cu maşini speciale. fărâmiţat1 s.n. amănunţire, amănunţit1, concasare, fărâmiţare, mărunţire, sfărâmare, zdrobire, zdrucire, fărâmicăre. fărâmiţăt2, -ă adj. (despre materii, materiale etc. dure) amănunţit2, concasat, mărunţit2, sfărâmat, zdrobit, zdrucit, fărâmi-cat, mlecit. Asfaltul fărâmiţat este încărcat într-un camion. fărâmiţă s.f. fărâmică. A strâns fărâmiţele de pâine de pe covor. fărbuî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, care arată culoarea) v. Colora. Vopsi fărbufre s.f. (reg.) v. Colorare. Colorat1. Vopsire. Vopsit1. fărbui't -ă adj. (reg.; despre obiecte, materiale etc.) v. Colorat2. Vopsit2. fărfălâi s.m. pl. (bot; reg.) v. Călţunaş. Con- durul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum ma- jus). fărgătâu s.n. (tehn.; reg) 1 v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. 2 v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare. fărmăcitură s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. fărşăngâr s.m. (reg.) 1 (la sărbătorile din ajunul postului de Paşte) fărşingoi. Fărşăn-garul este un om mascat şi îmbrăcat în costum de carnaval, care face farse sătenibr. 2 (la nunţile ţărăneşti) măscuraş1. Fărşăngarii sunt călăreţi mascaţi care fac comicării.. fărşingoi s.m. (la sărbătorile din ajunul postului de Paşte; reg.) fărşăngâr. 1606 fărtăciune s.f. (înv. şi pop.) 1 v. Frăţie de cruce. 2 v. Tovărăşie. fărtăţîe s.f. (înv. şi pop.) 1 v. Frăţie de cruce. 2 v. Tovărăşie. făsăică s.f. (bot; reg.) v. Fasole (Phaseolus multiflorus). făscioără s.f. (înv.) v. Fasciculă. făscuţă s.f. (bot; reg.) v. Oreşniţă (Lathyrus tuberosus). făsuică s.f. (bot; pop.) v. Linte (Lens culinaris). făsui'ţă s.f. (bot; pop.) 1 v. Oreşniţă (Lathyrus tuberosus). 2 v. Linte (Lens culinaris). 3 v. Fasole (Phaseolus vulgaris). făşă vb. I. tr. (pop.; compl. indică sugari) v. înfăşa. făşăşeă s.f. (pop.) făşoară, făşuţă. Fă-şăşeaua se foloseşte la înfăşatul unui copil, legându-se peste scutece. făşat, -ă adj. (pop.; despre sugari) v. înfăşat, făşăţel, -ea adj. (pop.; despre sugari) v. înfăşat. fâşia vb. I. tr. (reg.; compl. indică sugari) v. înfăşa. făşieţel, -ea adj. (pop.; despre sugari) v. înfăşat. făşoără s.f. (pop.) făşăşea, făşuţă. făşuţă s.f. (pop.) făşăşea, făşoară. făt s.m. 1 (anat.) copil nenăscut (v. copil1), fetus. Şi-a văzut fătul la ecograf. 2 (înv. şi pop.) v. Copil1.3 (înv. şi pop.) v. Băiat 4 (înv. şi pop.; de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) v. Băiat. Copil1. Fecior. Fiu. 5 (zool; pop.) v. Pui1. făta vb. I tr. (biol.) 1 (despre mamifere femele; compl. indică pui) a face, a naşte, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a pui2. Căţeluşa a fătat 8 pui. 2 (deprec.; despre femei; compl. indică feţi) v. Face. Naşte, fătană s.f. (pop.; deprec.) fătăciune. După o fătare prematură, puii de pisică au fost ţinuţi în incubator. fătat s.n. (biol.) fătare, naştere, parturiţie, <înv. şi pop.> fătăciune. fătăciune s.f. I (înv. şi pop.) 1 (colect.) <înv.> fatătură. Fătăciunea reprezintă totalitatea puilor fătaţi. 2 (concr.) fătătoare. Fătăciunea este locul unde fată animalele. II (biol; înv. şi pop.) v. Fătare. Fătat. Naştere. Parturiţie. III (anat; reg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). fătălău s.m. 1 (pop. şi fam.; glum) feteloi, fetelotcă, fitincău. Fătălăul are comportament şi apucături de fată. 2 (pop.; deprec.) fătăloâncă, fătătoi, fătoc, fătocinl Fătoiul este o fată cu trăsături bărbăteşti. fătucă s.f. (pop: şi fam.) v. Copilă. Fetiţi fâlfâi fătuică s.f. (reg.) v. Copilă. Fetiţă, fătuţă s.f. (reg) v. Copilă. Fetiţă, făţâ vb. I. tr. ,refl. (reg.; compl. sau sub. indică anumite alimente, mâncăruri care se coc) v. Rumeni. făţâre s.f. (reg.) v. Faţă de masă. făţarnic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. caiafe, ipocrit, machiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, balamut, proclet, <înv.> crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, telpiz, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, conte, mâncător de căcat, mâncător de rahat. U dispreţuia considerându-l un făţarnic jalnic. 2 adj. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefecut, şiret3, viclean, fariseean, ma-chiavelistic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, feţărit, meş-teşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie făţarnică, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie făţarnică. făţărivb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Arăta. Face. Poza. Preface. Simula, făţări'e s.f. (înv.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug. făţărit, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefecut. Şiret3. Viclean, făţarnici vb. IV. (înv.) 1 refl. (despre oameni) v. Arăta. Face. Poza. Preface. Simula. 2 tr. (compl. indică mai ales oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) v. Avantaja. Favoriza. Parţializa. Părtini. Privilegia. Proteja, făţărnicie s.f. duplicitate, falsitate, fariseism, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), feţărie, hâtrie, ipo-cris, ipocritism, prefecanie, prefecătură, procle-ţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi făţărnicia şi să spui adevărul. făţiş, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni, mai ales despre oponenţi, opozanţi) declarat, deschis, manifest, mărturisit2, recunoscut, vădit. Judecătorul este un duşman făţiş al corupţiei. 2 (despre războaie, conflicte, certuri etc.) declarat, manifest, deschis. Conflictul făţiş din- tre ei durează de mulţi ani. 3 (despre afirmaţii, aluzii etc. ale oamenilor) direct, ponc. A trecut la ameninţări făţişe. Nu răspunde provocărilor făţişe. Aluziile sale suntfăţişe. 4 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) clar, desluşit, evident, limpede, manifest, vădit, vizibil, aparent, <înv.> lămurit, vegheat2, conturat. Supărarea lui este făţişă. Afişează o bucurie făţişă că afacerile îi merg bine. II adv. (modal; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) cinstit, deschis, direct, franc2, sincer, <înv.> aievea, ave-dere, înfeţişat, neted, verde. I-a spus făţiş, în faţă, că trebuie să-şi respecte cuvântul dat. făţoâie s.f. (reg) v. Faţă de masă. făţos, -oăsă adj.1 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe; iron.) v. Urât2. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni; arg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. făţui'vb. IV. tr. I I (constr.; compl. indică tencuială, mortar, beton etc.) a drişcui. Zidarul a făţuit tencuiala. 2 (constr.; compl. indică pereţi, ziduri etc.) a netezi, a nivela, a obli. A făţuit cu şmirghel peretele dat cu glet. 3 (compl. indică suprafeţele netede ale unor obiecte) a lustrui, <înv.> a lustra, a perdăfui. Făţuieşte o tavă de argint. A făţuit mobila cu o soluţie specială. 4 (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplă-rie; pop.; compl. indică scânduri, obiecte din lemn etc.) v. Gelui. Rindela. Rindelui. II fig. (pop.; compl indică oameni) v. Pălmui. Plesni, făţuială s.f. 11 (constr.) drişcuire, drişcuit, feţuire, feţuit1, drişcuială. Zidarul a făcut făţuiala tencuielii pereţilor. 2 (constr.) feţuire, feţuit1, netezire, nivelare. Făţuiala pereţilor este obligatorie înainte de văruit. 3 feţuire, feţuit1, lustruire, lustruit1, lustruială, lustruitură, <înv.> lustru. Este ocupată cu făţuiala unei tăvi de argint. 4 (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; pop.) v. Geluire. Geluit1. Rindelare. Rindeluire. Rindeluit1. II fig. (pop.) v. Pălmu-ială. Pălmuire. făţuire s.f. 11 (constr.) drişcuire, drişcuit, fe-ţuială, feţuit1, drişcuială. 2 (constr.) feţu-ială, feţuit1, netezire, nivelare. 3 feţuială, feţuit1, lustruire, lustruit1, lustruială, lustruitură, <înv.> lustru. 4 (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; pop.) v. Geluire. Geluit1. Rindelare. Rindeluire. Rindeluit1. II fig. (pop.) v. Pălmu-ială. Pălmuire. făţuit1 s.n. 1 (constr.) drişcuire, drişcuit, feţuială, feţuire, drişcuială. 2 (constr.) feţuială, feţuire, netezire, nivelare. 3 feţuială, feţuire, lustruire, lustruit1, lustruială, lustruitură, <înv.> lustru. 4 (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; pop.) v. Geluire. Geluit1. Rindelare. Rindeluire. Rindeluit1. făţuit2, -ă adj. 1 (constr.; despre pereţi, ziduri etc.) netezit2, nivelat2. Zidurile făţuite vor fi văruite. 2 (despre suprafeţele netede ale unor obiecte).lustruit2. Tava de argint făţuită stră-luceşteMobilafăţuită sclipeşte în lumina can-delabrului. făţuitor, -oăre s.f., s.n. 1 s.f. (constr.) drişcă, mala, netezitoare, palmieră, şimitău. Cu făţuitoarea se netezeşte tencuiala, mortarul sau betonul. 2 s.n. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; pop.) v. Rindea. făurar1 s.m. 1 (înv. şi reg.) v. Fierar. 2 fig. creator, feuritor, înfăptuitor, născocitor, plăs-muitor, realizator, demiurg, clăditor, tată, faur1. făurăr2 s.m. invar, (pop.) v. Februarie. făurări'e1 s.f. (reg.) v. Fierărie1. făurărîe2 s.f. (reg.) v. Fierărie2. Fierărit. făuri vb. IV. tr. 1 (compl. indică state) a crea, a face, a forma, a înfăptui, a întemeia, a realiza, <înv.> a ijderi, a întemelia, a plămădi, a forja. Are meritul de a fi făurit un stat naţional unitar. 2 (compl. indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a forma, a funda, a institui, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a erija, a statornici, a an-tretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi A făurit prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a făurit o şcoală de actorie. 3 (compl. indică bunuri materiale, valori artistice etc.) a efectua, a executa, a face, a înfăptui, a realiza, a săvârşi, <înv.> a unelti. Sculptorul a făurit statuia ecvestră a domnitorului. făurie1 s.f. (reg.) v. Fierărie1. făurie2 s.f. (reg.) v. Fierărie2. Fierărit. făurire s.f. 1 creare, formare, înfăptuire, întemeiere, realizare. Făurirea statului naţional unitar a fost sărbătorită cu mare bucurie. 2 constituire, creare, formare, fundare, instituire, înfiinţare, întemeiere, organizare, statornicire, <înv.> sistisire, urzire. Se mândreşte cu făurirea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru făurirea unei şcoli de actorie. 3 executare, execuţie, facere, realizare. Făurirea unei astfel de statui a cerut dăruire totală din partea artistului. făurişte s.f. (reg.) v. Fierărie1, făuritor, -oâre s.m., s.f. 1 creator, demiurg, înfăptuitor, născocitor, plăsmuitor, realizator, artefice, <înv.> ijderitor, săvârşitor, scor-nitor, sfârşitor, statomicitor, făurar1, clăditor, tată, faur1. Petrarca este făuritorul poeziei de dragoste italiene. 2 creator, fondator, întemeietor, statomicitor, <înv.> tocmitor, părinte, clăditor, tată. Savantul este făuritorul unei importante şcoli lingvistice. făuşel s.m. (reg.) v. Ou. fâicav, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit. fâicăvi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Bâlbâi. Gângăvi. Gângâi. fâlfă s.f. (iht.; reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Alburnus alburnus). fâlfâi vb. IV. 1 intr. (despre păsări; de obicei urmat de determ. „din aripi) a flutura, a pâlpâi, a sfârâi, a păbâi, a vântura. Şoimul fâlfâie din aripi. 2 intr. (despre pânze, steaguri, batiste etc.) a flutura, a vâlvâi. Drapelul fâlfâie în bătaia vântului. 3 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) a agita, a clătina, a flutura, a vântura, a fluştura, <înv. şi reg.> a pălăi, a pălălăi, a zbura, a mătăhăi, mătălăi. După ostilităţi, un soldat din fâlfâială trupele învinse fâlfâie un steag alb, în semn de capitulare. 4 intr. (pop.; despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) v. Licări. Pâlpâi. Sclipi. Tremura. Vibra, fâlfâială s.f. bătaie, bătaie de aripi, fâlfâire, fâlfâit, fâlfâitură, fluturare, fluturat, pâlpâire, pâl-pâit, pârâială, pârâit, pârâitură, plescăitură, scuturare, scuturat1, sfârâială, sfârâit1, sfârâituri Se aude fâlfâiala de aripi a stolului de păsări. fâlfâire s.f. bătaie, bătaie de aripi, fâlfâială, fâlfâit, fâlfâitură, fluturare, fluturat, pâlpâire, pâl-pâit, pârâială, pârâit, pârâitură, plescăitură, scuturare, scuturat1, sfârâială, sfârâit1, sfârâituri fâlfâit s.n. bătaie, bătaie de aripi, fâlfâială, fâlfâire, fâlfâitură, fluturare, fluturat, pâlpâire, pâlpâit, pârâială, pârâit, pârâitură, plescăitură, scuturare, scuturat1, sfârâială, sfârâit1, sfârâituri fâlfâitor, -oare adj., s.f. I adj. 1 (despre pânze, steaguri, batiste etc.) fluturător, <înv.> plutind. Pe acoperişul palatului se vede steagul fâlfâitor în bătaia vântului. 2 (pop.; despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) v. Pâlpâitor. Tremurat2. Tremurător. Vibrator2. II s.f. (bot; reg.) v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media). fâlfâitură s.f. bătaie, bătaie de aripi, fâlfâială, fâlfâire, fâlfâit, fluturare, fluturat, pâlpâire, pâlpâit, pârâială, pârâit, pârâitură, plescăitură, scuturare, scuturat1, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură. fân s.n. I fânaţ. Căruţaşul dă fân cailor. II (bot; reg.) 1 (şi fân-de-livadă) v. Firicea. Firişor. Firuşoară (w.firuşor). Firuţă (Poapra-tensis). 2 (şi fân-de-livadă) v. Firicea. Firuşor. Firuţă (Poa annua). 3 (şi fân-de-livadă) v. Iar-bă-deasă (Poa nemoralis). 4 (şi fân-de-livadă) v. Firuşca-şopârlelor (v.firuşcă) (Poa alpina). 5 (şi fân-de-livezi) v. Şovar-de-munte (Poa trivialis). 6 (şifân-semănat) v. Dughie (Setaria italica). 7 (art.)fânul-cămilei =fânul-câi-neluiv. Micşunea-de-baltl Micşuneaua-apei (v. micşunea). Roşăţea (Butomus umbellatus). fânăr s.n. (constr.) fânariţă. înfânar se depozitează fânul fânariţă s.f. (reg.) 1 (constr.)v. Fanar. 2 v. Iesle, fânâţ s.n. 1 cositură, fâneaţă, fânărie, prat. A încărcat fânaţul în căruţă. 2 (pop.) v. Fân. fânărăş s.n. 1 (entom.; înv. şi reg.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). 2 (înv.) <înv.> fânărel. îşi caută cheile în lumina palidă a unuifânăraş. fânărel s.n. (înv.) <înv.> fânăraş. fânărie s.f. (pop.) v. Cositurl Fânaţ. Fâneaţă. fâneaţă s.f. cositură, fânaţ, fânărie, prat. fântânar s.m. puţar, fântânier, <înv.> suiulgiu. Fântânarul construieşte, repară sau întreţine fântâni. fântână s.f. 11 apă, puţ, bunar,butălău, calabatină, ghiran, <înv.> cişmea. S-a dus la fântâna din curte şi a scos o găleată. 2 fântână arteziană = arteziană, havuz, fântână ţâşnitoare, ţâşnitoare, puţ, puţ artezian, ţip, <înv.> apă ţâşnitoare, aruncător de apă, fântână săltătoare, fântână săritoare, şadârvan. în parc este o splendidă fântână arteziană lucrată în marmură; (rar) fântână ţâşnitoare v. Arteziană. Fântână arteziană. Havuz; (înv.) fântână săltătoare = fântână săritoare v. Artezianl Fântână arteziană. Havuz. 3 (hidrol; înv.) v. Izvor. Matcă. Obârşie. 4 (anat; arg.) v. Vagin. II fig. (înv.) v. început. Obârşie. Origine. Provenienţă. Sorginte. Sursă. fântânea s.f. fântânică^fantânioară, fântâniţă, fântânuţă. fântânică s.f. 1 fântânea, fântânioară, fântâniţă, fântânuţă. 2 (bot.; pop.) v. Coada-mâ-ţei-de-baltă (v. coadă) (Sphagnum cymbifolium). fântânier s.m. (reg.) v. Fântânar, fântânioară s.f. fântânea, fântânică, fântâniţă, fântânuţă. fântâniţă s.f. fântânea, fântânică, fântânioară, fântânuţă. fântânuţă s.f. fântânea, fântânică, fântânioară, fântâniţă. fârn, fârnă adj. (reg.; despre oameni) v. Fâr-nâit2. Fonf. Fonfait. Fornăit2, fârnâi vb. IV. intr. (despre oameni) a fonfai, a fomăi, a smiorcăi, a fon-fani, a mohnăi, a mondăni, a onănăi, a sfomăi. Fâmâie când vorbeşte din cauza deviaţiei de sept. fârnâiălă s.f. fâmâire, fâmâit1, fonfaială, fomă-ială. Fâmâiala este cauzată de deviaţia de sept. fârnâi're s.f. fâmâială, fâmâit1, fonfaială, for-năială. fâmâit1 s.n. fâmâială, fâmâire, fonfaială, for-năială. fâmâit2, -ă adj., s.m., s.f. fonf, fonfait, fornăit2, fonfanit, fârn, mohnăit, onănăit Băiatul fâmâit este adesea ridiculizat de colegi. fârtâi s.n. (reg.) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Sfert. 2 v. Pătrime. Sfert, fârtat s.m. (pop.) 1 v. Amic. Apropiat Prieten. 2 v. Frate de cruce. 3 v. Tovarăş, fârtăţi'e s.f. (reg.) 1 v. Amiciţie. Prietenie. 2 v. Frăţie de cruce. 3 v. Tovărăşie, fârţă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fârţoagă s.f. (arg.) v. Cocoţi Demimondeni Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fârţos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant Denigrator. Detractor. Ponegritor. fâs s.n I {fiziol; pop.) v. Flatulenţl Gaz1. II (fam.) 1 v. Eşec. Fiasco. Insucces. Nereuşită (v. nereuşit). 2 v. Decepţie. Dezabuzare. Dezamăgire. Deziluzie. Deziluzionare. Frustrare. Frustraţie. fâsăi s.n. (bot.; reg.) v. Fasole (Phaseolus vulgaris). fâsă s.f. (iht.; reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). 1608 fâsâi vb. IV. intr. 11 (despre unele animale, păsări sau insecte) a sâsâi2, a şâşâi, a şuiera, a gâsâi. Şerpii fâsâie. 2 (despre unele fiinţe) a fosăi. Este atât de răguşit, încât nu poate decât să fâsâie. 3 (mai ales despre lemne verzi, cetină) a sâsâi. Lemnele fâsâie în sobă. 4 (despre obiecte înfierbântate aruncate în apă rece) a forcoti. Piatra încinsă fâsâie în căldarea cu apă. II (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. fâsâiâlă s.f. 1 fâsâire, fâsâit, fâsâitură, sâsâială, sâsâire,sâsâit1, sâsâitură, şuier, şuierat1, şuierături Fâsâiala şerpilor este înfricoşătoare. 2 fâsâire, fâsâit, fâsâitură, fosăiall La deschiderea unei sticle cu apă minerală, se aude o fâsâiala scurtă. 3 (fiziol; pop.) v. Flatulenţl Gaz1, fâsâire s.f. 1 fâsâială fâsâit, fâsâitură, sâsâială, sâsâire, sâsâit1, sâsâitură, şuier, şuierat1, şuierătură. 2 fâsâială, fâsâit, fâsâitură, fosăiall fâsâit s.n. 1 fâsâială fâsâire, fâsâitură, sâsâială, sâsâire, sâsâit1, sâsâitură, şuier, şuierat1, şuierături 2 fâsâială, fâsâire, fâsâitură, fosăiall fâsâitură s.f. 1 fâsâială, fâsâire, fâsâit, sâsâială, sâsâire, sâsâit1, sâsâitură, şuier, şuierat1, şuierătură. 2 fâsâială, fâsâire, fâsâit, fosăiall fâstâceâlă s.f. (mai ales fam.) fâstâcire, intimidare, încurcare, zăpăceală, zăpăcire, rătuteală, <înv.> înfricoşătură, pierdere, fâstâci vb. IV. refl. (mai ales fam.; despre oameni) a se intimida, a se încurca, a se zăpăci, a se îngăimăci, a se îngurzi, a se rătuti, a se teşmeni, a se ului1, a se învălmăşi, a se pierde, a se vălmăşi, a se ienăci, a se îngăimăci. Fâstâcindu-se, nu a ştiut ce să răspundă. fâstâcire s.f. (mai ales fam.) fâstâceâlă, intimidare, încurcare, zăpăcire, rătuteală, <înv.> înfricoşătură, pierdere. Fâstâcirea ei în faţa comisiei de examinare era vizibilă. fâstâcit -ă adj. (mai ales fam.; despre oameni) intimidat, încurcat2, zăpăcit, rătutit, teşmenit, învălmăşit, îngălmăcit. Fâstâcită, nu a ştiut ce să răspundă. fâşs.n. balon2, balonzaid, fulgarin, impermeabil, manta, manta de ploaie, trend, trencicot, parpalac, prelată, tranţifluer. Şi-a cumpărat un fâş pentru timp ploios. fâşâi vb. IV. intr. 1 (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a foşăi, a foşni, a fremăta, a sima, a susura, a şâşâi, a şopoti, a şoşoi2, a şuşoti, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. Frunzele fâşâie în bătaia vântului. 2 (despre hârtie, mătase etc.) a foşni. Hârtiile răsfoite fâşâie. Mătasea rochiei fâşâie plăcut. fâşâiălă s.f. 1 fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâs-net, şoaptă. Dinspre pădure se aude fâ-şâiala frunzelor în bătaia vântului. 2 fâşâire, fâşâit, fâşâitură, foşnet, foşnire, foşnit, foşnitu-ră, sâsâire, sunare, sunat, fojgăiturl O enervează fâşâiala hârtiilor răsfoite. fecioară fâşâire s.f. 1 fâşâială, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâs-net, şoaptă. 2 fâşâială, fâşâit, fâşâitură, foşnet, foşnire, foşnit, foşnitură, sâsâire, sunare, sunat, fojgăitură. fâşâit s.n. 1 fâşâială, fâşâire, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâs-net, şoaptă. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâitură, foşnet, foşnire, foşnit, foşnitură, sâsâire, sunare, sunat, fojgăitură. fâşâitâr, -oâre adj. {despre hârtie, mătase etc.) foşnitor. Mătase fâşâitoare. fâşâitură s.f. fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, foşnitură, sâsâire, sunare, sunat, fojgăitură. fâşcâft s.n. (reg.) v. Fluier. Fluierat. Fluierătură. Şuier. Şuierat1. Şuierătură, fâşcâitură s.f. (reg.) v. Fluier. Fluierat. Fluierătură. Şuier. Şuierat1. Şuierătură, fâşie s.f. 11 panglică, şuviţă, limbă, <înv. şi reg.> sfâşie, fâşie, pleasnă, şuşăniţă, <înv.> platoviţă. Materialul a fost tăiatîn fâşii egale. 2 bandă2, bantă, ştraif. Croitorul coase o fâşie la pantaloni. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bucată, limbă, petic, sprânceană, <înv.> platoviţă. I-a luat abuziv o fâşie de teren. O fâşie de pădure a fost tăiată. 4 (med., med. vet; reg.) v. Bandaj. Faşă. Pansament. Tifon. II (de obicei determ. prin „de lumina ”) dâră, dungă, fascicul, rază, proiecţie, fum, pânză, sprânceană, şuviţă, trâmbă. O fâşie de lumină pătrunde pe sub uşă. fâşioâră s.f. fâşiuţă. fâşiuţă s.f. fâşioară. fâşm vb. IV. tr. (reg.; compl. indică bunuri, bani etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, fâşticâ vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Fofila. Furişa. Strecura. faţă s.f. (iht.) 1 baboi, băbuşcă, juvete. Fâţă este numele generic pentru peştele mărunt de apă dulce. 2 (reg.) v. Fufe. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). 3 (reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). fâţâi vb. IV. 1 tr., intr. (pop. şi fam.; despre unele animale şi păsări; cu determ. introduse prin prep. „din”) v. Da2. 2 refl. (fam.; despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. 3 refl. (fam.; mai ales despre femei) a se frichini. Tânăra se fâţâie prin faţa lui, pentru a-i trezi interesul. fâţâiâlă s.f. (fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Fo-ială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. fâţâi're s.f. (fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Foia-lă. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. fâţâi't s.n. (fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. fâţâitură s.f. 1 (pop.şifam.) bâţâială, bâţâitură. Câinele nu încetează cu fâţâitură cozii. 2 (fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. feămin s.m. (reg.) v. Burlac1. Cavaler. Celibatar. Flăcău. Holtei1. febleţe s.f. slăbiciune. Mezina estefebleţea tatălui. feblu, -ă adj. (în opoz. cu „mult”, „mare”; fran.; despre caracteristici, posibilităţi, situaţii etc. ale oamenilor) v. Insuficient. Mic. Puţin. Redus. Scăzut. Slab. febră s.f. 11 (med., med. vet.) călduri (v. căldură), fierbinţeală, friguri (v.frig), temperatură, <înv. şi pop.> arsătură, înfierbântătură, arşiţă, foc, foc mare, înfierbântare, arsoare, arzime, laz2, năplăială, vipie, <înv.> aprinzea-lă, arsură, înfierbinţeală, înfocătură, jar. E gripat şi are febră. 2 (med.) febră cuartă = malarie cuartă. Febra cuartă este forma clinică de malarie în care accesele de febră revin din patru în patru zile; febră de Malta = bruceloză, melitococie. Febra de Malta este transmisibilă omului, prin alimente, de la unele animale domestice; febră de trei zile = febră flebotomică, febră papataci; febră enterică = febră tifoidă = tifos1, tifos abdominal (v. tifos1), lingoare, boală lungă, boală mare, boală rea, friguri putrede (v.frig), troahnă, <înv.> friguri lângori-ce (v.frig), friguri nevrice (v.frig). Febra tifoidă este o boală infectocontagioasă, răspândită mai ales în locurile în care se consumă apă nedezinfectată; febră flebotomică = febră de trei zile, febră papataci; febră galbenă = tifos amarii (v. tifos1), tifos tropical (v. tifos1). Febra galbenă, cauzată de un arbovirus, se transmite omului prin diverse specii de diptere, febră gangliona-ră - angină monocitară, monocitoză acută, mononucleoză infecţioasă. Febra ganglionară este o boală infecţioasă acută, determinată de un virus care intră în organism pe cale orofa-ringiană sau sangvină; febră papataci = febră de trei zile, febră flebotomică. Febra papataci este o boală infecţioasă şi contagioasă, asemănătoare gripei, provocată de un virus transmis prin înţepătura muştei-de-nisip-urbane; febră paratifoidă = paratifos. Febra paratifoidă este provocată de bacili din grupul anterobacteriilor, febră puerperală = infecţie puerperală. Febra puerperală este o boală infecţioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen; febră recurentă = borelioză, spirochetoză recurentă, tifos recurent (v. tifos1). Febra recurentă este o boală infecţioasă, endemică sau epidemică, transmisă omului de purici sau de căpuşe; febră roşie=arboviroză, denga. Febra roşie este o boală endemo-epidemică tropicală, determinată de patru tipuri de arbovi-rusuri transmise prin înţepătura unui ţânţar; febră terţă = malarie terţă. Febra terţă este forma clinică de malarie în care accesele de febră revin din trei în trei zile; (rar) febră exan-tematică v. Tifos epidemic (v. tifos1). Tifos european (v. tifos1). Tifos exantematic (v. tifos1). Tifos peteşial (v. tifos1). 3 (med. vet.; mai ales la bovine) febră aftoasă = boală de gură şi de picioare, limbar. Febra aftoasă este o boală eruptivă, epidemică şi contagioasă, caracterizată prin apariţia de afle pe mucoasa bucală, pe spaţiile interdigitale şi pe uter. II fig. încordare, tensiune. Suportă greu febra aşteptării cuiva drag. febricitâte s.f. fig. ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca febricitate în suflet. febrifug, -ă s.n., adj. (farm.) anticaloric, an-tifebril, antipiretic, antitermic. Aspirina este un medicament febrifug. febril, -ă adj. I (med., med. vet.; despre fiinţe) înfocat, aprins2. Oamenii febrili au în permanenţă senzaţie de sete. II fig. 1 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) intens, încordat, însufleţit, viu. S-a obişnuit cu un ritm febril de viaţă. 2 (despre manifestări ale oamenilor) încordat, înfrigurat. Starea de aşteptare febrilă îi provoacă o cumplită durere de cap. febrilitâte s.f. agitaţie, încordare, înfrigurare, neastâmpăr, nelinişte, nerăbdare, <înv.> nesu-ferinţă, tensiune, răzvrătire. Tremurul abia vizibil al mâinii îi trăda febrilitatea cu care aştepta răspunsul angajatorului. februârie s.m. invar. faur2, făurar2. Luna februarie are, în anii bisecţi, 29 de zile. fecâle s.f. pl. (fiziol.) excrement, materie fecală, murdărie, substanţă fecală, <înv. şi pop.> scârnăvie, rahat1, scăpău, scârnă, spurcat1, spurcăciune, caca, coco, treabă mare, gâli, screm, spurc, <înv.> scâmăvenie, scremet, scaun, hândel, căcat, căcătură. fecalom s.n. (med, med vet.) coprom, scatom, stercorom. Fecalomul este un conglomerat dur de materii fecale în intestin, care dă, la palpa-re, senzaţia de tumoare. fedoâră s.f.,adj. I s.f. 1 fată, virgină (v. virgin), fată curată, fată fecioară, fată mare, <înv. şi reg.> vergură (v. vergur), muiere fată (v. muiere2), <înv.> fată vergură, opritoare, prospătură. Violarea unei fecioare este aspru pedepsită de lege. Vestalele erau fecioare. 2 (art.; relig. creştină; nm. pr.) Fecioara Maria = împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Maica Domnului (v. maică), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului(v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevinova-ta, Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta fecior 1610 Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. Fecioara Maria este venerată de credincioşii creştini. 3 (art. Fecioara; astron.; nm. pr.) Virgina (v. virgin). Fecioara este o constelaţie din emisfera boreală, situată între Leu şi Balanţă. 4 (în Antic, romană; înv.)fecioarăvestalăv. Vestală. II adj. (despre fete) castă (v. cast), cinstită (v. cinstit), neprihănită (v.'neprihânit), virgină (v. virgin), întreagă (v. întreg), <înv. şi reg.> vergură (v. vergur), imaculată (v. imaculat), neatinsă (v. neatins). Fiica lor este o tână-răfecioară. fecior s.m. 1 (de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) băiat, copil1, fiu, <înv. şi pop.> fat, pui1, voinic, <înv. şi reg.> prunc, ţânc, buzdrun, cocon2, <înv.> fie. Feciorul său este student. 2 flăcău, june, tânăr, dănac, lezieş, mărinean, melean, om prunc, prunc, prunc tânăr, ţângălău, <înv.> cocon2, voinic. S-a făcut fecior în toată puterea. 3 fecior vitreg = fiu vitreg, <înv.> fiastru. Băiatul din prima căsătorie a soţului îi este fecior vitreg. 4 lacheu, valet, grom, camerier, <înv. şi reg.> jocheu, <înv.> camardiner, lacai, <în trecut; astăzi rar> băiat de casă, băiat în casă. Feciorul din casă îşi serveşte cu devotament stăpânul.5 (pop.; adesea iron.) fecior bătrân = fecior bătut de brumă = fecior holtei = fecior rămas = fecior stătut = fecior tomnatic v. Flăcău tomnatic. Flăcău stătut. 6 (pop.) fecior de izbelişte = fecior de lele = fecior din flori v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1); (reg.) fecior de după gard v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). 7 (la nunţile ţărăneşti; pop.; şi fecior de împărat) v. Vătaf. Vătăşel. Vornicel. 8 (adm.; în trecut; reg.) fecior boieresc v. Is-prăvnicel. Vatăşel. 9 (în Ev. Med., în Ţările Rom. şi mai târziu; reg.; şi fecior boieresc) v. Logofăt. Vătaf. feciorâş s.m. feciorel, flăcăiaş, melenaş, ţângănaş. fecioreă s.f. (pop.) 1 feciorică, fecioriţă. 2 v. Copilă. Fetiţă. feciorel s.m. feciorâş, flăcăiaş, melenaş, ţângănaş. feciorelnic, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, <înv.> nepăcătuit, nezlobiv, prost, sânt, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, eburneu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat Mă priveşte cu un zâmbet feciorelnic. fecioresc, -eăscă adj. 1 <înv. şi reg.> fetesc. Deşi matură, femeia are un ten fecioresc. 2 (despre oameni sau despre, manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, <înv.> nepăcătuit, nezlobiv, prost, sânt, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, eburneu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat, fecioreşte adv. (modal) feteşte. Surâde fecioreşte. feciori vb. IV. intr. (pop.; despre băieţi) a flăcăi. feciorică s.f. 1 (pop.) feciorea, fecioriţă. 2 (bot.) Hemiaria glabra sau Hemiaria inca-na; fapt, feciorie, iarba-datului-şi-a-fap-tului (v. iarbă), iarba-fecioarei (v. iarbă), iar-ba-feciorilor (v. iarbă), iarba-surpăturii (v. iarbă), iarbă-de-surpătură, săpunaş, sângerică. feciorie s.f. 11 castitate, cinste, neprihănire, nevinovăţie, onoare, pudoare, virginitate, fetie, <înv.> vergurie, curăţenie, curăţie. Vestalele au depus jurământul de feciorie. 2 candoare, castitate, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, angelism, <înv.> devestăvnicie, smerenie, vergurie, puduciţie, curăţenie, ima-culare, neîntinare, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană feciorie. II (bot; reg.) v. Feciorică (Hemiaria glabra sau Hemiaria incana). feciori'me s.f. (colect.; pop.) v. Tineret Tinerime. fecioriţă s.f. (pop.) 1 feciorea, feciorică. 2 v. Copilă. Fetiţă. feculent, -ă adj. (livr.; despre anumite alimente, substanţe etc.) v. Consistent. Hrănitor. Nutritiv. Săţios1. Substanţial. Suculent, fecund, -ă adj. 11 (biol; despre fiinţe) prolifer, prolific, puios, sămânţos, <înv. şi reg.> plodicios, plodos, <înv.> plodit, ploditor, plodnic, rodnic. Iepurii sunt unele dintre cele mai fecunde animale. 2 (despre pământ, terenuri) bogat, fertil, gras, mănos, productiv, roditor, rodnic, uberos, untos, prolific, <înv.> buiac, producător, rodit, rodos, spornic, darnic, generos. Producţia de legume a fost foarte bună pentru că pământul este fecund. II fig. 1 (despre creatori sau despre perioade de creaţie) prodigios, productiv, fertil, prolific. Balzac a fost unul dintre cei mai fecunzi scriitori francezi. Perioada şederii la Paris a fost cea mai fecundă din viaţa pictorului. 2 (despre imaginaţie, idei etc.) bogat Regizorul a avut întotdeauna o imaginaţie fecundă. fecundă vb. I. tr. (biol.) 1 (despre masculii păsărilor, compl. indică femele) a călca, a cocoşi. 2 (despre masculii animalelor, compl. indică femele) a cotoi3, a mânzi, a sări. fecundăre s.f. 1 (biol) fecundat, fecundaţie, singamie. în urma fecundării se formează zigotul. 2 (biol.) fecundare invitro = fertilizare in vitro. Fecundarea in vitro se face în cazul unor tipuri de sterilitate feminină. 3 (biol, zootehn.) fecundare artificială = inseminare artificială, însămânţare artificială. Fecundarea artificială se practică mai ales în cazul animalelor domestice, pentru ameliorarea raselor. fecundăt s.n. (biol.) fecundare, fecundaţie, singamie. fecundăţie s.f. (biol.) fecundare, fecundat, singamie. fecundităte s.f. 11 (biol.) prolificitate, <înv.> plod, plodiciune, plodnicie, rodnicie. La iepuri, fecunditatea este mare. 2 fertilitate, productivitate, rodire, rodnicie, ubertate, mănoşie, dărnicie. Fecunditatea pământului este bună când condiţiile meteorologice sunt prielnice. II fig. prolificitate. Uimeşte şi astăzi fecunditatea unui scriitor ca Balzac. fede s.f. (reg.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. fedeleş s.n. (înv. şi pop.) urcior1. Ţăranii, când merg la câmp, îşi ţin apa în fedeleşuri. feder s.n. (tehn.) lambă, <înv. şi reg.> lămbu-ială. Federul este o proeminenţă în lungul muchiei unei piese (de lemn), care intră în nitul corespunzător al altei piese, pentru a asigura o îmbinare perfectă. federăl, -ă adj. (polit.) 1 (despre state) federativ. Germania este o republică federală. 2 (despre organe, legi etc.) federativ. Guvernul SUA adoptă legi federale. federativ, -ă adj. (polit.) 1 (despre state) federal. 2 (despre organe, legi etc.) federal, federăţie s.f. (polit.) stat federal (v. stat1). Australia, Brazilia, Canada, Germania, India, Rusia, SUA sunt federaţii. fee s.f. (mitol. pop.; mai ales în basme) crăiasă, zână, zână măiastră, măiastră (v. măiestru), vdlvă, săiastră. Este frumoasă ca o fee din poveşti. feedback [‘fidbeic] s.n. (fiziol.) 1 aferentaţie, aferentaţie inversă, cauzalitate inelară, conexiune inversă, lanţ cauzal închis, legătură inversă, retroacţiune, retrocontrol. Feedbackul este transmiterea excitaţiei de la neuronii periferici la neuronii centrali. 2 feedback negativ = retroacţiune negativă, retrocontrol negativ. în feedbackul negativ creşterea valorii variabilei reglate se compensează printr-o diminuare a valorii factorului care îi provoacă creşterea; feedback pozitiv = retroacţiune pozitivă, retrocontrol pozitiv. în feedbackul pozitiv creşterea valorii variabilei reglate provoacă creşterea valorii variabilei ce declanşează reglarea. feeling [‘filirj s.n. (fam.) 1 v. Sentiment Simţământ Simţire. 2 v. Presentiment Presimţire, feeric, -ă adj. (mai ales despre elemente ale naturii, reprezentări artistice) fermecător, încântător, minunat, nălucitor, ceresc, îmbătător, magic, vrăjit2. O noapte de toamnă timpurie, luminată de puzderia de stele, este feerică şi tulburătoare. fei s.n. (tehn.; reg.) v. Frână, fel s.n. 11 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) chip, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tro-pos, cale, cap. Nu găseşte un fel rezonabil de aplanare a conflictului. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) manieră, metodă, mod, stilAre un fel original de a compune versuri. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) gen, manieră, mod, modalitate, regim, sistem, stil. Tinerii se gândesc la un altfel de viaţă. 4 chip, gen, manieră, mod, sens, spirit Au fost luate şi alte măsuri în acelaşi fel 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) gen, mod, soi1. Are un fel de indolenţă care enervează pe oricine. 6 chip, fason, model, <înv. şi reg.> modă. Taiorul este făcut după felul celui din revistă. 611 | 7 fire. Trebuie să mă suporţi aşa cum sunt; ăsta este felul meu. I11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) gen, mod, soi1, specie, specimen, tip, varietate, modru. Există mai multe feluri de raţionamente. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, gen, neam, soi1, sort, sortiment, specie, tip, varietate, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. Primăvara, apar cele mai multe feluri de legume. Unele feluri de ciuperci nu sunt indicate pentru consum. A cumpărat diferite feluri de seminţe pentru a le sădi în grădină. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, clasă, gen, soi1, specie, tip, varietate, <înv. şi reg.> rudă1, ţicanie, ţică1, <înv.> despărţire, specială (v. special), tagmă. Se consideră că aparţine unuifel de oameni cu însuşiri deosebite. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de) categorie, gen, soi1, specie, tip, <înv. şi pop.> naţie, seamă, poamă, sămânţă, sculă, stambă, tacâm. Cefei de om o mai fi şi ăsta? 5 caracter, categorie, gen, natură, soi1, teapă, factură, trampă2, calibru, rasă1, pănură. Un profitor de felul lui nu a mai întâlnit. 6 caracter, factură, gen, natură. A scris un roman de un ţel aparte. III (înv. şi pop.) v. Datină. Fel Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. felâţie s.f. muie, papiţ, supt1, felcer, -ă s.m.,s.f. 1 s.m.,s.f. (med.) agent sanitar, felceriţă, sanitar. Felcerul are pregătire medicală medie. 2 s.m. (med. vet.) subchirurg. Felcerul asistă pe medicul veterinar. felceriţă s.f. (med.) felceră (v. felcer), sanitară (v. sanitar). feldmareşâl s.m. (milit.; în unele ţâri) generalisim. Feldmareşalul este cel mai înalt grad militar în armatele de uscat. feldspatoi'd s.m. (mineral.) nefelin, sodalit. Feldspatoidul intră în componenţa rocilor eruptive alcaline. feleâză s.f. (reg.) felezeu, felezitoare, felezoaie, felezuitoare, leasă. Feleaza este folosită la măturarea gunoaielor după vânturatul grânelor. felegă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Basma. Tulpan. 2 v. Buleândră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. felegeân s.n. (turc.; înv.) v. Ceaşcă, felegos, -oăsă adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) v. Flenduros. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit, feleherţ s.n. (la car sau la căruţă; reg.) 1 v. Căpătâi. Vârtej. 2 v. Ceatlău. Cruce, feleleăt s.n. (înv. şi reg.) v. Răspuns, feleli vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Răspunde. Replica. Riposta, felelui'vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Răspunde. Replica. Riposta, feleşăg sjl (înv. şi reg.) 1 (psih.) v. Caracter. Fire. Natură. Structură. Suflet Temperament 2 v. Deprindere. Fire. Nărav. Obicei. Obişnuinţă, feleşteu s.n. (reg.) feleştioc, feletic. Cu feleşteul se unge osia căruţei sau bocancii. feleştioc s.n. (reg.) feleşteu, feletic. feleşui'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Contra2. Contrazice, feletic s.n. (reg.) feleşteu, feleştioc. felezeu s.n. (reg.) 1 felează, felezitoare, felezoaie, felezuitoare, leasă. 2 v. Măturoi. Tam. felezi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi, felezitoare s.f. (reg.) felează, felezeu, felezoaie, felezuitoare, leasă, felezoaie s.f. (reg.) felează, felezeu, felezitoare, felezuitoare, leasă, felezui vb. IV. refl. (fam.; despre oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi, felezui're s.f (fam.) v. Aranjare. Aranjat1. Dichiseală. Dichisire. Ferchezuială. Ferchezu-ire. Gătire. Gătit1. felezuft, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; fam.; despre oameni) Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit, felezuitoare s.f. (reg.) felează, felezeu, felezitoare, felezoaie, leasă, felfe subst. (bot.; reg.) v. Muşcatul-dracului (v. muşcat) (Scabiosa columbaria şi Scabiosa lucida). felhonguri s.n. pl. (ind. text.; reg.)v. Perdea, felicacee s.f. (bot.) filicală. Feriga este ofelicacee. felicită vb. I. tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) congratula, a (se) gratula, <înv.> a (se) ferici, a (se) hiritisi, a se aplauda. Cei doi coechipieri se felicită pentru câştigarea concursului. felicitare s.f. 1 congratulare, congratulaţie, gratulare, gratulaţie, <înv.> hiritiseală, hiritisire, sinhariticon. I-a trimis o scrisoare de felicitare pentru succesul obţinut. 2 (fam.; glum.) v. Amendă. feli'dă s.f. (zool.) felină. Pisica este ofelidâ. felie s.f. 1 crişcă. îşi taie o felie de chec. 2 (arg.) v. Portmoneu. Portofel. 3 (arg; de obicei urmat de determ. care indică felul) v. Branşă. Disciplină. Domeniu. Ramură. Sector. Specialitate. felin, -ă s.f.,adj. I s.f. (zool.) felidă. II adj. 1 pisicos. Sforăie uşor, ca torsul felin. 2 fig. (despre paşi, mers, mişcări) elastic, elegant, graţios, mlădios, mlădiu, suplu, zvelt, pisicos. Se îndepărtează de el cu paşi felini. felinar s.n. 1 lampă, lanternă, lampă de vânt, lămpaş, şterţ, <înv.> fanar. Felinarele luminau străzile în trecut. 2 (art.; bot.; pop.) felinarul-fumicii = lămpaş. Feli-narul-fumicii este inflorescenţa păpădiei. 3 (anat.; arg.) v. Ochi1, felioâră s.f. feliuţă. felîşcă s.f. (bot; reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). feliuţă s.f. 1 felioară. 2 (bot; reg.) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas). felon1 s.n. (bis.) sfită. Felonul este un veşmânt preoţesc brodat sau ţesut în fir, în formă de pelerină scurtă (cu o mică deschizătură la gât), pe care îl îmbracă preotul peste celelalte haine, când oficiază slujba. felon2, -ă adj. (fran.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) v. Necinstit. Neloial. Nesincer. femeie felonie s.f. 1 (în Ev. Med.) <înv.> viclenie. Felonia era actul de neloialitate, de trădare, de care se făcea vinovat vasalul faţă de suzeranul său. 2 (jur.; fran.) v. Adulter. Infidelitate. înşelăciune. Necredinţă, felprnz s.n. (reg.) v. Acont. Arvună. Avans, feluri vb. IV. refl. (înv.) v. Deosebi2. Diferenţia. Diferi. Varia2. felurime s.n. diversitate, multilateralitate, multiplicitate, pluralitate, variaţie, varietate. Toamna, felurimea culorilor copacilor este impresionantă. în studiul său a urmărit felurimea tematică în romanul interbelic. felurit, -ă adj. 1 (despre un ansamblu, un tot, un grup) bogat, deosebit, diferenţiat, diferit, divers, multiplu, neunitar, variat, variu, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> despărţit2, înfelurit Expoziţia cuprinde o colecţie felurită de tablouri. 2 (despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) amestecat, diferit, eterogen, împestriţat, mixt, pestriţ, variat, ba-belic, mistreţ, arlechinat. Clădirea conţine elemente arhitectonice felurite. 3 (despre grupuri de fiinţe) diferit, divers, pestriţ, variat. La spectacol a participat un public felurit. 4 divers, multiplu, variat. Boala psihică are felurite forme de manifestare. femeie s.f. 1 <înv. şi pop.> muiere2, nevastă, <înv. şi reg.; glum.> oamă, hazaică, <înv.> muietură2, conci, fustă, caşcaval, corabangie, gagică (v. gagic). Femeia a fost muza multor poeţi. 2 (art., la pl. femeile) sexul cel frumos (v. sex), sexul cel slab (v. sex), sexul frumos (v. sex), sexul slab (v. sex), sexul plin de graţii (v. sex), soiul frumos (v. soi1), <înv.> sexul fâră barbă (v. sex). Tânărul s-a impus femeilor prin eleganţă şi inteligenţă. 3 femeie de serviciu = servantă, servitoare (v. servitor), slujnică (v. sluj-nic), slugă, slujitoare (v. slujitor), mariţă, jupâneasă, <înv.> fată, lon-donieră, madamă. Femeia de serviciu începe curăţenia de la ultimul etaj al vilei. 4femeie de moravuri uşoare =femeie de stradă = femeie uşoară = cocotă, demimondenă, depravată (v. depravat), desfrânată (v. desfrânat), destrăbălată (v. destrăbălat), dezmăţată (v. dezmăţat), imorală (v. imoral), prostituată, rufiană (v. rufian), stricată (v. stricat), frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rea (v. râu), curvă, curvet, curviş-tină, matracucă, târfa1, târfoştină, lele, papină, ţiitură, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachină2, profesionistă, fufa,japiţă, putorişcă, traseistă, <înv. şi reg.> pârţotină, telăliţă, teleleică2, ţorfa, ţorfo-tină, bandură, cotohaliţă, coturbă, crăiţă, dolobandură, ghiolbană, harţaba, huşniţă, iob-niţă, landră, leură, madaranţă, mârjoală, mâr-ţână, mişarcă, motârcă, panţuşcă, paţircă, po-crişă, pohoaţă (v. pohoţ), puiniţă, rapandulă, răsturnică, răuleancă, scorţotină, târcoavă, tâmoaţă, traftiroaică, vişteală1, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliu-hă, puielniţă, pujlă, şulpe, tarbă, târşitură, tută femeiesc (v. tuf), vijlă1, <înv.> celetnică, damă publică, femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, muiere îmblătoare (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), palaţandră, panchiţă, panţură, tă-laniţă, uşamică, demimondă, gigoletă, cameristă, şanticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfe, buleandră, fleandu-ră, gioarsă, rufe, zdreanţă, rablă, căţea, haită, îmbălăciune, întin-zătură, păsărică, pui de lele (v. pui0, puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfe, tearfe, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică, başoldină, bomboană, bordeleză, bufe, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), cartoafe, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotarlă, cotoarbă, dameză, famă, farfu-ză, fârţă, fârţoagă, finfe, fleaşcă, fleoarţă, fleor-ţotină, fleşturăi fliuşcă, floarţă, floştină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, ja-gardea, jantă, jartea, libarcă, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, maimuţică, marcoavă, marfe, mastroacă, mătrăgună, me-seriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafe, oarfe, pacientă (v. pacient), papacioacă (y.pa-pacioc), papiţă, paraşutistă, pârjoală, penală (v. penal), penalistă, pipiţă, piţipoancă, plano-ristă, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), po-tloagă (v. potbg), pralină, producătoare (v. producător), prăjitoare, puiţă, puşcătoare (v. puş-câtor), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafe, sepie, servitoare (v. servitor), sugativă, ştioalfe, tapeză, taxatoare (v. taxator), tivitoare, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână, frecangioaică, spălătură, spintecăturl Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o femeie de moravuri uşoare; (fam.) femeie de consum =femeie galantă v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat); (înv.)femeiepublică v. Cocotă. Demimondeni Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 5 (pop.) v. Nevastă. Soţie. 6 (înv.) v. Familie. Neam. femeiesc, -iască adj. feminin, <înv. şi pop.> muieresc, <înv. şi reg.> muieros, muieratic. Unele accesorii femeieşti se potrivesc şi bărbaţilor. femeieşte adv. (modal) muiereşte. Actorul s-a îmbracat femeieşte pentru acest rol femeiuşcă s.f. 11 femeiuţă, <înv. şi reg.> mu-ieruşă, muieruşcă, muieruţă, muieraşă, muierioarl Hangiţa este o femeiuşcă frumoasă. 2 (zool.) femelă, <înv. şi reg.> muieruşă, muieruşcă, muieruţă. Copilul se joacă cu femeiuşcă papagalului. II (tehn.; la războiul de ţesut) muieruşcă, scânduriţă, lo-păţică, lopăţică cu borte, lopiscă, măiuţ, mână, slobozitor. Cu femeiuşcă se fixează pânza pentru a nu se mişca în timpul lucrului. femeiuţă s.f. femeiuşcă, <înv. şi reg.> muieruşă, muieruşcă, muieruţăjjreg.) muieraşă, mu-ierioară. femelă s.f. (zool.) femeiuşcă, <înv. şi reg.> muieruşă, muieruşcă, muieruţă. feminin, -ă adj., s.n. 1 adj. femeiesc, <înv. şi pop.> muieresc, <înv. şi reg.> muieros, muieratic. 2 s.n. (gram.) gen feminin. Femininul este genul gramatical care cuprinde numele de fiinţă şi numele de lucruri de sex femeiesc. feminism s.n. (în opoz. cu „masculinitate”; rar) v. Feminitate. feminitate s.f. (în opoz. cu „masculinitate”) feminism. Este o tânără plină de graţie şi feminitate. femur s.n. (anat.) nodolan, şodolan. Femurul formează scheletul coapsei de la genunchi până la şold. fen s.n. (chim.; înv.) v. Benzen. Benzol. fenammă s.f. (farm.) amfetamină,benzedri-nă, eva, îngheţată (v. îngheţat). Fenami-na are o puternică acţiune stimulatoare asupra sistemului nervos central. fenăt s.m. (chim.) fenolat. Fenatul este o sare alcalină a azotului. fenazonă s.f. (farm.) analgezină, antipirină. Fenazona este un medicament antitermic. fenă s.f. (reg.) v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). feneănt, -ă s.m., s.f., adj. (fran.) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2, feneantîsm s.n. (livr.) v. Comoditate. Indolenţă. Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţl Trân-dăveală. Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1, fenec s.m. (zool.) Fennecus zerda; vulpea-de-şertului (v. vulpe). fenergăn s.n. (farm.) prometazină,romergan. Fenerganul este recomandat în urticarie, edem angioneurotic, rinită alergică. fenetol s.m. (chim.) etoxibenzen. Fenetolul este un oxid defenil şi de etil fenhiel s.m. (bot.; reg.) v. Anason-dulce. Ana-son-mare. Anason-nemţesc. Chimen-dulce. Fenicul. Molură (Foeniculum vulgare). feniăr s.m. (bot.; reg.) v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperuscommunis). fenicel s.m. (bot; reg.) v. Anason-dulce. Ana-son-mare. Ariason-nemţesc. Chimen-dulce. Fenicul. Molură (Foeniculum vulgare). fenicul s.m. (bot.) Foeniculum vulgare; anason-dulce, anason-mare, anason-nemţesc, chimen-dulce, molură, fenhiel, fenicel, fincen, molotru, secară-dulce, secărea, secă-rea-de-grădină. feml mercaptan s.m. (chim.) mercapto-benzen, tiofenol. Fenilul mercaptan este un lichid cu miros pătrunzător. fenilacetami'dă s.f. (chim.) acetanilidl Fenil-acetamida se foloseşte ca antipiretic sau calmant. fenilammă s.f. (chim.) aminobenzen, anilină. Fenilamina este folosită în industria farmaceutică, în industria textilă, la fabricarea ceme-lurilor etc. feniletenă s.f. (chim.) stiren,vinilbenzen. Fe-niletena se utilizează ca materie primă la fabricarea polistirenului şi a cauciucului sintetic. fenobarbităl s.n. (farm.) acid barbituric, luminai, maloniluree. Fenobarbitalul are acţiune hipnotică şi este prescris mai ales în epilepsie. fenofăză s.f. (bot.) fază fenologică. Fenofaza este perioada din ciclul de vegetaţie a plantelor însoţită de modificări sezoniere şi evolutive. fenol s.m. (chim., farm.) acid carbolic, acid fenic, <înv.> aţifelnic, carbol. Fenolul este folosit la fabricarea unor răşini sintetice, a unor coloranţi, tananţi, erbicide, medicamente etc. fenolăt s.m. (chim.) fenat Fenolatul este o sare alcalină a azotului. fenolsulfonftalemă s.f. (chim.) roşu de Congo, roşu de fenol. Fenolsulfonftaleină este utilizată ca indicator în chimia analitică şi în vopsirea materialelor textile. fenomen s.n. 1 (adesea urmat de determ. care indică felul natura, domeniul etc.) proces, <înv.> lucrare. îmbătrânirea este un fenomen biobgic. Erupţiile vulcanice sunt fenomene geologice. Condensul este un fenomen fizic. 2 fenomen antropic = fenomen antropogen, fenomen antropogenic. Fenomenele antropice sunt provocate prin acţiunea omului, având urmări asupra evoluţiei climei, vegetaţiei şi reliefului. Poluarea apelor este un fenomen antropic complex; fenomen antropogen = fenomen antropic, fenomen antropogenic; fenomen antropogenic = fenomen antropic, fenomen antropogen. 3 (lingv.) fapt. Studiază unele fenomene fonetice specifice dialectului macedoromân. 4 caz, fapt, întâmplare, <înv.> eveni-re, price. în ziare fusese relatat un fenomen asemănător. fenomenal, -ă adj., adv. I adj. 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenibr, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizăribr br sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spaimân-tător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă fenomenală. A avut şansa fenomenală de a participa la o misiune în cosmos. 2 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună fenomenală i-a luat acoperişul casei. 3 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, 613 | despre creaţii, manifestări etc. ale oamenibr sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelen-tisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, miştoanortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giomo, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice fenomenale. Cunoscuta actriţă are o interpretare fenomenală înrolul principal. 4 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este fenomenal. II adv. (modal; fam.) 1 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Consternânt Extraordinar. Nemaipomenit. Nespus. Surprinzător. Uimitor. Uluitor. 2 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Consternânt Extraordinar. Grozav. Nemaipomenit. Nespus/Surprinzător. Teribil. Uimitor. Uluitor. 3 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Excepţional. Extraordinar. Grozav. Nemaipomenit. Tare. fenomenalism s.n. (filos.) fenomenism. Adepţii fenomenalismului susţin că omul poate cunoaşte numai latura exterioară, aparentă a fenomenelor, a proceselor, a lucrurilor etc., nu şi esenţa lor. fenomenism s.n. (fibs.; rar) v. Fenomenalism. fenomenologie s.f. (filos.) fenomeno-logism. Fenomenologia este studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene. fenomenologism s.n. (fibs.; rar) v. Fenomenologie. fenoplâstă s.f. (chim.) răşină fenolică, răşină fenol-formaldehidică. Fenoplasta este folosită în industria lacurilor, a obiectelor de uz industrial şi casnic. fentă vb. I. tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, fentăs.f. (fam.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. feralitic, -ă adj. (geol.; despre soluri) lateritic. Solurile feralitice se întâlnesc mai ales în zona tropicală umedă. feralitizare s.f. (geol.) lateritizare. Feralitiza-reaeste procesul natural deformare a lateritei. ferânguri s.n. pL (ind. text.; german) v. Perdea, ferberit s.n. (mineral.) wolframit. Wolframul se extrage din ferberit. fercheş, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; adesea iron.; despre oameni) aranjat2, cochet, dichisit, elegant, ferchezuit, gătit2, îngrijit, faşionabil, dres3, chitit1, cool, fe- lezuit, mişto, spilcuit, cinaş, faidoş, ghi-losit, nialcoş, schitaci2, tighinit, titirit, tivilichiu, ţifraş, <înv.> cilibiu, galant, levent, stolit, zarif, muchelef, pempant, lustruit2, întitirizat, şucar, ţigluit. Este o încântare să-şi vadă soţia mereu fercheşă. ferchezau s.n. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. ferchezui vb. IV. 1 tr., refl. (adesea iron.; compl sau sub. indică oameni) a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) găti, a (se) împodobi, a (se) pomăda, a (se) drege, a (se) moţa, a (se) chiti1, a (se) drege, a se felezui, a (se) pompona, a (se) spil-cui, <înv. şi reg.> a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, a (se) câştiga, a se corcodi, a (se) distălui, a se felezi, a se liriciuri, a se nielcoşi, a (se) pădăi, a (se) puţui, a (se) puţului, a (se) schili, a (se) tighini, a (se) titiri, <înv.> a (se) stoli, a se lustrui, a se şanja, a (se) şucări. Aşteaptă să măferche-zuiesc ca să pot merge la teatru! 2 tr. fig. (fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. ferchezuiâlă s.f. 1 (adesea iron.) aranjare, aranjat1, dichiseală, dichisire, ferchezuire, gă-tire, gătit1, felezuire, spilcuială, spilcuire, linciureală, <înv.> netezitură, stolire. Pentru a merge la teatru, a durat mult ferchezu-iala ei. 2 fig. (fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „aprimi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. ferchezuire s.f. (adesea iron.) aranjare, aranjat1, dichiseală, dichisire, ferchezuiâlă, gătire, gătit1, felezuire, spilcuială, spilcuire, linciureală, <înv.> netezitură, stolire. ferchezuit -a adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; adesea iron.; despre oameni) aranjat2, cochet, dichisit, elegant, fercheş, gătit2, îngrijit, faşionabil, dres3, chitit1, cool, felezuit, mişto, spilcuit, cinaş, faidoş, ghilosit, nialcoş, schitaci2, tighinit, titirit, tivilichiu, ţifraş, <înv.> cilibiu, galant, levent, stolit, zarif, muchelef, pempant, lustruit2, întitirizat, şucar, ţigluit. ferdelă s.f. (metrol; reg.)v. Baniţă. Dublu-de-calitru. ferdideu s.n. (gosp.; reg.) v. Bătător, fereală s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Adăpost 2 (pop.) v. Atenţie. Băgare de seamă. Circumspecţie. Grijă. Luare-aminte. Precauţie. Prevedere. Prudenţă. 3 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 4 (arg.) v. Ascunzătoare. Ascunziş. Cotlon. Culcuş. Tainiţă. Ungher, fereăncă si.(ind. text.; reg.) v. Perdea, fereastră si. 1 (constr.) geam, obloc, <înv.> ocnă, vitru2. Casa areferestre mari. 2 (fiz.) fantă. Fereastra este o deschidere dreptunghiulară îngustă, care permite trecerea unui fascicul de radiaţie. 3 (arhit.) fereastră oarbă = geam orb. Fereastra oarbă este o adâncitură în perete, deforma unui geam. 4 (inform.) fereastră de dialog = casetă de dialog. Utilizatorulfumi- ferestruţă zează informaţii despre modul de realizare a unor acţiuni prin fereastra de dialog. ferecă vb. I. tr. 1 (compl. indică roţile de lemn ale unor vehicule sau, p. ext., vehicule cu roţi de lemn) a lega1, a şinui, a cetlui, a înfiera. A ferecat roţile căruţei. 2 (compl. indică obiecte de artă, în special icoane sau cărţi) a îmbrăca, a lega1. A achiziţionat o evanghelie care estefe-recată în argint. 3 (compl. indică oameni condamnaţi, arestaţi) a încătuşa, a înlănţui, a lega1, a cătuşa, a cetlui, <înv. şi reg.> a lănţui, a încopcia. Criminalii periculoşi sunt ferecaţi. 4 (în opoz. cu „a descuia”; compl. indică uşi, porţi etc. sau, p. ext., încăperi, locuinţe, instituţii) a închide, a încuia, a zăvorî, <înv. şi reg.> a pecetlui. A ferecat poarta casei. Şi-a ferecat apartamentul şi a plecat în concediu. 5 (pop.; compl. indică piese, roţi, unelte etc.) v. Cresta. Dantura. Dinţa. Zimţa. Zimţui. ferecăr s.m. (bot.; reg.) v. Feriga-ursului (v. ferigă). Ferigă. Ferigă-de-câmp. Ferigă-împără-tească. Ferigă-mare. Ferigă-voinicească (Pte-ridium aquilinum). ferecare si. 1 ferecat1, şinuire, şinuit1, cetluire, ceduit, ferecătură, înfierare. în sat există un meşter care se ocupă cu ferecarea roţilor căruţelor. 2 încătuşare, înlănţuire, legare, legat2, cătuşare. Ferecarea criminalilor periculoşi este obligatorie. 3 (în opoz. cu „descuiere”) închidere, încuiat1, încuiere, zăvorâre, zăvorât1. Este recomandată ferecarea porţilor caselor pe timp de noapte. ferecat1 s.n. ferecare, şinuire, şinuit1, cetluire, cetluit, ferecătură, înfierare. ferecat2, -ă adj. 1 (despre roţile de lemn ale unor vehicule sau, p. ext., despre vehicule cu roţi de lemn) legat4, şinuit2, înfierat2. Are o căruţă nouă, cu roţile ferecate. 2 (despre oameni condamnaţi, arestaţi) încătuşat, înlănţuit, legat4, <înv. şi reg.> lănţuit, încopciat Criminalii periculoşi sunt transportaţi ferecaţi spre sala de judecată. 3 (în opoz. cu „descuiat”; despre uşi, porţi etc. sau, p. ext., despre încăperi, locuinţe, instituţii) închis, încuiat2, zăvorât2, pecetluit2. Noaptea, poarta ferecată este o siguranţă pentru casă. 4 (pop.; despre piese, roţi, unelte etc.) v. Crestat Dinţat Zimţat2. Zimţuit2. ferecătură s.f. (pop.) v. Ferecare. Ferecat1. Şinuire. Şinuit1. ferecei s.m. pl. (bot; reg.) v. Feriguţă. Ferigu-ţă-dulce. Iarbă-dulce (Polypodium vulgare). feredeu s.n. (reg.) v. Baie1. Cadă. Vană1, feredui'vb. IV. tr. (reg; compl. indică oameni) v. îmbăia. Scălda. fereduiălă si. (reg.) v. Baie1. îmbăiere. Scăldare. Scăldat1. feredui're si. (reg.) v. Baie1. îmbăiere. Scăldare. Scăldat1. feregeă si. hobot. Femeile musulmane îşi acoperă faţa cu feregele. ferent s.m. (bot; reg.) v. Camfor. Izmă. Mentă (Mentha piperita). ferestrică s.f. (înv.) v. Ferestruică. Ferestruie. ferestruică si. ferestruie, ferestruţă, <înv.> ferestrică. Podul casei are o ferestruică. ferestruie si. ferestruică, ferestruţă, <înv.> ferestrică. ferestruţă si. (pop.) v. Ferestruică. Ferestruie. ferfan ferfăn s.m. (bot.; reg.; şi, la pl, ferfeni-galbeni, ferfeni-mariy ferfeni-mici) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). ferfeniţă s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 2 (bot.; reg.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). ferfeniţi vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) a (se) rupe, a sfârteca, a (se) sfâşia, a (se) zdrenţui, a (se) spinteca, a (se) hărtăni, a (se) vărzui. Cei doi băieţi şi-au ferfeniţit cămăşile în timpul bătăii. Coperţile cărţii s-au ferfeniţit. ferfeniţi're s.f. rupere, sfârtecare, sfâşiere, zdrenţuire, spintecare, spintecat1, hărtănire. Ferfeniţirea cămăşilor celor doi băieţi s-a produs în timpul bătăii. ferfeniţit, -ă adj. (despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) rupt, sfârtecat, sfâşiat, zdrenţăros, zdrenţuit, ferfeniţos, spintecat2, hărtănit, jerpelit, strămătos. Cămăşile ferfeniţite nu au mai putut fi reparate. Cartea are coperţile ferfeniţite. ferfeniţos, -oăsă adj. (pop. şi fam.; despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) v. Ferfeniţit. Rupt. Sfârtecat. Sfâşiat. Zdrenţăros. Zdrenţuit, fergheteăg s.n. (meteor.; reg.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. feri vb. IV. 1 tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apăra, a ocroti, a păzi, a prezerva, a proteja, a salvgarda, a scuti, a protegui, <înv. şi pop.> a oblădui, a chezăşui, <înv. şi reg.> a socoti, a veghea, a se înveghea, <înv.> a osfinti, a otălmăzui, a protecta, a diafendisi, a ocoli, a umbri. Obiceiurile strămoşeşti trebuie să fie ferite de dispariţie. 2 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apăra, a ocroti, a păzi, a proteja. Paltonul îl fereşte de frig. 3 refl. (despre oameni) a se apăra, a se păzi, <înv. şi pop.> a se străjui, <înv. şi reg.> a se sfii, a se socoti, <înv.> a se înveghea, a se străgni, a se veghea, a se lepăda. Se fereşte de răceală luând vitamine. 4 refl (despre oameni) a evita, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a se păzi, a preîntâmpina, a preveni, a se proteja, a se apăra. S-a ferit de impactul cu maşina care venea din sensul opus. 5 refl. (despre oameni) a evita, a ocoli, a se păzi, <înv.> a se îndupleca. Se fereşte de un consult în spital în timpul epidemiei de gripă. 6 refl. (despre oameni) a evita. Se fereşte de el de mai bine de un an. Se fereşte să vorbească cu el. 7 refl. (despre fiinţe) a fugi. Oamenii s-au ferit din calea apelor. 8tr. (compl. indică mai ales privirea) a-şi ascunde. îşi fereşte privirea înceţoşată de lacrimi. 9 refl. (despre oameni) a se ascunde, a se furişa, a se păzi. îl zăreşte de departe şi se fereşte de el, intrând într-un magazin. 10 refl. (despre oameni) a se trage. Se fereşte într-o parte, facându-i loc să treacă. 11 tr. (sport; compl. indică lovituri ale adversarului) a eschiva, a para3, <înv. şi reg.> a sprijini. A ferit lovitura boxerului. 12 refl. (despre oameni) a evita, a ocoli. Preferă să se ferească de o exprimare în termeni de specialitate, pentru a nu crea confuzii. 13 refl. (despre oameni) a se sustrage. Trebuie să se ferească de o relaţie furtunoasă cu o persoană nepotrivită. Nu s-a putut feri de influenţa muzicii americane. 14 refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Retrage. 15 tr. (înv.; compl. indică norme de conduită^idicaţii, angajamente etc.) v. Păstra. Respecta. Ţine. fericăciune s.f. (înv.) v. Beatitudine. Fericire, ferice s.f., adj. invar.1 s.f. (înv. şi pop.) v. Beatitudine. Fericire. 2 adj. invar, (poetic; despre oameni) v. Fericit, fericea s.f. (bot.; reg.) = ferigea. ferici vb. IV. 1 tr. (compl indică oameni) a noroci, <înv.> a înferiti. Soarta l-a fericit. 2 tr. (rar; compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) v. Binecuvânta. Glorifica. Lăuda. Mări. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. 3 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Felicita. Gratula, fericianură s.f. (chim.) hexacianoferat. Feri-cianura rezultă din combinarea fierului, a cianogenului şi a unui alt metal. fericie s.f. (înv.) v. Beatitudine. Fericire, fericinţă s.f. (înv.) v. Beatitudine. Fericire, fericire s.f. 1 beatitudine, <înv. şi pop.> ferice, <înv.> fericăciune, fericie, fericinţă, fericiune. Fericirea îi cuprinse sufletul. 2 noroc, norocire. Fericirea i-a surâs: a câştigat la loto. fericit, -ă adj. 1 (despre oameni) <înv. şi pop.> norocit, ferişcat, ferice. Se consideră o femeie fericită. 2 (mai ales despre chipul oamenilor) încântat, radios. A ieşit de la examen cu chipul fericit. 3 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, favorabil, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor, prios. Profitând de o ocazie fericită, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 4 norocos, binecuvântat. Ziua de azi a fost o zi fericită pentru ea, întrucât a reuşit la facultate. fericiune s.f. (înv.) v. Beatitudine. Fericire, ferifulger s.n. (fiz.; înv.) v. Paratrăsnet, ferigă s.f. (bot.) 1 năvalnic, creasta-coco-şului (v. creastă), iarba-şarpelui (v. iarbă), spa-sul-dracului (v. spas), spata-dracului (v. spată), spinarea-lupului (v. spinare). Ferigile cresc în locuri stâncoase sau umede şi umbroase. 2 Phe-gopteris dryopteris; măciuchiţă. 3 (şiferi-gă-de-câmp,ferigă-împărătească,ferigă-ma-re, ferigă-voinicească, art., feriga-ursului) Pteridium aquilinum; pteridă, cre-ţuşcă, ferecar, fericea, năvalnic, spasul-dracului (v. spas), spata-dracului (v. spată), spata-porum-bului (v. spată), ţolul-lupului (v. ţol)AMatteu-cia struthiopteris, spata-dracului (v. spată). 5 Dryopteris filix-mas; feliuţă, ferigea, iarba-şarpelui (v. iarbă), limba-cerbului (v. limbă), limba-şarpelui (v. limbă), năvalnic, sasă-ul-iepurilor (v. sasău), sfatnic, spasul-dracului (v. spas), spata-dracului (v. spată). 6 Dryopteris spinubsa; iarba-şarpelui (v. iarbă), năvalnic, spasul-dracului (v. spas), spasul-drumului (v. spas), spata-dracului (v. spată). 7 (reg.; şi ferigâ-de-brădet) Polystichum lonchitis; şarpe. 8 (reg.) v. Feriguţă. Feriguţă-dulce. Iar-bă-dulce (Polypodium vulgare). 9 (reg.) v. Limba-cerbului (v. limbă). Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 10 (reg.) v. Spinarea-lupului (v. spinare) (Athyrium filix-femina). 11 (reg.) v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare). 12 (reg.) ferigă-albă v. Aglică (Filipendula vulgaris); ferigâ-măruntâ = ferigă-sălbatică v. Ruginiţă.Straşnic (Asplenium trichomanes). ferigea s.f. (bot.; reg.) 1 (şiferigea-albă) v. Aglică (Filipendula vulgaris). 2 v. Ferigă (Dryopteris filix-mas). 3 v. Feriguţă. Feriguţă-dulce. Iarbă-dulce (Polypodium vulgare). 4 (şi feri-gea-vărgată,ferigea-vânâtă) v. Ruginiţă. Straşnic (Asplenium trichomanes). 5 v. Spinarea-lupului (v. spinare) (Athyriumfilix-femina). 6 (la plferigele) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreâsă (Zinnia elegans). 7 (în forma fericea) v. Feriga-ursului (v. ferigă). Ferigă. Ferigă-de-câmp. Ferigă-împărătească. Ferigă-voinicească (Pteridium aquilinum). 8 (în forma fericea) v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare). feriguţă s.f. (bot.) 1 (şi feriguţă-dulce) Polypodium vulgare; iarbă-dulce, ferecei, ferigă, ferigea, rădăcină-dulce, rădăcină-dul-ce-de-munte, spasul-dracului (v. spas). 2 (reg.) v. Ruginiţă (Asplenium ruta muraria). 3 (reg.) v. Ruginiţă. Straşnic (Asplenium trichomanes). 4 (reg.) v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare). ferii s.f. pl. (înv. şi reg.) v. Vacanţă, ferinţă s.f. (înv.) v. Apărare. Ferire. Ocrotire. Păzire. Protejare. Salvgardare, ferire s.f. apărare, ocrotire, păzire, protejare, salvgardare, proteguire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> ferinţă. Este obligatorie ferirea de la dispariţie a obiceiurilor strămoşeşti. ferişcat, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Fericit. 2 v. Norocos. ferit, -ă adj. 1 (despre locuri, aşezăminte, adăposturi, drumuri etc.) adăpostit, apărat, asigurat, ocrotit, păzit2, protejat, sigur, <înv.> scutit, umbrit. S-a retras într-un loc ferit din cauza ploii. 2 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) ascuns2, discret, dosnic, izolat, lăturalnic, retras, secret2, singuratic, tainic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singurit. Se retrage în colţul cel mai ferit al camerei. 3 ascuns2, furiş, furişat2, îi arunca priviri ferite. feritor, -oare s.m., s.f. (înv.) v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. feritun s.n. (fiz.; înv.) v. Paratrăsnet, ferm, fermă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, hotărât, intransigent, neabătut, neşovăitor, statornic, determinat, oţărât, <înv.> nepregetător, băţos, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neumit, vârtos, vârtucios. Ferm, tânărul i-a contrazis pe toţi.2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) categoric, decis, expres2, formal, hotărât, neezitant, neoscilant, net2, tranşant, <înv.> rezolut. Refuzul său ferm de a participa la 615| feroce concurs l-a uimit 3 (despre glasul vocea, modul de exprimare a cuiva) apăsat2, categoric, convins, decis, hotărât, răspicat, despicat2. îi spune pe un ton ferm să părăsească încăperea. 4 (în opoz cu „şovăielnic”, „nesigur; despre mers, paşi etc.) apăsat2, energic, hotărât, îndesat, neabătut, neezitant, neşovăielnic, neşovăitor, sigur. înaintează cu paşi fermi. 6 (despre date, termene, planuri etc.) cert, fixat2, hotărât Termenul restituirii datoriei este ferm. II adv. (modal) 1 categoric, decis, hotărât, net2, radical, scurt, tranşant, tăietor, ritos, <înv. şi reg.> răzimiş, nilvan, regulat, <înv.> categoriceşte. îi refuză ferm propunerea. 2 (în legătură cu vb. ale vorbirii) apăsat2, energic, hotărât, poruncitor, răspicat îi spune ferm să plece. 3 (în legătură cu vb. ca „a călca”, „a păşi”) apăsat2, energic, hotărât, sigur. Comandantul vasului calcă ferm pe puntea vaporului. fermătă s.f. (muz.) coroană. Fermata, pusă deasupra sau dedesubtul unei note, marchează libertatea interpretului de a mări valoarea acesteia după dorinţă. fermă s.f. (agric.) măierişte. Are o fermă de vaci. fermecă vb. I. tr. 1 (în credinţe şi superstiţii; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) a descânta, a face, a lega1, a meni, a ursi, a vrăji, a solomoni, a sufla, <înv. şi reg.> a oropsi, a boboni, a bosconi, a boscorodi, a obroci1, a ormoci, a pohibi, a râvni, a strigoia, a vrăciui, a vrăjui, <înv.> a mângâia, a escanta. Ţiganca farmecă fata de deochi. 2 (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fascina, a încânta, a seduce, a slăvi, <înv.> a năluci, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a fermecat pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. fermecare s.f. 1 (în credinţe şi superstiţii) descântare, vrăjire, solomonire, bosconire, <înv.> vrăjitorire. Crede că poate scăpa de deochi prin fermecare. Ca să se căsătorească, s-a dus la o vrăjitoare pentru fermecare. 2 captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, încântare, seducere, seducţie, desfăt, <înv.> delectaţie, desfătăciune, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: fermecarea spectatorilor. fermecat, -ă adj. 1 (în credinţe şi superstiţii; despre fiinţe) vrăjit2, solomonit, bosconit. Fata fermecată şi-a revenit greu de sub acţiunea vrăjii. 2 (mitol. pop.; despre anumite obiecte) magic, măiestru, minunat, năzdrăvan, vrăjit2. Zâna a atins-o cu o baghetă fermecată şi a transformat-o în privighetoare. 3 (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fascinat, încântat, sedus, <înv.> ademenit, cucerit, hipnotizat, magnetizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul fermecat a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. fermecăciune s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. fermecărie s.f. (rar) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie, fermecător, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dezmierdător, <înv.> desfătat, desfatăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subju-gător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este fermecător. 2 (mai ales despre elemente ale naturii, reprezentări artistice) feeric, încântător, minunat, nălucitor, ceresc, îmbătător, magic, vrăjit2. O noapte de toamnă timpurie, luminată de puzderia de stele, este fermecătoare şi tulburătoare. 3 (mai ales despre oameni) adorabil, drăguţ, încântător, cuceritor. Este o femeie fermecătoare. II s.m., s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Babă. Strigoaică1. Şaman. Vrăjitor, fermecătoreăsă s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). fermecătorâsc, -eăscă adj. (în credinţe şi superstiţii; pop.; despre practici, îndeletniciri etc.) v. Magic. Vrăjitoresc, fermecători'e s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. fermecătură s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. ferment s.m. (biochim.) 1 biocatalizator, catalizator organic, diastază, enzimă. Fermentul are rol de catalizator pentru reacţiile din celulele vii. 2 maia1, sad, <înv.> spirit. Berea are fermenţi. 3 ferment selecţionat = drojdie selecţionată. Fermenţii selecţionaţi sunt fobsiţi pentru a se garanta o fermentaţie rapidă. fermenta vb. I. intr. 1 (despre substanţe, produse, alimente, fructe etc.) a dospi, a răbufni, a răzbucni. Zaharurile conţinute de sfeclă, coji de fructe, melasă, cereale sau cartofi fermentează. 2 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) a se acri, a se altera, a se cloci, a se descompune, a se înăcri, a se strica, a se dezagrega, a se împuţi, a se ciumări, a se sărbezi, <înv. şi reg.> a se sminti, a se corfeli, a se jigni, a se mocni, a se pâşcăvi, a se scoace, a se stârfoci, a se trâfiii, a se trohni, a se zeri. Mâncarea a fermentat din cauza căldurii. 3 (despre fân, cereale, faină etc.) a se aprinde, a se încinge1, a se izgorî, a se opări, a rugini, <înv.> a se scoace. Fânul fermentează dacă nu este întors de mai multe ori. fermentăbil, -ă adj. (despre substanţe, produse, materii organice etc.) fermentativ, fer-mentescibil, zimogen. Maltoza este principalul glucid fermentăbil din aluat. Berea, mustul, alcoolul sunt fermentabile. fermentăre s.f. 1 fermentaţie, dospea-lă, fierbere, fiert1. Procesul de fermentare alcoolică stă la baza fabricării etanolului, berii, vinului, băuturilor spirtoase. 2 fermentaţie, dospire, răbufheală. Etanolul se fabrică prin fermentarea zaharurilor sub acţiunea drojdiei de bere. 3 acrire, alterare, descompunere, înăcrire, stricare, împuţeală, împuţire, împuţitură, <înv. şi reg.> împuţiciune, jignire, <înv.> împuţicenie. Fermentarea mâncării se produce din cauza căldurii. fermentăt, -ă adj. 1 (despre substanţe, produse, alimente, fructe etc.) <înv. şi pop.> ostoit, dospit. Majoritatea băuturilor derivă din zaharuri fermentate. 2 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) acrit, acru, alterat, clocit2, descompus, displăcut, înăcrit, învechit, stătut2, stricat, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea fermentată trebuie aruncată. 3 (despre fân, cereale, făină etc.) aprins2, încins2, opărit, trohnit. Nu se mai poate salva ceva din fânul fermentat. fermentativ, -ă adj. (despre substanţe, produse, materii organice etc.) fermentăbil, fer-mentescibil, zimogen. fermentăţie s.f. 1 fermentare, dospea-lă, fierbere, fiert1.2 fermentare, dospire, răbufheală. fermentesdbil, -ă adj. (despre substanţe, produse, materii organice etc.) fermentăbil, fermentativ, zimogen. fermier s.m. <înv.> maier. în perioada crizei economice au fost multe proteste ale fermierilor. fermităte s.f. 1 dârzenie, decizie, hotărâre, intransigenţă, neînduplecare, nestrămutare, neşo-văire, statornicie, determinare, radicalism, <înv.> nepreget, stavăr, stătătorie, vârtute, consistenţă, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare.Dfl dovadă de fermitate în respectarea legii. 2 hotărâre, siguranţă. Fermitatea îi caracterizează orice acţiune. 3 putere, tărie, tărie de caracter, tărie de suflet, <înv.> vârtute. Nu are fermitatea să-l pună la punct. fermoar s.n. (anat.; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. feroce adj. invar., adv. I adj. invar. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime feroce. 2 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenibr) abominabil, cumplit, cutremurător, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă feroce. 3 (despre deprinderi, obiceiuri etc.) barbar, crud, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, <înv.> vărvăresc, dur. Inchiziţia utiliza procedee de tortură feroce. 4 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, fioros, hain, inclement, inuman, ferocitate 1616 înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fi-orelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om feroce şi ursuz. Este feroce la mânie. II adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă feroce cu adversarii. ferocitate s.f. animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fară-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru ferocitatea lor. feroddu s.n. (tehn.) metalazbest Ferodoul este o ţesătură din fire metalice şi azbest, folosită la discurile de ambreiaj, la saboţii de frână etc. feroelectricitate s.f. (fiz.; la substanţele die-lectrice) seignettoelectricitate. Feroelectricita-tea se manifestă prin apariţia polarizării spontane, provocată de schimbarea poziţiei ionilor în reţeaua cristalină. feroşie s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, ferotungsten s.n. (metalurg.) ferowolfram. Ferotungstenul este un aliaj din fier şi wolfram. feroviar s.m. (transp.) ceferist La sărbătoare, a îmbrăcat o uniformă de feroviar nouă. ferow6lfram s.n. (metalurg.) ferotungsten. ferpăr s.n. necrolog. în ziar a apărut unfer-par în memoria profesorului mort. ferşter s.m. (silv.; reg.) 1 v. Silvicultor. 2 v. Pădurar. fertil, -ă adj. 1 (despre pământ, terenuri) bogat, fecund, gras, mănos, productiv, roditor, rodnic, uberos, untos, prolific, <înv.> buiac, producător, rodit, rodos, spornic, darnic, generos. Producţia de legume a fost foarte bună pentru că pământul este fertil. 2 fig. (despre creatori sau despre perioade de creaţie) prodigios, productiv, fecund, prolific. Balzac a fost unul dintre cei mai fertili scriitori francezi. Perioada şederii la Paris a fost cea mai fertilă din viaţa pictorului. fertilitate s.f. fecunditate, productivitate, rodire, rodnicie, ubertate, mănoşie, dărnicie. Fertilitatea pământului este bună când condiţiile meteorologice sunt prielnice. fertilizâvb. I. tr. (compl. indică terenuri agricole) a rodi Afertilizaifământulfolosind îngrăşăminte. fertilizare in vitro s.f. (med.) fecundare in vitro. Fertilizarea in vitro se face în cazul unor tipuri de sterilitate feminină. ferulă s.f. (în mitol. greacă şi romană) tirs. Ferula era un toiag împodobit cu frunze de viţă, de iederă şi în vârf cu un con de pin, purtat de zeul Dionysos, respectiv Bacchus. fervent, -a adj., adv. I adj. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, pasional, ahotnic, <înv.> entuziastic, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dioni-sic, elansat Ţine un discurs fervent. 2 entuziast, pasionat, zelos. Este o admiratoare ferventă a muzicii lui Verdi. Este un fervent ascultător de radio. II adv. (modal) avântat, entuziasmat, entuziast, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, îndrăcit. Reacţionează fervent când este vorba despre respectarea democraţiei. fervenţă s.f. ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfiing, şprunc, <înv.> fierbăzare, pomea-lă, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca fervenţă în suflet. femd, -ă adj. 1 (despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) arzător, canicular, dogoritor, fierbinte, torid, tropical, zăpuşit, zăpuşitor, pripitor, <înv.> arzoi, zădufos. Verile din ultimii ani au fost fervide. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) eclatant, intens, mare1, puternic, strălucitor, tare, viu, <înv.> lucitor. Lumina lămpii este preafervidă pentru această cameră. fervoăre s.f. 1 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbăzare, pomea-lă, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. 2 (relig.; livr.) v. Bigotism. Fanatism. Habotnicie. fesă s.f. (anat.; la oameni) bucă, şezut, poponeaţă, popou, pupineaţă, diferenţial, dos, dosolin. Asistenta îi face injecţiile în fese. fescior s.n. (pop.) v. Fesişor. Fesuşor. fesfesele s.f. pl. (reg.) v. Zorzoane, fesişor s.n. fesuşor, fescior. Copilul are pe cap un fesişor alb. fest adv. (modal; fam.) v. Fix. Perfect, testă s.f. farsă, ghiduşie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ştrengărie, ghiduşlâc, renghi, şotie, caraşic, <înv. şi reg.> marghiolie, ghiduşărie, mişculanţă, năsărâmbă, opşag, păcală, şalmă, şăncălănie, şăncălie, şoadă (v. şod), şodomănie, trufă3, trufăşag, <înv.> bosma, atrapă, abureală, aburire, solemnei. La manifestarea organizată cu ocazia zilei naţionale, în amfiteatru a fost o atmosferă festivă. Decoraţiile s-au înmânat militarilor într-un cadru festiv. 2 adv. (modal) sărbătoreşte, solemn. Sala este împodobită festiv. festivitate s.f. 1 sărbătoare, solemnitate, paradă, <înv.> parisie, sărbătorie. Festivitatea cu care se celebrează ziua naţională emoţionează totdeauna. 2 serbare, sărbătoare, <înv.> sărbătorie. A participat la festivitatea de decernare a premiilor pentru cel mai bun actor al anului. festân s.n. (arhit.; înv.) v. Ghirlandă, festung s.n. (milit.; reg.) 1 v. Cetate. Fortăreaţă. 2 v. Fortificaţie. întăritură. fesul-popii s.n. art. (entom.; reg.) Porphy-rophora polonica; fesuşor. fesuşdr s.n. 1 fesişor, fescior. 2 (entom.; reg.) Porphyrophora polonica; fesul-popii. feşnicăr s.n. (rar) v. Sfeşnic, feşteălă s.f. (reg.) v. Culoare. Vopsea, feştelîvb. IV. 1 tr. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. 2 refl. (biol; pop. şi fam.; despre fiinţe) v. îmbătrâni. Trece. Veşteji. 3 refl. (reg.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 4 tr., refl. (reg.; compl sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. feştelire s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. 2 (reg.) v. Maculare. Mânjire. Murdărire. Pătare. feştelrt, -ă adj. 1 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Bârfit2. Calomniat. Defăimat. Denigrat. Detractat Discreditat Ponegrit 2 (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid, feştivb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „ în”, care arată culoarea) v. Colora. Vopsi. 2 (compl. indică oameni) v. Bâr- 617| fi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. feştilă s.f. 1 fitil, poponeţ1, meci2, moţ1, şterţ, luntă. A aprins feştila lumânării. 2 (rar) v. Lumânare. 3 (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. 4 (arg.) v. Ţigară. Ţigaretă, feteămă s.f. (colect.; reg.) fetet, fetiş2, feteloi s.m. (reg.) v. Fătălău, fetelotcă s.f. (reg.) v. Fătălău, feteluşă s.f. (reg.) v. Copilă. Fetiţă, fetesc, -eăscă adj. (înv. şi reg.) v. Fecioresc, feteşte adv. (modal; reg.) v. Fecioreşte. fetet s.n. (colect.; reg.) feteamă, fetiş2. Totfetetul adunat la şezătoare asculta poveştile bătrânei. fetică s.f. I (pop.) v. Copilă. Fetiţă. II (bot.) 1 Valerianella locusta; salata-mielului (v. salată). 2 (reg.) v. Păiuş (Festuca ovina). 3 (reg.) v. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria). 4 (reg.) v. Untişor (Fi-caria vema). fetici'că s.f. (pop. şi fam.) v. Copilă. Fetiţă, fetid, -ă adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, me-fitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţi-cios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii fetide de sulf. 2 (despre aer, atmosferă) infect, pestilenţial, puturos, rău-mirositor, viciat, mefitic, împuţit, <înv.> împuţicios. în încăpere este un aer fetid, de alimente alterate. fetidităte s.f. (livr.) v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare. fetie s.f. (pop.) v. Castitate. Cinste. Feciorie. Neprihănire. Nevinovăţie. Onoare. Pudoare. Virginitate. fetiş1 s.n. amuletă, apotropaic, mascotă, talisman, <înv.> advar, baier, noroc, porte-bonheur, sinet. Consideră colţul de lup pe care îl poartă la gât un fetiş. fetiş2 s.n. (colect.; reg.) feteamă, fetet. fetişcănă s.f. 1 copilandră, codană (v. codan), puştancă, puştoaică, ţâncă, băietană, codancă, <înv.> copilan-drică. Fetişcana de 12 ani are părul prins în cozi. 2 adolescentă (v. adolescent), copilă, tânără (v. tânăr), băiată, copoştină, lăptucă, gagicuţă, mioară. Are entuziasmul unei fetişcane. fetişism s.n. fetişizare, sacralizare. Este recunoscut ca un adept al fetişismului. fetişizare s.f. fetişism, sacralizare, fetişoâră s.f. (pop. şi fam.) v. Copilă. Fetiţă, fetişor s.m. (înv. şi pop.) v. Băieţaş. Băieţel. Copilaş. fetiţă s.f. copilă, fatucă, feticică, feţişoară, feciorea, fecioriţă, fetică, cocuţă, băiată, fatuică, fatuţă, feteluşă, fetnegică, fetnigea, fetniguţă. îi dă fetiţei o ciocolată. fetnegică s.f. (reg.) v. Copilă. Fetiţă. fetnigeă s.f. (reg.) v. Copilă. Fetiţă, fetniguţă s.f. (reg.) v. Copilă. Fetiţă, fetus s.m. (anat.) copil nenăscut (v. copil1), fat. Şi-a văzut fetusul la ecograf. feţişoără s.f. obrăjor, mutrişoară. Copilul întoarce spre el o feţişoară uimită. feudăl s.m., adj. 1 s.m. (în Ev. Med.) <înv.> feudatar. Feudalii erau mari proprietari de pământ.2 adj. <înv.> feudariu. Perioada feudală a fost foarte sângeroasă. feudalism s.n. (ist.) feudalitate, orânduire feudală, societate feudală. Feudalismul a fost un regim politic, social, economic ce a urmat după sclavagism şi a precedat capitalismul, fiind caracterizat prin proprietatea nobiliară asupra pământului şi, parţial, asupra ţăranilor. feudalităte s.f. (ist.) feudalism, orânduire feudală, societate feudali feudariu, -ie adj. (înv.) v. Feudal, feudatăr s.m. (în Ev. Med.; înv.) v. Feudal, feudă s.f. (în Ev. Med.) fief. Feuda era domeniul pe care îl primea în stăpânire vasalul de la senior, în schimbul îndeplinirii de către acesta a anumitor servicii. fezăbil, -ă adj. (despre lucruri, obiecte sau despre planuri, idei etc.) executabil, posibil, realizabil, practicabil. A propus un proiect fezabil. fezandăre s.f. (culin.) fezandat. Prin fezan-dare se frăgezeşte carnea de vânat, menţinând-o, cu sare, mirodenii, oţet diluat, vin, la temperatură scăzută sau expunând-o la vânt timp de câteva zile. fezandât1 s.n. (culin.) fezandare. fezandăt2, -ă adj. fig. (fam, glum sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut Beat îmbătat. Tulbure. Turmentat. fi vb. IV. intr. I (pred) 1 (desprefiinţe) a exista, a trăi, a vieţui, a fiinţa, <înv. şi pop.> a vecui, a lăbădui, a sufleţi, <înv.> a dăinui, a via2, a respira. Atât timp cât sunt, părinţii îşi ajută copiii. 2 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale sunt pe Pământ din timpuri străvechi. 3 (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a ţine. Palatul este din sec. al XlX-lea. 4 (cu determ. introduse prin prep. „de la”, „din”, „de”) a data, a exista. Manuscrisul este de la începutul sec. al XVIlI-lea. Obiceiul este din vechime. 5 (despre fiinţe, lucruri etc.; adesea urmat de determ. locale) a se afla, a exista, a se găsi, a sta, <înv.> a existelui, a zăcea. Vulcani noroioşi sunt în zona Buzăului 6 (mai ales despre lucruri, obiecte; cu determ. locale) a se afla, a se găsi, a sta. Dicţionarele sunt pe raftul al doilea din bibliotecă. 7 (despre fiinţe, lucruri etc.) a se afla, a figura, a se găsi, a se număra1. Fiul ei este printre reuşiţii la concurs. 8 (despre aşezări, construcţii etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „lângă” etc.) a se afla, a se găsi, a se situa, a veni, a cădea, a zăcea. Scara palatului este fibrocondrom lângă lac. 9 (despre oameni; urmat de determ. locale) a domicilia, a locui, a sta, a şedea, a vieţui, a hălădui, a sălăşlui, a vecui, <înv. şi reg.> a băciui, a puculi, a sălăşi, <înv.> a sălăşui, a via2. Şi-au construit o casă în care să fie singuri. 10 (despre oameni) a proveni1, a se trage. Vă-zându-l pe străin, l-a întrebat de unde este. 11 (despre oameni) a se afla, a se găsi, a se mişca, a se învârti. Tânărul nu aparţine mediului în care este prietena lui. 12 a avea, a exista, a se găsi. Este cine să-i spună o vorbă bună 13 (despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) a se întâmpla, a se petrece. Din cărţi aflăm ce a fost în perioada interbelică. întâlnirea de promoţie va fi în octombrie. 14 (despre lucruri care pot fi cumpărate) a costa, a face, a preţui, a reveni1, a valora, a ţine, <înv. şi reg.> a veni, <înv.> a costălui, a costisi, a valuta. Un apartament dintr-o zonă rezidenţială este sute de mii de euro. 15 a constitui, a forma, a însemna, a reprezenta, a prezenta, a face. Medicii sunt oriunde în lume o castă respectată. 16a însemna, a semnifica - Ce este când visezi bijuterii? II (cop.) 1 (urmat de un inf. sau de un conjunct.) a trebui, a urma. îl roagă ca atunci când va fi să plece de acasă s-o anunţe. 2 (în constr. impers.; cu sub. bgic-pron. pers. în dat. şi cu nm. pred. exprimând o stare sufletească, un sentiment, o senzaţie etc.) a încerca a resimţi, a simţi, a trăi. îi este ruşine pentru ceea ce a spus. 3 (cu un nm. pred. care indică modalitatea sau relaţia) <înv. şi pop.> a veni. Nu înţelege cum este treaba cu datoria prietenului său. fiabilitate s.f. (tehn.) siguranţă în funcţionare. Trebuie testată fiabilitatea instalaţiei electrice. fiacru s.n. (transp.; înv.) v. Birjă. Trăsură, fiăldără s.f. (constr.; reg.) v. Şopron, fiără s.f. (zool.) animal, bestie, dihanie, jivină, sălbăticiune, <înv. şi pop.> lighioană, gadină, jiganie, jigodie, bidiganie, ciută, gad, oară2, pociganie, poghibală, sălbăticie, sălbăticime, sălbăticitură. Se teme să nu fie atacat de fiarele pădurii. fiăsco s.n. eşec, insucces, nereuşită (v. nereuşit), ireuşită, chix, fâs, cădere, dezastru, picare. Examenul de titularizare a fost un fiasco pentru mulţi dintre profesori. fiăstră s.f. (înv.) v. Fată vitregă. Fiică vitregă, fiâstru s.m. (înv.) v. Fecior vitreg. Fiu vitreg, fiăt s.n. (fin.; înv.) v. Preţ. Tarif. Taxă. fibră s.f. (ind. text.) fir. A cumpărat un material din fibre sintetice. fibrinferment s.m. (biochim.; înv.) v. Trom-bază. Trombină. fibrinolizi'nă s.f. (biochim.) plasmină. Frino-lizina degradează fibrina şi fibrinogenul din plasma sangvină. fibroadenom s.n (med) adenofibrom Fibroa-denomul este o tumoare glandulară benignă. fibrocartilăj s.n. (anat.) cartilaj fibros. Fibro-cartilajul este o formă de tranziţie între ţesutul cartilaginos şi cel osos, intrând mai ales în constituţia discurilor intervertebrale. fibrocondrom s.n. (med.) condrofibrom. Fibrocondromul este o tumoare benignă a ţesutului cartilaginos. fibroduodenoscopie fibroduodenoscopie s.f. (med.) duodenosco-pie. Fibroduodenoscopia este o metodă de explorare directă a mucoasei duodenale cu ajutorulfibroscopului.. fibrogastroscops.n. (med.) gastrofibroscop. Cu fibrogastroscopul se examinează vizual mucoasa gastrică. fibrom uterin s.n. (anat.) histerom. A făcut o operaţie de fibrom uterin. fibromiom. (med.) miofibrom Fibromiomul este o tumoare uterină,formată din ţesut conjunctiv şi din ţesut muscular neted. fibros, -oăsă adj. 1 (despre plante, despre cojile unor fructe, despre păstăile unor plante etc.) aţos, teios, ştiros, înteioşat. Păstăile sunt cam fibroase. 2 (anat., med., med. vet.; despre ţesuturi) îngroşat, scleros, vânos. fibrozi'tă s.f. (med., med. vet.) reumatism abarticular. în fibrozită se inflamează ţesutul conjunctiv fibros. fibulăr, -ă adj. (anat.) peroneal, peronier. Ligamentul fibular posterior are inserţiile pe faţa posterioară a tibiei şi a fibulei. fîbulă s.f. (anat.) peronea Fibula este osul lung şi subţire aflat între genunchi şi gleznă, articulat cu tibia şi cu metatarsul. fie s.m. (înv.; de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) v. Băiat. Copil1. Fecior. Fiu. ficat s.m. (anat.) 1 hepar, mai4, mai negru (v. mai4), <înv. şi reg.> plămân, plămâni negre (v. plămâni), pateu. Consumul excesiv de alcool i-a afectat ficatul. 2 (la pl. ficaţi; reg.) v. Plămân. Pulmon. ficătâr s.m. (culin.; reg.) ficătete,ficăteţ, ficăţel. Ficătarul este un caltaboş preparat din ficat de porc. ficătete s.m. (culin.; reg.) ficătar,ficăteţ, ficăţel. ficăteţ s.m. (culin.; reg.) ficătar, ficătete, ficăţel. ficăţeă s.f. (bot.; reg.) v. Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum). ficăţel s.m. (culin.; reg.) ficătar, ficătete, ficăteţ. ficomicete s.f. pl. (bot.) sifomicete. Ficomi-cetele reprezintă o clasă de ciuperci inferioare, care provoacă mana cartofului şi a tomatelor. fictiv, -ă adj. halucinat, imaginar, imaginat, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit, vizionar, lunar. Adesea se transpune într-o lume fictivă. ficţiune s.f. afabulaţie, fantezie, imaginaţie, invenţie, închipuire, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire, <înv.> fandasie, mit, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale ficţiunii. Ficţiunile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. ficus s.m. (bot.) Ficus elastica; <înv.> fig. fidanţâ vb. I refl. (recipr.) (ital.; înv.; despre oameni) v. Logodi. fidanţăt s.m. (ital; înv.) v. Logodnic, fideiusiune s.f. (jur.) cauţiune, garanţie, cauţionament, chezăşie, <înv.> adeverinţă, cauţionământ,vadiu. Tatăl a depus fideiusiune pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are fiul său. fideiusor s.m. (jur.) cauţiune, garant, chezaş, chezăşuitor, <înv.> cauţionator, platnic, sodăş. El este considerat fideiusor pentru debitor. fidel, -ă adj. 1 (în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; despre oameni) bun, cinstit, constant, credincios, devotat, leal, loial, statornic, devot, slugarnic, <înv.> slugăritor, smerit, nestrămutat. S-a convins că îi este un partener de viaţă fidel. 2ji^espre reproduceri, imitaţii etc.) exact, direct. Tabloul este o copie fidelă a originalului. fidelitate s.f. 1 cinste, credinţă, devotament, lealitate, loialitate, statornicie, lealism, loialism, <înv. şi reg.> priinţă. Nu a pus nicio clipă la îndoială fidelitatea soţiei sale. 2 exactitate, exactitudine. Este impresionat de fidelitatea traducerii. fidireie s.m. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). fiduciar, -ă adj. (fin.; despre monede) convenţional. Moneda fiduciară are putere de circulaţie numai în interiorul unei ţări. fie1 conj. coord. disj. (în corelaţie cu sine însuşi sau cu „de”, „ori”, „sau] introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie) de(.. .de) (v. de1), ori (... ori), sau (.. .sau), <înv. şi reg.> au (.. .au) (v. au2), oare(...oare), măcar (...măcar), <înv.> săvai (.. .săvai), veri (.. .veri). Fie una, fie alta, le vom suporta pe toate cu stoicism. Fie este vreme bună, fie este vreme rea, tot voi pleca în concediu. fie2 interj. calea-valea!, treacă-meargă! - Eşti de acord cu ideea? - Fie! fie3 s.f. (înv. şi pop.) v. Copilă. Fată. Fiică, fiecâre pron. nehot, adj. nehot 1 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) fiecine, oricare, oricine, orişicare, orişicine, <înv. şi pop.> care, cine, fitecare, fitecine, <înv. şi reg.> careşi, ci-neşi, <înv.> neştine, vericare, vericine. Fiecare să facă ce vrea. 2 adj. nehot. fiece, oricare, orice, orişicare, tot, fitece. Fiecare om are tabieturile lui. fiecând adv. (temporal; înv. şi pop.) v. Oricând. Orişicând. Totdeauna, fiece adj. nehot. fiecare, oricare, orice, orişicare, tot, fitece. fiecine pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) fiecare, oricare, oricine, orişicare, orişicine, <înv. şi pop.> care, cine, fitecare, fitecine, <înv. şi reg.> careşi, cineşi, <înv.> neştine, vericare, vericine. fiecum adv. (modal; înv. şi pop.) v. Ad libitum. Oricum. Orişicum. fief s.n. (în Ev. Med.) feudă. Fieful era domeniul pe care îl primea în stăpânire vasalul de la senior, în schimbul îndeplinirii de către acesta a anumitor servicii. fier s.n. 11 (chim.) sider. Poarta de la intrarea în curte este din fier. 2 (şi fier de călcat) piglais, teglăzău, voşolău. Calcă rufele cu fierul. 3 (şi fier de frizat) drot, ondulator. îşi încreţeşte părul cu fierul. 4 (tehn.) fier de lipit = ciocan de lipit (v. ciocani2), letcon. A cositorit firele mufei de la televizor cu fierul de lipit. 5 (tehn.; la plug) fier lat = brăzdar, fier mare, sapă1. Plugul are două fiare late; (pop.) fier mare v. Brăzdar. Fier lat. 6 (tehn.; la coasă) custură. Ascute fierul coasei cu o cute. 7 (lapl. fiare) cătuşe (v. cătuşă), lanţuri (v. lanţ), <înv. şi pop.> legături (v. legătură), legători (v. legătoare), obezi (v. obadâ), zăvoare (v. zăvor), <înv. şi reg.> lanţug, cotoaie (v. cotoi1), verigi (v. verigă), <înv.> bante (v. banta), piedici (v. piedică), mănuşi (v. mănuşă), sigilii (v. sigiliu), verighete (v. verighetă). Criminalul a fost pus în fiare. 8 (tehn.; reg.) v. Fierăstrău. 9 (înv.) fier alb v. Tablă1. Tinichea. 10 (milit.; poetic) v. Sabie. Spadă. 11 (ind. sider.; ieşit din uz) fier turnat v. Fontă. Tuci. 12 (mar.; ieşit din uz)fierdecorabiev. Ancoră. II (art.; bot.; reg.) fierul-plugului v. Spanac-porcesc. Spana-cul-ciobanilor (v. spanac). Spanacul-oilor (v. spanac). Spanacul-porcilor (v. spanac). Spanacul-stânelor (v. spanac) (Chenopodium bonus-henricus). fierar s.m. <înv. şi reg.> făurar1, covaci, covali, covar, <înv.> faur1. Fierarul satului şi-a modernizat atelierul. fieratic, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Incle-ment. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent, fierărăie s.f. (colect.) fierărie1, fierătaie, fierotină. A depozitat fierăraia de la casa dărâmată într-o magazie. fierăreăsă s.f. (pop.) fierăriţă. Fierărea-sa este soţia fierarului. fierărie1 s.f. 1 covăcerie,covăcie,covălie, cuşniţă, faurărie1, faurie1, făurişte, lucrătoare (v. lucrător). în fierărie fierarul prelucrează la cald fierul sau alte metale. 2 (colect.; pop.) v. Fierărăie. fierărie2 s.f. fierărit, faurărie2, faurie2. Fierarul se îndeletniceşte cu fierăria. fierărit s.n. fierărie2, faurărie2, faurie2. fierăriţă s.f. (pop.) fierăreăsă. fierăstrău s.f. I (tehn.) 1 chimilioară, corzar, fier, firez, şegă, şişir. Lemnele sunt tăiate cu fierăstrăul. 2 fierăstrău circular = ţărcălam, ţirculă. Fierăstrăul circular are pânza în forma unui disc dinţat, care taie, prin învârtire, în jurul propriului ax; fierăstrău cu motor = drujbă. Fierăstrăul cu motor este folosit la tăiatul trunchiurilor de copaci. 3 fierăstrău de munte - gater, joagăr, moară, pânză, spată. Fierăstrăul de munte este acţionat de forţa unui curs de apă. II (bot.; reg.) 1 v. Iar-ba-osului (v. iarbă) (Helianthemum chemae-cistus şi Helianthemum vulgare). 2 v. Mălăoi (Helianthemum alpestre şi Helianthemum rupifragum). 3 (în forma forăstău) v. Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare). fierătăie s.f. (colect.; reg.) v. Fierărăie. fierbător s.n. (electr.) plonjor, plonjor electric, termoplonjor, picior. Fierbătorul este un aparat electric, din oţel inoxidabil în formă de spirală, care serveşte la încălzirea rapidă a unei cantităţi de lichid, prin scufundarea lui în lichidul respectiv. 6191 fierbăză vb. I. tr., refl. (înv.; compl. sau sub indică oameni) v. Entuziasma. înflăcăra. însufleţi. Pasiona. fierbăzâre s.f. (înv.) v. Ardenţă. Ardoare. Avânt. Elan. Entuziasm. Fervenţă. Fervoare, înflăcărare. înfocare. însufleţire. Pasiune. Patimă. Patos. Pornire. fierbântât, -ă adj. (înv. şi pop.; despre materii, obiecte etc.) v. Aprins2. Gald. Dogorit. Fierbinte. încins2. înfierbântat, fierbe vb. III. 11 intr. (despre lichide sau materii lichefiate) a clocoti, <înv. şi pop.> a unda, a colcăi, a corcăi. Supa fierbe. 2 tr. (compl. ouă) a coace. A fiert câteva ouă pentru o salată orientală. 3 tr. (compl. indică fire de tort) a coace, a opări. II fig. 1 intr. (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a clocoti, a se dezlănţui, a se frământa, a fremăta, a se învălura, a se învolbura, a se tulbura, a se zbate, a se zbuciuma. Marea fierbe cu furie în timpul furtunii. 2 intr. (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, a suna, a urla, a vui, a boci, a chioti, a chiui, a clocoti, a hohoti, a pârâi. Valea fierbe de glasuri şi strigă-te.3 intr. (despre oameni) a clocoti, a mocni, a sfârâi. în el fierbe ura şi dorinţa de răzbunare. 4 tr. (despre senzaţii, dureri etc.; compl. indică oameni) a chinui, a arde, a coace, a seca, a sfredeli. Moare de foame, dar setea îl fierbe. 5 tr. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl. indică acţiuni reprobabile) a plănui, a unelti, a cloci, a coace, a lucra, a ţese, a urzi, a mrejui, a împleti, a mreji. A fiert mult timp răzbunarea fierbere s.f. 1 (fiz.) ebuliţie. Cele două substanţe sunt supuse unui proces de fierbere. 2 clocot, clocotire, fiert1, cocţiune, fiertură, <înv. şi pop.> undare, colcăială, <înv.> undă. Supa se încălzeşte până la fierbere. 3 (pop.) v. Fermentare. Fermentaţie, fierbinte adj. 11 (despre lichide sau materii lichefiate) clocotit, opărit, <înv. şi pop.> undat Supa fierbinte se lasă să se răcească puţin înainte de a fi mâncată. 2 (despre materii, obiecte etc.) aprins2, cald, dogorit,încins2,înfierbântat, înfocat, <înv. şi pop.> fierbântât, răscopt1, Se întinde pe nisipul fierbinte al plajei. îşi apropie mâinile îngheţate de soba fierbinte. 3 (despre aer, atmosferă etc.) dogorit, încins2, înfierbântat, învăpăiat. în deşert, turiştii au suferit din cauza aerului fierbinte. 4 (despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) arzător, canicular, dogoritor, fervid, torid, tropical, zăpuşit, zăpuşitor, pripitor, <înv.> arzoi, zădufos. Verile din ultimii ani au fost fierbinţi. II fig. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs fierbinte. 2 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, aprins2, arzător, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire fierbinte. 3 (despre sentimente, pasiuni etc. ale oamenibr) arzător, clocotitor, învăpăiat, învolburat. Simţea o mânie fierbinte pe care nu putea să şi-o înăbuşe. fierbinţeală s.f. 1 (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de fierbinţeala verii. 2 (urmat de determ. „focului') arşiţă, bătaie, dogoare, dogoreală, pară1, văpaie, vâlvoare. Fierbinţeala focului îi rumeneşte obrajii. 3 (med., med. vet.) călduri (v. căldură), febră, friguri (v.frig), temperatură, <înv. şi pop.> arsătură, înfierbântătură, arşiţă, foc, foc mare, înfierbântare, arsoare, arzime, laz2, năplăială, vipie, <înv.> aprin-zeală, arsură, înfierbinţeală, înfocătură, jar.E gripat şi are fierbinţeală. fiere s.f. 11 (biol.) bilă1, <înv. şi pop.> venin, dâcă1. Fierea este secretată de ficat. 2 (anat.; pop.) v. Colecist. Vezică biliară. Veziculă biliară. 3 fig. maliţie, maliţiozitate, răutate, acrime, otravă, venin, negreală, venimozitate catran. Editorialele unor ziare sunt scrise cu fiere. II (bot.) 1 (art.) fierea-pământului = a Centaurium umbellatum sau Centaurium minus; potroacă, ţintaură, buruiană-de-firiguri, cintoaie, cocoşei-de-grădină (v. cocoşel), crucea-pămân-tului (v. cruce), floare-de-friguri, frigor, frigu-rică, fumărică-băşicoasă, ghinţură, ghinţurea, ghinţurică, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoa-re-de-friguri, potrocea, potrocuţă, săfin-dei-de-câmp, scăunel, scânteiuţă, taulă; b Marchantia polymorpha; gălbează, coa-da-rândunicii (v. coadă), lemn-de-aloe, muş-chi-de-fântână (v. muşchi2); c (reg.) v. Fumă-riţă (Fumaria officinalis); d (reg.) v. Genţiană. Ghinţură (Gentiana cruciata, Gentiana exdsa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata); e (reg.) v. Ghioc (Centaurea phrygia); f (reg.) v. Lumânărica-pământului (v. lumânărică) (Gentiana asclepiadeă). 2 (reg.) v. Crin-de-pă-dure. Crin-pestriţ. Crin-sălbatic (Lilium mar-tagon). 3 (reg.)fiere-de-ursv. Aloe (Aloeferox şi Aloe succotrina). fieros, -oăsă adj. (rar, despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Incle-ment. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent, fieroti'nă s.f. (colect.; reg.) v. Fierăraie. fiert1 s.n. 1 clocot, clocotire, fierbere, cocţiune, fiertură, <înv. şi pop.> undare, colcăială, <înv.> undă. 2 (pop.) v. Fermentare. Fermentaţie. figură fiert2, fiartă adj. fig. (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezgustat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Fiert după vestea primită, s-a închis în sine. fiertoăre s.f. (hidrol.; reg.) v. Bulboacă. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. fiertură s.f. (rar) v. Clocot. Clocotire. Fierbere. Fiert1. fierul vb. IV. tr. (reg.; compl. indică animale de tracţiune) v. Potcovi, fiesc, fiăscă adj. (înv.; despre sentimente, atitudini etc.) v. Filial. fieunde adv. (local; înv. şi pop.; de obicei pe lângă vb. de mişcare) v. Oriîncotro. Orişiunde. Oriunde. fifi'c, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput. 2 v. Sfătos. fig s.m. (bot.; înv.) 1 v. Smochin (Ficus carica). 2 v. Ficus (Ficus elastica). fi'garo s.m. invar, (fam.) v. Bărbier. Frizer, fîge s.f. (bot.; înv.) v. Smochină, figură vb. 1.1 intr. (despre fiinţe, plante etc.) a se afla, a fi, a se găsi, a se număra1. Fiul ei figurează printre reuşiţii la concurs. 2 tr. (fran.; înv.) v. Imagina. închipui. înfăţişă. Reprezenta. Vedea. figurant, -ă s.m., s.f. 1 (în teatru, în operă sau în filme) mimant, <înv.> compars, statist. Figuranţii au un rol accesoriu, fără a rosti vreo replică. 2 (arg.) Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură, figurăt, -ă adj. 1 (lingv.; mai ales despre sensul cuvintelor) conotativ, metaforic. Foloseşte cuvântul nu în sens propriu, ci în sens figurat. 2 (rar; despre stil limbă etc.) v. Figurativ, figurativ, -ă adj. (despre stil limbă etc.) figurat. Stilul figurativ conţine multe figuri poetice. figuraţie de stele s.f. (astron.; înv.) v. Constelaţie. figură s.f. 1 chip, faţă, fizionomie, obraz, profil, meclă, mutră, pofaică, oval, ecran, faianţă, faleză, faţadă, moacă, mufe, muian, muie. Figura ei îmi este cunoscută. 2 aer1, aspect, chip, expresie, faţă, fizionomie, înfaţişare, mină2, obraz, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, complexiune. Copilul are o figură ştrengărească. 3 chip, individ, ins, om, persoană, personaj, faţă, creştin, român, suflet, băiat, meclă, mutră, tip, tipesă, nat, <înv.> ipochimen, îns, nume, obraz, chir, creatură, specimen, gagiu, paţan. La spectacol erau figuri cunoscute. 4 (în arte) imagine, simbol. Figura din tablou reprezintă o floare. 5 (j. de şah) piesă. Cei doi şahişti aranjează figurile pe tablă. 6 (cor., gimn., patinaj etc.) poziţie. Dansatorii fiică execută, cu eleganţă, figurile de dans. 7 (stil.) figură de retorică = figură retorică. Figura de retorică adaugă stilului caracter sugestiv şi mai multă vigoare; figură de stil = imagine, trop, <înv.> shimă. Romancierii folosesc în scrierile lor numeroase figuri de stil; figură retorică = figură de retorică. 8 (fam.) fază. Nu se jenează să facă asemenea figuri. Figura asta este de prost gust. ffică s.f. 1 copilă, fată, <înv. şi pop.> fie3, <înv. şi reg.> pruncă, ţâncă. Fiica lor este foarte frumoasă şi deşteaptă. Ifiicăvitregă = fată vitregă, <înv.> fiastră. Fiica lui vitregă este studentă. fiiculeână s.f. (reg.) v. Fiicuţă. fiiculiţă s.f. (reg.) v. Fiicuţă. fiicuţă s.f. (pop.) fiiculeână, fiiculiţă. fiindcă conj. (introduce o prop. circ. cauz.) 1 că, căci, deoarece, cindură. Nu poate pleca la un drum aşa lung fiindcă este bolnav. 2 (prop. circ. cauz. are nuanţă temp.) cknd, cum, deoarece, întrucât. Intra în panică fiindcă bănuia că vine nervos acasă. 3 dacă, deoarece, întrucât, unde. Fiindcă nu ştie să scrie, cere ajutorul altora. fiinţă vb. I. intr. (rar) 1 (despre fiinţe) v. Exista. Fi. Trăi. Vieţui. 2 v. Funcţiona, fiinţare s.f. (rar) v. Existenţă. Realiate. fiinţă s.f. 11 vietate, vieţuitoare (v. vieţuitor). Tot ce are viaţă (şi se mişcă) este o fiinţă. 2 (zool.) animal, creatură, dobitoc, făptură, necuvântător, vietate, vieţuitoare (v. vieţuitor), lighioană, <înv. şi reg.> suflător, vită, <înv.> dihanie, săzdanie, suflătură, suflare, zidire, ziditură. în natură există încă multe fiinţe necunoscute de om. 3 făptură, om, persoană, viaţă, <înv.> fire, trup, ţipenie, os. Medicii salvează multe fiinţe în cariera lor. 4 viaţă, <înv.> jitie1, piele. în această parte a lumii nu este fiinţă, totul este mort. 5 suflet, viaţă, suflat1, <înv. şi pop.> suflare, <înv.> vreme, cap. Simte ca nu mai are fiinţă în el. îşi jurase să o ajute atâta timp cât va avea fiinţă. 6 (art.; relig.; nm. pr.) Fiinţa Supremă = Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvzzătorvl (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient)i, Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. O slăvesc pe Fiinţa Supremă care a dat naştere cerului şi pământului. II (rar) v. Existenţă. Realitate, fijloânge s.f. pl. (ind. text.; reg.) v. Perdea, fii s.m. (zool; înv.) 1 v. Elefant Elefant-asiatic. Elefant-indian (Elephas maximus). 2 v. Elefant Elefant-african (Loxodonta africana). fila vb. I. tr. 11 (ind. text.; compl indică fibre textile) a toarce. Ţesătorii filează lâna la maşini speciale. 2 (compl. indică şuviţe de păr) a efi-la. Coafeza îi filează numai vârfurile şuviţelor. II (compl. indică oameni) a bunghi. Suspectul este filat de un detectiv. filacteră s.f. (relig.; la vechii evrei) tfiline, <înv.> advar. Filactera era o fâşie de pergament cu versete din Biblie, pe care evreii o puneau, în timpul rugăciunii, pe frunte sau pe braţul stâng. filădă s.f. (înv.) v. Broşură. Cărticică, filâj s.n. filare, gimbeală, gină, gineală, ginire, ginit. Detectivii continuă filajul traficantului de droguri. filantrâpic, -ă adj. 1 (despre oameni, despre firea lor etc.) caritabil, milos, milostiv, caritativ. Este o persoană filantropică, care îi ajută pe cei săraci. 2 (despre acţiuni, întreprinderi etc. ale oamenilor) caritabil, umanitar. Marele actor este implicat în numeroase activităţi filantropice. filantropie s.f. binefacere, caritate, milă, filantropism. A făcut multe acte de filantropie. filantropinism s.n. (pedag.) filantropism. Filantropinismul a fost o mişcare pedagogică din sec. al XVIII-lea, bazată pe teoriile lui J.J. Rousseau, care a militat împotriva scolasticis-mului şi formalismului didactic. filantropimst, -ă s.m., s.f., adj. (pedag.) filantropist. Filantropiniştii sunt adepţii filan-tropinismului. filantropism s.n. (rar) 1 v. Binefacere. Caritate. Filantropie. Milă. 2 (pedag.) v. Filantropinism. filantropist, -ă s.m., s.f., adj. (pedag.; rar) v. Filantropinist. filăre s.f. 1 (ind. text.) filat1 , toarcere, tors1, torcătură. Un material textil este transformat, prin filare, în fire. 2 filaj, gimbeală, gină, gineală, ginire, ginit. filarghirie s.f. (grec.; înv.) v. Arghirofilie. filarioză s.f. (med.) elefantiazis, pahidermie. Filarioza este caracterizată prin dezvoltarea exagerată a unor părţi ale corpului, de obicei a membrelor inferioare. filat1 s.n. (ind. text.) filare, toarcere, tors1, torcătură. filăt2, -ă adj. 1 (ind. text.; despre fibre textile) răsucit2, tors3. Bumbacul filat este supus unor operaţii de prelucrare tehnologică. 2 (despre oameni) urmărit2, ochit2. Individul filat este un cunoscut interlop. filateh'st, -ă s.m., s.f. <înv.> timbrofil. Filateliş-tii se ocupă cufilatelia. filatelie s.f. timbrologie, <înv.> timbrofilie. Filatelia este colecţionarea şi studierea mărcilor poştale. filator, -oăre s.m., s.f. (ind. text.) torcător. Filatorul filează fibrele textile. filatură s.f. (ind. text.) torcătorie. Lucrează într-o filatură recent modernizată. filavt s.m. (în opoz. cu „altruist”; înv.) v. Egoist. Individualist. Meschin, fflă s.f. foaie, <înv.> list, listă, selidă. Manuscrisul studiat are peste o mie de file. fîlăr s.m. (milit.; german.) 1 v. Caporal. 2 v. Gardian. Gardian public. Sergent. Sergent de stradă. Sergent de noapte. fildeş s.m., s.n. 11 s.m. (anat.) defensă, <înv.> ebur. Elefanţii sunt vânaţi pentru fildeşi. 2 s.n. ivoriu1. Colţii de elefant sunt formaţi din fildeş. Din fildeş se confecţionează diferite obiecte de podoabă, bibelouri etc. 3 s.n. fildeş animal = fildeş artificialî^/j/de? artificial = fildeş animal. Fildeşul artificial este asemănător cu fildeşul natural, fiind obţinut prin macerarea prelungită a oaselor animale în clorură de var. 4 s.m. (anat.; la om şi la animale; fam.; glum.) v. Canin. Dinte canin. II s.m. (zool; înv.) 1 v. Elefant. Elefant-asiatic. Elefant-indian (Elephas maximus). 2 v. Elefant. Elefant-african (Loxodonta africana). fildeşul, -ie adj. (rar; despre culori) v. Ivoriu2, ffler s.m. (fin.; înv.) 1 v. Obol. 2 v. Dinar, filăt s.n. (tehn.) ghivent, <înv.> vârtea, ghint .Piesa este prevăzută cu filet. filetâre s.f. (tehn.) ghintuire. Filetele unei piese se fac prin filetare. filetic, -ă adj. (biol.) fiiogenetic. Rădăcina virusului s-a identificat prin analize filetice. fileu s.n. 1 (pese.) plasă1, plasă pescărească (v. plasă1), reţea, sitelcă. Fileul năvodului s-a rupt în timpul pescuitului. 2 (sport; la tenis, baschet, volei etc.) plasă1. Mingea a atins fileul. 3 plasă1, <înv.> rezil. Fileul este folosit de unele femei pentru a-şi menţine părul coafat. 4 (astăzi rar) v. Plasă1. Sacoşă. filfizon s.m. fante, ţafandache, fudulache, înmănuşat, muţunache. Nu poate avea încredere în tânăr pentru că pare un filfizon versat. filial, -ă adj. (despre sentimente, atitudini etc.) <înv.> fiesc. Este cunoscut tuturor devotamentul său filial. filială s.f. (econ., com. etc.) agentură, agenţie, reprezentanţă, sucursală, <înv.> despărţimânt Firma şi-a inaugurat noua filială comercială. filiâţie s.f. descendenţă, succesiune, <înv.> strună1, linie, viţă. A stabilit filiaţia corectă a ilustrei sale familii. filicâlă s.f. (bot.) felicacee. Feriga este ofilicală. filieră s.f. 1 (ind. text.) duză. Mătasea artificială se trage în fire prin filieră. 2 fig. cale, intermediu, mijlocire. A trimis pachetul pe filiera poştei rapide. filigorie s.f. (constr.; reg.) v. Cerdac. Chioşc. Edicul. Foişor. Pavilion. Pălimar. filigran s.n. <înv.> sârmă. îi plac foarte mult bijuteriile lucrate în filigran. filirmcă s.f. (bot.) 1 Calendula officinalis; <înv. şi reg.> vâzdoagă, calce1, căldăruşă, căli-nică, felişcă, filimină, filincică, gălbenele (v. gălbenea), gălbenică, gălbioare (v. gălbior), ochi-galbeni (v. ochi1), roşioară (v. roşior), 621 | rufuliţă, ruguliţă, rujinei, rujinică, rujnicea, rujnicuţă, rujuliţă, rujuţă, ruşnică, ruşuliţă, salomie,sulumină,tătăişi (v. tătâişă1). 2 (reg.) filimică-de-câmp v. Tămâiţă-de-câmp (Ajuga chamaepytis). fiii mină s.f. (bot.; reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). filincică s.f. (bot.; reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). filistin s.m. burtă-verde. Filistinii sunt mărginiţi, făţarnici şi refractari la nou. fititic, -ă adj. (mineral.) filitos. Mineralele fili-tice au calitatea de a se separa uşor în foi subţiri. filitos, -oăsă adj. (mineral) filitic. film s.n. 11 (cinemat.) peliculă, producţie. A văzut filmul în premieră. 2 (cinemat.; de obicei cu determ. care indică genul specificul etc.) cinematografie, peliculă. Filmul neorealist se apropie de viaţa cotidiană a oamenilor obişnuiţi. 3 (cinemat.) cinema, cinematograf. Este artist de film. 4 (cinemat.) film ecologic = ecofilm. Acest film ecologic are ca subiect salvarea faunei marine, ameninţată de deversările repetate de substanţe toxice. 5 (fotogr:, cinemat.) bandă2, bandă de imagini (v. bandă2), peliculă, peliculă cinematografică, peliculă fotografică. înregistrarea evenimentului se găseşte pe un film din arhivă. 6 fig. desfăşurare, dezvoltare, evoluţie, mers, curgere, curs1. Urmăreşte cu atenţie filmul evenimentelor. II (tehn.) peliculă. Filmul este un strat subţire şi fluid care se întinde pe suprafaţa unui corp solid sau lichid. filmă vb. I. tr. (cinemat; compl indică imagini, persoane, scene, evenimente etc.) a cinematografia. I-a filmat pe cei doi când s-au întâlnit. A filmat întregul botez. filmăre s.f. (cinemat.) cinematografiere. Filmarea cascadoriilor a decurs fâră incidente. fflmiQ -ă adj. (cinemat.) filmistic. Debutulfilmic al actriţei s-a realizat când aceasta era copil. filmistic, -ă adj. (cinemat.) filmic. filmotecă s.f. (cinemat.) cinebibliotecă, cinematecă. în filmotecă se păstrează filmele cinematografice. filobuz s.n. (transp.; rar) v. Troleibuz, filochinonă s.f. (biochim., farm.) fitochinonă, vitamina Kj (v. vitamină). Filochinonă se găseşte în plante verzi (spanac, salată, varză, conopidă, broccoli, pătrunjel), în anumite fructe (kiwi şi avocado), în cereale, în diferite uleiuri vegetale (de măsline, soia), fiind indispensabilă funcţionării normale a coagulării. filodormă s.f. <înv.> filotim. Filodorma este pretinsă de cineva în schimbul unui avantaj sau pentru cedarea unui beneficiu. filoelen, -ă adj. filoelenic. A publicat o scriere filoelenă. Frecventează cercuri filoelene. filoelenic, -ă adj. filoelen. filoenglez, -ă adj., s.m., s.f. anglofil, angloman. Fibenglezii admiră şi aprobă tot ce este englezesc. filofrancez, -ă adj., s.m„ s.f. francofil, galofil. Ebjrancezii admiră şi aprobă tot ce este francez. filogenâtic, -ă adj. (biol.) filetic. Rădăcina virusului s-a identificat prin analize filoge-netice. filogeneză s.f. (biol.) filogenie. filogeme s.f. (biol.) filogeneză. Filogenia este procesul de diferenţiere în specii, genuri, familii etc. a organismelor animale şi vegetale de-a lungul timpului. filogermăn, -ă adj., s.m., s.f. germanofil, nemţofil. Filogermanii admiră şi aprobă tot ce este german. filogermamsm s.n. germanofilie, germano-manie. Filogermanismul este admiraţia pentru tot ce este german sau provine de la germani. filologie s.f. 1 litere (v. literă). A terminat filologia. A studiat dreptul şifilobgia. 2 (lingv.) filologie germanică = germanistică. Filologia germanică se ocupă cu studiul (comparativ) al limbilor şi al literaturilor germanice. filomelă s.f. (omit.; înv.; adesea poetic) v. Privighetoare. Privighetoare-filomelă. Privighe-toare-mare. Privighetoare-proprie (Luscinia luscinia). filon s.n. 1 (mineral.) vână. Căutătorii de aur au dat peste un filon. 2 fig. sursă, izvor. Legendele sunt un fibn nesecat pentru scriitori. filonichi'e s.f. (grec.; înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, filorus, -ă adj., s.m., s.f. rusofil. Filoruşii admiră şi aprobă tot ce este rusesc. filosof s.m. 1 (fibs.) cugetător, gânditor, <înv.> cugetăreţ. Mulţi filosofi au descoperit adevărul cu ajutorul silogismului. 2 (filos.; în Grecia antică) filosof cinic = cinic. Filosofii cinici erau adepţii unei doctrine socratice care propovăduia întoarcerea la natură şi o viaţă simplă. 3 (fibs.) gânditor, înţelept Lumea antică a avut mari filosofi. 4 guru, înţelept, mentor spiritual. Este un filosof foarte cunoscut. 5 (astrol; pop.) v. Astrolog. Cititor în stele. 6 (anat.; arg.) v. Cap. filosofă vb. I. intr. (despre oameni) a cugeta, <înv.> a folosofi. îi place să filosofeze. filosofem s.n. (fibs.) aporem. Filosofemul este un raţionament dialectic care conduce la contradicţie. filosofesc, -eăscă adj. (filos.; înv.) v. Filosofic, filosofi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Cugeta. Filosofa. filosofic, -ă adj. (filos.; despre idei, atitudini etc.) <înv.> filosofesc. Nu este de acord cu această teorie filosofică. Terminologia filosofică îi este străină. filosofie s.f. 1 înţelepciune, luminare. Proverbele ilustrează fibsofia unui popor. 2 (fibs.) filosofie existenţială = existenţialism. Fibsofia existenţială este un curent filosofic modem, care susţine primatul existenţei asupra esenţei; filosofie imanentă = şcoală imanentă. Adepţii filozofiei imanente susţin că existenţa, realitatea reprezintă conţinutul conştiinţei. filospanidl, -ă adj., s.m., s.f. hispanofil. Filospa-niolii admiră şi aprobă tot ce este spaniol filâtim, -ă adj., s.n. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. 2 s.n. v. Filodormă. filotimie s.f. (înv.) v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Mărinimie. fin filotoxină s.f. (bot.) toxină vegetală. Fitotoxi-na este o substanţă organică toxică, produsă de bacterii sau de unele ciuperci. filoturc, -ă adj., s.m., s.f. turcofil. Filoturcii admiră şi aprobă tot ce este turcesc. filoxen, -ă adj., s.m., s.f. (rar) v. Xenofil. Xe-noman. filoxeră s.f. 1 (entom.) Phylloxera vastatrix; vierme, vierme-de-vie. 2 fig. (psih.; fam.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. Rătăcire. Scrânteală. Scrânteală la cap. Scrântire. filtră vb. I. tr. (compl. indică lichide) a strecura, <înv. şi reg.> a se stoarce. A filtrat supa pentru a o limpezi. Filtrează laptele ca să separe caimacul. filtrăj s.n. filtrare, filtraţie. filtrăre s.f. 1 filtraj, filtraţie. Prin filtrare se separă un fluid de corpurile străine în suspensie, de impurităţi, de microbi etc. Filtrarea apei se face cu ajutorul unui filtru special. 2 strecurare. Filtrarea laptelui se face cu o strecurătoare. filtrăţie s.f. filtraj, filtrare, filtru s.n. 1 (ind. alim.) şvarţ, cafea nemţească. Preferă filtrul în loc de nes. 2 (hidrotehn.) filtru bacterian = biofiltru, filtru biologic. Filtrul bacterian purifică apa poluată a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe. 3 (tehn.) filtru electric = electrofiltru. Filtrul electric este folosit pentru captarea prafului din atmosfera unor încăperi. filum s.n. (bot.) încrengătură. Filumul este categoria sistematică inferioară regnului şi superioară clasei. fin1, fină adj., adv. I adj. 1 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fiu, străveziu, subţire, transparent, uşor2, vaporos, <înv.> prevăzător, prevă-ziu, străvăzător, străvezos, aerian, eterat, eteric, spumos, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase fină. 2 (despre lucruri) delicat. A cumpărat un bibelou fin, din argint filigranat. 3 (despre piele, membrane etc.) delicat, subţire. Vântul îi irită faţa, pentru că are pielea foarte fină. 4 (despre obiecte, materii etc.) mărunt, <înv.> subţire. Nisipul plajei este fin. 5 (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) ales2, bun, selectat2, selecţionat2, sortat2, superior, triat2, fain. A cumpărat pentru onomastică băuturi fine. 6 (despre anumite produse de consum) superior. A făcut cadou o cutie cu bomboane fine. 7 (despre anumite produse, obiecte etc.) ales2, delicat, preţios. îi plac numai parfumurile fine. 8 (despre aparate, instrumente de măsură, maşini etc.) sensibil, senzitiv, sensibilos, <înv.> simţitor. Antira-darul fiind un aparat foarte fin, detectează cu uşurinţă prezenţa unui radar. Farmaciile sunt dotate cu cântare electronice fine. II adj. 1 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) delicat, diafan, gingaş, gracil, graţios, suav, botticellian, diafanin, scarandiv, <înv.> cilibiu, gingălaş, molceluş, uşor2, zarif, mignon, dalb, dulce, eteric, vaporos. îi soarbe din priviri chipul fin. 2 (despre părţi ale corpului) elegant, suplu. fin | 622 Poartă rochii strâmte, pentru a-i ieşi în evidenţă talia fină. Tânăra are degetele lungi şi fine. 3 (despre oameni, grupuri sociale, profesionale etc. sau despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, elevat, patrician, rafinat2, rasat, select, stilat, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane fine. 4 (despre oameni sau despre aerul, mina, ţinuta etc. lor) distins, elegant, nobil, rafinat2, select, subţire. Are o figură luminoasă şi fină. Totdeauna se remarcă printr-o ţinută fină. 5 (despre oameni) bine-crescut, civilizat, manierat, politicos, subţire, urban. Are copii fini, de care este mândru. 6 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ales2, delicat, distins, elegant, manierat, politicos, exchiz. Totdeauna are o atitudine fină faţă de soţie. 7 (despre nuanţe de exprimare, despre gusturi, simţuri etc.) rafinat2, subtil. Pictorul are un simţ fin al culorii. Este apreciat pentru că face o distincţie fină între noţiuni. III adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) delicat, delicato. fin2, fină s.m.,s.f. 1 s.m.,s.f. drahiu, sin1. Naşii de cununie s-au dus în vizită la finii lor. 2 s.f. (reg.) v. Cumătră (v. cumătru). 3 s.m. (arg.) v. Jertfa. Victimă, final, -ă s.n., adj., s.f. I s.n. 1 cap, capăt, fine, încheiere, sfârşit1, <înv. şi pop.> sfârşenie, <înv. şi reg.> istov, <înv.> concenie, coneţ, cumplire, obârşenie, obârşie, obârşire, săvârşit1, sfârşitu-ră, termen. A dus treaba până la final. 2 sfârşit1, urmă. A venit la final, după ce cele mai importante hotărâri fuseseră deja luate. 3 deznodământ, epilog, încheiere, sfârşit1, expuncţiune, fine. Filmul a avut un final neaşteptat. II adj. ultim. Etapa finală de fotbal se desfăşoară la Bucureşti. Participă la cursa finală de ciclism. III s.f. (gram.) propoziţie finală. Finala este circumstanţiala care exprimă scopul acţiunii din regentă. finah'sm s.n. (filos.) teleologie, teleonomie. Finalismul este o concepţie conform căreia desfăşurarea evenimentelor naturale şi sociale se realizează după un scop prestabilit. finalitâte s.f. deziderat, scop, ţel, ţintă. Acest tip de acţiune are o finalitate precisă. finaliza vb. I. tr. 1 (compl. indică acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) a isprăvi, a încheia, a sfârşi, a termina, a fini, a oteşi1. A reuşit să-şi finalizeze lucrarea la termen. 2 a concretiza, a fructifica, a valorifica. Fotbalistul şi-a finalizat atacul prin marcarea unui gol. finalizare s.f. 1 isprăvire, încheiere, sfârşire, terminare. Lucrarea va fi publicată într-o revistă de specialitate după finalizarea redactării. 2 concretizare, fructificare, valorificare. Golul înseamnă pentru fotbalist finalizarea unui atac la poarta adversă. finalizat, -ă adj. (despre acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) isprăvit2, încheiat, sfârşit2, terminat2, finit. Lucrarea finalizată a fost predată profesorului. financiar, -ă adj., s.m., s.f. (fin., econ.) I adj. bănesc, pecuniar. A utilizat aceste mijloace financiare pentru a organiza ceremonia de decernare a distincţiilor. I11 s.m., s.f. finanţist. 2 s.m. bancher, <înv.> zaraf. Financiarul este proprietarul sau acţionarul principal al unei bănci cu capital particular. finanţâ vb. I. tr. (fin., econ.; compl. indică oameni, instituţii, organizaţii, proiecte etc.) a sti-pendia, a subvenţiona, a suporta, <înv.> a economisi. A finanţat câţiva tineri în timpul studiilor în străinătate. Utâte instituţii de asistenţă socială sunt finanţate de oameni de afaceri. Proiectul a fost finanţat din fonduri europene. finanţâre s.f. (fin., econ.) stipendiere, subvenţionare, suport. Criza economică a avut repercursiuni imediate asupra finanţării unor instituţii de asistenţă socială. finanţăt, -ă adj. (fin., econ.; despre oameni, instituţii, organizaţii, proiecte etc.) stipendiat, subvenţionat. Proiectul finanţat trebuie să fie finalizat în doi ani. finanţist, -ă s.m., s.f. (fin., econ.) financiar. Finanţistul este specialist în operaţii financiare. fmcen s.m. (bot.; reg.) v. Anason-dulce. Ana-son-mare. Anason-nemţesc. Chimen-dulce. Fenicul. Molură (Foeniculum vulgare). finchiu s.m. (ornit.) v. Cinteză (Fringilla coelebs). fine s.n. 1 cap, capăt, final, încheiere, sfârşit1, <înv. şi pop.> sfârşenie, <înv. şi reg.> istov, <înv,> concenie, coneţ, cumplire, obârşenie, obârşie, obârşire, săvârşit1, sfârşitură, termen. 2 sfârşit1, coadă. Morala este plasată la finele fabulei. 3 (livr.) v. Deznodământ. Epilog. Final. încheiere. Sfârşit1, fineţe s.f. 11 delicateţe, eleganţă, gingăşie, graţie, suavitate, venustate, <înv.> gingă-şime, lin2. Gesturile ei faţă de copii sunt pline de fineţe. 2 distincţie, eleganţă, nobleţe, rafinament, subtilitate, evghenie. Tânăra se remarcă prin fineţea comportării, îi admiră fineţea limbajului. 3 rafinament, rafinare, subtilitate, tenuitate, rafi-naţie, subţiime, subţirime, şlif, rafinărie, subţietate, subţirenie, sub-ţiritate. Fineţea observaţiilor ei nu este o surpriză pentru nimeni. Este un critic de mare fineţe. 4 eleganţă, supleţe. Poartă rochii strâmte pentru a-i ieşi în evidenţă fineţea taliei. 5 (la pl. fineţuri; fam.; peior.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. I11 subţirime, <înv.> subţietate, sub-ţiritate. Mireasa a purtat o rochie dintr-un material de o fineţe aparte. 2 (tehn.) sensibilitate. A verificat fineţea cântarului. 3 (la pl. fineţuri; concr.; culin., ind. alim.; fam.) v. Delicatesă. finez, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) v. Finic3. Finlandez. frnfă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fingi'e s.f. (reg.) 1 v. Cană1.2 v. Ceaşcă, fingiuţă s.f. (reg.) 1 v. Căniţă. Cănuţă. 2 v. Ceşculiţă. Ceşcuţă. fini vb. IV. tr. (livr.; compl. indică acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) v. Finaliza. Isprăvi. încheia. Sfârşi. Termina. firn'c1 s.m. (bot; înv.) v. Curmal (Phoenix dactylifera). fimc2 s.m. (rar) v. Finişor. Finuţ. frnic3, -ă s.m., s.f., adj. finlandez, <înv.> finez. fimcă s.f. (bot; înv.) v. Curmală, finicel s.m. (pop.) v. Finişor. Finuţ. finior s.m. (bot; reg.) v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperus communis). finisă vb. I. tr. 1 (compl. indică lucrări, obiecte etc.) a definitiva. A fost nevoit să-şi finiseze studiul în câteva zile. 2 (ind. text.; compl. indică ţesături apretate) a mangălui. Ţesăturile apretate se finisează cu mangălui 3 (compl. indică îmbrăcămintea rutieră) a suprafaţa, a uniformiza. finisaj s.n. definitivare, finisare, finisat1, finiţie. finisare s.f. 1 definitivare, finisaj, finisat1, finiţie. A reuşit să termine finisarea articolului într-un timp relativ scurt. 2 (ind. text.) măn-găluire, mangăluit. După finisare, ţesăturile apretate sunt mai plăcute la pipăit şi au un luciu mat. finisat1 s.n. definitivare, finisaj, finisare, finiţie. finisat2, -ă adj. 1 (despre lucrări, obiecte etc.) definitiv, definitivat. A trimis spre publicare forma finisată a articolului. 2 (despre îmbrăcămintea rutieră) suprafaţat, uniformizat, finister s.n. (geomorf.) promontoriu, piept. Finisterul este o fâşie de uscat înaltă, stâncoasă, abruptă, care înaintează în mare, pornind din continent. finişor s.m. finuţ, finic2, finicel, finiţ, finuc. finit, -ă adj. 1 (despre produse, mărfuri etc.) terminat2. Un produs finit a trecut prin toate fazele de prelucrare. 2 (despre probleme, situaţii, fapte etc.) circumscris, delimitat, limitat, mărginit. Subiectul lucrării are un caracter finit, cuprinzând numai studiul neologismelor din sec. al XlX-lea. 3 (livr.; despre acţiuni, lucrări etc. ale oamenilor) v. Finalizat Isprăvit2, încheiat. Sfârşit2. Terminat2, finităte s.f. (filos.) finitudine. finitudine s.f. (filos.) finitate. Finitudinea este caracterul a ceea ce este finit, destinat dispariţiei. finiţ s.m. (pop.) v. Finişor. Finuţ. finiţie s.f. (fran.) v. Definitivare. Finisaj. Finisare. Finisat1. finlandez, -ă s.m., s.f., adj. finic3, <înv.> finez. Finlandezii sunt locuitorii Finlandei. Limba finlandeză face parte din familia limbilor fi-no-ugrice. finuc s.m. (pop.) v. Finişor. Finuţ. finuţ s.m. finişor, finic2, finicel, finiţ, finuc. fioc s.m. (reg.) 1 v. Sertar. 2 v. Lădişoară. Lă-diţă. fiolă s.f. ampulă, flacon, şip3. A cumpărat de la farmacie o fiolă cu ser fiziologic. fiong s.n. (bot.; reg.) v. Saschiu (Vinca herba-cea şi Vinca minor). firet ffor1 s.m. (de obicei constr. cu vb. ca „a cuprinde”, „a simţi”, „a străbate”, „a trece”) 11 (adesea cu determ. ca „rece”, „de frig”, „degheaţă”) scuturătură, scutur. Are fiori reci din cauza febrei. Fiind îmbrăcată subţire, simte fiori de frig în spate. 2 (la pl. fiori) răcori (v. răcoare). O trec fiorii din cauza emoţiei puternice. 3 înfiorare, cutremur, cutremurătură. Pe copil îl străbate un fior la vederea mascaţilor. II fig. freamăt, înfiorare, palpitare, tremur. Simte fiorul mulţimii adunate în piaţa oraşului. fior2 s.m. (bot.; reg.) v. Jep. Jneapăn (Pinus mugo). fiord s.n. (geomorf.) paratalasia. Fiordurile Norvegiei sunt de o frumuseţe impresionantă. fiorâlnic, -ă adj. (înv.; poetic; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen Crud Crunt Cumplit Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent fiorin s.m. (fin.; în trecut) 1 <în trecut> florin. Fiorinii au circulat în Ţările Române până în sec. al XlX-lea. 2 <în trecut> zlot. Fiorinul era o monedă poloneză, care a circulat şi în Ţările Române. fioritură s.f. fig. (livr.; mai ales la pl.) v. împletitură. înfloritură. Ornament. Podoabă, fioros, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvi-nar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om fioros şi ursuz. Este fioroasă la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime fioroasă. 3 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenibr) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă fioroasă. 4 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări etc. ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, crunt, cumplit, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot fioros. Fapta sa este fioroasă. II adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă fioros cu adversarii. fir s.n. 11 (ind. text.) fibră. A cumpărat un material din fire sintetice. 2 (electr.; şi fir electric) cablu, cablu electric, legătură. Siguranţele au sărit din cauza unui fir electric defect. 3 (tehn.) fir cu plumb = plumb, sfoară, sfoară cu plumb. Firul cu plumb este folosit pentru determinarea sau verificarea direcţiei verticale. 4 (la o apă curgătoare; şi, art., firul apei) sfoară, sfor, şarul apei (v. şar1). Barca merge pe firul apei. 5 fărâmă, pic1, picătură, pişcătură, strop, ţâră1, piculete, sleamă, strelici, sămânţă, sâmbure. Nu a rămas niciun fir din brânza abia cumpărată. 6 (poetic) v. Boabă. Bob1. Grăunte. Sămânţă. II (bot.) Agropyron repens; grâul-mâţei (v. grâu). III fig. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de” ) bob1, dram, fărâmă, grăunte, pic1, picătură, sămânţă, sâmbure, scânteie, strop. Nu are niciun fir de mulţumire. 2 fir călăuzitor = fir conducător; fir conducător = fir călăuzitor. Pentru ea, firul călăuzitor în viaţă a fost puterea credinţei. firânguri s.n. pl. (reg.) v. Perdea, firatic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput, firav, -ă adj. 1 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plă-mânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiş-tăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este firav, predispus mereu la îmbolnăviri. 2 fig. (despre idei, teorii, concepţii etc.) şubred. Documentarea lucrării este firavă. fire s.f. 11 (adesea cu determ. „întreagă”, „toa-tă”) făptură, lume, natură, univers. Lumina dimineţii se revarsă peste toată firea. 2 (psih.) caracter, natură, structură, suflet, temperament, umoare, <înv. şi pop.> nărav, <înv. şi reg.> feleşag, naturel, talent, <înv.> duh, inimă, plămadă, moare. Are o fire veselă. Firea sa este înclinată spre visare. 3 fel. Trebuie să mă suporţi aşa cum sunt; asta este firea mea. 4 deprindere, nărav, obicei, obişnu- inţă, sistem, <înv. şi reg.> feleşag, măsai2, ogod, pohod, vread, zănat, <înv.> urmare, apucătură, nadă1. După ani de convieţuire, îi cunoaşte firea. 5 (adesea constr. cu vb. ca „a-şi păstra”, „a-şi pierde”) calm2, cumpăt, stăpânire, stăpânire de sine, <înv.> stăpânia sineşului (v. stăpânie), stăpânie, stăpânirea sineşului (v. stăpânire), sânge rece, răceală. în situaţii critice nu-şi pierde firea. 6 cuget, gândire, intelect, judecată, minte, raţiune, spirit, nous, <înv.> înţeles1, simţire. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii este opera firii. 7 (înv.; adesea determ. prin „omenească'*) v. Făptură. Fiinţă. Om. Persoană. Viaţă. II (fiziol.; reg.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. firesc, -eâscă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre situaţii, împrejurări etc.) natural, normal, obişnuit, <înv.> fireş, curat. Ceea ce se întâmplă nu este lucru firesc. 2 (despre activităţi, procese fiziologice etc.) normal, obişnuit, regulat. Pacientul are pulsul firesc. Activitatea în secţie se desfăşoară în ritm firesc. 3 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi fireşti. II adv. (modal) 1 natural, normal, obişnuit. Viaţa lor familială se desfăşoară firesc. 2 familiar, natural, nepretenţios, nesofisticat, obişnuit, popular, simplu, <înv.> apia. Deşi om de mare cultură, în faţa mulţimii se exprimă firesc, pe înţelesul tuturor. 3 degajat, dezinvolt, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat firesc în faţa spectatorilor. III s.n. 1 naturaleţe. L-a impresionat firescul acestei situaţii. 2 degajare, dezinvoltură, mobilitate, naturaleţe, nonşalanţă, simplitate, spontaneism, spontaneitate, natural, <înv.> naturalitate. Firescul ei în faţa spectatorilor a surprins pe mulţi. fîreş, -ă adj. 1 (în opoz. cu „bolnav”; reg.; despre fiinţe sau despre organismul br) v. Sănătos. 2 (înv.; despre situaţii, împrejurări etc.) v. Firesc. Natural. Normal. Obişnuit 3 (înv.; despre oameni, port, tradiţii etc.) v. Adevărat. Autentic. Curat. Neaoş. Veritabil, fireşte adv. (modal) 1 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, desigur, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, naturalmen-te, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Fireşte! 2 (având val. unei afirmaţii sau exprimând o aprobare) bine, bineînţeles, da1, desigur, întocmai, <înv. şi reg.> dar1, opsă, helbet, OK. Fireşte, voi merge cu tine la teatru. 3 (în prop. afirmative, cu rol de întărire) da1, desigur, negreşit, <înv. şi reg.> dar1. - O cunoşti pe această doamnă? - Fireşte, o cunosc. firet s.n. ceapraz, <înv.> pasmant. Ofiţerii au uniforme cu fireturi. firetic firetic, -ă adj. (înv.) 1 (mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Obstinat. Pornit. 2 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent. Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil. firez s.n. (tehn.; reg) v. Fierăstrău, firezâr s.m. (entom.) Rhynchites cupreus; bur-ghiaş, prunar2, forfecel. firfiric s.m. (fin.; în trecut) <în trecut> băncuţă, <înv. şi reg.> libră1, piţulă, puişor. îi dădea pe săptămână câţiva firfirici de argint. firicea s.f. (bot) 1 Poa pratensis; firişor, firu-şoară (v.firuşor), firuţă, fân, fân-de-liva-dă, firuşcă, floare-de-fân, floarea-fânului (v. floare), iarbă-deasă. 2 Poa annua; firuşor, firuţă, fân, fân-de-livadă. 3 Poa bulbosa; firişor, aramă, iarbă-deasă. 4 (reg.) v. Fi-ricică (Filagogermanica). 5 (reg.) v. Firuşca-şo-pârlelor (v. firuşcă) (Poa alpina). 6 (reg.) v. Firuşcă-cu-clopoţei (Poa laxa). 7 (reg.) v. Şovar-de-munte (Poa trivialis). firicel s.n. firişor, firuşor, firuţ. îi îndepărtează un firicel de păr de pe haină. firidcă s.f. (bot.) 1 Filago germanica; albu-meală, caractei, cenuşie (v. cenuşiu), firicea, lâna-riţă, mucedător, mucezea, mucezeală, mucezică, siminoc, talpa-mâţei (v. talpă), talpa-pisicii (v. talpă). 2 (reg.) v. Flocoşele (Filago arvensis). 3 (reg.) v. Granat1 (Chrysanthemum parthe-nium). 4 (reg.) v. Linariţă (Linaria vulgaris). firidă s.f. (constr.) adâncitură, cotlon, intrând, nişă, scobitură, ocniţă, ghireată, intrătură, obloc, parsechi, petcă, podişor, pod-mol, stelaj, ungher, ungheţ, <înv.> sfiridă. Soba se află într-o firidă a peretelui. firimitură s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fărâmă, fărâmătură, sfărâmă, smic, zdrobonete, zdrobură. Pe faţa de masă sunt numai firimituri de pâine. firişor s.n. I firicel, firuşor, firuţ. II (bot) 1 Poa pratensis; firicea, firuşoară (v.firuşor), firuţă, fân, fân-de-livadă, firuşcă, floa-re-de-fân, floarea-fânului (v. floare), iarbă-dea-să. 2 Poa bulbosa; firicea, aramă, iarbă-deasă. 3 (reg.) v. Firuşca-şopârlelor (v. firuşcă) (Poa alpina). 4 (reg.)v. Firuşcă-cu-clo-poţei (Poa laxa). 5 (reg.) v. Şovar-de-munte (Poa trivialis). firmament s.n. (astron.) bolta cerească (v. boltă), bolta cerului (v. boltă), boltă, cer2, înaltul cerului (v. înalt), înaltul văzduhului (v. înalt), sfera cerească (v. sferă), sferă, spaţiu, bol-tire, <înv.> crângul cerului (v. crâng), crug, vârtute, vârtutea cerului (v. vârtute), bolta lumii (v. boltă), empireu, tăria cerească (v. tărie), tăria cerului (v. tărie), tărie, arc. în această noapte senină pe firmament sclipesc stelele. firmân s.n. (în Ev. Med.) talhâş. Firmanul era un ordin emis de sultan privind învestirea, confirmarea sau mazilirea domnitorilor sau a guvernatorilor din ţările care depindeau de Imperiul Otoman. fîrmă s.f. (econ.) întreprindere, unitate, stabiliment Firma lor merge bine. Lucrează ca angajat la o firmă româno-austriacă. firn s.n. (meteor.) neveu. Fimul este o zăpadă persistentă, care, trecând prin faza grăunţoasă, devine gheţar. firuşcă s.f. (bot.) 1 firuşcă-cu-clopoţei = Poa laxa; firicea, firişor, firuţă; (art.)firuş-ca-şopârlelor = Poa alpinafireg.> fân, fân-de-li-vadă, firicea, firişor, firuţă. 2 (reg.) v. Firicea. Firişor. Firuşoară (v.firuşor). Firuţă (Poa pratensis). firuşor, -oară s.n., s.f. I s.n. firicel, firişor, firuţ. I11 s.n. Poa annua; firicea, firuţă, fân, fân-de-livadă. 2 s.f. Poa pratensis; firicea, firişor, firuţă, fân, fân-de-livadă, firuşcă, floare-de-fân, floarea-fânului (v. floare), iar-bă-deasă. firuţ s.n. (pop.) v. Firicel. Firişor. Firuşor. firuţă s.f. (bot.) 1 Poa pratensis; firicea, firişor, firuşoară (v.firuşor), fân, fân-de-livadă, firuşcă, floare-de-fân, floarea-fânului (v. floare), iarbă-deasă. 2 Poa annua; firicea, firuşor, fân, fân-de-livadă. 3 (reg.)v. Firuşca-şopârlelor (v. firuşcă) (Poa alpina). 4 (reg.) v. Fi-ruşcă-cu-clopoţei (Poa laxa). 5 (reg.) v. Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 6 (reg.; şi firuţă-de-baltă) v. Rourică (Glyceria flui-tans). 7 (reg.) v. Şovar-de-munte (Poa trivialis). 8 (reg.)ftruţă-de-lână v. Iarbă-deasă (Poa nemoralis). fisă s.f. (j. de noroc) jeton, marcă1, <înv.> socotea. Fisele înlocuiesc banii. fisc s.n. (fin.) percepţie, perceptorat, perceptorie. Impozitele se plătesc la fisc. fiscal, -ă adj. (fin.) <înv.> fiscuşesc. Se urmăreşte combaterea evazionismului fiscal. fiscuşesc, -eăscă adj. (fin.; înv.) v. FiscaL fisionâ vb. I. tr. (fiz.; compl. indică nuclee atomice) a diviza, a scinda. Au reuşit să fisio-neze nucleele atomice grele în nuclee cu masa mai mică, provocând degajarea unei foarte mari cantităţi de energie. fisionăre s.f. (fiz.) divizare, fisiune, scindare, fisiune s.f. (fiz.) divizare, fisionăre, scindare. Prin fisiune, nucleul atomic greu se împarte în nuclee cu masa mai mică. fistic s.m. (bot) Nucespistaciae; ceam-fistic. fistichiu, -ie adj., adv. I adj. (înv.; despre cubri, obiecte, materiale etc.\ v. Verde-gălbui. II fig. (fam.) 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat Curios. Excentric. Exotic. Extravagant Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant. îndrăzneţ. Lunatic. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. 2 adv. (modal) v. Aiurea. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantezist Insolit. Original. Pitoresc. Straniu, fisură vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) a (se) crăpa, a plesni, a pocni, a (se) sparge. Farfuria s-a fisurat după ce a fost pusă pe un vas cu apă clocotită. 1624 fisurăre s.f. crăpare, crăpat1, fisurat1, plesnire, plesnit1, pocnire, spargere, spart1. Fisurarea farfuriei este aproape sigură dacă se pune pe un vas cu apă clocotită. fisurăt1 s.n. crăpare, crăpat1, fisurare, plesnire, plesnit1, pocnire, spargere, spart1. fisurăt2, -ă adj. (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) crăpat2, plesnit2, pocnit2, spart2. Farfuria fisurată a fost lipită pe spate cu un adeziv. fisură s.f. 11 casură, crăpătură, fractură, plesnitură, spărtură, pocnitură. Fisura vasului este prelungă. 2 (anat.) crăpătură, scizură. Are fisuri în călcâie. II fig. (de obicei constr. cu vb. „a avea”,, a fi') carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, breşă, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Fisurile lui educaţionale sunt evidente. fişăg s.n. (milit.; reg.) v. Cartuş. Glonţ. «şăsf. (electr., telec.) ştecăr. A introdus fişa în priză. ffşcă s.f. (reg.) v. Biciuşcă. Cravaşă. fişcui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Biciui. Şfichiui. fişic s.n. 1 cornet2, pacheţel, toc2. îşi cumpără un fişic cu alune. 2 (milit.; înv.) v. Cartuş. Glonţ. 3 (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. fişier s.n. catalog. A căutat în fişierul bibliotecii o revistă din secolul trecut. fişiu s.n. (fran.) 1 v. Bariş. Broboadă. Năframă. 2 v. Batic. Băsmăluţă. fişpăn s.m. (adm., polit.; reg.) v. Prefect, fitecăre pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; pop.) v. Fiecare. Fiecine. Oricare. Oricine. Orişicare. Orişicine, fitece adj. pron. nehot. (pop.) v. Fiecare. Fiece. Oricare. Orice. Orişicare. Tot. fitecine pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; pop.) v. Fiecare. Fiecine. Oricare. Oricine. Orişicare. Orişicine, fitecum adv. (modal; înv.) v. Ad libitum. Oricum. Orişicum. fitil s.n. 1 feştilă, poponeţ1, meci2, moţ1, şterţ, luntă. A aprins fitilul lumânării. 2 (reg.) v. Băţ de chibrit Chibrit, fitileâlă s.f. (fam.) 1 v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. 2 v. Aţâţare. Incitare. Instigare. In-stigaţie. întărâtare. Provocare. Stârnire. Tulburare. fitili vb. IV. tr. (fam.; compl. indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agita. Aţâţa. Excita. Incita. Instiga. întărâta. Provoca. Stârni. Tulbura, fitiligm adj., s.m., s.f. (fam.) v. Intrigant, fitilist -ă adj., s.m., s.f. (fam.) v. Intrigant, fitinclu s.m. (reg.) v. Fătălău, ffting s.n. (tehn.) conector, piesă de legătură. Fitingul serveşte la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, tuburilor etc. fitobiologi'e s.f. (biol) biologie vegetală. Fi-tobiologia se ocupă cu studiul materiei vegetale şi al funcţiilor acesteia. 625 | fitocenologie s.f. (biol.) fîtosociologie. Fito-cenologia se ocupă cu studiul fitocenozelor. fitocenoză s.f. (biol.) biocenoză vegetală. Fitocenoza se dezvoltă într-un anumit mediu, fiind condiţionată de anumiţi factori fizici, geografici şi biologici. fitochimie s.f. (biochim.) chimie vegetală. Fitochimia se ocupă cu studiul proceselor chimice care au loc în organismele vegetale. fitochinonă s.f. (biochim., farm.) filochinonă, vitamina Kr Fitochinonă se găseşte în plante verzi (spanac, salată, varză, conopidă, broccoli, pătrunjel), în anumite fructe (kiwi şi avocado), în cereale, în diferite uleiuri vegetale (de măsline, soia), fiind indispensabilă funcţionării normale a coagulării. fitofâg, -ă adj. (despre animale) erbivor, plantivor. Animalele fitofage se hrănesc cu vegetale, mai ales cu ierburi. fitofiziologie s.f. (biol.) fitonomie, fiziologia plantelor. Fitofiziologia se ocupă cu studiul principalelor procese fiziologice ale plantelor. fitogen,-ă adj. (despre roci, formaţiuni geologice etc.) fitogenic. Rocile fitogene sunt de origine vegetală. fitogenetică s.f. (biol.) genetică vegetală (v. genetic). Fitogenetica este genetica plantelor. fitog£nic, -ă adj. (despre roci, formaţiuni geologice etc.) fitogen. fitogeografie s.f. (biol.) geobotanică. Fitoge-ografia se ocupă cu studiul distribuţiei şi răspândirii speciilor vegetale pe suprafaţa globului pământesc. fitografîe s.f. (biol.) botanică descriptivă. Fi-tografia este descrierea sistematică a plantelor. fitolog, -ă s.m., s.f. (biol.) botanist. Fitologul este specialist în botanică. fitologie s.f. (biol.) botanică, botanologie. Fitologia se ocupă cu studiul plantelor. fitomorfologi'e s.f. (biol.) morfologia plantelor. Fitomoifologia se ocupă cu studiul formei şi structurii organismelor vegetale, al legilor apariţiei şi dezvoltării lor. fitonomie s.f. (biol.) fitofiziologie, fiziologia plantelor. fitoontogeneză s.f. (biol.) ontogeneză, ontogenie. Fitoontogeneza este procesul de dezvoltare individuală a organismelor vegetale şi animale, de la stadiul embrionar până la încheierea ciclului vital. fitoplancton s.n. (biol.) plancton vegetal. Organismele vegetale acvatice care intră în componenţa unui plancton formeazăfitoplandonuL fitoplâsmă s.f. (biol.) protoplasmă. Fitoplas-ma este substanţa complexă de bază a celulei vegetale, în care au loc procesele vitale. fitopleuston s.n. (biol.) pleuston vegetal. Fitopleustonul este constituit din organismele vegetale care plutesc pe suprafaţa apei. fitosociologi'e s.f. (biol.) fitocenologie. fitosterină s.f. (chim.) fitosterol. fitosterol s.m. (chim.) fitosterină. Fitosterolul este folosit în industria farmaceutică şi la sinteza unor hormoni sexuali. fitotomie s.f. (biol.) anatomie vegetală. Fito-tomia se ocupă cu studierea structurii organismului vegetal. fitotoxi'nă s.f. (bot.) toxină vegetală. Fitotoxi-na este o substanţă organică toxică, produsă de bacterii sau de unele ciuperci. fitozoâr s.n. (zool.) zoofit. Echinodermele, meduzele, polipii, spongierii, injuzorii sunt fitozoare. fitui vb. IV. (fam.) 1 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi, împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică bunuri materiale, materii prime etc.) v. Consuma1. Epuiza. Isprăvi. Sfârşi. Termina. fiţă s.f. (fam.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. fiţărăie s.f. pl. (fam.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. fiţărie s.f. pl. (fam.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. fiţoâică s.f. (iht.; reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). fiţos, -oâsă adj. (fam.) 1 (despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. 2 (despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat închipuit. încrezut înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 3 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2. Convenţional. Emfatic. Fals. Forţat. Nefiresc/Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefecut. Silit. Silnic. Studiat2. Teatral. 4 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Abnorm. Anormal. Nefiresc. Nenormal. Neobişnuit. Suspect. 5 (despre lucruri, materiale, servicii etc.)v. Costisitor. Scump. 6 (despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Bogat. Luxos. Preţios. Scump, fiţuică s.f. (fam.) copiuţă, puşcă, gumă. Şi-a pregătit fiţuici pentru teza de a doua zi, în speranţa că va putea copia. fiu s.m. 11 (de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) băiat, copil1, fecior, <înv. şi pop.> fât, pui1, voinic, <înv. şi reg.> prunc, ţânc, buzdrun, cocon2, <înv.> fie. Fiul său este student. 2 fiu vitreg = fecior vitreg, <înv.> fiastru. Băiatul din prima căsătorie a soţului îi este fiu vitreg. 3 (art. fiul; în opoz. cu „senior”; pe lângă un nm. pr. de persoană) junior, <înv.> sin1. La Festivalul Naţional de Muzică Uşoară a câştigat Adrian Cristescu fiul. 4 (pop.) fiu de lele = fiu natural v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). I11 (art. Fiul; în teol creştină; nm. pr.) Cuvântul (v. cuvânt]), <înv.> Despuietorul (v. despuietor). Fiul este una dintre cele trei ipostaze ale Sfintei Treimi. 2 (art.; relig. creştină; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu = Fiul Omului = Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel). Mielul fixa lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Nazareeanul (v. nazareean), Nazarinea-nul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc, Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). Ne închinăm Fiului lui Dumnezeu; (înv.) Fiul Omenesc v. Fiul lui Dumnezeu. Fiul Omului. Galileanul. Iisus. Iisus Galileanul Iisus Hristos. învăţătorul (v. învăţător). Mântuitorul (v. mântuitor). Mesia. Mielul Domnului (v. miel). Mielul lui Dumnezeu (v. miel). Mieluşelul Domnului (v. mieluşel). Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel). Nazareeanul (v. nazareean), Nazarineanul (v. nazarinean). Tămăduitorul (v. tămăduitor). fiulâre s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Bulfeu. Cruce. Spetează. Stinghie, fiulâţ s.m. (pop.) 1 fiuţ. 2 v. Băieţaş. Băieţel. Copilaş. fiuţ s.m. (pop.) 1 fiuleţ. 2 v. Băieţaş. Băieţel. Copilaş. fix, fixă adj., adv., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „mobil”; despre obiecte, construcţii, poduri etc.) imobil2, neclintit, nemişcat, stabil, imobiliar, nemişcător, stătător, nesmintit, nestrămutat, <înv.> neclătit, statornic. Lângă clădirea fixă a circului este o construcţie transportabilă, folosită la spectacolele date în diferite alte locuri. Podul peste această apă de munte este fix. 2 (în opoz. cu „mobil”; despre elemente care, în mod obişnuit, sunt mişcate sau se află în mişcare sub acţiunea unor factori) imobil2, neclintit, nemişcat, rigid, ţeapăn, vârtos. Imaginea crengilor fixe ale copacilor desfrunziţi te întristează. 3 (în opoz cu „mobil”; mai ales despre ochi, privire) imobil2, încremenit, înlemnit, neclintit, nemişcat, neschimbat, însticloşat, pironit. îl priveşte cu ochi ficşi. Bolnavul are o privire fixă. 4 (în opoz. cu „schimbător”; despre anumite tipuri de exprimare, formulări etc.) neschimbat, stereotip, stereotipic. Aşa-numitul limbaj de lemn foloseşte formule fixe. 5 (în opoz. cu „schimbător) stabil, rigid. Oda are o formă fixă. 6 (în opoz. cu „provizoriu”; despre aşezări omeneşti, domicilii, sedii etc.) permanent, stabil, statornic, <înv. şi pop.> stătător. Domiciliul ei fix este în Iaşi. Firma are sediu fix. 7 (despre mărimi, unităţi de măsură, de timp etc.) exact, precis, <înv. şi reg.> acurat. Aşteaptă să anunţe la radio ora fixă pentru a-şi potrivi ceasul. II adv. (modal) 1 (cu determ. temporale introduse prin prep. „la”) exact, precis, punct, matematic2. Şi-au stabilit întâlnirea fix la ora 7 seara. 2 perfect, fest. Scândurile se îmbină fix. 3 anume, exact, precis. Spune-mi cât ai luat fix pentru această prestaţie. 4 (fam.; în legătură cu vb. de mişcare; de obicei urmat de determ. locale) v. Direct. Drept. Neocolit. III s.n. 1 (telec.) telefon fix. Dacă nu răspunde la fix, înseamnă că nu este acasă. 2 (psih.; fam.; adesea deprec.) v. Delir parţial. Fixaţie. Han-tisă. Idee fixă. Manie. Marotă. Monomanie. Obsesie. Psihoză. fixă vb. 1.11 tr. (compl indică obiecte sau părţi ale lor, adesea cu determ. care arată instrumentul acţiunii) a imobiliza, a înţepeni, a pironi, a fixaj prinde, a ţintui, a împlânta, a propti, a coase, <înv. şi reg.> a ţepeni, a crepeni, a proţăpi. A fixat scândurile gardului în cuie. A fixat reclama în perete cu un ciocan. 2 tr. (compl indică obiecte; cu determ. locale) a aplica, a prinde, a pune. Croitoreasa i-a fixat câteva paiete pe rochia de seară. 3 tr. (compl. indică mai ales pietre, lespezi; cu determ. locale) a înţepeni, a pecetlui. Meşterii au fixat lespezile pe trotuar. 4 tr. (tehn.; compl. indică elementele componente ale unui sistem) a asambla, a îmbina, a împreuna, a monta, a reuni, a uni2. Mecanicul fixează cu uşurinţă piesele unui motor. 5 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăţa, a se prinde. Foarte mulţi scaieţi s-au fixat de blana oilor. 6tr. (tehn.; fam.; compl. indică autovehicule, aparate electrice etc.) v. Depana. Repara. I11 tr. (compl indică instalaţii, maşini, construcţii etc.; adesea cu determ. locale) a amplasa, a aşeza, a plasa, a situa, a stabili. A fixat fabrica departe de centrul oraşului. 2 refl. (despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) a se aşeza, a se instala, a se opri, a se stabili, a se stabiliza, a se statornici, <înv. şi pop.> a se pune, a se sălăşlui, a se aranja, <înv. şi reg.> a se să-lăşui, <înv.> a se lăcăşlui, a se prinde, a se sădi, a se stăvi, a se stâlpi, a se rădăcina. După mai multe mutări cu serviciul prin ţară, în cele din urmă s-a fixat cu domiciliul în Iaşi. 3 tr., refl. (cu determ. locale) a (se) aşeza, a (se) instala, a (se) plasa, a (se) posta, a (se) pune. Administratorul firmei a hotărât ca ghereta paznicului să fie fixată la intrarea în clădire. 4 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) a aţinti, a ţinti, a ţintui, a sticli, <înv. şi reg.> a stâlpi, a aţinta, a devizaja, a pironi, a rezema, a scufunda. îl fixează cu privirea. îşi fixează, fascinat, ochii asupra tabloului. 5 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre imagini, gânduri, idei, amintiri sau despre chipul, spusele, faptele, sentimentele etc. cuiva) a rămâne, a se grava, a se imprima, a se întipări, a se pecetlui, a se săpa, a se tipări. Cuvintele ei au impresionat-o atât de mult, încât i s-au fixat în minte. Acest eveniment emoţionant i s-a fixat în memorie pentru totdeauna. II11 tr. a comanda, a decide, a dispune, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, a prescrie, <înv. şi pop.> a orândui, a rândui, a soroci, <înv. şi reg.> a statori, a comândăli, a priti, <înv.> a comândălui, a de-mânda, a dispoza, a dispozarisi, a învăţa, a judeca, a poveli, a răspunde, a sămăşlui, a comendirui. Generalii au fixat deplasarea armatei într-un punct strategic. 2 tr.,refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) a (se) alege, a (se) decide, a (se) hotărî, a (se) stabili, a (se) îndemna, a (se) răzlogi, <înv.> a (se) rezolva, a (se) cumpăni, a se dezbate1. După multă chibzuială, a fixat soluţia care trebuie urmată. Până la urmă, s-a fixat varianta plecării în staţiune cu trenul. 3 tr. (compl. indică legi, taxe, norme etc.) a hotărî, a institui, a întocmi, a stabili, a statornici, <înv.> a aşeza, a lega1, a orândui, a politici, a rândui, a scoate, a scorni, a tocmi. Guvernul a fixat impozitul pe venit. Directorul instituţiei a fixat regulamentul de ordine interioară. 4 tr. (fin.; compl. indică valoarea monedei naţionale) a stabiliza. Banca Naţională a fixat cursul leului. 5 tr. (compl. indică mai ales date, termene) a asigna, a hotărî, a preciza, a stabili, a statornici, a determina, a plănui, <înv. şi pop.> a pune, <înv.> a defige, a însemna, a statori?Data meciului a fost fixată. Au fixat un nou termen pentru semnarea contractului. 6 tr. (compl. indică mai ales întruniri, întrevederi) a aranja, a mijloci, a organiza, a planifica, a programa. I-a fixat pentru seara aceasta o întâlnire. 7 tr. (compl. indică mai ales diagnostice) a preciza, a pune, a stabili. Doctorul i-a fixat diagnosticul. 8 tr. (compl. indică mai ales valori) a calcula, a determina, a măsura, a stabili. Fixează temperatura optimă pentru lichefierea oţelului. 9 tr. (compl. indică mărimi, distanţe, valori etc.) a determina, a preciza, a stabili, a statornici, <înv.> a limpezi. A /kaf compoziţia rocii în urma unei analize de laborator. 10 tr. (compl. indică reguli, obiceiuri etc.) a consacra, a consfinţi, a stabili, a statornici, <înv.> a sfinţi1, a împlânta. 7mer« au fixat obiceiul de a organiza, lunar, o serată muzicală. IV refl. fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe’7) a se cala2, a se opri. Se fixează pe afaceri de amploare. fixaj s.n. (fotogr.) fixare. Prin fixaj, materialul fotografic este tratat cu fixator, pentru a-l face insensibil la acţiunea luminii. fixâre s.f. 11 fixat1, imobilizare, înţepenire, pironire, prindere, ţintuire, fixaţie, ţintuială. Fixarea scândurilor gardului s-a făcut în cuie. 2 aplicare, prindere, punere. Fixarea paietelor pe rochiile de seară este migăloasă. 3 fixat1, înţepenire, pecetluire. Meşterii se ocupau cu fixarea lespezilor pe trotuar. 4 (tehn.) asamblaj, asamblare, asamblat1, îmbinare, împreunare, montaj, montare1, reunire, unire, <înv.> îmbinătură, împreunătură. Mecanicul a realizat fixarea pieselor motorului maşinii într-un timp relativ scurt. 5 agăţare, prindere. Fixarea scaieţilor de blana unui animal este jenantă pentru acesta. I11 amplasare, aşezare, plasare, situare, stabilire. Primăria a acceptat fixarea fabricii la marginea oraşului. 2 aşezare, instalare, oprire, stabilire, stabilizare, statornicire, sălăşluire, <înv. şi reg.> sălă-şuire, stăvire, <înv.> lăcăşluire, locuinţă. Fixarea familiei doctorului în sat e benefică pentru oamenii locului. 3 aşezare, instalare, plasare, postare. Administratorul firmei a hotărât fixarea gheretei paznicului la intrarea în clădire. 4 gravare, imprimare, întipărire, pecetluire, săpare. Fixarea în memorie a cuvintelor spuse de cineva se produce atunci când acestea impresionează profund. II11 stabilizare. Banca Naţională se ocupă cu fixarea cursului monedei naţionale. 2 hotărâre, precizare, stabilire. Comisiei îi revine fixarea unui nou termen de livrare a mărfurilor. 3 hotărâre, precizare, stabilire, statornicire, determinare, <înv.> determinaţie, însemnare. Au discutat despre fixarea datei când se va semna contractul. 4 determinare, precizare, stabilire, statornicire, <înv.> limpezire. Fixarea compoziţiei rocii s-a făcut în urma unei analize de laborator. 5 precizare, punere, stabilire. în cazul unor boli cu manifestări atipice, fixarea diagnosticului este mai greu de făcut. 6 calculare, determinare, măsurare, stabilire, determinaţie. Este necesară fixarea temperaturii optime pentru lichefierea oţelului. 7 consacrare, consfinţire, stabilire, statornicire, <înv.> sfinţire1. Fixarea obiceiului de a organiza, lunar, o serată muzicală a provocat bucuria prietenilor. 8 (fotogr.) fixaj. fixat1 s.n. 1 fixare, imobilizare, înţepenire, pironire, prindere, ţintuire, fixaţie, ţintuială. 2 fixare, înţepenire, pecetluire. fixât2, -ă adj. 11 (despre obiecte sau despre părţi ale lor) imobilizat, înţepenit, prins2, proţăpit. Reclama fixată în perete a căzut în timpul furtunii. 2 (mai ales despre pietre, lespezi) înţepenit, pecetluit2. Lespezile fixate pe trotuar nu mai pot fi mişcate. 3 (tehn.; despre elementele componente ale unui sistem) asamblat2, îmbinat, împreunat, îngemănat, montat, reunit, unit. Mecanicul verifică piesele fixate ale motorului maşinii. I11 (despre ochi, privire) aţintit, sticlos, ţintit, ţintitor, ţintuit, sticlit, <înv. şi reg.> stâlpit, aţintat, pironit. Rămâne cu ochii fixaţi asupra tabloului. 2 (în opoz. cu „nomad”; rar; despre oameni, populaţii) v. Sedentar. Stabil. Statornic. II11 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, anumit, cunoscut, determinat, hotărât, precizat, rânduit, specificat, stabilit, statornicit. Se vor logodi într-o zi fixată, ştiută doar de ei. 2 (despre date, termene, planuri etc.) cert, ferm, hotărât. Termenul restituirii datoriei este fixat. 3 (despre reguli, obiceiuri etc.) consacrat, consfinţit, stabilit, statornicit. Organizarea, lunar, a unei serate muzicale a devenit un obicei fixat. fixativ s.n. (fotogr.) fixator. fixator s.m. (fotogr.) fixativ. Fixatorul face insensibil la lumină materialul fotografic developat. fixâţie s.f. 1 (psih.) delir parţial, hantisă, idee fixă, manie, marotă, monomanie, obsesie, psihoză, ţicneală, fix, <înv.> vesanie, ţăcăneală, pată. Bolnavii care au o fixaţie sunt preocupaţi de un singur gând sau de un singur subiect. 2 (rar) v. Fixare. Fixat1. Imobilizare. înţepenire. Pironire. Prindere. Ţintuire, fîxing s.n. (fin., econ.) cotare1, cotaţie, cotă. Fixingul monedei euro se face în fiecare zi. fixitâte s.f. 1 imobilism, imobilitate, inerţie, neclintire, nemişcare, nemobilitate. Fixitatea stelelor este aparentă. 2 imobilitate, neclintire, nemişcare, stabilitate. Foloseşte o pastă care conferă protezei dentare fixitate. 3 imobilitate, înţepeneală, rigiditate. Fixitatea privirii oboseşte ochii. fizic1 s.m. (înv.) v. Fizician. fîzic2, -ă adj., s.£, s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „sufletesc’7) corporal, trupesc, <înv.> pieliţesc. Multe persoane pun accent pe aspectul fizic. 2 (despre relaţiile dintre oameni) erotic, fiziologic, intim, sexual, trupesc. Relaţia lor este fizică. 3 carnal, lumesc, senzual, sexual, trupesc, <înv.> pieliţesc, păgân, spurcat2. Plă- 627 | cerile fizice sunt considerate păcat de către biserică. 4 pământesc, trupesc. Tânărul nutreşte pentru fată o iubire fizică, nu una platonică. 5 (în opoz. cu „intelectual”; despre meserii, ocupaţii) manual. Munca fizică îl epuizează. II adj. (despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) concret, material, palpabil, pământesc, perceptibil, pipăibil, sesizabil, pipăit2, tangibil, <înv.> pipăicios, pipăitor, pusăitor, trupesc. Masa este un obiect fizic. Ploaia este un fenomen meteorologic fizic. III adj. 1 fizical. Gravitaţia este o lege fizică. 2 mecanic. Acţiunea fizică a vântului. Prin anumite procese fizice se produce căldură. IV s.f. 1 (fiz.) fizică atomică = microfizică. Fizica atomică se ocupă cu studiul proprietăţilor fizice ale atomilor. 2 (biol, fiz.) fizică biologică = biofizică. Fizica biologică studiază fenomenele biologice folosind principiile, metodele şi tehnicile fizicii. V s.n. conformaţie, constituţie, constituţie somatopsihică, factură, natură, structură, conformanţă, <înv.> crasis, temperament. Fizicul fetei i-a permis să aspire la o performanţă în gimnastică. fizicăl, -ă adj. (rar) v. Fizic2, fiziceşte adv. (modal; în opoz. cu „sufleteşte ) trupeşte. Arată bine fiziceşte. Fiziceşte se simte bine. fizician s.m. <înv.> fizic1. Fizicianul este specialist în fizică. fiziocratism s.n. (econ.) fiziocraţie. fiziocraţi'e s.f. (econ.) fiziocratism. Fiziocraţia este o doctrina apărută în sec. al XVIII-lea, în Franţa, care susţine că munca agricolă constituie unica sursă de bogăţie. fiziognâm, -ă s.m., s.f. (rar) v. Fizionomist, fiziognomome s.f. fizionomistică. Fizi-ognomonia are ca obiect cunoaşterea caracterului omului după aspectul fizic, în special după fizionomie. fiziolâg, -ă s.m., s.f. (biol.) fiziologist. Fiziologul este specialist în fiziologie. fiziologia plantelor s.f. art. (biol.) fitofiziologie, fitonomie. Fiziologia plantelor se ocupă cu studiul principalelor procese fiziologice ale plantelor. fiziologic, -ă adj. (despre relaţiile dintre oameni) erotic, fizic2, intim, sexual, trupesc, fiziologist, -ă s.m., s.f. (biol; rar) v. Fiziolog. fizionomie s.f. 11 aer1, aspect, chip, expresie, faţă, figură, înfaţişare, mină2, obraz, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, comple-xiune. Copilul are o fizionomie ştrengărească. 2 (antrop.) facies. Are o fizionomie mongoloidă. 3 expresie, mască. Când interpretează rolul avarului, fizionomia actorului este uluitoare. 4 chip, faţă, figură, obraz, profil, meclă, mutră, pofaică, oval, ecran, faianţă, faleză, faţadă, moacă, mufe, muian, muie. Fizionomia ei îmi este cunoscută. 5 aspect, configuraţie, conformaţie, formă, înfăţişare, profil, structură, <înv.> făptură. Vor să-şi cumpere pământ pentru a-şi ridica o casă, dar fizionomia terenului nu îi satisface. II fig. etos, morală, moralitate. Afirmarea fizionomiei româneşti se regăseşte în diverse manifestări artistice. fizionomist, -ă s.m., s.f. fiziognom. Fizionomistul încearcă să cunoască caracterul oamenilor după fizionomia lor. fizionomistică s.f. (rar) v. Fiziognomonie. fizioterapeutic, -ă adj. (med., med. vet.) fizioterapie. în metodele fizioterapeutice sunt folosiţi agenţii fizici naturali. fizioterapie,-ă adj. (med., med. vet.) fizioterapeutic. fiziparităte s.f. (biol.) amitoză, diviziune directă, sciziparitate. Fiziparitatea se produce prin strangulare sau prin înmugurirejără apariţia cromozomilor. fizostigrmnă s.f. (farm.) ezerină. Fizostigmi-na este folosită în tratamentul glaucomului, al miasteniei, al parezelor intestinale. flacără s.f. 11 flamă, pară1, văpaie, vâlvătaie, lumină. în noapte, se vede până departe flacăra unui foc de tabără. Este fascinat de jocul flăcărilor din şemineu. 2 (lapl flăcări) foc, incendiu, pârjol, <înv. şi reg.> pojar, bâja, pârlitură, <înv.> aprinzătură, înfocare, iangân. Apartamentul a fost distrus de flăcări. II fig. 1 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca flacără în suflet. 2 feclie, pară1, văpaie. Nimeni nu poate stinge flacăra credinţei din sufletele noastre. flacid, -ă adj. 1 (tehn.; despre corpuri solide) flasc, moale. Tubul flacid de aluminiu s-a turtit prin apăsare. 2 (despre părţi ale corpului) flasc, fleşcăit, moale, puhav, pufoşit, pufos, <înv.> molicios, iască. Are muşchii de pe braţe flacizi. Peste guler îi cade guşaflacidă. flaciditate s.f. (med., med. vet.) atonie, moleşeală, sfârşeală, slăbiciune, moliciune, şubrezeală, fleşcăială, <înv. şi reg.> topiciune, molăiaţă, zălezitură, <înv.> moleaţă, moleşitură. Flaciditatea i se manifesta tot mai accentuat. flacdn s.n. ampulă, fiolă, şip3. A cumpărat de la farmacie un flacon cu ser fiziologic. flaconâş s.n. şipurel, şipuşor, şipuţ. A primit ca mostră unflaconaş cu parfum. flagel s.n. calamitate, catastrofe, dezastru, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pustie-şag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfe-râmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este un flagel aducător de moarte. flagelă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) biciui. L-a flagelat cu cravaşa. 2 tr. fig. (compl. indică deprinderi, obiceiuri, flaşă caractere etc. sau stări, situaţii etc.) a ridiculiza, a satiriza, a biciui. Donici a flagelat în fabulele sale viciile contemporanilor săi. flagelantism s.m. (psih.) flagelaţie. flagelare s.f. biciuire, flagelaţie, fustiga-ţie, <înv.> cravaşare. în trecut, flagelarea unei persoane se făcea cu cravaşa. flagelaţie s.f. 1 biciuire, flagelare, <înv.> cravaşare. 2 (psih.) flagelantism. Flagelaţia este o perversiune care constă în obţinerea satisfacţiei sexuale prin autoflagelare. flagrant -ă adj. 1 (despre noţiuni, judecăţi etc.) absolut, categoric, evident, indiscutabil, izbitor, vădit Acesta este un adevăr flagrant. 2 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne flagrante de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era flagrantă. flagrânţă s.f. claritate, evidenţă, pregnanţă, palpabilitate. Acest mare scriitor a ştiut să dea ficţiunii flagranţa realităţii concrete. flaimuc adj., s.m. 1 adj., s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; pop.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont 2 s.m. (arg.) v. Expectoraţie. Flegmă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. flamănt s.m. (ornit.) Phoenicopterus ruber antiquarum; flamingo, flamă s.f. flacără, pară1, văpaie, vâlvătaie, lumină, flambăj s.n. flambare. flambâre s.f. flambaj. Anumite obiecte neinflamabile se sterilizează prin flambare. Dezinfectează bisturiul prin flambare. flamingo s.m. (omit.) Phoenicopterus ruber antiquarum; flamant. flamură s.f. (livr.; poetic) v. Drapel. Steag. Stindard. flană vb. I. intr. (livr.; despre oameni; cu determ. locale) v. Colinda. Cutreiera. Hoinări. Peregrina. Rătăci. Umbla. Vagabonda, flanc s.n. (milit.) aripă, capăt, coastă, margine, <înv.> corn, mânecă. Trupa de comando se îndreaptă spre flancul stâng al frontului inamic. flanelă s.f. (pop.) v. Jerseu. Pulover, flaneur [flanor] s.m. (fran.) v. Plimbăreţ. Umblăreţ. flam'că s.f. (reg.) v. Jerseu. Pulover, flănşă s.f. (tehn.) bridă. Flanşa se aplică pe tuburi, la îmbinarea lor. flasc, flască adj. 1 (tehn.; despre corpuri solide) flacid, moale. 2 (despre părţi ale corpului) flacid, fleşcăit, moale, puhav, pufoşit, pufos, <înv.> molicios, iască, flash [flej] s.n. 1 (fotogr.) bliţ, fulger electronic, lampă-fulger. Avea la aparatul de fotografiat un flash puternic. 2 (inform.) stick, stick de memorie, caterincă, <înv.> minavet. Flaşneta este o mică orgă mecanică portativă acţionată prin învârtirea unei manivele. 2 fig. (fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). flatâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 a adula, a linguşi, a măguli, <înv. şi pop.> a lingăii, a flauşa, <înv. şi reg.> a şutili, a lifui, a lingăi, a mâglisi, a linge, a peria, a pomăda, a tămâia, a limba. îşi flatează şeful pentru a fi promovată. 2 a complimenta, a măguli. Oamenii orgolioşi se simt bine când sunt flataţi. flatâre s.f. 11 adulare, adulaţie, linguşeală, linguşire, măguleală, măgulire, flaterie, linguşitorie, linguş, <înv. şi reg.> colachie, olastiseală, şuteală1, mâglisire, <înv.> Ungare, lingăriciune, lingărie, lingărire, lingări-tură, linguitură, linguşie, linguşitură, măguli-tură, molcomire, pohlibuitură, gâdilare, tămâiere, perială, perietură, pupincurism, îmbuna-re, îmbunătură. Flatarea şefului enervează pe oamenii oneşti. 2 complimentare, măgulire. Flatarea unui om orgolios îţi atrage bunăvoinţa acestuia. II (concr.) amabilităţi (v. amabilitate), compliment, galanterii (v. galanterie), laudă, măgulire, parigorie. Femeile sunt sensibile la flatări. flatat, -ă adj. (despre oameni) măgulit. Se simte extrem de flatat pentru încrederea pe care i-o acordă. flaterie s.f. (rar) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire, flatulă vb. I. intr. (fiziol.; despre oameni sau animale) a se împuţi, a se pârţâi, a (se) băşi. flatulent, -ă adj. (med.) <înv.> vântos. flatulenţă s.f. 1 (med., med. vet.) balonare, flatuozitate, meteorism, timpanism, timpani-tă, meteorizaţie, întăritura pânte-celui (v. întăritură). Şi-a cumpărat un medicament contraflatulenţei. 2 (fiziol.) gaz1, pârţ, vânt, băşină, fâs, fâsâială, pam, beş, târtâită, târţ, noxă. Nu-şi poate controla flatulenţele. flatuozitâte s.f. (med., med. vet.) balonare, flatulenţă, meteorism, timpanism, timpanită, meteorizaţie, întăritura pântecelui (v. întăritură). flauşă vb. I. tr. (fam.; iron.) v. Adula. Flata. Linguşi. Măguli. flâut s.n. 1 (muz.) flaută. Flautul produce sunete armonioase, asemănătoare vocii omeneşti. 2 (muz.) flaut drept = blockflote; flaut piccolo = ottavino, piculină. Flautul piccolo este un flaut de mici dimensiuni, care emite sunete foarte înalte. 3 fig. (fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). 4 (anat.; arg.) flaut cu guşă = (art.)flautulfermecat v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, flăută s.f. (muz.; reg.) v. Flaut, flăcăi vb. IV. intr. (reg.; despre băieţi) v. Feciori. flăcăiandru s.m. băietan, băieţandru, copilandru, mucea, ţâşti1, flăcăiaş, ţângău, puştan, cotârfg, cotârloi, dănac, flăcăuan, lifuroi, orghidan, pruncateu, prunco-tean, ţangateu, ţăngălaş, ţârlău, <înv.> copilan-dric. Un flăcăiandru de 15 ani a intrat în echipa de volei. flăcăiâş s.m. 1 feciorâş, feciorel, melenaş, ţângănaş. 2 (pop.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru. flăcăi'me s.f. (colect.; pop.) v. Tineret. Tinerime. flăcărăie s.f. pară1, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare, flăcărie,pălălaică, vâlvă, vâlvorare, bobot, bobotaie, babură, bălbălău, pălălăială, vâlvăraie, vâlvâia-lă, <înv.> vâlvaie, vâlvâitură, lumină, vâltoare. Flăcăraia se ridică spre etajele superioare ale clădirii. flăcărie s.f. (rar) v. Flăcărăie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. flăcăruie s.f. flăcăruşă, flăcăruţă. Flăcăruia lumânării s-a stins. flăcăruşă s.f. (pop.) v. Flăcăruie, flăcăruţă s.f. (pop.) v. Flăcăruie, flăcău s.m. 1 fecior, june, tânăr, dănac, lezieş, mărinean, melean, om prunc, prunc, prunc tânăr, ţângălău, <înv.> cocon2, voinic. S-a făcut de acum flăcău în toată puterea. 2 adolescent, copil1, tânăr, efeb, teenager, bidiviu. Are entuziasmul unui flăcău. 3 burlac1, cavaler, celibatar, holtei1, becher, june, feamin, flăşcău, frăş-cău, holter, celibe, tomnatic, pompier. S-a înfiinţat un club al flăcăilor. 4 (adesea iron.) flăcău tomnatic =flăcău stătut = fecior bătrân, fecior bătut de brumă, fecior holtei, fecior rămas, fecior stătut, fecior tomnatic, june bătrân, june nemţesc. Ajuns flăcău tomnatic, se gândeşte să se căsătorească. flăcăuăn s.m. (reg.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru, flămând, -ă adj. 1 (în opoz. cu „sătul”; despre fiinţe) flămânzit, înfometat, nemâncat, nesătul, nesăturat, famelic, înfomat, fomist, fometos, lihoş, <înv.> înflămânzit, sec. Este tot timpul flămând. 2 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de) ahtiat, avid, dorit, doritor, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor, înfometat, însetat, lacom, setos, însetoşat, lihnit. Tânărul este flămând de muzică. flămânjune s.f. (înv.) v. Foamete, flămânzăre s.f. (anat.; la unele animale; pop.) v. Deşert. flămânzăciune s.f.(mv.) v. Foamete, flămânzi vb. IV. tr. (în opoz. cu „a sătura”; compl. indică fiinţe) a înfometa. îşi flămânzea câinele ca să îl înrăiască. flămânzi'că s.f. (bot.) Erophila vema; urda-ţărcii (v. urdă). flămânzi'e s.f. (înv.) v. Foamete, flămânzire s.f. înfometare, <înv.> înflămânzi-re. Câinele a murit prin flămânzire. flămânzit, -ă adj. (în opoz. cu „sătul”; despre fiinţe) flămând, înfometat, nemâncat, nesătul, nesăturat, famelic, înfomat, fomist, fometos, lihoş, <înv.> înflămânzit, sec. flăşcău s.m. (reg.) v. Burlac1. Cavaler. Celibatar. Flăcău. Holtei1. flântâr s.n. (la car sau la căruţă; reg.) v. Ceadău. Cruce. fleac s.n. 1 bagatelă, nimic, flintic, marafet, moft, conobelie, pocinov, zeamă de prune, jucărie, mezelic, spanac, păpuşă, iaurt Pentru el este un fleac să repare un calculator. 2 bagatelă, mărunţiş, nimic, prostie, <înv. şi pop.> mărunţuş, secătură, chiţibuş, detaliu, moft, rahat1, <înv. şi reg.> măruntaie, drăcăraie, plăvii, <înv.> blagomanie, minuţie, lucer-nă, plătică1, căcat, căcăţel. Este atât de cârcotaş, încât se leagă de toate fleacurile. 3 (la pl. fleacuri; concr.) bagatele (v. bagatelă), mărunţişuri (v. mărunţiş), nimicuri (v. nimic), prostii (v. prostie), <înv. şi pop.> mărunţuşuri (v. mărunţuş), caracaşicuri, flinticuri (v. flintic), abţibilduri, acareturi (v. acaret), căcaturi (v. căcat), căcăţele (v. căcăţel). Cumpără tot felul de fleacuri. 4 (mai ales la pl fleacuri) nimic, palavră, <înv. şi pop.> talaf, caraşic, balivernă, moft, parasco-venie, goangă, rahaturi (v. rahat1), laf, marghiolie, po-roganie, trânte, tricozenie, litii (v. litie), <înv.> tândale (v. tândală), palabră, mateologhie. Nu da crezare fleacurilor intriganţilor! 5 (fam.; deprec.; urmat de determ. introduse prin prep. „de’) ferfeniţă, flean-ţă, obială, <înv. şi reg.> felegă, pareatcă2, rantie, tearfe, bandol, bulă2, cărpuţie, cârţă, cor-coată, cotreanţă, dârză, halub, handră, hartan, paceaură, prohab, riciuri, ronghi, rufe, şulean-dră, şuşală, şuşalcă, târfe1, şifon1. Şterge praful cu o fleândură. II fig. (pop. şi fam.) 1 cârpă, obială, zdreanţă. Este o fleândură! Toată lumea îl manevrează. 2 (deprec. sau peior.> v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fleânţă s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Buleandră. Cârpi Fleandurl Otreapă. Petici Zdreanţl 2 fig. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată 6291 (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fleăr, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, fleăşcă s.f. 11 (meteor.) fleşcăială, fleşcăraie, lapoviţă, zloată, fiece, ciorbă, mâzgoală, spic, şiclu, şlepoiţă, ţârai, ţârfaială. în timpul zilelor babei este fleaşcă afară. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Cataplasmă. Compresă. Prişniţă. 3 fig. (fam.) v. Bleg. Mototol. II (arg.) 1 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 (anat.) v. Organ genital feminin (v. organ1). flebectazfe s.f. (med.) 1 venectazie. Flebec-tazia este o dilataţie difuză a venelor. 2 varice, venectazie, vine (v. vână), mătri-ce, <înv.> săculeţe (v. săculeţ). Flebectazia este o dilataţie patologică permanentă a unor vene, frecventă mai ales la membrele inferioare. flebografîe s.f. (med.) venografie. Flebografra se face pentru a se examina radiografie o reţea venoasă. flebolit s.n. (med.) calcul venos. Flebolitul se formează la nivelul unei vene. flebotomie s.f. (med) venesecţie. Flebotomia este incizia unei vene. flec s.n. suiuz. Cizmarul i-a pus flecuri la pantofi. flecar, -ă s.m., s.f., adj. (mai ales fam.) guraliv, limbut, locvace, palavragioaică, palavragiu, vorbăreţ, bavard, limbăreţ, verbos, <înv. şi pop.> trăncănitor, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, vântură-vorbe, gureş, lehău, tândălit, toacă-gură, moftangioaică, moftangiu, moftolog, mofturean, ploscar1, ploscaş, ploscăreasă, tacla-gioaica, taclagiu, vorbă-lungă, farfara, <înv. şi reg.> mătalnic, spornic, vorbăreţ, vorovaci, coţob, coţofanos, dârdală, flear, geleleţ, hănţănos, hănţos, holoboacă2, leorbău, limbău, limbos, limbuţelnic, netrebuit, pălăvatic, pălăvrăgit2, povestelnic, stroncănitor, tololoi1, trăncănău, trăncănit2, vorbar, libarcă, libriţă, treanca-fieanca, <înv.> aruncător de vorbe, bâr-faş, limbareţ, locotareţ, locotăreţ, locotitor, tersit, vorbeţ, vorbagiu, hodorog, caragaţă, căţelandru, coţofană, gaiţă1, hanţă1, meliţă, moară, pupăză, ţarcă, pocnitor. Flecarii sunt obositori pentru cei din jur. Este preaflecar. flecăreală s.f. (mai ales fam.) flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitu-ră, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, trean-ca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turvenea-lă, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. O doare capul de flecăreala celor din jur. flecări vb. IV. intr. (mai ales fam.; despre oameni) a bârfi, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, a tăifasui, a dondăni, a flencăni, a tăinui, a tândăli, a tolocăni, a troncăni, a pupăi, a vorbi, <înv. şi reg.> a spori2, a bleşti, a fâsâi, a forfoti, a hănţăni, a holoti, a hondrăi, a hondrăni, a lehăi, a leorbăi, a lotoci, a lozi, a oşpoji, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a plăvăi, a po-fârcăi, a prociti, a pruji, a pupezi, a stroncăni, a ştiolfai, a tăifasi, a tăini, a tălălăi, a tălăpăni, a tololoi2, a tonoci, a torosi, a troscoti, a zăgrăi, <înv.> a limbuţi, a locoti, a vorovi, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi, a găvări, a vrăji. Cele două prietene flecăresc toată ziua la telefon. flecărie s.f. (mai ales fam.) flecăreală, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncăni-tură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fieanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. flecărire s.f. (mai ales fam.) flecăreală, flecărie, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncăni-tură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpărieală,: tălăpănit, trancana, treanca-fieanca, troncăneală, troncăni- flectare tură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. flecărit s.n. (mai ales fam.) flecăreală, flecărie, flecărire, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncăni-tură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fieanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. flăce s.f. (meteor.; reg.) v. Fleaşcă. Fleşcăială. Fleşcăraie. Lapoviţă. Zloată, fleci vb. IV. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, flecit, -ă adj. (reg.; despre fructe legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Strivit. Terciuit. Zdrobit. fleciui vb. IV. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică mai ales fructe ori legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi. fleciui're s.f. (reg.) v. Strivire. Terciuală. Ter-ciuire. Zdrobire. fleciuit, -ă adj. (reg.; despre fructe sau legume foarte coapte) v. Strivit. Terciuit. Zdrobit, flecnf vb. IV. refl. fig. (reg.; despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, flecnît, -ă adj. fig. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. flectă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) a (se) arca2, a (se) arcui, a (se) cambra, a (se) curba, a (se) flexa, a (se) flexiona, a (se) gondola1, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) incurba, a (se) recurba, a (se) înmlădia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) scovârda, a (se) scorfi. în timpul accidentului, izbitura a flectat bara automobilului. flectare si. arcuire, arcuitură, cambrare, curbare, flexare, flexiune, încovoiere, încovoietură, îndoire, îndoitură, răsucitură, <înv. şi reg.> în-cujbare, <înv.> scovârdare. Flectarea barei automobilului s-a produs în urma accidentului. flecui flecul vb. IV. (reg.) 1 refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleş-căi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi. 2 refl. fig. (despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. flecuit, -ă adj. fig. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, fleculeţ s.n. flecuşteţ. flecuşteţ s.n. fleculeţ. îşi ocupă timpul numai cu flecuşteţe. îşi cumpără doar flecuşteţe. flegmătic, -ă adj. 1 (psih.; mai ales despre temperamentul oamenilor) calm2, imperturbabil, placid. Are un temperament flegmatic, care trădează stăpânire de sine, indiferenţă sau nepăsare. 2 (med.; despre oameni sau despre înfăţişarea, manifestările lor) limfatic. Are un aspect flegmatic, pare bolnav. 3 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, <înv.> adiafor, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit flegmatică din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. flegmatism s.n. (psih.) calm2, imperturbabi-litate, placiditate, flegmă. Flegmatismul este trăsătura omului liniştit, indiferent, care are un caracter nepăsător. flegmazi'e s.f. (med., med. vet.) congestionară flogoză, inflamare, inflamaţie, intumescen-ţă, iritare, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> aprinzăciune, brânt. Un simptom al sinuzitei este flegmazia mucoasei nazale. flegmă s.f. I expectoraţie, scuipat1, scuipătură, spută, hraconit, mlaci, flaimuc. Când cineva este gripat, flegma este abundentă. II fig. 1 (psih.) calm2, flegmatism, imper-turbabilitate, placiditate. 2 impasibilitate, indiferenţă, nepăsare, nesimţire. îi răspunde cu o flegmă revoltătoare. flegmon s.n. (med.) fiegmonperimamar = paramastită. Flegmonul perimamar este infla-maţia ţesutului celular perimamar; flegmon perinefritic = perinefrită. Flegmonul perine-fritic este inflamaţia ţesutului perinefritic. flencăm vb. IV. intr. (pop.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. flenduri vb. IV. tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Găuri. Rupe. Sfâşia. Uza. Zdrenţui. flenduros, -oăsă adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) rupt, zdrenţăros, zdrenţuit, rufos, zdrenţos, cotrenţos, felegos, rânticos, ronghioş, stramătos, hănţuit, răpciugos. Mulţi săraci poartă haine flenduroase. Un om flenduros şi murdar cerşea la un colţ de stradă. fleng, fleângă adj. (arg.; despre oameni) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost, fleoărţă s.f. (arg.) 1 v. Cocotă- Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 v. Gură (ca organ al vorbirii). fleorţotină s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fleoş, fleoâşă adj. (pop.; despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Moleşit. Muiat. Vlăguit, fler s.n. perspicacitate, <înv. şi reg.> şpuriu, miros, nas. Are fler; ştie când şi unde să-şi investească banii. fleşărie s.f. (com.; reg.) v. Carmangerie. Măcelărie. fleşcăi vb. IV. 11 refl., tr. (mai ales fam.; sub. sau compl indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) a se bate, a (se) bătuci, a se lovi, a (se) se muia, a (se) sparge, a (se) strivi, a (se) terciui, a (se) zdrobi, a (se) cofleşi, a (se) coleşi, a (se) chifligi, a (se) chirfosi, a (se) fleci, a (se) fleciui, a (se) flecui, a (se) meci3, a (se) motoci, a (se) pisto-si, a (se) stârfoci, a (se) storci, a (se) storcoşi, a se toflegi, a (se) toroşti, a se zdroboli, a zdruci, <înv.> a (se) stropşi. A scăpat sacoşa plină cu roşii şi toate s-aU fleşcăit. 2 refl. (despre zăpadă) a se muia. Când temperatura creşte, zăpada începe să se fleşcăiască. II fig. (pop. şi fam.) I refl. (despre obraji, sâni etc.) v. Lăsa. 2 tr., refl. (compl. sau sub indică fiinţe) v. Moleşi. Muia. Vlăgui. fleşcăiălă s.f. 11 fleşcăraie, fleşcărie, bleoştiraie, ţârfaială. După zile cu ploi, pe străzi este mare fleşcăiălă. 2 (meteor.) fleaşcă, fleşcăraie, lapoviţă, zloată, fiece, ciorbă, mâzgoală, spic, şiclu, şlepoiţă, ţârai, ţârfaială. în timpul zilelor babei este fleşcăiălă afară. II (med., med. vet.; fam.) v. Atonie. Moleşeală. Sfârşeală. Slăbiciune. fleşcăit -ă adj. 11 (mai ales fam.; despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) bătucit, bătut2, lovit, spart2, strivit, terciuit, zdrobit, cofleşit, chifligit, flecit, fleciuit, mecit, pistosit, storcit, storcoşit. Roşiile fleşcăite în timpul transportului au fost aruncate. 2 (despre zăpadă) muiat, mo-iştit. I11 (mai ales fam.; despre părţi ale corpului) flacid, flasc, moale, puhav, pufoşit, pufos, <înv.> molicios, iască. Are muşchii de pe braţe fleşcăiţi. Peste guler îi cade guşa fleşcăită. 2 fig. (pop. şi fam.; despre obraji, sâni etc.) v. Căzut. Lăsat. 3 fig. (pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Amorţit. Blegit. înmuiat, Moleşit. Muiat. Toropit. Vlăguit. fleşcărăie s.f. 1 fleşcăiălă, fleşcărie, bleoştiraie, ţârfaială. 2 (meteor.) fleaşcă, fleş-căială, lapoviţă, zloată, fiece, ciorbă, mâzgoală, spic, şiclu, şlepoiţă, ţârai, ţârfaială. fleşcărie s.f. (rar) v. Fleşcăiălă. Fleşcăraie. fleştură s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fleţ, fleăţă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. fleuron s.n. (tipogr.) vinietă. Fleuronul este un motiv ornamental, în formă de floare sau de frunză stilizată. flex s.n. (tehn.) polizor unghiular (v. polizor1). Flexul este folosit pentru lustruirea, polizarea sau tăierea metalelor dure. flexâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) a (se) arca2, a (se) arcui, a (se) cambra, a (se) curba, a (se) flecta, a (se) flexiona, a gondola1, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) incurba, a (se) recurba, a (se) înmlădia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) scovârda, a (se) scorfi. în timpul accidentului, izbitura aflexat bara automobilului. flexăre s.f. arcuire, arcuitură, cambrare, curbare, flectare, flexiune, încovoiere, încovoietură, îndoire, îndoitură, răsucitură, <înv. şi reg.> în-cujbare, <înv.> scovârdare. Flexarea barei automobilului s-a produs în urma accidentului. . flexibil, -ă adj. 11 (despre corpuri, obiecte etc.) elastic, lax, mlădios, mlădiu, moale, suplu, înmlădios, <înv. şi reg.> suleget, şui4, <înv.> încovoios,plecăcios. Pantofii au talpa flexibilă. 2 (gram.; despre unele părţi de vorbire) flexionar, <înv.> plecat2, plecător. Substantivul este o parte de vorbire flexibilă. II fig. (despre oameni sau despre firea lor) acomodabil, adaptabil, elastic, maleabil, mlădios, suplu. Fiind un om flexibil, nu a suferit mult după ce şi-a schimbat locul de muncă. flexibilitate s.f. 11 elasticitate, mlădiere, supleţe, înmlădiere, <înv.> încovoiciune, vânj. Ciupeşte corzile chitarei pentru a le încerca flexibilitatea. 2 (med., med. vet.) flexibilitate ceroasă = catalepsie, <înv.> apoplexie momentană. Flexibilitatea ceroasă provoacă înţepenirea bruscă a trunchiului şi a membrelor şi dereglarea funcţiilor cerebrale. II fig. 1 adaptabilitate, maleabilitate, mlădiere, fluiditate. Flexibilitatea vietăţilor la condiţii noi de viaţă este o caracteristică importantă a lor. 2 elasticitate, mobilitate, supleţe. O mare calitate umană este judecarea cu flexibilitate a faptelor sau a acţiunilor. flexionă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) a (se) arca2, a (se) arcui, a (se) cambra, a (se) curba, a (se) flecta, a (se) flexa, a (se) gondola1, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) incurba, a (se) recurba, a (se) înmlădia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) scovârda, a (se) scorfi. flexionăr, -ă adj. (gram.; despre unele părţi de vorbire) flexibil, <înv.> plecat2, plecător. flexiune s.f. 11 arcuire, arcuitură, cambrare, curbare, flectare, flexare, încovoiere, încovoietură, îndoire, îndoitură, răsucitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. 2 (gimn.) arcuire, arcuitură, curbare, încovoiere, îndoire. Gimnasta termină exerciţiul la sol cu flexiunea trunchiului. II (gram.) 1 <înv.> 631 | plecare. Flexiunea este un ansamblu de modificări pe care le suferă forma unui cuvânt, în declinare şi în conjugare. 2 flexiune nominală = declinare, <înv.> declinaţie, plecare. în limba română substantivele se grupează în mod tradiţional în trei flexiuni nominale; flexiuneverbală = conjugare, <înv.> conjuga-ţie. în limba română sunt patru flexiuni verbale. flexulă s.n. (med., med. vet.) branulă, canulă, cateter. I-a introdus în venă o flexulă pentru a-i pune o perfuzie. flibustă s.f. piraterie. Flibusta era practicată în apele americane, în sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea. flibustier s.m. 1 pirat. Flibustierii prădau în apele americane, în sec. al XVII-lea şi al XVI-II-lea. 2 fig. hoţ, pungaş. Poliţia a arestat câţiva flibustieri. flictenă s.f. (med.) bulă1. Flictena este o veziculă de dimensiuni mari, situată la nivelul pielii, care conţine ser. flintă s.f. (milit.) 1 (în trecut) <înv. şi reg.> durdă, sâneaţă, <înv.> fuzâie. Flinta era o puşcă cu ţeavă lungă, cu fitil şi cu cremene. 2 (înv. şi reg.) v. Puşcă. flinti'c s.n. (reg.) 1 v. Bagatelă. Fleac. Nimic. 2 (la pl. flinticuri) v. Bagatele (v. bagatelă). Fleacuri (v. fleac). Mărunţişuri (v. mărunţiş). Nimicuri (v. nimic). Prostii (v. prostie). flipper s.n. (iht.; engl.) v. Aripă. Aripioară, înotătoare (v. înotător). flirt s.n. 1 cochetare, cochetat, cochetărie. Flirtul nu o mai prinde la vârsta asta. 2 aventură, aventură galantă, escapadă, gagică-reală. Are un flirt cu o femeie măritată. flirta vb. I. intr. 1 (despre oameni) a cocheta, a se gagicări. Fata flirtează cu tânărul de la bar. 2 fig. a cocheta. A flirtat, într-o perioadă, cu muzica. flisc s.n. (anat.) 1 (la păsări: reg.) v. Cioc2. Clonţ. Plisc. 2 (la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. fli'şcă s.f. (reg.)v. Tiflă, flit s.n. I (anat.) 1 (la animale; reg.) v. Bot. Gură. 2 (la porci; reg.) v. Bot. Rât1. 3 (la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. II (arg.) v. Salivă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. flitul'vb. IV. (arg.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 tr. (compl indică oameni) v. Ironiza. Persifla. Zeflemisi. 3 tr. (compl indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. 4 intr. (despre fiinţe) v. Scuipa. fliuşcă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). floăcă s.f. (arg.) 1 v. Floc. 2 (anat.) v. Organ genital feminin (v. organ1). floare s.f. I (bot.) 1 pană, lu-ludie. Florile de tei au un miros îmbătător. 2floare-de-colţ = (art.) floarea-reginei = Le- ontopodium alpinum, albumeală, albumiţă, edelvais, caractei, floarea-doamnei, floco-şele,lânariţă,lânărică,lintea-pratului (v. linte), siminoc, steluţă, steluţe-de-munte (v. steluţă), talpa-mâţei (v. talpă), talpa-pisicii (v. talpă), tudeli&,floare-de-leac = a Ranunculus repens; bujorel, gălbenele (v. gălbenea), iarba-pi-ciorului-găinii (v. iarbă), piciorul-cocoşului (v. picior), rărunchi2, salatele-broaştei (v. salată), ţelină-de-izvor (v. ţelină1); b (reg.) v. Gălbenea (Rorippa amphibia); C (reg.) v. Piciorul-coco-şului (v. picior) (Ranunculus pedatus); floa-re-de-perină=Anthemis tinctoria; bum-bişor, iarbă-de-pernă, romaniţă, sânziană; floare-grasă = Sedum spurium; pană-crudă; (art.) floarea-călugărului = a Saponaria vac-caria; văcărică, văcăriţă; b (reg.; şifloa-re-de-săpun,floarea-studentidui, la pL,flori-al-be, flori-bătăi, flori-de-tăietură) v. Ciuin. Odagagi. Săpunariţă (Saponaria officinalis); floarea-cucului = Lychnisflos cuculi; co-coşel-domnesc, cuculeasă; floarea-miresei = a Spiraea vanhouttei; spirea; b Euphorbia marginata; lalea, voalul-miresei (v. voal); floarea-Paştelui = a Anemone nemorosa; ro-tiliţă, floarea-oştilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului, găinuşă, oiţă, papucul-cucului (v. papuc), păscuţă, păştiţă, pâinea-Paştelui (v. pâine), puichiţă, pupegioi, turculeţ, viorea, zlac; b (reg.; şifloarea-vântului) v. Adormiţele. Dediţel. Sisinei (v. sisinei) (Pulsatilla pratensis); floarea-Paştilor = floarea-Paştilor-galbenă = floarea-păsărilor =floarea-vânhdui-galbenă = Anemone ranunculoides; dediţei-galbeni (v. dediţel), găinuşă, găinuşă-galbenă, gălbenele (v. gălbenea), păştiţă, breabăn, musce-rici-galbeni, păscuţă, pâinea-Paştelui (v. pâine), pâinile-Paştelui (v. pâine), turculeţ, zlac;floa-rea-raiidui = a Chrysanthemum cinerariifolium; bâz, căşuţ, mătura-raiului (v. mătură), măturiţa-Maicii-Preacurate (v. măturiţă), muşeţel, romaniţă, rută, tămâioară; b (reg.) v. Aior. Leurdă (Allium ursinum sau Allium monta-num); c (reg.; şifloarea-viorii) v. Priboi (Gera-nium macrorrhizum);floarea-soarelui = Helianthus annuus; sora-soarelui (v. soră), ierboaică, ierboi, pana-cucului (v. pană), raza-soarelui (v. rază), rază, răsarea-soarelui, răsărita-soarelui (v. răsărit1), răsărită (v. răsărit1), raja-soarelui (v. rujă), rujoancă, rujuţa-soarelui (v. rujuţă), soare-răsare, soloagăr, soreană (v. sorean), soreancă, soreaţă2, sorică2, sorină (v. sorin); (lapl.)flori-de-paie = Helichrysum bracteatum; imortelă, nemuritoare (v. nemuritor), cununiţă, ruji-de-paie (v. rujă), scăiuş, uscăţele (v. uscăţel);flori-de-toamnă = Aster salignus; sălcioară, ungurenci (v. ungureancă), vinete (v. vânătă), vineţele (v. vineţea), ziua-cru-cii (v. zi); (reg.) floare-albă v. Urda-vacii (v. urdă) (Cardaria draba);floare-boierească =floare-buiacăv. Splinuţă. Splinuţă-de-aur (Solidago virgaurea);floare-broşteascăv. Piciorul-cocoşului (v. picior) (Ranunculus acris); floare-de-albeaţă =floare-de-gălbenare = (art.) floarea-albeţeiv. Sovârvariţă (Inula britannica); floare-de-aurv. Ochiul-boului (v. ochi1) (Chri-santhemum carinatum); floare-de-brustu- floare re-amarv. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa);floare-de-câmp-galbenă v. Barba-caprei (v. barbă) (Tragopogon major); floa-re-de-ceapăv. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta); floare-de-ceară v. Ceara-albinei (v. ceară). Ceară (Asclepias syriaca);floare-de-fân = (art.) floarea-fănului v. Firicea. Firişor. Firuşoară (v.firuşor). Firuţă (Poa pratensis); floa-re-de-foc-viu =floare-de-nădtff=floare-de-su-nătoare = (art.)floarea-lui-Ioanv. Pojamiţi Sunătoare (Hypericum perforatum); floa-re-de-friguriw. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus);floare-de-lingoare v. a Iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata); b Gălbenele (v. gălbenea) (Lysimachia vulgaris); floare-de-mazăre v. Indruşaim. Latir. Sânge-le-voinicului (v. sânge) (Lathyrus odoratus); floare-de-ochi v. Silur (Euphrasia stricta şi Euphrasia rostkoviana);floare-de-piatrăv. a (şifloare-de-nisip) Agurijoară. Portulacă (Por-tulacagrandiflora); b Portulacă. Portulacă-vul-gară (Portulaca oleracea); floare-de-Sf. Ana v. Iederă-albă (Daphne blagayana); floa-re-de-stea v. Arşinic (Lychnis chalcedonica); floare-de-tabac = (art.) floarea-duhanului = floarea-miresei =floarea-nopţiiv. Regina-nop-ţii (v. regină) (Nicotiana alata şi Nicotiana sil-vestris); floare-de-tău v. Dreţe. Lotus (Nymphaea lotus sau Nymphaea thermalis); floare-de-trânjiv. Coronişte (Coronilla varia); floare-de-vioară =floare-de-violăv. Micsandră. Micşunea. Micşunea-de-primăvară. Mic-şunea-galbenă. Micşunele-ruginite (v. micşunea). Miqunică. Viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri);floare-domnească v. a Cuişoară. Cui-şoară-de-grădină. Garoafă (Dianthus caryophyllus); b Cuişoară. Garoafa-de-munte. Garoafe-sălbatică. Garofiţă (Dianthus superbus); c Garofiţe-de-munte (v. garofiţă) (Dianthus compactus); d Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis); e Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Topo-raşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirosi-toare (v. viorea) (Viola odorata);floare-frumoa-săv. Bănuţ Părăluţă (Bellis perennis);floare-gal-benă v. a Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum); b Tăietoare (v. tăietor) (Inula hirta);floare-rădăcinoasă v. Coada-cocoşului (v. coadă) (Polygonatum odoratum, Polygonatum latifolium sau Polygonatum multiflorum); floare-vânătăv. a Iris. Stânjen. Stânjenel. Stân-jenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt Stânjenel-vi-olet (Iris germanica); b Stânjenel (Iris florentina); (art.) floarea-broaştei =floarea-găinii = floarea-mălaiului = floarea-sorului =floa-rea-turcului = (la pl.)flori-galbenev. Păpădie (Taraxacum officinale);floarea-brumeiv. Brânduşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brânduşă-de-toamnă (Colchicum autumnale); floarea-ciumeiv. Ciucuraşi (v. ciucuraş) (Ade-nostyles alliariae); floarea-ciutei v. Găinuşă (Isopyrum thalictroides); floarea-codrului v. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona); floarea-crucii =floarea-pâinii v. Pristolnic. floarţă Teişor (Abutilon theophrasti);floarea-cununii v. Curcubeu (Lychnis coronaria); floarea-de-getarului v. Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora); floarea-doamnei v. Al-bumeală. Albumiţă. Floarea-reginei. Floa-re-de-colţ (Leontopodium alpinum);floarea-flo-rilorv. Ghioc (Centaurea phrygia);floarea-grâ-ului v. a (şifloarea-paiului) Albăstrea. Albăstriei Albăstriţl Ţintaurl Vineţea. Vineţică. Vineţică-de-câmp (Centaurea cyanus); b Sur-guei (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis );floarea-hoţului v. a Su-sai-de-munte (v. susai1). Susai-de-pădure (v. susai1). Susai-pădureţ (v. susai1). Susai-sălbatic (v. susai1). Tâlhărea (Mycelis muralis); b Talhă-rea (Lactuca sagittata);floarea-jeleiv. Linariţă (Linaria vulgaris); floarea-lui-Sântion =floa-rea-lui-Sf. Ion v. Drăgaicl Sânziană (Galium verum);floarea-nopţii v. a Mirodenie. (Hespe-ris tristis); b Liliac-de-grădină (v. liliac1). Lili-ac-franţuzesc (v. liliac1). Nopticoasă (Hesperis matronalis); floarea-oştUor = floarea-păsărilor v. Floarea-Paştelui. Rotiliţă (Anemone nemo-rosa);floarea-Paşti1orv. Popilnic. Popilnic-ie-puresc (Anemone hepatica); floarea-patimUor =floarea-suferinţei v. Ceasornic (Passiflora coerulea);floarea-patului v. Parpian (Antenna-ria dioica);floarea-Sfintei-Mariiv. Săpunele (v. sâpunel) (Aster novae-angliae);floarea-Sfân-tului-Ionv. Sânziană (Galium rotundifolium); floarea-soarelui-de-câmp v. Aglică (Filipendula vulgaris); floarea-stupului v. Citronell Me-lisă. Roiniţă (Melissa officinalis); floarea-şar-peluiv. a Mama-Pădurii (v. mamă) (Lathraea squamaria); b Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Vol-bură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis); floarea-ţigăncii v. Limba-şarpelui (v. limbă) (Peucedanum latifolia);floarea-un-tului v. Verigei (Orobanche caryophyllacea); floarea-ursuluiv. Brâncă1. Zămoşiţă (Hibiscus trionum); floarea-văduvei v. Muşcatul-dracului (v. muşcat) (Scabiosa columbaria şi Scabio-sa lucida);floarea-văduvelorv. Ruin. Ruin-alb (Succisa pratensis); floarea-vântului v. Floarea-Paştelui. Rotiliţă (Anemone nemorosa); floarea-veselâv. Laptele-păsării (v. lapte) (Gagea lutea);floarea-vintduiv. a Ciocul-cucoarei (v. cioc2). Pliscul-cocorului (v. plisc) (Erodium cicutarium); b Priboi (Geranium macrorrhi-zum); c Suliţică (Dorycnium herbaceum);floa-rea-viorelei v. a Ceapa-ciorii (v. ceapă) (Muscari comosum); b Zambill Zambilă-de-grădi-nă (Hyacinthus orientalis);floarea-zânei = (la pl.)florile-zânelorv. Răchitan (Lythrum sali-caria);floarea-zmetduiv. Barba-popii (v. barbă) (Spiraea aruncus); (la pl.)flori-ca-stelele = flori-de-stidă v. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria); flori-cojocăreşti = flori-de-Ierusalim v. Aster. Steliţl Steliţă-vânătă (Aster amellus); flori-de-iamă v. Crizanteml Dumitriţl Tu-fanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum); flori-mărunte = flori-mărunţele v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Topo-raşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirosi-toare (v. viorea) (Viola odorata); (înv.) floa-re-seefiuv. Romaniţă-mare (Anthemis nobilis). II floare artificială = <înv.> pană grecească. Cofecţioneazâ flori artificiale pentru diferite evenimente, în special pentru nunţi. II11 spuml Vinul a făcut floare. 2 (chim.) floare de pucioasă = floare de sulf = sulf medicinal (v. sulf). Floarea de pucioasă se obţine prin sublimarea sulfului. 3 (fiziol; reg) floare lunatică^. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Men-stre. Menstruaţie. Period. Asanat.; arg.)floa-rea-soarelui v. Vulvă. IV fig. 1 caimac, smântână, spumă. în urma afacerii, el a luat floarea. 2 elită, aristocraţie, caimac, cremă, frunte, smântână, spumă. Acest profesor face parte din floarea intelectualităţii româneşti. 3 lamură, cremă, esenţă, spumă. Mitul păstrează pentru eternitate floarea spiritualităţii unui popor. floarţă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). floc s.m. (pop. şi fam.) floacl Blana câinelui are mulţi floci. flocăi'vb. IV. tr.,refl. recipr. fig. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Părui. flocăiălă s.f. (pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. flocds, -oăsă adj., s.f. 1 adj. (pop. şi fam.; despre blana sau pârul animalelor ori despre obiecte confecţionate din acestea) v. Lăţos. Lânos. Miţos. Păros. 2 s.f. (bot.; reg.) v. Mătură (Sorghum vulgare). flocoşel s.m. (bot.) 1 Hydnum repandum; burete-ţepos. 2 (reg.) v. Burete-flocos (Lactarius torminosus). flocoşele s.f. pl. (bot.) 1 Filago arvensis; albumeală, caractei, firicică, lânariţă, motocei (v. motocel), siminoc, talpa-mâţei (v. talpă), talpa-pisicii (v. talpă). 2 (reg.) v. Albumeală. Albumiţă. Floare-de-colţ. Floarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpinum). 3 (reg.) v. Curcubeu (Lychnis coronaria). 4 (reg.) v. Parpian (Antennaria dioica). flocoşi'vb. IV. tr.,refl. (ind. text.; pop. şi fam.; compl. sau sub. indică ţesături) v. Scămoşa. flocoşi'că s.f. (bot.) 1 Holeus lanatus; iarba-cailor (v. iarbă), iarbă-dulce, înflocoşică, olei, ovăz-dulce. 2 (reg.) v. Curcubeu (Lychnis coronaria). floculăre s.f. (chim.) floculaţie. floculâţie s.f. (chim.) floculăre. Floculaţia unei soluţii coloidale are loc sub acţiunea unui agent floculant. flocuşor s.m. flocuţ. Blana căţelului are mulţi flocuşori. flocuţ s.n. flocuşor. flogistic s.n. flogiston. Flogisticul este un agent care produce o inflamaţie. flogiston s.n. flogistic. flogoză s.f. (med., med. vet.) congestionare, flegmazie, inflamare, inflamaţie, intumescen- ţă, iritare, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> aprinzăciune, brânt. Un simptom al sinuzitei esteflogoza mucoasei nazale. flomoştoc s.n. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. floppy-disc [flopi’ disk] s.n. (inform.) disc flexibil, dischetă. Pe floppy-disc se stochează şi se reproduc informaţiile dintr-un computer. fior s.m. (ţes.; reg.) v. Val. Voal. florânţă s.f. (omit; reg.) v. Brotăcel. Florean. Florinte (Carduelis chloris). florar s.m., s.n. I s.m. 1 grădinar, horticultor, jardinier. Este un florar renumit în cultivarea lalelelor. 2 <înv.> florist. Florarii vând flori. 3 invar, (pop.) v. Mai2.4 (fam.) v. Rom2. Ţigan. II s.n. (tehn.) pistolet. Florarul este un instrument de desen, folosit pentru trasarea liniilor curbe. floră s.f. 1 populaţie de plante, vegetaţie. Flora din zona temperată este foarte variată. 2 (biol.) floră bacteriană = floră microbianl Flora bacteriană reprezintă ansamblul microorganismelor care trăiesc în interiorul organismului; floră micologică = micofloră. Flora micologică este constituită din totalitatea speciilor de ciuperci care cresc pe un anumit teritoriu; floră microbiană = floră bacteriană. florăreăsă s.f. <înv.> buchetieră, floristă (\. florist). Oflorăreasă vinde flori în colţul străzii. floreăn#-ă s.m.,adj. 1 s.m. (omit) Carduelis chloris; brotăcel, florinte, floranţă, spatie2, verdete, verdoi, verziu, zedicl 2 adj. (despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) bălţat, pătat, pestriţ, tărcat, pri-an, <înv. şi reg.> pistrui, alaci, cheş, perceat, picat2, pistricios, pric, priu, şar3, şălean, şergu-iat, şvaiţ, şvaiţăr, tarcoş, tărcuş. Are o vacă floreană. florentină s.f. pălărie florentină. O doamnă elegantă poartă o florentină foarte frumoasă. floriceă s.f. I (bot.) 1 floricică, florioară, florişoară. A cules de pe câmp câteva floricele. 2 (la pl; reg.) floricele-frumoase v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). II (la pl. floricele; culin.; adesea cu determ. „de porumb”) cocoşei (v. cocoşei), cocoşi (v. cocoş), puiculiţă. Şi-a cumpărat o pungă cu floricele. floricică s.f. (bot.) 1 floricea, florioară, florişoară. 2 (reg.)floricică-de-leacv. Pi-ciorul-cocoşului (v. picior) (Ranunculus pe-datus). flori'col, -ă adj. 1 (despre plante decorative) florifer. Plantele floricole au flori. 2 (despre insecte) antofiL Insectele floricole trăiesc în flori. floridee s.f. (bot.) rodoficee. Florideele sunt algele marine care conţin clorofilă şi rodofil. florifer, -ă adj. (despre plante decorative) flo-ricol. Florii s.f. pl. (relig. creştină; nm. pr.) Duminica Floriilor (v. duminică), Duminica florilor (v. duminică), Duminica stâlpilor (v. duminică), Duminica vlăstarilor (v. duminică), Staulele florii (v. staul), Staulele florilor (v. staul), <înv.> Duminica stâlpărilor (v. duminică). De Florii se comemorează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. fluierat florilegiu s.n. 1 (lit.) antologie, crestomaţie, spicilegiu. Autorulfigurează într-un florilegiu de proză germană. 2 (livr.) v. Colecţie. Culegere, florin s.m. (fin.) 1 (în trecut) <în trecut> fiorin. Florinii au circulat în Ţările Române până în sec. al XlX-lea. 2 gulden. Florinul a circulat în Olanda până la introducerea monedei unice europene. florinte s.m. (omit.) Carduelis chloris; brotăcel, florean, floranţă, spatie2, verdete, verdoi, verziu, zedică. florist, -ă s.m., s.f. (înv.) 1 s.m. v. Florar. 2 s.f. v. Florăreasă. florioară s.f. (bot.; rar) v. Floricea. Floricică, florişoară s.f. (bot.; reg.) v. Floricea. Floricică, floştmă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v; stricat). floştorivb. IV. tr. (constr.; reg.; compl. indică drumuri, străzi, curţi etc.) v. Pardosi. Pava. Pietrui. flotă vb. I. intr. 1 (fin.; despre monede, mărci şi efecte poştale etc.) a se demonetiza, a se deprecia, a se devaloriza, a se devaluta, a se devalorifica, <înv. şi reg.> a se devalva, a înceta. Moneda naţională flotează. 2 fig. (despre oameni) a se codi, a ezita, a pregeta, a şovăi1, a balansa, a oscila, a pendula, a claudica, a cârmi, a se foi, a mătănăi, a se atârna, a se clăti, a se cumpăni, a se legăna. Flotează între a-şi cumpăra o rochie sau o pereche de pantofi. flotăbil, -ă adj. (despre corpuri) flotant, plutitor. Pluta este un corp flotabil. flotăj s.n. flotare, flotaţie. flotant, -ă adj., s.m.,s.f. 1 adj. (despre corpuri) flotabil, plutitor. 2 adj., s.m., s.f. nepermanent, nestabil. Cei mai mulţi studenţi sunt flotanţi în oraşul în care studiază. flotăre s.f. 1 flotaj, flotaţie. Flotarea constă în îndepărtarea prin decantare a substanţelor care plutesc la suprafaţa unui lichid. 2 (gimn.) flotaţie. S-a obişnuit să facă câteva flotări în fiecare dimineaţă. flotaţie s.f. 1 flotaj, flotare. 2 (gimn.) flotare. fldtă s.f. (mar. milit.) <înv.> armadă, oaste de mare. Anglia are o puternică flotă de război. flotor s.n. (tehn.) plutitor. Flotorul reglează nivelul lichidului dintr-un recipient. flow [flau] s.n. (inform.) curent, debit, flux. flox s.m. (bot.) Phlox paniculata; brumărea, liliac-nemţesc (v. liliac1), arsenică,botcu-ţă, liliecuţ, ploscuţă, răchiţele-de-toamnă (v. ră-chiţea), rotocoale (v. rotocol), sămachişă, scau-nul-Domnului (v. scaun), scânteiuţă, ursărele. fiu adj. invar, (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, străveziu, subţire, transparent, uşor2, vaporos, <înv.> prevăzător, prevăziu, străvăzător, străvezos, aerian, eterat, eteric, spumos, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase fiu. fluctuă vb. I. intr. I a oscila, a se schimba, a varia2. Greutatea lui fluctuează de la an la an. II fig. 1 (despre oameni) a se schimba, a oscila, a varia2. Fiind o persoană inconsecventă, fluctuează adesea când trebuie să ia o hotărâre. 2 (despre stări, situaţii etc.) a oscila, a şovăi1. Accentul fluctuează uneori şi la cuvintele vechi. fluctuănt, -ă adj. I (despre mărimi, cantităţi, sisteme flzico-chimice sau tehnice etc.) instabil, nestabil, oscilant schimbător, variabil, muabil, pendular. Bolnavul are tensiune fluctuantă. II fig. 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, alunecos, cameleonic, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om fluctuant. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) ezitant, indecis, nedecis, nehotărât, nesigur, reticent, şovăielnic, şovăitor, indeterminat, oscilant, sinuos, oscilatoriu. Nu înţelege comportarea lui fluctuantă. Negustorii îşi îmbie clienţii fluctuanţi să le cumpere marfa. fluctuăţie s.f. 11 oscilare, oscilaţie, pendulare. Fluctuaţia tensiunii se poate trata. 2 (la j. de noroc sau la bursă) diferenţă, instabilitate, schimbare, oscilaţie. Ia în calcul fluctuaţiile zilnice ale cursului bursei. 3 (genet.) fluctuaţie genetică = derivă genetică. Fluctuaţia genetică este variaţia inconstantă a frecvenţei unei gene în generaţiile succesive ale unei populaţii. II fig. bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, abulie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Fluctuaţia lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. fluent -ă adj. 1 (despre stil exprimare) curent, cursiv, <înv. şi pop.> lesnicios, curgător, uşor2, culant. Expunerea lui fluentă şi clară a convins auditoriul. 2 (despre circulaţia rutieră) fluid. Spre sfârşitul săptămânii traficul devine fluent pe autostrăzi. fluenţă s.f. cursivitate, fluiditate. Fluenţa şi claritatea expunerii lui au convins auditoriul fluid, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre corpuri lichide sau gazoase) curgător, mergător, viu. Mase fluide ameninţau casele. 2 (despre circulaţia rutieră) fluent. II s.n. (ind. petrol.) fluid de foraj = noroi de foraj (v. noroi1), noroi de sapă (v. noroi1), noroi de sondă (v. noroi1). Fluidul de foraj este format din apă, humă şi diferiţi aditivi, având un rol important în procesul de dislocare a rocii şi în transportul ei la suprafaţă. III s.n. fig. curent, impuls, suflu. Contemplând natura, un fluid de inspiraţie îi străbătea simţirea. fluidifiănt -ă adj., s.n. (chim.) fluidizant. O substanţă fluidiflantă micşorează viscozitatea fluidului cu care se amestecă. fluidifica vb. I. tr. (compl. indică substanţe, corpuri etc.) a fluidiza, fluidificăre s.f. fluidizare, fluidităte s.f. fig. 1 cursivitate, fluenţă. 2 devenire, dezvoltare, evoluare, evoluţie, modificare, prefacere, schimbare, transformare, curgere, înnoire, mişcare. Societatea omenească este în continuă fluiditate. 3 (rar) v. Adaptabilitate. Flexibilitate. Maleabilitate. Mlădiere, fluidiza vb. I. tr. 1 (compl. indică substanţe, corpuri etc.) a fluidifica. A fluidizat oja amestecând-o cu diluant. 2 (compl. indică circulaţia rutieră) a degaja. După accident, poliţiştii au fluidizat circulaţia. fluidizănt, -ă adj., s.n. (chim.) fluidifiănt. fluidizare s.f. 1 fluidificăre. Fluidizarea ojei se face cu diluant. 2 degajare. După accident, poliţiştii au asigurat fluidizarea traficului. fluier s.n. 11 (muz.) fluierătoare (v.fluierâtor), răstoc2, talant2, <înv.> zuma. Cântă la un fluier din metal 2 fluierare, fluierat, fluierătură, şuier, şuierat1, şuierătură, fâşcâit, fâş-câitură. Se aud de departe fluierele ciobanilor. II (anat.) 1 (şi fluierul piciorului) tibia, ţurloi, boldan, fluierai, tufleu, tuleu. Fluierul piciorului formează, împreună cupero-neul scheletul gambei. 2 (rar) v. Gambă, fluieră vb. I. intr. 1 (despre oameni) a şiuşi. Cel care fluieră pe stradă sau într-o incintă dovedeşte lipsă de educaţie. 2 (despre vânt, furtună, ape etc.) a şuiera, a ţiui, a urla, vâjâi, a vui, a suna, a vuieta, a zbâmâi, a zuzui, ă zvoni, <înv. şi pop.> a zgomota, a şovăi2, a ujui, a vuvui, <înv.> a rage, a mugi. Vântul fluieră în streşinile casei. Marea fluieră cumplit în timpul furtunii. fluierăn s.n. (muz.; rar) v. Fluierai, fluierăr s.m„ s.n. I s.m. (muz.) fluieraş. Fluierând cântă din fluier. II s.m. (omit.) 1 Chara-drius pluvialis; fluierător, fluturaş,porcă-raş, prundăraş, văcăreL 2 Numenius tenuirostris, ploier-mic, culic. 3 Numenius arcuatus; ploier-mare. 4 Calidris; fugaci, prundaş, prundurel. 5 Charadrius dubius curonicus; prundăraş, prundăraş-de-râu, prundă-raş-de-râu-cu-cioc-negru, prundăraş-gule-rat-mic, prundărel, cric1, pietrai, pietrar, ploier-de-râu, ploier-gulerat-mic, prundar, prundar-de-şes, prundurel, tililic. 6fluierar-ar-gintiu = Squatarola squatarola; ploier-argintiu, ploier-comun, ploier-degetat, puhoier; fluierar-cu-coadă-lungă = fluierar-cu-coa-dă-neagră=Limosa limosa; sitar-cu-coada-nea-gră (v. sitar1), sitar-de-mal (v. sitar1), si-tar-de-mal-cu-coada-neagră (v. sitar1), si-tar-de-mal-mare (v. sitar1), fluierice;^n-ierar-mare = Numenius arquata; şneap-mare (v. şneap1), şnep. 7 Tringa totanus; prundac, şnef-de-ţărmurl 8 (reg.) v. Grangur (Oriolus oriolus). III s.a (muz.; reg.) 1 v. Nai. 2v. Caval. fluierăre s.f. fluier, fluierat, fluierătură, şuier, şuierat1, şuierătură, fâşcâit, fâşcâitură. fluieraş s.n.,s.m. 1 s.n. (muz.) fluieriţă. 2 s.m. (muz.) fluierar. 3 s.m. (sport; arg.) v. Arbitru. fluierât s.n. fluierare, fluier, fluierătură, şuier, şuierat1, şuierătură, fâşcâit, fâşcâitură. fluieră-n fluieră-n biserică s.m. invar. {pop. şi fam.; deprec.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură, fluieră-n-bute s.m. invar. (pop. şi fam.; deprec.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv, fluieră-vânt s.m. invar. (pop. şi fam.; deprec.) v. a Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond; b Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură, fluierător, -oâre s.m., s.f. I s.m. (omit.) Cha-radrius pluvialis; fluierar, fluturaş, por-căraş, prundăraş, purcăraş, văcărel. II s.f. 1 (muz.) fluier, răstoc2, talant2, <înv.> zurna. 2 şuierătoare (v. şuierător), ţiuitoare (v. ţiuitor). Copilul scoate sunete dintr-o fluie-râtoare. III s.f. (bot.) Tamus communis; lemn-nelemn, napi-porceşti-de-pădure (v. nap), untul-pământului (v. unt), uşoa-rea-pământului, viţă-neagră. fluierătură s.f. 1 fluier, fluierare, fluierat, şuier, şuierat1, şuierătură, fâşcâit, fâşcâitură. 2 semnal. Fluierătura poliţistului atenţionează pietonii să nu traverseze strada. fluierice s.f. 1 chemătoare (v. chemător). Vânătorii imită strigătele unor animale cu fluiericea. 2 (omit.; reg.) v. Fluierar-cu-coa-dă-lungă. Fluierar-cu-coadă-neagră. Si-tar-cu-coada-neagră (v. sitar1). Sitar-de-mal (v. sitar1). Sitar-de-mal-cu-coada-neagră (v. sitar1). Sitar-de-mal-mare (v. sitar1) (Li-mosa limosa). fluieriţă s.f. (muz.; pop.) v. Fluieraş. fluierai s.n. 1 (muz.) fluieran. 2 (anat.; reg.) y. Fluier. Fluierul piciorului (v. fluier). Tibia. fluorât, -ă adj. (chim.; despre substanţe, corpuri etc.) fluorifer, fluoritic. O substanţă fluorată conţine fluor. fluoren s.n. (chim.) ortodifenilenmetan. Flu-orenul este folosit în diverse sinteze organice. fluorifer, -ă adj. (chim.; despre substanţe, corpuri etc.) fluorat, fluoritic. fluorimetrie s.f. (fiz., chim.) fluorometrie. Fluorimetria este o metodă de dozare a substanţelor fluorescente prin măsurarea intensităţii şi culorii radiaţiilor. fluorimetru s.n. (fiz., chim.) fluorometru. Cu fluorimetrul se determină intensitatea luminii de fluorescenţă. fluorină s.f. (chim.) fluorită, fluorură de calciu. Fluorina este utilizată cafondant în metalurgie, în optică, în industria chimică, în tehnică. fluorită s.f. (chim.) fluorină, fluorură de calciu, fluoritic, -ă adj .(chim.; despre substanţe, corpuri etc.) fluorat, fluorifer. fluorometrie s.f. (fiz., chim.) fluorimetrie. fluorometru s.n. (fiz., chim.) fluorimetru. fluorură de calciu s.f. (chim.) fluorină, fluorită. fluşturâ vb. I. tr. (fam.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Agita. Clătina. Fâlfâi. Flutura. Vântura. fluşturâtic, -ă adj. (fam.) 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent Neconstant Nehotărât Neserios. Nesta-biL Nestatornic. Schimbător. Versatil. 2 (despre oameni) v. Nebunatic. Zvăpăiat. 3 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. flutter ['flatar] s.n. (av.) fluturare. Flutter-ul este oscilaţia structurilor elastice ale unei aeronave, produsă de forţele aerodinamice la vitezele mari. flutură vb. 1.11 intr. (despr^pânze, steaguri, batiste etc.) a fâlfâi, a vâlvâi. Drapelul flutură în bătaia vântului. 2 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) a agita, a clătina, a fâlfâi, a vântura, a fluştura, <înv. şi reg.> a pălăi, a pălălăi, a zbura, a mătăhăi, mătălăi. După ostilităţi, un soldat din trupele învinse flutură un steag alb, în semn de capitulare. 3 tr. (compl. indică părul, pletele) a purta. Nu-ţi mai flutura pletele deasupra mesei! 4 intr. (despre păsări; de obicei urmat de determ. „din aripi”) a fâlfâi, a pâlpâi, a sfârâi, a păbâi, a vântura. Şoimul flutură din aripi. II intr. fig. (despre păsări, insecte etc.) a trece, a zbura. Stoluri de rândunele flutură spre ţările calde. în lumina becului se vedeau fluturând insecte cu aripi lucioase. fluturare s.f. 1 bătaie, bătaie de aripi, fâlfâia-lă, fâlfâire, fâlfâit, fâlfâitură, fluturat, pâlpâire, pâlpâit, pârâială, pârâit, pârâitură, plescă-itură, scuturare, scuturat1, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură. Se aude fluturarea de aripi a stolului de păsări. 2 (av.) flutter. fluturaş s.m. 11 (entom.) fluturel. Un fluturaş s-a aşezat pe o floare de liliac. 2 (lapl. fluturaşi; entom.) microlepidoptere. Fluturaşii reprezintă un grup de specii de fluturi de talie mică. 3 (mai ales la pl. fluturaşi) fluture, paietă, şic2. La petrecere a purtat o rochie ornată cu fluturaşi. 4 fig. (lapl. fluturaşi;fam.) fluturi (v. fluture), gărgăuni (v. gărgăun), sticleţi (v. sticlete). Are numai fluturaşi în cap. 5 (arg.) v. Condom. Prezervativ. I11 (la pl.) fluturaşi publicitari = pliante publicitare, volante (v. volant), flyere. Fluturaşii publicitari se distribuie pe stradă, în centrele comerciale, în cutiile poştale, la evenimente etc. 2 (fam.; şi fluturaş de salariu) v. Stat de plată (v. stat2). Stat de salarii (v. staf). III (omit.; reg.) 1 v. Fluierar. Fluierător (Charadrius pluvialis). 2 v. Ploier. Ploier-auriu. Ploier-auriu-mare. Ploier-pestriţ (Charadrius apricarius). IV (la pl. fluturaşi; bot.) Cosmos bipinnatus; fluturi (v. fluture), scăişori (v. scăişor), steluţe (v. steluţă). V (la pl. fluturaşi; pese.; reg.) v. Pe-ritaşcuri. fluturat s.n. bătaie, bătaie de aripi, fâlfâială, fâlfâire, fâlfâit, fâlfâitură, fluturare, pâlpâire, pâlpâit, pârâială, pârâit, pârâitură, plescă-itură, scuturare, scuturat1, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură. fluturătic, -ă adj. (fam.) 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia br) v. Capricios. Inconsecvent Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil. 2 (despre oameni) v. Nebunatic. Zvăpăiat. 3 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. flutură-vânt s.m. invar. (pop. şi fam.; deprec.) v. a Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond; b Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură;. fluturător, -oâre adj. (despre pânze, steaguri, batiste etc.) fâlfâitor, <înv.> plutind. Pe acoperişul palatului se vede steagul fluturător în bătaia vântului. fluture s.m. 11 (entom.) lepidopter, <înv.> ceanateie. Multe păsări se hrănesc cu larve de fluturi. 2 (entom.) fluture-alb = fluture-de-var-ză = Pieris brassicae; albiliţă, curechiţă; fluture-cap-de-mort = (iart.) fluturele-morţii = Acherontia atropos.; cap-de-mort, striga-nop-ţii (v. strigă), strigă, strigă-de-noapte, buha-ciumei (v. buhă), cap-de-moarte, ca-pul-lui-Adam (v. cap), capul-morţilor (v. cap), omidă-cu-aripi, strigoi, strigoiaş, suflet-de-stri-goi, sufletul-morţilor (v. suflet);fluture-de-mă-tase = Bombix mori; vierme-de-mătase, gândac-de-mătase, goangă; fluture-ine-lat = Malacosoma neustria; inelar; fluture-ro-şu = Vanessa urticae; urzicar; (reg.) fluture-verde v. Libelulă (Libellula depressa). 3 (arg.) fluture-de-noaptev. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). I11 (mai ales la pl. fluturi) fluturaş, paietă, şic2.2 (tehn.) clapă, clapetă. Fluturele de la carburator face variaţia amestecului combustibil-aer admis în cilindrul motorului. 3 fig. (meteor.) fulg, puf. Primul fluture de nea a căzut în noiembrie. 4 fig. (la pl. fluturi;fam.) fluturaşi (v. fluturaş), gărgăuni (v. gărgăun), sticleţi (v. sticlete). III (la pl. fluturi; bot.) 1 Gaillardia aristata; fluturei (v. fluturel), steluţe (v. steluţă). 2 Cosmos bipinnatus; fluturaşi (v. fluturaş), scăişori (v. scăişor), steluţe (v. steluţă). IV (ornit.) fluture-de-piatră =Tichodorma muraria; zidărică. fluturel s.m. 1 (entom.) fluturaş. 2 (la pl. fluturei; bot.) Gaillardia aristata; fluture, steluţe (v. steluţă). fluviăl, -ă adj. fluviatil. Circulaţia fluvială a fost întreruptă din cauza timpului nefavorabil. Navigaţia fluvială trebuie să fie sigură. fluviatfl, -ă adj. fluvial, fluviometru s.n. (hidrol.) hidrometru2. Cu ajutorul fluviometrului se măsoară variaţiile de nivel ale unei ape curgătoare. fluviu s.n. 11 (hidrol.) apă. Amazonul este cel mai mare fluviu de pe planetă. 2 (mai ales la pl. fluvii; prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) pârâu, puhoi, râu, şiroi1, şuvoi1, torent, val, <înv. şi reg.> şirlău, ţuţuroi, vâjoi, flux. Fetei îi curgeau pe faţă fluvii de lacrimi. Au curs fluvii de cerneală pe acest subiect. II fig. (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care sugerează ideea de succesiune neîntreruptă, de impetuozitate, de mulţime compactă în mişcare etc.) flux, foc puhoi, râu, şuvoi1, torent. După meci, pe străzi a început să curgă un adevărat fluviu de oameni. Pe autostrăzi se scurg fluvii de maşini. flux s.n. 11 (fiz.) curent. Flux de particule. 2 (fiz.) flux al inducţiei electrice = flux electric; flux de căldură = flux termic; flux electric = flux al inducţiei electrice. Fluxul electric este produsul dintre inducţia electrică şi aria suprafeţei perpendiculare pe care o străbate; flux termic = flux de căldură. Fluxul termic este cantitatea de căldură emisă de o sursă dintr-o suprafaţă dată, într-o unitate de timp. 3 curent, curent de aer. Prin deschiderea geamurilor, în cameră pătrunde un flux de aer răcoros. 4 (inform.) curent, debit, flow. 5 flux verbal = debit Când povesteşte ceva, are un flux verbal rapid. 6 (med.; înv.) flux leucoreicv. Le-ucoree. II fig. 1 (prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) fluviu, pârâu, puhoi, râu, şiroi1, şuvoi1, torent. 2 (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care sugerează ideea de succesiune neîntreruptă, de impetuozitate, de mulţime compactă în mişcare etc.) fluviu, puhoi, şuvoi1, torent, fluxmetru s.n. 1 (fiz.) webermetru. Fluxul magnetic se măsoară cu fluxmetrul. 2 (med.) velocimetru. Cu fluxmetrul se măsoară viteza de curgere a unui lichid într-un conduct. flyere [’flaiare] s.n. pl. (engl.) v. Fluturaşi publicitari (w.fluturaş). Pliante publicitare. Volante (v. volant). foac s.m. (iht.) Leuciscus cephalus; clean, alboi, oacheş, porcul-apelor (v. porc). foâcăle s.f. pl. (reg) v. Băţ de chibrit. Chibrit, foaie s.f. 11 (bot.) petală. Vântul puternic a scuturat toate foile florilor de măr. 2 (bot.) sepală. Foile alcătuiesc caliciul florii. 3 (art.; bot.) foaia-ciumei = Datura stramonium; ciumăfaie, laur, laur-porcesc, datură, <înv. şi reg.> măslag, arici1, boii-pruncilor (v. bou), bolândariţă, bolânzeală, borciu, bu-ruiana-bureţilor (v. buruiană), ciuma-fetei (v. ciumă), cornută (v. comut), faie, godină1, iarba-dracului (v. iarbă), măr-ghimpos (v. măr1), mărul-porcului (v. măr1), măselar, nebuneală, papuc, părul-porcului (v. pâr), pleoască, ploşcan, porculean, porculeţ, purcel, sarsalam, scaiete, tat, tatin, tătulă, turbare, tur-bare-comută,turbăciunea-câinelui (v. turbă-ritme), turbărie2, stramoniu. 4 (bot.; pop.) v. Frunză. 5 (bot.; reg.) foaie-de-vioară v. Popilnic. Popilnic-iepuresc (Anemone hepatica); foaie-grasă = Pinguicula vulgaris şi Pinguicula alpina; îngrăşătoare, lim-bă-de-piatră; foaie-n-fir v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor); (art.) foaia-făgetu-lui = foaia-tâlharului v. Susai-de-munte (v. susai1). Susai-de-pădure (v. susai1). Su-sai-pădureţ (v. susai1). Susai-sălbatic(v. susai1). Tâlhărea (Mycelis muralis). 6 (lapl; bot., farm.; reg.)foi-de-mamâv. Senă. Siminichie. I11 filă, <înv.> list, listă, selidă. Manuscrisul studiat are peste o mie de foi. 2 (de obicei determ. prin „de hârtie”) <înv. şi reg.> pătură. A scris cererea pe o foaie de hârtie. 3 (ind. alim.) pătură. A făcut o plăcintă din foi de aluat umplute cu brânză. 4 (lapl. foi) fus- tă, poale (v. poală), <înv. şi reg.> rochie, spinţă, şpigniţă, jupă. îi place să poarte foi lungi. 5 foaie de cort = pânză de cort. A cumpărat foaie de cort ca să-şi facă prelată pentru maşină. 6 (tipogr.) foaie de gardă = foaie de strajă. Foaia de gardă este fila albă care se plasează după copertă, cu scopul de a proteja foia de titlu; (rar) foaie de strajă v. Foaie de gardă. 7 (jurnal.; înv.) v. Cotidian. Gazetă. Jurnal. Ziar. 8 (jurnal; înv.; cu determ. care arată felul sau apartenenţa) v. Organ1. Periodic. Publicaţie. Publicaţie periodică. 9 (jurnal; înv.) v. Revistă. 10 (jur.; ieşit din uz) foaie de zestre = foaie dotaiă; foaie dotală = foaie de zestre. Foaia dotală era actul prin care se consemna zestrea unei fete la căsătorie. foaier s.n. (în teatre, opere) pro-menoar. în pauzele dintre actele unui spectacol, cei mai mulţi dintre spectatori îşi petrec timpul în foaier. foăle s.f. 11 (tehn.) suflai, <înv. şi reg.> sufloi. Cu ajutorul foalelor se pompează aerul în forjă. Foalele sunt folosite înfierării pentru înteţirea focului. 2 (muz.; la unele instrumente muzicale) burduf, cimpoi1. Cimpoiul, acordeonul, armonica au foaie. 3 (gosp.) burduf. Brânza sărată se păstrează în foaie. 4 (muz.; arg.) v. Acordeon. II (anat.) 1 (pop.) v. Plămân. Pulmon. 2 (reg.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. 3 (reg.) v. Stomac, foâltină s.f. (bot.; reg.) 1 v. Micsandră. Mic-şunea (Matthiola incana şi Matthiola annua). 2 (la pl. foaltine) v. Micsandră. Micşunea. Micşunea-de-primăvară. Micşunea-galbenă. Micşunele-ruginite (v. micşunea). Micşunică. Viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). foame s.f. 11 (de obicei constr. cu vb. „a fi” şi cu sub. logic în dat.) nemâncare. îi era foame. Avea senzaţie de leşin din cauza foamei. 2 (înv.) v. Foamete. II fig. aviditate, lăcomie, însetare, sete. Ceea ce l-a caracterizat pe acest domnitor a fost foamea de noi cuceriri. foamete s.f. <înv.> flămânjune,flămânzăciune, flămânzie, foame. Din cauza secetei prelungite era foamete în toată ţara. foarfecă s.f. = foarfece, foarfece (foarfecă) s.n. (s.f.) 1 (zool; la unele crustacee) cleşte. Racii şi crabii au foarfece. 2 (la f. art., în forma foarfeca; bot.) foarfeca-bălţii = Stratiotes aloides; cosor, rizacă. foarte adv. (modal) I (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. căruia îi dă val. de super. abs.) colosal, constemant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giu-giuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare foarte scump. II (ca determ. al unui adj. căruia îi dă val. de super. abs.) 1 extraordinar, grozav, negrăit, nemaipomenit, nespus, tare, teribil, uimitor, uluitor, coz, trăsnet, foc. Fata este foarte frumoasă. 2 nespus, tare, <înv.> special, catran. Este foarte trist că a pierdut avionul. Este foarte bucuros pentru că a luat examenul. 3 grav, greu, rău, serios, tare. Prietena ei este foarte bolnavă. III (ca determ. al unui adv. căruia îi dă val. de super. abs.) 1 groaznic, incredibil, nespus, tare, hăt. Cabana este foarte departe de aici. îi aminteşte de fapte petrecute foarte de demult. 2 imens, <înv. şi reg.> prea. îi plăceau foarte mult răspunsurile pe care le primea. 3 extrem, tare, prăci, <înv.> vârtos. S-a sculat foarte de dimineaţă. 4 groaznic, grozav, incredibil, tare. îi plac foarte mult dulciurile. 5 incomparabil. Vorbeşte foarte bine de la tribună. IV (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) molto, mult. V ( ca determ. al unui vb.; înv. şi pop.) 1 v. Imens. Teribil. 2 v. Groaznic. Grozav, înfiorător. Mult. Rău. Tare. Teribil. 3 v. Mult. Tare. Teribil. foâsă s.f. (înv.) v. Groapă, fobie s.f. 1 aversiune, dezgust, neplăcere, oroare, repugnanţă, repulsie, scârbă, silă, exe-craţie, nesuferire, lehamite, <înv.> sfârşeală, urât1, odiu, greaţă viscozitate, saţ, acrime, alergie, îngreţoşare, jitie1. Simte 0 fobie instinctivă faţă de actele de violenţă extremă. Fobia faţă de ceea ce văzuse era accentuată de revoltă. 2 (psih.) fobie a mării = talasofobie. Fobia mării este o stare patologică manifestată prin teamă de mare şi de valuri. foburg s.n. (livr.) v. Antioraş. Mahala. Periferie. Suburbie. foc s.n. 11 lumină. A aprins focul în şe-mineu. 2 flăcări (v. flacără), incendiu, pârjol, <înv. şi reg.> pojar, bâja, pârlitură, <înv.> aprinzătură, înfocare, iangân. Apartamentul a fost distrus de foc. 3 iac2. Cere un foc, ca să-şi aprindă ţigara. 4foc bengal = foc de artificii=joc de artificii. Focul de artificii din seara de revelion a fost o încântare. 5 descărcătură, detunătură, împuşcătură, rafală, <înv. şi pop.> detunare, şus, <înv.> detunat1, detunet, puşcătură. în depărtare se auzeau focuri de armă. 6 (milit.) salvă. Foc de artilerie. La înmormântarea generalului s-au tras focuri de tun. 7 (med., med. vet.; pop.; şi foc mare) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură. 8 (med.; pop.) foc-viu v. a Scarlatină; b Pojar. Rujeolă; c Erizipel; d Herpes zoster. Zona Zoster. 9 (entom.; pop.) foc-viu = (art.) focul-lui-Dumnezeu v. Licurici (Lampyris noctiluca). 10 (milit.; înv.) v. Conflict Conflict armat. Război1.11 (chim.; arg.) v. Metadrină. Metamfetamină. II fig. 1 brianţă, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire. O fascinează focul diamantului. îşi fereşte ochii de focul zăpezii. 2 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, lumină, rază, scăpărare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde focul din priviri. 3 toi2, zor. Au venit ajutoare chiar în focul luptei. După o scurtă pauză, oamenii au reintrat în focul muncii. 4 chin, frământare, zbatere, zbucium, zbuciumare, iad, măcinare, rană, zbatere, vârtej, val. Moartea mamei i-a provocat un mare foc sufletesc. 5 calamitate, catastrofe, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, focaliza 1636 pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, bici, cancer, ciumă, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este un foc, aducător de moarte. 6 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vul-canism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic cbcotea şi îi provoca foc în suflet. III fig. (cu val de adv.; modal) 1 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, con-sternant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimîntător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, catran. Produsul i se pare foc de scump. 2 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) foarte, extraordinar, grozav, negrăit, nemaipomenit, nespus, tare, teribil, uimitor, uluitor. Fata este foc de frumoasă. 3 groaznic, grozav, înfiorător, mult, rău, tare, teribil. Părinţii s-au supărat foc pentru necinstea lui. focaliză vb. I. tr., refl. fig. a (se) axa, a (se) concentra, a (se) polariza. Discuţia s-a focalizat pe priorităţile financiare ale firmei. focalizare s.f. 1 (fiz.) focalizaţie, focusare. Focalizarea razelor unui fascicul. 2 fig. axare, centrare, concentrare, polarizare. Şi-au propus focalizarea discuţiei pe priorităţile financiare ale firmei. focalizaţie s.f. (fiz.) focalizare, focusare. focăr s.n., s.m. I s.n. 1 (fiz.; la lentile şi la oglinzi) focus. Focarul este punctul de convergenţă a razelor unui fascicul. 2 (fiz.) focar virtual = punct virtual. Focarul virtual este punctul din spaţiu în care se întâlnesc prelungirile razelor luminoase care au venit în contact cu un sistem optic (oglindă, lentilă etc. 3 (geol.) focar magmatic = bazin magmatic; focar seismic = hipocentru. Dintr-un focar seismic se propagă un cutremur de pământ. 4 fig. centru, bastion, citadelă, sediu, vatră, scaun, steajăr, şez, şezut. Roma este focarul latinităţii. II s.m. (înv. şi pop.) v. Fochist, focă s.f. 1 (zool.) Phoca vitulina; vi-ţel-de-mare. 2 (arg.) v Cocotă Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). focărăie s.f. (pop. şi fam.) focărie. Fo-căraia se vedea de departe. focălmă s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, focărie s.f. (reg.) 1 v. Focăraie. 2 (med.) v. Scarlatină. focăriţă s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, fochist s.m. 1 <înv. şi pop.> focar. Este fochist la un cazan cu abur. 2 (arg.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. fochiu s.m. (reg.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). focds, -oăsă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre animale, în special despre cai) aprig, nestăpânit, sălbatic, sireap, vijelios, pogănici, <înv.> zmeios. încalecă pe un armăsar focos. 2 (mai ales despre cai) iute, sprinten, uşor2, ortoman. Are o iapă focoasă care a câştigat mai multe concursuri hipice. Jm trăsură a înhămat doi cai focoşi. 3 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, în-spulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament focos. 4 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, pasional, ahotnic, <înv.> entuziastic, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs focos. 5 (înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşu-aprins. II adv. (modal) avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, îndrăcit. Reacţionează focos când este vorba despre respectarea democraţiei. III s.n. (milit.; arg.) v. Pistol. Revolver, focoso [fo’kozo] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) înflăcărat, focşor s.n. (bot.; reg.) = focuşor. foculeţ s.n. focuşor, focurel. focurel s.n. 1 (pop.) v. Foculeţ. Focuşor. 2 (reg.) luminicică, luminuşă. Focurelul se aprinde pentru morţi, în noaptea spre Joia Mare, acasă sau la mormânt. focus s.n. (fiz.; la lentile şi la oglinzi) focar, focusare s.f. (fiz.) focalizare, focalizaţie. focuşor s.n. 1 foculeţ, focurel. Turiştii au aprins un focuşor în faţa cortului. 2 (bot.; reg.; în forma focşor) v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). fofeăză s.f. (tehn.) 1 (la războiul de ţesut) bată, băteală, braţ, brăţară, falcea, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. Fofezele sunt unite în partea de sus cu arţarul, iar în partea de jos cu vata-lele. 2 (la alergătoarea de urzit) cotoc, fuscel, lăturaş. înfofeze sunt introduse beţele cu mosorele. 3 (la vârtelniţă) mănuşă, mână, rază. Pe fofeze se întinde tortul. 4 (la moara de vânt) aripă, spetează, lopată, săgeată Fofezele morii sunt rotite de vânt. 5 (la moara de vânt) săgeată, col2.6 (la grapa articulată) aripă. 7 (la ferestre, uşi,porţi;pop.) v. Aripă. Canat. 8 (lapl. fofeze; la războiul de ţesut; reg.) v. Butuci (v. butuc). Plazuri (v. plaz1). Tălpi (v. talpă). fofelniţă s.f. I 1 (la pl. fofelniţe; tehn.; la războiul de ţesut) aripi (v. aripă), crucişe (v. cruciş), cumpene (v. cumpănă), răscruci (v. răscruce), speteze (v. spetează). Fofelniţele sunt cele două stinghii încrucişate ale vârtelniţei pe care sunt aşezate fofezele. 2 (tehn.; la meliţă; pop.) v. Cuţit Limbă 3 (tehn.; la vârtelniţă; reg.) v. Aripă. Cruce. Spetează. II fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii), fofilă vb. I. refl. 1 (despre fiinţe) a se furişa, a se strecura, a se înfurişa, a se fâş-tica, a se şipi, a se şupuri, <înv.> a se fura, a se prefira, a se prelinge, a se scurge, a se şterge. Pisica s-a fofilat pe lângă copil şi a intrat în casă. 2 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) a se eschiva, a scăpa, a se sustrage, a se dero-ba, a dezerta, a fugi, a se strecura, a trage, a dezertui. Nu se poate fofila de la obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. fofilăre s.f. 1 furişare, furişat1, strecurare, şupurire. Fofilarea pisicii în casă a fost pe neobservate. 2 fig. eschivare, sustragere, a bâjbâi, a colcăi, a forfai, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.) a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea foieşte încoace şi încolo. 2 intr. (despre viermi, gândaci etc.) a colcăi, a forfoti, a mişuna, a viermui, a gârgâi, a viermeti. Viermii foiesc pe hoitul unui câine. 3 refl. (despre fiinţe) a se învârti. Devine enervant când începe să sefoiascăprin cameră fâră rost. 4 refl. (despre fiinţe) a se frământa, a se perpeli, a se răsuci, a se suci2, a se zbate, a se zbuciuma, a se zvârcoli, a se bate, <înv. şi reg.) a se ticăi2, a se scârciumi, a se vârpăli. Toată noaptea s-a foit în aşternut din cauza coşmarurilor pe care le-a avut. II refl. fig. (fam.; despre oameni) v. Balansa. Codi. Ezita. Flota. Oscila. Pendula. Pregeta. Şovăi1. foiălă s.f. 1 agitaţie, animaţie, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, zbeg, vălmăşie, zbudumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs foiala mulţimii adunate în piaţă. 2 foire, perpelire, răsucire, sucire, zvârcolire. Foiala din timpul nopţii a fost cauzată de coşmarurile pe care le-a avut. 37 | foiceâ s.f. (pop.) v. Foiţă, foicică s.f. (pop.) v. Foiţă, foiletă vb. I. tr. (compl. indică ziare, cărţi, reviste etc.) a frunzări, a răsfoi, a prefira, a străbate, a răscoli, a răsfira. Afoiletat în câteva minute ziarul. foiletâre s.f. frunzăreală, frunzărire, răsfoială, răsfoire, răscolire. Foiletarea ziarelor în fiecare dimineaţă este un obicei al lui. foiletonist, -ă s.m., s.f. (jurnal) columnist, <înv.> articlier. Foiletonistul scrie editoriale la un ziar sau la o revistă. foiliţă s.f. (pop.) v. Foiţă, foios, -oăsă adj., s.n. I adj. (bot.) 1 (despre plante) foliat, frunzos. Iedera este foioasă. 2 (despre arbori sau despre coroanele, ramurile lor) frunzos, stufos, tufos, lobodos, stolos, stoborât. Mănăstirea este lângă o pădure bătrână, cu arbori foioşi. Stejarul din grădină are coroana foioasă. II s.n. (anat.; la animalele rumegătoare) ghem, omasum. Foiosul este una dintre cele patru diviziuni ale stomacului. foire s.f. 1 agitaţie, animaţie, foială, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, foj-găire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. 2 foială, perpelire, răsucire, sucire, zvârcolire. foişoâră s.f. (pop.) v. Foiţă, foişor s.n. (constr.) 1 târnaţ. Casa are un foişor spaţios. 2 cerdac, chioşc, edicul, pavilion, pălimar, <înv. şi pop.> cafas, fili-gorie, <înv.> pridvor. în grădină este un foişor acoperit cu viţă-de-vie. 3 turn. De-a lungul graniţei suntfoişoare de pază pentru grăniceri. foiţăr s.m. (j. de cărţi; arg.) v. Cartofor, foi'ţă s.f. 1 foicea, foicică, foiliţă, foişoa-ră, foiţică. Şi-a notat ceva pe o foiţă de hârtie. 2 pelur. A împachetat cadoul într-o foiţă albă. 3 foiţă de ţigară = papir. 4 (bot.; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. 5 (j. de noroc; arg.) v. Carte de joc. foiţică s.f. (pop.) v. Foiţă, fojgăi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. fojgăiâlă s.f. (reg.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. fojgăi're s.f. (reg.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. fojgăitură s.f. (reg.) v. Fâşâială. Fâşâire. Fâşâit. Foşnet. Foşnire. Foşnit. Foşnitură. folclor s.n. 1 literatură populară. Folcbrul unui popor este oglinda spiritualităţii lui. 2 antro- psihologie, folcloristică (v. folcloristic). Este specialist în folclor. folcloric, -ă adj. folcloristic. A scris multe studii folclorice. folcloristic, -ă adj., s.f. I adj. folcloric. II s.f. 1 antropsihologie, folclor. 2 (muz.) folcloristică muzicală = etnomuzicologie. Folcloristica muzicală se ocupă cu studiul culturilor muzicale ale popoarelor. folfăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică alimente sau lucruri necomestibile) v. Molfai. Morfoli. Mozoli. folia s.f. sg. (muz.) folie. Folia este o piesă muzicală pentru variaţii instrumentale sau vocale, dezvoltată în sec. al XVIII-lea. foliat, -ă adj. (bot; despre plante) foios, frunzos. Iedera este foliată. foli'cul s.n. (anat) folicul de Graaf= folicul ovarian; folicul ovarian = folicul de Graaf. Foliculul ovarian conţine ovulul şi secretă fo-liculina. foliculâr s.m. (jurnal.; peior.) gazetă-raş. Tânărul este un foliculâr la o revistă de scandal. foliculmă s.f. (biochim.) estronă, hormon foliculâr. Foliculiana este secretată mai ales de celulele tecii interne afoliculilor ovarieni. foliculită s.f. 1 (med., med. vet.) furunculoză, piodermie, piodermită. Foliculita este o inflamaţie supurativă a pielii. 2 (med.) foliculită profundă = sicozis. Foliculita profundă este o inflamaţie profundă afoliculilor de pe faţă. foliculostimulmă s.f. (biochim.) gonadosti-mulină, gonadotrofină, gonadotropină, hormon foliculostimulant, hormon gonadotrop Foliculostimulina stimulează activitatea funcţională a glandelor sexuale. folie s.f. 1 (muz.) folia. 2 (psih.; livr.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. 3 (fam.) v. Jovialitate. Veselie. Voioşie. II fig. nebunie. Spectacolul place foarte mult publicului. Este o folie! folk s.n. (muz.) folk-song. Folkul este un stil în muzica uşoară contemporană care foloseşte motive prelucrate din muzica populară. folk-song s.n. (muz.) folk. folos s.n. 1 avantaj, beneficiu, bine, câştig, profit, <înv. şi reg.> hasnă, seamă, treabă, <înv.> dobândă, folosinţă, lucru, fruct, rod1, rodire. Foloasele învăţăturii se constată în timp. 2 afacere, avantaj, câştig, chilipir, profit, pricopseală, scofală, <înv. şi reg.> faidă, haznă, <înv.> hofală, sfârâială. Nu a fost niciun folos pentru el achiziţionarea pământului la un asemenea preţ. 3 avantaj, binefacere, dar2, privilegiu. Profităm cu toţii de foloasele tehnicii modeme. 4 eficacitate, eficienţă, funcţionalitate, operativitate, productivitate, randament, valoare. Folosul acestor proceduri s-a constatat în rezultatele obţinute de fabrică. 5 (de obicei constr. cu vb. „a aduce) serviciu. A adus mari foloase extinderii învăţământului la sate. 6 necesitate, trebuinţă, utilitate, priinţă, <înv. şi reg.> treabă, <înv.> polză, trebnicie. Impor- folosinţă tanţa şi folosul acestei lucrări au fost subliniate de specialişti. folosi vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, produse etc.) a întrebuinţa, a utiliza, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a trebălui, a trebui. Foloseşte numai produse naturale şi proaspete pentru alimentaţia copilului. Foloseşte un binoclu pentru a vedea la distanţă. 2 tr. (compl. indică lucruri, bunuri, mărfuri etc.) a consuma1, a întrebuinţa, a utiliza, <înv.> a metahirisi. A folosit multă hârtie pentru a-şi xeroxa cartea. 3 tr. (compl. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a întrebuinţa, a purta, a utiliza. Iama, foloseşte, aproape zilnic, aceeaşi flanea. 4 tr. (compl. indică sume de bani) a cheltui, a da2, a întrebuinţa, a plăti, a utiliza, a debursa, a excasa, <înv.> a spenda, a se duce2. A folosit mulţi lei pentru refacerea acoperişului casei. 5 refl. pas. a circula, a se întrebuinţa, a se utiliza, a se uzita, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a se politici. Monedele vechi nu se mai folosesc. 6 tr., refl. pas. a (se) întrebuinţa, a (se) servi, a (se) sluji, a (se) utiliza, <înv.> a (se) slugări. Pentru o asemenea operaţie fobseşte ambele mâini. Acest aparat se fobseşte la scoaterea dopurilor. I11 tr. (compl indică teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) a aplica, a implementa, a întrebuinţa, a practica2, a utiliza, a mânui, <înv.> a practisi. Specialiştii folosesc o nouă metodă de laborator. 2 tr. a întrebuinţa, a recurge, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, <înv. şi pop.> a prinde, a vestegălui. Este interzis să folosească metode dure de educaţie. 3 tr. a întrebuinţa, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. Foloseşte tot felul de tertipuri pentru a-l convinge să-i dea bani. 4 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică obiceiuri, practici etc.) a (se) întrebuinţa, a (se) practica2, a (se) utiliza. Acest obicei se foloseşte de sute de ani în mediul rural. 5 tr. (compl. indică timp, energie etc.) a consuma1, a irosi, a întrebuinţa, a pierde, <înv. şi reg.> a adevăsi, a cheltui, a risipi. A folosit mult timp la cumpărături. Şi-afobsit toată energia cărând greutăţi. II11 refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”) a beneficia, a se bucura, a profita, a se servi, a se hăsnui, <înv.> a se sprijini. S-a folosit de un ajutor substanţial din partea prefecturii. 2 refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”) a se prevala. S-a folosit de dreptul câştigat şi a ocupat postul cerut. 3 tr. (rar; compl. indică foloase, profituri etc.) v. Beneficia. Câştiga IV intr. 1 (cu determ. introduse prin prep. »la”) a ajuta, a servi, a sluji, a se slugători, <înv.> a osfin-ti, a părtini. Banii primiţi îţi vor folosi la achitarea datoriei. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a-i ajuta, a-i prii, <înv.> a-i spori1. Aerul de munte i-a folosit bolnavului să se vindece. folosibil, -ă adj. (despre procedee, metode etc.) întrebuinţabil, utilizabil. Are în calculator programe uşor folosibile. folosinţă s.f. 1 folosire, întrebuinţare, utilizare, uz, <înv. şi pop.> obişnuinţă, <înv.> uzaj. 2 (înv.) v. Avantaj. Beneficiu. Bine. Câştig. Folos. Profit. folosire folosire s.f. 11 întrebuinţare, utilizare. în alimentaţia copiilor se recomandă folosirea numai a produselor naturale şi proaspete. 2 consum, consumare, consumaţie, întrebuinţare, utilizare. Folosirea de gaze într-o locuinţă depinde de temperatura de afară. Se construiesc aparate cu o folosire redusă de energie. 3 întrebuinţare, purtare, purtat1, uzură1. Flaneaua s-a rupt în coate de atâta folosire. 4 folosinţă, întrebuinţare, utilizare, uz, <înv. şi pop.> obişnuinţă, <înv.> uzaj. I-a dat o parte din terenul său agricol pentru o folosire îndelungată. 5 cheltuială, cheltuire, cheltuit1, întrebuinţare, plătire, <înv. şi reg.> chelşug, <înv.> masraf. Pentru refacerea acoperişului casei a fost nevoie de folosirea unei sume importante de bani. 6 circulaţie, întrebuinţare, utilizare, uzitare. Folosirea monedelor vechi a încetat. I11 aplicare, aplicaţie, implementare, întrebuinţare, practicare, utilizare. Specialiştii s-au gândit la folosirea unei noi metode de laborator. 2 întrebuinţare, practicare, utilizare. Folosirea acestui obicei în mediul rural este de sute de ani. 3 consum, întrebuinţare, cheltuială, cheltuire. Efortul fizic presupune o mare folosire de energie. folosit, -ă adj. 11 (despre obiecte,produse etc.) întrebuinţat, utilizat. Produsele naturale folosite sunt cele mai bune pentru sănătatea copiibr. 2 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) întrebuinţat, purtat2, uzat, vechi2, nasol, naşpa, naşpet. Flaneaua folosită trebuie aruncată. I11 (despre teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) aplicat, implementat, întrebuinţat, practicat, utilizat. Noua metodă folosită este mult mai eficientă. 2 întrebuinţat, uzitat Nu este de acord cu metodele dure de educaţie folosite. 3 (despre obiceiuri, practici etc.) întrebuinţat, practicat, utilizat Obiceiul folosit este vechi de sute de ani. folositor,-oare adj. 1 necesar, trebuincios, util, trebuitor, <înv.> lucrăreţ, trebnic2. A scris o carte folositoare pentru cei care vor să cunoască istoria limbii române. 2 binevenit, salutar, util, binecuvântat. Critica obiectivă este folositoare. A fost satisfăcut să constate că s-au preconizat multe măsuri folositoare. 3 bun, eficace, eficient, funcţional, operant, operativ, practic, productiv, util, <înv.> lucrăreţ, putincios. Rezultatele obţinute de fabrică au arătat că procedurile utilizate sunt folositoare. Trebuie găsită o metodă folositoare pentru stoparea infracţionalităţii. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, gândit, înţelept, judecat, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi folositoare. foit s.n. (reg.) v. Petic. Ruptură. Zdreanţă, folticos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Burtos. Pântecos. 2 v. Gurmand. Mâncă-cios. fomentăţie s.f. (med., med. vet.; livr.) v. Ca-taplasmă. Compresă. Prişniţă. fomentos, -oăsă adj. (livr.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Agitator. Aţâţător. Incitator. Instigator. Provocator. Tulburător. fometos, -oâsă adj. (în opoz. cu „sătul”; reg.; despre fiinţe) v. Flămând. Flămânzit. înfometat. Nemâncat. Nesătul. Nesăturat, fomi'st, -ă adj. (fam.) 1 (în opoz. cu „sătul”; glum.; despre fiinţe) v. Flămând. Flămânzit, înfometat. Nemâncat. Nesăturat. Nesătul. 2 (deprec.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) v. Ahtiat. Aprig. Avid. Cupid. Hrăpăreţ. Lacom. Neîndestulat. Rapace. fonce [fonse] adj. invar, (despre culori, nuanţe etc.) închis, întunecat, întunecos, mohorât. Se îmbracă numai în culori fonce. Nori gri, fonce, acoperă cerul. fond s.n. 11 conţinut, miez. Nu trebuie ocolit fondul spinos al problemei discutate. 2 (lingv.) fond pasiv = lexic pasiv, vocabular pasiv. Fondul pasiv nu este folosit în mod frecvent în vorbire; (art.)fondul lexical principal - fondul principal, fondul principal de cuvinte. Fondul lexical principal cuprinde cuvintele care exprimă noţiuni fundamentale; fondul principal = fondul lexical principal, fondul principal de cuvinte;fondul principal de cuvinte = fondul lexical principal, fondul principal. 3 esenţă, materie, <înv.> lucru, inimă, măduvă, miez, nucleu, sămânţă, sâmbure. încearcă să pătrundă fondul lucrurilor. Umorul şi autoironia constituie fondul personalităţii sale. 4 (a. plast.) câmp, fundal, <înv.> pajişte. Fondul tabloului este în culori deschise. I11 (econ.) fond de rulment = mijloace circulante (v. mijloc). Fondul de rulment reprezintă totalitatea mijlocelor băneşti şi materiale de care dispune o unitate economică în procesul activităţii ei. 2 (la pl. fonduri; fin.) mijloace (v. mijloc), resurse (v. resursă), <înv.> sermaia, suprafaţă. Banca dispune de mari fonduri băneşti. fondântă s.f. (ind. alim.) bomboană fondantă. Se duc în vizită cu un buchet de flori şi cu o cutie defondante. fondator, -oâre s.m., s.f. 1 ctitor, întemeietor, ctitoreasă, <înv. şi pop.> ziditor, <înv.> aşe-zător, clăditor, urzitor. Ştefan cel Mare a fost fondatorul a multe mănăstiri. 2 creator, făuritor, întemeietor, statomicitor, <înv.> tocmitor, părinte, clăditor, tată. Savantul este fondatorul unei importante şcoli lingvistice. fonderie s.f. (metalurg.) topitorie, turnătorie, coh, <înv.> vărsătorie. Lucrează în secţia de fonderie a fabricii. fonem s.n. (fon.; înv.) v. Sunet Sunet articulat fonemătic, -ă adj., s.f. (fon.) 1 adj. fonemic, fonologie. Sistemul fonemătic al limbii franceze este complex. 2 s.f. fonetică funcţională, fonologie. Fonematica se ocupă cu studiul fonemelor din punctul de vedere al structurii sonore şi al funcţiei lor lingvistice. fonâmic, -ă adj. (fon.) fonemătic, fonologie, fonendosedp s.n. (tehn. med.) stetoscop. Fonendoscopul este folosit mai ales în auscul-taţia pulmonară şi în cea cardiacă. fonetică s.f. (lingv.) 1 <înv.> fonologie. Fonetica se ocupă cu studiul producerii, transmiterii, receptării, structurii sunetelor vorbirii, precum şi cu legile după care se modifică su- netele unei limbi. 2 fonetică descriptivă = fonetică statică. Fonetica descriptivă se ocupă cu descrierea şi clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei anumite limbi într-o perioadă determinată; fonetică evolutivă = fonetică istorică; fonetică experimentală = fonetică instrumentală. Fontetica experimentală se ocupă cu studiul sunetelor articulate, folosind aparate şi mijloace tehnice speciale; fonetică funcţională = fonematică (v.fone-matic), fonologie; fonetică instrumentală = fonetică experimentală; fonetică istorică = fonetică evolutivă. Fonetica istorică se ocupă cu studiul sunetelor unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite, în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice; fonetică statică = fonetică descriptivă. foneticiân, -ă s.m., s.f. (lingv.) fonetist. Fone-ticianul este specializat în fonetică. fonetism s.n. (fon.) pronunţare, pronunţie, rostire. Foloseşte adesea în vorbire fonetisme regionale. fonetist -ă s.m., s.f. (lingv.) foneticiân. fonf, foânfă adj., s.m., s.f. 1 fârnâit2, fonfait, fornăit2, fonfanit, fârn, mohnăit, onănăit. Băiatul fonf este adesea ridiculizat de colegi. 2 fig. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; mai ales fam.) bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, clăpăug, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru. Copilul ăsta este tare fonf! De regulă, fonfii sunt uşor de înşelat. fonfăi vb. IV. intr. (despre oameni) a fâmâi, a fornăi, a smiorcăi, a fon-fani, a mohnăi, a mondăni, a onănăi, a sfornăi. Fonfăie când vorbeşte din cauza deviaţiei de sept. fonfăiălă s.f. fâmâială,fâmâire, fârnâit1, fomă-ială. Fonfaiala este cauzată de deviaţia de sept. fonfăi't, -ă adj., s.m., s.f. fârnâit2, fonf, fornăit2, fonfanit, fârn, mohnăit, onănăit. fonfăm'vb. IV. intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Fârnâi. Fonfai. Fomăi. fonfămt, -ă adj., s.m., s.f. (pop. şi fam.) v. Fârnâit2. Fonf. Fonfait. Fornăit2, fongus s.n. (med.) fungozitate. Fongusul este o tumoare cu aspect de ciupercă. fonic, -ă adj. (fon.; despre consoane) sonor. Consoanele fonice se emit prin vibrarea coardelor vocale. fonie s.f. (fon.) sonoritate. Anumite fonii dau cuvântului un farmec eufonic deosebit. fonogrâmă s.f. (telec.) telegramă telefonată. Fonograma se transmite prin telefon şi este transcrisă de operator pe un formular special sau se înregistrează automat. fonoizolânt, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre materiale) fonoizolator, insonorizant. A căptuşit pereţii apartamentului cu materiale fonoizo-lante pentru a amortiza zgomotul de afară. 2 s.n. izolant fonic. A căptuşit pereţii cu fono-izolant. 639 | fonoizolâre s.f. fonoizolaţie, insonoritate, izolare fonică, izolaţie fonică. Fonoizolarea apartamentului se impunea. fonoizolator, -oare adj. (despre materiale) fonoizolant, insonorizant. fonoizolaţie s.f. fonoizolâre, insonoritate, izolare fonică, izolaţie fonică, fonologie, -ă adj. (fon.) fonematic, fonemic. fonologie s.f. (lingv.) 1 fonematică (v. fonematic), fonetică funcţională. 2 (înv.) v. Fonetică. fontanelă s.f. (anat.) creştet, moalele-capului (v. moale), găvă-lie. fontă s.f. 1 (ind. sider.) tuci, bădic, schijă, trăscău2, erţ, fier turnat. Fonta se produce în cuptoare înalte. 2 fontă nodulară = fontă sferolitică; fontă sferolitică = fontă nodulară. în fonta nodulară sau sferolitică grafitul are formă de noduli. footing [‘futiri] s.n. (sport) jogging. în footing se alternează alergările de viteză cu marşurile. for s.n. 1 autoritate, organ1. Se adresează în scris forurilor superioare ale statului pentru a-şi face dreptate. 2 forum. în for s-a ales conducerea partidului. 3 (filos.; în opoz. cu „materie”, „existenţa) livr.) for interior v. Conştiinţă. Cuget. Gândire. Mental. Spirit. Suflet. forăvb.1.1 intr. a sonda. A forat la mare adâncime pentru a se ajunge la minereu. 2 tr. fig. (fam.) v. Cerceta. Examina. încerca. Sonda, forâj s.n. forare, forat, sondaj, sondare. A fost necesar un foraj la mare adâncime pentru a se ajunge la minereu. forâr s.m. (arg.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. forare s.f. foraj, forat, sondaj, sondare, forăt s.n. foraj, forare, sondaj, sondare, forăi'vb. IV. intr. 1 (despre animale, mai ales despre cai) a fomăi, a sforăi, a smiorcăi, a necheza, a pârsni, a sfârâi, a străfiga1, a strănuta, a trage, a ţâfni, a zdrăvăna. Caii s-au oprit încordaţi, forâind şi tropăind. 2 (reg.; despre oameni) v. Sforăi, forăiălă s.f. 1 forăit, fomăială, fornăit1, sforă-ială, sforăit, sforăitură, strănutare, strănutat. Se auzea tropotul regulat al cailor şi, din când în când, forăiala lor aspră. 2 (reg.) v. Sfo-răială. Sforăit. Sforăitură. forăi'ts.n. 1 forăială, fomăială, fornăit1, sforă-ială, sforăit, sforăitură, strănutare, strănutat. 2 (reg.) v. Sforăială. Sforăit. Sforăitură. forăstau s.n. (bot.; reg.) = fierăstrău, forbân s.m. 1 corsar, pirat, <înv. şi pop.> hoţ de mare, tâlhar de mare, <înv.> bucanier, hân-sar,listopirat Mulţi forbani erau nobili scăpătaţi sau alungaţi de stăpânire de pe moşiile lor. 2 (lit.)forban literar = plagiator, fdreeps s.n. (chir.) <înv.> cleşte. Cu forcepsul se scoate fătul din uter în cazul naşterilor dificile. forcoti'vb. IV. intr. (reg.; despre obiecte înfierbântate aruncate în apă rece) v. Fâsâi. forestier, -ă adj., s.n. 1 adj. (silv.) silvic, <înv.> silvanal. Tatăl lui este muncitor forestier. 2 s.n. (lapl. forestiere; arg.) v. Băţ de chibrit Chibrit foreză s.f. (ind extract.) maşină de forat, sapă1, sapă de foraj (v. sapă1), <înv.> trepan. Cu fore-za se fac găuri de sondă. forfăi' vb. IV. intr. (pop.; despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. forfecă vb. I. fig-1 intr- (despre oameni) a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporo-văi, a trăncăni, a clămpăni, a clănţăni, a măcina, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi. Cele două prietene foarfecă toată ziua la telefon. 2 tr., intr., refl. recipr. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Pecetlui. Ponegri. Sfâşia. Şopti. Ştampila. Vitupera. forfecâr s.m. (entom.; reg.) v. Caraban. Na-sicom (Oryctes nasicomis). forfecare s.f. forfecat, forfecătură. Pentru un copil, forfecarea hârtiei este o plăcere. forfecat s.n. forfecare, forfecătură. forfecărăş s.m. (omit.; reg.) v. Forfecel. For-fecuţă. Forfecuţă-gălbuie (Loxia curvirostra). forfecătură s.f. 1 forfecare, forfecat. 2 fig. (fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Do-jană, Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, forfecel s.m. I forfecuţă. îşi taie unghiile cu un forfecel I11 (omit.) Loxia curvirostra; forfecuţă, forfecuţă-gălbuie locsie, forfecărăş, papagal-de-brazi, pasăre-cu-cioc-în-crucişat, pasărea-lui-Hristos (v. pasăre). 2 (entom.; reg.) v. Burghiaş. Firezar. Prunar2 (Rhyn-chites cupreus). forfecuţă s.f. 1 forfecel. 2 (omit.; şi forfecuţă-gălbuie) Loxia curvirostra; forfecel, locsie, forfecărăş, papagal-de-brazi, pa-săre-cu-cioc-încrucişat, pasărea-lui-Hristos (v. pasăre). fbrfetă vb. I. intr. (sport) a se sustrage. Echipa aforfetat, anunţând că nu va participa la competiţia în care era angajată. forfetare s.f. (econ.) impozit forfetar, taxă forfetară. Forfetarea este fixată dinainte la o sumă globală şi invariabilă. forfotă s.f. agitaţie, animaţie, foială, foire, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, valmăşire, faţaială, faţa-ire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vân-zol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs forfota mulţimii adunate în piaţă. forfoteălă s.f. agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, valmăşire, faţaială, faţa- forma ire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vân-zol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. forfoti vb. IV. intr. 11 (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a se frământa, a fremăta, a furnica, a se învârti, a mişui, a mişuna, a roi2, a viermui, a bâjbâi, a colcăi, a forfăi, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea forfotea încoace şi încolo. 2 (despre viermi, gândaci etc.) a colcăi, a foi, a mişuna, a viermui, a gârgâi, a viermeti. Viermii forfotesc pe hoitul unui câine. 3 (pop. şi fam.; despre intestine) a cârâi, a chiorăi, coroi2, a ghiorţăi, a horcăi, a înghiorţăi, a urla. Intestinele îi forfotesc de foame. II (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni, forgăşă s.f. (reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor, forhăng s.n. (ind. text.; german.) v. Perdea, forjă vb. I. tr. fig. (rar; compl indică state) v. Crea. Face. Făuri. Forma. înfăptui. întemeia. Plămădi. Realiza, forjăr s.m. (metalurg.) forjor, forjă s.f. (metalurg.) forjerie. forjerie s.f. (metalurg.) forjă. Forjeria este un atelier în care se forjează. forjor s.m. (metalurg.) foijar. Forjorii lucrează la forjă. formă vb. 1.1 tr. 1 (compl indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a făuri, a funda, a institui, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a erija, a statornici, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi. A format prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a format o şcoală de actorie. 2 (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a constitui, a crea, a desemna, a institui, a înfiinţa, a numi, a organiza, a stabili, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a forma comitetul de părinţi pe şcoală. 3 (compl. indică state) a crea, a face, a făuri, a înfăptui, a întemeia, a realiza, <înv.> a ijderi, a întemelia, a plămădi, a forja. Are meritul de a fi format un stat naţional unitar. 4 (compl. indică propoziţii, fraze etc.) a alcătui1, a compune, a construi, a lega1. Din cauza emoţiei, abia reuşeşte să formeze o propoziţie. II tr. 1 (compl. indică oameni, mai ales tineri) a crea, a pregăti. Profesorul a format generaţii întregi de specialişti. 2 (compl. indică mai ales copii şi tineri) a creşte, a educa, <înv.> a educălui, a pedepsi. Şi-a format copiii în spiritul dreptăţii. 3 (compl. indică personalitatea, caracterul, poziţia socială a cuiva) a crea, a fasona, a modela, a mula, a croi2, a lucra. Printr-o educaţie severă a reuşit să-i formeze o personalitate puternică. III tr. 1 (compl. indică elemente, lucruri etc. deosebite, disparate) a alcătui1, a compune, a constitui, a întocmi, <înv.> a înforma, a săvârşi, a schizmi. Casa, grădina şi via formează toată gospodăria bu- formaj nicilor. 2 a constitui, a fi, a însemna, a reprezenta, a prezenta, a face. Medicii formează oriunde în lume o castă respectată. IV refl. 1 a se face, a se produce. După fierbere, la suprafaţa laptelui se formează caimacul. 2 a se dezvolta. Din aceste seminţe s-au format plantele. 3 (despre oameni, colectivităţi) a se dezvolta, a se perfecţiona, <înv.> a se dezvolvi. Scriitorul ajuns de timpuriu la măiestrie nu a încetat să se formeze. Sportivii se formează prin antrenamente susţinute. 4 (biol; despre organisme animale sau vegetale) a se întocmi, a se structura. Organismul se formează după legi proprii fiecărei specii. 5 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a se arăta, a se isca, a se ivi, a începe, <înv.> a mijloci, a emer-ge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, ase împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios se formează pe chipul ei. 6 (despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) a se contura, a se închega, a se limpezi. în mintea lui se formează o amintire îndepărtată. Pe zi ce trece, dragostea dintre ei se formează. 7 (despre găuri, crăpături, adâncituri etc.) a se deschide. în tavanul bucătăriei s-a format o fisură. V tr. (tehn.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) a fasona, a modela, a mula, <înv. şi pop.> a tipări, <înv.> a tiposi, a croi2. A format piesa prin deformare plastică. 2 (compl indică tipare de turnare) a executa, a face. formaj s.n. (tehn.) executare, formare, formal, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenibr) categoric, decis, expres2, ferm, hotărât, neezitant, neoscilant, net2, tranşant, <înv.> rezolut Refuzul său formal de a participa la concurs l-a uimit. 2 (despre manifestări, reacţii etc. ale oamenibr) abstract, platonic. Nu se putea linişti doar cu asemenea consolări formale. 3 (jur.; despre acte) oficial, solemn. Actele formale trebuie să respecte cerinţele impuse de lege pentru a fi considerate legale şi valabile. 4 (despre acţiuni, manifestări, realizări etc. ale oamenibr) facil, neaprofundat, netemeinic, pompieristic, sumar, superficial. Analiza pe care a făcut-o este formală. II adv. (modal) pro forma. Conflictul era, formal, rezolvat. formaldehi'dă s.f. (chim.) aldehidă formică, metanal. Formaldehida are un miros pătrunzător. fonnaldehidsuHboxilat de sodiu s.n. (chim.) rongalită. Formaldehidsulfooxilatul de sodiu este folosit în vopsitorie. formatină s.f. (farm.) formol, formalist -a adj., sm, s£ 1 adj. (despre oameni) ceremonial, ceremonios, protocolar, oficial Este prea formalist de când a devenit senator. 2 s.m., s.f. birocrat, paperasier, şoare-ce-de-birou, scriptolog. Formaliştii acordă o importanţă exagerată formalităţibr. formalitate s.f. procedură. A fost necesar să îndeplinească anumite formalităţi pentru a obţine acest act. formant s.m. (lingv.) formativ. Formantul este elementul constitutiv esenţial al unui sunet, al unui cuvânt, al unei sintagme, al unei propoziţii formar s.m. (metalurg.) formator. Este formar în turnătorie. formare s.f. I 1 constituire, creare, făurire, fundare, instituire, înfiinţare, întemeiere, organizare, statornicire, <înv.> sistisi-re, urzire. Se mândreşte cu formarea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru formarea unei şcoli de actorie. 2 alcătuire, constituire, creare, desemnare, instituire, înfiinţare, numire, organizare, stabilire. Şedinţa a avut ca scop formarea comitetului de părinţi pe şcoală. 3 crearea, făurire, înfăptuire, întemeiere, realizare. Formarea unui stat naţional unitar a fost sărbătorită cu mare bucurie. I11 creare, pregătire. Formarea de specialişti buni este o necesitate pentru viitor. 2 creştere, cultivare, educare, educaţie, <înv.> pedeapsă. Formarea copiilor în spiritul dreptăţii a fost benefică pentru ei. III (tehn.) 1 fasonaj, fasonare, fasonat1, modelare. Prin formare, se realizează forma unui obiect. 2 executare, formaj. Formarea tiparelor de turnare se face în ateliere speciale. format1 s.n. dimensiune, mărime. într-o bibliotecă cărţile pot fi aranjate şi după format. Fiecare corp de literă are un format specific. format2, -ă adj. (despre oameni) 1 pregătit2. Fiind un geolog format, este solicitat în multe cercetări pe teren. 2 maturizat, <înv.> maturit. Este un tânăr format, care poate înfrunta cu luciditate orice dificultate. 3 educat, instruit, învăţat2, pregătit2, şcolit Este un lingvist format la şcoala germană. formativ, -ă adj., s.m. 1 adj. alcătuitor, component, constituant, constituent, constitutiv, structural, <înv.> compozant, compunător. Piesele formative ale sistemului tehnic sunt din oţel 2 s.m. (lingv.) formant. formator s.m. (metalurg.) formar, formaţie (formaţiune) s.f. 1 (şi în forma formaţiune) alcătuire, compunere, întocmire, alcătuială,alcătuinţă. Manifestanţii defilau într-o formaţie perfect gândită. 2 ansamblu, colectiv, trupă. Formaţia de muzică populară a şcolii a câştigat concursul naţional 3 (sport) echipă, team. Multe formaţii bune au fost eliminate de la campionatul european de fotbal. 4 pregătire. Muzicianul are o formaţie clasică. 5 (filos.; în materialismul istoric) formaţiune socială = formaţiune social-economică = orânduire, sistem, orânduială. în anii '50 s-au făcut numeroase arestări, cei închişi fiind consideraţi un pericol pentru noua formaţiune socială. 6 (geomorf.) formaţiune eoliană = depozit eolian, relief eolian. Originea formaţiunii eoliene se datorează acţiunii de transport, de sedimentare sau de eroziune a vântului. 7 (geol) formaţiune lacustră = depozit lacustru, şes lacustru, teren lacustru. Formaţiunea lacustră este rezultatul depunerilor pe fundul unei ape dulci. 8 (anat.) formaţiune rettculată = sistem reticulat, substanţă reticulată. Formaţiunea reticulată este sistemul de neuroni interconectaţi în reţea, care se întind de la măduva spinării la talamus. formaţiune s.f. = formaţie. formă s.f. 11 aspect, configuraţie, conformaţie, fizionomie, înfăţişare, profil, structură, <înv.> făptură. Vor să-şi cumpere pământ pentru a-şi ridica o casă, dar forma terenului nu îi satisface. 2 aspect, chip, imagine, ipostază, înfăţişare, turnură. Situaţia a capotat o formă burlescă. Analizează propunerea sub toate formele. 3 chip, imagine, ipostază, înfăţişare. Vedenia i-a apărut în formă de pasăre. 4 siluetă. Prin curte, în întunericul nopţii, se mişcau forme nedesluşite. 5 contur, relief. în semiîntuneric, nu mai vede bine, scrierea pierzându-şi forma. 6 expresie. A dat formă planuribr mai vechi prin ultima sa realizare artistică. 7 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) chip, fel, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. Nu găseşte o formă rezonabilă de aplanare a conflictului. I11 model, mul2, şablon, tipar, calapod, calup. Zidarii aufo-bsit forme pentru a zugrăvi încăperile grădiniţei. îşi face singură pălăriile după forme speciale. 2 (în croitorie) patron1, tipar, mulă1. Croitorii, pentru a croi un obiect de îmbrăcăminte, utilizează forme de carton sau de lemn. 3 (tehn.) tipar. Muncitorii toarnă fonta în forme. 4 (înv.) v. Brutărie. II11 (lingv.) formă hiper-corectă = hipercorectitudine, hipercorecţie, hiperliterarizare, hiperurbanism. Forma hiper-corectă este o pronunţie greşită a unui cuvânt, ca urmare a intenţiei de a da aspect literar formei acestui cuvânt; formă perifrastică = formă supracompusă. Forma perifrastică este compusă cu un verb auxiliar, formă supracompusă = formă perifrastică; formă-titlu = cu-vânt-titlu, intrare, lemă. Forma-titlu se află la începutul unui articol dintr-o lucrare lexicografică, sub care se grupează sensurile, expresiile, variantele, compusele şi uneori derivatele acestuia. 2 (lingv.) variantă. Un cuvânt poate avea mai multe forme lexicale. 3 (mat.) polinom omogen Forma are toţi termenii de acelaşi grad formidâbil, -ă adj., adv. I adj. 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenibr, al ma-nifestăribr, al trăsăturibr, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epu-stuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă formidabilă. A avut şansa formidabilă de a participa la o misiune în cosmos. 2 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună fortificat formidabilă i-a luat acoperişul casei. 3 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mişto, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giomo, marfa, penal, supărat Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice formidabile. Cunoscuta actriţă are o interpretare formidabilă în rolul principal. 4 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este formidabil. II adv. (modal, ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs., fam.) 1 v. Constemant. Extraordinar. Grozav. Nemaipomenit Nespus. Surprinzător. Teribil. Uimitor. Uluitor. 2 v. ColosaL Conster-nant Deosebit Excepţional. Extraordinar. Extrem. Foarte. Groaznic. Grozav. IncredibiL înfiorător. îngrozitor. înspăimântător. Neasemuit Nemaipomenit Nespus. RidicoL Surprinzător. Tare. Teribil Uimitor. Uluitor. 3 v. Excepţional. Extraordinar. Grozav. Nemaipomenit Tare. formidolds, -oăsă adj. (livr.) 1 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) v. Groaznic. înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Oribil. Oripilant. Sinistru. 2 (despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător, formâl s.n. (farm.) formalină. Formolul este folosit ca fixator şi conservant în anatomie, în histologie şi în anatomia patologică. formulă vb. I. tr. 1 (compl. indică opinii, idei, judecăţi etc. ale oamenilor) a exprima, a pronunţa, a rosti, a spune, a zice. Trebuie încurajat să-şi formuleze public părerea. 2 (compl. indică idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) a enunţa, a exprima, a expune, a prezenta, a spune, <înv.> a înainta, a desface. Şi-a formulat clar opiniile într-o emisiune televizată. 3 (compl. indică idei, opinii, teorii etc. noi, originale) a enunţa, a expune, a lansa. Au formulat ideea înfiinţării unei societăţi de binefacere. 4 (compl. indică argumente, mărturii, soluţii etc.) a aduce, a arăta, a exprima, a expune, a prezenta, a relata, a veni cu..., a desfăşura. A formulat motivaţii convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. 5 a enunţa. Elevul a formulat teorema lui Pitagora. 6 (compl. indică rapoarte, cereri, memorii etc.) a alcătui1, a compune, a concepe, a elabora, a face, a încheia, a întocmi, a redacta, <înv.> a protocoli. La sfârşit de lună trebuie să formuleze un raport de activitate. formulăr s.n. 1 imprimat2. Pentru a obţine un act, trebuie să completeze un formular. 2 formular tipizat = tipizat. înainte de a ob- ţine actul de înmatriculare a maşinii trebuie să completeze, la poliţie, mai multe formulare tipizate. formulăre s.f. 1 enunţare, exprimare, pronunţare, rostire, spunere, zicere, expunere, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), rostitură, <înv. şi reg.> zicală, zicătură, emisiune. Formularea clară a opiniilor i-a atras simpatia publicului. 2 enunţare, expunere, lansare. Formularea ideii înfiinţării unei societăţi de binefacere a produs interes. 3 enunţare. Formularea teoremei a fost corectă. 4 alcătuire, compunere, concepere, elaborare, întocmire, redactare. Formularea rapoartelor de activitate se face la sfârşit de lună. formulat, -ă adj. (despre idei, opinii concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) enunţat, exprimat, lansat, pronunţat, <înv.> înaintat. Au luat în discuţie câteva dintre opiniile formulate. formulă s.f. 1 enunţ. Formula de la începutul teoremei este generală. 2 parolă. Nu a putut intra în casa conspirativă pentru că nu ştia formula. 3 (med., med. vet.) formulă leucoci-tară a sângelui = leucogramă. Formula leu-cocitară a sângelui cuprinde numărul leuco-citelor prezente în unitatea de volum de sânge. fornăi'vb. IV. intr. 1 (despre animale, mai ales despre cai) a forăi, a sforăi, a smiorcăi, a necheza, a pârsni, a sfârâi, a străfiga1, a strănuta, a trage, a ţâfhi, a zdrăvăna. Caii s-au oprit încordaţi, fornăind şi tropăind. 2 (despre oameni) a fâmâi, a fonfai, a smiorcăi, a fonfani, strănutare, strănutat Se auzea tropotul regulat al cailor şi, din când în când,fomăiala lor aspră. 2 fâmâială, fâmâire, fâmâit1, fonfaială. Fomăiala este cauzată de deviaţia de sept. fornăit1 s.n. forăială, forăit, fomăială, sforăială, sforăit, sforăitură, fonfanit, festung, <înv.) başte, creposte, politie, tărie, tărime. Ştefan cel Mare a ridicat multe fortăreţe la graniţele Moldovei. forte adj. invar., adv. 1 adj. invar, puternic, tare. El este mână forte. Euro este valută forte. 2 adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) puternic, forzato, tare. fortifiă vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.) a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a se întemeia. Pentru a rezista asaltului, oraşul a fost fortificat cu o centură de apărare. II tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) întări, a (se) scula, <înv. şi reg.) a (se) zdraveni, retran-şare, împuternicire, <înv.) întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, fortificarea organismului după boală a fost rapidă. fortificăt, -ă adj. I (milit.; despre oraşe, linii de luptă etc.) întărit, <înv.) tare. Oraşul fortifi- fortificaţie cat a rezistat asaltului. I11 (despre oameni) întărit, călit2, oţelit. Fortificat după atâtea necazuri, poate rezista acum la orice. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe, organisme, organe etc.) îndreptat, înfiripat, întărit, întremat, învigorat, înzdrăvenit, reconfortat, refăcut, restabilit, tonificat, pribolit. Fortificat după boală, a plecat într-o staţiune montană. fortificaţie s.f. (de obicei la pl fortificaţii; milit.) întăritură, apărare, retranşament, festung, <înv.> apărătură, îngrăditură, întărire, tărie, tărime, zamcă. în jurul oraşului s-a construit o centură de fortificaţii din beton armat şi cuirase metalice. fortuit, -ă adj. (despre fapte, întâmplări, evenimente etc.) incidental, întâmplător, neaşteptat, neprevăzut, negândit. întâlnirea lor a fost fortuită. fortuna s.f. (mitol; livr.) 1 v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 2 v. Noroc. Şansă. forţâ vb. 1.11 tr. (compl. indică oameni) a constrânge, a face, a obliga, a sili, a soma, a violenta, a silnici, a tipi, <înv.> a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a stenahorisi, a strâmtora, a sâcâldi-si, a încolţi, a presa, a strânge, a opinti, a ghidona. L-a forţat să depună mărturie. 2 tr. (compl. indică oameni) a constrânge, a nevoi, a obliga, a sili, <înv.> a periorisi. A fost forţat să elibereze locuinţa. 3 tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a constrânge, a obliga, a sili, a supune. Boala de diabet îl forţează la un regim alimentar sever. 4 tr. (compl. indică oameni) a condamna, a constrânge, a obliga, a sili, <înv. şi pop.> a trage, a osândi. Prin atitudinea sa, o forţează să-şi încalce principiile morale. 5 refl. (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâma, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se forţează de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 6 refl. (despre oameni) a încerca, a se sforţa, a se sili, a se strădui. Tânărul se forţează să câştige încrederea fetei. I11 refl. (despre oameni) a se opinti, a se sforţa, <înv. şi pop.> a se împulpa, a se umeri, a se huţupi, a se îniepta, a se ozmi, a se râcâi2, a se tecărui. Se forţează din răsputeri să mute dulapul în celălalt colţ al camerei. 2 tr. (compl indică părţi ale corpului, mecanisme etc.) a sili. A forţat mâna ruptă şi acum are mari dureri. A forţat acul ceasornicului şi acesta s-a rupt. 3 tr. (compl. indică mecanisme, închizători etc. sau obiecte încuiate ori închise) a sparge, a strica, a viola, <înv. şi pop.> a zdrobi, <înv.> a silnici. A forţat broasca uşii pentru a putea intra în casă. forţamente adv. (modal; rar) v. Morţiş. Neapărat. Negreşit. Numaidecât. Obligatoriu, forţare s.f. 11 constrângere, obligare, silire, somare, violentare, <înv.> asupriciune, asuprire, nevolnicie, silitură, siluire, strâmtoare. Numai prin forţare a putut să afle adevărul de la el. 2 caznă, chin, efort, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbjieium, zbuciumare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvâmeală, morânceală, şerbie, şpăruia-lă, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, oste-ninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănuială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstu-ire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţină forţare. II spargere, stricare, violare. A fost necesară forţarea broaştei de la uşă pentru a putea intra în casă. forţat -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, convenţii, legături etc.) impus, silit, silnic. Executarea acestei măsuri a fost forţată. Deşi forţată, căsătoria era valabilă. 2 (despre măsuri, ordine etc.) brutal, silnic, violent Autorităţile au recurs la mijloace forţate pentru a reprima manifestaţia. 3 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenibr) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, depreo melodramatic, confecţionat2, mân-zesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs forţat. 4 (despre mecanisme, închizători etc. sau despre obiecte încuiate ori închise) spart2, stricat, violat. Broasca forţată a uşii trebuie reparată. \\ adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, nefiresc, nenatural, nesincer, prefecut, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralist Zâmbeşte forţat. forţă s.f. I (fiz.) 1 <înv.> putere, putinţă. Forţa exercitată de un sistem fizic asupra altuia îi schimbă acestuia starea de repaus sau de mişcare ori îl deformează. 2 forţă electromotoare = tensiune electromotoare. Forţa electromotoare este tensiunea electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis; forţă electromotrice = putere electromotrice. Forţa electromotrice este diferenţa de potenţial între cei doi poli ai unei maşini electrice; forţă motoare - forţă motrice; forţă motrice = forţă motoare. Forţa motrice produce sau comandă o mişcare; forţâ portantă = portanţi Forţa portantă asigură sustentaţia unui corp în mişcare, cufundat într-un fluid. II 1 dinamism, energie, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, năvălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjo-şie,vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime,vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Forţa i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o forţâ inepuizabilă. 2 putere, străşnicie, tărie, vigoare. Strigă cu forţâ după ajutor. 3 (urmat de determ. care indică felul) acuitate, intensitate, putere, tărie, <înv.> mărie1, mărime, adâncime, vâlvătaie, pară1, străbatere. Bolnavul a simţit forţa durerii. A reuşit cel mai bine să sugereze în romanul său forţa tensiunii sociale. 4 amploare, intensitate, volum. Vocea tenorului are o forţâ impresionantă. 5 putere, <înv.> hatalm, silă, silnicie. Forţa acestei armate este recunoscută pe plan mondial. 6 capacitate, posibilitate, putere, putinţă, putut1, <înv.> puterinţă, puternicie, răsuflet, măsură. Ofiţerul are forţa de a duce la bun sfârşit o misiune dificilă. îi admiră forţa de a se concentra. 7 fig. plasticitate, relief, strălucire. Construcţia folosită de autor în roman nu are forţă. Calitatea esenţială a frazei lui Creangă este forţa ei. 8 fig. robusteţe, sănătate, tărie. O economie puternică este semnul forţei unei societăţi. III (concr.) 1 autoritate, putere, somitate. Tânărul economist este o adevărată forţă în domeniu. 2 (econ.) forţă de muncă = braţe de muncă (v. braţ), mână de lucru, mână de muncă. Patronul firmei de construcţii a recurs la forţâ de muncă din străinătate. 3 (lapl; milit.) forţe armate = armată, oaste, oştire, putere, putere armată, trupe (v. trupă), <înv. şi pop.> ostăşie, <înv. şi reg.> şirag, tabără, <înv.> armadă, armie, baionete (v. baionetă), miliţie, obuz2, ordie, ostăşime, oştime, oştitură, rânduială, silă, tărie, cui, armă, sabie. în unele ţâri şeful statului este şi conducătorul suprem al forţelor armate. 4 (adm.; ieşit din uz) forţă publică v. Poliţie. IV constrângere, silă, silnicie, violenţă, servitute, <înv. şi reg.> zor, sălăbăgie, sălăbărie, <înv.> nevoie, osteninţă, ostenire, potrivnicie, silinţă, silnicire, violaţie, presiune, strânsoare, strânsură. într-o societate democratică forţa nu este permisă. forţos, -oăsă adj. (glum.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. fdrum s.n. for. în forum s-a ales conducerea partidului. forzato [for’tsato] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) forte, puternic, tare. fosă s.f. 11 (anat.) reces, şanţ1. Fosa iliacă apare pe suprafaţa osului iliac. 2 (anat.) fosăpituitară = şa turcească. Fosa pituitară se află, transversal pe faţa osului sfenoid, la nivelul ei fiind situată hipofiza. 3 (geomorf.) fosă abisală = depresiune oceanică, groapă abisală. Fosele abisale depăşesc adâncimea de 6 000 de metri. 4 (art.; în opere, teatre etc.) fosa orchestrei = loja orchestrei (v. lojă), orchestră. Fosa orchestrei se află sub nivelul scenei, fiind destinată instrumentiştibr. II fosă septică = hazna. Fosa septică este un bazin de colectare a dejecţiilor. fosăi vb. IV. intr. (despre unele fiinţe) a fâsâi. Este atât de răguşit, încât nu poate decât să fosăie. 643 | fosăiâlă s.f. fâsâială, fâsâire, fâsâit, fâsâitură. La deschiderea unei sticle cu apă minerală, se aude o fosâială scurtă. fosetă s.f. (anat.) valeculă. Foseta este o depresiune mică la suprafaţa unui os sau a unei alte formaţiuni anatomice. fosfagen s.n. (biochim.) fosfocreatină. fosfatemi'e s.f. (biochim.) fosforemie. Fosfa-temia este concentraţia fosforului anorganic din plasma sangvină. fosfatidă s.f. (biochim.) fosfolipidl Fosfatida, în a cărei moleculă intră fosforul se află mai ales în ţesutul nervos. fosfatidilcolmă s.f. (biochim.) fosfolipază, lecitinază. Fosfatidilcolina este o enzimă a sucului pancreatic. fosfenă s.f. fotopsie. Fosfena este senzaţia care apare sub forma unor puncte luminoase de scurtă durată, atunci când apăsăm pleoapele pe ochii închişi. fosfînă s.f. (chim.) hidrogen fosforat. Fosfina este un gaz toxic. fosfocreatină s.f. (biochim.) fosfagen. Fosfo-creatina joacă un rol important în contracţia musculară. fosfolipâză s.f. (biochim.) fosfatidilcolină, lecitinază. fosfolipidă s.f. (biochim.) fosfatidă. fosfor s.n. (fiz.) luminofor. Fosforul este folosit la acoperirea tuburilor fluorescente. fosforemie s.f. (biochim.) fosfatemie. fosforescent, -ă adj. 1 fosforic, luminos. Lu-minoforul este o substanţă fosforescentă. Licuricii sunt fosforescenţi. 2 fig. (despre ochi, privire, înfăţişare) luminos, strălucitor, fosforic. Când este fericită, ochii îi sunt fosforescenţi. fosforescenţă s.f. 1 <înv.> fosforime. Fosforescenţa indicatoarelor rutiere este indispensabilă în traficul nocturn. 2 (biol.) fotogeneză. Unele organisme animale sau vegetale, datorită fosforescenţei, pot lumina în întuneric. fosforic, -ă adj. 1 fosforescent, luminos. 2 fig. (despre ochi, privire, înfăţişare) luminos, strălucitor, fosforescent, fosforime s.f. (înv.) v. Fosforescenţă, fosgen s.f. (chim.) oxiclorură de carbon Fosge-nul este folosit în industria coloranţilor, a medicamentelor şi ca substanţă toxică asfixiantă de luptă. fosfl, -ă adj., s.f. I adj. (despre organisme, formaţii geologice etc.) fosilizat, pietrificat. Biologii studiază un organism animal fosil. II s.f. 1 (paleon.) resturi (v. rest), <înv.> petrefact. în muzeu există o interesantă colecţie de fosile. 2 fig. vechitură. Bietul om a ajuns o fosilă. fosiliza vb. I. refl. 1 (paleon.; despre organisme, formaţii geologice etc.) a se pietrifica. Biologii studiază un organism animal care s-a fosilizat. 2 fig. (med.; despre oameni) a se ramoli, a se seniliza, a se hârbui, a se hodorogi, a se rablagi, a se zaharisi, a se ciorsăi. Biata femeie s-a fosilizat prea repede. fosilizâre s.f. î (paleon.) pietrificare, petrificaţie. Fosilizarea unor organisme animale şi vegetale a avut loc în trecutul geologic al pământului. 2 fig. (med.) ramolire, senili- zare, zaharisire. Boala îndelungată a provocat şi fosilizarea prematură a femeii. fosilizâţ, -ă adj. 1 (despre organisme, formaţii geologice etc.) fosil, pietrificat. 2 fig. (despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) decrepit, ramolit, senil, senilizat, coclit, hârbuit, hodorogit, rablagit, rablajiu, ţăndărit, zaharisit. Bătrânul fosilizat a fost internat în spital. fost, fostă adj. (precedă subst.; despre oameni) <înv.> biv, proin. S-au întâlnit cu fostul preşedinte. Fostul ei soţ s-a recăsătorit. foşăi vb. IV. intr. (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşni, a fremăta, a suna, a susura, a şâşâi, a şopoti, a şoşoi2, a şuşoti, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zum-zui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a şopti, foşnet s.n. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şu-şuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude foşnetul frunzelor în bătaia vântului. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâit, fâşâitură, foşnire, foşnit, foşnitură, sâsâire, sunare, sunat, fojgăitură. O enervează foşnetul hârtiei răsfoite. 3 clipoceală1, clipocire1, clipocit, murmur, susur, susurare, şopot, şoşoit, şuiet, zumzet, zvon1, murmuială, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> murmuit, sun, şoaptă. în poiană se aude foşnetul unui izvor de munte. foşni vb. IV. intr. 11 (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a fremăta, a suna, a susura, a şâşâi, a şopoti, a şoşoi2, a şuşoti, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. Frunzele foşnesc în bătaia vântului. 2 (despre hârtie, mătase etc.) a fâşâi. Hârtiile răsfoite foşnesc. Mătasea rochiei foşneşte plăcut. II fig. (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a forfoti, a se frământa, a fremăta, a furnica, a se învârti, a mişui, a mişuna, a roi2, a viermui, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea foşneşte încoace şi încolo. foşnire s.f. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâit, fâşâitură, foşnet, foşnit, foşnitură, sâsâire, sunare, sunat, fojgăitură. foşnit s.n. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâit, fâşâitură, foşnet, foşnire, foşnitură, sâsâire, sunare, sunat, fojgăitură. fotocopiat foşnitor, -oăre adj. 1 (despre frunze, ierburi etc.) fremătător, murmurător, sunător, susu-rător, şopotitor, şoşoitor, şuşuitor, <înv.> susu-ros, şoptitor, frisonant. Frunzele tremură foşnitoare în bătaia vântului. 2 (despre hârtie, mătase etc.) fâşâitor. Mătase foşnitoare. foşnitură s.f. fâşâială, fâşâire, fâşâit, fâşâitură, foşnet, foşnire, foşnit, sâsâire, sunare, sunat, fojgăitură. fotă s.f. 1 catrinţă, <înv. şi pop.> peştiman, zăvelcă, pestelcă, zadie, <înv. şi reg.> strecătoare, fustă, păstură2, pânzătură, pristoare, spiniţă. Cele mai multe femei de la ţară au renunţat la fotă. 2 (arg.) v. Prosop. Şervet. Ştergar. fotbal s.n. (sport) sportul cu balonul rotund (v. sport), sportul rege (v. sport). Fotbalul este sportul cu cei mai mulţi suporteri. foto adj. invar., s.f. (fotogr.) 1 adj. fotografic. Se uită atent la clişeele foto. 2 s.f. fotografie, poză, molărai, <înv.> lumi-notipie. fotoamator, -oăre s.m., s.f. (fotogr.) fotograf amator. în concedii, este fotoamator. fotoaparât s.n. (fotogr.) aparat foto, aparat fotografic, cameră fotografică, aparat de pozat, <înv.> cameră obscură. Nu uită să ia în excursie fotoaparatul. fotoautotrof, -ă adj. (bot.; despre plante) fotosintetizant. Plantele fotoautotrofe se hrănesc prin fotosinteză. fotocelulă s.f. (fiz.) celulă fotoelectrică, fotodiodă. Fotocelula este un element de circuit electric. fotoceptor s.n. (biol.) fotoreceptor. Fotocep-torul este o terminaţie senzorială sau o celulă care pot fi stimulate de lumină. fotochimioterapie s.f. (med.) terapie foto-dinamică. în fotochimioterapie se asociază un produs chimic cu radiaţii electromagnetice pentru a face medicamentul activ. fotocolografîe s.f. (tipogr.) heliotipie. înfo-tocolografie se foloseşte, ca formă de tipar, un strat de gelatină sensibilizat la acţiunea luminii şi transformat într-un clişeu imprimabil prin reproducere fotomecanică. fotoconductibilitate s.£ (fiz) efect fotoconduc-tiv, fotoconductivitate, fotoconducţie, fotorezis-tivitate. Fotoconductibilitatea semiconductoarelor se produce prin iluminarea suprafeţei lor. fotoconductivităte s.f. (fiz.) efect fotocon-ductiv, fotoconductibilitate, fotoconducţie, fotorezistivitate. fotoconductor,-oăre adj. (fiz.) fotorezistent Riturile fotoconductoare pentru imprimante folosesc fenomenul de fotoconductibilitate. fotoconducţie s.f. (fiz.) efect fotoconductiv, fotoconductibilitate, fotoconductivitate, fotorezistivitate. fotocopiă vb.I. tr. (compl. indică texte, cărţi, acte etc.) a xerocopia, a xerografia, a xeroxa, a copia. Şi-a fotocopiat actele necesare pentru înscrierea la facultate. fotocopiăt1 s.n. 1 (fotogr.) fotocopiere. A obţinut greu aprobare pentru fotocopiatul unor acte de arhivă. 2 fotocopiere, xerografiat1, xerografiere,xeroxare, xeroxat1, copiat1, fotocopiat-ă copiere. Nu a reuşit să termine fotocopiatul manuscrisului în timpul planificat fotocopiât2,-ă adj. (despre cărţi, texte, acte etc.) xerografiat2, xeroxat2, copiat2. Are multe cărţi vechi fotocopiate în bibliotecă. fotocopiatdr s.n. (tehn.) copiator, xerograf, xerox. A tras la fotocopiator mai multe manuscrise vechi. fotocopie s.f. (fotogr.) 1 copie fotografică, fotostat. Fotocopia documentului a ieşit puţin voalată. 2 xerocopie, xerox. A învăţat cursul după fotocopii. fotocopiere s.f. 1 (fotogr.) fotocopiat 2 fotoco-piat1,xerografiat1,xerografiere, xeroxare, xeroxat1, copiat1, copiere. Nu a reuşit să termine fotocopiatul manuscrisului în timpul planificat. fotocrom, -ă adj. (fiz.; despre corpuri) foto-cromatic, fotocromic. Un corp fotocrom îşi schimbă culoarea sub acţiunea luminii. fotocromâtic, -ă adj. (fiz.; despre corpuri) fotocrom, fotocromic. fotocromic, -ă adj. (fiz.; despre corpuri) fotocrom, fotocromâtic. fotocuplor s.m. (electrotehn.) cuplor optic, optocuplor, optoizolator. Fotocuplorul este folosit pentru transmisia unor semnale prin intermediul luminii. fotodiodă s.f. (fiz.) celulă fotoelectrică, foto-celulă. fotodocument s.n. (fotogr.) document fotografic. fotoefect s.n. (fiz.) efect fotoelectric. Fotoe-fectul se produce în urma expunerii unor substanţe la acţiunea razelor luminoase. fotoelement s.n. (fiz.) celulă fotovoltaică, fotopilă,pilă fotovoltaică (v.pilă1). Fotoelemen-tul transformă energia luminoasă în energie electrică. fotoemisiune s.f. (fiz.) emisiune fotoelectro-nică. fotoffl, -ă adj. (biol; despre organisme) heli-ofil. Organismele fotofile iubesc lumina. fotofit, -ă adj. (bot.; despre plante) heliofit. Plantele fotofite cresc în regiuni însorite. fotofob, -ă adj., s.m., s.f. (med.) heliofob, lu-cifob, <înv.> lucifug. Fotofobilor le este teamă de lumină. fotogeneză s.f. (biol) fosforescenţă. Unele organisme animale sau vegetale, datorită fo-togenezei, pot lumina în întuneric. fotogrâf s.m. (fotogr.) 1 pozar. Este fotograf de meserie. 2 fotograf amator = fotoamator. fotografiă vb. I. tr., refl. (fotogr.) a (se) poza, a (se) molări, <înv.> a (se) luminotipia. îi place să fotografieze animale, flori şi peisaje. S-au fotografiat în faţa palatului din oraş. fotografiăt1 s.n. (fotogr.) fotografiere, pozare, pozat1, <înv.> luminotipiare. Fotografiatul este pentru cei mai mulţi un hobby. fotografiăt2, -ă adj. (fotogr.) pozat2. Copiii fotografiaţi fac parte dintr-un ansamblu folcloric. fotografic, -ă adj. (fotogr.) foto. fotografie s.f. 1 (fotogr.) foto, poză, molărai, <înv.> luminotipie. Şi-a făcut o fotografie pentru paşaport. 2 (fotogr.) fotografie mărită = blow-up. 3 (optic., topogr.) fotografie stereoscopică = stereofotografie, stereofotogramă, stereogramă. Fotografia stereoscopică este compusă din două fotograme ale aceluiaşi obiect, luate sub unghiuri diferite, care, privite la stereoscop, permit obţinerea imaginii în spaţiu a obiectului. fotografiere s.f. (fotogr.) fotografiat1, pozare, pozat1, <înv.> luminotipiare. fotogravură s.f. 1 (tipogr.) heliogravură. Fo-togravura este un procedeu fotografic prin care se obţin clişee în vederea imprimării planşelor. 2 (a. plast.) fotogravură policromă = cromo-fotogravură. fotoîntrerupător s.n. (electron.) fotoreleu. Fotoîntrerupătorul închide un circuit sub acţiunea luminii. fotolaborator s.n. (fotogr.) laborator fotografic. S-a angajat într-un fotolaborator. fotoliu s.n. jilţ, iliş, şezău. Pe terasă are o canapea şi mai multe fotolii. fotometrie astronomică s.f. (astron.) astro-fotometrie. Fotometria astronomică se ocupă cu măsurarea strălucirii corpurilor cereşti. fotometru s.n. (fiz.) lumenmetru. Fotometrul este folosit pentru determinarea fluxului luminos. fotomicrocopie s.f. (fotogr.) microfotocopie. Fotomicrocopia este o copie fotografică de dimensiuni foarte mici. fotomicrogrâfic, -ă adj. (fotogr.) microfoto-grafic. fotomicrografîe s.f. 1 (fotogr.) microfotogra-fie. Fotomicrografia este o fotografie de dimensiuni foarte mici. 2 (fiz., med.) microfotogra-fie. Fotomicrografia se obţine cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. fotomodel s.n. model fotografic. Pentru a fi fotomodd, trebuie să ai, în primul rând, calităţi fizice deosebite. fotoobiectiv s.n. (fotogr.) obiectiv, obiectiv fotografic. în fotoobiectiv se formează imaginea unui obiect. fotoperspectivă s.f. (fotogr.) perspectivă foto (v. perspectivă1). Cu ajutorul unor aparate speciale se poate obţine fotoperspectiva unei regiuni. fotopflă s.f. (fiz.) celulă fotovoltaică, fotoelement, pilă fotovoltaică (v. pilă1). fotoplagiotrop, -ă adj. (bot.; despre frunze) fotoplagiotropic. Frunzele fotoplagiotrope au o aşezare oblică faţă de sursa de lumină. fotoplagiotropic -ă adj. (bot.; despre frunze) fotoplagiotrop. fotopolarimetru s.n. (fiz.) polarimetru fotoelectric. fotopsie s.f. (med.) fosfenă. Fotopsia este senzaţia care apare sub forma unor puncte luminoase de scurtă durată, atunci când apăsăm pleoapele pe ochii închişi. fotoreceptor s.n. (biol.) fotoceptor. fotoredresator s.n. (topogr.) fotoredresor. Fotoredresatorul este folosit pentru transformarea fotografică a unei imagini din planul fotogramei în cel al proiecţiei în care se construieşte o hartă. fotoredresor s.n. (topogr.) fotoredresator. fotoreleu s.n. (electron.) fotoîntrerupător. fotorestitutor s.n. (topogr.) restitutor. Cu ajutorul fotorestitutorului se obţine restituţia unui obiect sau a unei porţiuni din suprafaţa terestră pe bază de fotografiere. fotorezistent, -ă adj. (fiz.) fotoconductor. fotorezistivităte s.f. (fiz) efect fotoconductiv, fotoconductibilitate, fotoconductivitate, foto-conducţie. fotosintetizănt, -ă adj. (bot.; despre plante) fotoautotrof. fotosinteză s.f. (bot.) asimilaţie clorofiliană. Prin fotosinteză plantele verzi sintetizează substanţele organice din dioxidul de carbon şi din apă şi eliberează oxigen. fotostat s.n. (fotogr.) copie fotografică, fotocopie. Fotostatul documentului a ieşit puţin voalat. fotostilou s.n. (inform.) indicator optic. Fo-tostiloul se utilizează prin dirijare spre suprafaţa de afişare. fototactism s.n (biol) fototaxie. Fototactismul este sensibilitatea protoplasmei la lumină. fototaxie s.f. (biol.) fototactism. fototelegrafîe s.f. (telec.) telefotografie. Prin fototelegrafie se transmit la distanţă fotografii, desene, texte, cu ajutorul telegrafiei. fototerapeutic, -ă adj. (med., med. vet.) fo-toterapic. Metodele fototerapeutice sunt recomandate în rahitism şi în tuberculoza osoasă. fototerăpic, -ă adj. (med., med. vet.) fotote-Vapeutic. fototipi'e s.f. (tipogr.) colografie, lihtdruc. Fototipia este un procedeu de tipărire în care prepararea clişeului imprimabil se face pe o placă de sticlă. fototrof, -ă adj. (biol; despre plante şi unele organisme) fototrofic. Plantele fototrofe sintetizează substanţele organice cu ajutorul luminii solare. fototrofic, -ă adj. (biol; despre plante şi unele organisme) fototrof. fototrop, -ă adj. (biol; despre organisme) fototropic. Organismele fototrope îşi realizează nutriţia cu ajutorul luminii solare. fototropic, -ă adj. (biol; despre organisme) fototrop. fototropie s.f. (fiz., chim.) fototropism. Foto-tropia este schimbarea reversibilă a culorii unui compus cristalizat în contact cu lumina pe care 0 absoarbe. fototropism s.n. 1 (fiz., chim.) fototropie. 2 (bot.) heliotactism, heliotaxie, heliotropism. Plantele care prezintă fototropism îşi orientează anumite organe spre Soare sau spre alte surse de lumină. 3 (bot.) fototropism negativ = afototropism. Fototropismul negativ este orientarea anumitor organe ale plantelor în direcţia opusă luminii. fourierism [furierism] s.n. (polit.) armonism, falansterianism, garantism, şcoală societară. Fourierismul a apărut în Franţa. fourierist, -ă [furie rist] s.m., s.f., adj. (polit.) 1 s.m., s.f. falansterian. Fourieristul este adeptul falansterianismului. 2 adj. falansterian. îmbrăţişează ideile fourieriste. fov adj. invar., s.n., s.m. 1 adj. invar., s.n. gal-ben-roşiatic, hiacint, oranj, portocaliu, rubil, morcoviu, <înv. şi reg.> naramzat, narangiu, păratic, <înv.> turungiu. A îmbrăcat 645 | un costum fov. Fovul cămăşii nu se asortează cu sacoul 2 adj. invar. (despre culori, obiecte, materiale etc.) bric1, cărămiziu, roşcat, roşiatic, teracot, stacojiu, buş2, roşcav, roşiu, <înv.> roşcatic. Bluza ei are culoarea fov. Poartă un palton fov. 3 adj., s.m. (a. plast.) fovist. fovee s.f. (anat) depresiune. Foveea retinei constituie zona cea mai sensibilă a ochiului. fovist -ă adj., s.m. (a. plast.) fov. Foviştii sunt reprezentanţii fovismului, curent apărut în pictura franceză, la începutul sec. al XX-lea. fox1 s.m. (zool.) foxterier. fox2 s.n. (muz.) foxtrot. foxterier s.m. (zool.) fox1. Foxterierul este un câine mic, cu urechile scurte şi cu picioarele drepte, bun vânător de animale mici. foxtrot s.n. (muz.) fox2. îi place să danseze foxtrot. fractură vb. I. tr., refl. 1 (med., med. vet; compl. sau sub. indică oase ori părţi ale corpului, în special membre) a frânge, a rupe. A căzut şi şi-a fracturat piciorul. I-a prins degetele în uşă şi i-a fracturat o falangă. 2 (geol; compl. sau sub. indică pământul, forme de relief) a (se) falia. în timpul cutremurului pământul s-a fracturat. fracturare s.f. 1 (med., med. vet.) frângere, rupere. Şi-a luat concediu medical în urma fracturării piciorului. 2 (geol.) faliere. Cutremurul a produs fracturarea pământului. fracturât -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre oase sau despre părţi ale corpului, în special despre membre) frânt, rupt. Nu poate merge la serviciu din cauza piciorului fracturat. 2 (geol; despre pământ, forme de relief) faliat. fractură s.f. 11 (med., med. vet.) ruptură, frânturi Căderea i-a provocat fractura piciorului. 2 (geol.) falie, paraclază, solz. Fractura apărută în urma cutremurului este foarte adâncă. 3 casură, crăpătură, fisură, plesnitură, spărtură, pocnituri Fractura vasului este prelungă. II fig. despărţire, dezbinare, dezmembrare, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, ruptură, spărtură, frăcţie s.f. (mat.) 1 (şi fracţie ordinară) <înv.> frântură, sfarâmătură, ţachismă. Fracţia reprezintă raportul a două numere întregi. 2fracţie zecimală = <înv.> frângere zecimali Fracţia zecimală are numitorul egal cu o putere întreagă şi pozitivă a numărului zece. fracţionâ vb. 1.1 tr. (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv. şi pop.> a răzori, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a fracţionat proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) decompoza, a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se fracţionează în urma reacţiei. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezbina, a (se) dezmembra, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) sciziona, a (se) separa, <înv. şi pop.> a (se) osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a (se) dezacorda, a diastalisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să fracţi-oneze partidul în două grupări. Colectivul s-a fracţionat în două tabere. fracţionâre s.f. 1 defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă fracţionarea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 descompunere, desfacere, despărţire, divizare, împărţire, scindare, separare, dezalcătuire. Fracţionarea celor două substanţe s-a produs în urma reacţiei. 3 despărţire, dezbinare, dezmembrare, divizare, împărţire, scindare, separare, <înv.> despreunare, fractură, ruptură, spărtură. Fracţionarea colectivului în două tabere era previzibilă. fracţionăt, -ă adj. 1 (despre un tot, o unitate etc.) divizat, fragmentat, îmbucătăţit, împărţit, segmentat. A vândut un lot din pământul fracţionat. 2 (despre un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) despărţit2, dezbinat, divizat, împărţit, scindat, separat, <înv.> despreunat. între angajaţii fracţionaţi în două tabere au început altercaţiile. fracţiom'st, -ă s.m., s.f., adj. (polit.) scizionar, scizionist. Fracţioniştii sunt adepţii fracţionis-mului. fracţiune s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) bucată, crâmpei, fragment, frântură, parte, porţiune, secţiune, tranşă, lambou, dărab, lespede, partal, <înv. şi reg> părtenie, conţ, hăbuc1,jarchină, ştuc. 2 (polit) <înv.> ruptură. Nemulţumiţi de politica partidului, mai mulţi membri s-au desolidarizat şi au format o fracţiune. 3 (polit.) grup. O fracţiune parlamentară se constituie după apartenenţa membrilor ei la un anumit partid politic. frag s.m. (bot) 1 Fragaria vesca; porniţi 2 (reg.) v. Căpşun (Fragaria moschata). fragă s.f., adj. I s.f. (bot) 1 poamă, porniţi 2 (reg.; adesea determ. prin „de pom”) v. Dudă1.3 (art.; reg.)fraga-tâtaruluiv. Spa-nac-porcesc. Spanacul-ciobanilor (v. spanac). Spanacul-oilor (v. spanac). Spanacul-porcilor (v. spanac). Spanacul-stânelor (v. spanac) (Chenopodium bonus-henricus). II adj. fig. (pop.; despre plante sau despre părţi ale lor) v. Crud. Fraged. Tânăr, frăged, -ă adj. 11 (despre plante sau despre părţi ale lor) crud, tânăr, <înv. şi pop.> nou, călâu, <înv. şi reg.> mlădiu, fragă. Se aşază pe iarba fragedă. 2 (despre aluaturi) moale. A făcut un aluat fraged pentru plăcintă. 3 (despre carnea preparată) moale, puhav. îi place friptura fragedă, nu cea foarte rumenită. 4 (despre buze) moale, molatic. Fata are buzele cărnoase şi fragede. II fig. 1 (în opoz. cu „mare”,„vârstnic”; despre oameni) june, juvenil, mic, nevârstnic, tânăr, necopt, primăvăratic, verde. Nu s-a lovit de greutăţile vieţii, fiind încă fraged. Este fraged, nu-i poţi cere să fragmenta judece ca un om matur. 2 (despre copii, pui) crud, mic, necrescut, nedezvoltat. Puii pisicii sunt prea fragezi pentru a fi separaţi de mamă. 3 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. 4 (despre vârstă, ani etc.) tânăr. S-a căsătorit la o vârstă fragedă. fragfl, -ă adj. (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plă-mânos, scâmav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiş-tăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este fragil, predispus mereu la îmbolnăviri. fragilitate s.f. 11 delicateţe, gingăşie, gracilitate, suavitate, frăgezime. Această fetiţă este de o fragilitate tulburătoare. 2 debilitate, gracilitate, neputinţă, slăbiciune, şubrezenie, lingăvie, slăbire, <înv. şi pop.> slăbie1, jigăreală, <înv. şi reg.> slăbănogeală, slăbeală, slăbeaţă, <înv.> deznervare, dez-nervaţie, slăbănogie, slăbănogire, slăbime, anemie. Munca extenuantă şi oboseala l-au adus în stare de fragilitate. 3 (med.) fragilitate osoasă ereditară = osteogeneză imperfectă, osteopsatiroză. Fragilitatea osoasă ereditară antrenează osteoporoza generalizată gravă. II fig. 1 (în opoz. cu „durabilitate”) efemerita-te, vremelnicie. Existenţa omului pe pământ se caracterizează prin fragilitate. 2 inconsecvenţă, inconstanţă, instabilitate, labilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nestabilitate, nestatornicie, versatilitate, cameleonism. Fragilitatea în politică este constatată cu neplăcere de electorat. fragment s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) 1 bucată, crâmpei, fracţiune, frântură, parte, porţiune, secţiune, tranşă, lambou, dărab, lespede, partal, <înv. şi reg> părtenie, conţ, hăbuc1, jarchină, ştuc. A mâncat un fragment din pâine. 2 capăt, rămăşiţă, rest, căpătâi. A aprins un fragment de lumânare. 3 extras2, pasaj, <înv.> extract, pont A citat în studiul său un fragment dintr-un articol apărut anterior. 4 (lit.) episod, scenă. Ultimul fragment al unui roman poliţist este cel mai palpitant. 5 crâmpei, frântură, parte, crâmpot. îi reveneau în minte fragmente din discuţiile anterioare avute cu el. fragmentă vb. I. tr. 1 (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv. şi pop.> a răzori, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a fragmentat proprieta- fragmentar tea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 {gram.; compl. indică lanţul vorbirii sau elemente ale acestuia) a despărţi, a diviza, a împărţi, a segmenta, a dezarticula2. Fragmentează fraza în propoziţii. fragmentar, -ă adj. incomplet, necomplet, parţial1. Publicarea fragmentară a operei poetului a atras numeroase critici. fragmentare s.f. 1 defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmen-taţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. 2 {gram.) despărţire, divizare, împărţire, segmentare. Unii elevi fac cu dificultate fragmentarea unei fraze în propoziţii. fragmentarism s.n. (lit.) fragmentism. fragmentat, -ă adj. (despre un tot, o unitate etc.) divizat, fracţionat, îmbucătăţit, împărţit, segmentat. fragmentaţie s.f. defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere, fragmentism s.n. (lit.) fragmentarism. Frag-mentismul este o tendinţă literară de la începutul sec. al XX-lea, care considera fragmentele scurte caftind definitorii pentru un scriitor. fragrânt, -ă adj. (livr.; despre aer; mirosuri etc.) v. Aromit. Dulce. Dulceag. îmbălsămat, îmbătător. înmiresmat. Parfumat. Suav. fraht s.n. (com.) scrisoare de trăsură. Frahtul însoţeşte o încărcătură transportată pe calea feratăconţinând date referitoare la marfă, la expeditor, la destinatar, la staţia de destinaţie, precum şi condiţiile intervenite între cel care expediază marfa şi cel care o transportă. frai adj. invar, (fam.; despre oameni) v. Liber, fraier, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. fraiereălă s.f. (fam.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. fraieri vb. IV. tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, fraierit, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Ademenit. Amăgit. încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Păcălit2. Trişat. franc1 s.m. (fin.) 1 (înv. şi pop.) v. Leu1.2 (la pl. franci; fam.) v. Avere. Avut1. Ban. franc2, francă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) cinstit, leal, loial, neprefacut, sincer, simplu, <înv.> nefaţărit, prost, deschis, verde. A fost totdeauna franc faţă de prietenii adevăraţi. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cavaleresc, cinstit, leal, loial, neprefacut, sincer, <înv.> nefaţărit, prost, verde. Un gest franc impresionează pe oricine. 3 (rar; despre oameni sau despre caracterul lor) v. Cinstit. Corect. Drept. Incoruptibil. Integru. Leal. Necoruptibil. Onest. II adv. (modal; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale ) cinstit, deschis, direct, făţiş, sincer, <înv.> aievea, avedere, înfa-ţişat, neted, verde. I-a spus franc, în faţă, că trebuie să-şi respecte cuvântul dat. francă vb. I. tr. (compl. indică scrisori) a marca, a timbra. Şi-a francat scrisoarea la poştă. francăre s.f. 1 francat1, marcare, timbrare. A mers la poştă pentru francarea scrisorii. 2 (com.) francat1. Prin francare se plătesc anticipat taxele pentru transportul unui colet, al unui bagaj, al unei mărfi etc. francât1 s.n. 1 francare, marcare, timbrare. 2 (com.) francare. francât2, -ă adj. 1 (despre scrisori) marcat2, timbrat. Numai scrisorile francate ajung la destinaţie. 2 (com.; despre mărfuri, colete, bagaje etc.) franco. în cazul unei mărfi francate, toate cheltuielile de transport şi de asigurare sunt cuprinse în preţul de vânzare. france^ -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. franţuzoaică, franţuz, <înv.> franţuşcă. S-a căsătorit cu un francez. 2 adj. franţuzesc, franţuz. Este profesor la liceul francez. îi place bucătăria franceză. 3 s.f (lingv.) limbă franceză. Franceza este o limbă romanică. francheţe s.f. cinste, lealitate, loialitate, sinceritate, simplicitate, simplitate, <înv.> sadacat, rectitudine. Tânăra este de o francheţe exemplară. franciscăn s.m. (relig.) minorit. Franciscanii aparţin unui ordin catolic înfiinţat în sec. al XlII-lea de Francesco d’Assisi. francmason s.m. mason. Francmasonii fac parte dintr-o asociaţie francmasonică. francmasonerie s.f. masonerie. Francmasoneria este o asociaţie iniţiatică mondială închisă, întemeiată pe ideea fraternităţii şi organizată în loji. francmasonic, -ă adj. masonic. Loja francmasonică este compusă din cel puţin şapte maeştri conduşi de un venerabil. frânco adj. invar, (com.; despre mărfuri, colete, bagaje etc.) francat2, francofil, -ă s.m., s.f., adj. filofrancez, galofil, galoman. Francofilii admiră şi aprobă tot ce este francez. francofih'e s.f. galofilie, galomanie. Fran-cofilia este atitudinea admirativă faţă de Franţa sau faţă de francezi. francofob, -ă s.m., s.f., adj. galofob. Franco-fobii urăsc tot ce este francez. francofobfe s.f. galofobie. Francofobia este ostilitatea faţă de Franţa sau faţă de francezi. franj s.n. (ind. text.) ţurţur, ţarţam, <înv. şi reg.> frânghie, peleş, ranţ, roit2, <înv.> torsadă. La toate ferestrele are perdele cu franjuri. franţuşcă s.f. (înv.) v. Franceză (v. francez). Franţuzoaică. franţuz s.m., adj. (fam.) 1 s.m. v. Francez. 2 adj. v. Francez. Franţuzesc, franţuzesc; -eăscă adj. francez, franţuz, franţuzeşte adv. <înv.> galiceşte. Vorbeşte franţuzeşte de când era copil. franţuzi'sm s.n. (lingv.) galicism. Fran-ţuzismul este un cuvânt sau o expresie împrumutate din limba franceză. franţuzoâică s.f. I franceză (v. francez), <înv.> franţuşcă. Bunica lui fostfranţuzoaică. II (arg.) 1 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v; iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). 2 v. Logodnică (v. logodnic). 3 v. Nevastă. Soţie. franzelâr s.m. (arg.) v. Afacerist. Profitor. Speculant. franzelă s.f. (ind. alim.) bulcă, jimblă, bulzoi, pup3. Pentru masa de prânz a cumpărat două franzele. franzeluţă s.f. (ind. alim.; rar) v. Bulcă. Chiflă. frapâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) a surprinde, a şoca, a izbi, a lovi. A frapat-o atitudinea lui. L-a frapat paloarea ei. frapânt, -ă adj. izbitor, sesizant, surprinzător, şocant, uimitor, uluitor, bikinian. Asemănarea dintre cei doi gemeni este frapantă. frapieră s.f. baterie. în frapieră se răcesc sticlele cu băutură. frâsin s.m. (bot.) 1 Fraxinus excelsior; panaic. 2 (reg.) frasin-de-mană = fra-sin-de-munte = frasin-negru v. Mojdrean (Fraxinus omus). frâşcă s.f. (omit.; reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). frâte s.m. 11 frăţâne, <înv.> brat. Are un frate stabilit în Franţa. 2 frate adevărat = frate bun = frate de sânge = frate drept = frate dulce. Fraţii buni au aceeaşi mamă şi acelaşi tată; frate vitreg = frate de salcie. Fratele ei vitreg este student, (reg.) frate de salcie v. Frate vitreg; frate dulce v. Frate adevărat. Frate bun. Frate de sânge. Frate drept. 3 frate de cruce = fârtat, văr. Fraţii de cruce sunt legaţi prin jurământ până la moarte, prin amestecul simbolic al sângelui. 4 (milit.) frate de arme = camarad de arme. Fraţii de arme sunt tovarăşi de luptă. 5 (art., lapl. Fraţii; astrom.;pop.; nm. pr.) v. Gemenii (v. geamăn). 6 (la nunţile ţărăneşti; reg.)fra-te-de-mire = frate-de-mireasă v. Vătaf. Vată-şel. Vornicel. II (bot.; reg.) 1 v. Copil2. 2 fra-te-cu-sorv. Sor-cu-frate (v. sor1) (Melampyrum nemorosum). 3 (art.) fratele-priboiuluiv. Priboi (Geranium silvaticum). fratern, -ă adj. fratemal, frăţesc. Pe cei doi îi leagă o puternică iubire fraternă. fraternâl, -ă adj., s.m. 1 adj. fratern, frăţesc. 2 s.m. (mai ales la pl. fratemali) geamăn, gemănar, gemănaş. Copiii lor sunt fratemali identici. fraternitâte s.f. frăţie, înfrăţire, <înv.> frăţietate. în colectivul lor există relaţii de fraternitate. fraternizâ vb. I. intr. (despre oameni, grupuri, partide etc.) a se înfrăţi, <înv.> a se confrater-niza. Partidele au fraternizat în lupta împotriva corupţiei. fraternizâre s.f. confraternizare, înfrăţire. Militează pentru fraternizarea tuturor etniilor din ţară. fraudă vb. I. tr. (jur.; compl. indică bani publici) a defrauda, a delapida, a deturna, a sustrage, a sfeterisi. Doi angajaţi au fraudat o sumă mare de bani din conturile firmei. fraudăre s.f. (jur.) defraudare, delapidare, deturnare, sustragere, sfeteriseală, sfeterisire, <înv.> delapidaţie, peculat, sfeterismos. Sunt anchetaţi pentru frau- frământat darea unei sume mari de bani din conturile firmei. fraudat, -ă adj. (jur.; despre sume de bani publici) defraudat, delapidat, sustras. Suma de bani fraudată a fost mare. fraudator, -oâre s.m., s.f. (jur.) defraudator, delapidator, diurnist. Fraudatorii au fost condamnaţi la închisoare. fraudatoriu, -ie adj. (despre acţiuni ale oamenilor) fraudulos, dolos. frâudâ s.f. (jur.) delapidare, escrocherie, hoţie, malversaţie, doi, inginerie financiară, mâncătorie, mâ-nărie. Este vorba de o fraudă de câteva sute de milioane de lei. fraudulos, -oâsă adj. (despre acţiuni ale oamenilor) fraudatoriu, dolos. A fost condamnat pentru o afacere frauduloasă. frâză s.f. (gram.) 1 vorbire <înv.> vorbă. Fraza este formată din două sau mai multe propoziţii aflate în raport de coordonare ori de subordonare. 2 frază exclamativă = exclamativă (v. exclamativ). Scrisoarea lui abundă în fraze exclamative. frazeologie s.f. fig. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală. O doare capul de frazeologia celor din jur. frăgâr s.m. (bot.; reg.) v. Dud. Dud-alb. Dud-negru (Morus alba şi Morus nigra). frăgezi vb. IV. refl. (mai ales despre came sau aluaturi) <înv.> a se înfrăgezi. Ţine carnea de iepure în baiţ câteva zile pentru a se frăgezi. frăgezie s.f. (înv.) v. Frăgezime, frăgezime s.f. 11 <înv.> frăgezie. înainte de a scoate carnea din cuptor îi verifică frăgezimea. 2 prospeţime, vioşie. Plantele de interior nu au mirosul şi frăgezimea florilor de câmp. II fig. 1 delicateţe, fragilitate, gingăşie, gracilitate, suavitate. Această fetiţă este de o frăgezime tulburătoare. 2 prospeţime, tinereţe. Deşi bătrân, cunoscutul actor şi-a păstrat frăgezimea sufletească. frăguh'ţă s.f. I (bot.) 1 frăguşoară, frăguţă. 2Adoxa moschatellina; moscuşor. II (la pl. frăguliţe; anat.; reg.) v. Amigdală. frăguşoără s.f. (bot.) frăguliţă, frăguţă. frăguţă s.f. (bot.) frăguliţă, frăguşoară. frământă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică aluat) a plămădi, a zoii, a murseca, a preface, <înv.> a soage. A frământat o oră aluatul de cozonac. 2 (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a învârti, a răsuci, a suci2. De emoţie, fata frământă batista în mână. II refl. 1 (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a clocoti, a se dezlăn-ţui, a fremăta, a se învălura, a se învolbura, a se tulbura, a se zbate, a se zbuciuma, a se burduşi, <înv. şi reg.> a se sălbătici, a sălta, <înv.> a se desface, a fierbe. Marea se frământă cu furie în timpul furtunii. 2 (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a forfoti, a fremăta, a furnica, a se învârti, a mişui, a mişuna, a roi2, a viermui, a bâjbâi, a colcăi, a forfai, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea se frământă încoace şi încolo. 3 (despre fiinţe) a se foi, a se perpeli, a se răsuci, a se suci2, a se zbate, a se zbuciuma, a se zvârcoli, a se vânzoli, a se bate, <înv. şi reg.> a se ticăi2, a se scârciumi, a se vâr-păli. Toată noaptea s-a frământat în aşternut din cauza coşmarurilor pe care le-a avut. II11 refl. (despre oameni) a se agita, a se îngrijora, a se nelinişti, a se precipita, a se zbuciuma, a se cioşmoli, a se lupta, a se suci2, a se zbate, a se zvârcoli. Se frământă mult înaintea afişării rezultatului concursului. 2 refl. (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâmă, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se frământă de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 3 refl. (despre oameni) a se chinui, a se zbuciuma, a se frăsui, a se marghioli, a se consuma2, a se măcina, a se mânca, a se mistui, a se pârjoli, a se sfărâmă, a se zbate, a se prăji, a se prigori, a se sfârlogi, a se dezbate1. Umilit de eşec, se frământă în tăcere. 4 tr. (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a munci, <înv. şi reg.> a osândi, a apăsa, a consuma2, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a opresa, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. îl frământă situaţia în care se află. 5 tr. (despre idei, gânduri etc.; compl. indică oameni) a chinui, a obseda, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări, a hanţa, a prigoni, a râcâi, a roade, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o frământă. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) alarma, a (se) alerta, a (se) angoasa, a se impacienta, a intriga, a (se) îngrijora, a (se) nelinişti, a preocupa, a (se) speria, a (se) tulbura, a (se) îngândura, a (se) îngrija, <înv.> a (se) îngriji, a (se) îngrijui, a (se) lărmui, a nepăciui, a (se) intrigarisi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o frământă. Toţi s-au frământat din cauza avertismentelor meteorologice. frământâre s.f. I frământat1, plămădire, plămădit1. Frământarea aluatului se poate face şi cu mixerul. I11 agitare, agitaţie, clocot, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte frămân- tarea mării. 2 agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâ-ire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs frământarea mulţimii adunate în piaţă. II11 agitaţie, tulburare, vâlvă, zarvă, larmă, frământătură, vâjâială, mişcare, răscoală. Hotărârea primăriei de a demola mai multe case din oraş a produs o mare frământare. 2 agitare, agitaţie, excitaţie, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, concitaţie, impacienţă, <înv. şi reg.> zăhăială, <înv.> neodihnă, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de frământare interioară din cauza neajunsurilor vieţii. 3 chin, zbucium, zbuciumare, tribulaţie, chinuire, chinuială, marghiol, foc, iad, măcinare, rană, zbatere, vârtej, val. Moartea mamei i-a provocat o mare frământare sufletească. 4 angoasă, anxietate, grijă, impacienţă, îngrijorare, nelinişte, panică, preocupare, temere, tulbur, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrijare, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frământătură, habar, îngân-durare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, neodihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de frământare. 5 (jur.; arg.) v. Anchetare. Anchetă. Cercetare. Instruire. Instrumentare. frământât1 s.n. frământare, plămădire, plămădit1. frământât2, -ă adj. 11 (despre ape, râuri, şuvoaie) agitat, clocotitor, fremătător, învolburat, tulburat, tumultuos, zbuciumat, fremătos, <înv.> colcotos, fremătând, înfuriat, răzvrătit. Marea frământată înspăimântă. 2 (despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) agitat, neliniştit, nepotolit, zbuciumat, <înv.> strădănuit, accidentat, neastâmpărat, trepidant, vijelios, zgomotos. Pictorul a avut o viaţă foarte frământată. 3 (despre împrejurări, stări, situaţii sociale, politice etc.) agitat, critic, greu, tulbure, zbuciumat, efervescent. Părinţii au trăit în vremuri frământate. II (despre oameni) 1 chinuit, consumat, muncit, necăjit, trudit, zbuciumat, canonit, <înv.> necăjitor, trudnic. Este o femeie frământată pe care greutăţile familiale au doborât-o. 2 chinuit, obsedat, persecutat, torturat, urmărit2. Este un om frământat de o idee fixă. 3 alarmat, alertat, an-goasat, impacientat, intrigat, îngrijorat, neliniştit, speriat2, impacient, îngrijat, tresărit2, îngândurat, morcovit, <înv.> îngrijit, neodihnit. Frământaţi din cauza avertismentelor meteorologice, au părăsit oraşul. frământătură frământătură s.f. (fam.) 1 v. Agitaţie. Frământare. Tulburare. Vâlvă. Zarvă. 2 v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă, îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare, frăncuşor s.n. (fin.; fam.) frăncuţ. Nu poate cumpăra nimic doar cu câţiva frăncuşori. frăncuţ s.m. (fin.; fam.) frăncuşor. frăsinărfe s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Frăsinet. Frăsiniş. frăsinel s.m. (bot.) Dictammus albuş; <înv. şi reg.> dictam, frăţior, iarbă-o-mie-bună. frăsinet s.n. (colect.; bot.) frăsiniş, fră-sinărie, frăsinişte. Frăsinetul este o pădure de frasini. frăsiniş s.n. (colect.; bot.) frăsinet, frăsi-nărie, frăsinişte. frăsinişte s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Frăsinet. Frăsiniş. frăsuf vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Chinui. Frământa. Zbuciuma. 2 v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. frăşcâu s.m., adj. (reg.) v. Burlac1. Cavaler. Celibatar. Flăcău. Holtei1, frătfc s.m. (reg.)v. Frăţior, frătiuc s.m. (reg.) v. Frăţior, frătiuluc s.m. (reg.) v. Frăţior, frătiuluţ s.m. (reg.) v. Frăţior, frătiuţ s.m. (reg.) v. Frăţior, frăţâne s.m. (pop.) v. Frate, frăţesc, -eăscă adj. fratern, fraternal. Pe cei doi îi leagă o puternică iubire frăţească. frăţie s.f. 11 fraternitate, înfrăţire, <înv.> frăţietate. în colectivul lor există relaţii de frăţie. 2 confratemitate, înfrăţire, solidaritate, solidarizare, unitate. Frăţia popoarelor în lupta împotriva terorismului este o cerinţă a epocii actuale. 3 frăţie de cruce - <înv. şi pop.> fartăciu-ne, fartăţie, fârtăţie. Frăţia de cruce este un vechi obicei prin care doi bărbaţi îşi jură credinţă şi prietenie până la moarte, prin amestecul simbolic al sângelui. II (relig.) 1 (colect.) <înv.> frăţime. Frăţia este o comunitate de călugări sau de călugăriţe. 2 ( rar) v. Călugărie. Monahism. frăţietâte s.f. (înv.) v. Fraternitate. Frăţie, înfrăţire. frăţime s.f. (colect.; relig.; înv.) v. Frăţie, frăţior s.m. I frăţie, frătiuc, frătiuluc, frătiuluţ, frătiuţ, frăţişor. Frăţiorul ei face o mulţime de şotii. II (bot.; reg.) 1 v. Frăsinel (Dictammus albuş). 2 v. Pansea. Pansele-săl-batice (v. pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). frăţiş6r s.m. (reg.) v. Frăţior, frână vb. I. tr. 1 (compl. indică maşini, utilaje etc.) a opri, a stopa, a frena. Vatmanul a frânat brusc tramvaiul în apropiere de trecerea de pietoni. 2 fig. (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a inhiba, a împiedica, a opri, a stopa, a înăbuşi, a înfrâna, a reprima, a stăvili, a sufoca, a tăia, a frena, a năbuşi. Nimic nu poate frâna declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi frânează pofta de mâncare. frânâre s.f. 11 (tehn.) oprire, stopare1, frenaj,frenaţie. Frânarea bruscă a tramvaiului a provocat panică în rândul pasagerilor. 2 (fiziol.) inhibiţie. Frânarea, ca proces fundamental al activităţii nervoase, se manifestă prin diminuarea, stoparea sau suprimarea efectelor excitaţiei. II fig. împiedicare, oprire, stopare, stăvilire, înfrânare, stăvilire, sufocare. Se impune frânare^abuzurilor din administraţie. frână s.f. 1 (tehn.) fei. Tramvaiuil are o defecţiune la frâne. 2 fig. obstacol, piedică, frâu. Totdeauna conservatorismul a fost o frână în calea progresului. frângător s.n. (ind. casn.; reg.) v. Meliţă. frânge vb. III. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte dure) a (se) rupe, a (se) curma, a (se) ciumpăvi, a (se) hăbuci, a lomi, <înv.> a înfrânge. A frânt băţul în două. Lama cuţitului s-a frânt. 2 refl. (despre lucruri, materiale etc.) a ceda, a se rupe. Acoperişul s-a frânt sub greutatea zăpezii. Cablurile electrice s-au frânt din cauza vântului puternic. 3 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică oase ori părţi ale corpului, în special membre) a fractura, a rupe. A căzut şi şi-a frânt piciorul. I-a prins degetele în uşă şi i-a frânt o falangă. 4 refl. (despre oameni; de obicei cu determ. „de mijloc ) a se curba, a se îndoi, a se curma. Bătrânul s-a frânt de mijloc şi a căzut. 5 refl. (despre linii, spaţii etc.) a se întrerupe, <înv.> a se sfărâmă. Liniile se frâng într-un anumit punct. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) consuma2, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl frânge. S-a frânt studiind pentru examenul de titularizare pe post. 2 refl. a se curma, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se opri. Melodia s-a frânt brusc. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări fizice, fiziologice ori psihice ale fiinţelor) a conteni, a (se) curma, a (se) întrerupe, a (se) opri, a (se) tăia. Durerea s-a frânt după ce a luat medicamentul. 4 tr. a curma, a întrerupe, a rupe, a sparge. Nu a mai putut suporta şi a frânt tăcerea. 5 tr.,refl. (compl. sau sub indică inima ori sufletul omului) a (se) despica, a (se) sfâşia, a (se) zdrobi. Inima i se frânge de tristeţe. 6 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asasina. Cosi Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 7 tr. (înv.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge. întrece. învinge, frângere s.f. 1 rupere, <înv.> înfrângere. Cuţitul a fost aruncat după frângerea lamei. 2 (med., med. vet.) fracturare, rupere. Şi-a luat concediu medical în urma frângerii piciorului. 3 (mat.; înv.) frângere zecimală v. Fracţie zecimală. frânghie s.f. 1 funie, <înv. şi pop.> viţă, ştreang, <înv. şi reg.> oajdă1, paivan, pos-toroncă, şpargă, ştric1, <înv.> aţă, tău2. Şi-a întins rufele pe frânghie. 2 (ind. text.; înv. şi reg.) v. Franj. 3 (reg.) v. Brâu. Cingătoare. încingătoare. 4 (reg.) v. Canaf. Ciucure. 5 (reg.) v. Faşă. frânghier s.m. ştrengar, ştricar. Frân-ghierul confecţionează frânghii sau obiecte din frânghii. frânghioâră s.f. frânghiuţă, fimioară, funiuţă, <înv. şi pop.> funicea, funicică, funişoară. frânghiuţă s.f. frânghioâră, funioară, fiiniuţâ, <înv. şi pop.> funicea, funicică, funişoară. frânţ, frântă adj. 11 (despre obiecte dure) rupt, lomit. Beţele frânte sunt puse pe foc. 2 (med., med. vet.; despre oase sau despre părţi ale corpului, în special despre membre) fracturat, rupt. Nu poate merge la serviciu din cauza piciorului frânt. 3 (despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) zigzagat. Pe perete este o crăpătură frântă ca un fulger. II fig. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit După atâta alergătură, frânt, s-a aşezat pe o bancă. 2 (despre oameni) copleşit, toropit, biruit, învins, sfâşiat, potopit. După eşecul avut, stătea deoparte, frântă, cu privirea în gol. 3 (despre oameni) înfrânt, învins. Frântă în orgoliul ei, fata s-a izolat. frântură s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din) bucată, crâmpei, fracţiune, fragment, parte, porţiune, secţiune, tranşă, lambou, dărab, lespede, partal, <înv. şi reg> părtenie, conţ, hăbuc1, jarchină, ştuc. A mâncat o frântură din pâine. 2 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”, „din) crâmpei, fragment, parte, crâmpot. îi reveneau în minte frânturi din discuţiile anterioare avute cu el. 3 (med.; pop.) v. Fractură. Ruptură. 4 (med.; reg.) v. Blenoragie. Gonoree. Uretrită gono-cocică. 5 (înv.) v. Gaură. Ruptură. Spărtură. Ştirbitură. 6 (mat.; înv.) v. Fracţie. Fracţie ordinară. frâu s.n. 11 dârlog, <înv.> dezghin, dolog. A apucat calul de frâu pentru a-l ţine pe loc. 2 dârlog, hăţ. Căruţaşul conduce calul cufrâ-iele. 3 (art.; anat.; pop.) frâul epifizei v. Ha-benulă. Peduncul anterior al epifizei. Tija epifizei (v. tijă); frâul limbii = aţa limbii (v. aţă), aţă-la-limbă, limbar. Frâul limbii este membrana care uneşte faţa inferioară a limbii cu mucoasa gurii. II fig. obstacol, piedică, frână. Totdeauna conservatorismul a fost un frâu în calea progresului. frâuleţ s.n. (pop.) frâuşor, frâuţ. frâuşor s.n. (pop.) frâuleţ, frâuţ. frâuţ s.n. (la cai; pop.) frâuleţ, frâuşor. freămăt s.n. 11 agitare, agitaţie, clocot, frământare, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte freamătul mării. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, murmur, sunet, susur, susurare, 6491 şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâs-net, şoaptă. Dinspre pădure se aude freamătul frunzelor în bătaia vântului. 3 vâjâit1, geamăt. în timpul furtunii freamătul copacilor este sinistru. 4 gălăgie, larmă, tumult, turbulenţă, vuiet, vuire, zgomot, rohot. Freamătul străzii pătrunde prin ferestre. II fig. 1 fior1, înfiorare, palpitare, tremur. Simte freamătul mulţimii adunate în piaţa oraşului. 2 palpitare, palpitaţie, pulsaţie, trepidaţie, vibrare, vibraţie. Este cunoscut freamătul vieţii poetului. Satul lor este ferit de freamătul civilizaţiei modeme. freca vb. 1.11 tr. (compl. indică mai ales legume fierte) a bate, a făcălui, <înv. şi pop.> a slei, a facăli, a răvări. Freacă fasolea fiartă pentru a o face pastă. 2 tr. (despre încălţăminte, ham, şa etc.; compl. indică oameni, animale sau părţi ale corpului lor) a bate, a roade, a glodi Pe fată o freacă sandalele noi. 3 tr. (med, med vet.; compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a fricţiona, a masa1, a trage. îşi freacă genunchii reumatici cu spirt camforat. 4 refl. recipr. (despre fiinţe) a se atinge, a se frota. Este aşa mare agbmeraţie, încât oamenii se freacă unii de alţii. II tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) 1 (glum. sau iron.) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, frecangioâică s.f. (vulg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). frecare s.f. 1 (fiz.) fricţiune. Frecarea este forţa pe care o exercită un corp asupra altuia când acesta se freacă de el. 2 frecat1, frecuş. Lemnul nu se aprinde prin frecare. 3 roadere, rosătură. Frecarea sandalelor i-a produs o rană 4 (med., med. vet.) fricţionare, masare1, frecătură, tragere. Frecarea genunchilor reumatici se face cu spirt camforat. frecat1 s.n. frecare, frecuş. frecât2, -ă adj. (mai ales despre legume fierte) bătut2, făcăluit, <înv. şi pop.> sleit2, facălit, mătcuit, râşnit2, zolit. La prânz a mâncat fasole frecate. frecătură s.f. (pop. şi fam.) I (med., med. vet.) v. Frecare. Fricţionare. Masare1. II fig. 1 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Ciocnire. Coliziune. Conflict Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Duel. Fricţiune. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Război1. Scizură. Vrajbă1. Zâzanie, frecăţei s.m. pl. (culin.) turnăţei, zdrenţe (v. zdreanţă), puf2, răsătură, tolo-loţi, trahana. A pregătit pentru prânz supă cu frecăţei. frecuş s.n. 11 frecare, frecat1. 2 (biol; arg.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare. 3 (arg.) v. Chiromanie. Masturbare. Masturbaţie. Onanie1. Onanism. II fig. (fam.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Ciocnire. Coliziune. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Duel. Fricţiune. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Război1. Scizură. Vrajbă1. Zâzanie. 2 v. Inconfort. Stres, frecvent -ă adj., adv. I adj. 1 (predomină ideea de repetiţie; despre acţiuni, întâmplări, fenomene etc.) des, repetat Alunecările frecvente de teren au determinat pe oameni să părăsească satul. 2 (despre cuvinte, expresii, practici etc.) cunoscut, curent, general2, habitual, obişnuit, răspândit, uzual, habitudinal. A alcătuit un dicţionar cu termeni medicali frecvenţi. 3 clasic, curent, obişnuit, tradiţional, uzual. Pentru a vopsi ouăle de Paşte, foloseşte o metodă frecventă în familie. II adv. (temporal) adesea, adeseori, des, deseori, tot Se opreşte frecvent în faţa vitrinei cu bijuterii. frecventă vb. I. tr. 11 a urma, <înv.> a vizita. Studenţii români frecventează cursuri universitare în străinătate. 2 <înv. şi reg.> a păzi. Frecventează cluburile de noapte. 3 (rar; compl indică oameni) v. Duce2. Merge. Vedea. Vizita. II fig. (rar.; compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Explora. Investiga. Studia. Urmări. frecventăre s.n. urmare. Frecventarea cursurilor universitare o face în străinătate. frecventat -ă adj. 1 (despre drumuri, căi etc.) bătătorit, bătut2, circulat, umblat2, <înv.> umblător. Drumul frecventat din pădure duce spre schit. 2 vizitat. Unele facultăţi sunt puţin frecventate. frecventat!iv, -ă adj. (gram.; despre verbe) iterativ. Verbul frecventativ arată repetarea unei acţiuni. frecvenţă s.f. 1 (lingv.) ocurenţă. Trebuie evitată frecvenţa mare a aceloraşi neologisme într-un text. 2 (fon.) frecvenţă fundamentală = fundamentală (v. fundamental). Frecvenţa fundamentală este prima armonică a unui semnal complex. 3 (fiz.) cadenţă. Urmăreşte frecvenţa bătăilor pendulului. Respiraţia are o anumită frecvenţă. 4 pondere. Frecvenţa formelor grave ale bolii canceroase îi îngrijorează pe medici. Din punct de vedere al frecvenţei, în acest tezaur monedele de argint au prioritate. frecvenţmetru s.n. (fiz.) cimometru, indicator de frecvenţă, ondometru, undametru. Cu frecvenţmetrul se măsoară frecvenţele oscilaţiilor electromagnetice. firedonă vb. I. tr. (muz.; compl indică melodii) a îngâna, îngăima, a lălăi, a nănăi. Adesea fredonează melodiile preferate. fredonăre s.f. (muz.) îngânare, lălăială, lălăire, lălăit. Fredonarea unei melodii o bine-dispune. fredonat -ă adj. (muz; despre melodii) îngânat. Melodia fredonată este un şlagăr. freenet ['frinet] s.n. (inform.) reţea gratuită, sistem BBS (Buletin Board System). frena freezer [‘frizar] s.n. (electron.) 1 combină frigorifică, frigider. Noile freezere nu consumă mult curent electric. 2 congelator, refrigerator. A pus o parte din carnea de porc cumpărată în freezer. fremătă vb. I. intr. 11 (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a clocoti, a se dezlănţui, a se frământa, a învălura, a se învolbura, a se tulbura, a se zbate, a se zbuciuma, a se burduşi, <înv. şi reg.> a se sălbătici, a sălta, <înv.> a se desface, a fierbe. Marea freamătă cu furie în timpul furtunii. 2 (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a foşni, a suna, a susura, a şâşâi, a şopoti, a şoşoi2, a şuşoti, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. Frunzele freamătă în bătaia vântului. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a se înfiora, a palpita, a tremura. Uneori, când are tresăriri, nările îi freamătă. 4 (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a forfoti, a se frământa, a furnica, a se învârti, a mişui, a mişuna, a roi2, a viermui, a bâjbâi, a colcăi, a forfai, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a vierme-ti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mul-timea freamătă încoace şi încolo. II fig. 1 (despre oameni) a se înfiora, a palpita, a tresălta, a tresări, a vibra. Freamătă ascultând Missa solemnis a lui Beethoven. 2 (despre viaţă, sentimente, gânduri, manifestări etc. ale oamenibr) a palpita, a pulsa, a vibra, a zvâcni Simţirea lui freamătă când ascultă muzică. Freamătă în ea bucuria vieţii. fremătător, -oâre adj. 1 (despre ape, râuri, şuvoaie) agitat, clocotitor, frământat2, învolburat, tulburat, tumultuos, zbuciumat, fremătos, <înv.> colcotos, fremătând, înfuriat, răzvrătit. Marea fremătătoare înspăimântă. 2 (despre frunze, ierburi etc.) foşnitor, murmurător, sunător, susurător, şopotitor, şoşoitor, şuşuitor, <înv.> susuros, şoptitor, frisonant. Frunzele tremură fremătătoare în bătaia vântului. 3 (despre suprafeţele apelor) tremurător, palpitător. Suprafaţa mării este fremătătoare. fremătând, -ă adj. (înv.; despre ape, râuri, şuvoaie) v. Agitat. Clocotitor. Frământat2. Fremătător. învolburat. Tulburat Tumultuos. Zbuciumat. fremătos, -oăsă adj. (rar; despre ape, râuri, şuvoaie) v. Agitat. Clocotitor. Frământat2. Fremătător. învolburat Tulburat Tumultuos. Zbuciumat. fremisment s.n. (med.) agitaţie, tremurătură. Fremismentul este senzaţia palpatorie care are caracter vibrator. frenâ vb. I. tr. (rar) 1 (compl. indică maşini, utilaje etc.) v. Frâna. Opri. Stopa. 2 fig. (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) v. Frâna. Inhiba. împiedica. înăbuşi, înfrâna. Opri. Reprima. Stăvili Stopa. Sufoca. Tăia. frenaj frenâj s.n. (tehn.; rar) v. Frânare. Oprire. Sto-pare1. frenator s.m. (biol) represor. Frenatorul este un organit celular care blochează activitatea unei gene. frenăţiesi. (rar) 1 (tehn.) v. Frânare. Oprire. Stopare1.2 fig. v. Domolire. înfrânare. Potolire. Stăpânire. Stăvilire. Zăgăzuire, french-cancan [’frent/kan'kan] s.n. (cor.) cancan1. French-cancanul este un dans de cabaret, de origine franceză, executat numai de femei. frenetic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, impetuos, intemperat, năvalnic, nestăpânit, nestăvilit, tumultuos, <înv.> dezlegat2, debordant, furtunos, sălbatic, tem-pestuos. în club este o veselie frenetică. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor), exaltat, excesiv, delirant, mescalinic. Nu-i plăceau aplauzele frenetice. II adv. (modal) impetuos, năvalnic, tumultuos. Reacţionează frenetic la orice provocare. frenezie s.f. exaltare, exaltaţie, extaz, delir, incantaţie, nebunie. După concert, în sală era o atmosferă de frenezie generală. frenetizâ vb. I. intr. (med; rar, despre oameni) v. Aiura. Delira, frenghie s.f. (înv.) v. Brocart. freniCr -ă adj. (anat.) diafragmatic. Nervulfre-nic realizează inervaţia motorie a diafragmei. frenicectomie s.f. (chir.) frenicotomie. Prin frenicectomie se secţionează nervul frenic. frenicotomie s.f. (chir.) frenicectomie. frenocardiospâsm s.n. (med.) cardiospasm, frenospasm. Frenocardiospasmul se manifestă prin greutate la înghiţire şi la trecerea alimentelor din esofag în stomac. frenospasm s.n; (med.) cardiospasm, freno-cardiospasm. frenţe s.f. (med.; reg.) v. Lues. Sifilis, frenţi't, -ă adj., s.m., s.f. (med.; reg.) v. Luetic. Sifilitic. frenţos, -oăsă adj. (med.; reg.) v. Luetic. Sifilitic. frenţuş s.n. (med.; înv.) v. Lues. Sifilis, frăscă s.f. 1 (a. plast.) afresco. Frescele din Capela Sixtină sunt celebre. 2 fig. panoramă. în romanele sale, Rebreanu a realizat o frescă a societăţii timpului. freş adj. invar, (fam.; despre oameni sau despre înfăţişarea, înfăţişarea, chipul, privirea etc. lor) v. Odihnit2. Repauzat. fretă vb. I. tr. (tehn.; compl. indică piese metalice) a cercui. Afretat cele două tuburi cu un inel metalic. fretâre s.f. (tehn.) cercuire. Fretarea celor două tuburi se face cu un inel metalic. freudian, -ă [froidi’an] adj. (psihanal.) freu-dist Concepţia freudiană a fost îmbrăţişată de C.G. Jung. A dat o explicarea freudiană cazului tratat. freudism [froi’dism] s.n. (psihanal.) psihanaliză, psihologie abisală. Freudismul reprezintă ansamblul concepţiilor lui Sigmund Freud şi ale adepţilor săi privind viaţa psihică conştientă şi inconştientă a omului. freudisţ, -ă [froi’dist] adj. (psihanal.) freudian. frez adj. invar., s.n. roşcat, roşiatic, rumeniu, trandafiriu. îi place foarte mult culoarea frez. îi stă bine înfiez. frezâre s.f. (tehn.) frezat. A prelucrat piesa prinfrezare. frezat s.n. (tehn.) frezare. freza1 s.f. coafură, frizură, pieptănătură, tun-soare, cofârţă,pliton. Are o freză modernă. freză2 s.f. (tehn.) 1 maşină de^rezat Cu freza se prelucrează, prin aşchiere, suprafeţele plane sau profilate ale pieselor. 2 freză autopropulsată = autofreză. Cu freza autopropulsată se curăţă zăpada de pe şosele. 3 frezor. Freza este alcătuită din unul sau mai multe tăişuri dispuse simetric în jurul unui ax, care au o mişcare de rotaţie. frezor s.n. (tehn.) freză2, friăbil, -ă adj. (despre materii, materiale etc. dure) farâmicios, sfarâmicios, nisipos, scrupos, sfarmos, spărtigos, zdroburos, zguros. Pământul lutos devine friabil. Malurile râului sunt friabile. fricase s.f. (culin.; fran.) v. Tocană, fricativ, -ă adj., s.f. (fon.) 1 adj. (despre consoane, sunete) constrictiv, continuu, spirant Sunetele fricative se pronunţă prin îngustarea canalului fonator. 2 s.f. consoană constrictivă, consoană spirantă, fricativă (v. fricativ), spiran-tă (v. spirant). „F”, „v”, »s”, „zn sunt fricative. frică s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a fi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul cauza) teamă, temere, aprehensiune, poltronerie, temut1, păsare1, spaimă, <înv. şi reg.> scârbă, <înv.> stideală, stidinţă, stidire, teamăt, temătură, temoare, timoare, corcoi, târşală, târşă2. încremeneşte de frică când vede mascatul. îi este frică de întuneric. 2 speriat1, sperietură, <înv. şi reg.> sperieciune, <înv.> înfricoşătură. Glumeşte pe seama sperieturii ei în momentul când s-a văzut la o înălţime aşa de mare. frichim vb. IV. (reg) 1 refl. (mai ales despre femei) v. Fâţâi. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. fricâs,-oâsă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fiinţe) sperios, temător, formidolos, poltron, năzuros, <înv. şi pop.> spăimos, temut2, <înv. şi reg.> speriecios, năzatic, speriat2, <înv.> spăimântos, cufuricios, paraclisit, târşelos. Fetiţa este atât de fricoasă încât nu poate fi lăsată singură în casă. Are o căţeluşă foarte fricoasă. 2 adj. (despre oameni) sălbatic, sperios, temător, timorat, <înv.> timoros. De ce eşti aşa de fricoasă şi fugi de oameni? 3 adj., s.m., s.f. laş, poltron, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, mişel, muierce, iepurilă, <înv.> codaci, căcăcios, eunuc, cacă-frică. Oamenii fricoşi nu sunt agreaţi. fricţionă vb. I. tr. (med., med. vet.; compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a freca, a masa1, a trage. îşi fricţionează genunchii reumatici cu spirt camforat. fricţionâre s.f. (med., med. vet.) frecare, masare1, frecătură, tragere. Fricţionarea genunchilor reumatici se face cu spirt camforat. fricţiune s.f. 1 (fiz.) frecare. Fricţiunea este forţa pe care o exercită un corp asupra altuia când acesta se freacă de el. 2 fig. altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, ciocnire, coliziune, duel, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de fricţiune între cei doi parteneri de afaceri. frig s.n. 11 răceală, rece, cald nemţesc. Când are febră, simte frig la picioare. 2 (la pl. friguri; med., med vet.) frisoane, scuturătură, tremor, tremur, tremurătură, scutur, tremurici Frigurile au încetat după ce a luat medicamentele. 3 (la pl.friguri; med, med vet.) călduri (v. căldură), febră, fierbinţeală, temperatură, <înv. şi pop.> arsătură, înfierbân-tătură, arşiţă, foc mare, înfierbântare, arsoare, arzime, laz2, năplăială, vipie, <înv.> aprin-zeală, arsură, înfierbinţeală, înfocătură, jar. E gripat şi are friguri. 4 (la pl; med.) friguri galbene = friguri lacustre = friguri paludeene =friguri palustre = impaludism, malarie, pa-ludism, mătuşă, mătuşică, tremurici, <înv.> friguri de livie, friguri lângori-ce. Frigurile palustre sunt o boală infecţioasă din ţările tropicale, transmisă prin înţepătura ţânţarului anofel (pop.) friguri de capw. Meningită; (reg.)friguriputrede v. Febră enterică. Febră tifoidă. Tifos1. Tifos abdominal (v. tifos1); (înv.) friguri de livie = friguri lângoricev. Friguri galbene. Friguri lacustre. Friguri paludeene. Friguri palustre. Impaludism. Malarie. Paludism; friguri lângorice = friguri nevrice v. Febră enterică. Febră tifoidă. Tifos1. Tifos abdominal (v. tifos1). II fig. (lapl. friguri) afect, emoţie, palpitaţie. Concursul i-a provocat friguri puternice. frigăre s.f. ţiglă, sucală, ţăcălie1, ţepeligă, ţeporeş, ţepuşă, <înv.> ţeapă. A mâncat un pui la frigare. frigăruică s.f. (culin.) broşetă, frigăruie. frigăruie s.f. (culin.) broşetă, frigăruică. La restaurant a comandat o frigăruie. frige vb. III. I tr. (compl. indică alimente, în special came) a prăji, a sfârâi, a pârjoli, a coace. A fript şniţelele în ulei. II (predomină ideea de disconfort, de senzaţie usturătoare provocată de foc, de căldură) 1 tr., refl. a (se) arde. L-a fript, fară să vrea, cu ţigara. 2 tr., refl. a (se) arde, a (se) opări. Copilul s-a fript cu supă. A scăpat vasul cu apă fierbinte şi l-a fript pe picioare. 3 tr. fig. (despre băuturi, condimente, mâncăruri condimentate etc.) a arde, a pişcă, a ustura, a aprinde. Pizza era atât de picantă, că i-a fript cerul-gurii. 4 tr. fig. (compl. indică oameni) a arde, a rupe, a termina, a ustura. Juca atât de bine poker, că i-a fript pe toţi în acea seară. Preţurile mari îi frig la buzunare. III (predomină ideea de căldură foarte mare, de dogoare, de arşiţă) 1 intr. (despre soare, foc etc.) a arde, a dogori, a pâijo- 651 | li, <înv. şi pop.> a lovi, a pripi, a zăpuşi, <înv. şi reg.> a păli2, a prigori. Nu iese la plajă pentru că soarele frige prea tare. 2 intr. (despre unele aparate electrice, despre sobe, cămine etc.) a arde, a dogori. Soba frige de nu îţi poţi lipi mâna de ea, 3 tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. frige-linte s.m. invar, (fam.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. frigere s.f. prăjire, coacere. Frigerea şniţelelor se face în ulei. frigid, -ă adj. fig. (despre oameni) distant, neprietenos, nesociabil, rezervat, glacial, rece. Tânăra este o persoană frigidă, lipsită de căldură, de curtoazie. frigidărium s.n. (constr.) seră rece. frigider s.n. (electron.) combină frigorifică, freezer. Noile frigidere nu consumă mult curent electric. frigor s.m. (bot; reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). frigorifer s.n. instalaţie frigorifică. Frigoriferul este compus dintr-un agregat frigorigen, dintr-o încăpere răcită, dintr-o instalaţie de comandă şi de control şi din dispozitive anexe. frigorigen, -ă adj. (fiz.; despre sisteme fizi-co-chimice, agenţi etc.) criogen, refrigerent Un agent frigorigen produce scăderea temperaturii. Freonul este un agent frigorigen. frigoterapie s.f. (med.) crioterapie. Frigote-rapia utilizează temperaturile foarte joase, în special în afecţiunile dermice. friguleţ s.n. 1 (fam.) friguşor, friguţ. 2 (meteor.; glum. sau iron.) v. Ger. frigurică s.f. (bot; reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). friguros, -oăsă adj. (în opoz. cu „cald”) 1 (despre vreme, zile, nopţi, anotimpuri etc.) geros, rece, algid, <înv. şi pop.> mare1, boreal. Astăzi vremea este friguroasă. Nu poate suporta zilele friguroase de iarnă. 2 (despre climă, locuinţe, încăperi etc.) răcoros, rece, îngheţat. în staţiunile montane clima este friguroasă. Are o casă friguroasă. friguşor s.n. 1 (fam.) friguleţ, friguţ. 2 (meteor.; glum. sau iron.) v. Ger. friguţ s.n.1 (fam.) friguleţ, friguşor. 2 (meteor.; glum.sm iron.) v. Ger. frinâe s.f. (livr.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fripon s.m. (livr.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan, fript, friptă adj. 11 (despre alimente, în special despre carne) prăjit, pârjolit. La prânz, felul al doilea este came friptă. 2 (despre oameni, animale sau despre părţi ale corpului lor) ars2, opărit. Mâna friptă i-a fost bandajată la spital. II fig. 1 (despre buze, gât, gură) uscat2, aprins2, ars2, sec. îşi răcoreşte buzele fripte cu un şerveţel umed. 2 (despre fiinţe) chinuit, torturat. Fript de sete, caută cu disperare un loc unde să poată bea apă. 3 (despre oameni) ars2. Nu-mi mai propune afaceri dintr-astea! Deja sunt fript. 4 (glum. sau iron.; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Ars2. Bronzat. înnegrit. Negru, friptoare s.f. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. friptură s.f. (culin.) pecie. Friptura i-a ieşit fragedă şi foarte gustoasă. fripturist s.m. (arg.) v. Afacerist. Profitor. Speculant. frisoane s.n. pl. (med., med. vet.) friguri (v.frig), scuturătură, tremor, tremur, tremu-rătură, scutur, tremurici. Frisoanele au încetat după ce a luat medicamentele. frisonănt, -ă adj. fig. (livr.; despre frunze, ierburi etc.) v. Foşnitor. Fremătător. Murmu-rător. Sunător. Susurător. Şopotitor. Şoptitor. Şoşoitor. Şuşuitor. f riscă1 s.f. 1 (culin.) musă. îi plac foarte mult prăjiturile cufrişcă. 2 (biol; arg.) v. Spermă. frişcă2 s.f. (pop.) 1 v. Nuia. Vargă. Vergea. 2 (ornit.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). frităj s.n. (metalurg.) fritare. frităre s.f. (metalurg.) fritaj. Fritarea este cal- cinarea minereurilor. friţ s.m. (peior.) v. German. Neamţ. frivol, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) neserios, uşor2, uşuratic, vânturatic, zvânturat, zvântura- tic, futil, volatic, <înv. şi pop.> zălud, spulberatic, fluşturatic, fluturatic, mişto- car, păsăratic, schitaci1, sprinţar, zărpălatic, zbrehui, zburatic, zburdalnic, <înv.> lesnicios, lax, lejer, superficial, zburdalnic, fru-fru, deşert, vântos, vânturat2, vânturos,zburdatic. în tinereţe a fost o persoană frivolă. Are o fire frivolă. 2 fig. (mai ales despre fapte, atitudini, creaţii ale oamenibr) anodin, neimportant, neînsemnat, fad, şters. Spectacolul a fost frivol. frivolitate s.f. deşertăciuni (v. deşertăciune), neseriozitate, uşurătate, futilitate, lejeritate, superficialitate. Nu te lăsa pradă frivolităţii! friză vb. I. tr., refl. (rar) v. Coafa, frizâre s.f. (rar) v. Coafare. Coafat1. frizât1 s.n. (rar) v. Coafare. Coafat1. frizat2, -ă adj. (rar; despre pâr sau, p. ext, despre oameni) v. Coafat2, frizer s.m. bărbier, figaro, <înv. şi reg.> tunzător, coafor. Tatăl ei a fost frizer. frizerie s.f. <înv.> bărbierie. De ani de zile se tunde la aceeaşi frizerie. frizeriţă s.f. 1 <înv. şi reg.> tunzătoare (v. tunzător), <înv.> bărbieriţi Lucrează ca frizeriţă într-un salon de de lux. 2 (impr.) v. Coafeză, frizură s.f. coafură, freză1, pieptănătură, tunsoare, cofârţă, pliton. Are o frizură modernă. fructifer froasă vb. I. tr. (livr.; compl. indică oameni) v. Contraria. Şoca. Vexa. frondă s.f. 1 răzvrătire. Adesea este stăpânit de un spirit de frondă. 2 împotrivire, oponen-ţă, opozabilitate, opoziţie, opunere, rezistenţă, <înv.> împoncişare, împotriveală, îndărătnicie, întâmpinare, potrivire, potrivnicie, pricinuire, stare împotrivă, stare în contră, obstrucţie. A întâmpinat fronda angajaţilor din cauza măsurilor propuse. 3 critică (v. critic), imputare, imputaţie, învinuire, recriminare, re-criminaţie, reproş, vină, reprehensiune, bănat, <înv.> luare de seamă, pricină, prihană, trudă, scuturare, scuturat1, scuturătură. Au răspuns în scris unor fronde aduse de superiorii lor. frondist, -ă s.m., s.f., adj. frondor, oponent, opozant, opoziţionist. Totdeauna a fost un frondist. De cele mai multe ori are o atitudine frondistă. frondor s.m., adj. frondist, oponent, opozant, opoziţionist. front s.n. 1 (milit) şirag. Ostaşii stau în front. 2 fig. stindard, tabără. Sunt pe acelaşi front în lupta pentru combaterea consumului de droguri. frontăl adv. (modal) direct, pieptiş. Excursioniştii au urcat frontal muntele. frontieră s.f. 1 graniţă, hotar, limită, limită teritorială, limes, <înv. şi pop.> margine, semn de hotar, buglă, hraniţă, pajură, şar1, <înv.> cap de ţară, confinii, cordon, fruntarie, miezuină, ţenchi2. Adesea frontiera unui stat este trecută fraudulos. 2 fig. graniţă, hotar, limită, margine, ţărm, nivel, termen. Nu ştie încă unde este frontiera între adevăr şi minciună. fronton s.n. (arhit. romanică şi gotică) pinion. Frontonul este cuprins între planşeul podului şi cele două versante ale acoperişului şi încheie partea superioară a zidului unui edificiu. frotă vb. I. refl. recipr. (despre fiinţe) a se atinge, a se freca. Este aşa mare agbmeraţie, încât oamenii sefrotează unii de alţii. fruct s.n. I (bot.) 1 poamă, rod1, glodo-veţe, legumă, poricale, <înv.> plod. Cireşii sunt plini de fructe. Toamna se coc cele mai multe fructe. 2 (art) fructul-dragonului = pitahaya. Fructul-dragonului este produs de un cactus din Mexic şi din America de Sud, fiind întrebuinţat la prepararea unor aperitive, salate sau torturi; fructul-pasiunii = maracuja. Fruc-tul-pasiunii este fructul unei specii exotice de viţă-de-vie (Passiflora edulis), bogat în vitamina C, cu gust dulce, aromat şi foarte plăcut, folosit proaspăt sau pentru sucuri şi deserturi; fructul-şarpelui = salak. Fructul-şarpelui este originar din Indonezia, creşte în palmieri şi îşi trage numele de la învelişul său maro-roşiatic, solzos, fiind folosit la prepararea unor mâncăruri din came. II fig. avantaj, beneficiu, bine, câştig, folos, profit, rod1, rodire. Fructele învăţăturii se constată în timp. fructieră s.f. solniţă, pomieră. A pus strugurii în fructieră. fructifer, -ă adj. (bot; despre pomi) roditor. Are o livadă cu foarte mulţi pomi fructiferi. fructifica flţictificâ vb. 1.1 intr. (bot; despre plante) a <înv. şi reg.> a plodi, a înrodi, a veni. multe plante fructifică vara. Via fiwttâcâ dupâ patru ani. II tr. fig. 1 a valorifica valoriza, a exploata. In cartea publicată autorul şi-a fructificat experienţa sa în cercetare. 2 a concretiza, a finaliza, a valorifica. Fotbalistul şi-a fructificat ataculpnn marcarea unui gol. fructificare s.f. I (bot.) fructificaţie. Fructificarea pomilor este bună anul acesta. II (fin.) fructificaţie. Fructificarea este sporirea unei sume de bani, a unui capital prin dobânzi. III fig. 1 valorificare, valorizare. Cartea publicată este rezultatul fructificării experienţei autorului în cercetare. 2 concretizare, finalizare, valorificare. Golul înseamnă pentru fotbalist fructificarea unui atac la poarta adversă. fructificaţie s.f. 1 (bot) fructificare. 2 (fin.) fructificare. fructivor, -ă adj., s.m., s.f. carpofag, frugivor. Animalele fructivore se hrănesc cu fructe. fructoză s.f. (biochim.) levuloză, zahăr de fructe. Fructoza se găseşte în nectarul florilor, în fructele dulci şi în miere. fructu6s, -oâsă adj. (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este fructuos pentru ambele părţi. fru-fru s.n., adj. invar. fig. (livr.) I s.n. 1 v. Confuzie. încurcătură. învălmăşeală. Zăpăceală. 2 v. Aprindere. Ardenţă. Ardoare. Aripi (v. aripă). Avânt. Căldură. Dogoare. Efervescenţă. Elan. Entuziasm. Febricitate. Fervoare. Fervenţi Flacără. Foc. Incandescenţă. înflăcărare. înfocare. însufleţire. Pară1. Pasiune. Patimă. Patos. Pojar. Pornire. Suflu. Văpaie. Vâlvătaie. Vulcanism. Zbor1. II adj. invar, (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Lax. Lejer. Neserios. Superficial. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvân-turatic. frugăl, -ă adj. (despre meniuri, mese, hrană etc.) simplu, uşor2, soft1, auster. Au preferat un meniu frugal, dar rafinat. frugalitâte s.f. simplitate. Un om cumpătat apreciază frugalitatea unei mese, nu opulenţa ei. frugivor, -ă adj., s.m., s.f. carpofag, fructivor. frumos, -oâsă adj., adv., s.f. I adj. 1 estetic. Obiectul arheologic descoperit este o creaţie frumoasă, autentică. 2 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) arătos, chipeş, ochios, chipos, fălos, mândru, ortoman, ortomănos, voinicos, fain, gigea, mişto, reuşit, <înv. şi reg.> ve-deros, arătătos, cordoş, discălat, haidoş, hireş, marghiol, muşat, nialcoş, tâmbuş, <înv.> arătădos, bel, chepiu, faeş, ghizdav, iscusit, levent, zarif, periculos, şucar, îmbadiu. Este un tânăr frumos şi voinic. 3 (despre lucruri, mai ales despre clădiri) arătos, aspectuos, falnic, impozant, mândru, fain. Şi-a construit o vilă frumoasă în centrul oraşului. 4 (despre obiecte, construcţii, interioare etc. sau despre aspectul, înfăţişarea br) agreabil, cochet, drăguţ, estetic, plăcut, elegant, fain. Faţada teatrului are un aspect frumos. 5 (despre glas, sunete, melodii etc.) agreabil, atrăgător, melodios, plăcut, suav, fain, dulce. Are o voce frumoasă. 6 (despre spaţii din natură, medii ambientale etc.) agreabil, atractiv, atrăgător, plăcut, prietenos. Un parc cu multe flori este un mediu frumos pentru oricine. 7 (în opoz. cu „urât”; despre vreme) agreabil, bun, favorabil, plăcut, prielnic, fain. în excursie timpyha fost frumos. Este o vreme frumoasă pentru înot 8 (despre vreme, zile, momente ale zilei etc.) însorit, senin, soros, străludt, sorit, <înv.> seninos. Pentru mâine se anunţă timp frumos. Săptămâna trecută au fost numai zile frumoase. 9 (despre seri, nopţi) înseninat, senin, <înv.> seninos. Este o noapte frumoasă, cu lună plină. 10 (despre mirosuri, arome) ademenitor, agreabil, apetisant, aţâţător, exdtant, exdtator, plăcut, exdtativ, pofticios, <înv.> nostim, aprinzător. Cozonacii calzi emanau o aromă frumoasă. 11 (despre situaţii, stări emoţionale etc.) agreabil, plăcut, omenos, pâşin, <înv.> ogodit, ogoditor, ogodnic, dulce. Reîntâlnirea celor doi a fost frumoasă pentru amândoi. Au petrecut momente frumoase împreună. 12 bun Suntem învăţaţi de mici să facem fapte frumoase. 13 fig. (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunidcă, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, consistent, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos. Are o leafă frumoasă. II adv. (modal) 1 agreabil, bine, plăcut, fain. Au petrecut frumos de sărbători. 2 bine, potrivit L-a găzduit frumos o noapte. 3 (exprimă o apreciere de ordin estetic) bine, estetic, plăcut, fain. A aranjat frumos masa. 4 bine, corect, just, acătării, fain. S-a comportat frumos cu ea. III s.f. (art.) 1 (la pl. frumoasele; mitol pop.; pop.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). 2 (bot.) frumoasa-nopţii = Mirabilis jalapa; barba-împăratului (v. barbă), jalapă, mirabilis, ardeiaş, garoafe (v. garoafă), garoafe-oloage (v. garoafă), mândra-nopţii (v. mândru), noptiţă, noreâ, podoaba-zilei (v. podoabă), tutun, tutunaş, zorele-de-noapte (v. zorea), zorele-pitice (v. zorea). frumuseţe s.f. 1 hireşeţă, <înv.> ghizdă-vie. Tânăra este de o frumuseţe rară. 2 mân-dreţe, splendoare, <înv. şi reg.> mândrie, strălucire, luceală, luce. Frumuseţea peisajului montan este unică. 3 minunăţie, minune, splendoare, mândreţe, mândrenie, mândrule-nie, rază, vis. Fiica br este o frumuseţe. frumuşel, -eâ adj. 1 (în opoz. cu „urâţel”; despre fiinţe, mai ales despre copii sau pui de animale) drăgălaş, drăguţ, frumuşică, drăguleţ, drăgulic, drăguliţă, cinaş, gigei, giugiuc, dulce. Au un băieţel foarte frumuşel. Mielul este un animal frumuşel. 2 fig. (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apredabil, bun, bunicel, bunidcă, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> siman- 1652 dicos, consistent, frumos, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos. Are o leafă frumuşea. frumuşică adj. 1 (în opoz. cu „urâţică”; despre fiinţe, mai ales despre copii sau pui de animale) drăgălaşă (v. drăgălaş), drăguţă (v. drăguţ), frumuşea (v. frumuşel), drăguleaţă (v. drăguleţ), drăgulică (v. drăgulic), drăguliţă, dnaşă (v. cinaş), dulce. 2 fig. (despre mărimi, cantităţi etc.) apreciabilă (v. apreciabil), bună (v. bun), bunicea (v. bunicel), bunicică, considerabilă (v. considerabil), deosebită (v. deosebit), estimabilă (v. estimabil), evaluabilă (v. evaluabil), importantă (v. important), însemnată (v. însemnat), mare1, notabilă (v. notabil), remarcabilă (v. remarcabil), ridicată (v. ridicat2), semnificativă (v. semnificativ), serioasă (v. serios), substanţială (v. substanţial), <înv.> simandicoasă (v. simandicos), consistentă (v. consistent), frumoasă (v. frumos), frumuşea (v. frumuşel), generoasă (v. generos), grasă (v. gras), masivă (v. masiv), respectabilă (v. respectabil), miezoasă (v. miezos). fruntâr s.n. 11 (tehn.; la moara de vânt) strat, corună, masa pietrelor (v. masă1), pod1. Fruntarul este placa de kmn care acoperă pietrele de măcinat şi în care este fixată vrana. 2 (tehn.; la moara de apă; reg.) pod1, poduleţ. Pefruntarse rulează, cu ajutorul unor vârtejuri, lanţurile care ridică şi coboară stativele. 3 (plut.; reg.) perednic. Fruntarul este partea din faţă a plutei. II (în Biserica Ortodoxă; reg.) v. Catapeteasmă. Iconostas. Tâmplă2, fruntârie s.f. (înv.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială, fruntâş s.m. 1 cap, corifeu, protagonist Petru Maior este unul dintre fruntaşii Şcolii Ardelene. 2 (de obicei urmat de determ. în gen.) conducător, lider, şef, părinte, baci, vârf. Fruntaşul partidului este un distins intelectual. 3 (înv.) v. Chiabur. frunte s.f. 11 cap, început Numele lui este scris în fruntea tabelului. 2 cap. Locul tatei este în fruntea mesei. 3 (la scaunul dulgherului; reg.) v. Cap. 4 (iron.) frunte înaltăv. Calviţie. Chelie. Pleşuvie. II fig. elită, aristocraţie, caimac, cremă, floare, smântână, spumă. Acest profesor face parte din fruntea intelectualităţii româneşti. frunticeâ s.f. (anat.; pop. şi fam.) frunticică, fruntiţă. fruntidcă s.f. (anat.; pop. şi fam.) frunticeâ, fruntiţă. fruntiţă s.f. (anat.; pop. şi fam.) frunticeâ, frunticică. frunzâr s.m. 1 invar, (pop.) v. Mai2. 2 (bot; reg.) v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). frunză s.f. I (bot.) 1 foaie. Toamna, frunzele copacilor încep să cadă. 2 frunză embrionară = cotiledon. Frunza embrionară serveşte la hrănirea plantei imediat după în-colţire. 3 frunză-de-dnci-degete = Potentilla reptans; cinci-degete, arginţie, iarba-de-getelor (v. iarbă), iarbă-cu-cind-foi, ochiul-boului (v. ochi1), scrântitoare; frunză-de-potcă = Chenopodium murale, iarba-drumu-rilor (v. iarbă); (reg.) frunză-de-bubă-rea fudulie v. Buberic (Scrophularia nodosa); frun-ză-de-orbalţ = (la pl) frunze-de-sub-tufă v. Lavrentină. Vineriţă (Ajuga reptans);frun-ză-de-zgaibăv. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum); frunză-latăv. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stân-jenel-violet. Stânjenel-vânăt (Iris germanica); (art.) frunza-caprei v. Caprifoi (Lonicera caprifolium, Lonicera nigra sau Lonicera xy-losteum);frunza-cerei v. Brădiş. Cosor (Ce-rathophyllum demersum); Jrunza-stejarului v. Iarba-şarpelui (v. iarbă) (Veronica urticifo-lia); frunza-tăieturii v. Betonică. Vindecea (Betonica officinalis); frunza-voiniculuiv. a Brâncuţă (Sisymbrium officinale); b Usturoi-ţă (Alliaria officinalis); (la pi; reg.) frun-ze-de-piatră v. Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). II (art.; bot., farm.; reg.) frunza-ma-mei v. Senă. Siminichie. frunza reală s.f. foiletare, frunzărire, răsfoială, răsfoire, <înv.> răscolire. Frunzâreala ziarelor în fiecare dimineaţă este un obicei al lui. frunzăret s.n. (colect.; bot.; pop.) v. Frunzet. Frunziş. frunzări vb. IV. tr. 1 (compl indică ziare, cărţi, reviste etc.) a foileta, a răsfoi, a prefira, a străbate, a răscoli, a răsfira. A frunzărit în câteva minute ziarul. 2 fig. (despre oameni) a ciuguli, a legumi, a ţâgâli. Fiind sătul, abia frunzărea câte ceva din mâncare. frunzărime s.f. (colect.; bot.; pop. şi fam.) v. Frunzet. Frunziş. frunzărire s.f. foiletare, frunzăreală, răsfoială, răsfoire, răscolire. Frunzărirea ziarelor in fiecare dimineaţă este un obicei allui. frunzăriţă s.f. (omit.; şi frunzăriţă-de-gră-dină) Hyppolais icterina; pitulice, pitu-lice-galbenă, pitulice-verde-de-grădină. frunzătură s.f. (colect.; bot; pop.)v. Frunzet. Frunziş. frunzet s.n. (colect.; bot.) frunziş, frunzărime, frunzăret, frunzătură, <înv.> frunzime. Toamna, pe străzi este numai frunzet. frunzi vb. IV. intr. (pop.; despre plante, mai ales despre arbori) v. înfrunzi. înverzi, frunzfcă s.f. (bot.; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. frunziceă s.f. (bot.; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. frunzime s.f. (colect.; bot.; înv.) v. Frunzet. Frunziş. frunzioără s.f. (bot.; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. frunziş s.n. (colect.; bot.) frunzet, frunzărime, frunzăret, frunzătură, <înv.> frunzime. frunzişoără s.f. (bot.) frunzuliţă, foiţă, frunzică, frunziceă, frunzioără, frunziţă, frunzucă, frunzuleană, frunzulică, frunzulină, frunzuţă. frunziţă s.f. (bot.; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. frunzos, -oăsă adj. (bot.) 1 (despre plante) foios, foliat. Iedera este frunzoasă. 2 (despre arbori sau despre coroanele, ramurile br) foios, stufos, tufos, lobodos, stolos, stoborât. Mănăstirea este lângă o pădure bă- trână, cu arbori frunzoşi. Stejarul din grădină are coroana frunzoasă. frunzucă s.f. (bot.; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. frunzuleană s.f. (bot; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. frunzulică s.f. (bot.; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. frunzulină s.f. (bot; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. frunzuliţă s.f. (bot.) frunzişoară, foiţă, frunzică, frunziceă, frunzioără, frunziţă, frunzucă, frunzuleană, frunzulică, frunzulină, frunzuţă. Pe crengi au început să crească frunzuliţe. frunzuţă s.f. (bot; pop.) v. Frunzişoară. Frunzuliţă. frupt s.n. mană, ştimă. Au frupt bun atât de la vaci, cât şi de la oi. frust, frustă adj. I (despre monede, medalii sau despre relieful sculpturilor) şters, tocit. Monedele sunt atât de fruste, încât nu se mai poate desluşi nimic pe ele. I11 natural, simplu. Mediul frust în care trăiesc aceşti oameni este departe de tumultul vieţii modeme. 2 natural, sălbatic. Frumuseţea frustă a peisajului montan impresionează profund. 3 (mai ales despre artă) rudimentar. Sunt persoane care apreciază arta frustă. frusteţe s.f. simplicitate, simplitate, sobrietate, <înv.> simpleţă, patriarhalitate. îi place frusteţea vieţii de la mănăstire. în casa bunicilor domnea un aer de frusteţe rustică. frustră vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 (cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică drepturi, titluri, ranguri, bunuri etc.) a lipsi, a priva, a vitregi, <înv.> a slăbi, a se estirisi, a dezbrăca, a dezmoşteni, a văduvi I-a frustrat pe urmaşi de averea străbunilor. 2 a escroca, a înşela1, a pungăşi, a specula, a coţcări, a potlogări, a pungăşi, a sfanţui, a şmecheri, a ţepui2, a şufari, a încărca, a jumuli, a carota, a căptuşi, a trufa, a coşi, a şmenui. Vânzătorul a frustrat bătrâna cu zece lei. 3 a decepţiona, a dezabuza, a dezamăgi, a deziluziona, a dezumfla. Realitatea îl frustrează. frustrănt, -ă adj. frustrator. Dezmoştenirea a fost un act frustrănt pentru ei. frustrare s.f. 1 frustraţie, privare, <înv.> lipsire. Prin acest act de dreptate, vrea să compenseze frustrările generaţiilor anterioare. 2 (psih.) frustraţie. Are un sentiment de frustrare pentru că nu a fost şi ea promovată. 3 decepţie, dezabuzare, dezamăgire, deziluzie, deziluzionare, frustraţie, fâs, <înv. şi reg.> celuşag, <înv.> dezîncântare, dezîncântământ, dezumflare. îi citeşte frustrarea în ochi. frustrator, -oăre adj. frustrănt. frustraţie s.f. 1 frustrare, privare, <înv.> lipsire. 2 (psih.) frustrare. 3 decepţie, dezabuzare, dezamăgire, deziluzie, deziluzionare, frustrare, fâs, <înv. şi reg.> celuşag, <înv.> dezîncântare, dezîncântământ, dezumflare, fruşrţă s.f. (bot; reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). ftizie, -ă adj.,s.m.,s.f. (med, med. vet.) tebecist, tuberculos, pulmonic, ofti- cat, ofticos, atacat, şui5, şuios. Fiind ftizie, a stat mult timp internat în spital. ftizie s.f. (med, med. vet.) boală de piept, piept, plămâni (v. plămân), tebece, tuberculoză pulmonară, baciloză, pulmonie, oftică, atac, beteşug uscat, boală câinească, boală seacă, boală uscată, hârtică, socote, uscătură, <înv.> plămânie. Astăzi, ftizia poate fi tratată cu rezultate foarte bune. fucsia s.n. sg. (chim.) fucsină, roşu de anilină, fucsie s.f. (bot.) Fuchsia splendes, Fuchsia coccinea sau Fuchsia fulgens; cerceluş, cănăcei. fucsină s.f. (chim.) fucsia, roşu de anilină. Fucsina este o substanţă colorantă roşie, folosită în industria textilă şi a pielăriei, în citolo-gie, bacteriologie, histologie. fudul, -ă adj. (despre oameni) grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voini-cos, buricos, fiţos, îngurguţat, pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasios, fumuros, prea-înălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind fudul şi dificil nu are prieteni. fudulăche s.m. (fam.; peior.) v. Fante. Filfizon, fuduli vb. IV. refl. (despre oameni) 1 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se fali, a se lăuda, a se mândri, a se lăfăi, a se faloşi, a se ocoşi, a se pieptoşi, a se sfali, a se sfeti, a se smeri, <înv.> a se falui, a se lustrui. Copiii se fudulesc cu hainele noi. 2 a se crede, a se fali, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se lăuda, a se mândri, a se semeţi, a se trufi1, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfala, a se marţafoi2, a se burica, a se furlandisi, a se îngurguţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se faloşi, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfatoşi, a se trufali, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufaşi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălora, a se încondura, a se înălţa, a se lăţi, a se ridica, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău - prea te fuduleşti! fudulie s.f. 1 amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, fudulire ; ingâmfeală, laudă^mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v.fum), împăunare, păunire, umflare. Fudulia tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. 2 (anat.; la unele animale; pop.) v. Testicul, fudulire s.f. împăunare. Fudulirea lui este nejustificată. fufă s.f. 1 (iht.) Leucaspius delineatus; plevuşcă, sorean, plevuică, chişoarcă, fâţă, liticaş, muscan, muscănel, plănticuţă, pleavă, sârmă, sârmuliţă, soreaşcă, sorenaş, sorez, tiul-că. 2 (fam.; deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). fug-banc s.n. (tehn.; reg.) v. Strung, fugăci, -ce adj., s.m. I adj. 1 (despre cai) fugar, fugăreţ. Are nişte cai frumoşi şi fugaci. 2 fig. fugar, fugitiv, trecător. II s.m. 1 (omit.) Calidris; fluierar, prundaş, prundurel. 2 (zool; pop.) v. Cabalină (v. cabalin). Cal. 3 (bot.; reg.) v. Ciurlan. Salcicorn. Săricică (Salsola kali). fugar, -ă s.m„ s.f„ adj. 11 s.m., s.f., adj. pribeag, refugiat, <înv.> băjenar. Fugarii au fost găsiţi într-o ascunzătoare. Oamenii fugari şi-au găsit adăpost în munţi. 2 s.m. (milit.) dezertor, fugit, <înv. şi reg.> dezertat, căruţaş. Fugarul a fost adus în faţa tribunalului militar. 3 s.m, s.f. evadat, fugit, emigrant. Fugarul a fost prins când încerca să treacă graniţa. 4 s.m. (omit.; reg.) v. Fugău (Lagopus mutus). 5 s.m. (zool; pop.) v. Cabalină (v. cabalin). Cal. II adj. 1 (despre cai) fugaci, fugăreţ. 2 fugitiv, trecător, fugamic, <înv.> fugător, fugaci. O străfulgerarefugară a străbătut cerul A aruncat o privire fugară spre fereastra ei. fugărnic, -ă adj. (rar) v. Fugar. Fugitiv. Trecător. fugă s.f. 11 alergare, alergătură, goană, ropot, repezeală, izgoană, scopcă, <înv.> re-peziş, repeziturâ. După atâta fugă, un somn bun îi este necesar. 2 goană, viteză, zbor1. Du-te înjugă până la ea şi du-i medicamentele! 3 alergare, alergătură, fugăreală, goană, umblătură, umblet, mânătură, prepurtare, ştrapaţ, ştrapă, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. Pregâtindu-se logodna fetei, era o fugă continuă între casă şi diverse magazine. 4 pribegie, refugiu, <înv.> bă-jenărie, băjenărit, băjenie, băjenire, băjenit. Năvălirea tătarilor a determinat fuga populaţiei în munţi. 5 evadare, evaziune. Fuga deţinutului din închisoare a mobilizat mulţi poliţişti. 6 uşcheală. Fuga şoferului de la locul accidentului constituie faptă penală. I-a fost scăzută nota la purtare pentru fuga repetată de la ore. 7 (art.) fuga creierelor = bra-in-drain, exodul creierelor. Fuga creierelor se produce mai ales în unele ţări în curs de dezvoltare. II (cu val. de adv.; în forma fuga; temporal) curând, devreme, grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra fuga în casă. fugăreălă s.f. 1 alergare, fugărire,gonire. Fu-găreala a continuat până aprins-o. 2 alergare, alergătură, fugă, goană, umblătură, umblet, mânătură, prepurtare, ştrapaţ, ştrapă, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. fugăreţ, -eăţă adj. (despre cai) v. Fugaci Fugar, fugări vb. IV. tr. 1 (compl indică fiinţe) a alerga, a goni, <înv. şi reg.> a înfuga, a petrece, <înv.> a pogoni. Câinele a fugărit-o până a reuşit s-o prindă. 2 (compl. indică fiinţe, mai ales răufăcători, infractori, inamici) a hăitui, a urmări, a prigoni, <înv. şi reg.> a pripi, a păfuga, a poteri, a vâna. I-au fugărit pe duşmani până la graniţă. fugărire s.f. 1 alergare, fugăreală, gonire. 2 hăituială, hăituire, urmărire. Fugărirea duşmanilor s-a făcut până la graniţă. fugător, -oăre adj. (înv.) v. Fugar. Fugitiv. Trecător. fugău s.m. 1 (entom.) Hydrometra paludum; goangă, gonaci, gonitor, goniţar, ţân-ţar-de-apă, ţânţar-de-baltă. 2 (omit.) Lagopus mutus; fugar. 3 (omit.; reg.) v. Potâmiche. Potâmiche-cenuşie. Potâmiche-dobrogeană (Perdix perdix). fugi vb. IV. intr. 11 (despre fiinţe) a alerga, a goni, <înv. şi reg.> a cure, a se încura, a scopci, a spegma, a zbura. Caii fug pe pajişte. 2 (despre oameni) a pribegi, a se refri-gia, a se recela, a se pustii, <înv.> a băjenări, a băjeni. Localnicii au fugit în munţi din cauza năvălitorilor. 3 (despre deţinuţi, prizonieri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din) a evada, a scăpa, a emigra. Un deţinut a reuşit să fugă din închisoare. 4 (milit.; despre soldaţi, ofiţeri) a dezerta, <înv.> a dezertui, a lipsi. Soldaţii care au fugit sunt judecaţi de tribunalul militar. 5 (despre oameni) a se cărăbăni, a zvâcni, a se căra, a se mătrăşi, a o tuli, a smomi, a o şterge, a se topi, a se tăgăşi, a se uşchi. Şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului. Unii elevi fug repetat de la ore. 6 (despre oameni; adesea la imper.) a dispărea, a lipsi, a o şterge. Când a văzut cum stau lucrurile, a fugit într-o clipă. Fugi din faţa mea! 1 (despre fiinţe) a se feri. Oamenii au fugit din calea apelor. Vânatul fuge de gonaci. 8 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de) a se eschiva, a scăpa, a se sustrage, a se deroba, a dezerta, a se fofila, a se strecura, a trage, tiutiu! tiva!, şchiava! Fugi! Nu te mai suport! fugit s.m. (rar) 1 v. Evadat. Fugar. 2 (milit.) v. Dezertor. Fugar. fugitiv, -ă adj., adv. I adj. 1 fugar, trecător, fugamic, <înv.> fugător, fugaci. 2 (în 0poz. cu „serios”, „profund”; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) expeditiv, rapid, sumar, | 654 superficial, fugos. Consultul fugitiv al medicului l-a nemulţumit pe pacient. II adv. (modal) 1 rapid, repede. Parcurge fugitiv textul. 2 expeditiv, sumar, superficial. O asemenea problemă gravă nu poate fi tratată fugitiv. fuglu s.m. (înv.) v. Prizonier, fugos, -oăsă adj. (rar) 1 (mai ales despre temperamentul oamenilor) v. Aprig. Focos. Impetuos. Impulsiv. Iute. înflăcărat. înfocat. Năvalnic. Nedomolit Nepotolit. Nestăpânit. Nestăvilit Sălbatic. Tumultuos. Vehement Violent 2 fig. (în opoz. cu „serios”, „profund”; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Expeditiv. Fugitiv. Rapid. Sumar. Superficial, fugozităte s.f. (rar) v. Ardoare. Avânt. Elan. Impetuozitate. Temperament, fugult'ţă s.f. (pop.) v. Fuguţă. fuguşoără s.f. (pop.) v. Fuguţă. fuguţă s.f. fuguliţă, fuguşoără. fuitui'vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Aduna. Burduşi. Ghemui. îndesa. înghesui. îngrămădi. Ticsi. 2 (compl. indică oameni) v. Gâtui. Jugula. Strangula. Sugruma. fuituiălă s.f. (înv.) = fultuială. fulăr s.n. şal, <înv.> legătoare (v. legător), şal de gât, caşneu. îi plac fularele din caşmir, viu colorate. fulăi'vb. IV. tr. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. fulău s.m. 1 (pop.; deprec.) v. Paşte-vânt. Pier-de-vară. Pierde-vremea. 'Iarâie-brâu. 2 (bot.; reg.) v. Romaniţă-puturoasă (Anthemis cotula). fulg s.m. 1 (anat.; la păsări) pihă. Pernele sunt făcute din fulgi de gâscă. 2 (meteor.) puf2, stea, steluţă, steluţă de gheaţă, steluţă de zăpadă, fluture. Primul fulg a căzut în noiembrie. fulgarin s.n. balon2, balonzaid, fâş, impermeabil, manta, manta de ploaie, trenci, trencicot, parpalac, prelată, tranţifluer. Şi-a cumpărat un fulgarin pentru timp ploios. fulger s.n. 11 (meteor.) lucoare, scapăr, străfulgerare, scăpărare, scăpărat, <înv. şi reg.> luminătură, sfulger, şărămpaie de foc (v. şarampoi1), <înv.> smidă2, săgeată. A început o furtună cu fulgere şi tunete. 2 (fotogr.) fulger electronic = bliţ, flash, lampă-fulger. Avea la aparatul de fotografiat un fulger electronic puternic. II fig. (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, clipire, clipit, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare vâlvătaie, clipeală. Admiră fulgerele stelelor pe cer. fulgeră vb. I. intr. 1 (meteor.) a fulgura, a scăpăra, a străluci, a (se) lumina, a sfulgera, <înv.> a încrişca, a smicli, a smidi, a săgeta. Toată noaptea a fulgerat şi a tunat. 2 fig. (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulge- 655 | ra, a clipi, a palpita. Diamantul inelului fulgeră în lumina soarelui. Apa lacului fulgeră sub clarul de lună. Stelele fulgeră pe bolta albastră a cerului. fulgerare s.f. I (meteor.) fulgerat, fulgerătură, scapăr, <înv.> smiclire. Fulgerarea a fost atât de luminoasă, încât noaptea părea zi. II fig. 1 {adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, clipire, clipit, fulger, ochi1, tremur, tremurare vâlvătaie, clipeală. 2 ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, timp, vreme, condei. I-a sosit fulgerarea morţii. fulgerat s.n. (meteor.) fulgerare, fulgerătură, scapăr, <înv.> smiclire. fulgerătdr, -oâre adj., adv. I adj. 1 (despre mişcări) fulgurant, iute, rapid, <înv.> fulgeros. Poliţistul a doborât infractorul din câteva mişcări fulgerătoare. 2 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, despre stări, fenomene etc.) ameţitor, precipitat, vertiginos. Alunecarea pe gheaţă a fost fulgerătoare. 3 brusc, spontan. Are de multe ori reacţii fulgerătoare. 4 brusc, instantaneu, năprasnic, neaşteptat, subit, repentin. Lovitura la tâmplă i-a provocat o moarte fulgerătoare. 5 (despre privire) pătrunzător, ascuţit2, tăios. îi aruncă o privire fulgerătoare, supărat de gafa pe care a făcut-o. II adv. (modal) brusc, deodată, instantaneu, repede, scurt, subit, numai, odată, târla-mârla, <înv.> neoprit. Furtuna s-a dezlănţuit fulgerător. fulgerătură s.f. 1 (meteor.) fulgerare, fulgerat, scapăr, <înv.> smiclire. 2 fig. (med.) împunsătură, înjunghietură, înţepătură, junghi, nevralgie intercostală, ace (v. ac), săgeată, săge-tare, săgetătură, tăietură, ţeapă. Simte fulgerături în piept când oboseşte. fulgerds, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre mişcări) v. Fulgerător. Fulgurant Iute. Rapid 2 v. Ameninţător. fulgoăsă s.f. (arg.) v. Găină (Gallus bankiwa domestica). fulguiâlă s.f. (meteor.) fulguire, fulguit, prăşcău. Fulguiala de dimineaţă s-a transformat, peste zi, în ninsoare propriu-zisă. fulguire s.f. (meteor.) fulguiâlă, fulguit, prăşcău. fulguit s.n. (meteor.) fidguială, fulguire, prăşcău. fulguleţ s.n. (meteor.) fulguşor. fulgurâ vb. I. intr. (meteor.) a fulgera, a scăpăra, a străluci, a (se) lumina, a sfulgera, <înv.> a încrişca, a smicli, a smidi, a săgeta. fulgurânt, -ă adj. 11 (despre ochi, privire) licăritor2, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, sti-clitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, fulguranţi plini de vioiciune. 2 (despre mişcări) fulgerător, iute, rapid, <înv.> fulgeros. II fig. (despre oameni sau despre spiritul intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său fulgurant. fulguşor s.n. (meteor.) fulguleţ, fuli'că s.f. (bot.; reg.) v. Romaniţă-puturoasă (Anthemis cotula). fulie s.f. 1 (bot.; reg.) v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). 2 (la chipiul sau la coiful unor uniforme militare; impr.) v. Panaş. Pompon. fuliginos, -oâsă adj. (rar, despre culori, obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fu-rauriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. fuligos, -oâsă adj. (reg.; despre lucruri obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Pătat Slinos. Soios. Sordid. fulm s.m. (bot.; reg.) v. Romaniţă-puturoasă (Anthemis cotula). full adj. invar, (fam.; despre spaţii, teritorii, localităţi, încăperi etc.) v. Aglomerat. Suprapopulat. Ticsit. fulmicoton s.n. (chim.) trinitroceluloză. Ful-micotonul este un exploziv puternic. fulminânt, -ă adj. 1 (despre materii explozive) detonabil, detonant, explozibil, exploziv, explodant. Pirotehniştii folosesc un amestec fulminant pentru a arunca în aer vechea clădire. 2 (despre atitudini manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) vehement, viguros, violent, virulent. Protestul de stradă a fost fulminant. A scris un editorial fulminant. fulminâţie s.f. deflagraţie, detonare, detonaţie, explozie, <înv. şi pop.> detunătură. Fulminaţia a fost foarte puternică, distrugând clădirea. Din cauza răsturnării cisternei, a fost pericol de fulminaţie. fultuc s.n. (reg.) v. Perniţă. Pemuţă. Pui1. Pui de pernă (v. pui1). Puişor. Puiuţ, fultuiâlă s.f. 1 (tehn.; reg.) v. Buraj. Burare. 2 (înv.; în forma fuituială) v. Stupă, fum s.n. I fig. 1 (de obicei determ. prin „de lumina) dâră, dungă, fascicul, fâşie, rază, pânză, sprânceană, şuviţă, trâmbă. Un fum de lumină pătrunde pe sub uşă. 2 deşertăciune, inutilitate, nimic, nimicnicie, vanitate, zădărnicie, neant, vâlvă. Pentru unii lupta cu greutăţile vieţii este un fum. 3 tulburare, împăienjenire, înceţoşare, păienje-nire, voalare, pahuială, preveşteală. Abia putea zări ceva din cauza fumului privirii. 4 (laplfumuri) amor-propriu,aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, aere (v. aer1), împăunare, păunire, umflare. Fumurile tinereţii trebuie, uneori, trecute cu vederea. 5 (la pl fumuri) ifose (v. ifos), pretenţii (v. pretenţie), tererem. Lasă fumurile şi treci la treabă! II (art.; bot.; reg.) fumul-pământului v. Fumăriţă (Fumaria officinalis). fumâ vb. 1.1 tr. (compl. indică tutun, ţigări etc.) a bea, a suge, a pufai, a pufni, a trage, a furniza, fumuriu a călări. Fumează numai ţigări fine. 2 intr. (despre oameni) a duhăni, a tutuni. Fumează foarte mult. fumâr s.n. (constr.; reg.) 1 v. Campadură. 2 v. Cămin. Coş1. Horn. fumât1 s.n. sugere, supt1. Fumatul unei ţigări aromate la cafea era deja un tabiet al ei. fumât2, -ă adj. fig. (fam.) 1 v. Arhicunoscut. Banal. Depăşit. Prăfuit. Răscunoscut. Ştiut2. Ultracunoscut. Vechi2. 2 (despre, concepţii, gusturi metode, obiceiuri practici etc.) v. Anacronic. Antic. Caduc. Demodat. Depăşit. Desuet. Dezactualizat. Inactual. învechit. Lânced. Mucegăit Neactual. Perimat Prăfuit Răsuflat. Ruginit. Vechi2. Vetust, fumărâie s.f. fumărie, fumăreaţă, fumegai. Arsese mâncarea şi în bucătărie era o fumăraie de nedescris. fumăreâţă s.f. (reg.) v. Fumăraie. Fumărie, fumărică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Fumăriţă (Fumaria officinalis). 2 fumărică-băşicoasă v. Fierea-pământului (v.fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). fumărie s.f. fumăraie, fumăreaţă, fumegai, fumări't s.n. (fin.; în Ev. Med., în Mold.) <înv.> ajutorinţă. Fumăritul era o dare ce se percepea pe fiecare casă, iar mai târziu pe fiecare coş de fum. fumăriţă s.f. (bot.) 1 Fumaria officinalis; corcodan, fierea-pământului (v. fiere), fumărică, fumul-pământului (y.fum), iarba-fumu-lui (v. iarbă), iarbă-de-curcă, sefterea. 2 Fumaria schleicheri; studeniţă. fumător, -oâre s.m., s.f. tutungiu, duhănaş, pipaş, tutunar, hornist. Este ştiut ca mare fumător. fumegă vb. I. intr. (despre sobe, lămpi etc.) a afuma. Având coşul înfundat, soba fumegă. fumegâi s.n. (reg) v. Fumăraie. Fumărie, fumegâră s.f. (arg.) v. Ţigară.Ţigaretă. fumegos, -oâsă adj. sfumegos. Coşurile fumegoase ale caselor sunt semnul pentru venirea frigului. îl roagă să-şi stingă trabucul fumegos. fumi'st, -ă s.m., s.f. (rar) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şarlatancă. Şnapan. Şnapancă. fumisterie s.f. (rar) 1 v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. 2 v. Alterare. Deformare. Denaturare. Escamotaj. Escamotare. Falsificare. Mistificare. Mistificaţie. Răstălmăcire, fumizâ vb. I. tr. (fam.; glum.; compl. indică tutun, ţigări etc.) v. Fuma. fumuiâg s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) şomoiog, şomoltoc. A dat calului un fumuiag de fân. A şters coasa cu un fumuiag de iarbă. fumur, -ă adj. (reg.; despre culori obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. fumuriu, -ie adj., s.n. I adj. 1 (despre culori, obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) cânepiu, cenuşiu, gri, fumuros 1656 plumburiu, prăfuriu, sur, fuliginos, afumat, sein, şoreciu, colbiu, colbunu, fumur, lupan, siv, stogoman, stogoş, suran, <înv.> plumbiu, sângepiu, bozafer. Şi-a făcut oflanea dintr-o lână de culoare fumurie. Părul lupului este fumuriu. 2 (despre culori, obiecte, materiale etc.) alb-cenuşiu, brumat, brumăriu, morojan. Are o căciulă fumurie. 3 fig. (în opoz. cu,:frumos) despre vreme) înrăutăţit, mohorât, stricat, urât2, infam, posomorât, zbârlit. Vremea fumurie îi determină să rămână acasă. II s.n. cenuşiu, gri, sur. Fumuriul este o nuanţă temă. fumuros, -oâsă adj. (înv.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, funambulesc, -ă adj. 1 (despre mişcări, exerciţii fizice etc.) acrobatic, echilibristic. Salturile funambuleşti impresionează spectatorii. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală afost funambulescă. funâr s.m. (pop.) v. Funier. funciarmente adv. (modal) absolut, esenţi-almente. Prin aceste dovezi se arată funciar-menţe că este nevinovat. functor s.m. (log., mat.) conectiv, conector, operator, operator logic. Prin intermediul functorului, din variabile separate iau naştere expresii. funcţie si. 11 job, loc, ocupaţie, post1, serviciu, slujbă, misiune, oficiu, sarcină, <înv. şi reg.> posluşanie, breaslă, servit, <înv.> cin1, huzmet, mansup, orândă1, tistie, tisturie, treabă, pită. De câtva timp are o funcţie mai bine plătită. 2 grad, rang, <înv.> ridicare. Are funcţia de subsecretar de stat. Tânărul are funcţia de cercetător. 3 misiune, rol1, sarcină. Arta are o funcţie educativă. 4 (gram.) rol sintactic. Infinitivul poate avea funcţie de subiect într-o propoziţie. 5 destinaţie, scop, <înv.> destinare, săvârşire, săvârşit1, treabă. S-a dat construcţiei o altă funcţie. II (mat.) 1 aplicaţie, operator, variabilă dependentă. Funcţia este mărimea variabilă care depinde de una sau de mai multe variabile independente. 2 funcţie bijectivă = bijecţie; funcţie surjectivă = surjecţie. funcţiona vb. I. intr. 11 (despre oameni) a lucra, a servi, a sluji, a slugători, <înv.> a posluşi, a slugări. A funcţionat toată viaţa ca arhivar. A funcţionat în teatru cinci decenii. 2 a fiinţa. în clădire funcţionează un birou de avocatură. în cadrul redacţiei funcţionează o secţie de traduceri. 3 (despre întreprinderi, instituţii etc.) a lucra. Centrala electrică funcţionează la întreaga capacitate. Unele fabrici nu funcţionează duminica. 4 (tehn.; despre aparate electrice, mecanisme, motoare cu explozie etc.) a se aprinde, a merge, a umbla, <înv.> a lucra. Radioul nu mai funcţionează. II fig. (fam.; despre organe, părţi ale corpului, în special despre minte, creier, memorie) a lucra. Mintea bătrânului funcţionează perfect. I-a slăbit forţa şi mâinile lui nu mai funcţionează la fel de bine. funcţional, -ă adj. bun, eficace, eficient, folositor, operant, operativ, practic, productiv, util, <înv.> lucrăreţ, putincios. Rezultatele obţinute de fabrică au arătat că procedurilefobsite sunt funcţionale. Trebuie găsită o metodă funcţională pentru stoparea infracţionalităţii. funcţionalitate s.f. eficacitate, eficienţă, folos, operativitate, productivitate, randament, valoare. Funcţionalitatea acestor proceduri s-a constatat în rezultatele obţinute de fabrică. funcţionar, -ă s.m., s.f. (adm.) lucrător al statului, slujbaş, amploiat, <înv. şi reg.> tist, <înv.> mădular, oficial, <înv.; peior.> clănţău, scârţâitor. Adesea, funcţionarii din administraţia statului nu sunt binevoitori cu publicul. funcţionare s.f. (tehn.) mers, <înv.> lucrare. Funcţionarea internetului creează uneori probleme. funcţionarism s.n. birocratism, birocraţie, paperaserie, <înv. şi reg.> pareatcă1, conţopism, conţopistărie. Cetăţenii sunt stresaţi din cauza juncţionarismului. funcţionăresc, -eăscă adj. birocratic, cancelaristic. Practicile funcţionăreşti stresează cetăţenii. funcţionărime si. (colect.; adm.) <înv.; iron.> cuscret Face parte din rândurile juncţionărimti. fund s.n. 11 (la obiecte) dos. Fundul tigăii trebuie frecat cu praf de curăţat. 2 (la spaţii împrejmuite) dos, spate, <înv.> spinare. Fundul grădinii dă spre pădure. 3 (la pantaloni) dos, tur2, cur. îşi şterge mâinile murdare de fundul pantalonilor. 4 (la pâine, cozonac etc.) dos, talpă. Nu are voie să mănânce pâine cu fundul ars din cauză că are ulcer. III (gosp.) tocător, cârpător, scândură, tablă1, tocănător, tocănitor, <înv.> mărun-ţătoare. Taie zarzavaturile pe un fund. 2 (gosp.; adesea urmat de determ. „de lemn”, „de mămăligă”) cârpător, lopar, lopitău, masă1, scândură, tablă1. A răsturnat mămăliga pe fundul de lemn. 3 (la car, la căruţă sau la sanie) codârlă, înfundătoare, scărilă, targă, chelnă, scărigă, şireglă, şuşlete. în fund se pune, de obicei, nutreţul pentru vite. II11 adânc, adâncime, afimd, măruntaie, profunzime, străfund, afundiş, afimzime, baiere (v. baieră), maţe (v. maţ), în fundul pământului se găsesc importante zăcăminte de fier. 2 adânc, adâncime, afund, profunzime, străfund. Foarte multe animale rare trăiesc pe fundul mărilor şi al oceanelor. IV (anat.) 1 (la oameni) dos, şezut, cur, dinapoia (v. dinapoi), dindără-tul (v. dindărăt), popou, popsi, bumbăreaţă, el, <înv.> spinare, pardon, posterior, crupă, diferenţial, raft, tuhăs, turcaleţ. I-a tras o palmă peste fund. 2 (pop.) v. Anus. fundă vb. I. tr. 1 (compl. indică instituţii asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a fauri, a forma, a institui, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a erija, a statornici, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi. A fundat prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist afundat o şcoală de actorie. 2 fig. (compl. indică idei aserţiuni păreri etc.) a argumenta, a demonstra, a dovedi, a proba, a susţine. Avocatul fundează nevinovăţia clientului său. fundăc s.n., s.m. I s.n. 1 alee, fundătură, intrare, înfundătură, <înv.> impas. Trecătorul se rătăcea în fundacuri cotite, până ajungea în strada principală. 2 (reg.) v. Căpiţă- Claie. Porcoi. Stog. II s.m. (omit; reg.) 1 v. Bodârlău1. Corcodel1. Cufundar. Scufundaci. Scufundar (Podiceps cristatus). 2fundac-marev. Bodârlău1. Cufundac. Cufundar. Cufundar-mare (Gavia arctica). 3 v. Bâtlan. Boulean-de-baltă. Erodiu. Erodiu-cenuşiu. Stârc-cenuşiu. Stârc-mare-ce-nuşiu. Stârc-vânăt (Ardea cinerea). fundăl s.n. 1 (a. plast.) câmp, fond, <înv.> pajişte. Fundalul tabloului este în culori deschise. 2 (teatru) orizont. Fundalul scenei este un peisaj marin. 3 (inform.) background, fundament s.n. 11 (constr.) bază, fundaţie, subasment, temelie, bazament, sub-strucţie, talpă, talpă, poală, arca1, pat, temei, vatră, <înv.> rădăcină, sultoi, temei, urzire, urzit, vârtute. Fundamentul casei este din beton armat. 2 (tipogr.) zaţbret Pe fundament se aşază şi se transportă formele tipografice la imprimare. 3 bază, principiu, temei, început. Egalitatea tuturor în faţa legii este fundamentul unei societăţi democratice moderne. 4 bază, esenţă, temei, piatră de temelie, piatră fundamentală, temelie, piatră unghiulară, început, cap, piatră de ugolniţă, rădăcină. Fundamentul teoriei sale este aristotelic. II fig. cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, raţiune, temei, izvor, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost fundamentul care a declanşat protestul salariaţibr. fundamentă vb. 1.1 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „pe) a se baza, a se bizui, a conta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se nădăi, a se uzbăi, <înv.> a se aşeza, a se încredinţa, a se încumeta, a nădăjdui, a repauza, a se semeţi, a sta, a se stărui, a miza, a se rezema, a se susţine, a se închina. în argumentarea cercetării se fundamentează pe date concrete. 2 tr. a stabili. A fundamentat principiile noului proiect. fundamentâl, -ă adj., si. I adj. 1 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, 6571 cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri fundamentale în societate. 2 (despre principiu noţiuni etc.) capital2, elementar, esenţial. Libertatea este un drept fundamental al omului. II s.f. (fon.) frecvenţă fundamentală. Fundamentala este prima armonică a unui semnal complex. fundamentalism s.n. (relig., polit.) integrism. Fundamentalismul islamic este un tip de extremism de factură religioasă. fundamentali'st -ă s.m„ s.f., adj. (relig., polit.) integrist. Fundamentaliştii islamici cer o aplicare riguroasă a principiilor coranice în comportamentul actual. fundamentare s.f. stabilire. Fundamentarea principiilor noului proiect a presupus o documentare prealabilă serioasă. fundamentat -a adj. (despre cauze, motive etc.) bun, îndreptăţit, îndrituit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic2, motivat, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţi-onabil, binecuvântat. Trebuie să vină cu o scuză fundamentată pentru a fi crezut. fundare s.f. 1 constituire, creare, făurire, formare, instituire, înfiinţare, întemeiere, organizare, statornicire, <înv.> sistisire, urzire. Se mândreşte cufundarea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru fundarea unei şcoli de actorie, 2 întemeiere, zidire, urzit. Fundarea oraşului nostru a avut loc cu şase secole în urmă. fundaş s.m. 1 (sport; la fotbal) apărător, stoper, bec1. A fost unul dintre renumiţii fundaşi ai echipei naţionale de fotbal. 2 (arg.) v. Gay. Homosexual. Invertit Pederast Uranist. fundaţie s.f. 1 (constr.) bază, fundament, subasment, temelie, bazament, sub-strucţie, talpă, poală, arca1, pat, temei, vatră, <înv.> rădăcină, sultoi, temei, urzire, urzit, vârtute. 2 aşezământ, <înv.> aşezare, tocmeală, stabiliment. Astăzi se inaugurează o nouă fundaţie sanitară. 3 fundaţie culturală = aşezământ cultural, aşezământ de cultură. Mai mulţi artişti şi-au conjugat efortul pentru a înfiinţa o fundaţie culturală. fundă s.f. 1 (rar) v. Panglică. 2 (înv.) v. Canaf. Ciucure. fundătoăre s.f. (la lotcă; reg.) mostoc. Fundâtoarea este o scândură aşezată vertical la capătul podului de la lotcă, pentru a opri căderea peştelui pe fundul ambarcaţiunii. fundătură s.f. alee, fundac, intrare, înfundătură, <înv.> impas. Trecătorul se rătăcea în fundături cotite, până ajungea în strada prindpală. fundei s.n. (reg.) v. Căpiţi Claie. Porcoi. Stog. fundid sjl (bot.; reg.) v. Alun (Corylus aveUana). funduc s.m. (fin.; în trecut) <în trecut> fiindu-cliu. Funducul era o monedă turcească de aur, care a circulat şi în Ţările Române, în sec. al XSnil-lea. funduclm s.m. (fin.; în trecut) <în trecut> funduc. funduleţ s.n. (anat.) funduţ. funduţ s.n. (anat.; pop.) v. Funduleţ. funebru,-ă adj. 11 funerar, mortuar. Wagner este autorul unui marş funebru celebru. Circulaţia a fost oprită din cauza unui cortegiu funebru. 2 (despre voce, sunete etc.) mormân-tal, sepulcral, mormântar2. Vocea lui are un ton funebru. II fig. (despre stări, situaţii, despre fiinţe sau despre aspectul, înfăţişarea lor etc.) jalnic, lugubru, macabru, sinistru, sumbru. în casă era o atmosferă funebră. Din cauza nenorocirii, toţi aveau figuri funebre. funerălii s.n. pl. onoruri supreme (v. onor). La funeraliile poetului au participat mii de oameni. funerar, -ă adj. 1 funebru, mortuar. 2 sepulcral, tombal, tumular, mormântal, mor-mântos. Trupul neînsufleţit a fost depus într-o cameră funerară. funesţ, -ă adj. 11 catastrofal, catastrofic, dezastruos, fatal, teribil, nefericit, nenorocit, tragic, trist Deversările necontrolate de deşeuri toxice au consecinţe funeste asupra mediului. 2 (mai ales despre presentimente) fatal, fatidic, nefast, sinistru, sumbru, pocit2, demonic, diabolic. înainte de accident a avut o presimţire funestă. II fig. dureros, întristător, trist. Povestea adesea întâmplări funeste din viaţa lui. Această amintire este funestă. funesto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) sumbru, trist, fungi s.m. pl. (bot.) 1 ciupercă, burete. Fungii trăiesc ca saprofite sau ca parazite. 2 fungi imperfecţi = deuteromicete. Fungilor imperfecţi le lipseşte sau nu li se cunoaşte încă forma de fructificaţie. fungistâtic, -ă adj., s.n. micostatic. Fungbta-ticul este o substanţă care opreşte dezvoltarea ciupercilor. fungivor, -ă adj. (despre animale) micetofag. Animalele fungivore se hrănesc cu ciuperci. fungozitâte s.f. (med.) fongus. Fungozitatea este o tumoare cu aspect de ciupercă. funiceă s.f. (înv. şi pop.) v. Frânghioari Frân-ghiuţă. Funioară. Funiuţă. funidcă s.f. (pop.) v. Frânghioară. Frânghiu-ţă. Funioară. Funiuţă. funiculăr s.n. ştric2. îi place să se plimbe cufunicularul. funiculită s.f. (med.) spermatită. Funiculita este inflamaţia cordonului spermatic. funie s.f. 1 frânghie, <înv. şi pop.> viţă, ştreang, <înv. şi reg.> oajdă1, paivan, pos-toroncă, şpargă, ştric1, <înv.> aţă, tău2. Şi-a întins rufele pe funie. 2 (determ. prin „de ceapă”, „de usturoi”) cunună, legătură, <înv. şi pop.> coardă. A cumpărat pentru iarnă câteva funii de usturoi. 3 (bot.; reg.) v. Curpen. Viţă. Vrej. funier s.m. funar. Funierul face funii. funigel s.m. (med.; pop.) v. Lichen. Păducel. funingine s.f. 1 zgură, negreală, sajă, scrum, tirighie. Coşarul are faţa plină de funingine. 2 (arg.) v. Ţigară.Ţigaretă. funioară s.f. frânghioară, frânghiuţă, funiuţă, <înv. şi pop.> funicea, funicică, funişoară. funişoără s.f. (pop.) v. Frânghioară. Frânghiuţă. Funioară. Funiuţă. funiuţă s.f. frânghioară, frânghiuţă, funioară, <înv. şi pop.> funicea, funicică, funişoară. furat funky s.n.['fiu)ki] (muz.) soul. Funky-ul este un stil de interpretare instrumentală a bluesului, într-o manieră aspră şi neîngrijită. funtui vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Sechestra. fur s.m. (înv.) 1 v. Bandit. Tâlhar. 2 v. Hoţ. Pungaş. fură vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) a lua, a sustrage, a zeciui, a hoţi, a înstrăina, a cărăbăni, a găbji, a achiziţiona, a ciordi, a dili, a dispărea, a ghibirdisi, a opera, a sfeterisi, a subtiliza, a şparli, a şterpeli, a împrumuta, <înv. şi reg.> a fulăi, a bojogări, a ciorti, a ciuşdi, a fâşni, a hărşni, a huiji, a linge, a pili1, a poghirci, a pucului, a şpilui, a şuchea2, a şuchiri, a şupi2, a dijmui, a şterge, a aporta, a apreta, a bali, a buli, a caramangi, a cardi, a căduli, a cânta, a coti, a gioli, a horşchi, a îmbrăţişa, a juli, a mangli, a panghi, a paşii, a răcui, a şmenui, a şucări, a şuti, a trosni, a uşchi, a zuli. Au fost prinşi când furau fier vechi. 2 tr. (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) a-şi însuşi1, a lua, a sustrage, a ciordi, a palma, a şparli, a şterpeli, a confisca, a împrumuta, a cotâr-ji, a ciupi, a pişcă, a volatiliza, a ciupeli, a aporta, a bali, a buli, a cardi, a extrage, a fur-găsi, a furlua, a gioli, a hali, a panacota, a servi, a speria, a şuti, a tria, a umfla, a uşchi. I-afurat portofelul cu bani. I-afurat cârdul. 3 tr. (compl. indică oameni) a prăda. Noaptea trecută, l-au furat hoţii. 4tr. (compl. indică oameni) a pungăşi, a pungui, a opera, a răbăli, <înv.> a pungări, a pungi, a arde, a coşi, a coji, a executa. Hoţul a furat-o în tramvai. 5 tr. (compl. indică oameni) a răpi, <înv.> a apuca. La nuntă, i-afurat mireasa. 6 refl. (înv.; despre fiinţe) v. Fofila. Furişa. Strecura. II tr. fig. 1 (compl. indică fiinţe) a cuprinde, a lua. Căzuse în apă şi curentul l-a furat, târându-l la vale. 2 (compl. indică fiinţe, mai ales oameni) a răpi. Cancerul i-afurat mama. Moartea l-afurat dintre noi. 3 a răpi. Venirea lui neanunţată i-afurat liniştea. - îmipermiţi să-ţi fur un minut din timpul tău? Gândurile negre i-au furat somnul furăj s.n. (agron.) masă verde (v. masă2), nutreţ, <înv. şi pop.> strânsură, hrană, notrete, nutriment, zaherea. Furajul este folosit pentru hrana animalelor. furantril s.n. (farm.) furosemid. Fumatrilul este prescris în toate tipurile de edeme grave. furăt1 s.n. furt, hoţie, pungăşie, rapt, tâlhărie, furătură, <înv. şi pop.> luat1, hoţomănie, pungăşeală, ciordeală, cior-dire, ciordit1, coţcărie, furăciune, sfeteriseală, sfeterisire, şparleală, şterpeleală, şterpelire, bojogărie, cotârlire, răbălaş, răbluşag, robălie, <înv.> lotrie, pungărire, tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhărşag, tâlhuşag, sfeterismos, lovitură, piraterie, coşire, caramangeală, cardeală, căduleală, cojeală, cojire, fuşerai, giolărie, gioleală, intervenţie, juleală, manglă, mangleală, şuteală2, zulă, zu- furat •teJăsiA fost închis de mai multe ori pentru jfyrat. ' ■ . ‘ i ■ furat2, ră adj. 1 (despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) însuşit, luat2, sustras, înstrăinat, cărăbănit, ciordit2, şparlit, şterpelit, ciupit2, aportat2, giolit, importat, manglit, şutit. Portofelul jurat a fost găsit într-un tomberon. 2 (despre oameni) prădat2, apretat2. Persoana furată a anunţat poliţia. furăcios, -oăsă adj. (fam.; despre fiinţe) hoţoman. Are un pisoi pofticios şi furăcios. furăciune s.f. (fam.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, furător, -oăre s.m., s.f. (reg.) 1 s.m.v. Bandit. Tâlhar. 2 s.m., s.f. v. Hoţ. Pungaş, furătură s.f. (rar) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. furbisâ vb. I. tr. (compl. indică arme, alămuri etc.) a curăţa, a lustrui. Şi-afurbisat lama săbiei. furbisăj s.n. furbisare. Furbisajul alămurilor maşinii se face periodic. furbisâre s.f. furbisaj. furcăt, -ă adj. furciform. Ramura furcată este ramificată informă de furcă. furcă s.f. 11 <înv.> ostie1. Au clădit şirele de fân cu furcile. 2 ştremeleag, ştremeleu. De furcă se leagă caierul de tors. 3 (la fântână; şi, art., furca fântânii, furca puţului) gear-măn, hantarig, zvârdină. Pe furcă se sprijină cumpăna. 4 (tehn.; la războiul de ţesut) braţ, mână, stâlp, ciocan2, cujbă, pară2. în furci se sprijină sulurile. 5 (tehn.; la car, la căruţă sau la sanie) limbă, pisc, cârlig, grui2, popârţac2, splină. De furcă se fixează proţapul. 6 cujeică. Torcea caierul de borangic din furcă. 7 furcărie. Furca este şezătoarea la care se toarce. 8 (art.; pop.)furca drumtduiv. Intersecţie. încrucişare. întretăiere. Răscruce. Răspântie. 9 (lapl furci; pop.) v. Spânzurătoare. 10 (pese.; reg.) v. Ostie1. II (art.; anat.) furca pieptului = furculiţa pieptului, lingurea, lingurică, lingura-pieptului (v. lingură), lingurice, linguricea pieptului (v. lingurice), linguriţa pieptului(v. linguriţă), linguriţă, şira pieptului (v. şir), vârful pieptului (v. vârf). Furca pieptului este extremitatea superioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el. furcărie s.f. 1 (pop.) v. Furcă. 2 (reg.) v. Clacă. Şezătoare (v. şezător). furchiţă s.f. 1 (pop.) v. Furcuţă. 2 (reg.) furculiţă, pană. 3 (reg.) v. Furculiţă, furciform, -ă adj. furcat. furcoi s.n. ciolpău, ţăpoaică2, ţăpoi, ţepar2. Furcoiul este folosit mai ales la încărcatul snopilor. furculiţă s.f. 11 furchiţă, furcuţă. La mesele festive scoate lingurile, furculiţele şi cuţitele de argint. 2 (la pl. furculiţe; tehn.; la car sau la căruţă) gemănare, ciorobări-ţă, lişiţe (v. lişiţă2). Furculiţele sunt două piese curbate, încrucişate la unul din capete, prin care se fixează inima carului pe podul osiei dinapoi. 3 (tehn.) pieptene. Furculiţa este folosită pentru ţesături groase. 4 (reg.) furchiţă, pană. Furculiţa este o crestătură făcută la urechea unei oi, ca semn de recunoaş- tere. II (art.; anat.; pop.) furculiţa pieptului v. Furca pieptului (v. furcă). furcuşoără s.f. (pop.) v. Furcuţă. furcuţă s.f. 11 furchiţă, furcuşoără. 2 (reg.) v. Furculiţă. II (art.; bot.; reg.) furcu-ţa-Paştilor v. Viorea (Scilla bifolia); furcu-ţa-rânduneleiv. Lipicioasă (v. lipicios) (Vis-caria vulgaris). furgăsivb. IV. tr. (arg.-^ompl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura însuşi1. Lua. Sustrage. furgon autopropulsat s.n. (transp.) auto-fiirgon. Este şofer pe un furgon autopropulsat. furibund, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) rabiat, turbat. Tânărul furibund a început să spargă tot ce întâlnea în cale. I-a smuls scrisoarea din mână cu un gest furibund. furie s.f. 11 înverşunare, mânie, furoare, înfuriere, năduf, supărare, ciudă, îndrăcire, năbădăi (v. năbădaie), năbă-dăici (v. năbădaică), obidă, oţărâre, oţăreală, <înv. şi reg.> scârbă, dâcă1, năvârlii, pan-dalii (v. pandalie), <înv.> oţărime, pomitură, toană1, turbare, iuţeală, turbă2, turbăciune, turbătură. Patronul, cuprins de furie, a concediat câţiva angajaţi. Şi-a descărcat toată furia pe bieţii copii. 2 (psih.; la femei) furie uterină = estromanie, nimfomanie, uteromanie. Furia uterină se manifestă printr-un libido exagerat. 3 fig. beţie. Manifestă o adevărată furie în a cheltui banii prin cluburi. II (bot.; reg.) v. Copil2, furier s.m. (milit.) <înv.> taingiu. Furierul este însărcinat cu diverse lucrări de birou în cancelaria unei unităţi militare. furiâs, -oăsă adj. 11 (mai ales despre oameni) îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverşunat, mâniat, mânios, obstinat, pornit, burzuiaţ, îndrăcit, năbădăios, oţărât, burzuluit, morcovit, zborşit, <înv. şi reg.> scârbit, hropşit, năvârlios, turvinos, <înv.> firetic, înfu-rios, negru, turbat, oţetit, montat, zbârlit. Furios peste măsură, i-a răspuns răstit. 2 (despre manifestări, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) violent, concitat, turbat. Observaţiile furioase ale clienţilor îl puneau în dificultate. Adesea, are ieşiri furioase. II fig. 1 (despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năprasnic, năvalnic, puternic, violent, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, sălbatic, tumultos. Pârâul furios, umflat de ploi, îneacă tot ce este în calea lui. 2 (despre elemente ale naturii, mai ales despre vijelii, vânt) înviforat, năvalnic, viforos, vijelios. Vântul furios a doborât mulţi copaci. furioso [furioso] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) puternic, furiş, -ă adj., adv. 1 adj. ascuns2, ferit, furişat. îi arunca priviri furişe. 2 adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare) hoţeşte, tiptil, hoţiş. A ieşit furiş din casă. furişă vb. I. refl. 11 (despre fiinţe) a se fofila, a se strecura, a se înfurişa, a se fâştica, a se şipi, a se şupuri, <înv.> a se fura, a se prefira, a se prelinge, a se scurge, a se şterge. Pisica s-a furişat pe lângă copil şi a intrat în casă. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>T) a se ascunde, a se feri, a se păzi. îl zăreşte de departe şi se furişează de el, intrând într-un magazin. II fig. a se prefira, a se strecura. Lumina lunii se furişează printre ramurile copacilor. furişăre s.f. fofilare, strecurare, şupurire. Furişarea pisicii în casă a fost pe neobservate. furişăt1 s.n. fofilare, furişare, strecurare, şupurire. furişăt2, -ă adj. 1 (despre mers, deplasare) prelins1. Are mersul legănat şi furişat. 2 ascuns2, ferit, furiş. furlandisi vb. IV. refl. (fam.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura îngâmfa Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. furluă vb. I. tr. (arg.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura însuşi1. Lua. Sustrage. furnăl s.n. I (tehn.) 1 cuptor înalt. Fonta brută se obţine în furnale. 2 furnal cu reverber= cuptor cu reverber, cuptor cu reverberaţie. în furnalul cu reverber încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere şi prin radierea căldurii din acoperiş. II (miner.) încărcătură. Furnalul se introduce în gaura de mină pentru a produce o explozie. furnică vb. 1.1 intr. (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a forfoti, a se frământa, a fremăta, a se învârti, a mişui, a mişuna, a roi2, a viermui, a bâjbâi, a colcăi, a forfai, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea furnică încoace şi încolo. 2 tr. (fiziol) a înfumica. îl furnică pielea pe spate. fumicăr1 s.m. (omit.) Merops apiaster, albinar, albinărel, prigoare, viespar, albinei, ciu-ma-albinelor (v. ciumă), lupul-albinelor (v. lup), mâncătoare-de-albine (v. mâncător), pietrar, ploier, ploieşte, ploiete, presură1, pri-gorean, şoiţă, viespariţă, <înv.> merop. fumicăr2 s.n.,s.m. 1 s.n. muşuroi1. în furnicar trăieşte o colonie de furnici. 2 s.m. furnicar american = Tamandua; tamandua Furnicarul american, originar din America de Sud, se hrăneşte cu furnici şi cu termite. furnicăre s.f. 1 agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâ-ire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vân-zol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs fumicarea mulţimii adunate în piaţă. 2 (med) furnicătură, parestezie. Fumicarea apare în unele boli ale sistemului nervos central. furmcă-albă s.f. (entom.) Isoptera; termită, furnicătură s.f. (med.) furnicare, parestezie. fumicel s.n. (reg.) 1 (med., med vet.) v. Abces. Furuncul. 2 (med.) v. Lichen. Păducel. 6591 furnirui're s.f. (ind. lemnului) furniruit. Prin fumiruire, se aplică pe suprafaţa unui obiect o folie de furnir pentru a-i acoperi unele defecte. furniruit s.n. (ind. lemnului) fumiruire. furniza vb. I. tr. 1 (compl. indică produse, mărfuri etc.) a livra, <înv.> a libera, a slobozi, a teslimarisi, a teslimatisi, a life-ra. O firmă specializată i-a furnizat parchetul pentru casă. 2 (compl. indică fluide, materiale pulverulente etc.) a debita. Generatorul furnizează curent. 3 (despre centrale termice, electrice etc.; cu determ. în dat., care indică beneficiari) a aproviziona, a da2, a oferi, a alimenta. Sistemul termic centralizat furnizează oraşului apă caldă. 4 (compl. indică date, informaţii etc.) a aduce, a da2, a oferi, a procura. După multe insistenţe, i-a furnizat datele necesare. Ziarele furnizează informaţii despre ceea ce se discută în Parlament. furnizare s.f. livrare, <înv. şi reg.> liferare, li-feraţie, <înv.> teslimarisire, teslimatisire, teslim, teslimat, livrezon. O firmă specializată se ocupă de furnizarea parchetului pentru casă. furnizat, -ă adj. 1 (despre produse, mărfuri etc.) livrat, <înv. şi reg.> liferat. Parchetul furnizat este din stejar. 2 (despre fluide, materiale pulverulente etc.) debitat2. Apa furnizată are presiune mică. furnizor, -oâre s.m., s.f. <înv. şi reg.> liferător, liferant, provider. Furnizorul parchetului pentru casă este o firmă specializată. furoâre s.f. 1 (rar) v. Furie. înverşunare. Mânie. 2 (rar) v. Pasiune. Patimă. 3 (lapl. furori; fam.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a produce”) v. Senzaţie. Vâlvă. furosemid s.n. (farm.) fiirantril. Furosemidul este prescris în toate tipurile de edeme grave. furou s.n. cămaşă, combinezon, cortină. Şi-a cumpărat un furou din mătase. furt s.n. 1 furat1, hoţie, pungăşie, rapt, tâlhărie, furătură, <înv. şi pop.> luat1, hoţomănie, pungăşeală, ciordeală, cior-dire, ciordit1, coţcărie, furăciune, sfeteriseală, sfeterisire, şparleală, şterpeleală, şterpelire, bojogărie, cotârlire, răbălaş, răbluşag, robălie, <înv.> lotrie, pungărire, tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhărşag, tâlhuşag, sfeterismos, lovitură, piraterie, coşire, caramangeală, cardeală, căduleală, cojeală, cojire, fuşerai, giolărie, gioleală, intervenţie, juleală, manglă, mangleală, şuteală2, zulă, zu-leală. A fost închis de mai multe ori pentru furt. 2 sustragere, sustracţiune, subtilizare, şparlire, şterpeleală, şterpelire, <înv.> înstrăinare, panacot, şuteală2, trosneală. Furtul portofelului s-a produs în autobuz. furtişâg s.n. curcănie, găinărie1, ciupeală. Trăieşte din furtişaguri. furtun s.n. maţ, smârc, şloag, <înv.> tulumbă. Udă florile din grădină cu furtunul. furtunâr s.m. (omit.) Pujfinus pujfinus yelk-ouan; pasărea-furtunii (v. pasăre), pasărea-vi-jeliei (v. pasăre), pufin-mediteraneean, pufîn-răsăritean, vijelniţă. furtunât, -ă adj. (meteor.; rar, despre vreme, elemente ale naturii etc.) v. Furtunos. Orajos. Viforos. Vijelios. furtunâtic, -ă adj. (meteor.; înv.; despre vreme, elemente ale naturii etc.) v. Furtunos. Orajos. Viforos. Vijelios. furtună s.f. I (meteor.) oraj, vifor, vijelie, <înv. şi pop.> volbură, vântoaică, vântoasă (v. vântos), <înv. şi reg.> vâltoare, ferghe-teag, hală, răscolniţă, slavă, tucie, vântăraie, vântoaie, vicodol, vocot, zăpor1, <înv.> bură1, stâmpetă, tempestate, tempestă, vântuire, vân-turaşcă, vijelire, procelă. Furtuna a distrus acoperişul casei. II fig. 1 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, alarmă, convulsie, efervescenţă, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de furtună interioară din cauza neajunsurilor vieţii. 2 agitare, agitaţie, răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă, tulburare, turbulenţă. Din cauza măsurilor luate de autorităţi, furtuna sătenilor este justificată. furtunos, -oâsă adj., adv. I adj. (meteor.; despre vreme, elemente ale naturii etc.) orajos, viforos, vijelios, furtunat, viforatic, vifor-nic, viforât, vântos, vânturos, <înv.> furtunâtic, tempestuos,volburos. La începutul verii timpul a fost furtunos. Marea furtunoasă pune în pericol ambarcaţiunea. II adj. fig. 1 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, frenetic, impetuos, intempe-rat, năvalnic, nestăpânit, nestăvilit, tumultuos, debordant, furtunos, sălbatic, tempestuos. în club este o veselie furtunoasă. 2 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, aprins2, eruptiv, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament furtunos. III adv. (modal) 1 (mai ales în legătură cu vb. de mişcare) tumultuos, valvârtej, vijelios. Enervat, iese furtunos din sală. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) impetuos, iute, sciolto. 3 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) tumultuos, tumultuoso, zgomotos, furuncul s.n. 1 (med., med. vet.) abces, buboi, cepar1, coptură, furnicel, paisăc, ţâţa căţelei (v. ţâţă), ţâţână, ţâţânoc, ţâţoc, ţâţoi, zgaibă, <înv.> apostimă. A făcut un furuncul cutanat. 2 (med.) furuncul antracoid = car-buncul. Furuncul antracoid este o infecţie localizată a pielii şi a ţesutului celular subcutanat, provocată mai ales de stafilococul auriu. furunculoză s.f. (med., med., vet.) foliculită, piodermie, piodermită. Furunculoza este o inflamaţie supurativă a pielii. furură s.f. (ind. text.) misadă. Furura este folosită drept căptuşeală la paltoane. fus s.n. 1 (mec.) arbore, ax, osie. Fusul primeşte şi transmite o mişcare prin rotaţia în fuşerai jurul axei sale. 2 (tehn.; la roata morii de apă) grindei, osie, osiac, prisnel, val, vaună. 3 (tehn.; la vârtelniţă; şi, art., fusul vârtelniţei) ciocan2, clociumb, gâscă, osiac, pociumb, pop, stârciog. Fusul este confecţionat din lemn. 4 (tehn.; la suveică; şi, art., fusul suveicii) huludeţ, lemnuş, sfârcel, solodeţ, sure, surcalău, surcălaş, surcel, vergea. De fus se fixează ţeava în suveică. 5 (tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Spetează. 6 (tehn.; la sucală; reg.) fus de letcă = letcă. Pe fusul de letcă se introduc mosoarele, în vederea depănării pe ele a firelor dintr-un scul aflat pe vârtelniţă. 7 (gimn.; ieşit din uz) v. Bârnă1.8 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. fusâr s.m. (iht.) 1 Aspro streber; peş-te-de-piatră, prundar, râp1, sular, sulă. 2fu-sar-mare = Aspro zingel; pietrar, peş-te-cu-două-nume, peşte-de-piatră, peştele-ţi-ganului (v. peşte), râp1, sula-ciobanului (v. sulă), sulă, pula-ciobanului (v. pulă). 3 (reg.) v. Ţipar (Misgumusfossilis). fuscel s.n. 11 (la scara de lemn) spiţă, treaptă, cui, pretcă, stinghie, ştează2, ţepoc, zap. Scara trebuie reparată pentru că s-au rupt câţiva fuscei. 2 (tehn.; la războiul de ţesut) vergea, joardă, nuia, vargă. Fusceii separă firele de urzeală. 3 (tehn.; la loitră) şiştoare (v. şiştor), zap. 4 (tehn.; la alergătoarea de urzit; reg.) v. Cotoc. Fofează. II (înv.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. fustaneâ s.f. (înv.) v. Fustanelă, fustanelă s.f. <înv.> fustanea. Fustanela este o piesă a costumului naţional al grecilor şi al albanezilor. fustangiu adj.,s.m. (fam.) 1 adj. (despre bărbaţi) v. Afemeiat. 2 s.m. v. Afemeiat. Crai. fustă s.f. 11 foi (v. foaie), poale (v. poală), <înv. şi reg.> rochie, spinţă, şpigniţă, jupă. îi place să poarte fuste lungi. 2 fustă maxi = mznjwpă; fustă mini = minifustă, minijupă, abajur. 3 (reg.) v. Catrinţă. Fotă. 4 (reg.) v. Năframă. 5 fig. (iron.) v. Femeie. II (art.; bot.; reg.) fusta-rân-dunelii v. Bulbuc. Bulbuc-de-munte (Trollius europaeus);fusta-rândunicii v. Rochiţa-rân-dunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbu-ră-mică (Convolvulus arvensis). fustigăţie s.f. (rar) 1 v. Biciuire. Flagelare. Flagelaţie. 2 fig. (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage,x) v. Bătaie. Corecţie. fustei s.n. (tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Spetează. fustişoâră s.f. fustiţă, fustuliţă. fustiţă s.f. fustişoâră, fustuliţă. Fetiţa poartă o fustiţă roşie. fustuliţă s.f. (rar) v. Fustişoâră. Fustiţă. fusui-sălbatec s.m. (bot.; reg.) v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). fuşereală Tâlhărie. 3 (arg.)v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, fuşereală s.f. (fam.) fuşăială, fuşerai, fuşerire, rasol, rasoleală, rasolire. fuşerî vb. IV. (fam.) 1 tr., intr. a rasoli, a sucăli. Nu a făcut treaba cu migală, ci numai afuşerit. 2 tr. v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, fuşerire s.f. (fam.) fuşăială, fuşerai, fuşereală, rasol, rasoleală, rasolire. fuştaş s.m. (milit:; în vechea cavalerie a unor ţâri; înv.) v. Lăncier. Suliţaş. fuste s.f. (înv.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 (milit.) v. Lance. Suliţă. 3 v. Toiag, fute vb. III. refl. (recipr.) (biol; vulg.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. futere s.f., adj. invar. 1 s.f. (biol; vulg.) v. Acuplare. Coit Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare. 2 adj. invar. (arg.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit Excelent Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit Perfect Splendid. Sublim. Superb, futil, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor)v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. futilitate s.f. (livr.) v. Deşertăciuni (v. deşertăciune). Frivolitate. Neseriozitate. Uşurătate, futurolog s.m. viitorist, viitorolog. Futurolo-gul este specialist în viitorologie. futurologi'e s.f. prospectivă, ştiinţa viitorului (v. ştiinţă), viitorologie. Futurologia se ocupă cu studierea legilor şi metodelor noi de prospectare a viitorului. 1660 ^Escrocherie. Hoţie. Impos-line.^înşelăciune. înşelătorie. 1C£^aiiatăiiie. Şmecherie. w^â\ă‘s£ (fam.) ftişăiala, fuşerai, feEirej rasol rasoleală, rasolire fuseri vb.IV. (fam.) 1 tr.,intr. a rasoli, a sucăli. Nu a făcut treaba cu migală, ci numai ajuşerit. 2 tr. v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, fuşerire s.f. (fam.) fuşăială, fuşerai, fu-şereală, rasol, rasoleală, rasolire. fuştâş s.m. (milit.; în vechea cavalerie a unor ţări; înv.) v. Lăncier. Suliţaş. fuşte s.f. (înv.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 (milit.) v. Lance. Suliţă. 3 v. Toiag, fute vb. III. refl. (recipr.) (biol; vulg; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. futere s.f., adj. invar. 1 s.f. (biol; vulg.) v. Acuplare. Coit Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare. 2 adj. invar. (arg.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit Excelent Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit Perfect Splendid. Sublim. Superb, futfl, -ă adj. (livr.; despjp oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. futilitate s.f. (livr.) v. Deşertăciuni (v. deşertăciune). Frivolitate. Neseriozitate. Uşurătate. futurol6g s.m. viitorist, viitorolog. Futurolo-gul este specialist în viitorologie. futurologie s.f. prospectivă, ştiinţa viitorului (v. ştiinţă), viitorologie. Futurologia se ocupă cu studierea legilor şi metodelor noi de prospectare a viitorului. fuzaie s.f. (milit.; în trecut; înv.) v. Flintă, fuzelât s.n. (tehn.) carenat. Fuzelatul este calitatea unui corp de a avea o formă exterioară de rezistenţă reodinamică minimă. fuzen s.n. (geol.) fuzit. Fuzenul este componentul cărbunelui de pământ care reprezintă fragmente unice de substanţă vegetală. fuziona vb. I. intr. a se contopi, a se uni2. Cele două ministere au fuzionat. fuzionare s.f. contopire, fuziune, unire. Fuzionarea celor două ministere a fost de multă vreme prevăzută. fuzit s. (geol.) fuzen. fuziune s.f. 1 contopire, fuzionare, unire. 2 (fiz.) topire. Fiecare corp are temperatura sa de fuziune. Gg gabarit s.n. 1 capacitate, volum. A închiriat pentru mutatul mobilei un camion cu un gabarit mare. 2 (nav.) gabarit de navigaţie = dreptunghi de navigaţie. Gabaritul de navigaţie reprezintă conturul secţiunii transversale libere minime, necesară pentru circulaţia şi încrucişarea vaselor pe o rută navigabilă. 3 (fam.)v. Dimensiune. Volum. 4 (fam.; de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) v. înălţime. Mărime. Statură. Talie. gâbor s.m. (reg.) 1 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 2 v. Comisar. Comisar de poliţie. 3 v. Gardian. Gardian public. Sergent. Sergent de stradă. Sergent de noapte, gac-roşu s.m. (omit.; reg.) v. Bâdan-roşiatic. Bâtlan-roşu. Stârc-purpuriu. Stârc-roşu (Ardea purpurea). gaci s.m. pl. (reg.) v. Indispensabili (v. indispensabil). Izmene. Pantaloni (v. pantalon). gâcini s.m. pl. (reg.) v. Indispensabili (v. indispensabil). Izmene. Pantaloni (v. pantalon). gad s.m. (reg.) I (zool.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. II (entom.) 1 v. Purice-comun. Purice-de-casă (Pulex irritans). 2 v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). 3 v. Lindină. gâdină s.f. I (pop.) 1 (zool.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. 2 (mitol., lit. de ficţiune, desene animate) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. II (entom.; reg.) 1 v. Gânganie. Gâză. Hexapod. Insectă 2 v. Păduche. Pădu-che-de-cap (Pediculus capitis). gadolimt s.n. (mineral.) yterbit. Gadolinitul conţine pământuri rare. gafă s.f. (adesea constr. cu vb. „a comite”, „a face’) eroare, greşeală, poznă, prostie. A înţeles că a făcut o gafă după reacţia musafirilor. gafeur [ga’far] s.m. (fran.) v. Gafist. gafeuză [ga'faza] s.f. (fran.) v. Gafistă (v. gafist). gafist, -ă s.m., s.f. gafeur, gafeuză. Este cunoscut ca un mare gafist. gag s.n. (fam.) v. Anecdotă. Glumă. Spirit. gagât s.n. (mineral.) jais. Gagatul este folosit la confecţionarea unor obiecte de cult sau a unor bijuterii. gagic, -ă s.m., s.f. (arg.) 1 s.m., s.f. v. Amant. Concubin. Iubit. Metresă. Prieten. 2 s.f. v. Femeie. gagicâr s.m. (arg.) v. Afemeiat. Crai. gagicăreâlă s.f. (arg.) v. Aventură. Aventură galantă. Escapadă. Flirt, gagicări vb. IV. refl. (arg.; despre oameni) v. Cocheta. Flirta, gagicuţă s.f. (arg.) v. Fetişcană, gagiu s.m. (arg.) 1 v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten. 2 v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. 3 v. Superior. Şef. 4 (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) v. Deţinător. Posesor. Proprietar. Stăpân. Stăpânitor. 5 (com.) v. Comerciant. Negustor, gagliârdă s.f. (cor.; rar) v. Galiardă. gai, gaie adj. (reg.; despre culori, obiecte, lucruri etc.) v. Negru, gaibarâce s.n. pl. (anat.; pop. şi fam.; deprec.) v. Membru inferior. Picior, gâibe s.f. pl. (anat.; pop. şi fam.; deprec.) v. Membru inferior. Picior, găică s.f. agăţătoare (v. agăţător), atârnă-toare, aninătoare. Gaica de la palton s-a rupt. gâidă s.f. 1 (muz.; reg.) v. Cimpoi1. Hornpi-pe. 2 fig. (la pl. gaide; anat.; pop. şi fam.; deprec.) v. Membru inferior. Picior, gâidere s.f. pl. (anat.; pop.; deprec.) v. Membru inferior. Picior. gâidine s.f. pl. (anat.;pop.; deprec.) v. Membru inferior. Picior. gaie s.f. I (ornit.) 1 Milvus milvus; uli-de-apă, cailă, puhoier, sorliţă, şoavă, şorecar, şorliţar, şurlicar, şurligaie, uligaie, uligan, uligan-roşu, zăgan, <înv.> caie. 2 gaie--neagră = Milvus migrans; şoim-bâtlănos, sorliţă, şurlicar, şurligaie, şuşugaie, uligaie, uligan-brun. 3 (art.) gaia-gâinilor = Falco columbarius aesalon; erete, ere-te-de-iamă, erete-pitic, şoim, şoim-de-iamă, şoim-pitic, şoimuleţ-de-iamă, şoimuleţ-pitic, uliul-vrăbiilor (v. uliu), vindereu, uli-de-vrăbii, vânător, vântrel, vrăbier. 4 (reg.) v. Erete-de-câmp. Erete-vânăt. Şorecar. Uliu-alb. Uliu-vânăt (Circus cyaneus). 5 (reg.) v. Erete. Erete-de-găini. Erete-de-po-rumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-porumbar. Uliul-găini-lor (v. uliu) (Accipitergentilis). II (art. gaia; j. de copii) cloşca (v. cloşcă), cloaţa (v. cloţă). III (pese.; reg.) v. Cucă2. gâis s.n. (chim.; reg.) 1 v. Gaz1. Petrol lam-pant. 2 v. Alcool. Alcool etilic. Etanol. Spirt. Spirt alb. gaiţă1 s.f. I (ornit.) 1 Garrulus glandarius; galiţă, ghindar, matieş, pasăre-vorbi-toare, şoiţă, ţaicău, zaică, zăicoi, zgaiţă. 2 gaiţă-de-munte = Nucifraga caryocatactes; alunar, nucar, nucşoară. 3 (reg.) gaiţă-vânătâ v. Dumbrăveancă (Coracias garrulus). II fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). gaiţă2 s.f. (chim.; reg) v. Gaz1. Petrol lampant gaj s.n. 1 (jur.) amanet, garanţie, chezăşie, zălog2, <înv. şi reg.> odor1, rămas1, <înv.> arvună, otaj, ostatic, semn. A lăsat gaj un lanţ de aur. 2 fig. asigurare, chezăşie, garanţie, pala-diu. Legea constituie un gaj pentru viitorul societăţilor comerciale, gaji vb. I. tr. (jur.; rar; compl. indică mai ales obiecte de valoare) v. Amaneta, gajâţ, -ă adj. (jur.; rar, mai ales despre obiecte de valoare) v. Amanetat, gal s.m. celt. Galii formau o populaţie veche indo-europeană, originară din Galia. galactagog s.n. (farm., alim.) galactogen. Galactagogul stimulează secreţia de lapte. galactofor, - ă adj. (anat.; despre canalele glandelor mamare) lactifer. Canalele galacto-fore conduc laptele spre exterior. galactogen, -ă s.n. (farm., alim.) galactagog. galactogeneză s.f. (biol.) galactopoieză, lactogeneză. Galactogeneza este producerea laptelui de glandele mamare. galactometru galactometru s.n. (ind. alim.) lactoden-simetru, lactometru. Cu ajutorul galactome-trului se determină masa specifică a laptelui şi puritatea acestuia. galactopoiâză s.f. (biol.) galactogeneză, lactogeneză. galamoz s.n. (farm.; arg.) v. Anticonceptiv. Anticoncepţional. Contraceptiv, galânt, -ă adj. 11 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) amabil, atent, culant, curtenitor, drăguţ, elegant, gentil, ampresat, levent, <înv.> cortez, libovnic. Nu poţi să-i reproşezi că nu este galant cu tine. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) amoros, sentimental. Este renumit pentru aventurile sale galante. 3 (despre oameni) culant, darnic, generos, mărinimos, milostiv, magnanim, munificent, galanton, <înv.> dăruitor, filotim, liberal, marinim, miluitor, giumert, larg, ieftin. Tatăl, galant ca totdeauna, i-a dat bani pentru excursie. II (în opoz. cu „neîngrijit”; înv.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2, îngrijit. galantar s.n. vitrină. Ajunsă în faţa galantarului cu preparate din carne, nu se putea hotărî ce să cumpere. galanterie s.f. 1 amabilitate, atenţie, curtoazie, gentileţe, politeţe, amenitate, curtenie, <înv.> libov, tropos. Galanteria faţă de ceilalţi este un atribut al civilizaţiei. 2 (lapl. galanterii) amabilităţi (v. amabilitate), compliment, flatare, laudă, măgulire, parigorie. Femeile sunt sensibile la galanterii. galanton, -oănă adj. (fam.; despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. galantome s.f. (fam.) v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Mărinimie, galascăn s.n. (mineral; reg.) v. Calcantit. Sulfat de cupru. galascău s.n. (mineral; reg.) v. Calcantit. Sulfat de cupru. galaschi'u s.n. (mineral; reg.) v. Calcantit. Sulfat de cupru. galaxie s.f. (astron.) 1 sistem stelar. Stelele galaxiilor au diferite mărimi şi forme. 2 galaxie albastră = galaxie cvasistelarâ = quasag. Galaxia albastră este un obiect cosmic extra-galactic, cu dimensiuni unghiulare reduse, dar foarte strălucitor, care emite radiaţii ultraviolete intense. 3 (livr.) v. Calea-Lactee (v. cale). Calea-Laptelui (v. cale). gală1 s.f. 1 ceremonie, paradă. La sărbătorirea clubului militar, participanţii au venit în uniformă de gală. 2 (sport) competiţie, întrecere, reuniune. Gala de box se desfăşoară la Sydney. 3 ceremonie, spectacol de gală. Gala filmului românesc a avut loc la Sibiu. gală2 s.f. 1 (fitopat.) cecidie. Gala este provocată de bacterii, ciuperci sau insecte. 2 (bot.) gogoaşă-de-ristic, gogoaşă-de-stejar, <înv. şi reg.> nucă-de-stejar, nucă-galică, go-goaşă-de-cemeală, gogoşi-de-tufa (v. gogoaşă), măr-de-stejar (v. măr2), moţochină, nu-că-de-gorun,ou. Gala este folosită ca medica- ment astringent sau, în industrie, la fabricarea cernelii negre. gâlben, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre pârul oamenilor) bălai, bălan, blond, blondin, <înv. şi pop.> gălbeneţ, albeţ, codalb, codăl-bel, codălbiu, gălbior, gălbiu, gălbui, <înv. şi reg.> plăviţ, băl, mieriu2, plăvai, plăvan, plăvâi, plăviu, smolit, şergaci. Are părul galben. 2 (despre pârul catâr sau, p. ext., despre cai) gălbui, izabel, şarg, pantiş, şergaci. Are un cal alb şi unul galben. 3 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) clorotic, fanat, îngălbenit, ofilit, pălit2, trecut2, uscat2, veşted, veştejit, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2, mârcav, mârced, pâhăvit, posmăgit, <înv.> zâmit, devitalizat. în glastră sunt câteva flori galbene. 4 (despre oameni sau despre faţa lor) îngălbenit, pal, palid, pălit1, <înv. şi pop.> gălbeneţ, searbăd1, gălbejit, gălbejos, gălbinicios, pierit, spelb, <înv. şi reg.> smolit, galfad, gălbeniu, gălbicios, sec, vâlced, <înv.> plăviu, blafard, lunar. Este galben de frică. Are faţa galbenă din cauza emoţiei. 5 (despre culori, obiecte, materiale etc.) galben-brun = ocru. Şi-a cumpărat un pardesiu galben-brun; galben-deschis = galben-pal = chihlimbariu, citron, gălbui, untdelemniu, sulfuriu, cănăriu, nisipiu, gălbinicios, gălbior, gălbiu, lămâiu, lemniu, năutiu, rădăciniu, şofrăniu, gălbenatic, gălbeniu, gălbenuţ, gălburiu, un-tuliu, sabie, şamoa. A dat musafirilor un vin galben-deschis; galben-portocaliu = caisiu. îi place culoarea galben-portocalie; galben-roşiatic = fov, hiacint, oranj, portocaliu, rubil, morcoviu, <înv. şi reg.> naramzat, narangiu, păratic, <înv.> turungiu. A îmbrăcat un costum galben-roşiatic; gal-ben-verzui = muştar, oliv. Şi-a luat un pantalon galben-verzui pentru a se asorta cu bluza verde. II s.m. (fin.; în trecut) 1 <înv.> zimţ. I-a numărat o mie de galbeni. Poartă la gât o salbă de galbeni. 2 galben unguresc = <înv.> ughi. Galbenul era o monedă ungurească de aur. 3 galben sultănesc = sultanin. Galbenul sultănesc a fost o monedă turcească de aur, care a circulat şi în Ţările Române. III s.m. sg. (chim.) galben de anilină = para-aminoazobenzen. Galbenul de anilină se foloseşte la colorarea grăsimilor. IV s.f. (bot; reg.) v. Corcoduşă. galenă s.f. (mineral.) sulfură de plumb. Galena este utilizată în radiotehnică. galeofihe s.f. (psih.) gatofilie. Galeofilia este dragostea exagerată faţă de feline, în special faţă de pisici. galeofobie s.f. (psih.) ailurofobie, gatofobie. Galeofobia este teama morbidă de feline, în special de pisici. galeră s.f. (mar.) <înv.> catargă. La vâslele galerelor se aflau sclavii sau condamnaţii la muncă silnică. galerie s.f. 11 (constr.; la case) <înv.> tindă. Se plimbă prin galerie, aşteptând musafirii. 2 (arhit.) cucurigu. Galeria se află la ultimul nivel al unei săli de spectacol. 3 (miner.) ştioalnă, ştiol, ştrec. Minerii ajung la zăcământ prin galerii. II (la pl. galerii; com.) magazin universal. Şi-a cumpărat câteva lucruri din galeriile din Milano. găleş, -ă adj. 1 (despre ochi, privire) drăgăstos, languros, lânced, molatic, tandru, umed. Fata îi aruncă priviri galeşe. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) melancolic, trist, atrabilar, saturnian, saturnic, <înv.> melanholicos, plângeros, albastru, bilios. în ultimul timp este tot mai galeşă. galetă s.f. (entom.; înv.) v. Cocon1. Gogoaşă. Gogoaşă de borangic. Gogoaşă de mătase, gălfăd, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1. galiărdă s.f. (cor.) gagliardă. Galiarda este un vechi dans francez şi italian cu ritm vioi. galibărdă s.f. (arg.) v. Pălărie, galibardeălă s.f. (arg.) v. Arătare. Expoziţie. Expunere. Istorisire. înfăţişare. Narare. Povestire. Prezentare. Relatare, galibardi vb. IV. intr. (arg.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. galic, -ă adj. celt, celtic. Triburile galice au ajuns şi pe teritoriul actual al României. galiceşte adv. (modal; înv.) v. Franţuzeşte, galici'sm s.n. (lingv.; rar) v. Franţuzism. gălie s.f. (înv.) 1 v. Glob. Sferă. 2 (milit.) v. Ghiulea. galigân, -ă adj. (fitopat.) cecidogen. Insectele, bacteriile sau ciupercile galigene provoacă apariţia cecidiilor. Galileănul s.m. art. (relig. creştină; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Nazareeanul (v. nazareean), Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v.fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). Ne închinăm Galileanului. galiân s.n. I (tipogr.) şif2. Pe galion se aşază rândurile de litere culese. II (pop.) 1 (nav.) v. Corabie. 2 v. Plută1. găliţă s.f. (omit.; reg.) 1 v. Gaiţă1 (Garrulus glandarius). 2 (mai ales lapl. galiţe) v. Oră- tanie. Pasăre. Pasăre-de-casă Pasăre-de-curte. Pasăre-domestică. gali'ţcă s.f. (chim.; reg.) v. Calaican. Melan-terit. Sulfat de fier. Sulfat feros, galoffl, -ă s.m., s.f., adj. francofil, filofrancez, galoman. Galofilii admiră tot ceea ce este francez. galofilie s.f. francofilie, galomanie. Galofilia este atitudinea admirativă faţă de Franţa sau faţă de francezi. galofâb, -ă s.m., s.f., adj. francofob. Galofobii urăsc tot ce este francez. galofobie s.f. francofobie. Galofobia este ostilitatea faţă de Franţa sau faţă de francezi. 663 | galomân, -ă s.m., s.f., adj. (rar) v. Francofil. Filofrancez. Galofil. galomanie s.f. (rar) v. Francofilie. Galofilie. galon s.n. (milit.) tresă. Galonul indică gradul celui îmbrăcat în uniformă militară. galonat s.m. (milit.) 1 s.m. gradat1. Militarul gradat este caporal. Galonatul are un grad inferior celui de ofiţer. 2 (iron.) v. Ofiţer, galop s.n. 11 scopcă. Calul aleargă în galop. 2 (echit.) galop fals = contragalop. Galopul fals este mersul calului în manej circular, când acesta galopează pe piciorul stâng în loc de cel drept sau invers. II (med.) zgomot de galop. Galopul este un zgomot surd diastolic, supraadăugat celor două zgomote cardiace normale, care determină un ritm în trei timpi, amintind de galopul unui cal. galopă vb. I. intr. (despre cai) a scopci. îi place când caii galopează. galoromăn, -ă adj. galoromanic. Populaţie galoromană. Tradiţii galoromane. galoromanic, -ă adj. galoroman. galvanizâ vb. I. tr. 1 (tehn.; compl. indică piese metalice) a zinca, a zincui. Obiectele metalice sunt galvanizate pentru a li se mări rezistenţa la coroziune. 2 fig. (rar; compl. indică oameni) v. Excita. îmbărbăta. încuraja. îndemna. însufleţi. Stimula. Susţine, galvanizare s.f. (tehn.) zincare, zincuire. Prin galvanizare, o piesă metalică se acoperă cu un strat de zinc pentru a-i mări rezistenţa la coroziune. galvanizăt, -ă adj. (tehn.; despre piese metalice) zincat, zincuit. Tabla galvanizată rugineşte mai greu. galvanocaustică s.f. (chir.) galvanocaute-rizare. galvanocauterizăre s.f. (chir.) galvanocaustică. Galvanocauterizarea se realizează prin mijloace electrotermice. galvanonarcoză s.f. (med.) electronarcoză, electrosomn. Prin galvanonarcoză se face anestezia generală prin acţiunea curentului electric asupra creierului. galvanoplastie s.f. <înv.> electrografie. Gal-vanoplastia este reproducerea în reliefa unor obiecte prin depunerea electrolitică a unui strat de metal pe acele obiecte sau pe tiparul lor. galvanotaxi'e s.f. (biol) galvanotropism. Curentul galvanic produce la animale gal-vanotaxia. galvanotropism s.n. (biol) galvanotaxie. gama s.m. invar, (fiz.) microgram. Gama este egal cu a milioana parte dintr-un gram. gamaencefalografîe s.f. (med.) scintigrafie cerebrală. Cu ajutorul gamaencefalografiei se explorează sistemul nervos prin introducerea în organism a unui izotop radioactiv injectabil, emiţător de radiaţii gama. gamaglobulmă s.f. (biochim.) imunoglo-bulină. în gamaglobulinâ se găsesc anticorpii. gamagrafîe s.f. (med.) scintigrafie, scintilo-grafie. Cu ajutorul gamagrafiei se explorează un ţesut sau un organ intern bolnav prin introducerea unei substanţe radioactive, în vederea stabilirii diagnosticului. gamăn s.m. (pedag.; arg.) v. Student. gamaterapie s.f. (med., med. vet.) curie-terapie, radiumterapie. Prin gamaterapie se tratează cu radiu tumorile maligne. gămă s.f. 1 ambitus, evantai. Există o largă gamă a posibilităţilor de a face un anumit lucru. 2 (com.) linie. Foloseşte aceeaşi gamă de produse cosmetice. gambă s.f. (anat.; la oameni) fluier, vână. Din cauza urcuşului o dor gambele. gambătă s.f. 1 melon, castron. Gambeta are calota ovală şi borurile uşor răsfrânte. 2 (anat.; arg.) v. Cap. gamelă s.f. 1 şaică2. Soldaţii mănâncă din gamele în timpul aplicaţiilor sau în campanii. 2 (anat; arg.) v. Cap. gamets.m. (biol.) 1 celulă sexuală, zigosferă. Gârneţii aparţin organismelor inferioare. 2 gametfemei = macrogamet, oogamet; gârneţ mascul = anterozoid, microgamet, sper-matogamet. gametânge s.m. (bot.) gametangiu. gametângiu s.m. (bot.) gametange. Game-tangiul este o structură vegetală în care sunt produşi gârneţii. gametodt s.n. (biol.) gamont. Gametocitul este o celulă generatoare de gameţi. gametofit mascul s.m. (biol.) microgame-tofit. gametogeneză s.f. (biol.) gametogonie. în cursul gametogenezei se formează şi se dezvoltă gârneţii. gametogonie s.f. (biol.) gametogeneză. gamoăie s.f. (arg.) v. Ţoi2, gamogeneză s.f. (biol.) gamogonie. Reproducerea sexuată a unui organism vegetal se face, în gamogeneză, prin fuziunea gârneţilor. gamogonie s.f. (biol.) gamogeneză. gamont s.m. (biol.) gametodt. gamopetâl, -ă adj. (bot.; despre corola unor flori sau, p. ext., despre flori) simpetal. Corola gamopetală are petalele unite, concrescute. gamotactism s.n. (biol.) gamotropism. gamotropism s.n. (biol.) gamotactism. Gamotropismul este mişcarea de atracţie reciprocă a gârneţilor. gang1 s.n. (constr.) coridor, culoar, <înv.> tindă, umblet. Vila are ganguri lungi. gang2 s.n. (americ.) v. Bandă1. Cârdăşie. Clan. Clică. Coterie. Gaşcă. Şleahtă. Tagmă, gangă s.f. (mineral.) steril. Ganga acoperă mineralul util dintr-un zăcământ sau o piatră preţioasă în stare naturală. ganglioblastom s.n. (med.) gangliom, gan-glioneurom. Ganglioblastomul este o tumoră benignă, localizată frecvent la nivelul sistemului nervos simpatic sau central. gangliom s.n. (med.) ganglioblastom, gan-glioneurom. ganglion s.m. 1 (anat.) gâlmă, ghin-dură, momiţă, dul. îl doare gâtul, deoarece i s-au umflat ganglionii. 2 (med.) ganglion limfatic = limfoganglion, nodul limfatic, gâlci limfatici (v. gâlcă), ghinduri limfatice (v. ghindură), mure limfatice (v. mură2). Ganglionii limfatici se formează pe traseul vaselor limfatice din tot corpul şi în jurul articulaţiilor; ganglion-santinelă = garantat nodul-santinelă. Ganglionul-santinelă reprezintă primul semn al unei tumori abdominale; (lapl; rar)ganglionibazaliw. Nudei bazali (v. nucleu). Nuclei cenuşii centrali (v. nucleu). ganglioneurom s.n. (med.) ganglioblastom, gangliom. ganglioplegic, -ă adj., s.n. (farm.) neuro-leptic, neuroplegic, sinaptolitic, sinaptople-gic. Medicamentele ganglioplegice au efect sedativ asupra funcţiilor cognitive şi asupra comportamentului. gangster s.m. bandit, pistolar. Căutătorii de aur se fereau de gangsteri. gangsteresc, -eăscă adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) banditesc. Atacurile gangstereşti pot fi cu greu anihilate de poliţie. gangsterism s.n. banditism. Gangsterismul este greu de anihilat de poliţie. găngur s.m. (reg.) v. Ceaurel. Ciaurică. Puradel. ganimed s.m. (livr.) v. Chelner. Ospătar, ganoid s.m. (iht.) acipenserid, sturion. Ni-setrul face parte din familia ganoidelor. ganteră s.f. (mai ales la pl. gantere; sport) greutate, halteră. Se duce regulat la sală, unde se antrenează ridicând gantere. gănţă s.f. (entom.; reg.) v. Muscă. Mus-că-de-casă (Musca domestica). gap s.n. (geomorf.) pas3, pasaj, strâmtoare, trecătoare (v. trecător), poartă, plai, strungă, obârşie, <înv.> potecă, strâmtură, ghecet. A trecut prin gapul Oituz pe jos. Peisajul este deosebit de frumos în gapul Bran. gar interj., s.m. 1 interj, (adesea repet.) câr! Gar! Gar! se aude cloşca din coteţ.2 s.m. (peior.) v. Rom2. Ţigan, gară vb. I. tr. (compl. indică vehicule) a autogara, a parca. Garează maşina cu spatele. garafă s.f. = carafa. garagagiu s.m. (pop. şi fam.; glum. sau deprec.) v. Flecar. Guraliv. Palavragiu. Vorbăreţ. garagăţă s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Strigăt. Vociferare. Vociferaţie. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, garănt, -ă s.m., s.f. (jur.) cauţiune, fideiusor, chezaş, chezăşuitor, <înv.> cauţionator, platnic, sodăş. El este considerat garant pentru debitor. garanta vb. I. tr. 1 a asigura, <înv.> asiguripsi, a sigurarisi, a siguripsi, a profilaxi. Buna funcţionare a maşinilor garantează o producţie de calitate. 2 (jur.) a cauţiona, a gira, a răspunde, a chezăşui. Garantează pentru nevinovăţia acestui om. garantare s.f. asigurare, chezăşuire, <înv.> siguripsire. Garantarea drepturilor omului este urmărită şi de organizaţii nongu-vernamentale. garantat adv. (modal; având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, garantism desigur, fireşte, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, natural-mente, <înv.> odoacă. -Crezi că vei avea câştig de cauză? - Garantat! garantism s.n. (polit.) armonism, falanste-rianism, fourierism, şcoală societară. Garan-tismul a apărut în Franţa. garănţă s.f. (bot.) Rubia tinctorum; orca-netă, otrăţel, paţachină1, roibă, broci, buruiana-faptului (v. buruiană), faptnic, rumenele (v. rumeneală), rută2, garanţie s.f. 1 (jur.) cauţiune, fideiusiune, cauţionament, chezăşie, <înv.> adeverinţă, cauţionământ, vadiu. Tatăl a depus garanţie pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are fiul său.2 (jur.) amanet, gaj, chezăşie, zălog2, <înv. şi reg.> odor1, rămas1, <înv.> arvună, otaj, ostatic, semn. A lăsat garanţie un lanţ de aur. 3 asigurare, chezăşie, <înv.> credinţă, gaj, paladiu. Legea constituie o garanţie pentru viitorul societăţilor comerciale. garâre s.f. parcare. Face o garare cu spatele din mai multe manevre. garat, -ă adj. (despre vehicule) parcat. Un şofer neexperimentat a lovit o maşină garată regulamentar. gară1 s.f. (ferov.) staţie. Aşteaptă în gară sosirea trenului dinspre Bucureşti. gără2 s.f. (înv. şi reg) 1 v. Cenuşă. 2 v. Praf. Pulbere. gără3 s.f. (înv. şi reg.) v. Bârfă. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. gard s.n. 1 (constr.) împrejmuire, îngrăditură, <înv. şi pop.> stobor, ocol, ulucă, <înv. şi reg.> ogradă, târcol, ulucărie, zăbran, zăplaz, <înv.> cuprins1, îngrădiş, cancello. Proprietatea îi este înconjurată cu un gard de beton. 2 gard verde = gard viu = spalier. Gardul viu al casei este din dafini. gărdă s.f. 11 (milit.) pază, strajă, caraulă, <înv.> culuc, păzitoare (v. păzitor), străjerie, vartă2. Multă lume asistă la schimbarea gărzii de la palat. 2 gardă de corp = gardă personală = bodyguard, guard, pază de corp, gorilă. Politicianul este totdeauna însoţit de o gardă de corp. 3 (în trecut) gardă civică = gardă naţională. Garda civică era o unitate compusă din voluntari care asigurau paza şi liniştea într-un oraş; gardă naţională = gardă civică. 4 (art.; fam.) garda veche = vechea gardă (v. vechi2). în institut, din garda veche n-au mai rămas decât câţiva cercetători experimentaţi. 5 pază, strajă, veghe, <înv. şi reg.> aret1. Soldatul stă de gardă trei ore. II apărătoare (v. apărător), strajă, <înv.> scut. Garda săbiei este din argint. garderob s.n. = garderobă, garderâbă s.f. 1 (şi în forma garderob) dulap2, şifonier, <înv. şi reg.> cozliu, sicriu, orman1, parsechi, podişor, podişor mare, şifon2, şofrânar, <înv.> chivot, veşmân- tar, castăn. Garderobul este neîncăpător pentru hainele pe care le are. 2 vestiar, <înv.> dezbrăcător. Spectatorii, înainte de a intra în sala de concerte, îşi lasă hainele groase la garderobă. 3 îmbrăcăminte. Garderoba ei este săracă în rochii. gardiăn s.m. 1 paznic, păzitor, vehter, gardist. S^l angajat gardian la o firmă de construcţii. 2 temnicer, pârcălab, izolator, jitar, manechin. Gardienii supraveghează deţinuţii dintr-o închisoare. 3 (şi gardian public) <în trecut> sergent, sergent de stradă, sergent de noapte, gardist, gabor, <înv.> boactăr, poliţai, zapciu, filăr, geanabet, scatiu, sticlete. Gardienii urmăresc să preîntâmpine incidente neplăcute pe străzile oraşelor, în parcuri sau în grădinile publice. gărdină s.f. 1 (la pălărie; rar) v. Bor. Margine. 2 (la fântână; reg.) v. Colac. Ghizd. Margine. 3 (jur.; arg.) v. Alibi. gărdineci s.n. (pop.) gărdinar. Gardi-neciul este compasul dogarului. gardist s.m. 1 (polit.) legionar. Gardiştii erau membri ai Gărzii de Fier. 2 gardist alb = albgardist, rus alb (v. rus3). Gardiştii albi erau combatanţii care făceau parte din gărzile albe. 3 (pop.) v. Gardian. Gardian public. Sergent. Sergent de stradă. Sergent de noapte. 4 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 5 (ieşit din uz) v. Gardian. Paznic. Păzitor, garf s.n. (culin.; reg.) v. Chiftea, gargantuesc, -ă adj .(indică dimensiunea; de obicei p. exager.; livr.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) v. Colosal. Enorm. Fabulos. Fantastic. Gigantic. Imens. Uriaş, gargaragiu s.m. (pop. şi fam.; glum. sau deprec.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. gargără s.f. I I (med.) gargariseală, gargarisire. Face o gargară cu ceai de muşeţel. 2 (concr.; farm.) gargarism. A cumpărat o sticluţă cu gargară, pentru a-şi dezinfecta mucoasa bucofaringiană. II fig. (fam.) v. Clămpăneală. Clămpănit. Clămpănitură. Clănţăneală. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Frazeologie. Incontinenţă. Incontinenţă verbală. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifa-suială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. gargariseălă s.f. 1 (med.; fam.) v. Gargară. 2 fig. (fam.) v. Clămpăneală. Clămpănit. Clămpănitură. Clănţăneală. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Frazeologie. Incontinenţă. Incontinenţă verbală. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie, gargarisi' vb. IV. refl. (med.; fam.) a se gargariza. Se gargariseşte cu ceai de mu-şeţel. gargarisire s.f. (med.; fam.) v. Gargară, gargarism s.n. (farm.) gargară, gargariză vb. I. refl. (med.; fam.) a se gargarisi. garîd s.m. (arg.) v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. garidă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). garigă s.f. (tehn.; la sucală; reg.) v. Rotiţă, gărişte s.f. (geomorf.; reg.) v. Luncă, garmond s.n. (tipogr.) corpus. Garmondul este corpul de literă care are zece puncte tipografice. garni adj. invar, (fran.; obiecte de îmbrăcăminte, preparate culinare etc.) v. Garnisit, împodobit. Ornamentat. Ornat, garnisi vb. IV. I tr. 1 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, preparate culinare etc.) a împodobi, a orna, a ornamenta. Şi-a garnisit pălăria cu panglici. A garnisit tortul cu flori din ciocolată. 2 (fam.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Snopi. Stâlci. II fig. 1 tr. (compl. indică locuri, terenuri etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) a împânzi, a înţesa, a umple, a împăna. Manifestanţii au garnisit piaţa oraşului. La meciuri, stadioanele şi împrejurimile sunt garnisite cu jandarmi şi poliţişti. 2 tr., refl. (med., med. vet.; fam.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Contagia. Contamina. Infecta. Infesta. Molipsi. garnisi're s.f. împodobire, ornamentare, ornare. Pentru garnisirea pălăriei a apelat la o modistă. îi face plăcere să se ocupe de garnisirea tortului. garnisit, -ă adj. 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte, preparate culinare etc.) împodobit, ornamentat, ornat, garni. Pălăria garnisită cu panglici este de mare efect. Tortul garnisit atrage privirile musafirilor. 2 fig. (fam.; despre spaţii de depozitare, magazine, centre comerciale etc.) v. Aprovizionat2. Dotat. înzestrat. garnitură s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică materialul, destinaţia etc.) serviciu, set, sortiment, <înv.> tuţ, tuţin. Şi-a descompletat garnitura spărgând un pahar. 2 (mar.) greement. Garnitura este formată din catargele, velele şi parâmele unei nave sau ale unei ambarcaţiuni cu pânze. 3 (tehn.) oring. Cu ajutorul garniturilor de cauciuc se etan-şează două elemente ale unei instalaţii, care sunt supuse uzurii prin frecare. garoăfă s.f. (bot.) 1 Dianthus caryophyllus; cuişoară, cuişoară-de-grădină, negină, neginea, carafilă, cocoşei, floare-dom-nească, mierea-ursului (v. miere), pana-cu-cului (v. pană), saschiu, sânziană, scau-nul-cucului (v. scaun), scăunaş, scânteiuţă, secfiu, tătăişă1, vâzdoagă, vâzdoage-de-Rusa-le (v. vâzdoagă). 2 (şi garoafă-de-grădină, garoafă-turcească) Dianthus barbatus; cui-şoare (v. cuişoară), garofiţă-de-grădină, cocoşei (v. cocoşei), înger, puşca-lupului (v. puşcă), scaunul-popii (v. scaun), scânteiuţă, secfiu, ursărele, ursinică, ursuiele, vâz- 665 | doagă, zaschiu-sălbatic. 3 garoafă-de-câmp =garoafă-sălbaticâ = Dianthus carthusianorum; garofiţă, garofioară, caram-file, cocoşel, cocoşel-roşu, coşoroabă, cuişoa-ră, cuişori-de-câmp (v. cuişor), garoafe-călu-gărească, iarba-urâciunii (v. iarbă), lipitoare (v. lipitor), pecingine, puşca-lupului (v. puşcă]), puşcuţa-lupului (v. puşcuţâ), san-fiu-de-câmp, scânteie, vâzdoagă; garoa-fă-de-munte = garoafă-sălbatică = Dianthus superbus; cuişoară, garofiţă, carafile (v. carafilă), floare-domnească, ga-roafa-de-piatră, garoafa-Sebeşului, iperige, lipici; (reg.) garoafâ-bărboasă v. Băluşcă (Omithogalum umbellatum); garoafă-călu-gărească v. Garoafe-de-câmp. Garoafe-săl-batică. Garofiţă (Dianthus carthusianorum); garoafă-de-apâ v. Micşunea-de-baltă. Mic-şuneaua-apei (v. micşunea). Roşăţea (Buto-mus umbellatus); (art.) garoafa-craiului v. Garofiţa-Pietrei-Craiului (v. garofiţă) (Dianthus callizonus); garoafa-de-piatrâ = garoafa-Sebeşului v. Cuişoară. Garoa-fe-de-munte. Garoafe-sălbatică. Garofiţă. 4 Holosteum umbellatum; cuişoară, cuişoară-sălbatică, cuişor, cuişoriţă, ridichioară, rocoţel. 5 (reg.; şi garoafă-de-grâdină, garoafa-nemţească) v. Cuişoare (v. cuişoară). 6 (reg.) v. Garofiţe (v. garofiţă) (Dianthus deltoides). 7 (reg.) v. Garofiţe-de-munte (v. garofiţă) (Dianthus compactus). 8 (reg.; şi garoafă-albă) v. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana şi Matthiola annua). 9 (reg.) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). 10 (la pl. garoafe; reg.) v. Toporaş. Viorea. Viorea-mirositoare. Vi-orică-de-pădure. Viorele-bune (v. viorea). Viorică-de-pădure (Viola mirabilis). 11 (la pl. garoafe; reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rân-dunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (v. zorea) (îpomaea purpurea). 12 (la pl. garoafe; reg.; şi garoafe-oloage) v. Bar-ba-împăratului (v. barbă). Frumoasa-nop-ţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilis jalapa). 13 (la pl. garoafe; reg.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes patula). 14 (reg.) v. Limba-peştelui (v. limbă) (Limonium vulgare). 15 (la pl. garoafe; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chinensis). 16 (la pl. garoafe; reg.) v. Zorele (v. zorea). Zo-rele-albe (v. zorea) (Pharbites hederacea). 17 (la pl.; reg.) garoafe-roşii v. Arşinic (Lychnis chalcedonica). garoâică s.f. (peior.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă. garofioară s.f. (bot.) 1 garofiţă. 2 (pop.) v. Garoafe-de-câmp. Garoafe-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusianorum). garofiţă s.f. (bot.) 1 garofioară. A cules câteva garofiţe de pe marginea şoselei. 2 Dianthus carthusianorum; garoa-fe-de-câmp, garoafa-sălbatică, garofioară, caramfile, cocoşel, cocoşel-roşu, coşoroabă, cuişoară, cuişori-de-câmp (v. cuişor), garoafe-călugărească, iarba-urâ- ciunii (v. iarbă), lipitoare (v. lipitor), pecingine, puşca-lupului (v. puşcă), puşcuţa-lupului (v. puşcuţă), sanfiu-de-câmp, scânteie, vâzdoagă. 3 Dianthus superbus; cuişoară, garoafe-de-munte, garoafe-sălbatică, carafile (v. carafilă), floare-domnească, garoafa-de-piatră (v. garoafă), garoa-fa-Sebeşului(v. garoafă), iperige, lipici. 4 Dianthus spiculifolius; barba-ungurului (v. barbă). 5 garofiţă-de-grădină = Dianthus barbatus; cuişoare (v. cuişoară), garoafe, garoafe-de-grădină, garoafe-turceas-că, cocoşei (v. cocoşel), înger, puşca-lupului (v. puşcă), scaunul-popii (v. scaun), scânteiuţă, secfiu, ursărele, ursinică, ursu-iele, vâzdoagă, zaschiu-sălbatic. 6 (la pl. garofiţe) Dianthus deltoides; garoafe. 7 (art.) garofiţa-Pietrei-Craiului - Dianthus callizonus; garoafa-craiului (v. garoafă). 8 (la pl.) garofiţe-de-munte = Dianthus compactus; fehiu, floare-domnească, garoafa, iarba-urâciunii (v. iarbă), vâzdoancă-de-câmp. 9 (reg.) garofi-ţâ-de-grădiniţă v. Arşinic (Lychnis chalcedonica). 10 (reg.) garofiţâ-de-marev. Sică (Statice gmelini). garoi s.m. 1 (omit.; reg.) v. Cioară (Corvus). 2 (peior.) v. Rom2. Ţigan, garson s.m. (fran.) v. Chelner. Ospătar, garsonieră s.f. coteţ. Stau cu chirie într-o garsonieră. garvăn s.m. 1 (ornit.; reg) v. Corb (Corvus corax). 2 (peior.) v. Rom2. Ţigan, garzoănă s.f. (bot.; reg.) v. Zarzără, gascon, -ă s.m., s.f., adj. fig. (fran.) v. Fanfaron. Lăudăros. gasconădă s.f. fig. (fran.) v. Fanfaronadă. Lăudăroşenie. Lăudăroşie. gasconerie s.f. (fran.) 1 v. Fanfaronadă. Lăudăroşenie. Lăudăroşie. 2 v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie, gasteromicetă s.f. (bot.) gastromicetă. Sporii gastromicetelor se formează în interiorul unui corp fructifer închis. gasteropod s.n. (zool.) gastropod, melc, codobelc, bourel, culbec, babiţă,bour, cigă, comelciu, <înv.> salită. gastralgie s.f. (med., med. vet.) gastrodinie, crampe (v. crampă), cârcei (v. cârcel). Gastralgia este o durere de stomac percepută la nivelul epigastrului. gastric, -ă adj. stomacal, <înv.> stomahic. Sucul gastric are rol în digestie. A fost internat în spital din cauza unei hemoragii gastrice. gastrmă s.f. (biochim.) hormon gastric. Gas-trina stimulează secreţia gastrică, motricitatea şi tonusul gastrointestinal, contracţiile stomacului, ale intestinului şi ale veziculei biliare. gastrită s.f. (med., med. vet.) aprindere de maţe. Gastrita se manifestă prin dureri abdominale, balonări, greţuri, vărsături. gastrodinie s.f. (med., med. vet.) gastralgie, crampe (v. crampă), cârcei (v. cârcel). gatofilie gastroenteri'tă s.f. (med., med. vet.) entero-gastrită, urdinare. Gastroenterita se manifestă prin dureri abdominale, diaree etc. gastrofibroscop s.n. (med.)fibrogastro-scop. Cu gastrofibroscopul se examinează vizual mucoasa gastrică. gastromicetă s.f. (bot.) gasteromicetă. gastronom, -oămă s.m., s.f. gurmand. Gastronomii ştiu să aprecieze mâncărurile rafinate. gastronomie s.f. artă culinară. E pasionat de gastronomie. gastroplicatură s.f. (chir.) gastrorafie. Prin gastroplicatură se fac, pe cale operatorie, cutări în pereţii stomacului. gastropdd s.n. (zool.) gasteropod, melc, codobelc, bourel, culbec, babiţă, bour, cigă, comelciu, <înv.> salită. gastrorafie s.f. (chir.) gastroplicatură. găşă s.f. (tehn.; la conducte) brăţară, găşcă s.f. I (reg.) 1 v. Baracă. 2 v. Aşezare. Sălaş. Şatră. II (deprec. sau peior.) bandă1, cârdăşie, clan, clică, coterie, şleahtă, tagmă, <înv.; deprec. sau peior.> car-daşlâc, ecpaia, tacâm, taraf, gang2, omerta, sectă, bisericuţă, haită. echipaj, milieu, trib. Câţiva tineri făceau parte dintr-o gaşcă de falsificatori de cârduri. gaşpadm s.m. (arg.) v. Bătăuş. Cuţitar. gâşper s.m. (fam.) v. Rom2. Ţigan, găşperiţă s.f. (fam.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă. gaştenie s.f. (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). gaştoănă s.f. (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). gaştonie s.f. (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). gata adj. invar., adv. I adj. invar. 1 (mai ales despre lucruri) isprăvit2, încheiat, terminat2, <înv.> săvârşit2. într-o sală a croitoriei sunt expuse hainele gata ale clienţilor. 2 (despre mâncăruri) gătit2, pregătit2, preparat2, <înv.> prefecut îl aşteaptă cu mâncarea gata. 3 (despre oameni) pregătit2. Aşteaptă, gata, în faţa porţii, să vină un taxi, pentru a merge la gară.. II adv. (modal; exprimă ideea de aproximaţie; adesea repetat) aproape, mai1, <înv.> puţin. Când era gata să-l ajungă din urmă, l-a oprit din drum o cunoştinţă. Era gata să izbucnească în plâns. III (cu val de interj.) 1 (în constr. eliptice; exprimă mai ales un ordin) ajunge!, atât!, basta!, destul!, isprăveşte!, încetează!, punct!, sfârşeşte!, stai!, stop!, termină!, halt!, ho! Gata! Nu mai suport ţipetele tale! 2 adio!, aleluia!, amin!, <înv.> parapanghelos! Cu aşa comportare, gata vacanţa la mare! gater s.n. (tehn.) fierăstrău de munte, joagăr, moară, pânză, spată. Gaterul este acţionat de forţa unui curs de apă. gatofilie s.f. (psih.) galeofilie. Gatofilia este dragostea exagerată faţă de feline, în special faţă de pisici. gatofobie gatofobfe s.f. (psih.) ailurofobie, galeofobie. Gatofobia este teama morbidă de feline, în special de pisici. gatism s.n. decrepitudine, gerontism, ramo-lire, ramolisment, senilitate, hâire, ramoleală, <înv.> ramoli-sire, ramoliţie, boşorogeală,boşorogire, sclerozare. Starea de gatism a bătrânului avansează rapid. gaur s.m. (zool.) Bos frontalis gaurus; vita-junglei (v. vită). gaură s.f. 11 <înv. şi reg.> scorbelitură, găoază, bortă, dup. Cârtiţa face găuri în pământ. în gaura săpată a plantat un copac. 2 (art.; constr.) gaura coşului = gaura hornului = gaura hurlii. Fumul iese din sobă pe gaura coşului; (reg.) gaura hurlii v. Gaura coşului. Gaura hornului. 3 deschidere, deschizătură, orificiu, apertură, urdiniş, bortă. Din cauza vechimii, în ţevile depexal ale instalaţiei termice apar mici găuri. 4 breşă, deschizătură, spărtură, <înv.> spărgătură. Ca să ajungă la timp la ore, a trecut printr-o gaură din gardul şcolii. 5 adâncitură, cavitate, scobitură, <înv. şi reg.> scorbură, bortă, bortitură, scâlbă, sco-chină, <înv.> deşert, zgău. Piesa are multe găuri la suprafaţă. 6 ruptură, spărtură, ştirbi-tură, <înv.> frântură. După inundaţii au apărut mai multe găuri în dig. 7 (la ace) ureche, toartă. A băgat cu greutate aţa prin gaura acului de cusut. 8 (fiz.) gol2, lacună. O gaură se formează în masa unui corp solid prin punerea în libertate a unui electron atomic de valenţă. 9 (astron.) gaură neagră = black hole. Gaura neagră atrage puternic materia din spaţiul înconjurător. 10 (constr.; pop.) v. Bordei. Colibă. II (anat.) 1 (art.; pop.) gaura curului v. Anus. 2 (reg.) v. Nară. Narină. 3 (art.; înv.) gaura irisului v. Pupilă. 4 (arg.) v. Vagin. III fig. (fam.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. gav, găvă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Nevăzător. Orb2. gavanos s.n. (reg.)v. Borcan, gavaon s.m. (reg.; peior.) v. Rom2. Ţigan. Găvădul s.n. art. (astron.; pop.; nm. pr.) v. Leul (v. leu1). gâvăt s.m. (zool; reg.) v. Reptilă, găvăţ s.m. (bot.; reg.) v. Tătăneasă (Symphy-tum officinale). gay [gei] s.m. homosexual, invertit,pederast, uranist, homo2, poponar, buzerant, analist, dosnic, fătălău, fochist, forar, fundaş, hamlet, harpist, ornitorinc, papanache, turcalete, găo-zar. Cântăreţul a recunoscut public că este gay. gaz1 s.n. 1 (chim.) petrol lampant, <înv. şi reg.> naft, gais, gaiţă2, opaiţ, ulei1, ulei de lampă (v. ulei1), ulei de naft (v. ulei1), unt de naft, vitriol. A umplut lampa cu gaz. 2 (chim.) gaz aerian = gaz de iluminat; gaz de iluminat = gaz aerian. Gazul de iluminat se obţine prin distilarea huilei la temperaturi înalte; gaz ideal = gaz perfect. Gazul ideal este un gaz (ipotetic) foarte rarefiat, în care nu se manifestă forţele intermoleculare şi la care produsul dintre presiune şi volum rămâne constant la orice temperatură; gaz ilariant = protoxid de azot. Gazul ilariant este folosit ca anestezic; gaz metan = metan, gaz de baltă. Gazul metan este un gaz natural inflamabil; gaz perfect = gaz ideal; gaz sarin = sarin. Gazul sarin este o substanţă toxică de luptă, cu acţiune rfeuroparalitică; (lapl.) gaze inerte = gaze nobile, gaze rare; gaze nobile - gaze inerte, gaze rare; gaze rare = gaze nobile, gaze inerte. Gazele rare, situate în grupa zero a sistemului periodic al elementelor, se folosesc la umplerea tuburilor cu descărcări electrice luminoase; (pop.) gazde baltă v. Gaz metan. 3 (geol; la pl.) gaze naturale = bitumine gazoase. Gazele naturale sunt gaze combustibile care emană din pământ. 4 (fiziol.) flatulenţă, pârţ, vânt, băşină, fâs, fâsâială, pam, beş, târtâită, târţ, noxă. Nu-şi poate controla gazele. 5 (reg.) v. Gazorniţă. gaz2 s.n. (ţes.; înv.) v. Val. Voal. gâzdă s.f. 11 <înv.> găzduleasă, ospătar, ospă-tător. A plătit gazdei chiria pe trei luni înainte. 2 amfitrion, stăpân, oaspete, <înv. şi pop.> domn, găzdoi, <înv.> ospătător. Gazda pensiunii făcea onorurile. 3 (reg.) v. Chiabur. 4 (reg.; de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) v. Deţinător. Posesor. Proprietar. Proprietăreasă. Stăpân. Stăpânitor. I11 cortel2, cvartir. Şi-a găsit gazdă în apropiere de facultate. 2 (pop.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş, gazetăr s.m. (jurnal.) jurnalist, publicist, ziarist, presar. Visul său este să devină gazetar. gazetă s.f. (jurnal.) cotidian, jurnal, ziar, ediţie, <înv. şi reg.> ţăitung, uişag, <înv.> foaie, exivă. Este abonat la multe gazete. gazetărâş s.m. (jurnal.; peior.) fo-licular. Tânărul este un gazetăraş la o revistă de scandal. gazetăresc, -eăscă adj. (jurnal.) jurnalistic, publicistic, ziaristic. Este apreciat pentru activitatea sa gazetărească. gazetărie s.f. (jurnal.) jurnalism, jurnalistică (v. jurnalistic), presă, publicistică (v. publicistic), ziaristică (v. ziaristic), ziarism, <înv.> publicitate, publicism. A renunţat la profesorat pentru gazetărie. gazogen s.n. (tehn.) generator de gaz. Ga-zogenul transformă un combustibil solid sau lichid în gaz combustibil. gazon s.n. 1 peluză. în faţa casei are gazon foarte bine îngrijit. 2 gazon artificial = gazon sintetic; gazon sintetic = gazon artificial. Terenurile sportive sunt acoperite cu gazon artificial gazorniţă s.f. chior, gaz1, găzoaică,găzoi. Gazomiţa este o lampă primitivă de petrol. gazotron s.n. (electron.) fanotron. Gazo-tronul este folosit ca diodă redresoare pentru tensiunile mari. găbănăş s.n. (constr.; reg.) 1 v. Cămară. 2 v. Grânar. Hambar. Magazie. Pătul. 3 v. Magazie. Şopron. Şură. găbji vb. IV. tr. 1 (pop.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Apuca. înhăţa. înşfaca. Lua. Prinde. 3 (reg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. găbjîre s.f. (reg.) v. Apucare. înhăţare. înşfa-care. Luare. Luat1. Prindere, găbui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Apuca. înhăţa. înşfaca. Lua. Prinde. găbui're s.f. (reg.) v. Apucare. înhăţare. în-şfacare. Luare. Luat1. Prindere, găgăli vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre copiii mici) v. Gânguri. 2 (despre gâşte şi raţe) v. Gâgâi. găgăţele s.m. pl. (bot.; reg.) v. Adormiţele. Dediţel. Sisinei (v. sisinel) (Pulsatilla pratensis). găgăuţ s.m. (bot; reg.) v. Pătrunjel (Petrose-linum hortense). găgăuţă s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. găgios, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre lucruri, mâncăruri etc.) v. Bălos. Greţos. Scârbos. 2 (despre oameni) v. Supărăcios. Susceptibil, găibără vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. găibărăre s.f. (reg.) v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1, găigână s.f. (culin.; reg.) v. Jumări. găină vb. I. refl. (despre păsări) a se găinăţa. găinar s.m., s.n. I s.m. 1 (fam.; deprec. sau peior.) v. Hoţ. Pungaş. 2 (omit.; reg.) v. Erete. Erete-de-găini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-porumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). II s.n. (constr.; reg.) 1 (la acoperişul casei) v. Cătuşă. Chingă. 2 v. Coteţ. găinătic, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre oameni sau animale) v. Hipometrop. Miop. găină s.f. 11 (omit.) Gallus bankiwa domestica; crestata (v. crestat), cobaie, cotcodină, tiucă, cucoană, fulgoasă. 2 (ornit.) găi-nă-de-munte = găină-de-pădure = găi-nă-neagră = găină-sălbatică = gotcă; (reg.) găină-cu-mărgăritare = găină-de-mare v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris); gă-ină-de-apă v. Lişiţă1 (Fulica atra). 3 (art. Găina; astron.; pop.; nm. pr.) v. Pleiadele (v. pleiadă). 4 (arg.) v. Pălărie. II (bot.; reg.) găină-părăsităv. Sunătoare (Crepis rhoca-difolia). III (art.; entom.; reg.) găi-na-lui-Dumnezeu v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). găinăreâsă s.f. găinăriţă. Găinăreasa păzeşte şi îngrijeşte găinile. găinărie1 s.f. (constr.; pop.) v. Coteţ. găinărie2 s.f. (fam.) v. Furtişag, găinărişte s.f. 1 (constr.; pop.) v. Coteţ. 2 (colect.; omit; înv.) v. Găinărime. 6671 găinărime s.f. (colect; omit) <înv.> găinărişte. găinări'ţă s.f. găinăreasă. găinăţâ vb. I. refl. (despre păsări) a se găina. Vrăbiile se găinăţează peste tot găimţă s.f. (bot; reg.) v. Băluşcă (Omithoga- lum umbellatum). găinuşă s.f. I (ornit.) 1 găinuţă, gă-inuşcă. 2 (şi găinuşă-de-alun, găinu-şă-de-munte, găinuşă-roşie, rar, găinu-şâ-alunarâ) Tetrastes bonasia; ieruncă, alunar, brădioară, brădişoară, găinuţă-roşie, gotcă-roşie, ieruşcă, pasăre-împărătească, zgăinuşă. 3 găinuşă-de-apă = găinu-şă-de-baltă = Gallinula chloropus; corlă, găinuţă; găinuşă-de-stepă = Syrhaptes paradoxus; potârniche-de-stepă; (reg.) găinuşă-neagră v. a Cocoş-de-munte. Co-coş-sălbatic (Tetrao urogallus); b Lişiţă1 (Fu-lica atra). 4 (reg.) v. Auşel. Auşel-cu-cap-gal-ben. Auşel-de-iamă. Auşel-de-vară (Regulus cristatus). 5 (reg.) v. Potârniche. Potârni-che-cenuşie. Potâmiche-dobrogeană (Perdix perdix). II (bot) 1 (şi găinuşă-galbenă) Anemone ranunculoides; dediţei-galbeni (v. dediţel), floarea-Paştilor (v. floare), floarea-Paş-tilor-galbenă (v. floare), floarea-păsărilor (v. floare), floarea-vântului-galbenă (v. floare), gălbenele (v. gălbenea), păştiţă, breabăn, muscerici-galbeni, păscuţă, pâinea-Paştelui (v. pâine), pâinile-Paştelui (v. pâine), turculeţ, zlac. 2 Isopyrum thalic-troides; floarea-ciutei (v. floare), hisopi-rel, iarba-porumbilor (v. iarbă), turiţă-albă. 3 (reg.) v. Băluşcă (Ornithogalum umbellatum). 4 (reg.) v. Floarea-Paştelui (w. floare). Rotiliţă (Anemone nemorosa). 5 (la pl. găinuşe; reg.) v. Jerbiu (Ranunculus sardous). 6 (la pl. găinuşe; reg.) v. Sclipeţ (Potentilla erecta). III (art. Găinuşa; astron.; pop.; nm. pr.) v. Pleiadele (v. pleiadă). IV (entom.; reg.) 1 (şi art, găinuşa-lunii) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). 2 (şi găinuşă-de-seară) v. Cărăbuş (Melolontha melolontha sau Melolontha vulgaris). găinuşcă s.f. (omit.; pop.) v. Găinuşă. Găinuţă. găinuţă s.f. I (ornit.) 1 găinuşă, găinuşcă. 2 (reg.) v. Corlă. Găinuşă-de-apă. Găinuşă-de-baltă (Gallinula chloropus). 3 (reg.) găinuţă-roşie v. Găinuşă. Găinu-şă-de-alun. Găinuşă-de-munte. Găinuşă-roşie. Ieruncă (Tetrastes bonasia). II (bot.; reg.) v. Bu-ruiană-de-cinci-degete (Potentilla recta). găioâră s.f. (ornit.) găişoară. găişoără s.f. (ornit.) găioară. găitan s.n. brandenburg, umeraş, şinor. Tunicile militarilor au găitane. găiţişoără s.f. (omit.; reg.) v. Dumbrăvean-că (Coracias garrulus). gălăgie s.f. 1 hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăndănaie, glagomă, halagea, halcă2, harai-man, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfaro-geală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neodihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era o gălăgie de nedescris. 2 freamăt, larmă, tumult, turbulenţă, vuiet, vuire, zgomot, rohot. Gălăgia străzii pătrunde prin ferestre. 3 (fam.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. 4 (fam.) v. Murmur. Protest, gălăgios, -oâsă adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) clamoros, tumultuos, turbulent, zgomotos, <înv.> neodihnit. în balconul teatrului era un grup gălăgios de tineri. gălătuc s.m. (culin.; reg.) v. Bol. Boţ. Bulz. Cocoloş. gălătuş s.m. (reg.) 1 (culin.) v. Bol. Boţ. Bulz. Cocoloş. 2 (mineral.) v. Cremene. Silex, gălătuşel s.m. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. gălăţeănă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Pătlăgea. Păt-lăgea-de-paradis. Pătlăgea-galbenă. Pătlă-gea-roşie. Pătlăgică. Roşie (v. roşu). Tomată (Lycopersicum esculentum). 2 (la pl. gălă-ţene) v. Primulă (Primula obconica). gălăţence s.f. pl. (bot; reg.) v. Aster. Steliţă. Steliţă-vânătă (Aster amellus). gălbănăriţă s.f. (med.; reg.) v. Gălbinare. Hepatită. Icter. gălbeăză s.f. I (med. vet.) distomatoză, dis-tomiază, fascioloză, gălbejoasă (v. găl-bejos). Gălbeaza este o boală parazitară specifică erbivorelor. II (bot.) 1 Cuscuta trifo-lii; cârcel, torţei, râie, vârsat, vârsa-tul-pământului (v. vârsat), vârsatul-trifoiu-lui (v. vârsat). 2 Marchantia polymorpha; fierea-pământului (v. fiere), coada-rându-nicii (v. coadă), lemn-de-aloe, muşchi-de-fân-tână (v. muşchi2). 3 (reg.) v. Cuscută. Torţei (Cuscuta epithymum). 4 (reg.) v. Torţei (Cuscuta europaea). gălbejeălă s.f. (pop. şi fam.) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. gălbejit, -ă adj. (pop. şi fam.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1. gălbejoără s.f. (bot.; reg.)v. Răchitan (Lythrum salicaria). gălbejos, -oâsă adj., s.f. 1 adj. (pop.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1.2 s.f. (med. vet.; reg.) v. Distomatoză. Distomiază. Fascioloză. Găl-bează. gălbenâş s.m. (fin.; în trecut; pop.) gălbenel, gălbior. gălbenit gălbenâtic, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. gălbeneâ s.f. (bot.) 1 Rorippa amphibia; floare-de-leac, hreniţă, voinicică. 2 (la pl. gălbenele) Ranunculus polyanthemos; boglar, piciorul-cocoşului (v. picior), rărunchi2. 3 (la pl. gălbenele) Anemone ranunculoides; dediţei-galbeni (v. dediţel), floarea-Paştilor (v. floare), floarea-Paşti-lor-galbenă (v. floare), floarea-păsărilor (v. floare), floarea-vântului-galbenă (v. floare), găinuşă, găinuşă-galbenă, păştiţă, breabăn, muscerici-galbeni, păscuţă, pâi-nea-Paştelui (v. pâine), pâinile-Paştelui (v. pâine), turculeţ, zlac. 4 (la pl. gălbenele) Lysimachia vulgaris; floare-de-lingoa-re, lămâioară, lingoare. 5 (la pl.) gălbene-le-de-munte = Ranunculus carpaticus; piciorul-cocoşului (v. picior), rărunchi2. 6 (reg.) v. Popilnic. Popilnic-iepuresc (Anemone hepatica). 7 (reg.) v. Cardama. Carda-ma-de-izvoare. Creson. Năsturel (Nastur-tium officinale). 8 (la pl. gălbenele; reg.) v. Dreţe. Lotus (Nymphaea lotus sau Nymphaea thermalis). 9 (la pl. gălbenele; reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). 10 (la pl. gălbenele; reg.) v. Floare-de-leac (Ranunculus repens). 11 (lapl. gălbenele; reg.) v. Iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata). 12 (la pl. gălbenele; reg.) v. Piciorul-cocoşului (v. picior) (Ranunculus peda-tus). 13 (la pl. gălbenele; reg.) v. Burete-gal-ben. Râşcov (Cantharellus cibarius). 14 (la pl. gălbenele; reg.) v. Dreţe. Duminecea (Lysimachia nummularia). 15 (la pl.) gălbe-nele-grasev. Păpădie (Taraxacum officinale). gălbeneâlă s.f. 11 paliditate, paloare, pălire1, exsanguitate, impalidare, diafani-tate, gălbinare, îngălbenire, gălbiciune, gălbejeălă, gălbeneaţă, îngălbejeală, sărbezenie, serbezie, <înv.> serbezitură2, ofilire. Gălbeneala feţei o îngrijorează. 2 gălbeneaţă. Gălbeneala este o vopsea galbenă extrasă din plante. 11 (med.; pop.) 1 v. Cloroză. 2 v. Gălbinare. Hepatită. Icter. gălbeneâţă s.f. (pop.) 1 v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. 2 v. Gălbeneală. gălbenel s.m. (fin.; în trecut; pop.) gălbenaş, gălbior. gălbeneţ, -eâţă adj. (înv. şi pop.) 1 v. (despre pârul oamenilor) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben. 2. (despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1, gălbem vb. IV. (înv. şi pop.) 1 tr.,refl. (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 2 refl. (despre oameni sau despre faţa lor) v. îngălbeni. Păli1, gălbemcă s.f. (bot; reg.) 1 v. Filimică (Calendula officinalis). 2 v. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). gălbemre s.f. (înv. şi pop.) v. Fanare. îngălbenire. Ofilire. Pălire2. Uscare. Veştejire. gălbenit, -ă adj. (înv. şi pop.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. gălbeniu Galben. îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut2. Uscat2. Veşted. Veştejit, gălbeniu -ie adj. (reg.) 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untdelemniu. 2 (despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1. gălbenuş s.n., s.m. I s.n. (biol; adesea determ. prin „de ou”) vitellus, <înv. şi pop.> gălbi-nare. Gălbenuşul conţine multe substanţe nutritive. II s.m. (bot.) 1 Crepis setosa; iarba-găinii (v. iarbă), iarba-găinilor (v. iarbă). 2 (la pl gălbenuşt) Crepis pulchra; sunătoare. 3 (reg.; şi, art., gălbenu-şul-inului) Camelina sativa; lubiţ, oul-inului (v. ou). gălbenuşă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Buruiană-de--cinci-degete (Potentilla recta). 2 v. Scrântitoare (Potentilla supina). gălbenuţ, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Gal-ben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untdelemniu. gălbicios, -oăsă adj. (reg.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1. gălbiciune s.f. (pop. şi fam.) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. gălbinăre s.f. 11 (med.; mai ales pop.) hepatită, icter, gălbeneală, îngălbeneală, gălbănariţă. Pielea bolnavilor de găl-binare are coloraţie galbenă. 2 (rar) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1.3 (biol; înv. şi pop.; adesea determ. prin „de ou”) v. Gălbenuş. Vitellus. II (bot.) 1 Serratula tinctoria; mătase, pălămida-boiangiilor (v. pălămidă1), pălămidă1, secerdă, şerpet. 2 v. Rostopască (Chelidonium majus). gălbinicios, -oăsă adj. (pop.) 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untdelemniu. 2 (despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1. gălbimţă s.f. (bot.; reg.) v. Sugel-galben (Galeobdolon luteum). gălbior, -oără adj., s.m., s.f. I adj. (pop.) 1 (despre pârul oamenilor) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin/Galben. 2 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untdelemniu. II s.m. (fin.; în trecut; pop.) <90$* gălbenaş,gălbenel. III (reg.) 1 s.f. (omit.) v. Presură1. Presură-aurie (v. presură1). Pre-sură-de-câmp (v. presură1). Presură-de-holdă (v. presură1). Presură-galbenă (v. presură1) (Emberiza citrinella). 2 s.f. (bot.) v. Ruşuli-ţă (Hieracium aurantiacum). 3 s.f. (bot.) v. Sovârvariţă (Inula britannica). 4 s.f. (la pl. gălbioare; boi.) v. Filimică (Calendula officinalis). 5 s.m. (la pl. gălbiori; bot.; reg.) Burete-galben. Râşcov (Cantharellus cibarius). gălbiu, -ie adj. (pop.) 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untdelemniu. 2 (despre pârul oamenilor) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben. gălboi s.m. (bot.; reg.) v. Pepene. Pepe-ne-galben (Cucumis melo). gălbui, -uie adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) chihlimbariu, citron, galben-deschis, galben-pal, untdelemniu, sulfuriu, cănăriu, nisipiu, gălbinicios, gălbior, gălbiu, lămâiu, lemniu, năutiu, rădăciniu, şofrăniu, gălbenatic, gălbeniu, gălbenuţ, gălbttriu, untuliu, sabie, şamoa. A dat musafirilor un vin gălbui. 2 (despre părul cailor sau>p- ext., despre cai) galben, izabel, şarg, pantiş, şergaci. Are un cal alb şi unul gălbui. 3 (pop.; despre pârul oamenilor) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben. gălburiu, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui Untdelemniu. găleătă s.f. 11 (gosp.) căldare, vadră, ideră, mescătoare, şaflic, videre, <înv.> conob. Aduce apa de la fântână într-o găleată. 2 ciutură, vârdină. A scos cu găleata apa din fântână. II (arg.) 1 v. Buzunar. 2 (anat.) v. Organ genital feminin(v. organ1). găleşi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni sau despre chipul, ochii lor) v. întrista. Mâhni. Posomori. galetăreâsă s.f. (pop.) găletăriţă. Găletăreasa mulge oile în găleată. găletăriţă s.f. (pop.) găletăreasă. găletuşă s.f. I (gosp.) căldăruşă, căldăruţă, <înv.> căldăruşcă. A pus murele culese într-o găletuşă. II (reg.) 1 (anat) v. Amigdală. Tonsilă. 2 (med., med. vet.) v. Umflătură, gălibărcă s.f. (arg.) v. Pălărie, găligan s.m. (pop. şi fam.; peior.) v. Lungan. Vlăjgan. găluşcă s.f. (culin.; reg.) v. Sarma, găluşcuţă s.f. (culin.) î (pop. şi fam.) găluştea. A făcut pentru supă găluşcuţe din griş. 2 (reg.) v. Sărmăluţă, găluştea s.f. (culin.) 1 (pop.) v. Găluşcuţă. 2 (reg.) v. Sărmăluţă. 3 (reg.) v. Papanaş, gămăn s.m., adj. (pop.) v. Gurmand. Mân-căcios. gămălie s.f. 1 măciulie, căciulie. Boldul are la un capăt gămălie. 2 (anat.; fam.; glum.) v. Cap. 3 (fam.; glum.) v. Copil1, gămălioără s.f. gămăliuţă. gămăliuţă s.f. gămălioără. gănci s.n. (med.; reg.) v. Lues. Sifilis, găoace s.f. 1 (la ou) coajă, scoarţă. Puilor de găină li se dau găoci de ouă pisate. 2 (reg.) v. Nasture. 3 (anat.; înv.) v. Mitră. Uter. găoăză s.f. 1 (pop.) v. Gaură. 2 (anat; arg.) v. Anus. 3 (anat.; arg.) v. Vagin, găozăr s.m. (vulg.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. gărăfioără s.f. = cărăfioără. gărăşi'ţă s.f. (iht; reg.) v. Albişoară (v. albi-şor). Albitură. Baboiaş. Caracudă. Mărunţiş. Plevuşcă. gărăvel s.m. (omit.; reg.) v. Graur (Stumus vulparis). gărână s.f. (reg.) v. Curătură. gărdinăr s.n. (pop.) gardineci. Gărdi-narul este compasul dogarului. gărduceăn s.n. (reg.) v. Gărduleţ. Gărduţ. gărdui vb. IV. tr. (jur.; arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide. întemniţa. Reţine, gărdui't, -ă adj. (jur.; arg.; despre oameni) v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. închis. întemniţat. Reţinut. gărdulâţ s.n. gărduţ, gărdurel, gărduceăn, gărduş. Grădina de legume este înconjurată de un gărduleţ. gărdurâriţă s.f. (bot.; reg.) v. Cătină (Lycium halimifolium). gărdurel s.n. (pop.) v. Gărduleţ. Gărduţ. gărduş s.m. (reg.) v. Gărduleţ. Gărduţ. gărduţ s.n. gărduleţ, gărdurel, gărduceăn, gărduş. gărgărici't, -ă adj. (înv. şi pop.; despre alimente, grăunţe etc.) v. Gărgăriţos. gărgăriţă s.f. (entom.) 1 (şi gărgări-ţă-de-bob, gărgăriţă-de-grâu, gârgări-ţă-de-mazăre, gărgăriţă-de-năgară) Bru-chus pisi; gârgără, gârgără-săsească, gândac-al-măzării, goambă, gongoriţă, măzărar. 2 (şi gărgăriţâ-de-bucate) Ţinea granella; molia-pâinilor (v. molie), molie, molie-de-bucate, molie-de-pâine. 3 (art.) gărgăriţa-prunului = Rhynchites bacchus; prunar2.4 (reg.; şi gărgăriţă-măgă-rească) v. Boul-Domnului (v. bou). Bo-ul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Va-ca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septem-punctata). gărgăriţos, -oăsă adj. (despre alimente, grăunţe etc.) <înv. şi pop.> gărgăricit. A aruncat făina gărgăriţoasă. gărgăun s.m. (entom.) 11 Vespa crabro; bărzăun, viespar, viespar-negru, albina-ţiganului (v. albină), albină-ţigăneas-că, băzgăun, bâzălău, bâzgar, dândăun, găun, găunoi, stup-galben, tăun, viespe, vies-pe-bondărească, viespe-gărgăune, vies-pe-mare, viespe-sălbatică, viespoi, zbârnoi. 2 (pop.) v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). 3 (pop.; glum.) v. Păduche. Pă-duche-de-cap (Pediculus capitis). II fig. (la pl- gărgăuni; fam.) fluturaşi Cv.fluturaş), fluturi (v. fluture). Are numai gărgăuni în cap. găselniţă s.f. (entom.) Galleria melonella; molia-albinelor (v. molie), molia-stupi-lor (v. molie), molie-de-albine, molie-de-stup. găsi vb. IV. 11 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) a afla, a depista, a descoperi, <înv. şi pop.> a oblici, a dibăci, a dibui, a exafla, <înv.> a ijderi, a ispiti, a izvodi, a pricepe, a sfeti, a denişa. Arheologii au găsit în mormânt un depozit important de monede. L-a găsit ascunzân-du-se într-o casă părăsită. 2 tr. (compl indică locuri, fiinţe etc.) a da2, a întâlni, a nimeri. Urcând panta, găseşte cabana. Oriunde ar merge, găseşte numai curioşi. 3 tr. (compl. indică fiinţe) a afla, a cunoaşte, a întâlni. Tânărul speră să găsească perechea potrivită. 4 tr. (compl. indică oameni) a afla, a întâlni, a prinde. Găsind-o singură, i-a putut spune secretul. 5 tr. (compl. indică bolnavi, boli, 6691 epidemii, focare de infecţie etc.) a depista, a descoperi. Medicii au găsit virusul gripei la mai multe persoane. 6 tr. {despre suferinţe fizice sau despre moarte; compl. indică fiinţe) a surprinde. Moartea l-a găsit în somn. 7 tr. (despre unităţi de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamităţi etc.; compl. indică fiinţe) a ajunge, a apuca, a prinde, a surprinde, <înv. şi reg.> a lovi. Furtuna i-a găsit în largul mării. 8 refl. unipers. a se afla, a se întâlni, a se vedea, a se zări, a se pomeni. Aşa ceva nu se mai găseşte. 9 tr., refl. recipr. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. întâlni. Vedea. II refl. 1 (despre fiinţe, lucruri etc.; adesea cu determ. locale) a se afla, a exista, a fi, a sta, <înv.> a existelui, a zăcea. Vulcani noroioşi se găsesc în zona Buzăului. 2 (mai ales despre lucruri, obiecte; cu determ. locale) a se afla, a fi, a sta. Dicţionarele se găsesc pe raftul al doilea din bibliotecă. 3 (despre fiinţe, lucruri etc.) a se afla, a fi, a figura, a se număra1. Fiul ei se găseşte printre reuşiţii la concurs. 4 (despre oameni) a se afla, a se pomeni, a se trezi, a se vedea. Pe neaşteptate, înotătorul s-a găsit în mijlocul vârtejului. 5 (despre aşezări, construcţii etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „lângă” etc.) a se afla, a fi, a se situa, a veni, a cădea, a zăcea. Scara palatului se găseşte lângă lac. 6 (despre oameni) a se afla, a fi, a se mişca, a se învârti. Tânărul nu aparţine mediului în care se găseşte prietena lui. 7 a avea, a exista, a fi. Se găseşte cine să-i spună o vorbă bună. III tr. 1 a descoperi, a stabili. Lingvistul a găsit etimologia mai multor cuvinte după o cercetare profundă. 2 a descoperi, a întâlni. în roman găsim multe regionalisme. 3 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a.slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să găsească o metodă tehnică nouă. 4 (compl. indică soluţii, remedii, explicaţii etc.) a avea, a poseda, a şti. Găseşte rezolvare pentru orice situaţie. 5 a procura, a rosti, a rostui. I-a găsit un post bun. IV tr. 1 a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a gândi, a înţelege, a judeca, a opina, a pricepe, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A găsit că nu este pregătit pentru examen. 2 (compl. indică manifestări, acţiuni, atitudini etc. ale oamenilor sau situaţii, stări etc.) a aprecia, a considera, a crede, a socoti, a vedea. Găseşte gestul său drept un semn al dorinţei de împăcare. găsire s.f. aflare, depistare, descoperire. Autorităţile statului au fost anunţate în legătură cu găsirea comorii. găşcâr, -ă adj. (arg.) 1 (despre oameni sau despre firea lor) v. Comunicativ. Expansiv. Extravertit. Jovial. Prietenos. Sociabil. Volubil. 2 (despre oameni) v. Bun. Cumsecade, îngăduitor. înţelegător. Omenos, gătâ vb. I. tr. (pop.; compl. indică teme, argumente, probleme etc.) v. Epuiza. Isprăvi, încheia. Sfârşi. Termina, gătăre s.f. (pop.) v. Isprăvire. Isprăvit1. încetare. încheiere. Sfârşire. Sfârşit1. Terminare. Terminat1. găteală s.f. (pop.) v. Parură. Podoabă, gătej s.n. surcea, surcică, uscătură, vreasc, dărâmături (v. dărâmătură), <înv. şi reg.> târş, clenci, covrag, hăbădic, hăbă-die, hreşturi, osâc, poclaş, pogmete, raburi, rancotă, rapainoage, rascotă, ratină, rătie, seci, selniţă, sfargaci, şibă, vârşeie (v. vâr şei), zăgneată, <înv.> şormânt, uscăciune. A adunat găteje pentru foc din pădure. gătejel s.n., s.m. I s.n. 1 gătejişor. Cu gătejelele rămase de la tăiatul lemnelor aprinde focul. 2 (la pl. gătejele; culin.; reg.) cocârtiţă, cocârţă. Gătejelele se fac din caş dulce amestecat cujintuit. II s.m. (omit.; reg.) v. Pitulice (Troglodytes parvulus). gătejişor s.n. (pop.) v. Gătejel. găti vb. IV. I 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) împodobi, a (se) pomăda, a (se) drege, a (se) moţa, a (se) sclivisi, a (se) chiti1, a se felezui, a (se) pompona, a (se) spilcui, <înv. şi reg.> a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, a (se) câştiga, a se corcodi, a (se) distălui, a se felezi, a se linciuri, a se nielcoşi, a (se) pădăi, a (se) puţui, a (se) puţului, a (se) schili, a (se) tighini, a (se) titiri, <înv.> a (se) stoli, a se lustrui, a se şanja, a (se) şucări. Aşteaptă să mă gătesc ca să pot merge la teatru! 2 tr. (compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc.) a aranja, a decora, a împodobi, a înfrumuseţa, a orna, a ornamenta, a pavoaza, a adorna, a zugrăvi. De Crăciun, a gătit casa cu mult bun-gust. 3 refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Echipa. îmbrăca. înveşmânta. I11 tr. (compl. indică alimente, mâncăruri etc.) a face, a pregăti, a prepara, <înv. şi pop.> a preface, a păzi, a socăci. A gătit pentru prânz o ciorbă cu perişoare. 2 intr. (despre oameni, în special despre femei) a bucătări. A gătit de dimineaţă până seara pentru aniversarea de a doua zi. III refl. (înv. şi pop.) 1 (despre oameni; de obicei urmat de determ. precedate de prep. „de” sau de un vb. la conjunct.) v. Pregăti. 2 (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Porni. Produce. Stârni. IV1 tr.,refl. (pop.; compl. sau sub. indică acţiuni, activităţi, manifestări etc. ale oamenilor în curs de desfăşurare) v. Isprăvi. înceta. încheia. Sfârşi. Termina. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică bunuri materiale, materii prime etc.) v. Consuma1. Epuiza. Isprăvi. Sfârşi. Termina. 3 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. găunos gătrn s.n. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) v. Lanţ. găti're s.f. 1 aranjare, aranjat1, dichiseală, dichisire, ferchezuială, ferchezuire, gătit1, felezuire, spilcuială, spilcuire, linciureală, <înv.> netezitură, stolire. Pentru a merge la teatru, a durat mult gătirea ei. 2 aranjament, aranjare, aranjat1, decorare, decoraţie, ecomaj, împodobire, înfrumuseţare, ornamentare, ornare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. Gătirea casei în ajunul Crăciunului este o bucurie. 3 facere, făcut1, gătit1, pregătire, pregătit1, preparare, preparat1. Gătirea ciorbei îi ia pe puţin două ore. gătit1 s.n. 1 aranjare, aranjat1, dichiseală, dichisire, ferchezuială, ferchezuire, gătire, felezuire, spilcuială, spilcuire, linciureală, <înv.> netezitură, stolire. 2 facere, făcut1, gătire, pregătire, pregătit1, preparare, preparat1. gătit2, -ă adj. 1 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) aranjat2, cochet, dichisit, elegant, fercheş, ferchezuit, îngrijit, faşionabil, dres3, chitit1, cool, felezuit, mişto, spilcuit, cinaş, faidoş, ghilosit, nialcoş, schitaci2, tighinit, titirit, tivilichiu, ţifraş, <înv.> cilibiu, galant, levent, stolit, zarif, muchelef, pempant, lustruit2, înti-tirizat, şucar, ţigluit. Este o încântare să-şi vadă soţia mereu gătită. 2 (despre obiecte, încăperi etc.) decorat, împodobit, înfrumuseţat, ornamentat, ornat, pavoazat, lucrat2, taxidit, <înv.> înfrumuşat, podobit. O locuinţă gătită este primitoare şi relaxantă. 3 (despre mâncăruri) gata, pregătit2, preparat2, <înv.> prefăcut. îl aşteaptă cu mâncarea gătită. gătitură s.f. (înv.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. găulea s.m. (reg.; iron.) v. Gurmand. Mân-căcios. Mâncău. găun s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). găunăşi'ţă s.f. (gosp.; reg.) v. Coşniţă. găunei s.m. pl. (entom.; reg.) v. Tăun (Taba-nus bovinus). găum vb. IV. tr. (tehn.; reg; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, găumre s.f. (tehn.; reg.) v. Găurire. Găurit1. Perforaj. Perforare. Perforat1. Perforaţie. Scobire. Scobit1. Scobitură. Sfredelire. Sfredelit1. Străpungere. Străpuns1. Şliţuire. găunoi s.m. (entom.; reg.) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). găunos, -oăsă adj. 1 (despre copaci, trunchiuri de copaci) scorburos, bortos, boşturos, budugănios, buştihos, buturos, corobăios, corobănos, coşcov, scorboroşit, scrobos2, stupos, ştiurbos, <înv.> deşert. Trunchiul stejarului bătrân este găunos. 2 (despre fructe cu coaja tare,păstăi etc.) gol2, sec, găunoşală scorburos. Câteva din nucile cumpărate sunt găunoase. 3 {stomat.; pop.; despre dinţi, măsele) v. Cariat. Găurit2. Stricat, găunoşală s.f. {reg.) v. Găunoşie. găunoşenie s.f. (pop.) v. Scorbură, găunoşi vb. IV. refl. (pop.; despre copaci, trunchiuri de copaci) a se scorboroşi, a se scorburi. Trunchiul copacului s-a găunoşit. găunoşie s.f (pop.) găunoşală. Din cauza găunoşiei trunchiului, copacul a căzut la furtună. găunoşitură s.f. (reg.) v. Scorbură, găurăche subst. (anat.; arg.) v. Vagin, găurăr s.n. (gosp.; reg.) v. Strecurătoare, găurea s.f. I găurică, găurice, borticică, găuruţă. II (bot.; reg.) 1 (mai ales lapl. găurele) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). 2 (la pl. găurele) v. Viorea (Scilla bifolia). găuri vb. IV. 11 tr. (tehn.; compl. indică materii sau materiale dure) a perfora, a scobi, a sfredeli, a străpunge, a exciza, a scormoni, <înv. şi pop.> a găvăni, a străbate, <înv. şi reg.> a petrece, a potricăli, a borteli, a borti, a burghia, a butori, a găuni, a găvănoşi, a hudrăli, a răzbici2, a sclidiri, a sfredeluşi, <înv.> a transpersa. A găurit zidul cu un burghiu pentru beton. 2 refl.,tr. (sub. sau compl. indică obiecte casante ori fabricate din metale sau materiale puţin rezistente) a se perfora, a se sparge. Cauciucul unei roţi s-a găurit pe drum. Cizmarul foloseşte o sulă pentru a găuri marginea tălpii pantofului. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte) a (se) rupe, a (se) sfâşia, a (se) uza, a (se) zdrenţui, a (se) flenduri, a (se) deshăma. Pantalonii i s-au găurit în genunchi. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de încălţăminte) a (se) sparge. De atâta purtat, pantofii i s-au găurit în talpă. 5 tr. (impr.; compl. indică bilete pentru transportul în comun, cartele etc.) v. Composta. II refl. (stomat.; de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre dinţi, măsele) a se caria, a se strica, a se scorboroşi. I s-a găurit o măsea. găurică s.f. găurea, găurice, borticică, găuruţă. A ţesut găurică de la mâneca saco-ului. A făcut o găurică în lemn. găurice s.f. 1 găurea, găurică, borticică, găuruţă. 2 (anat.; arg.) v. Vagin, găuricios, -oâsă adj. (reg.; despre obiecte) găuros. găurires.f. 1 (tehn.) găurit1, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, borte-lire, găunire, <înv.> străpunsură. Găurirea zidului a fost dificilă. 2 spargere. Şoferul a oprit maşina din cauza găuririi unui cauciuc. 3 (impr.) v. Compostare. Compostat. găurit1 s.n. (tehn.) găurire, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, sco- bitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. găurit2, -ă adj. 11 (despre materii sau materiale dure) perforat2, scobit2, sfredelit2, străpuns2, <înv. şi reg.> potricălit, bortelit, bortit. în zidul găurit a fixat cuie pentru rafturile bibliotecii. 2 (despre obiecte casante sau fabricate din metafe ori materiale puţin rezistente) perforat2, spart2, puşticat. Şoferul a înlocuit cauciucul găurit. 3 (despre obiecte de îmbrăcăminte) rufos, rupt, sfâşiat, uzat, zdrenţăros, zdrenţuit, <înv. şi pop.> dezmăţat, zdrenţos, destrăbălat, dihocat, hâşiat, rămţuros, uşchit. Pantalonii găuriţi au fost reparaţi de croitor. II (stomat.; despre dinţi, măsele) cariat, stricat, găunos, coşcov, scorboroşit, scorburos, <înv.> smăcinat, mâncat2. Stomatologul i-a extras măseaua găurită. găuros, -oâsă adj. (reg.; despre obiecte) găuricios. Masa găuroasă este acoperită cu o muşama. găuruţă s.f. (reg.) v. Găurea. Găurică. Găurice. găvân s.n. 1 (geomorf) crov, padină, coşcovă. Găvanul are aspectul unei depresiuni circulare sau alungite. 2 (gosp.; pop.) <înv. şi reg.> scafa. Ţine mâncarea într-un găvan. 3 (pop.) v. Adâncitură. Scobitură. 4 (anat.; pop.) v. Cavitate orbitară. Orbită. 5 (gosp.; reg.) v. Polonic. găvăli vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. găvăli'e s.f. (anat.; reg.) v. Fontanelă. găvănât, -ă adj. (înv.; despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) v. Adânc. Adâncit. Concav. Scobit2. găvănătură s.f. (înv.) v. Adâncitură. Con-cavitate. Scobitură. găvăni vb. IV. tr. (tehn.; înv. şi pop.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, găvănos, -oâsă adj. (pop.; despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) v. Adânc. Adâncit. Concav. Scobit2, găvănoşel s.n. (reg.) v. Borcănaş. Borcănel. găvănoşi vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, găvănoşft, -ă adj. (reg.; despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) v. Adânc. Adâncit. Concav. Scobit2. găvări vb. IV. intr. (arg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. găvdzd s.n. 1 (tehn.; reg.) v. Despicător. Ic. Pană. 2 (tehn.; înv.) v. Cui. 3 (înv.) v. Piron, găvozdi vb. IV. tr. 1 (reg.; compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Aduna. Burduşi. Ghemui. îndesa. înghesui. îngrămădi. Ticsi. 2 (înv.; compl. indică obiecte, lucruri) v. Pironi. Ţintui. 3 (în Antic.; înv.; compl. indică condamnaţi) v. Crucifica. Răstigni. găvozi't, -ă adj. (reg.; despre gură, bot, plisc) v. Căscat2. Deschis. găzâr s.m. (în trecut) <în trecut> păcurar1. Găzarul era un vânzător (ambulant) de petrol lampant. găzdăc,-ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. (despre oameni) v. Avut2. Bogat. înstărit. Situat. 2 s.m., s.f. v. Chiabur, găzdân s.m. (reg.) v. Bogătaş, găzdăci'e s.f. (reg.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. găzdăcoi s.m. (reg.; deprec.) v. Bogătaş, găzdălâu (reg.; deprec.) v. Bogătaş, găzdălui vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. găzdări'ţă s.f. (reg.) v. Găzdoaie. găzdăşâg s.n. (reg.) 1 v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. 2 v. Casă1. Gospodărie, găzdăşie s.f. (reg.) Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. găzdişoâră s.f. găzdiţă, găzduţă (v. găzduţ). găzdiţă s.f. găzdişoâră, găzduţă (v. găzduţ). găzdoâică s.f. (reg.) v. Găzdoaie. găzdoâie s.f. (pop.) 1 găzdăriţă, găz-doaică. Găzdoaia casei i-a întâmpinat pe oaspeţi. 2 v. Casnică (v. casnic). Gospodină, găzddi s.m. (pop.) 1 v. Amfitrion. Gazdă. Stăpân. 2 (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) v. Deţinător. Posesor. Proprietar. Stăpân. Stăpânitor. găzdui vb. IV. tr. (compl. indică oameni) a aciua, a adăposti, a culca, a primi, a ţine, a ospitalia, a oploşi, a pripăşi, a sălăşlui, <înv. şi reg.> a găzdălui, a încortela, a sălăşi, a sălui, <înv.> a conăci, a făgădui, a odihni, a ospitaliza, a sălăşui. L-a găzduit pentru o noapte în casa lui. găzduire s.f. 1 aciuare, adăpostire, primire, ospitalitate, pripăşire, sălăşluire, încortelare, <înv.> hălăduinţă,hălăduire. Drumeţii caută găzduire prin chiliile mănăstirii. 2 (adesea constr. cu vb. „a căuta”, „a cere”, „a da”, „a găsi”) adăpost, sălaş, ospitalitate, sălăşluire. Drumeţii au cerut găzduire peste noapte la motel. găzduleâsă s.f. (înv.) v. Gazdă, găzduţ, -ă s.f., adj. 1 s.f. găzdişoâră, găzdiţă. 2 adj. (reg.; despre oameni) v. Avut2. Bogat, înstărit. Situat. găzoâică s.f. (reg.) v. Gazorniţă. găzoi s.n. (reg.) v. Gazorniţă. gâb, gâbă s.n., adj. (reg.) 1 s.n. (anat.) v. Ci-foză. Cocoaşă. Gibozitate. 2 adj. (despre oameni) v. Cifos. Cocoşat. Ghebos. Gheboşat. gâcea s.m. (înv.; glum.) v. Ghicitor. Prezicător. Vaticinator. gâde s.m. călău, carnefice, torţionar, ucigător, <înv. şi pop.> tăietor, <înv. şi reg.> hingher, hoher, şintăr, <înv.> exactor, gealat, măcelar, mucenitor, om al sângiurilor, omul sângiurilor (v. om), speculator1, armaş. Gâdele executa pe condamnaţii la moarte prin spânzurătoare sau decapitare. gâdilă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) dâgăli. Se joacă, gâ-dilânu-l. Se gâdilă foarte tare. 671 | gâdilâre s.f. 1 gâdilat, gâdilătură, gâdileală. îi stârneşte un râs convulsiv prin gâdilări repetate. 2 fig. adulare, adulaţie, flatare, linguşeală, linguşire, măguleală, măgulire, tămâiere, perială, perietură, pupincurism, îmbunare, îmbunătură. Gâdilarea şefului enervează pe oamenii oneşti. gâdilât s.n. gâdilare, gâdilătură, gâdileală. gâdilătură s.f. 1 gâdilare, gâdilat, gâdileală. 2 gâdilici. Când o atingea, simţea o gâdilătură. gâdileâlă s.f. (fam.) v. Gâdilare. Gâdilat. Gâdilătură. gâdilici s.m. invar. (pop. şi fam.) v. Gâdilătură. gâdiuţă s.f. (zool; reg.) v. Şoarece. Şoare-ce-de-casă (Mus musculus). gâf s.m. (ind. alim.; reg.) v. Făină de porumb. Mălai. gâfâi vb. IV. intr. (despre fiinţe obosite, bolnave etc.; de obicei cu determ. modale de felul ,,greu”, „tare”, „zgomotos”) a pufai, a sufla, a îngeme, a lihăi1, a răsufla, a se şuşcăi. Gâfâie zgomotos după ce urcă nouă etaje. Căţelul începe să gâfâie greu după mult alergat. gâfâiâlă s.f. gâfâit, pufaială, pufaire, pufăit1, pufaitură. Se odihneşte până se opreşte din gâfâială. gâfâit s.n. gâfâială, pufaială, pufaire, pufăit1, pufaitură. gâgăt s.n. (reg.) v. Gâgâire. Gâgâit. Gâgâ-itură. gâgâu s.n. (culin.; reg.) v. Cocârţău. Puricei (v. puricei). gâgâi vb. IV. intr. (despre gâşte şi raţe) a dârlâi, a găgăli, a libăi. gâgâiălă s.f. (pop.) v. Gâgâire. Gâgâit. Gâ- gâitură. gâgâire s.f. gâgâit, gâgâitură, gâgâiălă, gâgăt. gâgâit s.n. gâgâire, gâgâitură, gâgâiălă, gâgăt. Gâgâitul gâştelor se aude dinspre baltă. gâgâitură s.f. gâgâire, gâgâit, gâgâiălă, gâgăt. gâgâli'ce s.f. (pop. şi fam.) ghe-bueş. O gâgâlice a apărut de după gard. gâgâţele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Anemonă. Dediţel (Pulsatilla montana). gâjâiâlă s.f. 1 (mai ales pop.) gâjâire, gâjâit1. Are o gâjâiâlă supărătoare din cauza bolii. 2 (med.; pop.) v. Laringită. gâjâire s.f. (mai ales pop.) gâjâiâlă, gâjâit1. gâjâit1 s.n. (mai ales pop.) gâjâiâlă, gâjâire. gâjâit2, -ă adj. (mai ales pop.; despre glas) răguşit, hârâit2, hârâitor, gâşăit, siteav, spart2, dogit, hodorogit. Are vocea gâjâită din cauza unei răceli puternice. gâl s.n. (med.; reg.) v. Angină. Angor. gâlbâş s.m. (culin., ind. alim.; reg.) v. Sânge-rete. gâlcă s.f. 1 (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Umflătură. 2 (med.; pop.) v. Scrofulă. 3 (anat.; reg.) v. Amigdală. Tonsilă. 4 (lapl; med.; pop.) gâlci limfatici v. Ganglion limfatic. Limfoganglion. Nodul limfatic. 5 (anat.; înv.) gâlcă săoasă v. Glandă sebacee; (art.) gâlcafolcuţuluiv. Glandă pancre-atică. Pancreas; gâlca sămânţii v. Glandă prostatică. Prostată. gâlcătură s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Umflătură. gâlceavă s.f. 11 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă (v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfădălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezu-niune, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfădire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de gâlceavă între cei doi parteneri de afaceri. 2 (pop.) v. Ceartă. Discuţie. Vorbă. Zarvă. 3 (înv.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. II (bot.; reg.) 1 v. Nemţişor. Nemţi-şori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). 2 v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). gâlcevi'vb. IV. refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra, gâlcevicios, -oăsă adj. (înv.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu, gâlcevire s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. gâlcevitor, -oăre adj., s.m., s.f. 1 arţăgos, certăreţ, scandalagioaică, scandalagiu, vociferant, <înv. şi pop.> zavragioaică, zavragiu, ţâfnos, zurbagiu, pricinaş, rânzos, sfadnic, sfadalnic, sfadicios, cârciogar, dâcos, dârzos, gâlcevos, hurduit, limujder, porav, potcaş, pricinelnic, pricinos, scandalos, sfadăios, sfadăreţ, sfadăuş, truşnit, ţambricos, <înv.> arţăgaş, certaş, gâlcevicios, nespravnic, pricelnic, pricios, pricitor, sfa-daci, sfaditor, băţos, clonţos, colţos, ţăndăros, scorţos, aţos, gând colţat, dinţat, năpârcos. Vecinul este cam gâlcevitor. 2 (fam) v. Cârcotaş. Şicanator. Şicanier. gâlcevos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu, gâlciuros, -oăsă adj. (anat.; reg.) v. Glandular. Glandulos. gâlcos, -oăsă adj. (anat.; reg.) v. Glandular. Glandulos. gâlculi'ţă s.f. (med., med. vet.; pop.) gâlcuşoară, gâlcuţă, bolfuşoară. Câinele are o gâlculiţă la un picior. gâlcuşoară s.f. (med., med. vet.; pop.) gâlculiţă, gâlcuţă, bolfuşoară. gâlcuţă s.f. (med., med. vet.; pop.) gâlculiţă, gâlcuşoară, bolfuşoară. gâld^u s.n. (hidrol.; reg.) v. Lac1, gâlgări vb. IV. intr. (reg.; despre lichide) v. Bolborosi. Gâlgâi. gâlgâi' vb. IV. intr. (despre lichide) a bolborosi, a plescăi, gâlgări, a turui. Mustul a început să gâlgâie. gâlgâială s.f. bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, gâlgâire, gâlgâit, gâlgâitură. Din beci se aude gâlgâiala mustului din butoaie. gâlgâire s.f. bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, gâlgâială, gâlgâit, gâlgâitură. gâlgâit s.n. bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, gâlgâială, gâlgâire, gâlgâitură. . gâlgâitură s.f. bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, gâlgâială, gâlgâire, gâlgâit, gâli subst. (fiziol.; reg.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală, gâlmă s.f. I (pop.) 1 (med., med. vet.) v. Umflătură. 2 (anat.) v. Ganglion. II (geomorf; înv.) v. Bosă. Dâmb. înălţime. Ridicătură. gâlmei s.n. (geomorf.) v. Gorgan. Măgură. Movilă. gâlt s.n. (anat.; la oameni şi la unele animale; înv.) v. Gât. gâltofăn s.m. (reg.) 1 v. Guşat. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. gâmbă vb. I. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Apuca. înhăţa. înşfaca. Lua. Prinde. gâmbă s.f. (med.; reg.) v. Epilepsie, gâmbi vb. IV. tr. (reg; despre fiinţe; compl. indică alimente, mâncăruri) v. înfuleca, gâmbosi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, gâmbosi't, -ă adj (înv.; despre oameni) v. Ademenit. Amăgit. încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Păcălit2. Trişat, gâmbositor, -oare adj., s.m., s.f. (înv.) v. Ademenitor. Amăgitor. înşelător. Seducător. gâmfătură s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Umflătură. gâncelui't, -ă adj., s.m., s.f. (med.; reg.) v. Luetic. Sifilitic. gând s.n. 1 minte, raţiune, cogitaţie. Gândul nu poate cuprinde toate fenomenele care se petrec în univers. 2 concepţie, convingere, idee, judecată, opinie, părere, principiu, gândac vedere, viziune, convicţiune, existimaţie, optică, orientare. Ea are alt gând în legătură cu subiectul abordat. 3 fantezie, imaginaţie, închipuire. Gândul îl poartă spre viitor. 4 calcul, idee, intenţie, plan, proiect, socoteală, sugestie, <înv. şi pop.> minte, socoată, combinaţie, <înv. şi reg.> propus, <înv.> cuget, cugetare, duh, privinţă, propozit, răfuială, săvârşit1, socotinţă, socotire. Gândul său este să înlăture concurenţa. 5 dor, dorinţă, năzuinţă, pasiune, poftă, pornire, râvnă, tendinţă, năzuire, râvnire, tindere, năduleală, <înv.> dorire, năslire, năslitură, râvnitură, dezir, aspiraţie, vis, ţintire, visare. Tânărul are gânduri îndrăzneţe. 6 (înv.) v. Consiliere Cuvânt. îndemn, îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă, gândac s.m. I (entom.) 1 pepe, vierme. Unde este mizerie sunt şi gândaci. 2 gân-dac-de-bucătărie = gândac-de-casâ =gân-dac-negru = Blatta orientalis sau Periplaneta orientalism libarcă, libarcă-neagră, şvab1, şvab-negru (v. şvab1), gâzoabă, pe-pe-roşie, pleaznă, ploşniţă, taracan, tarhan, zgripţ; gândac-de-făină = Tenebrio molitor; morar; gândac-de-frasin = Lytta vesicatoria; cantaridă, căţel-de-frasin, căţelul-fra-sinului (v. căţel), gândac-de-turbare, gân-dac-de-turbat, gândac-de-turbă, gândă-cel-de-turbat, mâţa-popii (v. mâţă), molie, pepe; găndac-de-grăne = Gymnopleurus pilularius; grângoaşă, popă1; gân-dac-de-hrişcă = Rhizotrogus solstitialis; cără-buş-de-hrişcă, cărăbuşel, hrişcar; gân-dac-de-trandafir = gândac-verde = Cetonia aurata; ileană, cărăbuş-verde, gândă-cel-verde; (pop.) gândac-de-mătasev. Flu-ture-de-mătase. Vierme-de-mătase (Bombix mori); (reg.) gândac-al-măzăriiv. Gărgăriţă. Gărgăriţă-de-bob. Gărgăriţă-de-grâu. Găr-găriţă-de-mazăre. Gărgăriţă-de-năgară (Bruchus pisi); gândac-de-gunoi v. Băligar (Geotrupes stercorarius); gândac-de-mai -gândac-de-primăvarâ = gândac-de-prun v. Cărăbuş (Melolontha melolontha sa.u Melolontha vulgaris); gândac-de-turbare = gândac-de-turbat = gândac-de-turbă v. Cantaridă. Gândac-de-frasin (Lytta vesicatoria); gândac-negru = gândac-puturos v. Mamornic (Meloe proscarabaeus); gân-dac-scânteios = gândac-strălucios v. Licurici (Lampyris noctiluca); (art.) gânda-cul-morţilorv. Borză (v. borz) (Blaps morti-saga; (înv.) gândac-din-cel-luminos = gân-dac-luminos v. Licurici (Lampyris noctiluca). II (zool; reg.) 1 v. Colubridă. Ofidian. Şarpe. 2 gândac-alb-de-casă v. Şar-pe-de-apă. Şarpe-de-casă. Şarpele-casei (v. şarpe) (Natrix natrix). gândăcel s.m. (entom.; reg.) gândâ-cel-de-turbatv. Cantaridă. Gândac-de-fra-sin (Lytta vesicatoria); gândâcel-scânteios v. Licurici (Lampyris noctiluca); gândâ-cel-verde v. Gândac-de-trandafir. Gân-dac-verde. Ileană (Cetonia aurata). gândălăc s.m. (zool; reg.) v. Mormoloc. gândi vb. IV. 11 intr., refl. (despre oameni) a chibzui, a cugeta, a judeca, a medita, a raţiona1, a răzgândi, a reflecta, a contempla, <înv.> a asimţi, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezoni-rui, a semui2, a vorbi. Trebuie să se gândească înainte de a lua o hotărâre importantă. 2 refl., tr. a chibzui, ajudeca, a socoti, <înv. şi reg.> a sămălui, <îfîv.> a sămăşlui, a cântări, a cumpăni, a drămui. A gândit toate variantele de proiect. 3 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a înţelege, a judeca, a opina, a pricepe, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A gândit că nu este pregătit pentru examen. II tr. 1 a concepe, a imagina, a-şi închipui, a vedea. Trebuie să gândeşti altfel viaţa. 2 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să gândească o metodă tehnică nouă. III tr., refl. (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine ar fi gândit că se va întâmpla astfel? Nu s-a gândit că în ceai era somnifer. IV refl. (urmat de o prop. compl. indir. introdusă prin conj. „să”) a intenţiona, a plănui, a proiecta, a vrea, a socoti, <înv. şi pop.> a sta, a chiti1, <înv. şi reg.> a cislui, a sfătui, a scăpa, a scoposi, <înv.> a aşeza, a chibzui, a cugeta, a izvodi, a cumpăni. Se gândeşte să plece într-o călătorie prin Europa. gândire s.f.1 (filos.; în opoz. cu „materie”, „existenţă”) conştiinţă, cuget, mental, spirit, suflet, for interior, <înv.> cunoştinţă, ştiinţă, sinidisis. Gândirea este atributul omului. 2 cuget, fire, intelect, judecată, minte, raţiune, spirit, nous, <înv.> înţeles1, simţire. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii este opera gândirii. 3 intelect, înţelegere, judecată, minte, raţiune, cap, materie cenuşie, substanţă cenuşie, substanţă nervoasă cenuşie. Este apreciat pentru gândirea lui, dar şi pentru seriozitatea cu care lucrează. 4 cugetare, meditare, meditaţie, reflectare, reflecţie, reflexie, cogitaţie, epilogism, <înv.> schepsis. I-a răspuns după o scurtă gândire. 5 chibzuire, judecare, cântărire, cumpănire, drămuire. Gândirea celor întâmplate a durat destul de mult. gândit, -ă adj. 1 (despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) chibzuit, cumpănit, judicios, matur, serios, socotit2, temeinic, cumpănitor, <înv. şi reg.> mator, răscopt1. Iniţiativa acţiunii sale s-a dovedit gândită, 1672 având în vedere rezultatele obţinute. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folositor, înţelept, judecat, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi gândite. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) chibzuit, cugetat, deliberat. A pus la cale acest asasinat în mod gândit. gânditor, -oâre s.m.,adj. I s.m. (filos.) 1 cugetător, filosof, <înv.> cugetăreţ. Mulţi gânditori au descoperit adevărul cu ajutorul silogismului. 2 filosof, înţelept. Lumea antică a avut mari gânditori. II adj. 1 (despre oameni) cugetător, meditativ, reflexiv, cogitabund, meditabund, <înv.> meditator, pansiv. Este un om gânditor şi rece. 2 (despre oameni sau despre fizionomia lor) îngândurat, preocupat, umbrit, umbros. Este mereu gânditor pentru că are probleme în familie. gângânie s.f. (entom.) gâză, hexapod, insectă, goangă, muscă, borză (v. borz), gadină, gongălie, pepe. Prin aer zboară tot felul de gângănii. gângav, -ă adj., s.m., s.f. bâlbâit2, gângăvit2, gângâit, împiedicat, gângăios, balamut, limbut, pâtcav, şin-căit, şişcav, şişcăvit, tântav, tont, <înv.> fâicav, hârcav. îşi duce copilul gângav la logoped pentru a fi corectat. gângăids, -oăsă adj. (pop.; despre oameni) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit. gângăveâlă s.f. bâlbâială, bâlbâire, bâlbâit1, gângăvire, gângăvit1, logonevroză, <înv. şi pop.> gângăvie, câcâială, bâlbă, bâlbâitură, lolotă1. Nu a înţeles nimic din gângăveala ei. gângăvi vb. IV. refl. (despre oameni) a se bâlbâi, a se gângâi, a se câcâi, a pâtcăi, a şincăi, a şişcăvi, a se tântă- vi, <înv.> a fâicăvi. Se gângăveşte când este emoţionată. 2 tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a murmura, a boscorodi, a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colo-buţi, a dicăi, a îmbălmăji, a îngăla, a mogo-rogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a ţivli, a molfai, a zbârnâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. Gângăveşte ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce gângăveşte copilul. gângăvie s.f. (înv. şi pop.) v. Bâlbâială. Bâlbâire. Bâlbâit1. Gângăveală. Gângăvire. Gângăvit1. Logonevroză. gângăvire s.f. bâlbâială, bâlbâire, bâlbâit1, gângăveală, gângăvit1, logonevroză, <înv. şi pop.> gângăvie, câcâială, bâlbă, bâlbâitură, lolotă1. gângăvit1 s.n. bâlbâială, bâlbâire, bâlbâit1, gângăveală, gângăvire, logonevroză, <înv. şi 673 | pop.> gângăvie, câcâială, bâlbă, bâlbâitură, lolotă1. gângăvi't2, -ă adj., s.m., s.f. bâlbâit2, gângav, gângâit, împiedicat, gângăios, balamut, limbut, pâtcav, şin-căit, şişcav, şişcăvit, tântav, tont, <înv.> fâicav, hârcav. gângâî vb. IV. refl. (despre oameni) a se bâlbâi, a se gângăvi, a se câcâi, a pâtcăi, a şincăi, a şişcăvi, a tântăvi, <înv.> a fâicăvi. gângâit, -ă adj., s.m., s.f. bâlbâit2, gângav, gângăvit2, împiedicat, gângăios, balamut, limbut, pâtcav, şin-căit, şişcav, şişcăvit, tântav, tont, <înv.> fâicav, hârcav. gânguri vb. IV. intr. 1 (despre copiii mici) a găgăli, a mondăni, a mondroji, a şopeltivi, a ştiorlâcăi. 2 (despre porumbei şi turturele) a ugui, a durăi, a coroi2, a îngrângora, a îngurlui2, a îngurui. gângurire s.f. 1 gângurit îi face mare plăcere să asculte gângurirea copilului. 2 gângurit, uguire, uguit. Din tei se aude gângurirea porumbeilor. gângurit s.n. 1 gângurire. 2 gângurire, uguire, uguit. gânj s.n. (tehn.) 1 (la car sau la căruţă) gujbă, leucer, peteică, plohuz, sucitură. Gân-jul leagă leuca de carâmbul de sus. 2 (la car; reg.) v. Râncă. 3 (la luntre; reg.) v. Chingă. Cocârlă. Crivac2.4 (la proţapul săniei; reg.) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă. 5 (la plug; reg.) v. Potâng. gânjei s.n. (tehn.; la piatra alergătoare a morii; reg.) v. Pârpăriţă. gânsac s.m. (omit.; pop.) v. Gâscan. gârbâci s.n. zgârbaci. Gârbaciul are vârfurile curelelor din care este împletit plumbuite. gârbă s.f. (anat.; la oameni; înv.) v. Spate. Spinare. gârbi vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. Cârâi. Ciondăni. Ciorovăi. Hârâi. gârbîţă s.f. I (bot.) Limodorum abortivum; salbă. II (anat.; reg.) 1 (la oameni şi la unele animale) v. Ceafa. Cerbice. Grumaz. 2 (la cabaline şi la bovine) v. Greabăn. gârbov, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre spatele lor) gârbovit, ghebos, gheboşat, încovoiat. Bărbatul este gârbov din cauza bolii. 2 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de gârbov, încât are înălţimea unui copil. Bătrânul are spatele gârbov. gârboveâlă s.f. (rar) v. Gârbovire. gârbovene s.f. pl. (anat.; reg.) v. Membru inferior. Picior. gârbovenie s.f. (înv.) v. Gârbovire. gârbovi vb. IV. refl. (despre oameni) a se cocârja, a se cocoşa, a se gheboşa, a se încovoia, a se îndoi, a se îngheboşa, <înv. şi pop.> a se cocârla, a se ghebui, a se încocârja, a se ghemoşa, a se nimurici, a se povâmi, a se turtuşi, a se obăda. S-a gârbovit la bătrâneţe. gârbovie s.f. (înv. şi pop.) v. Gârbovire. gârbovmă s.f. (înv.) v. Gârbovire. gârbovire s.f. 1 gârboveâlă, gârbovi-tură, <înv. şi pop.> gârbovie, <înv.> gârbovenie, gârbovină. Gârbovirea lui este din ce în ce mai vizibilă. 2 cocârjăre, cocoşare, gheboşa-re, încovoiere, îndoire, <înv. şi pop.> cocârlare, ghebuire, încocârjare. Una dintre cauzele gârbovirii este bătrâneţea. gârbovit, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre spatele lor) gârbov, ghebos, gheboşat, încovoiat. 2 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. gârbovitură s.f. (rar) v. Gârbovire. gârcălod s.n. (anat.; la oameni; reg.) v. Cartilaj tiroid. gârgân s.n. (anat.; la oameni şi la unele animale; reg.) v. Ceafa. Cerbice. Grumaz, gârgără s.f. (entom.; pop.; şi gârgără-să-sească) v. Gărgăriţă. Gărgăriţă-de-bob. Găr-găriţă-de-grâu. Gărgăriţă-de-mazăre. Gărgă-riţă-de-năgară (Bruchus pisi). gârgâi vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre viermi, gândaci) v. Colcăi. Foi. Forfoti. Mişuna. Viermui. 2 (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. gârghiţă s.f. (anat.; reg.) v. Beregată. Gâtlej, gârgoloţ s.n. (anat.; reg.) v. Beregată. Gâtlej, gârjob, -ă adj. (înv.; mai ales despre lucruri, obiecte neflexibile, rigide sau despre linii, suprafeţe etc.) v. Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit, gârjobat, -ă adj. (pop.; despre oameni sau despre corpul lor) v. Adus2. Aplecat2. Cocârjat. Cocoşat. Curbat. Gârbov. Gârbovit, înclinat. încovoiat. îndoit. Plecat2. Strâmb. Strâmbat2. Sucit2. gârlăn s.n. (anat.; reg.) v. Beregată. Gâtlej, gârlă s.f. 1 (hidrol.) ponor. Gârla este un curs mic de apă, cu debit permanent sau temporar. 2 (cu val. de adv.; modal; pop.şi fam.) căcă-lău. Are bani gârlă. A primit cadouri gârlă. gârh'ci s.n. (pese.; la plasa de pescuit; reg.) v. Limbă. gârlişoâră s.f. (hidrol.) gârliţă1, <înv.> gârloacă. gârliţă1 s.f. (hidrol.) gârlişoâră, <înv.> gârloacă. Trece gârliţă cu piciorul. gârliţă2 s.f. (ornit.) Anser albifrons; drăcuş. gârloacă s.f. (hidrol; înv.) v. Gârlişoâră. Gârliţă1. gârloâfă s.f. (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). gârn s.n. (în practicile Bisericii Ortodoxe; reg.) v. Colivă. gârnişoâră s.f. (gosp.; reg.) v. Cofiţă. Do-nicioară. gâtlej gârnişor s.m. (bot.; reg.) v. Porumb (Zea mays). gârniţă1 s.f. (bot.) 1 Quercusfrainetto; stejar. 2 (pop.) v. Stejar (Quercus sessiliflora). gârniţă2 s.f. (gosp.; reg.) v. Cofa. Doniţă, gârt s.n. (anat.; la oameni şi la unele animale; reg.) v. Gât. gârtân s.n. (anat.; înv.) v. Beregată. Gâdej. gârtom vb. IV. intr. (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. gâsâi vb. IV. intr. (reg.; despre unele animale, păsări sau insecte, mai ales despre gâşte) v. Fâsâi. Sâsâi2. Şâşâi. Şuiera, gâscân s.m. (omit.) gânsac. Gâscanii încep să sâsâie dacă treci prea aproape de ei. gâscăriţă s.f. (bot.) Arabis hiesuta; turicel, turniţă, turnuriţă, turnuşel. gâscă s.f. I (omit.) 1 Anser domestica; lumânare. 2 gâscă-sâlbatică = Anser anser; grui1, libă. II (culin.; reg.) v. Bol. Boţ. Bulz. Cocoloş. III (tehn.; reg.) 1 (la teasc) v. Broască. Şurubelniţă. 2 v. Mutelcă. Piuliţă. 3 (la vârtelniţă) v. Fus. Fusul vârtelniţei (v. fus). gâsculiţă s.f. (ornit.) gâscuşoară, gâscuţă. gâscuşoară s.f. (ornit.) gâsculiţă, gâscuţă. gâscuţă s.f. (omit.; pop.) v. Gâsculiţă. Gâscuşoară. gâşăi't, -ă adj. (reg.; despre glas) v. Gâjâit2. Răguşit. gât s.n. 11 (anat.; la oameni şi la unele animale) guşă, grumaz, junghietură, <înv. şi reg.> gâtlan, gârt, <înv.> gâlt A dormit incomod şi îl dor muşchii gâtului Poartă la gât un colier din perle. 2 (la pâlnie) bucea, burlui. 3 (anat.; fam.) v. Beregată. Gâtlej. 4 (art.; anat.; fam.) gătid-piciondui v. Tars. 5 (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea. II (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) duşcă, gură, înghiţitură, sorbitură, ghior-ţăitură, scopot2, şluc, şneap2. Bărbatul a luat un gât de ţuică din sticlă. gâtâr s.n. (la ham) grebănar, hamut, spătar2. Gâtarul se trece peste gâtul calului. gâtişor s.n. (anat.) gâtuţ. gâtiţă s.f. (anat.; reg.) 1 v. Beregată. Gâtlej. 2 v. Laringe. gâtlan s.n., s.m., s.f. I s.n. (anat.) 1 (pop.) v. Faringe. Farinx. 2 (la oameni şi la unele animale; înv. şi reg.) v. Gât. 3 (înv.) v. Beregată. Gâtlej. II s.f. (bot.) prună-cu-gât, pru-nă-gâtlană. Gâtlanele sunt alungite la un capăt. III s.m. (ornit.; reg.) 1 v. Bâdan. Bo-ulean-de-baltă. Erodiu. Erodiu-cenuşiu. Stârc-cenuşiu. Stârc-mare-cenuşiu. Stârc-vâ-năt (Ardea cinerea). 2 v. Barză. Cocostârc (Ciconia ciconia). gâtlej s.n. (anat.) 1 beregată, guşă, înghiţitoare, gât, gârghiţă, gârgoloţ, gârlan, gâtiţă, gherbeată, guşter, maţul lupului (v. maţ), <înv.> gârtan, gâtlan, grumaz. L-a strâns de gâtlej şi l-a sufocat. 2 (pop.) v. Esofag. 3 (pop.) v. Faringe. Farinx. 4 (pop.) v. Laringe. 5 (pop.) v. Trahee. gâtui gâtui vb. IV. 1 tr. (compl. indică fiinţe) a jugula, a strangula, a sugruma, <înv. şi reg.> a îneca, a suguşa, a beregătui, a fuitui, a îmberegăţi, a înăduşi, a năduşi, a şugui2, a zgăira, <înv.> a dezgruma. Criminalul şi-a gâtuit victima. 2 refl. (în opoz. cu „a se lărgi”; despre drumuri, văi, obiecte, piese etc.) a se îngusta, a se strâmta, a se subţia, a se sugruma, a se strânge, <înv. şi pop.> a se strâmtora, a se cosăci. Drumul care duce spre pădure se gâtuie. Valea se gâtuie când intră în munte. gâtuiălă s.f. (pop.) v. Gâtuire. Jugulare. Strangulare. Sugrumare, gâtuire s.f. 1 jugulare, strangulare, sugrumare, strangulaţie, gâtuială, <înv. şi reg.> înecare, beregăţire, îmberegăţire, înăduşire, <înv.> gâtuitură, sugrumătură. Legistul a constatat moartea prin gâtuire a victimei. 2 (concr.) gâtuitură, sugrumătură. Un stomac bolnav poate prezenta gâtuiri. gâtuit, -ă adj. 1 (despre fiinţe) strangulat, sugrumat, beregăţit, îmberegăţit, înăduşit, <înv.> suguşat. Trupul bătrânei gâtuite a fost transportat la morgă. 2 fig. (despre voce, glas) înăbuşit, înecat, strangulat, sugrumat, surd. Emoţia era atât de mare, încât avea vocea gâtuită. Are glasul gâtuit de furie. gâtuitură s.f. 1 (concr.) gâtuire, sugrumătură. 2 (înv.) v. Gâtuire. Jugulare. Strangulare. Sugrumare. gâtuţ s.n. (anat.) gâtişor. gâţ s.m. (zool; reg.) 1 v. Miel. 2 v. Ied.Vatui1. gâţăs.f. (la oameni; reg.) v. Coadă. Cosiţă, gâză s.f. (entom.) 1 gânganie, hexapod, insectă, goangă, muscă, borză (v. borz), gadină, gongălie, pepe. Prin aer zboară tot felul de gâze. 2 (reg.) v. Muscă. Muscă-de-casă (Musca domestica). 3 (reg.) gâză-de-camev. Musca-hoiturilor (v. muscă). Muscă-albastră. Muscă-de-carne. Mus-că-mare (Calliphora vomitoria); gâ-ză-de-miere = gâză-folositoare v. Albină (Apis mellifica); gâză-de-viermi v. Viermă-nar (Sarcophaga carnaris); gâză-de-vite v. Tăun (Tabanus bovinus); (art.) gâza-bo-ului v. Băligar (Geotrupes stercorarius); gâza-calului v. Musca-cailor (v. muscă). Musca-calului (v. muscă). Musca-câinelui (v. muscă). Musca-vitelor (v. muscă). Mus-că-de-cal. Muscă-veninoasă. Muscă-verde. Streche. Strechea-cailor (v. streche). Trân-tor-de-cai (Gastrophilus equi). gâzoâbă s.f. (entom.; reg.) v. Gân-dac-de-bucătărie. Gândac-de-casă. Gân-dac-negru. Libarcă. Libarcă-neagră. Şvab1. Şvab-negru (v. şvab1) (Blatta orientalis sau Periplaneta orientalis). gâzulie s.f. (entom.; pop. şi fam.) v. Gâzuliţă. Gâzuţă. gâzuliţă s.f. (entom.) gâzuţă, gâzulie. Noaptea, zeci de gâzuliţe zboară în jurul unui bec aprins. gâzuţă s.f. (entom.) gâzuliţă, gâzulie. geâba adv. (modal) 1 (înv. şi pop.) v. Degeaba. Inutil. Zadarnic. 2 (pop.; uneori pre- cedat de prep. „pe”) v. Degeaba. Gratis. Gratuit. gealât s.m. I (omit.; reg.) 1 v. Muscar. Mus-car-cenuşiu. Muscar-sur (Muscicapa striata). 2 (şi gealat-roşiatic) v. Muscar-mic. Mus-car-roşiatic. Muscar-roşu (Muscicapa parva). II (înv.) v. Călău. Gâde. gealâu s.n. (ind. lemnului, dulgherie) buhai, robanc, slobozită, vijlă2, vişeu. Geală-ul este o rindea mai mare. geam s.n. 1 (constr.) fereastră, obloc, <înv.> ocnă vitru2. Casa are geamuri mari. 2 sticlă, glajă, <înv.> vitru1. Geamul de la vitrina magazinului străluceşte de curăţenie. 3 geam armat = geam de siguranţă; geam de siguranţă = geam armat. Geamul armat sau de siguranţă are înglobat, din fabricare, o plasă de sârmă care îi măreşte rezistenţa; geam securit = securit. Geamul securit este folosit pentru confecţionarea parbrizelor. 4 (arhit.) geam orb = fereastră oarbă. Geamul orb este o adâncitură în perete, deforma unei ferestre. 5 (optic.; pop. şi fam.) v. Monoclu. geamantăn s.n. valiză, cufăr, maimuţă. Geamantanul este atât de burduşit, încât nu îl mai poate închide. geamantănâş s.n. valijoară, valizuţă. A plecat în deplasare doar cu un geamantănaş. geamâr s.m. (reg.) v. Geamgiu, geâmăn, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. (mai ales la pl. gemeni) fratemal, gemănar, gemănaş. Copiii lor sunt gemeni identici. 2 s.m. (la pl.) gemeni siamezi = gemeni sia-moieni. Gemenii siamezi se nasc având trupurile lipite total sau parţial; gemeni siamoieni = gemeni siamezi. 3 adj. (despre fiinţe) gemănar, îngemănat. A născut băieţi gemeni. 4 s.m. (art., la pl. Gemenii; astron.; nm. pr.) Fraţii (v. frate). Castor şi Polux sunt stelele principale ale constelaţiei Gemenii. II s.f. (bot.; reg.) v. Gemănare. geâmăt s.n. I scânceală, scâncet, tânguire, vaier, vaiet, gemătură, gemut, vai-căr, vaietec, <înv.> gemulă, iuiuleat, scâncitură. Gemetele bolnavei s-au auzit toată noaptea. II fig. 1 freamăt, vâjâit1. în timpul furtunii geamătul copacilor este sinistru. 2 vaier, vaiet. Geamătul vântului nu mai încetează. Gemetele mării sunt înfricoşătoare. geambâş s.m. 1 <înv. şi reg.> sfârnar, craşcadău, mecler, precupeţ, speculant, ţân-zar. Geambaşul se ocupă cu negustoria de cai. 2 (înv.) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. 3 (înv.) v. Intrigant. 4 (înv.) v. Intermediar. Mijlocitor. Misit. Samsar. 5 (înv.) v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. geambaşi'e s.f. 1 meclereală, <înv.> geambaşlâc. Geambaşia este negustoria de cai. 2 (înv.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. 3 (înv.) v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire, geambaşlâc s.n. (înv.) v. Geambaşie. geamgiu s.m. <înv. şi pop.> sticlar, geamar, glăjar. Geamgiul i-a montat sticla la ferestre. geamie s.f. (relig.; la musulmani) moschee, <înv.> mecet. Geamia este un locaş de cult. geamlâc s.n. (constr.) vitraj. Casa are geamlâc. geampară s.f. (muz.; rar) v. Castanietă, geanabet s.m. I (med.; înv.) v. Cretin. Idiot. Imbecil. Tâmpit. II (arg.) 1 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 2 v. Gardian. Gardian public. Sergent. Sergent de stradă. Sergent de noapte. geână s.f. 1 (anat.) cil palpebral, sprânceană. Lăcrimează din cauză că i-a intrat o geană în ochi. 2 (anat.; înv.) v. Pleoapă. 2 fig. zare. Printre copaci se întrevede o geană de lumină. geanâu s.m. (arg.) v. Rom2. Ţigan, geandâr s.n. (constr.; la stână; reg.) v. Comarnic. geândră s.f. (culin.; reg.) v. Mămăligă, geâne s.f. (turc.) v. Lume. Oameni (v. om). Omenire. geăntă s.f. 1 mapă1, servietă, <înv.> ghiozdan, maletă. Avocatul îşi ţine dosarele într-o geantă. 2 poşetă, maimuţă, pisică, ploscă1, tuflă. Şi-a cumpărat o geantă din piele. 3 taşcă. Pădurarii şi vânătorii poartă genţi. 4 (milit.; înv.) v. Cartuşieră. 5 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). geâr s.n. (reg.) v. Năframă, geârmăn s.n. (la fântână; reg.) v. Furca fântânii (v. furcă). Furca puţului (v. furcă). Furcă. gebegi'u s.m. (milit; turc.; înv.) 1 (în Antic, şi în Ev. Med.) v. Cuirasier. 2 (în trecut; în Mold.) v. Panţir. gel s.n. (chim.) 1 piftie. Gelul este o substanţă coloidală vâscoasă, cu însuşiri specifice atât lichidelor, cât şi solidelor. 2 gel de silice = silicagel. Gelul de silice este întrebuinţat ca absorbant şi ca purtător de catalizatori. gelatină s.f. (culin.) aspic2. Comandă ouă în gelatină. gelatinizâ vb. I. tr., refl. a (se) gelifica. Supa de vită, răcindu-se, s-a gelatinizat. gelatinizâre s.f. gelificare, gelifiere. Gradul de gelatinizare al unei supe depinde de cantitatea de oase care se pune la fiert. gelatinos, -oâsă adj. (biol; despre secreţii organice) cleios, mucos, vâscos. gelel£ţ, -eăţă adj. (reg.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut Locvace. Vorbăreţ. gelep1 s.m. (turc.; înv.) 1 (în Ev. Med.) v. Gelibiu. 2 (com.) v. Comerciant. Negustor. gelep2 s.m. (reg.) v. Cireadă. Turmă, gelepdu s.m. (com.; turc.; înv.) v. Comerciant. Negustor. gelibiu s.m. (în Ev. Med.; înv.) gelep1. Gelibii cumpărau vite din. Ţările Române pentru a le vinde la Constantinopol. gelificâ vb. I. tr., refl. a (se) gelatiniza. gelificăre s.f. gelatinizare, gelifiere. gelifiere s.f. gelatinizare, gelificare. gelifluxiune s.f. (geomorf.) solifluxiune. Gelifluxiunea este procesul de alunecare lentă a solului pe pante, ca urmare a îmbibării cu apă a straielor superficiale. 675 | gelifrâcţie s.f. (geomorf.) gelivaţie. Gelifrac-ţia este procesul de dezagregare a rocilor sub acţiunea alternată şi repetată a îngheţului şi a dezgheţului. gelivăţie s.f. (geomorf) gelifrâcţie. gelos, -oăsă adj. (despre oameni) 11 temător, bănuitor, <înv.> zuliar, zulip-sitor. Are o soţie foarte geloasă. 2 invidios, ranchiunos, ciudos, pizmaş, pizmăreţ, pizmuitor, <înv. şi reg.> nevedernic, dâcos, supăros, <înv.> piz-mătar, pizmătareţ, râvnaci, râvnitor, zavistios, zavistliv, zavistnic, zavistuitor, zuliar, zulip-sitor, ofticos, zăcaş. Este gelos pe fostul coleg pentru că şi-a găsit unjob mai bun decât al lui. II (înv.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent, geldză s.f. (biol.) agar-agar. A extrasgeloză din anumite alge roşii marine. gelozie s.f. 1 temere, temut1, <înv.> j aluzie, zelotipie, zulie, zulierie, zulipseală, zulipsire. A avut o ieşire furioasă de gelozie. 2 ciudă, invidie, necaz, pică1, pornire, ranchiună, înciudare, năduf, supărare, obidă, pizmă, pizmuire, pofidă, zăcăşeală, zăcăşie, boală, <înv. şi reg.> băsău, măraz, nevedenie, nevezie, scârbă, bănat, chită1, dâcă1, inat, opşag, pildă, pocsâie, pogană (v. pogan), <înv.; astăzi fam.> parapon, <înv.> jinduială, jinduire, patos, răpştire, râvnă, râvnire, zavistie, zavistnicie, zelotipie, rancoare. Nu-şi poate domoli gelozia pentru că prietena ei este apreciată mai mult de cunoscuţi. gelui vb. IV. tr. (ind. lemnului, în dulghe-rie, în tâmplărie; compl. indică scânduri, obiecte din lemn etc.) a rindela, a rindelui, a făţui, a plătui, a rindui, a spăla, <înv.> a rindeni. Tâmplarul geluieş-te o scândură. geluiâlă s.f. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; reg.) v. Geluire. Geluit1. Rindelare. Rindeluire. Rindeluit1. geluire s.f. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie) geluit1, rindelare, rindeluire, rindeluit1, faţuială, faţuire, faţuit1, geluială, geluitură, plătuire, <înv.> rindire. Geluirea se execută cu rindeaua. geluit1 s.n. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie) geluire, rindelare, rindeluire, rindeluit1, faţuială, faţuire, faţuit1, geluială, geluitură, plătuire, <înv.> rindire. geluit2, -ă adj. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; despre scânduri, obiecte din lemn etc.) rindeluit2. Vrăfuieşte scândurile geluite într-un colţ al atelierului. geluitură s.f. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; reg.) 1 v. Geluire. Geluit1. Rindelare. Rindeluire. Rindeluit1. 2 (concr.; la pl. geluituri) perciuni (v. perciune). Geluiturile sunt aşchiile subţiri şi răsucite care cad de la gealău. gemănâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică obiecte, părţi ale lor etc.) v. Combina. îmbina. împreuna. îngemăna. Uni2. gemănăr, -ă s.m., s.f., adj. I (pop.) 1 s.m. v. Fraternal. Geamăn. 2 adj. (despre fiinţe) v. Geamăn. II s.f. (bot.; reg.) v. Gemănare. gemănăre s.f. 1 (mai ales la pl. gemănare; tehn.; la car sau la căruţă) furculiţe (v. furculiţă), ciorobăriţă, lişiţe (v. lişiţă2). Ge-mănarele sunt două piese curbate, încrucişate la unul din capete, prin care se fixează inima carului pe podul osiei dinapoi. 2 (bot.) geamănă (v. geamăn), gemănară. Copacul are multe gemănare. gemănăriţă s.f. (bot.) 1 Orchis papilionacea; bujorel, poroinic, sculătoare (v. scu-lător). 2 (reg.) v. Poroinic (Orchispurpurea). 3 (reg.) v. Poroinic (Orchis militaris). 4 (reg.) v. Poroinic (Orchis mascula). 5 (reg.) v. Un-tul-vacii (v. unt) (Orchis morio). gemănâş s.m. (reg.) v. Fraternal. Geamăn, gemătură s.f. (rar) v. Geamăt. Scânceală. Scâncet. Tânguire. Vaier. Vaiet. geme vb. III. intr. (despre fiinţe) a se lamenta, a se tângui, a se văita, a îngeme, <înv. şi reg.> a (se) scrivi, a miorcăi. Geme de durere. geminâre s.f. (bot.) geminaţie, împerechere, îngemănare. Unele plante se caracterizează prin geminare florală. geminăt, -ă adj., s.f. 1 adj. (bot.; despre fructe, flori, tulpini, ramuri, copaci etc.) împerecheat, îngemănat, <înv.> îngemănărat. A rupt din cireş două fructe geminate. 2 s.f. (fon.) consoană dublă, consoană geminată. Geminata este consoana care rezultă prin geminaţie. geminăţie s.f. 1 geminare, împerechere, îngemănare. 2 (stil,ret.) anadiploză, redupli-caţie, repetiţie. Reluarea unui cuvânt la începutul unităţii următoare este o geminaţie. gemulă s.f. (înv.) v. Geamăt. Scânceală. Scâncet. Tânguire. Vaier. Vaiet, gemuleţ s.n. gemuşor. A deschis gemuleţul pentru a aerisi bucătăria. gemuşor s.n. gemuleţ, gemut s.n. (rar) v. Geamăt. Scânceală. Scâncet. Tânguire. Vaier. Vaiet, gen s.n. I 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de") fel, mod, soi1, specie, specimen, tip, varietate, modru. Există mai multe genuri de raţionamente. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, neam, soi1, sort, sortiment, specie, tip, varietate, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. Primăvara, apar cele mai multe genuri de legume. Unele genuri de ciuperci nu sunt indicate pentru consum. A cumpărat diferite genuri de seminţe pentru a le răsădi în grădină. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, clasă, fel, soi1, specie, tip, varietate, <înv. şi reg.> rudă1, ţicanie, ţică1, <înv.> despărţire, specială (v. special), tagmă. Se consideră că aparţine unui gen de oameni cu însuşiri deosebite. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, soi1, specie, tip, <înv. şi pop.> naţie, seamă, poamă, sămânţă, sculă, stambă, tacâm. Ce gen de om o mai fi general şi ăsta? 5 caracter, categorie, fel, natură, soi1, teapă, factură, trampă2, calibru, rasă1, pănură. Un profitor de genul lui nu a mai întâlnit. 6 caracter, factură, fel, natură. A scris un roman de un gen aparte. I11 chip, fel, manieră, mod, sens, spirit. Au fost luate şi alte măsuri în acelaşi gen. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, manieră, mod, modalitate, regim, sistem, stil. Tinerii se gândesc la un alt gen de viaţă. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, mod, soi1. Are un gen de indolenţă care enervează pe oricine. II11 (lit.) gen epic = epic. Genul epic cuprinde diverse specii de naraţiuni în versuri şi în proză. 2 (gram.) <înv.> neam, sex. Genul este categoria gramaticală realizată prin forma luată de substantive pentru a exprima sexul. 3 (gram.) gen feminin = feminin. Genul feminin cuprinde nume de fiinţă şi nume de lucruri de sex femeiesc; gen masculin = masculin. Genul masculin cuprinde nume de fiinţe şi nume de lucruri de sex bărbătesc; gen neutru = neutru, <înv.> eterogen, gen eterogen, gen mixt, ambigen. Genul neutru este caracteristic numelor de obiecte (inanimate), având la singular formă masculină şi la plural formă feminină; (înv.) gen eterogen = gen mixtv. Gen neutru. Neutru. genă majoră s.f. (biol.) oligogenă. Gena majoră are efect evident. genealog s.m. genealogist. Genealogul este specialist în genealogie. genealogie s.f. arbore genealogic, spiţa neamului (v. spiţă), spiţă, spiţă de neam, spiţă genealogică, <înv.> cartea neamului (v. carte). După ani de investigaţii, şi-a stabilit genealogia. genealogist s.m. genealog. generă vb. I. tr. (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prileji, a procura, a ridica, a trezi. Gestul său a generat un val de indignare. generăl1 s.m. (milit.) 1 <înv. şi reg.> ezredeş, <înv.> ghenicon, serdar. Este general în armata română. 2 general de brigadă = <înv.> brigadier; general de divizie = comandant de divizie, <înv.> general divizionar. Generalul de divizie comandă o divizie; (înv.) general divizionar v. Comandant de divizie. General de divizie. general2, -ă adj. 1 (în opoz. cu „individual”, „particular *) colectiv, comun, obştesc, public, <înv.> generalnic. Aceste proiecte vizează investiţii pentru interesul general. 2 universal, ecumenic, <înv.> obştesc. Crahurile economice aduc un dezastru general. 3 unanim, <înv.> conglăsuitor, obştesc. Părerea generală este că are talent la desen. 4 (despre cuvinte, expresii, practici etc.) cunoscut, curent, frecvent, habitual, obişnuit, răspândit, uzual, habitudinal. A alcătuit un dicţionar cu termeni medicali generali. generalisim generalisim s.m. (milit.; în unele ţări) feld-mareşal, <înv.> arhistrateg. Generalisimul este cel mai înalt grad militar în armatele de uscat. generalist, -ă s.m., s.f. (med., med. vet.) 1 medic de medicină generală (v. medic1), omnipractician. Generalistul practică medicina generală, fără a avea o strictă specializare. 2 internist. Generalistul este specialist în boli interne. generalitate s.f. universalitate, ubicuitate, ecumenicitate, <înv.> universitate2. Multe concepte au caracter de generalitate. generaliza vb. I. tr., refl. a (se) universaliza. A generalizat unele constatări particulare. generalizâre s.f. generalizaţie. Este evidentă tendinţa de generalizare a conceptului discutat. generalizăţie s.f. (rar) v. Generalizare, generalmânte adv. (modal; rar) uni-versalmente. Această boală a fost asemănată, generalmente, cu epilepsia. generălnic, -ă adj. (în opoz. cu „individual”, „particular”; înv.) v. Colectiv. Comun. General2. Obştesc. Public. generâre s.f. cauzare, creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, iscare, naştere, producere, provocare, stârnire, determinaţie, prilejuire, provocaţie, <înv. şi pop.> pricinuire, stârneală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul său a condus la generarea unui val de indignare. generator, -oăre s.n., s.f. I s.n. 1 (tehn.) generator de gaz = gazogen. Generatorul de gaz transformă un combustibil solid sau lichid în gaz combustibil. 2 (chim.) generator de săruri = halogen. Generatorul de săruri are proprietatea de a forma săruri prin combinare directă cu metale. 3 generator de aeroioni = aeroionizator. Generatorul de aeroioni serveşte la concentrarea aeroionilor negativi într-o încăpere, în scopul obţinerii unui aer asemănător celui natural. II s.f. (geom.) generatrice. Generatoa-rea este linia dreaptă care, prin deplasare în spaţiu pe o traiectorie curbă, generează o suprafaţă. generatrice s.f. (geom.; fran.; înv.) v. Generatoare (v. generator). generăţie s.f. 1 <înv. şi pop.> neam, spiţă, <înv.> facere, rod1, rudă1, rudenie. Acest obicei se păstrează din generaţie în generaţie. 2 (biol; înv.)v. înmulţire. Prăsire. Prăsit. Procreare. Reproducere. Reproducţie. 3 (înv.) v. Descendenţă. Descendenţi (v. descendent). Posteritate. Strănepoţi (v. strănepot). Urmaşi (v. urmaş). generos, -oăsă adj. 11 (despre oameni) culant, darnic, galant, mărinimos, milostiv, magnanim, munificent, galanton, <înv.> dăruitor, filotim, liberal, marinim, miluitor, giumert, larg, ieftin. Tatăl, generos ca totdeauna, i-a dat bani pentru excursie. 2 (în opoz. cu „egoist”; despre oameni) altruist. Oameni generoşi se întâlnesc rar. 3 (despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) ales2, mărinimos, nobil, cavaleresc. O apără în faţa celorlalţi dintr-un impuls generos. II fig. 1 (mai ales despre mese, ospeţe) abundent, bogat, copios, îmbelşugat, îndestulat, opulent, princiar, regal2, regesc, zdravăn, domnesc. Au avut o cină generoasă. 2 (despre pământ, terenuri) bogat, fecund, fertil, gras, mănos, productiv, roditor, rodnic, uberos, untos, darnic. Producţia de legume a fost foarte bună pentru că pământul este generos. 3 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, gras, masiv, respectabil, miezos. Are o leafă generoasă. generozitâte s.f. 1 culanţă, dărnicie, mărinimie, liberalitate, magnanimitate, munificenţă, galantonie, <înv.> filotimie, liberaliciune, marinimozitate, mărime, miluire, megalopsihie, largheţe, ieftinătate, ieftineaţă, iefti-nie. Este un om de o rară generozitate. 2 (în opoz. cu ,,egoism>T) altruism, uitare de sine. Sunt persoane care acţionează dezinteresat în favoarea altcuiva, dovedind, astfel, generozitate. 3 mărinimie, nobleţe, evghenie. Generozitatea sufletului său uimeşte. genetic, -ă s.f., adj. (biol.) I s.f. 1 eredobi-ologie, geneziologie. Genetica studiază fenomenele eredităţii şi ale variabilităţii organismelor vii. 2 genetică vegetală = fitogeneti-că. Genetica vegetală este genetica plantelor. II adj. genezic. La cei doi este vorba de o înrudire genetică. genetician, - ă s.m., s.f. genetist. Geneticianul este specialist în genetică. genetist, -ă s.m., s.f. (rar) v. Genetician, geneză s.f. 1 origine, matrice. A studiat geneza acestui fenomen. 2 (relig.) creare, creaţie, facere, zidire, <înv.> naştere, rodină1, roditură, săzdanie, tocmeală, tvorenie, urzire. Geneza lumii este opera lui Dumnezeu. 3 apariţie, ivire, încolţire, înfiripare, naştere. Geneza barocului s-a produs spre sfârşitul Renaşterii. genezic, -ă adj. (biol.) genetic, geneziologie s.f. (biol.) eredobiologie, genetică (v. genetic). geniăn, -ă adj. (anat.) mentonier. Chirurgul plastician îi măsoară unghiul genian. genion s.n. (anat.) barbă, bărbie, menton, balţ2, gherghină2. în urma căderii, a rămas cu o cicatrice pe genion. genistră s.f. (bot; reg.) v. Drob2. Drobiţă1 (Genista tinctoria). genitiv s.n. (gram.) caz genitiv, <înv.> cădere născătoare. Genitivul indică dependenţa, apartenenţa şi posesia. gemto-urinar adj. (anat.) urogenital. Este specialist în boli ale aparatului genito-urinar. geniu s.n. (mitol. pop.; de obicei urmat de determ. care arată felul) duh, spirit. Geniile păzesc apele, pădurile, comorile etc. Geniul adâncurilor. Geniul comorilor. genol s.n. (chim.) metol. Genolul este folosit ca developator fotografic. genopatie s.f. (med., med. vet.) boală ereditară, eredopatie. Genopatia se dezvoltă la un individ prin acţiunea uneia sau mai multor gene mutante din patrimoniul genetic al unuia dintre părinţi. genoterapie s.f. (med.) terapie genetică. Genoterapia reprezintă un ansamblu de tehnici prin care ADN-ul, din factor etiopatoge-nic, devine medicament. genotip s.n. (biol.) germen, germoplasmă, idiotip, plasmă germinativă (v. plasmă1). Genotipul este substanţa ereditară dintr-un organism. gentil, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) amabil, atent, culant, curtenitor, drăguţ, elegant, galant, am-presat, levent, <înv.> cortez, libovnic. Nu poţi să-i reproşezi că nu este gentil cu tine. 2 (înv.; despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Agreabil. Amuzant. Antrenant. Distractiv. Drăguţ. Plăcut. II s.m. (în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate; înv.) v. Aristocrat. Gentilom. Nobil. Patrician. Senior. gentileţe s.f. amabilitate, atenţie, curtoazie, galanterie, politeţe, amenitate, curtenie, <înv.> libov, tropos. Gentileţea faţă de ceilalţi este un atribut al civilizaţiei. gentildm s.m. (în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate) aristocrat, nobil, patrician, senior, magnat, patriciu, <înv.> evghenist, gentil, <înv.; în Antic, romană) optimat, evghenis. în Evul Mediu, mulţi gentilomi îşi asigurau protecţia regală. gentulîţă s.f. gentuţă. gentuţă s.f. gentuliţă. Copilul şi-apus trusa de creioane colorate în gentuţă. genţiănă s.f. (bot.) Gentiana cruciata, Gen-tiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlo-gifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata; ghinţură, cupe (v. cupă1), fierea-pământului (v. fiere), iarba-crucii (v. iarbă), iarba-tăieturii (v. iarbă), mac-de-co-tonogeală, ochincea, potroacă, rădăcină-amară, stirigoaie, şerpânţă, tăietoare (v. tăietor). genuărie s.m. invar. (înv.) v. Ianuarie, genuflexiune s.f. (gimn.) îngenunchere. Elevii execută, în timpul orei de sport, mai multe genuflexiuni. genuin, -ă adj. (livr.) v. Natural. Pur2. Veritabil. genuncheă vb. I. intr. (înv.; despre oameni) v. îngenunchea. genuncheăt, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. îngenuncheat. genunchi s.m. (anat.; la oameni şi la unele animale) mandulă, nodeu. îl dor genunchii din cauza reumatismului. genune s.f. 1 (geomorf.) abis, adânc, prăpastie, noian, hău1, <înv. şi reg.> prăpăstenie, stârmină, ţărm, beucă, corhol, gidunie, prăval, risipitură, stană, stă-net, stâncă, ţipiş, <înv.> beznă, fărăfund, preci-piţiu, tău1. Dincolo de creasta muntelui urma genunea. 2 (hidrol; înv.) v. Mare2. 677 | geobotânică s.f. (bot.) fitogeografîe. Geobo-tanica se ocupă cu studiul distribuţiei şi răspândirii speciilor vegetale pe suprafaţa globului pământesc. geocentric, -ă adj. geocentrist. Potrivit concepţiei geocentrice, Pământul se află în centrul Universului. geocentrism s.n. sistem geocentric. Geo-centrismul este concepţia potrivit căreia Pământul se află în centrul Universului. geocentrist, -ă adj. (rar) v. Geocentric. geodă s.f. (mineral.) druză. Geoda este grupul de cristale care se formează pe pereţii cavităţilor unor roci şi filoane. geodezie superioară s.f. (geol., geogr.) geografie matematică. Geodezia superioară se ocupă cu studiul matematic al formei şi al mărimii Pământului. geogeme s.f. (geol.) geogonie. Geogenia se ocupă cu studiul originii şi formării Pământului. geognostic, -ă adj. (geol.) geognozic. Studiul geognostic este studiul compoziţiei mineralogice şi al resturilor faunei şi florei globului terestru. geognozic, -ă adj. (geol.) geognostic. geogonie s.f. (geol.) geogenie. geograf s.m. (geogr.) <înv.> scriitor de pământ. Geograful este specialist în geografie. geografie s.f. 1 (geogr.) <înv.> scrisoarea pământului (v. scrisoare). Geografia studiază şi descrie învelişul Pământului, cu toate elementele lui. 2 (geogr.) geografie antropologică = geografie umană = (art.) geografia populaţiei = antropogeografie. Geografia antropologică studiază populaţia şi aşezările omeneşti în raport cu mediul natural; geografie etnografică = etnogeo-grafie. Geografia etnografică studiază răspândirea diferitelor rase de oameni; geografie matematică = geodezie superioară; geografie politică = geopolitică. Geografia politică se ocupă cu studiul politicii externe şi al relaţiilor dintre state în funcţie depoziţia geografică a acestora; geografie zoologică = (art.) geografia animalelor = ge-ozoologie, zoogeografie. Geografia zoologică se ocupă cu studiul repartiţiei geografice a speciilor actuale şi fosile ale animalelor. 3 (art.) geografia solurilor = pedogeo-grafie. Geografia solurilor se ocupă cu studiul genezei, evoluţiei şi repartiţiei solului pe suprafaţa uscatului. 4 (lingv.) geografie lingvistică = geolingvistică, lingvistică spaţială. Geografia lingvistică este o metodă de cercetare pe teren a graiurilor unei limbi şi de cartografiere a fenomenelor lingvistice înregistrate. geoizotermă s.f. (geol.) izogeotermă. Geo-izoterma este linia care uneşte punctele terestre cu aceeaşi temperatură medie a solului. geolingvistică s.f. (lingv.) geografie lingvistică. geologic, - ă adj. (geol.) <înv.> geologicesc. în studiul său a descris structura geologică a masivului muntos. geologicesc, -eăscă adj. (geol.; înv.) v. Geologic. geologie s.f. (geol.) geologie istorică = stratigrafie. Geologia istorică studiază formaţiunile geologice ale scoarţei terestre şi legile evoluţiei globului pământesc; geologie marină = geooceanografie; geologie tehnică şi inginerească = geotehnică. Geologia tehnică şi inginerească se ocupă cu studiul comportării terenurilor din punctul de vedere al stabilităţii şi al rezistenţei lor. geomecănică s.f. (geol.) mecanica solurilor (v. mecanic). Geomecanica studiază legile mecanice ale modificărilor scoarţei terestre. geometric, -ă adj. (geom.) <înv.> geometri-cesc. îi plac materialele cu desene geometrice. geometricesc, -eâscă adj. (geom.; înv.) v. Geometric. geometricăşte adv. (modal; înv.) v. Ingi-nereşte. geometriciân s.m. (geom.) geometru, geometrie s.f. (geom.) geometrie euclidiană = geometrie euclidică. Geometria euclidiană se bazează pe sistemul de axiome enunţat de Euclid; geometrie în spaţiu = stereometrie, <înv.> geometrie solidă. Geometria în spaţiu se ocupă cu studiul figurilor ale căror elemente sunt situate în planuri diferite; geometrie neeuclidiană = geometrie noneu-clidiană. în geometria neeuclidiană se infirmă postulatul lui Euclid conform căruia printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o singură paralelă la acea dreaptă; geometrie noneuclidiană = geometrie neeuclidiană; geometrie plană = planimetrie. Geometria plană se ocupă cu studiul suprafeţelor plane; (rar) geometrie euclidicăv. Geometrie euclidiană; (înv.) geometrie solidă v. Geometrie în spaţiu. Stereometrie. geometru s.m. 1 (geom.) geometriciân. Geometrul este specialist în geometrie. 2 (topogr.) topograf, mocşaidăr. Geometrul este specialist în topografie. geomorfoză s.f. (bot.) barimorfoză. Geo-morfoza reprezintă influenţa forţei gravitaţiei asupra organelor plantelor. geooceanografîe s.f. (geol.) geologie marină, geopolitică s.f. geografie politică, geopotenţiâl s.n. (astrol.) potenţial terestru. Geopotenţialul este potenţialul forţei de atracţie a masei Pământului. georgiân, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. gruzin. Georgienii sunt originari din Republica Geor-gia. 2 s.f. (lingv.) gruzină (v. gruzin). Georgiana este o limbă caucaziană. georgi'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioară. Mărgăritar. Mărgăritărel (Convallaria majalis). geotactism s.n. (biol.) geotaxie,geotropism. Geotactismul este deplasarea unei celule sau a unui organism în funcţie de acţiunea gravitaţiei. geotaxie s.f. (biol.) geotactism, geotropism. geotectonică s.f. (geol.) 1 tectonică. Ge-otectonica se ocupă cu studiul structurii scoarţei terestre, al mişcărilor şi al deformărilor acesteia. 2 structură geologică, structură tectonică, tectonică. Geotectonică reprezintă modul de dispunere în scoarţa terestră a straielor şi a altor formaţii de roci. germen 3 geotectonicăgenerală = geotectonică teoretică; geotectonică teoretică = geotectonică generală. geotehnică s.f. (geol.) geologie tehnică şi inginerească. geotropism s.n. (biol.) geotactism, geotaxie. geozoologie s.f. (geogr., zool.) geografia animalelor (v. geografie), geografie zoologică, zoogeografie. ger s.n. (meteor.) friguleţ, friguşor, friguţ. Pentru nopţile următoare s-a anunţat ger. gerâh s.m. (med., med. vet.; turc.; înv.) v. Chirurg. gerâr s.m. invar, (pop.) v. Ianuarie. gerâre s.f. (econ.; rar) v. Gestiune. geremeă s.f. (jur.; turc.; înv.) v. Amendă. Penalitate. Penalizare. geremetisi vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni, instituţii etc.) v. Amenda1. Penaliza. gerenţă s.f. (ital.) 1 (econ.) v. Gestiune. 2 v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire, gerg s.n. (lingv.; înv.) v. Jargon, gerişor s.n. (meteor.) geruleţ. germân, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. german-că, neamţ, nemţoaică, cotofle-anţ, friţ. Un grup de germani vizitează Mitropolia din Iaşi. A angajat ca bonă la copil o germană. 2 adj. germanic, nemţesc, teuton, teutonic, <înv.> tudesc. Directorul liceului german din oraş este un cunoscut profesor de fizică. 3 s.f. (lingv.) limbă germană, nemţească (v. nemţesc). Vorbeşte destul de bine germana. germăncă s.f. germană (v. german), nemţoaică. germănic, -ă adj. german, nemţesc, teuton, teutonic, <înv.> tudesc. germanistică s.f. (lingv.) filologie germanică. Germanistica se ocupă cu studiul (comparativ) al limbilor şi literaturilor germanice. germaniză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) nemţi. Stabilin-du-se între nemţi, s-a germanizat. germanofil, -ă adj., s.m., s.f. filogerman, nemţofil. Germanofilii admiră tot ceea ce este german sau provine de la germani. germanofih'e s.f. filogermanism, germano-manie. Germanofilia este admiraţia pentru tot ceea ce este german sau provine de la germani. germanomame s.f. filogermanism, germa-nofilie. germănăr s.m. invar. (înv.) v. Martie, germen s.m. 11 (bot.) embrion, plod, <înv.> chimă. Germenul cuprinde organele principale ale viitoarei plante. 2 (biol.) geno-tip, germoplasmă, idiotip, plasmă germinativă (v. plasmă1). Germenul este substanţa ereditară dintr-un organism. 3 (biol.) microb, microorganism, sămânţă. Germenii pot provoca multe boli. 4 (biol.) aluat, plămadă, sămânţă. El este parcă din alt germen, deşi îi este frate. II fig.1 embrion, sâmbure. Lucrarea pe care şi-au propus-o este încă în fază de germen. 2 izvor, sămânţă, germina sursă. Invidia este germenul neînţelegerilor dintre ele. germina vb. I. intr. (bot; despre plante) a apărea, a se arăta, a creşte, a ieşi, a se ivi, a încolţi, a miji, a răsări1, a lăstări, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a năstimi, a oteşi2. în grădină au germinat ghioceii. germinare s.f. (bot.) germinaţie, încolţire, încolţit1, răsărire1, răsărit2, <înv. şi reg.> încol-ţitură, răsăreală. germinat adj. (bot; despre plante) încolţit2, răsărit1. Pe câmp miroase plăcut a iarbă proaspăt germinată. germinativ, -ă adj. (bot.) germinator, germinatrice, încolţitor. Puterea germinativă a unei seminţe. germinator, -oare adj. (bot.) germinativ, germinatrice, încolţitor. germinatrice adj. invar, (bot; rar) v. Germinativ. Germinator. germinaţie s.f. (bot.) germinare, încolţire, încolţit1, răsărire1, răsărit2, <înv. şi reg.> încol-ţitură, răsăreală. Prin germinaţie, un germen dă naştere unui organ vegetal sau unei plante. germoplâsmă s.f. (biol.) genotip, germen, idiotip, plasmă germinativă (v. plasmă1). gerofânt, -ă s.m. (în Antic.) hierofant. Ge-rofantul era preotul care iniţia în mistere. gerontism s.n. 1 decrepitudine, gatism, ramolire, ramolisment, senilitate, hâire, ramoleală, <înv.> ramoli-sire, ramoliţie, boşorogeală,boşorogire, sclerozare. Starea de gerontism a bătrânului avansează rapid. 2 (med.) senilism. Gerontis-mul poate apărea şi la persoanele tinere, manifestându-se prin modificări cutanate. gerontopsihiatrie s.f. (psih.) geropsihiatrie. gerontoxon s.m. (anat.) arc senil. Geronto-xonul este un inel cenuşiu pericornean, separat de marginea corneei printr-o mică arie liberă. geropsihiatrie s.f. (psih.) gerontopsihiatrie. Geropsihiatria studiază tulburările psihice ale bătrâneţii. geros, -oăsă adj. (în opoz. cu „cald”; despre vreme, zile, nopţi, anotimpuri etc.) friguros, rece, algid, <înv. şi pop.> mare1, boreal. Astăzi vremea este geroasă. Nu poate suporta zilele geroase de iarnă. geruiălă s.f. (meteor.; pop. şi fam.) 1 geruire. în iarna aceasta a fost o geruiâlă cumplită. 2 v. Chiciură. Promoroacă. geruire s.f. (meteor.; pop.) v. Geruiâlă. gerui't, -ă adj. (pop.; mai ales despre obiecte) v. îngheţat. gerulâţ s.n. (meteor.) gerişor. gerunziu s.n. (gram.) participiu prezent. Gerunziul este un mod verbal nepersonal care exprimă acţiunea în desfăşurare, fără referire la autorul şi la momentul acţiunii. gest s.n. 1 mişcare. Din gesturile lui disperate şi-a dat seama că se află în mare dificultate. 2 atitudine, comportare, purtare. Este plăcut impresionat de gestul tânărului care a cedat locul său din autobuz unei persoane vârstnice. gestaltîsm s.n. (psih.) configuraţionism, structuralism, psihologic, configura-tism. Adepţii gestaltismului susţin că, în învăţarea citirii şi a scrierii cuvintelor, copilul prinde totul în forme întregi, în structuri. gestantă adj.,s.f. gestă. Căţeaua este gestantă. gestaţie s.f. (biol.) sarcină. în timpul ges-taţiei se pot produce anumite modificări în organism. ^ gestă adj., s.f. gestantă. gesticulare s.f. gesticulaţie. Gesticularea în exces este obositoare pentru cei din jur. gesticulăţie s.f. gesticulare, gestionar, -ă s.m., s.f. (econ.) responsabil. Este gestionarul magazinului alimentar. gestiune s.f. (econ.) gerare, gerenţă. Are în sarcina sa gestiunea firmei. gestoză s.f. (med.) disgravidie. Gestoza reprezintă ansamblul manifestărilor patologice care apar în cursul unei sarcini. gestuăl adv. (modal) pantomimic. Copilul mic se exprimă gestual. O imită gestual. get, getă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. dac. în sec. I î. Hr., Burebista creează primul stat centralizat al geţilor. 2 adj. dac, dacic, getic, <înv.> dăcesc. Cele mai puternice cetăţi şi fortificaţii gete au fost cele din Munţii Orăştiei. get-beget adj. invar. (pop. şi fam.; despre oameni, port, tradiţii etc.) v. Adevărat. Autentic. Curat. Neaoş. Veritabil, getic, -ă adj. dac, dacic, get, <înv.> dăcesc. geto-dâc s.m. daco-get. Geto-dacii au populat, în Antichitate, spaţiul carpato-danubian. geveli vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. gheară s.f. I (anat.) 1 (la unele mamifere, păsări şi reptile) unghie1, scur-maci, scurmuş, <înv.> unghioaie. Pisica îşi scoate ghearele. Vulturii au gheare mari. 2 (la oameni; fam.; glum.) v. Unghie1. 3 (arg.) v. Mână. Palmă. II (tehn.; la instrumentele de apucat) apucător. III (j. de noroc; arg.) v. Barbut. gheată s.f. 1 ciubotă, papuc, topancă, ţipele, <înv.> cipic, umblători (v. umblător). Iama, poartă ghete îmblănite. 2 bocanc, papuc, caracatâr, labă, sabot, şalupă. Şi-a cumpărat ghete speciale pentru a urca pe munte. gheăţă s.f. 11 îngheţ. Este atent să nu alunece pe gheaţă. 2 (chim.) gheaţă uscată = zăpadă carbonică, zăpadă de dioxid de carbon, zăpadă uscată Gheaţa uscată este folosită la păstrarea şi la transportarea alimentelor congelate, la tratarea metalelor etc. 3 (meteor.; reg.; adesea constr. cu vb. „a bate”, „a cădea”, „a da”) v. Grindină. Piatră. II (bot.) 1 Cryophitum cristallinum; bar-ba-caprei (v. barbă). 2 Sedum spectabile; căpusnic, urechea-babei (v. ureche). 3 Begonia semperflorens; begonie-cera-tă, sulică, ţigancă, zăhărel. 4 Mesem-bryanthemum crystallynum; gheţară, iarbă-de-gheaţă. 5 (reg.) v. Agurijoară. Portulacă (Portulaca grandiflora). gheb s.n. I (la pl. ghebe; bot.) Armillaria mellea\ opintici (v. opintic), po- penchi (v. popenchi), popinci. II (anat.) 1 (pop. şi fam.) v. Cifoză. Cocoaşă. Gibozitate. 2 (arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). ghebă s.f. (reg.) v. Zeghe, ghebi'r s.n. (german.) v. Porţie. Raţie, gheboi s.n. (reg.) v. Zăbun. ghebos, -oăsă adj. 1 (despre oameni) cifos, cocoşat, gheboşat, ghebuit, bolzit, celbos, gâb, ghemoşat, potâng, pupoş. S-a născut ghebos. 2 (despre oameni sau despre spatele lor) gârbov, gârbovit, gheboşat, încovoiat. Este ghebos din cauza bolii. gheboşa vb. I. refl. (despre oameni) a se cocârja, a se cocoşa, a se gârbovi, a se încovoia, a se îndoi, a se îngheboşa, <înv. şi pop.> a se cocârla, a se ghebui, a se încocârja, a se ghemoşa, a se nimurici, a se povâmi, a se turtuşi, a se obăda. S-a gheboşat la bătrâneţe. gheboşăre s.f. cocârjăre, cocoşare, gârbovire, încovoiere, îndoire, <înv. şi pop.> cocârlare, ghebuire, încocârjare. Una dintre cauzele gheboşării este bătrâneţea. gheboşat, -ă adj. 1 (despre oameni) cifos, cocoşat, ghebos, ghebuit, bolzit, celbos, gâb, ghemoşat, potâng, pupoş. 2 (despre oameni sau despre spatele lor) gârbov, gârbovit, ghebos, încovoiat, ghebueş s.n. (reg.) 1 v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. 2 fig. v. Gâgâlice. ghebui vb. IV. refl. (pop.; despre oameni) v. Cocârja. Cocoşa. Gârbovi. Gheboşa. încovoia. îndoi. ghebuire s.f. (pop.) v. Cocârjăre. Cocoşare. Gârbovire. Gheboşăre. încovoiere. îndoire, ghebuit, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Cifos. Cocoşat. Ghebos. Gheboşat. ghebuş s.m. (iht.; reg.) v. Biban (Percafluvi-atilis). ghecet s.n. (geomorf; turc.; înv.) 1 v. Gap. Pas3. Pasaj. Strâmtoare. Trecătoare (v. trecător). 2 v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. gheenă s.f. (relig. creştină) hades, iad, infern, orc, tartar, <înv. şi pop.> lumea întunericului (v. lume), <înv.> matca focului (v. matcă), adânc, întuneric, păcură. Crede că păcatele îl vor duce în gheenă. ghelai interj, (cu val. de imper.; corespunde unor vb. de mişcare; înv. şi pop.) v. Hai! Haide! Vino! ghelcs.m. (iht.; reg.) 1 v. Ghiborţ (Acerina cernua). 2 v. Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). ghelcuşor s.m. (iht.; reg.) v. Pălămi-dă-de-baltă (Pungitius platygaster). ghelir s.n. (înv.) 1 (econ.) v. Beneficiu. Câştig. Emolument. Profit. Venit1.2 v. Chilipir, ghelmes s.m. (iht.; reg.) 1 v. Ghiborţ (Acerina cemua). 2 v. Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). ghem s.n. 1 coţcă. Pisica se joacă cu un ghem de lână. 2 (anat.; la animalele rumegătoare) foios, omasum. Ghemul este una dintre cele patru diviziuni ale stomacului. 3 (la pl; bot.; reg.) ghemele-popii v. Curcubeţea. Cur-cubeţică. Remf (Aristolochia clematitis). ghemîş s.m. (reg.) v. Liliputan. Nan1. Pigmeu. Pitic. 6791 ghemoltoc s.n. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. ghemoşă vb. I. refl. (reg.) 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2.2 (despre oameni) v. Cocârja. Cocoşa. Gârbovi. Ghe-boşa. încovoia. îndoi, ghemoşât, -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit Contractat. Ghemuit. închircit. Strâns2. Zgârcit. 2 (despre oameni) v. Cifos. Cocoşat Ghebos. Gheboşat. ghemotoc s.n. cocoloş, mototol, bo-boloş, boldoaşă, flomoştoc, ghebueş, ghemoltoc, glamb, gogoliu, gogoloţ, golomoz, homâltoc, ou, pojmog, toltoaşă, tomoaşă, vânzoc, ghemuş. A aruncat ghe-motocul de hârtie la coş. ghemui vb. IV. 1 refl. (despre fiinţe sau despre corpul lor) a se chirci, a se contracta, a se închirci, a se strânge, a se zgârci2, a se aduna, a se cimpi, a se ciuci, a se ciuciuli, a se stârci, <înv. şi reg.> a se sfii, a colnici, a se ghemoşa, a se înghemui, a se nimurici, a se tâmbuşi, a se zguli. S-a ghemuit din cauza durerilor abdominale. Corpul i seghemuia din cauza spasmelor repetate. 2 tr. (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) a aduna, a burduşi, a îndesa, a înghesui, a îngrămădi, a ticsi, a tescui, <înv. şi pop.> a strâmtora, a grămădi, a bâcsi, a bosoli, a bucşi, a desăgi, a fuitui, a găvozdi, a tâmbuşi, a căptuşi. A ghemuit în dulap toate puloverele pentru iarnă. Şi-a ghemuit hainele vechi în saci de plastic. ghemui're s.f. chircire, contractare, închirci-re, strângere, zgârcire, <înv.> strânsătură. Ghemuirea corpului s-a produs din cauza durerilor abdominale. ghemuit, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) chircit, contractat, închircit, strâns2, zgârcit, adunat2, cimpit, ciuciulit, stârcit, aricit2, ghemo-şat, patic, stârcigat, tâmbuşit, zgulit. Ghemuit de durere, cere ajutor medical. Stă, cu tot corpul ghemuit, într-un colţ al patului. 2 (despre fiinţe sau despre corpul lor) strâns2, încinchit. Din cauza frigului, copiii stau ghemuiţi în pat. 3 îndesat, înghesuit, îngrămădit. în orele de vârf, călătorii din tramvai, foarte ghemuiţi, sunt nervoşi. ghemuleţ s.n. ghemuşor, ghemuţ, ghemuş. A strâns aţa deşirată într-un ghemuleţ. ghemuş s.n. (pop.) 1 v. Ghemuleţ. Ghemuşor. Ghemuţ. 2 fig. v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. ghemuşor s.n. ghemuleţ, ghemuţ, ghemuş. ghemuţ s.n. ghemuleţ, ghemuşor, ghemuş. ghenărie s.m. invar. (înv.) v. Ianuarie, ghenicon s.m. (milit.; înv.) v. General1, gheoş s.m. (ornit.; reg.) v. Berbecel. Lupul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrân-cioc-coţofănesc. Sfrâncioc-mare. Sfrân-cioc-păsăresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor). gherâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Zgâria, gherân s.m. (zool.; reg.) v. Şoarece. Şoare-ce-de-casă (Mus musculus). gherăi'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Zgâria, gherăneălă s.f. (reg.) 1 v. Zgâriere. 2 v. Hărţuială. Hărţuire, gherăm vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Zgâria. 2 v. (compl. indică inamici) v. Hărţui. gherbe s.f. pl. (reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. gherbeătă s.f. (anat.; reg.) v. Beregată. Gâtlej. gherbevâş s.n. (gosp.; reg.) v. Vătrai, gherdân s.n. (înv. şi pop.) v. Colan. Colier. Salbă. Şirag. gherdăp s.n. (geomorf; înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) v. Banc1. Prag. gherătă s.f. (com.) chioşc, tonetă. Are o gheretă de ziare. gherghef s.n. (ţes.) război2, război de cusut (v. război2). Lucrează broderii la gher-ghef. ghergheleu s.m. (reg.) 1 v. Imaş. Islaz. Păşune. 2 (geomorf.) v. Platou. Podiş, gherghm s.m. (bot.; reg.) 1 v. Albaspină. Păducel. Păducel-alb. Păducel-mic (Cratae-gus monogyna). 2 v. Păducel (Crataegus oxycantha). gherghină1 s.f. (bot.) 1 Dahlia cultorum; dalie, cartoafe (v. cartoafă), cartoşcă, leurdină. 2 (lapl. gherghine; reg.) v. Lipscă-noaică (Coreopsis tinctoria). gherghină2 s.f. (anat.; reg.) v. Barbă. Bărbie. Genion. Menton. gherişoâră s.f. (anat.; pop.) v. Gheruţă. gherlăn s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). gherlă s.f. (jur.; fam.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, ghermăn s.m. (la fântână; reg.) v. Cumpănă. ghermec s.n. (la car sau la căruţă; reg.) v. Cercel. Scoabă. ghermesut s.n. (ţes.; turc.; înv.) ghermeză. Ghermesutul era o stofă de mătase sau de atlas. ghermeză s.f. (ţes.; turc.; înv.) ghermesut. gheroc s.n. (înv.) v. Redingotă, gherţoi s.m. 1 (peior.) Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. 3 (arg.) v. Chiromanie. Masturbare. Masturbaţie. Onanie1. Onanism. gheruliţă s.f. (anat.; pop. şi fam.) v. Gheruţă. gheruşeă s.f. (anat.; reg.) v. Gheruţă. gheruţă s.f. (anat.) gheruliţă, gherişoâră, gheruşea. Pisica îşi scoate gheruţele. gheşeft s.n. (pop. şi fam.) v. Afacere. Speculaţie. ghici gheşeftar s.m. (pop. şi fam.) v. Afacerist. Profitor. Speculant. gheşeftărie s.f. (pop. şi fam.) v. Afacere. Speculaţie. gheţar s.m. (înv.) v. Cizmar. Pantofar, ghetră s.f. <înv.> valtrap. Ghetra acoperă glezna şi partea de deasupra a încălţămintei bărbăteşti. ghetuţă s.f. topăncuţă. A cumpărat băieţelului o pereche de ghetuţe din piele. gheţar s.n. I (geomorf.) gheţar continental = gheţar de calotă; gheţar de calotă = gheţar continental; gheţar plutitor = aisberg, bloc de gheaţă (v. bloc1), munte de gheaţă. Vasul Titanic a eşuat ciocnindu-se de un gheţar plutitor. II (tehn.) 1 răcitor. Gheţarul este folosit pentru păstrarea alimentelor, pentru răcirea băuturilor etc. 2 gheţărie, iegve-rem, <înv.> lehniţă, sloi1. Gheţarul este un loc special amenajat, în care se păstrează gheaţă naturală pentru a putea fi folosită vara. gheţâră s.f. (bot.; reg.) v. Gheaţă (Mesem-bryanthemum crystallynum). gheţărie s.f. gheţar, iegverem, <înv.> lehniţă, sloi1. gheţişoără s.f. I gheţucă. II (bot.) 1 Begonia sanguinea; veselia-casei (v. veselie). 2 (reg.) v. Agurijoară. Portulacă (Portulaca grandiflora). 3 (reg.) v. Răcovină (Stellaria media). 4 (reg.) v. Scânteioară (Commelina communis). gheţoi s.n. (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, gheţucă s.f. (fam.) v. Gheţişoără. gheţuş s.n. 1 (meteor.) polei1, <înv. şi reg.> polediţă, bură1, mâzgărie, mâzgău, mâzguş, poledişte, poleială, policie, sticluş. Multe maşini s-au ciocnit din cauza gheţuşului. 2 alunecuş, lunecuş, gheţuşcă, rapăg, răpăguş, şiclu, tilehuş, turiş. Este mare gheţuş pe străzi! gheţuşcă s.f. (pop.) v. Alunecuş. Gheţuş. Lunecuş. gheunoi s.n. (reg.) v. Târnăcop, ghezăş s.n. (ferov.; reg.) v. Locomotivă. Maşină. ghiaurlâc s.n. (turc.; înv.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, ghibirdîc s.m. fig. (reg.) v. Nebunatic. Poznaş. Ştrengar. ghibirdisi vb. IV. tr. (fam.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, ghibiroăncă s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (So-lanum tuberosum). ghiborţ s.m. (iht.) Acerina cernua; ghelc, ghelmes, iorj, meles, moş, moş-de-bal-tă, moş-de-Dunăre, peşte-firez, porculean, răspăr, zborş, zgaroi, zghiborţ, zgribonţ. ghici vb. IV. tr. 1 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a intui, a prevedea, a sesiza, a nimeri, a întrevedea, a întrezări, a mirosi, a pătrunde, a penetra. Este aproape imposibil să ghicească sfârşitul conflictului dintre ei. A ghicit mersul evenimentelor. 2 (compl. indică semnificaţia unei situaţii, unui fenomen, unei idei, unei ghicire afirmaţii, etc.) a înţelege, a descifra, a pătrunde. A ghicit destul de greu mesajul scrisorii ei. A ghicit imediat ce ascund aceste fraze frumoase. 3 (compl. indică gânduri, taine, sentimente ascunse etc.) a afla, a descoperi, a bănui, a adulmeca, a citi. A ghicit ce intenţii are prietenul lui. 4 (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a gândi, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine ar fi ghicit că se va întâmpla astfel? Nu a ghicit că în ceai era somnifer. 5 (compl. indică ghicitori) a dezlega. 6 (compl. indică viitorul) a prevesti, a prezice, a proroci, <înv. şi pop.> a vrăji, a devină. I-a ghicit viitorul în cafea. ghicire s.f. (rar) v. Ghicit, ghicit s.n. ghicire. Se îndeletniceşte cu ghicitul în cărţi. ghicitor, -oăre s.m., si. 11 s.m., s.f. prezicător, prorociţa,vaticinator, haruspiciu, vates, <înv.> ghicitoreasă, provideţ, <înv.; glum.> gâcea, devin, pitonisă. A apelat la un ghicitor pentru a-şi afla viitorul. 2 s.m. (înv.) ghicitor de vise v. Interpret. II si. 1 (lit.) enigmă, cimilitură, ciumelcitură, <înv.> ghici-tură. într-o ghicitoare se cere identificarea unui obiect, a unei fiinţe sau a unui fenomen pe baza unor asociaţii logice. 2 (fam.) v. Enigmă. Mister2. Problemă. Secret2. Taină. III s.f. (la pl. ghicitori; bot.; reg.) 1 v. Brân-duşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brânduşă-de-toamnă (Colchicum autumnale). 2 v. Măseaua-ciutei (v. măsea) (Erythronium dens caniş). ghicitoreasă s.f. (înv.) v. Ghicitoare (v. ghicitor). Prezicătoare (v. prezicător). Prorociţă. ghicitură si. (lit.; înv.) v. Ghicitoare (v. ghicitor). ghid, -ă s.m., s.f., s.n. 1 s.m., si. (în muzee) călăuză, îndrumător, cicerone, <înv.> povăţuitor. Ghidul castelului dă explicaţii turiştilor. 2 s.n. călăuză, îndreptar, îndrumar, îndrumător, vademecum, <înv.> praveţ, <%.; înv.> dreptar; A editat un ghid pentru turişti. ghidă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică oameni, în special turişti) a călăuzi, a conduce, a duce2, a îndruma. Ghidul ghidează vizitatorii prin grădina zoologică. 2 (compl. indică oameni) a călăuzi, a conduce, a dirija, a îndrepta, a îndruma, a orienta, <înv.> a dirigui, a sledi, a tocmi. A ghidat-o pe drumul cel mai scurt spre gară. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni) a îndruma, a povăţui, a sfătui, a călăuzi, a conduce, a dirija, a pilota, a drege, a miji. Mama l-a ghidat bine în viaţă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndruma, a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) dirija, a (se) lumina, a (se) orienta, a (se) deştepta, a (se) pleca. Părinţii au atribuţia de a-şi ghida copiii pe drumul cel bun.în viaţă se ghidează după principii ferme. ghidare si. 1 călăuzire, conducere, dirijare, îndreptare, îndrumare, orientare. Ca să ajun- gă la gară, are nevoie de ghidarea unui cunoscător al oraşului. 2 fig. îndrumare, călăuzire, conducere, dirijare, orientare. Ghidarea copiilor pe drumul cel bun în viaţă este una din atribuţiile părinţilor. ghidon s.n. (anat.; arg.) v. Cap. ghidonă vb. I. tr. (arg.; compl. indică oameni) 1 v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. Violenta. 2v. Teroriza. Tiraniza. 3 v. Atinge. Bate. Lovi. ghidrin s.m. (iht.) Gasterosteus aculeatus; ghidron, ghindăraş, ghindişor, moş-cu-trei-ghimpi, pălămidă-de-baltă, peş-te-cu-ghimpi, peşte-cu-ţepi, peşte-ţigănesc. ghidron s.m. (iht.; reg.) v. Ghidrin (Gasterosteus aculeatus). ghiduş, -ă adj., s.m. I adj. (despre oameni) 1 (pop. şi fam.) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. 2 (reg.) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. II s.m., (la circ; înv. şi reg.) v. Bufon. Clovn. Comediant. Măscărici. Paiaţă. Saltimbanc. ghiduşărie si. (reg.) 1 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. 2 v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălituri Poznă. Ştrengărie. ghiduşie si. 1 glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ştrengărie, goliardie, incartadă, ghiduşlâc, nebuneli (v. nebuneală), pehlivănie, dizmerenie, ghiduşărie, iznoavă, marafet, poşovaică, potâng, prujă, prujitură, şagă, şalmă, şoadă (v. şod), şoană, şolomănie, şolti-cărie, şozenie, şozie, tanaboaţă, tămăşag, trancotă, tricozenie, zgoangă, <înv.> cabaz, cabazlâc, badinaj, badinerie, loaze (v. loază). Ghiduşiile copiilor sunt de cele mai multe ori amuzante. 2 farsă, festă, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ştrengărie, ghiduşlâc, renghi, şotie, caraşic, <înv. şi reg.> marghiolie, ghiduşărie, mişculanţă, năsărâmbă, opşag, păcală, şalmă, şăncălănie, şăncălie, şoadă (v. şod), şodomănie, trufa3, trufaşag, <înv.> bosma, atrapă, abureală, aburire, aducătoare, semnul aducerii (v. semn). Citatele folosite într-o lucrare se pun între ghilimele. ghilosi vb. I. refl., tr. (reg.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu’) v. Face. Farda. Machia, ghilosit, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; reg.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit, ghilotină s.f. eşafod. Ghilotina era folosită pentru executarea prin decapitare a condamnaţilor la moarte. ghimber s.m. (bot.) Zingiber officinale, imbir, rădăcină-de-ghimber, rădăcină-de-pi-per-alb, <înv.> zinzifil, zurumbat. ghimi'e s.f. (nav.; turc.; înv.) v. Corabie, ghimigi'u s.m. (mar.; turc.; înv.) v. Marinar. Matelot. Matroz. Vaporean. ghimirh'e s.f. (constr.; reg.) v. Cocioabă, ghimpariţă si. (bot.) Crypsis aculeata; ghimpoasă (v. ghimpos), iarba-vătămăturii (v. iarbă), iarbă-ghimpoasă. ghimpe1 s.m. I (bot.) 1 aculeol, aculeu, mărăcine, spin, ţeapă, ţep, ţepuşă, şteap, ţepăruie, ţepeligă, <înv.> clenci. Trebuie să tai cu grijă un trandafir pentru a nu te răni în ghimpi. 2 (şi ghimpe-mare) Onopordon acanthium; anghinare-sălbatică, ciulin, scai, scai-măgăresc, scaiete, pălămidă1, scai-mare, scai-muced, scai-voinicesc, sita-zânelor (v. sită), spin-alb, spin-măgăresc, spinul-cerbului (v. spin). 3 Centaurea calci-trapa; scai-ghimpos, scaiete, pasul-dro-piei (v. pas2), scai-mărunt, scai-voinicesc, scaiul-dracului (v. scai), ştevie-de-hat, vădană (v. vădan), 4 (şi ghimpe-pădureţ) Ruscus aculeatus; coacăz, merişor1, meri-şor-ghimpos (v. merişor1), spinul-şoarecelui (v. spin). 5 (reg.) v. Holeră (Xanthium spino-sum). 6 (reg.) v. Scai (Cirsium vulgare). II (anat., zool.) ţeapă, ţep, ţepăruc,ţepăruie. Aricii au ghimpi. ghimpe2 s.m. (ornit.; reg.) v. Botroş. (Pyr-rhula vulgaris). ghimpâs, -oăsă adj., s.f. I adj. 1 (bot.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) armat, înghimpat, mărăcinos, spinos, ţepos, mărăcinit, înghimpos, <înv.> ciuli- 681 | nos, ghimpuros, scăios, spinuros. Trandafirul are tulpina ghimpoasă. 2 (despre terenuri) ciulinos, mărăcinit, mărăcinos, spinos, spinăros. Câmpul este ghimpos din cauză că nu a fost cultivat. 3 fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimoni-os, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îm-bolditOr, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii ghimpoase. II s.f. (bot.; reg.) v. Ghimpariţă (Crypsis aculeata). ghimpuros, -oâsă adj. (bot.; înv.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) v. Armat. Ghimpos. înghimpat. Mărăcinos. Spinos. Ţepos. ghin s.n. (tehn.) 1 (în rotârie, în dulgherie) lingura rotarului (v. lingură), lingură, lingură de car, lingură de roţi, lingură mare, obădar, obădariţă, scoabă. Ghinul este o unealtă în formă de daltă, cu tăiş semicircular. 2 semen1. Ghinul este folosit la tăierea copcilor în gheaţă. 3 (în dogărie; reg.) v. Zgârci1. ghină s.f. (fran.) v. Ghinion. Nenoroc. Neşansă. ghincâr s.m. (bot.; reg.) v. Ciulin. Scai. Scaiete (Carduus nutans). ghindăr s.m. (reg.) 1 (omit.) v. Gaiţă1 (Garrulus glandarius). 2 (bot.) v. Stejar (Quercus sessiliflora). ghindă s.f. 1 (j. de cărţi) spatie1, treflă, cruce. A primit un valet de ghindă. 2 (anat.; reg.) v. Amigdală. Tonsilă. 3 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). ghindărâş s.m. (iht.; reg.) v. Ghidrin (Gaste-rosteus aculeatus). ghindişor s.m. (iht.; reg.) v. Ghidrin (Gaste-rosteus aculeatus). ghindurâre s.f. (med.; pop.) v. Angină. Angor. ghindură s.f. 1 (anat.; pop.) v. Amigdală. Tonsilă. 2 (anat.; pop.) v. Ganglion. 3 (anat.; pop.) v. Glandulă. 4 (lapl; med; reg.) ghitt-duri limfatice v. Ganglion limfatic. Limfo-ganglion. Nodul limfatic, ghindureâ s.f. (anat.; pop.) ghindu-rică. ghindurică s.f. (anat.; pop.) ghin-durea. ghinduros,-oâsă adj. (anat.; pop.) v. Glandular. Glandulos. ghinion s.n. nenoroc, neşansă, <înv. şi reg.> strişte, <înv.> dizgraţie, devenă, ghină, ursuzlâc. A avut ghinion la examen. ghinionist, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) nenorocos, păgubos, nebaf-tos. A fost toată viaţa un om ghinionist. 2 s.m., s.f. plopar. Prietenul lui este un mare ghinionist. ghint s.n. (tehn.; ieşit din uz) v. Filet. Ghivent. ghintuire s.f. (tehn.; ieşit din uz) v. Filetare. ghinturi s.n. pl. (culin.; reg.) v. Piftie. Ră-citură. ghinţură s.f. (bot.) 1 Gentiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata; genţiană, cupe (v. cupă1), fierea-pământului (v. fiere), iarba-crucii (v. iarbă), iarba-tăieturii (v. iarbă), mac-de-cotonogeală, ochincea, potroacă, rădăcină-amară, stirigoaie, şerpân-ţă, tăietoare (v. tăietor). 2 (reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). 3 (reg.) v. Lumânărica-pă-mântului (v. lumânărică) (Gentiana as-clepiadea). 4 (reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). 5 (reg.) v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). ghinţureâ s.f. (bot.; reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). ghinţurică s.f. (bot.; reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). ghioâgă s.f. 1 (milit.; în trecut) stâlpan, <înv. şi reg.> nageac, <înv.> ghigă, sopă. Ghioaga era o armă de luptă. 2 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. ghioâmbă s.f. (anat.; reg.; iron.) v. Braţ. Mână. Membru superior. ghioârlă s.f. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). ghiob s.n. (gosp.; reg.) v. Putină. ghiobec s.n. (reg.) v. Zăbun. ghiobuleţ s.n. (gosp.; reg.) v. Putinică. ghioc s.m. I (bot.) 1 Centaurea phrygia; fierea-pământului (v. fiere), floarea-flo- rilor (v. floare), iarba-junghiului (v. iarbă), smoc, vineţele (v. vineţea), volovatic, zglăvoc. 2 Centaurea pseudophrygia; zglăvoc. 3 (reg.) v. Albăstrea. Albăstrică. Albăstriţă. Ţintaură. Vineţea. Vineţică. Vineţi-că-de-câmp (Centaurea cyanus)Av. Zglăvoc (Centaurea nervosa). II (anat.; arg.)v. Organ genital feminin (v. organ1). ghiocel s.m. (bot.) 1 Galanthus nivalis; aişor, clopoţei (v. clopoţel), clopoţei-albi (v. clopoţel), clopoţei-de-omăt (v. clopoţel), clopoţei-de-primăvară (v. clopoţel), coconei (v. coconei), cocorei, colăcerei, diurel, ghilicel, luşte (v. luşcă), luşcuţe (v. luşcuţă), mărţişor, măseaua-ciutei (v. măsea), pocânzeu2, pri-măvăriţă, primăvăruţă, pur1, tontoroşel, usturoiţă, viorea. 2 (la pl.) ghiocei-bogaţi = ghiocei-mari = Leucojum aestivum; luşce (v. luşcă), noduţe (v. noduţ), omătuţe, peleşei, pelsci. 3 (reg.) ghiocel-de-grâdină v. Narcisă. Zarnacadea (Narcissus pseudo-narcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodii-florus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). 4 (reg.) v. Micşunea-de-baltă. Micşunea-ua-apei (v. micşunea). Roşăţea (Butomus umbellatus). ghioci vb. IV. refl. (constr.; reg.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşi. Coji. Coşcovi. împuşca. Scoroji, ghiogâr s.m. (pop.; deprec.) 1 v. Bătăuş. 2 v. Huligan. Uslaş. ghiol s.n. (hidrol.) iezer. Ghiolul poate avea apă dulce sau sărată. ghiontuială ghiolbân, -ă adj., s.f. (reg.) 1 adj. (deprec. sau peior.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 2 s.f. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). ghiolcăm vb. IV. intr. (reg; peior.; despre oameni) v. Bea. Trage, ghiold s.n. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont. Izbitură. îmbrânceală. îm-brâncitură. împinsătură. ghioldiş adv. (modal; reg.; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta’7) v. Cruciş, încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strâmb, ghioldum s.n. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont. Izbitură. îmbrânceală, îmbrâncitură. împinsătură. ghionghionele s.f. pl. (reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1, ghionghiom vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări, ghionoâie s.f. (omit.) 1 Picus şi Drycopus; ciocănitoare, bocănitoare, căţărătoare (v. căţărător), scobitoare (v. scobitor), toboşar, toboşarul-pădurii (v. toboşar), tocănitoa-re (v. tocănitor), tocăniţă2, ţâcă1, ţicăitoare, ţiclean, ţicloi1, vârdare. 2 (reg.) ghionoa-ie-verde v. Ciocănitoare-verde (Picus viridis). ghionoi s.n. (miner.) sapă1, ştioacă. Ghionoiul se foloseşte la lucrările de abataj. ghiont s.m. 1 (de obicei constr. cu vb. „a da”) izbitură, îmbrânceală, îmbrâncitură, împinsătură, bleandă, brâncă2, dupac, ghiold, ghioldum, poancă (v. ponc), potâr-nog, ştos, şuc, zbici2. I-a dat un ghiont în coaste. 2 (la pl. ghionţi; culin.; reg.; glum.) v. Sarma. ghionti vb. IV. tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) îmbrânci, a (se) împinge, a (se) înghionti, <înv. şi pop.> a (se) coti, a (se) brânci, a (se) buşi, a (se) ghiontui, <înv. şi reg.> a (se) coteli, a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dicăsi, a se digni, a (se) după-ci, a (se) ghigosi, a (se) înghioldi, a lepăda, a (se) mitosi, a (se) popândi, a râmpi. Copiii se ghiontesc în joacă. ghiontire s.f. îmboldire, îmbrânceală, îm-brâncire, îmbrâncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, ghiontuială, ghion-tuire, înghioldeală, înghioldire, <înv.> îmboldeală, îmboldituri Termină cughion-tirile! ghiontul vb. IV. tr., refl. recipr. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti, ghiontuiâlă s.f. (pop.) 1 v. Ghiontire. îmboldire. îmbrânceală. îmbrâncire. îmbrâncitură. împingere. înghionteală. înghiontire. ghiontuire 2 v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. ghiontuire s.f. (pop.) v. Ghiontire. îmboldi-re. îmbrânceală. îmbrâncire. îmbrâncitură. împingere. înghionteală. înghiontire. ghiordăn s.n. (reg.) suvăiţă. Ghiorda-nul este şirul de mărgele cusute pe o panglică, prins ca podoabă la pălării. ghiordeâ s.f. (înv.) ghiordie. Ghiordeaua era o giubea lungă, pe care femeile înstărite o purtau iama. ghiordie s.f. (turc.; înv.) v. Ghiordea. ghiorlân s.m. (reg.; deprec. sau peior.) 1 Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. 2 v. Gurmand. Mâncăcios. ghiorţân s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). ghiorţăi vb. IV. intr. (reg.; despre intestine) v. Cârâi. Chiorăi. Forfoti, ghiorţăituri s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) 1 v. Duşcă. Gât. Gură. înghiţitură. Sorbitură. 2 v. Gură. îmbucătură. înghiţitură. Muşcătură1. ghioşâj s.n. 1 ghioşare. 2 (tipogr.) ghioşare. ghioşâre s.f. 1 ghioşaj. Ghioşarea este gravarea unor ornamente pe anumite obiecte de sticlă sau de metal. 2 (tipogr.) ghioşaj. Prin ghioşare se execută un desen format din linii apropiate şi încrucişate, dispuse geometric, pe imprimantele cu valoare nominală, pentru a se obţine fondul de siguranţă. ghiozdan s.n. 1 (înv.) v. Geantă. Mapă1. Servietă. 2 (anat.; arg.) v. Stomac, ghiozdănâş s.n. ghiozdănel. Elevilor mici le plac ghiozdănaşele colorate. ghiozdănel s.n. ghiozdănâş. ghi'p^r s.m. (bot.) Juniperus sibirica; ienupăr-pitic, turtei. ghipcăn s.m. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. ghips s.n. (mineral.) ipsos, <înv.> plastru, sulfat de var. Are pe pereţi multe ornamentaţii din ghips. ghirăn s.n. (reg.) v. Apă. Fântână. Puţ. ghi'ră s.f. (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, ghi'rcă s.f. (bot.; reg.) v. Grâu-tare (Triticum durum). ghireătă s.f. (constr.; reg.) v. Adâncitură. Cotlon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură, ghirghi'ş s.m. (reg.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, ghirlandă s.f. (arhit) <înv.> feston,langavie. Deasupra uşii de la intrarea în vilă a fost executată o ghirlandă de flori din ghips. ghirtocs.m. (bot; reg.) v. Hurlup (Exoascus pruni). ghi'stină s.f. (bot; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). ghişeu s.n. (la pantaloni; arg.) v. Prohab. Şliţ. ghităn s.m. (reg.) 1 v. Copil1.2 v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). ghiuden s.n. 1 (ind. alim.) trandafir, râşchig, <înv.> sugiuc. Ghiudenul este un câmat foarte condimentat, uscat şi presat, preparat mai ales din came de oaie. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ghiufă s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, ghiuitâu s.n. (reg.) v. Brichetă, ghiuj s.m. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bătrân. Moş. Moşneag, ghiulea s.f. (milit.) 1 <înv.> galie, umplutură. Ghiulelele erau făcute din metal sau din piatră. 2 (pop.) v. Obuz1, ghiumbruc s.n. (turc.; înv.) v. Vamă. ghiumbrucci'u s.m. (turc.; înv.) v. Vameş, ghiumurluc s.m. (milit.; turc.; înv.) v. Grănicer. ghiundeli'c s.n. (turc.; înv.) v. Leafa1. Remuneraţie. Retribuţie. Salariu, ghiume s.f. (în zidărie, în dulgherie, în tâmplărie etc.; reg.) v. Colţar. Colţar drept. Dreptar. Echer. Vinclu. ghiurghiulm, -ie adj. (pop.; despre vinuri sau despre culoarea lor) v. Roşu-deschis. Roze. Trandafiriu. ghiuturum subst. (ind. alim.; reg.) v. Ciozvârtă. Halcă1. Hartan, ghiuvergileă s.f. (chim.; turc.; înv.) v. Azotat de potasiu (v. azotat1). Nitrat de potasiu. Salpetru-de-India. ghiuzi't, -ă adj. (înv. şi reg.; despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Crestat. Creţ. Cutat, încreţit. Ridat. Zbârcit, ghiveci s.n. 1 glastră, oală, pelţ, răvar, sacsie. în balcon are multe ghivece cu flori. 2 (culin.) ratatui. Ghiveciul se prepară din diferite soiuri de legume, cu sau fără carne. ghivent s.n. (tehn.) filet, <înv.> vârtea, ghint. Piesa este prevăzută cu ghivent. ghivergiu, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Grena. Purpuriu. Ro-şu-închis. Rubiniu.Vişiniu. ghivez, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Grena. Purpuriu. Roşu-în-chis. Rubiniu. Vişiniu. ghiviziu, -ie adj. (turc.; înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Grena. Purpuriu. Roşu-închis. Rubiniu. Vişiniu. ghiză s.f. (la fântână; reg.) v. Colac. Ghizd. Margine. ghizd s.n. 1 (la fântână) colac, margine, <înv. şi reg.> stobor, chei, gardină, ghiză, lada fântânii (v. ladă), ladă, război2, sofra, strat. Ghizdul fântânii este din piatră. 2 (bot.; reg.) v. Culbeceasă (Medicago falcata). ghi'zdav, -ă adj. (în opoz. cu „urât”; înv.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. ghizdăvi' vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. înfrumuseţa. ghizdăvi'e s.f. (înv.) v. Frumuseţe, ghizdei s.m. (bot.) 1 ($i ghizdei-mărunt) Lotus comiculatus; drob2, drobiţă, ghizdei, ghizdură, motocel, potroacă, sămăchişă, trifoişte, trifoişte-colţurată, trifoişte-comura-tă, unghia-găii (v. unghie1). 2 ghizdei-mare = Lotus uliginosus; ghizdei, ghizdură, trifoişte. 3 (reg.) v. Culbeceasă (Medicago falcata). 4 (reg.) v. Lucernă. Lucernă-albas-tră. Lucernă-de-Banat (Medicago sativa). 5 (reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). ghizdei s.m. (bot.; reg.) 1 v. Ghizdei. Ghizdei-mărunt (Lotus comiculatus). 2 v. Ghiz- dei-mare (Lotus uliginosus). 3 v. Culbeceasă (Medicago falcata). ghizdură s.f. (bot.; reg.) 1 v. Ghizdei. Ghiz-dei-mărunt (Lotus comiculatus). 2 v. Ghiz-dei-mare (Lotus uliginosus). 3 v. Culbeceasă (Medicago falcata). ghizeâ s.f. (ţes.; înv.) v. Tafta, ghizi'e s.f. (ţes.; turc.; înv.) v. Tafta, giărdia s.f. (zool.) Giardia intestinalis; lamblie. Giardia se fixează în intestinul subţire şi în căile biliare ale oamenilor şi ale unor animale. giardiăză s.f. (med.) lambliază. Giardiaza este o boală parazitară. gibbsit s.n. (mineral.) hidrargilit. Gibbsitul este un minereu de aluminiu. gibernă s.f. (milit.; fran.) v. Cartuşieră. gibozităte s.f. (anat) cifoză, cocoaşă, gheb, os mort, cocoşătu- ră, gâb, gogoaşă, pup3, pupui1. Are o gibozita- te accentuată. gi'bră s.f. (reg.) v. Rachiu. gidume s.f. (geomorf; reg.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. gig s.n. (sport) semischif. Gigul este o am-barcaţie cu scaune rulante, folosită la învăţarea canotajului. gigant s.m. 11 (mitol.) colos, titan, uriaş, tătar. Giganţii au stăpânit în vremuri trecute Pământul. 2 arătare, colos, dihanie, matahală, namilă, titan, uriaş, momâie, jidov, măgăoaie, hui-dumă, <înv. şi reg.> mătăhulă, bahahu-ie (v. bahahui), buştiuhală, huimă, mami-ţă, mătăhaie, mătăhanie, mătăhuie, natimă, nămetenie, nătărală, sodom, sperietoare (v. sperietor), corabie. Fiind mic de statură, nu a reuşit să doboare gigantul. II fig. colos, titan, uriaş. Goethe este un gigant al literaturii universale. gigantesc, -ă adj. (indică dimensiunea; de obicei p. exager.; livr.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) v. Colosal. Enorm. Fabulos. Fantastic. Gigantic. Imens. Uriaş, gigăntic, -ă adj. (de obicei prin exager.) 1 (indică dimensiunea; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, imens, uriaş, gargantuesc, gigantesc, babelic, <înv. şi pop.> urieşesc, <înv. şi reg.> nămilos, elefantesc, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii gigantice. 2 (mai ales despre eforturi fizice) colosal, extraordinar, titanesc, titanian, titanic1, uriaş. A depus o muncă gigantică pentru a-şi finaliza lucrarea. 3 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, 683 | inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă gigantică. A avut şansa gigantică de a participa la o misiune în cosmos. gigantism s.n. 1 enormitate, imensitate. Gigantismul clădirii impresionează. 2 (med.) somatomegalie. Gigantismul este creşterea exagerată în înălţime a unui individ faţă de media populaţiei de aceeaşi vârstă şi sex. gigantodt s.n. (biol.) macrocit, megalocit. Gigantocitul este un eritrocit cu dimensiuni anormal de mari, care apare, patologic, în sângele periferic. gigea adj. invar, (fam.) 1 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 2 (despre fiinţe) v. Bun. Cumsecade, îngăduitor. înţelegător. Omenos, gigei adj. invar., s.m. (fam.) 1 adj. invar. (în opoz. cu „urâţel”; despre fiinţe, mai ales despre copii sau pui de animale) v. Drăgălaş. Drăguţ. Frumuşel. 2 s.m. v. Gigolo. gigneâ s.f. (înv. şi reg.) gigniţă. în gignea se înroşeşte fierul. gigniţă s.f. (reg.) v. Gignea. gigoletă s.f. (fran.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). gigolo s.m. gigei. O femeie destul de în vârstă întreţine un gigolo. gilăluivb. IV. (înv.) 1 tr.,refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Duşmăni. Urî. Vrăjmăşi. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Asupri. Năpăstui. Nedreptăţi. Oropsi. Ostraciza. Persecuta. Prigoni. Urgisi. Vitregi. 3 tr. (compl indică oameni) v. Invidia, giloşăg s.n. (înv. şi reg.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie, gimbeălă s.f. (arg.) v. Filaj. Filare, gimnâstic, -ă adj., s.f. 1 adj. gimnic. Face exerciţii gimnastice foarte complicate. 2 s.f. cultură fizică, educaţie fizică. Gimnastica are ca scop dezvoltarea armonioasă a corpului uman. gimnaziâst s.m. (pedag.; înv.) v. Gimnazist. gimnaziâr s.m. (pedag.; rar) v. Gimnazist. gimnazist, -ă s.m., s.f. (pedag.) gim-nazier, <înv.> gimnaziast. Gimnazistul este un elev care urmează gimnaziul. gimnaziu s.n. (pedag.; în unele ţâri; urmat de determ. care indică domeniul) colegiu, liceu, şcoală secundară. A absolvit un gimnaziu tehnic. gimnic, -ă adj. (livr.) v. Gimnastic, gimnoplăst s.n. (biol.) plasmodiu. Gimno-plastul este o masă plasmatică cu mai multe nuclee, care are ca înveliş o singură membrană albuminoidă. gimnospermă s.f. (bot.) pinofită. Gim-nospermele fac parte din încrengătura sper-matofitelor. ginandromorfi'sm s.n. (med.) androginie, pseudohermafroditism. Ginandromorfismul este starea unui individ care are glandele sexuale ale unui sex şi organele genitale externe şi caracterele sexuale ale celuilalt sex. gi'nă s.f. (arg.) v. Filaj. Filare, gineălă s.f. (arg.) v. Filaj. Filare, gineceu s.n. (bot.; la flori) pistil. Gineceul reprezintă organul femei reproducător, format din ovar, stil şi stigmat. ginecofili'e s.f. lesbianism, safism, tribadism. Ginecofilia este homosexualitatea feminină. ginecofobie s.f. (psih.) ginefobie. Ginecofo-bia este teama patologică de femei. ginecolog, -ă s.m., s.f. (med.) mamoş. Cât timp a fost însărcinată, a fost sub supravegherea unui ginecolog. ginefob, -ă adj., s.m. misogin. Ginefobii manifestă repulsie faţă de femei. ginefobie s.f. (psih.) ginecofobie. ginerăş s.m. (fam.) ginerel, ginerică. ginere s.m. mire, <înv. şi pop.> peţitor, <înv. şi reg.> mărit1, zet, june, mireaz, mireţ, tânăr, împărat, împăratul mare (v. împărat). Ginerele lui este un cunoscut diplomat. ginerel s.m. (fam.) gineraş, ginerică. ginerică s.m. (fam.) gineraş, ginerel. gingaş, -ă adj. 11 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) delicat, diafan, fin1, gracil, graţios, suav, botti-cellian, diafanin, scarandiv, <înv.> cilibiu, gingălaş, molceluş, uşor2, zarif, mignon, dalb, dulce, eteric, vaporos. îi soarbe din priviri chipul gingaş. 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plă-mânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este gingaş, predispus mereu la îmbolnăviri. 3 (pop.; despre oameni) v. Dificil. Mofturos. Năzuros. II fig. 1 (despre probleme, situaţii, circumstanţe etc.) anevoios, dificil, greu, delicat, ingrat, scabros. Este în situaţia gingaşă de a-l refuza. 2 (despre subiecte, probleme etc.) delicat, sensibil. Refuză să discute problemele intime, deoarece le consideră gingaşe. gingălaş, -ă adj. (înv.; despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) v. Delicat. Diafan. Fin1. Gingaş. Gracil. Graţios. Suav. gingăşeâ adj. (pop.; despre fiinţe) gingăşică. gingăşî vb. IV. refl. (înv.; mai ales despre copii, tineri) v. Alinta. Răsfaţa. Răzgâia. gioarsă gingăşică adj. (pop.; despre fiinţe) gingăşea. gingăşie s.f. 1 delicateţe, eleganţă, fineţe, graţie, suavitate, venustate, <înv.> gin-găşime, lin2. Gesturile ei faţă de copii sunt pline de gingăşie. 2 delicateţe, fragilitate, gracilitate, suavitate, frăgezime. Această fetiţă este de o gingăşie tulburătoare. 3 tandreţe, <înv.> gingăşime. îl mângâie cu gingăşie. Simte în glasul lui gingăşie. gingăşime s.f. (înv.) 1 v. Delicateţe. Eleganţă. Fineţe. Gingăşie. Graţie. Suavitate. 2 v. Gingăşie. Tandreţe, gingăşitură s.f. (înv.) v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfaţat1. Răzgâială. Răzgâiere. gingiănă s.f. (anat.; reg.) v. Gingie, gingie s.f. (anat.) 1 gingiană. Gingia 1 s-a iritat din cauza iuţelii mâncării. 2 (la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. gingirică s.f. (iht.) 1 Clupeonella cultriven-tris; scrumbioară. 2 Clupeonella deli-catula; sardeluţă, tiulcă. gingirliu, -i'e adj. (reg.; despre vinuri sau despre culoarea lor) v. Roşu-deschis. Roze. Trandafiriu. gingivectomîe s.f. (stomat.) ulectomie. Prin gingivectomie se rezecă gingia inflamată. gingivită s.f. (stomat.) 1 uliţă, roşeaţă. Gingivita constă în inflamarea gingiilor. 2 gingivită expulzivă = paradentoză, pioree alveolară. Gingivita expulzivă se caracterizează prin formarea de pungi cu puroi şi prin căderea dinţilor. gini'vb. IV. tr. (arg.) 1 (compl. indică fiinţe, obiecte, elemente ale naturii etc.) v. Observa. Ochi2. Vedea. Zări. 2 (compl. indică o limbă) v. Cunoaşte. Poseda. Stăpâni. Şti. gini're s.f. (arg.) 1 v. Filaj. Filare. 2 v. Cunoaştere. Posedare. Stăpânire. Ştiinţă, gimstru s.m. (bot; reg.) v. Drob2. Drobiţă1 (Genista tinctoria). ginit s.n. (arg.) v. Filaj. Filare, ginitor s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. ginseng s.m. (bot.) Panax schinseng, rădăci-na-vieţii (v. rădăcină). gintă s.f. 1 gintă matriarhală = gintă ma-triliniară; gintă matriliniară = gintă matriarhală. Ginta matriarhală sau matriliniară este forma de organizare socială specifică epocii de piatră 2 (livr.) v. Neam. Popor, gioăblă s.f. 1 (reg.) v. Gioarsă. 2 (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost, gioălă s.f. 1 (anat.; la miei şi la capre; pop.) v. Arşic. 2 (la pl. gioale; j. de copii; pop.) v. Arşice (v. arşic). 3 (anat; arg.) v. Membru inferior. Picior. 4 (anat.; arg.) v. Gleznă, gioarsă s.f. (pop. şi fam.) 1 gioablă. Are în gospodărie o mulţime de gioarse pe care trebuie să le arunce. 2 fig. (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). giobertit giobertft s.n. (mineral) magnezit, spumă-de-mare. Giobertitul este carbonatul natural de magneziu. giocoso [<%o'kozo] adv. {muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) vesel, giogoleân s.m. (bot.; reg.) v. Cais. Zarzăr (.Armeniaca vulgaris). giolâr s.m. (arg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan, giolărie s.f. (arg.) 1 v. Furat1. Furătură. Furt. Hoţie. Pungăşeală. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. 2 v. Devalizare. Devastare. Jefuire. Prădare. Spargere. gioleâlă s.f. (arg.) 1 v. Furat1. Furătură. Furt. Hoţie. Pungăşeală. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. 2 v. Devalizare. Devastare. Jefuire. Prădare. Spargere. gioli vb. IV. tr. (arg.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. giolit, -ă adj. (arg.; despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) v. Furat2. însuşit. Luat2. Sustras. gionăt s.n. (anat.; reg.; peior.) v. Membru inferior. Picior. giopsi adj. (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat Nemaipomenit Perfect. Splendid. Sublim. Superb, giorno adj. (arg.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit Perfect. Splendid. Sublim. Superb, giosîre s.f. (reg.) v. Degradare. Dezonoare, înjosire. Umilinţă. Umilire, giosi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Decăzut. Declasat. Degradat, gipâet s.m. (omit.) Gypaetus barbatus aure-us; vultan-de-miei, vultur-auriu, vultur-bă-lan, vultur-bărbos, vultur-cu-barbă, vul-tur-de-miei, vultur-negru, vulturul-mieilor (v. vultur), zăgan, ceahlău, cilihoi, sorli-ţă, şurligaie, şuşugaie. gips-carton s.n. (constr.) rigips. Şi-a ridicat în casă un perete despărţitor din gips-carton. gipsâriţă s.f. (bot.; reg.) v. Ipcărige. Iperige (Gypsophila paniculata). gira vb. I. tr. (jur.) a cauţiona, a garanta, a răspunde, a chezăşui. Girează pentru nevinovăţia acestui om. girant s.m. (econ.) remitent, <înv.> stătător bun. Girantul transmite un titlu de credit unei alte persoane prin girarea ei. giratoriu, -ie adj. (despre mişcări, deplasări) circular, rotativ. Cilindrul are o mişcare gi-ratorie. Maşina a făcut o mişcare giratorie. girâţie s.f. (tehn., fiz.) rotaţie. Burghiul face o mişcare de giraţie. gireădă s.f. (reg.) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă. 2 (agric.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de) v. Şiră. girl [garl] s.f. (engl.) v. Copilă. Fată. girobusâlă s.f. (aeron.) compas giroscopic, girocompas, girodirecţional. Girobusolă este un instrument de bord care indică, în grade, direcţia avionului. girocompas s.n. (aeron.) compas giroscopic, girobusolă, girodirecţional. girodirecţional s.n. (aeron.) compas giroscopic, girobusolă, girocompas. giropilot s.m. (aeron., auto) autopilot, pilot automat, pilot automat de comandă. Pilotul a comutat pentru câteva minute comanda avionului pe giropilot. girovâg s.m. (livr.) v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond. giruetă s.f. (meteor.) anemoscop. Girueta determină direcţia vântului. gîrus cerebral s.n. (anat.) circumvoluţiune, <înv.> sin. Girusurile cerebrale se află pe suprafaţa exterioară a creierului. gistrui vb. IV. intr. (înv.; despre ambarcaţiuni) v. îneca. Scufunda. Submerge. gităn, -ă s.m., s.£, adj. (livr.) 1 s.m., s.f. v. Rom2. Ţigan. Ţigancă. 2 adj. v. Ţigan. Ţigănesc, gituos, -oăsă adj. (reg.; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „după’) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncă-cios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, giubeică s.f. (înv. şi reg.) v. Caţaveică. Scur-teică. giubeluşă s.f. (reg.) v. Giubeluţă. giubeluţă s.f. (înv. şi reg.) giubeluşă. giudeă s.f. (milit.; turc.) v. Lance. Suliţă, giugeă s.m. (turc.; înv.) v. Liliputan. Nan1. Pigmeu. Pitic. giugiuc adj. invar., adv. (fam.) 1 adj. invar. (în opoz. cu „urâţel”; despre fiinţe, mai ales despre copii sau pui de animale) v. Drăgălaş. Drăguţ. Frumuşel. 2 adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Colosal. Constemant. Deosebit. Excepţional. Extraordinar. Extrem. Foarte. Groaznic. Grozav. Incredibil. înfiorător. îngrozitor, înspăimântător. Neasemuit. Nemaipomenit. Nespus. Ridicol. Surprinzător. Tare. Teribil. Uimitor. Uluitor. giugiuleală s.f. (pop. şi fam.) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere, giugiuli vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr. (compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfaţa. 2 refl. (despre câini) v. Gudura, giugiuh're s.f. (pop. şi fam.) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. giugiulit1 s.n. (pop. şi fam.) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. giugiulit2, -ă adj. (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Alintat. Dezmierdat. Mângâiat, giugiulitură s.f. (pop. şi fam.) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere, giugiumă s.f. (bot.; reg.) v. Izmă. Mentă (Mentha piperita). giulgiu s.n. linţoliu, <înv. şi pop.> pânză, arar2, <înv. şi reg.> sovon, fachiol, păioară, pânzişoară, pânzuială, pocrov, po-crovăţ, podul mortului (v. pod1), răspetie, sălie, tropar, <înv.> cearşaf, grobnic. Mortul este acoperit cu un giulgiu. giumbuş s.n. (înv.) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. giumbuşel, -eă adj. (pop.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. giumbuşluc s.n. bufonadă, bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicărie, pan-talonadă, bufonăreală, paiaţârlâc, paia-ţărie, <înv. şi reg.> ghiduşie, <înv.> cabazlâc, giumbuş, mascaralâc, măscăriciune, măscă-rie, scurilie, scurilitate, arlechinadă. Spectacolul de circ a avut multe giumbuşlucuri. giumert, -ă adj. (turc.; înv.; despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. giurumîst, -ă adj. (arg.) 1 (despre stări, situaţii etc.) v. Jenant. Neplăcut. Penibil. Supărător. 2 (despre oameni sau despre înfăţişarea, fizionomia lor) v. Comic. Ridicol. Rizibil. 3 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) v. Inept. Nătâng. Neghiob. Ne-ghiobesc. Nerod. Nerozesc. Netot. Prostesc. Stupid. giuşcă s.f. (omit.; reg.) v. Martin. Pescar-râ-zător. Pescăruş. Pescăruş-alb. Pescă-ruş-de-hamsii (Larus ridibundus). giuvaier s.n. 1 bijuterie, odor1, podoabă, <înv. şi pop.> giuvaierica, sculă, biju, <înv.> diamanticale, giuvaiurlâc, left, lux, niilavet, tefaric, farfana. Are multe giuvaieruri moştenite de la părinţi. 2 fig. comoară, odor1, tezaur. Copiii sunt adevărate giuvaieruri pentru părinţi. 3 fig. bijuterie. Această sculptură este un giuvaier. Ultimul lui roman este un giuvaier. giuvaiergi'u s.m. aurar, bijutier, <înv. şi pop.> argintar, <înv.> orfaurar. Cunoaşte un giuvaiergiu bun, care îi poate repara lanţul. giuvaierica s.f. (înv. şi pop.) v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă, giuvaiurlâc s.n. (înv.) v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă. gi'vă s.f. (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). glaciăl, -ă adj. fig. 1 (despre oameni) distant, neprietenos, nesociabil, rezervat, frigid, rece. Este o persoană glacială, lipsită de căldură, de curtoazie. 2 (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) distant, neprietenos, nesociabil, nesocial, rezervat, apatic, hieratic, îngheţat, rece. Are o atitudine glacială faţă de colaboratori. glaciar, -ă s.n., adj. (geol.) 1 s.n. cuaternar inferior, diluvian, diluviu, pleistocen. în glaciar a apărut omul. 2 adj. diluvial, diluvian, pleistocen, <înv.> diluvios. Căldare glaciară. Circ glaciar. Lac glaciar. Piemont glaciar. glaciodislocăţie s.f. (geol.) glaciotectonică. în glaciodislocaţie are loc dislocarea şi depla- 685 | sarea rocilor din poziţia iniţială, din cauza presiunii exercitate de un gheţar în mişcare. glaciotectonică s.f. (geol.) glaciodislocaţie. glâcis s.n. 1 (geomorf.) rana. Glacisul este uşor înclinat şi acoperit cu pietrişuri de cuarţ. 2 (a. plast.) glasiu. Glacisul este o culoare clară şi transparentă, aplicată pe o culoare mai densă pentru a reda umbrele. gladiator s.m. (în Antic, romană) arenar, <înv.> boinic, pumnaci. Gladiatorii luptau în arenă. gladiolă s.f. (bot.) Gladiolus hybridus sau Gladiolus gandavensis; săbiuţă, cătane (v. cătană), crin-roşu, rogoz, săbioară, spicul-vieţii (v. spic), strâmtoare, <înv.> săge-ţel glâdiş s.m. (bot.) 1 Acer tataricum; arţar-tă-tăresc, lemn-tătăresc, verigar. 2 (reg.) v. Părul-ciutei (v. păr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica). glaf s.n. (constr.; la ferestre) pervaz, prichici, parapei, punte, tablă1, văcălie. Glaful ferestrelor este din beton mozaicat. glagomă s.f. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, glagore s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Agerime. Agilitate. Deşteptăciune. Dexteritate. Dibăcie. Inteligenţă. Iscusinţă. Isteţime. îndemânare. Pricepere. 2 (pop. şi fam.) v. Judecată. Minte. Raţiune. glăjă s.f. (reg.) 1 v. Butelie. Sticlă. 2 v. Geam. Sticlă. glamb s.n. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. glandă s.f. 1 (anat.) glandă corticosuprare-nală = cortex suprarenal. Glanda corticosu-prarenală produce cortizolul; glandă cu secreţie internă = glandă endocrină; glandă endocrină = glandă cu secreţie internă. Glanda endocrină îşi varsă secreţiile direct în sânge; glandă genitală = gonadă. Glanda genitală produce gameţi şi secretă hormoni; glandă pancreatică = pancreas, <înv.> gâlca folcuţului (v.gâlcă). Glanda pancreatică are o funcţie exocrină, necesară digestiei, şi o funcţie endocrină, prin secreţia propriilor hormoni; glandă parotidă = parotidă. Glanda parotidă este alcătuită din două glande salivare situate sub ureche; glandă pineală = corp pineal, epifiză. Glanda pineală influenţează dezvoltarea glandelor sexuale şi procesele metabolice; glandă pituitară = adenohipofîză, hipofiză. Glanda pituitară este o glandă endocrină importantă; glandă prostaticâ = prostată, <înv.> gâlca sămânţii (v. gălcă). Glanda prostatică este anexă a aparatului genital masculin; glandă sebacee = glandă grăsoasă, <înv.> gâlcă săoasă. Glanda sebacee secretă sebum, fiind situată la rădăcina firelor de pâr; glandă sudoriferâ = glandă sudoripară; glandă sudoripară = glandă sudoriferă. G/anda sudoripară secretă sudoarea; glandă suprarenală = capsulă suprarenală, suprarenală. Glandele suprarenale se află deasupra rinichilor şi produc adrenalina şi unii hormoni; glandă tiroidă = tiroidă. Hormonii glandei tiroide stimulea- ză metabolismul şi creşterea organismului; (pop.) glandă grăsoasă v. Glandă sebacee. 2 (bot.; la plantele angiosperme) glandă nectariferă = nectarie. Glanda nectariferă produce nectar. glandulâr, -ă adj. (anat.) glandulos, ghinduros, gâlciuros, gâlcos. glandulă s.f. (anat.) ghindură. Glan-dula este o glandă de mici dimensiuni. glandulos, -oâsă adj. (anat.) glandular, ghinduros, gâlciuros, gâlcos. glandure s.f. pl. (anat.; reg.) v. Amigdală. Tonsilă. glareolă s.f. (ornit.) Glareola pratincola; ciovică-de-mare, rândunică-de-stepă. glas s.n. 11 grai, voce, verb, cuvânt, <înv. şi pop.> limbă, gură, <înv.> organ1, rost. De emoţie, a rămas fără glas. 2 timbru, ton2, voce, <înv. şi pop.> vorbă, viers. Are un glas cu inflexiuni specifice. 3 glas de stentor = voce de stentor. Glasul de stentor este foarte puternic. 4 ciripeală, ciripire, ciripit, piruit, piruială, piruitură, ştiorlâcăială. în livadă se aude glasul păsărelelor. 5 cânt, cântare, cântat1, cântec, viers. Glasul privighetorii impresionează în mod deosebit. 6 (relig.) canon, cântare. Dascălul execută glasurile în timpul serviciului religios. 7 (lingv.; înv.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. 8 (înv.) v. Ştire. Veste. 9 (înv.) v. Sufragiu. Vot. II (art.) glasul sângelui = vocea sângelui (v. voce). Glasul sângelui este dragostea firească, înnăscută, dintre descendenţii aceloraşi strămoşi. III (art.; entom.; reg.) gfasul-cuculuiv. Măr-gica-cucului (v. mărgică). glasâ vb. I. tr. 1 (culin.; compl. indică prăjituri, bomboane, fructe etc.) a glazura. 2 (ind. piei.; compl. indică obiecte din piele) a lustrui, glasâre s.f. 1 (culin.) glazurare. 2 (ind. piei.) lustruire, lustruit1. glasât adj. 1 (culin.; despre prăjituri, bomboane, fructe etc.) glazurat, <înv.> zăhărit. 2 (ind. piei; despre obiecte din piele) lustruit2, glasi'u s.n. (a. plast.) glacis. Glasiul este o culoare clară şi transparentă, aplicată pe o culoare mai densă pentru a reda umbrele. glăsnică s.f. (fon.; înv.) v. Vocală, glâstră s.f. ghiveci, oală, pelţ, răvar, sacsie. în balcon are multe glastre cu flori. glauberit s.n. (mineral.) mirabilit. Glaube-ritul este folosit în industria chimică, a sticlei, în medicină etc. glauc, -ă adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) albastru-verzui, turcoaz, turchez. glaucâm sil (med, med vet.) apă-neagră, orbariţă, orbălţitură, <înv.> orbalţ. Glau-comul se caracterizează prin creşterea tensiunii oculare, însoţită de grave tulburări trofice şi ale vederii, care pot duce la orbire. glav s.n. (constr.; la ferestre) pervaz, prichici, parapei, punte, tablă1, văcălie. Glavul ferestrelor este din beton mozaicat. glăvă s.f. 1 (anat.; înv.) v. Craniu. Cutie craniană. 2 (înv.) v. Capitol. Parte. 3 fig. (anat; fam.; deprec.) v. Cap. glăsuţ glavi'znă s.f. (înv.) v. Capitol. Parte, glazură vb. I. tr. 1 (culin.; compl. indică prăjituri, bomboane, fructe etc.) a glasa. A glazurat tortul cu şerbet de zahăr ars. 2 (compl indică obiecte de metal sau de ceramică ori suprafaţa lor) a emaila, a smălţui. Olarii glazurează vasele de ceramică. glazurăre s.f. 1 (culin.) glasare. Preferă pentru glazurarea tortului şerbetul de zahăr ars. 2 emailaj, emailare, smălţuire, smălţuit1, <înv.> smălţuitură. Glazurarea manuală a vaselor de ceramică este o muncă migăloasă. glazurăt, -ă adj. 1 (culin.; despre prăjituri, bomboane, fructe etc.) glasat, <înv.> zăhărit. A servit musafirii cu bomboane glazurate. 2 (despre obiecte de metal sau de ceramică ori despre suprafaţa lor) emailat, smălţuit2, smălţat. A cumpărat mai multe vase de ceramică glazurate. glazură s.f. 1 email, smalţ, smălţuială, călăi, maz, mazlu, mortasâncă, smânţu-ială. Glazurile pot fi incolore sau colorate. 2 cuvertă, cuvertură. Glazura este un email transparent cu care se acoperă obiectele de ceramică. glădiţă s.f. (bot.) Gleditschia triacanthos; plătică2, gledicie, roşcov-sălbatic, roşco-var, salcâm, salcâm-boieresc. glăjâr s.m. (reg.) v. Geamgiu, glăjerie s.f. (reg.) v. Sticlărie, glăji'ţă s.f. (reg.) v. Sticluţă, glăjuţă s.f. (reg.) v. Sticluţă, glănţui vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre surse de lumină) v. Eclata. Lumina. Scânteia. Sclipi. Străluci. 2 tr. (compl. indică obiecte de încălţăminte) v. Face. Lustrui. Văcsui. glăscior s.n. glăsuleţ, glăsuşor, glăsuţ, glăsurel. Dacă nu-i aude glăsciorul, casa îi pare pustie. glăsf vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică afirmaţii, expresii etc.) v. Rosti. Spune. Vorbi. Zice. 2 tr. (muz.; compl. indică piese muzicale) v. Cânta. Executa. Interpreta. Intona. 3 intr. (despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. glăsitor s.m. (înv.) v. Prezicător. Profet. Proroc. Vestitor. glăsui'vb. IV. 11 intr. (pop.; despre oameni) v. Vorbi. 2 tr., intr. (pop.) v. Spune. Vorbi. Zice. 3 tr. (pop.; compl. indică afirmaţii, expresii etc.) v. Rosti. Spune. Vorbi. Zice. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. II tr. (muz.; înv.; astăzi poetic; compl. indică piese muzicale) v. Cânta. Executa. Interpreta. Intona, glăsuire s.f. (înv.) v. Text. glăsuitor, -oâre adj., s.f. (înv.) I adj. 1 (despre oameni) v. Vorbitor. 2 (despre unele păsări) v. Cântător. II s.f. (fon.) v. Vocală, glăsuleţ s.n. glăscior, glăsuşor, glăsuţ, glăsurel. glăsurel s.n. (pop. şi fam.) v. Glăscior. Glăsuleţ. Glăsuşor. Glăsuţ. glăsuşâr s.n. glăscior, glăsuleţ, glăsuţ, glăsurel. glăsuţ s.n. glăscior, glăsuleţ, glăsuşor, glăsurel. glăvăţână glăvăţână s.f. (anat.; înv.) v. Craniu. Cutie craniană. glăvânţă s.f. (arhit.; înv.) v. Capitel, glăvi'e s.f. (anat.; înv.) v. Craniu. Cutie craniană. glăvoăcă s.f. (iht.) = zglăvoacă. glean s.m. (geol.; reg.) v. Ardezie. gledi'cie s.f. (bot.; reg.) v. Glădiţă. Plătică2 (Gleditschia triacanthos). glenci s.n. (reg.) v. Leagăn. Scrânciob, glenoi'd, - ă adj. (anat.; despre cavităţi ale corpului) glenoidal. Cavităţile glenoide permit articularea oaselor. glenoidâl, -ă adj. (anat.; despre cavităţi ale corpului) glenoid. gleznă s.f. (anat.) oul piciorului (v. ou), nod, nodeu, nodiţ, noduţ, pintenul piciorului (v. pinten), gioală. S-a împiedicat şi şi-a fracturat o gleznă. glicăn s.m. (chim.) poliozid, polizaharid. Glicanul este un polimer de glucide. glicerină s.f. (chim.) glicerol, propantriol. Glicerina este folosită în cosmetică, în industria textilă, în pielărie etc. glicerol s.n. (chim.) glicerină, propantriol. glicină1 s.f. (chim.) acid aminoacetic, glico-col. Glicina este folosită ca medicament în distrofia musculară şi în paralizia infantilă. glicină2 s.f. (bot.) Wistaria sinensis; glicinie. glicmie s.f. (bot.; rar) v. Glicină2 (Wistaria sinensis). glicinoză s.f. (med.) hiperglicinemie. Gli-cinia reprezintă o acumulare excesivă de glicină în sânge. glicocol s.m. (chim.) acid aminoacetic, glicină1. glicoformatâr, -oare adj., s.n. (biochim.) glucoformator. Glicoformatorul se transformă în glucoză pe cale enzimatică. glicogeneză s.f. (biochim.) glicogenoge-neză. Glicogeneză este procesul de formare a glicogenului din glucoză sau din alte substanţe glucidice. glicogenogeneză s.f. (biochim.) glicogeneză. glicogenoliză s.f. (biochim.) glucogeneză. Glicogenoliza este procesul de degradare progresivă a glicogenului în glucoză. glicol s.m. (chim.) etilenglicol. Glicolul este utilizat mai ales ca dizolvant. glicometrie s.f. glucometrie. Glicometria este dozarea glucozei în mustul de struguri sau în derivatele lui. glicometru s.n. glucometru. Cu glicometrul se măsoară densitatea lichidelor zaharate. gliconeogeneză s.f. (biochim.) gluconeoge-neză, neoglicogeneză. Gliconeogeneză permite menţinerea nivelului celular de glucoză. glicopeme s.f. (med.) hipoglicemie. în gli-copenie concentraţia de glucoză din sânge are nivelul scăzut sub cel normal. glicozi'dă s.f. (biol.) glucozidă, heterozidă. Glicozida este un compus organic vegetal, care, prin hidroliză, dă naştere glucozei. glicozurie s.f. (med., med. vet.) 1 zaharozu-rie. Glucozuria este prezenţa patologică a zahărului în urină. 2 glicozurie renală = diabet renal. în glicozuria renală este prezen- tă glucoza în urină, chiar dacă glicemia este normală. glie s.f. I (pop.) 1 brazdă, lespede. Glia este o brazdă de pământ cu iarbă. 2 (astăzi poetic) v. Arătură. Câmp. Ogor. Ţarină1. 3 (astăzi poetic) v. Pământ. II fig. (pop.şi fam.) v. Patrie. Pământ. Ţară. gligan s.m. 1 (zool; înv. şi reg.) v. Mistreţ. Porc-mistreţ. Porc-săMtic (Sus scrofa). 2 fig. (pop.) v. Lungan. Vlăjgan, glioblastom izomorf s.n. (med.) granu-loblastom, meduloblastom, neuroglioblas-tom, neurospongiom. Glioblastomul izomorf este o tumoare cerebrală de consistenţă moale, cu tendinţă de extindere rapidă. gliofibromatoză s.f. (med.) neurofibroma-toză. Gliofibromatoza este o boală cronică genetică şi ereditară, cu evoluţie lentă, caracterizată prin tumori benigne cutanate. gliom retinian s.n. (med., med. vet.) retinoblastom. Gliomul retinian este o tumoare malignă a retinei. glisa vb. 1.1 intr. 1 (tehn.; despre piese mobile) a culisa. Uşa de la bucătărie glisează. 2 (despre corpuri aflate în contact) a aluneca, a luneca. Sania glisează pe gheaţă. Hidro-avionul glisează pe suprafaţa apei. II tr. (glum.; compl. indică lichide) v. Bea. Consuma1, glisăj s.n. (tehn.) culisare, glisare, glisănt, -ă adj. (despre suprafeţe, terenuri etc.) alunecos, lucios, luciu2, lunecos, bălos, letios, lunecuş, mâzgos, şiclit, <înv.> lunecat. Din cauza poleiului, şoseaua este glisantă. glisâre s.f. 1 (tehn.) culisare, glisaj. Uşa se deschide prin glisare. 2 alunecare, lunecare. Glisarea săniei pe un povârniş îngheţat este rapidă. Glisarea hidroavionului pe suprafaţa apei se face cu viteză. glisor s.n. (tehn.) cursor. Glisorul alunecă pe o riglă sau pe o tijă. gloabă s.f. I (zool; mai ales deprec.) mârţoagă, cal de dârloagă, dârloagă, mărţână, bijoagă, dabilă, dârdală, dârjog, dârlău, deşelătură, drâglă, ghijoagă, ghipcan, hârciog, hoiob, huţupină, jărpan, mânzoc, mârţogariu, meleajă, melegar1, meliţă, pârţotin, raucă, ronghi, scârtoagă, şarlă, talaniţă, toroapă, ranţ, ruptură. La căruţă este înhămată o gloabă. II (jur.; în trecut) 1 ispaşă, tălpăşag, <înv.> ispăşenie, ispăşire. Gloaba era o amendă plătită pentru paguba făcută de vitele intrate în semănături străine. 2 <în trecut> herâie, zavescă. Gloaba era o taxă plătită pentru a împiedica redeschiderea unui proces. 3 (înv. şi pop.) v. Amendă. Penalitate. Penalizare. gloân adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. gloamt, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Ademenit. Amăgit. încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Păcălit2. Trişat, gloănţă s.f. (bot.; reg.) v. Bulbuc. Bul-buc-de-munte (Trollius europaeus). gloătă s.f. I s.f. 1 (mai ales fam.; de obicei urmat de determk introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, buluc, cârd, ceată, droaie, grămadă, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), crilă, liotă, canara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. O gloată de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 2 (milit.; în trecut) <înv.> holotă, tabără. Gloata era o oaste pedestră alcătuită din ţărani. 3 (reg.) v. Familie. Neam. 4 (relig.; la ortodocşi; înv.) v. Sinod. Sobor. 5 (înv.) v. Alai. Cortegiu. Suită. 6 (deprec.) v. Vulg. 7 (deprec. sau peior.) adunătură, scursură, strânsură, şleahtă, taifa, zbor2, <înv.; depreo vlog. în faţa barului era o gloată de tineri zgomotoşi. 8 (peior.) v. Colectivitate. Masă2. Mulţime. II (cu val. de adv.; modal; mai ales în legătură cu vb. de mişcare) buluc, droaie, grămadă, valvârtej. Când se întoarce de la serviciu, copiii sar gloată pe ea. glob s.n., s.m. I s.n.1 sferă, rotoghilă, <înv.> galie. Se joacă cu un glob din plastic. 2 băşică. Grădina este ornată cu globuri colorate. 3 (la lampa cu petrol) cilindru, sticlă, sticlă de lampă, burlui, uiagă. A cumpărat un glob pentru lampă. 4 (geogr.) glob geografic = glob pământesc = glob terestru = <înv.> globul lumesc, sferă, trup pământesc. Elevul indică Franţa pe globul pământesc de pe catedră; (art; înv.) globul lumesc v. Glob geografic. Glob pământesc. Glob terestru. 5 (şi, art., globul pământesc) lume, mapamond, pământ, univers, sferă. A făcut înconjurul globului. Vrea să călătorească, să vadă globul pământesc. II s.m. (anat.) 1 glob ocular = (art.) globul ochiului = bulbul ochiului (v. bulb), melcul ochiului (v. melc), <înv. şi pop.> lumina ochiului (v. lumină), lumină, boboş, bulbucul ochiului (v. bulbuc), gogoaşă, sco-vârlie. Globul ocular se află în orbită. 2 (fam.; glum.) v. Cap, global, -ă adj. total. A făcut o evaluare globală a rezultatelor cercetării. globaliză vb. I. tr., refl. a (se) globaliza. Criza economică s-a globalizat. Internetul globalizează anumite ştiri. globalizăre s.f. mondiali zare. Procesul glo-balizării nu este unanim acceptat. globănî vb. IV. tr. (înv.) 1 (jur.; compl. indică oameni, instituţii etc.)v. Amenda1. Penaliza. 2 (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări, globi vb. IV. tr. 1 (jur.; înv. şi reg.; compl. indică oameni, instituţii etc.) v. Amenda1. Penaliza. 2 (arg.; compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări. 6871 globire s.f. 1 {jur.; înv.) v. Amendă. Penalitate. Penalizare. 2 (arg.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. globi't, -ă adj. 1 (înv.; despre oameni, instituţii etc.) v. Amendat. Penalizat. 2 (arg.; despre oameni) v. Deposedat. Despuiat. Jefuit2. Prădat2. Spoliat. globular, -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte sau despre forma lor) bulbiform, orbicular, sferic, sferiform, sferular, rotund. Unele plante au rizomul globular. Creierul are forma globulară sau ovoidalâ. 2 (bot.; despre flori, sfructe etc.) glomerulat. Florile globulare sunt înghesuite mai multe la un loc, în formă deglomerulă. globulare s.f. (tehn.) globulizare. în procesul de globulare se transformă, prin tratament termic, forma cristalină a unor constituenţi structurali informă globulară. globulă s.f. (biochim.) globulă albă = leuco-cit. Globula albă nu conţine hemoglobină şi joacă un rol important în procesul de apărare a organismului; globulă roşie = eritrocit, hematie, normocit. Globula roşie conţine hemoglobină. globulâţ s.n. globuşor. A împodobit pomul de Crăciun cu globuleţe colorate. globulizare s.f. (tehn.) globulare, globuşor s.n. globuleţ. glockenspiel ['gloKenJpil] s.n. (muz.) joc de clopoţei, metalofon. Glockenspielul este un instrument muzical de percuţie. glod s.n. (pop.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. glodărăie s.f. (pop.) glodărie, <înv.> glodişte. Când plouă, pe uliţele satului se face glodărăie. glodărie s.f. (pop.) glodărăie, <înv.> glodişte. glodi'vb. IV. tr. (pop.; despre încălţăminte, ham, şa etc.; compl indică oameni, animale sau părţi ale corpului lor) v. Bate. Freca. Roade, glodişte s.f. (înv.) v. Glodărăie. Glodărie. glodos, -oăsă adj. (pop.; despre terenuri, drumuri etc.) v. Mâlos. Mlăştinos. Mocirlos. Nămolos. Noroios. glodoveţe s.f. pl. (reg.) v. Fruct. Poamă. Rod1. gloduros, -oâsă adj. 1 (despre drumuri, arături etc.) bolovănos, pietros, bo-lovănit, bulgăros, bordos, buşos, sto-lohănos. Pe câmp arătura este gloduroasă. 2 (reg.; despre terenuri, drumuri etc.) v. Mâlos. Mlăştinos. Mocirlos. Nămolos. Noroios. glogozeălă s.f. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesare. înghesuială. îngrămădeală. îngrămădire, învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag. glogozît, -ă adj. (înv.; despre lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Burduşit. îndesat. înghesuit. îngrămădit. Ticsit, glojdeălă s.f. (arg.) 1 v. Aliment. Hrană. Mâncare. 2 v. Băutură, glojdf vb. IV. (arg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) v. Alimenta. Hrăni. Mânca. Nutri. 2 tr. (compl indică alimente, mâncăruri etc.) v. Consuma1. Mânca. 3 tr. (compl. indică băuturi alcoolice) v. Bea. Trage, glomerul renal s.n. (anat.) corpuscul renal. Glomerulul renal este elementul iniţial al nefronului. glomerulât, -ă adj. (bot.; despre flori, fructe etc.) globular. glonţ s.n. 11 (milit.) cartuş, plumb, fişag, mărunţiş, patron1, silitră, şiret2, <înv.> fişic. Poliţistul a tras în aer mai multe gloanţe pentru a-l determina pe fugar să se predea. 2 (milit.; înv.) glonţ de tun v. Obuz1. 3 (la pl. gloanţe; fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). II (bot.; reg.) v. Calce1. Cal-cea-calului (v. calce1) (Caltha palustris). glonţişor s.n. (milit.) glonţuleţ. glonţuleţ s.n. (milit.) glonţişor. glorie s.f. 11 grandoare, măreţie, mărire, slavă, splendoare, <înv.> mărie1, mărime, vân-tă2, strălucire, lucire, lucoare, străluminare. Acest popor are un trecut plin de glorie. 2 apologie, cinste, cinstire, elogiu, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvi-re, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o glorie meritată. 3 celebritate, faimă, prestigiu, renume, reputaţie, fală, pomenire, aureolă, strălucire, lucire. Publicarea cărţii i-a adus gloria în lumea autorilor de romane SF. II (concr.; mai ales fig.) 1 fală, mândrie. Este gloria universităţii la care este student. 2 celebritate, <înv.> ilus-traţiune. Este o glorie în domeniul fizicii nucleare. glorifică vb. I. tr. 1 (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, <înv.> a fali, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi glorifice eroii. 2 (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a ferici. Glorificaţi ziua în care s-a format România Mare! glorificăre s.f. 1 elogiere, exaltare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, cântare, <înv.> exaltaţie, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteozare, apoteoză. în această scriere glorificarea trecutului este evidentă. 2 binecuvântare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Glorificarea zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. glorificăt, -ă adj. 1 (despre eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) elogiat, lăudat, mărit3, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, cântat2. Eroii glorificaţi au murit pentru glucogeneză patrie. 2 (despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) binecuvântat, lăudat, mărit3, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, luminat2. Glorificata zi a formării României Mari rămâne în memoria tuturor românilor. gloriolă s.f. (fran.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, glorios, -oâsă adj. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) eroic, vitejesc, voinicesc, strălucit. Bătălia a fost glorioasă. 2 mărit3, <înv. şi pop.> slăvit. Ştefan cel Mare a fost gloriosul domn al Moldovei. 3 falnic, <înv.> fălos, aurit2, strălucit. Prevede ţârii sale un viitor glorios. glosă vb. I. tr. 1 (compl. indică cuvinte sau îmbinări de cuvinte dintr-un text) a explica. Autorul a glosat cuvintele învechite şi regionale la sfârşitul articolului. 2 (compl. indică manuscrise, cărţi etc.) a adnota. Glosează orice text pentru a-l explica sau completa. 3 (înv.) v. Cenzura, glosalgi'e s.f. (med.) glosodinie. glosăr s.n. 1 <înv.> scară. A anexat lucrării sale un glosar cu termenii necunoscuţi din manuscrisul studiat. 2 vocabular, lexic, <înv.> lexicografie. Consultă un glosar regional. 3 (înv.; adesea urmat de determ. care indică specificul) v. Dicţionar. Lexicon. Vocabular. glosă1 s.f. comentariu, explicaţie, notă. Volumul conţine la sfârşit glose la cuvintele învechite şi regionale. glosă2 s.f. (iht.; reg.) v. Limbă-de-mare (Solea impar). glosi'e s.f. (lingv.; livr.) v. Idiom. Limbă. Sistem lingvistic. glosodinie s.f. (med.) glosalgie. Glosodinia este o nevralgie particulară a limbii, caracterizată printr-un punct dureros fix. gloss s.n. (cosmet.) luciu de buze (v. luciu2). Fiind un produs puternic hidratant, foloseşte la mare numai gloss, renunţând la ruj. glotolog, -ă s.m., s.f. (ital.) v. Lingvist, glotologi'e s.f. (ital.) v. Lingvistică, gluci'dă s.f. (biochim.) carbohidrat, zaharidă, zaharuri (v. zahăr), hidrat de carbon, hidrocarbonat. Glucidele sunt formate din carbon, oxigen şi hidrogen. glucidogrâmă s.f. (med.) glucoproteino-gramă. Glucidograma este determinarea proporţiei diferitelor fracţiuni de glucoproteine conţinute într-un lichid din organism. glucmiu s.n. (chim.) beriliu. Gluciniul este un metal casant, dur şi uşor. glucocorticoîzi s.m. pl. (biochim.) oxicor-ticosteroizi Glucocorticoizii sunt steroizii secretaţi de zona fasciculată a suprarenalei, caracterizându-se prin prezenţa unui radical cetonic sau alcoolic. glucoformatdr, -oâre adj., s.n. (biochim.) glicoformator. glucogeneză s.f. (biochim.) glicogenoliză. Glucogeneză este degradarea progresivă a glicogenului în glucoză. glucometrie glucometrie s.f. glicometrie. Glucometria este dozarea glucozei în mustul de struguri sau în derivatele lui. glucometru s.n. glicometru. Cu glucometrul se măsoară densitatea lichidelor zaharate. gluconeogeneză s.f. (biochim.) gliconeogeneză, neoglicogeneză. Gluconeogeneză permite menţinerea nivelului celular de glucoză. glucoproteidă s.f. (biochim.) glucoproteină. glucoproteină s.f. (biochim.) glucoproteidă. Glucoproteină rezultă din combinarea unei proteine cu o glucidă. glucoproteinogrămă s.f. (med.) glucido-gramă. glucoză s.f. 1 (chim.) zahăr de struguri. Glucoza este o monozahăridă cristalizată, utilizată în industria alimentară şi în medicină. 2 (farm.) dextroză. Glucoza este folosită la fabricarea bomboanelor, a mierii artificiale, a lichiorurilor sau în alimentaţia dietetică. glucozi'dă s.f. (biol.) glicozidă, heterozidă. Glucozida este un compus organic vegetal, care, prin hidroliză, dă naştere glucozei. glugă s.f. 1 gluguci, ipingea. Când plouă, îşi pune gluga de la giacă pe cap. 2 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. 3 (arg.) v. Condom. Prezervativ, gluguci s.n. (reg.) v. Glugă, glumâş, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaiş. Vesel. glumă s.f. 1 anecdotă, spirit, banc2, gag, poantă, leterii, polojenie, trancotă, witz, wit, dumă. îi plac glumele vânătoreşti spuse cu haz; 2 farsă, festă, ghiduşie, păcăleală, păcălitură, poznă, ştrengărie, ghiduşlâc, renghi, şotie, caraşic, <înv. şi reg.>marghiolie, ghiduşărie, mişculanţă, năsărâmbă, opşag, păcală, şalmă, şăncălănie, şăncălie, şoadă (v. şod),şodomănie, trufa3, trufaşag, <înv.> bosma, atrapă, abureală, aburire, potcoveală. Fire ludică, se ţine numai de glume. 3 ghiduşie, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ştrengărie, goliardie, incartadă, ghiduşlâc, nebuneli (v. nebuneală), pehlivănie, dizmerenie, ghiduşărie, iznoavă, marafet, poşovaică, potâng, prujă, pnijitură, şagă, şalmă, şoadă (v. şod), şoană, şolomănie, şolticărie, şozenie, şozie, tanaboaţă, tămăşag, trancotă, tricozenie, zgoangă, <înv.> cabaz, cabazlâc, ba-dinaj, badinerie, loaze (v. loază). Glumele copiilor sunt de cele mai multe ori amuzante. 4 (lit.) anecdotă, snoavă, dafîe, iznoavă, jitie1, palotie, polojenie, trantie, <înv.> glumie, faceţie. A publicat o culegere de glume. glumeţ, -eâţă adj. (despre oameni) 1 hazliu, jovial, mucalit, năzdrăvan, poznaş, vesel, nastratinesc, jocular, <înv. şi pop.> comedios, snovos, ghiduş, hâtru, mehenghi, ştrengar, şugubăţ, şuguitor, giumbuşel, băncos, duhliu, ha- zos, miştocar, pişicher, pontos, zgubilitic, <înv. şi reg.> cabazlicar, deşănţat, mătalnic, şăgaci, chisnovat, hopşagoş, lascav, mehen-gher, potcaş, pozneţ, prujalnic, prujitor, sno-velnic, şăgalnic, şăgos, şăncăleţ, şăncălos, şodoman, şodos, şoloman, şolomeţ, şoltic, şotelnic, şotios, tămăşalnic, trufaş2, trufos, zgondos, <înv.> glumaş, măscăreţ, poznatec, poznit, zefliu, fcfteţios, bengos, coraşliu. Este un tânăr glumeţ, căruia îi plac farsele şi bancurile. 2 (psih.; fam.; eufem.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. glumi vb. IV. intr. (despre oameni) 1 a şugui1, a lozi, a poşovăi, a prujălui, a pruji, a şodi, a trufi2, a trufui, a zgondi, a badina, a pricăli. Tinerii glumesc la petreceri. 2 a se juca. Te rog să nu mai glumeşti cu astfel de vorbe. glumi'e s.f. (lit.; înv.) v. Anecdotă. Glumă. Snoavă. glupăv, -ă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; înv.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. glută s.f. (reg.) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. glutatfd s.m. (chim.) acid glutamic. Gluta-cidul se găseşte în melasa din sfeclă, în muşchi, în ţesuturi organice şi este folosit în medicină ca tonic al sistemului nervos central. gnom s.n. (livr.) 1 v. Aforism. Cugetare. Dicton. Maximă. Sentinţă. 2 v. Proverb. Vorbă bătrânească. Vorbă veche. Zicală. Zicătoare (v. zicător). 3 v. Epigraf. Motto. gnopă s.f. (bot.; reg.) v. Secărea (Bromus samosus). gnoseologie s.f. (filos.) epistemologie, noe-tică, teoria cunoaşterii (v. teorie). Gnoseolo-gia studiază procesul cunoaşterii ştiinţifice, mijloacele de cunoaştere, valorile spiritului uman şi limitele cunoaşterii. gnosticism s.n. (filos.) gnoză. Gnosticismul îmbină elemente din religiile de mistere orientale şi dinfilosofia greacă cu idei creştine. gnoză s.f. (filos.) gnosticism, goalkeeper [gol'idpar] s.m. (sport; în fotbal; engl.) v. Portar. goămbă s.f. (entom.; reg.) 1 v. Borză (v. borz) (Blaps mortisaga). 2 v. Gărgăriţă. Gărgăriţă-de-bob. Gărgăriţă-de-grâu. Gărgăriţă-de-mazăre. Gărgăriţă-de-năgară (Bruchus pisi). goană s.f. 11 alergare, alergătură, fugă, ropot, repezeală, izgoană, scopcă, <înv.> repeziş, repezituri După atâta goană, un somn bun îi este necesar. 2 fugă, viteză, zbor1. Du-te în goană până la ea şi du-i medicamentele! 3 alergare, alergătură, fugă, fugăreală, umblătură, umblet, mânătură, prepurtare, ştrapaţ, ştrapă, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. Pregătindu-se logodna fetei, era o goană continuă între casă şi diverse magazine. 4 (cineget.) bătaie, gonire, hăituia-lă, hăituire, scornire, stârnire, roată1, roată de vânat (v. roată1). Goana vânatului este făcută de gonaci. 5 (cineget.) haită. Vânătorii au organizat o goană. 6 (înv.) v. Persecuţie. Prigoană. II (biol, zool.) gonire, împerechere, împreunare, montă, mâr-leală,mârlire, mârlit, mârlă1, mârlitu-ră, montare2, sărit1. goăndă s.f. (entom.; reg.) v. Borză (v. borz) (Blaps mortisaga). goangă s.f. I (entom.) 1 (pop.) v. Gânganie. Gâză. Hexapod. Insectă. 2 (reg.) v. Fugău (Hydrometra paludum). 3 (reg.) v. Flutu-re-de-mătase. Vierme-de-mătase (Bombix mori). 4 (reg.) v. Vierme. 5 (reg.) goati-gă-cu-foc = goangă-strălucoasă v. Licurici (Lampyris noctiluca); goangă-de-balegă v. Băligar (Geotrupes stercorarius); goan-gă-de-marhă v. Muscă-columbacă (Simu-lium columbaczensis); goangâ-pucioasă v. Muscă-de-pădure. Muscă-verde. Ploşni-ţă-de-câmp (Syromastes marginatus). II (fam.; glum.) 1 v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. 2 v. Fleac. Nimic. Palavră. goarnă s.f. 1 (muz., milit.) trâmbiţă, trompetă, plaşcă3, <înv.> trompă, trubă, trup-că. Goarna sună pe câmpul de bătălie. 2 fig. (fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii), goăţă s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). gobici subst. pl. (bot.; reg.) v. Ciulin. Scai. Scaiete (Carduus nutans). gociman s.m. (în trecut, în Ţările Rom.; înv.) v. Efor. Epitrop. godac s.m. (zool; pop.) godin, godinac, măscurenci. Godacul este un porc până la un an. godănă s.f. (zool; reg.) godină2. Goda-na are câteva luni. godeu s.n. (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte) bufa, creţ, cută, fald, pliseu, pliu, plisaj, faii, pătură, vârstă2, drapeu, faltăne. Rochia are multe godeuri. godie s.f. 1 (la nunţile ţărăneşti; pop.) v. Oraţie. Urare. 2 (reg.) v. Mireasă, godin s.m. (zool; reg.) v. Godac, godinac s.m. (zool; reg.) v. Godac. godină1 s.f. (bot.; reg.) 1 v. Pătlăgea. Pătlă-gea-neagră. Pătlăgea-vânătă. Vânătă (v. vânăt) (Solanum melongena). 2 v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-por-cesc (Datura stramonium). godină2 s.f. (zool; reg.) godană. goeland s.m. (omit.; livr.) 1 v. Chiră. Chiri-ghiţă. Pescar. Pescăruş. Pescăruş-de-aterină. Pescăruş-de-mare. Pescăruş-mic. Rându-nea-maritimă-mică (Stema sandvicensis). 2 v. Călifar (Tadorna tadorna şi Tadorna ferruginea). goeletă s.f. (nav.) şuner. Goeleta are de la două până la şase catarge. goethit s.n. (mineral.) onegit. Goethitul este un hidroxid natural de fier. gofrăre s.f. gofrat. Gofrarea este imprimarea de cute paralele (şi ondulate) sau de desene regulate în relief pe o ţesătură, pe o tablă, pe o hârtie etc. 6891 gofrât s.n. gofrare. gog1 s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. gog2 s.m. (reg.) v. Paparudă, goger s.n. (constr.; reg.) 1 v. Coteţ. 2 v. Cocină. gâghie s.f. (iht.; reg.) v. Băbuşcă. Babuş-că-albă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). gogi vb. IV. intr. (med., med. vet.; pop.; despre oameni) v. Piroti. Zăcea, gogineăţă s.f. (constr.; reg.) v. Cocină, goginete subst. (constr.; reg.) v. Cocină, gogire s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Zăcere. Zăcut1. goglât s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. gogoaşă s.f. 11 (culin.) craflă, <înv. şi reg.> fanc, croafenă, pampuşcă, pan-covă, plăcintă, poafa, pup3. îi plac gogoşile cu mult zahăr pudră. 2 fig. (pop. şi fam.; şi, la pl, gogoşi de tufă, reg.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. I11 (entom.; şi gogoaşă de borangic, gogoaşă de mătase) cocon1, gogolie, <înv.> galetă. Gogoaşa este formată din fire foarte subţiri pe care le secretă larvele sau pupele unor insecte. 2 (entom.; pop.) v. Crisalidă. Nimfa. Pupă. 3 (constr.; arg.) v. Cameră. încăpere. Odaie. 4 (arg.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. III (bot.) 1 Physalis alkekengi; păpălău, băşică, băşicuţă, beşicuri, boborea, bubuclie, buru-iana-bubei (v. buruiană), buruiană-de-bubă, cireaşa-evreului (v. cireaşă), coconei (v. coconei), curcubeţică, dalac, fusui-sălbatec, iarba-bubei (v. iarbă), puf2, pufai, pufulete, puturoasă (v. puturos). 2 Globaria gigantea; puf, pufai, pufuleţ, vânt. 3 Lycoperdon bovista; băşica-porcului (v. băşică), băşina-calului (v. băşină), băşina-lu-pului (v. băşină), băşina-porcului (v:bă-şină), băşina-vulpii (v. băşină), beşul-por-cului (v. beş), puf2, pufai, pufulete/răsuflă-toarea-pământului (v. râsuflătoate). 4go-goaşă-de-ristic = gogoaşă-de-stejar = gală2, <înv. şi reg.> nucă-de-stejar, nucă-galică, gogoaşă-de-cerneală, gogoşi-de-tufă, măr-de-stejar (v. măr2), moţochină, nu-că-de-gorun, ou. Gogoăşa-de-ristic este folosită ca medicament astringent sau, îft industrie, la fabricarea cernelii negre; (ttgî) gogoaşă-de-cerneală = (la pl.) gogoşi-de-tufă v. Gală2. Gogoaşă-de-ristic Gogoaşă^de-stejar. 5 (reg; şi gogoaşă-de-pâmânt) v. Cartof (So-lanum tuberosum). IV (anat.) 1 (reg.) v. Bulbul ochiului (v. bulb). Glob. Glob ocular. Globul ochiului (v. glob). 2 (reg.) v. Ci-foză. Cocoaşă. Gibozitate. 3 (arg. ) v. Organ genital feminin (v. organ1). gogoh'e s.f. (entom.; reg.) v. Cocon1; Gogoaşă. Gogoaşă de borangic. Gogoaşă de mătase. gogoliu s.m. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. gogoloţ s.n., s.m. (reg.) 1 s.m., s.n. v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. 2 s.n. (laplgogo-loaţe; bot.) v. Cartof (Solanum tuberosum). gogomân, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. gogomănie s.f. (mai ales fam.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma’) nătângie, nebunie, neghiobie, nerozie, nesocotinţă, prostie, stupiditate, stupizenie, netoţie, <înv. şi reg.> nătărăie, blegomanie, deşteptăciune, credulitate. Spune multe gogomănii când este nervos. gogonăt, -ă adj. 1 (despre obiecte, părţi de obiecte etc.) gogoneţ, bobonat, dodoleţ, <înv.> gogoşliu. Are un nas gogonat. 2 fig. (despre minciuni, gafe, greşeli etc.) exagerat, excesiv, exorbitant, gogoneţ. Minciunile pe care le spune sunt gogonate. gogoneţ, -eăţă adj. (fam.) 1 (despre obiecte, părţi de obiecte etc.) v. Gogonat. 2 fig. (despre minciuni, gafe, greşeli etc.) v. Exagerat. Excesiv. Exorbitant. Gogonat, gogonf vb. IV. refl. (med., med. vet.; înv.; despre răni, plăgi etc.) v. Coace. Colecta. gogonP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa, gogoriţă s.f. 1 (pop.) v. Baubau. 2 (fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. gogoroănă s.f. (ind. alim.; reg.) v. Bomboană. gogoşar s.m. fig. (fam.) v. Caiafa. Comedian. Comediant. Fariseu. Făţarnic. Histrion. Iezuit. Ipocrit. Machiavelist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Tartuf. Viclean, gogoşeă s.f. 1 (culin.) gogoşi-că. 2 fig. (pop. şi fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, gogoşică s.f. (culin.; pop. şi fam.) v. Gogoşea. gogoşliu, -ie adj. (înv.; despre obiecte, părţi de obiecte etc.) v. Gogonat, goidăm vb. IV. intr. (reg.; despre unele animale comute mari) v. Mugi. Rage. Zbiera. gol1 s.n. (sport; în j. cu mingea) boabă. Hagi a dat nişte goluri care nu vor fi uitate niciodată de iubitorii fotbalului. gol2, goală adj., s.n. I adj. 1 (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) dezbrăcat2, dezgolit, neîmbrăcat, nud, dezvelit, <înv. şi pop.> despuiat, <înv. şi reg.> dezvăscut, pieligos, târşit2, tililic, topless. Se întinde gol la soare. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) descoperit, dezvelit, neacoperit, dezvol-bat. Copilul gol în timpul somnului poate răci. 3 (despre picioarele oamenilor) descălţat2, desculţ, desculţat îi place să meargă vara prin casă cu picioarele goale. 4 (despre munţi, dealuri etc.) golaş, pleşuv, pleş, chel2. Vârful gol al muntelui se ridică maiestuos spre cer. 5 (despre arbori, golan crengi etc.) ciunt, desfrunzit, golaş, pleşuv, pustiu, despuiat. Vântul şuieră printre ramurile goale ale copacilor. 6 (despre alimente sau mâncăruri) simplu, <înv. şi reg.> sec. Fiind bolnav, trebuie să mănânce brânza de vaci goală, fără smântână. De foame, mănâncă pâine goală. 7 (rar, despre păsări) v. Golaş. 8 (rar, despre unele animale) v. Golaş. 9 fig. (în opoz. cu „bogat”; despre oameni) mizer, neajutorat, necăjit, nevoiaş, sărac, sărman, răpciugos, dezbrăcat2, peleag, deşert. A ajuns bătrân şi gol. Nu au nimic, sunt goii satului. II adj. (în opoz. cu „plin’) 1 (despre recipiente, spaţii închise, încăperi etc.) deşert, deşertat2, vid, uscat2, <înv. şi pop.> sec, secat2, <înv.> pustiu. îi întinde cana goală ca să i-o umple cu apă. 2 (despre apartamente, camere etc.) nemobilat. Se gândeşte cum să aranjeze camera goală. 3 (despre spaţii) liber. Se strecoară prin spaţiul gol dintre dulap şi pat. 4 golit2, secat2, secătuit, sleit2. S-a scris în ziare despre trezoreria goală. 5 (despre fructe cu coaja tare, păstăi etc.) găunos, sec, scorburos. Câteva dintre nuci sunt goale. 6 (despre arme sau despre obiecte, corpuri care au un lăcaş special care trebuie umplut) neîncărcat, sec. Vânătorul are arma goală. Bricheta este goală. 7 fig. (despre ochi) stins2. Ochii ei goi nu exprimă nimic. 8 fig. (despre idei, noţiuni, vorbe etc.) vid. Tot ce spune sunt numai vorbe goale. Mintea îi este goală de orice idee. 9 fig. deşert, sterp, vid. Viaţa lui este goală fără femeia iubită. III adj. 1 (despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) deşert, necultivat, pustiu, sălbatic, vid, stingher, luciu2, <înv. şi reg.> secret3, <înv.> erem, pustiicios, pustiit2. Drumeţii au ajuns într-un loc gol, care nu a fost niciodată acoperit de vegetaţie. 2 (despre ţări, aşezări omeneşti, teritorii etc.) deşert, nelocuit, nepopulat, pustiu, bikinian, <înv.> deşertat2, neumblat, pustiicios, deşertat2. După alunecările de teren, satul a rămas gol. 3 (despre străzi, drumuri etc.) deşert, nebătut, necirculat, neumblat, pustiu, solitar. Strada este goală în timpul nopţii. 4 (despre bănci, scaune etc.) liber, neocupat, <înv. şi pop.> slobod. Se aşază pe singurul scaun gol din încăpere. 5 (despre spaţii) liber. Se strecoară prin spaţiul gol dintre dulap şi pat. 6 (despre hârtie, coli, rânduri etc.) alb, nescris, liber. Are pe birou un top de foi goale. IV s.n. 1 (fiz.) gaură, lacună. Golul se formează în masa unui corp solid prin punerea în libertate a unui electron atomic de valenţă. 2 lacună, lapsus, lipsă, vid, hiat. Lucrarea recent apărută completează un gol în domeniu. Această situaţie a apărut din cauza unui gol legislativ. 3 fig. vid. Moartea mamei a lăsat un mare gol în sufletul ei. golan s.m., adj. 1 s.m. (mai ales deprec.) derbedeu, haimana, vagabond, berbant, deşucheat, parşiv, teleleu, ter-chea-berchea, praşcău, bate-poduri, berechet, bulevardier, bulevardist, bu-duşlău, bunţăr, cararău, dezmăţău, dulandra-giu, jarcalete, lainic, pancotă, parfanar, şuier, teacăr, trăistar, troagăr1, ulicareţ, ulicău, uliţar, uliţarnic, vandralău, vandraş, vandră, van-droc, vandrocaş, verbuncaş, haidău, <înv.> coldan, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, dalcauc, prişleţ, puşlalău, ştrengar, zamparagiu, venitură, aventurier, hârb, hârbar, hârbareţ, bombagiu, goldan, plimbăreţ, scuipat1. Mai mulţi golani au făcut scandal într-un bar. 2 s.m., adj. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> golăneţ, goleţ. Un golan zdrenţăros şi schilod cerşea pe stradă. golancă s.f. (mai ales deprec.) haimana, vagaboandă (v. vagabond), deşucheată (v. deşucheat), telelea (v. teleleu), lainică (v. lainic), pancotă, vandră, vandroacă (v. vandroc), venitură, aventurieră (v. aventurier), scuipat1. Este o golancă ce nu are nicio preocupare serioasă, umblând tot timpul în căutare de distracţii şi de aventuri. golaş, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre păsări) gol2, chelbaş, peleag, pielgaş. Printre orătăniile din curte este şi o găină golaşă. 2 (despre unele animale) gol2. Au văzut 0 maimuţă golaşă în grădina zoologică. 3 (despre munţi, dealuri etc.) gol2, pleşuv, pleş, chel2.4 (despre arbori, crengi etc.) ciunt, desfrunzit, gol2, pleşuv, pustiu, despuiat. II s.m. (bot.; reg.) v. Palma-pământului (v. palmă) (Gymnade-nia conopea). golănâş s.m. (fam.; mai ales deprec.) golan, goleţ. golănie s.f. 1 <înv.> ştrengărie. Prietenii nu-i mai pot suporta golăniile. 2 (pop.) v. Hoinăreală. Hoinărire. Vagabondaj. Vagabondare, golămme s.f. (colect.; pop. şi fam.) v. Să-răcime. golăşi vb. IV. refl. (înv.; despre plante) v. Defolia. Desfrunzi. Despuia. Exfolia. golătăte s.f. 1 (pop.) v. Goliciune. Nuditate. 2 (înv.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 3 (colect.; înv.) v. Sărăci-me. goldan s.m. I (bot.) Prunus insititia; renglot, crichin, culcuduş, culducuşă, prun-go-goneţ, prun-sălbatic, <înv.> duducel. II (arg.) 1 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 2 v. Bătăuş. 3 v. Bandit. Tâlhar, goldană s.f. (bot.) renglotă, mirabelă, crichină. goleăn s.n. (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană, goleţ s.m. (reg.) 1 v. Golan. 2 v. Corturar. Şătrar. Ţigan nomad. 3 v. Străin. golf s.n. (geomorf.) iezer, <înv.> cotitură, sân, unghi de mare, corfus. Şi-a ancorat iahtul într-un golf. golfulăţ s.n. (geomorf.) <înv.> sânişor. golgăm vb. IV. tr. (arg.; compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări. ^ golgheter s.m. (sport) scorer. Golgheterul marchează cele mai multe goluri în raport cu adversarii şi coechipierii săi pe durata unei competiţii. golgojină s.f. (anat.; la oameni; reg.) v. Guşă. golgotină s.f. (bot.; reg.) v. Bălărie. Buruiană. Iarbă. Ierbărie. goli vb. IV. 1 tr. (compl. indică recipiente, saci etc. sau, p. ext, vehicule de transport) a descărca, a deşerta, a vida, a seca, a secătui, a slei, a stoarce, a zvânta, <înv. şi reg.> a scurge, a dezumple, a sicni. Ajunsă acasă, a golit sacoşele de cumpărături. Muncitorii încep să golească betoniera. 2 tr. (compl. indică locuinţe, încăperi, spaţii etc.) a elibera, a evacua, a libera, a degaja. Chiriaşii au fost nevoiţi să golească apartamentul. 3 tr. a seca, a secătui, a zvânta, fam.> a cheli, a slei. A golit trezoreria. 4 tr. (pop.; compl. indică aşezări omeneşti, locuinţe, locuri de obicei populate, străzi etc.) v. Evacua. Părăsi. 5 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Denuda. Despuia. Dezbrăca. Dezgoli. 6 tr. (arg.; compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări, goliardi'e s.f. (livr.) 1 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. 2 v. Libertinism. 3 v. Anticonformism. Inconformism. Libertate. Necon-formism. Nonconformism. golidcă s.f. (bot.; reg.) Myagrum perfoli-atum; lubiţ. goliciune s.f. 1 nuditate, golătate, costum evitic. Surprinsă la duş, nu ştia cum să-şi ascundă mai repede goliciunea. 2 (art; bot.; reg.) goliciunea-fetii-pâdurii v. Barba-popii (v. barbă) (Spiraea aruncus). goli'e s.f. (ornit.; reg.) v. Cocor (Grusgrus). golire s.f. 1 descărcare, descărcat1, deşertare, deşertat1, golit1. Ajunsă acasă, a început golirea sacoşelor cu cumpărături. 2 eliberare, evacuare, liberare. Proprietarul a cerut chiriaşilor golirea apartamentului. 3 (pop.) v. Evacuare. Părăsire. 4 (înv. şi reg.) v. Denudare. Dezbrăcare. Dezgolire, golişor, -oără adj. goluţ, goli'şte s.f. (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană. golit1 s.n. descărcare, descărcat1, deşertare, deşertat1, golire. golit2, -ă adj. 1 (despre recipiente, saci etc. sau,p. ext, despre vehicule de transport) descărcat2, deşertat2, sleit2, <înv. şi reg.> scurs2. Golite, sacoşele au fost spălate. 2 gol2, secat2, secătuit, sleit2. 3 (arg.; despre suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) v. Depistat. Descoperit. Dovedit. 4 (arg.; despre oameni) v. Deposedat. Despuiat. Jefuit2. Prădat2. Spoliat. gologan s.m. (fin.; pop.) 1 (la pl. gologani) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). 2 (urmat de determ. care indică valoarea) v. Ban. Monedă. Piesă. golom^ţ s.m. (bot.) Dactylis glomerata; iarbă-noduroasă, noduroasă (v. noduros), talpa-iepurelui (v. talpă). golomdz s.n. 1 (culin.; pop.) v. Bol. Boţ. Bulz. Cocoloş. 2 (constr.; pop.) v. Moloz. 3 (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol, golomozi vb. IV. tr., refl. (reg; compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona, golubeătnic s.n. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. golumb s.m. (omit.; reg.) v. Porumbel (Columba). golumbăr s.n. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. golumbărie s.f. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. golumbftă s.f. (omit.; reg.) v. Porumbiţă, goluţ, -ă adj. golişor. gomă sifilitică s.f. (med.) siflom. Goma sifilitică este tumora care apare în faza a treia a sifilisului. gdmboş s.n. (reg.) v. Ac cu gămălie. Bold2, gomej subst. (anat; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). gomolî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfaţa. gomom vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. gonăci s.m. 11 (cineget.) bătăiaş, gonaş, hăitaş, hăituitor, mânător, botaş, ciocănaş, crainic, hăitar, hăitău. Gonacii stârnesc vânatul. 2 (pop.) v. Urmăritor. 3 (înv.) v. Asupritor. Exploatator. împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor. II (entom.; reg.) v. Fugău (Hydrometra paludum). gonâdă s.f. (anat.) glandă genitală. Gonada produce gameţi şi secretă hormoni. gonadostimulină s.f. (biochim.) foliculosti-mulină, gonadotrofină, gonadotropină, hormon foliculostimulant, hormon gonadotrop. Gonadostimulina stimulează activitatea funcţională a glandelor sexuale. gonadotrofină s.f. (biochim.) foliculosti-mulină, gonadostimulină, gonadotropină, hormon foliculostimulant, hormon gonadotrop. gonadotropină s.f. (biochim.) foliculosti-mulină, gonadostimulină, gonadotrofină, hormon foliculostimulant, hormon gonadotrop. gonăş s.m. 1 (cineget.) bătăiaş, gonaci, hăitaş, hăituitor, mânător, botaş, ciocănaş, crainic, hăitar, hăitău. 2 (pop.) v. Urmăritor. gondolă1 vb. 1.1 refl. (despre plăci, capace etc.) a se bomba, a se deforma, a se umfla. Tabla de pe acoperiş s-a gondolat. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) a (se) arca2, a (se) 691 | arcui, a (se) cambra, a (se) curba, a (se) flecta, a (se) flexa, a (se) flexiona, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) incurba, a (se) recurba, a (se) înmlădia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) scovârda, a (se) scorfi. în timpul accidentului, izbitura a gondolat bara automobilului. gondola2 vb. I. refl. (fam.) v. Bălăbăni. Clătina. Legăna. gondolă s.f. (av.; şi gondolă de dirijabil) nacelă. în gondolă se află echipajul şi motoarele dirijabilului. gonflâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte cu pereţi elastici sau plianţi) umfla. Copilul gonflează un balon. Salteaua segon-flează cu ajutorul unei pompe. gonflăre s.f. umflare. Se ocupă cugonflarea babanelor pentru copii. gonflât, -ă adj. (despre obiecte cu pereţi elastici sau plianţi) umflat. încăperea este ornată cu baloane gonflate, multicolore. gongălâu s.m. (entom.; reg.) v. Cărăbuş (Melolontha melolontha sau Melolontha vulgaris). gongăli'e s.f. (entom.) v. Gânganie. Gâză. Hexapod. Insectă. gongonî vb. IV. intr. (reg.; despre porumbei şi turturele) v. Grunguni. Gurlui. Turui, gongorism s.n. (lit.) culteranism, cultism. Gongorismul este o manieră formalistă şi ermetică, apărută în Spania, care se caracterizează prin folosirea excesivă a neologismelor, a sintaxei eliptice şi a unui stil preţios. gongoriţă s.f. (entom.; reg.) v. Gărgăriţă. Gărgăriţă-de-bob. Gărgăriţă-de-grâu. Găr-găriţă-de-mazăre. Gărgăriţă-de-năgară (Bruchus pisi). goni vb. IV. 1 intr. (despre fiinţe) a alerga, a fugi, <înv. şi reg.> a cure, a (se) încu-ra, a scopci, a spegma, a zbura. Caii gonesc pe pajişte. 2tr. (compl. indică fiinţe) a alerga, a fugări, <înv. şi reg.> a înfuga, a petrece, <înv.> a pogoni. Câinele a gonit-o până a reuşit s-o prindă. 3 tr. (cineget.; compl. indică vânatul) a hăitui, a mâna, a scorni, a stârni, a bate, a zgorni. Gonacii au gonit mistreţii din ascunzişurile lor, pentru a fi vânaţi mai uşor. 4 tr. (compl. indică animale domestice) a hăitui, a mâna. Văcarii gonesc vitele din cireadă spre sat. 5 tr. (compl. indică trupe, armate etc. inamice) a alunga, a izgoni, a respinge, <înv. şi reg.> a înfuga, <înv.> a împinge, a ostâmpi. Au reuşit să gonească inamicii. 6 tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) a alunga, a depărta, a izgoni, a îndepărta, a prigoni, a scoate, a baleia, a răzmeri, a surghiuni, <înv. şi pop.> a lua, a oropsi, a mătrăşi, <înv. şi reg.> a întiri, a mâna, a detorni, a dudui, a gorgoni, a haicăi, a hâ-cii, a hâcili, a hâciui, a huşcăi, a păfuga, a poteri, a sprânji, a steji, a tintiri, a ţipa2, a zogoni, <înv.> a răşchira, a mătura, a tăia, a râni, a lepăda, a flitui. A gonit câinele străin din curte. 7 tr. (jur.; compl. indică oameni) a alunga, a exila, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a relega, a surghiuni, <înv. şi reg.> a urni, <înv.> a urgisi, a exorisi. Bălcescu a fost gonit din ţară din cauza rolului său în revoluţia de la 1848.8 intr., refl. (recipr.) (biol.; pop.; despre vite) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. 9 tr. (pese.; înv.) v. Pescui. Prinde. 10 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asupri. Năpăstui. Nedreptăţi. Oropsi. Ostraciza. Persecuta. Prigoni. Urgisi. Vitregi, goniciune s.f. (înv.) v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. gonidm s.n. (med.) gonocitom, seminom. Goniomul este o tumoră malignă a testiculului. gonire s.f. 1 alergare, fugăreală, fugărire. Gonirea a continuat până a prins-o. 2 (cineget.) bătaie, goană, hăituială, hăituire, scornire, stârnire, roată1, roată de vânat (v. roată1). Gonirea vânatului este făcută de gonaci. 3 alungare, izgonire, respingere. Gonirea inamicilor a fost dificilă. 4 alungare, izgonire, prigonire. Gonirea câinelui a întristat pe copii. 5 (jur.) alungare, exilare, izgonire, ostracizare, proscriere, relegare, relegaţie, surghiunire, ostracism, <înv.> exorisire, urgisire. După gonire, scriitorul şi-a publicat cărţile în străinătate. 6 (biol, zool.) goană, împerechere, împreunare, montă, mârleală, mârlire, mârlit, mârlă1, mâr-litură, montare2, sărit1. 7 (pese.; înv.) v. Pescuire. Pescuit. Prindere. 8 (înv.) v. Asuprire. Exploatare. împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. gonit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fiinţe) alungat, izgonit, prigonit, surghiunit, <înv. şi pop.> oropsit. Câinele gonit şi-a găsit un stăpân. 2 adj., s.m., s.f. (jur.) alungat, exilat, izgonit, pribeag, proscris, relegat, surghiunit, <înv.> înstrăinat, surghiun. Multe dintre persoanele gonite din motive politice nu s-au mai întors. gonitor, -oăre s.m., s.f. I (reg.) 1 s.m. (zool.) v. Taur (Bos taurus). 2 s.m. (art. Gonitorul; astron.; nm. pr.) v. Taurul (v. taur). 3 s.f. (bot.) v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiu-ţă-roşie (Anagallis arvensis). 4 s.f. (bot.) v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). 5 s.m. (entom.) v. Fugău (Hydrometra paludum). I11 s.m., s.f. (înv.) v. Asupritor. Exploatator, împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor. 2 s.m. (arg.) v. Sectorist, gonitură s.f. (înv.) v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. goniţâr s.m. (entom.; reg.) v. Fugău (Hydrometra paludum). gonocitom s.m. (med.) goniom, seminom. gonorâe s.f. (med.) blenoragie, uretrită go-nococică, boală italienească, în-frântură, sculament, frântură, scurgere, scursoare, triper, <înv.> scursură. Gonoreea este o boală contagioasă. gospodări gonozom s.m. (genet.) alozom, cromozom al sexului, cromozom sexual, heterocromo-zom, heterozom, idiocromozom. Gonozo-mul are rol esenţial în determinarea sexului. gordună s.f. (muz.; reg.) v. Contrabas, gorgan s.n. 1 (geomorf.) măgură, movilă, copancă, copârţău, gâlmei, grui2, holm, popină. Gorganele se află de obicei în regiunile de câmpie şi de podişuri joase. 2 măgură, tumul. Gorganul este o movilă funerară în care au fost descoperite vestigii arheologice. gorgoni vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. gorilă s.f. fig. bodyguard, gardă de corp, gardă personală, guard, pază de corp. Politicianul este totdeauna însoţit de o gorilă. gornic s.m. 1 (entom.) Cerambyx cerdo; croitor. 2 (silv.; înv. şi reg.) v. Pădurar. 3 (reg.) v. Paznic. Pândar. gornist s.m. (muz., milit.) trâmbiţaş, trompetist, <înv. şi pop.> trâmbiţar, tubicen, <înv.> buccinator, cornist, sârmaci, trâmbaci, trompet, trompetar, trompetaş, trubaci. Este gornist în fanfara militară. gormţă s.f. (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti sau domneşti; înv.) v. Cerdac. Pălimar. Pridvor. Tindă. Verandă. gorobete s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. goroncuţă s.f. (bot.; reg.) v. Zambilă. Zam-bilă-de-grădină (Hyacinthus orientalis). goroveălă s.f. (arg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. gorovi vb. IV. tr. (arg.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Consuma1. Mânca, gorun s.m. (bot.) 1 Quercus petraea; slădun, stejar, stejar-negru, stejărel, tufan, carapelit, ceroi, creţar. 2 (reg.) v. Moş-mon (Mespilus germanica). 3 (reg.) v. Stejar. Stejar-de-luncă. Stejar-pedunculat (Quercus robur). gorunet s.n. (colect.; bot.) goniniş,gorunişte. goruniş s.n. (colect.; bot.) gorunet, goru-nişte. Gorunişul este o pădure de goruni. gorumşte s.f. (colect.; bot.) gorunet, goruniş. gospod adj. invar. (înv.) v. Domnesc. Voievodal. gospodar s.m. 1 <înv. şi reg.> econom, <înv.> căsar, căsaş. în sat sunt mulţi gospodari înstăriţi. 2 (reg.) v. Bărbat. Soţ. 3 (polit.; în opoz. cu „supus”; înv.) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod. 4 (înv.) v. Principe. Prinţ. gospodăresc, -eâscă adj. 1 (despre acţiuni, preocupări etc. ale oamenibr) casnic, domestic, familial. Se îndeletniceşte cu treburi gospodăreşti. 2 (înv.) v. Casnic. Conjugal. Marital. Matrimonial, gospodări vb. IV. 1 tr. (compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) a administra, a cârmui, a conduce, a manageriza, a ţine, a maniera, a dirigui, <înv. şi pop.> a oblădui, a priveghea, a supraveghea, <înv.> a eco- gospodărie nomisi, a epitropisi, a ispravnici, a ocârmui Gospodăreşte cu multă pricepere şcoala. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) rosti. Părinţii sunt încântaţi de felul cum se gospodăresc tinerii abia căsătoriţi. 3 refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Căsători. gospodărie s.f. 1 casă1, <înv. şi reg.> names-tie, poartă, găzdăşag, stătut1, <înv.> economie. Părinţii lui au una dintre cele mai frumoase gospodării din sat. 2 menaj. îşi face singură gospodăria. 3 (rar) v. Casă1. Căsătorie. Căsnicie. Mariaj. Matrimoniu. Menaj, gospodărire s.f. administrare, administraţie, cârmuire, conducere, diriguire, ma-nutenţiune, <înv. şi pop.> oblăduire, chiverniseală, chivernisire, <înv.> epista-sie, isprăvnicie, ocârmuire, zapt, geren-ţă. Pentru gospodărirea şcolii s-a căutat o persoană competentă. gospodărit, -ă adj. (despre întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) administrat, cârmuit, condus. Lucrează într-o firmă bine gospodărită. gospodin s.m. (înv.) 1 (relig.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Cer resc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputernicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). 2 (polit.; în opoz. cu „supus”) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod, gospodină s.f. casnică (v. casnic), menajeră, găzdoaie. Soţia lui este gospodină. gospojănă s.f. (în societatea feudală românească; înv.) v. Doamnă. Voievodeasă. gospojdă s.f. (în societatea feudală românească; înv.) v. Doamnă. Voievodeasă. gost s.m. (reg.) v. Invitat. Lume. Musafir. Oaspete. gotcăn s.m. (omit.; reg.) v. Cocoş-de-mun-te. Cocoş-sălbatic (Tetrao urogallus). gotcă s.f. I (ornit.) 1 găină-de-munte, gă-ină-de-pădure, găină-neagră, găină-sălbati-că. 2 Numida meleagris; bibilică, perlină, bibiţă, câţă, diundiucă, găină-cu-măr-găritare, găină-de-mare, lalea, pantarcă, pică2, pichere, pichie, pichiriţă, pichită, pipică, pirchiţă, puclăuă, puichiţă, titălă, titirez, tocăniţă3, ţăsarcă. 3 (reg.) gotcă-neagră = got- că-pestriţă v. Cocoş-de-munte. Cocoş-sălbatic (Tetrao urogallus); gotcă-roşie v. Găinuşă. Găinuşă-de-alun. Găinuşă-de-munte. Găinuşă-roşie. Ieruncă (Tetrastes bonasia). II (meteor.; reg.) v. Chiciură. Promoroacă. goticul reionant s.n. art. (arhit.) stil gotic radiant, stil gotic reionant. Goticul reionant, creat în sec. al XVIII-lea, se caracterizează prin motive ornamental^mumeroase, cu rozete imense polilobate şi radiante. gotovi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni; de obicei urmat de determ. precedate de prep. „de” sau de un vb. la conjunct.) v. Pregăti, goura s.m. sg. (ornit.) porumbel-evantai. govi'vb. IV. intr. (med., med. vet.; reg.; despre oameni sau animale) v. Piroti. Zăcea govie s.f. (reg.) 1 v. Mireasă. 2 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. 3 (anat.; la oameni) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. goz s.n. (reg.) v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. gozor s.n. (colect.; fin.; arg.) v. Mărunt. Mărunţiş. gozură s.f. (reg.) v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. grăbă s.f. 1 iuţeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor, grăbire, repezi -me, <înv. şi pop.> repejune, zabăr, <înv.> iuţime, repezire, steje, năvală. Adesea, graba cu care faci ceva este în defavoarea ta. 2 stringenţă, urgenţă, zor, sorgoşeală, <înv.> sârguială, sorgă. £ mare grabă să cheme doctorul. 3 precipitare, precipitaţie, pripă, pripeală, pripire, zor. A reluat treaba fără grabă. grăbnic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre paşi, mers etc.) alergător, grăbit, iute, întins2, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit2, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas grabnic din cauză că întârzia. 2 imediat, neîntârziat, operativ, prompt, rapid, <înv.> neapestit, nezăbavnic. Intervenţia chirurgicală grabnică i-a salvat viaţa. 3 neîntârziat, presant, urgent, sorgoş. Treburi grabnice îl obligă să se întoarcă la serviciu. II adv. 1 (modal; adesea în opoz. cu „domol”, „încet”, „lin”; în legătură cu vb. de mişcare) iute, rapid, repede, tare, rândunel, <înv.> olăceşte. Merge când încet, când grabnic. 2 (modal) expeditiv, imediat, neîntârziat, operativ, prompt, rapid, repede. Directorul rezolvă grabnic cererea angajatului. 3 (temporal) imediat, iute, îndată, rapid, repede, urgent, mintenaş, minteni, pripeşte, sorgoş, <înv.> zburiş. îi expediază grabnic suma de bani pe care i-a cerut-o. 4 (temporal) curând, devreme, fuga (v.fugă), imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra grabnic în casă. gracil, -ă adj. 1 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) delicat, diafan, fin1, gingaş, graţios, suav, botti-cellian, diafanin, scarandiv, <înv.> cilibiu, gingălaş, molceluş, uşor2, zarif, mignon, dalb, dulce, eteric, vaporos. îi soarbe din priviri chipul gracil. 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plă-mânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este gracil, predispus mereu la îmbolnăviri. gracilitate s.f. 1 delicateţe, fragilitate, gingăşie, suavitate, frăgezime. Această fetiţă este de o gracilitate tulburătoare. 2 debilitate, fragilitate, neputinţă, slăbiciune, şubrezenie, lingăvie, slăbire, <înv. şi pop.> slăbie1, jigăreală, <înv. şi reg.> slăbănogeală, slăbeală, slăbeaţă, <înv.> deznervare, deznervaţie, slăbănogie, slăbănogire, slăbi-me, anemie. Munca extenuantă şi oboseala l-au adus în stare de gracilitate. grad s.n. 11 (fiz.) ştric3. Temperatura, densitatea şi presiunea atmosferică se măsoară în grade. 2 (gram.; la adjective şi adverbe) grad de comparaţie = <înv.> spiţă. Gradul de comparaţie este forma pe care o iau adjectivele şi unele adverbe pentru a arăta măsura în care un substantiv sau un verb are o caracteristică. 3 (gram.; la adjective şi adverbe) gradpozitiv = pozitiv. Cu ajutorul gradului pozitiv se exprimă însuşirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. 4 (urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau în gen.) stadiu, nivel, treaptă. Gradul de dezvoltare al ţării este ridicat. Dreptatea este cel mai înalt grad al desăvârşirii. Lucrarea este la un înalt grad de abstracţiune. 5 (concr.; pop.) v. Termometru. I11 funcţie, rang, <înv.> ridicare. Are gradul de subsecretar de stat. Tânărul are gradul de cercetător. 2 poziţie, rang, situaţie, <înv.> stepenă, treaptă. Părinţii lui au cel mai înalt grad în ierarhia socială. gradă vb. I. tr. a doza, a gradua, a nuanţa. Romancierul a reuşit să gradeze elementele de anecdotă. Oratorul a gradat bine momentele discursului. gradăre s.f. dozaj, dozare, nuanţare. Romancierul a fost este atent la gradarea elementelor de anecdotă. gradăt1 adj., s.m. (milit.) galonat. Militarul gradat este caporal. Gradatul are un grad inferior celui de ofiţer. gradăt2, -ă adj., adv. I adj. 1 gradual, progre-dient, progresiv, treptat, <înv.> scăriş. încălzirea incintei trebuie făcută în mod gradat şi uniform. Medicul îi recomandă creşterea gradată a dozei de analgezic. 2 gradual, succesiv, treptat. Autorul urmăreşte actualizarea subiectului tratat prin adăugarea gradată a 693 | unor suplimente la noile ediţii ale cărţii. II adv. (modal) gradual, progresiv, treptat, <înv.> scăriş. încălzirea locuinţei trebuie făcută gradat şi uniform. Medicul îi creşte gradat doza de analgezic. gradâţie s.f. diviziune. Citind gradaţiile termometrului, a constatat că are febră. graduă vb. I. tr. a doza, a grada, a nuanţa, gradual, -ă adj., adv. I adj. 1 gradat2, progre-dient, progresiv, treptat, <înv.> scăriş. 2 gradat2, succesiv, treptat. II adv. (modal) gradat2, progresiv, treptat, <înv.> scăriş. graf s.m. (în Ev. Med.; german.) v. Conte, graf-plotter s.n. (inform.) înregistrator-gra-fic, plotter, trasator. Graf-plotterul este perifericul unui calculator, care execută desene liniare definite prin coordonate. grafemâtic, -ă adj. (lingv.) grafemic. grafemic, -ă adj. (lingv.) grafematic. grafffti s.n. pl. (ital.) v. Crestătură. Scrijelea-lă. Scrijelire. Scrijelituri Zgârietură, grafic s.n. 1 diagramă, epură. Graficul are rolul de a descrie evoluţia unui fenomen, corelaţia între două mărimi etc. 2 grafic de serviciu = tumus. Graficul de serviciu reprezintă un interval de timp în care se efectuează complet un anumit proces, o anumită operaţie de deplasare. grafie s.f. scriere, scris1, scriitură. Grafia ei poate fi uşor recunoscută. grafit s.n. 1 (mineral.) plombagină. Grafitul are numeroase întrebuinţări industriale, fiind folosit ca material refractar, ca lubrifiant, în industria creioanelor, a electrozilor sau a coloranţilor. 2 (ind. sider.) grafit de retortă = cărbune de retortă. Grafitul de retortă este folosit ca materie primă pentru electrozii de la elementele galvanice. grafomân s.m. reclamagiu1. Grafo-manii au mania de a face reclamaţii neîntemeiate. grafomame s.f. (psih.) graforee, scriboma-nie. Cei care suferă de grafomanie scriu mult şi fără logică. graforee s.f. (ps*7z.) grafomanie, scriboma-nie. grafospâsm s.n. (med.) crampa scriitorului (v. crampă), mogigrafie. Grafospasmul are origine psihogenă. grai s.n. 11 glas, voce, verb, cuvânt, <înv. şi pop.> limbă, gură, <înv.> organ1; rost De emoţie, a rămas fără grai. 2 limbajiBniba^artieulat, limbă, vorbire, vorbitiy<îilV.'şiireg;^yorbă, <înv.> voroavă, lanşgâj. Mxistămumeroase cercetări privind^a04ţm^gi^^i^ne-cesitate de comunicareîntre^qamehhPehtm a servi cu adevărat lă cornutiMmţtdml trebuie să sesuptin&rieeesităpfol&tâMe. II (lingv.) 1 limba^limbajjkât^d^imM, limbă nâtuTâ\^L,a(:a^H^Mndiceva într-un grai necunoscupD^v^My^memse includ în grupa, dltUic$v^2fiid^ffî&fâ8f£ vorbire, <&pop^ îTrar) ItemXexem. Ţenrieii^Vtaifc£&SNMSI^ ---- înv.) grai strâmutătmvMeM&^ttdilocvent. tranzitiv; grai strâmb v. Verb aberant. Verb neregulat. grajd s.n. (constr.) <înv. şi reg.> sălaş, staul, buzană, câşlă, cobălteaţă, dam2, pătul, poiată, serai, ştal, ştalar, ştalău, ştalog, văcă-reaţă. în grajd are doi cai. gramatic s.m. (gram.; înv.) v. Gramatician. gramatical, -ă adj. (gram.) <înv.> gramaticesc. Pentru a învăţa corect limba română, elevii trebuie să facă multe analize gramaticale. gramatică s.f. (gram.) <înv.> vorbire. Gramatica se ocupă cu studiul structurii gramaticale a unei limbi sau, prin extindere, cu studiul tuturor elementelor constitutive ale unei limbi. gramaticesc, -eăscă adj. (gram.; înv.) v. Gramatical. gramaticiăn, -ă s.m., s.f. (gram.) gra-matist, <înv.> gramatic, gramerian, grămătic. Cunoscutul gramatician francez va conferenţia în aula universităţii din Bucureşti. gramatist s.m. (gram.; rar) v. Gramatician. grameriăn s.m. (gram.; fran.) v. Gramatician. graminâre s.f. (tehn.) sidefare. Un obiect căpătă aspectul sidefului prin graminare. graminologîe s.f. (agron.) agrostologie. Graminologia studiază păşunile. gramofon s.n. 1 patefon. Gramofonul este un aparat prevăzut cu o pâlnie de rezonanţă, care reproduce sunete înregistrate pe discuri. 2 (bot.; reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rându-nelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). granăt1 s.m. (bot.) Chrysanthemum parthe-nium; bumbişor, creasta-cocoşului (v. creastă), firicică, iarbă-amară, iarbă-crea-ţă, laba-gâştei (v. labă), mătrice, mătricea, mătriţă, moşnegel, muşeţel, năsturei (v. năsturel), ochiul-boului (v. ochi1), părăluţe (v. părăluţă), piretru, poala-Maicii-Precista (v. poală), poala-Sfintei-Mării (v. poală), roman1, romaniţă, smirnă, spiculeţe (v. spiculeţ), spilcuţă, tarhon, tufanică-galbenă, vetricea. granăt2 s.n. (mineral.) granat de Boemia = pirop. Granatul de Boemia este folosit ca piatră semipreţioasă. granătă s.f. (bot.; pop.) v. Rodie1, grand-guignol [grangi’qol] s.n. (livr.) v. Teatru de marionete. Teatru de păpuşi, grănde s.m. (fam.; deprec. sau peior.) grangur, mahăr, şalău1, ştab, barosan, baştan, draibăr. Are un frate grande la primărie. grandilocvent, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, pfeţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, ^*^ lustruit2, răsunător. Dis-tifâstdmu q plăcut publicului din cauza sti- grandoman grandilocvenţă s.f. afectare, afectaţie, artificialitate, emfază, manierism, patos, preţiozitate, retorism, ampolozitate, artifici-ozitate, magnilocvenţă, preţiozism, ştaif. Discursul s-a remarcat prin grandilocvenţa expunerii. grandios, -oăsă adj., s.n. I adj. 1 (despre construcţii, monumente etc.) impozant, impunător, maiestuos, măreţ, monumental, splendid, superb, trufaş1, luminos. Catedrala este o construcţie grandioasă. 2 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, impozant, impresionant, impunător, magnific, maiestuos, măreţ, semeţ, splendid, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile grandioase ale munţilor se profilează în depărtare. 3 (desprepeisaje, privelişti etc.) impresionant, impunător, maiestuos, măreţ, splendid, superb, august2. Din avion, imaginea Everestului, în lumina soarelui, este grandioasă. 4 (despre natură sau despre elemente, fenomene, procese ale ei) maiestuos, măreţ, mirific, solemn, <înv.> solemnei. O noapte grandioasă se lasă peste oraş. 5 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, luxos, magnific, mare1, pompos, somptuos, splendid, <înv.> pohfalos, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucios, strălucind. Reşedinţa regală este grandioasă. II adj. 1 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) măreţ, splendid, <înv.> vederos, strălucitor. Concertul renumitului cântăreţ spaniol a fost un spectacol grandios. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) impunător, maiestuos, măreţ, epic, homeric, olimpian, olimpic, melean. în romanul său, lupta dintre cele două oşti ia proporţii grandioase. III s.n. (rar) v. Grandoare. Măreţie. Monu-mentalism. Monumentalitate. Splendoare, grandoăre s.f. 11 măreţie, monumentalism, monumentalitate, splendoare, grandios, urieşime, megaloprepie, trufie. Oraşul este renumit pentru grandoarea catedralei. 2 maiestate, măreţie, semeţie. Orice excursionist este impresionat de grandoarea piscurilor acestor munţi. 3 măreţie, solemnitate. Grandoarea nopţii îmbie la contemplaţie. I11 glorie, măreţie, mărire, slavă, splendoare, <înv.> mărie1, mărime, vântă2, strălucire, lucire, lucoare, străluminare. Acest popor are un trecut plin de grandoare. 2 distincţie, elevare, elevaţie, nobleţe, levitaţie. Ceea ce trebuie admirat la dramaturg se referă la esenţa mesajului, la grandoarea spirituală şi mai puţin la spectaculos. grandoman, -ă adj. (despre oameni) fudul, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, pâşin, faleţ, hireş, lotru, mărnicos, mă- grandomanie ros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasios, fiimuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind grandoman şi dificil, nu are prieteni. grandomanie s.f. megalomanie. Cunoscuţii îl evită din cauza grandomaniei lui. grangur s.m. 1 (omit.) Oriolus oriolus; cinflor, domnişor, dragomir, fluierar, mier-lă-galbenă, pasăre-gălbenă, pişcănfloare, sturz, şolonvrig, zamfiră. 2 (fam.; deprec. sau peior.) grande, mahăr, şalău1, ştab, barosan, baştan, draibăr. grânic s.n. (tehn.) troliu, vinci, viră. Granicul este folosit la deplasarea pe verticală a unei sarcini. graniţă s.f. 1 frontieră, hotar, Urnită, limită teritorială, limes, <înv. şi pop.> margine, semn de hotar, buglă, hraniţă, pajură, şar1, <înv.> cap de ţară, confinii, cordon, fruntarie, miezuină, ţenchi2. Adesea graniţa unui stat este trecută fraudulos. 2 graniţă naturală = hotar natural. Graniţa naturală este marcată de elemente ale naturii. 3 fig. frontieră, hotar, limită, margine, ţărm, nivel, termen. Nu ştie încă unde este graniţa între adevăr şi minciună. grant s.n. (econ.) stipendiu, subvenţie, subsidiu, <înv.> pensie, retribuţie. Pentru proiectul lor li s-a aprobat grantul din fondurile europene. granular, -ă adj. 1 (despre materii, roci, substanţe etc.) granulos, grăunţos, mă-zăricos, zgrăbunţos. Pietrişul este o rocă granulară. 2 (despre aspectul unor materii, roci, substanţe etc.) granulos, grăunţos. Această materie are aspect granular. granulie s.f. (med.) 1 tuberculoză miliară. Granulia se caracterizează prin prezenţa de granulaţii în plămâni. 2 tifobaciloză, tifotu-berculoză. Granulia este o tuberculoză cu aparenţă tifoidică. granulit s.n. (constr.) gravelit. Granulitul se obţine prin arderea granulelor de argilă în cuptoare speciale. granuloblastom s.n. (med.) glioblastom izomorf, meduloblastom, neuroglioblastom, neurospongiom. Granuloblastomul este o tumoare cerebrală de consistenţă moale, cu tendinţă de extindere rapidă. granuloci't s.n. (hist.) polimorfonuclear, polinuclear. Granulocitele sunt leuco-cite multinucleare sangvine. granulocitopemes.f. (med.) granulopenie. Granulocitopenia este scăderea numărului granulocitelor din sânge. granuldm s.n (med.) 1 plasmom Granubmul este o tumoare de dimensiuni mici, apărută în urma unui proces inflamator cronic. 2 granulam lipofagic = steatonecroză. Granulomul lipofagic este necroza ţesutului adipos; gra-nulom reumatoid = nodul reumatoid. Granulomul reumatoid este specific poliartritei reumatoide, localizându-se pe faţa posterioară a antebraţului, puţin deasupra cotului. granulopenie s.f. (med.) granulocitopenie. granuloplăsmă s.f. (biol, hist.; la organismele monocelulare) endoplasmă. Granulo-plasma este partea internă sau centrală a celulei, înconjurată de ectoplasmă. granulos, -oăsă adj. 1 (despre materii, roci, substanţe etc.) granular, grăunţos, măză-ricos, zgrăbunţos. 2 (despre aspectul unor materii, roci, substanţe etc.) granular, grăunţos. 3 (despre suprafeţe, ziduri etc.) grunjos, grunzuros, rugos, zgrunţuros, zgrăbunţos, zgrunţos, zgrunţuit, zdro-bunţos. Suprafaţa peretelui este granuloasă pentru că nu a fost bine finisată. grapă1 s.f. 1 (agric.) boroană, colţar, hoisar. Grapa este folosită la mărunţirea, afânarea şi nivelarea arăturii. 2 (art. Grapa; astron.; pop.; nm. pr.) v. Carul-Mic (v. car2). Ursa-Mică (v. ursă1). 3 (înv.) v. Drapel. Steag. Stindard. grăpă2 s.f. (bot.) ciorchine, racem, cotring, şiboi. Grapa are un ax principal cu numeroase ramificaţii cu flori de-a lungul lui. grapi'ţă s.f. (entom.; reg.) v. Căpuşă (Me-lophagus ovinus). gras, grăsă adj., s.f., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gros, masiv, obez, opulent, planturos, plin, rotofei, rotund, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam gras pentru vârsta lui. 2 (în opoz. cu „osos”, „slab”; despre corp sau despre părţi ale lui) împlinit, musculos, plin, rotofei, rotund, rotunjit, cărnos. Femeia are forme grase. 3 (despre celule, ţesuturi) adipos. 4 (despre substanţe, alimente etc.) onctuos, uleios, unsuros, osânzos. Icrele pe care le-a preparat sunt prea grase. 5 (despre fructe, tulpini, frunze ale plantelor) cărnos, plin, miezos, pulpos, cămicios. Unele soiuri de struguri au boabele grase şi foarte dulci. 6 (mai ales despre lapte sau brânză) untos, <înv. şi reg.> unturos, uns2. Laptele gras nu este sănătos pentru copiii mici. 7 (despre piele, pâr etc.) unsuros. Pârul îi rămâne gras, deşi îl tratează cu medicamente speciale. 8 (despre pământ, terenuri) bogat, fecund, fertil, mănos, productiv, roditor, rodnic, uberos, untos, prolific, <înv.> buiac, producător, rodit, rodos, spornic, darnic, generos. Producţia de legume a fost foarte bună pentru că pământul este gras. 9 (despre obiecte, suprafeţe etc.) onctuos, uleios, uns2, unsuros, oloios. Farfuriile grase trebuie spălate cu detergent. II adj., s.f. (tipogr.) aldin, bold1, caractere compacte (v. caracter), compact, gros, semigras, seminegru. Textul este scris cu litere grase. III adj. fig. 1 (despre culori) compact. Fondul tabloului este un albastru gras. 2 (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, fructuos, mănos, roditor, rodnic. Contractul este gras pentru ambele părţi. 3 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, masiv, respectabil, miezos. Are o leafă grasă. 4 (fam.; despre râs) v. Plin. Sănătos. IV s.n. (înv.) 1 (anat.) v. Grăsime. 2 (bot; mai ales la arbori) v. Inimă. Măduvă, graseiat s.n. graseiere, graseiere s.n. graseiat. Graseierea este pronunţarea sunetului „r” în mod uvular sau velar, ca francezii. graseries.f. (med. vet.) poliedrie. Graseria este o boală virotică şi infecţioasă a viermi-lor-de-mâtase şi a unor insecte. grâşiţă s.f. (reg.) 1 (anat.; la păsări) ouaşniţă. în graşiţă se formează oul. 2 (bot.) v. Agurijoară. Portulacă (Portulaca grandi-flora). gratăj s.n. (livr.) 1 v. Scărpinare. Scărpinat. Scărpinătură. 2 v. Răzuială. Răzuire. Răzuit1, grătie s.f. 1 vergea, zăbrea, ostreţ, roştei, <înv.> mrejuiri (v. mrejuire). Casa are gratii la ferestre. 2 (tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Spetează, gratificăţie s.f. bonus, premiu, primă, recompensă. Patronul i-a acordat o gratificaţie pentru că a lucrat exemplar. gratis adv. (modal) degeaba, gratuit, geaba, moca. Le-a dat gratis cărţile. gratitudine s.f. apreciere, recunoştinţă, apreciaţie, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> blagodarenie, cunoştinţă, halal, recunoaştere, evgnomo-sine, euharistie. îşi exprimă gratitudinea pentru munca imensă pe care el a depus-o în slujba comunităţii. gratuit, -ă adv., adj. 1 adv. (modal) degeaba, gratis, geaba, moca. 2 adj. fig. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefruc-tuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, deşert, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost gratuite. gratuitate s.f. daibojeală. Fiind veteran de război, beneficiază de anumite gratuităţi. gratula vb. I. tr., refl. (recipr.) (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) congratula, a (se) felicita, <înv.> a (se) ferici, a (se) hiritisi, a se aplauda. Cei doi coechipieri se gratulează pentru câştigarea concursului. 2 a (se) lăuda. îi place să se gratuleze în faţa subalternilor. gratulăre s.f. congratulare, congratulaţie, felicitare, gratulaţie, <înv.> hiritiseală, hiriti-sire, sinhariticon. I-a trimis o scrisoare de gratulare pentru succesul obţinut. gratulaţie s.f. congratulare, congratulaţie, felicitare, gratulare, <înv.> hiritiseală, hiritisire, sinhariticon. graţiă vb. I. tr. (jur.; compl. indică condamnaţi) <înv.> a pardona. A fost graţiat întrucât s-a dovedit că era nevinovat. 695 | graţie s.f., prep. I s.f. 1 drăgălăşenie, drăgălăşie, farmec, şarm, drăgănele, dulcoare. Tânăra are o graţie înnăscută. 2 delicateţe, eleganţă, fineţe, gingăşie, suavitate, venustate, <înv.> gingăşime, lin2. Gesturile ei faţă de copii sunt pline de graţie. 3 elasticitate, mlădiere, supleţe, zvelteţe, înmlădiere. Graţia mersului tinerei încântă privirea. 4 (relig. creştină) dar2, favoare, har, <înv.> măiestrie, pahar. Dumnezeu varsă graţia sa mai ales peste cei neputincioşi. 5 (relig. creştină) ajutor, har, îndurare, îndurare divină, milă, milostenie, milostivire, <înv.> ieftenşug, ieftinătate, ieftineaţă, ieftinie, ieftinire, milcuire, milosârdie, miloste, milosti-venie, milostivnicie, umilenie, umilinţă, meserătate. Graţia lui Dumnezeu se îndreaptă spre cei nenorociţi. 6 (rar) v. Carismă. 7 (rar) v. Favoare. Protecţie. 8 (jur.; înv.) v. Graţiere. 9 (lapl. graţii; în credinţe şi superstiţii; ieşit din uz) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. II prep. (constr. cu dat.; introduce un circ. instr., cu nuanţă cauzală) datorită, mulţumită, prin, <înv.> slavă. Graţie lui a putut să-şi realizeze visurile. graţiere s.f. (jur.) <înv.> graţie, milostenie. Condamnatul a obţinut graţierea pentru că s-a dovedit că este nevinovat. graţios, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor) delicat, diafan, fin1, gingaş, gracil, suav, botticellian, diafanin, scaran-div, <înv.> cilibiu, gingălaş, molceluş, uşor2, zarif, mignon, dalb, dulce, eteric, vaporos. îi soarbe din priviri chipul graţios. 2 (despre paşi, mers, mişcări) elastic, elegant, mlădios, mlădiu, suplu, zvelt, elansat, înmlădios, mlădiat, felin, pisicos. Se îndepărtează de el cu paşi graţioşi. 3 (înv.; despre oameni) v. Amabil. Binevoitor. Complezent. Culant. Favorabil. îndatoritor. Prevenitor. Săritor. Serviabil. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese m uzicale) amabile, plăcut, graţiozitâte s.f. 1 amabilitate, bunăvoinţă, complezenţă, culanţă, serviabilitate, <înv.> complăcere, priinţă. Graţiozitatea lui a măr gulit-o. 2 (fam.; iron.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. grâur s.m. 1 (omit.) Stumus vulparis; gărăvel. 2 (glum.) v. Rom2. Ţigan., ^ grav, grâvă adj., adv. I adj. 1 (med.; med vet.; despre boli, răni etc.) maligny periculos, primejdios, serios, sever2, <înv. şi pop.> greş, rău, urât2. Suferă de o boală gravă. Are o rană gravă la cap, în urma accidentului 2 (despre situaţii, stări etc.) critic, greu; periculos, primejdios, urât2; Cei doi trec printr-un moment grav al situaţiei familiale, II adj. 1 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) serios, sever2, siobra, solemn, rigid. Profesorul este o persoană gravă, care impune respect. Faţa lui are o expresie gravă. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) marţial, serios, solemn, doctoral, <înv.> solemnei, profesoral. Tonul discursului a fost grav. în timpul ceremoniei participanţii au o ţinută gravă. 3 (cu nuanţă intensivă; despre voce, ton, timbru, sunete) adânc, gros, jos, profund, cavernos. îşi recunoaşte fapta cu o voce gravă. 4 (despre însuşiri ale lucrurilor, despre conturul, forma, aspectul unor obiecte, construcţii etc. sau despre limba, stilul unor opere literare) auster, sever2, sobru, aspru, uscat2. Catedrala are o frumuseţe gravă. Este atras de arhitectura gravă a mănăstirii. Scriitorul german a fost tradus într-un stil grav. 5 (despre afirmaţiile, vorbele cuiva) brutal, greu, sever2, violent, apăsător, aspru, dur, tare. L-au marcat cuvintele grave ale tatălui. 6 (despre pedepse, sentinţe judecătoreşti etc.) drastic, greu, serios, sever2, aspru, dur, înăsprit. A primit o pedeapsă gravă pentru crimă. III adv. (modal) 1 (ca determ. al unui adj., căruia îi dă val. de super. abs.) foarte, greu, rău, serios, tare. Prietena ei este grav bolnavă. 2 gros, jos, profund. Cântă mai grav decât trebuie. 3 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) marciale, marţial, profondo, solemn, gravă vb. 1.1 tr. (a. plast.) a scrijeli, <înv.> a tipări. Artistul a gravat pe metal chipul unui copil 2 refl. fig. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre imagini, gânduri, idei, amintiri sau despre chipul spusele, faptele, sentimentele etc. cuiva) a se fixa, a rămâne, a se imprima, a se întipări, a se pecetlui, a se săpa, a se tipări. Cuvintele ei au impresi-onat-o atât de mult, încât i s-au gravat în minte. Acest eveniment emoţionant i s-a gravat în memorie pentru totdeauna. gravâre si. 1 (a. plast.) gravură. Artistul a executat, cu multă măiestrie, gravarea chipului unui copil. 2 fig. fixare, imprimare, înti-părire, pecetluire, săpare. Gravarea în memorie a cuvintelor spuse de cineva se produce atunci când acestea impresionează profund. grâve adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) largamente^ largo, lento; gravelă s.f. (med.) litiază urinară. Gravela presupune apariţia de calculi pe traseul aparatului urinar. gravelit s.n. (constr.) granulit. Gravelitul se obţine prin arderea granulelor de argilă în cuptoare, speciale. gravidă adj., s.f. însărcinată, <înv. şi pop.> giîea fa greu), borţoasă (vi:foorfos), burduhănoasă (v. burduhănos), burduhoasă (v. burduhos), burtoasă (v. burtos), groasă (v. gros), îmborţoşată, Împovărată (v. împovărat), îngreunată (v. în-greuţţat),. <înv. şi reg.> tăroasă, greoaie (y. greoi), încărcată (v. încărcat2), plină (v- p/in), sărcinată, <înv.> grecioasă, îngrecată (v: jngr.ecat), îngreuiată (v. îngreuiat), îngroşată (v.wgrofaf). Femeile gravide trebuie să ducă o viaţă echilibrată. gravidîe si. (biol.) graviditate, maternitate, sarcină, <înv. şi reg.> purtare, poziţie, stare, <înv.> îngrecare. grăbit graviditâte s.f. (biol.) gravidie, maternitate, sarcină, <înv. şi reg.> purtare, poziţie, stare, <înv.> îngrecare. în timpul gravidităţii s-a simţit foarte bine. gravi'fic, -ă adj. (fiz.; rar) v. Gravitaţional, gravitâte s.f. 11 pericol, periculozitate, primejdie, seriozitate, severitate. Suferă de o boală a cărei gravitate este cunoscută de toţi. 2 greutate. Gravitatea crimei este cu atât mai mare, cu cât criminalul a mărturisit că a fost premeditată. I11 seriozitate, solemnitate. I se adresează cu gravitate. 2 austeritate, rigorism, severitate, sobrietate, asprime. Gravitatea catedralei este impresionantă. III (fiz.; impr.) v. Atracţie universală. Gravitaţie. Gravitaţie universală, gravitâţie s. (fiz.; şi gravitaţie universală) atracţie universală, gravitate. Gravitaţia este proprietatea tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc. gravitaţionăl, -ă adj. (fiz.) gravific. Acceleraţie gravitaţională. Câmp gravitaţional. gravor s.m. (a. plast.) săpător. Maramureşenii sunt foarte buni gravori în lemn. gravură s.f. (a. plast.) 1 gravare. 2 (concr.) stampă, <înv.> săpătură, săpătură cu apă tare. A participat la vernisajul unei expoziţii de gravuri. grăbi vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) alerta, a (se) iuţi, a (se) zori2, <înv. şi pop.> a (se) pripi, a (se) sili, a mâna, <înv. şi reg.> a (se) păzi, a spori1, a (se) steji, a (se) purta, <înv.> a (se) călcâ-ia, a (se) curânda, a (se) sârgui, a (se) sprinteni, a (se) cuprinde. Sătenii au fost grăbiţi să-şi părăsească locuinţele din cauza viiturii. Ne-am grăbit spre casă din cauza vijeliei care se declanşase. 2 intr., refl. (despre oameni) a (se) precipita, a (se) zori2. Faceţi pe îndelete treaba, nu trebuie să vă grăbiţi! 3 tr. (despre timp, circumstanţe, evenimente etc.; compl. indică oameni) a zori2, a presa. Timpul ne grăbeşte să terminăm lucrarea. 4 refl. (despre oameni) a se zori2, a se îndesa, <înv. şi reg.> a se mâneca, a proftaxi. Toţi se grăbesc să-l felicite pe sărbătorit. 5 tr. (compl. indică evenimente, hotărâri, procese etc.) a accelera, a activiza, a iuţi, a precipita, a urgenta, a zori2, <înv.> a pripi, a urga, a brusca. Noile investiţii au grăbit dezvoltarea economică. 6 tr. (compl. indică evenimente, acţiuni, termene etc.) a devansa. Termenul de finalizare a proiectului a fost grăbit cu un an. 7 refl. (despre oameni) a se pripi, a se repezi. Când iei o hotărâre importantă, nu trebuie să te grăbeşti. grăbire s.f. 1 accelerare, acceleraţie, iuţire, urgentare, zorire, <înv.> urgare. Se impune grăbirea mersului pentru a nu se înnopta pe drum.. 2 devansare, devans. S-a promis o grăbire a creşterii salariilor. 3 (rar) v. Grabă. Iuţeală. Rapiditate. Repezeală. Repeziciune. Viteză. Zor. grăbit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre paşi, mers etc.) alergător, grabnic, iute, întins2, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit2, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas grăbit din cauză că întârzia. 2 (despre grăbiţel procese, fenomene etc.) accelerat, iuţit, pripit2, rapid, zorit2. Căldura excesivă determină o coacere grăbită a fructelor şi a legumelor. 3 (despre mişcări, procese etc. care se repetă) des, iute, rapid. Bătăile clopotelor erau tot mai grăbite şi puternice. 4 iuţit, rapid, zorit2, <înv.> îniuţit. Se deplasează într-un ritm grăbit. 5 (despre gesturi, vorbire etc.) expeditiv, precipitat, rapid. îl deranjează exprimarea lui grăbită. II adv. (modal) 1 întins2, zomic. Fuge grăbit spre şcoală pentru că este în întârziere. 2 des, iute, rapid. Respiră grăbit din cauză că a alergat. grăbiţii s.n. (culin.; reg.) langoş,lăn-gălău, palaneţ. Grăbiţelul este o turtă din aluat de pâine, coaptă în gura cuptorului sau pe plită. grădele s.f. pl. leasă. Grădelele sunt folosite la împrejmuirea unui loc. grădinar s.m. florar, horticultor, jardinier. Este un grădinar renumit în cultivarea lalelelor. grădină s.f. 11 livadă, <înv. şi reg.> sad, bascea, ogradă, telechi. îi face plăcere să îngrijească grădina de flori. 2 (şi grădină publică) parc, <înv.> livadă. Se duc în grădina publică pentru a se recrea. 3 grădină zoologică = parc zoologic, zoo, zooparc. în grădina zoologică din capitală sunt animale exotice rare. 4 (geomorf.) grădină plutitoare = insulă plutitoare, ostrov plutitor, pământ plutitor, plaur, plavie, cocioc, coşcov, năcladă, plav, prundoi. Grădina plutitoare este o formaţie compactă de pământ, nisip, nămol, resturi vegetale care plutesc pe o apă. 5 (înv.) grădină de copii v. Grădiniţă. Grădiniţă de copii. II fig. (la pl.) grădini suspendate = fantasmă, fantezie, himeră, iluzie, irealitate, închipuire, utopie, mit, vis, somn2. Planurile lui sunt irealizabile, sunt nişte grădini suspendate. grădinărie s.f. grădinărit, horticultura. în familia lor grădinăria este o ocupaţie moştenită din generaţie în generaţie. grădinărit s.n. grădinărie, horticultura, grădinică s.f. (pop.) v. Grădiniţă. Grădinuţă. grădiniţă s.f. 1 grădinuţă, grădinică, grădioară. în faţa casei are o grădiniţă cu flori. 2 (şi grădiniţă de copii) ovodă, <înv.> grădină de copii. Şi-a înscris fetiţa la o grădiniţă de copii. grădinuţă s.f. 1 grădiniţă, grădinică, grădioară. grădioară s.f. (reg.) v. Grădiniţă. Grădinuţă. grădişte s.f. (geomorf.) grind, popină. Grădiştea se formează în lunca râurilor sau pe terase. grăi'vb. IV. 11 tr.,intr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a lega1, a pronunţa, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, a bleşti. De frică, n-a mai putut grăi niciun cuvânt. 2 intr. (pop.; despre oameni) v. Vorbi. 3 intr., tr. abs. (pop.) v. Spune. Vorbi. Zice. 4 tr. (pop.; compl. indică afirmaţii, expresii etc.) v. Rosti. Spune. Vorbi. Zice. 5 refl. recipr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Conveni. înţelege. învoi. Vorbi. II tr. (înv.; compl. indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. grăitor, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încre-dinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost grăitoare. II s.m. 1 (reg.)v. Peţitor. 2 (relig.; înv.) grăitor de cele dumnezeieşti v. Teolog. 3 (înv.) grăitor din pântece v. Engastrimit. Ventriloc. III s.f. (bot.; reg.) grăitoa-re-de-rău v. Limba-şarpelui (v. limbă) (Ophioglossum vulgatum). grăjdişor s.n. (constr.) grăjduleţ, grăjduţ. grăjdulâţ s.n. (constr.) grăjdişor, grăjduţ. grăjduţ s.n. (constr.) grăjdişor, grăjduleţ. grăjnicioără s.f. (bot.; reg.) v. Agurijoară. Portulacă (Portulaca grandiflora). grămadă s.f. I s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) 1 maldăr, morman, movilă, strânsură, porcoi, troian2, cladă, despărţitură, gireadă, grunjeu, mâglă1, porcuşor, potâng, pozmoc, nămete, nămol. în mijlocul curţii este o grămadă de pietriş. 2 maldăr, teanc1, vraf, clit, năsadă, vangăr, <înv.> smoc. Avocatul are pe birou o grămadă de dosare. 3 amar, duium, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, <înv. şi pop.> poiede, posmol, pujdină, silă, sumedie, tălabă, tope-nie, <înv.> înmulţime, mulţit, putere, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era o grămadă de oameni. Limuzina mirilor era urmată de o grămadă de maşini. 4 bandă1, buluc, cârd, ceată, droaie, gloată, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), crilă, liotă, canara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. O grămadă de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 5 mulţime, şirag, armată, testea. Grămada de manifestanţi vocifera pe stradă. 6 (sport; la rugbi) meleu. Grămada este formată din opt jucători înaintaşi. 7 mulţime, seamă. în scurt timp făcuse o grămadă de datorii. O grămadă de angajaţi ai firmei au intrat în grevă. 8 mulţime, car2. Copilul are o grămadă de jucării. 9 adunătură, strânsură. Fulgerele străbăteau grămada norilor. 10 (cu sens temporal) amar, mulţime, şir, cârd, car2. A trecut o grămadă de ani de când nu ai mai scris o scrisoare. II (cu val. de adv.; modal; mai ales în legătură cu vb. de mişcare) buluc, droaie, gloată, valvârtej. Când se întoarce de la serviciu, copiii sar grămadă pe ea. grămădeălă s.f. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesare. înghesuială. îngrămădeală. îngrămădire, învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag. grămădi vb. IV. (pop.) 1 refl. (despre fiinţe) v. Aglomera. îmbulzi. îndesa. înghesui, îngrămădi. Năvăli. Strânge. 2 tr. (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Aduna. Burduşi. Ghemui. îndesa. înghesui, îngrămădi. Ticsi. grămădire s.f. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesare. înghesuială. îngrămădeală. îngrămădire, învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag. grămăjoară s.f. grămăjuie. A adunat firimiturile de pâine de pe masă într-o grămăjoară. grămăjuie s.f. (pop.) v. Grămăjoară, grămătic s.m. 1 (în cancelariile domneşti din Ţările Rom.) diac, pisar, scrib, scriitor, uricar, <înv.> logofăt, logofăt mic, logofăt scriitor, logofeţel. Grămăticii întocmeau şi copiau acte. 2 (în Biserica Ortodoxă; înv.; adesea determ. prin „de biserică”, „la biserică,7) v. Cantor. Cântăreţ. Dascăl. Diac. Paracliser. Psalt. Ţârcovnic. 3 (lingv.; iron.) v. Gramatician. grămătici'e s.f. (adm.; înv.) v. Cancelarie, grănicer s.m. 1 (milit.) <înv.> cordonaş, cor-donez, strajă, ghiumurluc, guşter. Graniţa ţării este păzită de grăniceri. 2 (în Ev. Med., în Ţara Rom.) plăieş. Grănicerii păzeau frontiera ţării în regiunea de munte. grăpă vb. I. (agric.; compl. indică pământ arat) a borona, a boroni. După ce au grăpat pământul, au semănat grâu. grăpâre s.f. (agric.) grăpat, grăpătură, boronire, boronit, târşit1. Grăparea pământului se face cu grapa. grăpat s.n. (agric.) grăpare, grăpătură, boronire, boronit, târşit1. grăpătură s.f. (agric.; pop.) v. Grăpare. Grăpat. grăpiş adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) 1 v. Târâş. 2 v. Anevoie. Dificil. Greu. grăsan, -ă s.m., s.f. (de obicei glum. sau deprec.) hoit, jelibon, sala-tieră. Mănâncă puţin, de teamă să nu ajungă un grăsan. grăsceăn, -ă adj. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Grăsuliu. Grăsuţ. Plinuţ. grăscior, -oără adj. (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Grăsuliu. Grăsuţ. Plinuţ. grăsime s.f. 11 (la pl. grăsimi; biochim.) lipide. Grăsimile sunt un amestec de esteri ai glicerinei cu acizi graşi. 2 (anat.) <înv. şi pop.> untură, <înv.> gras. Medicii recomandă să se mănânce carne slabă, fără grăsime. 697 | 3 (anat.) grăsime brună = ţesut adipos brun. Grăsimea brună este abundentă la nou-născut şi la mamiferele care hibernează, având funcţia de accelerare a termogenezei ca răspuns la frigul din mediul ambiant. 4 (culin.; rar) v. Untură. II fig. (fam.) v. Aur. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Cheag. Comoară. Mijloace (v. mijloc). Seu. Situaţie. Stare. grăsuc, -ă adj. (fam.; despre fiinţe) v. Grăsu-liu. Grăsuţ. Plinuţ. grăsuleăn, -ă adj. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Grăsuliu. Grăsuţ. Plinuţ. grăsuleţ, -eâţă adj. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Grăsuliu. Grăsuţ. Plinuţ. grăsuliu, -ie adj. 1 (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) bucălai, bucălat, dolofan, durduliu, grăsuţ, plin, rotofei, rotund, bufliu, <înv. şi reg.> brusnat, bucăliu, busnat, dor-jenel, durd, vârlav, voloneţ, cărnos. 2 (despre fiinţe) grăsuţ, plinuţ, plinicel, <înv. şi pop.> grăscean, grăsuleăn, grăsuleţ, grăscior, brusnat, cărnos. Deşi grăsuţ, copilul este foarte zglobiu. Are obrajii grăsuţi. 2 (despre fiinţe) grăsuliu, plinuţ, plinicel, <înv. şi pop.) grăscean, grăsuleăn, grăsuleţ, grăsuc, rotunjor, umflăţel, grăunţei, <înv.> grăunceăn. A aruncat găinilor câteva grăun-cioare de porumb. grăunte s.m., s.n. 11 s.m., s.n. (bot.) boabă, bob1, sămânţă, boambă, boană, bob1, dram, fărâmă, fir, pic1, picătură, sămânţă, sâmbure, scânteie, strop. Nu are niciun grăunte de mulţumire. 2 (la pl. grăunţe; fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). grăunţâr s.n. (tehn.; la moară) 1 (pop.) năpustitor, sucitor, surcel. Gră-unţarul, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunţe care trebuie să curgă în gaura pietrei de moară. grăunţei s.m. (bot.; pop.) v. Grăuncior. grăunţos, -oâsă adj. 1 (despre materii, roci, substanţe etc.) granular, granulos, măză-ricos, jitniţă, vistier2. Grânarul este plin cu cereale. 2 s.m. (înv.) v. Cerealist. grânărie s.f. (constr.; pop.) v. Grânar. Hambar. Magazie. Pătul. grâneţe s.f. pl. (reg.) v. Cereale. Grâne. grângoâşă s.f. (entom.) Gymnopleurus pilularius; gândac-de-grâne, popă1, grâu s.m., s.n. (bot.) I s.m. (bot.) 1 (şi grâu-alb, grâu-de-primăvarăy grâu-rusesc) Triticum aestivum; grâneţe, pite (v. pită). Grâul, orzul, secara sunt grâne. grâuleţ s.m. (bot.) grâuşor, grâuţ. grâuşor s.m. (bot.) 1 grâuleţ, scânteiuţă-galbenă, băşicuţa-porcului (v. băşicuţă), brânza-vacii (v. brânză), calce-mică (v. calce1), ceairort, ciubotele-cucului (v. ciubotă), fetică, iar-ba-rândunelei-mici (v. iarbă), rărunchi2, grec salata-cucului (v. salată), salata-mielului (v. salată), salată-de-câmp, salată-mică, sala-tă-nemţească, salată-sălbatică, sălăgea, sălă-truică, sălătuţă, săliţie, scălci-mici (v. scalce), scorbutăriţă, untişorul-vacii (v. untişor), untul-vacilor (v. unt). 3 (reg.) v. Ciormoiag. Condroniu (Melampyrum arvense). 4 (reg.) v. Untişor (Ficaria vema). 5 (reg.) v. Raigras. Raigras-englezesc. Zizanie (Lolium perenne). 6 (reg.) v. Sor-cu-frate (v. sor1) (Melampyrum nemorosum). grâuţ s.m. (bot.; pop.) v. Grâuleţ. Grâuşor. greâbăn s.n. (anat.) 1 (la cabaline şi la bovine) gârbiţă, hrebăn, osul de după cap (v. os), osul de tras (v. 05), osul grumazului (v. 05), osul spinării (v. os), scaun, spete (v. spată), spinare, şale (v. şa), şoldul deasupra (v. şold). Greabănul este porţiunea corpului situată între gât şi spinare. 2 (art.; înv.) greabănul spinării v. Coloană vertebrală. Rahis. Şira spinării (v. şir). greâţă s.f. 11 (fiziol., med., med. vet.) nausea, aplecate (v. aplecat1), aplecătură, plecate (v. plecat1), răscolire, <înv. şi reg.> slădici, grebliţă, <înv. şi reg.> grebăluţă. grec, greâcă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. elen, <înv.; deprec.) parpalec, grecotei. Grecii au o civilizaţie milenară. 2 s.f. (lingv.) <înv.) grecie. Greaca este o limbă indo-eu-ropeană. 3 s.f. (lingv.) greacă bizantină = greacă medie = bizantină (v. bizantin). Greaca bizantină s-a vorbit între sec. al Vl-lea şi al XV-lea d.Hr.; greacă modernă = limbă neogreacă, limbă romaică, neogreacă (v. neogrec), romaică. Greaca modernă este limba greacă din perioada modernă, formată începând cu sec. al XVI-lea, care este diferită de greaca veche şi de greaca bizantină; greacă veche = elină, <înv.) elinie, elenic, grecoteiesc. grecie s.f. (lingv.; înv.) v. Greacă (v. grec). grecioăsă adj. (înv.; despre femei) v. Gravidă. însărcinată. greco-catolic, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) uniat, unit, unitareş, <înv.> letin. Greco-cato-licii sunt adepţii Bisericii Unite. Mulţi ardeleni sunt de rit greco-catolic. greco-catolicism s.n. (relig.) uniatism, uni-aţie, <înv. şi reg.> unie1. Greco-catolicismul este o formă de unire cu Biserica Roma-no-Catolicâ a unor fracţiuni ale Bisericii Ortodoxe Răsăritene pe baza recunoaşterii primatului papal şi a unor dogme catolice, păstrând în mare parte ritul ortodox. greco-oriental, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) greco-răsăritean, ortodox, român, sârbesc, <înv.> pravoslav, pravoslavnic. Gre-co-orientalii sunt adepţi ai religiei ortodoxe. Prietenii lui sunt de rit greco-oriental. greco-răsăritean, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) greco-oriental, ortodox, român, sârbesc, <înv.> pravoslav, pravoslavnic, grecotei s.m. (peior.) v. Grec. grecoteiesc, -iască adj. (peior.) v. Grec. Grecesc. greements.n. (mar.) garnitură. Greementul este constituit din catargele, velele şi parâme-le unei nave sau ale unei ambarcaţiuni cu pânze. green card ['gri:n ka:d] s.n. (engl.) 1 (auto) v. Carte verde. 2 (în SUA) v. Carte verde, grefă vb. I. tr. 1 (chir.; compl. indică ţesuturi, organe bolnave etc.) a transplanta. Chirurgul i-a grefat o porţiune de piele de pe mână. 2 (a. plast.; înv.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Incrusta. Intarsia. 3 fig. (livr.; compl. indică note, comentarii, fragmente de text etc.) v. Implanta. Insera. Introduce, grefăj s.n. (pom.; livr.) v. Altoire, grefare s.f. (chir.) grefa, plastie, transplant, transplantare, transplantaţie. Accidentatului i s-a făcut o grefare de piele pe mână. grefat, -ă adj. 1 (chir.; despre ţesuturi, organe bolnave etc.) transplantat2. Pielea grefată aparţine aceleiaşi persoane. 2 (a. plast.; înv.; despre obiecte, materiale etc.) v. Incrustat, grefă s.f. (chir.) 1 grefare, plastie, transplant, transplantare, transplantaţie. 2 grefă heterologă = heterogrefa, heteroplastie, hete-rotransplantare, xenogrefa. Grefa heterologă se efectuează la un organism care aparţine unei specii diferite de cea de la care provine grefonul; grefă izogenică = grefă izologâ = grefă singenică - izogrefa. Grefa izogenică se face cu un grefon prelevat de la un individ cu aceeaşi zestre genetică cu primitorul. II (concr.) grefon, transplant. Grefa este un fragment de ţesut sau un organ transplantat dintr-o regiune în alta a corpului aceluiaşi individ sau de la un organism la altul. grefon s.n. (chir.) grefă, transplant, gregarism s.n. 1 gregaritate. Cele mai multe animale sau păsări trăiesc în gregarism, adică în turme ori în cârduri. 2 fig. gregaritate, spirit gregar. Persoanele a căror comportare se caracterizează prin gregarism şi-au pierdut individualitatea în mijlocul grupului din care fac parte. gregaritate s.f. fig. gregarism, spirit gregar. greghetin s.m. (bot.) 1 Geranium pratense; ciocul-berzei (v. cioc2), călţunul-popii (v. călţun), pliscul-cucoarei plisc), săgeţi-că. 2 (reg.) v. Ciocul-berzei (v. cioc2) (Geranium lucidum). 3 (reg.) v. Ciocul-cucoarei (v. cioc2). Pliscul-cocorului (v. plisc). (Erodium cicutarium). greier s.m. I (entom.) 1 Gryllus; cicadă, cocoşel-de-miazănoapte, coco-şel-de-miezul-nopţii, cocoşel-de-noapte, căluşel. 2 greier-de-câmp = Gryllus campestris; popa-ţiganilor (v. popă1), scripcăraş, ţap; (reg.) greier-de-toamnâ v. Cicoare2 (Cicada orni). II (muz.; peior.) v. Artist liric. Cântăreţ, greierăş s.m. (entom.) greierel, greieruş, greierel s.m. (entom.) greieraş, greieruş, greieruş s.m. (entom) greieraş, greierel. greime s.f. (înv.) 1 v. Greu. Greutate. încărcătură. Pondere. Povară. Sarcină. 2 (fiz.) v. Greutate. Pondere. 3 v. Gros. Mulţime, grenă adj. invar., s.n. purpuriu, roşu-închis, rubiniu, vişiniu, purpuros, cona-biu, <înv. şi reg.> marmanziu, porfiriu, purpu-rat, ghivergiu, ghivez, <înv.> profir, rubinos, vermeliu, ghiviziu, vermeil. Şi-a cumpărat un pardesiu grena. S-a îmbrăcat în grena. greoi, -oaie adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) încet, lent, moale, molatic, molâu, torpid, bolocănos, greunatic, molan1, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, împiedicat, mătăhălos, stângaci, martalog. Greoi cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mişcările greoaie. 2 (despre mişcări, acţiuni etc. ale fiinţelor) anevoios, dificil, silnic. Are un mers greoi din cauza anchilozei. 3 fig. (despre limbă, stil, expuneri etc.) prolix, încărcat2, plumbos. Manuscrisul este scris într-o limbă greoaie. II adj. (laf; reg.; despre femei, femele) v. Gravidă. însărcinată. III adv. (modal) abia, anevoie, anevoios, dificil, greu. Se mişcă greoi fără baston. grep s.n. (bot.) grepfrut, pamplemus. grepfrut s.n. (bot.) 1 Citrusparadise; pamplemus, pamplemusier. 2 grep, pamplemus. Grepfruturile sunt fructe cu gust plăcut, amă-rui-acrişor. gresă vb. I. tr. (tehn.; compl. indică piese, mecanisme aflate în mişcare sau în contact) a lubrifia, a lubrifica, a unge. A gresat piesele mecanismului pentru a funcţiona uşor. gresăj s.n. (tehn.) gresare, lubrificare, lubrificaţie, lubrifiere, ungere, gresăre s.f. (tehn.) gresaj, lubrificare, lubrificaţie, lubrifiere, ungere. Gresarea pieselor era necesară deoarece acestea funcţionau greu. gresat, -ă adj. (tehn.; despre piese, mecanisme aflate în mişcare sau în contact) uns2. Piesele gresate ale unui mecanism funcţionează uşor. gresie s.f. (tehn.) 1 cute, piatră de ascuţit, arcer, brus. Gresia este folosită pentru a ascuţi obiecte tăioase. 2 (la car sau la căruţă) perinoc, baargic, masă1, mescioa-ră, pod1, scaunul de dinainte (v. scaun), scă-unaş, scăuniş. Pe gresie se sprijină dricul. gresor s.n. (tehn.) 1 ungător. Cu gresorul se ung suprafeţele în contact ale pieselor aflate în mişcare. 2 gresor cu presiune = ştaufer. greş s.n. (reg.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. greşeală s.f. 1 abatere, culpabilitate, culpă, eroare, păcat, vină, vinovăţie, prihană, păcătuire, <înv. şi reg.> teahnă, bai2, greş, ocă, ponos, <înv.> cusur, mustrare, pacoste, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, alunecare, eres, erezie1, rătăcire, rătăceală. Va fi pedepsit pentru greşeala sa, deoarece a încălcat legea. 2 ispită, păcat, rău, <înv.> neştiinţă, neştiut1. Tânăra l-a făcut pe bătrân să cadă în greşeală. 3 eroare, inadvertenţă, incorectitudine, inexactitate, scăpare, lunecare. în calculele sale s-a strecurat o greşeală. Traducerea textului conţine multe greşeli. 4 (adesea constr. cu vb. „a comite”, „a face”) eroare, gafa, poznă, prostie. A înţeles că a făcut o greşeală după reacţia musafirilor. 5 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „afi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 6 (relig; pop.) v. Păcat. greşi vb. IV. 1 intr. (despre oameni) a păcătui, <înv. şi reg.> a scăpăta, a sminti, <înv.> a se pogreşi, a se săblăzni, a vicleni, a aluneca, a rătăci, a luneca. în ultimul timp a cam greşit. 2 intr. (despre oameni) a se amăgi, a se înşela1, a se rătăci. Nu poţi să-l faci să înţeleagă că greşeşte în privinţa ei. 3 tr. (compl. indică drumuri, căi etc.) a încurca, a pierde, a rătăci, a prăpădi, <înv.> a sminti. Excursioniştii au greşit cărarea spre cabană din cauza lipsei indicatoarelor. 4 tr. (compl. indică lucruri, adrese, nume etc.) a confunda, a încurca, a confuziona. A greşit adresa şi a ajuns la altcineva. greşit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre rezultate, calcule etc.) defectuos, eronat, fals, incorect, inexact, neadevărat, necorect, <înv. şi reg.> smintit. Rezultatul ecuaţiei este greşit. Calculul pe care l-a făcut a fost greşit. 2 (despre manifestări, atitudini, stări, acţiuni etc. ale oamenilor) rău, <înv.> slab. A rămas cu obiceiuri greşite încă din copilărie. 3 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect, nepotrivit, prost, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt greşite. Interpretarea datelor problemei este greşită. 4 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) eronat, fals, inco- 699 | rect, inexact, necorect, neexact, nefondat, neîntemeiat, sofistic, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost greşit. I-a dat informaţii greşite. 5 (despre modul de înţelegere a lucrurilor, de percepere a realităţilor etc.) eronat, incorect, inexact, necorect, rău, stâlcit2, strâmb. Percepţia lui a fost greşită. A dat mesajului operei o interpretare greşită. 6 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, eronat, fals, impropriu, incorect, necorect, prost, rău, viciat, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. Exprimarea lui în română este greşită. 7 {despre fapte de limbă, reguli gramaticale etc.) eronat, impropriu, incorect. Textul conţine foarte multe întrebuinţări gramaticale greşite. Despărţirea în silabe a cuvântului este greşită. 8 (despre drumuri, căi etc.) prost Nefiind atent, a pornit pe o cărare greşită spre cabană. 9 (relig.; pop.; despre oameni) v. Păcătos. 10 (jur.; înv.; despre oameni) v. Culpabil. Vinovat. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie”) defectuos, eronat, fals, impropriu, incorect, inexact, necorect, prost, rău, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă greşit în engleză. Cuvintele au fost scrise greşit. 2 nepotrivit, rău. Ar fi fost greşit dacă ar fi insistat cu întrebările. 3 eronat, impropriu, incorect, inexact, prost, rău. A înţeles greşit ceea ce i s-a spus. Gândeşte greşit acest fenomen social. greşlă s.f. (fin.; înv.) v. Crivac1. Mariaş1. greţos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvi-cios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii greţoase de sulf. 2 (despre lucruri, mâncăruri etc.) scârbos, bălos, găgios, silos. Ciulamaua nu s-a putut mânca pentru că era greţoasă. II adj. fig. 1 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dezgustător, dizgraţios, hidos, imund, oribil, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, sordid, inomabil. Pe faţă îi apăru un rânjet greţos. 3 (despre oameni) dezgustător, scârbos. Când este beat, devine greţos: III adv. (modal) 1 dezgustător, greu, infect, neplăcut, nesuferit, rău, repugnant, respingător, scârbos, urât2. Miroase greţos în cameră. 2 fig. dezgustător, oribil, scârbos. îi rânjeşte greţos. greu, grea adj., adv., s.n. I adj. (în opoz. cu „uşor”) 1 (despre obiecte, fiinţe etc.) masiv, mastodonic, <înv. şi reg.> povarnic. Dulapul fiind foarte greu, nu-l poate mişca din loc. Elefantul este un animal greu. 2 (des- pre obiecte, recipiente, vehicule etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) încărcat2, plin, tecăruit. Remorca grea a camionului s-a răsturnat la un viraj. Pe masă sunt platouri grele de fructe. 3 (despre animale de povară, oameni sau despre părţi ale corpului lor) împovărat, încărcat2, îngreuiat, îngreunat, tovărât, <înv.> îngrecat. Măgarii au spinările grele de bagaje. 4 (despre respiraţie, suflu) anevoios. Are o respiraţie grea din cauza bolii de inimă. 5 (despre lovituri) apăsat2, puternic, straşnic, zdravăn, ţeapăn. I-a dat un pumn greu în stomac. 6 (despre somn) adânc, profund, temeinic. De când se ştie, are un somn greu. 7 (med., med. vet.; înv.şi pop.; despre boli, răni etc.) v. Grav. Malign. Periculos. Primejdios. Serios. Sever2.8 (la fi; înv.şi pop.; despre femei, femele) v. Gravidă. însărcinată. II adj. 1 (despre alimente, mâncăruri etc.) indigest, indigestibil. A mâncat o supă grea, care i-a făcut rău. 2 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvi-cios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. 3 (despre aer, atmosferă etc.) apăsător, irespirabil, înăbuşitor, încărcat2, nerespirabil, sufocant, viciat, apăsat2, năbuşitor, <înv.> sufocător, confinat. în sala de curs era o atmosferă grea din cauza geamurilor închise. 4 (despre vreme, fenomene atmosferice etc.) mizer, mizerabil, aspru, câinesc, câinos, dur, riguros. Vremea e grea, uneori, la munte. 5 (despre sarcini, îndatoriri, datorii, impozite etc.) apăsător, copleşitor, covârşitor, împovărător, oneros, potopitor. Trebuie să achite cât mai repede aceste datorii grele. 6 (despre situaţii, stări sufleteşti, sentimente etc. ale oamenilor) apăsător, chinuitor, rău, ucigător. Singurătatea este grea. 7 (despre pedepse, sentinţe judecătoreşti etc.) drastic, grav, serios, sever2, aspru, dur, înăsprit. A primit o pedeapsă grea pentru crimă. 8 (despre păcate, greşeli etc.) mare1, <înv. şi reg.> rău. Are de ispăşit un păcat greu. 9 fig. (predomină ideea de densitate; despre ceaţă, întuneric, umbră etc.) adânc, compact, dens, des, nepătruns, obscur, opac2, gros. Toată dimineaţa a fost ceaţă grea. III adj. 1 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, chinuit, mizer, mizerabil, necăjit, prost, rău, <înv. şi pop.> necăjos, înfiorător, urât2, păsmăngit, amar, apăsat2, apăsător, puturos. Trece printr-o perioadă grea. 2 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) anevoie, anevoios, dificil, laborios, dificultos, penibil, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenicios, belaliu, <înv.> nevoincios. Munca pe care trebuie să o facă este grea. 3 (despre probleme, greutate situaţii, circumstanţe etc.) anevoios, dificil, delicat, gingaş, ingrat, scabros. Este în situaţia grea de a-l refuza. 4 (despre situaţii, stări etc.) critic, grav, periculos, primejdios, urât2. Cei doi trec printr-un moment greu al situaţiei familiale. 5 (despre împrejurări, stări, situaţii sociale, politice etc.) agitat, critic, frământat2, tulbure, zbuciumat, efervescent. Părinţii noştri au trăit în vremuri grele. 6 (despre modalităţi de abordare a unor probleme, procedee, metode sau despre profesii, preocupări, acţiuni etc. ale oamenilor) anevoios, dificil, dificultos, aspru, spinos. Se confruntă adesea cu aspectele grele ale cercetării arheologice. 7 complicat, dificil. Are de rezolvat o problemă grea la matematică. 8 (mai ales despre creaţii ale oamenilor) dificil, pretenţios. S-a interpretat o uvertură grea, care a cerut un efort deosebit din partea instrumentiştilor. 9 (despre afirmaţiile, vorbele cuiva) brutal, grav, sever2, violent, apăsător, aspru, dur, tare. L-au marcat cuvintele grele ale tatălui. IV adj. fig. (despre oameni) 1 important, influent, însemnat, marcant, puternic. Soţul ei este o persoană grea în administraţia oraşului. 2 (înv.) v. Inabordabil. Inaccesibil. Neabordabil. Neaccesibil. V adv. (modal) 1 mult, baioş. Pachetul cântăreşte greu. 2 anevoie, dificil, grăpiş. Această teoremă a fost greu de înţeles pentru mulţi elevi. 3 anevoie, prost, rău. Se merge greu pe această şosea plină de gropi. 4 abia, anevoie, anevoios, dificil, greoi. Se mişcă greu fără baston. 5 anevoie, sichiş. I-a înapoiat greu datoria. 6 încet, lent. Zilele trec greu până la concediu. 7 (ca determ. al unui adj., căruia îi dă val. de super. abs.) foarte, grav, rău, serios, tare. Prietena ei este greu bolnavă. VI s.n. 1 greutate, încărcătură, pondere, povară, sarcină, tărhat, <înv. şi reg.> pond, tar, tovar, greumânt, spinare, tăbârcă, <înv.> greaţă, greime. 2 dificultate, greutate. 3 greutate, impas, încercare, necaz, vicisitudine, <înv.> păs. 4 (milit.; înv.) v. Gros. Mulţime. greuiâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică mai ales obiecte) v. Apăsa. Comprima. Presa. Strânge, greumânt s.n. (reg.) v. Greu. Greutate, încărcătură. Pondere. Povară. Sarcină, greunâtic, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre mişcări, acţiuni etc. ale lor) v. Greoi, încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. greuleţ adv. (modal; pop.) v. Greuşor. Greuţ. greuşor, -oâră adj., adv. (pop. şi fam.) 1 adj. greuţ. Bagajul este destul de greuşor. 2 adv. (modal) greuţ, greime. Greutatea este forţa cu care sunt atrase de pământ corpurile aflate în câmpul său gravitaţional. 2 (fiz.) greutate atomică = masă atomică (v. masă2). Greutatea atomică arată de câte ori atomul unui element este mai greu decât a douăsprezecea parte din masa atomului de carbon; greutate moleculară = masă moleculară (v. masă2), pondere moleculară. greuţ Greutatea moleculară este egală cu suma greutăţilor atomice ale elementelor unei molecule. 3 greu, încărcătură, pondere, povară, sarcină, tărhat, <înv. şi reg.> pond, tar, tovar, greumânt, spinare, tăbârcă, <înv.> greaţă, greime. Crengile mărului sunt aplecate de greutatea fructelor. 4 apăsare, povară, sarcină. Abia respiră sub greutatea rucsacului din spate. 5 apăsare, presiune, <înv.> sarcină. Simte o greutate în dreptul inimii. 6 (mai ales lapl. greutăţi; sport) ganteră,halteră. Se duce regulat la sală, unde se antrenează ridicând greutăţi. 7 (la cântar) <înv. şi reg.> piatră, pară2, plumb. Nu şi-a putut vinde marfa, pentru că nu a avut greutăţi potrivite. 8 (la cumpăna fântânii; şi, art., greutatea fântânii) cătămâi, coinac. Greutatea fântânii se prinde de capătul cumpenei fântânii pentru a ţine echilibrul. I11 efort, osteneală, trudă, <înv.> ostenitură. După luni de zile, a reuşit, cu greutate, să-şi termine casa. 2 dificultate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, <înv. şi pop.> sminteală, opreală, poticală, potrivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvârneală, <înv.> anevo-inţă, apărare, apărătură, discolie, nevoinţă, nevoire, poprire, stenahorie, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina o asemenea greutate în cercetarea lor. 3 (mai ales la pl. greutăţi) greu, impas, încercare, necaz, vicisitudine, <înv.> păs. Totdeauna părinţii te scot din greutăţi. 4 (mai ales la pl. greutăţi) ananghie, încercare, mizerie, necaz, nevoie, suferinţă, vicisitudine, <înv. şi pop.> urgie, <înv.> ispită, nevolnicii (v. nevolnicie), saxana. A trecut cu bine prin multe greutăţi în cursul vieţii. 5 dificultate, greu. îl apasă greutatea sarcinii pe care o are de îndeplinit. 6 dificultate, problemă, nod. Nu vede nicio greutate în aplanarea acestui conflict. 7 (mai ales la pl. greutăţi) dificultate, neajuns1, necaz, şicană, strâmbe (v. strâmb). Vecinii îi fac tot felul de greutăţi. 8 adversitate, dificultate, val. Se revoltă împotriva greutăţilor sorţii. 9 (mai ales la pl. greutăţi) dificultate, neajuns1, vicisitudine, angarale (v. angara). Greutăţile luptei pentru existenţă transformă omul. III fig. 1 gravitate. Greutatea crimei este cu atât mai mare, cu cât criminalul a mărturisit că a fost premeditată. 2 asprime, rigoare, străşnicie. îi este groază de greutatea iernii. 3 apăsare, bolovan, pietroi. Greutatea de pe suflet nu-l lasă să se bucure de nimic. 4 influenţă2, înrâurire, putere, trecere. Este un politician cu greutate în oraş. greuţ, -ă adj., adv. (pop. şi fam.) 1 adj. greuşor. 2 adv. (modal) greuşor, greuleţ. greva vb. I. tr. (compl. indică oameni) a împovăra, a îngreuna. L-a grevat cu o sarcină foarte grea. gri adj. invar., s.n. I adj. 1 (despre culori, obiecte, despre părul blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) cânepiu, cenuşiu, fumu- riu, plumburiu, prăfuriu, sur, fuliginos, afumat, sein, şoreciu, colbiu, colburiu, fumur, lupan, siv, stogoman, stogoş, suran, <înv.> plumbiu, sângepiu, bozafer. Şi-a făcut oflanea dintr-o lână de culoare gri. Pârul lupului este gri. 2 (polit.; jar.; despre persoane sau grupuri sociale) v. Neafiliat. Neutru. II s.n. fumuriu, cenuşiu, sur. Griul este o nuanţă terpă. grifâj s.n. (silv.) grifare. grifâre s.f. (silv.) grifaj. Prin grifare se marchează arborii cu ajutorul grifei. grifon s.m. (zool) schnauzer. Grifonul este un câine de vânătoare, de talie mijlocie, înzestrat cu un simţ al mirosului deosebit de fin. grijanie s.f. (în practicile relig. creştine; înv. şi pop.) v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. împărtăşanie. împărtăşire. împărtăşit, Sfânta împărtăşanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). grijă s.f. 1 angoasă, anxietate, frământare, impacienţă, îngrijorare, nelinişte, panică, preocupare, temere, tulbur, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrijare, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frământătură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, neodihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de grijă. 2 atenţie, băgare de seamă, circumspecţie, luare-aminte, precauţie, prevedere, prudenţă, cuminţenie, fereală, pază, priveghere, <înv.> luare de grijă, luare de seamă, socotinţă, veghere, rezervă, sobrietate. Poliţia rutieră recomandă grijă în trafic. 3 atenţie, vigilenţă, <înv. şi pop.> neadormire, iuţeală. Grija comandantului de vas trebuie să fie maximă. 4 atenţie, interes, preocupare, stare, stat3, păsare1, sinchi-seală, sinchisire, sinchisit, <înv. şi reg.> câştigă, <înv.> ocupaţie. Manifestă o grijă deosebită faţă de propria persoană. 5 atenţie, meticulozitate, migală, migăleală, minuţie, minuţiozitate, scrupulozitate, câcâială, piguleală, scumpătate, bughi-neală, migoroşeală, milcoşeală, puchineală. Studiază această problemă cu multă grijă. 6 ocrotire, protecţie, aripă, pavăză, scut, umbră, umbrire. Copilul se simte în siguranţă în grija mamei. 7 pază, seamă, mână. Cât timp a fost plecată, şi-a lăsat copilul în grija părinţilor. griji vb. IV. 1 tr., refl. (în practicile relig. creştine; înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Comunia. Cumineca. împărtăşi. 2 tr., refl. (în practicile relig. creştine; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Mărturisi. Spovedi. 3 intr. (înv. şi reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căuta. îngriji. Vedea. 4 intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Strânge. 5 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe sau terenuri, suprafeţe cultivate etc.) v. Păzi. Supraveghea. 6 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Pregăti. Prepara. 7 refl. (înv.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din cauza”, „pentru” etc.) v. îngrijora. Nelinişti. Teme2. griji're s.f. (în practicile relig. creştine; înv. şi pop.) v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. împărtăşanie. împărtăşire. împărtăşit, Sfânta împărtăşanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). grijitor, -oâre adj. (reg.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent, grijnic, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent, grijuliu, -ie adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atent, circumspect, precaut, prevăzător, prudent, vigilent, vigil, epilogistic, <înv. şi reg.> păsător, grijitor, <înv.> deştept, deşteptat2, gelos, grijnic, păzit2, priveghetor, vegheat2, veghetor, neadormit, treaz, nesomnoros. Este un şofer grijuliu în trafic. gril s.n. (gosp.) grătar, mâţă, tăciunar. Pe gril se frige mai ales carne. grilaj s.n. (constr.) parmaclâc, <înv.> parmac, cancello. A pus grilaje la geamurile casei. grilă s.f. (electron.) 1 grătar, sită. Prin grilă trece fluxul de electroni sau de ioni emis de catod. 2 grilă supresoare = supresoare. Grila supresoare este aşezată între anodul şi gri-la-ecran a unui tub electronic, pentru a împiedica captarea, de grila-ecran, a electronilor proveniţi din emisiunea secundară a anodului. grimă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică actori, solişti etc.) a (se) machia. înainte de a intra în scenă, actorii se grimează conform cu fizionomia cerută de rolul interpretat. grimăre s.f. grimă, machiaj, machiere. Grimarea actorului trebuie realizată conform cu fizionomia cerută de rolul interpretat. grimâsă s.f. 1 rictus, schimonoseală, schimonosire, schimonositură, strâmbătură, schimă, strâmbet, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, izmeneală, ţachismă, <înv.> îngânăciune, oţărâ-tură, cehrea, smorfiiri. A făcut o grimasă de dispreţ când l-a văzut. 2 fig. (rar) v. Camuflare. Deghizare. Disimulare. Mascare. Tăinuire. Voalare, grimăt, -ă adj. (despre actori, solişti etc.) machiat2. Grimat, actorul seamănă perfect cu personajul pe care îl interpretează. grimă s.f. grimare, machiaj, machiere. grimeă s.f. (reg.) v. Basma. Tulpan, grimeluţă s.f. (reg.) v. Batic. Băsmăluţă. grimeur, -ă s.m., s.f. machior. Este un apreciat grimer la Teatrul Naţional grimpănt, -ă adj. (mai ales despre plante) agăţător, căţărător, suitor, urcător. în balcon are numai plante grimpante. grind s.n. (geomorf.) grădişte, popină. Grindul se formează în lunca râurilor sau pe terase. 701 | grindă s.f. 1 (constr.) bârnă1, madrieră, stâlp, ştender, <înv. şi pop.> pociumb, şaram-poi2, bălvan, direc, lungiş, lungon, pâj, şaf, şaranţ, şoş, şteamp, ştenap, ţap, ţăruş, <înv.> uşor1. A folosit pentru schelăria cabanei grinzi din lemn de fag. 2 (la moara de apă; reg.) lumină, podoimă1, posadă1, punte. Pe grindă se sprijină capătul de jos al fusului care învârteşte piatra alergătoare. 3 (tehn.; la grapă; reg.) v. Stinghie, grindei s.n. (tehn.) 1 (la plug) talpă, pat. 2 (la roata morii de apă) fus, osie, osiac, prisnel, val, vaună. 3 (la pl. grindeie; la războiul de ţesut; reg.) v. Butuci (v. butuc). Plazuri (v.plaz1). Tălpi (v. talpă). 4 (la me-liţă; reg.) v. Bătător. Scaun. Strat. Trup. 5 (la jug; reg.) v. Ceafa. 6 (la grapă; reg.) v. Stin- ghie. grindeică s.f. (iht.; reg.) v. Grindei. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). grindeiuşă s.f. (iht.; reg.) v. Grindei. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). grindei s.m. (iht.) Noemacheilus barbatulus; molan1, brudă, grindeică, grindeiuşă, grindeliţă, moichiţă, moină, moioagă, moiţă, molatic, molâu, moleac, molete2, moloi, mor- laucă, popete, ţoaţă, vârlan, vârlău, vârlugă. grindeliţă s.f. (iht.; reg.) v. Grindei. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). grindină s.f. (meteor.; adesea constr. cu vb. „a bate”, „a cădea”, „a da”) piatră, gheaţă, ţârţar, zloată, <înv.> smida2. Grindina a distrus multe grădini. grindiş s.n. (constr.; înv. şi reg.) v. Eşafod. Schelă. grindişoără s.f. (constr.; pop.) v. Grinduliţă. Grinduţă. grinduliţă s.f. (constr.) grinduţă, grindişoără. grinduţă s.f. (constr.) grinduliţă, grindişoără. gringoâşă-puturoasă s.f. (entom.; reg.) v. Mamornic (Meloe proscarabaeus). grinotăre s.f. (tehn.) grinotat, ronţăire. Prin grinotare se decupează tabla cu ajutorul unui poanson. grinotat s.n. (tehn.) grinotare, ronţăire. grinşpân s.n. (înv. şi reg.) v. Cocleală. Patină2. gripă vb. I. refl., tr. (tehn.; sub. sau compl. indică piese de motoare, dispozitive mecanice, motoare etc.) a (se) bloca, a (se) înţepeni. Motorul maşinii s-a gripat. Rugina a gripat cablurile frânelor. gripă s.f. 1 (med.) troahnă, cotrofelniţă, guberniţă, <înv.> cataroi2, influenţă2. Gripa este o boală infecţioasă epidemică şi infecţioasă. 2 (med. vet.) gripă AH1N1 = gripă porcină; gripă porcină = gripă AH INI. Gripa porcină este transmisibilă omului, putând fi letală. gripcă s.f. (tehn.; în tâmplărie, în dulgherie) răzuş, teslă, faragău, scoabă, <înv.> struj-niţă. Gripca este folosită la fasonarea lemnului prin cioplire. grisăi s.n. (a. plast.) camaieu. Grisaiul este o pictură lucrată în tonurile aceleiaşi culori, dar cu o mare diversitate de nuanţe. griş s.n. (ind. alim.) păsat. îi place foarte mult laptele cu griş. griv, grivă adj. (înv. şi pop.; mai ales despre câini sau păsări) v. Pestriţ, grivăn s.m. (zool.) 1 (pop.) v. Hamster. Hâr-ciog (Cricetus cricetus). 2 (reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 3 (reg.) v. Orbeţ. Spalax (Spalax microphthalmus). grivei adj. (pop.; despre câini) v. Pestriţ, griză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) ameţi, a (se) îmbăta, a (se) turmenta, a se face, a se trece, a (se) turlăci, a (se) abţigui, a (se) chercheli, a (se) matosi, a se şpriţui, a se trosni, a (se) beţivăni, a se torpila, a se trotila, a (se) amnări, a (se) asumata, a (se) chefalui, a (se) învinoşa, a (se) şumeni, a se tântăi, a se tehui2, a se trifiii, a se trincăni, a (se) căuşa, <înv.> a se cărăui1, a (se) cătăni, a se atinge, a (se) cocli, a se tufli, a se afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) cârpi, a (se) ciupi, a (se) înfierbânta, a (se) magnetiza, a (se) pili2, a (se) sfinţi1, a se tămâia, a se târ-nosi1, a (se) trăsni, a se turci, a (se) turti, a se flecni, a (se) flecui, a (se) oţeli, a (se) machi, a (se) matoli, a (se) nasuli, a se vărui, a se vopsi. Coniacul l-a grizat. Toţi s-au grizat la petrecere. grizat, -ă adj. (despre oameni) ameţit, băut, beat2, îmbătat, tulbure, turmentat, <înv. şi pop.> candriu, trecut2, detunat2, turlac, turlăcit, vâjâit2, ab-ţiguit, cherchelit, matosit, şpriţuit, trosnit, trotilat, vesel, amnărit, asumatat, ceaclauz, cemăluit, chermeleu, chiurluit, îmbeţit, învinoşat, leucit2, rătutit, şumen, şumenit, tântăit, trencheş, trifnit, trincănit, tui3, tuiac, tutuit2, vinos, <înv.> cărăui2, groggy, coclit, ceacâr, afectat1, atins, obosit, tuflit, aburit, afumat, aghesmuit, brumat, cânepiu, ciupit2, făcut2, înfierbântat, magne-tizat, oţelit, pilit2, prăfuit, sfinţit3, tămâiat2, târnosit, trăsnit2, turtit, flecnit, flecuit, plesnit2, arămit2, basculant, chiaunit, chitrofonit, împachetat2, împuşcat, machit, mangă, matol, matolit, matrafoxat, ochit2, trăscănit, vopsit2. Era grizat şi nu s-a mai urcat la volan. grizonă vb. I. refl. (despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) a albi, a cărunţi, a se înălbi, a încărunţi, a înspica, a însuri, a suri, <înv.> a cărunta, a ninge. Deşi tânăr, s-a grizonat. grizonat, -ă adj. (despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) albit, cărunt, cărunţit, înălbit, încărunţit, sur, înspicat, lai, surit, despicat2, pestriţ, sein, siv, spicat, <înv.> însurit, argintiu, înflorit, nins. Deşi tânăr, are pârul grizonat. grizu s.n. tanăt Grizuul este un amestec natural de gaze, în care predomină metanul. grizumetrie s.f. grizuscopie. Cu ajutorul grizumetriei se determină procentul de grizu în aerul dintr-o mină. groaznic grizuscopie s.f. grizumetrie. groapă s.f. 1 bortă, <înv.> foasă, lac3. Gunoiul menajer este aruncat într-o groapă specială de la marginea oraşului. 2 (geomorf.) groapă abisală = depresiune oceanică, fosă abisală. Gropile abisale depăşesc adâncimea de 6000 de metri. 3 loc de veci, locaş de veci (v. locaş1), mormânt, sepulcru, sepultură, necropolă, <înv. şi pop.> locuinţă eternă, locuinţă ultimă, casă de veci (v. casă1), <înv. şi reg.> îngropniţă, locuţ de vecie, <înv.> grobnic, gropiţă, gropniţă, îngropământ, locşor de repaus, mormântar, tombă. A fost condus la groapă de câţiva prieteni. groază s.f. 1 încrâncenare, înfiorare, înfricoşare, îngrozire, înspăimântare, oroare, spaimă, teroare, <înv. şi pop.> înfricare, oţărâre, <înv. şi reg.> scârbă, năzar,pălitură, <înv.> îngrozâtură, îngroziciune, înspăimare, în-spăimântătură, spăimânt, spăimântare, spăi-mântătură, cutremur, cutremurătură. Asistând la teribila scenă, o groază cumplită a pus stăpânire pe ea. 2 fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpăde-nie, smidărie, oştire. în urma lui era o groază de oameni. Limuzina mirilor era urmată de o groază de maşini. groăznic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, oribil, oripilant, sinistru, formidolos, <înv. şi pop.> spăi-mântător, spăimos, <înv.> îngrozit, spăimân-tăcios, spăimântos, epuvantabil. în timpul războiului se pot vedea scene groaznice. 2 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă groaznică. 3 (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) aprig, cumplit, înfiorător, îngrozitor, violent, <înv. şi pop.> vrăjmaş, înfricoşător, nebun, sălbatic, sfâşietor. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul groaznic de ţară. 4 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări etc. ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, crunt, cumplit, fioros, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot groaznic. Fapta sa este groaznică. 5 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună groaznică i-a luat grob acoperişul casei. II adv. (modal) 1 grozav, înfiorător, mult, rău, tare, teribil, <înv. şi pop.> foarte, <înv.> morţeşte, foc. Părinţii s-au supărat groaznic pentru necinstea lui. 2 amarnic, extraordinar, grozav, înfiorător, îngrozitor. Roţile scărţâiau groaznic. 3 grozav, năprasnic, straşnic, teribil, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, amar, amarnic. L-a pedepsit groaznic pentru ce i-a făcut. 4 cumplit, înfiorător, îngrozitor, oribil, rău, <înv. şi pop.> vrăjmaş. îl doare capul şi se simte groaznic. 5 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, consternânt, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare groaznic de scump. 6 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) foarte, incredibil, nespus, tare, hăt. Cabana este groaznic de departe de aici. îi aminteşte de fapte petrecute groaznic de demult. 7 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) foarte, grozav, incredibil, tare. îi plac groaznic de mult dulciurile. 8 execrabil, înfiorător, oribil, infect. Se comportă groaznic în societate. grob, grobă adj. (livr.) 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Abrutizat. Agresiv. Bătăios. Brutal. Clastic. Coleric. Impulsiv. Incontinent. Iute. Nemăsurat. Nestăpânit. Violent. 2 (despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, grobian, -ă adj., s.m., s.f., adv. 1 adj. (despre oameni) bădăran, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, inci-vil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvli-gos, prost, ghiolban, mocănos, mocofanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om grobian, fără educaţie şi cultură. 2 s.m., s.f. bădăran, bădărancă, grobiancă, grosier, grosolan, mârlan1, mârlancă, mitocan, mitocancă, mojic, cotârlă, mârlănoi, mocârţan, mocârţă, mocofan, modârlan, ţoapă (v. ţop2), ţopârcă, ţopârlan, ţopârlancă, ţurlan, cocalar, mârlă2, mârlete, pastrama-giu, ţăran, ţărancă1, ţărănoi, ghirghiş, huţupan, năvleg, ghiorlan, mocan1, mocană, mocănete, mo- căniţă, mocodan, modârlă, modârlău, modoran, modrig, modrigan, mogâldan, necunoscător, târlan, târlă, ţuţuian, <înv.> gros, <înv.; depreo domuz, meltean, necioplit, râtan, ciorbalău, gherţoi, martalog, momârlan. Grobienii sunt evitaţi de oamenii de bun-simţ. 3 adv. (modal) bădărăneşte, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, suru-gieşte, barbar. S-a purtat grobian cu bătrâna. grobiancă s.f. bădărană (v. bădăran), bădărancă, grobiană (v. grobian), grosolană (v. grosolan), mârlancă, mitocancă, mojică (v. mojic), cotârlă, mocârţă, ţoapă (v. ţop2), ţopârcă, ţopârlancă, mârlă2, ţărancă1, năvleagă (v. năvleg), mocană, mocăniţă, modârlă, necunoscătoare (v. necunoscător), târlă, necioplită (v. necioplit), martaloagă (v. martalog). Este un specimen de grobiancă parvenită. grobiamsm s.n. bădărănie, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoli-teţe, vulgaritate, beotism, incivili-tate, moco-fanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, neciopli-re, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Grobianismul este respins de oamenii de bun-simţ. grobienie s.f. bădărănie, grobianism, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoli-teţe, vulgaritate, beotism, incivili-tate, moco-fanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime, grobişte s.f. (înv.) v. Cimitir. Necropolă, grobnic s.n. (înv.) 1 v. Groapă. Loc de veci. Locaş de veci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru. 2 v. Giulgiu. Linţoliu, grof s.m. (în trecut) comite1. Groful era un mare latifundiar maghiar, care avea titlu nobiliar. groggy [grogi] adj. invar, (engl; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure.Turmentat. groh interj, (de obicei repetat) guiţ!, coviţ! Din coteţul porcilor se auzea: groh! groh! grohăi vb. IV. intr. (despre porci) a guiţa, a cârâi, a coicăi, a coviţa, a coviţăi, a coviţăli, a gârtoni, a grohoti, a grunguni, a gurui, a îngurlui2, a scrofoti, a scui, a ţuvli-ca, a uica, a viţii. Porcul grohăie de foame. grohăit s.n. grohăitură, guiţare, guiţat, gui-ţătură, <înv. şi reg.> grohot2, coviţăire, coviţăit, viţiit. Din coteţ se aude grohăitul porcului. grohăitură s.f. grohăit, guiţare, guiţat, guiţă-tură, <înv. şi reg.> grohot2, coviţăire, coviţăit, viţiit. grohot1 s.n. grohotiş, pietrărie, mărunţiş, meleast, prund. grohot2 s.n. (înv. şi reg.) v. Grohăit. Grohăitură. Guiţare. Guiţat. Guiţătură. grohoti vb. IV. intr. (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. grohotiş s.n. grohot1, pietrărie, mărunţiş, meleast, prund. Grohotişul este o îngrămădire de sfărămături de stâncă sau de pietre. groiză s.f. (culin., ind. alim.; reg.) v. Sân-gerete. grojdi vb. IV. 1 intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Clefai. Molfai. Plescăi. 2 intr. (înv. şi reg.; despre şoareci, şobolani etc.; compl indică alimente uscate, lucruri dure etc.) v. Crănţăni. Ronţăi. 3 tr. (arg; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Consuma1. Mânca. grom s.m. (livr.) v. Fecior. Lacheu. Valet, gropar s.m. 1 cioclu, gropaş, gropiţaş, gropnicer, săpător, <înv.> îngropător. Groparii sapă mormintele în cimitir. 2 (entom.) Ne-crophorus; necrofor, gropaş s.m. (reg.) v. Gropar, gropăreăsă s.f. (pop.) gropăşiţă. Gro-păreasa este soţia groparului. gropăşiţă s.f. (reg.) v. Gropăreăsă. gropiţaş s.m. (reg.) v. Gropar, gropiţă s.f. 1 gropuşoară, gropuţă. Copiii au făcut o mulţime de gropiţe în nisip. 2 (înv.) v. Groapă. Loc de veci. Locaş de veci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru, gropnicer s.m. (reg.) v. Gropar, gropniţă s.f. (înv.) v. Groapă. Loc de veci. Locaş de veci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru, gropuşoără s.f. gropiţă, gropuţă. gropuţă s.f. (pop. şi fam.) v. Gropiţă. Gropuşoară. gros, groasă adj., adv., s.n., s.m. I adj. 1 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gras, masiv, obez, opulent, planturos, plin, rotofei, rotund, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam gros pentru vârsta lui. 2 (în opoz. cu „subţire”; mai ales despre mâinile, picioarele, degetele oamenilor) butucănos, grosolan, mare1, butucos. Picioarele groase abia îi intră în pantofi. 3 (despre nasul oamenilor) borcănat, umflat, borcănos. Are nasul cam gros. 4 (despre obiecte, pachete etc.) mare1, voluminos, bor-ţos. Inculpatul are la judecătorie un dosar gros. 5 (mai ales despre îmbrăcăminte) cald, 703 | călduros. Paltonul este gros pentru că este îmblănit. 6 (tipogr.) aldin, bold1, compact, gras, semigras, seminegru. Textul este scris cu caractere groase. 7 (despre substanţe fluide) compact, dens. A cumpărat o smântână groasă pentru frişca. 8 (cu nuanţă intensivă; despre voce, ton, timbru, sunete) adânc, grav, jos, profund, cavernos. îşi recunoaşte fapta cu o voce groasă. 9 (predomină ideea de densitate; despre ceaţă, întuneric, umbră etc.) adânc, compact, dens, des, nepătruns, obscur, opac2, greu. Toată dimineaţa a fost ceaţă groasă. 10 (la fi; pop.; despre femei, femele) v. Gravidă. însărcinată. II adv. (modal) 1 grav, jos, profund. Cântă mai gros decât trebuie. 2 fig. (pop. şi fam.) v. Bine. Mult. Vârtos. Zdravăn. 3 fig. (fam.) v. Consistent. Mult. Substanţial. Substan-ţialmente. 4 fig. (înv.) v. Neaprofundat. Sumar. Superficial. III s.n. 1 mulţime, <înv. şi pop.> mijloc, <înv.> greime, greu, temei, toi2. Grosul convoiului a pătruns în piaţa centrală a oraşului. Comandantul aştepta cu grosul armatei începerea luptei. 2 (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. 3 (în trecut; înv.) v. Butuc. Obadă. 4 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. IV (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 2 adj. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; despre oameni) v. Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu. 3 s.m. v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, groscior, -ioâră adj. grosuţ. grosier, -ă adj., s.m., adv. I adj. 1 (despre oameni) bădăran, grobian, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvli-gos, prost, ghiol-ban, mocănos, mocofanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţără-natic, barbar, necioplit, necizelat, ne-şlefult, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om grosier, fără educaţie şi cultură. 2 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mi-tocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări grosiere. A considerat răspunsul lui cam grosier. II s.m. bădăran, grobian, grosolan, mârlan1, mitocan, mojic, mârlănoi, mocârţan, mocofan, mo-dârlan, ţopârcă, ţopârlan, ţurlan, cocalar, mâr-lă2, mârlete, pastramagiu, ţăran, ţărănoi, ghirghiş, huţupan, năvleg, ghiorlan, mocan1, mocănete, mocodan, modârlău, modoran, modrig, modrigan, mo-gâldan, necunoscător, târlan, târlă, ţuţuian, <înv.> gros, <înv.; deprec.> domuz, meltean, neciopht, porc, porcan, râtan, ciorbalău, gherţoi, mar-talog, momârlan. Grosierii sunt evitaţi de oamenii de bun-simţ. III adv. (modal) bădă-răneşte, grobian, grosolan, indelicat, ma-halageşte, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceş-te, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, biijăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, deprec. sau peior.; astăzi rar> suru-gieşte, barbar. S-a purtat grosier cu bătrâna. grosime s.f. 11 circumferinţă. Grosimea trunchiului copacului fiind mare, acesta nu poate fii cuprins cu braţele. 2 (de obicei cu determ. care indică măsura, exprimate în unităţi convenţionale de măsură, însoţite de un num.) lăţime. Placajul mesei are grosimea de 10 centimetri. II fig. (înv.) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelicateţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necioplire. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţă. Ne-politeţe. Vulgaritate. grosisment s.n. (optic.) 1 mărire unghiulară, putere măritoare unghiulară. Grosismen-tul reprezintă raportul dintre unghiul sub care se vede un obiect îndepărtat cu ajutorul unui instrument optic şi unghiul sub care se vede acelaşi obiect cu ochiul liber. 2 micşorare unghiulară. Grosismentul este raportul dintre tangenta unghiului sub care se vede un obiect apropiat cu ajutorul unui instrument optic şi tangenta unghiului sub care se vede acelaşi obiect cu ochiul liber. grosso modo loc. adv. sumar. Ceea ce susţine se întemeiază, grosso modo, pe observaţii curente. grosolan, -ă adj., s.m., s.f., adv. I adj. 1 (despre lucruri, obiecte etc.) butucănos, necioplit, butucos, rudăresc. Unele bănci din parc sunt grosolane. 2 (despre materii prime, obiecte etc.) brut, necioplit, necizelat, nefinisat, neprelucrat, lişteav, <înv.> grumb. Pe verandă se află o masă cu scaune din lemn grosolan. 3 (despre construcţii, schiţe etc.) primitiv, rudimentar, ţărănos. Şi-a construit în curte o bucătărie de vară grosolană, din scânduri de brad. 4 (despre materii, materiale etc.) comun, ordinar. Şi-a făcut un costum dintr-o stofiă grosolană. 5 (în opoz. cu „subţire”; mai ales despre mâinile, picioarele, degetele oamenilor) butucănos, gros, mare1, butucos. Picioarele grosolane abia îi intră în pantofi. II adj. 1 (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, grosolănie nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvligos, prost, ghiolban, mocănos, mocofanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. 2 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, neciopUt, noduros, tudesc. 3 (despre însuşiri, trăsături de caracter etc. ale oamenilor) cras. Este de o impertinenţă grosolană. III s.m., s.f. bădăran, bădărancă, grobian, grobiancă, grosier, mârlan1, mârlancă, mitocan, mitocancă, mojic, cotârlă, mârlănoi, mocârţan, mocârţă, mocofan, modârlan, ţoapă (v. ţop2), ţopârcă, ţopârlan, ţopârlancă, ţurlan, pahonţ, cocalar, mârlă2, mârlete, pastramagiu, ţăran, ţărănoi, ţărancă1, ghirghiş, huţupan, năvleg, ghiorlan, mocan1, mocană, mocănete, mo-căniţă, mocodan, modârlă, modârlău, modoran, modrig, modrigan, mogâldan, necunoscător, târlan, târlă, ţuţuian, <înv.> gros, <înv.; deprec.) domuz, meltean, necioplit, râtan, ciorbalău, gherţoi, martalog, momârlan. IV adv. (modal) 1 bădărăneşte, grobian, grosier, indelicat, mahalageşte, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, plebeu, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, suru-gieşte, barbar. S-a purtat grosolan cu bătrâna. 2 primitiv, rudimentar. A creionat grosolan schiţa casei. grosolănie s.f. bădărănie, grobianism, grobienie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoli-teţe, vulgaritate, beotism, incivili-tate, moco-fanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Grosolănia este respinsă de oamenii de bun-simţ. grosuţ grosuţ, -ă adj. groscior. Pentru că s-a răcit afară, şi-a luat o rochie dintr-un material mai grosuţ. grotă s.f. 1 (geomorf.) cavernă, peşteră, <înv. şi reg.> vizuină, corandă, ocnă, scorbură, ştioi, <înv.> hârtop, speluncă. în munte este o grotă cu stalactite şi stalagmite. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. grotesc, -ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc.) arlechinesc, buf2, burlesc, caraghios, caricatural, parodic, ridicol, <înv.> pocit2, carnavalesc. Piesa abundă în situaţii groteşti. grozâmă s.f. (bot.) 1 Genista sagittalis; drog2, iarba-întruielelor (v. iarbă). 2 (reg.) v. Salcâm-galben (Laburnum anagyroides). 3 (reg.; şi grozamâ-mică) v. Drob2. Drobiţă (Genista tinctoria). 4 (reg.) grozamă-mare v. Lemnul-bobului (v. lemn). Salcâm-galben (Cytisus nigricans)', grozamă-păroasă v. Drob2. Drob-de-munte (v. drob2) (Cytisus hirsutus). grozav, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă grozavă. 2 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări etc. ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, crunt, cumplit, fioros, groaznic, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot grozav. Fapta sa este grozavă. 3 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună grozavă i-a luat acoperişul casei. 4 (despre lovituri, bătăi etc.) straşnic, teribil, zdravăn, vrăjmaş, bun, năstruşnic, sfânt, criminal2, sănătos, tătăresc. I-a tras o bătaie grozavă. 5 (în opoz. cu „frumos”; înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2. II adj. 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă grozavă. A avut şansa grozavă de a participa la o misiune în cosmos. 2 (despre stări, acţiuni etc. ale oamenilor) bun, excelent, straşnic, zdravăn, criminal2. Oricine se simte alt om după y* somn grozav. O baie grozavă este reconfortantă după o zi de muncă. 3 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales2, deosebit, distins, eminent, extraordinar, ilustru, mare1, remarcabil, titanic1, eminentisim, şoiman, senzaţional, ţonţoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat grozavului artist întreaga carieră. 4 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) admirabil, deosebit, excelent, încântător, minunat, remarcabil, senzaţional, <înv.> exchizit. A scris o carte grozavă. 5 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, exce-lentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mişto, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giorno, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice grozave. Cunoscuta actriţă are o interpretare grozavă în rolul principal. 6 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este grozav. III adv. (modal) 1 groaznic, înfiorător, mult, rău, tare, teribil, <înv. şi pop.> foarte, <înv.) morţeşte, amar, amarnic. L-a pedepsit grozav pentru ce i-a făcut. 4 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, consternânt, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.) mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.) nepomenit, foc, trăsnet, fantastic, fenomenal, formidabil, senzaţional, straşnic. Cocoşatul este grozav de urât. 8 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) foarte, groaznic, incredibil, tare. îi plac grozav de mult dulciurile. grozăvâtic, -ă adj. (în opoz. cu „frumos”; înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2. grozăvenie s.f. 11 (pop. şi fam.) v. Grozăvie. Monstruozitate. Oroare. 2 (în opoz. cu „frumuseţe”; înv.) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imundicitate. Imundiţie. Pocea-lă. Schilodeală. Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. II fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, groază, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, a se burica, a se furlandisi, a se îngur-guţa, a se voinici, <înv. şi reg.) a se măroşi, a se bârzoia, a se faloşi, a se marghio-li, a se născocorî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfatoşi, a se trufali, <înv.) a se fantaxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufaşi, a se văznesi, a se dezmierda, grozăvenie, <înv. şi reg.) străşnicie, <înv.> groznicie. Grozăvia faptei sale i-a şocat pe toţi. 2 calamitate, catastrofa, dezas- 705 | tru, flagel, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pustieşag, pustiit1, sodom, năpust, pră-pădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfarâmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o grozăvie aducătoare de moarte. 3 (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie. 4 (în opoz. cu „frumuseţeînv.) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imundicitate. Imundiţie. Schilodeală. Schilodenie. Slu-ţenie. Urâţenie. II fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, groază, grozăvenie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire, grozăvior, -oară adj. (pop.; despre oameni) v. Slutişor. grozdi'că s.f. (bot.; reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). groznici'e s.f. (înv.) v. Grozăvie. Monstruozitate. Oroare. grubă s.f. (j. de cărţi; arg.) v. Decar. Zece. grui1 s.m. (ornit.; reg.) 1 v. Cocor (Grus grus). 2 v. Gâscă-sălbatică (Anser anser). grui2 s.n. (reg.) I (geomorf.) 1 v. Colină. Deluşor. 2 v. Gorgan. Măgură. Movilă. II (tehn.) 1 (la car, la căruţă sau la sanie) v. Furcă. Limbă. Pisc. 2 (la sanie) v. Cruce, gruie s.f. (mar.) macara, muflă. Gruia este folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor greutăţi. gruieţ s.m. (geomorf.) movilă de alunecare, ţiglăi. grujârcă s.f. (bot; reg.) v. Salbă-moale. Vo-nicer (Evonymus europaeus). grumâz s.n. I (anat.) 1 (la oameni şi la unele animale) ceafa, cerbice, umăr, umărul gâtului (v. umăr), gârbiţă, gârgan, nuca gâtului (v. nucă), scaun. Acest bărbat are grumazul lat. 2 (la oameni şi la unele animale; pop.) v. Gât. 3 (înv.) v. Beregată. Gâtlej. II (geomorf; pop.) v. Colină. Deluşor. grumăjor s.m. (anat.; la oameni şi la animale; pop.) grumăzuţ. grumăzare s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Umflătură. grumăzuţ s.m. (anat.; la oameni şi la animale; pop.) grumăjor. grumb, grumbă adj. (înv.) 1 (despre materii, obiecte, materiale etc.) v. Inferior. Mizerabil. Ordinar. Prost. Rău. 2 (despre materii prime, obiecte etc.) Brut. Grosolan. Necioplit. Necizelat. Nefinisat. Neprelucrat, grumbişte s.f. (agric.; reg.) v. Baraboişte. grumbuh s.n. (reg.) v. Cadastru. Carte funciară. Carte fimduară. Registru de cadastru, grungum vb. IV. intr. 1 (despre porumbei şi turturele) a gurlui, a turui, a gongoni. Un porumbel grunguneşte pe pervazul de la fereastră. 2 (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa, grunjeu s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă, grunjos, -oăsă adj. 1 (despre suprafeţe, ziduri etc.) granulos, grunzuros, rugos, zgrunţuros, zgrăbunţos, zgrunţos, zgrunţuit, zdrobunţos. Suprafaţa peretelui este grunjoasă pentru că nu a fost bine finisată. 2 (despre sare) zgrăbunţos. La murăturile pentru iarnă se foloseşte sare grunjoasă. grunz s.m. bulgăre, drob1, zgrunţ, crişcă. A pus un grunz de sare la murături. grunzuros, -oăsă adj. 1 (despre suprafeţe, ziduri etc.) granulos, grunjos, rugos, zgrunţuros, zgrăbunţos, zgrunţos, zgrunţuit, zdrobunţos. 2 (rar; despre materii, materiale etc.) v. Aspru. Rugos. Scorţos. Zgrunţuros. grup s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, buluc, cârd, ceată, droaie, gloată, grămadă, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), crilă, liotă, canara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. Un grup de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 2 tabără, ceată, <înv.> grupă, cor. S-a alăturat grupului care îl susţine pe fostul director. 3 (polit.) fracţiune. Din partidul ţărănesc s-a detaşat un grup care a adoptat o altă poziţie în raport cu majoritatea. 4 categorie, clasă, grupare, şir, tagmă, <înv.> rânduială, sfat. Face parte din grupul acelora care urăsc nedreptăţile. 5 detaşament, echipă. îşi aduce prietenul în grupul constructorilor de pe şantier. 6 (mat.) grup abelian = grup comutativ; grup comutativ = grup abelian. 7 (gram.) grup nominal = nume. Grupul nominal este un termen generic pentru părţile de vorbire care se declină (în mod special pentru substantiv şi adjectiv). 8 (tehn.) grup sanitar = instalaţie sanitară. Fiecare locuinţă sau clădire trebuie să aibă grup sanitar. grupă vb. I. 1 tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A grupat piesele jocului după un anumit criteriu. 2 refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni etc.) a se alia, a se asocia, a se însoţi, a se întovărăşi, a se uni2, gudrona a se împerechea, <înv. şi pop.> a se lipi, a se prinde, a se încumetri, a se îngur-ga, a se însâmbra, a se ortăci, a se sâmbrăli, a se sâmbrălui, a se soţi, <înv.> a intra, a se obşti, a se sâmbra, a se sinorisi, a se înjuga. S-au grupat pentru a înfiinţa o societate non-profit. 3 tr. (compl. indică mai ales loturi de pământ, unităţi agricole, unităţi industriale sau comerciale, instituţii etc.) a comasa, a concentra. A grupat mai multe loturi de teren agricol pentru a le putea lucra mai uşor. Marile centre comerciale au fost grupate la periferia oraşului. grupare s.f. 1 comasare, concentrare. Primăria a propus gruparea marilor centre comerciale la periferia oraşului. 2 categorie, clasă, grup, şir, tagmă, <înv.> rânduială, sfat. 3 partidă, tabără, lagăr, <înv.> parte, partid. Face parte din gruparea liberală a tineretului din facultate. 4 (fiz., chim.) structură. îl interesează gruparea atomilor în molecula unei substanţe. grupă s.f. 1 (chim.) grupă secundară = subgrupă. 2 (înv.) v. Grup. Tabără, grupuleţ s.n. grupuşor, gru-puscul. în parc se jucau grupuleţe de copii. grupuscul s.n. (fam.; peior.) v. Grupuleţ. Grupuşor. grupuşor s.n. grupuleţ, grupuscul. gruzin, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. georgian. Gruzinii sunt originari din Republica Geor-gia. 2 s.f. (lingv.) georgiană (v. georgian). Gruzina este o limbă caucaziană. guard s.m. bodygard, gardă de corp, gardă personală, pază de corp, gorilă. Politicianul este totdeauna însoţit de un guard. gubav, -ă adj. 1 (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv. 2 (în opoz. cu „puternic”; reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. 3 (med.; înv.; despre oameni) v. Lepros. gubă s.f. (reg.) 1 v. Dulamă. Suman. 2 v. Sarică. Ţundră. gubănăş s.m. (bot; reg.) v. Suliman (Ajuga genevensis). gubăvîe s.f. (med.) 1 (reg.) v. Lues. Sifilis. 2 (înv.) v. Lepră. gubărniţă s.f. (med.; reg.) 1 v. Coriză. Guturai. Rinită. 2 v. Gripă, gudă s.f. fig. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). gudron s.n. (chim.) catran, ulei greu (v. ulei1), smoală, zeft. Gudronul se obţine din petrol, cărbune sau lemn, fiind o materie primă importantă în industria chimică. gudrona vb. I. tr. (compl. indică stâlpi, ziduri, traverse, ambarcaţiuni etc.) a cătrăni. A gudronat fundul bărcii pentru a împiedica pătrunderea apei. gudronaj gudronaj s.f. cătrăneală, cătrănire, gudronare, cătrănit1, cătrănitură. gudronare s.f. cătrăneală, cătrănire, gudronaj, cătrănit1, cătrănitură. Gudronarea fundului bărcii a fost necesară pentru a împiedica pătrunderea apei. gudronat, -ă adj. (despre stâlpi, ziduri, traverse, ambarcaţiuni etc.) cătrănit2. Barca cu fundul gudronat poate fi lansată la apă. gudulân s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. gudura vb. I. refl. I (despre câini) a se giugiuli, a se linguşi. Când îşi vede stăpânul, câinele începe să se gudure. II fig. (despre oameni) 1 a se linguşi, a se pisici, a se îmbuna. Se gudură pe lângă soţul ei pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. 2 a se înjosi, a se ploconi, a se umili, a se coborî, a se târî, a se ciorsăi, a se coroji, a slugări, a slugămici. -De ce te guduri atât în faţa şefului? guguştiuc s.m. 1 (ornit.) Streptopelia de-caocto; porumbel-râzător-oriental, porumbel-turcesc, turturea, turturea-gugu-şea. 2 fig. (fam.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost, gui-negui loc. adv. (înv. şi reg.) v. Vrând-ne-vrând. guignol [gi’gol] s.n. (în teatrul de păpuşi; livr.) v. Fantoşă. Marionetă, guiţ interj, (de obicei repetat) groh!, coviţ! Din coteţul porcilor se auzea: guiţ! guiţ! guiţa vb. I. 1 intr. (despre porci) a grohăi, a cârâi, a coicăi, a coviţa, a coviţăi, a coviţăli, a gârtoni, a grohoti, a grunguni, a gurui, a îngurlui2, a scrofoti, a scui, a ţuvli-ca, a uica, a viţii. Porcul guiţă de foame. 2 tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. guiţare s.f. grohăit, grohăitură, guiţat, gu-iţătură, <înv. şi reg.> grohot2, coviţăire, coviţăit, viţiit. Din coteţ se aude guiţarea porcului. guiţât s.n. grohăit, grohăitură, guiţare, gui-ţătură, <înv. şi reg.> grohot2, coviţăire, coviţăit, viţiit. guiţătură s.n. grohăit, grohăitură, guiţare, guiţat, <înv. şi reg.> grohot2, coviţăire, coviţăit, viţiit. gujălie s.f. (omit.; reg.) v. Orătanie. Pasăre. Pasăre-de-casă. Pasăre-de-curte. Pasăre-do-mestică. gujbă s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Gânj. gujon s.n. (tehn.) diblu, tiplu. în gujon se fixează un şurub. gulag s.n. (polit.; în fosta Uniune Sovietică) lagăr de concentrare, lagăr de exterminare, lagăr de muncă, lagărul morţii (v. lagăr). Mii de oameni au fost trimişi în gulaguri. gulden s.m. (fin.) florin. Guldenul a circulat în Olanda până la introducerea monedei unice europene. guleâi s.n. (fam.; adesea constr. cu vb. „a facen, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. guler s.n. 1 zgardă. Gulerul prea apre-tat al cămăşii îl zgârie. 2 (anat.; arg.) v. Prepuţ. gulerâş s.m. (bot.; reg.) 1 v. Dosnică-galbe-nă (v. dosnic) (Carpesium cemuum). 2 (lapl. guleraşi) v. Bureţi-galbeni (Amantia cae-sarea). gulie s.f. I (bot.) 1 Brassica oleracea gongylo-ides; calarabă, morcov-porcesc, păs-târnac. 2 (reg.) v. Nap (Brassica napus escu-lenta). 3 (reg.) v. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Helianthus tutterosus). II (arg.) 1 (anat.) v. Cap. 2 v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. gumăj s.n. (tehn.) gumare. gumâre s.f. (tehn.) gumaj. Prin gumare se aplică un strat de gumă sau de cauciuc pe suprafaţa unui obiect. gumă s.f. 1 radieră, raşpă. A şters corecturile în creion cu o gumă. 2 (şi gumă de mestecat) chewing-gum. Şi-a cumpărat gumă de mestecat cu aromă de mentă. 3 gumă tragacantă = tragacant. Guma tra-gacantă este folosită în farmacie (ca liant pentru tablete), în industria alimentară (ca liant pentru dulciuri), în industria textilă sau în cosmetică. 4 (pop. şi fam.) v. Elastic. 5 (pedag.; jar.) 6 (arg.) v. Condom. Prezervativ, gumilastic s.n. 1 (pop. şi fam.) v. Elastic. 2 (pop.) v. Cauciuc, guneăţs.n. (reg.) v. Manta. gunoi s.n. 11 impuritate, murdărie, necurăţenie, <înv. şi pop.> spurcăciune, lepădătură, bucluc, goz, gozură, holoa-ne, huimată, mozol2, smian, şteah, ştergură2, <înv.> şterc, imondice, ordură, trash. Balta este plină de gunoaie. Peste tot în curte sunt gunoaie. 2 deşeu, deşeuri menajere (v. deşeu). Gunoierii golesc tomberoanele de gunoiul menajer. 3 (şi gunoi de grajd) balegă, băligar, băligău. A curăţat grajdul de gunoi. 4 (pop. şi fam.) v. Impuritate. II fig. (peior.) 1 drojdie, lepădătură, leşinătură, pleavă, putregai, scurs1, scur-soare, scursură, spumă, substructură, codină. Aceşti indivizi fac parte din gunoiul societăţii. 2 v. Căzătură. Derbedeu. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Puşlama. Secătură. Zdreanţă. gunoids, -oâsă adj. (pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios, gunoi're s.f. (agric.) gunoit. înainte de semănat trebuie să se facă gunoirea ogoarelor. gunoit s.n. (agric.) gunoire. guraliv, -ă adj., s.m., s.f. flecar, limbut, locvace, palavragioaică, palavragiu, vorbăreţ, bavard, limbăreţ, verbos, <înv. şi pop.> trăncănitor, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, vântură-vorbe, gureş, lehău, tândălit, toa-că-gură, moftangioaică, moftangiu, moftolog, mofturean, ploscar1, ploscaş, plos-căreasă, taclagioaică, taclagiu, vorbă-lungă, farfara, <înv. şi reg.> mătalnic, spornic, vorbăreţ, vorovaci, coţob, coţofanos, dârdală, flear, geleleţ, hănţănos, hănţos, holo-boacă2, leorbău, limbău, limbos, limbuţelnic, netrebuit, pălăvatic, pălăvrăgit2, povestelnic, stroncănitor, tololoi1, trăncănău, trăncănit2, vorbar, libarcă, libriţă, trean-ca-fleanca, <înv.> aruncător de vorbe, bârfaş, limbareţ, locotareţ, locotăreţ, locotitor, tersit, vorbeţ, vorbagiu vorbagiu, hodorog, caragaţă, căţelandru, coţofană, gaiţă1, hanţă1, meliţă, moară, pupăză, ţarcă, pocnitor. Guralivii sunt obositori pentru cei din jur. Este prea guraliv. gurăn s.m. (iht.; reg.) 1 v. Şalău1 (Stizostedi-on lucioperca sau Lucioperca sandra). 2 v. Avat (Aspius aspius). gură s.f. 11 (anat.; la oameni) cavitate bucală, cavitate orală, organ1, bot, clonţ, plisc, rât1, pupătoare (v. pupător), <înv. şi reg.> rost, govie, mordă, clobanţ, cioc2, po-pârdă, fermoar, flisc, flit, gingie, ială, mâncătoare (v. mâncător), mestecătoare, mestecău2, mozgă, muie, muştar, muştiuc, papacioacă (v. papacioc), papiţ, papiţă, scuipătoare, teflu, ţiu, zotcă. Gura, delimitată lateral prin faţa internă a obrajilor, se deschide anterior prin buze. 2 (anat.; la animale) bot, flit, mordă, nară. Calul are o pată albă pe gură. 3 (ca organ al vorbirii) fleancă, hanţă1, leoapă, leoarbă, căţea, clanţă, cloanţă, fofelniţă, lătrătoare (v. lătrător), meliţă, moară, morişcă, papagal, plisc, pupăză, râşniţă, ţarcă, cântătoare (v. cântător), cârâitoare (v. cârâitor), claxon, flaşnetă, flaut, goarnă, muzică, muzicuţă, ocarină, trâmbiţă, trombon, trompetă, fleoarţă. Gura păcătosului adevăr grăieşte. 4 sărut, sărutare, pupătură, guriţă, pup1, pusi, ţoc, ţocăială, ţocăit, bezea, ştampilă, ventuză. La despărţire i-a dat o gură. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) duşcă, gât, înghiţitură, sorbitură, ghiorţăitură, scopot2, şluc, şneap2. Bărbatul a luat o gură de ţuică din sticlă. 6 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „ de ”, care indică felul) îmbucătură, înghiţitură, muşcătură1, ghiorţăitură, bucătură, dumicat, buşcă. După o gură de musaca i s-a făcut rău. 7 (pop. şi fam.) v. Glas. Grai. Voce. 8 (pop. şi fam.) gură-cască = gură-căscată = cască-gură, căscăund. Un gură-cască îşi iroseşte timpul fâră folos. 9 (pop. şifam.)gură-bogată=gură-spartă = căţea. Este gură-spartă, nu poate ţine un secret. 10 (pop.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 11 (med.; pop.) gură-de-lup v. Palatoschizis. Ura-noschizis. 12 fig. (pop.) v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt. Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă (v. spus). Vorbă. Zisă (v. zis). 11 (p. anal.) 1 (la vase, obiecte etc.) buză, <înv. 707 | şi reg.> usnă. A pus o felie de lămâie pe gura paharului. 2 (art.) gura hamului = pieptar. Gura hamului se pune peste capul calului când se înhamă. 3 (pop.) v. Ascuţiş. Lamă. Lamină. Limbă. Pană. Pânză. Tăiş. 4 (reg) v. Tăiş. 5 fig. margine, buză. Nu te apropia de gura prâpastiei! III (art.; bot.) gura-leului = Antirrhinum majus; ca-pul-câinelui (v. cap), leoaie, sunătoare; gura-lupului = Scutellaria altissima; colţul-lupului (v. colţ); (reg.) gura-mâţei v. Linariţă (Linaria vulgaris); gura-paharu-lui v. a Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufăniţă (Chrysanthemum indicum); b Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). gureş, -ă s.m., s.f., adj. (pop.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ. gurgui s.n. 11 (la opinci) nară, nas, tic3, vârf, vârfete. Gurguiul este partea din vârf a opincii, strânsă cu nojiţe. 2 (la urcior) ţâţă, ţâţână, ţuţuroi. A băut apă pe gurguiul urciorului. 3 (anat.; pop.) v. Mamelon. Sfârc. II (bot.; reg.) v. Sfeclă. Sfeclă-al-bă. Sfeclă-de-zahăr. Sfeclă-dulce (Beta altissima). gurguiâ vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1 guricică s.f. (pop. şi fam.) v. Guriţă, guricioără s.f. (pop.) v. Guriţă, gurist, -ă s.m., s.f. 1 (muz.; pop. şi fam.) v. Artist liric. Cântăreţ. 2 (fam.; glum. sau deprec.) v. Solist vocal. 3 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. gurişoără s.f. (pop.) v. Guriţă, guriţă s.f. 1 guricică, guricioără, gurişoără. Fetiţa are o guriţă foarte frumoasă. 2 (fam.) v. Gură. Sărut. Sărutare. 3 (tehn.; la moară; reg.) v. Piscoaie (v. piscoi). Vrană. 4 (art.; bot.; reg.) guri-ţa-cucoatiei v. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria). gurlui vb. IV. intr. (despre porumbei şi turturele) a grunguni, a turui, a gongoni. Un porumbel gurluie pe pervazul de la fereastră. gurmănd, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. gastronom. Gurmanzii ştiu să aprecieze mâncărurile rafinate. 2 s.m., s.f., adj. mâncăcios, găman, gurmet, mâncău, <înv. şi reg.> licău, folticos, hlipicios, hupit, hutupală, lincăit, mâncălău, ghiorlan, găulea, <înv.> legumăreţ, licăritor1, înfulecos. Este un mare gurmand, care ştie să aprecieze mâncărurile bune. gurmă s.f. (med. vet.) buba mânzului (v. bubă). Gurma este o boală infecţioasă a mânjilor şi a cailor tineri, care se manifestă prin febră, catar nazal şi abcese ale unor ganglioni. gurmet, -ă s.m., s.f., adj. (fam.) v. Gurmand. Mâncăcios. guru s.m. invar. 1 filosof, înţelept, mentor spiritual. Este un guru foarte cunoscut. 2 fig. (adesea peior.) călăuzitor, îndrumător, povă- ţuitor, sfătuitor, luceafar, lumină, luminător. Savantul i-a fost guru în primii ani de cercetare. gurui'vb. IV. intr. (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. gurură s.f. (la ham; reg.) v. Bucar. Curar. Vânare2. guseu s.n.. (constr.) brachet. Guseul este o placă de oţel pentru prinderea barelor într-un nod al unei grinzi. gust1 s.m. invar, (reg.) v. August1. gust2 s.n. 1 preferinţă. I-a cumpărat o haină după gustul lui. 2 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) înclinaţie, pornire, predispoziţie. Cele două gemene au aceleaşi gusturi. 3 chef, dispoziţie, dorinţă, plac, plăcere, poftă, voie, voinţă, vrere, vrută (v. vrut), <înv.> deşiderat, ogod, ogodnă, poftire, poftit1, poftitură, râvnă, râvnire, sna-gă, tabiet. Face totul după gustul inimii. 4 (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) apetenţă, chef, dispoziţie, dorinţă, plăcere, poftă, apetiţie, apetit, însetare, sete, însetoşare. Acest roman i-a deschis gustul pentru citit. gustă vb. 1.11 tr. (compl. indică alimente, băuturi etc.) a degusta, a încerca, a cerca. A gustat compotul pentru a vedea dacă este suficient de dulce. 2 tr. (compl. indică alimente, mâncăruri etc.) a îmbuca, a gustări. înainte de a pleca a gustat ceva în mare grabă. 3 intr. (reg.) v. Dejuna. Prânzi. II tr. fig. 1 a se bucura. Ei gustă din plin plăcerile vieţii. 2 (compl. indică spectacole, opere de artă etc.) a aprecia, a preţui. Ştie să guste o muzică bună. 3 a digera, a înghiţi. Nu gustă glumele făcute pe seama lui. gustar s.m. invar, (pop.) v. August1, gustăre s.f. 1 (culin.) aperitiv, mezelic, hors-d’oeuvre, colaţiune, <înv.> mâncă-rică, mezel, zacuscă. La începutul mesei au servit nişte gustări. 2 (reg.) v. Dejun. Masă1. Masă de prânz (v. masă1). Prânz, gustăt, -ă adj. fig. (despre spectacole, opere de artă etc.) apreciat, preţuit. Unul dintre cele mai gustate spectacole din Franţa a ajuns să fie reprezentat şi pe scena din Bucureşti. gustări vb. IV. tr. (reg.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Gusta, gustos, -oăsă adj. 1 (despre mâncăruri) apetisant, bun, delicios, îmbietor, plăcut, savuros, suculent, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A pregătit o masă gustoasă. 2 (despre băuturi) apetisant, bun, îmbietor, licoros, plăcut, savuros, ambroziac, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A băut un vin gustos. guşăr s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. guşărniţă s.f. (med.; pop.) 1 v. Oreion. Pa-rotidită epidemică. 2 v. Tetanos. guşăt, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. gâltofan. Pe lângă faptul că era guşat mai avea şi ochii exoftalmici. 2 s.f. (ornit.; reg.) v. Babiţă. Pelican (Pelecanus onocrotalus). gutuie guşă s.f. 11 (anat.; la reptile) bărbie. Unele reptile au guşă. 2 (anat.; la oameni) golgojină. Guşa se formează în partea anterioară a gâtului, prin mărirea glandei tiroide. 3 (med.) guşa endemică = distrofie endemică tireopată. Guşa endemică se previne prin suplimentarea cu iod a alimentaţiei; guşă exoftalmică = basedow, boala lui Ba-sedow (v. boală). Guşa exoftalmică se manifestă prin creşterea în volum a glandei tiroide. 4 (anat.; pop. şi fam.) v. Beregată. Gâtlej. 5 (anat.; la oameni şi la unele animale; pop. şi fam.) v. Gât. 6 (anat.; pop.) v. Amigdală. Tonsilă 7 (med., med. vet.; pop.) v. Umflătură. 8 (ind. text.; reg.) v. Jurubiţă. 9 (la caier; reg.) v. Nod. 10 (arg.) v. Buzunar. II (art.; bot.) 1 guşa-porumbelului = a Cu-cubalus baccifer; guşa-porumbului, plescaiţă; b Silene cucubalus; băşi-coasă (v. băşicos), băşină, guşa-porumbului; c (reg.) v. Odolean. Valeriană (Valeriana officinalis); (reg.) guşa-porumbului v. a Gu-şa-porumbelului (Cucubalus baccifer); b Gu-şa-porumbelului (Silene cucubalus); c Odolean. Valeriană (Valeriana officinalis); c Păpădie (Taraxacum officinale). 2 (reg.) v. Pansea. Panseluţă (Viola wittrockiana). III (ornit.) guşă-roşie = Erithacus rubecula; măcăle-andru, ochiul-boului (v. ochi1), pa-ra-focului (v. pară1), piept-mohorât, piept-ro-şu, pietroşel, pietruş, prigoare, prigoa-re-cu-gât-roşu, roşioară (v. roşior), ţingălău. guşi'ţă s.f. (anat.) guşuliţă. guşnică s.f. (bot.; reg.) v. Baraboi (Chae-rophyllum bulbosum). guşter s.m., s.n. I s.m. 1 (zool.) Lacerta viridis; şopârlă, şopârlă-verde, năpârcă, şovrigar. 2 (milit.; arg.) v. Grănicer. 3 (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. II s.n. (med.; pop.) v. Crup. Crup difterie. III s.n. (anat.; reg.) 1 v. Beregată. Gâtlej. 2 v. Esofag. 3 v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. guşterâriţă s.f. (bot.; reg.) v. Brâncă1 (Sa-licornia herbacea). guşteri'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Brâncă1 (Sali-cornia herbacea). guşuliţă s.f. (anat.) guşiţă. gută s.f. 1 (med.) podagră, <înv. şi reg.> cataroi2, şui5, <înv.> podagraşte, podalghie. Guta se manifestă prin umflături ale articulaţiilor. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie, gutieră s.f. (mar.) lăcrimară. Gutiera se află la marginea bordajului punţii. gutiferacee s.f. pl. (bot.) Guttiferae; gutifere. Familia gutiferaceelor cuprinde liane. gutifâre s.f. pl. (bot.) Guttiferae; gutiferacee. gutos, -oăsă adj., s.m., s.f. (med.) podagros, podagru, podagrist, <înv.> podagric. Bolnavii gutoşi suferă de gută. gutufan s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost gutui s.m. (bot.) Cydonia oblonga; alămâioară, măr-gutui (v. măr1), pom-cotei. Florile gutuiului sunt roz sau albe. gutuie s.f. 1 (bot.) alămâioară, măr-gu-tuie (v. măr2). îi place dulceaţa de gutui. 2 (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. guturai guturâi s.n. {med.) coriză, rinită, troahnă, cataroi2, cotrofelniţă, guberni-ţă, motroahnă, subărie, şuhărie, trohneală, zalfa, <înv.> catar. Copilului nu-i mai trece guturaiul. gutural, -ă adj. {fon.; despre consoane) velar. „K” este o consoană guturală. guturalizâre s.f. (med.) afonie, disfonie, răguşeală, răgoritură. Profesoara suferă de guturalizare cronică. guvern s.n. (polit.) 1 (nm. pr.) Executiv, <în unele ţări> Cabinet, Consiliu de Miniştri, <înv.> minister. Urmează votul parlamentar pentru noul Guvern. 2 cârmuire, stăpânire. Guvernul a luat măsuri severe împotriva infractorilor. guvernă vb. I. tr. (polit.; despre suverani; compl. indică state, popoare etc.) a cârmui, a conduce, a dirigui, a domni, a stăpâni, a regenta, <înv. şi pop.> a oblădui, <înv. şi reg.> a schivemisi, <înv.> a birui, a chivernisi, a crăi, a despune, a hătmăni, a împărăţi, a ocârmui, a povăţui, a vlădui, a rege2, a duce2. Alexandru Ioan Cuza a fost primul care a guvernat cele două ţâri româneşti unite. guvernamental, -ă adj. (polit.) conducător, oficial, cârmuitor. Apropierea sa de cercul guvernamental este evidentă. guvernant, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m. (polit.) cârmuitor, conducător. Orice partid guvernant are opozanţi. Guvernanţii au promulgat o lege nepopulară. 2 s.f. tetă, <înv.> madamă, şvester. A angajat o guvernantă la copii. guvemâre s.f. (polit.) 1 cârmuire, conducere, diriguire, domnie, stăpânire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> chiverniseal^fchivernisire, domnire, împărăţie, oblastie, ocârmuire, purtare, purtat1, stăpânărie, stăpânie, ţiitură, vlădicie, zabitlâc, cârmă. în timpul guvernării Moldovei, Ştefan cel Mare a ridicat foarte multe biserici. 2 conducere, regim. Economia se dezvoltă mult în timpul unei guvernări competente. guvernator s.m. (polit.) cârmuitor, conducător, <înv.> toparh, zabit. Paşa era guvernatorul unui paşalâc din Imperiul Otoman. guvernământ s.n. (polit.) regim. După revoluţie, în ţară a fost instaurat un guvernământ democrat. guvi'd s.m. I (iht.) 1 Gobius; baboi, baboi-de-glod, baboi-de-nisip, bâcioc, mocă-naş, ţigan, umflătură, zglăvoacă (v. zglăvoc), zglăvoace-mică. 2 guvid-mare = Gobius me-lanostomus; strunghil; (reg.; în forma guvidie) guvidie-de-baltă v. Zglăvoacă (v. zglăvoc) | 708 (Gobius kessleri); guvidie-de-vad v. Zglăvoacă (v. zglăvoc) (Gobius fluviatilis). II (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, guvidie s.f. (iht.; reg.) = guvid. guz s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). guzân s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis guzgan s.m. I (zool.) 1 Mus decumanus; şobolan, chiţcan, chiţoran, cloţan, gher-lan, ghioarlă, ghiorţan, grivan, guz, hârciog, hârţ, iţcan, lostun, mioarcă, miogârţan, mi-torlan, miţorgan, noţârlan, păşoi, pâţoc, pin-ţă, popândău, popânzac, poponeţ1, spurc, şoacăţ2, şoarece-de-moară, şoarece-de-pă-dure, şoarece-mare, şoarece-roşu-de-pădure, şomâc, şomârdoc, ţuşcan, zezeran. 2 Rattus norvegicus; chiţcan-călător, şobolan, şobolan-călător, şobolan-cenuşiu, şobolan-morăresc, chiţoran, cloţan, miţorgan, potcan, poţoc, sobol1. 3 guzgan-de-apă = Arvicola amphibius; mioarcă; (pop.) guzgan-orbv. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa euro-paea); (reg.) guzgan-de-munte v. Belhiţă. Chiţcan (Myoxus glis). II fig. (peior.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. Hh ha interj. (exprimă o cerere de repetare sau de explicare a mesajului anterior, interog.; adesea cu nuanţă exclamativă; pop. şi fam.) v. Ce? Cum? Poftim? habar s.n. (fam.) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. habaric s.n. (constr.; reg.) 1 v. Tencuială. 2 v. Mortar. habamamist -ă s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; arg.) v. Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu, hâbă s.f. (reg.) v. Clacă. Şezătoare (v. şezător). hăbără s.f. (reg.) v. Clacă. Şezătoare (v. şezător). habenulă s.f. (anat.) peduncul anterior al epifizei, tija epifizei (v. tijă), frâul epifizei (v.frâu). Habenula leagă epiftza de hipotalamus. habitaclu s.n. cockpit Pibţii şi-au ocupat scaunele din habitaclu şi încep manevrele pentru decolare. habitat s.n. (biol.) biosferă, biotop, microbi-osferă. într-un habitat trăieşte, în condiţii omogene, un grup relativ specific de plante şi animale. habituâ vb. I. tr., refl. (livr.; compl. sau sub. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Acomoda. Adapta. Deda. Deprinde. Familiariza. învăţa. Obişnui, habituăl, -ă adj. (despre cuvinte, expresii, practici etc.) cunoscut, curent, frecvent, general2, obişnuit, răspândit, uzual, habitu-dinal. A alcătuit un dicţionar cu termeni medicali habituali. habitudinăl, -ă adj. (livr.; despre cuvinte, expresii, practici etc.) v. Cunoscut. Curent. Frecvent. General2. Habitual. Obişnuit. Răspândit. Uzual. habitudine s.f. (livr.) v. Deprindere. Obicei. Obişnuinţă. habotnic, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) bigot, bisericos, fanatic, devot, <înv.> pravoslavnic. Creştinii habotnici respectă cu stricteţe toate canoanele bisericeşti. habotnicie s.f. (relig.) bigotism, fanatism, fervoare, bigoterie. Habotnicia unor creştini este adesea exagerată. habromame s.f. (med.) cheromanie. Habro-mania este o stare de excitaţie euforică patologică.. hac s.n. (înv.) 1 v. Răsplată. Recompensă. 2 v. Leafa1. Remuneraţie. Retribuţie. Salariu, haceân s.n. (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. hăchiţă s.f. (pop. şi fam.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. hachiţos, -oăsă adj. (pop. şi fam.; despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent. Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil, hacker [’hekar] s.m. (inform.) pirat informatic, spărgător de cod. Hackerul a fost depistat de autorităţi şi arestat. hădă s.f. (la moara de apă; reg.) v. Jgheab. Scoc. Uluc. hadâmb s.m. (în Orient; înv.) v. Eunuc, hădes s.n. (mitol. greco-romană) gheenă, iad, infern, orc, tartar, <înv. şi pop.> lumea întunericului (v. lume), <înv.> matca focului (v. matcă), adânc, întuneric, păcură. Crede că păcatele îl vor duce în hades. hăfniu s.n. (chim.) celţiu. Hafniul este un metal rar, folosit mai ales în electronică. hagialâc s.n. 1 (relig.; înv.) v. Pelerinaj. 2 (glum.) v. Bordel. Casă de prostituţie (v. casă1). Casă de rendez-vous (v. casă1). Casă de toleranţă (v. casă1). Lupanar, hagiograf, -ă adj. (teol.) hagiografic, hagio-logic. hagiografic, -ă adj. (teol.) hagiograf, hagio-logic. Cunoscutul prelat a scris o carte hagiografică. hagiografie s.f. (teol.) hagiologie, <înv.> jitie1. Hagiografia studiază vieţile sfinţilor. hagiologie, -ă adj. (teol.) hagiograf, hagiografic. hagiologie s.f. (teol.) hagiografie, <înv.> jitie1, hagiomm s.n. nume de sfânt. Parcurge hagionimele din calendar. hagiu s.m. (relig.; înv.) v. Pelerin, hahaleră s.f. (fam.) v. Canalie. Puşlama. Secătură. haham s.m. (relig.; la mozaici; înv.) v. Rabin, hahâu s.n. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. hai interj., s.n. I interj. 1 (cu val. de imper.; corespunde unor vb. de mişcare) haide!, vino!, <înv. şi pop.> ghelai!, <înv.> ni! Hai mai repede, că pierdem autobuzul! 2 (fam.; introduce o prop. interog.) v. Ei? II s.n. (fam.) 1 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 v. Batjocură. Bătaie de joc. Derâdere. Deriziune. Iriziune. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Parodie. Râs2. Zeflemea. haicăi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. haidamac s.m., s.n. I s.m. 1 (pop.; deprec.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 2 (pop.; deprec.) v. Bătăuş. 3 (pop.) v. Bandit. Tâlhar. 4 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 5 (înv.) v. Văcar. II s.n. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. haidâu s.m. (reg.) I v. Văcar. II (deprec.) 1 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 2 v. Bătăuş. haide interj, (cu val. de imper.; corespunde unor vb. de mişcare) hai!, vino!, <înv. şi pop.> ghelai!, <înv.> ni! hăidoş, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 2 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. haiduc s.m. 1 (în trecut) <înv. şi pop.> lotru, pandur, voinic, voinic de codru, voinic de munte, voinicul codrului (v. voinic), <înv. haiducame şi reg.> haramin, lotrean, lotroman, pribeag, tâlhar, <înv.> hânsar, şoim de codru. în multe balade sunt cântate faptele haiducilor. 2 (milit.; reg.) v. Jandarm. 3 (reg.) Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 4 (milit.; înv.) v. Mercenar, haiducăme s.f. (colect.; în trecut; înv.)v. Hai-ducime. haiducel s.m. (în trecut) voinicel, voinicuţ. haiducesc, -eâscă adj. ortomănesc. Cântecele haiduceşti celebrează figuri de haiduci. haiduci vb. IV. intr. (în trecut; despre oameni) <înv. şi pop.> a hoţi, a lotri, a viteji, a voinici. Bătrânul, în tinereţe, a haiducit mulţi ani prin codri. haiducie s.f. (în trecut) <înv. şi pop.> lotrie, vitejie, voinicie, voinicit, tâlhărie. Haiducia era o formă a luptei sociale, frecventă în provinciile româneşti şi în Peninsula Balcanică. haiducime s.f. (colect.; în trecut) <înv.> haiducame. haihui,-ie adj., adv., s.n. (pop. şi fam.) 1 adj. (despre oameni) v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit. 2 adv. (în legătură cu vb. ca „a o apuca”, „a o lua”, „a merge”, „apleca”, „a pomi”, „a umbla”) v. Razna. 3 s.n. v. Jovialitate. Veselie. Voioşie, haikăi s.n. (lit.) haiku. haiku s.n. (lit.) haikai. Haiku-ul este un mic poem clasic japonez, format din trei versuri. haimanâ s.f. (mai ales deprec.) derbedeu, golan, golancă, vagabond, berbant, deşucheat, parşiv, teleleu, terchea-berchea, prăşcău, bate-poduri, berechet, bulevardier, bulevardist, buduşlău, bunţăr, cararău, dezmăţău, dulan-dragiu, jarcalete, lainic, pancotă, parfanar, şuier, teacăr, trăistar, troagăr1, ulicareţ, ulicău, uliţar, uliţarnic, vandralău, vandraş, vandră, vandroc, vandrocaş,verbuncaş, coldan, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, dalcauc, prişleţ, puşlalău, ştrengar, zamparagiu, venitură, aventurier, hârb, hârbar, hârbareţ, bombagiu, goldan, plimbăreţ, scuipat1. Mai multe haimanale au făcut scandal într-un bar. haimanalâc s.n. (pop. şi fam.) v. Hoinăreală. Hoinărire. Vagabondaj. Vagabondare, hain, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neome- nit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om hain şi ursuz. Este haină la mânie. 2 (despre oameni) afurisit, blestemat, câinos, îndrăcit, rău, ticălos, <înv. şi pop.> pustiu, pârdalnic, împeliţat, jifrat2, <înv. şi reg.> urgisit, bengos,benguţ, limujder, pricăjit, secret3, <înv.> îndemonit. A avut un bărbat hain, care i-a făcut viaţa un coşmar. 3 (mai ales fig.; despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) crud, implacabil, inexorabil, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, neîndurat, <înv.> nemilostivitor, nemilostivnic, nemiluit, neplacabil, vitreg. Soarta haină a îmbătrânit-o înainte de vreme. 4 (înv.) v. Trădător. 5 (relig.; înv.; despre oameni) v. Necredincios. Păgân. II adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă hain cu adversarii. hâină s.f. 11 îmbrăcăminte, veşmânt, buleândră, acoperământ, strai, ţoală (v. ţol), halub, acoperire, îmbrăcare, îmbrăcăciune, rufa, vestiment, căiafet Afară fiind frig şi-a luat haine mai groase. 2 (lapl. haine) costum, îmbrăcăminte, ţinută, pereche de haine. Vara, îmbracă haine în nuanţe deschise. Hainele negre le păstrează pentru ocazii festive. 3 blazer, jachetă, sacou, veston, palton, uioş. Şi-a cumpărat o haină asortată la pantaloni. 4 mantou, palton, parpalac, palamantir, spital, ţolengher. Iama, poartă o haină cu guler din blană de vulpe. 5 (la pl; milit.; pop.) haine defierv. Armură. II fig. aparenţă, umbră, eboşă, suprafaţă, vopsea. De cele mai multe ori haina înşalâ. haini vb. IV. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) înrăi, a (se) încâina, a (se) îndrăci, <înv. şi reg.> a (se) răi, a (se) eritici, a (se) înăspri. S-a hainit din cauza greutăţilor. Starea materială grea în care se află l-a hainit. 2 tr. (înv.; compl indică ţara, structuri sociale sau politice, grupări etc.) v. Trăda. 3 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, hainie s.f. 1 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cum-pliciune, cumplire, fară-de-omenie, fară-ome- nire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc,vitregime,vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru hainia lor. 2 animozitate, discordie, duşmănie, inamiciţie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură1, vrajbă1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâtură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o hainie veche. 3 (înv.) v. Trădare. 4 (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, hainlâc s.n. (înv.) 1 v. Trădare. 2 v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. haiâs, -oăsă adj. (fam.) v. Amuzant Nostim, hait interj, (exprimă teamă sau surpriză neplăcută; pop.) v. Aoleu! hâită s.f. 11 (de obicei urmat de determ. la pl. introduse prin prep. „de”) turmă, laie, potaie, toană2. O haită de câini a atacat un trecător. 2 (cineget.) goană. Vânătorii au organizat o haită. 3 (zool; pop.) v. Căţea. II fig. 1 (deprec. sau peior.) bandă1, cârdăşie, clan, clică, coterie, gaşcă, şleahtă, tagmă, bisericuţă. Câţiva tineri făceau parte dintr-o haită de falsificatori de cârduri. 2 (pop.; deprec.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). haizăş s.n. (constr.; reg.) v. Acoperământ. Acoperiş. înveliş. învelitoare. hâjmă s.f. (bot.; reg.) v. Ceapă-de-iarnă. Ceapă-lungă. Egipteancă (Allium fistulo-sum). halageâ s.f. (reg.) 1 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 v. Experienţă. Păţanie, halăl interj., s.n. sg. I interj. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) noroc! Halal de copiii care au astfel de părinţi! 2 (peior.) v. Bravo! Mersi! II s.n. sg. (înv.) 1 v. Apreciere. Gratitudine. Recunoştinţă. 2 v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză, halarip s.m. (pop.; peior.) v. Rom2.Ţigan. halat1 s.n. capot, cabat. Cum ajunge acasă, se schimbă într-un halat. halăt2 s.n. (tehn.; reg.) v. Instrument. Sculă. Unealtă. Ustensilă. hală s.f. (reg.) I (meteor.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. I11 (mitol, lit. de ficţiune, desene animate) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. 2 (mai ales la pl hale) v. Orătanie. Pasăre. Pasăre-de-casă. Pasăre-de-curte. Pasăre-domestică. 3 (la pl. 711 | hale; mitol pop.) v. Drăgaice (v. drâgaicâ). Iele. Joimăriţe (v.joimăriţâ). halâu s.n. {pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. halbă s.f. bere, crighel. La restaurant a băut două halbe. halcă s.f. {înv.) v. Inel. Ochi1. Verigă. Za2, halcătă s.f. {ind. alim.; reg.) v. Ciozvârtă. Halcă1. Hartan. halcă1 s.f. {ind. alim.; pop.) ciozvârtă, hartan, ghiuturum, halcată, poşolog, poşomog, şuşumete. A început să tranşeze hâlci de carne din porcul tăiat. hălcă2 s.f. {reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Hu-iet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, hăldă s.f. {miner.) haldină. Pe haldă se depozitează sterilul rezultat din lucrările miniere sau din prelucrarea mecanică a cărbunelui. haldău s.m. {reg.; deprec.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş. haldeu s.m. {înv.) 1 {relig.; la mozaici) v. Rabin. 2 v. Caldeean. haldină s.f. {miner.) haldă. haleălă s.f. {pop. şi fam.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. halebardier s.m. {milit.; în Ev. Med.) <înv.> trabant. Halebardierii erau soldaţi înarmaţi cu o halebardă. haleu s.n. {arg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare, half s.m. {sport; la unele jocuri cu mingea; astăzi rar) v. Mijlocaş. half-time [half'taim] s.n. {sport) manşă, repriză, mitan. Golul decisiv a fost marcat în ultimul minut al celui de al doilea half-time. hali vb. IV. tr. 1 {pop. şi fam.; deprec.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Consuma1. Mânca. 2 {arg.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. 3 (jur.; arg.; compl. indică infractori) v. Aresta1. Captura. Prinde. 4 (arg.; compl. indică adversari în jocuri, în concursuri etc.) v. Bate. Dispune. Impune. întrece. învinge, halieutică s.f. (pese.) pescuit. Halieutica este arta de a pescui. halimă1 s.f. fig. (fam.) 1 v. Confuzie. încurcătură. învălmăşeală. Zăpăceală. 2 v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. halimă2 s.f. (arg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, halimos s.n. (arg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. halire s.f. (pop. şi fam.; deprec.)v. Consumare. Mâncare. Mâncat1. halit1 s.n. (mineral.) sare gemă. Halitul se foloseşte în industria chimică, în industria alimentară, în tăbăcărie, în medicină. halit2 s.n. (pop. şi fam.; deprec.) v. Consumare. Mâncare. Mâncat1, halo s.n. 1 (meteor.) cearcăn, ceaţă, <înv. şi reg.> ţărcălam, <înv.> lunioară,paraselen, obor. Uneori în jurul Soarelui sau al Lunii apare un halo. 2 fig. (mai ales în pictura bisericească) aură, aureolă, nimb. Sfânta din icoană are chipul înconjurat de un halo. halogân s.m. (chim.) generator de săruri. Halogenul are proprietatea de a forma săruri prin combinarea directă cu metale. halogenăre s.f. (chim.) halogenaţie. Haloge-narea este o reacţie de introducere a halogeni-lor într-o moleculă organică. halogenaţie s.f. (chim.) halogenare. halogenură s.n. (chim.) haloid Halogenura este o sare compusă dintr-un halogen şi un metal. haloid s.n. (chim.) halogenură. haloimăs s.n. (fam.) 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesare. înghesuială. îngrămădeală. îngrămădire. învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag. 2 v. Dezordine. Neorânduială. Răvăşeală. Vraişte. Zăpăceală. 3 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. II v. Fantasmă. Fantezie. Himeră. Iluzie. Irealitate. închipuire. Mit. Utopie, halovină s.f. (mitol, lit. de ficţiune, desene animate; înv. şi reg.) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură, halt interj. (în constr. eliptice; exprimă mai ales un ordin; reg.) v. Ajunge! Atât! Basta! Destul! Gata! Isprăveşte! încetează! Punct! Sfârşeşte! Stai! Stop! Termină! hăltă s.f. (pop. şi fam.) v. Oprire. Popas, halteră s.f. (mai ales lapl. haltere) 1 (sport) ganteră, greutate. Se duce regulat la sală, unde se antrenează ridicând haltere. 2 (entom.; la insectele diptere) balansier. Halterele sunt organele de echilibru pentru zbor. halub s.n. (reg.) 1 v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. 2 v. Buleandră. Cârpă. Fleândură. Otreapă. Petică. Zdreanţă, halucinănt, -ă adj. 1 halucinatoriu. în timpul unui coşmar poţi avea viziuni halucinante. 2 fig. ameţitor, năucitor, uimitor, uluitor, zăpăcitor, nebun. Ritmul dansului era halucinant. halucinăt, -ă adj. fictiv, imaginar, imaginat, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit, vizionar, lunar. Adesea se transpune într-o lume halucinată. halucinatoriu, -ie adj. halucinant, halucinaţie s.f. închipuire, nălucă, nălucire, năzăreală, năzărire, vedenie, <înv.> vedere. Alcoolul produce halucinaţii. halucinogen s.n. drog1, psihedelic, stupefiant, chimicală, eter, marfa, material, substanţă, zăhărel. A fost .condamnat pentru consum şi trafic de halucinogene. haluz s.m. (bot.; reg.) v. Agavă. Limba-bou-lui (v. limbă) (Agave americana). ham1 interj, (de obicei repet.) ţah! Ham! Ham! Se aude din cuşca câinelui. ham2 s.n. 1 comar, trupar. A înhămat caii la trăsură cu hamuri din curele. 2 (glum.) v. Brasieră. Sutien. hamac s.n. brant. Şi-a întins un hamac între doi copaci. hamădă s.f. (geomorf.) deşert de piatră. Hamada este acoperită cu pietre colţuroas. hamal s.m. cărător, maală, şolo-dar, tregher, troagăr1. Hamalii transpor- handicapat tă greutăţi, pachete, bagaje etc. în porturi sau în gări. hamalâc s.n. (înv. şi pop.) maală. Se ocupă cu hamalâcul. hambăc s.n. (înv.) v. Abac. Numărătoare, hambar s.n. 1 (constr.) grânar, magazie, pătul, grânărie, găbănaş, magazin, mogtar, speie, susai2, <înv.>jitniţă, vistier2. Hambarele sunt pline cu cereale. 2 (mar.) cală1, stivă. Marinarii încarcă mărfurile în hambarul navei. hamei s.m. (bot.) 1 Humulus lupulus; ilistău, meiugă, peşte-de-pădure, vâ-nă-de-hamei, viţă-de-hamei. 2 (reg.) ha-mei-de-pâmântv. Pojamiţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). hămiş, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. 2 (despre oameni) v. Malign. Maliţios. Răutăcios. hamlet s.m. 1 (la pl. hamleţi; pop. şi fam.) v. Indispensabili (v. indispensabil). Izmene. Pantaloni (v. pantalon). 2 (arg.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. hamletiăn, -ă adj. fig. (livr.; despre situaţii, probleme etc.) v. Dilematic. hămster s.m. (zool) Cricetus cricetus; hârciog, grivan, ciureci, mişun, ţân-cul-pământului (v. ţânc). hamut s.n. (reg.; la ham) 1 v. Bucar. Curar. Vânare2.2 v. Gâtar. hamzâ s.f. (la moara de apă; înv.) v. Jgheab. Scoc. Uluc. han1 s.m. (în Ev. Med.) han-tătar. Hanul era conducătorul tătarilor (din Crimeea). han2 s.n. <înv. şi reg.> orândă2, ceardă, fagădău, <înv.> birt, locantă, tractir, xenodochie. Turiştii s-au oprit la un han pentru o noapte. han-tătăr s.m. (în Ev. Med.) han1, handicap s.n. I deficienţă fizică. S-a născut cu un handicap locomotor sever. II fig. 1 de-favoare, dezavantaj, inconvenient, neajuns1. Lipsa experienţei a fost pentru ea un handicap în realizarea proiectului. 2 dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, incon-venienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, barieră, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina un asemenea handicap în cercetarea lor. handicapa vb. I. tr. fig. 1 (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a defavoriza, a dezavantaja. Faptul că a intrat cu el în competiţie îl handicapează. Arbitrii au handicapat echipa de fotbal aflată în deplasare. 2 (rar; compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Im-portuna. Incomoda. Inoportuna. încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura, handicapăt, -ă s.m., s.f., adj. (med.) infirm, invalid, schilod, estropiat, valetudinar, şontorog, beteag, schilav, <înv. şi reg.> calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, bolnav, chilav, milog, obidnic, pedestru, schilăvos, schirnog, schirnogit, handra-bandra | 712 şont, şonţit, mişel, rupturit, secat2, slăbănogit, smintit, sacat. A fost lovit de o maşină şi a rămas handicapat pe viaţă. Un handicapat cerşea la poarta bisericii. handra-bandra adv. (modal; reg.) v. Aiurea. Alandala. Anapoda. handralâu s.m. (pop. şi fam.; deprec.) 1 şiş. Hangerul are lama încovoiată. hangioâică s.f. (pop.) v. Hangiţă, hangiţă s.f. hangioaică, fagă-dăriţi Hangiţa este plăcută şi atentă cu clienţii. hangiu s.m. <înv. şi reg.> orândar, fegădar, <înv.> birtaş, locantier, ospătar, os-pătător, tractirgiu. Hangiul are un han la intrarea în sat. hanorac s.n. canadiană1, vindiac, parpalac. Şi-a cumpărat un hanorac nou, mai gros. hanţă vb. I. tr. (livr.; despre idei, gânduri etc.; compl. indică oameni) v. Chinui. Frământa. Obseda. Persecuta. Preocupa. Tortura. Urmări, hantarig s.n. (la fântână; reg.) v. Furca fântânii (v. furcă). Furca puţului (v. furcă). Furcă. hantisă s.f. (psih.) delir parţial, fixaţie, idee fixă, manie, marotă, monomanie, obsesie, psihoză, ţicneală, fix, <înv.> vesanie, ţăcăneală, pată. Bolnavii care au o hantisă sunt preocupaţi de un singur gând sau de un singur subiect. hanţ s.n. (reg.) 1 v. Cadavru. Corp. Corp neînsufleţit. Hoit. Stârv. Trup. 2 v. Came. hanţă1 s.f. 11 (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). 2 (pop.) v. Hămăială. Hămăire Hămăit Hămăitură. Lătrare. Lătrat. Lătrătură. II fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ, hanţă2 s.f. (reg.; deprec.) 1 v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. 2 v. Buleândră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă, hanţuşcă s.f. (pop.; deprec.) v. Cocotă. Demimondeni Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). hăos s.n. (mai ales fig.) 1 babilonie, dezordine, încurcătură, turbulenţă, zăpăceală, tălbăcitură, valvârtej, carambol Un adevărat haos se produce pe autostrăzi din cauza maşinilor acelora care se întorc spre casă din weekend. 2 anomie, debandadă, dezordine, dezorganizare, neorânduială, neordine, zăpăceală, brambureală, harababură, calamandros, <înv.> dezdfânduială, dezmăţ, dezmăţare. Pe stadion era un adevărat haos după meci. haotic, -ă adj. (mai ales fig.) 1 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod haotic. Viitorul ei este haotic. 2 (mai ales despre gesturi, mişcări ale fiinţelor) dezarticulat1, dezordonat, lăbărţat. Vorbeşte tare, făcând gesturi haotice. Are mersul haotic. hap1 interj, (pop. şi fam.) v. Haţ! hap2 s.n. (farm.; pop. şi fam.) v. Capsulă. Capsulă amilacee. Caşetă. Comprimat. Pastilă. Pilulă. Tabletă. hăpcă s.f. (pese.; pop.) visilă. Hapca este un cârlig de undiţă folosit la pescuitul somnului. hăplea s.m. invar. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; pop. şi fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. haplobioză s.f. (biol.) fază haploidă, haplo-fază. haplofâză s.f. (biol.) fază haploidă, haplobioză. în haplofază, nucleele celulelor sexuale conţin o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice. haplologi'e s.f. (lingv.) disimilaţie silabică. Haplobgia este căderea unei silabe identice sau asemănătoare cu alta alăturată. hapsan, -ă adj. I adj. (despre oameni) 1 (pop.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) v. Ahtiat. Aprig. Avid. Cupid. Hrăpăreţ. Lacom. Neîndestulat. Rapace. 2 (reg.) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement Inuman. înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit Neînduplecat Neîndurat Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. II adv. (modal; reg.) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud.'Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent, hapuc s.n. (sport; reg.) v. Minge, har s.n. I (relig. creştină) 1 ajutor, graţie, îndurare, îndurare divină, milă, milostenie, milostivire, <înv.> ieftenşug, ieftinătate, iefti-neaţă, ieftinie, ieftinire, milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie, umilenie, umilinţă, meserătate. Harul lui Dumnezeu se îndreaptă spre cei nenorociţi. 2 dar2, favoare, graţie, <înv.> măiestrie, pahar. Dumnezeu varsă harul său mai ales peste cei neputincioşi. 3 mulţumire, slavă, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit). Credincioşii aduc har lui Dumnezeu. I11 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofe, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are har pentru teatru. 2 calitate, dar2, însuşire, talent. Are harul de a stârni compasiunea celor din jur. 3 (înv.) v. Ordine. Rânduială. Regulă. Rost Socoteală, harabă s.f. (transp.; pop.) şarabană. într-o haraba se transportă mărfuri, cereale etc. harababură s.f. (fam.) 11 v. Anomie. Debandadă. Dezordine. Dezorganizare. Haos. Neorânduială. Neordine. Zăpăceali 2 v. Deranj. Dezordine. Neorânduiali Neordine. Neregulă. Vraişte. Zăpăceală. 3 v. Dezordine. Neorânduială. Răvăşeală. Vraişte. Zăpăceală. 4 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmi Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. II fig. v. Confuzie. încurcătură. învălmăşeali Zăpăceală, harabagie s.f. (reg.) v. Cărăuşie. Cărăuşit, harabagiu s.m. (reg.) v. Cărăuş. Căruţaş, haracciu s.m. (adm.; în Ev. Med.) <înv.> hărăcer. Haracciii erau funcţionari ai administraţiei otomane care strângeau haraciul harachîri s.n. seppuku. Samuraiul şi-a făcut harachiri pentru că a fost dezonorat. harâci s.n. (fin.) 1 (în Ev. Med.) tribut, peşcheş. Ţările vasale plăteau haraci Imperiului Otoman. 2 (în trecut; înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere, haraimăn s.n. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, harâm s.n. (reg.) 1 (zool; deprec.) v. Gloabă. Mârţoagă. 2 v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. haramgiu s.m. (înv.) 1 v. Cămătar. Speculant 2 v. Bandit. Talhar. haramm sjn. (în trecut; înv. şi reg.) v. Haiduc, harâncă s.f. (reg.) v. Armeană (v. armean2). Armeanci harapnic s.n. (pop.) <înv.> scorpie. Urătorii pocnesc din harapnice. harasladisi vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică bunuri, servicii, lucrări etc.) v. Adjudeca. harasladismă s.f. (jur.; înv.) v. Adjudecare. Adjudecaţie. harâng s.n. (reg.) v. Clopot, harbujel s.m. (bot.; reg.) v. Pepenaş. harbuz s.m. (bot.; reg.) 1 (şi harbuz-roşu) v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Cifrul-lus vulgaris). 2 v. Pepene. Pepene-galben (Cucumis melo). harbuzăr s.m. (reg.) v. Pepenar. harbuzărie s.f. (reg.) v. Pepenărie. 713| havan hard s.n. (inform.) hard disk. hard disk s.n. (inform.) hard. Pe hard disk se stochează, în cantitate mare, datele dintr-un calculator. hardâl s.m. (bot.; reg.) v. Muştar-de-câmp. Ridiche-sălbatică. Ridichioară (Sinapis arvensis). hardughie s.f. (constr.; pop. şi fam.) handră, rateş. Locuiau într-o hardughie părăsită de proprietari. hardughii -ă adj. (pop. şi fam.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. hareciluîvb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică bunuri, servicii, lucrări etc.) 1 v. Adjudeca. 2 v. Licita. harecilui're s.f. (jur.; înv.) v. Adjudecare. Adjudecaţie. harem s.n. (în Imperiul Otoman) serai. Haremul era apartamentul destinat cadânelor într-un palat turcesc. harhâl s.n. (înv.) v. Salbă, harhatâu s.m. (reg.; deprec.) v. Handralău. hârhăt s.n. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, harmătă s.f. (milit.; înv.) v. Tun. harnaşa vb. I. tr. (compl. indică mai ales cai) 1 a înhăma, a prinde, a pune. Birjarul a har-naşat caii la trăsură. A hamaşat renii la sanie. 2 a înşeua, ă întămiţa, <înv.> a înşela2. Şi-a hamaşat calul pentru a face o plimbare prin pădure. hamaşament s.n. <înv. şi pop.> sarsam, <înv. şi reg.> săidăcărie, şelământ, tacâm. A cumpărat un hamaşament nou pentru caii de la trăsură. harnaşâre s.f. 1 atelaj, înhămare, înhămat1, prindere, punere, înhămătură. După harnaşarea cailor, ne invită la o plimbare cu sania prin împrejurimi. 2 înşeuare, <înv.> înşelare2. Jocheul se ocupă cu harnaşarea calului. harnic, -ă adj., s.f. I adj. (despre oameni) 1 activ, industrios, laborios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, străduitor, vrednic, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sâmic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit. Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană harnică. 2 (înv. şi pop.; mai ales despre profesionişti) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic. II s.f. (bot.; reg.) v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). harpagon s.m. (livr.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. hărpă s.f. (muz.) <înv.> cinghie, organ2. Corzile harpei vibrează prelung la atingere. îi place muzica executată la harpă. harpi'st s.m. (arg.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. harpon s.n. 1 (chir.) trocar, <înv.> trichet. Har- ponul este folosit la puncţii. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incar- ceraţie. încarcerare. închidere. întemniţare. Reţinere. harpsicord s.n. (muz.) cembalo, clavecin, clavicembal. Harpsicordul a precedat pianul. harşâ s.f. (reg.) v. Cioltar. Şabracă. Valtrap, hartan s.n. 1 (ind. alim.; pop.) ciozvârtă, halcă1, ghiuturum, halcată, poşolog, poşomog, şuşumete. A început să tranşeze hartane de carne din porcul tăiat. 2 (reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleândură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. hartă s.f. (geogr.) <înv.> mapă2. Laboratorul de geografie al şcolii are un număr foarte mare de hărţi. harţabâ s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). harţă s.f. 1 hărţuială, hărţuire, încăierare, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. Harţa copiilor a început de la nişte lucruri mărunte. 2 (pop.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 3 (reg.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răs-culare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. 4 (milit.; înv.) <înv.> arţag. Harţa a început între forţe armate inamice. 5 (milit.; înv.) v. Bătălie. înfruntare. Luptă. 6 (milit.; înv.) v. Conflict. Conflict armat. Război1.7 (înv.) v. Duel. harţi s.m. pl.'(bis.; la creştinii ortodocşi) cârneleagă, câşlegi, dulcele Crăciunului (v. dulce), săptămâna cărnii (v. săptămână). La harţi se face dezlegare de lapte, ouă, peşte. haruspiciu s.m. 1 (în practicile relig. din Roma antică) extispex, extispiciu. Haruspiciul era cercetarea măruntaielor păsărilor pentru prezicerea viitorului. 2 (livr.) v. Ghicitor. Prezicător. Vaticinator. hasmaţuchi s.m. (bot.) 1 Anthriscus cerefo-lium; cherbel, tarhon, turbolie, turbure, turburea, turtan. 2 (art.) hasmaţuchiul-mâ-garului = Torilis japonica; turiţă. hăsnă s.f. (înv. şi reg.) v. Avantaj. Beneficiu. Bine. Câştig. Folos. Profit, hastât, -ă adj. (bot.; despre frunze) lanceolat, <înv.> lanciform, lănciat, lănţat. Frunzele hastate au forma unui vârf de lance. hăstură s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). haşiş s.n. ciocolată, iarbă, pot. Haşişul este un drog. haşişi'sm s.n. (med) canabism. Haşişismuleste intoxicaţia cronică sau acută cu haşiş, substanţă extrasă din cânepa-de-India. haşli vb. IV. tr. (arg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, hăşmă s.f. (bot.) 1 Allium ascalonicum; ceapă-franţuzească, cepuşoară, şalotă, poroi, pur1, vlaşiţă. 2 (reg.) v. Praz (Allium porrum). 3 (reg.) haşmâ-turceascăv. Arpagic (Allium schoenoprasum). haşpor s.n. (reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor. hat1 s.n. 1 hotar, răzor, limită, <înv. şi reg.> dâlmă, căluşire, dâmbicar, dorjincă, forgaşă, haşpor, mejdă, mejdină, meşghie, metă, miezuină, muşchi2, slog, <înv.> semn. între ogoarele celor doi vecini este un hat. 2 (reg.) v. Paragină. Pârloagă. Ţelină2. hat2 s.n. (în Ev. Med.; turc.; înv.) v. Hatişerif, hatălm s.n. (înv.) 1 v. Amendă. Penalitate. Penalizare. 2 v. Forţă. Putere, hatar s.n. (pop. şi fam.) 1 (adesea constr. cu vb. „a face*) v. Concesie. Favoare. 2 v. Plac. Plăcere. Poftă. 3 v. Avantaj. Favoare. înlesnire. Privilegiu. 4 v. Cinste. Favoare. Onoare. Privilegiu. 5 v. Favoare. Protecţie, hatişerif s.n. (în Ev. Med.) <înv.> humai, hat2. Hatişeriful era un ordin emis de cancelaria Porţii Otomane către marii demnitari ai imperiului şi către domnii Ţărilor Române. hatmăn s.m. (în Ev. Med., în Mold.) <înv.> ataman, stratilat. Hatmanul comanda întreaga oştire, îndeplinind şi funcţia de pârcălab şi de portar al Sucevei. haţ interj. hap1! Haţ! a pus laba pe pui şi l-a mâncat. hăţeg s.n. (bot.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, haţegănă s.f. (j.folc.) abrudeană,abrudean-că, ardeleană (v. ardelean), ardelenească (v. ardelenesc), ciobănaş, lugojeană, someşeană. Haţegana este un dans popular din Transilvania, cu mişcare moderată. haubiţă s.f. (milit.; înv.) v. Mortier. hăucă s.f. (omit.; reg.) v. Bou-de-baltă (Bo-taurus stellaris). haute-contre [,ot kontr] s.m. (muz.) con-tratenor. Haute-contre este vocea bărbătească cu cel mai înalt registru. hautparleur [oparloer] s.n. (electron.) boxă, difuzor, incintă acustică, speaker. Casetofonul are un hautparleur foarte puternic. havă vb. I. tr. (ind. extract.) a scobi. A havat zăcământul pentru a uşura desprinderea materialului din masiv. havadi'ş s.n. (înv.) v. Ştire. Veste, havai'u, -ie adj. (înv.) v. Azuriu. Bleu. havăj s.n. (ind. extract.) havare, scobire, scobitură. havan, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) maro-deschis. A venit la petrecere într-un costum havan. 2 s.f. trabuc, ţigară de foi, ţigară de Havana, ţigară de duhan, ţigară de frunză, ţigară de frunză de duhan, ţigară groasă, ţigară groasă de frunză, ţigară de piele. îi place să filmeze havane. havare havâre s.f..(ind. extract.) havaj, scobire, seo&tjiră; Havarea zăcământului se face cu haveza. 'hmezâţs£(ind. extract.) maşină de havat. fHaveza esţ&fblosită la, tăiatul straturilor de t&L ' • • - §£> jţmilit.; ieşif din uz} Tv. Tun. F ^v: & \ ‘■ &ţpţ)îy. Locaş de | 714 $m kkăfa^hazîftcâ-bwăiaÂpuaoară. 2Muft pîper,sare. Este renumit ^glumele salerptine de haz. 3 farmec, chichirez> şic-, savoare. Anecdotele vânătoreşti spuse de actor au avut un haz aparte. 4(?nv.)v. Bucurie. Desfătare. Juisare. Mângâiere. Mulţumire. Plăcere. Satisfacţie, hazaică s.f. (reg.) 1 v. Femeie. 2 v. Nevastă. Soţie. 3 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă: Prietenă (v. prieten). hazard s.n. 1 întâmplare, loterie. Hazardul a făcut să descopere o comoară arheologică. 2 accident, neprevăzut. Judecătorul a stabilit că omorul nu a fost premeditat, ci a fost rezultatul hazardului. 3 (rar) v. Destin. Soartă. Viitor. hazarda vb. I. refl. (despre oameni) 1 a se expune, a se lansa, a risca, <înv.> a se expoza. Părinţii l-au sfătuit să nu se hazardeze intrând în politică. 2 a se aventura. Se hazardează să facă singur o călătorie în jurul lumii cu o navă uşoară. hazardânt, -ă adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) hazardat, imprudent, periculos, primejdios, riscant, riscat. A făcut o investiţie hazardantă. Escaladarea muntelui pe o vreme rea a fost hazardantă. hazardat; -ă adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) hazardant, imprudent, periculos, primejdios, riscant, riscat, hazliu, -ie adj. 1 (despre oameni) glumeţ, jovial, mucalit, năzdrăvan, poznaş, vesel, nastratinesc, jocular, <înv. şi pop.> comedios, snovos, ghiduş, hâtru, mehenghi, ştrengar, şugubăţ, şuguitor, giumbuşel, băncos, duhliu, ha-zos, miştocar, pişicher, pontos, zgubilitic, <înv. şi reg.> cabazlicar, deşănţat, mătalnic, şăgaci, chisnovat, hopşagoş, lascav, mehen-gher, potcaş, pozneţ, prujalnic, prujitor, sno-velnic, şăgalnic, şăgos, şăncăleţ, şăncălos, şodoman, şodos, şoloman, şolomeţ, şoltic, şotelnic, şotios, tămăşalnic, trufaş2, trufos, zgondos, <înv.> glumaş, măscăreţ, poznatec, poznit, zefliu, faceţios, bengos, coraşliu. Este un tânăr hazliu căruia îi plac farsele şi bancurile. 2 (despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) amuzant, comic, ilar, nostim, vesel, drolatic, ilariant, poznaş, năzdrăvan, tordant, diurnat, şod. Copiii sunt hazlii prin ghiduşiile pe care le fac. Povestirea unor întâmplări hazlii i-a binedispus. 3 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) anecdotic, spiritual, sărat2. Relatarea faptelor a fost hazlie. 4 (mai qjes despre creaţii ale oamenilor) umoristic, vesel. Sceneta hazlie acelor doi actori a plăcut mult publicului. 5>caraghios, comic, bufon, <înv. şi reg.> cpmicos, <înv.> coinicesc, scuril. I-a spus o povestioară hazlie. haznă sf I I doacă* onv.> lagum. La marginea oraşului este miros de hazna. 2 (pop.)v. Closet IiDietă.;Veceii. 3 (pop.) v. Fosă septică. 4 (înv.) v**Apă.GişmeaJI$în.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Tezaur. Vistierie, haznatar s.m. (în Ev. Med.; în Ţările Rom.; înv.)v. Mare-vistier (v. mare1). Marele-vistier (v; mare1). Vistier1. Vistier mare (v. vistier1). Vistiernic. Vistierul cel mare (v. vistier1). hăznă s.f. (reg.) v. Afacere. Avantaj. Câştig. Chilipir. Folos. Profit haz6s, -oâsă adj. (fam.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. hazrân s.n. (bis.; la catolici; înv.) v. Cârjă. Cârjă episcopală. Crosă. hăbădîc s.n. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. hăbădfe s.f. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. hăbăuc, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. (mai ales despre oameni) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit. 2 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. hăbăuci vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) 1 v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. 2 v. Cretiniza. îndobitoci. Prosti1. Tâmpi. hăbăucie s.f. (reg.) v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală. hăbuc1 s.n. (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Fragment. Frântură. Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă hăbuc2 s.n. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. hăbuceălă s.f. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. hăbuci vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică corpuri solide) v. Sfărâmă. Sparge. Zdrobi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte dure) v. Frânge. Rupe. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. hăcăivb. IV. intr. (reg.; despre raţe) v. Măcăi. Măcăli. Măcăni. hăciugă s.f. (bot.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, hăcuivb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia. 2 (compl. indică alimente, furaje, iarbă etc.) v. Mărunţi. Toca. hăcuire s.f. (reg.) v. Ciopârţeălă. Ciopârţire. Ciopârţit1, Sfârtecare. Sfâşiere, hăcuit s.n. (reg.) v. Ciopârţeălă. Ciopârţire. Ciopârţit1. Sfârtecare. Sfâşiere, hădărâg s.a (tehn.; la coşul morix) titirez, bătăiuş, băteală, docot, hădărău, mână, pârpă-riţă, scuturător, tertă, terteleac. Hădăragul scutură teica şi lasă boabele să cadă din coş. hădărău s.n. (reg.) 1 v. Jug. Jujeu. 2 (tehn.; la coşul morii) v. Hădărag. Titirez, hăi interj., s.n. (pop.) 1 interj, (exprimă o atenţionare sau introduce o interpelare) v. Bă! Bre! Măi! 2 s.n. v. Colind. Colindare. Colindat, hăimăm vb. IV. intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda, hăinăr s.m. (înv.) v. Croitor, hăinărie s.f. (colect.) hăinet, ţolet. Are atâta hăinărie în dulap, încât nu mai încape nimic. hăinet s.n. (colect.; pop.) v. Hăinărie. hăiniceâ s.f. (pop.) v. Hăinişoară. Hăiniţă. Hăinuţă. hăinicică s.f. (pop.) v. Hăinişoară. Hăiniţă. Hăinuţă. hăinişoâră s.f. hăiniţă, hăinuţă, hărnicea, hăinicică, hăinucă, străiţă, <înv.> străiuţ. hăiniţă s.f. hăinişoară, hăinuţă, hărnicea, hăinicică, hăinucă, străiţă, <înv.> străiuţ. hăinucă s.f. (pop.) Hăinişoară. Hăiniţă. Hăinuţă. hăinuţă s.f. hăinişoară, hăiniţă, hăinicea, hăinicică, hăinucă, străiţă, <înv.> străiuţ. S-a jucat în nisip şi şi-a murdărit hăinuţele. hăire s.f. (reg.) hăit. Prin hăire se îndeamnă vitele la mers. hăis interj. (în opoz. cu „cea”; ca îndemn adresat animalelor de tracţiune pentru a apuca la stânga; pop.) hois! hăit s.n. (reg.) 1 hăire. 2 v. Colind. Colindare. Colindat. hăitână s.f. (pop.; peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). hăitâr s.m. (cineget.; reg.) v. Bătăiaş. Gonaci. Gonaş. Hăitaş. Hăituitor. Mânător. hăitâşs.m. 1 (cineget.) bătăiaş, gonaci, gonaş, hăituitor, mânător, botaş, ciocănaş, crainic, hăitar, hăitău. Hăitaşii stârnesc vânatul. 2 (tehn.; la moara de apă; reg.) pod1. Hăitaşul este axat pe fusul de fier care pune în mişcare pietrele morii. 715| hăitău s.m. (cineget.; reg.) v. Bătăiaş. Gonaci. Gonaş. Hăitaş. Hăituitor. Mânător. hăiti vb. IV. tr., refl. (reg; compl. sau sub. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa, hăitui vb. IV. tr. 1 (cineget.; compl. indică vânatul) a goni, a mâna, a scorni, a stârni, a bate. Gonacii au hăituit mistreţii din ascunzişurile lor, pentru a fi vânaţi mai uşor. 2 (compl. indică animale domestice) a goni, a mâna. Văcarii hăituiesc vitele din cireadă spre sat. 3 (compl indică fiinţe, răufăcători, infractori, inamici) a fugări, a urmări, a prigoni, <înv. şi reg.> a pripi, a păfuga, a poteri, a vâna. I-au hăituit pe duşmani până la graniţă. hăituiălă s.f. 1 (cineget.) bătaie, goană, gonire, hăituire, scornire, stârnire, roată1, roată de vânat (v. roată1). Hăituiala vânatului se face de către gonaci. 2 fugărire, hăituire, urmărire. Hăituiala duşmanilor s-a făcut până la graniţă. hăituire s.f. 1 (cineget.).bătaie, goană, gonire, hăituiălă, scornire, stârnire, roată1, roată de vânat (v. roată1). 2 fugărire, hăituiălă, urmărire. hăituitor s.m. (cineget.) bătăiaş, gonaci, gonaş, hăitaş, mânător, botaş, ciocănaş, crainic, hăitar, hăitău. Hăituitorii stârnesc vânatul. hăituşcă s.f. 1 (reg.) v. Ştrengăriţă. 2 (reg.; deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). hălăciugă s.f. 1 (la oameni sau la unele păsări şi animale; pop.) v. Ciuf. Moţ1.2 (bot.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufâriş. Tufiş. hălădui vb. IV. intr. 1 intr. (pop.; despre oameni; urmat de determ. locale) v. Domicilia. Fi. Locui. Sta. Şedea. 2 intr. (pop.; despre oameni) v. Trăi. Vieţui. 3 tr. (reg.; compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Izbuti. Reuşi. 4 intr. (înv.; despre fiinţe) v. Salva. Scăpa. hălădumţă s.f. (înv.) v. Aciuare. Adăpostire. Găzduire. Primire. hălădui're s.f. (înv.) v: Aciuare. Adăpostire. Găzduire. Primire. hălălăie s.f. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, hălălăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Lărmui. hălăstui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. care arată situaţii, stări etc. în care se află cineva) v. Salva. Scoate. Scăpa. hălci'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică un tot, un întreg o unitate etc.) v. îmbucătăţi. îmbucăţi, hălcuî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică bucăţi de lemn, de piatră etc.) v. Ciopli. hălpăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică alimente, băuturi) a hăpăci, a hăpăi. Din cauză că erau foarte flămânzi Câinii hălpăiau mâncarea din cauză că erau foarte flămânzi. hămăi vb. IV. intr. (despre câini) a bate, a lătra, a blehăi, a clănţăni, <înv. şi reg.> a căzăi, a cehăi, a cehni, a clefai, a puidăi, a tuna, a ţăhăi, a zăpăi. La vederea străinului, câinii încep să hămăie. hămăiălă s.f. hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. Străinul a ieşit din curte în hămăiala asurzitoare a câinilor. hămăire s.f. hămăială, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. hămăit s.n. hămăială, hămăire, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. hămăitură s.n. hămăială, hămăire, hămăit, lătrare, lătrat, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. hămef vb. IV. tr., refl. (înv.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. hămeseală s.f. (pop. şi fam.) hămesire, lihneală, lihăială. Avea o stare de hămeseală cumplită, de parcă nu mai mâncase de câteva zile. hămesi vb. IV. intr., refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe) a lihni, a (se) sfârşi, a se leşui2, a se lihăi2, a leşina, a se topi. După zile de regim alimentar sever, era hămesit de foame. hămesire s.f. (pop. şi fam.) hămeseală, lihneală, lihăială. hămesit, -ă adj. (pop. şi fam.; despre fiinţe) lihnit, sfârşit2, <înv. şi reg.> pocâltit, hlipit, leşiat2, leşnit, leşuit, lihă-it, niştocit, ştiulghit, leşinat2. Mânca lacom ca un animal hămesit. hămeşăgos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean, hămişag s.n. (reg.) v. Şiretenie1. Şmecherie. Viclenie. Vulpenie. hămişliu, -ie adj. (reg.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean, hămui vb. IV. (arg.) 1 tr. (jur.; compl indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide. întemniţa. Reţine. 2 refl. (despre oameni) v. Căsători. hăndrălui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda. hănţăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. hănţănos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, hănţâs, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, hănţui't, -ă adj. (deprec.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) v. Flenduros. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit, hăpăci vb. IV. tr. (reg.; compl. indică alimente, băuturi) a hălpăi, a hăpăi, hăpăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică alimente, băuturi) a hălpăi, a hăpăci. hărăzi hăplău s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; pop. şi fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. hăpui vb. IV. tr. (milit.; înv.; compl. indică teritorii, state etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. Subjuga. Supune. hărănă s.f. (bot.; reg.) v. Secară (Secale cereale). hărăbăie s.f. (transp.; deprec.) v. Autobuz, hărăbor s.n. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, hărăcer s.m. (în Ev. Med.; înv.) v. Haracciu. hărăcsi vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 2 (chir.; compl. indică pielea unui bolnav) v. Scarifica. hărăgele s.f. (bot.; reg.) 1 v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zore-le-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). 2 v. Zorele (v. zorea). Zorele-albe (v. zorea) (Pharbites hederacea). hărăgi'că s.f. (bot.; reg.) v. Indruşaim. Latir. Sângele-voinicului (v. sânge) (Lathyrus odo-ratus). hărăgit, -ă adj. (în opoz. cu „frumos”; înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2, hărăţi vb. IV. tr. 1 (reg.; compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. 2 (înv.; compl. indică inamici) v. Hărţui. hărăţie s.f. (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Eroism. Neînfricare. Vitejie, hărătire s.f. 1 (reg.) v. Asmuţire. Aţâţare. Hărţuială. Hăţuire. întărâtare. Provocare. Stârnire. 2 (înv.) v. Hărţuială. Hărţuire, hărăţi't, -ă adj. (reg.; despre câini) v. Asmuţit. Aţâţat. Hărţuit. întărâtat. Stârnit, hărău s.m. (ornit.; reg.) v. Erete. Ere-te-de-găini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-porumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). hărăzeălă s.f. (înv.) v. Donare. Donaţie, hărăzi vb. IV. 1 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a destina, a hotărî, a meni, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a hărăzit numai bucurii. 2 tr. (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a destina, a face, a meni, a predestina, a sorti, a ursi, <înv. şi pop.> a orândui Sunt hărăziţi unul altuia. A fost hărăzită să-i fie soţie. Este hărăzit carierei militare. 3 tr. (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a destina, a meni, a supune. Aceste produse sunt hărăzite vânzării pe piaţa agricolă. 4 tr., refl. (despre oameni; urmat de determ. în dat.) a se abnega1, a (se) consacra, a (se) dărui, a se deda, a (se) dedica, a se destina, a se de- hărăzire | 716 vota, a (se) închina, <înv.> a se aplica, a se dedia, a (se) meni, a (se) pridădi,a (se) şerbi, a trăi, a se afierosi, a se făgădui, a (se) logodi. S-a hărăzit cu totul cercetării. 5 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv.; compl indică premii, distincţii, titluri etc.) v. Acorda. Atribui. Conferi. Da2. Decerna, hărăzire s.f. (înv.) v. Dar2. Donaţie, hărăzit, -ă adj. (mai ales despre oameni) menit, predestinat, sortit, ursit, destinat, predeterminat, <înv. şi pop.> rânduit, sorocit, <înv.> preursit. Ea îi este soţia hărăzită. hărhălăie s.f. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, hărmălăie s.f. gălăgie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăn-dănaie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălăie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neodihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigă-nie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era o hărmălaie de nedescris. hărnicel, -ea adj. (despre oameni) hărnicică, hărnicuţ. hărnicică adj. (despre femei, fete) hărnicea (v. hărnicel), hămicuţă (v. hărnicuţ). hărnicie s.f. 1 ardoare, avânt, laboriozitate, neoboseală, râvnă, sârguinţă, silinţă, strădanie, străduinţă, tenacitate, vrednicie, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârdu-inţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârgu-ială, spornicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu o hărnicie ieşită din comun de un caz de corupţie. 2 (înv. şi pop.) v. Capacitate. Competenţă. Destoinicie. Pregătire. Pricepere. Seriozitate. Valoare. Vrednicie, hărnicuţ, -ă adj. (despre oameni) hărnicel, hărnicică. hărşm'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, hărtăm vb. IV. tr.,refl. (pop.; compl. sau sub. indică materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) v. Ferfeniţi. Rupe. Sfârteca. Sfâşia. Zdrenţui. hărtămt, -ă adj. (pop.; despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) v. Ferfeniţit. Rupt. Sfârtecat. Sfâşiat. Zdrenţăros. Zdrenţuit. hărţui vb. IV. 1 refl. recipr. (despre oameni) a se bate, a se încăiera, a se cafti, a se încăibăra. Copiii s-au certat şi au început să se hărţuiască. 2 tr. (compl. indică inamici) a gherăni, <înv.> a hărăţi, a zăhăi. Ostaşii lui Ştefan i-au hărţuit pe turci până la graniţă. 3 tr. (compl. indică mai ales câini) a asmuţi, a aţâţa, a întărâta, a provoca, a stârni, a sumuţa, a zădărî, <înv. şi reg.> a slobozi, a amuţa, a ascuma, a căţăla, a căţelări, a căţeii, a hărăţi, a ţurăi. Vânătorii hărţuiesc câinii. 4 tr. (compl. indică oameni) a buscula. O hărţuieştfpermanent cu telefoanele. 5 tr. (compl. indică oameni) a sâcâi, a şicana, a surchidi, a ştră-păţui, a ţuhăi, a ţurăi, <înv.> a molesta, a străgăni, a se juca. îi face plăcere să-şi hărţuiască subalternii. hărţuială s.f. 1 harţă, hărţuire, încăierare, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. Hărţuiala copiilor a început de la nişte lucruri mărunte. 2 hărţuire, gherăneală, <înv.> hărăţire. Hărţuiala turcilor s-a făcut până la graniţă. 3 asmuţire, aţâţare, hărţuire, întărâtare, provocare, stârnire, asmuţeală, asmuţitură, sumuţare, zădărâre, <înv. şi reg.> sumuţat1, hărăţire, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură. Hăitaşii se ocupă şi cu hărţuiala câinilor. 4 hărţuire, sâcâială, şicanare, surchideală, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. Hărţuiala subalternilor este o practică în unele instituţii hărţuire s.f. 1 harţă, hărţuială, încăierare, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit 2 hărţuială, gherăneală, <înv.> hărăţire. 3 asmuţire, aţâţare, hărţuială, întărâtare, provocare, stârnire, asmuţeală, asmuţitură, sumuţare, zădărâre, <înv. şi reg.> sumuţat1, hărăţire, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură. 4 hărţuială, sâcâială, şicanare, surchideală, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. hărţuit, -ă adj. 11 (mai ales despre câini) asmuţit, aţâţat, întărâtat, stârnit, sumuţat2, hărăţit Câinii hărţuiţi nu se mai opresc din lătrat. 2 (despre oameni) sâcâit, şicanat. Tânăra hărţuită a fost nevoită să-şi părăsească serviciul. II fig. (rar; despre oameni) v. Agitat îngrijorat. Neliniştit. Zbuciumat. hăsnui vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică resurse, bogăţii naturale, terenuri, obiective economice sau turistice etc.) v. Exploata. Valorifica. 2 refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”)v. Beneficia. Bucura. Folosi. Profita. Servi, hăt adv. (modal; pop.) 1 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Foarte. Groaznic. Incredibil. Nespus. Tare. 2 (în legătură cu un cuv. sau cu o prop. care arată locul) v. Tocmai, hătivb. IV. tr. 1 (compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Arunca. Azvârli. 2 (compl. indică ape curgătoare) v. Bara. Opri. Stăvili. Zăgăzui, hătmăm'vb. IV. intr. (polit; înv.; despre suverani) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. hăţ s.n. 1 dârlog, frâu. Căruţaşul conduce calul cu hăţurile. 2 (reg.) v. Laţ1. Ştreang, hăţf vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte, construcţii sau părţi ale lor etc.) v. Smuci. Zgâlţâi. hăţiş s.n. 11 (bot; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) crâng, desiş, lăstăriş, mladă, stufăriş2, tufarie, tufăriş, tufiş, lăstăret, nuieliş, perdea, stuf, tufarime, arin, bunget, desime, <înv. şi reg.> zbeg, buhaş, ciritel, haţeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, hud1, nuielărie, păhui1, rediu, strufină, târş, târşar, tufar, ţuhă, <înv.> desie. Dintr-un hăţiş sare o căprioară. 2 sihlă, sâhlar, sâhlărie, sâhlişte, sihlete, târşar. în mijlocul pădurii este un hăţiş. II fig. amestec, amestecătură, încurcătură, împletitură, încâlceală, păienjeniş, potpuriu, tutti-frutti, dedal. în mintea lui era un hăţiş de fapte şi de amintiri vagi. hăţui vb. IV. tr. fig. (înv.; compl. indică oameni, mai ales copii sau manifestări ale lor) v. înfrâna. Stăpâni. Struni. hău1 s.n.1 (geomorf; pop.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. 2 (anat.; arg.) v. Anus. hău2 s.n. (pop.) v. Chicot. Chiot. Chiu. Chiuit. Chiuitură. Hăulire. Hăulit. Hăulitură. Strigăt. Ţipăt; hăui vb. IV. intr. (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăuli, a răsuna, a suna, a urla, a vui, a răzbubui, a vâjâi, a boci, a chioti, a chiui, a clocoti, a fierbe, a hohoti, a pârâi. Valea hăuieşte de glasuri şi strigăte. hăuît s.n. (pop.) v. Ecou. Răsunet. Vuiet. Vuire. hăuli vb. IV. intr. 1 (despre oameni) a chicoti, a chioti, a chiui, a striga, a ţipa1, a iui, a cimpoi2, a cimpoia, a huhura, a hureza, a ui2. Fetele şi flăcăii hăuleau în vii. 2 (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a răsuna, a suna, a urla, a vui, a răzbubui, a vâjâi, a boci, a chioti, a chiui, a clocoti, a fierbe, a hohoti, a pârâi. hăulire s.f. chicot, chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulit, hăulitură, strigăt, ţipăt, hău2, iuit, iuitură, <înv. şi reg.> uitură, hi-hăit, huhurat, huhură, ţipuritură. Toţi au izbucnit în hăuliri de bucurie la vederea mirilor. hăulit s.n. chicot, chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulitură, strigăt, ţipăt, hău2, iuit, iuitură, <înv. şi reg.> uitură, hihăit, huhurat, huhură, ţipuritură. hăulitură s.f. chicot, chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, strigăt, ţipăt, hău2, iuit, iuitură, <înv. şi reg.> uitură, hihăit, huhurat, huhură, ţipuritură. hâc s.m. (reg.) v. Liliputan. Nan1. Pigmeu. Pitic. hâcă s.f. (reg.) 11 v. Mizerie. Necaz. Neplăcere. Supărare. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. II (jur.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces, hâcâi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Icni. hâcâire s.f. (reg.) v. Icneală. Icnet. Icnire. Ic-nitură. 7171 hârbuit hâcii'vb. IV. [reg) 1 intr. [despre oameni) a hâcili, a hâciui, a huşcăi. Hâde prin curte după păsări. 2 tr. (compl indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. hâcili vb. IV. 1 intr. (reg; despre oameni) a hâcii, a hâciui, a huşcăi. 2 tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. hâciui vb. IV. 1 intr. (reg; despre oameni) a hâcii, a hâcili, a huşcăi. 2 tr. (compl. indică fiinţe; de obicd urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta, hâd, hâdă adj. (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) diform, hidos, monstruos, pocit2, respingător, schimonosit2, slut, strâmb, urât2, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodnic, pacearât, paceariz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smârced. Toată lumea îl evită pentru că este hâd. Are mâinile hâde. hâdăche s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, hâdoşenie s.f. 1 (în opoz. cu „frumuseţe) diformitate, hidoşenie, imundicitate, imun-diţie, schilodeală, schilodenie, sluţenie, urâţenie, sluţie, poceală, hâzenie, hâzime, <înv. şi reg.> urâciune, hlizenie, smârzenie, şoimăneală, <înv.> grozăvenie, grozăvie, sluticiune, sluţie. O sperie hâdoşenia bărbatului. 2 (concr.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de) hidoşenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluţenie, sluţitură, urâţenie, schilodenie, spurcăciune, hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, znamenie, <înv.> sluţire. Se apropie de el o hâdoşenie. O hâdoşenie de om i-a îngrozit pe toţi. hâduţ, -ă adj. (în opoz. cu „frumuşel”; fam.; despre oameni) v. Urâţel. Urâţică, hâf vb. IV. 1 tr.,refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Apleca, înclina. Lăsa. Pleca. Povâmi. Prăvăli. Strâmba. 2 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. 3 intr. (pop.; despre oameni) v. Roboti. Trudi. 4 refl. (med.; pop.; despre oameni) v. Boşorogi. hâi're s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Aplecare. înclinare. Lăsare. Plecare. Povâmire. Prăvălire. Strâmbare. 2 (peior.) v. Decrepitudine. Gatism. Gerontism. Ramolire. Ramolisment Senilitate, hâi't, -ă adj. 1 (pop. şi fam.; despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Aplecat2. înclinat. Lăsat. Plecat2. Povârnit. Prăvălit. Strâmb. 2 (pop.; despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) v. Căzut. Dărăpănat. Dărâmat2. Năruit2. Prăbuşit. Prăvălit. Risipit. Surpat2. hâitură s.f. (med.; pop.) v. Hernie. hâj s.n. (constr.; înv.) v. Bordei. Colibă. hâjgâu subst. (constr.; reg.) v. Casă1. Clădire. Construcţie. Imobil1. Zidire. hâlbe s.f. pl. (reg.) v. Lătură. Scursori (v. scur- soare). Spălătură. Zoaie. hând£l subst. (fiziol.; arg.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. hâns s.n. (bot.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, hânsâr s.m. (înv.) 11 (în trecut) v. Haiduc. 2 v. Bandit. Tâlhar. 3 v. Corsar. Forban. Pirat. II v. Agrarian. Agricultor. Lucrător agricol. Lucrător al pământului. Lucrător de ogoare. Lucrător de pământ. Plugar, hânsă s.f. (reg) v. Alean. Dor. Nostalgie, hânţău s.n. (tehn.; reg.) v. Cobilă. hâr interj, (imită mârâitul câinelui) mâr! hâră1 s.f. (reg.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 2 v. Mârâială. Mârâit. Mârâituri hâră2 s.f. (reg.) I (med.) 1 v. Hemoptizie. 2 v. Mătreaţă. Pitiriazis. II (entom.) v. Păduche (Pediculus vituli). III 1 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 2 fig. (deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). hârâi vb. IV. 1 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Horcăi. 2 refl. recipr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. încăiera. 3 refl. recipr. (fam.; despre oameni) a se cârâi, a se ciondăni, a se ciorovăi, a se ciorti, a se gârbi, a se şondromăni, a se vergela, a se clănţăni. Cele două vecine se hârâie mereu. 4 refl. recipr. (fam.; despre oameni) v. Contrazice. încontra2.5 intr. (fam.; mai ales despre câini) v. Mârâi. 6 tr. (fam.; compl indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agita. Aţâţa. Excita. Incita. Instiga. întărâta. Provoca. Stârni. Tulbura. 7 intr. (fam.; glum. sau deprec.) v. Sforăi. 8 tr. (fam.; peior.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura, hârâiâlă s.f. 1 (pop. şi fam.) hârâire, hârâit1, hârâitură, horcăială, hârcâială, hârcâire, hârcâit, hârcâitură. Fiind tuberculos, are o hârâială specifică. 2 (fam.) cârâială, ciondăneală, ciorovăială, cio-rovăire, cioandă, şondromăneală, şon-dromănit. Adesea izbucneşte câte o hârâială între ei. 3 (fam.) v. Contrazicere. încontrare. 4 (fam.) v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. 5 (fam.) v. Mârâială. Mârâit. Mârâituri 6 (fam.; glum. sau deprec.) v. Sforăială. Sforăit. Sforăituri 7 (fam.; pdor.) v. Bâiguiâlă. Bâiguire. Bodogăneală. Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombăneală. Bombănit Bombănitură. Mormăială. Mormăire. Mormăit1. Mormăitură. hârâire s.f. 1 (pop. şi fam.) hârâială, hârâit1, hârâitură, horcăială, hârcâială, hârcâire, hârcâit, hârcâitură. 2 (fam.) v. Mârâială. Mârâit. Mârâitură. hârâit1 s.n. 1 (pop. şi fam.) hârâială, hârâire, hârâitură, horcăială, hârcâială, hârcâire, hârcâit, hârcâituri 2 (fam.) v. Mârâială. Mârâit. Mârâitură. hârâit2, -ă adj. (pop. şi fam.; despre glas) v. Gâjâit2. Răguşit. hârâitor, -oâre adj., s.f. 1 adj. (pop. şi fam.; despre glas) v. Gâjâit2. Răguşit. 2 s.f. (j. de copii; pop.) v. Duruitoare. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). hârâitură s.f. 1 (pop. şi fam.) hârâială, hârâire, hârâit1, horcăială, hârcâială, hârcâire, hârcâit, hârcâituri 2 (jfam.) v. Mârâială. Mârâit. Mârâitură. hârb s.n. 11 (pop. şi fam.) v. Ciob. Spărturi Ţandără. 2 (reg; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de’) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură. 3 (gosp.; reg.) v. Vas. 4 (reg.) v. Opaiţ. 5 (zool; înv.) v. Cochilie. Scoică. II fig. (deprec. sau peior.) 1 (fam.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag. 2 (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, hârbăr s.m. fig. (reg.; deprec. sau peior.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, hârbăreţ, -ă adj., s.m. (reg.) 1 adj. (despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la’) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncă-cios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios.Vorace. 2 s.m. fig. (deprec. sau peior.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, hârbăjitură s.f. (constr.; reg.) v. Cocioabă, hârbălui vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. hârbălui't, -ă adj. (reg; mai ales despre obiecte ori despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. hârbeică s.f. (gosp.; reg.) 1 v. Cratiţă. 2 hârbleadă, hârboc. A aruncat toate hârbeicile pentru că nu mai puteau fi folosite. hârbleâdă s.f. (gosp.; reg.) hârbeică, hârboc. hârboc s.n. (gosp.; reg.) 1 v. Cratiţă. 2 hârbeică, hârbleadă. hârbul vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr., refl. (compl sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora, învechi. Strica. Uza. 2 refl. fig. (deprec. sau peior.; despre oameni) v. Ramoli. Seniliza. hârbui're s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Degradare. Deteriorare. învechire. Stricare. Uzare. 2 fig. (deprec. sau peior.) v. Ramolire. Senilizare, hârbuit, -ă adj. (pop. şi fam.) 1 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. 2 fig. (deprec. sau peior.; despre hârbuşor oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Fosilizat. Ramolit. Senil. Senilizat, hârbuşor s.n. (pop.) hârbuţ A scăpat cana pe ciment şi s-a făcut numai hârbuşoare. hârbuţ s.n. (pop.) hârbuşor. hârcav, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit. hârcă s.f. 1 (anat.; pop.) v. Craniu. Cutie craniană. 2 fig. (fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). hârcâi vb. IV. (pop.) 1 intr. (despre oameni) v. Horcăi. 2 tr. (med.; compl. indică secreţii ale căilor respiratorii) v. Expectora. Scuipa, hârcâiâlă s.f. (pop.) v. Hârâială. Hârâire. Hârâit1. Hârâitură. Horcăială. hârcâi're s.f. (pop.) v. Hârâială. Hârâire. Hârâit1. Hârâitură. Horcăială. hârcâit s.n. (pop.) v. Hârâială. Hârâire. Hârâit1. Hârâitură. Horcăială. hârcâitură s.f. (pop.) v. Hârâială. Hârâire. Hârâit1. Hârâitură. Horcăială. hârcidb s.n. (reg.) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşitură. Resturi (v. rest). Ruină. Surpătură. hârcidg s.m. (zool.) 1 Cricetus cricetus; ham-ster, grivan, ciureci, mişun, ţân-cul-pământului (v. ţânc). 2 (reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 3 (reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. hârdăiâş s.n. (gosp.; pop.) v. Ciubărâş. hârdăior s.n. (gosp.; pop.) v. Ciubărâş. hârdău s.n. (pop.) 1 (gosp.) v. Ciubăr. 2 fig. (jur.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, hârdăuţ s.n. (gosp.; pop.) v. Ciubărâş. hârdoc s.m. (zool; reg.) v. Berbec, hârgân s.m. (bot.; reg.) v. Pepene. Pepe-ne-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). hârgăţ s.m. (bot; reg.) v. Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudacacia). hârgăuţă s.f. (gosp.; reg.) v. Ciubărâş. hârgi' vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Rânji. Ricana. hârhăstă s.f. (omit; reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). hârhom s.n. (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de", care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Stol. Şiruri (v. şir). hârjetâr s.m. (j. de cărţi; înv.) v. Cartofor, hârji' vb. IV. intr. (reg.; despre oameni; de obicei urmat de determ. „din dinţi", „din măsele") v. Scrâşni. hârjoână s.f. hârjoneală, hârjonire, zbenguială, zbânţ Copiii nu mai încetează cu hârjoana. hârjoleu s.m. (reg.) v. Băţ. Nuia. Vargă. Vergea. hârjoli vb. IV. refl. (reg; despre oameni) v. Lăfăi. hârjoneâlă s.f. hârjoană, hârjonire, zbenguială, zbânţ. hârjoni vb. IV. refL recipr. (despre oameni, în special despre copii) a se zbengui, a se câmosi, a se hlizi, a se mocicoli. Băieţii se hârjonesc prin curte. hârjonire s.f. hârjoană, hârjoneală, zbenguială, zbânţ. hârlăv, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. MizerabiMNfedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. hârlecior s.n. (pop.) hârleţel. hârlete s.m. (tehn.; reg.) v. Muflă. Palan. Scripete. hârleţ s.n. cazma, <înv. şi reg.> lopată, lopată de fier, lopată de picior, lopată de săpat, arşov, aşău, chilăviţă, cioacă2, răscali, sapă1, sapă de laz (v. sapă1), săpătoare (v. săpător). Hâr-leţul este folosit la săpat. hârleţel s.n. (pop.) hârlecior. hârsănie s.f. (reg.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. hârsi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Scumpi. Zgârci2. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la") v. Acomoda. Adapta. Deda. Deprinde. Familiariza, învăţa. Obişnui. hârsi't, -ă s.m., s.f., adj. (reg.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. hârşâî vb. IV. 11 intr. a scârjâi. Prun-dişul aleii hârşâie sub picioare. 2 tr. (rar; compl. indică suprafeţe de lemn, de piatră, sau metalice, despre ziduri, pereţi etc.) v. Cresta. Scrijeli. Zgâria. II refl. 1 (pop.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la") v. Acomoda. Adapta. Deda. Deprinde. Familiariza. învăţa. Obişnui. 2 (pop.; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuiza. Extenua. Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. hârşâiălă s.f. hârşâire, hârşâit, hârşâitură, scârjâială, scârjâit, scârjâitură. Nu suportă să audă hârşâiala pietrişului răscolit. hârşâire s.f. hârşâiălă, hârşâit, hârşâitură, scârjâială, scârjâit, scârjâitură. hârşâit s.n. hârşâiălă, hârşâire, hârşâitură, scârjâială, scârjâit, scârjâitură. hârşâitură s.f. hârşâiălă, hârşâire, hârşâit, scârjâială, scârjâit, scârjâitură. hârşie s.f. (reg.) v. Pielicică. hârştioâgă s.f. (zool; reg.) v. Babană (v. baban). hârti'că s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Boală de piept. Ftizie. Piept. Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară, hârtie s.f. 1 coală de hârtie, foaie de hârtie, papir. Scrie câteva rânduri pe o hârtie. îşi cumpără hârtie pentru imprimantă. 2 hârtie de calc = calc. Hârtia de calc este translucidă şi se foloseşte la executarea desenelor în tuş; hârtie deformat ministerial = hârtie ministerială = coală ministerială. Hârtia ministerială este folosită pentru cereri; hârtie igienică = curpapir; hârtie pergaminată = pergament, pergamin. Păstrează alimentele în hârtie pergaminată. 3 (chim.) hârtie-carbon = hârtie copiativă = hârtie de copiat = hârtie de indigo = hârtie-indigo = hârtie-pelur = carbon, indigo, pelur, plombagină. Hâr-tia-carbon este întrebuinţată în dactilografie. 4 hârtie sugativă = sugativă, hârtie sugătoare, sugătoare (v. sugător), poafa, <înv.> hârtie sugară. Hârtia sugativă absoarbe cerneala; (rar) hârtie sugătoare v. Hârtie sugativă. Sugativă; (înv.) hârtie sugară v. Hârtie sugativă. Sugativă. 5 (fin.; şi hârtie-monedâ) bancnotă, bilet de bancă, băncuţă, para1, <înv.> asemnaţiune, asignat, asignaţie, bancă2, bancot. A primit o hârtie-monedâ de 500 de lei. 6 (fin.) hârtie de valoare = efect, <înv.> pe-cetluinţă. Vrea să cumpere hârtii de valoare pentru a plasa mai rentabil banii. 7 act1, document, dovadă, izvor, înscris, piesă, <înv. şi pop.> scris1, <înv. şi reg.> scrisoare, <înv.> carte, izvod, încredinţare, praxis, răvaş, sinet, temasuc, teş-cherea1, uric, zapis, exhibit în arhive există foarte multe hârtii din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. 8 (mai ales la pl. hârtii) act1, document, legitimaţie. Poliţistul a cerut şoferului hârtiile la control 9 (ind. lemnului, lăcătuşerie etc.) hârtie de şmirghel = hârtie-şmirghel = şmirghel. Cu hârtia de şmirghel se curăţă sau se lustruiesc anumite obiecte. hârtierie s.f. (înv.) v. Papetărie. hârtioâră s.f. hârtiuţă. A adunat hârtioarele de pe jos şi le-a aruncat la coş. hârtiuţă s.f. 1 hârtioâră. 2 (pop. şi fam.) v. Bilet. hârtop s.n. 1 (lapl. hârtoape) hopuri (v. hop), văgăuni (v. văgăună), hopini, rătăcane, şomârdoale. Nu poate merge cu maşina pe un drum plin de hârtoape. 2 (reg.) v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. 3 (geomorf.; înv.) v. Cavernă. Grotă. Peşteră, hârţ s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). hârţoăgă s.f. (mai ales la pl. hârţoage; adesea deprec.) terfelog. Caută printre hârţoage actul de proprietate al casei. hârţoălă s.f. 1 (pop.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală, Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. 2 (reg.) v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. 3 (milit.; reg.) v. Conflict. Conflict armat. Război1. 4 (reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, hârzob s.n. (reg.) v. Candelabru. Policandru. hâşiât, -ă adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Găurit2. Rufos. Rupt. Sfâşiat. Uzat. Zdrenţăros. Zdrenţuit, hâtcâî vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl indică oameni) v. Huidui. hâtrie.s.f. 1 (reg.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 2 (înv.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug. 7191 hâtru, -ă adj. (despre oameni) 1 (pop. şi fam.) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. 2 (reg.) v. Ager. AgiL Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput. 3 (reg.) v. Şiret3. Şmecher. Viclean, hâţă s.f. 1 (zool; reg) v. Iapă. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). hâţâi vb. IV. tr. (pop.; mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. hâţâire s.f. (pop.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. hâţână vb. I. 1 tr. (pop.; mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. 2 refl., tr. (reg.) v. Balansa. Clătina. Legăna. Oscila. Pendula, hâţânâre s.f. (pop.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. hâzenie s.f. (pop.) 1 (în opoz. cu „frumuseţe”) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imundicitate. Imundiţie. Schilodeală. Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. 2 (concr.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimonositură. Sluţenie. Sluţitură..Urâţenie. hâzi vb. IV. refl. (pop.; despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p.ext., despre fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Strâmba. Urâţi, hâzime s.f. (pop.) 1 (în opoz. cu ,,frumuseţe>T) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imundicitate. Imundiţie. Schilodeală. Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. 2 (concr.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „ de ) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimonositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie, header [Tiedar] s.n. (inform.) antet, heba adv. (modal; reg.) v. Degeaba. Inutil. Zadarnic. hebdomadâr, -ă s.n., adj. săptămânal. Este editorialist la un hebdomadar foarte cunoscut. Revista hebdomadară are un cuprins mai ales politic. hecatombă s.f. fig. (livr.) v. Abator. Carnaj. Masacru. Măcel. Omor. hecelâ vb. I. tr. (ind. text.; reg.; compl. indică lână brută, cânepă etc.) v. Dărăci. Pieptăna. Scărmăna. hecelă s.f. (ind. text.; reg.) v. Darac. Dărăci-tor. Scărmănătoare. hectograf s.n. (tipogr.) şapirograf. La hectograf se multiplică texte sau desene. hectografiâţ, -ă adj. (tipogr.; despre texte sau desene) şapirografiat. Pentru nuntă a făcut invitaţii hectografiate. hedonic, -ă adj. hedonistic. hedom'stic, -ă adj. hedonic. Potrivit concepţiei hedonistice scopul vieţii este plăcerea. hegemon, -ă adj., s.m. (polit.) conducător. Anglia a fost o forţă maritimă hegemonă. hegemonie s.f. (polit.) autoritate, dominare, dominaţie, putere, stăpânire, supremaţie, <înv. şi reg.> vlastă, <înv.> biruinţă, maiestate, oblăduinţă, puternicie, stăpânie, tărie, tiranie, ţiitură, vârtute, vlădicie, volnicie, potestate, epicratie, braţ, sceptru, sabie. Teritoriul se află încă sub hegemonia Angliei. hei1 interj. 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!, aoleu!, e2!, ehei!, ei!, i2!, o!, of!, ti!, ţ!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, mache!, tulai1!, valeu! Hei, ai venit deja! Hei, iată vechiul nostru prieten! 2 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) a1!, ah!, ehei!, ei!, i2!, o!, of!, ti!, vai!, oi!, elei!, phi! Hei, om ca dumneata mai rar întâlneşti! Hei, ce bine îmi pare că ai reuşit! 3 (exprimă regret) a1!, ah!, aoleu!, eh!, ehei!, o!, of!, vai1!, oi! Hei, rău îmi pare că nu am ţinut cont de sfaturile mamei! 4 (exprimă nerăbdare) ei! Heifetiţo, hotărăşte-te mai repede şi cumpără! 5 (exprimă o chemare) ei! Hei, Alexandru, vino repede până la mine! hei2 s.n. (constr.; reg.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. heimatlos s.m. (german.) v. Apatrid, helbet adv. (modal; având val. unei afirmaţii; turc.) v. Da1. Bine. Bineînţeles. Desigur. Fireşte.întocmai. helcoză s.f. (med., med. vet.) ulceraţie. Are o helcoză pe limbă. heleoplancton s.n. (biol) heloplancton. Heleoplanctonul este planctonul bălţilor şi al mlaştinilor. heleşteu s.n. 1 (hidrol.) iaz, iezer, râmnic, <înv.> pescuină, stamn. în heleşteie trăiesc specii variate de peşti. 2 (hidrol.; rar) v. Lac1.3 (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. h£lge s.f. (zool; reg.) v. Hermelină. Hermină (Mustela erminea). heliantină s.f (chim) metiloranj. Heliantina este indicator roşu în mediu acid, portocaliu în mediu neutru şi galben-portocaliu în mediu bazic. heliocentrâlă s.f. centrală electrică solară (v. central). Energia solară poate fi folosită ca să genereze electricitate prin heliocentrale. heliocentrism s.n. (astron.) sistem heliocentric. Heliocentrismul este teoria fundamentată de Copemic, potrivit căreia Soarele este în centrul sistemului nostru planetar, iar Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul lui. heliofîl, -ă adj. (biol; despre organisme) fotofil. Organismele heliofile iubesc lumina. heliofft, -ă adj. (bot; despre plante) fotofit. Plantele heliofite cresc în regiuni însorite. heliofdb, -ă adj., s.m., s.f. (med.) fotofob, lu-cifob, <înv.> lucifug. Heliofobii suferă de fotofobie. hematocrit heliografîe s.f. (tipogr.; înv.) v. Heliogravură. heliogravură s.f. (tipogr.) 1 fotogravură. Heliogravura este un procedeu fotografic prin care se obţin clişee în vederea imprimării planşelor. 2 (concr.) <înv.> heliografîe. Heliogravura este o gravură realizată pe clişee de cupru prin expunere la razele solare. helion s.m. (fiz.) particulă alfa. Helionul este nucleul de heliu format din doi protoni şi din doi neutroni. heliotacti'sm s.n. (bot.) fototropism, he-liotaxie, heliotropism. heliotaxi'e s.f. (bot.) fototropism, heliotactism, heliotropism. helioterm, -ă adj. heliotermie. heliotermic, -ă adj. helioterm. în apropiere este un lac cu apa heliotermică. heliotipie s.f. (tipogr.) fotocolografie. în heliotipie se foloseşte, ca formă de tipar, un strat de gelatină sensibilizat la acţiunea luminii şi transformat într-un clişeu imprimabil prin reproducere fotomecanică. heliotrop, -ă s.m., s.n., adj. 1 s.m. (bot.) Heliotropium peruvianum; vanilie, vani-lie-de-grădină. 2 s.n. esenţă de heliotrop. Heliotropul se extrage din planta cu acelaşi nume. 3 adj. (bot.; despre plante) heliotropic. Plantele heliotrope se orientează spre Soare sau spre alte surse de lumină. heliotropic, -ă adj. (bot.; despre plante) heliotrop. heliotropină s.f. (farm., cosmet.) piperonal. Heliotropina are miros de violete. heliotropism s.n. (bot.) fototropism, heliotactism, heliotaxie. Plantele care prezintă heliotropism îşi orientează anumite organe spre Soare sau spre alte surse de lumină. helioză s.f. (med.) insolaţie, asoreală, îndesoare, soare-în-cap, soare-sec. Helioza se manifestă prin febră, dureri de cap, greaţă, delir, putând provoca moartea. helldinterj.(ca formulă de salut; fam.) v. Bună (v. bun)\ Salut1! helmintiâză s.f. (med.) verminoză. Helmin-tiaza este o boală parazitară, frecventă mai ales la copii. helmintofd, -ă adj. (despre contururi, mişcări etc.) vermicular,vermiform. Larvele au corpul helmintoid. Omizile se deplasează cu mişcări helmintoide. heloplancton s.n. heleoplancton. hemangioblastom s.n. (anat.) angioblastom. Hemangioblastomul este un hemangiom capilar malign, cu localizare cerebrală. hemangiomatoză s.f. (med.) angiomatoză hemoragică. Hemangiomatoza se manifestă prin apariţia unor angbame pe piele şi pe mucoase. hematemeză s.f. (med.) <înv.> boala sân-gerăturii stomacului (v. boală). Hematemeza este o hemoragie pe traiectul superior al tubului digestiv, eliminată prin vomă. hematie s.f. (biochim.) eritrocit, globulă roşie, normocit Hematiile conţin hemoglobină. hematocâl vaginal s.n. (med.) pahivagi-nalită. Hematocelul vaginal este îngroşarea inflamatorie a tunicii vaginale a testiculului. hematocrit s.n. (tehn. med.) hematoglo-binometru. Cu ajutorul hematocritului se hematofobie separă, prin centrifugare, elementele celulare din plasmă, . hematofobie s.f. (psih.) hemofobie. Bolnavii de hematofobie au o frică morbidă de sânge. hematoglobinometru s.n. (tehn. med.) hematocrit hematom cefalic s.n. (med.) cefalhema-tom. Hematomul cefalic se observă la nou-năs-cut, fiind secundar unui traumatism obstetri-cal accidental. hematopoietic, -ă adj. (biochim.) hemopo-ietic. hematopoieză s.f. (biochim.) eritropoieză, hemopoieză. Hematopoieza se desfăşoară în măduva osoasă. hematosalpingită s.f. (med.) hematosal-pinx. Hematosalpingita este un hematom al trompei uterine« hematosalpmx s.n. (med.) hematosalpingită. hematospermie s.f. (med.) hemospermie. Bolnavii cu hematospermie au sânge în spermă. hematoterapi'e s.f. (med., med. vet.) hemo-terapie. în hematoterapie se foloseşte ca mijloc de tratare a unei boli transfuzia de sânge. hematoză s.f. (fiziol.) oxigenare, <înv.> oxi-daţie. în procesul de hematoză are loc transformarea sângelui venos în sânge arterial. hematozoâr s.n. (biol.) plasmodiu. Hema-tozoarul trăieşte în tubul digestiv al ţânţarului anofel, fiind agentul patogen al malariei. hemeralopi'e s.f. (med., med. vet.) cecitate diurnă, orbul găinii (v. orb1), orbul găinilor (v. orb1). Hemeralopia este o urmare a absenţei vitaminei A. hemerotecă s.f. efemerotecă. Hemeroteca bibliotecii academice are un număr impresionant de ziare şi reviste. hemici'clic, -ă adj. semicircular, <înv.> semi-rond. într-un amfiteatru hemiciclic încap peste 3 000 de persoane. hemicristalm, -ă adj. (geol.) hipocristalin. Structura hemicristalină este specifică rocilor efuzive. hemidistrofîe s.f. (med.) inaniţie parţială. Un bolnav cu hemidistrofie are cele două jumătăţi ale corpului dezvoltate inegal. hemimetabolă s.f., adj. (entom.) heterome-tabolă. Hemimetabola are o metamorfoză incompletă, fără stadiul de nimfă. hemimorfft s.n. (mineral.) calamină. Hemi-morfitul este un silicat hidratat natural de zinc, care devine fosforescent prin frecare. . hemion s.m. (zool.) Equus onager sau Asinus onager, colun, onagru. Hemionul este un măgar sălbatic, de talie mică, răspândit în S-V Asiei. hemiplegie s.f. (med., med. vet.) 1 hemi-plexie. Hemiplegia este paralizia unei jumătăţi laterale a corpului. 2 hemiplegie dublă = diplegie. Hemiplegia dublă afectează părţi similare, bilateral. hemiplexi'e s.f. (med., med. vet.) hemiplegie, hemipter s.n. (entom.) heteropter. He-mipterele au prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată, iar a doua pereche în întregime membranoasă. hemobiologie s.f. biologia sângelui (v. biologie). hemocitoblâst s.a (biol.) celulă-tulpină. hemoclazie s.f. (med.) hemoliză. Hemo-clazia este distrugerea patologică a globulelor roşii din sânge şi trecerea lor în plasmă. hemocromogen s.n. (biochim.) oxihemo-globină. hemodializor s.m. (tehn. med.) dializor, rinichi artificial. Hemodializorul serveşte la înlocuirea temporară a funcţiilor rinichiului, eliminând produşii toxici din sânge, fără a modifica compoziţia acestuia. hemofobie s.f. (psih.) hematofobie. hemoglobinometru sjl (tehn med.) hemome-tru. Cu ajutorul hemoglobimetrului se determină cantitatea de hemoglobină din sânge. hemoglobinopati'e s.f. (med.) hemoglobi-noză. Hemoglobinopatia este determinată de alterarea calitativă a hemoglobinei din globulele roşii. hemoglobinoză s.f. (med.) hemoglobino-patie. hemoliză s.f. (med.) hemoclazie. hemometru s.n. (tehn. med.) hemoglobi-metru. hemopoietic, -ă adj. (biochim.) hematopoietic. hemopoieză s.f. (biochim.) eritropoieză, hematopoieză. hemoptizie s.f. (med.) scuipare de sânge, hâră2. hemoragie s.f. (med., med. vet.) 1 hemoree, pierdere de sânge, sângerare, sângerat1, <înv. şi reg.> sângerătură. A murit în urma accidentului, din cauza unei puternice hemoragii interne. 2 hemoragie arterială = angioragie; hemoragie cerebrala = cerebroragie. O hemoragie cerebrală masivă este fatală pentru bolnav, hemoragie cutanată = dermatoragie; hemoragie hepatică = hepatoragie; hemoragie intestinală = enterohemoragie, enteroragie; hemoragie intracraniană = encefaloragie; hemoragie meningiană = meningoragie; hemoragie oculară = oftalmoragie; hemoragie ombilicală = omfaloragie; hemoragie rectală = proctoragie, rectoragie; hemoragie vezicală = cistoragie. hemoree s.f. (med., med. vet.) hemoragie, pierdere de sânge, sângerare, sângerat1, <înv. şi reg.> sângerătură. hemoroizi s.m. pl. (med.) <înv. şi pop.> trânji (v. trând1), vâni cu sânge rău (v. vână), arici (v. arici1), mătrice, şui5. Hemoroizii provoacă dureri şi hemoragii. hemospermie s.f. (med.) hematospermie. hemostâză s.f. (med., med. vet.) hemos-Xzzie. Hemostaza este oprirea unei hemoragii. hemostazie s.f. (med., med. vet.) hemostâză. hemoterapi'e s.f. (med., med. vet.) hematoterapie. hepâr s.n. (anat.; livr.) v. Ficat, hepatic -ă adj., s.m., s.f. (med.) bilios. Bolnavii hepatici trebuie să ţină regim sever. hepati'sm s.n. (med.) insuficienţă biliară. Hepatismul evidenţiază afecţiunile cronice ale ficatului. hepatită s.f. (med.) 1 icter, gălbeneală, gălbinare, îngălbeneală, gălbănariţă, <înv.> boală împărătească. Pielea bolnavilor de hepatită are o coloraţie gălbuie. 2 hepatită A = hepatită epidemică. Hepatita A, provocată de virusul hepatitic A, se manifestă prin icter cu febră moderată; hepatită B = hepatită serică, <înv.> hepatită de seringă. Hepatita B, provocată de virusul hepatitic B, se transmite accidental prin injectare de sânge sau de ser infectate ori prin utilizarea unor ace de seringă sterilizate incorect; hepatită epidemică = hepatită A; hepatită serică = hepatită B, <înv.> hepatită de seringă; (înv.) hepatită de seringă v. Hepatită B. Hepatită serică, hepatocit s.n. (biol.) celulă hepatică. Hepa-tocitele asigură funcţiile endocrină şi exocrină ale ficatului. hepatoli't s.n. (med.) calcul hepatic. Hepato-litul este situat intrahepatic. hepatoragie s.f. (med., med. vet.) hemoragie hepatică. heptagon s.n. (geom.) <înv.> şeptunghi. Heptagonul este un poligon cu şapte laturi şi şapte unghiuri. herâie s.f. (jur.; în trecut) <în trecut> gloabă, zavescă. Herâia era o taxă plătită pentru a împiedica redeschiderea unui proces. herb s.n. (herald.; înv.) v. Armoarii. Blazon. Emblemă. Stemă. hereghie s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Obârşie. Origine. 2 v. Familie. Neam. 3 (în opoz. cu „străin’) v. Apropiat. Consangvin. Consângean. Neam. Rubedenie. Rudă1. Rudenie, hereluî vb. IV. tr. (chir.; reg.; compl. indică animale) v. Castra. Emascula. Steriliza, hereluire s.f. (chir.; la animale; reg.) v. Castrare. Castraţie. Emasculaţie. Sterilizare, hereluit, -ă adj. (reg.; despre animale) v. Castrat. Emasculat. Sterilizat, herghelegiu s.m. 1 stăvar, arghelar, stăvărar. Herghelegiul păzeşte şi îngrijeşte o herghelie. 2 (arg.) v. Mijlocitor. Proxenet Rufian. herghelie s.f. <înv. şi reg.> stavă, arghe-lă, priocă, stăvărişte. Prinţul arab are o renumită herghelie de cai de rasă. herickă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Troscoţel (Polycnemum arven-se). 2 v. Costrei. Troscot1 (Polygonum are-narium şi Polygonum aviculare). hering s.m. (iht.) Ciupea harengus; <înv.> scrumbiţă. hermafrodi'sm s.n. (biol.) androginie, bise-xualitate, hermafroditism, intersexualitate. Hermafrodismul este starea unui organism care prezintă gonade de ambele sexe. hermafrodit, -ă adj., s.m., s.f. (biol) 1 adj. (despre plante şi animale) ambigen, androgin, bigeneric, bisexual, bisexuat, intersexuaL Animalele hermafrodite au organe de reproducere masculine şi feminine pe acelaşi individ. 2 s.m., s.f. intersexual, fătălău, <înv.> famen. Hermafrodiţii prezintă caracterele ambelor sexe. hermafroditism s.n. (biol.) androginie, bisexualitate, hermafrodism, intersexualitate. hermelmă s.f. (zool.) Mustela erminea; hermină, <înv. şi reg.> cacom, helge, hermeneutică s.f. ştiinţa exegezei (v. ştiinţă). hermină s.f. (zool.) Mustela erminea; herme-lină, <înv. şi reg.> cacom, helge. hibrid hernial, -ă adj. (med.) hemiar. herniăr, -ă adj. (med.) hernial. hernie s.f. (med.) 1 <înv. şi pop.> boşorogea-lă, vătămare, vătămătură, hâitură, ruptură, surpare, surpătură, betegire, boşire, răsturnatul rânzei, schilăvie, stricăciune, <înv.> chilă. 2 hernie a splinei = lienocel; hernie musculară = miocel; hernie ombilicală = omfalocel; hernie vaginalâ = elitrocel, la-parocel. heroină s.f. (chim, farm) diacetilmorfină, cal, cal alb, căluţ, doamna albă (v. doamnă), praf, pulbere. Heroina este o substanţă care are acţiune analgezică, sedativă şi stupefiantă. herpes s.n. (med.) 1 arşiţă, spuzeală, arici1, ochi de găină (v. ochi1), zăbală. Herpesul este localizat mai ales în jurul gurii şi al nasului. 2 herpes zoster = zona zoster, foc-viu. Herpesul zoster, localizat în ganglionii spinali, se manifestă clinic prin dureri şi erupţii eritemato-veziculare pe traiectul nervilor senzoriali. herpetovfrus s.n. (med.) virus herpetic. hertz [herts] s.m. (fiz.) ciclu pe secundă. Hertzul este unitatea de măsură pentru frecvenţă. herţog s.m. (înv.) v. Duce1, heruvim s.m. (relig.) cherubin. Heruvimul este un înger din imediata apropiere a lui Dumnezeu, superior arhanghelului. hetairă s.f. (livr.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). hetairi'e s.f. (în Grecia modernă) eterie. Hetairia este o societate literară sau politică. hetero s.m. invar., adj. invar, (fam.) v. Hete-rosexual. heteroantigen s.m. (biol.) xenoantigen. Heteroantigenul produce dezvoltarea de anticorpi în serul unor indivizi din specii diferite. heteroddu s.n. (chm.) compus heterociclic. Heterociclul conţine, pe lângă atomi de carbon, şi atomi ai altor elemente. heteroclit, -ă adj. compozit. Lucrarea are o structură heteroclită. heterocromozom s.m. (genet.) alozom, cromozom al sexului, cromozom sexual, gonozom, heterozom. Heterocromozomul are rol esenţial în determinarea sexului. heterod6nt,-ă adj. (despre animale) ani-zodont. Animalele heterodonte au dinţii diferenţiaţi în incisivi, canini, premolari şi molari. heterodox, -ă adj., s.m., s.f. anticonformist, inconformist, neconformist, nonconformist, eretic. Tânărul pictor este heterodox. Heterodocşii nu se conformează uzanţelor stabilite, tradiţiilor, moravurilor sau mentalităţilor, opiniilor curente. heteroforie s.f. (med.) strabism latent. He-teroforia este devierea latentă a axelor vizuale. heterogamet s.m. (biol.) anizogamet. Hete-rogametul este deosebit morfologic de partenerii săi şi de cei de sex diferit. heterogamie s.f. (biol.) anizogamie. Hetero-gamia este o înmulţire sexuală prin unirea a doi gameţi diferiţi. heterogrefă s.f. (chir.) 1 grefa heterologă,he-teroplastie, heterotransplantare, xenogrefa. Heterogrefă se efectuează la un organism care aparţine unei specii diferite de cea de la care provine grefonul. 2 heterogrefă valvulară = bioproteză. Heterogrefă valvulară este destinată înlocuirii valvulelor aortice sau atrio-ventriculare. heteroimunizăre s.f. (med. vet.) xenoimu-nizare. Heteroimunizarea este provocată prin injectarea la un animal a unui antigen provenind de la altă specie. heterometăbolă s.f., adj. (entom.) hemi-metabolă. Heterometăbolă are o metamorfoză incompletă, fâră stadiul de nimfă. heteromorf, -ă adj. (despre organisme, cristale, obiecte etc.) multiform, pluriform, poli-form, polimorf. Un organism heteromorf are mai multe forme. Acest cristal este heteromorf întrucât are forme diferite. heteromorfîe s.f. heteromorfism. Cele mai multe cristale prezintă heteromorfîe. heteromorfism s.f. heteromorfîe. heteromorfoză s.f. (biol.) diversitate mor-fogenetică. heteroosrme s.f. (med.) heterosmie. heteroplastie s.f. (chir.) grefa heterologă, heterogrefă, heterotransplantare, xenogrefa. heteroploidi'e s.f. (biol.) aneuroploidie. Heteroploidia este starea unui organism care are un număr de cromozomi în plus sau în minus faţă de cel normal. heteroptăr s.n. (entom.) hemipter. Hete-ropterele au prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată, iar a doua pereche în întregime membranoasă. heterosexuâl, -ă s.m., s.f., adj. hetero. Heterosexualii au tendinţe sexuale normale. heterosmie s.f. (med.) heteroosmie. în heterosmie mirosul perceput nu este cel real. heterotopi'e s.f. (med.) ectopie. Heterotopia reprezintă poziţia anormală congenitală a unui organ. heterotransplantăre s.f. (chir.) grefa heterologă, heterogrefă, heteroplastie, xenogrefa. heterotropi'e s.f. (med.) privire încrucişată, strabism. Heterotropia constă în lipsa permanentă a paralelismului axelor globilor oculari. heterozi'dă s.f. (biol.) glicozidă, glucozidă. Heterozida este un compus organic vegetal care, prin hidroliză, dă naştere glucozei. heterozom s.m. (genet.) alozom, cromozom al sexului, cromozom sexual, gonozom, heterocromozom. heteşăr s.m. (reg.) v. Argat. Servitor. Slugă, hexacianoferât s.n. (chim.) fericianură. Hexacianoferatul rezultă din combinarea fierului, a cianogenului şi a unui alt metal. hexadorcidohexăn s.n. (chim.) analcid. Pentru distrugerea păduchilor, a ploşniţelor, a puricilor şi a ţânţarilor se foloseşte hexaclorci-clohexanul. hexaedru regulat s.n. (geom.) cub. Hexae-drul regulat are feţele pătrate şi egale între ele. hexametilentetramină s.f. (farm.) metena-mină, urotropină. Hexametilentetramina este folosită ca antiseptic în bolile căilor urinare. hexametru s.m. (vers.) 1 (în vers. greacă şi latină; mai ales în poezia epică) vers eroic. Hexametrul are şase picioare şi formează împreună cu un pentametru distihul elegiac. 2 (la pl; înv.) hexametri leonini v. Versuri leonine (v. vers). hexapod s.n. (entom.) gânganie, gâză, insectă, goangă, muscă, borză(v. borz), gadină, gongălie, pepe. Prin aer zboară tot felul de hexapode. hi interj, (adesea cu „inprelungit; ca îndemn la mers pentru animalele de tracţiune, mai ales pentru cai) di!, ţu! hiacint adj. invar., s.n. fov, galben-roşiatic, oranj, portocaliu, rubil, mor-coviu, <înv. şi reg.> naramzat, narangiu, păra-tic, <înv.> turungiu. A îmbrăcat un costum hiacint. Hiacintul cămăşii nu se asortează cu sacoul hialin, -ă adj. hialoid, sticlos, vitrian, vitrificat, vitros, uiegos. Tapetul de pe pereţii casei are aspect hialin. hialoid, -ă adj. hialin, sticlos, vitrian, vitrificat, vitros, uiegos. hialoplăsmă s.f. (biol.) ectoplasmă. Hialo-plasma este zona periferică a citoplasmei celulei. hiat s.n. fig. gol2, lacună, lapsus, lipsă, vid. Lucrarea recent apărută completează un hiat în domeniu. Această situaţie a apărut din cauza se datoreşte unui hiat legislativ. hibă s.f. (fam.; de obicei constr. cu vb. „a avean, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. hiberna vb. I. intr. (despre animale sălbatice) a ierna. Urşiii hibernează în peşteri. hibemăj s.n. hibernare, hibemaţie, iernat, iemare, iemătură, <înv.> letargie, hibernăre s.f. 11 hibemaj, hibemaţie, iemare, iernat, iernătură, <înv.> letargie. Iama, urşii se retrag în peşteri pentru hibernare. 2 (med.) hibernare artificială = hiber-naţie artificială, hibernoterapie. Hibernarea artificială este o metodă folosită în scop terapeutic sau în unele intervenţii chirurgicale. II fig. inactivitate, inacţiune, inerţie, neactivi-tate, nonacţiune, pasivism, pasivitate, abulie, adormire, letargie. Starea lui de hibernare îi enervează pe toţi. hibemâţie s.f. 1 hibemaj, hibernare, iemat, iemare, iemătură, <înv.> letargie. 2 (med.) hibemaţie artificială = hibernare artificială, hibernoterapie. hibernoterapie s.f. (med.) hibernare artificială, hibemaţie artificială, hibrid, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre animale sau plante) bastard, corcit. Unele plante sunt specii hibride. 2 fig. (despre un întreg ea totalitate a părţilor) amestecat, eclectic, eterogen. Repertoriul hibrid ai teatrului nu atrage multă lume. II s.m. (biol.) bastard, corcitură, metis, corci1. Câinele din curte este un hibrida hibrid rezultat din încrucişarea a două rase diferite. hibridă vb. I. tr. (biol; compl indică indivizi cu ereditate diferită) a bastarda, a hibridiza, hibridare s.f. (biol) hibridaţie, hibridizare, metisaj, metisare, metisaţie. Prin hibridare se obţine un hibrid din încrucişarea a doi indivizi cu ereditate diferită. hibridâţie s.f. (biol) hibridare, hibridizare, metisaj, metisare, metisaţie. hibridiza vb. I. tr. (biol; compl indică indivizi cu ereditate diferită) a bastarda, a hibrida, hibridizare s.f. (biol) hibridare, hibridaţie, metisaj, metisare, metisaţie. hicăi vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe, mai ales câini) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 (compl. indică oameni) v. Injuria. Insulta. Invectiva. Jigni. Ofensa. Ultragia. Vexa. hici adv. (modal; reg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum, hidente s.f. (înv.) = viclenie, hidalgi'e s.f. (livr.) v. Nobleţe, hidalgo s.m. (în Ev. Med.) nobil spaniol, hidatidoză s.f. (med., med. vet.) boală hida-tică, echinococoză, hidatioză. Hidatidoza se manifestă prin apariţia unor chisturi pline cu un lichid transparent în plămâni, în ficat etc. hidatioză s.f. (med., med. vet.) boală hidati-că, echinococoză, hidatidoză. hidos, -oăsă adj. 1 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) diform, hâd, monstruos, pocit2, respingător, schimonosit2, slut, strâmb, urât2, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodnic, pacearât, paceariz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smârced. Toată lumea îl evită pentru că este hidos. Are mâinile hidoase. 2 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dezgustător, dizgraţios, imund, oribil, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, sordid, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, sluţie, poceală, hâzenie, hâ-zime, <înv. şi reg.> urâciune, hlizenie, smâr-zenie, şoimăneală, <înv.> grozăvenie, grozăvie, sluticiune, sluţie. O sperie hidoşenia bărbatului. 2 (concr.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) hâdoşenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluţenie, sluţitură, urâţenie, schilodenie, spurcăciune, hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, znamenie, <înv.> sluţire. Se apropie de el o hidoşenie. O hidoşenie de om i-a îngrozit pe toţi hidrargilit s.n. (mineral) gibbsit. Hidrar-gilitul este un minereu de aluminiu. hidrargi'r s.n. (chim.) mercur, ar-gint-viu. Hidrargirul are multiple întrebuinţări în tehnică şi în medicină. hidrargirîe s.f. (med.) hidrargiroză. hidrargiroză s.f. (med.) hidrargirie. Hidrar-giroza este provocată de intoxicarea cu mercur. hidrât s.m. 1 (mineral) hidrat de bariu = baritină, barită, spat greu. Hidratul de bariu este folosit în tehnologia forajelor. 2 (chim.) hidrat de terpin = terpin-hidrat Hidratul de terpin este folosit la purificarea terpinului. 3 (biochim.; astăzi rar) hidrat de carbon v. Carbohidrat. Glucidă. Zaharidă. Zaharuri (v. zahăr). 4 (impr.) v. Hidroxid. hidrencefah'e s.f. (med., med. vet.) hidroce-falie, apă la cap, dropică la cap. hidriatrie s.f. (med.) hidropatie, hidrote-rapeutică, hidroterapie. Hidriatria este un tratament bazat pe utilizarea apei. hidroaeroplân s.n. (av.; ieşit din uz) v. Hi-droavion. Hidroplan. hidroameliorâre s.f. (hidrotehn.) hidroame-lioraţie. hidroameliorăţie s.f. (hidrotehn.) hidroame-liorare. Prin hidroamelioraţie se urmăreşte menţinerea unui raport favorabil între apă şi ceilalţi factori ai fertilităţii solului pe terenurile cu exces sau cu deficit de apă. hidroavion s.n. (av.) hidroplan, hidroaeroplan. Hidroavionul este înzestrat cu dispozitive de amerizare. hidroblâst s.n. (bot.) lăstar acvatic (v. lăstar1). hidrocarbonât s.m. (biochim.; impr.) v. Car-bohidrat Glucidă. Zaharidă. Zaharuri (v. zahăr). hidrocarbură s.f. (chim.) hidrocarbură acetilenicâ = acetilenă, alchină, e \mz. Hidrocarbura acetilenică este un gaz incolor, inflamabil, cu diverse folosiri; hidrocarbură aromatica = arenă. Hidrocarbura aromatică conţine în moleculă unul sau mai multe nuclee benzeice; hidrocarbură cicloparafinică = ciclan, cicloalcan, cicloparafină, <înv.> naftenă. Hidrocarbura cicloparafinică este o hidrocarbură saturată, prezentă în petrol; hidrocarbură olefinică = alchenă, olefină. Etilena este o hidrocarbură olefinică; hidrocarbură parafinică = alean, parafină. Metanul şi etanul sunt hidrocarburi parafinice. hidrocefah'e s.f. (med., med. vet.) hidrence-falie, apă la cap, dropică la cap. Hidro-cefalia se caracterizează prin acumularea excesivă de lichid seros în membranele creierului. hidrocentrală s.f. centrală hidroelectrică (v. central). în hidrocentrală energia electromagnetică este produsă prin transformarea energiei hidraulice cu ajutorul roţilor sau al turbinelor hidraulice. hidrocortizon s.n. (biochim.) cortizol. Hidro-cortizonul este apropiat ca structură de cortizon, dar mult mai activ. hidrocultură s.f. (agric.) hidroponică. Hidro-cultura este cultivarea plantelor în apă, în soluţii nutritive sau pe un substrat de pietriş ori de nisip prin care circulă permanent apă cu îngrăşăminte chimice. hidrocutăre s.f. (med.) hidrocuţie. hidrocuţie s.f. (med.) hidrocutăre. Hidrocuţia este o sincopă survenită în urma contactului brusc cu apa rece. hidroejector s.n. (tehn.) ejector hidraulic, hidroelevator s.n. (tehn.) elevator hidraulic. | 722 hidrofâună s.f. faună acvatică, hidrofflă s.f.,adj. (bot.) hidrogamă. La plantele hidrofile polenizarea se face prin intermediul apei. hidrofilicăle s.f. pl. (bot.) rizocarpee. Hi-drofilicalele sunt plante ierboase care au numai rădăcini perene. hidrofob, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre substanţe, materiale, soluri) acvifug, hidrofug. Substanţele hidrofobe nu au afinitate pentru apă. 2 adj., s.m., s.f. (psih.) acvifug. O persoană hidrofobă are aversiune pentru consumarea apei sau a altor lichide. hidrofobi'e s.f. 1 (psih.) acvafobie. Hidrofo-bia se manifestă faţă de apă sau de alte lichide. 2 (med.; rar) v. Rabie. Turbare, hidrofobiză vb. I. tr. (compl indică materiale) a impermeabiliza. A hidrofobizat pânza prin cauciucare. hidrofobizat, -ă adj. (despre materiale) impermeabilizat. Pânza hidrofobizată nu permite trecerea lichidelor. hidroformilăre s.f. (chim.) oxosinteză, reacţie de carbonilare, sinteză oxo. Hidroformila-rea este un procedeu industrial de obţinere a aldehidelor. hidroftalrme s.f. (med.) buftalmie, glaucom infantil. Hidroftalmia presupune creşterea volumului globului ocular din cauza măririi presiunii intraoculare. hidrofug, -ă adj. (despre substanţe, materiale, soluri) acvifug, hidrofob. hidrogămă s.f., adj. (bot.) hidrofilă. hidrogen s.n. (chim.) hidrogen arsenios = arsină. Otrăvirea cu hidrogen arsenios poate fi letală; hidrogenfosforat = fosfină. Hidrogenulfosforat este un gaz toxic, hidrogen greu = deuteriu. Hidrogenul greu este folosit drept combustibil termonuclear în reactoarele nucleare; hidrogen sulfurat = acid sulfhidric, <înv.> hidrogen pucioşit. Hidrogenul sulfurat este un gaz toxic, cu miros de ouă stricate, (înv.) hidrogen pucioşit v. Acid sulfhidric. Hidrogen sulfurat. hidrogenocarbonat s.m. (chim., farm.) 1 bicarbonat, carbonat acid Hidrogenocarbo-natul este o sare a acidului carbonic în care un singur atom de hidrogen a fost înlocuit cu un atom de metal. 2 hidrogenocarbonat de sodiu = bicarbonat de sodiu, carbonat acid de sodiu. Hidrogenocarbonatul de sodiu este folosit în medicină, la gazeificarea băuturilor, în industria porţelanului etc. hidrogrăf s.n. (hidrol.) 1 hidrometru2,hidro-metru înregistrator (v. hidrometru2). Hidro-graful măsoară densitatea şi viteza de curgere a unui lichid. 2 hidrogramă. hidrogramă s.f. (hidrol) hidrogrăf. Pe hidro-gramă se înregistrează variaţia nivelului sau a debitului unui curs de apă într-o unitate de timp. hidroizolănt s.m. izolant hidraulic, hidroizolăre s.f. hidroizolaţie. Prin hidroi-zolare se împiedică sau se reduce infiltrarea apei într-o încăpere ori într-o construcţie. hidroizolăţie s.f. hidroizolăre. hidrolacoli't s.m. (geomorf.) pingo. Hidrola-colitul este o formă de relief periglaciară din zonele subpolare. 723| hinteu hidrolit s.m. (chim.) hidrură de calciu. Hidro-litul este folosit în industrie ca agent de dehi-dratare. hidromecanică s.f. mecanica fluidelor (v. mecanic). Hidromecanica studiază legile de echilibru şi de mişcare ale lichidelor şi acţiunea lor asupra corpurilor solide cu care vin în contact. hidromel s.n. mied, mursă, must, smied, trinci, balbaş. Hidromelul se obţine prin fermentarea alcoolică a mierii de albine cu apă aromatizatâ. hidromeningocâl s.n. (med.) meningocel. Hidromeningocelul este hernia meningelor, cauzată de un defect ai craniului sau al coloanei vertebrale. hidrometries.f. (med., med. vet.) hidrome-tru1. Hidrometria este o acumulare de lichid seros în cavitatea uterinâ. hidrometru1 s.n. (med., med. vet.) hidrome-trie. hidrometru2 s.n. (hidrol.) 1 (şi hidrometru înregistrator) hidrograf. 2 fluviometru. Cu ajutorul hidrometrului se măsoară variaţiile de nivel ale unei ape curgătoare. hidromonitor s.n. (miner.) monitor2. Hidro-monitorul este un dispozitiv de escavare a pământului, alcătuit dintr-o conductă metalică prin care se proiectează un jet puternic de apă. hidronefroză s.f. (med.) uronefroză. Hidro-nefroza este o acumulare de urină aseptică la nivelul bazinetului şi al calicelor renale. hidroniu s.n. (chim.) oxoniu. Hidroniul rezultă din unirea unui proton cu o moleculă de apă. hidropatie s.f.(med.) hidiiatrie, hidrotera-peutică, hidroterapie. Hidropatia este un tratament bazat pe utilizarea apei. hidropic, -ă adj., s.m., s.f. (med., med. vet.) dropicos, <înv.> hidropicos. Persoanele hidropice au acumulări patologice de apă în cavităţile naturale ale organismului. hidropicos, -oâsă adj., s.m., s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Hidropic. hidropizi'e s.f. (med., med. vet.) ciroză hidrică, hidrops, apă, boală de apă, dropică, ruptoare de apă, <înv.> trând1, trândav1. Hidropizia este o acumulare patologică de apă în cavităţile naturale ale organismului. hidroplân s.n. (av.) hidroavion, hidroaeroplan. Hidroplanul este înzestrat cu dispozitive de amerizare. hidroplanâj s.n. (av.) hidroplanare. hidroplanâre s.f. (av.) hidroplanaj. în hidroplanare, deplasarea unui hidroavion se face prin autopropulsie aerodinamică. hidroponică s.f. (agric.) hidrocultură. Hidro-ponica este cultivarea plantelor în apă, în soluţii nutritive sau pe un substrat de pietriş ori de nisip prin care circulă permanent apă cu îngrăşăminte chimice. hidrops s.n. (med., med. vet.) ciroză hidrică, hidropizie, apă, boală de apă, dropică, ruptoare de apă, <înv.> trând1, trândav1, hidrosilicât s.m. (chim.) silicat hidratat. hidrostâtică s.f. (mec.) statica lichidelor (v. static). Hidrostatica studiază echilibrul lichidelor şi al corpurilor cufundate în lichide. hidrosulfît s.m. (chim.) ditionit. Hidrosulfitul este o sare a acidului ditionos, cu proprietăţi reducătoare, folosită în industria textilă, la analiza gazelor pentru absorbţia oxigenului sau la albirea săpunului. hidrosulfură s.f. (mineral) sulfură acidă, sulfhidrat. Hidrosulfură este o sare a acidului sulfhidric, în care numai unul dintre cei doi atomi de hidrogen din molecula acidului sulfhidric este înlocuit de metal. hidrotaxie s.f. (biol.) hidrotropism. hidroterapeutică s.f. (med.) hidriatrie, hidropatie, hidroterapie. hidroterapie s.f. (med.) hidriatrie, hidropatie, hidroterapeutică. hidrotropism s.f. (biol.) hidrotaxie. Hidro-tropismul este tendinţa de orientare a unei plante sau a unui microorganism spre zonele cu cea mai mare umiditate a aerului sau a solului. hidroxiaci'd s.m. (chim.) oxiacid. Hidroxia-cizii conţin în moleculă şi oxigen. hidroxialdehidă s.f. (chim.) oxialdehidă. Ozele sunt hidroxialdehide sau oxicetone provenite din oxidarea unor polialcooli. hidroxid s.m. (chim.) 1 hidrat. Molecula hidroxidului conţine un radical format dintr-un atom de hidrogen şi unul de oxigen. 2 hidroxid de calciu = calcină, var stins. Hidroxidul de calciu se obţine prin hidratarea oxidului de calciu, fiind folosit în construcţii şi în industrie; hidroxid de potasiu = potasă caustică. Hidroxidul de potasiu reacţionează puternic cu dioxidul de carbon pentru a produce carbonat de potasiu; hidroxid de sodiu = sodă caustică, natron. Hidroxidul de sodiu distruge ţesuturile vegetale şi animale. hidroxfl s.m. (chim.) oxidril. Hidroxilul este un radical chimic monovalent compus dintr-un atom de hidrogen şi un atom de oxigen. hidrură s.f. (chim.) hidrură de bor = boran. Hidrura de bor este un compus al borului cu hidrogenul; hidrură de calciu = hidrolit; hidrură de siliciu = silan. Hidrura de siliciu este un compus al siliciului cu hidrogenul. hienă s.f. (zool.) Hyaena hyaena; <înv.> iaină. hieratic, -ă adj. 1 (în artă; despre atitudini, gesturi etc. ale personajelor) imobil2, înţepenit, static, rigid. Bărbatul din tablou are o ţinută hieratică. Figura îi este hieratică. 2 fig. (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) distant, neprietenos, nesociabil, nesocial, rezervat, apatic, glacial, îngheţat, rece. Are o atitudine hieratică faţă de colaboratori. hierofânt s.m. 1 (în Antic.) gerofant. Hiero-fantul era preotul care iniţia în mistere. 2 (relig.; în organizarea Bisericii Catolice; rar) v. Pontif. Pontifice. hieroglific, -ă adj. fig. (despre scris sau, p. ext., despre texte) ilizibil, indescifrabil, neciteţ, nedescifrabil, neinteligibil, nelizibil, încâlcit. Are un scris hieroglific, imposibil de înţeles. Manuscrisul este hieroglific. highidi'ş s.m. (muz.; reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. high-life [hailaif] s.n. lumea bună (v. lume). La recepţie erau mulţi reprezentanţi ai hi-gh-life-ului bucureştean. higrogrâf s.n. (climat.) higrometru, indicator de umiditate, umidometru. Cu ajutorul higrografului se măsoară umiditatea relativă a aerului sau a altor medii gazoase. higromă s.f. (med.) bursită. Higroma se manifestă la nivelul testiculelor. higrometrie s.f. (climat.) higroscopie. Higro-metria se ocupă cu studiul metodelor de măsurare a umezelii aerului atmosferic. higrometru s.n. (climat.) higrogrâf, indicator de umiditate, umidometru. higroscopie s.f. (climat.) higrometrie. higrostât s.n. umidostat. Higrostatul este folosit pentru supravegherea şi menţinerea umidităţii relative a aerului într-o încăpere, într-o instalaţie etc. hihăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Chicoti. hihăit s.n. (reg.) v. Chicot. Chiot. Chiu. Chiuit. Chiuitură. Hăulire. Hăulit. Hăulitură. Strigăt. Ţipăt. hijacking [hai'dşekiT]] s.n. piraterie aeriană. Cei care recurg la hijacking au drept scop deturnarea unui avion. himen s.n. 1 (bot.) himeneu, himeniu. Hime-nul este partea centrală a ciupercilor în care se produc sporii. 2 (anat.) <înv.> pielea fecioriei (v. piele). himenăic, -ă adj. (livr.) v. Nupţial, himenăl, -ă adj. (livr.) v. Nupţial, himeneu s.n. 1 (bot.) himen, himeniu. 2 (livr.) v. Căsătorie. Mariaj. Matrimoniu, himeniu s.n. (bot.) himen, himeneu. himenopter s.n. (entom.) Hymenoptera; <înv.> pielarepit, pielarip. Himenopterele sunt insecte cu două perechi de aripi transparente şi foarte fine, care trăiesc în colonii. himeră s.f. (mai ales fig.) 1 fantasmă, fantezie, iluzie, irealitate, închipuire, mit, utopie, haloimăs, grădini suspendate (v. grădină), vis, visare, somn2. Planurile lui sunt irealizabile, sunt nişte himere. 2 amăgire, iluzie, minciună, nălucă. Oare ce vedea în ochii ei nu era doar o himeră? himeric, -ă adj. (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, iluzoriu, imaginar, ireal, irealizabil, închipuit, nereal, nerealizabil, utopic, utopist, iluziv, iluzorie. Proiectul său este himeric întrucât nu poate fi pus în practică. hinayăna s.f. (relig.) theravada. Hinayana este budismul timpuriu. hindichi s.n. (reg.) v. Şanţ1, hinduist, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) hindus, hindus, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. indian, indic, <înv.> ind. Hinduşii fac parte din populaţia de bază a Indiei sau sunt originari de acolo. 2 adj., s.m., s.f. (relig.) hinduist. Hinduşii sunt adepţi ai hinduismului. 3 adj. indian, indic, <înv.> ind. Civilizaţia hindusă este una dintre cele mai vechi din lume. hingher s.m. 1 ecarisor, hoher, şintăr. Hingherii strâng câinii fără stăpân. 2 (înv. şi reg.) v. Călău. Gâde. hintâ vb. I. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni, mai ales copii) v. Legăna, hinteu s.n. (transp.; reg.) v. Caleaşcă. hioid hioi'd s.n. (anat.) os hioid, os hioidian. Hioi-dul este situat în partea superioară şi anterioară a gâtului, între baza limbii şi laringe. hipalgezie s.f. (med., med. vet.) hipalgie. Hi-palgezia este o sensibilitate patologică. hipalgie s.f. (med., med. vet.) hipalgezie. hiperacidităte gastrică s.f. (med., med. vet.) hiperclorhidrie. în hiperaciditatea gastrică se produce o creştere excesivă a acidului clor-hidric în sucul gastric. hiperalgezie s.f. (med., med. vet.) hiperalgie. Hiperalgezia este o sensibilitate exagerată la durere. hiperalgie s.f. (med., med. vet.) hiperalgezie. hiperalimentăre s.f. hiperalimentaţie,hiper-nutriţie, supraalimentare, supraalimentaţie, supranutriţie. Fiind prea slab, medicii i-au prescris un regim de hiperalimentare. hiperalimentăţie s.f. hiperalimentare, hiper-nutriţie, supraalimentare, supraalimentaţie, supranutriţie. hiperandrogenie s.f. (med.) hiperandroge-nism. Hiperandrogenia este supraabundenţa de hormoni androgeni în organism. hiperandrogenism s.f. (med.) hiperandrogenie. hiperazotemie s.f. (med., med. vet.) uremie. Hiperazotemia reprezintă creşterea concentraţiei de uree din sânge. hiperbată s.f. (stil.) inversiune. Hiperbata nu respectă topica normală a propoziţiei, pentru a pune în valoare şi a accentua un anumit cuvânt hiperbolic, -ă adj. exagerat, excesiv, exagerativ, deocheat, exorbitant, nebun, orbesc. Acordă acestui eveniment o importanţă hiperbolică. Nu-i plac laudele hiperbolice. hiperboreeăn, -ă adj., s.m., s.f. hiperboreu. Hiperboreenii trăiesc în extremul nordic al globului terestru. hiperboreu, -ee adj., s.m., s.f. hiperboreeăn. hiperclorhidrie s.f. (med., med. vet.) hiperaciditate gastrică. hipercorectitudine s.f (lingv.) formă hiperco-rectă, hipercorecţie, hiperliterarizare, hiperur-banism. Hipercorectitudinea este o pronunţie greşită a unui cuvânt, ca urmare a intenţiei de a da aspect literar formei acestui cuvânt. hipercorecţie s.f. (lingv.) formă hipercorec-tă, hipercorectitudine, hiperliterarizare, hiper-urbanism. hiperemeză s.f. (med., med. vet) vomitare abundentă. hiperemie s.f. (med., med. vet.) congestie, inflamaţie, iritaţie. A făcut hiperemie la plămâni. hipereregie s.f. (med., med. vet.) hipersensibilitate alergică. hipererotism s.n. (psih.) hipersexualitate. hiperestrogemes.f. (med.) hiperestrogenism, hiperfoliculism. Hiperestrogenia este un exces de hormoni estrogeni în organism. hiperestrogenism s.n. (med.) hiperestroge-nie, hiperfoliculism. hiperfagie s.f. (med.) adefagie, bulimie, hiperorexie, poliorexie. Hiperfagia se caracterizează printr-o foame exagerată şi cvasiper-manentă. hiperfoliculism s.n. (med.) hiperestrogenie, hiperestrogenism. hipergenitalism s.n. (med.) hipergona-dism. Hipergenitalismul este o excesivă dezvoltare anatomică şi funcţională agonadelor. hiperglicinemie s.f. (med.) glicinoză. Hi-perglicinemia reprezintă o acumulare excesivă de glicină în sânge. hiperglobulie s.f. (med., mdl. vet.) eritremie, eritrocitoză, policitemie, poliglobulie. Hipergfo-bulia este caracterizată prin creşterea excesivă a numărului de globule roşii. hipergonadism s.n. (med.) 1 hipergenitalism. 2 hipergonadism masculin = hiperor-hidie. Hipergonadismul masculin este hi-perfuncţia endocrină a testiculelor. hiperkaliemie s.f. (med.) hiperpotasemie. Hiperkaliemia reprezintă creşterea cantităţii de potasiu din sânge. hiperliterarizăre s.f. (lingv.) formă hiperco-rectă, hipercorectitudine, hipercorecţie, hiperurbanism. hipermastie s.f. (med., med vet.) polimastie. Hipermastia este existenţa unor mamele multiple. hipermetropie s.f. (med.) hipermetropism, hiperopie. în hipermetropie este perturbată vederea de aproape. hipermetropism s.n. (med.) hipermetropie, hiperopie. hipernefrită s.f. (med.) congestie suprarenală. hipernutriţie s.f. hiperalimentare, hiperali-mentaţie, supraalimentare, supraalimentaţie, supranutriţie. Fiind prea slab, medicii i-au prescris un regim de hipernutriţie. hiperopie s.f. (med.) hipermetropie, hipermetropism. hiperorexie s.f. (med.) adefagie, bulimie, hiperfagie, poliorexie. hiperorhidie s.f. (med.) hipergonadism masculin. hiperparatiroidism s.il (med) osteităfibrochis-tică, osteodistrofie fibroasă generalizată, osteoză fibrochistică, osteoză paratiroidiană. Hiper-paratiroidismul se caracterizează prin modificări osoase sau renale, prin prezenţa de calcificări viscerale, prin tulburări digestive ori nervoase. hiperplachetoză s.f. (med.) trombocitoză. Hiperplachetoza este creşterea numărului de plachete în sângele periferic. hiperpotasemie s.f. (med.) hiperkaliemie. hiperprotecţionism s.n. hiperprotejare. hiperprotejâre s.f. hiperprotecţionism. Hiperprotejarea poate deveni, la un moment dat, enervantă pentru copii. hiperreflectivităte s.f. hiperreflexie. hiperreflexie s.f. hiperreflectivităte. hipersensibilitâte s.f. 1 hipersensitivitate. Are foarte mult de suferit din cauza hipersensibilităţii ei. 2 (med, med. vet) hipersensibilitate alergică = hipereregie. hipersensitivitate s.f. hipersensibilitate, hipersexualitate s.f. (psih.) hipererotism. Hipersexualitatea este exagerarea dorinţei sexuale. hipersialie s.f. (med.) polisialie, ptialism, sialoree. Hipersialia este o secreţie abundentă de salivă, întâlnită în unele maladii sau provocată prin medicamente. hipertensiune s.f. (med.) hipertonie, tensiune. Foarte multe persoane suferă de hipertensiune. hipertimie s.f. (med) hipertimism Hipertimia se datorează funcţionării exagerate a timusului. hipertimism s.n. (med.) hipertimie. hipertiroidie s.f. (med.) hipertiroidism. hipertiroidism s.n. (med.) hipertiroidie. Hipertiroidismul este provocat de secreţia exagerată a glandei tiroide. hipertonicităte s.f. 1 (med., med. vet.) hipertonie. Hipertonicitatea este creşterea tonusului muscular sau a tonicităţii unui organ. 2 (chim.) hipertonie. hipertonie s.f. 1 (med.) hipertensiune, tensiune. 2 (med., med. vet.) hipertonicităte. 3 (med., med. vet.) hipertonie musculară = spasticitate. 4 (chim.) hipertonicităte. Hiper-tonia este starea unei soluţii cu o presiune osmotică superioară altei soluţii cu care vine în contact. hipertricoză s.f. (med; mai ales la femei) hirsutism, politrichie. în hipertricoză se produce o dezvoltare anormală a sistemului pilos, ca urmare a unor tulburări endocrine. hiperurbanism s.n. (lingv.) formă hiper-corectă, hipercorectitudine, hipercorecţie, hiperliterarizare. hipertropie s.f. (med.) divergenţă verticală , strabism vertical, sursumvergenţă, anopie. Hipertropia este deviaţia axei vizuale a unui ochi în sus. hiperureză s.f. (med., med. vet.) poliurie. Hiperureza este eliminarea de urină în cantitate mai mare decât cea normală. hipism s.n. (sport) călărie, turf. Adesea pariază la cursele de hipism. hipnagog, -ă adj., s.n. (farm.) hipnotic, hipnotizant, narcotic, somnifer, soporifer, soporific, dormitiv, <înv.> soporativ, zăhărel. hipnopatie si (med) boala somnului (v. boală), encefalită letargică, tripanosomiază, tri-panosomiază africană, nonă. Hipnopatia este provocată de un virus transmis de mus-ca-ţeţe şi caracterizată printr-un somn greu hipnoterapie si. (psih., med.) narcoterapie, somnoterapie. în hipnoterapie se folosesc ca mijloace de tratare a bolii somnul prelungit cu hipnotice şi hipnoza. hipnotic, -ă adj., s.n. 1 adj., s.n. (farm.) hipnagog, hipnotizant, narcotic, somnifer, soporifer, soporific, dormitiv, <înv.> soporativ, zăhărel. Substanţele hipnotice provoacă somn. Hipnoticele se eliberează numai pe bază de reţetă. 2 adj. (despre băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) hipnotizant, moleşitor, narcotic, somnifer, soporifer, soporific, adormitor, aromitor, dormitiv, <înv.> soporativ. Mirosul de crini are efect hipnotic. hipnotiză vb. I. tr. fig. (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfata, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a cuceri, a înrobi, a magnetiza, a prin- 725| de, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a hipnotizat pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. hipnotizant, -ă adj., s.n. 11 adj., s.n. (farm.) hipnagog, hipnotic, narcotic, somnifer, sopo-rifer, soporific, dormitiv, <înv.> soporativ, zăhărel. 2 adj. (despre băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) hipnotic, moleşitor, narcotic, somnifer, soporifer, soporific, adormitor, aromitor, dormitiv, <înv.> soporativ. II adj. fig. (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, absorbant, cuceritor, delicios, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprin-zibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este hipnotizant. hipnotizare s.f. 1 hipnoză. 2 fig. captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, cucerire, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: hipnotizarea spectatorilor. hipnotizat, -ă adj. fig. (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, cucerit, magnetizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul hipnotizat a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. hipnotizator, -oâre s.m. (med.) hipnotizor, magnetizator, magnetizor. Hipnotizatorul practică terapeutica magnetică. hipnotizor s.m. (med.) hipnotizator, magnetizator, magnetizor. hipnoză s.f. 1 hipnotizare. Hipnoza este provocată prin sugestia hipnotizorului. 2 fig. captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, cucerire, hipnotizare, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. hipoacidităte s.f. (med.) hipoclorhidrie. în hipoaciditate se produce o diminuare anormală a acidităţii gastrice. hipoacuzic,-ă adj., s.m., s.f. (med., med. vet.) surd, plehub, pliurd, purd, tăul. Este hipoacuzie din naştere. hipoacuzie s.f. (med.) surditate parţială. Hipoacuzia se poate trata. hipoazotidă s.f. (chim.) bioxid de azot, dioxid de azot. Hipoazotida este un gaz care se formează la temperatura ridicată din ţevile de eşapament, fiind considerat unul dintre cei mai periculoşi poluanţi. hipocămp s.m. (iht.; rar) v. Cal-de-mare. Că-luţ-de-mare (Hippocampus hippocampus). hipocentăur s.m. (în mitol. greacă; rar) v. Centaur. hipocentru s.n. (geol.) focar seismic. Din hi-pocentru se propagă un cutremur de pământ. hipocitemie s.f. (med.) oligocitemie. Hipoci-temia este scăderea globulelor roşii din sânge. hipocloremi'e s.f. (med.) cloropenie. Hipo-cloremia este diminuarea cantităţii de cloruri în lichidele organismului. hipoclorhidrie si. (med.) hipoaciditate. hipocoristic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte sau despre sufixe) alintător, dezmierdător. Scriitorul foloseşte mulţi termeni hipocoristici. hipocortirism s.n. (med.) insuficienţă suprarenală. în hipocorticism se produce diminuarea sau oprirea secreţiei hormonilor cortico-suprarenali. hipocratîsm digital s.n. (med.) degete hipo-cratice (v. deget). Hipocratismul digital se caracterizează prin îngroşarea extremităţii degetelor şi prin bombarea unghiilor. hipocristalm, -ă adj. (geol.) hemicristalin. Structura hipocristalină este specifică rocilor efuzive. hipocromazîe si. hipocromie. hipocromîe s.f. hipocromazie. Hipocromia este diminuarea pigmentaţiei pielii. hipoderm s.n. (anat.) ţesut subcutanat. Hipodermul este situat sub dermă şi este bogat în celule adipoase. hipodermic, -ă adj. (despre nervi, traumatisme, agenţi patogeni, corpuri străine, injecţii etc.) subcutan, subcutanat, subcutaneu, <înv.> superficial. Bolnavul are abcese hipodermice. Asistenta i-a făcut o injecţie hipodermică. hipodrom s.n. turf. Pe hipodrom se organizează curse de cai. hipofizăr, -ă adj. (anat., med.) pituitar. Suferă de o gravă afecţiune hipofizară. hipofiză s.f. (anat.) adenohipofiză, glandă pituitară. Hipofiză este o glandă endocrină importantă. hipofoliculinie si. (med.) hipofoliculinism. Bolnavele cu hipofoliculinie au o secreţie insuficientă defoliculină a ovarului. hipofoliculinism s.n. (med.) hipofoliculinie. hipogâstric, -ă adj. (anat.) alvin. Regiunea hipogastrică se află în partea inferioară a abdomenului, sub regiunea ombilicală. hipogenitalism s.n. (med.) hipogonadism. Hipogenitalismul este insuficienta dezvoltare anatomică şi funcţională a gonadelor. hipoglicemie si. (med.) glicopenie. în hipogli-cemie concentraţia de glucoză din sânge are nivelul scăzut sub cel normal. hipognatism s.n. (med.) brevignatism. Cel care suferă de hipognatism are mandibula mai lungă decât maxilarul. hipogonadism s.n. (med.) hipogenitalism. hipoleucocitoză si. (med.) leucocitopenie, leucopenie. La bolnavii cu hipoleucocitoză numărul globulelor albe din sânge scade anormal. hipolipemiănt, -ă adj., s.n. (farm.) hipolipi-demiant, normolipemiant. Hipolipemiantele micşorează creşterea peste valoarea normală a cantităţii de colesterol şi de trigliceride. hipolipidemiânt, -ă adj., s.n. (farm.) hipolipemiănt, normolipemiant. hipomenoree s.f. (fiziol.) opsomenoree. Hipomenoreea este o menstruaţie redusă cantitativ. hipometrop,-ă adj.,s.m.,s.f. (med, med. vet.) miop, <înv. şi pop.> ponivos, chiomp, gă-inatic, obidnic. Este hipometrop din copilărie. hipometropîe si. (med., med. vet.) miopie, miopism, orbul găinii (v. orb1), orbul găinilor (v. orb1), vedere scurtă. O persoană hireş care suferă de hipometropie nu distinge clar obiectele situate la o distanţă mai mare. hipoovarie si. (med.) insuficienţă ovariană. hipopion s.n. (med., med. vet.) pioftalmie. Hipopionul este o acumulare de puroi în camera anterioară a ochiului. hipoproteinemi'e si. (med., med. vet.) hipo-protidemie. în hipoproteinemie cantitatea de proteine din sânge este diminuată. hipoprotidemi'e s.f. (med., med. vet.) hipoproteinemie. hiporeflectivitâte s.f. (med., med. vet.) hiporeflexie. hiporeflexie s.f. (med., med. vet.) hipore-flectivitate. Hiporeflexia reprezintă diminuarea reflexelor. hiposideremfe s.f. (med.) sideropenie. Un bolnav cu hiposideremie are un deficit de fier în organism. hipostâză si. (lingv.) conversiune, hipotaxă. hipotalâmus s.n. (anat.) neurohipofiză, posthipofiză. Hipotalamusul este formaţia cenuşie a creierului care reprezintă centrul principal al vieţii vegetative. hipotaxă si. (lingv.) conversiune, hipostâză. Hipotaxa este formarea de cuvinte noi prin schimbarea categoriei gramaticale. hipotensiune s.f. (med.) hipotonie, subtensiune. Hipotensiunea, fiind o scădere a tensiunii arteriale sub limita normală, provoacă o stare de disconfort. hipotensiv,-ă adj. (med.; despre oameni) subtensiv. hipotiroidie si. (med.) hipotiroidism. hipotiroidism s.n. (med.) hipotiroidie. în hipertiroidism se produce o diminuare a secreţiei glandei tiroide. hipotonicitâte si. (fiz.) hipotonie. Hipo-tonicitatea este scăderea presiunii osmotice. hipotonie si. 1 (fiz.) hipotonicitâte. 2 (med.) hipotensiune, subtensiune. hipoxi'e s.f. (med.) anoxie. Hipoxia este scăderea oxigenului din ţesuturile organismului sub valorile normale. hipsocefâl, -ă adj., s.m., s.f. (med.) acrocefal, acrocefalic, oxicefal. Individul hipsocefâl are capul ţuguiat. hipsocefalie si. (med.) acrocefalie, oxicefa-lie. Hipsocefalia este o deformaţie congenitală constând în ţuguierea capului. hipsofobîe si. (psih.) acrofobie. Hipsofobia se manifestă la înălţime. hipsogrâf s.n. (geogr.) hipsometru. hipsografîe si. (geogr.) orografie. Hipsogra-fia reprezintă totalitatea formelor de relief dintr-o regiune, analizate după altitudine. hipsometrie si. (topogr.) altimetrie. Hipso-metria are ca rezultat reprezentarea reliefului pe hartă. hipsometru s.n. (geogr.) hipsogrâf. Hipsome-trul este folosit pentru determinarea altitudinii unui loc. hir s.n. (reg.) v. Informaţie. Ştire. Veste, hiracoteriu s.m. (paleon.) eohippus. Hiraco-teriul este un gen fosil de ecvidee imparicopi-tate din eocenul inferior. hireş, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş; Frumos. hireşeţă Ochios. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Ultracunoscut Vestit 3 (despre oameni)v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, hireşeţă s.f. (reg.) 1 v. Frumuseţe. 2 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, hiribă s.f. (bot.; reg.) = hrib. hiribi'ţă s.f. (omit.; reg.) v. Potâmiche. Potâr-niche-cenuşie. Potârniche-dobrogeană (Perdix perdix). hiridft, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Ultracunoscut. Vestit, hiritiseălă s.f. (înv.) 1 v. Congratulare. Congratulaţie. Felicitare. Gratulare. Gratulaţie. 2 v. Complimente (v. compliment). Salutări (v. salutare). hiritisi vb. IV. (grec.; înv.) 1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Congratula. Felicita. Gratula. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Saluta. hiritisire s.f. (înv.) 1 v. Congratulare. Congratulaţie. Felicitare. Gratulare. Gratulaţie. 2 v. Complimente (v. compliment). Salutări (v. salutare). hirotesi'e s.f. (bis.) hirotesire. Hirotesia este ridicarea unui cleric la opoziţie ierarhică superioară, fără conferirea darului slujirii preoţeşti. hirotesire s.f. (bis.) hirotesie. hirotoni vb. IV. (relig) 1 tr. (compl indică clerici) a consacra, a hirotonisi, a sfinţi1, <înv.> a ierosi, a sacra, a sânţi. A fost hirotonit episcop. 2 tr., refL a (se) hirotonisi, a (se) preoţi, a (se) popi. A fost hirotonit în catedrala mitropolitană. De copil, se gândea să se hirotonească. hirotonie s.f. (relig.) consacrare, hirotonire, hirotonisire, sfinţire1, <înv.> sânţire, sfinţituri hirotonire s.f. (relig.) consacrare, hirotonie, hirotonisire, sfinţire1, <înv.> sânţire, sfinţituri La hirotonirea preotului ca episcop a participat foarte multă lume. hirotonisi vb. IV. I (relig.) 1 tr. (compl. indică clerici) a consacra, a hirotoni, a sfinţi1, <înv.> a ierosi, a sacra, a sânţi. 2 tr., refl. a (se) hirotoni, a (se) preoţi, a (se) popi. II refl. fig. (glum.; despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi, îmburghezi. înavuţi. înstări. Parveni, hirotonisire s.f. (relig.) consacrare, hirotonie, hirotonire, sfinţire1, <înv.> sânţire, sfinţituri hirotonisit adj. (relig.; despre clerici) consacrat, hirotonit, sfinţit3, <înv.> sân-ţit. Diaconul hirotonisit poate sluji ca preot. hirotonit adj. (relig.; despre clerici) consacrat, hirotonisit, sfinţit3, <înv.> sânţit. hirsut -ă adj. 11 (bot.; despre organe ale plantelor) hispid. Unele organe ale plantelor sunt hirsute, adică prevăzute cu peri lungi, rigizi, ţepoşi. 2 (livr.; despre pâr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit II (livr.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tătflt. Urâcios. Ursuz, hirsutism s.n. (med.; mai ales la femei) hipertricoză, politrichie. în hirsutism se produce o dezvoltare anormală a sistemului pilos, ca urmare a unor tulburări endocrine. hisopirel s.m. (bot.; reg.) v. Găinuşă (Iso-pyrum thalictroides). hispăn, -ă adj. (rar) v. Hispanic. Spaniol, hispanic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. spaniol, spanioloaică. Tânăra s-a căsătorit cu un hispanic. 2 adj. spaniol, espagnolesc, hispan, <înv.> spaniolesc. Este un admirator al culturii hispanice. hispamsm s.n hispanitate. hispanitâte s.f. hispanism. Hispanitatea este caracterul a ceea ce este spaniol. hispanoffl, -ă adj., s.m., s.f. filospaniol. His-panofilii admiră şi aprobă tot ce este spaniol hispi'd, -ă adj. (bot.; despre organe ale plantelor) hirsut. histerocel s.n. (med., med. vet.) histerop-toză, metrocel, metroptoză. Histerocelul este hernia uterului. histerocolpectomie s.f. (chir.) colpohisterectomie. Prin histerocolpectomie se extirpă uterul şi o porţiune a vaginului. histerom s.n. (med.) fibrom uterin. A făcut o operaţie de histerom. histeropatie s.f (med) metropatie. Histeropatia este denumirea generică pentru bolile uterului. histeropexie abdominală s.f. (chir.) ven-trofixaţie. Prin histeropexie abdominală se fixează uterul la peretele abdominal în scopul prevenirii prolapsului sau a retroflexiei. histeroptoză s.f. (med., med. vet.) histerocel, metrocel, metroptoză. histerorexi'e s.f. (med.) metrorexie. Histero-rexia este ruptura uterului. histerosalpingografîe s.f. (med.) histero-tubografie. Uterul şi trompele uterine se explorează radiologie prin histerosalpingografie. histerotomi'e s.f. (chir.) metrotomie. în caz de naştere anormală, se recurge la histeroto-mie pentru extragerea fătului. histerotubografie s.f. (med.) histerosalpingografie. histiocitoză s.f. (med.) reticuloendotelioză, reticuloză. Histocitoza este numele generic pentru o serie de afecţiuni caracterizate prin proliferarea tipică sau atipică a reticulocitelor. histi're s.f. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; reg) v. Rindea, histocompatibilitâte s.f. (med.) compatibilitate tisulară. Histocompatibilitatea asigură reuşita unei grefe. historiogrămă s.f. cronogramă. O historio-gramă prezintă evoluţia în timp a unui fenomen. histoterapi'e s.f. (med.) terapie tisulară. Histoterapia se face cu ajutorul unor ţesuturi organice conservate la rece. histrion s.m. fig. caiafa, faţarnic, ipocrit, machiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, comedian, comediant, fariseu, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, demonic, diabolic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie histrionică, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie histrionică. hit s.n. (muz.) şlagăr. Noul hit al compozitorului este difuzat zilnic la mai multe posturi de radio. hition, -oănă adj. (în opoz cu „gras”, reg; despre fiinţe, mai ales despre vite sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv, hitiom vb. IV. intr., refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; reg; despre fiinţe, mai ales despre vite sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi, hlamidă s.f. mantie, purpură, <înv.> plaşcă1. împăratul îşi pune hlamida pe umeri. hlap^ hlâpă adj. (înv.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt Deboşat Decadent Decăzut Depravat Desfrânat Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat Vicios, hlăpie s.f. (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. hleab s.n. (reg.) 1 (de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginiturl Vechitură. 2 fig. (deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag, hleaburi vb. IV. refl. (reg; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. hleamp s.n. (constr.; reg.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. hlebui vb. IV. refl. (reg.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. hlei s.n. (reg.) 1 (geol.) v. Argill Clisă. Huml Lut. Pământ. Pământ galben. 2 v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. hleiâs,-oăsă adj. (reg.) 1 (despre terenuri, pământ) v. Argilos. Cleios. Clisos. Lutos. 2 (despre terenuri, drumuri etc.) v. Mâlos. Mlăştinos. Mocirlos. Nămolos. Noroios. hlibăn s.n. (ind. alim.; reg.) v. Pâine, hliomp s.m. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bătrân. Moş. Moşneag. hoinar hli'păt s.n. (înv.) 1 v. Of. Oftare. Oftat. Suspin. Suspinare. Suspinat. 2 v. Tânguire. Vaier. Vaiet. hlipi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) 1 v. Ofta. Suspina. 2 v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. hlipicios, -oâsă s.m., s.f., adj. (reg.; despre fiinţe) 1 v. Gurmand. Mâncăcios. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „după”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, hlipi't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Hămesit. Lihnit. Sfârşit2. hlizenie s.f. (în opoz. cu „frumuseţe”; reg.) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imun-dicitate. Imundiţie. Schilodeală. Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. hlizi vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre oameni) v. Chiori. Holba. Zgâi. 2 refl. recipr. (despre oameni, în special despre copii) v. Hârjoni. Zbengui. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Mira1. Nedumeri. 4 refl. (deprec.; despre oameni) v. Cocheta. Flirta, hlobănâ vb. I. tr., refl. (reg.) v. Balansa. Clătina. Legăna. Oscila. Pendula, hlopît s.m. (reg.; iron.) v. Copil1, hluj s.m. (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. hlujăn s.m. (bot; la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. hlujâr s.m. (bot; la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. ho interj. 1 (ca îndemn cu care sunt oprite animalele de tracţiune, mai ales caii; pop.) v. Opreşte! Stai! 2 (în constr. eliptice; exprimă mai ales un ordin; reg.; peior.) v. Ajunge! Atât! Basta! Destul! Gata! Isprăveşte! încetează! Punct! Sfârşeşte! Stai! Stop! Termină! hoâlă s.f. (ornit; reg.) 1 v. Acvilă. Iepurar. Pajură. Pajură-de-munte. Pajură-imperială. Pajură-împărătească. Pajură-mare.Vultan. Vultur. Vultur-de-creste. Vultur-de-jgheab. Vultur-de-piatră. Vultur-gălbui. Vultur-regal (Aquila chrysaetos). 2 v. Vultan-brun. Vul-tan-de-câmp. Vultan-negru. Vultan-pleşuv. Vultur. Vultur-brun. Vultur-călugăresc. Vul-tur-cenuşiu. Vultur-de-câmp. Vultur-negru. Vultur-pleşuv. Vultur-pleşuv-brun. Vultur-pleşuv-negru. Vultur-sur (Aegypius monachus). hoâncă s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). hoândră s.f. (reg.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord Dezbinare. Diferend Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere; Vrajbă1. Zâzanie. 2 (jur.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. 3 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot hoânghină s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). hoăntă s.f. (reg.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. hoârcă s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână(v. bătrân). hoărdă s.f. 1 (ist) ceată primitivă. Popoarele mongole din vechime erau organizate în hoarde. 2 <înv.> ordie. O hoardă de hoţi a prădat multe gospodării din sat. hoăspe s.f. pl. (reg.) v. Strujitură. Talaş. hoâşcă s.f. (pop.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). hobot s.n. (reg.) 1 (ţes.) v. Văl. Voal. 2 v. Feregea. 3 (tehn.; la sanie) v. Cruce, hobrâncâ vb. I. intr. (reg.; mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. hobridrâg s.m. (bot; reg.) v. Toporaş. Topo-raşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi--de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-miro-sitoare (v. viorea) (Viola odorata). hoc interj. (în opoz. cu „hăis”; ca îndemn adresat animalelor de tracţiune pentru a apuca la dreapta; reg.) v. Cea! hoci interj. (în opoz. cu „hăis”; exprimă un îndemn adresat animalelor de tracţiune pentru a apuca la dreapta; reg.) v. Cea! hocus-pocus s.n. (fam.) v. Iluzionism. Prestidigitaţie. Scamatorie. hod1 s.n. (reg.) hodeţ. Hodurile unesc, două câte două, furcile colibei păstorilor. hod2 s.n. (rus.; înv.) v. Călcătură. Mers. Mişcare. Pas2. Păşire. Păşit. Umblat1. Umblet. hodâie s.f. (reg.) copăiţă, hodaiţă, moroleucă. Flăcăii aprind hodăile pe dealurile din preajma satului, în seara de Lăsatul-se-cului. hodâiţă s.f. (reg.) copăiţă, hodaie, moroleucă. hodă s.f. (ornit; reg.) v. Lişiţă1 (Fulica atra). hodâc interj, (de obicei repet.; sugerează mersul şchiopătat al unei fiinţe; reg.) v. Şontâc! Şovâlc! hodâcăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, hodâ'şă s.f. (anat; reg.) v. Cearcăn, hodeţ s.n. (reg.) hod1. hodoroăbă s.f. (reg.) v. Coşarcă, hodoroâncă s.f. (pop.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). hodorog, -oâgă s.m., s.f. (pop. şi fam.) 11 (deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag. 2 (zool; deprec.) v. Gloabă. Mârţoa-gă. II fig. v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragioaică Palavragiu. Vorbăreţ, hodorogeâlă s.f. hodorogitură, trăncăneală1, troncăială, troncăit, tron-căitură, troncăneală, troncănitură. într-o maşină veche este o mare hodorogeâlă când merge pe un drum cu gropi. hodorogi vb. IV. 11 intr. (despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) a dudui, a durăi, a durui, a hurui, a turui, a pârâi, a trăncăni, a călăbări, a durdui, a hurdui, a trăscări, a tron-căi, a troncăni. Căruţa hodorogeşte pe strada pietruită. 2 refl. (pop. şi fam.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. 3 tr. (pop.; mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. II fig. 1 refl. (pop. şi fam.; despre glas) v. Răguşi. 2 refl. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Ramoli. Seniliza. 3 intr. (peior.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca.Trăncăni. hodorogire s.f. (pop. şi fam.) v. Degradare. Deteriorare. învechire. Stricare. Uzare, hodorogit, -ă adj. (pop. şi fam.) I (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2 II fig. 1 (despre glas) v. Gâjâit2. Răguşit. Spart2.2 (deprec. sau peior.; despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Fosilizat. Ramolit. Senil. Senilizat, hodorogitură s.f. (pop.) v. Hodorogeâlă. hodrobele s.f. pl. (reg.) v. Bagaj, hofâlă s.f. (înv.) v. Afacere. Avantaj. Câştig. Chilipir. Folos. Profit. hogeăg s.n. I (constr.; reg.) 1 v. Campadură. 2 v. Cămin. Coş1. Horn. II (arg.) v. Bordel. Casă de prostituţie (v. casă1). Casă de rendez-vous (v. casă1). Casă de toleranţă (v. casă1). Lupanar. hoget s.n. (econ., fin.; turc.; înv.) v. Adeverinţă. Chitanţă. Recipisă. Vaucer. hoha pron. neg. (arg.) v. Nimic, hohărri vb. IV. intr. (reg.; despre cai) v. Necheza. Râncheza. hoher s.m. (reg.) 1 v. Călău. Gâde. 2 v. Eca-risor. Hingher. hohot s.n. 1 (adesea determ. prin „de râs”) hohotire, hohotit1. Din camera vecină se aud hohote de râs. 2 (adesea determ. prin „de plâns”) sughiţ, suspin, spasm, suspinare. Fata plânge în hohote. îi povesteşte, printre hohote, cum i s-a furat portofelul. hohoti vb. IV. intr. 1 (pop.; despre cai) v. Necheza. Râncheza. 2 fig. (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, a suna, a urla, a vui, a boci, a chioti, a chiui, a clocoti, a fierbe, a pârâi. Valea hohoteşte de glasuri şi strigăte. hohotire s.f. 1 (adesea determ. prin „de râs”) hohot, hohotit1.2 (pop.) v. Nechez. Necheza-re. Nechezat. Nechezătură. Rânchezare. Rânchezat. hohotit1 s.n. 1 (adesea determ. prin „de râs’) hohot, hohotire. 2 (pop.) v. Nechez. Neche-zare. Nechezat. Nechezătură. Rânchezare. Rânchezat. hohotit2, -ă adj. (rar; despre râs sau despre plâns) v. Hohotitor. hohotitor, -oâre adj. (despre râs sau despre plâns) 1 hohotit2. Nu-şi poate potoli plânsul hohotitor. 2 zgomotos. Din celălalt colţ al încăperii se aude un râs hohotitor. hoi vb. IV. refl. recipr. (reg; despre oameni) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfeţa. hoinâr, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. pribeag, rătăcitor, vagabond, eratic, girovag, vagant, ducăreţ, bitang, coropcar, farcău, laidac, lainic, <înv.> prişleţ, stranie, drumeţ. Hoinarii um- hoinăreală blă dintr-un loc în altul, fără scop. 2 adj. fig. nestatornic, sprinţar, spulberatic. I-a trecut prin minte un gând hoinar: hoinăreală s.f. 1 hoinărire, vagabondaj, vagabondare, haimanalâc, golănie, puşlamalâc, puşlanie, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndrăluit, <înv.> ştrengărie. Nu mai poate accepta hoinăreala zilnică pe străzi a fiului ei. 2 hoinărire, pribegie, pribegire, vagabondaj, vagabondare, horhăială, horhăit, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndrăluit. Adesea povesteşte întâmplări din timpul hoinărelii lui prin lume. 3 colindare, colindat, cutreierare, cutreierat, hoinărire, rătăcire, umblat1, umblet, vagaţie, cutreier, cutreierătură, umblătură. Hoinăreala prin parcuri o relaxează. hoinări vb. IV. intr. (despre oameni) 1 a vagabonda, a hăimăni, <înv. şi reg.> a nemernici, a andăli, a bitangăli, a buduşlui, a hăndrălui, a lăinici, a olăcări, a tălălăi, a techerghi, a văndrăli, <înv.> a ştrengări. Unii tineri hoinăresc toată ziua pe străzi. 2 a pribegi, a rătăci, a vagabonda, a deambula, a răzni, a bădădăi, a horhăi, a horhoti. Mulţi oameni hoinăresc în căutarea unui adăpost. 3 (cu determ. locale)a colinda, a cutreiera, a peregrina, a rătăci, a umbla, a vagabonda, a flana, a perinda. Nu mă întreba pe unde am hoinărit! hoinărire s.f. 1 hoinăreală, vagabondaj, vagabondare, haimanalâc, golănie, puşlamalâc, puşlanie, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndrăluit, <înv.> ştrengărie. 2 hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondaj, vagabondare, horhăială, horhăit, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndrăluit. 3 colindare, colindat, cutreierare, cutreierat, hoinăreală, rătăcire, umblat1, umblet, vagaţie, cutreier, cutreierătură, umblătură. hoiob, -ă s.m., s.f. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. hois interj. (în opoz. cu „cean; ca îndemn adresat animalelor de tracţiune pentru a apuca la stânga; reg.) v. Hăis! hoisâr s.n. (agric.; reg.) v. Grapă1, hoit sji I (mai ales cu privire la animale) cadavru, corp, corp neînsufleţit, stârv, trup, <înv. şi pop.> mortăciune, oase (v. 05), leş1, hanţ, stârvină, <înv.> dabilă, moaşte. Hoiturile animalelor înecate sunt adunate după inundaţie şi arse. II fig. 1 (fam) v. Grăsan. 2 (anat; ironjv. Corp. Oase (v. os). Trup. hoitărs.m. (omit.) 1 Neophron percnopterus; cartar, vultur, vultur-alb, vultur-egiptean, vul-tur-mic, vultur-pleşuv-alb, vultur-ple-şuv-mic, vulturaş-pleşuv-alb, vulturaş-ţi-pător-mic, zăgan. 2 (reg.) v. Vultan. Vultan-cu-capul-alb. Vultan-sur. Vultur. Vultur-alb. Vultur-cu-cap-alb. Vul-tur-cu-gâtul-gol. Vultur-de-gâşte. Vul-tur-de-piatră. Vultur-de-stâncă. Vultur-golaş. Vultur-gulerat. Vultur-mare. Vultur-negru. Vultur-pleşuv. Vultur-pleşuv-sur. Vultur-sur. Vultur-vânăt (Gypsfulvus). hojbărvb. IV. intr. (reg; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „prin 0 v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla. hojma adv. (modal; reg.) v. Constant. Continuu. Invariabil. încontinuu. întruna. Mereu. Necontenit Necurmat Neîncetat Neîntrerupt Neobosit. Neostenit. Nonstop. Permanent. Pururi. Veşnic. hol s.n. (constr.) antreu, sală1, vestibul. Casa are un hol mare la intrare. holă s.f. (zool; reg.) v. Javră. Jigodie. Potaie, holbă vb. I. (pop. şi fam.) 1 refl. (despre oameni) a se chiori, a se zgâi, a se hlizi, a se lingăii, <înv.> a se înholba. Se holbează la ea când îi face observaţie. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. holbăn s.m. (pop. şi fam.; glum.) holbitură. I se spune holban pentru că se holbează când vorbeşte cu cineva. holbare s.f. (pop. şi fam.) v. Bulbucare. Mărire. Umflare. holbat1 s.n. (pop. şi fam.) v. Bulbucare. Mărire. Umflare. holbăt2, -ă adj. (pop. şifam.; despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare1. Mărit3. Umflat. . holbăm vb. IV. tr. (reg; compl. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla, holbitură s.f. (reg; glum.) v. Holban. holbocâ vb. I. tr. (reg; compl. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla, holburică s.f. (bot.; reg.) = volvorică. holcă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă?. Zâzanie. holcăi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Holci. holci vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre oameni) a hondromăni, <înv.> a holcăi. Holcesc atât de tare, încât nimeni nu le mai suportă gălăgia. holdăn s.m. (bot; reg) v. Cânepă (Cannabis sativa). holdă s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „ de ”, care indică felul semănăturii) lan, ogor, ostai. De o parte şi de alta a drumului se întind holde de grâu. Intră în holda de porumb ca să culeagă câţiva ştiuleţi. 2 (lapl. holde) grâne (v.grâu). Dacă plouă, este belşug de holde. holdişoâră s.f. (pop.) holdiţă. holdiţă s.f. (pop.) holdişoâră. holeac, -ă adj. (înv.; despre oameni sau,p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat Decadent Decăzut Depravat Desfrânat Destrăbălat Deşănţat Dezmăţat Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat Pervers. Pervertit Rufianesc. Stricat Viciat Vicios, holeărcă s.f. (culin.; reg.) 1 v. Ciorbă. 2 v. Supă. | 728 holender s.n. (tehn.) = holendru. holendru (holender) s.n. (tehn.) racord olandez. Holendrul este folosit ca element de legătură a două conducte, fiind format dintr-o piesă tubulară şi una sau două piuliţe. holăr s.m. (bot; reg.) v. Soc. Soc-negru (Sambucus nigra). holeră s.f. 11 (med.) cotârcă. Holera este o boală epidemică gravă, contagioasă. 2 (med. vet; şi, art., holera găinilor) pasteureloză, septicemie hemoragică, pneumoenterită. Holera este o boală infecţioasă a păsărilor. II (bot.) Xanthium spinosum; spin, spin-de-holeră, spin-mocănesc, spin-muscălesc, spinul-holerei (v. spin), cătină, cornuţă, cornuţi (v. cornut), dracilă, ghimpe1, lipici, pălămidă1, scai-rusesc, scaiete, scaiete-muscălesc, ţeapă, volbură-mică. holercă s.f. 1 basamac, horincă, pocirlă, trăscău1, trinc. Holerca este un rachiu de calitate inferioară. 2 (reg.) v. Poşircă. 3 (reg.) Rachiu, holm s.n. (geomorf; reg.) v. Gorgan. Măgură. Movilă. holoăne s.n. pl. (reg.) v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. holoboăcă1 s.f. (reg.) v. Ţuică. holoboăcă2 s.f. (reg.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). holocaust s.n. 1 (relig.; la vechii evrei) <înv.> ardere-de-tot, arse (v. ars1), întreg-de-ars. Holocaustul era jertfa (prin ardere totală a animalului sacrificat) adusă divinităţii. 2 fig. (bis.; rar) v. Danie. Dar2. Jertfa. Ofrandă. Prinos. Sacrificiu. holocen s.n. (geol.) actual, aluviu. Holocenul este ultima epocă a perioadei cuaternare. holoenzimă s.f. (biochim.) holoferment. Holoenzima este o enzimă complexă. holoferment s.m. (biochim.) holoenzimă. holomotf vb. IV. tr. (reg.; compl. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) v. Amesteca. împletici. încâlci, încurca. Mixa. holotă s.f. (milit.; înv.) v. Gloată, holotf vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. holoturid s.n. (zool.) Zygophylum fabago; castravete-de-mare, holoturie. holoturîe s.f. (zool.) Zygophylum fabago-, castravete-de-mare, holoturid. holpăn, -ă adj. (reg; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „dupâ”)v. Avid Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, holşti vb. IV. tr. (reg.; compl indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. holtei1 s.m. burlac1, cavaler, celibatar, flăcău, becher, june, feamin, frăşcău, holter, celibe, tomnatic, pompier. S-a înfiinţat un club al holteilor. holteP vb. IV. intr. (pop.; despre bărbaţi) a burlăci, a holteri. Este deja bătrân şi încă holteieşte. holteiăş s.m. holteraş. Uneori regretă viaţa de holteiaş. horeai holteie s.f. (pop.) v. Burlăcie. Celibat, holteieşte adv. (modal) holtereşte. Deja bătrân, bărbatul trăieşte încă holteieşte. holter s.m. (reg.) v. Burlac1. Cavaler. Celibatar. Flăcău. Holtei1, holterâş s.m. (reg.) v. Holteiaş. holtereşte adv. (modal; reg.) v. Holteieşte. holteri vb. IV. intr. (reg.; despre bărbaţi) v. Burlăci. Holtei2. holubi'dniţă s.f. (reg) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. homar s.m. (zool.) Homarus vulgaris; rac-de-mare, stacoj, stacoj-de-mare. homâltoc s.n. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. homeless [Jiaumlas] s.m. (engL) v. Boschetar. homeogrefă s.f. (chir.) alogrefa, homogrefa, homoplastie. homeoproforon s.n. (stil.) aliteraţie, parho-meon. Homeoproforonul constă în repetarea intenţionată a aceluiaşi sunet sau a unei combinaţii de sunete, a silabelor iniţiale (rar, finale) în două sau în mai multe cuvinte care se succed în aceeaşi frază. homeoptotă s.f. (stil.) homeoteleută. homeostâză s.f. (biol.) homeostazie. homeostazi'e s.f. (biol.) homeostâză. Ho-meostazia este proprietatea organismelor vii de a-şi menţine, prin autoreglare, constantele fiziologice în condiţii diferite de mediu. homeoteleută s.f. (stil.) homeoptotă. Home-oteleuta constă în utilizarea într-o frază a unor cuvinte simetrice, cu terminaţii similare din punct de vedere fonetic sau cu aceeaşi valoare metrică ori ritmică. homeotârm s.m. animal cu sânge cald. Homeotermii îşi păstrează temperatura corpului relativ constantă, indiferent de variaţiile temperaturii externe. homeric, -ă adj. fig. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) grandios, impunător, maiestuos, măreţ, epic, olimpian, olimpic, melean. în romanul său, lupta dintre cele două oşti ia proporţii homerice. homidd, -ă adj., s.m., s.f., s.n. 1 adj., s.m., s.f. asasin, criminal2, omorâtor, ucigaş, omu-cigaş, ucigător, <înv. şi pop.> tăietor, tâlhar, <înv.> criminalist, omucid, răpunător, războinic, şugubăţ, călău, asomator, parlagiu, lichidator, căpăţânar, despicător, naş. Homicidul şi complicele său au fost arestaţi. 2 s.n. asasinat1, crimă, moarte, omor, omorâre, omucidere, ucidere, nelegiuire, <înv.> deşugubină, omucid, ucigărie, ucigătură, ucisătură, <înv.; astăzi poetio sânge, merinoi, mortăciune. A fost condamnat pe viaţă pentru homidd. homo1 s.m. invar, (livr.) v. Om. homo2 s.m. invar, (fam.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. homoc s.m. invar. (geol.; reg.) v. Nisip, homocromte s.m. cameleonism. Homocro-mia este însuşirea unor reptile de a-şi schimba culoarea pielii după culoarea mediului înconjurător, ca mijloc de apărare. homocron, -ă adj. (rar, despre două sau mai multe acţiuni, evenimente, fenomene etc.) v. Concomitent. Paralel. Simultan. Sincron. Sincronic. homodonţ, -ă adj. (despre animale) izodont Animalele homodonte au dinţii nediferenţiaţi. homogrefă s.f. (med.) alogrefa, homeogre-fe, homoplastie. Homogrefa este o grefă cu grefon de la un individ din aceeaşi specie, dar cu formulă genetică diferită. homoiogamie s.f. (biol.) izogamie. Homo-iogamia este fuziunea a doi izogameţi. homolaterâl, -ă adj. (biol.) ipsilateral. Organele homolaterale sunt situate de aceeaşi parte. homomorfism sjl (mat.) morfism Homomor-fismul este corespondenţa univocă între două mulţimi având aceeaşi struăură algebrică. homoplastie s.f. (med.) alogrefa, homeo-grefa, homogrefa. homosexual, -ă adj., s.m. gay, invertit, pederast, uranist, homo2, po-ponar, buzerant, analist, dosnic, fătălău, fochist, forar, fundaş, hamlet, harpist, omitorinc, papanache, turcalete, găozar. Cântăreţul a recunoscut public că este homosexual. homosexualităte s.f. amor socratic, inversiune sexuală, invertire sexuală, pederastie, uranism. Homosexualitatea este atracţia pentru persoane de acelaşi sex. homunculus s.m. (med., med. vet.; înv.) v. Avorton. hon s.n. (tehn.) maşină de honuit. Honul este folosit la finisarea suprafeţelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. honcăi' vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. v. Balansa. Clătina. Legăna. Oscila. Pendula. 2 refl. recipr. (despre oameni) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfeţa. honchiu adj. invar, (reg.; despre ochi, privire, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. honci vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Ramoli. Seniliza. hontfţ, -ă adj. (reg.; despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Ramolit. Senil. Senilizat. hondrăi vb. IV. intr. (reg; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. hondrăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. hondrobos, -oăsă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. hondromăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Holci. honipsi vb. IV. tr. (înv.) 1 (fiziol.; despre organele digestive sau, p. ext., despre fiinţe; compl. indică alimentele introduse în organism) v. Digera. Mistui. 2 fig. (compl. indică mai ales oameni; de obicei în constr. neg.) v. Accepta. înghiţi. Mistui. Suferi. Suporta, honoris causa loc. adj. (latin.) v. Onorific, hont s.n. (gosp.; reg.) v. Roabă, hontroăpe s.f. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleândră). Calabalâc. Catrafu-se. Troace (v. troacă). honţăneălă s.f. (reg.) v. Lucru. Munci Treabl honui're s.f. (tehn.) honuit. Prin honuire se netezeşte suprafaţa interioară a unei piese metalice cilindrice. honuit s.n. (tehn.) honuire. hop interj., s.n. I interj. hopâc! Hop! Bine că am sărit şanţul! II s.n. 1 (mai ales la pl. hopuri) salt2, săritură. Suportă greu hopu-rile maşinii pe un drum de ţară. 2 (la pl. hopuri) hârtoape (v. hârtop), văgăuni (v. văgăună), hopini, rătăcane, şomârdoale. Nu se încumetă să meargă cu maşina pe un drum plin de hopuri. 3 fig. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, in-convenienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, barieră, handicap, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina un asemenea hop în cercetarea lor. hopăi'vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Sălta. Sări. Ţopăi. hopâc interj, (reg.) v. Hop! hopini s.f. pl. (reg.) v. Hârtoape (v. hârtop). Hopuri (v. hop). Văgăuni (v. văgăună). hopinos, -oăsă adj. (reg.; despre drumuri, terenuri etc.) v. Hopuros. hopşâgoş adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. hopurăt, -ă adj. (reg.; despre drumuri, terenuri etc.) v. Hopuros. hopuros, -oăsă adj. (despre drumuri, terenuri etc.) hopinos, hopurat. Pe un drum hopuros este riscant să mergi cu maşina. horăiţă s.f. (reg.) v. Stradă, horătă s.f. (tehn.; reg.) v. Instrument. Sculă. Unealtă. Ustensilă. horă1 s.f. 11 (j.folc.) arici1, <înv.> cor. Fetele şi flăcăii din sat joacă o horă. 2 (art.; j. folc.) hora miresei = nunească, nă-şască. Hora miresei se dansează la nuntă, după cununia religioasă. 3 (folc.; pop.) v. Doină. Doinire. 4 (reg.) v. Chiuit. Chiuitură. Strigătură. 5 fig. (pop.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. II (arhit. bis. bizantină; reg.) 1 v. Absidă. Absidă centrală. 2 v. Naos. Navă. Nefe. III (art. Hora; astron.; pop.; nm. pr.) v. Coroana Boreală (v. coroană). horă2 s.f. (grec.; înv.) v. Oraş. Urbe. horăf vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Sforăi. horăi're s.f. (reg.) v. Sforăiall Sforăit. Sforăituri horăi't s.n. (reg.) v. Sforăiall Sforăit. Sforăituri horăitură s.f. (reg.) v. Sforăială. Sforăit. Sforăituri horbotâţ, -ă adj. (reg.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Dantelat, horbotă s.f. (reg.) v. Dantelă, horboţfcă s.f. (reg.) v. Danteluţă. horcăi vb. IV. intr. (despre oameni) 1 a hârâi, a hârcâi, a horogi, a horcoti, a hrocoti, a hropoti. Horcăie de parcă îşi dă sufletul. 2 (reg.) v. Sforăi. 3 (reg.; despre intestine) v. Cârâi. Chiorăi. Forfoti. horcăială horcăială s.f.1 horcăire, horcăit, horcăitură, horcoteală, horcotire, hropot. Are hor-căiala unui muribund. 2 (pop. şi fam.) hârâială, hârâire, hârâit1, hârâitură, hârcâială, hârcâire, hârcâit, hârcâitură. Fiind tuberculos, are o horcăială specifică. 3 (reg.) v. Sforăială. Sforăit. Sforăitură. horcăire s.f. horcăială, horcăit, horcăitură, horcoteală, horcotire, hropot. horcăit s.n. 1 horcăială, horcăire, horcăitură, horcoteală, horcotire, hropot. 2 (reg.) v. Sforăială. Sforăit. Sforăitură. horcăitură s.f. 1 horcăială, horcăire, horcăit, horcoteală, horcotire, hropot. 2 (reg.) v. Sforăială. Sforăit. Sforăitură. horcăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Sforăi. horceâg s.m. (bot.; reg.) v. Praz (Allium pornim). horciţă s.f. (bot.; înv.) v. Muştar. Muş-tar-de-câmp. Muştar-sălbatic (Brassica sinapis). horcoteală s.f. (reg.) 1 v. Horcăială. Horcăire. Horcăit. Horcăitură. 2 v. Sforăială. Sforăit. Sforăitură. horcoti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Horcăi. 2 v. Sforăi. horcotire s.f. (reg.) 1 v. Horcăială. Horcăire. Horcăit. Horcăitură. 2 v. Sforăială. Sforăit. Sforăitură. horeţ s.n. (pese.; pop.) v. Ostreţ. horhăi vb. IV. intr. (reg.; mai ales despre oameni) 1 v. Bâjbâi. Dibui. Orbecăi. Pipăi. 2 v. Hoinări. Pribegi. Rătăci. Vagabonda, horhăiălă s.f. (reg.) 1 v. Bâjbâială. Bâjbâire. Bâjbâitură. Dibuială. Dibuire. Dibuit1. Orbe-căială. Orbecăire. Orbecăit. 2 v. Hoinăreală. Hoinărire. Pribegie. Pribegire. Vagabondaj. Vagabondare. horhăit s.n. (reg.) 1 v. Bâjbâială. Bâjbâire. Bâjbâitură. Dibuială. Dibuire. Dibuit1. Orbe-căială. Orbecăire. Orbecăit. 2 v. Hoinăreală. Hoinărire. Pribegie. Pribegire. Vagabondaj. Vagabondare. horhot s.n. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, horhoti vb. IV. intr. (reg.; mai ales despre oameni) 1 v. Bâjbâi. Dibui. Orbecăi. Pipăi. 2 v. Hoinări. Pribegi. Rătăci. Vagabonda, hori vb. IV. tr., intr. (folc.; reg.) v. Doini, horiceă s.f. (j.folc.;pop.) v. Horişoară. horincă s.f. (reg.) v. Basamac. Holercă, horincie s.f. (reg.) v. Povarnă. Velniţă. horişoără s.f. (j.folc.) horicea. horişte s.f. (reg) horitură. Horiştea este rotocolul de fân risipit din clăi pentru a se usca. horitură s.f. (reg) horişte. horj s.n. (tehn.; reg.) horjău,horjitor. Cu horjul se scobesc jgheaburile în şindrile. horjâu s.n. (tehn.; reg.) hoij, horjitor. horjitor s.n. (tehn.; reg.) horj,horjău. hormon s.m. (biochim.) hormon adreno-corticotrop = hormon corticotrop = adre-nocorticotrofină, corticostimulină, corti-cotrofină, corticotropină. Hormonul adreno-corticotrop este secretat de hipofiză şi excită secreţia cortexului suprarenal; hormon anti-diuretic = adiuretină, pitresină, vasopresină. Hormonul antidiuretic este secretat de lobul posterior al hipofizei; hormon de creştere = hormon somatotrop = somatostimulină, somatotrofină, somatotropină. Hormonul de creştere este secretat de celulele lobului anterior al hipofizei; hormon foliculâr = estronă, foli-culină. Hormonii foliculari sunt secretaţi mai ales de celulele tecii interne afoliculilor ovarieni; hormon foliculostimulatff^ hormon gonadotrop = foliculostimulină, gonadostimulină, gonadotrofină, gonadotropină. Hormonul foliculostimulant stimulează activitatea funcţională a glandelor sexuale; hormongalactogen = luteotrofină, luteotropină, prolactină. Hormonul galactogen este secretat de lobul anterior al hipofizei; hormon gastric = gastrină. Hormonul gastric stimulează secreţia gastrică, motricitatea şi tonusul gastrointestinal contracţiile stomacului, ale intestinului şi ale veziculei biliare; hormon luteal = luteină, progesteroa Hormonul luteal se formează în corpul galben al ovarelor, hormon melanostimulant = hormon melanotrop = intermedină, melanosti-mulină, melanotropină. Hormonul melanostimulant este secretat de lobul mijlociu al hipofizei; hormon paratiroidian = parathormon. Hormonul paratiroidian este secretat de glanda paratiroidă; hormon tireotrop = tireostimu-lină,tireotrofină,tirotrofină. Hormonul tireotrop are rol în controlarea motfogenezei tiroidei şi a tuturor etapelor biosintezei hormonilor tiroidieni. hormonogeneză s.f. (biol.) hormonopo-ieză. Hormonogeneză este procesul de sinteză a hormonilor în glandele endocrine. hormonopoieză s.f. (biol.) hormonogeneză. horn s.n. (constr.) cămin, coş1, coşarcă, bageacă, bahlină, budureţ, buduroi, corfe, cubea, cucuvaie, cucuvea, fiimar, hogeag, horneţ, hurlă, marchioţă, ştiol, şuber, turn, ursoaie1. întrucât hornul s-a înfundat, fumul pătrunde în casă. hornar s.m. coşar1, coşărar, cotrău, urloier. Homarul curăţă de funingine coşurile caselor. horn£ţ s.n. (constr.; reg.) v. Cămin. Coş1. Horn. hornist s.m. (arg.) v. Fumător, hompipe ['hornpaip] s.n. invar, (muz.) cimpoi1, burduf, carabă, gaidă. Hornpipe-ul este alcătuit dintr-un burduf din piele de capră şi mai multe tuburi. horog subst. (gosp.; reg.) v. Vătrai, horogivb. IV. intr. (despre oameni) 1 (pop.) v. Horcăi. 2 (reg.) v. Sforăi, hordi-verde s.m. (ornit.; reg.) v. Ciocăni-toare-verde (Picus viridis). horoscop s.n. (astrol.) zodiac, <înv. şi pop.> rojdanic. La naştere, i s-a făcut horoscopul pe baza poziţiei aştrilor. horpăivb. IV. intr. (reg.; despre oameni) a horpoti. Horpăie când soarbe supa din lingură. horpăiălă s.f. (reg.) horpăire, horpăit. încetează cu horpâiala la masă! horpăire s.f. (reg.) horpăiălă, horpăit. horpăit s.n. (reg.) horpăiălă, horpăire. horpoti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) a horpăi. hors-d'oeuvre [or'dcEvr] s.n. invar, (livr.) 1 v. Digresiune. Divagare. Divagaţie. Excurs. 2 (culin.) v. Aperitiv. Gustare. Mezelic. horşchi vb. IV. tr. (arg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, horşti s.m. pl. (bot.; reg.) v. Mălaiul-cucului (v. mălai). Rugină (Luzula pilosa). hortensie s.f. (bot.) Hydrangea opuloides; călin. horticultor s.m. florar, grădinar, jardinier. Este un horticultor renumit în cultivarea lalelelor. horticultura s.f. grădinărie, grădinărit. în familia lor, horticultura este o ocupaţie moştenită din generaţie în generaţie. hortum s.n. (anat.; la elefanţi; turc.; înv.) v. Trompă. hostie s.f. fig. (livr.) v. Jertfe. Victimă, hostinţă s.f. (ind. alim.; reg.) v. Cofeturi. Dulciuri (v. dulce). Zaharicale, hostoăpe s.n. pl. (reg.) 1 hostopine (v. hostopinâ). Hostoapele sunt rămăşiţele de faguri după ce s-a stors ceara. 2 v. Drojdie. 3 (vit.) v. Tescovină. hostopină s.f. (reg.) 1 (la pl. hostopine) hostoape. 2 v. Drojdie. 3 (vit.) v. Tescovină. hoşcotin s.m. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bătrân. Moş. Moşneag. hotar s.n. 11 frontieră, graniţă, limită, limită teritorială, limes, <înv. şi pop.> margine, semn de hotar, buglă, hraniţă, pajură, şar1, <înv.> cap de ţară, confinii, cordon, fruntarie, miezuină, ţenchi2. Adesea hotarul unui stat este trecut fraudulos. 2 hotar natural = graniţă naturală. Hotarul natural este marcat de elemente ale naturii. 3 hat1, răzor, limită, <înv. şi reg.> dâlmă, căluşire, dâmbicar, dorjincă, forgaşă, haşpor, mejdă, mejdină, meşghie, metă, miezuină, muşchi2, slog, <înv.> semn. între ogoarele celor doi vecini este un hotar. 4 fig. frontieră, graniţă, limită, margine, ţărm, nivel, termen. Nu ştie încă unde este hotarul între adevăr şi minciună. II (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin, hotăcăivb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta. hotărâre s.f. 11 dispoziţie, injoncţiune, ordin, poruncă, <înv. şi pop.> ucaz, vorbă, porunceală, <înv. şi reg.> comisie, paşuş, <înv.> arătătură, aşezământ, carte, demândare, farmuta, hotar, învăţătură, mandat, orânduială, orânduire, order, pază, pitac2, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, răspuns, rânduială, şart2, tertip, tocmeală, universal, ustavă, zacon2, zisă (v. zis), predpisanie, pricaz2, strânsoare. S-au dat hotărâri de prevenire a epidemiei de gripă. 2 fixare, precizare, stabilire. Comisiei îi revine hotărârea unui nou termen de livrare a mărfurilor. 3 fixare, precizare, stabilire, statornicire, determinare, <înv.> determinaţie, însemnare. Au discutat despre hotărârea datei când se va semna contractul. 4 decizie, voie, voinţă, vrere, <înv.> socoteală. Divorţul s-a făcut prin hotărârea 731 | ambelor părţi. 5 decizie, sentinţă, <înv.> hotărâturi Nu a fost cu putinţă să-l întoarcă din hotărârea sa. 6 decizie, rezoluţie, <înv.> rezolvare, tratament, carar. Hotărârea consiliului trebuie respectată. 7 (jur.; şi hotărâre judecătorească) decizie, sentinţă, verdict, judecată, <înv.> hotărâtură, judeţ, lege, ordonanţă, proces, strigătură. Hotărârea Curţii de Apel a fost definitivă. I11 dârzenie, decizie, fermitate, intransigenţă, neînduplecare, nestrămutare, neşovăire, statornicie, determinare, radicalism, <înv.> nepreget, stavăr, stătătorie, vârtute, consistenţă, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare. Dă dovadă de hotărâre în respectarea legii. 2 fermitate, siguranţă. Hotărârea îi caracterizează orice acţiune. hotărât, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, anumit, cunoscut, determinat, fixat2, precizat, rânduit, specificat, stabilit, statornicit. Se vor logodi într-o zi hotărâtă, ştiută doar de ei. 2 (despre date, termene, planuri etc.) cert, ferm, fixat2. Termenul restituirii datoriei este hotărât. 3 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, intransigent, neabătut, neşovăitor, statornic, determinat, oţărât, <înv.> nepregetător, băţos, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neumit, vârtos, vârtucios. Hotărât, tânărul i-a contrazis pe toţi. 4 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) categoric, decis, expres2, ferm, formal, neezitant, neoscilant, net2, tranşant, <înv.> rezolut. Refuzul său hotărât de a participa la concurs l-a uimit. 5 (în opoz. cu „şovăielnic”, „nesigur”; despre mers, paşi etc.) apăsat2, energic, ferm, îndesat, neabătut, neezitant, neşovăielnic, neşovăitor, sigur. înaintează cu paşi hotărâţi. 6 (despre glasul, vocea, modul de exprimare a cuiva) apăsat2, categoric, convins, decis, ferm, răspicat, despicat2. îi spune pe un ton hotărât să părăsească încăperea. 7 definit, precizat. Convingerile lui politice sunt prea bine hotărâte pentru a putea fi influenţate. II adv. (modal) 1 categoric, decis, ferm, net2, radical, scurt, tranşant, tăietor, ritos, <înv. şi reg.> răzimiş, nilvan, regulat, <înv.> ca-tegoriceşte. îi refuză hotărât propunerea. 2 (în legătură cu vb. ale vorbirii) apăsat2, energic, ferm, poruncitor, răspicat. îi spune hotărât să plece. 3 (în legătură cu vb. ca „a călca”, „a păşi) apăsat2, energic, ferm, sigur. Comandantul vasului calcă hotărât pe puntea vaporului. 4 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) deciso. hotărâtor, -oăre adj. 1 decisiv, determinant, irefutabil, determinativ, <înv.> determi-nator, strivitor, zdrobitor, ponderos. Nimeni nu a mai avut de comentat ceva în faţa argumentelor hotărâtoare aduse. 2 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edi-fiant, edificator, elocvent, grăitor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încredinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost hotărâtoare. 3 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri hotărâtoare în societate. hotărâtură s.f. (înv.) I v. Circumscriere. Delimitare. Demarcaj. Demarcare. Demarcaţie. Hotărnicire. Limitare. Marcare. Mărginire. I11 v. Decizie. Hotărâre. 2 (jur.) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentinţă. Verdict. hotărî vb. IV. 11 tr. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, a prescrie, <înv. şi pop.> a orândui, a rândui, a soroci, <înv. şi reg.> a statori, a comândăli, a priti, <înv.> a comândălui, a demânda, a dispoza, a dispo-zarisi, a învăţa, a judeca, a poveli, a răspunde, a sămăşlui, a comendirui. Generalii au hotărât deplasarea armatei într-un punct strategic. 2 tr. (compl. indică legi, taxe, norme etc.) a fixa, a institui, a întocmi, a stabili, a statornici, <înv.> a aşeza, a lega1, a orândui, a politici, a rândui, a scoate, a scorni, a tocmi. Guvernul a hotărât impozitul pe venit. Directorul instituţiei a hotărât regulamentul de ordine interioară. 3 tr. (compl. indică mai ales date, termene) a asigna, a fixa, a preciza, a stabili, a statornici, a determina, a plănui, <înv. şi pop.> a pune, <înv.> a defige, a însemna, a statori. Data meciului a fost hotărâtă. Au hotărât un nou termen pentru semnarea contractului. 4 tr. (jur.; compl. indică clauze, condiţii, principii etc.) a menţiona, a prescrie, a prevedea, a specifica, a stabili, a statua, a stipula, <înv. şi pop.> a slobozi, a suna, <înv.> a merge. Notarul a hotărât în contract obligaţiile celui care ia pământul în arendă. 5 tr. (compl. indică oameni) a convinge, a decide, a determina, a face, a îndupleca, a birui, a molcomi, a îndoctrina, a planisi, <înv.> a îndemna, a pleca, a împila, a încujba. L-a hotărât să spună adevărul. 6 refl. (despre oameni) a se decide, a-şi propune. S-a hotărât să plece într-o excursie în deltă. 7 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) a (se) alege, a (se) decide, a (se) fixa, a (se) stabili, a (se) îndemna, a răzlogi, <înv.> a (se) rezolva, a (se) cumpăni, a se dezbate1. După multă chibzuială, a hotărât soluţia care trebuie urmată. Până la urmă, s-a hotărât varianta plecării în staţiune cu trenul. 8 tr. (compl. indică o evoluţie viitoare a unor stări, acţiuni etc.) a decide, a delibera, a rezolva, a soluţiona, a stabili, a pecetlui. Urma să hotărască strategia de dezvoltare economică. 9 tr. a decide, a determina, a stabili, a pecetlui. Calificarea echipei naţionale la cam- hoţ pionatul mondial a fost hotărâtă în ultimele minute ale meciului. 10 tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) a clarifica, a decide, a lămuri, a limpezi, a stabili, a statornici. Trebuie să hotărâm ceea ce este de făcut cu moştenirea noastră. 11 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a destina, a hărăzi, a meni, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a sti-mosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a hotărât numai bucurii. 12 tr. a lăsa, a rândui, a statornici, a vrea, <înv. şi pop.> a orândui. Aşa a hotărât Dumnezeu să se întâmple. 13 tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Condamna. Pedepsi. I11 refl. (înv. şi reg; despre oameni, popoare, ţâri, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu) v. învecina. Mărgini 2 tr. (înv.; compl. indică proprietăţi, terenuri etc.) v. Cercui. Circumscrie. Delimita. Demarca. Hotărnici. încercui. Limita. Marca. Mărgini, hotărnici vb. IV. 1 tr. (compl indică proprietăţi, terenuri etc.) a cercui, a circumscrie, a delimita, a demarca, a încercui, a limita, a marca, a mărgini, <înv.> a hotărî, a însemna, a semna. A hotărnicit via pe care o are pe deal. 2 refl. (înv. şi reg.; despre oameni, popoare, ţări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu) v.învecina.Mărgini, hotărnicire s.f. circumscriere, delimitare, demarcaj, demarcare, demarcaţie, limitare, marcare, mărginire, <înv.> hotărâtură. Hotărnicirea viei i-a fost impusă de primărie. hotel s.n. <înv.> birt, ospel, ospelărie, ospeţă-rie. Şi-au rezervat camere la un hotel din capitală. hotelier s.m. <înv.> birtaş, ospelier. Hotelierul este administratorul sau proprietarul unui hotel hotnog s.m. (milit.; în Ev. Med., în Mold.) sotnic, sutaş, iuzbaşă. Hotnogul comanda o sută de ostaşi. hotrelă s.f. (ind. text.; reg.) v. Darac. Dărăci-tor. Scărmănătoare. hotrocol s.n. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, hâtru s.m. (înv.) v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. hoţ, hoâţă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. pungaş, lazaron, prădător, <înv. şi pop.> beşliu, lotreţ, borfaş, ciorditor, coţcar, găinar, <înv. şi reg.> lotru, bojogar, bor-far, furător, lotrean, lotroman, lotromancă, moţpan, puricar, rablău, robalău, <înv.> călcător, chesăgiu, fur, lotroi, prădaş, rău, războinic, <în Roma antică> latron, mobster, flibustier, achizitor, alpinist, aportor, aspersor, avicultor, bombagiu, caramangiu, carditor, cârâitor, cioran, digitator, maimuţar, manglitor, palmagiu, panacot, panacotar, pa-nacotist, pălmar, pisicar, ploscar1, producă- hoţesc tor.scorţar, şmenar, şoarece-de-hotcl, şprin-gaTi şucăTi şut1, şutitor, teşcar, zarzavagiu, zdrenţar, zulitor. Poliţia a arestat câţiva hoţi. 2sm.’ s.f. escroc, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şarlatancă, şnapan, şnapancă, fripon, fumist, pezevenchi, potlogar, pepelea, coţcar, pehlivan, pişicher, pungăşoaică, <înv. şi reg.> mafler, pârlaci, şuier, pasmarghiol, potcaş, pui de giol (v.pui1), pungaci1, şalvir, şoltic, <înv.> amăgeu, celaină, geambaş, racketeer, panglicar, papugiu, păpuşar, scamator, calpuzan, coţovlaie, giolar, prăjitoare, şmenar, şuşter, ţepar1, ţepuitor. Mulţi hoţi au prosperat în ultimul timp. 3 s.m. {înv. şi pop.) hoţ de marev. Corsar. Forban. Pirat; (pop.) hoţ de codru v. Bandit. Talhar. 4 s.m. (fam.) v. Ştrengar, hoţesc, -eâscă adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) pungăşesc, şarlatanesc, tâlhăresc, potlogăresc, <înv.> lotresc, crapulos. Are apucături hoţeşti. Oamenii naivi cred în minciunile hoţeşti. hoţeşte adv. (modal) 1 pungăşeşte, <înv. şi pop.> lotreşte, tâlhăreşte, potlogăreşte. Se comportă hoţeşte. I-a sustras hoţeşte colierul 2 (în legătură cu vb. de mişcare) furiş, tiptil, hoţiş. A ieşit hoţeşte din casă. hoţi'vb. IV. (înv. şi pop.) 1 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 intr. (în trecut; despre oameni) v. Haiduci, hoţie s.f. 1 furat1, furt, pungăşie, rapt, tâlhărie, furătură, <înv. şi pop.> luat1, hoţomănie, pungăşeală, ciordeală, ciordire, ciordit1, coţcărie, furăciune, sfeteriseală, sfeterisire, şparleală, şterpeleală, şterpelire, bojogărie, cotârlire, răbălaş, răbluşag, robălie, <înv.> lotrie, pungărire, tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhărşag, tâlhuşag, sfeterismos, lovitură, piraterie, coşire, caramangeală, cardea-lă, căduleală, cojeală, cojire, fuşerai, giolărie, gioleală, intervenţie, juleală, manglă, mangleală, şuteală2, zulă, zuleală. A fost închis de mai multe ori pentru hoţie. 2 (jur.) delapidare, escrocherie, fraudă, malversaţie, doi, inginerie financiară, mâncătorie, mânărie. Este vorba de o hoţie de câteva sute de milioane de lei. 3 escrocherie, impostură, incorectitudine, înşelăciune, înşelătorie, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, tripotaj, fumiserie, şarlatanerie, şarlatanism, pezevenclâc, potlogărie, pungăşeală, coţcărie, inginerie, matrapazlâc, pehlivănie, pişicherlâc, şmeche-reală, şmecherlâc, ţeapă, <înv. şi reg.> şulerie, însăluşag, şolticărie, <înv.> coţcă, geambaşie, matrapazlărie, meşteşug, papugerie, şălvirie, calpuzanlâc, panglicărie, scamatorie, trufa1, carotaj, fuşerai, şmen, şmenuială. A fost inculpat pentru hoţie. hoţiş adv. (modal; rar; în legătură cu vb. de mişcare) v. Furiş. Hoţeşte. Tiptil, hoţoâică s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Ştrengăriţă. 2 (fam.; deprec.) v. Hoaţă (v. hoţ). hoţomăn,-ă adj., s.m. (fam.) l-adj. 1 (despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. 2 (despre fiinţe) furăcios. Are un pisoi pofticios şi hoţoman. II s.m. v. Ştrengar, hoţomăncă s.f. (fam.) v. Ştrengăriţă. hoţomănie s.f. (pop. şi fam.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, hovercrâft s.n. (nav.) aeroglisor, naviplan. Hovercraftul este autopropulsat pe o pernă de aer şi se deplasează prin alunecare deasupra apei sau a solului, s* hoz s.m. (bot.; reg.) v. Soc. Soc-negru (Sam-bucus nigra). hozăte s.f. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Buleandre (v. buleândră). Calabalâc. Catra-fuse. Troace (v. troacă). hraconi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Scuipa. hraconît s.n. (reg.) v. Expectoraţie. Flegmă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. hram s.n. (relig.) praznic, rugă, <înv.> bâlci, serbare. Biserica are hramul Sfânta Parascheva. hrană s.f. 11 aliment, mâncare, nutriment, <înv. şi pop.> ospătare, haleală, bucate (v. bucată), de-ale gurii, demâncare, demâncat, legumă, merinde, papă2, cost2, menaj ă, pită, serveală, tain, <înv.> gă-titură, hranişte, piştă,vipt, stomac, bucă, glojdeală, goroveală, haleu, halimos, nutreţ, potol, sfertan. Se recomandă să se mănânce hrană naturală. 2 masă1. A dat pâine drept hrană lebedelor şi raţelor de pe lac. 3 (agron.; pop.) v. Furaj. Masă verde (v. masă2). Nutreţ. II (art.; bot.) hrana-vadi - Spergula arvensis; spergulă, turi-ţă, <înv.> espargută. hranişte s.f. (înv.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. hrăniţă s.f. (reg.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială, hrăbor, -oâră adj. (înv.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos, îndrăzneţ. Neînfricat Semeţ. Temerar. Viteaz, hrăborîe s.f. (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Eroism. Neînfricare. Vitejie, hrănâci adj., s.m. 1 adj. (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Mâncăcios. 2 s.m. (agric.; înv.) <înv.> hrănar. Hrănacii alimentau batoza cu snopi. hrănâr s.m. (agric.; înv.) <înv.> hrănaci. hrăni vb. IV. I tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) alimenta, a mânca, a (se) nutri, <înv.> a subministra, a (se) viptui, a (se) adăpa, a (se) glojdi, a paşte2, a se potoli Trebuie să te hrăneşti sănătos pentru a te dezvolta normal. 2 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) întreţine, a (se) susţine, a (se) ţine, a menţine, <înv.> a (se) viptui. Se hrănesc dintr-un salariu. II fig. 1 tr. (compl. indică fenomene fizice, chimice sau stări sufleteşti, situaţii, conflicte etc.) a întreţine, a menţine, a alimenta, a susţine. Hrăneşte focul cu lemne. Amintirile îi hrănesc creativitatea. 2 refl. (pop.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. ,,de,f) v. Sătura. hrăniceâ s.f. (pop.) hrănuţă. hrăm're s.f. alimentare, alimentaţie, hrănit1, mâncare, mâncat1, nutrire, nutriţie, <înv.> hrănitură, nutritură, viptuaţie, viptuire. Hră-nirea copilului trebuie să fie completă în vitamine şi raţională. hrănit1 s.n. alimentare, alimentaţie, hrănire, mâncare, mâncat1, nutrire, nutriţie, <înv.> hrănitură, nutritură, viptuaţie, viptuire. hrănit2, -ă adj. (despre fiinţe) alimentat, nutrit. Copilul hrănit la timp nu este nervos. hrănitor, -oâre adj. (despre anumite alimente, substanţe etc.) consistent, nutritiv, săţios1, substanţial, suculent, feculent, nutribil, <înv.> mistuitor, nutritor, sătu-răcios, săturător, viptuitor. Friptura de porc este hrănitoare. hrănitură s.f. (înv.) v. Alimentare. Alimentaţie. Hrănire. Hrănit1. Mâncare. Mâncat1. Nutrire. Nutriţie. hrănuţă s.f. (pop.) hrănicea. hrăpăreţ, -eâţă adj. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după,T) ahtiat, aprig, apucător, avid, cupid, lacom, neîndestulat, rapace, lăcomit, vampiric, hapsân, lăcomos, nesătul, nesăturat, nesăţios, vorace, apucător. Este cunoscut ca un om hrăpăreţ de câştig. hreâdă s.f. (hidrol.; reg.) v. Pârâu. Râuleţ. Râuşor. hrean s.m. (bot.) 1 Armoracia rusticana; rădăcină-sălbatică, tormac, usturoi. 2 (reg.) hrean-de-apă v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine amara). hreâpcă s.f. (tehn.; la coasă) buhai, cârlig, greblă, vergea, căblucă, crivea, dezligea, parmac, scălduşcă, scăiuş. Hreapca ajută la aşezarea în brazdă a cerealelor cosite. hrebăn s.n. (reg.) 1 (anat; la cabaline şi la bovine) v. Greabăn. 2 (ind. text.) v. Darac. Dărăcitor. Scărmănătoare. hrebănâ vb. I. tr. (ind. text.; reg.; compl. indică lână brută, cânepă etc.) v. Dărăci. Pieptăna. Scărmăna. hrebănăt1 s.n. (ind. text; reg.) v. Dărăcire. Dărăcit1. Pieptănare. Pieptănat1. Pieptănătură. Scărmănare. Scărmănat1. hrebănăt2, -ă adj. (ind. text.; reg.; despre lână brută, cânepă etc.) v. Dărăcit2. Pieptănat2. Scărmănat2. hrem'ţă s.f. (bot.) 1 Lepidium campestre; urda-vacii (v. urdă). 2 Lepidium sativum; creson, caprilemă, caprilon, cardama, resuche, urda-vacii (v. urdă). 3 (reg.) v. Cardama. Cardama-de-izvoare. Creson. Năsturel (Nasturtium officinale). 4 (reg.) v. Gălbenea (Rorippa amphibia). 5 (reg.) v. Urda-vacii (v. urdă) (Cardaria draba). hrenoâsă s.f. (bot.; reg.) v. Muştar. Muş-tar-de-câmp. Muştar-sălbatic (Brassica sinapis). hrentui vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică mai ales obiecte sau părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. hrentuire s.f. (reg.) v. Degradare. Deteriorare. învechire. Stricare. Uzare, hrentui't, -ă adj. (reg.; mai ales obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. 733 | hrenuţ s.m. (bot.; reg.) v. Dragavei. Ştevie. Ştevie-creaţă (Rumex crispus). hreşturi s.f. pl. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surci-că. Uscătură. Vreasc. hrib s.m. (bot.) 1 Boletus edulis; bolet, mână-tarcă, burete, copită, cozac, mitarcă, pitarcă, pitoancă. 2 hrib-ţigănesc = Boletus lupinus; hrib-vânăt; hrib-vânăt = Boletus lupinus; hrib-ţigănesc. 3 (reg; informa hiri-bă) v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum). 4 (reg; informa hiribă) v. Cartof (Solanum tuberosum). hrismă s.f. (relig. creştină; înv.) v. Mir. hrismds s.n. (grec.; înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. hrisov s.n. (adm.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv. şi pop.> hristoagă, <înv.> carte domnească, ispisoc, sinet, uric. Hrisovul servea ca titlu de proprietate, ca titlu pentru un privilegiu etc. hristiăn, -ă adj. (relig.; înv.) v. Creştin. Creştinesc. hristiamsm s.n. (relig.; înv.) v. Creştinism. Cristianism. Cruce. Legea cea nouă (v. lege). Legea lui Hristos (v. lege). Legea lui Iisus Hristos (v. lege). Legea nouă (v. lege). Religia creştină (v. religie). hristianitâte s.f. (relig.; înv.) v. Creştinism. Cristianism. Cruce. Legea cea nouă (v. lege). Legea lui Hristos (v. lege). Legea lui Iisus Hristos (v. lege). Legea nouă (v. lege). Religia creştină (v. religie). hristoagă s.f. (adm.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv. şi pop.) v. Hrisov, hristoitie s.f. (relig.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie, hristos s.m. 1 (relig. creştină; Hristos; şi Cristos; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Nazareeanul (v. nazareean), Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v. fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). Ne închinăm lui Hristos. 2 (milit.; în Ev. Med.; înv.) v. Cruciat, hristoseăn, -ă s.m., s.f., adj. (relig.; înv.) 1 s.m, si v. Creştin. 2 adj. v. Creştin. Creştinesc hrişcar s.m. (entom.) Rhizotrogus solstitialis; cărăbuş-de-hrişcă, cărăbuşel, gândac-de-hrişcă. hrişcă s.f. (bot.) 1 Fagopyrum esculentum; pohancă, tătarcă. 2 hrişcă-deasă = Bilderdykia dumetorum; volbură. 3 hriş-că-tâtărească = Fagopyrum tataricum; iarbă-roşie-tătărească. hroâjbă s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). hrocoti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Horcăi. 2 v. Sforăi. hr6nic s.n. (înv.) v. Cronică. Letopiseţ, hronicăr s.m. (înv.) v. Cronicar, hropot s.n. (reg.) 1 v. Horcăială. Horcăire. Horcăit. Horcăitură. 2 v. Sforăială. Sforăit. Sforăitură. hropoti vb. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Horcăi. 2 v. Sforăi. hropsi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. hropşit, -ă adj. (reg; mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Obstinat. Pornit, hrubă s.f. 1 subterană (v. subteran), <înv.> culă, ocniţă. Pentru a se ajunge în partea cealaltă a castelului, se trece printr-o hrubă. 2 tainiţă. Contrabandiştii îşi ascund mărfurile în hrube. 3 (jur.; fam.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 4 (reg.) v. Beci. Pivniţă. htoniăn, -ă adj. htonic. Hefaistos este o divinitate htoniană. htonic, -ă adj. htonian. huceăg s.n. (bot.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. huci1 s.n. (bot.; reg; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. huci2 s.n. (ind. text.; reg.) v. Darac. Dărăcitor. Scărmănătoare. hudă s.f. (reg.) 1 v. Uliţă. 2 (anat.) v. Nară. Narină. 3 (stomat.) v. Carie. 4 (miner.) v. Mină1. Subteran. 5 (jur.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, hudicăi vb. IV. intr. (reg; despre oameni) v. Huidui. hudicioără s.f. (reg.) v. Ulicioară, hudiţă s.f. (reg.) v. Ulicioară, hudrăli vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, huduleţ s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. hudumâc s.n. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. huduţă s.f. (reg.) v. Ulicioară, huduvărcă s.f. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. hugium s.n. (milit.; în opoz. cu „defensivă”; turc.; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureş. Lovitură. Năvală. Năvălire. Ofensivă, huhui s.n. (geomorf.; reg.) v. Colină. Deluşor. huhuiât, -ă adj. (reg; despre păsări) v. Moţat huhură vb. I. intr. (reg.) 1 (despre huhurezi) a huhureza. 2 (despre cai) v. Necheza. Râncheza. 3 (despre oameni) v. Chicoti. Chioti. Chiui. Hăuli. Striga. Ţipa1, huhurât s.n. (reg.) v. Chicot Chiot. Chiu. Chiuit. Chiuitură. Hăulire. Hăulit. Hăulitură. Strigăt. Ţipăt. huhură s.f. (reg.) v. Chicot Chiot. Chiu. Chiuit. Chiuitură. Hăulire. Hăulit. Hăulitură. Strigăt. Ţipăt. huhurete s.m. (ornit.; reg.) v. Ciuf. Ciuhu-rez. Huhurez (Strix aluco sau Strix urlensis). huiţa huhureţ s.m. (omit.; reg.) v. Ciuf. Ciuhurez. Huhurez (Strix aluco sau Strix urlensis). huhurez s.m. (ornit.) 1 Strix aluco sau Strix urlensis; ciuf, ciuhurez, cecă, coco-şul-pustietăţii (v. cocoş), huhurete, huhureţ, râsul-pădurii (v. râs2), spaima-ţiganului (v. spaimă), ţiuic, ţuvlic. 2 (reg.) huhu-rez-de-casăv. Strigă (Tyto alba guttata). huhureza vb. I. intr. (reg.; despre huhurezi) a huhura. hui vb. IV. tr .(reg.) = a vui. huia subst. invar, (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. huideo interj, (exprimă revoltă, indignare, aversiune; pop.) v. Huo! huidui vb. IV. tr. (compl indică oameni) <înv. şi reg.> a hâtcâi, a hudicăi, a hui, a tiohăi. Actorul este huiduit pentru jocul său execrabil huiduiălă s.f. huiduire, huiduit, huiduitură, tiohăială. Publicul, nemulţumit de prestaţia actorului, nu încetează din huiduieli. huiduire s.f. huiduiălă, huiduit, huiduitură, tiohăială. huiduit s.n. huiduiălă, huiduire, huiduitură, tiohăială. huiduitură s.f. huiduiălă, huiduire, huiduit, tiohăială. huidumă s.f. 1 (fam.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş. 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. huiet s.n. gălăgie, hărmălaie, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăn-dănaie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălăie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră,loloa-ză, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neo-dihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era un huiet de nedescris. huiji vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, huimăc, -ă adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. huimătă s.f. (reg.) v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie, huimătic, -ă adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. huimă s.f. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, huiţ s.n. (reg.) v. Leagăn. Scrânciob, huiţă vb. I. refl. (reg; despre oameni, mai ales despre copii) v. Legăna. huiţuţa huiţuţâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni, mai ales despre copii) v. Legăna, hulă s.f. 1 (relig.) blasfem, blasfemie. Hula este un păcat de neiertat. 2 (pop.) v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. 3 (pop.) v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). hulânie s.f. (înv.) v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infama-re. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. huli vb. IV. tr. 1 (relig.) a blasfema. Este un om necredincios care huleşte biserica. 2 (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defeima. Denigra. De-tracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. huligăie s.f. (ornit.; reg.) v. Vultur-ţipă-tor-mare. Vulturaş-negru-mare (Aquila clanga). huligan s.m. (mai ales deprec.) uslaş, pălitor, pocnitor, scal-pete, trosnitor. Nişte huligani au agresat câţiva trecători. hulire s.f. (pop.) v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infama-re. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. hulistrii s.f. pl. (geomorf; reg.) v. Câmp. Câmpie. Şes. hulitor, -oăre adj., s.m., s.f. (pop.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. hulitură s.f. (înv.) v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infama-re. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. hulnic, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. hulpav, -ă adj., adv. (pop.) 1 adj. (despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. 2 adv. (modal) v. Lacom, hultenioără s.f. (bot.; reg.) v. Vulturică (Hieracium pilosella). hulub s.m. (reg.) 1 (ornit.) v. Porumbel (Columba). 2 fig. v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten. hulubăr s.ri. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. hulubăş s.m. (omit.; reg.) hulubel, hulubică. Cei doi hulubaşi şi-au luat zborul din cuib. hulubă s.f. (la car sau la căruţă) rudiţă. între hulube se înhamă calul. hulubărie s.f. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. hulubel s.m. (ornit.; reg.) hulubaş, hulubică. huluberniţă s.f. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. hulubică s.f. (omit.; 'reg.) hulubaş, hulubel. hulubi'ţă s.f. 1 (bot.) Russula aurata; pâinişoare (v. pâinişoară), vineţică. 2 (omit.; reg.) v. Porumbiţă. hulubnic s.n. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. huludeţ s.n. (tehn.; la suveică; reg.) v. Fus. Fusul suveicii (v.fus). hulug s.m. (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Cotor. Strujan. huluf vb. IV. refl. (reg.; despre construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. huluiălă s.f. (reg.) v. Cădere. Dărăpănăre. Dărâmare. Dărâmat1. Năruire. Năruit1. Prăbuşire. Prăvălire. Risipire. Surpare. Surpat1. huluire s.f. (reg.) v. Cădere. Dărăpănăre. Dărâmare. Dărâmat1. Năruire. Năruit1. Prăbuşire. Prăvălire. Risipire. Surpare. Surpat1, huluit, -ă adj. (reg.; despre construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Căzut. Dărăpănat. Dărâmat2. Năruit2. Prăbuşit. Prăvălit. Risipit. Surpat2, humâi s.n. (în Ev. Med.; înv.) v. Hatişerif, humă s.f. (geol.) 1 argilă, clisă, lut, pământ, pământ galben, <înv. şi reg.> tină, agiag, hlei, letiu, mâl, <înv.> oală. Şi-a cumpărat mai multe vase din humă. 2 humăvânătă = humoaie. Huma vânătă este folosită la trasul brâielor caselor ţărăneşti. humoâie s.f. (reg.) v. Humă vânătă, humos, -oăsă adj. (rar; despre pământ, terenuri etc.) v. Argilos. Cleios. Clisos. Lutos. hungaristică s.f. hungarologie. Hungaristi-ca se ocupă cu studiul limbii, culturii şi literaturii maghiare. hungarologie s.f. hungaristică. huni vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. 2 (psih.) v. Aliena. înnebuni. Sminti, hunie s.f. (reg.) v. Pâlnie, hunţuţ s.n. (reg.) v. Leagăn. Scrânciob, huo interj, (exprimă revoltă, indignare, aversiune) huideo! hupi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Gurmand. Mâncăcios. hurbului't, -ă adj. (reg.; despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) v. Dărăpănat. Degradat. Măcinat2. Părăginit. Prăpădit Ruinat. Stricat. Vechi2, hurcâş s.m. (cineget.; reg.) v. Cineget Vânător, hurcuiălă s.f. (cineget.; reg.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare, hurcuitoăre s.f. (cineget.; reg.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare. hurducă vb. I. tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) a clătina, a legăna, a scutura, a zdruncina, a zgâlţâi, a zgudui, a bălăbăni, a bâţâi, a hâţâi, a hâţâna, a hodorogi, a hurui, a zdroncăni, a zgâlţâna, a drâgâi, a hobrânca, a hurducăi, a zdruhăi, a zducni, a zgâcina. Căruţa îl hurducă râu pe drumurile cu gropi. hurducăre s.f. clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdrun-cineală, <înv.> zdruhăitură. Hurducarea produsă de căruţă pe un drum plin de gropi este insuportabilă. hurducăt s.n. clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncinea-lă, <înv.> zdruhăitură. hurducăi vb. IV. tr. (reg.; mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. hurducăială s.f. (reg.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. hurducăire s.f. (reg.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. hurducăit s.n. (reg.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. hurducătură s.f. clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdrun-cineală, <înv.> zdruhăitură. hurdui vb. IV. intr. (reg.; despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) v. Dudui. Durăi. Durui. Hodorogi. Hurui. Turui. 735| hurdui't -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Ci-călitor. Sâcâitor. 2 v. Arţăgos. Certăreţ. Gâl-cevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu, hurduitură s.f. (reg.) v. Duduit. Duduitură. Durăială. Durăit. Durăitură. Duruit. Duruitură. Huruială. Huruit. Huruitură. hurduzâu s.n. (mar.; reg.) v. Legătură. Odgon. Parâmă. hurezâ vb. I. intr. (reg.; despre oameni) v. Chicoti. Chioti. Chiui. Hăuli. Striga. Ţipa1, hurişte s.f. (înv.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). hurlă s.f. (constr.; reg.) v. Cămin. Coş1. Horn. hurlup s.m. (bot.) Exoascus pruni; chirlaucă, cocoşel, corlată2, ghirtoc. hurmuz s.m. (bot.) Symphoricarpus albuş; corale-albe (v. coral), lemn-cu-boabele-albe, bumbulie (v. bumbuliu), lămâiţă. hurubăi'vb. IV. refl. (reg.; despre construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. hurubi'şte s.f. (reg.) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşitură. Resturi (v. rest). Ruină. Surpătură. hurui vb. IV. 1 intr. (despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) a dudui, a durăi, a durui, a hodorogi, a turui, a pârâi, a trăncăni, a călăbări, a durdui, a hurdui, a trăscări, a troncăi, a troncăni. Căruţa huruie pe strada pietruită. 2 tr. (pop.; mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. 3 refl. (reg.; despre construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa, huruiâlă s.f. duduit, duduitură, durăială, durăit, durăitură, duruit, duruitură, huruit, huruitură, pârâială, pârâit, pârâitură, durăt, durduit, hurduitură. Pe strada pietruită se aude huruiala căruţelor. huruit s.n. duduit, duduitură, durăială, durăit, durăitură, duruit, duruitură, huruială, huruitură, pârâială, pârâit, pârâitură, durăt, durduit, hurduitură. huruitură s.f. duduit, duduitură, durăială, durăit, durăitură, duruit, duruitură, huruială, huruit, pârâială, pârâit, pârâitură, durăt, durduit, hurduitură. husăn (husen) s.m. (reg.) 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ ) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod Netot Prost Prostănac. Stupid. Tont. 2 v. Bleg. Credul. Naiv. Prost husăş s.m. (fin.; în trecut; înv. şi reg.) v. Sfanţ, husen s.m. (reg.) = husăn. huşcăi vb. IV. 1 intr. (reg.; despre oameni) a hâcii, a hâcili, a hâciui. Huşcăie prin curte după păsări. 2 tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. huşit, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit, huşniţă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). huşti interj, (adesea cu val. vb.) ţâşti1!, ţuşti1!, zbughi1!, zvâc!, smâc!, tâlvâc!, tulai2! Copilul a dispărut, huşti, pe uşă. Pisica a intrat tiptil în bucătărie şi huşti pe cuptor. huştiuliuc interj, (reg; adesea cu val. vb.) v. Bâldâbâc! Bâltâc! huştupă s.f. (reg.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, hutupâlă s.f. (reg.) v. Gurmand. Mâncăcios; hutupi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică alimente, mâncăruri) v. înfuleca, hututui, -ie adj., s.m., s.f. (reg.) 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nă- huzuri tâng. Neghiob. Nerod Netot Prost Prostănac. Stupid. Tont. 2 (psih.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit huţa1 interj. (adesea repet.) ţuţu! huţa2 vb. I. refl. (reg; despre oameni, mai ales despre copii) v. Legăna, huţăn, -ă s.m., s.f. adj. 1 s.m., s.f. huţancă, huţul. 2 adj. huţănesc. Caii huţani sunt răspândiţi în nordul Moldovei. huţăncă s.f. huţană (v. huţan), huţulă (v. huţul). huţa s.f. (reg.) v. Leagăn. Scrânciob, huţăi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni, mai ales despre copii) v. Legăna, huţănesc, -eâscă adj. huţan. huţânâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni, mai ales despre copii) v. Legăna, huţână s.f. (reg.) v. Leagăn. Scrânciob, huţul, -ă s.m., s.f. huţan, huţancă. Huţulii vorbesc un dialect ucrainean. huţunătoâre s.f. (reg.) v. Leagăn. Scrânciob, huţupân s.m. (reg.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, huţupi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Forţa. Opinti. Sforţa, huţupmă s.f. (zool; reg.) v. Gloabă. Mâr-ţoagă. huţuţ s.n. (reg.) v. Scrânciobaş. Scrânciobel. huţuţâ vb. I. refl., tr. (reg.; sub. sau compl indică oameni, mai ales copii) v. Legăna, huţuţui s.n. (reg.) v. Scrânciobaş. Scrândobel. huzdupă vb. I. tr. (reg.; compl. indică alimente, mâncăruri) v. înfuleca, huzmet s.n. (turc.; înv.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă, huzur s.n. 1 lăfeială, lăfaire, răsfăţ, <înv.> rahat2. Huzurul în lux şi în belşug i-a alterat caracterul. 2 îmbuibare. Toată viaţa a trăit în huzur. huzuri vb. IV. intr. (despre oameni) a se lăfăi, a se răsfeţa, a se îmbuiba, a înota, a împărăţi. A fost un om norocos pentru că toată viaţa a huzurit în belşug, bucurii şi confort. 11 conj. coord. cop. (leagă două prop., ambele principale sau ambele subord., ori două părţi de prop. care stau pe acelaşi plan, exprimând similitudinea relaţională a unui elem. cu altul pe baza unei referinţe în comun; înv.) v. Şi. 12 interj, (mai ales prelungit sau repet.) 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!, aoleu!, e2!, ehei!, ei!, hei1!, o!, of., ti!, ţ!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, mache!, tulai1!, valeu! Ii, ai venit deja! Ii, iată vechiul nostru prieten! 2 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) a1!, ah!, ehei!, ei!, hei1!, o!, of!, ti!, vai!, oi!, elei! phi! Ii, om ca dumneata mai rar întâlneşti! Ii, ce bine îmi pare că ai reuşit! 3 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) a1!, ah!, aoleu!, au3!, e2! ei!, o!, ofl, uf!, vai!, îleu, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! Ii, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? - Ii! Nu mă mai întreba. ia interj. 1 (precedă un vb. la imper.; atrage atenţia interlocutorului asupra unui îndemn care i se va da) ian! Ia, lasă-mă în pace şi vezi-ţi de treabă! 2 ei!, ca! Ia! Pleacă de aici! Ia! Mai deranjează şi pe altcineva! 3 {pop.; atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează) v. Iată! Uite! Vezi! iabăluşă s.f. (reg.) v. Ierbuliţă. Ierbuşoară. Ierbuţă. iabăluţă s.f. (reg.) Ierbuliţă. Ierbuşoară. Ierbuţă. iabrăş, -ă adj. (reg.; mai ales despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit. iac1 s.m. (zool) Poephagus grunniem, bou-gro- hăitor. iac2 s.n. (arg.) 1 v. Băţ de chibrit. Chibrit. 2 v. Foc. iacă1 interj, (atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează; pop.) v. Iată! Uite! Vezi! iacă2 s.f. (reg.) v. Bunică. Mamă-mare. iacmt s.m. (bot.; reg.) v. Zambilă. Zambi-lă-de-grădină (Hyacinthus orientalis). iactânţ, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut, înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, iactănţă s.f. (livr.)' 1 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 2 v. Fanfaronadă. Lăudăroşenie. Lăudăroşie. iacut subst. (mineral, turc.; înv.) v. Corin-don hialin. Rubin. iad s.n. I (relig. creştină) gheenă, hades, infern, orc, tartar, <înv. şi pop.> lumea întunericului (v. lume), <înv.> matca focului (v. matcă), adânc, întuneric, păcură. Crede că păcatele îl vor duce în iad. II fig. 1 chin, frământare, zbucium, zbuciumare, foc, măcinare, rană, zbatere, vârtej, val. Moartea mamei i-a provocat un iad în suflet. 2 bolgie, infern. Nu mai poate trăi în iadul care este în casa lor din cauza neînţelegerilor. iădă s.f. (zool.) căpriţă, vătuie. Capra are o iadă albă. iâdeş s.n. 1 (anat.; la păsări) cobie. Iadeşul este osul în formă de furcă de la piept. 2 (bot.; reg.) v. Slăbănog (Impatiens noli-tangere). iagalie s.f. (transp.; arg.) v. Automobil. Maşină. iăgăr s.m. (silv.; german.) v. Pădurar, iagmaladisi vb. IV. tr. (turc.; înv.; compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţări etc.) v. Jefui. Prăda. iama s.f. (zool; înv.) v. Hienă (Hyaena hyaena). iălă s.f. (anat.; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. ialovâţ s.m. (bot.; reg.) v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperus communis). iamâc s.m. (turc.; înv.) 1 v. Ajutor. Asistenţă. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 v. Ucenic. ian interj, (pop.) 1 (precedă un vb. la imper.; atrage atenţia interlocutorului asupra unui îndemn care i se va da) v. Ia! 2 (atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează) v. Iată! Uite! Vezi! ianâc, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat Năuc. Năucit Zăpăcit, iangân s.n. (turc.; înv.) v. Flăcări (v. flacără). Foc. Incendiu. Pârjol, iangângîu s.m. (turc.; înv.) 1 v. Incendiator. 2 v. Pompier. ianuarie s.m. invar. cărindar, gerar, <înv.> genuarie, ghenarie. Ianuarie este una dintre cele mai friguroase luni ale iernii. iapă s.f. 11 (zool.) cavală, sireapă (v. sireap), hâţă, rogojină. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). I11 (tehn.; la războiul de ţesut) pedală, schimbător, tălpig, călcătoare (v. călcător), libidău, lopiţea, măiuţ, piciorog, potnog, scândurea, tălpău, tălpel, tălpete, tălpeţ, tălpiş, tălpiţă, tălpoi. Cu ajutorul iepei se schimbă iţele. 2 (tehn.; la joagăr) mătuşoaică, mâtcă, tânjală. 3 (tehn.; la plug; reg.) v. Coarne (v. corn). 4 (tehn.; reg.) v. Cobilă. 5 (la plută; reg.) v. Ciocârlie. iapigi s.m. pl. (îti Antic.) mesapi. Iapigii au locuit în Mesapia, un ţinut din sudul Italiei de astăzi. iar adv., conj. coord. advers., conj. coord. cop. I adv. (modal) 1 (cu sens repetitiv) iarăşi, mai1, <înv.> rutes. Să nu afle că iar ai trecut pe la noi. 2 (indică o analogie, o similitudine) tot. El avea o fată şi ea iar o fată. II conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia iarbă sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.; înv. şi pop.) 1 (după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară sau restrictivă) v. Dar1: însă. Or. Şi. Totuşi. 2 {după o negaţie sau după o prop. neg.) v. Ci. Dar1. Dimpotrivă, însă. Numai. III conj. coord. cop. (leagă două prop., ambele principale sau ambele subord., ori două părţi de prop. care stau pe acelaşi plan, exprimând similitudinea relaţională a unui element cu altul pe baza unei referinţe în comun; înv. şi pop.) v. Şi. iarăşi adv. (modal; cu sens repetitiv) 1 iar, mai1, <înv.> rutes. 2 încă. Iama nu s-a sfârşit, aşa că zile geroase iarăşi vor mai fi. Mai pune-i iarăşi o cană cu lapte. iărbă s.f. 11 (bot.) <înv.> ţelină2, zlac. Se întind pe iarbă, la umbra unui nuc. 2 (bot.; mai ales la pl. ierburi) bălărie, buruiană, ierbărie, dudău, beldie, bolbotină, bulihău, buşie, golgotină, <înv.> bâlie, varză, zizanie. Ierburile au invadat grădina. 3 (bot.) iarbă-albă = Phalaris arundinacea; iarba-boierului, iarba-canarului, iarba-cănă-raşului, iarba-lui-Timofte, iarba-mâţei, iar-ba-popilor, iarba-preoţilor, iarba-şarpelui, iarbă-bălaie, iarbă-boierească, iarbă-creaţă, iarbă-crestată, iarbă-dalbă, iarbă-de-mătase, iarbă-ghilană, iarbă-neagră-şi-mare, iarbă-şerpească, iarbă-tărcată, iarbă-tărcăţică, iarbă-văr-gată, ierbăluţă, panglici (v. panglică), panglicuţă, perei, piciorul-vrabiei (v. picior), trestioară; iarbă-de-lingoare = Lysimachia punctata; floare-de-lingoare, gălbenele (v. gălbenea), lingoare, mărul-cucului (v. măr1), rădăcină-de-lingoare; iarbă-de-mare = Zostera marina; raigras-de-mare, zegras, zosteră, târsoacă, <înv.> smirdar. Iar-ba-de-mare este utilizată la tapisatul mobilelor, la umplerea saltelelor, ca ambalaj etc.; iar-bă-de-sărătură = Suaeda maritima; sărătură-tufoasă; iarbă-de-ureche = Sedum maximum; dragoste, iarba-urechii, iarba-zmeului, iarbă-grasă, iarbă-gra-să-de-urechi, iarbă-groasă, oloisă, urechelniţă, verzişoară (v. verzişor); iarbă-deasă = a Poa nemoralis, fân,fân-de-livadă,firuţă-de-lâ-nă; b (reg.) v. Firuşca-şopârlelor (v.firuşcă) (Poa alpina); c (reg.) v. Firicea. Firişor (Poa bulbosa); d (reg.) v. Firicea. Firişor. Firuşoară (y.firuşor). Firuţă (Poa pratensis); e (reg.) v. Şovar-de-munte (Poa trivialis); iarbă-dul-ce=Polypodium vulgare, feriguţă,feriguţă-dul-ce, ferecei, ferigă, ferigea, rădăcină-dulce, rădăcină-dulce-de-munte, spasul-dracului (v. spas); iarbă-împuşcată = Hypochoeris maculata; sânger, sânger-pătat; iar-bă-lăptoasâ = a Polygala major; şopârlaiţă, şopârliţă; b (reg; şi iarbă-lipitoare) v. Amăreală. Şerpariţă. Şopârliţă (Polygala comosa); iarbă-mare = a Inula helenium; lacrimile-Elenei (v. lacrimă), omag, oman, smântânică, toaie2; b Stellaria holostea; coadă-de-găină,limba-cucului (v. limbă), rocoţel, steluţă; c (reg.) v. Sovârvariţă (Inula britannica); iarbă-puturoasă = a Bifora radians; puciognă, buruiană-pucioasă, buruiană-puturoasă, puturoasă (v. puturos), scărişoară; b (reg.) v. Coriandru (Coriandrum sativum); iarbâ-roşie = a Polygonum persi-caria; ardeiaş, ardeiul-broaştei (v. ardei), iarba-purecilor, puricarniţă, răchiţică, ruşi-nea-fetelor (v. ruşine), tătăişă1; b Bidens cernuus; cârligioară, puriţă, răculeţ, stuf, tăşculiţă, troscot1, turiţă; c Polygonum lapathifolium; troscot-porcesc (v. troscot1), troscot-scămos (v. troscot1), troscoţel; d (reg.) v. Dentiţă (Bidens tripartitus); e (reg.) v. Slăbănog (Impatiens noli-tangere); f (reg.) v. Trestie-de-câmp (Calamagrostis epigeios); g (reg.; şi iarbă-noduroasă, art., iarba-gă-inilor) v. Costrei. Troscot1 (Polygonum are-narium şi Polygonum aviculare); iarbă-us-turoasă = Teucrium scordium; dum-beţ, ustoroi-de-lac, usturoiţă; (art.) iar-ba-broaştei = Hydrocharis morsus-ranae; limba-broaştei (v. limbă), muşca-tul-broaştei (v. muşcat), muşcatul-broaştelor (v. muşcat), piciorul-cocoşului (v. picior); iarba-calului = Festuca sulcata; părul-porcu-lui (v. păr); iarba-cănăraşului = Phalaris canariensis; mei-lung, meiul-canarilor (v. mei); iarba-câinelui = Cynodon dactylon; pir-de-ţelină, pir-gros, costrei, curcubeu, iarba-vântului, iarbă-câinească, pirău; iar-ba-câmpului = Agrostis alba sau Agrostis stolonifera; iarba-vântului,lână-de-baltă, păiuş; iarba-dutei = a Doronicum austriacum; iarba-căprioarei, iarba-lupului, nevăs-tuică,vitrinic; b (reg.) v. Borşişor (Sempervivum schlehani); C (reg.) v. Limba-cerbului (v. limbă). Năvalnic (Scolopendrium vulgare); d (reg.) v. Rujă (Sedum roşea); e (reg.) v. Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris); iarba-fiarelor = Cynanchum vince-toxicum; brilioancă, lumineaţă, luminoasă (v. luminos), păstaia-lupului (v. păstaie), rândunică, rânduniţă; iarba-găii = Picris hieracioides; amăruţă, iarba-găii-amară; iarba-osului = a Helianthemum chemaecistus şi Helianthemum vulgare; fierăstrău, mălăoi, rujă; b Helianthemum nummularium; rădăcină-de-smăhoaie, sunătoare, sună-toare-schimbăcioasă; c Helianthemum alpes-tre şi Helianthemum rupifragum; mălăoi, rujă; d Helianthemum nummularium; rădăcină-de-smăhoaie, sunătoare, sunătoa-re-schimbăcioasă; iarba-Sfântului-Ioan = Salvia sclarea; şerlai,tămâiţă; iarba-şarpelui = a Veronica latifolia; şopârliţă, ventri-lică; b Veronica urticifolia; frunza-ste-jarului (v. frunză) C Echium vulgare; iarbă-viperină, viperină, <înv. şi reg.> echiu, ochiul-mâţei (v. ochi1), rumeneală, unguri (v. ungur), viperică; C (reg.) v. Broscăriţă (Triglochin palustris); d (reg.) v. Coada-zmeului (v. coadă). Şerpariţă (Calla palustris); e (reg.) v. Ferigă; f (reg.) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas); g (reg.) v. Ferigă (Dryopteris spinulosa); h (reg.) v. Mama-pă-durii (v. mamă) (Lathraea squamaria); i (reg.) v. Palma-Maicii-Domnului (v. palmă) (Orchis maculata); iarba-şopârlelor = Polygonum viviparum; răculeţ; (rar) iarbă-viperină v. Iarba-şarpelui (Echium vulgare); (reg.) iarbă-alunecoasă = iarbă-aspră = iarbâ-ţea- păttă v. Ţepoşică (Nardus stricta); iarbă-ama-răv. a Granat1 (Chrysanthemum parthenium); b Schinel (Cnicus benedictus); iarbă-bălaie = iarbă-boierească = iarbă-crestată = iarbă-dalbă = iarbă-de-mătase = iarbă-ghilană = iarbă-neagră-şi-mare = iarbă-şerpească = iarbă-tărcată = iarbă-tărcăţică = iar-bă-vărgată = (art) iarba-canarului = iar-ba-cănărşului = iarba-lui-Timofte = iar-ba-mâţei = iarba-popilor = iarba-preoţilor = iarba-şarpelui v. Iarbă-albă (Phalaris arundinacea); iarbă-băloasă = iarbă-în-tăritoare = iarbă-neagră = (art.) iar-ba-lui-Tat = iarba-lui-Tate = iarba-lui-Taten = iarba-lui-Tatic = iarba-lui-Tatin = iar-ba-lui-Tatol - iarba-lutatinului = iarba-ta-tălui v. Tătăneasă (Symphytum officinale); iarbă-bărboasâ v. a Costrei (Echinochloa crus-galli); b Pelinariţă (Artemisia vulgaris); iarbă-căiasă = iarbă-lungă-de-lac = iar-bă-lungoarev. Urda-vacii (v. urdă) (Cardaria draba); iarbâ-cătunească = (art.) iarba-că-tanelor = iarba-porcului = iarba-sărăciei v. Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora); iarbă-câinească v. a Bucăţel (Agrostis canina); b Iarba-câinelui. Pir-de-ţelină. Pir-gros (Cynodon dactylon); iarbă-ce-moaie-vinele = iarbă-întăritoare-a-vinelorv. Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina); iarbă-costreiv. Dughie. Mei-păsăresc. Mohor (Setaria verticillata); iarbă-creaţăv. a Granat1 (Chrysanthemum parthenium); b Iarbă-albă (Phalaris arundinacea); c Izmă-creaţă. Men-tă-creaţă (Mentha crispa); d Schinel (Cnicus benedktus); iarbă-cu-citici-foi = (art.) iarba-de-getelorv. Cinci-degete. Frunză-de-cinci-de-gete (Potentilla reptans); iarbă-de-apă = iarbă-flocoasă = iarbă lânoasă = Gna-phalium uliginosum; lânărică, siminoc, zifnă; iarbă-de-bahnă = Beckmannia eru-caeformis; ierboi-de-bahnă, ier-boi-de-baltă; iarbă-de-boale = iarbă-de-lingoare = iarbă-de-rană = iar-bă^de-toate-boalele v. Aişor. Usturoiţă (Alliaria officinalis); iarbă-de-bou-sălbă-ticăv. Limba-boului (v. limbă). Miruţă. Otră-ţel (Anchusa officinalis); iarbă-de-cale v. a (şi iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, art., iarba-bubei,iarba-tăieturii) Pătlagină (Plan-tago major); b Pătlagină. Pătlagină-bună. Pătlagină-mică. Pătlagină-moale (Plantago media); iarbă-de-cositor v. a Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense); b Pipirig (Equisetum hiema-le); iarbă-de-crescut-părul v. Cuscută. Torţei (Cuscuta epithymum); iarbă-de-cu-răţenie = iarbă-şerpească v. Spânz. Spânz-puturos (Helleborus odorus); iar-bă-de-curcă v. a (şi iarbă-gonitoare-de-fri-guriy iarbă-începătoare-de-friguri) Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus); b Fumăriţă (Fumaria officinalis); iarbă-de-dureri v. Coada-cocoşului (v. coadă) (Polygonatum odoratum, Polygonatum latifolium sau Polygonatum multiflorum); iar-bă-de-friguri v. a Fierea-pământului (v. fiere). iarbă Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus); b Capselă. Trai-sta-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pas-toris); iarbă-de-gheaţăv. Gheaţă (.Mesem-bryanthemum crystallynum); iarbă-de-grădi-nă = iarbă-grasă = iarbă-grasă-de-grădină = (art.) iarba-porcilor = iarba-tunului v. Agurijoară. Portulacă (Portulaca grandiflora); iarbă-de-greutate v. Suliman (Ajuga genevensis); iarbă-de-inimă-rea v. Tătăişă1 (Pulicaria dysenterica); iarbă-de-lâmâioară v. Cimbrişor (Thymus vulgaris); iar-bâ-de-munte v. Păiuş (Festuca ovina); iarbă-de-negei = iarbă-de-negi = (art.) iarba-rândunelei = iarba-rândunidi v. Ros-topască (Chelidonium majus); iar-bă-de-om-săracv. Avrămeasă. Avrămească. Veninariţă (Gratiola officinalis); iarbă-de-or-balţ v. a Orbalţ (Actaea spicata); b Ştevie. Ştevie-de-munte (Astrantia major); iar-bă-de-păsări = (art.) iarba-găinii v. Răco-vină (Stellaria media); iarbă-de-pe-margi-nea-căii = (art.) iarba-lui-Timoftei = iar-ba-lui-Timofteu = iarba-lui-Timofti v. Ti-moftică (Phleum pratense); iarbă-de-pârci = (art.) iarba-pârciului = iarba-sângelui v. Năprasnică (v. năprasnic) (Geranium robertianum); iarbă-de-perină v. Floa-re-de-pernă (Anthemis tinctoria); iar-bă-de-piatră v. Sulfină. Sulfină-galbenă (Melilotus officinalis); iarbă-de-plâmâni = iarbă-de-tripăl = (art.) iarba-degetarului = iarba-degetului v. Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora); iarbă-de-ra-nă = (art.) iarba-tăieturii v. Betonică. Vindecea (Betonica officinalis); iarbă-de-ră-ni = iarbă-de-vatăm = iarbă-de-vătămă-tură = (art.) iarba-osului = iarba-ranei v. Vătămătoare (v. vătămător) (Anthyllis vulneraria); iarbă-de-râiev. Alior. Euforbie. Laptele-câinelui (v. lapte). Laptele-cucului (v. lapte). (Euphorbia helioscopia); iar-bă-de-rovină v. Bumbăcariţă (Eriophorum vaginatum); iarbă-de-sâpun = iarbă-de-so-ponitv. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Sapo-naria officinalis); iarbă-de-smidăv. Struna-co-coşului (v. strună1) (Cerastium vulgatum); iarbă-de-strănutat = (art.) iarba-păduchilor v. a Rotiliţe-albe (v. rotiliţă). Rotoţele-albe (Achillea ptarmica); b Clocotici (Rhinanthus alpinus); c Bălbisă. Miericică-roşie (Stachys silvatica); iarbă-de-Sudan v. Costrei. Cos-trei-mare (Sorghum halepense); iarbă-de-su-nătoare = iarbă-sunătoare = (art.) iarba-cru-cii = iarba-sângelui = iarba-spaimei = iarba-spurcăţii v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum); iarbă-de-surpătură = (art.) iarba-datului-şi-a-faptului = iar-ba-fecioarei = iarba-feciorilor = iarba-sur-păturii v. Feciorică (Hemiaria glabra); iarbă-de-şoaldină v. a Şerpariţă. Şerpânţă. Şoaldină (Sedum acre); b Şoaldină (Sedum neglectum); iarbă-de-talan v. Ruscuţă. Ruscuţă-de-primăvară. Ruscuţă-primăvăra-tică (Adonis vemalis); iarbă-de-târtil = (art.) iarba-fierului = iarba-tăieturii v. încheietoare (Sideritis montana); iarbă-de-trânji = iarbă-neagră v. Buberic (Scrophularia nodosa); iarbă-de-tun = iarbă-de-ureche = iarbă-grasă = (art.) iarba-ciutei = iarba-îm-păratului = iarba-tunului = iarba-urechii v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum); iarbă-de-ţelină = iarbă-englezească v. Rai-gras. Raigras-englezesc. Zizanie (Lolium perenne); iarbă-de-urechi v. Urechea-babei (v. ureche). Urechiuşă (Peziza aurantia); iarbă-de-zgaibă = (art.) iarba-zgaibei v. Zgrăbunţică (Lapsana communis); iarbă-de-zugrăvit v. Drob2. Drobuşor (Isatis tinctoria); iarbă-dulce v. a Flocoşică (Holeus lanatus); b {şi iarbă-tare, art., iarba-lui-Da-raboi) Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata); c Rourică (Glyceriafluitans); iarbă-flocoasă v. a (şi art., iarba-mâţei, iarba-vântului) Cătuşnică (Nepeta cataria); b (şi iarbă-mam-bie) Voronic (Marrubium vulgare); c (şi iarbă-neagră) Talpa-lupului (v. talpă) (Chai-turus marubiastrum); d (şi iarbă-de-dat, art., iarba-căşunăturii) Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca); iarbă-frumoasă v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis); iarbă-ghimpoasă v. a Costrei (Echinochloa crus-galli); b Ghimpariţă (Crypsis aculeata); iarbă-grasă v. a Brâncă1 (Salicornia herbacea); b Iar-bă-de-ureche (Sedum maximum); c Portulacă. Portulacă-vulgară (Portulaca oleracea); iarbă-grasă-de-urechi = iarbă-groasă = (art.) iarba-urechii = iarba-zmeului v. Iar-bă-de-ureche (Sedum maximum); iarbă-iute = iarbă-roşiev. a Dintele-dracului (v. dinte) (Polygonum hydropiper); b Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta); iarbă-împuşcată = Hypochoeris maculata; sânger, sânger-pă-tat; iarbă-înfăinată = iarbă-piciorul-gâştei v. Spanac-porcesc. Spanacul-ciobanilor (v. spanac). Spanacul-oilor (v. spanac). Spa-nacul-porcilor (v. spanac). Spanacul-stânelor (v. spanac) (Chenopodium bonus-henricus); iarbă-întăritoare = (art.) iarba-spurcului v. Lavrentină. Vineriţă (Ajuga reptans); iarbă-lată v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânje-nel-de-grădină. Stânjenel-vânăt Stânjenel-vi-olet (Iris germanica); iarbă-lesnicioasă v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum dulcamara); iarbă-lungă = (art.) iarba-bălţii v. Păiuş (Aira caespitosa); iarbă-mare - (art.) iar-ba-lingurii v. Sovârvariţă (Inula britannica); iarbă-mirositoare = (art.) iarba-fânului v. Viţelar (Anthoxanthum odoratum); iar-bă-moale v. Steluţă (Stellaria nemorum); iarbă-neagră v. a Buberic (Scrophularia nodosa); b (şi art., iarba-lui-Antonie, iar-ba-lupăriei, iarba-şopârlei) Busu-ioc-de-câmp. Busuioc-roşu. Busuioc-sălbatic. Şopârlaiţă. Şopârliţă (Prunella vulgaris); c Calluna vulgaris; pernej, <înv.> chipru, erică; iarbă-noduroasă v. Golomăţ (Dactylis glomerata); iarbă-piciorul-gâştei v. Spanac-porcesc. Spanacul-ciobanilor (v. spanac). Spanacul-oilor (v. spanac). Spanacul-porcilor (v. spanac). Spanacul-stânelor (v. spanac) (Chenopodium bonus-henricus); iarbă-por-cească v. Buruiană-porcească (Hipochoeris radicata); iarbă-rea = (art.) iarba-raţelor v. Mană-de-apă (Glyceria aquatica); iarbă-ro-şie-broşteascâv. Troscot-de-apă (v. troscot1). Troscotul-broaştelor (v. troscot1) (Polygonum amfibium); iarbă-roşie-tătărească v. Hriş-că-tătărească (Fagopyrum tataricum); iar-bă-roşioară v. Miliţea (Silene acaulis); iarbă-săracă v. Sparcetă. Sparcetă-comună, Sparcetă-cultivată (Onobrychis viciaefolia); iarbă-sărată = (art.) iarba-porcului v. a Brâncă1 (Salicornia herbacea); b Buberic (Scrophularia nodosa); c Ciurlan. Salcicorn. Salsolă. Săricică (Salsola kali); iarbă-sfântă v. Lemnul-Maicii-Domnului (v. lemn) (San-tolina chamaecyparissus); iarbă-smidă = (art.) iarba-smizii v. Dumbeţ. Şerpariţă (Teucrium chamaedrys); iarbă-spornică v. Sporiş. Verbină. Verbină-de-câmp. Verbi-nă-sălbatică (Verbena officinalis); iarbă-stear-pă = iarbă-strănutătoare = iarbă-şerpească = (art.) iarba-nebunilor v. a Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (Helleborus purpurescens); b Spânz (Helleborus niger); iarbă-sunătoare = (art.) iarba-crucii = iarba-lui-Sfântul-Ioan = iarba-sângelui = iarba-spaimei = iarba-spurcăţii v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum); iarbă-şerpească v. Stiri-goaie (Veratrum nigrum); iarbă-trei-răi = (art.) iarba-fiarelorv. Popilnic. Popilnic-ie-puresc (Anemone hepatica); iarbă-tremură-toare = (art.) iarba-cucului = iarba-iepurelui v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media); iarbă-voinicească = (art.) iarba-ciobanului v. Varga-ciobanului (v. vargă) (Dipsacus silvester); (art.) iarba-albinei = iarba-albine-lor = iarba-ciutei v. Dumbravnic (Melittis melissophyllum); iarba-albinelor = iarba-ro-ilor = iarba-stupilor = iarba-stupului v. Ci-tronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis); iarba-asinului v. Luminţa-nopţii (v. luminiţă). Luminiţă. Luminiţă-de-noapte (Oe-nothera biennis); iarba-balaurului = iar-ba-bolnavului = iarba-şarpelui v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta); iarba-bălţii v. Coada-vulpii (v. coadă) (Alopecurus pratensis); iarba-boierilor = iarba-boilor v. a Avrămeasă. Avrămească. Barba-boierului (v. barbă) (Ajuga laxmanni); b Căpuşă. Ricin (Ricinus communis); iarba-boierului v. a Iarbă-albă (Phalaris arundinacea); b Avrămeasă. Avrămească. Barba-boierului (v. barbă) (Ajuga laxmanni); c Căpuşă. Ricin (Ricinus communis); iarba-bubei v. a Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi); b Omag (Aco-nitum callibotryon); iarba-cailorv. Flocoşică (Holeus lanatus); iarba-căprioarei = iarba-lu-puluiv. Iarba-ciutei (Doronicum austriacum); iarba-căşunatului v. a Rocoţea (v. rocoţel) (Stellaria graminea); b Stupiniţă (Platanthera bifolia); iarba-căşunăturii v. Stupiniţă (Platanthera bifolia); iarba-câinelui = iar-ba-cerbilor v. Pieptănariţă (Cynosurus crista-tus); iarba-cârtiţelor = iarba-mătrililor = iarba-zgăibiiv. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum); iarba-ciumeiv. Ciu-mărea (Galega officinalis); iarba-cocoşului v. Cocoşel-de-câmp (Adonis aestivalis); iarba-codrului = iarba-lupuluiv. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona); iarba-Cristo-forului = iarba-fiarelor = iarba-lui-Hristofor = iarba-orbalţului = iarba-Sfântului-Cris- 739 | tofor = iarba-tâlharului v. Orbalţ (Actaea spicata); iarba-cruciiv. a Genţiană. Ghinţură (Gentiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneu-monanthe sau Gentiana punctata); b Smân-tânică (Galium cruciata); iarba-cucului y. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine pratensis); iarba-curălei v. Năgară (Stipa capillata); iarba-dintelui v. Dinţură (Odonti-tes rubra); iarba-dracului v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (.Datura stramonium); iarba-dragosteiv. Lim-ba-cucului (v. limbă) (Botrychium lunaria); iarba-drumurilorv. Frunză-de-potcă (Che-nopodium murale); iarba-eretei = iarba-gă-inilor v. Vulturică (Hieracium pilosella); iarba-faptului v. a Sclipeţ (Potentilla erecta); b Vătămătoare (v. vătămător) (Anthyllis vulneraria); iarba-fecioarelor v. Absint. Pelin. Pelin-adevărat. Pelin-alb. Pelin-bun. Pelin-de-grădină. Pelin-de-Rusalii. Pelin-ne-gru. Pelin-verde (Artemisia absinthium); iarba-frântului = iarba-sasului v. Sănişoară (Sanicula europaea); iarba-frigurilorv. Albăstrea. Albăstrică. Albăstriţă. Ţintaură. Vineţea. Vineţică. Vineţică-de-câmp (Centaurea cyanus); iarba-fumului v. Fumăriţă (Fumaria officinalis); iarba-găii-amară v. Iarba-găii (Picris hieracioides); iarba-gâinii = iarba-gă-inilorv. Gălbenuş (Crepis setosa); iarba-gâş-tei = iarba-gâştelor = iarba-sclintiturii v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina); iarba-iepurelui v. a Susai1 (Sonchus arvensis); b Lăptucă. Lăptucă-de-pădure. Lăptucă-iepurească. Susai1 (Sonchus oleraceus); iarba-iepurilorv. Lăptucă. Lăptucă-de-pădure. Lăptucă-iepurească. Susai1 (Sonchus oleraceus); iarba-întruielelor v. Grozamă (Genista sagittalis); iarba-junghiului v. a Ghioc (Centaurea phrygia); b Margaretă (Chrysanthemum leucanthemum); iarba-lim-bii v. Ouşor (Streptopus amplexifolius); iarba-limbricilorv. Unghia-găii (v. unghie1) (Astragalus glycyphyllos); iarba-lingurii v. Sovârvariţă (Inula britannica); iarba-lui-ce-as-rău v. Cervană (Lycopus europaeus); iarba-lui-Dumnezeu v. Lemnul-Domnului (v. lemn) (Artemisia abrotanum); iar-ba-lui-Sfântul-Gheorghe = iarba-mărgări-tarului v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioară. Mărgăritar. Mărgăritărel (Convallaria majalis); iarba-lui-Sfântul-Ion v. a Cinsteţ. Jale-cle-ioasă (v.jale2). Jale-de-pădure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia glutinosa); b Jale2. Jale-de-câmp (v. jale2). Jaleş. Ja-leş-de-câmp. Salvie. Salvie-de-câmp. Sal-vie-de-câmpie. Salvie-de-câmpuri (Salvia pratensis); c Măselariţă1 (Hyoscyamus niger); d Răscoage (Chamaenerion angustifolium); e Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum); iarba-lupului v. a Borşişor (Sempervivum schlehani); b Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris); c Urechelniţă (Sempervivum tectorum); iarba-mă-garuluiv. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium campestre); iarba-mărinului v. Corovatic (Centaurea nigrescens); iarba-mâţului = iarbu-pisicii = iarba-pisicilor v. Odolean. Valeriană (Valeriana officinalis); iarba-mlaş-tiniiv. a Mălaiul-cucului (v. mălai). Rugină (Luzula pilosa); b Rugină (Juncus effusus); iarba-muncilorv. Trifoi. Trifoi-alb (Trifolium repens); iarba-o-mie-bună v. Frăsinel (Dic-tammus albuş); iarba-oilor = iarba-şoarece-lui v. Coada-şoricelului (v. coadă). Rotoţele-albe (Achillea millefolium); iarba-ovăzului = iarba-văntului v. a Obsigă (Bromus secalinus); b Secărea (Bromus samosus); iarba-pălăriei v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus); iarba-pămân-tului = iarba-plămânilor = iarba-plumănu-lui = iarba-plumâneiv. Cuscrişor. Mierea-ur-sului (v. miere) (Pulmonaria officinalis); iarba-părului v. a Perişor1 (Elymus asper); b Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus); iarba-piciorului-găinii v. Floa-re-de-leac (Ranunculus repens); iarba-porcu-lui v. Imortelă. Plevaiţă (Xeranthemum annuum şi Xeranthemum foetidum); iarba-po-rumbilorv. Găinuşă (Isopyrum thalictroides); iarba-purecilorv. a Dintele-dracului (v. dinte) (Polygonum hydropiper); b Iarbă-roşie (Polygonum persicaria); c Puricariţă (Pulicaria vulgaris); iarba-raiuluiv. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare); iarba-rândune-lei-miciv. a Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria); b Roşuţă (v. roşuţ) (Anagallis caerulea); iarba-săgeţii v. Săgea-ta-apei (v. săgeată) (Sagittaria sagittifolia); iarba-Sfântului-Ioanv. a Jale2. Jale-de-câmp (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-câmp. Salvie. Sal-vie-de-câmp. Salvie-de-câmpie. Sal-vie-de-câmpuri (Salvia pratensis); b Răscoage (Chamaenerion angustifolium); c Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pădure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia glutinosa); d Salvie-de-Etiopia (Salvia aethiopis); iar-ba-Sfintei-Sofia v. Peliniţă (Artemisia pontica); iarba-soarelui v. a Arnică. Pod-bal-de-munte (Amica montana); b Ochiul-soarelui (v. ochi1). Vanilie-de-câmp. Vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum); iarba-somnului v. a Papanaş (Trifolium arvense); b Salvie. Urechea-porcului (v. ureche) (Salvia verticillata); iarba-spaimei v. Sunătoare (Hypericum maculatum); iarba-stupu-lui v. Apărătoare (v. apărător) (Calamintha clinopodium); iarba-şarpelui v. Coada-zme-ului (v. coadă). Şerpariţă (Calla palustris); iarba-şoareculuiv. Ciocul-cucoarei (v. cioc2). Pliscul-cocorului (v. plisc). (Erodium cicuta-rium); iarba-tainei v. Lăcrămiţă (Catabrosa aquatica); iarba-tăieturii v. a Genţiană. Ghinţură (Gentiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata); b Lumânărica-pământului (v. lumânărică) (Gentiana asclepiadea); c Margaretă (Chrysanthemum leucanthemum); d Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); iarba-tâlhanduiv. Susai-de-munte (v. susai1). Susai-de-pădure(v. susai1). Susai-pădureţ (v. susai1). Susai-sălbatic (v. susai1). lalhărea (Mycelis muralis); iarba-tunuluiv. a Borşişor (Sempervivum schlehani); b Rujă (Sedum roşea); iarba-untuluiv. a Verigei (Orobanche iatac caryophyllacea); b Verigei (Orobanche lutea); iarba-urâciunii v. a Garoafă-de-câmp. Garoafe-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusianorum); b Garofiţe-de-munte (v. garofiţă) (Dianthus compactus); iarba-urechii v. Rujă (Sedum roşea); iarba-ursului v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum); iarba-vătămăturii v. a Ghimpariţă (Crypsis aculeata); b v. Scrântitoare (Potentilla argentea); iarba-văntului v. a Adormiţele. Dediţel. Sisinei (v. sisinei) (Pulsatilla pratensis); b Aster. Steliţă. Steliţă-vânătă (Aster amellus); c Barba-împăratului (v. barbă). Năgară. Neghină. Zizanie (Agrostemma githago); d Coa-mă-de-aur (Aster lynosiris); e Iarba-câinelui. Pir-de-ţelină. Pir-gros (Cynodon dactylon); f Iarba-câmpului (Agrostis alba sau Agrostis stolonifera); g Opaiţă (Melandryum album); h Verigei (Orobanche caryophyllacea); iarba-voinicului v. a Cardama. Carda-ma-de-izvoare. Creson. Năsturel (Nasturtium officinale); b Brâncuţă (Sisymbrium officinale); iarba-vrăjitoareiv. Tilişcă (Circaea lutetiana sau Circaea alpina); iarba-zgăibii v. a Căl-dăruşa-popii (v. căldăruşă) (Nicandra physa-loides); b Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 4 pajişte, <înv. şi reg.> troian2, pajiştine. Caii pasc pe iarba de la marginea satului. II (milit.; pop.; şi iarbă de puşcă, iarbă vânătorească) v. Praf de puşcă. Pulbere. Pulbere neagră. II11 (art.; fam.) iarba-draculuiv. Tutun. 2 (arg.) v. Canabis. 3 (arg.) v. Marijuana. 4 (arg.) v. Haşiş. IV (chim.; înv.) iarbă-pucioasă v. Pucioasă (v.pucios). Sulf1; (art.) iarba-băii v. Auripig-ment. Orpiment. V (fin.; arg.) v. Dolar, iarmaroc s.n. bâlci, târg, drăgaică, <înv. şi reg.> zbor2, panair. în fiecare an, la o dată fixă, este iarmaroc în sat. iarnă s.f. 1 sezonul alb (v. sezon). Iarna este cel mai rece anotimp. 2 (meteor.; înv.) v. Nea. Ninsoare. Omăt. Zăpadă, iaroviză vb. I. tr. (agron.; compl. indică seminţe, plante) a vernaliza. Seminţele plantelor de cultură sunt iarovizate în vederea scurtării perioadei de vegetaţie a plantelor, a sporirii producţiei şi a obţinerii de soiuri noi. iarovizare s.f. (agron.) vernalizare. Prin iarovizare, se tratează seminţele plantelor de cultură, în vederea scurtării perioadei de vegetaţie, a sporirii producţiei şi a obţinerii de noi soiuri. iasăc s.n. (turc.; înv.) v. Excluziune. Interdicţie. Interzicere. Prohibire. Prohibiţie, iasâc s.n. (j. de noroc; turc.; înv.) v. Rişcă. iască s.f., adj. invar. I s.f. (bot.) Fomes igniarius; babiţă, băcălie1, burete-de-iască, văcă-lie-de-fag. II adj. invar, (arg.) 1 (med.; despre bărbaţi) v. Emasculat. Impotent. Neputincios. 2 (despre părţi ale corpului) v. Flacid. Flasc. Fleşcăit. Moale. Puhav, iasmin s.m. (bot.; reg.) 1 v. Iasomie (Jasminum officinale). 2 iasmin-de-grâdină v. Lămâiţă. Sirinderică (Philadelphus coronarius). iasomie s.f. (bot.) Jasminum officinale; iasmin, jasmin. iatăc s.n. 1 (reg.) v. Cameră de culcare. Cameră de dormit. Dormitor. 2 (înv.) v. Pat. hţŞfcS i£tă'4nterj. {atrage atenţia asupra unei pmtweiasupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează) uite!, vezi!, ia!, iacă1!, ian!, <înv. şi reg.> ni!, inga!, ningă!, no! Iată! Vme! Iată! Se înseninează! iaurt s.n. 1 lapte acru, lapte covăsit, lapte storcit, lapte târhoţit. îi place iaurtul făcut în casă. 2 (arg) v. Bagatelă. Fleac. Nimic, iavăş adv. (modal; în opoz. cu „repede'; în legătură cu vb. de mişcare; popk şi fam.;) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel, iaz s.n. 1 (hidrol.) heleşteu, iezer, râmnic, <înv.> pescuină, stamn. în iazuri trăiesc specii variate de peşti 2 ierugă. Iazul este un canal prin care se abate apa la o moară, la o fabrică etc. 3 (la moară; reg.) v. Stavilă. Stăvilar. Zăgaz, iăzmă s.f. (mitol. pop.; pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbri Vedenie. Viziune, ibâncă s.f. (reg.) v. Cioltar. Şabracă. Valtrap, iberis s.m. (bot.) Iberis umbellata; limba-mă-rii (v. limbă), lilicele (v. lilicea), limbu-şoară, omăţăl, punga-ciobanului (v. pungă), saşti, traista-ciobanului (v. traistă). ibero-american, -ă adj. latinoamerican. Urmăreşte un film ibero-american. ibiu, -ie adj. (reg.) 1 (despre mâncăruri) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Plăcut. Savuros. Suculent. 2 (despre băuturi) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Licoros. Plăcut. Savuros, iboreţ s.m. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de") v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. ibostâreţ, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. înamorat. îndrăgostit, îboste s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Afecţiune. Amor. Dragoste. Iubire. 2 fig. (art.) ibostea argintului = ibostea banilor v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. ibostnic s.m. (înv.) Amant. Concubin. Iubit. Prieten. ibovnic, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. (pop.; şi înv., informa libovnic) v. Amant. Concubin. Iubit. Metresă. Prieten. II (înv.; în forma libovnic) 1 s.m., s.f. v. Amic. Apropiat. Prieten. 2 adj., s.m., s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de") v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. 3 adj. (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Amabil. Atent. Culant. Curtenitor. Drăguţ. Galant. Gentil, ibovniceâ s.f. (pop.) ibovnicuţă, ibovniceâ, ibricuţ. Şi-a cumpărat un ibricel din inox. ibricuţ s.n. (pop.) v. Ibricel. ic s.n. (tehn.) despicător, pană, cui, găvozd, nadă1, penuş, ţintă. Foloseşte un ic pentru a crăpa un trunchi gros de stejar. iceberg s.n. (geomorf.) = aisberg. ichi s.n. 1 (j. de arşice) ţap. Ichiul este un arşic plumbuit, 2 fig. (fam.) v. Dedesubt. înţeles1. Mesaj. Semnificaţie. Sens. ici adv. (local; indică plasarea în spaţiu; pop.) v. Aici. icioglăn s.m. (în Ev. Med.; la curtea unui suveran, a unui boier; turc.; înv.) v. Copil de casă (v. copil1). Paji* icneălă s.f. icnet, icnire, icnitură, hâcâire. icnet s.n. icneală, icnire, icnitură, hâcâire. A scos un icnet când a ridicat sacul greu. icni vb. IV. intr. (despre oameni) a hâcâi. A icnit când a ridicat sacul greu. icnire s.f. icneală, icnet, icnitură, hâcâire. icnitură s.f. icneală, icnet, icnire, hâcâire. icoănă s.f. 11 (bis.) <înv.> semn. Icoanele sunt obiecte de cult. Icoana o reprezintă pe Maica Domnului în rugăciune. 2 (inform.) pictogramă, icon. Icoana este o reprezentare grafică asociată unui element al sistemului Windows. II fig. imagine, înfăţişare, reprezentare, viziune, oglindă. Are o icoană distinctă a derulării faptelor la care a fost martor. icon [aikon] s.n. (inform.; engl.) v. Icoană. Pictogramă. iconîcă s.f. (pop.) v. Iconiţă, iconiţă s.f. iconieă, iconuţă. Poartă în permanenţă o iconiţă reprezentându-l pe Iisus răstignit. iconoborenie s.f. (în Imperiul Bizantin, în sec. al VlII-lea - al IX-lea; înv.) v. Iconoclasm, iconoboreţ s.m. (în Imperiul Bizantin, în sec. al VlII-lea - al IX-lea; înv.) v. Iconoclast, iconobdrnic s.m. (în Imperiul Bizantin, în sec. al VlII-lea - al IX-lea; înv.) v. Iconoclast, iconoclasm s.n. (în Imperiul Bizantin, în sec. al VlII-lea - al IX-lea) <înv.> iconoborenie, iconomahie. Iconoclasmul interzicea cultul icoanelor. iconodăst s.m. (în Imperiul Bizantin, în sec. al VlII-lea - al IX-lea) <înv.> iconoboreţ, iconobornic, iconomah. Iconoclaştii erau adepţii iconoclasmului. iconomăh s.m. (în Imperiul Bizantin, în sec. al VlII-lea - al IX-lea; înv.) v. Iconoclast, iconomahie s.f. (în Imperiul Bizantin, în sec. al VlII-lea - al IX-lea; înv.) v. Iconoclasm, iconostâs s.n. (în Biserica Ortodoxă) 1 catapeteasmă, tâmplă2, perete, <înv. şi reg.> prăznicar, fruntar. Priveşte cu atenţie icoanele iconostasului. 2 <înv.> proschinitar. Iconostasul este un pupitru fix în biserică, pe care se pune o icoană. iconuţă s.f. (pop.) v. Iconiţă, icosâr s.m. (fin.; în trecut) <în trecut> irmilic. Icosarul a fost o monedă turcească de argint, rar de aur, care a circulat, mai ales în Moldova, în prima jumătate a sec. al XlX-lea. icrăm s.n. (turc.; înv.) v. Ospeţie. Ospitalitate, icră s.f. I I (mai ales lapl. icre; iht.) momiţă. Morunii îşi depun icrele în apele ce se varsă în mările în care trăiesc. 2 (lapl; culin.) icre de Manciuria = icre roşii. Icrele de Manciuria provin de la unii peşti din Oceanul Pacific; icre negre = caviar. La recepţie au fost serviţi cu fructe de mare, icre negre şi şampanie; icre roşii = icre de Manciuria. II (anat.) 1 (reg.) v. Pulpă. 2 (arg.) v. Testicul. icter s.n. (med.) hepatită, gălbeneală, gălbinare, îngălbeneală, gălbănariţă, <înv.> boală împărătească. Pielea bolnavilor de icter are coloraţie galbenă. ictus s.n. (med., med. vet.) 1 şoc. Ictusul se manifestă brusc şi intens, fiind însoţit de cădere. 2 ictus apoplectic = apoplexie, paralizie, dambla, damblageală, atac, luare din iele, luat din iele (v. luat1), luat din paraiele (v. luat1), luat din paralie (v. luat1), poceală, <înv. şi reg.> cataroi2, slăbănogeală, slăbănogie, boală de vânt, gută, şlag1, <înv.> paralizaţie, slăbăno-gire. A murit în urma unui ictus apoplectic. ideăl, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext, despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mişto, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giorno, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice ideale. Cunoscuta actriţă are o interpretare ideală în rolul principal 2 (despre iubire) platonic, pur2, curat. Dragostea celor doi adolescenţi este ideală. 3 (filos.; în opoz. cu „material ”) imaterial, necorporal, nematerial, spiritual, netrupesc, spiritualist, <înv.> spirituos. Dumnezeu este o identitate ideală. 4 (filos.; în opoz. cu „obiectiv") mental, subiectiv. Metoda lasă prea mult loc pentru aprecieri ideale. Cauze ideale determină adesea o stagnare a activităţii. II s.n. stindard. Şi-a făcut din dorinţa de a ajuta pe cei nevoiaşi un ideal. idealist, -ă adj. (filos.) idealistic. La simpozion s-a discutat despre sistemele filosofice idealiste. idealistic, -ă adj. (filos.) idealist, idealitâte s.f. (filos.; în opoz. cu „materialitate”) imaterialitate, necorporalitate, spiritualitate. Unii filosofi contestă ideea idealităţii îngerilor. idealiză vb. I. tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, întâmplări etc.) a înfrumuseţa, a poetiza, a poeta, a poetifica, <înv.> a poezi. Cei mai mulţi scriitori au idealizat în operele lor faptele şi sentimentele omului. idealizanţ, -ă adj. idealizator. A prezentat faptele într-un cadru idealizanţ. idealizăre s.f. înfrumuseţare, poetizare. Idealizarea unor realităţi prozaice este o 741 | caracteristică a operei multor creatori de artă. idealizator, -oăre adj. (rar) v. Idealizanţ. ideatic, -ă adj. ideativ, ideaţional. Specialiştii apreciază conţinutul ideatic al lucrării. ideativ, -ă adj. ideatic, ideaţional. ideaţionăl, -ă adj. (rar) v. Ideatic. Ideativ. idee s.f. 1 (în filos. lui Husserî) noemă. Ideea este conţinutul gândirii. 2 (log.) concept, noţiune. Cunoaşte foarte bine ideile şi dogmele de bază ale religiei creştine. 3 concepţie, convingere, gând, judecată, opinie, părere, principiu, vedere, viziune, convicţiune, existimaţie, optică, orientare. Ea are altă idee în legătură cu subiectul abordat. 4 credinţă, judecată, opinie, părere, socoteală. După ideea mea, nu a procedat corect. 5 comentariu, consideraţie, considerent, constatare, observare, observaţie, opinie, părere, reflecţie, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. îl interesează ideile din presă în legătură cu poeziile sale. 6 calcul, gând, intenţie, plan, proiect, socoteală, sugestie, <înv. şi pop.> minte, socoată, combinaţie, <înv. şi reg.> propus, <înv.> cuget, cugetare, duh, privinţă, propozit, răfuială, săvârşit1, socotinţă, socotire. Ideea sa este să înlăture concurenţa. 7 imagine, opinie, părere. Şi-a făcut o idee falsă despre el 8 (psih.) idee fixă = delir parţial, fixaţie, hantisă, manie, marotă, monomanie, obsesie, psihoză, ţicneală, fix, <înv.> vesanie, ţăcăneală, pată. Bolnavii care au o idee fixă sunt preocupaţi de un singur gând sau de un singur subiect. identic, -ă adj., adv. I adj. 1 conform. Trebuie să prezinte o copie identică a licenţei de transport. Descrierea faptelor nu este identică cu realitatea. 2 (despre corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, oameni etc. ale căror însuşiri, caracteristici etc. sunt puse în relaţie sau sunt comparate cu aceleaşi însuşiri, caracteristici etc. ale altor corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, oameni etc.) deopotrivă, egal, similar, consimil. Toate unghiurile sunt identice. Toţi cetăţenii trebuie să aibă drepturi identice. 3 (lingv.; despre cuvinte sau despre sensurile lor) echivalent, sinonim, sinonimic. în locul cuvintelor populare foloseşte termenii literari identici. 4 acelaşi. A luat la examen notă identică cu mine. II adv. (modal; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „ca*) aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, întocmai, leit, egalmente, absolut, <înv. şi pop.> aşijderea, licit2, liştai, prici1, tistaş, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmaşi, exactemente. Deşi matur, se comportă identic cu un copil. Fiica face anumite gesturi identic ca mama ei. identifică vb. 1.1 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri etc. sau trăsături, caracteristici ale lor cunoscute anterior) a cunoaşte, a recunoaşte, a şti. Abia a identificat-o în noua ei ţinută, în scrisoare a identificat scrisul tatălui ei. 2 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri etc. dintre altele asemenea) a alege, a deosebi2, a desluşi, a diferenţia, a recunoaşte. îl vei putea identifica din mulţime după pălăria mexicană pe care o poartă. 3 tr. (compl indică fiinţe, obiecte, fenomene etc. ascunse sau nevăzute) a depista, a descoperi, a detecta, a repera. Radarul identifică prezenţa unui avion în spaţiul aerian. 4 tr. (compl. indică mai ales proprietăţi, caracteristici ale unor fiinţe, stări, fenomene, creaţii etc.) a defini, a determina, a preciza, a stabili, <înv.> a lămuri, a mărgini, a răspica. Criticul a identificat trăsăturile esenţiale ale operei scriitorului. 5 refl. (adesea constr. cu prep. „cu”) a se confunda, a se contopi. în poezia romantică omul tinde să se identifice cu natura. Afacerile lor se identifică până la un punct. identificabil, -ă adj. recognoscibil. Substanţa de bază a medicamentului este identificabilă. Scopul acestei acţiuni este uşor identificabil. identificare s.f. 1 recunoaştere, recogniţiune. Martorul a fost chemat la poliţie pentru identificarea infractorului. 2 confundare, contopire. Identificarea omului cu natura este o temă romantică. identificăt, -ă adj. (despre fiinţe, lucruri etc. sau despre trăsături, caracteristici ale lor cunoscute anterior) recunoscut. Infractorul identificat a fost arestat. identitate s.f. 1 consimilitudine, sinonimie. Identitatea celor două teorii a fost demonstrată. 2 conformitate, unitate. Identitatea de opinii şi de gusturi întăreşte relaţia dintre cei doi tineri. ideogrâfic, -ă adj. (despre moduri de scriere, semne) pictografic. Scrierea ideografică redă obiectele şi ideile prin pictograme. ideografîe s.f. pictografie. Ideografia este un sistem primitiv de scriere, în care obiectele, ideile etc. sunt redate prin desene figurative, cu valoare reală sau simbolică. ideogrâmă s.f. (în unele sisteme primitive de scriere) pictogramă. Ideograma este un desen sau un şir de desene figurative, cu valoare reală sau simbolică, prin care sunt redate obiectele şi ideile în unele sisteme primitive de scriere. ideolog s.m. teoretician. S.Bărnuţiu a fost unul dintre ideologii Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania. ideomotor, -oăre adj. (med.) psihomotor. Bolnavul are tulburări ideomotorii. i'deră s.f. (gosp.; reg.) v. Căldare. Găleată, idilă s.f. (lit.) bucolică (v. bucolic), eglogă. Idilele lui Vergiliu. idilic, -ă adj. (lit.; despre opere literare, fragmente literare etc.) arcadic, bucolic, pastoral, păstoresc. Recită un poem idilic. Teocrit este considerat maestrul poeziei idilice. idiocromozom s.m. (genet.) alozom, cromozom al sexului, cromozom sexual, go-nozom, heterocromozom, heterozom. Idio-cromozomul are rol esenţial în determinarea sexului. idiofon, -ă adj. (despre instrumente muzicale) autofon. Instrumentele idiofone produc sunete prin punerea în vibraţie a propriului corp, fără intervenţia unei părţi auxiliare. idioţie idiom s.n. (lingv.) 1 limbă, sistem lingvistic, glosie, <înv. şi pop.> vorbă. Româna este un idiom romanic. Latina este un idiom mort. 2 dialect, dialectism, vorbire, <înv. şi pop.> vorbă. Idiomurile limbii române sunt dacoromâna, macedoromâna (aromâna), meglenoromâna, istroromâna. 3 grai, vorbire, <înv. şi pop.> vorbă, <înv.> jargon, dialect. îi place idiomul moldovenesc. 4 (rar) v. Idiotism. idiomaticităte s.f. (lingv.; rar) v. Idiotism, idiopătic, -ă adj. (med.; despre boli) cripto-genic, criptogenetic. Unei maladii idiopatice nu i se cunosc natura şi cauza. idiosincrazie s.f. antipatie, aversiune, ostilitate, pornire, repugnanţă, repulsie, resentiment, inamiciţie, căcănăreală, <înv.> nesuferinţă, resimţământ, alergie. Are o idiosincrazie violentă faţă de el. idiot, -oătă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (med.) cretin, imbecil, tâmpit, tâmp, tembel, caşbec, morocănos, mut, năprui, <înv.> geanabet. Este idiot din naştere. Idioţii au un deficit intelectual important şi tulburări în dezvoltarea fizică. 2 adj. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) imbecil, stupid, tâmpit. A făcut o glumă idioată. Gestul său i se pare total idiot. idiotip s.n. (biol.) genotip, germen, germo-plasmă, plasmă germinativă (v. plasmă1). Idiotipul reprezintă substanţa ereditară dintr-un organism. idiotism s.n. (lingv.) idiom, idiomatici-tate, istileah. Idiotismul este o construcţie sau o expresie proprie unei limbi, care nu poate fi tradusă în altă limbă decât prin parafrazare. idiotiză vb. I. tr., refl. (med.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) cretiniza, a (se) idioţi, a (se) imbeciliza, a (se) nătângi, a (se) prosti1, a (se) tâmpi. S-a idiotizat din cauza unui tratament medical greşit idiotizăre s.f. (med.) cretinizare, idioţire, imbecilizare, îndobitocire, prostire1, tâmpire. Idiotizarea lui are drept cauză o boală din copilărie. idiotizăt, -ă adj. (med.; despre oameni) cretinizat, idioţit, imbecilizat, îndobitocit, prostit2, tâmpit, dobitocit. Omul idiotizat nu mai este recuperabil din punct de vedere medical sau psihic. idioţenie s.f. 1 (med.) cretinism, idioţie, imbecilitate, tâmpenie, tâmpea-lă, <înv.> tâmpie, tâmpime. Idioţenia este o boală endocrină, congenitală sau dobândită în primii ani ai copilăriei. 2 (concr.) cretinism, dobitocie, idioţie, imbecilitate, inepţie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, <înv.> prostăticie, prostime, nimicarniţă. Nu a mai auzit o asemenea idioţenie. idioţi vb. IV. tr., refl. (med.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) imbeciliza, a (se) nătângi, a (se) prosti1, a (se) tâmpi. idioţie s.f. 1 (med.) cretinism, idioţenie, imbecilitate, tâmpenie, tâmpea- idioţire lă, <îny.> tâmpie, tâmpime. 2 (concr.) cretinism, dobitocie, idioţenie, imbecilitate, inepţie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, <înv.> prostăticie, prostime, nimicarniţă. idioţire s.f. (med.) cretinizare, idiotizare, imbecilizare, îndobitocire, prostire1, tâmpire. idioţit, -ă adj. (med.; despre oameni) cretinizat, idiotizat, imbecilizat, îndobitocit, prostit2, tâmpit, dobitocit. idocrâz s.n. (mineral.) vezuvian, wiluit. Idocrazul este folosit ca piatră preţioasă sau la confecţionarea unor obiecte de artă. idol s.m. II (în relig. politeiste) divinitate, dumnezeu, zeitate, zeu, <înv.> bolovan, boz2, chip, demon, făptură, simulacru, strigoi, trupişte, zân, zeime, zeire, istucan. Triburile germanice aveau idolii lor războinici. 2 fig. zeitate, zeiţă. Mama este un idol pentru el. II (pop.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. idolatră vb. I. tr. fig. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Adora. Deifica. Diviniza. Idolatriza. Slăvi. Venera. idolatrâre s.f. (înv.) 1 (în relig. politeiste) v. Cultul idolilor (v. cult1). Idolatrie. 2 fig. v. Adorare. Adoraţie. Cult1. Idolatrie. Venerare. Veneraţie. idolatrie s.f. 1 (în relig. politeiste) cultul idolilor (v. cult1), <înv.> idoloslujenie, <înv.> idolatrare. Cei crescuţi în idolatrie se închină la idoli. 2 fig. adorare, adoraţie, cult1, venerare, veneraţie, evlavie, idolatrare. Actorul simte pentru eroul interpretat o adevărată idolatrie. idolatriza vb. I. tr. (compl. indică fiinţe) a adora, a diviniza, a slăvi, a venera, <înv.> a cinsti, a evlavisi, a deifica, a zeifica, a idolatra. Tânărul îşi idolatrizează mama. idolatrizare s.f. adorare, adoraţie, divinizare, slăvire, venerare, veneraţie, <înv.> cinstire. Idolatrizarea femeii a fost şi rămâne o temă predilectă a poeziei din toate timpurile. idolatrizat, -ă adj. (despre fiinţe) adorat, divinizat, slăvit, venerat, <înv.> cinstit, seninat2, deificat, sacru, zeificat. A suferit când actorul idolatrizat nu a mai jucat. idolâtru, -ă adj., s.m., s.f. (în relig. politeiste) păgân, politeist, <înv.> barbar, elen, eretic, etnic, idolean, idolniciar, idoloslugaş, idoloslu-jebnic, idoloslujitel, idoloslujitor, statocred. Idolatrii se închină la idoli. Este un bărbat idolatru. idoleân, -ă adj., s.m., s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. idoli'ţă s.f. (pop.) v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. idolnidâr, -ă adj., s.m., s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. idolniţă s.f. (în unele ritualuri religioase păgâne; în Antic.; înv.) v. Altar, idoloâică s.f. (pop.) v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. idoloslugâş, -ă adj., s.m., s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. idoloslujebnic, -ă adj., s.m., s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. idoloslujenie s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Cultul idolilor (v. cult1). Idolatrie, idoloslujitel adj., s.m., s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. idoloslujitdr, -oâre s.m., s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. idoneitâte s.f. (livr.) v. Adaptare. Adecvare. Compatibilitate. Compatibilizare. Conformare. Potrivire. idoneu, -6e adj. (livr.) 1 v. Adecvat Conform. Convenabil. Corespunzător. Cuvenit. Eficace. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent. Potrivit. Recomandabil. Recomandat. 2 (despre oameni) v. Apt. Bun. Capabil. Potrivit, indossatrfce s.f. (ital.) v. Manechin. Model. Top-model. i'e1 s.f. (în portul pop. românesc) dupag, spăcel. Ia este o cămaşă femeiască, de obicei bogat ornamentată cu broderii, paiete, mărgele. i'e2 s.f. (anat; reg.) 1 (la animalele copitate, mai ales la vite) v. Chişiţă1.2 (la om) v. Intestin1. Maţ. ied s.m. 1 (zool.) vătui1, gâţ. Iezii zburdă pe pajişte. 2 (art., la pl; astron.; reg; nm. pr.) lezii-Caprei v. Sfredelul (v. sfredel). Sfredelul-Mic (v. sfredel). Sfredelul-Pământu-lui (v. sfredel). iederă s.f. (bot.) 1 Hedera helix; fanchiu, sarcie, sârdar, ţitron-sălbatic. 2 Hedera netex; boroştean. 3 iederă-albă = Daphne blagayana; floare-de-Sf. Ana, tulichină, tulichină-galbenă; iederă-cu-cinci-foi = Parthenocissus quinquefolia; viţă-americană, viţă-de-Canada, viţă-sălbatică, viţă-sălbati-că-americană, viţă-puturoasă, rug,vie-sălbatică; (art.; reg.) iedera-zânelor v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum). 4 (reg.)v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). 5 (reg.) v. Rododendron. Smirdar (Rhododendron kotschyi). iedişor s.m. (zool; pop.) v. Ieduleţ. Ieduţ. iedi'ţă s.f. (zool; pop.) v. Ieduţă. ieduleţ s.m. (zool.) ieduţ, iedişor, ţăpuşor, ţăpoc, ţăpui. ieduţ s.m. (zool.) ieduleţ, iedişor, ţăpuşor, ţăpoc, ţăpui. ieduţă s.f. (zool.) iediţă, ţăpuţă. ieftenşug s.n. (înv.) 1 v. Ieftinătate. 2 (relig. creştină) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare, îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire, ieftin, -ă adj. 11 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; despre preţuri) avantajos, coborât, convenabil, jos, mic, micşorat, redus, scăzut, lesne, <înv.> puţin. în preajma sărbătorilor, preţurile mărfurilor sunt destul de ieftine. 2 economic, economicos, rentabil, <înv.> economiesc. A inventat un procedeu ieftin de încălzire a locuinţelor. II fig. 1 (lit.; despre procedee stilistice) banal, comun, neoriginal. Foloseşte metafore ieftine. 2 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, decoltat, deocheat, deplasat, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii ieftine. 3 (înv.; despre oameni) v. Clement. Iertător. Indulgent, îndurător. îngăduitor. Milostiv. Tolerant. 4 (înv.; despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant, Generos. Larg. Mărinimos. Milostiv, ieftinătâte s.f. 11 (rar) <înv.> ieftenşug. într-o perioadă de criză economică nu se vorbeşte de ieftinătate. 2 (relig. creştină; înv.) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire. 3 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. II fig. (înv.) v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Largheţe. Mărinimie. ieftineăţă s.f. (înv.) 1 (relig. creştină) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire. 2 fig. v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Largheţe. Mărinimie. ieftini vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică preţuri) a coborî, a (se) micşora, a (se) reduce, a scădea, a se lesni. Preţurile la unele alimente s-au ieftinit. ieftime s.f. (înv.) 1 (relig creştină) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire. 2 fig. v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Largheţe. Mărinimie, ieftinire s.f. 1 micşorare, reducere, scădere. La sfârşitul anului s-a constatat o ieftinire a preţurilor la unele alimente. 2 (relig. creştină; înv.) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire, iegări vb. IV. tr. (cineget.; reg.; compl. indică animale sălbatice sau păsări sălbatice) v. Prinde. Vâna. ieguţă s.f. (reg.) v. Cinzeacă, iegverem s.n. (reg.) v. Gheţar. Gheţărie, iehovi'ştii s.m. pl. art. (relig.) martorii lui Iehova (v. martor), studenţii în Biblie (v. student). Iehoviştii sunt membrii unei secte milenariste, care preconizează un stat teocratic. ielcovăn s.m. (ornit.; înv.) v. Pescăruş (Alcedo atthis hispida). iele s.f. pl. (mitol. pop.) drăgaice (v. drăgaică), joimăriţe (v. joimăriţă), <înv. şi pop.> iude (v. iudă), frumoase (v. frumos), măiestre (v. măiestru), mândrele (v. mândru), milostive (v. milostiv), multele (v, mult), puternice (v. puternic), rusalii (v< rusalie), sânziene (v. sânziană), şoimane (v. şoiman), vântoase (v. vântos), viteze (v. viteaz), dânsele (v. dânsul), hale (v. hală), irodiece,milostivnice (v. milostivnic), miluite, nagode (v. nagodă), samovile, sfinte (v. sfânt), sfinte mari (v. sfânt), vâlve (v. va/vă), vânto-şele, vânturiţe, zâne (v. zână), zâne măiestre (v. zână), domniţe (v. domniţă), mărunte (v. mărunt). Ielele sunt zâne rele despre care se crede că sluţesc pe oameni. ierta iena s.f. sticlă de iena, vas de iena. Iena este rezistentă la foc. încălzeşte friptura în cuptor, într-o iena. ienăd vb. IV. refl. {înv.; despre oameni) 11 v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. 2 (psih.) v. Aliena. înnebuni. Sminti. 3 v. Cruci. Minuna. Uimi. Ului1. II fig. v. Fâstâci. Intimida, încurca. Pierde. Zăpăci, ienădre s.f. (înv.) 1 v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală. 2 (psih.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mentală. Boală de nervi. Boală mentală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. 3 v. Minunare. Stupefiere. Surprindere. Uimire. Uluială. Uluire, ienibahâr s.m. (bot.; pop.) v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperus communis). ienicăr s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. ienupăr s.f. (bot.) 1 Juniperus communis; jneapăn, ienibahar, archiş, archit, brădişor, cetină, feniar, finior, ialovăţ, smirdar, şolovăţ, tămâier, turtei. 2 (reg.) ienupăr-mare v. Jep. Jneapăn (Pinus mugo); ienupăr-pitic v. Ghipăr (Juniperus sibirica). iepâş s.m. (înv. şi reg.; peior.) v. Moldovean, iepîlă s.f. (gosp.; reg.) v. Cobiliţă. iepşună s.f. (zool; reg.) v. Iepuşoară. iepurămă s.f. (colect.; reg.) v. Iepurime. iepurân s.m. (zool.) iepuroi, vătărău, vătoi. iepurăr s.m. I (ornit.) 1 Aquila chrysaetos; acvilă, pajură, pajură-de-munte, pajură-impe-rială, pajură-împărătească, pajură-mare, vultan, vultur, vultur-de-creste, vul-tur-de-jgheab, vultur-de-piatră, vultur-gălbui, vultur-regal, uli-de-stânci, aceră, hoală, ortan, uligaie, zgripţor, zgripţuroaică. 2 (reg.) v. Vultan. Vultan-cu-capul-alb. Vul-tan-sur. Vultur. Vultur-alb. Vul-tur-cu-cap-alb. Vultur-cu-gâtul-gol. Vul-tur-de-gâşte. Vultur-de-piatră. Vultur-de-stân-că. Vultur-golaş. Vultur-gulerat. Vultur-mare. Vultur-negru. Vultur-pleşuv. Vultur-ple-şuv-sur. Vultur-sur. Vultur-vânăt (Gypsful-vus). II (zool; reg.) v. Copoi. Limier. iepurâş s.m. 1 (zool) iepurel, iepurică, iepuruţ. Iepuroaica a fătat cinci iepuraşi. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. iepurări'e s.f. (colect.; pop.) v. Iepurime. iepure s.m. (zool.) 1 Lepus europaeus; pufan, şoldan, şoşoi1, urecheat. Iepurii sunt crescuţi sau vânaţi pentru carnea şi blana lor. 2 iepure-de-vizuină = Oryctolagus cuniculus; lapin. iepurel s.m. 1 (zool.) iepuraş, iepurică, iepuruţ. 2 (bot.; reg.) v. Sparanghel. Sparan-ghel-bun (Asparagus officinalis). iepurică s.m. (zool;pop.)\. Iepuraş. Iepurel. iepunlă s.m. (fam.; iron. sau peior.) v. Fricos. Laş. Poltron. iepurime s.f. (colect.) iepurărie, iepuramă. iepuroâică s.f. (zool.) iepuroaie. iepuroăie s.f. (zool; pop.) v. Iepuroâică. iepuroi s.m. 1 (zool.) iepuran, vătărău, vătoi. 2 (fin.; arg.) v. Euro. iepuruţ s.m. (zool; pop.) v. Iepuraş. Iepurel. iepuşoără s.f. (zool.) iepşună, iepuţă. iepuţă s.f. (zool; reg.) v. Iepuşoară. ierârh s.m. (relig.) arhiereu, arhipăstor, arhierarh, <înv. şi pop.> vlădică, <înv.> sfetitel. Episcopul, arhiepiscopul şi mitropolitul fac parte din categoria ierarhilor. ierarhie s.f. scară, lanţ. Dorinţa lui este să ajungă în vârful ierarhiei sociale. ierarhiză vb. I. tr. (compl. indică oameni) a clasifica. Pentru premiere, concurenţii au fost ierarhizaţi după rezultatele castingului. ierarhizâre s.f. clasificare. Ierarhizarea concurenţilor s-a făcut după rezultatele obţinute la casting. ierbar s.n. (anat; la animalele rumegătoare) burduhan, rumen1. Ierbarul este primul dintre cele patru compartimente ale stomacului. ierbăluţă s.f. (bot; reg.) v. Iarbă-albă (Phala-ris arundinacea). ierbărîe s.f. (colect.) bălărie, buruiană, iarbă, dudău, beldie, bolbotină, bulihău, buşie, golgotină, <înv.> bâlie, varză, zizanie. Ierbăria a invadat grădina. ierbărit s.n. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. ierboăică s.f. (bot.; reg.) v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). ierboi subst. (bot; reg.) 1 v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). 2 ier-boi-de-bahnă = ierboi-de-baltă = Beckmannia erucaeformis; iarbă-de-bahnă. ierbos, -oăsă adj. (despre plante) erbaceu. Plantele ierboase pot fi anuale, bienale sau perene. ierbotăcînă s.f. (bot.; reg.) ierbotină. Ierbotăcina este o vegetaţie erbacee dăunătoare în culturile agricole. ierbotină s.f. (bot.; reg.) ierbotăcină. ierbuliţă s.f. (bot.) ierbuşoară, ierbuţă, iabăluşă, iabăluţă. ierbuşoără s.f. (bot.) ierbuliţă, ierbuţă, iabăluşă, iabăluţă. ierbuţă s.f. (bot) ierbuliţă, ierbuşoară, iabăluşă, iabăluţă. ierdăş s.n. (reg.) iugăr. Ierdaşul este o veche unitate de măsură pentru suprafeţele agrare, egală cu 0, 5775 de hectare. ieremiădă s.f. (livr.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. languială. Tânguire. languit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. iereu s.m. (relig.; înv.) v. Pastor. Părinte. Preot. Sacerdot. ierli'u, -ie adj. (turc.; înv.; despre oameni, populaţii etc.) v. Aborigen. Autohton. Băştinaş. Entopic. Indigen. Neaoş. Pământean. Ver-nacular. iernă vb. I. intr. (despre animale sălbatice) a hiberna. Ursul iernează în peşteră. iernăre s.f. 1 iernat, iernătură, iernatic. 2 hibernaj, hibernare, hibernaţie, iernat, iernătură, <înv.> letargie, iernăt s.n. 1 iernare, iernătură, iernatic. Iernatul este adăpostirea şi hrănirea turmelor (de oi) în timpul iernii. 2 hibernaj, hibernare, hibernaţie, iernare, iernătură, <înv.> letargie. Iarna, urşii se retrag în peşteri pentru iernat. iernătic, -ă adj., s.n. I adj. invemal. A pictat un peisaj iernatic. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „tânăr”; despre oameni) bătrân, vârstnic. Bunicul ei este foarte iernatic. 2 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană iernatică, ce preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale iernatice. 3 (psih.; în opoz. cu „extrovertit”; rar; despre oameni) v. Cerebrotonic. Introvertit. III s.n. (pop.) v. Iernare. Iernat, iernăreţe s.f. pl. (bot; reg.)v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum). iernătură s.f. (rar) 1 v. Iernare. Iernat. 2 v. Hibernaj. Hibernare. Hibernaţie. Iernare. Iernat. iernîţă s.f. (pop. şi fam.) iernuţă. iernuţă s.f. (pop. şi fam.) ierniţă. ierodiăconă s.f. (bis.; înv.) <înv.> ierodiaco-niţă. O ierodiăconă se consacra serviciului bisericii sau îngrijirii bolnavilor. ierodiacomţă s.f. (bis.; înv.) <înv.> ierodiăconă. ierosi vb. IV. tr. (relig.; înv.; compl indică clerici) v. Consacra. Hirotoni. Hirotonisi. Ordona. ierosili'e s.f. (înv.) v. Batjocorire. Necinstire. Pângărire. Profanare. Sacrilegiu. Violare, iertă vb. I. I 1 tr. (compl indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a absolvi, a cruţa, a dezlega, a scuti, a desface, <înv. şi pop.> a slăbi, a uşura, <înv.> a dezobliga, a milui, a opri, a pardona, a slobozi. L-a iertat de jurământul făcut 2 tr. (jur.; compl. indică acuzaţi; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a. absolvi, a scuti, <înv.> a pardona. Judecătorul a iertat acuzatul de pedeapsă. 3 tr. (relig.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a absolvi, a dezlega, a elibera. Preotul l-a iertat de păcate. 4 tr. (relig.; compl. indică vini, greşeli, păcate etc.) a dezlega, a îngădui, <înv.> a lăsa, a trece, a ridica, a şterge. Numai Dumnezeu îi poate ierta păcatul. 5 tr. (compl. indică oameni) a scuza, <înv.> a îndrepta. Iertaţi-mă pentru câteva momente, dar trebuie să dau un telefon. 6 refl. (în practicile relig. creştine; înv. şi pop.; despre credincioşi) v. Mărturisi. Spovedi. 7 tr. (pop.; compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi. încuviinţa, îndupleca. îngădui. învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. 8 tr. (înv.; compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Elibera. Libera. Salva. Scăpa. Scoate. II (la imper., pers. 2 iertaţi!; cu val. de interj.; în constr. eliptice; ca formulă de politeţe pentru a cere scuze, permisiunea etc.) pardon!, scuzaţi! iertare | 744 Iertaţi! Sunteţi amabil să-mi spuneţi cum se ajunge la gară? Iertaţi! Nu am văzut că sunteţi în spatele meu. iertare s.f. I s.f. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) absolvire, cruţare, dezlegare, scutire, remisiune, dezlegănie, <înv.> dezlegat1, dezlegătură, dezobligare, dezobligaţie, iertăciune, slobozire. Iertarea de jurământul făcut a fost benefică pentru el. 2 {jur.; urmat de determ. introduse prin prep. „de’) absoluţiune, absolvire, scutire. A fost eliberat prin iertare de pedeapsă, întrucât fapta săvârşită s-a prescris. 3 (relig.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) absolvire, dezlegare, pocăinţă, <înv. şi pop.> dezlegătură, pocăire, <înv. şi reg.> dezlegănie, <înv.> iertăciune, pocaianie. A cerut preotului să-i facă o rugăciune de iertare de păcate. 4 (constr. cu vb. „a cere”) scuză, iertăciune, <înv.> pardon. îmi cer iertare, dacă te-am supărat cu ceva. 5 clemenţă, indulgenţă, îndurare, îngăduinţă, milostivire, toleranţă. Arată iertare faţă de cei care au greşit fâră voie, prima dată. Preoţii propovăduiesc iertarea. II (cu val. de interj.) îndurare!, <înv.> aman! Iertare! Nu voi mai face niciodată o asemenea greşeală! iertăciune s.f. 1 (constr. cu vb. „a cere”; pop.) v. Iertare. Scuză. 2 (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvire. Cruţare. Dezlegare. Iertare. Scutire. 3 (relig.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”; înv.) v. Absolvire. Dezlegare. Iertare. Pocăinţă. iertăt6r, -oâre adj. (despre oameni) clement, indulgent, îndurător, îngăduitor, milostiv, tolerant, ieftin. învăţătorul este iertător cu elevii. ierugă s.f. (reg.) v. Iaz. ieruncă s.f. (ornit.) Tetrastes bonasia; găinuşă, găinuşă-de-alun, găinuşă-de-munte, găinuşă-roşie, găinuşă-alunară, alunar, brădioară, brădişoară, găinuţă-roşie, gotcă-roşie, ieruşcă, pasăre-împărătească, zgăinuşă. ieruşcă s.f. (omit.; reg.) v. Găinuşă. Găinuşă-de-alun. Găinuşă-de-munte. Găinuşă-roşie. Ieruncă (Tetrastes bonasia). ie$că s.f. (reg.) v. Iesle, iescăle s.f. (reg.) v. Iesle, iesle s.f. corlată1, fânariţă, iescă, iescăle. A pus fân îri ieslea din grajd pentru a hrăni vitele. iâst adj. pron. dem. (antepus subst. determ.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este apropiat, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor; reg.) v. Acest, ieşi vb. IV. intr. A (pred.) 11 (în opoz. cu „a intra”; despre fiinţe; de obicei urmat de determ. locale) a merge, <înv. şi pop.> a purcede. A ieşit în stradă pentru a vedea parada militară. Copilul vrea să iasă afară, la joaca. 2 (despre oameni; adesea cu indicarea direcţiei) a se duce2, a merge, a pleca, <înv. şi pop.> a mâneca, a porni, a se mişca, <înv. şi reg.> a păsa2. Unde ieşi la ora asta? 3 (despre oameni) a se duce2, a se căra. Vrea să iasă cât mai repede în oraş. 4 (despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „din1) a părăsi, a pleca. A ieşit din sală, deoarece nu i-a plăcut spectacolul A ieşit din bancă după ce a obţinut creditul. 5 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din”) a se elibera, a se libera, a scăpa, <înv.> a lăsa. Din lipsă de probe, a ieşit din închisoare după câteva luni. L-au arestat şi pe el, ta&nai când ieşise ea. 6 (despre drumuri, şosele etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) a ajunge, a da2. Strada pe care locuieşte iese în centru. 7 (despre părul prins în coc, în clame etc.) a se desface, a se desprinde. Pârul i-a ieşit din agrafe. I-au ieşit câteva şuviţe din coc. 8 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din”) a scăpa. A reuşit să iasă din încurcătură. I11 (bot.; despre plante) a apărea, a se arăta, a creşte, a germina, a se ivi, a încolţi, a miji, a răsări1, a lăstări, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a năstimi, a oteşi2. în grădină au ieşit ghioceii. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; bot.; despre frunze, flori, muguri) a apărea, a da2, a creşte, a răsări1. Copacului i-au ieşit mugurii. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; biol; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) a apărea, a se arăta, a creşte, a se ivi, a răsări1, a se înfira, a nizgui, apicni. I-au ieşit primele fire de pâr în barbă. Puiului de vrabie încep să-i iasă penele. 4 (în opoz. cu „a apune”; despre aştri) a apărea, a se arăta, a se ivi, a răsări1, a se ridica, a se sui, a steli, a izvorî. Dimineaţa devreme, soarele iese, mare şi roşu, în zarea îndepărtată. 5 (tipogr.; despre cărţi, publicaţii etc.) a apărea, a se edita, a se publica, a se tipări, <înv.> a se publicarisi. Cartea a ieşit în condiţii grafice excelente. 6 (despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din’) a apărea, a decurge, a proveni1, a reieşi1, a rezulta, a urma, a origina, a răsări1, a străbate, a purcede, a veni, <înv.> a curge, a deveni. Spectacolul are unele lacune, care ies din pierderea viziunii lui globale. III 1 (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) a erupe, a irupe, a izbucni, a răbufni, a ţâşni, <înv. şi pop.> a năbuşi, a se desfunda, a năvăli, <înv. şi reg.> a prâsni1* a bui, a bujdi, a buşni, a buti, a năsădi, a spârcâi, a ţâşti2, a ţuşni. Petrolul a început să iasă la o sondă. Vaporii ies cu zgomot din supape. 2 (mec.; despre gazele din motoare cu ardere internă) a eşapa, a scăpa. Din motoarele maşinilor iese dioxid de carbon. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre sânge) a da2, a ţâşni, a se năpusti, a sări, a puştica, a ţâşti2, a ţuşni, a zăleti. Sângele îi iese pe nas. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat.; med., med. vet.; despre pete, vezicule, pustule etc. caracteristice unor boli) a erupe, <înv.> a se prozări. I-au ieşit pe faţă o mulţime de coşuri din cauza căldurii. IV (despre fiinţe) 1 a se naşte, a proveni1. El a ieşit din încrucişarea unui metis cu o asiatică. Ce iese din pisică şoareci mănâncă. 2 (fam.) v. Apărea. Naşte. V (fiziol.; despre fiinţe) 1 (adesea cu determ. „afara) a defeca, <înv. şi pop.> a se scâmăvi, a se slobozi, a se cufuri, a se răhăţi, a se spârcâi, a se uşura, a se spurca, a se căca. A ieşit uşor după ce a luat un laxativ. 2 a urina, <înv. şi pop.> a se slobozi, a se pişa, a se pişuli, a se uşura. A ieşit cu sânge. VI (despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) a se decolora, a se spălăci, a păli1, a se plăviţa, a se serbezi, a se spăla, a se spălătoci. Culoarea bluzei a ieşit din cauza spălărilor repetate. Perdelele au ieşit la spălat. VII (despre acţiuni, proiecte etc. ale oamenilor) a se isprăvi, a se sfârşi, a se termina Cum va ieşi, să iasă! B (cop.; formează pred. nominal cu un nm. pred.) a ajunge, a se alege, a deveni. Deşi provine dintr-o familie respectabilă, a ieşit un derbedeu. C (la imper., pers. 2 ieşi!; cu val. de interj.; exprimă un ordin) afară!, marş!, pleacă! Ieşi, până nu mă enervez prea tare! ieşind s.n. (în opoz. cu „concavitate”) convexitate, elevaţie, excrescenţă, ieşitură, proeminenţă, protuberanţă, ridicătură, umflătură, eminenţă, buricătură, bolfa, <înv.> scosătură, scoţătură, cocoaşă. Trebuie să aplatizeze ieşindul de pe suprafaţa piesei. ieşire s.f. 11 plimbare, promenadă, deambulare, deambulaţie, peripato, plimbet, mişcare, şeitalău, şeităle-tiu, şpaţir. Ieşirea în parc a fost relaxantă. Malul mării este un splendid loc de ieşire. 2 eliberare, liberare, scăpare, egresiune, itlac. Avocatul a cerut ieşirea clientului său din arest. 3 (concr.) exit, <înv.> ieşitură. Spectatorii se îndreaptă spre ieşire. II (biol.) apariţie, creştere, ivire. Ieşirea dinţilor îl face pe copil nervos. II11 (fiziol.; adesea cu determ. „afara) cenoză, defecare, defecaţie, purgaţie, <înv. şi pop.> slobozire, cufureală, spurcare, <înv.> purgare, slobozenie, scaun, căcare, căcătură. Laxativele provoacă ieşirea. 2 (med., med. vet.; pop.) ieşire afară v. Diaree; ieşire afară cu sânge v. Dizenterie. IV decolorare, spălăcire, spălăceală, <înv.> spălăciturk. Ieşirea culorii bluzei s-a produs din cauza spălărilor repetate. V (inform.) output. Ieşirea este transferul informaţiei din memoria calculatorului spre exterior. ieşit, -ă adj. 1 proeminent, protuberant. A aplatizat partea ieşită a piesei. 2 (despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) decolorat, spălăcit, şters, tern, spălat2, spălătocit, spălătuit. încearcă să învioreze culorile ieşite ale bluzei folosind un balsam special. ieşitoâre s.f. (înv.) v. Closet. Toaletă. Veceu. ieşitură s.f. 1 (în opoz. cu „concavitate”) convexitate, elevaţie, excrescenţă, ieşind, proeminenţă, protuberanţă, ridicătură, umflătură, eminenţă, buricătură, bolfa, <înv.> scosătură, scoţătură, cocoaşă. 2 (înv.) v. Ieşire, ieşniţă s.f. (culin.; reg.) v. Jumări. Omletă. Scrob1. 745 | ietăcel s.n. (reg.) ietăcuţ. ietăcuţ s.n. (reg.) ietăcel. iezătură s.f. (hidrotehn.; reg.) v. Baraj. Ecluză. Stăvilar. Zăgaz. iezer s.n. 1 (geomorf., hidrol.) tău1, ochi1, sorb2. Iezerul este un lac adânc de munte. 2 (geomorf.; rar) v. Golf. 3 (hidrol; rar) v. Heleşteu. Iaz. 4 (geomorf.; reg.) v. Ghiol. 5 (hidrol.; reg.) v. Baltă, iezidură s.f. (hidrotehn.; reg.) v. Baraj. Ecluză. Stăvilar. Zăgaz. iezmăciune s.m. invar, (reg.) v. Noiembrie, iezuit, -ă adj., s.m. fig. 1 adj. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, faţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, demonic, diabolic, histrionic, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie iezuită, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie iezuită. 2 s.m. caiafa, faţarnic, ipocrit, machiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, gogoşar, trombonist, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, mieros, tartufist, habarnamist. Un ignorant face multe greşeli de limbă. 2 incapabil, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neştiutor, prost, <înv. şi pop.) rău, ignoraţie, prostăticie, prostie, prostime, mucezitură, umiditate. Igrasia din locuinţă este periculoasă pentru sănătate. igrasios,-oăsă adj. (despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) jilav, ud, umed, <înv. şi reg.) umezos, drolatic, ilariant, poznaş, năzdrăvan, tordant, diurnat, şod. Copiii sunt ilari prin ghiduşiile pe care le fac. Povestirea unor întâmplări ilare i-a binedispus. ilariant, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) v. Amuzant. Comic. Hazliu. Ilar. Nostim. Vesel, ilârie s.f. (iht.; reg.) v. Chefal (Mugii saliens). ilativ, -ă adj. (livr.) v. Concluziv. ilău s.n. 1 (metalurg.; reg.) v. Nicovală. 2 (arg.) v. Pat. ileână s.f. (entom.) Cetonia aurata; gân-dac-de-trandafir, gândac-verde, cără-buş-verde, gândăcel-verde, ilegal, -ă adj. 1 (jur.; despre activităţi, firme etc.) clandestin, ilicit, neautorizat, nelegal, nelegitim, subversiv. Tinerii care făceau comerţ ilegal cu ţigări au fost prinşi de poliţie. 2 (jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilicit, incorect, necinstit, necorect, nelegal, neonest, oneros, lăturalnic, murdar, necurat, stângaci. Este implicat în afaceri ilegale. 3 (polit.; despre organizaţii, teorii, teze etc.) clandestin, conspirativ, secret2, subteran. Face parte dintr-o organizaţie militară ilegală. 4 (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, injust, neronian, samavolnic, silnic, tiranic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat. Au fost luate măsuri ilegale împotriva greviştilor. ilegalism s.n. (polit.) clandestinitate, ilegalitate, nelegalitate, clandestinism. ilegalist, -ă s.m., s.f. 1 (polit.) partizan. Ilegaliştii desfăşoară pe ascuns o activitate politică. 2 (jur.; arg.) v. Făptaş. Făptuitor. Infractor. Răufăcător. 3 (jur.; arg.) v. Delincvent. ilegalitate s.f. 11 (jur.) ilicitate, paranomie. A fost dovedită ilegalitatea traficului de blugi contrafăcuţi. 2 (polit.) clandestinitate, ilegalism, nelegalitate, clandestinism. Organizaţia lor era în ilegalitate. II (concr.) abuz, exces, injustiţie, samavolnicie, silnicie, arbitraritate, <înv. şi reg.> silă, <înv.> necuviinţă, puternicie, volnicie, <înv.; glum.> catahrismie, catahris. Cetăţenii nu admit ilegalităţile puterii. ilegitim, -ă adj. 1 (jur.) nelegitim. Convieţuirea lor este ilegitimă. 2 (despre copii) bastard, natural, nelegitim, bitang, sărman. Mulţi copii ilegitimi sunt daţi în orfelinate. ilegitimitâte s.f. (jur.) nelegitimitate. Cei doi trebuie să-şi rezolve ilegitimitatea convieţuirii lor. ilenuţă s.f. (entom.; reg.; şi art., ilenu-ţa-cea-păduchioasă) v. Băligar (Geotrupes stercorarius). fler s.n. (med.; înv.) v. Pojar. Rujeolă. ilet s.n. (constr.; reg.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. ileus s.n. (med., med. vet.) obstrucţie intestinală, ocluzie intestinală, strangulaţiune, încurcătură dP*maţe, strangulare. Unui bolnav cu ileus i se întrerupe sau i se opreşte tranzitul intestinal. iliăc, -ă adj., s.n. (anat.) 1 adj. coxal. Are dureri în zona iliacă. 2 s.n. os coxal, os iliac. Partea anterioară şi partea laterală ale bazinului sunt formate din cele două iliace. iliăn s.n. (gosp.; reg.) v. Lighean, ilic s.n. (reg.) v. Jerseu. Pulover, ilichi'e s.f. (grec.; înv.) v. Etate. Vârstă1, ilicit, -ă adj. (jur.) 1 (despre activităţi, firme etc.) clandestin, ilegal, neautorizat, nelegal, nelegitim, subversiv. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, incorect, necinstit, necorect, nelegal, neonest, oneros, lăturalnic, murdar, necurat, stângaci. ilicitâte s.f. (jur.; rar) v. Ilegalitate, ilimitât adj. (rar; indică dimensiunea; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) v. Colosal. Enorm. Imens. Infinit. Necuprins. Nefinit. Nelimitat. Nemărginit. Nemăsurat. Nesfârşit2. Neţărmurit, iliosacrâl, -ă adj. (anat.) sacroiliac. Ligamentul iliosacral stâng este rupt. ilistâu s.n. (reg.) I (culin., ind. alim.) 1 v. Maia1. Plămadă. Plămădeală. 2 v. Aluat. Cocă1. II (bot.) v. Hamei (Humulus lupulus). iliş s.n. (reg.) v. Fotoliu. Jilţ. ilizibil, -ă adj. (despre scris sau, p. ext., despre texte) indescifrabil, neciteţ, nedescifrabil, neinteligibil, nelizibil, hieroglific, încâlcit. Are un scris ilizibil, imposibil de înţeles. Manuscrisul este ilizibil. iloâve s.f. pl. (reg.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, ilâgic, -ă adj. 1 (despre oameni) incoerent, iraţional, nelogic, neraţional. Este ilogic în exprimare din cauza bolii. 2 (despre situaţii, idei, afirmaţii, manifestări etc. ale oamenilor etc.) aberant, absurd, elucubrant, incoerent, iraţional, nelogic, neraţional, stupid. în contextul discuţiei, afirmaţia lui este ilogică. ilogicitâte s.f. (rar) v. Absurd. Absurditate. Ilogism. Incoerenţă. Nonsens, ilogism s.n. absurd, absurditate, incoerenţă, nonsens, ilogicitâte. Ilogismul întâmplării i-a stupefiat pe toţi. ilotism s.n. fig. (livr.) v. Cădere. Decădere. Declasare. Degradare. Degringoladă, ifltis s.m. (zool; rar) v. Dihor. Dihor-comun. Dihor-de-câmp. Dihor-negru-de-uscat. Dihor-puturos (Putorius putorius). iluminăre s.f. 11 iluminat1, luminare, luminat1. Pentru iluminarea holului foloseşte un bec economic. 2 (electr.) iluminare artificială = ecleraj, iluminat artificial. în mansardă foloseşte un aparat special pentru iluminarea artificială. II fig. revelaţie, lumină, iluminaţie. în acel moment tensionat a avut iluminarea propriului ei secret. S-a oprit brusc ca străbătut de o iluminare. iluminât1 s.n. 1 iluminat1, luminare, luminat1. 2 (electr.) iluminat artificial = ecleraj, iluminare artificială. iluminât2,-ă adj. fig. (despre oameni) 1 inspirat. La sugestia unui edil iluminat, clădirea ateneului a fost renovată. 2 vizionar. Da Vinci a fost un spirit iluminat. iluminator, -oâre s.m., s.f. (rar)v. Iluminist. Luminist. iluminâţie s.f. 1 luminăţie. De Crăciun iluminaţia oraşului este feerică. 2 fig. (înv.) v. Revelaţie. iluminism s.n. luminism, secolul luminilor (v. secol). Reprezentanţii de seamă ai iluminismului românesc au fost Samuil Micu, Gh. Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu. iluminist, -ă s.m., s.f., adj. luminist, iluminator. Ion Budai-Deleanu a fost un iluminist. Curentul iluminist a fost promovat la noi de Şcoala Ardeleană. ilustră vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică idei, teorii, reguli, fenomene etc.) a exemplifica, <înv.> a pildui. Elevul ilustrează în propoziţii două sensuri ale unui cuvânt. 2 (compl. indică figuri, scene din viaţă etc.) a imagina, a înfăţişa, a reprezenta. Fotografiile ilustrează momente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 3 a însemna, a reprezenta, a semnifica, a marca. Ultimul volum de versuri al poetului ilustrează un eveniment în istoria literaturii române. II refl. 1 a se deosebi2, a se distinge, a se evidenţia, a se singulariza, <înv.> a se însemna, a se semnala. Pe hartă, regiunile de câmpie se ilustrează prin coloraţia verde. 2 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) a se deosebi2, a se departaja, a se detaşa, a se distinge, a se evidenţia, a se remarca, a se singulariza, a se despărţi, <înv.> a se însemna, a se semnala, a se vesti. între ceilalţi creatori, el se ilustrează şi ca un deschizător de drumuri. Lucrarea lui se ilustrează prin originalitate. ilustrăre s.f. 1 exemplificare, exemplificaţie, <înv.> pilduire. Pentru ilustrare, chirurgul le arată rezidenţilor fotografii din timpul unei operaţii. 2 (concr.) exemplificare, exemplu, exemplificaţie, <înv.> închipuitură. Pentru a înţelege o noţiune, sunt necesare multiple ilustrări. ilustrâtă s.f. vedere. A primit o ilustrată din Spania. ilustrativ, -ă adj. 1 demonstrativ, exemplificativ, exemplificator. Planşele expuse au rol ilustrativ. 2 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încredinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost ilustrative. 3 antologic, 747 | clasic, reprezentativ. A scris pagini ilustrative pentru istoria neamului. ilustrator, -oăre adj. (despre argumente, dovezi, concluzii etc.) clarificator, edifiant, edificator, explicativ, lămuritor, edificativ, luminător. Citatele date sunt exemple ilustratoare pentru această regulă gramaticală. ilustrâţie s.f. 1 poză, <înv. şi pop.> chip, <înv.> tablou. Cartea are ilustraţii reuşite. 2 (înv.; informa ilustraţiune) v. Celebritate. Glorie, ilustraţiune s.f. (înv.) = ilustraţie, ilustrie adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Ultracunoscut.Vestit, ilustrisim adj. (ca titlu de onoare pentru unii prelaţi ai Bisericii Catolice sau ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelaţi etc.) mărit3, prealuminat, preamărit, preaslăvit, slăvit, <în unele ţări> serenisim, <înv. şi pop.> luminat2, <înv.> înălţat. Ilustrisim prinţ, sunteţi aşteptat! ilustru, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, faimos, legendar, mare1, renumit, reputat, ultracunoscut, vestit, slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hireş, hiriclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, perifan, strălucit, strălucitor, lucitor, străluminat. Apreciatul actor american este şi un regizor ilustru. Faptele sale de arme au rămas ilustre. Este autorul unor aforisme ilustre. 2 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales2, deosebit, distins, eminent, extraordinar, grozav, mare1, remarcabil, titanic1, emi-nentisim, şoiman, senzaţional, ţonţoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat ilustrului artist întreaga carieră. 3 (despre familie, neam, nume, viţă) ales2, aristocrat, aristocratic, bun, distins, înalt, mare1, nobil, <înv. şi pop.> mărit3, slăvit, simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, cilibiu, evghe-nisit, evghenicos, evghenis, luminos, luminat2. Face parte dintr-o familie ilustră. iluviere s.f. (pedol.) iluviu. Prin iluviere, se acumulează în sol elemente rezultate din aluviuni. iluviu s.n. 1 (pedol.) iluviere. 2 iluviune, inundare, inundaţie, înec, potop, revărsare, tălăzuire, potopenie, ponou, <înv.> revărsătură, umflătură, undătură, venire. în ultimii ani ţările europene s-au confruntat cu mari iluvii. iluviune s.f. iluviu, inundare, inundaţie, înec, potop, revărsare, tălăzuire, potopenie, ponou, <înv.> revărsătură, umflătură, undătură, venire, iluzie s.f. I (med.) iluzie optică = pseudoblep-sie. Iluziile optice sunt determinate de anumite stări psihice. II (mai ales fig.) 1 fantasmă, fantezie, himeră, irealitate, închipuire, mit, utopie, haloimăs, grădini suspendate (v. grădină), vis, visare, somn2. Planurile lui sunt irealizabile, sunt nişte iluzii. 2 închipuire, nălucire, părere, năluceală, miraj, umbră, stihie. Pentru o clipă o văzu aievea în faţa lui, dar nu a fost decât iluzie. 3 amăgire, himeră, minciună, nălucă. Oare ce vedea în ochii ei nu era doar o iluzie? iluzionâ vb. I. tr. (livr.; compl indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, iluzionare s.f. (livr.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. iluzionism s.n. prestidigitaţie, scamatorie, fachirism, hocus-pocus, panglică-rie, boscărie. Iluzionismul este arta de a crea iluzii prin prestidigitaţie. iluzionist s.m. prestidigitator, scamator, fachir, boscar, <înv.> cabaz. Iosefini a fost un celebru iluzionist român. iluziv, -ă adj. (rar) 1 v. Iluzoriu. înşelător. Neîntemeiat. Van. 2 (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) v. Fantastic. Fantezist. Himeric. Iluzoriu. Imaginar. Ireal. Irealizabil, închipuit NereaL Nerealizabil. Utopic. Utopist, iluzorie, -ă adj. (rar) 1 v. Iluzoriu. înşelător. Neîntemeiat. Van. 2 (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) v. Fantastic. Fantezist. Himeric. Iluzoriu. Imaginar. Ireal. Irealizabil, închipuit. Nereal. Nerealizabil. Utopic. Utopist. iluzoriu, -ie adj. 1 înşelător, neîntemeiat, van, iluziv, iluzorie, părelnic. Gloria este iluzorie. îşi face speranţe iluzorii că ar putea reuşi. 2 (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, himeric, imaginar, ireal, irealizabil, închipuit, nereal, nerealizabil, utopic, utopist, iluziv, iluzorie. Proiectul său este iluzoriu întrucât nu poate fi pus în practică. 3 (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) amăgitor, aparent, deluzoriu, înşelător, neadevărat, specios, nălucitor, vizionar, <înv. şi reg.> părut2, cealău, celamic, mâglisitor, <înv.> amăgeu, deşert, mincinos, lunecos. Presupunerile pe care le-a făcut s-au dovedit iluzorii. im s.m. (reg.) 1 v. Noroi1.2 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 3 (fiziol.) v. Ceară. Cerumen. imâ vb. I. refl. (reg.; mai ales despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple, imaculăre s.f. fig. candoare, castitate, feciorie, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, curăţenie, neîntinare, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană imaculate. imaculat, -ă adj. I (în opoz. cu „murdar”; despre lucruri, obiecte etc.) curat, dalb, neîntinat, nepătat, tistaş. Totdeauna cămăşile lui sunt imaculate. II fig. 1 (mai ales despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, curat, dalb, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, eburneu, imaginare neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet imaculat. 2 (despre fete) castă (v. cast), cinstită (v. cinstit), fecioară, neprihănită (v. neprihănit), virgină (v. virgin), <înv. şi reg.> vergură (v. vergur), <înv.> întreagă (v. întreg), neatinsă (v. neatins). Fiica lor este o tânără imaculată. imagină vb. I. tr. 11 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a-şi închipui, a-şi înfăţişă, a-şi reprezenta, a vedea, a-şi reproduce, <înv.> a răduce, a-şi figura. Nu-şi imaginează cum va fi momentul reîntâlnirii după atâţia ani. încearcă să-şi imagineze scena duelului. 2 (compl. indică figuri, scene din viaţă etc.) a ilustra, a înfăţişa, a reprezenta. Tabloul imaginează o balerină. Fotografiile imaginează momente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 3 a închipui, a înfăţişă, a reprezenta, a reproduce, <înv.> a răduce. Decorul imaginează o scenă cam-pestră. I11 (constr. cu un pron. pers. în dat.; urmat de o prop. compl dr.) a se aştepta, a crede, a-şi închipui. I-a făcut invitaţia, dar nu şi-a imaginat că va veni. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; urmat de o prop. compl. dr. sau interog., exprimă credinţa, speranţa, îndoiala, teama, suspiciunea) a crede, a-şi închipui, a se năluci, a se năzări, a se părea, <înv. şi pop.> a veni, <înv. şi reg.> a răsări1. Şi-a imaginat că moare, atât îi era de rău. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a gândi, a ghici, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine şi-ar fi imaginat că se va întâmpla astfel? Nu şi-a imaginat că în ceai era somnifer. 4 a concepe, a gândi, a-şi închipui, a vedea. Trebuie să imaginezi altfel viaţa. 5 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să imagineze o metodă tehnică nouă. imaginăr,-ă adj. 1 fictiv, halucinat, imaginat, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit, vizionar, lunar. Adesea se transpune într-o lume imaginară. 2 fantezist, născocit, plăsmuit, romanesc1. Personajele povestirii sale sunt imaginare. 3 (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, himeric, iluzoriu, ireal, irealizabil, închipuit, nereal, nerealizabil, utopic, utopist, iluziv, iluzorie. imaginare s.f. concepere, creare, elaborare, inventare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, excogita-re, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzire. După mai multe încercări, a reuşit imaginarea unei noi metode tehnice. imaginat imaginat, -ă adj. fictiv, halucinat, imaginar, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit, vizionar, lunar, imaginativ, -ă adj. 1 (despre oameni) creativ, creator, ingenios, inventiv, <înv.> invenţios. A fost considerat cel mai imaginativ compozitor al timpului. 2 (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) creativ, creator, ingenios, inventiv, iscoditor, iscusit, născocitor, <înv.> invenţios, scornaci, zămislitor. Are o minte imaginativă. imaginaţie s.f. 1 fantezie, inventivitate, invenţie, închipuire, <înv.> cuget, închipuiciune. Mulţi copii au o imaginaţie bogată. 2 fantezie, gând, închipuire. Imaginaţia îl poartă spre viitor. 3 afabulaţie, fantezie, ficţiune, invenţie, închipuire, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire, <înv.> fandasie, mit, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale imaginaţiei. Imaginaţiile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. 4 închipuire, vis. Adesea, nu poate să facă distincţia între imaginaţie şi realitate. 5 creativitate. Toate picturile sale dovedesc o mare imaginaţie artistică. imagine s.f. 11 înfăţişare, reprezentare, viziune, <înv.> vedenie, icoană, oglindă. Are o imagine distinctă a derulării faptelor la care a fost martor. 2 (fiz., telev.) imagine de reglaj = miră. Imaginea de reglaj este transmisă de staţiile de televiziune pentru reglarea diferitor elemente ale lanţului de transmisiune şi pentru a da telespectatorilor posibilitatea de a regla televizorul. 3 chip, închipuire, <înv.> închipuitură. Imaginea mamei îi revine adesea în minte. 4 chip, formă, ipostază, înfaţişare. Vedenia i-a apărut în imagine de pasăre. 5 reflectare. Imaginea din oglindă era a unui om obosit. 6 look. Prezentatoarea ştirilor de seară şi-a schimbat imaginea. 7 (în arte) figură, simbol. Imaginea din tablou reprezintă o floare. 8 chip, spectru, umbră, vedenie, vedere, viziune. Este obsedat de imaginea morţii. I11 aspect, chip, formă, ipostază, înfaţişare, turnură. Situaţia a capătat o imagine burlescă. Analizează propunerea sub toate imaginile. 2 (stil.) figură de stil, trop, <înv.> shimă. Romancierii folosesc în scrierile lor numeroase imagini. 3 idee, opinie, părere. Şi-a făcut o imagine falsă despre el. imagism s.n. (lit.) imagistică. Imagismul reprezintă ansamblul de imagini existent într-o operă literară. imagistică s.f. (lit.) imagism. imălă s.f. (reg.) 1 v. Noroi1. 2 (constr.) v. Muruială. 3 (constr.) v. Chirpici. 4 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 5 (fiziol.) v. Ceară. Cerumen. imanent, -ă adj. (filos.; în concepţia idealistă despre lume) intrinsec, lăuntric. Un fapt imanent există şi acţionează prin sine însuşi, fără o cauză exterioară. imăre s.f. (înv. şi reg.) v. Maculare. Mânjire. Murdărire. Pătare. imarmen s.n. (grec.; înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. imâş s.n. izlaz, păşune, ţarină1, păscare, suhat, <înv. şi reg.> păştiune, silişte, ghergheleu, ierbărit, păscălău2, păscăneţ, păscătoare, păscătorie, păscătură, păscut, păşunare, păşunat, păşunet, prelucă, pustă, sit2, suhăţie, ştimar, tabun, tighină, ţelină2. Vacile sunt duse la păscut pe imaş. imât, -ă adj. {înv.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 fig. (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocorit. Compromis2. Dezonorat. Discreditat, întinat Maculat. Mânjit. Murdărit. Necinstit. Pătat. Pângărit. Profanat. Terfelit, imateriâl, -ă adj. (în opoz. cu „material”) 1 (filos.) ideal, necorporal, nematerial, spiritual, netrupesc, spiritualist, <înv.> spiritu-os. Dumnezeu este o identitate imaterială. 2 impalpabil, străveziu. Umbra este imaterială. 3 nematerial, spiritual, sufletesc. Pentru mulţi poezia este hrană imaterială. 4 nematerial, nepământean, nepământesc, supranatural, extranatural, lunar, lunatic. Se închină unor puteri imateriale. Piramidele par construite de mâini imateriale. imaterialitâte s.f. {filos.; în opoz. cu „materialitate) idealitate, necorporalitate, spiritualitate. Unii filosofi contestă ideea imaterialităţii îngerilor. imatur, -ă adj. (despre fiinţe) prematur. Este încă imatur, nu a ajuns la maturitatea fizică şi intelectuală. imăciune s.f. (înv. şi reg) 1 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată felul lichidului) v. împroşcătură. Pată. Stropitură. imălă vb. I. refl. (reg.; mai ales despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple, imălâs, -oăsă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat Pătat Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. imător, -oăre adj. (înv. şi reg.; despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) v. Batjocoritor. Injurios. Insultător. Jignitor. Ofensant. Ofensator. Vexant. Vexatoriu, imbatăbil, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, creaţii etc. ale lor) invincibil, nebătut, nebiruit, neînfrânt, neînvins, insuperabil, <înv.> nefrânt. Are în faţă un adversar imbatabil. Raţionamentele lui sunt imbatabile. imbecil,-ă adj., s.m.,s.f. 1 adj.,s.m.,s.f. (med.) cretin, idiot, tâmpit, tâmp, tembel, caşbec, morocănos, mut, năprui, <înv.> geanabet. Este imbecil din naştere. Imbecilii au un deficit intelectual important şi tulburări în dezvoltarea fizică. 2 adj. (despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) idiot, stupid, tâmpit. A făcut o glumă imbecilă. Gestul său i separe total imbecil. imbecilităte s.f. 1 (med.) cretinism, idioţenie, idioţie, tâmpenie, tâmpeală, <înv.> tâmpie, tâmpime. Imbecilitatea este o boală endocrină, congenitală sau dobândită în primii ani ai copilăriei. 2 dobitocie, neghiobie, nerozie, prostie, tâmpenie, tembelism, prosteală1, <înv.> prostime. Este de o imbecilitate fără seamăn. 3 (concr.) cretinism, dobitocie, idioţenie, idioţie, inepţie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, <înv.> prostăticie, prostime, nimicamiţă. Nu a mai auzit o asemenea imbecilitate. imbeciliză vb. I. tr., refl. (med.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) idioţi, a (se) nătângi, a (se) prosti1, a (se) tâmpi. S-a imbecilizat din cauza unui tratament medical greşit. imbecilizare s.f. (med.) cretinizare, idiotizare, idioţire, îndobitocire, prostire1, tâmpire. Imbecilizarea lui are drept cauză o boală din copilărie. imbecilizăt, -ă adj. (med.; despre oameni) cretinizat, idiotizat, idioţit, îndobitocit, prostit2, tâmpit, dobitocit. Omul imbecilizat nu mai este recuperabil din punct de vedere medical sau psihic. imbir s.m. (bot.; reg.) v. Ghimber (Zingiber officinale). imbold s.n. impuls, impulsie, îndemn, mobil, pornire, pretext, stimul, stimulent, dictamen, <înv. şi reg.> vâlvă, şfung, <înv.> năstav,pomeală, parachini-sis, inspiraţie, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost imbold în tot ce a făcut în viaţă. imbricare s.f. imbricaţie. Prin imbricare, anumite lucruri, obiecte etc. se suprapun parţial, asemenea solzilor de peşte, ţiglelor sau şindrilelor de pe un acoperiş. imbricăţie s.f. imbricare, imbrifug, -ă adj. (despre materiale, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) impermeabil. Pânza de cort este imbrifugă. Şi-a cumpărat o geacă imbrifugă. imbroglio [im'broXo] s.n. (livr.) v. Confuzie, încurcătură. Zăpăceală, imdăt s.n. (fin.; în trecut; turc.; înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere, imediat -ă adj., adv. I adj. 1 grabnic, neîntârziat, operativ, prompt, rapid, <înv.> neapestit, nezăbavnic. Intervenţia chirurgicală imediată i-a salvat viaţa. 2 (mai ales despre ascendenţi sau, rar, despre descendenţi) direct, nemijlocit. îi este urmaş imediat. 3 (despre efectul unor medicamente) rapid. Efectul algocaminului este imediat. 4 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) instantaneu, momentan. Reacţia presei în urma comunicatului oficial a fost imediată. II adv. 1 (temporal) acum, îndată, numaidecât, acuşi, amu, aici, <înv. şi reg.> aşaşi, acuşica, amuşi, <înv.> aciaşi, aşa, dindată, neoprit. Stai liniştită, imediat vine doctorul în salon. Colaborarea noastră se opreşte imediat. 2 (temporal) grabnic, iute, îndată, rapid, repede, urgent, mintenaş, minteni, pripeşte, sorgoş, <înv.> zburiş. îi expediază imediat suma de imobil bani pe care i-a cerut-o. 3 (temporal) curând, devreme, fuga (v.fugă), grabnic, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra imediat în casă. 4 (temporal) îndată, şi. Imediat i-a amintit de datorie când l-a văzut. 5 (modal) expeditiv, grabnic, neîntârziat, operativ, prompt, rapid, repede. Directorul rezolvă imediat cererea angajatului. imediateţe s.f. (rar) imediatitate, imedietate. Imediateţea este caracterul imediat, nemijlocit al unei acţiuni, al unui fapt. imediatitâte s.f. (rar) imediateţe, imedietate. imedietate s.f. (rar) imediateţe, imediatitate. imemorabil, -ă adj. (mai ales despre intervale de timp, epoci istorice) imemorial, străvechi, răzvechi, <înv.> nepomenit, preavechi, antediluvian, sur. Unele mamifere s-au adaptat la viaţa marină din timpuri geologice imemorabile. imemorial, -ă adj. (mai ales despre intervale de timp, epoci istorice) imemorabil, străvechi, răzvechi, <înv.> nepomenit, preavechi, antediluvian, sur. imens, -ă adj., adv. (de obicei p. exager.) I adj. (indică dimensiunea; în opoz. cu „mic*) I (despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, gigantic, uriaş, gargantuesc, gigantesc, babelic, <înv. şi pop.> urieşesc, <înv. şi reg.> nămilos, elefantesc, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii imense. 2 (despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) colosal, enorm, incomensurabili nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, vast2, <înv.> necomensurabil. Super-marketul se întinde pe o suprafaţă imensă, în acest ţinut pădurile ocupă teritorii imense. 3 (despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) colosal, enorm, infinit, necuprins, nefinit, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, neţărmurit, ilimitat, <înv.> nehotărât După săptămâni de navigat, oceanul pare imens. Asia este un continent imens. 4 (despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) cuprinzător, extins, întins2, larg, mare1, vast2, <înv. şi reg.> mereu, <înv.> desfatat, mult, răsfăţat2. în toate provinciile ţârii sunt câmpii imense. Are o moşie imensă. II adj. (arată cantitatea sau numărul) 1 (despre averi, bogăţii etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, incalculabil, uriaş. I-a rămas o moştenire imensă. 2 (despre grupuri, mulţimi) colosal, enorm, incalculabil, incomensurabil, necalculabil, nemăsurat, nenumărat, <înv. şi reg.> nesocotit, nemaisocotit, nesămăluit. O mulţime imensă de oameni se îndreaptă spre centrul oraşului. 3 colosal, considerabil, enorm, incalculabil, necalculabil, nelimitat, nenumărat, nemaisocotit, nesămăluit. Factorii de mediu pot avea efecte imense asupra organismului. 4 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă imensă pentru un autoturism. III adj. (indică intensitatea) 1 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, intens, mare1, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, terebrant, iute, ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere imensă. 2 (despre sentimente, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) exagerat, excesiv, teribil, bolnăvicios. O exasperează cu gelozia lui imensă. IV adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă imensă. A avut şansa imensă de a participa la o misiune în cosmos. V adv. (modal) 1 teribil, <înv. şi pop.> foarte. O iubeşte imens. 2 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val de super. abs.) foarte, <înv. şi reg.> prea. îi plăceau imens de mult răspunsurile pe care le primea. imensitate s.f. 1 enormitate, gigantism. Imensitatea clădirii impresionează. 2 enormitate, infinit, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfârşire, nesfârşit1, vastitate, nemargine, mare2, ocean2, stepă, luciu2, pelag. Din satelit se vede imensitatea continentului asiatic. imerge vb. III. tr. (compl. indică corpuri) a imersa, a scufunda. Au imers noul submarin în prezenţa auitorităţilor. imersâ vb. I. tr. (compl. indică corpuri) a imerge, a scufunda. imersare s.f. (rar) v. Imersiune. Scufundare. Submergenţă. Submersiune. imersiune s.f. scufundare, submergenţă, submersiune, imersare. Imersiunea noului submarin a fost urmărită de autorităţi. imigrâre s.f. imigraţie. în unele state se încearcă stoparea imigrării. imigraţie s.f. imigrare. iminent, -ă adj. (despre fenomene ale naturii, fapte, evenimente etc.) ineluctabil, inevitabil, neeluctabil, <înv.> apropiator. Declanşarea furtunii este iminentă. iminenţă s.f. inevitabilitate. Sunt îngroziţi de iminenţa declanşării furtunii. imisft, -ă adj. (reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit, imita vb. I. tr. 1 (compl indică oameni) <înv.> a pildui. îl imită în tot ce face. 2 (compl. indică gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) a copia, a mima, a reproduce, a mimetiza, a plagia, <înv.> a închipui. Copiii imită gesturile adulţilor. îi imită perfect accesele de furie. 3 (compl. indică oameni) a maimuţări, a maimuţi, a momiţa. îl imită, pe ascuns, pe profesor. 4 (compl indică stiluri, maniere ale unor scriitori, pictori, muzicieni etc.) a copia, a pastişa. A descoperit că i-a imitat melodia. imitâre s.f. 1 copiere, mimare, reproducere, mimesis. Un obicei al copiilor este imitarea gesturilor adulţilor. 2 copiere, imitaţie, <înv. şi reg.> momiţărie, psitacism, pastişare. Imitarea manierei de compoziţie a poetului i-a atras numeroase critici. imitât, -ă adj. 1 (despre stiluri, maniere, creaţii ale unor scriitori, pictori, muzicieni etc.) copiat2, factice, meşteşugesc, meşteşugit, orb2. Are un colier din pietre imitate. imitativ, -ă adj. 1 (despre cuvinte, fraze, versuri etc.) onomatopeic, <înv.> onomatopo-etic. Este unul dintre scriitorii care foloseşte frecvent creaţii imitative în opera sa. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) neoriginal, <înv.> imitatoriu. în primii ani ai copilăriei multe din gesturile copiilor sunt imitative. imitaţie s.f. I copiere, imitare, <înv. şi reg.> momiţărie, psitacism, pastişare. II (concr.) 1 copie, simulacru, pastişă. Această melodie este o imitaţie. 2 (muz.) canon. într-o imitaţie se execută succesiv aceeaşi melodie. imixtiune s.f. amestec, amestecare, ingerinţă, intervenţie, <înv.> intervenire. Nu acceptă imixtiunea cuiva în afacerile lui financiare. imn s.n. 1 (lit., muz.) odă. Imnul este o specie a genului liric în care se celebrează un erou, un eveniment deosebit etc. în muzică, imnul are caracter eroic, solemn. 2 (bis.) tropar .în imn este preamărit un sfânt sau un eveniment religios. imnâdică s.f. imnografie. imnografie s.f. imnodică. Este un maestru în imnografie, imnurile lui fiind foarte apreciate. imobil1 s.n. 1 (constr.) casă1, clădire, construcţie, zidire, hâjgău, ipulet, <înv.> bina, clăditură, păsare2, ziditură. Oraşul are multe imobile vechi. 2 imobil de raport = casă de raport (v. casă1). Imobilul de raport aduce venituri proprietarului prin închiriere. imobil2, -ă adj. (în opoz. cu „mobil”) 1 (despre obiecte, construcţii, poduri etc.) fix, neclintit, nemişcat, stabil, imobiliar, nemişcător, stătător, nesmintit, nestrămutat, <înv.> neclătit, statornic. Lângă clădirea imobilă a circului este o construcţie transportabilă, imobiliar | 750 folosită la spectacolele date în diferite alte locuri. Podul peste această apă de munte este imobil. 2 (despre elemente care, în mod obişnuit, sunt mişcate sau în mişcare sub acţiunea anumitor factori) fix, neclintit, nemişcat, rigid, ţeapăn, vârtos. Imaginea crengilor imobile ale copacilor desfrunziţi te întristează. 3 (mai ales despre ochi, privire) fix, încremenit, înlemnit, neclintit, nemişcat, neschimbat, însticloşat, pironit. îl priveşte cu ochi imobili. Bolnavul are o privire imobilă. 4 (în artă; despre atitudini, gesturi etc. ale personajelor) hieratic, înţepenit, static, rigid. Bărbatul din tablou are o ţinută imobilă. Figura îi este imobilă. imobiliar, -ă adj. (în opoz. cu „mobil”; rar; despre obiecte, construcţii, poduri etc.) v. Fix. Imobil.Neclintit. Nemişcat. Stabil, imobilism s.n. 1 fixitate, imobilitate, inerţie, neclintire, nemişcare, nemobilitate. 2 fig. imobilitate, închistare. Imobilismul său faţă de orice inovaţie, faţă de progres este revoltător. imobilitate s.f. 1 fixitate, imobilism, inerţie, neclintire, nemişcare, nemobilitate. Imobilitatea stelelor este aparentă. 2 fixitate, neclintire, nemişcare, stabilitate. Foloseşte o pastă care conferă protezei dentare imobilitate. 3 fixitate, înţepeneală, rigiditate. Imobilitatea privirii oboseşte ochii. 4 fig. imobilism, închistare. imobiliza vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte sau părţi ale lor; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a fixa, a înţepeni, a pironi, a prinde, a ţintui, a împlânta, a propti, a coase, <înv. şi reg.> a ţepeni, a crepeni, a proţăpi. A imobilizat scândurile gardului în cuie. A imobilizat reclama în perete cu un ciocan. 2 (compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor) a ţine, a ţintui, a înşuruba. Poliţistul a imobilizat hoţul. I-a imobilizat mâinile când a vrut să-l lovească. 3 (compl. indică mişcări) a paraliza. Legându-l strâns, i-a imobilizat orice mişcare. imobilizare s.f. fixare, fixat1, înţepenire, pironire, prindere, ţintuire, fixaţie, ţintuială. Imobilizarea scândurilor gardului s-a făcut în cuie. imobilizat, -ă adj. (despre obiecte sau despre părţi ale lor) fixat2, înţepenit, prins2, proţăpit. Reclama imobilizată în perete a căzut în timpul furtunii. imolă vb. I. tr. (livr.) 1 (în unele ritualuri religioase păgâne; compl. indică ofrande) v. Jertfi. Sacrifica. 2 (despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.)v. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici Stârpi. 3 (compl indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, imolâre s.f. (livr.) v. Jertfe. Jertfire. Sacrificare. Sacrificiu. imolâţie s.f. (livr.) v. Jertfe. Jertfire. Sacrificare. Sacrificiu. imondice s.n. pl. (fran.) v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie, imoral, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 neetic, nemoral. Aspectele imorale ale vieţii lui au fost trecute sub tăcere. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, Mrăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfeţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă imoral. 3 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scârnav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii imorale. II s.m., s.f. cocotă, demimondenă, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmăţat, femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, prostituată, rufian, stricat, fornicator, frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rău, curvar, curvă, curvet, curviştină, matracucă, târfe1, târfoştină, curvaş, lele, papină, praşcău, ţiitură, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachină2, profesionistă, fufe, japiţă, putorişcă, traseistă, <înv. şi reg.> pârţotină, telăliţă, teleleică2, ţorfe, ţorfotină, bandură, cotohaliţă, coturbă, crăiţă, dolobandură, ghiolbană, harţaba, huşniţă, iobniţă, landră, leură, madaranţă, mârjoală, mârţână, mişarcă, motârcă, panţuşcă, paţircă, pocrişă, pohoaţă (v. pohoţ), puiniţă, rapandu-lă, răstumică, răuleancă, scorţotină, târcoavă, târnoaţă, traftiroaică, vişteală1, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliuhă, puielniţă, pujlă, râncalău, şulpe, tarbă, târşitură, tută (v. tut2),vijlă1, <înv.> celetnică, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, damă publică, femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, mehariu, muiere îmblătoa-re (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), palaţandră, panchiţă, panţură, preacurvar, preacurvitor, tălaniţă, uşamică, demi-mondă, gigoletă, cameristă, şanticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfe, buleandră, fleândură, gioarsă, rufe, zdreanţă, rablă, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfa, tearfe, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică, başoldină, bomboană, bordeleză, bufa, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), cartoafe, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotarlă, cotoarbă, dameză, famă, farfuză, fârţă, fârţoa-gă, finfe, fleaşcă, fleoarţă, fleorţotină, fleştură, fliuşcă, floarţă, floştină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, jagardea, jantă, jartea, libarcă, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, maimuţică, marcoavă, marfa, mastroacă, mătrăgună, meseriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafe, oarfe, pacientă (v. pacient), papacioacă (v. papacioc), papiţă, paraşutistă, pârjoală, penală (v. penal), penalistă, pipiţă, piţipoancă, planoristă, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), potloagă (v. potlog), pralină, producătoare (v. producător), prăjitoare, puiţă, puşcătoare (v. puşcător), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafe, sepie, servitoare (v. servitor), sugativă, ştioalfe, tapeză, taxatoare (v. taxator), tivitoa-re, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână, frecangioaică, spălătură, spintecătură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o imorală. imoralitate s.f. 1 nemoralitate. Imoralitatea unor aspecte din viaţa lui a fost trecută sub tăcere. 2 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, stricăciune, viciu, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălă-tură, străbălare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfe-tare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre imoralitate. 3 impudicitate, impudoare, inconveni-enţă, indecenţă, licenţiozitate, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, pornografie, scabro-zitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, parşi-venie, spurcăţenie, <înv.> măscăritură, măs-cărnicie, scurilitate, 751 | devergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru imoralitatea exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus imoralitatea la extrem. imortal, -ă adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; rar.; adesea p. exager. sau poetic) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. imortalităte s.f. (exprimă durata absolută; livr.) v. Eternitate. Nemurire. Vecie. Veşnicie, imortaliza vb. I. tr. a eterniza, a perpetua, a nemuri, <înv.> a înnemuri2, a înveşnici, a veşnici. Opera lui Brăncuşi i-a imortalizat numele. imortalizare s.f. eternizare, perpetuare, perpetuaţie, <înv.> înveşnicire. îşi doreşte imortalizarea marilor valori româneşti. imortelă s.f. (bot.) 1 Helichrysum bracteatum; flori-de-paie (v. floare), nemuritoare (v. nemuritor), cununiţă, ruji-de-paie (v. rujă), scăiuş, uscăţele (v. uscăţel). 2 Xeranthemum annuum şi Xeranthemum foeti-dum; plevaiţă, cununiţă, iarba-porcului (v. iarbă), măturică, măturice, pelin, pleviţă2, tavniţă. 3 (rar) v. Siminoc (Helichrysum arenarium). imos, -oăsă adj. (reg; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor, despre păr etc.) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. imoşă vb. I. refl. (reg.; mai ales despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple, imoşălă s.f. (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. impacient, -ă adj. (livr.; despre oameni) 1 impacientat, nerăbdător. 2 v. Alarmat. Alertat. Angoasat. Frământat2. Impacientat. Intrigat. îngrijorat. Neliniştit. Speriat2, impacientă vb. I. refl. (despre oameni) a se alarma, a se alerta, a se angoasa, a se frământa, a intriga, a se îngrijora, a se nelinişti, a preocupa, a se speria, a se tulbura, a se îngândura, a se îngrija, <înv.> a se îngriji, a se îngrijui, a se lărmui, a nepăciui, a se intrigarisi, a vântura, a răscula. Se impacientează la gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion. Toţi s-au impacientat din cauza avertismentelor meteorologice. impacientăt, -ă adj. (despre oameni) 1 alarmat, alertat, angoasat, frământat2, intrigat, îngrijorat, neliniştit, speriat2, impacient, îngrijat, tresărit2, îngândurat, morcovit, <înv.> îngrijit, neodihnit. Impacientaţi din cauza avertismentelor meteorologice, au părăsit oraşul. 2 nerăbdător, impacient. Copilul impacientat vrea să iasă cât mai repede afară. impacienţă s.f. 1 angoasă, anxietate, frământare, grijă, îngrijorare, nelinişte, panică, preocupare, temere, tulbur, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrijare, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frământătură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, neodihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de impacienţă. 2 neastâmpăr, nerăbdare, nervi (v. nerv), nervozitate. Nu-şi poate stăpâni impacienţa. 3 (livr.) v. Agitare. Agitaţie. Excitaţie. Frământare. îngrijorare. Neastâmpăr. Nelinişte. Zbucium. Zbuciumare. impăct s.n. I ciocnire, coliziune, izbire, lovire, tamponare, întreciocnire. în urma impactului dintre cele două maşini, şoferii s-au accidentat grav. II fig. 1 şoc. Realizările ştiinţei sunt uneori un impact pentru conştiinţa umană. 2 consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, urmare, incidenţă, rezultantă, rod1, sechelă. Nu s-a gândit la impactul faptelor sale. impalidă vb. I. refl. (livr.; despre oameni sau despre faţa lor) v. îngălbeni. Păli1, impalidăre s.f. (livr.) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. impalpăbil, -ă adj. I 1 nepipăibil, nepipăit. Unele organe interne ale corpului sunt impalpabile. 2 imaterial, străveziu. Umbra este impalpabilă. II fig. 1 (despre obiecte, corpuri, organisme, cantităţi etc.) infim, infinitezimal, microscopic, minuscul. Precipitarea reacţiei s-a produs cu o cantitate impalpabilă de reactiv. Boala i-a fost provocată de nişte organisme impalpabile. 2 (despre sunete, zgomote etc.) imperceptibil, inaudibil, insensibil, insesizabil, neauzit, neperceptibil, nesesizabil, nesimţit, imponderabil. Sunetul de fond al aparatului este impalpabil. Zgomotele impalpabile se pot înregistra cu ajutorul unor aparate speciale. impaludăre terapeutică s.f. (med.) mala-rioterapie, paludoterapie. Impaludarea terapeutică constă în inocularea agentului patogen al malariei în scopul tratării sifilisului sistemului nervos central. impaludi'sm s.n. (med.) friguri galbene (v.frig), friguri lacustre (v.frig), friguri paludeene (v.frig), friguri palustre (v.frig), malarie, paludism, mătuşă, mătuşică, tremurici, <înv.> friguri de livie (v.frig). Impaludismul este o boală infecţioasă din ţările tropicale, transmisă prin înţepătura ţânţarului anofel. impâr, -ă adj. (mat.; despre numere întregi) stingher, <înv.> nepereche. Trei este un număr impar. imparicopitât, -ă s.n., adj. (zool.) 1 s.n. perisodactil. Imparicopitatele au un număr impar de degete. 2 adj. (despre unele animale) imparidigitat. Zebra este un mamifer impari-copitat. imparidigitat, -ă adj. (zool; despre unele animale) imparicopitat. imparisilâb, -ă adj. (gram.; despre substantive şi adjective) imparisilabic. imparisilăbic, -ă adj. (gram.; despre substantive şi adjective) imparisilab. Tema substantivelor şi adjectivelor imparisilabice îşi modifică numărul de silabe în cursul declinării. imparităte s.f. fig. inegalitate, neegalitate. Imparitatea celor două valute s-a accentuat în ultimul timp. impasibilitate imparţiăl, -ă adj. 1 (despre oameni) dezinteresat, drept, neparţial, nepărtinitor, obiectiv, nepasionat, <înv.> nefăţărit, obiectivist. Cere sfatul unui prieten imparţial când vrea să ia o hotărâre importantă. 2 (despre sentimente, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) drept, obiectiv, nevătămat. Părinţii manifestă o dragoste imparţială pentru toţi copiii lor. 3 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) detaşat, neutru, echidistant. Este un observator imparţial al evenimentelor. imparţialităte s.f. 1 nepărtinire, obiectivitate, exterioritate, neparţialitate, răceală, obiectivism. Un judecător trebuie să dovedească imparţialitate. 2 neutralitate, echidistanţă. Sociologul este apreciat pentru imparţialitatea sa faţă de evenimente. impas s.n. 11 (de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla”, „a se găsi”, „apune) dificultate, încurcătură, strâmtoare, strâmtorare, strâmtoreală, strâmtură, strânsoare. A obligat-o să accepte condiţiile contractului într-un moment când se afla în impas. 2 dificultate, greutate, impediment, inconvenient* inconve-nienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, <înv. şi pop.> sminteală, opreală, poticală, potrivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvârneală, <înv.>.anevoinţă, apărare, apărătură, discolie, nevoinţă, nevoire, poprire, stenahorie, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina un asemenea impas în cercetarea lor. 3 greu, greutate, încercare, necaz, vicisitudine, <înv.> păs. Totdeauna părinţii te scot din impas. II (înv.) v. Alee. Fundac. Fundătură. Intrare, înfundătură. impasibil, -ă adj. 1 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, <înv.> adiafor, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit impasibilă din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. 2 (despre oameni) apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană impasibilă, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. impasibilităte s.f. 1 indiferenţă, nepăsare, nesimţire, flegmă. îi răspunde cu o impasibilitate revoltătoare. 2 apatie, delăsare, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesi-linţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, ne-grijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de impasibilitate faţă de ceea ce se petrece în jur este îngrijorătoare. impavid • impavid, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz, impecabil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni, despre caracterul lor sau despre atitudini, acţiuni etc. ale lor) exemplar2, ireproşabil, pilduitor, ireprehensibil, <înv.> exemplar-nic. Este proverbial pentru punctualitatea lui impecabilă. 2 (despre manifestări, acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) desăvârşit, ireproşabil, perfect, ireprehensibil. Au beneficiat de un serviciu hotelier impecabil. Are o ţinută impecabilă. II adv. (modal) ireproşabil. Se comportă impecabil. Se îmbracă impecabil. impecabilităte s.f. (livr.) v. Absolut. Desăvârşire. Perfecţiune. Sublim, impediment s.n. dificultate, greutate, impas, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, <înv. şi pop.> sminteală, opreală, podeală, potrivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvârneală, <înv.> anevoinţă, apărare, apărătură, discolie, nevo-inţă, nevoire, poprire, stenahorie, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. impenetrabil, -ă adj. 1 (despre materiale, lucruri etc. sau despre locuri, zone etc.) nepătruns, nepenetrabil, nerăzbătut, nestrăbătut, <înv. şi pop.> netrecut, <înv.> netrecător. Armura este impenetrabilă. Expediţia încearcă să treacă printr-o parte impenetrabilă încă a junglei. 2 fig. (despre chip, privire etc.) nepătruns. Are o figură impenetrabilă care nu-i trădează stările sufleteşti. impenetrabilitate s.f. (fiz.) <înv.> nepătrun-zime. Impenetrabilitatea constă în imposibilitatea ca două corpuri să ocupe în acelaşi timp acelaşi spaţiu. imperativ, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre modul de a vorbi, despre privirea oamenilor etc.) autoritar, injonctiv, poruncitor. I se adresează pe un ton imperativ. 2 adj., s.n. (gram.) <înv.> poruncitor. Imperativul este un mod verbal personal, prin care se exprimă un ordin, un sfat, un îndemn, o rugăminte, o interdicţie, o urare etc. 3 adj. (despre nevoi, motive, despre caracterul unor fenomene sociale, economice etc.) imperios, presant, stringent. Există m motiv imperativ să grăbim finalizarea acţiunii. 4 s.n. cerinţă, exigenţă, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, trebuială, <înv. şi reg.> niştotă, <înv.> nevoinţă, nevoire, recerinţă, comandament. Trebuie avute în vedere noile imperative ale sistemului educaţional. imperâtor s.m. (polit.; înv.) v. Cap încoronat, împărat. Maiestate. Monarh. Suveran. Ţar. imperatrice s.f. (polit.; înv.) v. Cap încoronat împărăteasă. Maiestate. Monarh. Suverană (v. suveran). Ţarină2. imperatrrţă s.f. (polit.; înv.) v. Cap încoronat împărăteasă. Maiestate. Monarh. Suverană (v. suveran). Ţarină2. imperceptibil, -ă adj. (despre sunete, zgomote etc.) inaudibil, insensibil, insesizabil, neauzit, neperceptibil, nesesizabil, nesimţit, impalpabil, imponderabil. Sunetul de fond al aparatului este imperceptibil. Zgomo- tele imperceptibile se pot înregistra cu ajutorul unor aparate speciale. imperceptibilitâte s.f. insesizabilitate. Imperceptibilitatea unui sunet. imperfect, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre fapte, stări, procese etc.) nedeplin, nedesăvârşit. Pregătirea sa profesională este încă imperfectă. 2 s.n. (gram.) timp imperfect. Imperfectul aparţine modului indicativ şi exprimă o acţiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. imperfecţiune s.f. (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Imperfecţiunile lui educaţionale sunt evidente. imperial, -ă adj. împărătesc, cezarian, cezaric, crăiesc, august2. Jilţul imperial este din aur. imperialism s.n. (econ. polit.) capitalism monopolist. Imperialismul urmăreşte aducerea altor state în dependenţă economică şi politică. imperios, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre nevoi, motive, despre caracterul unor fenomene sociale, economice etc.) imperativ, presant, stringent. 2 absolut, neapărat, stringent. Procurarea medicamentelor a devenit o necesitate imperioasă. II adv. (modal) absolut, neapărat, stringent. Este imperios necesar să mergi la doctor. imperiozitate s.f. (livr.) v. Stringenţă, imperisăbil, -ă adj. 1 (despre mărfuri, alimente etc.) neperisabil. Mărfurile imperi-sabile nu se alterează. 2 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; rar, adesea prin exagerare sau poetic)) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. imperiu s.n. 1 (polit.) împărăţie, regn. După descoperirile geografice, portughezii au întemeiat un vast imperiu. 2 (polit.; nm. pr.) Imperiul Otoman = Poartă, <înv. şi pop.> împărăţie, Semilună. Ţările Române plăteau bir Imperiului Otoman. 3 cuprins1, întindere, întins1, spaţiu, suprafaţă, teritoriu. Ploile au căzut pe tot imperiul ţării. impermeabil, -ă I adj. 1 (despre materiale, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) imbri-fug. Pânza de cort este impermeabilă. Şi-a cumpărat o geacă impermeabilă. 2 fig. (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) închistat, încuiat2, îngust, limitat, mărginit, mic, obtuz, opac2, plafonat, plat2, redus, scurt, consti-pat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană impermiabilă. | 752 Având o judecată impermeabilă, se opune progresului. II s.n. balon2, balonzaid, fâş, fulgarin, manta, manta de ploaie, trenci, trencicot, parpalac, prelată, tranţifluer. Şi-a cumpărat un impermeabil pentru timp ploios. impermeabiliză vb. I. tr. (compl. indică materiale) a hidrofobiza. A impermeabilizat pânza prin cauciucare. impermeabilizat, -ă adj. (despre materiale) hidrofobizat. Pânza impermeabilizată nu permite trecerea lichidelor. impermutabil, -ă adj. (despre obiecte, lucruri etc.) netransferabil. impertinent, -ă adj., s.m., s.f., adv. 1 adj., s.m., s.f. arogant, cinic, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1* ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghineă, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de impertinentă. 2 adv. (modal) arogant, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde impertinent părinţilor. impertinenţă s.f. aplomb, aroganţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nesti-dinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu impertinenţă. imperturbabil, -ă adj., adv. I adj. 1 (psih.; mai ales despre temperamentul oamenilor) calm2, flegmatic, placid. Are un temperament imperturbabil, care trădează stăpânire de sine, indiferenţă sau nepăsare. 2 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, <înv.> adiafor, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit imperturbabilă din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. II adv. (modal) netulburat. îl priveşte imperturbabil. Vorbeşte imperturbabil mai departe. imperturbabilităte s.f. 1 (psih.) calm2, flegmatism, placiditate, flegmă. Imper-turbabilitatea este trăsătura omului liniştit, indiferent, care are un caracter nepăsător. 2 apatie, delăsare, impasibilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de impertur-babilitate faţă de ceea ce se petrece în jur este îngrijorătoare. 753| impestâ vb. I. tr. fig. (livr.; compl. indică oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Polua. Strica. Vicia, impetigo s.n. (med.) bube dulci (v. bubă), solz, <înv. şi reg.> zgaibe dulci (v. zgaibă), urechelniţă. Impetigo este 0 boală de piele contagioasă. impetuos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre temperamentul oamenibr) aprig, focos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament impetuos. 2 (mai ales despre caracterul oamenilor) energic, puternic, tare, vajnic, viguros, învăpăiat. Tânărul, având un caracter impetuos, înfruntă cu uşurinţă orice adversitate a sorţii. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) energic, viguros, nervos, viril. Au fost acţiuni impetuoase pentru respectarea drepturilor omului. 4 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) avântat, înflăcărat, temperamental, arzător, incandescent. în timpul discursului s-a menţinut în generalităţi, dar adesea a devenit impetuos sau poetic. Are un mod de viaţă impetuos. 5 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, frenetic, intemperat, năvalnic, nestăpânit, nestăvilit, tumultuos, <înv.> dezlegat2, debordant, furtunos, sălbatic, tempestuos. în club este o veselie impetuoasă. II adv. (modal) 1 frenetic, năvalnic, tumultuos. Reacţionează impetuos la orice provocare. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) furtunos, iute, sciolto. impetuozitâte s.f. 1 dinamism, energie, forţă, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, năvălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime,vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Impetuozitatea i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o impetuozitate inepuizabilă. 2 ardoare, avânt, elan, temperament, fugozitate, suflet, mau. Nevăzându-se de mulţi ani, se îmbrăţişează cu impetuozitate. 3 înfocare, vehemenţă, violenţă, vivacitate, <înv.> aprigime, aprijune. îl sperie impetuozitatea cu care ripostează. îi critică cartea cu o impetuozitate nestăpânită. impiegât s.m. (adm.; înv.) amploiat. Impiegatul era un funcţionar de stat de grad inferior. impietâ vb. I. intr. (despre stări, situaţii etc.) a afecta1, a leza, a prejudicia. Acest comportament bizar a impietat asupra relaţiilor de prietenie dintre ei. Disputele permanente cu cei din opoziţie au impietat asupra imaginii publice. impietâte s.f. sacrilegiu. A te considera mai presus de Dumnezeu este o impietate. impi'u, -i'e adj. (filos., relig.; în opoz. cu „religios”; livr.; despre oameni) v. Ateu. Ireli-gios. Liber-cugetător. Necredincios. Păgân, implacâbil, -ă adj. (despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) crud, hain, inexorabil, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, neîndurat, <înv.> nemilostivitor, nemilostivnic, nemiluit, neplacabil, vitreg. Soarta implacabilă a îmbătrânit-o înainte de vreme. implantâ vb. I. tr. 1 (compl indică note, comentarii, fragmente de text etc.) a insera, a introduce, a grefa. A implantat o clauză în contract. 2 (compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a băga, a împlânta, a înfige, a ţintui, a vârî, a împunge, a pune, <înv. şi reg.> a petrece, a înfipta, a înfiinţa. A implantat bine stâlpul în pământ. 3 (pom., agric.; rar; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Planta. Pune. Răsădi. Repica. Sădi. Transplanta, implantâre s.f. 1 (chir.) implantaţie. Implantarea unui sterilet este o operaţie simplă. 2 (pom., agric.; rar) v. Plantare. Plantat1. Punere. Pus1. Răsădire. Răsădit1. Sădire. Sădit1. Transplantare. Transplantat1, implantât, -ă adj. (pom., agric.; rar; despre puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Plantat2. Răsădit2. Sădit2. Transplantat2, implantâţie s.f. (chir.) implantare, implementâ vb. I. tr. 1 (compl. indică teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) a aplica, a folosi, a întrebuinţa, a practica2, a utiliza, a mânui, <înv.> a practisi. Specialiştii implementează o nouă metodă de laborator. 2 (compl indică noţiuni, obiceiuri etc.) a introduce, a împământeni, a naturaliza. Kant a implementat noţiunea de „transcendental”. Cunoscutul stilist a implementat o nouă linie în modă. implementâre s.f. 1 aplicare, aplicaţie, folosire, întrebuinţare, practicare, utilizare. Specialiştii s-au gândit la implementarea unei noi metode de laborator. 2 introducere, naturalizare. Implementarea noţiunii de „transcendental” se datorează lui Kant. implementât, -ă adj. (despre teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) aplicat, folosit, întrebuinţat, practicat, utilizat. Noua metodă implementată este mult mai eficientă. implică vb. I. 1 tr. a cere, a necesita, a presupune, a reclama. Reuşita în meserie implică muncă. 2 refl. (despre oameni) a participa. Se implică în viaţa politică a ţării. S-a implicat într-o acţiune de binefacere. implicit adv. (modal) ipso facto. Mărturisind acest lucru, implicit, îşi recunoaşte vinovăţia. imploră vb. I. tr. (compl. indică oameni) a adjura, a conjura, ajura, a milui, <înv.> a supăra, a suplica. Vă implor să fiţi corecţi în declaraţii. implorăre s.f. 1 adjuraţie, conjurare, implo-raţie, <înv.> suplicare, suplicaţie. Implorarea important a avut efectul scontat, tânărul obţinând ceea ce a dorit. 2 (ret.) deprecaţie. Implorarea este o figură retorică prin care este conjurat cel care trebuie să fie înduplecat. implorator, -oâre adj. (despre manifestări ale oamenilor) rugător, rugat2. îi cere cu ton implorator să o ierte. îi aruncă o privire imploratoare. implorăţie s.f. adjuraţie, conjurare, implorare, <înv.> suplicare, suplicaţie. implozie s.f. (astron.) colaps gravitaţional, prăbuşire gravitaţională. Implozia este comprimarea bruscă a unei stele din cauza propriei forţe de gravitaţie, însoţită de eliberarea unei mari cantităţi de energie. impoliteţe s.f. bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepolite-ţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, mocofanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Impoliteţea este respinsă de oamenii de bun-simţ. imponderâbil, -ă adj. fig. 1 (despre sunete, zgomote etc.) imperceptibil, inaudibil, insensibil, insesizabil, neauzit, neperceptibil, nesesizabil, nesimţit, impalpabil. Sunetul de fond al aparatului este imponderabil Zgomotele imponderabile se pot înregistra cu ajutorul unor aparate speciale. 2 subtil. Figurile de stil ale cunoscutului poet au nuanţe imponderabile. impopulâr, -ă adj. (despre oameni sau despre măsuri, hotărâri etc. ale guvernului ori ale unor lideri politici) antipopular, nepopular. Restricţiile bugetare sunt impopulare. impopularitâte s.f. nepopularitate. Impopularitatea premierului a crescut mult din cauza politicii de austeritate. import s.n. (com.) <înv.> importaţie. Importul de maşini a crescut substanţial în ultimii ani. importă vb. I. intr. (mai ales în constr. neg.) a conta, a exista, a interesa. Pentru el nu importă nici trecutul, nici viitorul, ci doar clipa. importânt, -ă adj. 11 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) deosebit, însemnat, mare1, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poefw/ a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea literaturii. 2 (despre realizări ale oamenilor sau despre acţiuni, manifestări, întruniri culturale, sportive etc.) însemnat, prestigios. A creat o doctrină sociologică importantă. Olimpiada este o manifestare sportivă importantă. 3 (despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) însemnat, <înv. şi reg.> vajnic, sontic, subţire. Detectivul lucrează la un caz important. Are o importanţă meserie importantă. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) deosebit, însemnat, remarcabil, senzaţional. La olimpiadă, succesul echipei noastre de gimnastică a fost important. 5 (despre fapte, evenimente, pasaje din lucrări artistice, aforisme etc.) consem-nabil, însemnat, marcant, memorabil. A extras câteva fragmente importante din opera scriitorului. 6 (despre anumite momente din viaţa oamenilor sau a unei colectivităţi) deosebit, însemnat, solemn, <înv.> solemnei. Căsătoria religioasă a reprezentat pentru ei un moment important, care nu poate fi uitat. 7 (despre anumite date) deosebit, însemnat, mare1. Prima zi de şcoală este pentru copii o zi importantă în viaţa lor. 8 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă importantă. 9 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cum-pănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri importante în societate. 10 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, însemnat, mare1, perceptibil, semnificativ, sensibil, simţitor, vădit, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este importantă. 11 (despre posturi, ranguri) înalt, însemnat, mare1, <înv.> acătării, înseninător. Deţine un rang important în ierarhia militară. Are un post important în minister. I11 (despre personalităţi) însemnat, marcant, remarcabil, ditamai, socotit2, înalt, proeminent. Maiorescu a fost o personalitate importantă a timpului său. Este un demnitar important în guvern. 2 (despre oameni) influent, însemnat, marcant, puternic, greu. Soţul ei este o persoană importantă în administraţia oraşului. importanţă s.f. 1 însemnătate, pondere, relevanţă, valoare, accent, ponderozitate. Argumentele ştiinţifice au avut o importanţă deosebită în cadrul dezbaterilor. 2 însemnătate, relevanţă, valoare, <înv.> însemnanţă, notabilitate. Şi astăzi suntem conştienţi de importanţa descoperirii antibioticelor. Sunt amănunte fără importanţă. 3 însemnătate, seriozitate, valoare, <înv.> mărie1, mărime. Nimeni nu contestă importanţa contribuţiei poetului la dezvoltarea literaturii. Toţi sunt deplin convinşi de importanţa acestei decizii. 4 însemnătate, relevanţă, semnificaţie, valoare, dimensiune, preţ. Viaţa ei a căpătat o altă importanţă din momentul apariţiei copilului. 5 însemnătate, solemnitate. Este copleşit de importanţa celebrării evenimentului. 6 însemnătate, profunzime, seriozitate, adâncime. Importanţa prefacerilor din societate, din ultimii ani, este o realitate. 7 amploare, însemnătate, semnificaţie, sens, valoare, semnificare, preţ. S-a discutat mult despre importanţa fenomenului globalizării. importat, -ă adj. (arg.; despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) v. Furat2. însuşit. Luat2. Sustras. importator, -oăre adj., s.m. (com.) <înv.> importor. Firma importatoare a avut beneficii mari. Importatorul dejnaşini a deschis o filială şi la Iaşi. importăţie s.f. (com.; înv.) v. Import, importor adj., s.m. (com.; înv.) v. Importator, importun, -ă adj. (despre situaţii, stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) deranjant, incomod, incomodant, jenant, neplăcut, stânjenitor, stingheritor, supărător, <înv.> molest. Gestul lui a fost importun pentru fată. îi pune întrebări importune. importunâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) a conturba, a deranja, a incomoda, a inoportuna, a încurca, a jena, a stânjeni, a stingheri, a supăra, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie importunat întrucât are de lucru. importunâre s.f. conturbare, deranj, deranjare, incomodare, inoportunitate, jenare, neo-portunitate, stânjeneală, stânjenire, stingheri-re, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticnea-lă, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Importunarea fără motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. importunăt, -ă adj. (despre oameni) conturbat, deranjat, incomodat, încurcat2, stânjenit, stingherit, tulburat, zăticnit, <înv.> sastisit, strâmtorat. Oamenii impor-tunaţi nu pot reîncepe imediat lucrul. imposibil,-ă adj., adv. I adj. 1 (despre planuri, acţiuni etc. ale oamenilor) irealizabil, nerealizabil, <înv.> neputincios. Planul său de a pleca cu o bursă în străinătate este imposibil Vremea rea face ca excursia în deltă să devină imposibilă. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) insuportabil, nesuferit, nesuportabil, pucios, <înv.> nesuferibil, nesufericios, indigest, intenabil, move. Din cauza insistenţelor sale, a devenit imposibil. Are un râs imposibil, care enervează. 3 (despre zgomote, stări fizice sau psihice etc.) insuportabil, nesuportabil, <înv.> nesuferibil, intenabil. Copiii fac o gălăgie imposibilă. Are o durere de dinţi imposibilă. Afară este o căldură imposibilă. II adv. (modal; mai ales exclam.) exclus. - Vrei să mergem la restaurant mâine seară? - Imposibil! Sunt extrem de ocupat. imposibilităte s.f. neputinţă. Imposibilitatea de a-i îndeplini rugămintea îi creează o stare de disconfort. impostăţie s.f. (muz.) vocalizare, catastază. Impostaţia este pregătirea vocii înainte de a cânta. impostor, -oăre s.m., s.f. 1 escroc, hoţ, înşelător, pungaş, şarlatan, şarlatancă, şnapan, şnapancă, fripon, fumist, pezevenchi, potlogar, pepelea, coţcar, pehlivan, pişicher, pungăşoaică, <înv. şi reg.> mafler, pârlaci, şuier, pasmarghiol, potcaş, pui de giol (v. pui1), pungaci1, şalvir, şoltic, <înv.> amăgeu, celaină, geambaş, racketeer, panglicar, papugiu, păpuşar, scamator, calpuzan, coţovlaie, giolar, şmenar, prăjitoare, şuşter, ţepar1, ţepuitor. Mulţi impostori au prosperat în ultimul timp. 2 farsor, şarlatan, şarlatancă, şnapan, şnapancă. Fiind un naiv, oricând poate fi victima unui impostor. impostură s.f. escrocherie, hoţie, incorectitudine, înşelăciune, înşelătorie, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, tripotaj, fumisterie, şarlatanerie, şarlatanism, pezevenclâc, potlogărie, pungăşeală, coţcărie, inginerie, matrapazlâc, pehli-vănie, pişicherlâc, şmechereală, şmecherlâc, ţeapă, <înv. şi reg.> şulerie, însăluşag, şolticărie, <înv.> coţcă, geambaşie, matrapazlărie, meşteşug, papugerie, şălvirie, calpuzanlâc, panglicărie, scamatorie, trufa1, carotaj, fuşerai, şmen, şmenuială. A fost inculpat pentru impostură. impotent -ă adj., s.m. 1 adj. (despre oameni) incapabil, necapabil, neputincios, prăpădit, <înv. şi pop.> slăbănog, căcăcios, becisnic, nemernic, nevoiaş, nevolnic, sec, ticălos, chiomp, sfoiegit, <înv.> mişel, neputernic, neputinte, secat2, râncaci. Este un adolescent impotent, care nu poate să facă eforturi mari. 2 adj., s.m. (med.) emasculat, neputincios, becisnic, iască. A divorţat pentru că soţul ei este impotent. impotenţă s.f. 1 incapacitate, neputinţă, slăbiciune, becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, nevoioşetură, <înv.> nemernicie, răslăbire, răslăbitură. Nu poate să facă eforturi mari din cauza impotenţei sale trupeşti. 2 (med) disfuncţie erectilă, emasculaţie, neputinţă. Impotenţa poate fi tratată. impoză vb. I. tr. (fin.; compl. indică persoane fizice sau juridice, venituri etc.) a impozita, a impune, <înv. şi reg.> a supune, impozabilităte s.f. (fin.; rar) v. Impozare. Impozitare. impozănt, -ă adj. 1 (despre lucruri, mai ales despre clădiri) arătos, aspectuos, falnic, frumos, mândru, fain. Şi-a ridicat o vilă impozantă în centrul oraşului. 2 (despre construcţii, monumente etc.) grandios, impunător, maiestuos, măreţ, monumental, splendid, superb, trufaş1, luminos. Catedrala este o construcţie impozantă. 3 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impresionant, impunător, magnific, maiestuos, măreţ, semeţ, splendid, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile impozante ale munţilor se profilează în depărtare. impozare s.f. (fin.) impozitare, impoza-bilitate. 755| impâzit s.n. 1 (fin., econ.) impunere, dare. La început de an se plătesc impozitele către stat. 2 (econ.) impozit forfetar = forfetare, taxă forfetară. Impozitul forfetar este fixat dinainte la o sumă globală şi invariabilă. 3 (fin.; în trecut) bir, contribuţie, dare, impunere, <înv. şi reg.> adău, porţie, slujbă, sazolic, ştaier, <înv.> angara, dabilă, dajdie, haraci, luătură, madea, mirie, nevoie, obicei, obicină, orânduială, rânduială, satara, seamă, adet, imdat, irat. Domnia percepea impozite de la ţărani şi meşteşugari. impozita vb. I. tr. (fin.; compl. indică persoane fizice sau juridice, venituri etc.) a impoza, a impune, <înv. şi reg.> a supune. L-a impozitat pe anul în curs. Orice venit este impozitat. impozitare s.f. (fin.) impozare, impoza-bilitate. Impozitarea veniturilor este obligatorie. impracticabil, -ă adj. (despre drumuri, căi de acces, terenuri) desfundat2, inaccesibil, rău, dezvocat. în urma ploilor, un drum neasfaltat devine impracticabil. imprecaţie s.f. 1 afurisenie, afurisire, blasfem, blestem, maledicţie, jurare, osândă. A primit o scrisoare plină de injurii şi imprecaţii. 2 (livr.) v. înjurătură, imprecis, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) indefinibil, indistinct, neclar, nedefinibil, nedesluşit, nelămurit, neprecis, nesigur, vag, inde-celabil, indefinisabil, indiscernabil, indeterminabil, dibuit2. în verandă era un parfum imprecis de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă imprecisă. 2 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod imprecis. Viitorul ei este imprecis. 3 (despre senzaţii, impresii etc.) confuz, difuz, indefinit, neclar, nedefinit, nedesluşit, nelămurit, neprecis, vag, plasmatic, surd. Are o senzaţie imprecisă de teamă. De câteva zile are o durere imprecisă în piept. 4 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, dubios, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii imprecise. 5 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) evaziv, neclar, neprecis, vag, debil. A primit un răspuns imprecis. 6 (despre idei, noţiuni, informaţii etc.) aproximativ, superficial, vag, <înv.> apropiativ, apropios. Are idei imprecise despre economia de piaţă. II adv. (modal) indistinct, neclar, vag. Trăsăturile eroului sunt conturate imprecis. Aude imprecis vorbe în camera alăturată. imprecizie s.f. 1 indistincţie, neclaritate, neprecizie. într-o lumină difuză contururile obiectelor sunt de o mare imprecizie. 2 confu- zie, neclaritate, nelămurire, neprecizie, nebulozitate, obscuritate. Lucrarea prezentată la concurs, dovedind imprecizie, a fost respinsă. 3 neprecizie, nedeterminare, nehotărâre. Imprecizia sensului cuvântului folosit a fost remarcată. impregna vb. I. tr., refl. (ind. text.; compl. sau sub. indică materiale textile) a (se) îmbiba, a (se) inficia. Materialul este impregnat cu anumite soluţii pentru a căpăta impermeabilitate. impregnare s.f. (ind. text.) impregnaţie, îmbibare, îmbibaţie. Pentru ca un material să devină impermeabil, este necesară impregnarea lui cu anumite soluţii. impregnat, -ă adj. (despre materiale textile) îmbibat. Materialele impregnate cu anumite soluţii devin impermeabile. impregnator s.m. (ind. text.) impregnor. impregnaţie s.f. (ind. text.) impregnare, îmbibare, îmbibaţie. impregnor s.m. (ind. text.) impregnator. Impregnorul este specializat în impregnarea materialelor textile. impresar s.m. manager. Vedeta are un impresar foarte bun. imprescriptibil, -ă adj. (despre fenomene, stări, procese etc.) constant, egal, imuabil, imutabil, invariabil, invariant, nepreschimbat, neschimbător, permanent, eleat, eleatic, <înv.> stătător. Pesimiştii trăiesc într-o imprescriptibilă stare de frică. impresie s.f. 11 părere, sentiment, senzaţie. Impresia lui este că deranjează pe cei prezenţi. Trăieşte cu impresia că este vinovată de ceea ce s-a întâmplat. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a face”, „a produce”; de obicei cu determ. care arată felul, intensitatea) efect. Cuvintele elogioase au avut asupra lui o impresie neaşteptată. Apariţia scriitorului la expoziţia de carte a produs o impresie deosebită. 3 opinie, părere, punct de vedere, <înv. şi pop.> socotinţă, vorbă, <înv.> proces, socoată, socotire, socotit1, văz, unghi, unghi de vedere. După citirea cărţii, cei doi prieteni au schimbat câteva impresii. 4 (în forma impresiune) imprimare, întipărire. Criminaliştii au analizat cu atenţie impresiunea tălpilor pantofilor pe nisipul umed, pentru a identifica pe autorul crimei. II (la pl. impresii; arg.) v. Ifose (v. ifos). Pretenţii (v. pretenţie). impresiona vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a impresionat pe toţi. 2 tr. (despre creaţii, idei etc. ale oamenilor, compl. indică oameni) a emoţiona, a sensibiliza. Picturile expuse au impresionat puternic publicul venit la vernisaj. Muzica clasică o impresionează. 3 refl. (despre oameni) a se emoţiona, a se tulbura. S-a impresionat profund când şi-a revăzut, după ani, sora. impresionabil, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre caracterul, firea lor) afectiv, emotiv, imprima emoţionabil, sensibil, simţitor, sensibilos, <înv.> simţibil, simţicios, liric, plăpând. Femeile sunt mai impresionabile decât bărbaţii. 2 (despre materiale fotografice) sensibil. Materialele fotografice sunt foarte impresionabile, putând înregistra acţiunea luminii sub forma unei imagini latente care devine vizibilă prin developare. impresionabilitâte s.f. emotivitate, emoţio-nabilitate, sensibilitate, simţire. Femeile au 0 impresionabilitate mai puternică decât bărbaţii. impresionănt, -ă adj. 1 (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, duios, emoţionant, înduioşător, patetic, răscolitor, tulburător, <înv.> simţitor, mişcător, pătrunzător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost impresionantă. 2 (mai ales despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) spectacular, spectaculos, spectacologic. Evoluţia la bârnă a atletei a fost impresionantă. 3 (despre întâmplări, situaţii etc.) zguduitor, dramatic. Din nefericire, ascensiunea alpinistului pe munte a avut un sfârşit impresionant. 4 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impozant, impunător, magnific, maiestuos, măreţ, semeţ, splendid, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile impresionante ale munţilor se profilează în depărtare. 5 (despre peisaje, privelişti etc.) grandios, impunător, maiestuos, măreţ, splendid, superb, august2. Din avion, imaginea Everestului, în lumina soarelui, este impresionantă. impresionâre s.f. 1 afectare, emoţionare, înduioşare, tulburare, mişcare, pătrundere, atingere. La cele văzute, impresionarea oamenilor a fost puternică. 2 emoţionare, sensibilizare. Arta urmăreşte impresionarea omului. Expoziţia de pictură a produs vizitatorilor o impresionare vizibilă. impresionat, -ă adj. (despre oameni) 1 afectat1, emoţionat, înduioşat, tulburat, <înv.> umilit, atins, înmuiat, mişcat, muiat, tuşat. Impresionată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. 2 emoţionat, sensibilizat. Publicul impresionat a ovaţionat minute în şir. impresionist, -ă adj. (a. plast.) impresionis-tic. Picturile sale sunt impresioniste. Apreciază în mod deosebit şcoala impresionistă franceză. impresiomstic, -ă adj. (a. plast.) impresionist, impresiune s.f. = impresie, imprevizibil, -ă adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc.) neaşteptat, nebănuit, negândit, neprevăzut, neprevizibil, nescontat, surprinzător, repentin. Un eveniment imprevizibil l-a determinat să-şi amâne plecarea în concediu. Urmările acestei descoperiri au fost imprevizibile. 2 (despre oameni) fantasc. Este o persoană imprevizibilă pentru că nu-ipoţi anticipa comportamentul. imprimă vb. 1.11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică urme, amprente etc.) a (se) întipări, imprimare a semna, <înv. şi pop.> a (se) scrie, <înv.> a (se) tipări. Tălpile pantofilor s-au imprimat pe nisipul umed. 2 tr. (tipogr.; compl indică cărţi, reviste, acte, documente etc.) a edita, a publica, a scoate, a tipări, a lansa, <înv.> a publicui, a scrie, a stampa, a eda. A imprimat un nou roman de aventuri. 3 tr. (tipogr.; compl. indică texte, imagini, desene etc.) a tipări, a trage. Editorul a mai imprimat câteva sute de exemplare din acest dicţionar. 4 tr. (ind. text.; compl. indică ţesături) <înv.> a stamparisi. A imprimat pânza cu motive florale. 5 tr. (compl indică sunete, melodii etc.) a înregistra. Compozitorul şi-a imprimat melodiile în propriul studio. 6 tr. a determina, a impulsiona, a impune. împingând sania cu forţă, i-a imprimat o alunecare rapidă pe pantă. 7 (jur.; arg.; compl indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide, întemniţa. Reţine. II fig. 1 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre imagini, gânduri, idei, amintiri sau despre chipul, spusele, faptele, sentimentele etc. cuiva) a se fixa, a rămâne, a se grava, a se întipări, a se pecetlui, a se săpa, a se tipări. Cuvintele ei au impresionat-o atât de mult, încât i s-au imprimat în minte. Acest eveniment emoţionant i s-a imprimat în memorie pentru totdeauna. 2 tr. a întipări, a săpa. Trecerea timpului i-a imprimat riduri adânci pe chip. 3 tr. (compl. indică trăsături, calităţi etc.) a determina, a impune, a transmite. De regulă, un individ dobândeşte calităţile pe care i le imprimă mediul în care trăieşte. 4 tr. a da2, a transmite. Informatizarea şcolii va imprima un ritm rapid perfecţionării procesului de învăţământ. imprimare s.f. 11 impresiune, întipărire. Cri-minaliştii au analizat cu atenţie imprimarea tălpilor pantofilor pe nisipul umed, pentru a identifica pe autorul crimei. 2 (tipogr.) editare, imprimat1, publicare, scoatere, tipărire, tipărit1, tragere, <înv.> editură, publicaţie, publicitate, tipărie. Este necesară imprimarea unor cărţi cu ilustraţii. 3 (tipogr.) imprimat1, publicare, tipar, tipărire. Romanul său este bun de imprimare. 4 înregistrare. Compozitorul îşi face imprimarea melodiilor sale în propriul studio. II fig. fixare, gravare, întipărire, pecetluire, săpare. Imprimarea în memorie a cuvintelor spuse de cineva se produce atunci când acestea impresionează profund. imprimat1 s.n. (tipogr.) 1 editare, imprimare, publicare, scoatere, tipărire, tipărit1, tragere, <înv.> editură, publicaţie, publicitate, tipărie. 2 imprimare, publicare, tipar, tipărire. imprimat2, -ă adj., s.n. I adj. (despre cărţi, reviste, desene, documente etc.) apărut, edit, editat, publicat, tipărit2, <înv. şi reg.> tipamic, trucuit. Ultimul său roman de aventuri imprimat este senzaţional. II s.n. 1 (mai ales la pl. imprimate) tipăritură, tipăreală, <înv.> publicare, tipărire. La bibliotecă au fost donate imprimate care trebuie sortate pe domenii. 2 formular. Pentru a obţine un act, trebuie să completeze un imprimat. imprimerie s.f. (tipogr.) tipografie, tipo, <înv.> tipar, tipamă, tiparniţă. Şi-a tipărit lucrarea la cea mai cunoscută imprimerie din oraş. imprimeur [impri'mcEr] s.m. (tipogr.; înv.) v. Tipograf. improb, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. De-loial. Incorect. Necinstit. Necorect. Neloial. Neonest. Veros. improbabil, -ă adj. (despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenibr eter) dubios, incert, indecis, îndoielnic, neprobabil, nesigur, problematic, îndoios, <înv.> neadeverit, nebulos. Pe mulţi copii abandonaţi îi aşteaptă o existenţă improbabilă. improbabilitâte s.f. neprobabilitate. Im-probabilitatea aprobării proiectului este aproape sigură. improbănt, -ă adj. contestabil, discutabil, incert, îndoielnic, nesigur, îndoicios, vânturos. Clasamentul câştigătorilor este improbănt. improbitâte s.f. deloialitate, incorectitudine, necinste, necorectitudine, rea-credinţă, <înv.> fară-de-cinste, incorecţiune, malonestitate. Improbitatea unor funcţionari publici este o realitate. improductfv, -ă adj. (în opoz. cu „fertil”; înv.; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) v. Arid. Infecund. Infertil. Nefertil. Neproductiv. Neroditor. Nerodnic. Pietros. Pleşuv. Sărac. Sec. Steril. Sterp. Uscat2, imprâpriu, -ie adj., adv. I adj. 1 neadecvat, neindicat, nepotrivit. Este un teren impropriu pentru cultura orezului. 2 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, eronat, fals, greşit, incorect, necorect, prost, rău, viciat, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. Exprimarea lui în română este improprie. 3 (despre fapte de limbă, reguli gramaticale etc.) eronat, greşit, incorect. Textul conţine foarte multe întrebuinţări gramaticale improprii. Despărţirea în silabe a cuvântului este improprie. 4 distonant, inadecvat, neadecvat, neconcordant, necorespunzător, nepotrivit, deplasat. Gesturile necontrolate sunt improprii în relaţiile sociale. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie”) defectuos, eronat, fals, greşit, incorect, inexact, necorect, prost, rău, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă impropriu în engleză. Cuvintele au fost scrise impropriu. 2 eronat, greşit, incorect, inexact, prost, rău. A înţeles impropriu ceea ce i s-a spus. Gândeşte impropriu acest fenomen social. improviza vb. I. tr. (compl. indică creaţii artistice, discursuri etc.) a potrivi, a înnoda, a însăila. Auzind cele spuse, a improvizat o epigramă. improvizare s.f. improvizaţie, făcătură, improvizat, -ă adj. extemporal2. Discursul improvizat a fost mai reuşit decât unul pregătit dinainte. improvizaţie s.f. improvizare, făcătură. Discursul său a fost o improvizaţie reuşită. imprudent, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) inconştient, intemperant, irezonabil, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, nepre-cugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat. Imprudent, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenibr) inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecuge-tat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt imprudent şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări imprudente. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) hazardant, hazardat, periculos, primejdios, riscant, riscat. A făcut o investiţie imprudentă. Escaladarea muntelui pe o vreme rea a fost imprudentă. II adv. (modal) periculos, primejdios, riscant, riscat Acţionează imprudent. Ar fi imprudent să plece obosit la un drum aşa de lung. imprudenţă s.f. nechibzuinţă, necugetare, neprevedere, nesăbuinţă, nesăbuire, nesocotinţă, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nesocoteală, nesocotire. Traversarea străzii fără a te asigura este o mare imprudenţă. impudic, -ă adj. 1 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scârnav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii impudice. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) lasciv, libidinos, obscen, senzual, voluptuos, lubric. A fost amendat pentru gesturi impudice. impudicitâte s.f. imoralitate, impudoare, inconvenienţă, indecenţă, licenţiozitate, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, parşivenie, spurcăţenie, <înv.> măscări-tură, măscărnicie, scurilitate, devergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru impudidtatea exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus impudidtatea la extrem. impudoăre s.f. imoralitate, impudicitâte, inconvenienţă, indecenţă, licenţiozitate, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, parşivenie, spurcăţenie, <înv.> măscări-tură, măscărnicie, scurilitate, devergondaj, scârnăvie, ordură. 757| impuls s.n. 11 imbold, impulsie, îndemn, mobil, pornire, pretext, stimul, stimulent, dictamen, <înv. şi reg.> vâlvă, şfung, <înv.> năstav, porneală, parachinisis, inspiraţie, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost impuls pentru tot ce a făcut în viaţă. 2 (fiz.) cantitate de mişcare. Impulsul desemnează mărimea vectorială egală cu produsul dintre masă şi viteză. 3 (med) impuls cardiac = şoc apexian. Impulsul cardiac este şocul produs de vârful inimii asupra peretelui toracic în timpul sistolei. 4 impuls natural = instinct, simţ. Impulsul natural este un complex de reflexe înnăscute, necondiţionate, proprii indivizilor dintr-o specie. II fig. curent, fluid, suflu. Contemplând natura, un impuls de inspiraţie îi străbătea simţirea. impulsâ vb. I. tr. (rar; compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) v. Activiza. Impulsiona. îndemna. Stimula, impulsie s.f. imbold, impuls, îndemn, mobil, pornire, pretext, stimul, stimulent, dictamen, <înv. şi reg.> vâlvă, şfung, <înv.> năstav, porneală, parachinisis, inspiraţie, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2, impulsiona vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a activiza, a îmboldi, a îndemna, a stimula, a impulsa, a cataliza, a îmboldi, a propulsa, a pomi. Succesul iniţial al proiectului i-a impulsionat să-şi finalizeze cercetarea. Procesul de coalizare a forţelor politice democratice poate fi impulsionat de societatea civilă. 2 a determina, a imprima, a impune. împingând sania cu forţâ, i-a impulsionat o alunecare rapidă pe pantă. impulsionare s.f. stimulare, stimulaţie, îmboldire, propulsare. Societatea civilă are un rol important în impulsionarea procesului de coalizare a forţelor politice democratice. impulsiv, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, clastic, coleric, incontinent, iute, nemăsurat, nestăpânit, violent, atrabiliar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt impulsive. 2 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifornic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament impulsiv. impulsivitate s.f. agresivitate, brutalitate, nestăpânire, violenţă, năprăsnicie, duritate. îşi poate controla impulsivitatea. impunător, -oăre adj. 1 (despre construcţii, monumente etc.) grandios, impozant, maiestuos, măreţ, monumental, splendid, superb, trufaş1, luminos. Catedrala este o construcţie impunătoare. 2 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impozant, impresionant, magnific, maiestuos, măreţ, semeţ, splendid, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile impunătoare ale munţilor se profilează în depărtare. 3 (despre peisaje, privelişti etc.) grandios, impresionant, maiestuos, măreţ, splendid, superb, august2. Din avion, imaginea Everestului, în lumina soarelui, este impunătoare. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) grandios, maiestuos, măreţ, epic, homeric, olimpian, olimpic, melean. în romanul său, lupta dintre cele două oşti ia proporţii impunătoare. impune vb. III. I tr. 1 (fin.; compl. indică persoane fizice sau juridice, venituri etc.) a impoza, a impozita, <înv. şi reg.> a supune. L-a impus pe anul în curs. Orice venit este impus. 2 a determina, a imprima, a impulsiona. împingând sania cu forţă, i-a impus o alunecare rapidă pe pantă. 3 (compl. indică trăsături, calităţi etc.) a determina, a transmite, a imprima. De regulă, un individ dobândeşte calităţile pe care i le impune mediul în care trăieşte. 4 (compl. indică eforturi, calităţi deosebite, inovaţii etc.) a cere, a comporta, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, <înv.> a nevoi. Munca de cercetare impune acribie deosebită şi multă dăruire. 5 a dicta, <înv.> a dictălui, a dictui. Nu-i poţi impune cuiva un anume mod de viaţă. 6 a acredita. Presa încearcă să impună adevărul din viaţa socială şi politică. 7 a consfinţi, a consacra, a prinde. Premiile Oscar impun talentele în lumea filmului. II refl. 1 (despre oameni) a se afirma, a se evidenţia, a se lansa, a se remarca, a triumfa. A reuşit să se impună în lumea muzicală. 2 (despre adversari în jocuri, în concursuri etc.) a bate, a dispune, a întrece, a învinge, <înv.> a vince, a triumfa, a rade, a hali. S-a impus la tenis în faţa adversarului său american. 3 a se constata, a se observa, a se remarca, a se vedea. Privind cu atenţie picturile celor doi artişti, se impune, din primul moment, o mare deosebire între ele. 4 impers. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a trebui, <înv. şi pop.> a căuta. în asemenea situaţie se impune să dăm cu toţii o mână de ajutor. Se impune să se procedeze numai într-un anumit mod. impunere s.f. 1 (fin., econ.) impozit, dare. La început de an se plătesc impunerile către stat. 2 (fin.; în trecut) bir, contribuţie, dare, impozit, <înv. şi reg.> adău, porţie, slujbă, sazolic, ştaier, <înv.> angara, dabilă, dajdie, haraci, luătură, madea, mirie, nevoie, obicei, obicină, orânduială, rânduială, satara, seamă, adet, imdat, irat. Domnia percepea impuneri de la ţărani şi meşteşugari. 3 afirmare, evidenţiere, remarcare. Impunerea lui ca poet a fost târzie. impur, -ă adj. 1 (despre substanţe, materii etc.) murdar, necurat, spurcat2. Apa imputare din fântână nu poate fi băută, întrucât este impură. 2 fig. (despre oameni) corupt, mituit, plătit2, murdar, pătat, mânjit. Este un politician impur. impurifică vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică aerul, atmosfera) a (se) altera, a (se) polua, a (se) strica, a (se) vicia, a (se) corupe, <înv.> a (se) molipsi. Atmosfera s-a impurificat de la noxele fabricilor din oraş. impurificât, -ă adj. (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) alterat, insalubru, închis, neîmprospătat, poluat, stătut2, stricat, viciat, corupt, bolnav. Aerul impurificat provoacă afecţiuni pulmonare. impuritate s.f. 1 gunoi, murdărie, necurăţenie, <înv. şi pop.> spurcăciune, lepădătură, bucluc, goz, gozură, holoane, huimată, mozol2, smian, şteah, ştergură2, <înv.> şterc, imondice, ordură, trash. Balta este plină de impurităţi. Peste tot în curte sunt impurităţi. 2 gunoi. Impurităţile dintr-o materie se pot reţine prin filtrare. impus, -ă adj. 1 (despre acţiuni, convenţii, legături etc.) forţat, silit, silnic. Executarea acestei măsuri a fost impusă. Deşi impusă, căsătoria era valabilă. 2 (despre ţinută) obligatoriu. Ţinuta decentă este impusă la o serată muzicală. impută vb. I. tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a recrimina, a reproşa, a obiecta, a ridica, <înv. şi reg.> a înfrunta, a bănui, <înv.> a observa, a prihăni. I-a imputat că nu a plătit la timp datoria. imputăbil, -ă adj. (despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) imputativ, repro-şabil. Neplata la timp a unei datorii este un lucru imputabil. imputâre s.f. 1 critică (v. critic), frondă, imputaţie, învinuire, recriminare, recriminaţie, reproş, vină, reprehensiune, bănat, <înv.> luare de seamă, pricină, prihană, trudă, scuturare, scuturat1, scuturătură. Au răspuns în scris unor imputări aduse de superiorii lor. 2 admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputaţie, morală, mustrare, observaţie, reproş, admonestaţie, admoniţiune, reprehensiune, beşte-leală, muştruluială, ocară, stropşeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutăciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, reprimandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scuturătură, puţuială, puţuitură, în-ghimp, tărbăceală. Imputarea primită de la părinţi l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile. 3 (concr.; fin.) imputaţie. Imputarea pentru despăgubire a fost de 10 000 000 de lei. imputativ imputati'v, -ă adj. (despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) imputabil, repro-şabil. imputaţie s.f. 1 critică (v. critic), frondă, imputare, învinuire, recriminare, recriminaţie, reproş, vină, reprehensiune, bănat, <înv.> luare de seamă, pricină, prihană, trudă, scuturare, scuturat1, scuturătură. 2 admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observaţie, reproş, admonestaţie, admoniţiune, reprehensiune, beşteleală, muştruluială, ocară, stropşeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutăciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, reprimandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scuturătură, puţuială, puţuitură, înghimp, tărbăceală. 3 (concr.; fin.) imputare, imputresribil, -ă adj. (livr.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Inalterabil. Nealterabil. imrec pron. nehot. (înlocuieşte numele unei persoane, al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu este necesar să le numim; slavon.; înv.) v. Cutare1, imuabil, -ă adj. (despre fenomene, stări, procese etc.) constant, egal, imprescriptibil, imutabil, invariabil, invariant, nepreschimbat, neschimbător, permanent, eleat, eleatic, <înv.> stătător. Pesimiştii trăiesc într-o imuabilă stare de frică. imuabilitate s.f. constanţă, imutabilitate, invariabilitate. Unele situaţii sociale se caracterizează prin imuabilitatea lor. imun, -ă adj. fig. (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit imună din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. imund, -ă adj. (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dezgustător, dizgraţios, hidos, oribil, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, sordid, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, sluţie, poceală, hâzenie, hâzime, <înv. şi reg.> urâciune, hlizenie, smârzenie, şoimănea-lă, <înv.> grozăvenie, grozăvie, sluticiune, sluţie. O sperie imundicitatea bărbatului. imundiţie s.f. 1 imundicitâte. 2 (în opoz. cu „frumuseţe) diformitate, hâdoşenie, hido- şenie, imundicitâte, schilodeală, schilodenie, sluţenie, urâţenie, sluţie, poceală, hâzenie, hâzime, <înv. şi reg.> urâciune, hlizenie, smârzenie, şoimănea-lă, <înv.> grozăvenie, grozăvie, sluticiune, sluţie. imunitate s.f. 1 (med., med. vet.) <înv.> scutire asupra, scutire de boală. Imunitatea organismului îi este slăbită. Mjur.) inviolabilitate, neviolabilitate. Deputatul nu poate fi judecat pentru că are imunitate parlamentară. imunoblastosarcom s.n. (med.) limfom imunoblastic. Imunoblastosarcomul are o evoluţie rapid mortală, fiind precedat adesea de o leucemie limfoidă. imunorit s.n. (hist., med., med. vet.) celulă imunocompetentă, celulă imunoefectoare, limfocit. Imunocitele sunt prezente în sânge, în măduvă şi în ţesuturile limfoide. imunodeficienţă s.f. (med., med. vet.) carenţă imunitară, deficit imunitar. Consecinţa imunodeficienţei este slăbirea rezistenţei organismului la acţiunea nocivă a agenţilor biologici. imunodepresiv, -ă adj., s.n. (farm.) imu-nodepresor, imunosupresiv. Un medicament imunodepresiv suprimă reacţiile imunologice ale organismului faţă de un antigen. Imuno-depresivele se pot cumpăra numai pe bază de reţetă. imunodepresor, -oare adj., s.n. (farm.) imunodepresiv, imunosupresiv. imunoglobulmă s.f. (biochim.) gamaglobu-lină. în imunoglobulinâ se găsesc anticorpii. imunoser s.n. (farm.) antiser, ser imunizant. Imunoserul este serul sangvin de origine animală sau umană care conţine anticorpi specifici unui antigen determinat, obţinuţi prin inocularea acestui antigen. imunosupresiv, -ă adj., s.n. (farm.) imunodepresiv, imunodepresor. imutabil, -ă adj. (despre fenomene, stări, procese etc.) constant, egal, imprescriptibil, imuabil, invariabil, invariant, nepreschimbat, neschimbător, permanent, eleat, eleatic, <înv.> stătător. imutabilitate s.f. constanţă, imuabilitate, invariabilitate. in s.m. (bot.) in-de-câmp = Linum austriacum; ineaţă, inuşor; (reg.) in-sălbaticv. Li-nariţă (Linaria vulgaris). in corpore loc. adv. (exprimă ideea de alăturare sau de combinare a mai multe lucruri, fapte etc.) împreună, laolaltă, olaltă, <înv. şi reg.> delaolaltă, tamba. Sindicaliştii şi-au cerut drepturile in corpore. inabfl, -ă adj. (despre oameni) nătâng, neabil, neajutorat, neîndemânatic, nepriceput, neajutat, natantol, şutaş, tălâmb, stângaci. Este atât de inabilă, încât nu este în stare să facă ceva singură. inabilităte s.f. nătângie, neîndemânare, nepricepere, stângăcie, mangoseală, <înv.> maladresă. Deşi ajunsă la vârsta maturităţii, este de o inabilitate revoltătoare. inabordabil, -ă adj. 1 (despre oameni) inaccesibil, neabordabil, neaccesibil, <înv.> greu. Este un profesor inabordabil, care inspiră teamă. 2 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă inabordabilă pentru un autoturism. 3 (despre probleme, domenii ştiinţifice etc.) inaccesibil, neabordabil, neaccesibil. Tematica acestui tratat este inabordabilă pentru el. inacceptabil, -ă adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) inadmisibil, inconceptibil, neacceptabil, neadmisibil, <înv.> nesufericios. Refuzul lui de a participa la întrunire este inacceptabil. inacceptâre s.f. neacceptare, refuz, respingere, denegare, denegaţie. Inacceptarea ideii de a participa la întrunire a iritat pe mulţi colegi. inaccesibil, -ă adj. 1 (despre drumuri, căi de acces, terenuri) desfundat2, impracticabil, rău, dezvocat. în urma ploilor, un drum neasfaltat devine inaccesibil. 2 (despre oameni) inabordabil, neabordabil, neaccesibil, <înv.> greu. 3 (despre probleme, domenii ştiinţifice etc.) inabordabil, neabordabil, neaccesibil, inaccesibilitâte s.f. neaccesibilitate. inaccîu, -ie adj. (reg.; despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. inacomodăbil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) inadaptabil, neadaptabil. Fiind un om inacomodabil, a suferit mult când şi-a schimbat locul de muncă. inactiv, -ă adj. 1 (despre oameni, colectivităţi etc.) pasiv, mocnit. Autorităţile nu ar trebui să fie inactive, întrucât fapta lui este un delict penal. 2 (despre oameni) pasiv, letargic, somnolent, toropit. Fiind o fire agitată, nu poate înţelege persoanele inactive. 3 (chim.; despre elemente sau substanţe) inert. Elementele inactive sunt lipsite de reactivitate. 4 (despre agenţi patogeni) anihilat, suprimat. 5 (inform.; despre utilizatori, programe etc.) deconectat, off-line. A vrut să-şi contacteze un cunoscut pe messenger, dar acesta era inactiv. inactivă vb. I. tr. 1 (chim.; compl. indică substanţe active) a inactiviza. 2 (compl. indică agenţi patogeni) a anihila, a suprima. Prin dezinsecţie se încearcă să se inactiveze microbii din saloanele spitalului. inactivăre s.f. (chim.) inactivizare. inactivitate s.f. 1 inacţiune, inerţie, neactivi-tate, nonacţiune, pasivism, pasivitate, şedere, nemişcare, zăcăşeală, <înv.> neacţiune, nelucrare, abulie, adormire, hibernare, letargie. Starea lui de inactivitate îi enervează pe toţi. 2 (chim., biol.) inerţie. Inactivitatea este anihilarea capacităţii active a unei substanţe sau a unui microorganism. inactivizâ vb. I. tr. (chim.; compl. indică substanţe active) a inactiva, inactivizăre s.f. (chim.) inactivare. inactuăl, -ă adj. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, 7591 caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare inactuală. inacţiune s.f. inactivitate, inerţie, neactivitate, nonacţiune, pasivism, pasivitate, şedere, nemişcare, zăcăşeală, <înv.> neacţiune, nelucrare, abulie, adormire, hibernare, letargie. inacuzăbil, -ă adj. (despre oameni bănuiţi de a fi săvârşit o faptă reprobabilă, o infracţiune etc.) inocent, nevinovat, <înv. şi pop.> negreşit, inocuu. S-a dovedit că acuzatul este inacuzabil. inadaptabil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) inacomodabil, neadaptabil, inadaptabilităte s.f. neadaptabilitate. Perioada de inadaptabilitate la noile condiţii sociale a fost destul de lungă. inadaptâre s.f. dezadaptare, neadaptare. S-a vorbit mult despre inadaptarea artistului. inadaptât, -ă adj. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) neadaptat, nededat, nedeprins, nefamiliarizat, neînvăţat, neobişnuit, dezadaptat, <înv.> nestrăbătut. Deşi este în colectiv de mult timp, se simte încă inadaptat cu stilul de lucru al colegilor săi. inadecvâre s.f. dezacord, discordanţă, discrepanţă, disonanţă, distonanţă, neadecvare, neconcordanţă, nepotrivire, stridenţă, diston, distonare, inadecvaţie. S-a scris mult despre inadecvarea dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. inadecvat, -ă adj. distonant, impropriu, neadecvat, neconcordant, necorespunzător, nepotrivit, deplasat. Gesturile necontrolate sunt inadecvate în relaţiile sociale. inadecvăţie s.f. (rar) v. Dezacord. Discordanţă. Discrepanţă. Disonanţă. Distonanţă. Inadecvare. Neadecvare. Neconcordanţă. Nepotrivire. Stridenţă, inaderent, -ă adj. (despre materiale, lucruri etc.) neaderent, nonaderent. Nu a putut lipi folia pe sticlă pentru că este inaderentă. inaderenţă s.f. neaderenţă, nonaderenţă. Nu a putut lipi folia din cauza inaderenţei ei pe sticlă. inadmisibil, -ă adj. 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) inacceptabil, inconceptibil, neacceptabil, neadmisibil, <înv.> nesufericios. Refuzul lui de a participa la întrunire este inadmisibil. 2 (despre stări, situaţii etc.) intolerabil, netolerabil, <înv.> nesufericios. O asemenea situaţie inadmisibilă nu poate fi trecută cu vederea. inadvertent, -ă adj. 1 (despre stări, situaţii etc.) incongruent, neconcordant, nepotrivit. Rezultatele celor două experimente sunt inadvertenţe. 2 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, greşit, incorect, neconcordant, necorect, nepotrivit, prost, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt inadvertenţe. Interpretarea datelor problemei este inadvertenţă. 3 (despre oameni) absent, distrat, indiferent, îngândurat, năuc, neatent, preocupat, uitit, <înv.> distras, aerian, căscat2, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Inadvertenţă ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată. inadvertenţă s.f. 11 neconcordanţă, nepotrivire. Inadvertenţa rezultatelor celor două experimente nu a surprins pe nimeni. 2 contradicţie, contrazicere, dezacord, incongruenţă, nepotrivire. Există o inadvertenţă între declaraţiile celor doi martori. 3 neatenţie. A răsturnat paharul pe masă din inadvertenţă. O clipă de inadvertenţă este suficientă pentru a comite un accident rutier. II (concr.) eroare, greşeală, incorectitudine, inexactitate, scăpare, lunecare. în calculele sale s-a strecurat o inadvertenţă. Traducerea textului conţine multe inadvertenţe. inăghie s.f. (reg.) v. Ambiţie. Pretenţie. Veleitate. inalienăbil, -ă adj. 1 (jur.; despre bunuri, proprietăţi, drepturi etc.) <înv. şi pop.> ohabnic. Pământul moştenit de la părinţi este inalienabil. 2 (în opoz. cu „efemer”; despre stări, sentimente, relaţii etc.) constant, durabil, stabil, statornic, trainic, <înv.> rămâitor, stătător, inalterabil, neadormit. Sentimentele lui pentru ea sunt inalienabile. inalterabil, -ă adj. 1 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) nealterabil, imputrescibil, durabil. Zahărul este inalterabil 2 fig. (în opoz. cu „efemer”; despre stări, sentimente, relaţii etc.) constant, durabil, stabil, statornic, trainic, neadormit, inamic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. adversar, duşman, potrivnic, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, nefârtat, vrăjmăşos, <înv.> împotrivnic, neamic, neprieten, nepriitor, pârâş, sculător, supostatnic. Inamicii globa-lizării au organizat un miting. Echipa inamică a pierdut meciul. 2 adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamical, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, vrăjmă-şesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni inamice din partea opozanţilor. 3 s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, inamicâl, -ă adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) duşmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, vrăjmăşesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. inamicie s.f. (ieşit din uz) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. inapt învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. inamiciţie s.f. 1 animozitate, discordie, duşmănie, hainie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură1, vrajbă1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâtură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o inamiciţie veche. 2 (rar) v. Antipatie. Aversiune. Idiosincrazie. Ostilitate. Pornire. Repulsie. Resentiment, inamisi'bil, -ă adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; livr.; adesea prin exagerare sau poetic) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. inanalizăbil, -ă adj. (despre procese, fenomene, stări, concepte etc.) neanalizabil. Un fenomen despre care nu există date este inanalizabil. inanimăt, -ă adj. 1 (despre materii, obiecte etc.) neanimat, neînsufleţit, mort. Materia poate fi vie sau inanimată. 2 fig. (în opoz. cu „viu”; despre fiinţe) inert, mort, neînsufleţit, nemişcat, rece, ţeapăn, neanimat. Medicii l-au găsit inanimat pe cel care s-a aruncat de la etaj. inanităte s.f. (livr.) Deşertăciune. Inutilitate. Nimic. Nimicnicie. Vanitate. Zădărnicie, inam'ţie parţială s.f. (med.) hemidistrofie. Un bolnav cu inaniţie parţială are cele două jumătăţi ale corpului dezvoltate inegal. inaparent, -ă adj. (în opoz. cu „vizibil”) ascuns2, invizibil, nevăzut, nevizibil. Un pericol inaparent planează asupra oraşului. inapelâbil, -ă adj. (jur.; despre hotărâri, sentinţe etc.) definitiv, irevocabil. Sentinţa în privinţa divorţului este inapelabilă. inapetent, -ă adj. (med.; despre fiinţe) anorexie. în perioada în care a avut febră a fost inapetent. inapetenţă s.f. (med.) anorexie. Inapetenţa este pierderea poftei de mâncare. inaplicăbil, -ă adj. (despre idei, teorii, măsuri, dispoziţii etc.) neaplicabil. Teoria sa este inaplicabilă în practică. inaplicabilităte s.f. neaplicabilitate. Inapli-cabilitatea legii este evidentă în aceste condiţii. inapreciăbil, -ă adj. (despre valori de patrimoniu, opere de artă etc.) inestimabil, ineva-luabil, neestimabil, nepreţuit, <înv.> nestimat. Obiectele dacice sunt de o valoare inapreciabilă. inaprehensîbil, -ă adj. (despre texte, exprimări etc.) incomprehensibil, ininteligibil, neinteligibil, păsăresc, împleticit. Nimeni nu a înţeles nimic din discursul lui, deoarece a fost inaprehensibil. inapt, -ă adj. (despre oameni) 1 incapabil, neapt. După accident, a devenit inapt de muncă. 2 indisponibil. Fotbalistul este inapt pentru joc din cauza unei întinderi de ligament. inaptitudine inaptitudine s.f. incapacitate. După accident, este în inaptitudine de muncă. inâriţă s.f. (bot.) Najas minor; inăriţă. inarmonios, -oăsă adj. 1 (despre sunete, voci etc.) discordant, disonant, distonant, nearmonios, strident, dizarmonic. La un moment dat, sunetele orchestrei au devenit inarmonioase. 2 (despre culori) nearmonios. Tonurile în care este realizat peisajul sunt inarmonioase. inarticulăt, -ă adj. (fon.; despre sunete) nearticulat. inasimilăbil, -ă adj. (despre substanţe, materii nutritive etc.) neasimilabil. Este foarte slab pentru că tot ce mănâncă este inasimilabil. inaspectuos, -oăsă adj. (despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, construcţii, despre interioare etc.) dezordonat, inestetic, neaspectuos, neestetic, rebarbativ, urât2, nechimuluit, monstruos, nasol, naşpa, naşparliu, naşpet Construcţia prezintă un amestec inaspectuos de stiluri arhitectonice. inăt s.n. (reg.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, inatacabil, -ă adj. 1 (în opoz. cu „vulnerabil”; despre argumente, teorii, idei etc.) invulnerabil, neatacabil, inexpungabil. Demonstraţia pe care a făcut-o este inatacabilă. 2 (jur.; despre hotărâri, sentinţe etc.) neatacabil. în cazul acestui criminal sentinţa judecătorului este inatacabilă. inatenţie s.f. absenţă, distracţie, distragere, neatenţie. I-a înmânat plicul cu un gest de inatenţie. inaudibil, -ă adj. (despre sunete, zgomote etc.) imperceptibil, insensibil, insesizabil, neauzit, neperceptibil, nesesizabil, nesimţit, impalpabil, imponderabil. Sunetul de fond ai aparatului este inaudibil. Zgomotele inaudibile se pot înregistra cu ajutorul unor aparate speciale. inaugura vb. I. tr. 1 a deschide, a începe. Prin opera sa a inaugurat o nouă etapă în istoria literaturii. 2 (compl. indică expoziţii, instituţii, localuri etc.) a deschide, a vernisa2. Cunoscutul pictor a inaugurat o nouă expoziţie. 3 (compl. indică conversaţii, discursuri etc.) a aborda, a deschide, a începe. A inaugurat discursul cu câteva consideraţii despre religie. 4 (compl. indică statui, monumente etc.) a dezveli. A fost de faţă când a fost inaugurată statuia lui Ştefan cel Mare. inaugural, -ă adj. <înv.> inaugurativ. Spectacolul inaugural al Operei Române nu poate fi uitat. inaugurare s.f. 1 deschidere, începere, <înv.> inauguraţie. Inaugurarea stagiunii s-a făcut cu o piesă din dramaturgia românească. 2 vernisaj, vernisare, <înv.> inauguraţie. La inaugurarea expoziţiei cunoscutului pictor a fost foarte multă lume. 3 abordare, deschidere, începere. A făcut câteva consideraţii despre religie la inaugurarea discursului. 4 dezvelire. A participat la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare. inaugurativ, -ă adj. (înv.) v. Inaugural. inauguraţie s.f. (înv.) 1 v. Deschidere. Inaugurare. începere. 2 v. Inaugurare. Vernisaj. Vernisare. inautentic, -ă adj. (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dat seama că mărturia lui este inautentică. Afirmaţia ei inautentică a stârnit revolta colegilor. inautenticitate s.f. falsitate, neautenticitate. Criticul de artă susţine inautenticitatea tabloului. inavuabil, -ă adj. (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scârnav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii inavuabile. inărică s.f. (bot.; reg.) v. Linariţă (Linaria vulgaris). inărie s.f. 1 (agric.) inişte, inărişte, ineaţă, inet, ineţ. La marginea satului este o inărie întinsă. 2 (colect.) inet. O parte din inărie este încărcată în vagoane speciale. inăriţă s.f. I (omit.) 1 Carduelis flammea; pasărea-inului (v. pasăre), scaiecios, ţintar. 2 inăriţă-cu-cap-roşu = Carduelis flammea cabaret', scatiu-cu-cap-roşu; inâri-ţă-galbenă = inăriţă-verde - Serinus canaria serinus; scatiu. II (bot.) Najas minor; inăriţă. incs.n. (reg.)v. Chicot. Chicoteală. Chicotire. Chicotit. incăic, -ă adj. incaş. în epoca precolumbiană statul incaic avea o civilizaţie materială foarte avansată şi o cultură spirituală remarcabilă. incalculăbil, -ă adj. (arată cantitatea sau numărul; de obicei prin exager.) 1 (despre grupuri, mulţimi) colosal, enorm, imens, incomensurabil, necalculabil, nemăsurat, nenumărat, <înv. şi reg.> nesocotit, nemaisocotit, nesămăluit. O mulţime incalculabilă de oameni se îndreaptă spre centrul oraşului. 2 colosal, considerabil, enorm, imens, necalculabil, nelimitat, nenumărat, nemaisocotit, nesămăluit. Factorii de mediu pot avea efecte incalculabile asupra organismului. 3 (despre averi, bogăţii etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, imens, uriaş. I-a rămas o moştenire incalculabilă. incalificabil, -ă adj. (despre atitudini, gesturi etc. ale oamenilor) necalificabil, revoltător, scandalos, <înv. şi reg.> scăndălicios, <înv.> revoltant. Tânărul are un comportament incalificabil faţă de colege. Este de un individualism incalificabil. incandescent, -ă adj. I (despre metale, obiecte de metal etc.) înroşit, roşu. A însemnat animalul cu un fier incandescent. II fig. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) avântat, impetuos, înflăcărat, temperamental, arzător. în timpul discursului s-a menţinut în generalităţi, dar adesea a devenit incandescent sau poetic. Are o fire incandescentă. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs incandescent. incandescenţă s.f. fig. ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca incandescenţă în suflet. incantaţie s.f. fig. exaltare, exaltaţie, extaz, frenezie, delir, nebunie. După concert, în sală era o atmosferă de incantaţie generală. incapăbil, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) inapt, neapt. După accident, a devenit incapabil de muncă. 2 adj. (despre oameni) impotent, necapabil, neputincios, prăpădit, <înv. şi pop.> slăbănog, căcăcios, becisnic, nemernic, nevoiaş, nevolnic, sec, ticălos, chiomp, sfoiegit, <înv.> mişel, neputernic, neputinte, secat2, râncaci. Este un adolescent incapabil care nu poate să facă eforturi mari. 3 adj. (despre oameni) necapabil, neputincios. Este incapabil să facă o faptă bună. 4 adj., s.m., s.f. ignorant, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, neisprăvit/nepregătit, nepriceput, neştiutor, prost, <înv. şi pop.> rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, ciumpalac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, uţupan. Din nefericire, sunt mulţi meşteri incapabili în meseria lor. Calculatorul i-a fost stricat de un incapabil incapacităte s.f. 1 inaptitudine. După accident, este în incapacitate de muncă. 2 neputinţă. Ceea ce îl caracterizează este incapacitatea de a face o faptă bună; 3 impotenţă, neputinţă, slăbiciune, becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, nevoioşetură, <înv.> nemernicie, răslăbire, răslăbitură. Nu poate să facă eforturi mari din cauza incapacităţii sale trupeşti. 4 incompetenţă, necom-petenţă, nepregătire, nepricepere, slăbiciune, arestat1, <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinzare, <înv.> arestăluire, arestăluit1, arestuit1, oprelişte, harpon, incita internare, pripon. Incarceraţia lui a durat câteva ore pentru că nu a fost găsit vinovat. incarna vb. 1.11 refl. (relig; despre Iisus Hristos) a se întrupa, <înv.> a se înomeni. Iisus Hristos s-a incarnat, primind trup şi viaţă de om. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică divinităţi, fiinţe spirituale, realităţi abstracte etc.) a (se) întruchipa, a (se) întrupa, <înv.> a (se) împeliţa, a (se) închipui, a (se) încorpora, a (se) omeni. Spiritul s-a incarnat, luând înfăţişarea unei tinere. 3 tr. a exprima, a întruchipa, a întrupa, a personifica, a reprezenta, a simboliza, <înv.> a închipa. Această femeie incarnează bunătatea. Făt-Frumos incarnează forţa binelui. II tr., refl. fig. a (se) concretiza, a (se) materializa, a (se) realiza, a (se) corporaliza, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) sensibiliza, a (se) traduce. Arhitectul este satisfăcut pentru că proiectele sale se incarnează. incarnare s.f. 11 (relig.) întrupare, <înv.> înomenire. Incarnarea lui Iisus Hristos. 2 incarnaţie, întrupare, <înv.> împeliţare, încorporare, omenire. Incarnarea spiritului are înfăţişarea unei tinere. 3 incarnaţie, întruchipare, întrupare, personificare, reprezentare, simbolizare, <înv.> personificaţie, simbolizaţie. Această femeie este incarnarea bunătăţii. II fig. concretizare, materializare, realizare, întruchipare, întrupare, sensibilizare. Incarnarea proiectului i-a adus arhitectului mari satisfacţii. incarnat -ă adj. 1 (relig.; despre Iisus Hristos) întrupat. Iisus Hristos incarnat a coborât pe pământ. 2 (despre lucruri, animale, fenomene din natură etc.) întruchipat, întrupat, personificat. Pe faţa acestei femei se vede bunătatea incarnată. incarnaţie s.f. 1 incarnare, întrupare, <înv.> împeliţare, încorporare, omenire. 2 incarnare, întruchipare, întrupare, personificare, reprezentare, simbolizare, <înv.> personificaţie, simbolizaţie. incartâdă s.f. (livr.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. incâs, -ă adj. incaic. în epoca precolumbiană statul incaş avea o civilizaţie materială foarte avansată şi o cultură spirituală remarcabilă. incendia vb. I. tr. I (compl indică obiecte, construcţii, vegetaţia de pe anumite terenuri etc.) a aprinde. Piromanii au mania de a incendia clădiri, locuinţe, depozite, păduri. II fig. 1 (compl indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a incita, a instiga, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, a asmuţi, a monta, a răscoli, a porni, a smăcina, a strămura. Hotărârile abuzive au incendiat populaţia. 2 a împurpura, a înroşi, a însângera, a sângera. Când răsare, soarele incendiază cerul incendiâr, -ă adj. fig. 1 (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) agitator, aţâţător, incitator, instigator, provocator, tulburător, incendiator. Foloseşte în discursurile sale mesaje incendiare, care incită masele. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs incendiar. 3 (despre culori) intens, strălucitor, viu, aprins2, împurpurat, luminat2. în casă sunt covoare ţesute în culori incendiare. incendiat, -ă adj. (despre obiecte, construcţii, despre vegetaţia de pe anumite terenuri etc.) aprins2, <înv.> înflăcărat. Priveşte îngrozit clădirea incendiată. Pompierii încearcă să domolească focul din pădurea incendiată. incendiator, -oăre adj., s.m., s.f. 1 s.m., s.f. iangângiu. Incendiatorul a fost prins şi arestat. 2 adj., s.m., s.f. fig. agitator, aţâţător, incitator, instigator, provocator, tulburător, incendiar. Foloseşte în discursurile sale mesaje incendiatoare, care incită masele. Este cunoscut ca incendiator al mulţimilor. incendiere s.f. aprindere, aprins1. Piromanii au mania incendierii clădirilor. incendiu s.n. flăcări (v. flacără), foc, pârjol, <înv. şi reg.> pojar, bâja, pârlitură, <înv.> aprinzătură, înfocare, iangân. Apartamentul a fost distrus de incendiu. incert, -ă adj. 11 contestabil, discutabil, improbant, îndoielnic, nesigur, îndoicios, vânturos. Clasamentul câştigătorilor este incert. 2 (despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor etc.) dubios, improbabil, indecis, îndoielnic, neprobabil, nesigur, problematic, îndoios, <înv.> neadeverit, nebulos. Pe mulţi copii abandonaţi îi aşteaptă o existenţă incertă. 3 îndoielnic, nesigur, tulbure, lunecos. Mariajul celor doi este incert II fig. 1 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat Se exprimă într-un mod incert Viitorul ei este incert 2 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, dubios, indigest, obscur. Adesea foloseşte cuvinte cu semnificaţii incerte. Dialogul devine incert incertitudine s.f. dubiu, incredulitate, îndoială, neîncredere, nesiguranţă, rezervă, scepticism, şovăială, şovăire, dubitaţie, addubitaţie, <înv.> aporie, îndoiciune, îndoinţă, necredinţă, întrebare. Nu există nicio incertitudine în ceea ce priveşte câştigarea concursului. incest s.n. (jur.) <înv.> amestecare de sânge. Cei doi, frate şi soră, au fost condamnaţi pentru incest inchietudine s.f. (livr.) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere, inchizitoriăl, -ă adj. fig. (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, ilegal, injust, nero-nian, samavolnic, silnic, tiranic, exagerat. Au fost luate măsuri inchizitoriale împotriva greviştilor. incident s.n. (jur.) excepţie. Prin incident, apărătorul încearcă să schimbe sau să amâne soluţionarea cazului ori să atace forma de judecată, fără a se intra în examinarea litigiului. incidental, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fenomene, evenimente, stări etc.) accidental, aleatorie, aleatoriu, întâmplător, ocazional, sporadic, contingent, stocastic, cazual, <înv.> simptomatic. A fost un diferend incidental pe care îl regretă. 2 (despre fapte, întâmplări, evenimente etc.) fortuit, întâmplător, neaşteptat, neprevăzut, negândit. întâlnirea br a fost incidentală. II adv. (modal) accidental, ocazional, sporadic. Cei doi s-au mai văzut doar incidental incidenţă s.f. fig. consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, urmare, impact, rezultantă, rod1, sechelă. Nu s-a gândit la incidenţa faptelor sale. incinerâ vb. I. tr. (compl indică substanţe organice, cadavre, resturi menajere etc.) a arde. Resturile menajere sunt incinerate într-o groapă, la marginea oraşului. incinerăre s.f. ardere, incineraţie, cremaţiune. Incinerarea resturilor menajere se face într-o groapă, la marginea oraşului. incinerăţie s.f. ardere, incinerare, cremaţiune. incintă acustică s.f. (electron.) boxă, difuzor, hautparleur, speaker. Casetofonul are incintele acustice foarte puternice. incipient, -ă adj. (despre acţiuni, procese etc.) iniţial, începător. Bolnavul are febră în faza incipientă a bolii. incisiv, -ă s.m., adj. I s.m. (anat.) dinte ginginos. Incisivii servesc la tăierea alimentelor. II adj. fig. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) acerb, acrimoni-os, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îm-bolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii incisive. 2 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar incisiv, dar foarte talentat. 3 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Cronica teatrală este incisivă. incisivitâte s.f. fig. acrimonie, sarcasm, causticitate. De multe ori a fost rănit de incisivitatea colegilor. incită vb. I. tr. I (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a instiga, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, a sumuţa, a zădărî, a fitili, a hârâi, <înv. şi reg.> a scorni, a smomi, a asmuţi, a incendia, a monta, incitant | 762 a răscoli, a porni, a smăcina, a strămura, a îmbârliga. Hotărârile abuzive au incitat populaţia. II fig. 1 a exalta, a excita, a stârni, a tulbura, a aprinde, a aţâţa, a întărâta, a răscoli, a trezi. Cartea îi incită imaginaţia. 2 (compl. indică discuţii, polemici etc.) a întărâta, a stârni, a stimula. Afirmaţiile politicianului au incitat polemici-le dintre jurnalişti. incitant, -ă adj. 1 incitativ. Cartea a fost incitantă. Subiectul dezbaterii este incitant. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aţâţător, excitant, provocator, senzual, provocant. Tânăra are un mers incitant. îi aruncă priviri incitante. incitâre s.f. aţâţare, instigare, instigaţie, întărâtare, provocare, stârnire, tulburare, excitare, incitaţie, provocaţie, sumuţare, zădărâre, fitileală, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură, strămurare, smăcinare. Unii urmăresc incitarea populaţiei pentru a produce haos. incitât, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) aţâţat, instigat, întărâtat, provocat, stârnit, concitat, zădărât, smăcinat. Instigatorii manipulează populaţia incitată. incitativ, -ă adj. (rar) v. Incitant. incitator, -oăre adj., s.m., s.f. agitator, aţâţător, instigator, provocator, tulburător, facţios, fomentos, sediţios, <înv.şi pop.> răzvrătitor, <înv.> întărâtător, răscolitor, răscolnic, incendiar, incendiator. Foloseşte în discursurile sale mesaje incitatoare, care agită masele. Este cunoscut ca incitator al mulţimilor. incităţie s.f. (rar) v. Aţâţare. Incitare. Instigare. Instigaţie. întărâtare. Provocare. Stârnire. Tulburare. incivfl, -ă adj. (rar, despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, incivilităte s.f. (rar) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelica-teţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţă. Nepoliteţe. Vulgaritate, inciză vb. I. tr. (chir.; compl. indică organe, ţesuturi vii, nervi etc.) a cresta, a deschide, a secţiona, a tăia. I-a incizat puţin pielea pentru a-l vaccina. incizăre s.f. (chir.) crestătură, incizie, incizu-ră, secţionare, tăietură, incizie s.f. (chir.) crestătură, incizare, incizură, secţionare, tăietură. Vaccinarea s-a făcut printr-o incizie. incizură s.f. 1 (chir.) crestătură, incizare, incizie, secţionare, tăietură. 2 (tehn.) crăpătură, crestătură, fantă. inclement, -ă adj. (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om inclement şi ursuz. Este inclemenţă la mânie. inclemenţă s.f. animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cum-pliciune, cumplire, fără-de-omenie, fă-ră-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbă-ticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru inclemenţă lor. indinomâtru s.n. (nav., aeron.) indicator de pantă. Inclinometrul arată înclinarea unei nave sau a unei aeronave în raport cu orizontul. include vb. III. 11 tr. a conţine, a cuprinde, a îngloba, a număra1, <înv. şi reg.> a ţine. Legumele includ numeroase vitamine. Oţelurile aliate includ unul sau mai multe elemente de aliere. Revista include articole din domenii diferite. 2 tr. a cuprinde, a incluziona, a îngloba. Cursul de gramatică include atât morfologia, cât şi sintaxa. 3 tr. (despre texte, scrieri etc.; compl. indică date, informaţii, note etc.) a conţine, a cuprinde, a scrie, a spune, a zice. Actul de moştenire include o referire importantă la clauza impusă de proprietar. Scrisoarea include date despre perioada studenţiei sale la Viena. 4 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică materii, obiecte etc.) a (se) integra, a (se) introduce, a (se) încorpora, a (se) îngloba, a (se) pune. A inclus în aluat şi ouă. Praful de copt se include în compoziţie la sfârşitul preparării prăjiturii. I11 tr. (compl. indică oameni) a accepta, a admite, a primi. în cele din urmă, a fost inclus în cercul nostru de prieteni. 2 refl., tr. (sociol.; sub. sau compl. indică oameni, etnii etc.) a (se) asimila, a (se) integra, a (se) încorpora, a (se) îngloba, a (se) reintegra, <înv.> a primi, a (se) absorbi, a (se) îneca. Societatea îi include pe cei mai mulţi dintre imigranţi. includere s.f. 11 cuprindere, înglobare. Includerea în revistă a unor articole din domenii diferite face ca aceasta să fie vândută bine. 2 integrare, integraţie, introducere, încorporare, înglobare, încorporaţie. Includerea prafului de copt în compoziţie se face la sfârşitul preparării prăjiturii. I11 acceptare, admitere, primire. Includerea lui în cercul nostru de prieteni a fost benefică pentru el. 2 (sociol.) asimilare, asimilism, integrare, încorporare, înglobare. Includerea totală presupune deznaţionalizarea unor etnii. inclus, -ă adj. interclus. Revista este interesantă pentru că are şi poezii cu traducerea în franceză inclusă. incluziona vb. I. tr. a cuprinde, a include, a îngloba. incoati'v, -ă adj. (gram.; despre verbe) ingresiv, <înv.> silitor. Verbele incoative exprimă începutul unei acţiuni. incoerent, -ă adj. 1 (despre oameni) ilogic, iraţional, nelogic, neraţional. Este incoerent în exprimare din cauza bolii. 2 (despre situaţii, idei, afirmaţii, manifestări etc. ale oamenilor etc.) aberant, absurd, elucubrant, ilogic, iraţional, nelogic, neraţional, stupid. în contextul discuţiei, afirmaţia lui este incoerentă. incoerenţă s.f. absurd, absurditate, ilogism, nonsens, ilogicitate. Incoerenţa întâmplării i-a stupefiat pe toţi. incognito adv. (modal) <înv.> tiptil. îi place să călătorească incognito. incognoscibil, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona incognoscibilă a sufletului este greu de definit. 2 s.n. (art. incognoscibilul; filos.) metanoia. Incognoscibilul este ceea ce nu poate fi cunoscut de raţiunea umană. incolor, -ă adj. 1 (în opoz. cu „opac”, „colorat”; despre sticlă, lentile) alb, clar, transparent, <înv. şi reg.> vederos, <înv.> străluminos. La geamuri este sticlă incoloră. Ochelarii au lentile incolore. 2 fig. (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, neexpresiv, placid, searbăd1, cenuşiu, palid, pustiu, spălăcit, sterp, sur, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip incolor. îi aruncă o privire incoloră. incombusti'bil, -ă adj. (despre corpuri, materii, substanţe etc.) necombustibil. Materialele incombustibile nu ard. incomensurabil, -ă adj. (de obicei prin exager.) 1 (indică dimensiunea; despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) colosal, enorm, imens, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, vast2, <înv.> necomensurabil. Supermarketul se întinde pe o suprafaţă incomensurabilă. în acest ţinut pădurile ocupă teritorii incomensurabile. 2 (arată cantitatea sau numărul; despre grupuri, mulţimi) colosal, enorm, imens, incalculabil, necalculabil, nemăsurat, nenumărat, <înv. şi reg.> nesocotit, nemaisocotit, nesămăluit. O mulţime incomensurabilă de oameni se îndreaptă spre centrul oraşului. incomesti'bil, -ă adj. (despre alimente, mâncăruri etc.) inconsumabil, necomestibil. Telemeaua este incomestibilă fiind foarte sărată. incomod, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre lucruri, obiecte etc.) necomod, neconfortabil, neîndemânos. Biroul la care lucrează este incomod. 2 (despre situaţii, stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) deranjant, importun, incomodant, jenant, neplăcut, stânjenitor, stingheritor, supărător, <înv.> molest. Gestul lui a fost incomod pentru fată. îi pune întrebări incomode. II adv. (modal) neconfortabil, rău. Stă incomod la birou. inconstant incomodă vb. I. tr. (compl indică oameni) a conturba, a deranja, a importuna, a inoportuna, a încurca, a jena, a stânjeni, a stingheri, a supăra, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie incomodat întrucât are de lucru. incomodant, -ă adj. 1 (despre situaţii, stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) deranjant, importun, incomod, jenant, neplăcut, stânjenitor, stingheritor, supărător, <înv.> molest. 2 (despre obiecte, lucruri etc.) deranjant, jenant, ancom-brant. Fotoliul-pat desfăcut este incomodant într-o cameră mică. incomodăre s.f. conturbare, deranj, deranjare, importunare, inoportunitate, jenare, neopor-tunitate, stânjeneală, stânjenire, stingherire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Incomodarea fără motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. incomodat, -ă adj. (despre oameni) conturbat, deranjat, importunat, încurcat2, stânjenit, stingherit, tulburat, zăticnit, <înv.> sastisit, strâmtorat. Oamenii incomodaţi nu pot reîncepe imediat lucrul incomparâbil, -ă adj., adv. I adj. (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician incomparabil. Are un timbru incomparabil al vocii. II adv. (modal) 1 (precedă un adj. la compar., intensificând ideea de superioritate) neasemănat. Ultimul peisaj al pictorului este incomparabil mai bun decât celelalte anterioare. 2 (rar; ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Foarte, incompatibil, -ă adj. necompatibil, nepotrivit. Cei doi soţi s-au despărţit pentru că erau incompatibili. Cercetarea ştiinţifică este incompatibilă cu lipsa de acribie. incompatibilităte s.f. necompatibilitate, nepotrivire. S-a discutat despre incompatibilitatea proiectului cu cerinţele contractului european. incompetent, -ă adj., s.m., s.f. ignorant, incapabil, necapabil, nechemat, necompetent, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neştiutor, prost, <înv. şi pop.> rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, ciumpalac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, uţupan. Din nefericire, sunt mulţi meşteri incompetenţi în meseria lor. Calculatorul i-a fost stricat de un incompetent. incompetenţă s.f. incapacitate, necompeten-ţă, nepregătire, nepricepere, slăbiciune, lacunos. Informaţiile sunt incomplete cu privire la problema adusă în discuţie. II adv. (modal) lacunar. Informaţiile sunt prezentate uneori eronat, alteori incomplet. incomprehensibil, -ă adj. 1 (despre texte, exprimări etc.) inaprehensibil, ininteligibil, neinteligibil, păsăresc, împleticit. Nimeni nu a înţeles nimic din discursul lui, deoarece a fost incomprehensibil. 2 (despre fapte, situaţii, stări etc.) inexplicabil, neexplicabil, neînţeles2. Situaţia din familia lor este incomprehensibilă chiar şi pentru psihologi. Gestul extrem al cântăreţei rămâne incomprehensibil incompresibil, -ă adj. (fiz.; despre corpuri) necompresibil. Un corp incompresibil nu îşi poate reduce volumul sub acţiunea unei presiuni exterioare. incompresibilităte s.f. (fiz.) necompresi-bilitate. Un corp care nu-şi poate micşora volumul sub acţiunea unei presiuni exterioare prezintă incompresibilităte. incomunicâbil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, stări etc.) indescriptibil, indicibil, inefabil, inexprimabil, nedescriptibil, neexprimabil, negrăit, nespus, <înv. şi pop.> nepovestit, <înv.> necuvântat, nenumit, nerostit. Imaginea scenei la care a asistat este incomunicabilă. Sentimentul pe care îl trăieşte este incomunicâbil. inconcepti'bil, -ă adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) inacceptabil, inadmisibil, neacceptabil, neadmisibil, <înv.> nesufericios. Refuzul lui de a participa la întrunire este inconceptibil. inconcludent, -ă adj. 1 (despre teorii, idei, argumente, atitudini etc.) neconcludent, neconvingător, needificator. Ideile lui nu au fost acceptate pentru că erau inconcludente. 2 irelevant, nerelevant Vorbele spuse la mânie sunt inconcludente. inconformism s.n. anticonformism, libertate, neconformism, nonconformism, goliardie. Comportarea lui se caracterizează prin inconformism. Inconformismul artiştilor trebuie tolerat. inconformist -ă adj., s.m., s.f. anticonformist, heterodox, neconformist, nonconformist, eretic. Tânărul pictor este inconformist. Inconformiştii nu se conformează uzanţelor stabilite, tradiţiilor, moravurilor sau mentalităţilor, opiniilor curente. inconfort s.f. 1 disconfort. Poluarea fonică din oraş provoacă locuitorilor inconfort. 2 fig. stres, frecuş. întrebările insistente ale unei persoane pot crea o stare de inconfort psihic. Şomajul provoacă inconfort. inconfortăbil, -ă adj. fig. (despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.) contrariant, dezagreabil, neplăcut, supărător, tâmpit. A ajuns în situaţia inconfortabilă de a-l refuza. inconfundăbil, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician inconfundabil. Are un timbru inconfundabil al vocii. 2 (despre creaţii, stil etc.) original, unic. Stilul poeziei lui Ion Barbu este inconfundabil. incongruent, -ă adj. 1 (despre stări, situaţii etc.) inadvertent, neconcordant, nepotrivit. Rezultatele celor două experimente sunt incongruente. 2 (adesea fig.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scârnav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii incongruente. incongruenţă s.f. contradicţie, contrazicere, dezacord, inadvertenţă, nepotrivire. Există o incongruenţă între declaraţiile celor doi martori. incânsciu, -ie adj. (med., med. vet.; despre fiinţe) inconştient, leşinat2, petrecut, inconsecvent, -ă adj. (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia br) capricios, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om inconsecvent. inconsecvenţă s.f. inconstanţă, instabilitate, labilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nestabilitate, nestatornicie, versatilitate, muabilitate, <înv.> neconsecinţă, ne-stare, cameleonism, fragilitate. Inconsecvenţa în politică este constatată cu neplăcere de electorat. inconsistent, -ă adj. 1 (despre mâncăruri, sosuri) apos, moale, neconsistent, subţire, lung, molicel, molicică. Ciulamaua este cam inconsistentă. 2 fig. (despre convorbiri, idei, creaţii etc. ale oamenilor) leşinat2. Conversaţia din salon este inconsistentă. inconsolăbil,-ă adj. (despre oameni) necon-solabil, neconsolat, nemângâiat. A rămas inconsolabil după moartea soţiei. inconstănt, -ă adj. 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale br sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstanţă instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. 2 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) capricios, instabil, neconstant, nesigur, nestabil, nestatornic, schimbător, variabil, schimbăcios, <înv. şi reg.> tonatic, toncos, tonos, <înv.> nestă-tăcios, năzuros, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului inconstant. inconstanţă s.f. inconsecvenţă, instabilitate, labilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nesta-bilitate, nestatornicie, versatilitate, muabilitate, <înv.> neconsecinţă, nestare, cameleonism, fragilitate, inconsumăbil, -ă adj. (despre alimente, mâncăruri etc.) incomestibil, necomestibil. Telemeaua este inconsumabilă, fiind foarte sărată. inconştient, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (med., med. vet.; despre fiinţe) inconsciu, leşinat2, petrecut Bolnavul a fost adus inconştient la spital. După primul pumn primit, boxerul a căzut inconştient la pământ. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) instinctiv, maşinal, mecanic, reflex, automat, automatic. Salută cu un gest inconştient al mâinii. 3 (despre acte, reacţii etc. ale oamenilor) instinctiv, instinctual. Reacţia de apărare este un reflex inconştient. 4 (despre oameni) imprudent, intemperant, irezonabil, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat. Inconştient, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. 5 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt inconştient şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări imprudente. 6 (despre oameni) indiferent, nepăsător. Este un om inconştient pe care nu îl interesează viitorul carierei lui. 7 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) iresponsabil, neresponsabil. Este un părinte inconştient pentru că şi-a lăsat copilul nesupravegheat în parc. II adv. (modal) 1 instinctiv. Ridică mâna inconştient şi se apără. 2 maşinal, mecanic, reflex, <înv.> maşinaliceşte, mecani-ceşte, automat, automatic. Răspunde inconştient la toate întrebările care i se pun. III s.n. <înv.> neconştient. Psihologul încearcă să pătrundă în adâncurile inconştientului pacientei. inconştienţă s.f. 1 (med., med. vet.) leşin, lipotimie, nesimţire, leşinătură, letargie, leş2, <înv.> leşinat1. Bolnavul este în stare de inconştienţă. 2 iresponsabilitate. A lăsa un copil nesupravegheat este un act de inconştienţă. Vei suporta consecinţele inconştienţei tale. incontestâbil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale oamenilor) apodictic, categoric, cert, evident, indiscutabil, indubitabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, sigur, vădit, indenegabil, indenia-bil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este incontestabil. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt incontestabile. 2 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne incontestabile de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era incontestabilă. 3 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost incontestabile pentru judecători în luarea deciziei finale. 4 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii incontestabile ale existenţei dacilor în această zonă a ţârii. 5 efectiv, indiscutabil, real, <înv.> actual. Prin activitatea sa a adus servicii incontestabile acţiunii caritabile iniţiate. 6 (despre modul de exprimare a unor idei sau despre raţionamente, judecăţi, demonstraţii etc.) apodictic, categoric, indiscutabil, peremptoriu. Autorul renunţă la caracterul incontestabil al argumentării. II adv. (modal; având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, naturalmente, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Incontestabil! incontinent, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, clastic, coleric, impulsiv, iute, nemăsurat, nestăpânit, violent, atrabili-ar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt incontinente. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicves-cent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă incontinent. incontinenţă s.f. 1 (med., med. vet.) incontinenţă urinară = enurezis. Incontinenţa urinară este neputinţa de a reţine urina. 2 fig. (şi incontinenţă verbală) clămpăneală, flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală. O doare capul de incontinenţa verbală din jur. incontrolăbil, -ă adj. 1 (despre acţiuni, situaţii etc.) necontrolabil. Incendiul este incontrolăbil din cauza vântului puternic. 2 (despre fenomene naturale, sociale etc.) necontrolabil, opreală, poticală, potrivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvârneală, <înv.) anevoinţă, apărare, apără-tură, discolie, nevoinţă, nevoire, poprire, stenahorie, defect, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, scârnăvie, smintit. Rezultatul ecuaţiei este incorect. Calculul pe care l-a făcut a fost incorect. 2 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, necorect, prost, rău, viciat, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. Exprimarea lui în română este incorectă. 3 [despre fapte de limbă, reguli gramaticale etc.) eronat, greşit, impropriu. Textul conţine foarte multe întrebuinţări gramaticale incorecte. Despărţirea în silabe a cuvântului este incorectă. 4 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, greşit, inadvertent, neconcordant, necorect, nepotrivit, prost, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt incorecte. Interpretarea datelor problemei este incorectă. 5 (despre modul de înţelegere a lucrurilor, de percepere a realităţilor etc.) eronat, greşit, inexact, necorect, rău, stâlcit2, strâmb. Percepţia lui a fost incorectă. A dat mesajului operei 0 interpretare incorectă. 6 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) eronat, fals, greşit, inexact, necorect, neexact, nefondat, neîntemeiat, sofistic, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost incorect. I-a dat informaţii incorecte. 7 (despre oameni) deloial, necinstit, necorect, neloial, neonest, veros, improb, malonest, <înv. şi pop.> rău. în administraţia statului sunt mulţi funcţionari incorecţi. 8 (jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, necinstit, necorect, nelegal, neonest, oneros, lăturalnic, murdar, necurat, stângaci. Este implicat în afaceri incorecte. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie) defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, inexact, necorect, prost, rău, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă incorect în engleză. Cuvintele au fost scrise incorect. 2 eronat, greşit, impropriu, inexact, prost, rău. A înţeles incorect ceea ce i s-a spus. Gândeşte incorect acest fenomen social. incorectitudine s.f. 11 deloialitate,improbi-tate, necinste, necorectitudine, rea-credinţă, <înv.> fară-de-cinste, incorecţiune, malonesti-tate. Incorectitudinea unor funcţionari publici este o realitate. 2 abatere, neregulă, dezordine. A comis multe incorectitudini în timpul directoratului său. 3 escrocherie, hoţie, impostură, înşelăciune, înşelătorie, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, tripotaj, fumisterie, şarlatanerie, şarlatanism, pezevenclâc, potlogărie, pungăşeală, coţcărie, inginerie, matrapazlâc, pehli-vănie, pişicherlâc, şmechereală, şmecherlâc, ţeapă, <înv. şi reg.> şulerie, însăluşag, şolticărie, <înv.> coţcă, geambaşie, matrapazlărie, meşteşug, papugerie, şălvirie, calpuzanlâc, panglicărie, scamatorie, trufa1, carotaj, fuşerai, şmen, şmenuială. A fost inculpat pentru incorectitudine. II (concr.) eroare, greşeală, inadvertenţă, inexactitate, scăpare, lunecare. în calculele sale s-a strecurat o incorectitudine. Traducerea textului conţine multe incorectitudini. incorecţiune s.f. (înv.) v. Deloialitate. Improbitate. Incorectitudine. Necinste. Necorectitudine. Rea-credinţă. incorigibil, -ă adj. (despre oameni) inveterat, înrăit, necorigibil, vechi2. Soţul ei este un cartofor incorigibil. Alcoolic incorigibil, a fost internat din nou pentru dezalcoolizare. incorporănt, -ă adj. (lingv.; despre unele limbi) polisintetic. Limba incorporantă are frazele formate dintr-un singur cuvânt compus lung. incoruptibil, -ă adj. (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, drept, integru, leal, necoruptibil, onest, prob, franc2, <înv.> neademenit, nemitarnic, fair, fairplay, alb, curat, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om incoruptibil în afaceri. incoruptibilitâte s.f. bună-credinţă, cavalerism, cinste, corectitudine, integritate, lealitate, omenie, onestitate, onorabilitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, verticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în incoruptibilitatea şi priceperea lui. increât, -ă adj. (relig. creştină; despre Dumnezeu) etern. Dumnezeu este increat; El există fâră a fi fost creat. incredibil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fapte, situaţii, evenimente etc.) necredibil, neverosimil, inverosimil, <înv.> necrezut. Rezultatul meciului este incredibil. Isepare incredibil ca el să nu fi ştiut adevărul. 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, nebun, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă incredibilă. A avut şansa incredibilă de a participa la o misiune în cosmos. II adv. (modal) 1 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, conster-nant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i separe incredibil de scump. 2 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) foarte, groaznic, nespus, tare, hăt. Cabana este incredibil de departe de aici. îi aminteşte de fapte petrecute incredibil de demult. incredul, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) anxios, bănuitor, circumspect, neîncrezător, suspicios, temător, apre-hensiv, difident, mefient, bănuicios, bănuielnic, <înv. şi reg.> prepuielnic, prepuitor, năzarnic, <înv.> îndoit, necredincios, presupuitor. Este incredul din fire. 2 (despre oameni) defetist, neîncrezător, sceptic, <înv.> necredincios. Este incredul în ceea ce priveşte reuşita afacerii. 3 (filos., relig.; în opoz. cu „religios”; rar; despre oameni) v. Ateu. Ireligi-os. Liber-cugetător. Necredincios. Păgân, incredulitâte s.f. 1 bănuială, circumspecţie, neîncredere, suspiciune, difidenţă, mefienţă, necrezare, prepus1, bănat, bedă, <înv.> prepunere, prevenţi-une, ipopsie. îi ascultă relatarea plin de incredulitate. 2 dubiu, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranţă, rezervă, scepticism, şovăială, şovăire, dubitaţie, addubitaţie, <înv.> aporie, îndoiciune, îndoinţă, necredinţă, întrebare. Nu există nicio incredulitate în ceea ce priveşte câştigarea concursului. 3 (filos., relig.; rar) v. Ateism. Necredinţă. Păgânism. increment s.n. adaos, spor, supliment. La salariu primeşte un increment pentru funcţia de şef al colectivului. incret s.n. (fiziol.) increţie, secreţie endocrină, secreţie internă. incrâţie s.f. (fiziol.) incret, secreţie endocrină, secreţie internă. Prin increţie produşii de secreţie pătrund în circulaţia sangvină, servind nevoilor metabolice ale organismului. incrimina vb. I. 1 tr. (jur.; compl. indică oameni) a acuza, a inculpa, a criminaliza, a pârî. Procurorul l-a incriminat pentru crimă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) acuza, a (se) culpabiliza, a inculpa, a (se) învinovăţi, a (se) învinui, a recrimina, a criminaliza, a (se) bănui, a tuji2, <înv.> a (se) jelui, a (se) prihăni, a vinătui, a vini, a (se) vinovăţi, a (se) vinui, a ataca. Jurnaliştii îl incriminează de corupţie. Adesea se incriminează pe sine, crezând că este numai vina lui. incriminâre s.f. 1 (jur.) acuzare, acuzaţie, acuză, incriminaţie, pâră, <înv.> pârâtu-ră. Incriminarea este întărită de probe luate de la locul crimei. 2 acuzare, acuzaţie, acuză, culpabilizare, incriminaţie, inculpare, incul-paţie, învinovăţire, învinuire, recriminare, incriminat | 766 recriminaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. Incriminarea de corupţie nu a putut fi dovedită. incriminăt, -ă adj., s.m., s.f. 1 (jur.) acuzat, defendor, intimat, împricinat, învinuit, pârât, reclamat, vinovat, pricinaş, prici-nat. Incriminatului i s-a pus avocat din oficiu. 2 acuzat, inculpat. Persoana incriminată şi-a dovedit nevinovăţia. incriminator, -oare adj. (jur.; despre fapte, manifestări ale oamenilor, despre acte, documente etc.) acuzator, <înv.> prepuitor. Actul găsit asupra sa este incriminator. incriminâţie s.f. 1 (jur.) acuzare, acuzaţie, acuză, incriminare, pâră, <înv.> pârâtură. 2 acuzare, acuzaţie, acuză, culpabilizare, incriminare, inculpare, inculpaţie, învinovăţire, învinuire, recriminare, recriminaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. incrusta vb. I. tr. (a. plast.; compl. indică obiecte, materiale etc.) a intarsia, <înv.> a grefa. Ebenistul a incrustat motive florale din sidef pe uşile dulapului. incrustâre s.f. (a. plast.) incrustaţie. incrustat, -ă adj. (a plast.; despre obiecte, materiale etc.) <înv.> grefat. Motivele florale incrustate sunt din sidef. incrustaţie s.f. 1 (a. plast.) incrustâre. Incrustaţia motivelor florale pe uşile dulapului s-a făcut cu multă măiestrie. 2 (concr.; chim.) crustă minerală. Incrustaţia se formează în anumite condiţii pe suprafaţa unor corpuri. incubator s.n. 1 (zootehn.) clocitoare, cloşcă artificială. în incubator se clocesc artificial ouăle şi icrele. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, inculpă vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 (jur.) a acuza, a incrimina, a crimina-liza, a pârî. 2 a acuza, a culpabiliza, a incrimina, a învinovăţi, a învinui, a recrimina, a criminaliza, a bănui, a tuji2, <înv.> a jelui, a prihăni, a vinătui, a vini, a vinovăţi, a vinui, a ataca. inculpare s.f. acuzare, acuzaţie, acuză, culpabilizare, incriminare, incriminâţie, inculpaţie, învinovăţire, învinuire, recriminare, recriminaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. inculpat, -ă adj., s.m., s.f. (jur.) acuzat, incriminat. inculpăţie s.f. acuzare, acuzaţie, acuză, culpabilizare, incriminare, incriminâţie, inculpare, învinovăţire, învinuire, recriminare, recriminaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. incult, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cultn, „cultivat’7) agramat, ignorant, necultivat, neinstruit, neînvăţat, prost, simplu, ignar, laic, <înv. şi pop.> necărturar, prostac, netrecut prin şcoală, neşcolit, mut, prostav, <înv.> gros, neabeţedat, nepricopsit, neştiut2, barbar, neluminat, habarnamist. Un incult face multe greşeli de limbă. incultură s.f. agramatism, ignoranţă, nepricepere, neştiinţă, simplicitate, simplitate, <înv.> ignoraţie, prostăticie, prostie, prostime, inocenţă, beznă, întunecime, întuneric, noapte, tenebră, pâclă. Incultura celor mai mulţi copii abandonaţi ar putea fi combătută prin instruirea lor în şcoli. incumbă vb. I. intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre sarcini, obligaţii etc.) a reveni1, a afera. Părinţilor le incumbă datoria de a-şi creşte copiii. incurăbil, -ă adj. (med., med. vet.) 1 (despre boli) malign, nevindecabil, nelecuit, <înv.> necurabil, netămăduit, nevindecat, necruţător, neiertător, neîndurător, nemilos, nemilostiv. Cancerul este, în majoritatea cazurilor, incurabil 2 (despre bolnavi) condamnat, irecuperabil, nerecuperabil, nevindecabil, <înv.> necurabil, netămăduit. Cei care au cancer generalizat sunt bolnavi incurabili. incurbă vb. I. tr., refl. (livr.; compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arca2. Arcui. Cambra. Curba. Flecta. Flexa. Flexiona. Gondola1. încovoia. îndoi, incurbăt, -ă adj. (livr.; mai ales despre lucruri, obiecte neflexibile, rigide) Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit, incurie s.f. (livr.) v. Dezordine. Neglijenţă. Neîngrijire. incuriozitate s.f. (rar) v. Dezinteres. Dezinteresare. Indiferenţă. Nepăsare, ind, i'ndă s.m., adj. (înv.) 1 s.m. v. Hindus. Indian. Indic. 2 v. Hindus. Indian. Indic, înde conj. subord. (reg; introduce o circ. de loc) v. Unde. indecelăbil, -ă adj. (livr.; despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) v. Imprecis. Indefinibil. Indistinct. Neclar. Nedefinibil. Nedesluşit. Nelămurit. Neprecis. Nesigur. Vag. indecent, -ă adj. (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scârnav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat* deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii indecente. indecenţă s.f. imoralitate, impudicitâte, impudoare, inconvenienţă, licenţiozitate, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, parşivenie, spurcăţenie, <înv.> măscări-tură, măscărnicie, scurilitate, devergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru indecenţa exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus indecenţa la extrem. indecis, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) ezitant, nedecis, nehotărât, nesigur, reticent, şovăielnic, şovăitor, şovăind, şovăit, vacilant, <înv. şi reg.> înclinciurat, codelnic, îmbalansat, pregetos, <înv.> înclinător, îndoielnic, îndoit, pregetător, târzielnic, va-cilatoriu, fluctuant, indeterminat, oscilant, sinuos, oscilatoriu. Nu înţelege comportarea lui indecisă. Negustorii îşi îmbie clienţii indecişi să le cumpere marfa. 2 (despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor etc.) dubios, improbabil, incert, îndoielnic, neprobabil, nesigur, problematic, îndoios, <înv.> neadeverit, nebulos. Pe mulţi copii abandonaţi îi aşteaptă o existenţă indecisă. II adv. (modal) ezitant, nehotărât, nesigur, şovăielnic, şovăitor. îi răspunde destul de indecis. indecizie s.f. bâjbâială, codeală, codire, ezitare, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, irezoluţie, vacilare, preget, coşmăgire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Indecizia lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. indedinăbil, -ă adj. (gram.; despre unele părţi de vorbire) nedeclinabil. Unele neologisme sunt indeclinabile. indefectibil, -ă adj. (livr.; despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) v. Nezdruncinat. Statornic. indefinibil, -ă adj. 1 (despre cuvinte, noţiuni etc.) nedefinibil. Este un cuvânt necunoscut şi indefinibil. 2 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) imprecis, indistinct, neclar, nedefinibil, nedesluşit, nelămurit, neprecis, nesigur, vag, indecelăbil, indefinisabil, indiscernabil, indeter-minabil, dibuit2. în verandă era un parfum indefinibil de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă indefinibilă. indefinisăbil, -ă adj. (livr.; despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) v. Imprecis. Indefinibil. Indistinct. Neclar. Nedefinibil. Nedesluşit. Nelămurit. Neprecis. Nesigur. Vag. ^ indefinit, -ă adj. 1 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod indefinit. Viitorul ei este indefinit. 2 (despre senzaţii, impresii etc.) confuz, difuz, imprecis, neclar, nedefinit, nedesluşit, nelămurit, neprecis, vag, plasmatic, surd. Are o senzaţie indefinită de teamă. De câteva zile are o durere indefinită în piept. 3 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, neclar, nedefinit, neprecis, indian dubios, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii indefinite. 4 (gram.) nedefinit, nehotărât, <înv.> nehotărâtor. Articolul indefinit indică obiectul desemnat de substantiv drept reprezentant al speciei. Adjectivul indefinit este un adjectiv pronominal care însoţeşte substantivul fâră să individualizeze obiectul desemnat de acesta. indefrişâbil, -ă adj. (despre terenuri, regiuni etc.) nedefrişabil. Acest munte este indefrişabil. indelebil, -ă adj. {livr.) 1 {despre un întreg un tot, un ansamblu etc.) v. Indestructibil. Indisolubil. 2 fig. {despre sentimente, stări, imagini etc.) v. Neşters. Neuitat, indelicat, -ă adj., adv. 1 adj. {despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvli-gos, prost, ghiolban, mocănos, mocofănos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.v ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om indelicat, fără educaţie şi cultură. 2 adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mârlăneşte, mito-căneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, biijăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, surugieşte, barbar. S-a purtat indelicat cu bătrâna. indelicateţe s.f. bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepolite-ţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, mocofănie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Indelicateţea este respinsă de oamenii de bun-simţ. indemn, -ă adj. {rar; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. Intact întreg. Neatins. Nevătămat. Sănătos. Teafăr. Valid. Zdravăn, indemnitâte s.f. {econ.; înv.) v. Indemnizare. Indemnizaţie. indemniza vb. I. tr. {jur.; compl. indică oameni) a compensa, a despăgubi, a răsplăti, <înv. şi reg.> a escontenta, a escontentelui, a potoli, <înv.> a dezdăuna, a mulţumi, a repara. Societatea de asigurări a indemnizat asiguratul care a suferit prejudicii fizice. indemnizăre s.f. {econ.) indemnizaţie, <înv.> indemnitate. indemnizâţie s.f. 1 {econ.) indemnizare, <înv.> indemnitate. Când pleacă într-o delega- ţie, primeşte o indemnizaţie. 2 {mai ales la pl indemnizaţii; jur.) compensare, compensaţie, daune (v. daună), despăgubire, <înv. şi pop.> mulţumire, <înv. şi reg.> escontentare, escontentaţiune, <înv.> dezdamnaţiune, dezdăunare, răsplătire, adet, reparare, reparaţie. Asiguratul a primit indemnizaţii pentru prejudiciile suferite. indemonstrăbil, -ă adj. {despre idei, teorii, afirmaţii etc.) nedemonstrabil. Teoria pe care o susţine este indemonstrabilă. indemontâbil, -ă adj. fig. {despre afirmaţii, argumente, teorii, alibiuri etc.) nedemontabil. Argumentele pe care le-a adus sunt indemon-tabile. indenegâbil, -ă adj. {livr.; despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale omenilor) v. Apodictic. Categoric. Cert. Evident. Incontestabil. Indiscutabil. Indubitabil. Irefutabil. Necontestabil. Necontestat. Nediscutabil. Neîndoielnic. Neîndoios. Netăgăduit. Peremptoriu. Sigur. Vădit, indeniâbil, -ă adj. {livr.; despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale omenilor) v. Apodictic. Categoric. Cert. Evident. Incontestabil. Indiscutabil. Indubitabil. Irefutabil. Necontestabil. Necontestat. Nediscutabil. Neîndoielnic. Neîndoios. Netăgăduit. Peremptoriu. Sigur. Vădit, independent, -ă adj., adv. I adj. 1 {despre oameni sau despre comunităţi umane) liber, neatârnat, <înv. şi pop.> slobod. Străbunii lui au fost oameni independenţi şi cutezători. 2 {polit.; despre state, popoare etc.) autonom, liber, neatâmat, suveran, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> nedependent, volnic. Suntem un popor independent. 3 (bis.; despre biserici ortodoxe naţionale) autocefal, neatârnat. Biserica Ortodoxă Română este independentă. 4 separat. Dezvoltarea independentă a celor două dialecte explică deosebirile majore dintre ele. Medicina şi farmacia sunt două discipline independente. II adv. (modal) separat. Cele două dialecte s-au dezvoltat independent unul de celălalt. independenţă s.f. 1 <înv. şi pop.> slobozenie. Mulţi dintre străbunii lui şi-au plătit independenţa cu propriile vieţi. 2 (polit.) autonomie, libertate, neatârnare, nondepen-denţă, suveranitate, <înv. şi pop.> slobozenie, <înv. şi reg.> slobozie, <înv.> nedependenţă, volnicie. Mişcările popoarelor pentru emancipare şi independenţă au avut consecinţe favorabile. 3 (bis.) autocefalie, neatârnare. Independenţa este un atribut al Bisericii Ortodoxe Române. indescifrăbil, -ă adj. 1 (despre scris sau, p. ext., despre texte) ilizibil, neciteţ, nedescifrabil, neinteligibil, nelizibil, hieroglific, încâlcit. Are un scris indescifrabil imposibil de înţeles. Manuscrisul este indescifrabil 2 fig. (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, crepuscular, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona indescifrabilă a sufletului este greu de definit. indescriptibil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomunicâbil, indicibil, inefabil, inexprimabil, nedescriptibil, neexprimabil, negrăit, nespus, <înv. şi pop.> nepovestit, <înv.> necuvântat, nenumit, nerostit. Imaginea scenei la care a asistat este indescriptibilă. Sentimentul pe care îl trăieşte este indescriptibil indestructibil, -ă adj. 1 (despre un întreg, un tot, un ansamblu etc.) indisolubil, indelebil. Omul şi natura formează un tot indestructibil. 2 fig. (despre sentimente, trăiri, hotărâri etc. ale oamenilor) indisolubil, solid. Prietenia lor este indestructibilă. indeşirăbil, -ă adj. (despre ţesături, tricotaje etc.) nedeşirabil. Poartă ciorapi indeşirabili. indeterminâbil, -ă adj. 1 nedeterminabil. Timpul când a apărut această legendă este indeterminâbil 2 fig. (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) imprecis, indefinibil, indistinct, neclar, nedefinibil, nedesluşit, nelămurit, neprecis, nesigur, vag, dibuit2. în verandă era un parfum indetermi-nabil de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă indeterminabilă. indeterminâre s.f. indeterminaţie, nedeterminare. Indeterminarea valorii unei mărimi se explică prin lipsa de date suficiente pentru stabilirea valorii căutate. indeterminât, -ă adj. 1 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod indeterminât. Viitorul ei este indeterminât. 2 fig. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) ezitant, indecis, nedecis, nehotărât, nesigur, reticent, şovăielnic, şovăitor, fluctuant, oscilant, sinuos, oscilatoriu. Nu înţelege comportarea lui indetermina-tă. Negustorii îşi îmbie clienţii indeterminaţi să le cumpere marfa. indeterminaţie s.f. indeterminâre, nedeterminare. index s.n., s.m. 1 s.n. (la sfârşitul sau la începutul unei cărţi) indice. Indexul cuprinde, alfabetic sau sistematic, numele, termenii, materiile care apar într-o lucrare, cu indicarea paginilor unde se găsesc. 2 s.m. (anat.) arătător, deget arătător, degetul cel dintâi (v. deget), degetul dintâi (v. deget), degetul nasului (v. deget). îi indică cu indexul direcţia de mers. indezirăbil, -ă adj. (despre oameni, despre întâmplări, acţiuni, fapte etc. sau despre evoluţia unor procese, fenomene) nedorit. Disidenţii sunt persoane indezirabile în ţara lor. Lucrurile au luat o turnură indezirabilă. indiân, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. hindus, indic, <înv.> ind. Indienii fac parte din populaţia de bază a Indiei sau sunt originari de acolo. 2 adj. hindus, indic, <înv.> ind. Civiliza- indianist | 768 ţia indiană este una dintre cele mai vechi din lume. 3 s.m. (iron.) v. Rom2. Ţigan. II s.m. (la pl. indieni) amerindieni, piei-roşii (v. piele). Aztecii, incaşii, irochezii, mayaşii, olmecii şi toltecii sunt indieni. indianist, -ă s.m., s.f. indolog. Indianiştii se ocupă cu studiul limbilor şi al civilizaţiei indiene. indiamstică s.f. indologie. Indianistica studiază limba şi civilizaţia Indiei de dinaintea venirii europenilor. indic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. hindus, indian, <înv.> ind. 2 adj. hindus, indic, <înv.> ind. indică vb. I. tr. 1 a arăta, <înv.> a însemna, a povestui, a spune, a designa. îi indică strada pe care o caută. 2 (compl. indică direcţii) a arăta, a trasa. îi indică direcţia pe care trebuie s-o urmeze până la aeroport. 3 (despre ceasuri sau despre arătătoarele lor; compl. indică timpul) a arăta, a marca, a preciza, a însemna. Ceasul indică ora cinci. 4 (despre aparate de măsură; compl. indică valori) a arăta, a înregistra, a marca. Termometrul indică 10° C. 5 a arăta, a preciza, a spune, <înv. şi reg.> a semna, <înv.> a premite, a prohdeorisi. După cum a indicat, totul îi este acum clar. 6 a preciza, a pune. Pe cererea către director a uitat să indice data. 7 a arăta, a menţiona, a preciza, a semnala, a specifica, <înv.> a specializa. Buletinul meteorologic a indicat recomandările specialiştilor referitoare la caniculă. 8 (med., med. vet.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) a da2, a prescrie, a recomanda, a serie, <înv.> a ordona, a recomandarisi, a recomandui, a recomăn-dălui, a sfătui. Medicul i-a indicat un tratament cu antibiotice. 9 (compl. indică lecturi, teorii, metode etc.) a recomanda. Profesorul le-a indicat elevilor cărţile pe care trebuie să le citească în vacanţă. 10 (compl indică oameni, studii, evenimente etc.) a aminti, a arăta, a cita, a menţiona, a numi, a pomeni, a semnala, a semnaliza, <înv;> a memora, a prenumi, a semnui, a atinge. Autorul a indicat în introducerea lucrării problemele principale ce urmau a fi tratate. 11a arăta, a desemna, a semnala. Panoul cuprinde un tabel care indică câştigătorii concursului. 12a arăta, a atesta, a denota, a releva, a vădi, a trăda. Ochii lui injectaţi indică faptul că nu dormise toată noaptea. 13 (compl. indică stări, situaţii etc.) a demonstra, a dovedi, a proba, a marca. Cursul evenimentelor indică o schimbare a mentalităţii oamenilor. indicăn animal s.n. (biochim.) indoxil. Indicanul animal se găseşte în urina mamiferelor sub formă de sare de potasiu a esterului sulfuric. indicâre s.f. 1 arătare, trasare. Indicarea drumului de urmat se poate face prin GPS. 2 (med., med. vet.) prescriere, recomandare. Indicarea antibioticelor în cazul virozei se face numai de către medic. 3 amintire, citare, menţionare, menţiune, pomenire, semnalare, semnalizare, <înv.> pomană. Indicarea studiilor folosite într-o cercetare ştiinţifică este obligatorie. 4 menţionare, precizare, semnalare, specificare. Buletinul meteorologic a cuprins şi indicarea recomandărilor specialiştilor referitoare la caniculă. 5 arătare, desemnare, semnalare, designare. Trebuie afişat un tabel cu indicarea câştigătorilor concursului. indicat -ă adj., adv. I adj. 1 adecvat, conform, convenabil, corespunzător, cuvenit, eficace, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional,convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai indicată tactică părea în acel moment tăcerea. 2 adecvat, bun, nimerit, potrivit, propriu, cumsecade, acătării. Este un teren indicat pentru cultura viţei-de-vie. 3 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor, prios. Profitând de o ocazie indicată, a putut să achiziţioneze tabloul dorit 4 (med., med. vet.; despre medicamente sau tratamente medicale) prescris, recomandatMedicamentul indicat a avut efect 5 (despre lecturi, teorii, metode etc.) recomandat. Cărţile indicate au fost citite de elevi în timpul vacanţei. 6 (despre oameni, studii, evenimente etc.) amintit, citat2, menţionat, pomenit, semnalat, <înv.> vorbit2. Studiul indicat este una dintre cele mai bune cercetări ale problemei în discuţie. II adv. (modal) adecvat, nimerit, oportun, potrivit, recomandabil. Nu a răspuns indicat la întrebarea pusă. indicativ, -ă adj., s.n. 1 s.n. (gram.) modul indicativ (v. mod), modul direct (v. mod), <înv.> modul arătător (v. mod). Indicativul exprimă o acţiune prezentată de vorbitor ca reală. 2 adj. (rar; despre semnale, tabele etc.) v. Indicator. îndrumător, indicator, -oăre adj., s.n. I adj. (despre semnale, tabele etc.) îndrumător, indica-tiv. Pauza după o oră de curs este anunţată printr-un semnal audio indicator. Pe potecile montane sunt tăbliţe indicatoare pentru ca drumeţii să nu rătăcească drumul. II s.n. 1 (la instrumentele de măsurat) arătător. Urmăreşte indicatorul manometrului. 2 jalon, reper, semn. Pe potecile montane sunt indicatoare pentru ca drumeţii să nu rătăcească drumul. 3 semnal, semnal rutier. Au apărut noi indicatoare pentru circulaţie. 4 (electron.) indicator de acord = indicator de sintonie = ochi magic (v. ochi1). Indicatorul de acord este un tub electronic cu ecran fluorescent, folosit în special la aparatele de recepţie radiofonică sau radiotelegrafică. 5 (fiz.) indicator de frecvenţă = cimometru, frecvenţ-metru, ondometru, undametru. Cu indicatorul de frecvenţă se măsoară frecvenţele oscilaţiilor electromagnetice; indicator de presiune = manometru, presiometru. Presiunea fluidelor se măsoară cu indicatorul de presiune; indicator piroscopic = con pirometric, con Seger, pirometru ceramic. Indicatorul piroscopic este compus din amestecuri minerale, care se înmoaie la o temperatură fixă; indicator radioactiv = atom marcat, trasor. Indicatorul radioactiv permite urmărirea indirectă a circulaţiei izotopului radioactiv într-un sistem oarecare. 6 (tenn.) indicator de acceleraţie = accelerometru. Indicatorul de acceleraţie măsoară acceleraţia vehiculelor; indicator de turaţie = indicator de viteza = spidometru, tahometru,vitezometru. Indicatorul de viteză indică viteza instantanee a maşinii. 7 (inform.) indicator optic = fotostilou. Indicatorul optic se utilizează prin dirijare spre suprafaţa de afişare. 8 (nav., aeron.) indicator de pantă = inclinometru. Indicatorul de pantă arată înclinarea unei nave sau a unei aeronave în raport cu orizontul. 9 (climat.) indicator de umiditate = higrograf, higrometru, umido-metru. Cu ajutorul indicatorului de umiditate se măsoară umiditatea relativă a aerului sau a altor medii gazoase. indicăţie s.f. 1 directivă, instrucţiune, îndrumare, normativ, normă, recomandare, <înv.> regulativ. în timpul inundaţiilor au fost respectate indicaţiile guvernului. 2 precizare, prescripţie, prevedere, <înv.> scriptură, prohdiorihmos. A cerut să fie judecat conform indicaţiilor legii. 3 informaţie, îndrumare, lămurire. La bibliotecă a primit toate indicaţiile de care avea nevoie. 4 prescripţie, regulă, <înv.> ustav. în emisiuni speciale de radio sau de televiziune se dau tinerelor mame indicaţii pentru creşterea copiilor. 5 (med., med. vet.; cu determ. introduse prin prep. ,,dupăn) aviz, instrucţiuni (v. instrucţiune), prescripţie, recomandare, recomandaţie, <înv.> sfatuire. Bolnavul ia medicamentele numai după indicaţiile medicului. 6 explicaţie, instrucţiuni (v. instrucţiune), îndrumare, lămurire, <înv.> spusă (v. spus), tălmăcire. Cumpărătorul primeşte indicaţii pentru folosirea televizorului. Nu prea a înţeles indicaţiile informaticianului, întrucât acesta a folosit termeni de specialitate. 7 dovadă, indiciu, mărturie, pildă, probă, semn, testimoniu, piatră de încercare, piatră de încercat, piatră de probat, piatră de probă, <înv. şi reg. > scrisoare, tudumană, <înv.> dovedeală, mărturiseală, piatră de cercare, răspuns. Există indicaţii numeroase care să-i confirme presupunerea. 8 (concr.) însemnare, menţiune, notă, notificare, notifi-caţie, observaţie, precizare, specificare, specificaţiei Pe cererea candidatului sunt câteva indicaţii ale directorului instituţiei. indice s.n., s.m. I s.n. (la sfârşitul sau la începutul unei cărţi) index. Indicele cuprinde, alfabetic sau sistematic, numele, termenii, materiile care apar într-o lucrare, cu indicarea paginilor unde se găsesc. II s.m. 1 (telec.) indice de audienţă = rating. Indicele de audienţă este numărul, exprimat în procente, al persoanelor care au urmărit, la un moment dat, o emisiune de televiziune sau de radio. 2 (med., med. vet.) indice cardiotoracic = raport radiotoracic. Indicele cardiotoracic este raportul diametrelor transversale maxime ale umbrei cardiace şi ale peretelui toracic, mă- indiscutabil surate pe un clişeu radiografie. 3 (chim.) indice octanic = cifră octanică. Indicele octanic precizează gradul de detonaţie al unei benzine. indicibil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomunicâbil, indescriptibil, inefabil, inexprimabil, nedescriptibil, neexprimabil, negrăit, nespus, <înv. şi pop.> nepovestit, <înv.> necuvântat, nenumit, nerostit Imaginea scenei la care a asistat este indicibilă. Sentimentul pe care îl trăieşte este indicibil indiciu s.n. 1 dovadă, indicaţie, mărturie, pildă, probă, semn, testimoniu, piatră de încercare, piatră de încercat, piatră de probat, piatră de probă, <înv. şi reg.> scrisoare, tudumană, <înv.> dovedeală, mărturiseală, piatră de cercare, răspuns. 2 (med., med. vet.) manifestare, semn, simptom, senzaţie. Bolnavul prezintă evidente indicii de demenţă senilă. 3 semn, semenişte. Norii negri sunt un indiciu că va veni o furtună. indiferent, -ă adj. (despre oameni) 1 (în opoz. cu „sensibil”) flegmatic, impasibil, imperturbabil, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, <înv.> adiafor, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit indiferentă din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. 2 apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană indiferentă, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 3 nepăsător, nesimţitor, surd. Este indiferent la observaţiile părinţilor. 4 absent, distrat, inadvertent, îngândurat, năuc, neatent, preocupat, uitit, <înv.> distras, aerian, căscat2, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Indiferentă ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată. 5 inconştient, nepăsător. Este un om indiferent pe care nu îl interesează viitorul carierei lui. indiferentism s.n. (rar) 1 v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferenţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Tembelism. 2 v. Apolitism. Obiectivism. Neimplicare. indiferenţa s.f. 1 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngriji-re, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de indiferenţă faţă de ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. 2 dezinteres, dezinteresare, nepăsare, incuriozitate. Indiferenţa multor tineri faţă de şcoală este o realitate. 3 impasibilitate, nepăsare, nesimţire, flegmă. îi răspunde cu o indiferenţă revoltătoare. indigen, -ă adj.,s.m.,s.f. 1 adj. (despre oameni, populaţii etc.) aborigen, autohton, băştinaş, entopic, neaoş, pământean, vemacular, pământesc, truncuş, <înv.> pământenesc, ierliu. Multe populaţii indigene americane au fost distruse de conchistadori. 2 s.m., s.f. aborigen, autohton, băştinaş, pământean, pământeancă, <înv. şi reg.> moşnean, moştean, moşneag, moştenitor, <înv.> moşneancă, ţăran. Indigenii îşi păstrează tradiţiile nealterate. indigenă vb. I. tr., refl. (jur.; înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. împământeni. Naturaliza. indigenât s.n. (jur.; înv.) v. împământenire. Naturalizare. indigent, -ă adj. (în opoz. cu „bogat”-, livr.; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. indigenţă s.f. (în opoz. cu „bogăţie”; livr.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. indigest, -ă adj. I (despre alimente, mâncăruri etc.) greu, indigestibil. A mâncat o supă indigestă, care i-a făcut râu. II fig. 1 (despre glume, ironii etc.) nedigerat. Glumele lui sunt cam indigeste. Ironiile au devenit indigeste. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) imposibil, insuportabil, nesuferit, nesuportabil, intenabil. Din cauza insistenţelor sale, a devenit indigest. Are un râs indigest, care enervează. 3 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, dubios, incert, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii indigeste. indigestibil, -ă adj. (rar; despre alimente, mâncăruri etc.) v. Greu. Indigest, indigestie s.f. (fiziol., med., med. vet.) aplecare, aplecate (v. aplecat1), aplecătură, plecate (v. plecat1), ciumur-luială, îndesoare, rast2. Mâncarea de miel i-a produs o indigestie. indi'gn, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Nedemn. Nevrednic. indignă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) revolta, a (se) scandaliza, a se răzvrăti, <înv.> a (se) scandalisi, a (se) scăndăli, a răscula. Atitudinea indecentă a băiatului i-a indignat pe toţi. S-a indignat când a auzit că a fost învinovăţit pe nedrept. indignâre s.f. revoltare, revoltă, scandalizare, indignaţie, răzvrătire, oţărâre, oţăreală, <înv.> oţărime, răscoală. Atitudinea indecentă a băiatului a produs indignarea celor de faţă. indignăt, -ă adj. (despre oameni) revoltat, scandalizat Persoanele indignate de atitudinea indecentă a băiatului au cerut pedepsirea acestuia. indignaţie s.f. (rar) v. Indignare. Revoltare. Revoltă. Scandalizare, indignităte s.f. (livr.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. indigo s.n.,adj. I s.n. 1 carbon, hârtie-carbon, hârtie copiativă, hârtie de copiat, hârtie de indigo, hârtie-indigo, hârtie-pelur, pelur, plombagină. Indigoul este întrebuinţat în dactilografie. 2 (chim.) indigotină. Indigoul este o materie colorantă folosită pentru vopsirea lânii şi a bumbacului. II adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) albastru-violet. indigotină s.f. (chim.) indigo, indimenticăbil, -ă adj. (livr.; despre oameni, despre acţiuni, manifestări, expresii etc. ale lor sau despre perioade de timp, momente din viaţă, întâmplări, evenimente etc.) v. Memorabil. Neuitat. indirect, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) mediat, mijlocit. A aflat rezultatul concursului prin informaţii indirecte. 2 (gram.; despre complemente sau propoziţii completive) <înv.> nedrept Complementul indirect arată obiectul căruia i se atribuie o acţiune, o însuşire sau o caracteristică. 3 tangenţial. Ignora aluziile indirecte. 4 fig. ocolit, pieziş. Tratativele matrimoniale indirecte o deranjau. II adv. (modal) tangenţial. A fost implicat indirect într-o afacere necinstită. indiscernăbil, -ă adj. (rar; despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) v. Imprecis. Indefinibil. Indistinct. Neclar. Nedefinibil. Nedesluşit Nelămurit. Neprecis. Nesigur. Vag. indisciplinâbil, -ă adj. (mai ales despre copii, elevi) nedisciplinabil. Unii elevi indisci-plinabili nu pot fi disciplinaţi prin nicio metodă. indisciplinăt, -ă adj. (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indocil, inobedient, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor indisciplinaţi li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul indisciplinăt a fost dus în arest. indisciplină s.f. indocilitate, inobedienţă, insubordonare, neascultare, nedisciplinâ, nesubordonare, nesupunere, obrăznicie, recalcitranţă, refractarism, dezobedien-ţă, insumisiune, insubordonanţă, insubordonare, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza indisciplinei şi a absenţelor nemotivate. indiscret, -ă adj. (despre oameni) curios, bavard. Este o persoană indiscretă, căreia îi place să afle amănunte din viaţa personală a altora. indiscreţie s.f. curiozitate. Indiscreţia ei este supărătoare. indiscutâbil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale oamenilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indubitabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, sigur, vădit, indenegabil, indenia-bil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este indiscutabil Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt indiscutabile. 2 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, indisolubil | 770 marcat2, străveziu. Dă semne indiscutabile de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era indiscutabilă. 3 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost indiscutabile pentru judecători în luarea deciziei finale. 4 (despre noţiuni, judecăţi etc.) absolut, categoric, evident, flagrant, izbitor, vădit. Acesta este un adevăr indiscutabil. 5 efectiv, incontestabil, real, <înv.> actual. Prin activitatea sa a adus servicii indiscutabile acţiunii caritabile iniţiate. II adv. (modal) 1 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, naturalmente, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Indiscutabil! 2 neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, precis, sigur, nesmintit. Indiscutabil va veni la premieră. indisolubil, -ă adj. 11 (despre un întreg un tot, un ansamblu etc.) indestructibil, indelebil. Omul şi natura formează un tot indisolubil. 2 (despre un întreg, un tot etc.) inseparabil, nedespărţit, neseparabil, organic, unitar. Planctonul este un ansamblu indisolubil de organisme animale şi vegetale. 3 (despre elementele unui tot) inseparabil, neseparabil. Organismele unui plancton sunt indisolubile. II fig. (despre sentimente, trăiri, hotărâri etc. ale oamenilor) indestructibil, solid. Prietenia lor este indisolubilă. indispensabil, -ă adj., adv., s.m. I adj. 1 neapărat, necesar, nedispensabil, obligatoriu, sine qua non, vital, <înv.> nepărăsit. Se aşteaptă aprobarea unei legi indispensabile pentru revigorarea mediului de afaceri. Rampele de acces şi semafoarele sonorizate sunt condiţii indispensabile pentru nevoile persoanelor cu handicap. 2 larg. Preţul produselor de consum indispensabil a crescut. II adv. (modal) neapărat, necesar, obligatoriu, afortiori, necesarmente. Este indispensabil să urmeze tratamentul indicat de medic. III s.m. (lapl indispensabili) izmene,pantaloni (v. pantalon), hamleţi (v. hamlet), nădragi (v. nădrag), brace, gaci, gacini. Iarna, unii bărbaţi poartă indispensabili groşi. indisponibil, -ă adj. (despre oameni) inapt. Fotbalistul este indisponibil pentru joc din cauza unei întinderi de ligament. indispoziţie s.f. 1 (med.) <înv.> zaiflâc. Durerea de cap i-a provocat toată ziua o stare de indispoziţie. 2 dezolare, întristare, mâhnire, mohoreală, posomoreală, tristeţe, posăceală, <înv.> dezolaţie, morozitate, înnegurare, înnorare, întuneric, mocnea-lă, nor. Văzându-i indispoziţia de pe chip, încerca s-o înveselească. 3 (fiziol; eufem.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. indispune vb. III. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, <înv. şi pop.> a (se) obidi, a (se) ciumări, a (se) morcovi, <înv. şi reg.> a (se) scârbi, a (se) cârcăli, a se îmborboi, a se probozi, <înv.> a atrista, a (se) oscârbi, a (se) oţărî, a (se) râvni, a (se) săblăzni, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) înveninata (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a indispus. 2 tr. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl indispune cu veşnicele ei lamentări. indispus, -ă adj. (despre oameni) 1 abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, mom, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Indispus după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (de obicei iron.) mahmur, <înv.> tiriachiu, ceacâr. Băieţii sunt indispuşi după cheful de aseară. 3 (med.) <înv.> zaif. Indispusă din cauza durerii de cap, nu a vorbit cu nimeni. indistinct, -ă adj., adv. 1 adj. (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) imprecis, indefinibil, indeterminabil, neclar, nedefinibil, nedesluşit, nelămurit, neprecis, nesigur, vag, indecelăbil, indefinisabil, indiscernabil, indeterminabil, dibuit2. în verandă era un parfum indistinct de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă indistinctă. 2 adv. (modal) imprecis, neclar, vag. Trăsăturile eroului sunt conturate indistinct. Aude indistinct vorbe în camera alăturată. indistincţie s.f. 1 imprecizie, neclaritate, neprecizie. într-o lumină difuză contururile obiectelor sunt de o mare indistincţie. 2 bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, mocofanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Indistincţia este respinsă de oamenii de bun-simţ. individ, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. chip, figură, ins, om, persoană, personaj, faţă, creştin, român, suflet, băiat, meclă, mutră, tip, tipesă, nat, <înv.> ipochimen, îns, nume, obraz, chir, creatură, specimen, gagiu, paţan. La spectacol erau indivizi cunoscuţi. 2 s.m. cap, ins, om, persoană, amic, căciulă. Săracii au primit ajutoare de la primărie, câte 5 kg de alimente de individ. 3 s.m. (biol.) exemplar1, specimen. într-o clasificare în regnul animal sau vegetal interesează mai mult genul sau grupa decât individul. 4 s.m. (statist.) unitate statistică. 5 s.m. (lingv., folc.) individ vorbitor = informator, subiect, subiect vorbitor, vorbitor, subiect grăitor. Individul vorbitor este persoana a cărei vorbire este supusă observaţiei, analizei, cercetării. într-o anchetă folclorică se caută un individ vorbitor bun cunoscător al folclorului din zona respectivă. individual, -ă adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „general”) particular, personal, propriu, <înv.> obrăzalnic, particularistic, particularnic, partnic, personalicesc, personalnic, privatim, privatnic. Fiecare fiinţă are caracteristici individuale. 2 (despre concepţii, atitudini, hotărâri, creaţii etc. ale oamenilor) particular, personal, propriu, subiectiv. Are o viziune individuală asupra vieţii. Decizia de a ieşi din partid a fost individuală. 3 (despre proprietăţi, bunuri etc.) particular, personal, privat, propriu. A fost trimis în judecată întrucât nu-şi poate justifica bunurile individuale. 4 singular. Când este certat, are o atitudine individuală, care îl deosebeşte de ceilalţi fraţi. 5 (despre situaţii, fapte, întâmplări etc.) aparte, deosebit, insolit, neobişnuit, singular, special. Are de judecat un caz individual. II adj., s.n. (gram.; înv.) v. Singular, individualism s.n. (în opoz. cu „altruism”) egoism, <înv.> siniubire, euism. în sufletul fiecărui om există, recunoscut sau nu, un sâmbure de idividualism. individualist, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „altruist’7) egoist, meschin, iubitor de sine, <înv.> filavt, siniubitor. Este un om ursuz, rece şi individualist. individualitate s.f. 1 originalitate, personalitate. Individualitatea acestui pictor constă în maniera în care combină culorile. 2 (concr.) personaj, personalitate. Diplomatul este o individualitate importantă a vieţii politice contemporane. individualiza vb. 1.1 tr. (compl. indică fiinţe) a caracteriza. Autorul îşi individualizează perfect personajele. 2 tr. (compl. indică personaje literare, situaţii, evenimente etc.) 771| a tipiza. Cunoscutul scriitor a individualizat nunta la români. 3 tr., refl. a (se) particulariza, a (se) personaliza. Artistul îşi individualizează eroina prin vocabular. Românii s-au individualizat prin port, obiceiuri şi muzică la festivalul folcloric. 4 tr. (compl indică particularităţi, însuşiri, trăsături etc. ale unor elemente, fenomene, procese etc.) a izola, a singulariza, a uniciza. După multe cercetări, a reuşit să individualizeze specificul climei dintr-o regiune nordică extremă. Caracteristicele procesului biologic studiat au fost individualizate după experienţe repetate. 5 refl. a se caracteriza, a se distinge, a se evidenţia, a se remarca. Această perioadă se individualizează printr-o dezvoltare economică rapidă. individualizânt, -ă adj. individualizator. Fiecare fiinţă are caracteristici individualizante. individualizare s.f. 1 caracterizare. Elevilor li se cere să facă o individualizare a personajelor principale din roman. 2 tipizare. Individualizarea nunţii româneşti în roman este o reuşită. 3 particularizare, personalizare. Criticul a remarcat individualizarea eroinei prin vocabular. La festivalul folcloric, individualizarea românilor s-a făcut prin port, obiceiuri şi muzică. 4 izolare, singularizare, unicizare. Individualizarea specificului climei dintr-o regiune nordică extremă s-a făcut după multe cercetări. individualizator, -oăre adj. individualizant. indivi'z, -ă adj. (jur.; despre bunuri) întreg, nedivizat. Bunurile indivize se află în stăpânirea mai multor persoane. indivizibil, -ă adj. (despre un tot, un întreg o unitate etc.) nedespărţit, nedivizibil. Sfânta Treime este indivizibilă. indivizibilităte s.f. unitate, <înv.> uniciune, unime. Indivizibilitatea unui popor nu trebuie distrusă. indo-europenîst, -ă s.m., s.f. (lingv.) indo-germanist. Indo-europeniştii se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. indo-europem'stică s.f. (lingv.) indo-ger-manistică. Indo-europenistica se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. indo-germamst, -ă s.m.,s.f. (lingv.) indo-eu-ropenist. indo-germamstică s.f. (lingv.) indo-euro-penistică. indocfl, -ă adj. 1 (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinăt, inobedient, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor indocili li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul indocil a fost dus în arest. 2 (despre animale domestice) neascultător, nesubordonat, nesupus, rău. îşi duce câinele la dresor pentru că este indocil. indocilitâte s.f. indisciplină, inobedienţă, insubordonare, neascultare, nedisciplină, ne-subordonare, nesupunere, obrăznicie, recalcitranţă, refractarism, dezobedienţă, insu-misiune, insubordonanţă, insubordonaţie, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza indocilităţii şi a absenţelor nemotivate. indol s.m. (chim.) benzopirol. Indolul se foloseşte în industria chimică şi în industria cosmetică. indolent, -ă adj. (despre oameni) 1 apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană indolentă, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 bleg, moale, molatic, molâu, mototol, lălâu, modoroi, molălău, molând, moloi, molticos, morocănos, prost, tofolog, mălăieţ, mămăligos, letnic, somnoros, <înv. şi pop.> lenevos, nehamic, trândăvit2, trândăvos, lânced, caniv, diugos, dospău, duglan, dugliş, ghiduş, ghilan, iorlan, lainic, lenos, letnic, modoroi, pluhud, ponivos, posleţ, pucios, sanchiu, trând2, trândos, trânduş, zăcaş, zăcător, <înv.> molicios, oţios, tandu-riu, feneant, adormit, somnoros, trântor, nasol, naşpa. Făcea tot ce i se cerea pentru a nu-l considera lumea indolent. indolenţă s.f. 1 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de indolenţă faţă de ceea ce se petrece în jur este îngrijorătoare. 2 comoditate, lene, lenevie, lenevire, nesilinţă, trândăveală, trândăvie, trân-dăvire, trândăvit1, famiente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, leneveală, <înv.> oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciune. Indolenţa lui o exasperează. indolog, -ă s.m., s.f. indianist. Indologii se ocupă cu studiul limbilor şi al civilizaţiei indiene. indologi'e s.f. indianistică. Indologia studiază limba şi civilizaţia Indiei de dinaintea venirii europenilor. indolor, -ă adj. (despre tratamente, injecţii etc.) nedureros. Tratamentul medical prescris este suportabil pentru că este indolor. indomptăbil, -ă adj. (livr.; despre animale) v. Nedomesticit. Neîmblânzit. Sălbatic, indossatrîce s.f. (ital.) v. Manechin. Model. Top-model. indoxi'l s.n. (biochim.) indican animal. Indoxilul se găseşte în urina mamiferelor sub formă de sare de potasiu a esterului sulfuric. indruşâim s.m. (bot.) 1 Lathyrus odoratus; latir, sângele-voinicului (v. sânge), sân-ge-de-voinic, floare-de-mazăre, hărăgi-că, măzărată(v. măzărat), măzărean, măzărică, măzăriche, măzăroi, măzăruică, oreşniţă, pejmă. 2 (reg.) v. Muşcată1 (Pelargonium odoratissimum). indubitabil, -ă adj. 1 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale oamenilor) industriaş apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este indubitabil. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt indubitabile. 2 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost indubitabile pentru judecători în luarea deciziei finale. induce vb. III. tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales stări fiziologice, psihice, senzaţii) a cauza, a crea, a da2, a determina, a face, a produce, a provoca, <înv. şi pop.> a pricinui, a stârni. Medicamentul i-a indus o stare de somnolenţă. inductânţă s.f. (fiz.) inductivitate. Inductan-ţa este o mărime caracteristică a unui circuit electric, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate circuitul şi intensitatea curentului electric care produce acest flux. inductiv, -ă adj. (filos.; la Aristotel; despre silogisme) epagogic. într-un silogism inductiv se trece de la particular la general. inductivitâte s.f. (fiz.) inductânţă. inducţie s.f. 1 (filos.; la Aristotel) epagogă. Inducţia constă în stabilirea silogistică a unei relaţii între un termen extrem şi un termen mediu, cu ajutorul celuilalt termen extrem. 2 (fiz.) inducţie electrostatică = electrizare prin influenţă. Prin inducţie electrostatică sarcinile se separă şi se redistribuie pe suprafaţa unui conductor datorită acţiunii unui câmp electric. indulgent, -ă adj. (despre oameni) 1 clement, iertător, îndurător, îngăduitor, milostiv, tolerant, ieftin. învăţătorul este indulgent cu elevii. 2 concesiv, îngăduitor, răbdător, permisiv, tolerant, răbduriu, <înv.> liberal, moale. Este o persoană mult prea indulgentă cu cei care greşesc. 3 fig. (despre legi, pedepse) uşor2, blând. A primit o pedeapsă indulgentă. indulgenţă s.f. 1 clemenţă, iertare, îndurare, îngăduinţă, milostivire, toleranţă. Arată idul-genţăfaţă de cei care au greşit fără voie, prima dată. Preoţii propovăduiesc indulgenţa. 2 îngăduinţă, îngăduire, înţelegere, permisivitate, toleranţă, tolerantism, îngăduială, <înv.> răbdare, slobozenie. Bunicii manifestă prea multă indulgenţă faţă de nepoţi. indură vb. I. refl. (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe) a se întări. Umflătura de la mână s-a indurat. indurâţie s.f. (med., med. vet.) bătătură, clavus, durilon, dâmbă, mozol1, negel, ochi de găină (v. ochi1), păducel, strună2, trântitură2. Are o indurâţie în talpă. industriăl s.m. (înv.) v. Fabricant Industriaş, industriâş s.m. 1 fabricant, <înv.> industrial, industrios. A participat la o întrunire a marilor industriaşi de autoturisme din Europa. 2 (înv.) v. Meseriaş. Meşteşugar. industrie | 772 industrie s.f. (înv.) v. Meserie. Meşteşug, industrios, -oâsă adj., s.m. I adj. (despre oameni) 1 activ, harnic, laborios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, străduitor, vrednic, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sârnic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, ne-pregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit. Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană indus-trioasă. 2 abil, destoinic, deştept, dibaci, ingenios, iscusit, isteţ, îndemânatic, măiestru, priceput, dexter, temeinic, <înv. şi pop.> meşteşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzaci, desholt, îndemânat, îndemânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meşteşugareţ, meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător industrios. II s.m. (înv.) v. Fabricant. Industriaş. ineăţă s.f. (bot.) 1 Linum catharticum; inişor, inuşor, mărgeluţă. 2 Linum austriacum; in-de-câmp, inuşor. 3 Linum perenne; inuşor. 4 (agric.; reg.) v. Inărie. Inişte. inebranlâbil, -ă adj. (livr.) 1 (despre materiale, obiecte etc.) v. Inflexibil. Neelastic. Neflexibil. Rigid. Scorţos. Tare. Ţeapăn. 2 fig. (în opoz. cu şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) v. Băţos. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Inflexibil. Intransigent. Neabătut. Neclintit. Neflexibil. Nestrămutat. Neşovăitor. Statornic, inechitabil, -ă adj. (despre măsuri, hotărâri etc.) injust, nedrept, neechitabil, nejust, inie. Decizia măririi salariilor numai la unele categorii socioprofesionale este inechitabilă. inechitate s.f. injusteţe, injustiţie, nedreptate, neechitate, nejustiţie, <înv. şi pop.> strâmbăta-te, <înv. şi reg.»' strâmb, zulum. A mări salariile numai la unele categorii socioprofesionale este o mare inechitate. inechivoc, -ă adj. (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) neechivoc, neinterpretabil. îi plac situaţiile inechivoce. Se exprimă într-un mod inechivoc. inedit, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre idei, teorii, metode, creaţii etc.) nou, original. Teoria sa inedită a provocat multe dispute în lumea ştiinţifică. Procedeul chirurgical folosit este inedit. 2 s.n. noutate, originalitate. Ineditul teoriei sale a provocat multe dispute în lumea ştiinţifică. inefabil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomunicabil, indescriptibil, indicibil, inexprimabil, nedescriptibil, neexprimabil, negrăit, nespus, <înv. şi pop.> nepovestit, <înv.> necuvântat, nenumit, nerostit Imaginea scenei la care a asistat este inefabilă. Sentimentul pe care îl trăieşte este inefabil. ineficace adj. invar, (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost ineficace. ineficacitate s.f. ineficienţă, inutilitate, neeficienţă, superfluenţă, superfluitate, zădărnicie, <înv.> netrebnicie, sterilitate. Ineficacitatea rugăminţilor lor nu mai putea fi pusă la îndoială. ^ ineficient -ă adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu, ineficienţă s.f. ineficacitate, inutilitate, neeficienţă, superfluenţă, superfluitate, zădărnicie, <înv.> netrebnicie, sterilitate, inegăl, -ă adj. 1 (despre corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, oameni etc. ale căror însuşiri, caracteristici etc. sunt puse în relaţie sau sunt comparate cu aceleaşi însuşiri, caracteristici etc. ale altor corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, oameni etc.) neegal. Unghiurile sunt inegale. Cei doi cercetători sunt inegali în ceea ce priveşte pregătirea lor profesională. 2 disproporţionat. Spre sfârşitul meciului, lupta dintre boxeri devine inegală. 3 (despre stil) necurgător, neegal, sacadat, abrupt, aspru. Stilul romanului este inegal, cu fraze scurte, întrerupte. inegalăbil, -ă adj. (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, nee-galabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician inegalabil. Are un timbru inegalabil al vocii. inegalităte s.f. 1 neegalitate, imparitate. Inegalitatea celor două valute s-a accentuat în ultimul timp. 2 disproporţie. între cei doi luptători este o mare inegalitate. 3 (mat.) neegalitate. Analiza matematică este bazată pe inegalităţi. inel s.n. 1 (şi inel de cununie) verighetă, verigă, verigea,veriguţă, burmă, tortiţă, ering. Cei doi tineri şi-au cumpărat pentru cununia religioasă inele de aur. 2 inel de logodnă = verigă de logodnă, <înv.> inel de credinţă, inel de încredinţare. Odată cu inelul de logodnă, fata a primit şi cererea în căsătorie; (înv.) inel de credinţă = inel de încredinţare v. Inel de logodnă. 3 belciug, verigă, rac. A închis poarta, trecând lacătul prin cele două inele. 4 ochi1, verigă, za2, <înv. şi reg.> rătez, <înv.> halca. Unul dintre inelele lanţului s-a rupt. 5 (zool.) segment. Corpul unor viermi este alcătuit din inele. 6 (adesea poet.) buclă, cârlionţ, creţ, ondulaţie, ondulă, undă, val, zuluf, perciune, sfredel, sfredelitură, onduleu, cârligel, cocor, percică, scâr, scârlionţ. De sub pălărioară ies inelele aurii ale fetiţei. inelă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică părul) a (se) bucla, a (se) cârlionţa, a (se) încreţi, a (se) ondula, a (se) zulufa, a (se) încârlionţa, a (se) scârlionţi. Şi-a inelat părul cu drotul. 2 tr. (silv.; compl. indică arbori) a secui, a ciungi, a cerţi, a plesura. A inelat arborele prin înlăturarea unui inel din scoarţă, pentru a împiedica circulaţia sevei şi a provoca uscarea lentă a acestuia înainte de doborâre. inelăr s.m.,s.n. 1 s.m. (entom.) Malacosoma neustria; fluture-inelat. 2 s.n. (anaf.) deget inelar, <înv. şi reg.> degetul inelului (v. deget), <înv.> degetul de inele (v. deget). Poartă verigheta pe inelar. inelăre s.f. 1 buclare, cârlionţare, încreţire, ondulare, ondulaţie. Pentru inelarea pârului foloseşte drotul. 2 (silv.) secuire, ciun-gire, certire, plesurare. Inelarea arborilor se face pentru a împiedica circulaţia sevei şi a provoca uscarea lentă a acestora înainte de doborâre. inelăş s.n. ineluş, ineluţ. Naşii de botez i-au făcut cadou fetiţei un inelaş cu rubin. inelăt -ă adj. 1 (despre pâr) buclat, cârlionţat, creţ, încreţit, ondulat, unduios, zulufat, încârlionţat, aricit2, scârcior, scârlionţat, <înv.> ondulos, smreadec, undos, unduit Pletele inelate îi cad pe spate. 2 (despre lână, blană) buclat, cârlionţat, creţ, mărgelat, înstrugurat. Lâna oilor merinos este inelată şi foarte fină. inelegânt, -ă adj. (despre oameni) neelegant. Nu-l interesează ţinuta, de aceea este totdeauna inelegant. inelegănţă s.f. neeleganţă. Se remarcă prin ineleganţă. ineligîbil, -ă adj. (despre forme de guvernământ, funcţii, oameni etc.) neeligibil. Este ineligibil, întrucât nu are calităţile cerute de lege pentru a putea fi ales. ineligibilităte s.f. neeligibilitate. ineluctabil, -ă adj. (despre fenomene ale naturii, fapte, evenimente etc.) iminent, inevitabil, neeluctabil, <înv.> apropiator. Declanşarea furtunii este ineluctabilă. ineluş s.n. inelaş, ineluţ. ineluţ s.n. (pop. şi fam.) v. Inelaş. Ineluş. inenarăbil, -ă adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; livr.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş, inept, -ă adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) nătâng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, stupid, <înv.> prostatic, giurumist. Gestul lui de a lovi copilul a fost inept. inepţie s.f. 1 cretinism, dobitocie, idioţenie, idioţie, imbecilitate, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, <înv.> prostăticie, prostime, nimicamiţă. Nu a mai auzit o asemenea inepţie. 2 (adesea inexprimabil constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, abnormita-te, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigo-rie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi inepţiile pe care le-a susţinut. inepuizabil, -ă adj. interminabil, neepuizabil, neistovit, nesfârşit2, nesecat, nesecătuit, nesleit, nedeşertat. Folclorul este o sursă de inspiraţie inepuizabilă pentru creatori. inert, -ă adj. 1 (în opoz. cu „viu”; despre fiinţe) mort, neînsufleţit, nemişcat, rece, ţeapăn, <înv.> desuflat, nesimţitor, inanimat, neanimat. Medicii l-au găsit inert pe cel care s-a aruncat de la etaj. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) anchilozat, înţepenit, ţeapăn, prins2, mort. A rămas cu piciorul inert din cauza reumatismului. 3 (chim.; despre elemente sau substanţe) inactiv. Elementele inerte sunt lipsite de reactivitate. inerţie s.f. 11 fixitate, imobilitate, neclintire, nemişcare, nemobilitate. Inerţia stelelor este aparentă. 2 inactivitate, inacţiune, neactivitate, nonacţiune, pasivism, pasivitate, şedere, nemişcare, zăcăşeală, <înv.> neacţiune, nelucrare, abulie, adormire, hibernare, letargie. Starea lui de inerţie îi enervează pe toţi. 3 (chim., biol.) inactivitate. Inerţia este anihilarea capacităţii active a unei substanţe sau a unui microorganism. II apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de inerţie faţă de tot ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. inervâre s.f. (anat.) inervaţie. inervăţie s.f. (anat.) inervare. Inervaţia constituie aparatul nervos al unui ţesut sau al unui organ. inesenţiâl, -ă adj. (despre situaţii, probleme, acţiuni etc.) neesenţial. Ajutorul ei a fost inesenţiâl în acel moment. inestetic; -ă adj. (despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, construcţii, despre interioare etc.) dezordonat, inaspectuos, neaspec-tuos, neestetic, rebarbativ, urât2, nechi-muluit, monstruos, nasol, naşpa, naşparliu, naşpet. Construcţia prezintă un amestec inestetic de stiluri arhitectonice. inestimabil, -ă adj. (despre valori de patrimoniu, opere de artă etc.) inapreciabil, ineva-luabil, neestimabil, nepreţuit, <înv.> nestimat. Obiectele dacice sunt de o valoare inestimabilă. inet s.n. (reg.) 1 (agric.) v. Inărie. Inişte. 2 (colect.) v. Inărie. ineţ s.n. (reg.) 1 (agric.) v. Inărie. Inişte. 2 (bot.) v. Linariţă (Linaria vulgaris). inevaluăbil, -ă adj. (despre valori de patrimoniu, opere de artă etc.) inapreciabil, inestimabil, neestimabil, nepreţuit, <înv.> nestimat. inevitabil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre stări, situaţii, evenimente etc.) fatal, neevitabil, <înv.> neapărat. Moartea este inevitabilă. 2 (despre fenomene ale naturii, fapte, evenimente etc.) iminent, ineluctabil, neeluctabil, <înv.> apropiator. Declanşarea furtunii este inevitabilă. 3 (despre evenimente, fenomene, situaţii etc.) cert, sigur. Declanşarea grevei este inevitabilă. II adv. (modal) fatal, fatalmente, necesarmente. Circumstanţe nefericite au dus, inevitabil, la acest accident. inevitabilitâte s.f. iminenţă. Sunt îngroziţi de inevitabilitatea declanşării furtunii. inexăcţ, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre rezultate, calcule etc.) defectuos, eronat, fals, greşit, incorect, neadevărat, necorect, <înv. şi reg.> smintit. Rezultatul ecuaţiei este inexact. Calculul pe care l-a făcut a fost inexact. 2 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) eronat, fals, greşit, incorect, necorect, neexact, nefondat, neîntemeiat, sofistic, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost inexact. I-a dat informaţii inexacte. 3 (despre modul de înţelegere a lucrurilor, de percepere a realităţilor etc.) eronat, greşit, incorect, necorect, rău, stâlcit2, strâmb. Percepţia lui a fost inexactă. A dat mesajului operei o interpretare inexactă. 4 (despre reproduceri, imitaţii, traduceri etc.) infidel. Tabloul este o copie inexactă a originalului. A făcut o traducere inexactă a manuscrisului. II adv. (modal) 1 prost, rău. Ceasul merge inexact. 2 (în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie 0 defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, necorect, prost, rău, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă inexact în engleză. Cuvintele au fost scrise inexact. 3 eronat, greşit, impropriu, incorect, prost, rău. A înţeles inexact ceea ce i s-a spus. Gândeşte inexact acest fenomen social. inexactitate s.f. 1 eroare, greşeală, inadvertenţă, incorectitudine, scăpare, lunecare. în calculele sale s-a strecurat o inexactitate. Traducerea textului conţine multe inexactităţi. 2 falsitate, injusteţe, neadevăr, neexactitate, netemeinicie. A demonstrat inexactitatea afirmaţiilor lui. 3 infidelitate. A fost criticat pentru inexactitatea traducerii. inexcitâbil, -ă adj. (biol; rar) v. Neexcitabil. inexcitabilitâte s.f. (biol; rar) v. Neexcitabi-litate. inexistent, -ă adj. 11 neexistent, nul. Nu-l poate aresta întrucât probele acuzatoare sunt inexistente. Cunoştinţele lui în acest domeniu sunt inexistente. 2 (jur.; despre decizii, acte etc.) neavenit. Actul este inexistent deoarece nu are valabilitate. II fig. (despre oameni, mai ales despre scriitori, artişti) neglijabil, neimportant, neînsemnat, şters. Unii scriitori inexistenţi ca valoare sau ca notorietate sunt declaraţi la un moment dat geniali. inexistenţă s.f. neant, neexistenţă, nefiinţă, nimic, nonexistenţă, neunde, <înv.> nedereasă, nefapt, negură, uitare. Budiştii consideră inexistenţa supremul bun spre care se poate năzui. inexorâbil, -ă adj. (despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) crud, hain, implacabil, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, neîndurat, <înv.> nemilostivitor, nemilostivnic, nemiluit, neplacabil, vitreg. Soarta inexorabilă a îmbătrânit-o înainte de vreme. inexperienţă s.f. neexperienţă. Greşeşte uneori în diagnosticarea unor boli din cauza inexperienţei. inexperimentăt, -ă adj. 1 (despre oameni) neexperimentat, neîncercat, necercat, neumblat. Fiind inexperimentat, greşeşte uneori în diagnosticarea unor boli. 2 (despre metode, tratamente, invenţii etc.) neexperimentat. Metodei propuse nu i se cunoaşte încă eficacitatea, întrucât este inexperimentată. inexplicâbil, -ă adj. 1 (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomprehensibil, neexplicabil, neînţeles2. Situaţia din familia lor este inexplicabilă chiar şi pentru psihologi. Gestul extrem al cântăreţei rămâne inexplicabil. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost inexplicabilă. inexplici't, -ă adj. (despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) neclar, nedesluşit, neexplicit, nelămurit. în cazul manuscrisului studiat problema cronologiei rămâne inexplicită. Modul de procesare a informaţiei este inexplicit. inexploatâbil, -ă adj. (despre resurse, bogăţii naturale, terenuri, obiective economice etc.) neexploatabil. Neavând bogăţii naturale, zona este inexploatabilă. inexplorât, -ă adj. (despre regiuni, fenomene, stări etc.) necercetat, necunoscut, neexplorat. Multe ţinuturi ale globului au rămas inexplorate. inexplozi'bil, -ă adj. neexplozibil. O substanţă inexplozibilă nu poate face explozie. inexpresiv, -ă adj. 1 (despre stil, cuvinte, creaţii, opere de artă etc. sau, p. ext., despre autori, creatori) monoton, neexpresiv, uniform, monocord, plat2, otova. Foloseşte metafore inexpresive. Unele dintre picturile sale sunt inexpresive. 2 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) neexpresiv, placid, searbăd1, cenuşiu, incolor, palid, pustiu, spălăcit, sterp, sur, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip inexpresiv. îi aruncă o privire inexpresivă. inexprimâbil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomunicâbil, indescriptibil, inexpungabil indicibil, inefabil, nedescriptibil, neexprimabil, negrăit, nespus, <înv. şi pop.> nepovestit, <înv.> necuvântat, nenumit, nerostit. Imaginea scenei la care a asistat este inexpimabilă. Sentimentul pe care îl trăieşte este inexpimabil. inexpungabil, -ă adj. fig. (în opoz. cu „vulnerabildespre argumente, teorii, idei etc.) inatacabil, invulnerabil, neatacabil. Demonstraţia pe care a făcut-o este inexpun-gabilâ. inextensibil, -ă adj. neextensibiL A cumpărat o canapea inextensibilă. infailibil, -ă adj. 1 (despre acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) cert, desăvârşit, perfect, sigur. A pus în aplicare un procedeu infailibil de fabricaţie. 2 (despre atitudini, sentimente etc. ale oamenilor) desăvârşit, perfect, sfânt. Credinţa sa în Dumnezeu este infailibilă. infailibilitate s.f. certitudine, siguranţă. Când s-a înscris la facultate, a avut infailibilitatea reuşitei. infam, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) abject, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, proclet, <înv.> fărădelege, ferălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om infam. 2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) abject, josnic, mârşav, mişel, mişe-lesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ruşinos, scelerat, ticălos, turpid, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scârnav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş, veri-găşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai infame manipulări. 3 fig. (în opoz. cu „frumos”; despre vreme) închis, înrăutăţit, mohorât, stricat, urât2, fumuriu, posomorât, zbârlit. Vremea infamă îi determină să rămână acasă. II adv. (modal) mişeleşte, netrebnic, ticăloşeşte. S-a purtat infam cu ea. infamă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a detracta, a discredita, a ponegri, a şopti, a vitupera, <înv. şi pop.> a ocărî, a feşteli, a huli, a povesti, a năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a îmbârfi, a pedepsi, a publica, <înv.> a balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a măscări1, a mozaviri, a pişpăi, a pohlibui, a ponosi, a ponoslui, a prilesti, a vilipenda, a vrevi, a critica, a pecetlui, a sfâşia, a ştampila, a îngăla, a bâzâi, a forfeca, a încondeia, a înnegri, a mâli, a otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi infamează vecinii. infamânt, -ă adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) compromiţător, degradant, degradator, dezonorant, infamator, înjositor, nedemn, ruşinos, difamant, nevrednic, <înv.> necinstit, necinstitor, pierzător. Invidia este un sentiment infamant. infamâre s.f. bârfa, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defaimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop^ele (v. râu), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia infamarea şi invidia. infamator, -oăre adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) compromiţător, degradant, degradator, dezonorant, infamant, înjositor, nedemn, ruşinos, difamant, nevrednic, <înv.> necinstit, necinstitor, pierzător. infamie s.f. abjecţie, abominaţie, fărădelege, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemă-ciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice infamie. infanterie s.f. (milit.) <înv. şi pop pedestrime, pifa, pifanie, <înv. şi reg.> pihotă, linie, <înv.> pedestrame, pedestrie. Infanteria luptă pe jos. infanterist s.m. (milit.) fantasin, <înv. şi pop.> pedestraş, pifan, <înv. şi reg.> pihotaş, <înv.> odivoi, pedestru, talpoş, tălpaş. Face armata la infanterişti. infantidd s.n. (jur.) pruncucidere. Infantici-dul este o infracţiune care constă în uciderea de către mamă a propriului copil imediat după naştere. infantil, -ă adj. 11 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) copilăresc, copilăros, pueril, <înv. şi pop.> coconesc, <înv.> pruncesc. Nu şi-a pierdut aerul infantil nici la maturitate. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) naiv, pueril, copilăresc, şcolăresc. Face glume infantile. Pune întrebări infantile. II fig. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor sau despre afirmaţii, decizii etc. ale lor) neîntemeiat, neserios, pueril. Reacţia ei la cele auzite a fost infantilă. Motivaţia lui este infantilă. infârct s.n. (med., med. vet.) <înv.> rast2. Infarctul constă în distrugerea unui organ sau a unei părţi dintr-un organ ca urmare a astupării unei artere sau a unei vene terminale. infatigâbil, -ă adj. (despre oameni) neistovit, neobosit, neodihnit, neostenit, neostoit. Deşi lucrase toată ziua, părea infatigabil. infatuă vb. I. refl. (despre oameni) a se crede, a se fali, a se fuduli, a se grozăvi, a se înfumura, a se îngâmfa, a se lăuda, a se mândri, a se semeţi, a se trufi1, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfala, a se marţafoi2, a se burica, a se furlandisi, a se îngurguţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se făloşi, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfatoşi, a se trufali, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufaşi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălora, a se încondura, a se înălţa, a se lăţi, a se ridica, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău - prea te infatuezi! infatuâre s.f. amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, făloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> fălnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fiimuri (v.fum), împăunare, păunire, umflare. Infatuarea tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. infatuât, -ă adj. (despre oameni) fudul, grandoman, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, înfipt, <înv. şi reg.> pâşin, faleţ, hireş, lotru, măr-nicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţi-neros, <înv.> fandasios, fumuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind infatuat şi dificil, nu are prieteni. infect, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, 775| înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii infecte de sulf 2 (despre aer, atmosferă) fetid, pestilenţial, puturos, rău-mi-rositor, viciat, mefitic, împuţit, <înv.> împuţicios. în încăpere este un aer infect, de alimente alterate. 3 (despre lucruri, materii etc.) dezgustător, respingător, scârbos, <înv. şi pop.> spurcat2, scârnav. Are trupul acoperit cu scuame infecte. 4 fig. (mai ales despre mâncăruri, băuturi) execrabil. Au fost serviţi cu o mâncare infectă. II adj. fig. 1 (despre oameni) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om infect. 2 (despre firea, caracterul oamenibr) detestabil, dezgustător, execrabil, oribil, respingător, scârbos. Are un caracter infect. 3 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mişelesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ruşinos, scelerat, ticălos, turpid, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai infecte manipulări. III adv. (modal) 1 dezgustător, greţos, greu, neplăcut, nesuferit, rău, repugnant, respingător, scârbos, urât2. Miroase infect în cameră. 2 fig. execrabil, groaznic, înfiorător, oribil. Se comportă infect în societate. infectă vb. I. (med., med. vet.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) contagia, a (se) contamina, a (se) infesta, a (se) molipsi, a (se) învenina, a (se) umple, <înv.> a (se) smredui, a strica, a (se) garnisi. Are gripă şi l-a infectat şi pe prietenul său. S-a infectat de la şcoală de rujeolă. 2 refl. (despre răni) a se otrăvi, a se boboti. Rana de la mână s-a infectat. infectant, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli) contagios, contaminant, epidemic, infecţios, molipsitor, transmisibil, <înv. şi pop.> lipicios, <înv. şi reg.> umplător, mutător, <înv.> acolisitor, ciumaş, ciumat, ciumos, împărţitor, lipitor, lipitos, luător, molimos, smreduitor. infectâre s.f. (med., med. vet.) contagiere, contagiune, contaminare, contaminaţie, infecţie, infestare, molipsire, contagiu, molipseală, lipitoare (v. lipitor), <înv.> lipici, lipiciune, smreduială, smreduire. Există riscul infectării cu virusul hepatitei C. infectât, -ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe) contaminat, infestat, molipsit, lovit, <înv.> smreduit Boala se transmite direct, prin persoanele infectate. infecţie s.f. 11 (med., med. vet.) contagiere, contagiune, contaminare, contaminaţie, infectare, infestare, molipsire, contagiu, molipseală, lipitoare (v. lipitor), <înv.> lipici, lipiciune, smreduială, smreduire. 2 (med.) infecţie puerperală = febră puerperală. Infecţia puerperală este o boală infec-ţioasă care apare la lăuze, în urma pătrunde- rii în uter a unui agent patogen. 3 duhoare, miasmă, putoare, fetiditate, mefitism, <înv. şi pop.> împuţiciune, puturoşenie, puturoşie, <înv.> apuţit, apuţitură, duh, smreduire, vapor. în încăpere era o infecţie insuportabilă. II fig. (rar) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Delicvescenţă. Depravare. Descompunere. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Putregai. Putreziciune. Sibaritism. Viciu, infecţios, -oâsă adj. (med., med. vet.) 1 (despre boit) contagios, contaminant, epidemic, infectant, molipsitor, transmisibil, <înv. şi pop.> lipicios, <înv. şi reg.> umplător, mutător, <înv.> acolisitor, ciumaş, ciumat, ciumos, împărţitor, lipitor, lipitos, luător, molimos, smreduitor. Bolile infecţioase sunt produse de microorganisme patogene. 2 (despre agenţi) contagios, molipsitor, mefitic, pestifer, pestilent, pestilenţial, <înv.> pestilen-tifer. Rujeola este provocată de un virus infecţios. infecţiozitâte s.f. (med., med. vet.) contagi-ozitate. Infecţiozitatea acestui virus este foarte mare. infecund, -ă adj. (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind infecund. infecunditâte s.f. 1 ariditate, infertilitate, nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sărăcie, sterilitate, uscăciune, secetă, sterpitudine, <înv.> sterpăciune, sterpie, sterpi-tate. Infecunditatea unui sol lutos este cunoscută. 2 (biol.) agenezie, infertilitate, sterilitate, <înv. şi reg.> sterpăciune, <înv.> neplodire, stârpime, sterpie, ştirie2. Infecunditatea este incapacitatea de reproducere biologică. inferenţiâl, -ă adj. (log.; despre relaţii, metode etc.) deductiv. Metoda inferenţială utilizează deducţia pentru a se ajunge la concluzie. inferior, -oâră adj., s.m. I adj. 1 <înv.> dedesubt. Locuieşte la etajul inferior. 2 (despre materii, obiecte, materiale etc.) mizerabil, ordinar, prost, rău, <înv.> grumb, prostac, prostatic, second-hand, scremut2. A cumpărat un vin inferior. 3 (despre fiinţe) neevoluat, primitiv, rudimentar, simplu, <înv.> prost. în peşteri trăiesc şi specii de animale inferioare. 4 (despre comunităţi umane) înapoiat, nedezvoltat, neevoluat, primitiv, rudimentar, <înv.> prost. în epoca contemporană există încă populaţii inferioare. 5 (despre oameni) modest, neimportant, neînsemnat, simplu, umil, <înv. şi pop.> prost, umilit, <înv.> prostac, şcheau, mărunt, mic, puchinos. Este un funcţionar inferior la primărie. II adj.,s.m. subaltern, subordonat, <înv.> namestnic. Sunt foarte buni prieteni, dar la serviciu unul este inferiorul celuilalt. infidel inferioritâte s.f. (sport; adesea constr. cu prep. „în”) dezavantaj. Atletul spaniol se află în inferioritate. infern s.n. 1 (relig. creştină) gheenă, hades, iad, orc, tartar, <înv. şi pop.> lumea întunericului (v. lume), <înv.> matca focului (v. matcă), adânc, întuneric, păcură. Crede că păcatele îl vor duce în infern. 2 fig. bolgie, iad. Nu mai poate trăi în infernul care este în casa lor din cauza neînţelegerilor. infernâl, -ă adj. 11 (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) demonic, diabolic, diavolesc, drăcesc, luciferian, luciferic, mefistofelic, necurat, satanic, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> satanesc, <înv.> diavolic, mamonic, vrăjmăşesc. Numai dintr-un impuls infernal a putut face o asemenea atrocitate. 2 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună infernală i-a luat acoperişul casei. 3 (despre zgomote, sunete etc.) asurzitor, <înv.> surzitor. Zgomotele din stradă sunt infernale. II fig. demonic, diabolic, drăcesc. Dansează într-un ritm infernal. infertil, -ă adj. (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb, infertilitâte s.f. 1 ariditate, infecunditâte, nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sărăcie, sterilitate, uscăciune, secetă, sterpitudine, <înv.> sterpăciune, sterpie, sterpi-tate. 2 (biol.) agenezie, infecunditâte, sterilitate, <înv. şi reg.> sterpăciune, <înv.> neplodire, stârpime, sterpie, ştirie2. infestâ vb. I. tr., refl. (med, med. vet; compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) contagia, a (se) contamina, a (se) infecta, a (se) molipsi, a (se) învenina, a (se) umple, <înv.> a (se) smredui, a strica, a (se) garnisi. Are gripă şi l-a infestat şi pe prietenul său. S-a infestat de la şcoală de rujeolă. infestăre s.f. (med., med. vet.) contagiere, contagiune, contaminare, contaminaţie, infectare, infecţie, molipsire, contagiu, molipseală, lipitoare (v. lipitor), <înv.> lipici, lipiciune, smreduială, smreduire. Există riscul infestării cu virusul hepatitei C. infestât, -ă adj. (med., med. vet.) 1 (despre fiinţe) contaminat, infectat, molipsit, lovit, <înv.> smreduit. Boala se transmite direct, prin persoanele infestate. 2 (mai ales despre obiecte, medii de viaţă) contaminat, nedezinfectat, septic. Instrumentele chirurgicale infestate trebuie sterilizate. inficiă vb. I. tr., refl. (ind. text.; latin.; compl. sau sub. indică materiale textile) v. Impregna, îmbiba. infidel, -ă adj. 1 (despre oameni) neconsecvent, neconstant, nefidel, nestatornic, schim- infidelitate 1776 bător, <înv.> necredincios, strămutător. Este un tânăr infidel în dragoste. 2 (despre soţi) adulter, necredincios, nefidel, <înv.> preacurvar, preaiubit, viclean, viclenitor, trădător. în presa de scandal s-a relatat pe larg despre aventurile unei cunoscute vedete infidele. 3 (despre reproduceri, imitaţii, traduceri etc.) inexact. Tabloul este o copie infidelă a originalului. A făcut o traducere infidelă a manuscrisului. infidelitâte s.f. 1 nefidelitate, nestatornicie. Este renumit pentru infidelitatea lui în dragoste. 2 (jur.) adulter, înşelăciune, necredinţă, <înv.> preacurvie, preacurvire, preaiubire, viclenie, felonie, trădare. Soţul ei este bănuit de infedilitate. 3 inexactitate. A fost criticat pentru infidelitatea traducerii. infiltra vb. I. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”) I refl. (despre lichide) 1 a intra, a pătrunde, a se scurge, a se stoarce, <înv.> a se răsfuga. După ploaie, apa se infiltrează în pământ. 2 a se insinua, a pătrunde, a se strecura. Apa subterană s-a infiltrat în temelia casei, deoarece terenul este mlăştinos. II tr., refl. fig. 1 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) insinua, a intra, a (se) strecura, a se vârî. Poliţistul a reuşit să se infiltreze în grupul infractorilor. 2 (compl. sau sub. indică sentimente, senzaţii, idei, stări etc.) a (se) băga, a (se) vârî, a (se) insinua, a (se) strecura. Nedreptăţile au infiltrat ura în sufletele lor. Tristeţea i s-a infiltrat iremediabil în suflet. infiltrare s.f. 1 infiltrat, infiltraţie, insinuare, pătrundere. Terenul fiind mlăştinos, infiltrarea apei subterane în temelia casei era previzibilă. 2 fig. insinuare. Infiltrarea poliţistului în grupul infractorilor a grăbit arestarea lor. infiltrat s.n. infiltrare, infiltraţie, insinuare, pătrundere. infiltraţie s.f. infiltrare, infiltrat, insinuare, pătrundere. infim, -ă adj. 1 (despre obiecte, corpuri, organisme, cantităţi etc.) infinitezimal, microscopic, minuscul, impalpabil. Precipitarea reacţiei s-a produs cu o cantitate infimă de reactiv. Boala i-a fost provocată de nişte organisme infime. 2 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) derizoriu, mărunt, mic, minim2, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, strict, neconsistent. Iaurtul dietetic conţine un procentaj infim de grăsimi. infinit, -ă adj., s.n. I adj. 1 (mat.) nelimitat, nemărginit. O mulţime infinită poate depăşi orice număr finit dat. 2 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) colosal, enorm, imens, necuprins, nefinit, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, neţărmurit, ilimitat, <înv.> nehotărât După săptămâni de navigat, oceanul pare infinit. Asia este un continent infinit. 3 (mai ales fig.; subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă infinită. A avut şansa infinită de a participa la o misiune în cosmos. Are şansa infinită de a pleca cu o bursă în străinătate. A aflat o ştire de o importanţă infinită. 4 (mai ales fig.; despre însuşiri, manifestări, sentimente etc. ale oamenibr) complet, deplin, desăvârşit, nemărginit, total, neţărmurit, orb2. Are încredere infinită în tatăl său. II s.n. 1 enormitate, imensitate, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfârşire, nesfârşit1, vastitate, nemargine, mare2, ocean2, stepă, luciu2, pelag. Din satelit se vede infinitul continentului asiatic. 2 infinitate, infinitudine. Acestfenomen se realizează printr-un infinit de momente. infinitate s.f. infinit, infinitudine. infinitezimâl, -ă adj. (despre obiecte, corpuri, organisme, cantităţi etc.) infim, microscopic, minuscul, impalpabil, infinitiv s.n. (gram.) modul nehotărât (v. mod). Infinitivul denumeşte acţiunea exprimată de verb fără referire la nuanţele ei modale, temporale sau personale. infinitudine s.f. infinit, infinitate, infirm, -ă adj., s.m., s.f. (med.) handicapat, invalid, schilod, estropiat, valetudinar, şontorog, beteag, schilav, <înv. şi reg.> calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, bolnav, chilav, milog, obidnic, pedestru, schilăvos, schirnog, schirnogit, şont, şonţit, mişel, rupturit, secat2, slăbănogit, smintit, sacat. A fost lovit de o maşină şi a rămas infirm pe viaţă. Un infirm cerşea la poarta bisericii. infirmă vb. I. tr. 1 (compl. indică păreri, idei, informaţii, fapte etc.) a contrazice, a dezminţi. Studiul său infirmă ideile tradiţionaliste de până acum. 2 (compl. indică idei, ipoteze, concepte etc.) a anula, <înv.> a dezamăgi, a răsturna Teoria sa empirică a fost infirmată în urma unei cercetări profunde. 3 (compl. indică fapte, acţiuni, ştiri etc.) a contesta, a dezminţi, a nega, a renega, a tăgădui, a dezavua, <înv.> a protesta. Ştirea privind majorarea preţului la gaze a fost infirmată. 4 (jur.; în opoz. cu „a valida”; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) a aboli, a abroga, a anula, a desfiinţa, a invalida, a suprima, a rescinde, a strica, a şterge, <înv.> a anerisi, a desputemici, a nulifica, a risipi, a surpa. Sclavia a fost infirmată de foarte mult timp. infirmăre s.f. 1 anulare, răsturnare. Infirmarea teoriei sale empirice s-a făcut printr-o cercetare profundă. 2 (jur.; în opoz. cu „validare30 abolire, abrogare, abrogaţie, anulare, desfiinţare, invalidare, suprimare, aboliţie, anulaţie, ştergere, <înv.> dezlegare, nulificare. în statele democratice s-a legiferat infirmarea inegalităţilor de rasă şi de sex. infirmerie s.f. (med.) lazaret, <înv.> bolniţă, staţiune la mare. Fiindu-i râu, eleva a fost dusă la infirmeria şcolii. infirmier, -ă s.m., s.f. (med.) soră, soră de caritate, soră de ocrotire, vectăr, vectări-ţă,veltăr, veltăriţă, <înv.> bolnicer,bolnicereasă, posluşnic, spitalagioaică, spitalagiu, spitaliot. Infirmiera de la salon este foarte atentă cu bolnavii. infirmităte s.f. (med., med. vet.) anormalitate, invaliditate, schilodenie, beteşug, meteahnă, <înv. şi reg.> neputinţă, slăbănogeală, slăbănogie, betegeală, betegie, betegire, picneală, <înv.> pocire, slăbă-nogire, sacatlâc. S-a născut cu o infirmitate gravă la picior. inflama vb. I. refl. (med., med. vet.) 1 (despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) a se congestiona, a se irita, a se obrinti, a se boboti. Rana i s-a inflamat. 2 (despre ţesuturi, organe etc.) a se tumefia, a se umfla, a se obrinti, a se boboti, a se bolfi, a se coşi, a se mosorî, <înv.> a se aprinde. Piciorul s-a inflamat din cauza fracturii. 3 (despre sâni, ugere) a se umfla, a se bolovăni, a străfulgi. Ugerul vacii s-a inflamat. inflamăbil, -ă adj. (despre materiale, corpuri etc.) combustibil, <înv.> aprinzăcios, aprinzător, arzăcios, arzător, arzos. A depozitat materialele inflamabile într-o încăpere specială. inflamâre s.f. (med., med. vet.) 1 congestio-nare, flegmazie, flogoză, inflamaţie, intumes-cenţă, iritare, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> aprinzăciune, brânt. Un simptom al sinuzitei este inflamarea mucoasei nazale. 2 inflamaţie, tumefacţie, tumefiere, turgescen-ţă, turgor, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> mosorâtură. Inflamarea piciorului s-a produs din cauza fracturii. inflamăt, -ă adj. (med., med. vet.) 1 (despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) congestionat, iritat, obrintit2, bobotit. Nările inflamate îl fac să creadă că are sinuzită. 2 (despre ţesuturi, organe etc.) intumescent, tumefiat, tumescent, tumid, turgescent, turgid, umflat, obrintit2, bobotit, <înv.> mosorât. Piciorul inflamat îl doare foarte tare. inflamaţie s.f. (med., med. vet.) 11 congesti-onare, flegmazie, flogoză, inflamare, intumes-cenţă, iritare, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> aprinzăciune, aprinzătură, brânt. 2 inflamare, tumefacţie, tumefiere, turgescen-ţă, turgor, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> mosorâtură. 3 congestie, hiperemie, iritaţie. A făcut inflamaţie la plămâni. II (concr.) extumescenţă, intumescenţă, tumefacţie, tumescenţă, umflătură, badraganie, 777| infrasonor <înv. şi reg.> umflăciune, aprinsură, bubâlcă, măzănaie, <înv.> aprinzătură. Infla-maţia s-a retras folosindu-se comprese reci. inflaţie s.f. fig. (fam.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Cornul abundenţei (v. corn). Exces. îmbelşugare. îndestulare. Lux. Noian. Opulenţă. Prisos. Revărsare. Ubertate. inflexibil, -ă adj. I (despre materiale, obiecte etc.) neelastic, neflexibil, rigid, scorţos, tare, ţeapăn, inebranlabil, jilav, ojingos. Bara de fier este inflexibilă. II fig. 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, intransigent, neabătut, neşovăitor, statornic, băţos, neclintit, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neurnit, vârtos, vârtucios. Inflexibil, tânărul i-a contrazis pe toţi. 2 (despre oameni) intransigent, neînduplecat, dur, rigid. Militarii sunt oameni inflexibili. inflexibilitate s.f. I neflexibilitate, redoare, rigiditate. O bară de fier se caracterizează prin inflexibilitate. II fig. 1 dârzenie, decizie, fermitate, hotărâre, intransigenţă, neînduple-care, nestrămutare, neşovăire, statornicie, consistenţă, neclintire, îmbă-ţoşare. Dă dovadă de inflexibilitate în respectarea legii. 2 intransigenţă* duritate rigiditate. Inflexibilitatea militarilor de carieră este bine cunoscută. 3 neflexibilitate, rigiditate. Este revoltat de inflexibiliatea în gândire a unor oameni. inflexiune s.f. intonare, intonaţie, mlădiere, modulare, modulaţie, ton2, tonalitate, melodie, întorsătură, întorsură. Vocea ei are inflexiuni foarte plăcute. infh'ge vb. III. tr. (jur.; rar; compl. indică oameni) v. Condamna. Pedepsi, inflorescenţă s.f. (bot.) eflorescenţă, moţişor, moţ1, vârf. Papura are inflorescenţa cilindrică. influent, -ă adj. (despre oameni) important, însemnat, marcant, puternic, greu. Soţul ei este o persoană influentă în administraţia oraşului. influenţă vb. I. 1 tr., refl. recipr. a (se) înrâuri, a marca, a însemna. Personalitatea maestrului său i-a influenţat cariera. 2 intr. (cu determ. introduse prin prep. ,,asuprayr) a acţiona, a înrâuri. Ploaia influenţează asupra scoarţei terestre. influenţăbil, -ă adj. (despre oameni) moale, slab, ofticos. Nu poate lua decizii ferme pentru că este o persoană influenţabilă. influenţă1 s.f. 1 înrâurire, putere, stăpânire, <înv.> înrâurită, suflare. Nu-i poate cere nimic pentru că nu are nicio influenţă asupra lui. 2 ascendent, autoritate, consideraţie, înrâurire, prestigiu, reputaţie, respect, stimă, trecere, vază1, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total, care şi-a cucerit nu numai influenţa în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. 3 înrâuri- re, putere, trecere, greutate. Este un politician cu influenţă în oraş. 4 acţiune, efect, înrâurire, rezultat, <înv.> lucrare. Ce influenţă are ploaia asupra scoarţei terestre? 5 inspiraţie, înrâurire. în opera sa a recunoscut teme de influenţă romantică. influenţă2 s.f. (med.; înv.) v. Gripă, inform, -ă adj. 11 (despre materii) amorf. Pe stâncă se observă o masă informă de granit. 2 (despre materiale, obiecte etc.) diform. în urma accidentului, maşina a devenit o masă informă de fiare. II fig. (despre mulţimi, colectivităţi) dezorganizat, neorganizat, amorf. în piaţă se adunase o mulţime informă de oameni care scanda lozinci. informă vb. I. 1 refl. (despre oameni) a cerceta, a se documenta, a studia, a vedea, <înv.> a se pliroforisi. S-a informat dacă nu s-a mai scris despre acest subiect. 2 refl. (despre oameni) a cerceta, a ştirici. Se informează peste tot pentru a afla adevărul. 3 refl. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „despre”) a se interesa, a întreba, <înv. şi reg.> a cerca, a tudăşli, <înv.> a se paradosi. S-a informat dacă trenul are întârziere. S-a informat despre colegii din facultate. 4 tr. (compl. indică oameni) a anunţa, a aviza, a încunoştinţa, a înştiinţa, a vesti, <înv.> a avizălui. L-a informat despre deplasarea de săptămâna viitoare. 5 tr. (compl. indică oameni) a anunţa, a comunica, a încunoştinţa, a înştiinţa, a vesti, a semnaliza, a crici, a ştiri2, a ştirici. Vă informăm că trebuie să vă prezentaţi la rectorat. 6tr. (compl. indică oameni, foruri superioare, state etc.) a avertiza, a înştiinţa, a preveni, a priti, <înv.> a prevesti, a reflecta. îl informează că în viitor nu va scăpa numai cu o mustrare. informăre s.f. 1 anunţare, încunoştinţare, înştiinţare, vestire. Informarea neschimbării hotărârii lui nu a surprins-o. Directorul se va gândi la o soluţie după informarea tuturor angajaţilor despre situaţia din sectoarele întreprinderii. 2 avertizare, înştiinţare, prevenire, <înv.> prevestire. în urma informărilor meteorologilor, mai multe sate din zonele cu risc major de inundaţie au fost evacuate. 3 documentare, documentaţie, informaţie. Autorul proiectului îşi rezervă un an de zile pentru informare. informât, -ă adj. (despre oameni) 1 documentat. Pasionat de istorie, este un cercetător foarte informat. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) avizat, capabil, competent, pregătit2, bazat, tare. S-a adresat unei persoane informate în domeniu pentru a se lămuri. informativ, -ă adj. 1 informaţional. într-o notă informativă îi aduce la cunoştinţă doleanţele ei. 2 orientativ. Iniţial, preţurile au un caracter informativ, pentru a se vedea dacă marfa este vandabilă. informator,-oâre s.m., s.f. 1 (lingv., folc.) individ vorbitor, subiect, subiect vorbitor, vorbitor, subiect grăitor. Informatorul este persoana a cărei vorbire este supusă observaţiei, analizei, cercetării. într-o anchetă folclorică se caută un informator bun cunoscător al folclorului din zona respectivă. 2 delator, denunţător, pârâtor, sico-fant, <înv.> prepuitor, vadnic, muşard, turnător, antenă, caiafă, calpuzan, canar, cântăreţ, ciripitor, cobzar, doniţar, doniţaş, flaşnetar, ginitor, gurist, guşar, iepuraş, instrumentist, interpret, îngheţată (v. îngheţat), jet, lătrător, lepră, limbă, limonadă, limonagiu, marmeladă, mâ-râitor, melodios, mincinos, peţitor, philips, râşniţar, scuipător, sifon, sifonar, surlaş, tiflă, toboşar, trâmbiţar, trompetist, turnesol, ţambalagiu, ţap, ţânţar, ţiflă. Toată viaţa a fost un informator mizerabil. informâţie s.f. 11 comunicare, înştiinţare, ştire, veste, <înv. şi pop.> răspuns, exivă. A auzit informaţia la televizor. 2 ştire, veste, cunoştinţă, hir, <înv.> mărturie, pliroforie, ştiinţă. De când a plecat din ţară, nu i-a parvenit nicio informaţie despre ea. 3 <înv.> cuvânt. N-a primit încă informaţiile lui. 4 (de obicei la pl. informaţii) referinţă, relaţie. I-a dat informaţii foarte bune privind pregătirea ei profesională. 5 documentare, documentaţie, informare. 6 indicaţie, îndrumare, lămurire. La bibliotecă a primit toate informaţiile de care avea nevoie. II (concr.) 1 notă. Informaţii publicate în ziar se referă la descalificarea echipei naţionale de fotbal din Liga Europeană. 2 izvor, sursă. Informaţiile folosite pentru studiu sunt foarte diverse. informaţionâl, -ă adj. informativ. rnfra adv. (în notaţii bibliografice) dedesubt, infraapicâl, -ă adj. (anat., bot.) subapical. infraaxilâr, -ă adj. (bot.) subaxilar. infractor, -oâre s.m., s.f. (jur.) făptaş, făptuitor, răufăcător, răufaptaş, <înv.> facător-de-rău, facător-de-rele, facător-rău, lotru, ilegalist, interlop. Infractorul a fost arestat. infracţionâl, -ă adj. (jur.) corecţionăl. Fapta sa are caracter infracţional. infracţionalism s.n. (jur.) banditism, criminalitate, infracţionalitate., infracţionism. infracţionalitâte s.f. (jur.) banditism, criminalitate, infracţionalism, infracţionism. în ultimul timp se constată o descreştere a ratei infracţionalităţii. infracţionism s.f. (jur.) banditism, criminalitate, infracţionalism, infracţionalitate. infracţiune s.f. (jur.) fapt penal, vină, <înv.> înfrângere. Vătămarea corporală gravă este o infracţiune. infraliminâl, -ă adj. (psih.; despre stări, procese etc. psihice) subliminal. Stimulul infraliminal este inferior pragului de percepţie sau de reacţie. inframicrobiolog, -ă s.m., s.f. (microbiol) virusolog. Inframicrobiologul este specialist în virusologie. inframicrobiologie s.f. (microbiol) virologie, virusologie. Inframicrobiologia studiază virusurile şi bolile virale. infrasonic, -ă adj. (fiz.) infrasonor. Unde infrasonice. infrasonor, -ă adj. (fiz.) infrasonic. infrastructură | 778 infrastructură s.f. (constr.) substructură. Infrastructura cuprinde elementele care susţin partea principală a unei construcţii. infratentoriâl, -ă adj. (anat.) subtentorial. infravi'rus s.n. (microbiol.) ultravirus, virus filtrabik virus filtrant. Infravirusul, fiind extrem de mic, nu poate fi văzut la microscopul obişnuit infructuos, -oăsă adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost infructuoase. infuz, -ă adj. (despre particularităţi fizice sau psihice, virtuţi etc. ale oamenilor) înnăscut, nativ, natural, epicoriu, <înv.> naturalnic. Tânărul are un talent artistic infuz. Are ureche muzicală infuză. infuzie s.f. fig. intrare, pătrundere, trecere. Infuzia celor mai multe neologisme în limba română a avut loc la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea. infuzor s.m. (zool.) Infusoria; ciliat. Parameciul este un infuzor. rnga interj, (atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează; reg.) v. Iată! Uite! Vezi! ingambament s.n. (stil.) enjambement, rejet. Ingambamentul este cerut de necesităţi prozodice sau de dorinţa de a evidenţia anumite cuvinte. ingenios, -oăsă adj. 1 (despre oameni) abil, destoinic, deştept, dibaci, industrios, iscusit, isteţ, îndemânatic, măiestru, priceput, dexter, temeinic, <înv. şi pop.> meşteşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzaci, desholt, îndemânat, îndemânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meşteşugareţ, meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător ingenios. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) abil, inventiv, iscusit, subtil. A făcut o mişcare ingenioasă pentru a câştiga partida de şah. 3 (despre oameni) creativ, creator, imaginativ, inventiv, <înv.> invenţios. A fost considerat cel mai ingenios compozitor al timpului. 4 (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) creativ, creator, imaginativ, inventiv, iscoditor, iscusit, născocitor, <înv.> invenţios, scornaci, zămislitor. Are o minte ingenioasă. ingeniozităte s.f. 1 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră ingeniozitatea chirurgului în mânuirea bisturiului. 2 inventivi- tate, iscusinţă, subtilitate. Orchestra s-a remarcat prin ingeniozitatea interpretării. ingeniu s.m. (livr.) v. Deşteptăciune. Intelect. Inteligenţă. Judecată. Minte. Pricepere. Raţiune. Spirit. ingenuitate s.f. candoare, credulitate, inocenţă, naivitate. Ingenuitatea ei era incredibilă, nu ştia să se apere de ticăloşi. ingănuu, -uă adj. (despreoameni) bun, candid, credul, inocent, naiv, neştiutor, pur2, crud, crudac. Este prea încrezător, prea ingenuu. ingerâ vb. I. tr. (compl. indică alimente, medicamente etc.) a ingurgita, a înghiţi, a lua. A ingerat rapid ultimele linguri de supă şi s-a ridicat de la masă. A ingerat cu mare greutate caşetele cu antibiotic. ingerare s.f. ingestie, ingurgitare, ingurgitaţie, înghiţire, înghiţit, înghiţitură, luare. Se recomandă ca, după ingerarea caşetelor cu antibiotic, să se bea multe lichide. ingerinţă s.f. amestec, amestecare, imixtiune, intervenţie, <înv.> intervenire. Nu acceptă ingerinţa cuiva în afacerile lui financiare. ingestie s.f. ingerare, ingurgitare, ingurgitaţie, înghiţire, înghiţit, înghiţitură, luare, inginer, -ă s.f., s.m. 1 s.f. (tehn.) inginereasă, ingineriţă. Lucrează ca ingineră în proiectare. 2 s.m. (tehn.) inginer de sunet = sunetist. Inginerul de sunet este specializat în realizarea părţii sonore a unui film de cinematograf sau de televiziune; (agron.; în trecut) inginer hotamic = măsurător de pământ, lănţar. Inginerul hotamic se ocupa cu măsurarea proprietăţilor şi cu stabilirea hotarelor între proprietăţi. inginereasă s.f. (tehn.; fam.) v. Ingineră (v. inginer). inginereşte adv. (modal) <înv.> geometri-ceşte. I-a calculat inginereşte necesarul de materiale pentru ridicarea casei. inginerie s.f. 1 (tehn.) <înv.> inginerlâc. Ingineria este profesia inginerului. 2 (biol.) inginerie genetică = bioinginerie. Ingineria genetică este modificarea deliberată a caracteristicilor unui organism, prin manipularea materialului genetic al acestuia. 3 (fam.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. 4 (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. 5 (jur.; fam.) inginerie financiară v. Delapidare. Escrocherie. Fraudă. Hoţie. ingineriţă s.f. (tehn.; fam.) v. Ingineră (v. inginer). inginerlâc s.n. (tehn.; înv.) v. Inginerie, ingrat, -ă adj., s.m., s.f. I adj., s.m., s.f. nerecunoscător, <înv.> nemulţumitor, nedulce. Nepotul este ingrat faţă de bunicii care l-au crescut de mic. Atitudinea ingrată faţă de cel care te-a ajutat este de condamnat II adj. fig. 1 (despre probleme, situaţii, circumstanţe etc.) anevoios, delicat, dificil, gingaş, greu. Era în situaţia ingrată de a-l refuza. 2 (despre îndatoriri, îndeletniciri etc.) dezagreabil, neplăcut. Meseria autopsi- erului i separe ingrată. Trebuie să îndeplinească o sarcină ingrată. ingratitudine s.f. nerecunoştinţă, <înv.> nemulţumire. Ingratitudinea faţă de cel care te-a ajutat este de condamnat ingredient s.n. (mai ales la pl. ingrediente; ind. alim.) aromat1, condiment, mirodenie, mezelic, dresuri (v. dres2), merogină, <înv.> băcănii (v. băcănie), miroase (v. miros), mirodie, mirositură, spiţerie, ingredienţă. A pus în vinul fiert câteva ingrediente: piper şi scorţişoară. ingredienţă s.f. (mai ales la pl. ingredienţe; ind. alim.; ieşit din uz) v. Aromat1. Condiment. Ingredient. Mirodenie, ingresi'v, -ă adj. (gram.; despre verbe) incoativ, <înv.> silitor. Verbele ingresive exprimă începutul unei acţiuni. ingurgită vb. I. tr. (compl. indică alimente, medicamente etc.) a ingera, a înghiţi, a lua. ingurgităre s.f. ingerare, ingestie, ingurgitaţie, înghiţire, înghiţit, înghiţitură, luare. ingurgităţie s.f. ingerare, ingestie, ingurgitare, înghiţire, înghiţit, înghiţitură, luare, inhală vb. I. tr. (compl. indică gaze, vapori, fum, lichide etc.) a aspira, a trage, a înghiţi. A inhalat mult fum până a fost salvat de pompieri. inhalăre s.f. aspirare, inhalaţie. Inhalarea fumului este toxică. inhalaţie s.f. aspirare, inhalare, inhibă vb. 1.1 tr. (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a împiedica, a opri, a stopa, <înv.> a inhibiţiona, a podpri, a stâmpi, a frâna, a înăbuşi, a înfrâna, a reprima, a stăvili, a sufoca, a tăia, a frena, a năbuşi. Nimic nu poate inhiba declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi inhibă pofta de mâncare. 2 refl. (despre oameni) <înv.> a se inhibiţiona, a se bloca. De emoţie, s-a inhibat şi nu a putut răspunde la nicio întrebare a profesorului. 3 (compl. indică oameni) a complexa. îi este greu să discute cu el, căci cunoştinţele acestuia în domeniu îl inhibă. 4 refl. (rar; mai ales despre oameni) v. Abţine. Domina. Răbda. Reţine. Stăpâni. Ţine. inhibănt, -ă adj. (despre mirosuri sau despre stări psihice, gesturi ale oamenilor etc.) inhi-bitiv, inhibitor. I-a trecut pofta de mâncare din cauza unui miros inhibănt. Frica este inhibantă. inhibare s.f. 1 inhibiţie. Din cauza inhibării nu a putut răspunde la nicio întrebare a profesorului. 2 complexare. în prezenţa savantului nu resimte decât inhibare. inhibiti'v, -ă adj. (despre mirosuri sau despre stări psihice, gesturi ale oamenilor etc.) inhi-bant, inhibitor. inhibitor, -oăre adj., s.m. 1 adj. (despre mirosuri sau despre stări psihice, gesturi ale oamenilor etc.) inhibănt, inhibitiv. 2 s.m. (chim.) catalizator negativ. Inhibitorul, adăugat în proporţii mici într-un mediu de reacţie, opreşte sau micşorează viteza de reacţie. 7791 inhibiţie s.f. 1 (fiziol) frânare. Inhibiţia, ca proces fundamental al activităţii nervoase, se manifestă prin diminuarea, stoparea sau suprimarea efectelor excitaţiei. 2 inhibare. 3 (psih.) inhibiţie reciprocă = contracondiţi-onare. Inhibiţia reciprocă este procedeul prin care răspunsul la un stimul este înlocuit sau diminuat. inhibiţionâ vb. I. (înv.) 1 tr. (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) v. Inhiba. împiedica. Opri. Stopa. 2 refl. (despre oameni) v. Inhiba. inhumâţie s.f. îngropare, înhumare, înmormântare, sepultură, îngropat1, <înv. şi pop.> petrecanie, petrecere, îngropăciune, prohod, <înv. şi reg.> astrucare, îngropanie, mormântare, petrecare, <înv.> îngropământ, îngropătură, înmormân-tăciune,pogrebanie. Ceremonia de inhumâţie a fost scurtă. inhuminizâre s.f. (geol.) încarbonizare, încărbunare. Inhuminizarea este transformarea biochimică lentă a substanţelor organice din plante în cărbuni. imc, -ă adj. (livr.; despre măsuri, hotărâri etc.) v. Inechitabil. Injust. Nedrept. Neechitabil. Nejust. inimaginabil, -ă adj. (de obicei prin exager.; despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar,fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este inimaginabil. mimă s.f. 11 (anat.) cord, suflet, vână. Inima ei nu mai rezistă emoţiilor. 2 (ca ansamblu al facultăţilor afective şi morale ale oamenilor, ca centru şi simbol al vieţii sufleteşti) suflet, <înv.> pântece, maţe (v. maţ). Este un om cu inimă bună. A adunat în inima sa multă tristeţe. 3 (ca sediu al stărilor şi trăirilor sufleteşti, al sentimentelor, al virtuţilor, al vieţii etc.) suflet, piept, sân. Reuşita copiilor în viaţă i-a umplut inima de bucurie şi de mulţumire. Când rămâne singură în casă, stă cu frica în inimă. Dorul de casă i-a pătruns adânc în inimă. 4 (bot.; mai ales la arbori) măduvă, <înv.> gras. Copacul a fost tăiat pentru că inima tulpinii a început să se usuce. 5 (bot.; la pepenele-verde; pop.) cocoş. îi place numai inima de la pepenele-verde. 6 (j. de cărţi; şi inimă roşie) cupă2. Decartează un decar de inimă roşie. 7 (j. de cărţi) inimă neagră = pică3, verde. Are nevoie de un valet de inimă neagră pentru a face chintă. 8 (anat.; pop.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. 9 (anat.; pop.) v. Stomac. 10 (pop.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie, încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. II (art.; bot.; reg.) inima-pă-mântului v. Dreţe. Duminecea (Lysimachia nummularia). III fig. 1 făptură, om, persoană. Actorul a fermecat toate inimile din sală. 2 (psih.) caracter, fire, natură, structură, suflet, temperament, plămadă, moare. Are o inimă veselă. Are o inimă înclinată spre visare. 3 centru, mijloc, buric, dric. Locuieşte în inima oraşului. 4 centru, miez, mijloc, buric, dric. Apele izvorăsc din inima pământului. 5 esenţă, fond, materie, măduvă, miez, nucleu, sămânţă, sâmbure. încearcă să pătrundă inima lucrurilor. Umorul şi autoironia constituie inima personalităţii sale. inimioâră s.f. (anat.) inimiţă,inimucă, inimuţă. inimităbil, -ă adj. (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inegalabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, nee-galabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician inimitabil. Are un timbru inimitabil al vocii. inimi'ţă s.f. (anat.; pop.) v. Inimioară, inimos, -oăsă adj. (despre oameni) brav, curajos, cutezător, dârz, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, temerar, viteaz, impavid, intrepid, petulant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, voinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, ne-spăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, coios, solid. Luptătorii inimoşi se aruncă în focul bătăliei. inimoşi'e s.f. (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate, inimucă s.f. (anat.; pop.) v. Inimioară, inimuţă s.f. (anat.; pop.) v. Inimioară, ininteligent, -ă adj. (despre oameni) neinteligent. ininteligenţă s.f. neinteligenţă. ininteligibil, -ă adj. (despre texte, exprimări etc.) inaprehensibil, incomprehensibil, neinteligibil, păsăresc, împleticit. Nimeni nu a înţeles nimic din discursul lui, deoarece a fost ininteligibil. inişor s.m. (bot.; reg.) 1 v. Ineaţă (Linum catharticum). 2 inişor-de-aliorv. Linariţă (Linaria vulgaris). mişte s.f. (agric.) inărie, inărişte, ineaţă, inet, ineţ, inulişte. La marginea satului este o inişte întinsă. miţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cuscută. Torţei (Cuscuta epithymum). 2 v. Torţei (Cuscuta europaea). iniţia vb. I. 1 tr. (compl indică activităţi, acţiuni etc. ale oamenilor) a începe, a andăli, a demara. A iniţiat o afacere cu produse cosmetice. 2 tr. (compl. indică lucrări, discuţii etc.) a aborda, a antama, a începe.A iniţiat cu mult curaj un nou proiect de cercetare. 3 tr. (compl. indică măsuri, metode, soluţii, rezolvări, ipoteze etc.) a preconiza. A iniţiat o nouă metodă de lucru pentru a-şi face planul mai repede. 4 tr. (compl. indică oameni) a introduce, a călăuzi. îl iniţiază în domeniul muzicii. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) instrui, a (se) învăţa. L-a iniţiat în arta magiei. Urmează cursuri speciale pentru a se iniţia în informa- injoncţiune tică. 6 tr. (compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilori) a declanşa, a lansa. în ultimul timp a fost iniţiată o campanie împotriva fumatului. 7 tr. (chim.; compl. indică reacţii, explozii) a declanşa. Promotorul prin descompuneri termice sau fotochimice, iniţiază reacţiile în lanţ în procesele de polimerizare. iniţial, -ă adj. 1 începător. Litera iniţială a cuvântului este scrisă greşit. 2 (despre acţiuni, procese etc.) incipient, începător. Bolnavul are febră în faza iniţială a bolii. 3 originar, primitiv, primordial. Unele limbi au un sistem gramatical recent, format după dezmembrarea grupului iniţial din care aceste limbi făceau parte. 4 originar, prim1, primar, primordial. Prin împădurirea ţinutului se încearcă să i se redea splendoarea iniţială. Pentru sensul iniţial al cuvântului există puţine atestări. 5 (biol; mai ales despre celule) embrional, embrionar, originar, prim1, primar, primordial. Asimilaţia în cursul vieţii iniţiale este intensă. iniţiătic, -ă adj. (despre teorii, sisteme, ritualuri etc.) ascuns2, ezoteric, secret2, tainic, acroamatic, ermetic. Unele practici magice iniţiatice sunt cunoscute numai de iniţiaţi. iniţiator, -oâre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. cap, deschizător de drum, promotor, protagonist, începător, pionier. Iniţiatorul campaniei împotriva drogurilor este o cunoscută vedetă de televiziune. 2 (chim.) promotor. Iniţiatorul, prin descompuneri termice sau fotochimice, iniţiază reacţiile în lanţ în procesele de polimerizare. iniţiere s.f. 1 începere, demarare. Iniţierea afacerii cu produse cosmetice a fost inspirată. 2 abordare, începere. Iniţierea unui nou proiect de cercetare s-a făcut cu mult curaj. 3 preconizare. Iniţierea unei noi metodologii a fost necesară pentru finalizarea planului mai repede. 4 introducere, călăuzire. Iniţierea tânărului în domeniul muzicii a fost încredinţată unui pianist cunoscut. 5 instruire, învăţare, erudire. Noul său loc de muncă reclamă şi iniţierea lui în informatică. injectâ vb. I. 1 refl. (despre ochi) a se congestiona, a se înroşi, a se roşi. Ochii i s-au injectat din cauză că a lucrat mult la calculator. 2 (fam.; glum.) v. Corupe. Mitui. Plăti. injectât, -ă adj. (despre ochi) congestionat, înroşit, însângerat, roşcat, roşit, roşu, sângerat2, sângeros. Ochii injectaţi îi trădează oboseala. injecţie s.f. (arg.) v. Mită. injoncti'v, -ă adj. (despre modul de a vorbi, despre privirea oamenilor etc.) autoritar, imperativ, poruncitor. I se adresează pe un ton injonctiv. injoncţiune s.f. 1 dispoziţie, hotărâre, ordin, poruncă, <înv. şi pop.> ucaz, vorbă, porunceală, <înv. şi reg.> comisie, paşuş, <înv.> arătătură, aşezământ, carte, demândare, farmuta, hotar, învăţătură, mandat, orânduială, orânduire, order, pază, pitac2, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, injuria răspuns, rânduială, şart2, tertip, tocmeală, universal, ustavă, zacon2, zisă (v. zis), predpisanie, pricaz2, strânsoare. S-au dat injoncţiuni de prevenire a epidemiei de gripă. 2 presiune. Injoncţiunile făcute asupra sa l-au determinat să-şi dea demisia. injuria vb. I. tr. (compl. indică oameni) a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a sudui, <înv. şi reg.> a prâsni2, a hicăi, a mărdăgi, a osârli, <înv.> a obijdui, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost injuriat public, într-o emisiune televizată. injurie s.f. afront, agresiune verbală, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Injuriile din presă au demoralizat-o. injurios, -oăsă adj. (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) batjocoritor, insultător, jignitor, ofensant, ofensator, vexant, vexatoriu, <înv. şi pop.> ocărâtor, rău, <înv. şi reg.> imător, sângeros, tare, împungător, atingător. în timpul altercaţiei i-a adresat cuvinte injurioase. injust, -ă adj. 1 (despre măsuri, hotărâri etc.) inechitabil, nedrept, neechitabil, nejust, inie. Decizia măririi salariilor numai la unele categorii socioprofesionale este injustă. 2 (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, ilegal, neronian, samavolnic, silnic, tiranic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat. Au fost luate măsuri injuste împotriva greviştilor. injusteţe s.f. 1 inechitate, injustiţie, nedreptate, neechitate, nejustiţie, <înv. şi pop.> strâmbătate, <înv. şi reg.> strâmb, zulum. A mări salariile numai la unele categorii socioprofesionale este o mare injusteţe. 2 falsitate, inexactitate, neadevăr, neexac-titate, netemeinicie. A demonstrat injusteţea afirmaţiilor lui. injustiţie s.f. 1 inechitate, injusteţe, nedreptate, neechitate, nejustiţie, <înv. şi pop.> strâmbătate, <înv. şi reg.> strâmb, zulum. 2 abuz, exces, ilegalitate, samavolnicie, silnicie, arbitraritate, <înv. şi reg.> silă, <înv.> necuviinţă, puternicie, voinicie, <înv.; glum.> catahrismie, catahris. Cetăţenii nu admit injustiţiile puterii. inlândsis s.n. (geomorf) calotă glaciară. Mari suprafeţe în regiunile polare sau în părţile superioare ale munţilor înalţi sunt acoperite de inlândsis. innavigăbil, -ă adj. (despre ape) nenavigabil. Din cauza scufundării unei nave, fluviul a devenit, pentru câteva zile, innavigabil. innocente adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) simplu. inobedient, -ă adj. (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indocil, indisciplinat, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor inobedienţi li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul inobedient a fost dus în arest. inobedienţă s.f. indisciplină, indocilitate, insubordonare, neascultars^nedisciplină, nesubordonare, nesupunere, obrăznicie, recalcitranţă, refractarism, dezobedien-ţă, insumisiune, insubordonanţă, insubordonare, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza inobedienţei şi a absenţelor nemotivate. inobservabil, -ă adj. (despre fiinţe, lucruri etc.) neobservabil. Microorganismele sunt inobservabile, ele putând fi văzute doar la microscop. inoc s.m. (relig.; înv. şi reg.) v. Călugăr. Monah. Părinte. inocânt, -ă adj. 1 (despre oameni bănuiţi de a fi săvârşit o faptă reprobabilă, o infracţiune etc.) inacuzabil, nevinovat, <înv. şi pop.> negreşit, inocuu. S-a dovedit că acuzatul este inocent. 2 (despre oameni) bun, candid, credul, ingenuu, naiv, neştiutor, pur2, crud, crudac. Este prea încrezător, prea inocent. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, neprihănit, nevinovat, pudic, <înv.> nepăcătuit, nezlobiv, prost, sânt, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, eburneu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet inocent. inocentă vb. I. tr. (rar, compl. indică oameni) v. Apăra. Dezvinovăţi. Disculpa. Justifica. Scuza. inocentiză vb. I. tr. (rar; compl. indică oameni) v. Apăra. Dezvinovăţi. Disculpa. Justifica. Scuza. inocenţă s.f. 1 nevinovăţie, disculpă. Martorii şi noile probe au dovedit inocenţa acuzatului. 2 candoare, credulitate, ingenuitate, naivitate. Inocenţa lui dezarmează. Inocenţa ei era incredibilă, nu ştia să se apere de ticăloşi. 3 candoare, castitate, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, angelism, <înv.> devestăvnicie, smerenie, vergurie, puduciţie, curăţenie, imaculare, neîntinare, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană inocenţă. 4 (iron.) v. Agramatism. Ignoranţă. Incultură. Nepricepere. Neştiinţă. Simplicitate. Simplitate. inoculă vb. I. tr. 1 (med., med. vet; compl. indică substanţe, seruri, vaccinuri etc.) a introduce, a altoi2. I-a inoculat vaccinul cu o lanţetă. Medicul veterinar inoculează câinelui vaccinul antirabic prin injectare. 2 fig. (compl. indică sentimente, senzaţii etc.) a altoi2. I-a inoculat în suflet teama. inoculâre s.f. (med., med. vet.) inoculaţie, introducere, altoire. Inocularea vaccinului antigripal este recomandată de medici mai ales persoanelor cu imunitate scăzută. inoculăţie s.f. (med., med. vet.) inoculare, introducere, altoire, inocuu, -uă adj. (rar) 1 (despre stări, fenomene etc.) v. Inofensiv. Nevătămător. 2 fig. (despre oameni bănuiţi de a fi săvârşit o faptă reprobabilă, o infracţiune etc.) v. Inacu-zabil. Inocent. Nevinovat, inodor, -ă adj. (despre substanţe, obiecte etc.) nemirositor. Unele substanţe toxice fiind inodore sunt cu atât mai periculoase. inofensiv, -ă adj. 1 (despre stări, fenomene etc.) neofensiv, nevătămător, inocuu. Bruma de astă-noapte a fost inofensivă pentru culturi. 2 (despre substanţe, materiale, plante, medicamente etc.) atoxic, nevătămător. I s-a recomandat un complex de elemente nutritive inofensive. 3 (despre vorbe, dorinţe etc.) nevinovat. Nu a crezut că poate da o aşa interpretare unor cuvinte inofensive. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) anodin, neofensiv. A fost o revoltă inofensivă. inomăbil, -ă adj. fig. (despre manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) dezgustător, oribil, scârbos, sinistru, greţos. Pe faţă îi apăru un rânjet inomăbil. inombrăbil, -ă adj. inumerabil, <înv.> nenumărabil. Oamenii din mulţime sunt inombrabili. inoperăbil, -ă adj. (med., med. vet.; despre tumori, organe etc.) neoperabil. Suferă de un cancer inoperăbil. inoperănt, -ă adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost inoperante. 2 neutilizabil. Noţiunile inoperante ies din uz. inopinăt, -ă adj. 1 neaşteptat, neprevăzut. L-a firmă s-a făcut un control inopinat. 2 brusc, instantaneu, neaşteptat, neprevăzut, subit, instant. Ieşirea ei din sală a fost inopinată. O înduioşare inopinată o făcuse să lăcrimeze. inoportun, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale lor) intempestiv, neoportun, nepotrivit, deplasat. Demersul părinţilor în faţa profesorului a fost inoportun. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) intempestiv, neaşteptat, neoportun. Reacţia ei în situaţii noi este inoportună. 3 (despre oameni) nedorit, neoportun, nepoftit. I-au venit nişte musafiri inoportuni. 4 (despre oameni) neplăcut, plictisitor. O evită pentru că este inoportună cu veşnicele ei lamentări. inoportună vb. I. tr. (compl. indică oameni) a conturba, a deranja, a importuna, a incomoda, a încurca, a jena, a stânjeni, a stingheri, a supăra, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie inoportunat întrucât are de lucru. insesizabil inoportunitate s.f. 1 contratimp, neopor-tunitate, nepotrivire, <înv.> acolisitură. Inoportunitatea demersului lui a mirat pe toţi. 2 conturbare, deranj, deranjare, importunare, incomodare, jenare, neoportunitate, stânjeneală, stânjenire, stingherire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, înghe-bejeală, <înv.> smintire, asomare. Inoportunitatea fâră motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. inopozăbil, -ă adj. (jur.; despre acte juridice) neopozabil. Un act inopozabil nu poate fi invocat faţă de alte persoane şi în alte cazuri decât în cele determinate de lege. inopozabilităte s.f. (jur.) neopozabilitate. Actul nu poate fi invocat din cauza inopoza-bilitâţii lui. inorgânic, -ă adj. (chim.; despre corpuri) anorganic, mineral, neorganic. Diamantul este un corp inorgânic. inordg s.m. 1 (mai ales în arta şi în lit. medievală) licorn, unicorn. Inorogul este imaginat sub forma unui cal cu un corn în frunte. 2 (zool; înv.) v. Rinocer (Rhinoceros unicornis şi Diceros bicornis). inositâl s.m. (chim.) inozită, mezoinozitol, mioinozitol. Inositalul aparţine complexului de vitamine B şi are un rol important în creştere. inospitalier, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi, fig., despre încăperi, locuri etc.) neospitalier, neprimitor, neprietenesc, neprietenos, rece. Este o persoană inospitalieră. Are o casă inospitalieră, cu mobilă puţină şi veche. A nimerit într-un loc inospitalier, plin de mărăcini. inova vb. I. tr., intr. a înnoi. A reuşit să inoveze unele metode de lucru în domeniul său de activitate. inovare s.f. 1 inovaţie, înnoire, <înv.> înnovă-tură, renovare. Spiritul de inovare trebuie să înlocuiască rutina. 2 (concr.) inovaţie, noutate, prefacere, schimbare, inovator, -oăre adj. înnoitor, inovativ, renovator. Spiritul inovator trebuie să înlocuiască rutina. inovativ, -ă adj. (rar) v. Inovator. înnoitor, inovâţie s.f. 1 inovare, înnoire, <înv.> înnovă-tură, renovare. 2 (concr.) inovare, noutate, prefacere, schimbare. Inovaţiile apar mai ales în domeniul tehnologiei de vârf. inoxidâbil, -ă adj. (despre metale sau obiecte din metal) neoxidabil. Tacâmurile sunt inoxidabile. inozită s.f. (chim.) inosital, mezoinozitol, mioinozitol. rnput s.n. (inform.) intrare. Inputul reprezintă calea de acces într-un program. ins s.m. 1 chip, figură, individ, om, persoană, personaj, faţă, creştin, român, suflet, băiat, meclă, mutră, tip, tipesă, nat, <înv.> ipochimen, îns, nume, obraz, chir, creatură, specimen, gagiu, paţan. La spectacol erau inşi cunoscuţi. 2 cap, individ, om, persoană, amic, căciulă. Săracii au primit ajutoare de la primărie, câte 5 kg de alimente de ins. insalubru, -ă adj. 1 (despre locuinţe, medii, spaţii etc.) neigienic, nesănătos, bolnav. Locuiesc toţi într-o casă insalubră. 2 (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) alterat, impurificat, închis, neîmprospătat, poluat, stătut2, stricat, viciat, corupt, bolnav. Aerul insalubru provoacă afecţiuni pulmonare. insanităte s.f. (psih.; rar) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie, insatisfâcţie s.f. nemulţumire, nesatisfacţie. S-a întors de la examen cu un sentiment de insatisfacţie. insaţiâbil, -ă adj. (despre fiinţe) avid, lacom, mâncăcios, nesătul, nesăţios, pofticios, vorace, adefag, edace, lăcomit, hulpav, lăcomos, <înv. şi reg.> lingareţ, lupav, mâncător, burcaş, codriş, gituos, hârbareţ, hlipicios, holpan, leşinat2, limpăit, lincăit, lingăreţ, lingăricios, lişcotos, mâncăreţ, meschericios, neplin, nestaşnic, <înv.> mâncaci, mâţos, desfiindat2, destupat, măţos. Trebuie să pregătească multă mâncare pentru că are patru băieţi voinici şi insaţiabili. insaţiabilităte s.f. aviditate, insaţietate, lăcomie, nesaţ, voracitate, nesaţiabili-tate, nesăturare, saţ, <înv.> poftă, insaţietate s.f. aviditate, insaţiabilitate, lăcomie, nesaţ, voracitate, nesaţiabilitate, nesăturare, saţ, <înv.> poftă. Nu-i place insaţietatea cu care mănâncă. inscriptdr s.n. (inform.) burner, wri-ter. Laptopurile sunt prevăzute cu inscrip-toare, utilizatorul având posibilitatea să-şi stocheze datele pe CD-uri sau pe DVD-uri. inscripţie s.f. 1 <înv. şi reg.> scriptură, scrisoare, <înv.> înscriere, semn. Pe monument este o inscripţie în limba latină. 2 legendă. Moneda are o inscripţie. 3 (rar) v. înmatriculare. înregistrare. înscriere. 4 (fam.) v. Consemnare. însemnare. Menţiune. Notaţie. Notă. inscripţionă vb. 1.1 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică mai ales produse, vehicule) a (se) înmatricula, a (se) înregistra, a (se) înscrie, <înv.> a (se) matricula. Se interesează cum se inscripţionează o maşină după terminarea contractului de leasing. 2 tr. (inform.; compl. indică CD-uri, DVD-uri) a arde. A inscripţionat un CD cu muzică clasică. insectă s.f. (entom.) gânganie,gâză,hexapod, goangă, muscă, borză (v. borz), gadină, gongălie, pepe. Prin aer zboară tot felul de insecte. insectivor, -ă adj. (zool; despre animale) entomofâg. Ariciul este un animal insectivor. insecuritâte s.f. nesiguranţă. Trăieşte un sentiment de insecuritate din cauza crizei economice. inseminâ vb. I. tr. (biol; compl. indică femei, femele) a însămânţa. inseminăre s.f. 1 (biol.) inseminaţie. Inse-minările sunt făcute în clinici specializate. 2 (biol, zootehn.) inseminăre artificială = fecundare artificială, însămânţare artificială. Inseminarea artificială se practică mai ales în cazul animalelor domestice, pentru ameliorarea raselor. inseminăţie s.f. (biol.) inseminăre. insensibil, -ă adj. 1 (despre fiinţe) nesimţitor. Este insensibil la durere. 2 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, <înv.> adiafor, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit insensibilă din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. 3 (despre sunete, zgomote etc.) imperceptibil, inaudibil, insesizabil, neauzit, neperceptibil, nesesizabil, nesimţit, impalpabil, imponderabil. Sunetul de fond al aparatului este insensibil Zgomotele insensibile se pot înregistra cu ajutorul unor aparate speciale. insensibilităte s.f. 1 nesensibilitate, nesimţire, <înv.> nesimţibilitate. Insensibilitatea la durere se datorează unei afecţiuni a măduvei spinării. 2 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, împietrire, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de insensibilitate faţă de ceea ce se petrece în jur este îngrijorătoare. insensibiliză vb. 1.1 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a amorţi. Anestezia locală i-a insensibilizat piciorul. 2 tr., refl. a (se) împietri, a (se) înlemni, a (se) împietroşa, a (se) învârtoşa. Nenorocirile au insensibilizat-o. inseparăbil, -ă adj. 1 (despre un întreg, un tot etc.) indisolubil, nedespărţit, neseparabil, organic, unitar. Planctonul este un ansamblu inseparabil de organisme animale şi vegetale. 2 (despre elementele unui tot) indisolubil, nedespărţit, neseparabil. Organismele unui plancton sunt inseparabile. 3 (mai ales despre oameni) nedespărţit, nedezlipit, neseparabil. Cele două prietene sunt inseparabile. inseră vb. I. tr. (compl. indică note, comentarii, fragmente de text etc.) a implanta, a introduce, a grefa. A inserat o clauză în contract. inserare s.f. 1 inserţie, introducere. Inserarea clauzei în contract clarifică condiţiile în care acesta s-a încheiat. 2 (concr.; jurnal.) insert. insert s.n. 1 (jurnal.) inserare. înainte de tipărire, s-a introdus în ziar un insert privind un eveniment important de ultimă oră. 2 (cinemat., lit.) flashback. Insertul înfăţişează o scurtă acţiune secundară, plasată în trecut, care se intercalează într-un film sau într-o operă literară. inserţie s.f. inserare, introducere, insesizâbil, -ă adj. (despre sunete, zgomote etc.) imperceptibil, inaudibil, insensibil, neauzit, neperceptibil, nesesizabil, nesimţit, impalpabil, imponderabil. insesizabilitate | 782 insesizabilitate s.f. imperceptibilitate. Insesizabilitatea unui sunet insidios, -oăsă adj. (despre manifestări ale oamenilor) înşelător, perfid, viclean, <înv.> viclenit, viclenos, şerpesc. A recurs la un mijloc insidios pentru a-i câştiga încrederea. I-a făcut o propunere insidioasă. insignă s.f. însemn, <înv.> marcă1, semn. Are 0 interesantă colecţie de insigne. Poartă insigna farmaciştilor militari. insignifiănt, -ă adj. 1 (mai ales despre realizări, creaţii ale oamenilor) mărunt, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, oarecare, microscopic, obscur, prizărit. A publicat un volum insignifiant de memorii. Colaborează la un tabloid insignifiant. 2 (despre oameni) neimportant, neînsemnat, oarecare, mărunt, prizărit. Este un politician insignifiant, care nu s-a remarcat prin nimic. 3 accesoriu, neglijabil, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, subordonat. Nu i-a dat prea mare importanţă, întrucât era o problemă insignifiantă. insinuâ vb. I. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”) 11 refl. (despre lichide) a se infiltra, a pătrunde, a se strecura. Apa subterană s-a insinuat în temelia casei deoarece terenul este mlăştinos. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a intra, a (se) strecura, a se vârî, a (se) infiltra. Poliţistul a reuşit să se insinueze în grupul infractorilor. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică sentimente, senzaţii, idei, stări etc.) a (se) băga, a (se) vârî, a (se) infiltra, a (se) strecura. Nedreptăţile au insinuat ura în sufletele lor. Tristeţea i s-a insinuat iremediabil în suflet insinuănt, -ă adj.(despre fapte, atitudini, vorbe etc. ale oamenilor) parşiv, <înv.> insinuator. Este deranjat de vorbele ei insinuante. insinuăre s.f. 11 infiltrare, infiltrat, infiltraţie, pătrundere. Terenul fiind mlăştinos, insinuarea apei subterane în temelia casei era previzibilă. 2 infiltrare. Insinuarea poliţistului în grupul infractorilor a grăbit arestarea lor. II (concr.) insinuaţie. Insinuările ei erau calomnioase. insinuator, -oare adj. (înv.) v. Insinuant, insinuâţie s.f. (rar) v. Insinuare, insipid, -ă adj. 1 (despre mâncăruri, băuturi) dulceag, fad, searbăd1, spelb, lânced, lihod, lişteav. Mâncărurile insipide nu sunt preferate. 2 fig. (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, arid, fad, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i se pare insipid. insipidităte s.f. 1 fadoare. Nu a putut mânca nimic din cauza insipidităţii mâncării. 2 fig. fadoare. Ceea ce a caracterizat filmul a fost insipiditatea lui. insistă vb. I. intr. (despre oameni) 1 a persevera, a persista, a stărui. Va insista până 1 se face dreptate. 2 a stărui, <înv. şi pop.> a vorbi, a bărăni, a crici, <înv.> a poftori, a pistona. Nu înţeleg de ce insişti; tot nu vei obţine nimic. 3 (cu determ. introduse prin prep. „cu”, „asupra") a stărui, a se întinde, a se lungi. Nu vrea să mai insiste asupra acestui subiect. 4 (urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”) a accentua, a stărui, <înv.> a sta, a apăsa, a se opri, a pedala. Insistă asupra obligaţiilor zilnice ale echipei pe care o conduce. ^ insistent, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „delăsător”; despre oameni) perseverent, persistent, persuasiv, răzbătător, statornic, stăruitor, tenace, intrepid, străbătător, <înv.> stătător, bătăios, coriaceu. Fiind un om insistent, nu renunţă la proiectele lui. 2 (despre oameni) stăruitor. Copilul devenise atât de insistent, încât părinţii au convenit să-i cumpere jucăria dorită. 3 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, neistovit, neobosit, neostenit, perseverent, sârguincios, sârguitor, silitor, stăruitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. Este un insistent cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă insistentă pentru a-şi finaliza lucrarea. II adv. (modal) stăruitor, <înv. şi reg.> tare. Sindicaliştii cer insistent să li se mărească salariile. insistenţă s.f. 1 asiduitate, perseverenţă, persistenţă, statornicie, stăruinţă, tenacitate, intrepiditate, perseveraţie, <înv.> acolisi-tură, aplicaţie, stăruială, stârnire. Insistenţa lui e demnă de invidie. 2 stăruinţă, <înv.> stăruire, pistonare. Nu mai poate face faţă insistenţelor lui repetate. 3 asiduitate, perseverenţă, râvnă, sârguinţă, sforţare, silinţă, stăruinţă, strădanie, străduinţă, zel, intrepiditate perseveraţie, <înv. şi pop.> osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu insistenţă. 4 <înv.> poftorire. Nu a cedat la insistenţele lui. insociăbil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, morânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană insociabilă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale insociabile. insociabilităte s.f. nesociabilitate. Nu este simpatizat din cauza insociabilităţii lui. insolăţie s.f. (med.) helioză, asoreală, îndesoare, soare-în-cap, soare-sec. Insolaţia se manifestă prin febră, dureri de cap, greaţă, delir, putând provoca moartea. insolent, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghineă, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de insolentă. 2 adv. (modal) arogant, impertinent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde insolent părinţilor. insolenţă s.f. aplomb, aroganţă, impertinenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu insolenţă. insolit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost insolită. 2 (despre situaţii, fapte, întâmplări etc.) aparte, deosebit, individual, neobişnuit, singular, special. Are de judecat un caz insolit. II adv. (modal) aiurea, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantezist, original, pitoresc, straniu, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă insolit. Se comportă insolit. insolubil, -ă adj. 1 (chim.; despre substanţe) nedizolvabil, nesolubil. Carbonul este insolubil. 2 fig. (despre situaţii, stări etc.) irezolvabil, nerezolvabil. între ei este o situaţie.conflictu-ală insolubilă. insolubilităte s.f. (chim.) nesolubilitate. Carbonul se caracterizează prin insolubilitate. insolvăbil, -ă adj. 1 (fin.; despre agenţi economici, persoane etc.) falit, terminat2, stors2. Bancherul este insolvabil. 2 (fin., econ.; despre agenţi economici, persoane etc.) neplatnic, rău-platnic. Pentru că este insolvabil i s-a tăiat curentul electric. 3 (fin.; despre oameni de afaceri, întreprinderi, societăţi etc.) falimentar, insol-vent, nesolvabil. Societatea de asigurări este insolvabilă. insolvabilităte s.f. (fin., econ.) insolvenţă. Un debitor se află în insolvabilitate atunci când este în incapacitate de plată a datoriilor scadente. insolvent, -ă adj. (fin.; despre oameni de afaceri, întreprinderi, societăţi etc.) falimentar, insolvabil, nesolvabil. 783 | insolvenţă s.f. (fin., econ.) insolvabilitate, insomnie s.f. (med.) agripnie, nesomn, <înv. şi pop.> nedormire, <înv.> nesomnie. Suferă de insomnie de mulţi ani. insonoritate s.f. fonoizolâre, fonoizolaţie, izolare fonică, izolaţie fonică. Insonoritatea apartamentului se impunea. insonorizânt, -ă adj. (despre materiale) fonoizolant, fonoizolator. A căptuşit pereţii apartamentului cu materiale insonorizante pentru a amortiza zgomotul de afară. insonorizâre s.f. insonorizaţie. Prin insono-rizarea încăperilor sau a clădirilor se reduce intensitatea zgomotelor din aceste spaţii. insonorizaţie s.f. insonorizâre. inspectâ vb. I. tr. 1 (compl. indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) a cerceta, a controla, a revedea, a revizui, a vedea, a verifica, a ţărcălui, <înv.> a legitima, a revedui, a teorisi. Inspectorii au inspectat toate actele financiare ale firmei. 2 (milit.; compl. indică garnizoane, cazarme etc.) <înv.> a şmotri. Generalul a inspectat garnizoana. inspectâre s.f. control, inspecţie, revizie, verificare, paratirisis. Inspectarea comisiei ministeriale a luat prin surprindere conducerea spitalului. inspector s.m. <înv. şi pop.> luător de seamă, luător de socoteli, <înv.> vizitator. Inspectorii au găsit documentele firmei în regulă. inspecţie s.f. 1 control, inspectare, revizie, verificare, paratirisis. 2 (milit.) <înv.> şmotru. Generalul a făcut inspecţia garnizoanei. inspira vb. 1.1 tr. (compl. indică aer, miresme etc.) a aspira, a respira, a sorbi, a trage, a suge. Dimineaţa, inspirăm aerul proaspăt de afară. II fig. 1 tr. (compl. indică idei, hotărâri etc. ale oamenilor) a sugera, a insufla. Le-a inspirat ideea de a înfiinţa o fundaţie culturală. 2 refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) a se adăpa. Scriitorul s-a inspirat din literatura populară. inspirat, -ă adj. 1 (despre oameni) iluminat2. La sugestia unui edil inspirat, clădirea ateneului a fost renovată. 2 fig. (despre fapte, acţiuni ale oamenilor sau despre creaţii ale spiritului, opere de artă etc.) meritoriu, merituos, valoros. Iniţiativa tinerilor de a ajuta copiii dintr-un orfelinat este inspirată. Noua sa compoziţie este o lucrare inspirată. inspiraţie s.f. I influenţă1, înrâurire. în opera sa a recunoscut teme de inspiraţie romantică. II fig. 1 imbold, impuls, impulsie, îndemn, mobil, pornire, pretext, stimul, stimulent, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost inspiraţie pentru tot ce a făcut în viaţă. 2 avânt, însufleţire, patos, vervă. Este cunoscută inspiraţia stilului editorialistului. instabil, -ă adj. 11 mişcător, mobil, nestatornic, schimbător, variabil, eratic. în această zonă a deşertului dunele sunt instabile. 2 (despre sisteme fizico-chimice, sisteme tehnice, sisteme monetare etc.) labil, nestabil, precar. Cântarul se află în echilibru instabil, în perioada de criză economică sistemul monetar al unei ţâri devine instabil. 3 (despre mărimi, cantităţi, sisteme fizico-chimice sau tehnice etc.) fluctuant, nestabil, oscilant, schimbător, variabil, muabil, pendular. Bolnavul are tensiune instabilă. 4 (meteor.; mai ales despre vânturi) neregulat, nestabil, schimbător, variabiL în partea nordică a ţării vânturile sunt instabile. 5 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) capricios, inconstant, neconstant, nesigur, nestabil, nestatornic, schimbător, variabil, schimbăcios, <înv. şi reg.> tonatic, toncos, tonos, <înv.> ne-stătăcios, năzuros, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului instabil. II (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluştu-ratic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilato-riu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om instabil. instabilitate s.f. 11 mobilitate, nestatornicie. Dunele se caracterizează prin instabilitate. 2 labilitate, nestabilitate, precaritate. Cântarul trebuie reparat întrucât are instabilitate în echilibru. Păstrează banii în casă din cauza instabilităţii monetare. 3 (meteor.) nestabilitate, nestatornicie, variabilitate. Vara aceasta s-a caracterizat prin instabilitatea vremii. 4 (la j. de noroc sau la bursă) diferenţă, fluctuaţie, schimbare, oscilaţie. Ia în calcul instabilitatea zilnică a cursului bursei. II inconsecvenţă, inconstanţă, labilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nestabilitate, nestatornicie, versatilitate, muabilitate, <înv.> neconsecinţă,nestare, cameleonism, fragilitate. Instabilitatea în politică este constatată cu neplăcere de electorat. instala vb. I. 1 refl. (despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) a se aşeza, a se fixa, a se opri, a se stabili, a se stabiliza, a se statornici, <înv. şi pop.> a se pune, a se sălăşlui, a se aranja, <înv. şi reg.> a se sălăşui, <înv.> a se lăcăşlui, a se prinde, a se sădi, a se stăvi, a se stâlpi, a se rădăcina. După mai multe mutări cu serviciul prin ţară, în cele din urmă s-a instalat cu domiciliul în Iaşi. 2 tr., refl. (cu determ. locale) a (se) aşeza, a (se) fixa, a (se) plasa, a (se) posta, a (se) pune. Administratorul firmei a hotărât ca ghereta paznicului să fie instalată la intrarea în clădire. 3 refl. (despre oameni) a trage. După un drum lung, spre seară, s-a instalat la un han. 4 tr. (tehn.; compl. indică instalaţii, aparate tehnice etc.) a monta. A chemat un specialist pentru a instala o baterie instiga la baie. 5 tr. (compl. indică tabere, echipamente sportive etc.) a întinde, <înv.> a tinde. Turiştii au instalat corturile la marginea pădurii. 6 refl. (fam.; despre fiinţe; cu determ. care indică locul, poziţia etc.) v. Aşeza. Sta. Şedea. 7 refl. (fam.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „pe”, „în”) v. Aşeza. Culca. întinde. Lungi. Pune. instalare s.f. 1 aşezare, fixare, oprire, stabilire, stabilizare, statornicire, sălăşluire, <înv. şi reg.> sălăşuire, stăvire, <înv.> lăcăşluire, locuinţă. Instalarea familiei doctorului în sat e benefică pentru oamenii locului. 2 aşezare, fixare, plasare, postare. Administratorul firmei a hotărât instalarea gheretei paznicului la intrarea în clădire. 3 montare1. Instalarea bateriei din baie a fost făcută de un specialist. instalat, -ă adj. 1 (despre tabere, echipamente sportive etc.) aşezat2, întins2, <înv. şi reg.> tins. Corturile instalate sunt ale unor turişti. 2 (despre anumite instalaţii) montat. Noua baterie instalată funcţionează foarte bine. instalâţie s.f. (tehn.) instalaţie frigorifică = frigorifer. Instalaţia frigorifică este compusă dintr-un agregatfrigorigen, dintr-o încăpere răcită, dintr-o instalaţie de comandă şi de control şi din dispozitive anexe; instalaţie sanitară = grup sanitar. Fiecare locuinţă sau clădire trebuie să aibă instalaţie sanitară. instânt adj. invar, (fam.) v. Brusc. Inopinat. Instantaneu. Neaşteptat. Neprevăzut. Subit, instantaneu, -ee adj., adv. I adj. 1 brusc, inopinat, neaşteptat, neprevăzut, subit, instant. Ieşirea ei din sală a fost instantanee. O înduioşare instantanee o făcuse să lăcrimeze. 2 brusc, fulgerător, năprasnic, neaşteptat, subit, repentin. Lovitura la tâmplă i-a provocat o moarte instantanee. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) imediat, momentan. Reacţia presei în urma comunicatului oficial a fost instantanee. II adv. (modal) 1 brusc, deodată, fulgerător, repede, scurt, subit, numai, odată, târ-la-mârla, <înv.> neoprit. Furtuna s-a dezlănţuit instantaneu. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) brusc, subito. instanţa s.f. 1 (jur.; şi instanţă judecătorească) autoritate judecătorească, justiţie. Se supune hotărârilor instanţei judecătoreşti. 2 (reg.) v. Cerere. Petiţie, instaura vb. I. tr. 1 (compl. indică sisteme politice, guvernări etc.) a întrona. După revoluţie, noua conducere a ţârii a instaurat un regim democratic. 2 (compl. indică obiceiuri, mode etc.) a stabili, a întrona. Directorul a instaurat reguli noi de disciplină în şcoală. instaurare s.f. instauraţie, stabilire, întronare. Instaurarea unor noi reguli de disciplină în şcoală se impunea. instauraţie s.f. instaurare, stabilire, întronare. instiga vb. I. tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a incita, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, a sumuţa, a zădărî, a fitili, a hârâi, înv. şi reg.> a scorni, a smomi, a asmuţi, a incendia, a monta, a răscoli, instigare pomi, a-smăcina, a strămura, Hotărârile abuzive au ***%nsn&dfopulaţia. riSfe^igâre s.f. aţâţare, incitare, instigaţie, * - întârâtare, provocare, stârnire, tulburare, excitare,incitaţie, provocaţie, sumuţare, zădărâre, fitileală, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură, strămurare, smăcinare. Unii urmăresc instigarea populaţiei pentru a produce haos. instigat, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) aţâţat, incitat, întărâtat, provocat, stârnit, concitat, zădărât, smăcinat. Provocatorii manipulează populaţia instigată. instigator, -oâre s.m., s.f., adj. agitator, aţâţător, incitator, provocator, tulburător, facţios, fomentos, sediţios, <înv.şi pop.> răzvrătitor, <înv.> întărâtător, răscolitor, răscol-nic, incendiar, incendiator. Foloseşte în discursurile sale mesaje instigatoare, care incită masele. Este cunoscut ca instigator al mulţimilor. instigâţie s.f. aţâţare, incitare, instigare, întărâtare, provocare, stârnire, tulburare, excitare, incitaţie, provocaţie, sumuţare, zădărâre, fitileală, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură, strămurare, smăcinare. instilâre s.f. (med., med. vet.) instilaţie. instilâţie s.f. (med., med. vet.) instilâre. Prin instilaţie se introduce un medicament lichid, picătură cu picătură, într-o cavitate a unui organ bolnav, în scopuri terapeutice sau profilactice. instinct s.n. 1 impuls natural, simţ. Instinctul este un complex de reflexe înnăscute, necondiţionate, proprii indivizilor dintr-o specie. 2 fig. presentiment, presimţire. înainte de accident a avut un instinct. Instinctul ei nu s-a adeverit. instinctiv, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acte, reacţii etc. ale oamenilor) inconştient, instinctual. Reacţia de apărare este un reflex instinctiv. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) inconştient, maşinal, mecanic, reflex, automat, automatic. Salută cu un gest instinctiv al mâinii. II adv. (modal) inconştient..Ridică mâna instinctiv şi se apără. instinctivitâte s.f. instinctualitate. în film se pune un accent deosebit pe instinctivitâte. instinctor s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Penis. instinctuâl, -ă adj. (despre acte, reacţii etc. ale oamenilor) inconştient, instinctiv, instinctualitâte s.f. instinctivitâte. institui vb. IV. tr. 1 (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a înfiinţa, a numi, a organiza, a stabili, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a institui comitetul de părinţi pe şcoală. 2 (compl. indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a fauri, a forma, a funda, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a erija, a statornici, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, 1784 a ridica, a urzi, a sădi. A instituit prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a instituit o şcoală de actorie. 3 (compl. indică burse, rente etc.) a crea, a înfiinţa. O fundaţie culturală a instituit burse speciale pentru studenţii excepţionali. 4 (compl. indică legi, taxe, norme etc.) a fixa, a hotărî, a întocmi, a stabili, a statornici, <înv.> a aşeza,^.lega1, a orândui, a politici, a rândui, a scoate, a scorni, a tocmi. Guvernul a instituit impozitul pe venit. Directorul instituţiei a instituit regulamentul de ordine interioară. 5 (compl indică înţelegeri, convenţii, proiecte etc.) a face, a stabili. Guvernul a instituit un nou acord comercial cu partenerii săi economici. 6 (compl. indică norme, practici etc.) a introduce, a stabili. Conducerea firmei a instituit o nouă grilă de salarizare pentru angajaţi. 7 (jur.) a proclama. După căderea monarhiei a fost instituită republica. instituire s.f. 1 alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, înfiinţare, numire, organizare, stabilire. Şedinţa a avut ca scop instituirea comitetului de părinţi pe şcoală. 2 constituire, creare, făurire, formare, fundare, înfiinţare, întemeiere, organizare, statornicire, <înv.> sistisire, urzire. Se mândreşte cu instituirea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru instituirea unei şcoli de actorie. 3 creare, înfiinţare. Instituirea burselor speciale pentru studenţii excepţionali a fost bine primită de aceştia. 4 introducere, stabilire. Instituirea grilei noi de salarizare în firmă a mulţumit pe angajaţi. 5 proclamare. După căderea monarhiei a urmat instituirea republicii. institut s.n. 1 (pedag.) institut politehnic = politehnică, <înv.> şcoală politehnică. La institutul politehnic sunt pregătiţi specialişti în diverse domenii ale ştiinţelor tehnice. 2 (înv.) v. Instituţie. institutdr, -oăre s.m., s.f. (pedag.; în trecut) dascăl, dăscăliţă, belfer. Bunicul ei a fost institutor la o şcoală primară urbană. instituţie s.f. 1 unitate, aşezământ, <înv.> stabiliment, tocmeală, organism. Instituţiile publice importante din oraş se află în centru. 2 <înv.> institut. Statul apără instituţia căsătoriei. instituţionalizâ vb. I. tr. (compl. indică instituţii, sărbători etc.) a oficializa. Guvernul a instituţionalizat sărbătorile religioase importante. instituţionalizăre s.f. oficializare. Instituţio-nalizarea sărbătorilor religioase importante s-a făcut printr-o hotărâre a guvernului. instructiv, -ă adj. educativ, moralizator, educator, <înv.> învăţător. Arta are o finalitate instructivă. Fabulele au un conţinut instructiv. instrucţie s.f. 1 (pedag.) educaţie, învăţământ, învăţătură, instrucţiune, <înv.> învăţătorie, pedeapsă. Sunt necesare reforme profunde în procesul de instrucţie. 2 cultură, cunoştinţe (v. cunoştinţă), învăţătură, pregătire, studii (v. studiu), <înv. şi pop.> slovă, ştiinţă de carte, <înv. şi reg.> cărturărie, pricopseală, pricopsire, scrisoare, <înv.> minte, carte, lumină. îi întrece pe toţi în privinţa instrucţiei. Deşi este foarte isteţ, nu are prea multă instrucţie. 3 (milit.) <înv. şi pop.> mustră, muştruluială, <înv. şi reg.> ucenie, exerţir, <înv.> şmotru. Superiorii urmăresc cu atenţie instrucţia ostaşilor. instrucţiune s.f. 1 directivă, indicaţie, îndrumare, normativ, normă, recomandare, <înv.> regulativ. în timpul inundaţiilor au fost respectate instrucţiunile guvernului. 2 (la pl instrucţiuni) explicaţie, indicaţie, îndrumare, lămurire, <înv.> spusă (v. spus), tălmăcire. Cumpărătorul primeşte instrucţiuni pentru folosirea televizorului. Nu prea a înţeles instrucţiunile informaticianului, întrucât acesta a folosit termeni de specialitate. 3 (la pl. instrucţiuni; med., med. vet.; cu determ. introduse prin prep. „după”) aviz, indicaţie, prescripţie, recomandare, recomandaţie, <înv.> sfătuire. Bolnavul ia medicamentele numai după instrucţiunile medicului. 4 (pedag.; astăzi rar) v. Educaţie. Instrucţie. învăţământ. învăţătură. instrui vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a învăţa, a studia, <înv. şi reg.> a se pricopsi. Este o persoană căreia îi place să se instruiască în permanenţă. S-a instruit şi în străinătate. 2 refl. (despre oameni) a citi, a se cultiva. Tinerii trebuie să se instruiască mult şi sistematic. 3 tr. (pedag.; compl. indică mai ales adolescenţi, copii) a învăţa, a şcoli, <înv.> a certa, a mustrui, a muştrului, a pedepsi, a erudi, a lumina. Ca profesor, a instruit toată viaţa elevii. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) culturaliza. Şcoala instruieşte tineretul Prin şcoală se urmăreşte să se instruiască tinerii. 5 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) iniţia, a (se) învăţa. L-a instruit în arta magiei. Urmează cursuri speciale pentru a se instrui în informatică. 6 tr. (compl. indică oameni) a îndruma, a pregăti. Folcloriştii tineri sunt instruiţi pentru munca de teren. 7 tr. (milit.; compl. indică soldaţi) a exerţiri, <înv.> a şmotri. Superiorii instruiesc cu atenţie ostaşii. 8 tr. (jur.) a ancheta, a cerceta, a instmmenta, a vălătui. instruire s.f. 1 cultivare, învăţare, luminare, deşteptare. Instruirea tinerilor trebuie să fie o preocupare permanentă a guvernanţilor. 2 culturalizare. Prin şcoală se urmăreşte instruirea tinerilor. 3 iniţiere, învăţare, erudire. Noul său loc de muncă reclamă şi instruirea lui în informatică. 4 îndrumare, pregătire. Instruirea tinerilor folclorişti pentru munca de teren a fost foarte utilă. 5 (jur.) anchetare, anchetă, cercetare, instrumentare, vălătaş, <înv.> cercătură, dopros, sprafcă, coman-dirovcă, frământare, inventar, pisanie, instruit, -ă adj. (despre oameni) 1 citit2, cult2, cultivat, deştept, educat, învăţat2, şcolit, literat, <înv.> pedepsit, politicit, spudaxit, studiat2, sufletesc, crescut2, poleit2. Are pretenţia că este un om 785 | instruit. 2 educat, format2, învăţat2, pregătit2, şcolit. Este un lingvist instruit la şcoala germană. instrument s.n. 11 (tehn.) sculă, unealtă, ustensilă, <înv. şi pop.> cinie1, dichis1, <înv. şi reg.> sărsam, halat2, horată, sculeaţă, talant2, <înv.> vase (v. vas), ergalie. Zidarul şi-a adus instrumentele necesare pentru a zugrăvi apartamentul. 2 (tehn.) aparat. Şi-a cumpărat un instrument de tuns iarba. 3 (astron.) instrument de pasaj = lunetă meridian! Cu instrumentul de pasaj se urmăreşte deplasarea la meridian a aştrilor. 4 (gram.) instrument gramatical = unealtă gramaticală. Verbele auxiliare sunt instrumente gramaticale. II fig. (fam.; mai ales peior.) a vălătui. Poliţia instrumentează crima. II fig. (compl indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a manevra, a manipula. Haosul din instituţie este instrumentat. Greva a fost instrumentată politic. instrumentălă s.f. (gram.) propoziţie instrumentală. Instrumentala este o circumstanţială cu funcţia de circumstanţial instrumental în frază. instrumentâre s.f. (jur.) anchetare, anchetă, cercetare, instruire, vălătaş, <înv.> cercă-tură, dopros, sprafcă, comandirov-că, frământare, inventar, pisanie. Instrumentarea crimei durează de luni de zile. instrumentăţie s.f. (muz.) orchestrare, orchestraţie. Instrumentaţia piesei a fost făcută de un muzician foarte cunoscut. instrumentist, -ă s.m., s.f. 1 (muz.) orches-trant, <înv.> sunător. Instrumentiştii de la Filarmonică au dat multe concerte în străinătate. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. insubmersibil, -ă adj. nesubmersibil. Un obiect insubmersibil nu poate fi scufundat. insubordonânţă s.f. (rar) v. Indisciplină. Indocilitate. Inobedienţă. Insubordonare. Neascultare. Nedisciplină. Nesubordonare. Nesupunere. Obrăznicie. Recalcitranţă. Refractarism. insubordonăre s.f. indisciplină, indocilitate, inobedienţă, neascultare, nedisciplină, nesubordonare, nesupunere, obrăznicie, recalcitranţă, refractarism, dezobedienţă, insumisiune, insubordonânţă, insubor-donaţie, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza insubordonării şi a absenţelor nemotivate. insubordonăt, -ă adj. (mai ales despre copii, elevi soldaţi) indisciplinat, indocil, inobedient, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor insubordonaţi li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul insubordonat a fost dus în arest. insubordonăţie s.f. (rar) v. Indisciplină. Indocilitate. Inobedienţă. Insubordonare. Neascultare. Nedisciplină. Nesubordonare. Nesupunere. Obrăznicie. Recalcitranţă. Refractarism. insucces s.n. 1 eşec, neizbândă, neizbutire, neîmplinire, nerealizare, nereuşită (v. nereuşit), rataj, pierdere, rateu, avort. Insuccesele îl demoralizează. Gestul lui s-a soldat în final cu un insucces. 2 eşec, fiasco, nereuşită (v. nereuşit), ireuşită, chix, fâs, cădere, dezastru, picare. Examenul de titularizare a fost un insucces pentru mulţi dintre profesori. insuficient, -ă adj., adv. I adj. 1 neîndestulător, nesatisfacător, redus. Cantitatea de came cumpărată este insuficientă pentru familia lui numeroasă. 2 (în opoz. cu „mult”, „numeros”; despre obiecte, fiinţe etc.) puţin. Are la ea bani insuficienţi pentru a-şi cumpăra albumul Festivitatea s-a suspendat din cauză că în aulă erau studenţi insuficienţi. 3 neîndestulător, nesatisfacător, nesuficient, redus, sărac. Instrumentarul din laborator este insuficient. 4 (în opoz. cu „mult”, „mare”; despre caracteristici, posibilităţi, situaţii etc. ale oamenilor) mic, puţin, redus, scăzut, slab, feblu. Posibilităţile insuficiente de reabilitare financiară îl neliniştesc. Are şanse insuficiente să ia examenul dacă nu învaţă serios. II adv. (modal) 1 prost, puţin, rău. Meseria lui este astăzi insuficient remunerată. Becul luminează insuficient holul. 2 slab. Sala este insuficient luminată. insuficienţă s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) lipsă, sărăcie, <înv.> neajungere. în acest caz penal este o mare insuficienţă de probe. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Insuficienţele lui educaţionale sunt evidente. 3 (med.) insuficienţă biliară = hepatism. Insuficienţa biliară evidenţiază afecţiunile cronice ale ficatului; insuficienţă ovariană = hipoovarie;insuficienţă suprarenală = hipocorticism. în insuficienţa suprarenală se produce diminuarea sau oprirea secreţiei hormonilor corticosuprarenali. insuflă vb. I. tr. fig. 1 (compl. indică idei, hotărâri etc. ale oamenilor) a sugera, a inspira. Le-a insuflat ideea de a înfiinţa o fundaţie culturală. 2 (compl. indică sentimente, stări sufleteşti etc.) a sufla. I-a insuflat curaj. Le insuflă de mici sentimentul onoarei. 3 (înv.; compl indică oameni) v. Excita. îmbărbăta. încuraja. îndemna. însufleţi. Stimula. Susţine. insulăr, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv. şi pop.> ostrovean, ostroveancă. Insularii se insuportabil ocupă mai ales cu pescuitul. 2 adj. <înv. şi pop.> ostrovean. Partea insulară a Greciei este extrem de pitorească. insulă s.f. (geomorf.) 1 <înv. şi pop.> ostrov, <înv.> isolă. Madagascarul este o insulă. 2 insulă plutitoare = grădină plutitoare, ostrov plutitor, pământ plutitor, plaur, plavie, cocioc, coşcov, năcladă, plav, prundoi. Insula plutitoare este o formaţie compactă de pământ, nisip, nămol, resturi vegetale care plutesc pe o apă. insultă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a injuria, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a sudui, <înv. şi reg.> a prâsni2, a hicăi, a mărdăgi, a osârli, <înv.> a obijdui, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost insultat public, într-o emisiune televizată. insultâre s.f. 1 invectivare, jignire, ofensare, ultragiere, vexare, lezare, rănire. Insultarea politicianului a fost necuviincioasă. 2 (concr.) afront, agresiune verbală, injurie, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. insultăt, -ă adj. (despre oameni) invectivat, jignit, ofensat, ultragiat, vexat, <înv. şi pop.> ocărât, atins, lezat, rănit2, lovit. Politicianul insultat a intrat în polemică cu opozanţii săi. insultă s.f. afront, agresiune verbală, injurie, insultare, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Insultele din presă au demoralizat-o. insultător, -oăre adj. (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) batjocoritor, injurios, jignitor, ofensant, ofensator, vexant, vexatoriu, <înv. şi pop.> ocărâtor, rău, <înv. şi reg.> imător, sângeros, tare, împungător, atingător. în timpul altercaţiei i-a adresat cuvinte insultătoare. insumisiune s.f. (livr.) v. Indisciplină. Indocilitate. Inobedienţă. Insubordonare. Neascultare. Nedisciplină. Nesubordonare. Nesupunere. Obrăznicie. Recalcitranţă. Refractarism. insuperâbil, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre manifestări, creaţii etc. ale lor) v. Imbatabil. Invincibil. Nebătut. Nebiruit. Neînfrânt. Neînvins. insuportăbil, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale for) imposibil, nesuferit, nesuportabil, pucios, <înv.> nesuferibil, insurecţie nesufericios, indigest, intenabil, move. Din cauza insistenţelor sale, a devenit insuportabil Are un râs insuportabil, care enervează. 2 (despre zgomote, stări fizice sau psihice etc.) imposibil, nesuportabil, <înv.> nesuferibil, intenabil. Copiii fac o gălăgie insuportabilă. Are o durere de dinţi insuportabilă. Afară este o căldură insuportabilă. insurecţie s.f. insurgenţă. Insurecţia are ca obiectiv răsturnarea unui regim, a unei autorităţi sau înlăturarea unor armate ocupante. insurgent, -ă adj., s.m., s.f. răsculat, răzvrătit, rebel, revoltat, sediţios, apostat, rebelionist, <înv. şi reg.> zurbagiu, sculat2, <înv.> bontaş, buntuşnic, burzuluit, răpştit, răsculător, rebelist, revoltant, rocoşan, rocoşelnic, rocoşit2, rocoşitor, zavergiu, zurba, zurbav. Insurgenţii au început lupta. insurgenţă s.f. 1 insurecţie. 2 (livr.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. intabulăre s.f. (jur.) intabulaţie, tăbulaţie. Prin intabulare se înscrie definitiv un act de proprietate sau un drept imobiliar în cartea funciară. intabulaţie s.f. (jur.) intabulare, tăbulaţie. intăct, -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri etc.) întreg, neatins, nestricat, neştirbit, <înv. şi pop.> nevătămat, sănătos. Farfuria a rămas intactă, deşi a căzut. 2 (despre lucruri care se pot consuma sau despre recipientul în care ele se află) întreg, neatins, neînceput, plin, virgin. Mâncarea a rămas intactă pe masă. Musafirii au preferat coniac, sticlele de vin rămânând intacte. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) întreg, neatins, nevătămat, sănătos, teafar, valid, zdravăn, indemn, nestricat, <înv. şi reg.> nebântuit, neted. Deşi accidentul a fost violent, şoferul a rămas intact. Mâna îi este intactă după căzătură. 4 (despre atitudini, calităţi, sentimente etc. ale oamenilor) neafectat, neatins, nepătat, întreg, neştirbit Este un judecător integru a cărui onoare a rămas intactă. intangibil, -ă adj. 1 intuşabil. Stelele sunt intangibile. 2 (despre drepturi, jurăminte etc.) inviolabil, sacral1, sacramental, sacrosanct, sacru, sfânt, neviolabil, <înv. şi reg.> sânt. Dreptul la libertate trebuie să fie intangibil. intarsiă vb. I. tr. (a. plast.; compl. indică obiecte, materiale etc.) a incrusta, <înv.> a grefa. Ebenistul a intarsiat motive florale din sidef pe uşile dulapului. intarsiator, -oâre s.m., s.f. (a. plast.) intarsi-er, intarsionist. Intarsiatorul este specializat în intarsie. intarsiatură s.f. (a. plast.) intarsie, intârsie s.f. (a. plast.) intarsiatură. Intarsia se realizează prin tehnica incrustârii în lemn a unor plăcuţe sau fâşii din os, fildeş, sidef. intarsiâr, -ă s.m., s.f. (a. plast.) intarsiator, intarsionist. intarsionist, -ă s.m., s.f. (a. plast.) intarsiator, intarsier. integră vb. 1.1 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică materii, obiecte etc.) a (se) include, a (se) introduce, a (se) încorpora, a (se) îngloba, a (se) pune. A integrat în aluat şi ouă. Praful de copt se integrează în compoziţie la sfârşitul preparării prăjiturii. 2 refl. (despre oameni) a se încadra. După foarte scurt timp s-a integrat perfect în noul colectiv. 3 refl., tr. (sociol.; sub. sau compl. indică oameni, etnii etc.) a (se) asimila, a (se) include, a (se) încorpora, a (se) îngloba, a (se) reintegra, <înv.> a primi, a (se) absorbi, a (se) îneca. Societatea îi integrează pe cei mai mulţi dintre imigranţi. integrabilă adj. (mat.; despre funcţii) sumabilă. Funcţia integrabilă este funcţia care are o integrală. integrâl, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 complet, întreg, netrunchiat. A publicat textul integral al nuvelei într-o revistă literară. Interviul integral cu omul de ştiinţă va fi publicat în numărul viitor al aceleiaşi reviste. 2 complet, exhaustiv, întreg, total, exaurient. Fişarea integrală a documentelor este necesară pentru realizarea unei lucrări valoroase. 3 (despre sume) complet, deplin, întreg, tot, total. I-a înapoiat suma integrală de bani. 4 absolut, complet, deplin, integral, întreg, plenar, tot, total, plenitudinar, <înv.> cumplit, umplut2. într-o democraţie adevărată este garantată libertatea integrală a exprimării opiniilor. 5 necondiţionat, neprecupeţit, total, <înv.> nepregetat. Părinţii acordă copiilor ajutor integral. II adv. (modal) absolut, complet, completamente, total, <înv. şi pop.> sadea. Totdeauna a fost integral sincer cu părinţii. III s.f. (mat.) integrală nedefinită = primitivă (v. primitiv). Integrala nedefinită este o mulţime defuncţii care au o derivată comună. integrânt, -ă adj. constitutiv. Anexa este o parte integrantă a acestui act. Spiritul de dreptate este un element integrant al dimensiunii sale umane. integrăre s.f. 1 includere, integraţie, introducere, încorporare, înglobare, încorporaţie. Integrarea prafului de copt în compoziţie se face la sfârşitul preparării prăjiturii. 2 (sociol.) asimilare, asimilism, includere, încorporare, înglobare. Integrarea totală presupune deznaţionalizarea unor etnii. 3 încadrare. Integrarea ei în noul colectiv s-a produs destul de rapid. integraţie s.f. includere, integrare, introducere, încorporare, înglobare, încorporaţie. integrism s.n. (relig., polit.) fundamentalism. Integrismul islamic este un tip de extremism de factură religioasă. integrist, -ă s.m., s.f., adj. (relig., polit.) fundamentalist. Integriştii islamici cer o aplicare riguroasă a principiilor coranice în comportamentul actual. integritâte s.f. 1 întregime, totalitate. O condiţie a demarării acţiunii lor a fost respectarea integrităţii scopului propus. 2 deplinătate, plenitudine. Bătrâna este în integritatea facultăţilor mintale. 3 bună-credinţă, cavale- rism, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, lealitate, omenie, onestitate, onorabilitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, ver-ticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în integritatea şi priceperea lui. integru, -ă adj. (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, drept, incoruptibil, leal, necoruptibil, onest, prob, franc2, <înv.> neademenit, nemitamic, fair, fairplay, alb, curat, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om integru în afaceri. intelect s.n. 1 cuget, fire, gândire, judecată, minte, raţiune, spirit, nous, <înv.> înţeles1, simţire. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii este opera intelectului. 2 gândire, înţelegere, judecată, minte, raţiune, cap, materie cenuşie, substanţă cenuşie, substanţă nervoasă cenuşie. Este apreciat pentru intelectul lui, dar şi pentru seriozitatea cu care lucrează. 3 deşteptăciune, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit, ingeniu, duh, colărez, doxă, pamet1, <înv.> înţelegere, cap, creier, bilă2, scaun. Foloseşte-ţi propriul intelect, nu urma sfaturile altora! intelectuăl, -ă adj., s.m. I adj. 1 cerebral, mintal, raţional, spiritual. în psihologia experimentală starea intelectuală a unui individ se determină cu ajutorul unui test. 2 spiritual, spiritualist. Formaţia intelectuală a poetului este legată de acest străvechi oraş moldav. II s.m. ochelarist. îl consideră un intelectual rasat. intelectualitâte s.f. inteligenţă. Intelectualitatea oraşului a fost prezentă la deschiderea stagiunii teatrale. inteligent, -ă adj. 1 (despre oameni) ager, agil, comprehensiv, deştept, dibaci, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, nastratinesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fific, firatic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schitaci1, sfătos, ştram, <înv.> deşteptat2, scomaci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte inteligent. 2 (despre vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) deştept, spiritual, <înv.> spirituos, spirtos. Tânărul a făcut o remarcă inteligentă. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) chibzuit, cuminte, deştept, înţelept Renunţând la o competiţie pe care nu o putea câştiga, a făcut un gest inteligent. inteligenţă s.f. 11 deşteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit, ingeniu, duh, colărez, doxă, pamet1, <înv.> înţelegere, cap, creier, bilă2, scaun. 2 agerime, agilitate, deşteptăciune, dexteritate, dibăcie, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune. îşi 787 | întrecea prietena prin inteligenţă şi eficienţă. II fig. intelectualitate. inteligibil, -ă adj. 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, lămurit, limpede, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare inteligibilă a întregului proiect. 2 (despre enunţuri, texte etc.) omenesc, <înv.> priceput, abordabil, accesibil. Frazarea este uşor inteligibilă. inteligibilitâte s.f. claritate, limpezime, limpiditate, explicitate, limpezeală, limpeziciune, transparenţă. Profesorul este apreciat de studenţi pentru inteligibilitatea expunerilor sale. intemperănt, -ă adj. 1 (despre oameni) imprudent, inconştient, irezonabil, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> tivilichiu, neechilibrat. Intemperant, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt intemperant şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări imprudente. intemperănţă s.f. necumpătare. Jocurile copiilor sunt dominate adesea de intemperănţă. intemperât, -ă adj. 1 (despre oameni) imprudent, inconştient, irezonabil, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat. Intemperât, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. 2 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, frenetic, impetuos, năvalnic, nestăpânit, nestăvilit, tumultuos, <înv.> dezlegat2, debordant, furtunos, sălbatic, tempestuos. în club este o veselie intemperată. intempestiv, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale lor) inoportun, neoportun, nepotrivit, deplasat. Demersul părinţilor în faţa profesorului a fost intempestiv. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) inoportun, neaşteptat, neoportun. Reacţia ei în situaţii noi este intempestivă. intenabil, -ă adj. fig. (livr.) 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Imposibil. Indigest. Insuportabil. Nesuferit. Nesuportabil. 2 (despre zgomote, stări fizice sau psihice etc.) v. Imposibil. Insuportabil. Nesuportabil, intendent, -ă s.m., s.f. (în trecut) administrator, <înv. şi reg.> şpan, <înv.> chelar, chivemisi-tor, econom, epistat, ispravnic, prefect, provizor, şafar. Directorul instituţiei a angajat ca intendent o persoană cu studii superioare. intendenţă s.f. (milit.) administraţie. Intendenţa este un serviciu al armatei care are în sarcină hrana şi îmbrăcămintea trupelor. intens, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre lumină sau despre surse de lumină) eclatant, fervid, mare1, puternic, strălucitor, tare, viu, <înv.> lucitor. Lumina lămpii este prea intensă pentru această cameră. 2 (despre culori, nuanţe) strălucitor, viu, sincer, <înv.> strălucit, vioi, aprins2, incendiar, împurpurat, luminat2. în casă sunt covoare ţesute în culori intense. 3 (despre culori, nuanţe) criant, dezagreabil, izbitor, puternic, strident, tare, ţipător, violent, viu, ochios, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe intense. 4 (în opoz. cu „slab”, „stins”; despre voce, sunete, zgomote etc.) amplu, detunător, puternic, răsunător, rezonant, ridicat2, tare, tonant, tunător, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este intens. 5 (despre sunete) puternic, răsunător, sonor, viu, zgomotos, clocotitor. încă mai aude urletul intens al torentului dezlănţuit. 6 (despre mirosuri) pătrunzător, penetrant, puternic, tare,viu, <înv.> străbătător, ascuţit2, trăsnitor. Deodoran-tul are un miros intens de levănţică. 7 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, mare1, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, aspru, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt intens. Astăzi este un ger intens. II adj. 1 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, mare1, năprasnic, puternic, violent, viu, terebrant, <înv.> zbuciumător, mortifiant, arzător, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi intens în inimă. 2 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, imens, mare1, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, terebrant, iute, ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere intensă. 3 (despre senzaţii, manifestări ale oamenilor etc.) apăsat2, puternic, <înv.> tare. A scos un oftat intens. 4 (despre stări fiziologice sau psihice, sentimente etc. ale oamenilor) adânc, mare1, profund, puternic, viu. Expoziţia i-a produs o emoţie intensă. 5 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, <înv. şi pop.> vioi, straşnic, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire intensă. 6 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) încordat, însufleţit, viu, febril. S-a obişnuit cu un ritm intens de viaţă. III adv. (modal) 1 puternic, tare, <înv.> prost. Inima îi bate intens. 2 bine, înfiorător, puternic, tare, vârtos, zdravăn. Afară viscoleşte intens. 3 aprig, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, pogan. Vântul suflă intens. 4 mult, tare. Toată viaţa a suferit intens din cauza lipsurilor materiale. intensie s.f. (fiz.; înv.) v. Intensitate. intensitate intensifică vb. 1.11 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a se amplifica, a creşte, a se întărâta, a se întări, a se înteţi, a se mări, a spori1, a se umfla, a se iuţi, <înv.> a se adăuga, a se aspri. Forţa vijeliei se intensifică. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică valori electrice, optice, acustice) a (se) amplifica, a creşte, a (se) întări, a (se) mări, a (se) potenţa, a spori1. A intensificat tensiunea curentului electric. Sunetele se intensifică din ce în ce mai mult. I11 refl., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) exacerba, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, <înv.> a (se) adăuga, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se intensifică pe zi ce trece. Singurătatea intensifică depresia. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) înteţi, a (se) aprinde, a (se) încinge1. în câteva minute bătaia dintre cei doi s-a intensificat. 3 tr. (compl. indică activităţi, procese etc.) a activa, a activiza, a dinamiza, a înviora, a stimula, a anima, a însufleţi, a reînvia, a vivifica. Munca intensifică forţele şi energia organismului. intensificăre s.f. 11 accentuare, acutizare, amplificare, creştere, întărire, înteţire, mărire, sporire, <înv.> adăugare. Intensificarea forţei vijeliei a fost devastatoare. 2 amplificare, creştere, întărire, mărire, potenţare, sporire, amplificaţie. S-au făcut remedieri în reţeaua electrică pentru intensificarea tensiunii curentului. I11 acutizare, agravare, amplificare, creştere, înteţire, mărire, sporire, accentuare, adâncire, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza intensificării disensiunilor dintre ei. 2 activare, dinamizare, înviorare, stimulare, escaladare, escaladă. Intensificarea producţiei din instituţie este rezultatul noilor investiţii. intensificăt, -ă adj. 11 (despre valori electrice, optice, acustice) amplificat, crescut2, întărit, mărit3, potenţat, sporit. Pentru ca sistemul să funcţioneze normal este nevoie de o tensiune intensificată a curentului. 2 (mai ales despre fenomene atmosferice) acutizat, amplificat, crescut2, întărit, înteţit, mărit3, sporit. Forţa intensificată a vijeliei a produs panică în rândul populaţiei. I11 (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) acutizat, agravat, amplificat, crescut2, înteţit, mărit3, sporit, exaltat, accentuat, ascuţit2. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunilor intensificate dintre ei. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) înteţit, încins2. Intensificată, bătaia dintre cei doi a fost oprită de poliţişti. intensitâte s.f. I (fiz.) 1 <înv.> intensie, intensivitate. Intensitatea reprezintă valoarea unei mărimi utilizate pentru a caracteriza cantitativ un fenomen sau starea unui câmp ori a unui corp într-un anumit punct. 2 intensitate de magnetizare = magnetizaţie. intensiune | 788 Intensitatea de magnetizare caracterizează starea de magnetizare a unui corp. I11 (urmat de determ. care indică felul) acuitate, forţă, putere, tărie, <înv.> mărie1, mărime, adâncime, vâlvătaie, pară1, străbatere. Bolnavul a simţit intensitatea durerii. A reuşit cel mai bine să sugereze în romanul său intensitatea tensiunii sociale. 2 amploare, forţă, volum. Vocea tenorului are o intensitate impresionantă. intensiune s.f. (log.) comprehensiune, conţinut. Intensiunea reprezintă totalitatea elementelor sau a notelor unei noţiuni, ale unei idei. intensivitâte s.f. (fiz.; înv.) v. Intensitate, intenta vb. I. tr. (jur.; compl. indică acţiuni judecătoreşti) a porni. A intentat procesul de divorţ. intenţie s.f. 1 calcul, gând, idee, plan, proiect, socoteală, sugestie, <înv. şi pop.> minte, socoată, combinaţie, <înv. şi reg.> propus, <înv.> cuget, cugetare, duh, privinţă, propozit, răfuială, săvârşit1, socotinţă, socotire. Intenţia sa este să înlăture concurenţa. 2 proiect, vedere. Ce ai în intenţie pentru viitor? intenţiona vb. I. tr. (urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „să”) a se gândi, a plănui, a proiecta, a vrea, a socoti, <înv. şi pop.> a sta, a chiti1, <înv. şi reg.> a cislui, a sfătui, a scăpa, a scoposi, <înv.> a aşeza, a chibzui, a cugeta, a izvodi, a cumpăni. Intenţionează să plece într-o călătorie prin Europa. intenţional, -ă adj. (rar; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Conştient. Deliberat. Intenţionat. Liber-consimţit Voit2, intenţionalism s.n. (rar) v. Intenţionalitate, intenţionalitate s.f. intenţionalism, intenţiozitate. Intenţionalitatea alegerii a fost conştientă. intenţionat -ă adj., adv. I adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) conştient, deliberat, liber-consimţit, voit2, intenţional, precugetat. Munca este o acţiune intenţionată a omului. Alegerea lui a fost intenţionată. II adv. (modal) 1 (poartă accentul în frază) anume, dinadins, expres2, înadins, special. A râs zgomotos, intenţionat să fie remarcată. 2 conştient, deliberat, liber-consimţit, voit2, precugetat. A acceptat intenţionat să participe la miting. Are o atitudine intenţionat defensivă. intenţiozităte s.f. (rar) v. Intenţionalitate, interasistenţă s.f. întrajutorare. Interasisten-ţa este benefică pentru relaţiile interumane. interastrâl, -ă adj. (astron.; despre spaţii, călătorii, vehicule etc.) intersideral, interstelar. îşi imaginează o călătorie prin spaţiul interastral. interbisericesc, -eâscă adj. (despre relaţii, conflicte etc.) interconfesional, interreligios. Papa Ioan Paul al II-lea a militat pentru depăşirea animozităţilor interbisericeşti. intercalăr, -ă adj. (rar) v. Intercalat, intercalâre s.f. intercalaţie. Este greşită intercalarea virgulei între subiect şi predicat. intercalât, -ă adj. intercalar. Elevul a fost depunctat de câtre profesor pentru virgula intercalată între subiect şi predicat. intercalâţie s.f. intercalare, intercede vb. III. intr. (livr.; compl. indică dispute, conflicte etc. sau, p. ext., afaceri, tranzacţii etc.) v. Arbitra. Intermedia. Interpune. Media2. Mijloci, intercedere s.f. (livr.) v. Intermediu. Medi-aţie. Mediere. Mijlocire, interceptâ vb. I. 1 tr. (sport; mai ales la fotbal sau la hochei; compl. indică mingea sau pucul) a acroşa, a opri. Fotbalistul a interceptat mingea care se îndrepta spre poartă. 2 tr., refl. (geom.; compl. sau sub. indică drepte) a (se) intersecta. Dreptele se interceptează într-un punct. interceptâre s.f. 1 (sport; mai ales la fotbal sau la hochei) acroşaj, acroşare, intercepţie, oprire, <înv.> interceptaţie. Fotbalistul a optat pentru interceptarea mingii, prin interpunerea pe traiectoria ei. 2 (geom.) intersectare, <înv.> interceptaţie. Interceptarea dreptelor se face într-un punct. interceptăt, -ă adj. (geom.; despre drepte) intersectat. Dreptele interceptate au un punct comun. interceptâţie s.f. (înv.) 1 (sport; mai ales la fotbal sau la hochei) v. Acroşaj. Acroşare. Interceptare. Intercepţie. Oprire. 2 (geom.) v. Interceptare. Intersectare, intercepţie s.f. (sport; mai ales la fotbal sau la hochei) acroşaj, acroşare, interceptare, oprire, <înv.> interceptaţie. intercesiune s.f. (livr.) v. Intermediu. Mediaţie. Mediere. Mijlocire, intercesor, -oâre s.m., s.f. (livr.) v. Intermediar. Mediator. Mijlocitor, interdus, -ă adj. (latin.; înv.) v. Inclus, intercom s.n. (telec.) interfon. Sună la in-tercom pentru a i se permite accesul în clădire. intercomunicăţie s.f. (livr.) v. Aderenţă. Conexiune. Corelaţie. înlănţuire. Legătură. Raport. Relaţie. intercondiţionâre s.f. interdependenţă. între cele două fenomene nu există intercon-diţionare. intercondiţionăt, -ă adj. (despre fenomene, procese, realizări ale oamenilor etc.) interdependent. Cele două opere nu sunt intercondi-ţionate. interconectâre s.f. (electr.) interconexiune, interconexiune s.f. (electr.) interconectare. Interconexiunea unor reţele electrice care funcţionează independent se face printr-o linie de transport. interconfesionâl, -ă adj. (despre relaţii, conflicte etc.) interbisericesc, interreligios. intercotidâl, -ă adj. (geogr.; despre zone marine) intertidal. O zonă marină intercoti-dală este cuprinsă între limitele extreme ale oscilaţiilor mareelor. intercraniân, -ă adj. (anat.) intracranian. Medicii i-au descoperit un chist intercranian. interdependent, -ă adj. (despre fenomene, procese, realizări ale oamenilor etc.) intercon-diţionat. interdependenţă s.f. 1 intercondiţionâre. 2 (filos.) legătură universală. Anticii au sesizat interdependenţa dintre fenomenele lumii reale, mişcarea şi transformarea lor continuă. interdicţie s.f. 1 excluziune, interzicere, prohibire, prohibiţie, opreală, oprelişte, <înv.> oprire, opritură, poprelişte, iasac. Interdicţia fumatului în locurile publice este o hotărâre a organismelor Uniunii Europene. 2 (lingv.) tabu. Interdicţia este înlocuirea, din superstiţie sau din pudoare, a unui cuvânt cu un alt cuvânt ori cu o perifrază, de cele mai multe ori metaforice. interdisciplinâr, -ă adj. (despre ştiinţe, preocupări, colaborări etc.) multidisciplinar, pluridisciplinar. Matematica este o ştiinţă interdisciplinară. Cei mai mulţi dintre cercetători au preocupări interdişciplinare. interdisdplinaritâte s.f. multidisciplina-ritate, pluridisciplinaritate. Matematica este o ştiinţă care se caracterizează prin interdis-ciplinaritate. interes s.n. 1 (la pl. interese) afacere, chestiuni (v. chestiune), lucruri (v. lucru), probleme (v. problemă), treabă, daraveră, nim, tamjă, <înv.> negoţ, nevoi (v. nevoie), trebuinţă. Nu-i place ca cineva să se amestece în interesele lui. 2 atenţie, grijă, preocupare, stare, stat3, păsare1, sinchiseală, sinchisire, sinchisit, <înv. şi reg.> câştigă, <înv.> ocupaţie. Manifestă un interes deosebit faţă de propria persoană. 3 atenţie, curiozitate, luare-aminte, <înv.> perierghie, privire. Cartea a suscitat interesul publicului. 4 ecou, răsunet, rezonanţă, răsunat, sunet. Articolele politice ale lui Eminescu au interes şi astăzi. 5 (fin.; înv.) v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzuară. Procent. interesă vb. 1.1 tr. a preocupa. îl interesează cum evoluează boala. O interesează dezbaterile politice care au loc în media. 2 refl. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se informa, a întreba, <înv. şi reg.> a cerca, a tudăşli, <înv.> a se paradosi. S-a interesat dacă trenul are întârziere. S-a interesat de colegii din facultate. 3 tr. (mai ales în constr. neg.) a conta, a exista, a importa. Pe el nu-l interesează nici trecutul, nici viitorul, ci doar clipa. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se îngriji, a se ocupa, a se preocupa, a vedea, <înv. şi pop.> a se uita, a umbla, <înv. şi reg.> a purta, <înv.> a se nevoi. Se interesează de cazarea turiştilor. 5 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a-şi căuta, a se ocupa, a se preocupa, a-şi vedea. Interesează-te de problemele tale, că de ale mele mă îngrijesc singur! 6 tr. (mai ales în constr. neg.) a-i păsa1, a se sinchisi, <înv. şi reg.> a se părea. Nu o interesează dacă lumea o bârfeşte. 7 tr. a privi. Problema care se dezbate o interesează şi pe ea. 8 tr. a se aplica, a privi, a se referi, a viza2, <înv.> a se raporta. Această observaţie interesează lingvistica. interesânt, -ă adj. 1 <înv.> interesător. A văzut un documentar interesant. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funam- 7891 bulesc, inexplicabil, insolit, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost interesantă. interesăt, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni) materialist, mercantil. Persoanele interesate ignoră importanţa spiritului. 2 adv. (modal) atent. Ascultă interesat disertaţia. interesă tor, -oare adj. (înv.) v. Interesant, interfera vb. I. intr. 1 (despre linii, drumuri etc.) a se intersecta, a se încrucişa, a se întretăia, a se întreţese, a se strătăia, a se tăia, a se împleti. Cele două şosele interferează în centrul oraşului. 2 (despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) a se îmbina, a se amesteca, a se împleti, a se încrucişa, a se întrepătrunde, a se întretăia, a se întreţese. în opera sa interferează diverse influenţe, în această afacere interesele lor interferează. interferenţă s.f. intersectare, încrucişare, întretăiere. Centrul oraşului este zona de interferenţă a celor două şosele. interfoliâj s.n. (tipogr.) interfoliere. interfoliere s.f. (tipogr.) interfoliâj. Interfoli-erea este operaţia de intercalare a unor foi albe între paginile tipărite ale unei cărţi. interfdn s.n. (telec.) intercom. Sună la interfon pentru a i se permite accesul în clădire. interglaciăr s.n. (geol.) interglaciaţie. interglaciăţie s.f. (geol) interglaciar. Intergla-ciaţia separă două glaciaţiuni. interim s.n. (polit., adm.; rar) v. Interimat, interimăr, -ă adj. (polit., adm.) 1 ad-interim. Ministrul interimar ocupă funcţia provizoriu, până la întoarcerea titularului sau până la numirea unui nou ministru. 2 (despre comisii, guverne etc.) provizoriu, temporar, <înv.> provizorie, provizornic. Comisia interimară îndeplineşte funcţiile unui organ eligibil până la alegerea lui. interimăt s.n. (polit., adm.) interim. Interimatul său a luat sfârşit odată cu alegerile. interior, -oără adj., s.n. I adj. 1 (despre obiecte sau părţi ale lor) dinăuntru, intern. Scoate din buzunarul interior al sacoului o bancnotă de 10 lei. 2 fig. lăuntric. Nu-şi poate ascunde bucuria interioară. Are o forţă interioară de invidiat. II s.n. <înv.> înăuntru, pântece, sân, sâmbure. Geologii forează interiorul pământului. interioriză vb. I. tr. (compl. indică fenomene ale realităţii exterioare) a internaliza. A interiorizat drama copilăriei. interjecti'v, -ă adj. (gram.) interjecţional. interjecţionâl, -ă adj. (gram.) interjectiv. Cuvântul folosit are valoare interjecţionalâ. interlmie s.f. 1 (muz.) <înv.> întrelinie. Interlinia este spaţiul care se lasă între două rânduri de litere scrise sau tipărite ori între două linii ale portativului muzical. 2 (tipogr.) durşus. Interlinia este folosită la răritul rândurilor de text. interlocutiv, -ă adj. (jur.) interlocutoriu. interlocutor, -oăre s.m., s.f. 1 colocutor, conlocutor, vorbitor, <înv.> convorbitor, împreună-vorbitor. Vorbise atât de mult, încât interlocutorul său nu reuşise să spună decât câteva cuvinte. 2 (lingv.) cititor, receptor. Interlocutorul este persoana care primeşte şi decodează un mesaj realizat potrivit regulilor unui cod specific. interlocutdriu, -ie adj. (jur.) interlocutiv. Judecătorul nu poate reveni asupra măsurilor care au caracter interlocutoriu. interlocuţiune s.f. colocuţiune, conversaţie, convorbire, dialog, discuţie, colocviu, cuvântare, sfat, sfatuire, vorbă, vorbit1, conversare, parolă, şuetă, «înv. şi reg.> vorbire, reg.> divănire, turvin, <înv.> beseadă, tăinit, voroavă, musaferea, duet. Interlocuţiunea lor a fost scurtă. interlop, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre anturaj, relaţii etc.) dubios, suspect, deocheat. îşi duce viaţa într-un mediu interlop. 2 s.m. (jur.; impr.) v. Făptaş. Făptuitor. Infractor. Răufăcător. interludiu s.n. (muz.) divertisment, intermediu. Audiază un interludiu compus de Mozart. intermediă vb. I. tr. (compl indică afaceri, tranzacţii etc.) a arbitra, a se interpune, a media2, a mijloci, a intercede, a negocia, a peţi, <înv.> a înmijloci. Firma de specialitate i-a intermediat afacerea. intermediăr, -ă adj., s.m., s.f. I adj. (despre stări, situaţii, fenomene etc.) tranzitoriu, tranzient. Hotărârea are caracter tranzitoriu. II s.m., s.f. 1 s.m. mediator, mijlocitor, intercesor, interpus, <înv. şi reg.> arca1, <înv.> mijloc, organon, solitor, organ1, şafar. Unul dintre marii boieri ai ţării a fost intermediar între domnul Moldovei şi hanul tătarilor. 2 s.m., s.f. mijlocitor, misit, samsar, intermediator, <înv. şi reg.> telăliţă, teleleică1, teleleoaică, mecler, <înv.> geambaş, sensal. Afacerea a fost înlesnită de un intermediar iscusit în materie de contrabandă. intermediator, -oăre s.m., s.f. (rar) v. Intermediar. Mijlocitor. Misit. Samsar, intermediere s.f. mijlocire. A apelat, pentru intermedierea afacerii, la o firmă specializată. intermedină s.f. (biochim.) hormon mela-nostimulant, hormon melanotrop, melanos-timulină, melanotropină. Intermedină este secretată de lobul mijlociu al hipofizei. intermediu s.n. I 1 mediaţie, mediere, mijlocire, intercedere, intercesiune, interpoziţie. Intermediul moderatorului în discuţia dintre cei doi politicieni a fost absolut necesar. 2 cale, mijlocire, filieră. A trimis pachetul prin intermediul poştei rapide. II (muz.) divertisment, interludiu, interminăbil, -ă adj. 1 inepuizabil, neepuizabil, neistovit, nesfârşit2, nesecat, nesecătuit, nesleit, nedeşertat. interoceptor Folclorul este o sursă de inspiraţie interminabilă pentru creatori. 2 nesfârşit, kilometric. Drumul până la cabană pare interminabil. A ţinut un discurs interminabil. intermitent, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre procese, fenomene etc.) discontinuu. Priveşte fascinat jocul intermitent de lumini din pomul de Crăciun. Semaforul indică galben intermitent. 2 (despre acţiuni manifestări, stări fizice, fiziologice sau psihice etc.) întrerupt, întretăiat, rupt. Are un plâns intermitent. Respiraţia intermitentă se datorează emoţiei. 3 (mai ales despre acţiuni, mişcări, manifestări, sunete etc.) ritmic, sacadat, rupt. în uşă se aud bătăi intermitente. De afară se aude zgomotul intermitent al potcoavelor cailor pe asfalt. II adv. (modal) discontinuu. Becul de avarie clipeşte intermitent. intermitenţă s.f. discontinuitate. Structura romanului dă senzaţia de intermitenţă. intern, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre obiecte sau părţi ale lor) dinăuntru, interior. Scoate din buzunarul intern al sacoului o bancnotă de 10 lei. 2 intestin2, <înv.> domestic. Nu poate interveni în conflictele interne dintr-o familie. 3 (psih.) endotim. Lupta internă cu ea însăşi îi epuizează toată energia. II s.m., s.f. (pedag.) <înv.> înlountraş. Internul locuieşte în internatul şcolii. internă vb. I. tr., refl. (med. med. vet.; compl. sau sub. indică bolnavi) a (se) spitaliza. A fost internat de urgenţă la secţia de neurologie. S-a internat pentru investigaţii. internaliză vb. I. tr. (livr.; compl. indică fenomene ale realităţii exterioare) v. Interioriza. internăre s.f. 1 (med. med. vet.) spitalizare. Doctorul semnează fişa de internare a bolnavului. în timpul internării i s-au făcut mai multe investigaţii. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare. închidere. întemniţare. Reţinere. internăt1 s.n. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. internăt2, -ă adj. (med. med. vet; despre bolnavi) spitalizat. Bolnavul internat a fost dus într-o rezervă. internaut s.m. (inform.) navigator, net1. S-a conectat la internet. internet-banking [’intanet ’baegkii)] s.n. (inform.) e-banking, on-line banking. Plăteşte factura la telefonul mobil prin internet-banking. internet-cafe [mtanetkae’fei] s.n. net1, cybercafe. A intrat într-un internet-cafe pentru a putea avea acces la un calculator. internist, -ă s.m., s.f. (med.) generalist. Internistul este specialist în boli interne. internod s.n. (bot.) meritală. Intemodul este cuprins între două noduri ale tulpinii unei plante. interoceptor s.m. (fiziol.) interoreceptor. Interoceptorul este terminaţia nervoasă a unui analizator intern care culege şi transmite impulsuri primite de la organele interne. interocular | 790 interocular, -ă adj. {anat.) interpupilar. Oftalmologul îi măsoară distanţa interocularâ. interoga vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a chestiona, a întreba, a ispiti, <înv.> a examina, a ului2, a descoase, a prepune, a deşuruba. L-a interogat în legătură cu cele întâmplate. Arestatul a fost interogat toată noaptea. 2 {compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.) a asculta, a chestiona, a examina, a întreba, <înv.> a examinălui, a prociti. Profesoara l-a interogat la geografie. interogare s.f. 1 chestionare, interogaţie, <înv.> examen, examinare. Interogarea arestatului a durat toată noaptea. 2 ascultare, chestionare, examinare, interogaţie, <înv.> procitanie. O parte din oră este rezervată interogării elevilor. 3 (rar) v. întrebare, interogat, -ă adj. 1 (despre oameni) chestionat, întrebat. Tânărul interogat nu a putut da informaţii în legătură cu cele întâmplate. Arestatul interogat nu este cooperant. 2 (despre elevi, studenţi,candidaţi la un post etc.) ascultat2, chestionat, examinat, întrebat. Elevul interogat avea mari emoţii. interogativ, -ă adj. (despre privire, ton etc.) întrebător, <înv.> interogator. Se uită la el cu o privire interogativă. Tonul său este interogativ. interogator, -oâre adj. (înv.; despre privire, ton etc.) v. Interogativ. întrebător, interogatâriu s.n. 1 (jur.) <înv.> dopros, examen, tacrir. Interogatoriul a fost lung şi obositor pentru cel arestat. 2 (med.) anamneză. Medicul, înainte de a propune un tratament, trebuie să facă bolnavului sau anturajului său un interogatoriu privind istoricul bolii ori detaliile legate de evoluţia acesteia. interogâţie s.f. (rar) 1 v. întrebare. 2 v. Ascultare. Chestionare. Examinare. Interogare. 3 (jur.) v. Chestionare. Interogare, interoreceptor s.m. (fiziol.) interoceptor. interparti'dic, -ă adj. (polit.) interpartinic. în timpul alegerilor se fac alianţe interpartidice. interpartinic, -ă adj. (polit.) interpartidic. interpătrundere s.f. (rar) v. Interpenetrare. Interpenetraţie. întrepătrundere, interpelâ vb. I. tr. (jur.) a soma. A fost interpelat să plătească datoriile către bancă. interpelânt s.m. (polit.) interpelator. Inter-pelantul a pus întrebări ministrului culturii. interpelâre s.f. 1 (polit.) interpelaţie. Interpelarea ministrului culturii a fost aplaudată de ceilalţi parlamentari. 2 (jur.) somare. A fost acţionat în judecată deoarece nu a răspuns interpelărilor băncii. interpelator s.m. (polit.) interpelânt. interpelâţie s.f. (polit.) interpelare, interpenetrâ vb. I. refl. a se întrepătrunde. Problemele etice şi sociale se interpenetrează. interpenetrâre s.f. interpenetraţie, întrepătrundere, interpătrundere, întreţe-sătură, osmoză. In terpenetrarea problemelor etice şi sociale este o realitate. interpenetrâţie s.f. interpenetrare, întrepătrundere, interpătrundere, întreţe-sătură, osmoză. interplanetâr, -ă adj. (astron.) cosmic, sideral, spaţial, sideric. Toată lumea urmăreşte cu emoţie lansarea unei nave interplanetare. interpolăre s.f. (filol.) interpolaţie. Manuscrisul conţine numeroase interpolări care explică sau completează textul acestuia. interpolâţie s.f. (filol.) interpolare, interpozi'ţie s.f. (livr.) v^ntermediu. Medi-aţie. Mediere. Mijlocire, interpret, -ă s.m., s.f. 1 tălmaci, tălmăcitor, traducător, translator, dolmaci, <înv.> dragoman, tălmăciar, tâlcuitor, tergiman. Caută un interpret pentru limba germană. Discuţiile oficiale se fac prin interpret. 2 (de obicei cu determ. „de vise”) tălmaci, <înv.> ghicitor de vise, tălmăcitor de vise, tâlcuitor. Cunoaşte o bătrână care este interpretă de vise. 3 comentator, tălmăcitor, interpretator, <înv. şi pop.> tâlcuitor, <înv.> tâlcovnic. Este un renumit interpret al textelor eminesciene. 4 (muz.) executant, muzicant, executor, mujicaş, muzicuş, <înv.> muzic. Interpreţii cântă după note. 5 (teatru, cinemat.) actor, actor de cinema, actor dramatic, actriţă, actriţă de cinema, actriţă dramatică, artist, artist de cinema, artist dramatic, teatralist, <înv.> actoriţă. Interpreţii români sunt foarte apreciaţi în străinătate. 6 fig. (mai ales cu determ. care indică apartenenţa) exponent, reprezentant, sol1, organ1. Scriitorul a fost interpretul elitei româneşti din secolul său. 7 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. interpretă vb. I. tr. 1 (compl. indică mai ales vise) a dezlega, a tălmăci, <înv. şi pop.> a tâlcui, <înv.> a alătura, a izbândi. Ar vrea să cunoască pe cineva care să-i interpreteze visul. 2 (compl. indică texte, opere literare, scrieri istorice, articole de lege etc.) a analiza, a comenta, a explica, a recenza2, <înv. şi pop.> a tâlcui, <înv.> a socoti, a descifra, a întoarce. Juriştii au interpretat noua lege din punct de vedere constituţional. 3 (compl. indică evenimente, întâmplări, manifestări etc.) a comenta. A interpretat într-o emisiune televizată evenimentele politice internaţionale. 4 (compl. indică fapte, gesturi, afirmaţii etc. ale oamenilor) a înţelege, a citi. A interpretat gestul ei ca o confirmare. 5 (muz.; compl. indică piese muzicale) a cânta, a executa, a intona, a trage, a viersui, <înv.; astăzi poetio a glăsui, <înv.> a glăsi, a juca, a pesni, a săvârşi, a spune, a zice, a ghilabandi. La concert, orchestra a interpretat numai fragmente celebre din opere. 6 (teatru, operă; compl. indică roluri) a executa, a juca, a silueta, <înv.> a parastisi. Artistul a interpretat magistral partitura sa. interpretabil, -ă adj. (despre cuvinte, enunţuri etc.) ambiguu, echivoc, amfibologie, îndoit. A dat un răspuns interpretabil la întrebare. interpretare s.f. 1 dezlegare, tălmăcire, <înv. şi pop.> tâlcuire, tâlc, <înv.> dezlegătură, tălmăcie, tălmăcitură, tâlcovanie, tâlcuială. O preocupă interpretarea visului. 2 analizare, analiză, comentare, explicare, lectură, <înv. şi pop.> tâlcuire, <înv.> erminie, interpre-taţie, tâlcuială, descifrare. Interpretarea de câtre jurişti a noii legi s-a făcut din punct de vedere constituţional. 3 comentare. Interpretarea evenimentului de către analistul politic este apreciată. 4 înţelegere. Interpretarea gestului ei a fost ca o confirmare. 5 explicaţie, înţeles1. A dat fel defel de interpretări scrisorii primite. 6 (muz.) executare, execuţie, intonare. Interpretarea perfectă a unor arii celebre îi umple sufletul de satisfacţie. 7 (teatru, operă) joc. Interpretarea artistei a fost magistrală. interpretator, -oâre s.m., s.f. (livr.) v. Comentator. Interpret. Tălmăcitor, interpretâţie s.f. (înv.) 1 v. Analizare. Analiză. Comentare. Explicare. Interpretare. 2 v. Tălmăcire. Traducere. Transpunere, interpsi'hic, -ă adj. (psih.; despre relaţiile dintre indivizi sau dintre indivizi şi grup) intersubiectiv. interpunctuâţie s.f. (lingv.) interpunc-ţie. Interpunctuaţia este punerea semnelor de punctuaţie între cuvinte sau între propoziţii. interpuncţie s.f. (lingv.; rar) v. Interpunc-tuaţie. interpune vb. III. refl. (compl. indică afaceri, tranzacţii etc.) a arbitra, a intermedia, a media2, a mijloci, a intercede, a negocia, a peţi, <înv.> a înmijloci. Firma de specialitate s-a interpus în afacere. interpupilăr, -ă adj. (anat.) interocular. Oftalmologul îi măsoară distanţa interpupi-lară. interpus, -ă s.m., s.f. (rar) v. Intermediar. Mediator. Mijlocitor. interreligios, -oâsă adj. (despre relaţii, conflicte etc.) interbisericesc, interconfesional. Papa Ioan Paul al Il-lea a militat pentru depăşirea animozităţilor interreligioase. interrupţie s.f. întrerupere. Este neplăcut impresionat de interrupţiile interlocutorului. interschimbăbil,-ă adj. (tehn.; despre elementele unui sistem) interşanjabil. Camera foto are obiectiv interschimbabil. interschimbabilitâte s.f. (tehn.) interşanja-bilitate. A proiectat în aşa fel sistemul încât este permisă interschimbabilitatea unor elemente. intersectă vb. 1.1 refl. (despre linii, drumuri etc.) a se interfera, a se încrucişa, a se întretăia, a se întreţese, a se strătăia, a se tăia, a se împleti. Cele două şosele se intersectează în centrul oraşului. 2 tr., refl. (geom.; compl. sau sub. indică drepte) a (se) intercepta. Dreptele se intersectează într-un punct. intersectăre s.f. 1 interferenţă, încrucişare, întretăiere. Centrul oraşului este zona de intersectare a celor două şosele. 2 (geom.) interceptare, <înv.> interceptaţie. Intersectarea dreptelor se face într-un punct. intersectăt, -ă adj. (geom.; despre drepte) interceptat. Dreptele intersectate au un punct comun. intersecţie s.f. încrucişare, întretăiere, răscruce, răspântie, cruce, crucea dru- intestin mului (v. cruce), furca drumului (v. furcă), plaţ, <înv.> încrucişătură. La intersecţia celor două şosele a fost instalat un semafor. intersexual, -ă adj., s.m., s.f. (biol.) 1 adj. (despre plante şi animale) ambigen, androgin, bigeneric, bisexual, bisexuat, hermafrodit. Animalele intersexuale au organe de reproducere masculine şi feminine pe acelaşi individ. 2 s.m., s.f. hermafrodit, fătălău, <înv.> famen. Intersexualii prezintă caracterele ambelor sexe. intersexualitâte s.f. (biol.) androginie, bisexualitate, hermafrodism, hermafroditism. Intersexualitatea este starea unui organism care prezintă gonade de ambele sexe. intersiderâl, -ă adj. (astron.; despre spaţii, călătorii, vehicule etc.) interastral, interstelar. îşi imaginează o călătorie prin spaţiul inter-sideral. interstadiâl s.n. (geol.) interstadiu. Intersta-dialul este intervalul între două stadiale ale unei glaciaţii. interstadiu s.n. (geol.) interstadial. interstelar, -ă adj. (astron.; despre spaţii, călătorii, vehicule etc.) interastral, intersiderâl. interstiţiu s.n. (tehn.) lumină, <înv.> luft. Interstiţiul este spaţiul gol dintre părţile unui corp sau ale unui sistem de corpuri situate unul lângă altul. intersubiectiv, -ă adj. (psih.; despre relaţiile dintre indivizi sau dintre indivizi şi grup) interpsihic. interşanjâbil, -ă adj. (tehn.; despre elementele unui sistem) interschimbabil, interşanjabilitâte s.f. (tehn.) interschimbabilitate. intertenţie s.f. (jur.; latin.) v. Pensie alimentară. Pensie de întreţinere. intertidâl,-ă adj. (geogr.; despre zone marine) intercotidal. O zonă marină intertidală este cuprinsă între limitele extreme ale oscilaţiilor mareelor. intertrigo s.n. (med.) opăreală, opăritură. Cutele naturale ale pielii s-au inflamat deoarece au intertrigo. interval s.n. I (predomină ideea de timp) 1 epocă, perioadă, răstimp, spaţiu, timp, vreme, <înv. şi pop.> soroc, răspas, <înv. şi reg.> seamă, <înv.> zăstimp, protesmie. Intervalele de dezvoltare economică sunt faste pentru progresul unei societăţi. 2 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) răstimp, timp, vreme, <înv.> diastemă, curs1. în interval de o zi a fost de două ori la farmacie. 3 răstimp. A trecut un interval destul de mare de când nu te-am văzut. 4 ceas, oră, perioadă, răstimp, timp, vreme. A mai aşteptat un interval bun până a venit. 5 durată, întindere, perioadă, răstimp, timp, rahăt, <înv.> vârstă de vreme (v. vârstă1). Pe tot intervalul verii a fost la ţară, la bunici. 6 perioadă, termen. Nu trebuie depăşit intervalul de garanţie pentru a repara un aparat. II (predomină ideea de spaţiu) 1 depărtare, distanţă, spaţiu, cale, scopot1, <înv.> diastemă, distare, loc. Intervalul dintre cele două case nu este mare. 2 bucată, distanţă, postată. Mai are de mers un interval bun până la destinaţie. interveni vb. IV. intr. 1 (despre oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”) a se amesteca, a se băga, a se vârî. Ca de obicei, a intervenit în discuţie. 2 (despre evenimente, stări, conflicte, procese sociale etc.) a apărea, a se ivi, a se întâmpla, a se petrece, a se produce, a surveni, <înv.> a urma, a obveni, a ocurge, a veni. în viaţa lor a intervenit o schimbare majoră. intervemre s.f. (înv.) v. Amestec. Amestecare. Imixtiune. Ingerinţă. Intervenţie, intervenţie s.f. 1 amestec, amestecare, imixtiune, ingerinţă, <înv.> intervenire. Nu acceptă intervenţia cuiva în afacerile lui financiare. 2 (milit.) intervenţie armată = intervenţie militară. Războiul a luat sfârşit prin intervenţia armată a SUA; intervenţie militară = intervenţie armată. 3 demers, <înv.> ispită, ispitire, demarş. Dorinţa de a-şi ajuta prietena explică intervenţia ei. 4 cuvânt. în dezbaterile conferinţei, intervenţia sa a fost oportună. 5 (chir.) intervenţie chirurgicală = operaţie, cuţit. Boala i s-a agravat şi a ajuns la intervenţie chirurgicală. 6 (arg.) v. Furt. Furat1. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. 7 (arg.) v. Devalizare. Devastare. Jefuire. Prădare. Spargere, interversiune s.f. 1 intervertire, inversare, inversiune, răsturnare. Nu acceptă interversiunea rolurilor sociale. Interversiunea planurilor din acea zi a încurcat-o. 2 fig. (rar) v. Alterare. Deformare. Denaturare. Distorsionare. Distorsiune. Escamotaj. Escamotare. Falsificare. Mistificare. Mistificaţie. Mutilare. Pervertire. Răstălmăcire. Siluire. Violentare. interverti vb. IV. tr. 1 (compl. indică ordinea elementelor unei serii) a inversa, a răsturna. Nu acceptă să intervertească rolurile sociale. A fost nevoită să-şi intervertească planurile din acea zi. 2 fig. (rar; compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Altera. Contraface. Deforma. Denatura. Distorsiona. Escamota. Falsifica. Măslui. Mistifica. Mutila. Perverti. Răstălmăci. Silui. Trunchia. Violenta. intervertire s.f. 1 interversiune, inversare, inversiune, răsturnare. 2 fig. (rar) v. Alterare. Deformare. Denaturare. Distorsionare. Distorsiune. Escamotaj. Escamotare. Falsificare. Mistificare. Mistificaţie. Mutilare. Pervertire. Răstălmăcire. Siluire. Violentare, interviâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Intervieva. interviât, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Intervievat. intervieva vb. I. tr. (compl. indică oameni) <înv.> intervia. L-a intervievat în legătură cu evoluţia crizei financiare. intervievat, -ă adj. (despre oameni) <înv.> interviât. Persoana intervievată a dat un răspuns evaziv la majoritatea întrebărilor. interzice vb. III. tr. 1 (compl. indică acţiuni, fapte, manifestări etc. ale oamenilor) a împiedica, a opri, <înv. şi reg.> a popri, a embodisi, a bara. Primăria a interzis circulaţia cu vehicule mari prin centrul oraşului. 2 (compl. indică producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri) a opri, a prohibi, <înv.> a popri. Legea interzice producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice în afara unităţilor specializate. 3 (compl. indică acţiuni ale oamenilor, grupări, mişcări politice, religioase, idei, atitudini etc. considerate de autorităţi ca primejdioase) a opri, a proscrie. Unele secte sunt interzise. 4 (compl. indică activităţi, manifestări, procese etc. în plină desfăşurare) a întrerupe, a opri, a suspenda. în semn de protest, sindicaliştii din învăţământ au interzis cursurile în şcoli timp de câteva ore. 5 (compl. indică publicaţii) a suprima, a suspenda. Cenzura comunistă a interzis multe ziare. interzicere s.f. 1 împiedicare, oprire, oprelişte, <înv. şi reg.> popreală, opăcea-lă. Primăria a hotărât interzicerea circulaţiei cu vehicule mari prin centrul oraşului. 2 excluziune, interdicţie, prohibire, prohibiţie, opreală, oprelişte, <înv.> oprire, opritură, poprelişte, iasac. Interzicerea fumatului în locurile publice este o hotărâre a organismelor Uniunii Europene. 3 oprire, proscriere. Interzicerea unor secte a fost luată de autorităţi sub presiunea reprezentanţilor religiilor oficiale. 4 întrerupere, oprire, suspendare. Sindicaliştii din învăţământ au cerut interzicerea cursurilor în şcoli timp de câteva ore. 5 suprimare, suspendare. Cenzura a hotărât interzicerea ziarului. interzis, -ă adj. 11 (despre activităţi, manifestări etc. ale oamenilor) oprit, <înv.> apărat2. Intrarea interzisă pentru persoanele care nu aveau invitaţie la spectacol a produs nemulţumirea acestora. 2 (despre vânătoare, pescuit) închis, oprit. 3 (despre anumite produse, mărfuri sau despre producerea, vânzarea, exportul sau importul lor) oprit, prohibit. Substanţele energizante interzise sunt totuşi folosite de unii sportivi în concursuri. 4 (despre lucruri, alimente etc.) oprit, <înv.> poprit, străjuit. Carnea grasă de porc este un aliment interzis într-o dietă. 5 (despre idei, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) neîngăduit, neper-mis, oprit, proscris. Renegarea propriei religii este pentru adevăraţii credincioşi o faptă interzisă. 6 (despre activităţi, manifestări, procese etc. în plină desfăşurare) întrerupt, oprit, suspendat. Cursurile interzise vor fi reluate peste două zile. 7 (despre publicaţii) suprimat, suspendat. Consultă în arhivă un ziar interzis, care îi era bine cunoscut din tinereţe. II fig. (adesea constr. cu vb. „a rămâne”; despre oameni) consternat, crucit, minunat, perplex, stupefiat, surprins, uimit, uluit, încremenit, pietrificat, mut. A rămas interzis auzind cele povestite. intestin1 s.n. (anat.) 1 maţ, <înv. şi pop.> vintre (v. vintre), ie2. Intestinul este o parte a aparatului digestiv. 2 intestin gros = colon3, maţul cel gros (v. maţ), maţul curului (v. maţ), maţul dosului(v. maţ), maţul gros (v. maţ), maţul şezutului(v. maţ), intestin | 792 maţul umblării (v. maţ). Intestinul gros este cuprins între valvula ileocecală şi rect; intestin subţire = (art.) intestinul subţire = <înv. şi pop.> intestinul cel subţire, maţul cel subţire (v. maţ), maţul subţire (v. maţ). în intestinul subţire se produce digestia alimentară; (art.; înv. şi pop.) intestinul cel subţire v. Intestin subţire. Intestinul subţire. intestin2, -ă adj. (livr.) v. Intern, intestinal, -ă adj. (anat., med.) enteric. Suferă de o boală intestinală. intim, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) bun, apropiat. Se sfătuieşte cu prietena intimă. 2 (despre legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi etc.) trainic, apropiat, strâns2. Relaţiile dintre cele două etnii sunt intime. Legăturile dintre ei sunt intime. 3 (despre relaţiile dintre oameni) erotic, fizic2, fiziologic, sexual, trupesc. Relaţia lor este intimă. 4 (despre vorbire, ton etc.) afectuos, amical, cordial, familiar, prietenesc, prietenos, neprotocolar. Conversaţia dintre cele două prietene are un ton intim. 5 (în opoz. cu „public”, „oficial”; despre viaţa oamenilor, relaţiile dintre ei etc.) domestic, particular, personal, privat. Nimeni nu are dreptul să se amestece în viaţa intimă a cuiva. 6 restrâns. A sărbătorit evenimentul într-un cadru intim. 7 confidenţial, particular, <înv.> particularnic. Discuţiile cu psihologii sunt intime. 8 adânc, lăuntric, profund, tainic. Cercetătorul a reuşit în studiul său să descopere natura intimă a fenomenului. II s.m., s.f. confident, <înv.> tainic. Este prietenul său cel mai bun, intimul său. intimâre s.f. (jur.) intimaţie. Prin intimare, o persoană cheamă în judecată pe altcineva într-un apel sau într-un recurs. intimat s.m. (jur.) acuzat, defendor, incriminat, împricinat, învinuit, pârât, reclamat, vinovat, pricinaş, pricinat. Intimatului i s-a pus avocat din oficiu. intimăţie s.f. (jur.) 1 intimare. 2 notificare, notificaţie. Judecătorul dispune intimaţia sentinţei debitorului. intimida vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se fâstâci, a se încurca, a se zăpăci, a se îngăimăci, a se îngurzi, a se rătuti, a se teşmeni, a se ului1, a se învălmăşi, a se pierde, a se vălmăşi, a se ienăci, a se îngăimăci. Intimidându-se, nu a ştiut ce să răspundă. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a înfricoşa, a speria, a timora. O intimidează cu ameninţările lui. intimidare s.f. 1 fâstâceâlă, fâstâcire, încurcare, zăpăceală, zăpăcire, rătuteală, <înv.> înfricoşătură, pierdere. Intimidarea ei în faţa comisiei de examinare era vizibilă. 2 înfricoşare, speriere, timorare. Ameninţările lui îi creează o stare de intimidare. intimidât, -ă adj. 1 (despre oameni) fâstâcit, încurcat2, zăpăcit, rătutit, teşmenit, învălmăşit, îngălmăcit. Intimidată, nu a ştiut ce să răspundă. 2 (despre fiinţe) înfricoşat, speriat2, timorat. Intimidată de ameninţările lui, a făcut o plângere la poliţie. intimizăt, -ă adj. (rar; despre atmosferă, ambianţă) v. Familiar. intrnă s.f. (bot.) endospor. întina este membrana protectoare internă a grăuntelui de polen şi a sporilor ferigii. intisâp s.n. (turc.; înv.) v. Aservire. Atâmare. Dependenţă. Obedienţă. Servitute. Subordonare. Supunere. intitula vb. I. tr. (compl. indică oameni, animale etc.) a boteza, a chema, a denumi, a numi, a porecli, a spfune, a supranumi, a zice, a denomina, <înv. şi pop.> a striga, <înv. şi reg.> a număra2, a grăi, a nomina, a numeni, a surnumi, a titlui, a designa. Pentru faptele sale de vitejie, Ştefan a fost intitulat cel Mare. Oamenii l-au intitulat Hoţomanul pentru că fura. intitulare s.f. (rar) v. Denominaţie. Denumire. Nume. Numire. intitulat, -ă adj. (despre oameni, animale etc.) denumit, numit, poreclit, supranumit, zis, <înv.> titluit. Bărbatul intitulat Hoţomanul, a fost de mai multe ori arestat pentru furt. intiţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Rocoţea (v. rocoţel) (Stellaria graminea). 2 v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). intolerabil, -ă adj. (despre stări, situaţii etc.) inadmisibil, netolerabil, <înv.> nesufericios. 0 asemenea situaţie intolerabilă nu poate fi trecută cu vederea. intolerant, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) necruţător, neiertător, neîndurător, neîngăduitor, nemilos, netolerant, <înv.> nesuferitor. Oamenii corecţi sunt intoleranţi cu cei necinstiţi. intoleranţă s.f. neîngăduinţă, netoleran-ţă. Multe acte de terorism au la bază intoleranţa. Intoleranţa religioasă este la fel de periculoasă ca şi cea etnică. intonă vb. I. tr. 1 (muz.; compl. indică piese muzicale) a cânta, a executa, a interpreta, a trage, a viersui, <înv.; astăzi poetio a glăsui, <înv.> a glăsi, a juca, a pesni, a săvârşi, a spune, a zice, a ghilabandi. La concert orchestra a intonat numai fragmente celebre din opere. 2 (compl. indică cuvinte, propoziţii, fraze etc.) a modula. Intonează frazele ca un actor. intonăre s.f. 1 (muz.) executare, execuţie, interpretare. Intonarea perfectă a unor arii celebre umple sufletul de satisfacţie. 2 inflexiune, intonaţie, mlădiere, modulare, modulaţie, ton2, tonalitate, melodie, întorsătură, întorsură. Vocea ei are intonări foarte plăcute. intonăţie s.f. 1 inflexiune, intonare, mlădiere, modulare, modulaţie, ton2, tonalitate, melodie, întorsătură, întorsură. 2 accent, ton2, notă, nuanţă. Avea în glas o intonaţie plină de îngrijorare. intoxică vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe) a (se) otrăvi, a cătrăni. S-a intoxicat bând o soluţie pentru stropit pomii. Dioxidul de carbon l-a intoxicat. II fig. 1 tr. (compl. indică populaţia) a dezinforma. De multe ori populaţia este intoxicată din interese politice. 2 tr., refl. (fam.) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita, înfuria. înnebuni. Martela. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. intoxicânt, -ă adj. (despre anumite substanţe, medicamente etc.) otrăvitor, toxic, otrăvicios, <înv.> otravnic. în doze mari, unele medicamente pot deveni intoxicante pentru organism. intoxicare s.f. intoxicaţie, otrăvire, otrăvit1, <înv. şi reg.> otrăvitură. A murit în urma intoxicării cu o substanţă necunoscută. intoxicat, -ă adj. (despre fiinţe sau despre organismul lor) otrăvit2, cătrănit2. Persoanele intoxicate sunt duse de urgenţă la spital. intoxicăţie s.f. 1 intoxicare, otrăvire, otrăvit1, <înv. şi reg.> otrăvitură. 2 (med.) intoxicaţie cu alcool=alcoolism, beţie, etilism. Intoxicaţia cu alcool se poate vindeca urmând un tratament sever; intoxicaţie cu plumb = saturnism. în intoxicaţia cu plumb vaporii sau sărurile acestuia pătrund în organism pe cale digestivă sau respiratorie; intoxicaţie digitalică = digitalism. Intoxicaţia digitalică poate apărea mai ales la pacienţii cardiaci; intoxicaţie endogenă = autointoxicaţie, autotoxemie, autotoxicoză. Intoxicaţia endogenă are loc prin produşi ai metabolismului propriu; intoxicaţie nicotică = nicotinism, tabagism. Intoxicaţia nicotică este provocată de nicotină conţinută de tutun. intră vb. I. intr. 11 (în opoz. cu „a ieşi”; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „în”, care indică un spaţiu delimitat) a merge, a păşi, a pătrunde, a veni, a luntra, <înv.> a deştinde. Au intrat în peşteră printr-o spărtură a muntelui. A închis câinii pentru a nu intra în grădină. 2 (ca invitaţie sau ca îndemn; despre oameni) a veni. Intraţi, vă rog, în sală! 3 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „prin”) a călca. I-a interzis să-i mai intre în casă. 4 (inform.; despre oameni) a accesa, a pătrunde. A reuşit să intre la informaţiile de pe hard. 5 (despre vehicule) a se ciocni, a se izbi, a se lovi, a se tampona, a se întreciocni, a se pocni. Două maşini au intrat una în cealaltă. A intrat cu maşina într-o căruţă. 6 a începe. Viaţa lui a intrat într-o nouă etapă. 7 (despre procese, fenomene etc. în desfăşurare; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a trece, a da2. De câteva zile vremea a intrat în încălzire. 8 (înv.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi.Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. I11 (despre fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „sub”, „între”, „printre”, „după” sau de adv. de loc) a se băga, a se vârî. A intrat în pat din cauză că avea febră. A intrat sub streaşină când a început ploaia. A intrat printre cei adunaţi în piaţa centrală a oraşului pentru a i se pierde urma. 2 (despre obiecte, lucruri, fiinţe etc.) a încăpea. Mobila cumpărată pentru casă a intrat în două camioane. în biserică intră foarte multe persoane. 3 (despre lucruri, bunuri, bani etc.) 793 | a ajunge, a încăpea. Dosarul a intrat în mâna lui. 4 (despre materiale textile) a se strâmta, a se strânge, a se cupi. Bluza a intrat la spălat. 5 (mat.; despre numere) a se cuprinde, a merge. Trei intră în 9 de trei ori. 6 (despre materiale, materii etc.) a se consuma1, a merge. La prepararea acestor aperitive intră multă maioneză. II11 (despre obiecte ascuţite sau despre părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a se împlânta, a se înfige, a pătrunde. Brăzdarele plugului intră adânc în pământ. Săgeata i-a intrat în piept. 2 a pătrunde, a străbate. Razele soarelui intră în cameră pe fereastră. Picăturile de ploaie nu intră prin geacă. 3 (despre lichide; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a se infiltra, a pătrunde, a se scurge, a se stoarce, <înv.> a se răsfiiga. După ploaie, apa intră în pământ. 4 (despre sunete, zgomote, frig, lumină etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”, „printre”) a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străbate, a trece, a străpunge, a se strecura. Zgomotul de afară nu intră prin termopane. Frigul a intrat în cameră prin geamul deschis. Lumina nu intră prin jaluzele. 5 (despre oameni) a se insinua, a se strecura, a se vârî, a se infiltra. Poliţistul a reuşit să intre în grupul infractorilor. 6 (despre cuvinte, expresii etc.) a pătrunde, a trece. Foarte multe neologisme au intrat în limba română la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea. IV 1 (despre oameni) a se angaja, a se încadra, a se tocmi, a se băga, a se vârî, a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, a se apuca, <înv.> a se înnăimi. A intrat paznic la o fermă zoologică. 2 (milit.; despre tineri; cu determ. „în armată”, „la armată”, „la oaste,r) a se înrola, a merge. Băieţii lor intră în armată. 3 (despre oameni) a se angaja, a se ambala, a se angrena, a se antrena, a se aprinde, a se înfierbânta, a se înflăcăra. Au intrat într-o polemică inutilă. 4 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „în”) a adera, a se alipi, a se înscrie. Mulţi studenţi au intrat în câte un partid. 5 (înv.; despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa, însoţi. întovărăşi. Uni2, intracraniăn, -ă adj. (anat.) intercranian. Medicii i-au descoperit un chist intracranian. intradermoreâcţie s.f. (med., med. vet.) cutireacţie, reacţie intradermică. Intradermo-reacţia apare după aplicarea intradermică a unei mici cantităţi de substanţă ce conţine particule antigenice. intraluminăl, -ă adj. (anat.) endoluminal. Structurile intraluminale se află în interiorul unui vas sau al unui canal. intransigent -ă adj. 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, neabătut, neşovăitor, statornic, determinat, oţărât, <înv.> nepregetător, băţos, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neumit, vârtos, vârtucios. Intransigent, tânărul i-a contrazis pe toţi. 2 (despre oameni) neînduplecat, dur, inflexibil, rigid. Militarii sunt oameni intransigenţi. 3 (despre oameni, instituţii etc.) necruţător. Poliţia este intransigentă cu traficanţii de droguri. intransigenţă s.f. 1 dârzenie, decizie, fermitate, hotărâre, neînduplecare, nestrămutare, neşovăire, statornicie, determinare, radicalism, <înv.> nepreget, stavăr, stătă-torie, vârtute, consistenţă, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare. Dă dovadă de intransigenţă în respectarea legii. 2 constrângere, rigoare, rigurozitate, severitate, străşnicie, stricteţe, <înv.> străşnicire, asprime, duritate. Diabeticii suportă cu greutate intransigenţa unui regim alimentar strict. 3 duritate, inflexibilitate, rigiditate. Intransigenţa militarilor de carieră este bine cunoscută. intransmisibil, -ă adj. (în opoz. cu „transmisibil”; despre documente, drepturi etc.) netransmisibil. Numărul de înmatriculare al vehiculului este intransmisibil. intransportăbil, -ă adj. (în opoz. cu „transportabil”; despre mărfuri, persoane etc.) netransportabil. Bolnavul, în starea în care se află, este intransportăbil. intrapsihic, -ă adj. (psih.) intrasubiectiv. Refularea este un proces intrapsihic. intrâre s.f. 11 (în opoz. cu »ieşire>x) păşire, venire. La intrarea ei în cameră toată lumea s-a oprit din vorbit. 2 acces, <înv.> intrat. Intrarea în teatru se face prin bolta centrală. 3 pătrundere. Intrarea în peşteră se face printr-o spărtură în munte. 4 (art.; relig. creştină; nm. pr.) Intrarea în Biserică = Intrarea în Biserică a Maicii Domnului = <înv. şi pop.> Vovedenie. Intrarea în Biserică este prăznuită în ziua de 21 noiembrie. 5 (inform.) input. Intrarea reprezintă calea de acces într-un program. 6 (concr.) uşă. Şi-a montat un bec deasupra intrării de la apartament. 7 (concr.) alee, fundac, fundătură, înfundătură, <înv.> impas. Trecătorul se rătăcea în intrări cotite, până ajungea în strada principală. 8 (milit.; rar) v. Cotropire. Invadare. Invazie. încălcare. Năpădire. II băgare, vârâre, vârât Din cauză că avea febră, intrarea în patera obligatorie. II11 pătrundere, străbatere, trecere. A tras jaluzele pentru a permite intrarea luminii prin fereastră. 2 pătrundere, trecere, infuzie. Intrarea celor mai multe neologisme în limba română a avut loc la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea. IV 1 angajare, încadrare. Pentru a se socializa, este necesară intrarea tinerei într-un serviciu. 2 aderare, înscriere. Intrarea studenţilor la câte un partid constituie un important câştig. V (contab.) încasare. Intrarea este valoarea contabilă care se înregistrează în patrimoniul unei instituţii sau întreprinderi. VI (concr.; lingv.) cuvânt-titlu, formă-titlu, lemă. Sub intrare, care se află la începutul unui articol dintr-o lucrare lexicografică, se grupează sensurile, expresiile, variantele, compusele şi uneori derivatele acestuia. intraspitalicesc, -eâscă adj. (med., med. vet.; mai ales despre infecţii) nosocomial. intrigat Infecţiile intraspitaliceşti sunt dobândite de pacient în timpul spitalizării. intrasubiectiv, -ă adj. (psih.) intrapsihic. intrât s.n. (înv.) v. Acces. Intrare, intratâbil, -ă adj. (med., med. vet:, în opoz. cu „tratabil”; despre boli) netratabil. Anumite forme de cancer sunt intratabile. intravezicâl, -ă adj. (anat.) intravezicular. La ecografie i-au descoperit nişte formaţiuni intravezicale de natură tumorală. intraveziculâr, -ă adj. (anat.) intravezical. intravilân s.n. teritoriu intravilan. Intravilanul cuprinde întreaga suprafaţă construită a unui oraş sau a unui sat. intrătură s.f. (constr.; reg.) v. Adâncitură. Cotlon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură, intrând s.n. (constr.) adâncitură, cotlon, firidă, nişă, scobitură, ocniţă, ghireată, intrătură, obloc, parsechi, petcă, podişor, podmol, stelaj, ungher, ungheţ, <înv.> sfiridă. Soba se află într-un intrând al peretelui. intrepid, -ă adj. (livr.; despre oameni) 1 v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos, îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz. 2 (în opoz. cu „delăsător 0 v. Insistent. Perseverent. Persistent. Persuasiv. Răzbătător. Statornic. Stăruitor. Tenace, intrepiditâte s.f. (livr.) 1 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. 2 v. Asiduitate. Insistenţă. Perseverenţă. Persistenţă. Statornicie. Stăruinţă. Tenacitate. 3 v. Asiduitate. Insistenţă. Perseverenţă. Râvnă. Sârguinţă. Sforţare. Silinţă. Stăruinţă. Strădanie. Străduinţă. Zel. intricâ vb. I. intr. (livr.; despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) v. Complota. Conjura. Conspira. Unelti, intricâre s.f. (biol; livr.) v. Intricaţie. intricâţie s.f. (biol.) intricâre. Intricaţia este un amestec, o întretăiere sau o încrucişare întâmplătoare. intrigă vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a alarma, a alerta, a angoasa, a frământa, a se impacienta, a îngrijora, a nelinişti, a preocupa, a speria, a tulbura, a îngândura, a îngrija, <înv.> a îngriji, a îngrijui, a lărmui, a nepăciui, a intrigarisi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o intrigă. Avertismentele meteorologice îi intrigă pe toţi. 2 intr. (înv.; despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) v. Complota. Conjura. Conspira. Unelti, intrigânt, -ă adj., s.m., s.f. criticant, fitiligiu, fitilist, <înv.> geambaş, machinator, meşteşugareţ, uneltitor, zavistios, zavistliv, zavistnic, zavistuitor, levantin, bizantin, sforar, mâncător, manevrant. Politicianul este cam intrigant şi îi manipulează pe alţii. intrigarisi vb. IV. tr.,refl. (grec.; înv.; compl sau sub. indică oameni) v. Alarma. Alerta. Angoasa. Frământa. Impacienta. Intriga, îngrijora. Nelinişti. Preocupa. Speria. Tulbura, intrigât, -ă adj. (despre oameni) alarmat, alertat, angoasat, frământat2, impacientat, îngrijorat, neliniştit, speriat2, impacient, intrigă îngrijat, tresărit2, îngândurat, morcovit, <înv.> îngrijit, neodihnitlntrigaţi din cauza avertismentelor meteorologice, au părăsit oraşul intrigă s.f. 11 maşinaţie, uneltire, fitileală, mişculaţie, tertip, <înv. şi reg.> marghiolie, şcort, <înv.> amestec, diavo-lie, geambaşie, marafet, tehnă, tocmeală, umblet, urzitură, zavistie, cabală, jonglerie, manevră, manoperă, tramă, ţesătură, urzeală, mreajă, reţea, îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, machină, urzitură. Este dezgustat de intrigile colegilor de serviciu. 2 complot, conjuraţie, conspiraţie, maşinaţie, uneltire, complo-tare, <înv. şi pop.> meşteşug, meşteşugire, <înv.> bont1, coaliţie de inamici, încurcală, încurcătură, măiestrie, neodihnă, pierzătură, cabală, lucrătură, scenariu, tramă, urzeală, urzire, urzitură, iudalâc. Domnitorul a fost victima unei intrigi. II (lit.) acţiune, afabulaţie, fabulaţie, subiect, anecdotică (v. anecdotic), fabulă, tramă, ţesătură. Intriga romanului se petrece în timpul Primului Război Mondial. intrinsec; -ă adj. (filos.; în concepţia idealistă despre lume) imanent, lăuntric. Un fapt intrinsec există şi acţionează prin sine însuşi, fără o cauză exterioară. introducător, -oăre s.m., s.f. (rar) introductor. Introducătorul este persoana care face să intre, să se admită, să se răspândească ceva undeva. introduce vb. III. 11 tr. (compl indică obiecte, fiinţe, părţi ale corpului lor etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a băga, a vârî. A introdus rufele în maşina de spălat. Şi-a introdus picioarele în apa râului. 2 tr. (compl indică obiecte, fiinţe etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau de adv. de loc) a băga, a pune, a vârî. A introdus creioanele în sertarul biroului. A introdus puii într-un coş şi i-a dus în piaţă pentru a-i vinde. 3 tr. (compl. indică obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „prin”) a băga, a trage, a trece, a vârî. Bătrâna introduce aţa prin urechea acului cu dificultate. 4 tr. (med., med. vet.; compl. indică substanţe, seruri, vaccinuri etc.) a inocula, a altoi2. I-a introdus vaccinul cu o lanţetă. Medicul veterinar introduce câinelui vaccinul antirabic prin injectare. 5 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică materii, obiecte etc.) a (se) include, a (se) integra, a (se) încorpora, a (se) îngloba, a (se) pune. A introdus în aluat şi ouă. Praful de copt se introduce în compoziţie la sfârşitul preparării prăjiturii. II tr. 1 (compl. indică note, comentarii, fragmente de text etc.) a implanta, a insera, a grefa. A introdus o clauză în contract. 2 (compl indică noţiuni, obiceiuri etc.) a implementa, a împământeni, a naturaliza. Kant a introdus noţiunea de „transcendental”. Cunoscutul stilist a introdus o nouă linie în modă. 3 (compl. indică norme, practici etc.) a institui, a stabili. Conducerea firmei a introdus o nouă grilă de salarizare pentru angajaţi. 4 (compl. indică oameni) a iniţia, a călăuzi. îl introduce în domeniul muzicii. 5 (fam.; compl. indică oameni) v. Prezenta. Recomanda, introducere s.f. 11 băgare, băgat, vârâre, vârât. Introducerea rufelor în maşina de spălat îi ia câteva secunde. 2 băgare, băgat, punere, vârâre, vârâtSî)upă introducerea puilor în coş, a plecat la piaţă pentru a-i vinde. 3 băgare, băgat, trecere, vârâre, vârât. Introducerea aţei în ac este dificilă pentru cei care nu au vederea bună. 4 (med., med. vet.) inoculare, inoculaţie, altoire. Introducerea vaccinului antigripal este recomandată de medici mai ales persoanelor cu imunitate scăzută. 5 includere, integrare, integraţie, încorporare, înglobare, încor-poraţie. Introducerea prafului de copt în compoziţie se face la sfârşitul preparării prăjiturii. I11 inserare, inserţie. Introducerea clauzei în contract clarifică condiţiile în care acesta s-a încheiat. 2 implementare, naturalizare. Introducerea noţiunii de „transcendental” se datorează lui Kant. 3 instituire, stabilire. Introducerea grilei noi de salarizare în firmă a mulţumit pe angajaţi. 4 iniţiere, călăuzire. Introducerea tânărului în domeniul muzicii a fost încredinţată unui pianist cunoscut. 5 (fam.) v. Prezentare. Recomandare. Recomandare. II11 preambul, preliminarii (v. preliminar). A intrat direct în subiect, fără introducere. 2 cuvânt introductiv, cuvânt-înainte, exordiu, preambul, prefaţă, isagogică, proluziune, <înv.> introducţie, înainte-cuvântare, precuvântare, predoslovie, preludiu, procuvântare, proimion. Introducerea la cartea sa este scrisă de o personalitate în domeniu. 3 (muz.) entrată. Introducerea este scrisă, de obicei, într-un tempo lent şi având un caracter aparte din punct de vedere tematic şi expresiv. introductiv, -ă adj. preliminar, liminar, <înv.> precuvântător. La consfătuire, preşedintele Academiei a ţinut un discurs introductiv. introductor, -oăre s.m., s.f. (fran.) v. Intro-ducător. introducţie s.f. (înv.) v. Cuvânt introductiv. Cuvânt-înainte. Exordiu. Introducere. Preambul. Prefaţă. introniză vb. I. tr. (polit.; rar; compl. indică oameni) v. înscăuna. întrona. învesti. Numi. Proclama. Pune. Unge. intronizăre s.f. (polit.; rar) v. înscăunare, întronare. învestire. Proclamare. Ungere, introspectăre s.f. (psih.) autoanaliză, auto-observare, autoobservaţie, introspecţie, introspecţie s.f. (psih.) autoanaliză, auto-observare, autoobservaţie, introspectăre. Introspecţia este analizarea propriei vieţi psihice. introvertit, -ă adj. (psih.; în opoz. cu „extro-vertit”; despre oameni) cerebrotonic, iernatic. Persoanele introvertite sunt obsedate de lumea lor interioară. Trebuie socializat, întrucât este retras şi introvertit. intubăre s.f. (med., med. vet.) intubaţie, tubaj laringian. intubăţie s.f. (med., med. vet.) intubare, tubaj laringian. în caz de asfixie, se face intubaţie prin introducerea unui tub în laringe. intui vb. IV. tr. 1 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a ghici, a prevedea, a sesiza, a nimeri, a întrevedea, a întrezări, a mirosi, a pătrunde, a penetra. Este aproape imposibil să intuiască sfârşitul conflictului dintre ei. A intuit mersul evenimentelor. 2 (compl. indică acţiuni, fapte viitoare, întâmplări despre care nu se poate afla încă în mod direct) a anticipa, a presimţi, a simţi, a mirosi, a adulmeca, a aulma, a ulma. A intuit devalorizarea valutei. 3 (compl. indică stări, situaţii, fapte etc.) a aprecia, a înţelege, a sesiza, a priza2, a descifra, a dibui, a mirosi, a prinde, a pricepe. Are un spirit ascuţit dacă poate să intuiască asemenea nuanţe. intuire s.f. 1 prevedere, sesizare, întrevedere, întrezărire. Este aproape imposibilă intuirea sfârşitului conflictului dintre ei. 2 (psih.) intuire vie = contemplare vie, intuiţie. Intuirea vie este perceperea nemijlocită, concretă a lucrurilor şi fenomenelor. intuit, -ă adj. (despre evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) prevăzut, întrevăzut, întrezărit. Situaţia intuită a devenit realitate. intuiţie s.f. 1 (psih.) contemplare vie, intuire vie. 2 nas. Intuiţia îi spune să nu aibă încredere în ea. intumescent, -ă adj. (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe etc.) inflamat, tumefiat, tumescent, tumid, turgescent, turgid, umflat, obrintit2, bobotit, <înv.> mosorât. îl doare piciorul intumescent. intumescenţă s.f. (med., med. vet.) 1 conges-tionare, flegmazie, flogoză, inflamare, inflamaţie, iritare, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> aprinzăciune, aprinzătură, brânt. Un simptom al sinuzitei este intumescenţă mucoasei nazale. 2 (concr.) extumescenţă, inflamaţie, tumefacţie, tumescenţă, umflătură, badra-ganie, <înv. şi reg.> umflăciune, aprinsu-ră, bubâlcă, măzănaie, <înv.> aprinzătură. Intumescenţă s-a retras folosindu-se comprese reci. intuşabfl, -ă adj. (livr.) v. Intangibil, inuh'şte s.f. (agric.; reg.) v. Inărie. Inişte. inumăn, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fleros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om inuman şi ursuz. Este inumană la invariabil mânie. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime inumană. 3 (despre deprinderi, obiceiuri etc.) barbar, crud, feroce, nemilos, neomenos, sălbatic, <înv.> vărvăresc, dur. Inchiziţia utiliza procedee de tortură inumane. II adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă inuman cu adversarii. inumanitâte s.f. (rar) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, inumerăbil, -ă adj. inombrabil, <înv.> nenu-mărabiL Oamenii din mulţime sunt inumerabili. inundă vb. 1.11 tr. (despre ape, râuri etc.; compl. indică terenuri, localităţi, gospodării etc.) a îneca, a potopi, <înv. şi reg.> a neca, a băltăci, a cotropi. Torentele au inundat tot satul. 2 intr .(despre ape curgătoare) a se revărsa, a submerge, <înv. şi pop.> a (se) năbuşi, <înv. şi reg.> a exunda, a (se) năboi2. Râurile inundă mai ales primăvara, după topirea zăpezii. II tr. fig. 1 (despre oameni, grupuri de oameni etc.) a năvăli, a veni. S-a speriat foarte tare când jandarmii au inundat curtea lui. 2 (despre sentimente, senzaţii etc.; compl. indică oameni sau sufletul, inima, conştiinţa etc. lor) a copleşi, a covârşi, a năpădi, a îneca, a umple. Inima îi este inundată de milă. Mirarea o inundă când aude un asemenea răspuns. inundâre s.f. 1 înecare, potopire, <înv. şi reg.> esundare, <înv.> esundaţiune, necătură, cotropire. S-au luat măsuri pentru prevenirea inundării satului. 2 iluviu,iluviune, inundaţie, înec, potop, revărsare, tălăzu-ire, potopenie, ponou, <înv.> revărsătură, umflătură, undătură, venire. 3 (biol, med., med. vet.) inundaţie, inundăt, -ă adj. (despre terenuri, localităţi, gospodării etc.) înecat, potopit, <înv. şi reg.> esundat. Oamenii au părăsit satul inundat. inundâţie s.f. 1 iluviu, iluviune, inundare, înec, potop, revărsare, tălăzuire, potopenie, ponou, <înv.> revărsătură, umflătură, undătură, venire. în ultimii ani ţările europene s-au confruntat cu mari inundaţii. 2 (biol, med, med. vet.) inundare. Inundaţia este pătrunderea de lichid biologic într-un tub sau într-un organ cavitar. inuşor s.m. (bot.; reg.) 1 v. Ineaţă (Linum catharticum). 2 v. In-de-câmp. Ineaţă (Linum austriacum). 3 v. Ineaţă (Linum perenne). inutil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuin-cios, neutil, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost inutile. 2 nenecesar, netrebuincios, neutil, redundant, superfluu, superfetatoriu, parazit, parazitar. Povesteşte pe scurt, fără amănunte inutile! II adv. (modal) 1 degeaba, zadarnic, <înv. şi pop.> geaba, surda (v. surd), heba, îndarn. Inutil încerci, nu vei obţine nimic! 2 superfluu. Metaforele sunt folosite inutil. Nu este inutil a menţiona că acest obicei se păstrează până astăzi în anumite zone ale ţârii. inutilitate s.f. 1 ineficacitate, ineficienţă, neeficienţă, superfluenţă, superfluitate, zădărnicie, <înv.> netrebnicie, sterilitate. Inutilitatea rugăminţilor lor nu mai putea fi pusă la îndoială. 2 (în opoz. cu „utilitate’) deşertăciune, zădărnicie, zadar. El mai încearcă, nefiind pe deplin convins de inutilitatea acţiunii sale. 3 deşertăciune, nimic, nimicnicie, vanitate, zădărnicie, inani-tate, <înv.> deşertare, deşertate, deşertătură, deşerţie, mişelie, nimicie, fum, neant, vâlvă. Pentru unii lupta cu greutăţile vieţii este o inutilitate. 4 redundanţă. Toţi au subliniat inutilitatea unor amănunte obositoare în prezentarea faptei. inutilizâbil, -ă adj. (în opoz. cu „utilizabil”) neutilizabil. Stricându-se, aparatul este inutilizabil inutilizăre s.f. (în opoz. cu „utilizare”) ne-folosire, neîntrebuinţare. Aparatul funcţionează şi după o perioadă mai lungă de inutilizăre. inutilizăt, -ă adj. (în opoz. cu „utilizat”; despre obiecte, materiale, aparate, procedee, metode etc.) inuzitat, nefolosit, neîntrebuinţat, neuzitat. Deşi inutilizăt de mult timp, aparatul funcţionează perfect. Plasticul inutilizăt se îngălbeneşte în timp. inuzitât, -ă adj. (în opoz. cu „utilizat”; despre obiecte, materiale, aparate, procedee, metode etc.) inutilizăt, nefolosit, neîntrebuinţat, neuzitat. invadâ vb. I. tr. I (milit.; compl. indică teritorii străine) a cotropi, a încălca, a năpădi, <înv. şi reg.> a încotropi, <înv.> a cuprinde, a îngloti, a năbuşi, a stropşi, a supăra, a călca, a potopi. Tătarii au invadat regiunea. II fig. 1 (mai ales despre plante dăunătoare; compl. indică terenuri, spaţii etc.) a năpădi, a copleşi, a cotropi, a împresura, a înăbuşi, a submerge. Mărăcinii şi scaieţii au invadat grădina. 2 (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a ajunge, a birui, a doborî, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l invadeze somnul când a sunat telefonul. invadăre s.f. (milit.) 1 cotropire, invazie, încălcare, năpădire, intrare, <înv.> cuprindere, cuprins1, năbuşeală, poiadă, vrăjmăşie, călcare, stropşitură, undătură. Obiectivul armatei a fost invadarea teritoriului ţării vecine. 2 invazie, năvălire, venire. Invadarea turcilor în ţară a fost stopată de oastea moldovenilor. invadator, -oăre adj., s.m. 1 (milit.) agresor, atacator, cotropitor, năvălitor, invadent, <înv.> năvrap, năvrăpitor. Armata invadatoare a fost respinsă. 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. invadent, -ă s.m., s.f. (rar) v. Agresor. Atacator. Cotropitor. Invadator. Năvălitor, invaginăre s.f. (med.) invaginaţie. invaginâţie s.f. (med.) invaginare. Imaginaţia este o formă de ocluziune intestinală produsă prin pătrunderea unui segment intestinal în segmentul subiacent. invalid, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (med.) handicapat, infirm, schilod, estropiat, valetudinar, şontorog, beteag, schilav, <înv. şi reg.> calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, bolnav, chilav, milog, obidnic, pedestru, schi-lăvos, schirnog, schirnogit, şont, şonţit, oşiştie, <înv.> mişel, rupturit, secat2, slăbănogit, smintit, sacat. A fost lovit de o maşină şi a rămas invalid pe viaţă. Un invalid cerşea la poarta bisericii. 2 s.m., s.f. (med.) mutilat, <înv.> sacatifsit. Bunicul lui este invalid de război. invalidă vb. I. tr. (jur.; în opoz. cu „a valida”; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) a aboli, a abroga, a anula, a desfiinţa, a infirma, a suprima, a rescinde, a strica, a şterge, <înv.> a anerisi, a desputemici, a nulifica, a risipi, a surpa. Sclavia a fost invalidată de foarte mult timp. invalidăre s.f. (jur.; în opoz. cu „validare”) abolire, abrogare, abrogaţie, anulare, desfiinţare, infirmare, suprimare, aboliţie, anulaţie, ştergere, <înv.> dezlegare, nulificare. în statele democratice s-a legiferat invalidarea inegalităţii de rasă şi de sex. invalidat, -ă adj. (jur.; în opoz. cu „validat”; despre acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) abolit, abrogat, anulat, desfiinţat, înlăturat, suprimat, <înv.> nulificat, răsuflat. Ordonanţa invalidată avea vicii de formă. invaliditâte s.f. (med., med. vet.) anormalitate, infirmitate, schilodenie, beteşug, meteahnă, <înv. şi reg.> neputinţă, slăbănogeală, slăbănogie, betegeală, betegie, betegire, picneală, <înv.> pocire, slăbă-nogire, sacatlâc. S-a născut cu o invaliditate gravă la picior. invandăbil, -ă adj. (în opoz. cu „vandabil”; despre mărfuri) nevandabil. Preţurile mari fac produsele invandabile. invariăbil, -ă I adj. 1 (în opoz. cu „variabil”; despre parametri, valori, fenomene, stări, acţiuni, sentimente, fiinţe etc. ale căror însuşiri, caracteristici, elemente etc. sunt comparate cu ele însele în diverse aspecte, situaţii) constant, egal, neschimbat, uniform. Temperatura gazului invariabilitate se menţine la o valoare invariabilă. A menţinut o viteză invariabilă de deplasare pe tot parcursul drumului. îşi iubeşte copiii cu dragoste invariabilă. 2 (despre fenomene, stări, procese etc.) constant, egal, imprescriptibil, imuabil, imutabil, invariant, nepreschimbat, neschimbător, permanent, eleat, eleatic, <înv.> stătător. Pesimiştii trăiesc într-o invariabilă stare de frică. 3 (în opoz. cu „variabil”; despre fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, despre evenimente etc.) constant, nefluctuant, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic, staţionar, nevariabil. îi înapoiază banii în valori invariabile. Studiul acordă o atenţie deosebită acelor compartimente ale limbii care sunt invariabile. Situaţia economică a ţării este invariabilă. II adv. (modal) constant, continuu, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, veşnic, întins2, nonstop, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc invariabil invariabilitate s.f. 1 (în opoz. cu „variabili-tateyT) constanţă, uniformitate. Şoferii trebuie să fie atenţi la invariabilitatea vitezei de deplasare. 2 constanţă, imuabilitate, imutabilitate. Unele situaţii sociale se caracterizează prin invariabilitatea lor. invariant, -ă adj. (despre fenomene, stări, procese etc.) constant, egal, imprescriptibil, imuabil, imutabil, invariabil, nepreschimbat, neschimbător, permanent, eleat, eleatic, <înv.> stătător. invariânţă s.f. invariaţie. Invarianţa este menţinerea neschimbată a unei mărimi, a unui sistem de numere într-o anumită transformare. invariaţie s.f. (rar) v. Invarianţă. invazie s.f. (milit.) 1 cotropire, invadare, încălcare, năpădire, intrare, <înv.> cuprindere, cuprins1, năbuşeală, poiadă, vrăjmăşie, călcare, stropşitură, undătură. Obiectivul armatei a fost invazia teritoriului ţârii vecine. 2 invadare, năvălire, venire. Invazia turcilor în ţară a fost stopată de oastea moldovenilor. invazi'v, -ă adj. (med.; despre tratamente şi proceduri medicale) efractiv. Procedurile invazive se impun mai ales în cazul unor explorări cu scop diagnostic. invectivă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a sudui, <înv. şi reg.> a prâsni2, a hicăi, a mărdăgi, a osârli, <înv.> a obijdui, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost invectivat public, într-o emisiune televizată. 2 (livr.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. invectivăre s.f. insultare, jignire, ofensare, ultragiere, vexare, lezare, rănire. Invecti-varea politicianului a fost necuviincioasă. invectivat, -ă adj. (despre oameni) insultat, jignit, ofensat, ultragiat, vexat, <înv. şi pop.> ocărât, atins, lezat, rănit2, lovit. Politicianul invectivat a intrat în polemică cu opozanţii săi. invectivă s.f. 1 afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Invectivele din presă au demoralizat-o. 2 (livr.) v. înjurătură. inventă vb. I. 1 tr. (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să inventeze o metodă tehnică nouă. 2 tr. (compl. indică fapte, întâmplări etc.) a fabula, a născoci, a plăsmui, a scorni, a ticlui, a scoate, a stârni, a scornici2, a poznăi, a scomoci, <înv.> a băsni, a broda, a fabrica, a ţese, a urzi, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. A inventat o întâmplare pe care nimeni nu a crezut-o. 3 intr. (despre oameni) a fabula, a minţi, a poşovăi, a se bărbieri, a iordăni, a se rade. Obişnuieşte să inventeze cu nonşalanţă, îşi dă seama când inventează şi când spune adevărul. inventăr s.n. 1 (econ.) listă, ipiconie, <înv.> catagrafie, sumar, perilipsis. Parcurge inventarul mărfurilor din magazin. Trece în inventar noile costume care i-au fost livrate. 2 zestre. E mulţumit de inventarul firmei. 3 (jur.; arg.) v. Anchetare. Anchetă. Cercetare. Instruire. Instrumentare, inventăre s.f. 1 concepere, creare, elaborare, imaginare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, excogita-re, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzire. După mai multe încercări, a reuşit inventarea unei noi metode tehnice. 2 născocire, plăsmuire, scornire, ticluire, urzire. Inventarea unor poveşti fantastice este pasiunea vânătorilor şi a pescarilor. inventariă vb. I. tr. (econ.; compl. indică bunuri, obiecte etc.) a înregistra, <înv.> a catagrafia, a catagrafisi, a inventoria, a registra, a scrie. A inventariat marfa din magazin. inventăt, -ă adj. 1 (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals, inautentic, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dat seama că mărturia lui este inventată. Afirmaţia ei inventată a stârnit revolta colegilor. 2 (despre fapte, întâmplări etc.) născocit, plăsmuit, scornit, ticluit, iscodit2, brodat. întâmplarea inventată n-a fost crezută de nimeni. inventator, -oăre s.m., s.f. născocitor, plăsmuitor, <înv.> aflător, inventor, izvoditor. Majoritatea invenţiilor poartă numele inventatorilor lor. inventiv, -ă adj. 1 (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) creativ, creator, imaginativ, ingenios, iscoditor, iscusit, născocitor, <înv.> invenţios, scornaci, zămislitor. Are o minte inventivă. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) abil, ingenios, iscusit, subtil. A făcut o mişcare inventivă pentru a câştiga partida de şah. 3 (despre oameni) creativ, creator, imaginativ, ingenios, <înv.> invenţios. A fost considerat cel mai inventiv compozitor al timpului. inventivităte s.f. 1 fantezie, imaginaţie, invenţie, închipuire, <înv.> cuget, închipuiciu-ne. Mulţi copii au o inventivitate bogată. 2 ingeniozitate, iscusinţă, subtilitate. Orchestra s-a remarcat prin inventivitatea interpretării. inventor s.m. (znv.) v. Inventator, inventoriă vb. I. tr. (econ.; înv.; compl. indică bunuri, obiecte etc.) v. Inventaria, înregistra. invenţie s.f. 1 fantezie, imaginaţie, inventivitate, închipuire, <înv.> cuget, închipuiciune. 2 afabulaţie, fantezie, ficţiune, imaginaţie, închipuire, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire, <înv.> fandasie, mit, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale invenţiei. Invenţiile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. 3 creaţie, născocire, plăsmuire, iscodea-lă, iscodenie, iscoditură, născoceală, scoarnă, scornitură, ijderitură, săzdanie. Personajele filmului sunt invenţii ale fanteziei regizorului. 4 fabulaţie, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, Uoave, iznoavă, loajă, litii (v. litie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufe (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), năs-cătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. Cei care au ceva de ascuns recurg la invenţii. Nu mai suportă invenţiile lui. invenţids, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Creativ. Creator. Imaginativ. Ingenios. Inventiv. Iscoditor. Iscusit. Născocitor. 2 (despre oameni) v. Creativ. Creator. Imaginativ. Ingenios. Inventiv, inverificăbil, -ă adj. (despre fapte, acţiuni, afirmaţii etc.) neverificabil. Alibiul său este inverificăbil. invernăl, -ă adj. (livr.) v. Iernatic, inverosi'mil, -ă adj. (rar; despre fapte, situaţii, evenimente etc.) v. Incredibil. Necredibil. Neverosimil. invizibilitate invers, -ă adj., adv. I adj. contrar, opus. Publicul a avut o reacţie inversă celei la care se aştepta actorul II adv. 1 (modal) dimpotrivă, împotrivă, <înv. şi pop.> vârtos. Lucrurile s-au petrecut invers. Slăbise el sau invers? 2 (modal) viceversa, <înv.> reciproc. El l-a salutat pe profesor şi nu invers. Ce-i place lui nu-i place ei şi invers. 3 (local) dimpotrivă. Invers venea un tir încărcat cu lemne. inversă vb. I. tr. (compl. indică ordinea elementelor unei serii) a interverti, a răsturna. Nu acceptă să inverseze rolurile sociale. A fost nevoită să-şi inverseze planurile din acea zi. inversâre s.f. interversiune, intervertire, inversiune, răsturnare. Nu acceptă inversarea rolurilor sociale. Inversarea planurilor din acea zi a încurcat-o. inversiune s.f. 1 interversiune, intervertire, inversare, răsturnare. 2 (stil.) hiperbată. Inversiunea nu respectă topica normală a propoziţiei, pentru a pune în valoare şi a accentua un anumit cuvânt. 3 inversiune sexuală = amor socratic, homosexualitate, invertire sexuală, pederastie, uranism. Inversiunea sexuală este atracţia pentru persoane de acelaşi sex. invertăză s.f. (biochim.) invertină, zaharază. Invertaza, prezentă în drojdia de bere şi în sucul intestinal scindează zaharoza în gluco-ză şi fructoză. invertină s.f. (biochim.) invertăză, zaharază. invertire sexuală s.f. amor socratic, homosexualitate, inversiune sexuală, pederastie, uranism. invertit s.m. gay, homosexual, pederast, uranist, homo2, poponar, buzerant, analist, dosnic, fătălău, fochist, forar, fundaş, hamlet, harpist, omito-rinc, papanache, turcalete, găozar. Cântăreţul a recunoscut public că este invertit. invertor s.n. (electr.) ondulor. Invertorul transformă curentul electric continuu în curent electric alternativ. investi vb. IV. tr. (econ.; compl indică sume de bani) a băga, a plasa, a pune, a vârî, <înv.> a tuna. A investit o sumă importantă de euro într-o afacere. investigă vb. I. tr. 1 (compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) a analiza, a cerceta, a examina, a studia, a urmări, a anvizaja, a considera, a cerca, <înv.> a dieci, a medita, a privi, a socoti, epiteorisi, a explora, a frecventa, a răspica, a scărmăna. A investigat cauzele fenomenului de secetă 2 (compl. indică oameni sau gânduri, sentimente, intenţii etc. ale lor) a sonda. Firme specializate investighează opinia publică. Scriitorul investighează exigenţele publicului cititor. investigăre s.f. 1 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, cercetare, examen, examinare, investigaţie, studiere, studiu, urmărire, exami-naţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. Investigarea fenomenului de secetă a fost făcută sistematic. 2 investigaţie, sondaj, sondare. Firme specializate se ocupă de investigarea opiniei publice. investigăţie s.f. 1 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, cercetare, examen, examinare, investigare, studiere, studiu, urmărire, exami-naţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. 2 investigare, sondaj, sondare. 3 (jur.) caz. Ofiţerul care se ocupă de această investigaţie nu a descoperit încă mobilul crimei. investire s.f. (econ.) investiţie, plasament, plasare. A fost de acord cu investirea unei importante sume de euro în această afacere. investitor, -oăre s.m., s.f. (econ.) întreprinzător. Prietenii lor sunt investitori prosperi. investiţie s.f. (econ.) investire, plasament, plasare. inveteră vb. I. refl. (despre obiceiuri, vicii, defecte, prejudecăţi, sentimente etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la", „pe la” etc.) a se statornici, a se încuiba, a se înrădăcina, a se înţeleni, a se rădăcina. Acest obicei s-a inveterat de secole la români. Frica s-a inveterat în sufletul ei. inveterăt, -ă adj. 1 (despre oameni) incorigibil, înrăit, necorigibil, vechi2. Soţul ei este un cartofor inveterat. Alcoolic inveterat, a fost internat din nou pentru dezalcoolizare. 2 (despre obiceiuri, vicii, defecte, prejudecăţi, boli etc.) statornicit, încuibat, înrădăcinat. Cu greu se poate scăpa de un obicei inveterat. invidiă vb. I. tr. (compl indică oameni) a pizmui, a râvni, <înv.> a bănui, a gilălui, a nenăvidi, a pizmi, a răpşti, a zavistui. îl invidiază pentru că a reuşit în afaceri. invidie s.f. ciudă, gelozie, necaz, pică1, pornire, ranchiună, înciudare, năduf, supărare, obidă, pizmă, pizmuire, pofidă, zăcăşeală, zăcăşie, boală, <înv. şi reg.> băsău, măraz, nevedenie, nevezie, scârbă, bănat, chită1, dâcă1, inat, opşag, pildă, pocsâie, pogană (v. pogan), <înv.; astăzi fam.> parapon, <înv.> jinduială, jinduire, patos, răpştire, râvnă, râvnire, zavistie, zavistnicie, zelotipie, rancoare. Nu-şi poate domoli invidia pentru că prietena ei este apreciată mai mult de cunoscuţi. invidios, -oăsă adj. (despre oameni) gelos, ranchiunos, ciudos, pizmaş, pizmăreţ, pizmuitor, <înv. şi reg.> nevedemic, dâcos, supăros, <înv.> pizmătar, pizmătareţ, râvnaci, râvnitor, zavistios, zavistliv, zavistnic, zavistuitor, zuliar, zulipsitor, ofticos, zăcaş. Este invidios pe fostul coleg pentru că şi-a găsit un job mai bun decât al lui. invincibil, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, creaţii etc. ale lor) imbatabil, nebătut, nebiruit, neînfrânt, neînvins, insuperabil, <înv.> nefrânt. Are în faţă un adversar invincibil. Raţionamentele lui sunt invincibile. inviolâbil, -ă adj. (despre drepturi, jurăminte etc.) intangibil, sacral1, sacramental, sacrosanct, sacru, sfânt, neviolabil, <înv. şi reg.> sânt. Dreptul la libertate trebuie să fie inviolabil. inviolabilităte s.f. (jur.) imunitate, neviolabilitate. Deputatul nu poate fi judecat pentru că are inviolabilitate parlamentară. invită vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”, „pe la” etc.) a chema, a pofti. Şi-a invitat din timp prietenii la logodnă. 2 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îmbia, a (se) pofti, a proscalisi. O invită să ia loc în fotoliu. Se invită unul pe celălalt să intre în sala. 3 tr. (compl. indică oameni) a pofti, a ruga1, a solicita. L-a invitat să colaboreze la noul proiect. 4 tr. (compl. indică oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „la”) a chema, a convoca, <înv. şi reg.> a conchema. Organizatorii concursului au invitat pe viitorii concurenţi la casting. 5 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică întreceri, competiţii, dueluri etc.) a chema, a provoca. L-a invitat la duel pentru a-şi recâştiga onoarea. 6 tr. (jur.; compl. indică oameni) a chema, a cita, <înv. şi reg.> a soroci. Şi-a invitat vecinii la judecătorie din cauza neînţelegerilor. 7 tr. (compl. indică oameni) a soma. îl invită să nu se mai amestece în treburile sale. invitare s.f. 1 chemare, invitaţie, poftire. Invitarea prietenilor la logodnă a fost o prioritate. 2 invitaţie, solicitare, <înv.> poftă. 3 chemare, convocare, invitaţie, <înv.> convo-caţiune. Invitarea concurenţilor la casting este obligatorie. 4 chemare, provocare. A răspuns invitării la duel. 5 (jur., adm.) chemare, citare, citaţie, convocare, invitaţie, <înv. şi reg.> libăruş, soroceală. Invitarea ei în faţa instanţei de judecată i-a provocat neplăceri la serviciu. 6 invitaţie, somare, somaţie. invităt, -ă s.m., s.f. musafir, oaspete, poftit2, vizitator, ospeţime, gost, ospătoi, ospecioi, vindic, <înv.> stranie, vizită. A avut foarte mulţi invitaţi la ziua onomastică. invităţie s.f. 1 chemare, invitare, poftire. 2 invitare, solicitare, <înv.> poftă. A dat curs invitaţiei de a colabora la noul proiect. 3 îmbiere, poftire, îmbială, îmbietură, îmbiat, <înv.> îmbieciune. S-a aşezat în fotoliu în urma invitaţiei de a lua loc. 4 chemare, convocare, invitare, <înv.> convocaţiune. 5 (jur., adm.) chemare, citare, citaţie, convocare, invitare, <înv. şi reg.> libăruş, soroceală. 6 invitare, somare, somaţie. Invitaţia de a nu se mai amesteca în treburile lui a fost făcută cu un ton dur. invită s.f. (la j. de cărţi, la scrimă etc.) deschidere. invizibil, -ă adj. (în opoz. cu „vizibil”) 1 (despre obiecte, fiinţe etc.) nevăzut, nevizibil. Atomul este o particulă invizibilă. Drumul este aproape invizibil din cauza ceţii. 2 ascuns2, inaparent, nevăzut, nevizibil. Un pericol invizibil planează asupra oraşului. invizibilitâte s.f. nevizibilitate. Bacteriile se caracterizează prin invizibilitate. invoca | 798 invocă vb. I. tr. 1 (compl indică divinităţi) <înv.> a meni, a numi. Creştinii invocă pe Iisus. 2 a pretexta, a pohibi, <înv.> a pofidi, a pricini, a pricinui, a propune, a profasisi, a proţăpi. A refuzat oferta, invocând lipsa de timp. invocăre s.f. invocaţie. Crede că invocarea lui Dumnezeu o va ajuta. invocaţie s.f. invocare, involuă vb. I intr. fig. (despre state, puteri, comunităţi umane etc.) a decădea, a regresa, a apune, a cădea, a se înapoia2, a se pleca, a retrograda. Imperiul Roman începe să involueze după năvălirea popoarelor migratoare. involuăre s.f. I (biol, med., med. vet.; în opoz. cu „evoluţie”) involuţie, regres. Pe măsură ce un organism îmbătrâneşte, are loc involuarea ţesuturilor sau a organelor lui. II fig. 1 regres, involuţie, pas înapoi (v. pas2). Măsurile luate reprezintă o involua-re în promovarea libertăţii cuvântului. 2 (în opoz. cu „progres”) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre involuarea puterii romane. involuntăr, -ă adj., adv. 1 adj. neintenţionat. A răsturnat paharul printr-o mişcare involuntară. 2 adv. (modal) neintenţionat. A încurcat, involuntar, actele. I-a atins, involuntar, braţul. involut, -ă adj. fig. (livr.) v. Ascuns2. Larvar. Latent. Necunoscut. Nedescoperit. Neştiut2. Tainic. Tăinuit. involuţie s.f. 11 (biol, med., med. vet.; în opoz. cu „evoluţie’) involuăre, regres. 2 (psih.) involuţie mintală = arieraţie mintală, înapoiere mintală, regres mintal. Involuţia mintală poate fi tratată prin psihoterapie. II fig. 1 regres, involuăre, pas înapoi (v. pas2). 2 (în opoz. cu „progres”) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuăre, recul, reflux, plecare, retrogradare. invulnerăbil, -ă adj. fig. (în opoz. cu „vulnerabil”; despre argumente, teorii, idei etc.) inatacabil, neatacabil, inexpungabil. Demonstraţia pe care a făcut-o este invulnerabilă. ioachi'm s.m. (fin.; în trecut) <în trecut> taler1. Ioachimul a fost o monedă austriacă din argint, care a circulat şi în Ţările Române. iobăg s.m. (în Ev. Med.) şerb, serv, <înv. şi reg.> ţăran, <înv.> nevolnic, podan, prost, <în Ev. Med., în Ţara Rom.> rumân, <în Ev. Med., în Mold.> vecin. Iobagul era dependent de stăpânul feudal. iobăgi vb. IV. intr., tr. (în Ev. Med.; sub. sau compl. indică oameni) a şerbi, <în Ev. Med., în Ţara Rom.> a rumâni, <în Ev. Med., în Mold.> a vecini. El a iobăgit pe pământurile boierului toată viaţa. A iobăgit mulţi ţărani liberi. iobăgie s.f. (în Ev. Med.) 1 şerbie, servaj, servitute, <în Ev. Med., în Ţara Rom.> rumânie, <în Ev. Med., în Mold.> vecinătate, vecinie. Printre reformele împăratului Iosif al Il-lea al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană se numără şi desfiinţarea iobăgiei. 2 iobăgire, şerbire. Generaţii de ţărani au trăit în iobăgie, adică având condiţia de iobagi. iobăgime s.f. (colect.; în Ev. Med.) <în Ev. Med., în Ţara Rom.> rumânime, <în Ev. Med., în Mold.> vecinime. Ic&agimea deservea pe boieri. iobăgire s.f. (în Ev. Med.) iobăgie, şerbire. iobniţă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). ioc adv. (modal; pop. şi fam.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum, iod s.n. (fon.) iot. Iodul este semivocala „i”. iodiză vb. I. refl. (fon.) 1 (despre consoane) a se iotaciza. Consoanele se iodizează din cauza contactului cu un iot. 2 (despre vocale) a se iotaciza. Vocalele se iodizează, când primesc un iot înaintea lor, la început de cuvânt sau de silabă. iodizăre s.f. (fon.) 1 iotacism, iotacizare. Iodizarea unei consoane se produce sub influenţa unui iot. 2 iotacism, iotacizare. Prin iodizare, o vocală primeşte un iot înainte, la început de cuvânt sau de silabă. iodizăt, -ă adj. (fon.) 1 (despre consoane) iotacizat. Consoanele iodizate sunt consoanele palatalizate sub influenţa unui iot. 2 (despre vocale) iotacizată (v. iotacizat). Vocalele iodizate au un iot înainte, la început de cuvânt sau de silabă. iodler s.n. (muz.) tirolez. Iodlerul este melodia bazată pe o serie de vocalize cu schimbări frecvente de registru. iohaş s.m. (reg.) v. Lăptar. iâjdă s.f. (bot.; reg.) v. Vie. Viţă. Viţă-de-vie (Vitis vinifera). iolă s.f. (nav.) yawl. Iolele se folosesc mai ales la pescuit şi în sporturile nautice. iolut s.n. (bot.; reg.) 1 v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum avicu-lare). 2 v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). ion s.m. (fiz.) ion de hidrogen = proton1. Ionul de hidrogen, alături de neutron, intră în alcătuirea nucleelor atomice ale tuturor elementelor chimice; ion negativ = anion. Ionul negativ se deplasează către anod în timpul electrolizei; ion pozitiv = cation. Ionul pozitiv se deplasează către catod în timpul electrolizei. ioniăn, -ă adj. ionic. Dialectul ionian era unul dintre principalele dialecte ale limbii greceşti, care se vorbea în Ionia. Şcoala filosofică ioniană, din sec. al VH-lea-al Vl-lea î. Hr., propunea o explicaţie materialistă a lumii. iânic, -ă adj., s.n. 1 adj. ionian. 2 s.n. (arhit.) ordin ionic, stil ionian, stil ionic. Ionicul se caracterizează prin coloane zvelte care au capitelul împodobit cu volute laterale. ionft s.n. (chim.) schimbător de ioni. Ionitul are proprietatea de a schimba ionii săi cu o cantitate echivalentă de alţi ioni din soluţia cu care vine în contact. ionizăre s.f. 1 (chim.) ionizaţie. Ionizarea este procesul prin care rezultă ioni. 2 (med.) ionoforeză, iontoforeză. 3 (med.) ionoterapie. Ionizarea este o metodă de electroterapie bazată pe ionoforeză. ionizaţie s.f. (chim.) ionizare. ionoforeză s.f. (med.) ionizare, iontoforeză. Prin ionoforeză se introduc în organism medicamente ionizate sau alte substanţe, utilizând curentul continuu, care provine de la doi electrozi aplicaţi pe tegumente. ionosfâră s.f. (climat.) termosferă. Ionosfera este pătura superioară a atmosferei în care se produc aurorele polare. ionoterapie s.f. (med.) ionizare. iontoforeză s.f. (med.) ionizare, ionoforeză. iordan s.n. I (relig. creştină; nm. pr.; pop.) v. Bobotează. II (arg.) 1 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. 2 v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. iordăneălă s.f. (în practicile religiei creştine; reg.) v. Iordănire. iordăm vb. IV. (arg.) 1 intr. (despre oameni) v. Fabula. Inventa. Minţi. 2 tr. (compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. Momi. Seduce. Tenta, iordănire s.f. (în practicile religiei creştine; pop.) iordăneălă. Iordănirea este stropirea cu apă sfinţită în ziua de Bobotează. iorgăn s.n. (reg.) v. Plapumă, iorgangi'u s.m. (înv.) v. Plăpumar. iorgovan s.m. (bot.; reg.) v. Liliac1. Liliac-co-mun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). iorj s.m. (iht.; reg.) v. Ghiborţ (Acerina cemua). iorlăn s.m. (reg.) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2, iosăg s.n. (reg.) 1 v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. 2 v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate, iosăgăş s.m. (reg.) iosăgel, iosăguţ. A strâns ceva iosăgaş în viaţa lui. iosăgăl s.n. (reg.) iosăgaş, iosăguţ. iosăguţ s.n. (reg.) iosăgaş, iosăgel. iot s.n. (fon.) iod. Iotul este semivocala „i”. iotacism s.n. (fon.) 1 iodizare, iotacizare. 2 iodizare, iotacizare. iotaciză vb. I. refl. (fon.) 1 (despre consoane) a se iodiza. Consoanele se iotacizează din cauza contactului cu un iot. 2 (despre vocale) a se iodiza. Vocalele se iotacizează, când primesc un iot înaintea lor, la început de cuvânt sau de silabă. iotacizăre s.f. (fon.) 1 iodizare, iotacism. Iotacizarea unei consoane se produce sub influenţa unui iot. 2 iodizare, iotacism. Prin iotacizare, o vocală primeşte un iot înainte, la început de cuvânt sau de silabă. 7991 iotacizăt, -ă adj. (fon.) 1 (despre consoane) iodizat. Consoanele iotacizate sunt consoanele palatalizate sub influenţa unui iot 2 (despre vocale) iodizată (v. iodizat). Vocalele iotacizate au un iot înainte, la început de cuvânt sau de silabă. iotesîe s.f. (jur.; grec.; înv.) v. Adoptare. Adopţie. înfiere. iovă s.f. (bot.) 1 Salix capraea; loză, mâţişoară, răchită, răchită-cu-mâţă, răchi-tă-moale, răchită-puturoasă, răchită-sălbatică, salcie, salcie-căprească, salcie-crestată, salcie-de-munte, salcie-moale. 2 (reg.) v. Salcie. Salcie-cenuşie. Salcie-sălbatică. Zălog1 (Salix cinerea). ip s.n. (farm., cosmet.; reg.) v. Alifie. Cremă. Pomadă. Unguent. ipăc adv. (modal; înv.; urmat de cu determ. introduse prin prep. ,,ca>T) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic, întocmai. Leit. ipât s.m. (în Roma antică; înv.) v. Consul, ipâtic s.m. (în Roma antică; înv.) v. Consul, ipătie s.f. (în Roma antică; înv.) v. Consulat, ipcărige s.f. pl. (bot.) Gypsophila paniculata; iperige, gipsariţă, ipsoriţă, strălucită (v. strălucit). ipâca s.f. 1 (bot.) Uragoga Ipecacuanha; ipecacuana. 2 (farm.) ipecacuana. ipecacuâna s.f. 1 (bot.) Uragoga Ipecacuanha; ipeca. 2 (farm.) ipeca. Ipecacuana este utilizată ca expectorant şi ca emetic. îpen adj. invar. (în opoz. cu „bolnav”; reg.; fiinţe sau despre organismul lor) v. Sănătos, ipenî vb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; reg.) 1 (compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) v. Fortifia. Fortifica. îndrepta, înfiripa. întări. întrema. învigora. înzdrăveni. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta/înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca, iperige s.f. pl. (bot.) 1 Gypsophila paniculata; ipcărige, gipsariţă, ipsoriţă, strălucită (v. strălucit). 2 (reg.) v. Cuişoară. Garoa-fa-de-munte. Garoafa-sălbatică. Garofiţă (Dianthus superbus). ipiconie s.f. (econ.; reg.) v. Inventar. Listă. ipingeâ s.f. (reg.) v. Glugă. ipneu s.m. (turc.; înv.) v. Argat. Servitor. Slugă. ipochimen s.m. (înv.) v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. ipocondriacâs,-oăsă adj. (med.; înv.; despre oameni) v. Ipohondrie. Ipohondru, ipocondrîsm s.n. (med.; rar) v. Atrabilă. Ipohondrie. Nosofobie. ipocri's s.n. (înv.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, ipocrit, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. caiafa, faţarnic, machiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, balamut, proclet, <înv.> crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, telpiz, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, conte, mâncător de căcat, mâncător de rahat. îl dispreţuia considerându-l un ipocrit jalnic. 2 adj. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, faţarnic, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiave-listic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, faţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgad-nic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat-, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie ipocrită, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie ipocrită. ipocriti'sm s.n. (înv.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, ipocrizie s.f. duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machia-verlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), faţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefacanie, prefacătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi ipocrizia şi să spui adevărul. ipodiăcon s.m. (bis.) anagnost. Ipodiaconii ajută pe clerici la serviciul religios. ipodidăscal s.m. (pedag.; grec.; înv.) v. Dascăl, învăţător. ipohondriâc, -ă adj., s.m., s.f. (med.; înv.) v. Ipohondrie. Ipohondru, ipohondrie, -ă adj., s.m., s.f. (med.) ipohondru, <înv.> ipocondriacos, ipohondriâc. ipohondrie s.f. (psih.) atrabilă, nosofobie, ipocondrism, năuceală. Ipohondria este caracterizată prin teama exagerată şi obsesivă de boli. ipohândru, -ă adj., s.m., s.f. ipohondrie, <înv.> ipocondriacos, ipohondriâc. Persoanele ipohondre au o preocupare obsesivă pentru starea lor de sănătate. Ipohondrii cred că suferă de o boală. ipoh'ps subst. (grec.; înv.) 1 v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Defe-renţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. 2 v. Demnitate. Poziţie. Rang. ipopsi'e s.f. (grec.; înv.) v. Bănuială. Circumspecţie. Incredulitate. Neîncredere. Suspiciune, ipostâs s.n. (teol. ortodoxă) = ipostază, ipostâtic, -ă adj. ipostazial, <înv.> ipostatnic. ipostătnic, -ă adj. (înv.) v. Ipostâtic. iradiaţie ipostâză s.f. 11 chip, formă, imagine, înfăţişare. Vedenia i-a apărut în ipostază de pasăre. 2 aspect, chip, formă, imagine, înfaţişare, turnură. Situaţia a capătat o ipostază burles-că. Analizează propunerea sub toate ipostazele. 3 caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, împrejurare, postură, poziţie, situaţie, stare, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peris-tas, prilej ire, stat3, stătătură, context. în altă ipostază, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în ipostaze excepţionale. 4 circumstanţă, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situaţie. Este o ipostază favorabilă pentru a începe afacerea. II (teol. ortodoxă; mai ales în forma ipostas) <înv.> stat3. Iisus Hristos este una dintre cele trei ipostaze ale Sfintei Treimi. ipostaziăl, -ă adj. (rar) v. Ipostâtic. ipotecă vb. I. tr. (jur.; compl. indică bunuri imobile) a zălogi, <înv.> a supune. Pentru a primi împrumutul solicitat, şi-a ipotecat casa. ipotecare s.f. (jur.) zălogire. Ipotecarea casei este una dintre condiţiile impuse de o bancă în momentul în care este solicitat un împrumut mare. ipotecat, -ă adj. (jur.; despre bunuri imobile) zălogit. Nu poate solicita un împrumut băncii deoarece are casa ipotecată. ipotecă s.f. (jur.) zălog2. Nu îl poate gira, deoarece are ipotecă pe casă. ipotetic, -ă adj. (despre oameni sau despre acţiuni, fapte etc. ale lor) bănuit, conjectural, închipuit, presupus2, prezumat, prezumtiv, <înv.> prezumpt. Cauzele accidentului sunt doar ipotetice. ipoteză s.f. 1 conjectură, presupunere, prezumţie, supoziţie, <înv.> supunere. Existenţa vieţii pe Marte rămâne o ipoteză. 2 bănuială, presupunere, prezumţie, supoziţie, presupus1. Ipoteza că este bolnavă s-a adeverit iproci adv. (arată că enumerarea ar putea fi continuată; slavon.; înv.) v. Etcetera, ipsilaterâl, -ă adj. (biol.) homolateral. Organele ipsilaterale sunt situate de aceeaşi parte. i'pso făcto loc. adv. (modal; latin.) v. Implicit, i'psomă s.f. (bis.; grec.; înv.) v. Anafură. ipsoriţă s.f. (bot; reg.) v. Ipcărige. Iperige (Gypsophila paniculata). ipsos s.n. (mineral.) ghips, <înv.> plastru, sulfat de var. Are pe pereţi multe ornamentaţii din ipsos. ipulet s.n. (constr.; reg.) 1 v. Casă1. Clădire. Construcţie. Imobil1. Zidire. 2 v. Acaret. Atenansă. Dependinţă, ipuli vb. IV. tr. (reg; compl. indică edificii, construcţii etc.) v. Clădi. Construi. Dura1. Edifica. Eleva. Face. înălţa. Ridica. Zidi. ir s.n. (farm., cosmet; pop.) v. Alifie. Cremă. Pomadă. Unguent. iradia vb. 1.1 intr., tr. <înv. şi pop.> a slobozi. Caloriferul iradiază căldură. Lumina solară iradiază pretutindeni. 2 intr. (mai ales despre dureri fizice) a se împrăştia, a se răspândi. Durerea iradiază în tot corpul iradiăţie s.f. 1 (fiz.) iradiere. Iradiaţia este o emisiune de radiaţii luminoase, calorice iradiere 1800 sau corpusculare. 2 iradiere. în cazul unor catastrofe nucleare, organismele sunt expuse la iradiaţia radioactivă. în medicină, iradiaţia cu unde electromagnetice este folosită în scopuri terapeutice. iradiere s.f. 1 (fiz.) iradiaţie. 2 iradiaţie. irambursăbil, -ă adj. (despre împrumuturi, credite etc.) nerambursabil. iran, -ă adj. (rar) v. Iranian. Iranic. iranian, -ă adj. iranic, iran. Persana este o limbă iraniană veche. iranic, -ă adj. iranian, iran. iram'st, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. iranolog. Iranistul este specializat în iranistică. 2 adj. iranistic. iranistic, -ă adj., s.f. 1 adj. iranist. Cercetează mai multe scrieri iranistice. 2 s.f. iranologie. Iranistica este o disciplină care studiază comparativ limbile, literaturile şi culturile iraniene. iranolog, -ă s.m., s.f. iranist. iranologie s.f. iranistică (v. iranistic). irascibil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) excitabil, iritabil, nervos, supărăcios, surescitabil, atrabiliar, rânzos, nevricos, <înv. şi reg.> necăjicios, sunducos, năzdrăvan, <înv.> nătâng, provocabil, sângeros, sângios, supăralnic, bilios, izbucnitor, ardeiat, şifonabil, înţinat. A devenit irascibil pentru că i-a eşuat planul. Are o fire irascibilă şi dificilă. irascibilitâte s.f. enervare, excitabilitate, excitaţie, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, surescitabilitate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. Calmantele atenuează starea de irascibilitate a unei persoane. irăt s.n. (turc.; înv.) 1 (econ.) v. Beneficiu. Câştig. Emolument. Profit. Venit1. 2 (fin.; în trecut) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. iraţional, -ă adj. 1 (despre situaţii, idei, afirmaţii, manifestări ale oamenilor etc.) aberant, absurd, elucubrant, ilogic, incoerent, nelogic, neraţional, stupid. în contextul discuţiei afirmaţia lui este iraţională. 2 (despre oameni) ilogic, incoerent, nelogic, neraţional. Este iraţional în exprimare din cauza bolii. 3 antiraţional, neraţional. Idei iraţionale au apărut într-un secol dominat de raţionalism. iraţionalism s.n. (filos.) antiintelectualism. Adepţii iraţionalismului neagă posibilitatea cunoaşterii ştiinţifice a adevărului cu ajutorul raţiunii. irbis s.m. (zool) Panthera uncia; leopardul-zăpezilor (v. leopard). frcă s.f. (înv. şi reg.) v. Caiet, ireal, -ă adj. 1 fictiv, halucinant, imaginar, imaginat, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit, vizionar, lunar. Adesea se transpune într-o lume ireală. 2 fantasmagoric, fantastic, plăsmuit. Imaginile ireale ale coşmarului i-au rămas adânc întipărite în memorie. 3 (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, himeric, iluzoriu, imaginar, irealizabil, închipuit, nereal, nerealizabil, utopic, utopist, iluziv, iluzorie. Proiectul său este ireal întrucât nu poate fi pus în practică. irealitate s.f. fantasmă, fantezie, himeră, iluzie, închipuire, mit, utopie, haloimăs, grădini suspendate (v. grădină), vis, visare, somn2. Planurile lui sunt irealizabile, sufft nişte irealităţi. irealizabil, -ă adj. 1 (despre planuri, acţiuni etc. ale oamenilor) imposibil, nerealizabil, <înv.> neputincios. Planul său de a pleca cu o bursă în străinătate este irealizabil. Vremea rea face ca excursia în deltă să devină irealizabilă. 2 (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, himeric, iluzoriu, imaginar, ireal, închipuit, nereal, nerealizabil, utopic, utopist, iluziv, iluzorie, ireconciliâbil, -ă adj. neconeiliabil, nerecon-ciliabil. Poziţiile celor doi politicieni sunt ireconciliabile. irecuperabil, -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte) nerecuperabil. A plecat din ţară şi cartea împrumutată lui rămâne irecuperabilă. 2 (med., med. vet.; despre bolnavi) condamnat, incurabil, nerecuperabil, nevindecabil, <înv.> necurabil, netămăduit. Cei care au cancer generalizat sunt bolnavi irecuperabili. irecuzăbil, -ă adj. (jur.; despre probe, mărturii etc.) irefragabil, irefutabil. Probele aduse în instanţă sunt irecuzabile. iredent, -ă adj. (polit.) iredentist, iredentist, -ă adj. (polit.) iredent. Partizanii mişcării iredentiste urmăresc anexarea la o ţară a unor teritorii în care conaţionalii lor sunt în minoritate. irefragabil, -ă adj. (jur.; despre probe, mărturii etc.) irecuzabil, irefutabil, irefutabil, -ă adj. 1 decisiv, determinant, hotărâtor, determinativ, <înv.> determinator, strivitor, zdrobitor, ponderos. Nimeni nu a mai avut de comentat ceva în faţa argumentelor irefutabile aduse. 2 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, probant, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încredinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost irefutabile. 3 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale oamenilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este irefutabil. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt irefutabile. 4 (jur.; despre probe, mărturii etc.) irecuzabil, irefragabil. iregulăr, -ă adj. (livr.) v. Neregulat, iregularitate s.f. neregularitate. Figura desenată se caracterizează prin iregularitatea laturilor ei. Iregularitatea trăsăturilor feţei este izbitoare. irelevânt, -ă adj. inconcludent, nerelevant. Vorbele spuse la mânie sunt irelevante. irelevânţă s.f. nerelevanţă. Irelevanţa probelor aduse de apărare a fost subliniată de judecător. ireligios, -oăsă adj. (filos., relig.; în opoz. cu „religios”; despre oameni) ateu, liber-cuge-tător, necredincios, păgân, impiu, eretic, incredul, <înv.> ateist. Este o persoană ireligioasă, care neagă existenţa lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi. ireligiozitâte s.f. (în opoz. cu „religiozitate *) ireligiune. Ireligiozitatea sa este rezultatul educaţiei primite într-o familie de atei. ireligiune s.f. (în opoz. cu „religiozitaten; rar) v. Ireligiozitâte. iremediabil, -ă adj., adv. 1 adj. ireparabil, nevindecat. A suferit o pierdere iremediabilă. Greşeala ei este iremediabilă. 2 adv. (modal) definitiv, irevocabil. Este atât de aeriană, încât pare ruptă iremediabil de realitate. irânic, -ă adj. (livr.; despre popoare, colectivităţi etc.) v. Paşnic. ireparabil, -ă adj. iremediabil, nevindecat. ireprehensibil,-ă adj. (livr.) 1 (despre oameni, despre caracterul lor sau despre atitudini, acţiuni etc. ale lor) v. Exemplar2. Impecabil. Ireproşabil. Pilduitor. 2 (despre manifestări, acţiuni fapte etc. ale oamenilor) v. Desăvârşit. Impecabil. Ireproşabil. Perfect. 3 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent Convingător. Decisiv. Edifiant. Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Temeinic. ireproşabil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni, despre caracterul lor sau despre atitudini, acţiuni etc. ale lor) exemplar2, impecabil, pilduitor, ireprehensibil, <înv.> exemplarnic. Este proverbial pentru punctualitatea lui ireproşabilă. 2 (despre manifestări, acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) desăvârşit, impecabil, perfect, ireprehensibil. Au beneficiat de un serviciu hotelier ireproşabil. Are o ţinută ireproşabilă. II adv. (modal) impecabil. Se comportă ireproşabil. Se îmbracă ireproşabil. irespectuos, -oăsă adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghineă, mămicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de irespectuoasă. irespirabil, -ă adj. (despre aer, atmosferă etc.) apăsător, greu, înăbuşitor, încărcat2, nerespirabil, sufocant, viciat, apăsat2, năbuşitor, <înv.> sufocător, confinat. în sala de curs era o atmosferă irespirabilă din cauza geamurilor închise. iritator iresponsabil adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) inconştient, neresponsabil. Este un părinte iresponsabil pentru că şi-a lăsat copilul nesupravegheat în parc. iresponsabilitate s.f. inconştienţă. A lăsa un copil nesupravegheat este un act de iresponsabilitate. Vei suporta consecinţele iresponsabilităţii tale. ir6u s.m. (zool; reg.) v. Berbec, ireuşi'tă s.n. (livr.) v. Eşec. Fiasco. Insucces. Nereuşită (v. nereuşit). ireverenţă s.f. aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu ireverenţă. ireverenţios, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereve-renţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. 2 nepoliticos, nerespectuos, nereverenţios. încă mai sunt persoane ireverenţioase cu cei mai în vârstă. M adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde ireverenţios părinţilor. ireversibil, -ă adj. (despre fenomene, transformări, reacţii etc.) nereversibil. Scurgerea timpului este ireversibilă. ireversibilitâte s.f. nereversibilitate. Ireversibilitatea timpului. irevocăbil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre decizii, atitudini etc. ale oamenilor) definitiv, <înv.> stătător, nestrămutat, neumit. Decizia pe care a luat-o este irevocabilă. 2 absolut, categoric, definitiv. Confirmarea unui astfel de specialist i separe irevocabilă. 3 (jur.; despre hotărâri, sentinţe etc.) definitiv, inapelabil. Sentinţa în privinţa divorţului este irevocabilă. II adv. (modal) definitiv, iremediabil. irezistibil, -ă adj. cuceritor, fatal, nestăvilit. Tânăra are o privire irezistibilă. irezoluţie s.f. (livr.) v. Bâjbâială. Codeală. Codire. Ezitare. Indecizie. îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Pregetare. Reticenţă. Şovăială. Şovăire. irezolvăbil, -ă adj. (despre situaţii, stări etc.) nerezolvabil, insolubil. între ei este o situaţie conflictuală irezolvabilă. irezonăbil, -ă adj. (despre oameni) imprudent, inconştient, intemperant, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat. Irezonăbil, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. iridendezis s.n. (chir.) iridosclerectomie. Iridenclezisul este o operaţie antiglaucomatoa-să. iridocich'tă s.f. (med.) uveită anterioară. Iridociclita este inflamarea irisului şi a corpului ciliar. iridoplegie s.f. (med.) pupilă fixă. Iridoplegia este paralizia irisului. iridosclerectomie s.f. (chir.) iridendezis. irigâre s.f. (agron.) irigat, irigaţie. Irigarea unui teren cultivat se face prin instalaţii speciale. irigât s.n. (agron.) irigare, irigaţie, irigator s.n. (tehn. med.) puşcoci, clistir, tulumbiţă. Cu irigatorul se fac clisme şi spălături interne. irigaţie s.f. (agron.) irigare, irigat, iris s.m., s.n. I s.m. (bot.) 11rispseudacorus; stânjen-de-baltă, stânjen-galben, stânjenel, stânjenel-de-baltă, stânjenel-galben, stânjenel-păpuros, colţul-lupului (v. colţ), crin-de-apă, crin-de-toamnă, crin-galben, crinul-fânului (v. crin), lilie-galbenă, liliu-gal-ben, ochiul-boului (v. ochi1), papură, păpurică, spetează, spetează-galbenă, spetează-sălbatică, spetegioară. 2 Iris germanica; stânjen, stânjenel, stânjenel-de-grădină, stânjenel-vânăt, stânjenel-violet, stânjen-albastru, stânjen-vânăt, caciţă, catiţă, ceapă, coada-cocoşului (v. coadă), cocoş, cocoşel, cosiţa-fetelor (v. cosiţă), crin-albastru, crin-vânătjfloare-vânătă, frunză-lată, iarbă-la-tă, lilie, lilie-sălbatică, lilie-vânătă, liliom, liliom-albastru, liliom-negru, liliom-vânăt, liliu-vânăt, paparigă, păpurică, pescuţ, sabie, sanfii (v. sanfiu), spetează, stânj, stânjen-tur-chiaz, stânjenaş, stânjeniţă, şovar, şovârâşcă, tulipan, tulipan-de-grădină, tulipan-de-iarbă. 3 Iris variegata; stânjen, stânjenel, stân-jeni-de-pădure (v. stânjen), stânjeni-pestriţi (v. stânjen), liliom-păsăresc,stânjeni-pes-triţaţi (v. stânjen). II s.n. (anat.) arcul ochiului (v. arc). în mijlocul irisului se află pupila. irită vb. I. 1 refl. (med., med. vet; despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) a se congestiona, a se inflama, a se obrinti, a se boboti. Rana i s-a iritat. 2 tr. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stena-horisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a câmosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl irită cu veşnicele ei lamentări. iritabil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) exdtabil, irasdbil, nervos, supărăcios, surescitabil, atrabiliar, rânzos, nevricos, <înv. şi reg.> necăjicios, sunducos, năzdrăvan, <înv.> nătâng, provocabil, sângeros, sângios, supăralnic, bilios, izbucnitor, ardeiat, şifonabil, întinat. A devenit iritabil pentru că i-a eşuat planul. Are o fire iritabilă şi dificilă. iritabilitâte s.f. enervare, excitabilitate, excitaţie, irascibilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, surescitabilitate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. Calmantele atenuează starea de iritabilitate a unei persoane. iritănt, -ă adj. 1 (despre medicamente, substanţe, soluţii etc. sau despre efectul lor) iritativ, iritator. Trebuie întrerupt tratamentul dacă medicamentul are efect iritant. Albul zăpezii este iritant pentru ochi. 2 (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) agasant, enervant, plicticos, plictisitor, sâcâitor, supărător, ambetant, <înv.> necăjitor, oripilant, păcătos, ancombrant, şucări-tor. Dacă mai pui multe întrebări, rişti să devii iritant iritâre s.f. 1 (med., med. vet.) congestiona-re, flegmazie, flogoză, inflamare, inflamaţie, intumescenţă, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobo-tire, <înv.> aprinzăciune, brânt. Un simptom al sinuzitei este iritarea mucoasei nazale. 2 agasare, enervare, excitare, plictisire, sâcâială, sâcâire, tracasare, enervaţie, exacerbare, zădărâre, supărare, <înv.> tribulare, martelaj, zgândărire, scurmare. Iritarea colegei a devenit o plăcere pentru el. 3 enervare, excitabilitate, excitaţie, irascibilitate, iritabilitate, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, surescitabilitate, surescitare, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. iritât, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) congestionat, inflamat, obrintit2, bobotit. Nările iritate îl fac să creadă că are sinuzită. 2 (despre oameni) agasat, enervat, plictisit, sâcâit, supărat, tracasat, excedat, zădărât, zgân-dărit, oţetit. Iritat, a părăsit şedinţa pentru că nu mai putea suporta discuţiile inutile. 3 (despre oameni) enervat, excitat, necăjit, nervos, stresat, supărat, surescitat, <înv. şi reg.> scârbit, înfierbântat, tensionat, capsat. Iritaţi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. iritativ, -ă adj. (despre medicamente, substanţe, soluţii etc. sau despre efectul lor) iritant, iritator. iritator, -oâre adj. (despre medicamente, substanţe, soluţii etc. sau despre efectul lor) iritant, iritativ. iritaţie iritâţie s.f. 1 (med., med. vet.) congestie, hiperemie, inflamaţie. A făcut iritaţie la plămâni. 2 enervare, excitabilitate, excitaţie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, suresci-tabilitate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. i'riţă s.f. (bot; reg.) v. Cuscută. Torţei (Cuscu-ta epithymum). irizare s.f. irizaţie. irizaţie s.f. irizare. în lumină, pe suprafaţa cristalului apar irizaţii asemănătoare celor ale curcubeului. iriziune s.f. batjocură, bătaie de joc, derâdere, deriziune, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, parodie, râs2, zeflemea, băşcălie, hai, mişto, rizilic, <înv.> batjoc, batjocoritură, îngânăciune, rânjitură, tărbăceală. Numai atâţia bani pentru cât am muncit! Ce iriziune! irmilic s.m. (fin.; în trecut) <în trecut> icosar. Irmilicul a fost o monedă turcească de argint, rar de aur, care a circulat, mai ales în Moldova, în prima jumătate a sec. al XlX-lea. irod s.m. I (art, la pl. irozii; folc.) vicleim, crăciun, vertep. Irozii sunt o veche dramă populară românească, de origine creştină, reprezentând naşterea lui Iisus Hristos, care se joacă de către colindători costumaţi, în perioada Crăciunului. II fig. (iron.) 1 (la circ) v. Bufon. Clovn. Comediant. Măscărici. Paiaţă. Saltimbanc. 2 v. Cabotin. irodiece s.f. pl. (mitol. pop.; reg.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). ironic, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, ironist, zeflemisitor, miştocar, împungător, înţepător, şfichiuitor, urzicător. I se adresează pe un ton ironic. Glumele lor sunt ironice. 2 adv. (modal) zeflemitor, ironiceşte, miştocăreş-te. îi vorbeşte ironic. ironiceşte adv. (modal; rar) v. Ironic. Zeflemitor. ironie s.f. butadă, persiflare, zeflemea, persiflaj, mişto, pont, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Ironiile pamfletarului nu iartă pe nimeni. ironist; -ă adj. (rar; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Ironic. Persiflant. Persiflator. Zeflemist. Zeflemitor. ironiza vb. I. tr. (compl. indică oameni) a persifla, a zeflemisi, a zeflemiza, a miştocări, a împunge, a înghimpa, a înţepa, a pişcă, a şfichiui, a urzica, a cosorî, a flitui. îl ironizează atunci când face o gafă. ironizare s.f. persiflare, zeflemisire, zeflemire, miştocăreală, miştocărie, împungere, înţepare, şfichiuială, şfichiu-ire, cosorâre. A devenit obiectul ironizării ziariştilor. iroseâlă s.f. 1 (în opoz. cu „economie”) irosire, pierdere, risipă, risipire, prăpădire, izidă, <înv.> pagubă. 2 aruncare, azvârlire, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, disipare, irosire, împrăştiere, risipire, zvârlire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, erogaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpart. irosi vb. IV. I tr. 1 (în opoz. cu „a economisi compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a prodiga, a părădui, a fitui, a sparge, <înv. şi reg.> a adevăsi, a prăda, a divesi, a izidi, a mătrăşi, a pocicăli, a pojivăi, a prădăli, a pustii, a schirfosi, a spesa, <înv.> a dezmăţa, a răşchira, a răşlui, a eroga, a afierosi, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. Iroseşte banii prin baruri şi discoteci. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) a pierde, a risipi, a strica, <înv.> a istrăvi. Soldaţii sunt obligaţi să nu irosească muniţia. 3 (compl. indică timp, energie etc.) a consuma1, a folosi, a întrebuinţa, a pierde, <înv. şi reg.> a adevăsi, a cheltui, a risipi. A irosit mult timp la cumpărături. Şi-a irosit toată energia cărând greutăţi. II refl. fig. 1 (despre gospodării, proprietăţi etc.) a se împrăştia, a se nărui, a se risipi. Multe dintre bunurile lui s-au irosit din cauza crizei economice. 2 (despre oameni sau despre viaţa lor) a se risipi, a se trece. Se iroseşte slugărind pe alţii. Şi-a irosit viaţa prin baruri. irosire s.f. 1 aruncare, azvârlire, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, împrăştiere, risipire, zvârlire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, erogaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpare. Irosirea banilor prin baruri şi discoteci este una dintre plăcerile ei. 2 iroseală, pierdere, risipă, risipire, prăpădire, izidă, <înv.> pagubă. Orice irosire trebuie stopată. irosit, -ă adj. 11 (despre sume de bani, averi, bunuri etc.) cheltuit2, disipat, împrăştiat, prăpădit, risipit, părăduit, izidit. Banii irosiţi fuseseră împrumutaţi de la bancă. 2 (despre timp, energie etc.) pierdut, risipit. Regretă timpul irosit în activităţi inutile. II fig. (despre oameni) ratat. Este un scriitor irosit. irtăş s.n. (reg.) v. Curătură. iruc, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 2 (despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. irupe vb. III. intr. 1 (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) a erupe, a ieşi, a izbucni, a răbufni, a ţâşni, <înv. şi pop.> a năbuşi, a se desfunda, a năvăli, <înv. şi reg.> a prâsni1, a bui, a bujdi, a buşni, a buti, a năsădi, a spârcâi, a ţâşti2, a ţuşni. Petrolul a început să irupă la o sondă. Vaporii irup cu zgomot din supape. 2 fig. (despre sentimente, stări sufleteşti etc.) a deborda, a se revărsa. Bucuria ei irupe, lacrimi de fericire inundân-du-ifaţa. irupere s.f. erupţie, irupţie, izbucnire, răbufnire, ţâşnire, năvală, năvălire, <înv.> izbucneală. Specialiştii supraveghează iruperea petrolului. irupţie s.f. erupţie, irupere, izbucnire, răbufnire, ţâşnire, năvală, năvălire, <înv.> izbucneală. isagogică s.f. (livr.) v. Cuvânt introductiv. Cuvânt-înainte. Exordiu. Introducere. Preambul. Prefaţă. iscă vb. 1.1 refl. (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se dezlănţui, a se ivi, a izbucni, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se dezlega, a se scociorî, a se scorni, a se dezvoca, <înv.> a dezlănţa, a prorupe, a se scula, a se slobozi, a se sparge, a sta, a se aprinde, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli, a se ridica. Din senin, s-a iscat o vijelie puternică. Iubirea i s-a iscat brusc în suflet. 2 tr. (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prileji, a procura, a ridica, a trezi. Gestul său a iscat un val de indignare. 3 refl. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se ivi, a începe, <înv.> a mijloci, a emerge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios se iscă pe chipul ei. iscare s.f. 1 declanşare, dezlănţuire, izbucnire, începere, pornire, producere, stârnire, venire, stârneală, <înv. şi reg.> scornire, <înv.> prorupere, prorupţie. Iscarea vijeliei i-a surprins pe drumul de întoarcere acasă. 2 cauzare, creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, naştere, producere, provocare, stârnire, determinaţie, prile-juire, pro vocaţie, <înv. şi pop.> pricinuire, stârneală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul său a condus la iscarea unui val de indignare. iscat, -ă adj. (despre fenomene sau procese naturale ori, p. ext., despre conflicte, fenomene sociale etc.) declanşat, dezlănţuit, izbucnit, pornit, stârnit, <înv.> dezlegat2, aprins2. Vijelia iscată a oprit circulaţia. iscăleâlă s.f. (înv.) v. Iscălire. Iscălit1. Semnare. Subscriere. iscăli vb. IV. 1 tr. (compl. indică acte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) a semna, a subscrie, a subsemna, <înv.> a signa, a subiscăli. Părţile implicate au iscălit contractul. 2 tr. (compl. indică mai ales acte oficiale) a încheia, a semna, a subscrie, a subsemna, <înv.> a subiscăli. Reprezentanţii iscusit celor două state au iscălit tratatul. 3 refl. (despre oameni) a se semna, a se scrie. S-a iscălit în josul paginii. iscălire s.f. iscălit1, semnare, subscriere, semnat1, subsemnare, <înv.> iscăleală, subiscă- lire. Secretara a dus directorului actele pentru iscălire. iscălit1 s.n. iscălire, semnare, subscriere, semnat1, subsemnare, <înv.> iscăleală, subiscă-lire. iscălit2, -ă adj. (despre acte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) semnat2, subscris, <înv.> subiscălit, subsemnat. A înmânat avocatului actele iscălite. iscălitor s.m. 1 (jur.; înv. şi pop.) v. Notar. 2 (adm.; înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Secretar2.3 (arg.) v. Falsificator. Măsluitor. Plăsmuitor. iscălitură s.f. semnătură, apostilă, <înv. şi reg.> subscriere, <înv.> signatură, subscripţie, subsemnătură, tura, podpiscă. Are nevoie de iscălitura proprietarului pe document. I-a recunoscut imediat iscălitura. ischiuzăr, -ă adj. (turc.; înv.; despre oameni) 1 v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput. 2 v. Şiret3. Şmecher. Viclean, ischiuzarlâc s.n. (turc.; înv.) 1 v. Agerime. Agilitate. Deşteptăciune. Dexteritate. Dibăcie. Inteligenţă. Iscusinţă. Isteţime. îndemânare. Pricepere. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. ischiuzarli'e s.f. (turc.; înv.) 1 v. Agerime. Agilitate. Deşteptăciune. Dexteritate. Dibăcie. Inteligenţă. Iscusinţă. Isteţime. îndemânare. Pricepere. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. iscoădă s.f. 1 spion, verbuncaş, <înv.> cearşit, iscodnic, limbă, privitor, cârtiţă. în organizaţia lor secretă a pătruns o iscoadă care i-a trădat. 2 (înv.) v. Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observaţie. Scrutare. Studiere. Studiu. iscodăci, -ce adj. (înv.; despre oameni) v. Iscoditor. iscodeălă s.f. (pop.) v. Creaţie. Invenţie. Născocire. Plăsmuire, iscodenie s.f. (pop.) v. Creaţie. Invenţie. Născocire. Plăsmuire, iscodi vb. IV. tr. 11 (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) a cerceta, a observa, a pândi, a spiona, a urmări, <înv. şi pop.> a priveghea, a cerca, <înv. şi reg.> a acera, a leşui1, a păzi, a scorni, a leşcădui, a mărgini, a păstori, a tudăşli, a undi, <înv.> a acolisi, a chiti1, a ijderi, a preurma, a vicleni, a vâna, a bunghi. Au trimis spioni pentru a iscodi tabăra inamicilor. 2 (compl. indică oameni; de obicei determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”) a scruta, a scormoni, a sfredeli, a străbate, a străpunge, a scurma. îl iscodeşte cu privirea. O iscodeşte cu ochii, din celălalt colţ al sălii. I11 (compl. indică oameni) a ştirici. L-a iscodit mult timp pentru a afla ceea ce îl interesa. 2 (pop.; compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) v. Analiza. Cerceta. Examina. Măsura. Observa. Privi. Scruta. Studia. Urmări. 3 (pop.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni, iscodire s.f. 1 cercetare, iscodit1, observare, pândă, pândire, spionare, urmărire, urmărit1, pândit, spionaj, spionat, cercare, <înv. şi reg.> spionărie, <înv.> observaţie, spionătură, spionie, spionlâc. Iscodirea taberei inamice putea fi periculoasă pentru cei trimişi cu această misiune. 2 (pop.) v. Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observaţie. Studiere. Studiu. iscodit1 s.n. cercetare, iscodire, observare, pândă, pândire, spionare, urmărire, urmărit1, pândit, spionaj, spionat, cercare, <înv. şi reg.> spionărie, <înv.> observaţie, spionătură, spionie, spionlâc. iscodit2, -ă adj. (pop.; despre fapte, întâmplări etc.) v. Inventat. Născocit. Plăsmuit. Scornit. Ticluit. iscoditor, -oăre adj., adv. I adj. 1 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scur-mător. Nimic nu scapă privirii iscoditoare a căpitanului de vas. 2 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său iscoditor. 3 (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) creativ, creator, imaginativ, ingenios, inventiv, iscusit, născocitor, <înv.> invenţios, scornaci, zămislitor. Are o minte iscoditoare. 4 (despre oameni) <înv.> iscodaci. Este o persoană iscoditoare, care îl enervează cu întrebările ei insistente. 5 (despre privire) bănuitor, cruciş, oblic, pieziş. Cei doi au schimbat priviri iscoditoare. II adv. (modal) bănuitor, oblic, pieziş. Se uită iscoditor unul la altul. iscoditură s.f. (pop.) 1 v. Creaţie. Invenţie. Născocire. Plăsmuire. 2 v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, iscodnic s.m. (înv.) v. Iscoadă. Spion, iscuseălă s.f. (înv.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. iscusenie s.f. (înv.) v. înţelegere. Percepere. Pricepere. Prindere. Sesizare, iscusi vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. Momi. Seduce. Tenta. 2 refl. (despre oameni, personalitatea, gustul etc. lor) v. Civiliza. Cultiva. Stila. iscusie s.f. (înv.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. iscusime s.f. (înv.) 1 v. Artă. Dibăcie. Iscusinţă. îndemânare. Măiestrie. Meşteşug. Pricepere. Stil. Ştiinţă. Talent. 2 v. Agerime. Agilitate. Deşteptăciune. Dexteritate. Dibăcie. Inteligenţă. Iscusinţă. Isteţime. îndemânare. Pricepere. iscusinţă s.f. 1 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseălă, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră iscusinţa chirurgului în mânuirea bisturiului. 2 ingeniozitate, inventivitate, subtilitate. Orchestra s-a remarcat prin iscusinţa interpretării. 3 artă, dibăcie, îndemânare, măiestrie, meşteşug, pricepere, stil, ştiinţă, talent, savantlâc, <înv.> iscusime, tehnă, perilipsis, clasicitate. Statuia a fost executată cu multă iscusinţă. 4 agerime, agilitate, deşteptăciune, dexteritate, dibăcie, inteligenţă, isteţime, îndemânare, pricepere, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune. îşi întrecea prietena prin iscusinţă şi eficienţă. iscusire s.f. (înv.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. iscusit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) abil, destoinic, deştept, dibaci, industrios, ingenios, isteţ, îndemânatic, măiestru, priceput, dexter, temeinic, <înv. şi pop.> meşteşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzaci, desholt, îndemânat, înde-mânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meşteşu-gareţ, meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător iscusit. 2 (despre oameni cu o meserie care presupune o manualitate deosebită) îndemânatic, priceput, <înv.> practicos, practisit. Este un chirurg iscusit. Este un bucătar iscusit. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) abil, ingenios, inventiv, subtil. A făcut o mişcare iscusită pentru a câştiga partida de şah. 4 (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) creativ, creator, imaginativ, ingenios, inventiv, iscoditor, născocitor, <înv.> invenţios, scornaci, zămislitor. Are o minte iscusită. 5 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) artistic, măiestrit, măiestru, meşteşugit, meşteşugesc, <înv.> maestros. A iscusitorul realizat o traducere iscusită, de mare valoare literară. 6 (despre oameni) ager, agil, comprehensiv, deştept, dibaci, inteligent, isteţ, îndemânatic, priceput, nastratinesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fîfic, fîratic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schitaci1, sfătos, ştram, <înv.> deşteptat2, scornaci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte iscusit. 7 (despre acţiuni, fapte etc.) meşteşugit, ticluit. Pentru a fi siguri de reuşită, au pus la cale o acţiune iscusită. 8 (pop.; despre oameni) v. înţelept. 9 (în opoz. cu „urât”; înv.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. II adv. (modal) artistic, măiestrit, meşteşugit, măiestru. A cusut iscusit haina. iscusitorul s.m. art. (înv.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat Spirit rău-Tartor. iscusitură s.f. (înv.) v. Decor. Decoraţie. Ornament. Ornamentaţie. Podoabă, iscuşenie s.f. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. isihie s.f. (înv.) v. Linişte. Pace. Tihnă, isimerie s.f. (geogr.; înv.) v. Ecuator. Ecuator geografic. Ecuator pământesc. Ecuator terestru. islam, -ă s.n., adj. (relig.) 1 s.n. islamism, legea lui Mahomed (v. lege), mahomedanism, musulmanism, religia mahomedană (v. religie), <înv.> mahometism, semilună. 2 adj. (rar) v. Islamic. Mahomedan. Musulman, islamic, -ă adj. (relig.) mahomedan, musulman, islam, turcesc, <înv.> ismai-litean, mahometanicesc, mahometesc, moha-metesc. Religia islamică a fost întemeiată de profetul Mahomed. islamism sjl (relig.) islam, legea lui Mahomed (v. lege), mahomedanism, musulmanism, religia mahomedană (v. religie), <înv.> mahometism, semilună. Islamismul este un cult religios întemeiat de Mahomed în sec. al Vll-lea, ale cărui dogme sunt cuprinse în Coran. islamizăre s.f. (relig.) islamizaţie. Islamizarea este convertirea la islamism. islamizaţie s.f. (relig.) islamizare. islandez, -ă adj. islandic. Limba islandeză este o limbă germanică. islandic, -ă adj. islandez. ismailiteân, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) I adj. 1 v. Oriental. Turc. Turcesc. 2 (relig.) v. Islamic. Mahomedan. Musulman. II s.m., s.f. 1 v. Oriental. Turc. Turcoaică. 2 (relig.) v. Mahomedan. Musulman, isnăf s.n.,s.m. (în trecut, înv.) 1 s,n. v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă. 2 s.m. v. Breslaş. isnafgiu s.m. (în trecut; înv.) v. Breslaş. isolă s.f. (geomorf; înv.) v. Insulă, isân s.n. (muz.; pop.) v. Acompaniament. Acompaniere. isop s.m. (bot.; reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). isopân, -ă adj. (fotogr.; despre emulsii, materiale etc. fotografice) ortocromatic. Substanţele isopane sunt sensibile la toate radiaţiile luminoase, în afară de roşu. Ispas s.n. (relig. creştină; pop.; nm. pr.) v. înălţare. Ridicare, ispăşă s.f. (jur.; reg.) v. Gloabă, ispăşenie s.f. (înv.) 1 v. Expiaţie. Expiere. Ispăşire. 2 (jur.) v. GJ^nbă. ispăşi vb. IV. 11 tr. (compl. indică păcate, greşeli, fapte incorecte etc.) a expia, a răscumpăra, <înv. şi reg.> a spăsi, a spăla. Şi-a ispăşit păcatul de a fi minţit. Şi-a ispăşit crima prin ani grei de închisoare. 2 tr., intr. a îndura, a plăti, a răsplăti. Ispăşeşte mult pentru vina tatălui. II intr. fig. (înv.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece. ispăşire s.f. 1 expiaţie, expiere, <înv.> ispăşenie, spăsire, spălare. Se roagă pentru ispăşirea păcatelor. 2 (jur.; înv.) v. Gloabă, ispăşitor, -oăre adj. expiator, <înv.> spăsitor. ispisoc s.n. (adm.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Hrisov, ispită s.f. 1 ademenire, amăgire, atracţie, ispitire, momire, seducere, seducţie, tentaţie, momitură, <înv. şi reg.> sminteală, ademană, ademeneală, <înv.> blaznă, celuire, celuitură, iscuşenie, ispiteală, ispitină, ispititură, năpastă, săblaznă, nadă1, aromeală, aromire, înfrângere. Oferta de vacanţă este doar o ispită. 2 greşeală, păcat, rău, <înv.> neştiinţă, neştiut1. Tânăra l-a făcut pe bătrân să cadă în ispită. 3 (înv.) v. Ananghie. Greutate. încercare. Mizerie. Necaz. Nevoie. Suferinţă. Vicisitudine. 4 (înv.) v. Experienţă. Practică (v. practic). Rutină. 5 (înv.) v. Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observaţie. Scrutare. Studiere. Studiu. 6 (înv.) v. Demers. Intervenţie, ispiteală s.f. (înv.) 1 v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. 2 v. Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observaţie. Scrutare. Studiere. Studiu. 3 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) v. Analizare. Analiză. Cercetare. Examen. Examinare. Investigare. Investigaţie. Studiere. Studiu. Urmărire. ispiti vb. IV. tr. 1 (compl. indică fiinţe) a ademeni, a amăgi, a atrage, a momi, a seduce, a tenta, a îmbăgiua, <înv.> a aiepta2, a celui, a iscusi, a încelui, a năpăstui, a opăci, a trage, a îmbia, a orbi, a apuca, a aromi, a înfrânge, a iordăni. îl ispiteşte cu perspectiva unui profit mare pentru a-l determina să intre în afacere. 2 (pop.; compl. indică oameni) v. Chestiona. Interoga. întreba. 3 (înv.; compl indică sentimentele, caracterul etc. cuiva) v. încerca. Proba. Verifica. 4 (înv.; compl indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi", „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare 0 v. Analiza. Cerceta. Examina. Măsura. Observa. Privi. Scruta. Studia. Urmări. 5 (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) v. Afla. Depista. Descoperi. Găsi. 6 (înv.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Cuteza, încumeta. îndrăzni. Vrea. ispitină s.f. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. ispitire s.f. 1 ademenire, amăgire, atracţie, ispită, momire, seducere, seducţie, tentaţie, momitură, <înv. şi reg.> sminteală, ademană, ademeneală, <înv.> blaznă, celuire, celuitură, iscuşenie, ispiteală, ispitină, ispititură, năpastă, săblaznă, nadă1, aromeală, aromire, înfrângere. 2 (înv.) v. Experienţă. Practică (v. practic). Rutină. 3 (înv.) v. Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observaţie. Scrutare. Studiere. Studiu. 4 (înv.; de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) v. Analizare. Analiză. Cercetare. Examen. Examinare. Investigare. Investigaţie. Studiere. Studiu. Urmărire. 5 (înv.) v. Demers. Intervenţie, ispitit, -ă adj. (înv.; mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic, ispititor, -oăre adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, creaţii, însuşiri etc. ale oamenilor) ademenitor, atrăgător, îmbietor, seducător, tentant, chemător, surâzător. Perspectiva unui doctorat în SUA i se pare ispititoare. 2 (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, atrăgător, excitant, excitator, îmbietor, seducător, sexy, tentant, mişto, sexos, apetisant, picant, bun. Astfel îmbrăcată, este o femeie ispititoare. ispititură s.f. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie, ispol s.n. (pop.) v. Căuş. ispravă s.f. 1 faptă. Mulţi poeţi populari au cântat isprăvile haiducilor. 2 aventură. îi povesteşte din isprăvile tinereţii. 3 (de obicei iron.) treabă, pricopseală, chestie, scofală, pricoapsă. Mare ispravă ai făcut! Ce ispravă ai mai făcut şi tu minţindu-l! 4 (de obicei constr. cu vb. „a face”) boroboaţă, năzbâtie, năzdrăvănie, poznă, prostie, şotie, trăsnaie, pocinog, boaţă, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, palotie, pociganie, snoabă, tonoasă, <înv.> bosma, meza-ventură, bobotează, boţ. Pentru isprăvile făcute la şcoală i-au scăzut nota la purtare. 5 (fam.) v. Izbândă. Realizare. Reuşită. Succes. 6 (înv.) v. Autorizaţie, împuternicire. ispravnic s.m. 11 (în Ev. Med., în Ţara Rom.) <înv.> sindie, staroste. Ispravnicul era dregătorul care aducea la îndeplinire o poruncă domnească. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom. şi mai tîrziu; înv.; adesea urmat de determ. 805 | care indică domeniul de activitate) v. Logofăt. Vătaf. 3 (în trecut; înv.) v. Administrator. Intendent. 4 (în trecut; înv.) v. Administrator. Vătaf. Vechil. 5 (adm., polit.; în trecut; înv.) v. Prefect II (jur.; în trecut; înv.) 1 v. Andosant. Andosator. Comitent. împuternicit Mandatar. Reprezentant. 2 v. Epitrop. Tutore, isprăvenie s.f. (înv.) v. Isprăvire. Isprăvit1, încetare. încheiere. Sfârşire. Sfârşit1. Terminare. Terminat1. isprăvi vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a înceta, a (se) încheia, a (se) sfârşi, a (se) termina, a epiloga, a (se) dovedi, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, a răfui, a (se) sculi, <înv.> a (se) săvârşi. Au isprăvit treaba spre dimineaţă. Disputele dintre ei nu s-au isprăvit. 2 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc. ale oamenilor) a încheia, a închide, a sfârşi, a termina, a răfui. Au isprăvit şedinţa după două ore de dezbateri. 3 tr. (compl indică forme de învăţământ, ani şcolari etc.) a absolvi, a încheia, a sfârşi, a termina. Mai are un an până când isprăveşte facultatea. 4 tr. (compl. indică acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) a finaliza, a încheia, a sfârşi, a termina, a fini, a oteşi1. A reuşit să-şi isprăvească lucrarea la termen. 5 tr. (compl. indică teme, argumente, probleme etc.) a epuiza, a încheia, a sfârşi, a termina, a găta, a mântui, a seca, a slei. în studiul său nu a reuşit să isprăvească toate aspectele problemei. 6 refl. (despre acţiuni, proiecte etc. ale oamenilor) a ieşi, a se sfârşi, a se termina. Cum se va isprăvi, să se isprăvească! 7 refl. (despreperioade de timp, termene etc.) a expira, a se încheia, a se sfârşi, a se termina. Termenul de garanţie a frigiderului s-a isprăvit. Timpul de gândire s-a isprăvit. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică bunuri materiale, materii prime etc.) a (se) consuma1, a (se) epuiza, a (se) sfârşi, a (se) termina, a lichida, a fitui, a (se) găti, a se petrece, <înv.> a săvârşi, a se duce2, a (se) topi. A isprăvit toate rezervele alimentare. S-a isprăvit tuşul din imprimantă. 9 tr. (înv. şi pop.; compl indică acţiuni) v. Izbuti. Reuşi. 10 tr., refl. (pop.) v. înfăptui. Realiza. 11 tr. (înv.; compl. indică obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) v. Căpăta. Dobândi. Obţine. Primi. II (pop.) 1 tr. (compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 3 refl. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. III (la imper., pers. 2 sg. isprăveşte!; cu val de interj.; în constr. eliptice; exprimă mai ales un ordin) ajunge!, atât!,basta!, destul!, gata!, încetează!, punct!, sfârşeşte!, stai!, stop!, termină!, halt!, ho! Isprăveşte! Nu mai suport ţipetele tale! isprăvire s.f. 1 isprăvit1, încetare, încheiere, sfârşire, sfârşit1, terminare, terminat1, gătare, istovire, mântuire, <înv.> isprăvenie, săvârşire, săvârşitură. Nimeni nu mai speră în isprăvirea disputei dintre ei. 2 încheiere, închidere, sfârşire, sfârşit1, terminare. Isprăvirea şedinţei s-a făcut după două ore de dezbateri. 3 absolvenţă, absolvire, încheiere, terminare. După isprăvirea liceului s-a înscris la facultate. 4 finalizare, încheiere, sfârşire, terminare. Lucrarea va fi publicată într-o revistă de specialitate după isprăvirea redactării. 5 epuizare, sfârşire, terminare. După isprăvirea tuturor argumentelor acţiunii sale, a aşteptat decizia comisiei de disciplină. 6 consumare, epuizare, sfârşire, sfârşit1, terminare. Cartuşul imprimantei trebuie umplut înainte de isprăvirea totală a tuşului. isprăvit1 s.n. isprăvire, încetare, încheiere, sfârşire, sfârşit1, terminare, terminat1, gătare, istovire, mântuire, <înv.> isprăvenie, săvârşire, săvârşitură. isprăvit2, -ă adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) încheiat, sfârşit2, terminat2, <înv.> săvârşit2. Nu poate fi vorba de o dispută isprăvită între ei. 2 (despre activităţi, acţiuni, operaţii etc.) încheiat, sfârşit2, terminat2. Şedinţa isprăvită a incitat la discuţii particulare. 3 (despre acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) finalizat, încheiat, sfârşit2, terminat2, finit. Lucrarea isprăvită a fost predată profesorului. 4 (mai ales despre lucruri) gata, încheiat, terminat2, <înv.> săvârşit2. într-o sală a croitoriei sunt expuse hainele isprăvite ale clienţilor. isprăvnicâl s.m. (în trecut) 1 (adm.) <în trecut> vătăşel, fecior boieresc. Isprăv-nicelul era subalternul vătafului, care supraveghea munca argaţilor unei moşii. 2 (adm., polit.) v. Subprefect. isprăvnid vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce. Gospodări. Manageriza. Ţine. 2 (jur.; compl. indică oameni) v. Abilita. Andosa. Autoriza. Delega. împuternici, învesti. isprăvnici'e s.f. (în trecut) 1 <înv.> stărostie. Isprăvnicia era funcţia ispravnicului. 2 (înv.) v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire. 3 (adm., polit.; înv.) v. Prefectură. 4 (jur.; înv.) v. Epitropie. Tutelă. israeliăn, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. evreică, evreu, israelit, semit, jidan, jidancă, jidov, jidoviţă, roşcă,<înv. şi reg.> ovrei, ovreică, evreiână, iudeiancă, iudeianin, iudeu, izrailtean, maramoi. A cerut sfaturi de la un israelian bătrân. Israelienele sunt femei frumoase. 2 adj. evreiesc, israelit, iudaic, jidănesc, jidovesc, <înv. şi reg.> ovreiesc, <înv.> evreu, iudeiesc, izrailtean. Are nume israelian. israelit, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. evreică, evreu, israelian, semit, jidan, jidancă, jidov, jidoviţă, roşcă, <înv. şi reg.> ovrei, ovreică, evreiână, iudeiancă, iudeianin, iudeu, izrailtean, maramoi. 2 adj. evreiesc, israelian, iudaic, jidănesc, jidovesc, <înv. şi reg.> ovreiesc, <înv.> evreu, iudeiesc, izrailtean. israilime s.f. (colect.; înv.) v. Evreime. isteţie ist, iâstă adj. pron. dem. (antepus subst. determ.; şi în formele ista, iasta când este postpus subst. determ.; arată că obiectul desemnat de subst. determ. este apropiat, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor; reg.) v. Acest. ista, iâsta pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând apropierea acestora, în timp sau în spaţiu, de sub. vorbitor; reg.) v. Acesta, îstalalt, iăstalaltă pron. dem., adj. pron. dem. (reg.) 1 pron. dem. (înlocuieşte numele unei fiinţe sau al unui lucru, indicând pe cel mai apropiat dintre doi de sub. vorbitor) v. Cestălalt. 2 adj. pron. dem. (arată care este cel mai apropiat dintre doi) v. Cestălalt. istâplenie s.f. (înv.) v. Extaz, isteciune s.f. (înv.) v. Agerime. Agilitate. Deşteptăciune. Dexteritate. Dibăcie. Inteligenţă. Iscusinţă. Isteţime. îndemânare. Pricepere, isteric, -ă adj., s.m., s.f. (med.) <înv.> istericos. Când intră în panică, devine isterică. Plânge, ţipă, se agită aiurea; este un isteric! istericale s.f. pl. (med.; fam.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a apuca”, „a-i veni,T) v. Nervi (v. nerv). istericos, -oâsă adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj., s.m., s.f. (med.) v. Isteric. 2 adj. (despre animale, mai ales despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit. isterie s.f. (med.) <înv.> isterism. Bolnavii de isterie sunt trataţi în spitale de specialitate. isteriform, -ă adj. (despre manifestări ale oamenilor) isteroid. isterism s.n. (med.; înv.) v. Isterie, isteroid, -ă adj. (despre manifestări ale oamenilor) isteriform. Manifestările isteroide sunt asemănătoare cu isteria. isteţ, -eâţă adj. (despre oameni) 1 abil, destoinic, deştept, dibaci, industrios, ingenios, iscusit, îndemânatic, măiestru, priceput, dexter, temeinic, <înv. şi pop.> meşteşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzaci, desholt, îndemânat, înde-mânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meşteşu-gareţ, meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător isteţ. 2 ager, agil, comprehensiv, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, îndemânatic, priceput, nastrati-nesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fific, firatic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schitaci1, sfătos, ştram, <înv.> deşteptat2, scornaci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte isteţ. 3 (înv.; despre fiinţe) v. Ager. Agil. Iute. Repede. Sprinten. Uşor2. Vioi. Vivace. Zglobiu. isteţeâlă s.f. (înv.) v. Agerime. Agilitate. Deşteptăciune. Dexteritate. Dibăcie. Inteligenţă. Iscusinţă. Isteţime. îndemânare. Pricepere, isteţie s.f. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, isteţime meşteş.ugire, <înv. şi reg.> meşterie, Mcepuţie,(înv.> dăscălie, iscuseala, xscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepători, perilipsis, piotimie, xfig.; pop.> apucătură, isteţime s.f. 1 agerime, agilitate, deşteptăciune, dexteritate, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, îndemânare, pricepere, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune. îşi întrecea prietena prin isteţime şi eficienţă. 2 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră isteţimea chirurgului în mânuirea bisturiului. istileâh s.n. (lingv.; ieşit din uz) v. Idiotism, istor s.m. (înv.) v. Istoric. Istoriograf, istori vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) v. Arăta. Expune. Istorisi, înfăţişa. Nara. Povesti. Prezenta. Relata. Spune. istoric, -ă s.m., adj. 1 s.m. istoriograf, <înv.> istor, istornic, izvoditor. Iorga a fost un mare istoric român. 2 adj. (despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) cronologic, diacronic, evolutiv. într-o cronică expunerea faptelor este istorică. istoridsm s.n. (filos., ştiinţă) morfologism. Istoricismul este un curent promovat în primele decenii ale sec. al XX-lea ca o reacţie împotriva evolutismului sociocultural. istdrie s.f. 1 (lit.) istorisire, naraţiune, poveste, povestire, diegeză, <înv.> spunere. Scrierea cuprinde istoria vieţii sfinţilor. 2 (lit.) biografie. A scris istoria lui Baude-laire. 3 (fam.) v. întâmplare. Păţanie. Peripeţie. 4 (fam.) v. încurcătură. Păţanie. Poznă. 5 (biol.; înv,) istorie naturală v. Ştiinţe naturale (v. ştiinţă). Ştiinţele naturii (v. ştiinţă). istorioară s.f. (lit.) istoriolă. A scris istorioare pentru copii. istoriogrâf s.m. istoric, <înv.> istor, istornic, izvoditor. istoriolă s.f. (lit.; livr.) v. Istorioară, istorisi vb. IV. tr. (compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) a arăta, a expune, a înfăţişă, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, a enara, a zice, <înv.> a istori, a parastisi, a rosti, a raconta. Martorul a istorisit cum s-a petrecut accidentul. istorisire s.f. 1 arătare, expoziţie, expunere, înfăţişare, narare, povestire, prezentare, relatare, enarare, povestit, relaţie, <înv.> parastisire, povestitură, spunere, spusă (v. spus), galibardeală. Martorul nu a fost destul de coerent în istorisirea circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul. 2 cuvânt, povestire, prezentare, relatare, vorbă. Nu-l 1806 întrerupe, să nu-şi uite istorisirea! 3 (lit.) istorie, naraţiune, poveste, povestire, diegeză, <înv.> spunere, istârnic s.m. (înv.) v. Istoric. Istoriograf, istov s.n. 1 (înv. şi reg.) v. încheiere. Sfârşire. Sfârşit1. 2 (înv. şi reg.) v. Cap. Capăt. Final. Fine. încheiere. Sfârşit1.3 (înv.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. S^tşit1. Stingere. Sucombare. istoveâlă s.f. epuizare, extenuare, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, surmenare, vlăguire, epuizment, exhaustiune, enervare, enervaţie, lingăvie, <înv. şi pop.> osteneală, <înv. şi reg.> slăbie1, <înv.> marasm, ostenită (v. ostenit2), sfârşenie, sfârşitură, secare, secătuire, sfarâmare, sleire, zdrobire, topire. istovi vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) enerva, <înv. şi pop.> a (se) osteni, a se răpune, a se hârşâi, a se snopi, <înv. şi reg.> a se storî, a (se) dehobi, a (se) dologi, a (se) stoci, <înv.> a (se) zămorî, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâma, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl istoveşte. S-a istovit studiind pentru examenul de titularizare pe post. 2 tr. (compl indică animale de tracţiune sau, p. ext, oameni) a deşela, a speti, a se umeri, a dăula, a dihăni, a deznoda. La deal, se dă jos din căruţă pentru a nu istovi caii. 3 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Isprăvi. înceta, încheia. Sfârşi. Termina. 4 refl. (înv.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, istovire s.f. 1 epuizare, extenuare, istoveală, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, surmenare, vlăguire, epuizment, exhaustiune, enervare, enervaţie, lingăvie, <înv. şi pop.> osteneală, <înv. şi reg.> slăbie1, <înv.> marasm, ostenită (v. ostenit2), sfârşenie, sfârşitură, secare, secătuire, sfarâmare, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală istovire. 2 deşelare, spetire, dăulare, <înv.> deşelătură. Calul s-a oprit din cauza istovirii. 3 (pop.) v. Isprăvire. Isprăvit1. încheiere. Sfârşire. Sfârşit1. Terminare. Terminat1. istovit, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, <înv. şi pop.> ostenit1, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâhobit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, istovit, s-a aşezat pe o bancă. 2 (despre animale de tracţiune sau, p. ext, despre oameni) deşelat, spetit, dăulat, întămiţat, tămiţat. Calul istovit a fost ajutat de căruţaş. istovitor, -oăre adj. (mai ales despre acţiuni ale oamenilor) anevoios, epuizant, extenuant, obositor, penibil, vlăguitor, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenicios, <înv.> trudelnic, trudnic, trudos, zdrobitor. Călătoria cu maşina a fost istovitoare din cauza şoselei cu gropi istrăvă s.f. (înv.) v. Risipă. istrăvi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică obiecte, materiale, alimente etc.) v. Irosi. Pierde. Risipi. istrăvitdr, -oăre adj. (în opoz. cu „econom”; înv.) v. Cheltuitor. Risipitor. istriăn,-ă s.m.,s.f.,adj. 1 s.m.,s.f. istroromân, istroromâncă. 2 adj. istroromân, istroromân, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. istrian, istroromâncă. Istroromânii erau o populaţie românească din Peninsula Istria, care vorbeau un dialect al limbii române. 2 adj. istrian. Dialectul istroromân este un dialect al limbii române. istroromâncă s.f. istriană (v. istrian), istroromână (v. istroromân). istucăn s.m. (în relig. politeiste; slavon. înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. isţelenie s.f. (med., med. vet; înv.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare, înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, isţeli vb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta, înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca, isţelît, -ă adj. (med., med. vet.; înv.; despre fiinţe) v. îndreptat. înfiripat. însănătoşit, întremat. înzdrăvenit. Lecuit. Refăcut. Restabilit. Tămăduit. Vindecat2, isţelitâr, -oare adj. (înv.; despre medicamente, remedii, metode etc.) v. întremător. Lecu-itor. Tămăduitor. Vindecător, işală interj, (exprimă o apreciere superlativă sau o aprobare; pop.; iron.) v. Bine! Bravo! Perfect! ital, -ă s.m.,s.f.,adj. (înv.) 1 s.m.,s.f. v. Italian. Italiancă. 2 adj. v. Italian. Italienesc, italiăn, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. italiancă, macaronar, <înv.> ital, broscar. A cunoscut un cuplu de italieni pe plaja de la Mamaia. 2 adj. italienesc, <înv.> ital. Limba italiană este o limbă romanică, îi place pizza italiană. italiăncă s.f. italiană (v. italian), <înv.> itală (v. ital). Bunica ei a fost italiancă. itălic, -ă adj. (tipogr.; despre caractere de tipar) cursiv, <înv.> curent. Literele italice sunt aplecate spre dreapta, imitând scrisul de mână. italienesc, -eăscă adj. italian, <înv.> ital. it£m s.n. 1 (lingv.) cuvânt* lexem, termen, vorbă, verb, vocabulă, <înv. şi pop.> zicere, <înv.> dicţiune, glas, grai, limbă, locuţiune, parolă, vorbire, voroavă, lexis. în ultimul timp au pătruns în limba română multe itemuri străine. 2 (gram. iute transformaţionalâ) morfem. Cu ajutorul unui item se formează, de la o rădăcină, cuvinte şi forme flexionare. iterativ, -ă adj. 1 {gram.; despre verbe) frecventativ. Verbul iterativ arată repetarea unei acţiuni. 2 (despre acţiuni, gesturi etc.) repetitiv. Reflexele sunt iterative. itinerâ vb. I. intr. (livr.; despre oameni; cu determ. locale) v. Călători. Colinda. Cutreiera. Deplasa. Peregrina. Umbla. Voiaja, itinerâr s.n. 1 drum, parcurs, rută1, traiect, traiectorie, traseu, marşrut, <înv. şi reg.> şleau3, <înv.> cărare. Face itinerarul Iaşi - Cluj cu trenul. 2 linie, traseu. Se deplasează zilnic la serviciu pe itinerarul autobuzului 41. itlâc s.n. (turc.; înv.) v. Eliberare. Ieşire. Liberare. Scăpare, ftros s.m. (relig.; înv.) v. Utrenie, iţâri s.m. pl. strâmţari, bemeveci, digii, turi (v. tur2), <înv.> turetci (v. tureatcă). Iţarii fac parte din costumul popular românesc. iţcân s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). iţi vb. IV. refl. (reg.; despre fenomene luminoase) v. Apărea. Arăta. Ivi. Miji. Răsări1, iub s.m. (reg.) v. Amor. Dragoste. Iubire, iubăreţ, -eâţă adj., s.m., s.f. iubeţ. Persoanele iubăreţe sunt pătimaşe în dragoste. iubeţ, -eâţă adj., s.m., s.f. (pop.) v. Iubăreţ. iubi vb. IV. 1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, a ţine, a drăgi, a se îndrăgosti, <înv.> a (se) libovi. Toată viaţa a iubit-o numai pe ea. Ajunşi la bătrâneţe, cei doi soţi se iubesc ca la început. 2 refl. recipr. (despre oameni) a se drăgosti. Se iubesc într-o cameră de hotel. 3 tr. (compl indică activităţi, obiecte etc.) a-i plăcea. A iubit mult fotbalul în tinereţe. îşi iubeşte cărţile rare pe care le are în bibliotecă. 4 tr. (înv.) v. Dori. Jindui. Pofti. Râvni. Ţine. Vrea. iubire s.f. 11 afecţiune, amor, dragoste, <înv. şi reg.> iboste, <înv.> libov, libovie, libovire. Iubirea sa profundă pentru soţie nu este un secret pentru nimeni. 2 dragoste, drag. îi oferă cadoul cu toată iubirea. 3 pasiune, patimă. Iubirea pentru înavuţire i-a împietrit inima. 4 (înv.) iubire de argint v. Arghirofilie. II (concr.) amor, dragoste, iub, <înv.> tandreţe. Soţul i-a fost prima şi unica sa iubire. iubit, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre fiinţe) drag, îndrăgit2, scump, sweet, dulce. Mama este cea mai iubită fiinţă. 2 (despre lucruri, obiecte etc.) drag, îndrăgit2, scump, <înv.> vrut. Nu se poate despărţi de cărţile lui iubite. II s.m., s.f. 1 (mai ales la vocat, în formule de adresare sau interogative) drag, scump, mândru, mândruţ, pui1, puică, puişor, puiuleţ, puiuţ, ţaţă, darling. Nu te amărî, iubita mea! Iubitule, vino puţin până la mine! Ce mai faci, iubito? 2 amant, concubin, metresă, prieten, bade, drăgălaş, drăgulean, drăguliţă, drăguţ, ibovnic, pirandă, ţiitor, amorez, amoreză, bibic2, bălă, drăgucior, hazaică, naică, nană, ortac, <înv.> ibostnic, muiere de pat (v. muiere2), nicochera, posadnică, palachidă, atelaj, bibilică, bibiloi, hulub, asistentă (v. asistent), bufa, cadână, calmant, calorifer, cordaci, franţuzoaică, gagic, gagiu, gaştenie, gaştoană, gaşto-nie, încălzitoare, înlocuitor, învelitoare, me-sadă, metreancă, mordină, saltea, şaică3, tape-ză, ţoancă, ursoaică1, verişoară (v. verişor), corditor. Mulţi bărbaţi fac gesturi necugetate pentru iubite. iubitdr, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, bun, calin, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, îmbunat, mângâietor, tandru, <înv.> mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe iubitoare. 2 (despre oameni) afectuos, drăgăstos, duios, sentimental, <înv.> doritor. Mama este iubitoare cu toţi copiii. II adj., s.m., s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) amator, doritor, dornic, pofticios, râvnitor, <înv. şi pop.> voitor, poftitor, poftăreţ, poftos, pohtaci, râmnicios, râmnicos, <înv.> iboreţ, libovnic, râvnaci, voincios. Este mare iubitor de senzaţii tari. II11 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „altruist”; astăzi rar) iubitor de sine v. Egoist. Individualist. Meschin. 2 s.m. (rar) iubitor de argint v. Arghirofil. 3 s.m. (rar) iubitor de oameni v. Filantrop, iubiţeâ s.f. (fam.) iubiţică. iubiţică s.f. (fam.) iubiţea. iucsuceâ s.f. (bot; reg.) v. Călin (Vibumum opulus). iucunditâte s.f. (livr.) v. Delectare. Desfătare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă, iudâic, -ă adj. 1 (relig.) mozaic2.  îmbrăţişat credinţa iudaică. 2 (rar) v. Evreiesc. Israelian. Israelit. iudaism s.n. (relig.) evreism, legea lui Moise (v. lege), legea veche (v. lege), mozaism, religia mozaică (v. religie). Preceptele iudaismului sunt cuprinse în Vechiul Testament. iudalâc s.n. (arg.) v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire, iudă s.f. 11 trădător, vânzător. Cei doi prieteni ai săi s-au dovedit a fi nişte iude. 2 (fin.; înv.) v. Cămătar. 3 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. II (mitol. pop.) 1 vidră. Iuda este o fiinţă supranaturală, purtătoare de vânturi, care trăieşte în apele râurilor, mărilor sau ale lacurilor şi care poate pricinui pescarilor necazuri ori îi poate ajuta. 2 (la pl. iude; înv. şi pop.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). iudeiâncă s.f. (înv.) v. Evreică. Israeliană (v. israelian). Israelită (v. israelit). iudeiânin s.m. (înv.) v. Evreu. Israelian. Israelit. iudeiesc, -iâscă adj. (înv.) v. Evreiesc. Israelian. Israelit. iudău s.m. (înv.) v. Evreu. Israelian. Israelit. iuft s.n. (tăb.) <înv. şi reg.> teletin, bulgariu. Din iuft se confecţionează feţele de încălţăminte. iugăr s.n. (reg.) ierdaş. lugărul este o veche unitate de măsură pentru suprafeţe agrare, egală cu 0, 5775 de hectare. iugoslâv, -ă s.m., s.f., adj. (ieşit din uz) 1 s.m., s.f. v. Sârb. 2 adj. v. Sârb. Sârbesc, iuhă s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Crucea dinapoi (v. cruce). iuhman s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, iui vb. IV. intr. (pop.; despre oameni) v. Chicoti. Chioti. Chiui. Hăuli. Striga. Ţipa1, iuit s.n. (pop.) v. Chicot. Chiot. Chiu. Chiuit. Chiuitură. Hăulire. Hăulit. Hăulitură. Strigăt. Ţipăt. iuitură s.f. (pop.) v. Chicot. Chiot. Chiu. Chiuit. Chiuitură. Hăulire. Hăulit. Hăulitură. Strigăt. Ţipăt. iuiuleăt s.n. (înv.) v. Geamăt. Scânceală. Scâncet. Tânguire. Vaier. Vaiet, iulie s.m. invar. cuptor. Iulie este a doua lună a verii şi cea de a şaptea a anului. iulus s.n. (zool.) Iulus terrestris; şarpe-orb. iunâc s.m. (reg.) v. Erou. Viteaz, iuncher s.m. (milit; înv.) v. Cadet, iunie s.m. invar. cireşar. Iunie este prima lună a verii şi cea de-a şasea a anului. iureş s.n. 1 (milit.; în opoz. cu „defensivă”) asalt, asaltare, atac, năvală, năvălire, ofensivă, <înv. şi reg.> şturm, repezuş, <înv.> lovire, lovitură, năvrăpitură, zor, hugium, călcătură. Mulţi soldaţi şi-au găsit sfârşitul în timpul iureşului asupra cetăţii. Iureşul nocturn i-a luat pe neaşteptate. 2 (arg.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere, iurpăsătoâre s.f. (bot.; reg.) v. Ştevie. Ştevie-de-munte (Astrantia major). iuruşi'vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, »spre,r) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli, iuşcă s.f. (reg.) v. Biciuşcă. Cravaşă. iuşniţă s.f. (reg.) 1 v. Bici. Biciuşcă. 2 v. Biciuşcă. Cravaşă. iutâc, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Abrutizat. Agresiv. Bătăios. Brutal. Clastic Coleric. Impulsiv. Incontinent. Iute. Nemăsurat. Nestăpânit. Violent. iute adj., adv. A adj. 11 (despre fiinţe) săltăreţ, sprinten, uşor2, vioi, săltător, veloce, zglobiu, lorit, obârcaci, schitaci1, <înv.> alegru, deşteptat2, iruc, pripel-nic, săltând, dezgheţat. Este iute ca o căprioară. 2 (despre fiinţe) ager, agil, repede, sprinten, uşor2, vioi, vivace, zglobiu, bun de picioare, lotru, sulednic, vârlav, zburatic, <înv.> isteţ, lest2. Deşi în vârstă, este încă iute în mişcări. 3 (mai ales despre cai) focos, sprinten, uşor2, ortoman. Are o iapă iute care a câştigat mai multe concursuri hipice. La trăsură a înhămat doi cai iuţi. 4 (despre mişcări, acţiuni etc. ale fiinţelor) alert, sprinten, vioi, zvelt. Balerina, printr-o rotire iute, se întoarce cu faţa spre public pentru reveren- iutegan ţâ. 5 (despre mişcări) fulgerător, fulgurant, rapid, <înv.> fulgeros. Poliţistul a doborât infractorul din câteva mişcări iuţi. 6 (despre paşi, mers etc.) alergător, grabnic, grăbit, întins2, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit2, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas iute din cauză că întârzia. 7 (despre mişcări, procese etc. care se repetă) des, grăbit, rapid. Bătăile clopotelor erau tot mai iuţi şi puternice. 8 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, nemăsurat, nestăpânit, violent, atrabiliar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt iuţi. 9 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifornic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament iute. 10 (despre oameni) expeditiv, operativ, prompt, rapid. Brokerii trebuie să fie iuţi. 11 (pop. şi fam.; despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) v. Acut. Adânc. Imens. Intens. Mare1. Pătrunzător. Profund. Puternic. Violent. Viu. 12 (fam.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. I11 (despre mâncăruri, alimente etc.) ardeiat, asezonat, condimentat, picant, piperat, usturos, papricat, şut4, usturoi, <înv.> nostim. Tocăniţa este cam iute. 2 (despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) înţepător, picant, piperat, pişcător, usturător, iuţit, usturatec, usturos, usturat, usturoi. Gulaşul are un gust iute. Un fum iute îi umple ochii de lacrimi. B adv. I (modal) 1 (adesea în opoz. cu „domol”, „încet”, „lin”; în legătură cu vb. de mişcare) grabnic, rapid, repede, tare, rândunel, <înv.> olăceşte. Merge când încet, când iute. 2 des, grăbit, rapid. Respiră iute din cauză că a alergat. 3 repede, uşor2, curând, degrabă. învaţă sârguincios, dar uită iute. 4 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) furtunos, impetuos, sciolto. II (temporal; adesea cu nuanţă modală) 1 grabnic, imediat, îndată, rapid, repede, urgent, mintenaş, minteni, pripeşte, sorgoş, <înv.> zburiş. îi expediază iute suma de bani pe care i-a cerut-o. 2 curând, devreme, fuga (v.fugă), grabnic, imediat, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-me-cher. A început să plouă şi copiii vor intra iute în casă. iutegan, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Abrutizat. Agresiv. Bătăios. Brutal. Clastic. Coleric. Impulsiv. Incontinent. Iute. Nemăsurat. Nestăpânit. Violent. 2 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 3 (despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz. iuticel, -eâ adj., adv. (pop. şi fam.) I adj. 1 (despre mâncăruri, ajimente etc.) iutişor. 2 (despre mers, paşi etc.) v. Repejor. II adv. (modal) v. Repejor. iutişdr, -oară adj., adv., s.m. 1 adj. (despre mâncăruri, alimente etc.) iuticel. 2 adj. (pop. şi fam.; despre mers, paşi etc.) v. Repejor. 3 adv. (modal; pop. şi fam.) v. Repejor. 4 s.m. (în forma iuţişor; la pl. iuţişori; bot.; reg.) v. Iuţari. Râşcov (Lactarius piperatus). iuţăni s.m. pl. (bot.; reg.) v. Iuţari. Râşcov (Lactarius piperatus). iuţâri s.m. pl. (bot.) Lactarius piperatus; râşcov, burete-acru, burete-amar, bure-te-galben, burete-iute, burete-lăptos, bure-te-pipărat, burete-usturos, bureţi-albi (v. burete), bureţi-de-spin (v. burete), bu-reţi-lucii (v. burete), bureţi-usturoi (v. burete), bureţi-vineţi (v. burete), iuţani, iuţel, iuţişori (v. iutişor), lăptucă. iuţeală s.f. 11 celeritate, rapiditate, repeziciune, viteză, velocitate, aiept, <înv.> repezire. Maşina se deplasează cu iuţeală. 2 grabă, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor, grăbire, repezime, <înv. şi pop.> repejune, zabăr, <înv.> iuţime, repezire, steje, năvală. Adesea, iuţeala cu care faci ceva este în defavoarea ta. 3 agerime, agilitate, repeziciune, sprinteneală, supleţe, uşurinţă, vioiciune, vivacitate, alerteţe, alertitate, schităcie, <înv.> agerie, sprintenie, sprintinătate. A reuşit să prindă mingea cu mare iuţeală. II iuţime. Nu poate mânca nimic din cauza iuţelii preparatelor. III fig. (fam.) 1 v. Furie. înverşunare. Mânie. Turbare. 2 v. Atenţie. Grijă. Vigilenţă, iuţel s.m. (bot; reg.) v. Iuţari. Râşcov (Lactarius piperatus). iuţivb. IV. 11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) alerta, a (se) grăbi, a (se) zori2, <înv. şi pop.> a (se) pripi, a (se) sili, a mâna, <înv. şi reg.> a (se) păzi, a spori1, a (se) steji, a (se) purta, <înv.> a (se) călcâia, a (se) curânda, a (se) sârgui, a (se) sprinteni, a (se) cuprinde. Sătenii au fost iuţiţi să-şi părăsească locuinţele din cauza viiturii. Ne-am iuţit spre casă din cauza vijeliei care se declanşase. 2 tr. (compl. indică acţiuni, ritmul lor de desfăşurare etc.) a înteţi, a zori2. A iuţit mersul deoarece a început ploaia. 3 tr. (compl. indică evenimente, hotărâri, procese etc.) a accelera, a activiza, a grăbi, a precipita, a urgenta, a zori2, <înv.> a pripi, a urga, a brusca. Noile investiţii au iuţit dezvoltarea economică. 4 tr. (tehn.; pop.; compl. indică metale sau obiecte de metal) v. Căli. Oţeli. 5 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică focul sau corpuri combustibile) v. Aprinde. Aţâţa. încinge1. înteţi. înviora. 6 refl. (reg.; mai ales despre fenomene atmo- sferice) v. Accentua. Acutiza. Amplifica. Creşte. Intensifica. întărâta. întări. înteţi. Mări. Spori1. 7 tr., refl. (înv.) v. Acutiza. Agrava. Complica. Deprecia. înrăi. înrăutăţi. II tr. (culin.; compl. indică mâncăruri) a ardeia, a asezona, a condimenta, a pipera, a paprica. Iuţeşte friptura înainte de a o pune în cuptor. III fig. 1 refl., tr. (pop. şi fam.; sub. sau compl indică oameni) v. Aprinde. înălbăstri. încălzi. înfierbânta. înfiiria. învineţi. învrăjbi. Mânia. Turba. 2 tr. (pop. şi fam.; despre sentimente, porniri etc.; compl indică oameni) v. Aţâţa. îmboldi. îndemna. Muşca. iuţime s.f. I iuţeală. II (înv.) 1 v. Grabă. Iuţeală. Rapiditate. Repezeală. Repeziciune. Viteză. Zor. 2 (fiz.) iuţime virtuală v. Viteză virtuală. iuţire s.f. 11 accelerare, acceleraţie, grăbire, urgentare, zorire, <înv.> urgare. Se impune iuţirea mersului pentru a nu se înnopta pe drum. 2 (tehn.; pop.) v. Călire. Călit1. Oţelire. II (culin.) ardeiere, asezonare, condimentare, piperare. Iuţirea mâncării se face cu măsură. iuţişor s.m. (bot.; reg.) = iutişor iuţit, -ă adj. 11 (despre procese, fenomene etc.) accelerat, grăbit, pripit2, rapid, zorit2. Căldura excesivă determină o coacere iuţită a fructelor şi a legumelor. 2 grăbit, rapid, zorit2, <înv.> îniuţit. Se deplasează într-un ritm iuţit. 3 (tehn.; pop.; despre metale sau obiecte de metal) v. Călit2. Oţelit. II (rar; despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) v. Iute. înţepător. Picant. Piperat. Pişcător. Usturător, iuţos, -oăsă adj. (înv.; despre oameni) v. Abrutizat. Agresiv. Bătăios. Brutal. Clastic. Coleric. Impulsiv. Iute. Nemăsurat Nestăpânit. Violent. iuventute s.f. (în opoz. cu „bătrâneţe”; livr.) v. Juvenilitate. Tinereţe, iuzbăşă s.m. (milit; turc.; înv.) v. Hotnog. Sotnic. Sutaş. ivalist, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Ciung. Ciunt. ivăn s.m. (reg.; glum.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. ivăr s.n. (tehn.) 1 clanţă, închizătoare, încuietoare, <înv. şi reg.> pafta, zimberec, clampă, clenci, clenţaică, coclanţă, coclete, fargătău, mănuşă, răscheie, rătez, şnală, trăcsăritoare, truct, verver, zar2, <înv.> încuietură. Ivărul de la uşă s-a stricat. 2 încuietoare, zăvor, limbă, rătez, zar2, chepeng, fargătău, reză, riglă2, şuber, trăgător, ţaglă, <înv.> încuietură. Trage ivărul de la poartă şi iese în drum. ivără s.f. (bot; reg.) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). iveală s.f. 1 apariţie, ivire, producere, eclozare, ecloziune. 2 apariţie, ivire, răsărire. ivi vb. IV. refl. 11 (mai ales despre oameni) a apărea, a ecloza. S-a ivit brusc în faţa mea. 2 (despre oameni) a apărea, a se arăta, a se vedea, a se zări, a spunta. Nu se mai iveşte pe la întrunirile noastre. 3 (mai izbi ales despre oameni) a apărea, a se arăta, a pica2, <înv. şi reg.> a se scociorî, a se veli, <înv.> a se sfeti, a cădea, a răsări1, a ateriza. Chiar la prânz s-au ivit şi oaspeţii. 4 (despre oameni) a apărea, a se arăta, a se înfăţişă, a se prezenta, a veni, a se înfiinţa, <înv.> a asta, a se spune. După mai multe citaţii, s-a ivit la proces însoţit de avocat. 5 (despre obiecte, peisaje etc. sau despre stări, situaţii etc.) a apărea, a se arăta, a se înfăţişa, a se revela, <înv.> a se dezveli, a se lămuri, a se destăinui. Crestele munţilor se ivesc în toată măreţia lor. 6 (în opoz. cu „a apune”; despre aştri) a apărea, a se arăta, a ieşi, a răsări1, a se ridica, a se sui, a steli, a izvorî. Dimineaţa devreme, soarele se iveşte, mare şi roşu, în zarea îndepărtată. 7 (despre fenomene luminoase) a apărea, a se arăta, a miji, a răsări1, a (se) iţi, a (se) slomni, a zâmbi. Ceaţa nu s-a împrăştiat, deşi zorii s-au ivit. II1 (bot.; despre plante) a apărea, a se arăta, a creşte, a germina, a ieşi, a încolţi, a miji, a răsări1, a lăstări, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a năstimi, a oteşi2. în grădină s-au ivit ghioceii. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; biol; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) a apărea, a se arăta, a creşte, a ieşi, a răsări1, a se înfira, a nizgui, a picni. I s-au ivit primele fire de pâr în barbă. Puiului de vrabie încep să i se ivească penele. 3 (despre momente ale zilei, fenomene, stări etc.) a se face, a începe, a se lăsa, a sosi, a veni. Porneşte la drum cum se iveşte dimineaţa. 4 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a începe, <înv.> a mijloci, a emerge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a se împuia. Un surâs sfios se iveşte pe chipul ei. 5 (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a izbucni, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se dezlega, a se scociorî, a se scorni, a se dez-voca, <înv.> a dezlănţa, a prorupe, a se scula, a se slobozi, a se sparge, a sta, a se aprinde, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli, a se ridica. Din senin, s-a ivit o vijelie puternică. Iubirea i s-a ivit brusc în suflet. 6 (despre evenimente, stări, conflicte, procese sociale etc.) a apărea, a interveni, a se întâmpla, a se petrece, a se produce, a surveni, <înv.> a urma, a obveni, a ocurge, a veni. în viaţa lor s-a ivit o schimbare majoră. 7 (despre fenomene, stări etc.) a apărea, a se arăta, a se declara, a începe, a se manifesta, a se năstimi. în oraş s-a ivit o epidemie de gripă. ivilichi'u, -i'e adj. (turc.; înv.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Subţiratic. Subţire. Suplu. Zvelt, ivire s.f. 1 apariţie, iveală, răsărire1. Ivirea lui în bar i-a uimit pe prieteni, întrucât se ştia că nu bea. 2 apariţie, iveală, producere, eclozare, ecloziune. Ivirea acestui fenomen i-a uimit pe toţi. 3 apariţie, geneză, încolţire, înfiripare, naştere. Ivirea barocului s-a produs spre sfârşitul Renaşterii. 4 (biol) apariţie, creştere, ieşire. Ivirea dinţilor îl face pe copil nervos. ivoriu1 s.n. 1 fildeş. Colţii de elefant sunt formaţi din ivoriu. Din ivoriu sunt confecţionate diferite obiecte de podoabă, de toaletă etc. 2 (anat.) dentină. Ivoriulformează masa principală a dintelui. ivoriu2, -ie adj. (despre culori) fildeşiu. ixod s.m. (entom.; livr.) v. Căpuşă (Ixodes ricinus). iz s.n. şmag. Brânza a căpătat iz. izabel adj. invar, (despre părul cailor sau, p. ext., despre cai) galben, gălbui, şarg, pantiş, şergaci. Are un cal alb şi unul izabel. izădi'ş s.n. (jur., adm.; reg.) v. Citaţie, izânbân s.n. (ferov.; reg.) v. Locomotivă. Maşină. izbâi s.n. (reg.) 1 v. Izbitură. Lovitură. 2 v. Izbitură. Lovitură. Trântitură1.3 v. Trântă, izbâvă s.f. (înv.) v. Salvare. Scăpare, izbă s.f. (reg.) 1 v. Izbitură. Lovitură. 2 v. Trântă. izbăvi vb. IV. refl., tr. 1 (relig; sub. sau compl indică oameni) a (se) mântui, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, <înv.> a scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) slobozi, a (se) spăsi, a (se) curăţa, a (se) elibera, a (se) înălbi, a (se) spăla, a (se) dezbrăca, a (se) ridica, a (se) şterge. în faţa lui Dumnezeu, cei păcătoşi se izbăvesc prin pocăinţă şi rugăciuni. 2 (pop; sub. sau compl. indică fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) v. Salva. Scăpa. izbăvmţă s.f. (relig.; înv.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare, izbăvire s.f. 1 (relig.) mântuire, purificare, redempţiune, salvare, <înv. şi pop.> răscumpărare, <înv.> izbăvinţă, mântuinţă, mântuitură, scumpărare, slobozire, spăseală, spăsenie, spăsire, vântă1, curăţare, dezbrăcare. Izbăvirea de păcate se face prin pocăinţă şi rugăciuni. 2 (pop.) v. Salvare. Scăpare. izbăvit, -ă adj. 1 (relig.; despre oameni) mântuit, salvat, <înv.> spăsit. Păcătosul izbăvit se simte liniştit sufleteşte. 2 (pop.; despre fiinţe) v. Salvat. Scăpat, izbăvitor, -oâre adj., s.m. I adj. 1 (relig.) mântuitor, redemptoriu, salvator, <înv.> slobozitor, spăsitor, vindecător. Sfântul izbăvitor l-a scăpat de la moarte. 2 (pop.; despre măsuri, remedii, tratamente etc.) v. Salvator. II s.m. (art. Izbăvitorul; relig. creştină; pop.; nm. pr.) v. Fiul lui Dumnezeu (v.fiu). Fiul Omului (v.fiu). Galileanul. Iisus. Iisus Galileanul. Iisus Hristos. învăţătorul (v. învăţător). Mântuitorul (v. mântuitor). Mesia. Mielul Domnului (v. miel). Mielul lui Dumnezeu (v. miel). Mieluşelul Domnului (v. mieluşel). Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel). Nazareeanul (v. nazareean). Nazarineanul (v. nazarinean). Tămăduitorul (v. tămăduitor). izbândă s.f. 1 biruinţă, victorie, <înv.> vinceală, vingere, trofeu. Izbânda românilor la Călugăreni a fost răsunătoare. 2 reuşită, succes, victorie. Fanii ovaţionează, fericiţi de izbânda echipei de fotbal. 3 realizare, reuşită, succes, ispravă, <înv.> reieşire, reuşire. Izbânda în viaţă este condiţionată, de cele mai multe ori, de o muncă susţinută. Este sigur de izbânda negocierilor. izbândi vb. IV. 1 intr. (milit.; despre armate, popoare etc.) a bate, a birui, a câştiga, a învinge, <înv.> a vince. Moldovenii lui Ştefan au izbândit la Podul înalt. 2 intr. a izbuti, a reuşi, <înv.> a reieşi2, a învinge, a răzbate, a răzbi. A izbândit în viaţă prin muncă şi seriozitate. 3 tr. (pop. şi fam.; compl. indică dorinţe, porniri, necesităţi etc.) v. împlini. îndeplini. Realiza. Satisface. 4 intr., refl. (înv.; despre oameni) v. Răzbuna. 5 tr. (înv.; compl. indică mai ales vise) v. Dezlega. Interpreta. Tălmăci. izbânditor, -oâre adj., s.m., s.f. biruitor, câştigător, învingător, triumfător, victorios, <înv. şi pop.> dobânditor, <înv.> vincitor, vingător. Oastea română a fost izbânditoare. Izbânditorii într-o competiţie sunt întotdeauna sărbătoriţi. izbeălă s.f. (reg.) v. Izbitură. Lovitură, izbi vb. IV. 11 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acţiunii) a da2, a lovi, a trage, a împunge, a păli2. A izbit cu toporul în butuc pentru a-l despica. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acţiunii) a bate, a lovi, a trânti, <înv. şi reg.> a zupăi, a şupi1. Furios, izbeşte cu piciorul în uşă. 3 tr. (compl. indică uşi, porţi, ferestre etc.) a repezi, a trânti. Pleacă nervos, izbind uşa de perete. Vântul izbeşte poarta de gard. 4 refl. (despre ape, valuri etc.; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică ţărmuri, diguri etc.) a bate, a se lovi. Valurile mării se izbesc de ţărmul stâncos. 5 refl. (recipr.), tr. (sub. sau compl indică vehicule) a (se) ciocni, a intra, a (se) lovi, a se tampona, a se întreciocni, a (se) pocni. Două maşini s-au izbit. Maşina a izbit o căruţă. II (predomină ideea de agresiune) 1 tr. (compl indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) a lovi, a pocni, <înv. şi reg.> a răzbi, a toca, <înv.> a detuna, a jigni. ÎI izbeşte în spate. L-a izbit de uşă. 2 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii) a lovi, a plesni, a pocni, a dili, a tufăi, a blagoslovi, a sfinţi1, a obli, a dichisi, a vopsi. Te izbesc de nu te vezi, dacă nu te potoleşti! L-a izbit cu palma peste gură. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) bate, a (se) lovi, a (se) dicăsi. L-a izbit cu capul de perete. Se izbeşte cu pumnii în piept. 4 tr. (compl. indică fiinţe) a trânti, izbici 1810 a bufni, a buşi, a tupăi, a tupăni. L-a împins atât de puternic, încât l-a izbit de masă. 5 tr., refl. recipr. (compl sau sub. indică oameni) a (se) ghionti, a (se) îmboldi, a (se) îmbrânci, a (se) împinge, a (se) înghionti, <înv. şi pop.> a (se) coti, a (se) brânci, a (se) buşi, a (se) ghiontui, <înv. şi reg.> a (se) coteli, a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dicăsi, a se digni, a (se) dupăci, a (se) ghigosi, a (se) înghioldi, a lepăda, a (se) mitosi, a (se) popândi, a râmpi. Copiii se izbesc în joacă. 6 intr. (despre animale, mai ales despre cai şi măgari) a arunca, a azvârli, a lovi, a zvârli. Calul nărăvaş izbeşte cu copitele. 7 tr. (milit.; compl. indică unităţi sau subunităţi militare) a ataca, a lovi, <înv. şi pop.> a lua, <înv.> a tăia. Le-a fost izbită ariergarda. 8 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl. indică fiinţe) a ajunge, a atinge, a lovi, a nimeri, a ochi2, a pocni, a păli2, a picni, a tălăli, a tâlni. Glonţul l-a izbit în picior. 9 tr., intr. (mai ales fam.; fam.) a trăsni. îl izbeşte mirosul de mucegai din cameră. Miroase a băutură de te izbeşte. III tr. fig. (compl indică oameni) 1 a contraria, a şoca, a vexa. Ieşirea lui nervoasă de faţă cu alţii l-a izbit. 2 a frapa, a surprinde, a şoca, a lovi. A izbit-o atitudinea lui. L-a izbit paloarea ei. izbi'ci s.n. (înv. şi reg.) v. Bici. Biciuşcă. izbire s.f. 1 lovire, <înv.> jignire. I s-a fracturat coloana vertebrală ca urmare a unei izbiri puternice în spate. 2 ciocnire, coliziune, impact, lovire, tamponare, întreciocnire. în urma izbirii celor două maşini, şoferii s-au accidentat grav. izbit, -ă adj. 1 (despre vehicule care vin din direcţii opuse) ciocnit, lovit, tamponat, pocnit2. Vehiculele izbite au fost luate de pe şosea. 2 fig. (despre oameni) contrariat, şocat, vexat. Văzându-i ieşirea nervoasă, femeia îl priveşte izbită. izbitor, -oare adj. 1 (despre culori, nuanţe) criant, dezagreabil, intens, puternic, strident, tare, ţipător, violent, viu, ochios, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe izbitoare. 2 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne izbitoare de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era izbitoare. 3 frapant, sesizant, surprinzător, şocant, uimitor, uluitor, bikinian. Asemănarea dintre cei doi gemeni este izbitoare. 4 (despre noţiuni, judecăţi etc.) absolut, categoric, evident, flagrant, indiscutabil, vădit. Acesta este un adevăr izbitor. izbitură s.f. 11 lovitură, <înv. şi pop.> lovire, pălitură, picnitură, izbai, izbă, izbeală, ştos, <înv.> loveală, lovită. Izbitura maşinii de parapet a avut consecinţe grave. 2 lovitură, trântitură1, buşeală, izbai. Tresări, speriată, la o izbitură de uşă. II (predomină ideea de agresiune) 1 lovitură, plesnitură, plesneală. Nu a reuşit să se ferească la timp de izbitură. 2 (de obicei constr. cu vb. „a da”) ghiont, îmbrânceală, îmbrâncitură, împinsătură, bleandă, brâncă2, dupac, ghiold, ghioldum, poancă (v. ponc), potârnog, ştos, şuc, zbici2. I-a dat o izbitură în coaste. 3 aruncătură, azvârli-tură, lovitură, zvârlitură, <înv.> zvârlire. Izbitura calului a fost puternică. izbucneală s.f. (înv.)&Erupţie. Irupere. Irupţie. Izbucnire. Năvală. Năvălire. Răbufnire. Ţâşnire. izbucni vb. IV. intr. 11 (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) a erupe, a ieşi, a irupe, a răbufni, a ţâşni, <înv. şi pop.> a năbuşi, a se desfunda, a năvăli, <înv. şi reg.> a prâsni1, a bui, a bujdi, a buşni, a buti, a năsădi, a spârcâi, a ţâşti2, a ţuşni. Petrolul a început să izbucnească la o sondă. Vaporii izbucnesc cu zgomot din supape. 2 (despre lacrimi) a ţâşni, a se năpusti, <înv.> a prorupe. Lacrimile i-au izbucnit din ochi la auzul veştii. 3 (despre oameni; uneori determ. prin „în râs”, „în plâns”) a bufni, a pufni, <înv. şi reg.> a prorupe, a dupăi, a răbufni. Nervoasă, izbucneşte în faţa lor. Copilul izbucneşte în plâns. 4 (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se dezlega, a se scociorî, a se scorni, a se dezvoca, <înv.> a dezlănţa, a prorupe, a se scula, a se slobozi, a se sparge, a sta, a se aprinde, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli, a se ridica. Din senin, a izbucnit o vijelie puternică. Iubirea i-a izbucnit brusc în suflet. 5 (despre sentimente, acţiuni etc. ale oamenilor) a răbufni. Mânia lui, reprimată îndelung, a izbucnit cu violenţă. O ură cruntă izbucnea din vorbele lui. II fig. (despre oameni) a exploda, a răbufni, a sări. Enervat la maximum, abia se stăpânea să nu izbucnească. izbucnire s.f. 11 erupţie, irupere, irupţie, răbufnire, ţâşnire, năvală, năvălire, <înv.> izbucneală. Specialiştii supraveghează izbucnirea petrolului. 2 declanşare, dezlănţuire, iscare, începere, pornire, producere, stârnire, venire, stârneală, <înv. şi reg.> scornire, <înv.> prorupere, prorupţie. Izbucnirea vijeliei i-a surprins pe drumul de întoarcere acasă. II fig. acces, bufeu, răbufneală, răbufnire. Are o izbucnire de furie. izbucnit, -ă adj. (despre fenomene sau procese naturale ori, p. ext., despre conflicte, fenomene sociale etc.) declanşat* dezlănţuit, iscat, pornit, stârnit, <înv.> dezlegat2, aprins2. Vijelia izbucnită a oprit circulaţia. izbucnitdr, -oăre adj. fig. (rar, despre oameni sau despre firea lor) v. Bilios. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Sures-citabil. izbuti vb. IV. 1 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) a reuşi, <înv. şi pop.> a isprăvi, a nimeri, a hălădui, a succeda, <înv.> a parveni, a catortosi. A izbutit să repare calculatorul A izbutit să ia examenul pentru obţinerea permisului de conducere. 2 intr. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a prinde, a reuşi, a merge, <înv.> a trece. Planul său nu a izbutit. Stratagema lor a izbutit. 3 intr. a izbândi, a reuşi, <înv.> a reieşi2, a învinge, a răzbate, a răzbi. A izbutit în viaţă prin muncă şi seriozitate. 4 tr. a ajunge, a parveni, a reuşi, <înv.> a prinveni. A izbutit să înţeleagă cum stau lucrurile. 5 tr. (med., med. vet.; reg.; compl indică fiinţe, organisme, organe etc.) Fortifia. Fortifica. îndrepta. înfiripa. întări. întrema, învigora. înzdrăveni. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica, izbutit, -ă adj. (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) bun, reuşit, valoros, realizat, nimerit, fain, meseriaş, mişto. A fost la un spectacol izbutit. izdă vb. I. (reg.) 1 refl.,tr. (med., med. vet.; sub. sau compl. indică fiinţe) v. îmbolnăvi. 2 tr. (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. izdăt s.n. (med., med. vet.; reg.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă, izeiconie s.f. (med.) izoiconie. Izeiconia este o condiţie fiziologică pentru vederea binocu-lară. izentrop, -ă adj. (fiz.; despre transformările unui sistem fizic) izentropic. în transformările izentrope entropia rămâne constantă. izentropic, -ă adj. (fiz.; despre transformările unui sistem fizic) izentropic. izgnănie s.f. (jur.; slavon.; înv.) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire, izgoănă s.f. 1 (reg.) v. Alergare. Alergătură. Fugă. Goană. Ropot. 2 (cineget.; reg.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare. 3 (jur.; înv.) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire, izgoni vb. IV. tr. 1 (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,din,T) a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, a prigoni, a scoate, a baleia, a răzmeri, a surghiuni, <înv. şi pop.> a lua, a oropsi, a mătrăşi, <înv. şi reg.> a întiri, a mâna, a detorni, a dudui, a gorgoni, a haicăi, a hâcii, a hâcili, a hâciui, a huşcăi, a păfuga, a poteri, a sprânji, a steji, a tintiri, a ţipa2, a zogoni, <înv.> a răşchira, a mătura, a tăia, a râni, a lepăda, a flitui. A izgonit câinele străin din curte. 2 (compl indică trupe, armate etc. inamice) a alunga, a goni, a respinge, <înv. şi reg.> a înfuga, <înv.> a împinge, a ostâmpi. Au reuşit să izgonească inamicii. 3 (jur.; compl. indică oameni) a alunga, a exila, a goni, a ostraciza, a proscrie, a relega, a surghiuni, <înv. şi reg.> a urni, <înv.> a urgisi, a exorisi. Bălcescu a fost izgonit din ţară din cauza rolului său în revoluţia de la 1848. izgonire s.f. 1 alungare, gonire, prigonire. Izgonirea câinelui i-a întristat pe copii. 2 alungare, gonire, respingere. Izgonirea izola inamicilor a fost dificilă. 3 (jur.) alungare, exilare, gonire, ostracizare, proscriere, relegare, relegaţie, surghiunire, ostracism, <înv.> exorisire, urgisire. După izgonire, scriitorul şi-a publicat cărţile în străinătate. izgonit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (desprefiinţe) alungat, gonit, prigonit, surghiunit, <înv. şi pop.> oropsit. Câinele izgonit şi-a găsit un alt stăpân. 2 adj., s.m., s.f. (jur.) alungat, exilat, gonit, pribeag, proscris, relegat, surghiunit, <înv.> înstrăinat, surghiun. Multe dintre persoanele izgonite din motive politice nu s-au mai întors. izgorî vb. IV. refl. (reg.; despre fân, cereale, făină etc.) v. Aprinde. Fermenta. încinge1, izîdă s.f. (reg.) v. Iroseală. Irosire. Pierdere. Risipă. Risipire. izidi vb. IV. tr. (în opoz. cu „a economisi reg.; compl indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli, izidire s.f. (reg.) v. Aruncare. Azvârlire. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Disipare. Iroseală. Irosire. împrăştiere. Risipire. Zvârlire. izidi't, -ă adj. (reg.; despre sume de bani, averi, bunuri etc.) Cheltuit2. Disipat. Irosit, împrăştiat. Prăpădit. Risipit, izmă s.f. (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. izineâlă s.f. (reg.) v. Atrofiere. Chircire. Degenerare. închircire. Pipernicire. izinîvb. IV. intr. (reg.; mai ales despre plante sau părţi ale lor) v. Atrofia. Chirci. Degenera. închirci. Pipernici. Zgârci2, izinire s.f. (reg.) v. Atrofiere. Chircire. Degenerare. închircire. Pipernicire. izinit, -ă adj. (reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit, izlăz s.n. imaş, păşune, ţarină1, păs-care, suhat, <înv. şi reg.> păştiune, silişte, ghergheleu, ierbărit, păscălău2, păscăneţ, păscătoare, păscătorie, păscătură, păscut, păşunare, păşunat, păşunet, prelucă, pustă, sit2, suhăţie, ştimar, tabun, tighină, ţelină2. Vacile sunt duse la păscut pe izlaz. izlă s.f. (reg.) v. Scânteie, izmă s.f. (bot.) 1 (şi, pop., izmă-de-leac, reg., izmâ-bună, izmă-domnească) Mentha pi-perita; camfor, mentă, diană, ferent, giugiumă, izmă-bună, izmă-domnească, mintă-de-grădină, mintă-moldovenească. 2 Mentha silvestris; mentă, minta-ca-lului (v. mintă), mintă-de-câmpuri, min-tă-sălbatică,voieştniţă. 3 (şi izmă-de-mun-te, izmă-sălbatică, art., izma-pădurilor) Calamintha nepata; izmişoară, izmu-liţă, izmuşoară, izmuţă. 4 izmă-creaţă = Mentha crispa; mentă-creaţă, diană, iarbă-creaţă, izmă-bătrânească, izmă-tur-cească, trandafir; (art.) izma-broaştei = Mentha aquatica; menta-broaştei (v. mentă), izma-apei, izma-bălţilor, minta-lân-gorii (v. mintă), voieştniţă; (reg.) izmă-bă-trânească = izmâ-turcească v. Izmă-creaţă. Mentă-creaţă (Mentha crispa); izmâ-proas- tâ v. Apărătoare (v. apărător) (Mentha pulegium); izmă-sălbatică v. Apărătoare (v. apărător) (Mentha pulegium); (art.) iz-ma-apei = izma-bălţilor v. Izma-broaştei. Menta-broaştei (v. mentă) (Mentha aquatica); izma-Maicii Preciste v. Calomfir (Chrysanthemum balsamita); izma-stupilor v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). 5 (reg.) v. Tămâiţă. Tămâiţă-de-gră-dină (Chenopodium botrys). izmănăr s.m. (bot.; reg.) v. Burete-pestriţ. Muscariţă. Pălăria-şarpelui (v. pălărie) (Amanita muscaria). izmene s.f. pl. indispensabili (v. indispensabil), pantaloni (v. pantalon), hamleţi (v. hamlet), nădragi (v. nădrag), brace, gaci, gacini. Iarna, unii bărbaţi poartă izmene groase. izmeneălă s.f. (pop.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1.2 v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonositură. Strâmbătură. izmeni vb. IV. refl. (pop.; despre oameni) 1 v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări. 2 v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi. Strâmba, izmenit, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Bo-ieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. izmişoară s.f. (bot.; reg.) v. Izma-pădurilor (v. izmă). Izmă. Izmă-de-munte. Izmă-sălbatică (Calamintha nepata). izmuh'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Izma-pădurilor (v. izmă). Izmă. Izmă-de-munte. Izmă-săl-batică (Calamintha nepata). izmuşoără s.f. (bot.; reg.) v. Izma-pădurilor (v. izmă). Izmă. Izmă-de-munte. Izmă-săl-batică (Calamintha nepata). izmuţă s.f. (bot.; reg.) v. Izma-pădurilor (v. izmă). Izmă. Izmă-de-munte. Izmă-săl-batică (Calamintha nepata). iznoâvă s.f. (reg.) 1 (lit.) v. Anecdotă. Glumă. Snoavă. 2 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. 3 v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, izoaglutinâre s.f. (biol) izohemaglutinare. Izoaglutinarea este aglutinarea globulelor roşii ale unui individ de plasma unui alt individ din aceeaşi specie, dar din grupă sangvină diferită. izoalcăn s.n. (chim.) izoparafină. Izoalcanul este o hidrocarbură saturată ciclică, cu ca-tena ramificată. izoanticorp s.m. (biochim.) aloanticorp. Izoanticorpul reacţionează specific cu un antigen de la un organism din aceeaşi specie. izobâtă s.f. (hidrol.) curbă batimetrică. Izobata este linia de pe o hartă care uneşte punctele de adâncime egală ale reliefului fundului apelor. izobutenă s.f. (chim.) izobutilenă. Izobu-tena este un gaz incolor, inflamabil, care se extrage prin cracarea petrolului. izobutilenă s.f. (chim.) izobutenă. izocor, -ă adj., s.f. (fiz.) 1 adj. (despreprocese sau transformări ale unui sistem fizic) izoster. Procesele sau transformările izocore au loc la un volum constant. 2 s.f. izosteră (v. izoster). Izocora este linia care uneşte, pe o diagramă, punctele cu acelaşi volum ale unui sistem fizic. izocortex s.n. (anat.) neocortex, neopallium. Izocortexul este zona cortexului cerebral cea mai recentă filogenetic. izocrom, -ă adj. (fiz.; despre două lumini) izocromatic, ortocrom. Luminile izocrome produc aceeaşi senzaţie de culoare când acţionează simultan asupra vederii. izocromatic, -ă adj. (fiz.; despre două lumini) izocrom, ortocrom. izocron, -ă adj. (despre procese, fenomene etc.) izocronic. Fenomenele izocrone se repetă la intervale de timp egale. izocronic,-ă adj. (despre procese, fenomene etc.) izocron. izodont, -ă adj. (zool; despre animale) ho-modont. Animalele izodonte au dinţii nediferenţiaţi. izoelectrofocalizăre s.f. (biochim.) elec-trofocalizare. Izoelectrofocalizarea este o metodă de separare a proteinelor în funcţie de pH-ul lor izoelectric. izogarme s.f. (biol.) homoiogamie. Izogamia este fuziunea a doi izogameţi. izogen, -ă adj. (biol; despre corpuri, ţesuturi, celule, seruri etc.) izogenetic, izogenic, izolog. Indivizii izogeni sunt identici genetic. izogenetic, -ă adj. (biol; despre corpuri, ţesuturi, celule, seruri etc.) izogen, izogenic, izolog. izogenic, -ă adj. (biol; despre corpuri, ţesuturi, celule, seruri etc.) izogen, izogenetic, izolog. izogeotermă s.f. (geol.) geoizotermă. Izo-geoterma este linia care uneşte punctele terestre cu aceeaşi temperatură medie a solului. izogrefă s.f. (chir.) grefa izogenică, grefă izologă, grefa singenică. Izogrefă se face cu un grefon prelevat de la un individ cu aceeaşi zestre genetică cu primitorul. izohemaglutinare s.f. (biol.) izoaglutinare. izohjpsă s.f. (geogr.) curbă de nivel. Izohip-sa este linia de pe o hartă topografică ale cărei puncte sunt situate la aceeaşi altitudine absolută. izoicome s.f. (med.) izeiconie. izola vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) despărţi, a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) rupe, a (se) separa, a se excepta, a stingheri, <înv. şi reg.> a (se) dezbăşcălui, a dezbăşcăşi, a (se) dezbăşcăşui, <înv.> a (se) dezgârli, a se dezice2, a periorisi. A fost nevoit să se izoleze de grup din cauza unei neînţelegeri. 2 refl. (despre fiinţe) a se despărţi, a se răzleţi, a se separa, <înv. şi pop.> a se osebi, a se răzneţi, a se răzni, a se răzlogi. Câţiva dintre turişti s-au izolat de ceilalţi, plecând spre cabană pe un drum mai scurt. 3 refl. (despre oameni) a se aliena, a se îndepărta, a se separa, a se confina. în ultimul izolant | 812 timp s-a izolat de viaţa socială şi politică. 4 refl. (despre oameni) a se închista. Din cauza decepţiilor, femeia s-a izolat, refuzând orice comunicare. 5 refl. (despre oameni) a se închide, a se retrage, a se îngropa, a se refugia. Spre sfârşitul vieţii, s-a izolat într-o mănăstire. 6 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) claustra, a se însingura, <înv.> a se singura, a se refugia, a (se) sihăstri, a se sechestra. Dorindu-şi linişte, s-a izolat într-o cameră de la mansardă. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică componentele unui tot, ale unui ansamblu etc. ori substanţe, materii în amestec cu altele de densităţi diferite) a (se) alege, a (se) despărţi, a (se) separa, a (se) segre-ga, <înv. şi pop.> a (se) deosebi2, a (se) osebi2, <înv.> a dezamesteca. Izolează fructele bune de cele stricate. Smântână se izolează din laptele nefiert. 8tr. (compl. indică particularităţi, însuşiri, trăsături etc. ale unor elemente, fenomene, procese etc.) a individualiza, a singulariza, a uniciza. După multe cercetări, a reuşit să izoleze specificul climei dintr-o regiune nordică extremă. Ca-racteristicele procesului biologic studiat au fost izolate după experienţe repetate. izolant, -ă adj., s.m. I adj. (electr.; despre materiale) dielectric, izolator. Materialele izolante frecvent folosite sunt: sticla, mica, uleiurile minerale şi parafina. II s.m. 1 (electr.) dielectric. Izolantul este un material izolant din punct de vedere electric. 2 (fiz.) izolant electric = material electroizolant. Izolantul electric este râu conducător de electricitate; izolant fonic = fonoizolant. A căptuşit pereţii cu izolant fonic; izolant hidraulic = hidroizolant; izolant termic = calorifug, termoizolant, termoizolator. Izolantul termic împiedică transmiterea căldurii. izolare s.f. 1 despărţire, desprindere, detaşare, rupere, separare, separaţie, diremp-ţiune, <înv. şi reg.> despărţenie, dezbăş-căşuială, <înv.> despărţeală, despărţiciune, despărţime, despărţitură. Izolarea lui de grup i-a surprins pe prieteni. 2 despărţire, separare, separaţie, clivaj, segregare, segregaţie, <înv.> deosebire, periorisire. Izolarea copiilor bolnavi de cei sănătoşi este obligatorie. 3 separatism. Dorinţa de ascensiune politică poate să aducă izolarea la prima ocazie. 4 recluziune, retragere. Izolarea la o mănăstire după moartea soţiei i s-apărut cea mai bună alegere. 5 claustrare, însingurare, recluziune, singurătate, solitudine, cla-ustraţie, sălbăticie, <înv.> osebiciune, osebire, schimnicie, sihăstrie. Daniil Sihastrul a trăit într-o izolare totală. 6 alegere, separare. După izolarea untului, din zerul rămas se face urdă. 7 individualizare, singularizare, unicizare. Izolarea specificului climei dintr-o regiune nordică extremă s-a făcut după multe cercetări. 8 izolare fonică = fo-noizolare, fonoizolaţie, insonoritate, izolaţie fonică. Izolarea fonică a apartamentului se impunea; izolare termică = anvelopare, ter-moizolare,termoizolaţie. Vara trecută a făcut izolarea termică a casei. izolat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe) despărţit2, răzleţit, separat, <înv. şi pop.> osebit, răznit, dezbăşcăşuit, răznatic. Turiştii izolaţi de grup au plecat spre cabană pe un drum mai scurt. 2 (despre fiinţe) însingurat, pribeag, răzleţ, retras, singur, singuratic, solitar, răzneţ, singuriu, zgulit, <înv.> retirat. Un cocor izolat şi-a făcut cuib într-o gospodărie ţăfanească. 3 (despre oameni sau, p. ext., despre viaţa lor) însingurat, retras, singur, singuratic, solitar, pustnic, sihastru. Un bărbat izolat trăieşte într-o colibă, la marginea pădurii. Duce un trai izolat, la mănăstire. 4 (despre oameni) singur, stingher, străin. Se simte izolat printre aceşti oameni din înalta societate. 5 (despre obiecte, elemente dintr-un peisaj etc.) rătăcit, răzleţ, singur, singuratic, solitar, pribeag. în lanul de grâu se zăresc câţiva maci izolaţi. Pe cer sunt câţiva nori izolaţi. 6 (despre lucruri, ştiri, date, impresii etc.) disparat, răzleţ. încearcă să adune în cartea sa impresii izolate, trăite în diferite momente ale vieţii. 7 răzleţ, sporadic. S-au constatat câteva cazuri izolate de gripă în şcoală. 8 despărţit2, separat. Apartamentul are camerele izolate prin holuri. 9 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) ascuns2, discret, dosnic, ferit, lăturalnic, retras, secret2, singuratic, tainic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singurit. Se retrage în colţul cel mai izolat al camerei. 10 (despre drumuri, străzi etc.) lateral, lăturalnic, lăturaş. S-a întors acasă pe un drum izolat. II adv. (modal) 1 (mai ales în legătură cu vb. „a sta”) deoparte, retras, razna, <înv.> osebi1. La întruniri colegiale preferă să stea izolat. 2 retras, singur, singuratic, solitar. Trăieşte izolat, într-o colibă, la marginea pădurii. 3 răzleţ, sporadic, <înv.> sporadiceşte. Câţiva nori apar, izolat, pe cerul senin. 4 disparat, răzleţ. Referirile la studenţie se regăsesc, izolat, în paginile cărţii sale. izolatâr, -oare adj., s.m., s.n. I adj. 1 despărţitor, separator, <înv.> osebitor. A ridicat un gard izolator între cele două case. 2 (electr.; despre materiale) dielectric, izolant. 11 (arg.) 1 s.m. v. Gardian. Temnicer. 2 s.n. staţiune la munte. izolaţie fonică s.f. fonoizolâre, fonoizolaţie, insonoritate, izolare fonică, izolirbănd s.n. bandă de izolaţie (v. bandă2), bandă izolantă (v. bandă2), bandă izolatoare (v. bandă2). A înfăşurat capetele firului electric cu izolirbănd. izolâg, -ă adj. (biol; despre corpuri, ţesuturi, celule, seruri etc.) izogen, izogenetic, izoge-nic. Indivizii izologi sunt identici genetic. izomer optic s.m. 1 (chim.) antipod optic. Izomerii optici sunt substanţe chimice stere-oizomere. 2 (fiz.) enantiomer. Izomerul optic este antipodul optic al unei substanţe. izomerie chimică s.f. (chim.) tautomerie. în izomeria chimică două sau mai multe substanţe, cu aceeaşi compoziţie chimică, diferă prin legături şi prin aşezarea unora dintre atomi. izomorfîe s.f. (fiz.) izomorfism, izomorfism s.n. (fiz.) izomorfie. Izomorfismul este identitatea de structură între două fenomene. izoosmi'e s.f. (chim.) izotonie. izoosmdtic, -ă adj. (chim.; despre soluţii) izoton, izotonie. izoparafină s.f. (chim.) izoalcan. Izopara-fina este o hidrocarbură saturată ciclică, cu catena ramificată. izopolimorfîe s.f. (chim.) izopolimorfism. izopolimorfi'sm s.n. (chim.) izopolimorfie. Izopolimorfismul este proprietatea unor substanţe sau minerale de a cristaliza în forme diferite. izopropilbenzăn s.m. (chim.) cumen. Izopropilbenzenul este folosit ca intermediar la fabricarea fenolului şi a acetonei. izoster, -ă adj., s.f. (fiz.) 1 adj. (despreprocese sau transformări ale unui sistem fizic) izocor. Procesele sau transformările izostere au loc la un volum constant. 2 s.f. izocoră (v. izocor). Izostera este linia care uneşte, pe 0 diagramă, punctele cu acelaşi volum ale unui sistem fizic. izoterm, -ă adj. (fiz.; despre transformări fizico-chimice) izotermic. Transformările izoterme se produc la o temperatură constantă. izotermic, -ă adj. (fiz.; despre transformări fizico-chimice) izoterm, izoton, -ă adj. (chim.; despre soluţii) izoos-motic, izotonie. izotonie, -ă adj. (chim.; despre soluţii) izo-osmotic, izoton. Soluţiile izotonice au aceeaşi concentraţie moleculară şi presiune osmotică. izotonie s.f. (chim.) izoosmie. Izotonia este proprietatea unui lichid sau a unei soluţii de a avea o presiune osmotică egală cu cea a unei alte soluţii, luată ca referinţă. izotop radioactiv s.m. (fiz.) radioizotop. Izotopul radioactiv este izotopul unui element chimic care are proprietăţi radioactive. izrailteăn, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Evreică. Evreu. Israelian. Israelit. 2 adj. v. Evreiesc. Israelian. Israelit. izumi't, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) 1 (adesea constr. cu vb. „a rămâne>T) v. Consternat. Crucit. Minunat. Perplex. Siderat. Stupefiat. Surprins. Uimit. Uluit. 2 v. Bulversat. Confuz. Debusolat. Deconcertat. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. încurcat2. Nedumerit. Nelămurit. Perplex. Tulburat. Tulbure. Zăpăcit. izvârjănie s.f. (bis.; înv.) v. Caterisire. Răs-popire. izvod s.n. (înv.) 1 v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 2 v. Catastif. Condică. Registru. 3 v. Copie. Reproducere. Transcriere. 4v. Consemnare. însemnare. Menţiune. Notaţie. Notă. 5 v. Listă. Tabel. 6 v. Machetă. 7 v. Manuscris. 8 v. Model. Tipar. 9 v. Obârşie. Origine. Sorginte. Sursă. 10 v. Plan. Schemă. Schiţă. 11 v. Text. izvodi vb. IV. tr. 1 (înv. şi pop.; compl indică metode, planuri etc.) v. Afla. Conce- 813 | izvuc pe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni. 2 (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) v. Afla. Depista. Descoperi. Găsi. 3 (înv.; compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) v. Alcătui1. Compune. Crea. Elabora. Face. întocmi. Lucra. Realiza. Redacta. Scrie. 4 (înv.; compl. indică lucrări sau pasaje, idei etc. din cărţile altor autori) v. Compila. 5 (înv.; compl. indică texte, originale etc.) v. Copia. Reproduce. Transcrie. 6 (înv.; urmat de o prop. compl dr. introdusă prin conj. „să’) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. 7 (înv.; compl. indică texte, opere literare etc.) v. Tălmăci. Traduce. Transla. Transpune, izvodire s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Concepere. Creare. Elaborare. Imaginare. Inventare. Născocire. Plănuire. Plăsmuire. Proiectare. Realizare. Scornire. 2 (înv.) v. Alcătuire. Compunere. Creare. Elaborare. întocmire. Realizare. Redactare. Scriere. Scris1, izvoditor s.m. (înv.) 1 v Autor. Semnatar. 2 v. Inventator. 3 v. Istoric. Istoriograf, izvor s.n. 11 (hidrol.) smârc, cişmea, ţâţână, ţurţur, vistierie, <înv.> sursă, scaturigine. Excursioniştii beau apă dintr-un izvor de munte. 2 (hidrol.) matcă, obârşie, sursă, <înv.> fântână, scăturină, sorginte. Au făcut o excursie la izvoarele Dunării, în Germania. 3 sursă. Soarele este un izvor de lumină şi de căldură. 4 (art.; relig.; nm. pr.) Izvorul Tămădu- irii = Izvoarele Maicii Precista. Izvorul Tămăduirii este ziua de vineri din Săptămâna Luminată; (la pl; pop.) Izvoarele Maicii Precista v. Izvorul tămăduirii. II fig. 1 cauză, obârşie, origine, rădăcină, maică, mamă, naştere. Izvorul incendiului nu a fost descoperit. 2 obârşie, origine, sorginte, sursă. Pentru a putea fi tratată, trebuie descoperit izvorul infecţiei. 3 cauză, considerent, mobil, motiv, pricină* prilej, raţiune, temei, fundament, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost izvorul care a declanşat protestul salariaţilor. 4 germen, sămânţă, sursă. Invidia este izvorul neînţelegerilor dintre ele. 5 obârşie, origine, leagăn, matcă. Din când în când, ca să nu uităm cine suntem, trebuie să ne întoarcem la izvoare. 6 început, obârşie, origine, provenienţă, sorginte, sursă, rădăcină, sâmbure, scutec, fântână. Limba română are izvor latin. 7 sursă. Ştie această informaţie din izvoare autorizate. 8 sursă, filon. Legendele sunt un izvor nesecat pentru scriitori. II11 act1, document, dovadă, hârtie, înscris, piesă, <înv. şi pop.> scris1, <înv. şi reg.> scrisoare, <înv.> carte, izvod, încredinţare, praxis, răvaş, sinet, temasuc, teşcherea1, uric, zapis, exhibit. în arhive există foarte multe izvoare din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. 2 informaţie, sursă. Izvoarele folosite pentru studiu sunt foarte diverse. izvorâş s.n. (hidrol.) izvorel, izvuc. izvorâre s.f. izvorât, <înv. şi pop.> izvorâtu-ră. încearcă să oprească izvorârea apei, înfundând sursa. izvorât s.n. izvorâre, <înv. şi pop.> izvorâ-tură. izvorâtură s.f. (înv. şi pop.) v. Izvorâre. izvorel s.n. (hidrol; pop.) v. Izvoraş. izvorî vb. IV. intr. I (despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. „din) a veni, a se arădui, <înv.> a obâr-şi, a se scure, a scaturi. Dunărea izvorăşte din munţii Pădurea Neagră. II fig. 1 (jur.; despre hotărâri, legi, documente, acte etc.) a emana, a proveni1. Hotărârea izvorăşte de la minister. 2 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „din”) a proveni1, a purcede. Această credinţă izvorăşte din negura timpurilor. Gelozia izvorăşte din neîncredere. 3 (în opoz. cu „a apune”; despre aştri) a apărea, a se arăta, a ieşi, a se ivi, a răsări1, a se ridica. Dimineaţa devreme, soarele izvorăşte, mare şi roşu, în zarea îndepărtată. izvrăti vb. IV. tr. (înv.; compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Altera. Contraface. Deforma. Denatura. Escamota. Falsifica. Măslui. Mistifica. Răstălmăci, izvrătit, -ă adj. (în opoz. cu „adevărat”; înv.; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Alterat. Contrafăcut. Deformat. Denaturat. Escamotat. Fals. Falsificat. Măsluit2. Mistificat. Răstălmăcit. izvuc s.n. (hidrol; reg.) v. Izvoraş. îleu interj. (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune; pop. şi fam.) v. A1! Ah! Aoleu! Au3! E2! Ei! I2! O! Of! Uf! Vai! îmbadîu, -ie adj. (în opoz. cu „urât”; ieşit din uz; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. îmbalansâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică mai ales activităţi, acţiuni) v. Amâna. Lungi. Tărăgăna. Temporiza. Tergiversa, îmbalansât,-ă adj. (reg.) 1 (despre activităţi, creaţii etc. începute) v. Nedesăvârşit. Nefinalizat. Neisprăvit Neterminat. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor, îmbandajâ vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; reg.; compl. sau sub. indică răni sau părţi ale corpului care au suferit un traumatism) v. Bandaja. Lega1. Pansa. îmbandajăt, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre răni sau despre părţi ale corpului care au suferit un traumatism) v. Bandajat. Legat4. Pansat2. îmbarcă vb. I. tr. (jur.; arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide, întemniţa. Reţine. îmbarcăt, -ă adj. (jur.; arg.; despre oameni) v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. închis. întemniţat. Reţinut. îmbăgiuă vb. I. tr. (reg; compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. Momi. Seduce. Tenta. îmbăiă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) scălda, <înv. şi pop.> a (se) la2, <înv. şi reg.> a (se) băi, a feredui. în fiecare seară îşi îmbăiază copilul. îmbăieră vb. I. tr. fig. (înv.; compl. indică elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri, sisteme etc. de acelaşi fel) v. Conexa. îmbina. împreuna. îngemăna. Lega1. Reuni. Uni2. îmbăiere s.f. baie1, scăldare, scăldat1, scaldă, scăldătoare, <înv. şi reg.> scăldătură, fereduială, fereduire, lăutoare, scăldăciu-ne, scălduşă, scălduşcă, <înv.> îmbăietură. După îmbăiere, copilul a adormit. îmbăietură s.f. (înv.) v. Baie1. îmbăiere. Scăldare. Scăldat1. îmbăia vb. I. (pop.) 11 tr., refl. a (se) îmbăloşa. Câinele, Ungându-l l-a îmbăiat. 2 intr. (despre fiinţe) v. Clefai. Molfai. Plescăi. II tr. fig. (compl: indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. îmbălăre s.f. (pop.) 1 îmbălătură. 2 fig. v. înjurătură. îmbăiat, -ă adj. (pop.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) îmbăloşat, străbălat2.2 fig. (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Decoltat. Deocheat. Deplasat. Deşănţat. Ieftin. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Murdar. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit Neruşinat. Obraznic. Obscen. Picant. Piperat. Porcesc. Porcos. Pornografic. Scabros. Scârbos. Suburban. Trivial. Vulgar, îmbălăcări vb. IV. tr. fig. (înv:, compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. îmbălăcăritură s.f. fig. (înv.) v. înjurătură, îmbălăciune s.f. fig. (pop.; deprec.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). îmbălătură s.f. (pop.) 1 îmbălare. 2 fig. v. înjurătură. îmbăligă vb. I. refl. (fiziol.; înv.; despre animale) v. Băliga. îmbălmăji vb. IV. tr. (reg.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura, îmbăloră vb. I. fig. 1 tr. (înv. şi reg; compl. indică oameni) v. Atinge. Aspersa. Injuria. Insulta. Invectiva. Jigni. Leza. Lovi. Ofensa. Răni. Stropi. Ulcera. Ultragia. Vexa. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Groză- vi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. îmbăloşa vb. I. tr., refl. (pop.) a (se) îmbăia. îmbăloşat, -ă adj. (pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) . îmbăiat, străbălat2. îmbălsămă vb. I. tr. 1 (despre flori, parfu-muri etc.; compl indică aerul, atmosfera sau spaţii, încăperi etc.) a înmiresma, a odoriza, a parfuma, a înmiasma, a miresma, a sfinţi1, <înv.> a balsamui. Crinii îmbălsămează aerul din cameră. 2 (arg; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. îmbălsămare s.f. 1 înmiresmare, odorizare, parfumare, înmiasmare, miresma-re, <înv.> balsamuire. Foloseşte esenţe cu miros plăcut şi puternic pentru îmbălsămarea aerului din cameră. 2 (med.) tanatopraxie. Prin îmbălsămare, un cadavru este tratat cu anumite substanţe chimice în scopul conservării lui. îmbălsămăt, -ă adj. 1 (despre aer, mirosuri etc.) aromit, dulce, dulceag, îmbătător, înmiresmat, parfumat, suav, fragrant, înmiasmat, tămâiat2, miresmat, <înv.> bălsămat, miresmător, mirosnic, parfumator. în salon se simte mirosul îmbălsămat al buchetului de crini. 2 (despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) aromat2, aromatic, îmbătător, înmiresmat, parfumat, balsamic, balsamiu, binemirositor, bun. A băut o cafea foarte gustoasă şi îmbălsămată. îmbărăcăt, -ă adj. (reg; despre plante, întinderi de pământ etc.) v. Brumat, îmbărbăta vb. 1.1 tr. (compl indică oameni) a excita, a încuraja, a îndemna, a însufleţi, a stimula, a susţine, <înv.> a îndrăzni, a mângâia, a semeţi, a galvaniza, a insufla. Ştefan cel Mare a ştiut să-şi îmbără-băteze oştenii în luptă. 2 refl., tr. (sub. sau compl indică oameni) a (se) alina, a (se) consola, a (se) încuraja, a (se) mângâia, <înv. şi pop.> a ostoi2, a molcomi, <înv.> a netezi, a se parigorisi. S-a îmbărbătat greu după eşecul avut. 815 | îmbărbătare s.f. alinare, consolare, încurajare, mângâiere, <înv.> consolaţie, parigorie, parigorisire, balsam, refugiu, sabur. Sfaturile ei au fost o îmbărbătare pentru durerea lui. îmbărbătat, -ă adj. (despre oameni) încurajat Jucătorii îmbărbătaţi s-au întors pe teren. îmbătă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) ameţi, a (se) griza, a (se) turmenta, a se face, a se trece, a (se) turlăci, a (se) abţigui, a (se) cher-cheli, a (se) matosi, a se şpriţui, a (se) trosni, a (se) beţivăni, a (se) torpila, a (se) trotila, a (se) amnări, a (se) asumata, a (se) chefalui, a (se) învinoşa, a (se) şume-ni, a se tântăi, a (se) tehui2, a se trifui, a se trincăni, a (se) căuşa, <înv.> a (se) cărăui1, a (se) cătăni, a (se) atinge, a (se) cocli, a (se) tufli, a se afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) cârpi, a (se) ciupi, a (se) înfierbânta, a (se) magnetiza, a (se) pili2, a (se) sfinţi1, a se tămâia, a se tâmosi1, a (se) trăsni, a se turci, a (se) turti, a (se) flecni, a (se) flecui, a (se) oţeli, a (se) machi, a (se) matoli, a (se) nasuli, a (se) vărui, a (se) vopsi. Coniacul l-a îmbătat. Toţi s-au îmbătat la petrecere. II tr. fig. 1 (despre mirosuri sau arome puternice; compl. indică oameni) a adormi, a ameţi, a tulbura. Parfumul florilor din grădină o îmbăta. 2 (compl. indică inima, sufletul, viaţa etc. oamenilor) a bucura, a desfata, a încânta, a ameţi, a legăna, a lumina, a mângâia. Speranţa că se va însănătoşi îi îmbată sufletul. îmbătâre s.f. 11 beţie, turmentare, turmentare, turlăceală, turlăcie, matosi-re, pileală, pilire2, ciupeală, ciupire. îmbătarea lui a fost de scurtă durată. 2 (concr.; înv.) <înv.> îmbătătură. îşi trata oaspeţii cu o îmbătâre din prune. II fig. delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, deliciu, dulceaţă, savoare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Mediterană a fost o îmbătâre. îmbătat -ă adj. (despre oameni) 1 băut, beat2, grizat, tulbure, turmentat, <înv. şi pop.> candriu, trecut2, detunat2, turlac, turlăcit, vâjâit2, abţiguit, cherchelit, ma-tosit, şpriţuit, trosnit, trotilat, vesel, amnărit, asumatat, ceaclauz, ce-măluit, chermeleu, chiurluit, îmbeţit, învinoşat, leucit2, rătutit, şumen, şumenit, tântăit, tren-cheş, trifiiit, trincănit, tui3, tuiac, tutuit2, vinos, <înv.> cărăui2, groggy, coclit, ceacâr, afectat1, atins, obosit, tuflit, aburit, afumat, aghesmuit, brumat, cânepiu, ciupit2, făcut2, fezandat2, înfierbântat, magnetizat, oţelit, pilit2, prăfuit, sfinţit3, tămâ-iat2, tâmosit, trăsnit2, turtit, flecnit, flecuit, plesnit2, arămit2, basculant, chi-aunit, chitrofonit, împachetat2, împuşcat, ma-chit, mangă, matol, matolit, matrafoxat, ochit2, trăscănit, vopsit2. Era îmbătat şi nu s-a mai urcat la volan. 2 fig. (cu determ. cauzale introduse prin prep. „de”) ameţit, năuc, năucit, zăpăcit, beat2. Tânărul, îmbătat de fericire, nu se putea concentra la studiu. îmbătăciune s.f. (med.; reg.) v. Epilepsie, îmbătător, -oăre adj. 11 (despre aer, mirosuri etc.) aromit, dulce, dulceag, îmbălsămat, înmiresmat, parfumat, suav, fragrant, înmiasmat, tămâiat2, miresmat, <înv.> bălsămat, miresmător, mirosnic, parfumator. 2 (despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) aromat2, aromatic, îmbălsămat, înmiresmat, parfumat, balsamic, balsamiu, binemirositor, bun. II fig. 1 (despre mirosuri, arome etc.) ameţitor, tulburător. Tânăra foloseşte un parfum îmbătător. 2 (mai ales despre elemente din natură, reprezentări artistice) feeric, fermecător, încântător, minunat, nălucitor, ceresc, magic, vrăjit2. O noapte de toamnă timpurie, luminată de puzderia de stele, este îmbătătoare şi tulburătoare. îmbătătură s.f. (înv.) <înv.> îmbătâre. îmbătrâni vb. IV. intr. 1 (biol; despre fiinţe) a se trece, a se veşteji, a se feşte-li, <înv. şi reg.> a se vechi1, a se vlăgui, <înv.> a se învechi, a mători, a albi, a se întuneca, a se cuta. Cu cât îmbătrâneşte, simte cum i se şubrezeşte sănătatea. A îmbătrânit înainte de vreme din cauza necazurilor. 2 fig. (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) a se degrada, a se delabra, a se deteriora, a se învechi, a se strica, a se uza, a se ruina, a se jigări. Intemperiile au îmbătrânit gardul de lemn al casei. Toate fotoliile au îmbătrânit, t. îmbătrânire s.f 1 (biol.) senescenţă,veştejire, dârvăreală. După 50 de ani încep să fie vizibile efectele îmbătrânirii. 2 fig. degradare, deteriorare, învechire, stricare, uzare. Şi-a schimbat mobila din cauza îmbătrânirii fotoliilor. îmbătrânit -ă adj. 11 (biol; despre fiinţe) <înv.> învechit. Pe o bancă din parc stătea un om îngândurat şi îmbâtânit. 2 (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul înfăţişarea lor) trecut2, albit, fanat, ofilit, veşted, veştejit, coptuţ. Femeia îmbătrânită înainte de vreme are cinci copii. II fig. (mai ales despre obiecte ori despre părţi ale lor) degradat, delabrat, deteriorat, învechit, stricat, uzat, vechi2, ruinat, jigărit. Fotoliile îmbătrânite au fost reparate. îmbăţoşăre s.f. fig. (fam.) v. Consistenţă. Dârzenie. Decizie. Fermitate. Hotărâre. Inflexibilitate. Intransigenţă. Neclintire. Neîndu-plecare. Nestrămutare. Neşovăire. Statornicie, îmbâcsi vb. IV. I refl. 1 (tehn.; despre electrozi, piese ale unui sistem tehnic, mecanisme etc.) a se ancrasa, a se murdări. Motorul maşinii s-a îmbâcsit şi abia mai funcţionează. 2 (tipogr.; despre tipare sau despre literele unui tipar) a se ancrasa. După o folosire îndelungată, tiparul s-a îmbâcsit. 3 (despre aer) a se ticsi. Aerul din sala de conferinţe s-a îmbâcsit. II tr. (arg.; compl. indică oameni) 1 v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. 2 v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Necăji. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. îmberegăţi îmbâcsit, -ă adj. fig. (despre oameni) 1 nereceptiv. Prietenul ei este un conservator îmbâcsit. 2 neînţelegător. Este atât de îmbâcsit, încât nu admite nicio scuză din partea fiului. îmbârcă vb. I. tr., refl. (reg; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra”) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. îmbârfi vb. IV. tr., intr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detrac-ta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. îmbârligă vb. I. tr. 1 (despre animale; compl. indică coada lor) a bârliga. Pisoiul îşi îmbârligă coada. 2 (arg; compl indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agita. Aţâţa. Excita. Incita. Instiga. întărâta. Provoca. Stârni. Tulbura, îmbâriigăt -ă adj. fig. (fam) 1 (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) v. Cotit2. încâlcit întortocheat Labirintic. Sinuos. Strâmb. Sucit2. Şerpuit. Şerpuitor. Unduios. 2 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) v. Confuz. Difuz. Echivoc. Haotic. Imprecis. Incert. Indefinit. Indeterminat împleticit, încâlcit. încurcat2. întortocheat. întunecat. Nebulos. Neclar. Nedefinit. Nedesluşit Nedeterminat. Nedumerit. Neguros. Neînţeles2. Nelămurit. Neprecis. Neprecizat. Nesigur. Obscur. Obscurat Obscurizat. Tenebros. Tulbure. Vag. Vaporos. 3 (despre probleme, întâmplări etc.) v. Complex. Complicat. încâlcit. încurcat2. întortocheat. Labirintic, îmbârligătură s.f. fig. (fam.) 1 v. Amestecătură. încâlceală. încâlcire. încâlcituri încurcătură. Mixtură. 2 v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală, îmbelşugăre s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) abundenţă, afluenţă, belşug, bogăţie, exces, îndestulare, noian, opulenţă, prisos, ubertate, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfe, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destulare, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. corn), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îm-belşugării (v. corn), sac. La începutul verii este îmbelşugare de legume în pieţe. îmbelşugăt-ă adj. 1 (despre recoltă, producţie etc.) abundent, bogat, bun, îndestulat, mare1, mănos, mult, opulent, exuberant, profuz, <înv. şi reg.> belşugos, spornic, biu, <înv.> săţios1, zdravăn. Anul acesta recoltele au fost îmbelşugate. 2 (despre existenţă, condiţii materiale etc.) bogat, îndestulat, opulent, răsfaţat2. Duce un trai îmbelşugat, cu tot ce îşi doreşte. 3 (mai ales despre mese, ospeţe) abundent, bogat, copios, îndestulat, opulent, <înv.> îndesat, generos, princiar, regal2, regesc, zdravăn, domnesc. Au avut o cină îmbelşugată. 4 (despre păr, barbă, mustăţi) bogat, des, învoit, plin, pletos. Fata are părul îmbelşugat, împletit în cozi. îmberegăţi vb. IV. tr. (reg.; compl indică fiinţe) v. Gâtui. Jugula. Strangula. Sugruma. îmberegăţire îmberegăţi're s.f. (reg.) v. Gâtuire. Jugulare. Strangulare. Sugrumare, îmbeţrt, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Ameţit. Băut Beat2. Grizat îmbătat. Tulbure. Turmentat. îmbeznâ vb. I. refl. (înv.; despre corpuri cereşti) v. întuneca. imbi, -e num. colect. (înv.) v. Amândoi. Ambii îmbiâ vb. 1.1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) invita, a (se) pofti, a proscalisi. O îmbie să ia loc în fotoliu. Se îmbie unul pe celălalt să intre în sală. 2 a (se) îndemna, a (se) pofti. 0 îmbie să ia din fructele de pe masă. II tr. fig. 1 (compl. indică oameni) a încuraja, a îndemna, a stimula, a îmboldi, a purta, a mâna, a opinti. Aprecierile colegilor îl îmbie să-şi continue cercetarea. 2 (compl indică fiinţe) a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, a orbi, a trage, a apuca, a aromi, a înfrânge. îl îmbie cu perspectiva unui profit mare pentru a-l determina să intre în afacere. îmbiâlă s.f. (rar) v. Invitaţie. îmbiere. Poftire. îmbiat s.n. (reg) v. Invitaţie. îmbiere. Poftire. îmbiba vb. 1.1 tr., refl. (ind. text.; compl sau sub. indică materiale textile) a (se) impregna, a (se) inficia. Materialul este îmbibat cu anumite soluţii pentru a căpăta impermeabilitate. 2 tr. fig. (rar; compl indică oameni) v. îndoctrina. îmbibare s.f. 1 (ind. text.) impregnare, impregnaţie, îmbibaţie. Pentru ca un material să devină impermeabil este necesară îm-bibarea lui cu anumite soluţii. 2 fig. (rar) v. îndoctrinare. îmbibat, -ă adj. 1 (despre materiale textile) impregnat. Materialele îmbibate cu anumite soluţii devin impermeabile. 2 fig. (rar; despre oameni) v. îndoctrinat. îmbibaţie s.f. (ind. text.; rar) v. Impregnare. Impregnaţie. îmbibare. îmbieciune s.f. (înv.) v. Invitaţie. îmbiere. Poftire. îmbiere s.f. invitaţie, poftire, îmbială, îmbietură, îmbiat, <înv.> îmbieciune. S-a aşezat în fotoliu în urma îmbierii de a lua loc. îmbietor, -oăre adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, creaţii, însuşiri etc. ale oamenilor) ademenitor, atrăgător, ispititor, seducător, tentant, chemător, surâzător. Perspectiva unui doctorat în SUA i se pare îmbietoare. 2 (despre locuri, peisaje etc.) atractiv, atrăgător, plăcut, primitor. A vizitat meleaguri îmbietoare. 3 (despre mâncăruri) apetisant, bun, delicios, gustos, plăcut, savuros, suculent, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A pregătit o masă îmbietoare. 4 (despre băuturi) apetisant, bun, gustos, licoros, plăcut, savuros, am-broziac, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A băut un vin îmbietor. 5 (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, atrăgător, excitant, excitator, ispititor, sedu- cător, sexy, tentant, mişto, sexos, apetisant, picant, bun. Astfel îmbrăcată, este o femeie îmbietoare. îmbietură s.f. (pop. şi fam.) v. Invitaţie, îmbiere. Poftire. îmbină vb. 1.11 tr. (tehn.; compl. indică elementele componente ale unui sistem) a asambla, a fixa, a împreuna, a monta, a reuni, a uni2. Mecanicul îmbină cu uşytinţă piesele unui motor. 2 tr. (compl. indică grinzi, bârne etc.) a încheia, a lega1, a monta, a prinde, a uni2, a încochela. Dulgherii îmbină grinzile în cuie pentru a face acoperişul casei. 3 tr., refl. (compl sau sub. indică piese ori părţi ale lor) a (se) îmbuca, a (se) împreuna, a (se) păsăli. Meşterul a îmbinat perfeă piesele parchetului. 4 tr. (compl. indică obiecte, părţi ale lor etc.) a combina, a împreuna, a îngemăna, a uni2, a gemăna, a amalgama. A îmbinat în aşa fel piesele de puzzle încât i-a rezultat un robot. 5 tr. (compl. indică elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri, sisteme etc. de acelaşi fel) a conexa, a împreuna, a îngemăna, a lega1, a reuni, a uni2, a conglomera, a îmbăiera. A îmbinat firele electrice pentru a reface circuitul I11 tr.,refL a combina. Este bine când ştii să îmbini utilul cu plăcutul Visul tău se îmbină cu dorinţa mea. 2 tr., refl. a (se) uni2, a (se) conjuga, a (se) împleti. îşi îmbină forţele pentru a ieşi din acest impas. 3 refl. recipr. (despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) a interfera, a se amesteca, a se împleti, a se încrucişa, a se întrepătrunde, a se întretăia, a se întreţese. în opera sa se îmbină diverse influenţe. în această afacere interesele lor se îmbină. îmbinăre s.f. 11 (tehn.) asamblaj, asamblare, asamblat1, fixare, împreunare, montaj, montare1, reunire, unire, <înv.> îmbinătură, împreu-nătură. Mecanicul a realizat îmbinarea pieselor motorului maşinii într-un timp relativ scurt. 2 încheiere, montare1, prindere, unire, <înv.> îmbinătură. îmbinarea scândurilor acoperişului unei case trebuie făcută cu multă atenţie. 3 combinare, combinaţie, împreunare, îngemănare, unire, <înv.> îmbinătură, amalgam, amalgamare. Din îmbinarea pieselor de puzzle i-a rezultat un robot. II unire, conjugare, împletire. Se impune îmbinarea forţelor interesate de realizarea acestui proiect. îmbinăt, -ă adj. 1 (tehn.; despre elementele componente ale unui sistem) asamblat2, fixat2, împreunat, îngemănat, montat, reunit, unit. Verifică piesele îmbinate ale motorului maşinii. 2 (despre elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau despre lucruri, sisteme de acelaşi fel) împreunat, îngemănat, reunit, unit Firele electrice îmbinate au refăcut circuitul. îmbinătură s.f. (înv.) 11 (tehn.) v. Asamblaj. Asamblare. Asamblat1. Fixare. îmbinare. împreunare. Montaj. Montare1. Reunire. Unire. 2 v. îmbinare. încheiere. Montare. Prindere. Unire. II v. Combinare. Combinaţie. îmbinare. împreunare. îngemănare. Unire, îmbizui'vb. IV. refl. (înv. şi reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe") v. Baza. Bizui. Conta. încrede. Sprijini. îmbizuit, -ă adj. (înv.; despre cauze, motive etc.) v. Bun. Fundamentat. îndreptăţit. îndrituit întemeiat. Just Justificat. Legitim. Logic2. Motivat Serios. Temeinic, îmblăriu s.n. 1 bătătoare (v. bătător), îmblăciug, îmblău, moloteţ. Cu îmblăciul se lovesc spicele de cereale sau păstăile uscate pentru a le scoate boabele. 2 (la hădărag) limbă. îmblăciug s.n. (agric.; reg.) v. Bătătoare (v. bătător). îmblăciu. îmblăni vb. IV. tr. 1 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a blăni, <înv.> a blă-nui, a îmblănui. Croitorul i-a îmblănit un palton. 2 fig. (reg; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. îmblănire s.f. îmblănit1, <înv.> blănit1, blănuit1, îmblănuire. Pentru îmblănirea paltonului a apelat la un croitor. îmblănit1 s.n. îmblănire, <înv.> blănit1, blănuit1, îmblănuire. îmblănit2, -ă adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte) <înv.> blănit2, blănuit2, îmblănuit. Şi-a cumpărat, pentru iarnă, o haină îmblănită. îmblănui vb. IV. tr. (înv.; compl indică obiecte de îmbrăcăminte) v. îmblăni, îmblănuire s.f. (înv.) v. îmblănire. îmblănit1, îmblănuit, -ă adj. (înv.; despre obiecte de îmbrăcăminte) v. îmblănit2, îmblăti vb. IV. tr. (pop.) 1 (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) v. Bate. Descoji. Dezghioca. 2 fig. (compl indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. îmblăti're s.f. (pop.) îmblătit, <înv.> mlă-tiş. Prin îmblătire, se scot seminţele din cereale sau păstăile uscate din teci. îmblătit s.n. (pop.) îmblătire, <înv.> mlătiş. îmblâu s.n. (reg.) v. îmblăciu. îmblânzeâlă s.f. (înv.) 1 v. Domesticire. îmblânzire. 2 fig. v. Calmare. Domolire. îmblânzire. îmbunare. împăcare. Liniştire. Potolire, îmblânzi vb. IV. I tr. (compl. indică animale sălbatice) a domestici, a dompta, a îmbuna, <înv.> a dumesnici, a supune, a înfrâna. Este greu să îmblânzeşti un mustang. II tr., refl. fig. 1 (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmbuna, a (se) împăca, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) înmuia. Plânge şi nu ştie cum s-o îmblânzească. A dus copiii la cofetărie pentru a se îmblânzi. 2 (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a slăbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a adormi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a îmblânzit durerea pentru moment. 3 (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a se calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) dilua, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) paci- 817 | îmbrăca fica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a îmblânzit în urma instalării termopanelor la ferestre. îmblânzire s.f. 1 domesticire, <înv.> dumes-nicire, îmblânzeai! Este nevoie de multă răbdare pentru îmblânzirea unui mustang. 2 fig. calmare, domolire, îmbunare, împăcare, liniştire, potolire, înmuiere, îmblânzeai! Nu ştie ce să facă pentru îmblânzirea fetiţei care plânge întruna. Pentru îmblânzirea copiilor, a mers cu ei la cofetărie. îmblânzit -ă adj. 1 (despre animale sălbatice) domesticit, <înv.> dumesnicit. Călăreşte un mustang îmblânzit. 2 fig. (despre fiinţe) calmat, domolit, îmbunat, împăcat, liniştit, potolit2, înmuiat, răcorit. îmblânziţi, copiii regretă comportarea pe care au avut-o. îmblânzitor, -oare s.m., s.f. dresor, <înv.> do-mesticitor, domolitor. îmblânzitorul reuşeşte să domine leii din arenă. îmboboci vb. IV. intr. (bot.; despre fiori) a împupi. Trandafirii îmbobocesc. îmbobocit, -ă adj. (bot.; despre flori) împupit. A primit un buchet de trandafiri îmbobociţi. îmbodoli'vb. IV. (reg.) 1 tr.,refl. (compl sau sub. indică oameni) v. încotoşmăna. înfofoli. 2 tr. (compl. indică sugari) v. înfăşa, îmbodoh't -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. încotoşmănat. înfofolit. 2 (despre sugari) v. înfăşat. îmbogăţi vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se ajunge, a se îmburghezi, a se înavuţi, a se înstări, a parveni, a se chivernisi, a se pricopsi, a se cuprinde, a se căpătui, <înv. şi reg.> a se schivemisi, <înv.> a se avuţi, a se înţoli, a se învârti, a se îngingia, a se hirotonisi, a se îngăzdăci. S-a îmbogăţit şi nu-şi mai recunoaşte rudele sărace. 2 refl. (în trecut; despre ţărani) a se înavuţi, a se închia-buri, a se chiaburi. Au reuşit să se îmbogăţească în câţiva ani. 3 refl., tr. a (se) amplifica, a creşte, a (se) dezvolta, a (se) extinde, a (se) lărgi, a (se) mări, a spori1. Schimburile comerciale dintre cele două ţări s-au îmbogăţit în ultimul timp. împrumutul neo-logismebr îmbogăţeşte vocabularul unei limbi. îmbogăţire s.f. 1 înavuţire, înstărire, parvenire, chiverniseală, chivernisire, pricopsire, căpătuială, căpătuire. Lozul câştigător i-a adus îmbogăţirea nesperată. 2 (miner.) concentrare. Prin îmbogăţire, se separă mineralele utile de cele sterile. 3 amplificare, amploare, creştere, dezvoltare, extensiune, extindere, lărgime, lărgire, mărire, <înv.> dezvelire, lucrare. îmbogăţirea schimburilor comerciale dintre cele două ţâri s-a produs în ultimul timp. îmbogăţit, -ă adj. 1 (despre oameni) ajuns, bogat, înavuţit, înstărit, chivernisit, pricopsit, căpătuit, încăpuit, stăruit, plinuţ. Prin speculaţii la bursă a devenit un om îmbogăţit. 2 amplificat, crescut2, dezvoltat, extins, lărgit, mărit3, <înv.> lucrător. Schimburile comerciale îmbogăţite au fost benefice pentru economia ţârii. îmboi vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Rostogoli, îmbolbojî vb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; reg; compl. sau sub. indică răni sau părţi ale corpului care au suferit un traumatism) v. Bandaja. Lega1. Pansa. îmbolbojit, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre răni sau despre părţi ale corpului care au suferit un traumatism) v. Bandajat. Legat4. Pansat2. îmboldeâlă s.f. (înv.) v. Ghiontire. îmboldi-re. îmbrânceală. îmbrâncire. îmbrâncitură. împingere. înghionteală. înghiontire. îmboldi vb. IV. 11 tr. (compl. indică mai ales animale) a îndemna, a mâna, <înv. şi reg.> a dudui. Căruţaşul îmboldeşte calul cu biciul. 2 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmbrânci, a (se) împinge, a (se) înghionti, <înv. şi pop.> a (se) coti, a (se) brânci, a (se) buşi, a (se) ghiontui, <înv. şi reg.> a (se) coteli, a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dicăsi, a se digni, a (se) dupăci, a (se) ghigosi, a (se) înghioldi, a lepăda, a (se) mitosi, a (se) popândi, a râmpi. Copiii se îmboldesc în joacă. II tr. fig. 1 (despre sentimente, porniri etc.; compl. indică oameni) a îndemna, a aţâţa, a muşca, a iuţi. Curiozitatea l-a îmboldit să meargă să se convingă cu ochii lui. 2 (compl. indică oameni) a încuraja, a îndemna, a stimula, a îmbia, a purta, a mâna, a opinti. Aprecierile colegilor îl îmboldesc să-şi continue cercetarea. 3 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a activiza, a impulsiona, a îndemna, a stimula, a cataliza, a propulsa, a pomi. Succesul iniţial al proiectului i-a îmboldit să-şi finalizeze cercetarea. Procesul de coalizare a forţelor politice democratice poate fi îmboldit de societatea civilă. îmboldi're s.f. I ghiontire, îmbrânceală, îmbrâncire, îmbrâncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, ghiontuială, ghiontuire, înghioldeală, înghioldire, <înv.> îm-boldeală,îmbolditură. Termină cu îmboldiri-le! II fig. 1 impulsionare, stimulare, propulsare. Societatea civilă are un rol important în îmboldirea procesului de coalizare a forţelor politice democratice. 2 (rar) v. Imbold. Impuls. Impulsie. îndemn. Mişcare. Mobil. Pornire. Pretext. Resort. Stimul. Stimulent. Suport. îmbolditor, -oare adj. fig. (rar) 1 v. Adjuvant Stimulativ. Stimulator. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Acerb. Acid. Acrimonios. Batjocoritor. Caustic. Cinic Coroziv. Ghimpos. Incisiv. Muşcător. Sarcastic. Sardonic. Satiric. Săgetător. Sec. Urzicător. Usturător. Vitriolant. îmbolditură s.f. (înv.) v. Ghiontire. îmbol-dire. îmbrânceală. îmbrâncire. îmbrâncitur! împingere. înghionteală. înghiontire. îmbolnăvi vb. IV. I (med., med. vet.) 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe) <înv. şi pop.> a (se) războli, a (se) bolnăvi, a se betegi, a (se) izda, <înv.> a se slăbănogi. S-a internat în spital din cauză că s-a îmbolnăvit. Contractând o viroză, l-a îmbolnăvit şi pe colegul său de cameră. 2 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică boala) a face. S-a îmbolnăvit de cancer pulmonar. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topse-ca, a (se) ofili, a (se) trudi. Vestea primită l-a îmbolnăvit. îmbolnăvire s.f. (med., med. vet.) 1 îmbolnăvit. Un virus i-a provocat îmbolnăvirea. 2 caz. A apărut o nouă îmbolnăvire de scarlatină în şcoală. îmbolnăvit s.n. (med., med. vet.) îmbolnăvire, îmborboi'vb. IV. tr.,refL (reg.; compl sau sub. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. îmborţoşă vb. L tr. (pop.; compl. indică femei) v. îngroşa. însărcina. îmborţoşâtă adj. (pop.; despre femei) v. Gra-vidl însărcinată. îmbosoiât, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Abătut Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat întristat. Mâhnit Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist, îmboşântăt -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Abătut Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat. întristat. Mâhnit. Necăjit Prostrat. Supărat. Trist, îmboţa vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. îmbufna. 2 v. Supăra, îmboţâre s.f. (reg.) v. îmbufnare, îmboţat, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat. întristat. Mâhnit. Necăjit Prostrat. Supărat. Trist. 2 v. îmbufnat. îmboţi'vb. IV. refl. (reg; mai ales despre copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. îmboţit, -ă adj. (reg.; mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfaţat2. Rău. Răzgâiat, îmboură vb. I. tr. (reg; despre animale; compl. indică urechile lor) v. Ciuli, îmbourât -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „senin”; despre cer) v. Acoperit. Cenuşiu. împâclit. închis. înnegurat înnorat întunecat. întunecos. Mohorât Neguros. Noros. Opac2. Pâclos. Plumbuit2. Plumburiu. Urât2.2 (meteor.; despre vreme, zile, atmosferă etc.) v. Ceţos. înceţoşat înnegurat. Nebulos. Neguros. Pâclos. îmbrăca vb. 1.11 refl. (despre oameni) a se echipa, a se înveşmânta, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se înveşte. S-au îmbrăcat adecvat pentru excursia pe munte. 2 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a lua, a pune, <înv.> a revesti. Şi-a îmbrăcat cel mai bun costum pentru ceremonie. 3 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a pune, a trage, a lua. A îmbrăcat repede pantalonii când a auzit soneria. II tr. 1 (compl. indică perne, plăpumi, pături) a înfăţa. A îmbrăcat plapuma într-un cearşaf-plic. 2 (compl. indică piese de mobilier) a capitona, a tapisa, a vătui2. Şi-au îmbrăcat canapeaua din sufragerie cu o îmbrăcare 1818 imitaţie de piele. 3 (compl. indică obiecte) a acoperi, a înveli, <înv. şi pop.> a coperi, a obduce. Mape de plastic îmbracă cărţile. 4 (compl. indică obiecte de artă, în special icoane sau cărţi) a fereca, a lega1. A achiziţionat o evanghelie care este îmbrăcată în argint. îmbrăcâre s.f. 11 echipare, îmbrăcat1, înveş-mântare, <înv.> înveşmântătură, înveştere, revestire. îmbrăcarea unui copil care merge la săniuş trebuie să fie adecvată. 2 (concr.; înv.) v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. I11 înfa-ţare, înfaţat1. Pentru îmbrăcarea plăpumii a folosit un cearşaf-plic. 2 capitonaj, capitonare, tapisare. A apelat la o firmă specializată pentru îmbrăcarea unor piese de mobilier. 3 acoperire, învelire, învelit1. îmbrăcarea cărţilor cu mape de plastic se face pentru protejarea lor. îmbrăcat1 s.n. echipare, îmbrăcare, înveşmân-tare, <înv.> înveşmântătură, înveştere, revestire. îmbrăcât2, -ă adj. I (despre oameni) echipat, înveşmântat, <înv. şi pop.> vajnic, <înv.> învăs-cut, revestit2. Tineri îmbrăcaţi adecvat şi cu rucsacuri în spate urcau muntele. I11 (despre plăpumi, pături) înfaţat2. 2 (despre piese de mobilier) capitonat, tapisat, vătuit2. în sufragerie are o canapea îmbrăcată nouă. 3 (despre cărţi, caiete etc.) acoperit, învelit, îmbrăcăciune s.f. (înv.) v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. îmbrăcăminte s.f. 11 haină, veşmânt, buleândră, acoperământ, strai, ţoală (v. ţol), halub, acoperire, îmbrăcare, îmbrăcăciune, rufa, vestiment, căiafet. Afară fiind frig şi-a luat îmbrăcăminte mai groasă. 2 port1, purtat1. La concursuri folclorice participanţii vin în îmbrăcăminte tradiţională. 3 vestimentaţie. I-a plăcut îmbrăcămintea elegantă a tinerei. 4 costum, haine (v. haină), ţinută, pereche de haine. Vara, poartă îmbrăcăminte în nuanţe deschise. îmbrăcămintea neagră o păstrează pentru ocazii festive. 5 garderobă. îmbrăcămintea ei este săracă în rochii. I11 (la cărţi, caiete etc.) înveliş, învelitoare, <înv.> învelitură. îmbrăcămintea caietelor trebuie schimbată deoarece s-a rupt. 2 (constr.; reg.) îmbrăcătură. Fereastra are îmbrăcăminte de lemn. 3 (anat.; reg.) v. Placentă. îmbrăcătură s.f. (constr.; reg.) îmbrăcăminte. îmbrăţăre s.f. (rar) v. îmbrăţişare. îmbrăţişat1, înlănţuire. Strângere. îmbrăţişă vb. 1.11 refl. recipr. (despre oameni;) a se cuprinde, a se înlănţui, a se prinde, a se încleşta. Când s-au întâlnit, s-au îmbrăţişat afectuos. 2 tr. (compl. indică oameni) a strânge. La plecare, a îmbrăţişat-o la piept. 3 tr. (compl. indică fiinţe) a apuca, a cuprinde. Cum a văzut-o intrând, a şi îmbrăţişat-o. 4 tr. (arg; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. II tr. fig. 1 (compl. indică teorii, concepţii, doctrine etc.) a accepta, a admite, a adopta, a împărtăşi, a-şi însuşi1, a prelua, a primi, a recunoaşte. Oamenii de ştiinţă i-au îmbrăţişat teoria privind transhumanţa. 2 (de obicei cu determ. „cu ochii”, „cu privirea”) a prinde, a vedea, a apuca, a cuprinde. Cât îmbrăţişai cu ochii, şesurile şi văile abureau. 3 a acoperi, a împresura, a înfăşură, a învălui. Umbra îmbrăţişează dealul. Ceaţa ne îmbrăţişează de peste tot. îmbrăţişare s.f. îmbrăţişat1, înlănţuire, strângere, îmbrăţăre, <înv.> apinzătură, strâns1, strânsoare, strânsură, încleştare, acoladă. S-au despărţit după o lungă îmbrăţişare. ^ îmbrăţişat1 s.n. îmbrăţişare, înlănţuire, strângere, îmbrăţăre, <înv.> apinzătură, strâns1, strânsoare, strânsură, încleştare, acoladă. îmbrăţişat2, -ă adj. (despre oameni) înlănţuit îmbrânceălă s.f. 1 ghiontire, îmboldire, îm-brâncire, îmbrâncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, ghiontuială, ghiontu-ire, înghioldeală, înghioldire, <înv.> îm-boldeală, îmboldituri Termină cu îmbrâncelile! 2 (concr.; de obicei constr. cu vb. „a da”) ghiont, izbitură, îmbrâncitură, împinsătură, bleandă, brâncă2, dupac, ghiold, ghioldum, poancă (v. ponc), potârnog, ştos, şuc, zbici2. I-a dat o îmbrânceală în coaste. îmbrânci vb. IV. tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, <înv. şi pop.> a (se) coti, a (se) brânci, a (se) buşi, a (se) ghiontui, <înv. şi reg.> a (se) coteli, a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dicăsi, a se digni, a (se) dupăci, a (se) ghigosi, a (se) înghioldi, a lepăda, a (se) mitosi, a (se) popândi, a râmpi. Copiii se îmbrâncesc în joacă. îmbrândre s.f. ghiontire, îmboldire, îmbrânceală, îmbrâncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, ghiontuială, ghiontuire, înghioldeală, înghioldire, <înv.> îmbol-deală, îmboldituri îmbrâncitură s.f. 1 ghiontire, îmboldire, îmbrânceală, îmbrâncire, împingere, înghionteală, înghiontire, ghiontuială, ghiontuire, înghioldeală, înghioldire, <înv.> îmbol-deală, îmboldituri 2 (concr.; de obicei constr. cu vb. „a da”) ghiont, izbitură, îmbrânceală, împinsătură, bleandă, brâncă2, dupac, ghiold, ghioldum, poancă (v. ponc), potârnog, ştos, şuc, zbici2. îmbrebenâ vb. I. tr. (rar; compl. indică materiale textile) v. înflora, îmbrebenât, -ă adj. (rar; despre materiale textile) v. înflorat. înflorit, îmbredeli vb. IV. tr. (reg.) v. încorda, îmbrobodeâ s.f. (reg.) v. Bariş. Broboadă. Năframă. îmbrobodeâlă s.f. 1 (pop.) v. îmbrobodire. îmbrobodit 2 (concr.; reg.) v. Bariş. Broboadi Năframă. îmbrobodi vb. IV. I tr., refl. a (se) lega1, a (se) încârpui. S-a îmbrobodit cu o năframă înflorată. II fig. 1 tr., refl. a (se) învălui. Nori negri au îmbrobodit cerul. Pădurea s-a îmbrobodit cu ceaţă. 2 tr. (compl. indică oameni) a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela1, a minţi, a mistifica, a momi, a păcăli, a trişa, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a încălţa, a pârli, a pingeli, a pingelui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca. A îmbrobodit multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. 3 tr. (pop. şi fam.; compl indică soţul sau soţia) v. înşela1. Trăda, îmbrobodire s.f. I îmbrobodit1, îmbrobodeală. Pentru îmbrobodire femeile folosesc basmale, şaluri, baticuri, broboade. II fig. 1 ademenire, amăgire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, momire, păcăleală, păcălire, păcălit1, trişare, orbire, carotă, pingelire, pingeluială, pingeluire. îm-brobodirea persoanelor în vârstă cu promisiuni mincinoase a devenit o modă. 2 (pop. şi fam.) v. înşelare1. înşelăciune. Trădare. îmbrobodit1 s.n. îmbrobodire, îmbrobodeală. îmbrobodit2, -ă adj. fig. 1 (despre oameni) ademenit, amăgit, încântat, înşelat1, minţit, momit, păcălit2, trişat, orbit, aburit, bărbierit2, buzat, dus2, pingelit, pinge-luit. Bătrânul îmbrobodit a rămas păgubit 2 (pop. şi fam.; despre soţi) v. înşelat1. Trădat, îmbroboditoâre s.f. (reg) v. Bariş. Broboadi Năframă. îmbucă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică piese ori părţi ale lor) a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) păsăli. Meşterul a îmbucat perfect piesele parchetului. 2 refl. (med., med. vet; fam.; despre plăgi) v. Cicatriza. închide. Vindeca. II tr. (fam.; compl indică alimente, mâncăruri etc.) 1 v. Gusta. 2 v. înfuleca. 3 v. Mânca, îmbucări vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Sătura. îmbucătăţi'vb. IV. tr. 1 (compl indică un tot, un întreg, o unitate etc.) a îmbucăţi, a bucăţeli, a bucăţi, a hălci, a rupturi. A îmbu-cătăţit câteva felii de pâine ca să le dea porumbeilor. 2 (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv. şi pop.> a răzori, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a îmbucâtăţit proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. îmbucătăţire s.f. defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă îmbucătăţirea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. îmbucâtăţit, -ă adj. (despre un tot, o unitate etc.) divizat, fracţionat, fragmentat, împărţit, segmentat. A vândut un lot din pământul îmbucâtăţit. îmbucătură s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) gură, înghiţitură, muşcătură1, ghiorţăitură, bucătură, dumicat, buşcă. După o îmbucătură de musaca i s-a făcut râu. îmbucăţi vb. IV. tr. 1 (compl. indică un tot, un întreg etc.) a îmbucătăţi, a bucăţeli, a bucăţi, a hălci, a rupturi. 2 (compl indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbu- 8191 îmburda cătaţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv. şi pop.> a răzori, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. îmbucură vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indiă oameni) 1 (înv. şi reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau de prop. introduse prin conj. „că”) v. Bucura. 2 (reg.) v. înveseli. Veseli. îmbufnâ vb. I. refl. (despre oameni) 1 a se bursuca, a se bursuci, a se ţâfnoşi, a se bosumfla, a se bârzoia, a se buzăi, a se dăbălăza, a se drâmboi, a se îmbo-ţa, a se împosoca, a se răzbuza, a truşni, a truştui. S-a îmbufnat pentru că nu i s-a permis să iasă afară. 2 (fam.) v. Supăra, îmbufnare s.f. 1 bosumflare, bufneală, ţâfnă, drâmboiere, îmbo-ţare. I-a trecut îmbufnarea când a ieşit afară. 2 (fam.) v. Supărare. îmbufnat, -ă adj. I (despre oameni) 1 ţâfnos, bosumflat, bomborat, dăbălăzat, drâmboiat, îmboţat, împosocat, mofluz, răzbuzat, botos. îmbufnat, nu vrea să vorbească cu nimeni. 2 (fam.; despre oameni) v. Supărat. II (despre privire, înfăţişare sau, p. ext., despre oameni) încruntat, mohorât, posomorât, închion-dorat, închiorcoşat, încreţit, chiorâş, noros. Are chipul îmbufnat când i se face observaţie. îmbuibă vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl indică fiinţe) a (se) umple, a (se) ghiftui, a (se) îndopa, a (se) crivi, a (se) încătărăma, a (se) ţifloia, <înv.> a se în-dupăca. I s-a făcut rău din cauză că s-a îmbuibat cu prea multă mâncare. 2 refl. fig. (despre oameni) a huzuri, a se lăfăi, a se răsfaţa, a înota, a împărăţi. A fost un om norocos pentru că toată viaţa s-a îmbuibat în belşug bucurii şi confort. îmbuibare s.f. 1 ghiftuire, îndopare, saţ. îmbuibarea cu prea multă mâncare provoacă o stare de rău. 2 fig. huzur. Toată viaţa a trăit în îmbuibare. îmbuibat, -ă adj. (desprefiinţe) ghiftuit, îndopat. îmbuibat, se simte rău. îmbujoră vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor) a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) roşi, a (se) rumeni, <înv. şi reg.> a (se) vâlvora, <înv.> a (se) răsura, a (se) aburi, a (se) aprinde, a (se) arămi, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămiii1. De emoţie, fetiţa s-a îmbujorat când a urcat pe scenă. îmbujorăre s.f. 1 împurpurare, înroşire, ro-şire, rumenire, erubescenţă, aburire, aprindere. Emoţiile i-au provocat îmbujorarea feţei. 2 (concr.) împurpurare, roşeală, roşeaţă, rumeneală, <înv. şi pop.> rumeneaţă, rujă. Pe măsură ce emoţiile cresc, şi îmbujorarea feţei devine mai accentuată. îmbujorăt, -ă adj. (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşit, roşu, rubicond, rumen2, rumenit, aburit, aprins2, încins2, înflorit. Obrajii îmbujoraţi şi mâinile îngheţate au început s-o usture. îmbulzeălă s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glo-gozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare îmbulzeală de oameni. îmbulzi vb. IV. refl. (despre fiinţe) 1 a se aglomera, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, a năvăli, a se strânge, a se buscula, a se buluci, a se grămădi, a se bui, a se bulzi, a se dicăsi, a se înghebeji, a se nălogi, a se poroboti, a se târşi1, <înv.> a se îngloti, a afiui, a se muşuroi2. La ora deschiderii, oamenii s-au îmbulzit în faţa intrării supermarketului. 2 a se băga, a se împinge, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, a se vârî. La începerea meciului, suporterii se îmbulzesc unii în alţii pentru a-şi găsi locurile cele mai bune. îmbumbă vb. I. tr., refl. (reg.; compl sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte) v. încheia. închide. îmbumbâre s.f. (reg.) v. încheiere. închidere, îmbumbăţ, -ă adj. (reg.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) v. încheiat. închis, îmbună vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) împăca, a (se) linişti, a (se) potoli, <înv. şi pop.> a (se) dezmânia, a (se) molcomi, a (se) ţistui, <înv.> a îndomoli, a se lini, a (se) îmblânzi, a (se) înmuia. Plânge şi nu ştie cum s-o îmbuneze. A dus copiii la cofetărie pentru a se îmbuna. 2 tr. (rar; compl. indică animale sălbatice) v. Domestici. îmblânzi. 3 refl., tr. (pop. şi fam.; sub. sau compl. indică stări, procese, situaţii etc.) v. Ameliora. îmbunătăţi, îndrepta. Restabili. 4 tr. (reg.) v. Făgădui. Promite. 5 refl. recipr. (înv.; mai ales despre adversari) v. Concilia. împăca. Reconcilia. II refl. fig. (înv.; despre oameni) v. Gudura. Linguşi. îmbunăre s.f. I calmare, domolire, împăcare, liniştire, potolire, îmblânzire, înmuiere, îmblânzeală. Nu ştie ce să facă pentru îmbunarea fetiţei care plânge întruna. Pentru îmbunarea copiilor, a mers cu ei la cofetărie. II fig. (înv.) 1 v. Linguşeală. Linguşire. 2 v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Gâdilare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. Tămâiere. îmbunăţ, -ă adj. 1 (despre fiinţe) calmat, domolit, împăcat, liniştit, potolit2, îmblânzit, înmuiat, răcorit. îmbunaţi, copiii regretă comportarea pe care au avut-o. 2 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, bun, calin, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, iubitor, mângâietor, tandru, <înv.> mân-gâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe îmbunate. îmbunătăţi vb. 1.11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică stări, situaţii etc.) a (se) îndrepta, a (se) optimiza, a (se) remedia. Situaţia financiară a populaţiei începe să se îmbunătăţească după încetarea crizei economice. 2 tr., refl. a (se) corecta, a (se) corija, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. Logopedul i-a îmbunătăţit copilului dicţia. 3 tr. a corecta, a corija, a îndrepta, a rectifica, a repara, a retuşa. Croitorul îi îmbunătăţeşte croiul sacoului. 4 tr. (compl. indică mâncăruri, băuturi) a drege. A îmbunătăţit salata de vinete adăugându-i maioneză. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări de lucruri, concepţii etc.) a (se) îndrepta, a (se) înnoi, a (se) reforma, a (se) remedia. Este însufleţit de dorinţa de a îmbunătăţi mentalitatea oamenilor. II refl.,tr. 1 (sub. sau compl indică specii de plante, rase de animale, minereuri, metale etc.) a (se) înnobila. Prin anumite procedee fizice sau chimice se îmbunătăţesc unele minereuri. Horticultorii au îmbunătăţit anumite specii de lalele. 2 (sub. sau compl. indică stări, procese, situaţii etc.) a (se) ameliora, a (se) îndrepta, a (se) restabili, a (se) drege, a (se) îmbuna, a în-doila, a se tocmi, <înv.> a statornici, a meliora, a (se) însănătoşi, a (se) răzbuna. După săptămâni cu ploi, vremea s-a îmbunătăţit. Situaţia lor familială s-a îmbunătăţit în ultimul timp. îmbunătăţire s.f. 11 îndreptare, optimizare, remediere, <înv.> reformaţie. îmbunătăţirea situaţiei financiare a populaţiei a început după încetarea crizei economice. 2 corectare, corijare, îndreptare, rectificare. Logopedul a contribuit mult la îmbunătăţirea dicţiei copilului. 3 corectare, corijare, îndreptare, rectificare, remediere, reparare, retuş, retuşare. îşi duce sacoul la croitor pentru îmbunătăţirea croiului. I11 ameliorare, amelioraţie, îndreptare, <înv.> îndreptăciune, meliorare, melioraţiune, însănătoşire. îmbunătăţirea vremii a readus forfota în luncă. 2 (la pl; agron.) îmbunătăţiri funciare = amelioraţii (v. amelioraţie). Terenuri improprii sau degradate au fost valorificate prin îmbunătăţiri funciare. îmbunătăţit, -ă adj. 11 (despre stări, procese, situaţii etc.) ameliorat, îndreptat, răzbunat. Vremea îmbunătăţită a readus forfota în luncă. 2 (despre mâncăruri, băuturi) dres3. Salata de vinete îmbunătăţită are un gust deosebit. II (înv.) 1 (despre oameni) v. Virtuos. 2 (despre fapte, acţiuni ale oamenilor sau despre creaţii ale spiritului, opere de artă etc.) v. Meritoriu. Merituos. Valoros, îmbunător, -oare adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj. (mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Calin. Linguşitor. Măgulitor. 2 s.m., s.f. v. Adulator. Linguşitor, îmbunătură s.f. fig. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Gâdilare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. Tămâiere, îmburdă vb. 1.11 refl.,tr. (reg.; sub. sau compl indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli Risipi. Surpa. 2 tr. (reg.; compl. indică obiecte, corpuri etc.) v. întoarce. Răsturna. 3 tr., refl. (reg.) v. Rostogoli. II tr. fig. (înv.; compl. indică lucruri, spaţii etc.) v. Aneantiza. Desfiinţa. Distruge. Extermina. Lichida. Nimici. Prăpădi. Spulbera. Topi. îmburghezi îmburghezi'vb. IV. refl. (despre oameni) a se ajunge, a se îmbogăţi, a se înavuţi, a se înstări, a parveni, a se chivernisi, a se pricopsi, a se cuprinde, a se căpătui, <înv. şi reg.> a se schivemisi, <înv.> a se avuţi, a se înţoli, a se învârti, a se îngingia, a se hirotonisi, a se îngăzdăci. S-a îmburghezit şi nu-şi mai recunoaşte rudele sărace. îmbuteliâ vb. I. tr. {compl. indică butelii, sticle etc.) a ambuteia. A îmbuteliat sticlele cu apă minerală. îmbuteliere s.f. ambuteiaj, ambuteiere. îm-butelierea sticlelor cu apă minerală se face cu aparate speciale. împacheta vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte) a ambala, a pacui, a pocoli. La mutare, a împachetat mobila. 2 (jur.; arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera, închide. întemniţa. Reţine, împachetâre s.f. 1 ambalaj, ambalare, împachetat1, pachetaj. împachetarea mobilei i-a luat câteva zile. 2 (inform.) arhivare, comprimare, zipuire. împachetarea unui fişier este operaţia de reducere a dimensiunii acestuia, astfel încât să ocupe cât mai puţin spaţiu pe mediul de stocare. împachetât1 s.n. ambalaj, ambalare, împachetare, pachetaj. împachetat2, -ă adj. I (despre obiecte) ambalat, pocolit. Mobila împachetată este transportată în camioane. II (arg; despre oameni) 1 (jur.) v. Arestat2. Deţinut. încarcerat, închis. întemniţat Reţinut. 2 v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, împăca vb. 1.1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică mai ales adversari; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se concilia, a (se) reconcilia, a (se) împăciui, <înv.> a (se) îmbuna, a (se) păciui, a se prosti2, a se aşeza. Cei doi politicieni s-au împăcat după luni de dispute interminabile. 2 tr. (compl. indică divergenţe, conflicte etc.) a concilia, a învoi. Au reuşit să împace divergenţele dintre cele două state pe cale diplomatică. 3 refl. recipr. (despre oameni) a se înţelege, a se îngădui, a se învoi, a se bărăbări, a se împogodi, a se nărăvi, a se pogodi. Tinerii soţi se împacă foarte bine. 4 refl. recipr. (despre oameni) a conveni, a se înţelege, a se învoi, <înv. şi pop.> a se îngrădi, a se ajunge, a se uni2, <înv. şi reg.> a se divăni, a se alcătui2, a se îndogăţi, a se toldui, <înv.> a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, a se simfonisi. S-au împăcat să renunţe, fiecare, la un anumit număr de acţiuni. 5 tr. (compl. indică oameni) a mulţumi, a satisface. Prin măsura luată, patronul a împăcat pe angajaţii care vroiau să intre în grevă. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmbuna, a (se) linişti, a (se) potoli, <înv. şi pop.> a (se) dezmânia, a (se) molcomi, a (se) ţistui, <înv.> a îndomoli, a se lini, a (se) îmblânzi, a (se) înmuia. Plânge şi nu ştie cum să-o împace. A dus copiii la cofetărie pentru a se împăca. 7 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se acomo- da, a se deprinde, a se obişnui. S-a împăcat cu noul ritm de lucru. împăcare s.f. 1 reconciliere, împăciuire, <înv.> împăcăciune, păciuire. împăcarea celor doi politicieni s-a făcut după luni de dispute interminabile. 2 conciliâţie, conciliere. Diplomaţia a jucat rolul primordial în împăcarea neînţelegerilor dintre state. 3 astâmpărare, calmare, domolire, îmf5unare, liniştire, potolire, <înv.> dezmâniere, dezmânietură, îmblânzire, îmblânzeală. Jucăria nouă a avut ca efect împăcarea copilului. împăcât, -ă adj. 1 (despre fiinţe) calmat, domolit, îmbunat, liniştit, potolit2, îmblânzit, înmuiat, răcorit. împăcat, bărbatul regretă atitudinea pe care a avut-o. 2 (despre oameni) mulţumit, satisfăcut, împăciuit împăcaţi angajaţii şi-au reluat lucrul. împăcăcios, -oăsă adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) v. Conciliant. împăciuitor, împăcăciune s.f. (înv.) v. împăcare. Reconciliere. împăciui vb. IV. refl. recipr. (pop.; mai ales despre adversari; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Concilia. împăca. Reconcilia. împăciuire s.f. (pop.) 1 (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă’) v. Acord. Armonie1, înţelegere. Linişte. Pace. Unire. 2 v. împăcare. Reconciliere. împăciuit, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. împăcat. Mulţumit. Satisfăcut, împăciuitor, -oâre adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) conciliant, transigent, <înv.> împăcăcios, înduplecă-tor. Este o persoană împăciuitoare. împăciuitorism s.n. conciliatorism. împăciuitorismul este o acţiune sau o atitudine conciliatoare. împăciuitorist, -ă adj., s.m., s.f. conciliator, conciliatorist, conciliatrice. împăciuitoristul mijloceşte o împăcare. Demersul său a fost unul împăciuitorist. împădurit, -ă adj. (despre terenuri, ţinuturi etc.) păduros, silvos, lemnos, pădurat, păduratic, pădureţ, pădurit, silvestru. în ţinuturile împădurite alunecările de teren sunt rare. împăiâ vb. I. tr. 1 (compl. indică animale sau păsări moarte) a prepara. Vânătorul a împăiat o veveriţă pentru a o expune în muzeu. 2 (arg.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, împăienjeni vb. IV. tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică privirea, vederea etc.) a (se) tulbura, a (se) împânzi, a (se) înceţoşa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) voala, a (se) ceţoşa, a se pahui, a se pupăza, a se turba. Vederea i se împăienjeneşte din cauza oboselii. împăienjem're s.f. fig. tulburare, fum, înceţoşare,păienjenire, voalare, pa-huială, preveşteală. Abia putea zări ceva din cauza împăienjenirii privirii. împăienjenit, -ă adj. fig. (despre privire, vedere etc.) tulburat, tulbure, ceţos, împânzit, înceţoşat, înnegurat, păienjenit. Privirea împăienjenită îi trăda oboseala. împământeni vb. IV. 11 tr., refl. (jur.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) naturaliza, <înv.> a (se) indigena, a se întemeia, a (se) naţionaliza, a se înrădăcina. Mulţi străini s-au împământenit, devenind cetăţeni al statului nostru. 2 tr. (compl. indică obiceiuri, instituţii etc.) a adapta, a transplanta. Au reuşit să împământenească instituţia căsătoriei în mediul social în care s-au stabilit. 3 tr. (pop.; compl. indică persoane decedate) v. îngropa. înhuma. înmormânta. II fig. 1 refl. (desprepractici, obiceiuri, mode etc.) a se statornici, a se încetăţeni. Unele obiceiuri moldoveneşti s-au împământenit în zone limitrofe din Transilvania. 2 tr. (compl. indică noţiuni, obiceiuri etc.) a implementa, a introduce, a naturaliza. Kant a împământenit noţiunea de „transcendental”. Cunoscutul stilist a împământenit o nouă linie în modă. împământenire s.f. 1 (jur.) naturalizare, naturalizaţie, <înv.> indigenat împământenirea unui străin în ţara în care locuieşte se face potrivit legislaţiei statului respectiv. 2 fig. statornicire, încetăţenire. împământenirea unor obiceiuri moldoveneşti în zone limitrofe din Transilvania s-a produs cu mult timp în urmă. împământenit, -ă adj. fig. (despre practici, obiceiuri, mode etc.) statornicit, încetăţenit. Obiceiul împământenit de a ara curtea celui urat în noaptea de Anul Nou, specific Moldovei, se regăseşte şi în zone limitrofe din Transilvania. împănâ vb. 1.1 tr. (culin.; compl indică bucăţi de came, legume etc.) a şpicălui. A conservat în oţet vinete pe care le-a împănat cu usturoi. 2 tr., refl. pas. fig. (compl. sau sub. gram. indică locuri, terenuri etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu) a (se) împânzi, a înţesa, a (se) umple, a garnisi, a (se) trufa. Manifestanţii au împănat piaţa oraşului. La meciuri, stadioanele şi împrejurimile sunt împănate cu jandarmi şi poliţişti. împănât, -ă adj. fig. (despre locuri, terenuri etc.) împânzit, înţesat, plin, ticsit. Pe străzile împănate de manifestanţi nu se mai poate circula. împăpuri vb. IV. tr. (compl. indică vase cu doage) a păpuri. A împăpurit butoiul astupând cu papură intervalul dintre doage. împărât s.m. 11 (polit.) cap încoronat, maiestate, monarh, suveran, <în fosta Rusie> ţar, cezar, <în Imperiul Bizantin; livr.> basileu, astăzi rar; mai ales în basme sau poetio crai, <înv.> amira, imperator, împărăţie. Traian a fost unul dintre cei mai importanţi împăraţi ai romanilor. 2 (art. împăratul; relig; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotîn-ţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzâtor), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus. Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), 821 | Fiinţa Supremă (v. fiinţă), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. prea-puternic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe împăratul care a dat naştere cerului şi pământului. 3 fig. (în oraţiile de nuntă; şi, art, împăratul mare) ginere, mire. 4 fig. (rar) v. Stăpânitor. II (art împăratul; astron.; reg.; nm. pr.) v. Steaua Polară (v. stea). III (art) 1 (iht) îm-păratul-cegăiv. Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster); împăratul-peştilor v. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regina-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus); împăratul-plăticii v. Plătică1 (Abramis brama). 2 (omit) împăratul-păsărilorv. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglo-dytes). împărăteasa s.f. 11 (polit) cap încoronat, maiestate, monarh, suverană (v. suveran), <în fosta Rusie> ţarină2, amiroană, imperatrice,imperatriţă, împărăţie, ţariţă. Una dintre cele mai cunoscute împărătese este Ecaterina a Il-a cea Mare a Rusiei. 2 (art împărăteasa; relig. creştină; nm. pr.) Fecioara Maria (v. fecioară), Madona (v. madonă), Maica Domnului (v. maică), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevinovata , Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bo-gorodniţa. împărăteasa este venerată de credincioşii creştini. 3 fig. (în oraţiile de nuntă) mireasă. I11 (entom.; şi, art, împărăteasa-albinelor) mama-albinelor (v. mamă), mamă, matcă, regină, albină împărătească, crăiasa albinelor (v. crăiasă), crăiasă, crăiţă, muscă-mare. 2 (bot) Bryonia alba; mutătoare (v. mutător), brâu, brei, curcubeţea, ludaie, suitoare (v. suitor), tâlhărea, tidvă-de-pământ,viţă-albl 3 (bot; şi, art., împărăteasa-buruienilor) v. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona). împărătesc, -eăscă adj. imperial, ce-zarian, cezaric, crăiesc, august2. Jilţul împărătesc este din aur. împărăteşte adv. (modal) regn. După descoperirile geografice, portughezii au întemeiat o vastă împărăţie. 2 (înv. şi pop.; nm. pr.) v. Imperiul Otoman (v. imperiu). Poarta Otomană (v. poartă). 3 (înv.) v. Cap încoronat. împărat. împărăteasă. Maiestate. Monarh. Suveran. Ţar. Ţarină2.4 (înv. ) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. II (art.; relig.; în Biblie) împărăţia cerului = împărăţia cerurilor = cer2, eden, paradis, patria cerească (v. patrie), patria obştească (v. patrie), rai1, <înv.> poala lui Avram (v. poală), poala lui Dumnezeu (v. poală), poală, senin. Sufletele părinţilor au ajuns în împărăţia cerului. împărtăşănie s.f. (în practicile relig creştine) cuminecare, cuminecătură, euharistie, împărtăşire, comuniune, împărtăşit, dumnezeieştile taine (v. dumnezeiesc), <înv. şi pop.> grijanie, grijire, pricestanie, cele sfinte (v. cel), <înv.> eulogie, luarea trupului şi sângelui lui Hristos (v. luare), precistie. împărtăşania este una dintre cele şapte taine, ce constă în gustarea de către credincioşi a pâinii şi a vinului, care, sfinţite de preot, devin trupul şi sângele lui Iisus Hristos. împărtăşi vb. IV. 11 tr. (constr. cu un pron. în dat; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi împărtăşeşte cât de mult îl iubeşte. Nu-şi împărtăşeşte nimănui sentimentele. 2 tr. (compl. indică păreri, secrete, idei, rugăminţi, ordine etc.) a comunica, a spune, a transmite, a zice, <înv.> a parastisi, a rosti, a servi. I-a împărtăşit părerea sa despre proiectul propus. 3 tr. (compl. indică păreri, impresii etc.) a schimba. Cei doi şi-au împărtăşit impresii din călătorie. 4 tr., refl. (în practicile relig. creştine; compl. sau sub. indică oameni) a (se) cumineca, a (se) comunia, <înv. şi pop.> a (se) griji, a (se) pricestui, a (se) păştui, <înv.> a (se) comunica. De obicei se împărtăşeşte duminica. 5 tr. (compl. indică teorii, concepţii, doctrine etc.) a accepta, a admite, a adopta, a-şi însuşi, a prelua, a primi, a recunoaşte, a îmbrăţişa. Oamenii de ştiinţă i-au împărtăşit teoria privind transhu-manţa. 6 tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a împărţi împărţi. Vrând-nevrând, împărtăşesc aceeaşi soartă cu vecinii lor. II refl. (arg.; despre oameni) v. Bea. Trage. împărtăşire s.f. 11 destăinuire, dezvăluire, divulgare, încredinţare, mărturisire, revelare, spovedire, <înv.> divulgaţie, dezvelire, devoalare. împărtăşirea sentimentelor lui nu i-a atras dragostea fetei. 2 transmitere. împărtăşirea părerii sale despre proiect le-a fost de ajutor. 3 schimbare. împărtăşirea impresiilor din călătorie le creează o stare de bine. 4 (în practicile relig. creştine) cuminecare, cuminecătură, euharistie, împărtăşanie, comuniune, cina Domnului (v. cină), sfânta împărtăşanie (v. sfânt), sfintele taine (v. sfânt), împărtăşit, dumnezeieştile taine (v. dumnezeiesc), <înv. şi pop.> grijanie, grijire, pricestanie, cele sfinte (v. cel), <înv.> eulogie, luarea trupului şi sângelui lui Hristos (v. luare), precistie. II (gram.; înv.) v. Participiu, împărtăşit s.n. (în practicile relig. creştine; rar) v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. împărtăşanie. împărtăşire. Sfânta împărtăşanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). împărţeală s.f. 1 împărţire, partiţie, separare. După moartea părinţilor, împărţeala bunurilor s-a făcut între cele două fiice. 2 (jur.) partaj, <înv.> diviziune. în caz de divorţ, împărţeala se face de instanţa judecătorească. 3 (înv.) v. Defalcare. Defalcaţie. Despărţire. Dividere. Divizare. Diviziune. Fracţionare. Fragmentare. Fragmentaţie. îmbucătăţire. împărţire. Scindare. Secţionare. Segmentare, împărţi vb. IV. 1 tr. (compl indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv. şi pop.> a răzori, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a împărţit proprietatea în părţi egale pentru ale da copiilor săi. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) decompoza, a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) scinda, a (se) separa, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se împart în urma reacţiei. 3 tr., refl. (compl sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezbina, a (se) dezmembra, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) scinda, a (se) sciziona, a (se) separa, <înv. şi pop.> a (se) osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a se dezacorda, a diastalisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să împartă partidul în două grupări. Colectivul s-a împărţit în două tabere. 4 tr. (gram.; compl. indică lanţul vorbirii sau elemente ale acestuia) a despărţi, a diviza, a fragmenta, a segmenta, a dezarticula2. împarte fraza în propoziţii. 5 tr., refl. (mat.; în opoz. cu „a înmulţi”) a (se) divide, a (se) diviza, <înv.> a (se) despărţi. împarte 12 cu 2. 6 tr. (compl. indică obiecte, terenuri, sume de bani etc.) a atribui, a da2, a distribui, a repartiza. Primăria a împărţit sinistraţilor locuri de casă. 7 tr. împărţibilitate {compl. indică obiecte) a distribui, a repartiza, <înv.> a repartira, a repărţi. Guvernul a împărţit ajutoare pentru sinistraţii din zonele inundate. Au împărţit jucării copiilor dintr-un orfelinat. 8 tr. {compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a îneiocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A împărţit piesele jocului după un anumit criteriu. 9 tr. {compl indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cm”) a împărtăşi. Vrând-nevrând, împart aceeaşi soartă cu vecinii lor. 10 refl. {jur.; înv.; despre persoane căsătorite) v. Despărţi. Divorţa. Separa, împărţibilitate s.f. {înv.) v. Divizibilitate. împărţire s.f. 1 împărţeală, partiţie, separare. 2 defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, scindare, secţionare, segmentare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă împărţirea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 3 descompunere, desfacere, despărţire, divizare, fracţionare, scindare, separare, dezalcătuire. împărţirea celor două substanţe s-a produs în urma reacţiei. 4 despărţire, dezbinare, dezmembrare, divizare, fracţionare, scindare, separare, <înv.> despreunare, fractură, ruptură, spărtură. împărţirea colectivului în două tabere era previzibilă. 5 {gram.) despărţire, divizare, fragmentare, segmentare. Unii elevi fac cu dificultate despărţirea unei fraze în propoziţii. 6 {mat.; în opoz. cu „înmulţire *) divizare, <înv.> divizie. împărţirea este una dintre cele patru operaţii aritmetice fundamentale. 7 atribuire, distribuire, repartizare. împărţirea unor locuri de casă cetăţenilor expropriaţi este un gest reparatoriu. 8 distribuire, distribuţie, repartiţie, repartizare, <înv.> repărţire. Acţiunea de împărţire a ajutoarelor pentru sinistraţii din zonele inundate a fost salutată de populaţie. 9 aranjare, aranjat1, aşezare, clasare, clasificare, distribuire, ordonare, rânduială, rânduire, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. împărţirea pieselor jocului i-a luat timp. împărţit, -ă adj. 1 {despre un tot, o unitate etc.) divizat, fracţionat, fragmentat, îmbucătă-ţit, segmentat. A vândut un lot din pământul împărţit. 2 (despre un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) despărţit2, dezbinat, divizat, fracţionat, scindat, separat, <înv.> despreunat. între angajaţii împărţiţi în două tabere au început altercaţiile. 3 {jur.; înv.; despre persoane căsătorite) v. Despărţit2. Divorţat, împărţitdr, -oâre s.m., adj. I s.m. 1 {mat.) divizor, <înv.> despărţitor. împărţitorul este numărul întreg prin care se împarte exact alt număr întreg 2 {înv.) v. Distribuitor. 3 (înv.) v. Factor. Factor poştal. Poştaş. Poştă1. II adj. {med., med. vet.; înv.; despre boli) v. Contagios. Contaminant. Epidemic. Infectant. Infec-ţios. Molipsitor. Transmisibil. împătimi vb. IV. tr. (înv.) v. Captiva. Pasiona, împătimi're s.f. (înv.) v. Pasiune. Patimă, împătimit, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Pasionat. Pătimaş. împătră vb. I.tr. {constr. cu pron. pers. „o” cu val neutră; reg.) v. Păţi. împătri vb. IV. tr., refl. {compl sau sub. indică valori,preţuri, cantităţi etc.) a (se) cvadrupla. Preţul acestui produs s-qmnpătrit. împătrit, -ă adj. {despre valori, preţuri, cantităţi etc.) cvadruplu. Din cauza valorii împătrite a acestui produs, el nu se mai cumpără. împături vb. IV. tr. {compl. indică pături, haine, hârtii etc.) a îndoi, a plia, a strânge, a pături. A împăturit scrisoarea şi a pus-o în plic. împăturire s.f. îndoire, pliere, strângere, strâns1, pliaj, păturire. Prin împăturire, hainele nu se boţesc. împăturit, -ă adj. {despre pături, haine, hârtii etc.) îndoit, pliat, strâns2, păturit. Scrisoarea împăturită este pusă în plic. împăunâ vb. I. refl. fig. {despre oameni) a se crede, a se fali, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se lăuda, a se mândri, a se semeţi, a se trufi1, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălora, a se încondura, a se lăţi. Vezi, acesta este defectul tău - prea te împăunezi! împăunâre s.f. fig. fudulire. împăunarea tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. împăunăt, -ă adj. fig. {despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, băţos, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind împăunat şi dificil nu are prieteni. împâdit, -ă adj. 11 (în opoz. cu „senin) despre cer) acoperit, cenuşiu, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul împâclit creează multora o stare de disconfort. 2 {mai ales despre culori) mat. Ochii îi erau de un albastru împâclit. II fig. (despre mintea, judecata oamenilor) obnubilat, tulburat, tulbure, întunecat, rătăcit. într-un moment de furie, cu mintea împâclită, l-a omorât. împânzi vb. IV. 11 tr., refl. pas. {compl sau sub. gram. indică locuri, terenuri etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cm”) a înţesa, a (se) umple, a garnisi, a (se) împăna, a (se) trufa. Manifestanţii au împânzit piaţa oraşului. La meciuri, stadioanele şi împrejurimile se împânzesc cu jandarmi şi poliţişti. 2 tr., refl. {compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) a (se) dispersa, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răspândi, a (se) răzleţi, a (se) risipi, <înv. şi pop.> a sparge, a (se) răzni, <înv. şi reg.> a (se) răşchira, a spărgălui, a se deşira. Poliţia a împânzit protestatarii. Oamenii adunaţi în faţa prefecturii se împânzesc pe străzi. II fig. 1 tr., refl. {compl sau sub. indică privirea, vederea etc.) a (se) tulbura, a (se) împăienjeni, a (se) înceţoşa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) voala, a (se) ceţoşa, a se pahui, a se pupăza, a se turba. Vederea i se împânzeşte din cauza oboselii. 2 refl. {rar; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Apărea. Arăta. Emerge. Forma. Isca. Ivi. începe. încolţi. înfiripa. înflori. înmuguri. Licări. Lumina. Naşte. Răsări1, împânzit, -ă adj. 11 {despre locuri, terenuri etc.) înţesat, plin, ticsit, împănat. Pe străzile împânzite de manifestanţi nu se mai poate circula. 2 {despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) dispersat, împrăştiat, răsfirat, răspândit, răzleţit, risipit, răznit, <înv. şi reg.> răşchirat. Protestatarii împânziţi se îndepărtează din faţa prefecturii. II fig. {despre privire, vedere etc.) tulburat, tulbure, ceţos, împăienjenit, înceţoşat, înnegurat, păienjenit. Privirea împânzită îi trăda oboseala. împâslît, -ă adj. 11 (despre materiale, tricotaje de lână etc.) pâslos, pâslit. Flaneaua a devenit împâslitâ din cauza spălărilor dese. 2 {despre păr, barbă, mustăţi) pâslos, pâslit. Are barba şi mustăţile aspre şi împâsli-te. 3 {despre plante sau despre organe ale lor) pâslos, tumentos. Tulpina împâslitâ a acestei plante are peri mici, numeroşi şi deşi. II {pop. şi fam.; despre urechi) v. înfundat2, împeliţâ vb. I. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică divinităţi, fiinţe spirituale, realităţi abstracte etc.) v. Incarna. întruchipa. întrupa, împeliţâre s.f. (înv.) v. Incarnare. Incarnaţie. întrupare. împeliţât, -ă adj., s.m. {pop. şi fam.) 1 adj. (despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. 2 s.m. {art. îm-peliţatul; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, împerecheă vb. 1.11 refl. (recipr.) {biol; despre fiinţe) a se acupla, a se copula, a se cupla, a se împreuna, a se încrucişa, a se cotoi3, a se goni, a se încăleca, a se însoţi, a se mânzi, a se nunti, a se vieri, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a se cotoci, a se cotoroba, a se coţăi, a se pârei2, a se pui2, a se purceii, a se ţăpi, a se vişti1, <înv.> a se aduna, a se cotârci, a se culca, a se înnoda, a se babardi, a se ciorsăi, a se regula, a se cordi, a se fute, a se mârli. 2 refl. recipr. {rar, despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2. II tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi, popoare) v. Dezbina, învrăjbi. împerecheât -ă adj. {bot.; despre fructe, flori, tulpini, ramuri, copaci etc.) geminat, îngemănat, <înv.> îngemănărat. A rupt din cireş două fructe împerecheate. 823 | împerechere s.f. 11 (biol) acuplare, coit, contact sexual, copulare, copulaţie, cuplare, împreunare, cotoire, însoţire, însoţitură, mârleală, cotocire, coţăială, coţăire, <înv.> împreunăciune, babardeală, frecuş, ţeapă, cordeală, fu-tere. 2 (biol, zool) goană, gonire,împreunare, montă, mârleală, mârlire, mârlit, mârlă1, mârlitură, montare2, sărit1. 3 (biol, ornit) bătaie, împreunare. A sosit perioada când are loc împerecherea cocoşilor-de-munte. 4 (bot) geminare, geminaţie, îngemănare. Unele plante se caracterizează prin împerechere florală. 5 (rar) v. Asociere. Asociaţie, întovărăşire. Tovărăşie. II (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, împestriţa vb. I. tr. (compl. indică mai ales obiecte) a păta, a smălţa, a pestriţa, <înv. şi reg.> a popistri, <înv.> a însmălţa, a smăl-ţui. Stropi de diferite culori împestriţau pereţii vazei. împestriţare s.f. împestriţătură. împestriţarea pereţilor vazei este în culori vii. împestriţat -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte) panaşat, pătat, pestriţ, smălţat, smălţuit2, înspicat, încrestit, <înv.> îns-mălţat. Pereţii vazei sunt galbeni, împestriţaţi cu violet şi roz. 2 (despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) amestecat, diferit, eterogen, felurit, mixt, pestriţ, variat, ba-belic, mistreţ, arlechinat. Clădirea conţine elemente arhitectonice împestriţate. împestriţătură s.f. 1 împestriţare. 2 (concr.) pestriţătură,tărcătură, bălţătură. Aşa împestriţătură nu mai văzuse pe pereţii unui vas. împetici'vb. IV. tr. (pop. şi fam.; compl. indică lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) v. Cârpi. Petici, împetici't -ă adj. (reg; despre lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) v. Cârpit2. Peticit2, împeţi'vb. IV. tr. (pop.; compl indică fete, femei nemăritate) v. Cere. Peţi. împeţi't s.n. (pop.) v. Cerere în căsătorie. Pe-ţire. Peţit. împiedică vb. 1.11 refl. (despre oameni sau animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se lovi, a se poticni, a se scăpăta. S-a împiedicat de o piatră şi a căzut. 2 tr. (compl. indică animale, mai ales cai) a peteci2. A împiedicat calul pentru a nu fugi. 3 tr. (compl. indică roţile unui vehicul sau, p. ext, vehicule) a înfrâna, a şurlui. C ăruţaşii împiedică roţile căruţei pentru a coborî în siguranţă o vale. 4 tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) a jena, a stânjeni, a stingheri. Tocurile înalte o împiedică în mers. Placa dentară o împiedică la mestecat. 5 refl. (despre oameni) a se poticni. S e împiedică la vorbă când are emoţii. II tr. 1 (compl. indică oameni) a opri, a reţine, <înv. şi reg.> a popri, a opăci, <înv.> a apăra. Nimeni nu-l poate împiedica să facă ceea ce şi-a propus. 2 (compl. indică acţiuni, fapte, manifestări etc. ale oamenilor) a interzice, a opri, <înv. şi reg.> a popri, a embodisi, a bara. Primăria a împiedicat circulaţia cu vehicule mari prin centrul oraşului. 3 (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a inhiba, a opri, a stopa, <înv.> a inhibiţiona, a podpri, a stâmpi, a frâna, a înăbuşi, a înfrâna, a reprima, a stăvili, a sufoca, a tăia, a frena, a năbuşi. Nimic nu poate împiedica declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi împiedică pofta de mâncare. 4 (compl. indică situaţii sau fapte primejdioase, neplăcute etc.) a evita, a se feri, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a se păzi, a preîntâmpina, a preveni, a se proteja, a se apăra. A împiedicat impactul cu maşina care venea din sensul opus. 5 (compl indică planuri, manifestări etc. ale oamenilor sau efecte, acţiuni etc.) a anihila, a anula, a contracara, a neutraliza, a opri, a zădărnici, a strâmtora. Nimeni nu poate împiedica consecinţele faptelor sale. 6 (compl indică planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) a. dejuca, a strica, a zădărnici, a contraria, a eluda, a obstacula, a zborşi. Au împiedicat planurile concurenţei. 7 (compl. indică oameni) a obstrucţiona, a anihila. încearcă să dezlege misterele crimei, dar este mereu împiedicat în tentativele sale. împiedicare s.f. 11 poticneală, poticnire, <înv.> poticnitură. A căzut din cauza împiedicării de o piatră. 2 înfrânare. Căruţaşul asigură coborârea în siguranţă a văii prin împiedicarea roţilor căruţei. 3 poticnire. De cele mai multe ori, emoţi ile sunt cauza împiedicării ei la vorbă. 4 (concr.; înv. şi reg.) v. Obstacol. Piedică. I11 interzicere, oprire, oprelişte, <înv. şi reg.> popreală, opăceală. Primăria a hotărât împiedicarea circulaţiei cu vehicule mari prin centrul oraşului. 2 oprire, stopare, frânare, înfrânare, stăvilire, sufocare. Se impune împiedicarea abuzurilor din administraţie. 3 evitare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntâmpinare, prevenire, prevenţie, <înv.> evitaţie. Prezenţa de spirit a şoferilor joacă un rol important în împiedicarea accidentelor rutiere. 4 anihilare, anulare, contracarare, neutralizare, oprire, zădărnicire, <înv.> neutralizaţie. împiedicarea consecinţelor faptelor sale este imposibilă. 5 dejucare, zădărnicire. împiedicarea planurilor concurenţei a fost o victorie. împiedicăt, -ă adj. 11 (despre mişcări, mers etc.) clătinat2, ezitant, împleticit, nehotărât, nesigur, poticnit, şovăielnic, şovăitor, clă-tinător, şovăind, şovăit. Bătrânul are un mers împiedicat. 2 (despre roţile unui vehicul sau, p. ext., despre vehicule) înfrânat. Căruţa coboară valea cu roţile împiedicate. 3 (despre vorbire) poticnit. Vorbirea îi devine împiedicată din cauza emoţiei. 4 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gân-gâit. II (despre planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) dejucat, zădărnicit. Planurile împiedicate erau ale concurenţei. III fig. 1 (despre împila exprimare, fraze etc.) încurcat2, încâlcit, întortocheat, sucit2. Exprimarea împiedicată făcea scrisoarea de neînţeles. 2 (despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) greoi, încet, lent, moale, molatic, molâu, mătăhălos, stângaci. împiedicat cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mişcările împiedicate. împiedicătorul s.m. art. (înv.; eufem.) v. Demon. Diavol Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. împietri vb. IV. I refl. 1 (în basme; despre fiinţe) a încremeni, a înmărmuri, a înţepeni, a se pietrifica, <înv. şi pop.> a mărmuri, a se împietroşa. La un semn al vrăjitoarei, Făt-Frumos s-a împietrit. 2 (mai ales despre pâine sau despre produse de patiserie) a se întări, a se învârtoşa, a se usca, a se împietroşa. Pâinea s-a împietrit după câteva zile. II fig. 1 intr. (despre fiinţe) a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a înţepeni, a îngheţa, a înţe-leni, a paraliza, a se răci, a mărmuri. Au împietrit de fiică când au auzit urletul lupului. 2 tr., refl. a (se) insensibiliza, a (se) înlemni, a (se) împietroşa, a (se) învârtoşa. Nenorocirile au împietrit-o. împietrire s.f. 1 (în basme) încremenire, în-mărmurire, înţepenire, pietrificare, <înv. şi pop.> mărmurire. 2 fig. încremenire, înlemnire, înmărmurire, înţepenire, nemişcare, îngheţare, paralizare, paralizie, îngheţ. Frica le-a provocat o stare de împietrire. împietrit, -ă adj. I (despre personaje din basme) pietrificat, <înv. şi pop.> mărmurit, <înv.> încremenit. II fig. 1 (despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţeapăn, ţintuit, îngheţat, înţelenit, paralizat, mărmurit. Au rămas împietriţi când au auzit urletul lupului. 2 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, imun, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit împietrită din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. împietroşă vb. I. (pop.) 11 intr., refl. (în basme; despre fiinţe) v. împietri. încremeni. înmărmuri. înţepeni. Pietrifica. 2 refl. (mai ales despre pâine sau despre produse de patiserie) v. împietri. întări. învârtoşa. Usca. II tr., refl. fig. v. Insensibiliza. împietri. înlemni, împilă vb.I. tr. 1 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi împilează propriul popor. 2 fig. (reg; compl. indică oameni) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. îndupleca. împilare împilare s.f. asuprire, exploatare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, în-văluială, strânsoare. împilarea poporului este specifică regimurilor totalitare. împilat, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) asuprit, exploatat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, robit, urgisit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul împilat s-a ridicat contra tiranului. împilător, -oăre adj., s.m., s.f. asupritor, exploatator, opresiv, opresor, oprimant, persecutor, prigonitor, <înv.> asuprelnic, gonaci, gonitor, năpăstuitor, obiditor, obijduitor, vampir, apăsător, storcător, storcător de averi, mâncător. Mulţi dintre cei consideraţi împilători au fost întemniţaţi de comunişti. împinge vb. III. 11 tr., refl. recipr. (compl sau sub. indică oameni) a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) îmbrânci, a (se) înghionti, <înv. şi pop.> a (se) coti, a (se) brânci, a (se) buşi, a (se) ghiontui, <înv. şi reg.> a (se) coteli, a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dicăsi, a se digni, a (se) dupăci* a (se) ghigosi, a (se) înghioldi, a lepăda, a (se) mitosi, a (se) popândi, a râmpi. Copiii se împing în joacă. 2 refl. {despre fiinţe) a se băga, a se îmbulzi, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, a se vârî. La începerea meciului, suporterii se împing unii în alţii pentru a-şi găsi locurile cele mai bune. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a deplasa, a mâna. Apele învolburate ale râului împing cu viteză copacii rupţi de vijelie. 4 tr. {compl indică oameni) a antrena, a târî, a vâri Adesea îl împinge în acţiuni periculoase. 5 tr. (înv.; compl. indică trupe, armate etc. inamice) v. Alunga. Goni. Izgoni. Respinge. 6 tr. (înv.; compl indică oameni sau lucruri, propuneri, invitaţii, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) v. Refuza. Respinge. II tr. fig. (compl. indică oameni) a îndemna, a stimula, a înghimpa, a mişca. Gelozia l-a împins să comită a asemenea faptă. împingere s.f. ghiontire, îmboldire, îmbrânceală, îmbrâncire, îmbrâncitură, înghionteală, înghiontire, ghiontuială, ghiontuire, înghioldeală, înghioldire, <înv.> îmbol-deală, îmbolditură. Termină cu împingerile! împinsătură s.f. (de obicei constr. cu vb. „a da”) ghiont, izbitură, îmbrânceală, îmbrâncitură, bleandă, brâncă2, dupac, ghiold, ghioldum, poancă(v. ponc), potârnog, ştos, şuc, zbici2. I-a dat o împinsătură în coaste. împistreălă s.f. (reg.) 1 v. împletitură. înfloritură. Ornament. Podoabă. 2 v. Broderie, -împistn vb. IV. tr. (reg) 1 (compl. indică ouă de Paşte) v. încondeia. 2 (compl. indică broderii, flori, ornamente etc.) v. Broda. Coase, împistrit, -ă adj. (reg.) 1 (despre ouă de Paşte) v. încondeiat2.2 (despre materiale textile) v. Brodat împlătoşă vb. I. tr., refl. (milit.; compl. sau sub. indică soldaţi) a (se) înzăua. Soldaţii s-au împlătoşat pentru a se apăra de lovituri în timpul luptei. împlătoşăt, -ă adj. (milit.; despre soldaţi) înzăuat. Soldaţii împlătoşaţi luptau corp la corp. împlântă vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite pk unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a băga, a implanta, a înfige, a ţintui, a vârî, a împunge, a pune, <înv. şi reg.> a petrece, a înfipta, a înfiinţa. A împlântat bine stâlpul în pământ. 2 refl. (despre obiecte ascuţite sau despre părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a intra, a se înfige, a pătrunde. Brăzdarele plugului se împlântă adânc în pământ. Săgeata i s-a împlântat în piept. 3 tr. (rar, compl indică obiecte sau părţi ale br, adesea cu determ. care arată instrumentul acţiunii) v. Fixa. Imobiliza, înţepeni. Pironi. Prinde. Ţintui. 4 tr. (pom., agric.; înv.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Planta. Pune. Răsădi. Repica. Sădi. Transplanta. II tr. fig. 1 (rar, compl indică reguli, obiceiuri etc.) v. Consacra. Consfinţi. Fixa. Stabili. Statornici. 2 (înv.; compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocori. Compromite. Dezonora. întina. Mânji. Murdări. Necinsti. Păta. Pângări. Polua. Profana. Terfeli. Veşteji, împlântâre s.f. băgare, înfigere, vârâre. îm-plântarea stâlpului în pământ s-a făcut cu dificultate. împleti vb. IV. I tr. (compl. indică flanele, rochii, ciorapi etc.) a lucra, a tricota, <înv. şi pop.> a suci2, <înv. şi reg.> a pleti, a ştri-căni. îşi împleteşte o flanea din mohair. II fig. 1 refl. recipr. (despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) a interfera, a se îmbina, a se amesteca, a se încrucişa, a se întrepătrunde, a se întretăia, a se întreţese. în opera sa se împletesc diverse influenţe. în această afacere interesele lor se împletesc. 2 tr., refl. a (se) îmbina, a (se) uni2, a (se) conjuga. îşi împletesc forţele pentru a ieşi din impas. 3 refl. (despre linii, drumuri etc.) a interfera, a se intersecta, a se încrucişa, a se întretăia, a se întreţese. Cele două şosele se împletesc în centrul oraşului. 4 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) v. încârliga. încolăci. încovriga, înfăşură. învălătuci. Răsuci. Suci2. 5 tr. (înv.; despre oameni grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl. indică acţiuni reprobabile) v. Cloci. Coace. Fierbe. Lucra. Plănui. Ţese; Unelti. Urzi. împletici vb. IV. 11 refl. (predomină ideea de balansare, de legănare într-o parte şi într-alta; despre fiinţe) a se clătina, a şovăi1, a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi, a se mâşcâi. A simţit că se împleticeşte şi s-a oprit pentru câteva clipe. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) a (se) amesteca, a (se) încâlci, a (se) încurca, a mixa, a (se) bramburi, a (se) bulibăşi, a (se) zăpăci, a (se) bălmăji, a holomoci, a (se) învălătuci, a (se) loloţi, a mătrăcăli, a mi-tocosi, a (se) mitroşi, <înv.> a (se) îngălmăci, a (se) zăminti. A împleticit, din greşeală, firele celor două bobine. II fig. tr., refl. 1 (compl sau sub. indică idei, gânduri, amintiri etc.) a (se) amesteca, a (se) combina, a (se) confunda, a (se) încâlci, a (se) încurca, a (se) învălui. Adesea amintirile se împleticesc cu visele. 2 (pop.şifam.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului br, plante etc.) v. încârliga. încolăci. încovriga. înfăşură. învălătuci. Răsuci. Suci2. împleticit, -ă adj. 11 (despre mişcări, mers etc.) clătinat2, ezitant, împiedicat, nehotărât, nesigur, poticnit, şovăielnic, şovăitor, clătinător, şovăind, şovăit. Bătrânul are un mers împleticit. 2 (despre elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) amestecat, încâlcit, încurcat2, învălătucit, loloţit, mitocosit. Firele împleticite sunt greu de descâlcit. II fig. 1 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni informaţii etc.) confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminât, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, incert, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat Se exprimă într-un mod împleticit. Viitorul ei este împleticit. 2 (despre texte, exprimări etc.) inaprehensibil, incomprehensibil, ininteligibil, neinteligibil. Nimeni nu a înţeles nimic din discursul lui deoarece a fost împleticit. 3 (pop. şi fam.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului br, despre plante etc.) v. încârligat încolăcit. încovrigat. înfăşurat2. învălătucit. Răsucit2. Sucit2. împletire s.f. 1 împletit1, tricotaj, tricotare, tricotat1. împletirea unei flanele este o relaxare pentru ea. 2 fig. îmbinare, unire, conjugare. Se impune împletirea forţelor interesate de realizarea acestui proiect. împletit1 s.n. împletire, tricotaj, tricotare, tricotat1. împletit2, -ă adj. 1 (despre flanele, rochii, ciorapi etc.) lucrat2, tricotat2. Flaneaua împletită în ochiuri mari îi vine foarte bine. 2 fig. (pop. şi fam.; despre fiinţe, părţi ale corpului lor, despre plante etc.)v. încârligat. încolăcit. încovrigat. înfăşurat2. învălătucit. Răsucit2. Sucit2. împletitură s.f. 11 <înv. şi reg.> pletitură. De Anul Nou, uşile caselor sunt împodobite cu împletituri din crengi de brad. 2 înfloritură, ornament, podoabă, fioritură, îm-pistreală, plume. Pe fondul alb al flanelei apar împletituri din mătase de diferite culori. II fig. amestec, amestecătură, încurcătură, hăţiş, încâlceală, păienjeniş, potpuriu, tutti-fiutti, dedal. în mintea lui era o împletitură de fapte şi de amintiri vagi. împlini vb. IV. 11 tr. (compl. indică noţiuni de timp exprimate în ani zile etc.) a avea, a face, <înv. şi reg.> a umple. Peste o lună va împlini treizeci de ani. 2 refl. (despre timp sau despre măsuri de timp) <înv. şi reg.> a se plini, 825 | <înv.> a sosi, a se umple. Nu se împlinise un an de la căsătorie şi soţia lui născuse o fetiţă. 3 refl. (despre termene) a expira. Data la care trebuia să plătească rata la bancă s-a împlinit. 4 refl. (despre timp sau despre măsuri de timp) a trece, a se scurge. S-au împlinit zece ani de la terminarea facultăţii. I11 tr. a completa, a complini, a întregi, a rotunji, <înv. şi reg.> a plini, <înv.> a completui, a încheia, a ovârşi. Şi-a împlinit suma necesară pentru studii. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori animale) a (se) îngrăşa, a (se) rotunji, a se umple, a se bacceli, a (se) umfla, a se buftăni, a se bufti, a (se) încăla, a (se) în-căma. în ultimul timp s-a cam împlinit. 3 refl. (biol; despre fiinţe) a se dezvolta. A crescut şi s-a mai împlinit fizic. 4 refl. fig. (despre oameni, mai ales despre artişti, scriitori) a se desăvârşi, a se realiza. După ani, s-a împlinit ca romancier. 1111 tr. (compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvârşi, a antretui, <înv. şi pop.> a plini, a percuta, <înv.> a execvi, a umple, a epiheri-si. Colectivul a împlinit tot ce i-a cerut directorul de proiect. 2 tr. (compl. indică dorinţe, porniri, necesităţi etc.) a îndeplini, a realiza, a satisface, a izbândi, <înv.> a plini, a sătura. în sfârşit, şi-a împlinit visul de ani. 3 tr. (compl. indică dorinţe, rugăminţi etc.) a asculta, a îndeplini, a satisface. I-a împlinit dorinţa de a merge la teatru. 4 tr. (compl indică lucrări, opere, acţiuni etc. ale oamenilor) a desăvârşi, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. A ajutat-o să-şi împlinească proiectul. 5 refl. (despre previziuni, blesteme, vrăji etc.) a se îndeplini, a se înfăptui, a se realiza, <înv. şi pop.> a se lega1, a se întâmpla, <înv. şi reg.> a se plini. După puţin timp, previziunile lui s-au împlinit. 6 refl. (despre prevestiri, prorociri etc.) a se adeveri, a se confirma, a se îndeplini, a se realiza, <înv. şi reg.> a se umple. Presupunerile ghicitoarei s-au împlinit. 7 tr. (pop. şi fam.; compl. indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) v. Achita. Lichida. Onora. Plăti. 8 tr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Sfârşi. Termina. 9 tr. (pop.; compl indică angajamente, jurăminte etc. sau principii, legi, contracte etc.) v. îndeplini. Onora. Respecta. Ţine. 10 tr. (jur.; pop.; compl. indică oameni, societăţi etc. datoare) v. Executa. 11 tr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; înv.) v. Păţi. împlinire s.f. I <înv.> umplere. Părinţii i-au făcut cadou o maşină la împlinirea vârstei de douzeci de ani. I11 completare, complinire, întregire, rotunjire. Pentru împlinirea sumei necesare studiilor a lucrat în vacanţă. 2 îngră-şare, îngrăşat, rotunjire, îngrăşaţă, <înv.> îngrăşătură. Lipsa unui regim alimentar raţional a avut ca urmare împlinirea ei. 3 fig. desăvârşire, realizare. împlinirea lui ca romancier s-a produs destul de târziu. II11 efectuare, executare, execuţie, facere, îndeplinire, înfăptuire, lucrare, realizare, săvârşire, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1. Pentru împlinirea în bune condiţii a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 îndeplinire, realizare, satisfacere, satisfacţie. A sărbătorit cu fast împlinirea visului său de ani. 3 desăvârşire, ducere la capăt, ducere la sfârşit, îndeplinire, înfăptuire, realizare, lichidare. A ajutat-o la împlinirea proiectului. 4 adeverire, confirmare, îndeplinire, realizare, <înv.> lucru, plinire. împlinirea presupunerilor ghicitoarei l-a şocat. împlinit, -ă adj. 1 (despre perioade de timp) complet, deplin, încheiat, întreg, <înv.> umplut2. Al doilea an de studiu nu a fost împlinit. 2 completat, întregit, rotunjit A luat marfa după ce a avut suma împlinită. 3 (în opoz. cu „osos”, „slab”; despre corp sau despre părţi ale lui) gras, musculos, plin, rotofei, rotund, rotunjit, cărnos. Femeia are forme împlinite. 4 (despre dorinţe, porniri, necesităţi etc.) îndeplinit, realizat, satisfăcut Visul împlinit îi provoacă o stare de bine. împlinitor s.m. (jur.; pop.) v. Executor, împodobi vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc.) a aranja, a decora, a găti, a înfrumuseţa, a orna, a ornamenta, a pavoaza, a adoma, a zugrăvi. De Crăciun, şi-a împodobit casa cu mult bun-gust. 2 tr. (compl. indică interioare, parcuri etc.) a agrementa, a înfrumuseţa, a orna, a înfrumuşa. Şi-a împodobit salonul cu tablouri şi statuete. 3 tr. (compl indică obiecte de îmbrăcăminte, preparate culinare etc.) a garnisi, a orna, a ornamenta. Şi-a împodobit pălăria cu panglici. A împodobit tortul cu flori din ciocolată. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) găti, a (se) pomăda, a (se) drege, a (se) moţa, a (se) chiti1, a se felezui, a (se) pompona, a (se) spilcui, <înv. şi reg.> a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, a (se) câştiga, a se corcodi, a (se) distălui, a se felezi, a se linciuri, a se nielcoşi, a (se) pădăi, a (se) puţui, a (se) puţului, a (se) schili, a (se) tighini, a (se) titiri, <înv.> a (se) stoli, a se lustrui, a se şanja, a (se) şucări. Aşteaptă să mă împodobesc ca să pot merge la teatru! II tr. fig. 1 (compl. indică oameni) a dota, a înzestra, a răsfaţa, a podobi. Dumnezeu l-a împodobit cu talent artistic. 2 (compl indică idei, gânduri etc.) a întraripa. Şi-a împodobit discursul cu figuri de stil alese. împodobire s.f. 1 aranjament, aranjare, aranjat1, decorare, decoraţie, ecomaj, gătire, înfrumuseţare, ornamentare, ornare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. împodobirea casei în ajunul Crăciunului este o bucurie. 2 gamisire, ornamentare, ornare. Pentru împodobirea pălăriei a apelat la o modistă. îi face plăcere să se ocupe de împodobirea tortului. 3 (concr.; pop.) v. Decor. Decoraţie. Ornament. Ornamentaţie. Podoabă, împodobit -ă adj. 11 (despre obiecte, încăperi etc.) decorat, gătit2, înfrumuseţat, ornamentat, ornat, pavoazat, lucrat2, taxidit, <înv.> înfrumuşat, podobit. O locuinţă împodobită este primitoare şi relaxantă. 2 (despre obiecte împosesuire de îmbrăcăminte, preparate culinare etc.) garnisit, ornamentat, ornat, garni. Pălăria împodobită cu panglici este de mare efect. Tortul împodobit atrage privirile musafirilor. II fig. (înv.; despre oameni) v. Binecuvîntat. Dotat. înzestrat. Talentat, împodobitor s.m. (înv.) v. Garderobier, împogodîvb. IV. 1 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Consfatui. Consulta. Sfătui. 2 refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. împăca. înţelege. 3 intr. (reg.; despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) v. Complota. Conjura. Conspira. Unelti. împontfş, -ă adj., s.n. (reg) 1 adj. (despre ochi privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş, încrucişat Pieziş. Saşiu. Strabic. 2 sjl (geomorf) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant împoncişâ vb. I. refl. (recipr.) (înv.; despre oameni) 1 v. Contrapune. împotrivi. încontra2. Opune. 2 v. Contrazice. încontra2. împoncişare s.f. (înv.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 2 v. Frondă. împotrivire. Oponenţă. Opozabilitate. Opoziţie. Opunere. Rezistenţă. împoncişat, -ă adj. (înv.) 1 (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş, încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. 2 (despre linii drumuri etc.) v. încrucişat întretăiat 3 (despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. împoponâ vb. I. refl., tr. (pop.; sub. sau compl indică oameni, mai ales femei) v. îm-popoţona. înzorzona. împoponâre s.f. (pop.) v. împopoţonare. înzorzonare. împoponăt -ă adj. (pop.; despre oameni mai ales despre femei) v. împopoţonat înzorzonat, împoporâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică teritorii, ţinuturi etc.) v. Popula, împoporâre s.f. (înv.) v. Populare, împopoţat -ă adj. (pop.; despre oameni, mai ales despre femei) v. împopoţonat înzorzonat împopoţonâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni mai ales femei) a (se) înzorzona, a (se) împopona, a (se) înţoţona, a (se) zorzona, a (se) po-voaza, a se înforfoca, a se pupăza. Femeile lipsite de bun-gust se împopoţonează. împopoţonare s.f. înzorzonare, acutra-ment, împoponâre, înţoţonare, pavoazare, pupuţare. împopoţo-narea este expresia lipsei de bun-gust. împopoţonat, -ă adj. (despre oameni, mai ales despre femei) înzorzonat, împopo-nat, împopoţat, înţoţonat, zorzonat, pavoazat, ţifraş, ţifrăşit, înforfocat împopoţonată, tânăra a stârnit râsul tuturor. împosesui vb. IV. tr. (înv. şi reg; compl. indică bunuri imobiliare, terenuri agricole etc.) v. Arenda. împosesuire s.f. (înv. şi reg.) v. Arendare. Arendat1. împosoca împosocâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni) v. îmbufna. împosocât, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. îmbufnat. împospăiâ vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple, împotmoli vb. IV. refl. 1 (despre fiinţe, vehicule etc.) a se îngloda, a se înnămoli, a se mâli, a se nămoli, a se noroi2, a se înnoroi, a se întina, a se potmoli. S-a împotmolit în mlaştină. Maşina s-a împotmolit pe drumul desfundat. 2 fig. (despre oameni) a se îngloda. S-a împotmolit exact atunci când totul părea că merge bine. împotmolire s.f. înglodare, înnămolire, nă-molire. După ploaie, nu mai intră cu maşina pe un drum desfundat pentru a evita împotmolirea acesteia. împotmolit -ă adj. (desprefiinţe, vehicule etc.) înglodat, înnămolit, nămolit, înnoroit. Maşina împotmolită a fost trasă de un tractor. împotriva prep. (constr. eugen.) I (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică ideea de adversitate, de ostilitate) asupra, contra1, la1, pe, spre, <înv. şi reg.> alean, <înv.> către, despre. Câinii au sărit împotriva hoţilor. 2 (compl indică împotrivirea, opoziţia, contrazicerea) contra1, contrar. împotriva părerii majoritare, nu crede că este atât de vinovat. II (introduce un atr.) 1 (atr. indică opoziţia) contra1, pentru. îi prescrie un medicament împotriva durerilor de gât. Cartea este o diatribă împotriva ereziilor. 2 (atr. indică împotrivirea, opoziţia, contrazicerea) contra1. Atitudinea sa împotriva părerii majoritare a surprins. împotrivă adv., adj. invar. I adv. (modal; de obicei în legătură cu vb. ca „a fi”; „a răspunde”, „a vorbi 0 1 contra1, <înv. şi reg.> încontra1, potrivă, pointră, poitră, poivă1. Deputatul votează împotrivă. 2 dimpotrivă, invers, <înv. şi pop.> vârtos. Lucrurile s-au petrecut împotrivă. Slăbise el sau împotrivă? II adj. invar. (înv.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş, împotriveâlă s.f. (înv.) v. Frondă. împotrivire. Oponenţă. Opozabilitate. Opoziţie. Opunere. Rezistenţă. împotrivi vb. IV. (despre oameni) 1 refl. a se contrapune, a se încontra2, a se opune, <înv. şi pop.> a se ridica, <înv. şi reg.> a se potrivi, <înv.> a se apăra, a se împoncişa, a se încurmezişa, a se îndărătnici, a se semeţi, a se discolipsi, a se proţăpi. Colaboratorii s-au împotrivit ideii de a întrerupe cercetarea. 2 refl. a se opune, a rezista, <înv.> a se nevoi, a suferi, a se susţine. S-a împotrivit protestului angajaţilor care nu acceptau măsurile propuse. 3 refl. a se apăra, a se diafendisi. Se împotriveşte instinctiv, împingându-l. 4 refl. recipr. (pop.; urmat de determ. introduse prin prep. „cm”) v. încerca. înfrunta. întrece. Măsura. Pune. împotrivire s.f. frondă, oponenţă, opozabilitate, opoziţie, opunere, rezistenţă, <înv.> îm-poncişare, împotriveâlă, îndărătnicie, întâm- pinare, potrivire, potrivnicie, pricinuire, stare împotrivă, stare în contră, obstrucţie. A întâmpinat împotrivirea angajaţilor din cauza măsurilor propuse. împotrivit -ă adj. (înv.) v. Advers. Contrar. Dimpotrivă. Opus. Potrivnic, împotrivitor, -oâre s.m., s.f. (znv.) v. Adversar. Concurent. Rival. împotrivnic, -ă s.m., s.f., adj.^v.) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş, împovărâ vb. I. tr. 11 (compl. indică animale de povară, oameni sau părţi ale corpului lor) a încărca, a îngreuia, a îngreuna, <înv. şi pop.> a îngreca, a tovărî, <înv.> a îngrela, a însărcina. Au împovărat măgarii cu bagaje. 2 (mai ales fig.; compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a ti-ranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi împovărează propriul popor. 3 (pop.; compl indică femei) v. îngroşa. însărcina. II fig. (compl indică oameni) 1 (despre necazuri, griji etc.) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a apăsa, a doborî, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o împovărează. 2 a greva, a îngreuna. L-a împovărat cu o sarcină foarte grea. împovărâre s.f. încărcare, îngreuiere, îngre-unare, <înv. şi pop.> îngrecare. Din cauza împovărării cu bagaje, măgarii abia puteau urca muntele. împovărat, -ă adj. 1 (despre animale de povară, oameni sau despre părţi ale corpului lor) greu, încărcat2, îngreuiat, îngreunat, <înv. şi pop.> îngrecat, tovărât. Măgarii au spinările împovărate de bagaje. 2 (la f; pop.; despre femei, femele) v. Gravidă. însărcinată, împovărător, -oâre adj. 1 (despre greutăţi, sarcini etc.) <înv.> povăros. Bagajele sunt împovărătoare. 2 (despre sarcini, îndatoriri, datorii, impozite etc.) apăsător, copleşitor, covârşitor, greu, oneros, potopitor. Trebuie să achite cât mai repede aceste datorii împovărătoare. împrăştiâ vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) a (se) dispersa, a (se) împânzi, a (se) răsfira, a (se) răspândi, a (se) răzleţi, a (se) risipi, <înv. şi pop.> a sparge, a (se) răzni, <înv. şi reg.> a (se) răşchira, a spăr-gălui, a se deşira. Poliţia a împrăştiat protestatarii. Oamenii adunaţi în faţa prefecturii se împrăştie pe străzi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) a (se) răspândi, a (se) răzleţi, a (se) risipi, a (se) năsădi, <înv. şi reg.> a (se) sparge, a (se) spărgălui, a buntuzui, a (se) sprânji, <înv.> a (se) scociorî, a (se) scodoli, a se destrăma. Grupul de turişti s-a împrăştiat prin pădure. 3 tr. (compl. indică armate, grupuri de răufăcători etc.) a risipi, <înv.> a spârcui, a spulbera, a vântura. Ostaşii lui Ştefan i-au împrăştiat pe turci. 4tr.,refL (compl sau sub. indică obiecte adunate în grămezi, în teancuri etc.) a (se) risipi. A scăpat portofelul şi monedele s-au împrăştiat prin toată camera. O pală puternică de vânt i-a împrăştiat foile din teancul de pe birou. Borcanul s-a spart şi boabele de piper s-au împrăştiat pe jos. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) a (se) destrăma, a (se) disipa, a (se) răsfira, a (se) răzleţi, a (se) risipi, a (se) spulbera, <înv. şi pop.> a (se) despica, a (se) sparge, a (se) vărzui, <înv.> a (se) răşchira, a (se) deşira, a (se) ridica, a (se) răzbuna. Vântul a împrăştiat norii. 6 tr. (compl indică praf, frunze etc.) a risipi, a spulbera, a zburătăci. Vântul împrăştie frunzele uscate. 7 tr. (compl. indică materii în formă de pulbere, de granule etc.) a prefira, a presăra, a răsfira, a răspândi, a risipi, a revărsa, a zvârli. A împrăştiat nisip pe gheaţa de pe străzi pentru a se evita alunecarea. 8 tr. (compl. indică materii în formă de pulbere, de granule etc.) a presăra, a pune, a răsfira. A împrăştiat zahăr pe tarte. A împrăştiat sare peste friptură. 9 tr. a presăra, a răsfira, a răspândi, a semăna1, a scutura. Invitaţii la cununie au împrăştiat flori în faţa tinerilor căsătoriţi. 10 tr., refl. (compl sau sub. indică lichide; de obicei urmat de determ. locale introduse prin prep. ,,îniT) a năpădi, a (se) răspândi, a (se) vărsa. A scăpat căldarea din mână şi apa s-a împrăştiat în încăpere. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) a (se) degaja, a (se) elimina, a (se) emana, a (se) emite, a exala, a (se) răspîndi, a scoate, <înv.> a deza-bura, a exabora, a (se) răsfuga, a (se) slobozi. Coşurile fabricilor împrăştie gaze periculoase pentru sănătate. în timpul reacţiei se împrăştie un miros specific. 12 tr. (despre surse de lumină, de căldură etc.; compl. indică radiaţii, emanaţii etc.) a difuza, a propaga, a răspândi, a revărsa, a risipi, a vărsa, <înv.> a răsfuga, a răsufla. Becul puternic de la intrare împrăştie lumina în toate colţurile curţii. Radiatorul împrăştie căldură. 13 refl. (despre mirosuri) a adia, a se difuza, a se propaga, a se răspândi, a răzbate, a răzbi, a se revărsa, a se lăţi. Parfumul crinilor se împrăştie peste tot. 14 tr. (compl. indică lumini, umbre etc.) a arunca, a da2, a răspândi, a zvârli. în noaptea adâncă, farul împrăştie o lumină puternică. 15tr. (compl. indică scântei, flăcări etc.) a scăpăra. Focul împrăştie mii de scântei. 16 tr. (în opoz. cu „a economisi”; mai ales fig.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a prodiga, a părădui, a fitui, a sparge, <înv. şi reg.> a adevăsi, a prăda, a divesi, a izi-di, a mătrăşi, a pocicăli, a pojivăi, a prădăli, a pustii, a schirfosi, a spesa, <înv.> a dezmăţa, a răşchira, a răşlui, a eroga, a afierosi, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. împrăştie banii prin baruri şi discoteci. 17 refl. fig. (despre gospodării, proprietăţi etc.) a se irosi, a se nărui, a se risipi. Multe dintre bunurile lui s-au îm- 827 | prăştiat din cauza crizei economice. I11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) a (se) difuza, a (se) duce2, a (se) întinde, a (se) propaga, a (se) răspândi, a răzbate, a (se) transmite, a (se) vehicula, a (se) ebruita, <înv. şi pop.> a purta, a (se) lăţi, a (se) risipi, a vântura, <înv.> a (se) povesti, a (se) răsfira, a (se) vesti, a pătrunde, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. împrăştie prin vecini bârfe pe seama lor. Totdeauna veştile rele se împrăştie peste tot. 2 refl. (despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) a circula, a se extinde, a se întinde, a se propaga, a se răspândi, a se transmite, a se lăţi, <înv.> a se răşchira, a se tinde, a merge, a umbla. Pe seama ei se împrăştie tot felul de zvonuri. 3 refl. (mai ales despre dureri fizice) a iradia, a se răspândi. Durerea se împrăştie în tot corpul. 4 tr. (compl. indică stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc.) a disemina, a propaga, a răspândi, a semăna1, a sufla. împrăştie numai ură între ei. 5 refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) a (se) destrăma, a se evapora, a (se) îndepărta, a (se) risipi, a (se) sfărâmă, a (se) spulbera, a (se) zdrobi. Gândul său de mărire s-a împrăştiat. Panica populaţiei s-a împrăştiat repede. Glasul lui blând i-a împrăştiat orice temere. 6 tr., refl. fig. a (se) degaja, a (se) răspândi, a răsufla, a respira, a (se) revărsa. Fiinţa ei împrăştie bunătate. Din paginile romanului se împrăştie revolta intelectualului prins în mrejele unei societăţi ostile. împrăştiat, -ă adj. 11 difuz, risipit. Este un ansamblu unitar, nu o aglomerare de elemente împrăştiate. 2 (despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) dispersat, împânzit, răsfirat, răspândit, răzleţit, risipit, răznit, <înv. şi reg.> răşchirat. Protestatarii împrăştiaţi se îndepărtează din faţa prefecturii. 3 (despre armate, grupuri de răufăcători etc.) risipit, <înv.> spârcuit. Oastea turcă împrăştiată a fost urmărită de moldovenii lui Ştefan până la graniţă. 4 (despre nori, ceaţă, fum etc.) destrămat, disipat, risipit, <înv. şi pop.> spart2. Printre norii împrăştiaţi se vede cerul albastru. 5 (despre praf, frunze etc.) risipit, spulberat, sulberător. Frunzele împrăştiate trebuie adunate şi arse. 6 (despre materii în formă de pulbere, de granule etc.) prefirat, presărat2, răsfirat, răspândit, risipit. Nisipul împrăştiat a împiedicat alunecarea pe gheaţă. 7 (despre gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) degajat, emanat, emis, exalat, iradiat, răspândit, scos2. Gazele împrăştiate sunt periculoase pentru sănătate. 8 (mai ales fig.; despre sume de bani, averi, bunuri etc.) cheltuit2, disipat, irosit, prăpădit, risipit, părăduit, izidit. Banii împrăştiaţi fuseseră împrumutaţi de la bancă. II fig. (despre oameni) 1 aiurit, anapoda, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, pierdut. împrăştiat cum este, a uitat să încuie uşa casei. 2 absent, distrat, inadvertent, indiferent, îngândurat, năuc, neatent, preocupat, aerian, căscat2, dus2, transportat2, plecat2. împrăştiată, ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată. împrăştiere s.f. 1 dispersare, dispersie, răsfirare, răspândire, răzleţire, risipire, raznă, <înv. şi pop.> spargere, spărgăluială, <înv.> risipă. Poliţia a primit ordin de împrăştiere a oamenilor adunaţi în faţa prefecturii. 2 răspândire, răzleţire, risipire, destrămare. Pentru a găsi drumul bun, turiştii au hotărât împrăştierea grupului lor. 3 destrămare, disipare, răsfirare, risipire, <înv. şi pop.> spargere, spart1, ridicare. împrăştierea norilor a fost rapidă din cauza vântului puternic. 4 risipire, spulberare. împrăştierea frunzelor uscate se datorează vântului. 5 prefirare, presărare, presărat1, răsfirare, răspândire, risipire, zvârlire. împrăştierea nisipului a împiedicat alunecarea pe gheaţă. 6 degajare, efluenţă, eliminare, emanare, emanaţie, emisiune, exalare, exalaţie, răspândire, <înv.> dezaburire, răsfugare, slobozire, răsuflet. împrăştierea de gaze din coşurile fabricilor este periculoasă pentru sănătate. 7 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică radiaţii, emanaţii, mirosuri etc.) difuzare, propagare, răspândire, revărsare, vărsare. A pus la intrare un bec puternic pentru împrăştierea luminii în toate colţurile curţii. împrăştierea căldurii de la calorifer este uniformă în cameră. 8 (mai ales fig.) aruncare, azvârlire, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, irosire, risipire, zvârlire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, erogaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpare. împrăştierea banilor pe toate nimicurile este una dintre plăcerile ei. 9 circulaţie, diseminare, propagare, răspândire, diseminaţie, lăţire. împrăştierea unor zvonuri mincinoase este frecventă. împrăştietor, -oăre adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „econom”; înv.) v. Cheltuitor. Risipitor, împrejmufvb. IV. tr. 11 (compl indică locuri, terenuri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a închide, a înconjura, a îngrădi, <înv. şi pop.> a ocoli, a ţărcui, a prejmui, a ţărcălui. Şi-a împrejmuit proprietatea cu un gard de beton. 2 (compl. indică spaţii, lucruri etc.) a încadra, a înconjura, a mărgini, a chenărui, <înv.> a ţărmui, a tivi, a răzori. Piscina este împrejmuită cu mici statuete din marmură. 3 (milit.; compl. indică locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) a asedia, a împresura, a încercui, a înconjura, a învălui, <înv. şi reg.> a ocoli, <înv.> a închide, a înveriga. Oraşul a fost împrejmuit de inamic. II fig. a împresura, a încercui, a înconjura, a încinge2. Munţii împrejmu-iesc podişul. împrejmuire s.f. 11 împrejmuit1, închidere, îngrădire, ţărcuire, îngrădeală. împrejmuirea proprietăţii s-a făcut cu un gard de beton. 2 (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”; înv.) v. Apropiere. împrejurime. Jur2. Preajmă. Proximitate. Vecinătate. II (concr.) 1 (constr.) gard, îngrăditură, <înv. şi pop.> sto-bor, ocol, ulucă, <înv. şi reg.> ogradă, împresura târcol, ulucărie, zăbran, zăplaz, <înv.> cuprins1, îngrădiş, cancello. Proprietatea îi este înconjurată cu o împrejmuire de beton. 2 <înv.> curte. în interiorul împrejmuirii sunt două case. împrejmuit1 s.n. împrejmuire, închidere, îngrădire, ţărcuire, îngrădeală. împrejmuit2, -ă adj. (despre locuri, terenuri etc.) închis, îngrădit, ţărcuit. Pe terenul împrejmuit se va construi o vilă. împrejmuitor, -oăre adj. înconjurător, ţărmuitor. Gardul împrejmuitor este din beton. împrejur adv., prep., s.n. 1 adv. (local) primprejur, <înv.> prejur. Se uită împrejur pentru a-şi zări prietena. 2 prep. (în forma împrejurul; constr. eugen.) primprejurul (v.primprejur), <înv.> prejurul (v. prejur). împrejurul proprietăţii şi-a construit un gard de beton. 3 s.n. (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”; înv.) v. Apropiere. împrejurime. Jur2. Preajmă. Proximitate. Vecinătate, împrejur scrisoare a locurilor s.f. (topogr.; înv.) v. Topografie. împrejur-stare s.f. (înv.) v. Caz. Circumstanţă. Condiţie. Conjunctură. Ipostază. împrejurare. Postură. Poziţie. Situaţie. Stare, împrejură vb. I. (înv.) 1 tr. (compl. indică fiinţe) v. împresura. încercui. înconjura. învălui. 2 tr., refl. v. încinge2. înfăşură. Strânge. 3 tr. (compl. indică obiecte, clădiri etc.) v. înconjura. Ocoli. împrejurare s.f. 1 caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, ipostază, postură, poziţie, situaţie, stare, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peris-tas, prilejire, stat3, stătătură, context. în alte împrejurări, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în împrejurări excepţionale. 2 circumstanţă, ipostază, moment, ocazie, prilej, situaţie. Este o împrejurare favorabilă pentru a începe afacerea. 3 (la pl. împrejurări) concurs de împrejurări, conjunctură, circumstanţe (v. circumstanţă), întâmplări (v. întâmplare), timpuri (v. timp), vremuri (v. vreme), modalitate. A reuşit în viaţă datorită unor împrejurări fericite. 4 întâmplare, ocazie, prilej, <înv.> prilejire. O împrejurare fericită i-a adus pe cei doi împreună. 5 (înv.) v. Circumferinţă. Perimetru, împrejurăş s.m. (înv.) v. Vecin, împrejureăn s.m. (înv.) v. Vecin, împrejurime s.f. 1 (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”) apropiere, jur2, preajmă, proximitate, vecinătate, aret2, meleag, preabăt, <înv.> împrejmuire, împrejur, înconjurime, lăturiş, prejmet, prejmuire. Sunt multe florării prin împrejurime. 2 (înv.) v. Circumferinţă. Perimetru. împrejurul prep. = împrejur, împresură vb. I. II tr. (compl. indică fiinţe) a încercui, a înconjura, a învălui, <înv. şi pop.> a cuprinde, a învoalbe, <înv.> a împrejura. Poliţiştii i-au împresurat pe infractori din toate părţile. 2 tr. (milit.; compl. indică locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) a asedia, a împrej-mui, a încercui, a înconjura, a învălui, <înv. şi reg.> a ocoli, <înv.> a închide, a înveriga. Oraşul a fost împresurat de inamic. 3 tr. a încercuita împresurare înconjura, a împrejmui, a încinge2.4 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Asfixia. înăbuşi. îneca. Sufoca. II tr. fig. 1 (mai ales despre plante dăunătoare; compl. indică terenuri, spaţii etc.) a năpădi, a copleşi, a cotropi, a invada, a înăbuşi, a submerge. Mărăcinii şi scaieţii au împresurat grădina. 2 (despre gânduri, trăiri, suferinţe etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a năpădi, a prinde, a încolţi, a învălui, a umple. Gândurile negre îl împresoară. 3 a acoperi, a îmbrăţişa, a înfăşură, a învălui. Umbra împresoară dealul. Ceaţa ne împresoară de peste tot. 4 (înv.; compl. indică drepturi, privilegii etc.) v. încălca. Leza. Nesocoti. Uzurpa, împresurare s.f. 1 încercuire, înconjurare, învăluire, cerclaj. împresurarea infractorilor a fost făcută cu multă precauţie. 2 (milit.) asalt, asediere, asediu, blocadă, încercuire, înconjurare, învăluire, <înv.> împresurătură, înconjurătură, ocol, ocolire, poliorchie, obsidiune. împresurarea oraşului a durat trei luni. 3 (înv.) v. Asfixie. Asfixiere. înăbuşire. înec. înecare. Sufocare. Sufocaţie. împresurat -ă adj. 1 (despre fiinţe) încercuit, înconjurat, învăluit. Infractorii împresuraţi s-au predat. 2 (milit.; despre locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) asediat, încercuit, înconjurat. Forţele aliate au salvat oraşul împresurat. împresurătură s.f. (milit.; înv.) v. Asalt. Asediere. Asediu. Blocadă. împresurare. încercuire. înconjurare. învăluire, împreună vb. 1.11 tr. (tehn.; compl. indică elementele componente ale unui sistem) a asambla, a fixa, a îmbina, a monta, a reuni, a uni2. Mecanicul împreunează cu uşurinţă piesele unui motor. 2 tr. (tehn.; despre piese din structura unor unelte, vehicule etc.; compl. indică părţi componente ale acestora) a asambla, a lega1, a reuni, a uni2. Osia căruţei împreunează două roţi. 3 tr. (compl. indică obiecte, părţi ale lor etc.) a combina, a îmbina, a îngemăna, a uni2, a gemăna, a amalgama. A împreunat în aşa fel piesele de puzzle încât i-a rezultat un robot. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică piese ori părţi ale lor) a (se) îmbina, a (se) îmbuca, a (se) păsăli. Meşterul a împreunat perfect piesele parchetului. 5 tr. (compl. indică elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri, sisteme etc. de acelaşi fel) a îmbina, a îngemăna, a lega1, a reuni, a uni2, a conglomera, a îmbăiera. A împreunat firele electrice pentru a reface circuitul. I11 refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni) a joncţiona, a se uni2. Cele două tabere de partizani s-au împreunat în munţi. 2 refl. (recipr.) (biol; despre fiinţe) a se acupla, a se copula, a se cupla, a se împe-rechea, a se încrucişa, a se cotoi3, a se goni, a se încăleca, a se însoţi, a se mânzi, a se mârli, a se nunti, a se vieri, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a se cotoci, a se cotoroba, a se coţăi, a se pârei2, a se pui2, a se purceii, a se ţăpi, a se vişti1, <înv.> a se aduna, a se cotârci, a se culca, a se înnoda, a se babardi, a se ciorsăi, a se regula, a se cordi, a se fute. 3 tr. (înv.; compl indică fete; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Căsători. Mărita. 4 tr. (înv.) v. Cumula. îngloba. însuma. întruni, împreunare s.f. 11 (tehn.) asamblaj, asamblare, asamblat1, fixare, îmbinare, montaj, montare1, reunire, unire, <înv.> îmbinătură, împreunătură. Mecanicul a realizat împreunarea pieselor motorului maşinii într-un timp relativ scurt. 2 combinare, combinaţie, îmbinare, îngemănare, unire, <înv.> îmbinătură, amalgam, amalgamare. Din împreunarea pieselor de puzzle i-a rezultat un robot I11 joncţiune, junctură, unire. împreunarea celor două tabere de partizani s-a făcut în munţi. 2 (biol.) acuplare, coit, contact sexual, copulare, copulaţie, cuplare, împerechere, cotoire, însoţire, însoţitură, mârleală, cotocire, coţăială, coţăire, <înv.> împreunăciune, babardeală, frecuş, ţeapă, cordeală, futere. 3 (biol, zool) goană, gonire, împerechere, montă, mârleală, mârlire, mârlit, mârlă1, mârlitură, montare2, sărit1.4 (biol, omit.) bătaie, împerechere. A sosit perioada când are loc împreunarea cocoşilor-de-munte. 5 (înv.) v. Căsătorie. Mariaj. Matrimoniu. 6 (înv.) v. întâlnire, întrunire. 7 (înv.) împreunare devorbâv. Sfat Taifas. Vorbă. împreunăt -ă adj. 1 (tehn.; despre elementele componente ale unui sistem) asamblat2, fixat2, îmbinat, îngemănat, montat, reunit, unit. Verifică piesele împreunate ale motorului maşinii. 2 (despre elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau despre lucruri, sisteme de acelaşi fel) îmbinat, îngemănat, reunit, unit. Firele electrice împreunate au refăcut circuitul. împreună adv. (modal; exprimă ideea de alăturare sau de combinare a mai multe lucruri, fapte etc.) 1 in corpore, laolaltă, olaltă, <înv. şi reg.> delaolaltă, tamba. Sindicaliştii şi-au cerut drepturile împreună. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu*) dimpreună, laolaltă, <înv.> depreună. Mâine vom fi împreună la concert A plecat în concediu împreună cu nepoţii lui. 3 alături, laolaltă, deolaltă. Cele două fete mergeau împreună, cu pas grăbit. 4 (înv.) v. Concomitent. Paralel. Simultan. Totdeodată. Totodată, împreună-lucra vb. I. intr. (înv.; despre oameni) v. Colabora. Conlucra. Coopera. Participa. împreună-lucrare s.f. (înv.) v. Colaborare. Conlucrare. Cooperare. Cooperaţie, împreună-lucrător s.m. (înv.) v. Colaborator, împreună-sârguitor s.m. (înv.) v. Acolit. Complice. Copărtaş. Părtaş, împreună-sunătoare s.f. (fon.; înv.) v. Consoană. Consonantă. împreună-vorbitor s.m. (înv.) v. Colocutor. Conlocutor. Interlocutor, împreună-vreme s.f. (în opoz. cu „trecut” sau „viitor”; înv.) v. Actualitate. Contemporaneitate. Prezent2. împreunăciune s.f. (biol; înv.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare. împreunătâr,-oâres.m.,s.f. (înv.) 1 s.m.,s.f. v. Tovarăş. 2 s.f. (lingv.) v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuţă de despărţire. Liniuţă de unire. împreunătură s.f. (tehn.; înv.) v. Asamblaj. Asamblare. Asamblat1. Fixare. îmbinare. împreunare. Montaj. Montare1. Reunire. Unire, împricinat, -ă s.m., s.f., adj. (jur.) acuzat, de-fendor, incriminat, intimat, învinuit, pârât, reclamat, vinovat, pricinaş, prici-nat. împricinatului i s-apus avocat din oficiu. împrieteni vb. IV. refl. recipr. (despre oameni) <înv. şi reg.> a se prieteni, a se ortăci, <înv.> a se împrietenoşa. Cele două fete s-au împrietenit imediat. împrietenoşa vb. I. refl. recipr. (înv.; despre oameni) v. împrieteni. împrimăvără vb. I. refl. impers. a se despri-măvăra, a se dezbăierâ, a se primăvăra. Când se împrimăvărează, la sate încep muncile agricole. împrinde vb. III. (înv.) I tr. 1 (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apuca. Lua. Prinde. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) v. Acroşa. Agăţa. Atârna. Prinde. Pune. Spânzura. Suspenda. III refl. (despre oameni) v. înamora. îndrăgosti, împrohită vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. împrospăta vb. 1.1 tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică aerul dintr-o încăpere) a (se) primeni, a (se) purifica, a refrişa, a ventila, a dezinfecta. A deschis geamurile pentru a împrospăta aerul din cameră. 2 a (se) primeni, a (se) reînnoi. A împrospătat apa din căldare. 3 a (se) înviora, a (se) primeni, a (se) reînnoi. După ploaie, florile din grădină s-au împrospătat II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) energiza, a înviora, a redresa, a reface, a restabili, a revigora, a revitaliza, a revivifia, a (se) redresa, a remonta. Un somn bun l-a împrospătat. După o cură de vitamine s-a mai împrospătat. 2 tr. (înv.; compl indică afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repeta. 3 tr. (înv.; compl. indică activităţi, acţiuni etc.) v. Reîncepe. Relua. 4 tr. (înv.) v. Reaminti, împrospătare s.f. 1 primenire, primenit1, purificare, ventilare, purgaţie. A deschis geamurile pentru împrospătarea aerului din cameră. 2 reînnoire. Este obligatorie împrospătarea apei din căldare. 3 înviorare. După ploaie, împrospătarea florilor din grădină este evidentă. împrospătăt, -ă adj. 1 (despre aerul dintr-o încăpere) primenit2, purificat, dezinfectat2. Aerul împrospătat al camerei îl înviorează. 2 regenerat, înnoit, reînnoit. Natura împrospătată s-a îmbrăcat în verde crud. 3 înviorat, primenit2. Florile împrospătate şi-au deschis larg corola. împroşcă vb. 1.11 tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a stropi, <înv. şi pop.> a vopsi, <înv. şi reg.> a oproşca, a proşca. Automobilul l-a împroşcat cu noroi. 2 intr. (despre lichide, noroi etc.) a sări, a stropi, 8291 a proşca. Când o maşină trece cu viteză printr-o baltă, apa împroaşcă în toate părţile. II tr. fig. 1 (compl. indică proiectile, rachete, bombe etc.) a arunca, a azvârli, a lansa, a zvârli. Asupra localităţii au fost împroşcate zeci de rachete. 2 (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a aspersa, a atinge, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îm-bălora. A luat atitudine deoarece a fost împroşcat public, într-o emisiune televizată. împroşcare s.f. împroşcătură, stropire, stropit, stropitură, stropeală. Când pfouă, împroşcarea cu noroi a trecătorilor este frecventă. împroşcătură s.f. 1 împroşcare, stropire, stropit, stropitură, stropeală. 2 (concr.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) pată, stropitură, mânjitură, <înv. şi reg.> imăciune, pătătură, picătură. îm-proşcăturile de noroi uscate sunt greu de curăţat. împrumut s.n. (fin.) credit, <înv.> împrumu-tătură. Banca i-a acordat un împrumut important. împrumută vb. 1.11 tr. (fin.; compl. indică persoane fizice sau juridice) a acredita, a credita. Banca a împrumutat-o cu 8 000 de lei. 2 tr. (compl. indică mai ales sume de bani; de obicei cu determ. ca „cu dobândă”, „cu camătă”) a da2, <înv. şi reg.> a prumuta, <înv.> a scumpăra. I-ar cere nişte bani, dar ştie că împrumută cu dobândă. 3 refl. (despre oameni) a se îndatora, a lua, <înv.> a se îndemâna. S-a împrumutat de la un prieten cu o sumă de bani până la salariu. 4 tr. (fam.; glum.; compl. obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 5 tr. (fam.; glum.; compl. indică bunuri, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. II tr. fig. (compl. indică obiceiuri, elemente de cultură materială, idei, imagini etc. sau,p. ext., nume, porecle etc.) a-şi însuşi1, a lua. A împrumutat de la ea deprinderea de a bea cafeaua cu lapte. A împrumutat un nou nume de scenă. împrumutăre s.f. (fin.) acreditare, creditare. împrumutarea pe care a făcut-o este de 8 000 de lei. împrumutător, -oăre s.m., s.f. (fin.) creditor, <înv.> datornic. Pentru că avea bani datoraţi, nu ştia cum să scape de împrumutători. împrumutătură s.f. (fin.; înv.) v. Credit. împrumut. împufăt, -ă adj. fig. (meteor.; rar; despre vreme, zile, atmosferă etc.) v. Ceţos. înceţoşat, înnegurat. Nebulos. Neguros. Pâclos. împuiă vb. I. (pop.) I refl. (biol; despre animale sau păsări) v. înmulţi. Reproduce. II fig. 1 refl. (despre bube, coşuri etc.) v. înmulţi. 2 intr., refl. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Apărea. Arăta. Emerge. Forma. Isca. Ivi. începe. încolţi. înfiripa. înflori. înmuguri. Licări. Lumina. Naşte. Răsări1, împulpă vb. I. (înv. şi pop.) 1 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) v. Fortifia. Fortifica. îndrepta. înfiripa. întări. întrema. învigora. înzdrăveni. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica. 2 refl. (despre oameni; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Cuteza. încumeta. îndrăzni. 3 refl. (despre oameni) v. Forţa. Opinti. Sforţa, împungâci, -ce adj. (înv.; despre animale cornute) v. împungător. împungător, -oăre adj. I (despre animale cornute) <înv.> împungâci, pungător. Are un taur împungător. II fig. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) ironic, persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, înţepător, şfichiuitor, urzicător. I se adresează pe un ton împungător. Glumele lor sunt împungătoare. 2 (rar; despre ochi, privire) v. Acvilin. Ager. Atent. Cercetător. Coroziv. Iscoditor. întrebător. Pătrunzător. Penetrabil. Penetrant. Săgetător. Scormonitor. Scotocitor. Scrutător. Sfredelitor. Străbătător. Străpungător. Tăios. Viu. 3 (rar; despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) v. Batjocoritor. Injurios. Insultător. Jignitor. Ofensant. Ofensator. Sângeros. Tare. împunge vb. III. 11 tr. (despre animale cornute; compl. indică fiinţe ) <înv.> a punge. Taurul l-a împuns, rănindu-l grav. 2 tr., refl. a (se) înghimpa, a (se) înţepa, a (se) înfige, <înv. şi reg.> a (se) punge, a (se) înţigla, a mărăcina, a ruga2. Din neatenţie, s-a împuns cu acul. Spinii trandafirului au împus-o. 3 tr. (rar; compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. »în>T) v. Băga. împlânta, înfige. Ţintui. Vârî. 4 tr. (pop. şi fam.; despre unele insecte; compl. indică fiinţe) v. Ciupi, înţepa. Mânca. Muşca Pişcă. 5 intr. (pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acţiunii) v. Da2. Izbi. Lovi. Trage. II tr. fig. (compl. indică oameni) 1 (adesea urmat de un circ. instr.) a arde, a atinge, a încolţi, a înghimpa, a înţepa, a muşca, a pişcă, a săgeta, a şfichiui. L-a împuns cu vorbe usturătoare. 2 a ironiza, a persifla, a zeflemisi, a înghimpa, a înţepa, a pişcă, a şfichiui, a urzica, a cosorî. îl împunge atunci când face o gafă. împungere s.f. 1 înţepare, <înv.> împunsoare, înghimp. împungerea cu acul a fost din neatenţie. 2 fig. ironizare, persiflare, zeflemisire, înţepare, şfichiuială, şfichiuire, cosorâre. A devenit obiectul împungerii ziariştilor. împuns, -ă adj. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) înţepat. Degetul împuns îl doare. împunsătură s.f. 11 înţepătură, <înv.> puntu-ră. împunsătura acului a fost dureroasă. 2 (med.) înjunghietură, înţepătură, junghi, nevralgie intercostală, junghietură, stric-nitură, licăritură, picneală, ţiitură, nixis, ace (v. ac), fulgerătură, săgeată, săgetare, săgetătură, tăietură, ţeapă. Simte împunsături în piept când oboseşte. 3 (pop. şi fam.) v. Ciupitură. înţepătură. Pişcătură. II fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobâmac, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. împunsăturile pamfletarului nu iartă pe nimeni. împuşcătură împunsoare s.f. (înv.) v. împungere. înţepare. împupi vb. IV. intr. (bot; reg.) 1 (despre flori) v. îmboboci. 2 (despre plante) v. înmuguri. Muguri. împupi't, -ă adj. (bot; reg.) 1 (despre flori) v. îmbobocit. 2 (despre plante) v. înmugurit2. Mugurit. împurpură vb. 1.1 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor) a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) roşi, a (se) rumeni, <înv. şi reg.> a (se) vâlvora, <înv.> a (se) răsura, a (se) aburi, a (se) aprinde, a (se) arămi, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămiii1. De emoţie, fetiţa s-a împurpurat când a urcat pe scenă. 2 tr. a înroşi, a incendia, a însângera, a sângera. Când răsare, soarele împurpurează cerul. împurpurare s.f. 1 îmbujorare, înroşire, ro-şire, rumenire, erubescenţă, aburire, aprindere. Emoţiile i-au provocat împurpura-rea feţei. 2 (concr.) îmbujorare, roşeală, roşea-ţă, rumeneală, <înv. şi pop.> rumeneaţă, rujă. Pe măsură ce emoţiile cresc, şi îm-purpurarea feţei devine mai accentuată. împurpurăt, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, înroşit, învăpăiat, roşit, roşu, rubicond, rumen2, rumenit, aburit, aprins2, încins2, înflorit. Obrajii împurpuraţi şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 2 fig. (despre culori) intens, strălucitor, viu, aprins2, incendiar, luminat2. în casă sunt covoare ţesute în culori împurpurate. împuşcă vb. 1.1 tr. (compl. indică fiinţe) <înv. şi pop.> a detuna, a puşca, <înv. şi reg.> a puş-cări, <înv.> a sineţa, a plumbui. Vânătorul a împuşcat un mistreţ. 2 intr. (despre oameni) a trage, a puşcăi. Poliţistul împuşcă în aer, somând infractorul să stea pe loc. 3 refl. (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) a se burduşi, a se coji, a se coşcovi, a se scoroji, a se scofâlci, a se băşica, a se căuşa, a se coifi, a se coroba, a se coşi, a se ghioci, a se scochiţa. Tencuiala din camere s-a împuşcat. 4 refl. (arg; despre oameni) v. Bea. Trage. împuşcăre s.f. 1 <înv.> puşcare, puşcat1. Moartea s-a produs prin împuşcare. 2 (constr.) burduşire, cojire, coşcovire, scorojire, scofâlcire, corobare, coşire. împuşcarea pereţilor pune probleme proprietarului apartamentului. împuşcăt -ă adj. 1 (despre fiinţe) <înv. şi pop.> puşcat2, plombat. Bărbatul împuşcat era terorist. 2 (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) burduşit, cojit, coşcovit, scorojit, coşcov, scofâlcit, băşicat, despuiat. Trebuie să repare pereţii împuşcaţi ai camerelor. 3 (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. împuşcătură s.f. 1 descărcătură, detunătură, foc, rafală, <înv. şi pop.> detunare, şus, <înv.> detunat1, detunet, puşcătură. în depărtare se auzeau împuşcături. 2 (constr.) cojeală, coşcoveâlă, coşcovitură, scorojeală, scoro- împutăciune jitură, cojitură. Zidarul a înlăturat împuşcătura de pe pereţi înainte de a-i tencui. împutăciune s.f. {înv.) 1 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. împuteri vb. IV. refl. (înv.) 1 (despre substanţe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la temperaturi mari) v. întări. învârtoşa. Solidifica. 2 (mai ales despre pământ) v. Bătători, întări. înţeleni. învârtoşa, împuternici vb. IV. 1 tr. (jur.; compl. indică oameni) a abilita, a andosa, a autoriza, a delega, a învesti, <înv.> a ispravnici, a mirui1, a slobozi, a volnici. Şi-a împuternicit fiica să încaseze contravaloarea cecului. 2 tr. (polit.; compl. indică reprezentanţi diplomatici) a acredita, a numi, a pune. Prim-ministrul l-a împuternicit ambasador în Austria. 3 tr., refl. (med., med. vet.; înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme* organe etc.) v. Fortifia. Fortifica. îndrepta. înfiripa. întări. întrema, învigora. înzdrăveni. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica, împuternicire s.f. 11 (jur.) abilitate, andosa-ment, andosare, delegaţie, mandat, procură, <înv.> procuraţie, vechilâc, vechilet, vechilimea, plirexusiotită. Are împuternicire de a-l reprezenta în proces. 2 autorizaţie, <înv.> ispravă. I-a dat împuternicire să facă inspecţia şcolilor. 3 (polit.) acreditare, numire. Preşedintele a acceptat împuternicirea diplomatului ca ambasador în Austria. 4 învestire, învestitură, <înv.> orânduire. împuternicirea demnitarului în funcţia de ministru s-a făcut la palatul prezidenţial. 5 drept, putere, <înv.> despus, tărie. Are împuternicirea să controleze activitatea firmei. II (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Fortificare. îndreptare. înfiripare. întărire. întremare. învigorare. înzdrăvenire. Reconfort. Reconfortare. Refacere. Restabilire. Tonifica-re. Tonifiere. împuternicit, -ă s.m., s.f. 1 delegat, emisar, mesager, reprezentant, sol1, trimis1, re-prezentator, <înv. şi reg.> tist, mânat, <înv.> deputat, misit, rugător, solitor, vornic. La congres, împuterniciţii străini au fost în număr mare. 2 (jur.) andosant, andosator, comitent, mandatar, reprezentant, înfa-ţişător, <înv.> ispravnic, mandator. împuternicitul autorizează pe cineva să-i încaseze contravaloarea unui cec. 3 (jur.) mandatar, procurator, procurist, <înv.> procurant. Părţile interesate vor putea fi reprezentate printr-un împuternicit. împuţeâlă s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Acrire. Alterare. Descompunere. Fermentare. înăcrire. Stricare. 2 fig. v. Comoditate. Indolenţă. Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţă. Trândăveală. Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1, împuţi vb. IV. refl. (pop. şi fam.) 11 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acii Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. 2 (despre apă) v. Cloci. 3 (fiziol.; despre oameni sau animale) v. Flatula. II fig. (despre oameni) v. Cloci. Lenevi. Sta. Trândăvi, împuţicenie s.f. (înv.) v. Acrire. Alterare. Descompunere. Fermentare. înăcrire. Stricare, împuţicios, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2.2 (despre aer, atmosferă) v. Fetid. Infect. Pestilenţial. Puturos. Rău-mirositor. Viciat. împuţiciune s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare. 2 (înv. şi reg.) v. Acrire. Alterare. Descompunere. Fermentare, înăcrire. Stricare. împuţinâ vb. 1.1 (arată cantitatea) 1 tr., refl. a descreşte, a (se) diminua, a (se) micşora, a (se) reduce, a scădea, a (se) mici, a sărăci, <înv.> a (se) puţina. Numărul fumătorilor se împuţinează continuu. 2 refl. (despre valori, fapte, situaţii etc.) a se micşora, a se rări, a se reduce, a scădea, a scăpăta. Recompensele băneşti s-au împuţinat. S-a constatat că infracţiunile s-au împuţinat. 3 refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; fam.; despre fiinţe) v. Slăbi. II tr., refl. (indică dimensiunea) a (se) micşora, a (se) reduce, a (se) restrânge, a scădea, <înv. şi reg.> a (se) strâmta. în ultimii ani pădurile s-au împuţinat. împuţinâre s.f. (arată cantitatea) descreştere, diminuare, micşorare, reducere, scădere, deperdiţie, diminuţie, descaladare, <înv.> puţinare. în ultimul timp se observă o împuţinare a numărului fumătorilor. împuţinât, -ă adj. (arată cantitatea) diminuat, micşorat, redus, scăzut, <înv.> prostrat. Numărul împuţinat al fumătorilor este o realitate. împutire s.f. (pop. şi fam.) v. Acrire. Alterare. Descompunere. Fermentare. înăcrire. Stricare. împuţit, -ă adj. 1 (pop. şi fam.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acrit Acru. Alterat. Clocit2. Descompus. Fermentat. înăcrit. învechit. Stătut2. Stricat. Vechi2. 2 (pop. şi fam.; despre apă) v. Clocit2. Răsuflat. Stătut2. 3 (pop.; despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2. 4 (pop.; despre aer, atmosferă) v. Fetid. Infect. Pestilenţial. Puturos. Rău-mirositor. Viciat. 5 (fam.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 6 (fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. în prep. I (introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică starea sau acţiunea în interiorul unui spaţiu) întru. De ani de zile trăia în acel orăşel de provincie. Concertul filarmonicii are loc în sala palatului. 2 (circ. indică starea sau mişcarea la suprafaţa unui obiect sau a unui spaţiu) pe. Pisica stă în firida sobei. Au popo- sit în culmea dealului. 3 (circ. indică un spaţiu închis în care se află sau se introduce ceva) la1. în piscină apa este rece. A fost îngropat în mormântul familiei. 4 (circ. indică un local cu destinaţie specială, în care se află, stă cineva ori ceva sau în care se petrece o acţiune, un fapt) la1, <înv.> za1. în cofetărie se vând şi produse de patiserie. în hotel nu mai sunt camere libere. 5 (circ. indică starea sau mişcarea în interiorul unui spaţiu situat între mai multe obiecte) între. îi place să stea cu trabucul în dinţi. 6 (circ. indică spaţiul dintre două sau mai multe obiecte identice) între, prin, printre. A căzut în straturi. Mieii zburdă în tufele de pe câmp. 7 (după vb. de mişcare; circ. indică intrarea într-un spaţiu închis) întru. A intrat în casă. Vulpea s-a strecurat în vizuină. 8 (după vb. de mişcare; circ. indică intrarea într-un spaţiu situat dedesubtul unui obiect) sub. Când l-a văzut s-a ascuns în pat. 9 (după vb. de mişcare; circ. indică mişcarea înspre un spaţiu, înspre un loc, pentru a ajunge, pentru a staţiona sau pentru a face ceva) de2, la1. O duce în partea cealaltă a drumului. 10 (după vb. de mişcare; circ. indică pătrunderea printr-un spaţiu) pe. A vârât capul în uşa salonului pentru a saluta musafirii. 11 (după vb. de mişcare; circ. indică traseul, direcţia unei deplasări) la1, spre. Tinerii merg grăbiţi în vale, pentru a prinde autobuzul. 12 (după vb. de mişcare; circ. indică direcţia şi ţinta mişcării) întru. S-a dat în partea stângă a drumului pentru a se feri de maşină. 13 (circ. arată contactul cu o suprafaţă, cu un obiect etc., prin acoperirea totală sau parţială a acestora) pe. A turnat apă în foc, pentru a-l stinge. 14 (circ. indică reperul faţă de care se face o raportare în spaţiu) la1. Când era soarele în crucea amiezii, au plecat spre pădure. 15 (circ. indică ideea de aşezare, de oprire) pe. Stă în loc. 16 (circ. indică ideea de fixare) întru. Săgeata s-a înfipt în copac. II (introduce un circ. de timp) 1 (circ. indică anul în cursul căruia se petrece un fapt, un eveniment etc.) la1. Revoluţia a avut loc în 1848. 2 (circ. indică luna în cursul căreia se petrece un fapt, un eveniment etc.) prin. Au hotărât să se căsătorească în mai. 3 (circ. indică data când urmează să se petreacă un fapt, un eveniment etc.) pe. Nunta lor a fost în 4 iunie. 4 (circ. indică apropierea de un anumit moment) înspre, spre. A început să fulgere în zori. 5 (circ. indică durata) la1. A păţit aşa ceva numai o dată în viaţa lui. 6 (circ., format dintr-un subst. precedat de un num., indică post-erioritatea) după, la1, peste. S-a întors în ţară în cinci ani de la plecare. 7 (circ. indică interiorul unei perioade sau al unui proces) întru. Chiar în acea zi nefastă a susţinut examenul. III (introduce un circ. de mod care indică o comparaţie) ca. Fumul ţigării se ridică în spirale. IV (introduce un circ. de relaţie) la1, <înv.> întru. I-a promis că o va asculta în toate. Este neîntrecut în fugă. V (introduce un circ. instr.) <înv.> întru, spre. S-a îmbrăcat în costumul verde. VI (introduce un circ. de scop) <înv.> întru. A ieşit în întâmpinarea ei. VII (introduce un compl. indir.) întru. Gluma s-a transformat în ceartă. 831 | înadins, -ă adv., adj. 1 adv. (modal; poartă accentul în frază) anume, dinadins, expres2, intenţionat, special. A râs zgomotos, înadins să fie remarcată. 2 adj. (înv.) v. Anume. Anumit. Aparte. Deosebit. Special, înaintă vb. 1.11 intr. (despre fiinţe, vehicule) a avansa. Maşinile înaintează cu dificultate pe timp ceţos. 2 tr. (compl. indică acte, documente, proiecte etc.) a depune, a înmâna, a preda, a prezenta, a remite, a transmite, a băga. Şi-a înaintat demisia la direcţia instituţiei. 3 tr. (compl. indică cereri, solicitări, invitaţii etc. scrise sau verbale) a adresa, a expedia, a trimite, a preda, a îndrepta. A înaintat prietenilor invitaţii la lansarea cărţii sale. 4 intr., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a avansa, a promova, <înv.> a provivasi, a se înălţa, a se ridica, a sălta, a urca. Fiind deosebit de capabil a înaintat repede în ierarhia politică. 5 intr. (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) a avansa, a se dezvolta, a evolua, a progresa, a propăşi, <înv.> a se eleva, a pricopsi, a spori1, a prohorisi, a creşte, a se ridica, a câştiga. Prin seriozitate, cinste şi muncă, un popor poate înainta rapid. 6 intr. a se dezvolta, a merge, a progresa. Societatea din statele avansate înaintează spre o formă superioară de civilizaţie. 7 intr. (despreprocese, stări etc.) a se desfăşură, a trece. Noaptea înaintează încet pentru cei care au insomnii. 8 tr. (înv.; compl. indică idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) v. Enunţa. Exprima. Expune. Formula. Prezenta. Spune. II tr. (înv.; compl indică mai ales privelişti, perspective) v. Etala. înfăţişă. Oferi. Prezenta. înaintare s.f. 11 avansare. înaintarea maşinilor pe timp ceţos se desfăşoară cu dificultate. 2 depunere, înmânare, predare, prezentare, remitere, transmitere, <înv.> paradosire, para-dosit. înaintarea demisiei i-a fost cerută de directorul instituţiei. 3 avansare, promovare, <înv.> provivasire, ascensiune, înălţare, ridicare. înaintarea sa în ierarhia politică este binemeritată. 4 dezvoltare, evoluţie, mers-îna-inte, progres, propăşire, avansare, <înv.> mergere-înainte, pricopsire, progresie, proho-risire, creştere, pas2, pas înainte (v. pas2), înălţare, ridicare, săltare. înaintarea societăţii este un deziderat al tuturor. 5 (rar) v. Expediere. Trimitere. II (concr.; sport; la fotbal, handbal etc.) atac. Urmărea înaintările lui Hagi cu sufletul la gură. înaintaş, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. antecesor, precursor, predecesor, premergător, <înv.> îna-inte-mergător, prediteci, procatoh, prodrom, selef. Scriitorii de astăzi au înaintaşi celebri. 2 s.m., s.f. ascendent, unchi-aş, moş. Este înaintaşul ei pe linie maternă. 3 s.m. (sport; la fotbal, handbal etc.) atacant. Ronaldo este un înaintaş de valoare al fotbalului contemporan. 4 s.m. (la car sau la căruţă; reg.) lăturar, lăturaş, lăturinţă, lung,lungiş, rudă2. înaintaşii se pun peste capetele curmezişurilor pentru a mări suprafaţa de încărcare a carului sau a căruţei. 5 s.m. (la pl înaintaşi; arg.) v. Ochelari. înaintat, -ă adj. 1 (despre situări în spaţiu) avansat. Fotbalistul are o poziţie înaintată. 2 (despre popoare, comunităţi umane, civilizaţii, culturi etc.) avansat, civilizat, dezvoltat, evoluat, matur. Ţările înaintate au un nivel ridicat de trai. 3 (despre idei, concepţii, opinii etc.) progresist, propăşitor, avansat. Economistul are idei înaintate. 4 avansat, mare1. Piesa are un înaintat grad de uzură. 5 (despre unităţi temporale) avansat, târziu. Este 0 oră înaintată din noapte şi nu poate dormi. 6 (cu nuanţă temporală) adânc. A trăit până la bătrâneţi înaintate. 7 (despre vârstă) avansat, <înv.> vechi2. Vârsta înaintată poate crea complicaţii pe timpul unei sarcini. 8 (înv.; despre idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) v. Enunţat. Exprimat. Formulat. Lansat. Pronunţat. înainte adv., s.f. I adv. (local) 1 <înv.> ainte. Face o săritură înainte şi una înapoi. 2 dinainte. I-a pus înainte un pahar cu lapte. II adv. (temporal; în legătură cu vb. la trecut) 1 cândva, demult, odată, odinioară, vreodată, undeva, <înv. şi reg.> oarecând, <înv.> oarecândva, vreodinioară. L-a întrebat dacă a mai fost pe acolo înainte. 2 anterior. îşi aminteşte perfect discuţia care a avut loc înainte. 3 dinainte. S-a explicat înainte oamenilor ceea ce îi aşteaptă. III s.f. (reg.) v. Curte, înainte-cuvântare s.f. (înv.) v. Cuvânt introductiv. Cuvânt-înainte. Exordiu. Preambul. Prefaţă. înai'nte-grăitor s.m. (înv.) v. Prezicător. Profet. Proroc. Vestitor. înamte-mergătors.m. 1 (art.; relig creştină; nm. pr.) înainte-mergâtorul = Sfântul Ioan Botezătorul (v. sfânt). 2 (înv.) v. Antecesor, înaintaş. Precursor. Predecesor. Premergător, înaintea prep. (constr. cu gen.; introduce un circ. de loc) dinaintea, pedri. Stă în genunchi înaintea icoanei. înalt, -ă adj., s.n. I adj. (indică dimensiunea) 1 (despre forme de relief, construcţii, obiecte etc.) alt. Everestul este cel mai înalt munte de pe Pământ. Palatul este o construcţie înaltă. 2 (despre obiecte, construcţii etc.) ridicat2, sus. Scena este mai înaltă faţă de stal. 3 (în opoz. cu „scund”; mai ales despre oameni) lung, mare1, cotolenos, <înv.> vladnic. Fratele ei este un bărbat înalt 4 (despre fruntea oamenilor) suit2. Fata are fruntea înaltă. II adj. (indică intensitatea; despre sunete, voce etc.) acut, ascuţit2, subţire, ţivlit, ţivlitor. Cele mai multe persoane nu pot suporta sunetele înalte. III adj. (indică valoarea, calitatea, importanţa) 1 (despre familie, neam, nume, viţă) ales2, aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, mare1, nobil, <înv. şi pop.> mărit3, slăvit, simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, cilibiu, evghenisit, evghenicos, evghenis, luminos, luminat2. Face parte dintr- o familie înaltă. 2 (despre posturi, ranguri) important, însemnat, mare1, <înv.> acătării, înseninător. Deţine un rang înalt în ierarhia militară. Are un post înalt în minister. 3 (mai ales fig.) ridicat2, superior. Ţările avansate au ajuns la un nivel înalt de dezvoltare economi- înapoiat că şi culturală. 4 fig. (despre personalităţi) important, însemnat, marcant, remarcabil, proeminent. Maiorescu a fost o personalitate înaltă a timpului său. Este un demnitar înalt în guvern. IV s.n. (art.) înaltul cerului = înaltul văzduhului = a (astron.) bolta cerească (v. boltă), bolta cerului (v. boltă), boltă, cer2, firmament, sfera cerească (v. sferă), sferă, spaţiu, boltire, <înv.> crângul cerului (v. crâng), crug, vârtute, vârtutea cerului (v. vârtute), bolta lumii (v. boltă), empireu, tăria cerească (v. tărie), tăria cerului (v. tărie), tărie, arc. în această noapte senină pe înaltul cerului sclipesc stelele; b (adesea poetic) adâncime, înălţime. Avionul abia se zăreşte în înaltul cerului. înamora vb. I. refl. (mai ales fam.; despre oameni) a se îndrăgosti, a se amoreza, a se îndrăgi, <înv.> a se împrinde, a se îndrăguli, a se înlibo- vi, a se ataşa, a se învoita. S-a înamorat de fată la prima vedere. înamorâre s.f. (mai ales fam.) îndrăgostire, înamorat, -ă adj. (mai ales fam.; despre oameni) îndrăgostit, amorezat, îndrăgit2, <înv.) ibosta-reţ, libovit, aprins2, înmrejuit. Tânărul înamorat face numai gafe. înapoi adv. I (local) 1 îndărăt. întoarse capul înapoi pentru a vedea dacă nu este urmărit. 2 îndărăt. A pus scaunul înapoi, în locul unde a stat. 3 (în opoz. cu „dinainte’7) dinapoi, dindărăt. Le-au ţinut calea şi dinainte şi înapoi. II (modal) îndărăt, <înv.> dindărăt. îşi ia banii înapoi. III (temporal) îndărăt, <înv.> dindărăt. Acest eveniment s-a petrecut înapoi cu secole. înapoia1 prep. (constr. cu gen.; introduce un circ. de loc care indică poziţia posterioară a unei fiinţe, a unui obiect etc. în raport cu o altă fiinţă, cu un alt obiect etc.) dinapoia, din-dărătul, după, îndărătul. S-a ascuns înapoia unui copac. înapoia2 vb. 1.11 tr. (compl. indică bunuri, obiecte, datorii etc.) a da2, a plăti, a restitui, a returna, a întoarce, a înturna, <înv.> a reînturna, a turna1. A reuşit să-i înapoieze banii împrumutaţi. 2 tr. (compl. indică bunuri cedate sau pierdute anterior) a retroceda. Statul i-a înapoiat casa naţionalizată în timpul comunismului. 3 tr. (compl. indică sume de bani, credite etc.) a rambursa, a restitui, a înturna. A înapoiat băncii creditul din cauza creşterii dobânzii. 4 tr. (compl. indică bunuri împrumutate, luate etc.) a reda, a restitui, a întoarce, <înv.) a reîntoarce, a remite, a retrimite. A înapoiat bibliotecii cărţile. 5 refl. (în opoz. cu „apleca”; despre fiinţe) a se întoarce, a reveni1, a veni, a se cânii, a se înturna, a merge, <înv. şi reg.> a se desturna, a proveni2, <înv.> a se toarce, a se turna1. S-a înapoiat acasă seara, târziu. II refl. fig. (înv.; despre state, puteri, comunităţi umane etc.) v. Apune. Cădea. Decădea. Involua. Regresa, înapoiat, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre bunuri, obiecte, datorii etc.) restituit, returnat, întumat2. Creditul înapoiat a fost mare. 4 (despre bunuri împrumutate, luate) redat, restituit. Cărţile înapoiate erau romane poliţiste. I11 adj. (despre popoare, ţâri, economii etc.) nedezvoltat, neevoluat, apus2. Ţările înapoiate trebuie sprijinite de comunitatea mondială. 2 adj. (despre comunităţi umane) inferior, nedezvoltat, neevoluat, primitiv, rudimentar, <înv.> prost. în epoca contemporană există încă populaţii înapoiate. 3 adj. (despre existenţă, trai etc.) neevoluat, primar, primitiv, rudimentar, sălbatic. Un trai înapoiat se caracterizează prin simplitatea exigenţelor materiale şi spirituale. 4 adj. (despre mentalităţi, concepţii, idei etc.) învechit, reacţionar, retrograd, medieval. Multe categorii de oameni au de suferit din cauza unor concepţii înapoiate. 5 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „progresist”; despre oameni) retrograd, medieval, troglodit, ca-panlâu, restituţie, întoarcere, întumare, <înv.> ramburs, reîntumare. înapoierea creditului la bancă s-a făcut din cauza creşterii dobânzii. 2 retrocedare. Formalităţile de înapoiere a casei naţionalizate au durat câţiva ani. 3 redare, restituire. înapoierea cărţilor a fost impusă de bibliotecă. 4 (în opoz. cu „plecare”) întoarcere, întors1, revenire, venire, venit1, a se zvăpăia, a (se) întrarma. S-au înarmat pentru a înfrunta armata inamică. înarmare s.f. (milit.) <înv. şi pop.) armare, înarmat-ă adj. (milit.; despre oameni, armate, state etc.) <înv. şi pop.) armat, înauri vb.TV. tr. (tehn., a. plastfpop.; compl. indică obiecte din metal din lemn etc.) v. Auri. Polei3. Sufla. înauri't, -ă adj. (tehn., a. plast.; pop.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) v. Aurit2. Poleit2. Suflat2. înavuţi vb. IV. refl. 1 (despre oameni) a se ajunge, a se îmbogăţi, a se îmburghezi, a se înstări, a parveni, a se schivemisi, <înv.) a se avuţi, a se chiaburi. Au reuşit să se înavuţească în câţiva ani. înavuţire s.f. îmbogăţire, înstărire, parvenire, chiverniseală, chivernisire, pri-copsire, încăpuit, stăruit, torpoare, a (se) împresura, a (se) sugruma. îi înăbuşă fumul de ţigară. Se înăbuşă de la atâta fum inhalat. 2 tr. (compl. indică oameni) a sufoca, a îneca, a sufoca, a sugruma. Scaieţii înăbuşă florile. 3 (compl indică manifestări, acţiuni ale oamenilor, mişcări sociale etc.) a reprima, a astupa. Revoluţia a fost înăbuşită cu violenţă. 4 (compl indică manifestări, stări, sentimente etc. ale oamenilor) a ascunde, a masca, a tăinui, a frena, mat, şters, uscat2, vătuit2, năbuşit. Preferă friptura înăbuşită. II adv. (modal) 1 înfundat2, mocnit. Focul arde înăbuşit în sobă. 2 înfundat2, slab, stins2, surd, înecător, năbuşitor, <înv.) năduşitor, apăsat2, confinat. în sala de curs era o atmosferă înăbuşitoare din cauza geamurilor închise. 3 (mai ales despre căldură) mocnit, sufocant, <înv. şi pop.) năduşitor, sărbezime, <înv. şi reg.) sărbezeală, <înv.> serbezitură1. 833 | înăcreala vinului netratat se produce după un timp scurt. înăcri vb. IV. 1 tr., refl. {compl. sau sub. indică băuturi sau alimente lichide) a (se) acri, a (se) oţeti. Nefiind tratat, vinul s-a înăcrit. 2 tr., refl. a (se) acri. A înăcrit ciorba cu sare de lămâie. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică anumite legume sau fructe) a (se) acri, a (se) mura. Varza s-a înăcrit. 4 refl. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) a se acri, a se altera, a se cloci, a se descompune, a fermenta, a se strica, a se dezagrega, a se împuţi, a se ciumări, a se sărbezi, <înv. şi reg.> a se sminti, a se corfeli, a se jigni, a se mocni, a se pâşcăvi, a se scoace, a se stârfoci, a se trâfni, a se trohni, a se zeri. Mâncarea s-a înăcrit din cauză că nu a fost ţinută la rece. 5 refl. (despre lapte) a se acri, a se altera, a se cotorogi, a se sărbezi, a se scoace. Laptele s-a înăcrit când a fost încălzit. înăcrime s.f. (chim.; înv.) v. Acid. înăcrire s.f. 1 acrire,oţetire. înăcrirea mustului se face în câteva zile. 2 acrire, aciditate, <înv.> acreală. înăcrirea ciorbei se face şi cu sare de lămâie. 3 acrire, murare, murat1. După înăcrire, varza se poate mânca şi ca salată. 4 acrire, alterare, descompunere, fermentare, stricare, împuţeală, împuţire, împuţitură, <înv. şi reg.> împuţiciune, jignire, <înv.> împuţicenie. înăcrirea mâncării se produce din cauza căldurii. înăcrit, -ă adj. 11 (despre băuturi sau alimente lichide) acrit, acru, oţetit, acetos, <înv. şi reg.> oţetos. Din vinul înăcrit a făcut oţet 2 (despre anumite legume sau fructe) acrit, acru, murat2. Varza înăcrită se foloseşte mai ales la sarmale. 3 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) acrit, acru, alterat, clocit2, descompus, fermentat, învechit, stătut2, stricat, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea înăcrită trebuie aruncată. 4 (despre lapte) acrit, alterat, sărbezit, scopt, searbăd2, Laptele înăcrit nu poate fi băut. II fig. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) morocănos, posac, răutăcios, ursuz, acru, înţepat. Era înăcrită din cauza durerii de cap. înăduşeală s.f. (pop.) 1 (meteor.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreai! Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. 2 (fiziol.) v. Apă. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie. 3 (med., med. vet.) v. Astm. înăduşi vb. IV. (pop.) 1 intr., refl. (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Asuda. Exsuda. Năduşi. Transpira. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) v. Asfixia. înăbuşi. îneca. Sufoca. 3 tr. (compl. indică fiinţe) v. Gâtui. Strangula. Sugruma. 4 refl. (despre foc) v. Mocni. înăduşit, -ă adj. (pop.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Asudat2. Năduşit. Transpirat2. Ud. Umed. Umezit2. 2 (despre fiinţe) v. Gâtuit Strangulat Sugrumat înălbăstri vb. IV. tr., refl. 11 a (se) albăstri, a (se) mierii. A înălbăstritprea tare va- rul. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a (se) învineţi, a murseca, a vâlcezi. L-a înălbăstrit în bătaie. S-a înălbăstrit pe mână după lovitura primită. II fig. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înfuria, a (se) învrăjbi, a (se) mânia, a (se) aprinde, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) învineţi, a turba, a (se) iuţi, a (se) oţeti, a (se) ardeia, a (se) bulbuca, a (se) umfla, a (se) zbârli, a (se) boboti, a (se) scociorî. L-a înălbăstrit minciuna spusă cu seninătate. Nu se putea controla când se înălbăstrea. înălbeălă s.f. (pop.) v. Albire. înălbire. înălbi vb. IV. 11 tr., refl. a (se) albi, a (se) bili. A înălbit pânza. 2 intr., refl. (despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) a (se) albi, a cărunţi, a se grizona, a (se) încărunţi, a înspica, a însuri, a suri, <înv.> a cărunta, a ninge. Deşi tânăr, a înălbit II refl., tr. fig. 1 (relig.; sub. sau compl indică oameni) a (se) izbăvi, a (se) mântui, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, a (se) curăţa, a (se) elibera, a (se) spăla, a (se) dezbrăca, a (se) ridica, a (se) şterge. în faţa lui Dumnezeu, cei păcătoşi se înălbesc prin pocăinţă şi rugăciuni. 2 (pop.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia, înălbire s.f. albire, albeală, înălbeălă. înălbirea pânzei se face cu detergenţi speciali. înălbit, -ă adj. 1 (despre pânză, materiale textile) albit. Foloseşte pânza înălbită pentru feţe de masă. 2 (despre părul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) albit, cărunt, cărunţit, grizonat, încărunţit, sur, înspicat, lai, surit, despicat2, pestriţ, sein, siv, spicat, <înv.> însurit, argintiu, înflorit, nins. Deşi tânăr, are pârul înălbit. înălticel, -eă adj. înălticică, înăltişor, înăltuţ, înălticică adj. înălticea (v. înălticel), înăltişoa-ră (v. înăltişor), înăltuţă (v. înăltuţ). înăltişor, -oară adj. înălticel, înălticică, înăltuţ, înăltuţ, -ă adj. înălticel, înălticică, înăltişor. Copilul este înăltuţ pentru vârsta lui. înălţă vb. 1.11 tr. , refl. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. Se chinuie să înalţe în aer un zmeu. Avionul s-a înălţat la mare altitudine. 2 refl. (relig. creştină; despre Iisus Hristos; de obicei urmat de determ. „la cer”, „spre cer7) a se ridica, <înv.> a se răpi, a se văznesi. Iisus s-a înălţat la cer. 3 refl. (despre fiinţe sau, p. ext., despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) a se întinde, a se lungi, a se ridica, a se deşira. Se înalţă pe vârful picioarelor pentru a ajunge la creangă. 4 tr., intr. a ridica, a sălta, a lua. îşi înalţă capul de pe pernă. înalţă din umeri a nedumerire. 5 refl. (despre aştri) a se ridica. Luna se înălţase pe cer când au ajuns la cabană. 6 tr. (compl. indică steaguri, pavilioane) a arbora, a ridica. Când un vapor intră în apele teritoriale ale altei ţâri, înalţă şi pavilionul ţării respective. 7 tr. (compl indică pânzele unei ambarcaţiuni) a ridica, <înv.> a lua. Navigatorii înalţă pânzele corăbiei înainte de a porni la drum. 8 tr. (compl. indică frunze, praf, nisip) a agita, a răscoli, a ridica, a înălţare stârni, <înv. şi pop.> a scurma. Vântul puternic înalţă praful de pe străzi. 9 tr. (compl. indică obiecte) a ridica. înalţă paharul în lumină pentru a vedea culoarea vinului. 10 refl. (despre construcţii înalte, munţi, copaci etc.) a se ridica, a răsări1. Deodată, în faţă se înălţăm piramidele. Ceahlăul se înalţă maiestuos în noapte. 11 intr. {biol; despre oameni, animale şi păsări) a creşte, a se dezvolta, a se mări, <înv. şi pop.> a odrăsli, a se ridica, a sălta, a se zburătăci, a zburătui, a zburaturi, a se lungi, <înv. şi reg.> a se dezvoălbe, a se dezvoca, a se năstimi. Pe măsură ce se înălţa, devenea din ce în ce mai cuminte. 12 intr. (bot; despre plante, arbori etc.) a creşte, a se ridica, a se lungi, a se urca. Iedera s-a înălţat mult, ajungând până la etajul al doilea al clădirii. 13 tr. (compl. indică edificii, construcţii etc.) a clădi, a construi, a dura1, a edifica, a eleva, a face, a ridica, a zidi, a erija, <înv. şi reg.> a zidui, a ipuli, <înv.> a edifia, a temeia, a zidări, a etabla, a urzi. Au înălţat o nouă biserică în oraş. 14 refl. (despre construcţii, aşezări omneşti etc.) a se ridica, a răsări1. în scurt timp s-a înălţat un nou oraş în plin deşert. 15 refl. (mai ales fig.; despre sunete, zgomote etc.) a se ridica, a (se) urca, a (se) sui. Glasuri de mânie se înalţă în piaţa plină de manifestanţi. II fig. 1 refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică oameni) a avansa, a înainta, a promova, a (se) ridica, a sălta, a urca. Fiind deosebit de capabil s-a înălţat repede în ierarhia politică. 2 tr. (compl indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a apoteoza, a aureola, a ridica. Popoarele trebuie să-şi înalţe eroii. 3 refl. (rar; despre oameni) v. Desăvârşi. Perfecţiona. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi Trufi1. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. înnobila, înălţare s.f. 11 ascensiune, ridicare, suire, suit1, urcare, urcat1. înălţarea avionului este spectaculoasă. 2 ascensiune, escaladare, ridicare, suire, suiş, suit1, urcare, urcat1, urcuş, escaladă, <înv.> suitură. Şi-a pierdut ochelarii în timpul înălţării pe munte. 3 (relig. creştină; de obicei cu determ. „la cer”; nm. pr.) Ridicare, Ispas, <înv.> Vaznesenia Domnului (v. văznesenie). înălţarea la cer a lui Iisus este prăznuită în joia a şasea după Paşte. 4 (art.; relig. creştină; la ortodocşi; nm. pr.) înălţarea Crucii = înălţarea Sfintei Cruci = Ziua Crucii (v. zi), Cârstov, Văzvi-jenia Cinstitei Cruci (v. văzvijenie). Văzvijenie. înălţarea Sfintei Cruci se prăznuieşte la 14 septembrie. 5 răscolire, ridicare, stârnire, stârneală. Vântul puternic a provocat înălţarea prafului de pe străzi. 6 (bot.) creştere, ridicare, urcare. Ploile din ultimii ani au favorizat înălţarea rapidă apuieţilor. 7 clădire, construcţie, construire, durare, edificare, ridicare, zidire, zidit, < astăzi rar> edificaţie, zidărire, <înv. şi reg.> ziduire, <înv.> etablare, înălţat zidituri Au început înălţarea unei noi biserici. 8 (mai ales fig.) ridicare. A fost necesară înălţarea vocii pentru a fi auzit de mulţime. II fig, 1 avansare, înaintare, promovare, ascensiune, ridicare. înălţarea sa în ierarhia politică este binemeritată. 2 (rar) v. Creştere. Dezvoltare. Evoluţie. înaintare. Mers-înainte. Pas2. Pas înainte (v. pas2). Progres. Propăşire, înălţat -ă adj. 11 (despre terenuri, locuri etc.) ridicat2. Şi-a construit casa pe un loc mai înălţat. 2 (despre părţi ale corpului) ridicat2, săltat2. La întrebarea pusă, stătea cu umerii înălţaţi, arătându-şi nedumerirea. 3 (despre steaguri, pavilioane) arborat2, ridicat2. Militarii salută drapelul înălţat. 4 (despre pânzele unei ambarcaţiuni) ridicat2. Corabia a ieşit în larg cu pânzele înălţate. 5 (despre praf, nisip etc.) răscolit2, stârnit. Praful înălţat de vânt irită ochii. II (înv.; ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelaţi etc.; de obicei precedat de „prea”) v. flus-trisim. Mărit3. Prealuminat. Preamărit. Prea-slăvit. Serenisim. Slăvit, înălţătură s.f. (geomorf.; înv.) v. Bosă. Dâmb. înălţime. Ridicătură. înălţime s.f. 11 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) creastă, creştet, culme, pisc, ţugui, vârf, obârşie, sus, <înv. şi reg.> smicea, vârvare, cornet3, mormondol, păzui, picui, piscan, spic, tigvă, titilă, ţiclău2, ţiclet, ţicloi2, ticlui, ţic-man, ţicmă, ţicmău, ţicui, ţiflan, ţiflă, ţifleică, ţoampă, ţuţudan, ţuţui1, ţuţur, <înv.> suiş, tărie. Pe înălţimea muntelui a fost ridicată o cruce. 2 (geomorf.) bosă, dâmb, ridicătură, <înv. şi reg.> dâlmă, stog, <înv.> gâlmă, înălţătură. în această zonă deluroasă sunt şi multe înălţimi mai mici decât dealurile. 3 (geogr.) altitudine, cotă, tărie. Păşunile alpine se află la înălţimi mari. 4 (adesea poetic) adâncime, înalt. Avionul abia se zăreşte în înălţimea cerului. 5 (la pl. înălţimi) văzduh. Stoluri de păsări zboară în înălţimi. 6 (de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) mărime, statură, talie, <înv. şi pop.> stat3, gabarit, stan, stătut1, <înv.> mărire, pusoa-re, vârstă1. îi plac fetele de înălţime medie. îşi întrece colegii de clasă ca înălţime. 7 făptură, statură, talie, <înv. şi pop.> boi2, stat3, lungime, <înv. şi reg.> stare. Se deosebeşte de colegii lui prin înălţimea sa atletică. 8 (fon.) ton2, tonalitate. în unele limbi înălţimea este intonaţia deosebită a unor cuvinte care se scriu la fel dar au sensuri diferite. 9 (urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 ori 3, formează loc. pron. de politeţe) domnie, maiestate, mărie1, măreasă, <înv.> mărime, mărire. înălţimea Sa a încheiat audienţele. II fig. (rar) v. Admiraţie. Apreciere. Aprobare. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Credit. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. înămiezi s.f. pl. (pop.) v. Amiază. Miez de zi. Miezul zilei (v.miez). Prânz, înăspreâlă s.f. (reg.) 1 v. Aspreală. Asprime. Asprire. înăsprire. 2 (concr.; ind. text.) v. Apret. Scrobeală. Scrobeală albă. înăspri vb. IV. 11 tr., refl. a (se) aspri. Mâinile i s-au înăsprit de la detergenţi. 2 refl. (despre vin) a se acidula. 3 refl. (despre culori, nuanţe etc.) a se închide, a se întuneca, a se umbri. Cu timpul galbenul chihlimbarului se înăspreşte. 4 refl. (despre vreme) a se răci, a ostri. Vremea începe să se înăsprească spre sfârşitul toamnei. 5 tr. (pop.; compl. indică ţesături, articole de lenjerie sau de îmbrăetbninte spălate etc.) v. Apreta. Scrobi. II refl.,tr. fig. 1 (sub. sau compl. indică oameni) a (se) haini, a (se) înrăi. S-a înăsprit din cauza greutăţilor. Starea materială grea în care se află l-a înăsprit. 2 a (se) înrăutăţi. în ultimul timp nivelul de trai s-a înăsprit. 3 (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, a spori1, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se înăspresc pe zi ce trece. Singurătatea înăspreşte depresia. înăsprire s.f. 11 aspreală, asprime, asprire, înăspreâlă. Cremele hidratante reduc înăsprirea pielii. 2 asprire. Anabolizantele steroidiene au efecte virilizante la femei, printre care înăsprirea vocii. II fig. 1 înrăutăţire. în ultimul timp se constată înăsprirea nivelului de trai. 2 asprire. Se doreşte o înăsprire a măsurilor pentru combaterea evaziunii fiscale. 3 acutizare, agravare, amplificare, creştere, intensificare, înteţire, mărire, sporire, accentuare, adâncire, ascuţire. Cei doi s-au despărţit din cauza înăspririi disensiunilor dintre ei. înăsprit, -ă adj. 11 (în opoz. cu „gras”; despre piele, ten, pâr) asprit, aspru, uscat2. Mâinile lui au pielea înăsprită. Pârul înăsprit se tratează cu măşti revitalizante. 2 (mai ales despre vinuri) acid, aspru, înţepător, pişcăcios, pişcător, pişcav, pişcos, ţaparâş, <înv.> stifos. Au comandat chelnerului un vin înăsprit. II fig. 1 (despre glas, ton, voce) expozitiv, răstit, ridicat2, aspru, dur, rece, sec, tăios, uscat2.1 se adresează pe un ton înăsprit. 2 (despre pedepse, sentinţe judecătoreşti etc.) drastic, grav, greu, serios, sever2, aspru, dur. A primit o pedeapsă înăsprită pentru crimă. înăuntru s.n. (înv.) 1 v. Interior. 2 v. Centru. Mijloc. 3 v. Centru. Miez. Mijloc, încadră vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică tablouri, oglinzi, fotografii etc.) a înrăma, a pervă-zui. A încadrat fotografiile făcute în excursie. 2 (compl. indică suprafeţe, drumuri etc.) a mărgini. Tufe de aluni încadrează cărarea. 3 (compl. indică spaţii, lucruri etc.) a împrejmui, a înconjura, a mărgini, a chenărui, <înv.> a ţărmui, a tivi, a răzori. Piscina este încadrată de mici statuete din marmură. I11 tr. (compl. indică oameni) a angaja, a lua, a numi, a primi, <înv. şi pop.> a năimi, a băga, a pogodi, <înv.> a înnăimi. L-a încadrat ca economist în firmă. 2 refl. (despre oameni) a se angaja, a intra, a se tocmi, a se băga, a se vârî, a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, a se apuca, <înv.> a se înnăimi. S-a înca- drat paznic la o fermă zoologică. 3 refl. (despre oameni) a se integra. După foarte scurt timp s-a încadrat perfect în noul colectiv. încadrare s.f. I înrămare. încadrarea tablourilor se execută în ateliere specializate. I11 angajare, numire, primire. încadrarea lui la firmă s-a făcut după un examen dificil. 2 angajare, intrare. Pentru a se socializa, este necesară încadrarea tinerei într-un serviciu. 3 integrare. încadrarea ei în noul colectiv s-a produs destul de rapid. încadratură s.f. (rar) v. Cadru. Ramă1, încăi adv. (restrictiv; înv. şi reg.) v. Barem1. Măcar. încăier s.n. (pop.) v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă, încaltea adv. (restrictiv; pop. şi fam.) v. Barem1. Măcar. încapsulă vb. I. tr. (compl. indică sticle, borcane etc.) a capsula. A încapsulat sticlele cu bulion. încarbonizăre s.f. (geol.) inhuminizare, în-cărbunare. încarbonizarea este transformarea biochimică lentă a substanţelor organice din plante în cărbuni. încarcera vb. I. tr. (jur.; compl. indică oameni) a aresta1, a deţine, a închide, a întemniţa, a reţine, a opri, <înv. şi pop.> a înrobi, a lega1, a robi, a zăvori, <înv.> a arestălui, a ares-tui, a popri, a temniţa, a atârna, a gărdui, a hămui, a imprima, a îmbarca, a împacheta, a încălţa, a înfia, a lăcui, a lustrui, a pironi, a polei3, a raşcheta, a săcui2, a ţiurguli. Poliţia l-a încarcerat pentru deţinere de droguri. încarcerare s.f. (jur.) arest, arestare, detenţie, deţinere, incarceraţie, închidere, întemniţare, reţinere, arestat1, <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinzare, <înv.> arestăluire, arestăluit1, arestuit1, oprelişte, harpon, internare, pripon. încarcerarea lui a durat câteva ore pentru că nu a fost găsit vinovat. încarcerat, -ă adj., s.m., s.f. (jur.) 1 adj. (despre oameni) arestat2, deţinut, închis, întemniţat, reţinut, oprit, <înv.> arestăluit2, arestuit2, poprit, gărduit, îmbarcat, împachetat2, înhămat2, lăcuit2, lustruit2, pironit, poleit2, săcuit. Persoana încarcerată a angajat un avocat. 2 s.m., s.f. arestat2, deţinut, întemniţat, prizonier, <înv.> arestant, arestăluit2, arestuit2, pensionar. Cei mai mulţi dintre încarceraţi nu-şi recunosc fapta. încartiruî vb. IV. tr. (milit.; compl. indică trupe militare) a cartirui. Efectivele au fost încartiruite într-o staţiune montană. încartirui're s.f. (milit.) cartiruire. Se plănu-ieşte încartiruirea regimentului într-o localitate din sudul ţârii. încasă vb. I. tr. 11 (compl indică sume de bani) a lua, a primi. După ce şi-a încasat salariul, şi-a plătit datoriile. 2 (compl. indică sume de bani) a primi, a ridica. Şi-a încasat de la casieria editurii drepturile de autor pentru romanul publicat. 3 (compl. indică sume de bani) a scoate. îşi încasează alocaţia de la poştă. 4 (compl. indică sume de bani, datorii etc.) a primi, a vedea. La sfârşitul lunii ar trebui să încaseze banii împrumutaţi. 5 (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a avea, a încălzi căpăta, a câştiga, a dobândi, a obţine, a primi, a apuca, <înv. şi reg.> a mirai2, a apristui. încasezi o sumă bună de la mine dacă pui această marfă imediat în vânzare. 6 (fin.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) a lua, a percepe, a strânge, a ridica, <înv.> a scoate. Primăria încasează taxe de la persoanele fizice şi juridice. Statul încasează impozite pe proprietăţi. II fig. (fam.; compl. indică lovituri) v. Lua. Primi. încasăre s.f. 1 luare, luat1, primire, <înv.> luă-tură. După încasarea salariului, şi-a plătit datoriile. 2 primire, ridicare. încasarea drepturilor de autor l-a scos dintr-un impas financiar. 3 scoatere. încasarea alocaţiei de la poştă se face în anumite zile ale lunii. 4 (fin.) luare, percepere, strângere, strâns1, <înv.> percepţie. Primăria se ocupă cu încasarea taxelor de la persoanele fizice şi juridice. 5 (contab.) intrare. încasarea este valoarea contabilă care se înregistrează în patrimoniul unei instituţii sau întreprinderi. încasator, -oâre s.m., s.f. taxator. încasatorii vindeau bilete într-un mijloc de transport în comun. încastrâ vb. I. tr. (tehn., constr.; compl. indică părţi ale unui ansamblu, elemente de construcţie etc.) a lega1, a prinde. A reuşit să încastreze bine cele două corpuri metalice, pentru a nu se mai mişca. încatifelâ vb. I. tr., refl. (înv.) v. Catifela. încă adv. I (temporal) 1 chiar, tocmai. încă din anii copilăriei şi-a manifestat talentul literar, încă de la început treburile nu au mers bine. 2 (indică încadrarea într-un moment anterior) deja. încă din copilărie ştia să cânte bine la vioară. II (modal) 1 (exprimă continuitatea, persistenţa; de obicei întărit prin „mai) tot. încă mai citeşte această carte, deşi îi ştie subiectul foarte bine. Afară încă mai ninge. 2 tot, totuşi. Se întinde pe pat, dar simte că încă nu poate adormi. 3 (cu sens repetitiv) iarăşi. Iarna nu s-a sfârşit, aşa că zile geroase încă vor mai fi. Maipune-i încă o cană cu lapte! 4 (exprimă insistenţa sau intensitatea) chiar, <înv.> odoacă. încă se miră că a avut atâta răbdare cu ea. 5 (exprimă o completare, prin surplus sau prin cumul, a unei informaţii) şi. Prea puţini, încă numai câţiva dintre conducătorii instituţiei, au ştiut de noua măsură a ministerului. 6 (arată continuarea acţiunii exprimate de vb.) mai1. Ura dintre aceste familii a ţinut ani de zile şi încă ţine şi acum. 7 (cu sens cumulativ) mai1. Pe lângă aceşti doi copii, are încă unul din altă căsătorie. 8 (în legătură cu „pe lângă”, „după ce” etc., exprimă o completare prin cumul; înv. şi reg.) v. Şi. III (conces.; pop.) v. Chiar. Măcar. încăibărâ vb. 1.1 tr. (pop.; compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Apuca. înhăţa. înşfaca. Lua. Prinde. 2 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. încăiera. 3 refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. Bate. Hărţui. încăiera. încăierâ vb. 1.1 refl. recipr. 1 (despre oameni) a se hârâi, a se încăibărâ, <înv.> a se îngâmba, a se înfurci, a se îngurga. Tinerii s-au încăierat de la nişte bani. 2 (despre oameni) a se bate, a se hărţui, a se cafti, a se încăibărâ. Copiii s-au certat şi au început să se încaiere. 3 (milit.; despre armate; adesea determ. prin „în luptă”, „la lupta) a se încleşta, a se încocleţi. Cele două armate s-au încăierat în luptă. 4 (despre grupuri, colectivităţi adverse etc.) a se înfrunta, <înv.> a se tâmpina, a se ciocni. Poliţia a intervenit când cele două bande au început să se încaiere. 5 (despre animale) <înv.> a se sfădi. Câinii s-au încăierat de la mâncare. II tr. (înv.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. care indică instrumentul, felul obiectul agresiunii) v. Agresa. Agresiona. Ataca. încăierâre s.f. 1 bătaie, învălmăşag, învălmăşeală, luptă, <înv. şi pop.> toi2, caier, ghiontuială, încaier, încăierat, încăierătură, trântitură1, caft, cafteală, hârâială, tăvăleală, trânteală, trosneală, zurba, hârţoa-lă, <înv.> luptare, coliziune, răfuială, ucidere, carambol. încăierarea dintre tineri s-a soldat cu câţiva răniţi. 2 harţă, hărţuială, hărţuire. încăierarea copiilor a început de la nişte lucruri mărunte. 3 (milit.) încleştare. încăierarea în luptă a celor două oşti a fost cumplită. 4 înfruntare, <înv. şi reg.> război1, ciocnire. Poliţia a oprit încăierarea dintre cele două bande. încăierăt s.n. (pop.) v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă, încăierătură s.f. (pop.) v. Bătaie. încăierare, învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. încălâ vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni ori animale) v. împlini. îngrăşa. Rotunji. încălât, -ă adj. (în opoz. cu „slab”; reg.; despre oameni sau animale) v. Corpolent Gras. Gros. Masiv. Obez. Opulent. Planturos. Plin. Rotofei. Rotund. Trupeş. Umflat. Voluminos, încălărâ vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. încăleca. încălărâre s.f. (înv.) v. încălecare, încălcâ vb. I. tr. 1 (milit.; compl. indică teritorii străine) a cotropi, a invada, a năpădi, <înv. şi reg.> a încotropi, <înv.> a cuprinde, a îngloti, a năbuşi, a stropşi, a supăra, a călca, a potopi. Tătarii au încălcat regiunea. 2 (compl. indică drepturi, privilegii etc.) a leza, a nesocoti, a uzurpa, a cotropi, a împresura. Trebuie luate măsuri împotriva acelora care încalcă drepturile omului. 3 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor; compl. indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) a se abate2, a călca, a contraveni, a nesocoti, a transgresa, a viola, <înv.> a păşi, a stropşi, a înfrânge, a sparge, a ştirbi. Prin ceea ce face, încalcă legea. 4 (compl. indică jurăminte, angajamente etc.) a nesocoti, <înv.> a risipi, a trece, a rupe, a silui, a vătăma. A încălcat jurământul şi a divulgat secretul. încălcâre s.f. 1 cotropire, invadare, invazie, năpădire, intrare, <înv.> cuprindere, cuprins1, năbuşeală, poiadă, vrăjmăşie, călcare, stropşitură, undătură. Obiectivul armatei a fost încălcarea teritoriului ţârii vecine. 2 călcare, nesocotire, transgresare, vi- olare, stricare, <înv.> violaţie, ştirbitură, vătămare. încălcarea legii se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare. încălcât -ă adj. (despre drepturi, privilegii etc.) lezat, nesocotit, uzurpat. A dat statul în judecată pentru a-şi apăra drepturile încălcate. încăleca vb. 1.11 tr., intr. <înv.> a se încălăra. încalecă pe cal şi pleacă în grabă. 2 tr. (compl. indică animale) a călări, a cavalca. Favoritul în concurs este cel care încalecă armăsarul alb. 3 refl. recipr. (pop.; despre figuri, linii, suprafeţe, perioade de timp, concepte etc.) v. Coincide. Suprapune. 4 refl. recipr. (biol; pop.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împe-rechea. împreuna. încrucişa. II tr. fig. (despre oameni sau despre sentimente, convingeri, idei etc. ale lor; compl. indică oameni) a domina, a poseda, a stăpâni, a subjuga, a robi. A reuşit să-şi încalece subalternii. Adesea îl încalecă furia. Este încălecat de un singur gând. încălecâre s.f. 1 <înv.> încălărâre. înainte de încălecare, a verificat dacă şaua este bine fixată. 2 suprapunere. Pendula s-a stricat din cauza încălecării celor două limbi. 3 (pop.) v. Suprapunere. încălecat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) călare. Pe pista hipodromului se antrenau sportivi încălecaţi. 2 (pop.; despre figuri, linii, suprafeţe, perioade de timp, concepte etc.) v. Suprapus. II adv. (de obicei în legătură cu vb. de mişcare sau cu vb. „a fi”, „a sta”, „a şedea’) călare, călăreşte. Cavalerii se duelează stând încălecat. încălţâ vb. 1.1 tr. (compl indică obiecte de încălţăminte) a lua, a pune, a trage. îşi încalţă cizmele şi iese. 2 tr. fig. (fam.; compl indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. 3 tr. (jur.; arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide, întemniţa. Reţine. 4 tr. (milit.; arg.; compl. indică tineri) v. încorpora. înrola. Recruta, încălţăre s.f. 1 încălţat. Unii copii trebuie ajutaţi la încălţare. 2 (la pl. încălţări; concr.; pop.) v. încălţăminte, încălţăt s.n. încălţare. încălţăminte s.f. călţun, încălţări (v. încălţare), mergători (v. mergător), umblători (v. umblător), <înv. şi reg.> zgarbură, încălţei. Preferă încălţămintea lejeră. încălţător s.n. limbă. Foloseşte un încălţător pentru a-şi pune pantofii. încălţei s.n. pl. (reg) v. încălţăminte, încălzi vb. IV. 11 tr. (compl. indică cuptoare, sobe, plite etc.) a aprinde, a arde, a încinge1, a înfierbânta. Femeile de la ţară încălzesc cuptorul ca să coacă pâinea. 2 intr., tr. (despre soare) a arde, a bate, a încinge1, a înfierbânta. Soarele încălzeşte puternic la amiază. 3 refl. (despre vreme) a se muia, a se pricăli, a se răbloli, <înv.> a se încări. în ultima săptămână vremea s-a mai încălzit. 4 refl. (despre fiinţe) a se încălzi, a se încinge1, a se înfierbânta, a se aprinde, a se coace. S-a încălzit stând lângă sobă. 5 refl. (fam.; despre oameni) v. Bea. Trage. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) entuziasma, a (se) înflăcăra, a (se) însufleţi, a (se) pasiona, încălzire | 836 a (se) aprinde, a (se) înaripa, a (se) înfierbânta, a (se) înfoca, a se întărâta, a (se) învă-păia, a se zvăpăia, a răni. Se încălzeşte când este vorba de politică. 2 a (se) înfuria, a (se) învrăjbi, a (se) mânia, a (se) aprinde, a (se) înălbăstri, a (se) înfierbânta, a (se) învineţi, a turba, a (se) iuţi, a (se) oţeti, a (se) ardeia, a (se) bulbuca, a (se) umfla, a (se) zbârli, a (se) boboti, a (se) scociorî. L-a încălzit minciuna spusă cu seninătate. Nu se putea controla când se încălzea. încălzire s.f. încălzit. Consumul de gaz metan este mare pentru încălzirea vilei. încălzit1 s.n. încălzire. încălzit2, -ă adj. fig. (despre oameni) entuziasmat, entuziast, înflăcărat, învăpăiat Era atât de încălzită de ceea ce văzuse în excursie, încât nu se putea opri din povestit. încălzitoăre s.f. (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). încămite conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.; înv. şi pop.; adaugă o idee nouă la cele spuse anterior) v. Dar1. încăpător, -oăre adj. 1 (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) cuprinzător, întins2, larg, mare1, spaţios. Casa are un salon încăpător. 2 (despre vase, recipiente etc.) cuprinzător, larg, mare1, voluminos. Damigeana este destul de încăpătoare pentru cantitatea de vin pe care o va cumpăra. încăpăţâna vb. I. refl. (despre oameni) 1 a se îndărătnici, a se obstina, a se încâina, a se nătângi, a se dâcoşa. S-a încăpăţânat şi nu a vrut să facă ceea ce i s-a cerut. 2 a se ambiţiona, a se încrâncena, a se îndărătnici, a se îndârji, a merge, a persevera, a persista, a stărui, a păzi, a se întărâta. Se încăpăţânează să susţină un punct de vedere fals. încăpăţânăre s.f. 1 îndărătnicie, nătângie, obstinaţie, recalcitranţă, dâcă1, mădăţie, <înv.> retivitate, pertinacitate, vârtoşală. Niciodată nu se purtase cu atâta încăpăţânare. 2 cerbicie, dârzenie, îndărătnicie, perseverenţă, persistenţă, stăruinţă, tenacitate, cerbice. Apreciază la el încăpăţânarea de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. încăpăţânat -ă adj. (despre oameni) 1 îndărătnic, nătâng, obstinat, recalcitrant, refractar, reluctant, dârz, încâinit, înţestat, sanchiu, căpos, capsoman, căpăţânos, <înv. şi reg.> îndărăpnat, dâcos, dugos, inacciu, opac3, <înv.> capeş, împoncişat, renitent, retiv, nărăvaş, înţesat, ţestos. Este atât de încăpăţânat, încât nu poţi ajunge la o soluţie cu el. 2 ambiţios, îndărătnic, îndârjit, perseverent, rezistiv, stăruitor. Este extrem de încăpăţânat în încercarea de a-şi îndeplini visurile. încăpeă vb. II. 11 intr. (despre obiecte, lucruri, fiinţe etc.) a intra. Mobila cumpărată pentru casă a încăput în două camioane. în biserică încap foarte multe persoane. 2 tr. (despre haine; compl. indică oameni) a cuprinde. Rochia nu o mai încape din cauză că s-a îngrăşat. 3 intr. (despre lucruri, bunuri, bani etc.) a ajunge, a intra. Dosarul a încăputjp mâna lui. II intr. (înv.; despre oameni) v. Ajunge. Deveni, încăpere s.f. (constr.) cameră, odaie, casă1, sală1, <înv. şi reg.> sobă, <înv.> cămară, stanţă, gogoaşă. Are un apartament cu patru încăperi. încăpui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Apuca. înhăţa. înşfaca. Lua. Prinde. încăpuît -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ajuns. Bogat. îmbogăţit. înavuţit. înstărit, încăpuşăt, -ă adj. (bot; reg.; despre plante) v. înmugurit2. Mugurit. încăpuşi vb. IV. intr. (bot; reg; despre plante) v. înmuguri. Muguri, încăpută vb. I. tr. 1 (compl. indică încălţăminte sau ciorapi) a căputa, <înv. şi reg.> a însura2. Cizmarul îi încăputează cizmele. 2 (reg.; compl. indică lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) v. Cârpi. Petici. încărbunăre s.f. (geol.) inhuminizare, încar-bonizare. încărbunarea este transformarea biochimică lentă a substanţelor organice din plante în cărbuni. încărcă vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, vehicule, recipiente etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) a umple, a înfuleca, a tecărui. A încărcat căruţa cu lemne. A încărcat pipa cu tutun. 2 tr. (compl. indică arme de foc) a umple, a şarja. A încărcat revolverul cu gloanţe. Vânătorul îşi încarcă puşca. 3 tr. (compl. indică animale de povară, oameni sau părţi ale corpului lor) a împovăra, a îngreuia, a îngreuna, <înv. şi pop.> a îngreca, a tovărî, <înv.> a îngrela, a însărcina. Au încărcat măgarii cu bagaje. 4 tr., refl. a (se) acoperi, a (se) umple, a (se) puiezi. Caisul s-a încărcat de flori. Nuferi albi şi galbeni încarcă lacul. II tr. fig. 1 (compl. indică atmosfera, ambianţa etc.) a tensiona. Nu mai încărca şi tu atmosfera cu asemenea observaţii! 2 (compl. indică oameni) a escroca, a frustra, a înşela1, a pungăşi, a specula, a carota, a căptuşi, a jumuli, a trufa, a coşi. Vânzătorul a încărcat bătrâna cu zece lei. 3 a exacerba, a exagera, a înflori, a umfla. Speriaţi, părinţii au încărcat manifestările negativiste ale copilului. 4 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o încarcă. 5 (pop.; glum.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. încărcăre s.f. 11 încărcat1, umplere. încărcarea căruţei cu lemne a durat câteva ore. 2 împovărare, îngreuiere, îngreunare, <înv. şi pop.> îngrecare. Din cauza încărcării cu bagaje, măgarii abia puteau urca muntele. II fig. 1 tensionare. Scăderea salariilor a determinat încărcarea atmosferei din instituţie. 2 exagerare, exageraţie, înflorire, umflare. Se poate spune, fără încărcare, că regizorul a realizat un film excelent. încărcăt1 s.n. încărcare, umplere. încărcat2, -ă adj. 11 (despre obiecte, recipiente, vehicule etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) greu, plin, tecăruit. Remorca încărcată a camionului s-a răsturnat la un viraj. Pe masă sunt platouri încărcate cu fructe. 2 (despre obiecte, încăperi, vehicule etc.) plin, umplut2. Sertarele încărcate ale dulapului abia pot fi deschise. 3 (despre armele de foc) plin, <înv. şi pop.> umplut2. Ţinteşte cu puşca încărcată. 4 (despre animale de povară, oameni sau despre părţi ale corpului lor) greu, împovărat, îngreuiat, îngreunat, tovărât, <înv.> îngrecat. Măgarii au spinările încărcate de bagaje. 5 (despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) doldora, îndesat, înţesat, plin, ticsit, umflat, doldoş, ţeapăn, ţoşcă. Vine din piaţă cu sacoşele încărcate. Are portofelul încărcat de bancnote. 6 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „cu) plin, rapăn2. Crengile mărului încărcate de rod se înclină mult spre pământ. 7 acoperit, plin. Caisul încărcat cu flori este o adevărată minune. 8 (despre aer, atmosferă etc.) apăsător, greu, irespirabil, înăbuşitor, nerespirabil, sufocant, viciat, apăsat2, năbuşitor, <înv.> sufocător, confinat în sala de curs era o atmosferă încărcată din cauza geamurilor închise. 9 (despre limbă) ars2. De la mâncarea abundentă îşi simte limba încărcată. 10 (laf; reg.; despre femei) v. Gravidă, însărcinată. II fig. 1 (arată cantitatea; despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, astronomic, colosal, deocheat, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă încărcată pentru un autoturism. 2 (despre atmosferă, ambianţă etc.) tensionat Atmosfera încărcată din casă este greu de suportat din cauza divorţului. 3 exacerbat, exagerat, înflorit, umflat. Adesea informaţiile încărcate din presă produc derută. 4 (despre limbă, stil expuneri etc.) prolix, greoi, plumbos. Manuscrisul este scris într-o limbă încărcată. încărcător s.n. (tehn.) elevator. Pe cheiuri erau zeci de încărcătoare care coborau şi ridicau marfă. încărcătură s.f. 1 <înv.> podvadă. încărcătura camionului s-a răsturnat într-un viraj. 2 greu, greutate, pondere, povară, sarcină, tărhat, <înv. şi reg.> pond, tar, tovar, greumânt, spinare, tăbârcă, <înv.> greaţă, greime. Crengile mărului sunt aplecate de încărcătura fructelor. 3 tonaj. Tirurile au o încărcătură foarte mare. 4 (milit.) umplutură. încărcătura cartuşului este un explozibil. 5 (miner.) furnal. încărcătura se introduce în gaura de mină pentru a produce o explozie. încărî vb. IV. refl. (înv.; despre vreme) v. încălzi. Muia. 8371 încărnâ vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni ori animale) v. împlini. îngraşă. Rotunji. încărunţi vb. IV. intr., refl. (despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) a (se) albi, a cărunţi, a se grizona, a (se) înălbi, a înspica, a însuri, a suri, <înv.> a cărunta, a ninge. Deşi tânăr, a încărunţit. încărunţit, -ă adj. (despre pârul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) albit, cărunt, cărunţit, grizonat, înălbit, sur, înspicat, lai, surit, despicat2, pestriţ, sein, siv, spicat, <înv.> însurit, argintiu, înflorit, nins. Deşi tânăr, are pârul încărunţit. încătărămâ vb. I. tr., refl. (reg.) v. îmbuiba, încătuşâ vb. I. tr. I (compl. indică oameni condamnaţi, arestaţi etc.) a fereca, a înlănţui, a lega1, a cătuşa, a cetlui, <înv. şi reg.> a lănţui, a încopcia. Criminalii periculoşi sunt încătuşaţi. II fig. 1 (compl indică oameni, spiritul lor sau acţiuni, gânduri etc. ale lor) a încorseta, a îngrădi, a înlănţui. Pe mulţi grija zilei de mâine îi încătuşează. Starea de nesiguranţă îi încătuşează spiritul. 2 (despre lecturi, spectacole etc.; compl. indică oameni) a domina, a preocupa, a solicita, a stăpâni, a absorbi, a acapara, a captiva, a înlănţui, a sorbi, a lănţui. Lectura romanului o încătuşează cu totul. încătuşâre s.f. ferecare, înlănţuire, legare, legat2, cătuşare. încătuşarea criminalilor periculoşi este obligatorie. încătuşăt, -ă adj. 1 (despre oameni condamnaţi, arestaţi) ferecat2, înlănţuit, legat4, <înv. şi reg.> lănţuit, încopciat. Criminalii periculoşi sunt transportaţi încătuşaţi spre sala de judecată. 2 fig. (despre oameni, despre spiritul lor sau despre acţiuni, gânduri etc. ale lor) încorsetat, îngrădit, înlănţuit. Un om încătuşat nu poate crea. încâină vb. I. (pop.) 1 refl.,tr. (sub. sau compl indică oameni) v. Haini. înrăi. 2 refl. (despre oameni) v. încăpăţâna. îndărătnici. Obstina, încâimt, -ă adj. (pop.; despre oameni) 1 v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 2 v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. încâlceâlă s.f. I amestecătură, încâlcire, încâl-citură, încurcătură, mixtură, bălmăjeală, mişmaş, talmeş-balmeş, terci, încurcală, <înv.> îngăimăceală, zămintea-lă, zămintitură, îmbârligătură. Firele erau într-o încâlceâlă de nedescris. II fig. 1 amestec, amestecătură, încurcătură, hăţiş, împletitură, păienjeniş, potpuriu, tutti-frutti, dedal. în mintea lui era o încâlceâlă de fapte şi de amintiri vagi. 2 complicaţie, încurcătură, şicană. încearcă să evite, pe cât posibil încâlcelile. încâlci vb. IV. tr., refl. I (compl sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) a (se) amesteca, a (se) împletici, a (se) încurca, a mixa, a (se) bram-buri, a (se) bulibăşi, a (se) zăpăci, a (se) bălmăji, a holomoci, a (se) învălătuci, a (se) loloţi, a mătrăcăli, a mitocosi, a (se) mitroşi, <înv.> a (se) îngălmăci, a (se) zăminti. A încâlcit, din greşeală, firele celor două bobine. II fig. 1 (compl. sau sub. indică idei, gânduri, amintiri etc.) a (se) amesteca, a (se) combina, a (se) confunda, a (se) împletici, a (se) încurca, a (se) învălui. Adesea amintirile se încâlcesc cu visele. 2 (compl. sau sub. indică probleme, situaţii etc.) a (se) complica, a (se) încurca, a (se) întortochea, a sinua, a se încovriga. Intriga filmului s-a încâlcit spre final. încâlcire s.f. 1 amestecătură, încâlceâlă, încâl-citură, încurcătură, mixtură, bălmăjeală, mişmaş, talmeş-balmeş, terci, încurcală, <înv.> îngăimăceală, zămintea-lă, zămintitură, îmbârligătură. 2 fig. complicare, încurcare. Mai multe întâmplări imprevizibile au dus la încâlcirea intrigii filmului. încâlcit, -ă adj. 11 (despre elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) amestecat, împleticit, încurcat2, învălătucit, loloţit, mitocosit. Firele încâlcite sunt greu de descâlcit. 2 (despre păr) nepieptănat, împiedicat, întortocheat, sucit2. Exprimarea încâlcită făcea scrisoarea de neînţeles. 2 (despre probleme, situaţii etc.) complex, complicat, încurcat2, întortocheat, labirintic, dedalian, dedalic, îmbârligat. Are de elucidat o situaţie extrem de încâlcită. 3 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, difiiz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indetermi-nat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, incert, împleticit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod încâlcit. Viitorul ei este încâlcit. 4 (despre scris sau, p. ext., despre texte) ilizibil, indescifrabil, neciteţ, nedescifrabil, neinteligibil, nelizibil, hieroglific. Are un scris încâlcit, imposibil de înţeles. Manuscrisul este încâlcit. 5 (despre drumuri, coridoare, cursuri de apă etc.) cotit2, întortocheat, labirintic, sinuos, strâmb, sucit2, şerpuit, şerpuitor, unduios, îmbârligat. S-au strecurat prin coridoarele încâlcite ale vaporului şi au ieşit pe punte. încâlcitură s.f. 1 amestecătură, încâlceâlă, încâlcire, încurcătură, mixtură, bălmăjeală, mişmaş, talmeş-balmeş, terci, încurcală, <înv.> îngăimăceală, ză-minteală, zămintitură, îmbârligătură. 2 fig. încurcătură, întortochetură. încâl-citura exprimării făcea scrisoarea de neînţeles. încântă vb. I. tr. 1 (compl indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a seduce, a slăvi, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetdza, a încântător prinde, a răpi, â subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a încântat pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 2 (compl indică inima, sufletul viaţa etc. oamenilor) a bucura, a desfăta, <înv. şi pop.> a veseli, a trufi1, a ameţi, a îmbăta, a legăna, a lumina, a mângâia. Speranţa că se va însănătoşi îi încântă sufletul. 3 (compl. indică oameni) a desfăta, a regala. A încântat publicul cu un concert magnific. 4 (compl. indică oameni) a ademeni, a amăgi, a înşela1, a minţi, a mistifica, a momi, a păcăli, a trişa, a iluziona, a fenta, a fraieri, a juca, a prosti1, a şmecheri, a ţepui2, <înv. şi reg.> a fulăi, a planisi, a poticăli, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, a celui, a mâglisi, a obro-ci1, a ormoci, a şugui1, a tăşca, <înv.> a blăzni, a dezmântâ, a gâmbosi, a îngâna, a lâncoti, a se linguşi, a măguli, a surprinde, a chili-pirgi, a îmbrobodi, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a încălţa, a pârli, a pingeli, a pingelui, a potcovi, a prăji, a pîrjoli, a şurubi, a aromi, a luneca, a accidenta, a daiboji, a pricăli. A încântat multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. încântâre s.f. 1 captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, seducere, seducţie, desfăt, <înv.> delectaţie, desfătăciu-ne, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: încântarea spectatorilor. 2 delectare, desfătare, farmec, plăcere, voluptate, vrajă, iucundi-tate, delectaţie, voluptuozitate, <înv. şi pop.> dez-mierdăciune, răsfăţ, răsfăţare, <înv. şi reg.> tefericie, <înv.> încântec, răsfăciune, sim-ţiciune, deliciu, dulceaţă, îmbătare, savoare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Mediterană a fost o încântare. 3 desfătare, plăcere, regal1. Concertul a fost o adevărată încântare. 4 (de obicei urmat de determ. în gen.) farmec, fascinaţie, <înv. şi reg.> libov, magie, poezie, vrajă, taină, vrăjie. învăluit de încântarea melodiei, nu a auzit telefonul. încântât,-ă adj. 1 ademenit, amăgit, înşelat1, minţit, momit, păcălit2, trişat, fraierit, prostit2, ţepuit, <înv. şi reg.> prilestit, ce-luit, gloanit, <înv.> dezmântat, gâmbosit, îmbrobodit2, orbit, aburit, bărbierit2, dus2, pingelit, pingeluit, accidentat. Bătrânul încântat a rămas păgubit. 2 (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fascinat, fermecat, sedus, <înv.> ademenit, cucerit, hipnotizat, magnetizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul încântat a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. 3 (mai ales despre chipul oamenilor) fericit, radios. A ieşit de la examen cu chipul încântat. încântător, -oăre adj. 1 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmier- încântec | 838 dat, dezmierdător, <înv.> desfatat, desfătăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este încântător; 2 (mai ales despre elemente din natură, interioare) desfătător, plăcut, vesel, veselos, mângâietor, mângâios. Astăzi este un soare încântător de toamnă. După schimbările făcute, camera pare mai confortabilă, mai încântătoare. 3 (mai ales despre elemente din natură, reprezentări artistice) feeric, fermecător, minunat, nălucitor, ceresc, îmbătător, magic, vrăjit2.O noapte de toamnă timpurie, luminată de puzderia de stele, este încântătoare şi tulburătoare. 4 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) admirabil, deosebit, excelent, grozav, minunat, remarcabil, senzaţional, <înv.> exchizit. A scris o carte încântătoare. 5 (mai ales despre oameni) adorabil, drăguţ, fermecător, cuceritor. Este o femeie încântătoare. încântec s.n. (înv.) v. Delectare. Desfătare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă, încârdoşâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. înhăita. încârdui vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. înhăita. încârjoiă vb. I. tr., refl. (reg.; compl sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Cocoşa. Curba. încârliga. încovoia. îndoi. Strâmba. încârliga vb. I. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) cocoşa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) strâmba, a (se) încârjoiă. Greutăţile pe care le cară îi încârligâ spatele. S-a încârligat sub greutatea rucsacului. 2 (compl sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfăşură, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci2, a (se) covriga, a (se) covrigi, a (se) încolătăci, <înv.> a (se) învălui, a (se) împleti, a (se) împletici. Şarpele s-a încârligat pe o creangă. încârligat, -ă adj. (despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre plante etc.) încolăcit, încovrigat, înfăşurat2, învălătucit, răsucit2, sucit2, acolat, contort, împleticit, împletit2. A luat de pe creangă şarpele încârligat. încârlionţă vb. I. tr.,refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică părul) v. Bucla. Cârlionţa. Inela. încreţi. Ondula. încârlionţât, -ă adj. (pop. şi fam.; despre pâr) v. Buclat. Cârlionţat. Creţ. Inelat. încreţit. Ondulat. Unduios. încârpui vb. IV. tr., refl. (reg.) v. îmbrobodi. Lega1. încât conj. subord. (introduce o prop. circ. consec.) că, de1, <înv. şi pop.> cât. E aşa de frig încât ţi se taie răsuflarea. Plângea atât de zgomotos, încât i se auzeau gemetele până în cealaltă parte a casei. încâtvă adv. (modal; rar) v. Ceva. întrucâtva. Oarecum. Puţin. încelui'vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. Momi. Seduce. Tenta. 2 (despre bărbaţi; compl indică mai ales fete, femei) v. Ademeni. Amăgi. înşela1. Seduce. înceluiălă s.f. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. încelui're s.f. (înv.) v. Adem^ire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. înceluit, -ă adj. (înv.; mai ales despre fete, femei) v. Ademenit. Amăgit. înşelat1. Momit. Sedus. înceluitor, -oâre adj. (înv.; despre oameni) v. Ademenitor. Amăgitor. înşelător. Seducător, începător, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 iniţial. Litera începătoare a cuvântului este scrisă greşit. 2 (despre acţiuni, procese etc.) incipient, iniţial. Bolnavul are febră în faza începătoare a bolii. II s.m., s.f. 1 debutant, neofit, novice, ageamiu, boboc, pui1, recrut, apprenti, balic, pifan. Este începător în avocatură. începătoare în teatru, artista a avut un succes răsunător. 2 (rar) v. Cap. Deschizător de drum. Iniţiator. Promotor. Protagonist, începătură s.f. (înv.) 1 v. început. Obârşie. Origine. Provenienţă. Sorginte. Sursă. 2 v. Aliniat1. Paragraf. începe vb. III. 1 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc. ale oamenilor) a iniţia, a an-dăli, a demara. A început o afacere cu produse cosmetice. 2 tr. (compl indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a porni, a arădui. Femeile au început cearta. Inamicul a început atacul. 3 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc.) a pomi, <înv. şi pop.> a lua, a purcede. încep lucrul dimineaţa, devreme. Calul a început cursa cu o mică întârziere. 4 tr. (compl. indică activităţi, meserii etc.) a pomi. El a început avocatura de foarte tânăr. 5 intr. (despre ani de studiu, unităţi de învăţământ etc.) a se deschide. Anul şcolar începe în luna septembrie. Facultăţile încep la 1 octombrie. 6 tr. (compl. indică consfătuiri, congrese, şedinţe etc.) a deschide. Directorul a început şedinţa cu un anunţ important. 7 tr. a deschide, a inaugura. Prin opera sa a început o nouă etapă în istoria literaturii. 8 tr. (compl indică lucrări, discuţii etc.) a aborda, a antama, a iniţia. A început cu mult curaj un nou proiect de cercetare. 9 (compl indică conversaţii, discursuri etc.) a aborda, a deschide, a inaugura. A început discursul cu câteva consideraţii despre religie. 10 tr. a se apuca, a se pomi, a se pune. Ajuns acasă, a început să facă treabă în grădină. 11 tr. (jur.; compl. indică acţiuni judecătoreşti) a intenta, a porni. A început procesul de divorţ. 12 tr. (urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.) a se pomi, a prinde, <înv. şi pop.> a rupe. Fetele au început să-şi dea coate când l-au văzut pe băiat în încurcătură. Au început să cânte cu glas tare. 13 intr. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a debuta. Afacerea a început cu succes. 14 intr. (despre reprezentaţii, spectacole, sesiuni etc.) a debuta, a se deschide. Stagiunea teatrală a început cu o piesă din dramaturgia românească. 15 intr. (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a se ivi, a izbucni, a se pomi, a se produce, a se stârni, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se dezlega, a se scociorî, a se scorni, a se dezvoca, <înv.> a dezlănţa, a prorupe, a se scula, a se slobozi, a se sparge, a sta, a se aprinde, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli, a se ridica. Din senin, a început o vijelie puternică. Iubirea i-a început brusc în suflet. 16 intr. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, <înv.> a mijloci, a emerge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios începe pe chipul ei. 17 intr. (despre fenomene, stări etc.) a apărea, a se arăta, a se declara, a se ivi, a se manifesta, a se năstimi. în oraş a început o epidemie de gripă. 18 intr. (despre momente ale zilei, fenomene, stări) a se face, a se ivi, a se lăsa, a sosi, a veni. Porneşte la drum cum începe dimineaţa. 19 tr. a intra. Viaţa lui a început o nouă etapă. 20 tr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; mai ales fam.) a relua, a repeta, a pomi. Ai vorbit despre asta şi ieri. Iar o începi? 21 tr. (înv.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni 22 intr.,tr. (biol; înv.; despre femei; compl indică copii) v. Concepe. Naşte. Procrea. 23 tr. (arg.; compl. indică fecioare) v. Deflora. Dezvirgina. Necinsti, începere s.f. 1 iniţiere, demarare. începerea afacerii cu produse cosmetice a fost inspirată. 2 deschidere. Directorul a făcut un anunţ important la începerea şedinţei. 3 abordare, iniţiere. începerea unui nou proiect de cercetare s-a făcut cu mult curaj. 4 abordare, inaugurare, începere. A făcut câteva consideraţii despre religie la începerea discursului. 5 deschidere, inaugurare, <înv.> inauguraţie. începerea stagiunii s-a făcut cu o piesă din dramaturgia românească. 6 declanşare, dezlănţuire, iscare, izbucnire, pornire, producere, stârnire, venire, stârneală, <înv. şi reg.> scornire, <înv.> prorupere,prorupţie. începerea vijeliei i-a surprins pe drumul de întoarcere acasă. început s.n. 11 debut, <înv.> exordiu, primiţii, primordiu, start, revărsat1. începutul artistei a fost remarcabil. 2 obârşie, origine, provenienţă, sorginte, sursă, <înv.> ijdăranie, începătură, izvor, rădăcină, sâmbure, scutec, fântână. Limba română are început latin. 3 cap, frunte. Numele lui este scris la începutul tabelului. 4 (cu referire la unele momente ale zilei; urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) fapt. La începutul zilei vremea este frumoasă. Se retrage în casă la început de noapte. II fig. (rar) v. Bază. Esenţă. Fundament. Piatră de temelie. Piatră fundamentală. Temei. Temelie. înceta încercă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) a proba, a testa2, a verifica, a cerca, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a probăi, a probui. Când cumperi un aparat electric, trebuie mai întâi să-l încerci la bancul de probe al magazinului. 2 (compl. indică metode, procedee, tratamente etc.) a experimenta, a proba, a testa2. Pacienta a încercat un nou tratament. 3 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a proba. A încercat costumul înainte de a-l cumpăra. 4 (compl. indică produse alimentare, băuturi etc.) a degusta, a gusta, a cerca. A încercat compotul pentru a vedea dacă este suficient de dulce. 5 (compl. indică sentimentele, caracterul etc. cuiva) a proba, a verifica, <înv.> a ispiti. S-a despărţit un timp de el pentru a-i încerca sentimentele. II tr. a cerceta, a examina, a cerca, a sonda, a fora. Trebuie să încerce toate posibilităţile pentru a vedea dacă sunt şanse de reuşită. III tr. 1 a căuta, a se sili, a se strădui, a vedea, a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi, <înv.> a sta, a tenta. încearcă să nu plângi când îl întâlneşti! 2 a căuta, a tinde. Criticul încearcă să explice miraculosul din legendele pe care le studiază. 3 a căuta, a umbla. Bărbatul încearcă să o amăgească. 4 a căuta, a tatona, <înv. şi reg.> a probălui încearcă să găsească o soluţie cât mai rezonabilă pentru aplanarea conflictului. 5 a se forţa, a se sforţa, a se sili, a se strădui. Tânărul încearcă să câştige încrederea fetei. IV1 refl. recipr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. ,,cu>7) a se înfrunta, a se întrece, a se măsura, a se pune, a se împotrivi, a se prinde. Nimeni nu îndrăzneşte să se încerce cu ea la socoteli. 2 tr. (compl. indică suferinţe, necazuri etc.) a îndura, a pătimi, a suferi, a suporta. Au încercat în viaţă multe neajunsuri. 3 tr. (în constr. cu sub. lo-gic-pron. pers. în ac. şi cu sub. gram. exprimând o stare sufletească, un sentiment, o senzaţie etc.) a fi, a resimţi, a simţi, <înv. şi pop.> a veni, a trăi. îl încearcă ruşinea pentru ceea ce a spus. 4 tr. (compl. indică senzaţii, stări psihice, afective etc.) a avea, a simţi. A încercat o mare dezamăgire când a văzut-o. 5 tr. (despre stări fiziologice, psihice, afective etc.; compl. indică oameni) a apuca, a cuprinde, a prinde, a veni, a mârzi. Adesea o încearcă disperarea. încercâre s.f. 11 (de obicei constr. cu vb. „a face”) probare, probă, verificare, cercare, proveală, <înv.> cercătură, verificaţie. încercarea unui aparat electric nou trebuie făcută la bancul de probe al magazinului de unde a fost cumpărat. 2 experimentare, probare, experiment, <înv.> experimentaţiu-ne. Colectivul de specialişti îşi propune încercarea unor noi metode de creştere a productivităţii. 3 (de obicei constr. cu vb. „a face”) experienţă, experiment, experimentare, probă, test, cercare, <înv.> experimentaţiune. Face numeroase încercări în laborator înainte de a pune produsul în vânzare. I11 căutare, tatonare. încercările lui au drept scop găsirea unei soluţii cât mai rezonabile pentru aplana- rea conflictului. 2 tentativă, chip. încercarea de record absolut la aruncarea suliţei i-a reuşit. încercarea de reconciliere a dat greş. 3 (sport; la rugbi) eseu. încercarea este aşezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. 4 efort, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, <înv.> sârguială. Deşi a făcut tot ce era posibil, încercarea lui a fost de prisos. 5 greu, greutate, impas, necaz, vicisitudine, <înv.> păs. Totdeauna părinţii te scot dintr-o încercare. 6 (mai ales la pl. încercări) ananghie, greutate, mizerie, necaz, nevoie, suferinţă, vicisitudine, <înv. şi pop.> urgie, <înv.> ispită, nevolnicii (v. nevolnicie), saxana. A trecut cu bine prin multe încercări în cursul vieţii. 7 (lapl. încercări) amar, amărăciune, calvar, chin, durere, patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinuială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, scârbă, ti-cală, panăt, tigorie, <înv.> nevoire, obic-neală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de încercări. 8 cumpănă. în timpul inundaţiilor a trecut printr-o mare încercare. încercât, -ă adj. I (despre aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) probat, verificat, <înv.> probăluit, prubuit. Primul televizor încercat avea sonorul defect. I11 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> eme-ritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist încercat. Colectivul are nevoie de un programator încercat. Este un cercetător încercat în astronauticâ. 2 (despre oameni) experimentat, păţit. Bunicul ei a fost un om încercat, trecând prin două războaie. 3 (despre oameni) deprins, experimentat, priceput, rutinat, versat, purtat2. O persoană încercată îşi dă seama când apare o situaţie delicată. 4 (mai ales despre oameni) călit2. încercat prin greutăţile vieţii, nu-l mai afectau micile necazuri. încercănă vb. I. refl. (despre ochi) <înv. şi reg.> a se vineţi. Din cauza oboselii, ochii i s-au încercănat. încercănât, -ă adj. (despre ochi sau, p. ext., despre oameni) cercănat, dezgărdinat, vâlced. De oboseală, are ochii încercănaţi. încercui'vb. IV. tr. 1 (compl. indică fiinţe) a împresura, a înconjura, a învălui, <înv. şi pop.> a cuprinde, a învoalbe, <înv.> a împrejura. Poliţiştii i-au încercuit pe infractori din toate părţile. 2 (milit.; compl. indică locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) a asedia, a împrej-mui, a împresura, a înconjura, a învălui, <înv. şi reg.> a ocoli, <înv.> a închide, a înveriga. Oraşul a fost încercuit de inamic. 3 (compl. indică proprietăţi, terenuri etc.) a cercui, a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a limita, a marca, a mărgini, <înv.> a hotărî, a însemna, a semna. A încercuit via pe care o are pe deal. 4 (compl. indică oameni, obiecte etc.) a înconjura, a cercui. Lumea l-a încercuit pentru a-i lua autografe. 5 a împresura, a înconjura, a împrejmui, a încinge2. Munţii încercuiesc podişul. încercuire s.f. 1 împresurare, înconjurare, învăluire, cerclaj. încercuirea infractorilor a fost făcută cu multă precauţie. 2 (milit.) asalt, asediere, asediu, blocadă, împresurare, înconjurare, învăluire, <înv.> împresurătură, înconjurătură, ocol, ocolire, poliorchie, obsidiune. încercuirea oraşului a durat trei luni. încercuit -ă adj. 1 (desprefiinţe) împresurat, înconjurat, învăluit. Infractorii încercuiţi s-au predat. 2 (milit.; despre locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) asediat, împresurat, înconjurat. Forţele aliate au salvat oraşul încercuit. încet, înceâtă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, leneş, lent, lin2, liniştit, măsurat2, potolit2, tacticos, temperat, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas încet. 2 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea înceată. De departe se aude freamătul încet al pădurii. 3 (despre fiinţe sau despre mişcări, acţiuni etc. ale lor) greoi, lent, moale, molatic, molâu, torpid, bo-locănos, greunatic, molan1, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, împiedicat, mătăhălos, stângace, martalog. încet cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mişcările încete. II adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, binişor, domol, încetinel, încetişor, lent, lin2, liniştit, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, me-reor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> cătinelu-şel. Obosit, bărbatul merge încet spre casă. 2 greu, lent. Zilele trec încet până la concediu. 3 (în legătură cu verbe de declaraţie) molcom, <înv.> molcomiş. Mama spune încet o poveste copiilor. 4 lin2. îi vorbeşte încet, ca să nu-l sperie. 5 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) adagio, largamente, largo, lento, rar. 6 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) piano. 7 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) alene, lent, tardo. încetă vb. 1.11 tr. (compl. indică îndeletniciri, activităţi, lucrări etc.) a întrerupe, a opri, a sista, a suspenda, <înv.> a discontinua. Au încetat activitatea în mină în urma exploziei. 2 tr. (compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale încetare 1840 oamenilor) a conteni, a întrerupe, a lăsa, a opri, a părăsi. Este momentul să încetăm dezbaterile. 3 intr. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „din” sau „cu”) a conteni, a se întrerupe, a se opri, a stâmpi, <înv.> a pristoi. Nu mai încetează cu sfaturile. 4 intr., tr. (sub. sau compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârşi, a (se) termina, a (se) epi-loga, a se dovedi, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, a răfui, a (se) sculi, <înv.> a (se) istovi, a (se) săvârşi. Au încetat treaba spre dimineaţă. Disputele dintre ei nu au încetat. 5 intr. (mai ales despre fenomene ale naturii) a conteni, a se curma, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a se termina, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea a încetat după câteva ore. Ploile nu mai încetează şi este pericol de inundaţii. 6 intr. a se curma, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se frânge. Melodia a încetat brusc. 7 intr. (despre sunete, voci, zgomote etc.) a dispărea, a se linişti, a muţi, a se pierde, a pieri, a se potoli, a se stinge, a amuţi, a seca. Odată cu venirea nopţii, gălăgia din stradă a încetat. 8 intr. (mai ales despre suferinţe fizice sau morale, stări psihice) a dispărea, a pieri, a trece, a se sparge, a se oşeni, a se cicatriza, a zbura. Durerea provocată de moartea părinţilor a încetat în timp. I-a încetat neîncrederea în ea. 9 intr. (despre stări, senzaţii etc.) a dispărea, a pieri, a se sfârşi, a adormi, a se destrăma, a muri, a seca, a se topi. Entuziasmul lui a încetat din cauza dezinteresului celor din jur. 10 tr., intr. (fin.; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică monede, mărci şi efecte poştale etc.) v. Demonetiza. Deprecia. Devaloriza. Flota. II (la imper., pers. 2 sg. încetează!; cu val. de interj.; în constr. eliptice; exprimă mai ales un ordin) ajunge!, atât!, basta!, destul!, gata!, isprăveşte!, punct!, sfârşeşte!, stai!, stop!, termină!, halt!, ho! încetează! Nu mai suport ţipetele tale! încetare s.f. 1 întrerupere, oprire, sistare, suspendare, <înv.> discontinuare, discontinuaţie. S-a decis încetarea activităţii minei în urma exploziei. 2 contenire, întrerupere, oprire, <înv. şi pop.> opreală, <înv.> răstimp, stare, stat3, stasis. S-a hotărât încetarea dezbaterilor. 3 isprăvire, isprăvit1, încheiere, sfârşire, sfârşit1, terminare, terminat1, gătare, istovire, mântuire, <înv.> isprăvenie, săvârşire, săvârşi-tură. Nimeni nu mai speră în încetarea disputei dintre ei. 4 contenire, curmare, întrerupere, oprire, potolire, <înv.> precurmare. încetarea ploii s-a produs după câteva ore. 5 dispariţie, stingere. încetarea acordurilor disonante de vioară a fost o binefacere. 6 dispariţie, trecere. Mestecarea unei gume ajută la încetarea senzaţiei de sete. încetăţeni vb. IV. refl. fig. (despre practici, obiceiuri, mode etc.) a se statornici, a se împământeni. Unele obiceiuri moldoveneşti s-au încetăţenit de mult timp în zone limitrofe din Transilvania. încetăţem're s.f. fig. statornicire, împământenire. încetăţenirea unor obiceiuri moldoveneşti s-a produs în zone limitrofe din Transilvania. încetăţenit, -ă adj. fig. (despre practici, obiceiuri, mode etc.) statornicit, împământenit. Obiceiul încetăţenit de a ara curtea celui urat în noaptea de Anul Nou, specific Moldovei, se regăseşte şi în unele Idealităţi din Transilvania. încetineală s.f. lentitudine, lentoare, lenteţe, molcomeală, <înv.> îngăduială, păsuia-lă. Nu poţi cere unui om activ încetineală în mişcări. încetinel, -ea adj., adv. 1 adj. încetişor. Pasul lor este prea încetinel. 2 adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, binişor, domol, încet, încetişor, lent, lin2, liniştit, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, me-reor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> cătineluşeL încetini vb. IV. 1 tr. a micşora, a reduce, a muia. Şoferii încetinesc viteza maşinii la curbe. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mişcări, deplasări etc. sau viteza, ritmul lor de desfăşurare) a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, <înv.> a se molcomi. îşi încetineşte cu greu mişcările nervoase ale mâinilor. Pasul i se încetineşte. 3 tr. (compl. indică fenomene, stări etc.) a amâna, a întârzia. A încetinit reapariţia bolii prin tratament constant. încetinind adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) slargando, tar-dando. încetinire s.f. 1 micşorare, reducere. înainte de a intra într-o curbă, este obligatorie încetinirea vitezei maşinii. 2 domolire, potolire. A fost obligatorie încetinirea pasului deoarece obosea repede. 3 amânare, întârziere, dilaţiune. încetinirea reapariţiei bolii se poate face urmând tratamentul indicat de doctor. încetinit, -ă adj. 1 micşorat, moderat, redus. Ia curbele cu viteză încetinită. 2 (despre mişcări, deplasări etc. sau despre viteza, ritmul lor de desfăşurare) domolit, liniştit, potolit2. Dansul are un ritm încetinit. încetişor, -oără adj., adv. 1 adj. încetinel. 2 adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, binişor, domol, încet, încetinel, lent, lin2, liniştit, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, mereor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> cătineluşel. înceţoşa vb. 1.1 refl. a se înnegura. Afară s-a înceţoşat. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică privirea, vederea etc.) a (se) tulbura, a (se) împăienjeni, a (se) împânzi, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) voala, a (se) ceţoşa, a se pahui, a se pupăza, a se turba. Vederea i se înceţoşează din cauza oboselii. înceţoşâre s.f. fig. tulburare, fum, împă-ienjenire, păienjenire, voalare, pa- huială, preveşteală. Abia putea zări ceva din cauza înceţoşării privirii. înceţoşat, -ă adj. 11 (meteor.; despre vreme, zile, atmosferă etc.) ceţos, înnegurat, nebulos, neguros, pâclos, neguratic, neguriu, îmbourat, împufat. Nu se pot urca pe munte, întrucât timpul este înceţoşat. 2 (despre văzduh, fenomene meteorologice, momente ale zilei etc.) neclar, sur, tulbure, tulbu-riu, suriu. Negurile înceţoşate ale nopţii au învăluit natura. Aerul unei dimineţi înceţoşate de toamnă îl înviorează. II fig. (despre privire, vedere etc.) tulburat, tulbure, ceţos, împăienjenit, împânzit, înnegurat, pă-ienjenit. Privirea înceţoşată îi trăda oboseala. închegă vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. indică lichide ori substanţe coloidale) a (se) coagula, a (se) conglutina, a (se) năclăi, a se slei, a (se) năsădi, a se noji1, a (se) străgheţa, a (se) ţepeni. Sângele din care s-a scosfibrina nu se mai încheagă. 2 refl. (despre unele substanţe, alimente etc. lichide, în special despre lapte) a se coagula, a se îngroşa, a se prinde, a se cocârţi, a se strânge. Răcitu-rile au început să se închege. 3 refl. (despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) a se coagula, a se slei, a se solidifica, a se năclăi, a se ţepeni. Untura topită se încheagă prin răcire. 4 refl. (despre dulceţuri, sosuri, materii etc.) a se îngroşa, a se învârtoşa, a se lega1. Şerbetul se încheagă pe foc mic. Ciulamaua se lasă să fiarbă până când se încheagă. II refl. fig. (despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) a se forma, a se contura, a se limpezi. în mintea lui se închegă o amintire îndepărtată. Pe zi ce trece, dragostea dintre ei se încheagă. închegare s.f. 1 coagulare, conglutinare,con-glutinaţie, închegătură. închegarea sângelui nu mai are loc dacă din el s-a scosfibrina. 2 coagulare, îngroşare, prindere. închegarea răciturilor se face la rece. 3 coagulare, sleire, solidificare, sleit1, <înv.> sleială, sleitură. închegarea unturii topite se produce prin răcire. 4 îngroşare, învârtoşare, legare, legat2. închegarea şerbetului trebuie făcută pe foc mic. închegăt, -ă adj. 11 (despre lichide sau substanţe coloidale) coagulat, năclăit. Din sângele închegat s-a scosfibrina. 2 (despre unele substanţe, alimente etc. lichide) coagulat, îngroşat, prins2. Răciturile închegate pot fi mâncate. 3 (despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) coagulat, sleit2, solidificat, năclăit, <înv. şi reg.> însleit. Untura închegată se păstrează în borcane. 4 (despre dulceţuri, sosuri, materii etc.) îngroşat, învârtoşat, legat4. Şerbetul închegat se pune în borcane. II fig. 1 coerent. După modificările făcute, cartea i se pare închegată. A ţinut un discurs închegat. 2 (mai ales despre planuri, proiecte) coerent, sistematic, structural, legat4, strâns2. Cei doi arhitecţi discută despre necesitatea unui plan închegat de urbanizare. 3 (în opoz. cu „eterogen”; despre un tot, un ansamblu etc.) omogen, unitar, monolit, monolitic, sudat2. Echipa naţională de fotbal este o echipă închegată. 841 | închegător, -oare adj., s.n., s.f. I adj. {rar; despre anumite substanţe) v. Coagulant Con-glutinat. II s.n. budacă, chegorniţă. în-chegâtoarea este un săculeţ în care se pune laptele strecurat la închegat III s.f. (bot.) 1 Teucrium polium; spetează-sălbatică. 2 (reg.) v. Năprasnică (v. năprasnic) (Geranium robertianum). 3 (reg.) v. Pojamiţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). închegătură s.f. (reg.) v. Coagulare. Conglu-tinare. Conglutinaţie. închegare, încheia vb. 1.1 (predomină ideea deprindere, de fixare, de unire a unor obiecte, lucruri etc. sau a unor părţi ale br) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a (se) închide, a (se) îmbumba. Şi-a încheiat paltonul pentru că îi este frig. Sandalele se încheie cu catarame. 2 tr. (compl. indică grinzi, bârne etc.) a îmbina, a lega1, a monta, a prinde, a uni2, a înco-chela. Dulgherii încheie grinzile în cuie pentru a face acoperişul casei. 3 refl. (despre elementele unui ansamblu, ale unui sistem tehnic etc.) a se articula, a se lega1, a se înjuga. Locul unde se încheie cele două oase s-a inflamat după căzătură. II (predomină ideea de terminare, de sfârşire a unui fenomen, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii etc.) 1 refl. (despre stări, fenomene, acţiuni etc.) a se sfârşi, a se termina, <înv. şi pop.> a se petrece, <înv. şi reg.> a se obârşi. Totul este trecător şi se încheie la un moment dat. De multe ori viaţa se încheie brusc. 2 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc. ale oamenilor) a isprăvi, a închide, a sfârşi, a termina, a răfui. Au încheiat şedinţa după două ore de dezbateri. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) isprăvi, a înceta, a (se) sfârşi, a (se) termina, a epiloga, a (se) dovedi, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, a răfui, a (se) sculi, <înv.> a (se) istovi, a (se) săvârşi. Au încheiat treaba spre dimineaţă. Disputele dintre ei nu s-au. încheiat. 4 refl. a se curma, a înceta, a se întrerupe, a se opri, a se frânge. Melodia s-a încheiat brusc. 5 refl. (mai ales despre fenomene ale naturii) a conteni, a se curma, a înceta, a se întrerupe, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a se termina, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea s-a încheiat după câteva ore. Ploile nu se măi încheie şi este pericol de inundaţii. 6 tr. (compl. indică acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) a finaliza, a isprăvi, a sfârşi, a termina, a fini, a oteşi1. A reuşit să-şi încheie lucrarea la termen. 7 tr. (compl. indică creaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) a desăvârşi, a sfârşi, a termina. Nu ştie dacă va putea să încheie simfonia începută de tatăl lui. 8 tr. (compl. indică forme de învăţământ, ani şcolari etc.) a absolvi, a isprăvi, a sfârşi, a termina. Mai are un an până când încheie facultatea. 9 refl. (despre unităţi temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) a se duce2, a se sfârşi, a se termina, a trece, <înv. şi pop.> a se lua, a veni, <înv.> a se pleca. Deja s-a încheiat o oră de când aşteaptă tramvaiul Vara s-a încheiat. 10 refl. (despre perioade de timp, termene etc.) a expira, a se isprăvi, a se sfârşi, a se termina. Termenul de garanţie a frigiderului s-a încheiat. Timpul de gândire s-a încheiat. 11 tr. (compl indică probleme, activităţi, stări etc.) a lichida, a sfârşi, a termina. S-a întâlnit cu el ca să încheie toate problemele care au fost între ei. Şi-au încheiat răfuielile vechi. 12 refl. (despre acţiuni, tratative, întreceri sportive etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se sfârşi, a se termina, a se solda. Campania lor electorală s-a încheiat cu succes. 13 tr. (compl. indică contracte, tratate, tranzacţii etc.) a definitiva, a stabili, <înv.> a închide. A reuşit să încheie contractul cu primăria. 14tr. (compl. indică teme, argumente, probleme etc.) a epuiza, a isprăvi, a sfârşi, a termina, a găta, a mântui, a seca, a slei. în studiul său nu a reuşit să încheie toate aspectele problemei. 15 tr. (compl. indică rapoarte, cereri, memorii etc.) a alcătui1, a compune, a concepe, a elabora, a face, a formula, a întocmi, a redacta, <înv.> a protocoli. La sfârşit de lună trebuie să încheie un raport de activitate. 16 tr. (compl. indică acte, înţelegeri, tranzacţii etc.) a perfecta. Au încheiat o convenţie favorabilă după lungi discuţii. 17 tr. (compl indică mai ales acte oficiale) a iscăli, a semna, a subscrie, a subsemna, <înv.> a subiscăli. Reprezentanţii celor două state au încheiat tratatul. 18 tr. (jur.) a contracta. A încheiat o afacere. 19 tr. (compl indică tratate, alianţe etc.) <înv.> a aşeza, a lega1, a statornici. Cele două state beligerante au încheiat o pace favorabilă ambelor. 20 intr. (despre oameni) a conchide, a conclude, a concluziona, a sfârşi. Criticul a încheiat subliniind valoarea cărţii pentru cultura română. 21 refl. (despre spaţii delimitate, localităţi, drumuri etc.) a se sfârşi, a se termina, a se curma. Satul este atât de lung încât pare că nu se mai încheie. 22 tr. (rar) v. Limita. Mărgini. Reduce. Rezuma. Sta. 23 tr. (înv.) v. Completa. Complini. împlini. întregi. Rotunji. încheiat, -ă adj. I (predomină ideea deprindere, de unire a unor obiecte, lucruri etc. sau a unor părţi ale lor) 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) închis, îmbumbat Stă cu paltonul încheiat pentru că îi este frig. 2 (pop. şi fam.; despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui; de obicei întărit prin adv. „bine”) v. Musculos. Legat4. Robust Solid. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. II (predomină ideea de terminare, de sfârşire a unui fenomen, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii etc.) 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) isprăvit2, sfârşit2, terminat2, <înv.> săvârşit2. Nu poate fi vorba de o dispută încheiată între ei. 2 (despre activităţi, acţiuni, operaţii etc.) isprăvit, sfârşit2, terminat2. Şedinţa încheiată a incitat la discuţii particulare. 3 (despre acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) finalizat, isprăvit2, sfârşit2, terminat2, finit. Lucrarea încheiată a fost predată profesorului. 4 (mai ales despre lucruri) gata, isprăvit2, terminat2, <înv.> săvârşit2. într-o sală a croitoriei sunt expuse hainele încheiate ale clienţilor. 5 (despre probleme, activităţi, stări încheietură etc.) lichidat, sfârşit2, terminat2. Consideră vechea răfuială încheiată. 6 (despre contracte, tratate, tranzacţii etc.) definitivat, stabilit. Contractul încheiat a fost semnat de ambele părţi. 7 (despre acte, înţelegeri, tranzacţii etc.) perfectat. Convenţia încheiată este favorabilă ambelor părţi. 8 (despre perioade de timp) complet, deplin, împlinit, întreg, <înv.> umplut2. Al doilea an de studiu nu a fost încheiat. încheiere s.f. I (predomină ideea de prindere, de unire a unor obiecte, lucruri etc. sau a unor părţi ale lor) 1 închidere, îmbumbare. încheierea hainei se face cu nasturi. 2 îmbinare, montare1, prindere, unire, <înv.> îmbinătu-ră. încheierea scândurilor acoperişului unei case trebuie făcută cu multă atenţie. 3 (gram.; înv.) v. Articol. 4 (muz.; înv.) v. Battuta. Cadenţă. Măsură. Metru. Ritm. Ritmică (v. ritmic). Tact. II (predomină ideea de terminare, de sfârşire a unui fenomen, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii etc.) 1 isprăvire, închidere, sfârşire, sfârşit1, terminare. încheierea şedinţei s-a făcut după două ore de dezbateri. 2 isprăvire, isprăvit1, încetare, sfârşire, sfârşit1, terminare, terminat1, gătare, istovire, mântuire, <înv.> isprăvenie, săvârşire, săvârşi-tură. Nimeni nu mai speră în încheierea disputei dintre ei. 3 sfârşire, sfârşit1, <înv. şi reg.> istov. în casa lor grijile sunt fără încheiere. 4 finalizare, isprăvire, sfârşire, terminare. Lucrarea va fi publicată într-o revistă de specialitate după încheierea redactării. 5 absolvenţă, absolvire, isprăvire, terminare. După încheierea liceului s-a înscris la facultate. 6 lichidare, terminare, lichidaţiune. A venit timpul încheierii acestor vechi răfuieli. 7 perfectare. încheierea convenţiei a avut loc după lungi discuţii. 8 semnare. încheierea tratatului s-a făcut într-un cadru oficial. 9 (jur.) contractare. La încheierea afacerilor se percep comisioane. 10 <înv.> statornicire. încheierea păcii a fost favorabilă ambelor state beligerante. III (concr.) 1 cap, capăt, final, fine, sfârşit1, <înv. şi pop.> sfârşenie, <înv. şi reg.> istov, <înv.> concerne, coneţ, cumplire, obârşenie, obârşie, obâr-şire, săvârşit1, sfârşitură, termen. A dus treaba până la încheiere. 2 deznodământ, epilog, final, sfârşit1, expuncţiune, fine. Filmul a avut o încheiere neaşteptată. 3 conchidere, concluzie, <înv.> încheietură, simperasma. Mai are de redactat încheierea lucrării IV (înv.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponde-raţie. Raţiune. Sobrietate. Tact Temperanţă. încheietoâre s.f. 11 (la unele obiecte de îmbrăcăminte) cheotoare, încheietură. Pentru nasturii de la haina de blană şi-a făcut încheietori de şiret. 2 (la haine sau la lenjerie; rar) v. Butonieră. Cheotoare. II (bot.) 1 Side-ritis montana; iarba-fierului (v. iarbă), iarba-tăieturii (v. iarbă), iarbă-de-târtil, ure-chea-şoarecelui (v. ureche). 2 (reg.) v. Vultu-rică (Hieracium pilosella). încheietură s.f. 11 (anat.) articulaţie, <înv. şi pop.> nod, <înv. şi reg.> cheitură, nodă-tură, <înv.> armonie1, legătură, balama. îl doare mâna, la încheieturi. 2 (constr.) închelba | 842 cheotoare, muşcătoare (v. muşcător), muşcătură1, zimţ. în încheieturi se îmbină căpriorii sau bârnele de la unghiurile unei case ţărăneşti. 3 {la unele obiecte de îmbrăcăminte; pop.) v. Cheotoare. încheietoare. 4 {art.; anat.; pop.) încheietura şalelor v. Mijloc. Şale (v. şa). 5 (constr.; la acoperişul casei; reg.) v. Chingă. 6 {înv.) v. Conchidere. Concluzie. încheiere. 7 {gram.; înv.) v. Articol. 8 {gram.; înv.) v. Silabă. II {mitol., Ut. de ficţiune, desene animate; înv.) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. închelba vb. I. tr., refl. {reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aduna. întruni. Reuni. Strânge. închelbără vb. I. {reg.) 1 tr.,refl. {compl. sau sub. indică oameni) v. Aduna. întruni. Reuni. Strânge. 2 tr. v. încropi. înfiripa. înjgheba, închiaburî vb. IV. refl. (în trecut; despre ţărani) a se îmbogăţi, a se înavuţi, a se chiaburi. Au reuşit să se închiaburească în câţiva ani. închide vb. EI. 11 tr. (în opoz. cu „a deschide compl. indică încuietori, zăvoare etc.) a încuia, a pune, a trage, a ocluziona. Noaptea, închide zăvorul de la poarta casei. 2 tr. (în opoz. cu „a descuiacompl. indică uşi, porţi etc. sau, p. ext., încăperi, locuinţe, instituţii) a fereca, a încuia, a zăvorî, <înv. şi reg.> a pecetlui. A închis poarta casei. Şi-a închis apartamentul şi a plecat în concediu. 3 tr. (compl. indică orificii, cavităţi etc.) a acoperi, a astupa. A închis fântâna cu un capac. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică conducte, orificii, canale etc.) a (se) astupa, a (se) înfunda, a (se) obtura. Ţeava s-a închis din cauza resturilor menajere. 5 tr. (compl. indică intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) a astupa, a bara, a bloca, a obstacula, a cuprinde, a obstrua. A închis intrarea în beci. Nămeţii au închis drumul. 6 refl. (despre căi de acces, drumuri etc.) a se înfunda. S-au întors din drum deoarece cărarea s-a închis. 7 tr. (compl indică locuri, terenuri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu7) a împrejmui, a înconjura, a îngrădi, <înv. şi pop.> a ocoli, a ţărcui, a prejmui, a ţărcălui. Şi-a închis proprietatea cu un gard de beton. 8 tr. (compl. indică mecanisme, aparate, surse de lumină etc.) a întrerupe, a opri, a stinge. A închis pentru câteva minute calculatorul. Spre dimineaţă, a închis lumina de la intrarea în casă. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a (se) încheia, a (se) îmbumba. Şi-a închis paltonul pentru că îi este frig. Sandalele se închid cu catarame. 10 tr. (compl. indică obiecte care se pot desface) a strânge. A închis umbrela după ce s-a uscat. 11 refl. (med., med. vet.; despre plăgi) a se cicatriza, a se vindeca, a se îmbuca. Având diabet, rana s-a închis destul de greu. 12 tr. (milit.; înv.; compl. indică locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) v. Asedia. împrejmui. împresura. încercui. înconjura. învălui. 13 tr. fig. a avea, a conţine, a cuprinde. Cărţile pentru copii închid multe ilustraţii. I11 tr. (jur.; compl. indică oameni) a aresta1, a deţine, a încarcera, a întemniţa, a reţine, a opri, <înv. şi pop.> a înrobi, a lega1, a robi, a zăvorî, <înv.> a arestălui, a arestui, a popri, a temniţa, a atârna, a gărdui, a hămui, a imprima, a îmbarca, a împacheta, a încălţa, a înfia, a lăcui, a lustrui, a pironi, a polei3, a raşcheta, a săcui2, a ţiurguli. Poliţia l-a închis pentru deţinere de droguri. 2 tr. (compl. indică oameni; urmat de deterrfCintroduse prin prep. „în”, „la”) a băga, a înfunda, a pune, a vârî, <înv.> a periorisi, a turna1. L-a închis în arestul poliţiei. 3 refl. (despre oameni) a se izola, a se retrage, a se îngropa, a se refugia. Spre sfârşitul vieţii, s-a închis într-o mănăstire. III tr. 1 (compl. indică activităţi, acţiuni, operaţii etc.) a isprăvi, a încheia, a sfârşi, a termina, a răfui. Au închis şedinţa după două ore de dezbateri. 2 (jur.; compl. indică acţiuni juridice, procese etc.) a clasa, a opri. Judecătorul a închis procesul penal din cauza lipsei unor probe sigure. 3 (compl. indică organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) a desfiinţa, a dizolva, a lichida, <înv.> a ridica, a răsfira. Fabrica a fost închisă, iar muncitorii au fost trecuţi în şomaj. 4 (înv.; compl. indică contracte, tratate, tranzacţii etc.) v. Definitiva. încheia. Stabili. IV refl. 1 (despre culori, nuanţe etc.) a se înăspri, a se întuneca, a se umbri. Cu timpul galbenul chihlimbarului se închide. 2 (despre cer) a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se moho-rî, a se posomori, a se tulbura, a se no-ura. Spre seară, cerul s-a închis. 3 (despre vreme) a se înrăutăţi, a se mohorî, a se posomori, a se strica, a se tulbura, a se urâţi, a se deochea, a se zbârli. Vremea s-a închis şi au început ploile. închidere s.f. 11 (în opoz. cu ,,deschidere,T) încuiere, punere, tragere. Seara, are în grijă închiderea zăvorului de la poarta casei. 2 (în opoz. cu ,,descuiere>T) ferecare, încuiat1, încuiere, zăvorâre, zăvorât1. Este recomandată închiderea porţilor caselor pe timp de noapte. 3 acoperire, astupare. închiderea fântânii cu un capac se impunea. 4 astupare, astupat1, înfundare, înfundat1, obturare, obturaţie. închiderea ţevii s-a produs din cauza resturilor menajere. 5 barare, blocare. Nămeţii au provocat închiderea şoselei. 6 împrejmuire, împrejmuit1, îngrădire, ţărcuire, îngrădeai! închiderea proprietăţii s-a făcut cu un gard de beton. 7 întrerupere, oprire, stingere. închiderea calculatorului este obligatorie după câteva ore de funcţionare. 8 încheiere, îmbumbare. închiderea hainei se face cu nasturi. 9 (med., med. vet.) cicatrizare, vindecare, reparaţie. Având diabet, închiderea plăgii se face destul de greu. II (jur.) arest, arestare, detenţie, deţinere, incarceraţie, încarcerare, întemniţare, reţinere, arestat1, <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinzare, <înv.> arestăluire, arestăluit1, arestuit1, oprelişte, harpon, internare, pripon. închiderea lui a durat câteva ore pentru că nu a fost găsit vinovat. II11 isprăvire, încheiere, sfârşire, sfârşit1, terminare. închiderea şedinţei s-a făcut după două ore de dezbateri. 2 desfiinţare, dizolvare, lichidare. închiderea fabricii a declanşat greva salariaţilor. închină vb. 1.11 refl. (relig.; despre oameni) a se ruga1, a se sineca, <înv.> a se încresta2, a se sluji, a vorbi, a vorovi. Se închină în fiecare seară. 2 refl. (despre oameni) a se apleca, a se înclina, a se pleca, a se ploconi, a se prosterna, <înv.> a se abate2, a se temeni. Se închină în faţa ei, salutând-o reverenţios. 3 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) v. Apleca. Arcui. Atârna. Cădea. Coborî. Culca. Curba, înclina. încovoia. îndoi. Lăsa. Pleca. 4 refl. (milit.; înv.; despre armate, ostaşi etc.) v. Pleca. Preda. Supune. 5 refl. (milit.; înv.; despre armate, state, oraşe etc.) v. Capitula. Preda. 6 tr. (milit.; înv.; compl. indică cetăţi, localităţi etc.) v. Preda. I11 refl. (despre oameni; urmat de determ. în dat.) a se abnega1, a se consacra, a se dărui, a se deda, a se dedica, a se destina, a se devota, a se hărăzi, <înv.> a se aplica, a se dedia, a se meni, a (se) pridădi, a (se) şerbi, a trăi, a se afierosi, a se făgădui, a (se) logodi. S-a închinat cu totul cercetării. 2 tr. (compl. indică mai ales scrieri, melodii, monumente etc.) a consacra, a dedica, a ridica. Cunoscutul compozitor a închinat evenimentului istoric o simfonie. 3 intr. (despre oameni) a toasta, a noroci. Invitaţii au închinat pe rând la onomastica sa. 4 tr. (compl indică pahare, cupe etc. cu băutură) a cinsti, a ciocni, <înv.> a metahirisi. Mesenii au închinat un pahar de vin în sănătatea gazdelor. 5 tr. (înv.; compl. indică obiecte, sume de bani, lucruri etc.) v. Da2. Dărui. Dona. III refl. fig. 1 (despre oameni) a se pleca, a se preda, a se supune, a se apleca, a ceda, a se da2, a se plia. Deşi a avut de înfruntat numeroase greutăţi, nu s-a închinat. 2 (înv.) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Miza. Rezema. Sprijini. Susţine. închinare s.f. 11 (relig.) închinăciune, rugă, rugăciune, <înv. şi reg.> ocinaş2, <înv.> închină-tură, molenie, molitvă, plâns1, rugare, rugăminte, voroavă, dova. Nimeni nu trebuie deranjat în timpul închinării. 2 aplecare, înclinare, plecăciune, ploconire, prosternare, prostemaţie, aplecăciune, plocon, <înv.> închinăciune, închinătură, plecare. O salută reverenţios, cu închinări afectate. 3 (milit.; înv.) v. Capitulare. Predare. I11 abnegare1, consacrare, dăruire, dedicare, destinare, devotare, consacraţie, logodire. Pentru ea a fost importantă închinarea întregii vieţi cercetării. 2 (rar) v. Dedicaţie. închinât, -ă adj. 1 (mai ales despre scrieri, melodii, monumente) consacrat, dedicat Versurile închinate erau o poezie de dragoste. 2 (înv.; despre state, ţinuturi, instituţii etc.) v. Dependent. Subordonat. Supus, închinăciune s.f. 1 (relig.) închinare, rugă, rugăciune, <înv. şi reg.> ocinaş2, <înv.> închinătură, molenie, molitvă, plâns1, rugare, rugăminte, voroavă, dova. 2 (adesea constr. cu vb. ,,aface,T) mătanie, plecăciune, ploconeală, reverenţă, temenea, compliment, pleoştire, plocon, <înv.> plecare, selamlâc, talâm. Face o 843 | închiriere închinăciune în faţa suveranului. 3 (înv.) v. Aplecare. închinare. înclinare. Plecăciune. Ploconire. Prosternare. 4 (înv.) v. Aservire. Atâmare. Dependenţă. Obedienţă. Servitute. Subordonare. Supunere, închinător, -oare s.m., s.f. 1 s.m., s.f. 1 (relig.; pop.) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. 2 (înv.) v. Admirator. II s.m. (omit.; reg.) v. Erete. Erete-roşu. VântureL Vânturel-roşu. Vânturel-ruginiu. Vindereu (Falco tinnunculus). închinătură s.f. (înv.) 1 v. închinare. închinăciune. Rugă. Rugăciune. 2 v. Aplecare. închinare. înclinare. Plecăciune. Ploconire. Prosternare. închiondoră vb. I. refl. (reg.; despre oameni) v. încrunta. închiondorăt, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. încruntat. 2 (despre privire, înfăţişare sau, p. ext., despre oameni) v. îmbufnat. încruntat. Mohorât. Posomorât. închiorchioşă vb. I. refl. (reg.) 1 (despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări. Oploşi. 2 (despre oameni) v. încrunta. închiorchioşat-ăadj. (reg.) 1 (despre oameni) v. încruntat. 2 (despre privire, înfăţişare sau, p. ext., despre oameni) v. îmbufnat încruntat Mohorât. Posomorât. închipă vb. I. tr. 1 (reg.) v. încropi. înfiripa, înjgheba. 2 (înv.) v. Exprima. Incarna. întruchipa. întrupa. Personifica. Reprezenta. Simboliza. închipui vb. IV. 1 tr. (constr. cu unpronpers. în dat.) a-şi imagina, a-şi înfăţişa, a-şi reprezenta, a vedea, a-şi reproduce, <înv.> a răduce, a-şi figura. Nu-şi închipuie cum va fi momentul reîntâlnirii după atâţia ani. încearcă să-şi închipuie scena duelului. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni; cu determ. elem. pred. supl.) a (se) considera, a (se) crede, a (se) socoti, a (se) vedea, a (se) visa, a (se) ţine. Se închipuie îndreptăţit să-şi ceară drepturile. Până la ultima evoluţie din întrecerea sportivă, membrii comisiei de arbitraj l-au închipuit câştigătorul medaliei de aur. 3 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales inte-rog.; urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a mirosi. Cine şi-ar fi închipuit că se va întâmpla astfel? Nu şi-a închipuit că în. ceai era somnifer. 4 tr., intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; urmat de o prop. compl. dr.) a se aştepta, a crede, a imagina.I-a făcut invitaţia, dar nu şi-a închipuit că va veni. 5 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; urmat de o prop. compl. dr. sau interog., exprimă credinţa, speranţa, îndoiala, teama, suspiciunea) a crede, a-şi imagina, a se năzări, a se părea, <înv. şi pop.> a se năluci, a veni, <înv. şi reg.> a răsări1. Şi-a închipuit că moare, atât îi era de râu. 6 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat) a concepe, a gândi, a imagina, a vedea. Trebuie să-ţi închipui altfel viaţa. 7 tr. a ima- gina, a înfăţişă, a reprezenta, a reproduce, <înv.> a răduce. Decorul închipuie o scenă campestră. 8 tr. (despre semne, figuri, simboluri, sigle etc.) a înfăţişă, a reprezenta, a semnifica, a simboliza. Crucea închipuie creştinătatea. Balanţa închipuie justiţia. 9 tr. (pop.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni. 10 tr. (pop.) v. încropi, înfiripa. înjgheba. 11 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfoza. Modifica. Preface. Preschimba. Schimba. Transfigura. Transforma. 12 tr. (reg.; compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) v. Achiziţiona. Cumpăra. Dobândi. Lua. Obţine. Procura. 13 refl. (înv.; despre fiinţe, obiecte, stări etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aduce. Apropia. Asemăna. Asemui. Semăna2. 14 tr. (înv.; compl. indică fiinţe, gesturi, voci, realităţi etc.) v. Imita. Mima. Reproduce. 15 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică divinităţi, fiinţe spirituale, realităţi abstracte etc.) v. Incarna. întruchipa. întrupa. închipuiciune s.f. (înv.) v. Fantezie. Imaginaţie. Inventivitate. Invenţie. închipuire, închipuire s.f. 11 fantezie, imaginaţie, inventivitate, invenţie, <înv.> cuget, închipuiciune. Mulţi copii au o închipuire bogată. 2 fantezie, gând, imaginaţie. închipuirile îl poartă spre viitor. 3 afabulaţie, fantezie, ficţiune, imaginaţie, invenţie, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire, <înv.> fandasie, mit, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale închipuirii. închipuirile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. 4 imaginaţie, vis. Adesea, nu poate să facă distincţia între închipuire şi realitate. 5 fantasmă, fantezie, himeră, iluzie, irealitate, mit, utopie, haloimăs, grădini suspendate (v. grădină),vis, visare, somn2. Planurile lui sunt irealizabile, sunt nişte închipuiri. 6 (înv.) v. Plan. Schemă. Schiţă. I11 fantasmagorie, nălucire, vedenie. Are închipuiri din cauza febrei. 2 iluzie, nălucire, părere, năluceală, miraj, umbră, stihie. Pentru o clipă o văzu aievea în faţa lui, dar nu a fost decât închipuire. 3 halucinaţie, nălucire, năzăreală, năzărire, vedenie, <înv.> vedere. Alcoolul produce închipuiri. 4 (rar) v. Chip. Imagine. închipuit -ă adj. 11 fictiv, halucinat, imaginar, imaginat, ireal, născocit, nereal, plăsmuit, scornit, vizionar, lunar. Adesea se transpune într-o lume închipuită. 2 (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, himeric, iluzoriu, imaginar, ireal, irealizabil, nereal, nerealizabil, utopic, utopist, iluziv, iluzorie. Proiectul său este închipuit întrucât nu poate fi pus în practică. I11 (despre oameni sau despre acţiuni, fapte etc. ale lor) bănuit, conjectural, ipotetic, presupus2, prezumat, prezumtiv, <înv.> prezumpt. Cauzele accidentului sunt doar închipuite. 2 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumu- rat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> în-mândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, în-gurguţat, înfipt, <înv. şi reg.> pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasi-os, fiimuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, să-ţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind închipuit şi dificil, nu are prieteni. închipuitură s.f. (înv.) 1 v. Chip. Imagine. 2 v. Exemplificare. Exemplu. Ilustrare, închirci vb. IV. refl. 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) a se chirci, a se contracta, a se ghemui, a se strânge, a se zgârci2, a se aduna, a se cimpi, a se ciuci, a se ciuciuli, a se stârci, <înv. şi reg.> a se sfii, a colnici, a se ghemoşa, a se înghemui, a se nimurici, a se tâmbuşi, a se zguli. S-a închircit din cauza durerilor abdominale. Corpul i se închircea din cauza spasmelor repetate. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) a se atrofia, a se chirci, a degenera, a se pipernici, a se zgârci2, a se pitici, a se sfriji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a scădea, a se izini, a se micicula, a se prizări, a se şiştăvi, a se târcăvi, <înv.> a se zârni. Plantele s-au închircit din cauza secetei. închirdre s.f. 1 chircire, contractare, ghemu-ire, strângere, zgârcire, <înv.> strânsătură. în-chircirea corpului s-a produs din cauza durerilor abdominale. 2 atrofiere, chircire, degenerare, pipemicire, sfrijire, izineală, izinire, şiştăvire. Studiază cauzele închircirii plantelor de apartament. închircit, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) chircit, contractat, ghemuit, strâns2, zgârcit, adunat2, cimpit, ciuciulit, stârcit, aricit2, ghemoşat, patic, stârcigat, tâmbuşit, zgulit. închircit de durere, cere ajutor medical. Stă, cu tot corpul închircit, într-un colţ al patului. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) atrofiat, chircit, degenerat, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, plăpând, pricăjit, prizărit, pieritor, slab, sterp, sfrijit, nevoiaş, stârcit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, imisit, izinit, miciculat, obidnic, pandosit, pimnicit, pizghirit, prilestit, răit, şchiop, şiştav, târcav, <înv.> zâmit. Plantele închircite încep să se usuce. închiriă vb. I. tr. (compl. indică bunuri mobile sau imobile, obiecte de folosinţă temporară etc.) a angaja, <înv. şi pop.> a tocmi, <înv. şi reg.> a năimi, <înv.> a prinde. A închiriat o maşină pentru a vizita oraşul. închiriăt, -ă adj. (despre bunuri mobile sau imobile, obiecte de folosinţă temporară etc.) <înv. şi reg.> năimit. Maşina închiriată este o limuzină luxoasă. închiriere s.f. locaţie, <înv. şi reg.> năimeală. Are un apartament pentru închiriere. închis | 844 închis, -ă adj. 11 (în opoz. cu „deschis”; despre încuietori, zăvoare etc.) încuiat2, pus2, tras. Verifică din nou zăvorul închis. 2 (în opoz. cu „descuiat”; despre uşi, porţi etc. sau, p. ext., despre încăperi, locuinţe, instituţii) ferecat2, încuiat2, zăvorât2, pecetluit2. Noaptea, poarta închisă este o siguranţă pentru casă. 3 (despre orificii, cavităţi etc.) acoperit, astupat2. Fântâna închisă nu mai reprezintă un pericol. 4 (despre conducte, orificii, canale etc.) astupat2, înfundat2, obturat. Ţeava închisă trebuie desfundată. 5 (despre sticle, butoaie etc.) astupat2, înfundat2, peceduit2. Se întoarce din beci cu o sticlă de vin închisă. 6 (despre intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) astupat2, barat, blocat. Din cauza drumului închis s-a perturbat circulaţia. 7 (despre căi de acces, drumuri etc.) înfundat2. S-au întors din drum din cauza cărării închise. 8 (despre locuri, terenuri etc.) împrejmuit2, îngrădit, ţăr-cuit. Pe terenul închis se va construi o vilă. 9 (despre obiecte care se pot desface) nedesfacut, strâns2. Şi-apus umbrela închisă în cuier. 10 (despre mecanisme, aparate, surse de lumină etc.) întrerupt, oprit, stins2. Nu poate sta mult timp cu calculatorul închis. 11 (despre circuite electrice) neîntrerupt. 12 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) încheiat, îmbumbat. Stă cu paltonul închis pentru că îi este frig. 13 (despre mijloace de locomoţie) acoperit. îi place să se plimbe într-o trăsură închisă. 14 (med., med. vet.; despre plăgi) cicatrizat, vindecat2, <înv.> zgâncos. Rana închisă o mai doare încă. 15 (fon.; despre vocale, silabe) <înv.> jos. Silaba închisă se termină în consoană. 16 (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) alterat, impurificat, insalubru, neîmprospătat, poluat, stătut2, stricat, viciat, corupt, bolnav. Aerul închis provoacă afecţiuni pulmonare. 17 fig. (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, iernatic, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană închisă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale închise. II (jur.; despre oameni) arestat2, deţinut, încarcerat, întemniţat, reţinut, oprit, <înv.> arestăluit2, arestuit2, poprit, gărduit, îmbarcat, împachetat2, înhămat2, lăcuit2, lustruit2, pironit, poleit2, săcuit. Persoana închisă a angajat un avocat. II11 (jur.; despre acţiuni juridice, procese etc.) clasat. Caz închis. 2 (despre organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) desfiinţat, dizolvat, lichidat. Fabrica închisă a adus în şomaj câteva sute de muncitori. 3 (despre vânătoare, pescuit) interzis, oprit IV 1 (despre culori, nuanţe etc.) fonce, întunecat, întunecos, mohorât. Se îmbracă numai în culori închise. Nori gri, închişi, acoperă cerul. 2 (despre culori) adânc, pronunţat Cerul este de un albastru-închis. 3 (despre ţesături, haine etc.) întunecat, mohorât, sumbru, sur, suriu. Bătrânii preferă hainele închise la culoare. 4 (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşi-etic, leşios, posomorât. Cerul închis creează multora o stare de disconfort. 5 (în opoz. cu „frumos”; despre vreme) înrăutăţit, mohorât, stricat, urât2, morn, mocnit, fumuriu, infam, posomorât, zbârlit Vremea închisă îi determinară rămână acasă. 6 (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) alterat, impurificat, insalubru, neîmprospătat, poluat, stătut2, stricat, viciat, corupt, bolnav. Aerul închis provoacă boli pulmonare. închisoâre s.f. (jur.) 1 arest, carceră, penitenciar, puşcărie1, temniţă, ocnă, detenţie, ergastul, temnic, zăbrele (v. zăbrea), <înv. şipop.> oprealăjpopreală, prinsoare, robie, beci, gherlă, hrubă, zdup, arişte, hudă, piţigoaică, prinzare, robşag, troian2, tumurug, varmeghie, <înv.> criminal1, legătură, ocniţă, odobeală, pază, păzitori (v. păzitor), socotitură, tărie, prizon2, ştocaus, bastilie, ciubăr, hârdău, dubă, răcoare, umbră, colivie, coteţ, cuşcă, căliscă, academie, arcan2, başcă, bodârlău2, bulău, calea putreziciunii (v. cale), colegiu, facultate, fereală, gros, grotă, incubator, internat1, întreprindere, marmezan, mititica (v. mititică), ospiciu, ostrov, pandaimos, pâmaie, pension, pripon, raft, rece, reveneală, salon1, spital, tabără, ţuhal, ţuhaus, universitate1, zbâmă. A stat zece ani în închisoare, la Jilava, din motive politice. 2 puşcărie1, recluziune, temniţă, ocnă. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru crimă. 3 (rar) închisoare preventivă v. Arest preventiv. Prevenţie, închista vb. I. refl. fig. (despre oameni) a se izola. Din cauza decepţiilor, femeia s-a închistat, refuzând orice comunicare. închistâre s.f. fig. imobilism, imobilitate, închistare. închistarea sa faţă de orice inovaţie, faţă de progres este revoltătoare. închistat, -ă adj. fig. (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) impermeabil, încuiat2, îngust, limitat, mărginit, mic, obtuz, opac2, plafonat, plat2, redus, scurt, constipat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană închistată. Având o judecată închistată, se opune progresului: închizătoare s.f. 11 (tehn.) clanţă, ivăr, încuietoare, <înv. şi reg.> pafta, clampă, clenci, clenţaică, coclanţă, coclete, fargătău, mănuşă, răscheie, rătez, şnală, trăcsăritoare, truct, verver, zar2, <înv.> încuietură. închizătoarea de la uşă s-a stricat. 2 cataramă, sponcă, <înv. cu-işor. I-a căzut închizătoarea de la cureaua ceasului de mână. II (lingv.; înv.) v. Paranteză. Paranteză rotundă. încifrăt, -ă adj. (despre mesaje, texte etc.) codificat, secret2. A primit un mesaj încifrat. încinchl't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Ghemuit. Strâns2, încingătoâre s.f. 1 brâu, cingătoare, perizoma, chingă, <înv. şi reg.> taftur, brânaci, frânghie. La sărbători, purta o încingătoâre de mătase. 2 centură, cingătoare, cordon, curea, perizoma, legătoa-re (v. legător), caiuş. Poartă la pantaloni o încingătoâre de piele. încinge1 vb. HI. 11 tr. (compl. indică cuptoare, sobe, plite etc.) a aprinde, a arde, a încălzi, a înfierbânta. Femeile de la ţară încing cuptorul ca să coacă pâinea. 2 tr. a înfierbânta, <înv. şi reg.> a pripi. Focul taberei le-a încins obrajii. 3 refl. (despre fiinţe) a se încălzi, a se înfierbânta, a se aprinde, a se coace. S-a încins stând lângă sobă. 4 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe, pământul etc.) a dogori, a înfierbânta, a răscoace, <înv.> a lovi. Soarele încinge deşertul. 5 refl. (despre fân, cereale, făină etc.) a se aprinde, a fermenta, a se izgorî, a se opări, a rugini, <înv.> a se scoace. Fânul se încinge dacă nu este întors de mai multe ori. 6 tr. (compl. indică focul sau corpuri combustibile) a aprinde, a aţâţa, a înteţi, a înviora, a scotoci, a iuţi, a zădărî, a ojiji. Femeia încinge focul pentru ca mâncarea să fiarbă mai repede. 7 intr., tr. (despre soare) a arde, a bate, a încălzi, a înfierbânta. Soarele încinge puternic la amiază. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a (se) anima, a (se) însufleţi, a (se) înviora, a (se) aprinde, a (se) dezmorţi, a (se) electriza, a (se) înfierbânta, a (se) înflăcăra, a învia, a vivifica. Cu glumele lui a încins atmosfera din sală. 2 tr. a aprinde, a înfierbânta, a înfoca. Iubirea îi încinge sângele în vine. 3 tr., refl. a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) aprinde. în câteva minute bătaia dintre cei doi s-a încins. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii etc. lor, adesea determ. prin „la faţă”) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) roşi, a (se) rumeni, a (se) aburi, a (se) aprinde, a (se) arămi, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a încins la faţă când a urcat pe scenă. încinge2 vb. HI. I tr., refl. a (se) înfăşură, a (se) strânge, <înv.> a (se) împrejura. Un chimir cu ţinte îi încinge mijlocul. Se încinge cu un brâu de piele. II tr. fig. 1 a împresura, a încercui, a înconjura, a împrejmui. Munţii încing podişul. 2 (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 3 (polii; înv.; compl. indică oameni) v. înscăuna. întrona, învesti. Numi. Proclama. Pune. Unge. îndngere1 s.f. 1 înfierbântare, <înv.> înfier-bântătură. Un foc puternic produce imediat încingerea sobei. 2 aţâţare, înteţire, înviorare. încingerea focului a fost necesară pentru ca mâncarea să fiarbă mai repede. 3 aprindere. Pentru a se evita încingerea fânului, acesta trebuie întors de mai multe ori. îndngere2 s.f. încins1, înfăşurare, înfăşurat1, strângere, strâns1. împotriva durerilor de şale se recomandă încingerea mijlocului cu un brâu de lână. încins1 s.n. îndngere2, înfăşurare, înfăşurat1, strângere, strâns1. încins2, -ă adj. 11 (despre foc, corpuri combustibile etc.) aprins2, arzând, <înv. şi pop.> viu. înclinat Ia din vatră un cărbune încins. 2 (despre materii obiecte etc.) aprins2, cald, dogorit, fierbinte, înfierbântat, înfocat, <înv. şi pop.> fierbântat, răscopt1. Se întinde pe nisipul încins al plajei. îşi apropie mâinile îngheţate de soba încinsă. 3 (despre aer, atmosferă etc.) dogorit, fierbinte, înfierbântat, învăpăiat. în deşert, turiştii au suferit din cauza aerului încins. 4 (despre fân, cereale, făină etc.) aprins2, fermentat, opărit, trohnit. Nu se mai poate salva ceva din fânul încins. 5 (despre oameni sau despre corpul faţa, obrajii lor) înfierbântat Are corpul încins din cauza febrei. II fig. 1 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşit, roşu, rubicond, rumen2, rumenit, aburit, aprins2, înflorit. Obrajii încinşi şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) intensificat, înteţit. încinsă, bătaia dintre cei doi a fost oprită de poliţişti. 3 înfierbântat. Are mintea încinsă de mânie şi nu se poate concentra. încins3, -ă adj. (despre cingători, brâie etc.) înfăşurat. Iese la horă cu brâul încins. înciocălâ vb. I. (reg.) 11 tr. v. încropi. înfiripa. înjgheba. 2 tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza. II tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi, întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. înciuda vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) necăji, a (se) supăra, a (se) ciudi, a (se) oftica. S-a înciudat pentru că i s-a făcut observaţie în public. înciudâre s.f. (rar) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, înciudat, -ă adj. (despre oameni) necăjit, supărat, ciudos, acru, ofticat. După altercaţia avută la serviciu cu un coleg era cam înciudat. încleiâ vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, hârtie, piese de lemn etc.) a (se) lipi a (se) încleioşa. A încleiat picioarele desprinse ale scaunului cupoxipol. 2 refl. (despre fiinţe) a se încleioşa. S-a încleiat pe mâini cu miere. 3 tr. (tehn.; compl. indică materiale) a ancola. Pentru a deveni impermeabile, unele produse semifabricate sunt încleiate cu amidon sau cu soluţii coloidale. II refl. fig. 1 (despre făld) a se încleşta. Simte cum i se încleie fălcile de furie. 2 (despre limbă) a se înţepeni. I s-a încleiat limba şi nu a mai putut articula un cuvânt. încleiâlă s.f. (rar) v. încleiere. Lipire. Lipit1, încleiat, -ă adj. (despre obiecte, hârtie, piese de lemn etc.) lipit2. Scaunul are picioarele încleiate. încleiere s.f. 1 lipire, lipit1, încleiâlă, încleioşare, încleioşeală, <înv.> încleitură, lipi-ciune. Pentru încleiereapicioarelor desprise ale scaunului a folositpoxipol. 2 (tehn.) ancolare. încleierea se face cu amidon sau cu soluţii coloidale pentru a le face impermeabile. încleioşa vb. I. (reg.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică obiecte, hârtie, piese de lemn etc.) v. încleia. Lipi. 2 refl. (despre fiinţe) v. încleia. încleioşare s.f. (reg.) v. încleiere. Lipire. Lipit1, încleioşeală s.f. (reg.) v. încleiere. Lipire. Lipit1. încleitură s.f. (înv.) v. încleiere. Lipire. Lipit1, îndeştă vb. 1.11 tr. (compl. indică pumnii, fălcile, dinţii etc. oamenilor) a strânge. Furios, şi-a încleştat pumnii, gata să se repeadă asupra lui. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, trăsăturile etc. oamenilor) a (se) contracta, a (se) crispa, a (se) zgârci2, a (se) descompune. Tensiunea nervoasă i-a încleştat figura. Chipul i se încleştează din cauza furiei. 3 refl. recipr. (milit.; despre armate; adesea determ. prin „în luptă”, „la luptă”) a se încăiera, a se încocleţi. Cele două armate s-au încleştat în luptă. 4 refi.(despre fălci) a se încleia. II fig. 1 refl. recipr. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „de”, „cu”) a se cuprinde, a se îmbrăţişa, a se înlănţui, a se prinde. Când s-au întâlnit, s-au încleştat afectuos de umeri. 2 refl. (înv.; despre dispute, conflicte etc.) v. îndârji. înteţi. înverşuna. Reascuţi. îndeştăre s.f. 11 strângere, strâns1, <înv.> strânsătură, strânsoare. Nervozitatea îi era trădată de încleştarea pumnilor. 2 contractare, crispare, crispaţie. Furia a avut ca efect încleştarea feţei. 3 (milit.) încăierare. încleştarea în luptă a celor două oşti a fost cumplită. II fig. îmbrăţişare, îmbrăţişat1, înlănţuire, strângere, acoladă. S-au despărţit după o lungă încleştare. încleştat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre pumni, fălci, dinţi etc.) strâns2. Se îndreaptă ameninţător spre băiat, cu pumnii încleştaţi. 2 (despre faţa, trăsăturile etc. oamenilor) contractat, crispat, descompus, răvăşit2. Are faţa încleştată din cauza furiei. 3 fig. (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, neîmpăcat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, aspru, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă încleştată. II adv. fig. (modal) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, aspru. Semifinaliştii se luptă încleştat pentru medalia de aur. îndimătâre s.f. (înv. şi reg.) v. Aclimatizare. Acomodare. Adaptare. Deprindere. Naturalizare. Obişnuire. înclină vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Ramurile se înclină, pline de rod. înclină crengile cireşului ca să poată culege fructele. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) pleca. Se înclină peste marginea ferestrei. îşi înclină corpul peste balustradă. 3 refl. (despre oameni) a se apleca, a se închina, a se pleca, a se ploconi, a se prosterna, <înv.> a se abate2, a se temeni. Se înclină în faţa ei, salutând-o reverenţios. 4 tr. (compl. indică părţi ale corpului fiinţelor) a apleca, a coborî, a pleca. Cuprins de ruşine, şi-a înclinat capul. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) a (se) apleca, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povâmi, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, a (se) hâi, a (se) pologi, a (se) şovârni, a (se) şoldi. Poarta de la gard s-a înclinat în timp. 6 refl. fig. (în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) a apune, a asfinţi, a coborî, a dispărea, a se lăsa, a pieri, a se pleca, a cădea, a se culca, a se scufunda. Soarele se înclină în spatele dealului. II intr. fig. (despre oameni) a opta, a se apleca. Copilul inteligent înclină spre studiu. îndinăre s.f. 11 <înv.> piezişime. Gradul de înclinare a colonadei este mare. 2 (geom.) înclinaţie. 3 (astron., geogr.) înclinaţie, <înv.> plecare. 4 aplecare, aplecat1, arcuire, coborâre, culcare, culcat1, curbare, încovoiere, îndoire, plecare, aplecătură. Pentru a culege cireşele, a fost necesară înclinarea crengilor. 5 aplecare, aplecat1, arcuire, curbare, încovoiere, îndoire, plecare. înclinarea peste marginea ferestrei este periculoasă. 6 aplecare, închinare, plecăciune, ploconire, prosternare, prostemaţie, aplecăciune, plocon, <înv.> închinăciune, închinătură, plecare. O salută reverenţios, cu înclinări afectate. 7 aplecare, lăsare, plecare, povâmire, prăvălire, strâmbare, hâire, şovârneală. înclinarea porţii este acum vizibilă. II (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) 1 aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofe, tragere, aplecăciune, plecare, talant1.2 acuitate, aptitudine, înclinaţie, simţ, aplecare. 3 dispoziţie, înclinaţie, pornire, tendinţă, apetiţie, aplecare. îndinăţ, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) aplecat2, curbat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat2, pornit, polignit. Cireşul are ramurile înclinate. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) aplecat2, curbat, încovoiat, îndoit, plecat2. Nu este bine să stai cu trupul înclinat peste marginea ferestrei. 3 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) aplecat2, lăsat, plecat2, povâmit, prăvălit, strâmb, hâit, ponorât, pornit, şon-ţit, şovâi, şovâmit, <înv.> povortit, şoldit, şoldiu. Poarta înclinată trebuie reparată. 4 (despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) aplecat2, oblic, pieziş, plecat2, povâmit, teşos, ponciş, prăvălat, prăvălatic, săbiat, <înv.> costiş, piezişat. Au urcat uşor coasta înclinată a dealului. 5 (despre suprafeţe, terenuri, drumuri etc.) coborâtor, povâmit. Spre mănăstire este un drum înclinat. 6 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, înclinaţie cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gâr-jobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pudiş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de înclinat, încât are înălţimea unui copil Bătrânul are spatele înclinat. 7 {despre linii, direcţii etc.) cruciş, diagonal, oblic, pieziş, <înv.> diagonalic, piezişat, plecat2. Orientarea acestor linii este înclinată. II adj. (despre oameni sau despre firea lor; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „spre”) predispus, aplecat2. Are o fire înclinată spre glume. III adv. (modal) 1 diagonal, oblic, pieziş, vintriş, <înv.> piezişat. Liniile sunt trasate înclinat. 2 aplecat2, strâmb, <înv.> costiş. Magazia stă înclinat. înclinaţie s.f. 11 (geom.) înclinare. înclinaţia este unghiul format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă ori cu un plan de referinţă. 2 ((astron., geogr.) înclinare, <înv.> plecare. înclinaţia acului magnetic. II (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) 1 aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are înclinaţie pentru teatru. 2 acuitate, aptitudine, înclinare, simţ, aplecare. Pictorul are o înclinaţie deosebită pentru culorile pastel. 3 dispoziţie, înclinare, pornire, tendinţă, apetiţie, aplecare. Are înclinaţie spre tea-tralitate. 4 gust2, pornire, predispoziţie. Cele două gemene au aceleaşi înclinaţii. îndinătâr, -oare adj. (înv.; despre oameni, atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât Nesigur. Reticent Şovăielnic. Şovăitor. îndindurât, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor, încoace adv. (local; în opoz. cu „încob”) întracoace. Vtno încoace, să stăm de vorbă! încocârjâ vb. I. refl. (pop.; despre oameni) v. Cocârja. Cocoşa. Gârbovi. Gheboşa. încovoia. îndoi. încocârjâre s.f. (pop.) v. Cocârjare. Cocoşare. Gârbovire. Gheboşare. încovoiere. îndoire, încocârjăţ, -ă adj. (pop.) 1 (despre oameni sau despre corpul lor) v. Adus2. Aplecat2. Cocârjat Cocoşat. Curbat. Gârbov. Gârbovit. înclinat încovoiat. îndoit. Plecat2. Strâmb. Strâmbat Sucit2.2 (despre nas) v. Acvilin. Adus2. Buscat Cocârjat Coroiat. Curbat. încovoiat încochelă vb. I. tr. (reg.; compl. indică grinzi, bârne etc.) v. îmbina. încheia. Lega1. Monta. Prinde. Uni2. încocintrâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni) v. Concentra. încorda. încodeţi vb. IV. refl. recipr. (milit.; reg.; despre armate; adesea determ. prin „în luptă”, „la luptă”) v. încăiera. încleşta, încolăceâlă s.f. (pop.) v. încolăcire. înfăşurare. învălătucire. Răsucire. Sucire. Sucit1. încolăci vb. IV. 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) a (se) încârliga, a (se) încovriga, a (se) înfăşură, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci2, a (se) covriga, a (se) covrigi, a (se) înco-lătăci, <înv.> a (se) învălui, a (se) împleti, a (se) împletici. Şarpele s-a încolăcit pe o creangă. 2 refl. (mai ales despre drumuri, cursuri de ape) a şejpui, a undui, a se mlădia, a şovăi1, <înv.> a şerpa, a şerpi, a ondula. Cărări strâmte se încolăcesc printre stânci. II tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arca2. Arcui. Cambra. Curba. Flecta. Flexa. Flexiona. Gondola1. încovoia. îndoi, încolăcire s.f. înfăşurare, învălătucire, răsucire, sucire, sucit1, vălătuceală, colă-citură, încolăceâlă, încolăcitură. Urmăreşte încolăcirea şarpelui pe o creangă. încolăcit,-ă adj. (despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre plante etc.) încârligat, încovrigat, înfăşurat2, învălătucit, răsucit2, sucit2, acolat, contort, împleticit, împletit2. A luat de pe creangă şarpele încolăcit. încolăcitură s.f. (pop.) v. încolăcire. înfăşurare. învălătucire. Răsucire. Sucire. Sucit1, încolătăd vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) v. încârliga. încolăci încovriga. înfăşură. învălătuci. Răsuci. Suci2, încolţât, -ă adj. (pop.; mai ales despre pietre, stânci) v. Colţuros. Nerotunjit, încolţi vb. IV. 11 intr. (bot. despre plante) a apărea, a se arăta, a creşte, a germina, a ieşi, a se ivi, a miji, a răsări1, a lăstări, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a năstimi, a ote-şi2. în grădină au încolţit ghioceii. 2 tr. (reg.; despre animale, mai ales despre câini; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Apuca. Muşca. II fig. 1 intr. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, a emerge, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împu-ia. Un surâs sfios încolţeşte pe chipul ei. 2 tr. (compl. indică oameni) a constrânge, a face, a forţa, a obliga, a sili, a soma, a violenta, a presa, a strânge, a opinti. L-a încolţit să depună mărturie. 3 tr. (compl. indică oameni) a înghesui. Acum, că părinţii l-au încolţit, trebuie să le spună adevărul 4 tr. (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o încolţeşte. 5 tr. (despre gânduri, trăiri, suferinţe etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a năpădi, a prinde, a împresura, a învălui, a umple. Gândurile negre îl încolţesc. 6 tr. (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l încolţească somnul când a sunat telefonul. 7 tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de un circ. instr.) a arde, a atinge, a împunge, a înghimpa, a înţepa, a muşca, a pişcă, a săgeta, a şfichiui. L-a încolţit cu vorbe usturătoare. încolţire s.f. 1 (bot.) germinare, germinaţie, încolţit1, răsărire1, răsărit2, <înv. şi reg.> încol-ţitură, răsăreală. Prin încolţire, un germen dă naştere unui organ vegetal sau unei plante. 2 fig. apariţie, geneză, ivire, naştere, înfiripare, naştere. încolţirea barocului s-a produs spre sfârşitul Renaşterii. încolţit1 s.n. (bot.) germinare, germinaţie, încolţire, răsărire1, răsărit2, <înv. şi reg.> încol-ţitură, răsăreală. încolţit2, -ă adj. (bot.; despre plante) germinat, răsărit1. Pe câmp miroase plăcut a iarbă proaspăt încolţită. încolţitor, -oâre adj. (bot.; rar) v. Germinativ. Germinator. încolţitură s.f. (bot.; înv. şi reg.) v. Germinare. Germinaţie. încolţire. încolţit1. Răsărire1. Răsărit2. încolţurăt, -ă adj. (înv. şi reg.) v. Angular. Angulos. Colţuros. Unghiular, încondeiă vb. 1.1 tr. (compl. indică ouă de Paşte, obiecte de ceramică etc.) a scrie, a împistri. Maicele de la mănăstirea Agapia încondeiază ouă urmând tradiţia locală. 2 tr., intr., refl. recipr. fig. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Pecetlui. Ponegri. Sfâşia. Şopti. Ştampila. Vitupera, încondeiălă s.f. (înv. şi reg.) v. încondeiat1, încondeiere. încondeiat1 s.n. încondeiere, <înv. şi reg.> încondeiălă, încondeietură. încondeiat2, -ă adj. 1 (despre ouă de Paşte, obiecte de ceramică etc.) împistrit, în-crestit, picat2, pocostit. Turiştii pot cumpăra de la mănăstiri, în perioada Paştelui, ouă încondeiate. 2 fig. (fam.; despre oameni sau despre calităţi, acţiuni, fapte etc. ale lor) v. Bârfit2. Calomniat. Defăimat. Denigrat. De-tractat. Discreditat. Ponegrit, încondeiere s.f. 1 încondeiat1, <înv. şi reg.> încondeiălă, încondeietură. S-au specializat în încondeierea ouălor de Paşte. 2 fig. (fam.) v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreai! Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. încondeietură s.f. (înv. şi reg.) v. încondeiat1, încondeiere. încondură vb. I. refl. fig. (reg.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. împăuna. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. înconjur s.n. (adesea constr. cu vb. „a face ^ 1 ocol, ocolire, coliş. Din cauza unor lucrări de asfaltare face un înconjur mare pentru a ajunge la serviciu. 2 tur1. Vizitatorii fac înconjurul palatului. Atletul a făcut înconjurul stadionului în câteva minute. înconjură vb. I. tr. 11 (compl. indică obiecte, clădiri etc.) a ocoli, <înv.> a împrejura. în noap- 847 | tea de înviere credincioşii înconjoară biserica. 2 (compl. indică obiecte, suprafeţe etc.) a ocoli, a conturna, <înv.> a rotocoli. Pentru a ajunge la serviciu, înconjoară tot oraşul din cauza unor lucrări de asfaltare. 3 (compl. indică locuri, terenuri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a împrejmui, a închide, a îngrădi, <înv. şi pop.> a ocoli, a ţărcui, a prejmui, a ţărcălui. Şi-a înconjurat proprietatea cu un gard de beton. 4 (compl. indică fiinţe) a împresura, a încercui, a învălui, <înv. şi pop.> a cuprinde, a în-voalbe, <înv.> a împrejura. Poliţiştii i-au înconjurat pe infractori din toate părţile. 5 (milit.; compl. indică locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) a asedia, a împrejmui, a împresura, a încercui, a învălui, <înv. şi reg.> a ocoli, <înv.> a închide, a înveriga. Oraşul a fost înconjurat de inamic. 6 (compl. indică oameni, obiecte etc.) a încercui, a cercui. Lumea l-a înconjurat pentru a-i lua autografe. 7 a împresura, a încercui, a împrejmui, a încinge2. Munţii înconjoară podişul. 8 (compl. indică spaţii, lucruri etc.) a împrejmui, a încadra, a mărgini, a chenărui, <înv.> a ţărmui, a tivi, a răzori. Piscina este înconjurată de mici statuete din smarmură. II fig. (înv.; compl. indică oameni) v. Cruţa. Menaja, înconjurare s.f. 1 ocolire. înconjurarea bisericii de către credincioşi face parte din ritualul slujbei de înviere. 2 împresurare, încercuire, învăluire, cerclaj. înconjurarea infractorilor a fost făcută cu multă precauţie. 3 (milit.) asalt, asediere, asediu, blocadă, împresurare, încercuire, învăluire, <înv.> împresurătură, înconjurătură, ocol, ocolire, poliorchie, obsidiune. înconjurarea oraşului a durat trei luni. 4 (înv.) v. Circumferinţă. Perimetru. 5 (înv.) v. Caz. Circumstanţă. Condiţie. Conjunctură. Ipostază. împrejurare. Postură. Poziţie. Situaţie. Stare, înconjurat, -ă adj. 1 (despre fiinţe) împresurat, încercuit, învăluit. Infractorii înconjuraţi s-au predat. 2 (despre locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) asediat, împresurat, încercuit. Forţele aliate au salvat oraşul înconjurat. înconjurător, -oare adj. 1 (despre drumuri) ocolit, ocolitor. Din cauza unor lucrări de asfaltare au fost nevoiţi să urmeze un drum înconjurător. 2 împrejmuitor, ţărmuitor. Gardul înconjurător este din beton. 3 (despre mediu, atmosferă) ambiant, ambiental. Calitatea mediului înconjurător este hotărâtoare pentru sănătate. înconjurătură s.f. (milit.; înv.) v. Asalt. Asediere. Asediu. Blocadă. împresurare. încercuire. înconjurare. învăluire, înconjurime s.f. (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”; înv.) v. Apropiere. împrejurime. Jur2. Preajmă. Proximitate. Vecinătate, încontinuu adv. (modal) 1 constant, continuu, invariabil, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, nonstop, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc încontinuu. 2 continuu, întotdeauna, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, pururi, tot, totdeauna, veşnic, necurmat. Opera eminesciană rămâne încontinuu un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi. încontra1 adv. (modal; înv. şi reg.; de obicei în legătură cu vb. ca „a fi”, „a răspunde”, „a vorbi”) v. Contra1. împotrivă. încontra2 vb. I. (despre oameni) 1 refl. recipr. a se contrazice, a se întreciocni, a se hârâi, a se pereci, <înv.> a se împonci-şa. Celor doi le face plăcere să se încontreze toată ziua. 2 refl. a se contrapune, a se împotrivi, a se opune, <înv. şi pop.> a se ridica, <înv. şi reg.> a se potrivi, <înv.> a se apăra, a se îm-poncişa, a se încurmezişa, a se îndărătnici, a se semeţi, a se discolipsi, a se proţăpi. Colaboratorii s-au încontrat ide- ii de a întrerupe cercetarea. încontrăre s.f. 1 contrazicere, hârâială. încontrările dintre cei doi sunt uneori tensionate. 2 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcă-reală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hâr-ţoală, hoandră, năvâmeală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netoc-mire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, prici-nuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă,filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de încontrăre între cei doi parteneri de afaceri. încopciă vb. I. tr. (arg.; compl. indică oameni condamnaţi, arestaţi) v. Fereca. încătuşa. în-lănţui. Lega1. încopciăt, -ă adj. (arg.; despre oameni condamnaţi, arestaţi) v. Ferecat2. încătuşat. înlănţuit. Legat4. încordă vb. 1.11 tr. (compl. indică arcuri, corzi, cabluri etc.) a înstruna, a întinde, a struni Meşterul a încordat prea mult corzile viorii. 2 tr. a cetlui, a îmbredeli. A încordat fierăstrăul cu ceatlăul. 3 tr. (compl. indică fire textile, corpuri elastice etc.) a întinde, a tensiona, a trage. A încordat elasticul pentru a-lfixa pe talia fustei. 4 refl. (despre oameni) a se opinti, a se stâlpoci. S-a încordat ca să ridice geamantanul. II (mai ales fig.) 1 refl. (despre oameni) a se concentra, a se în-cocintra. Trebuie să se încordeze pentru a înţelege metaforele poeziei. 2 refl., tr. a (se) tensiona. în ultimul timp, relaţiile dintre încorona cei doi s-au încordat vădit. Astfel de declaraţii pot încorda raporturile dintre cele două ţâri. încordăre s.f. 11 înstrunare, întindere, stru-nire, struneală, <înv.> încordăciune, încor-dătură, înstrunătură. încordarea în exces a corzilor unei viori poate provoca ruperea lor. 2 întindere, tensionare, tragere. Pentru a fixa elasticul pe talia fustei, este necesară încordarea lui. II (mai ales fig.) 1 concentrare. I se citeşte încordarea pe faţă. 2 agitaţie, febrilitate, înfrigurare, neastâmpăr, nelinişte, nerăbdare, <înv.> nesuferinţă, tensiune, răzvrătire. Tremurul abia vizibil al mâinii îi trăda încordarea cu care aştepta răspunsul angajatorului. 3 tensionare. Ultimul conflict a dus la încordarea relaţiilor dintre cei doi. 4 nervozitate, electricitate, tensiune. Nepotrivirea lor de temperament făcea ca relaţiile dintre ei să fie dominate de încordare. 5 febră, tensiune. Suportă greu încordarea aşteptării cuiva drag. încordăţ, -ă adj. I (despre arcuri, corzi, cabluri etc.) înstrunat, întins2, strâns2, strunit. Corzile foarte încordate ale viorii s-au rupt. II (mai ales fig.) 1 (despre oameni sau despre expresia, atenţia, memoria, voinţa, auzul etc. lor) concentrat, atentiv. Pândind vânatul, are auzul încordat. 2 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) intens, însufleţit, viu, febril S-a obişnuit cu un ritm încordat de viaţă. 3 (mai ales despre raporturile dintre oameni) tensionat, ţepos. Relaţiile încordate dintre cei doi i-au îndepărtat mult. 4 (despre manifestări ale oamenilor) înfrigurat, febril. Starea de aşteptare încordată îi provoacă o cumplită durere de cap. 5 (despre oameni) înfrigurat, nerăbdător, congestionat. îl aşteaptă, încordată, să afle dacă a luat examenul. 6 (despre fiinţe, mai ales despre oameni) stresat, congestionat, tensionat. Este mereu încordat din cauza problemelor de la serviciu. încordăciune s.f. (înv.) v. încordare. înstrunare. întindere. Strunire. încordător s.n., s.m. (înv. şi reg.) I s.n. (tehn.) 1 (la fierăstrău) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1.2 (la războiul de ţesut) v. întinzător. întorcător. Slobozitor. II s.m. fig. (art. încor-dătorul) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. încordătură s.f. (înv.) v. încordare. înstrunare. întindere. Strunire. încornora vb. I. tr. (pop. şi fam.) 1 (compl. indică fapte, realitatea etc.) v. Exacerba. Exagera. 2 fig. (compl. indică soţul sau soţia) v. înşela1. Trăda. încornorăt, -ă s.m., adj. (pop. şi fam.) 1 s.m. (art. încornoratul; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 adj. fig. (despre soţi) v. înşelat1. Trădat, încoronă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a încununa, <înv.> a cununa. A încoronat-o cu încoronare o diademă făcută din flori. 2 fig. (compl. indică: lucrări, activităţi etc.) a încununa. Ultima simfonie compusă, considerată o capodoperă, i-a încoronat întreaga activitate de compozitor. încoronare s.f. 11 (polit.) <înv.> încoronaţie. Ceremonia încoronării unui rege este solemnă. 2 încununare. Pentru soldaţii romani victorioşi în luptă foarte important era momentul încoronării cu lauri. II fig. coroană, încununare. Ultima simfonie compusă este încoronarea întregii sale activităţi componistice. Incoronâţie s.f. (polit; înv.) v. încoronare, încorporă vb. 1.11 tr., refl. pas. (compl sau sub. gram. indică materii, obiecte etc.) a (se) include, a (se) integra, a (se) introduce, a (se) îngloba, a (se) pune. A încorporat în aluat şi ouă. Praful de copt se încorporează în compoziţie la sfârşitul preparării prăjiturii. 2 tr. (compl indică mai ales materii fluide) a absorbi, a aspira, a înghiţi, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. Pământul s-a dezgheţat şi începe să încorporeze apa rezultată din topirea zăpezii 3 tr. (compl indică teritorii, state etc.) a alipi, a anexa, a ataşa, <înv.> a adăuga, a întrupa, a lipi, a anecta. Câştigând bătălia, au încorporat provincii din alt stat. 4 refl., tr. (sociol.; sub. sau compl. indică oameni, etnii etc.) a (se) asimila, a (se) include, a (se) integra, a (se) îngloba, a (se) reintegra, <înv.> a primi, a (se) absorbi, a (se) îneca Societatea îi încorporează pe cei mai mulţi dintre imigranţi. II tr. (milit.; compl. indică tineri) a înrola, a recruta, <înv. şi pop.> a scrie, a cătăni, <înv. şi reg.> a asenta, a corpura, a şorozi, <înv.> a conscrie, a încălţa. Tânărul a fost încorporat la vânătorii de munte. III tr., refl. (înv.; compl sau sub. indică divinităţi, fiinţe spirituale, realităţi abstracte etc.) v. Incarna, întruchipa. întrupa. încorporare s.f. 11 includere, integrare, in-tegraţie, introducere, înglobare, încorpo-raţie. încorporarea prafului de copt în compoziţie se face la sfârşitul preparării prăjiturii. 2 absorbire, absorbţie, aspiraţie, resorbţie, sorbire, sucţiune, sugere. Capacitatea solului pietros de încorporare a apei de ploaie este mică. 3 alipire, anexare, anexiune, ataşare, încorporaţie. încorporarea unei provincii din alt stat a provocat proteste internaţionale. 4 (sociol.) asimilare, asimilism, includere, integrare, înglobare. încorporarea totală presupune deznaţionalizarea unor etnii. II (milit.) înrolare, recrutare, încorporaţie, <înv. şi pop.> scriere, cătănire, luare la oaste, <înv. şi reg.> asentare, şorozaş, <înv.> conscripţie, înscriere, luare într-ostaşi, luare la miliţie. La comisariat s-au prezentat, pentru încorporare, mai mulţi tineri Pentru unii tineri încorporarea este un act de mândrie. III (înv.) v. Incarnare. Incamaţie. întrupare, încorporaţie s.f. (rar) 11 v. Includere. Integrare. Integraţie. Introducere. încorporare, înglobare. 2 v. Alipire. Anexare. Anexiune. Ataşare. încorporare. II (milit.) v. încorporare. înrolare. Recrutare, încorseta vb. I. tr. fig. (compl. indică oameni, spiritul lor sau acţiuni, gânduri etc. ale lor) a încătuşa, a îngrădi, a înlănţui. Pe mulţi grija zilei de mâine îi încorsetează. Starea de nesiguranţă îi încorsetează spiritul încorsetat -ă adj. fig. (despre oameni, despre spiritul lor sau despre acţiuni, gânduri etc. ale lor) încătuşat, îngrădit, înlănţuit. Un om încorsetat nu poate crea. încortelâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Adua. Adăposti. Culca. QĂzdui. Primi. Ţine. încortelăre s.f. (reg.) v. Aciuare. Adăpostire. Găzduire. Primire. încot s.n. (reg.) v. Chicot. Chicoteală. Chico-tire. Chicotit. încoti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Chicoti. încotoşmănâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înfofoli, <înv. şi pop.> a (se) obloji, a (se) cocoli, a (se) cocoloşi, <înv. şi reg.> a (se) întăfoşa, a (se) bloboji, a (se) îmbodoli, a (se) încrosna, a (se) înhăimura. Mama şi-a încotoşmănat bine copilul când a ieşit afară. încotoşmănâre s.f. înfofolire, cocolitură, cocoloşeală, cocoloşire, cocoloşitu-ră, înfofoleală. Abia aşteaptă să vină primăvara pentru a scăpa de încotoşmănâre. încotoşmănat,-ă adj. (despre oameni) înfofolit, cocolit, cocoloşit, îmbodolit, înhăimurat. Copiii încotoşmănaţi ies la săniuş. încotro adv. (local; pe lângă vb. de mişcare) 1 (mai ales în constr. interog.) unde. încotro mergi? 2 oriîncotro, orişiunde, oriunde. Du-te încotro vezi cu ochii! încotropi vb. IV. tr. (milit.; înv. şi reg.; compl indică teritorii străine) v. Cotropi. Invada, încălca. Năpădi. încotrovâ adv. (local; pop.; pe lângă vb. de mişcare) v. Undeva. încovoiă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) a (se) arca2, a (se) arcui, a (se) cambra, a (se) curba, a (se) flecta, a (se) flexa, a (se) fle-xiona, a (se) gondola1, a (se) îndoi, a (se) incurba, a (se) recurba, a (se) înmlădia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) scovârda, a (se) scorfi. în timpul accidentului, izbitura a încovoiat bara automobilului. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică obiecte din fier, din metal etc.) a (se) curba, a (se) îndoi, a (se) întoarce, a (se) răsuci, a (se) strâmba. Cuiele s-au încovoiat sub lovitura ciocanului. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. încovoaie crengile cireşului ca să poată culege fructele. Ramurile se încovoaie, pline de rod. 4 refl.,tr. (sub. sau compl indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) îndoi, a se pleca. Se încovoaie peste marginea ferestrei îşi încovoaie corpul peste balustradă. 5 tr., refl. (compl sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) cocoşa, a (se) curba, a (se) încârliga, a (se) îndoi, a (se) strâmba, a (se) încârjoia. Greutăţile pe care le cară îi încovoaie spatele. S-a încovoiat sub greutatea rucsacului 6 refl. (despre oameni) a se cocârja, a se cocoşa, a se gârbovi, a se gheboşa, a se îndoi, a se îngheboşa, <înv. şi pop.> a se cocârla, a se ghebui, a se încocârja, a se ghemoşa, a se nimurici, a se povâmi, a se turtuşi, a se obăda. S-a încovoiat la bătrâneţe. 7 refl. (despre nas) a se coroia. înaintând în vârstă, i s-a încovoiat nasul. încovoiălă s.f. arcuire, arcuitură, curbare, curbură, încovoietură, îndoitură, cam-brură. încovoiat, -ă adj. 1 (mai ales despre lucruri, obiecte etc. neflexibile, rigide) arcuit, cambrat, curb, curbat, îndoit, incurbat, recurbat, arcat, arcuat, cârjoiat, cârligat, <înv. şi reg.> încujbat, scovârdat, cercuriu, <înv.> arcos, gârjob. După accident, bara de fier încovoiată a maşinii trebuie îndreptată. 2 (mai ales despre obiecte confecţionate din metale) contorsionat, curbat, îndoit, întors2, răsucit2, strâmb, strâmbat. în urma exploziei, din clădire au rămas doar fiare încovoiate. 3 (despre paloşe, iatagane etc.), îndoit, adus2, rotilat. Se lupta cu un iatagan încovoiat. 4 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) aplecat2, curbat, înclinat, îndoit, lăsat, plecat2, pornit, po-lignit. Cireşul are ramurile încovoiate. 5 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) aplecat2, curbat, înclinat, îndoit, plecat2. Nu este bine să stai cu trupul încovoiat peste marginea ferestrei 6 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de încovoiat, încât are înălţimea unui copil. Bătrânul are spatele încovoiat 7 (despre oameni sau despre spatele lor) gârbov, gârbovit, ghebos, gheboşat. Bărbatul este încovoiat din cauza bolii 8 (despre nas) acvilin, adus2,buscat, cocârjat, coroiat, curbat, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, încocârjat, coroietic, plut, pucliş. Tânărul are nasul mare şi încovoiat încovoiciune s.f. (înv.) v. Elasticitate. Flexibilitate. Mlădiere. Supleţe, încovoiere s.f. 1 arcuire, arcuitură, cambrare, curbare, flectare, flexare, flexiune, încovoietură, îndoire, răsucitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. încovoierea barei automobilului s-a produs în urma accidentului. 2 curbare, îndoire, strâmbare. încovoierea cuiului s-a datorat loviturii puternice cu ciocanul 3 aplecare, aplecat1, arcuire, coborâre, culcare, culcat1, curbare, înclinare, îndoire, plecare, aplecătură. Pentru a culege cireşele, a fost necesară încovoierea crengilor. 4 aplecare, aplecat1, arcuire, curbare, înclinare, îndoire, plecare. încovoierea peste marginea ferestrei este periculoasă. 5 (gimn.) arcuire, arcuitură, curbare, flexiune, îndoire. Gimnasta termină exerciţiul la sol prin încovoierea trunchiului. 6 cocarjare, cocoşare, gârbovire, gheboşare, 8491 îndoire, <înv. şi pop.> cocârlare, ghebu-ire, încocârjare. Una dintre cauzele încovoierii este bătrâneţea. încovoietură s.f. 1 arcuire, arcuitură, cam-brare, curbare, flectare, flexare, flexiune, încovoiere, îndoire, îndoitură, răsucitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. 2 (concr.) arcuire, arcuitură, curbare, curbură, încovoiată, îndoitură, cambrură. Grinda are o încovoietură care îngrijorează. încovoiâs, -oăsă adj. (înv.; despre corpuri, obiecte etc.) v. Elastic. Flexibil. Lax. Mlădios. Mlădiu. Moale. Suplu. încovrigă vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) a (se) încârliga, a (se) încolăci, a (se) înfăşură, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci2, a (se) covriga, a (se) covrigi, a (se) încolătăci, <înv.> a (se) învălui, a (se) împleti, a (se) împletici. Şarpele s-a încovrigat pe o creangă. 2 refl. fig. (fam.; despre probleme, situaţii etc.) v. Complica. încâlci. încurca, întortochea. încovrigat, -ă adj. (despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre plante etc.) încârligat, încolăcit, înfăşurat2, învălătucit, răsucit2, sudt2, acolat, contort, împleticit, împletit2. A luat de pe creangă şarpele încovrigat încrăcănâ vb. I. refl. (înv. şi pop.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcăna, încrăci vb. IV. refl. (pop.; despre drumuri, râuri, căi de acces etc.) v. Bifurca. Despărţi, încrăriţ, -ă adj. (pop.; despre drumuri, râuri, căi de acces etc.) v. Bifurcat, încrâncenă vb. I. refl. (despre oameni) 1 a se înfiora, a se înfricoşa, a se îngrozi, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, <înv. şi pop.> a se înfrica, a se spăimânta, a se crâncena, a se înspicoşa, a se scârbi, <înv.> a se înspăima, a se mira1, a se oţărî, a se spăima, a se cutremura, a se teşi, a se încreţi. Asistând la teribila scenă, s-a încrâncenat. 2 a se ambiţiona, a se încăpăţâna, a se îndărătnici, a se îndârji, a merge, a persevera, a persista, a stărui, a păzi, a se întărâta. Se încrânceneazâ să susţină un punct de vedere fals. încrâncenăre s.f. groază, înfiorare, înfricoşare, îngrozire, înspăimântare, oroare, spaimă, teroare, <înv. şi pop.> înfricare, oţărâre, <înv. şi reg.> scârbă, năzar, pălitură, <înv.> îngro-zâtură, îngroziciune, înspăimare, înspăimân-tătură, spăimânt, spăimântare, spăimântătură, cutremur, cutremurătură. Asistând la teribila scenă, o încrâncenare cumplită apus stăpânire pe ea. încrâncenat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) înfiorat, înfricoşat, îngrozit, înspăimântat, terifiat, zguduit2, <înv. şi pop.> înfricat, spăimântat, <înv.> înspăimat, spăimat2, cutremurat2. încrâncenată, nu a mai putut spune niciun cuvânt la vederea teribilei scene. 2 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, îndârjit, înverşunat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă încrâncenată. 3 fig. (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, incle-ment, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, aspru, dur, năprasnic, negru, păgân, cru-delă, vârtos, arămos. Este un om încrâncenat şi ursuz. Este încrâncenată la mânie. II adv. (modal) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, îndârjit, înverşunat, straşnic, <înv.> crâncenit, tare, aspru, încleştat. Semifinaliştii se luptă încrâncenat pentru medalia de aur. încrede vb. III. 11 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se întemeia, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se nădăi, a se uzbăi, <înv.> a se aşeza, a se încredinţa, a se încumeta, a nădăjdui, a repauza, a se semeţi, a sta, a se stărui, a miza, a se rezema, a se susţine, a se închina. în argumentarea cercetării se încrede în date concrete. 2 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în’) a se baza, a se bizui, a conta, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se îmbizui, a se uzbăi, a se lăsa. în tot ce face se încrede în părinţi. Se încrede în ajutorul lor. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a crede. Se încrede în mama ei. 4 refl. (despre oameni) a se abandona. S-a încrezut în fată, destăinuindu-şi trecutul. 5 refl. (despre oameni) a se supraaprecia, a se supraestima, a se supraevalua, a se suprapreţui, <înv.> a se pretinde, a monetiza. Nu are mulţi prieteni pentru că prea se încrede. 6 refl. (pop.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. 7 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asigura. încredinţa. 8 tr. (înv.; compl indică oameni care au alte opinii sau convingeri, în special religioase) v. Converti. II tr. (înv.; compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) v. Aduce. Da2. încredinţa. înmâna. întinde. Preda. Remite. Transmite, încredere s.f. 1 bizuire, <înv. şi pop.> crezare, crezământ, dnv.> încredincioşie, credit. Are doi prieteni în care poate avea încredere. 2 <înv.> credinţă, confienţă. Nu i-a trădat niciodată încrederea. 3 nădejde, siguranţă, snagă. Cunoscându-l, are încredere că nu va divulga secretul. 4 (în opoz. cu „pesimism”) optimism. Nu mai are încrederea tinereţii. Priveşte cu încredere viitorul. 5 credinţă, nădejde, speranţă, nădăjduire, putere, <înv.> nădăjduinţă. Are încredere că lucrurile se vor schimba în bine. încredincioşă vb. I. tr. (înv.; compl indică oameni care au alte opinii sau convingeri, în special religioase) v. Converti, încredincioşie s.f. (înv.) v. Bizuire. încredere, încredinţa vb. 1.11 tr. (compl indică mesaje, adrese oficiale etc.) a aduce, a da2, a înmâna, a întinde, a preda, a remite, a transmite, a confia, <înv.> a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. încredinţat Poştaşul i-a încredinţat o citaţie. 2 tr. (compl indică obiecte, bunuri, bani etc.) a lăsa, a preda, a confia. înainte de a pleca, i-a încredinţat unui vecin banii necesari pentru plata utilităţilor. 3 tr.(compl. indică fiinţe) a da2, a recomanda. Cât a fost plecată în delegaţie, a încredinţat copilul mamei. 4tr. (compl indică posturi, funcţii etc.) a da2, a oferi, a repartiza. Episcopul i-a încredinţat conducerea unei parohii mari. 5 refl. (recipr.) (reg.; despre oameni) v. Logodi. I11 tr. (compl indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a mărturisi, a revela, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îl încredinţează cât de mult îl iubeşte. Nu-şi încredinţează nimănui sentimentele: 2 tr. (compl. indică oameni) a asigura, <înv.> a adeveri, a încrede, a sigura. Au încredinţat-o că vor veni şi ei la concert. L-a încredinţat de loialitatea sa. 3 refl. (despre oameni) a se asigura, a se convinge, a vedea, <înv.> a se pliro-forisi, a se siguripsi. Trage de mânerul portierei ca să se încredinţeze că a încuiat-o. 4 refl. (despre oameni) a se convinge, a se pătrunde. S-a încredinţat de discreţia lui. 5 refl. (despre oameni) a se clarifica, a se convinge, a se edifica, a se lămuri, a se limpezi, a se desprosti. După ce a studiat manuscrisul, s-a încredinţat de paternitatea lui. 6 tr. (înv.; compl indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) v. Adeveri. Arăta. Atesta. Certifica. Confirma. Demonstra. Dovedi. întări. învedera. Mărturisi. Proba. Sprijini. Stabili. Susţine. 7 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini, încredinţare s.f. 11 înmânare, predare, remi-siune, remitere, transmitere, <înv.> teslimarisi-re, teslimatisire, teslim, teslimat. încredinţarea citaţiei i-a fost făcută de către poştaş. 2 (reg.) v. Logodnă. I11 destăinuire, dezvăluire, divulgare, împărtăşire, mărturisire, revelare, spovedire, <înv.> divulgaţie, dezvelire, devoalare. încredinţarea sentimentelor lui nu i-a atras dragostea fetei. 2 asigurare, <înv.> adeverinţă. A primit încredinţări că postul va fi scos curând la concurs. 3 certitudine, convingere, credinţă, sentiment, siguranţă, convicţiune, <înv.> crezământ. Totdeauna a avut încredinţarea că adevărul învinge. III (concr.; înv.) 1 v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 2 v. Atestat. Certificat, încredinţat, -ă adj. 11 (despre mesaje, adrese oficiale etc.) adus2, dat2, înmânat, întins2, predat, remis, transmis. Citaţia încredinţată este de la judecătorie. 2 (despre obiecte, bunuri, bani etc.) <înv. şi reg.> încrezut. Când s-au întors din concediu, le-a înapoiat cheia încredinţată. 3 (reg.; despre oameni) v. Logodit2. II (despre oameni) convins, sigur, <înv.> adeverit. Sunt încredinţat că vei înţelege situaţia. încredinţător încredinţător, -oare adj. (înv.; despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent. Convingător. Decisiv. Edifiant. Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Temeinic. încremeni vb. IV. I intr. 1 (în basme; despre fiinţe) a se împietri, a înmărmuri, a înţepeni, a se pietrifica, <înv. şi pop.> a mărmuri, a se împietroşa. La un semn al vrăjitoarei, Făt-Frumos a încremenit. 2 (despre fiinţe) a înlemni, a înmărmuri, a înţepeni, <înv. şi reg.> a ţepeni, <înv.> a înlemnoşa, a împietri* a îngheţa, a înţeleni, a paraliza, a se răci, a mărmuri. Au încremenit de frică când au auzit urletul lupului. II fig. 1 intr. (despre mecanisme, aparate, obiecte în mişcare, despre timp etc.) a se opri, a sta. Motorul maşinii a încremenit din cauza gerului. în casă nimic nu se mişcă, încât pare că timpul a încremenit. 2 tr. (compl. indică oameni) a consterna, a minuna, a perplexa, a sidera, a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului1, a orbi, a trăsni. Imaginile încremenesc prin ineditul lor. încremenire s.f. 11 (în basme) împietrire, înmărmurire, înţepenire, pietrificare, <înv. şi pop.> mărmurire. 2 înlemnire, înmărmurire, înţepenire, nemişcare, împietrire, îngheţare, paralizare, paralizie, îngheţ. Frica le-a provocat o stare de încremenire. II fig. consternare, năuceală, perplexitate, stupefacţie, stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială, uluire. încremenirea lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. încremenit -ă adj. 11 (desprefiinţe) înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţeapăn, ţintuit, <înv. şi reg.> stâlpit, împietrit, îngheţat, înţelenit, paralizat, mărmurit. Au rămas încremeniţi când au auzit urletul lupului. 2 (în opoz. cu „mobil1; mai ales despre ochi, privire) fix, imobil2, înlemnit, neclintit, nemişcat, neschimbat, însticloşat, pironit. îl priveşte cu ochi încremeniţi. Bolnavul are o privire încremenită. 3 (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Amorţit. înţepenit. 4 (înv.; despre personaje din basme) v. împietrit. Pietrificat. II fig. (despre oameni; adesea constr. cu vb. „a rămâne ”) consternat, crucit, minunat, mirat, perplex, siderat, stupefiat, surprins, uimit, uluit, interzis, pietrificat, încreţeală. încreţul este o ornamentaţie încreţită a mânecii, cuprinsă între altiţă şi râuri. încreţeălă s.f. (reg.) 1 (la cămăşile ţărăneşti) v. încreţ. 2 (anat.) v. CresiStură. Creţ. Cută. Dungi încreţire. încreţitură. Rid. Zbârcitură. încreţi vb. IV. 11 refl., tr. (geol; sub, sau compl. indică scoarţa pământului) a (se) cuta. Suprafaţa pământului s-a încreţit în urma cutremurului. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică pârul) a (se) bucla, a (se) cârlionţa, a (se) inela, a (se) ondula, a (se) zulufa, a (se) încârlionţa, a (se) scârlionţi. Şi-a încreţit pârul cu drotul 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică suprafaţa apelor) a (se) cuta, a (se) ondula, a tremura, a (se) undui, <înv. şi pop.> a unda, a (se) jimba, a (se) zbârli. Vântul încreţeşte faţa apei. Lacul se încreţeşte în valuri mici. 4 refl. (despre coaja unor fructe sau,p. ext., despre unele fructe) a se zbârci2, a se ciuci, a se puşcă- vi. Coaja merelor s-a încreţit. Lămâile s-au încreţit din cauza uscăciunii. 5 refl., tr. (sub. sau compl. indică pielea, faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., părţi ale corpului lor) a (se) cuta, a (se) rida, a (se) zbârci, a se rata-tina, a se şănţui, a se îngurzi, a se pomăi, a se pomi, a se pomisi, a se pungi, a se sfârlogi, a (se) boţi, a (se) brăzda, a (se) smochini, a (se) stafidi. înaintând în vârstă, obrazul i s-a încreţit. I s-a încreţit fruntea din cauză că stă tot timpul încruntat. Bătrâneţea i-a încreţit chipul. Mâinile care i s-au încreţit îi trădează anii. II refl. fig. (înv.; despre oameni) v. Cutremura. încrâncena, înfiora. înfricoşa. îngrozi. înspăimânta. Tremura. Zgudui. încreţire s.f. 11 (geol.) cutare2. Cutremurul a produs încreţirea scoarţei pământului. 2 bu-clare, cârlionţare, inelare, ondulare, ondulaţie. Pentru încreţirea pârului foloseşte drotul. 3 cutare2, ondulare, tremur, tremurare, unduire. Barca saltă uşor în încreţirea apei lacului. 4 cutare2, ridare, zbârcire, smochini-re, stafidire. încreţirea pielii obrazului este consecinţa înaintării în vârstă. II (concr.) 1 (anat.) crestătură, creţ, cută, dungă, încreţitură, rid, zbârcitură, şanţ1, <înv. şi reg.> zbârceală, zbârci1, încreţeală, ranţ, răvaş, vârstă2, boţitură, brazdă, pârâuţ. 2 (la haine, lenjerie etc.; înv.) v. Boţitură. Creţ. Cută. încreţitură. îndoitură. încreţit -ă adj. 11 (despre ţesături, hârtie etc.) creponat. Are o bluză albă din mătase încreţită. 2 (despre pâr) buclat, cârlionţat, creţ, inelat, ondulat, unduios, zulufat, încârlionţat, aricit2, scârcior, scâr-lionţat, <înv.> ondulos, smreadec, undos, unduit. Pletele încreţite îi cad pe spate. 3 (despre marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc.) îngurzit. 4 (bot.; despre organe ale plantelor) corugat, cutat, zbârcit. 5 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) crestat, creţ, cutat, zbârcit, ridat, zbârcit, <înv. şi reg.> ghiuzit, îngurzit, pomăit, pungit, boţit, brăzdat, smochinit, stafidit, chiorâş, noros. Are chipul încreţit când i se face observaţie. 2 (despre oameni sau despre fizionomia lor) mohorât, posac, posomorât, încruntat, întunecat, şanţ1, <înv. şi reg.) zbârceală, zbârci1, sin. Guşa curcanului are încreţituri. încrezător, -oăre adj. (despre oameni) confient. Este tânăr şi încrezător. încrezut -ă adj. 1 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasios, fiimuros, prea-înălţat, trufitor, van, zadarnic, deşert, în-cropeală. încropirea unui culcuş în mijlocul pădurii este riscantă. încropit,-ă adj. 1 înfiripat, înjghebat. Obosit, se întinde în culcuşul încropit. 2 (despre lichi- 851 | de) căldicel, căldicică, căldişor, călduţ, călâu, călduşor, domol, loanhaş, moale. Ceaiul este încropit. încrosnâ vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. încotoşmăna. înfofoli, încrud vb. IV. refl. (pop.; despre oameni) v. Cruci. Minuna. Uimi. Ului1, încrucişa vb. 1.11 refl. (despre linii, drumuri etc.) a interfera, a se intersecta, a se întretăia, a se întreţese, a se strătăia, a se tăia, a se împleti. Cele două şosele se încrucişează în centrul oraşului. 2 tr. (compl. indică braţele sau picioarele oamenilor) <înv.> a cruci. Şi-a încrucişat braţele pe piept. II (biol.) 1 refl. recipr. (despre fiinţe) a se acupla, a se copula, a se cupla, a se împerechea, a se împreuna, a se cotoi3, a se goni, a se încăleca, a se însoţi, a se mânzi, a se mârli, a se nunti, a se vieri, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a se cotoci, a se cotoroba, a se coţăi, a se pârei2, a se pui2, a se purceii, a se ţăpi, a se vişti1, <înv.> a se aduna, a se cotârci, a se culca, a se înnoda, a se babardi, a se ciorsăi, a se regula, a se cordi, a se fute. 2 tr. (compl. indică rase de animale) a metisa, a mistriţa. Pentru a se obţine rasa brac german cu pâr scurt, a fost încrucişată rasa german bird dog cu cea spanish pointer. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică plante sau animale din specii, soiuri sau rase diferite) a (se) amesteca, a (se) corci3. A încrucişat două rase pentru a obţine urmaşi cu însuşiri superioare. III refl. recipr. fig. (despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) a interfera, a se îmbina, a se amesteca, a se împleti, a se încrucişa, a se întrepătrunde, a se întretăia, a se întreţese. în opera sa se încrucişează diverse influenţe, în această afacere interesele lor se încrucişează. încrucişâre s.f. 11 interferenţă, intersectare, întretăiere. Centrul oraşului este zona de încrucişare a celor două şosele. 2 (concr.) intersecţie, întretăiere, răscruce, răspântie, cruce, crucea-drumului (v. cruce), furca-dru-mului (v. furcă), plaţ, <înv.> încrucişătu-ră. La încrucişarea celor două şosele a fost instalat un semafor. II (biol.) amestecare, cor-cire. încrucişarea unor rase se face pentru a obţine urmaşi cu însuşiri superioare. încrucişat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre linii, drumuri etc.) întretăiat, <înv.> împoncişat. Şoselele încrucişate sunt recent asfaltate. 2 (despre ochi, privire sau, p. ext., despr e oameni) cruciş, pieziş, saşiu, strabic, cea-câr, chior, chiorâş, strunit, zbanghiu, balcâz, bazaochi, ceur, chiomp, honchiu, împonciş, pachionţ, paliu1, ponc, ponciş, şan-taliu, <înv.> împoncişat, luş, strâmb. Copilul are ochii încrucişaţi. II adj. (biol; despre plante sau animale din specii, soiuri ori rase diferite) amestecat, corcit, mistreţ, mistricioi, mistriţat. III adv. (modal; în legătură cu vb. „a se uita”, „aprivi”, „a căuta”) cruciş, pieziş, saşiu, strâmb, boldiş, chiorâş, zbanghiu, chiondorâş, ghioldiş, ponciş. Copilul trebuie operat din cauză că se uită încrucişat. încrucişătură s.f. (înv.) v. Intersecţie. încrucişare. întretăiere. Răscruce. Răspântie. încrudt, -ă adj. (înv. şi pop.; despre oameni; adesea constr. cu vb. „a rămâne”) v. Consternat. Crucit. Minunat. Mirat. Perplex. Siderat. Stupefiat. Surprins. Uimit. Uluit, încruntă vb. 1.11 refl. (despre oameni) a se închiondora, a se închiorchioşa. Se încruntă când îl frământă ceva. 2 refl. fig. (despre oameni sau despre fizionomia lor) a se moho-rî, a se posomori, a se înnegri, a se întuneca S-a încruntat când i s-a făcut observaţie. II refl., tr. (înv.) v. înroşi. însângera. Roşi. Sângera. încruntâre s.f. 1 (înv.) v. însângerare. Sânge-rare. 2 fig. posomoreală, întunecare. încruntarea ei devine evidentă când i se face observaţie. încruntat -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) închiondorat, închiorcoşat. încruntat, se gândeşte la ceea ce îl frământă de mai mult timp. 2 (despre privire, înfăţişare sau, p. ext., despre oameni) îmbufnat, mohorât, posomorât, închiondorat, închiorcoşat, încreţit, chiorâş, noros. Are chipul încruntat când i se face observaţie. 3 fig. (despre oameni sau despre fizionomia lor) mohorât, posac, posomorât, încreţit, întunecat, noros, nourat. Are mina veşnic încruntată din cauza supărărilor. II adj. (înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. însângerat. Sângerat2. III adv. (modal; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta”) duşmănos, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, chiorâş, ponciş. îl priveşte încruntat. încruşi'vb. IV. tr. (tăb.; reg.; compl indică piei de animale, blănuri etc.) v. Argăsi. Tăbăci1, încruşfre s.f. (tăb.; reg.) v. Argăseală. Argăsi-re. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1. încruşit1 s.n. (tăb.; reg.) v. Argăseală. Argăsi-re. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1. încruşit2, -ă adj. (tăb.; reg.; despre piei de animale, blănuri etc.) v. Argăsit2. Tăbăcit2, încuiă vb. 1.11 tr. (în opoz. cu „a deschide”; compl. indică încuietori, zăvoare etc.) a închide, a pune, a trage, a ocluziona. Noaptea, încuie zăvorul de la poarta casei. 2 tr. (în opoz. cu „a descuia”; compl indică uşi, porţi etc. sau, p. ext., încăperi, locuinţe, instituţii) a fereca, a închide, a zăvorî, <înv. şi reg.> a pecetlui. A încuiat poarta casei. Şi-a încuiat apartamentul şi a plecat în concediu. 3 refl. (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. Constipa. II tr. fig. (compl. indică oameni) a înfunda. L-a încuiat cu răspunsul pe care i l-a dat. încuiălă s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Consti-paţie. Coprostază. Coprostazie. încuiat1 s.n. (în opoz. cu „descuiere”) ferecare, închidere, încuiere, zăvorâre, zăvorât1. încuiăt2, -ă adj. 11 (în opoz. cu „deschis”; despre încuietori, zăvoare etc.) închis, pus2, tras. Verifică din nou zăvorul încuiat. 2 (în opoz. cu „descuiat; despre uşi, porţi etc. sau, p. ext., despre încăperi, locuinţe, instituţii) ferecat2, închis, zăvorât2, pecetluit2. Noaptea, poarta încuiată este o siguranţă pentru casă. 3 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. Con-stipat. II fig. 1 (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) imper- încujbare meabil, închistat, îngust, limitat, mărginit, mic, obtuz, opac2, plafonat, plat2, redus, scurt, constipat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană încuiată. Având o judecată încuiată, se opune progresului. 2 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, iernatic, închis, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană încuiată, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale încuiate. încuibâ vb. I. refl. 1 (despre păsări sau animale) <înv.> a se încuibura. O pereche de rân-dunele s-a încuibat sub streaşina casei. 2 fig. (despre obiceiuri, vicii, defecte, prejudecăţi, sentimente etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”, „pe la” etc.) a se inve-tera, a se statornici, a se înrădăcina, a se înţeleni, a se rădăcina. Acest obicei s-a încuibat de secole la români. Frica s-a încuibat în sufletul ei. încuibâre s.f. fig. statornicire, înrădăcinare. Este evidentă încuibarea indolenţei la mulţi tineri. încuibât, -ă adj. fig. (despre obiceiuri, vicii, defecte,prejudecăţi, sentimente etc.) inveterat, statornicit, înrădăcinat. Cu greu se poate scăpa de un obicei încuibat. încuiburâ vb. I. refl. (înv.; despre păsări sau animale) v. încuiba. încuiere s.f. 11 (în opoz. cu „deschidere”) închidere, punere, tragere. Seara, are în grijă încuierea zăvorului de la poarta casei. 2 (în opoz. cu „descuiere”) ferecare, închidere, încuiat1, zăvorâre, zăvorât1. Este recomandată încuierea porţilor caselor pe timp de noapte. II (med., med. vet; pop.) 1 v. Constipaţie. Coprostază. Coprostazie. 2 v. Retenţie de urină. Retenţie urinară. încuietoăre s.f. (tehn.) 1 clanţă, ivăr, închizătoare, <înv. şi reg.> pafta, zimberec, clampă, clenci, clenţaică, coclanţă, coclete, fargătău, mănuşă, răscheie, rătez, şnală, trăcsăritoare, truct, verver, zar2, <înv.> încuietură. încuietoa-rea de la uşă s-a stricat. 2 ivăr, zăvor, limbă, rătez, zar2, chepeng, fargătău, reză, riglă2, şuber, trăgător, ţaglă, <înv.> încuietură. Trage încuietoarea de la poartă şi iese în drum. încuietură s.f. I (med., med. vet.; pop.) 1 v. Constipaţie. Coprostază. Coprostazie. 2 v. Retenţie de urină. Retenţie urinară. II (tehn.; înv.) 1 v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare. 2 v. Ivăr. încuietoare. Zăvor, încujbă vb. 1.1 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arca2. Arcui. Cambra. Curba. Flecta. Flexa. Flexiona. Gondola1. încovoia, îndoi. II fig. (înv.) 1 tr. (compl indică oameni) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. îndupleca. 2 refl. (despre oameni) v. Ceda. îndupleca. Lăsa. Muia. 3 tr. (compl. indică oameni) v. înjosi. Umili, încujbăre s.f. (înv. şi reg.) v. Arcuire. Arcuitură. Cambrare. Curbare. Flectare. Flexare. Flexiune. încovoiere. încovoietură. îndoire, îndoitură. Răsucitură. încujbat încujbat, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (mai ales despre lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit. 2 (despre oameni sau despre corpul lor) v. Adus2. Aplecat2. Cocârjat. Cocoşat. Curbat. Gârbov. Gârbovit. înclinat. încovoiat. îndoit. Plecat2. Strâmb. Strâmbat. Sucit2, încumetă vb. I. refl. 1 (urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a cuteza, a îndrăzni, a vrea, a se semeţi, <înv. şi pop.> a se împulpa, a se bizui, <înv.> a ispiti, a năzui, a se risca, a se întinde. Nu se încumeta să treacă noaptea prin parc. 2 (urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a cuteza, a îndrăzni, a pofti, <înv.> a obrăznici. S-a încumetat să ceară o sumă prea mare pentru un lucru de nimic. 3 (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini, încumetâre s.f. bărbăţie, bravură, curaj, cutezanţă, dârzenie, îndrăzneală, neînfricare, semeţie, temeritate, intrepiditate, petu-lanţă, cutezare, dârzoşenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, ne-înfricoşare, nespăimântare, netemere, obrăznicie, semeţire, slobozenie, valoare, virtute, voinicie, audacie, taros. Luptă cu încumetâre pentru scopurile sale. încumetri vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2, încuminţi vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni ori, p. ext., animale de casă) v. Astâmpăra. Cuminţi. Domoli. Linişti. Potoli. încunoştinţâ vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a anunţa, a aviza, a informa, a înştiinţa, a vesti, <înv.> a avizălui. L-a încunoştinţat despre deplasarea de săptămâna viitoare. 2 (compl. indică oameni) a anunţa, a comunica, a informa, a înştiinţa, a vesti, a semnaliza, a crici, a ştiri2, a ştirici. Vă încunoştinţăm că trebuie să vă prezentaţi la rectorat. 3 (compl. indică fapte care au avut loc sau care sunt în curs de desfăşurare, situaţii trecute ori existente etc.) a anunţa, a înştiinţa, a vesti, a publicita, <înv.> a crainici, a obşti, a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. A încunoştinţat cu bucurie că a luat permisul de conducere. încunoştinţăre s.f. 11 anunţare, informare, înştiinţare, vestire. încunoştinţarea neschim-bării hotărârii lui nu a surprins-o. Directorul se va gândi la o soluţie după încunoştinţarea tuturor angajaţilor despre situaţia din firmă. 2 anunţare, înştiinţare, vestire, <înv.> obştire, publicare, publicaţie, publicuire. încunoştinţarea luării permisului de conducere a fost primită cu bucurie de prieteni. II (concr.; adesea cu determ. care indică specificul, destinaţia etc.) anunţ, aviz, comunicare, înştiinţare, mesaj, <înv. şi reg.> ţidulă, <înv.> otpis. A primit acasă o încunoştinţăre de la regia de distribuţie a gazelor. încunună vb. 1.11 tr. (compl. indică oameni) a încorona, <înv.> a cununa. A încununat-o cu o diademă făcută din flori. 2 refl. recipr. (înv.; despre oameni) v. Căsători. Cununa II tr. fig. (compl. indică lucrări, activităţi etc.) a încorona. Ultima simfonie compusă, considerată o capodoperă, i-a încununat întreaga activitate de compozitor. încununăre s.f. 1 încoronare. Pentru soldaţii romani victorioşi în luptă foarte important era momentul încununării cu'tauri. 2 fig. coroană, încoronare. Ultima simfonie compusă este încununarea întregii sale activităţi componistice. încură vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Alerga. Fugi. Goni. încurajâ vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a excita, a îmbărbăta, a îndemna, a însufleţi, a stimula, a susţine, <înv.> a îndrăzni, a mângâia, a semeţi, a galvaniza, a insufla. Ştefan cel Mare a ştiut să-şi încurajeze oştenii în luptă. 2 tr. (compl. indică oameni) a îndemna, a stimula, <înv.> a spori1, a îmbia, a îmboldi, a purta, a mâna, a opinti. Aprecierile colegilor îl încurajează să-şi continue cercetarea. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) alina, a (se) consola, a (se) îmbărbăta, a (se) mângâia, <înv. şi pop.> a ostoi2, a molcomi, <înv.> a netezi, a se parigorisi. S-a încurajat greu după eşecul avut. încurajăre s.f. alinare, consolare, îmbărbătare, mângâiere, <înv.> consolaţie, parigorie, parigorisire, balsam, refugiu, sabur. Sfaturile ei au fost o încurajare pentru durerea lui. încurajat, -ă adj. (despre oameni) îmbărbătat. Jucătorii încurajaţi s-au întors pe teren. încurajat6r, -oăre adj. emulativ, stimulativ, stimulator. întrecerile dintre elevi sunt încurajatoare pentru ei. încurâre s.f. (reg.; de obicei determ. prin „de cai’7) v. Alergare. Cursă1, încurcă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) a (se) amesteca, a (se) împletici, a (se) încâlci, a mixa, a (se) bramburi, a (se) bulibăşi, a (se) zăpăci, a (se) bălmăji, a holomoci, a (se) învălătuci, a (se) loloţi, a mătrăcăli, a mitocosi, a (se) mitroşi, <înv.> a (se) îngălmăci, a (se) zămihti. A încurcat; din greşeală, firele celor două bobine. 2 tr. (compl. indică drumuri, căi etc.) a greşi, a pierde, a rătăci, a prăpădi, <înv.> a sminti. Excursioniştii au încurcat cărarea spre cabană din cauza lipsei indicatoarelor. 3 refl. (despre oameni) a se pierde, a se rătăci, a se prăpădi, a se răpune, a se zăhătui, a se zărăsti. S-a încurcat în labirintul străzilor şi nu mai ştie unde se află. 4 tr. (compl. indică lucruri, adrese, nume etc.) a confunda, a greşi, a confuziona. A încurcat adresa şi a ajuns la altcineva. 5 refl., tr. (sub. sau compl. indică probleme, situaţii etc.) a (se) complica, a sofistica, <înv.> a compleţi, a (se) încâlci, a se întortochea, a sinua, a se încovriga. Intriga filmului s-a încurcat spre final. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a bulversa, a (se) debusola, a deconcerta, a deruta, a (se) descumpăni, a dezorienta, a (se) tulbura, a (se) zăpăci, a ambarasa, <înv.> a se sastisi, a (se) depeiza. Reproşul dur primit de la şef l-a încurcat. 2 refl. (despre oameni) a se fâstâci, a se intimida, a se zăpăci, a se îngăimăci, a se îngurzi, a se rătuti, a se teşmeni, a se ului1, a se învălmăşi, a se pierde, a se văl-măşi, a se ienăci, a se îngălmăci. încurcându-se, nu a ştiut ce să răspundă. 3 tr. (compl indică oameni) a conturba, a deranja, a importuna, a incomoda, a inoportuna, a jena, a stânjeni, a stingheri, a supăra, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie încurcat întrucât are de lucru. 4 tr. (înv.; despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl indică acţiuni reprobabile) v. Plănui. Unelti. III fig. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică idei, gânduri, amintiri etc.) a (se) amesteca, a (se) combina, a (se) confunda, a (se) împletici, a (se) încâlci, a (se) învălui. Adesea amintirile se încurcă cu visele. 2 refl. (despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin7) a întârzia, a se lungi, a zăbovi, a adăsta. S-a încurcat cu prietenii la discotecă. încurcălă s.f. 1 (reg.) v. Amestecătură. încâl-ceall încâlcire. încâlcituri încurcături Mixtură. 2 (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 3 (înv.) v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire, încurcare s.f. 11 încurcat1. încurcarea firelor celor două bobine s-a făcut din greşeală. 2 complicare, încâlcire. Mai multe întâmplări imprevizibile au dus la încurcarea intrigii filmului. II fâstâceală, fâstâcire, intimidare, zăpăceală, zăpăcire, rătuteală, <înv.> în-fricoşătură, pierdere. încurcarea ei în faţa comisiei de examinare era vizibilă. încurcăt1 s.n. încurcare. încurcăt2, -ă adj. 11 (despre elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) amestecat, împleticit, încâlcit, învălătucit, loloţit, mitocosit Firele încurcate sunt greu de descâlcit. 2 (despre exprimare, fraze etc.) abracadabrant, împiedicat, încâlcit, întortocheat, sucit2. Exprimarea încurcată făcea scrisoarea de neînţeles. 3 (despre oameni) bulversat, confuz, debusolat, deconcertat, derutat, descumpănit, dezorientat, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, tulbure, zăpăcit, dezdrumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas încurcat când a auzit reproşul şefului. 4 (despre probleme, situaţii etc.) complex, complicat, încâlcit, întortocheat, labirintic, dedalian, dedalic, îmbârligat. Are de elucidat o situaţie extrem de încurcată. 5 fig. (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, îndărătnic nesigur, tulbure, vag, incert, împleticit, încâlcit, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod încurcat. Viitorul ei este încurcat. II (despre oameni) 1 fâstâcit, intimidat, zăpăcit, rătutit, teşme-nit, învălmăşit, îngălmăcit. încurcată, nu a ştiut ce să răspundă. 2 jenat, stânjenit, stingherit, strâmtorat. Se simte încurcată în prezenţa unor persoane necunoscute. 3 conturbat, deranjat, importunat, incomodat, stânjenit, stingherit, tulburat, zăticnit, <înv.> sastisit, strâmtorat. Oamenii încurcaţi nu pot reîncepe imediat lucrul. încurcătură s.f. 11 amestecătură, încâlceală, încâlcire, încâlcitură, mixtură, bălmăjeală, mişmaş, talmeş-balmeş, terci, încurcală, <înv.> îngălmăceală, ză-minteală, zămintitură, îmbârligă-tură. Firele erau într-o încurcătură de nedescris. 2 întortochetură, încâlcitură. încurcătura exprimării făcea scrisoarea de neînţeles. 3 amestec, amestecătură, hăţiş, împletitură, încâlceală, păienjeniş, potpuriu, tutti-frutti, dedal, varză. în mintea lui era o încurcătură de fapte şi de amintiri vagi. 4 confundare, confuzie. Se face o încurcătură între noţiuni. 5 babilonie, dezordine, haos, turbulenţă, zăpăceală, tălbăcitură, valvârtej, carambol. O adevărată încurcătură se produce pe autostrăzi din cauza maşinilor acelora care se întorc spre casă din weekend. 6 (concr.; med., med. vet.; pop.) încurcătură de maţe v. Ileus. Obstrucţie intestinală. Ocluzie intestinală. I11 complicaţie, şicană, chinezărie, cârşenie, încâlceală. încearcă să evite, pe cât posibil, încurcăturile. 2 confuzie, zăpăceală, im-broglio, îngăimăceală, îngăimăcitură, <înv.> îngălmăceală, învălmăşeală, fru-fru, halima1, harababură. Lipsa informării corecte duce la apariţia încurcăturilor. 3 bulversare, debusolare, decon-certare, derută, descumpănire, dezorientare, nedumerire, perplexitate, zăpăceală. încurcătura lui a fost evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. 4 bucluc, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, dră-căraie, încurcală, întâmplare, năvârneală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, nevoinţă, patimă, silă, stena-horie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe încurcături a avut în ultimul timp! 5 păţanie, poznă, tărăşenie, comedie2, dandana, istorie, tărăraie. I-a povestit din încurcăturile pe care le-a trăit. 6 (de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla”, „a se găsi”, „a pune) dificultate, impas, strâmtoare, strâmtorare, strâmtoreală, strâm-tură, strânsoare. A obligat-o să accepte condiţiile contractului într-un moment când se afla în încurcătură. 7 (adesea determ. prin „financiară”; de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla’) jenă, ambara, <înv.> stenahorie, strâmtoare, strâmtorare, strâmteală. Nu îl poate împrumuta, deoarece este şi el într-o mare încurcătură financiară. 8 (fam.) v. Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stinghe-rire. 9 (înv.) v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Lucrătură. Maşinaţie. Uneltire, încurmezişă vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Contrapune. împotrivi. încontra2. Opune, încuţitâ vb. I. tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. înjunghia. Spinteca. Tăia. încuviinţă vb. I. tr. (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimţi, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nă-răvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul a încuviinţat să se amâne examenul. încuviinţăre s.f. 1 accept, acceptare, admitere, aprobare, consimţire, îngăduire, aprobat1, <înv.> aprobaţie, aprobăluire. încuviinţarea de către profesor a amânării examenului i-a mulţumit pe studenţi. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cereyT) acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, poz-vol, sfat, voinicie, consentiment, OK, undă verde. A avut încuviinţarea soţiei pentru a încheia afacerea. 3 (polit, jur.) agrement, aprobare, consimţământ Diplomatului străin i s-a dat încuviinţarea. încuviinţător, -oare adj., adv. (rar; despre manifestări, gesturi, atitudini ale oamenilor) v. Aprobativ. Aprobator, îndărn adv. (modal; ital.; înv.) v. Degeaba. Inutil. Zadarnic. îndătă adv. (temporal) 1 acum, imediat, numaidecât, acuşi, amu, aici, <înv. şi reg.> aşaşi, acuşica, amuşi, <înv.> aciaşi, aşa, dindată, neoprit. Stai liniştită, îndată vine doctorul în salon. Colaborarea noastră se opreşte îndată. 2 grabnic, imediat, iute, rapid, repede, urgent, mintenaş, minteni, pripeşte, sorgoş, <înv.> zburiş. îi expediază îndată suma de bani pe care i-a cerut-o. 3 curând, devreme, fuga (y.fugă), grabnic, imediat, iute, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techerrme-cher. A început să plouă şi copiii vor intra îndată în casă. 4 imediat, şi. îndată i-a amintit de datorie când l-a văzut. îndatoră vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se împrumuta, a lua, <înv.> a se îndemâna. S-a îndatorat la un prieten cu o sumă de bani până la salariu. 2 tr. (compl indică oameni) a obliga. Ajutorul pe care i l-a dat îl îndatorează. 3 refl. (despre oameni) a se angaja, a făgădui, a se însărcina, a se obliga, a promite, a se arvuni, a zice, <înv. şi reg.> a jurui, a se prinde, <înv.> a se adeveri, a se apuca, a se oblăgătui, a se lega1. S-a îndatorat să-şi termine studiul până la sfârşitul lunii. îndatorat, -ă adj. (despre oameni) 1 (adesea constr. cu vb. „a rămâne”, „a fi”; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care arată obiectul datoriei) dator. A mai rămas îndatorat la bancă cu o mie de lei. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat. şi cu vb. „a fi”, „a rămâne) dator,obligat,recunoscător,redeva-bil, <înv.> mulţumitor. îi este îndatorată pentru serviciul făcut. îndatormţă s.f. (înv.) 1 v. Datorie. 2 v. Datorie. îndatorire. însărcinare. Obligaţie. Sarcină. îndatorire s.f. 11 datorie, însărcinare, obligaţie, sarcină, lucru, <înv.> dator, datorinţă,îndatorinţă. îndatorirea elevilor este să-şi însuşească cât mai multe cunoştinţe. 2 (adesea constr. cu vb. „a îndeplini) datorie, obligaţie, oficiu, sarcină. Şi-a îndeplinit exemplar îndatorirea de gazdă. 3 datorie, obligaţie, servitute. Are îndatorirea să-şi respecte propriile principii de viaţă. 4 obligaţie, răspundere. Ca şef, are multe îndatoriri. 5 angajament, obligaţie, sarcină, <înv.> obligament, legătură. în scurt timp a reuşit să-şi rezolve toate îndatoririle. 6 atribuţie, rol1, rost, sarcină, <înv.> meslehet. îndatorirea bonei este să plimbe copilul în fiecare zi. II (înv.) v. Datorie, îndatoritor, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) amabil, binevoitor, complezent, culant, favorabil, prevenitor, săritor, serviabil, acort, obligant, cooperativ, <înv.> graţios, slugărelnic. Este un om extrem de îndatoritor, gata oricând să-ţi facă un serviciu cu plăcere şi cu promptitudine. 2 (înv.) v. Obligatoriu. II s.m., s.f. (înv.) v. Datornic. Debitor, îndărăpnăţ, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. îndărăt adv. I (local) 1 înapoi. întoarse capul îndărăt pentru a vedea dacă nu este urmărit 2 înapoi. A pus scaunul îndărăt, în locul unde a stat. 3 (în opoz. cu „dinainte’) dinapoi, dindărăt, înapoi. Le-au ţinut calea şi dinainte şi îndărăt. II (modal) înapoi, <înv.> dindărăt. îşi ia banii îndărăt III (temporal) înapoi, <înv.> dindărăt. Acest eveniment s-a petrecut îndărăt cu secole. îndărătnic -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre oameni) încăpăţânat, nătâng, obstinat, recalcitrant, refractar, reluctant, dârz, încâinit, înţestat, sanchiu, căpos, capsoman, căpăţânos, <înv. şi reg.> îndărăpnat, dâcos, dugos, inacciu, opac3, <înv.> capeş, împoncişat, renitent, retiv, nărăvaş, înţesat, ţestos. îndărătnici 1854 Este atât de îndărătnic, încât nu poţi ajunge la o soluţie cu el. 2 (despre oameni) ambiţios, încăpăţânat, îndârjit, perseverent, rezistiv, stăruitor. Este extrem de îndărătnic în încercarea de a-şi îndeplini visurile. 3 fig. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) dârz, îndârjit, perseverent, stăruitor, tenace. Apreciază la el dorinţa îndărătnică de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. II s.f. (bot.; reg.) v. Clematită. Clocoţel. Clopoţel (Clematis integrifolia). III adj. (înv.; despre oameni) v. Restanţier. îndărătnici vb. IV. I refl. (despre oameni) 1 a se încăpăţâna, a se obstina, a se încâina, a se nătângi, a se dâcoşa. S-a îndărătnicit şi nu a vrut să facă ceea ce i s-a cerut. 2 a se ambiţiona, a se încăpăţâna, a se încrâncena, a se îndârji, a merge, a persevera, a persista, a stărui, a păzi, a se întărâta. Se îndărătniceşte să susţină un punct de vedere fals. 3 (înv.) v. Contrapune. împotrivi. încontra2. Opune. II tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. îndărătnicie s.f. 1 încăpăţânare, obstinaţie, nătângie, recalcitranţă, dâcă1, mădăţie, <înv.> retivitate, pertinacitate, vârtoşală. Niciodată nu se purtase cu atâta îndărătnicie. 2 cerbicie, dârzenie, încăpăţânare, perseverenţă, persistenţă, stăruinţă, tenacitate, cerbice. Apreciază la el îndărătnicia de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. 3 (înv.) v. Frondă. împotrivire. Oponenţă. Opozabilitate. Opoziţie. Opunere. Rezistenţă, îndărătul prep. (constr. eugen.; introduce un circ. de loc care indică poziţia posterioară a unei fiinţe, a unui obiect etc. în raport cu o altă fiinţă, cu un alt obiect etc.) dinapoia, din-dărătul, după, înapoia1. S-a ascuns îndărătul unui copac. îndătină vb. I. refl. impers. (pop.) v. Obişnui. Practica2. îndârjeălă s.f. (rar) v. îndârjire. înverşunare. Obstinaţie. îndârji vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se înverşuna, a se obstina, a se nătângi. Cu cât întâmpină mai multe piedici, cu atât se îndârjeşte să le depăşească. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înfuria, a (se) întărâta, a (se) înverşuna, a (se) aşama. Răspunsul lui obraznic l-a îndârjit la culme. 3 refl. (despre oameni) a se ambiţiona, a se încăpăţâna, a se încrâncena, a se îndărătnici, a merge, a persevera, a persista, a stărui, a păzi, a se întărâta. 4 refl. (despre dispute, conflicte etc.) a se înteţi, a se înverşuna, a se reascuţi, a se încleşta. Conflictul dintre fraţi s-a îndârjit în urma procesului de partajare a bunurilor moştenite de la părinţi. 5 tr.,refl. (compl. sau sub. indică stări de spirit, conflicte sociale, politice, economice etc.) a creşte, a (se) înteţi, a spori1, a (se) ascuţi. Polemicile dintre ei s-au îndârjit la maximum. îndârji'e s.f. (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetâre. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate, îndârjire s.f. 1 înverşunare, obstinaţie, îndârjeălă, <înv.> verşunie, vârtoşală, vârtoşare. Nu suportă îndârjirea cu care i se răspunde uneori. 2 dârzenie, înverşunare. îl captivează îndârjirea meciului de fotbal. îndârjit, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre oameni) furios, înfuriat, întărâtat, înverşunat, mâniat, mânios, obstinat, pornit, bur-zuiat, îndrăcit, năbădăios, oţărât, burzuluit, morcovit, zborşit, <înv. şi reg.> scârbit, hropşit, năvârlios, tur^nos, <înv.> firetic, înfurios, negru, turbat, oţetit, montat, zbârlit. îndârjit peste măsură, i-a răspuns răstit. 2 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, înverşunat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă îndârjită. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, înverşunat, necruţător, aspru. Romanul a fost supus unei critici îndârjite. 4 (despre competiţii, întreceri etc.) aprig, dârz, disputat, înverşunat, straşnic, aprins2. Meciul se anunţă a fi îndârjit. 5 (despre oameni) ambiţios, încăpăţânat, îndărătnic, perseverent, rezistiv, stăruitor. 6 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) dârz, perseverent, stăruitor, tenace, îndărătnic. Apreciază la el dorinţa îndârjită de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. II adv. (modal) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, înverşunat, straşnic, <înv.> crâncenit, tare, aspru, încleştat. Semifinaliştii se luptă îndârjit pentru medalia de aur. înde prep. (înv.) 1 (introduce un circ. de timp care indică o aproximaţie) v. Către. înspre. Spre. 2 (introduce un compl. indir. care indică relaţia, reciprocitatea sau adresarea reciprocă) v. între. 3 (introduce un compl. indir. care indică distribuţia; în legătură cu vb. „a împărţi”) v. între. îndeajuns adv. 1 adv. (modal; cu sens cantitativ) destul, îndestulător, suficient, bugăt, destulat, <înv.> îndestul. A muncit îndeajuns astăzi. A suferit îndeajuns. 2 (cu val. de interj.; în constr. eliptice) destul!, suficient!, oho! Ai timp? -îndeajuns! îndeâltfel adv. (modal; înv.) v. Altcum. Altcumva. Altfel. Altminteri. Diferit, îndealtrmnterea adv. (modal; înv.) v. Altcum. Altcumva. Altfel. Altminteri. Diferit, îndeaproăpe adv. (modal) amănunţit2, atent. A studiat îndeaproape istoria românilor. îndeletnici vb. IV. refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se ocupa, <înv. şi pop.> a sta, a umbla, <înv. şi reg.> a se cuprinde, <înv.> a băilui, a se nevoi, a se zăbovi, a se lega1. De câţiva ani se îndeletniceşte cu horticultura. îndeletnide s.f. (înv.) 1 v. Carieră. îndeletnicire. Meserie. Ocupaţie. Profesie. 2 v. Activitate. îndeletnicire. Lucru. Muncă. Ocupaţie. Preocupare. Treabă. îndeletnicire s.f. 1 carieră, meserie, ocupaţie, profesie, <înv. şi reg.> meşterie, breaslă, lefterie, <înv.> cin1, îndeletnide, marafet, epanghelmă. Te gândeşti la îndeletnicirea de medic sau la cea de avocat? 2 activitate, lucru, muncă, ocupaţie, preocupare, treabă, travaliu, operozitate, stare, rost, <înv.> îndeletnide, ocupare, preocupaţie. îndeletnicirea sa în cercetare a fost răsplătită cu numeroase premii. îndelung, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni stări fizice sau afective etc.) îndelungat, lung, prelung, prelungit, delung, <înv.> prelungitor. 2 (despre viaţă, procese, calităţi etc.) îndelungat, lung, <înv.> delungat. 3 (despre timp sau despre noţiuni temporale) destul, îndelungat, lung, mare1, mult, uitat2, <înv.> delungat. II adv. (temporal) 1 îndelungat, mult. 2 îndelungat, lung, mult. 3 îndelungat, prelung. îndelungă vb. I. (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp; înv.) 1 refl. (despre zile, nopţi, anotimpuri) v. Lungi. Mări. Prelungi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică viaţa, zilele cuiva) v. Prelungi, îndelungat -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni stări fizice sau afective etc.) îndelung, lung, prelung, prelungit, delung, <înv.> prelungitor. Solistul este rechemat pe scenă cu aplauze îndelungate. Aşteptarea a fost îndelungată. 2 (despre viaţă, procese, calităţi etc.) îndelung, lung, <înv.> delungat. îi urează viaţă îndelungată. Are o îndelungată experienţă în domeniu. 3 (despre timp sau despre noţiuni temporale) destul, îndelung, lung, mare1, mult, uitat2, <înv.> delungat A zăbovit pe malul mării o perioadă îndelungată de timp. II adv. (temporal) 1 îndelung, mult. A lucrat îndelungat la finalizarea acestui proiect. 2 îndelung, lung, mult. îl priveşte îndelungat. 3 îndelung, prelung. Telefonul sună îndelungat. îndelungăreţ, -eăţă adj. (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; înv.) v. Durabil. Peren. Persistent. Rezistent. Stăruitor. Trainic, îndemână vb. I. (înv.) 1 tr.,refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine. 2 refl. (despre oameni) v. împrumuta. îndatora. Lua. îndemânăre s.f. 1 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţLe, isteţime, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pri-cepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscu-sire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră îndemânarea chirurgului în mânuirea bisturiului. 2 artă, dibăcie, iscusinţă, măiestrie, meşteşug, pricepere, stil, ştiinţă, talent, savantlâc, <înv.> iscusime, tehnă, perilipsis, clasicitate. Statuia a fost executată cu multă îndemânare. 3 agerime, agilitate, deşteptăciune, dexteritate, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, pricepere, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune. îşi întrecea prietena prin îndemânare şi eficienţă. 855 | îndemânat, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. îndemânatic, -ă adj. 11 (despre oameni) abil, destoinic, deştept, dibaci, industrios, ingenios, iscusit, isteţ, măiestru, priceput, dexter, temeinic, <înv. şi pop.> meşteşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzaci, de-sholt, îndemânat, îndemânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meşteşugareţ, meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător îndemânatic. 2 (despre oameni cu o meserie care presupune o manualitate deosebită) iscusit, priceput, <înv.> practicos, practisit. Este un chirurg îndemânatic. Este un bucătar îndemânatic. 3 (despre oameni) ager, agil, comprehensiv, deştept, dibaci, inteligent, isteţ, priceput, nastratinesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fific, firatic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schitaci1, sfătos, ştram, <înv.> deşteptat2, scomaci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte îndemânatic. I11 (reg; mai ales despre piese de mobilier) v. Comod. Confortabil. 2 (înv.; despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) v. Avantajos. Fast2. Favorabil. Prielnic. Propice, îndemânâţie s.f. (rar) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. îndemână adv. (modal; pop.) v. Comod. Lesne. Uşor2. îndemânos, -oâsă adj. (reg.) 1 (mai ales despre piese de mobilier) v. Comod. Confortabil. 2 (despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput, îndemn s.n. 1 imbold, impuls, impulsie, mobil, pornire, pretext, stimul, stimulent, dictamen, <înv. şi reg.> vâlvă, şfung, <înv.> năstav, pomeală, parachinisis, inspiraţie, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost îndemn pentru tot ce a făcut în viaţă. 2 consiliere, cuvânt, îndrumare, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfat, sfatuire, sugestie, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfatuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfatuială, sfatuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. A apelat la îndemnul specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. 3 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) apel, chemare. Primarul adresează un îndemn la calm către populaţie. îndemnă vb. 1.11 tr. (compl. indică mai ales animale) a îmboldi, a mâna, <înv. şi reg.> a dudui. Căruţaşul îndeamnă calul cu biciul. 2 tr. (compl. indică oameni) a încuraja, a stimu- la, <înv.> a spori1, a îmbia, a îmboldi, a purta, a mâna, a opinti. Aprecierile colegilor îl îndeamnă să-şi continue cercetarea. 3 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a activiza, a impulsiona, a stimula, a impul-sa, a cataliza, a îmboldi, a propulsa, a pomi. Succesul iniţial al proiectului i-a îndemnat să-şi finalizeze cercetarea. Procesul de coalizare a forţelor politice democratice poate fi îndemnat de societatea civilă. 4 tr. (despre sentimente, porniri etc.; compl. indică oameni) a pune, a zice, a aţâţa, a îmboldi, a muşca, a iuţi. Curiozitatea l-a îndemnat să meargă să se convingă cu ochii lui. 5 tr. (compl. indică oameni) a stimula, a parachinisi, a împinge, a înghimpa, a mişca. Gebzia l-a îndemnat să comită o asemenea faptă. 6 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) (se) îmbia, a (se) pofti. O îndeamnă să ia din fructele de pe masă. 7 tr. (compl. indică oameni) a excita, a îmbărbăta, a încuraja, a însufleţi, a stimula, a susţine, <înv.> a îndrăzni, a mângâia, a semeţi, a gal-vaniza, a insufla. Ştefan cel Mare a ştiut să-şi îndemne oştenii în luptă. 8 tr. (compl. indică oameni) a povăţui, a sfătui. Prietena ei o îndeamnă numai la bine. 9 tr., refl. pas. (pop.; compl. sau sub. gram. indică soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) v. Alege. Decide. Fixa. Hotărî. Stabili. 10 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. îndupleca. II tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. Violenta, îndemnâre s.f. (rar) v.. Consiliere. Cuvânt, îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă, îndemnătură s.f. (înv.) v. Consiliere. Cuvânt, îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă, îndemom't, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. îndeobşte adv. (modal) <înv.> obşteşte. Această teorie este îndeobşte recunoscută ca aparţinând epocii luminilor. îndeocheâ vb. I. tr. (înv.; în superstiţii; compl. indică fiinţe) v. Deochea. îndeosebi adv. (modal) 1 chiar, tocmai, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> ales2. Era o linişte deplină şi îndeosebi asta l-a speriat. 2 <înv. şi pop.> vârtos. îi place cafeaua, îndeosebi cea făcută la expresor. îndepărte adv. (local; înv.) v. Departe. Mult. îndepărtă vb. I. (în concurenţă cu „a (se) depărta’) I (predomină ideea de distanţare) 1 tr., refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a (se) depărta, a (se) distanţa, <înv.> a (se) delunga, a postâmpi, a se răzluşi, a (se) remova, a spărţi. A îndepărtat barca de mal. Oamenii s-au îndepărtat în fugă de locul exploziei. 2 refl. (despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se depărta, a se dezlipi, a se dezlupi. Câinele dresat nu se îndepărtează de stăpân când i se scoate lesa. 3 tr., refl. (compl. sau sub. îndepărta indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de la”, „de”, care indică schimbarea direcţiei iniţiale sau normale) a (se) abate2, a (se) depărta, <înv.> a ostâmpi. Un indicator greşit i-a îndepărtat pe excursionişti de destinaţie. 4 tr. (tipogr.; compl. indică litere, cuvinte, rânduri) a depărta, a distanţa, a rări, a spatia, <înv.> a spaţiona. A îndepărtat cuvintele scrise împreună. 5 tr. (compl. indică obiecte sau părţi ale lor care acoperă ceva) a înlătura, a lua, a ridica, a dezridica. Mireasa şi-a îndepărtat vălul de pe faţă când a ajuns în faţa altarului. Cortina este îndepărtată la începerea spectacolului. 6 refl. (adesea fig.; despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de la”) a se abate2, a se depărta, a devia, a divaga, <înv.> a (se) scăpăta, a se sfii, a deraia, a ocoli, a se dezbăiera. în timpul discursului s-a îndepărtat de la subiect. 7 tr. (adesea fig.; compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „de la”, „de”, care indică idei, gânduri etc.) a abate2, <înv. şi pop.> a dezbate2, <înv.> a apăra, a detomi. Cu multă răbdare, a reuşit să-l îndepărteze de ideea sinuciderii. II (predomină ideea de detaşare, de izolare; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a se aliena, a se izola, a (se) separa, a se confina. în ultimul timp s-a îndepărtat de viaţa socială şi politică. 2 refl. (recipr.) (despre oameni) a se depărta, a se înstrăina, a se depeiza, <înv.> a se ostâmpi, a se răci, a se rupe. După căsătorie, băiatul s-a îndepărtat de familia lui. Nu s-au văzut de multă vreme şi s-au îndepărtat unul de altul. 3 tr. (compl. indică oameni) a despărţi, a separa, a dezbârnâi. Ai lui vor să-l îndepărteze de prietena sa. III (predomină ideea de eliminare, de excludere) 1 tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) a alunga, a depărta, a goni, a izgoni, a prigoni, a scoate, a ba-leia, a răzmeri, a surghiuni, <înv. şi pop.> a lua, a oropsi, a mătrăşi, <înv. şi reg.> a întiri, a mâna, a detomi, a dudui, a gor-goni, a haicăi, a hâcii, a hâcili, a hâciui, a huş-căi, a păfuga, a poteri, a sprânji, a steji, a ţintiri, a ţipa2, a zogoni, <înv.> a răşchira, a mătura, a tăia, a râni, a lepăda, a flitui. A îndepărtat câinele străin din curte. 2 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe” etc.) a elimina, a exclude, a înlătura, a scoate, a lichida. Conducerea l-a îndepărtat din organizaţie din cauza abaterilor repetate. 3 tr. (compl. indică persoane care ocupă un post) a demite, a destitui, a scoate, a demisiona, a caterisi, <înv.> a dezridica, a zbura, a smântâni. După noua grilă, mulţi funcţionari au fost îndepărtaţi din posturile lor. 4 tr. (compl. indică persoane angajate) a concedia, a dispo-nibiliza, a scoate, a licenţia, a mătrăşi, <înv.> a slobozi, a exoflisi2, a ovolni, a restructura. Patronul a îndepărtat o parte dintre angajaţii firmei din cauza iminentului faliment. 5 tr. (compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o dem- îndepărtare nitate) a desărcina, a destituita elibera, a revoca1, a scoate, a descăuna, a detrona, a mazili, a debarca, a zbura. Ministrul l-a îndepărtat din funcţia de secretar de stat. 6 tr. (compl. indică urme lăsate de corpuri străine sau de substanţe care pătează) a curăţa, a depărta, a elimina, a înlătura, a scoate, a dezbâma, a primiţi, a re-purga. A îndepărtat petele de grăsime cu un detergent special 7 tr. (compl indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a elimina, a înlătura, a rade, a radia2, a scoate, a suprima, a şterge, a tăia, a efasa, a ştricui, a amputa. A îndepărtat un rând din text. 8 tr. (chir.; compl. indică membrana care înveleşte un organ) a decortica. 9 tr. (compl. indică situaţii sau fapte primejdioase, neplăcute etc.) a evita, a se feri, a împiedica, a înlătura, a ocoli, a se păzi, a preîntâmpina, a preveni, a se proteja, a se apăra. A wde-părtat impactul cu maşina care venea din sensul opus. 10 tr. fig. (compl indică gânduri, senzaţii, sentimente etc.) a ecarta, a elimina, a înlătura, a suprima, a adormi, a alunga, a risipi, a râni. A să-i îndepărteze vigilenţa şi l-a înşelat. 11 refl.,tr. fig. (sub. sau compl. indică stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) a (se) destrăma, a se evapora, a (se) împrăştia, a (se) risipi, a (se) sfărâma, a (se) spulbera, a (se) zdrobi. Gândul său de mărire s-a îndepărtat. Panica populaţiei s-a îndepărtat repede. Glasul lui blând i-a îndepărtat orice temere. 12 tr., fig. a înlătura, a scutura. Au îndepărtat lanţurile robiei. îndepărtare s.f. I (predomină ideea de distanţare) 1 depărtare, distanţare, departe. îndepărtarea oamenilor de locul exploziei s-a făcut în fugă. 2 depărtare, dezlipire. îndepărtarea câinelui de stăpân a avut ca urmare rătăcirea lui pe stradă. 3 (tipogr.) depărtare, distanţare, rărire, rărit1, răritură, spaţiere. La corectură s-a făcut îndepărtarea cuvintelor scrise împreună. 4 înlăturare, ridicare, ridicat1. îndepărtarea de pe faţă a vălului miresei se face în faţa altarului. 5 (adesea fig.) abatere, depărtare, deviaţie, deviere, divagaţie. îndepărtarea vorbitorului de la subiect a nemulţumit auditoriul. II (predomină ideea de eliminare, de excludere) 1 eliminare, excludere, excluziune, înlăturare, scoatere, <înv.> eliminaţie. Abaterile repetate au determinat îndepărtarea lui din organizaţie. 2 demitere, destituire, scoatere, destituţiune, caterisire, <înv.> luare. îndepărtarea funcţionarei din postul pe care îl ocupa a provocat nemulţumirea colegilor ei. 3 concediere, disponibilizare, scoatere, licenţiere, <înv. şi pop.> slobozire, <înv.> exoflisire2. Patronul a hotărât îndepărtarea unei părţi din personalul firmei din cauza iminentului faliment. 4 desărcinare, destituire, eliberare, scoatere, descăunare, detronare, mazilire, mazilit1, debarcare. îndepărtarea lui din funcţia de secretar de stat a avut ca motiv incompetenţa. 5 curăţare, curăţat1, eliminare, înlăturare, scoatere, <înv.> repurgaţie. Pentru îndepărtarea petelor de grăsime a folosit un detergent special 6 anulare, eliminare, înlăturare, radiere2, scoatere, suprimare, ştergere, tăiere. îndepărtarea rândului din text a fost necesară pentru că acesta se repeta. 7 evitare, împiedicare, înlăturare, ocolire, preîntâmpinare, prevenire, prevenţie, <înv.> evitaţie. Prezenţa de spirit a şoferilor joacă un rol important în îndepărtarea accidentelor rutiere. 8 fig. înlăturare, scuturare, scuturat1. îndepărtarea lanţurilor robiei a fost un deziderat al populaţiei de culoare din America. îndepărtăt, -ă adj. 1 (despre locuri, aşezări omeneşti etc.) depărtat, <înv.> delungat. Stă într-un sat îndepărtat, uitat de lume. 2 (despre persoane care ocupă un post) demis, destituit, scos2, caterisit. Funcţionara îndepărtată îşi caută un alt loc de muncă. 3 (despre persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) destituit, revocat, scos2, detronat, mazilit2, debarcat Consilierul îndepărtat s-a întors la profesia de bază. îndeplini vb. IV. 1 tr. (compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) a efectua, a executa, a face, a împlini, a înfăptui, a realiza, a săvârşi, a antretui, <înv. şi pop.> a plini, a percuta, <înv.> a execvi, a umple, a epiheri-si. Colectivul a îndeplinit tot ce i-a cerut directorul de proiect. 2 tr. (compl. indică ţeluri, scopuri, visuri etc.) a ajunge, a atinge, a înfăptui, a realiza. După multe greutăţi, a reuşit să-şi îndeplinească scopul. 3 tr. (compl indică misiuni, obligaţii etc.) a înfăptui, a realiza, a rândui, a rezolva, <înv. şi reg.> a sfârşi, <înv.> a obârşi. Şi-a îndeplinit onorabil misiunea ca diplomat. 4 tr. (compl indică lucrări, opere, acţiuni etc. ale oamenilor) & desăvârşi, a împlini, a înfăptui, a realiza. A ajutat-o să-şi îndeplinească proiectul. 5 tr. (compl. indică dorinţe, rugăminţi etc.) a asculta, a împlini, a satisface. I-a îndeplinit dorinţa de a merge la teatru. 6 tr. (compl indică dorinţe, porniri, necesităţi etc.) a împlini, a realiza, a satisface, a izbândi, <înv.> a plini, a sătura. în sfârşit, şi-a îndeplinit visul de ani. 7 refl. (despre prevestiri, prorociri etc.) a se adeveri, a se confirma, a se împlini, a se realiza, <înv. şi reg.> a se umple. Presupunerile ghicitoarei s-au îndeplinit. 8 refl. (despre previziuni, blesteme, vrăji etc.) a se împlini, a se înfăptui, a se realiza, <înv. şi pop.> a se lega1, a se întâmpla, <înv. şi reg.> a se plini. După puţin timp, previziunile lui s-au îndeplinit. 9 ti. (compl. indică angajamente, jurăminte etc.) a onora, a respecta, a ţine, a împlini, a păzi, <înv.> a respectălui. Şi-a îndeplinit jurământul 10 tr. (compl. indică diverse feluri de munci, de activităţi, de servicii etc.) a depune, a desfăşura, a duce2, a efectua, a executa, a face, a întreprinde, a presta. O astfel de activitate pe care vreţi să o îndeplinim este de durată.AYtr. (compl. indică serviciul militar) a efectua, a executa, a face, a presta, a-şi satisface. A îndeplinit serviciul militar pentru o carieră în armată. 12 tr. (jur.; compl. indică hotărâri judecătoreşti, sentinţe, acte de autoritate etc.) a aplica, a executa, <înv.> a sfârşi Cel împuternicit îndeplineşte hotărârea judecătorească. îndeplinire s.f. 1 efectuare, executare, execuţie, facere, împlinire, înfăptuire, lucrare, realizare, săvârşire, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1. Pentru îndeplinirea în bune condiţii a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 împlinire, realizare, satisfacere, satisfacţie. A sărbătorit cu fast îndeplinirea visului său de ani. 3 desăvârşire, ducere la capăt, ducere la sfârşit, împlinire, înfăptuire, realizare, lichidare. A ajutat-o la îndeplinirea proiectului. 4 înfăptuire, realizare, <înv.> obârşire,realizaţie. îndeplinirea misiunii a fost onorabilă. 5 adeverire, confirmare, împlinire, realizare, <înv.> lucru, plinire. îndeplinirea presupunerilor ghicitoarei l-a şocat. 6 onorare, respectare. îndeplinirea unui jurământ este o datorie sfântă. 7 desfăşurare, efectuare, executare, prestare, prestaţie, <înv.> desfaşurământ. îndeplinirea acestei activităţi cere un efort deosebit. 8 efectuare, executare, prestare. Cu ani în urmă, îndeplinirea serviciului militar era obligatorie. 9 (jur.) aplicare, executare, <înv.> executarisire. Se ocupă de îndeplinirea acestei hotărâri judecătoreşti. îndeplinit, -ă adj. (despre dorinţe, porniri, necesităţi etc.) împlinit, realizat, satisfăcut. Visul îndeplinit îi provoacă o stare de bine. îndesă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) a aduna, a burduşi, a ghemui, a înghesui, a îngrămădi, a ticsi, a tescui, <înv. şi pop.> a strâmtora, a grămădi, a bâcsi, a bosoli, a bucşi, a de-săgi, a fuitui, a găvozdi, a tâmbuşi, a căptuşi. A îndesat în dulap toate puloverele pentru iarnă. Şi-a îndesat hainele vechi în saci de plastic. 2 (compl. indică fesuri, pălării, căciuli, bonete etc.) a băga, a înfunda, a trage, a vârî, a plesni, a tufli. Fiind frig îi îndeasă fesul pe cap. 3 (compl indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) a bate, a bătători, a bătuci, a compacta, a presa, a tasa, a compactiza, a pătuli, a pisa, a pisăgi, a dricui, a dripi, a pături, a tăpşi, a zbătuci. A îndesat pământul cu tăvălugul II refl. 1 (despre fiinţe) a se aglomera, a se îmbulzi, a se înghesui, a se îngrămădi, a năvăli, a se strânge, a se buscula, a se buluci, a se grămădi, a se bui, a se bulzi, a se dicăsi, a se înghebeji, a se nălogi, a se poroboti, a se târşi1, <înv.> a se îngloti, a aflui, a se muşuroi2. La ora deschiderii, oamenii s-au îndesat în faţa intrării supermarketului. 2 (despre fiinţe) a se băga, a se îmbulzi, a se împinge, a se înghesui, a se îngrămădi, a se vârî. La începerea meciului, suporterii se îndeasă unii în alţii pentru a-şi găsi locurile cele mai bune. 3 (pop.; despre oameni) v. Grăbi. Zori2, îndesa re s.f. 11 burduşeală, burduşire, înghe-suire, îngrămădire, ticsire, înghebejeală. îndesarea lucrurilor în dulap i-a luat puţin timp. 2 înfundare. Prin îndesare, căciula îi ajunge până la ochi. 3 bătătorire, bătucire, compactare, tasare, compactizare. îndesarea pământului se face cu un compactor. 4 (ind. metalurg.) refulare. îndesarea se face în scopul măririi dimensiunilor transversale ale pieselor de metal II (de obicei urmat de determ. îndoială introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare îndesare de oameni. îndesat, -ă adj. 11 (despre lucruri, materiale, obiecte etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) burduşit, înghesuit, îngrămădit, ticsit, tescuit2, bucşit, <înv.> glogozit Cară cu greu o valiză îndesată cu lucruri. 2 (despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) doldora, încărcat2, înţesat, plin, ticsit, umflat, doldoş, ţeapăn, ţoşcă. Vine din piaţă cu sacoşele îndesate. Are portofelul îndesat de bancnote. 3 (despre corpuri, materii etc. sau despre structura lor) compact, dens, vârtos. L-a lovit tare cu bulgărele de zăpadă care era îndesat. 4 (despre pământ, zăpadă etc.) bătătorit, bătucit, bătut2, tasat. Căruţele mergeau cu uşurinţă pe pământul îndesat. 5 (în opoz. cu „şovăielnic”, „nesigur”; despre mers, paşi etc.) apăsat2, energic, ferm, hotărât, neabătut, neezitant, neşovăielnic, neşovăitor, sigur. înaintează cu paşi îndesaţi. 6 (înv.; mai ales despre mese, ospeţe) v. Abundent. Bogat. Copios. îmbelşugat. îndestulat. Opulent. 7 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; înv.; despre sunete, zgomote etc.) v. înăbuşit. înfundat2. Pierdut. Slab. Stins2. Surd II (despre fiinţe) 1 ghemuit, înghesuit, îngrămădit. în orele de vârf, călătorii din tramvai, foarte îndesaţi, sunt nervoşi. 2 bondoc. Este mic de statură şi îndesat. îndesi vb. IV. refl. 1 (despre grupuri sau rânduri de oameni) a creşte, a se îngroşa, a se înmulţi, a spori1. Coloanele de manifestanţi s-au îndesit. 2 a se înteţi, a se înţesa. Copacii se îndesesc spre marginea pădurii. îndesoăre s.f. (reg.) 1 (med.) v. Helioză. Inso-laţie. 2 (fiziol, med., med. vet.) v. Greaţă. Nau-sea. 3 (fiziol, med., med. vet.) v. Indigestie, îndestul adv. (modal; cu sens cantitativ; înv.) v. Destul. îndeajuns. îndestulător. Suficient, îndestula vb. 1.1 tr.,refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) sătura, <înv. şi reg.> a (se) destula, a (se) însăţa, a (se) săţuL S-a îndestulat după o masă atât de copioasă. 2 tr. (pop.; compl indică oameni) v. Mulţumi Satisface, îndestulare s.f. (de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) abundenţă, afluenţă, belşug, bogăţie, exces, îmbelşugare, noian, opulenţă, prisos, ubertate, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfe, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destulare, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. corn), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îm-belşugării (v. corn), sac. La începutul verii este îndestulare de legume în pieţe. îndestulat, -ă adj. 1 (despre recoltă, producţie etc.) abundent, bogat, bun, îmbelşugat, mare1, mănos, mult, opulent, exuberant, profuz, <înv. şi reg.> belşugos, spornic, biu, <înv.> săţios1, zdravăn. Anul acesta recoltele au fost îndestulate. 2 (despre existenţă, condiţii materiale etc.) bogat, îmbelşugat, opulent, răsfăţat2. Duce un trai îndestulat, cu tot ce îşi doreşte. 3 (mai ales despre mese, ospeţe) abundent, bogat, copios, îmbelşugat, opulent, <înv.> îndesat, generos, princiar, regal2, regesc, zdravăn, domnesc. Au avut 0 cină îndestulată. îndestulător, -oăre adj., adv. I adj. 1 destul, suficient, bugăt Nu are bani îndestulători pentru a-şi cumpăra un televizor cu plasmă. 2 mulţumitor, satisfăcător, suficient. Are un număr îndestulător de CD-uri cu muzică clasică. II adv. (modal; cu sens cantitativ) destul, îndeajuns, suficient, bugăt, destulat, <înv.> îndestul. A muncit îndestulător astăzi. A suferit îndestulător. îndigui vb. IV. tr. (compl. indică ape sau malurile lor) a stăvili, a zăgăzui. Riveranii îndigu-iesc malurile râurilor. îndiguire s.f. stăvilire, zăgăzuire. îndiguirea malurilor apelor este necesară pentru a se evita inundaţiile. îndigui't, -ă adj. (despre malurile apelor) stăvilit, zăgăzuit. Malurile îndiguite protejează localităţile riverane de inundaţii. îndobitoci vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) cretiniza, a (se) prosti1, a (se) tâmpi, a (se) tembeliza, a (se) năuci, a nebuni, a (se) hăbăuci, a (se) tonti. Izolarea de lume şi lipsa de informare l-au îndobitocit de tot. 2 a (se) abrutiza, a (se) animaliza, a (se) dezumaniza, <înv.> a (se) dobitoci, a (se) desufleţi. Alcoolul îndobitoceşte omul. Adesea omul se îndobitoceşte din cauza lipsei culturii. îndobitocire s.f. 1 (med.) cretinizare, idiotizare, idioţire, imbecilizare, îndobitocire, prostire1, tâmpire. îndobitocirea lui are drept cauză o boală din copilărie. 2 prostire1, tâmpire, <înv.> dobitocire. Izolarea de lume şi lipsa de informare l-au adus într-o jalnică stare de îndobitocire. 3 abrutizare, animalizare, dezumanizare. îndobitocirea omului din cauza lipsei culturii apare în multe medii sociale. îndobitocit, -ă adj. (despre oameni) 1 (med.) cretinizat, idiotizat, idioţit, imbecilizat, prostit2, tâmpit, dobitocit. Omul îndobitocit nu mai este recuperabil din punct de vedere medical sau psihic. 2 prostit2, tâmpit. Oamenii îndobitociţi sunt izolaţi de lume. 3 abrutizat, animalizat, dezumanizat, <înv.> dobitocit. Din cauza alcoolului, unii oameni, îndobitociţi, devin violenţi. îndoctrina vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 a îmbiba. L-a îndoctrinat cu ideile lui conservatoare. 2 (fam.) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. îndupleca, îndoctrinăre s.f. îmbibare. A condamnat îndoctrinarea comunistă. îndoctrinât -ă adj. (despre oameni) îmbibat. Persoanele îndoctrinate devin fanatice. îndogăţi' vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. Conveni. împăca. înţelege. învoi, îndoi vb. IV. 11 tr. (compl. indică pături, haine, hârtii etc.) a împături, a plia, a strânge, a pături. A îndoit scrisoarea şi a pus-o în plic. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) a (se) arca2, a (se) arcui, a (se) cambra, a (se) curba, a (se) flecta, a (se) flexa, a (se) flexiona, a (se) gondola1, a (se) încovoia, a (se) incurba, a (se) recurba, a (se) înmlădia, <înv. şi reg.> a (se) încolăci, a (se) încujba, a (se) scovârda, a (se) scorii. în timpul accidentului, izbitura a îndoit bara automobilului. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte din fier, din metal etc.) a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) întoarce, a (se) răsuci, a (se) strâmba. Cuiele s-au îndoit sub lovitura ciocanului. 4 tr.,refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) lăsa, a (se) pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. îndoaie crengile cireşului ca să poată culege fructele. Ramurile se îndoaie, pline de rod. 5 refl.,tr. (sub. sau compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a se pleca. îşi îndoaie corpul peste balustradă. Se îndoaie peste marginea ferestrei. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) cocoşa, a (se) curba, a (se) încârliga, a (se) încovoia, a (se) strâmba, a (se) încârjoia. Greutăţile pe care le cară îi îndoaie spatele. S-a îndoit sub greutatea rucsacului. 7 refl. (despre oameni; de obicei cu determ. „de mijloc 0 a se curba, a se frânge, a se curma. Bătrânul s-a îndoit de mijloc şi a căzut. 8 refl. (despre oameni) a se cocârja, a se cocoşa, a se gârbovi, a se gheboşa, a se încovoia, a se cocârla, a se ghebui, a se încocârja, a se ghemoşa, a se nimu-rici, a se povârni, a se turtuşi, a se obăda. S-a îndoit la bătrâneţe. 9 tr. (compl indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) a întoarce, a răsfrânge, a ridica, a sufleca, a sume-te, a trage, a răsuci, a sumeca, a supune, <înv. şi reg.> a răsufleca, a suci2, a înfuleca, a sufleteca, a sumeteca. Pe ploaie, şi-a îndoit marginile pantalonilor pentru a nu le murdări de noroi. I11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică sume de bani) a (se) dubla, a (se) duplica, a (se) reduplica, <înv.> a (se) îndupleca. Şi-a îndoit capitalul investind inspirat. Preţurile la came aproape s-au îndoit în perioada de criză. 2 tr. (compl indică soluţii, băuturi, mâncăruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a dilua, a subţia, a alungi, a lungi. Negustorul a îndoit vinul cu apă. III refl. (despre oameni) 1 <înv.> a se pre-pune. Se îndoieşte că va ploua astăzi. 2 (înv. şi reg.) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1, îndoiălă s.f. 1 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, nedumerire, nehotărâre, pre-getare, reticenţă, şovăială, şovăire, irezo- îndoicios 1858 luţie, vacilare, preget, coşmă-gire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. îndoiala lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. 2 dubiu, incertitudine, incredulitate, neîncredere, nesiguranţă, rezervă, scepticism, şovăială, şovăire, dubitaţie, addubitaţie, <înv.> aporie, îndoiciune, îndoinţă, necredinţă, întrebare. Nu există nicio îndoială în ceea ce priveşte câştigarea concursului. îndoicios, -oâsă adj. (rar) 1 (despre mijloace de acţiune, metode, atitudini etc. ale oamenilor) v. Dubios. Echivoc. îndoielnic. Suspect. 2 v. Contestabil. Discutabil. Improbant. Incert, îndoielnic. Nesigur. îndoiciune s.f. (înv.) v. Dubiu. Incertitudine. Incredulitate. îndoială. Neîncredere. Nesiguranţă. Rezervă. Scepticism. Şovăială. Şovăire, îndoielnic, -ă adj. 11 (despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor etc.) dubios, improbabil, incert, indecis, neprobabil, nesigur, problematic, îndoios, <înv.> neadeverit, nebulos. Pe mulţi copii abandonaţi îi aşteaptă o existenţă îndoielnică. 2 (despre mijloace de acţiune, metode, atitudini etc. ale oamenilor) dubios, echivoc, suspect, îndoicios, necurat. Surâdea cu un aer de mulţumire care nu avea nimic îndoielnic. 3 contestabil, discutabil, improbant, incert, nesigur, îndoicios, vânturos. Clasamentul câştigătorilor este îndoielnic. 4 incert, nesigur, tulbure, lunecos. Mariajul celor doi este îndoielnic. II (înv.; despre oameni, atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor, îndoilâ vb. I. (reg.) 1 tr. v. încropi. înfiripa, înjgheba. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică stări, procese, situaţii etc.) v. Ameliora. îmbunătăţi. îndrepta. Restabili, îndoi'me s.f. (înv.) v. Cuplu. Pereche, îndoinţă s.f. (înv.) v. Dubiu. Incertitudine. Incredulitate. îndoială. Neîncredere. Nesiguranţă. Rezervă. Scepticism. Şovăială. Şovăire, îndoios, -oăsă adj. (rar, despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor etc.) v. Dubios. Improbabil. Incert. Indecis. îndoielnic. Ne-probabil. Nesigur. Problematic, îndoire s.f. 11 împăturire, pliere, strângere, strâns1, pliaj, păturire. Prin îndoire, hainele nu se boţesc. 2 arcuire, arcuitură, cam-brare, curbare, flectare, flexare, flexiune, încovoiere, îndoitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. îndoirea barei automobilului s-a produs în urma accidentului. 3 curbare, încovoiere, strâmbare. îndoirea cuiului s-a datorat loviturii puternice cu ciocanul 4 aplecare, aplecat1, arcuire, coborâre, culcare, culcat1, curbare, înclinare, încovoiere, plecare, aplecătură. Pentru a culege cireşele, a fost necesară îndoirea crengilor. 5 aplecare, aplecat1, arcuire, curbare, înclinare, încovoiere, plecare. îndoirea peste marginea ferestrei este periculoasă. 6 (gimn.) arcuire, arcuitură, curbare, flexiune, încovoiere. Gimnasta termină exerciţiul la sol prin îndoirea trunchiului. 7 cocârjare, cocoşare, gârbovire, gheboşare, încovoiere, <înv. şi pop.> cocârlare, ghebuire,încocârjare. Una dintre cauzele îndoirii este bătrâneţea. 8 întoarcere, ridicare, ridicat1, suflecare, suflecat1, <înv. şi reg.> suflecătură, <înv.> sumetere. Pe ploaie, îndoirea marginilor pantalonilor este necesară pentru a nu le murdări de noroi. II dublare, duplicaţie, <înv.> duplicare. în perioada de criză se constată îndoireeffreţurilor la multe produse. îndoit, -ă adj. 11 (despre pături, haine, hârtii etc.) împăturit, pliat, strâns2, păturit. Scrisoarea îndoită este pusă în plic. 2 (mai ales despre lucruri, obiecte etc. neflexibile, rigide) arcuit, cambrat, curb, curbat, încovoiat, incurbat, recurbat, arcat, arcuat, cârjoiat, cârligat, <înv. şi reg.> încujbat, scovâr-dat, cercuriu, <înv.> arcos, gârjob. După accident, bara de fier îndoită a maşinii trebuie îndreptată. 3 (mai ales despre obiecte confecţionate din metale) contorsionat, curbat, încovoiat, întors2, răsucit2, strâmb, strâmbat. în urma exploziei, din clădire au rămas doar fiare îndoite. 4 (despre paloşe, iatagane etc.) încovoiat, adus2, rotilat. Se lupta cu un iatagan îndoit. 5 (despre obiecte sau despre părţi ale lor) strâmb, câm. Cuţitul nu mai poate fi folosit din cauza vârfului îndoit. 6 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) aplecat2, curbat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat2, pornit, polignit. Cireşul are ramurile îndoite. 7 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) aplecat2, curbat, înclinat, încovoiat, plecat2. Nu este bine să stai cu trupul îndoit peste marginea ferestrei. 8 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, plecat2, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de îndoit, încât are înălţimea unui copil Bătrânul are spatele îndoit. 9 (despre extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) întors2, răsfrânt, ridicat2, suflecat2, sumes, tras, sumecat. Pe ploaie, merge cu marginile pantalonilor îndoite. 10 (bot.; despre părţi ale plantelor) întors2, răsfrânt, revolut, <înv.> reflex. Această plantă are frunzele îndoite. I11 dublu. A cerut o porţie îndoită de îngheţată. 2 (despre soluţii, băuturi, mâncăruri etc.) diluat, slab, subţiat, subţire, apătos, rărit2, spălăcit, <înv.> întins2, lungit. Nu bea vin îndoit. II11 (rar, despre cuvinte, enunţuri etc.) v. Ambiguu. Echivoc. Interpretabil. 2 (înv.; despre oameni, atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor. 3 (înv.; despre oameni sau despre firea lor) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect. Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător. îndoitură s.f. I arcuire, arcuitură, cambrare, curbare, flectare, flexare, flexiune, încovoiere, încovoietură, îndoire, răsucitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. îndoitură barei automobilului s-a produs în urma accidentu- lui. II (concr.) 1 arcuire, arcuitură, curbare, curbură, încovoială, încovoietură, cam-brură. Grinda are o îndoitură care îngrijorează. 2 (la haine, lenjerie etc.) boţitură, creţ, cută, încreţitură, îngurzitură, <înv.> încreţire, armonică1. încearcă să îndrepte cu fierul de călcat îndoiturile fustei. 3 (la obiectele de îmbrăcăminte) cută, răsfrângătură, răs-frânsătură, răsfrântură. Fusta are o îndoitură adâncă. 4 (rar) v. Cot. Cotitură. Curbă. întorsătură. întorsuri întortocheturl Meandru. Ocol. Răsucitură. Serpentină (v. serpentin). Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpuitură. Turnantă (v. turnant). 5 (agric.; înv.) v. Sâr-jiţă. Sârjoacă. îndoldoră vb. I. tr. (pop.; compl. indică mai ales spaţii de depozitare, magazine, centre comerciale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aproviziona. Umple, îndoliă vb. I. tr. (compl. oameni) a se cerni. Accidentul aviatic a îndoliat familiile pasagerilor. îndoliăt, -ă adj. 11 (despre oameni) cernit2, <înv.> jalnic. Rudele îndoliate erau zdrobite de durere. 2 (despre haine, steaguri etc.) cernit2, negru, <înv.> jalnic. La înmormântare, familia decedatului purta haine îndoliate. II fig. 1 abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. îndoliat după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa îndoliată din cauza eşecului la examen. îndoliere s.f. cemire. Accidentul a produs îndolierea multor familii. îndomoli'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Calma. Domoli. îmbuna. împăca. Linişti. Potoli. îndopă vb. 1.1 tr. (pop. şi fam.; compl. indică mai ales spaţii de depozitare, magazine, centre comerciale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aproviziona. Umple. 2 refl., tr. (fam.; peior.; sub. sau compl. indică fiinţe) v. îmbuiba. îndopăre s.f. (fam.; peior.) v. îmbuibare, îndopăt,-ă adj. (fam.; peior.; despre fiinţe) v. îmbuibat. îndosi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte) v. Ascunde. Dosi. Pune. îndrăci'vb. IV. (pop.) 1 refL,tr. (sub. sau compl indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. 2 refl.,tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. Haini. înrăi. 3 refl. (psih.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti, îndrăcire s.f. (pop.) 1 v. Furie. înverşunare. Mânie. 2 (psih.) v. Alienare. Alienare mintali Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasl Demenţă. Nebunie. 859 | îndrăcit, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (în credinţele populare; despre oameni) <înv. şi reg.> drăcit. Se crede că persoanele îndrăcite pot scăpa de diavol prin exorcizare. 2 (despre oameni) afurisit, blestemat, câinos, hain, rău, ticălos, <înv. şi pop.> pustiu, pârdalnic, împeliţat, jurat2, <înv. şi reg.> urgisit, ben-gos, benguţ, limujder, pricăjit, secret3, <înv.> îndemonit. A avut un bărbat îndrăcit, care i-a făcut viaţa un coşmar. 3 (despre oameni) afurisit, drăcos. Abia a scăpat de un scandalagiu, că-i vine altul şi mai îndrăcit. 4 (pop.; mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat, întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Obstinat. Pornit. 5 (psih.; pop.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. II adj. fig. 1 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, colosal, sălbatic, turbat. O furtună îndrăcită i-a luat acoperişul casei. 2 (fam.; mai ales despre temperamentul oamenilor) v. Aprig. Aprins2. Eruptiv. Focos. Furtunos. Impetuos. Impulsiv. Iute. înflăcărat. înfocat. Năprasnic. Năvalnic. Nedomolit. Nepotolit. Nestăpânit. Nestăvilit. Sălbatic. Tumultuos. Vehement. Viforos. Vijelios. Violent. Vulcanic. III adv. fig. (modal; pop. şi fam.) v. Aprins2. Avântat. Entuziasmat. Entuziast. Fervent. Focos. înflăcărat. înfocat, însufleţit. Pasionat IV s.f. (bot; reg.) v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium campestre). îndrăgi vb. IV. 1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) iubi, a (se) plăcea, a ţine, a drăgi, a se îndrăgosti, <înv.> a (se) libovi. Toată viaţa a îndrăgit-o numai pe ea. Ajunşi la bătrâneţe, cei doi soţi se îndrăgesc ca la început. 2 (pop.; despre oameni) v. înamora. îndrăgosti. îndrăgit1 s.n. (înv. şi pop.) v. Concubinaj. îndrăgit2, -ă adj. 1 (despre fiinţe) drag, iubit, scump, sweet, dulce. Mama este cea mai îndrăgită fiinţă. 2 (despre lucruri, obiecte etc.) drag, iubit, scump, <înv.> vrut. Nu se poate despărţi de cărţile lui îndrăgite. 3 (pop.; despre oameni) v. înamorat. îndrăgostit, îndrăgosti vb. IV. (despre oameni) 1 refl. a se înamora, a se amoreza, a se îndrăgi, <înv.> a se îm-prinde, a se îndrăguli, a se înlibovi, a se ataşa, a se învoita. S-a îndrăgostit de fată la prima vedere. 2 refl. (recipr.) (pop.) v. Iubi. îndrăgi. Plăcea. Ţine. îndrăgostire s.f. înamorare. îndrăgostit -ă adj. (despre oameni) înamorat, amorezat, îndrăgit2, <înv.> ibostareţ, libovit, aprins2, înmrejuit. Tânărul îndrăgostit făcea numai gafe. îndrăguli vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. înamora. îndrăgosti, îndrăzneălă s.f. 1 bărbăţie, bravură, curaj, cutezanţă, dârzenie, încumetâre, neînfricare, semeţie, temeritate, intrepiditate, petulan-ţă, cutezare, dârzoşenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoşare, nespăimântare, netemere, obrăznicie, semeţire, slobozenie, valoare, virtute, voinicie, au-dacie, taros. Luptă cu îndrăzneală pentru scopurile sale. 2 aplomb, dezinvoltură, siguranţă. Este admirat pentru îndrăzneala de care dă dovadă în orice moment. 3 aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ire-verenţă, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfrunta-re, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăzni-cire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu îndrăzneală. îndrăzneţ, -eăţă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, neînfricat, semeţ, temerar, viteaz, impa-vid, intrepid, petulant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, voinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, nespăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, coios, solid. Luptătorii îndrăzneţi se aruncă în focul bătăliei. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cin-ghinea, mămicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de îndrăzneaţă. 3 (despre oameni) în-figăreţ, înfipt, tunaci. Noul lor coleg este prea îndrăzneţ. 4 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciu-dos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost îndrăzneaţă. II adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde îndrăzneţ părinţilor. îndrăzni vb. IV. 11 tr. (urmat de o prop. compl dr. cu vb. la conjunct.) a cuteza, a se încumeta, a vrea, a se semeţi, <înv. şi pop.> a se împulpa, a se bizui, <înv.> a ispiti, a năzui, a se risca, a se întinde. Nu îndrăznea să treacă noaptea prin parc. 2 tr. (urmat de o prop. compl dr. cu vb. la conjunct.) a cuteza, a se încumeta, a pofti, <înv.> a obrăznici. A îndrăznit să ceară o sumă prea îndrepta mare pentru un lucru de nimic. 3 tr. (urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a cuteza, a-şi îngădui, a-şi permite. - Cum îndrăzneşti să-mi răspunzi astfel? 4 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Excita. îmbărbăta, încuraja. îndemna. însufleţi. Stimula. Susţine. II refl. (înv.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. îndrăznire s.f. (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetâre. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate, îndrânci't, -ă adj. (reg.; mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfăţat2. Rău. Răzgâiat, îndrea s.m. invar, (pop.) v. Decembrie, îndreăle s.f. pl. (reg.) v. Decembrie, îndrei s.m. invar, (reg.) v. Decembrie, îndreptă vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte încovoiate, arcuite sau curbate) a descovoia, a dezdoi, <înv.> a obli. A îndreptat sârma curbată. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, corpul lor ori părţi ale acestuia) a (se) destinde, a (se) dezdoi, a (se) întinde, a (se) relaxa, a (se) dezghemui, a (se) discorda, <înv.> a (se) dezgârci. După ce s-a ridicat de pe scaun, şi-a îndreptat corpul Degetele i s-au îndreptat dând drumul mânerului genţii. 3 tr. (compl. indică mai ales terenuri) a aplana, a netezi, a nivela, a niveli, a polejnici. A îndreptat pământul înainte de a semăna gazon. 4 tr. (compl indică ţesături, în special haine, lucruri confecţionate din pânză, stofă etc. încreţite ) a descreţi, a netezi, a dezgurzi, a tipări. A reuşit să îndrepte, la călcat, cămăşile spălate în maşina automată. 5 tr. (compl. indică coafura, pârul) a aranja, a aşeza, a netezi, a nelei. îşi îndreaptă pârul în faţa oglinzii. 6 tr. (compl. indică obiecte dintr-o încăpere, care şi-au schimbat poziţia iniţială) a aranja, a potrivi, a aiepta1. îndreaptă tabloul înclinat de pe perete. 7 tr. (reg.; despre animale; compl. indică urechile lor) v. Ciuli. II 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, situaţii etc.) a (se) îmbunătăţi, a (se) optimiza, a (se) remedia. Situaţia financiară a populaţiei a început să se îndrepte după încetarea crizei economice. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică stări de lucruri, concepţii etc.) a (se) îmbunătăţi, a (se) înnoi, a (se) reforma, a (se) remedia. Este însufleţit de dorinţa de a îndrepta mentalitatea oamenilor. 3 refl., tr. (sub. sau compl indică stări, procese, situaţii etc.) a (se) ameliora, a (se) îmbunătăţi, a (se) restabili, a (se) drege, a (se) îmbuna, a în-doila, a se tocmi, <înv.> a statornici, a meliora, a (se) însănătoşi, a (se) răzbuna. După săptămâni cu ploi, vremea s-a îndreptat. Situaţia lor familială s-a îndreptat în ultimul timp. 4 tr., refl. a amenda2, a (se) corecta, a (se) corija, a emenda, a (se) rectifica, a remedia, a retuşa, <înv.> a (se) core-ge, a repara. Profesorul îndreaptă greşelile făcute de elevi. S-a îndreptat, dându-şi seama de greşeala făcută în exprimare. 5 tr., refl. a (se) corecta, a (se) corija, a (se) îmbunătăţi, a (se) rectifica. Logopedul i-a îndreptat dicţia. 6 tr. a corecta, a corija, a îmbunătăţi, a rectifica, a repara, a retuşa. Croitorul îi îndreap- îndreptar tă croiul sacoului. 7 tr. {compl indică obiecte sparte, crăpate sau stricate, aparate, instalaţii, mecanisme etc. defecte, stricate, uzate) a drege, a repara, a cârpi. Zidarul a îndreptat pereţii fisuraţi. A îndreptat cerceveaua în care este montat geamul 8 tr. {compl. indică nedreptăţi, greşeli etc.) a repara, a drege. A îndreptat nedreptatea pe care a comis-o. Cum poate să-şi îndrepte greşeala? 9 refl., tr. (sub. sau compl. indică situaţii, stări etc.) a (se) normaliza, a (se) redresa, a (se) reface, a (se) scula, a se restaura. O perioadă, scăpase situaţia de sub control, dar, acum, aceasta s-a îndreptat. 10 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) înfiripa, a (se) însănătoşi, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tămădui, a (se) vindeca, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) învoinici, a (se) sănă-toşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) dezmăci, a (se) ipeni, a se înciocăla, a se oijoveni1, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi îndreptat mai repede. 11 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifla, a (se) fortifica, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) în-vigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vân-joşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a îndreptat. Muşchii s-au îndreptat prin exerciţii fizice. 12 refl. (rar; despre întreprinderi, instituţii etc.) v. Reorganiza. Reprofila. Restructura. 13 refl. (fam.; iron.; despre oameni care s-au îmbătat) v. Drege. 14 refl. (înv.; despre oameni) v. Apăra. Dezvinovăţi. Disculpa. Justifica. Scuza. 15 tr. (înv.; compl indică oameni) v. Ierta. Scuza. II11 refl. (despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către ”, „spre") a apuca, a o lua, a merge, a păşi, a pleca, a pomi, a se îndruma, a se orienta, a purcede, a se purta, <înv. şi reg.> a năzui, a arădui, a se întinde. Se îndreaptă pe drumul cel mai scurt către casă. 2 refl. (despre drumuri, căi de comunicaţie etc.; cu determ. locale) a duce2, a merge. Cărarea se îndreaptă spre schit. 3 .tr. (compl. indică arme de foc) a întinde, a întoarce, a ochi2, a ţinti, <înv. şi pop.> a tinde, <înv.> a puncta. Poliţistul a îndreptat pistolul spre criminal. 4 tr. (compl. indică oameni) a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a orienta, <înv.> a dirigui, a sledi, a tocmi. A îndreptat-o pe drumul cel mai scurt spre gară. 5 tr. (pop.; compl. indică cereri, solicitări, invitaţii etc. scrise sau verbale) v. Adresa. Expedia. înainta. Trimite. 6 tr. fig. (despre simţiri, necazuri, situaţii etc.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „către”, „spre”) a duce2, a orienta, Dacă n-ar fi raţională, această dezamăgire ar în-drepta-o spre disperare. 7 tr. fig. (compl. indică acţiuni, activităţi, discuţii, preocupări etc. ale oamenilor) a canaliza, a dirija. Şi-a îndreptat atenţia asupra vorbitorului. îndreaptă discuţia spre ceea ce îl/preocupă. îndreptâr s.n. 1 călăuză, ghid, îndrumar, îndrumător, vademecum, <înv.> praveţ, dreptar. A editat un îndreptar pentru turişti. 2 normativ, <înv.> regulativ. Consultă îndreptarul tehnic. îndreptâre s.f. 11 destindere, întindere, relaxare, discordare. Pentru ca îndreptarea degetelor să nu fie dureroasă după eliberarea mânerului genţii, se recomandă masarea lor. 2 aplanare, netezire, nivelare, oblire, <înv.> nivelaţie. îndreptarea pământului este obligatorie înainte de semănatul gazonului. 3 aranjare, aranjat1, aşezare, netezire. Dimineaţa, îndreptarea părului îi ia mult timp. I11 îmbunătăţire, optimizare, remediere, <înv.> reformaţie. îndreptarea situaţiei financiare a populaţiei a început după încetarea crizei economice. 2 ameliorare, amelioraţie, îmbunătăţire, <înv.> îndreptăciune, meliorare, melioraţiune, însănătoşire. îndreptarea vremii a readus forfota în luncă. 3 amendare2, corectare, corijare, emendare, emendaţie, rectificare, remediere, retuş, retuşare, recti-ficaţie, perdaf, reparare. îndreptarea greşelilor făcute de elevi este preocuparea de bază a profesorului. 4 corectare, corijare, îmbunătăţire, rectificare. Logopedul a contribuit mult la îndreptarea dicţiei copilului. 5 corectare, corijare, îmbunătăţire, rectificare, remediere, reparare, retuş, retuşare. îşi duce sacoul la croitor pentru îndreptarea croiului. 6 îndreptare. îl frământă gândul îndreptării nedreptăţii comise. 7 normalizare, redresare, refacere, sculare, sculătoare (v. scu-lător). Speră în îndreptarea situaţiei din firmă. 8 (med., med. vet.) înfiripare, însănătoşire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, tămăduire, vindecare, leac, lecuială, ridicare, sculare, tămădu-ială, <înv. şi reg.> sănătoşare, vindec, <înv.> is-ţelenie, tămăduiciune, tămăduinţă, vindecat1, vindecăciune, vindecământ, vindecătură, vracevanie. Şi-a reluat activitatea după îndreptarea sa deplină. 9 (med., med. vet.) fortificare, înfiripare, întărire, întremare, învigorare, înzdrăvenire, reconfort, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, tonifiere, vivifica-re, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, îndreptarea organismului după boală a fost rapidă. 10 (concr.) corectiv, corectură, rectificare, rectificaţie. Parlamentarii au adus câteva îndreptări proiectului de lege. 11 (înv. şi pop.) v. Dreptate. Echitate. Justeţe. Justiţie. 12 (înv. şi pop.; de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi’) v. Argument îndreptăţire. Justificare. Justificaţie. Legitimare. Legitimitate. Motiv. Motivare. Motivaţie. Raţiune. Temei. III călăuzire, conducere, dirijare, ghi- dare, îndrumare, orientare. Ca să ajungă la gară, are nevoie de îndreptarea unui cunoscător al oraşului. îndreptat; -ă adj. 11 (mai ales despre muşchii fiinţelor) destins, întins, relaxat. Muşchii îndreptaţi nu o mai dor. 2 (mai ales despre terenuri) netezit2, nivelat2. Plantează gazon în pământul îndreptat. I11 (despre stări, procese, situaţii etc.) ameliorat, îmbunătăţit, răzbunat. Vremea îndreptată a readus forfota în luncă. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe) înfiripat, însănătoşit, întremat, înzdră-venit, lecuit, refăcut, restabilit, tămăduit, vindecat2, ridicat2, <înv. şi reg.> sănătoşat, pribolit, zviduit, <înv.> isţelit Deşi îndreptat, nu şi-a reluat încă activitatea. 3 (med., med. vet.; despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, înfiripat, întărit, întremat, învigorat, înzdrăvenit, reconfortat, refăcut, restabilit, tonificat, pribolit îndreptat după boală, a plecat într-o staţiune montană. îndreptăciune s.f. (înv.) v. Ameliorare. Amelioraţie; îmbunătăţire. îndreptare, îndreptător, -oare s.m., s.f., adj. 1 s.m. (în edituri, tipografii etc.; rar) v. Corector. 2 s.m., s.f., adj. (înv.) v. Călăuzitor. îndrumător. Po-văţuitor. Sfătuitor. îndreptăţi vb. IV. tr. 1 a justifica, a legitima, a motiva. Argumentele aduse îndreptăţesc decizia lui. 2 (urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, a îndritui, <înv.> a îndrep-tui, a întemeia. Felul în care te comporţi mă îndreptăţeşte să cred că ascunzi ceva. 3 (înv.) v. Apăra. Dezvinovăţi. Disculpa. Justifica. Scuza. îndreptăţire s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, justificare, justificaţie, legitimare, legitimitate, motiv, motivare, motivaţie, raţiune, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. Nu găseşte nicio îndreptăţire pentru decizia pe care a luat-o. 2 autoritate, calitate, competenţă, drept, îndrituire, <înv.> voinicie, cădere. Are îndreptăţirea să ia această decizie. îndreptăţit -ă adj. 1 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndrituit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic2, motivat, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat Trebuie să vină cu o scuză îndreptăţită pentru a fi crezut. 2 drept, echitabil, just, legitim. Cererea sa de mărire a salariului a fost îndreptăţită. 3 (despre oameni) chemat, competent, <înv.> volnic. în această situaţie, singură persoană îndreptăţită să dea un sfat este un avocat. îndreptui vb. IV. tr. (înv.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Autoriza, îndreptăţi. îngădui. Justifica. Permite, îndrevenivb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Amorţi. înţepeni. Paraliza. îndritui vb. IV. tr. (livr.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Autoriza, îndreptăţi. îngădui. Justifica. Permite, îndrituire s.f. (livr.) v. Autoritate. Calitate. Competenţă. Drept. îndreptăţire. îndumnezeit îndrituit, -ă adj. (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptăţit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic2, motivat, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat, îndrugă vb. I. tr. 1 (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a murmura, a boscorodi, a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colobuţi, a dicăi, a îm-bălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a tivii, a molfăi, a zbâmâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. îndrugă ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce îndrugă copilul. 2 a bârfi, a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, a tăifăsui, a dondăni, a flencăni, a tăinui, a tândăli, a tolocăni, a troncăni, a pupăi, a vorbi, <înv. şi reg.> a spori2, a bleşti, a fâsâi, a forfoti, a hăn-ţăni, a holoti, a hondrăi, a hondrăni, a lehăi, a leorbăi, a lotoci, a lozi, a oşpoji, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a plăvăi, a po-fârcăi, a prociti, a pruji, a pupezi, a stroncăni, a ştiolfăi, a tăifasi, a tăini, a tălălăi, a tălăpăni, a tololoi2, a tonoci, a torosi, a troscoti, a zăgrăi, <înv.> a limbuţi, a locoti, a vorovi, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi, a găvări, a vrăji. Vecinele ei îndrugă vrute şi nevrute. îndrugăre s.f. (ţes.; pop.) îndrugătură. îndrugarea este toarcerea lânii sau a cânepii în fire groase şi puţin răsucite. îndrugătură s.f. (ţes.; pop.) îndrugăre. îndrumă vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, <înv.> a dirigui, a sledi, a tocmi. A îndrumat-o pe drumul cel mai scurt spre gară. 2 tr. (compl. indică mai ales traficul terestru, aerian sau maritim) a dirija, a regla. Poliţiştii îndrumă circulaţia în intersecţiile aglomerate. 3 tr. (compl. indică oameni, în special turişti) a călăuzi, a conduce, a duce2, a ghida. Ghidul îndrumă vizitatorii prin grădina zoologică. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) <înv.> a (se) povăţui, a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) dirija, a (se) ghida, a (se) lumina, a (se) orienta, a (se) deştepta, a (se) pleca. Părinţii au atribuţia de a-şi îndruma copiii pe drumul cel bun. în viaţă se îndrumă după principii ferme. 5 tr. (compl. indică oameni) a povăţui, a sfătui, <înv.> a năstăvi, a vodi, a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a pilota, a drege, a miji. Mama l-a îndrumat bine în viaţă. 6 tr. (compl. indică oameni) a arăta, a consilia, a învăţa, a povăţui, a sfătui, a dăscăli, a zice, a difti, <înv.> a mângâia, a paşte2, a prea-pări, a parigorisi. îl îndrumă cum să depăşească momentele dificile. 7 tr. (compl. indică oameni) a instrui, a pregăti. Folcloriştii tineri sunt îndrumaţi pentru munca de teren. 8 refl. (rar; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) v. Apuca, îndrepta. Lua. Merge. Păşi. Pleca. Pomi. îndrumăr s.n. călăuză, ghid, îndreptar, îndrumător, vademecum, <înv.> praveţ, dreptar. A editat un îndrumar pentru turişti. îndrumăre s.f. 1 călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, orientare. Ca să ajungă la gară, are nevoie de îndrumarea unui cunoscător al oraşului. 2 dirijare, reglare. îndrumarea circulaţiei pe străzile oraşului este în sarcina poliţiei rutiere. 3 călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, orientare. îndrumarea copiilor pe drumul cel bun în viaţă este una din atribuţiile părinţilor. 4 directivă, indicaţie, instrucţiune, normativ, normă, recomandare, <înv.> regulativ. în timpul inundaţiilor au fost respectate îndrumările guvernului. 5 indicaţie, informaţie, lămurire. La bibliotecă a primit toate îndrumările de care avea nevoie. 6 explicaţie, indicaţie, instrucţiuni (v. instrucţiune), lămurire, <înv.> spusă (v. spus), tălmăcire. Cumpărătorul primeşte îndrumări pentru folosirea televizorului. Nu prea a înţeles îndrumările informaticianului, întrucât acesta a folosit termeni de specialitate. 7 consiliere, cuvânt, îndemn, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfat, sfătuire, sugestie, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfatuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfătuială, sfătuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. A apelat la îndrumarea specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. 8 instruire, pregătire. îndrumarea tinerilor folclorişti în munca de teren a fost foarte utilă. îndrumător, -oăre s.m., s.f., adj., s.n. 11 s.m., s.f. (în muzee) călăuză, ghid, cicerone, <înv.> povăţuitor. îndrumătorul castelului dă explicaţii turiştilor. 2 s.m. călăuză, mentor, povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, <înv.> povaţă, toc-mitor, busolă, dascăl, învăţător, tată, sfeşnic. Mama i-a fost îndrumător toată viaţa. 3 s.m., s.f., adj. călăuzitor, povăţuitor, sfătuitor, <înv.> îndreptător, năstăvitor, purtător, sleditor, guru, luceafăr, lumină, luminător. Savantul i-a fost îndrumător în primii ani de cercetare. 4 adj. (despre semnale, tabele etc.) indicator, indicativ. Pauza după o oră de curs este anunţată prin-tr-un semnal audio îndrumător. Pe potecile montane sunt tăbliţe îndrumătoare pentru ca drumeţii să nu rătăcească drumul. 5 adj. povăţuitor, sfătuitor, <înv.> învăţător. Acest ghid îndrumător cuprinde noţiunile cele mai importante de igienă. II s.n. călăuză, ghid, îndreptar, îndrumar, vademecum, <înv.> praveţ, dreptar. A editat un îndrumător pentru turişti. înduioşă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a sensibilizata tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrun- de, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a înduioşat pe toţi. înduioşare s.f. 1 afectare, emoţionare, impresionare, tulburare, mişcare, pătrundere, atingere. La cele văzute, înduioşarea oamenilor a fost puternică. 2 duioşie, emoţie. Este un om dur, care nu ştie ce este înduioşarea. Glasul îi tremura plin de înduioşare. înduioşat, -ă adj. (despre oameni) afectat1, emoţionat, impresionat, tulburat, <înv.> umilit, atins, înmuiat, mişcat, muiat, tuşat. înduioşată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. înduioşător, -oare adj. (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, duios, emoţionant, impresionant, patetic, răscolitor, tulburător, <înv.> simţitor, mişcător, pătrunzător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost înduioşătoare. îndulci vb. IV. 11 tr. (compl. indică băuturi, medicamente etc.) a edulcora. Şi-a îndulcit cafeaua cu zaharină. 2 refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. înfrupta. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a îndulcit în urma instalării termopa-nelor la ferestre. 2 tr., refl. (mai ales cu determ. introduse prin prep. „cu”) a (se) delecta, a (se) desfăta, a (se) răsfăţa. îşi îndulceşte nepoţii cu tot felul de bunătăţi. S-au îndulcit în excursie, cumpărându-şi tot ce şi-au dorit. 3 tr. (compl. indică pedepse, condamnări, amenzi etc.) a coborî, a micşora, a reduce, a scădea. în urma recursului, judecătorul i-a îndulcit pedeapsa. îndulcire s.f. 1 edulcorare, edulcoraţie, îndulcit. Foloseşte zaharină pentru îndulcirea cafelei. 2 (chim.) doctorizare. îndulcirea este de-sulfurarea benzinelor la sfârşitul operaţiilor de rafinare. 3 (pop. şi fam.) v. înfruptare. îndulcit, -ă s.n., s.f. 1 s.n. edulcorare, edulcoraţie, îndulcire. 2 s.f. (ind. alim.; reg.) v. Turtă dulce. îndulcitor s.n. (chim., ind. alim.) benzo-sulf-amidă, zaharină. îndulcitorul este folosit ca înlocuitor al zahărului în alimentaţia bolnavilor de diabet. îndumnezăiciune s.f. (înv.) v. Deificare. Divinizare. Zeificare. îndumnezeî vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe sau lucruri) v. Deifica. Diviniza. Zeifica, îndumnezeire s.f. (înv.) v. Deificare. Divinizare. Zeificare. îndumnezeit, -ă adj. 1 (mai ales în relig. creştină; rar) v. Celest. Ceresc. Divin. Dumnezeiesc. Sfânt. Veşnic. 2 (înv.; despre fiinţe sau lucruri) v. Deificat. Divinizat. Zeificat. îndupăca îndupăca vb.L (înv.) 1 refl. (despre fiinţe) v. îmbuiba. 2 tr. (despre animale, irondespre oameni; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. înfuleca. 3 tr. (despre fiinţe; compl. indică hrană) v. Devora, îndupărr vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Supraalimenta. Supranutri. îndupleca vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a convinge, a decide, a determina, a face, a hotărî, a birui, a molcomi, a îndoctrina, a planisi, <înv.> a îndemna, a pleca, a împila, a încujba. L-a înduplecat să spună adevărul. 2 refL (despre oameni) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul s-a înduplecat să se amâne examenul. 3 refl. (despre oameni) a ceda, a se lăsa, a se muia, a se încujba. Cu toate rugăminţile, tot nu s-a înduplecat. 4 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică sume de bani) v. Dubla. Duplica. îndoi. 5 refl. (înv.; despre oameni) v. Evita. Feri. Ocoli. Păzi. înduplecăre s.f. (relig.; înv.) v. Convertire, înduplecător, -oare adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) v. Conciliant. împăciuitor. 2 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent. Convingător. Decisiv. Edifiant. Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Temeinic. îndură vb. 1.1 tr. (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) a pătimi, a păţi, a răbda, a suferi, a suporta, a trăi, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a pănăta, a petrece, a târpi, a ticăi2, a joi2, a păula, a peşti, a pristui, <înv.> a cerca, a se necăji, a obicni, a supăra, a înghiţi, a trage, a purta, a mânca, a lupta. A îndurat multe umilinţe de la colegi. 2 tr., intr. a ispăşi, a plăti, a răsplăti. îndură mult pentru vina tatălui. 3 tr. (compl. indică suferinţe, greutăţi etc.) a duce2, a răbda, a suferi, a suporta, a apuca, <înv.> a simţi. Rămânând văduvă, femeia a îndurat toate greutăţile şi necazurile familiei. 4 tr. (compl indică suferinţe, necazuri etc.) a încerca, a pătimi, a suferi, a suporta. Au îndurat în viaţă multe neajunsuri. 5 refl. (despre oameni) a se milostivi, a se mili, <înv.> a se înmilo-şa, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a se năstăvi, a se proerisi. Se îndură de lacrimile copilului şi îl iartă. îndurăre s.f. 11 clemenţă, iertare, indulgenţă, îngăduinţă, milostivire, toleranţă. Arată îndurare faţă de cei care au greşit fără voie, prima dată. Preoţii propovăduiesc îndurarea. 2 (mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simţi’) mila, milostivire, mizeraţie, mizericordie, suflet, <înv.> îndurământ, mesereare, milcuire, pietate. Este un om care nu are îndurare faţă de nimeni. 3 (relig. creştină; şi îndurare divină) ajutor, graţie, har, milă, mi- lostenie, milostivire, <înv.> ieftenşug, ieftinăta-te, ieftineaţă, ieftinie, ieftinire, milcuire, mi-losârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie, umilenie, umilinţă, meserătate. îndurarea lui Dumnezeu se îndreaptă spre cei nenorociţi. 4 (pop.) v. Răbdare. 5 (înv.) <înv.> îndurământ, îndurăminte, îndurătate, îndurătură. II (cu val. de interj.) iertare!, <înv.> aman! îndurare! Nu voi maifcuzfniciodată o asemenea greşeală! îndurat, -ă adj. 1 (despre chinuri, suferinţe etc.) răbdat2, suferit. Nu-şi aduce aminte cu plăcere de necazul îndurat. 2 (relig. creştină; înv.; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) v. Bun. îndurător. îngăduitor. Milos. Milostiv, îndurământ s.n. (înv.) 1 <înv.> îndurare, îndurăminte, îndurătate, îndurătură. 2 v. îndurare. Milă. Milostivire, îndurăminte s.f. (înv.) <înv.> îndurare, îndurământ, îndurătate, îndurătură. îndurătăte s.f. (înv.) <înv.> îndurare, îndurământ, îndurăminte, îndurătură. îndurător, -oăre adj. 1 (despre oameni) clement, iertător, indulgent, îngăduitor, milostiv, tolerant, ieftin. învăţătorul este îndurător cu elevii. 2 (relig. creştină; despre divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) bun, îngăduitor, milos, milostiv, <înv. şi reg.> milostivnic, <înv.> cruţător, îndurat, meseremic, milosârd, milosârdnic, mizericor-dios, umilos. Dumnezeu este îndurător şi ne iartă păcatele. 3 (despre oameni) răbdător, <înv. şi pop.> răbduriu, <înv.> răduros. A fost toată viaţa un om îndurător, care a suportat cu resemnare multe suferinţe, boli şi necazuri. îndurătură s.f. (înv.) <înv.> îndurare, îndurământ, îndurăminte, îndurătate. îndureră vb.1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, <înv. şi pop.> a (se) obidi, a (se) ciumări, a (se) morcovi, <înv. şi reg.> a (se) scârbi, a (se) cârcăli, a se îmborboi, a se probozi, <înv.> a atrista, a (se) oscârbi, a (se) oţărî, a (se) râvni, a (se) săblăzni, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a îndurerat. 2 tr. (despre întâmplări, situaţii, manifestări ale oamenilor etc.; compl indică oameni) a durea, a întrista, a mâhni, <înv.> a dosădi, a răni, a ulcera. Atitudinea lui indiferentă a îndurerat-o. Vorbele lui spuse la mânie au îndurerat-o mult. îndurerăre s.f. întristare, mâhnire, rănire. Vorbele lui spuse la mânie i-au provocat o mare îndurerare. îndurerât, -ă adj. 1 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scâr- bit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îm-boşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. îndurerat după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) duios, întristat, trist. A povestit despre soarta îndurerată a doi îndrăgostiţi. 3 fig. (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit; neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa îndurerată din cauza eşecului la examen. înduşmăm vb. IV. tr., refl. recipr. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Duşmăni. Urî. Vrăjmăşi. înec s.n. 1 <înv.> înecăciune. A sărit în râu şi a scăpat copilul de la înec. 2 asfixie, asfixiere, înăbuşire, înecare, sufocare, sufocaţie, înecăciune, <înv.> împresurare, înecătură, ne-cătură, sugrumare. Era să moară prin înec cu fumul inhalat. 3 iluviu, iluviune, inundare, inundaţie, potop, revărsare, tă-lăzuire, potopenie, ponou, <înv.> revărsătură, umflătură, undătură, venire. în ultimii ani ţările europene s-au confruntat cu mari înecuri. 4 (nav.; înv.) v. Naufragiu, înecă vb. 1.11 tr., refl. (compl sau sub. indică fiinţe) <înv. şi reg.> a (se) neca. S-a înecat încercând să traverseze Dunărea înot. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică ambarcaţiuni) a (se) scufunda, a submerge, a şavira, <înv.> a gistrui. Nava s-a înecat în timpul unei furtuni puternice. Printr-o manevră greşită, pescarul a înecat barca. 3 tr. (despre ape, râuri etc.; compl. indică terenuri, localităţi, gospodării etc.) a inunda, a cotropi, a potopi, <înv. şi reg.> a esunda, a neca, a băltăci, a cotropi. Torentele au înecat tot satul. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) asfixia, a (se) înăbuşi, a (se) sufoca, a (se) sugruma, <înv. şi pop.> a (se) năbuşi, a (se) năduşi, a (se) înăduşi, a dezgruma, <înv.> a (se) împresura, a etufa, a (se) sugruma. îi îneacă fumul de ţigară. Se îneacă de la atâta fum inhalat. 5 tr. (despre lacrimi, sânge; compl. indica oameni sau părţi ale corpului lor) a năpădi, a podidi, a umple, <înv. şi pop.> a năbuşi, a prididi, a bucşi, <înv.> a povedi. Nu mai poate vorbi pentru că lacrimile o îneacă. Lovindu- l cu pumnul în figură, sângele i-a înecat gura. 6 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Gâtui. Jugula. Strangula. Sugruma. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni) a înăbuşi, a sufoca, a strangula, a sugruma. Emoţia puternică o îneacă. 2 tr. (despre sentimente, senzaţii etc.; compl. indică oameni sau sufletul, inima, conştiinţa etc. lor) a copleşi, a covârşi, a năpădi, a inunda, a umple. Inima îi este înecată de milă. Mirarea o îneacă când aude un asemenea răspuns. 3 refl. (de obicei urmat de determ. locale) a se adânci, a se afunda, a se 863 | cufunda, a se duce2, a se înfunda, a se scufunda. Cu fiecare pas, picioarele i se înecau în noroi. 4 refl. (cu determ. introduse prin prep. „în”) a se cufunda, a se scufunda. Clădirea se îneacă în întuneric. Sala se îneacă în tăcere. 5 tr. (compl. indică plante) a înăbuşi, a sufoca, a sugruma. Scaieţii îneacă florile. 6 tr., refl. (rar; compl sau sub. indică oameni, etnii etc.) v. Absorbi. Asimila. Include. Integra. încorpora. îngloba. Reintegra, înecare s.f. 1 scufundare, scufundat1. înecarea navei s-a produs în timpul unei furtuni puternice. 2 inundare, potopire, <înv. şi reg.> esundare, <înv.> esundaţiune, ne-cătură, cotropire. Nu s-a luat nicio măsură pentru prevenirea înecării satului. 3 asfixie, asfixiere, înăbuşire, înec, sufocare, su-focaţie, înecăciune, <înv.> împresurare, înecătură, necătură, sugrumare. 4 (înv. şi reg.) v. Gâtuire. Jugulare. Strangulare. Sugrumare. înecat, -ă adj. 11 (despre ambarcaţiuni) scufundat2. Nava înecată nu a putut fi scoasă la suprafaţă. 2 (despre terenuri, localităţi, gospodării etc.) inundat, potopit, <înv. şi reg.> esundat. Oamenii au părăsit satul înecat. 3 (despre fiinţe) asfixiat, înăbuşit, sufocat, <înv. şi pop.> năduşit. Persoana înecată a fost resuscitată pentru a-şi reveni. II fig. 1 (despre voce, glas) înăbuşit, gâtuit, strangulat, sugrumat, surd. Emoţia era atât de mare, încât avea vocea înecată. Are glasul înecat de furie. 2 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; rar; despre sunete, glas, ton) v. Coborât. Domol. încet. Lânced. Lin2. Mic. Moale. Molatic. Molcom. Muiat. Potolit2. Scăzut. Slab. Stins2. Tainic. Uşor2, înecăciâs, -oâsă adj. (despre aburi, fum, vapori, miros etc.) asfixiant, înăbuşitor, sufocant, înecător, năbuşitor, <înv.> năduşitor, etufant, sugrumător. Fumul din încăpere este înecăcios. înecăciune s.f. 1 (rar) v. Asfixie. Asfixiere, înăbuşire. înec. înecare. Sufocare. Sufocaţie. 2 (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Dispnee. Sufocare. 3 (med., med. vet.; pop.) v. Astm. 4 (înv.) v. înec. înecător, -oăre adj. (rar; despre aburi, fum, vapori, miros etc.) v. Asfixiant. înăbuşitor, înecăcios. Sufocant. înecătură s.f. (înv.) v. Asfixie. Asfixiere. înăbuşire. înec. înecare. Sufocare. Sufocaţie. înfăină vb. 1.1 refl. (rar) v. înfainoşa. 2 tr., refl. (cosmet.; înv.; compl. sau sub. indică oameni sau faţa, obrajii, nasul gâtul lor) v. Pudra, înfăinoşă vb. I. refl. a se înfaina. Vrând să facă pâine, s-a înfăinoşat pe şorţ. înfălă vb. I. refl. (pop.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura, îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. înfăptui vb. IV. 1 tr. (compl indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) a efectua, a executa, a face, a împlini, a îndeplini, a realiza, a săvârşi, a antretui, <înv şi pop.> a plini, a percuta, <înv.> a execvi, a umple, a epi-herisi. Colectivul a înfăptuit tot ce i-a cerut directorul de proiect. 2 tr., refl. a (se) realiza, a (se) isprăvi. Au înfăptuit cea mai mare parte din planul de cercetare. 3 tr. (compl. indică bunuri materiale, valori artistice etc.) a efectua, a executa, a face, a fauri, a realiza, a săvârşi, <înv.> a unelti. Sculptorul a înfăptuit statuia ecvestră a domnitorului. 4 tr. (compl. indică lucrări, opere, acţiuni etc. ale oamenilor) a desăvârşi, a împlini, a îndeplini, a realiza. A ajutat-o să-şi înfăptuiască proiectul. 5 tr. (compl. indică state) a crea, a face, a fauri, a forma, a întemeia, a realiza, <înv.> a ijderi, a întemelia, a plămădi, a forja. Are meritul de a fi înfăptuit un stat naţional unitar. 6 refl. a se produce, a se realiza. Nimic nu se înfăptuieşte fără efort. 7 tr. (compl. indică ţeluri, scopuri, visuri etc.) a ajunge, a atinge, a îndeplini, a realiza. După multe greutăţi, a reuşit să-şi înfăptuiască scopul 8 tr. (compl indică misiuni, obligaţii etc.) a îndeplini, a realiza, a rândui, a rezolva, <înv. şi reg.> a sfârşi, <înv.> a obârşi. Şi-a înfăptuit onorabil misiunea ca diplomat. 9 refl. (despre previziuni, blesteme, vrăji etc.) a se împlini, a se îndeplini, a se realiza, <înv. şi pop.> a se lega1, a se întâmpla, <înv. şi reg.> a se plini. După puţin timp, previziunile lui s-au înfăptuit. 10 tr. (compl indică profituri, venituri etc.) a aduce, a crea, a produce, a realiza. înfăptuieşte mari beneficii pentru familie, prin meseria pe care o profesează. înfăptuire s.f. 11 efectuare, executare, execuţie, facere, împlinire, îndeplinire, lucrare, realizare, săvârşire, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1. Pentru înfăptuirea în bune condiţii a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 desăvârşire, ducere la capăt, ducere la sfârşit, împlinire, îndeplinire, realizare, lichidare. A ajutat-o la înfăptuirea proiectului. 3 îndeplinire, realizare, <înv.> obâr-şire, realizaţie. înfăptuirea misiunii a fost onorabilă. 4 creare, făurire, formare, întemeiere, realizare. înfăptuirea statului naţional unitar a fost sărbătorită cu mare bucurie. 5 producere, realizare. S-au păstrat multe documente din perioada înfăptuirii Unirii Principatelor. II (concr.) 1 lucrare, operă, realizare. Sculptorul este mândru de înfăptuirile sale. 2 (la pl. înfăptuiri) manifestări (v. manifestare), realizări (v. realizare). Dăruirea de sine este una dintre cele mai reuşite înfăptuiri ale firii umane. înfăptuitor, -oăre s.m., s.f. creator, demiurg, făuritor, născocitor, plăsmuitor, realizator, artefice, <înv.> ijderitor, săvârşitor, scornitor, sfârşitor, statornicitor, făurar1, clăditor, tată, faur1. Pe-trarca este înfăptuitorul poeziei de dragoste italiene. înfărtăţfe s.f. (reg.) înfârtăţit, însorţit, însurăţie, mătcălău, paştele-mic (v. paşte1), înfărtăţia este o sărbătoare populară de după Paşte, când tinerii schimbă între ei ouă roşii şi se leagă fraţi sau surori de cruce. înfăşă vb. I. tr. 1 (compl. indică sugari) a faşa, a făşia, a îmbodoli. Mama înfaşă copilul cu grijă. 2 (med., med. vet; rar; compl indică răni sau părţi ale corpului care au suferit un traumatism) v. Bandaja. Lega1. Pansa, înfăşăre s.f. 1 <înv.> înfăşătură. înfăşarea unui sugar trebuie făcută cu grijă. 2 (med., med. înfăşurat vet.; rar) v. Bandajare. Legare. Legat2. Pansare. Pansat1.3 (înv.) v. Acoperire. înfăşurare. în-velire. învelit1. înfăşat, -ă adj. 1 (despre sugari) făşat, făşăţel, făşieţel, îmbodolit. Pruncul înfăşat doarme liniştit 2 (med., med. vet.; rar; despre răni sau despre părţi ale corpului care au suferit un traumatism) v. Bandajat. Legat4. Pansat2. înfăşătură s.f. (înv.) 11 v. înfăşare. 2 (med., med. vet.) v. Bandajare. Legare. Legat2. Pansare. Pansat1. II (concr.; med., med. vet.) v. Bandaj. Faşă. Pansament. Tifon, înfăşură vb. I. II tr. (ţes.; compl. indică fibre textile) a depăna, a înşira, a înfira. Femeia înfăşoară tortul pentru a ţese pânză. 2 refl.,tr. (sub. sau compl. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) a (se) încârliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci2, a (se) covriga, a (se) covrigi, a (se) încolătăci, <înv.> a (se) învălui, a (se) împleti, a (se) împletici. Şarpele s-a înfăşurat pe o creangă. 3 tr. (compl indică obiecte, materiale flexibile etc.) a învălătuci, a învârti, a răsuci, a roti, a rula, a suci2, a vălătuci, a sucăli, a rotila, a rotocoli, a tecărui, a vălugi. A înfăşurat strâns covorul pentru a încăpea în portbagaj. 4 tr., refl. a (se) încinge2, a (se) strânge, <înv.> a (se) împrejura. Un chimir cu ţinte îi înfăşoară mijlocul. Se înfăşoară cu un brâu de piele. 5 tr., refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „în”) a (se) acoperi, a (se) înveli, <înv. şi pop.> a (se) coperi, a (se) învălui, <înv. şi reg.> a (se) astruca, <înv.> a (se) vălui. Fiind frig peste noapte, s-a înfăşurat cu plapuma. A înfăşurat copilul într-un şal II tr. fig. a acoperi, a îmbrăţişa, a împresura, a învălui. Umbra înfăşoară dealul Ceaţa ne înfăşoară de peste tot. înfăşurăre s.f. 1 (ţes.) depănare, depănat. Toată ziua s-a ocupat cu înfăşurarea fibrelor. 2 încolăcire, învălătucire, răsucire, sucire, sucit1, vălătuceală, colăcitură, încolă-ceală, încolăcitură. Urmăreşte înfăşurarea şarpelui pe o creangă. 3 învălătucire, învârtire, învârtit1, răsuceală, răsucire, răsucit1, răsucitură, sucire, sucit1, sucitură, suceală. înfăşurarea covorului s-a făcut după ce acesta a fost aspirat. 4 îndngere2, încins1, înfăşurat1, strângere, strâns1. împotriva durerilor de şale se recomandă înfăşurarea mijlocului cu un brâu de lână. 5 acoperire, învelire, învelit1, învăluire, <înv.> înfăşare. Din cauza frigului, înfăşurarea cu plapuma se impunea. înfăşurăt1 s.n. îndngere2, încins1, înfăşurare, strângere, strâns1. înfăşurăt2, -ă adj. 11 (despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre plante etc.) încârligat, încolădt, încovrigat, învălătucit, răsucit2, sudt2, acolat, contort, împleticit, împletit2. A luat de pe creangă şarpele înfăşurat. 2 (despre obiecte, materiale flexibile etc.) învălătucit,învârtit2, răsucit2, rotit2, sucit2, vălătucit. Covorul înfăşurat încape perfect în portbagaj. 3 (despre cingători, brâie etc.) încins3, lese la horă cu brâul înfăşurat. 4 (despre fiinţe, obiecte etc.) acoperit, învelit2, înfăţa învăluit, <înv.> învăscut. Din cauza căldurii, copilul înfăşurat s-a dezvelit II fig. (pop. şi fam.) 1 (despre oameni şi despre unele animale) v. Musculos. Musculat. 2 (despre oameni) v. Mocăit. Mocoşit. Moşmondit. Ticăit2, înfăţa vb. I. tr. (compl. indică perne, plăpumi, pături) a îmbrăca. A înfăţatplapuma într-un cearşaf-plic. înfăţâre s.f. îmbrăcare, înfaţat1. Pentru înfă-ţarea plăpumii a folosit un cearşaf-plic. înfăţât1 s.n. îmbrăcare, înfaţare. înfăţăt2, -ă adj. (despre plăpumi, pături) îmbrăcat2. înfăţişă vb. 1.1 refl. 1 (despre oameni) a apărea, a se arăta, a se ivi, a se prezenta, a veni, a se înfiinţa, <înv.> a asta, a se spune. După mai multe citaţii, s-a înfăţişat la proces însoţit de avocat. 2. (jur.; despre martori sau despre inculpaţi; de obicei cu determ. ca „înaintea”, „în faţa,T) a compărea, a se prezenta, a veni. S-a înfăţişat în faţa judecătorului pentru a da informaţii în legătură cu cele întâmplate. I11 refl. (despre obiecte, peisaje etc. sau despre stări, situaţii etc.) a apărea, a se arăta, a se ivi, a se revela, <înv.> a se dezveli, a se lămuri, a se destăinui. Crestele munţilor se înfăţişează în toată măreţia lor. 2 tr. (compl. indică mai ales privelişti, perspective) a etala, a oferi, a prezenta, <înv.> a înainta. Carpaţii Apuseni înfăţişează turiştilor peisaje splendide. 3 tr. (compl indică mai ales creaţii ale oamenilor) a arăta, a oferi, a prezenta. Producătorul de maşini înfăţişează publicului interesat ultima sa inovaţie. 4 tr. (compl. indică figuri, scene din viaţă etc.) a ilustra, a imagina, a reprezenta. Fotografiile înfăţişează momente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 5 tr. a imagina, a închipui, a reprezenta, a reproduce, <înv.> a răduce. Decorul înfăţişează o scenă campestră. 6 refl. a se prezenta. Bacilul se înfăţişează sub formă de bastonaş. Boala ei se înfăţişează sub o formă destul de gravă. III tr. 1 a arăta, a reda, a reprezenta. Uneori este greu de înţeles atmosfera pe care dramaturgul a vrut să o înfăţişeze în schiţă. 2 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a contura, a prezenta, a zugrăvi. Pictorul a înfăţişat în tablou, prin combinaţia culorilor, bucuria de a trăi. 3 (despre semne, figuri, simboluri, sigle etc.) a închipui, a reprezenta, a semnifica, a simboliza. Crucea înfăţişează creştinătatea. Balanţa înfăţişează justiţia. 4 (compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) a arăta, a expune, a istorisi, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, a enara, a zice, <înv.> a istori, a parastisi, a rosti, a raconta. Martorul a înfăţişat cum s-a petrecut accidentul. 5 (compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) a descrie, a expune, a prezenta, a reda, a relata, a zugrăvi, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a spune, <înv.> a prescrie, a scrie, a şerui2, a zografisi, a depinge, a picta, a vopsi. I-a înfăţişat cu lux de amănunte întâmplarea prin care a trecut 6 (despre domenii ale artei sau despre creaţii artistice, stiluri, procedee etc.; compl. indică sentimente, stări, senzaţii, trăiri etc.) a arăta, a exprima, a reda, a reprezenta, <înv.> a obrăzui, a traduce. Compoziţia înfăţişează trăirile muzicianului. 7 (compl. indică fenomene, stări, acţiuni etc.) a oglindi, a prezenta, a reo-glindi, a reprezenta, <înv.> a resplenda, a reflecta, a răstălmăci. Arta înfăţişează realitatea. Filmul înfăţişează cruzimea Evului Mediu. 8 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a-şi imagina, a-şi îrfchipui, a-şi reprezenta, a vedea, a-şi reproduce, <înv.> a răduce, a-şi figura. Nu-şi înfăţişează cum va fi momentul reîntâlnirii după atâţia ani. încearcă să-şi înfăţişeze scena duelului. înfăţişăre s.f. 11 prezentare, venire, înfiinţare. I s-a cerut înfăţişarea în instanţă ca martor. 2 (pedag.;jar:; adesea urmat de determ. care arată felul caracterul) v. Examen. Probă. III aspect,configuraţie,conformaţie,fizionomie, formă, profil, structură, <înv.> făptură. Vor să-şi cumpere pământ pentru a-şi ridica o casă, dar înfăţişarea terenului nu îi satisface. 2 alură, aspect, chip, fason, făptură, văz, vedere, exterior, <înv.> podoabă, podobie, port1, şeruitură, stambă. Coafura îi strică toată înfăţişarea. 3 aer1, aspect, chip, expresie, faţă, figură, fizionomie, mină2, obraz, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, complexiune. Copilul are o înfăţişare ştrengărească. 4 aspect, privelişte, <înv.> pri-veală, privire. Casa oferă o înfăţişare jalnică. 5 aspect, faţă. După concediu a căpătat altă înfăţişare. 6 chip, formă, imagine, ipostază. Vedenia i-a apărut sub înfăţişare de pasăre. 7 aspect, chip, formă, imagine, ipostază, turnură. Situaţia a capotat o înfăţişare burlescă. Analizează propunerea sub toate înfăţişările. 8 (rar) v. Aspect. II11 descriere, expunere, prezentare, redare, zugrăvire, descripţie, zugrăveală, <înv.> scriere, scrisoare, scrisoare împrejur. înfăţişarea întâmplării este făcută cu lux de amănunte. 2 arătare, expoziţie, expunere, istorisire, narare, povestire, prezentare, relatare, enarare, povestit, relaţie, <înv.> parastisire, povestitură, spunere, spusă (v. spus), galibardeală. Martorul nu a fost destul de coerent în înfăţişarea circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul. 3 arătare, redare, reprezentare, <înv.> obrazi-re, reprezentaţie. Un mijloc de înfăţişare a atmosferei şi a personajelor folosit în schiţă este dialogul. 4 oglindire, reprezentare, reflectare. Arta are drept scop înfăţişarea realităţii. 5 imagine, reprezentare, viziune, <înv.> vedenie, icoană, oglindă. Are o înfăţişare clară a derulării faptelor la care a fost martor. înfăţişăt adv. (modal; înv.; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) v. Cinstit Deschis. Direct Făţiş. Franc2. Sincer, înfăţişător s.m. (jur.; rar) v. Andosant. An-dosator. Comitent. împuternicit. Mandatar. Reprezentant. înfârnăt, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Supărat. înfârtăţi't s.n. (reg.) înfartăţie, însorţit, însurăţie, mătcălău, paştele-mic (v. paşte1), înfârtăţitul este o sărbătoare populară de după Paşte, când tinerii schimbă între ei ouă roşii şi se leagă fraţi sau surori de cruce. înfelurit, -ă adj. (înv.; despre un ansamblu, un tot, un grup) v. Bogat. Deosebit. Diferenţiat. Diferit. Divers. Felurit. Multiplu. Neunitar. Variat. înferia vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Ferici. înfeudă vb. I. fig. 1 tr. (compl. indică ţări, popoare, grupuri sociale, oameni) a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, a supune, a apleca, a îngenunchea, a lega1. I-a înfeudat cu puterea armelor. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, state etc.) a (se) aservi, a (se) subordona, a (se) supune, a înzăbăla. Multe state slab dezvoltate au fost înfeudate statelor puternic industrializate. înfeudăre s.f. fig. aservire, înrobire, robie, robire, servitute, subjugare, supunere, îngenunchere. Se urmăreşte promovarea unei politici economice care să nu ducă la înfeuda-rea unei ţări de către o putere străină. înfiă vb. I. tr. (jur.) 1 (compl. indică copii) a adopta. Neavând copii, au înfiat o fetiţă. 2 (arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine, încarcera. închide. întemniţa. Reţine, înfiăt, -ă adj. (jur.; despre copii) adoptat, adoptiv. Copilul înfiat s-a acomodat imediat în noul său cămin. înfieră vb. I. tr. 11 (compl. indică animale) a săgni, <înv.> a pecetlui, a semna, a semnul Pentru a le recunoaşte, proprietarul şi-a înfierat vitele. 2 (în trecut; compl. indică sclavi, condamnaţi etc.) <în trecut> a stigmatiza, <înv.> a pecetlui. Condamnaţii erau înfieraţi în pieţele centrale ale oraşelor. 3 fig. (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. A fost înfierat de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. II (pop.; compl. indică roţile de lemn ale unor vehicule sau,p. ext., vehicule cu roţi de lemn) v. Fereca. Lega1. Şinui. înfierăre s.f. 11 săgnire. Fermierii se pregătesc pentru înfierarea vitelor nou achiziţionate. 2 (în trecut) <în trecut> stigmatizare, înfierat1, <înv.> pecetluire. înfierarea condamnaţilor se făcea public, în pieţele centrale ale oraşelor. 3 fig. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, repre-hensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, veştejire, ostracizare. A meritat înfierarea colegilor pentru ce a făcut. II (pop.) v. Ferecare. Ferecat1. Şinuire. Şinuit1. înfierat1 s.n. (în trecut; rar) v. înfierare. Stigmatizare. înfierăt2, -ă adj. 1 (în trecut; despre sclavi, condamnaţi etc.) <în trecut> stigmatizat, <înv.> pecetluit2. Sclavii înfieraţi erau recunoscuţi după stigmat de proprietarii lor. 2 (pop.; despre roţile de lemn ale unor vehicule sau, p. ext., 865 | despre vehicule cu roţi de lemn), v. Ferecat2. Legat4. Şinuit2. înfierbânta vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, plite, sobe etc.) a (se) înfoca. A înfierbântat bine plita pentru ca mâncarea să fiarbă mai repede. Soba s-a înfierbântat foarte tare. 2 tr. (compl. indică cuptoare, sobe, plite etc.) a aprinde, a arde, a încălzi, a încinge1. Femeile de la ţară înfierbântă cuptorul ca să coacă pâinea. 3 tr. a încinge1, <înv. şi reg.> a pripi. Focul taberei le-a înfierbântat obrajii. 4 refl. (despre fiinţe) a se încălzi, a se încinge1, a se aprinde, a se coace. S-a înfierbântat stând lângă sobă. 5 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe, pământul etc.) a dogori, a încinge1, a răscoace, <înv.> a lovi. Soarele înfierbântă deşertul 6 intr., tr. (despre soare) a arde, a bate, a încălzi, a încinge1. Soarele înfierbântă puternic la amiază. II fig. 1 refl. (despre oameni) a se angaja, a intra, a se ambala, a se angrena, a se antrena, a se aprinde, a se înflăcăra. S-au înfierbântat într-o polemică inutilă. 2 tr. a aprinde, a încinge1, a înfoca. Iubirea îi înfierbântă sângele în vine. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a (se) anima, a (se) însufleţi, a (se) înviora, a (se) aprinde, a (se) dezmorţi, a (se) electriza, a (se) încinge1, a (se) înflăcăra, a învia, a vivifica. Cu glumele lui a înfierbântat atmosfera din sală. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) entuziasma, a (se) înflăcăra, a (se) însufleţi, a (se) pasiona, a (se) aprinde, a (se) înaripa, a (se) încălzi, a (se) înfoca, a se întărâta, a (se) învăpăia, a se zvăpăia, a răni. Se înfierbântă când este vorba de politică. 5 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) înfuria, a (se) învrăjbi, a (se) mânia, a (se) aprinde, a (se) înălbăstri, a (se) încălzi, a (se) învineţi, a turba, a (se) iuţi, a (se) oţeti, a (se) ardeia, a (se) bulbuca, a (se) umfla, a (se) zbârli, a (se) boboti, a (se) scociorî. Nu se putea controla când se înfierbânta. L-a înfierbântat minciuna spusă cu seninătate. 6 tr., refl. (fam.; glum. sa u iron.; compl. ori sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, înfierbântâre s.f. 1 îndngere1, <înv.> înfier-bântătură. Un foc puternic produce imediat înfierbântarea sobei. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură, înfierbântat -ă adj. 11 (despre materii, obiecte etc.) aprins2, cald, dogorit, fierbinte, încins2, înfocat, <înv. şi pop.> fierbântat, răscopt1. Se întinde pe nisipul înfierbântat al plajei. îşi apropie mâinile îngheţate de soba înfierbântată. 2 (despre aer, atmosferă etc.) dogorit, fierbinte, încins2, învăpăiat. în deşert, turiştii au suferit din cauza aerului înfierbântat. 3 (despre oameni sau despre corpul, faţa, obrajii lor) încins2. Are corpul înfierbântat din cauza febrei. II fig. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aprig, dârz, înflăcărat, înverşunat, mare1, pasionat, violent, aprins2. Disputa înfierbântată dintre cei doi pare fără sfârşit. 2 (despre oameni) enervat, excitat, iritat, necăjit, nervos, supărat, surescitat, <înv. şi reg.> scârbit, capsat înfierbântaţi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. 3 încins2. Are mintea înfierbântată de mânie şi nu se poate concentra. 4 (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, înfierbântătură s.f. 1 (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură. 2 (înv.) v. îndngere1. înfierbântâre. înfierbinţeâlă s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură, înfiere s.f. (jur.) adoptare, adopţie, luare de suflet, <înv.> luătură, iotesie. înfierea unui copil se face numai după legislaţia în vigoare. înfietor, -oare s.m., s.f. (jur.) adoptant, adoptator. înfietorii fetiţei mai au şi alţi copii. înfigărâţ, -eâţă adj. (despre oameni) 1 băgă-reţ, băgăcios, vârâcios, băgător, şupureţ. înfigăreţ cum este, îi ajută pe toţi la treabă. 2 (fam.) v. îndrăzneţ, înfige vb. III. 1 tr. (compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a băga, a implanta, a împlânta, a ţintui, a vârî, a împunge, a pune, <înv. şi reg.> a petrece, a înfipta, a înfiinţa. A înfipt bine stâlpul în pământ. 2 refl. (despre obiecte ascuţite sau despre părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în’) a intra, a se împlânta, a pătrunde. Brăzdarele plugului se înfig adânc în pământ. Săgeata i s-a înfipt în piept. 3 tr. (compl. indică oameni) a trage, <înv.> a ridica. în Evul Mediu trădătorii erau înfipţi în ţeapă. 4 tr., refl. (pop.) v. împunge, înghimpa. înţepa. înfîgere s.f. băgare, împlântare, vârâre. înfi-gerea stâlpului în pământ s-a făcut cu dificultate. înfiinţa vb. 1.1 tr. (compl. indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a fauri, a forma, a funda, a institui, a întemeia, a organiza, a erija, a statomid, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi. A înfiinţat prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a înfiinţat o şcoală de actorie. 2 tr. (ist; compl. indică o ţară sau o aşezare omenească) a descăleca, a întemeia, <înv.> a aşeza, a zidi. Românii veniţi din Transilvania şi Maramureş, conduşi de voievozi, au înfiinţat Ţara Moldovei. 3 tr. (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a numi, a organiza, a stabili, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a înfiinţa comitetul de părinţi pe şcoală. 4 tr. (compl. indică burse, rente etc.) a crea, a institui. O fundaţie culturală a înfiinţat burse speciale pentru studenţii excepţionali. 5 refl. (fam.; despre oameni) Apărea. Arăta. Ivi. înfăţişă. Prezenta. Veni. înfiinţâre s.f. 1 constituire, creare, făurire, formare, fundare, instituire, întemeiere, orga- înfiorător nizare, statornicire, <înv.> sistisire, urzire. Se mândreşte cu înfiinţarea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru înfiinţarea unei şcoli de actorie. 2 alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, instituire, numire, organizare, stabilire. Şedinţa a avut ca scop înfiinţarea comitetului de părinţi pe şcoală. 3 creare, instituire. înfiinţarea burselor speciale pentru studenţii excepţionali a fost bine primită de aceştia. 4 (fam.) v. înfăţişare. Prezentare. Venire. 5 (înv.) v. Efectuare. Executare. Execuţie. Facere. împlinire. îndeplinire. înfăptuire. Lucrare. Realizare. Săvârşire, înfiora vb. 1.11 refl. (despre oameni) a se încrâncena, a se înfricoşa, a se îngrozi, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, <înv. şi pop.> a se înfrica, a se spăimânta, a se crâncena, a se înspicoşa, a se scârbi, <înv.> a se înspăima, a se mira1, a se oţărî, a se spăima, a se cutremura, a se teşi, a se încreţi. Asistând la teribila scenă, s-a înfiorat. 2 tr. (compl. indică oameni) a înfricoşa, a îngrozi, a înspăimânta, a oripila, a te-rifia, <înv.> a înspăima, a străşnid. Bubuiturile tunetelor îi înfioară. O înfioară întunericul. 3 refl. (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) a se scutura, a tremura, a tresări, a zăleti, a se cutremura. Copilul se înfioră la vederea mascaţilor. 4 refl. (despre oameni) a palpita, a tresălta, a tresări, <înv. şi pop.> a răsări1, a fremăta, a vibra. Se înfioară ascultând „Missa solemnis” a lui Beethoven. 5 refl. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a fremăta, a palpita, a tremura. Uneori, când are tresăriri, nările i se înfioară. II tr. fig. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a înfiorat pe toţi. înfiorare s.f. 11 groază, încrâncenare, înfricoşare, îngrozire, înspăimântare, oroare, spaimă, teroare, <înv. şi pop.> înfricare, oţărâre, <înv. şi reg.> scârbă, năzar, pălitură, <înv.> în-grozâtură, îngroziciune, înspăimare, înspăi-mântătură, spăimânt, spăimântare, spăimân-tătură, cutremur, cutremurătură. Asistând la teribila scenă, o înfiorare cumplită a pus stăpânire pe ea. 2 (de obicei constr. cu vb. ca „a cuprinde”, „a simţi”, „a străbate”, „a trece”) fior1, cutremur, cutremurătură. Pe copil îl străbate o înfiorare la vederea mascaţilor. II fig. (de obicei constr. cu vb. ca „a cuprinde”, „a simţi”, „a străbate”, „a trece”) fior1, freamăt, palpitare, tremur. Simte înfiorarea mulţimii adunate în piaţa oraşului. înfiorat, -ă adj. (despre oameni) încrâncenat, înfricoşat, îngrozit, înspăimântat, terifiat, zguduit2, <înv. şi pop.> înfricat, spăimântat, <înv.> înspăimat, spăimat2, cutremurat2. înfiorată, nu a mai putut spune niciun cuvânt la vederea teribilei scene. înfiorător, -oăre adj., adv., s.m. I adj. 1 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) groaznic, înfipt înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, oribil, oripilant, sinistru, formidolos, <înv. şi pop.> spăimântător, spăimos, <înv.> îngrozit, spăimântăcios, spăimântos, epu-vantabil, apocaliptic. în timpul războiului se pot vedea scene înfiorătoare. 2 (despre atitudini fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă înfiorătoare: 3 (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) aprig, cumplit, groaznic, îngrozitor, violent, <înv. şi pop.> vrăjmaş, înfricoşător, nebun, sălbatic, sfâşietor. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul înfiorător de ţară. 4 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări, atitudini ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, crunt, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot înfiorător. Fapta sa este înfiorătoare. 5 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună înfiorătoare i-a luat acoperişul casei. 6 (fam.; despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău Rău-mirositor. Repugnant Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2. 7 (fam.; despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) v. Amărât. Anevoios. Chinuit. Greu. Mizer. Mizerabil. Necăjit. Prost. Rău. II adv. (modal; de obicei p. exager.) 1 cumplit, groaznic, îngrozitor, oribil, rău, <înv. şi pop.> vrăjmaş. îl doare capul şi se simte înfiorător. 2 bine, intens, puternic, tare, vârtos, zdravăn. Afară viscoleşte înfiorător. 3 groaznic, grozav, mult, rău, tare, teribil, <înv. şi pop.> foarte, <înv.> morţeşte, foc. Părinţii s-au supărat înfiorător pentru necinstea lui. 4 amarnic, extraordinar, groaznic, grozav, îngrozitor. Roţile scărţâiau înfiorător. 5 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, constemant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i separe înfiorător de scump. 6 aiurea, anapoda, îngrozitor, prost, rău, brambura. Afacerile îi merg înfiorător. 7 execrabil, groaznic, oribil, infect. Se comportă înfiorător în societate. 8 fig. (fam.; în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie) v. Defectuos. Eronat. Fals. Greşit. Impropriu. Incorect Inexact Necorect. Prost Rău. Stâlcit2. Stricat. Vicios. III s.m. (art. înfiorătorul; înv.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. înfîpt -ă adj., adv. (fam.) I adj. (despre oameni) 1 v. îndrăzneţ. 2 (depreofV. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit încrezut înfumurat îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. II adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; adesea urmat de determ. locale) v. Direct. Drept. Neocolit, înfiptă vb. I. tr. (reg.; compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în) v. Băga. Implanta. împlânta. înfige. Ţintui. Vârî. înfirâ vb. I. (pop.) 1 tr. (compl indică mărgele, pietre preţioase sau semipreţioase, scoici etc.) v. înşira. înşirui. 2 tr. (ţes.; compl. indică fibre textile) v. Depăna. înfăşură înşira. 3 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; biol.; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) v. Apărea. Arăta. Creşte. Ieşi. Ivi. Răsări1, înfiripă vb. 1.11 tr. a încropi, a înjgheba, a închipui, a întocmi, a închelbăra, a în-chipa, a înciocăla, a îndoila. Şi-a înfiripat un culcuş sub un colţ de stâncă. 2 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) îndrepta, a (se) însănătoşi, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tămădui, a (se) vindeca, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) învoinici, a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) dezmăci, a (se) ipeni, a se înciocăla, a se orjo-veni1, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi înfiripat mai repede. 3 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vânjoşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a înfiripat. Muşchii s-au înfiripat prin exerciţii fizice. II fig. 1 refl. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, a emerge, a încolţi, a înflori, a înmuguri, a licări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împu-ia. Un surâs sfios se înfiripă pe chipul ei. 2 tr. (compl. indică discuţii, conversaţii etc.) alega1, a încropi, a înjgheba, a înnoda. Cei doi au înfiripat cu greu o discuţie. înfiripare s.f. 11 încropire, înjghebare, <înv.> încropeală. înfiriparea unui culcuş în mijlocul pădurii este riscantă. 2 (med., med. vet.) îndreptare, însănătoşire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, tămăduire, vindecare, leac, lecuială, ridicare, sculare, tămăduială, <înv. şi reg.> să-nătoşare, vindec, <înv.> isţelenie, tămăduiciune, tămăduinţă, vindecat1, vindecăciune, vindecă-mânt, vindecătură, vracevanie. Şi-a reluat activitatea după înfiriparea sa deplină. 3 (med., med. vet.) fortificare, îndreptare, întărire, întremare, învigorare, înzdrăvenire, reconfort, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, tonifiere, vivificare, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, înfiriparea organismului după boală a fost rapidă. II fig. apariţie, geneză, ivire, încolţire, naştere. înfiriparea barocului s-a produs spre sfârşitul Renaşterii. înfiripăt-ă adj. 1 încropit, înjghebat. Obosit, se întinde în culcuşul înfiripat. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe) îndreptat, însănătoşit, întremat, înzdrăvenit, lecuit, refăcut, restabilit, tămăduit, vindecat2, ridicat2, <înv. şi reg.> sănătoşat, pribolit, zviduit, <înv.> isţelit. Deşi înfiripat, nu şi-a reluat încă activitatea. 3 (med., med. vet.; despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, îndreptat, întărit, întremat, învigorat, înzdrăvenit, reconfortat, refăcut, restabilit, tonificat, pribolit înfiripat după boală, aplecat într-o staţiune montană. înflăcără vb. 1.1 tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor; adesea determ. prin „la faţă’) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) roşi, a (se) rumeni, <înv. şi reg.> a (se) vâlvora, <înv.> a (se) răsura, a (se) aburi, a (se) arămi, a (se) aprinde, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a înflăcărat la faţă când a urcat pe scenă. 2 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) entuziasma, a (se) însufleţi, a (se) pasiona, a se anflama, a (se) aşarna, <înv.> a se entuzia, a (se) fierbăza, a (se) en-tusiasi, a (se) aprinde, a (se) înaripa, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) înfoca, a se întărâta, a (se) învăpăia, a se zvăpăia, a răni. Se înflăcărează când este vorba de politică. II fig. 1 refl. (despre oameni) a se angaja, a intra, a se ambala, a se angrena, a se antrena, a se aprinde, a se înfierbânta. S-au înflăcărat într-o polemică inutilă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a (se) anima, a (se) însufleţi, a (se) înviora, a (se) aprinde, a (se) dezmorţi, a (se) electriza, a (se) încinge1, a (se) înfierbânta, a învia, a vivifica. Cu glumele lui a înflăcărat atmosfera din sală. înflăcărare s.f. 1 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbăzare, pomea-lă, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâl- înfocat vătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca înflăcărare în suflet. 2 fig. animare, însufleţire, înviorare, electrizare, vivi-ficare. înflăcărarea atmosferei unei întruniri se face cu glumele lui. înflăcărat, -ă adj. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) avântat, impetuos, temperamental, arzător, incandescent. în timpul discursului s-a menţinut în generalităţi, dar adesea a devenit înflăcărat sau poetic. Are un mod de viaţă înflăcărat. 2 (despre oameni) entuziasmat, entuziast, încălzit, învăpăiat. Era atât de înflăcărată de ceea ce văzuse în excursie, încât nu se putea opri din povestit. 3 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos; impetuos, impulsiv, iute, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament înflăcărat. 4 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înfocat, însufleţit, pasionat, pasional, ahotnic, <înv.> entuziastic, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs înflăcărat. 5 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aprig, dârz, înverşunat, mare1, pasionat, violent, straşnic, aprins2, înfierbântat. Disputa înflăcărată dintre cei doi pare fără sfârşit. 6 fig. (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, aprins2, arzător, fierbinte, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire înflăcărată. 7 fig. (despre imaginaţie) vie (v. viu). Scriitorul este înzestrat cu o imaginaţie înflăcărată. 8 fig. (despre atmosferă, ambianţă) animat, însufleţit, înviorat, electrizat, trepidant, vivificat. Atmosfera înflăcărată din sală l-a bi-nedispus. II adj. (înv.; despre obiecte, construcţii, despre vegetaţia de pe anumite terenuri etc.) v. Aprins2. Incendiat. III adv. (modal) 1 avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, îndrăcit Reacţionează înflăcărat când este vorba despre respectarea democraţiei. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) focoso. înflămânzi're s.f. (înv.) v. Flămânzire. înfometare. înflămânzi't -ă adj. (în opoz. cu „sătul”; înv.; despre oameni) v. Flămând. Flămânzit. înfometat. Nemâncat. Nesătul. Nesăturat, înflintă vb. I. tr. (reg.; compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) v. Băga. Implanta. împlânta. înfige. Ţintui. Vârî. înflocoşică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Flocoşică (Ho-leus lanatus). 2 v. Curcubeu (Lychnis coronaria). înfloră vb. I. tr. (compl. indică materiale textile, obiecte de îmbrăcăminte etc.) a îm-brebena. înflorat-ă adj. (despre materiale textile, obiecte de îmbrăcăminte etc.) înflorit, îmbre-benat, înflorilat. Şi-a cumpărat o bluză înflorată. înflori vb. IV. I intr. (bot.) 1 (despre flori) a se deschide, a se desface, a se desfoia, a ecloza, <înv.> a se dezvoalbe. Trandafirii din parc au înflorit. 2 (despre copaci) a mărgări. Caişii au început să înflorească. II intr. fig. 1 (despre faţa, obrajii oamenilor) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) roşi, a (se) rumeni, a (se) aburi, a (se) arămi, a (se) aprinde, a (se) încinge1, a (se) arămui1. De emoţie, faţa i-a înflorit când fetiţa a urcat pe scenă. 2 (despre oameni sau despre chipul lor) a se deschide, a se descreţi, a se însenina, a se lumina, a se deznegri. Faţa i înflorit când şi-a văzut copiii. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, a emerge, a încolţi, a se înfiripa, a înmuguri, a licări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios înfloreşte pe chipul ei. 4 a exacerba, a exagera, a încărca, a umfla. Speriaţi, părinţii au înflorit manifestările negativiste ale copilului. 5 (despre comunităţi umane, societăţi economice, arte, ştiinţe etc.) a propăşi, a prospera, a mişca, a mărgări. După recesiune, unele societăţi economice au început să înflorească. Artele şi ştiinţele au înflorit în epoca umanistă. III tr. (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. înflorilat, -ă adj. (pop.; despre materiale textile, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. înflorat, înflorit. înflorire s.f. I (bot.) ecloziune. La începutul verii se produce înflorirea trandafirilor. II fig. 1 belşug, bogăţie, bunăstare, prosperitate, cornul abundenţei (v. corn), larg, bumbac, mătase, osânză, cornul îmbelşugării (v. corn). După o perioadă lungă de criză economică, încep să apară primele semne de înflorire. 2 exagerare, exagera-ţie, încărcare, umflare. Se poate spune, fără înflorire, că regizorul a realizat un film excelent. 3 propăşire, prosperare. După recesiune, s-a constatat înflorirea unor societăţi economice. Umanismul a fost o perioadă benefică pentru înflorirea artelor şi a ştiinţelor. 4 dezvoltare, prosperitate, eflorescenţi Numai o atmosferă de entuziasm poate face posibilă o înflorire artistică. înflorit, -ă adj. 11 (despre flori) deschis, desfoiat, apert. A cules câţiva trandafiri înfloriţi, cu miros îmbătător. 2 (despre muguri, boboci de flori etc.) crăpat2, deschis, desfăcut, plesnit2, apert. Mugurii de măr înfloriţi au început să emane un parfum plăcut. 3 (despre copaci) mărgărit2. Caişii înfloriţi au florile de un alb imaculat. 4 (despre materiale textile, obiecte de îmbrăcăminte etc.) înflorat, îmbrebenat, înflorilat Nu-i plac materialele înflorite. II fig. 1 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşit, roşu, ru- bicond, rumen2, rumenit, aburit, aprins2, încins2. Obrajii înfloriţi şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 2 (despre părul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) albit, cărunt, cărunţit, grizonat, înălbit, încărunţit, sur, argintiu, nins. Deşi tânăr, are pârul înflorit. 3 exacerbat, exagerat, încărcat2, umflat. Adesea informaţiile înflorite din presă produc derută. 4 (despre stil, mod de exprimare etc.) somptuos. Tema nu este tratată cu rigoarea ştiinţei, ci în maniera înflorită a retoricii. 5 (înv.; despre oameni, aşezări omeneşti, state, despre situaţia materială a oamenilor etc.) v. Eflorescent. înfloritor. Prosper, înfloritor, -oare adj. (despre oameni, aşezări omeneşti, state, despre situaţia oamenilor etc.) eflorescent, prosper, înflorit. Cultura se afla într-o stare înfloritoare. înfloritură s.f. 1 împletitură, ornament, podoabă, fioritură, împistreală, plume. Pe fondul alb al flanelei sunt înflorituri din mătase de diferite culori. 2 fig. bombasticism, bombasticitate, exagerare. A publicat în sfârşit un editorial fără înflorituri. înfocâ vb. 1.1 tr., refl. 1 (compl sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor; adesea determ. prin „la faţă’) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) roşi, a (se) rumeni, <înv. şi reg.> a (se) vâlvora, <înv.> a (se) răsura, a (se) aburi, a (se) arămi, a (se) aprinde, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a înfocat la faţă când a urcat pe scenă. 2 (rar; compl sau sub. indică obiecte, plite, sobe etc.) v. înfierbânta. II fig. 1 tr. a aprinde, a încinge1, a înfierbânta. Iubirea i-a înfocat sângele în vine. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) entuziasma, a (se) înflăcăra, a (se) însufleţi, a (se) pasiona, a (se) aprinde, a (se) înaripa, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a se întărâta, a (se) învăpăia, a se zvăpăia, a răni. S-a înfocat când a fost vorba de politică. înfocare s.f. 11 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfiing, şprunc, <înv.> fierbăzare, pomea-lă, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâl-vătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca înfocare în suflet. 2 impetuozitate, vehemenţă, violenţă, vivacitate, <înv.> aprigime, aprijune. îl sperie înfocarea cu care ripostează, îi critică cartea cu o înfocare nestăpânită. II (înv.) v. Flăcări (v. flacără). Foc. Incendiu. Pârjol. înfocăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, înfocătură 1868 îndrăcit, smucit2. Are un temperament înfocat. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, însufleţit, pasionat, pasional, ahotnic, <înv.> entuziastic, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs înfocat. 3 fig. (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire înfocată. 4 fig. (despre ochi, privire) licăritor2, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, aprins2, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, înfocaţi, plini de vioiciune. II adj. 1 (astăzi rar, despre unele materii, obiecte etc.) v. Aprins2. Cald. Dogorit Fierbinte. încins2. înfierbântat. 2 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. Febril. III adv. (modal) avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, însufleţit, pasionat, aprins2, îndrăcit. Reacţionează înfocat când este vorba despre respectarea democraţiei. înfocătură s.f. (med., med vet.; înv.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v. frig). Temperatură. înfofoleălă s.f. (fam.) v. încotoşmănâre. în-fofolire. înfofoli vb. IV. tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) încotoşmăna, <înv. şi pop.> a (se) obloji, a (se) cocoli, a (se) cocoloşi, <înv. şi reg.> a (se) întăfoşa, a (se) bloboji, a (se) îmbodoli, a (se) încrosna, a (se) înhăimura. Mama şi-a înfofolit bine copilul când a ieşit afară. înfofoh're s.f. încotoşmănâre, cocolitură, cocoloşeală, cocoloşire, cocoloşitu-ră, înfofoleălă. Abia aşteaptă să vină primăvara pentru a scăpa de înfofolire. înfofolit, -ă adj. (despre oameni) încotoşmănat, cocolit, cocoloşit, îm-bodolit, înhăimurat. Copiii înfofoliţi ies la săniuş. înfoiă vb. 1.11 refl. (despre plante) a se învoita. Vara, se înfoaie majoritatea florilor. 2 refl. (despre penele păsărilor sau, p. ext., despre păsări) a se răsfira, a se umfla, a se zbârli, a se sperii, a se străfloca. Penele păunului s-au înfoiat. Vrăbiuţa s-a înfoiat. 3 tr. (compl. indică părţi ale corpului unor păsări sau animale) a umfla. Curcanul îşi înfoaie guşa. 4 refl.,tr. (rar, sub. sau compl. indică păsări ori coada lor) v. Roti. 5 tr., refl. (agric.; rar; compl. sau sub. indică mai ales un teren agricol întărit, bătut, uscat) v. Afâna. II refl. fig. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. împăuna. înfumura, îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. înfoiăţ, -ă adj. 1 (despre flori sau, p. ext., despre unele plante) bătut2, bogat, învoit, rotat, revărsat2, umplut2. I-a adus un buchet de liliac înfoiat. 2 (mai ales despre penele păsărilor) răsfirat, umflat, zbârlit, ciuş. Păunul are penele înfoiate. 3 (despre părul oamenilor, despre blana, coama, coada unor animale) lomboş, stufos, tufos, umbros. Părul înfoiat îi cade, în valuri, pe spate. 4 (mai ales despre fuste, rochii) învoit, umflat. Fiind slabă, îi stă bine cu fuste înfoiate. 5 (despre îmbrăcăminte sau despre părţi ale ei) bufant, umflat. Nu se mai poartă pantalonii înfoiaţi. 6 (în opoz. cu „dens”, „compact”; despre pământ, zăpadă etc.) afânat, moale, poros, pufos, rar^ pufăit2, ţărânos, <înv. şi reg.> uşor2, puhav, vospom, <înv.> răsfirat. Solul săpat devine înfoiat. înfomăt, -ă adj. (în opoz. cu „sătul”; rar, despre fiinţe) v. Flămând. Flămânzit. înfometat. Nemâncat. Nesătul. Nesăturat, înfometă vb. I. tr. (în opoz. cu „a sătura”; compl. indică fiinţe) a flămânzi. îşi înfometa câinele, ca să îl înrăiască. înfometare s.f. flămânzire, <înv.> înflămânzi-re. Câinele a murit prin înfometare. înfometâţ, -ă adj. 1 (în opoz. cu „sătul”; despre fiinţe) flămând, flămânzit, nemâncat, nesătul, nesăturat, famelic, înfomat, nehalit, fomist, fometos, lihoş, <înv.> înflămânzit, sec. Este tot timpul înfometat. 2 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ahtiat, avid, dorit, doritor, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor, flămând, însetat, lacom, setos, însetoşat, lihnit Tânărul este înfometat de muzică. înforfocă vb. I. refl. (reg.; iron.; despre oameni, mai ales despre femei) v. împopoţona. înzor-zona. înforfocăt, -ă adj. (reg.; iron.; despre oameni, mai ales despre femei) v. împopoţonat. înzorzonat. înformă vb. I. tr. (înv.; compl indică elemente, lucruri etc. deosebite, disparate) v. Alcătui1. Compune. Constitui. Forma. întocmi, înfrăgezi vb. IV. refl. (înv.; mai ales despre came sau aluaturi) v. Frăgezi, înfrăţi vb. IV. I refl. (recipr.) 1 (despre oameni, grupuri, partide etc.) a fraterniza, <înv.> a se confratemiza. Partidele s-au înfrăţit în lupta împotriva corupţiei. 2 (fam.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Solidariza. Uni2. II intr. (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor) a lăstari, <înv. şi pop.> a odrăsli, a otăvi, a pui2, a susiori. Plantele care înfrăţesc dau naştere unor tulpini secundare. După secerat, grâul furajer înfrăţeşte pe mirişte. înfrăţire s.f. 11 confratemizare, fraternizare. Militează pentru înfrăţirea tuturor etniilor din ţară. 2 fraternitate, frăţie, <înv.> frăţietate. în colectivul lor există relaţii de înfrăţire. 3 con-fraternitate, frăţie, solidaritate, solidarizare, unitate. înfrăţirea popoarelor în lupta împotriva terorismului este o cerinţă a epocii actuale. II (bot.) lăstărire, <înv, şi pop.> odrăslire. înfrăţirea este un mijloc de reîntinerire a arborilor. înfrăţit, -ă adj. solidar, unit. O cerinţă a epocii actuale este lupta înfrăţită a popoarelor împotriva terorismului. înfrână vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică roţile unui vehicul sau, p. ext., vehicule) a împiedica, a şurlui. C ăruţaşii înfrânează roţile căruţei pentru a coborî în siguranţă o vale. 2 (compl. indică mai ales cai înşeuaţi sau înhămaţi) a domoli, a linişti, a struni. A reuşit cu greutate să înfrâneze calul speriat de tunete. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni, mai ales copii sau manifestări ale lor) a reţine, a struni, a hăţui. Un pedagog bun ştie să-şi înfrâneze elevii. 2 tr. (compl indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice, manifestări etc. ale oamenilor) a domina, a stăpâni, a ţine, a învinge, a reprima, a strivi, a struni, a dompta, a respinge. Atletul a reuşit să-şi înfrâneze suferinţa fizică şi a alergat mai departe. Cu greu îşi înfrânează curiozitatea. 3 tr. (compl. indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) a stăpâni, a ţine, a birui, a înfrânge, a înstruna, a învinge, a struni, a îngrădi, a răstigni, a vince. Abia îşi înfrânează dorinţa de a-i spune adevărul. 4 refl. (mai ales despre oameni) a se abţine, a se domina, a răbda, a se reţine, a se stăpâni, a se ţine, a se opri, a se mărgini, a se rezerva, a se răstigni. Dacă nu s-ar fi înfrânat, ar fi izbucnit în plâns. 5 tr. (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a inhiba, a împiedica, a opri, a stopa, a frâna, a înăbuşi, a reprima, a stăvili, a sufoca, a tăia, a frena, a năbuşi. Nimic nu poate înfrâna declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi înfrânează pofta de mâncare. 6 tr., refl. (compl sau sub. indică manifestări ale oamenilor) a (se) domoli, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a stăpâni, a tempera, a (se) dezumfla, a stăvili, a zăgăzui, a (se) năbuşi. Vestea i-a înfrânat avântul. 7 tr. (compl. indică animale sălbatice) a domestici, a îmblânzi. Este greu să înfrânezi un mus- lang: înfrânăre s.f. 11 împiedicare. Căruţaşul asigură coborârea în siguranţă a văii prin înfrâ-narea roţilor căruţei. 2 domolire, liniştire, strunire, struneală. Trebuie răbdare pentru înfrânarea unui cal speriat de tunete. II fig. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) abstinenţă, abţinere, continenţă, reţinere, stăpânire, penitenţă. A reuşit să-şi refacă sănătatea prin înfrânăre de la excese alimentare. 2 continenţă, reţinere, reprimare, retenţie. înfrânarea permanentă a sentimentelor a adus-o la depresie. 3 împiedicare, oprire, stopare, frânare, înfrânăre, stăvilire, sufocare. Se impune înfrânarea abuzurilor din administraţie. 4 domolire, potolire, stăpânire, stăvilire, zăgăzuire, frenaţie. Urmarea aflării veştii a fost înfrânarea avântului său. înfrânat -ă adj. 11 (despre roţile unui vehicul sau,p. ext., despre vehicule). împiedicat Căruţa coboară valea cu roţile înfrânate. 2 (mai ales despre cai înşeuaţi sau înhămaţi) domolit, liniştit, potolit2, strunit. Reuşeşte să încalece calul înfrânat după sperietură. II fig. (despre oameni) calculat, chibzuit, cugetat, cumpănit, cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, pon- 8691 derat, socotit2, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om înfrânat, a reuşit să se descurce în viaţă. înfrânge vb. III. I tr. (milit.; compl. indică armate, state etc.) a bate, a birui, a întrece, a învinge, <înv. şi pop.> a se război3, a dovedi, a prididi, a rămâne, a răpune, a răzbi, a supăra, <înv. şi reg.> a supune, <înv.> a dobândi, a frânge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tâmpi, a vince, a detuna, a spăr-gălui, a stropşi. Mihai Viteazul i-a înfrânt pe turci la Călugăreni. II fig. 1 tr. (compl. indică dificultăţi, neajunsuri etc.) a depăşi, a surmonta, a birui, a învinge, a răzbi, a rezolva, a dovedi. în scurt timp au reuşit să înfrângă toate greutăţile. 2 tr. (compl. indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) a stăpâni, a ţine, a birui, a înfrâna, a înstruna, a învinge, a struni, a îngrădi, a răstigni, a vince. Abia îşi înfrânge dorinţa de a-i spune adevărul 3 tr. (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. £ra gata să-l înfrângă somnul când a sunat telefonul. 4 tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. îmbia. Momi. Orbi Seduce. Tenta. 5 refl. (înv.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta. 6 tr. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor, compl indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) Abate2. Călca. Contraveni. încălca. Nesocoti. Transgresa. Viola. III tr. (înv.; compl. indică obiecte dure) v. Frânge. Rupe. înfrângere s.f. 11 (milit.) învingere, <înv.> poticală, risipă, smerire, spargere, spart1. Vestea înfrângerii turcilor s-a răspândit cu repeziciune în toată ţara. 2 (în luptă, în competiţii sportive, la jocuri etc.) bătaie, eşec, trântire. Prima înfrângere în campionat a fost o mare dezamăgire pentru suporteri. 3 (jur.; înv.) v. Infracţiune. Vină. II (înv.) v. Frângere. Rupere. III fig. (înv.) 1 v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie. 2 v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret Remuşcare. 3 v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Nadă1. Seducere. Seducţie. Tentaţie, înfrânt, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre armate, popoare etc.) bătut2, biruit, învins, spart2. Turcii înfrânţi încep să se retragă. 2 (despre oameni) învins, frânt. înfrântă în orgoliul ei, fata s-a izolat. II adj., s.m. (med.; înv.; despre oameni) v. Luetic. Sifilitic, înfrântură s.f. (med.; pop.) v. Blenoragie. Gonoree. Uretrită gonococică. înfricâ vb. I. refl. (înv. şi pop.; despre oameni; folosit mai ales la timpurile trecute) v. încrâncena. înfiora. înfricoşa. îngrozi. înspăimânta. Tremura. Zgudui. înfricâre s.f. (înv. şi pop.) v. Groază. încrâncenare. înfiorare. înfricoşare. îngrozire. în-spăimântare. Oroare. Spaimă. Teroare. înfricât, -ă adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. încrâncenat. înfiorat. înfricoşat. îngrozit, înspăimântat. Terifiat. Zguduit2, înfricoşă vb. I. 1 refl. (despre oameni) a se încrâncena, a se înfiora, a se îngrozi, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, <înv. şi pop.> a se înfrica, a se spăimânta, a se crâncena, a se înspicoşa, a se scârbi, <înv.> a se înspăima, a se mira1, a se oţărî, a se spăima, a se cutremura, a se teşi, a se încreţi. Asistând la teribila scenă, s-a înfricoşat. 2 tr. (compl. indică oameni) a înfiora, a îngrozi, a înspăimânta, a oripila, a terifia, <înv.> a înspăima, a străşnici. Bubuiturile tunetelor îi înfricoşează. O înfricoşează întunericul 3 tr. (compl. indică fiinţe) a intimida, a speria, a timora. O înfricoşează cu ameninţările lui. înfricoşare s.f. 1 groază, încrâncenare, înfiorare, îngrozire, înspăimântare, oroare, spaimă, teroare, <înv. şi pop.> înfricâre, oţărâre, <înv. şi reg.> scârbă, năzar, pălitură, <înv.> îngro-zâtură, îngroziciune, înspăimare, înspăimân-tătură, spăimânt, spăimântare, spăimântătură, cutremur, cutremurătură. Asistând la teribila scenă, o înfricoşare cumplită a pus stăpânire pe ea. 2 intimidare, speriere, timorare. Ameninţările lui îi crează o stare de înfricoşare. înfricoşat, -ă adj. 1 (despre oameni) încrâncenat, înfiorat, îngrozit, înspăimântat, terifiat, zguduit2, <înv. şi pop.> înfricat, spăimântat, <înv.> înspăimat, spăimat2, cutremurat2. înfricoşată, nu a mai putut spune niciun cuvânt la vederea teribilei scene. 2 (despre fiinţe) intimidat, speriat2, timorat. înfricoşată de ameninţările lui, a făcut plângere la poliţie. 3 (pop.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral Minunat Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. 4 (înv.; despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări, atitudini ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) v. Atroce. Crunt. Cumplit. Fioros. Groaznic. Grozav. înfiorător. înfricoşător. îngrozitor, înspăimântător. Teribil, înfricoşător, -oăre adj. 11 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) groaznic, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, oribil, oripilant, sinistru, formidolos, <înv. şi pop.> spăi-mântător, spăimos, <înv.> îngrozit, spăimântă-cios, spăimântos, epuvantabil, apocaliptic. în timpul războiului se pot vedea scene înfricoşătoare. 2 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă înfricoşătoare. 3 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări, atitudini ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, crunt, cumplit, fioros, înfrumuşat groaznic, grozav, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot înfricoşător. Fapta sa este înfricoşătoare. II fig. (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, îngrozitor, violent, nebun, sălbatic, sfâşietor. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul înfricoşător de ţară. înfricoşătură s.f. (înv.) 11 v. Fâstâceală. Fâs-tâcire. Intimidare. încurcare. Zăpăceală. Ză-păcire. 2 v. Frică. Speriat1. Sperietură. II (concr.) v. Ameninţare. înfrigoşă vb. I. intr. (med., med. vet.; înv. şi reg; despre fiinţe) v. Răci. înfrigură vb. I. refl. (rar; despre oameni) v. Speria. Teme2. înfrigurare s.f. agitaţie, febrilitate, încordare, neastâmpăr, nelinişte, nerăbdare, <înv.> nesu-ferinţă, tensiune, răzvrătire. Tremurul abia vizibil al mâinii îi trăda înfrigurarea cu care aştepta răspunsul angajatorului. înfrigurăt, -ă adj. 1 (despre manifestări ale oamenilor) încordat, febril. Starea de aşteptare înfrigurată îi provoacă o cumplită durere de cap. 2 încordat, nerăbdător, congestionat. îl aşteaptă, înfrigurată, să afle dacă a luat examenul. înfrumuseţâ vb. 1.1 tr. (compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc.) a aranja, a decora, a găti, a împodobi, a orna, a ornamenta, a pavoaza, a adorna, a zugrăvi. De Crăciun, şi-a înfrumuseţat casa cu mult bun-gust. 2 tr. (compl indică interioare, parcuri etc.) a agrementa, a împodobi, a orna, a înfrumuşa. Şi-a înfrumuseţat salonul cu tablouri şi statuete. 3 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, întâmplări etc.) a idealiza, a poetiza, a poeta, a poetifica, <înv.> a poezi. Cei mai mulţi scriitori au înfrumuseţat în operele lor faptele şi sentimentele omului. 4 refl. (despre oameni) <înv.> a se ghizdăvi. Femeile se înfrumuseţează în urma operaţiilor de chirurgie plastică. înfrumuseţăre s.f. 1 aranjament, aranjare, aranjat1, decorare, decoraţie, ecornaj, gătire, împodobire, ornamentare, omare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. înfrumuseţarea casei în ajunul Crăciunului este o bucurie. 2 idealizare, poetizare. înfrumuseţarea unor realităţi prozaice este o caracteristică a operei multor creatori de artă. înfrumuseţăm -ă adj. (despre obiecte, încăperi etc.) decorat, gătit2, împodobit, ornamentat, ornat, pavoazat, lucrat2, taxidit, <înv.> înfrumuşat, podobit. O locuinţă înfrumuseţată este primitoare şi relaxantă. înfrumuşă vb. I. tr. (reg.; compl. indică interioare, parcuri etc.) v. Agrementa. împodobi, înfrumuseţa. Orna. înfrumuşăre s.f. (reg.) v. Aranjament. Aranjare. Aranjat1. Decorare. Decoraţie. Ecornaj. Gătire. împodobire. înfrumuseţare. Ornamentare. Ornare. Pavoazare, înfrumuşăt, -ă adj. (înv.; despre obiecte, încăperi etc.) v. Decorat. Gătit2. împodobit, înfrumuseţat. Ornamentat. Ornat. Pavoazat înfrunta | 870 înfrunta vb. 1.11 tr. (compl indică oameni) a afronta, a brava, a sfida, a sfrunta, <înv. şi reg.> a lupta, <înv.> a mustra. Un angajat a îndrăznit să-şi înfrunte patronul în faţa tuturor. 2 tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor, ale unor fenomene şi procese naturale sau primejdii, pericole etc.) a brava, a desfide, a sfida, a sfrunta. înfruntă moartea cu demnitate. îmbrăcaţi în şube, copiii înfruntă gerul de afară. 3 tr. (compl indică privirea) a susţine. îi înfruntă senin privirea duşmănoasă. 4 refl. recipr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se încerca, a se întrece, a se măsura, a se pune, a se împotrivi, a se prinde. Nimeni nu îndrăzneşte să se înfrunte cu ea la socoteli. 5 refl. recipr. (despre adversari) a se confrunta, a se întâlni, a se întrece. Cei doi boxeri se înfruntă pentru titlul de campion mondial la categoria grea. Reprezentanţii celor două partide se înfruntă într-o emisiune televizată. 6 refl. recipr. (despre grupuri, colectivităţi adverse etc.) a se în-căiera, <înv.> a se tâmpina, a se ciocni. Când două bande au început să se înfrunte, a intervenit poliţia. 7 refl. (despre interese, idei etc. ale oamenilor) a se contrapune, a se contrazice, a se opune, a se ciocni. Mărturiile celor doi martori nu se înfruntă. 8 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Contra2. Contrazice. 9 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 10 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Imputa. Recrimina. Reproşa. 11 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) v. Abzice. Blama. Condamna. Dezaproba. Dezavua. Proscrie. Reproba. Respinge. Sancţiona. Stigmatiza. Vitupera. II refl. (înv.; despre oameni) v. Jena. Ruşina. Sfii. înfruntare s.f. 1 sfidare, sfruntare, <înv.> sfrun-terie. înfruntarea patronului a avut drept consecinţă concedierea angajatului. 2 încăierare, <înv. şi reg.> război1, ciocnire. Poliţia a oprit înfruntarea dintre cele două bande. 3 (milit.) bătălie, luptă, <înv. şi pop.> bătaie, războire, <înv. şi reg.> război1, <înv.> harţă, lovire, lovitură, lup-tare, luptătură, oaste, oştenie, oştenire, oştire, oştit, războială, toi2, ciocnire, răutate. Românii au biruit pe turci în înfruntarea de la Călugăreni. 4 (înv. şi reg.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 5 (înv.) v. Afront. Agresiune verbali Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). înfruntăciune s.f. (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. înfrunzi vb. IV. intr. (despre plante, mai ales despre arbori) a înverzi, a frunzi, <înv.> a verzi. Primăvara, arborii înfrunzesc. înfrunzi're s.f. înverzire. înfrunzirea arborilor începe primăvara. înfrunzit, -ă adj. (despre plante, mai ales despre arbori) înverzit. Din arborii înfrunziţi se aude ciripitul a zeci de păsări. înfruptă vb. I. refl. (despre oameni) a se îndulci. S-au înfruptat din specialităţile româneşti ale gazdei. înfruptâre s.f. îndulcire. Gazda a oferit, spre înfruptâre, numai trufandale. înfudulf vb. IV. refl. (îmC despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. înfugâ vb. I. tr. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică fiinţe) v. Alerga. Goni. Fugări. 2 (compl. indică trupe, armate etc. inamice) v. Alunga. Goni. Izgoni. Respinge. înfulecă vb. I. tr. 1 (mai ales fam.; despre animale, iron., despre oameni; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) a îmbuca, <înv. şi reg.> a înhompa, a gâmbi, a hutupi, a huzdupa, a sovâlca, <înv.> a îndupăca, a înfuli. Câinele înfulecă mâncarea. Copiii înfulecă covrigii abia scoşi din cuptor. 2 (reg.; compl indică obiecte, vehicule, recipiente etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. încărca. Umple. 3 (reg.; compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) v. îndoi. Răsfrânge. Ridica. Sufleca. Sumete. Trage, înfulecos, -oăsă adj. (arg; despre fiinţe) 1 Gurmand. Mâncăcios. 2 (med.) v. Bulimic. înfuli vb. IV. tr. (înv.; despre animale, iron., despre oameni; compl indică alimente, mâncăruri etc.) v. înfuleca. înfumura vb. I. refl. (despre oameni) a se crede, a se M, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se îngâmfa, a se lăuda, a se mândri, a se semeţi, a se trufi1, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmân-dri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfala, a se marţafoi2, a se burica, a se furlandisi, a se îngurguţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se faloşi, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfatoşi, a se trufali, <înv.> a se fan-taxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufaşi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbă-lora, a se încondura, a se înălţa, a se lăţi, a se ridica, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău - prea te înfumurezi! înfumurare s.f. amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.) buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.) falie, măroşie, tru-fa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, în-gâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, săţios1, a (se) adânca, a se zgăura. Ochii i s-au înfundat în orbite în urma bolii. 4 tr. a afunda, a băga, a cufunda, a vârî, pecetluit2. Se întoarce din beci cu o sticlă de vin înfundată. 3 (despre căi de acces, drumuri etc.) închis. S-au întors din drum din cauza cărării înfundate. 4 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) înăbuşit, pierdut, slab, stins2, surd, <înv.> îndesat, tâmpit, mat, şters, uscat2, vătuit2, scorboroşit. în depărtare se aude zgomotul înfundat al valurilor mării. 5 (despre foc) înăbuşit, mocnit, potolit2. în vatră a rămas un foc înfundat. 6 (despre ochi) căzut, dus2. Din cauza oboselii are ochii înfundaţi în orbite. 7 (despre urechi) împâslit. Are urechile înfundate din cauza gripei. 8 (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Constipat. II adv. (modal) 1 înăbuşit, slab, stins2, surd, mocnit. Fata a început să plângă înfundat. 2 înăbuşit, mocnit. Focul arde înfundat. 3 înăbuşit, pierdut, slab, stins2, surd. Izbiturile toporului în trunchiul copacului răsună înfundat. înfundătoâre s.f. (la car, la căruţă sau la sanie; pop.) v. Codârlă. Fund. înfundătură s.f. 1 alee, fundac, fundătură, intrare, <înv.> impas. Trecătorul se rătăcea în înfundături cotite, până ajungea în strada principală. 2 (hidrotehn.; pop.) v. Dig. 3 (med., med. vet.; pop.) v. Astm. înfurd vb. IV. (pop.) I refl. (despre drumuri, râuri, căi de acces etc.) v. Bifurca. Despărţi. II refl. recipr. fig. (despre oameni) 1 v. încăiera. 2 v. Certa. învrăjbi. Supăra, înfurcit, -ă adj. (pop.; despre drumuri, râuri, căi de acces etc.) v. Bifurcat, înfurcitură s.f. (pop.) 11 v. Bifurcare. Bifur-caţie. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. II fig. v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Ciocnire. Coliziune/Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Duel. Fricţiune. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Război1. Scizură. Vrajbă1. Zâzanie. înfuriă vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) învrăjbi, a (se) mânia, <înv. şi pop.> a (se) înmânia, a (se) bursuca, a (se) bursuci, a (se) burzului, a (se) îndrăci, a (se) oţărî, a (se) morcovi, a (se) zborşi, <înv. şi reg.> a (se) înoţărî, a se răi, a (se) stârni, a (se) busna, a (se) rânzoi, a se străşnici, a se vresni, <înv.> a (se) nebuni, a (se) scârbi, a (se) urgisi, a (se) aprinde, a (se) înălbăstri, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) învineţi, a turba, a (se) iuţi, a (se) oţeti, a (se) ardeia, a (se) bulbuca, a (se) umfla, a (se) zbârli, a (se) boboti, a (se) scociorî. Nu se putea controla când se înfuria. L-a înfuriat minciuna spusă cu seninătate. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndârji, a (se) întărâta, a (se) înverşuna, a (se) aşarna. Răspunsul lui obraznic l-a înfuriat la culme. 3 tr. (cu sens atenuat; compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afani-si, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândă-ri, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a câmosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl înfurie cu veşnicele ei lamentări. înfuriăt, -ă adj. 1 (mai ales despre oameni) furios, îndârjit, întărâtat, înverşunat, mâniat, mânios, obstinat, pornit, burzuiat, îndrăcit, năbădăios, oţărât, burzuluit, morcovit, zborşit, <înv. şi reg.> scârbit, hropşit, năvârlios, turvinos, <înv.> firetic, înfu-rios, negru, turbat, oţetit, montat, zbârlit. înfuriat peste măsură, i-a răspuns răstit. 2 fig. (despre ape, râuri, şuvoaie) agitat, clocotitor, frământat2, fremătător, învolburat, tulburat, tumultuos, zbuciumat, răzvrătit. Marea înfuriată înspăimântă. înfuriere s.f. (rar) v. Furie. înverşunare. Mânie. înfuriâs, -oăsă adj. (înv.; mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat, înverşunat Mâniat. Mânios. Pornit. Obstinat înfurişâ vb. I. refl. (pop.; despre fiinţe) v. Fofila. Furişa. Strecura. înfurnicâ vb. I. tr. impers. (reg) v. Furnica, înfurnicâre s.f. înfumicătură. înfurnicătură s.f. înfurnicâre. îşi simte pielea spatelui plină de înfumicături. îngădui vb. IV. 1 tr. (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul a îngăduit să se amâne examenul. 2 tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a accepta, a admite, a aproba, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, a accepe, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot îngădui comportamentul iresponsabil al fiului lor. 3 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a autoriza, a îndreptăţi, a justifica, a permite, a îndritui, <înv.> a în-dreptui, a întemeia. Felul în care te comporţi îmi îngăduie să cred că ascunzi ceva. 4 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a cuteza, a îndrăzni, a-şi permite. - Cum îţi îngădui să-mi răspunzi astfel? 5 intr. a aştepta, a lăsa, a permite. îngăduie să mai treacă vreo câteva zilei 6 tr. (compl. indică oameni, insti- îngăduitor tuţii etc.) a amâna, a aştepta, a păsui1, a apesti, a răgădui2, <înv.> a surdisi. Proprietarul îl îngăduie cu plata chiriei. 7 tr. (urmat de vb. ca „a cunoaşte”, „a înţelege” la conjunct, sau la moduri nepredicative) a da2, a lăsa, a permite. Nu-i îngăduit oricui să cunoască misterele vieţii. 8 tr. (astăzi rar) v. Permite. Prilejui. 9 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. împăca. înţelege. 10 tr. (relig.; reg; compl. indică vini, greşeli, păcate etc.) v. Dezlega. Ierta. 11 intr. (reg.; despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin) v. întârzia. Lungi. Zăbovi. 12 intr. (reg; despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descreşte. Diminua. Domoli. Estompa. Linişti. Micşora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera, îngăduiălă s.f. 1 (pop.) v. Indulgenţă. îngăduinţă. îngăduire. înţelegere. Permisivitate. Toleranţă. 2 (înv.) v. Amânare. Păsuială. Păsuire. Răgaz. 3 (înv.) v. încetineală. Lentitu-dine. Lentoare. 4 (înv.) v. Răbdare, îngăduinţă s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere’7) acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, voinicie, consentiment, OK, undă verde. A avut îngăduinţa soţiei pentru a încheia afacerea. 2 autorizaţie, libertate, permisiune, voie. Are îngăduinţa şefului de a lipsi astăzi de la serviciu. 3 bunăvoinţă, comprehensiune, înţelegere, mărinimie, milă, <înv. şi pop.> milostenie, <înv. şi reg.> bunătă-mare, <înv.> benevolenţă, priinţă, voie, voie bună, evnie, musaadea. L-a asigurat de îngăduinţa lui oricând. 4 demenţă, iertare, indulgenţă, îndurare, milostivire, toleranţă. Arată îngăduinţă faţă de cei care au greşit fără voie, prima dată. Preoţii propovăduiesc îngăduinţa. 5 indulgenţă, îngăduire, înţelegere, permisivitate, toleranţă, tolerantism, îngăduiălă, <înv.> răbdare, slobozenie. Bunicii manifestă prea multă îngăduinţă faţă de nepoţi. 6 (pop.) v. Amânare. Păsuială. Păsuire. Răgaz. 7 (pop.) v. înţelegere. îngăduire s.f. 1 accept, acceptare, admitere, aprobare, consimţire, încuviinţare, aprobat1, <înv.> aprobaţie, aprobăluire. îngăduirea de către profesor a amânării examenului i-a mulţumit pe studenţi. 2 indulgenţă, îngăduinţă, înţelegere, permisivitate, toleranţă, tolerantism, îngăduiălă, <înv.> răbdare, slobozenie. 3 (pop.) v. Amânare. Păsuială. Păsuire. Răgaz. îngăduit -ă adj. acceptat, admis, permis2, <înv.> dezlegat2, volnicit. în diabet există anumite alimente îngăduite şi altele interzise. îngăduitor, -oăre adj. 1 (despre oameni) clement, iertător, indulgent, îndurător, milostiv, tolerant, ieftin. învăţătorul este îngăduitor cu elevii. 2 (relig. creştină; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) bun, îndurător, milos, milostiv, <înv. şi îngăima reg.> milostivnic, <înv.> cruţător, îndurat, me-seremic, milosârd, milosârdnic, mizericordios, umilos. Dumnezeu este îngăduitorii ne iartă păcatele. 3 (despre oameni) concesiv, indulgent, permisiv, răbdător, tolerant, răbduriu, <înv.> liberal, moale. Este o persoană mult prea îngăduitoare cu cei care greşesc. 4 (despre oameni) binevoitor, bun, compătimitor, comprehensiv, înţelegător, mărinimos, milos, milostiv, comiserativ, <înv. şi reg.> lascav, obidos, <înv.> milosârd, pietos, priincios, priitor. Unii oameni bogaţi sunt îngăduitori cu cei săraci. 5 (despre oameni) bun, cumsecade, înţelegător, omenos, acătării, gigea, <înv.> omenit, găşcar, salon2, valabil. Este un director îngăduitor cu angajaţii. îngăima vb. 1.11 tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngâna, a mormăi1, a murmura, a boscorodi, a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colobuţi, a dicăi, a îm-bălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a ţivli, a molfai, a zbâmâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. îngaimă ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce îngaimă copilul. 2 tr. (pop.) a îngurga, <înv.> a îngăla. După ce a îngăimat repede treaba, a plecat. 3 tr. (muz.; pop.; compl. indică melodii) v. Fredona, îngâna. II refl. (reg.; despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1. îngăimât, -ă adj. (despre cuvinte, fraze etc.) bolborosit2, dezarticulat2, mormăit2, nearticulat, neclar, nedesluşit, îngălat, morfolit. Cuvinte îngăimate apăreau în vorbirea copilului când acesta era speriat. îngăimăceălă s.f. (reg.) v. Confuzie. încurcătură. Zăpăceală. îngăimăd vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Fâstâci. Intimida. încurca. Zăpăci, îngăimăcitură s.f. (reg.) v. Confuzie; încurcătură. Zăpăceală. îngălă vb. 1.1 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. I11 tr. (reg; compl indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. 2 tr. (înv.; compl indică cuvinte, fraze etc.) v. îngăima. 3 tr., intr., refl. recipr. fig. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detrac-ta. Discredita. Infama. Pecetlui. Ponegri. Sfâşia. Şopti. Ştampila. Vitupera, îngălat -ă adj. I (pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. Jegos. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Slinos. Soios. I11 (fam.; despre oameni) v. Delăsător. Nearanjat Neglijent Neîngrijit 2 (reg.; despre cuvinte, fraze etc.) v. Bolborosit2. Dezarticulat2. îngăimat Mormăit2. Nearticulat. Neclar. Nedesluşit, îngălbejeălă s.f. (pop.) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. îngălbeneălă s.f. (pop.) 1 v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1.2 (med.) v. Hepatită. Icter. îngălbeni vb. IV. 1 intr., refl. (despre oameni sau despre faţa lor) a păli1, a se impalida, <înv. şi pop.> a se gălbeni, <înv. şi reg.> a (se) serbezi. A îngălbenit de spaimă. S-a îngălbenit de emoţie. 2 refl. (desprejţlante, părţi ale lor, vegetaţie) a se fana, a muri, a se ofili, a păli2, a pieri, a se trece, a se usca, a se veşteji, a desflori, <înv. şi pop.> a seca, a secătui, a se prăji, a se gălbeni, a lâncezi, a se opări, a tânji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a se feşteli, a se mârcezi, a se pâhăvi, a se petrece, a se posmăgi, a se probăjeni, a se probozi, <înv.> a se zâmi, a se devitaliza, a se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba se îngălbeneşte spre sfârşitul toamnei. Câteva flori din glastră s-au îngălbenit din cauza căldurii excesive. îngălbemre s.f. 1 fanare, ofilire, pălire2, uscare, veştejire, <înv. şi pop.> secare, secătuire, gălbenire, <înv.> pieire,piericiune, devitalizare. îngălbenirea ierbii începe spre sfârşitul toamnei. Căldura excesivă provoacă îngălbenirea plantelor. 2 (rar) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. îngălbenit, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre faţa lor) galben, pal, palid, pălit1, <înv. şi pop.) gălbeneţ, searbăd1, gălbejit, gălbejos, gălbinicios, pierit, spelb, <înv. şi reg.> smolit, galfad, gălbeniu, gălbicios, sec, vâlced, <înv.> plăviu, blafard, lunar. Este îngălbenit de frică. Are faţa îngălbenită din cauza emoţiei. 2 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) clorotic, fanat, galben, ofilit, pălit2, trecut2, uscat2, veşted, veştejit, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2, mârcav, mârced, pâhăvit, posmăgit, <înv.> zâmit, devitalizat. în glastră sunt câteva flori îngălbenite. îngăimăceălă s.f. (înv.) 1 v. Amestecătură, încâlceai! încâlcire. încâlcitură. încurcătură. Mixtură. 2 v. Confuzie. încurcături Zăpăceală. îngăimăd vb. IV. (înv.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) v. Amesteca. împletici, încâlci. încurca. Mixa. 2 refl. fig. (despre oameni) v. Fâstâci. Intimida. încurca. Zăpăci, îngălmădţ, -ă adj. fig. (înv.; despre oameni) v. Fâstâcit. Intimidat încurcat2. Zăpăcit, îngăzdăci vb. IV. refl. (ieşit din uz; despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi. îmburghezi. înavuţi. înstări. Parveni. Pricopsi, îngâmbă vb. I. refl. recipr. (înv.; despre oameni) 1 v. Certa. învrăjbi. Supăra. 2 v. încă-iera. îngâmfă vb. I. refl. (despre oameni) a se crede, a se fali, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se lăuda, a se mândri, a se semeţi, a se trufi1, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfala, a se marţafoi2, a se burica, a se furlandisi, a se îngurguţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se faloşi, a se marghioli, a se născo- corî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfatoşi, a se trufali, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfiiduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufaşi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălora, a se încondura, a se înălţa, a se lăţi, a se ridica, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău - prea te îngâmfezi! îngâmfare s.f. amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v.fum), împăunare, păunire, umflare. îngâmfarea tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. îngâmfâţ, -ă adj. (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voini-cos, buricos, fiţos, îngurguţat, înfipt, <înv. şi reg.> pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasios, fumuros, prea-înălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind îngâmfat şi dificil, nu are prieteni. îngâmfeâlă s.f. (înv.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. îngână vb. 1.1 tr. (muz.; compl. indică melodii) a fredona, a îngăima, a lălăi, a nănăi. Adesea îngână melodiile preferate. 2 tr. (compl indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a mormăi1, a murmura, a boscorodi, a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colobuţi, a dicăi, a îmbălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a ţivli, a molfai, a zbârnâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. îngână ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce îngână copilul. 3 tr. a murmura, a şopti, a şuşoti, a şuşui, a şopăcăi, a 873 | şopăi, a şoşoi2, a şâgni, a şopoti, a adia. Se auzea glasul unui copil care îngâna un cântec. Bătrâna îngâna o rugăciune. 4 refl. {pop.; despre oameni) v. Arăta. Face. Poza. Preface. Simula. 5 tr. {înv. şi reg.; compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocori. Necinsti. Pângări. Profana. Viola. 6 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 7 tr. (muz.; poetic) v. Acompania. Secunda. II refl. 1 (pop. şi fam.; mai ales despre corpul oamenilor sau al unor animale) v. Clătina. Legăna. Mlădia. 2 (poetic; despre vânt) v. Adia. îngânâre s.f. (muz.) fredonare, lălăială, lălăire, lălăit. îngânarea unei melodii o bine-dispune. îngânat; -ă adj. 1 (muz.; despre melodii) fredonat. Melodia îngânată este un şlagăr. 2 (despreglas, vorbe, sunete etc.) murmurat, mut, şoptit2, şoptitor, şuşuit2, şopotind, şopotit, şoptos, umbrit. îi spune ceva cu glas îngânat. îngânăciune s.f. (înv.) 1 v. Batjocură. Bătaie de joc. Derâdere. Deriziune. Iriziune. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Parodie. Râs2. Zeflemea. 2 v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonosi-tură. Strâmbătură. îngânător adj., s.m., s.f. (înv.) v. Ademenitor. Amăgitor. înşelător. Seducător, îngânătură s.f. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. îngândura vb. I. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alarma. Alerta. Angoasa. Frământa. Impacienta. Intriga. îngrijora. Nelinişti. Preocupa. Speria. Tulbura, îngândurâre s.f. (fam.) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţi îngrijorare. Nelinişte. Panici Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. îngândurat -a adj. 1 (despre oameni sau despre fizionomia lor) gânditor, preocupat, umbrit, umbros. Este mereu îngândurat pentru că are probleme în familie. 2 (despre oameni) absent, distrat, inadvertent, indiferent, năuc, neatent, preocupat, uitit, <înv.> distras, aerian, căscat2, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. îngândurat, ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată. 3 (fam.; despre oameni) v. Alarmat Alertat Angoasat. Frământat2. Impacientat. Intrigat, îngrijorat. Neliniştit. Speriat2.4 (fam.; despre privire, ochi) v. Absent. Pierdut îngemăna vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte, părţi ale lor etc.) a combina, a îmbina, a împreuna, a uni2, a gemăna, a amalgama. A îngemănat în aşa fel piesele de puzz-le încât i-a rezultat un robot. 2 (compl. indică elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri, sisteme etc. de acelaşi fel) a conexa, a îmbina, a împreuna, a lega1, a reuni, a uni2, a conglomera, a îmbă-iera. A îngemănat firele electrice pentru a reface circuitul. îngemănâre s.f. 1 combinare, combinaţie, îmbinare, împreunare, unire, <înv.> îmbinătu- ră, amalgam, amalgamare. Din îngemănarea pieselor de puzzle i-a rezultat un robot. 2 (bot.) geminare, geminaţie, împerechere. Unele plante se caracterizează prin îngemănare florală. îngemănat -ă adj. 11 (tehn.; despre elementele componente ale unui sistem) asamblat2, fixat2, îmbinat, împreunat, montat, reunit, unit Verifică piesele îngemănate ale motorului maşinii. 2 (despre elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau despre lucruri, sisteme de acelaşi fel) îmbinat, împreunat, reunit, unit. Firele electrice îngemănate au refăcut circuitul. I11 (bot.; despre fructe, flori, tulpini, ramuri, copaci etc.) geminat, împerecheat, <înv.> îngemănărat. A rupt din cireş două fructe îngemănate. 2 (pop.; despre fiinţe) v. Geamăn. 3 (pop.; despre drumuri, râuri, căi de acces etc.) v. Bifurcat. îngemănărât,-ă adj. (bot.; înv.; despre fructe, flori, tulpini, ramuri, copaci etc.) v. Geminat împerecheat. îngemănat, îngeme vb. III. intr. 1 (pop.; despre fiinţe) v. Geme. Lamenta. Tângui. Văita. 2 (reg.; despre fiinţe obosite, bolnave etc.; de obicei cu determ. modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos”) v. Gâfâi. Pufăi. Sufla. 3 (reg.; despre copii) v. Plânge. Scânci. îngenunchea vb. 1.1 intr. (despre oameni) <înv.> a genunchea. Creştinii îngenunchează în biserică atunci când preotul citeşte Evanghelia. 2 tr. fig. (compl. indică ţări, popoare, grupuri sociale, oameni) a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, a supune, a apleca, a înfeuda, a lega1. I-a îngenuncheat cu puterea armelor. îngenuncheăt -ă adj. 1 (despre oameni) <înv.> genuncheat. Stă îngenuncheată când preotul citeşte Evanghelia. 2 fig. (despre grupuri sociale, popoare, oameni etc.) aservit, înrobit, robit, subjugat, supus. A fost zeci de ani o naţiune îngenuncheată. îngenunchere s.f. 1 (gimn.; astăzi rar) v. Genuflexiune. 2 fig. aservire, înrobire, robie, robire, servitute, subjugare, supunere, înfeudare. Se urmăreşte promovarea unei politici economice care să nu ducă la îngenuncherea unei ţări de către o putere străină. înger s.m. 11 (în creştinism, mozaism şi islamism) seraf, spirit bun, spirit ceresc, spirit sfânt, <înv.> angel, evdemon, melec. îngerii sunt mediatori între Dumnezeu şi credincioşi. 2 (înv. şi pop.) înger drăcesc v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. II (bot.; reg.) v. Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafa-de-grădină. Garoafa-turcească. Garofiţă-de-gră-dină (Dianthus barbatus). îngerâş s.m. 1 îngerel, ; rar> cherubin. 2 (arg) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, îngerât -ă adj. (reg; despre lichide, în special despre apă) v. îngheţat. Solidificat, îngerel, -eâ s.m., s.f. 1 s.m. (rar) v. îngeraş. 2 s.f. (bot.; pop.) Selinum carvifolia; tri-dinţ. înghesuială îngeresc, -eâscă adj. 11 angelic, serafic, se-rafimic, cherubic, <înv.> serafiu. Copilul are o faţă îngerească. 2 (relig.; înv.) v. Călugăresc. Mănăstiresc. Monahal. Monahicesc. II fig. 1 minunat, splendid, superb, ambro-ziac, celest, ceresc, divin, dumnezeiesc, edenic, serafic. Muzica pe care o ascultă este îngerească. 2 (mai ales despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, curat, dalb, imaculat, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, ebumeu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet îngeresc. îngereşte adv. fig. (modal) minunat, splendid, superb, divin, dumnezeieşte. Soprana cântă îngereşte. înghebejeâlă s.f. (reg.) 1 v. Conturbare. Deranj. Deranjare: Importunare. Incomodare. Inoportunitate. Jenare. Neportunitate. Stânjeneală. Stânjenire. Stingherire. Supărare. Tulburare. 2 v. Burduşeai! Burduşire. înde-sare. înghesuire. îngrămădire. Ticsire. înghebejf vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna. încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura. 2 refl. (despre fiinţe) v. Aglomera. îmbulzi. îndesa. înghesui, îngrămădi. Năvăli. Strânge, îngheboşâ vb. I. refl. (rar; despre oameni) v. Cocârja. Cocoşa. Gârbovi. Gheboşa. încovoia. îndoi. înghemui'vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe sau despre corpul br) v. Chirci. Contracta. Ghemul închirci. Strânge. Zgârci2, înghesui vb. IV. 11 refl. (despre fiinţe) a se aglomera, a se îmbulzi, a se îndesa, a se îngrămădi, a năvăli, a se strânge, a se buscula, a se buluci, a se grămădi, a se bui, a se bulzi, a se dicăsi, a se înghebeji, a se nălogi, a se poroboti, a se târşi1, <înv.> a se îngloti, a aflui, a se muşuroi2. La ora deschiderii, oamenii s-au înghesuit în faţa intrării supermarketului. 2 refl. (despre fiinţe) a se băga, a se îmbulzi, a se împinge, a se îndesa, a se îngrămădi, a se vârî. La începerea meciului, suporterii se înghesuie unii în alţii pentru a-şi găsi locurile cele mai bune. 3 tr. (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) a aduna, a burduşi, a ghemui, a îndesa, a îngrămădi, a ticsi, a tescui, <înv. şi pop.> a strâmtora, a grămădi, a bâcsi, a bosoli, a bucşi, a desăgi, a fuitui, a găvozdi, a tâmbuşi, a căptuşi. A înghesuit în dulap toate puloverele pentru iarnă. Şi-a înghesuit hainele vechi în saci de plastic. II tr. fig. (compl. indică oameni) a încolţi. Acum, că părinţii l-au înghesuit, trebuie să le spună adevărul. înghesuiâlă s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndes are, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glo- înghesuire gozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare înghesuială de oameni. 2 (arg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 3 (arg.) v. Razie, înghesuire s.f. burduşeală, burduşire, înde-sare, îngrămădire, ticsire, înghebejeală. înghesuirea lucrurilor în dulap i-a luat puţin timp. înghesuit -ă adj. 1 ghemuit, îndesat, îngrămădit. în orele de vârf călătorii din tramvai, foarte înghesuiţi, sunt nervoşi. 2 (despre lucruri, materiale, obiecte etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) burduşit, îndesat, îngrămădit, ticsit, tescuit2, bucşit, <înv.> glogozit. Cară cu greu o valiză înghesuită cu lucruri. îngheţ s.n. 11 (climat.) îngheţare. După lapoviţă a urmat îngheţul. 2 (poetic) v. Gheaţă. II fig. (pop.) v. împietrire. încremenire, îngheţare. înlemnire. înmărmurire. înţepenire. Paralizare. Paralizie, îngheţă vb. I. intr. 11 (despre lichide) a se solidifica, a se sloi2, <înv. şi pop.> a se slei, a se prinde, a se stura, <înv.> a se strânge. Lacul a îngheţat din cauza temperaturilor extrem de scăzute. 2 (compl. indică mai ales alimente) a congela, a refrigera. A îngheţat o parte din carnea de porc cumpărată. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor, despre plante, legume, fructe) a degera. A stat în frig şi a îngheţat. Florile lăsate afară pe ger au îngheţat. 4 (despre cadavre) a înţepeni. II fig. (despre oameni) a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a înţepeni, a împietri, a înţele-ni, a paraliza, a se răci, a mărmuri. Au îngheţat de frică când au auzit urletul lupului. îngheţare s.f. 11 solidificare, congelaţie, <înv. şi pop.> sleire. Gerul a provocat îngheţarea lacului. 2 congelare. Carnea se păstrează mai mult timp prin îngheţare. 3 degerare. Alpiniştii sunt expuşi îngheţării 4 (climat.; rar) v. îngheţ. II fig. încremenire, înlemnire, înmărmurire, înţepenire, nemişcare, împietrire, paralizare, paralizie, îngheţ. Frica le-a provocat o stare de îngheţare. îngheţât, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre lichide) solidificat, <înv. şi pop.> sleit2, îngerat. Patinează pe lacul îngheţat. 2 (mai ales despre alimente) congelat. Scoate din timp vinetele îngheţate din refrigerator. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor, despre plante, legume, fructe) degerat, mereu. Degetele îngheţate trebuie tratate. Florile îngheţate nu-şi mai revin. 4 (mai ales despre obiecte) geruit. Vrăbiile se adună unele în altele sub streşinile. îngheţate. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „cald”; despre climă, locuinţe, încăperi etc.) friguros, răcoros, rece. în staţiunile montane clima este îngheţată. Are o casă îngheţată. 2 (despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţeapăn, ţintuit, împietrit, înţelenit, paralizat, mărmurit. Au rămas îngheţaţi când au auzit urletul lupului. 3 (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) distant, neprietenos, nesociabil, nesocial, rezervat, apatic, glacial, hieratic, rece. Are o atitudine îngheţată faţă de colaboratori. III s.f. 1 (ind. alim.) îngheţătură. îi place îngheţata de vanilie. 2 (culin.; reg.) v. Piftie. Răcitură. 3 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. 4 (farm.; arg.) v. Amfetamini Benze-drină. Fenamină. îngheţătură s.f. (reg.) I'C îngheţată (v. îngheţat). 2 (culin.) v. Piftie. Răcitură. îngheză vb. I. intr. (reg; despre cai) v. Necheza. Râncheza. înghicitoăre s.f. (Ut.; pop.) v. Ghicitoare (v. ghicitor). înghi'mp s.n. (înv.) 1 v. împungere. înţepare. 2 fig. v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, înghimpă vb. 1.1 tr., refl. a (se) împunge, a (se) înţepa, a (se) înfige, <înv. şi reg.> a (se) punge, a (se) înţigla, a mărăcina, a ruga2. Din neatenţie, s-a înghimpat cu acul. Spinii trandafirului au înghimpat-o. II tr. fig. (compl. indică oameni) 1 (adesea urmat de un circ. instr.) a arde, a atinge, a împunge, a încolţi, a înţepa, a muşca, a pişcă, a săgeta, a şfichiui. L-a înghimpat cu vorbe usturătoare. 2 a ironiza, a persifla, a zeflemisi, a împunge, a înţepa, a pişcă, a şfichiui, a urzica, a cosorî. îl înghimpă atunci când face o gafă. 3 (pop.) v. împinge. îndemna. Stimula. înghimpăt, -ă adj. (bot.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) armat, ghim-pos, mărăcinos, spinos, ţepos, mărăcinit, înghimpos, <înv.> ciulinos, ghimpuros, scăios, spinuros. Trandafirul are tulpina în-ghimpată. înghimpător, -oăre adj. fig. (pop.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Acerb. Acid. Acrimonios. Batjocoritor. Caustic. Cinic. Coroziv. Ghimpos. Incisiv. Muşcător. Sarcastic. Sardonic. Satiric. Săgetător. Sec. Urzicător. Usturător. Vitriolant, înghimpos, -oăsă adj. (pop.) 1 (bot.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) v. Armat. Ghimpos. înghimpat. Mărăcinos. Spinos. Ţepos. 2 fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Acerb. Acid. Acrimonios. Batjocoritor. Caustic. Cinic. Coroziv. Ghimpos. Incisiv. Muşcător. Sarcastic. Sardonic. Satiric. Săgetător. Sec. Urzicător. Usturător. Vitriolant. înghioldeălă s.f. (reg.) v. Ghiontire. îmbol-dire. îmbrânceală. îmbrâncire. îmbrâncitură. împingere. înghionteală. înghiontire. înghioldi vb. IV. tr.,refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti, înghioldi're s.f. (reg.) v. Ghiontire. îmboldire. îmbrânceală. îmbrâncire. îmbrâncitură. împingere. înghionteală. înghiontire. înghionteălă s.f. ghiontire, îmboldire, îmbrânceală, îmbrâncire, îmbrâncitură, împingere, înghiontire, ghiontuială, ghiontu-ire, înghioldeălă, înghioldire, <înv.> îm-boldeală, îmboldituri Termină cu înghiontelile! înghionti vb. IV. tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) îmbrânci, a (se) împinge, <înv. şi pop.> a (se) coti, a (se) brânci, a (se) buşi, a (se) ghiontui, <înv. şi reg.> a (se) coteli, a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dicăsi, a se digni, a (se) dupăci, a (se) ghigosi, a (se) înghioldi, a lepăda, a (se) mitosi, a (se) popândi, a râmpi. Copiii se înghiontesc în joacă. înghiontire s.f. ghiontire, îmboldire, îmbrânceală, îmbrâncire, îmbrâncitură, împingere, înghionteală, ghiontuială, ghiontuire, înghioldeălă, înghioldire, <înv.> îmbol-deală, îmboldituri înghiorţăi vb. IV. intr. (reg.; despre intestine) v. Cârâi. Chiorăi. Forfoti, înghiţi vb. IV. tr. 11 (compl indică alimente, medicamente etc.) a ingera, a ingurgita, a lua. A înghiţit rapid ultimele linguri de supă şi s-a ridicat de la masă. A înghiţit cu mare greutate caşetele cu antibiotic. 2 (mai ales fam.; compl. indică mai ales materii fluide) a absorbi, a aspira, a încorpora, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. Pământul s-a dezgheţat şi începe să înghită apa rezultată din topirea zăpezii. 3 (fam.; compl. indică gaze, vapori, fum, lichide etc.) v. Aspira. Inhala. Trage. II fig. 1 (în opoz. cu „a economisi”; compl indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a devora, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. înghite banii prin baruri şi discoteci. 2 (compl. indică materii, materiale, combustibil etc.) a consuma1, a mânca. Maşina înghite multă benzină. Calculatorul nu înghite mult curent. 3 (despre foc; compl. indică bunuri, construcţii, aşezări etc.) a arde, a consuma2, a distruge, a mistui, a nimici, a prăpădi, a topi, a devora. Flăcările au înghiţit toate bunurile din apartament. 4 (despre apă, pământ etc.) a sorbi. înota în fluviu şi deodată a fost înghiţit de un vârtej puternic. La cutremur, pământul l-a înghiţit de viu. 5 (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) a îndura, a pătimi, a păţi, a răbda, a suferi, a suporta, a trăi, a trage, a purta, a mânca, a lupta. A înghiţit multe umilinţe de la colegi. 6 (compl. indică lacrimi, gemete, gesturi, impulsuri etc.) a opri, a reţine, a stăpâni, a birui. Şi-a înghiţit cu greu lacrimile. Nu şi-a putut înghiţi plânsul. 7 a digera, a gusta. Nu înghite glumele făcute pe seama lui. 8 (compl. indică mai ales oameni; de obicei în constr. neg.) a suferi, a suporta, a accepta, a mistui, a honipsi. Nu poate înghiţi oamenii inculţi şi necizelaţi. 9 (fam.; compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) v. Accepta. Admite. Aproba. Concepe. îngădui. Permite. Răbda. Suferi. Suporta. Tolera. înghiţire s.f. 1 (fiziol.) deglutiţie. înghiţirea era dureroasă din cauza inflamării amigdale-lor. 2 ingerare, ingestie, ingurgitare, ingurgi-taţie, înghiţit, înghiţitură, luare. Se re- 875 | comandă ca, după înghiţirea caietelor cu antibiotic, să se bea multe lichide. înghiţit s.n. ingerare, ingestie, ingurgitare, ingurgitare, înghiţire, înghiţitură, luare, înghiţitoâre s.f. (anat.; pop.) 1 v. Beregată. Gâtlej. 2 v. Faringe. Farinx. 3 v. Laringe. 4 v. Amigdală. Tonsilă. înghiţitură s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) 1 gură, îmbucătură, muşcătură1, ghiorţăitură, bucătură, dumicat, buşcă. După o înghiţitură de musaca i s-a făcut râu. 2 duşcă, gât, gură, sorbitură, ghiorţăitură, scopot2, şluc, şneap2. Bărbatul a luat o înghiţitură de ţuică din sticlă. 3 sorbire, sorbit, sorbitură. A băut toată cafeaua dintr-o înghiţitură. 4 ingerare, ingestie, ingurgitare, ingurgitaţie, înghiţire, înghiţit, luare, îngingiă vb. I. intr. fig. (înv.; despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi. îmburghezi. înavuţi, înstări. Parveni. Pricopsi, înglobă vb. 1.1 tr. a conţine, a cuprinde, a include, a număra1, <înv. şi reg.> a ţine. Legumele înglobează numeroase vitamine. Oţelurile aliate înglobează unul sau mai multe elemente de aliere. Revista înglobează articole din domenii diferite. 2 tr. a cumula, a însuma, a întruni, <înv.> a împreuna, a rezuma. Este o. personalitate unică întrucât înglobează însuşiri deosebite. 3 tr. a cuprinde, a include, a incluziona. Cursul de gramatică înglobează atât morfologia, cât şi sintaxa. 4 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică materii, obiecte etc.) a (se) include, a (se) integra, a (se) introduce, a (se) încorpora, a (se) pune. A înglobat în aluat şi ouă. Praful de copt se înglobează în compoziţie la sfârşitul preparării prăjiturii. 5 refl., tr. (sociol; sub. sau compl. indică oameni, etnii etc.) a (se) asimila, a (se) include, a (se) integra, a (se) încorpora, a (se) reintegra, <înv.> a primi, a (se) absorbi, a (se) îneca. Societatea îi înglobează pe cei mai mulţi dintre imigranţi. înglobăre s.f. 1 cuprindere, includere. înglobarea în revistă a unor articole din domenii diferite face ca aceasta să fie vândută bine. 2 includere, integrare, integraţie, introducere, încorporare, încorporaţie. înglobarea prafului de copt în compoziţie se face la sfârşitul preparării prăjiturii. 3 (sociol.) asimilare, asimilism, includere, integrare, încorporare. înglobarea totală presupune deznaţionalizarea unor etnii. înglodă vb. I. refl. 1 (despre fiinţe, vehicule etc.) a se împotmoli, a se înnămoli, a se mâli, a se nămoli, a se noroi2, a se înnoroi, a se întina, a se potmoli. S-a înglodat în mlaştină. Maşina s-a înglodat pe drumul de ţară. 2 fig. (despre oameni) a se împotmoli. S-a înglodat exact atunci când totul părea că merge bine. înglodăre s.f. împotmolire, înnămolire, nă-molire. După ploaie, nu intră cu maşina pe un drum desfundat pentru a evita înglodarea acesteia. înglodat, -ă adj. (despre fiinţe, vehicule etc.) împotmolit, înnămolit, nămolit, înnoro-it. Maşina înglodată a fost trasă de un tractor. îngloti vb. IV. (înv.) 1 tr., refl. (milit.; compl. sau sub. indică armate) v. Mobiliza. 2 tr. (milit.; compl. indică teritorii străine) v. Cotropi. Invada. încălca. Năpădi. 3 refl. (despre fiinţe) v. Aglomera. Grămădi. îmbulzi. îndesa. înghesui. îngrămădi. Năvăli. Strânge. 4 tr. (compl indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera, îngloti're s.f. (milit.; înv.) v. Concentrare. Masare2. îngrădeâlă s.f. (reg.) v. împrejmuire. împrejmuit1. închidere. îngrădire, îngrădi vb. IV. I tr. 1 (compl. indică locuri, terenuri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a împrejmui, a închide, a înconjura, <înv. şi pop.> a ocoli, a ţăr-cui, a prejmui, a ţărcălui. Şi-a îngrădit proprietatea cu un gard de beton. 2 fig. (compl. indică sfere de activitate, moduri de a acţiona, drepturi ale oamenilor etc.) a limita, a mărgini, a restrânge, a ţărmuri. I-a îngrădit dreptul de a-şi vizita copilul. A îngrădit activitatea firmei la vânzarea de produse cosmetice. 3 fig. (compl. indică oameni, spiritul lor sau acţiuni, gânduri etc. ale lor) a încătuşa, a încorseta, a înlănţui. Pe mulţi grija zilei de mâine îi îngrădeşte. Starea de nesiguranţă îi îngrădeşte spiritul. 4 fig. (pop.; compl indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) v. Birui. înfrâna. înfrânge, înstruna. învinge. Stăpâni Struni. Ţine. II refl. recipr. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Conveni. împăca. înţelege. învoi, îngrădire s.f. 1 împrejmuire, împrejmuit1, închidere, ţărcuire, îngrădeâlă. îngrădirea proprietăţii s-a făcut cu un gard de beton. 2 fig. limitaţie, restrângere, restricţie. Copilul nu are nicio îngrădire pentru că este ascultător. îngrădi'ş s.n. (constr.; înv.) v. Gard. împrejmuire. îngrăditură. îngrădit,-ă adj. 1 (despre locuri, terenuri etc.) împrejmuit2, închis, ţărcuit. Pe terenul îngrădit se va construi o vilă. 2 fig. (despre oameni, despre spiritul lor ori despre acţiuni, gânduri etc. ale lor) încătuşat, încorsetat, înlănţuit. Un om îngrădit nu poate crea. îngrăditâr, -oăre adj. (rar; despre condiţii, măsuri etc.) v. Restrictiv, îngrăditură s.f. 1 (constr.) gard, împrejmuire, <înv. şi pop.> stobor, ocol, ulucă, <înv. şi reg.> ogradă, târcol, ulucărie, zăbran, zăplaz, <înv.> cuprins1, îngrădiş, cancello. Proprietatea îi este înconjurată cu o îngrăditură de beton. 2 (milit.; înv.) v. Fortificaţie, întăritură. îngrămădeălă s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glo-gozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare îngrămădeală de oameni. îngrăşare îngrămădi vb. IV. 1 refl. (despre fiinţe) a se aglomera, a se îmbulzi, a se îndesa, a se înghesui, a năvăli, a se strânge, a se buscula, a se buluci, a se grămădi, a se bui, a se bulzi, a se dicăsi, a se înghe-beji, a se nălogi, a se poroboti, a se târşi1, <înv.> a se îngloti, a aflui, a se muşuroi2. La ora deschiderii, oamenii s-au îngrămădit în faţa intrării supermarketului. 2 refl. (despre fiinţe) a se băga, a se îmbulzi, a se împinge, a se îndesa, a se înghesui, a se vârî. La începerea meciului, suporterii se îngrămădesc unii în alţii pentru a-şi găsi locurile cele mai bune. 3 tr. (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) a aduna, a burduşi, a ghemui, a îndesa, a înghesui, a ticsi, a tescui, <înv. şi pop.> a strâmtora, a grămădi, a bâcsi, a bosoli, a bucşi, a desăgi, a fuitui, a găvozdi, a tâmbuşi, a căptuşi. A îngrămădit în dulap toate puloverele pentru iarnă. Şi-a îngrămădit hainele vechi în saci de plastic. 4 refl. (despre nori) a se strânge, a se bolovăni, a se zidi. Norii se îngrămădesc peste sat. îngrămădire s.f. 1 burduşeală, burduşire, îndesare, înghesuire, ticsire, înghebejea-lă. îngrămădirea lucrurilor în dulap i-a luat puţin timp. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glo-gozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. îngrămădit, -ă adj. 11 ghemuit, îndesat, înghesuit. în orele de vârf, călătorii din tramvai, foarte îngrămădiţi, sunt nervoşi. 2 (despre lucruri, materiale, obiecte etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) burduşit, îndesat, înghesuit, ticsit, tescuit2, bucşit, <înv.> glogozit. Cară cu greu o valiză îngrămădită cu lucruri. 3 (în opoz. cu „gras”; fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 4 (fam.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat Chircit. Degenerat închircit Nedezvoltat Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit. II fig. (fam.; despre oameni) 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ’) v. Bleg. Clăpăug. Fonf. Nătăfleţ Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot Prost. Prostănac. Redus. Redus la minte. Redus mintal. Sec. Stupid. Tont. 2 v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat. Necompetent. Neisprăvit. Nepregătit Nepriceput. Neştiutor. Prost. 3 v. Ignorant. Necunoscător. Neiniţiat. Nepriceput. Neştiutor. îngrăşă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori animale) a (se) împlini, a (se) rotunji, a se umple, a se bacceli, a (se) umfla, a se buftăni, a se bufii, a (se) încăla, a (se) încăma. în ultimul timp s-a cam îngrăşat. îngrăşare s.f. împlinire, îngrăşat, rotunjire, îngrăşaţă, <înv.> îngrăşătură. Lipsa unui îngrăşat regim alimentar raţional a avut ca urmare îngrăşarea ei. îngrăşăt s.n. împlinire, îngrăşare, rotunjire, îngrăşaţă, <înv.> îngrăşătură. îngrăşâţă s.f. (reg.) v. împlinire. îngrăşare. îngrăşat. Rotunjire. îngrăşătoăre s.f. (bot.; reg.) Pinguicula vul-garis şi Pinguicula alpina; foaie-grasă, limbă-de-piatră. îngrăşătură s.f. (înv.) v. împlinire. îngrăşare. îngrăşat Rotunjire. îngrângoră vb. I. intr. (reg.; despre porumbei şi turturele) v. Gânguri. Ugui. îngrecăvb. 1.1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică animale de povară, oameni sau părţi ale corpului lor) v. împovăra. încărca. îngreuia. îngreuna. 2 tr. (înv.; compl. indică femei) v. îngroşa. însărcina. 3 intr.,tr. (biol; înv.; despre femei; compl. indică copii) v. Concepe. Naşte. Procrea. îngrecăre s.f. 1 (înv. şi pop.) v. împovărare, încărcare. îngreuiere. îngreunare. 2 (biol; înv.) v. Gravidie. Graviditate. Maternitate. Sarcină, îngrecăt -ă adj. 1 (înv. şi pop.; despre animale de povară, oameni sau despre părţi ale corpului lor) v. Greu. împovărat. încărcat2. îngreuiat. îngreunat 2 (laf; înv.; despre femei) v. Gravidă. însărcinaţi îngrelă vb. I. tr. (înv.; compl indică animale de povară, oameni sau părţi ale corpului lor) v. împovăra. încărca. îngreuia. îngreuna, îngreţă vb. I. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Dezgusta. îngreţoşa. Scârbi, îngreţălui vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Dezgusta. îngreţoşa. Scârbi. îngreţoşa vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) dezgusta, a (se) scârbi, a (se) scârboli, a (se) silnici, <înv.> a (se) îngreţa, a (se) îngreţălui, a oţărî. Grăsimea din farfurie îl îngreţoşează. S-a îngreţoşat de atâta mâncare. 2 fig. a (se) dezgusta, a (se) sătura, a (se) scârbi, a i se acri. Se îngreţoşează văzând unele emisiuni proaste la televizor. îngreţoşăre s.f. 1 dezgustare, scârbire. Grăsimea i-a produs îngreţoşăre. 2 fig. (fam.) v. Aversiune. Dezgust Fobie. Greaţi Neplăcere. Oroare. Repugnanţi Repulsie. Scârbi Silă. îngreţoşat, -ă adj. (despre oameni) 1 dezgustat, scârbit. înlătură, îngreţoşat, grăsimea din farfurie. 2 fig. dezgustat, obosit, sătul, săturat, scârbit, strepezit. îngreţoşat, îşi evită colegii care îl bârfesc. îngreuiă vb. 1.11 tr. (compl indică animale de povară, oameni sau părţi ale corpului lor) a împovăra, a încărca, a îngreuna, <înv. şi pop.> a îngreca, a tovărî, <înv.> a în-grela, a însărcina. Au îngreuiat măgarii cu bagaje. 2 tr. (pop.; compl. indică femei) v. îngroşa. însărcina. 3 refl. (înv.; despre oameni) v. Supăra. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică situaţii, stări etc.) a (se) agrava, a (se) înrăutăţi, a (se) îngreuna, a (se) învenina. Neînţelegerile repetate îngreuiază starea conflictuală. îngreuiâlă s.f. (înv.) v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. îngreuiat, -ă adj. 1 (despre animale de povară, oameni sau despre părţi ale corpului lor) greu, împovărat, încărcat2, îngreunat, <înv. şi pop.> îngrecat, tovărât. Măgarii au spinările îngreuiate de bagaje. 2 (laf; înv.; despre femei, femele) v. Gravidă. însărcinată, îngreuiere s.f. împovărare, încărcare, îngreunare, <înv. şi pop.> îngrecăre. îngreună vb. I. tr. I tr. 1 (compl. indică animale de povară, oameni sau părţi ale corpului lor) a împovăra, a încărca, a îngreuia, <înv. şi pop.> a îngreca, a tovărî, <înv.> a îngrela, a însărcina. 2 (pop.; compl. indică femei) v. îngroşa. însărcina. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni) a greva, a împovăra. L-a îngreunat cu o sarcină foarte grea. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică situaţii, stări etc.) a (se) agrava, a (se) înrăutăţi, a (se) îngreuia, a (se) învenina. îngreunăre s.f. 1 împovărare, încărcare, îngreuiere, <înv. şi pop.> îngrecăre. Din cauza îngreunării cu bagaje, măgarii abia puteau urca muntele. 2 fig. agravare, înrăutăţire, recrudescenţă. îngreunarea stării conflictuale este rezultatul neînţelegerilor repetate. îngreunăt, -ă adj. 1 (despre animale de povară, oameni sau despre părţi ale corpului lor) greu, împovărat, încărcat2, îngreuiat, <înv. şi pop.> îngrecat, tovărât. 2 (la f; pop.; despre femei) v. Gravidă. însărcinaţi îngrijă vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alarma. Alerta. Angoasa. Frământa. Impacienta. Intriga. îngrijora. Nelinişti. Preocupa. Speria. Tulbura, îngrijăre s.f. (rar) v. Angoasi Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. îngrijăţ, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Alarmat. Alertat. Angoasat. Frământat2. Impacientat. Intrigat. îngrijorat. Neliniştit. Speriat2, îngrijălui' vb. IV. (înv.) 1 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căuta. îngriji. Vedea. 2 tr. (compl indică fiinţe) v. îngriji. îngrijălui're s.f. (înv.) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panici Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. îngriji vb. IV. 11 refl., intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a căuta, a vedea, <înv. şi reg.> a griji, <înv.> a se câştiga, a se îngrijălui, a se nevoi. Rămâi acasă şi îngrijeşte de treburile gospodăriei! 2 intr., refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a vedea, <înv. şi reg.> a socoti. La fermă, în sarcina ei este să se îngrijească de păsări. 3 tr. (compl. indică fiinţe) a păuji, a tihorî, <înv.> a se îngrijălui, a obloji. Au angajat o bonă care să îngrijească copilul. 4 tr. (compl indică sisteme tehnice, edificii, monumente etc.) a întreţine. Se cheltuiesc sume mari de bani pentru a îngriji aceste instalaţii. 5 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se interesa, a se ocupa, a se preocupa, a vedea, <înv. şi pop.> a se uita, a umbla, <înv. şi reg.> a purta, <înv.> a se nevoi. Se îngrijeşte de cazarea turiştilor. 6 refl., tr. (med, med. vet.; urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „la”) a (se) trata, a (se) căuta, a (se) doftori, a (se) doftorici, <înv.> a se cura. Se îngrijeşte de pneumonie. Dermatologul l-a îngrijit de o gravă afecţiune a pielii. II refl., tr. (înv.) v. Alarma. Alerta. Angoasa. Frământa. Impacienta. Intriga. îngrijora. Nelinişti. Preocupa. Speria. Tulbura, îngrijire s.f. 11 întreţinere. îngrijirea acestor instalaţii este costisitoare. 2 (med., med. vet.) tratament, tratare. Având reumatism, se află în îngrijirea unui balneolog. 3 (lapl; med, med. vet.; astăzi rar) îngrijiri intensive v. Re-animare.Terapie intensivă. II (înv.) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă, îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare, îngrijit, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) aranjat2, cochet, dichisit, elegant, fercheş, ferchezuit, gătit2, faşionabil, dres3, chitit1, cool, fe-lezuit, mişto, spilcuit, cinaş, faidoş, ghi-losit, nialcoş, schitaci2, tighinit, titirit, tivilichiu, ţifraş, <înv.> cilibiu, galant, levent, stolit, zarif, muchelef, pempant, lustruit2, întitirizat, şucar, ţigluit. Este o încântare să-şi vadă soţia mereu îngrijită. 2 (despre oameni) curăţel, spălat2, spălăţel, <înv. şi reg.> acurat, netejor, netezel, scuturat2, scuturăţel. în mulţimea de nemulţumiţi sunt şi oameni mai îngrijiţi. 3 (despre oameni sau despre ţinuta lor) curat. Este o tânără foarte îngrijită. 4 (despre încăperi, case, gospodării etc.) curat, tistaş. Bucătăria este foarte îngrijită. 5 (despre stil, exprimare, limbaj etc.) ales2, aparte, deosebit, distins, elegant, elevat, literar, rafinat2, select, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna un limbaj îngrijit. 6 fig. (despre realizări ale oamenilor) bunicel, curăţel. Scrie poezii destul de îngrijite. II adj. (înv.; despre oameni) v. Alarmat. Alertat. Angoasat. Frământat2. Impacientat. Intrigat. îngrijorat. Neliniştit. Speriat2. III adv. (modal) cochet, elegant. Se îmbracă îngrijit. îngrijitor, -oare adj. (înv.; despre ştiri, comunicate etc.) v. Alarmant. îngrijorător. Neliniştitor. Panicard. îngrijoră vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) alarma, a (se) alerta, a (se) angoasa, a (se) frământa, a se impacienta, a intriga, a (se) nelinişti, a preocupa, a (se) speria, a (se) tulbura, a (se) îngândura, a (se) îngrija, <înv.> a (se) îngriji, a (se) îngrijui, a (se) lărmui, a nepăciui, a (se) intrigarisi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o îngrijorează. Toţi s-au îngrijorat din cauza avertismentelor meteorologice. 2 refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din cauza”, „pentru”) a se nelinişti, a se teme2, <înv.> a se 877 | ciudi, a se griji. Nu trebuie să te îngrijorezi din cauza evenimentului care va urma. Se îngrijorează pentru soarta copiilor ei. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se nelinişti, a-i păsa1, a se sinchisi, a bindisi. Nu se îngrijorează de nimic. 1 s-a scăzut nota la purtare, dar nu se îngrijorează. 4 refl. (despre oameni) a se agita, a se frământa, a se nelinişti, a se precipita, a se zbuciuma, a se cioşmoli, a se lupta, a se suci2, a se zbate, a se zvârcoli. Se îngrijorează mult înaintea afişării rezultatului concursului. îngrijorare s.f. 1 angoasă, anxietate, frământare, grijă, impacienţă, nelinişte, panică, preocupare, temere, tulbur, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrija-re, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frămân-tătură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, neodihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de îngrijorare. 2 agitare, agitaţie, frământare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, concitaţie, impacienţă, <înv. şi reg.> zăhăială, <înv.> neodihnă, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de îngrijorare din cauza neajunsurilor vieţii. îngrijorai -ă adj. 1 (despre oameni) alarmat, alertat, angoasat, frământat2, impacientat, intrigat, neliniştit, speriat2, impacient, îngrijat, tresărit2, îngândurat, morcovit, <înv.> îngrijit, neodihnit. îngrijoraţi din cauza avertismentelor meteorologie, au părăsit oraşul. 2 (despre oameni sau despre chipul privirea etc. lor) anxios, cerebrotonic, neliniştit, <înv.> ciudit îngrijorat din cauza întârzierii fiului, se duce în întâmpinarea lui. Are o privire îngrijorată. 3 (despre oameni) agitat, neliniştit, zbuciumat, < astăzi rar> zdruncinat2, <înv.> nepaşnic, nepă-ciuit, nepăciuitor, hărţuit, smăcinat Este foarte îngrijorată înaintea afişării rezultatului concursului. îngrijorător, -oăre adj. (despre ştiri, comunicate etc.) alarmant, neliniştitor, panicard, panicos, <înv.> îngrijitor, neodihnitor, alarmist. Avertizarea meteorologică este îngrijorătoare. îngrijuî vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alarma. Alerta. Angoasa. Frământa. Impacienta. Intriga. îngrijora. Nelinişti. Preocupa. Speria. Tulbura, îngropă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică persoane decedate ) a înhuma, a înmormânta, a astupa, a împământeni, <înv. şi reg.> a astruca, a mormânta. A fost îngropat cu onoruri militare. 2 (compl. indică mai ales obiecte) <înv.> a semăna1. A îngropat în grădină o cutie cu bani pentru a nu fi găsiţi de hoţi. II fig. 1 tr. a afunda, a băga, a cufunda, a înfunda, a vârî. Şi-a îngropat nasul în fular din cauza frigului. 2 tr. (compl. indică situaţii neplăcute, incidente etc.) a uita, a înmormânta. După ani de zile, a îngropat ura veche care a îndepărtat-o de familie. 3 refl. (despre oameni) a se izola, a se închide, a se retrage, a se refugia. Spre sfârşitul vieţii, s-a îngropat într-o mănăstire. îngropănie s.f. (reg.) v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare, îngropăre s.f. 1 inhumaţie, înhumare, înmormântare, sepultură, îngropat1, <înv. şi pop.> petrecanie, petrecere, îngropăciune, prohod, <înv. şi reg.> astrucare, îngropănie, mormântare, petrecare, <înv.> în-gropământ, îngropătură, înmormântăciune, pogrebanie. Ceremonia de îngropare a fost scurtă. 2 (agric.) îngropat1. îngroparea este a doua praşilă a viei şi a porumbului. îngropât1 s.n. 1 (agric.) îngropare. 2 (rar) v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare. îngropat2, -ă adj. (despre persoane decedate) înhumat, înmormântat, <înv. şi reg.> astrucat. Are ordin judecătoresc de deshumare a persoanei îngropate. îngropăciune s.f. (pop.) v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare, îngropământ s.n. (înv.) 1 v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare. 2 v. Groapă. Loc de veci. Locaş de veci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru. îngropăminte s.f. (relig. creştină; reg.) v. Prohod. Prohodire. Prohodit. îngropător s.m. (înv.) v. Gropar, îngropătură s.f. (înv.) v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare, îngropelniţă s.f. (reg.) v. Cimitir. Necropolă, îngrdpniţă s.f. (înv. şi reg.) v. Groapă. Loc de veci. Locaş de veci (v. locaş1) Mormânt. Sepulcru. îngroşă vb. 1.1 refl. (despre dulceţuri, sosuri, materii etc.) a se închega, a se învârtoşa, a se lega1. Şerbetul se îngroaşă pe foc mic. Ciulamaua se lasă să fiarbă până când se îngroaşă. 2 refl. (despre sosuri, mâncăruri cu sos etc.) a scădea. Tocăniţa a fiert mult timp şi s-a îngroşat. 3 refl. (despre unele substanţe, alimente etc. lichide) a se coagula, a se închega, a se prinde, a se cocârţi, a se strânge. Răcitu-rile au început să se îngroaşe. 4 refl. (despre grupuri sau rânduri de oameni) a creşte, a se îndesi, a se înmulţi, a spori1. Coloanele de manifestanţi s-au îngroşat. 5 tr. (înv. şi pop.; compl. indică femei) <înv. şi pop.> a însărcina, pop.> a îmborţoşa, a împovăra, a îngreuia, a îngreuna, <înv.> a îngreca. îngroşăre s.f. 1 închegare, învârtoşare, legare, legat2. îngroşarea şerbetului trebuie făcută pe foc mic. 2 scădere. Fierberea îndelungată a unei mâncări duce la îngroşarea sosului. 3 coagulare, închegare, prindere. îngroşarea răciturilpr se face la rece. îngroşăt, -ă adj. 11 (despre dulceţuri, sosuri, materii etc.) închegat, învârtoşat, legat4. Şerbetul îngroşat se pune în borcane. 2 (despre sosuri, mâncăruri cu sos etc.) scăzut, scurs2. îi place tocăniţa cu sosul îngroşat. 3 (despre unele substanţe, alimente etc. lichide) coagulat, închegat, prins2. Răciturile îngroşate pot fi mâncate. 4 (anat., med., med. vet.; despre ţesuturi) fibros, scleros, vânos. 5 (la fi; înv.; despre femei) v. Gravidă. însărcinată. II îngrozitor fig. accentuat, evident, pronunţat, reliefat, vizibil, marcat2. Vorbeşte cu o îngroşată pronunţie ardelenească. îngroşăluţă s.f. (culin.; reg.) v. Sos. îngrozâtură s.f. (înv.) 1 v. Groază. încrâncenare. înfiorare. înfricoşare. îngrozire. înspăi-mântare. Oroare. Spaimă. Teroare. 2 (concr.) v. Ameninţare. îngrozi vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoşa, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, <înv. şi pop.> a se înfrica, a se spăimânta, a se crâncena, a se înspicoşa, a se scârbi, <înv.> a se înspăima, a se mira1, a se oţărî, a se spăima, a se cutremura, a se teşi, a se încreţi. Asistând la teribila scenă, s-a îngrozit. 2 tr. (compl indică oameni) a înfiora, a înfricoşa, a înspăimânta, a oripila, a teri-fia, <înv.> a înspăima, a străşnici. Bubuiturile tunetelor îi îngrozeşte. O îngrozeşte întunericul 3 tr. (înv.; compl. indică oameni; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) v. Ameninţa. Avertiza. îngrozire s.f. 1 groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoşare, înspăimântare, oroare, spaimă, teroare, <înv. şi pop.> înfricâre, oţărâre, <înv. şi reg.> scârbă, năzar, pălitură, <înv.> îngrozâtură, îngroziciune, înspăimare, înspăimân-tătură, spăimânt, spăimântare, spăimântătură, cutremur, cutremurătură. Asistând la teribila scenă, o îngrozire cumplită apus stăpânire pe ea. 2 (concr.; înv.) v. Ameninţare, îngroziciune s.f. (înv.) 1 v. Groază. încrâncenare. înfiorare. înfricoşare. îngrozire. înspăimântare. Oroare. Spaimă. Teroare. 2 (concr.) v. Ameninţare, îngrozit, -ă adj. 1 (despre oameni) încrâncenat, înfiorat, înfricoşat, înspăimântat, terifiat, zguduit2, <înv. şi pop.> înfricat, spăimântat, <înv.> înspăimat, spăimat2, cutremurat2. îngrozită, nu a mai putut spune niciun cuvânt la vederea teribilei scene. 2 (înv.; despre situaţii, stări, evenimente etc.) v. Groaznic. înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Oribil. Oripilant. Sinistru, îngrozitor, -oăre adj., adv. I adj. 1 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) groaznic, înfiorător, înfricoşător, înspăimântător, oribil, oripilant, sinistru, formidolos, <înv. şi pop.> spăimântător, spăimos, <înv.> îngrozit, spăimântăcios, spăimântos, epu-vantabil, apocaliptic. în timpul războiului se pot vedea scene îngrozitoare. 2 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă îngrozitoare. 3 (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, violent, <înv. şi pop.> vrăjmaş, înfricoşător, nebun, sălbatic, sfâşietor. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul îngrozitor de ţară. 4 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări, atitudini ale lor sau îngurga despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, crunt, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, înspăimântător, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot îngrozitor. Fapta sa este îngrozitoare. 5 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună îngrozitoare i-a luat acoperişul casei. 6 (fam.; despre firea, caracterul oamenilor) v. Detestabil. Dezgustător. Execrabil. Oribil. Respingător. Scârbos. 7 (în opoz. cu ^valoros”; fam.; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) v. Deplorabil. Lamentabil. Necorespunzător. Neizbutit. Nerealizat. Nereuşit. Nesatisfacător. Nevaloros. Prost. Slab. 8 (fam.; despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2. II adv. (modal) 1 cumplit, groaznic, înfiorător, oribil, rău, <înv. şi pop.> vrăjmaş. îl doare capul şi se simte îngrozitor. 2 amarnic, extraordinar, groaznic, grozav, înfiorător. Roţile scârţâiau îngrozitor. 3 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, consternant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare îngrozitor de scump. 4 aiurea, anapoda, înfiorător, prost, rău, brambura. Afacerile îi merg îngrozitor. îngurga vb. I. (reg.) 11 tr. v. îngăima. 2 refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2. II refl. recipr. fig. (despre oameni) v. încăiera. îngurguţă vb. I. refl. (despre oameni) 1 (fam.) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfă. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. 2 (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. îngurguţăt, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, îngurluf vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni) 1 v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa. 2 v. Căsători. Uni2. îngurluP vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre porumbei şi turturele) v. Gânguri. Ugui. 2 (despre porci) v. Grohăi. Guiţa, îngurufvb. IV. intr. (reg.; despre porumbei şi turturele) v. Gânguri. Ugui. îngurzeâlă s.f. (reg.) v. Boţire. Mototolire. Şifonare. îngurzi vb. IV. (reg.) 11 tr. (compl. indică lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încăl- ţăminte rupte etc.) v. Cârpi. Petici. 2 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona. 3 refl. (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2. II refl. (despre oameni) v. Fâstâci. Intimida. încurca. Zăpăci, îngurzit -ă adj. (reg.) 1 (despre marginile unei opinci, ale unei pânze, ale^unui sac etc.) v. încreţit 2 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor ) v. Crestat Creţ. Cutat încreţit Ridat. Zbârcit, îngurzitură s.f. (la haine, lenjerie etc.; reg.) v. Boţitură. Creţ. Cută. încreţitură. îndoitură. îngust, -ă adj. 11 (în opoz. cu „larg”, „lat”; despre cavităţi, deschizături, spaţii, încăperi, obiecte sau despre locuri de trecere, ape, văi etc.) mic, strâmt, exiguu, strâmtat, <înv.> strâmtorat. Craterul vulcanului este îngust. Pătrunde în încăpere printr-o uşă îngustă. Străzile oraşului sunt înguste. 2 (în opoz. cu „lat”) mic. Bordura este foarte îngustă. Are o pălărie cu borurile înguste. 3 (în opoz. cu „larg”; despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale lor) mulat, strâmt, strâns2, <înv.> strâmtorit, colant. Pantalonii sunt prea înguşti pentru el. Rochia este îngustă la mijloc şi o incomodează. 4 (în opoz. cu „gros”; despre părţi ale corpului fiinţelor, în special despre talie) efilat, mic, subţire. Rochia îi evidenţiază talia îngustă. II fig. 1 (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) impermeabil, închistat, încuiat2, limitat, mărginit, mic, obtuz, opac2, plafonat, plat2, redus, scurt, constipat. Nemaia-vând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană îngustă. Având o judecată îngustă, se opune progresului. 2 (despre oameni, despre manifestări, acţiuni ale lor sau despre medii sociale) meschin, limitat, mărginit, obtuz, plat2, redus, strâmt. Este un spirit îngust, care nu poate discerne valorile. Trăieşte într-un cerc îngust, dominat de un sentiment de auto-mulţumire. îngustă vb. 1.1 (în opoz. cu „a se lărgi”) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte) a (se) strâmta. Croitorul i-a îngustat taiorul. Pantalonii se îngustează spre glezne. 2 refl. (despre drumuri, văi, obiecte, piese etc.) a se gâtui, a se strâmta, a se subţia, a se sugruma, a se strânge, <înv. şi pop.> a se strâm-tora, a se cosăci. Drumul care duce spre pădure se îngustează. Valea se îngustează când intră în munte. II tr. fig. (înv.; compl. indică valori, raţii etc.) v. Micşora. Reduce. Scădea, îngustare s.f. (în opoz. cu „lărgire”) strâmta-re, cosăcire, <înv.> îngusteală, strâmtorare. A fost necesară îngustarea străzilor pentru a se lărgi carosabilul. îngustât, -ă adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale lor) strâmtat. Taiorul îngustat îi cade bine pe talie. îngusteălă s.f. (în opoz. cu „lărgire”; înv.) v. îngustare. Strâmtare. îngustime s.f. I micime, strâmtime, exiguitate, strâmteţe, strâmtoare, <înv. şi reg.> strâmteală, <înv.> strâmtorare, strâmtură, strânsoare. îngustimea străzilor este specifică oraşelor italiene. II fig. 1 mărginire, ob-tuzie, obtuzitate, opacitate, suficienţă, obtuziune. Este iritat de îngustimea multora dintre acei ajunşi şefi. 2 meschinărie, micime, mărunţime. Multă îngustime este în ziua de astăzi! înhăimură vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. încotoşmăna. înfofoli, înhăimurăt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. încotoşmănat. înfofolit, înhăita vb. I. refl. (de obicei deprec.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se încârdoşa, a se încârdui, a se înhăndra, a se înhârhomi. Fiul lor s-a înhăitat cu nişte nemernici. înhăma vb. 1.1 tr. (compl. indică mai ales cai) a harnaşa, a prinde, a pune. Birjarul a înhămat caii la trăsură. A înhămat renii la sanie. 2 refl. fig. (despre oameni) a se înjuga. S-a înhămat la o treabă foarte grea. înhămăre s.f. atelaj, harnaşare, înhămat1, prindere, punere, înhămătură. După înhămarea cailor, ne invită la o plimbare cu sania prin împrejurimi. înhămăt1 s.n. atelaj, harnaşare, înhămare, prindere, punere, înhămătură. înhămăt2, -ă adj. (jur.; arg.; despre oameni) v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. închis. întemniţat. Reţinut. înhămătură s.f. (pop.) v. Atelaj. Harnaşare. înhămare. înhămat1. Prindere. Punere, înhăndra vb. I. refl. (reg; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. înhăita. înhăţă vb. I. tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) a apuca, a înşfăca, a lua, a prinde, a căpui, a încăibăra, a agâmba, a găbji, a găbui, a gâmba, a încăpui, a proftaxi, a căptuşi, a umfla. Câinele înhaţă osul care i-a fost aruncat. înfuriat, l-a înhăţat de guler şi l-a dat afară. înhăţăre s.f. apucare, înşfacare, luare, luat1, prindere, găbjire, găbuire, umflare. înhăţarea unui băţ în mână este gestul reflex când te atacă un câine. înhârhomi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. înhăita. înholbă vb. I. (înv.) 1 refl. (despre oameni) v. Chiori. Holba. Zgâi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla, înhompă vb. I. tr. (înv. şi reg.; despre animale sau, iron., despre oameni; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. înfuleca, înhotărt, -ă adj. (înv.; despre ţări, teritorii etc.) v. învecinat. Limitrof. Mărginaş. Vecin, înhumă vb. I. tr. (compl. indică persoane decedate) a îngropa, a înmormânta, a astupa, a împământeni, <înv. şi reg.> a astruca, a mormânta. A fost înhumat cu onoruri militare. înhumăre s.f. inhumaţie, îngropare, înmormântare, sepultură, îngropat1, <înv. şi pop.> petrecanie, petrecere, îngropăciune, prohod, <înv. şi reg.> astrucare, îngropănie, mormântare, petrecare, <înv.> în-gropământ, îngropătură, înmormântăciune, înlăcrimat pogrebanie. Ceremonia de înhumare a fost scurtă. înhumat, -ă adj. (despre persoane decedate) îngropat2, înmormântat, <înv. şi reg.> as-trucat. Are ordin judecătoresc de deshumare a persoanei înhumate. înieptă vb. I. refl. {reg.; despre oameni) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 2 v. Forţa. Opinti. Sforţa, înierbâ vb. I. 1 tr. (med. vet.; pop.; compl. indică animale sau părţi ale corpului lor) a spânzi, a spânzuri. A înierbat animalul bolnav, înfigându-i în piele un fir de spânz. 2 refL (reg.; despre oameni) v. Supăra, îniuţi't, -ă adj. (înv.) v. Grăbit. Iuţit. Rapid. Zorit2. înjghebă vb. I. tr. 11 a încropi, a înfiripa, a închipui, a întocmi, a închelbă-ra, a închipa, a înciocăla, a îndoila. Şi-a înjghebat un culcuş sub un colţ de stâncă. 2 (compl. indică familii) a întemeia. Şi-a înjghebat, în sfârşit, o familie. 3 (pop. şi fam; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. II fig. (compl. indică discuţii, conversaţii etc.) a lega1, a încropi, a înfiripa, a înnoda. Cei doi au înjghebat cu greu o discuţie. înjghebăre s.f. încropire, înfiripare, <înv.> încropeală. înjghebarea unui culcuş în mijlocul pădurii este riscantă. înjghebat, -ă adj. încropit, înfiripat. Obosit, se întinde în culcuşul înjghebat. înjosi vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se ploconi, a se umili, a se căciuli, a se târşi1, <înv.> a se micşora, a se smeri, a se ticăloşi, a se coborî, a se gudura, a se târî, a se ciorsăi, a se coroji, a slugări, a slugărnici. - De ce te înjoseşti atât în faţa şefului? 2 tr. (compl. indică oameni) a umili, <înv.> a înjosori, a micşora, a ruşina, a smeri, a ecrasa, a încujba, a mortifica, a nimici, a nimicnici. L-a înjosit în public. 3 tr., refl., (compl. sau sub. indică oameni) a (se) degrada, a (se) dezonora, a (se) umili, a (se) coborî, a (se) scoborî. Munca nu înjoseşte pe om. Nimeni nu se înjoseşte muncind. înjosire s.f. 1 ploconeală, ploconire, umilire, ploconitură, căciuleală, căciulire, târâre, slugărire, slugărit, slugămicire. Termină odată cu înjosirea în faţa şefului! 2 (adesea constr. cu vb. „a suporta”, „a suferi”, „a răbda”) ruşine, umilinţă, <înv.> ruşinare, rezalet. A suportat public o înjosire nemeritată. 3 degradare, dezonoare, umilinţă, umilire, giosire, <înv.> degradaţie, înjosorire, umiliaţiune, umilitate, coborâre, scădere, nimicire. Nu poate să admită nici cea mai mică înjosire a demnităţii umane. înjosit, -ă adj. 1 (despre oameni) degradat, umilit, scăzut, <înv. şi reg.> ruşinat, zgulit, <înv.> înjosorit, mortificat. înjosit în demnitatea sa, vrea să se răzbune. 2 (înv.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Deşănţat. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Necuviincios. Neînfrânat Nepotrivit Neruşinat Obraznic. Obscen. Pornografic. Scabros. Scârbos. Trivial. Vulgar. înjositor, -oăre adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) compromiţător, degradant, degradator, dezonorant, infamant, infamator, nedemn, ruşinos, difamant, nevrednic, <înv.> necinstitor, pierzător. Invidia este un sentiment înjositor. 2 (despre situaţii, stări, fapte etc.) degradant, dezonorant, jignitor, ofensant, ofensator, ruşinos, umilitor, <înv.> ovelitoriu, negru, mortifiant. Prin acest refuz brutal al lui, a fost pusă într-o postură înjositoare. II adv. (modal) degradant, dezonorant, nedemn. I se pare înjositor să se certe cu el. înjosori vb. IV. tr. (înv.; compl indică oameni) v. înjosi. Umili. înjosorire s.f. (înv.) v. Degradare. Dezonoare, înjosire. Umilinţă. Umilire, înjosorit, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Degradat. înjosit. Umilit. înjugă vb. 1.1 tr. (compl. indică mai ales boi) a prinde, a pune. A înjugat o pereche de boi la car. II refl. fig. 1 (despre oameni) a se înhăma. S-a înjugat la o treabă foarte grea. 2 (pop.; despre oameni, grupuri de oameni etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2. 3 (pop.; despre elementele unui ansamblu, ale unui sistem tehnic etc.) v. Articula. încheia. 4 (înv.; de obicei urmat de determ. în dat) v. Asculta. Conforma. Executa. Supune. Urma. înjugăre s.f. atelaj, înjugat, prindere, punere, <înv.> înjugătură. După înjugarea boilor, au plecat la moară. înjugăt s.n. atelaj, înjugăre, prindere, punere, <înv.> înjugătură. înjugătură s.f. (înv.) v. Atelaj. înjugăre. înjugat. Prindere. Punere. înjumătăt, -ă adj. (înv.; despre cantităţi) v. înjumătăţit. înjumătăţi vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică cantităţi, numere etc.) a (se) jumătăţi. Epizootia a înjumătăţit numărul animalelor. Venitul i s-a înjumătăţit. înjumătăţit, -ă adj. (despre cantităţi, numere etc.) <înv.> înjumătăt. Nu face faţă cu venitul înjumătăţit. înjunghiă vb. 1.1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) spinteca, a (se) tăia, a (se) cuţita, a (se) junghia, a (se) încuţita, a ara, a crăciuni, a şănţui, a şin-di. Beat fiind, a înjunghiat un vecin. Cei doi tineri s-au înjunghiat în timpul bătăii. 2 tr. (compl. indică animale) a spinteca, a tăia, <înv. şi pop.> a sparge, <înv. şi reg.> a stricni1. A angajat un om pentru a înjunghia porcul înainte de Crăciun. 3 tr. (compl. indică părţi moi, musculoase ale corpului animal sau uman) a despica, a spinteca, <înv. şi pop.> a despinteca, a sparge. A înjunghiat pântecele peştelui şi a scos icrele. 4 tr. (med.; despre dureri fizice; compl. indică oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin) a junghia, a tăia, a licări, a stricni1, a ţicura, a săgeta, a puşca. O durere ascuţită îl înjunghie în piept. 5 tr. (în unele ritualuri religioase păgâne; înv.; compl indică ofrande) v. Jertfi. Sacrifica. înjunghiăt1 s.n. înjunghiere, spintecare, spintecat1, tăiere, junghiere, <înv.> înjunghie-tură. înjunghiăt2,-ă adj. 1 (desprefiinţe) spintecat2, tăiat2, arat2, şănţuit Tânărul înjunghiat a fost internat şi operat. 2 (despre părţi moi, musculoase ale corpului animal sau uman) despicat2, spintecat2, <înv.> despintecat. A scos icrele peştelui prin pântecele înjunghiat. înjunghiere s.f. 1 înjunghiat1, spintecare, spintecat1, tăiere, junghiere, <înv.> înjun-ghietură. A angajat un om pentru înjunghierea porcului înainte de Crăciun. 2 despicare, spintecare, spintecat1, <înv.> despintecare. După înjunghierea abdomenului cu sabia, a fost internat pentru a fi operat. înjunghietură s.f. 1 (med.) împunsătură, înţepătură, junghi, nevralgie intercostală, junghietură, stricnitură, licăritură, pic-neală, ţiitură, nixis, ace (v. ac), fulgerătură, săgeată, săgetare, săgetătură, tăietură, ţeapă. Simte înjunghieturi în piept când oboseşte. 2 (înv.) v. înjunghiat1, înjunghiere. Spintecare. Spintecat1. Tăiere, înjură vb. I. tr. (compl indică mai ales oameni) a afurisi, a blestema, a drăcui, a ocări, a sata-niza, a invectiva, <înv. şi pop.> a măscări1, a stropşi, a sudui, a drăcălui, a drăci, a drăciui, a drăcovi, a răui, a răuli, a ştatînvaltui, a târfai, a târtăi, a vaviloni, <înv.> a dondăni, a mustra, a îmbăia, a spurca, a meşteri, a zbâmâi, a îmbălăcări, a paligori, a sictiri, a sictirisi. îşi înjură copiii când este beat. înjurâre s.f. (rar) 1 v. înjurat. 2 v. înjurătură, înjurat s.n. înjurare. Şoferul, nervos că i-a fost accidentată maşina, nu mai termină cu înjuratul înjurătură s.f. imprecaţie, invectivă, înjurare, spurcăţenie, ocară, sudalmă, suduială, suduitură, apraşten, <înv.> suduire, îmbălare, îmbălătură, îmbălăcăritură, sictireală. înlăcrimă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică ochii) a (se) uda, a (se) umezi, a (se) aburi, a (se) înmuia. Fumul i-a înlăcrimat ochii. Ochii i s-au înlăcrimat când şi-a văzut bunica. 2 intr. (rar, despre oameni) v. Lăcrima. Plânge. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi. Vestea primită l-a înlăcrimat. înlăcrimăre s.f. umezire. îşi fereşte privirea, să nu-i vadă înlăcrimarea ochilor. înlăcrimăt, -ă adj. 11 (despre ochi) lăcrimat, lăcrimător, lăcrimos, ud, umed, umezit2, înlănţui rourat. Se roagă cu ochii înlăcrimaţi. 2 (despre oameni) lăcrimat, plâns2, lăcrimător, lăcrimos. Stă înlăcrimată şi îndurerată lângă mormântul mamei. II fig. (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. înlăcrimat după vestea primită, s-a închis în sine. înlănţui vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni condamnaţi, arestaţi etc.) a fereca, a încătuşa, a lega1, a cătuşa, a cetlui, <înv. şi reg.> a lănţui, a încopcia. Criminalii periculoşi sunt înlănţuiţi. 2 tr.,refl. recipr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „de”, „cu”) a (se) cuprinde, a se îmbrăţişa, a (se) prinde, a se încleşta. Când s-au întâlnit, s-au înlănţuit afectuos de umeri. 3 tr. (compl. indică obiecte) <înv. şi reg.> a lănţui. A înlănţuit lada înainte de a fi transportată. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică idei, stări sufleteşti etc.) a (se) asocia, a (se) lega1. înlănţuie întâmplarea de atunci cu cea de acum. Imaginile se înlănţuie limpede în mintea sa. II tr. fig. 1 (compl indică oameni, spiritul lor sau acţiuni, gânduri etc. ale lor) a încătuşa, a încorseta, a îngrădi. Pe mulţi grija zilei de mâine îi înlănţuie. Starea de nesiguranţă îi înlănţuie spiritul 2 (despre pasiuni, sentimente, preocupări, vicii etc.; compl. indică oameni) a captiva, a înrobi, a robi, a subjuga, a ademeni. Dragostea l-a înlănţuit pe tânăr. 3 (despre lecturi, spectacole etc.; compl. indică oameni) a domina, a preocupa, a solicita, a stăpâni, a absorbi, a acapara, a captiva, a încătuşa, a sorbi, a lănţui. Lectura romanului o înlănţuie cu totul. înlănţuire s.f. 1 ferecare, încătuşare, legare, legat2, cătuşare. înlănţuirea criminalilor periculoşi este obligatorie. 2 îmbrăţişare, îmbrăţişat1, strângere, îmbrăţare, <înv.> apin-zătură, strâns1, strânsoare, strânsură, încleştare, acoladă. S-au despărţit după o lungă înlănţuire. 3 aderenţă, conexiune, corelaţie, legătură, raport, relaţie, conse-cuţie, intercomunicaţie, conexitate, contexturi Acest fenomen nu are nicio înlănţuire cu paranormalul. 4 asociere, legare, legătură, suită. înlănţuirea imaginilor a devenit limpede în mintea sa. 5 (şi înlănţuire logică) coerenţă, legătură, şir, curs1, lanţ. A încercat să reconstruiască înlănţuirea impresiilor din călătorie. Concluzia la care ajunge cineva este determinată de înlănţuirea logică a unor fapte. înlănţuit, -ă adj. 11 (despre oameni condamnaţi, arestaţi etc.) ferecat2, încătuşat, legat4, <înv. şi reg.> lănţuit, încopciat. Criminalii periculoşi sunt transportaţi înlănţuiţi spre sala de judecată. 2 (despre oameni) îmbrăţişat2. II fig. (despre oameni, despre spiritul lor sau despre acţiuni, gânduri etc. ale lor) încătuşat, încorsetat, îngrădit. Un om înlănţuit nu poate crea. înlătură vb. I. tr. 11 (compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a elimina, a îndepărta, a rade, a radia2, a scoate, a suprima, a şterge, a tăia, a efasa, a ştricui, a amputa. A înlăturat un rând din text. 2 (compl. indică urme lăsate de corpuri străine sau de substanţe care pătează) a curăţa, a depărta, a elimina, a îndepărta, a scoate, a dezbâma, a primiţi, a repurga. A înlăturat petele de grăsime cu un detergent special. 3 (compl indică substanţe, alimente, băuturi etc. sau,p. ext., deprinderi considerate nocive; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „dintre”) a elimina, a exclude, a scoate, a suprima, a delătura. A înlăturat dulciurile din alimentaţie din cauza diabetului. 4 (compl indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe” etc.) a elimina, a exclude, a îndepărta, a scoate, a lichida. Conducerea l-a înlăturat din organizaţie din cauza abaterilor repetate. 5 a elimina, a suprima. Pentru a trata o boală, medicul trebuie să-i înlăture cauza. 6 (compl. indică gânduri, senzaţii, sentimente etc.) a ecarta, a elimina, a suprima, a adormi, a alunga, a îndepărta, a risipi, a râni. A reuşit să-i înlăture vigilenţa şi l-a înşelat. 7 (compl. indică şefi de state, conducători de partid, comandanţi de oşti etc.) a răsturna. L-au înlăturat de la domnie. 8 (compl. indică situaţii sau fapte primejdioase, neplăcute etc.) a evita, a se feri, a împiedica, a îndepărta, a ocoli, a se păzi, a preîntâmpina, a preveni, a se proteja, a se apăra. A înlăturat impactul cu maşina care venea din sensul opus. 9 (compl. indică neînţelegeri, certuri, conflicte etc.) a aplana, a atenua, a diminua, a pacifica, a potoli, a dezamorsa, a edulcora, a estompa. Conflictul dintre cele doua state a fost înlăturat cu talent diplomatic. 10 fig. a îndepărta, a scutura. Au înlăturat lanţurile robiei. II (compl. indică obiecte sau părţi ale lor care acoperă ceva) a îndepărta, a lua, a ridica, a dezridica. Mireasa şi-a înlăturat vălul de pe faţă când a ajuns în faţa altarului. Cortina este înlăturată la începerea spectacolului. înlăturare s.f. 11 anulare, eliminare, îndepărtare, radiere2, scoatere, suprimare, ştergere, tăiere. înlăturarea rândului din text a fost necesară pentru că acesta se repeta. 2 curăţare, curăţat1, eliminare, îndepărtare, scoatere, <înv.> repurgaţie. Pentru înlăturarea petelor de grăsime a folosit un detergent special. 3 eliminare, excludere, scoatere, suprimare, delăturare. Se recomandă bolnavilor de diabet înlăturarea dulciurilor din alimentaţie. 4 eliminare, excludere, excluziune, îndepărtare, scoatere, <înv.> eliminaţie. Abaterile repetate au determinat înlăturarea lui din organizaţie. 5 eliminare, suprimare. Tratarea unei boli presupune înlăturarea cauzei acesteia. 6 răsturnare. Conjuraţii au hotărât înlăturarea lui de la domnie. 7 evitare, împiedicare, îndepărtare, ocolire, preîntâmpinare, prevenire, prevenţie, <înv.> evitaţie. Prezenţa de spirit a şoferilor joacă un rol important în înlăturarea accidentelor rutiere. 8 aplanare, atenuare, pacificare, potolire, aplanat, dezamorsare. înlăturarea conflictului dintre cele două state s-a făcut cu talent diplomatic. 9 fig. îndepărtare, scuturare, scuturat1. înlăturarea lanţurilor robiei a fost un deziderat al populaţiei de culoare din America. II îndepărtare, ridicare, ridicat1. înlăturarea de pe faţă a vălului miresei se face în faţa altarului. înlăturat, -ă adj. 1 (despre texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) anulat, eliminat, scos2, suprimat, şters, tăiat2. Cuvintele înlăturate se repetau în text. 2 (jur.; în opoz. cu „validat”; despre acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) abolit, abrogat, anulat, desfiinţat, invalidat, suprimat, <înv.> nulificat, răsuflat. Ordonanţa înlăturată avea vicii de formă. înlemni vb. IV. 1 intr. (despre fiinţe) a încremeni, a înmărmuri, a înţepeni, <înv. şi reg.> a ţepeni, <înv.> a înlemnoşa, a împietri, a îngheţa, a înţeleni, a paraliza, a se răci, a mărmuri. Au înlemnit de frică când au auzit urletul lupului. 2 tr., refl. fig. a (se) insensibiliza, a (se) împietri, a (se) împietroşa, a (se) învârtoşa. Nenorocirile au înlemnit-o. înlemnire s.f. încremenire, înmărmurire, înţepenire, nemişcare, împietrire, îngheţare, paralizare, paralizie, îngheţ. Frica le-a provocat o stare de înlemnire. înlemnit -ă adj. 11 (despre fiinţe) încremenit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţeapăn, ţintuit, <înv. şi reg.> stâlpit, împietrit, îngheţat, înţelenit, paralizat, mărmurit. Au rămas înlemniţi când au auzit urletul lupului. 2 (în opoz. cu „mobil”; mai ales despre ochi, privire) fix, imobil2, încremenit, neclintit, nemişcat, neschimbat, însticloşat, pironit. îl priveşte cu ochi înlemniţi. Bolnavul are o privire înlemnită. II fig. (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, imun, împietrit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, ume-zos. A devenit înlemnită din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. înlemnoşă vb. I. intr. (înv.; despre oameni) v. încremeni. înlemni. înmărmuri. înţepeni, înlenevi'vb. IV. (înv. şi pop.; despre oameni) 1 intr. v. Lenevi Sta. Trândăvi 2 refl. v. Lenevi înlem'vb. IV. (înv. şi pop.; despre oameni) 1 intr. v. Lenevi. Sta. Trândăvi. 2 refl. v. Lenevi, înlesni vb. IV. tr. 1 (compl. indică desfăşurarea unei acţiuni, producerea unui fenomen etc.) a facilita, a favoriza, a uşura, <înv. şi reg.> a lesni. A făcut tot ce a putut pentru a înlesni accesul acestor copii la cultură. Seceta înlesneşte creşterea cactuşilor. 2 (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine, înlesnire s.f. 1 facilitare, favorizare, uşurare. A făcut tot ce a putut pentru înlesnirea accesului acestor copii la cultură. 2 facilitate, simplicitate, simplitate, uşurinţă, lesniciune, uşurătate, uşurime, <înv.> lesne, lesnime, lesni-re, lesnitate, uşureali Se discută despre înlesnirea acordării creditelor. Este uimit de înles- înmormânta nirea conectării la diferite servere. 3 facilitate, uşurare. Clienţii acestei reţele de telefonie dispun de o nouă înlesnire: plata on-line a facturilor. 4 avantaj, favoare, privilegiu, hatâr, uşurinţă, lesneală, ligotă, proterimă. Nu îi cere să îi facă nicio înlesnire. înlibovi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. înamora. îndrăgosti. înlocui vb. IV. tr. 1 (compl. indică mai ales obiecte stricate, uzate, învechite, necorespun-zâtoare etc.) a schimba, <înv.> a prepune. A înlocuit bujiile arse. Şi-a înlocuit bandajul de la mână. 2 a substitui. Leacurile băbeşti nu pot înlocui medicamentele prescrise de medic, în textele codificate literele sunt înlocuite cu numere. 3 (compl. indică persoane angajate într-o instituţie sau care au o anumită poziţie socială ori politică) a schimba, <înv. şi pop.> a muta, a ramplasa. Conducerea a înlocuit mai mulţi angajaţi din cauza neregulilor descoperite. 4 (compl. indică oameni care au o anumită funcţie, o anumită obligaţie etc.) a suplini, a suplea. A înlocuit o profesoară cât timp aceasta a fost în concediu de maternitate. 5 (cu determ. introduse prin prep. „cu”) a da2, a schimba. Nu-şi înlocuieşte maşina de teren cu o limuzină. înlocuibil, -ă adj. substituibil. Acest medicament este înlocuibil. înlocuire s.f. 1 schimb, schimbare, <înv.> mutare. înlocuirea bujiilor arse s-a făcut într-un atelier specializat. 2 substituire, substituţie. Medicul a recomandat pacientului înlocuirea vechiului antibiotic cu unul de generaţie nouă. 3 schimbare. A fost obligatorie înlocuirea unor angajaţi din cauza neregulilor descoperite. 4 suplinire, supleare. La direcţie s-a discutat despre înlocuirea unei profesoare în perioada concediului ei de maternitate. înlocuitor, -oăre s.n., s.m., s.f., adj. 1 s.n. sub-stituent, substitut, succedaneu. Zaharina este un bun înlocuitor al zahărului. 2 s.n. erzaţ, surogat. Bea numai înlocuitor de cafea, deoarece are probleme cu inima. 3 s.m., s.f., adj. (pedag.) suplinitor, <înv.> supleant. Este înlocuitor la un liceu din oraş. 4 s.m., s.f. (arg.) v. Amant. Concubin. Iubit. Metresă. Prieten, înlountrăş s.m. (pedag.; înv.) v. Intern, înmagazina vb. 1.11 tr. (compl. indică produse, obiecte, mărfuri, materii prime etc.) a depozita, a stoca, <înv.> a strânge. Lemnele cumpărate au fost înmagazinate într-o şură. 2 tr., refl. a (se) acumula, a (se) aduna, a (se) concentra, a (se) strânge. Rezervele de produse alimentare au fost înmagazinate în anii precedenţi. II tr., fig. (inform.; compl. indică informaţii, date, muzică etc.) a stoca. Şi-a înmagazinat datele din calculatorul său pe un hard disk extern. înmagazinâre s.f. 1 depozitare, magazinaj, magazinare, stocaj, stocare. Prăvălia nu are o capacitate mare de înmaganizare a mărfurilor perisabile. 2 acumulare, adunare, concentrare, strângere. înmagazinarea rezervelor de produse alimentare este o necesitate. înmatricula vb. I. tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică mai ales produse, vehicule) a (se) inscripţiona, a (se) înregistra, a (se) înscrie, <înv.> a (se) matricula. Se interesează cum se înmatriculează o maşină după terminarea contractului de leasing. înmatriculâre s.f. înregistrare, înscriere, inscripţie, matriculare, <înv.> matriculaţie. La înmatricularea oricărei maşini trebuie achitată o taxă. înmatriculat, -ă adj. (mai ales despre produse, vehicule) înregistrat, <înv.> matriculat. Maşinile înmatriculate pot intra în circulaţie. înmănuncheâ vb. I. tr. 1 (compl. indică cereale secerate, tulpini de flori etc.) a mă-nunchea. A înmănuncheat spicele de grâu. 2 fig. a aduna, a reuni, a strânge. Şi-a înmănuncheat ultimele şlagăre pe un nou disc. înmănuşat, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre oameni sau despre mâinile lor) mănuşat. înmănuşat, copilul pleacă la săniuş. 2 s.m. (peior.) v. Fante. Filfizon. înmărmuri vb. IV. intr. 1 (în basme; despre fiinţe) a se împietri, a încremeni, a înţepeni, a se pietrifica, <înv. şi pop.> a mărmuri, a se împietroşa. La un semn al vrăjitoarei, Făt-Frumos a înmărmurit. 2 (despre fiinţe) a încremeni, a înlemni, a înţepeni, <înv. şi reg.> a ţepeni, <înv.> a înlemnoşa, a împietri, a îngheţa, a înţeleni, a paraliza, a se răci, a mărmuri. Au înmărmurit de frică când au auzit urletul lupului. înmărmurire s.f. 1 (în basme) împietrire, încremenire, înţepenire, pietrificare, <înv. şi pop.> mărmurire. 2 încremenire, înlemnire, înţepenire, nemişcare, împietrire, îngheţare, paralizare, paralizie, îngheţ. Frica le-a provocat o stare de înmărmurire. înmărmurit, -ă adj. (despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţeapăn, ţintuit, <înv. şi reg.> stâlpit, împietrit, îngheţat, înţelenit, paralizat, mărmurit. Au rămas înmărmuriţi când au auzit urletul lupului. înmână vb. I. tr. 1 (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) a aduce, a da2, a încredinţa, a întinde, a preda, a remite, a transmite, a confia, <înv.> a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimati-si, a tinde. Poştaşul i-a înmânat o citaţie. 2 (compl. indică acte, documente, proiecte etc.) a depune, a înainta, a preda, a prezenta, a remite, a transmite, a băga. Şi-a înmânat demisia la direcţia instituţiei. înmânăre s.f. 1 încredinţare, predare, remi-siune, remitere, transmitere, <înv.> teslimarisi-re, teslimatisire, teslim, teslimat. înmânarea citaţiei i-a fost făcută de către poştaş. 2 depunere, înaintare, predare, prezentare, remitere, transmitere, <înv.> paradosire, paradosit. înmânarea demisiei i-a fost cerută de directorul instituţiei. înmânăt, -ă adj. (despre mesaje, adrese oficiale etc.) adus2, dat2, încredinţat, întins2, predat, remis, transmis. Citaţia înmânată este de la judecătorie. înmândn vb. IV. refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. înmândriţ, -ă adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, înmâniă vb. I. refl., tr. (înv. şi pop.; sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. înmiasmâ vb. I. tr. (rar; despre flori, parfu-muri etc.; compl. indică aerul, atmosfera sau spaţii, încăperi etc.) v. îmbălsăma. înmiresma. Odoriza. Parfuma. înmiasmăre s.f. (rar) v. îmbălsămare. înmi-resmare. Odorizare. Parfumare. înmiasmăt, -ă adj. (rar; despre aer, mirosuri etc.) v. Aromit. Dulce. Dulceag. îmbălsămat, îmbătător. înmiresmat. Parfumat. Suav. înmijlod vb. IV. tr. (înv.; compl. indică dispute, conflicte etc. sau,p. ext., afaceri, tranzacţii etc.) v. Arbitra. Intermedia. Interpune. Media2. Mijloci. înmiloşă vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. îndura. Milostivi. înminună vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Cruci. Minuna. Uimi. Ului1, înmiresmă vb. I. tr. (despre flori, parfumuri etc.; compl. indică aerul, atmosfera sau spaţii, încăperi etc.) a îmbălsăma, a odoriza, a parfuma, a înmiasma, a miresma, a sfinţi1, <înv.> a balsamui. Crinii înmiresmează aerul din cameră. înmiresmăre s.f. îmbălsămare, odorizare, parfumare, înmiasmare, miresma-re, <înv.> balsamuire. Foloseşte esenţe cu miros plăcut şi puternic pentru înmiresmarea aerului din cameră. înmiresmăt, -ă adj. 1 (despre aer, mirosuri etc.) aromit, dulce, dulceag, îmbălsămat, îmbătător, parfumat, suav, fragrant, înmiasmat, tămâiat2, miresmat, <înv.> bălsămat, miresmător, mirosnic, parfumator. în salon se simte mirosul înmiresmat al buchetului de crini. 2 (despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) aromat2, aromatic, îmbălsămat, îmbătător, parfumat, balsamic, balsamiu, binemirositor, bun. A băut o cafea foarte gustoasă şi înmiresmată. înmlădiă vb. I. tr., refl. (rar) 1 (compl. sau sub. indică mai ales corpul oamenilor sau al unor animale) v. Clătina. Legăna. Mlădia. 2 (compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arca2. Arcui. Cambra. Curba. Flecta. Flexa. Flexiona. Gondola1. încovoia. îndoi. înmlădiere s.f. (rar) 1 v. Elasticitate. Flexibilitate. Mlădiere. Supleţe. 2 v. Elasticitate. Graţie. Mlădiere. Supleţe. Zvelteţe, înmlădios, -oâsa adj. (rar) 1 (despre corpuri, obiecte etc.) v. Elastic. Flexibil. Lax. Mlădios. Mlădiu. Moale. Suplu. 2 (despre paşi, mers, mişcări) v. Elastic. Elegant. Graţios. Mlădios. Mlădiu. Suplu. Zvelt. înmormânta vb. I. tr. 1 (compl indică persoane decedate) a îngropa, a înhuma, a astupa, a împământeni, <înv. şi reg.> a astruca, a mormânta. A fost înmormântat cu onoruri militare. 2 fig. (compl. indică situaţii neplăcute, incidente etc.) a uita, a îngropa. înmormântare | 882 După ani de zile, a înmormântat ura veche care a îndepărtat-o de familie. înmormântare s.f. inhumaţie, îngropare, înhumare, sepultură, îngropat1, <înv. şi pop.> petrecanie, petrecere, îngropăciune, prohod, <înv. şi reg.> astrucare, îngropănie, mormântare, petrecare, <înv.> în-gropământ, îngropătură, înmormântăciune, pogrebanie. Ceremonia de înmormântare a fost scurtă. înmormântat -ă adj. (despre persoane decedate) îngropat2, înhumat, <înv. şi reg.> astrucat. Are ordin judecătoresc de deshumare a persoanei înmormântate. înmormântăciune s.f. (înv.) v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare, înmrejui't, -ă adj. fig. (înv.; despre oameni) v. Aprins2. înamorat. îndrăgostit, înmugureâlă s.f. (bot.; rar) v. înmugurire. înmugurit1. Mugurire. înmuguri vb. IV. intr. 1 (bot; despre plante) a muguri, <înv. şi pop.> a odrăsli, a îm-pupi, a încăpuşi. Pomii înmuguresc primăvara. 2 fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, a emerge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a licări, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios înmugureşte pe chipul ei. înmugurire s.f. (bot.) înmugurit1, mugurire, înmugureâlă, <înv. şi pop.> odrăslire. Simte că renaşte odată cu înmugurirea pomilor. înmugurit1 s.n. (bot.) înmugurire, mugurire, înmugureâlă, <înv. şi pop.> odrăslire. înmugurit2, -ă adj. (bot.; despre plante) mugurit, <înv. şi pop.> odrăslit, împupit, încăpuşat. A rupt câteva ramuri de salcie înmugurite. înmuia vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică haine, rufe murdare etc.) a (se) muia, a răzmuia. A înmuiat rufele înainte de a le spăla. 2 tr. (compl. indică obiecte, părţi ale corpului etc.) a muia, a uda, a umezi, a întinge. Copilul înmoaie pensula în tuş. îşi înmoaie picioarele în apa mării. 3 tr. (compl. indică pâine, mămăligă, pesmeţi etc.) a muia, a întinge. îi place să înmoaie pâinea în sos. 4 tr., refl. (fon.; compl. sau sub. indică consoane) a (se) muia, a (se) palataliza. în graiurile nordice labialele se înmoaie. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a înmuiat în urma instalării termopanelor la ferestre. 2 tr.,refl (compl. sau sub. indică ochii) a (se) înlăcrima, a (se) uda, a (se) umezi, a (se) aburi. Fumul i-a înmuiat ochii. Ochii i s-au înmuiat când şi-a văzut bunica. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmbuna, a (se) împăca, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) îmblânzi. Plânge şi nu ştie cum să-o înmoaie. A dus copiii la cofetărie pentru a se înmuia. 4 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zguduiftâg.; rar> a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a înmuiat pe toţi. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) moleşi, a (se) muia, a (se) toropi1, a (se) vlăgui, a amorţi, a (se) blegi, a (se) domoli, a (se) bleojdi, a (se) pleoşti, a (se) turti, a (se) tufli, a (se) bălmăji, a (se) deznerva, a (se) matofi. Canicula l-a înmuiat. 6 tr. (fiziol.) a acoperi, a scălda, a uda, a umple, a muia. De emoţie, o transpiraţie abundentă îi înmoaie faţa. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică bărbaţi) a (se) demasculiniza, a (se) deviriliza, a (se) efemina, a (se) moleşi, înmuiât, -ă adj. 11 (despre obiecte, lucruri etc.) muiat, ud, udat2, umezit2, întins3. Rufele înmuiate se spală mai uşor. 2 (despre pâine, mămăligă etc.) muiat, întins3. îi plac pesmeţii înmuiaţi. 3 (despre ochi; adesea urmat de determ. „de lacrimi”) muiat, plin, scăldat2. Are ochii înmuiaţi de lacrimi. II fig. 1 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, diluat, reţinut. Zgomotele înmuiate nu mai deranjează pe nimeni. 2 (despre fiinţe) calmat, domolit, îmbunat, împăcat, liniştit, potolit2, îmblânzit, răcorit. înmuiaţi, copiii regretă comportarea pe care au avut-o. 3 (despre oameni) afectat1, emoţionat, impresionat, înduioşat, tulburat, atins, mişcat, muiat, tuşat. înmuiată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. 4 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) moleşit, muiat, toropit, vlăguit, amorţit, blegit, fleşcăit, turtit. Se simte înmuiat din cauza caniculei. înmuiere s.f. 1 muiere1, muietură1. Pentru ca rufele să se spele mai uşor este recomandată înmuierea lor în apă cu detergenţi. 2 fig. calmare, domolire, îmbunare, împăcare, liniştire, potolire, îmblânzire, îmblânzeai! Nu ştie ce să facă pentru înmuierea fetiţei care plânge întruna. Pentru înmuierea copiilor, a mers cu ei la cofetărie. înmulţi vb. IV. 11 tr. (mat; compl. indică numere) a multiplica. Deşi mic, ştie să înmulţească numerele. 2 tr. (compl. indică sume de bani, câştiguri etc.) a mări. în ultimul an şi-a înmulţit câştigurile de aproape două ori. 3 refl. a creşte, a se mări, a se ridica, a spori1, a se urca, <înv.> a se mulţi, a prisosi, a se sforţa, a se um-noji. Numărul manifestanţilor se înmulţeşte de la oră la oră. 4 refl. (despre grupuri sau rânduri de oameni) a creşte, a se îndesi, a se îngroşa, a spori1. Coloanele de manifestanţi s-au înmulţit. 5 refl. (despre bube, coşuri etc.) a se împuia. I s-au înmulţit coşuri- le de pe faţă. I11 refl. (biol.; despre animale, organisme) a se prăsi, a procrea, a se reproduce, a lega1, <înv. şi reg.> a se plodi, a se puiezi, a se puiţi, <înv.> a se propaga. 2 refl. (biol; despre animale sau păsări) a se reproduce, a se împuia, <înv. şi reg.> a se plodi. Există câteva mamifere care se înmulţesc prin ouă, la fel ca păsările. 3 refl. (bot.; despre plante) a se prăsi. Florile de nu-mă-uita s-au înmulţit în jurul casei. 4 tr. (biol; compl. indică animale sau păsări) a creşte, a prăsi. Multe persoane înmulţesc câini de rasă pentru a-i vinde. înmulţime s.f. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie. înmulţire s.f. 11 (mat; în opoz. cu „împărţire”) multiplicare, <înv.> multiplicare, prope-dică. Este foarte priceput la înmulţire. 2 mărire. Scopul său a fost înmulţirea câştigurilor de cel puţin două ori. 3 creştere, mărire, sporire, <înv.> umplutură. înmulţirea numărului manifestanţilor s-a produs rapid. II (biol.) prăsire, prăsit, procreare, reproducere, reproducţie, <înv. şi reg.> plodire, <înv.> generaţie, propagare, propagaţie. înmulţirea animalelor domestice este controlată de om. înmulţitâr s.m. (mat) <înv.> multiplicator. înmulţitorul este numărul cu care se înmulţeşte alt număr când se efectuează o înmulţire. înmurgi'vb. IV. intr. (pop.) v. Amurgi; însera, întuneca. Scăpăta. înmurgi't s.n. (pop.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară, înnădi vb. IV. 1 tr. (compl. indică obiecte) a nădi, a prepune. Şi-a înnădit fusta pentru a o lungi. 2 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se nărăvi, a se înnărăvi, a se nădi. S-a înnădit la băutură. înnăditură s.f. nadă1, năditură. I se vede înnăditura de la fustă. înnăimi vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Angaja. încadra. Lua. Numi. Primi. 2 refl (despre oameni) v. Angaja. Intra. încadra. Tocmi. înnămeţi vb. IV. tr., refl. (pop.; compl sau sub. indică drumuri, străzi, spaţii etc.) v. în-troieni. înzăpezi. Troieni, înnămeţire s.f. (pop.) v. întroienire. înzăpe-zire. Troienire. înnămeţi't -ă adj. (pop.; despre drumuri, străzi, spaţii etc.) v. întroienit. înzăpezit. Troienit, înnămoli vb. IV. refl. (despre fiinţe, vehicule etc.) a se împotmoli, a se îngloda, a se mâli, a se nămoli, a se noroi2, a se înnoroi, a se întina, a se potmoli. S-a înnămolit în mlaştină Maşina s-a înnămolit pe drumul desfundat. înnămolire s.f. împotmolire, înglodare, nă-molire. După ploaie, nu intră cu maşina pe un drum desfundat pentru a evita înnămolirea acesteia. înnămolit -ă adj. (desprefiinţe, vehicule etc.) împotmolit* înglodat, nămolit, înnoroit. Maşina înnămolită a fost trasă de un tractor. 883 | înnărăvi vb. IV. refl. (pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. înnădi. Nărăvi. înnăscut, -ă adj. 1 (despre particularităţi fizice sau psihice, virtuţi etc. ale oamenilor) infuz, nativ, natural, epicoriu, <înv.> na-turalnic. Tânărul are un talent artistic înnăscut. Are o ureche muzicală înnăscută. 2 (despre particularităţi fizice sau psihice, tulburări, manifestări patologice etc. ale fiinţelor) congenital, ereditar, moştenit, <înv.> strămoşesc, erezit. Diabetul este o boală mai ales înnăscută. înnebuni vb. IV. 1 intr. (psih.; despre oameni) a se aliena, a se sminti, a se ţicni, a se îndrăci, a nebuni, a se zărghi, a căpia, a se dili, a se sona, a se bolânzi, a se huni, a se opăci, a se preclăti, a se preclin-ti, a primi, a sturluiba, a se trifui, a se zăluzi, <înv.> a se ienăci, a deraia, a se scrânti, a se trăsni, a se strechea, a sări, a se ţăcăni, a se uşchi. A înnebunit din cauza unui şoc puternic. 2 tr. (de obicei prin exagerare; compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afani-si, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândă-ri, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia> a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a câmosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl înnebuneşte cu veşnicele ei lamentări. înnebunit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (psih.) alienat, dement, descreierat, nebun, smintit, nebunit, apucat2, candriu, deşucheat, diliman, hututui, ţicnit, îndrăcit, luat2, lunatic, zărghit, diliu, exaltat, sonat, şui3, sisi, zur-liu, glumeţ, <înv. şi reg.> lipsit, nerod, smint, bahahui, bolând, cantaur, căhui, căpăvit, huimac, huimatic, leunat, pă-lăurat, preclătit, preclintit, primit, prost, şuie-tic, vântuit, zăluzit, <înv.> apelpisit, buiac, luatic, sărit2, scrântit, căpiat, strecheat, atins, dus2, ţăcănit2, pălit2, săltat2, buibui, pocnit2, san-dilău, sandiliu, uşchit. Oamenilor înnebuniţi li se fac tratamente speciale. 2 adj. (despre fiinţe; urmat de determ. cauzale introduse prin prep. „de”) nebun, zăpăcit, nebunit, orbit. A fost înnebunit de frică în timpul aterizării forţate a avionului. înnebunitor, -oăre adj., adv. I adj. 1 (despre manifestări ale oamenilor sau despre stări, situaţii etc.) exasperant, ucigător. Are un râs înnebunitor. Greşelile l-au adus într-o situaţie înnebunitoare. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) demenţial. în timpul concertului, în sală era o atmosferă înnebunitoare. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) exasperant Vorbeşte înnebunitor de mult. înnegreălă s.f. (rar) v. înnegrire. înnegri vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, haine etc.) <înv. şi pop.> a negri, a cerni, <înv.> a ponegri. Şi-a înnegrit o bluză. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, corpul lor ori părţi ale acestuia) a (se) arde, a (se) bronza, <înv. şi pop.> a (se) negri, a (se) smoli, a (se) pârli, a (se) prăji, a (se) tăciuni, <înv. şi reg.> a (se) păli2. Soarele l-a înnegrit. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) a (se) jegoşi, a (se) macula, a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) păta, a (se) slini, <înv. şi pop.> a (se) negri, a (se) scâmăvi, a (se) îngăla, a (se) năclăi, a se smoli, a (se) tăvăli, a (se) terfeli, a se ca-ciori, a căldări, a (se) comânji, a se corfeli, a se corfoşi, a (se) derveli, a (se) feşteli, a (se) luto-şa, a (se) mărdăgi, a (se) mocicoli, a (se) mo-cicoşi, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) pis-coli, a (se) piscoşi, a (se) pricăji, a (se) slimui, a (se) sprehui1, a (se) tămânji, a (se) tâmosi2, a (se) timburi, a (se) tocăni, <înv.> a (se) murdărişi, a (se) măscări1, a (se) căca. Transpiraţia i-a înnegrit gulerul cămăşii. Hainele i s-au înnegrit de la mizeria de pe şantier. 4 refl. (fotogr.; despre filme) a se voala. Filmul s-a înnegrit şi, astfel, s-au pierdut toate fotografiile făcute în excursie. II fig. 1 refl. (despre oameni sau despre fizionomia lor) a se mohorî, a se posomori, a se încrunta, a se întuneca. S-a înnegrit când i s-a făcut observaţie. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomori, a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî, a (se) umbri, a se mosorî, a (se) rupe. Ochii i s-au înnegrit la auzul teribilei veşti. 3 tr., intr., refl. recipr. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Pecetlui. Ponegri. Sfâşia. Şopti. Ştampila. Vitupera. înnegrire s.f. 11 înnegreălă, negritură, cemire, cernit1, cerneală2. A cumpărat o vopsea specială pentru înnegrirea unei bluze. 2 bronzaj, bronzare, pâr-lire, prăjire, pălire2. înnegrirea trebuie făcută treptat. 3 (fotogr.) voal, voalare. Toate fotografiile făcute în excursie s-au pierdut din cauza înnegririifilmului. II fig. (fam.) v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. înnegrit; -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri etc.) negru, zgurit, zguros, cernit2, zguruit, <înv.> ponegrit. Zidurile cetăţii sunt înnegrite din cauza mucegaiului. 2 (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) bronzat, negru, pârlit, prăjit, pălit2, pârjolit, ars2, fript. îi admiră trupul zvelt, înnegrit uniform. 3 (despre lucruri, obiecte, înnegurat încăperi etc.) jegos, maculat, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, slinos, soios, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scâmav, sleit2, spurcat2, răpănos, năclăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, dervelit, feş-telit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, mocicoş, mozolit, mu-ruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scârn, smârceav, smârced, puturos. Cămaşa are gulerul înnegrit. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie înnegrit. 4 (fotogr.; despre filme) voalat. Nu a mai recuperat nicio fotografie de pe filmul înnegrit. înnegură vb. 1.1 refl. 1 (despre cer) a se închide, a se înnora, a se întuneca, a se mohorî, a se posomori, a se tulbura, a se noura. Spre seară, cerul s-a înnegurat. 2 a se înceţoşa. Afară s-a înnegurat. II tr., refl. fig. 1 (compl sau sub. indică privirea, vederea etc.) a (se) tulbura, a (se) împăienjeni, a (se) împânzi, a (se) înceţoşa, a (se) păienjeni, a (se) voala, a (se) ceţoşa, a se pahui, a se pupăza, a se turba. Vederea i se înnegurează din cauza oboselii. 2 (compl sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomori, a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî, a (se) umbri, a se mosorî, a (se) rupe. Ochii i s-au înnegurat la auzul teribilei veşti. înnegurăre s.f. fig. dezolare, indispoziţie, întristare, mâhnire, mohoreală, posomoreală, tristeţe, înnorare, întuneric, mocneală, nor. O adâncă înnegurăre i se citeşte pe chip. Văzându-i înnegurarea de pe chip, încerca s-o înveselească. înnegurat, -ă adj. 11 (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul înnegurat creează multora o stare de disconfort. 2 (meteor.; despre vreme, zile, atmosferă etc.) ceţos, înceţoşat, nebulos, neguros, pâclos, neguratic, neguriu, îmbourat, împufat. Nu se pot urca pe munte, întrucât timpul este înnegurat. II fig. 1 abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. înnegurat după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (despre privire, vedere etc.) tulburat, tulbure, ceţos, împăienjenit, împânzit, înceţoşat, păienjenit. Privirea înnegurată îi trăda oboseala. 3 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, înnemuri 1884 neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa înnegurată din cauza eşecului la examen. înnemuri'1 vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. înrudi. înnemurP vb. IV. tr. (înv.) v. Eterniza. Imortaliza. Perpetua. înnemurire s.f. (reg.) v. înrudire, înneoâ vb. I. refl. (înv.; despre drumuri, străzi, spaţii etc.) v. întroieni. înzăpezi. Troieni, înnobila vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a înnobilita, <înv.> a evghenisi, a nobila, a nobilita2, a înălţa. Regele l-a înnobilat, numindu-l conte. 2 refl., tr .(sub. sau compl. indică specii de plante, rase de animale, minereuri, metale etc.) a (se) îmbunătăţi. Prin anumite procedee fizice sau chimice se înnobilează unele minereuri. Horticultorii au înnobilat anumite specii de lalele. înnobilare s.f. <înv.> nobilare, nobilitare. A devenit conte după înnobilare. înnobilat, -ă adj. (despre oameni) <înv.> no-bilat, nobilitat, evghenisit. înnobilita vb. I. tr. (reg.; compl indică oameni) v. înnobila. înnodă vb. 1.1 tr. (compl. indică fire textile, funii, lanţuri, şireturi, cravate, năframe etc.) a lega1, <înv. şi pop.> a noda. A înnodat cele două capete ale cablului. Şi-a înnodat şireturile de la pantofi. II fig. 1 tr. (compl. indică creaţii artistice, discursuri etc.) a improviza, a însăila. Auzind cele spuse, a înnodat o epigramă. 2tr. (compl. indică discuţii, conversaţii etc.) a lega1, a încropi, a înfiripa, a înjgheba. Cei doi au înnodat cu greu o discuţie. 3 tr. (pop. şi fam.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Prăsi. Strânge. 4 refl. (biol; fam.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. Regula. înnodâre s.f. legare, legat2, înnodătură, liaj. S-a oprit pentru înnodarea şireturilor de la pantofi. înnodat, -ă adj. (despre fire textile, funii, lanţuri, şireturi, cravate, năframe etc.) legat4. Copilul are şireturile de la pantofi înnodate. înnodătură s.f. (pop.) 1 v. înnodare. Legare. Legat2.2 (concr.) v. Legătură. Nod. înnoi vb. IV. 11 tr. a inova. A reuşit să înnoiască unele metode de lucru în domeniul său de activitate. 2 tr. a moderniza. A înnoit atelierul mecanic. Şi-a înnoit garderoba. 3tr.,refl. a (se) moderniza, a (se) emancipa. Limba s-a înnoit, îmbogăţindu-şi vocabularul cu foarte multe neologisme. 4 tr., refl. (compl sau sub. indică stări de lucruri, concepţii etc.) a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta, a (se) reforma, a (se) remedia. Este însufleţit de dorinţa de a înnoi mentalitatea oamenilor. 5 tr. (compl. indică documente, legitimaţii, autorizaţii etc.) a prelungi, a lungi. Şi-a înnoit paşaportul. Şi-a înnoit legitimaţia de călătorie. 6 tr. (compl indică invitaţii, propuneri etc.) a reitera, a repeta. I-a înnoit invitaţia de a participa la vernisajul expoziţiei sale. 7 tr. (compl indică monumente, construcţii, picturi etc.) a reface, a restaura, <înv. şi reg.> a meremetisi, a preînnoi, a prenoi. Constructorii au înnoit biserica mănăstirii. Cetatea a fost înnoită după două secole. II refl. fig. a se înviora, a se regenera, a renaşte. Primăvara, pădurile de foioase se înnoiesc. înnoire s.f. 11 inovare, inovaţie, <înv.> înno-vătură, renovare. Spiritul de înnoire trebuie să înlocuiască rutina, ^modernizare, <înv.> înnoitură. înnoirea atelierului mecanic se impunea. 3 prelungire. înnoirea paşaportului se face la poliţie. 4 reiterare, reiteraţie, repetare. S-a aşteptat la înnoirea invitaţiei de a participa la vernisajul expoziţiei. 5 refacere, restaurare, restauraţie1, <înv. şi reg.> meremeti-seală, meremetisire, preînnoire, <înv.> mere-metisit1, restituire. înnoirea bisericii s-a făcut cu ajutorul material al enoriaşilor. II fig. 1 devenire, dezvoltare, evoluare, evoluţie, modificare, prefacere, schimbare, transformare, curgere, fluiditate, mişcare. Societatea omenească este în continuă înnoire. 2 regenerare, renaştere. Primăvara, are loc înnoirea pădurilor de foioase. înnoit, -ă adj. .1 (despre proiecte, tehnologii etc.) modernizat. Parcul auto înnoit dispune acum de peste 4 000 de maşini. 2 fig. împrospătat, regenerat, reînnoit, renăscut. Natura înnoită s-a îmbrăcat în verde crud. înnoitor, -oăre adj. 1 modernizator. Orice reformă poate fi înnoitoare. 2 novator, reformator, regenerator, transformator, primenitor. A dat soluţii înnoitoare în domeniul său de activitate. în ultimul timp se constată tendinţe înnoitoare în artă. 3 inovator, ino-vativ, renovator. Spiritul înnoitor trebuie să înlocuiască rutina. înnoitură s.f. (înv.) v. înnoire. Modernizare, înnoptă vb. 1.1 refl. impers. a se întuneca, <înv. şi reg.> a se întunerici, a se nopta, a umbri, <înv.> a se ofusca. Copiii au intrat în casă pentru că s-a înnoptat. 2 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a dormi, a poposi, <înv. şi pop.> a mânea, <înv. şi reg.> a nopta. Au înnoptat la un motel de pe autostradă.. înnoptăre s.f. înnoptat, <înv. şi reg.> noptare. înnoptarea turiştilor a fost într-un motel. înnoptăt s.n. înnoptare, <înv. şi reg.> noptare. înnoră vb. 1.1 refl. (despre cer) a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomori, a se tulbura, a se noura. Spre seară, cerul s-a înnorat. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomori, a (se) adumbri^ a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) întuneca, a (se) mohorî, a (se) umbri, a se mosorî, a (se) rupe. Ochii i s-au înnorat la auzul teribilei veşti. înnorăre s.f. fig. dezolare, indispoziţie, întristare, mâhnire, mohoreală, posomoreală, tristeţe, înnegurăre, întuneric, mocneală, nor. Văzându-i înnorarea de pe chip, încerca s-o înveselească. înnorăt, -ă adj. 1 (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul înnorat creează multora o stare de disconfort. 2 fig. (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa înnorată din cauza eşecului la examen. înnorod vb. IV. tr. (înv.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. înnoroci't, -ă adj. (înv.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Norocos, înnoroi'vb. IV. refl. (rar; despre fiinţe, vehicule etc.) v. împotmoli. îngloda. înnămoli. Mâli. Nămoli. Noroi2. înnoroi't, -ă adj. (rar; despre fiinţe, vehicule etc.) v. împotmolit. înglodat. înnămolit. Nă-molit. înnovătură s.f. (înv.) v. Inovare. Inovaţie, înnoire. înomem vb. IV. refl. (relig.; înv.; despre Iisus Hristos) v. Incarna. întrupa, înomemre s.f. (relig.; înv.) v. Incarnare. întrupare. înomeţr vb. IV. refl. (înv. şi reg.; despre drumuri, străzi, spaţii etc.) v. întroieni. înzăpezi. Troieni. îndt s.n. înotare, înotat, înotătură, <înv. şi reg.> not, <înv.> notare2. Practicând înotul, corpul i s-a dezvoltat armonios. înotă vb. I. intr. 11 (despre fiinţe) <înv. şi reg.> a nota2. îi place să înoate. 2 (despre peşti) a merge. Se văd peştii înotând pe fundul apei. 3 (nav.; înv.; despre nave, ambarcaţiuni, corpuri plutitoare etc.) v. Merge. Naviga. Pluti. II fig. (despre oameni) a huzuri, a se lăfăi, a se răsfăţa, a se îmbuiba, a împăraţi. A fost un om norocos pentru că toată viaţa a înotat în belşug bucurii şi confort. înotăre s.f. înot, înotat, înotătură, <înv. şi reg.> not, <înv.> notare2, înotăt s.n. înot, înotare, înotătură, <înv. şi reg.> not, <înv.> notare2, înotător, -oăre s.f., s.m. I s.f. 1 (iht.) aripă, aripioară, pană, a se încuiba, a se înţeleni, a se rădăcina. Acest obicei s-a înrădăcinat de secole la români. Frica s-a înrădăcinat în sufletul ei. 2 885 | (jur.; fam.; despre oameni) v. împământeni. Naturaliza. înrădăcinare s.f. fig. statornicire, încui-bare. Este evidentă înrădăcinarea indolenţei la mulţi tineri. înrădăcinât, -ă adj. fig. (despre obiceiuri, vicii, defecte, prejudecăţi, sentimente etc.) in-veterat, statornicit, încuibat. Cu greu se poate scăpa de un obicei înrădăcinat. înrăi'vb. IV. refl.,tr. 1 (sub. sau compl indică oameni) a (se) haini, a (se) încâina, a (se) îndrăci, <înv. şi reg.> a (se) răi, a (se) eritici, a (se) înăspri. S-a înrăit din cauza greutăţilor. Starea materială grea în care se află l-a înrăit. 2 (mai ales fam.) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) complica, a (se) deprecia, a (se) înrăutăţi, a (se) căţăla, a (se) căţe-lări, a (se) căţeii, <înv.> a (se) iuţi, a (se) prohorisi, a (se) degrada, a (se) deteriora. Pneumonia i s-a înrăit din cauza vieţii mizere pe care o duce. Condiţiile grele de muncă îi înrăiesc boala. înrăire s.f. (mai ales fam.) acutizare, agravare, complicare, depreciere, înrăutăţire, deteriorare. înrăirea pneumoniei este îngrijorătoare. înrăit, -ă adj. (despre oameni) incorigibil, inveterat, necorigibil, vechi2. Soţul ei este un cartofor înrăit. Alcoolic înrăit, a fost internat din nou pentru dezalcoolizare. înrămă vb. I. tr. (compl indică tablouri, oglinzi, fotografii etc.) a încadra, a pervăzui. A înrămat fotografiile făcute în excursie. înrămăre s.f. încadrare. înrămarea tablourilor se execută în ateliere specializate. înrăutăţi vb. IV. 1 refl. (despre vreme) a se închide, a se mohorî, a se posomori, a se strica, a se tulbura, a se urâţi, a se deochea, a se zbârli. Vremea s-a înrăutăţit şi au început ploile. 2 refl., tr. a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) complica, a (se) deprecia, a (se) înrăi, a (se) căţăla, a (se) căţelări, a (se) căţeii, <înv.> a (se) iuţi, a (se) prohorisi, a (se) degrada, a (se) deteriora. Pneumonia i s-a înrăutăţit din cauza vieţii mizere pe care o duce. Condiţiile grele de muncă îi înrăutăţesc boala. 3 refl. (despre stări, situaţii etc.) a se deprecia, a degenera, a se degrada, a se deteriora, a se strica. Situaţia lor materială s-a înrăutăţit. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică situaţii, stări etc.) a (se) agrava, a (se) dificulta, a (se) îngreuia, a (se) îngreuna, a (se) învenina. Neînţelegerile repetate înrăutăţesc starea conflictuală. 5 tr., refl. a (se) înăspri. în ultimul timp nivelul de trai s-a înrăutăţit. înrăutăţire s.f. 1 stricare, zbârlire. Când au pornit în excursie, nu s-au gândit la posibilitatea înrăutăţirii vremii. 2 acutizare, agravare, complicare, depreciere, înrăire, degradare, deteriorare. înrăutăţirea pneumoniei este îngrijorătoare. 3 agravare, recrudescenţă, agravaţiune, îngreunare. înrăutăţirea stării conflictuale este rezultatul neînţelegerilor repetate. 4 înăsprire. în ultimul timp se constată înrăutăţirea nivelului de trai. înrăutăţit, -ă adj. 1 (în opoz. cu „frumos”; despre vreme) închis, mohorât, stricat, urât2, morn, mocnit, fumuriu, infam, posomorât, zbârlit. Vremea înrăutăţită îi determină să rămână acasă. 2 (despre situaţii, stări etc.) agravat, recrudescent Starea conflictuală înrăutăţită este rezultatul neînţelegerilor repetate. 3 (rar; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Cinic. Maliţios. Răutăcios. Sarcastic. înrâuri vb. IV. 1 tr., refl. recipr. a (se) influenţa, a marca, a însemna. Personalitatea maestrului său i-a înrâurit cariera. 2 intr. (cu determ. introduse prin prep. „asupra) a acţiona, a influenţa. Ploaia înrâureşte asupra scoarţei terestre. înrâurire s.f. 1 influenţă1, putere, stăpânire, <înv.> înrâurită, suflare. Nu-i poate cere nimic pentru că nu are nicio înrâurire asupra lui. 2 acţiune, efect, influenţă1, rezultat, <înv.> lucrare. Ce înrâurire are ploaia asupra scoarţei terestre? 3 (mai ales fig.) ascendent, autoritate, consideraţie, influenţă1, prestigiu, reputaţie, respect, stimă, trecere, vază1, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total care şi-a cucerit nu numai înrâurirea în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. 4 (mai ales fig.) influenţă1, putere, trecere, greutate. Este un politician cu înrâurire în oraş. 5 (rar) v. Influenţă1. Inspiraţie, înrâurită s.f. (înv.) v. Ascendent. Autoritate. Consideraţie. Influenţă1. înrâurire. Prestigiu. Reputaţie. Respect. Stimă. Trecere. Vază1, înregimentă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înrola. L-au înregimentat în noul cerc literar.. înregimentare s.f. înrolare. A refuzat orice înregimentare politică. înregistra vb. 1.11 tr. (econ.; compl. indică bunuri, obiecte etc.) a inventaria, <înv.> a catagrafia, a catagrafisi, a inventoria, a registra, a scrie. A înregistrat marfa din magazin. 2 tr. (econ.; compl. indică date contabile, financiare etc.) a opera. Funcţionarii înregistrează toate datele contabile în registre sau în fişe de evidenţă. 3 tr. (compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) a consemna, a înscrie, a însemna, a nota1, a scrie, a trece, <înv. şi reg.> a notălui, <înv.> a notifica, a prescrie, a semna, a zice. A înregistrat într-un carnet cheltuielile făcute pentru repararea casei. 4 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică mai ales produse, vehicule) a (se) inscripţiona, a (se) înmatricula, a (se) înscrie, <înv.> a (se) matricula. Se interesează cum se înregistrează o maşină după terminarea contractului de leasing. 5 tr. (compl. indică fapte, evenimente etc.) a consemna, a menţiona, a preciza, a reţine, a specifica. Ca istoric, îi revine sarcina de a înregistra evenimentele politice majore. 6 tr. (compl. indică sunete, melodii etc.) a imprima. Compozitorul şi-a înregistrat melodiile în propriul studio. 7 tr. (compl. indică sunete, semnale sonore etc.) a capta, a prinde, a recepta, a recepţiona. A ridicat antena radioului pentru a înregistra mai bine undele sonore. Poliţia de coastă a înregistrat semnalele sonore ale vasului în derivă. 8 tr. (despre aparate de măsură; compl. indică va- înrobire lori) a arăta, a indica, a marca. Termometrul înregistrează 10° C. 9 tr. (despre simţuri; compl. indică senzaţii) a percepe. Numai urechea unui bun muzician poate înregistra micile dezacorduri ale orchestrei. 10 tr. (compl. indică succese, victorii etc.) a obţine, a repurta. Trupa de balet a înregistrat un succes răsunător pe scenele europene. II tr. fig. (fam.; compl. indică date, informaţii etc.) v. Reţine, înregistrare s.f. 1 (econ.) înscriere, trecere. A verificat dacă înregistrarea mărfii în registru s-a făcut corect. 2 consemnare, înscriere, însemnare, notare1, notaţie, <înv.> notificare. Se ocupă cu înregistrarea sumelor de bani necesare reparării casei. 3 înmatriculare, înscriere, inscripţie, matriculare, <înv.> matri-culaţie. La înregistrarea oricărei maşini trebuie achitată o taxă. 4 consemnare, menţionare, precizare, specificare, <înv.> scriptură. Ca istoric, îi revine sarcina înregistrării evenimentelor politice majore. 5 imprimare. Compozitorul îşi face înregistrarea melodiilor sale în propriul studio. 6 (telec.) captare, captaţie, prindere, receptare, recepţionare. A ridicat antena radioului pentru o mai bună înregistrare a undelor sonore. 7 obţinere, repurtare. înregistrarea unor succese răsunătoare pe scenele europene a încununat munca balerinilor din trupă. înregistrat, -ă adj. (mai ales despre produse, vehicule) înmatriculat, <înv.> matriculat. Maşinile înregistrate pot intra în circulaţie. înregistratdr s.m., s.f., s.n. 1 s.m., s.f. (adm., econ.) registrator, <înv.> condicar. înregistratorul este o persoană care înregistrează pe cineva sau ceva. 2 s.n. (inform.) înregistrator-grafic = graf-plotter, plotter, trasator. înregis-tratorul-grafic este perifericul unui calculator, care execută desene liniare definite prin coordonate. înrobi vb. IV. tr. 11 (compl. indică oameni) a robi, <înv.> a prăda. Tătarii au năvălit în ţară şi au înrobit femeile şi copiii. 2 (compl. indică ţări, popoare, grupuri sociale, oameni) a aservi, a robi, a subjuga, a supune, a astâmpăra, a devinge, a apleca, a înfeuda, a îngenunchea, a lega1. I-a înrobit cu puterea armebr. 3 (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine, încarcera. închide. întemniţa. Reţine. 4 (înv.; compl indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţări etc.) v. Jefui. Prăda. II fig. (compl indică oameni) 1 a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a cuceri, a hipnotiza, a magnetiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a înrobit pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 2 (despre pasiuni, sentimente,preocupări, vicii etc.) a captiva, a înlănţui, a robi, a subjuga, a ademeni. Dragostea l-a înrobit pe tânăr. înrobire s.f. 1 aservire, robie, robire, servitute, subjugare, supunere, <înv.> supunăciune, supusăciune, înfeudare, îngenunchere. Se urmăreşte promovarea unei politici economice care să nu ducă la înrobirea unei ţări de către o putere străină. 2 servitute, subjugare. în Evul Mediu, ţăranii erau, în majoritate, în stare de înrobire. înrobit 1886 înrobit, -ă adj. (despre grupuri sociale, popoare, oameni etc.) aservit, robit, subjugat, supus, <înv.> şerbit, îngenuncheat. A fost zeci de ani o naţiune înrobită. înrobitor, -oâre adj., s.m., s.f. robitor, subjugător, <înv.> prădător. Multe din statele înrobitoare din vechime s-au destrămat. înrodî vb. IV. intr. (bot.; reg.; despre plante) v. Fructifica. Rodi. înrola vb. 1.1 tr. (milit.; compl. indică tineri) a încorpora, a recruta, <înv. şi pop.> a scrie, a cătăni, <înv. şi reg.> a asenta, a corpu-ra, a şorozi, <înv.> a conscrie, a în-călţa. Tânărul a fost înrolat la vânătorii de munte. 2 refl. (milit.; despre tineri; adesea cu determ. „în armata7) a intra, a merge. Băieţii lor se înrolează în armată. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înregimenta, înrolare s.f. 1 (milit.) încorporare, recrutare, încorporaţie, <înv. şi pop.> scriere, cătănire, luare la oaste, <înv. şi reg.> asentare, şorozaş, <înv.> conscripţie, înscriere, luare într-ostaşi, luare la miliţie. La comisariat s-au prezentat, pentru înrolare, mai mulţi tineri. Pentru unii tineri înrolarea este un act de mândrie. 2 înregimentare, înroşi vb. IV. 1 refl., tr. a (se) însângera, a (se) roşi, a sângera, <înv. şi reg.> a (se) mohorâţi, a cruşi, <înv.> a crunta, a (se) încrunta, a purpura, a (se) rubina. Rana i s-a înroşit şi sângele a început să se prelingă. 2 tr. a împurpura, a incendia, a însângera, a sângera. Când răsare, soarele înroşeşte cerul. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) învăpăia, a (se) roşi, a (se) rumeni, <înv. şi reg.> a (se) vâlvora, <înv.> a (se) răsura, a (se) aburi, a (se) aprinde, a (se) arămi, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a înroşit când a urcat pe scenă. 4 refl. (despre faţa oamenilor) a se congestiona, a se aprinde. Faţa i s-a înroşit din cauza tensiunii. 5 refl. (despre ochi) a se congestiona, a se injecta, a se roşi. Ochii i s-au înroşit din cauză că a lucrat mult la calculator. 6 refl. (despre fructe, legume etc.) a se coace, a se maturiza, a se roşi, <înv.> a dospi. Cireşele se înroşesc la începutul verii. înroşire s.f. 1 însângerare, sângerare. înroşirea cerului apare la răsăritul soarelui. 2 îmbuj orare, împurpurare, roşire, rumenire, erubescenţă, aburire, aprindere. Emoţiile i-au provocat înroşirea feţei. 3 congestie, congestionare, aprindere. Un puseu de tensiune i-a produs înroşirea feţei. înroşit, -ă adj. 1 (despre metale, obiecte de metal etc.) incandescent, roşu. A însemnat animalul cu un fier înroşit. 2 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, învăpăiat, roşit, roşu, rubicond, rumen2, rumenit, aburit, aprins2, încins2, înflorit. Obrajii înroşiţi şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 3 (despre faţa oamenilor sau, p. ext., despre oameni) congestionat, roşu, aprins2. Are faţa înroşită din cauza unui puseu de tensiune. 4 (despre ochi) congestionat, injectat, însângerat, roşcat, roşit, roşu, sângerat2, sângeros. Ochii înroşiţi îi trădează oboseala. 5 (despre fructe sau legume) copt2, roşit. Este timpul să fie culese cireşele înroşite. înroura vb. I. refl. (despre iarbă, flori, frunze etc.) a se roura. Iarba se înrourează în nopţile de vară. înrourat, -ă adj. (despre iarbă, flori, frunze etc.) rourat, <înv. şi pop.> rouros, roura-tic, <înv.> rouos. A rupt dufgrădină câţiva trandafiri înrouraţi. înrubedemt, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. înrudit. înrubedi vb. IV. refl. recipr. (pop.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu7) v. înrudi. înrubedit, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. înrudit. înrudi vb. IV. refl. (recipr.) (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu7) a se înrubedi, a se înnemuri1, <înv.> a se rudeni, a se rudi. Cei doi băieţi se înrudesc pe linie paternă. S-a înrudit cu o familie princiară în urma căsătoriei. înrudire s.f. 11 <înv. şi reg.> rudire, în-nemurire. înrudirea lor este pe linie paternă. 2 rudenie, <înv. şi reg.> nemotenie, ne-muşug. Gradul lor de înrudire este foarte apropiat 3 înrudire de sânge = rudenie de sânge. înrudirea de sânge este legătura de consangvinitate între membrii aceleiaşi familii. II fig. afinitate, analogie, analogism, apropiere, asemănare, asemuire, concordanţă, corespondenţă, potrivire, similaritate, similitudine. între culturile romanice există numeroase înrudiri. între cei doi există înrudire de idei. înrudit, -ă adj. I (despre oameni) afin2, înrubedenit, înrubedit. Numai persoanele înrudite au drept de moştenire. II fig. 1 analog2, apropiat, asemănător, asemenea, asemuit, comparabil, corespondent, similar. Criminalistul le vorbeşte studenţilor despre două cazuri înrudite. 2 (adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) adiacent Discută probleme înrudite cu profesiile lor. îns, însă pron. pers. pers. 3, pron. de întăr. pers. 3, s.m. (înv.) 11 pron. pers. pers. 3 (art. însul însa; înlocuieşte numele persoanei despre care se vorbeşte; adesea precedat de prep. „ întru”, „dintre”, „printru7) v. Dânsul. Dânsa. (v.dânsul) El. Ea (v. el). 2 pron.de întăr. pers.3 (precizează prin insistenţă obiectul al cărui nume îl înlocuieşte) v. însuşi2. II s.m. v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj, însă conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.) 1 (arată o opoz.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară sau restrictivă) dar1, or, şi, totuşi, <înv. şi pop.> ci, iar, <înv.> e1. Aş vrea să te cunosc, însă nu-mi dai nicio posibilitate. Emoţionată, fata auzea cuvintele, însă nu le înţelegea. 2 (arată o opoz.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară) dar1, numai, decât, pedig. Eşti foarte inteligentă, însă nu eşti modestă. 3 (după o negaţie sau după o prop. neg.) ci, dar1, dimpotrivă, numai, <înv. şi pop.> iar, fară, ma. Nici n-o iubeşte, nici n-o părăseşte, însă o încurcă. 4 (după o prop. ipotetică sau cond.) dar1, ci. Ţi-aş arăta pe îndelete ce trebuie să faci, însă nu te mânia. însădi vb. IV. tr. (pom., agric.; înv.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Planta. Pune. Răsădi. Repica. Sădi. Transplanta. însăilă vb. I. tr. 1 (croitorie; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) <înv. şi reg.> a în-seilui, a înşulări, a copăci, a minciuna, a priveşti, a străjui, a sulăi, a suli, a şulăi, a troposi, a trupusi. Şi- a însăilat o bluză. 2 fig. (compl. indică creaţii artistice, discursuri etc.) a improviza, a înnoda. Auzind cele spuse, a însăilat o epigramă. însăilăre s.f. (croitorie) însăilat1. După croirea materialului urmează însăilarea acestuia. însăilat1 s.n. (croitorie) însăilare. însăilat2, -ă adj. (croitorie; despre obiecte de îmbrăcăminte) <înv. şi reg.> înşulărit. Probează bluza însăilată. însăilătură s.f. (croitorie) <înv. şi pop.> saia1, sailă, şular. A desfăcut însâilăturile de la mânecile bluzei pentru a face unele retuşuri. însălbătid vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Sălbătici. însălbătidt, -ă adj. (înv.; despre fizionomia, privirea oamenilor) v. Sălbăticit, însăluşăg s.n. (reg.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, însămâ vb. I. tr. (reg.) v. Agonisi. Dobândi. Procura. însămânţă vb. I. tr. 1 (agric.; compl. indică seminţe de culturi) a semăna1, a sădi, a pune, a răsădi, a sămânţa. Au însămânţat grâul. 2 (biol; compl. indică femei, femele) a insemina. însămânţare s.f. 1 (agric.) însămânţat, semă-nare1, semănat, semănătură1, sămânţare, pus1, <înv.> semeniş1. însămânţarea grâului se face primăvara. 2 (biol, zootehn.) însămânţare artificială = fecundare artificială. însămânţarea artificială se practică mai ales în cazul animalelor domestice, pentru ameliorarea raselor. însămânţăt s.n. (agric.) însămânţare, semă-nare1, semănat, semănătură1, sămânţare, pus1, <înv.> semeniş1. însănătoşi vb. IV. tr., refl. I (med., med. vet; compl, sau sub. indică fiinţe) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabilita (se) tămădui, a (se) vindeca, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) în-voinici, a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) dezmăci, a (se) ipeni, a se înciocăla, a se orjoveni1, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi însemna tratat din timp, s-ar fi însănătoşit mai repede. II fig. 1 (compl. sau sub. indică stări, procese, situaţii etc.) a (se) ameliora, a (se) îmbunătăţi, a se îndrepta, a (se) restabili, a (se) răzbuna. După săptămâni cu ploi, vremea s-a însănătoşit. Situaţia lor familială s-a însănătoşit în ultimul timp. 2 a (se) redresa, a (se) asana. Atmosfera din instituţie s-a însănătoşit după demiterea directorului. însănătoşire s.f. I (med., med. vet.) îndreptare, înfiripare, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, tămăduire, vindecare, leac, lecuială, ridicare, sculare, tămăduială, <înv. şi reg.> sănătoşare, vindec, <înv.> isţelenie, tămăduiciune, tămădu-inţă, vindecat1, vindecăciune, vindecământ, vindecătură, vracevanie. Şi-a reluat activitatea după însănătoşirea sa deplină. II fig. 1 ameliorare, amelioraţie, îmbunătăţire, îndreptare. însănătoşirea vremii a readus forfota în luncă. 2 redresare asanare. S-a constatat o însănătoşire a atmosferei din instituţie după demiterea directorului. însănătoşit, -ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe) îndreptat, înfiripat, întremat, înzdrăvenit, lecuit, refăcut, restabilit, tămăduit, vindecat2, ridicat2, <înv. şi reg.> sănătoşat, pribolit, zviduit, <înv.> isţelit. Deşi însănătoşit, nu şi-a reluat încă activitatea. însăpum vb. IV. refl.,tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni ori părţi ale corpului lor) v. Săpuni. însărăci'vb. IV. intr.,tr. (înv.; sub. sau compl indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora. însărcină vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a crici, <înv.> a sărcina. L-a însărcinat cu o misiune diplomatică delicată. Arhitectul a fost însărcinat cu elaborarea planului pentru o nouă catedrală. 2 refl. (despre oameni) a se angaja, a făgădui, a se îndatora, a se obliga, a promite, a se arvuni, a zice, <înv. şi reg.> a jurui, a se prinde, <înv.> a se adeveri, a se apuca, a se oblăgătui, a se lega1. S-a însărcinat să-şi termine studiul până la sfârşitul lunii. 3 tr. (înv. şi pop.; compl. indică femei) <înv. şi pop.> a îngroşa, a îmborţoşa, a împovăra, a îngreuia, a îngreuna, <înv.> a îngreca. 4 tr. (înv.; compl. indică animale de povară, oameni sau părţi ale corpului lor) v. împovăra. încărca. îngreuia. îngreuna, însărcinare s.f. 1 misiune, sarcină, <înv. şi reg.> slujbă, <înv.> despus, orândă1, sărcinare, solie, memuriet. Diplomatul a primit o însărcinare dificilă din partea şefului de stat. 2 datorie, îndatorire, obligaţie, sarcină, lucru, <înv.> dator, datorinţă, îndato-rinţă. însărcinarea elevilor este să-şi însuşească cât mai multe cunoştinţe. însărcinată adj. (despre femei) gravidă, <înv. şi pop.> grea (v. greu), bor-ţoasă (v. borţos), burduhănoasă (v. burduhă-nos), burduhoasă (v. burduhos), burtoasă (v. burtos), groasă (v. gros), îmborţoşată, împovărată (v. împovărat), îngreunată (v. îngreunat), <înv. şi reg.> tăroasă, greoaie (v. greoi), încărcată (v. încărcat2), plină (v. plin), sărcinată, <înv.> grecioasă, îngrecată (v. îngre- cat), îngreuiată (v. îngreuiat), îngroşată (v. îngroşat). Femeile însărcinate trebuie să ducă o viaţă echilibrată. însăţă vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. îndestula. Sătura, însâmbră vb. I. refl. recipr. (reg.; despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2, însângera vb. 1.1 tr., refl. a (se) înroşi, a (se) roşi, a sângera, <înv. şi reg.> a (se) mohorâţi, a cruşi, <înv.> a crunta, a (se) încrunta, a purpura, a (se) rubina. Rana i s-a însângerat şi sângele a început să se prelingă. 2 tr. fig. a împurpura, a înroşi, a incendia, a sângera. Când răsare, soarele însângerează cerul. însângerăre s.f. 1 sângerare, sângerat1, <înv. şi reg.> sângerătură, <înv.> cruntare, încruntare. însângerarea ranei s-a produs după julirea ei din neatenţie. 2 fig. înroşire, sângerare. însângerarea cerului apare la răsăritul soarelui. însângerat, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) sângerat2, sângerând, <înv. şi reg.> sângios, <înv.> cruntat, încruntat, sângeratic, sângerător, sângeros. însângerat, accidentatul este dus de urgenţă la spital. 2 (despre ochi) congestionat, injectat, înroşit, roşcat, roşit, roşu, sângerat2, sângeros. Ochii însângeraţi îi trădează oboseala. II fig. roşu-aprins, sângerat2, sângeros. îi întinde un trandafir însângerat. La răsăritul soarelui, zarea apare însângerată. înscăună vb. I. tr. (polit.; compl. indică oameni) a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, a introniza, <înv.> a arăta, a prochema, a propovădui, a statornici, a striga, a vesti, a încinge2. Alexandru Ioan Cuza a fost înscăunat domn al Principatelor Unite. înscăunăre s.f. (polit.) întronare, învestire, proclamare, ungere, intronizare. înscăunarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza a avut loc în 1859. înscăunăt,-ă adj. (polit.; despre domnitori, regi, împăraţi) întronat. înscăunat, domnitorul a depus jurământul. înscenă vb. I. tr. (teatru, cinemat. etc.; compl. indică opere dramatice, spectacole etc.) a monta, a regiza. A înscenat spectacolul „Aida” de G. Verdi. înscenăre s.f. 1 (teatru, cinemat. etc.) artă regizorală, direcţie de scenă, montare1, punere în scenă, regie, regizorat, <înv.> scenariu. Silviu Purcărete este un maestru al înscenării. 2 mascaradă, punere în scenă. Procesul care i s-a intentat este o înscenare. înscrie vb. III. 1 tr. (compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) a consemna, a înregistra, a însemna, a nota1, a scrie, a trece, <înv. şi reg.> a notălui, <înv.> a notifica, a prescrie, a semna, a zice. A înscris într-un carnet cheltuielile făcute pentru repararea casei. 2 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică mai ales produse, vehicule) a (se) inscripţiona, a (se) înmatricula, a (se) înregistra, <înv.> a (se) matricula. Se interesează cum se înscrie o maşină după terminarea contractului de leasing. 3 refl. (despre oameni; constr. cu prep. „în”) a adera, a se alipi, a intra. Mulţi studenţi s-au înscris în câte un partid. 4 tr. (sport; compl. indică puncte, goluri, etc.) a marca, a puncta. în ultimul minut al meciului a fost înscris golul victoriei. înscriere s.f. 1 (econ.) înregistrare, trecere. A verificat dacă înscrierea mărfii în registru s-a făcut corect. 2 consemnare, înregistrare, însemnare, notare1, notaţie, <înv.> notificare. Se ocupă cu înscrierea sumelor de bani necesare reparării casei. 3 înmatriculare, înregistrare, inscripţie, matriculare, <înv.> matri-culaţie. La înscrierea oricărei maşini trebuie achitată o taxă. 4 aderare, intrare. înscrierea studenţilor la câte un partid constituie un important câştig. 5 (sport) marcare. înscrierea golului victoriei s-a făcut în ultimul minut al meciului. 6 (milit.; înv.) v. încorporare. înrolare. Recrutare. 7 (înv.) v. Inscripţie, înscris s.n. act1, document, dovadă, hârtie, izvor, piesă, <înv. şi pop.> scris1, <înv. şi reg.> scrisoare, <înv.> carte, izvod, încredinţare, praxis, răvaş, sinet, temasuc, teşcherea1, uric, zapis, exhibit. în arhive există foarte multe înscrisuri din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. înseilui vb. IV. tr. (croitorie; înv. şi reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. însăila. însemn s.n. 1 semn, simbol. Roşul este însemnul pasiunii. în astrologie, indigoul este însemnul poporului român. 2 insignă, <înv.> marcă1, semn. Are o interesantă colecţie de însemne. Poartă însemnul farmaciştilor militari. însemnă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică lucruri, animale etc.) a marca, <înv.> a semna, a semnui. Proprietarii îşi înseamnă vitele pentru a le recunoaşte cu uşurinţă. 2 (compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) a consemna, a înregistra, a înscrie, a nota1, a scrie, a trece, <înv. şi reg.> a notălui, <înv.> a notifica, a prescrie, a semna, a zice. A însemnat într-un carnet cheltuielile făcute pentru repararea casei. 3 a bifa1, a marca, <înv.> a semna. A însemnat titlurile cărţilor pe care trebuie să le împrumute. 4 (rar; despre ceasuri sau despre arătătoarele lor; compl. indică timpul) v. Arăta. Indica. Marca. Preciza. 5 (rar; compl. indică date, informaţii etc.) v. Reţine. 6 (înv. şi pop.; compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) v. Apercepe. Observa. Percepe. Remarca. Reţine. Sesiza. Surprinde. Vedea. Zări. 7 (înv.; compl indică proprietăţi, terenuri etc.) v. Cer-cui. Circumscrie. Delimita. Demarca. Hotărnici. încercui. Limita. Marca. Mărgini. 8 (înv.; compl indică mai ales date, termene) v. Asig-na. Fixa. Hotărî. Preciza. Stabili. Statornici. 9 (înv.; compl indică fiinţe, obiecte etc.) v. Ochi2. Ţinti. Viza2.10 (înv.) v. Arăta. Indica. 11 fig. (rar) v. Influenţa. înrâuri. Marca. 12 (arg.; compl indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. I11 tr. a constitui, a fi, a forma, a reprezenta, a prezenta, a face. Medicii înseamnă oriunde în lume o castă respectată. 2 tr. a ilustra, a reprezenta, a semnifica, a marca. însemnanţă Ultimul volum de versuri al poetului înseamnă un eveniment în istoria literaturii române. 3 tr. a semnifica, a simboliza, a spune, a zice, <înv.> a însemnui, a semna. - Ce înseamnă titlul poeziei? 4 tr., intr. unipers. a fi, a semnifica. - Ce înseamnă când visezi bijuterii? 5 tr. a se observa, a reieşi1, a rezulta, a se vedea, a urma, a se desluşi, a se desprinde. Din cele relatate înseamnă că nu spune adevărul. 6 intr. {înv.; despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) v. Deosebi2. Departaja. Detaşa. Distinge. Evidenţia. Ilustra. Remarca. Singulariza. 7 intr. (înv.) v. Deosebi2. Distinge. Evidenţia. Ilustra. Singulariza. însemnânţă s.f. (înv.) v. Importanţă. însemnătate. Relevanţă. Valoare, însemnare s.f. 11 marcare, marcat1, marcaţie, <înv.> însemnătură. Pentru ca vitele să fie recunoscute cu uşurinţă de proprietari, însemnarea lor este obligatorie. 2 consemnare, înregistrare, înscriere, notare1, notaţie, <înv.> notificare. Se ocupă cu însemnarea sumelor de bani necesare reparării casei. 3 (lingv.; rar) v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut. înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare. 4 (înv.) v. Fixare. Hotărâre. Precizare. Stabilire. Statornicire. II {concr.) 1 consemnare, menţiune, notaţie, notă, notare1, inscripţie, <înv.> izvod, semn. îi citeşte însemnările făcute cu creionul pe marginea filelor cărţii. 2 indicaţie, menţiune, notă, notificare, notificaţie, observaţie, precizare, specificare, specificaţie. Pe cererea candidatului sunt câteva însemnări ale directorului instituţiei. 3 adnotare, adnotaţie, apostilă, notă, notiţă. Cele mai multe cărţi din biblioteca lui au însemnări. însemnat, -ă adj. I (despre lucruri, animale etc.) marcat2, <înv.> semnat2, înstelat. Proprietarii îşi recunosc cu uşurinţă vitele însemnate. I11 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) deosebit, important, mare1, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie însemnată la dezvoltarea literaturii. 2 (despre realizări ale oamenilor sau despre acţiuni, manifestări, întruniri culturale, sportive etc.) important, prestigios. A creat o doctrină sociologică însemnată. Olimpiada este o manifestare sportivă însemnată. 3 (despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) important, <înv. şi reg.> vajnic, sontic, subţire. Detectivul lucrează la un caz însemnat. Are o meserie însemnată. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) deosebit, important, remarcabil, senzaţional. La olimpiadă succesul echipei noastre de gimnastică a fost însemnat. 5 (despre fapte, evenimente, pasaje din lucrări artistice, aforisme etc.) consemna-bil, important, marcant, memorabil. A extras câteva fragmente însemnate din opera scriitorului. 6 (despre anumite momente din viaţa oamenilor sau a unei colectivităţi) deosebit, important, solemn, <înv.> solemnei. Căsătoria religioasă a reprezentat pentru ei un moment însemnat, care nu poate fi uitat. 7 (despre anumite date) deosebit, important, mare1. Prima zi de şcoală este pentru copii o zi însemnată în viaţa lor. 8 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generc^gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă însemnată. 9 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri însemnate în societate. 10 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, mare1, perceptibil, semnificativ, sensibil, simţitor, vădit, vizibiL Influenţa mediului asupra pictorului este însemnată. 11 (despre posturi, ranguri) important, înalt, mare1, <înv.> acătării, înseninător. Deţine un rang însemnat în ierarhia militară. Are un post însemnat în minister. 12 (despre personalităţi) important, marcant, remarcabil, ditamai, socotit2, înalt, proeminent Maiores-cu a fost o personalitate însemnată a timpului său. Este un demnitar însemnat în guvern. 13 (despre oameni) important, influent, marcant, puternic, greu. Soţul ei este o persoană însemnată în administraţia oraşului. însemnărică s.f. (fam.) v. Notiţă, însemnătate s.f. 11 importanţă, pondere, relevanţă, valoare, accent, pon-derozitate. A rgumentele ştiinţifice au avut o însemnătate deosebită în cadrul dezbaterilor. 2 importanţă, relevanţă, valoare, <înv.> însemnanţă, notabilitate. Şi astăzi suntem conştienţi de însemnătatea descoperirii antibioticelor. Sunt amănunte fără însemnătate. 3 importanţă, seriozitate, valoare, <înv.> mărie1, mărime. Nimeni nu contestă însemnătatea contribuţiei poetului la dezvoltarea literaturii. Toţi sunt deplin convinşi de însemnătatea acestei decizii. 4 importanţă, relevanţă, semnificaţie, valoare, dimensiune, preţ. Viaţa ei a căpătat o altă însemnătate din momentul apariţiei copilului. 5 amploare, importanţă, semnificaţie, sens, valoare, semnificare, preţ S-a discutat mult despre însemnătatea fenomenului globalizării. 6 importanţă, solemnitate. Este copleşit de însemnătatea celebrării evenimentului. 7 importanţă, profunzime, seriozitate, adâncime. însemnătatea prefacerilor din societate, din ultimii ani, este o realitate. II (lingv.; rar) v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut. înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare, însemnător, -oăre s.m., adj. 1 s.m. (tehn.; în dulgherie; reg.) v. Zgârieci. 2 adj. (înv.; despre posturi ranguri) v. Important înalt însemnat Mare1. însemnătură s.f. (înv.) 1 v. însemnare. Marcare. Marcat1. Marcaţie. 2 (concr.) v. Marcă1. Semn. însemnul vb. IV. tr. (înv.) v. însemna. Semnifica. Simboliza. Spune. | 888 însenină vb. I. refl. 11 (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; despre cer) a se deschide, a se însori, a se limpezi, a se lumina, a se clarifica, a se deznora, a se spăla. După ploaie, cerul s-a înseninat. 2 (în opoz. cu „a se întuneca”; despre vreme sau despre zare, atmosferă etc.) a se limpezi, a se lumina, a se răzbuna, a se tistăli1. Afară s-a mai înseninat. Atmosfera s-a înseninat după ridicarea ceţii. II fig. (despre oameni sau despre chipul lor) a se deschide, a se descreţi, a înflori, a se lumina, a se deznegri. Faţa i s-a înseninat când şi-a văzut copiii. înseninâre s.f. 1 limpezire, luminare, lumineală, răzbunare, răzbuneală. După atâtea zile înnorate, se aşteaptă înseninarea cerului. 2 fig. jovialitate, veselie, voioşie. Fata este de o înseninare debordantă. înseninăţ, -ă adj. 11 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, curat, limpede, pur2, senin, străveziu, limpid, lucid, <înv. şi pop.> viu, despăienjenit, liber, tistaş, <înv.> luciu2, seninat2, seninos, spălat2. Cerul a devenit înseninat după furtună. 2 (despre seri, nopţi) frumos, senin, <înv.> seninos. Este o noapte înseninată, cu lună plină. II fig. (despre fizionomia, privirea oamenilor sau, p. ext., despre oameni) luminos, vesel, voios, însorit. îşi întoarce spre el faţa înseninată. înseră vb. I. refl. impers. a amurgi, a se întuneca, a scăpăta, a înmurgi, <înv. şi reg.> a murgi, a se umbri. Se însera şi în depărtare se vedeau munţii într-o lumină roşie. înserâre s.f. amurg, apus1, asfinţire, asfinţit, crepuscul, seară, <înv. şi pop.> murg1, amurgire, amurgit, înmurgit, scăpătare, scăpătat1, sfinţit2, <înv. şi reg.> murgeală, murgilă, murgit, scăpătiş, <înv.> sfinţire2, ves-peră, zori de seară (v. zori1), vărsarea serii (v. vărsare). Vor ajunge la mare la înserare. înseta vb. I. intr. 1 (despre fiinţe) <înv. şi reg.> a însetoşa, a setoşa, <înv.> a setui. Au însetat repede din cauza caniculei. 2 fig. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>T) a însetoşa. Oricine este însetat de ceva nou. însetăre s.f. I sete, <înv. şi reg.> însetoşare. Şi-a potolit însetarea cu câteva pahare de apă. II fig. 1 sete. Fiind foarte atrăgătoare, toţi o privesc cu însetare. 2 aviditate, lăcomie, foame, sete. Ceea ce l-a caracterizat pe acest domnitor a fost însetarea de noi cuceriri. 3 (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) apetenţă, chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plăcere, poftă, apetit, sete, însetoşare. Acest roman i-a deschis însetarea pentru citit. însetat, -ă adj. 1 (despre fiinţe) setos, nebăut, <înv. şi reg.> însetoşat, secetos, <înv.> săţios2. Este foarte însetat din cauza caniculei. 2 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ahtiat, avid, dorit, doritor, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor, flămând, înfometat, lacom, setos, 8891 însetoşat, lihnit. Tânărul este însetat de muzică. însetoşa vb. I. intr. (înv. şi reg.) 1 (despre fiinţe) v. înseta. 2 fig. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) v. înseta. însetoşăre s.f. (înv. şi reg.) 1 v. însetare. Sete. 2 fig. (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) v. Apetenţă. Apetit. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. însetare. Plăcere. Poftă. Sete. însetoşat -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre fiinţe) v. însetat. Setos. 2 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) v. Ahtiat. Avid. Dorit. Doritor. Dornic. Flămând, înfometat. însetat. Jinduit. Jinduitor. Lacom. Râvnitor. Setos. însimţi're s.f. (înv.) v. Resimţire. însingura vb. I. refl. (despre oameni) a se claustra, a se izola, <înv.> a se singura, a se refugia, a se sihăstri, a se sechestra. Dorindu-şi linişte, s-a însingurat într-o cameră de la mansardă. însingurăre s.f. claustrare, izolare, recluziune, singurătate, solitudine, claustraţie, sălbăticie, <înv.> osebiciune, osebire, schimni-cie, sihăstrie. Daniil Sihastrul a trăit într-o însingurare totală. însingurat, -ă adj. 1 (despre fiinţe) izolat, pribeag, răzleţ, retras, singur, singuratic, solitar, răzneţ, singuriu, zgulit, <înv.> reti-rat. Un cocor însingurat şi-a făcut cuib într-o gospodărie ţărănească. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre viaţa lor) izolat, retras, singur, singuratic, solitar, pustnic, sihastru. Un bărbat însingurat trăieşte într-o colibă, la marginea pădurii. Duce un trai însingurat, la mănăstire. însiropă vb. I. tr. (compl. indică mai ales hiaturi de tort sau prăjituri) a siropa. A însiropat foile de tort înainte de a pune crema. însiropăre s.f. siropare. Pentru însiroparea foilor de tort a pregătit un sirop de lămâie. însiropat -ă adj. (mai ales despre blaturi de tort sau prăjituri) siropat Cele mai multe persoane preferă torturile cu hiaturile însiropate. înslei't -ă adj. (înv. şi reg.; despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) v. Coagulat. închegat. Sleit2. Solidificat, însmălţâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică mai ales obiecte) v. împestriţa. Păta. Smălţa, însmălţăt, -ă adj. (înv.; mai ales despre obiecte) v. împestriţat Panaşat Pătat Pestriţ. Smălţat. însori vb. IV. refl. 1 (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; despre cer) a se deschide, a se însenina, a se limpezi, a se lumina, a se clarifica, a se deznora, a se spăla. După ploaie cerul s-a însorit. 2 (despre fiinţe) a se sori. Se însoreşte lângă piscină. O pisică se însorea pe pervazul geamului. însorit -ă adj. 11 (despre vreme, zile, momente ale zilei etc.) frumos, senin, soros, strălucit, sorit, <înv.> seninos. Pentru mâine se anunţă timp însorit. Săptămâna trecută au fost numai zile însorite. 2 (despre locuri, meleaguri, ţări etc.) sorin, soros, sorit. Italia este o ţară însorită. II fig. (despre fizionomia, privirea oamenilor sau, p. ext, despre oameni) luminos, vesel, voios, înseninat. îşi întoarce spre el faţa însorită. însorţi't s.n. (reg.) înfartăţie, înfârtăţit, însurăţie, mătcălău, paştele-mic (v. paşte1), însorţitul este o sărbătoare populară de după Paşte, când tinerii schimbă între ei ouă roşii şi se leagă fraţi sau surori de cruce. însoţi vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni; cu determ. locale) a acompania, a aduce, a conduce, a duce2, a întovărăşi, a merge, a petrece, a întroloca, <înv.> a năvădi, a porni. La plecare, gazda îşi însoţeşte musafirii până la poartă. 2 tr. (compl. indică oameni) a întovărăşi, a urma. întotdeauna o însoţeşte oriunde s-ar duce. 3 tr. (compl. indică oameni) a escorta, <înv.> a convoia. Doi poliţişti însoţesc prizonierul până la avion. 4 refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni etc.) a se alia, a se asocia, a se grupa, a se întovărăşi, a se uni2, a se împerechea, <înv. şi pop.> a se lipi, a se prinde, a se încumetri, a se îngurga, a se însâmbra, a se ortăci, a se sâmbrăli, a se sâmbrălui, a se soţi, <înv.> a intra, a se obşti, a se sâmbra, a se sinorisi, a se înjuga. S-au însoţit pentru a înfiinţa o societate non-profit. 5 tr. (muz.; rar) v. Acompania. Secunda. 6 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Căsători. Uni2. 7 refl. (recipr.) (biol; pop.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa, însoţi'me s.f. (înv.) 1 v. Asociaţie. Asociere, întovărăşire. Tovărăşie. 2 (bis.) v. Cin1. Tagmă. 3 (în trecut) v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă, însoţire s.f. 1 acompaniere, conducere, ducere, întovărăşire, petrecere, <înv. şi pop.> mergere, <înv.> însoţituri însoţirea musafirilor s-a făcut până la poartă. 2 escortare, escortat. însoţirea prizonierului până la avion se face cu o maşină a poliţiei. 3 companie1, tovărăşie, ortăcie. A plecat în excursie în însoţirea celor mai buni prieteni. 4 (pop.) v. Casă1. Căsătorie. Căsnicie. Mariaj. Matrimoniu. Menaj. 5 (pop.) v. Căsătorie. Unire. 6 (biol; pop.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere, împreunare. însoţitor, -oare s.m., s.f. tovarăş, paranimfa, <înv. şi pop.> soţ, <înv. şi reg.> soaţă, soţie, <înv.> companion, petrecător. însoţitorul său la drum este un coleg. însoţitură s.f. 1 (pop.) v. Căsătorie. Unire. 2 (biol; pop.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere, împreunare. 3 (înv.) v. Acompaniere. Conducere. Ducere. însoţire. întovărăşire. Petrecere. înspăimă vb. I. (înv.) 1 refl. (despre oameni) v. încrâncena. înfiora. înfricoşa. îngrozi. înspăimânta. Tremura. Zgudui. 2 tr. (compl) indică oameni) v. înfiora. înfricoşa. îngrozi, înspăimânta. Oripila. Terifia. înspăimâre s.f. (înv.) v. Groazi încrâncenare. înfiorare. înfricoşare. îngrozire. înspăimân-tare. Oroare. Spaimă. Teroare. înspăimântător înspăimăt, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. încrâncenat. înfiorat. înfricoşat. îngrozit. înspăimântat. Terifiat. Zguduit2, înspăimântă vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoşa, a se îngrozi, a tremura, a se zgudui, <înv. şi pop.> a se înfrica, a se spăimânta, a se crâncena, a se înspicoşa, a se scârbi, <înv.> a se înspăima, a se mira1, a se oţărî, a se spăima, a se cutremura, a se teşi, a se încreţi. Asistând la teribila scenă, s-a înspăimântat. 2 tr. (compl. indică oameni) a înfiora, a înfricoşa, a îngrozi, a oripila, a terifia, <înv.> a înspăima, a straşnici. Bubuiturile tunetelor îi înspăimântă. O înspăimântă întunericul. înspăimântâre s.f. groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoşare, îngrozire, oroare, spaimă, teroare, <înv. şi pop.> înfricâre, oţărâre, <înv. şi reg.> scârbă, năzar, pălitură, <înv.> îngro-zâtură, îngroziciune, înspăimâre, înspăimân-tătură, spăimânt, spăimântare, spăimântătură, cutremur, cutremurătură. Asistând la teribila scenă, o înspăimântâre cumplită a pus stăpânire pe ea. înspăimântât -ă adj. (despre oameni) încrâncenat, înfiorat, înfricoşat, îngrozit, terifiat, zguduit2, <înv. şi pop.> înfricat, spăimântat, <înv.> înspăimăt, spăimat2, cutremurat2. înspăimântată, nu a mai putut spune niciun cuvânt la vederea teribilei scene. înspăimântător, -oăre adj., adv. I adj. 1 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) groaznic, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, oribil, oripilant, sinistru, formidolos, <înv. şi pop.> spăimântător, spăimos, <înv.> îngrozit, spăi-mântăcios, spăimântos, epuvanta-bil, apocaliptic. în timpul războiului se pot vedea scene înspăimântătoare. 2 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă înspăimântătoare. 3 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări, atitudini ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, crunt, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, teribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot înspăimântător. Fapta sa este înspăimântătoare. 4 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, năprasnic, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună înspăimântătoare i-a luat acoperişul casei. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, conster-nant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fan- înspăimântătură tastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i separe înspăimântător de scump. înspăimântătură s.f. (înv.) v. Groază. încrâncenare. înfiorare. înfricoşare. îngrozire. în-spăimântare. Oroare. Spaimă. Teroare, înspică vb. I. intr. 1 (bot.; despre graminee) <înv.> a spica, a spicui. Grâul a înspicat. 2 (pop. şi fam.; despre părul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) v. Albi. Cărunţi. Gri-zona. înălbi. încărunţi, înspicâţ, -ă adj. 1 (bot.; despre graminee) <înv.> spicat. Se plimbă prin lanul înspicat. 2 (pop. şi fam.; despre părul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) v. Albit. Cărunt. Cărunţit. Grizonat. înălbit. încărunţit. Sur. 3 (pop.; mai ales despre obiecte) v. împestriţat. Panaşat. Pătat. Pestriţ. Smălţat, înspicoşâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni) v. încrâncena. înfiora. înfricoşa. îngrozi. înspăimânta. Tremura. Zgudui, înspiţât, -ă adj. (reg.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn, însplină vb. I. refl. (med. vet.; reg.; despre vite, cai, oi etc.) v. Sângera. însplinâre s.f. (med. vet.; la vite; reg.) v. Splină, însplinăt s.n. (med. vet.; la vite; reg.) v. Splină, însplineălă s.f. (med. vet.; la vite; reg.) v. Splină. însplinoşă vb. I. refl. (med. vet.; reg.; despre vite, cai, oi etc.) v. Sângera, însprâncenăt, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Sprâncenat. înspre prep. I (introduce un circ. de bc) 1 (după vb. de mişcare; circ. indică direcţia de deplasare, în raport cu punctele cardinale sau cu alte repere de orientare în spaţiu) către, la1, spre. Cei doi au consultat busola şi au pornit înspre nord. 2 (circ. indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni) asupra, către, la1, spre, <înv.> a2, despre, între, supra. Profesorul îşi arunca privirea înspre elev şi-l vede copiind. 3 (după vb. de mişcare; circ. indică destinaţia, care este un bc în direcţia căruia se deplasează cineva) către, la1, spre. Mergea înspre cantină pentru a lua masa. 4 (după vb. de mişcare; circ. indică un reper fix spre care se face apropierea cuiva) către, lângă. Se trage înspre sobă. II (introduce un circ. de timp) 1 (circ. indică o aproximaţie) către, spre, <înv. şi pop.> lângă, asupra, <înv.> despre, înde. A venit acasă înspre dimineaţă. 2 (circ. indică apropierea de un anumit moment) în, spre. A început să fulgere înspre zori. III (introduce un circ. de mod care indică sensul în care evoluează o stare, un fenomen etc.) spre. Starea ei merge înspre bine. Boala se îndreaptă înspre vindecare. IV (introduce un circ. de scop) pentru, spre, <înv.> către. Tot ce a făcut a fost numai înspre binele ei. înspulberăt, -ă adj. (rar; mai ales despre temperamentul oamenilor) v. Aprig. Focos. Impetuos. Impulsiv. Iute. înflăcărat. înfocat. Năvalnic. Nedomolit. Nepotolit. Nestăpânit. Nestăvilit. Sălbatic. Tumultuos. Vehement. Violent. înspuma vb. I. refl. (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) a asuda, a se clăbuci, a se înspumega, a se spuma, a spumega. Goniţi fără milă, caii se înspumau. înspumâre s.f. (fiziol.) asudare, spumare, spumegare. înspumarea cailor este rezultatul efortului fizic mare. înspumăt, -ă adj. 1 (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) asudat2, înspumegat, spumat, spumegat2, spumatic^pumos, spumegând. Se opreşte pentru a da răgaz armăsarului înspumat să se odihnească. 2 (despre ape, valuri etc.) înspumegat, spumat, spumegat2, spumegător, spumegând, spumos, spumatic, <înv. şi reg.> spumegos, <înv.> aspumat. Valurile înspumate se lovesc de stânci. 3 (despre vin, şampanie) spumant, spumos. Savurează şampania înspumată. înspumegă vb. I. refl. (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) a asuda, a se clăbuci, a se înspuma, a se spuma, a spumega, înspumegăt, -ă adj. 1 (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) asudat2, înspumat, spumat, spumegat2, spumatic, spumos, spumegând. Se opreşte pentru a da răgaz armăsarului înspumegat să se odihnească. 2 (despre ape, valuri etc.) înspumat, spumat, spumegat2, spumegător, spumegând, spumos, spumatic, <înv. şi reg.> spumegos, <înv.> aspumat. înstări vb. IV. refl. (despre oameni) a se ajunge, a se îmbogăţi, a se îmburghezi, a se înavuţi, a parveni, a se chivernisi, a se pricopsi, a se cuprinde, a se căpătui, <înv. şi reg.> a se schivemisi, <înv.> a se avuţi, a se înţoli, a se învârti, a se îngingia, a se hirotonisi, a se îngăzdăci. S-a înstărit şi nu-şi mai recunoaşte rudele sărace. înstări're s.f. îmbogăţire, înavuţire, parvenire, chiverniseală, chivemisire, pri-copsire, căpătuială, căpătuire. Lozul câştigător i-a adus înstărirea nesperată. înstărit, -ă adj. (despre oameni) 1 ajuns, bogat, îmbogăţit, înavuţit, chivernisit, pricopsit, căpătuit, încăpuit, stăruit, plinuţ. Prin speculaţii la bursă a devenit un om înstărit. 2 avut2, bogat, situat, bănos, chiabur, cuprins2, găzdac, găzduţ, taxidit, <înv.> paralâu, barosan, baştan, păduchios. Este un bărbat înstărit. înstelat, -ă adj. 1 (despre cer) stelar2, <înv.> constelat, stelat, stelos. Priveşte cerul înstelat. 2 fig. (înv.; despre lucruri, animale etc.) v. însemnat. Marcat2. înstidoşăt, -ă adj. (reg.) 1 (despreprivire) v. Sticlos. 2 (în opoz. cu „mobil”; despre ochi, privire) v. Fix. Imobil2. încremenit. înlemnit. Neclintit. Nemişcat. Neschimbat înstrăinâ vb. 1.1 refl. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) <înv. şi pop.> a se străina, <înv.> a astreina, a se răsări2, a se răzleţi. Unii tineri s-au înstrăinat de ţara lor natală. 2 refl. (recipr.) (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se depărta, a se îndepărta, a (se) depeiza, <înv.> a se ostâmpi, a se răci, a se rupe. După căsătorie, băiatul s-a înstrăinat de familia lui. Nu s-au văzut de multă vreme şi s-au înstrăinat unul de altul. 3 tr. (jur.; compl. indică bunuri, drepturi etc.) a aliena. Şi-a înstrăinat casa. 4 tr. (rar, compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 5 refl. (jur.; înv.; despre oameni sau despre colectivităţi umane; de obicei cu determ. locale care indică ţara sau destinaţia) v. Emigra. Expatria. Pribegi. înstrăinăre s.f. 1 <înv.> străinare. Când te afli departe de casă, sentimentul înstrăinării devine tot mai acut. 2 răcire. înstrăinarea dintre ei a intervenit în urma unei dispute. 3 (jur.) alienare. înstrăinarea casei i-a provocat o mare tristeţe. 4 (jur.; înv.) v. Furt. Sustragere. 5 (jur.; înv.) v. Emigrare. Emigraţie. Expatriere. Pribegie. înstrăinăt, -ă adj. 1 (despre oameni) străin, dezrădăcinat. O persoană înstrăinată are multă nostalgie pentru trecutul său. 2 (jur.; bunuri, drepturi etc.) alienat. Casa înstrăinată o moştenise de la părinţi. 3 (rar; despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) v. Furat2, însuşit. Luat2. Sustras. 4 (jur.; înv.; despre oameni) v. Alungat. Exilat. Gonit. Izgonit. Pribeag. Proscris. Relegat. Surghiunit, înstrălucios, -oăsă adj. (înv.; despre aştri, despre luciul apelor său despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase,pietre preţioase etc.) v. Briant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Luciu2. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor, înstrâmbâ vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi. Strâmba, înstrugurăt, -ă adj. (reg.; despre lână, blană) v. Buclat. Cârlionţat. Creţ. Inelat. Mărgelat. înstrună vb. I. tr. 11 (muz.; compl. indică instrumente muzicale cu coarde) a acorda, a struni, a potrivi. I-a înstrunat violoncelul. 2 (compl. indică arcuri, corzi, cabluri etc.) a încorda, a întinde, a struni. Meşterul a înstrunat prea mult corzile viorii. II fig. (compl indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) a stăpâni, a ţine, a birui, a înfrâna, a înfrânge, a învinge, a struni, a îngrădi, a răstigni, a vince. Abia îşi înstrunează dorinţa de a-i spune adevărul. înstrunâre s.f. 1 (muz.) acordaj, acordare, strunire, struneală, <înv.> înstrunătură. înaintea concertului este obligatorie înstruna-rea instrumentelor. 2 încordare, întindere, strunire, struneală, <înv.> încordăciune, încordătură, înstrunătură. înstrunarea în exces a corzilor unei viori poate provoca ruperea lor. înstrunat, -ă adj. 11 (muz.; despre instrumente muzicale cu coarde) acordat. Numai cu instrumentele înstrunate poate începe concertul. 2 (despre arcuri, corzi, cabluri etc.) încordat, întins2, strâns2, strunit. Corzile foarte înstrunate ale viorii s-au rupt. II fig. 1 (despre fiinţe sau despre firea lor) calm2, domol, liniştit, paşnic, potolit2, stăpânit, temperat, tihnit, senin, seninat2, seni-nos. O bună educatoare este înstrunată şi veselă. 2 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; înv.; despre ploaie, ninsoare, vânt) v. Blând. Calm2. Domol. Lânced. Lin2. Liniştit. Moale. Moderat. Molcom. Plăcut. Potolit2. Slab. Uşor2. 891 | înstrunătură s.f. (înv.) 1 (muz.) v. Acordaj. Acordare. înstrunare. Strunire. 2 v. încordare. înstrunare. întindere. Strunire. însufletă vb. I. tr. (compl. indică fiinţe) v. însufleţi. învia. Scula. însufleţi vb. IV. I tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a învia, a (se) scula, <înv. şi pop.> a (se) deştepta, a (se) trezi, <înv.> a însufletă, a (se) ridica, a stârni. Iisus Hristos l-a însufleţit pe Lazâr. Morţii se vor însufleţi la judecata de apoi. I11 tr., refl. (mai ales fig.; compl sau sub. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a (se) anima, a (se) înviora, a (se) aprinde, a (se) dezmorţi, a (se) electriza, a (se) încinge1, a (se) înfierbânta, a (se) înflăcăra, a învia, a vivifica. Cu glumele lui a însufleţit atmosfera din sală. 2 tr.,refl. (mai ales fig.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) entuziasma, a (se) înflăcăra, a (se) pasiona, a se an-flama, a (se) aşarna, <înv.> a se entuzia, a (se) fierbăza, a (se) entusiasi, a (se) aprinde, a (se) înaripa, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) înfoca, a se întărâta, a (se) învăpăia, a se zvăpăia, a răni. Se însufleţeşte când este vorba de politică. 3 tr. (mai ales fig; compl indică oameni) a excita, a îmbărbăta, a încuraja, a îndemna, a stimula, a susţine, <înv.> a îndrăzni, a mângâia, a semeţi, a galvaniza, a insufla. Ştefan cel Mare a ştiut să-şi însufleţească oştenii în luptă. 4 tr. fig. (compl indică activităţi, procese etc.) a activa, a activiza, a dinamiza, a intensifica, a înviora, a stimula, a anima, a reînvia, a vivifica. Munca însufleţeşte forţele şi energia organismului. însufleţire s.f. I înviere, sculare, anasta-ză, <înv. şi pop.> deşteptare <înv.> sculat1, scu-lătoare (v. sculător), sculătură. La judecata de apoi va avea loc însufleţirea morţilor. II (mai ales fig.) 1 animare, înviorare, învioşare, electrizare, înflăcărare, vivifi-care. însufleţirea atmosferei unei întruniri se face cu glumele lui. 2 animaţie, antren, vervă, vioiciune, vivacitate, viaţă. A fost o petrecere plină de însufleţire. 3 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, pasiune, patimă, patos, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fier-băzare, porneală, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca însufleţire în suflet. 4 avânt, patos, vervă, inspiraţie. Este cunoscută însufleţirea stilului editorialistului. 5 (muz.) vioiciune, vivacitate. Finalul simfoniei a entuziasmat spectatorii prin însufleţirea tempoului. însufleţit, -ă adj., adv. I adj. (în opoz. cu „mortdespre fiinţe) viu, <înv.> organizat După căzătura de la etaj, tânărul este încă însufleţit. II adj. (mai ales fig.) 1 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) intens, încordat, viu, febril. S-a obişnuit cu un ritm însufleţit de viaţă. 2 (despre convorbiri, conversaţii etc.) animat, viu, vivant. între ei a fost o discuţie însufleţită. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, pasionat, pasional, ahotnic, <înv.> entuziastic, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dionisic, elansat. Ţine un discurs însufleţit. 4 (despre atmosferă, ambianţă) animat, înviorat, învioşat, electrizat, înflăcărat, trepidant, vivi-ficat. Atmosfera însufleţită din sală l-a bine-dispus. 5 (muz.; despre ritmul unor compoziţii muzicale) vioi, viu, vivace. Finalul simfoniei a fost interpretat într-un tempo însufleţit. III adv. (modal) 1 avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, pasionat, aprins2, îndrăcit. Reacţionează însufleţit când este vorba despre respectarea democraţiei. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) con brio, con fuoco. însufleţitor, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj. înviorător, revigorant, revigorator, revitalizant, vivifiant, <înv.> vivific, vivificator. Atmosfera din discotecă este însufleţitoare. 2 s.m., s.f. animator, suflet. Prietenul său este însu-fleţitorul petrecerilor. însulemem vb. IV. refl., tr. (înv.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia, însumâ vb. I. tr. 1 a totaliza. Opera sa însumează sute de picturi. 2 a cumula, a îngloba, a întruni, <înv.> a împreuna, a rezuma. Este o personalitate unică întrucât însumează însuşiri deosebite. 3 (mat.; rar) v. Adiţiona. Aduna. Totaliza. însumâre s.f. 1 totalizare. însumarea lucrăribr acestui pictor este greu de realizat. 2 cumulare, cumulaţie, sumaţie. însumarea atâtor însuşiri deosebite face din el o personalitate unică. însură1 vb. I. 1 refl. (despre bărbaţi) a (se) căsători, <înv.> a (se) desholtei. Prietenul lui s-a însurat imediat după terminarea facultăţii. 2 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. însură2 vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl indică încălţăminte) v. Căputa. încăpută, însurăre s.f. (rar) v. Căsătorie. însurat2. însurătoare. însurăt1 adj. (despre bărbaţi) căsătorit. Are doi băieţi, însuraţi amândoi. însurat2 s.n. căsătorie, însurătoare, însu- rare, însuriş, <înv.> însurăciune, însură- tură. însurăciune s.f. (înv.) v. Căsătorie. însurat2, însurătoare. însurătoăre s.f. 1 căsătorie, însurat2, însurare, însuriş, <înv.> însurăciune, însurătură. însurătoarea băiatului a avut loc după ce acesta a terminat facultatea. 2 (pop.) v. Nuntă. însurătură s.f. (înv.) v. Căsătorie. însurat2, însurătoare. însurăţei, s.m. pl. miri (v. mire), tinerii (v. tânăr), mirezi (v. mireaz), <înv.> spornici însuşire (v. spornic). La masă, de o parte şi de alta a însurăţeilor stăteau naşii. însurăţi'e s.f. (reg.) înfartăţie, înfârtăţit, însorţit, mătcălău, paştele-mic (v. paşte1). în-surăţia este o sărbătoare populară de după Paşte, când tinerii schimbă între ei ouă roşii şi se leagă fraţi sau surori de cruce. însuri vb. IV. intr. (înv.; despre părul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) v. Albi. Cărunţi. Grizona. înălbi. încărunţi, însuriş s.n. (pop.) v. Căsătorie. însurat2. însurătoare. însurit, -ă adj. (înv.; despre părul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) v. Albit. Cărunt. Cărunţit. Grizonat. înălbit. încărunţit. Sur. însuşi1 vb. IV. tr. I 1 (jur.; compl. indică lucruri, bunuri, proprietăţi etc.) a-şi apropria. Statul şi-a însuşit, în perioada comunistă, multe terenuri care aparţineau bisericii. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) a fura, a lua, a sustrage, a ciordi, a palma, a şparli, a şterpeli, a confisca, a împrumuta, a cotârji, a ciupi, a pişcă, a volatiliza, a sălta, a ciupeli, a apor-ta, a bali, a buli, a cardi, a extrage, a furgăsi, a furlua, a gioli, a hali, a panacota, a servi, a speria, a şuti, a tria, a umfla, a uşchi. Şi-a însuşit portofelul lui cu bani. Şi-a însuşit cârdul ei. I11 (compl. indică teorii, concepţii, doctrine etc.) a accepta, a admite, a adopta, a împărtăşi, a prelua, a primi, a recunoaşte, a îmbrăţişa. Oamenii de ştiinţă şi-au însuşit teoria privind transhumanţa. 2 (compl. indică meserii, practici etc.) a deprinde, a învăţa, a prinde, <înv.> a obicni. Şi-a însuşit cu uşurinţă croitoria. 3 (compl indică informaţii, cunoştinţe etc.) a asimila, a dobândi, a învăţa, a prinde, a apercepe, a absorbi. Cei mai mulţi copii îşi însuşesc cu uşurinţă inovaţiile tehnice. 4 (compl. indică obiceiuri, elemente de cultură materială, idei, imagini etc. sau, p. ext., nume, porecle etc.) a lua, a împrumuta. Şi-a însuşit de la ea deprinderea de a bea cafeaua cu lapte. Şi-a însuşit un nou nume de scenă. însuşi2, însăşi pron. de întăr. pers.3, adj. pron. de întăr. (precizează prin insistenţă obiectul al cărui nume îl înlocuieşte) <înv.> adins, îns. Va interveni însuşi. Autorul însuşi i-a dat cartea. însuşie s.f. (jur.; înv.) v. Apropriere. însuşire, însuşietăte s.f. (înv.) v. Atribut. Calitate. Caracter. Caracteristică (v. caracteristic). însuşire. Notă. Particularitate. Proprietate. Semn. Semn caracteristic. Semn distinctiv. Specific. Urmă. însuşime s.f. (înv.) v. Atribut. Calitate. Caracter. Caracteristică (v. caracteristic). însuşire. Notă. Particularitate. Proprietate. Semn. Semn caracteristic. Semn distinctiv. Specific. Urmă. însuşire s.f. I (jur.) apropriere, <înv.> însuşie, <înv.> apropriaţie. însuşirea de către stat, în perioada comunistă, a unor terenuri care nu-i aparţineau. I11 deprindere, învăţare. însuşirea croitoriei nu a fost uşoară. 2 asimilare, asimi-laţie, dobândire, învăţare, prindere. O preocu- însuşit pare a sa era însuşirea de noi cunoştinţe. II11 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însu-şietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o însuşire a civilizaţiei. 2 calitate, condiţie, <înv.> natură. Vorbeşte din punctul de vedere al însuşirii sale de profesor. 3 calitate, valoare. însuşirea cea mai de preţ a acestei picturi o constituie compoziţia. 4 calitate, virtute, bun, <înv.> vârtute. Delicateţea sufletească este o însuşire rară. 5 calitate, dar2, har, talent. Are însuşirea de a stârni compasiunea celor din jur. 6 facultate, proprietate. Omul este înzestrat cu însuşirea de a vorbi. Magnetul are însuşirea de a atrage fierul. 7 dar2, putere. Este înzestrat cu însuşirea de a hipnotiza. 8 aptitudine, capacitate, facultate, posibilitate, bosă, talant1. Nimeni nu îi pune la îndoială însuşirile intelectuale. 9 (rar, urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) v. Aptitudine. Atracţie. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Talent. Vocaţie, însuşit, -ă adj. 11 (jur.; despre lucruri, bunuri, proprietăţi etc.) apropriat. Multe terenuri însuşite au fost redate proprietarilor de drept. 2 (despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) furat2, luat2, sustras, înstrăinat, cărăbănit, ciordit2, şparlit, şterpelit, ciupit2, aportat2, giolit, importat, manglit, şutit. Portofelul însuşit a fost găsit într-un tomberon. II (înv.) v. Caracteristic. Definitoriu. Distinct. Distinctiv. Dominant. Particular. Propriu. Specific. Tipic2, însutit, -ă adj. (despre sume, cantităţi etc.) centuplu. A investit bine şi acum are bani însutiţi. înşelă1 vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a ademeni, a amăgi, a încânta, a minţi, a mistifica, a momi, a păcăli, a trişa, a iluziona, a fenta, a fraieri, a juca, a prosti1, a şmecheri, a ţepui2, <înv. şi reg.> a fulăi, a planisi, a poticăli, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, a celui, a mâglisi, a obroci1, a ormoci, a şugui1, a tăşca, <înv.> a blăzni, a dezmânta, a gâmbosi, a îngâna, a lâncoti, a se linguşi, a măguli, a surprinde, a chilipirgi, a îmbrobodi, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a încălţa, a pârli, a pingeli, a pinge-lui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca, a accidenta, a daiboji, a pricăli. A înşelat multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. 2 tr. (despre bărbaţi; compl. indică mai ales fete, femei) a ademeni, a amăgi, a seduce, <înv. şi reg.> a prilesti, <înv.> a celui, a încelui, a sedu-iza. Acest tânăr a înşelat multe fete pe care apoi le-a părăsit. 3 tr. (compl. indică soţul sau soţia) a trăda, <înv. şi pop.> a vicleni, a traduce, a ormoci, a coţcări, a podogări, a sfanţui, a şmecheri, a ţepui2, a şufari, a încărca, a carota, a căptuşi, a jumuli, a trufa, a coşi, a şmenui. Vânzătorul a înşelat bătrâna cu zece lei. 5 refl. (despre oameni) a se amăgi, a greşi, a se rătăci. Nu poţi să-l faci să îyjeleagă că se în-şală în privinţa ei. 6 tr. (sport; compl indică adversari) a dribla. Pentru a ajunge la poartă, cunoscutul fotbalist a reuşit să înşele jucătorii din echipa adversă. înşelă2 vb. I. tr. (înv.; compl. indică mai ales cai) v. Harnaşa. înşeua. înşelăre1 s.f. 1 ademenire, amăgire, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, momire, păcăleală, păcălire, păcălit1, trişare, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire1, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celu-ială, celuire, cribdă, mâgliseală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmân-tare, înceluială, înceluire, îngânătură, înşelă-tură, lâncotă, măglisitură, sminteală, uluire, îmbrobodire, orbire, carotă, pingelire, pingeluială, pingeluire. înşelarea persoanelor în vârstă cu promisiuni mincinoase a devenit o modă. 2 înşelăciune, trădare, traducere, comificare, comorare, îmbrobodire. Descoperindu-i înşelarea, a intentat divorţ. 3 escrocare, pungăşi-re, podogărire, sfanţuială, ţepuire, <înv.> înşelătură, pungărire, jumulire, coşire. înşelarea este pedepsită de lege. înşelăre2 s.f. (înv.) v. Harnaşare. înşeuare. înşelat1, -ă adj. 1 (despre oameni) ademenit, amăgit, încântat, minţit, momit, păcălit2, trişat, fraierit, prostit2, ţepuit, <înv. şi reg.> pri-lestit, celuit, gloanit, <înv.> dezmântat, gâmbosit, îmbrobodit2, orbit, aburit, bărbierit2, buzat, dus2, pingelit, pinge-luit, accidentat. Bătrânul înşelat a rămas păgubit. 2 (mai ales despre fete, femei) ademenit, amăgit, momit, sedus, <înv. şi reg.> priles-tit, ruşinat, <înv.> celuit, înceluit. Tânăra înşelată a făcut plângere la poliţie. 3 (despre soţi) trădat, comificat, cor-norat, încornorat, îmbrobodit2. Soţia înşelată nu ştia nimic despre aventurile soţului ei. 4 (despre oameni) escrocat, pungăşit, ţepuit, jumulit. Bătrâna înşelată l-a denunţat pe vânzător. 5 (despre oameni) păgubit, mofluz. A ieşit înşelat din această afacere. înşelăt2, -ă adj. (înv.; mai ales despre cai) v. înşeuat. înşelăcios, -oăsă adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj., s.m., s.f. v. Ademenitor. Amăgitor. înşelător. Seducător. 2 s.m. art. (iînşelăciosul; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. înşelăciune s.f. 1 ademenire, amăgire, înşelare1, înşelătorie, mistificare, momire, păcăleală, păcălire, păcălit1, trişare, iluzionare, | 892 trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire1, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celuială, celuire, cribdă, mâgliseală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmântare, înceluială, înceluire, îngânătură, înşelătură, lâncotă, măglisitură, sminteală, uluire, îmbrobodire, orbire, carotă, pingelire, pingeluială, pingeluire. 2 înşelare1, trădare, cornificare, cornorare, îmbrobodire. 3 (jur.) adulter, infidelitate, necredinţă, <înv.> preacur-vie, preacurvire, preaiubire, viclenie, felonie, trădare. Soţul ei este bănuit de înşelăciune. 4 escrocherie, hoţie, impostură, incorectitudine, înşelătorie, pungăşie, şarlata-nie, şmecherie, tripotaj, frunisterie, şarlatanerie, şarlatanism, peze-venclâc, potlogărie, pungăşeală, coţcărie, inginerie, matrapazlâc, pehlivănie, pişicherlâc, şmechereală, şmecherlâc, ţeapă, <înv. şi reg.> şulerie, însăluşag, şolticărie, <înv.> coţcă, geambaşie, matrapazlărie, meşteşug, papugerie, şălvirie, calpuzan-lâc, panglicărie, scamatorie, trufa1, carotaj, fiişerai, şmen, şmenuială. A fost inculpat pentru înşelăciune. 5 înşelătorie, mistificare, <înv. şi reg.> marghiolie, şuleaucă, dedesubt. Tinerii aveau destulă experienţă ca să ghicească înşelăciunea acestei politici. 6 bluff, înşelătorie, păcăleală, vrajă, vrăjeală, cacealma, pârleală. Mult aşteptatul spectacol a fost o înşelăciune. înşelător, -oăre s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f., adj. ademenitor, amăgitor, seducător, falacios, momitor, tăşcător, <înv.> balamut, celuitor, gâmbositor, înceluitor, îngânător, înşelăcios, prilesteţ, prilestitor, răpu-nător. Casanova avea renumele de înşelător de femei. 2 s.m., s.f. escroc, hoţ, impostor, pungaş, şarlatan, şarlatancă, şnapan, şnapancă, fripon, fumist, peze-venchi, potlogar, pepelea, coţcar, pehlivan, pişicher, pungăşoaică, <înv. şi reg.> mafler, pârlaci, şuier, pasmarghiol, potcaş, pui de giol (v. pui1), pungaci1, şalvir, şoltic, <înv.> amăgeu, celaină, geambaş, racketeer, panglicar, papugiu, păpuşar, scamator, calpuzan, coţovlaie, giolar, prăjitoare, şmenar, şuşter, ţepar1, ţepuitor. Mulţi înşelători au prosperat în ultimul timp. 3 s.m. (înv.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. II adj. 1 (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) amăgitor, aparent, deluzoriu, iluzoriu, neadevărat, specios, nălucitor, vizionar, <înv. şi reg.> părut2, cealău, ce-larnic, mâglisitor, <înv.> amăgeu, deşert, mincinos, lunecos. Presupunerile pe care le-a făcut s-au dovedit înşelătoare. 2 iluzoriu, neîntemeiat, van, iluziv, iluzorie, părelnic. Gloria este înşelătoare. îşi face speranţe înşelătoare că ar putea reuşi. 3 (despre manifestări ale oamenilor) insidios, perfid, întăciunat viclean, <înv.> viclenit, viclenos, şerpesc. A recurs la un mijloc înşelător pentru a-i câştiga încrederea. I-a făcut o propunere înşelătoare. înşelătorie s.f. 1 ademenire, amăgire, înşelare1 înşelăciune, mistificare, momire, păcăleală, păcălire, păcălit1, trişare, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire1, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celu-ială, celuire, cribdă, mâgliseală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmân-tare, înceluială, înceluire, îngânătură, înşelătură, lâncotă, măglisitură, sminteală, uluire, îmbrobodire, orbire, carotă, pingelire, pingeluială, pingeluire. 2 escrocherie, hoţie, impostură, incorectitudine, înşelăciune, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, tripotaj, fumisterie, şarlatanerie, şarlata-nism, pezevenclâc, potlogărie, pungăşeală, coţcărie, inginerie, matrapazlâc, pehlivănie, pişicherlâc, şmechereală, şmecherlâc, ţeapă, <înv. şi reg.> şulerie, însăluşag, şolticărie, <înv.> coţcă, geambaşie, matrapazlărie, meşteşug, papuge-rie, şălvirie, calpuzanlâc, pan-glicărie, scamatorie, trufa1, carotaj, fuşerai, şmen, şmenuială. 3 înşelăciune, mistificare, <înv. şi reg.> marghiolie, şuleaucă, dedesubt. 4 bluff, înşelăciune, păcăleală, vrajă, vrăjeală, < fig.> cacealma, pârleală. înşelătură s.f. (înv.) 1 v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. 2 v. Escrocare. înşelare1. Pungăşire. înşeptit, -ă adj. septuplu. La această firmă a primit o sumă înşeptită pentru munca prestată. înşesi't, -ă adj. sextuplu. Douăzeci şi patru este înşesitfaţă de 4. înşeuă vb. I. tr. (compl. indică mai ales cai) a hamaşa, a întămiţa, <înv.> a înşela2. Şi-a înşeuat calul pentru a face o plimbare prin pădure. înşeuăre s.f. harnaşare, <înv.> înşelare2. Jocheul se ocupă cu înşeuarea calului. înşeuăt, -ă adj. (mai ales despre cai) întămiţat, <înv.> înşelat2. Calul înşeuat este gata de drum. înşfăcă vb. I. tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) a apuca, a înhăţa, a lua, a prinde, a căpui, a încăibăra, a agâmba, a găbji, a găbui, a gâmba, a încăpui, a proftaxi, a căptuşi, a umfla. Câinele înşfacă osul care i-a fost aruncat. înfuriat, l-a înşfăcat de guler şi l-a dat afară. înşfăcăre s.f. apucare, înhăţare, luare, luat1, prindere, găbjire, găbuire, umflare. înşfăcarea unui băţ în mână este gestul reflex când te atacă un câine. înşiră vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte, construcţii etc.) a (se) alinia, a (se) înşirui, a (se) ordona, a (se) rândui, <înv. şi reg.> a (se) şirui, <înv.> a se linia. Soldaţii s-au înşirat la comandă. Casele de pe strada lor se înşiră perfect. 2 tr. (compl. indică mărgele, pietre preţioase sau semipreţioase, scoici etc.) a înşirui, a înfira, <înv.> a şirui. A înşirat mărgelele pe o aţă. 3 refl. (despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda, a urma, <înv.> a se lănţui, a cataloga, <înv.> a număra1. La cererea profesorului, elevul a înşirat toţi scriitorii clasici români. II tr. (ţes.; compl. indică fibre textile) a depăna, a înfăşură, a înfira. Femeia înşiră tortul pentru a ţese pânză. III tr. fig. (compl. indică amintiri, gânduri etc.) a depăna, a înşirui. în serile lungi de iarnă îşi înşiră amintiri frumoase din copilărie. înşirăre s.f. 11 aliniere, înşiruire, ordonare, rânduire. înşirarea caselor este perfectă în cartierul nou. 2 înşiruire, perindare, succedare, succesiune, <înv.) înşirătură, mergere, derulare, vârtejire. Constată, cu tristeţe, înşirarea rapidă a anilor. 3 enumerare, enumeraţie, înşiruire, catalogare. Profesorul i-a cerut elevului înşirarea scriitorilor clasici români. 4 înşiruire, serie, succesiune, şir, cortegiu. Adesea, îşi întâmpină fiul cu o înşirare de reproşuri. II fig. depănare, înşiruire. în serile lungi de iarnă înşirarea amintirilor a devenit un obicei. înşirăt, -ă adj. 1 (despre fiinţe, obiecte, construcţii etc.) aliniat2, înşiruit, rânduit. Soldaţii înşiraţi prezintă onorul. 2 (despre mărgele, pietre preţioase sau semipreţioase, scoici etc.) înşiruit. Perlele înşirate sunt naturale. înşirătură s.f. (înv.) v. înşirare. înşiruire. Perindare. Succedare. Succesiune, înşirui vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte, construcţii etc.) a (se) alinia, a (se) înşira, a (se) ordona, a (se) rândui, <înv. şi reg.> a (se) şirui, <înv.> a se linia. 2 tr. (compl. indică mărgele, pietre preţioase sau semipreţioase, scoici etc.) a înşira, a înfira, <înv.> a şirui. 3 refl. (despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) a se înşira, a se perinda, a se rândui, a se succeda, a urma, <înv.) a se lănţui, a se derula, a se deşira, a se roti. 4 tr. (compl. indică idei, fapte, evenimente etc.) a enumera, a înşira, a cataloga, <înv.> a număra1. II tr. fig. (compl. indică amintiri, gânduri etc.) înşirătură, mergere, derulare, catalogare. 4 înşirare, serie, succesiune, şir, cortegiu. II fig. a avizălui. L-a înştiinţat despre deplasarea de săptămâna viitoare. 2 (compl. indică oameni) a anunţa, a comunica, a informa, a încunoştinţa, a vesti, a semnaliza, a priti, <înv.> a prevesti, a reflecta. îl înştiinţează că în viitor nu va scăpa numai cu o mustrare. înştiinţăre s.f. 11 anunţare, informare, încu-noştinţare, vestire. înştiinţarea neschimbării hotărârii lui nu a surprins-o. Directorul se va gândi la o soluţie după înştiinţarea tuturor angajaţilor despre situaţia din firmă. 2 anunţare, încunoştinţăre, vestire, <înv.> obştire, publicare, publicaţie, publicuire. înştiinţarea luării permisului de conducere a fost primită cu bucurie de prieteni. 3 comunicare, informaţie, ştire, veste, <înv. şi pop.) răspuns, exivă. A auzit înştiinţarea la televizor. 4 avertizare, informare, prevenire, <înv.> prevestire. în urma înştiinţărilor meteorologilor, mai multe sate din zonele cu risc major de inundaţie au fost evacuate. II (concr.) 1 afiş, anunţ, otpis. A primit acasă o înştiinţare de la regia de distribuţie a gazelor. 3 notă. într-o înştiinţare dintr-un ziar local a aflat adresa firmei de construcţii. înşulări vb. IV. tr. (croitorie; înv. şi reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. însăila. înşulărit, -ă adj. (croitorie; înv. şi reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte) v. însăilat2, înşurubă vb. I. tr. 1 (compl. indică piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) a strânge, a înşuru-bui, a crepeni, a şorofli, a şurubi. A înşurubat bine becul în fasung. 2 (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 3 (arg.; compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor) v. Imobiliza. Ţine. Ţintui. înşurubare s.f. înşurubat1, strângere, strâns1. Becul se fixează în fasung prin înşurubare. înşurubat1 s.n. înşurubare, strângere, strâns1. înşurubăt2, -ă adj. (despre piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) strâns2. Abia a putut să deşuru-beze becul înşurubat din fasung. înşurubui vb. IV. tr. (rar; compl. indică piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) v. înşuruba. Strânge, întăciună vb. I. refl. (med., med. vet.; pop.; despre ţesuturi animale, organe etc.) v. Cangrena. Macera. Necroza. Putrezi, întăciunăt, -ă adj. (med., med. vet.; pop.; despre ţesuturi animale, organe etc.) v. Cangrenat. Macerat. Necrotic. Necrozat. Putred. Putrezit. întăfoşa întăfoşă vb. I. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. încotoşmăna. înfofoli, întămţă s.f. (înv.) v. întâietate. Precădere. Preponderenţă. Primat. Primordialitate. Prioritate. întărâtă vb. 1.11 tr. (compl. indică mai ales câini) a asmuţi, a aţâţa, a hărţui, a provoca, a stârni, a sumuţa, a zădărî, <înv. şi reg.> a slobozi, a amuţa, a ascuma, a căţăla, a căţelări, a căţeii, a hărăţi, a ţurăi. Vânătorii întărâtă câinii. 2 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a incita, a instiga, a provoca, a stârni, a tulbura, a sumuţa, a zădărî, a fitili, a hârâi, înv. şi reg.> a scorni, a smomi, a asmuţi, a incendia, a monta, a răscoli, a pomi, a smăcina, a strămura, a îmbâr-liga. Hotărârile abuzive au întărâtat populaţia. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndârji, a (se) înfuria, a (se) înverşuna, a (se) aşama. Răspunsul lui obraznic l-a întărâtat la culme. 4 tr. (compl. indică discuţii, polemici etc.) a stârni, a stimula, a incita. Afirmaţiile politicianului au întărâtat polemi-cile dintre jurnalişti. 5 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întări, a se înteţi, a se mări, a spori1, a se umfla, a se iuţi, <înv.> a se adăuga, a se aspri. II fig. 1 tr. a exalta, a excita, a stârni, a tulbura, a aprinde, a aţâţa, a incita, a răscoli, a trezi. Cflrtea îi întărâtă imaginaţia. 2 refl. (despre oameni) a (se) entuziasma, a (se) înflăcăra, a (se) însufleţi, a (se) pasiona, a (se) aprinde, a (se) înaripa, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) înfoca, a (se) învăpăia, a se zvăpăia, a răni. Se întărâtă când este vorba de politică. 3 refl. (despre oameni) a se ambiţiona, a se încăpăţâna, a se încrâncena, a se îndărătnici, a se îndârji, a merge, a persevera, a persista, a stărui. Se întărâtă să susţină un punct de vedere fals. întărâtâre s.f. 1 asmuţire, aţâţare, hărţuială, hărţuire, provocare, stârnire, asmuţeală, asmuţitură, sumuţare, zădărâre, <înv. şi reg.> sumuţat1, hărăţire, <înv.> întărâtă-ciune, întărâtătură. Hăitaşii se ocupă şi cu întărâtarea câinilor. 2 aţâţare, incitare, instigare, instigaţie, provocare, stârnire, tulburare, excitare, incitaţie, provocaţie, sumuţare, zădărâre, fitileală, <înv.> întărâ-tăciune, întărâtătură, strămurare, smăcinare. Unii urmăresc întărâtarea populaţiei pentru a produce haos. întărâtât, -ă adj. 1 (mai ales despre câini) asmuţit, aţâţat, hărţuit, stârnit, sumuţat2, hărăţit. Câinii întărâtaţi nu se mai opresc din lătrat. 2 (despre oameni, colectivităţi etc.) aţâţat, incitat, instigat, provocat, stârnit, concitat, zădărât, smăcinat. Instigatorii manipulează populaţia întărâtată. 3 (mai ales despre oameni) furios, îndârjit, înfuriat, înverşunat, mâniat, mânios, obstinat, pornit, burzuiat, îndrăcit, năbădăios, oţărât, burzuluit, morcovit, zborşit, <înv. şi reg.> scârbit, hropşit, năvârlios, turvinos, <înv.> firetic, înfurios, negru, turbat, oţetit, montat, zbârlit. întărâtat peste măsură, i-a răspuns răstit. întărâtăciune s.f. (înv.) 1 v. Asmuţire. Aţâţare. Hărţuială. Hărţuire. întărâtâre. Provocare. Stârnire. 2 v. Aţâţare. Incitare. Instigare. Instigaţie. întărâtâre. Provocare. Stârnire. Tulburare. întărâtător, -oăre adj. (înv.; despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Agitator. Aţâţător. Incitator. Instigator. Provocator. Tulburător. întărâtătură s.f. (înv.) 1 v Asmuţire. Aţâţare. Hărţuială. Hărţuire. întărâtâre. Provocare. Stârnire. 2 v. Aţâţare. Incitare. Instigare. In-stigaţie. întărâtâre. Provocare. Stârnire. Tulburare. întăreălă s.f. (reg.) 1 (milit.) v. Fortificare, întărire. 2 (ind. text.) v. Apret. Scrobeală. Scrobeală albă. întări vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică substanţe, materii, materiale etc.) a (se) înţeleni, a (se) înţepeni, a (se) învârtoşa, a (se) solidifica. îngheţul întăreşte noroiul de pe străzi. Ipsosul se întăreşte imediat. 2 refl. (despre substanţe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la temperaturi mari) a se învârtoşa, a se solidifica, <înv. şi pop.> a se slei, <înv. şi reg.> a se vârtoşa,<înv.> a se împuteri. Lava fierbinte se întăreşte pe măsură ce se scurge de pe munte. Picăturile de ceară căzute din lumânare se întăresc pe masă. 3 refl. (mai ales despre pământ) a se bătători, a se înţeleni, a se învârtoşa, <înv. şi reg.> a se ţeleni, <înv.> a se împuteri. Pământul s-a întărit din cauza secetei. 4 tr., refl. (tehn.; compl. sau sub. indică metale, aliaje, piese din metal etc.) a (se) durifica. Călirea este un procedeu prin care piesele din metal se întăresc. 5 refl. (mai ales despre pâine sau despre produse de patiserie) a se împietri, a se învârtoşa, a se usca, a se împietroşa. Pâinea s-a întărit după câteva zile. 6 tr., refl. a (se) condensa, a (se) densifica. Ţinut prea mult la cuptor, pilaful s-a întărit. 7 refl. (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe) a se indura. Umflătura de la mână s-a întărit. 8 tr. (constr.; compl. indică edificii, temeliile acestora, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) a consolida, a înţepeni, <înv. şi reg.> a tocmi. Firma de construcţii a întărit fundaţia casei. 9 tr. (milit.; compl. indică oraşe, linii de luptă etc.) a fortifica, a se retranşa, <înv.> a se întemeia. Pentru a rezista atacului, oraşul a fost întărit cu o centură de apărare. I11 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vânjoşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a întărit. Muşchii s-au întărit prin exerciţii fizice. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) fortifica, a (se) căli, a (se) oţeli. Gândul victoriei îi întăreşte pe soldaţi în luptă. După atâtea necazuri prin care a trecut, s-a întărit. 3 tr. fig. (înv.; compl. indică oameni) v. Deconecta. Destinde. Odihni. Reconforta. Recrea. Relaxa. Repauza. II11 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întărâta, a se înteţi, a se mări, a spori1, a se umfla, a se iuţi, <înv.> a se adăuga, a se aspri. Forţa vijeliei se întăreşte. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică valori electrice, optice, acustice) a (se) amplifica, a creşte, a (se) intensifica, a (se) mări, a (se) potenţa, a spori1. A întărit tensiunea curentului electric. Sunetele se întăresc din ce în ce mai mult. IV tr. 1 (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document întăreşte că el este proprietarul casei. 2 (compl. indică afirmaţii, date etc.; urmat de determ. introduse prin prep. »cu”) a confirma, a corobora, a întări, a proba, a sprijini. Afirmaţiile martorilor sunt întărite cu înregistrările de pe casete. 3 (jur.; înv. şi pop.; compl. indică acte, copii, documente etc.) v. Autentifica. Legaliza. 4 (jur.; înv. şi pop.; compl indică legi, măsuri, hotărâri etc.) v. Aproba. Confirma. Consacra. Consfinţi. Ratifica. Sancţiona. Valida. 5 (jur.; înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Confirma. Recunoaşte. Valida. 6 (înv. şi pop.; compl. indică idei, aserţiuni, păreri etc.) v. Argumenta. Demonstra. Dovedi. Proba. Susţine. V1 refl. (mai ales despre situaţii, stări) a se consolida, a se stabiliza, a se osifica. Situaţia lor financiară s-a întărit în ultima vreme. 2 tr. a consolida, <înv.> a statornici. Firma şi-a întărit poziţia pe piaţa produselor cosmetice. Acţiunile de binefacere au întărit renumele acestei fundaţii. Formaţia vrea să-şi întărească poziţia de top. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi, ţâri) a (se) consolida, a (se) cimenta, a (se) strânge. Relaţia lor de prietenie s-a întărit în timp. 4 tr. a accentua, a evidenţia, a învedera, a potenţa, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, a marca, a ridica. în intervenţia sa a întărit importanţa proiectului. întărire s.f. 11 învârtoşare, solidificare, <înv.> solidificaţie. întărirea lavei se produce pe măsură ce se scurge de pe munte. 2 (tehn.) dur-cisare, durificare, durizare. Călirea este un procedeu de întărire a pieselor din metal 3 (constr.) consolidare, ranforsaj, ranfor-sare, consolidaţie, înţepenire. A angajat o firmă de profil pentru întărirea fundaţiei casei. 4 (milit.) fortificare, re-tranşare, întăreălă, <înv.> întăritură. întărirea oraşului a fost necesară pentru a rezista asaltului inamicilor. 5 (ind. text.; pop.) v. Apret. Apretaj. Apretare. Apretat1. Scrobire. 895 | Scrobit1.6 (concr.; milit; înv.) v. Fortificaţie, întăritură. I11 (med., med. vet) fortificare, îndreptare, înfiripare, întremare, învigorare, înzdrăvenire, reconfort, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, tonifiere, vivifica-re, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, întărirea organismului după boală a fost rapidă. 2 fortificare, călire, oţelire. La întărirea sa a contribuit şi înfruntarea a numeroase necazuri prin care a trecut. II11 accentuare, acutizare, amplificare, creştere, intensificare, înteţire, mărire, sporire, <înv.> adăugare. întărirea forţei vijeliei a fost devastatoare. 2 amplificare, creştere, intensificare, mărire, potenţare, sporire, amplificaţie. S-au făcut remedieri în reţeaua electrică pentru întărirea tensiunii curentului. IV1 adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, probare, probă, <înv.> certificaţie, confirmaţie. întărirea de către specialişti a autenticităţii tabloului a produs agitaţie în lumea colecţionarilor. 2 confirmare, consolidare, coroborare, probare, <înv.> coroboraţie. întărirea afirmaţiilor martorilor cu înregistrările de pe casete a stabilit adevărul. 3 (jur.; înv. şi pop.) v. Autentificare. Legalizare. 4 (jur.; înv. şi pop.) v. Aprobare. Confirmare. Consacrare. Consfinţire. Ratificare. Sancţionare. Sancţiune. Validare. 5 (jur.; înv. şi pop.) v. Confirmare. Recunoaştere. Validare. V1 consolidare, stabilizare, osificare. Poate să vorbească acum de o întărire a situaţiei lor financiare. 2 consolidare, <înv.> statornicire. Firma urmăreşte întărirea poziţiei sale pe piaţa produselor cosmetice. 3 consolidare, cimentare, ci-mentuire, strângere. întărirea relaţiei lor de prietenie s-a produs în timp. 4 accentuare, arătare, evidenţiere, potenţare, punctare, relevare, relevaţie, reliefare, subliniere, accentuare, marcare. Vorbitorul s-a limitat la întărirea importanţei proiectului. întărit, -ă adj. 11 (despre substanţe, materii, materiale etc.) învârtoşat, solidificat, vârtojit. Ipsosul întărit nu mai poate fi folosit 2 (despre substanţe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la temperaturi mari) învârtoşat, solidificat. Geologii adună probe din lava întărită. 3 (desprepământ, terenuri agricole etc.) bătătorit, înţelenit, învârtoşat. Pământul întărit este greu de săpat. 4 (mai ales despre pâine sau despre produse de patiserie) tare, uscat2, uscăcios, <înv. şi pop.> ostoit. Foloseşte pâinea întărită ca pesmet. 5 (constr.; despre edificii, temeliile lor, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) consolidat, înţepenit, <înv.> întemeiat. în oraş sunt doar câteva blocuri întărite cu bani de la buget. 6 (milit.; despre oraşe, linii de luptă etc.) fortificat, <înv.> tare. Oraşul întărit a rezistat asaltului. I11 (med., med. vet.; despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, îndreptat, înfiripat, întremat, învigorat, înzdrăvenit, reconfortat, refăcut, restabilit, tonificat, pribolit. întărit după boală, şi-a putut relua munca în condiţii normale. 2 (despre oameni) fortificat, călit2, oţelit. întărit după atâtea necazuri, poate rezista acum la orice. II11 (mai ales despre fenomene atmosferice) acutizat, amplificat, crescut2, intensificat, înteţit, mărit3, sporit. Forţa întărită a vijeliei a produs panică în rândul populaţiei. 2 (despre valori electrice, optice, acustice) amplificat, crescut2, intensificat, mărit3, potenţat, sporit. Pentru ca sistemul să funcţioneze normal este nevoie de o tensiune întărită a curentului. IV1 (despre legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi, ţări) consolidat, cimentat. O prietenie întărită durează mult timp. 2 accentuat, evidenţiat, potenţat, reliefat, subliniat2, marcat2. în ultimul volum al poetului se remarcă 0 notă întărită de lirism. V (jur.; înv. şi pop.) 1 (despre acte, copii, documente etc.) Autentificat Legalizat 2 (despre măsuri, legi, hotărâri, sentinţe etc.) v. Confirmat. Consacrat. Consfinţit. Ratificat. Sancţionat. Validat, întăritor, -oăre adj., s.n. 1 adj., s.n. (farm.) fortifiant, fortificant, reconfortant, reconstituant, roborant, tonic, tonifiant, <înv.> reconfortator, confortant. Medicul i-a prescris medicamente întăritoare pentru a se reface rapid după boală. întăritorul pe care îl ia este un complex de vitamine. 2 adj. fig. stenic, tonic, tonifiant. Muzica este un factor întăritor pentru melomani. Glumele lui sunt întăritoare. întăritură s.f. I (milit.) 1 fortificaţie, apărare, retranşament, festung, <înv.> apără-tură, îngrăditură, întărire, tărie, tărime, zamcă. în jurul oraşului s-a construit o centură de întărituri din beton armat şi cuirase metalice. 2 (înv.) v. Fortificare. întărire. II (med., med. vet.) 1 (art; pop.) întăritură pântecelui v. Balonare. Flatulenţă. Flatuozitate. Meteorism. Timpanism. Timpanitl 2 (înv.) v. Fortificare, îndreptare. înfiripare. întărire. întremare, învigorare. înzdrăvenire. Reconfort. Reconfortare. Refacere. Restabilire. Tonificare. Tonifiere. întărniţă vb. I. tr. (pop.; compl. indică mai ales cai) v. Hamaşa. înşeua. întărniţăt, -ă adj. 1 (pop.; mai ales despre cai) v. înşeuat 2 (reg.; despre animale de tracţiune sau, p. ext., despre oameni) v. Deşelat. Istovit. Spetit. întâi, întaia num. ord., adv. I num. ord. 1 (cu val. adj.; în forma invar. întâi, când estepost-pus subst.; în forma art. întâiul, întâia, când precedă subst.) dintâi, prim1. Este elev în clasa întâi. Anii întâi ai copilăriei sunt foarte importanţi în evoluţia unui om. întâia notă primită la şcoală a fost un zece. 2 (cu val. subst.; în forma art. întâiul, întâia) primul (v.prim1). Întîiul a vorbit mai bine. II adv. (temporal; pop.) dintâi. Băiatul s-a deprins atât de bine cu el, încât, acum, nu-i mai este aşa de urât ca întâi. întâiere s.f. (ieşit din uz) v. întâietate. Precădere. Preponderenţă. Primat. Primordialitate. Prioritate. întâietăte s.f. precădere, preponderenţă, primat, primordialitate, prioritate, <înv.> întăinţă, protie, protimie2, protimisire, protimisis, întâiere. informarea noului guvern, întâietate are partidul câştigător în alegeri. întâietor, -oăre adj. (înv.) v. Prioritar. întâmpla întâlni vb. IV. 11 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) vedea, <înv. şi pop.> a se tâmpina, a (se) găsi, <înv. şi reg.> a (se) întâmpina, a (se) tâlni, a tălăli, <înv.> a se aduna, a se ajunge, a se răspunde. A întâlnit-o pe stradă pe prietena ei. Nu s-au mai întâlnit de foarte mult timp. 2 tr. (compl. indică locuri, fiinţe etc.) a da2, a găsi, a nimeri. Urcând panta, întâlneşte cabana. Oriunde ar merge, întâlneşte numai curioşi. 3 refl. (geogr.; despre cursuri de apă) a conflua. Oltul se întâlneşte cu Dunărea. 4 tr. (compl. indică fiinţe) a afla, a cunoaşte, a găsi. Tânărul speră să întâlnească perechea potrivită. 5 tr. (compl. indică oameni) a afla, a găsi, a prinde. întâlnind-o singură, i-a putut spune secretul 6 refl. recipr. (despre adversari) a se confrunta, a se înfrunta, a se întrece. Cei doi boxeri se întâlnesc pentru titlul de campion mondial la categoria grea. Reprezentanţii celor două partide se întâlnesc într-o emisiune televizată. 7 refl. uni-pers. a se afla, a se găsi, a se vedea, a se zări, a se pomeni. Aşa ceva nu se mai întâlneşte. II tr. fig. 1 a descoperi, a găsi. în roman întâlnim multe regionalisme. 2 (mai ales despre oameni; compl. indică dificultăţi, piedici etc.) a se confrunta, a întâmpina, a se lovi. în viaţă a întâlnit numeroase greutăţi. întâlnire s.f. 1 rendez-vous. A venit la întâlnire, la ora stabilită. 2 întrevedere, întâlniş, vedere, <înv.> tâlniş. Cele două delegaţii au avut o întâlnire de lucru. 3 întrunire, <înv.> adunare, împreunare. în timpul campaniei electorale au fost foarte multe întâlniri ale candidaţilor cu alegătorii. 4 (sport) dispută, întrecere, joc, meci1, partidă. Un jucător a fost accidentat la umăr în timpul disputei amicale dintre cele două echipe de fotbal. întâlmş s.n. (pop.) v. întâlnire. întrevedere, întâmpină vb. 1.11 tr. (compl. indică oaspeţi, solicitanţi etc.) a primi, <înv. şi reg.> a sprijini, a prijini, <înv.> a tâmpina. Şi-a întâmpinat musafirii la gară. 2 tr., refl. recipr. (înv. şi reg.; compl sau sub. indică oameni) v. întâlni. Vedea. 3 tr., intr. (înv.; despre oameni) v. Răspunde. Replica. Riposta. II tr., fig. 1 (mai ales despre oameni; compl. indică dificultăţi, piedici etc.) a se confrunta, a întâlni, a se lovi. în viaţă a întâmpinat numeroase greutăţi. 2 (rar, compl. indică cheltuieli, obligaţii etc.) v. Suporta. întâmpinăre s.f. 11 primire, <înv.> tâmpinare, tâmpinat, tâmpinătură. întâmpinarea musafirilor a fost la gară. 2 (art.; relig. creştină; la ortodocşi; nm. pr.) întâmpinarea Domnului = <înv. şi pop.> Stretenie, Ziua Ursului (v. zi). întâmpinarea Domnului se celebrează la 2 februarie. 3 (jur.) contestaţie. Instanţa a respins întâmpinarea împotriva deciziei desfacerii contractului de muncă. II (înv.) v. Frondă. împotrivire. Oponenţă. Opozabilitate. Opoziţie. Opunere. Rezistenţă, întâmplă vb. 1.1. refl. 1 (despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) a se petrece, a se produce, a surveni, <înv. şi reg.> a se prileji, <înv.> a se eveni, a se purta, a supraveni. într-un orăşel de provincie nu se întâmplă nimic important. Nu poate înţelege cum s-a întâmplat o asemenea întâmplare confuzie. 2 (despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) a fi, a se petrece. Din cărţi aflăm ce s-a întâmplat în perioada interbelică. întâlnirea de promoţie se va întâmpla în octombrie. 3 (despre evenimente, stări, conflicte, procese sociale etc.) a apărea, a interveni, a se ivi, a se petrece, a se produce, a surveni, <înv.> a urma, a obveni, a ocurge, a veni. în viaţa lor s-a întâmplat o schimbare majoră. 4 (despre fenomene meteorologice, dezastre naturale etc.) a se produce, a surveni, a veni, <înv.> a supraveni. Seismul s-a întâmplat în timpul nopţii 5 (despre fapte, acţiuni, evenimente etc.) a se desfăşură, a evolua, a se petrece, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a se purta, a se sfeti, a urma, a se derula, a se succeda. Evenimentele s-au întâmplat conform planului. 6 a se petrece, <înv.> a se trece. Câte nu s-au întâmplat între ei! 7 (constr. cu un pron. pers. în dat.) <înv. şi reg.> a se sfeti. I s-a întâmplat un mare necaz. 8 a apuca, a nimeri, a răgădui1. îl loveşte cu pumnii şi cu ce se întâmplă la repezeală. 9 (despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.) a se nimeri, a se potrivi, a se brodi, a cădea, a pica2. Sărbătorirea numelui s-a întâmplat într-o joi. Plecarea lui s-a întâmplat cum nu se poate mai prost. 10 unipers. (mai ales laperf. c.; de obicei informa neg. sau interog.) a se pomeni, a se da2, a se văji. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat până acum la noi. 11 (pop.; despre previziuni, blesteme, vrăji etc.) v. împlini. îndeplini. înfăptui. Realiza. II refl. impers. 1 a se petrece, a se face, <înv.> a se trece. S-a întâmplat aşa cum a prevăzut. Orice s-ar întâmpla, te voi susţine. 2 a se nimeri, a se potrivi, a se brodi, <înv. şi reg.> a se prileji, a se prilejui, a tălăli, a se tâlni, a se văji, a se zgodi. S-a întâmplat ca cei doi să aibă acelaşi nume de familie. S-a întâmplat să-l cunoască pe poet la o lansare de carte. 3 a se nimeri. S-a întâmplat ca şeful lor să fie un om foarte înţelegător. întâmplare s.f. 1 caz, fapt, fenomen, <înv.> evenire, price.in ziare fusese relatată o întâmplare asemănătoare. 2 fapt, lucru, chestie. Nu a mai putut participa la întrunire pentru că a intervenit o întâmplare neprevăzută . 3 păţanie, peripeţie, alta (v. altul), fază, tărăşenie, <înv. şi reg.> petrecanie, jitie1. Au trecut prin multe întâmplări până au ajuns pe vârful muntelui. 4 experienţă, păţanie, pătăranie, păţeală, <înv. şi reg.> pataramă, păţire, halagea, păţ, păţău, păţitanie, păţitură, podoară, poroganie, mezaventură. A trecut printr-o întâmplare tristă. 5 episod. îşi aminteşte cu plăcere întâmplări din copilărie. 6 împrejurare, ocazie, prilej, <înv.> prilejire. O întâmplare fericită i-a adus pe cei doi împreună 7 (la pl. întâmplări) concurs de împrejurări, conjunctură, circumstanţe (v. circumstanţă), împrejurări (v. împrejurare), timpuri (v. timp), vremuri (v. vreme), modalitate. A reuşit în viaţă datorită unor întâmplări fericite. 8 hazard, loterie. întâmplarea a făcut să descopere o comoară arheologică. 9 nimereală, zgoadă. A început să-l lovească la întâmplare. 10 (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. întâmplător, -oare adj., adv. I adj. 1 (despre fenomene, evenimente, stări etc.) accidental, aleatorie, aleatoriu, incidental, ocazional, sporadic, contingent, stocastic, cazual, <înv.> simptomatic. Afostjm diferend întâmplător pe care îl regretă. 2 (despre fapte, întâmplări, evenimente etc.) fortuit, incidental, neaşteptat, neprevăzut, negândit. întâlnirea lor a fost întâmplătoare. 3 (despre acţiuni, manifestări) arbitrar. în cazul său, alegerea în funcţie a fost întâmplătoare. 4 (în opoz. cu „principal”) episodic, neesenţial, secundar. Dramaturgii stabilesc profiluri precise personajelor întâmplătoare. II adv. (modal) arbitrar. Nu trebuie să judeci întâmplător o persoană. întârzia vb. 1.1 intr. (despre oameni) 1 (urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin 0 a se lungi, â zăbovi, a pregeta, <înv. şi reg.> a peşti, a astăvi, a băciui, a îngădui, <înv.> a apesti, a se încurca, a adăsta. A întârziat cu prietenii la discotecă. 2 a sta, a zăbovi, a stărui, <înv.> a amâna, a apuca. îi plăcea să întârzie seara, pe o bancă din parc. I11 tr. (compl. indică fenomene, stări etc.) a amâna, a încetini. A întârziat reapariţia bolii prin tratament constant. 2 tr., intr. (compl. sau sub. indică acţiuni, lucrări, fapte) a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, <înv.> a prelungi. A întârziat mult plata chiriei. Lipsa dovezilor concrete întârzie ancheta. 3 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) a amâna, a lăsa, a tărăgăna, a tămânda, <înv.> a prămândi, a repune, a tinde. întârzie de la o zi la alta să meargă la doctor. întârziât, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) <înv.> zăbavnic, zăbovit, zăbovitor. Elevul întârziat a fost primit totuşi la lecţie. 2 (despre acţiuni, lucrări etc. ale oamenilor) tardiv, târziu. Intervenţia întârziată a chirurgului nu a mai putut salva pacientul. 3 (despre plăţi, datorii) restant. A primit după trei luni chiriile întârziate. 4 (despre acţiuni, lucrări etc.) tărăgănat, tergiversat, trenat. Procesele succesorale întârziate produc nemulţumirea celor implicaţi. II adj., s.m., s.f. (psih.; şi întârziat mintal) arierat, înapoiat, înapoiat mintal, retardat, ciumpaliu. Un om întârziat este neevoluat mintal. întârziaţii mintal sunt insuficient dezvoltaţi din punct de vedere mintal. întârziere s.f. 1 zăbovire, pregetare, pregetătură, <înv.> apestire, adăstare. întârzierea lui la discotecă s-a prelungit până spre dimineaţă. 2 zăbavă, zăbovire, <înv.> pesteală, pestire. Era o plăcere pentru el întârzierea seara, pe o bancă din parc. 3 amânare, încetinire, dilaţiune. întârzierea reapariţiei bolii se poate face urmând tratamentul indicat de doctor. întârziind adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) tardando, tărăgănând. înteioşat, -ă adj. (reg.; despre plante, despre cojile unor fructe, despre păstăile unor plante etc.) v. Aţos. Fibros. Teios. întemeiâ vb. 1.11 tr. (compl indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a fauri, a forma, a funda, a institui, a înfiinţa, a organiza, a erija, a statornici, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi. A întemeiat prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a întemeiat o şcoală de actorie. 2 tr. (compl. indică state) a crea, a face, a fauri, a forma, a înfăptui, a realiza, <înv.> a ijderi, a întemelia, a plămădi, a forja. Are meritul de a fi întemeiat un stat naţional unitar. 3 tr. (ist.; compl. indică o ţară sau o aşezare omenească) a descăleca, a înfiinţa, <înv.> a aşeza, a zidi. Românii veniţi din Transilvania şi Maramureş, conduşi de voievozi, au întemeiat Ţara Moldovei. 4 tr. (compl. indică familii) a înjgheba. Şi-a întemeiat, în sfârşit, o familie. 5 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se sprijini, <înv. şi reg.> a se nădăi, a se uzbăi, <înv.> a se aşeza, a se încredinţa, a se încumeta, a nădăjdui, a repauza, a se semeţi, a sta, a se stărui, a miza, a se rezema, a se susţine, a se închina. în argumentarea cercetării se întemeiază pe date concrete. 6 tr. (milit.; înv.; compl. indică oraşe, linii de luptă etc.) v. Fortifica. întări. 7 refl. (jur.; înv.; despre oameni) v. împământeni. Naturaliza. II tr. fig. (înv.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Autoriza. îndreptăţi. îngădui. Justifica. Permite, întemeiât, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptăţit, îndrituit, just, justificat, legitim, logic2, motivat, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat. Trebuie să vină cu o scuză întemeiată pentru a fi crezut. 2 (constr.; înv.; despre edificii, temeliile lor, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) v. Consolidat. întărit II adv. (modal) drept, just, temeinic. înainte de a lua o hotărâre, directorul de proiect judecă întemeiat punctele de vedere ale colaboratorilor săi. întemeiere s.f. 1 constituire, creare, făurire, formare, fundare, instituire, înfiinţare, organizare, statornicire, <înv.> sistisire, urzire. Se mândreşte cu întemeierea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru întemeierea unei şcoli de actorie. 2 creare, făurire, formare, înfăptuire, realizare. întemeierea statului naţional unitar a fost sărbătorită cu mare bucurie. 3 fundare, zidire, urzit. întemeierea oraşului nostru a avut loc cu şase secole în urmă. întemeietor,-oăre sjn.,s.f. 1 ctitor, fondator, ctitoreasă, <înv. şi pop.> ziditor, <înv.> aşe-zător, clăditor, urzitor. Ştefan cel Mare a fost întemeietorul a multe mănăstiri. 2 creator, făuritor, fondator, statomicitor, <înv.> tocmitor, părinte, clăditor, tată. Savantul este întemeietorul unei importante şcoli lingvistice. întemelia vb. I. tr. {înv.) A {compl. indică instituţii, asociaţii etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făuri. Forma. Funda. Institui. înfiinţa. întemeia. Organiza. 2 {compl. indică state) v. Crea. Face. Făuri. Forma. înfăptui. întemeia. Realiza. întemniţa vb. I. tr. (jur.; compl indică oameni) a aresta1, a deţine, a încarcera, a închide, a reţine, a opri, <înv. şi pop.> a înrobi, a lega1, a robi, a zăvorî, <înv.> a arestălui, a ares-tui, a popri, a temniţa, a atârna, a gărdui, a hămui, a imprima, a îmbarca, a împacheta, a încălţa, a înfia, a lăcui, a lustrui, a pironi, a polei3, a raşcheta, a săcui2, a ţiurguli. Poliţia l-a întemniţat pentru deţinere de droguri. întemniţare s.f. {jur.) arest, arestare, detenţie, deţinere, incarceraţie, încarcerare, închidere, reţinere, arestat1, <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinzare, <înv.> arestăluire, arestăluit1, arestuit1, oprelişte, harpon, internare, pripon. întemniţarea lui a durat câteva ore pentru că nu a fost găsit vinovat. întemniţat -ă adj., s.m., s.f. {jur.) 1 adj. (despre oameni) arestat2, deţinut, încarcerat, închis, reţinut, oprit, <înv.> arestăluit2, arestuit2, poprit, gărduit, îmbarcat, împachetat2, înhămat2, lăcuit2, lustruit2, pironit, poleit2, săcuit. Persoana întemniţată a angajat un avocat. 2 s.m., s.f. arestat2, deţinut, încarcerat, prizonier, <înv.> arestant, arestăluit2, arestuit2, pensionar. Cei mai mulţi dintre întemniţaţi nu-şi recunosc fapta. înteţi vb. IV. 11 tr. (compl. indică focul sau corpuri combustibile) a aprinde, a aţâţa, a încinge1, a înviora, a scotoci, a iuţi, a zădărî, a ojiji. Femeia înteţeşte focul pentru ca mâncarea să fiarbă mai repede. 2 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întărâta, a se întări, a se mări, a spori1, a se umfla, a se iuţi, <înv.> ase adăuga, a se aspri. Forţa vijeliei se înteţeşte. 3 tr. (compl. indică acţiuni, ritmul lor de desfăşurare etc.) a iuţi, a zori2. A înteţit mersul deoarece a început ploaia. 4 tr., refl. (compl sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) intensifica, a (se) aprinde, a (se) încinge1. în câteva minute bătaia dintre cei doi s-a înteţit. I11 tr., refl. (compl sau sub. indică stări de spirit, conflicte sociale, politice, economice etc.) a creşte, a (se) îndârji, a spori1, a (se) ascuţi. Polemicile dintre ei s-au înteţit la maximum. 2 refl. (despre dispute, conflicte etc.) a se îndârji, a se înverşuna, a se reascuţi, a se încleşta. Conflictul dintre fraţi s-a înteţit în urma procesului departajare a bunurilor moştenite de la părinţi. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplificata creşte, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) mări, a spori1, <înv.> a (se) adăuga, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se înteţesc pe zi ce trece. Singurătatea înteţeşte depresia. III refl. a se îndesi, a se înţesa. Copacii se înteţesc spre marginea pădurii. înteţire s.f. 11 aţâţare, îndngere1, înviorare. înteţirea focului a fost necesară pentru ca mâncarea să fiarbă mai repede. 2 accentuare, acutizare, amplificare, creştere, intensificare, întărire, mărire, sporire, <înv.> adăugare. înteţirea forţei vijeliei a fost devastatoare. I11 reascuţire. înteţirea conflictului dintre fraţi s-a produs în urma procesului de partajare a bunurilor moştenite de la părinţi. 2 acutizare, agravare, amplificare, creştere, intensificare, mărire, sporire, accentuare, adâncire, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza înteţirii disensiunilor dintre ei. înteţit, -ă adj. 1 (mai ales despre fenomene atmosferice) acutizat, amplificat, crescut2, intensificat, întărit, mărit3, sporit. Forţa înteţită a vijeliei a produs panică în rândul populaţiei. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) intensificat, încins2. Bătaia înteţită dintre cei doi băieţi a fost oprită de poliţişti. 3 (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) acutizat, agravat, amplificat, crescut2, intensificat, mărit3, sporit, exaltat, accentuat, ascuţit2. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunilor înteţite dintre ei. întina vb. 1.1 refl. (pop.; despre fiinţe, vehicule etc.) v. împotmoli. îngloda. înnămoli. Mâli. Nămoli. Noroi2. II tr. fig 1 (compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) a batjocori, a necinsti, a pângări, a profana, a viola, <înv. şi pop.> a prihăni, <înv. şi reg.> a îngâna, a măscări1, a spurca, a ucide. Câţiva derbedei au întinat o biserică. 2 (compl indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a necinsti, a pângări, a profana, a mânji, a murdări, a păta, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scâmăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. î i întinează amintirea prin afirmaţiile făcute. întinâre s.f. fig. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, pângărire, profanare, mânjire, murdărire, pătare, terfelire, spurcare, pricăjire, scârnăvie. întinarea memoriei părinţilor este o impietate. întinat -ă adj. fig. 1 (despre lucruri sau locuri considerate sfinte) batjocorit, necinstit, pângărit, profanat, pătat, spurcat2. Poliţia cercetează biserica întinată, pentru a evalua fărădelegile. 2 (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis, dezonorat, discreditat, necinstit, pângărit, profanat, maculat, mânjit, murdărit, pătat, terfelit, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui întinate. întinde vb. III. I (predomină ideea de mişcare în spaţiu care porneşte de la un punct spre altul) 1 tr. (compl. indică fire textile, corpuri elastice etc.) a încorda, a tensiona, a trage. A întins elasticul pentru a-lfixa pe talia fustei. 2 tr. (compl. indică arcuri, corzi, cabluri etc.) a încorda, a înstruna, a struni Meşterul a întins prea mult corzile viorii. 3 refl. (despre obiecte de îmbrăcăminte, ţesături etc.) a se lăbărţa, a se lărgi. Flaneaua i s-a întins după mai multe spălături. 4 refl. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a se alungi, a se lungi. Fusta s-a întins după călcări repetate. 5 refl. (despre fiinţe sau, p. ext., despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) a se înălţa, a se lungi, a se ridica, a se deşira. Se întinde pe vârful picioarelor pentru a ajunge la creangă. 6 tr. (compl. indică părţi ale corpului fiinţelor) a lungi, <înv.> a tinde. Când stă în pat, îşi întinde picioarele. Şi-a întins gâtul, ca să vadă mai bine. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, corpul lor ori părţi ale acestuia) a (se) destinde, a (se) dezdoi, a (se) îndrepta, a (se) relaxa, a (se) dezghemui, a (se) discorda, <înv.> a (se) dezgârci. După ce s-a ridicat de pe scaun, şi-a întins corpul. Degetele i s-au întins dând drumul mânerului genţii. 8 tr. a da2. La despărţire, i-a întins mâna. 9 tr. (compl. indică aripile păsărilor) a desface, a desfăşura, a răsfira. Vulturul îşi întinde aripile şi îşi ia zborul. 10 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „pe”, „în,T) a (se) aşeza, a se culca, a se lungi, a (se) pune, a se instala. Se întinde comod în pat. Se întinde pe nisip pentru a face plajă. 11 refl. (despre fiinţe) a se culca, a se lungi, a se tolăni, a se trânti, a se răbuni, a se răcăşi, a se tologi, <înv.> a se tinde. Obosiţi fiind, s-au întins la umbra unui stejar. 12 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răn-tuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a întins la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a întins adversarul în ring. 13 tr. (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) a aduce, a da2, a încredinţa, a înmâna, a preda, a remite, a transmite, a confia, <înv.> a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. Poştaşul i-a întins o citaţie. 14 tr. (compl. indică arme de foc) a îndrepta, a întoarce, a ochi2, a ţinti, <înv. şi pop.> a tinde, <înv.> a puncta. Poliţistul a întins pistolul spre criminal. 15 refl. fig. (rar; despre oameni; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Cuteza. încumeta. îndrăzni. Vrea. 16 refl. fig. (pop.; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) v. Apuca. îndrepta. Lua. Merge. Păşi. Pleca. Pomi. 17 refl. fig. (fam.; despre oameni; urmat de determ introduse prin prep. „către”, ,,spre,T) v. Ahtia. Dori. Jindui Râvni. 18 refl. fig. (fam.; despre oameni) v. Obrăznici. 19 tr. fig. (reg.; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Crucifica. Martiriza. Răstigni. Schingiui. Tortura. II (predomină ideea de situare, de aştemere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lăţime pe o suprafaţă) 1 refl. (despre aşezări,ţinuturi, suprafeţe întindere 1898 de apă etc.) a se lungi, a se lăţi, a se răsfăţa. Satul se întinde la poalele muntelui. Lacul se întinde pe o suprafaţă mare. 2 refl. {despre aşezări, ţinuturi, peisaje etc.) a se desfăşură, a se deşira, a se revărsa, a se deşteme, a se destinde. Oraşul Iaşi se întinde pe şapte coline. 3 refl., tr. a (se) alungi, a (se) lungi, a (se) prelungi, a (se) elonga. Mansarda se întinde mult în părţile laterale. 4 refl. {despre terenuri, loturi etc.; cu determ. introduse prin prep. „până la”, „până în”) a ajunge, a da2, a merge. Livada se întinde până la malul lacului. 5 refl. (despre drumuri, distanţe etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „până la”, „până în”) a continua, a se lungi, a se prelungi. Trotuarul se întinde până la fântână. Poteca se întinde până în vârful muntelui. 6 refl. (despre grupuri, şiruri de fiinţe) a se lungi, a se prelungi, a ţine. Rândul de la casa de bilete se întinde pe câţiva zeci de metri. 7 tr. (compl. indică tabere, echipamente sportive etc.) a instala, <înv.> a tinde. Turiştii au întins corturile la marginea pădurii 8 tr. (compl. indică obiecte) a aşeza, a aşterne, a pune. întinde cearşaful pe pat. Fetele au întins o pătură pe iarbă. 9 tr. (compl. indică mese) a aranja, a aşeza, a aşterne, a pregăti, a pune, a rândui. în zile festive întinde masa în salon. lOtr. (compl. indică lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) a desface, a despături, a dezdoi, <înv. şi reg.> a dez-duplica, a destocmi, <înv.> a răspica. Pentru a înfăţa plapuma, trebuie să întindă cearşaful împăturit. 11 tr. (compl. indică obiecte pliante sau strânse) a desface, a lungi, a mări. întinde masa din sufragerie numai când are musafiri. 12 tr. (compl. indică substanţe, materii moi sau plastice) a unge, a netezi A întins untul pe pâine. 13 tr. (compl. indică produse cosmetice) a aplica, a pune. îşi întinde fard pe pleoape. 14tr. (compl. indică materii sub formă de pulbere) a răsfira, a lăţi. Calitatea făinii se constată strângând-o şi în-tinzând-o în palmă. 15 tr., refl. a (se) extinde. A întins vopseaua pe toată suprafaţa lemnului. Pata de ulei s-a întins pe o suprafaţă mare. 16 refl. (despreplante, buruieni etc.) a se extinde, a se răspândi, a se lăţi. Troscotul s-a întins în toată curtea. 17 tr.,refl. (compl. sau sub. indică suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) a creşte, a (se) extinde, a (se) lărgi, a (se) lăţi, a (se) mări, a (se) ridica, a spori1, a (se) urca. Şi-a întins proprietatea prin cumpărarea unui lot de pământ de la un vecin. Terenurile cultivate cu grâu se întind în unele zone ale ţârii 18 tr. (compl. indică obiecte) a expune, a pune, <înv.> a expoza. A întins hainele ude la soUre. 19 tr. (compl. indică mărfuri, obiecte de artă etc.) a arăta, a etala, a expune. Pictorul amator îşi întinde pânzele în parc. 20 refl. (despre epidemii, infecţii etc.) a se extinde, a se lărgi, a se răspândi, a se lăţi, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii. Epidemia se întinde cu repeziciune. 21 tr., refl. (compl. sau sub. indică flăcări, incendii etc.) a (se) extinde, a (se) propaga, a (se) răspândi, a (se) pălălăi, a vâlvora, a (se) lăţi, a merge, <înv. şi reg.> a (se) pălăi, <înv.> a sări, a vâlvâi. Vântul întinde incendiul pe o suprafaţă mare. Focul s-a întins şi la vecini. 22 tr.,refl. (compl. sau sub. indică autoritatea, dominaţia etc. cuiva) a (se) extinde, a (se) lărgi, a (se) mări, a (se) lăţi, a (se) adăuga. Concernele şi-au întins dominaţia asupra pieţei petrolului. 23 refl. (despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) a circula, a se extinde, a se împrăştia, ajig propaga, a se răspândi, a se transmite, a se lăţi, <înv.> a se răşchira, a se tinde, a merge, a umbla. Pe seama ei se întind tot felul de zvonuri. 24 tr., refl. (compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) a (se) difuza, a (se) duce2, a (se) împrăştia, a (se) propaga, a (se) răspândi, a răzbate, a (se) transmite, a (se) vehicula, a (se) ebruita, <înv. şi pop.> a purta, a (se) lăţi, a (se) risipi, a vântura, <înv.> a (se) povesti, a (se) răsfira, a (se) vesti, a pătrunde, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. întinde prin vecini bârfe pe seama lor. Totdeauna veştile rele se întind peste tot. 25 refl. fig. (cu determ. introduse mai ales prin prep. „cu”) a insista, a stărui, a se lungi. Nu vrea să se mai întindă cu acest subiect. III (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică evenimente, fenomene etc.) a (se) desfăşura, a (se) dişteme. Evenimentul cultural s-a întins pe parcursul unei săptămâni. 2 refl. (despre acţiuni, activităţi etc.) a continua, a se lungi, a se prelungi, a ţine. Ancheta poliţiei se întinde. întindere s.f. I (predomină ideea de mişcare în spaţiu, care porneşte de la un punct spre altul) 1 încordare, tensionare, tragere. Pentru a fixa elasticul pe talia fustei, este necesară întinderea lui 2 încordare, înstrunare, strunire, struneală, <înv.> încordăciune, încor-dătură, înstrunătură. întinderea în exces a corzilor unei viori poate provoca ruperea lor. 3 lăbărţare, lărgire. Spălările repetate au produs întinderea flanelei. 4 lungire, <înv. şi reg.> tindere. Când se stă în pat, este recomandată întinderea picioarelor. 5 destindere, îndreptare, relaxare, discordare. Pentru ca întinderea degetelor să nu fie dureroasă după eliberarea mânerului genţii, se recomandă masarea lor. 6 culcare, culcat1, lungire, trântire. întinderea de după-amiază este benefică 7 lungire, tolănire, tolăneală, tologeală. întinderea comodă la umbra unui stejar a fost reconfortantă pentru drumeţi. 8 aruncare, azvârlire, culcare, culcat1, dărâmare, doborâre, lungire, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.> oborâre, răstur-nătură. întinderea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. 9 (muz.) ambitus, diapazon, registru. întinderea reprezintă totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical. II (predomină ideea de situare, de aştemere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lăţime pe o suprafaţă) 1 cuprins1, întins1, spaţiu, suprafaţă, teritoriu, superficie, <înv. şi pop.> luciu2, întinsură, <înv.> cuprindere, localitate, olat, imperiu. Ploile au căzut pe toată întinderea ţârii. 2 faţă, întins1, suprafaţă, superficie, <înv.> surfaţă. Pe întinderea pământului se găsesc numeroase specii de plante şi de animale. 3 mărime, suprafaţă, arie2. Priveşte luna răsărită pe întinderea nesfârşită a cerului. 4 distanţă, lungime, <înv. şi pop.> lung. în această zonă, pe o întindere de câţiva kilometri sunt numai vii. 5 lungire, prelungire. întinderea rândului de la casa de bilete este pe câţiva zeci de metri. 6 aşezare, aştemere, punere. După întinderea cearşafului pe pat, acesta se acoperă cu o cuvertură. 7 ungere, uns1. întinderea untului pe pâine se face cu greutate dacă este îngheţat. 8 (cosmet.) aplicare, punere. Punctele negre de pe faţă dispar prin întinderea repetată a unor măşti abrazive. 9 (fiziol.) extensiune, extindere. Execută mişcări ritmice de întindere a braţelor. 10 extindere, răspândire, lăţire. întinderea troscotului s-a produs în toată curtea. 11 creştere, extindere, lărgire, mărire, sporire. în unele zone ale ţârii se constată o întindere a terenurilor cultivate cu grâu. 12 etalaj, etalare, expunere. La întinderea pânzelor în parc, pictorul este ajutat de fiul său. 13 extindere, lărgire, răspândire, lăţire. întinderea unei epidemii este greu de controlat. 14 extindere, lărgire, mărire, răspândire, lăţire, <înv.> adăugare. De câtva timp se observă întinderea dominaţiei concernelor asupra pieţei petrolului. 15 fig. anvergură, desfăşurare. Este un proiect arhitectonic cu o amplă întindere. 16 fig. amploare, bogăţie, vastitate. întinderea şi profunzimea cunoştinţelor dobândite în tinereţe l-au ajutat toată viaţa. 17 fig. amploare, amplitudine, mărime. Sociologii au analizat întinderea influenţei informaticii asupra formării profesionale a tinerilor. III (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp) 1 lungire, prelungire. întinderea anchetei poliţiei a fost de câteva săptămâni. 2 durată, lungime, mărime, duraţie. Schimbările într-o societate depind şi de întinderea guvernării unui partid. 3 durată, interval, perioadă, răstimp, timp, rahăt, <înv.> vârstă de vreme (v. vârstă1). Pe toată întinderea verii a fost la ţară, la bunici. întinereălă s.f. (rar) v. întinerire, întineri vb. IV. intr. (despre oameni) a tineri înconjurat de nepoţi, simte că întinereşte. întinerire s.f. întinereălă. Cremele anti-rid au ca efect întinerirea tenului. întinge vb. III. tr. (pop.) 1 (compl. indică obiecte, părţi ale corpului etc.) v. înmuia. Muia. Uda. Umezi. 2 (compl. indică pâine, mămăligă etc.) v. înmuia. Muia. întins1 s.n. 1 cuprins1, întindere, spaţiu, suprafaţă, teritoriu, superficie, <înv. şi pop.> luciu2, întinsură, <înv.> cuprindere, localitate, olat, imperiu. 2 faţă, întindere, suprafaţă, superficie, <înv.> surfaţă. întins2, -ă adj., adv. I adj. (predomină ideea de mişcare în spaţiu, care porneşte de la un punct spre altul) 1 (despre fire textile, corpuri elastice etc.) tensionat. Elasticul prea întins al taliei fustei o strânge. 2 (despre arcuri, corzi, cabluri etc.) încordat, înstrunat, strâns2, strunit. Cor- întoarce zile foarte întinse ale viorii s-au rupt. 3 (despre obiecte de îmbrăcăminte, ţesături etc.) larg, lăbărţat, lărgit, lăţit, <înv. şi pop.> dezmăţat. întinsă, flaneaua de mohair nu mai poate fi purtată. 4 {despre părţi ale corpului fiinţelor) lungit, <înv.> tins. Doctorul i-a recomandat să stea cât mai mult cu picioarele întinse. 5 (despre aripile păsărilor) desfăcut, desfăşurat. Vulturul, cu aripile întinse, şi-a luat zborul. 6 (constr. mai ales cu vb. „a sta ; despre fiinţe) culcat2, lungit, tolănit, trântit, ră-bunit, tologit. Obosiţi fiind, stau întinşi la umbra unui stejar. 7 (despre paşi, mers etc.) alergător, grabnic, grăbit, iute, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit2, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas întins din cauză că întârzia. 8 (despre mesaje, adrese oficiale etc.) adus2, dat2, încredinţat, înmânat, predat, remis, transmis. Citaţia întinsă este de la judecătorie. II adj. (predomină ideea de situare, de aştemere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lăţime pe o suprafaţă) 1 (în opoz. cu „mic”; despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) cuprinzător, extins, imens, larg, mare1, vast2, <înv. şi reg.> mereu, <înv.> desfătat, mult, răsfăţat2. în toate provinciile ţârii sunt câmpii întinse. Are o moşie întinsă. 2 (în opoz. cu „mic”; despre suprafeţe, spaţii etc.) amplu, larg, mare1. Epidemia s-a extins pe un teritoriu întins. 3 (despre suprafeţe de pământ) lin2, neted, plan, şes, nud, <înv. şi pop.> luciu2, şeştin. Platouri întinse luaseră locul colinelor. 4 (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) cuprinzător, încăpător, larg, mare1, spaţios. Casa are un salon întins. 5 (despre locuri, artere de circulaţie etc.) larg, spaţios, vast2. Vila are o curte interioară întinsă. în toate capitalele europene sunt bulevarde întinse. 6 (despre grupuri, şiruri de obiecte, de fiinţe) lung, prelung. Un rând întins de oameni se află la casa de bilete. 7 (despre tabere, echipamente sportive etc.) aşezat2, instalat, <înv. şi reg.> tins. Corturile întinse sunt ale unor turişti. 8 (mai ales despre .mese) aranjat2, aşezat2, aşternut2, pregătit2, pus2. Musafirii sunt primiţi cu masa întinsă. 9 (despre lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) desfăcut, despăturit, dezdoit2, destins, destocmit, desucit, <înv.> dezdu-plicat. Cu cearşaful întins urmează să fie în-făţată plapuma. 10 (despre substanţe, materii moi sau plastice) uns2. Peste untul întins pe feliile de pâine presară caşcaval ras. 11 (despre piele) neted, luciu2, moale, <înv.> dezbârcit. Deşi în vârstă, are pielea de pe faţă încă întinsă. 12 (în opoz. cu „creţ”; despre pâr) drept, neîncreţit, neondulat, netezit2, lin2, luciu2, neted, prelins2, lins2. Nu ştie cum să-şi mai aranjeze părul întins. 13 (în opoz. cu „slab”, „stins”; rar; despre voce, sunete, zgomote etc.) v. Amplu. Detunător. Intens. Puternic. Răsunător. Rezonant Ridicat2. Tare. Tonant. Tunător. 14 (înv.; despre soluţii, băuturi, mâncăruri etc.) v. Diluat. îndoit. Slab. Subţiat. Subţire. III adj. fig. 1 (despre noţiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) amplu, bogat, cuprinzător, extins, larg, lax, spaţial. Romanul are o structură întinsă. Are o perspectivă întinsă asupra acestui proiect. 2 (despre intelectul, experienţa, sentimentele etc. oamenilor sau despre rezultate ale activităţii lor) mare1, bogat, vast2. Se remarca printr-o memorie întinsă. Este foarte bun în domeniu, pentru că are o întinsă experienţă. IV adv. (modal) 1 grăbit, zornic. Fuge întins spre şcoală pentru că este în întârziere. 2 (pop. şi fam.) v. Constant. Continuu. Invariabil. încontinuu. întruna. Mereu. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Neobosit. Neostenit. Permanent. Pururi. Veşnic. întins3, -ă adj. (pop.) 1 (despre obiecte, lucruri etc.) v. înmuiat. Muiat. Ud. Udat2. Umezit2. 2 (despre pâine, mămăligă etc.) v. înmuiat. Muiat. întinsură s.f. (pop.) v. Cuprins1. întindere. întins1. Spaţiu. Suprafaţă. Teritoriu, întinzător, -oăre s.n., s.f. (tehn.) 1 s.n. (la fierăstrău) cheie, cordar, strună1, <înv. şi reg.> încordător, aripă, cordârlău, lemnuş, limbă, lopăţică, pană, piedică, răsucitoare, săgeată, struneală, sucitor. Cu ajutorul întinză-torului se răsuceşte coarda fierăstrăului cu ramă pentru a-i întinde pânza. 2 s.n., s.f. (la războiul de ţesut) întorcător, slobozitor, armăsar, zatcă, <înv. şi reg.> încordător, crivea, lăsător, năpustitor, pochiheci, prăjină, vârtej, zăvor. Cu întinzătorul se răsuceşte pânza ţesută pe sulul de dinainte. 3 s.n. tendor. întinzătorul este un dispozitiv pentru întinderea unor cabluri de ancorare. 4 s.f. (la car sau la căruţă) mână. Cu întinzătoarea se leagă osia de cruce ori de scară. 5 s.f. (la car sau la căruţă; reg.) v. Lambă. 6 s.n. (la teica morii; reg.) v. Căpăstru, întinzătură s.f. fig. (pop.; deprec.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). întipări vb. IV. I tr., refl. (compl sau sub. indică urme, amprente etc.) a (se) imprima, a semna, <înv. şi pop.> a (se) scrie, <înv.> a (se) tipări. Tălpile pantofilor s-au întipărit pe nisipul umed. II fig. 1 refl .(constr. cu un pron. pers. în dat.; despre imagini, gânduri, idei, amintiri sau despre chipul, spusele, faptele, sentimentele etc. cuiva) a se fixa, a rămâne, a se grava, a se imprima, a se pecetlui, a se săpa, a se tipări. Cuvintele ei au impresionat-o atât de mult, încât i s-au întipărit în minte. Acest eveniment emoţionant i s-a întipărit în memorie pentru totdeauna. 2 tr. a imprima, a săpa. Trecerea timpului i-a întipărit riduri adânci pe chip. întipărire s.f. 11 impresiune, imprimare. Cri-minaliştii au analizat cu atenţie întipărirea tălpilor pantofilor pe nisipul umed, pentru a identifica autorul crimei. 2 (concr.) semn, urmă, călcătură, amprentă, tipar. Cizmele lăsau întipăriri adânci în zăpadă. II fig. 1 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, amprentă, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o întipărire a civilizaţiei. 2 fixare, gravare, imprimare, pecetluire, săpare. întipărirea în memorie a cuvintelor spuse de cineva se produce atunci când acestea impresionează profund. întirî vb. IV. tr. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. 2 (compl indică oameni) v. Asupri. Năpăstui. Nedreptăţi Oropsi. Ostraciza. Persecuta. Prigoni. Urgisi. Vitregi. 3 (compl. indică sugari) v. Ablacta. înţărca, întirit, -ă adj. (înv. şi reg.; despre sugari) v. înţărcat2. întitirizat, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; arg.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit, întoărce vb. III. 11 refl. (în opoz. cu „apleca”; despre fiinţe) a se înapoia2, a reveni1, a veni, a se câmi, a se întuma, a merge, <înv. şi reg.> a se destuma, a proveni2, <înv.> a se toarce, a se turna1. S-a întors acasă seara, târziu. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a readuce, <înv.> a reduce. Patronul a putut să-i întoarcă la muncă pe muncitori după multe promisiuni. 3 refl. (despre fiinţe) a reapărea, a se reivi, a reveni1. Mistreţii s-au întors în sat, căutând hrană. 4 refl., tr. (fiz.; sub. sau compl indică raze, radiaţii, unde) a (se) răsfrânge, a (se) reflecta, a (se) repercuta, a reveni1, a reverbera, <înv.> a se refrânge. Unda sonoră se întoarce când întâlneşte un obstacol. Suprafaţa de separaţie a două medii diferite întoarce razele de lumină în mediul din care au venit. 5 refl. (despre stări, boli) a reapărea, a recidiva, a reveni1, a se înturna. Gripa i s-a întors. 6 refl. (despre anotimpuri, vreme) a reveni1. Primăvara s-a întors după o iarnă grea. 7 tr. (compl indică afirmaţii, promisiuni, hotărâri etc.) a retracta, a retrage, a revoca1. Niciodată nu-şi întoarce cuvântul dat. 8 tr. a răspunde, a replica, a retorca. I-a întors vreo două, încât a rămas uimit. 9 refl. (pop. şi fam.; despre sentimente, gânduri, senzaţii etc.) v. Reveni1. lOtr. (pop.; compl. indică bunuri, obiecte, datorii etc.) v. Da2. înapoia2. Plăti. Restitui. Retuma. 11 tr. (pop.; compl indică bunuri împrumutate, luate) v. înapoia2. Reda. Restitui. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) a (se) învârti, a (se) răsuci, a (se) roti, a (se) suci2, <înv. şi reg.> a (se) vârti, a cărica, a (se) rotila, a sprehui. A întors cheia în broască şi a deschis uşa. Mânerul robinetului se întoarce uşor. 2 tr. (compl. indică vehicule sau cârma unor vehicule) a cârni. A întors maşina în faţa casei. Timonierul a întors cârma spre stânga. 3 tr. (compl. indică arcul unui ceas, al unui mecanism etc.) a învârti, a trage. După ce a întors arcul, ceasul a început să meargă. 4 tr. (compl. indică arme) a îndrepta, a întinde, a ochi2, a ţinti, <înv. şi pop.> a tinde, <înv.> a puncta. Poliţistul a întors pistolul spre criminal. 5 (compl. indică filele unei cărţi, ale întoarcere 1900 unui caiet etc.) a da2, a răsfoi. întoarce filele manuscrisului cu multă atenţie. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică părţi ale corpului; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „după”, „spre”) a (se) răsuci, a (se) suci2, a (se) înturna. Este atât de frumoasă, încât toată lumea întoarce capul după ea. Toţi ochii s-au întors spre tânără. 7 refl. (despre formaţii în marş) a se răsuci. Compania de cercetaşi s-a întors brusc. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte din fier, din metal etc.) a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) răsuci, a (se) strâmba. Cuiele s-au întors sub lovitura ciocanului. 9 tr. (compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) a îndoi, a răsfrânge, a ridica, a sufleca, a sumete, a trage, a răsuci, a sumeca, a supune, <înv. şi reg.> a ră-sufleca, a suci2, a înfuleca, a sufleteca, a sumeteca. Pe ploaie, şi-a întors marginile pantalonilor pentru a nu le murdări de noroi. 10 tr. (chir.; pop.; compl. indică animale) v. Castra. Emascuia. Steriliza. III tr. 1 (compl. indică obiecte, corpuri etc.) a răsturna, a îmbur-da, a ranversa. A întors vasul cu gura în jos. 2 (compl. indică alimente) a răsturna. A întors budinca din tavă pe un platou. IV fig. 1 refl. (despre oameni) a se răzgândi, a reveni1, a câmi. După câtva timp s-a întors şi a acceptat colaborarea la proiect. - De ce te-ai întors şi ai invitat-o la petrecere? 2 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfoza. Modifica. Preface. Preschimba. Schimba. Transfigura. Transforma. 3 tr.(mv.; compl. indică texte, opere literare etc.) v. Tălmăci. Traduce. Transla. Transpune. 4 tr. (înv.; compl. indică texte, opere literare, scrieri istorice, articole de lege etc.) v. Analiza. Comenta. Descifra. Explica. Interpreta, întoarcere s.f. 11 (în opoz. cu ,,plecare,r) înapoiere, întors1, revenire, venire, venit1, câmire, întumare, întumat1, câmiş. Nu a mai găsit pe nimeni acasă la întoarcerea din oraş. 2 întors1, retur. A cumpărat bilete de tren şi pentru întoarcere. 3 reapariţie, reivire, revenire. S-au luat măsuri de protecţie a gospodăriilor după întoarcerea mistreţilor în sat. 4 (fiz.) răsfrângere, reflectare, reflexie, repercutare. întoarcerea undei sonore se produce la întâlnirea unui obstacol. 5 reapariţie, recidivare, recurenţă, revenire. întoarcerea gripei era previzibilă, deoarece a întrerupt tratamentul prescris. 6 revenire. Apariţia ghioceilor este un semn de întoarcere a primăverii. 7 retractare, palinodie, retragere. întoarcerea cuvântului dat nu-l caracterizează. 8 (pop.) v. înapoiere. Rambursare. Rediţie. Restituire. II 1 întors1, învârtire, învârtit1, răsucire, rotire, sucire, convoluţie. întoarcerea cheii în broască se face cu dificultate. 2 cerc, învârteală, învârtire, învârtit1, învârtitură, răsucire, roată1, rotaţie, rotire, rotit1, ocol, rotitu-ră, rotocol. în înaltul cerului, un vultur zbura făcând întoarceri largi. 3 îndoire, ridicare, ridicat1, suflecare, suflecat1, <înv. şi reg.> suflecătură, <înv.> sumetere. Pe ploaie, întoar- cerea marginilor pantalonilor este necesară pentru a nu le murdări de noroi. 4 (chir.; pop.) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculare. Sterilizare. II11 întors1, răsturnare. Budinca se scoate din tavă prin întoarcerea acesteia cu gura în jos pe un platou. 2 (art.; agric.; pop.) întoarcerea miriştii v. Dezmiriştire. Dezmiriştit. IV fig. răzgândire, revenire, câmire. - Cum se explicăfritoarcerea ta în ceea ce priveşte colaborarea la proiect? întocmai adv. (modal) 1 ad litteram, exact, literal, textual, verbatim, <înv.> literaliceşte, mot â mot A făcut traducerea întocmai. 2 (urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. „ca”) aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, identic, leit, egal-mente, absolut, <înv. şi pop.> aşijderea, licit2, liştai, prici1, tistaş, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmaşi, exactemente. Deşi matur, se comportă întocmai ca un copil. Fiica face anumite gesturi întocmai ca mama ei. 3 astfel, aşa, exact Să faci întocmai cum ai promis. 4 (în corelaţie cu „cum”) şi. Cum a prevăzut, întocmai s-a întâmplat. 5 (având val. unei afirmaţii) da1, bine, bineînţeles, desigur, fireşte, <înv. şi reg.> dar1, opsă, helbet, OK. întocmai, voi merge cu tine la teatru. 6 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează; pop.) v. Chiar. Drept. Exact. Precis. Tocmai. 7 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează;pop.) v. Chiar. Exact. Tocmai. întocmi vb. IV. 1 tr. (compl. indică rapoarte, cereri, memorii etc.) a alcătui1, a compune, a concepe, a elabora, a face, a formula, a încheia, a redacta, <înv.> a protocoli. La sfârşit de lună trebuie să întocmească un raport de activitate. 2 tr. (compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) a alcătui1, a compune, a crea, a elabora, a face, a realiza, a redacta, a scrie, a da2, <înv.> a izvodi, a redi-ja, a sintesi, a tocmi, a tonisi. Eminescu a întocmit o operă de valoare universală. Beetho-ven a întocmit simfonii nemuritoare. 3 tr. a alcătui1, a concepe, a plăsmui, a realiza, a structura, a plăsmi, a urzi A întocmit o interesantă colecţie de mărci poştale pe domenii. A apelat la un numismat ca să-i întocmească colecţia sa de monede. A tr. (jur.; despre organe de stat sau despre reprezentanţi ai acestor organe; compl. indică acte oficiale) a dresa, a redacta. Notarul a întocmit un certificat de moştenitor. 5 tr. (compl. indică legi, taxe, norme etc.) a fixa, a hotărî, a institui, a stabili, a statornici, <înv.> a aşeza, a lega1, a orândui, a politici, a rândui, a scoate, a scorni, a tocmi. Guvernul a întocmit impozitul pe venit. Directorul instituţiei a întocmit regulamentul de ordine interioară. 6 tr. (compl indică elemente, lucruri etc. deosebite, disparate) a alcătui1, a compune, a constitui, a forma, <înv.> a înforma, a săvârşi, a schizmi. Casa, grădina şi via întocmesc toată gospodăria bunicilor. 7 refl. (biol; despre organisme animale sau vegetale) a se forma, a se structura. Organismul se întocmeşte după legi proprii fiecărei specii. 8 tr. (pop.; compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza, Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza. 9 tr. (pop.) v. încropi. înfiripa. înjgheba, întocmire s.f. 1 alcătuire, compunere, concepere, elaborare, formulare, redactare. întocmirea rapoartelor de activitate se face la sfârşit de lună. 2 alcătuire, compunere, creare, elaborare, realizare, redactare, scriere, scris1, <înv.> elaboraţie, izvodire, redacţie, redijare. întocmirea unei opere ştiinţifice presupune multă trudă. 3 alcătuire, aranjament, aranjare, aranjat1, aşezare, dispunere, distribuţie, rânduială, structurare, structură, <înv.> dispozitură, locaţie. S-a gândit mult la întocmirea colecţiei de mărci poştale. A apelat la un numismat pentru a se ocupa de întocmirea colecţiei sale de monede. 4 (jur.) dresare, redactare. întocmirea certificatului de moştenitor s-a făcut la notariat. 5 alcătuire, compunere, formaţie, alcătuială, alcătuinţă. Manifestanţii defilau într-o întocmire perfect gândită. 6 orânduială, orânduire, organizare, organizare socială, rânduială, <înv.> aşezământ. Noua întocmire a societăţii este complexă. întocmitor, -oare s.m., s.f., adj. (înv.) v. Organizator. întorcător s.n. (tehn.; la războiul de ţesut) întinzător, slobozitor, armăsar, zatcă, <înv. şi reg.> încordător, crivea, lăsător, năpus-titor, pochiheci, prăjină, vârtej, zăvor. Cu în-torcătorul se răsuceşte pânza ţesută pe sulul de dinainte. întors1 s.n. 11 (în opoz. cu „plecare”) înapoiere, întoarcere, revenire, venire, venit1, cârnire, întumare, înturnat1, câmiş. 2 întoarcere, retur. II întoarcere, învârtire, învârtit1, răsucire, rotire, sucire, convoluţie. III întoarcere, răsturnare. întors2, -oasă adj. 11 (mai ales despre obiecte confecţionate din metale) contorsionat, curbat, încovoiat, îndoit, răsucit2, strâmb, strâmbat. în urma exploziei, din clădire au rămas doar fiare întoarse. 2 (despre extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) îndoit, răsfrânt, ridicat2, suflecat2, sumes, tras, sumecat Pe ploaie, merge cu marginile pantalonilor întoarse. 3 (bot; despre părţi ale plantelor) îndoit, răsfrânt, revolut, <înv.> reflex. Această plantă are frunzele întoarse. 4 (despre obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) învârtit2, răsucit2, rotit2, sucit2, contort. Pe timp de noapte lasă în broască cheia întoarsă. 5 (despre părţi ale corpului) răsucit2, sucit2, întumat2. Toată lumea este cu capul întors după ea când trece pe stradă. 6 (pop.; despre animale) v. Castrat. Emas-culat. Sterilizat. II fig. 1 (mai ales despre vorbe, cuvinte) meşteşugit A reuşit s-o cucerească cu vorbe întoarse. 2 (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Exotic. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit Interesant 901 | îndrăzneţ. Lunatic. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. întorsătură s.f. I cot, cotitură, curbă, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuia-lă, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, câmitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. întorsăturile şoselelor sunt foarte periculoase. II fig. 1 turnură, cotitură, întorsură. Evenimentele au luat o întorsătură imprevizibilă. 2 inflexiune, intonare, intonaţie, mlădiere, modulare, modulaţie, ton2, tonalitate, întorsură. Vocea ei are întorsături foarte plăcute. întorsură s.f. I cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuia-lă, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, câmitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. II fig. 1 turnură, cotitură, întorsătură. 2 inflexiune, intonare, intonaţie, mlădiere, modulare, modulaţie, ton2, tonalitate, întorsătură, întortocheă vb. 1.1 refl. (despre drumuri, ape curgătoare etc.) a se meandra. Râul se întor-tochează când curge printre munţi. 2 refl., tr., fig. (sub. sau compl. indică probleme, situaţii etc.) a (se) complica, a (se) încurca, a (se) încâlci, a sinua, a se încovriga. Intriga filmului s-a întortocheat spre final. întortocheat, -ă adj. I (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) cotit2, labirintic, sinuos, strâmb, sucit2, şerpuit, şerpuitor, un-duios, tortuos, şerpuind, răsucit2, câmit2, <înv. şi reg.> şovăit, <înv.> serpentin, încâlcit, îmbârligat. S-au strecurat prin coridoarele întortocheate ale vaporului şi au ieşit pe punte. II fig. 1 (despre exprimare, fraze etc.) încurcat2, împiedicat, încâlcit, sucit2. Exprimarea întortocheată făcea scrisoarea de neînţeles. 2 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod întortocheat. Viitorul ei este întortocheat. 3 (despre probleme, situaţii etc.) complex, complicat, încurcat2, încâlcit, labirintic, dedalian, dedalic, îmbârligat. Are de elucidat o situaţie extrem de întortocheată. 4 complex, complicat, labirintic, sinuos, tortuos. Trăirile sufleteşti sunt întortocheate. Modul ei de a gândi este întortocheat. întortochetură s.f. 1 cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şer-puială, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, câr- meală, câmitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. 2 încurcătură, încâlcitură. întortochetură exprimării făcea scrisoarea de neînţeles. întorţel s.m. (bot.) 1 v. Cuscută. Torţei (Cus-cuta epithymum). 2 v. Torţei (Cuscuta euro-paea). întotdeauna adv. (temporal) continuu, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, pururi, tot, totdeauna, veşnic, necurmat. Opera eminesciană rămâne întotdeauna un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi. întovărăşi vb. IV. 1 tr. (compl indică oameni; cu determ. locale) a acompania, a aduce, a conduce, a duce2, a însoţi, a merge, a petrece, a întroloca, <înv.> a năvădi, a pomi. La plecare, gazda îşi întovărăşeşte musafirii până la poartă. 2 tr. (compl. indică oameni) a însoţi, a urma. întotdeauna o întovărăşeşte oriunde s-ar duce. 3 refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni etc.) a se alia, a se asocia, a se grupa, a se însoţi, a se uni2, a se împe-rechea, <înv. şi pop.> a se lipi, a se prinde, a se încumetri, a se îngurga, a se însâmbra, a se ortăci, a se sâmbrăli, a se sâmbrălui, a se soţi, <înv.> a intra, a se obşti, a se sâmbra, a se sino-risi, a se înjuga. S-au întovărăşit pentru a înfiinţa o societate non-profit. întovărăşire s.f. 1 acompaniere, conducere, ducere, însoţire, petrecere, <înv. şi pop.> mergere, <înv.> însoţituri întovărăşirea musafirilor s-a făcut până la poartă. 2 asociaţie, asociere, tovărăşie, împerechere, <înv. şi reg.> sâmbră, soţie, ortăcie, ortăluc, sâmbrăşie, simbrie, soţiire, târşag, <înv.> însoţime, obşte, obştire. întovărăşirea celor doi comercianţi a fost pe termen limitat. întracoăce adv. (local; în opoz. cu „încolo” pop.) v. încoace. întrargintâ vb. I. tr. (tehn., a.plast.; înv.; compl. indică obiecte din metal din lemn etc.) v. Arginta. Polei3. Sufla. întrargintăre s.f. (tehn., a. plast.; înv.) v. Ar-gintare. Argintat1. Poleire. Poleit1. Suflare, întrargintăt, -ă adj. (înv.; despre obiecte din metal din lemn etc.) v. Argintat2. Poleit2. Suflat2. întraripă vb. I. tr. 1 (înv. şi pop.; astăzi mai ales poetic) v. înaripa. 2 fig. (fam.; compl. indică idei, gânduri etc.) v. împodobi, întrarmă vb. I. tr., refl. (milit.; pop.; compl sau sub. indică oameni, armate, state etc.) v. înarma. întraurivb. IV. tr. (tehn., a. plast.; pop.; compl. indică obiecte din metal din lemn etc.) v. Auri. Polei3. Sufla. înţraurire s.f. (tehn., a. plast.; pop.) v. Aurire. Aurit1. Poleire. Poleit1. Suflare, întraurit, -ă adj. (tehn., a. plast.; pop.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) v. Aurit2. Poleit2. Suflat2. intre prep. I (introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică situarea în interiorul unei colectivităţi, al unei mulţimi) printre, <înv.> adins. în colectivul în care lucrează se simte ca între prieteni. 2 (circ. indică starea sau mişcarea în interiorul unui spaţiu situat între mai multe obiecte) în. întrebător îi place să stea cu trabucul între dinţi. 3 (circ. indică spaţiul dintre două sau mai multe obiecte identice) în, prin, printre. A căzut între straturi. Mieii zburdă între tufele de pe câmp. 4 (circ. indică locul în sau pe care se plasează ceva) pe. Când a ieşit afară, şi-a pus un şal între umeri. 5 (înv.; circ. indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni) v. Asupra. Către, înspre. La1. Spre. II (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică relaţia, reciprocitatea sau adresarea reciprocă) <înv.> înde. Oamenii comunică între ei. Dintotdeauna s-au ajutat între ei. Se sfătuiesc între ei. 2 (compl. indică distribuţia; în legătură cu vb. „a împărţi) <înv.> înde. Profitul s-a împărţit între participanţii la afacere. 3 (compl. indică partitivul) din, dintre, printre. Este cea mai inteligentă între toţi colegii. III (introduce un atr.) 1 (atr. indică detaşarea) din, dintre, printre. Un elev între aceia foarte buni a plecat la olimpiadă. 2 (atr. indică o corelaţie sau o alternanţă) dintre. Raportul între cerere şi ofertă este disproporţionat. Se fac multe glume referitoare la relaţia între noră şi soacră. întrebă vb. 1.1 tr. (mai ales urmat de prop. interog.) <înv. şi pop.> a spune, a zice. L-a întrebat curios: -Ai fost astăzi la facultate? A întrebat-o indignat: - Cum ai putut să procedezi astfel? 2 tr. (compl. indică oameni) a chestiona, a interoga, a ispiti, <înv.> a examina, a ului2, a descoase, a prepune. L-a întrebat în legătură cu cele întâmplate. Arestatul a fost întrebat toată noaptea. 3 tr. (compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.) a asculta, a chestiona, a examina, a interoga, <înv.> a examinălui, a prociti. Profesoara l-a întrebat la geografie. 4 tr. (compl. indică oameni) a consulta, <înv.> a merge. îşi întreabă avocatul în problema moştenirii. 5 tr., intr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „despre”) a se informa, a se interesa, <înv. şi reg.> a cerca, a tudăşli, <înv.> a se paradosi. A întrebat dacă trenul are întârziere. A întrebat de colegii din facultate. 6 refl. (despre oameni) a se mira1. Se întreabă ce i-a făcut de nu mai vorbeşte cu ea. 7 refl. pas. (înv. şi pop.; mai ales despre mărfuri) v. Căuta. Cere. Vinde. întrebăre s.f. 11 chestionare, interogare, interogaţie, <înv.> întrebăciune, problemă. Vrea un răspuns la această întrebare. 2 chestiune, anv.> cercetare. A răspuns bine la primele două întrebări. 3 chestiune, problemă, vorbă. întrebarea este dacă putem răspunde solicitâribr ei. II fig. (rar) v. Dubiu. Incertitudine. Incredulitate. îndoială. Neîncredere. Nesiguranţă. Rezervă. Scepticism. Şovăială Şovăire, întrebat, -ă adj. 1 (despre oameni) chestionat, interogat. Tânărul întrebat nu a putut da informaţii în legătură cu cele întâmplate. Arestatul întrebat nu este cooperant. 2 (despre elevi studenţi, candidaţi la un post etc.) ascultat2, chestionat, examinat, interogat. Elevul întrebat avea mari emoţii. întrebăciune s.f. (înv.) v. întrebare, întrebător, -oăre adj. 1 (despre privire, ton etc.) interogativ, <înv.> interogator. Se uită la el cu o privire întrebătoare. Tonul său este întrebuinţa întrebător. 2 fig. (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, pene-trabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, acvilin, coroziv, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii întrebătoare a căpitanului de vas. întrebuinţa vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, produse etc.) a folosi, a utiliza, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a trebălui, a trebui. întrebuinţează numai produse naturale şi proaspete pentru alimentaţia copilului. întrebuinţează un binoclu pentru a vedea la distanţă . 2 tr. (compl. indică lucruri, bunuri, mărfuri etc.) a consuma1, a folosi, a utiliza, <înv.> a metahiri-si. A întrebuinţat multă hârtie pentru a-şi xeroxa cartea. 3 tr. (compl. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a folosi, a purta, a utiliza. Iama, întrebuinţează, aproape zilnic, aceeaşi flanea. 4 tr. (compl. indică sume de bani) a cheltui, a da2, a folosi, a plăti, a utiliza, a debursa, a excasa, <înv.> a spenda, a se duce2. A întrebuinţat mulţi lei pentru refacerea acoperişului casei. 5 refl. pas. a circula, a se folosi, a se utiliza, a se uzita, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a se politici. Monedele vechi nu se mai întrebuinţează. 6 tr., refl. pas. a (se) folosi, a (se) servi, a (se) sluji, a (se) utiliza, <înv.> a (se) slugări. Pentru o asemenea operaţie întrebuinţează ambele mâini. Acest aparat se întrebuinţează la scoaterea dopurilor. I11 tr. (compl. indică teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) a aplica, a folosi, a implementa, a practica2, a utiliza, a mânui, <înv.> a practisi. Specialiştii întrebuinţează o nouă metodă de laborator. 2 tr. a folosi, a recurge, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, <înv. şi pop.> a prinde, a vestegălui. Este interzis să întrebuinţeze metode dure de educaţie. 3 tr. a folosi, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. întrebuinţează tot felul de tertipuri pentru a-l convinge să-i dea bani. 4 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică obiceiuri, practici etc.) a (se) folosi, a (se) practica2, a (se) utiliza. Acest obicei se întrebuinţează de sute de ani în mediul rural. 5 tr. (compl. indică timp, energie etc.) a consuma1, a folosi, a irosi, a pierde, <înv. şi reg.> a adevăsi, a cheltui, a risipi. A întrebuinţat o mare parte din timp la cumpărături. Şi-a întrebuinţat toată energia cărând greutăţi. întrebuinţâbil, -ă adj. (despre procedee, metode etc.) folosibil, utilizabil. Are în calculator programe uşor întrebuinţabile. întrebuinţare s.f. 11 folosire, utilizare. în alimentaţia copiilor se recomandă întrebuinţarea numai a produselor naturale şi proaspete. 2 consum, consumare, consumaţie, folosire, utilizare. întrebuinţarea de gaze într-o locuinţă depinde de temperatura de afară. Se construiesc aparate cu o întrebuinţare redusă de energie. 3 folosire, purtare, purtat1, uzură1. Flaneaua s-a rupt în coate de atâta întrebuinţare. 4 folosinţă, folosire, utilizare, uz, <înv. şi pop.> obişnuinţă, <înv.> uzaj. I-a dat o parte din terenul său agricol pentru o întrebuinţare îndelungată. 5 cheltuială, cheltuire, cheltuit1, folosire, plătire, <înv. şi reg.> chelşug, <înv.> masraf. Pentru refacerea acoperişului casei a fost nevoie de întrebuinţarea unei sume importante de bani. 6 circulaţie, folosire, utilizare, uzitare. întrebuinţarea monedelor vechi a încetat. I11 aplicare, aplicaţie, folosire, implementare, practicare, utilizare. Specialiştii s-au gândit la întrebuinţarea unei jmi metode de laborator. 2 folosire, practicare, utilizare. întrebuinţarea acestui obicei în mediul rural este de sute de ani. 3 consum, folosire, cheltuială, cheltuire. Efortul fizic presupune o mare întrebuinţare de energie. întrebuinţat -ă adj. 11 (despre obiecte, produse etc.) folosit, utilizat. Produsele naturale întrebuinţate sunt cele mai bune pentru sănătatea copiilor. 2 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) folosit, purtat2, uzat, vechi2, nasol, naşpa, naşpet Flaneaua întrebuinţată trebuie aruncată. I11 (despre teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) aplicat, folosit, implementat, practicat, utilizat. Noua metodă întrebuinţată este mult mai eficientă. 2 folosit, uzitat. Nu este de acord cu metodele dure de educaţie întrebuinţate. 3 (despre obiceiuri, practici etc.) folosit, practicat, utilizat Obiceiul întrebuinţat este vechi de sute de ani. întrece vb. III. I tr. 1 (compl. indică oameni, vehicule etc.) a depăşi, a devansa, a trece. Spre finalul cursei, atletul român i-a întrecut pe ceilalţi alergători cu câţiva metri. 2 a depăşi, a trece. Greutatea rufelor din maşina de spălat nu trebuie să întreacă 5 kg. II tr. 1 (compl. indică oameni) a depăşi, <înv.> a trece. Şi-a întrecut toţi partenerii de afaceri prin vânzările făcute. 2 (compl. indică oameni) a depăşi, a surclasa, a eclipsa. îşi întrece colegii prin inteligenţa sa sclipitoare. 3 (compl. indică puterea, atribuţiile, competenţele etc. cuiva) a depăşi. Aspiraţiile îi întrec puterea de muncă şi de înţelegere a unor realităţi. 4 a covârşi, a depăşi. Dragostea întrece toate celelalte sentimente. II11 tr. (milit.; compl. indică armate, state etc.) a bate, a birui, a înfrânge, a învinge, <înv. şi pop.> a se război3, a dovedi, a prididi, a rămâne, a răpune, a răzbi, a supăra, <înv. şi reg.> a supune, <înv.> a dobândi, a frânge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tâmpi, a vince, a detuna, a spăr-gălui, a stropşi. Mihai Viteazul i-a întrecut pe turci la Călugăreni. 2 tr. (compl. indică adversari în jocuri, în concursuri etc.) a bate, a dispune, a se impune, a învinge, <înv.> a vince, a triumfa, a rade, a hali. L-a întrecut la tenis pe adversarul său american. 3 refl. recipr. (despre adversari) a se confrunta, a se înfrunta, a se întâlni. Cei doi boxeri se întrec pentru titlul de campion mondial la categoria grea. Reprezentanţii celor două partide se întrec într-o emisiune televizată. 4 refl. recipr. (despre oameni) a se bate, a se lupta, a se măsura, a se vânzoli, a se răfui. Cei doi s-au întrecut în luptă dreaptă. 5 refl. recipr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se încerca, a se înfrunta, a se măsura, a se pune, a se împotrivi, a se prinde. Nimeni nu îndrăzneşte să se întreacă cu ea la socoteli. 6 refl. (recipr.) (despre oameni) a concura, a emula, a se întrece, a rivaliza. Trebuie să se întreacă cu prietenul lui pentru câştigarea premiului. întrecere s.f. I depăşire, devansare, de-vans. întrecerea de către atletul român a celorlalţi alergători a fost spre finalul cursei. I11 (sport) dispută, întâlnire, joc, meci1, partidă. Un jucător a fost accidentat la umăr în timpul disputei amicale dintre cele două echipe de fotbal. 2 (sport) competiţie, concurs. A participat la întrecerea de atletism. 3 competiţie, gală1, reuniune. întrecerea de box se desfăşoară la Sydney. 4 concurenţă, luptă, rivalitate, meci1. Să uităm pentru un timp de întrecerea dintre noi şi să ne gândim cum putem rezolva, împreună, această situaţie de criză. 5 concurenţă, emulare, emulaţie, rivalitate, luptă, turnir. O întrecere liberă, reală, ajută la dezvoltarea talentelor. întreciocm vb. IV. refl. recipr. (rar) 1 (despre vehicule) v. Ciocni. Intra. IzbL Lovi. Tampona. 2 (despre oameni) v. Contrazice. încontra2. întreciocmre s.f. (rar) v. Ciocnire. Coliziune. Impact. Izbire. Lovire. Tamponare. întredeschfde vb. III. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică uşi, geamuri etc.) a (se) crăpa, a (se) căsca, A întredeschis geamul pentru a aerisi camera. Pisica a intrat în cameră când uşa s-a întredeschis. 2 tr. (compl. indică ochii) a miji. A întredeschis ochii şi a văzut soarele răsărind. întredeschidere s.f. 1 crăpare, crăpat1. între-deschiderea geamului se face pentru a aerisi camera. 2 (concr.) crăpătură, întredeschizătu-ră. Prin întredeschiderea geamului intră aerul curat de afară. întredeschis, -ă adj. 1 (despre uşi, geamuri etc.) crăpat2, căscat2. Prin uşa întredeschisă a intrat pisica în cameră. 2 (despre ochi) mijit. Picoteşte cu ochii între-deschişi. întredeschizătură s.f. crăpătură, întredeschidere. întreg, -eâgă adj.,s.a I adj. 1 (despre cantităţi) complet. Cantitatea de cereale din remorca camionului este întreagă. 2 complet, integral, netrunchiat. A publicat textul întreg al nuvelei într-o revistă literară. Interviul întreg cu omul de ştiinţă va fi publicat în numărul viitor al aceleiaşi reviste. 3 complet, exhaustiv, integral, total, exaurient. Fişarea întreagă a documentelor este necesară pentru realizarea unei lucrări valoroase. 4 (despre sume) complet, deplin, integral, tot, total. I-a înapoiat suma întreagă de bani. 5 (jur.; despre bunuri) indiviz, nedivizat Bunurile întregi se află în stăpânirea mai multor persoane. 6 (despre teritorii, localităţi etc.) tot. Are cea mai mare moşie din întreg judeţul. 7 (despre perioade de timp) complet, deplin, împlinit, încheiat, <înv.> umplut2. Al doilea an de studiu nu a fost întreg. 8 (despre unităţi temporale) bun, plin. Are o zi întreagă la dispoziţie ca să îl însoţească prin oraş. 9 (mat.; despre numere) rotund. Câtul acestei împărţiri este o cifră întreagă. 10 (des- 903 | pre vase, recipiente etc. care conţin ceva) neînceput, plin. Venea de la fântână cu două căldări întregi. 11 (despre obiecte, lucruri etc.) intact, neatins, nestricat, neştirbit, <înv. şi pop.> nevătămat, sănătos. F arfuria a rămas întreagă, deşi a căzut. 12 (despre lucruri care se pot consuma sau despre recipientul în care ele se află) intact, neatins, neînceput, plin, virgin. Mâncarea a rămas întreagă pe masă. Musafirii au preferat coniac, sticlele de vin rămânând întregi. 13 absolut, complet, deplin, integral, plenar, tot, total, plenitudinar, <înv.> cumplit, umplut2. într-o democraţie adevărată este garantată libertatea întreagă a exprimării opiniilor. II adj. 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) intact, neatins, nevătămat, sănătos, teafar, valid, zdravăn, indemn, nestricat, <înv. şi reg.> nebântuit, neted. Deşi accidentul a fost violent, şoferul a rămas întreg. Mâna îi este întreagă după căzătură. 2 (despre oameni; adesea, mai ales fam., determ. prin „la cap”, „la minte”) normal, sănătos, teafar, zdravăn. Nu poţi face aşa ceva. Doar eşti întreg la minte! 3 (pop.; despre fete) v. Castă (v. cast). Cinstită (v. cinstit). Fecioară. Neprihănită (v. neprihănit). Virgină (v. virgin). III adj.fig. 1 (despre atitudini, calităţi, sentimente etc. ale omenilor) intact, neafectat, neatins, nepătat, neştirbit. Este un judecător integru, a cărui onoare a rămas întreagă. 2 (în opoz. cu „mort”; fam.; despre fiinţe, organisme etc.) v. Viu. IV s.n. 1 ansamblu, tot, unitate. Casele cartierului rezidenţial formează un întreg arhitectonic armonios. 2 (relig.; la vechii evrei; înv.) întreg-de-ar$v. Holocaust, întregi vb. IV. 1 tr. a completa, a complini, a împlini, a rotunji, <înv. şi reg.> a plini, <înv.> a completui, a încheia, a ovârşi. Şi-a întregit suma necesară pentru studii. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, ansambluri etc. alcătuite din elemente care au fost descompuse) a (se) recompune, a (se) reconstitui, a (se) reface, a se complementariza, a (se) reînchega. A întregit în gând tot traseul excursiei. Grupul disparat s-a întregit imediat. întregime s.f. integritate, totalitate. O condiţie a demarării acţiunii lor a fost respectarea întregimii scopului propus. întregire s.f. 11 completare, complinire, împlinire, rotunjire. Pentru întregirea sumei necesare studiilor a lucrat în vacanţă. 2 recompunere, reconstituire, reconstituţie, refacere. întregirea grupului disparat s-a făcut imediat II (concr.) completare, complinire, complement. A preparat un sos special pentru a fi întregire la friptură. întregit, -ă adj. completat, împlinit, rotunjit. A luat marfa după ce a avut suma întregită. întregitor, -oăre adj. auxiliar, complementar, subsidiar, suplimentar* complinitor. Nu are nevoie de explicaţii întregitoare. întreguleţ, -eăţă adj. (pop. şi fam.; după „întreg”, căruia îi intensifică sensul) întreguţ. întreguţ, -ă adj. (pop. şi fam.; după „întreg”, căruia îi intensifică sensul) în- treguleţ. Un an întreg întreguţ a aşteptat să-i achite datoria. întrei vb. IV. tr., refl. a (se) tripla, a tri-plica, <înv.> a triplicălui. Banca a întreit dobânda. Preţul la carburanţi s-a întreit în ultimul an. întreire s.f. triplare. întreirea dobânzii a nemulţumit clienţii băncii. întreit, -ă adj. triplu2. Dobânda întreită a nemulţumit clienţii băncii. întrelăsă vb. I. tr. (reg.; compl indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) v. Lăsa. Neglija. Omite. Scăpa. Uita. întrelăsăre s.f. (reg.) v. Omisiune. Scăpare, întrelmie s.f. (muz.; înv.) v. Interlinie. întremâ vb. I. tr., refl. (med., med. vet.) 1 (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoşi, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tămădui, a (se) vindeca, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) în-voinici, a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) dezmăci, a (se) ipeni, a (se) înciocăla, a se orjoveni1, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi întremat mai repede. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vân-joşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a întremat Muşchii s-au întremat prin exerciţii fizice. întremâre s.f. (med., med. vet.) 1 îndreptare, înfiripare, însănătoşire, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, tămăduire, vindecare, leac, lecuială, ridicare, sculare, tămăduială, <înv. şi reg.> sănătoşare, vindec, <înv.> isţelenie, tămăduiciune, tămăduinţă, vindecat1, vindecăciune, vindecământ, vinde-cătură, vracevanie. Şi-a reluat activitatea după întremarea sa deplină. 2 fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, învigorare, înzdrăvenire, reconfort, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, tonifiere, vivificare, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, întremarea organismului după boală a fost rapidă. întremât, -ă adj. (med., med. vet.) 1 (despre fiinţe) îndreptat, înfiripat, însănătoşit, înzdrăvenit, lecuit, refăcut, restabilit, tămăduit, vindecat2, ridicat2, <înv. şi reg.> sănătoşat, pribolit, zviduit, <înv.> isţelit. Deşi întremat, nu şi-a reluat încă activitatea. 2 (despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, îndreptat, înfiripat, întărit, învigorat, înzdrăvenit, întrerupe reconfortat, refăcut, restabilit, tonificat, pribolit. întremat după boală, a plecat într-o staţiune montană. întremător, -oăre adj. (despre medicamente, remedii, metode etc.) lecuitor, tămăduitor, vindecător, <înv.> isţelitor, vrăciuitor. Plantele medicinale conţin substanţe întremătoare. Apele termale sunt întremătoare în cazul unor boli. întrepătrunde vb. III. refl. recipr. 1 a se in-terpenetra. Problemele etice şi sociale se întrepătrund. 2 fig. (despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) a interfera, a se îmbina, a se amesteca, a se împleti, a se încrucişa, a se întretăia, a se întreţese. în opera sa se întrepătrund diverse influenţe. în această afacere interesele lor se întrepătrund. întrepătrundere s.f. 1 interpenetrare, interpenetraţie, interpătrundere, între-ţesătură, osmoză. întrepătrunderea problemelor etice şi sociale este o realitate. 2 fig. amestec. în opera lui se constată o întrepătrundere de diverse influenţe. întreprinde vb. III. tr. 1 (compl indică diverse feluri de munci de activităţi, de servicii etc.) a depune, a desfăşură, a duce2, a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a presta. O astfel de activitate pe care vreţi să o întreprindem este de durată. 2 (compl indică studii cercetări etc.) a efectua, a face, a tenta. Pentru a descoperi adevărul a întreprins cercetări minuţioase. 3 a face, a mişca. Nu întreprinde nimic pentru a promova profesional întreprindere s.f. 1 (econ.) firmă, unitate, stabiliment. întreprinderea lor merge bine. Lucrează ca angajat la o întreprindere româno-austriacă. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. întreprinzător, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. (despre oameni) debruiard, descurcăreţ, ex-perient, dezgheţat. Fiind un tânăr întreprinzător, a reuşit în tot ce şi-a propus. II s.m., s.f. (econ.) 1 investitor. Prietenii lor sunt întreprinzători prosperi. 2 antreprenor, <înv.> otcupcic, otcupciu, otcupnic, podreadcic. întreprinzătorii desfăşoară activităţi economice. întrerupător s.n. (electr.) comutator, între-ruptor, şaltăr, <înv.> pară2. A apăsat întrerupătorul pentru a aprinde lumina. întrerupe vb. III. 1 tr. (compl. indică îndeletniciri, activităţi, lucrări etc.) a înceta, a opri, a sista, suspenda, <înv.> a discontinua. Au întrerupt activitatea în mină în urma exploziei. 2 tr. (compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a conteni, a înceta, a lăsa, a opri, a părăsi. Este momentul să întrerupem dezbaterile. 3 tr. (compl. indică activităţi, manifestări, procese etc. în plină desfăşurare) a interzice, a opri, a suspenda. în semn de protest, sindicaliştii din învăţământ au întrerupt cursurile în şcoli timp de câteva ore. 4 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc.) a amâna, a proroga, a suspenda. întrerupe finalizarea construcţiei pretinzând sume suplimentare. 5 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „din” sau „cu”) a conteni, a înceta, a se opri, întrerupere a stâmpi, <înv.> a pristoi. Nu se mai întrerupe din sfaturi. 6 tr., refl. a (se) opri, <înv. şi reg.> a (se) zăticni. Nu te întrerupe din scris! 7 tr. (compl. indică oameni) <înv.> a prerumpe. Vorbitorul a fost întrerupt din cauză că a depăşit timpul dat. 8 tr. a trunchia. Profesorul îşi întrerupe prelegerea cu numeroase citate din clasici. 9 refl., tr. (sub. sau compl. indică stări fizice, fiziologice ori psihice ale fiinţelor) a conteni, a (se) curma, a (se) opri, a (se) frânge, a (se) tăia. Durerea s-a întrerupt după ce a luat medicamentul. 10 tr. (compl. indică acţiuni, conversaţii, discuţii etc.) a curma, a opri, <înv. şi pop.> a dezlega, a reteza, a stăvili, a tăia. Zgomotul mare de afară a întrerupt discuţia celor doi. 11 tr. a curma, a frânge, a rupe, a sparge. Nu a mai putut suporta şi a întrerupt tăcerea. 12 refl. a se curma, a înceta, a se încheia, a se opri, a se frânge. Melodia s-a întrerupt brusc. 13 refl. (mai ales despre fenomene ale naturii) a conteni, a se curma, a înceta, a se încheia, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a se termina, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea s-a întrerupt după câteva ore. Ploile nu se mai întrerup şi este pericol de inundaţii. 14tr. (tehn.; compl. indică legături, comunicaţii între două conducte sau circuite etc.) a debranşa, a suprima, a lua. Din cauza exploziei dintr-un apartament, au întrerupt instalaţia de gaz metan a blocului. 15 tr. (compl. indică mecanisme, aparate, surse de lumină etc.) a închide, a opri, a stinge. A întrerupt pentru câteva minute calculatorul. Spre dimineaţă, a întrerupt lumina de la intrarea în casă. 16 refl. (despre linii, spaţii etc.) a se frânge, <înv.> a se sfărâmă. Liniile se întrerup într-un anumit punct. 17 tr. (compl. indică acţiuni, stări etc.) a întretăia. Lungi comentarii întrerup această acţiune. întrerupere s.f. 1 încetare, oprire, sistare, suspendare, <înv.> discontinuare, discontinuaţie. S-a decis întreruperea activităţii minei în urma exploziei. 2 contenire, încetare, oprire, <înv. şi pop.> opreală, <înv.> răstimp, stare, stat3, stasis. S-a hotărât întreruperea dezbaterilor. 3 interzicere, oprire, suspendare. Sindicaliştii din învăţământ au cerut întreruperea cursurilor în şcoli timp de câteva ore. 4 curmare, oprire, stăvilire. Zgomotul de afară a determinat întreruperea discuţiei celor doi. 5 contenire, curmare, încetare, oprire, potolire, <înv.> precurmare. întreruperea ploii s-a produs după câteva ore. 6 închidere, oprire. întreruperea calculatorului este obligatorie după câteva ore de funcţionare. 7 pauză, tăcere. în timpul intervenţiei sale, au fost numeroase întreruperi din cauză că nu s-a putut concentra. 8 interrupţie. Este neplăcut impresionat de întreruperile interlocutorului. întrerupt, -ă adj. 1 (despre activităţi, manifestări, procese etc. în plină desfăşurare) interzis, oprit, suspendat. Cursurile întrerupte vor fi reluate peste două zile. 2 (despre mecanisme, aparate, surse de lumină etc.) închis, oprit, stins2. Nu poate sta mult timp cu calculatorul întrerupt. 3 (electr.; despre circuite electrice) deschis. 4 (mat.; despre linii) <înv.> dezbinat. 5 (acţiuni, manifestări, despre stări fizice, fiziologice sau psihice etc.) intermitent, întretăiat, rupt. Are un plâns întrerupt. Respiraţia întreruptă se datorează emoţiei. întreruptor s.n. (electr.) comutator, întrerupător, şaltăr, <înv.> pară2, întretăiâ vb. 1.11 refl. (despre linii, drumuri etc.) a interfera, a se intersecta se încrucişa, a se întreţese, a se strătăia, a se tăia, a se împleti. Cele două şosele se întretaie în centrul oraşului. 2 tr. fig. (compl indică acţiuni, stări etc.) a întrerupe. II refl. recipr. fig. (despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) a interfera, a se îmbina, a se amesteca, a se împleti, a se încrucişa, a se întrepătrunde, a se întreţese. în opera sa se întretaie diverse influenţe. în această afacere interesele lor se întretaie. întretăiat -ă adj. 1 (despre linii, drumuri etc.) încrucişat, <înv.> împoncişat. Şoselele întretăiate sunt recent asfaltate. 2 (despre acţiuni, manifestări, stări fizice, fiziologice sau psihice etc.) intermitent, întrerupt, rupt. întretăiere s.f. 1 interferenţă, intersectare, încrucişare. Centrul oraşului este zona de întretăiere a celor două şosele. 2 (concr.) intersecţie, încrucişare, răscruce, răspântie, cruce, crucea-drumului (v. cruce), furca-dru-mului (v. furcă), plaţ, <înv.> încrucişătu-ră. La întretăierea celor două şosele a fost instalat un semafor. întreţesătură s.f. (reg.) v. Interpenetrare. Interpenetraţie; întrepătrundere, întreţese vb. III. 11 tr. (ţes.) <înv.> a străţese. Pe fondul albastru al ţesăturii a întreţesut fire galbene. 2 refl. (despre linii, drumuri etc.) a interfera, a se intersecta, a se încrucişa, a se întretăia, a se strătăia, a se tăia, a se împleti. Cele două şosele se întreţes în centrul oraşului. II refl. recipr. fig. (despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) a interfera, a se îmbina, a se amesteca, a se împleti, a se încrucişa, a se întrepătrunde, a se întretăia, întreţinător, -oăre s.m., s.f. (rar) v. Susţinător, întreţine vb. III. 11 refl. (despre oameni) a trăi, a vieţui. în ţările slab dezvoltate majoritatea populaţiei se întreţine greu. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) hrăni, a (se) susţine, a (se) ţine, a (se) menţine, <înv.> a (se) viptui. Se întreţin dintr-un salariu. I11 tr. (compl. indică conversaţii, corespondenţă etc.) a duce2, a purta. Cei doi întreţin o discuţie despre literatura engleză 2 refl. recipr. (despre oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. ,,despreyj) a conversa, a dialoga, a discuta, a vorbi, a conferi, a convorbi, a dialogiza, a (se) sfătui, a gomoni, a povesti, a turvini, <înv.> a băsădi, a discura, a discurirui, a răspunde, a vorovi, a galibardi. Diplomaţii s-au întreţinut în engleză. Se întreţine adesea pe net cu prietenii. III tr. 1 a menţine, a păstra, a cultiva. Preferă să întreţină relaţiile cu persoane erudite. 2 (compl. indică fenomene fizice, chimice sau stări sufleteşti, situaţii, conflicte etc.) a menţine, <înv. şi pop.> a păzi, a alimenta, a hrăni, a susţine. întreţine focul cu lemne. Amintirile îi întreţin creativitatea. 3 (compl. indică sisteme tehnice, edificii, monumente etc.) a îngriji. Se cheltuiesc sume mari de bani pentru a întreţine aceste instalaţii. întreţinere s.f. 11 subzistenţă, trai, viaţă. Cei mai mulţi oameni au foarte puţine mijloace de întreţinere. 2 susţinere. Face mari sacrificii pentru întreţinerea copiilor. I11 îngrijire. întreţinerea acestor instalaţii este costisitoare. 2 menţinere, alimentare. Intenţia unor grupuri de interese a fost, la un moment dat, întreţinerea conflictelor sociale. întrevăzut -ă adj. I (despre obiecte, fiinţe etc. situate la mare distanţă) întrezărit. Păsările întrevăzute sunt cocori. II fig. 1 (despre evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) intuit, prevăzut, întrezărit. Situaţia întrevăzută a devenit realitate. 2 (despre idei, gânduri etc.) anticipat, prevăzut. Ideea întrevăzută îi permite observarea anumitor aspecte ale comportării elevilor în situaţii cerute de testul psiho-logic. întrevedea vb. II. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, fiinţe etc. situate la mare distanţă) a (se) întrezări, a transpărea, a (se) prevedea, a (se) străvedea, a (se) umbri, a năzări. Abia întrevedea în înaltul cerului stolul de cocori. 2 fig. (compl indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a ghici, a intui, a prevedea, a sesiza, a întrezări, a mirosi, a pătrunde, a penetra. Este aproape imposibil să întrevadă sfârşitul conflictului dintre ei. A întrevăzut mersul evenimentelor. întrevedere s.f. 1 întâlnire, întâlniş, vedere, <înv.> tâlniş. Cele două delegaţii au avut o întrevedere de lucru. 2 fig. intuire, prevedere, sesizare, întrezărire. Este aproape imposibilă întrevederea sfârşitului conflictului dintre ei. întrezări vb. IV. I tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, fiinţe etc. situate la mare distanţă) a (se) întrevedea, a transpărea, a (se) prevedea, a (se) străvedea, a (se) umbri, a năzări. II tr. fig. 1 (adesea în constr. cu înţeles neg, mai ales interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, a mirosi. Cine ar fi întrezărit că se va întâmpla astfel? Nu a întrezărit că în ceai era somnifer. 2 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a ghici, a intui, a prevedea, a sesiza, a întrevedea, a mirosi, a pătrunde, a penetra. întrezărire s.f. 1 bănuială, presupunere, prevedere, <înv.> preştire. înspăimântată de întrezărirea bătrînei, nu a mai plecat la drum. 2 fig. intuire, prevedere, sesizare, întrevedere. întrezărit, -ă adj. 1 (despre obiecte, fiinţe etc. situate la mare distanţă) întrevăzut. 2 fig. (despre evenimente, fapte, acţiuni etc: viitoare) intuit, prevăzut, întrevăzut, întristă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, <înv. şi pop.> a (se) obidi, a (se) dumări, a (se) morcovi, <înv. şi reg.> a (se) scârbi, a (se) cârcăli, a se întruna îmborboi, a se probozi, <înv.> a atrista, a (se) oscârbi, a (se) oţărî, a (se) râvni, a (se) săblăzni, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a întristat 2 tr. (despre întâmplări, situaţii, manifestări ale oamenilor etc.; compl. indică oameni) a durea, a îndurera, a mâhni, <înv.> a dosădi, a răni, a ulcera. Atitudinea lui indiferentă a întristat-o mult. Vorbele lui spuse la mânie au întristat-o mult. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) mâhni, a (se) posomori, a se buşuli, a se găleşi, <înv.> a tânji, a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî, a (se) umbri, a se mosorî, a se rupe. Ochii i s-au întristat la auzul teribilei veşti. 4 tr. (despre situaţii, stări, fenomene etc.; compl. indică oameni) a abate2, a deprima. Atmosfera apăsătoare din casă îl întristează. întristare s.f. 1 amar, amărăciune, amărâre, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, of, supărare, tristeţe, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.> obidire, voie rea, obidă, <înv. şi reg.> scârbă, bănat, buşluială, <înv.> apăs, întris-tăciune, mâhneală, mâhniciune, scârbie, tristă (v. trist), tristeală, umilenie, cătrănire, moho-râre, negru, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. întristarea i-a invadat sufletul după vestea primită. 2 îndurerare, mâhnire, rănire. Vorbele lui spuse la mânie i-au provocat o mare întristare. 3 durere, mâhnire, <înv.> apăs, dosadă, bâhlă. Ce întristare să aud ceea ce-mi spui! 4 amar, jale1, tristeţe, catran, milă. I-a murit cineva apropiat şi i-a rămas întristare în inimă 5 dezolare, indispoziţie, mâhnire, mohoreală, posomoreală, tristeţe, posăceală, <înv.> dezolaţie, morozitate, în-negurare, înnorare, întuneric, mocneală, nor. Văzându-i întristarea de pe chip, încerca s-o înveselească 6 duioşie, jale1, tristeţe, durere. Mebdia exprimă o întristare copleşitoare. întristat, -ă adj. 1 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îm-boşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. întristat după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) duios, îndurerat, trist. A povestit despre soarta întristată a doi îndrăgostiţi. 3 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa întristată din cauza eşecului la examen. întristăciune s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe, întristător, -oare adj. 1 <înv.> mâhnicios, mâhnitor, obiditor. Ştirile care circulă despre sănătatea artistei sunt întristătoare. 2 dureros, trist, funest. Povestea adesea întâmplări întristătoare din viaţa lui. Această amintire este întristătoare. întroieni vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică drumuri, străzi, spaţii etc.) a (se) înzăpezi, (se) troieni, a (se) înnămeţi, a (se) nămeţi, <înv. şi reg.> a se înomeţi, a (se) zăpă-di, a (se) omeţi, <înv.> a se înneoa. Zăpada a întroienit şoselele. Drumurile s-au întro-ienit în urma căderilor masive de zăpadă. 2 refl. (despre oameni, vehicule etc.) a se înzăpezi, a se troieni. Au luat-o pe un drum lăturalnic şi s-au întroienit. întroiemre s.f. înzăpezire, troienire, înnămeţire, nămeţire, omeţire. în urma căderilor masive de zăpadă, întroienirea drumurilor a perturbat circulaţia. întroienit, -ă adj. (despre drumuri, străzi, spaţii etc.) înzăpezit, troienit, înnămeţit, nămeţit, omeţit. Drumurile întroienite trebuie curăţate. întrolocâ vb. I. (reg.) 1 tr. (compl. indică oameni; cu determ. locale) v. Acompania. Aduce. Conduce. Duce2. însoţi. întovărăşi. Merge. Petrece. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Aduna. întruni. Reuni. Strânge, întronă vb. I. tr. I tr. (polit.; compl. indică oameni) a înscăuna, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, a introniza, <înv.> a arăta, a prochema, a propovădui, a statornici, a striga, a vesti, a încinge2. Alexandru Ioan Cuza a fost întronat domn al Principatelor Unite. II fig. 1 tr. (compl. indică sisteme politice, guvernări etc.) a instaura. După revoluţie, noua conducere a ţârii a întronat un regim democratic. 2 tr. (compl. indică obiceiuri, mode etc.) a instaura, a stabili. Directorul a întronat reguli noi de disciplină în şcoală. 3 tr., refl. a (se) stabili, a (se) statornici. între cele două partide s-au întronat relaţii de coabitare. 4 a se aşterne, a se lăsa. După miezul nopţii, în casă se întronează liniştea. întronare s.f. 1 (polit.) înscăunare, învestire, proclamare, ungere, intronizare. întronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza a avut loc în 1859. 2 fig. instaurare, instauraţie, stabilire. întronarea unor noi reguli de disciplină în şcoală se impunea. întronăţ, -ă adj. (polit.; despre domnitori, regi, împăraţi) înscăunat. întronat, domnitorul a depus jurământul întru prep. (astăzi urmat de „un”, „o”, cu eli-darea vocalei finale) I (introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică starea sau acţiunea în interiorul unui spaţiu) în. De ani de zile trăia într-un orăşel de provincie. Concertul filarmonicii are bc într-o sală a palatului. 2 (după vb. de mişcare; circ. indică intrarea într-un spaţiu închis) în. A intrat într-o casă. Vulpea s-a strecurat într-o vizuină. 3 (după vb. de mişcare; circ. indică direcţia şi ţinta mişcării) în. S-a dat într-o parte a drumului pentru a se feri de maşină. 4 (circ. indică ideea de fixare) în. Săgeata s-a înfipt într-un copac. II (introduce un circ. de timp care indică interiorul unei perioade sau al unui proces) în. Chiar într-o zi nefastă a susţinut examenul. III (introduce un compl. indir.) în. Gluma s-a transformat într- o ceartă. IV (înv.; introduce un circ. de relaţie) v. în. La1. V (înv.; introduce un circ. instr.) v. în. VI (înv.; introduce un circ. de scop) v. în. întrucât conj. subord. (introduce o prop. circ. cauz.) 1 dacă, deoarece, fiindcă, unde. întrucât nu ştie să scrie, cere ajutorul oricui. 2 (prop. circ. cauz. are nuanţă temp.) când, cum, deoarece, fiindcă. Intra în panică întrucât bănuia că vine nervos acasă. întrucâtva adv. (modal) 1 mai1, oarecum, puţin, niţel. în compania fetei se simte întrucâtva jenat Te-ai încălzit întrucâtva? 2 ceva, oarecum, oareşicum, <înv. şi reg.> cevaşi, cevaşilea, <înv.> oarece. Fata era frumoasă, dar întrucâtva peltică. 3 ceva, oarecum, puţin, încâtva, câtva, oleacă, niţel. Vrea să-şi îmbunătăţească întrucâtva situaţia materială. 4 (exprimă o tendinţă) cam, oarecum, <înv.> oarece, oareşice. îi vorbeşte întrucâtva de sus. Căsătoria s-a făcut întrucâtva pe ascuns. întruchipâ vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică divinităţi, fiinţe spirituale, realităţi abstracte etc.) a (se) incarna, a (se) întrupa, <înv.> a (se) împeliţa, a (se) închipui, a (se) încorpora, a (se) omeni. Spiritul s-a întruchipat, luând înfăţişarea unei tinere. 2 tr. a exprima, a incarna, a întrupa, a personifica, a reprezenta, a simboliza, <înv.> a închipa. Această femeie întruchipează bunătatea. Făt-Frumos întruchipează forţa binelui. II tr., refl. fig. a (se) concretiza, a (se) materializa, a (se) realiza, a (se) corporaliza, a (se) incarna, a (se) întrupa, a (se) sensibiliza, a (se) traduce. Arhitectul este satisfăcut pentru căproiectek sale se întruchipează. întruchipăre s.f. 1 incarnare, incamaţie, întrupare, personificare, reprezentare, simbolizare, <înv.> personificaţie, simbolizare. Această femeie este întruchiparea bunătăţii. 2 fig. concretizare, materializare, realizare, incarnare, întrupare, sensibilizare. întruchiparea proiectului i-a adus arhitectului mari satisfacţii. întruchipat, -ă adj. (despre lucruri, animale, fenomene din natură etc.) incarnat, întrupat, personificat. Pe faţa ei se vede bunătatea întruchipată. întruna adv. (modal) 1 constant, continuu, invariabil, încontinuu, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, veşnic, întins2, nonstop, <înv. şi reg.> ne-pristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc întruna. 2 continuu, încontinuu, întotdeauna, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, pururi, totdeauna, veşnic, necurmat. Opera eminesciană rămâne întruna un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi. 3 mereu, totuna. Nu cedează sub nici o formă, ţinând-o întruna pe a lui. întruni 1906 întruni vb. IV. 11 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) aduna, a (se) reuni, a (se) strânge, a (se) închelba, a (se) închelbă-ra, a (se) întroloca, a soborî. Tinerii s-au întrunit la o şezătoare literară. 2 tr. {compl. indică oameni) a aduna, a convoca, a reuni, a strânge, a scoate, a mobiliza. Decanul a întrunit studenţii în amfiteatru pentru anunţuri importante. 3 tr. a cumula, a îngloba, a însuma, <înv.> a împreuna, a rezuma. Este o personalitate unică, întrucât întruneşte însuşiri deosebite. II tr. a obţine. Iniţiativa lor a întrunit adeziunea colegilor. întrunire s.f. 11 adunare, convocare, reunire, strângere, <înv.> convocaţiune, strânsoare. întrunirea studenţilor în amfiteatru s-a făcut la cererea decanului pentru anunţuri importante. 2 întâlnire, <înv.> adunare, împreunare. în timpul campaniei electorale au fost foarte multe întruniri ale candidaţilor cu alegătorii II {concr) 1 adunare, reuniune, <înv. şi pop.> strânsură, <înv.> cor, sobor, şedere. Cu ocazia sărbătoririi Unirii Ţărilor Române a fost o mare întrunire populară. 2 {de obicei determ. prin „literară'7) reuniune, şezătoare (v. şezător). La această întrunire literară s-au spus multe epigrame. întrupa vb. 1.11 refl. (relig.; despre Iisus Hris-tos) a se incarna, <înv.> a se înomeni. Iisus Hristos s-a întrupat, primind trup şi viaţă de om. 2tr.,refl. (compl. sau sub. indică divinităţi, fiinţe spirituale, realităţi abstracte etc.) a (se) incarna, a (se) întruchipa, <înv.> a (se) împeli-ţa, a (se) închipui, a (se) încorpora, a (se) omeni. 3 tr. a exprima, a incarna, a întruchipa, a personifica, a reprezenta, a simboliza, <înv.> a închipa. 4 tr. (înv.; compl. indică teritorii, state etc.) v. Alipi. Anexa. Ataşa. încorpora. II tr., refl. fig. a (se) concretiza, a (se) materializa, a (se) realiza, a (se) corporaliza, a (se) incarna, a (se) întruchipa, a (se) sensibiliza, a (se) traduce. Arhitectul este satisfăcut pentru că proiectele sale se întrupează. întrupare s.f. 11 (relig.) incarnare, <înv.> îno-menire. întruparea lui Iisus Hristos. 2 incarnare, incamaţie, <înv.> impeliţare, încorporare, omenire. întruparea spiritului are înfăţişarea unei tinere. 3 incarnare, incarnaţie, întruchipare, personificare, reprezentare, simbolizare, <înv.> personificaţie, simbolizaţie. II fig. concretizare, materializare, realizare, incarnare, întruchipare, sensibilizare, întrupat -ă adj. 1 (relig.; despre Iisus Hristos) incarnat. Iisus Hristos întrupat a coborât pe pământ. 2 (despre lucruri, animale, fenomene din natură etc.) incarnat, întruchipat, personificat Pe faţa acestei femei se vede bunătatea întrupată. întunec s.n. (înv.) v. Beznă. întunecare. întunecime. întuneric. Negură. Obscuritate. Tenebră. întunecă vb. 1.11 refl. (despre corpuri cereşti) <înv.> a se îmbezna, a se stinge. Soarele s-a întunecat din cauza eclipsei 2 refl. impers. a amurgi, a însera, a scăpăta, a înmurgi, <înv. şi reg.> a murgi, a se umbri. Se întuneca şi în depărtare se vedeau munţii într-o lumină roşie. 3 refl. impers. a se înnopta, <înv. şi reg.> a se întunerici, a se nopta, a um- bri, <înv.> a se ofiisca. Copiii au intrat în casă pentru că s-a întunecat. 4 refl. (despre cer) a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se mohorî, a se posomori, a se tulbura* a se noura. Spre seară, cerul s-a întunecat. 5 tr. (despre nori; compl. indică cerul) a umbri, a plumbui. Nori negri întunecă cerul. 6 refl. (despre culori, nuanţe etc.) a se înăspri, a se închide, a se umbri. Cu timpuf^galbenul chihlimbarului se întunecă. 7 tr. (compl. indică locuri, spaţii etc.) a obscura. Frunzişul des al teiului din faţa casei îi întunecă încăperile. 8 tr. (compl. indică chipuri, imagini, fotografii etc.) a blura, a estompa, a masca, a obscura. Pe imaginea de la televizor faţa copilului era întunecată. 8 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Orbi. II fig. 1 refl. (despre oameni sau despre fizionomia lor) a se mohorî, a se posomori, a se încrunta, a se înnegri. S-a întunecat când i s-a făcut observaţie. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomori, a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) mohorî, a (se) umbri, a se mosorî, a se rupe. Ochii i s-au întunecat la auzul teribilei veşti. 3 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a obtenebra, a eclipsa, a obnubila, a umbri, a ofiis-ca. Anii nu i-au întunecat frumuseţea şi eleganţa ţinutei. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică mintea, judecata oamenilor) a (se) obnubila, a (se) tulbura, a se rătăci. Furia i-a întunecat mintea şi nu mai judecă limpede. Face numai fapte regretabile atunci când judecata i se întunecă din cauza alcoolului. 5 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică vederea) a (se) obnubila. Cataracta i-a întunecat vederea. 6 refl. (biol; despre oameni) a îmbătrâni, a se trece, a se veşteji, a albi, a se cuta. Cu cât se întunecă, simte cum i se şubrezeşte sănătatea. S-a întunecat înainte de vreme din cauza necazurilor. întunecare si. 11 beznă, întunecime, întuneric, negură, obscuritate, tenebră, negureală, opăcire, şutic, <înv.> întunec, întunericime, negru, noapte, negreală, negreaţă. S-au rătăcit din cauza întunecării 2 bluraj, estompare, mascare, obscurare. Pentru protecţia unei anumite persoane care apare într-o imagine la televizor se recurge la întunecarea chipului acesteia. 3 (as-tron.; înv.) v. Eclipsă. II fig. 1 posomoreală, încruntare. întunecarea ei devine evidentă când i se face observaţie. 2 orbire, rătăcire, sminteală, lunecare, lunecătoare (v. lunecător), lunecuş, luni-căciune. Numai o clipă de întunecare a minţii explică decizia lui de a lua această măsură absurdă 3 tulburare. A comis crima într-un moment de întunecare a minţii întunecăt -ă adj. 11 (în opoz. cu „luminos”; despre locuri, spaţii etc.) întunecos, negru, obscur, obscurat, umbrit, umbros, noptatic. Unele animale trăiesc în locurile întunecate ale peşterilor. 2 (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecos, obscur, obscurat, sumbru, tenebros, umbrit, umbros, <înv.> nop-tos, mohorât. Camerele locuinţei sunt întunecate. 3 (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul întunecat creează multora o stare de disconfort. 4 (mai ales despre corpuri luminoase) întunecos, opac2, orb2. Felinarele de pe stradă au rămas întunecate noaptea trecută. 5 (despre culori, nuanţe etc.) fonce, închis, întunecos, mohorât Se îmbracă numai în culori întunecate. Nori gri, întunecaţi, acoperă cerul. 6 (despre ţesături, haine etc.) închis, mohorât, sumbru, sur, suriu. Bătrânii preferă hainele întunecate la culoare. 7 (mai ales despre faţa oamenilor) cenuşiu, pământiu, pă-mântit, pământos. Este întunecat la faţă din cauza bolii. 8 (despre chipuri, imagini, fotografii etc.) blurat, estompat, mascat, obscurat. Persoana cu faţa întunecată din imaginea de la televizor este fiica unei cunoscute vedete. II fig. 1 (despre oameni sau despre fizionomia lor) mohorât, posac, posomorât, încreţit, încruntat, noros, nourat. Are mina veşnic întunecată din cauza supărărilor. 2 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa întunecată din cauza eşecului la examen. 3 (despre mintea, judecata oamenilor) obnubilat, tulburat, tulbure, împâclit, rătăcit într-un moment de furie, cu mintea întunecată, l-a omorât. 4 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat Se exprimă într-un mod întunecat. Viitorul ei este întunecat. 5 (despre oameni) analfabet, neştiutor de carte. în ţările subdezvoltate sunt mulţi oameni întunecaţi. întunecime s.f. 11 beznă, întunecare, întuneric, negură, obscuritate, tenebră, negureală, opăcire, şutic, <înv.> întunec, întunericime, negru, noapte, negreală, negreaţă. 2 întuneric, obscuritate, umbră, tene-britate,tenebrozitate, umbrire. Se lasă învăluiţi de întunecimea nopţii. 3 (astron.; înv.; şi întunecime de lună) v. Eclipsă. II fig. agramatism, ignoranţă, incultură, nepricepere, neştiinţă, simplicitate, simplitate, beznă, întuneric, noapte, tenebră, pâclă. întunecimea celor mai mulţi copii abandonaţi ar putea fi combătută prin instruirea lor în şcoli. întunecos, -oâsă adj. 11 (în opoz. cu „luminos”; despre locuri, spaţii etc.) întunecat, negru, obscur, obscurat, umbrit, umbros, noptatic. 2 (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecat, nepătruns, obscur, obscurat, sumbru, tenebros, umbrit, umbros, <înv.> noptos, mohorât. 3 (în opoz. cu „senin”; despre cer) 907 | acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. 4 (mai ales despre corpuri luminoase) întunecat, opac2, orb2.5 (despre culori, nuanţe etc.) fonce, închis, întunecat, mohorât. II fig. (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. întuneric s.f. 11 beznă, întunecare, întunecime, negură, obscuritate, tenebră, negureală, opăcire, şutic, <înv.> întunec, întunericime, negru, noapte, negreală, negreaţă. S-au rătăcit din cauza întunericului 2 întunecime, obscuritate, umbră, tenebritate, tenebrozitate, umbrire. 3 (milit.) întuneric complet = black-out. întunericul complet se utilizează mai ales în vreme de război II fig. 1 (relig. creştină) gheenă, hades, iad, infern, orc, tartar, adânc, păcură. Crede că păcatele îl vor duce în întuneric. 2 dezolare, indispoziţie, întristare, mâhnire, mohoreală, posomoreală, tristeţe, înnegurăre, înnorare, mocneală, nor. Văzân-du-i întunericul de pe chip, încerca s-o înveselească. 3 agramatism, ignoranţă, incultură, nepricepere, neştiinţă, simplicitate, simplitate, beznă, întunecime, noapte, tenebră, pâclă. 4 (înv. şi reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Groază: Grozăvenie. Grozăvie. Mare2. Mulţime. Neguri Noian. Pădure. Potop. Prăpăd. Puhoi. Puzderie. Sumedenie, întunerid vb. IV. refl. impers. (înv. şi reg.) v. înnopta. întuneca. întunericime s.f. (înv.) 1 v. Beznă. întunecare. întunecime. întuneric. Negură. Obscuritate. Tenebră. 2 (astron.) v. Eclipsă, înturnâ vb. 1.1 tr. (pop.; compl. indică bunuri, obiecte, datorii etc.) v. Da2. înapoia2. Plăti. Restitui. Retuma. 2 tr. (pop.; compl indică sume de bani, credite etc.) v. înapoia2. Rambursa. Restitui. 3 refl. (în opoz. cu „apleca”;pop.; despre fiinţe) v. înapoia2. întoarce. Reveni1. Veni. 4 tr., refl. (pop.; compl sau sub. indică părţi ale corpului; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „după”) v. întoarce. Răsuci. Sud2. 5 refl. (reg.; despre stări, boli etc.) v. întoarce. Reapărea. Recidiva. Reveni1. înturnăre s.f. (pop.) 1 v. înapoiere. Rambursare. Rediţie. Restituire. 2 (în opoz. cu „plecare”) v. înapoiere. întoarcere. întors1. Revenire. Venire. Venit1. înturnât1 s.n. (în opoz. cu „plecare”; pop.) v. înapoiere. întoarcere. întors1. Revenire. Venire. Venit1. înturnăt2, -ă adj. (pop.) 1 (despre bunuri, obiecte, datorii etc.) v. înapoiat. Restituit. Re-tumat. 2 (despre sume de bani, credite etc.) v. înapoiat Rambursat. Restituit 3 (despre părţi ale corpului) v. întors2. Răsucit2. Sucit2, înţărca vb. I. tr. 1 (compl. indică sugari) a ablacta, <înv. şi reg.> a întiri. Şi-a înţărcat co- pilul când acesta avea zece luni 2 fig. (fam.; compl indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) v. Debarasa. Descotorosi. Dezbăra. Dezobişnui. Dezvăţa. Lăsa. Lecui. Sătura. Scăpa. Scutura. Vindeca, înţărcâre s.f. ablactare, ablactaţie, înţărcat1, sevraj. înţărcarea s-a făcut când copilul avea zece luni. înţărcât1 s.n. ablactare, ablactaţie, înţărcare, sevraj. înţărcât2, -ă adj. (despre sugari) <înv. şi reg.> întirit. înţărcătoâre s.f. ţarc, ţărcădău. în în-ţărcâtoare se ţin mieii, viţeii sau mânjii pentru a fi înţărcaţi sau pentru a fi feriţi de gerul iernii. înţelegător, -oăre adj. 1 (despre oameni) binevoitor, bun, compătimitor, comprehensiv, îngăduitor, mărinimos, milos, milostiv, comiserativ, <înv. şi reg.> lascav, obidos, <înv.> milosârd, pietos,priindos,priitor. Unii oameni bogaţi sunt înţelegători cu cei săraci. 2 (despre oameni) bun, cumsecade, îngăduitor, omenos, acătării, gigea, <înv.> omenit, găşcar, salon2, valabil. Este un director înţelegător cu angajaţii. 3 (despre fiinţe) ascultător, bun, cuminte, docil, obedient, plecat2, supus, <înv. şi reg.> plecăcios, plainic, <înv.> as-cultăreţ, ascultoi, podanic, maniabil. Este un copil înţelegător, care nu iese din cuvântul părinţilor. înţelege vb. III. 11 tr. a se dumiri, a se lămuri, a pricepe, a şti, a se nădăi, a se dezmetici, a se trezi, a se dezmeţi. Nu a înţeles unde se află. 2 tr. (compl. indică stări, situaţii, fapte etc.) a aprecia, a intui, a sesiza, a priza2, a descifra, a dibui, a mirosi, a prinde, a pricepe. Are un spirit ascuţit dacă poate să înţeleagă asemenea nuanţe. 3 tr. (compl indică semnificaţia unei situaţii, unui fenomen, unei idei, unei afirmaţii etc.) a ghici, a descifra, a pătrunde. A înţeles destul de greu mesajul scrisorii ei. A înţeles imediat ce ascund aceste fraze frumoase. 4 tr. a percepe, a pricepe, a prinde, a sesiza, a desprinde, a pătrunde, a se des-călţa, a bunghi. Trebuie să citească un context mai larg pentru a înţelege sensul unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până când a înţeles semnificaţia ironiei lui. 5 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a judeca, a opina, a pricepe, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A înţeles că nu este pregătit pentru examen. 6 tr. a constata, a observa, a pricepe, a remarca, a sesiza, a vedea, a zăpsi, <înv.> a paratirisi, a şucări. A înţeles că un virus a pătruns în computer. 7 tr. (compl. indică fapte, gesturi, afirmaţii etc. ale oamenilor) a interpreta, a citi. A înţeles gestul ei ca o confirmare. 8 tr. (compl. indică stări, situaţii, fenomene etc.) a-şi explica, a pricepe, a devină. Nu înţelege unde a greşit. 9 tr. a concepe, a pricepe. Nu înţelege cum de s-au împăcat după un asemenea conflict. 10 tr. a cunoaşte, a pricepe, a şti, a cuprinde. înţelegi sensul acestei expresii? 11 tr. înţelegere a desluşi, a distinge, a pricepe, a vedea. Se făcuse zi şi a înţeles mai bine ce este în jurul lui. 12 tr. a pricepe. A înţeles cine este vinovatul după investigaţii minuţioase. 13 tr. a concluziona, a constata, a vedea. După multe discuţii, au înţeles că nu se poate urma această cale. 14 intr., tr. (mai ales interog., mascând o ameninţare) a auzi, a pricepe. Dacă nu vii în seara asta, nu mai vorbesc cu tine. înţelegi? 15 intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a asculta, a pricepe. Cine nu înţelege de vorbă bună va avea de-a face cu mine! 16 tr. (urmat de o prop. compl dr.) a tinde, a urmări. Este o persoană care înţelege să tragă foloase din orice. 17 tr. fig. (urmat de un compl indir. introdus prin prep. „din” sau în prop. neg. cu compl. „nimic”) a câştiga, a profita, a simţi. Ai înţeles ceva din această şedere în străinătate? Dacă ia banii cu ţârâita, nu înţelege nimic. II refl. redpr. (despre oameni) 1 a se împăca, a se îngădui, a se învoi, a se bărăbări, a se împogodi, a se nărăvi, a se pogodi. Tinerii soţi se înţeleg foarte bine. 2 a conveni, a se învoi, a se vorbi, a se pogodi, <înv. şi reg.> a se grăi, a vorovi, a vorbălui, <înv.> a răspunde. S-au înţeles să meargă la concert. 3 a conveni, a se împăca, a se învoi, <înv. şi pop.> a se îngrădi, a se ajunge, a se uni2, <înv. şi reg.> a se divăni, a se alcătui2, a se îndogăţi, a se toldui, <înv.> a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, a se simfonisi. S-au înţeles să renunţe, fiecare, la un anumit număr de acţiuni. 4 (mai ales despre adversari; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se învoi, a pactiza, a negoda, a pacta. Cele două partide s-au înţeles în ceea ce priveşte formarea guvernului. înţelegere s.f. 11 percepere, pricepere, prindere, sesizare, <înv.> iscusenie, pricepătură, şti-utură, pătrundere. Trebuie să citească un context mai larg pentru înţelegerea sensului unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până la înţelegerea semnificaţiei ironiei lui. 2 (filos.) cunoaştere, percepţie, pricepere, cogniţie. Atât ştiinţa, cât şi arta au ca scop înţelegerea realităţii obiective. 3 aprehensiune, comprehensiune, comprehensivitate, pricepere, <înv.> vedere, pătrundere. Aspectul unor desene moderne depăşeşte înţelegerea obişnuită. 4 gândire, intelect, judecată, minte, raţiune, cap, materie cenuşie, substanţă cenuşie, substanţă nervoasă cenuşie. Este apreciat pentru înţelegerea lui, dar şi pentru seriozitatea cu care lucrează. 5 conştiinţă. Are înţelegerea propriilor greşeli. 6 interpretare. înţelegerea gestului ei a fost ca o confirmare. 7 bunăvoinţă, comprehensiune, îngăduinţă, mărinimie, milă, <înv. şi pop.> milostenie, <înv. şi reg.> bunătămare, <înv.> bene-volenţă, priinţă, voie, voie bună, evnie, musaadea. L-a asigurat de înţelegerea lui oricând. 8 îngăduinţă. A avut totdeauna înţelegere faţă de greutăţile prietenilor. 9 indulgenţă, îngăduinţă, îngăduire, permisivitate, toleranţă, tolerantism, îngăduiălă, <înv.> răbdare, slobozenie. Bunicii manifestă prea multă înţelegere faţă de nepoţi 10 (înv.) v. Deşteptădune. Intelect Inteligenţă. Judecată. Minte. Pricepere. Raţiune. Spirit I11 înţeleni acord, aranjament, combinaţie, contract, convenţie, învoială, învoire, legământ, pact1, tranzacţie, agreement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf2, şart2, sintichi, legătură. Conform înţelegerii, îi revin 25 de procente din profit 2 acord, învoială, târg, vorbă, <înv.> voroavă. Aceasta a fost înţelegerea dintre noi când am discutat iniţial? 3 (jur.) acord, consens, <înv.> conglăsuire, soglăsuire. între cele două părţi în litigiu a fost încheiată o înţelegere. 4 (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, ,,vrajbă,r) acord, armonie1, linişte, pace, unire, concordie, <înv. şi pop.> bunăvoire, împăciuire, învoire, potriveală, <înv. şi reg.> sloagă, omonie, concert. în familia lor este o înţelegere deplină. 5 învoială, pogoadă, pogodeală, tocmă. Au renunţat la afacere pentru că nu au ajuns la o înţelegere în privinţa preţului. înţeleni vb. IV. 11 refl. (mai ales despre pământ) a se bătători, a se întări, a se învârtoşa, <înv. şi reg.> a se ţeleni, <înv.> a se împuteri. Pământul s-a înţelenit din cauza secetei. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică substanţe, materii, materiale etc.) a (se) întări, a (se) înţepeni, a (se) învârtoşa, a (se) solidifica. îngheţul înţeleneşte noroiul de pe străzi. Ipsosul se înţeleneşte imediat 3 refl. (despre plug) a se înţepeni. Plugul s-a înţelenit în pământul uscat. II fig. 1 intr. (despre fiinţe) a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a înţepeni, a împietri, a îngheţa, a paraliza, a se răci, a (se) încuiba, a se înrădăcina, a se rădăcina. Acest obicei s-a înţelenit de secole la români. Frica s-a înţelenit în sufletul ei. înţelenit; -ă adj. 11 (despre pământ, terenuri agricole etc.) bătătorit, întărit, învârtoşat. Pământul înţelenit este greu de săpat. 2 (despre pământ, terenuri agricole etc.) necultivat, nedesţelenit, nelucrat, sălbatic, ţelinos, <înv. şi pop.> sterp, <înv. şi reg.> ţelinit, pârlogit. Există încă foarte multe terenuri agricole în-ţelenite. II fig. (despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţeapăn, ţintuit, împietrit, îngheţat, paralizat, mărmurit Au rămas înţeleniţi când au auzit urletul lupului. înţelepciune s£ 1 sapienţă, <înv.> înţelepte, mândrie, mândroste, preamândrie, lumină. înţelepciunea acestui bătrân este recunoscută 2 filosofie, luminare. Proverbele ilustrează înţelepciunea unui popor. 3 chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devii Păcat că nu a avut în tinereţe înţelepciunea pe care o are acum, la bătrâneţe. înţelept, -eâptă adj., s.m., s.f., adv. I adj. 1 adj. (despre oameni) sapient, iscusit, <înv.> mândru, preamândru. Este un om înţelept, care are o capacitate superioară de judecare a lucrurilor. 2 (despr&frameni) chibzuit, cuminte, socotit2, mintos. Are încredere în sfaturile lui pentru că este o persoană înţeleaptă. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) chibzuit, cuminte, deştept, inteligent. Renunţând la o competiţie pe care nu o putea câştiga, a făcut un gest înţelept. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folositor, gândit, judecat, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi înţelepte. II s.m. 1 (filos.) filosof, gânditor. Lumea antică a avut mari înţelepţi. 2 filosof, guru, mentor spiritual. Este un înţelept foarte cunoscut. III adv. (modal) chibzuit, cuminte, înţelepţeş-te, judicios, raţional, serios, temeinic. A procedat înţelept în ceea ce priveşte hotărârea luată. înţelepţeşte adv. (modal) chibzuit, cuminte, înţelept, judicios, raţional, serios, temeinic, înţelepţi vb. IV. refl.,tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni ori,p. ext., animale de casă) v. Astâmpăra. Cuminţi. Domoli. Linişti. Potoli, înţelepţi'e s.f. (înv.) v. înţelepciune. înţeles1 s.n. 1 (lingv.) accepţie, conotaţie, conţinut, semnificaţie, sens, valoare, semnificare, acceptanţă, însemnare, însemnătate, semantică (v. semantic), semantism, <înv.> noimă, semnificat, simţ, tâlc, valenţă. în acest context cuvântul este folosit cu un înţeles figurat. 2 raţiune, rost, semnificaţie, sens, semnificare, <înv. şi pop.> meşteşug, tâlc, noimă, merchez, <înv.> tocmeală, ascuns1. înţelesul acestui gest extrem este de nepătruns pentru cunoscuţi. 3 mesaj, semnificaţie, sens, <înv. şi pop.> tâlc, tiririm, <înv.> socoteală, dedesubt, clenci, ichi. înţelesul discursului este unul politic. 4 explicaţie, interpretare. A dat fel defel de înţelesuri scrisorii 5 (înv.) v. Cuget Fire. Gândire. Intelect Judecată. Minte. Raţiune. Spirit înţeles2, -eâsă adj. 1 (despre probleme, situaţii, fenomene etc.) priceput. Odată înţeles, fenomenul poate fi explicat uşor. 2 (despre coduri, mesaje codificate etc.) decodat, decodificat, decriptat, descifrat. Mesajul înţeles cuprindea secrete militare. înţepa vb. 1.11 tr., refl. a (se) împunge, a (se) înghimpă, a (se) înfige, <înv. şi reg.> a (se) punge, a (se) înţigla, a mărăcina, a ruga2. Din neatenţie, s-a înţepat cu acul. Spinii trandafirului au înţepat-o. 2 tr. (despre unele insecte; compl indică fiinţe) a ciupi, a mânca, a muşca, a pişcă, a împunge, a ţicura. Ţânţarii l-au înţepat pe obraz. 3 tr. (despre anumite lichide; compl indică oameni) a ciupi, a pişcă, a ţicura. Sucul pe care îl bea o înţeapă la limbă. 4 tr. (arg.; compl. indică fecioare) v. Deflora. Dezvirgina. Necinsti. II tr. fig. 1 (despre ger, crivăţ etc.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a biciui, a pişcă, a săgeta, a şfichiui. Crivăţul l-a înţepat tot drumul. 2 (compl. indică oameni; adesea urmat de un circ. instr.) a arde, a atinge, a împunge, a încolţi, a înghimpă, a muşca, a pişcă, a săgeta, a şfichiui. L-a înţepat cu vorbe usturătoare. 3 (compl. indică oameni) a ironiza, a persifla, a zeflemisi, a împunge, a înghimpă, a pişcă, a şfichiui, a urzica, a cosorî. îl înţeapă atunci când face o gafă. înţepare s.f. I împungere, <înv.> împunsoare, înghimp. înţeparea cu acul a fost din neatenţie. II fig. 1 biciuire, săgetare, şfichiuială, şfichiuire. Mergând pe jos, simţea înţeparea usturătoare a crivăţului. 2 ironizare, persiflare, zeflemisire, împungere, şfichiuială, şfichiuire, cosorâre. A devenit obiectul înţepării ziariştilor. înţepăt, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) împuns. Degetul înţepat îl doare. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) ciupit2, pişcat2. Mâna înţepată s-a umflat. II fig. 1 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, băţos, împăunat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind un om cam înţepat şi dificil, nu are prieteni. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) morocănos, posac, răutăcios, ursuz, acru, înăcrit. Era înţepată din cauza durerii de cap. înţepător, -oăre adj. 11 (despre unele insecte) pişcător. Ţânţarul este o insectă înţepătoare. 2 (despre barbă, mustăţi etc.) sârmos, ţepos. Are mustăţi înţepătoare. 3 (despre vârful unor obiecte) ascuţit2, înţiglat. Sabia are vârful înţepător. 4 (mai ales despre vinuri) acid, aspru, înăsprit, pişcăcios, pişcător, pişcav, pişcos, ţaparâş, <înv.> stifos. Au comandat chelnerului un vin înţepător. 5 (despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) iute, picant, piperat, pişcător, usturător, iuţit, usturatec, usturos, usturat, usturoi. Gulaşul are un gust înţepător. Un fum înţepător îi umple ochii de lacrimi. II fig. 1 (despre ger, crivăţ etc.) biciuitor, pişcător, şfichiuitor, usturător. Astăzi este un ger înţepător. 2 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar înţepător, dar foarte talentat. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini creaţii ale br) ironic, persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, împungător, şfichiuitor, urzicător. Ise adresează pe un ton înţepător. Glumele br sunt înţepătoare. 4 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant Cronica teatrală este înţepătoare. înţepătură s.f. 11 împunsătură, <înv.> puntu-ră. înţepătura acului a fost dureroasă. 2 ciupitură, pişcătură, împunsătură. 9091 Face alergie la înţepăturile ţânţarilor. 3 pişcătură. Multora le place înţepătura unei mâncări picante. 4 (med.) împunsătură, înjunghietură, junghi, nevralgie intercostală, junghie-tură, stricnitură, licăritură, picneală, ţii-tură, nixis, ace (v. ac), fulgerătură, săgeată, săgetare, săgetătură, tăietură, ţeapă. Simte înţepături în piept când oboseşte. II fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobâmac, împunsătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. înţepăturile pamfletarului nu iartă pe nimeni. înţepeneală s.f. 1 înţepenire, rigiditate. A simţit o înţepeneală a mâinii după injecţie. 2 fixitate, imobilitate, rigiditate. înţepeneala privirii oboseşte ochii. înţepeni vb. IV. 1 tr. (compl indică obiecte sau părţi ale lor, adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a fixa, a imobiliza, a pironi, a prinde, a ţintui, a împlânta, a propti, a coase, <înv. şi reg.> a ţepeni, a crepeni, a proţăpi. A înţepenit scândurile gardului în cuie. A înţepenit reclama în perete cu un ciocan. 2 tr. (compl. indică mai ales pietre, lespezicu determ. locale) a fixa, a pecetlui. Meşterii au înţepenit lespezile pe trotuar. 3 refl. (despre plug) a se înţeleni Plugul s-a înţepenit în pământul uscat. 4 refL,tr. (tehn.; sub. sau compl. indică piese de motoare, dispozitive mecanice, motoare etc.) a (se) bloca, a (se) gripa. Motorul maşinii s-a înţepenit. Rugina a înţepenit cablurile frânelor. 5 intr., refl. (despre substanţe, materii, materiale etc.) a (se) întări, a (se) înţeleni, a (se) învârtoşa, a (se) solidifica. îngheţul înţepeneşte noroiul de pe străzi. Ipsosul se înţepeneşte imediat. 6 intr. (despre cadavre) a îngheţa. 7 intr. (în basme; despre fiinţe) a se împietri, a încremeni, a înmărmuri, a se pietrifica, <înv. şi pop.> a mărmuri, a se împie-troşa. La un semn al vrăjitoarei, Făt-Frumos a înţepenit. 8 refl., tr. (med., med. vet.) a (se) anchiloza, a (se) prinde. I s-a înţepenit un picior din cauza reumatismului 9tr. (compL indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a amorţi, a paraliza, <înv. şi reg.> a ţepeni, a dre-veni, <înv.> a îndreveni. I-au înţepenit degetele din cauza frigului. 10 intr. (despre fiinţe) a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, <înv. şi reg.> a ţepeni, <înv.> a înlemnoşa, a împietri, a îngheţa, a înţeleni, a paraliza, a se răci, a mărmuri. Am înţepenit de frică când au auzit urletul lupului. 11 refl. (despre limbă) a se încleia. I s-a înţepenit limba şi nu a mai putut articula un cuvânt. 12 tr. (pop.; constr.; compl. indică edificii, temeliile acestora, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) v. Consolida. întări înţepenire s.f. 1 fixare, fixat1, imobilizare, pironire, prindere, ţintuire, fixaţie, ţintuială. înţepenirea scândurilor gardului s-a făcut în cuie. 2 fixare, fixat1, pecetluire. Meşterii se ocupau cu înţepenirea lespezilor pe trotuar. 3 înţepeneală, rigiditate. 4 (med, med vet.) anchilozare, anchiloză, prindere. Reumatismul i-a produs înţepenirea picorului. 5 (în basme) împietrire, încremenire, înmărmurire, pietrificare, <înv. şi pop.> mărmurire. 6 încremenire, înlemnire, înmărmurire, nemişcare, împietrire, îngheţare, paralizare, paralizie, îngheţ. Frica le-a provocat o stare de înţepenire. 7 (constr.; pop.) v. Consolidare. întărire. înţepenit -ă adj. 11 (despre obiecte sau despre părţi ale lor) fixat2, imobilizat, prins2, pro-ţăpit. Reclama înţepenită în perete a căzut în timpul furtunii 2 (mai ales despre pietre, lespezi) fixat2, pecetluit2. Lespezile înţepenite pe trotuar nu mai pot fi mişcate. 3 (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) anchilozat, inert, ţeapăn, prins2, mort. A rămas cu piciorul înţepenit din cauza reumatismului. 4 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) amorţit, dreven, încremenit. Degetele înţepenite şi-au revenit greu. 5 (despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţeapăn, ţintuit, <înv. şi pop.> mărmurit, <înv. şi reg.> stâlpit, împietrit, îngheţat, înţelenit, paralizat, rigid. Bărbatul din tablou are o ţinută înţepenită. Figura îi este înţepenită. 7 (pop.; despre edificii, temeliile lor, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) v. Consolidat. întărit. II fig. (despre caracter, atitudini etc. ale oamenilor) rigid, ţeapăn. Are un caracter înţepenit, pe care nu-l poate schimba nimic. înţesă vb. 1.1 tr. (compl indică bcuri, terenuri etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) a (se) împânzi, a (se) umple, a garnisi, a (se) împăna, a (se) trufa. Manifestanţii au înţesat piaţa oraşului La meciuri, stadioanele şi împrejurimile sunt înţesate cu jandarmi şi poliţişti. 2 refl. fig. a se îndesi, a se înteţi. Copacii se înţeasă spre marginea pădurii. înţesat, -ă adj. 11 (despre locuri, terenuri etc.) împânzit, plin, ticsit, împănat. Pe străzile înţesate de manifestanţi nu se mai poate circula. 2 (despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) doldora, încărcat2, îndesat, plin, ticsit, umflat, doldoş, ţeapăn, ţoşcă. Vine din piaţă cu sacoşele înţesate. Are portofelul înţesat de bancnote. II fig. (reg.; despre oameni) v. încăpăţânat îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. înţestăt, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. înţiglă vb. I. (reg.) 1 tr., refl. v. împunge. în-ghimpa. înţepa. 2 tr. (compl. indică obiecte tăioase sau lamele lor) v. Ascuţi. Trage, înţiglăt, -ă adj. (reg.) 1 (despre vârful unor obiecte) v. Ascuţit2. înţepător. 2 (despre vocea, glasul oamenilor) v. Ascuţit2. Piţigăiat. Subţiat Subţire. înţinăt, -ă adj. fig. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Bilios. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. înţoli vb. IV. refl. fig. (fam.; despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi. îmburghezi. înavuţi, înstări. Parveni. învălmăşeală înţoţonă vb. I. refl., tr. (pop.; sub. sau compl. indică oameni, mai ales femei) v. împopoţona. înzorzona. înţoţonăre s.f. (pop.) v. împopoţonare. în-zorzonare. înţoţonăt, -ă adj. (pop.; despre oameni, mai ales despre femei) v. împopoţonat. înzorzonat, învălătuci vb. IV. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) a (se) încârliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfăşură, a (se) răsuci, a (se) suci2, a (se) covriga, a (se) covrigi, a (se) încolătăci, <înv.> a (se) învălui, a (se) împleti, a (se) împletici. Şarpele s-a învălătucit pe o creangă. 2 tr. (compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) a înfăşură, a învârti, a răsuci, a roti, a rula, a suci2, a vălătuci, a sucăli, a rotila, a rotocoli, a tecărui, a vălugi. A învălătucit strâns covorul pentru a încăpea în portbagaj. 3 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) v. Amesteca. împletici. încâlci. încurca. Mixa. învălătucire s.f. 1 încolăcire, înfăşurare, răsucire, sucire, sucit1, vălătuceală, colăcitură, încolăceâlă, încolăcitură. Urmăreşte învălătucirea şarpelui pe o creangă. 2 înfăşurare, învârtire, învârtit1, răsuceală, răsucire, răsucit1, răsucitură, sucire, sucit1, sucitură, suceală. învălătucirea covorului s-a făcut după ce acesta a fost aspirat. învălătucit, -ă adj. 1 (despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre plante etc.) încârligat, încolăcit, încovrigat, înfăşurat2, răsucit2, sucit2, acolat, contort, împleticit, împletit2. A luat de pe creangă şarpele învălătucit. 2 (despre obiecte, materiale flexibile etc.) înfăşurăt2, învârtit2, răsucit2, rotit2, sucit2, vălătucit. Covorul învălătucit încape perfect în portbagaj. 3 (reg.; despre elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) v. Amestecat. împleticit. încâlcit. încurcat2. învălmăşăg s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşeală, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glo-gozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. 2 bătaie, încăierare, învălmăşeală, luptă, <înv. şi pop.> toi2, caier, ghiontuială, încaier, încăierat, încăierătură, trântitură1, caft, cafteală, hârâială, tăvăleală, trânteală, trosneală, zurba, hârţoa-lă, <înv.> luptare, coliziune, răfuială, ucidere, carambol, învălmăşeălă s.f. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, năvală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare învălmăşeală de oameni. 2 agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, vier-muială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vân-zoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs învălmăşeala mulţimii adunate în piaţă. 3 bătaie, încăierare, învălmăşag, luptă, <înv. şi pop.> toi2, caier, ghiontuială, încaier, încăierat, încăierătură, trântitură1, caft, cafteală, hârâială, tăvăleală, trânteală, trosnea-lă, zurba, hârţoală, <înv.> luptare, coliziune, răfuială, ucidere, carambol. învălmăşeala dintre tineri s-a soldat cu câţiva răniţi. II fig. confuzie, încurcătură, zăpăceală, fru-fru, halima1, harababură. Lipsa informării corecte duce la apariţia învălmăşelilor. învălmăşi vb. IV. 11 refl. (despre oameni) a se vălmăşi, <înv.> a se vălui. La deschiderea noului magazin, oamenii s-au învălmăşit, ru-pându-şi hainele. 2 tr. (compl. indică obiecte, haine etc.) a vălmăşi. A învălmăşit la repezeală hainele în dulap. II refl. fig. (despre oameni) a se fâstâci, a se intimida, a se încurca, a se zăpăci, a se pierde, a se vălmăşi, a se ienăci, a se îngălmăci. învălmăşindu-se, nu a ştiut ce să răspundă. învălmăşit -ă adj. 1 (despre obiecte, haine etc.) vălmăşit. Hainele învălmăşite s-au boţit. 2 fig. (despre oameni) fâstâcit, intimidat, încurcat2, zăpăcit, îngălmăcit. învălmăşită, nu a ştiut ce să răspundă. învălui vb. IV. 11 tr. (compl. indică fiinţe) a împresura, a încercui, a înconjura, <înv. şi pop.> a cuprinde, a învoalbe, <înv.> a împrejura. Poliţiştii i-au învăluit pe infractori din toate părţile. 2 tr. (milit.; compl. indică locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) a asedia, a împrejmui, a împresura, a încercui, a înconjura, <înv. şi reg.> a ocoli, <înv.> a închide, a înveriga. Oraşul a fost învăluit de inamic. 3 tr. (despre foc; compl. indică clădiri, încăperi, obiecte etc.) a aprinde, a cuprinde. Focul a învăluit aripa de vest a palatului. 4 tr., refl. a (se) îmbrobodi. Nori negri au învăluit cerul Pădurea s-a învăluit cu ceaţă. 5 tr. (compl. indică focul, jarul etc.) a înveli. Pentru a evita un incendiu, au învăluit focul de tabără cu pământ. 6 refl. (despre foc, flăcări) a se micşora, a scădea. Focul ardea bine, dar, din când în când, se învăluia la adierile vântului. 7 tr., refl. (pop.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „în”) v. Acoperi. înfăşură. înveli 8 refl., tr. (înv.; sub. sau compl indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) v. încârliga. încolăci. încovriga. înfăşură. învălătuci. Răsuci. Suci2. II fig. 1 tr. a acoperi, a îmbrăţişa, a împresura, a înfăşură. Umbra învăluie dealul. Ceaţa ne învăluie de peste tot. 2 refl. a se învârteji, a se învolbura. Călăreţii goneau, învăluindu-se în praf. 3 tr. (despre gânduri, trăiri, suferinţe etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a năpădi, a prinde, a împresura, a încolţi, a umple. Gândurile negre îl învăluie. 4 tr. (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o învăluit refl., tr. (sub. sau compl. indică idei, gânduri, amintiri etc.) a (se) amesteca, a (se) combina, a (se) confunda, a (se) împletici, a (se) încâlci, a (se) încurca. Adesea amintirile se învăluie cu visele. 6 refl. (înv.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sfărâmă. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbate. Zbuciuma. 7 tr. (înv.; compl. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) v. Ascunde. Camufla. Deghiza. Disimula. Masca. Oculta. Tăinui. Voala. învăluială s£ (înv.) I (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesare. înghesuială. îngrămădeală. îngrămădire. învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag. II fig. 1 v. Amar. Amărăciune. Amărâre. Cătrănire. întristare. Mâhnire. Mohorâre. Necaz. Nefericire. Negru. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. 2 v. Apăsare. Asuprire. Despuiere. Exploatare. împilare. Jug. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Stoarcere. Tiranie. Urgisire. învăluire s.f. 1 împresurare, încercuire, înconjurare, cerclaj. învăluirea infractorilor a fost făcută cu multă precauţie. 2 (milit.) asalt, asediere, asediu, blocadă, împresurare, încercuire, înconjurare, <înv.> împresurătură, înconjurătură, ocol, ocolire, poliorchie, obsidiune. învăluirea oraşului a durat trei luni. 3 (pop.) v. Acoperire. înfăşurare. învelire. învelit1. învăluit, -ă adj. 1 (despre fiinţe) împresurat, încercuit, înconjurat. Infractorii învăluiţi s-au predat. 2 fig. (despre voce, sunete etc.) voalat, estompat, umbrit. Are vocea învăluită din cauza unei răceli. 3 (pop.; despre fiinţe, obiecte etc.) v. Acoperit. înfăşurat. învelit2, învălură vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales vegetaţia) a (se) legăna, a (se) ondula, a undui. Vântul învălurează lanul de grâu. Păpurişulse învălurează în adierea vântului. 2 refl., intr. (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a clocoti, a se dezlănţui, a se frământa, a fremăta, a (se) învolbura, a (se) tulbura, a se zbate, a se zbuciuma, a se burduşi, <înv. şi reg.> a (se) sălbătici, a sălta, a fierbe. Marea se învălurează cu furie în timpul furtunii. învălurâre s.f. 1 ondulare, unduire, <înv. şi pop.> undare. Priveşte fascinat învălurarea lanului de grâu în adierea vântului. 2 agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte învălurarea mării. învălurăt -ă adj. 1 (mai ales despre vegetaţie) unduios, vălurat, văluros. Lanul învălurăt îţi oferă o imagine captivantă. 2 (despre sol forme de relief etc.) accidentat, denivelat, neregulat, «înv. şi reg.> săpat2. Nu se poate ajunge la mănăstire din cauza drumului învălurăt. învăpăiă vb. I. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor, adesea determ. prin „la faţă,r) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) roşi, a (se) rumeni, a (se) aburi, a (se) aprinde, a (se) arămi, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a învăpăiat la faţă când a urcat pe scenă. 2 fig. (compl sau sub. indică oameni) a (se) entuziasma, a (se) înflăcăra, a (se) însufleţi, a (se) pasiona, a (se) aprinde, a (se) înaripa, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) înfoca, a se întărâta, a se zvăpăia, a răni. Se învăpăiază când este vorba de politică. învăpăiăt -ă adj. 11 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, roşit, roşu, rubicond, rumen2, rumenit, aburit, aprins2, încins2, înflorit. Obrajii învăpăiaţi şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 2 (despre aer, atmosferă etc.) dogorit, fierbinte, încins2, înfierbântat. în deşert, turiştii au suferit din cauza aerului învăpăiat. II fig. 1 (despre oameni) entuziasmat, entuziast, înflăcărat, încălzit. Era atât de învăpăiată de ceea ce văzuse în excursie, încât nu se putea opri din povestit. 2 (despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, aprins2, înfocat, luminat2. Fata are ochii negri, învăpăiaţi, plini de vioiciune. 3 (mai ales despre caracterul oamenilor) energic, impetuos, puternic, tare, vajnic, viguros. Tânărul având un caracter învăpăiat, înfruntă cu uşurinţă orice adversitate a sorţii. 4 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasionat, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, dionisic, elansat. Ţine un discurs învăpăiat. 5 (despre sentimente, pasiuni etc. ale oamenilor) arzător, clocotitor, fierbinte, învolburat. Simţea o mânie învăpăiată pe care nu putea să şi-o înăbuşe. învăscut, -ă adj. (rnv.) 1 (desprefiinţe, obiecte etc.) v. Acoperit înfăşurat. învelit2.2 (despre oameni) v. Echipat. îmbrăcat2. înveşmântat, învăţ s.n. (pop.) 1 v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. 2 v. Deprindere. Obicei. Obişnuinţă. 3 vt Consiliere. Cuvânt. îndemn, îndrumare. învăţătură. Povaţă Povăţuire. Sfat Sfătuire. Sugestie. Vorbă învăţă vb. 1.1 intr. a se instrui, a studia, <înv. şi reg.> a se pricopsi. Este o persoană căreia îi place să înveţe în permanenţă. A învăţat şi în străinătate. 2 tr. (compl. indică cunoştinţe teoretice şi practice din discipline ştiinţifice, tehnice, artistice, obiecte de învăţământ etc.) a studia, <înv. şi reg.> a ştudirui, <înv.> a lucra, a pedepsi, a spudaxi. A învăţat materia la istorie pentru teză în patru ore. Pentru învârstat că nu îi place geometria, învaţă greu noţiunile predate la şcoală. 3 tr. (compl. indică cursuri, materiale didactice etc.) a citi, a studia. A învăţat, de la un capăt la altul, tot cursul de literatură comparată pentru examen. 4 tr. (compl. indică informaţii, cunoştinţe etc.) a asimila, a dobândi, a-şi însuşi1, a prinde, a apercepe, a absorbi. Cei mai mulţi copii învaţă cu uşurinţă inovaţiile tehnice. 5 intr. a se pregăti, a se prepara, a studia. A învăţat foarte serios pentru acest examen. 6 tr. (compl. indică texte, cunoştinţe, deprinderi etc.) a memora, a memoriza, a proba. A învăţat o poezie pentru serbare. Actriţa a învăţat repede rolul. 7 tr. (pedag.; compl. indică mai ales adolescenţi, copii) a instrui, a şcoli, <înv.> a certa, a mustrui, a muştrului, a pedepsi, a erudi, a lumina. Ca profesor, a învăţat toată viaţa elevii. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) iniţia, a (se) instrui. L-a învăţat arta magiei. Urmează cursuri speciale pentru a se învăţa în informatică. 9 tr. (compl. indică meserii, practici etc.) a deprinde, a-şi însuşi1, a prinde, <înv.> a obic-ni. A învăţat cu uşurinţă croitoria. 10 tr. (compl. indică oameni) a arăta, a consilia, a îndruma, a povăţui, a sfătui, a dăscăli, a zice, a difti, <înv.> a mângâia, a paşte2, a preapări, a parigorisi. Il învaţă cum să depăşească momentele dificile. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a (se) acomoda, a (se) adapta, a se deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) obişnui, a (se) habitua, a se hârşâi, <înv. şi reg.> a (se) sucui, a se hârsi, a se nără- vi, <înv.> a se nevoi, a (se) aclimatiza, a se mlădia. S-au învăţat uşor cu noile condiţii sociale. 12 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se acomoda, a se deprinde, a se împăca, a se obişnui. S-a învăţat cu noul ritm de lucru. Câinele nu se poate învăţa cu lesa. 13 tr. (înv.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici, învăţare s.f. 1 învăţat1, studiere, studiu, studiat1, <înv.> citanie. învăţarea lecţiilor îi ocupă aproape toată după-amiaza. 2 învăţat1, învăţătură, studiu, <înv.> deprindere. 3 asimilare, asimilaţie, dobândire, însuşire, prindere. O preocupare a sa era învăţarea de noi cunoştinţe. 4 deprindere, însuşire. învăţarea croitoriei nu a fost uşoară. 5 memorare, memorizare, <înv.> memorizaţie. învăţarea poeziei i-a luat câteva ore. 6 cultivare, instruire, luminare, <înv. şi pop.> deşteptare. învăţarea tinerilor trebuie să fie o preocupare permanentă a guvernanţilor. 7 iniţiere, instruire, erudire. Noul său loc de muncă reclamă şi învăţarea lui în informatică. 8 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) acomodare, adaptare, dedare, deprindere, familiarizare, obişnuire, aculturaţie, acutunanţă, aclimatizare. Perioada de învăţare cu noile condiţii sociale a fost destul de scurtă. 9 (pop.) v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă. învăţât1 s.n. 1 învăţare, studiere, studiu, studiat1, <înv.> citanie. 2 învăţare, învăţătură, studiu, <înv.> deprindere. în sesiune studenţii se pun pe învăţat. 3 (pop.) v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfătuire. Sugestie. Vorbă. învăţat2, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) citit2, cult2, cultivat, deştept, educat, instruit, şcolit, literat, <înv.> pedepsit, politicit, spudaxit, studiat2, sufletesc, crescut2, poleit2. Are pretenţia că este un om învăţat. 2 (despre oameni) citit2, cult2, cultivat, doct, erudit, savant, sapient, ştiut2, <înv. şi reg.> pricopsit, ştiutor, luminat2. Studenţii îl apreciază pentru că este un profesor învăţat. 3 (despre oameni) educat, format2, instruit, pregătit2, şcolit Este un lingvist învăţat la şcoala germană. 4 (despre oameni) acomodat, adaptat, deprins, familiarizat, obişnuit, <înv.> obiceainic, aclimatizat. Un elev învăţat cu un colectiv nou va avea rezultate bune la învăţătură. 5 (despre texte, cunoştinţe, deprinderi etc.) memorat, memorizat. Poezia învăţată este a lui Eminescu. 6 (despre animale sau păsări) dresat. Leul învăţat execută toate comenzile dresorului. II s.m., s.f. cărturar, erudit, savant, cărtureţ, <înv.> diac, dascăl, lumină. îorga a fost un mare învăţat. Este un distins învăţat care a format o şcoală de matematică. învăţăcel s.m. discipol, elev, ucenic, cirac, <înv.> şcolar1. Socrate a avut mulţi învăţăcei. învăţământ s.n. I (pedag.) 1 educaţie, instrucţie, învăţătură, instrucţiune, <înv.> învăţătorie, pedeapsă. Sunt necesare reforme profunde în procesul de învăţământ. 2 învăţământ secundar = <înv.> învăţătură secundară. învăţământul secundar urmează învăţământului primar; învăţământ superior=învăţământ universitar; învăţământ universitar = învăţământ superior. II (la pl. învăţăminte; adesea constr. cu vb. „a trage”) concluzie, învăţătură, lecţie. A tras câteva învăţăminte din păţania prietenului său. învăţător, -oăre s.m., s.f., adj. I I s.m., s.f. (pedag.) dascăl, dăscăliţă, domn, <înv. şi reg.> normaliş dascăl, şo-leriu, <înv.> didascal, şcoleriu, ipo-didascal, pedant, belfer. în şcoala primară a avut ca învăţător un om cu o reputaţie foarte bună. 2 s.m. (art. învăţătorul; relig. creştină; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Nazareeanul (v. nazareean), Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v.fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). Ne închinăm învăţătorului. 3 s.m. (relig.; înv.) învăţător de sufletv. Pastor. Părinte. Preot. Sacerdot. II s.m. fig. 1 apostol, dascăl, maestru. Scriitorul a fost considerat un adevărat învăţător al nea- mului său. 2 călăuză, îndrumător, mentor, povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, busolă, dascăl, tată, sfeşnic. Mama i-a fost învăţător toată viaţa. III adj. (înv.) 1 v. Educativ. Instructiv. Moralizator. 2 v. îndrumător. Povăţuitor. Sfătuitor, învăţătorie s.f. (pedag.; înv.) v. Educaţie. Instrucţie. învăţământ. învăţătură, învăţătorime s.f. (colect.; pedag.; pop. şi fam.) dăscălime. Cea mai mare parte din învăţătorime este nemulţumită din cauza salarizării. învăţătură s.f. 11 (pedag.) educaţie, instrucţie, învăţământ, instrucţiune, <înv.> învăţătorie, pedeapsă. 2 studiu, şcoală, şcolărie, şcolărit. De câţiva ani se află la învăţătură în Anglia. 3 învăţare, învăţat1, studiu, <înv.> deprindere. 4 cultură, cunoştinţe (v. cunoştinţă), instrucţie, pregătire, studii (v. studiu), <înv. şi pop.> slovă, ştiinţă de carte, <înv. şi reg.> cărturărie, pricopseală, pricopsire, scrisoare, <înv.> minte, carte, lumină. îi întrece pe toţi în privinţa învăţăturii. Deşi este foarte isteţ, nu are prea multă învăţătură. 5 ştiinţă, sapienţă, <înv.> dăscălie, didascalie, azbuche, luminare. Cei care preţuiesc învăţătura au şanse mai mari de a reuşi în viaţă. 6 doctrină, sistem, teorie, <înv.> ucenie. Este adeptul învăţăturii liberale. 7 consiliere, cuvânt, îndemn, îndrumare, povaţă, povăţuire, sfat, sfătuire, sugestie, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfatuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfătu-ială, sfătuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. A apelat la învăţătura specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. 8 pildă, regulă, <înv.> paradigmă, lecţie. A vrut să dea tuturor o învăţătură de modestie. 9 (adesea constr. cu vb. „a trage”) concluzie, învăţăminte (v. învăţământ), lecţie. 10 normă, precept, principiu, regulă, poruncă, <înv.> lucru, mărturie, mărturisit1, porunceală, poruncită, zicere, zisă (v. zis), comandament. Şi-a educat copiii după învăţăturile creştine. 11 (lit.) morală, pildă, moralitate, <înv.> matimă. Fiecare fabulă are o învăţătură. 12 parabolă, pildă, pa-rimie, <înv.> price. învăţătura fiului risipitor este foarte cunoscută. 13 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 14 (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. II (concr.; înv.) 1 (pedag.) v. Disciplină. Materie. Obiect. 2 (pedag.) învăţătură secundară v. învăţământ secundar. 3 (relig.; şi învăţătură bisericească) v. Cazanie. Cuvânt. Omilie. Predică, învâltori vb. IV. tr., refl. (rar) v. învârteji. învolbura. Zbate. învârstă vb. I. tr. (pop.; compl. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Dunga. Tărca. Varga. învârstăt, -ă adj. (pop.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Dungat. Tărcat. Vărgat. Zebrat. învârteală 1912 învârteâlă s.f. 1 cerc, întoarcere, învârtire, învârtit1, învârtitură, răsucire, roată1, rotaţie, rotire, rotit1, ocol, rotitură, rotocol. 2 fig. (fam.) v. Afacere. Speculaţie, învârtecuş s.n. (pop.) v. Cot. Cotitură. Curbă, întorsătură. întorsură. întortochetură. Meandru. OcoL Răsucitură. Serpentină (v. serpentin). Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpuitură. Turnantă (v. turnant). învârtejî vb. IV. 1 refl., tr. a (se) învolbura, a (se) zbate, a (se) învâltori, a (se) vârtejui, <înv. şi reg.> a se vâltura, a (se) volbura, a (se) învoalbe, <înv.> a (se) vârteji. Apele repezi ale fluviului se învârtejesc. Crivăţul spulbera şi învârtejea zăpada. 2 refl. fig. a se învălui, a se învolbura. Călăreţii goneau, învâr-tejindu-se în praf. învârteji're s.f. învolburare, zbatere, vârte-juire, <înv. şi reg.> volburare, <înv.> vârtejire. învârtirea apelor fluviului este ameninţătoare. învârtejft, -ă adj. (despre ape) învolburat, răscolit2, volburos, <înv. şi reg.> volburat. Apele învârtejite ale fluviului sunt ameninţătoare. învârti vb. IV. 11 refl. (despre obiecte în mişcare, despre păsări în zbor etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în jurul”, „împrejurul”) a se roti, a se rotocoli. Planetele se învârtesc în jurul Soarelui. Stoluri de berze se învârteau prin văzduh. 2 tr.,refL (compl sau sub. indică obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) a (se) întoarce, a (se) răsuci, a (se) roti, a (se) suci2, <înv. şi reg.> a (se) vârti, a cărica, a (se) rotila, a sprehui. A învârtit cheia în broască şi a deschis uşa. Mânerul robinetului se învârte uşor. 3 tr. (compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) a înfăşură, a învălătuci, a răsuci, a roti, a rula, a suci2, a vălătuci, a sucă-li, a rotila, a rotocoli, a tecărui, a vălugi. A învârtit strâns covorul pentru a încăpea în portbagaj. 4 tr. (compl. indică aluat) a rula, a suci2. A învârtit foaia de plăcintă şi a pus-o în tavă. 5 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a frământa, a răsuci, suci2. De emoţie, fata învârte batista în mână. 6 intr. a amesteca. învârte în oală cu o lingură. 7 tr. (compl. indică arcul unui ceas, al unui mecanism etc.) a. întoarce, a trage. După ce a învârtit arcul ceasul a început să meargă. 8 tr. {compl. indică săbii, paloşe, buzdugane etc.) a mânui, a răsuci, a roti, a suci2, <înv. şi reg.> a purta. Scrimerul învârte sabia cu multă dibăcie. 9 refl. (despre fiinţe) a se foi. Devine enervant când începe să se învârtă prin cameră jară rost. 10 refl. (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a se foi, a forfoti, a se frământa, a fremăta, a furnica, a mişui, a mişuna, a roi2, a viermui, a bâjbâi, a colcăi, a forfăi, a năbă-dăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se văr-zui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea se învârte încoace şi încolo. II fig. 1 tr. (pop. şi fam.; compl. indică fonduri, venituri, averi etc.) v. Administra. 2 refl. (fam.; despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi îmburghezi. înavuţi. înstări. Parveni. 3 refl. (fam.; despre oameni) v. Afla. Fi. Găsi. Mişca. învârtire s.f. 1 cerc, întoarcere, învârteală, învârtit1, învârtitură, răsucire, roată1, rotaţie, rotire, rotit1, ocol, rotitură, rotocol. în înaltul cerului, un vultur zbura făcând învârtiri largi. 2 întoarcere, întors1, învârtit1, răsucire, rotire, sucire, convoluţie. învârtirea cheii în broască se face cu dificultate. 3 înfăşurare, învălătucire, învârtit1, răsuceală, răsucire, răsucit1, răsucitură, sucire, sucit1, sucitură, suceală. învârtirea covorului s-a făcut după ce acesta a fost aspirat. învârtit1 s.n. 1 întoarcere, întors1, învârtire, răsucire, rotire, sucire, convoluţie. 2 cerc, întoarcere, învârteală, învârtire, învârtitură, răsucire, roată1, rotaţie, rotire, rotit1, ocol, rotitură, rotocol. 3 înfăşurare, învălătucire, învârtire, răsuceală, răsucire, răsucit1, răsucitură, sucire, sucit1, sucitură, suceală. învârtit2, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) întors2, răsucit2, rotit2, sucit2, contort. Pe timp de noapte lasă în broască cheia învârtită. 2 (despre obiecte, materiale flexibile etc.) înfăşurat2, învălătucit, răsucit2, rotit2, sucit2, vălătucit. Covorul învârtit încape perfect în portbagaj. II s.f. (j.folc.) mărunţel, rusească (v. rusesc), învârtită se execută în perechi sau în grupuri mixte, cu paşi mărunţi şi repezi. învârtitoare s.f. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. învârtitură s.f. 11 cerc, întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit1, răsucire, roată1, rotaţie, rotire, rotit1, ocol, rotitură, rotocol. 2 (cor.; pop.) v. Piruetă. 3 (pop.) v. Cot. Cotitură. Curbă. întorsătură. întorsură. întortochetură. Meandru. Ocol. Răsucitură. Serpentină (v. serpentin). Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpuitură. Turnantă (v. turnant). II fig. abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, cal troian, calul troian (v. cal), manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie. Comerciantul pentru a avea profit mai mare, a recurs la învârtituri care nu-l onorează. învârtoşă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică substanţe, materii, materiale etc.) a (se) întări, a (se) înţeleni, a (se) înţepeni, a (se) solidifica- îngheţul învârtoşează noroiul de pe străzi. Ipsosul se învârtoşează imediat. 2 refl. (despre substanţe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la temperaturi mari) a se întări, a se solidifica, <înv. şi pop.> a se slei, <înv. şi reg.> a se vârtoşa, <înv.> a se împuteri. Lava fierbinte se învârtoşează pe măsură ce se scurge de pe munte. Picăturile de ceară căzute din lumânare se învârtoşează pe masă. 3 refl. (mai ales despre pământ) a se bătători, a se întări, a se înţeleni, < înv. şi reg.> a se ţeleni, <înv.> a se împuteri. Pământul s-a învârtoşat din cauza secetei. 4 refl. (mai ales despre pâine sau despre produse de patiserie) a se împietri, a se întări, a se usca, a se împietroşa. Pâinea s-a învârtoşat după câteva zile. 5 refl. (despre dulceţuri, sosuri, materii etc.) a se închega, a se îngroşa, a se lega1. Şerbetul se învârtoşează pe foc mic. Ciulamaua se lasă să fiarbă până când se învârtoşează. II tr., refl. fig. (pop.) 1 (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) v. Căli. Cuirasa. For-tifia. Fortifica. îndrepta. înfiripa. întări. întrema. învigora. înzdrăveni. Oţeli. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica. 2 v. Insensibiliza. împietri. înlemni, învârtoşâre s.f. 1 întărire, solidificare, <înv.> solidificaţie. învârtoşarea lavei se produce pe măsură ce se scurge de pe munte. 2 închegare, îngroşare, legare, legat2. învârtoşarea şerbetului trebuie făcută pe foc mic. învârtoşât, -ă adj. 11 (despre substanţe, materii, materiale etc.) întărit, solidificat, vârtojit. Ipsosul învârtoşat nu mai poate fi folosit. 2 (despre substanţe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la temperaturi mari) întărit, solidificat. Geologii adună probe din lava învârtoşată. 3 (despre pământ, terenuri agricole etc.) bătătorit, întărit, înţelenit. Pământul învârtoşat este greu de săpat. 4 (despre dulceţuri, sosuri, materii etc.) închegat, îngroşat, legat4. Şerbetul învârtoşat se pune în borcane. II fig. (pop.) 1 (desprefiinţe, în special despre oameni sau, p. ext., despre anumite organe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Puternic. Rezistent. Tare. 2 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) v. Flegmatic. Impasibil. Imperturbabil. Imun. Indiferent. Insensibil, împietrit. înlemnit. Neclintit. Nepăsător. Nesensibil. Nesimţitor. Netulburat. Pasiv. Rece. învechi vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) uza, a (se) hârbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi, a (se) răblări, <înv. şi reg.> a (se) vechi1, a (se) dorovăi, a (se) hăbuci, a (se) hâr-bălui, a se hleaburi, a se hlebui, a (se) hrentui, a se vlăgui, <înv.> a vătăma, a îmbătrâni, a (se) ruina, a se jigări, a (se) buli, a (se) nasoli. Intemperiile au învechit gardul de lemn al casei Toate fotoliile s-au învechit. 2 refl. (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a se degrada, a se deteriora, a se ponosi, a se roade, a se strica, a se toci, a se uza, <înv. şi pop.> a (se) sparge, <înv. şi reg.> a slăbi, a se rănţui, a ştofloci, a ştrăpăţui, a teşmeni, a se tohoci, <înv.> a se prosti1. De atâta purtat, pantofii s-au învechit repede. Paltonul i s-a învechit cu trecerea timpului. 3 refl. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) a se demoda, a se dezactualiza, a se perima, a trece, a se răsufla, a se rugini. Unele obiceiuri s-au învechit. 4 refl. (înv.) v. îmbătrâni. Trece. Veşteji, învechi'me s.f. (înv.; şi nm. pr.) v. Antichitate. Vechime. învechire s.f. 1 degradare, deteriorare, învechire, stricare, uzare, hârbuire, hodorogire, paradire, rablagire, hrentuire, <înv.> degradaţie, deterioraţie, îmbătrânire, paradeală. Şi-a schimbat mobila din cauza învechirii fotoliilor. 2 degradare, deteriorare, ponosire, roadere, stricare, tocire, uzare, eroziune, ponoseală, <înv. şi reg.> dârvăreală, rănţuială, <înv.> prostire1, 913 | umilinţă. A renunţat la palton din cauza învechirii lui 3 demodare, desuetudine, dezactualizare, perimare. învechirea unor obiceiuri este inevitabilă. învechit -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) degradat, delabrat, deteriorat, stricat, uzat, vechi2, har-dughit, hârbuit, hodorogit, rău, jerpelit, paradit, rablagit, răblărit, <înv. şi reg.> dezble-huit, ciorsăit, dăulat, hârbăluit, hrentuit, <înv.> vătămat, obosit, îmbătrânit, ruinat, jigărit, cealapa. Fotoliile învechite au fost reparate. 2 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) degradat, deteriorat, ponosit, ros, stricat, tocit, uzat, vechi2, rău, picnit, rănţuit, amărât. Şi-a peticit paltonul învechit. 3 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, neactual, perimat, vechi2, vetust, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced Foloseşte o metodă de predare învechită. 4 (despre idei, concepţii etc.) depăşit, perimat, retrograd, vechi2, vetust, mucegăit. Mulţi oameni au încă idei învechite, refractare la tot ce este nou. 5 (despre mentalităţi, concepţii, idei etc.) înapoiat, reacţionar, retrograd, medieval. Multe categorii de oameni au de suferit din cauza unor concepţii învechite. 6 (lingv.; despre cuvinte, expresii construcţii etc.) arhaic, vechi2. Se ocupă cu studiul cuvintelor învechite din limba română. 7 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) acrit, acru, alterat, clocit2, descompus, fermentat, înăcrit, stătut2, stricat, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea învechită trebuie aruncată. 8 (înv.; despre oameni) v. îmbătrânit. învecina vb. I. refl. (despre oameni, popoare, ţâri, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu7) a se mărgini, a se con-fina, a se limita, <înv. şi reg.> a se hotărî, a se hotărnici, a se megieşi, a se vecini, a se mejdăli, <înv.> a se lovi, a se răzeşi, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se ţărmuri. România se învecinează la sud cu Bulgaria. învecinât -ă adj. 1 (în opoz. cu „distanţat”, „îndepărtat”; despre terenuri, clădiri, localităţi etc.) adiacent, alăturat, apropiat, contiguu, lăturaş, vecin, <înv.> sinoriaş. Locurile lor de casă sunt învecinate. 2 (despre ţâri, teritorii etc.) limitrof, mărginaş, vecin, <înv. şi reg.> mărginean, mărginenesc, megieş, mejdaş, <înv.> înhotărât, megieşesc, megieşit. Avem relaţii foarte bune cu ţările învecinate. învedera vb. 1.1 tr. a accentua, a evidenţia, a întări, a potenţa, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, a marca, a ridica. în intervenţia sa a învederat importanţa proiectului. 2 tr. (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document învederează că el este proprietarul casei. 3 refl. a se dezvălui, a se dovedi, a se manifesta, a se releva. Specificul naţional se învederează mai pregnant atunci când ne înfruntăm cu probleme universale. învederat, -ă adj. 1 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, re-liefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne învederate de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era învederată. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) evident, notoriu, patent2, vădit, notorie, patentat Afacerea a fost o înşelătorie învederată. învegheâ vb. I. (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de’) 1 tr. v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. 2 refl. (despre oameni) v. Apăra. Feri. Păzi. înveli vb. IV. 1 tr., refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „în7) a (se) acoperi, a (se) înfăşură, <înv. şi pop.> a (se) coperi, a (se) învălui; <înv. şi reg.> a (se) astruca, <înv.> a (se) vălui. Fiind frig peste noapte, s-a învelit cu plapuma. A învelit copilul într-un şal. 2 tr. (compl. indică obiecte) a acoperi, a îmbrăca, <înv. şi pop.> a coperi, a obduce. Mape de plastic învelesc cărţile. 3 tr. (compl. indică focul, jarul etc.) a învălui. Pentru a evita un incendiu, au învelit focul de tabără cu pământ. înveli're s.f. 1 acoperire, înfăşurare, învelit1, învăluire, <înv.> înfăşare. Din cauza frigului învelirea cu plapuma se impunea. 2 acoperire, îmbrăcare, învelit1. învelirea cărţilor cu mape de plastic se face pentru protejarea br. înveliş s.n. 1 (la cărţi caiete etc.) îmbrăcăminte, învelitoare, <înv.> învelitură. 2 (constr.) acoperământ, acoperiş, învelitoare, <înv. şi pop.> argea, coperiş, <înv. şi reg.> pocriş1, astru-cământ, astrucuş, cerdac, haizaş, strat, <înv.> coperământ. Magazia are un înveliş de tablă. 3 (bot.) înveliş vegetal=vegetaţie. Aceşti munţi sunt numai stânci lipsite total de înveliş vegetal învelit1 s.n. 1 acoperire, înfăşurare, învelire, învăluire, <înv.> înfăşare. 2 acoperire, îmbrăcare, învelire. învelit2, -ă adj. 1 (despre fiinţe, obiecte etc.) acoperit, înfăşurat, învăluit, <înv.> învăs-cut. Din cauza căldurii, copilul învelit s-a dezvelit. 2 (despre cărţi, caiete etc.) acoperit, îmbrăcat2. învelitoare s.f. 1 cergă, cuvertură, faţă de pat, pătură, velinţă, copertă, plocat, ţol, <înv. şi reg.> zăblău2, corgan,lăicer,lepedeu, leşier, mindir, ogheal, pocriş1, pocruţ, poneavă, procov, procoviţă, prostire2, scovergă, strai, şterghină, verincă, segedea. înve-litorile maramureşene sunt renumite pentru frumuseţea br. 2 (la pernă) faţă, faţă de pernă, acoperitoare (v. acoperitor), sac de perină, tăbuieţ. învelitoarea pernei s-a descusut. 3 (la cărţi, caiete etc.) îmbrăcăminte, înverşunare înveliş, <înv.> învelitură. învelitoarea caietelor trebuie schimbată deoarece s-a rupt. 4 copertă, copertină, scoarţă, <înv. şi reg.> tartaj, tablă1. învelitorile cărţilor sunt divers colorate. 5 (constr.) acoperământ, acoperiş, înveliş, <înv. şi pop.> argea, coperiş, <înv. şi reg.> pocriş1, astrucământ, astrucuş, cerdac, haizaş, strat, <înv.> coperământ. 6 (reg.) v. Bariş. Broboadă. Năframă. 7 (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). învelitură s.f. (înv.) v. îmbrăcăminte. înveliş, învelitoare. învenina vb. I. tr., refl. 11 tr. (compl. indică fiinţe) a otrăvi, <înv. şi pop.> a topseca, a venina, a verenoşa, <înv.> a adăpa, a cătrăni Era să moară din cauză că l-a înveninat o viperă. 2 tr.,refl. (med, med. vet.; pop.; compl sau sub. indică fiinţe) v. Contagia. Contamina. Infecta. Infesta. Molipsi. II tr., refl. fig. 1 (compl sau sub. indică situaţii, stări etc.) a (se) agrava, a (se) îngreuia, a (se) înrăutăţi. Neînţelegerile repetate înveninează starea conflictuală. 2 (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, <înv. şi pop.> a (se) obidi, a (se) ciumări, a (se) morcovi, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi. Vestea primită l-a înveninat. înveninâre s.f. otrăvire, înveninătură. S-a internat în spital din cauza înveninării cu venin de şarpe. înveninat, -ă adj. otrăvit2, veninos, <înv. şi pop.> topsecat, veninat, <înv.> topsecos. Muşcătura înveninată a şarpelui poate pune în pericol viaţa celui muşcat. înveninătură s.f. (rar) v. înveninâre. Otrăvire. înverigă vb. I. tr. (milit.; înv.; compl. indică locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) v. Asedia. împrejmui. împresura. încercui. înconjura, învălui. înverşuna vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se îndârji, a se obstina, a se nătângi. Cu cât întâmpină mai multe piedici, cu atât se înverşunează să le depăşească. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndârji, a (se) înfuria, a (se) întărâta, a (se) aşarna. Răspunsul lui obraznic l-a înverşunat la culme. 3 refl. (despre dispute, conflicte etc.) a se îndârji, a se înteţi, a se reascuţi, a se încleşta. Conflictul dintre fraţi s-a înverşunat în urma procesului de partajare a bunurilor moştenite de la părinţi. înverşunăre s.f. 1 îndârjire, obstinaţie, îndârjeălă, <înv.> verşunie, vârtoşală, vârtoşare. Nu suportă înverşunarea cu care i se răspunde uneori. 2 dârzenie, îndârjire. îl captivează înverşunarea meciului de fotbal. 3 furie, mânie, furoare, înfuriere, năduf, supărare, ciudă, îndrăcire, năbădăi (v. năbădaie), năbădăici (v. năbădai-că), obidă, oţărâre, oţăreală, <înv. şi reg.> scâr- înverşunat bă, dâcă1, năvârlii, pandalii (v. pandalie)y <îny.> oţărime, pomitură, toană1, turbare, turbă2, turbăciu-ne, turbătură. Patronul cuprins de înverşunare; a concediat câţiva angajaţi. Şi-a descărcat toată înverşunarea pe bieţii copii. înverşunăm -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre oameni) furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, mâniat, mânios, obstinat, pornit, burzu-iat, îndrăcit, năbădăios, oţărat, burzuluit, morcovit, zborşit, <înv. şi reg.> scârbit, hropşit, năvârlios, turvinos, <înv.> fîretic, înfu-rios, negru, turbat, oţetit, montat, zbârlit. înverşunat peste măsură, i-a răspuns răstit. 2 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, incle-ment, inuman, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, vârtos, ară-mos. Este un om înverşunat şi ursuz. Este înverşunată la mânie. 3 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat între cele două armate a fost o luptă înverşunată. 4 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, îndârjit, necruţător, aspru. Romanul a fost supus unei critici înverşunate. 5 (despre competiţii, întreceri etc.) aprig, dârz, disputat, îndârjit, straşnic, aprins2. Meciul se anunţă a fi înverşunat. 6 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aprig, dârz, înflăcărat, mare1, pasionat, violent, straşnic, aprins2, înfierbântat Disputa înverşunată dintre cei doi pare fără sfârşit. II adv. (modal) 1 aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă înverşunat cu adversarii. 2 aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, straşnic, <înv.> crâncenit tare, aspru, încleştat Semifinaliştii se luptă înverşunat pentru medalia de aur. 3 aprig, violent, straşnic, aprins2, aspru. Cei doi se ceartă înverşunat. înverzi'vb. IV. intr. (despre plante, mai ales despre arbori) a înfrunzi, a frunzi, <înv.> a verzi. Primăvara, arborii înverzesc. înverzi're s.f. înfrunzire. înverzirea arborilor începe primăvara. înverzit, -ă adj. (despre plante, mai ales despre arbori) înfrunzit. Din arborii înverziţi se aude ciripitul a zeci de păsări. înveseli vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) veseli, <înv. şi reg.> a (se) învoioşa, a (se) îmbucura, a (se) lumina. Toţi s-au înveselit când au aflat că vor pleca în excursie. 2 a (se) amuza, a (se) desfăta, a (se) dispune, a (se) distra petrece, a râde, a (se) veseli, a răsfăţa, a dilui, <înv.> a (se) dileta, a se distrage, a (se) diverti, a se eglendisi, a se libovi. Totdeauna se înveseleşte când îşi vede amicii în situaţii ridicole. îi place să-şi înveselească musafirii cu bancurile lui. înveseli're s.f. veselire. Plecarea în excursie a fost un prilej de înveselire pentru toţi. înveselit, -ă adj. (despre oameni sau despre fizionomia lor) veselit. Toţi aşteptau plecarea în excursie cu feţele înveselite. înveselitor, -oăre adj. (despre întâmplări, situaţii etc.) veselitor, <înv.> veselit,veselnic. Conversaţia lor nu avea nimic înveselitor. învesti vb. IV. tr. 1 (polit.; compl. indică oameni) a înscăuna, a întrona, a numi, a proclama, a pune, a unge, a introniza, <înv.> a arăta, a prochema, a propovădui, a statornici, a striga, a vesti, a încinge2. Alexandru Ioan Cuza a fost învestit domn al Principatelor Unite. 2 (compl. indică oameni) a alege, a desemna, a pune. Sinodul l-a învestit mitropolit. 3 (compl indică oameni) a desemna, a face, a numi, a pune, <înv. şi pop.> a orândui, <înv. şi reg.> a prepune, <înv.> a provivasi, a rândui, a perivodi, a designa. A fost învestit director al instituţiei 4 (jur.; compl. indică oameni) a abilita, a andosa, a autoriza, a delega, a împuternici, <înv.> a ispravnici, a mirui1, a slobozi, a volnici. Şi-a învestit fiica să încaseze contravaloarea cecului. 5 tr. (jur.; compl. indică acte, acţiuni etc.) <înv. şi pop.> a orândui, <înv.> a rândui, a revesti. A învestit documentul cu toate formele legale cerute pentru a fi valid. învestire s.f. 1 (polit.) înscăunare, întronare, proclamare, ungere, intronizare. învestirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza a avut loc în 1859. 2 împuternicire, învestitură, <înv.> orânduire. învestirea demnitarului în funcţia de ministru s-a făcut la palatul prezidenţial. învestitură s.f. împuternicire, învestire, <înv.> orânduire. înveşmântă vb. I. refl. (despre oameni) a se echipa, a se îmbrăca, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se înveşte. S-au înveşmântat adecvat pentru excursia pe munte. înveşmântăre s.f. echipare, îmbrăcare, îmbrăcat1, <înv.> înveşmântătură, înveştere, re-vestire. înveşmântarea unui copil care merge la săniuş trebuie să fie adecvată. înveşmântat, -ă adj. (despre oameni) echipat, îmbrăcat2, <înv. şi pop.> vajnic, <înv.> învăscut, revestit2. Tineri înveşmântaţi adecvat şi cu rucsacurile în spate urcau muntele. înveşmântătură s.f. (înv.) v. Echipare. îmbrăcare. îmbrăcat1. înveşmântăre. înveşnici vb. IV. tr. (înv.) v. Eterniza. Imortaliza. Perpetua. înveşnici're s.f. (înv.) v. Eternizare. Imortalizare. Perpetuare. înveşte vb. EI. refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Echipa. îmbrăca. înveşmânta, înveştere s.f. (înv.) v. Echipare. îmbrăcare. îmbrăcat1. înveşmântăre. înviă vb. 1.11 tr., intr. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) însufleţi, a (se) scula, <înv. şi pop.> a (se) deştepta, a (se) trezi, <înv.> a însufletă, a (se) ridica, a stârni. Iisus Hristos l-a înviat pe Lazăr. Morţii vor învia la judecata de apoi. 2 intr. (mai ales fig.; despre natură, vegetaţie etc.) a se reînsufleţi, a reînvia, a renaşte. După o iarnă grea, natura învie. II tr.fig. 1 (compl. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a anima, a însufleţi, a înviora, a aprinde, a dezmorţi, a electriza, a încinge1, a înfierbânta, a înflăcăra, a vivifica. Cu glumele lui a înviat atmosfera din sală. 2 (compl. indică evenimente importante, fapte deosebite etc. din trecut) a aminti, a evoca, a redeştepta, a reînvia. învie elevilor faptele eroice ale românilor în Războiul de Independenţă. înviere s.f. 1 însufleţire, sculare, anasta-ză, <înv. şi pop.> deşteptare <înv.> sculat1, scu-lătoare (v. sculător), sculătură. La judecata de apoi va avea loc învierea morţilor. 2 (relig. creştină; şi, art., învierea Domnului; nm. pr.) Paşte1, Păscuţă, <înv.> Vascris, Voscreas-nă, Ziua Luminii (v. zi). învierea este o mare sărbătoare creştină, în care se celebrează biruinţa lui Iisus Hristos asupra morţii. înviforâ vb. 1.1 intr. unipers. (despre vifor, vânt etc.) a viforî. Zile întregi a nins şi vântul a înviforat. 2 tr. fig. (compl. indică oameni sau sufletul inima etc. lor) a tulbura, a învolbura, a răscoli, a răvăşi, a sfredeli, a zădărî, a uimi, a viforî. Vestea morţii marelui actor i-a înviforat sufletul. înviforâre s.f. fig. tulburare, învolburare, răscolire, răvăşire, vâltoare, zădărâre, uimire. Vestea morţii marelui actor le-a produs o adevărată înviforâre sufletească. înviforât, -ă adj. 1 (meteor.; despre elemente ale naturii, mai ales despre vijelii, vânt) năvalnic, viforos, vijelios, viforatic, vifornic, viorint2, furios. Vântul înviforat a doborât mulţi copaci. 2 fig. (despre oameni sau despre sufletul inima etc. lor) tulburat, învolburat, răscolit2, răvăşit2, uimit. A fost mult timp cu sufletul înviforat după aflarea morţii marelui actor. învigoră vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vânjoşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a învigorat. Muşchii s-au învigorat prin exerciţii fizice. învigorăre s.f. (med., med. vet.) fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, în- 915 | învoalbe zdrăvenire, reconfort, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, tonifiere, vivifica-re, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, învigorarea organismului după boală a fost rapidă. învigorat, -ă adj. {med., med. vet.; despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, îndreptat, înfiripat, întărit, întremat, înzdrăvenit, reconfortat, refăcut, restabilit, tonificat, pribolit. învigorat după boală, a plecat într-o staţiune montană. învineţi vb. IV. 11 tr., refl. {compl. sau sub. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a (se) înălbăstri, a murseca, a vâlcezi. L-a învineţit în bătaie. S-a învineţit pe mână după lovitura primită. 2 refl. {despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) a se albăstri. S-a învineţit la faţă din cauza frigului. II refl.,tr. fig. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) înălbăstri, a (se) înfuria, a (se) învrăjbi, a (se) mânia, a (se) aprinde, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a turba, a (se) iuţi, a (se) oţeti, a (se) ardeia, a (se) bulbuca, a (se) umfla, a (se) zbârli, a (se) boboti, a (se) scociorî. Nu se putea controla când se învineţea. L-a învineţit minciuna spusă cu seninătate. învineţit, -ă adj. 1 {despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) vânăt, <înv. şi reg.> vi-neţit, vâlced. Are buzele învineţite şi ochii încercănaţi. 2 (despre oameni, despre faţă sau despre părţi ale acesteia) livid, vânăt, verde, exsanguu, vâlced Un bătrân, învineţit la faţă, moţăia pe un scaun. învingător, -oăre adj., s.m., s.f. biruitor, câştigător, izbânditor, triumfător, victorios, <înv. şi pop.> dobânditor, <înv.> vincitor, vingător. Oastea română a fost învingătoare. învingă-toriii într-o competiţie sunt întotdeauna sărbătoriţi. învinge vb. III. 11 tr. {milit.; compl. indică armate, state etc.) a bate, a birui, a înfrânge, a întrece, <înv. şi pop.> a se război3, a dovedi, a prididi, a rămâne, a răpune, a răzbi, a supăra, <înv. şi reg.> a supune, <înv.> a dobândi, a frânge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tâmpi, a vince, a detuna, a spăr-gălui, a stropşi. Mihai Viteazul i-a învins pe turci la Călugăreni. 2 intr. (milit.; despre armate, popoare etc.) a bate, a birui, a câştiga, a izbândi, <înv.> a vince. Moldovenii lui Ştefan au învins la Podul înalt. 3 tr. (compl. indică adversari în jocuri, în concursuri etc.) a bate, a dispune, a se impune, a întrece, <înv.> a vince, a triumfa, a rade, a hali. L-a învins la tenis pe adversarul său american. II fig. 1 tr. (compl. indică dificultăţi, neajunsuri etc.) a depăşi, a surmonta, a birui, a înfrânge, a răzbi, a rezolva, a dovedi. în scurt timp au reuşit să învingă toate greutăţile. 2 tr. (compl. indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) a stăpâni, a ţine, a birui, a înfrâna, a înfrânge, a înstruna, a struni, a îngrădi, a răstigni, a vince. Abia îşi învinge dorinţa de a-i spune adevărul. 3 tr. (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a co- pleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l învingă somnul când a sunat telefonul. 4 tr. (compl. indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice, manifestări etc. ale oamenilor) a domina, a stăpâni, a ţine, a înfrâna, a reprima, a strivi, a struni, a dompta, a respinge. Atletul a reuşit să-şi învingă suferinţa fizică şi a alergat mai departe. Cu greu îşi învinge curiozitatea. 5 intr. (despre oameni) a izbândi, a izbuti, a reuşi, a răzbate, a răzbi. A învins în viaţă prin muncă şi seriozitate. învingere s.f. înfrângere, <înv.> poticală, risipă, spargere, smerire, spargere, spart1. Vestea învingerii turcilor s-a răspândit cu repeziciune în toată ţara. învinoşă vb. I. tr., refl. {reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. învinoşăt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. învinovăţi vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) acuza, a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, a inculpa, a (se) învinui, a recrimina, a criminaliza, a (se) bănui, a tuji2, <înv.> a (se) jelui, a (se) prihăni, a vinătui, a vini, a (se) vinovăţi, a (se) vinui, a ataca. Jurnaliştii îl învinovăţesc de corupţie. Adesea se învinovăţeşte pe sine, crezând că este numai vina lui. învinovăţire s.f. acuzare, acuzaţie, acuză, cul-pabilizare, incriminare, incriminaţie, inculpare, inculpaţie, învinuire, recriminare, recrimi-naţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. învinovăţirea de corupţie nu a putut fi dovedită. învins, -ă adj. 11 {despre armate, popoare etc.) bătut2, biruit, înfrânt, spart2. Turcii învinşi încep să se retragă. 2 {despre oameni) înfrânt, frânt. învinsă în orgoliul ei, fata s-a izolat. II fig. (despre oameni) copleşit, toropit, biruit, frânt, sfâşiat, potopit. După eşecul avut, stătea deoparte, învinsă, cu privirea în gol. învinui vb. IV. tr., refl. {compl. sau sub. indică oameni) a (se) acuza, a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, a inculpa, a (se) învinovăţi, a recrimina, a criminaliza, a (se) bănui, a tuji2, <înv.> a (se) jelui, a (se) prihăni, a vinătui, a vini, a (se) vinovăţi, a (se) vinui, a ataca, învinuire s.f. 1 acuzare, acuzaţie, acuză, cul-pabilizare, incriminare, incriminaţie, inculpare, inculpaţie, învinovăţire, recriminare, recri-minaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. 2 critică (v. critic), frondă, imputare, imputaţie, recriminare, recriminaţie, reproş, vină, reprehensiune, bănat, <înv.> luare de seamă, pricină, prihană, trudă, scuturare, scuturat1, scuturătură. Au răspuns în scris unor învinuiri aduse de superiorii lor. învinuit, -ă adj., s.m., s.f. (jur.) acuzat, defen-dor, incriminat, intimat, împricinat, pârât, reclamat, vinovat, pricinaş, prici-nat. învinuitului i s-a pus avocat din oficiu. învioră vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) energiza, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, a revitaliza, a revivifia, a (se) învioşa, a împrospăta, a (se) redresa, a (se) remonta, a renaşte. Un somn bun l-a înviorat. După o cură de vitamine s-a mai înviorat. 2 tr., refl. a (se) împrospăta, a (se) primeni, a (se) reînnoi. După ploaie, florile din grădină s-au înviorat. 3 tr. (compl. indică focul sau corpuri combustibile) a aprinde, a aţâţa, a încinge1, a înteţi, a scotoci, a iuţi, a zădărî, a ojiji. Femeia înviorează focul pentru ca mâncarea să fiarbă mai repede. 4 refl. a se regenera, a se înnoi, a renaşte. Primăvara, pădurile de foioase se înviorează. II (mai ales fig.) 1 tr. (compl indică activităţi, procese etc.) a activa, a activiza, a dinamiza, a intensifica, a stimula, a anima, a însufleţi, a reînvia, a vivifica. Munca înviorează forţele şi energia organismului. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) a (se) anima, a (se) însufleţi, a (se) aprinde, a (se) dezmorţi, a (se) electriza, a (se) încinge1, a (se) înfierbânta, a (se) înflăcăra, a învia, a vivifica. Cu glumele lui a înviorat atmosfera din sală. înviorare s.f. 11 refacere, restabilire, revigorare, revitalizare, revivifiere, redresare, remontare, renaştere, redresament. înviorarea organismului se face simţită după o cură de vitamine. 2 împrospătare. După ploaie, înviorarea florilor din grădină este evidentă. 3 aţâţare, îndngere1, înteţire. înviorarea focului a fost necesară pentru ca mâncarea să fiarbă mai repede. II (mai ales fig.) 1 reviriment, renaştere. între cele două războaie mondiale în cultura română a avut loc o înviorare literară importantă. 2 activare, dinamizare, intensificare, stimulare, escaladare, escaladă. înviorarea producţiei din instituţie este rezultatul noilor investiţii. 3 animare, însufleţire, învioşare, electrizare, înflăcărare, vivificare. înviorarea atmosferei unei întruniri se face cu glumele lui. înviorat, -ă adj. 1 împrospătat, primenit2. Florile înviorate şi-au deschis larg corola. 2 (mai ales fig.; despre atmosferă, ambianţă) animat, însufleţit, electrizat, înflăcărat, trepidant, a se pogodi, <înv. şi reg.> a se grăi, a vorovi, a vorbălui, <înv.> a răspunde. S-au învoit să meargă la concert. 2 refl. recipr. (despre oameni) a conveni, a se împăca, a se înţelege, <înv. şi pop.> a se îngrădi, a se ajunge, a se uni2, <înv. şi reg.> a se divăni, a se alcătui2, a se îndogăţi, a se toldui, <înv.> a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, a se simfonisi. S-au învoit să renunţe, fiecare, la un anumit număr de acţiuni. 3 refl. recipr. (mai ales despre adversari; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se înţelege, a pactiza, a negocia, a pacta. Cele două partide s-au învoit în ceea ce priveşte formarea guvernului. 4 refl. (despre oameni) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a se îngădui, a lăsa, a permite, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogo-di, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul s-a învoit să se amâne examenul. 5 refl. (despre oameni) a accepta, a admite, a consimţi, a primi, a vrea. După o prietenie îndelungată, s-a învoit să-i devină soţie. 6 refl. recipr. (despre oameni) a accepta, a conveni, <înv.> a pristăni. S-au învoit să înceapă o afacere. 7 refl. (pop.; despre oameni) v. Angaja. Intra. încadra. Tocmi. 8 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. împăca. înţelege. 9 tr. (pop.; compl. indică divergenţe, conflicte etc.) v. Concilia. împăca. învoială s.f. 1 înţelegere, pogoadă, po-godeală,tocmă, Au renunţat la afacere pentru că nu au ajuns la o învoială în privinţa preţului. 2 acord, înţelegere, târg, vorbă, <înv.> voroavă. Aceasta a fost învoiala dintre noi când am discutat iniţial? 3 acord, aranjament, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoire, legământ, pact1, tranzacţie, agreement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf2, şart2, sintichi, legătură. Conform învoielii, îi revin 25 de procente din profit. 4 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cereyT) acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, voinicie, consentiment, OK, undă verde. A avut învoiala soţiei pentru a încheia afacerea. învoinici'vb. IV. tr.,refl. (med., med. vet.; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca, învoioşa vb. I. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. înveseli. Veseli, învoire s.f. 11 acord, aranjament, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, legă- mânt, pact1, tranzacţie, agreement, <înv. şi pop.> legătură, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf, şart2, sintichi. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, permisiune, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, voinicie, consentiment, OK, undă verde. 3 (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă”; pop.) v. Acord. Armonie1. înţelegere. Linişte. Pace. Unire. II (concr.; milit.) permisie, <înv. şi reg.> urlab, permis1, săbăşag, <înv.> slobozenie, slobozie. De la cazarmă i s-a dat o învoire de şapte zile. învoit, -ă adj. 1 (rar; despre semne, litere etc.) v. Convenţional. 2 (pop.; despre lucrători cu ziua) v. Tocmit. învolbură vb. 1.11 refl., tr. a (se) învârteji, a (se) zbate, a (se) învâltori, a (se) vârtejui, <înv. şi reg.) a se vâltura, a (se) volbura, a (se) învoalbe, <înv.> (se) vârteji. Apele repezi ale fluviului se învolburează. Crivăţul spulbera şi învolbura zăpada. 2 refl., intr. (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a clocoti, a se dezlăn-ţui, a se frământa, a fremăta, a (se) învălura, a (se) tulbura, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, a se burduşi, <înv. şi reg.> a (se) sălbătici, a sălta, a fierbe. Marea se învolburează cu furie în timpul furtunii. 3 tr. (compl. indică ape, valuri) a răscoli, a tulbura, avânzoli. Furtuna învolburează valurile mării. II fig. 1 refl. a se învârteji, a se învălui. Călăreţii goneau, învolburându-se în praf. 2 tr. (compl. indică oameni sau sufletul, inima etc. lor) a tulbura, a învifora, a răscoli, a răvăşi, a sfredeli, a zădărî, a uimi, a viforî. Vestea morţii marelui actor i-a învolburat sufletul. învolburare s.f. 11 învârtejire, zbatere, vârtejuire, <înv. şi reg.> volburare, <înv.> vârtejire. învolburarea apelor fluviului este ameninţătoare. 2 agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte învolburarea mării.II fig. tulburare, înviforâre, răscolire, răvăşire, vâltoare, zădărâre, uimire. Vestea morţii marelui actor le-a produs o adevărată învolburare sufletească. învolburât, -ă adj. 11 (despre ape) învârtejit, răscolit2, volburos, <înv. şi reg.> volburat. Apele învolburate ale fluviului sunt ameninţătoare. 2 (despre ape, râuri, şuvoaie) agitat, clocotitor, frământat2, fremătător, tulburat, tumultuos, zbuciumat, fremătos, <înv.> colcotos, fremătând, înfuriat, răzvrătit. Marea învolburată înspăimântă. II fig. 1 (despre oameni sau despre sufletul, inima etc. lor) tulburat, înviforat, răscolit2, răvăşit2, uimit A fost mult timp cu sufletul învol- burat după aflarea morţii marelui actor. 2 (despre sentimente, pasiuni etc. ale oamenilor) arzător, clocotitor, fierbinte, învăpăiat. Simţea o mânie învolburată pe care nu putea să şi-o înăbuşe. învoit, învoăltă adj, 1 (despre flori sau, p. ext., despre unele plante) bătut2, bogat, înfoiat, rotat, revărsat2, umplut2. I-a adus un buchet de liliac învoit. 2 (despre pâr, barbă, mustăţi) bogat, des, îmbelşugat, plin, pletos. Fata are părul învoit, împletit în cozi. 3 (mai ales despre fuste, rochii) înfoiat, umflat Fiind slabă, îi stă bine cu fuste învoalte. învoită vb. I. refl. 11 (despre plante) a se în-foia. Vara, se învoită majoritatea florilor. 2 (despre păr) a se revărsa, <înv. şi pop.> a se slobozi. Pletele i se învoită pe umeri. II fig. 1 (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se pomi, a se produce, a se stârni, a se aprinde, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli. Din senin, s-a în-voltat o vijelie puternică. Iubirea i s-a învoltat brusc în suflet. 2 (reg.; despre oameni) v. Ataşa. înamora. îndrăgosti, învrăjbi vb. IV. 1 refL (recipr.) (despre oameni) a se certa, a se supăra, a se gâlcevi, a se lua, a se mânia, a se sfădi, <înv. şi reg.> a se pricinui, a se cârcoti, a se cârti, a se cioc-măni, a se discuta, a se noji2, a se pereci, a se poroboti, a se pricini, a se rohoti, a se ţulăi, <înv.> a se îngâmba, a se pârî, a se prici3, a se prigoni, a se bălăbăni, a se bălăcări, a se înfurci, a se răfui, a se strica, a se şucări. S-a învrăjbit cu asociatul său. Cei doi se învrăjbesc toată ziua de la lucruri minore. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi, popoare) a (se) dezbina, <înv. şi pop.> a vrăjbi, a destrunoca, <înv.> a (se) despărţi, a (se) dezuni, a (se) împerechea, a (se) sfâşia. Lupta pentru putere i-a învrăjbit pe cei doi prieteni. Asociaţii au început să se certe şi să se învrăjbească. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) înfuria, a (se) mânia, <înv. şi pop.> a (se) înmânia, a (se) bursuca, a (se) bursuci, a (se) burzului, a (se) îndrăci, a (se) oţărî, a (se) morcovi, a (se) zborşi, <înv. şi reg.> a (se) înoţărî, a se răi, a (se) stârni, a (se) busna, a (se) rânzoi, a se străşnici, a se vresni, <înv.> a (se) nebuni, a (se) scârbi, a (se) urgisi, a (se) aprinde, a (se) înălbăstri, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) învineţi, a turba, a (se) iuţi, a (se) oţeti, a (se) ardeia, a (se) bulbuca, a (se) umfla, a (se) zbârli, a (se) boboti, a (se) scociorî. Nu se putea controla când se învrăjbea. L-a învrăjbit minciuna spusă cu seninătate. învrăjbire s.f. 1 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrăre, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcă-reală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, 917 | înzorzonat borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împută-ciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciu-ire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesa-lă, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de învrăjbire între cei doi parteneri de afaceri. 2 animozitate, discordie, duşmănie, hainie, ina-miciţie, ostilitate, pornire, ură1, vrajbă1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprie-tenie, oţărâtură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o învrăjbire veche. învrăjbit, -ă adj. 1 (despre oameni) certat, supărat. Tinerii învrăjbiţi s-au împăcat la insistenţele prietenilor. 2 (despre oameni, colectivităţi, organizaţii etc.) dezbinat, <înv.> despărţit2, dezunit, vrăjbit. Clasa politică este învrăjbită. învrăjbitor, -oăre adj., s.m., s.f. dezbinător. Contextul politic este adesea învrăjbitor. învrednici vb. IV. I refl. {despre oameni) 1 <înv.> a se spodobi. S-a învrednicit să meargă la cumpărături. 2 (fam^ peior.) v. Binevoi. II tr. (înv.) v. Merita. înzăbălă vb. I. tr. fig. (pop.; compl. indică oameni, state etc.)v. Aservi. Subordona. Supune. înzăpezi vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică drumuri, străzi, spaţii etc.) a (se) întroieni, a (se) troieni, a (se) înnămeţi, a (se) nămeţi, <înv. şi reg.> a se înomeţi, a (se) zăpă-di, a (se) omeţi, <înv.> a se înneoa. Zăpada a înzăpezit şoselele. Drumurile s-au înzăpezit în urma căderilor masive de zăpadă. 2 refl. (despre oameni, vehicule etc.) a se întroieni, a se troieni. Au luat-o pe un drum lăturalnic şi s-au înzăpezit. înzăpezire s.f. întroienire, troienire, înnămeţire, nămeţire, omeţire. în urma căderilor masive de zăpadă, înzăpezirea drumurilor a perturbat circulaţia. înzăpezft, -ă adj. (despre drumuri, străzi, spaţii etc.) întroienit, troienit, înnăme-ţit, nămeţit, omeţit. Drumurile înzăpezite trebuie curăţate. înzăuâ vb. I. tr., refl. (milit.; compl. sau sub. indică soldaţi) a (se) împlătoşa. Soldaţii s-au înzâuat pentru a se apăra de lovituri în timpul luptei. înzăuăţ, -ă adj. (milit.; despre soldaţi) împlă-toşat. Soldaţii înzăuaţi luptau corp la corp. înzăvom vb. IV. tr., refl. (relig.; re g.; compl. sau sub. indică oameni) v. Călugări, înzdrăveni vb. IV. tr.,refl. (med., med. vet.) 1 (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoşi, a (se) întrema, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tămădui, a (se) vindeca, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a se învoinici, a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) dezmăci, a (se) ipeni, a se înciocăla, a se orjoveni1, a se pi-cioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi înzdrăvenit mai repede. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învi-gora, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vânjoşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a înzdrăvenit. Muşchii s-au înzdrăvenit prin exerciţii fizice. înzdrăvenire s.f. (med., med. vet.) 1 îndreptare, înfiripare, însănătoşire, întremare, lecuire, refacere, restabilire, tămăduire, vindecare, leac, lecuială, ridicare, sculare, tămăduială, <înv. şi reg.> sănătoşare, vindec, <înv.> isţelenie, tămăduiciune, tămădu-inţă, vindecat1, vindecăciune, vindecământ, vindecătură, vracevanie. Şi-a reluat activitatea după înzdrăvenirea sa deplină. 2 fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, învigorare, reconfort, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, tonifiere, vivifica-re, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, înzdrăvenirea organismului după boală a fost rapidă. înzdrăvenit, -ă adj. (med., med. vet.) 1 (despre fiinţe) îndreptat, înfiripat, însănătoşit, întremat, lecuit, refăcut, restabilit, tămăduit, vindecat2, ridicat2, <înv. şi reg.> sănătoşat, pribolit, zviduit, <înv.> isţelit. Deşi înzdrăvenit, nu şi-a reluat încă activitatea. 2 (despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, îndreptat, înfiripat, întărit, întremat, învigorat, reconfortat, refăcut, restabilit, tonificat, pribolit. înzdrăvenit după boală, a plecat într-o staţiune montană. înzeî vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe sau lucruri) v. Deifica. Diviniza. Zeifica. înzeît, -ă adj. (înv.; despre fiinţe sau lucruri) v. Deificat. Divinizat. Zeificat, înzestră vb. I. tr. 1 (compl. indică fete de măritat) a dota. Părinţii şi-au înzestrat fiica cu o parte din averea lor. 2 (compl. indică instituţii, întreprinderi, vehicule etc.) a dota, a echipa, a prevedea, a utila, <înv.> a provedea. Au înzestrat laboratoarele de informatică din şcoli cu calculatoare performante. 3 (compl. indică oameni) a dota, a împodobi, a răsfaţa, a podobi. Dumnezeu l-a înzestrat cu talent artistic. înzestrâre s.f. 11 dotare. Părinţii trebuie să fie preocupaţi de înzestrarea fiicei lor. 2 dotare, dotaţie, echipare, prevedere, utilare. înzestrarea laboratoarelor din şcoli cu calculatoare performante a fost obligatorie. II fig. (urmat de determ. care indică natura, felul domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, stofe, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are înzestrare pentru teatru. înzestrât, -ă adj. 11 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniulf) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist înzestrat. Colectivul are nevoie de un programator înzestrat. Este un înzestrat cercetător în astronautică. 2 (despre oameni) dotat, talentat, <înv. şi pop.> meşteşugos, meseriaş, <înv.> măiestreţ, măiestrit, talentos, binecuvîntat, aplicat, blagoslovit, împodobit, ogodnic. Mozart a fost un muzician înzestrat. II fig. (despre spaţii de depozitare, magazine, centre comerciale etc.) aprovizionat2, dotat, garnisit. Este un magazin foarte bine înzestrat, înzorzonă vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, mai ales femei) a (se) împopo-ţona, a (se) împopona, a (se) înţoţona, a (se) zorzona, a (se) po-voaza, a se înforfoca, a se pupăza. Femeile lipsite de bun-gust se înzorzonează. înzorzonăre s.f. împopoţonare, acutra-ment, împoponare, înţoţonare, pavoazare, pupuţare. înzorzonarea este expresia lipsei de bun-gust. înzorzonât, -ă adj. (despre oameni, mai ales despre femei) împopoţonat, împoponat, împopoţat, înţoţonat, zorzonat, pavoazat, ţifraş, ţifrăşit, înforfocat. înzorzonată, tânăra a stârnit râsul tuturor. Jj jab s.m. (bot; reg.) v. Piciorul-cocoşului (v. picior) (Ranunculus acris). jâbă interj., s.f. (reg.) 1 interj, (exprimă un ordin) v. Marş! 2 s.f. fig. (peior.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă, jâbie s.f. (bot) Polytrichum commune; grâul-lupului (v. grâu). jaborăndi s.m. invar, (bot) Pilocarpus jabo-randi; pilocarp. jabrina-broaştei s.f. art. (bot; reg.) v. Măta-sea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia). jacâş s.m. (reg.) v. Jefuitor. Prădător. Spoliator. jâcă s.f. (reg.) v. Săculeţ. Traistă, jachetă s.f. blazer, haină, sacou, veston, palton, uioş. Şi-a cumpărat o jachetă asortată la pantaloni. jachetuţă s.f. jacheţică. jacheţică s.f. jachetuţă. Băieţelul este îmbrăcat cu o jacheţică de catifea. jad s.n. (mineral.) 1 jadeit. Colecţionează obiecte de artă din jad. 2 nefrit. Jadul este folosit ca piatră semipreţioasă. jadeit s.n. (mineral.) jad. jaf s.n. 11 jefuire, jefuit1, pradă, prădare, prădat1, rapt, <înv. şi pop.> apucătură, pră-dăciune, răpire, plean, <înv. şi reg.> jerpelire, haram, răbălaş, răbluşag, <înv.> apucare, apucat1, dobândă, prădăşug, pră-dătură, privască, răpiciune, răpit1, răpitură, răpştire, globire. Motivul crimei a fost jaful. 2 banditism, tâlhărie, <înv. şi reg.> tâlhărit, robălie, <înv.> tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhărşag, tâlhuşag, brigandaj. Unii trăiesc din jaf. 3 (fam.; deprec.; ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) jarcă,jarchilă, jarchină. Bătrâna poartă un jaf de palton. 4 (fam.; deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură. 5 (concr.; milit.; înv.) v. Captură. Pradă. II fig. risipă. A făcut un adevărat jaf în zahăr. jagardeă s.f 11 (zool; reg.; deprec.) v. Javră. Jigodie. Potaie. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Ru-fiană (v. hifian). Stricată (v. stricat). 3 (arg.) Rom2. Ţigan.Ţigancă. II fig. (reg.) 1 v. Lo-goreic. 2 v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă, jaguăr s.m. 1 (zool) Felis onca; panteră. 2 (milit; arg.) v. Jandarm, jai-lai [’hailai] s.n. (sport; în ţările Americii Latine) pelotă. Jai-laiul este un joc cu mingea. jais [3e] s.n. (mineral.) gagat. Jaisul este folosit la confecţionarea unor obiecte de cult sau a unor bijuterii. jalăpă s.f. (bot) Mirabilis jalapa; barba-îm-păratului (v. barbă), frumoasa-nopţii (v. frumos), mirabilis, ardeiaş, garoafe (v. garoafă), garoafe-oloage (v. garoafă), mândra-nopţii (v. mândru), noptiţă, norea, podoaba-zilei (v. podoabă), tutun, tutunaş, zorele-de-noapte (v. zorea), zorele-pitice (v. zorea). jalbă s.f. (înv. şi pop.) 1 v. Cerere. Petiţie. 2 (jur.) v. Plângere. Reclamaţie. jale1 s.f. 11 jelanie, <înv. şi reg.> tângă, <înv.> jalet. Duritatea atacurilor din presă îi copleşeşte sufletul de jale. 2 amar, întristare, tristeţe, catran, milă. I-a murit cineva apropiat şi i-a rămas jale în inimă. 3 duioşie, întristare, tristeţe, durere. Melodia exprimă o jale copleşitoare. II (înv.) v. Doliu. jale2 s.f. (bot) 1 (şi jale-de-grădină) Salvia ojficinalis; jaleş, jaleş-de-grădină, salvie, sal-vie-de-grădină, mierea-ursului (v. miere), nădragul-ţiganului (v. nădrag), şalef, şerlai. 2 Salvia silvestris; coada-vacii (v. coadă), brăileancă, corovatic, jaleş, năduf, salvie-de-pădure. 3 Stachys germanica; jaleş, pavăză. 4 jale-cleioasă = jale-de-pâdu-re = Salvia glutinosa; cinsteţ, jaleş, ja- leş-de-pădure, brânca-porcului (v. brâncă1), brusturul-caprei (v. brustur), cocean-căpresc, iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), iarba-Sfântului-Ioan (v. iarbă), lăpuş, lăpuş-de-capră, lipan1, meduneţ, miericică, salvie-busuioacă, salvie-cleioasă, salvie-săl-batică, slăbănog, sugar, şerlai, urechea-porcu-lui (v. ureche); jale-de-câmp = Salvia pra-tensis; jaleş, jaleş-de-câmp, salvie, sal-vie-de-câmp, salvie-de-câmpie, salvie-de-câmpuri, coada-vacii (v. coadă), iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), iarba-Sfân-tului-Ioan (v. iarbă), slăbănog, şerlai, ure-chea-porcului (v. ureche); (reg.) jale-de-munte v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). 5 (reg.) v. Linariţă (Linaria vul-garis). jâleş s.m. (bot) 1 (şi jaleş-de-grădină) Salvia ojficinalis; jale2, jale-de-grădină (v. jale?), salvie, salvie-de-grădină, mierea-ursu-lui (v. miere), nădragul-ţiganului (v. nădrag), şalef, şerlai. 2 Stachys germanica; jale2, pavăză. 3 (şi jaleş-de-câmp) Salvia pratensis; jale-de-câmp (v.jale2), salvie, salvie-de-câmp, salvie-de-câmpie, salvie-de-câmpuri, coada-vacii (v. coadă), iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), iarba-Sfântului-Ioan (v. iarbă), slăbănog, şerlai, urechea-porcului (v. ureche). 4 (şi jaleş-de-pă-dure) Salvia glutinosa; cinsteţ, jale-cleioasă (v. jale2), jale-de-pădure (v.jale2), brân-ca-porcului (v. brâncă1), brusturul-caprei (v. brustur), cocean-căpresc, iarba-lui-Sfân-tul-Ion (v. iarbă), iarba-Sfântului-Ioan (v. iarbă), lăpuş, lăpuş-de-capră, lipan1, meduneţ, miericică, salvie-busuioacă, sal-vie-cleioasă, salvie-sălbatică, slăbănog, sugar, şerlai, urechea-porcului (v. ureche). 5 (reg.) v. Coada-vacii (v. coadă). Jale2 (Salvia silvestris). 6 (reg. şi jaleş-de-câmp, jaleş-săl-batic) v. Salvie. Urechea-porcului (v. ureche) (Salvia verticillata). jălet s.n. 11 (pop.) v. Bocet. Plângere. Tân-guială. Tânguire. 2 (înv.) v. Jale1. II (înv.) v. Doliu. jălnic, -ă adj. 11 (mai ales despre sunete) tânguios, tânguitor, văitat2, jelitor, 9191 jeluitor, <înv.> lamentabil, sfâşietor, lăcrimos. Un geamăt jalnic se aude în depărtare. Fata a izbucnit într-un plâns jalnic. 2 (despre voce, glas etc.) plângăreţ, plângător, plâns2, scâncit2, scâncitor, tânguios, tânguitor, trist, dolent, larmoaiant, plângaci, <înv.> obidos, plângeros. Când se loveşte, copilul îşi cheamă mama cu o voce jalnică. 3 (despre lătrături) chelălăit2, tânguios, tânguitor. Lătratul jalnic al câinelui nu a încetat toată noaptea. 4 (despre glas, melodii etc.) duios, tânguios, tânguitor, trist, plentiv, dureros. A cântat o doină jalnică, care a emoţionat publicul. 5 (despre starea, situaţia, mediul în care se află o fiinţă, un lucru etc.) deplorabil, lamentabil, mizer, mizerabil, nenorocit, prăpădit, <înv. şi reg.> ticălos, <înv.> mişel, netrebnic. Unii oameni au o existenţă jalnică. 6 (despre oameni) deplorabil, lamentabil, <înv.> mizerabil. Copiii străzii îmbrăcaţi în zdrenţe sunt jalnici. 7 (despre situaţii, întâmplări, evenimente etc.) dureros, nenorocit, trist, <înv. şi reg.> milos. Odată cu moartea părinţilor a început pentru copii un jalnic şir de încercări. 8 (despre stări, situaţii, despre fiinţe sau despre aspectul, înfăţişarea lor etc.) lugubru, macabru, sinistru, sumbru, luctuos, funebru. în casă era o atmosferă jalnică. Toţi aveau figuri jalnice din cauza nenorocirii. 9 (fam.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Deplorabil. Penibil. Ridicol. 10 (fam.; despre peisaje, ambient etc.) v. Demoralizant. Depresiv. Deprimant. Descu-rajant. Dezolant. Mohorât. Posac. Posomorât. Trist. II (înv.) 1 (despre oameni) v. Cernit2, îndoliat. 2 (despre haine, steaguri etc.) v. Cernit2. îndoliat. Negru. jalon s.n. indicator, reper, semn. Pe potecile montane sunt jaloane pentru ca drumeţii să nu rătăcească drumul. jalonâ vb. I. tr. fig. a trasa. Noul ministru a jalonat obiectivele activităţii ministerului. jalonare s.f. fig. trasare. Jalonarea obiectivelor activităţii ministerului a fost o prioritate. jalovănie s.f. (înv.) v. Bocet. Plângere. Tân-guială. Tânguire. jaluzea s.f. persiană, rulou, stor, transperant, roletă, voleu. Vara, când soarele este arzător, se trag jaluzelele la ferestre. jaluzîe s.f. (înv.) v. Gelozie, jambieră s.f. colceri, turecar, <înv.> tibială. Jambierele acoperă şi protejează picioarele de la gleznă până sub genunchi. jambon s.n. {culin., ind. alim.) şuncă. în cămară are câmaţi, jambon şi costiţă afumată. jamparh'u, -ie adj. (arg.; despre oameni) v. Abil. Şiret3. Şmecher. Viclean, janc s.n. (bot.; înv. şi reg.) v. Butaş, jandârm s.m. 1 (milit.) haiduc, pandur, strajă, <înv.> armaş, colgiu, cavas, jaguar, şingalo. Grupul de manifestanţi este păzit de jandarmi. 2 (glum.) v. Nevastă. Soţie. jandarmerie s.f. (adm.) <înv.> casa strajei (v. casă1), dorobănţie. Cei care au tulburat liniştea publică sunt duşi la jandarmerie. janghinâs, -oăsă adj. (pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. jăntă s.f. 1 (auto) obadă. Jantele maşinii sunt din oţel inoxidabil. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufi-ană (v. rufian). Stricată (v. stricat). janţ1 s.n. jintuială, jintuit. Janţul este zerul untos care se scurge de sub teasc la prepararea caşului. janţ2 s.n. (reg.) v. Stâncă. jap1 interj, jart!, jnap! Se apropie de el şi, jap, încă o palmă. jap2 sm (reg.; deprec.) v. Bătrân. Moş. Moşneag, jăpă s.f. (reg.) 1 v. Joardă. Jordie. Vargă. 2 v. Nuia. Vargă. Vergea, jăpiţă s.f. I (tehn.; la car, la căruţă sau la plug) cătuşă, armăsar, proţăpel. Japiţa se află deasupra proţapului, fiind scobitura în care se prinde jugul. II (fam.) 1 v. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. 2 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). jăpiu s.n. (reg.) v. Cioltar. Şabracă. Valtrap, japonez, -ă s.m., s.f., adj. nipon. Japonezii au o civilizaţie milenară. jâpsă s.f. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. jar s.n. I jăratic, jărăgai, jeg, şperlă, <înv.> jarişte. îi place porumbul copt în jar. II fig. 1 (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, cuptor. A plecat la munte, pentru a scăpa de jarul verii. 2 (med., med. vet.) călduri (v. căldură), febră, fierbinţeală, friguri (v.frig), temperatură. E gripat şi are jar. jarcalete s.m. (reg.) 1 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 2 v. Lungan. Vlăjgan, jărcă s.f. (reg.; deprec.) 1 jar-chilă,jarchină. Poartă o jarcă veche şi decolorată. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Jaf. jarchi'lă s.f. (reg.; deprec.) 1 jarcă, jarchină. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Jaf. jărchină s.f. (reg.) 11 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”,,,din”) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Fragment. Frântură. Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă. II (deprec.) 1 jarcă, jarchilă. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Jaf. jărăgaie jardinier, -ă s.m., s.f. florar, grădinar, horticultor. Este un jardinier renumit în cultivarea lalelelor. jargon s.n. (lingv.) 1 <înv.> gerg. Jargonul este un limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc., cu un fond de cuvinte particulare, de circulaţie restrânsă. 2 (înv.) v. Grai. Idiom. jârişte s.f. 1 arsură, pârlitură, <înv. şi pop.> arsătură, <înv. şi reg.> pârjol, ardişte, pârjolitură, pârleală. Jariştea este un loc ars în pădure. 2 (înv.) v. Jar. Jăratic, jart interj, jap1!, jnap! Se apropie de el şi, jart, încă o palmă. jarteâ s.f. 1 (pop.) v. Jartieră. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). jartieră s.f. jartea, calţavetă, vine (v. vână), <înv.> legătură de ciorapi. Jartierele ţin ciorapii întinşi pe picioare. jasmrn s.m. (bot.; fran.) v. Iasomie (Jasmi-num ojficinale). jăvră s.f. (mai ales deprec.) 1 (zool.) jigodie, potaie, cotei, cotarlă, jigăraie, şarlă, cotaie, holă, păhaie, pohârlă, pujlă, teaucă, tută (v. tut2), cotiuhă, jagardea, schilă. O mulţime de javre se adună în jurul tomberoanelor. 2 fig. derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, căzătură, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, cârnat, pin-tenat, tinichea, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, poamă, gunoi. Individul este o javră lipsită de caracter. jazz s.n. [d3ez sam d3az] (muz.) jazzband. jazzband s.n. [d3ezbend sau d3azbend] (muz.) jazz. Jazzbandul este format, de obicei, din instrumente de suflat şi de percuţie. jăchilă s.f. (reg.) v. Bagaj, jălbăş s.m. (înv. şi pop.) v. Aplicant. Aspirant. Petiţionar. Solicitant. Solicitator, jăpcân s.m. (reg.) v. Jefuitor. Prădător. Spoliator. jăpcâş s.m. (reg.) v. Jefuitor. Prădător. Spoliator. jăpcăm vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Extorca. Jecmăni. Jefui, jăpcămre s.f. (reg.)v. Extorcare. Jecmăneală. Jecmănire. Jefuire, jăpcămt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Extorcat. Jecmănit. Jefuit2, jăpcănitor, -oăre s.m., s.f. (reg.)v. Jecmănitor, jărâtic s.n. jar, jărăgai, jeg, şperlă, <înv.> jarişte. îi place porumbul copt în jăratic. jărăgăi s.n. (pop.) 1 v. Jar. Jăratic. 2 (med.) jărăgaie, jeg, ojig. Jărăgaiul este o senzaţie de arsură pe gât şi pe esofag. jărăgăie s.f. (med.) jărăgai, jeg, ojig- jări jări vb. IV. tr. {reg.; compl. indică cărbunii care ard fără flacără) v. Jărui. jărpân s.m. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. jărurvb. IV. tr. (pop.; compl. indică cărbunii care ard fără flacără) a jări. Femeia jăruieşte cărbunii, pentru a-i aprinde mai bine. jăruitor s.n. (gosp.; reg.) v. Cociorvă, jder s.m. (zool.) Martes martes; di-hor-de-copac, ţâncul-pământului (v. ţânc), <înv.> sângeap, zerdava. jeans [d3ins] s.m. bluejeans. Şi-a cumpărat o pereche de jeanşi negri. jeb s.n. (reg.) v. Buzunar, jecmăneală s.f. (mai ales fam.) extorcare, jecmănire, jefuire, extorsiune, jăpcănire, jumulire, jupuială, jupuire, stoarcere, stors1. jecmăni vb. IV. tr. {mai ales fam.; compl. indică oameni) a extorca, a jefui, a dicăsi, a jăpcăni, a jumuli, a jupui, a mulge, a scurge, a stoarce, a suge, a jintui, a jupi, a carota. Sub pretextul că îi poate facilita cumpărarea unei locuinţe la un preţ modic, l-a jecmănit de bani. jecmănire s.f. (mai ales fam.) extorcare, jecmăneală, jefuire, extorsiune, jăpcănire, jumulire, jupuială, jupuire, stoarcere, stors1. A fost condamnat pentru jecmănirea repetată a unor persoane în vârstă. jecmănit, -ă adj. (mai ales fam.; despre oameni) extorcat,jefuit2, jăpcănit, jumulit, jupuit2. Persoanele jecmănite nu şi-au mai putut recupera banii. jecmănitor, -oăre s.m., s.f. (mai ales fam.) jăpcănitor, răpiciune. Nu cumpără de la acest negustor pentru că este jecmănitor. jeep [d3ip] s.n. (transp.) jipan2. Jeepul este o maşină de teren. jefui vb. IV. tr. 11 (compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţări etc.) a prăda, a tâlhări, <înv. şi reg.> a jerpeli, a pleşcui, a plenui, <înv.> a înrobi, a sângecli, a strica, a tâlhui, a iagmaladisi, a beli, a dezbrăca. Câţiva puşcăriaşi evadaţi au jefuit satul. în vechime, hoarde de barbari au jefuit ţara. 2 (compl indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) a deposeda, a despuia, a prăda, a spolia, a tâlhări, <înv. şi pop.> a lotri, a bicheri, a răbăli, <înv.> a globăni, a dezbrăca, a spăla, a desfrunzi, a globi, a golgăni, a goli. Prin înşelăciune, au reuşit să-i jefuiască pe bătrâni de bunurile lor. 3 (compl. indică oameni) a extorca, a jecmăni, a dicăsi, a jăpcăni, a jumuli, a jupui, a mulge, a scurge, a stoarce, a suge, a jintui, a jupi, a carota. 4 (compl. indică instituţii, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) a devaliza, a devasta, a prăda, a sparge, a trosni. Casa a fost jefuită de hoţi. Indivizi mascaţi au jefuit seiful băncii. 5 (compl indică bunuri, obiecte posedate de cineva) a prăda, a răpi, <înv.> a răpşti, a rupe. Un hoţ i-a jefuit poşeta. II fig. (fam.; compl. indică autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) v. Copia. Plagia, jefuire s.f. 1 jaf, jefuit1, pradă, prădare, prădat1, rapt, <înv. şi pop.> apucătură, prădăciu-ne, răpire, plean, <înv. şi reg.> jerpelire, haram, răbălaş, răbluşag, <înv.> apucare, apucat1, dobândă, prădăşug, prădătură, pri-vască, răpiciune, răpit1, răpitură, răpştire, globire. Motivul crinii a fost jefuirea. 2 deposedare, despuiere, prădare, spoliaţie, spoliere, dezbrăcare. Jefuirea bătrânilor de bunurile lor s-a făcut prin înşelăciune. 3 extorcare, jecmăneală, jecmănire, extorsiune, jăpcănire, jumulire, jupuială, jupuire. 4 devalizare, devastare, prădare, spargere, călcare, giolărie, gioleală, intervenţie, paradeală, trăs-naie, trosneală. Au fost arestaţi pentru jefuirea casei. Jefuirea seifului băncii s-a făcut în câteva minute. jefuit1 s.n. jaf, jefuire, pradă, prădare, prădat1, rapt, <înv. şi pop.> apucătură, prădăciune, răpire, plean, <înv. şi reg.> jerpelire, haram, răbălaş, răbluşag, <înv.> apucare, apucat1, dobândă, prădăşug, prădătură, pri-vască, răpiciune, răpit1, răpitură, răpştire, globire. jefuit2, -ă adj. 1 (despre oameni) deposedat, despuiat, prădat2, spoliat, <înv. şi reg.> jerpelit, globit, golit2. Bătrânii jefuiţi caută dreptatea injustiţie. 2 (despre oameni) extorcat, jecmănit, jăpcănit, jumulit, jupuit2. 3 (despre instituţii, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) devalizat, devastat, prădat2, şplinguit. Casa jefuită a fost cercetată de poliţie. 4 (despre bunuri, obiecte posedate de cineva) prădat2, răpit2. Poşeta jefuită era din piele. jefuitor, -oăre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. prădător, spoliator, pleşcan, jacaş, jăpcan, jăpcaş, <înv.> pleşcaş, pleşcuitor, pradnic, prădaş, dezbrăcător. Jefuitorii sunt pedepsiţi prin lege. 2 adj. prădalnic. în vechime, barbarii năvăleau în bande jefuitoare. jeg s.n. 1 murdărie, necurăţenie, soioşie, <înv. şi pop.> scârnăvie, măzăcie, porcărie, rapăn1, slin, soi2, <înv. şi reg.> imăciune, noroi1, tină, chirfoseală, co-mânjală, ghiră, hâră2, huimată, im, imală, imoşală, izină, jig, jip2, lip, lut, mânjeală, mâzgală, mocicoşag, morceală, moşcoleală, muruială, muruire, negreală, negru, porcă-reaţă, rapor, râp2, rugină, smoală, zăpor2, zgură, <înv.> murdarlâc, necurăţie, smârdă (v. smârd), smrad, smugă, soială, saloperie, porcăreală. Are mâinile pline de jeg. 2 (reg.) v. Jar. Jăratic. 3 (med.; reg.) v. Jărăgai. Jărăgaie. 4 (arg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură, jegos, -oăsă adj. 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, maculat, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, slinos, soios, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scârnav, sleit2, spurcat2, răpănos, nă-clăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imă-los, mazac, dervelit, feştelit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, mocicoş, mozolit, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scârn, smârceav, smârced, puturos. Cămaşa are gulerul jegos. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie jegos. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) mânjit, murdar, negru, nespălat, slinos, soios, janghinos, răpănos, rufos, urduros, căcăcios, gunoios, îngălat, nelăut, solzos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imă-los, mazac, smârd, ciul, cotăzit, imos, lipos, lutos, mâzgos, mozolit, oacăr, perceat, piscoş, potâng, râpos2, soit, şiclit, tinos, <înv.> matuf, ordurier, şmuţig. S-a aşezat la masă cu mâinile jegoase. Are călcâiele jegoase. jegosi vb. IV. tr.,refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) a (se) înnegri, a (se) macula, a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) păta, a (se) slini, <înv. şi pop.> a (se) negri, a (se) scârnăvi, a (se) îngăla, a (se) năclăi, a se smoli, a (se) tăvăli, a (se) terfeli, a se caciori, a căldări, a (se) comânji, a se corfeli, a se corfoşi, a (se) derveli, a (se) feşteli, a (se) lutoşa, a (se) măr-dăgi, a (se) mocicoli, a (se) mocicoşi, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) piscoli, a (se) piscoşi, a (se) pricăji, a (se) slimui, a (se) sprehui1, a (se) tămânji, a (se) târnosi2, a (se) timburi, a (se) tocăni, <înv.> a (se) murdărişi, a (se) măscări1, a (se) căca. Transpiraţia i-a jegoşit gulerul cămăşii. Hainele i s-au jegoşit de la mizeria de pe şantier. jelănie s.f. 1 (pop.) v. Bocet. Plângere. Tân-guială. Tânguire. 2 (pop.) v. Jale1. 3 (înv. şi reg.) v. Doliu. 4 (înv.) v. Abnegare1. Abnegaţie. Dăruire. Devotament, jeleu s.n. (culin.) peltea. A făcut un jeleu de gutui. jeli vb. IV. 1 tr., intr. a boci, a jelui, a plânge, a tângui, <înv. şi reg.> a petrece, a văita. Mereu îşi jeleşte fiul mort. 2 refl. (despre oameni) a se boci, a se căina, a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, a se văita, <înv. şi pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mişeii, a se neferici, <înv. şi reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a glăsi, a se glăsui, a hlipi, a se tăvăli, a scheuna. Toată ziua se jeleşte că viaţa îi este plină de greutăţi. 3 tr. (compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) a căina, a compătimi, a deplânge, a deplora, a jelui, a plânge, a compasiona, <înv. şi pop.> a tângui, a văicări, <înv. şi reg.> a căi, a sărăci, a şăinăli, a văiera, a văita, <înv.> a obida, a lugi. îljeleş- 921 | te pentru suferinţa sa. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta, jelibon s.m. (jar.) v. Grăsan, jeh're s.f. 1 bocire, jeluire, plângere, plâns1, jeluială, <înv.> lugire. Jelirea văduvei a impresionat pe toţi cei prezenţi la înmormântare. 2 ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plân-geoşie, văierătură, scâncitură. S-a săturat de jelirile bătrânei. jelit1 s.n. ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plân-geoşie, văierătură, scâncitură. jelft2, -ă adj. (despre oameni) bocit2, jeluit, plâns2, tânguit2, cântat2. Mortul jelit este tatăl ei. jelitor, -oare adj. (pop.; mai ales despre sunete) v. Jalnic. Tânguios. Tânguitor. Văitat2. jelui vb. IV. 11 tr., intr. a boci, a jeli, a plânge, a tângui, <înv. şi reg.> a petrece, a văita. 2 refl. (despre oameni) a se boci, a se căina, a se jeli, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, a se văita, <înv. şi pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mişeii, a se neferici, <înv. şi reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a glăsi, a se glăsui, a hlipi, a se tăvăli, a scheuna. 3 tr. (compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) a căina, a compătimi, a deplânge, a deplora, a jeli, a plânge, a compasiona, <înv. şi pop.> a tângui, a văicări, <înv. şi reg.> a căi, a sărăci, a şăinăli, a văiera, a văita, <înv.> a obida, a lugi. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta. II (înv.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina. Inculpa. învinovăţi. învinui. Recrimina. 2 tr. (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. III (înv.) 1 tr., intr. v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2.2 tr. v. Dori. Jindui. Pofti. Râvni.Ţine. Vrea. jeluială s.f. (pop.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Vaită-tură. jeluire s.f. 1 bocire, jelire, plângere, plâns1, jeluială, <înv.> lugire. 2 ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie, văierătură, scâncitură. jeluit, -ă adj. (despre oameni) bocit2, jelit2, plâns2, tânguit2, cântat2, jeluitor, -oăre s.m., s.f., adj. 11 s.f. bocitoare, plângătoare (v. plângător), voce-ratrice. A adus la mort două jeluitoare. 2 s.m., s.f. (jur.; înv.) v. Reclamant. II adj. (pop.; mai ales despre sunete) v. Jalnic. Tânguios. Tânguitor. Văitat2. jemlugă s.f. (iht.; înv. şi reg.) v. Crăişor. Lostriţă (Hucho hucho). jenă vb. I. 1 tr. (compl. indică oameni) a conturba, a deranja, a importuna, a incomoda, a inoportuna, a încurca, a stânjeni, a stingheri, a supăra, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie jenat întrucât are de lucru. 2 tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) a împiedica, a stânjeni, a stingheri. Tocurile înalte o jenează în mers. Placa dentară o jenează la mestecat. 3 tr. (despre senzaţii, stări fizice etc.; compl. indică fiinţe) a chinui, a necăji, a sâcâi, a supăra, a ţine. De câteva zile îl jenează o tuse uscată. 4 refl. (despre oameni) a se ruşina, a se sfii, <înv. şi reg.> a se stânjeni, <înv.> a se înfrunta, a se scandalisi, a se scăndăli, a se stidi, a se teşi. Se jenează să împrumute bani. jenănt, -ă adj. 1 (despre situaţii, stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) deranjant, importun, incomod, incomodant, neplăcut, stânjenitor, stingheritor, supărător, <înv.> molest. Gestul lui a fost jenant pentru fată. îi pune întrebări jenante. 2 (despre obiecte, lucruri etc.) deranjant, incomodant, ancombrant. Fotoliul-pat desfăcut este jenant într-o cameră mică. 3 (despre stări, situaţii etc.) neplăcut, penibil, supărător, urât2, giurumist. în faţa ei se află într-o situaţie jenantă ştiind că a minţit-o. Nu vrea să-l întâlnească din cauza unor amintiri jenante. jenăre s.f. conturbare, deranj, deranjare, importunare, incomodare, inoportunitate, neoportunitate, stânjeneală, stânjenire, stingherire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Jenareafără motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. jenăt, -ă adj. (despre oameni) 1 încurcat2, stânjenit, stingherit, strâmtorat. Se simte jenată în prezenţa unor persoane necunoscute. 2 ruşinat. Este foarte jenat din cauza gafei comise. jertfă jenă s.f. 11 ruşine, sfială, sfiiciune, stânjeneală, stânjenire, stinghereală, stingherire, sfiire, sfioşenie, ruşinare, încurcătură, <înv. şi reg.> ruşinţă, scandal, <înv.> ruşinăciune, stideală, stidinţă, stidire, rezervă. Minte fără nicio jenă. 2 bună-cuvi-inţă, decenţă, maniere (v. manieră), modestie, pudoare, ruşine, sfială, pudicitate, pudiciţie. Multe persoane sunt lipsite de jenă. 3 (fiziol.) sâcâială, supărare. De câteva zile o tuse uscată îi provoacă o jenă permanentă. II (adesea determ. prin „financiară”; de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla”) încurcătură, ambara, <înv.> stenahorie, strâmtoare, strâmtorare, strâmteală. Nu îl poate împrumuta, deoarece este şi el într-o mare jenă financiară. jep s.m. (bot.) 1 Pinus mugo; jneapăn, cătan, fior2, ienupăr-mare, luciu1, pehin, pin, pin-de-piatră, pin-mic, pin-pitic, pin-strâmb, pin-târâtor, sosnar, spin. 2 Pinus pumilio; jneapăn, pin-pitic, căţân, durzău, mole-te2, molid, molid-mic. jepât, -ă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; arg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. jerbiu s.m. (bot.; reg.) Ranunculus sardous; găinuşe (v. găinuşă). jerpeli vb. IV. 1 refl. (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a se rupe, a se zdrenţui. Multe dintre haine i s-au jerpelit. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţâri etc.) v. Jefui. Prăda. jerpelire s.f. 1 rupere, zdrenţuire. Vechimea şi purtarea îndelungată explică jerpelirea paltonului. 2 (înv. şi reg.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. jerpelit, -ă adj. 11 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori, p. ext., despre oameni) peticit2, rupt, zdrenţăros, zdrenţuit, pirpiriu, <înv. şi reg.> bu-lendros, lăţos, plotogărit, plotojit, ronghioş, obosit, răpciugos. Costumul jerpelit trebuie aruncat. Bătrânul jerpelit inspiră milă când îl vezi. 2 (fam.; despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) v. Ferfeniţit. Rupt. Sfârtecat. Sfâşiat. Zdrenţăros. Zdrenţuit. 3 (fam.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. II (înv. şi reg.; despre oameni) v. Deposedat. Despuiat. Jefuit2. Prădat2. Spoliat. jerpelitură s.f. (fam.) v. Ruptură. Zdreanţă, jerseu s.n. pulover, sveter, flanelă, flanică, ilic, ştric4. în timpul liber, împleteşte jersee. jârtfă s.f. 11 (bis.) danie, dar2, ofrandă, prinos, sacrificiu, oblativitate, <înv.> aduse (v. adus2), arsătură, comând, miluire, oblaţi-une, plocon, holocaust, arse (v. ars1). După slujbă, preotul împarte jertfele aduse de credincioşi pentru sfinţire. 2 (în unele ritualuri religioase păgâne) ofran-dă, prinos, sacrificiu. într-o grotă s-au găsit jertfelnic cranii care sunt indicii ale unor jertfe cultice. 3 {pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. I11 jertfire, sacrificare, sacrificiu, imo-lare, imolaţie, preţ. îşi va obţine dreptatea chiar şi cu jertfa vieţii sale. 2 sacrificiu, sânge. Lupta pentru libertate cere jertfă. III fig. 1 sacrificiu. Părinţii au făcut mari jertfe pentru a-şi creşte copiii. 2 victimă, hostie, nicovală, fin2. Mulţi oameni au fost jertfe ale regimurilor totalitare. jertfelnic s.n. (bis.; la creştini) 1 proscomi-die. Jertfelnicul este masa din altar pe care se pregătesc Sfintele Daruri. 2 (înv.) v. Altar. Sanctuar. jertfi vb. IV. I tr. 1 (în unele ritualuri religioase păgâne; compl. indică ofrande) a sacrifica, a imola, <înv.> a comânda, a înjunghia, a pocloni, a ridica. Au jertfit un berbec divinităţii. 2 (compl. indică viaţa, ani din viaţa cuiva etc.) a da2, a sacrifica. Şi-au jertfit viaţa pe câmpul de luptă. 3 (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. II refl. fig. (despre oameni) a se sacrifica. S-a jertfit pentru promovarea culturii. jertfire s.f. 1 jertfa, sacrificare, sacrificiu, imolare, imolaţie, preţ. 2 abnegaţie, sacrificiu. Ceea ce o caracterizează este jertfirea de sine pentru copii. jertfit, -ă adj. 1 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Asasinat2. Omorât. Suprimat. Ucis2.2 fig. sacrificat. Cea mai apreciată componentă a activităţii acestui mare cărturar este cea jertfită pentru promovarea culturii. jestoc adj., adv. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 2 adv. (modal) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent, jet s.n. 1 ţâşnitură. Din ţeava spartă iese un jet puternic de apă. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. jeton s.n. (j. de noroc) fisă, marcă1, <înv.> socotea. Jetoanele înlocuiesc banii. jetski s.n. (sport) skijet. Jetskiul este un vehicul asemănător unei motociclete, propulsat de un jet subacvatic. jgheab s.n. 1 adăpătoare, troacă, uluc, teică1, <înv. şi reg.> covată, scoc, lăturar, moldă,piuă,vălău. A pus apă în jgheab pentru a bea caii. 2 (constr.) burlan, uluc, şipot, ţurloi, ţurţur, ţuţuroi. Pe jgheab curge apa de la izvor sau de la cişmea. 3 rigolă. în grădina de zarzavat a făcut mai multe jgheaburi care să-i servească la udat. 4 (constr.) streaşină, <înv. şi reg.> scoc, apărătoare (v. apărător), cetârnă, plasă1, poaltă, poiată, streşinar, ţurană. La acoperişul casei are jgheaburi pentru scurgerea apei de ploaie. 5 (la moara de apă) scoc, uluc, burlan, lăptoc, şipot, hadă, padină, pod1, slobozitoare (v. slobozitor), ton3, vălău, <înv.> hamza. Prin jgheab curge apa care pune în mişcare roata morirf% (vit.) călcătoare (v. călcător), lin1, putină. în jgheab se zdrobesc strugurii. 7 (reg.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. 8 (tehn.; înv.) v. Canal. Conductă. Tub. 9 (anat.; arg.) v. Stomac, jiână s.f. (j.folc.) jiancă, jienească. Jiana este un dans popular românesc, răspândit în nordul Olteniei. jiâncă s.f. (j.folc.) jiană, jienească. jid s.m. (reg.) v. Evreu. Israelian. Israelit. jidan s.m. (pop.) v. Evreu. Israelian. Israelit. jidancă s.f. (pop.) v. Evreică. Israeliană (v. israelian). Israelită (v. israelit). jidăncuţă s.f. (pop.) v. Evreicuţă. jidănesc, -eăscă adj. (pop.) v. Evreiesc. Israelian. Israelit. jidăneşte adv. (modal; pop.) v. Evreieşte. jidămme s.f. (colect.; pop.) v. Evreime. jidov s.m. (pop.) 1 v. Evreu. Israelian. Israelit. 2 v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, jidovesc, -eăscă adj. (pop.) v. Evreiesc. Israelian. Israelit. jidoveşte adv. (modal; pop.) v. Evreieşte. jidovfme s.f. (colect.; pop.) v. Evreime. jidoviţă s.f. (pop.) v. Evreică. Israeliană (v. israelian). Israelită (v. israelit). jieneăscă s.f. art. (j.folc.) jiană,jiancă. jig s.n. (reg.) 1 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 2 (med.) v. Arsură. Usturime. jigănie s.f. (zool; pop.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune, jigărăie s.f. 1 (zool; pop.) v. Javră. Jigodie. Potaie. 2 (med.; reg.) v. Arsură. Usturime. 3 (med. vet.; reg.) v. Boala lui Carre (v. boală). jigăreălă s.f. (pop. şi fam.) v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie. jigări vb. IV. (pop. şi fam.) 1 refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; despre fiinţe) v. Slăbi. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. îmbătrâni. învechi. Ruina. Strica. Uza. jigărit, -ă adj. (pop. şi fam.) 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 fig. (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat Delabrat Deteriorat îmbătrânit învechit. Ruinat. Stricat. Uzat. Vechi2, ji'glă s.f. (tehn.; reg.) 1 (la car sau la căruţă) v. Bulfeu. Cruce. Spetează. Stinghie. 2 (la cârceiele carului; reg.) v. Pop. Spetează. Stinghie. jigni vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a ofensa, a ultragia, a vexa, a sudui, <înv. şi reg.> a prâsni2, a hicăi, a mărdăgi, a osârli, <înv.> a obijdui, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost jignit public, într-o emisiune televizată. 2 refl. (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. 3 tr. (înv.; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) v. Izbi. Lovi. Pocni. jignire s.f. 1 insultare, invectivare, ofensare, ultragiere, vexare, lezare, rănire. Jignirea politicianului a fost necuviincioasă. 2 (concr.) afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Jignirile din presă au demo-ralizat-o. 3 (reg.) v. Acrire. Alterare. Descompunere. Fermentare. înăcrire. Stricare. 4 (înv.) v. Izbire. Lovire, jignit, -ă adj. 1 (despre oameni) insultat, invectivat, ofensat, ultragiat, vexat, <înv. şi pop.> ocărât, atins, lezat, rănit2, lovit. Politicianul jignit a intrat în polemică cu opozanţii săi. 2 (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acrit. Acru. Alterat. Clocit2. Descompus. Fermentat, înăcrit. învechit. Stătut2. Stricat. Vechi2, jignitor, -oăre adj. 1 (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) batjocoritor, injurios, insultător, ofensant, ofensator, vexant, vexatoriu, <înv. şi pop.> ocărâtor, rău, <înv. şi reg.> imător, sângeros, tare, împungător, atingător. în timpul altercaţiei i-a adresat cuvinte jignitoare. 2 (despre situaţii, stări, fapte etc.) degradant, dezonorant, înjositor, ofensant, ofensator, ruşinos, umilitor, <înv.> ovelitoriu, negru, mortifiant. Invidia este un sentiment jignitor. jigodie s.f. 11 (zool; mai ales deprec.) javră, potaie, cotei, cotarlă, jigăraie, şarlă, cotaie, holă, păhaie, pohârlă, pujlă, teaucă, tută (v. tuf), căzătură, javră, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, gunoi. Individul este o jigodie lipsită de caracter. jigodios, -oăsă adj. (med. vet.; reg.; mai ales despre câini) v. Răpănos. jigodi't, -ă adj. (med. vet.; reg.; mai ales despre câini) v. Răpănos. 923 | jihâd s.n. (relig. musulmană) războiul sfânt (v. război1). jilav, -ă adj. 1 (mai ales despre pământ) moale, reavăn, ud, umed, umezit2, <înv. şi reg.> umezos, mlăciu, motov, puhav, revenos, udăcios, udilos, udos, verde. Dimineaţa, pământul este jilav de la rouă. 2 (despre lucruri, obiecte, corpuri etc.) umed. Rufele nu s-au uscat, sunt încă jilave. 3 (despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) igrasios, ud, umed, <înv. şi reg.> umezos, mucegăit, reavăn. Iarna, pereţii pot deveni jilavi din cauza condensului. Locuieşte într-o casă jilavă. 4 (reg.; despre materiale, obiecte etc.) v. Inflexibil. Neelastic. Neflexibil. Rigid. Scorţos. Tare. Ţeapăn. jilăveălă s.f. 1 reveneală, udătură, umezeală, umiditate, reavăn, udeală, crihală, udelişte, <înv.> umejune. Dimineaţa, în aer se simte miros de jilăveălă de la pământul acoperit de rouă. 2 igrasie, mucegai, umezeală, mucezitură, igra-sală, mucegăială, reveneală, sumedeală, <înv.> umiditate. Jilăveălă din locuinţă este periculoasă pentru sănătate. jilăvete s.n. (reg.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 v. Retevei. Scurtătură, jilavi vb. IV. 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică mai ales pământul) a (se) umezi, a (se) reveni2. Dimineaţa, pământul se jilăveşte de la rouă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri etc.) a (se) umezi. Lemnele s-au jilăvit de la ploaie. Rufele se jilăvesc înainte de a fi călcate. 3 refl. (despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) a se umezi. Pereţii camerei s-au jilăvit din cauza condensului. jilăvit, -ă adj. 1 (despre obiecte, corpuri etc.) umezit2. Rufele jilăvite se calcă uşor şi bine. 2 (desprepereţi, încăperi, locuinţe etc.) umezit2. Vara, pereţii jilăviţi încep să se usuce. jilătcă s.f. vestă, laibăr, camizelcă, prusluc, sârbă (v. sârb), zăbun, <înv.> midăr. A îmbrăcat la pantalonii negri o jiletcă de catifea roşie. jili'p s.n. (silv.) plancă, scoc, uluc, ple-vaşcă, riz, rol2, vălău. Pe jilip se scot, prin alunecare, buştenii din pădure. jilţs.n.1 fotoliu, iliş, şezău. Pe terasă are o canapea şi mai multe jilţuri. 2 tron1, <înv.> scaun, taht Faraonii aveau jilţuri de aur. jimb, ji'mbă adj. (reg.) 1 (despre părţi ale corpului, mai ales despre picioare) v. Strâmb. 2 (despre oameni sau animale) v. Ştirb, jimbă vb. I. (pop.) 11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică părţi ale corpului, mai ales picioarele) v. Strâmba. 2 refl. (despre oameni) v. Rânji. Ricana. 3 refl. (despre oameni) v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi. Strâmba. II tr.,refl. (compl. sau sub. indică suprafaţa apelor) v. Cuta. încreţi. Ondula. Tremura. Undui. jimblâr s.m. (ind. alim., com.; înv.) v. Brutar, jimblă s.f. (ind. alim.; pop.) v. Franzelă, jimblăreâsă s.f. (ind. alim., com.; înv.) v. Brutăreasă. jimblărie s.f. (ind. alim., com.; înv.) v. Brutărie. jimblări'ţă s.f. (ind. alim., com.; înv.) v. Brutăreasă. jimi vb. IV. refl., intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa, Fremăta. Furnica, învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. jimuî vb. IV. intr., tr. (reg.; despre porci; compl. indică pământ, noroi, gunoi etc.) v. Râma. jind s.n. (mai ales constr. cu vb. „a privi”, „a se uita,T) jinduială, jinduire, poftă. Priveşte cu jind la cireşele din copac. jindui vb. IV. 11 tr. a dori, a năzui, a pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza2, a stărui, <înv. şi reg.> a năsli, a bărăni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bate, a jelui, a nădăjdui, a privi, a concerne, a aspira, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. Este modest, nu jinduieşte onoruri. Jinduieşte să exceleze în artele plastice. 2 tr. a se ahtia, a dori, a râvni, a se întinde. Jinduieşte o funcţie de conducere. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se ahtia, a se lăco-mi, a râvni, a tânji, <înv.> a zavistuL Jinduieşte la averea unui unchi. 4 tr. a dori, a pofti, a râvni, a ţine, a vrea, <înv.> a deşidera, a dezide-ra, a iubi, a jelui, a poftişi, a devora. Jinduieşte de multă vreme să o cunoască. 5 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. ,,după,r) a râvni, a tânji. Jinduieşte după alt mod de viaţă. II refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta, jinduiălă s.f. 1 (mai ales constr. cu vb. „a privi”, „a se uita”) jind, jinduire, poftă. 2 (înv.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. jinduire s.f. 1 (mai ales constr. cu vb. „a privi”, „a se uita”) jind, jinduială, poftă. 2 (înv.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, jinduit, -ă adj. 1 dorit, râvnit, urmărit2, visat, vizat, <înv. şi pop.> poftit2. Şi-a atins scopul jinduit. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „după”) ahtiat, avid, dorit, doritor, dornic, jinduitor, râvnitor, ahotnic, flămând, înfometat, însetat, lacom, setos, însetoşat, lihnit. jinduitor, -oăre adj. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „după”) ahtiat, avid, dorit, doritor, dornic, jinduit, râvnitor, ahotnic, flămând, înfometat, însetat, lacom, setos, însetoşat, lihnit. Tânărul este jinduitor după muzică. jrntiţă s.f. 1 (culin.) cocârtiţă, duruieli (v. duruială), şvancă, urdeancă, vijulie. Jintiţa rămâne în fundul căldării după ce fierbe zerul şi se alege urda. 2 (reg.) v. Boştină. jintui vb. IV. tr. I (compl. indică caşul) a murseca. A jintuit caşul de zerul rămas după strecurare. II fig. (rar) 1 (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 (compl. indică oameni) v. Extorca. Jecmăni. Jefui. Jumuli. Jupui. Mulge. Scurge. Stoarce. Suge. jintuiălă s.f. 1 jintuire, jintuit. 2 (concr.) janţ1, jintuit. Jintuiala este zerul untos care se scurge de sub teasc la prepararea caşului. joardă jintuire s.f. jintuiălă, jintuit. Prin jintuire, caşul se stoarce de zer. jintuit s.n. 1 jintuiălă, jintuire. 2 (concr.) janţ1, jintuiălă. jip1 s.m. (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. jip2 s.n. (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. jipăn1 s.m. (bot.; reg.) v. Stejar (Quercus). jipân2 s.n. (transp.; fam.; glum.) v. Jeep. jir s.n. (bot.) fagă, sâmbure de fag. Din seminţele de jir se extrage un ulei comestibil. jirebie s.f. (în Ev. Med., în Ţara Rom.) del-niţă, <în Ev. Med., în Transilv., Bucov. şi Ban.> sesie1. Jirebia era partea din hotarul moşiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de ţărani din acel sat. jitâr s.m. 1 (reg.) v. Paznic. Pândar. 2 (arg.) v. Gardian. Temnicer, jitări vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Pândări. Pândi. jitie1 s.f. 1 (reg.) v. întâmplare. Păţanie. Peripeţie. 2 (lit.; reg.) v. Anecdotă. Glumă. Snoavă. 3 (înv.) v. Fiinţă. Viaţă. 4 (teol; înv.) v. Hagiografie. Hagiologie. 5 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 6 (arg.) v. Aversiune. Dezgust. Fobie. îngreţoşăre. Neplăcere. Oroare. Repugnanţă. Repulsie. Scârbă. Silă. jitie2s.f. (înv.) v. Rogojină, jitnicer s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) clucer de arie. Jitnicerul avea în grijă magaziile cu grâne de la curtea domnească. jîtniţă s.f. (constr.; înv.) v. Grânar. Hambar. Magazie. Pătul. jivină s.f. (zool.) animal, bestie, dihanie, fiară, sălbăticiune, <înv. şi pop.> lighioană, gadină, jiganie, jigodie, bidiganie, ciută, gad, oară2, pociganie, poghibală, sălbăticie, sălbăticime, sălbăticitură. Se teme să nu fie atacat de jivinele pădurii. jneâpăn s.m. (bot.) 1 Pinus mugo;jep, cătan, fior2, ienupăr-mare, luciu1, pehin, pin, pin-de-piatră, pin-mic, pin-pitic, pin-strâmb, pin-târâtor, sosnar, spin. 2 Pinus pumilio; jep, pin-pitic, căţân, durzău, molete2, molid, molid-mic. 3 Juniperus communis; ienupăr, ienibahar, archiş, archit,brădişor, cetină, feniar, finior, ialovăţ, smirdar, şolovăţ, tămâier, turtei. joăcă s.f. 1 joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit1, zburdălnicie, zburătăcire, zburdare, zburdat1, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit1, zbânţuitură, jocot, zbânţ, zbeng, zbereguială, zbereng, zburdă. în grădiniţe, joaca copiilor este supravegheată de educatoare. 2 amuzament, distracţie, <înv.> zăbavă. Adevărata prietenie nu este o joacă. joăgăr s.n. (tehn.) 1 fierăstrău de munte, gater, moară, pânză, spată. Joagărul este acţionat de forţa unui curs de apă. 2 beschie, ciochie. Joagărul are o pânză lungă, cu dinţi mari şi două mânere, fiind acţionat de doi oameni. joărdă s.f. 1 jordie, vargă, strămurare, strămurariţă, japă, <înv.> strămur. Văcarul mână vitele cu o joardă. 2 (reg.) v. Nuia. Vargă. Vergea. 3 (la pl joarde; tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Fuscel. Vergea, job [d3ob] s.n. 1 funcţie, loc, ocupaţie, post1, serviciu, slujbă, misiune, oficiu, <înv. şi reg.> posluşanie, breaslă, servit, <înv.> cin1, huzmet, mansup, orândă1, tistie, tisturie, treabă, pită. De câtva timp, are un job mai bine plătit. 2 (com., fin.) afacere, business, tranzacţie. Reuşise să încheie un job foarte avantajos. joben s.n. cilindru. Când se ducea la plimbare, purta joben, mânuşi albe şi un pardesiu elegant. joc s.n. 11 joacă, zbenguială, zbenguire, zbenguit1, zburdălnicie, zburătăcire, zburdare, zburdat1, zbânţuială, zbân-ţuire, zbânţuit1, zbânţuitură, jocot, zbânţ, zbeng, zbereguială, zbereng, zburdă. 2 dans, săltare, <înv.> salt2, săltătură. Tinerii erau antrenaţi într-un joc cu ritm vioi. 3 (sport) dispută, întâlnire, întrecere, meci1, partidă. Un jucător a fost accidentat la umăr în timpul disputei amicale dintre cele două echipe de fotbal. 4 (teatru, operă) interpretare. Jocul artistei a fost magistral. 5 joc de cuvinte = calambur, paragramă. Printr-un joc de cuvinte se urmăreşte obţinerea unui efect comic. 6 (la pl; sport) jocuri balcanice = balcaniadă. Echipa noastră de gimnastică participă la jocurile balcanice; jocuri olimpice = olimpiadă. Mulţi sportivi români au luat medalii de aur şi de argint la jocurile olimpice; jocuri universitare = universiadă. La jocurile universitare participă tineri din universităţi din întreaga lume. 7 (muz.) joc de clopoţei = glockenspiel, metalofon. Jocul de clopoţei este un instrument muzical de percuţie. 8 joc de fizionomie = mimică. Un actor trebuie să stăpânească jocul de fizionomie. 9 joc de artificii = foc bengal, foc de artificii. Jocul de artificii din seara de revelion a fost o încântare. 10 joc video = videojoc. Este pasionat de jocuri video. 11 (înv.) joc de damev. Dame (v. damă). 12 (art.; înv.) jocul păpuşilor v. Teatru de păpuşi. Teatru de marionete. II fig. tremur, vibrare, vibraţie. Jocul luminii lumânării făcea umbre stranii pe perete. jocheu s.m. (înv. şi reg.) v. Fecior. Lacheu. Valet. jocot s.n. (reg.) 1 v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie. 2 v. Salt2. Săritură. jocoterapi'e s.f. (psih.) ludoterapie. Prin jocoterapie se urmăreşte utilizarea jocurilor pentru resocializarea bolnavilor mintali. joculăr, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. joculeţ s.n. jocuşor, jocuţ. jocuşor s.n. joculeţ, jocuţ. jocuţ s.n. (reg.) v. Joculeţ. Jocuşor. jogging ['c^ogirj s.n. (sport) footing. în jogging se alternează alergările de viteză cu marşurile. joi1 s.f. (art.; relig. creştină; şi nm. pr.) joia mare = joia patimilor. Joia mare se sărbătoreşte în ultima joi din postul Paştelui; joia patimilor = joia mare; (la ortodocşi; înv. şi pop.) joia furnicilor = <înv. şi pop.> joia necurată, joia nemaipomenită, joia tuturor jivinelor. Joia furnicilor este joia din săptămâna albă; joia necurată = <înv. şi pop.> joia furnicilor, joia nemaipomenită, joia tuturor jivinelor; joia nemaipomenită = <înv. şi pop.> joia furnicilor, joia necurată, joia tuturor jivinelor; joia tuturor jivthelor = <înv. şi pop.> joia furnicilor, joia necurată, joia nemaipomenită; joia apelor = târgul iepelor (v. târg). Joia apelor este joia din săptămâna mare de dinainte de Sfântul Toader. joP vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni; mai ales în constr. neg.) v. Dovedi. Prididi. Răzbi. 2 tr. (compl indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 3 tr. (compl. indică oameni) v. Mulţumi. Satisface. joimărîţă s.f. 1 (lapl. joimăriţe; mitol. pop.) drăgaice (v. drăgaică), iele, <înv. şi pop.> iude (v. iudă), frumoase (v. frumos), măiestre (v. măiestru), mândrele (v. mândru), milostive (v. milostiv), multele (v. mult), puternice (v. puternic), rusalii (v. rusalie), sânziene (v. sânziana), şoimane (v. şoiman), vântoase (v. vântos), viteze (v. viteaz), dânsele (v. dânsul), hale (v. hală), irodiece, milostivnice (v. milostivnic), miluite, nagode (v. nagodă), samovile, sfinte (v. sfânt), sfinte mari (v. sfânt), vâlve (v. vâlvă), vântoşele, vânturiţe, zâne (v. zână), zâne măiestre (v. zână), domniţe (v. domniţă), mărunte (v. mărunt). Joimăriţele sunt zâne rele despre care se crede că sluţesc pe oameni. 2 (omit.; reg.) v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo). joină s.f. (bot.; reg.) v. Mărăraş (Oenanthe aquatica sau Oenanthe phellandrium). joint s.n. (arg.) v. Ţigară de canabis. joker ['c^OKar] s.m. (j. de cărţi) balador. Jokerul substituie orice carte. jolcă s.f. (bot.; reg.) v. Pin (Pinus silvestris). jold s.f. (înv.) v. Corvoadă, joldunâr s.m. (milit.; înv.) v. Mercenar, joină s.f. (med.; reg.) v. Scrofulă. jonctiv s.n. (gram.; rar) v. Conjuncţie, joncţionâ vb. I. intr. (despre oameni, grupuri de oameni etc.) a se împreuna, a se uni2. Cele două tabere de partizani au joncţionat în munţi. joncţiune s.f. 1 împreunare, junctură, unire. Joncţiunea celor două tabere de partizani s-a făcut în munţi. 2 junctură, legare, legătură, unire. Prin joncţiunea a două corpuri se limitează mobilitatea lor relativă. jongler s.m. (jur.; jar.) v. Apărător. Avocat. Defensor. jonglerie s.f. fig. intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, manevră, manoperă, tramă, ţesătură, urzeală, mreajă, reţea, îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, machină, urzitură. Este dezgustat de jongleriile colegilor de serviciu. jordie s.f. joardă, vargă, strămurare, strămurariţă, japă, <înv.> strămur. Văcarul mână vitele cu o jordie. jordi'ţă s.f. (reg.) v. Baghetă. Nuieluşă. Nuie-luţă. Vărguliţă. Vărguţă. Vergeluşă. Vergeluţă. jordolmă s.f. (bot.; reg.) v. Zarzără, jos, joasă adj., adv. I adj. 1 (despre terenuri, pământ etc.) coborât, scoborât2. Casa construită pe un teren jos şi umed nu are stabilitate. 2 (despre temperatură, presiune atmosferică etc.) coborâtă (v. coborât), scăzută (v. scăzut), scoborâtă (v. scoborât2). A răcit din cauza temperaturii joase de afară. 3 (cu nuanţă intensivă; despre voce, ton, timbru, sunete) adânc, grav, gros, profund, cavernos. îşi recunoaşte fapta cu o voce joasă. 4 (despre obiecte, construcţii etc.) mărunt, mic, scund, pitulat. La marginea oraşului sunt multe case joase. Televizorul stă pe o masă joasă. 5 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; despre preţuri) avantajos, coborât, convenabil, ieftin, mic, micşorat, redus, scăzut, lesne, <înv.> puţin. în preajma sărbătorilor, preţurile mărfurilor sunt destul de joase. 6 (fon.; înv.; despre vocale, silabe) v. închis. II adv. 1 (local; în opoz. cu „deasupra”) dedesubt. Ne-am culcat pe iarbă; deasupra cerul cu stele, jos umezeala pământului. 2 (modal) grav, gros, profund. Cântă mai jos decât trebuie. josnic, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. abject, infam, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, japiţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pohoţ, pângar, proclet, <înv.> fărădelege, farălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scârnav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> bles-temăţesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş, verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai josnice manipulări. josnicie s.f. abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, bles-temăciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scâr- 925 | năvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice josnicie. joule [311I] s.m. (fiz.) wat-secundă. Joule-ul este unitatea de măsură a energiei egală cu lucrul mecanic efectuat de forţa de un newton când punctul ei de aplicaţie se deplasează cu un metru. jovah'u s.m. (entom.; arg.) v. Păduche. Pădu-che-de-cap (Pediculus capitis). jovial, -ă adj. 1 (despre oameni) vesel, voios, chefliu, râzăreţ, râzător, tivilichiu, <înv. şi reg.> sămărât, chefos, veselos, vigan, <înv.> libovit, râzăcios, râzând. Este o persoană jovială, totdeauna cu zâmbetul pe buze. 2 (despre oameni) glumeţ, hazliu, mucalit, năzdrăvan, poznaş, vesel, nastrati-nesc, j ocular, <înv. şi pop.> comedios, snovos, ghiduş, hâtru, mehenghi, ştrengar, şugubăţ, şuguitor, giumbuşel, băncos, duhliu, hazos, miş-tocar, pişicher, pontos, zgubilitic, <înv. şi reg.> cabazlicar, deşănţat, mătalnic, şăgaci, chisnovat, hopşagoş, lascav, mehengher, pot-caş, pozneţ, prujalnic, prujitor, snovelnic, şăgalnic, şăgos, şăncăleţ, şăncălos, şodoman, şodos, şoloman, şolomeţ, şoltic, şotelnic, şotios, tămăşalnic, trufaş2, trufos, zgondos, <înv.> glumaş, măscăreţ, poznatec, poznit, zefliu, faceţios, bengos, coraşliu. Este un tânăr jovial, căruia îi plac farsele şi bancurile. 3 (despre oameni sau despre firea lor) comunicativ, expansiv, extravertit, prietenos, sociabil, volubil, social, vorbitor, <înv.> soţios, abordabil, accesibil, deschis, văratic, găşcar. îi plac oamenii joviali, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. jovialitate s.f. veselie, voioşie, <înv. şi pop.> voie, haihui, răsfaţare, folie, <înv.> veselitură, vioşeală, vioşime, înseninare. Fata este de o jovialitate debordantă. jubiform, -ă adj. (bot.; despre inflorescenţe) comat. Inflorescenţele jubiforme au aspect de coamă. jubilă vb. I. intr. (despre oameni) a triumfa. A jubilat când a aflat că a câştigat concursul. jubilâre s.f. jubilaţie. A fost cuprins de o adevărată stare de jubilare când a aflat că a câştigat concursul. jubilativ, -ă adj. jubilatoriu, triumfător. Avea pe faţă un aerjubilativ după ce a aflat că a câştigat concursul. jubilatoriu, -ie adj. jubilativ, triumfător, jubilaţie s.f. jubilare, juca vb. 1.11 tr., intr. a dansa, a dănţui, a sălta, a sări, a trage, a ţopăi. Tinerii jucau în cerc. 2 refl. (sport; despre competiţii sportive) a se desfăşură, a se disputa. Partida de fotbal s-a jucat în nocturnă. 3 tr. (sport; compl. indică jocuri, probe etc. sportive) a susţine. Vor juca meciul decisiv sâmbăta viitoare. 4 tr. (compl. indică jocuri sportive sau de societate) a face. Joci un tenis? Te simţi în stare să joci o tablă cu mine? 5 tr. (compl. indică jocuri sportive) a practica2. Joacă handbal de când era copil. 6 tr. (j. de noroc) a miza, a ponta, <înv.> a pontarisi. La această rundă a jucat pe o sumă foarte mare. 7 intr. (despre obiecte) a se mişca. Inelul îi joacă pe deget. 8 intr. fig. (despre lumini, imagini etc.) a tremura, a vibra. Umbre stranii jucau pe perete de la flăcările lumânărilor. I11 tr. (teatru, operă; compl. indică roluri) a executa, a interpreta, a silueta, <înv.> a parastisi. Artistul a jucat magistral partitura sa. 2 tr., refl. pas. (compl sau sub. gram. indică lucrări dramatice) a (se) prezenta, a (se) reprezenta, <înv. şi pop.> a (se) da2, <înv.> a (se) parastisi. Opera din Bucureşti va juca Rigoletto de G. Verdi. La teatru se va juca o piesă nouă la sfârşitul săptămânii. 3 refl. (cinemat.; despre filme) a se proiecta, a rula. Săptămâna viitoare se va juca, la cinemtograf, un film american. 4 tr. (muz.; înv.; compl. indică piese muzicale) v. Cânta. Executa. Interpreta. Intona. 5 tr. fig. (despre oameni; compl. indică sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) a afectata mima, a simula. Joacă o nepăsare totală faţă de tot ce se întâmplă. încerca să-şi înşele prietenii, jucând un calm care îi dezarma. II11 refl. (despre oameni) a glumi. Te rog să nu te mai joci cu astfel de vorbe. 2 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 3 refl. fig. (despre oameni) a hărţui, a sâcâi, a şicana. îi face plăcere să se joace cu subalternii. jucăreă s.f. (pop.) v. Jucărică. Jucărioară, jucări'că s.f. jucărioară, jucărea. I-a cumpărat fetiţei o jucărică foarte frumoasă. jucărie s.f. 11 oarecică, oricel, daraveră. De Crăciun copilul a primit o mulţime de jucării. 2 (milit.; fam.) v. Pistol. Revolver. II fig. 1 manechin, marionetă, momâie, păpuşă. Fata este doar o jucărie în mâna mamei. 2 bagatelă, fleac, nimic, mezelic, spanac, păpuşă. Pentru el este o jucărie să repare un calculator. III (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). jucărioără s.f. jucărică, jucărea, jucătdr, -oăre s.m., s.f. dansator, dănţuitor. Idealul lui a fost să devină jucător într-un ansamblu popular. jucăuş, -ă adj. 1 (mai ales despre copii) neastâmpărat, vioi, zburdalnic, zvăpăiat, sâcâit. Copiii prea jucăuşi trebuie supravegheaţi. 2 (despre privire, ochi) neastâmpărat, vioi, viu. Are o privire veselă şi jucăuşă. juchel s.m. (entom.; înv. şi reg.) v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). jude s.m. 1 (în sec. 16-17, în Ţara Rom.) cneaz. Judele conducea un sat liber. 2 (adm.; înv. şi reg.) v. Primar. 3 (în tradiţii şi obiceiuri populare; reg.) v. Căpetenie. Conducător. Vataf. 4 (jur.; înv.) v. Judecător, judecă vb. 1.11 intr. (despre oameni) a chib-zui, a cugeta, a gândi, a medita, a raţiona1, a răzgândi, a reflecta, a contempla, <înv.> a asimţi, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezonirui, a semui2, a vorbi. Trebuie să judece înainte de a lua o hotărâre importantă. 2 tr. a chibzui, a gândi, judecată a socoti, <înv. şi reg.> a sămălui, <înv.> a să-măşlui, a cântări, a cumpăni, a drămui. A judecat toate variantele de proiect. 3 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a înţelege, a opina, a pricepe, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A judecat că nu este pregătit pentru examen. 4 tr. (compl. indică oameni) a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, a ruşina, <înv. şi pop.> a obrăzi, a beşteli, a muştrului, a ocărî, a sudui, a probozi, a sfădi, a surchidi, a tolocăni, a bodogăni, a socri, a şmotri, <înv. şi reg.> a înfrunta, a ofârli, a oropsi, a probăzui, a stropoli1, a toi3, a aşculi, a bănui, a carvosi, a cârti, a docăni, a hui, a libăzi, a mogorogi, a moronci, a otrăţi, a tătărî, a târfai, a vrevi, <înv.> a obidi, a observa, a preobrăzi, a prihăni, a prociti, a vădi, a reprehenda, a reprimanda, a bălăcări, a buzdugăni, a freca, a perdăfui, a răfui,a săpuni, a scutura, a căţănăi, a dărăci, a puţui, a spumui, a tigheli, a flitui. L-a judecat pentru că a lipsit de la şcoală. 5 tr. (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a critica, a cârti, a ataca, a prelucra, a scutura. Duce o polemică susţinută cu cei care i-au judecat competenţa în domeniu. 6 tr. (înv.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. II (jur.) 1 refl. (recipr.) (despre oameni) <înv. şi reg.> a se pârî, a se pricinui, <înv.> a se percăi, a se prici3, a se pricini, a se prigoni. Cei doi fraţi s-au judecat pentru o moştenire. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Condamna. Pedepsi, judecăre s.f. chibzuire, gândire, cântărire, cumpănire, drămuire. Judecarea celor întâmplate a durat destul de mult. judecăt, -ă adj. 1 (despre oameni) cerebral, raţional. în tot ce face se dovedeşte a fi o persoană judecată. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folositor, gândit, înţelept, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi judecate. 3 (despre oameni) certat, dojenit, mustrat. Elevii judecaţi şi-au îndreptat comportarea. 4 (despre litigii, diferende etc.) soluţionat. Diferendul judecat a avut ca urmare împăcarea celor doi. judecătă s.f. 11 cuget, fire, gândire, intelect, minte, raţiune, spirit, nous, <înv.> înţeles1, simţire. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii este opera judecăţii. 2 gândire, intelect, înţelegere, minte, raţiune, cap, materie cenuşie, substanţă cenuşie, substanţă nervoasă cenuşie. Este apreciat pentru judecata lui, dar şi pentru seriozitatea cu care lucrează. 3 deşteptăciune, intelect, inteligenţă, minte, pricepere, raţiune, spirit, ingeniu, duh, colărez, doxă, pamet1, <înv.> înţelegere, cap, creier, bilă2, scaun. Foloseşte-ţi propria judecată, nu urma sfaturile altora! 4 minte, raţiune, judecător cunoştinţă, glagore, rezon, ochi1. La această vârstă înaintată are judecată normală. 5 cugetare, minte, raţionament, raţiune, <înv.> socoată, socoteală, socotinţă. Dogme banale îi ţin loc de judecată. 6 concepţie, convingere, gând, idee, opinie, părere, principiu, vedere, viziune, convicţiune, existimaţie, optică, orientare. Are altă judecată în legătură cu subiectul abordat. 7 credinţă, idee, opinie, părere, socoteală. După judecata mea, nu a procedat corect. 8 chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe judecata pe care o are acum, la bătrâneţe. 9 apreciere, aviz, opinie, părere, verdict, apreciaţie, sentinţă. Concurenţii aşteaptă judecata comisiei de examen. II (jur.) 1 acţiune, cauză, caz, proces, <înv. şi pop.> price, dreptate, lege, pricină, hâcă,hoandră,pâră,tărghelaş, <înv.> criminalion, delă, divan, judeţ, prigonire, sud2. S-a amânat verdictul în judecata civilă. 2 (rar) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentinţă. Verdict. 3 (rar) v. Jurisdicţie. 4 (înv.) v. Condamnare. Pedeapsă. Penitenţă. II11 (art.; relig. creştină) judecata cea de pe urmă = judecata cea mare = judecata de apoi = judecata înfricoşată =judecata lui Dumnezeu = vremea cea de apoi (v. vreme), vremea de apoi (v. vreme), <înv. şi pop.> sfârşenie, <înv.> socotire. La judecata de apoi, care va avea loc la sfârşitul lumii, Dumnezeu va hotărî soarta tuturor oamenilor, vii sau morţi. 2 judecată de valoare = judecată de valorizare. Judecata de valoare enunţă o apreciere; (rar) judecată de valorizare v. Judecată de valoare. judecător, -oăre s.m., s.f. I (jur.) 1 s.m., s.f. judecătoreasă, judecătoriţă, <înv. şi reg.> logofăt, rat, tăblaş, <înv.> criminalion, ecdicon, jude, judeceasă, judeţ, dican, patrafir, ţap negru. Cazul a fost preluat de un judecător incoruptibil. 2 s.m. (în trecut) judecător de ocol = judecător de pace= om de pace, pacient. Judecătorul de pace era magistratul care conducea o judecătorie de pace. II s.m. 1 arbitru, eretocrit în această dispută ştiinţifică le-a fost judecător un mare specialist în domeniu. 2 (art.; relig.; nm. pr.) Judecătorul Suprem = Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscăto-rul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăb-dătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atot-văzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus. Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşrfîc (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Prea-putemicul (v. preaputernic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atot-ţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făpto-riul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. ta£ă),Tvoreţ,Vecinicul împărat (v. ve-cinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. Slăvesc pe Judecătorul Suprem care a dat naştere cerului şi pământului. III s.f. (înv.) v. Judecătorie, judecătoreâsă s.f. (jur.) judecătoare (v. judecător), judecătoriţă, <înv.> judeceasă. judecătoresc, -eăscă adj. (jur.) judiciar, <înv.> dicanic. Procedura judecătorească a fost greşită. A fost chemat în faţa instanţei judecătoreşti. judecătorie s.f. (jur.) 1 sud2, <înv.> criminalion, judecătoare (v. judecător), scaun. A făcut actele şi s-a prezentat cu ele la judecătorie. 2 (în trecut) judecătorie de ocol = judecătorie de pace; judecătorie de pace = judecătorie de ocol. Judecătoria de pace era prima treaptă a ierarhiei judiciare, cu atribuţii bine definite şi limitate. judecătoriţă s.f. (jur.; rar) v. Judecătoare (v. judecător). Judecătoreasă. judeceăsă s.f. (jur.; înv.) v. Judecătoare (v. judecător). Judecătoreasă. juderie s.f. (adm.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) parte, unghi. Judecia era o diviziune administrativă în care se exercita autoritatea judelui. judâţ s.m., s.n. I s.m. 1 (adm.; în Ev. Med., în Ţara Rom.) <în Ev. Med., în Mold.> şoltuz, <în Ev. Med., în Mold.; înv.> voit1. Comuna era condusă de un judeţ. 2 (adm.; înv.) v. Primar. 3 (jur.; înv.) v. Judecător. II s.n. 1 (adm.; de obicei urmat de determ. nume proprii care precizează unitatea teritorială) <înv. şi reg.> comitat, <înv.> beţârc, sud2, ţinut, varmeghie, vlost. Locuieşte în judeţul Iaşi. 2 (jur.; înv.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. 3 (jur.; înv.) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentinţă. Verdict. 4 (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, judeţeăn, -ă adj. <înv.> ţinutal. Majoritatea drumurilor judeţene sunt asfaltate. judiciăr, -ă adj. (jur.) judecătoresc, <înv.> dicanic. judicios, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) chibzuit, cumpănit, gândit, matur, serios, socotit2, temeinic, cumpănitor, <înv. şi reg.> ma-tor, răscopt1. Iniţiativa acţiunii sale s-a dovedit judicioasă, având în vedere rezultatele obţinute. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folositor, gândit, înţelept, judecat, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi judicioase. II adv. (modal) chibzuit, cuminte, înţelept, înţelepţeşte, raţional, serios, temeinic. A procedat judicios în ceea ce priveşte hotărârea luată. judocan [c^udo'Kan] s.m. (sport) judoka. Judocanul este sportivul care practică judo. judoka [dju'doKa] s.m. invar, (sport) judocan. jug s.n. 11 jujeu, hădărău, loding. Jugul se pune la gâtul porcilor, al viţeilor sau al altor animale, pentru a le împiedica să treacă prin garduri ori printre îngrădituri. 2 fig. asuprire, exploatare, împilare, năpăs-tuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, apăsare, despuiere, stoarcere, apăsătură, armăşie, învă-luială, strânsoare. Jugul poporului este specific regimurilor totalitare. II (tehn.) 1 (la joagăr) război2. De jug este prinsă custura. 2 (la războiul de ţesut; reg.) v. Amnar. 3 (la jug; reg.) v. Ceafa. 4 (la piuă; reg.) v. Rezemătoare. jugâstru s.m. (bot.) Acer campestre; arţar, mustăreţ, păltinel. jugănăş s.m. (zool; reg.) jugănel. jugănel s.m. (zool; reg.) jugănaş. jugăm vb. IV. tr. (chir.; pop.; compl indică animale) v. Castra. Emascula. Steriliza, jugămre s.f. (chir.; la animale; pop.) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emas-culaţie. Sterilizare. jugănit1 s.n. (chir.; la animale; pop.) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emas-culaţie. Sterilizare. jugănrt2, -ă adj. (pop.; despre animale) v. Castrat. Emasculat. Sterilizat, jugărel s.m. (bot.; reg.) v. Dumbeţ. Şerpariţă (Teucrium chamaedrys). jugăreţ s.m. v. (bot.; reg.) v. Dumbeţ. Şerpariţă (Teucrium chamaedrys). jugăriţă s.f. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Amnar. jugulă vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe) a gâtui, a strangula, a sugruma, a înăduşi, <înv. şi reg.> a îneca, a suguşa, a be-regătui, a fuitui, a îmberegăţi, a năduşi, a şu-gui2, a zgăira, <înv.> a dezgruma. Criminalul şi-a jugulat victima. 2 fig. (compl. indică manifestări, acţiuni ale oamenilor, mişcări sociale etc.) a reprima, a înăbuşi, a sugruma, a astupa. Revoluţia a fost jugulată cu violenţă. jugulăre s.f. 1 gâtuire, strangulare, sugrumare, strangulaţie, gâtuială, <înv. şi reg.> înecare, beregăţire, îmberegăţire, 9271 înăduşire, <înv.> gâtuitură, sugrumătură. Legistul a constatat moartea prin jugulare a victimei. 2 fig. reprimare, înăbuşire, sugrumare. Jugularea revoluţiei s-a făcut cu multă violenţă. juguleţ s.n. juguţ, jugurel2, jugu-şor. jugurel1 s.m. (bot.; reg.)v. Dumbeţ. Şerpari- ţă (Teucrium chamaedrys). jugurel2 s.n. (reg.)v Juguleţ. jugureţ s.m. (bot.; reg.)v. Dumbeţ. Şerpariţă (Teucrium chamaedrys). juguşor s.n. (reg.) v Juguleţ. juguţ s.n. (pop.) v Juguleţ. juisa vb. I. intr. (fiziol.; despre oameni) a orgasma. juisare s.n. 1 bucurie, desfătare, mângâiere, mulţumire, plăcere, satisfacţie, juisenţă, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> haz, mângâietură, letiţie, plezir. Cadoul primit i-a produs o mare juisare. 2 (fiziol.) orgasm. Juisarea este punctul culminant al excitaţiei sexuale. juisenţă s.f. (livr.) v. Bucurie. Desfătare. Juisare. Mângâiere. Mulţumire. Plăcere. Satisfacţie. juisdr, -oăre s.m., s.f. (livr.) v. Petrecăreţ, jujeu s.n. jug, hădărău, loding. jujub s.m. (bot.) Zizyphus; jujubier. Jujubul este originar din Siria. jujubier s.m. (bot.) Zizyphus; jujub. juke-box ['c^uKboKs] s.n. tonomat. A introdus în juke-box o fisă pentru a asculta melodia preferată. juleâlă s.f. (arg.)v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. julesvemian, -ă [3ylverni'an] adj. (lit.) vernian. Romanele julesverniene sunt foarte apreciate în special de tineri. julfă s.f. (culin.; reg.) urdă de sămânţă. Julfa este o prăjitură de post, preparată din sămânţă de cânepă pisată cu apă şi amestecată cu miere. juli'vb. IV. 1 tr.,refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) jupui, a (se) zdreli, a (se) zgâria, a (se) beli, a (se) stropşi, <înv. şi reg.> a (se) rujdi, a (se) mezdreli, a (se) mezdri, a pieleji. A căzut şi s-a julit la genunchi. 2 tr. (arg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, juh're s.f. (med., med. vet.) julit1, jupuire, jupuit1, zdrelire, zdrelit1r belire, belit1. Julirea la genunchi i-a lăsat semn. julit1 s.n. (med., med. vet.) julire, jupuire, jupuit1, zdrelire, zdrelit1, belire, belit1. julit2,-ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) jupuit2, zdrelit2, belit2, stropşit. Are genunchii juliţi. julitură s.f. (med., med. vet.) jupuială, jupu-itură, zdrelitură. Julitură de la genunchi trebuie bandajată. jumâri s.f. pl. (culin.) 1 fălancuri, găi-gană, jumerci, mejerii, scrijele. A pus în borcane jumările obţinute prin topirea slăninii. 2 omletă, scrob1, ieşniţă, pancoş, papară, papă2, păpăradă, prajilă, ratotă, <înv.> sfungată. A pregătit pentru masă jumâri din cinci ouă. jumătâte s.f. 11 doime. Un întreg este format din două jumătăţi. 2 (cu sens cantitativ) pol3. A cumpărat jumătate de kilogram de portocale. 3 (cu sens spaţial) mijloc. Maşina s-a stricat la jumătatea drumului. 4 (cu sens temporal) mijloc. Trebuie să se întoarcă în ţară la jumătatea anului. 5 (agric.) cârstac, cârstă, clăiţă, cruce, petină, petiţă, picior. Jumătatea este o claie mică de snopi aşezaţi informă de cruce. 6 (fam.; de obicei urmat de un adj. pron. pos.) v. Nevastă. Soţie. 7 (la pl. jumătăţi; reg.; adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuinţarea) v. Pantof. 8 (lingv.; înv.) jumătate de picătură v. Virgulă. II (omit.; reg.) jumătate-de-pasăre v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). jumătăţi vb. IV. tr. (pop.; compl. indică cantităţi, numere etc.)) v. înjumătăţi, jumelăj s.n .(tehn.) jumelare. jumelăre s.n. (tehn.) jumelaj. Comandantul navei a ordonat jumelarea mitralierelor de bord pentru a face atacul mai eficient. jumerci s.f. pl. (culin.; reg.) v. Jumări. jumuleâlă s.f. I jumulire, scărmănare. II fig. (fam.) 1 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. 2 v. Păruială. jumuli vb. IV. I tr. (compl. indică păsări tăiate sau penele lor) a depluma, <înv. şi pop.> a smulge, <înv. şi reg.> a peni, a cinătui, a ciupăra, a ciupeli, a dupurlui, a jupeli, a penuşi, a pielgăşi, a pocoşi2, a scăr-măna. După tăiere, jumuleşte păsările. A jumulit penele unei găini. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică plante) a (se) defolia, a (se) desfrunzi, a (se) despuia, a (se) exfolia. Furtuna a jumulit copacii. 2 tr. (compl. indică oameni) a. extorca, a jecmăni, a jefui, a jupui, a mulge, a jupi. Sub pretextul că îi poate facilita cumpărarea unei locuinţe la un preţ modic, l-a jumulit de bani. 3 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Escroca. Frustra. încărca. înşela1. Pungăşi. Specula. 4 tr. (fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 5 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Părui. jumulire s.f. I jumuleâlă, scărmănare. După tăiere, jumulirea păsărilor trebuie făcută cu grijă, pentru a nu li se rupe pielea. II fig. 1 extorcare, jecmăneală, jecmănire, jefuire, jupuială, jupuire, stoarcere, stors1. A fost condamnat pentru jumulirea repetată a unor persoane în vârstă. 2 (fam.) v. Escrocare. înşelare1.Pungăşire. 3 (fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”; fam.) v. Bătaie. Corecţie. 4 (fam.) v. Păruială. jumulit, -ă adj. 11 (despre păsări tăiate) ciupelit,pielgăşit. Păsările jumulite sunt pârlite înainte de a fi preparate. 2 (despre pene, fulgi) <înv. şi pop.> smuls2. Penele jumulite sunt folosite la confecţionarea pernelor. II fig. 1 (despre oameni) extorcat, jecmănit, jefuit2, jupuit2. Persoanele jumulite nu şi-au mai putut recupera banii. junghia 2 (fam.; despre oameni) v. Escrocat. înşelat1. Pungăşit. 3 (fam.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit. june s.m. (zool.) mânzat, viţel, bic, tuluc, turmac. Ţapul s-a făcut mare cât un june. juncăn s.m. (zool.) tulucan. Juncanul este un june mai mare. juncănă s.f. (zool.) juncancă, juncă, junincă. juncăncă s.f. (zool.) juncană, juncă, junincă. juncă s.f. (zool.) juncană, juncancă, junincă. juncănâş s.m. (zool.) juncănel, juncuşor, juncuţ, tulucaş. juncănel s.m. (zoo/.) juncănaş, juncuşor, juncuţ, tulucaş. junctură s.f. 1 împreunare, joncţiune, unire. Junctură celor două tabere de partizani s-a făcut în munţi. 2 joncţiune, legare, legătură, unire. Prin junctură a două corpuri se limitează mobilitatea lor relativă. juncuşor s.m. (zool.) juncănaş, juncănel, juncuţ, tulucaş. juncuţ s.m. (zool.) juncănaş, juncănel, juncuşor, tulucaş. june, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m. fecior, flăcău, tânăr, dănac, lezieş, mărinean, melean, om prunc, prunc, prunc tânăr, ţângălău, <înv.> cocon2, voinic. S-a făcut june în toată puterea. 2 s.f. tânără (v. tânăr). Juna pe care a cunoscut-o este foarte frumoasă. 3 s.m. (teatru) june-prim = prim-amorez (v.prim1). Junele-prim este actorul care interpretează rolul de tânăr îndrăgostit. 4 s.m. (pop.) v. Burlac1. Cavaler. Celibatar. Flăcău. Holtei1. 5 s.m. (pop.; adesea iron.) june bătrân = june nemţesc v. Flăcău tomnatic. Flăcău stătut. 6 s.m. (reg.) v. Ginere. Mire. II adj. (în opoz. cu „mare”, „vârstnic”; despre fiinţe) juvenil, mic, nevârstnic, tânăr, <înv. şi pop.> nou, mărunt, brudiu, brudnic2, fraged, necopt, primăvăratic, verde. Nu s-a lovit de greutăţile vieţii, fiind încă june. Este june, nu-i poţi cere să judece ca un om matur. III s.m. (la pl. juni; bot.; reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria ojficinalis). junei s.m. (înv. şi pop.) v. Tinerel, junelăş s.m. (reg.) v. Tinerel. junesc, -eăscă adj. (înv.; despre atitudini, manifestări etc. ale omenilor) v. Juvenil. Tineresc. junâţe s.f. 1 (în opoz. cu „bătrâneţe”) juvenilitate, tinereţe, iuventute, tinerime, <înv.> junie, junime, tinerie, voinicie. Juneţea este cea mai frumoasă perioadă din viaţă. 2 (colect.; fam.) v. Tineret. Tinerime, jungher s.n. (înv. şi pop.) v. Pumnal. Stilet1, junghi s.n. 11 (med.) împunsătură, înjun-ghietură, înţepătură, nevralgie intercostală, junghietură, stricnitură, licăritu-ră, picneală, ţiitură, nixis, ace (v. ac), fulgerătură, săgeată, săgetare, săgetătură, tăietură, ţeapă. Simte junghiuri în piept când oboseşte. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Pneumonie. 3 fig. (fam.; deprec.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag. II (înv. şi pop.) v. Pumnal. Stilet1, junghiă vb. I. (pop.) 1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. înjunghia. Spinteca. junghiere Tăia. 2 tr. (med.; despre dureri fizice; compl. indică oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”) v, înjunghia, junghiere s.f. (pop.) v. înjunghiat1. înjunghiere. Spintecare. Spintecat1. Tăiere, junghietură s.f. 1 (med.; pop.) v. împunsătură. înjunghietură. înţepătură. Junghi. Nevralgie intercostală. 2 (anat.; la oameni şi la unele animale; pop.) v. Gât. 3 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) creier, opor, umăr, umărul osiei (v. umăr), umerar, umeraş. Junghietură se află lângă străgălie şi se îmbină cu căpăţâna roţii. juni'e s.f. (înv.) 11 v. Pubertate. 2 (în opoz. cu „bătrâneţe”) v. Juneţe. Juvenilitate. Tinereţe. II (colect.) v. Tineret. Tinerime, junime s.f. 11 (reg.) v. Burlăcie. Celibat. 2 (în opoz. cu „bătrâneţe”; înv.) v. Juneţe. Juvenilitate. Tinereţe. II (colect.; înv.) v. Tineret. Tinerime. junincă s.f. (zool.) juncană, juncancă, juncă. junior s.m. invar. (în opoz. cu „senior”; pe lângă un nm. pr. de persoană) fiul (v.fiu), <înv.> sin1. La Festivalul Naţional de Muzică Uşoară a câştigat Adrian Cristescu junior. jupan s.m. (în stilul de cancelarie din trecut) jupân. Jupan era titulatura pe care boierii români o puneau înaintea numelui atunci când semnau un act. jupă s.f. (ieşit din uz) v. Foi (v. foaie). Fustă, jupân s.m. 1 (în stilul de cancelarie din trecut) jupan. 2 (fam.; iron.) v. Patron2. Stăpân. Şef. 3 (fam.; iron.) v. Bărbat. Soţ. jupâneăsă s.f. 1 (pop. şi fam.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Doamnă. 2 (fam.; iron.; adesea determ. de un adj. pos.) v. Patroană (v. patron2). Stăpână (v. stăpân). Şefa (v. şef). 3 (fam.; iron.; de obicei urmat de un adj. pron. pos.) v. Nevastă. Soţie. 4 (reg.) v. Femeie de serviciu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slujnică (v. slujnic). 5 (reg.) v. Citadină (v. citadin). Orăşeană (v. orăşean). Orăşeancă. 6 (în societatea feudală românească; înv.) v. Boieroaică. 7 (înv.) v. Menajeră (v. menajer). jupeli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică păsări tăiate sau penele lor) v. Jumuli, jupi vb. IV. (pop.) 1 refl. (med., med. vet.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) v. Coji. Descuama. Exfolia. Jupui. Scoroji. 2 tr. fig. (compl. indică oameni) v. Extorca. Jecmăni. Jefui. Jumuli. Jupui. Mulge. Scurge. Stoarce. Suge. jupuf vb. IV. 11 tr. (compl. indică animale moarte sau, p. restr., pielea lor) a ecarisa, a ecorşa, a pieli, a beli, <înv. şi reg.> a despuia, a mezdri, a pieleji. Doi bărbaţi jupuiau un berbec într-o magazie. 2 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) juli, a (se) zdreli, a (se) zgâria, a (se) beli, a (se) stropşi, <înv. şi reg.> a (se) rujdi, a (se) mezdreli, a (se) mezdri, a pieleji. A căzut şi s-a jupuit la genunchi. 3 refl. (med., med. vet; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) a se coji, a se descuama, a se exfolia, a se scoroji, a se jupi, <înv.> a se tărâţa. Pielea de pe mâini i s-a jupuit de la detergenţi. 4 tr. (compl. indică trunchiuri de copaci, ramuri de arbori) a coji, a descoji, a despuia, a măzga, a scorţăli. A jupuit un trunchi de stejar pentru a face scânduri din el. II tr. fig. (compl. indică oameni) a extorca, a jecmăni, a jefui, a jumuli, a mulge, a scurge, a stoarce, a suge, , a jintui, >jupi, a carota. Sub pretextul că îi poate facilita cumpărarea unei locuinţe la un preţ modic, l-a jupuit de bani. jupuiălă s.f. 11 jupuire, jupuit1, belire, belit1. 2 (concr.; med., med. vet.) julitură, jupuitură, zdrelitură. 3 (med.; reg.) v. Mai-dism. Pelagră. II fig.extorcare, jecmăneală, jecmănire, jefuire, jumulire, jupuire, jupuire s.f. 11 jupuială, jupuit1, belire, belit1. Doi bărbaţi se ocupau cu jupuirea unui berbec. 2 (med, med. vet.) julire, julit1, jupuit1, zdrelire, zdrelit1, belire, belit1. Jupuirea la genunchi i-a lăsat semn. 3 (med., med. vet.) cojire, descuamare, descuamaţie, exfoli-aţie, exfoliere, scămoşare, <înv.> despui-tură, tărâţare, tărâţătură, tărâţeală. Şi-a cumpărat o cremă împotriva jupuirii pielii. 4 cojeală, cojire, descojire. înainte de a duce la gater trunchiul de stejar, este necesară jupuirea lui. II fig. extorcare, jecmăneală, jecmănire, jefuire, jumulire, jupuială. A fost condamnat pentru jupuirea repetată a unor persoane în vârstă. jupuit1 s.n. 1 jupuială, jupuire, belire, belit1.2 (med., med. vet) julire,julit1,jupuire, zdrelire, zdrelit1, belire, belit1. jupuit2, -ă adj. 11 (despre animale moarte sau, p. restr., despre pielea lor) belit2, <înv. şi reg.> despuiat, <înv.> despielat. Berbecii jupuiţi urmează să fie tranşaţi. 2 (med., med. vet; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) julit2, zdrelit2, belit2, stropşit. Are genunchii jupuiţi. 3 (med., med. vet.); despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) cojit, descuamat, exfoliat, scorojit. îşi îngrijeşte pielea jupuită de pe spate cu o soluţie calmantă. 4 (despre trunchiuri de copaci, ramuri de arbori) cojit, descojit, despuiat, coşcov. Trunchiul jupuit urmează să fie tăiat lajoagăr. II fig. (despre oameni) extorcat, jecmănit, jefuit2, jumulit. Persoanele jupuite nu şi-au mai putut recupera banii. jupuitură s.f. (med., med. vet.) julitură, jupuială, zdrelitură. Jupuitură de la genunchi trebuie bandajată. jur1 s.m. (jur.; în unele state) jurat1. jur2 s.n. (cu sens local; în opoz. cu „depărtare’7) apropiere, împrejurime, preajmă, proximitate, vecinătate, aret2, meleag, preabăt, <înv.> împrejmuire, împrejur, încon-jurime, lăturiş, prejmet, prejmuire. Sunt multe florării prin jur. jur3 s.n. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a ţine”, „a respecta”, „a călca’7) v. Jurământ. Legământ, jur-fix s.n. ceai, ceai dansant. Tinerii au organizat un jur-fix, unde s-a cântat şi s-a dansat până dimineaţa. jură vb. 1.1 refl., tr. a prejura, <înv.> a se apuca, a se făgădui, a (se) jurui, a se sfătui, a sufleţi. S-ajurat că nu a făcut nimic compromiţător. Jură că nu a fost acolo în acea după-amiază. 2 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Adjura. Conjura. Implora. 3 refl. (pop.; despre oameni) v. Afurisi. Blestema, jurăre s.f. 1 (pop.) v. Afurisenie. Afurisire. Blasfem. Blestem. Imprecaţie. Maledicţie. 2 (înv.; de obicei constr.cu vb. „a ţine”, „a respecta”, „a călca”) v. Jurământ. Legământ, jurăsic s.n. (geol.) jurasic inferior = lias, liasic. Jurasicul inferior se caracterizează prin amoniţi, lamelibranhiate etc.; jurasic mediu = dogger; jurasic superior = malm. jurat1 s.m. 1 (jur.; în unele state) jur1. Juraţii participă la soluţionarea unor procese penale. 2 (înv.; în vechea organizare administrativ-teritorială a României) v. Pretor1. 3 (adm.; ieşit din uz) v. Primar. jurăt2, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. jurământ s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a ţine”, „a respecta”, „a călca’7) legământ, <înv. şi reg.> fagădaş, fagădeţ, juruinţă, jur3, <înv.> făgăduinţă, jurare. S-a supărat pe el pentru că nu şi-a ţinut jurământul. 2 (jur.; în legislaţiile care admit jurământul ca mijloc de probă) jurământ fals = jurământ mincinos= sperjur, <înv.> sperjurare, epiorchie. O persoană este pedepsită de lege pentru jurământ fals. jurătdr strâmb s.m. (jur.; înv.) v. Sperjur, juridic, -ă adj. (jur.) <înv.> politic. Din cauză că s-a exprimat în termeni juridici, nimeni nu a înţeles numic. A studiat ştiinţele juridice la Viena. jurisdicţie s.f. (jur.) judecată. Această instanţă are jurisdicţie şi în judeţele vecine. jurisprudenţă s.f. (jur.) drept, <înv. şi pop.> legile (v. lege), <înv.> drit, ştiinţa pravilelor (v. ştiinţă). La facultate a studiat jurisprudenţă. jurist, -ă s.m., s.f. (jur.) om de legi, <înv.> legist, pravilist, prăvilaş, nomicos. A consultat un jurist în legătură cu o moştenire. jurnal s.n. 1 (jurnal.) cotidian, gazetă, ziar, ediţie, <înv. şi reg.> ţăitung, uişag, <înv.> foaie, exivă. Este abonat la multe jurna le. 2 (contab.) jurnal de casă = registru de casă. în jurnalul de casă se înscriu zilnic, în ordine cronologică, încasările şi plăţile făcute de o casierie. 3 <înv.> ziar. Scrie într-un jurnal toate cheltuielile pe care le face în timpul construirii casei. 4 (înv.) v. Proces-verbal. jurnalier, -ă adj. (livr.) v. Cotidian. Curent Obişnuit. Prozaic. Zilnic, jurnalism s.n. (jurnal.) gazetărie, jurnalistică (v. jurnalistic), presă, publicistică (v. publicistic), ziaristică (v. ziarisitic), ziarism, <înv.> publicitate, publicism. A renunţat la profesorat pentru jurnalism. jurnalist, -ă s.m., s.f. (jurnal.) gazetar, publicist, ziarist, presar. Visul său este să devină jurnalist. jurnalistic, -ă adj., s.f. (jurnal.) 1 adj. gazetăresc, publicistic, ziaristic. Este apreciat pentru activitatea sa jurnalistică. 2 s.f. gazetărie, jurnalism, presă, publicistică (v. publi- 9291 cistic), ziaristică (v. ziarisitic), ziarism, <înv.> publicitate, publicism. jurubi'ţă s.f. (ind. text.) <înv. şi reg.> sucitură, ciulea, guşă, vârstă2, <înv.> mătărân-gă. Firele de mătase sunt trase în jurubiţe. jurul vb. IV. 1 refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Angaja. Făgădui. îndatora. însărcina. Obliga. Promite. 2 refl., tr. (înv.) v. Jura. 3 tr., refl. (recipr.) (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Logodi, jurumţă s.f. 1 (înv. şi reg.; de obicei constr. cu vb. „a ţine”, „a respecta”, „a călca) v. Jurământ. Legământ. 2 (reg.; de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a ţine”, „a respecta”) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbă, juruită s.f. (înv. şi reg.; de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a ţine”, „a respecta”) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbă, just, justă adj., adv. I adj. 1 (despre noţiuni, idei, concepte etc.) adevărat, corect, drept, exact. Studiul a fost apreciat întrucât concluziile cercetării erau juste. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) corect, drept, echitabil, nepărtinitor, <înv.> raţionabil. I-a mulţumit pe toţi, făcând o împărţire justă a bunurilor rămase ca moştenire. 3 drept, echitabil, îndreptăţit, legitim. Cererea sa de mărire a salariului a fost justă. 4 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptăţit, îndrituit, întemeiat, justificat, legitim, logic2, motivat, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat. Trebuie să vină cu o scuză justă pentru a fi crezut. II adv. (modal) 1 adevărat, drept. A prezentat just cele petrecute. 2 corect, drept, echitabil. A împărţit just averea celor trei copii ai ei. 3 drept, întemeiat, temeinic. înainte de a lua o hotărâre, directorul de proiect judecă just punctele de vedere ale colaboratorilor săi 4 bine, corect, frumos, acătării, fain. S-a comportat just cu ea. justeţe s.f. 1 adevăr, autenticitate, exactitate, exactitudine, veridicitate. Avocatul verifică justeţea relatărilor martorului. 2 exactitate, exactitudine, precizie, <înv.> exacteţă, exac-titeţă. Profesorul a verificat justeţea calculelor. 3 dreptate, echitate, justiţie, <înv. şi pop.> îndreptare, <înv.> drept, lege. Dintotdeauna a avut simţul justeţei. 4 dreptate, temeinicie, rezon. Continuă lupta pentru că este conştient de justeţea cauzei sale. justifică vb. 1.1 tr. a îndreptăţi, a legitima, a motiva. Argumentele aduse justifică decizia lui. 2 tr. a motiva, a scuza. Dorinţa de a se afirma justifică mijloacele folosite. 3 tr, (urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a autoriza, a îndreptăţi, a îngădui, a permite, a îndritui, <înv.> a îndreptui, a întemeia. Felul în care te comporţi mă justifică să cred că ascunzi ceva. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) apăra, a (se) dez- vinovăţi, a (se) disculpa, a (se) scuza, a (se) dezvinui, a inocenta, a inocentiza, <înv. şi reg.> a (se) cura, <înv.> a se dezvina, a se dez-vinovi, a se îndrepta, a (se) îndreptăţi, a (se) mântui. Degeaba te justifici, tot nu te cred că n-ai avut timp să-mi scrii câteva rânduri. 5 refl. (despre oameni) a se explica, a (se) exighisi. A trebuit să se justifice de ce nu a terminat lucrarea. 6 tr. (despre elevi, studenţi; compl. indică absenţe de la ore, de la cursuri etc.) a motiva. Elevul a adus un certificat medical pentru a-şi justifica absenţele. justificabil, -ă adj. 1 explicabil, motivabil. Indiferenţa lui este justificabilă. 2 (despre fapte, gesturi, moduri de comportament etc.) motivabil, remisibil, scuzabil, pardo-nabil. Mijloacele folosite pentru a se afirma sunt justificabile din punctul lui de vedere. justificăre s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptăţire, justificaţie, legitimare, legitimitate, motiv, motivare, motivaţie, raţiune, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. Nu găseşte nicio justificare pentru decizia pe care a luat-o. 2 justificaţie, logică (v. logic2), motivare, motivaţie, noimă, raţiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are nicio justificare. 3 explicare, explicaţie, justificaţie, motivare, motivaţie, <înv.> socoteală, exighisis. Nu are nicio justificare pentru întârzierea lucrării. 4 justificaţie, motivare, motivaţie, scuză, determinare, scuzare, <înv.> răspuns. Nu are nicio justificare pentru comportarea sa. 5 dezvinovăţire, disculpare, justificaţie, scuză, dezvinuire, scuzare, <înv.> dezvinovare, dezvinovăţie, disculpaţie, excuzaţie, disculpă. Justificarea lui nu l-a convins. justificat, -ă adj. 1 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptăţit, îndrituit, întemeiat, just, legitim, logic2, motivat, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat. 2 motivat, scuzat. Având absenţele justificate, elevului nu i s-a mai scăzut nota la purtare. 3 (rar; despre oameni) v. Dezvinovăţit. Disculpat. justificativ, -ă adj. 1 (mai ales despre acte, documente) doveditor, justificator, probator, probatoriu, <înv.> mărturisitor. A adus acte justificative în sprijinul paternităţii. 2 (econ.; despre acte) descărcător. S-a prezentat în instanţă cu un act justificativ, care îl elibera de orice răspundere. justificator, -oare adj. (mai ales despre aăe, documente) doveditor, justificativ, probator, probatoriu, <înv.> mărturisitor, justificăţie s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptăţire, justificare, legitimare, legitimitate, motiv, motivare, motivaţie, raţiune, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, juxtapus noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. 2 justificare, logică (v. logic2), motivare, motivaţie, noimă, raţiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. 3 explicare, explicaţie, justificaţie, motivare, motivaţie, <înv.> socoteală, exighisis. 4 justificare, motivare, motivaţie, scuză, determinare, scuzare, <înv.> răspuns. 5 dezvinovăţire, disculpare, justificare, scuză, dezvinuire, scuzare, <înv.> dezvinovare, dezvinovăţie, disculpaţie, excuzaţie, disculpă, justiţiăbil, -ă s.m., s.f. (jur.) parte. Este jus-tiţiabil într-un proces civil. justiţie s.f. 1 (jur.) sistem judiciar. Şi-a găsit un post în justiţie. 2 (jur.) autoritate judecătorească, instanţă, instanţă judecătorească. Se supune hotărârilor justiţiei. 3 dreptate, echitate, justeţe, <înv. şi pop.> îndreptare, <înv.> drept, lege. Dintotdeauna a avut simţul justiţiei. juvâţ s.n. 1 (pop.) v. Laţ1. Ştreang. 2 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Valul ştreangului (v. val). juvelnic s.n. (pese.) 1 sac. Cujuvelni-cul se prinde peşte. 2 (reg.) v. Ostreţ. juvenil, -ă adj. 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale omenilor) tineresc, <înv.> ju-nesc. Are o naivitate juvenilă dezarmantă. 2 (în opoz. cu „mare”, „vârstnic”; despre fiinţe) june, mic, nevârstnic, tânăr, <înv. şi pop.> nou, mărunt, brudiu, brudnic2, fraged, necopt, primăvăratic, verde. Nu s-a lovit de greutăţile vieţii, fiind încă juvenil. Este juvenil, nu-i poţi cere să judece ca un om matur. juvenilităte s.f. (în opoz. cu „bătrâneţe”) juneţe, tinereţe, iuventute, tinerime, <înv.> junie, junime, tinerie, voinicie. Juvenili-tatea este cea mai frumoasă perioadă din viaţă. juvete s.m. 1 (iht.;pop.) v. Baboi. Babuşcă. Fâţă. 2 (fam.; glum.) v. Oltean. 3 (j. de cărţi; arg.) v. Fante. Valet. juxtaarticulăr, -ă adj. (anat.) paraarticular. O formaţiune juxtaarticulară se găseşte în imediata apropiere a unei articulaţii. juxtapozi'ţie s.f. (rar) v. Alăturare. Juxtapunere. juxtapune vb. III. tr. (compl. indică obiecte) a alătura. A juxtapus radiografiile pe masă pentru a le compara. juxtapunere s.f. 1 alăturare, juxtapo-ziţie. Juxtapunerea radiografiilor a fost necesară pentru compararea lor. 2 (gram.) pa-rataxă, concatenaţie. Prin juxtapunere, raporturile sintactice de coordonare sau de subordonare se realizează prin alăturarea nemijlocită a elementelor. juxtapus, -ă adj. 1 (despre obiecte) alăturat. Radiografiile juxtapuse sunt comparate. 2 (gram.; despre raporturi sintactice, fraze, propoziţii, părţi de propoziţii, texte etc.) pa-ratactic. Fraza juxtapusă este o caracteristică a limbajului familiar şi popular. Kk kaki s.m. {bot.) caisă-japoneză. Kakiul are forma unei roşii. kaliemie s.f. (med.) potasemie. Kaliemia este prezenţa potasiului în plasmă. kâliu s.n. (chim.) potasiu. Kaliul este folosit la obţinerea unor aliaje, la fabricarea celulelor fotoelectrice etc. kampuchiân, -ă s.m., s.f., adj. cambodgian, khmer. Kampuchienii sunt originari din Cam-bodgia. kantianism s.n. (filos.) kantism. Kantianismul este sistemul filosofic al lui Immanuel Kant. kantism s.n. (filos.) kantianism, kaon s.n. (fiz.y chim.) mezon K. Kaonul este o particulă elementară, încărcată pozitiv, negativ sau neutru. kaput adj. invar, (fam.; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuizat. Extenuat. Istovit. Lânced. Moale. Prăpădit. Sfârşit2. Surmenat. Trudit. Vlăguit, kar s.m. (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. karateka s.m. invar, (sport) karatist. karatist s.m. (sport) karateka. Karatiştii practică karate. kardăn s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. kârling s.n. (geomorf.) custură. Karlingul este o creastă de munte îngustă şi zimţată, ca o lamă de fierăstrău. kârma s.f. (în hinduism şi în brahmanism; livr.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. karren s.n. (geomorf.) lapiez. Karrenul este o formă carstică, cu aspect de şănţuleţe ramificate, despărţite prin creste. keratoleucom s.n. (med., med. vet) albeaţă, leucom, perdea, perdea-albă, pohoială, pieliţă, preveşteală. Keratoleucomul este o leziune comeeană, albă şi opacă. keratomegatie s.f. (med.) megalocornee. Keratomegalia este o afecţiune ereditară a ochiului, constând în creşterea dimensiunilor corneene bilateral, cu păstrarea integrităţii funcţiei vizuale. keratometrie s.f. oftalmometrie. Keratome-tria este determinarea instrumentală a indicilor de refracţie de la nivelul diverselor medii ale ochilor şi, în special, a astigmatismului comeean. key stick s.n. (inform.; engl.) v. Flash. Stick. Stick de memorie. keyboard ['Kibord] s.n. 1 (muz.) claviatură, manual, tastatură. Keyboardul orgii este complex. 2 (tehn.) claviatură, manifold, tastatură. Şi-a cumpărat un keyboard nou pentru calculator. khmer, khmeră [îcmer] s.m., s.f., adj. cambodgian, kampuchian. kieselgur [Kizel'gur] s.n. (mineral.) diatomit, pământ de diatomee, pămânţel, tripoli. Kie-selgurul este întrebuinţat ca material izolant, ca material filtrant, ca agregat pentru betoane, drept suport pentru fabricarea dinamitei şi a altor explozivi. killer ['îdlar] s.m. ucigaş plătit. Killerii omoară la comandă, pentru sume importante. kilo s.n. (pop. şi fam.) v. Kilogram, kilobyte [idlo'bait] s.m. (inform.) kilooctet. Kilobyte-ul este unitatea de măsură pentru memorie. kilocalori'e s.f. (fiz.) calorie-kilogram, calorie mare. Kilocaloria este unitatea de măsură pentru energia termică, egală cu 1 000 de calorii. kilociclu pe secundă s.m. (fiz.) kilohertz. kilogrăm s.n. 1 chil, kilo, oca. A cumpărat din piaţă două kilograme de mere. 2 (fiz.) kilogram-forţă-metru = kilo-grammetru. 3 (impr.) v. Litru, kilogrammetru s.n. (fiz.) kilogram-forţă-metru. Kilogrammetrul este unitatea de măsură a lucrului mecanic şi a energiei, egală cu efortul necesar pentru ridicarea unei greutăţi cu masa de un kilogram la înălţimea de un metru. kilohârtz s.m. (fiz.) kilociclu pe secundă. Kilohertzul este unitatea de măsură pentru frecvenţă, egală cu 1000 de hertzi. kilometric, -ă adj. fig. interminabil, nesfârşit. Drumul până la cabană pare kilometric. A ţinut un discurs kilometric. kilooctet s.m. (inform.) kilobyte. kinetoterapie (chinetoterapie) s.f. chine-ziterapie. Kinetoterapia este un ansamblu de tratamente pentru redarea funcţiei unor părţi ale corpului prin mobilizare, la persoanele accidentate sau bolnave. ki'smets.n. (în islamism; livr.)v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, kitsch [Kiţj] s.n. pseudoartă. Tot ceea ce realizează stă sub semnul kitsch-ului. kiwi s.f. (omit.) Apteryx australis; apterix. koăla s.f. invar, (zool.) Phascolarctos dnereus; urs-australian. kogăi s.n. (rar) v. Alterare. Poluare. Stricare. Viciere. koine s.f. (lingv.) limbă comună, limbă obştească. Koine este varianta unei limbi care serveşte comunicării între vorbitori de dialecte sau de graiuri diferite. krennerit s.n. (mineral.) minereu aurifer. LI la1 prep. AI (introduce un circ. de loc) 1 (după vb. de mişcare; circ. indică direcţia de deplasare, în raport cu punctele cardinale sau cu alte repere de orientare în spaţiu) către, înspre, spre. Cei doi au consultat busola şi au pornit la nord 2 (după vb. de mişcare; circ. indică traseul, direcţia unei deplasări) în, spre. Tinerii merg grăbiţi la vale, pentru a prinde autobuzul 3 (circ. indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni) asupra, către, înspre, spre, <înv.> a2, despre, între, supra. Profesorul îşi aruncă privirea la elev şi-l vede copiind. 4 (după vb. de mişcare; circ. indică destinaţia, care este un loc în direcţia căruia se deplasează cineva) către, înspre, spre. Mergea la cantină pentru a lua masa. 5 (după vb. de mişcare; circ. indică destinaţia, care este o suprafaţă sau o parte definită a acesteia) pe. Ajunge la un ţărm cu nisipul fin. 6 (după vb. de mişcare; circ. indică mişcarea înspre un spaţiu, înspre un loc, pentru a ajunge, pentru a staţiona sau pentru a face ceva) de2, în. O duce la partea cealaltă a drumului. 7 (circ. indică un spaţiu închis, în care se află sau se introduce ceva) în. La piscină apa este rece. A fost îngropat la mormântul familiei. 8 (circ. indică un local cu destinaţie specială, în care se află, stă cineva ori ceva sau în care se petrece o acţiune, un fapt) în, <înv.> za1. La cofetărie se vând şi produse de patiserie. La hotel nu mai sunt camere libere. 9 (circ. indică reperul faţă de care se face o raportare în spaţiu) în. Când era soarele la crucea amiezii, au plecat spre pădure. 10 (circ. indică reperul faţă de care este orientată poziţia cuiva) către, spre. Dorm cu spatele la perete. 11 (circ. indică apropierea de un reper spaţial) lângă, pe. Pescarii au tras bărcile la mal. 12 (circ. indică proximitatea, prin exprimarea reperului spaţial în vecinătatea căruia se află, stă cineva sau ceva) lângă. Femeile stau de vorbă la gard. 13 (circ. indică o suprafaţă, un loc pe care se află, stă cineva sau ceva ori pe care se petrece un fapt, o acţiune) pe. Stă la ţărmul mării. 14 (circ. indică obiectul peste care se aşază, se aplică ceva) pe, peste. Este legată la cap cu un batic. A pus la gura cuptorului un capac. II (introduce un circ. de timp) 1 (circ. indică anul în cursul căruia se petrece un fapt, un eveniment etc.) în. Revoluţia a avut loc la 1848. 2 (circ. indică durata) în. A păţit aşa ceva numai o dată la viaţa lui. 3 (în opoz. cu „înainte” sau „după”; circ. indică simultaneitatea) cil La venirea serii, vietăţile pădurii se retrag în culcuşuri. 4 (circ., format dintr-un subst. precedat de un num., indică posterioritatea) după, în, peste. S-a întors în ţară la cinci ani de la plecare. 5 (compl. indică ocazia, prilejul când se petrece acţiunea) de2. La Paşte obişnuiesc să meargă la mănăstire. 6 pe. Nu are ce bea la drum. 7 pe. Şoferul a circulat cu o viteză de 180 kilometri la oră. III (introduce un compl indir. care indică ideea de adversitate, de ostilitate) asupra, contra1, împotriva, pe, spre, <înv. şi reg.> alean, <înv.> către, despre. Câinii au sărit la hoţi. IV (introduce un circ. de relaţie) în, <înv.> întru. I-a promis că o va asculta la toate. Este neîntrecut la fugă. V (introduce un circ. de scop) pentru, <înv.> spre. Seara, toată familia se strânge la masă. VI (introduce un circ. de cauză) pentru. îl bate la cea mai mică greşeală. B (cu val de adv.; modal; exprimă ideea de aproximaţie; pop.) v. Aproape. Aproximativ. Cam. Circa. Relativ. Vreo. la2 vb. I. (înv. şi pop.) 1 tr., refl. v. Spăla. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) v. îmbăia. Scălda. 3 tr. (compl. indică rufe, obiecte etc.) v. Spăla. la şchiopîcă loc. subst. (j. de copii; reg.) v. Şotron. lab s.n. (biochim.) cheag, chimază, chimozină, labferment, lactoferment, maia1, presură2. Labul coagulează laptele. labagi'u s.m. (arg.) 1 v. Onanist. 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură, laban s.m. (iht.; reg.) v. Chefal (Mugii cephalus). lăbă s.f. 11 (anat.; la unele animale) picior, brâncă2, caralibe. Câinele are o rană la o labă. 2 (anat.; la oameni; pop. şi fam.; deprec.) v. Mână. 3 (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da2”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; pop. şi fam.; deprec.) v. Palmă. 4 (anat.; la oameni şi la unele animale; pop.; deprec.) v. Membru in- ferior. Picior. 5 (arg.; adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuinţarea) v. Pantof. 6 (arg.) v. Cizmă. 7 (arg.) v. Gheată. II (art.; bot.) laba-ursului = a Clavaria aurea; bureţi-degetar (v. burete), creasta-coco-şului (v. creastă); b (reg.) v. Piedicuţă (Lyco-podium clavatum); c (reg.) v. Brânca-ursului (v. brâncă1). Crucea-pământului (v. cruce) (Heracleum sphondylium); d (reg.) v. Picio-rul-caprei (v. picior) (Aegopodium podagraria); e (reg.) v. Cucuruz (Petasites albuş); (reg.) laba-broaştei v. Piciorul-cocoşului (v. picior) (Ranunculus acris); laba-găinii v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum aviculare); laba-gâştei v. a Antonică (Chae-rophyllum aromaticum); b Lobodă. Spanac-alb. Spanac-porcesc. Spanac-sălbatic (Chenopodi-um album); c Granat1 (Chrysanthemum parthenium); d Calce1. Calcea-calului (v. calce1) (Caltha palustris); e Priboi (Geranium macrorrhizum); f Unghia-găii (v. unghie1) (Astragalus glycyphyllos); laba-lupului v. a Piedicuţă (Lycopodium clavatum); b Talpa-gâş-tei (v. talpă) (Leonurus cardiaca); laba-mâţei v. a Burete-de-conopidă (Clavaria coralloides); b Creasta-cocoşului (v. creastă) (Clavaria flava); c Drob2. Drobuşor (Isatis tinctoria); d Parpian (Antennaria dioica); e Măceş. Tran-dafir-sălbatic (Rosa canina). labferment s.m. (biochim.) cheag, chimază, chimozină, lab, lactoferment, maia1, presură2. labiacee s.f. (bot.) labiată, lamiacee. labiâtă s.f. (bot.) labiacee, lamiacee. Levănţi-ca, menta şi busuiocul sunt labiate. lăbie s.f. 1 (anat.) labium, buză, <înv.> usnă. Labiile sunt perechile de repliuri cutanate de la nivelul vulvei. 2 (bot.) labium. Labiile alcătuiesc caliciul şi corola plantelor. labil, -ă adj. 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fiu- labilitate 1932 turatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om labil 2 (despre sisteme fizico-chimice, sisteme tehnice, sisteme monetare etc.) instabil, nestabil, precar. Cântarul se află în echilibru labil, în perioada de criză economică sistemul monetar al unei ţâri devine labil. labilitate s.f. 1 instabilitate, nestabilitate, precaritate. Cântarul trebuie reparat întrucât are labilitate în echilibru. Păstrează banii în casă din cauza labilităţii monetare. 2 inconsecvenţă, inconstanţă, instabilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nestabilitate, nestatornicie, versatilitate, muabilitate, <înv.> neconsecinţă, nestare, cameleonism, fragilitate. Labilitatea în politică este constatată cu neplăcere de electorat. 3 (fiziol) mobilitate funcţională. Acest fenomen se explică prin marea labilitate în capacitatea de adaptare a organismului. labirint s.n. dedal. Tinerii se pierd printre aleile parcului ca într-un labirint. labirintic, -ă adj. I (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) cotit2, întortocheat, sinuos, strâmb, sucit2, şerpuit, şerpuitor, unduios, tortuos, şerpuind, răsucit2, câmit2, <înv. şi reg.> şovăit, <înv.> serpentin, îmbârligat, încâlcit. S-au strecurat prin coridoarele labirintice ale vaporului şi au ieşit pe punte. II fig. 1 (despre probleme, situaţii etc.) complex, complicat, încurcat2, încâlcit, întortocheat, dedalian, de-dalic, îmbârligat. Are de elucidat o situaţie extrem de labirintică. 2 complex, complicat, întortocheat, sinuos, tortuos. Trăirile sufleteşti sunt labirintice. Modul ei de a gândi este labirintic. labirintită s.f. (med.) otită internă. Labirinti-ta este inflamaţia labirintului urechii. lâbium s.n. 1 (anat.) labie, buză, <înv.> usnă. 2 (bot.) labie. 3 (entom., zool; la insecte şi la unele miriapode) buză inferioară, laboâre s.f. (latin.; înv.) v. Lucru. Muncă. Treabă. laborâ vb. I. tr. (agric.; înv.; compl. indică pământul) v. Cultiva. Lucra, laboratdr s.n. (farm.) laborator farmaceutic = oficină. în laboratorul farmaceutic se prepară medicamente; (foto) laboratorfotografic = fotolaborator. S-a angajat într-un laborator fotografic. laborios, -oăsă adj. 1 (despre oameni) activ, harnic, industrios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, străduitor, vrednic, zelos, strădalnic, ex-perient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sâmic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoa- nă laborioasă. 2 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) anevoie, anevoios, dificil, greu, dificultos, penibil, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenicios, belaliu, <înv.> nevoin-cios, nevoios. Munca pe care trebuie să o facă este laborioasă. laboriozităte s.f. ardoare, avânt, hărnicie, neo-boseală, râvnă, sârguinţă, silinţă, strădanie, străduinţă, tenacitate, vredniciei, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, neprege-tare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spomicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu o laboriozitate ieşită din comun de un caz de corupţie. lâboş s.n. (gosp.; reg.) v. Cratiţă. labreu s.n. (reg.) v. Pieptar, lăbrum s.n. (entom., zool; la insecte şi la unele miriapode) buză superioară. lac1 s.n. (hidrol.) 1 heleşteu, tău1, gâldău. Pe lac sunt multe lebede. 2 (rar) v. Baltă. lac2 s.n. 1 (chim.) vemis, vemichiu. Dulapul este vopsit cu lac brun şi lucios. 2 piele de lac. Poartă gfiete de lac. 3 lac de China = lac de Japonia, lac japonez; lac de Japonia = lac de China, lac japonez; lac japonez = lac de China, lac de Japonia. Lacul japonez este secretat de unele specii de arbori din Extremul Orient. lac3 s.n. (înv.) v. Groapă, lacâi s.m. {înv.) v. Fecior. Lacheu. Valet, lacăt s.n. piţigoi. Lacătul de la boxă s-a stricat. lacâu s.m. (reg.) v. Chiriaş. Locatar, lacerâ vb. I. tr. (livr.) 1 (despre animale sălbatice sau despre câini; compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Rupe. Sfârteca. Sfâşia. 2 (compl indică materiale textile sau metalice, obiecte etc.) v. Rupe. Sfâşia. Spinteca, lacerânţ, -ă adj. (livr.; despre impresii, sentimente etc.) v. Copleşitor. Covârşitor, lacerăre s.f. (livr.) 1 v. Sfârtecare. Sfâşiere. 2v. Rupere. Sfâşiere. Spintecare. Spintecat1, lacerăţ, -ă adj. (livr.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Rupt. Sfârtecat. Sfâşiat. 2 (despre materiale textile sau metalice, obiecte etc.) v. Rupt. Sfâşiat. Spintecat2, lacerăţie s.f. (livr.) 1 v. Sfârtecare. Sfâşiere. 2 v. Rupere. Sfâşiere. Spintecare. Spintecat1, lacertiliân s.m. (zool.) saurian. Cameleonul este un lacertilian. lacheu s.m. 1 fecior, valet, grom, camerier, <înv. şi reg.> jocheu, <înv.> camardiner, lacai, <în trecut; astăzi rar> băiat de casă, băiat în casă. Lacheul îşi serveşte cu devotament stăpânul. 2 fig. (fam.; deprec.) v. Slugoi, lăcmus s.n. (chim.; rar) v. Turnesol, lăcom, -ă adj. 11 (desprefiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „după”) avid, insaţiabil, mâncăcios, nesătul, nesăţios, pofticios, vorace, adefag, edace, lăcomit, hulpav, lăcomos, <înv. şi reg.> lingareţ, lupav, mâncător, burcaş, codriş, gituos, hârba-reţ, hlipicios, holpan, leşinat2, limpăit, lincăit, lingăreţ, lingăricios, lişcotos, mâncăreţ, mes-chericios, neplin, nestaşnic, <înv.> mâncaci, mâţos, desfundat2, destupat, măţos. Trebuie să pregă- tească multă mâncare pentru că are patru băieţi voinici şi lacomi la mâncare. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „dupa7) ahtiat, aprig, avid, cupid, hrăpăreţ, neîndestulat, rapace, lăcomit, vampiric, hapsân, lăcomos, nesătul, nesăturat, nesăţios, vorace, lihnit. Tânărul este lacom de muzică. laconic, -ă adj., adv. 1 adj. (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concentrat, concis, lapidar, scurt, succint, <înv.) rezumator, dens, sec, strâns2, telegrafic. Publicul apreciază stilul laconic al jurnalistului. 2 adv. (modal) concis, lapidar, succint. I-a răspuns laconic. Şi-a caracterizat laconic discipolul. laconicităte s.f. concentrare, concizie, laconism, lapidaritate, scurtime, sobrietate, laconism s.n. concentrare, concizie, laconici-tate, lapidaritate, scurtime, sobrietate. Laconismul exprimării este atributul unei minţi organizate. lăcrimă s.f. 11 strop, zeamă. O lacrimă îi tremură în colţul genelor. 2 (la pl. lacrimi; de obicei precedat de prep. „în”, „de”, ,,din>7) lăcri-mare. Are faţa scăldată în lacrimi. 3 (la pl. lacrimi) plângere, plâns1, plânset, plânsoare. S-a săturat de atâta durere şi de atâtea lacrimi. II fig. 1 pic1, picătură, picur1, strop, stropitură. Plouă cu lacrimi mari. Zăpada topită se prelinge în lacrimi de pe crengile copacilor. 2 (la pl. lacrimi) amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, lăptării (v. lăptărie2), lăptare, <înv şi reg.> aplecare, aplecat1, aplecă-tură. Lactaţia sugarilor se face la intervale regulate. lactescent, -ă adj. (despre lichide sau despre suspensii) lăptos, lactat, <înv.> lacteu. Lap-tele-cucului este o plantă cu suc lactescent. lacteu, -ee adj. (înv.; despre lichide sau despre suspensii) v. Lactescent. Lăptos, lacticemie s.f. (med.) lactacidemie. lactifer, -ă adj. (anat.; despre canalele glandelor mamare) galactofor. Canalele lactifere conduc laptele spre exterior. lactobacfl s.n. (microbiol.) bacii lactic. Lacto-bacilul transformă lactoza în acid lactic. lactobăr s.n. <înv.> lăptărie2. în lactobaruri se consumă mai ales produse lactate. lactobiâză s.f. (biochim.) lactoză, zahăr de lapte. Lactobioza se extrage din zer şi este folosită ca excipient în industria farmaceutică. lactobutirometru s.n. (ind. alim.) butirometru. Cu lactobutirometrul se determină conţinutul de substanţe grase din lapte, unt, smântână. lactodensimetru s.n. (ind alim.) galactome-tru,lactometru. Cu ajutorul lactodensimetru-lui se determină masa specifică a laptelui şi puritatea acestuia. lactoferment s.n. (biochim.) cheag, chimază, chimozină, lab, labferment, maia1, presură2. Lactofermentul coagulează laptele. lactoflavmă s.f. (biochim., farm.) riboflavină, vitamina B2. Lactoflavina se află în lapte, ouă, cereale, legume, drojdie de bere etc. lactogenâză s.f. (biol.) galactogeneză,galac-topoieză. Lactogeneza este producerea laptelui de glandele mamare. lactometru s.n. (ind. alim.) galactometru, lactodensimetru. lactoser s.n. zer, zară, străgheaţă. Lactoserul este partea lichidă din lapte, care rămâne după înlăturarea cheagului. lactoză s.f. (biochim.) lactobioză, zahăr de lapte. lacunăr, -ă adj., adv. 1 adj. (despre informaţii, date, exprimare etc.) incomplet, lacunos. Informaţiile sunt lacunare cu privire la problema adusă în discuţie. 2 adv. (modal) incomplet. Informaţiile sunt prezentate uneori eronat, alteori lacunar. lacună s.f. 11 gol2, lapsus, lipsă, vid, hiat. Lucrarea recent apărută completează o lacună în domeniu. Această situaţie a apărut din cauza unei lacune legislative. 2 (fiz.) gaură, gol2. Lacuna se formează în masa unui corp solid prin punerea în libertate a unui electron atomic de valenţă. 3 (fiz.) vacanţă. Lacuna este nodul unei reţele cristaline din care lipseşte atomul, ionul sau molecula respectivă.A (anat.) lacună osteocitară = osteoplast Lacuna osteoci-tară este cavitatea substanţei fundamentale a osului, care închide celula osoasă derivată din osteoblast. II (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuo-zitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smin-tă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Lacunele lui educaţionale sunt evidente. lacunos, -oăsă adj. (rar; despre informaţii, date, exprimare etc.) v. Incomplet. Lacunar, lădă s.f. 11 cufăr, tron2, <înv. şi reg.> sandâc, sicriu, sipet, purcea. în ladă se păstrează sau se transportă diferite obiecte. 2 (la moară) copaie, covată, postavă, copăic, troacă, tron2. în ladă curge făina măcinată. 3 (la teascul de struguri) coş1, casă1, cutie, drob1, durbacă, ţarc. în ladă se pun strugurii zdrobiţi pentru a fi storşi. 4 (şi ladă de zestre, reg., ladă de măritiş, ladă de mireasă, art., lada de cununie, lada miresei, lada tinerei) dulapul miresei (v. dulap2). Tânăra a scos din lada de zestre o salbă de aur. 5 (art.; în Vechiul Testament) lada păcii = chivot, chivotul legii (v. chivot), sicriul legii (v. sicriu), <înv.> racla legii (v. raclă). Vechii evrei păstrau în lada păcii tablele legii şi toiagul lui Aron. 6 (rar, şi ladă de bani, ladă de fier) v. Casă de bani (v. casă2). Seif. 7 (reg.; şi lada mesei) v. Sertar. 8 (la fântână; reg.; şi lada fântânii) v. Colac. Ghizd. Margine. 9 (reg.; şi ladă de mort) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. 10 (art.; anat.; reg.) lada pieptului v. Cavitate toracică. Coşul pieptului (v. coş1). Cutie toracică. Torace. II fig. (zool.; reg.) 1 v. Cochilie. Scoică. 2 (la broasca-ţestoasă) v. Carapace, ladfn, -ă s.m, s.f., adj. 1 s.m, s.f., adj. retoroman. Ladinii trăiesc în Elveţia, în vestul Austriei şi în nordul Italiei. 2 s.f. (lingv.) retoromană. Ladina este o limbă romanică vorbită de ladini. lady [’ledi] s.f. (angl; adesea urmat de un nm. pr.; în Anglia) v. Doamnă. laf s.n. (mai ales la pl. lafuri; reg.) v. Fleac. Nimic. Palavră. lafetă s.f. (milit.; german.; înv.) v. Afet. lăgăr s.n. 11 (milit.) campament, cartier, tabără, camping, cortel2, <înv.> ordie, sălaş, tabie. Lagărul este astfel stabilit încât să permită efectuarea unor exerciţii practice pe teren. 2 (milit.; la romani) castru, tabără, <înv.> tabie. Arheologii au descoperit urmele unui lagăr roman la Dunăre. 3 (polit.) lagăr de concentrare = lagăr de exterminare = lagăr de muncă = (art.) lagărul morţii = gulag. Mii de oameni au fost trimişi în lagăre de concentrare. 4 (astăzi rar) v. Grupare. Partidă. Tabără. II (tehn.) 1 palier. Lagărul este un organ de maşină care sprijină şi ghidează un ax sau un arbore. 2 (la crângul morii; reg.) v. Broască. 3 (la piatra alergătoare a morii; reg.) v. Pâr-păriţă. 4 (la moară; reg.; şi lagăr de aramă, lagăr de lemn) v. Perinoc. lagiverde adj. (turc.; înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verde-măsliniu. lagostom s.n. (med.) buză de iepure. Lagostomul este o malformaţie congenitală în care buza superioară este crestată ca la iepure. lagum s.n. (înv.) 1 (miner.) v. Mină1. Subteran. 2 v. Şanţ1.3 (milit.) v. Şanţ1. Tranşee. 4 v. Cloacă. Hazna. lagunăr, -ă adj. lagunos. Fauna lagunară este variată. lagună s.f. (geomorf., hidrol.; înv. şi reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, lagunos, -oăsă adj. (rar) v. Lagunar, lai, lăie adj. (pop.) 1 (despre oi, despre lâna lor sau despre ţesături din lână) v. Negru. 2 (despre pârul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) v. Albit. Cărunt Cărunţit. Grizonat. înălbit. încărunţit. Sur. lăibăr s.n. (pop.) 1 v. Mintean. Surtuc. 2 v. Jiletcă. Vestă. 3 v. Pieptar, lăic, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f., adj. mirean, mireancă, <înv.> lumean. A renunţat la viaţa călugărească, trecând în rândul laicilor. La sinod au fost invitate câteva persoane laice. 2 adj. lumesc, mirean, pământean, profan, mun-dan, secular, <înv. şi pop.> mirenesc, pământesc, <înv.> lumean, politicesc, temporal2. Preotul parohiei are, pe lângă activităţile bisericeşti, şi treburi laice. II s.m., s.f., adj. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; rar) v. Agramat Ignorant. Incult Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat Prost Simplu, laicism s.n. 1 laicitate. Unele persoane pendulează între laicism şi religiozitate. 2 laicitate. Laicismul caracterizează gândirea lui Ion Budai-Deleanu. laicităte s.f. 1 laicism. 2 laicism. laiciza vb. I. tr. (compl. indică instituţii religioase, forme de învăţământ, clerici) <înv.> a seculariza. Autorităţile au laicizat un seminar ortodox. laicizăre s.f. <înv.> secularizare. într-o anumită perioadă s-a dat o atenţie deosebită laicizării învăţământului. laicizât, -ă adj. (despre instituţii religioase, forme de învăţământ, clerici) <înv.> secularizat. Seminarul laicizat a devenit un gimnaziu. laidăc, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond, lăie s.f. (reg.) 1 (de obicei urmat de determ. la pl. introduse prin prep. „de”) v. Haită. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). lăinic, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) I adj. (despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. II s.m., s.f. 1 v. Derbedeu. Golan. Golancă. Haimana. Vagabond. 2 v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond, lalanghi'tă s.f. (culin.; înv. şi reg.) v. Clătită, lalăţie s.f. (med.) bâlbâială infantilă. Lalaţia constă în repetarea ritmică a unor sunete, proprie dezvoltării vorbirii la copii. laleă s.f. I (bot.) 1 (şi lalea-de-grădină) Tu-lipa gesneriana; tulipă, laptele-păsării (v. lapte), tulipan, zambac. 2 lalea-pestriţă = Frittilaria imperialis; barba-împăratului (v. barbă). 3 (reg.) v. Bibilică (Fritillaria me-leagris). 4 (reg.) v. Floarea-miresei (v. floare) (Euphorbia marginata). 5 (reg.) v. Crin-de-toamnă. Crin-galben. Crinul-fânului (v. crin) (Hemerocallis flava şi Hemerocallis fulva). II (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Nu-mida meleagris). laliu | 934 laliu, -ie adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Lila. Liliachiu. Micşuniu. Mov. Violet. Vioriu. lalopatie s.f. (med.) logopatie. Lalopatia este un defect de vorbire care constă în exprimarea confuză a ideilor. lamaic, -ă adj. (relig.) lamaist,lamaistic. Doctrina lamaicâ aparţine unei secte budiste din Tibet şi Mongolia. lamaist, -ă adj. (relig.) lamaic, lamaistic. lamaistic,-ă adj. (relig.) lamaic, lamaistic. lamartiniân, -ă adj. (lit.) lamartinist. în multe din versurile poetului se constată influenţa poeziei lamartiniene. lamartinist, -ă adj. (lit.) lamartinian. lamă s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul materialului) lamină. A înlocuit lamele ştergătoarelor de la parbrizul autovehiculului. Cutterul are lama de oţel. 2 ascuţiş, lamină, limbă, pană, pânză, tăiş, custură, gură, leafa2, plasă1, tăiuş, <înv. şi reg.> ascuţit1, cuţitură, buză. Apucă securea de lamă. 3 (biol.) lamă bazală = membrană bazală. Lama bazală este situată la baza epiteliilor şi a numeroase tipuri de celule, distribuţia ei reflectând funcţii multiple de susţinere şi de schimb. lambăr s.n. 1 (constr.) ciubuc, ciubucar, tipar, lămbuitor. Cu lambarul se fac ornamentele în relief pentru a marca marginile unui perete. 2 (tehn.; în dulgherie) lambă, lămbuitor, scobitor. Cu lambarul se fasonează muchia scândurilor pentru a obţine o adâncitură sau o scobitură care să permită îmbinarea lor. lămbă s.f. (tehn.) 1 (la car sau la căruţă) vătrai, costiş, cruce, întinzătoare (v. întinzător), lanţ, lănţuş, palţău, scară, scăriţă, tinză-toare. Lambele leagă capetele crucii de capetele osiilor de dinainte. 2 feder, <înv. şi reg.> lămbu-ială. Lamba este o proeminenţă în lungul muchiei unei piese (de lemn), care intră în nitul corespunzător al altei piese, pentru a asigura o îmbinare perfectă. 3 (în dulgherie) lambar, lămbuitor, scobitor. 4 (la proţapul săniei; reg.) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă. 5 (la car sau la căruţă; reg.) v. Crucea dinainte (v. cruce). lambliăză s.f. (med.) giardiază. Lambliaza este o boală parazitară. lâmblie s.f. (zool.) Giardia intestinalis; giardie. Lamblia se fixează în intestinul subţire şi în căile biliare ale oamenilor şi ale unor animale. lambou s.n. (livr.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Fragment. Frântură. Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă, lamelăr, -ă adj. lamelat, lamelos. Parchetul din casă este lamelar. lamelăre s.f. (constr.) lamelaţie. Lamelarea este operaţia de asamblare într-un bloca mai multe lamele pentru a obţine elemente de construcţie mai mari sau mai rezistente. lamelăt, -ă adj. lamelar, lamelos. lamelăţie s.f. (constr.) lamelare. lamelibranhiăt s.n. (zool.) bivalvă, scoică, <înv.> ostrac, ostrică. Lamelibranhiatele sunt moluşte acvatice, marine şi dulcicole. lamelirostre s.f. pl. (omit) anseriforme,pal-mipede. Lamelirostrele au gâtul lung şi cele trei degete de la picioare unite printr-o membrană. lamelos, -oăsă adj. (rar) v. Lamelar. Lamelat. lament s.n. (livr.) 1 v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tânguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Vaitat1. Văitătură. 2 (jur.) v. Plângere. Reclamaţie. lamentă vb. I. refl. 1 (despre mnenî) a se boci, a se căina, a se jeli, a se jelui, a se plânge, a se tângui, a se văicări, a se văita, <înv. şi pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mişeii, a se neferici, <înv. şi reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a glăsi, a se glăsui, a hlipi, a se tăvăli, a scheuna. Toată ziua se lamentează că viaţa îi este plină de greutăţi. 2 (despre fiinţe) a geme, a se tângui, a se văita, a îngeme, <înv. şi reg.> a se scrivi, a mioreăi. Se lamentează de durere. 3 (despre oameni) a se scânci, a se smiorcăi, ticălos, <înv.> mişel, netrebnic. Unii oameni au o existenţă lamentabilă. 2 (despre oameni) deplorabil, jalnic, <înv.> mizerabil. Copiii străzii îmbrăcaţi în zdrenţe sunt lamentabili. 3 (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) deplorabil, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereuşit, nesatisfacă-tor, nevaloros, prost, slab, îngrozitor, rău, anemic, stângaci .Prestaţia boxerului favorit a fost lamentabilă. 4 penibil, trist. Aseară, la petrecere, a oferit un spectacol lamentabil. 5 (înv.; mai ales despre sunete) v. Jalnic. Tânguios. Tânguitor. Văitat2. II adj. fig. 1 (despre oameni) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, infect, murdar, negru, sordid, reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om lamentabil. 2 (rar, despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Infect. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Murdar. Nedemn. Nelegiuit Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Sordid. Ticălos. Turpid. III adv. (modal) deplorabil, prost, slab. Filmul este realizat lamentabil. lamentăre s.f. ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie, văierătură, scâncitură. S-a săturat de lamentările bătrânei. lamentăţie s.f. ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie, văierătură, scâncitură. lamentouri s.n. pl. (livr) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tan-guială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. lamiacee s.f. (bot.) labiacee, labiată. Levănţi-ca, menta şi busuiocul sunt lamiacee. lamină vb. I. tr. (compl. indică documente, materiale etc.) a plastifia. Şi-a laminat diploma de licenţă pentru a o proteja de degradare. laminăj s.n. (ind. text.) laminare, laminat1, laminăre s.f. 1 (ind. text.) laminaj, laminat1. Prin laminare, fibrele textile se subţiază, se întind şi se omogenizează cu ajutorul laminorului. 2 plastifiere. Laminarea diplomei de licenţă a fost necesară pentru a o proteja de degradare. laminăt1 s.n. (ind. text.) laminaj, laminare. laminăt2, -ă adj. (despre documente, materiale etc) plasticat, plastifiat. Diploma laminată este protejată de degradare. laminator, -oăre s.m., s.f., s.n. (metalurg.) 1 s.m., s.f. laminorist. Laminatorii prelucrează metalele, aliajele metalice etc. prin deformare plastică, cu ajutorul laminorului. 2 s.n. laminor, lamină s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul materialului) lamă. A înlocuit laminele ştergătoarelor de la parbrizul autovehiculului. Cutterul are lamina de oţel 2 ascuţiş, lamă, limbă, pană, pânză, tăiş, custură, gură, leafa2, plasă1, tăiuş, <înv. şi reg.> ascuţit1, cuţitură, buză. Apucă securea de lamină. 3 (bot.) limb. Lamina este partea lăţită a frunzei. laminor s.n. (metalurg.) laminator. Laminorul este folosit la transformarea metalelor sau aliajelor metalice în lame, fire, profile etc. laminorist, -ă s.m., s.f. (metalurg.) laminator. lămoste s.f. (med., med. vet.; pop) v. Diaree, lampădă s.f. (înv.) v. Faclă. Făclie. Torţă, lampadedrom s.m. (la vechii greci) lampa-dofor, <înv.> lampadist. lampadist s.m. (la vechii greci; înv) v. Lampadedrom. Lampadofor. lampadofor s.m. (la vechii greci) lampadedrom, <înv.> lampadist. Lampadoforii purtau torţe în timpul ceremoniilor religioase. lampagi'u1 s.m. 1 (înv) <înv.>lampar,lampist. Lampagiul făcea sau vindea lămpi. 2 (ieşit din uz) fanaragiu2, lampist. Lampa-giii se ocupau cu aprinderea şi stingerea felinarelor de pe străzi. lampagi'u2 s.m. (arg) v. Onanist. lampăr s.m. (înv.) <înv.> lampagiu1, lampist. lampăs s.n. (la unele uniforme) vipuşcă. Ofiţerul purta pantaloni negri cu lampas roşu. lămpă s.f. 1 (şi, reg, lampă de vânt) felinar, lanternă, lămpaş, şterţ, <înv.> fanar. Lămpile luminau străzile în trecut. 2 lampion, <înv.> luminat Ceferiştii, cu lămpi- 935 | le aprinse, verifică şinele. Minerii ies din mină cu lămpile fixate pe căşti. 3 (fiz.) tub electronic. Lampa conţine mai mulţi electrozi printre care trece un curent electric. 4 lampă de alcool = lampă de spirt = maşină de spirt, spirtieră. îşi face cafeaua într-un ibric, pe o lampă de alcool. 5 (tehn.) lampă de lipit = lampă de sudat. Cu flacăra lămpii de lipit se sudează unele piese metalice; lampă de sudat = lampă de lipit. 6 (electr.) lampă sofită = sofită. Lampa sofîtă este o lampă electrică cu incandescenţă, de formă tubulară, legată în circuitul electric prin ambele capete. 7 (anat.; arg.) v. Ochi1. 8 (fotogr.; ieşit din uz) lampă-fulger v. Bliţ. Flash. Fulger electronic, lampidn s.n. 1 lampă, <înv.> luminaţ. 2 (şi lampionjaponez, lampionveneţian) lanternă veneţiană. Zeci de candele şi lampioane aprinse au desăvârşit fastul aniversării poetului. lampi'r s.m. (entom.; livr.) v. Licurici (Lam-pyris noctiluca). lampist s.m. 1 (înv.) <înv.>lampagiu1,lampar. 2 (ieşit din iaz) fanaragiu2, lampagiu. lampisteri'e s.f. (ieşit din uz) lămpărie. în lampisterii se depozitau şi se întreţineau lămpile. lâmur, -ă adj. 1 (în opoz. cu „tulbure”; rar; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) v. Clar. Cristalin. Curat. Limpede. Netulburat. Pur2. Transparent. 2 (înv.; despre elemente chimice, mai ales despre metale) v. Curat Nativ. Neamestecat. Pur2, lamură s.f. 1 moţ1, puf2, pulbere, pupul fainii (v. pup2), spulberătură, <înv.> nişastea. Lamura grâului. Lamura făinii. 2 cremă, esenţă, floare, spumă. Mitul păstrează pentru eternitate lamura spiritualităţii unui popor. lan s.n. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul semănăturii) holdă, ogor, ostai. De o parte şi de alta a drumului se întind lanuri de grâu. Intră în lanul de porumb ca să culeagă câţiva ştiuleţi. lanăt, -ă adj. (bot; despre plante sau despre părţi ale lor) lanuginos, păros, vilos, <înv. şi pop.> lânos. Tulpina unei plante lanate este acoperită cu foarte mulţi peri fini. lancasteriamsm s.n. (pedag.) sistem lancas-terian, sistem monitorial. Lancasterianismul a fost fondat în Anglia, la sfârşitul secolului al XSniI-lea. lănce s.f. 1 (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.) suliţă, <înv.> fuşte, pică3, spicul, giudea. Cele două oşti se luptau cu lăncile. 2 (la stână; reg.) campău, caţă2, nuia. Ciobanii prind oile cu lancea. lanceolăt, -ă adj. (bot; despre frunze) hastat, <înv.> lanciform, lănciat, lănţat. Frunzele lan-ceolate au forma unui vârf de lance. lanciform, -ă adj. (bot; înv.; despre frunze) v. Hastat. Lanceolat. lăndă s.f. (geomorf.) deşert, pustietate, pustiu, pustiire, pustieşag, <înv.> ariniş2, erem, pustiiciune. O parte a landei Kalahari este rezervaţie naturală. Landa Gobi din Asia Centrală este a doua ca mărime din lume, după Sahara. landou s.n. cărucior, căruţ, trăsurică, cărucean, <înv.> trăsură de copii. Au cumpărat un landou pentru copil. lândră s.f. (reg.) 11 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). 3 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). II (bot.) v. Borceag (Vicia pannonica). lăndşaft s.n. (geogr.) peisaj, peisaj geografic. Landşaftul este o porţiune din mediul geografic care are trăsături proprii, distincte de cele ale porţiunilor învecinate. lăndtag s.n. (polit.; nm. pr.) 1 (în Germania până în 1934 şi în Austro-Ungaria; astăzi, în Liechtenstein) Legislativ, Parlament. Landtagul are putere legislativă şi obligaţia de a controla puterea executivă. 2 (în Germania şi în Austria) Dietă2. Landtagul este organul legislativ al unui land. langăj s.n. (fran.) v. Grai. Limbaj. Limbaj articulat. Limbă. Vorbire, langavie s.f. (arhit.; înv.) v. Ghirlandă, langoăre s.f. lâncezeală, lâncezire, moleşeală, moleşire, toropeală, toropire, langurozi-tate, torpoare, uncropeală, <înv. şi pop.> lingoare, moliciune, zăcăşea-lă, târomeală, <înv.> lâncezie, lâncezime, moleaţă, moleşitură, amorţeală, blegire, eclipsă, letargie, mocneală, vegetare, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. Cu greu se desprinde din starea de langoare provocată de caniculă. lăngoş s.n. (culin.; reg.) grăbiţel,lăngă-lău,palaneţ. Langoşul este o turtă din aluat de pâine, coaptă în gura cuptorului sau pe plită. lăngră s.f. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, languros, -oăsă adj. 1 (despre oameni) sentimental, tandru. A cunoscut o fată drăguţă şi languroasă. 2 (despre manifestări, atitudini, creaţii artistice etc. ale oamenilor) sentimental, sentimentalist, operetistic, dulceag, siropos. Prezentarea făcută cărţii este languroasă. I-a scris o scrisoare plină de declaraţii languroase. 3 (despre ochi, privire) drăgăstos, galeş, lânced, molatic, tandru, umed. Fata îi aruncă priviri languroase. langurozităte s.f. (rar) v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. lanifer, -ă adj. 1 (despre animale) lânos, lânat. Oile sunt lanifere. 2 (despre plante sau despre părţi ale lor) pufos, pufuiat, scămos. Mâţişorii sunt laniferi. Frunzele unor plante sunt lanifere. lanităl s.n. (ind. text.) lână artificială. Lanita-lul se foloseşte la fabricarea unor ţesături şi tricotaje. lăniu s.m. (omit.; latin.; înv.) v. Berbecel. Lu-pul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrâncioc-co- lanţ ţofanesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-păsăresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor). lansă vb. 1.1 tr. (compl. indică proiectile, rachete, bombe etc.) a arunca, a azvârli, a trage, a zvârli, a slobozi, a împroşca. Asupra localităţii au fost lansate zeci de rachete. 2 refl. (despre oameni) a se avânta, a se elansa, a se înaripa. Nu te lansa într-o asemenea afacere! 3 refl. (despre oameni) a se expune, a se hazarda, a risca, <înv.> a se expo-za. Părinţii l-au sfătuit să nu se lanseze intrând în politică. 4 tr., refl. (jur.) a emite. Pe numele lui s-a lansat un mandat de arestare. 5 tr. (despre state, bănci naţionale, instituţii financiare; compl. indică bilete de bancă, monede, bancnote, hârtii de valoare, obligaţii, acţiuni etc.) a emite, a scoate. Banca Naţională a lansat o bancnotă nouă. 6 tr. (compl. indică idei, opinii, teorii etc. noi, originale) a enunţa, a expune, a formula. Au lansat ideea înfiinţării unei societăţi de binefacere. 7 tr. (compl. indică idei, propuneri, planuri, proiecte etc.) a anticipa, a avansa. A lansat evaluări economice corecte. 8 tr. (compl. indică idei, teorii, principii, metode, învăţături etc.) a difuza, a populariza, a propaga, a propovădui, a răspândi, a vulgariza, <înv.> a răsuna, a semăna1. Oamenii de ştiinţă lansează ideile cele mai valoroase prin intermediul cărţilor. 9 tr. (compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a declanşa, a iniţia. în ultimul timp a fost lansată o campanie împotriva fumatului. 10 refl. (despre oameni) a se afirma, a se evidenţia, a se impune, a se remarca, a triumfa. A reuşit să se lanseze în lumea muzicală. 11 tr. (tipogr.; rar; compl. indică cărţi, reviste, acte, documente etc.) v. Edita. Imprima. Publica. Scoate. Tipări. Iansăres.f. 1 aruncare, azvârlire, tragere, zvârlire. Lansarea rachetelor asupra localităţii a produs multe victime. 2 (jur.) emitere. Lansarea mandatului de arestare s-a făcut de către un judecător. 3 enunţare, expunere, formulare. Lansarea ideii înfiinţării unei societăţi de binefacere a produs interes. 4 anticipare, avansare. Lansarea acestei propuneri este benefică pentru activitatea instituţiei. lanternă s.f. 1 lanternă de buzunar = licurici. în torpedoul maşinii are o lanternă de buzunar. 2 lanternă veneţiană = lampion, lampion japonez, lampion veneţian. Zeci de candele şi lanterne veneţiene aprinse au desăvârşit fastul aniversării poetului. 3 (arhit.) lantemou. Lanterna este un turn cu deschideri laterale, construit deasupra unei cupole sau a unui edificiu pentru luminarea interiorului. 4 (astăzi rar) v. Felinar. Lampă. 5 (la vehicule; rar) v. Far. Proiector. 6 (anat.; arg.) v. Ochi1, lantemou s.n. (arhit) 1 lanternă. 2 lucema-riu, luminator, oberliht. Lantemoul, constituit din panouri transparente sau translucide, înlocuieşte o porţiune dintr-un plafon, dintr-un acoperiş sau dintr-un zid pentru a permite iluminarea naturală a interiorului. lanţ s.n. 11 zale (v. za2), rătez, ştir2, <înv. şi reg.> lanţug, <înv.> catenă, verigă. Calul este legat cu un lanţ de un copac. La fântână, căldarea atârnă de un lanţ. 2 (la pl. lanţuri) lanţetă cătuşe (v. cătuşă), fiare (v.fier), <înv. şi pop.> legături (v. legătură), legători (v. legătoa-re), obezi (v. obadă), zăvoare (v. zăvor), <înv. şi reg.> lanţug, cotoaie (v. cotoi1), verigi (v. verigă), <înv.> bante (v. banta), piedici (v. piedică), mănuşi (v. mănuşă), sigilii (v. sigiliu), verighete (v. verighetă). Criminalul a fost pus în lanţuri. 3 {de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) <înv.> gătin, lanţug. Poartă la gât un lanţ de aur, cu o cruciuliţă. 4 lănţişor, lanţug. Fata ştie să împletească cu croşeta numai lanţuri. 5 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Lambă. 6 (tehn.; la car, la căruţă sau la sanie; reg.) v. Opritoare. Piedică. Zăvor. 7 (tehn.; la tânjala carului; reg.) v. Cătuşă. Tanjăluţă. 8 (la pl. lanţuri; reg.) v. Leagăn. Scrânciob. 9 fig. (la pl lanţuri) robie, sclavie, legătură. După secole de luptă, negrii au scăpat de lanţuri. I11 (geomorf; determ. prin „muntos”, „de munţi”, „munţilor” sau printr-un nm. pr.) cate-nă, catenă muntoasă, sistem muntos. Lanţul muntos al Carpaţilor este acoperit de păduri întinse. 2 (geomorf; determ. prin „muntos”, „de munţi” sau printr-un nm. pr.) brâu, şir, şirag. Lanţul Carpaţilor mărgineşte Transilvania. 3 (cu sens spaţial; de obicei urmat de determ. lapl. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) coloană, convoi, rând, şir, şirag, trâmbă, câmat Pe autostradă s-a format un lung lanţ de maşini. 4 (cu sens spaţial) succesiune, şir. în depărtare se vede un lanţ de dealuri. Pe această stradă este un lanţ de case-tip. 5 (cu sens temporal) succesiune, suită, şir, şirag, şiretenie2. Viaţa ei a fost un lanţ de evenimente fericite şi triste. Lanţul surprizelor a fost lung. 6 fig. coerenţă, înlănţuire, înlănţuire logică, legătură, şir, curs1. A încercat să reconstruiască lanţul impresiilor din călătorie. Concluzia la care ajunge cineva este determinată de lanţul unor fapte. 7 fig. (rar) v. Ierarhie. Scară. III 1 (chim.) catenă, catenă ciclică, catenă liniară, catenă ramificată. Un lanţ leagă între ei atomii de acelaşi fel ai unei substanţe. 2 (fiziol.) lanţ cauzal închis = aferentaţie, aferentaţie inversă, cauzalitate inelară, conexiune inversă, feedback, legătură inversă, reacţiune, retroacţi-une, retrocontrol. Lanţul cauzal închis este transmiterea excitaţiei de la neuronii periferici la neuronii centrali. lanţetă s.f. 1 (med., med. vet.) nişter. Lanţeta se foloseşte la vaccinări, incizii etc. 2 (arhit.) ogivă. Lanţeta este caracteristică stilului gotic. lanţug s.n. 11 (înv. şi reg.) v. Lanţ. 2 (reg.) v. Lanţ. Lănţişor. 3 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) v. Lanţ. II (mai ales la pl lanţuguri; înv. şi reg.) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). lanuginos, -oăsă adj. (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor) lanat, păros, vilos, <înv. şi pop.> lânos. Tulpina unei plante lanuginoase este acoperită cu foarte mulţi peri fini. lanugo s.n. (bot.; la unele plante sau la fructe) puf2, scamă. Este alergic la lanugoul piersicilor. laolăltă adv. I (modal; exprimă ideea de alăturare sau de combinare a mai multe lucruri, fapte etc.) 1 in corpore, împreună, olaltă, <înv. şi reg.> delaolaltă, tamba. Sindicaliştii şi-au cerut drepturile laolaltă. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) dimpreună, împreună, <înv.> depreună. Mâine vom fi laolaltă la concert. A plecat în concediu laolaltă cu nepoţii lui 3 alătu^fîmpreună, deolaltă. Cele două fete mergeau laolaltă, cu pas grăbit. II (temporal; exprimă simultaneitatea) totodată. Lucrarea are calităţi rare, greu de dobândit laolaltă prin orice alt procedeu. lapalisădă s.f. (livr.) v. Banalitate. Loc comun. Platitudine. Prozaism. Truism, laparocel s.n. (med!) elitrocel, hernie vaginală. laparoscop s.n. (med.) abdominoscop,peri-toneoscop. Laparoscopul este folosit în perito-neoscopie. laparoscopie s.f. (med.) abdominoscopie, celioscopie,peritoneoscopie,ventroscopie. Prin laparoscopie se examinează interiorul cavităţii abdominale cu ajutorul laparoscopului. laparotorme s.f. (chir.) celiotomie. Laparo-tomia se efectuează în scopul de a se interveni chirurgical pe organele intraabdominale. lapidar, -ă adj., adv. 1 adj. (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concentrat, concis, laconic, scurt, succint, <înv.> rezumator, dens, sec, strâns2, telegrafic. Publicul apreciază stilul lapidar al jurnalistului. 2 adv. (modal) concis, laconic, succint. I-a răspuns lapidar. Şi-a caracterizat lapidar discipolul. lapidare s.f. lapidaţie. A fost ucis prin lapidare. lapidaritâte s.f. concentrare, concizie, laco-nicitate, laconism, scurtime, sobrietate. Lapi-daritatea exprimării este atributul unei minţi organizate. lapidăţie s.f. lapidare, lapi'dă s.f. 1 piatră comemorativă. A fost de faţă la ceremonia descoperirii lapidei pe care erau incustrate numele eroilor Revoluţiei din Decembrie. 2 piatră funerară, placă funerară, placă tombală, znamăn <înv.> piatră tumulară. Lapida de pe mormânt este din marmură neagră. lapiez s.n. (geomorf.) karrea Lapiezul este o formă carstică, cu aspect de şănţuleţe ramificate, despărţite prin creste. lapfli s.m. pl. (geol) pietriş vulcanic. Lapilii sunt expulzaţi în atmosferă de vulcanii în erupţie şi sedimentaţi în apropierea craterului. laprn s.m. (zool) Oryctolagus cuniculus; ie-pure-de-vizuină. lâpis s.n. (mineral.) lapislazuli, lazur, lazurit. Lapisul este folosit la confecţionarea unor obieăe de artă, bijuterii sau la prepararea unor vopsele. lapislazuli s.n. (mineral) lapis, lazur,lazurit. lapon, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> laponez. Laponii trăiesc în regiunile extrem-nordice ale Europei. 2 adj. <înv.> laponic. Costumul lapon de sărbătoare este făcut din piei brodate. laponez, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Lapon, laponic, -ă adj. (înv.) v. Lapon, lăpoviţă s.f. (meteor.) fleaşcă, fleşcăială, fleş-căraie, zloată, fiece, ciorbă, mâzgoală, spic, şiclu, şlepoiţă, ţârai, ţârfaială. în timpul zilelor babei este lăpoviţă afară. lăpsus s.n. 1 gol2, lacună, lipsă, vid, hiat Lucrarea recent apărută completează un lapsus în domeniu. Această situaţie a apărut din cauza unui lapsus legislativ. 2 lapsus linguae=eroare de vorbire; lapsus calami = eroare de scriere, laptagioăică s.f. (reg.) v. Lăptăreasă. laptagiu s.m. (înv. şi reg.) v. Lăptar, lăpte s.n. 11 lapte acru = iaurt, lapte covăsit, lapte saur, lapte storcit, lapte târhoţit, saur. îi place laptele acru făcut în casă; lapte bătut = a zară. Laptele bătut se obţine din coagul acru sau în urma fărâmiţării coa-gului prin mijloace mecanice; b (pop.) zară, zer, lapte gros, lapte smântânit, zăborină. Laptele bătut este un lichid acrişor care rămâne după ce s-a scos untul; lapte brănzit = lapte corăslit, lapte jintiţit, lapte serbezit. Laptele brânzit este laptele care se strică la fiert, căpătând aspect de brânză; (pop.) lapte prins = chişleag,străgheaţă, lapte apos, lapte gros, lapte închegat, lapte subţire, lapte verde, lapte zburat, leurdă, sămăchişă, smântână acră. Laptele prins este lapte de vacă nefiert, închegat pe cale naturală, de la care s-a luat smântână; (reg.) lapte apos = lapte gros = lapte închegat = lapte subţire=lapteverde = lapte zburatv. Chişleag. Lapte prins. Străgheaţă; lapte corăslit = lapte jintiţit = lapte serbezit v. Lapte brânzit; lapte covăsit = lapte saur = lapte storcit = lapte târhoţit v. Iaurt. Lapte acru; lapte gros = lapte smântânit v. Lapte bătut. Zară. Zer. 2 (la pl. lăpturi; pop.) v. Lactate (v. lactat). Produse lactate (v. produs). I11 lapte de var = a (chim.) apă de var. Laptele de var este o suspensie de hidroxid de calciu în apă, folosită la zugrăvit, în industrie etc.; b (constr.) var, calce2, <înv.> muruială, var alb. A zugrăvit în holuri numai cu lapte de var. 2 (art.; bot.) laptele-câinelui -laptele-cucului = a Euphor-bia cyparissias; alior, euforbie, areu, aribi, laur, părul-porcului (v. păr); b Euphorbia helioscopia; alior, euforbie, buruia-nă-de-friguri, buruiană-măgărească, iar-bă-de-râie; c Euphoria esula; alior, d Euphoria platyphyllos; alior; laptele-păsării = a Orni-thogalum umbellatum; băluşcă; b Gagea lutea; floarea-veselă (v. floare); c (reg.) v. Lalea. Lalea-de-grădină. Tulipă (Tulipa gesneriana); laptele-stâncii = a Androsace chamaejasme; lăptişor, primuliţă; b Androsace arach-noidea; lăptişor; c Androsace lactea; lăpti-şor-alb; (reg.) laptele-câinelui v. Boranţă. Boranţă-roşie. Limba-mielului (v. limbă). Otrăţel (Borrago ojficinalis). 3 (bot.; înv. şi pop.; şi, înv., lapte vegetal) v. Măduvă. Sevă. Suc. 4 (geomorf.; pop.) lapte de piatră = lapte de stâncă v. Stalactită. 5 (apic.; reg.) lapte de matcă = lapte de puiet v. Lăptişor. Lăptişor de matcă. 6 (reg.) lapte de miere v. Mursă. 7 (iht.; reg.) lapte de peşte v. Lapţi. laptop [leptop] s.n. (inform.) calculator portabil, computer personal portabil, lapţi s.m. pl. 1 (iht.) lapte-de-peşte,lăp-tuş, linţi (v. linte). 2 (biol; arg.) v. Spermă. 3 (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). lat lapucs.m. (bot.; reg.)v. Brusture. Lipan1 (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). lard s.n. (culin., ind. alim.; reg.) v. Slănină, larg, largă adj.,s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „mic) despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) cuprinzător, extins, imens, întins2, mare1, vast2, <înv. şi reg.> mereu, <înv.> desfătat, mult, răsfăţat2. în toate provinciile ţării sunt câmpii largi. Are o moşie largă. 2 (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) cuprinzător, încăpător, întins2, mare1, spaţios. Casa are un salon larg. 3 (în opoz. cu „mic”; despre suprafeţe, spaţii etc.) amplu, întins2, mare1. Epidemia s-a extins pe un teritoriu larg. 4 (despre locuri, artere de circulaţie etc.) întins2, spaţios, vast2. Vila are o curte interioară largă. în toate capitalele europene sunt bulevarde largi. 5 (în opoz. cu „îngust”, „strâmt”; despre obiecte, corpuri etc.) lat, mare1. Patul din dormitor este foarte larg. Pe câmp erau brazde largi. 6 (despre obiecte de îmbrăcăminte, ţesături etc.) întins2, lăbărţat, lărgit, lăţit, <înv. şi pop.> dezmăţat. Largă, flaneaua de mohair nu mai poate fi purtată. 7 (despre veşminte) bogat Canadiana îi este prea largă. 8 (despre vase, recipiente etc.) cuprinzător, încăpător, mare1, voluminos. Damigeana este destul de largă pentru cantitatea de vin pe care o va cumpăra. 9 (despre orificii, găuri etc.) lat. Gura cănii este largă. 10 (despre părţi ale corpului fiinţelor) lat. Bărbatul are o ceafă largă. Pe fruntea largă îi atârnă câteva şuviţe de pâr. 11 (despre legături, noduri etc.) liber, <înv. şi pop.> slobod. Legătura baticului trebuie să fie largă pentru a o suporta sub barbă. 12 (despre noţiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) amplu, bogat, cuprinzător, extins, lax, întins2, spaţial. Romanul are o structură largă. Are o perspeăivă largă asupra acestui proiect. 13 indispensabil. Preţul produselor de consum larg a crescut. 14 (rar, despre ochi) v. Bulbucat Exoftalmic. Mare1. Mărit2. Umflat. II adjJig. 1 (despre oameni) culant, darnic, galant, generos, mărinimos, milostiv, ieftin. Tata, larg ca totdeauna, i-a dat bani pentru excursie. 2 (în opoz. cu „redus”, „restrâns”; despre colectivităţi) mare1, numeros, lat L-a înconjurat un grup larg de copii. 3 (despre gesturi, mişcări) maiestuos, măreţ Avocatul pleda pătimaş, cu gesturi largi. Totdeauna salutul lui era larg şi zâmbitor. III s.n. (rar) 1 (de obicei cu determ. care indică măsura, exprimate în unităţi convenţionale de măsură, însoţite de un num.) v. Lat. Lărgime. Lăţime. 2 fig. v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Cornul abundenţei (v. com). înflorire. Prosperitate, largactfl s.n. (farm.) clordelazin, clorproma-zină. Largactilul se foloseşte ca sedativ sau în preanestezie. largamente adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 adagio, încet, largo, lento, rar. 2 grave, largo, lento. larghetă s.f. (metalurg.) platină. Largheta se foloseşte ca materie primă la laminarea tablei subţiri. largheţe s.f. fig. culanţă, dărnicie, generozitate, mărinimie, ieftinătate, ieftinea-ţă, ieftinie. Este un om de o rară largheţe. lărgo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 adagio, încet, largamente, lento, rar. 2 grave, largamente, lento. lări s.m. fig. casă părintească (v. casă1). După ani de peregrinări, s-a întors la lari. larîce s.f. (bot.) Larix decidua; zadă, brad-de-vară, cădrin, luciu1, melceajen, molete2. laringe s.n. (anat.) beregată, gâtlej, înghiţitoare, gâtiţă, para gâtului (v. pară2), <înv.> răsuflătoare. în laringe se află coardele vocale. laringită s.f. (med.) gâjâială. Laringita este inflamaţia cronică sau acută a laringelui. lărmă s.f. 11 gălăgie, hărmălaie, huiet, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tăm-bălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăndănaie, glago-mă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neodihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era o larmă de ne-descris. 2 freamăt, gălăgie, tumult, turbulenţă, vuiet, vuire, zgomot, rohot Larma străzii pătrunde prin ferestre. 3 (pop. şi fam.) v. Agitaţie. Frământare. Tulburare. Vâlvă. Zarvă. 4 (pop.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 5 (înv.; adesea constr. cu vb. „a da” sau „a suna”) v. Alarmă. Alertă. II fig. agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de larmă interioară din cauza neajunsurilor vieţii. lărmăt s.n. (rar) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet Zarvă. Zgomot, larmoaiănt, -ă adj. (livr.; despre voce, glas etc.) v. Jalnic. Plângăreţ. Plângător. Plâns2. Scâncit2. Scâncitor. Tânguios. Tânguitor. Trist, larvăl, -ă adj. (zool; rar) v. Larvar, larvar, -ă adj. 1 (zool) larval. Broasca este încă în stare larvară. Durata evoluţiei larvare diferă de la un organism la altul. 2 fig. ascuns2, latent, necunoscut, nedescoperit, neştiut2, tainic, tăinuit, involut. în timpul expediţiilor a pătruns în viaţa larvară a pădurii, în oricine zace un talent larvar. lărvă s.f. 1 (zool) plod, murgoci. Larvele omizilor se dezvoltă mâncând frunze. 2 (la pl. larve; în mitol. romană) lemuri (v. le-mur). Larvele erau spirite ale morţilor care căutau, noaptea, vechile cămine. 3 (înv.) v. Mască. 4 (mitol. pop.; înv.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Stri-goaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune, lascâv, -ă adj. (despre oameni) 1 (înv. şi reg.) v. Binevoitor. Bun. Compătimitor. Comprehensiv. îngăduitor. înţelegător. Mărinimos. Milos. Milostiv. 2 (reg.) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel, lăscă s.f. (înv.) v. Favoare. Protecţie, lasciv, -ă adj. 1 (despre oameni) senzual, vo-luptuos. Este o femeie lascivă, care atrage privirile bărbaţilor. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) impudic, libidinos, obscen, senzual, voluptuos, lubric. A fost amendat pentru gesturi lascive. lascivităte s.f. senzualism, senzualitate, lubric, lubricitate. Dansul tinerei se caracterizează prin lascivitate. lasitudine s.f. 1 (fiziol.) oboseală, osteneală, fatigabilitate, neodihnă, obosire, trudă, <înv.> câştig, deranj, ostenire, ostenită (v. ostenit2). Lasitudinea lui este evidentă după o zi de muncă. 2 blazare, dezabuzare, plictiseală, urât1, acedie, lehamite, plictis, lihăială, zălezea-lă, <înv.> anosteală, anostie, plicsis, sastiseală, sastisire, stenahorie, nixis, sictir, sictireală. Neajunsurile l-au adus la o stare de lasitudine. lăstex s.n. (ind. text.) portjartier elastic, laş, lăşă adj., s.m., s.f. fricos, poltron, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, mişel, muierce, poltronism. Nu îi spune adevărul din laşitate. Dispreţuieşte duplicitatea făcută din laşitate. lăşte s.f. pl. (culin., ind. alim.; reg.) v. Tăiţei. laţ, lată adj., s.m., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „îngust”, „strâmt”; despre obiecte, corpuri etc.) larg, mare1. Patul din dormitor este foarte lat. Pe câmp erau brazde late 2 (despre orificii, găuri etc.) larg. Gura cănii este lată. 3 (despre părţi ale corpului fiinţelor) larg. Bărbatul are o ceafă lată. Pe fruntea lată îi atârnă câteva şuviţe de păr. 4 (despre nasul unor animale) câm, teşit, turtit, larg. Drumul are un lat de şapte metri. Grădina are în lat o sută de metri 2 (entom.; pop.) v. Păduche. Păduche-lat (Phthi-ruspubis). III adv. (modal; pe lângă vb.de declaraţie; rar) v. Lent Molcom. Tărăgănat latent latent, -ă adj. 1 ascuns2, necunoscut, nedescoperit, neştiut2, tainic, tăinuit, larvar, involut. în timpul expediţiilor a pătruns în viaţa latentă a pădurii. în oricine zace \in talent latent 2 potenţial. Această nenorocire a trezit în el instincte de ocrotire şi energii latente. lateral, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre construcţii, elemente de construcţie, obiecte etc.) lăturalnic, <înv. şi reg.) lăturiş, <înv.) lăturai. Construcţia are un corp central şi două aripi laterale. Iese în curte printr-o uşă laterală. 2 (despre zone, terenuri, construcţii etc.) lăturalnic, lăturaş, limitrof, mărginaş, mărginos. Satul nu are o poziţie laterală în comună, ci este chiar în centrul ei. 3 (despre drumuri, străzi etc.) izolat, lăturalnic, loc, iosag, telechi, <înv.) delniţă, dvor, dvorbă, ocol-nică, olat, posesiune, prediu, vatră. Latifundiul său se întinde pe sute de hectare. latin, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f., adj. roman2. Latinii trăiau în provinciile italice ale Imperiului Roman. Operele marilor scriitori latini au fost publicate în mai multe ediţii. 2 adj. (despre cuvinte, texte, cărţi sau despre fenomene culturale, sociale etc.) latinesc, <înv.) latinic. Cele mai multe cuvinte din fondul principal de cuvinte al limbii române sunt de origine latină. Pe peretele catedralei este o inscripţie latină. Numele personajelor din piesă au rezonanţă latină. 3 s.f. (lingv.) limbă latină, <înv.> latinească (v. latinesc), latinie. Latina este o limbă indo-europeană din grupul italic. 4 s.f. (lingv.) latină clasică = latină cultă = latină literară = latină savantă = limbă latină clasică, limbă latină literară. Latina clasică era limba latină folosită în Imperiul Roman, mai ales în scris, de persoanele instruite; latină de cancelarie = latină medievală; latină medie- vală = latină de cancelarie. Latina medievală era limba actelor publice şi particulare, folosită în ţările Europei occidentale şi centrale; latină populară = latină vulgară = limbă latină populară, limbă latină vulgară, latină rustică, <înv.> latină poporană, limbă latină poporană, limbă latină rustică. Latina vulgară era limba latină folosită în toate provinciile Imperiului Roman de populaţia neinstruită; (rar) latină rustică v. Latină populară. Latină vulgară. Limbă latină populară. Limbă latină vulgară; (înv.) latină poporană v. Latină populară. Latină vulgară. Limbă latină populară. Limbă latină vulgară. 5 s.f. (la pl. latine; tipogr.) caractere latine (v. caracter), litere latine (v. literă), litere romane (v. literă), slove latine (v. slovă). Mulţi tineri japonezi ştiu să scrie şi cu latine. 6 adj. neolatin, romanic. Limba română este o limbă latină. Românii sunt un popor latin alături de italieni, francezi, spanioli, portughezi. 7 s.m., s.f. (înv. şi pop.; peior.; mai ales în forma letin) v. Străin. 8 s.m. (milit.; în Ev. Med.; înv.) v. Cruciat. II (relig.) 1 s.m. (pop.; în forma letin) v. Adamit. Anticrist. Eretic. Schismatic. 2 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Catolic. Romano-catolic. 3 adj. (înv. şi reg.) v. Catolic. Papal. Roman2. Romano-catolic. 4 s.m., s.f. (înv.; în forma letin) v. Greco-ca-tolic. Uniat. Unit. latinesc, -eăscă adj., s.f. I adj. 1 (despre cuvinte, texte, cărţi sau despre fenomene culturale, sociale etc.) latin, <înv.> latinic. 2 (relig.; înv. şi reg.) v. Catolic. Papal. Roman2. Romano-catolic. II s.f. (lingv.; înv.) v. Latină. Limbă latină. latineşte adv. (modal) <înv.) dieceşte, râmle-neşte. Lingvistul consultă mai multe gramatici scrise latineşte. Citeşte cursiv latineşte. latini vb. IV. tr. (lingv.; înv.; compl. indică cuvinte, limbi etc.) v. Latiniza, latinic, -ă adj. (înv.; despre cuvinte, texte, cărţi sau despre fenomene culturale, sociale etc.) v. Latin. Latinesc. latinie s.f. (lingv.; înv.) v. Latină (v. latin). Limbă latină. latimre s.f. (lingv.; înv.) v. Latinizare, latinism s.n. 1 (lingv.) curent latinist, <înv.) latinitate. Latinismul a contribuit la demonstrarea originii latine a limbii române şi a caracterului ei romanic. 2 (înv.) v. Latinitate. Romanitate. latinităte s.f. 1 romanitate, sânge-de-voi-nic, transvers. A comandat un sistem de bare latitudinale pentru portbagajul maşinii. latitudine s.f. 1 (geogr.) <înv.) lătăţime, lăţime, lăţime geografică. Primind gradele de latitudine şi longitudine, specialiştii au recuperat avionul aterizat forţat în deşert. Căldura solară este variabilă cu latitudinea şi longitudinea. 2 (astron.) latitudine astronomică = latitudine cerescă; latitudine cerească = latitudine astronomică. Latitudinea cerească se exprimă prin unghiul cuprins între direcţia către un astru şi planul eclipticii. 3 (geogr.; rar) v. Paralelă (v. paralel). lâtiţă s.f. (iht.) 1 Alburnoides bipunctatus; beldiţă, surcele (v. surcea). Stă culcat pe o latură. 8 direcţie, parte, sens. Tufele îşi întind ramurile în toate laturile. 9 (geomorf.; înv. şi pop.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş.Versant. 10 (înv.) v. Regiune. Ţinut. II fig. (cu determ. care indică felul, apartenenţa etc.) aspect, balţ1, ocheţ. A făcut un laţ la un capăt al frânghiei. 2 mreajă, sâlţă. A prins câinele cu un laţ şi l-a dus într-un ţarc. 3 ştreang, loacăne. Câinele are unpămătuf de laţe în vârful cozii. 9391 laudânum s.n. (chim., farm.) tinctură de opiu. Laudanumul este folosit ca analgezic, depresiv şi antidiareic. laudatio [lau'datsio] s.f. encomion, panegiric. După ce i s-a înmânat premiul, un maestru în domeniu i-a făcut cunoscutului actor o vibrantă laudatio. laudativ, -ă adj. (mai ales despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) elogiativ, elogios, en-comiast, encomiastic, <înv.> lăudăros, lăudător. După vernisaj, în presă au apărut aprecieri laudative la adresa artiştilor. lăudă s.f. 11 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o laudă meritată. 2 binecuvântare, glorificare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Lauda zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. 3 (înv.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1.4 (înv.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. II (concr.) amabilităţi (v. amabilitate), compliment, flatare, galanterii (v. galanterie), măgulire, <înv.> parigorie. Femeile sunt sensibile la laude. lăufăr s.m. (reg.) v. Vagonetar, lăur s.m. I (bot.) 1 Laurus nobilis; dafin, boroştean, ciumăfaie, lurbăn, turbare. 2 (şi laur-porcesc) Datura stramonium; ciumăfaie, foaia-ciumei (v. foaie), datură, <înv. şi reg.> măslag, arici1, boii-pruncilor (v. bou), bolândariţă, bolânzeală, borciu, bu-ruiana-bureţilor (v. buruiană), ciuma-fetei (v. ciumă), cornută (v. cornut), faie, godină1, iarba-dracului (v. iarbă), măr-ghimpos (v. măr1), mărul-porcului (v. măr1), măselar, nebuneală, papuc, părul-porcului (v. păr), pleoască, ploşcan, porculean, porculeţ, purcel, sarsalam, scaiete, tat, tatin, tătulă, turbare, tur-bare-comută, turbăciunea-câinelui (v. turbă-ciune), turbărie2, stramoniu. 3 la-ur-de-China = Cinnamonum camphora; camfor, camforar. 4 (reg.) v. Alior. Euforbie. Laptele-câinelui (v. lapte). Laptele-cu-cului (v. lapte) (Euphorbia cyparissias). II fig. (lapl. lauri) apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, dafini (v. dafin), lucire, ofrandă, umbrire, laureăt, -ă s.m., s.f., adj. premiat. Laureatul concursului internaţional de matematică este un elev român. Sportivii laureaţi au primit premii substanţiale. lavabou s.n. 1 lavoar, spălător. Pe lavabou se aşază ligheanul şi celelalte obiecte necesare pentru spălat. 2 chiuvetă, lavoar, toaletă, <înv. şi reg.> lighean. Lavaboul din bucătărie este din inox. lavâj s.n. spălare, spălat1, spălătură, <înv. şi reg.> spălătorie. Pentru lavajul vaselor se folosesc detergenţi speciali. Lavajul maşinilor se face în ateliere specializate. lavăndă s.f. 1 (bot) Lavandula angustifolia; levănţică, aspic1, <înv. şi reg.> spichinat, spichinel, lemnul-Domnului (v. lemn), livan, revent, <înv.> şpic. 2 (cosmet.) apă de lavandă, parfum de lavandă. După bărbierit, se dă cu lavandă. lavement s.n. (med., med.; pop.; ieşit din uz) v. Clismă. Spălătură. lavină s.f. (geogr.) avalanşă, vâjoi. Lavi-nele distrug totul în cale. lăviţă s.f. 1 <înv. şi reg.> scaun, oslon, scândură, talpă. De-a lungul peretelui era o laviţă acoperită cu cergi. 2 (pop.) v. Catafalc, lavoăr s.n. 1 lavabou, spălător. 2 chiuvetă, lavabou, toaletă, <înv. şi reg.> lighean, răvar. 3 spălător. Lavoarele din căminele studenţeşti sunt bine întreţinute. lavrăc s.m. (iht.) Morone labrax, lup-de-ma-re, şalău-de-mare (v. şalău1). lâvră s.f. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, lavrentină s.f. (bot.) 1 Ajuga reptans; vineri-ţă, cearta-casei (v. ceartă), frunză-de-or-balţ, frunze-de-sub-tufa (v. frunză), iarba-spur-cului (v. iarbă), iarbă-întăritoare, lupariţă, suliman, tatin, tămâică, tămâiţă, tămâi-ţă-de-grădină, vineţică. 2 (reg.) v. Suliman (Ajuga genevensis). lax, lăxă adj. 11 (despre noduri, legături etc.) destins, lejer. Legătura laxă dă calului o mai mare libertate de mişcare. 2 (despre corpuri, obiecte etc.) elastic, flexibil, mlădios, mlădiu, moale, suplu, înmlădios, <înv. şi reg.> su-leget, şui4, <înv.> încovoios, plecăcios. Pantofii au talpa laxă. 3 (despre noţiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) amplu, bogat, cuprinzător, extins, larg, întins2, spaţial. Romanul are o structură laxă. Are o perspectivă laxă asupra acestui proiect. II fig. (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, neserios, uşor2, uşuratic, vânturatic, zvânturat, zvântu-ratic, lejer, superficial, zburdalnic, fru-fru, deşert, vântos, vânturat2, vânturos, zburatic. în tinereţe a fost o persoană laxă. Are o fire laxă. laxativ, -ă s.n., adj. (farm.) 1 s.n. purgativ, curăţenie, <înv.> purgament, purgaţie, calomel. Laxativele sunt prescrise în caz de constipaţie. 2 adj. (despre substanţe, medicamente sau despre efectul lor) cenotic, purgativ, <înv.> cathartic, deşertător, slobozitor, căcător. I se recomandă un ceai laxativ. laxităte s.f. 1 moliciune, <înv.> molătate. La-xitatea lui în luarea unor decizii este revoltătoare. 2 (med., med. vet.) mobilitate. Articulaţia gleznei copilului are o laxitate exagerată. laz1 s.n. (pop.) v. Curătură. laz2 s.n. (med., med. vet.; reg.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură. lazaret s.n. (rar) 1 (med.) v. Infirmerie. 2 fig. v. Coşmar. lăcăşlui lazaron s.m. (astăzi rar) 1 v. Hoţ. Pungaş. 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură, lazur s.n. (mineral.) lapis, lapislazuli, lazurit. lazurrt s.n. (mineral) lapis, lapislazuli, lazur. La-zuritul este folosit la confecţionarea unor obiecte de artă, bijuterii sau la prepararea unor vopsele. lăbăr s.m. (vulg.) v. Onanist. lăbădui vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre oameni) v. Trăi. Vieţui. 2 (despre fiinţe) v. Exista. Fi. Trăi. Vieţui. lăbărţă vb. I. refl. (despre obiecte de îmbrăcăminte, ţesături etc.) a se întinde, a se lărgi. Flaneaua i s-a lăbărţat după mai multe spălaturi. lăbărţâre s.f. întindere, lărgire. Spălările repetate au produs lăbărţarea flanelei. lăbărţăţ, -ă adj. 11 (despre obiecte de îmbrăcăminte, ţesături etc.) întins2, larg, lărgit, lăţit, <înv. şi pop.> dezmăţat. Lăbărţată, flaneaua de mohair nu mai poate fi purtată. 2 (despre corpul oamenilor sau despre părţi ale acestuia) libemiţit. Are o faţă urâtă din cauza fălcilor lăbărţate. II fig. 1 (în opoz. cu „rapid”; despre vorbire) rar, tărăgănat. Vorbirea lăbărţată este enervantă. 2 (mai ales despre gesturi, mişcări ale oamenilor) dezarticulat1, dezordonat, haotic. Vorbeşte tare, făcând gesturi lăbărţate. Are mersul lăbărţat. 3 (pop.; despre limbă, stil exprimare, gândire, expuneri etc.) v. Descusut. Dezlânat. Deznodat. Diluat Prolix, lăbiţă s.f. (anat.; reg.) v. Lăbuţă, lăbuşoără s.f. (anat.; pop.) v. Lăbuţă, lăbuţă s.f. (anat.) lăbuşoără, lăbiţă. lăcăr s.m. (omit.) 1 (şi lăcar-gălăgios, lă-car-mic) Acrocephalus scirpaceus; privighe-toare-de-baltă, privighetoare-de-lac, privighe-toare-de-stuf,privighetoare-de-stuf-ruginie, ţârâiac. 2 (şi lâcar-mare) Acrocephalus arun-dinaceus; privighetoare-de-baltă, privighetoa-re-de-stuf,privighetoare-de-stuf-ruginie. 3 (şi lâcar-de-rogoz) Acrocephalus schoenabaenus; rogozar. 4 (şi lăcar-de-pipirig) Acrocephalus paludicola; pipirigar. 5 Lusciniola melanopo-gon; privighetoarea-bălţilor (v. privighetoare), privighetoarea-tamarinului (v. privighetoare), privighetoarea-tamariscului (v. privighetoare), privighetoare-cu-mustăţi-negre,privighetoa-re-de-stuf. 6 lăcar-de-ţărm = Locustella flu-viatilis; privighetoare-de-stuf, privighetoa-re-de-stufarie, privighetoare-de-trestie-fluvi-ală, privighetoare-de-trestii, sil-vie-de-ţărm, silvie-greuşel, silvie-mătăsoasă. lăcăş s.n. = locaş1 lăcărăie s.f. apăraie, apărie, baltă, băltoacă, lăcărie, udătură, udeală, covăţică, lăcărău, lăcăşteu, lăcău, tău1. lăcărâu s.n. (reg.) v. Apăraie. Apărie. Baltă. Băltoacă. Lăcăraie. Lăcărie. Udătură. lăcăra vb. IV. intr. (reg.; despre apă) v. Bălti. Stagna. lăcărie s.f. apăraie, apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, udătură, udeală, covăţică, lăcărău, lăcăşteu, lăcău, tău1.1 s-au udat pantofii mergând prin lăcărie. lăcăşlui vb. IV. refl. (înv.; despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. Statornici. lăcăşluire lăcăşlufre s.f. (înv.) v. Aşezare. Fixare. Instalare. Oprire. Stabilire. Stabilizare. Statornicire, lăcăşteu s.n. (reg.) v. Apăraie. Apărie. Baltă. Băltoacă. Lăcăraie. Lăcărie. Udătură. lăcătăr s.m. (înv. şi reg.) v. Lăcătuş, lăcătuş s.m. <înv. şi reg.> lăcătar, lăcătuşar, şloasăr. A învăţat meseria de lăcătuş. lăcătuşăr s.m. (înv. şi reg.) v. Lăcătuş, lăcătuşărîe s.f. <înv.> lăcătuşie. Timp de un an a învăţat lăcătuşăria. lăcătuşie s.f. (înv) v. Lăcătuşărie. lăcătuţ s.n. (pop.) v. Lăcăţel, lăcăţel s.n. lăcătuţ. A încuiat geamantanul cu un lăcăţel. lăcâu s.n. (reg.) v. Apăraie. Apărie. Baltă. Băltoacă. Lăcăraie. Lăcărie. Udătură. lăcomi vb. IV. refl. (despre oameni) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la” sau de prop. introduse prin conj. „să”, „de”) a se ahtia, a jindui, a râvni, a tânji, <înv.> a zavistui. Se lăcomeşte la averea unui unchi. 2 (pop. şi fam.) a se scumpi, a se zgârci2, a se pungi. Mai lasă din preţ! Nu te mai lăcomi atâta! lăcomie s.f. I aviditate, insaţiabilitate, insaţie-tate, nesaţ, voracitate, nesaţiabilitate, nesă-turare, saţ, <înv.> poftz.Nu-i place lăcomia cu care mănâncă. II (adesea fig) 1 aviditate, nesaţ, poftă. Citeşte cu lăcomie cărţi SF. 2 aviditate, cupiditate, rapacitate, <înv.> luătură, ră-păreţie, pleonexie, nesaţ, voracitate. Lăcomia l-a împins la delapidări repetate, până a fost prins. 3 aviditate, foame, însetare, sete. Ceea ce l-a caracterizat pe acest domnitor a fost lăcomia de noi cuceriri. lăcomit, -ă adj. (rar) 1 (despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „după”) v. Avid Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) v. Ahtiat. Aprig. Avid. Cupid. Hrăpăreţ. Lacom. Neîndestulat. Rapace, lăcomos, -oăsă adj. (pop.) 1 (despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „după”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) v. Ahtiat. Aprig. Avid. Cupid. Hrăpăreţ. Lacom. Neîndestulat. Rapace. lăcos, -oăsă adj. (înv.; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. lăcovişte s.f. (geomorf., hidrol.) băltoacă, mlaştină, mocirlă, smârc, rovină, <înv. şi reg.> hăţiş, lagună, bahnă, bahniţă, balhui, bară, băhniş, bălăştioagă, băltac, băltiş, bâlc, bulătău, bulhac, corvoseală, dâlbă, mărghilă, mlacă, mlaşniţă, molastină, ploştină, rât2, smârdie, stârmină, şaltău, tălbăriţă, tău1, <înv.> batac, băltină, bent, paludă, piştelniţă. La marginea satului este o lăcovişte plină de papură şi stuf. lăcovişti't, -ă adj. (rar; despre pământ, locuri etc) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. lăcrămă s.f. (jur.; reg.) v. Plângere. Recla-maţie. lăcrămeăsă s.f. (bot.; reg.) v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioară. Mărgăritar. Mărgăritărel (Convallaria majalis). lăcrămioără s.f. (bot.) = lăcrimioară, lăcrămi'ţă s.f. (bot) = lăcrimiţă. lăcrimă vb. I. intr. (despre oameni) a plânge, a înlăcrima, a chirăi. Lăcrimează de bucurie când şi-a revăzut, după ani, prietena. lăcrimăr s.n. (constr.) picurar. Lăcrimarul împiedică prelingerea apei de ploaie pe zidul unei construcţii. lăcrimără s.f. (mar.) gutiertetăcrimara se află la marginea bordajului punţii. lăcrimăre s.f. 1 plângere, plâns1, plânset,plân-soare, lăcrimătură, <înv. şi reg.> plânsătu-ră, <înv.> plânget, plânsare. Este atât de impresionată, încât nu îşi poate opri lăcrimarea. 2 (înv. şi pop.; de obicei precedat de prep. „în”, „de”, ,,din,T) v. Lacrimi (v. lacrimă). lăcrimăt, -ă adj. 1 (despre ochi) înlăcrimat, lăcrimător, lăcrimos, ud, umed, umezit2, rourat. Se roagă cu ochii lăcrimaţi. 2 (despre oameni) înlăcrimat, plâns2, lăcrimător, lăcrimos. Stă lăcrimată şi îndurerată lângă mormântul mamei. lăcrimător, -oăre adj. 1 (despre ochi) înlăcrimat, lăcrimat, lăcrimos, ud, umed, umezit2, rourat. 2 (rar; despre oameni) v. înlăcrimat. Lăcrimat. Plâns2. lăcrimătură s.f. (rar) v. Lăcrimăre. Plângere. Plâns1. Plânset. Plânsoare. lăcrimeâ s.f. 1 (pop.) v. Lăcrimioară. 2 (lapl. lăcrimele; bot.; înv.) v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioară. Mărgăritar. Mărgăritărel (Convallaria majalis). lăcrimioără (lăcrămioără) s.f. 1 lăcri-mea, lăcrimiţă, lăcrimuţă. Fetiţei i se preling lăcrimioare pe obraji. 2 (bot.; mai ales în forma lăcrămioară) Convallaria majalis; cerceluşi (v. cerceluş), mărgăritar, mărgăritărel, mărgărit1, clopot, clopoţel, dum-brăvioară, georgiţă, iarba-lui-Sfântul-Gheorghe (v. iarbă), iarba-mărgăritarului (v. iarbă), lă-crămeasă, lăcrimiţă, liliom, liliom-alb, lili-om-bun, păhăruţe (v. păhăruţ), sufleţel, <înv.> lăcrimele (v. lăcrimea), suflete (v. suflet). lăcrimiţă (lăcrămi'ţă) s.f. I (reg)v. Lăcrimioară. II (bot) 1 Majanthemum bifolium; dumbrăvioară, liliom-sălbatic. 2 (în forma lăcrămiţă) Catabrosa aquatica; iarba-tai-nei (v. iarbă). 3 (reg.) v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioară. Mărgăritar. Mărgăritărel (Convallaria majalis). lăcrimos, -oăsă adj. 11 (despre ochi) înlăcrimat, lăcrimat, lăcrimător, ud, umed, umezit2, rourat. 2 (rar, despre oameni) v. înlăcrimat. Lăcrimat. Plâns2. II fig. 1 (iron. sau deprec.; despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor) lăcuţ. Din cauza secetei, lăculeţul de la marginea satului aproape a secat. lăcustă s.f. I (entom.) 1 (şi lăcustă-călătoare, lăcustă-migratoare) Locusta migratoria; cal-de-iarbă, <înv.> vruh. 2 (şi, reg., lăcus-tă-de-iarbă) Decticus verrucivorus; căluşel, ţap, ţânţar. 3 (şi lăcustă-verde) Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima; căluţ, cosaş, co-saş-mare, cosaş-verde, <înv. şi reg.> acridă, cobiliţar, cobiliţă, coşar1, săritor, scăiuş, şaşcă, ţap, ţap-de-câmp, ţap-de-iarbă, ţânţar. 4 (reg.; şi lăcustă-roşie, lâcustă-roşietică) v. Arap (Psophus stridulus). II (arg.) v. Muc. lăcuşdr s.n. (hidrol.) lăculeţ, lăcuţ. lăcuţ s.n. (hidrol.; reg.) v. Lăculeţ. Lăcuşor. lădămeăsă s.f. (reg.) v. Sertar, lădăţuică s.f. (înv. şi reg.) v. Lădişoară. Lădiţă. lădăţuie s.f. (reg.) v. Lădişoară. Lădiţă. lădicică s.f. (înv) v. Lădişoară. Lădiţă. lădicioără s.f. (înv) v. Lădişoară. Lădiţă. lădier s.m. (nav.; reg.) v. Şlepar. lădişoără s.f. lădiţă, <înv. şi reg.> lădăţuică, lăduie, lăduţă, sicriaş, fioc, lădăţuie, lă-ducă, şcaboarcă, tic4, <înv.> chichiţă, lădicică, lădicioără, sicrinel. lădiţă s.f. 1 lădişoară, <înv. şi reg.> lădăţuică, lăduie, lăduţă, sicriaş, fioc, lădăţuie, lă-ducă, şcaboarcă, tic4, <înv.> chichiţă, lădicică, lădicioără, sicrinel. Lădiţele pline de cărţi abia pot fi ridicate. 2 (art.; reg.) lădiţa mesei v. Sertăraş. Sertărel. 3 (apic.; reg.) v. Stup. lăducă s.f. (reg) v. Lădişoară. Lădiţă. lăduie s.f. (înv. şi reg.) v. Lădişoară. Lădiţă. lăduncă s.f. (milit.; înv. şi reg.) v. Cartuşieră, lăduţă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Lădişoară. Lădiţă. 2 (art.) lăduţa mesei v. Sertăraş. Sertărel. lăfăi vb. IV. refl. (despre oameni). 11 <înv. şi reg.> a se proslăvi, a fălărăni, a se hârjo-li, a se răsfăţa. Se lăfăie în pat până la prânz. 2 a huzuri, a se răsfaţa, a se îmbuiba, a înota, a împărăţi. A fost un om norocos pentru că toată viaţa s-a lăfăit în belşug bucurii şi confort. 3 (pop.; cu determ. introduse cu prep. „cu”) v. Bucura. Delecta. Desfăta. Petrece. II (fam.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri. lăfăiălă s.f. huzur, lăfăire, răsfăţ, <înv.> rahat2. Lăfăiala în lux şi în belşug i-a alterat caracterul. lăfăire s.f. huzur, lăfăială, răsfăţ, <înv.> rahat2. lăibărăc s.n. (reg.) v. Mintean. Surtuc, lăibărăş s.n. (pop.) lăibăruţ, lăi-bărel, lăibărică, lăibăruc. Era îmbrăcat cu un lăibărăş de catifea. lăibărel s.n. (reg.) v. Lăibărăş. Lăibăruţ. lăibărică s.f. (reg.) v. Lăibărăş. Lăibăruţ. lăibăruc s.n. (reg.) v. Lăibărăş. Lăibăruţ. lămurit lăibăruţ s.n. (pop.) lăibărăş, lăi- bărel, lăibărică, lăibăruc. lăicer s.n. (reg.) 1 v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat învelitoare. Pătură. Velinţă. 2 v. Covor. Scoarţă. lăiâş adj., s.m. lăieţ. La nuntă au cântat muzicanţi lăieşi. lăieţ, -iăţă adj., s.m. lăieş. lainici vb. IV. 1 intr. (reg.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. Obrăznici. 3 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. lălăi vb. IV. tr. (muz.; fam.; compl. indică melodii) v. Fredona. îngâna, lălăiălă s.f. (fam.) v. Fredonare. îngânare. lălăire s.f. (fam.) v. Fredonare. îngânare. lălăit s.n. (fam.) v. Fredonare. îngânare. lălâu, -âie adj. (fam.) 1 (despre oameni) v. Bleg. Indolent Moale. Molatic. Molâu. Mototol. 2 (despre oameni, mai ales despre femei) v. Delăsător. Nearanjat. Neglijent. Neîngrijit, lămâi s.m. (bot.) Citrus limon; limon, lămâie, măr-de-ţitron (v. măr1), ţitron. lămâiăt, -ă adj. (despre alimente; rar) v. Lă-mâios. lămâie s.f. 1 (bot.) <înv. şi reg.> limonă, măr-de-ţitron (v. măr2), noroancă, ţitroană. îi place şerbetul de lămâie. 2 (bot.; pop.) v. Lămâi (Citrus limon). 3 (lapl lămâi;fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). lămâioără s.f. (bot.) I lămâiţă. I11 Lippia ci-triodora; lămâiţă. 2 (reg.) v. Cimbrişor (Thymus vulgaris). 3 (reg.) v. Cimbru (Satu-reja hortensis). 4 (reg.) Gălbenele (v. gălbenea) (Lysimachia vulgaris). 5 (reg.) v. Pansea. Pan-sele-sălbatice (v. pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). lămâios, -oăsă adj. (despre alimente) lămâiat. Frişca tortului este prea lămâioasâ. lămâiţă s.f. (bot.) I lămâioără. I11 Philadelphus coronarius; sirinderică, căjmină, iasmin-de-grădină, lemn-alb, mălin, pom, pom-alb, pomul-raiului (v. pom), scumpină, sipică, zevios. 2 Lippia citriodora; lămâioără. 3 (reg.) v. Cimbrişor (Thymus vulgaris). 4 (reg.) v. Cimbru (Satureja hortensis). 5 (reg.) v. Ci-tronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa ojficinalis). 6 (reg.) v. Hurmuz (Symphoricarpus albuş). 7 (reg.) v. Lemnul-Domnului (v. lemn) (Ar-temisia abrotanum). 8 (reg.) v. Muşcată1 (Pe-largonium odoratissimum). 9 (reg.) v. Pita-cul-dracului (v. pitac1) (Discina venosa sau Peziza venosa). lămâi'u, -fe adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Gal-ben-deschis. Galben-paL Gălbui. Untdelemniu. lămbui vb. IV. tr. (tehn.) a fălţui. A lămbuit ţiglele pentru a permite îmbinarea lor. lămbuiâlă s.f. (tehn.; înv. şi reg.) v. Feder. Lambă. lămbui're s.f. (tehn.) fălţuială, fălţuire, fălţuit. Prin lămbuire se execută falţuri la scânduri, ţigle etc. pentru a permite îmbinarea lor. lămbuitor s.n. 1 (tehn.; în dulgherie) lambar, lambă, scobitor. Cu lămbuitorul se fasonează muchia scândurilor pentru a obţine o adâncitură sau o scobitură care să permită îmbinarea lor. 2 (constr.;pop.) v. Ciubuc. Ciu-bucar. Lambar. Tipar. lămpăş s.n. (reg.) 11 v. Felinar. Lampă. 2 v. Fa-chie. II (bot.) v. Felinarul-fumicii (v. felinar). lămpărie s.f. (ieşit din uz) lam-pisterie. în lămpării se depozitau şi se întreţineau lămpile. lămpişoără s.f. lămpiţă, lămpuşoară, lămpuţă. lămpiţă s.f. lămpişoără, lămpuşoară, lămpuţă. lămpuşoără s.f. lămpişoără, lămpiţă, lămpuţă. lămpuţă s.f. (rar) v. Lămpişoără. Lămpiţă. Lămpuşoară. lămuri vb. IV. I (predomină ideea de explici-tare, de înţelegere) 1 tr. (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluşi, a dezlega, a elucida, a limpezi, <înv.> a pliroforisi, a descâlci, a descifra, a deznoda, a lumina, a dezveli, a dezghioca. A lămurit împrejurările în care s-a produs crima. 2 tr. (compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) a clarifica, a desluşi, a elucida, a explica, a explicita, a limpezi, a preciza, a rezolva, a soluţiona, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfeti, a dezamesteca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie lămurit nu este apariţia acestei credinţe, ci menţinerea ei. Câteodată, în loc să lămurească, strică. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică gânduri, idei, sentimente etc.) a (se) clarifica, a (se) desluşi, a (se) limpezi, a (se) cristaliza, a (se) decanta. Gândurile erau atât de încâlcite, încât nici nu încerca să le lămurească. în timp, sentimentele lui s-au lămurit. 4 tr., refl. a (se) clarifica, a (se) dumiri, a (se) edifica, a (se) limpezi, a se desluşi, a se desşumeni, <înv.> a (se) edifia, a (se) lumina. Lămurindu-se din spusele copiilor că s-a întâmplat ceva grav, s-a dus la locul indicat. Criticul a lămurit publicul asupra valorii dramaturgului. 5 tr. a clarifica, a decide, a hotărî, a limpezi, a stabili, a statornici. Trebuie să lămurim ceea ce este de făcut cu moştenirea noastră. 6 refl. (despre oameni) a se clarifica, a se convinge, a se edifica, a se încredinţa, a se limpezi, a se desprosti. După ce a studiat manuscrisul, s-a lămurit asupra paternităţii lui. 7 tr. (compl. indică oameni) a clarifica. Dezbaterile competente ne clarifică situaţia economică şi politică a ţării. 8 refl. (despre oameni) a se dumiri, a înţelege, a pricepe, a şti, a se nădăi, a se dezmetici, a se trezi, a se dezmeţi. Nu s-a lămurit pe unde se află. 9 tr. (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. II (predomină ideea de percepere cu ajutorul simţurilor; înv.) 1 tr. (compl indică obiecte, fiinţe etc.) v. Desluşi. Distinge. Observa. Percepe. Recunoaşte. Vedea. 2 refl. (despre obiecte, piesaje etc. sau despre stări, situaţii etc.) v. Apărea. Arăta. Ivi. înfăţişa. Revela. III tr. (predomină ideea de curăţare, de purificare, de selectare dintr-un amestec; înv.) 1 (tehn.; compl. indică metale, soluţii, amestecuri etc.) v. Curăţa. Depura. Purifica. 2 (chim.; compl. indică lichide) v. Distila. 3 (compl. indică mai ales proprietăţi, caracteristici ale unor fiinţe, stări, fenomene, creaţii etc.) v. Defini. Determina. Identifica. Preciza. Stabili, lămurire s.f. I (predomină ideea de explicita-re, de înţelegere) 1 clarificare, desluşire, dezlegare, elucidare, limpezire, limpezeală, limpezime, netitate, <înv.> desluşeală, dezlegă-tură, pliroforie, cheie, descâlcire, descifrare, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la lămurirea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 2 clarificare, desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, explicitare, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeală, răspicare, dezames-tecare. Lămurirea menţinerii acestei credinţe este dificilă. 3 clarificare, dumirire, edificare, edificaţie, luminare. Lămurirea în privinţa lui s-a produs după ce a primit ultima scrisoare de la el. 4 indicaţie, informaţie, îndrumare. La bibliotecă a primit toate lămuririle de care avea nevoie. 5 explicaţie, indicaţie, instrucţiuni (v. instrucţiune), îndrumare, <înv.> spusă (v. spus), tălmăcire. Cumpărătorul primeşte lămuriri pentru folosirea televizorului. Nu prea a înţeles lămuririle informaticianului, întrucât acesta a folosit termeni de specialitate. II (predomină ideea de curăţare, de purificare, de selectare etc. dintr-un amestec; înv.) 1 (tehn.) v. Curăţare. Curăţat1. Depuraţie. Purificare. 2 (chim.) v. Distilare. Distilaţie. lămurit, -ă adj., adv. I adj. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) 1 (în opoz. cu „confuz”, »încurcat”, despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, limpede, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare lămurită a întregului proiect. 2 (despre gânduri, păreri, informaţii, reprezentări de fapte etc.) clarificat, elucidat, limpezit2. Informaţiile lămurite i-au impus o altă rezolvare a cazului. 3 (despre situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) clarificat, descurcat, desluşit, elucidat, limpezit2, descâlcit, descifrat, deznodat. împrejurările lămurite ale producerii crimei i-au permis să ia o decizie corectă. 4 (despre oameni) clarificat, dumirit, edificat, luminat2. Lămurit, a întrerupt orice legătură cu el. II adj. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) 1 (în opoz. cu „nedesluşitdespre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, desluşit, distinct, evident, limpede, precis, <înv.> apriat, chiar, curat. După ridicarea ceţii, în faţă, apare imaginea lămurită a muntelui. 2 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; înv.; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteştiy atitudini etc. ale oamenilor) v. Clar. Desluşit. Evident. Făţiş. Limpede. Manifest. Vădit Vizibil. III adj. (tehn; predomină ideea de curăţare, de purificare, de selectare etc. din- lămuritor tr-un amestec; despre metale, soluţii, amestecuri etc.; înv.) v. Curăţat2. Purificat. IV adv. (modal) 1 {în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) bine, clar, desluşit, distinct, limpede, luminat2, răzvedit. Vede lămurit la distanţă. Aude lămurit cel mai fin zgomot. 2 aievea, clar, desluşit, explicit, expres2, limpede, răspicat, lişteav, nilvan, pur2, <înv.> apriat, chiar, curat. I-a repetat lămurit cum trebuie să procedeze. lămuritor, -oăre adj., s.m. I adj. 1 {despre informaţii, ştiri, acte, fapte etc.) explicativ, <înv.> desluşitor, explicator. A găsit pe birou o scrisoare lămuritoare. 2 {despre argumente, dovezi, concluzii etc.) clarificator, edifiant, edificator, explicativ, ilustrator, edificativ, luminător. Citatele date sunt exemple lămuritoare pentru regula gramaticală discutată. II s.m. 1 {tehn.; înv.) v. Rafinator. Rafinor. 2 (arg:) v. Bătăuş, lănciăt, -ă adj. (bot.; înv.; despre frunze) v. Hastat. Lanceolat. lăncier s.m. {milit.; în vechea cavalerie a unor ţâri) suliţaş, <înv.> fuştaş, suliţar. Lăncierii erau înarmaţi cu lănci. lăncioără s.f. {milit.) lăncişoară. lăncişoără s.f. {milit.) lăncioără. lăngălâu s.n. {culin.; reg.) grăbiţel,lan-goş, palaneţ. Lăngălăul este o turtă din aluat de pâine, coaptă la gura cuptorului sau pe plită. lănţăr s.m. (reg.) 1 v. Vidanjor. 2 {agron.; în trecut) v. Inginer hotamic. lănţât, -ă adj. {bot.; înv.; despre frunze) v. Hastat. Lanceolat. lănţic s.n. {pop.) 1 v. Lănţişor. Lănţuc. Lăn-ţuşor. 2 {de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) v. Lănţişor. Lănţuc. Lănţuşor. lănţişor s.n. 1 lănţuc, lănţuşor, lănţic, lănţuleţ, lănţuş, lănţuşel. Cheile de la casă erau legate cu un lănţişor. 2 {de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) lănţuc, lănţuşor, lănţic, lănţuleţ, lănţuş, lănţuşel, lănţujel. Poartă la gât un lănţişor de aur, cu o cruciuliţă. 3 lanţ, lanţug. Fata ştie să împletească cu croşeta numai lănţişoare. lănţuc s.n. 1 lănţişor, lănţuşor, lănţic, lănţuleţ, lănţuş, lănţuşel. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) lănţişor, lănţuşor, lănţic, lănţuleţ, lănţuş, lănţuşel, lănţujel. lănţui vb. IV. 11 tr. {înv. şi reg.; compl. indică oameni condamnaţi, arestaţi etc.) v. Fereca, încătuşa. înlănţui. Lega1. 2 tr. {înv. şi reg.; compl. indică obiecte) v. înlănţui. 3 refl. {înv.; despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) v. înşira. înşirui. Perinda. Rândui. Succeda. Urma. II tr. fig. {înv.; compl. indică oameni) 1 (despre lecturi, spectacole etc.) v. Absorbi. Acapara. Captiva. Domina. încătuşa, înlănţui. Preocupa. Solicita. Sorbi. Stăpâni. 2 v. Amăgi. Atrage. Captiva. Cuceri. Delecta. Desfăta. Fascina. Fermeca. Hipnotiza. încânta. înrobi. Magnetiza. Prinde. Răpi. Seduce. Subjuga. Vrăji. lănţuit, -ă adj. {înv. şi reg.; despre oameni condamnaţi, arestaţi etc.) v. Ferecat2. încătuşat înlănţuit. Legat4. lănţujel s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) v. Lănţişor. Lănţuc. Lănţuşor. lănţuleţ s.n. {pop.) 1 v. Lănţişor. Lănţuc. Lănţuşor. 2 {de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) v. Lănţişor. Lănţuc. Lănţuşor. lănţuş s.n. 11 {pop.) v. Lănţişor. Lănţuc. Lănţuşor. 2 {pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) v. Lănţişor. Lănţuc. Lănţuşor. II {tehn.; reg.) 3 (la car sau la căruţă) v. Lambă. 4 {la proţapul săniei) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă. lănţuşel s.n. {pop.) 1 v. Lănţişor. Lănţuc. Lănţuşor. 2 {de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) v. Lănţişor. Lănţuc. Lănţuşor. lănţuşor s.n. 1 lănţişor, lănţuc, lănţic, lănţuleţ, lănţuş, lănţuşel. 2 {de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale preţioase) lănţişor, lănţuc, lănţic, lănţuleţ, lănţuş, lănţuşel, lănţujel. lăptă vb. I. tr. {înv. şi pop.; compl. indică copii, pui) v. Alăpta. lăptăr s.m. <înv. şi reg.> laptagiu, iohaş, lăpţer. Lăptarul le aduce lapte de două ori pe săptămână. lăptăre s.f. (înv. şi pop.) v. Alăptare. Alăptat1. Lactaţie. lăptăreăsă s.f. lăptăriţă, lap-tagioaică. Lăptăreasa îi aduce săptămânal lapte, smântână şi brânză. lăptărie1 s.f. lăptărit. Şi-au făcut din lăptărie un mijloc de trai. lăptărie2 s.f. 1 {la pl. lăptării; pop. şi fam.) v. Lactate (v. lactat). Produse lactate (v. produs). 2 {înv.) v. Lactobar. lăptărit s.n. lăptărie1. lăptăriţă s.f. (astăzi rar) v. Lăptăreăsă. lăpti'c s.n. (fam.) v. Lăptişor, lăpticel s.n. {pop.) v. Lăptişor, lăptişor s.n. 11 lăptic, lăpticel, lăptiuc, lăptuţ. 2 {apic.; şi lăptişor de matcă, pop., lăptişor de albină) lapte de matcă, lapte de puiet, papă2. Lăptişorul de matcă, secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, este utilizat în farmacie şi cosmetică. II {bot.) 1 Androsace chamaejasme; lap-tele-stâncii (v. lapte), primuliţă. 2 Androsace arachnoidea; laptele-stâncii (v. lapte). 3 lăptişor-alb = Androsace lactea; laptele-stâncii (v. lapte). lăptiuc s.n. (reg.) v. Lăptişor, lăptiugă s.f. {bot.; reg.) = lăptucă, lăptoc s.n. {la moara de apă; pop.) v. Jgheab. Scoc. Uluc. lăptos, -oăsă adj. 1 {despre lichide sau despre suspensii) lactescent, lactat, <înv.> lacteu. Laptele-cucului este o plantă cu suc lăptos. 2 albicios, albiu, albui, alburiu, văros1. Calea-Lactee apare pe cer ca o dungă lăptoasă. 3 {despre sticlă sau, p. ext., despre obiecte din sticlă) mat, opac2. Lampa este din sticlă lăptoasă. lăptucă s.f. I {bot.) 1 (şi lăptucă-creaţă, reg., lăptucă-căpăţână, lăptucă-învelită) Lactuca sativa; salată, salată-verde, marulă, sala-tă-creaţă, salată-cu-căpăţână, salată-necreaţă. 2 {şi lăptucâ-veninoasă) Lactuca virosa; crestăţea, susai1. 3 {şi lăptucă-amară, lăptu-că-sălbatică) Lactuca serriola; salată-sălbatică, palma-tâlharului (v. palmă), susai1, su-sai-ţigănesc (v. susai1). 4 (şilăptucă-de-pădu-re, lăptucă-iepurească, reg., art., lăptuca-gâş-tei) Sonchus oleraceus; susai1, iarba-ie-purelui (v. iarbă), iarba-iepurilor (v. iarbă), pălămidă-grasă (v. pălămidă1), susan, susăiţă. 5 {şi lăptucă-dulce) Lactarius volemus; râşcov, vineţică, vineţică-cu-lapte, burete-dulce, pâinişoare (v. pâinişoarâ), râşcovel, râşco-viţă, roşioară (v. roşior). 6 {art.) lăptuca-oii = a Telekia speciosa; bruscan, bruscălan, brustan, brusturul-oii (v. brustur), clocociov, cocean-căpresc, floare-de-brusture-amar, lă-puş-de-oaie, lipan1, ochiul-boului (v. ochi1), urechea-porcului (v. ureche); b {reg.) v. Mlecin {Mulgedium alpinum); {reg.) lăptuca-iepuri-lorv. Sunătoare {Crepisfoetida). 7 {reg.) v. Bar-ba-caprei (v. barbă) (Tragopogon major), 8 {reg.) v. Burete-galben. Râşcov {Cantharellus cibarius). 9 {reg.) v. Ciuboţica-cucului (v. ciu-boţică) {Primula elatior, Primula ojficinalis sau Primula veris). 10 {reg.) v. Iuţari. Râşcov {Lactarius piperatus). 11 {reg.) v. Măselariţă1 {Hyoscyamus niger). 12 (reg.) v. Păpădie (7a-raxacum ojficinale). 13 (reg.) v. Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag {Lactarius deliciosus). 14 {reg.; şi, art., lăptuca-gâştei) v. Susai1 {Sonchus arvensis). 15 {reg; şi, art., lăptuca-gâştei) v. Susai1 {Sonchus asper). 16 (reg.; şi, art., lăptuca-gâştei) v. Susai1 {Sonchus palustris). 17 {reg.; în forma lăptiugă) v. Rostopască {Chelidonium majus). II {glum.) v. Adolescentă (v. adolescent). Copilă. Fetişcană. Tânără (v. tânăr). lăptuş s.m. {iht.; reg.) v. Lapţi. lăptuţ s.n. {reg.) v. Lăptişor, lăpţer s.m. {reg.) v. Lăptar, lăpuş s.m. {bot.; reg.) 1 (şi lăpuş-de-capră) v. Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pă-dure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia glutinosa). 2 lăpuş-de-oaie v. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa). lărgi vb. IV. 11 refl. (despre obiecte de îmbrăcăminte, ţesături etc.) a se întinde, a se lăbărţa. Flaneaua i s-a lărgit după mai multe spălături. 2 tr. (în opoz. cu „a strânge”, „a încorda”, „a întări”, „a întinde”; compl. indică sfori, funii, cordoane, panglici etc.) a destinde, a slăbi, <înv. şi pop.> a slobozi. Şi-a lărgit cu o gaură cureaua de la pardesiu. A lărgit odgonul care leagă barca de mal pentru a nu se rupe din cauza valurilor mari. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică organe, părţi ale unor organe, orificii etc.) a (se) deschide, a (se) dilata, a (se) mări, a (se) lăţi. Mirosul puternic îi lărgeşte nările. Bronhiile se lărgesc mult sub acţiunea adrena-linei. 4 tr. (med., med. vet.; compl. indică plăgi, răni etc.) a debrida, a mări. Doctorul i-a lărgit rana, pentru a o dezinfecta mai uşor. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) a creşte, a (se) extin- lăsa de, a (se) întinde, a (se) lăţi, a (se) mări, a (se) ridica, a spori1, a (se) urca. £/-a lărgit proprietatea prin cumpărarea unui lot de pământ de la un vecin. Terenurile cultivate cu grâu se lărgesc în unele zone ale ţârii. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică căi de acces, locuri de trecere, ape, deschizături etc.) a (se) lăţi. La şes, râul îşi lărgeşte valea. Drumul începe să se lărgească. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică ochii) a (se) bulbuca, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) bleojdi, a (se) boldi, a (se) căsca, a (se) holba, a (se) zgâi, a (se) beli, a (se) bolboşa, a (se) boboşa, a (se) bo-lovăni, a holbăni, a holboca, a holşti, a zgăura, a (se) zgâmboi2, <înv.> a (se) înholba. îşi lărgeşte ochii într-un fel comic. Ochii i se lărgiră de mirare. 8 refl. (despre epidemii, infecţii etc.) a se extinde, a se întinde, a se răspândi, a se lăţi, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii. Epidemia se lărgeşte cu repeziciune. II tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică autoritatea, dominaţia etc. cuiva) a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) mări, a (se) lăţi, a (se) adăuga. Concernele şi-au lărgit dominaţia asupra pieţei petrolului. 2 a (se) amplifica, a creşte, a (se) dezvolta, a (se) extinde, a (se) îmbogăţi, a (se) mări, a spori1. Schimburile comerciale dintre cele două ţări s-au lărgit în ultimul timp. împrumutul neologismelor lărgeşte vocabularul unei limbi. lărgime s.f. 1 (de obicei cu determ. care indică măsura, exprimate în unităţi convenţionale de măsură, însoţite de un num.) lat, lăţime, larg. Drumul are o lărgime de şapte metri. Grădina are în lărgime o sută de metri. 2 amplificare, amploare, creştere, dezvoltare, extensiune, extindere, îmbogăţire, lărgire, mărire, <înv.> dezvelire, lucrare. 3 lărgime de vederi = liberalism, liberalitate. Şi-a dovedit lărgimea de vederi în discuţiile axate pe problema drepturilor minorităţilor. lărgire s.f. 1 întindere, lăbărţare. Spălările repetate au produs lărgirea flanelei. 2 destindere, slăbire, <înv. şi pop.> slobozire. După o masă copioasă a fost nevoie de lărgirea curelei. 3 (med., med. vet.) dilatare, dilataţie, mărire. Anumite substanţe provoacă lărgirea vaselor sangvine. 4 creştere, extindere, întindere, mărire, sporire. în unele zone ale ţării se constată o lărgire a terenurilor cultivate cu grâu. 5 extindere, întindere, răspândire, lăţire. Lărgirea unei epidemii este greu de controlat. 6 extindere, întindere, mărire, răspândire, lăţire, <înv.> adăugare. De câtva timp se observă lărgirea dominaţiei concernelor asupra pieţei petrolului. 7 amplificare, amploare, creştere, dezvoltare, extensiune, extindere, îmbogăţire, lărgime, mărire, <înv.> dezvelire, lucrare. Lărgirea schimburilor comerciale dintre cele două ţâri s-a produs în ultimul timp. lărgit, -ă adj. 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte, ţesături etc.) întins2, larg, lăbărţat, lăţit, <înv. şi pop.> dezmăţat. Lărgită, flaneaua de mohair nu mai poate fi purtată. 2 (despre organe, părţi ale unor organe, orificii etc.) dilatat, mărit3. Are nările lărgite. 3 (despre suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) crescut2, extins, mărit3, sporit. Terenurile cultivate lărgite i-au rotunjit veniturile. 4 amplificat, crescut2, dezvoltat, extins, îmbogăţit, mărit3, <înv.> lucrător. Schimburile comerciale lărgite au fost benefice pentru economia ţării. lărguleţ, -eăţă adj. (înv. şi pop.) v. Lărguţ. lărguliţă adj. (înv.) v. Lărguţă (v. lărguţ). lărguşor, -oără adj. (înv. şi pop.) v. Lărguţ. lărguţ, -ă adj. <înv. şi pop.> lărguleţ, lărguşor, <înv.> lărguliţă. Sacoul îi este cam lărguţ. lărmălui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Lărmui. lărmui' vb. IV. 1 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) a hălălăi, a lărmălui, a loloti. A trecut un grup de tineri, lărmuind zgomotos. 2 tr.,refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alarma. Alerta. Angoasa. Frământa. Impacienta. Intriga. îngrijora. Nelinişti. Preocupa. Speria. Tulbura. 3 refl. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, lărmui're s.f. (pop. şi fam.) lăr-muit, lărmuitură, lolotire. Nu o aude din cauza lărmuirii din sală. lărmuit s.n. (pop. şi fam.) lăr-muire, lărmuitură, lolotire. lărmuitură s.f. (pop. şi fam.) lărmuire, lărmuit, lolotire. lăsă vb. 1.11 tr. (compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) a abandona, a părăsi, a placa, <înv. şi pop.> a oropsi, <înv. şi reg.> a năpusti, a pustii, a urgisi, <înv.> a periorisi, a trece, a dezampara. Şi-a lăsat familia şi a plecat în lume. 2 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri ţinute strâns; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din) <înv. şi pop.> a slobozi, a libera. Ursul a lăsat prada din labe. Urmărit de poliţie, hoţul a lăsat geanta furată din mână. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a pune, a lepăda. Când a intrat în casă, şi-a lăsat poşeta pe un scaun. A lăsat pachetul lângă tomberon. 4 tr. (compl. indică obiecte, colete, bagaje etc.) a depune, a preda. A lăsat coletul la poştă pentru a fi expediat. 5 tr. (compl. indică obiecte, acte etc.) a uita. S-a întors din drum pentru că şi-a lăsat cheile în uşă. 6 tr. (compl. indică obiecte, bunuri, bani etc.) a încredinţa, a preda, a confia. înainte de a pleca, i-a lăsat unui vecin banii necesari pentru plata utilităţilor. 7 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a da2. I-a lăsat cheia casei pentru perioada cât vor fi plecaţi în concediu. 8 tr. (jur.; compl. indică dreptul de posesiune asupra unor obiecte, proprietăţi etc.) a ceda, a da2, a trece. îi lasă nepotului său casa de la ţară. 9 tr. (jur.; compl. indică bunuri) atesta1. A lăsatcolaboratorului său dreptul de proprietate asupra compoziţiei la care au lucrat împreună. 10 tr. a opri, a păstra, a reţine, a rezerva. A lăsat loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste şi ziare. Pentru eventualii musafiri au fost lăsate câteva locuri la masă. 11 tr. (fiziol.; despre unele animale şi păsări; compl. indică pâr, piele, pene etc.) a năpârli, a se dezbrăca, a lepăda, <înv. şi reg.> a se despuia. Şarpele şi-a lăsat pielea. 12 tr. (compl. indică urme, dâre etc.) a face. A lăsat numai urme de noroi prin casă. Limaxul lasă dâre lipicioase. 13 tr. (compl indică domenii de activitate, acţiuni, planuri etc.) a abandona, a abzice, a renunţa. în viitorul apropiat va lăsa acest plan ineficient. 14tr. (compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a conteni, a înceta, a se întrerupe, a opri, a părăsi. Este momentul să lăsăm dezbaterile. 15 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a se dezbăra, a se dezobişnui, a se dezvăţa, a scăpa, <înv.> a se părăsi, a se debarasa, a se descotorosi, a se lecui, a se sătura, a se scutura, a se vindeca, a se dezbăta, a înţărca. S-a lăsat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu se poate lăsa de patima jocurilor de noroc. 16 tr., refl. a renunţa, a (se) lepăda, a (se) dezbrăca. A lăsat drogurile din cauza bolii. 17 tr. (compl indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a neglija, a omite, a scăpa, a uita, <înv. şi pop.> a trece, a întrelăsa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, a pretera. în biografia făcută scriitorului nu a lăsat aspectul anecdotic al vieţii lui. A spus definiţia pe de rost, fără a lăsa un singur cuvânt. 18 intr. a micşora, a reduce, a scădea. întrucât marfa nu se vindea, producătorii au lăsat din preţ. 19 refl. (despre oameni) a ceda, a se îndupleca, a se muia, a se încujba. Cu toate rugăminţile, tot nu s-a lăsat. 20 tr. (urmat de vb. ca „a cunoaşte”, „a înţelege” la conjunct, sau la moduri nepredicative) a da2, a îngădui, a permite. Nu-i lăsat oricui să cunoască misterele vieţii. 21 tr. a aştepta, a îngădui, a permite. Lasă să mai treacă vreo câteva zile! 22 tr. (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a permite, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a apro-bălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul a lăsat să se amâne examenul. 23 tr. a hotărî, a rândui, a statornici, a vrea, <înv. şi pop.> a orândui. Aşa a lăsat Dumnezeu să se întâmple. 24 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) a amâna, a întârzia, a tărăgăna, a tămânda, <înv.> a prămândi, a repune, a tinde. Lasă de la o zi la alta să meargă la doctor. 25 tr. a amâna. Pentru că a intervenit acest incident, a lăsat totul pe altă dată. 26 tr. a produce, a provoca. Gestul tânărului a lăsat o impresie bună. 27 refl. (despre oameni) a se abandona. S-a lăsat cu totul plăcerilor. 28 refl. recipr. (jur.; pop. şi fam.; despre persoane căsătorite) v. Despărţi. Divorţa. Separa. 29 refl. (pop.; cu sens intensiv; despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descreşte. Diminua. Domoli. Linişti. Micşora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera. 30 tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din1) v. Elibera. Ieşi. Libera. Scăpa. 31 tr. (relig.; înv.; compl. indică vini, greşeli, păcate etc.) v. Dez- lăsare | 944 lega. Ierta. I11 tr. (compl indică jaluzele, storuri etc.) a coborî, a trage, scoborî. Trebuia să lase storurile din cauza soarelui puternic. 2 refl. (despre terenuri, drumuri etc.) a se denivela. Din cauza caniculei şi a circulaţiei intense, şoseaua s-a lăsat pe unele porţiuni. 3 refl.,tr. (sub. sau compl. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) pleca, a sinua, <înv. şi pop.> a se povedi, a pica2, a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Ramurile se lasă, pline de rod. Lasă crengile cireşului ca să poată culege fructele. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) pleca, a (se) povâmi, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, a (se) hâi, a (se) pologi, a (se) şovârni, a (se) şoldi. Poarta de la gard s-a lăsat în timp. 5 tr. (compl. indică arme sau ţevile armelor de foc) a apleca, a coborî. L-a determinat să lase ţeava puştii spre pământ. 6 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se aşeza, a se depozita, a se depune, a se sedimenta. Aluviunile s-au lăsat pe fundul albiei râului. 7 refl. (despre oameni) a se rezema. Fata se lasă pe umărul lui. 8 refl. (despre brumă, zăpadă etc.) a se aşeza, a se aşterne, a cădea, a se depune, a pica2. Bruma se lasă peste câmpii. 9 refl. (despre noapte, întuneric, ceaţă etc.) a se coborî, a scoborî, a cădea. Când se lasă noaptea, copiii sunt chemaţi în casă. Dimineaţa, ceaţa s-a lăsat peste oraş. 10 refl. (despre momente ale zilei, fenomene, stări etc.) a se face, a se ivi, a începe, a sosi, a veni. Porneşte la drum cum se lasă dimineaţa. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări despre aştri) a apune, a asfinţi, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, a declina, a scoborî, a scădea, <înv. şi pop.> a se lua, a scăpăta, a sfinţi2, <înv.> a se lipsi, a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele se lasă în spatele dealului. 12 refl. (despre obraji, sâni etc.) a se fleşcăi. îmbătrânind, obrajii i s-au lăsat. 13 refl. (despre mustaţă) a se pleoşti. Mustaţa i s-a lăsat. 14 refl. (despre obiecte, preparate culinare etc.) a se pleoşti, a se turti. Arcurile patului s-au lăsat. Cozonacii s-au lăsat din cauza deschiderii repetate a cuptorului. 15 refl. (despre pâr, barbă) a atârna, a se prelinge. Pletele i se lasă pe umeri. 16 refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe; cu determ. care indică locul poziţia etc.) v. Aşeza. Sta. Şedea. III fig. 1 refl. a se aşterne, a se întrona. După miezul nopţii, în casă se lasă liniştea. 2 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice, meteorologice) a se pune. S-a lăsat o iarnă grea. 3 tr. (compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un concurs etc.) a respinge, a pica2, a trânti, a buşi. în această sesiune profesorii au lăsat mulţi studenţi la examene. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se încrede, a se sprijini. în tot ce face se lasă pe părinţi. Se lasă pe ajutorul lor. lăsare s.f. 11 depunere, predare. A fost la poştă pentru lăsarea unui colet. 2 (milit.) lăsare la vatră = eliberare, liberare. Orice soldat în termen aşteaptă lăsarea la vatră. I11 coborâre, tragere. Lăsarea storurilor este obligatorie când soarele este puternic. 2 aplecare, înclinare, plecare, povâmire, prăvălire, strâmbare, hâire, şovâmeală. Lăsarea porţii este acum vizibilă. 3 acumulare, aşezare, depozitare, depunere, sedimentare, sedimen-taţie. Lăsarea aluviunilor pe fundul albiei râului poate îngreuna navigaţia. 4 coborâre, scoborâre, cădere. La lăsarea nopţii, copiii sunt chemaţi în casă. Lăsarea ceţii este periculoasă pentru şoferi. lăsăt -ă adj. 11 (despre fiinţe, aşezări omeneşti etc.) abandonat, părăsit, <înv. şi pop.> lepădat2, oropsit, <înv. şi reg.> năpustit, pustiu. Copilul lăsat a fost dat în grija unchiului său. Satele lăsate încep să fie repopulate. 2 (despre o muncă începută) abandonat, delăsat, neglijat. A reluat proiectul lăsat anul trecut. I11 (despre jaluzele, storuri etc.) coborât, tras, scoborât2. Storurile lăsate feresc camera de lumina puternică a soarelui. 2 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) aplecat2, curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, pornit, polignit Cireşul are ramurile lăsate. 3 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale br care au o poziţie verticală) aplecat2, înclinat, plecat2, povâmit, prăvălit, strâmb, hâit, po-norât, pornit, şonţit, şovâi, şovâmit, <înv.> povortit, şoldit, şoldiu. Poarta lăsată trebuie reparată. 4 (despre urechi) atârnat2, bleg, blegit, clăpăug, pleoştit, bleojdit, blegoşat, bleonc, dăbălăzat, plecozat, plehuş, pliocoşat. îşi acoperă urechile cu părul pentru a nu se vedea că sunt lăsate. 5 (despre obraji sâni etc.) căzui, fleşcăit Femeia are obrajii lăsaţi. 6 (despre mustaţă) pleoştită (v. pleoştit). îşi dă seama când este supărat după mustaţa lăsată. 7 (despre obiecte, preparate culinare etc.) pleoştit, turtit. Arcurile lăsate ale patului trebuie înlocuite. Cozonacii lăsaţi nu se mai coc bine. lăsământ s.n. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, lăsător, -oăre adj., s.f., s.m. I adj. (despre oameni) apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană lăsătoare, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. II (tehn.; reg.) 1 s.f. (la plug) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 2 s.m. (la războiul de ţesut) v. întinzător. întorcător. Slobozitor. lăsătură s.f. (geomorf.; pop.) v. Depresiune, lăsnicior s.m. (bot.) 1 Solanum dulcamara; zârnă, lesnicioasă (v. lesnicios), buruiană-de-dalac, iarbă-lesnicioasă, limbricar, lozincă2, pătlăgică-de-dalac, poama-câinelui (v. poamă), pomuşoară, umbra-nopţii (v. umbra), via-evreului (v. vie),viţa-corcilor (v. viţă), viţa-evreilor (v. viţă), viţa-evreului (v. viţă). 2 Solanum nigrum; zârnă, bobiţe (v. bo-biţă), buruiană-dulce, moartea-porcilor (v. moarte), morea, pătlăgea, poama-câinelui (v. poamă), strugur-câinesc, strugurul-câine-lui (v. strugur), turbare, turbarea-câinelui (v. turbare), turbăciunea-cîinelui (v. turbăciu-ne), umbra-nopţii (v. umbră), viţa-corcilor (v. viţă), viţa-evreilor (v. viţă), viţa-evreului (v. viţă), zârnotă, <înv.> palison, solan. lăstar1 s.m. I (bot.) 1 mladă, mlădiţă, pui1, rejeton, smicea, telom, vlăstar, <înv. şi pop.> odraslă, arin, odrăsluţă, strămurare, <înv. şi reg.> lujer, vreasc, loază, mlădoacă, puiestru, strămuraş, <înv.> răsad. Plantele se înmulţesc prin seminţe, lăstari sau bulbi. 2 lăstar acvatic = hidroblast. 3 (reg.) v. Altoi1. Epibiont. 4 (reg.) v. Blastocarp. Mugur. Ochi1. II fig. coborâtor, descendent, nepot, urmaş, mlădiţă, os, rejeton, viţă, vlăstar, lujer, surcea, stâlpare. Este lăstar al unei cunoscute familii princiare. lăstăr2 s.n. (reg.) 1 v. Băţ. Coadă. Nuia. Prăjină. Vargă. 2 v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. lăstărăş s.m. (bot.) lăstărel, lăstărică, lăstăruţ. lăstărel s.m. (bot.) lăstăraş, lăstărică, lăstăruţ. lăstăret s.n. (bot.; rar) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. lăstărîvb. IV. intr. (bot.) 1 (despre plante sau despre părţi ale lor) a înfrăţi, <înv. şi pop.> a odrăsli, a otăvi, a pui2, a susiori. Plantele care lăstăresc dau naştere unor tulpini secundare. După secerat, grâul furajer lăstăreşte pe mirişte. 2 (rar, despre plante) v. Apărea. Arăta. Creşte. Germina. Ieşi. Ivi. încolţi. Miji. Răsări1, lăstărică s.f. (bot.; pop.) v. Lăstăraş. Lăstărel. lăstărire s.f. (bot.) înfrăţire, <înv. şi pop.> odrăslire. Lăstărirea este un mijloc de reîntinerire a arborilor. lăstăriş s.n. (bot.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) crâng, desiş, hăţiş, mladă, stufăriş2, tufarie, tufăriş, tufiş, lăstăret, nuieliş, perdea, stuf, tufarime, arin, bunget, desime, <înv. şi reg.> zbeg, buhaş, ciritel, haţeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, huci1, nuielărie, păhui1, rediu, strufină, târş, târşar, tufar, ţuhă, <înv.> desie. Dintr-un lăstăriş sare o căprioară. lăstăruţ s.m. (bot.; pop.) v. Lăstăraş. Lăstărel. lăstun s.m. (omit.) 1 (şi lăstun-alb, lăs-tun-de-casă) Delichon urbica; rândunea, rândunea-de-ploaie, rândunea-puturoasă, rândunică, rândunică-de-casă, rânduni-că-de-fereastră, rândunică-de-oraş, loptoş, pietrar, prundar, râpar, strălunţ 2 (şi lăstun-de-apă, lăstun-de-mal lăstun-de-râpi) Riparia riparia; rândunică-de-apă, rânduni-că-de-lut, rândunică-de-mal, rândunică-de-pă-mânt, rândunică-de-pârâu, rândunică-de-ploa-ie, răscoi, râpar, scobar1, sturz, ţărmuraş, zvârdaică, zvârdaş. 3 Apus apus; pescar, rândunea, rândunică-de-fereastră. 4 (pop.) lăstun-mare = lăstun-negru v. Drepnea (Cyp-selus apus). 5 (reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). 945 | lăstunâr s.m. (omit; reg.) v. Erete. Eretele-rân-dunelelor (v. erete). Şoim. Şoim-de-vară. Şoi-mul-ciocârliilor (v. şoim). Şoimul-rândunele-lor (v. şoim). lăstunâş s.m. (omit.) lăstunel. lăstunel s.m. (omit.) lăstunaş. lătănă s.f. (iht.; reg.) 1 v. Beldiţă. Latiţă (Al-burnoides bipunctatus). 2 (reg.) v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus sericeus). lătăncă s.f. (iht.; reg.) v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus sericeus). lătărâţ, -eâţă adj., s.m., s.f. I adj. (despre obiecte, corpuri etc.) aplatizat, lăţit, plat2, spatulat, turtit, <înv. şi reg.> lătâi, lăteţ, lătăuş, lătui. Raţele au ciocul lătăreţ. I11 s.m. (iht.) Scomber pelamys; cărăjel. 2 s.m. (entom.) Culex pipiens; lătăuş. Lătăreţul este nimfa ţânţarului. 3 s.f. (iht.; reg.) v. Beldiţă. Latiţă (Al-bumoides bipunctatus). 4 s.f. (iht.; reg.) v. Al-bişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Albumus albumus). lătăţi'me s.f. (geogr.; înv.) v. Latitudine, lătau s.m. (iht.; reg.) v. Beldiţă. Latiţă (Albur-noides bipunctatus). lătăuş, -ă adj., s.m. I adj. (reg; despre obiecte, corpuri etc.) v. Aplatizat. Lătăreţ. Plat2. Spatulat. Turtit. II s.m. 1 (zool.) Gammarus pulex; lătunoi, viţelar. 2 (entom.; reg.) v. Lătăreţ (Culexpipiens). 3 (entom.; reg.) v. Câinele-ba-bei (v. câine). Pisica-popii (v. pisică) (Oniscus murarius şi Oniscus asellus). 4 (iht; reg.) v. Beldiţă. Latiţă (Albumoides bipunctatus). lătai, -aie adj. (înv. şi reg.; despre obiecte, corpuri etc.) v. Aplatizat. Lătăreţ. Plat2. Spatulat Turtit, lăteână s.f. (iht.; reg.) v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus sericeus). lătete s.m. (reg.) v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea, lăteţ, -eăţă adj.,s.m. 1 adj. (înv. şi reg.; despre obiecte, corpuri etc.) v. Aplatizat. Lătăreţ. Plat2. Spatulat. Turtit. 2 s.m. (iht.; reg.) v. Beldiţă. Latiţă (Albumoides bipunctatus). lăticel, -eă adj .(înv. şi pop.; despre obiecte, corpuri etc.) v. Lătuţ. lăticioâră s.f. (iht.; reg.) v. Beldiţă. Latiţă (Albumoides bipunctatus). lătişor, -oără adj. (înv. şi pop.; despre obiecte, corpuri etc.) v. Lătuţ. lătră vb. I. intr. 1 (despre câini) a bate, a hămăi, a blehăi, a clănţăni, <înv. şi reg.> a căzăi, a cehăi, a cehni, a clefai, a puidăi, a tuna, a ţăhăi, a zăpăl La vederea străinului, câinii încep să latre. 2 fig. (pop. şi fam.; deprec.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca. Trăncăni. 3 tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune, lătrăre s.f. 1 hămăială, hămăire, hămăit, hă-măitură, lătrat, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. 2 fig. (pop. şi fam.; deprec.) v. Clămpăneai! Clămpănit. Clămpănitură. Clănţăneală. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Frazeologie. Incontinenţă. Incontinenţă verbală. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvră-gire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. lătrăt s.n. hămăială, hămăire, hămăit, hămă-itură, lătrare, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. Străinul a ieşit din curte în lătratul asurzitor al câinilor. lătrător, -oăre s.m., s.f., adj. 11 s.m. (zool; rar) v. Câine (Caniş familiaris). 2 s.f. fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). 3 s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. II adj. fig. (pop. şi fam.; deprec.; despre oameni) v. Cicălitor. Pisălog. Sâcâitor. lătrătură s.f. hămăială, hămăire, hămăit, hă-măitură, lătrare, lătrat, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. lătui, -uie adj. (înv. şi reg.; despre obiecte, corpuri etc.) v. Aplatizat. Lătăreţ. Plat2. Spatulat. Turtit. lătunoi, -oăie s.f., s.m., s.n. I s.f. 1 lăturaş, margine, mărginar, mâzgar, platoriţă. Lătunoaiele se taie de la marginea unui buştean. 2 (ţes.; pop.) v. Răritură. 3 (reg.) şirincă, şurină. Lătunoaia este o fâşie lungă de pământ arabil. 4 (anat.; reg.) v. Amigdală. Tonsilă. II s.m. (zool; reg.) 1 v. Lătăuş (Gammarus pulex). 2 v. Mormoloc. III s.n. (ţes.; reg.) mânz, mânzălău, mânzoc, otic, otinc, sânzalău, turnătoare (v. turnător), urioc. Lătunoiul este firul de urzeală care nu a trecut prin iţe şi prin spată. lăturăl, -ă adj. (înv.; despre construcţii, elemente de construcţie, obiecte etc.) v. Lateral. Lăturalnic. lăturalnic, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre construcţii, elemente de construcţie, obiecte etc.) lateral, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> lăturai. Construcţia are un corp central şi două aripi lăturalnice. Iese în curte printr-o uşă lăturalnică. 2 (despre zone, terenuri, construcţii etc.) lateral, lăturaş, limitrof, mărginaş, mărginos. Satul nu are opoziţie lăturalnică în comună, ci este chiar în centrul ei. 3 (despre drumuri, străzi etc.) izolat, lateral, lăturaş. S-a întors acasă pe un drum lăturalnic. 4 (despre elemente de construcţie, bcuri, încăperi etc.) ascuns2, discret, dosnic, ferit, izolat, retras, secret2, singuratic, tainic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singurit Se retrage în colţul cel mai lăturalnic al camerei. 5 (înv.; despre rude, grade de rudenie etc.) v. Colateral. Lateral. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „principal”; mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, adiacent, lateral, periferic, satelit. Se aduce în discuţie o chestiune lăturalnică, care nu interesează pe nimeni. 2 (despre sentimente, intenţii, gânduri etc. ale oamenilor) ascuns2, lăuntric, mistic, secret2, tainic, tăinuit. Are o admiraţie lăturalnică faţă de el 3 (jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, incorect, necinstit, necorect, nelegal, neonest, oneros, murdar, necurat, stângaci. Este implicat în afaceri lăturalnice. III s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) vecinaş. Lăturalnicii erau ţărani aserviţi stăpânului feudal, veniţi din alte zone, care locuiau la marginea satului sau a moşiei. lăţi lăturăr s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. (la car sau la căruţă), înaintaş, lăturaş, lăturinţă, lung, lungiş, rudă2. Lâturarii se pun peste capetele curmezişurilor pentru a mări suprafaţa de încărcare a carului sau a căruţei. 2 s.n. v. Adăpătoare. Jgheab. Troacă. Uluc. lăturaş, -ă adj., s.m., s.n. I adj. 1 (despre zone, terenuri, construcţii etc.) lateral, lăturalnic, limitrof, mărginaş, mărginos. 2 (în opoz. cu „distanţat”, „îndepărtat”; despre terenuri, clădiri, localităţi etc.) adiacent, alăturat, apropiat, contiguu, învecinat, vecin, <înv.> sinoriaş. Locurile lor de casă sunt lăturaşe. 3 (rar, despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) v. Ascuns2. Discret Dosnic. Ferit. Izolat. Lăturalnic. Retras. Secret2. Singuratic. Tainic. Tăinuit. 4 (pop.; despre drumuri, străzi etc.) v. Izolat. Lateral. Lăturalnic. 5 (înv.; despre rude, grade de rudenie etc.) v. Colateral. Lateral. II s.m. 1 (zool.) cal de praştie, <înv. şi reg.> prăştiaş, cetlăiaş, lugău, prăştier. Lăturaşul este calul înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor de lângă oişte. 2 (astăzi rar) v. Vecin. 3 (înv. şi reg.) v. Mărginaş. III (reg.) 1 s.m. (la car sau la căruţă) înaintaş, lăturar, lăturinţă, lung, lungiş, rudă2.2 s.m. (plut.) argea, podij-diţă. Lăturaşii se pun la marginea jgheabului de transportat buştenii. 3 s.n. (tehn.; la aler-gătoarea de urzit) v. Cotoc. Fofează. 4 s.m. v. Lătunoaie (v. lătunoi). lătură s.f. (mai ales la pl. lături) scursori (v. scursoare), spălătură, zoaie, hâlbe, spălăcitură. După ce a spălat vasele, a aruncat lăturile într-o groapă. lătureăn s.m. (reg.) 1 v. Mărginaş. 2 v. Sătean. Ţăran. lăturinţă s.f. (la car sau la căruţă; reg.) înaintaş, lăturar, lăturaş, lung, lungiş, rudă2, lăturiş, -ă adj., adv., s.n. I adj. (înv. şi reg.) 1 (despre construcţii, elemente de construcţie, obiecte etc.) v. Lateral. Lăturalnic. 2 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) v. Ascuns2. Discret. Dosnic. Ferit. Izolat. Lăturalnic. Retras. Secret2. Singuratic. Tainic. Tăinuit. II adv. (modal; înv. şi reg.) v. Oblic. Pieziş. III s.n. (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”; înv.) v. Apropiere. împrejurime. Jur2. Preajmă. Proximitate. Vecinătate, lătuţ, -ă adj. (înv. şi pop.; despre obiecte, corpuri etc.) lăticel, lătişor. Patul copilului este destul de lătuţ. lăţâl s.m. (entom.; reg.) v. Păduche. Pădu-che-lat (Phthirus pubis). lăţi vb. IV. 11 tr., refl. (compl sau sub. indică suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) a creşte, a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) mări, a (se) ridica, a spori1, a (se) urca. Şi-a lăţit proprietatea prin cumpărarea unui lot de pământ de la un vecin. Terenurile cultivate cu grâu se lăţesc în unele zone ale ţării. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică căi de acces, locuri de trecere, ape, deschizături etc.) a (se) lărgi La şes, râul îşi lăţeşte valea. Drumul începe să se lăţească. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică obiecte) a (se) teşi, a (se) turti, a lepşi, a (se) târşi1. A lăţit vârful cuţitului cu un ciocan. 4 refl. (pop. şi fam.; despre plante, buruieni etc.) v. Ex- lăţime tinde/întinde. Răspândi. 5 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică flăcări, incendii etc.) v. Extinde. întinde. Propaga. Răspândi. 6 refl. (pop. şi fam.; despre aşezări, ţinuturi, suprafeţe de apă etc.) v. întinde. Lungi 7 refl* (pop. şi fam.; despre epidemii, infecţii etc.) v. Extinde. întinde. Lărgi. Răspândi. 8 refl. (pop. şi fam.; despre mirosuri) v. Adia. Difuza. împrăştia. Propaga. Răspândi. Răzbate. Răzbi. Revărsa. 9 tr., refl. (pop. şi fam.; compl sau sub. indică autoritatea, dominaţia etc. cuiva) v. Extinde. întinde. Lărgi Mări. 10 refl. (pop. şi fam.; despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) v. Circula. Extinde. împrăştia, întinde. Propaga. Răspândi. Transmite. 11 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2. împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Răzbate. Transmite. Vehicula. 12 tr. (pop.; compl indică materii sub formă de pulbere) v. întinde. Răsfira. 13 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică organe, părţi ale unor organe, orificii etc.) v. Deschide. Dilata. Lărgi. Mări 14 refl. (fam.; adesea urmat de determ. introduse prin prep.„în”) v. Continua. Persista. Stărui. II fig. (înv.) 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Accentua. Acutiza. Adânci. Agrava. Amplifica. Ascuţi Creşte. Exacerba. Intensifica. înăspri. înteţi. Mări. Spori1.2 refl. (despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli Grozăvi. Infatua. împăuna. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. lăţime s.f. I (de obicei cu determ. care indică măsura, exprimate în unităţi convenţionale de măsură, însoţite de un num.) 1 lat, lărgime, larg. Drumul are o lăţime de şapte metri. Grădina are în lăţime o sută de metri. 2 grosime. Placajul mesei are lăţimea de 10 centimetri. II (geogr.; înv.; şi lăţime geografică) v. Latitudine. lăţire s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Extindere. întindere. Răspândire. 2 v. Extindere. întindere. Lărgire. Răspândire. 3 v. Circulaţie. Diseminare. împrăştiere. Propagare. Răspândire, lăţit, -ă adj. 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte, ţesături etc.) întins2, larg, lăbărţat, lărgit, <înv. şi pop.> dezmăţat. Lăţită, flaneaua de mohair nu mai poate fi purtată. 2 adj. (despre obiecte, corpuri etc.) aplatizat, lătăreţ, plat2, spatulat, turtit, <înv. şi reg.> lătâi, lăteţ, lătăuş, lătui. Raţele au ciocul lăţit. Iăţ6s, -oăsă adj. 1 (despre blana sau părul animalelor ori despre obiecte confecţionate din acestea) lânos, miţos, păros, flo-cos, viţos, biţos, străflocos. Patul este acoperit cu o pătură lăţoasă. 2 (despre părul oamenilor) stogoşat. Arată neîngrijit din cauza pletelor lăţoase. 3 (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori,p. ext., despre oameni) v. Jerpelit. Peticit2. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit. 4 (peior.; despre oameni) v. Pletos. lăudă vb. 1.1 tr. (compl indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a glorifica, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, a exalta, <înv.> a făli, a fălui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfăli, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prearădica, a slavos- lovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi laude eroii. 2 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a onora, a preţui, a respecta, a stima, a priza2, a slăvi, <înv. şi pop.> a omeni, <înv. şi reg.> a preţălui, a tistăli2, <înv.> a apreţui, a considera, a pohfalisi, a repu-ta, a respectălui, a respectui, a s^eeti, a stimari-si, a evlavisi, a aproba, a credita îl laudă pe pictor pentru talentul său. 3 tr. (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a ferici. Lăudaţi ziua în care s-a format România Mare! 4 refl. (despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin „cu”) a se făli, a se fuduli, a se mândri, a se lăfăi, a se făloşi, a se ocoşi, a se pieptoşi, a se sfăli, a se sfeti, a se smeri, <înv.> a se fălui, a se lustrui. Copiii se lăudă cu hainele noi. 5 refl. (despre oameni) a se crede, a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua,a se înfumura, a se îngâmfa, a se mândri, a se semeţi, a se trufi1, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfăla, a se marţa-foi2, a se burica, a se furlandisi, a se în-gurguţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se făloşi, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfătoşi, a se trufăli, <înv.> a se fantaxi, a se gur-guia, a se înălţa, a se îndrăzni, a se înfiiduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufăşi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălori, a se încondura, a se lăţi, a se ridica, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău - prea te lauzi! 6 tr., refl. (recipr.) (compl sau sub. indică oameni) a (se) gratula. îi place să se laude în faţa subalternilor. lăudabil, -ă adj. meritoriu, merituos. A avut o iniţiativă lăudabilă în ceea ce priveşte acordarea premiilor. lăudăre s.f. 1 elogiere, exaltare, glorificare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, cântare, <înv.> exaltaţie, prea-lăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteozare, apoteoză. în această scriere lăudarea trecutului este evidentă. 2 (înv.) v. Apologie. Cinste. Cinstire. Elogiu. Glorie. Laudă. Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. 3 (înv.) v. Binecuvântare. Glorificare. Laudă. Mărire. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. lăudăt, -ă adj. 1 (despre eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) elogiat, glorificat, mărit3, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, cântat2. Eroii lăudaţi au murit pentru patrie. 2 (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) mărit3, preaînălţat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, preastrălucit, sanctificat, <înv. şi pop.> luminat2, prealuminos, <înv.> pohvălit, prealăudat, preaseninat, seninat2. Lăudate Doamne, Ţie ne rugăm! Lăudate îm- părate, ţi-am îndeplinit porunca! 3 (despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) binecuvântat, glorificat, mărit3, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, luminat2. Lăudata zi a formării României Mari rămâne în memoria tuturor românilor. lăudăcios, -oăsă adj. (rar; despre oameni) v. Fanfaron. Lăudăros, lăudărds, -oăsă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. fanfaron, tartarin, lăudăcios, făleţ, eşpeh, gascon. Este un vânător lăudăros. 2 adj. (înv.; mai ales despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) v. Elogiativ. Elogios. Encomiast. Encomiastic. Laudativ. lăudăroşenie s.f. fanfaronadă, lăudăroşie, iactanţă, tartarinadă, bărbiereală, rodomontadă, gasconerie, gasconadă. Lăudăroşenia lui este insuportabilă. lăudăroşie s.f. fanfaronadă, lăudăroşenie, iactanţă, tartarinadă, bărbiereală, rodomontadă, gasconerie, gasconadă. lăudător, -oăre s.m., adj. (înv.) 1 (mai ales în limbajul bisericesc) v. Proslăvitor. 2 (mai ales despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) v. Elogiativ. Elogios. Encomiast. Encomiastic. Laudativ. lăun s.m. (bot.; reg.) v. Peniţă (Myriophyllum spicatum şi Myriophyllum verticillatum). lăuntric, -ă adj. 1 (filos.; în concepţia idealistă despre lume) imanent, intrinsec. Un fapt lăuntric există şi acţionează prin sine însuşi, fără o cauză exterioară. 2 adânc, intim, profund, tainic. Cercetătorul a reuşit în studiul său să descopere natura lăuntrică a fenomenului. 3 (despre însuşiri, stări etc. ale oamenilor) psihic, psihologic, spiritual, sufletesc. Pictorul pune în evidenţă în portretele sale forţa lăuntrică a modelelor. Nu are starea lăuntrică necesară pentru a face faţă unei polemici. 4 interior. Nu-şi poate ascunde bucuria lăuntrică. Are o forţă lăuntrică de invidiat. 5 (despre sentimente, intenţii, gânduri etc. ale oamenilor) ascuns2, mistic, secret2, tainic, tăinuit, lăturalnic. Are o admiraţie lăuntrică faţă de el. lăuruscă s.f. (bot.) 1 Vitis silvestris; viţă-de-pă-dure, viţă-de-vie-sălbatică, viţă-sălbatică, aguridar, struguri-sălbatici (v. strugure), vie-sălbatică, viţă-păsărească. 2 (reg.) v. Vi-ţă-de-vie-sălbatică. Viţă-Izabela. Viţă-sălbatică (Vitis labrusca). lăut1 s.n. (pop.) v. Spălare. Spălat1. lăut2, -ă adj. (pop.) 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) v. Spălat2. 2 (despre haine, rufe) v. Curăţat2. Spălat2. Iăutărs.m. 1 (muz.) scripcar, violonist, viorist, diblagiu, diblaş, <înv. şi reg.> lăutaş, viorar, ceteraş, contralău, diblar, highidiş, igreţ, zicar, zicaş, zicălaş, zicălău, zicător, scârţac, vioară2, violină, lăută, violon1. Lăutarii români sunt foarte apreciaţi. 2 (entom.; reg.) v. Trântor, lăutăş s.m. (muz.; înv. şi reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. 947 | lăută s.f. (muz.) 11 luth. Lăuta este un instrument cu coarde ciupite. 2 (pop.) v. Scripcă. Vioară2. Violină. II (metonînv. şi pop.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. lăutoăre s.f. (reg.) 11 v. Baie1. îmbăiere. Scăldare. Scăldat1.2 (concr.) v. Baie1. Cadă. Vană. II (bot.) v. Urechea-iepurelui (v. ureche) (Bu-pleurum rotundifolium). lăutură s.f. (pop.) v. Spălare. Spălat1, lăuză s.f. chendelă, slabă (v. slab). Lăuza este femeia în primele săptămâni după naştere. lăuzie s.f. post-partum, chendelie, rodi-nă1. în primele săptămâni după naştere, femeia se află în perioada de lăuzie. lăzui vb. IV. tr. (silv.; reg.; compl. indică suprafeţe împădurite sau păduri) v. Defrişa. Despăduri. lăzuire s.f. (silv.; reg.) v. Defrişare. Defrişat1. Despădurire. Despădurit1. lăzuit1 s.n. (silv.; reg.) v. Defrişare. Defrişat1. Despădurire. Despădurit1. lăzuit2, -ă adj. (silv.; reg.; despre suprafeţe împădurite) v. Defrişat. Despădurit2. lânăriţă si. (bot.; reg.) 1 v. Albumeală. Albu- miţă. Floare-de-colţ. Floarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpinum). 2 v. Bumbăcariţă (Eriophorum latifolium). 3 v. Firicică (Filago germanica). 4 v. Flocoşele (Filago arvensis). 5 v. Parpian (Antennaria dioica) lânăt, -ă adj. (reg; despre animale) v. Lanifer. Lânos. lână s.f. I î lâneaţă. Oile din stână au o lână de calitate. 2 (ind. text.) lână artificială = lanital. Lâna artificială se foloseşte la fabricarea unor ţesături şi tricotaje. 3 lână tăbăcă-rească = <înv.> lână de tăbăcie. Lâna tăbăcă-rească se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit, fiind folosită mai ales la fabricarea pâslelor, (reg.) lână tuşinată = tuşinătură, tuşineală. Lâna tuşinată se tunde a doua oară, toamna, mai ales de pe oile ţurcane; (înv.) lână detăbăciev. Lână tăbăcărească. 4 (lapl lânuri) lânică, lâneaţă, lânişoară, lâniţă, lânuţă. Lânurile se folosesc mai ales la brodat. 5 (tehn.) lână de zgură = lână minerală = vată de zgură. Lâna de zgură este folosită pentru izolarea conductelor. II (bot.) 1 (art.; bot.) lâna-caprelor = Serastium lanatum; steluţă-albişoară. 2 (reg.) lână-broştească = lână-de-apă = lâ-nă-de-broască = lână-de-broaşte = lână-ver-de = (art.) lâna-apei = lâna-broaştei = lâ-na-broaştelorv. Mătasea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia); lână-de-baltă v. Iar-ba-câmpului (v. iarbă) (Agrostis alba sau Agros-tis stolonifera); lână-de-bradv. Mătreaţă-de-ar-bori (Usnea barbata). lânărică s.f. (bot.; reg.) 1 Gnaphalium uligi-nosum; iarbă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoasă, siminoc, zifiiă. 2 v. Albumeală. Albumiţă. Floare-de-colţ. Floarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpinum). 3 v. Bumbăcariţă (Eriophorum angustifolium). lânăriţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Bumbăcariţă (Eriophorum angustifolium). 2 v. Firicică (Filago germanica). 3 v. Linariţă (Linaria vulgaris). lânced, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, moale, prăpădit, sfârşit1, surmenat, trudit, vlăguit, <înv. şi pop.> ostenit2, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâho-bit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit,zdrobolit După atâta alergătură, lânced, s-a aşezat pe o bancă. 2 (despre ochi, privire) drăgăstos, galeş, languros, molatic, tandru, umed. Fata îi aruncă priviri lâncede. 3 (în opoz. cu »amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbăno-git, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea lâncedă. De departe se aude freamătul lânced al pădurii. 4 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, domol, lin2, liniştit, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, înstrunat. După furtună a început o ploaie lâncedă. Adie un vânt lânced. 5 (de obicei fig.; despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, potolit2, tihnit, <înv.> păciuit, destins, dulce, relaxat, senin. în încăpere domneşte o atmosferă lâncedă. 6 (mai ales despre căldură) moleşitor, toropitor. în sală este o căldură lâncedă. 7 (fam.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2.8 (reg.; despre mâncăruri, băuturi) v. Dulceag. Fad. Insipid. Searbăd1. 9 (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv.; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. II fig. 1 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tern, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost lâncedă. 2 (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, arid, fad, insipid, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, sec,somnifer. Filmul i separe lânced. 3 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, antic, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare lâncedă. 4 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lent, lin2, liniştit, măsurat2, potolit2, tacticos, temperat, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lânced. 5 (despre stil, acţiuni etc.) monoton, trenant. Stilul lânced al naraţiunii este enervant. Acţiunea filmului este lâncedă. lâncezeălă s.f. 1 langoare, lâncezire, moleşeală, moleşire, toropeală, toropire, languro-zitate, torpoare, uncropeală, <înv. şi pop.> lingoare, moliciune, zăcă-şeală, târomeală, <înv.> lâncezie, lâncezi-me, moleaţă, moleşitură, amorţeală, lânică blegire, eclipsă, letargie, mocneală, vegetare, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. Cu greu se desprinde din starea de lâncezeală provocată de caniculă. 2 fig. trenare, lâncezire, paralizie, stagnare, lâncezie, lâncezime, stag-naţie. în industrie se constată o perioadă de lâncezeală. lâncezi vb. IV. intr. 11 (despre oameni) a mocni, a vegeta, a tânji. Toată ziua lâncezeşte în pat. 2 (pop.; despre despre frunze, foi etc.) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 3 (med., med. vet.; înv.; despre fiinţe) v. Piroti. Zăcea. II fig. 1 (despre fenomene, manifestări, activităţi, acţiuni etc.) a trena, a amorţi, a stagna. Interesul pentru cultură nu trebuie să lâncezească niciodată. 2 a stagna, a vegeta, a tânji. Viaţa oraşului lâncezeşte. lâncezie s.f. (înv.) 1 v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. 2 fig. v. Lâncezeală. Lâncezire. Paralizie. Stagnare. Trenare, lâncezime s.f. (înv.) 11 (med., med. vet.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 2 v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. II fig. v. Lâncezeală. Lâncezire. Paralizie. Stagnare. Trenare. lâncezire s.f. 1 langoare, lâncezeală, moleşeală, moleşire, toropeală, toropire, languro-zitate, torpoare, uncropeală, <înv. şi pop.> lingoare, moliciune, zăcă-şeală, târomeală, <înv.> lâncezie, lâncezime, moleaţă, moleşitură, amorţeală, blegire, eclipsă, letargie, mocneală, vegetare, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. 2 fig. stagnare, trenare, lâncezeală, paralizie, lâncezie, lâncezime, stagnaţie. lâncotă s.f. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. lâncoti vb. IV. intr., tr. (înv.; sub. sau compl indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, lâneăţă s.f. (reg.) 1 v. Lână. 2 v. Lânică. Lânuri (v. lână). lângă prep. I (introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică situarea unei fiinţe, a unui obiect etc. în apropiere de altă fiinţă, de alt obiect etc.) diri, drept, <înv.> prejur. S-a aşezat lângă prietenul lui. Maşina se află lângă bordura trotuarului. 2 (după vb. de mişcare; circ. indică un reper fix spre care se face apropierea cuiva) către, înspre. Se trage lângă sobă. 3 (circ. indică apropierea de un reper spaţial) la1, pe.Pescarii au tras bărcile lângă mal. 4 (circ. indică proximitatea, prin exprimarea reperului spaţial în vecinătatea căruia se află, stă cineva sau ceva) la1. Femeile stau de vorbă lângă gard. II (introduce un circ. de timp care indică o aproximaţie; înv. şi pop.) v. Către. înspre. Spre. lângoăre s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă, lânică s.f. 1 lânişoară, lâniţă, lânuţă. 2 lânuri (v. lână), lâneaţă, lânişoară, lâniţă, lânuţă. Lânica se foloseşte mai ales la brodat. lânişoară lânişoară s.f. 1 lânică, lâniţă, lânuţă. 2 (reg.) v. Lânică. Lânuri (v. lână). lâniţă s.f. 1 lânică, lânişoară, lânuţă. 2 (reg.) v. Lânică. Lânuri (v. lână). lânos, -oăsă adj. 1 (despre animale) lanifer, lânat Oile sunt lânoase. 2 (despre blana sau părul animalelor ori despre obiecte confecţionate din acestea) lăţos, miţos, păros, flocos, viţos, biţos, străflo-cos. Patul este acoperit cu o pătură lânoasă. 3 (rar; despre insecte, omizi etc.) v. Păros. 4 (bot.; înv. şi pop.; despre plante sau despre părţi ale lor) v. Lanat. Lanuginos. Păros. Vilos. 5 (pop.; despre materiale textile, ţesături sau despre obiecte din fibre textile) v. Pufos. Scă-mos. Scămoşat2. lânuţă s.f. 1 lânică, lânişoară, lâniţă. 2 (reg.) v. Lânică. Lânuri (v. lână). leac s.n. (pop. şi fam.) 11 (farm.) v. Doctorie. Medicament. Remediu. 2 (med., med. vet.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată felul lichidului) v. Pic1. Picătură. Picur1. Strop. Stropitură. II fig. v. Antidot. Derivativ. Remediu. Soluţie. leăfă1 s.f. 1 remuneraţie, retribuţie, salariu, simbrie, bir, lohn, <înv.> hac, nafaca, năiem, ghiundelic. Lefurile au scăzut în ultimul timp. 2 (milit.; înv.) v. Soldă. leăfă2 s.f. 1 (pop.) v. Ascuţiş. Lamă. Lamină. Limbă. Pană. Pânză. Tăiş. 2 (reg.) tapşă1. Leafa este lopăţica cu care se netezeşte mămăliga după ce a fost amestecată. 3 (reg.) v. Adâncitură. Scobitură. leăgăn s.n. 11 belceu, copaie, copăic, luică, ţiţeică, ţuţoaică, ţuţoi, ţuţu, ţuţui2, ţuţul, ţuţulaică, ţuţulig, ţuţuluş. A atârnat de grinda de pe terasă un leagăn pentru copil 2 balansoar, scrânciob, dăinuş, dulap2, glenci, huiţ, hunţuţ, huţă, huţână, huţunătoare, lanţuri (v. lanţ), scârţimuş, vârtej, vârtiloi, zdrâncă, zvârdină, <înv.> clătinător. Copiii se dau într-un leagăn care se învârte. 3 (pese.) săltătoare (v. săltător), speie. Leagănul este un coş lunguieţ, cu gura largă, folosit la pescuitul pe sub maluri. 4 (ferov.) traversă dansantă. Leagănul este o grindă mobilă între traversele intermediare ale cadrului anumitor boghiuri de vehicul de cale ferată. 5 (transp.; înv.) v. Berlină. 6 (impr.)v. Cămin. Creşă. II fig. 1 obârşie, origine, izvor, matcă. Din când în când, ca să nu uităm cine suntem, trebuie să ne întoarcem la leagăn. 2 (rar)v. Copilărie. Pruncie, leah, leăhă s.m., s.f., adj. (înv. şi reg.) v. Polon. Polonez. leal, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, drept, incoruptibil, integru, necoruptibil, onest, prob, franc2, <înv.> neademenit, nemitamic, fair, fair-play, alb, curat, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat Este un om leal în afaceri. 2 (despre oameni) cinstit, franc2, loial, neprefacut, sincer, simplu, <înv.> nefaţărit, prost, deschis, verde. A fost totdeauna leal faţă de prietenii adevăraţi. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cavaleresc, cinstit, franc2, loial, neprefacut, sincer, <înv.> nefaţărit, prost, verde. Un gest leal impresionează pe oricine. 4 (în opoz cu „infidel”, „necredincios”; despre oameni) bun, cinstit, constant, credincios, devotat, fidel, loial, statornic, devot, slugarnic, <înv.> slugăritor, smerit, nestrămutat. S-a convins că îi este un partener de viaţă leal. >■*“ lealism s.n. (rar) v. Cinste. Credinţă. Devotament. Fidelitate. Lealitate. Loialitate. Statornicie. lealităte s.f. 1 bună-credinţă, cavalerism, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, omenie, onestitate, onorabilitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, verticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în lealitatea şi priceperea lui. 2 cinste, francheţe, loialitate, sinceritate, simplicitate, simplitate, <înv.> sadacat, rectitudine. Tânăra este de o lealitate exemplară. 3 cinste, credinţă, devotament, fidelitate, loialitate, statornicie, lealism, loialism, <înv. şi reg.> priinţă, <înv.> sadacat. Nu a pus nicio clipă la îndoială lealitatea colaboratorilor săi. leăncă1 s.f. (reg.) v. Bluză. Ieăncă2s.f. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Alergătoare (v. alergător). leăndru s.m. (bot.) Nerium oleander, <înv.> rododafin. leăpşă s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „aprimi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; pop. şi fam.) v. Palmă, leăsă s.f. 11 bojdei, coşar2, lojniţă, slani-ţă, şuşnic. Fructele se usucă pe lese. Peştii se pot afuma pe o leasă. 2 pătul, comarnic, podişor. Caşul se pune la scurs pe leasă. 3 (gosp.) coteţ, cuşcă,lesoi. Leasa este un grătar de nuiele pe care se bat ştiuleţii de porumb. 4 (pese.) vintir, cutiţă, eteră, ostreţ, saltea, vârşă, vârşă cu ochiuri, vârşă de plasă. Leasa este o unealtă de pescuit, informă de sac deplasă, lung şi ascuţit la un capăt, întins pe mai multe cercuri, a cărui gură este strâmtă şi răsfrântă pentru a nu ieşi peştele. 5 gradele. Leasa de nuiele este folosită la împrejmuirea unui loc. 6 (pop.) leastă. Leasa este un gard de nuiele, folosit la construcţia unei stâne. 7 (reg.) loitrar, loitră, şireglă, şuş-lete. Leasa este un grătar pentru nutreţ, fixat de peretele grajdului, deasupra ieslei. 8 (reg.) felează, felezeu, felezitoare, felezoaie, felezuitoare. Leasa este folosită la măturarea gunoaielor după vânturatul grânelor. 9 (gosp.; înv. şi pop.) v. Coşar2. Pătul. Porumbar2. 10 (reg.) v. Măturoi. Tam. II (colect.; bot.; pop.) v. Mărăcini (v. mărăcine). Mărăciniş. Spinărie. III (înv. şi pop.) v. Broderie, leâşcă s.f. (înv. şi reg.) v. Polonă (v. polon). Poloneză (v. polonez). leat s.n. 1 (milit.; pop.) v. Contingent. 2 (ca unitate cronologică; înv.; astăzi poetic) v. An. leaţ s.f. şipcă1, zăbrea, ostreţ, lă-tete, pălanc, spiţă, şarampoi2, ştachetă, ştează2, taban, tiplu, zăvor. Gardul este făcut din leaţuri. leau s.n. (constr.; reg.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. lebădă s.f. 1 (omit.) lebădă-cântătoare = Cygnus cygnus; lebădă-de-iamă; lebădă-de-iar-nă = Cygnus cygnus; lebădă-cântătoare; lebă-dă-de-varâ = Cygnus olor; cucovă. 2 (art. Lebăda; astron.; nm. pr.) Cobiliţa (v. co-biliţă), Cobiliţa-Ciobanului (v. cobiliţă), Co-româsla (v. coromâslă), Crucea (v. cruce), Fata-cu-Cobiliţa (v.fată), Fata-cu-Doniţele (v.fată), Fata-Mare (v.fată), Fata-Mare-cu-Co-biliţa-cu-Apă (v.fată). Fata-Mare-cu-Cobili-ţa-în-Spinare (v. fată). Lebăda este o constelaţie în emisfera boreală. 3 (arg.) v. Lesbiană (v. lesbian). Tribadă. lebăr s.n. 1 (ind. alim.) lebărvurst. Leberul se prepară din ficat de porc. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, lebărvurst s.n. (ind. alim.) lebăr. lebedftă s.f. (omit.; pop.) lebejoară. lebejoără s.f. (omit.; pop.) lebediţă. lecitinăză s.f. (biochim.) fosfatidilcolină,fos-folipază. Lecitinaza este o enzimă a sucului pancreatic. lectică s.f. 1 (transp.; în Antic, şi Ev. Med.) litieră, palanchin, traglă. Lectica era folosită ca mijloc de transport. 2 (transp.; rar) v. Cabrioletă. Faeton. Şaretă. 3 (med., med. vet; înv.) v. Brancardă. Targă. lector, -ă s.m., s.f. cititor, <înv.> citeţ. Biblioteca are mulţi lectori. lectură vb. I. tr. 1 (compl. indică texte, scrieri etc.) a citi, a parcurge, a vedea, <înv. şi pop.> a spune, a zice, a străbate, <înv.> a număra2. A lecturat scrisoarea în întregime. A lec-turat tot catalogul bibliotecii, dar nu a găsit cartea căutată. 2 (bis.; despre preoţi, dascăli etc.; compl. indică texte religioase) a citi, a rosti. Preotul a lecturat Sfânta Evanghelie. lecturăre s.f. citire, citit1, lectură, parcurgere, <înv.> citanie. lectură s.f. 1 citire, citit1, lecturăre, parcurgere, <înv.> citanie. Orice începător are dificultăţi la lectura unui text. 2 (lit; rar) v. Analizare. Analiză. Comentare. Explicare. Interpretare, lecţie s.f. 11 (pedag.) temă, <înv.> matimă, tablă1. Elevii au foarte multe lecţii de pregătit pentru a doua zi. 2 (şi lecţie particulară) meditaţie, preparaţie. Unii profesori dau lecţii particulare. 3 clasă, curs2, oră. La sfârşitul lecţiei, studenţii ies în pauză. II fig. 1 consiliere, cuvânt, îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfat, sfatuire, sugestie, vorbă. Pentru rezolvarea unor dificultăţi a apelat la lecţia specialiştilor. 2 învăţătură, pildă. A vrut să dea tuturor o lecţie de modestie. 3 (adesea constr. cu vb. „a trage”) concluzie, învăţăminte (v. învăţământ), învăţătură. A tras câteva lecţii din păţania prietenului său. lecui vb. IV. I (med., med. vet.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoşi, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tămădui, a (se) vindeca, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) învoinici, a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) 9491 dezmăci, a (se) ipeni, a (se) înciocăla, a se orjoveni1, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi lecuit mai repede. 2 refl. {despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică boli, suferinţe fizice sau psihice etc.) a scăpa, a se tămădui, a se vindeca, <înv. şi pop.> a se mântui. A consultat mai mulţi medici pentru a se lecui de migrenă. S-a lecuit de psihoză schimbând locul de muncă. II refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezbăra, a (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a se lăsa, a scăpa, a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) sătura, a (se) scutura, a (se) vindeca, a (se) dezbăta, a înţărca. S-a lecuit de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate lecui de patima jocurilor de noroc. lecuiălă s.f. (med, med. vet.; pop.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, lecuire s.f. (med., med. vet.) îndreptare, înfiripare, însănătoşire, întremare, înzdrăvenire, refacere, restabilire, tămăduire, vindecare, leac, lecuială, ridicare, sculare, tămăduială, <înv. şi reg.> sănătoşare, vindec, <înv.> isţelenie, tămăduiciune, tămăduinţă, vindecat1, vindecăciune, vindecământ, vinde-cătură,vracevanie. Şi-a reluat activitatea după lecuirea sa deplină. lecuit, -ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe) îndreptat, înfiripat, însănătoşit, întremat, înzdrăvenit, refăcut, restabilit, tămăduit, vindecat2, ridicat2, <înv. şi reg.> sănătoşat, pribolit, zviduit, <înv.> isţelit. Deşi lecuit, nu a început încă serviciul. Iecuit6r, -oăre adj. 1 (despre medicamente, remedii, metode etc.) întremător, tămăduitor, vindecător, <înv.> isţelitor, vrăciuitor. Plantele medicinale conţin substanţe lecuitoare. Apele termale sunt lecuitoare în cazul unor boli. 2 (med., med. vet.; rar; despre medicamente, tratamente etc.) v. Curativ, lecuşor s.n. (farm.; pop.) lecuţ. lecuţ s.n. (farm.; reg.) v. Lecuşor. led s.n. (electr.) diodă electroluminiscentă, diodă luminiscentă. Ledul emite lumină atunci când este polarizat direct. ledăr s.m. (tăb.; reg.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. lefâş s.m. (înv.) v. Angajat. Salariat. Slujbaş, lefegiu s.m. (înv.) 1 v. Angajat. Salariat. Slujbaş. 2 (milit.) v. Mercenar, lefişoâră s.f. (înv.) v. Lefuşoară. left s.n. (înv.) 1 v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă. 2 v. Medalion, lâfter, -ă adj. (constr. cu vb. „a fi”, „a lăsa”, „a rămâne”; fam.; despre oameni) afif,ififliu, lestie, uşor2. Şi-a pierdut averea şi a rămas lefter. lefterie s.f. (reg.) 1 v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoa- re. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. 2 v. Carieră. îndeletnicire. Meserie. Ocupaţie. Profesie, lefuşoară s.f. (pop. şi fam.) simbrioară, <înv.> lefişoâră. leg s.n. (jur.; fran.; ieşit din uz) v. Legat3. legă1 vb. I. AI tr. (predomină ideea de înno-dare, de împreunare, de strângere, de adunare într-un tot) 1 (compl. indică fire textile, funii, lanţuri, şireturi, cravate, năframe etc.) a înnoda, <înv. şi pop.> a noda. A legat cele două capete ale cablului. Şi-a legat şireturile de la pantofi. 2 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau părţi ale lor) a strânge. Purta şalvari care erau legaţi pe glezne. Şi-a legat halatul cu un cordon. 3 (compl. indică roţile de lemn ale unor vehicule sau, p. ext., vehicule cu roţi de lemn) a fereca, a şinui, a cetlui, a înfiera. A legat roţile căruţei. 4 (compl. indică butoaie, roţi de lemn etc.) a cercui. A legat butoiul. 5 (compl. indică obiecte de artă, în special icoane sau cărţi) a fereca, a îmbrăca. A achiziţionat o evanghelie care este legată în argint. 6 (compl. indică broşuri, cărţi, caiete, manuscrise etc.) a broşa, a cartona, a compacta, a scorţi. Şi-a legat lucrarea de licenţă. II (predomină ideea de unire, deprindere, de fixare a unor corpuri, obiecte, lucruri etc. sau a unor părţi ale lor) 1 tr. (compl. indică corpuri) a uni2. A legat cele două corpuri pentru a limita mobilitatea lor relativă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a prinde. Pescarul a legat momeala pentru peşti de o plută. 3 tr. (compl. indică părul, şuviţe de păr etc.) a prinde, a strânge. Şi-a legat pârul cu o fundă. 4 tr. (compl. indică lăstari de viţă-de-vie sau alte plante agăţătoare; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a arăci, a prinde, a poci2. A legat lăstarii viţei-de-vie de araci. 5 tr. (compl. indică tulpinile plantelor) a apropia. 6 tr. (mar.; compl. indică ambarcaţiuni) a amara, a prinde. A legat barca de un stâlp, la malul lacului. 7 tr. (despre căi de comunicaţie, poduri, punţi etc.; compl. indică localităţi, locuri etc. situate la distanţă unele de altele) a uni2. O şosea modernă leagă capitala de litoral. Un pod de fier leagă malurile fluviului. 8 tr.,refl. (compl. sau sub. indică săli, camere, părţi ale unor imobile) a (se) uni2.0 verandă leagă cele două aripi ale casei. Camerele casei se leagă printr-un hol. 9 tr. (compl. indică grinzi, bârne etc.) a îmbina, a încheia, a monta, a prinde, a uni2, a încochela. Dulgherii leagă grinzile în cuie pentru a face acoperişul casei. 10 tr. (tehn., constr.; compl. indică părţi ale unui ansamblu, elemente de construcţie etc.) a încastra, a prinde. A reuşit să lege bine cele două corpuri metalice, pentru a nu se mai mişca. 11 tr. (compl. indică elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri, sisteme etc. de acelaşi fel) a conexa, a îmbina, a împreuna, a îngemăna, a reuni, a uni2, a conglomera, a îmbăiera. A legat firele electrice pentru a reface circuitul. 12 tr. (tehn.; despre piese din structura unor unelte, vehicule etc.; compl. indică părţi componente ale acestora) lega a asambla, a împreuna, a reuni, a uni2. Osia căruţei leagă două roţi. 13 tr. (tehn.; compl. indică elemente ale unui sistem tehnic) a acupla, a angrena, a cupla. A legat elementele sistemului de racordare la reţeaua de gaz metan. 14 tr. (compl. indică sunete, cuvinte etc.) a articula, a grăi, a pronunţa, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, a bleşti. De frică, n-a mai putut lega niciun cuvânt. 15 tr. (compl. indică propoziţii, fraze) a alcătui1, a compune, a construi, a forma. Din cauza emoţiei, abia reuşeşte să lege o propoziţie. 16 tr. (compl. indică discuţii, conversaţii etc.) a încropi, a înfiripa, a înjgheba, a înnoda. Cei doi au legat cu greu o discuţie. 17 tr. (compl. indică noţiuni, realităţi etc.) a corela, a relaţi-ona. Ceremonialul este legat cu tradiţii mai vechi locale. 18 tr., refl. (compl. sau sub. indică idei, stări sufleteşti etc.) a (se) asocia, a (se) înlănţui. Leagă întâmplarea de atunci cu cea de acum. Imaginile se leagă limpede în mintea sa. 19 tr. (în credinţe şi superstiţii; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) a descânta, a face, a fermeca, a meni, a ursi, a vrăji, a solomoni, a sufla, <înv. şi reg.> a oropsi, a boboni, a bosconi, a boscorodi, a obroci1, a ormoci, a pohibi, a râvni, a strigoia, a vrăciui, a vrăjui, <înv.> a mângâia, a escanta. Ţiganca leagă fata de deochi. 20 refl. recipr. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Căsători. Uni2.21 refl. (înv. şi pop.; despre previziuni, blesteme, vrăji etc.) v. împlini. îndeplini. înfăptui. Realiza. 22 refl. (pop. şi fam.; despre elementele unui ansamblu, ale unui sistem tehnic etc.) v. Articula. încheia. 23 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică substanţe, materii, lichide etc.) v. Amesteca. Combina. Mixa. 24 tr. (înv.; compl. indică tratate, alianţe etc.) v. încheia. 25 refl. fig. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) a se apropia, a se ataşa, a se lipi, a se rataşa. S-a legat mult în ultimul timp de tatăl lui vitreg. 26 refl. fig. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. îndeletnici. Ocupa. BI (predomină ideea de imobilizare, de blocare, de diminuare a libertăţii de mişcare sau de acţiune) 1 tr. (compl. indică oameni condamnaţi, arestaţi etc.) a fereca, a încătuşa, a înlănţui, a cătuşa, a cetlui, <înv. şi reg.> a lănţui, a încopcia. Criminalii periculoşi sunt legaţi în lanţuri. 2 tr. (compl. indică animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a priponi, a păivăni. A legat calul de un ţăruş. 3 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide. întemniţa. Reţine. 4 tr. fig. (înv. şi pop.; compl. indică ţâri, popoare, grupuri sociale, oameni) v. Apleca. Aservi. înfeuda. îngenunchea, înrobi. Robi. Subjuga. Supune. II (predomină ideea de obligare, de îndatorare) 1 tr. (jur.; înv. şi pop.; compl. indică fapte, stări, situaţii, impozite, dispoziţii etc.) v. Legaliza. Legifera. Reglementa. 2 tr. (înv.; compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui, întocmi. Stabili. Statornici. 3 tr. (jur.; înv.) lega v. Decreta. Dispune. 4 refl. fig. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Angaja. Făgădui. îndatora, însărcina. Obliga. Promite. 5 refl. fig. (pop.; despre oameni) v. Paria. CI (predomină ideea de înfăşurare, de învelire, de acoperire) 1 tr., refl. (de obicei urmat de determ. „la cap”) a (se) îmbrobodi, a (se) încârpui. S-a legat la cap cu o năframă înflorată. 2 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică răni sau părţi ale corpului care au suferit un traumatism) a (se) bandaja, a (se) pansa, a (se) înfăşa, <înv. şi pop.> a (se) obloji, a (se) îmbandaja, a (se) îmbolboji. îşi leagă degetul tăiat. Se leagă la piciorul rănit. 3 tr. fig. (înv. şi pop.; compl. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Adormi. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. îmblânzi. Linişti. Potoli. Răcori. Slăbi. Stinge. Tempera. Uşura. I11 refl. (despre dulceţuri, sosuri, materii etc.) a se închega, a se îngroşa, a se învârtoşa. Şerbetul se leagă pe foc mic. Ciulamaua se lasă să fiarbă până când se leagă. 2 tr. (compl. indică substanţe, materii etc.) a coagula, a solidifica. Smoala leagă bitumul. 3 intr. (bot.; înv. şi pop.; despre plante) v. Da2. Face. Produce. Rodi. 4 intr. (biol; pop.; despre animale) v. înmulţi. Prăsi. Procrea. Reproduce. lega2 vb. I. (jur.; înv.; compl indică bunuri) v. Testa1. legal, -ă adj., adv. 11 adj. (jur.; în opoz. cu „ilicit”; despre acte, instituţii, organizaţii, măsuri ale unor autorităţi etc.) licit1, legiuit, <înv.> leginic, pravilicesc, pravilnic, pravilnicesc. Certificatul medical este un act legal. Guvernul instaurat este perfect legal. 2 (jur.; despre căsătorie) legitim, <înv.> legiuit. Căsătoria celor doi este legală. 3 (jur.; despre soţi) legitim, <înv.> legiuit. în curând tânărul va deveni soţul ei legal 4 oficial, <înv.> leginic. Este în concediu legal. II adv. (modal; jur.) legalmente, <înv.> praviliceşte, pravilniceşte. La majorat, tânărul a cerut partea cuvenită legal din moştenirea de la tatăl său. legali'sm s.n. (jur.) legalitate, legalitate s.f. (jur.) 1 putere, valabilitate, valoare, <înv.> pravilnicie, tărie, tărire. Nu poate semna un act a cărui legalitate o contestă. 2 legalism. Legalitatea este principiul potrivit căruia orice persoană este obligată să respecte legea. 3 lege. în ţară pare că nu mai există legalitate. legaliza vb. I. tr. (jur.) 1 (compl. indică acte, copii, documente etc.) a autentifica, <înv. şi pop.> a întări, <înv. şi reg.> a vidima, <înv.> a protocoli. Notarul legalizează testamentul. 2 (compl. indică fapte, stări, situaţii, impozite, dispoziţii etc.) a legifera, a reglementa, <înv. şi pop.> a lega1, <înv.> a legiui, a nomotemisi. Noul guvern a legalizat reforma agrară. 3 (compl. indică fapte, stări, situaţii etc.) a consfinţi, a oficializa. Tinerii şi-au legalizat relaţia prin căsătorie. 4 (compl. indică averi, bunuri etc.) a albi, a spăla. Prin diverse manevre şi-a legalizat averea obţinută ilegal. legalizâre s.f. (jur.) 1 autentificare, au-tentificaţie, legalizaţie, <înv. şi pop.> întărire. Notarul a început legalizarea actelor. 2 legife- rare, reglementare, <înv.> legiuire, nomotesie. S-a decis legalizarea reformei agrare. 3 consfinţire, oficializare. Tinerii îşi doresc legalizarea relaţiei lor prin căsătorie. legalizat, -ă adj. (jur.) 1 (despre acte, copii, documente etc.) autentificat, <înv. şi pop.> întărit. Testamentul legalizat nu va putea fi atacat uşor de urmaşii nemulţumiţi. 2 (despre fapte, stări, situaţii etc.) consfinţit, oficializat. Relaţia lor legalizată a produs părinţilor bucurie. legalizaţie s.f. (jur.; înv.) v. Autentificare. Legalizare. legalmente adv. (modal; jur.) legal, <înv.> praviliceşte, pravilniceşte. legare s.f. I (predomină ideea de înnodare, de împreunare, de strângere, de adunare într-un tot) 1 înnodare, legat2, înnodătură, liaj. S-a oprit pentru legarea şireturilor de la pantofi. 2 legat2, strângere, strâns1, acolare. Pentru legarea halatului are nevoie de un cordon. 3 cercuială, cercuire, cercuit1, legat2, cercuitură. Prin legarea butoaielor se strâng şi se consolidează doagele. 4 broşare, broşat1, car-tonaj, cartonare, legat2, compactare. Legarea cărţii nu a costat mult. II (predomină ideea de unire, de prindere, de fixare a unor corpuri, obiecte, lucruri etc. sau a unor părţi ale lor) 1 joncţiune, junctură, legătură, unire. Prin legarea a două corpuri se limitează mobilitatea lor relativă. 2 legătură, prindere. Pentru legarea momelii de plută pescarii folosesc o liţă. 3 (tehn.) acuplaj, acuplare, cuplaj, cuplare, legătură. Legarea elementelor sistemului tehnic s-a făcut prin rezistoare şi bobine condensatoare. 4 asociere, înlănţuire, legătură, suită. Legarea imaginilor a devenit limpede în mintea sa. III (predomină ideea de imobilizare, de blocare, de diminuare a libertăţii de mişcare sau de acţiune) 1 ferecare, încătuşare, înlănţuire, legat2, cătuşare. Legarea criminalilor periculoşi este obligatorie. 2 legat2, priponire, <înv.> pripo-neală. Legarea calului s-a făcut de un ţăruş. IV (med, med. vet.) bandajare, legat2, pansare, pansat1, înfăşare, <înv. şi pop.> oblojire, oblojit1, <înv.> înfăşătură. A încercat singur legarea rănii de la picior. V1 închegare, îngroşare, învârtoşare, legat2. Legarea şerbetului trebuie făcută pe foc mic. 2 coagulare, solidificare. Legarea smoalei se face cu bitum. 3 (biol; înv. şi pop.) v. Rodire. legat1 s.m. 1 (în organizarea Bisericii Catolice.; adesea determ. prin „papal”) ablegat, nunţiu. în lipsa sa, papa l-a lăsat în calitate de legat pe capelanul său. Misiunea legatului papal a fost un succes. 2 (înv.) v. Ambasador. legât2 s.n. I (predomină ideea de înnodare, de împreunare, de strângere, de adunare într-un tot) 1 înnodare, legare, înnodătură, liaj. 2 legare, strângere, strâns1, acolare. 3 cercuială, cercuire, cercuit1, legare, cercuitură. 4 broşare, broşat1, cartonaj, cartonare, legare, compactare. II (predomină ideea de imobilizare, de blocare, de diminuare a libertăţii de mişcare sau de acţiune) 1 ferecare, încătuşare, înlănţuire, legare, cătuşare. 2 legare, priponire, <înv.> priponeală. III (med., med. vet.) bandajare, legare, pansare, pansat1, înfăşare, <înv. şi pop.> oblojire, oblojit1, <înv> înfăşătură. IV închegare, îngroşare, învârtoşare, legare. legat3 s.n. (jur.) leg. Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate sau prin convenţie. legat4, -ă adj., adv. A adj. I (predomină ideea de înnodare, de împreunare, de strângere, de adunare într-un tot) 1 (desprefire textile, funii, lanţuri, şireturi, cravate, năframe etc.) înnodat Copilul are şireturile de la pantofi legate. 2 (despre broşuri, cărţi, caiete, manuscrise etc.) broşat2, cartonat, compactat. Volumul legat este lucrarea ei de licenţă. 3 tr. (despre roţile de lemn ale unor vehicule sau, p. ext, despre vehicule cu roţi de lemn) ferecat2, şinuit2, înfierat2. Are o căruţă nouă, cu roţile legate. 4 (despre butoaie, roţi de lemn etc.) cercuit2. Butoaiele legate devin mai rezistente. II (predomină ideea de imobilizare, de blocare, de diminuare a libertăţii de mişcare sau de acţiune) 1 (despre oameni condamnaţi, arestaţi) ferecat2, încătuşat, înlănţuit, <înv. şi reg.> lănţuit, încopciat Criminalii periculoşi sunt transportaţi legaţi spre sala de judecată. 2 (despre animale) priponit. La marginea drumului este un cal legat. III (med., med. vet.; despre răni sau despre părţi ale corpului care au suferit un traumatism) bandajat, pansat2, înfăşat, <înv. şi pop.> oblojit2, îmbandajat, îmbolbojit. Are rana de la picior legată. IV1 (despre dulceţuri, sosuri, materii etc.) închegat, îngroşat, învârtoşat. Şerbetul legat se pune în borcane. 2 (despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui; de obicei întărit prin adv. »bine,T) musculos, robust, solid, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, încheiat, pulpos. Are un trup bine legat, ca de atlet 3 fig. (mai ales despre planuri, proiecte) coerent, sistematic, structural, închegat, strâns2. Cei doi arhitecţi discută despre necesitatea unui plan legat de urbanizare. 4 fig. coerent, logic2. Demonstraţia este legată. B adv. fig. (modal) coerent, logic2. încearcă să se exprime legat. Simte că nu mai gândeşte legat legatâr s.m. (jur.) 1 moştenitor. Notarul a lăsat la latitudinea legatarului să-şi despăgubească fraţii. 2 executor testamentar, <înv.> executar testamentar. Legatarul este însărcinat cu îndeplinirea dispoziţiilor din testamentul unei persoane decedate. 3 (înv.) v. Testator, legato adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) continuo, continuu, neîntrerupt. legatâr s.m. (înv.) v. Testator, legământ s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine’7) angajament, asigurare, cuvânt, făgăduială, făgăduinţă, promisiune, vorbă, parolă, făgădui-re, <înv. şi reg.> făgadă, făgădaş, făgădeţ, juruită, juruinţă, <înv.> promitere, sfătuit, voroavă, bacalâm. Legămintele avocatului îi redau speranţa că fiul ei va fi eliberat. 2 (de obicei constr. cu vb. „a ţine”, „a respecta”, „a călca’’) jurământ, <înv. şi reg.> făgădaş, făgădeţ, juruinţă, jur3, <înv.> făgăduinţă, jurare. S-a supărat pe el pentru că nu şi-a ţinut legământul. 3 acord, aranjament, 951 | combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, pact1, tranzacţie, agreement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf2, şart2, sintichi, legătură. Conform legământului, îi revin 25 de procente din profit. 4 (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 5 (înv.; de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) v. Legătură. Raport. Relaţie. 6 (înv.) v. Legă-toare (v. legâtor). Legătură. 7 (polit., milit.; înv.) v. Alianţă. Bloc1. Coaliţie, legănă vb. 1.11 tr. (compl. indică copii mici) a luica, a sălta, a ţuţula. îşi leagănă pruncul în braţe pentru a-l adormi. 2 refl.,tr. (sub. sau compl indică oameni, mai ales copii) a (se) hinta, a (se) huiţa, a se huiţuţa, a se huţa2, a se huţăi, a se huţâna, a se huţuţa, a (se) lulăi, a (se) scârciumi, a (se) ţuţui3, a (se) ţuţula, a (se) ţuţuliga. în parc, copiii se leagănă în scrâncioburi. 3 tr., refl., a (se) balansa, a (se) clătina, a oscila, a pendula, a bascula, a şovăi1, <înv. şi reg.> a (se) clăti, a (se) dăina, a (se) hâţâna, a (se) holbăna, a (se) honcăi, a şovâlcăi. Valurile mari leagănă nava. Scrânciobul se leagănă în bătaia vântului. 4 refl., tr. a (se) bălăbăni, a (se) clătina, a (se) bă-lălăi, a (se) bălăngăi, a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, a se gondola2, a (se) liu-băi, a (se) tingăli, a adia. Se legăna nesigur pe scară. Stând pe un scaun înalt, copilul îşi leagănă picioarele. 5 refl., tr. (sub. sau compl. indică mai ales corpul oamenilor sau al unor animale) a (se) clătina, a (se) mlădia, a se înmlădia, a se îngâna. Corpul i se leagănă uşor la fiecare pas. 6 tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl indică oameni) a clătina, a hurduca, a scutura, a zdruncina, a zgâlţâi, a zgudui, a bălăbăni, a bâţâi, a hâţâi, a hâţâna, a hodorogi, a hurui, a zdroncăni, a zgâlţâna, a drâgâi, a hobrânca, a hurdu-căi, a zdruhăi, a zducni, a zgâcina. Căruţa îl leagănă rău pe drumurile cu gropi. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales vegetaţia) a (se) învălura, a (se) ondula, a undui. Vântul leagănă lanul de grâu. Păpurişul se leagănă în adierea vântului. 8 refl., tr. (înv. şi pop.; sub. sau compl indică clădiri, construcţii etc.)v. Clătina. Cutremura. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. II fig. 1 tr. (compl indică sunete, cuvinte, glas, melodii) a tărăgăna. Leagănă cuvintele când vorbeşte. 2 tr. (compl. indică inima, sufletul, viaţa etc. oamenilor) a bucura, a desfăta, a încânta, a ameţi, a îmbăta, a lumina, a mângâia. Speranţa că se va însănătoşi îi leagănă sufletul 3 refl. (înv.; despre oameni) v. Balansa. Codi. Ezita. Flota. Oscila. Pendula. Pregeta. Şovăi1, legănăre s.f. 11 legănat1. Bebeluşul poate adormi şi fără legănare. 2 balans, balansare, clătinare, clătinat1, legănat1, oscilare, oscilaţie, pendulare, libraţie. Copilul se simte fericit în legănarea scrânciobului. 3 bălăbănire, bălăbănit, clătinare, clătinat1, legănat1, bălă- băneală, aruncare, bălălăială. O enerva legănarea picioarelor copilului din faţa ei. 4 clătinare, clătinat1, legănat1, mişcare. Legănarea crengilor copacilor este violentă în timpul vijeliei. 5 mlădiere, legănătură. Dansa un menuet melancolic, cu legănări line. II fig. (rar) v. Abulie. Bâjbâială. Codeală. Codire. Ezitare. Fluctuaţie. Indecizie. îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Oscilare. Oscilaţie. Pendulare. Pregetare. Reticenţă. Şovăială. Şovăire, legănăş s.n. (pop.) v. Legănel. Legănuţ. legănăt1 s.n. 1 legănare. 2 balans, balansare, clătinare, clătinat1, legănare, oscilare, oscilaţie, pendulare, libraţie. 3 bălăbănire, bălăbănit, clătinare, clătinat1, legănare, bălăbăneală, aruncare, bălălăială. 4 clătinare, clătinat1, legănare, mişcare. legănăt2, -ă adj. fig. (despre sunete, cuvinte, glas, melodii) tărăgănat. Povesteşte cu glas legănat. legănătură s.f. (pop.) v. Legănare. Mlădiere, legănel s.n. legănuţ, legănaş, legănior, legănuş. legănior s.n. (pop.) v. Legănel. Legănuţ. legănuş s.n. (reg.) v. Legănel. Legănuţ. legănuţ s.n. legănel, legănaş, legănior, legănuş. legător, -oăre s.m., s.f. 11 s.m., s.f. (de obicei determ. prin „de cărţi’) legătoreasă, com-pactor, <înv.> scorţitor. A dus volumul cu foile desprinse la un legător de cărţi foarte iscusit. 2 s.m. (înv.) v. Captiv. Prins2. Prizonier. Rob. II s.f. 1 legătură, cheotoare, <înv. şi reg.> oajdă1, <înv.> legământ. Sacul s-a desfăcut pentru că legătoarea lui a fost slab înnodată. 2 legătură. Legătoarea este un mănunchi de paie cu care se leagă snopii 3 (pop.) v. Centură. Cingătoare. Cordon. Curea. încingătoâre. 4 (pop.) v. Basma. Tulpan. 5 (med., med. vet.; pop.) v. Bandaj. Faşă. Pansament. Tifon. 6 (med.; pop.) v. Cataplasmă. Compresă. Priş-niţă. 7 (la pl legâtori; pop.) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). 8 (înv.) v. Cravată. 9 (înv.) v. Fular. III s.f. (gram.; înv.) v. Copulă. Verb copulativ, legătoreăsă s.f. (de obicei determ. prin „de cărţi’) legătoare (v. legător). legătorie s.f. cartonaj, compacto-rie, <înv.> scorţitorie. în legătorie se cartonează sau se broşează cărţi, reviste etc. legătură s.f. AI (predomină ideea de înnodare, de împreunare, de strângere, de adunare într-un tot) 1 legătoare (v. legâtor), cheotoare, <înv. şi reg.> oajdă1, <înv.> legământ. 2 nod, înnodătură, blonci. Plasele de pescuit se montează prin diferite legături pe un cadru. 3 legătoare (v. legâtor). 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) mănunchi, snop. Cei doi cărau în spate câte o legătură mare de fân. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) mănunchi, snop, smoc. Când ajunge acasă, pune legătura de chei pe masă. 6 pungă, săculeţ, săculeţ de mână, boccea, doldoaşă, <înv.> boccealâc. Ţinea în mână o legătură în care avea nimicuri femeieşti. 7 balot, <înv.> bal, tai, teanc1. Cară în magazie legăturile cu marfă. legătură 8 (ind. text.) armură. Legătura unei ţesături poate avea mai multe tipuri de împletire. 9 (determ. prin „de ceapă”, „de usturoi”) cunună, funie, <înv. şi pop.> coardă. A cumpărat pentru iarnă câteva legături de usturoi. 10 (rar, de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Buchet. Mănunchi. 11 (la obiecte de încălţăminte; rar) v. Şiret1. 12 (rar) v. Şiret1. Şnur. II (predomină ideea de unire, de prindere, de fixare a unor corpuri, obiecte, lucruri etc. sau a unor părţi ale lor) 1 joncţiune, junctură, legare, unire. Prin legătura a două corpuri se limitează mobilitatea lor relativă. 2 legare, prindere. Pentru legătura momelii de plută pescarii folosesc o liţă. 3 (tehn.) acuplaj, acuplare, cuplaj, cuplare, legare. Legătura elementelor sistemului tehnic s-a făcut prin rezistoare şi bobine condensatoare. 4 (electr.) legătură electrică = branşament electric. A făcut legătura electrică a casei la reţeaua eletrică a oraşului. 5 (chim.) legătură atomică = legătură covalentă = legătură homeopolară = covalenţă. Legătura covalentă se realizează prin punerea în comun a unui sau a mai mulţi electroni de către fiecare dintre atomii participanţi; legătură de hidrogen = punte de hidrogen. Legătura de hidrogen este mijlocită de atomul de hidrogen între doi atomi electronegativi; legătură elec-trovalentă = legătură heteropolară = legătură ionică = electrovalenţă. Legătura electro-valentă se stabileşte între ioni cu sarcini electrice de semn contrar. 6 (fiz.) legătură con-ductivă = legătură galvanică; legătură galvanică = legătură conductivă. Legătura conduc-tivă sau galvanică se realizează prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector. 7 (fiziol) legătură inversă = aferentaţie, aferentaţie inversă, cauzalitate inelară, conexiune inversă, feedback, lanţ cauzal închis, reacţie, retroac-ţiune, retrocontrol. Legătura inversă este transmiterea excitaţiei de la neuronii periferici la neuronii centrali. 8 comunicaţie. Legătura dintre localităţi a fost întreruptă din cauza căderilor de zăpadă. 9 (mar.) odgon, parâmă, pălămar2, hurduzău, şprangă, <înv.> cămil. Ambarcaţiunea a pornit spre larg după ce au fost desfăcute legăturile. 10 (muz.; rar) v. Coardă. Strună1.11 (electr.; rar) v. Cablu. Cablu electric. Fir. Fir electric. 12 (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 13 (constr.; reg.; şi legătură curmezişă) v. Cosoroabă. 14 (art.; anat; reg.) legătura grumazului v. Claviculă. 15 (anat.; înv.) v. Articulaţie, încheietură. 16 (gram.; înv.) v. Conjuncţie. 17 (polit., milit.; înv.) v. Alianţă. Bloc1. Coaliţie. 18 (înv.) legătură de ciorapi v. Jartieră. III (predomină ideea de înfăşurare, de învelire, de acoperire) 1 (rar) v. Panglică. 2 (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Cataplasmă. Compresă. Prişniţă. 3 (pop.; şi legătură de cap) v. Basma. Tulpan. 4 (med., med. vet; pop.) v. Bandaj. Faşă. Pansament. Tifon. 5 (tehn.; la proţapul săniei; reg.) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă. 6 (înv.; şi legătură de gât) v. Cravată. IV (predomină ideea de imobilizare, de bloca- legăturică re, de diminuare a libertăţii de mişcare sau de acţiune) 1 (la pl. legături; înv. şi pop.) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). 2 (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Braţ. Chingă. Coardă. Spetează. Stinghie. 3 (jur.; înv.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 4 fig. (înv.) v. Lanţuri (v. lanţ). Robie. Sclavie. V1 (filos.) legătură universală = interdependenţi Anticii au sesizat legătura universală dintre fenomenele lumii reale, mişcarea şi transformarea lor continuă. 2 solidaritate, unitate, solida-rism, coeziune. între cele două popoare există o strânsă legătură. VI (înv.) v. Consistenţă. Soliditate. Tărie. VII fig. (predomină ideea de obligare, de îndatorare) 1 (înv. şi pop.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ Pact1. Tranzacţie. 2 (pop.) v. Angajament. îndatorire. Obligaţie. Sarcină. 3 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune”) v. Pariu. Rămăşag. 4 (jur.; înv.) v. Decret. 5 (polit.; înv.; şi legătură de pace, art., legătura cea de pace, legătura păcii) v. Tratat. B I 1 asociere, înlănţuire, legare, suită. Legătura imaginilor a devenit limpede în mintea sa. 2 coerenţă, înlănţuire, înlănţuire logică, şir, curs1, lanţ. A încercat să reconstruiască legătura impresiilor din călătorie. Concluzia la care ajunge cineva este determinată de legătura unor fapte. 3 aderenţă, conexiune, corelaţie, înlănţuire, raport, relaţie, consecuţie, intercomumcaţie, conexitate, contexturi Acest fenomen nu are nicio legătură cu paranormalul. 4 (de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) raport, relaţie, contingent, contingenţă, nex, <înv.> legământ, referinţă, schesis. între ei există o veche legătură de prietenie. Prin legăturile de familie el a reuşit să aibă un loc important în viaţa publică. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) comunicare, contact, raport, relaţie, <înv.> chelemet, punte. Păstrează şi acum legătura cu un coleg din liceu. 6 legătură de dragoste = legătură sexuală = relaţie, şustă. Legătură de dragoste ascunsă dntre cele două vedete a fost descoperită de presă. 7 (la pl. legături; concr.) cunoscuţi (v. cunoscut), cunoştinţe (v. cunoştinţă), relaţii (v. relaţie). întrucât are o funcţie publică, are foarte multe legături. 8 om de legătură, persoană de legătură. Legătura lor de la Paris nu le mai dăduse de multă vreme un semn de viaţă. 9 fig. atingere, contact, tangenţă. Subliniază rezultatele unor cercetări anterioare, care au legătură ai tema în discuţie. II (inform.) link. legăturică s.f. <înv. şi pop.> legăturiţă, bocceluţă. legăturiţă s.f. (înv. şi pop.) v. Legăturici lege s.f. I (relig.) 1 (de obicei determ. prin „lui Dumnezeu 0 normă religioasă, precept divin, <înv.> legiuire. Credincioşii respectă legile lui Dumnezeu. 2 (art.) legea catolică = biserica catolică (v. biserică), catolicism, romano-catolidsm, <înv. şi reg.> papistăşie, <înv.> papism. Legea catolică este o confesiune creştină; legea cea nouă = legea lui Hristos=legea lui Iisus Hristos - legea nouă = a (nm. pr.) Noul Testament (v. nou), Testamentul cel Nou (v. testament), <înv.> Scriptura cea Nouă (v. scriptură). Legea Nouă este cea de a doua parte a Bibliei, recunoscută de creştini, în care se prezintă naşterea, viaţa, activitatea, patimile, moartea şi învierea lui Iisus, formarea primelor biserici creştine, vestindu-se cea de-a doua venire a lui Hristos şi împputul unei alte lumi fără sfârşit; b creştinism, cristianism, cruce, religia creştină (v. religie), creştinătate, <înv.> hristianism, hristianitate. Legea nouă are la bază Vechiul Testament şi Noul Testament şi credinţa în Iisus Hristos; legea grecească = legea orientală = biserica ortodoxă (v. biserică), ortodoxie, ortodoxism. Legea grecească este confesiunea creştină ortodoxă; legea lui Mahomed = islam, islamism, mahomedanism, musulmanism, religia mahomedană (v. religie), <înv.> mahometism, semiluni Legea lui Mohamed este un cult religios întemeiat de Mahomed în sec. al VU-lea, ale cărui dogme sunt cuprinse în Coran; legea lui Moise=legea veche=a (nm. pr.) Testamentul cel Vechi (v. testament), Testamentul Vechi (v. testament),Vechiul Testament (v. vechf), <înv.> Cartea cea Veche (v. carte), Cartea Veche (v. carte), Palia, Scriptura cea Veche (v. scriptură), Scriptura Veche (v. scriptură), Vechea Lege (v. vechf), Vechea Scriptură (v. vechi2). Legea Veche este prima dintre cele două părţi distincte ale Bibliei recunoscută de iudaism şi de creştinism, care cuprinde textele sfinte referitoare la credinţele religioase şi la viaţa poporului evreu (până la naşterea lui Iisus Hristos); b evreism, iudaism, religia mozaică (v. religie). Preceptele legii vechi sunt cuprinse în Vechiul Testament. 3 (înv. şi pop.) v. Confesiune. Credinţi Cult1. Religie. Rit II (jur.) 1 <înv.> dreptate, legiuire, pravilă, testament, zacon2. Legea este un act normativ cu caracter obligatoriu, emanat de Organul Legislativ al statului. Cel care încalcă legea este pedepsit. 2 (nm. pr.) Lege Fundamentală=Constituţie, <înv.> Statut Urmăreşte atent aplicarea articolelor din Legea Fundamentală. 3 (art.) legea celor douăsprezece table = (la pl.) legile celor douăsprezece table = cele douăsprezece table. Legea celor douăsprezece table reprezintă prima legislaţie scrisă a romanilor, gravată pe douăsprezece plăci de aramă. 4 (la sg.) legalitate. în ţară pare că nu mai există lege. 5 (art., la pl legile; înv. şi pop.) v. Drept. Jurisprudenţă. 6 (pop.) v. Acţiune. Cauzl Caz. Judecat! Proces. 7 (înv. şi reg.) v. Condamnare. Pedeapsă. Penitenţă. 8 (înv.) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecăto-reasd Sentinţl Verdict II11 (în bgica simbolică) lege logică = expresie identic adevărată, expresie validă, tautologie, teză logici în cadrul unui sistem formal, legea bgicâ este adevărată în orice interpretare. 2 ifibs.) lege morală = lege naturală, legea firii; lege naturală = lege morală, legea firii; (art.) legea cauzalităţii = principiul cauzalităţii Potrivit legii cauzalităţii orice fapt are o cauză, aceeaşi cauză producând, în condiţii identice, acelaşi efect; legea firii = lege morală, lege naturali £ în legea firii ca părinţii să-şi iubească urmaşii. 3 lege nescrisă = (art.) legea pământului = obicei pământesc, obiceiul locului (v. obicei), obiceiul pământului (v. obicei). După legea pământului fiica învaţă de la mamă, iar mama de la bunică 4 (mat.) lege de compoziţie intemăpe o mulţime=lege de compoziţie pe o mulţime = operaţie algebrică. 5 canon, normă, regulă, tipic1. Clădirea respectă legile artei baroce. 6 (pop.) v. Datini Obicei Rându-iall Tradiţie. Uz. Uzanţl IV (înv.) v. Dreptate. Echitate. Justeţe. Justiţie, legendăr, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale fiinţelor etc.) fabulos, fantastic, miraculos, mitic, nepământesc, supranatural, <înv.> nespus, surnatural. Zmeul este un personaj legendar. Este înzestrat cu o forţă legendară. 2 (despre eroi, personalităţi, locuri etc.) faimos. Ştefan cel Mare este o figură legendară a istoriei românilor. Troia este o cetate legendară. 3 (despre oameni sau despre manifestări atitudini, creaţii etc. ale br) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, faimos, ilustru, mare1, renumit, reputat, ultracunoscut, vestit, slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hireş, hiriclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, perifan, strălucit, strălucitor, lucitor, străluminat Apreciatul actor american este şi un regizor legendar. Faptele sale de arme au rămas legendare. Este autorul unor aforisme legendare. II s.n. (pedag.; înv.) v. Carte de citire, legendă s.f. 1 inscripţie. Moneda are o legendă. 2 (în Biserica Ortodoxă; rar) v. Minolo-ghion. Sinaxar. legîbil, -ă adj. (în opoz. cu „ilizibil”, indescifrabil”; înv.; despre scrisul de mână, manuscrise sau, p. ext., despre manuscrise, texte) v. Citeţ. Clar. Desluşit. Lizibil, legiferă vb. I. (jur.) 1 intr. a legisla. Puterea legislativă este una dintre cele trei puteri ale statului constituţional care legiferează. 2 tr. (compl. indică fapte, stări, situaţii, impozite, dispoziţii etc.) a legaliza, a reglementa, <înv. şi pop.> a lega1, <înv.> a legiui, a nomotemisi. Noul guvern a legiferat reforma agrară. legiferare s.f. (jur.) legalizare, reglementare, <înv.> legiuire, nomotesie. S-a decis legiferarea reformei agrare. leginic, -ă adj. (înv.) 1 (jur.; în opoz cu „ilicit”; despre acte, instituţii organizaţii măsuri ale unor autorităţi etc.) v. LegaL Licit1.2 v. Legal. Oficial legionar s.m. (polit.) gardist. Legionarii erau membri ai Gărzii de Fier. legislă vb. I. intr. (jur.; rar) v. Legifera, legislativ, -ă adj., s.n. I adj. (jur.; despre organe reprezentative ale puterii de stat) legiuitor, parlamentar. Cele trei puteri ale statului constituţional sunt: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea juridică. II s.n. 1 (jur.) putere legislativă, putere legiuitoare, <înv.> legislatură, potestate legislativă. Legislativul este una dintre cele trei puteri ale statului constituţional care are atribuţia de a legifera. 2 (jur.; şi nm. pr.) organ legislativ (v. organ1), putere legislativă, <înv.> legislaturi Legislativul este organul puterii de stat care elaborează şi adoptă legile. 3 (polit.; nm. pr.) Parlament Legislativul s-a întrunit pentru a legifera. legislator s.m. 1 (jur.) legiuitor. Legislatorii sunt parlamentarii care legiferează. 2 legiuitor. 953 | Acest scriitor a avut un important rol de legislator al limbii. legislatură s.f. {jur.; înv.) 1 v. Legislativ. Putere legislativă. 2 (şi nm. pr.) v. Legislativ. Organ legislativ (v. organ1). Putere legislativă. 3 v. Legislaţie. legislăţie s.f. (jur.) <înv.> legislatură, legiuire, testament. Această hotărâre nu a încălcat legislaţia muncii. Legislaţia vamală a fost modificată în unele articole. legist s.m. 1 (med.) medic legist (v. medic1), <înv.> medic legal (v. medic1). în cazuri de omor, cadavrele victimelor sunt trimise de criminalişti la morgă, unde sunt examinate de legişti. 2 (înv.) v. Jurist. 3 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. legitim, -ă adj. 1 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptăţit, îndrituit, întemeiat, just, justificat, logic2, motivat, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat. Trebuie să vină cu o scuză legitimă pentru a fi crezut. 2 drept, echitabil, îndreptăţit, just. Cererea sa de mărire a salariului a fost legitimă. 3 (jur.; despre căsătorie) legal, <înv.> legiuit. Căsătoria celor doi este legitimă. 4 (jur.; despre soţi) legal, <înv.> legiuit. în curând tânărul va deveni soţul ei legitim. legitimă vb. I. tr. 1 a îndreptăţi, a justifica, a motiva. Argumentele aduse legitimează decizia lui. 2 (înv.; compl. indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) v. Cerceta. Controla. Inspecta. Revedea. Revizui. Vedea. Verifica, legitimare sf. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi’) argument, îndreptăţire, justificare, justificaţie, legitimitate, motiv, motivare, motivaţie, raţiune, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. Nu găseşte nicio legitimare pentru decizia pe care a luat-o. 2 (jur.) <înv.> legitimaţie. Legitimarea este un act prin care un copU din afara căsătoriei dobândeşte situaţia juridică a unui copil născut în timpul căsătoriei. legitimăt, -ă adj. (rar, despre cauze, motive etc.) v. Bun. Fundamentat. îndreptăţit. îndrituit întemeiat Just. Justificat Legitim. Logic2. Motivat. Serios. Temeinic, legitimaţie s.f. 1 act1, document, hârtie. Poliţistul a cerut şoferului legitimaţia la control. 2 (jur.; înv.) v. Legitimare, legitimitate s.f. (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi>7) argument, îndreptăţire, justificare, justificaţie, legitimare, motiv, motivare, motivaţie, raţiune, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire, legiui'vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică fapte, stări, situaţii, impozite, dispoziţii etc.) v. Legaliza. Legifera. Reglementa. legiuire s.f. (înv.) I (jur.) 1 v. Legalizare. Legiferare. Reglementare. 2 v. Legislaţie. 3 v. Lege. II (relig.) v. Lege. Normă religioasă. Precept divin. legiuit, -ă adj. (jur.) 1 (în opoz. cu „ilicit”; astăzi rar; despre acte, instituţii, organizaţii, măsuri ale unor autorităţi etc.) v. Legal. Licit1. 2 (înv.; despre căsătorie) v. Legal. Legitim. 3 (înv.; despre soţi) v. Legal. Legitim. legiuitor, -oăre adj., s.m. I adj. (jur.; despre organe reprezentative ale puterii de stat) legislativ, parlamentar. II s.m. 1 (jur.) legislator. 2 fig. legislator. legiune s.f. 1 (milit.; în armata romană) <înv.> polc. Legiunea era alcătuită din infanterie şi cavalerie, cu un efectiv între 3 000 şi 6 000 de oameni. 2 fig. (astăzi rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată Cohortă. Droaie. Gloată- Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. StoL Şiruri (v. şir). Turmă. legumăr s.m. (hort.; reg.) v. Legumicultor, legumă s.f. 1 (la pl. legume; bot.) crudităţi (v. cruditate), verdeţuri (v. verdeaţă), zarzavat, crudiciuni. Anul acesta legumele au apărut pe piaţă mai devreme. 2 (bot.; rar) v. Legumen. Păstaie. Teacă. 3 (mai ales lapl. legume; pop.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. 4 (mai ales la pl. legume; bot.; reg.) v. Fruct. Poamă. Rod1. legumănăr s.m. (hort.; înv. şi reg.) v. Legumicultor. legumăreţ, -eăţă adj. (înv.; despre oameni) v. Gurmand. Mâncăcios. legumărit s.n. (hort.; rar) v. Legumicultura. legumen s.n. (bot.) păstaie, teacă, legumă. Legumenul este fructul uscat, cu mai multe seminţe, dehiscent, cu două valve, caracteristic leguminoaselor. legumi vb. IV. tr. (despre oameni) 1 (rar; compl. indică alimente, băuturi etc.) v. Degusta. Savura. 2 fig. (reg) v. Ciuguli. Frunzări, legumicultor s.m. (hort.) <înv. şi reg.> legu-mănar, legumar, <înv.> legumist. Legumicultorii cultivă legume. legumicultură s.f. (hort.) legumărit. Legumicultura se ocupă cu studiul biologiei, ecologiei şi metodelor cultivării legumelor. legummă s.f. (biol.) cazeină vegetală. Legumim se găseşte în seminţele leguminoaselor. leguminos, -oăsă adj. (bot.; despre plante) păstăios, păstăicos,păstăieţ. Mazărea este o plantă leguminoasă. legumist s.m. (hort.; înv.) v. Legumicultor, lehamite s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Aversiune. Dezgust. Fobie. Neplăcere. Oroare. Repugnanţi Repulsie. Scârbă. Silă. 2 v. Blazare. Deza-buzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1, lehă s.f. (tehn .; la car sau la căruţă; reg.) v. Crucea dinapoi (v. cruce). lehăî vb. IV. intr., tr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. lehăiălă s.f. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecă-rire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăi-fasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. lehămetivb. IV. refl. (pop. şi fam.; despre oameni) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) v. Dezgusta. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.) v. Plictisi. Urî. lehămetisi'vb. IV. refl. (reg; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Dezgusta. Sătura. lejeritate lehămetrt, -ă adj. (pop. şi fam.; despre oameni) 1 v. Dezgustat. 2 v. Blazat. Dezabuzat. Plictisit. Scârbit. lehămetui'vb. IV. refl. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Dezgusta. Sătura. lehămetuit, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Dezgustat. 2 v. Blazat. Dezabuzat. Plictisit. Scârbit. lehâu s.m. (pop.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. lehm s.n. (geol.) argilă nisipoasă. Lehm este o rocă sedimentară detritică neconsolidată. lâhniţă s.f. (înv.) v. Gheţar. Gheţărie. leică1 s.f. 1 (pop.) lele, nană, ţaţă, naică, ţaică2. Sora ei mai mare, leica Ana, este plecată la o vecină. 2 (reg.) v. Lele. Leliţă. Mătuşă. Nană. Tătăişă. Ţaţă. leică2 s.f. (reg.) v. Pâlnie, leiculftă s.f. (reg.) v. Leliţă. Leucioară. Ţăţică. leicuşoâră s.f. (reg.) v. Leliţă. Leucioară- Ţăţică. leicuţă s.f. (reg.) 1 v. Pâlnioară. Pâlniuţă. 2 (bot.) v. Petunie (Petunia hybrida). leiesc, -iască adj. (înv.) v. Leonin. leiocârp, -ă adj. (bot.; despre plante) leiofil. leioffl, -ă adj. (bot.; despre plante) leiocarp. Plantele leiofile au fructele netede şi nepăroase. leiomiom s.n. (med) dermatomiom. Leiomi-omul este o formaţiune tumorală benignă, constituită din celule musculare netede, mature. lerţ, -ă adj., adv. I adj. 1 (de obicei constr. cu vb. „a fi”; mai ales despre oameni) sleit2, scuipat2. Fata lor este leită mama ei. 2 (înv. şi reg.; despre suprafeţe metalice cu asperităţi sau neregularitâţi) v. Lustruit2. Netezit2. Şlefuit2. 3 (înv.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) v. Turnat2. II adv. (modal; urmat de determ. introduse prin prep. „ca7) aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, identic, întocmai, egalmen-te, absolut, <înv. şi pop.> aşijderea, licit2, liştai, prici1, tistaş, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmaşi, exactemente. Deşi matur, se comportă leit ca un copil Fiica face anumite gesturi leit ca mama ei. leitenănt s.m. (înv.) 1 (milit.) v. Locotenent. 2 v. Locţiitor. Substitut. leitenănţă s.f. (milit.; înv.) v. Locotenenţi leită s.f. (zool; înv. şi reg.) v. Leoaică, lejer, -ă adj. 11 (despre noduri, legături etc.) destins, lax. Legătura lejeră dă calului o mai mare libertate de mişcare. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) comod, confortabil, uşor2, <înv.> slobod. îşi cumpără numai pantofi lejeri. 3 (despre acţiuni, posibilităţi de acţiune etc.) comod, facil, lesnicios, simplu, uşor2, <înv. şi pop.> lesne, <înv.> lesnit. A găsit o cale mai lejeră de a uda grădina. II fig. (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, neserios, uşor2, uşuratic, vânturatic, zvânturat, zvântu-ratic, lax, superficial, zburdalnic, fru-fru, deşert, vân-tos, vânturat2, vânturos,zburatic. în tinereţe a fost o persoană lejeră. Are o fire lejeră. lejerităte s.f. fig. frivolitate, deşărtăciuni (v. de-şărtâciune), neseriozitate, uşurătate, superficialitate. Nu te lăsa pradă lejerităţii! lele lele s.f. (pop.) 1 leică1, nană, ţaţă, naică, ţaică2. 2 leliţă, mătuşă, nană, tă-tăişă2, ţaţă, dadă, daică, dâcă2, doică, leică1, naică, ţaică2, ţâţaie, uină. Lele Maria, după atâta drum, staţi şi odihniţi-vâ pe un scaun! 3 v. Mătuşă. Tanti. 4 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). letică s.f. (reg.) v. Leliţă. Leucioară. Ţăţică. lelicuţă s.f. (reg.) v. Leliţă. Leucioară. Ţăţică. lelişoâră s.f. (reg.) v. Leliţă. Leucioară. Ţăţică. leliţă s.f. I (pop.) 1 leucioară, ţăţică, leiculiţă, leicuşoară, lelică, lelicuţă, lelişoâră, ţăţucă, ţâţacă. 2 lele, mătuşă, nană, tă-tăişă2, ţaţă, dadă, daică, dâcă2, doică, leică1, naică, ţaică2, ţâţaie, uină. II (bot.; reg.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumă-reasă (Zinnia elegans). Iernă s.f. (lingv.) 1 cuvânt-titlu, formă-titlu, intrare. Sub lemă, care se afla la începutul unui articol dintr-o lucrare lexicografică, se grupează sensurile, expresiile, variantele, compusele şi uneori derivatele acestuia. 2 element lexical. Se face simţită tendinţa de eliminare a lemelor care nu mai corespund noilor realităţi sociale. lemn s.n. 11 (bot.) lemn-câinesc = a Ligustrum vulgare; <înv. şi reg.> caşie, lemnul-câi-nelui, mălin, măliniţă, <înv.> leuştean, leuş-tean-de-pădure, taulă, tulichioară; b (reg.) v. Cruşin (Rhamnus frangula); c (reg.) v. Liliac-de pădure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichina-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum); d (reg.) v. Părul-ciutei (v. pâr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rham nus cathartica); e (reg.) v. Salbă-moale (Evonymus latifolius); f (reg.) v. Salbă-moale. Vonicer (Evonymus europaeus); g (reg.) v. Scoruş. Scoruş-de-munte. Sco-ruş-păsăresc. Scoruş-sălbatic (Sorbus aucu-paria); lemn-dulce = a Glycyrrhiza echinata; ciorânglav, firuţă, iarba-lui-Daraboi (v. iarbă), iarbă-dulce, iarbă-tare, plutitoare (v. plutitor), rădăcină-dulce, unghia-găii (v. unghie1); b Glycyrrhiza glabra; licviriţie; c (reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistor-ta); lemn-râios = a Evonymus verrucosus; salbă-râioasă, cerceii-babei (v. cercel), salbă-moale,vonicer; b (reg.) v. Părul-ciutei (v. păr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica); (art.) lemnul-bobului = a Cytisus nigricans; salcâm-galben, bobiţel, drob2, grozamă-mare, piciorul-găinii (v. picior); b (reg.) v. Salcâm-galben (Laburnum ana-gyroides); lemnul-Domnului = a Artemisia abrotanum; alimon,iarba-lui-Dumnezeu (v. iarbă), lămâiţă, lemnuş, lemnuş-verde, pelin-domnesc, rozmarin; b (reg.) v. Absint. Pelin. Pelin-adevărat. Pelin-alb. Pelin-bun. Pelin-de-grădină. Pelin-de-rusalii. Pelin-negru. Pelin-verde (Artemisia absinthium); c (reg.) v. Lavandă. Levănţică (Lavandula angustifolia); d (reg.) v. Lemnul-Maicii-Domnului (Santo-lina chamaecyparissus); e (reg.) v. Lumânări-ca-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus); f (reg.) v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua); lemmd-Mai-cii-Domnului = Santolina chamaecyparissus; iarbă-sfântă, lemn-sfânt, lemnul-Domnului, limba-vecinei (v. limbă), limbricariţă, limbricariţă-albă, poala-Maicii-Domnului (v. poală); lemnul-văntului = Syringa josikaea; liliac1, liliac-românesc (v. liliac1), orgoian, pană, scumpie1; (rar) lemn-cydtoabele-albe v. Hurmuz (Symphoricarpus albuş); (reg.) lemn-acruv. Cenuşar. Oţetar-fals (Ailanthus altissima sau Ailanthus glandulosa); lemn-alb v. a Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudacacia); b Lămâiţă. Sirinderică (Philadelphus coro-narius); lemn-de-aloev. Fierea-pământului (v. fiere) (Marchantia polymorpha); lemn-de-apă v. a Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina); b Cătină. Cătină-mică. Cătină-roşie. Tamariscă (Tamarix germanica sau Myricaria germanica); lemn-galben v. Dracilă (Berberis vulgaris); lemn-nelemn v. Fluierătoare (v.fluierător) (Tamus commu-nis); lemn-puciosv. a Scoruş. Scoruş-de-mun-te. Scoruş-păsăresc. Scoruş-sălbatic (Sorbus aucuparia); b Sânger (Cornus sanguinea); lemn-sfânt v. a Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus); b Absint. Pelin. Pelin-adevărat. Pelin-alb. Pelin-bun. Pe-lin-de-grădină. Pelin-de-Rusalii. Pelin-negru. Pelin-verde (Artemisia absinthium); c Rugină (Senecio jacobaea); lemn-tarev. Stejar-pufos. Tufan (Quercus pubescens); lemn-tătăresc v. Arţar-tătăresc. Gladiş (Acer tataricum); (art.) lemnul-câineluiv. a Lemn-câinesc (Ligustrum vulgare); b Părul-ciutei (v.păr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica); c Sal-bă-moale. Vonicer (Evonymus europaeus). 2 (bot.; înv. şi pop.) v. Arbore. Copac. Pom. 3 (pop.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. 4 (la pl. lemne; tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Butuci (v. butuc). Plazuri (v. plaz1). Tălpi (v. talpă). II (art.; relig.; înv.) lemnul cunoaşterii binelui şi răului = lemnul ştiinţei binelui şi răului v. Pomul cunoaşterii binelui şi răului (v.pom). Pomul cunoştinţei binelui şi răului (v. pom). Pomul ştiinţei binelui şi răului (v. pom); lemnul vieţii v. Pomul raiului (v. pom). Pomul vieţii (v. pom). lemnăr s.m., s.n. I s.m. dulgher, <înv. şi reg.> meşter de lemn, teslar, bărdaş, cioplitor, mauăr, ţimărman, <înv.> cioplaş, scobitor. Lemnarul face lemnăria unei case. II s.m. (entom.; reg.) 1 v. Păduche-de-câmp. Ploşniţă-de-câmp (Palomena prasina). 2 v. Păduche-de-lemn. Ploşniţă. Ploşniţă-de-casă (Cimex columbarius, Cimex lectularius, Cimex prasinus, Euryderma omata, Eurygaster maura). III s.n. (reg.) v. Butuc. Tăietor. Trunchi. lemnăriţă s.f. (entom.; reg.) v. Păduche-de-câmp. Ploşniţă-de-câmp (Palomena prasina). lemnărie1 s.f. (colect.) cherestea. A cumpărat lemnărie pentru construcţia casei. lemnărie2 s.f. 1 dulgherie, dulgherit,lemnărit, <înv. şi reg.> teslărie. S-a înscris la şcoala de meserii pentru a învăţa lemnăria. 2 tâmplărie, <înv. şi reg.> teslărie. Lemnăria este atelierul lemnarului. 3 lemnărit. Ţine uneltele de lemnărie într-o magazie. lemnărit s.n. 1 dulgherie, dulgherit, lemnărie2, <înv. şi reg.> teslărie. 2 lemnărie2, lemnicel s.n. (reg.) v. Lemnişor. lemnifică vb. I. refl. (bot.; rar; despre ţesuturi vegetale) v. Lignifica. Sclerifica. lemnificăt, -ă adj. (bot.; rar; despre ţesuturi vegetale) v. Lemnos. Lignificat. Sclerificat. lemnişor s.n. 1 lemnuleţ,lemnuţ, lemnicel, lemnuş. A aprins focul cu câteva lemnişoare. 2 (înv. şi reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. 3 (bot.; reg.) Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua). lemrnu, -ie adj., s.f. I adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. II s.f. (bot.; reg.) 1 v. Răchitan (Lythrum salicaria). 2 v. Pojamiţă. Sunătoare (Hyperi-cum perforatum). 3 v. Cicoare1 (Cichorium intybus). 4 v. Osul-iepurelui (v. os) (Ononis spinosa). lemnos, -oăsă adj. 11 (bot.; despre ţesuturi vegetale) lignificat, sclerificat, lemnificăt, ligniscent, lignos. Miezul sâmburilor lemnoşi ai caiselor este plăcut la gust. 2 (în opoz. cu „moale”; rar; despre fructe) v. Pietros. Tare. 3 (silv.; rar, despre terenuri, ţinuturi etc.) v. împădurit Păduros. Silvos. II fig. (rar) 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 (despre ştiinţe, concepte, stil etc.) v. Arid. Sec. 3 (despre sunete, zgomote etc.) v. Sec. Uscat2, lemnuleţ s.n. (pop.) v. Lemnişor. lemnuş s.n. (reg.) 11 v. Lemnişor. 2 v. Băţ de chibrit. Chibrit. 3 (tehn.; la fierăstrău) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1.4 (tehn.; la suveică) v. Fus. Fusul suveicii (v.fus). 5 (la puşca de soc) climpus,puştoc, vargă, vergea. Cu lemnuşul se împinge dopul. II (bot.) 1 (şi lemnuş-verde) v. Lemnul-Domnului (v. lemn) (Artemisia abrotanum). 2 v. Arşinic (Lychnis chalcedonica). 3 v. Răchitan (Lythrum salicaria). 4 lemnuş-de-apă v. Cătină. Cătină-mică. Că-tină-roşie. Tamariscă (Tamarixgermanica sau Myricaria germanica). III v. Băcan2, lemnuşcă s.f. (bot.; reg.) v. Răchitan (Lythrum salicaria). lemnuţ s.n. 1 (pop.) v. Lemnişor. 2 (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. lemur s.m. 1 (zool.) maki. Lemurii trăiesc numai în pădurile din Madagascar. 2 (la pl. lemuri; în mitol. romană) larve (v. larvă). Lemurii erau spirite ale morţilor care căutau, noaptea, vechile cămine. lemuriăn s.m. (zool.) prosimian. Lemurienii sunt mamifere primate nocturne, care trăiesc în regiunile tropicale ale Africii şi Asiei. lâne s.f. 11 comoditate, indolenţă, lenevie, lenevire, nesilinţă, trândăveală, trândăvie, trân-dăvire, trândăvit1, famiente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, leneveală, <înv.> oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciu-ne. Lenea lui o exasperează. 2 lenevită. S-a molipsit de lene. Este bolnav de lene. II (tehn.; la războiul de ţesut; reg; şi, art., lenea femeii) v. Alergătoare (v. alergător). 955 | leneş, -ă adj. 1 (despre oameni) comod, indolent, moale, puturos, trândav2, somnoros, <înv. şi pop.> lenevos, nehamic, trândăvit2, trândăvos, lânced, caniv, diu-gos, dospău, duglan, dugliş, ghiduş, ghilan, iorlan, lainic, lenos, letnic, modoroi, pluhud, ponivos, posleţ, pucios, sanchiu, trând2, trândos, trânduş, zăcaş, zăcător, <înv.> molicios, oţios, tanduriu, feneant, adormit, somnoros, trântor, nasol, naşpa. Făcea tot ce 1 se cerea pentru a nu-l considera lumea leneş. 2 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, lent, lin2, liniştit, măsurat2, potolit2, tacticos, temperat, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas leneş. leneveâlă si. (reg.) v. Comoditate. Indolenţă. Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţă. Trân-dăveală. Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1, lenevi vb. IV. (despre oameni) 1 intr. a sta, a trândăvi, <înv. şi pop.> a înlenevi, a înleni, a tândăli, a tolăni, a trântori, a lungări, a colnici, a coşmăgi, a diuguli, a migăli, a milcoşi, a mocăi, a modoşi, a putori, a târomi, a zăcări, a se menaja, a cloci, a se împuţi. Nu face nimic; toată ziua leneveşte în casă. 2 refl. <înv. şi pop.> a se înlenevi, a se înleni, a se puturoşi, <înv.> a se leni. S-a lenevit de tot de când a divorţat. lenevie si. comoditate, indolenţă, lene, lenevire, nesilinţă, trândăveală, trândăvie, trândăvire, trândăvit1, famiente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, leneveâlă, <înv.> oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciune. lenevire si. comoditate, indolenţă, lene, lenevie, nesilinţă, trândăveală, trândăvie, trândăvire, trândăvit1, famiente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, leneveâlă, <înv.> oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciune. lenevită si. (fam.; glum.) v. Lene. lenevos, -oăsă adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. lem vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Lenevi. Ienitiv,-ă adj.,s.n. (farm.) analgetic, analgezic, antalgic, antinevralgic, calmant, sedativ. Medicamentele lenitive temperează sau înlătură durerea. lenjâră si. (înv.) v. Lenjereasă. lenjereăsă si. linjeriţă, cusătorea-să. Lenjereasa confecţionează articole de lenjerie. lenjerie si. 1 lenjuri, rufarie. Poartă numai lenjerie scumpă. 2 (arg.) v. Casă de bani (v. casă2). Seif. lenjuri s.n. pl. lenjerie, rufarie. lenoci'niu s.n. (latin.; înv.) v. Proxenetism. Rufianism. lenon s.m. (latin.; înv.)v. Mijlocitor. Proxenet Rufian. lenos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. lent, lentă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe sau despre mişcări, acţiuni etc. ale lor) greoi, încet, moale, molatic, molâu, torpid, bolo-cănos, greunatic, molan1, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, împiedicat, mătăhălos, stângaci, martalog. Lent cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mişcările lente. 2 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lin2, liniştit, măsurat2, potolit2, tacticos, temperat, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lent. 3 rar. Bătăile pendulului sunt lente. II adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, binişor, domol, încet, încetinel, încetişor, lin2, liniştit, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, me-reor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> cătineluşel. Obosit, bărbatul merge lent spre casă. 2 greu, încet. Zilele trec lent până la concediu. 3 (pe lângă vb. de declaraţie) molcom, tărăgănat, lat. Vorbeşte lent şi puţin răguşit. 4 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) alene, încet, tardo. lentă s.f. 1 cordon. Pe lenta de mătase, purtată diagonal pe piept, sunt prinse mai multe decoraţii. 2 eşarfa. Admiră lenta înaltului demnitar. lenteţe si. (rar) v. încetineală. Lentitudine. Lentoare. lenticulăr, -ă adj. (despre corpuri, obiecte etc.) lentiform. Un corp lenticular are formă de lentilă. lentiform, -ă adj. (despre corpuri, obiecte etc.) lenticular. lentiginos, -oăsă adj. (despre faţă sau, p. ext., despre oameni) pistruiat, pistrui, pestriţ, pistricos. Are faţa lentiginoasă. Băiatul lentiginos şi câm este foarte neastâmpărat. lentigo s.n. efelidă, nev melanic, nev pigmen-tar, pistrui, pistruială, nună, pestri-ţătură, pistriciune, strelici, <înv.> linteciune, lintiţă, nunea, stea. Lentigo este o mică pată rotundă pe piele, care apare în urma unei pigmentări anormale. lentilă s.f. 1 sticlă, sticlă de ochelari, <înv.> linte. Multe persoane preferă ochelarii cu lentile fumurii, care refractă razele soarelui. 2 (ind sider.) lupă1. Lentila este o bucată de oţel spongios, în amestec cu zgură. 3 (tehn.) pastilă. Lentila este un disc mic, cu suprafeţele de obicei convexe, folosit ca element intermediar de reazem. 4 (la pl. lentile; fam.) v. Ochelari. 5 (art.; anat.; înv.) lentila ochiuluiv. Cristalin. 6 (anat.; arg.) v. Ochi1. lentitudine si. încetineală, lentoare, lenteţe, molcomeală, <înv.> îngăduiălă, păsuială. lento adv., adj. invar. I adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 adagio, încet, largamente, largo, rar. 2 grave, largamente, largo. II adj. invar. (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; livr.; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) v. Domol. încet. Leneş. Lent. Lin2. Liniştit. Măsurat2. Potolit2. Tacticos. Temperat. lepăda lentoăre s.f. încetineală, lentitudine, lenteţe, molcomeală, <înv.> îngăduiălă, păsuială. Nu poţi cere unui om activ lentoare în mişcări. leoăică s.f. (zool.) <înv. şi pop.> leoaie, <înv. şi reg.> leiţă, leuţă (v. leuţ), lio-nă. La grădina zoologică din oraş a fost adusă o leoaică tânără. leoăie s.f. 1 (zool; înv. şi pop.) v. Leoaică. 2 (bot.; reg.) v. Gura-leului (v. gură) (Antirr-hinum majus). leoăpă s.f. (pop. şi fam.; peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). leoărbă s.f. (pop. şi fam.; peior.) v. Gură(ca organ al vorbirii). leoărcă1 adj. invar., adv., si. I adj. invar., adv. (pop. şi fam.) ciuciulete, ciuciu-lit, bleaşcă, lişteav, loaspă, mocioi, moi. Din cauza ploii, are hainele leoarcă. Este ud leoarcă. II si. (reg.) 1 v. Poşircă. 2 v. Rachiu. 3 v. Zeamă chioară. Zeamă lungă. leoărcă2 s.f. (zool; reg) v. Broască-râioasă (Bufo vulgaris). leoărfă si. (reg.) 1 v. Mască. 2 v. Mască, leochi'u, -fe adj. (turc.; înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Carmin. Stacojiu, leonin, -ă adj. <înv.> leiesc. Era un bărbat înalt, cu un cap leonin. leopărd s.m. (zool) 1 Felis pardus; panteră, panteră-africană, <înv.> pardal, pardos1.2 (art.) leopardul-zăpezilor = Panthera uncia; irbis. leorbăi'vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 2 intr., tr. (mai ales despre câini şi pisici, deprec., despre oameni; compl. indică apă, mâncare) v. Limpi. leorbăiălă si. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsuită. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. leorbăit s.n. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. leorbâu s.m. (reg.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. leorpăi vb. IV. intr. (reg.; mai ales despre câini şi pisici, deprec., despre oameni) v. Limpi. lepădă vb. 1.11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică obiecte, lucruri, materii etc. stricate, uzate, perimate) v. Arunca. Azvârli. Zvârli. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi. 3 tr. (pop.; compl. indică obiecte, lucruri etc.) v. Lăsa. Pune. 4 tr. (pop.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Dezbrăca. Scoate. Trage. 5 tr. (pop.; compl. indică pantofi, ghete etc.) v. Descălţa. Scoate. Trage. 6 tr. (fiziol; pop.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) v. Degurgi-ta. Vărsa. Voma. Vomita. 7 intr. (fiziol., med, med. vet.; pop.; despre femei însărcinate sau despre femele gestante) v. Avorta. 8 tr. (fiziol.; pop.; despre unele animale şi păsări; compl. indică pâr, piele, pene etc.) v. Lăsa. Năpârli 9 tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. lepădare îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti. II fig. I refl. (înv. şi pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică credinţe, noţiuni, doctrine, opinii etc.) v. Abandona. Abjura. Aboli. Dispensa. Renega. Renunţa. Repudia. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică ţara, structuri sociale sau politice, grupări etc.) v. Trăda. Vinde. 3 tr. (înv. şi pop.; compl indică fapte de limbă, de cultură, reguli etc.) v. Elimina. Scoate. 4 tr., refl. (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Lăsa. Renunţa. 5 tr. (relig; înv.; compl. indică oameni) v. Afurisi. Anatemiza. Blestema. Damna. Excomunica. 6 tr. (înv.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. 7 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, indică afirmaţiile, ideile, părerile etc. cuiva) v. Dezice1. Nega. Retracta. Tăgădui 8 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Păzi. 9 tr. (înv.; compl. indică lucruri, propuneri, invitaţii, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) v. Refuza. Respinge. lOtr. (înv.; compl. indică funcţii, demnităţi etc.) v. Renunţa. lepădare s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Aruncare. Azvârlire. Zvârlire. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Avort. Embriotocie. 3 (pop.) v. Năpârlire. II fig. 1 (înv. şi pop.) v. Abandonare. Abjurare. Abjuraţie. Abolire. Apostazie. Părăsire. Renegare. Renunţare. Repudiere. 2 (înv.) v. Trădare. Vânzare. 3 (înv.) v. Dezicere. Negare. Retractare. Tăgăduire. lepădăt1 s.n. (med, med. vet.; pop.) v. Avort. Embriotocie. lepădăt2, -ă adj. (înv. şi pop.) 11 (despre obiecte, lucruri, materii etc. stricate, uzate, perimate) v. Aruncat Azvârlit 2 (despre fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandonat. Lăsat. Părăsit. II fig. (relig.) v. Apostat. Renegat, lepădător,-oăre adj., s.m.,s.f. 1 s.f. (bot.; reg.) v. Curcubeţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis). 2 adj., s.m., s.f. fig. (relig.; înv.) v. Apostat. Renegat. lepădătură s.f. I (pop.) 1 v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. 2 (med., med. vet.) v. Avort. Embriotocie. 3 (med., med. vet.) v. Avorton. II fig. 1 (mai ales deprec.) derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, căzătură, javră, jigodie, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, gunoi .Individul este o lepădătură lipsită de caracter. 2 (pop.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Avorton. Stârpitură. 3 (peior.) drojdie, gunoi, leşinătură, pleavă, putregai, scurs1, scursoare, scursură, spumă, substruc-tură, codină. Aceşti indivizi fac parte din lepădătura societăţii. 4 (peior.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). 5 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrâna- tă (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). lepedeu s.n. (reg.) 1 v. Cearşaf. 2 v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. ^ lepidopter s.n. (entom.) fluture, <înv.> cea-nateie. Multe păsări se hrănesc cu larve de lepidoptere. lepiotă s.f. (bot.) Lepiota procera; burete-şer-pesc, pălăria-şarpelui (v. pălărie). lepothrix s.n. (med.) tricomicoză vulgară. Lepothrixul este o boală parazitară a părului. lepră s.f. 11 (med.) <înv.> gubăvie, stricăciune, zgaibă, pricază. Lepra este localizată mai ales pe piele şi pe sistemul nervos periferic. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. II fig. calamitate, catastrofa, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, bici, cancer, ciumă, foc, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o lepră aducătoare de moarte. 2 (mai ales deprec.) derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, gunoi. 3 canalie, puşlama, secătură, dalmaţian. Nu şi-a putut închipui că persoana pe care a ajutat-o este o asemenea lepră leprărie s.f. (med.; înv.) v. Leprozerie, leprică s.f. (med.; reg.) v. Maidism. Pelagră, lepros, -oăsă adj.,s.m.,s.f. (med.) lepro-tic, <înv. şi reg.> zgăibos, <înv.> gubav, mişel, pricăjit. Leproşii trăiesc în comunităţi izolate. leprotic, -ă adj., s.m., s.f. (med; rar) v. Lepros. leprozerie s.f. (med.) <înv.> leprărie. Leproşii sunt izolaţi şi îngrijiţi în leprozerii. lepşi'vb. IV. 1 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Pălmui. Plesni 2 tr. (reg.; compl indică obiecte) v. Lăţi. Teşi. Turti. 3 refl. fig. (reg.; despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări, lepşit, -ă adj. (reg.) 1 (despre obiecte) v. Teşit. Turtit. 2 (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, leptozom, -ă adj. (biol; despre indivizi) lon-gilin. Un individ leptozom are membrele lungi şi subţiri. lepturăriu s.n. (pedag.; înv.) v. Carte de citire, lepui're s.f. (tehn.) lepuit. Prin lepuire se netezeşte o suprafaţă metalică cu ajutorul unor granule abrazive aflate în suspensie într-un lubrifiant sau într-o pastă. lepuit s.n. (tehn.) lepuire. lesbiăn, -ă adj., s.f. 1 adj. lesbic, tribadic. între cele două femei este o relaţie lesbiană. 2 s.f. tribadă, lebădă, linguristă, ţâţeră. Cântăreaţa este o cunoscută lesbiană. lesbianism s.n. ginecofilie, safism,tribadism. Lesbianismul este homosexualitatea feminină. | 956 lesbic, -ă adj. lesbian, tribadic. lesivăj s.n. (geol.) lesivare. lesivăre s.f. (geol) lesivaj. Lesivarea este dizolvarea şi spălarea sărurilor solubile din sol de apa din precipitaţii. lesne adv., adj., s.n. I adv. (modal) 1 comod, facil,uşor2,<înv. şi pop.> lesnicios. Nu isepare lesne să plece mereu în delegaţii. 2 comod, uşor2, îndemână. îi este mai lesne să ia un taxi până la serviciu. II adj. 1 (înv. şi pop.; despre acţiuni, posibilităţi de acţiune etc.) v. Comod. Facil. Lejer. Lesnicios. Simplu. Uşor2. 2 (înv. şi pop.; despre metode, soluţii etc.) v. Comod. Lesnicios. Practic. 3 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; reg.; despre preţuri) v. Avantajos. Coborât. Convenabil. Ieftin. Jos. Mic. Micşorat. Redus. Scăzut. III s.n. (înv.) v. Facilitate. înlesnire. Simplicitate. Simplitate. Uşurinţă. lesneălă s.f. (reg.) v. Avantaj. Favoare. înlesnire. Privilegiu. lesni vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică desfăşurarea unei acţiuni, producerea unui fenomen etc.) v. Facilita. Favoriza. înlesni. Uşura. 2 tr. (înv. şi reg.; compl indică oameni) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine. 3 refl. (înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Despovăra. Libera. Uşura. 4 refl. (reg.; despre preţuri) v. Coborî. Ieftini. Micşora. Reduce. Scădea, lesnicios, -oăsă adj., adv., s.f. I adj. 1 (despre acţiuni, posibilităţi de acţiune etc.) comod, facil, lejer, simplu, uşor2, <înv. şi pop.> lesne, <înv.> lesnit. A ales o cale mai lesnicioasă de a uda grădina. 2 (despre metode, soluţii etc.) comod, practic, <înv. şi pop.> lesne. A găsit o soluţie lesnicioasă pentru amândoi. 3 (înv. şi pop.; despre locuri, drumuri etc.) v. Abordabil. Accesibil. Practicabil. 4 (înv. şi pop.; despre stil, exprimare) Curent. Cursiv. Fluent. 5 (înv.; despre trai, viaţă) v. Comod. Liniştit. Tihnit. Uşor2.6 (înv.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvân-turat. Zvânturatic. II adv. (modal; înv. şi pop.) v. Comod Facil. Lesne. Uşor2. III s.f. (bot.; pop.) v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum dulcamara). lesniciune s.f. (rar) v. Facilitate. înlesnire. Simplicitate. Simplitate. Uşurinţă, lesmme s.f. (înv.) v. Facilitate. înlesnire. Simplicitate. Simplitate. Uşurinţă, lesmre s.f. (înv.) 1 v. Facilitate. înlesnire. Simplicitate. Simplitate. Uşurinţă. 2 v. Favorizare. Protejare. lesmt, -ă adj. 1 (înv.; despre acţiuni, posibilităţi de acţiune etc.) v. Comod. Facil. Lejer. Lesnicios. Simplu. Uşor2. 2 (reg.; despre oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) v. Avantajat. Favorizat. Părtinit. Privilegiat. Protejat. lesnităte s.f. (înv.) v. Facilitate. înlesnire. Simplicitate. Simplitate. Uşurinţă, lespede s.f. 11 (constr.; de obicei urmat de determ. care indică materialul) dală, arşin. Strada este pavată cu lespezi de beton. 2 (constr.; rar) v. Treaptă. 3 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Frag- 9571 ment. Frântură. Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă. 4 (pedag.; înv.) v. Tăbliţă. 5 (relig.; înv.) v. Tablele legii (v. tablă1). Tablele lui Moise (v. tablă1). Tablele mărturiei (v. tablă1). 6 (med; înv.) lespede mucoasă v. Placă mucoasă. II (reg.) 1 (tehn.; la plug) v. Cormană. Răsturnătoare (v. răsturnător). 2 (gosp.) v. Tigaie. III (reg.) v. Glie. IV (entom.; reg.) v. Câinele-ba-bei (v. câine). Pisica-popii (v. pisică) (Oniscus murarius şi Oniscus asellus). lespedos, -oăsă adj. (geol.; înv. şi reg.; despre sol, roci, minereuri etc. sau despre structura acestora) v. Stratificat. lespedui vb. IV. tr. (constr.; înv.; compl. indică drumuri, străzi, curţi etc.) v. Pardosi. Pava. Pietrui. lespedui't, -ă adj. (constr.; înv.; despre drumuri, străzi, curţi etc.) v. Pardosit. Pavat2. Pietruit2. lespeduţă s.f. (constr.; rar) v. Lespejoară. lespejoără s.f. (constr.) lespeduţă, lespeziţă, <înv.> lespezuie. lespezi vb. IV. tr. (constr.; înv.; compl. indică drumuri, străzi, curţi etc.) v. Pardosi. Pava. Pietrui. lespezire s.f. (constr.; înv.) v. Pardosire. Pavaj. Pavare. Pavat1. Pietruire. Pietruit1, lespeziţă s.f. (constr.; pop.) v. Lespejoară. lespezuie s.f. (constr.; înv.) v. Lespejoară. lest1 s.n. 11 (mar., aeron.) balast, savură. O navă se încarcă cu lest pentru a i se asigura echilibrul. 2 fig. balast, umplutură. Revista recent apărută conţine mult lest. II (arg.) 1 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 2 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. lest2, lestă adj. (fran.; înv.; despre fiinţe, mai ales despre oameni) v. Ager. Agil. Iute. Repede. Sprinten. Uşor2. Vioi. Vivace. Zglobiu, lestă vb. I. tr. (mar., aeron.; compl. indică nave, aerostate etc.) abalasta. Aerostatul, înainte de a fi ridicat în văzduh, a fost lestat. lestâj s.n. (mar., aeron.; rar) v. Lestare. lestâre s.f. (mar., aeron.) lestaj. Prin lestare se asigură stabilitatea unei nave. lestie adj. invar, (constr. cu vb. „a fi”, ,,a lăsa”, „a rămâne”; reg.; despre oameni) v. Lefter, lesucă s.f. (reg.) lesuţă,leşcioară. Afumă nişte peşti pe o lesucă. lesuţă s.f. (reg.) lesucă, leşcioară. leş1 s.n. (pop.) v. Cadavru. Corp. Corp neînsufleţit. Hoit. Stârv. Trup. leş2 s.n. (med., med. pop.; pop.) v. Inconştienţă. Leşin. Lipotimie. Nesimţire. leş3 s.n. (cineget.; înv. şi reg.) v. Pândă, leşcă s.f. fig. (reg.) v. Mahalagioaică. Mahalagiţă. leşcădui'vb. IV. intr. (reg.; compl indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. leşcioară s.f. (reg.) lesucă, lesuţă. leşcovă s.f. (reg.) lostopană. Leşcova este un bulgăre mare de pământ. leşesc, -eăscă adj. (înv. şi pop.) v. Polon. Polonez. leşeşte adv. (modal; înv. şi pop.) <înv.> pole-ceşte, poloneşte. A consultat o veche cronică scrisă leşeşte. leşiă vb. I. tr., refl. (pop.) v. Spăla, leşiălă s.f. (reg.) v. Leşin. Sfârşeală. leşiăt1 s.n. (pop.) v. Spălare. Spălat1. leşiăt2, -ă adj. 1 (reg.; despre fiinţe) v. Hămesit. Lihnit, Sfârşit2. 2 (chim.; înv.; despre substanţe, soluţii etc.) v. Alcalin. leşie1 s.f. 1 lugzău. Unele femei de la ţară se mai spală şi astăzi pe cap cu leşie. 2 (chim.) leşie bisulfitică = leşie-sulfit. Leşia bisulfitică este folosită la fabricarea celulozei din lemn; leşie-sulfit = leşie bisulfitică. 3 (reg.) leşie crudă = leşie moartă. Leşia crudă se face din cenuşă înmuiată în apă rece; leşie moartă = leşie crudă. leşie2 s.f. (reg.) v. Leşin. Sfârşeală, leşier s.n. (reg.) 1 (gosp.) v. Cenuşar. 2 v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. leşiere s.f. (reg.) v. Leşin. Sfârşeală, leşietic, -ă adj. 11 (despre gust) fad, leşios, sălciu, searbăd1, lihod, <înv.> sălcios, săl-cos. Supa are gust leşietic. 2 (pop.; mai ales despre apă) v. Sălciu. II fig. (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, leşios, posomorât. Cerul leşietic creează multora o stare de disconfort. leşin s.n. 1 (med., med. vet.) inconştienţă, lipotimie, nesimţire, leşinătură, letargie, leş2, <înv.> leşinat1. Bolnavul este în stare de leşin. 2 (psih.) leşin psihic = psihoplegie. Leşinul psihic este pierderea temporară a cunoştinţei, când pacientul face un atac de demenţă. 3 sfârşeală, lihneală, <înv. şi reg.> leşinătură, leşială, leşie2, leşiere, leşuială. Are o senzaţie de leşin din cauza oboselii. leşină vb. I. intr. (despre fiinţe) 1 (med., med. vet.) a baldisi, a pemni, a se petrece. A ameţit deodată şi a leşinat. 2 fig. (fam.) v. Hămesi. Lihni. Sfârşi. leşinăt1 s.n. (med., med. vet.; înv.) v. Inconştienţă. Leşin. Lipotimie. Nesimţire. leşinăt2,-ă adj. (desprefiinţe) I (med., med. vet.; despre fiinţe) inconsciu, inconştient, petrecut. Bolnavul a fost adus leşinat la spital. După primul pumn primit, boxerul a căzut leşinat la pământ. II fig. 1 (în opoz cu „puternic”; mai ales fam.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, fraged, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este leşinat, predispus mereu la îmbolnăviri. 2 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; mai ales fam.; despre lumină, surse de lumină) mic, pal, palid, redus, slab, anemic, chior. încearcă să citească, dar lumina leşinată îi oboseşte ochii. 3 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; mai ales fam.; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănog, slăbănogit, letargic sleit2. Vorbeşte cu vocea leşinată. De departe se aude freamătul leşinat al pădurii. 4 (mai ales fam.; despre convorbiri, idei, creaţii etc. ale oamenilor etc.) inconsistent Conversaţia din salon este leşinată. 5 (fam.; despre fiinţe) v. Hămesit. Lihnit. Sfârşit. 6 (fam.; despre mirosuri) v. Slab. Vag. III (reg.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, leşinătură s.f. 11 (med., med. vet.; rar) v. Inconştienţă. Leşin. Lipotimie. Nesimţire. 2 (înv. şi reg.) v. Leşin. Sfârşeală. II fig. 1 (de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) stârpitură, obidă. O leşinătură de câine le ieşi în cale. 2 (peior.) drojdie, gunoi, lepădătură, pleavă, putregai, scurs1, scursoare, scursură, spumă, substructură, codină. Aceşti indivizi fac parte din leşinătură societăţii. leşios, -oăsă adj. 11 (despre gust) fad, leşietic, sălciu, searbăd1, lihod, <înv.> sălcios, săl-cos. 2 (pop.; mai ales despre apă) v. Sălciu. II fig. (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, leşietic, posomorât. leşnic1 s.m. (cineget.; înv. şi reg.) v. Pândă. leşnic2 s.n. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. leşmt, -ă adj. (reg; despre fiinţe) v. Hămesit. Lihnit. Sfârşit2. leşniţă s.f. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. leşos, -oăsă adj. (înv.) v. Cadaveric, leşteu s.n. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. leştreăng s.n. (reg.) v. Rangă. leşuf1 vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. leşuP vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Hămesi. Lihni. leşuP vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Spăla, leşuială s.f. (reg.) v. Leşin. Sfârşeală, leşui't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Hămesit. Lihnit. Sfârşit2. letăl, -ă adj. (despre lovituri, emoţii puternice, doze de medicamente etc.) fatal, mortal, ucigător, <înv.> mortifer, letifer. A primit o lovitură letală în cap. O emoţie puternică poate fi letală pentru cardiaci. Doza prea mare de morfină a fost letală. letalitâte s.f. mortalitate, <înv. şi reg.> moarte, <înv.> omor. Letalitatea este mare în rândul bolnavilor de cancer. letărg s.n. (med., med. vet.; înv.) v. Letargie. Moarte aparentă. Somn letargic. Stare letargică. letărgic, -ă adj. fig. (despre oameni) 1 apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, rece, amorf. Este o persoană letargică, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 inactiv, pasiv, somnolent, toropit. Fiind o fire agitată, nu poate înţelege persoanele letargice. letargie letargie s.f. 11 {med., med. vet.) moarte aparentă, somn letargic (v. somn2), stare letargică, <înv.> letarg. în timpul letargiei pacientul este inconştient, imobil şi poate răspunde doar la stimuli exteriori puternici. 2 (med., med. vet.; rar) v. Inconştienţă. Leşin. Lipotimie. Nesimţire. 3 (înv.) v. Hibemaj. Hibernare. Hibemaţie. Iernare. Iernat. II fig. 1 langoare, lâncezeală, lâncezire, moleşeală, moleşire, toropeală, toropire, amorţeală, blegire, eclipsă, mocneală, vegetare, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. Cu greu se desprinde din starea de letargie provocată de caniculă. 2 apatie, delăsare, impasibilitate, im-perturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, răceală, sterpăciune. Starea lui de letargie faţă de ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. 3 inactivitate, inacţiune, inerţie, neactivitate, nonacţiune, pasivism, pasivitate, abulie, adormire, hibernare. Starea lui de letargie îi enervează pe toţi. letcă s.f. (tehn.; reg.) 1 (la sucală) fus de letcă. Pe letcă se introduc mosoarele, în vederea depănăriipe ele a firelor dintr-un scul aflat pe vârtelniţă. 2 (la războiul de ţesut) v. Rodan. Sucală. letcon s.n. (tehn.) ciocan de lipit (v. ciocan2), fier de lipit. A cositorit firele mufei de la televizor cu letconul. lete s.f. (reg.; constr. mai ales cu vb. „a avea,J) v. Răgaz. Timp. Vreme, leterii s.f. pl. (reg.) v. Anecdotă. Glumă. Spirit. letin, -ă s.m., s.f. (înv. şi pop.) = latin, letios, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre pământ, terenuri etc.) v. Argilos. Cleios. Clisos. Lutos. 2 (despre suprafeţe, terenuri etc.) v. Alunecos. Glisant. Lucios. Luciu2. Lunecos. 3 (în opoz. cu „copt”; mai ales despre aluaturi) v. Crud. Necopt. 4 (despre substanţe, materii, anumite preparate culinare etc.) v. Cleios. Lipicios. Unsuros. letiţie s.f. (latin.; înv.) v. Bucurie. Desfătare. Juisare. Mângâiere. Mulţumire. Plăcere. Satisfacţie. letiu s.n. (reg.) 1 v. Argilă. Clisă. Humă. Lut. Pământ. Pământ galben. 2 (culin.) v. Terci, letnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. 2 fig. v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol. letopiseţ s.n., s.m. 11 s.n. cronică, <înv.> hronic. Letopiseţul este o lucrare cu caracter istoric, frecventă mai ales în Evul Mediu. 2 s.m. (înv.) v. Cronicar. II s.n. (înv.; iron.) v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Sâcâială. letopisiţăr s.m. (înv.) v. Cronicar, letrină s.f. (tipogr.) colontitlu. Letrina cuprinde titlul cărţii sau al capitolului, numele autorului etc. leu1 s.m. 11 (zool.) Panthera leo; regele-sava-nei (v. rege1), aslan. 2 (art. Leul; astron.; nm. pr.) Calul (v. cal), Gavădul. Constelaţia Leul se află în emisfera boreală, fiind situată între Rac şi Fecioară. 3 fig. (relig. creştină; înv.; nm. pr.) v. Fiul lui Dumnezeu (v.fiu). Fiul Omului (v.fiu). Galileanul. Hristos. Iisus. Iisus Galileanul. Iisus Hristos. învăţătorul (v. învăţător). Lumină de la Lumină. Lumină din Lumină. Mântuitorul (v. mântuitor). Mesia. Mielul Domnului (v. miel). Mielul lui Dumnezeu (v. miel). Mieluşelul Domnului (v. mieluşel). Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel). Nazareeanul (v. nazareean). Nazarineanul (v. nazarinean). Tămăduitorul (v. tămăduitor). 4 fig. (înv.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. II (zool.) leu-de-mare = Otarta byronia; <înv.> leu-ma-rin; (înv.) leu-marin v. Leu-de-mare (Otarta byronia). III (fin.) 1 (şi leu nou) <înv. şi pop.> franc1. A dat câţiva lei pe o îngheţată. 2 (la pl. lei; pop. şi fam.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). leu2 s.n. (reg.) v. Pâlnie, leucă s.f. (tehn.; la car sau la căruţă) mănuşă, mână, suian. Leuca este piesa care susţine loitra. leucemie s.f. 1 (med., med. vet.) leucocitemie, leucoză, mieloză. Leucemia se caracterizează prin prezenţa în exces în măduva osoasă şi, uneori, în sânge a leucocitelor. 2 (art.; med. vet.) leucemia găinilor = leucoza găinilor (v. leucoză), neurolimfomatoză. Leucemia găinilor constă în degradarea sângelui şi a organelor hematopoietice. leucer s.n. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Gânj. leucioără s.f. (pop.) leliţă, ţăţică, leiculiţă, leicuşoară, lelică, lelicuţă, lelişoâră, ţăţucă, ţâţacă. leucit1 s.n. (mai ales la pl. leucite; biol, bot.; astăzi rar) v. Plastidă. leucit2, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre corpul lor) v. Adus2. Aplecat2. Cocârjat. Cocoşat. Curbat. Gârbov. Gârbovit. înclinat, încovoiat. îndoit. Plecat2. Strâmb. Strâmbat. Sucit2.2 (despre oameni) v. Ameţit Băut Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, leucobăză s.f. (chim.) leucoderivat. Leucoba-za, prin oxidare, se transformă în colorantul din care a provenit. leucocheratoză s.f. (med.) leucoplachie, le-ucoplazie. leucocit s.n. 1 (anat.) globulă albă. Leucocitul nu conţine hemoglobină şi joacă un rol important în procesul de apărare a organismului. 2 (med.) leucocit păros = tricoleucocit. Leucocitul păros este o celulă care apare în măduvă, în splină şi, uneori, în sângele periferic la un bolnav de leucemie. leucocitemie s.f. (med, med. vet.) leucemie, leucoză, mieloză. leucocitogeneză s.f. (biol.) leucocitopoieză, leucogeneză, leucopoieză. Leucocitogeneză este procesul deformare a leucocitelor. leucocitopeme s.f. (med.) hipoleucocitoză, leucopenie. La bolnavii cu leucocitopenie numărul globulelor albe din sânge scade anormal. leucocitopoieză s.f. (biol) leucocitogeneză, leucogeneză, leucopoieză. leucoderivăt s.m. (chim.) leucobăză. leucoflegmasi'e s.f. (med.; înv.) v. Anasarcă. Anasarhie. leucogeneză s.f. (biol) leucocitogeneză, leucocitopoieză, leucopoieză. leucogrămă s.f. (med., med. vet.) formulă leucocitară a sângelui. Leucograma cuprinde numărul leucocitelor prezente în unitatea de volum de sânge. leucoleucite s.n. pl. (biol; înv.) v. Leucoplaste, leucom s.n. (med., med. vet.) albeaţă, kerato-leucom, perdea, perdea-albă, pohoială, pieliţă, preveşteală. Leucomul este o leziune comeeană, albă şi opacă. leuconevraxîtă s.f. (med.) scleroză insulară, scleroză în plăci, scleroză multioculară, scleroză multiplă. Leuconevraxita este o boală a sistemului nervos central, caracterizată prin apariţia unor plăci de demielinizare, care dau tulburări de mişcare, de vedere sau psihice. leuconichîe s.f. (med.) noiţă, oiţă. Leuconichiile sunt pete albe, de mici dimensiuni, care apar, uneori, pe unghii. leucopatie s.f. (med.) vitiligo. în leucopatie apar pe piele zone depigmentate, de culoare albă. leucoplachie s.f. (med.) leucocheratoză, le-ucoplazie. leucopenie s.f. hipoleucocitoză, leucocitopenie. leucoplăst s.n. (farm.) emplastru, plasture, <înv.> sparadrap. A acoperit rana cu un leucoplast pentru a nu se infecta. leucoplăste s.n. pl. (biol.) <înv.> leucoleucite. Leucoplastele sunt plastide albe sau incolore, inactive fotosintetic, care formează şi acumulează amidon. leucoplazie s.f. (med.) 1 leucocheratoză, leucoplachie. Leucoplazia este îngroşarea anormală a unei mucoase, prezentându-se sub forma unei plăci albicioase pergamentoase de consistenţă dură. 2 leucoplazie laringiană = pahidermie laringiană circumscrisă. Leucoplazia laringiană este o placa albă, verucoasă, care se localizează la nivelul corzilor vocale. leucopoieză s.f. (biol.) leucocitogeneză, leucocitopoieză, leucogeneză. leucoragie s.f. (med.) leucoree abundentă, leucoree s.f. (med.) 1 <înv. şi pop.> poală albă, <înv. şi reg.> scursoare, morăiaţă, scurgere, soroc alb, <înv.> flux leucoreic, scursură. Leucoreea denumeşte, generic, scurgerile vagi-nale albicioase, uneori purulente, care sunt provocate de infecţii microbiene, parazitare sau micotice ori de iritaţii vaginale localizate. 2 leucoree abundentă = leucoragie. leucotorme s.f. (chir.) lobotomie. Leucotomia este folosită în tratarea unor boli psihice, constând în secţionarea unor fibre sau fascicule nervoase aferente lobului cerebral frontal leucotrichie s.f. (med.) acromotrichie. Leuco-trichia este decolorarea congenitală a pârului. leucoză s.f. 1 (med., med. vet.) leucemie, leucocitemie, mieloză. 2 (art; med. vet.) leucoza găinilor = leucemia găinilor (v. leucemie), neurolimfomatoză. leuenkefalme s.f. pl. (biol.) enkefaline. Le-uenkefalinele alcătuiesc, împreună cu endo-morfinele, grupul morfinelor endogene. lexis leuleţ s.m. (zool; înv.) v. Leuşor. Leuţ. leunăt, -ă adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. leură s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). leurdă s.f. I (bot.) 1 AUium ursinum sau AUium montanum; aior, ai-ciorăsc,ai-de-munte, ai-de-pădure, ai-sălbatic, aişor, aiul-ursului (v. ai), aiuţi, aiuţi-de-munte, floarea-raiului (v. floare), praz-sălbatic, usturoi, ustu-roi-de-munte, usturoi-de-pădure, usturoi-săl-batic, usturoiul-ursului (v. usturoi). 2 (reg.) Allium victorialis; ai-de-munte, usturoi. 3 Allium oleraceum; ai-sălbatic, usturoi. 4 (reg.) v. Arpagic (Allium schoe-noprasum). 5 (reg.) v. Crin-de-pădure. Crin-pes-triţ Crin-sălbatic (Lilium martagon). II (culin.; reg.) 1 v. Chişleag. Lapte prins. Străgheaţă. 2 v. Urdă. Urdă dulce. Urdă proaspătă, leurdeăsă s.f. (reg.) v. Pădurice, leurdmă s.f. (bot.; reg.) v. Dalie. Gherghină1 (Dahlia cultorum). leuşcân s.m. (fin.; pop.) v. Leuşor. Leuţ. leuşor s.m. 1 (zool.) leuţ, <înv.> leuleţ. 2 (fin.) leuţ, leuşcan. leuşteân s.m. I (bot.) 1 Levisticum ojficinale; buruiana-lingorii (v. buruiană), luştereag, păstâmac. 2 (reg.) leuştean-broştescv. Picio-rul-cocoşului (v. picior) (Ranunculus acris); leuştean-de-bahnă = leuştean-sălbatic v. Lim-ba-şarpelui (v. limbă) (Peucedanum latifolia); (art.) leuşteanul-broaştei v. Bulbuc. Bul-buc-de-munte (Trollius europaeus); leuştea-nul-muntelui v. Turiţă (Galium aparine). 3 (înv.; şi leuştean-de-pădure) v. Lemn-câinesc (Ligustrum vulgare). II (arg.) 1 v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. 2 (fin.) v. Dolar. leuţ, -ă s.m., s.f. I (zool) 1 s.m. leuşor, <înv.> leuleţ. 2 s.f. (reg.) v. Leoaică. II s.m. (fin.) leuşor, leuşcan. levant1 s.m. (bot.; rar) v. Levănţică (Lavan-dula officinalis). levant2 s.n. (geogr.; în opoz. cu „ocddenf; înv.) v. Est. Orient. Răsărit2, levantin, -ă adj. (deprec.) 1 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. 2 (despre oameni) v. Intrigant. levantimsm s.n. duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), faţărie, hâtrie, ipocris, ipo-critism, prefacanie, prefacătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi levantinismul şi să spui adevărul levantism s.n. (rar) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug. levarterenol s.m. (biochim.) noradrenalină, norepinefrină. Levarterenolul este un hormon analog adrenalinei, cu acţiune vasoconstric-toare şi hipertensivă. levănţică s.f. (bot.) 1 Lavandula angustifolia; lavandă, aspic1, <înv. şi reg.> moţul-curca-nului (v. moţ1), spichinat, spichinel, lemnul-Domnului (v. lemn), livan, revent, <înv.> şpic. 2 Lavandula officinalis; levant1, spichinat. levcoăie s.f. (bot.; înv.) 1 (şi levcoaie-galbenă) v. Micsandră. Micşunea. Micşunea-de-primă-vară. Micşunea-galbenă. Micşunele-ruginite (v. micşunea). Micşunică. Viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). 2 levcoaie-roşiev. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana şi Matthiola annua). levent adj., s.m. I adj. 1 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos, îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz. 2 (pop.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Amabil. Atent Culant. Curtenitor. Drăguţ. Elegant Galant Gentil 3 (înv.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent Puternic. Robust Solid Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 4 (înv.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Elastic. Subţiratic. Subţire. Suplu. Zvelt 5 (în opoz cu „urât’) înv.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 6 (în opoz. cu „neîngrijit”; înv.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant Fercheş. Ferchezuit Gătit2. îngrijit II s.m. (milit.; în Ev. Med, în Ţara Rom.; înv.) v. Mercenar, levente adj. (înv.; despre bărbaţi) v. Demas-culinizat. Devirilizat. Efeminat, leveş s.n. (reg.) v. Poşircă. levezui ,vb. IV. tr. (pom., hort.; reg.; compl. indică lăstari sau plante de cultură ori părţi ale lor) v. Copiii. Plivi. levigăre s.f. 1 levigaţie. Substanţele solide din sol, prin levigare, sunt transportate în apa freatică, în condiţiile unui exces de apă infiltrată vertical. 2 levigaţie. Levigarea este operaţia de separare a pulberilor fine dintr-un amestec de materiale granulare, prin antrenarea lor sub formă de suspensie într-un lichid. levigăţie s.f. 1 levigare. 2 levigare. levi't s.m. (la vechii evrei) <înv.> levitean. Le-vitul era preotul ales din seminţia lui Levi. levitâţie s.f. fig. distincţie, elevare, elevaţie, grandoare, nobleţe. Ceea ce trebuie admirat la dramaturg se referă la esenţa mesajului, la levitaţia spirituală şi mai puţin la spectaculos. levi'tă s.f. (german.; înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană, Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. leviteăn s.m. (la vechii evrei; înv.) v. Levit. levitesc, -eăscă adj. (înv.) v. Levitic. levitic, -ă adj. <înv.> levitesc. Aaron a făcut parte din neamul levitic. levocardie s.f. (med.) sinistrocardie. Levocar-dia este deplasarea anormală a cordului în interiorul hemitoracelui stâng. levuloză s.f. (biochim.) fructoză, zahăr de fructe. Levuloza se găseşte în nectarul florilor, în fructele dulci şi în miere. levură s.f. 1 (bot.) Zaccharomyces cerevisiae şi Zaccharomyces ellipsoideus; drojdie, droj-die-de-bere, drojdie-de-pâine, drojdioa-ră, drojdiuţă. Levura este o ciupercă microscopică, folosită în industria alimentară, în farmacie şi în furajarea animalelor. 2 (şi levură de bere) drojdie, drojdie de bere, drojdie minerală, ţaică1. Levura de bere este un preparat industrial care se foloseşte mai ales ca ferment pentru dospirea aluatului. lexem s.n. (lingv.) 1 morfem lexical, semantem. Lexemul este cuvântul sau partea de cuvânt considerată ca purtătoare a semnificaţiei. 2 cuvânt, item, termen, vorbă, verb, vocabulă, <înv. şi pop.> zicere, <înv.> dicţiune, glas, grai, limbă, locuţiune, parolă, vorbire, voroavă, lexis. în ultimul timp au pătruns în limba română multe lexeme străine. lexemătică s.f. (lingv.) semantică (v. semantic), semasiologie, semantism. Lexematica se ocupă cu studiul sensurilor cuvintebr din punct de vedere descriptiv, comparativ şi istoric. lexic, -ă s.n., adj. (lingv.) I s.n. 1 vocabular, <înv.> lexicon. în lexicul limbii române sunt mulţi termeni de origine franceză. 2 lexic fundamental = lexic principal = vocabular de bază, vocabular fundamental. Lexicul fundamental sau principal reprezintă fondul principal de cuvinte al unei limbi; lexic pasiv = fond pasiv, vocabular pasiv. Lexicul pasiv nu este folosit în mod frecvent în vorbire. 3 vocabular. Pentru lucrarea de licenţă a ales studierea lexicului lui M. Sadoveanu. II s.n. (astăzi rar) 1 (adesea urmat de determ. care indică specificul) v. Dicţionar. Lexicon. Vocabular. 2 v. Glosar. Vocabular. III adj. (astăzi rar) v. Lexical. lexicăl, -ă adj. (lingv.) lexic, <înv.> lexicografic. în ultimul timp se observă în limbă o serie de formaţiuni lexicale noi. lexicograf s.m. (lingv.) <înv.> vocabulist. Lexicograful este specialist în lexicografie. lexicografic, -ă adj. (lingv.; înv.) v. Lexical, lexicografie s.f. (lingv.; înv.) I <înv.> lexicologie. Lexicografa era studiul didactic al lexicului limbilor clasice. I11 (adesea urmat de determ. care indică specificul) v. Dicţionar. Lexicon. Vocabular. 2 v. Glosar. Vocabular, lexicologie s.f. (lingv.; înv.) 1 <înv.> lexicografie. 2 (adesea urmat de determ. care indică specificul) v. Dicţionar. Lexicon. Vocabular, lexicon s.n. (lingv.) 1 (adesea urmat de determ. care indică specificul) dicţionar, vocabular, lexic, <înv.> condică, cuvântar, glosar, lexicografie, lexicologie, vorbar. Şi-a cumpărat un lexicon de termeni medicali. 2 (înv.) v. Lexic. Vocabular. lexigrâf s.m. (lingv.; înv.) v. Ortografist. lexigrăfic, -ă adj. (lingv.; înv.) v. Ortografic, lexigrafîe s.f. (lingv.; înv.) v. Ortografie. I6xis s.n. (lingv.; grec.; înv.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. leza leză vb. I. tr. 11 (compl indică stări, situaţii etc.) a afecta1, a impieta, a prejudicia. Acest comportament bizar a lezat relaţiile de prietenie dintre ei. Disputele permanente cu cei din opoziţie i-au lezat imaginea publică. 2 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale lor) a dăuna, a prejudicia, a vătăma, a atinge, a lovi, a păgubi. Un comportament uşuratic a lezat imaginea pe care cu greu şi-a construit-o. 3 (compl. indică drepturi, privilegii etc.) a încălca, a nesocoti, a uzurpa, a cotropi, a împresura. Trebuie luate măsuri împotriva acelora care lezează drepturile omului. 4 fig. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a asper-sa, a atinge, a împroşca, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost lezat public, într-o emisiune televizată. II (med., med. vet.; livr.; compl. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza, lezârd subst. (zool.;fran.) v. Şopârll lezare s.f. 11 daună, prejudiciu, lovitură, pagubă, vătămare, lovire. Publicarea unui articol calomnios i-a provocat mari lezări morale. 2 vătămare. Atitudinea partenerului său de afaceri a dus la lezarea intereselor sale. 3 fig. insultare, invectivare, jignire, ofensare, ultragiere, vexare, rănire. Lezarea politicianului a fost necuviincioasă. 4 fig. afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), atac, atingere, ţigăneală. Lezările din presă au demoralizat-o. II (med, med. vet.) 1 leziune, vătămare, <înv. şi reg.> stricăciune. 2 (livr.) v. Rănire, lezat -a adj. 11 (despre drepturi, privilegii etc.) încălcat, nesocotit, uzurpat. A dat statul în judecată pentru a-şi apăra drepturile lezate. 2 (jur.; despre oameni) prejudiciat, vătămat. Chiriaşii lezaţi au dat în judecată primăria. 3 fig. (despre oameni) insultat, invectivat, jignit, ofensat, ultragiat, vexat, atins, rănit2, lovit. Politicianul lezat a intrat în polemică cu opozanţii săi. II (med, med. vet.; livr.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre organe etc.) v. Lovit. Rănit2. lezieş s.m. (reg.) 1 v. Calfa. 2 v. Fecior. Flăcău. June. Tânăr. lezionă vb. I. tr. (med., med. vet.; rar, compl indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza. leziune s.f. 1 (med, med. vet.); plagă, rană, ulcus, afect, arici1, aruncătură, bubă, meteahnă, <înv. şi reg.> beleaznă, zgancă, betegire, cozace, momiţă, oajdă2, racilă, <înv.> bolie, rănitură, vulnl Are o leziune la mână: 2 (med., med. vet.) lezare, vătămare, <înv. şi reg.> stricăciune. A căzut de pe scară, dar s-a ridicat repede în picioare, fără să aibă vreo leziune. 3 (jur.; în statele monarhice; înv.) leziune a maiestăţii v. Lezmaiestate. lezmajestate s.f. (jur.; în statele monarhice) crimă de lezmaiestate, <înv.> leziune a maiestăţii. Lezmaiestatea este ofensa adusă unui suveran sau autorităţii acestuia, considerată de lege drept crimă şi pedepsită ca atare. liaj s.n. (fran.) v. înnodare. Legare. Legat2, liant s.m. 1 (tehn.) aglomerant. Liantul are proprietatea de a lega între ele particulele, firele sau fâşiile unui material 2 §£ ciment Toleranţa este liantul societăţii. liâs s.n. (geol; înv.) v. Jurasic inferior. Liasic. liâsic s.n. (geol.) jurasic inferior, <înv.> lias. Liasicul se caracterizează prin amoniţi, lame-libranhiate etc. libadeâ s.f. (înv.) v. Anteriu. Reverendă. Sutană. libârcă s.f. I (entom.) 1 (şi libarcă-neagră) Blatta orientalis sau Periplaneta orientalis; gân-dac-de-bucătărie, gândac-de-casă, gândac-negru, şvab1, şvab-negru (v. şvab1), gâzoabă, pepe-roşie, pleaznă, ploşniţă, taracan, tarhan, zgripţ. 2 (şi libarcă-galbenâ) Phyllodromia germanica; corhan, rus1, şvab1, şvab-mărunt (v. şvab1), colţan, prus1, tarhan, tăun. 3 (reg.) v. Băligar (Geotrupes stercorarius). 4 (reg.) v. Borză (v. borz) (Blaps mortisaga). II s.£ 1 (reg.; deprec.) v. Flecară (w. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondeni Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destră-bălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoarl Imorală (v. imoral). Prostituatl Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). libâre s.f. (în Antic.; înv.) v. Libaţie, libaţie s.f. 1 (în Antic.) <înv.> libare. Libaţia era un act ritual funerar, constând în gustarea şi apoi vărsarea unei cupe cu vin, cu lapte, cu ulei etc., ca omagiu adus zeilor. 2 (livr.) v. Beţie. Chef. Petrecere. tibă s.f. (omit.; reg.) v. Gâscă-sălbatică (Anser anser). libăi vb. IV. intr. (reg.; despre gâşte şi raţe) v. Gâgâi. Iibăr, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Lila. Liliachiu. Micşuniu. Mov. Violet. Vioriu. libăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Coacăză, libăruş s.n. (jur., adm.; înv. şi reg.) v. Chemare. Citare. Citaţie. Convocare. Invitare. Invitaţie. libăzi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. libâl s.n. I (lit.; livr.) v. Diatribă. Pamflet. I11 (jur.; înv. şi reg.) v. Plângere. Reclamaţie. 2 (reg.) v. Catastif. Condici Registru. 3 (înv.) v. Cărticea. Cărticică. Volumaş. 4 (înv.) v. Opuscul 5 (fin.; ieşit din uz) v. Libret Libret de economii. libelă s.f. (înv.) 1 (geogr.) v. Cotă. Nivel. 2 (tehn.) v. Cumpăni Nivelă cu bulă de aer. Poloboc. libeh'st, -ă s.m., s.f. (lit.; livr.) v. Pamfletar. Pamfletist. libelulă s.f. 1 (entom.) Libellula depressa; odonat, cal-de-apă, cal-turtit, calul-dra- cului (v. cal), calul-popii (v. cal), călugăriţă, căluş, cobiliţă, craiul-broaştei (v. crai), fluture-verde, scăluş-de-apl 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 3 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin(v. organ1).Penis, liber, -ă adj., s.m., s.n., adv. I adj. 1 (despre oameni, grupuri de oameni, comunităţi etc.) <înv. şi pop.> slobod, podvolnic, <înv.> volnic. Cel care a fost aservit este acum om liber. 2 (despre oameni sau despre comunităţi umane) independent, liber, neatâmat, <înv. şi pop.> slobod. Străbunii lui au fost oameni liberi şi cutezători. 3 (polit.; despre state, popoare etc.) autonom, independent, neatâmat, suveran, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> nedependent, volnic. Suntem un popor liber. 4 (econ., polit.; despre regiuni, teritorii etc. sau despre organizaţii, instituţii, unităţi industriale, bancare etc.) autonom, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> volnic. Este un teritoriu liber din punct de vedere administrativ. 5 (despre persoane care au săvârşit o infracţiune sau care sunt bănuite că au comis 0 infracţiune) neînchis, neîntemniţat, <înv. şi pop.> slobod Criminalul este încă liber. 6 (despre oameni) neîngrădit. Eşti liber să faci ce vrei 7 (despre animale) nelegat, <înv. şi pop.> slobod. Câinii umblă liberi pe străzi. II adj. 1 (despre părţi ale corpului) degajat. I-a scos cătuşele, lăsându-i mâinile libere. 2 (despre mişcări) degajat, nestânjenit, nestingherit, dezlegat2. Se strecoară prin mulţime cu mişcări libere. 3 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat Se mişcă pe scenă cu gesturi libere. 4 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, despre consumul anumitor alimente etc.) autorizat, permis2. Intrarea ziariştilor în sala Parlamentului este liberă. 5 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) liber-consimţit=conştient, deliberat, intenţionat, voit2, intenţional, precugetat. Munca este o acţiune liber-con-simţită a omului. Alegerea lui a fost liber-con-simţită. 6 (despre căi de comunicaţie sau de acces) deschis, slobod. Se poate circula foarte bine, întrucât drumul este liber. 7 (despre legături, noduri etc.) larg, <înv. şi pop.> slobod. Legătura baticului trebuie să fie liberă pentru a o suporta sub barbă. 8 (mai ales fig; fam.; deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădă-rănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Maha-lagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 9 (mai ales fig.; deprec.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent Decăzut Depravat Desfrânat Des- libertate trăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufi-anesc. Stricat. Viciat. Vicios. 10 fig. (despre oameni) liniştit, uşurat, despovărat, dezglodat. După ce şi-a încheiat misiunea, s-a simţit liber. 11 fig. {în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozo-nizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, senin. La munte este un aer liber. III adj. 1 {despre oameni) frai. De mâine este liber, deoarece intră în concediu. 2 {despre oameni, mai ales despre tineri) necăsătorit, <înv. şi pop.> slobod, disponibil, solo. Tânărul este liber, l-a părăsit prietena lui. 3 (despre oameni) neangajat. Când eşti liber şi pentru mine? 4 {despre oameni) disponibil, neocupat în această perioadă fiind liber, putea să se angajeze într-o astfel de acţiune caritabilă. 5 {despre perioade de timp, linii de comunicaţii, locuri dintr-o incintă etc.) disponibil, neocupat, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> prisoselnic. La sfârşitul săptămânii are timp liber pe care îl consacră activităţilor extraprofesionale. Linia telefonică este liberă. Primeşte clienţi în restaurant în limita locurilor libere. 6 (despre bănci, scaune etc.) gol2, neocupat, <înv. şi pop.> slobod. Se aşază pe singurul scaun liber din încăpere. 7 {despre camere, locuinţe, pensiuni etc.) ne-închiriat, neocupat A prins în ultimul moment o cameră liberă într-o pensiune, la Sinaia. 8 (despre posturi, funcţii, demnităţi etc.) disponibil, neocupat, vacant, <înv.> deşert. Posturile libere au fost scoase la concurs. 9 (despre cap sau frunte) descoperit, neacoperit. Şi-a dat căciula pe spate, lăsându-şi fruntea liberă. 10 (despre spaţii) gol2. Se strecoară prin spaţiul liber dintre dulap şi pat. 11 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; reg despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat. înseninat. Limpede. Pur2. Senin. Străveziu. 12 fig. (despre hârtie, coli, rânduri etc.) alb, gol2, nescris. Are pe birou un top de foi libere. IV1 s.m, adj. (filos., relig.; în opoz. cu „religios) liber-cu-getător = ateu, ireligios, necredincios, păgân, impiu, eretic, incredul, <înv. şi pop.> netemător de Dumnezeu, ateist. Este un liber-cugetător convins, care neagă existenţa lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi. 2 s.m. liber-profesionist = profesionist-liber, <înv.> profesional-liber. Artiştii, avocaţii şi notarii sunt liber-profesio-nişti. V s.n. autorizaţie, licenţă, permis1, permisie, <înv. şi reg.> paşuş, slobozenie, <înv.> carte domnească de slobozenie, slobozire, pitac2. Şoferul arată poliţistului liberul depar-care.\l\ adv. (modal) 1 nestânjenit, nestingherit, <înv. şi pop.> slobod. Aleargă liber prin curtea palatului. 2 liber-consimţit= conştient, deliberat, intenţionat, voit2, precugetat. A acceptat liber-consimţit să participe la miting. Are o atitudine liber-consimţit defensivă. liberă vb. I. (în concurenţă cu ,,a elibera”; astăzi mai ales pop.) 11 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. in- troduse prin prep. „din) a elibera, a salva, a scăpa, a scoate, <înv. şi pop.> a dezbate2, a mântui, a slobozi, <înv.> a apuca, a ierta, a opri, a trimite, a volnici. A fost liberat din lagărul german la sfârşitul războiului. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi umane, ţâri) a (se) dezrobi, a (se) elibera, a (se) emancipa, <înv. şi pop.> a se dezbate2, a (se) mântui, a (se) slobozi, <înv.> a (se) dejuga, a (se) volnici, a (se) descătuşa, a (se) dejuga. Al. I. Cuza a liberat clăcaşii. După cel de- al Doilea Război Mondial foarte multe ţări s-au liberat de sub dominaţia colonialistă. 3 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din) a (se) elibera, a ieşi, a scăpa, <înv.> a lăsa. Din lipsă de probe, a fost liberat din închisoare după câteva luni. L-au arestat şi pe el, tocmai când se liberase ea. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică militari) a (se) elibera, a scăpa, <înv. şi pop.> a (se) slobozi, <înv.> a licenţia. După un an de stagiu militar s-a liberat. I11 refl. (despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) a se descleşta, a se desprinde, a se elibera, a scăpa. S-a liberat cu greu din braţele lui. 2 tr., refl. a (se) degaja, a (se) descleşta, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) elibera, a scăpa, a scoate, a laşa, <înv. şi pop.> a (se) slobozi. Şi-a descheiat corsetul pentru a-şi libera talia din încleştarea lui. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) despovăra, a (se) uşura, <înv. şi reg.> a se lesni, <înv.> a dez-greuna. A liberat calul de şa. S-a liberat de greutatea rucsacului. 4tr. (compl. indică locuinţe, încăperi, spaţii etc.) a elibera, a evacua, a goli, a degaja. Chiriaşii au fost nevoiţi să libereze apartamentul. 5 tr. (pop.; compl. indică fiinţe, lucruri ţinute strâns; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Lăsa. 6 tr. (înv.; compl. indică radiaţii, unde, fascicule etc.) v. Degaja. Dezvolta. Emana. Emite. Produce. Radia1. Răspândi. 7 tr. (înv.; compl. indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale) v. Achita. Lichida. Onora. Plăti. 8 tr. (înv.; compl. indică produse, mărfuri etc.) v. Furniza. Livra. liberal, -ă s.m., adj. I s.m. (polit.) <înv.> stângaci. Este un liberal convins. II adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Degajat. Dezinhibat. Dezinvolt. Firesc. Liber. Natural. Neafectat. Neartificial. Necăutat. Neconvenţional. Neprefacut. Nesilit Nesofisticat. Nestudiat. Nonconvenţional. Nonşalant Simplu. Spontan. 2 (despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. 3 (despre oameni) v. Concesiv. Indulgent. îngăduitor. Permisiv. Răbdător. Tolerant. 4 (despre idei, concepţii, opinii etc. ale oamenilor) v. Tolerant, liberaliciune s.f. (znv.) v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Mărinimie, liberalism s.n. lărgime de vederi, libe-ralitate. Şi-a dovedit liberalismul în discuţiile axate pe problema drepturilor minorităţilor. liberalităte s.f. 1 (livr.) v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Mărinimie. 2 (livr.) v. Lărgime de vederi. Liberalism. 3 (concr.; înv.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. liberăre s.f. (în concurenţă cu „ eliberare”; astăzi mai ales pop.) 11 eliberare, salvare, scăpare, scoatere, <înv. şi pop.> dezbatere2, mântuire, slobozire, <înv.> eliberaţie, liberaţie, scă-pătură, dezgrădire. Liberarea deţinuţilor din lagărele germane a fost o prioritate pentru armata învingătoare. 2 dezrobire, eliberare, emancipare, emancipaţie, <înv. şi pop.> mântuire, slobozire, <înv. şi reg.> slobozenie, <înv.> slobozie, slobozitură, descătuşare, dejugare. După cel de-al Doilea Război Mondial, multe ţâri au obţinut liberarea de sub dominaţia colonialistă. 3 eliberare, ieşire, scăpare, egresiune, itlac. Avocatul a cerut liberarea clientului său din arest. 4 (milit.) eliberare, lăsare la vatră. Orice soldat în termen aşteaptă liberarea. I11 degajare, descleştare, desfacere, desprindere, eliberare, scăpare, <înv. şi pop.> slobozire. Descheierea corsetului a produs liberarea taliei din strânsoare. 2 despovărare, uşurare, <înv.> dezgreunare. După liberarea de greutatea rucsacului, îşi îndreaptă spatele. 3 eliberare, evacuare, golire. Proprietarul a cerut chiriaşilor liberarea apartamentului. 4 (rar) v. Achitare. Lichidare. Onorare. Plată. Plătire. 5 (rar) v. Eliberare. Emitere. liberator, -oăre adj., s.m., s.f. (astăzi mai ales pop.) dezrobitor, eliberator, <înv. şi pop.> mântuitor, slobozitor. Soldaţii liberatori au fost primiţi de populaţie cu flori. Al.1. Cuza este considerat liberatorul ţiganilor. liberăţie s.f. 1 (înv.) v. Eliberare. Liberare. Salvare. Scăpare. Scoatere. 2 (ieşit din uz) v. Achitare. Lichidare. Onorare. Plată. Plătire. liberniţi'ţ, -ă adj. (reg.) 1 (despre corpul oamenilor sau despre părţi ale acestuia) v. Lăbărţat 2 (despre pălării, clopuri etc.) v. Pleoştit libert s.m. (în Antic, romană) libertin. Liberţii erau sclavii romani eliberaţi. libertăr, -ă adj., s.m., s.f. (rar) v. Anarhist, libertăte s.f. 1 <înv. şi pop.> slobozenie, <înv. şi reg.> slobozie, <înv.> voinicie. Minţile luminate din toate timpurile au luptat pentru libertatea omului 2 voinţă liberă, <înv.> voie, voie slobodă. Părinţii îi respectă libertatea. 3 (polit.) autonomie, independenţă, neatârnare, nondependenţă, suveranitate, <înv. şi pop.> slobozenie, <înv. şi reg.> slobozie, <înv.> nede-pendenţă, voinicie. Mişcările popoarelor pentru emancipare şi libertate au avut consecinţe favorabile. 4 (econ., polit.) autonomie, autonomism, <înv. şi pop.> slobozenie, <înv. şi reg.> slobozie, <înv.> voinicie. Regiunea se bucură de libertate administrativă în cadrul statului. 5 libertate de conştiinţă = libertatea conştiinţei. Libertatea de conştiinţă este dreptul cetăţenesc de a avea o opinie proprie în orice domeniu al vieţii sociale; libertate de cugetare = libertate de gândire, libertatea cugetării, libertatea cuvântului, libertatea de a cugeta, libertatea de a gândi; libertate de gândire = libertate de cugetare, libertatea cugetării, libertatea cuvântului, libertatea de a cugeta, libertatea de a gândi. Libertatea de gândire este dreptul de a exprima oral sau în scris propriile opinii; libertate religioasă = libertatea cultului. Libertatea religioasă este dreptul libertin 1962 acordat de stat de a practica orice cult religios sau orice religie; (art.) libertatea conştiinţei = libertate de conştiinţă; libertatea cugetării = libertate de cugetare, libertate de gândire, libertatea cuvântului, libertatea de a cugeta, libertatea de a gândi; libertatea cuvântului = libertate de cugetare, libertate de gândire, libertatea cugetării, libertatea de a cugeta, libertatea de a gândi; libertatea de a cugeta = libertate de cugetare, libertate de gândire, libertatea cugetării, libertatea cuvântului, libertatea de a gândi; libertatea de a gândi = libertate de cugetare, libertate de gândire, libertatea cugetării, libertatea cuvântului, libertatea de a cugeta; libertatea presei = libertatea tiparului; libertatea tiparului = libertatea presei. Libertatea presei sau a tiparului este dreptul de a publica fără cenzură; libertatea cultului = libertate religioasă. 6 autorizaţie, îngăduinţă, permisiune, voie. Are libertatea şefului de a lipsi astăzi de la serviciu. 7 anticonformism, inconformism, neconformism, nonconformism, goliardie. Comportarea lui se caracterizează prin libertate. Libertatea artiştilor trebuie tolerată. 8 (pop.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţi libertin, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă libertin. 2 s.m. (în Antic, romană; livr.) v. Libert. libertinaj s.n. 1 desfrâu, dezmăţ, luxură, orgie, libertinism, <înv.> ruşinare, slobozenie, slobozie, zamparalâc, saturnale, bacanală, scârnăvie, cancan2, paranghelie. Astă-noapte a fost un mare libertinaj acasă la ei. 2 crailâc, berbantlâc, crancalâc, <înv.> ber-bănţie, preacurvie. Libertinajul soţului ei este cunoscut de toţi. libertinism s.n. 1 goliardie. Datorită libertinismului în idei şi în expresie a creat compoziţii nemuritoare. 2 (filos., relig.; rar) v. Ateism. Necredinţă. Păgânism. 3 (rar) v. Desfrâu. Dezmăţ. Libertinaj. Luxură. Orgie, libian, -ă adj. libic. S-au întâlnit în Tripoli, capitala libiană. libic, -ă adj. (rar) v. Libian, libidâu s.n. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. libidic, -ă adj. (rar) v. Libidinal. libidinăl, -ă adj. libidic. Nu-şi poate înfrâna pornirile libidinale. libidine s.f. (rar) 1 (psih.) v. Eros. Libido. 2 (med.) v. Apetit sexual. Libido. libidimsm s.n. libidinozitate. libidinos, -oăsă adj. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) impudic, lasciv, obscen, senzual, voluptuos, lubric. A fost amendat pentru gesturi libidinoase. 2 (despre oameni) lubric, <înv.> râncaci. Era în compania unui bărbat libidino^ libidinozitate s.f. libidinism. Libidinozitatea este înclinarea lipsită de pudoare spre plăceri senzuale şi imoralitate. libido s.n. 1 (psih.) eros, libidine. Libidoul este ansamblul dorinţelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic. 2 (med.) apetit sexual, libidine, văpaie, libitinâr s.m. (latin.; înv.) v. Antreprenor de pompe funebre. libitme s.f. pl. (latin.; înv.) v. Pompe funebre (v. pompă2). Iiboş s.n. (com.; reg.) v. Telal. Iibov s.n. 11 (înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. în gen.) v. Farmec. Fascinaţie. încântare. 2 (înv.) v. Amabilitate. Atenţie. Curtoazie. Galanterie. Gentileţe. Politeţe. 3 (înv.) v. Afecţiune. Amor. Dragoste. Iubire. 4 (înv.) v. Afabilitate. Afecţiune. Bunăvoinţă. Cordialitate. Prietenie. II (înv.; urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) v. Aptitudine. Atracţie. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Talent. Vocaţie, libovi'vb. IV. (înv.) 1 intr., refl. (despre oameni) v. Amuza. Desfăta. Dispune. Distra, înveseli. Petrece. Râde. Veseli. 2 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Iubi. îndrăgi. Plăcea. Ţine. libovie s.f. (înv.) v. Afecţiune. Amor. Dragoste. Iubire. libovîre s.f. 1 (reg.) v. Distracţie. Petrecere. Plăcere. 2 (înv.) v. Afecţiune. Amor. Dragoste. Iubire. libovît, -ă adj. (înv.; despre oameni) 1 v. Jovial. Vesel. Voios. 2 v. înamorat. îndrăgostit, libovnic, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) = ibovnic, librar s.m. (înv.) v. Editor, librâre s.f. (astron.; înv.) v. Libraţie. libraţie s.f. 1 (astron.) <înv.> librare. Libraţia este balansarea aparentă a Lunii din cauza orbitei ei eliptice. 2 (rar) v. Balans. Balansare. Clătinare. Clătinat1. Legănare. Legănat1. Oscilare. Oscilaţie. Pendulare. lîbră1 s.f. 11 (fin.; în trecut; înv. şi reg.) v. Băn-cuţl Firfiric 2 (fin.; înv.; adesea urmat de determ care indică ţara unde a fost emisă sau metalul din care a fost făcută) v. IM2.3 (fin.; înv.) libră sterlină v. Liră sterlină (v. lira2). 4 (metrol; înv.) v. Pfund. Livrl 5 (art. Libra; astron.; înv.; nm. pr.) v. Balanţa (v. balanţă). Cumpăna (v. cumpănă). II fig. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradl Femeie uşoarl Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabl Prostituatl Pupăzl Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). Ifbră2 s.f. (omit.; reg.) v. Nagâţ (Vanellus vanellus). librăreăsă s.f. librăriţl librăriţă s.f. librăreăsă. Librăriţele vând cărţi în librării. libret s.n. (fin.; şi libret de economii) libel, livret. Se prezintă la CEC cu libretul de economii. Ilbriţă s.f. (reg.; deprec.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). libuţ s.m. (omit.; reg.) v. Nagâţ (Vanellus vanellus). licastau s.n. (tehn.; reg.) 1 v. Daltl 2 v. Dom. Priboi. 3 v. Potricall licăi vb. IV. (reg.) 1 intr., tr. (mai ales despre câini şi pisici, deprec., despre oameni; compl. indică apă, mâncare) v. Limpi. 2 intr. (despre fiinţe sau, p. ext., despre picioarele, tălpile lor) v. Lipăi. 3 intr. (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. licăi're s.f. (reg.) v. Limpire. licăi't1 s.n. (reg.) v. Limpire. licăft2, -ă adj. (în opoz. cu „amar”; reg.; despre alimente, mâncăruri, băuturi) v. Dulce. Edulcorat. ticăituri s.f. (ind. alim.; reg.)v. Cofeturi. Dulciuri (v. dulce). Zaharicale, licăr s.f. 11 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, Ucăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. Admiră licărul stelelor pe cer. 2 licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde licărul din priviri. II fig. licărire, licărit, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare. Simte un licăr de speranţă în suflet. licăreălă s.f. (pop.; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. licări vb. IV. intr. 11 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a bria, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. şi pop.> a lumina, a răsfulgera, a sclipui3, <înv.> a steli, a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele licăresc pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului licăreşte în lumina soarelui. Zăpada licăreşte sub clarul de lună. 2 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) a pâlpâi, a sclipi, a tremura, a vibra, a fâlfâi, a palpita. Focul licăreşte în şemineu. Flăcările focului licăresc în întunericul nopţii. 3 (despre ochi, privire) a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străluci, a străfulgera, a se aprinde, a arde. îi licărea privirea lichefia când o întâlnea. 4 (reg.; despre oameni; adesea determ. prin „din ochi”, „din pleoape O v. Clipi. 5 (med.; reg.; despre dureri fizice; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”)v. înjunghia. 6 (reg.; despre ape curgătoare) v. Clipoci1. Murmura. Suna. Susura. Şopoti. Şuşoti. Şuşui. II fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, a emer-ge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios licăreşte pe chipul ei. licărire s.f. 11 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sdipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeala 2 licăr, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. II fig. licăr, licărit, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare, licăriş s.n. 1 (rar; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. 2 (reg.) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuier. Zumzet Zvon1, licărit s.n. 11 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. 2 licăr, licărire, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. II fig. licăr, licărire, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare. licăritor1 s.m. (înv.) v. Gurmand Mâncăcios. licăritor2, -oăre adj. 1 (mai ales despre surse de lumină) lucitor, scânteietor, sclipitor, lucind, sclipind, sclipicios, <înv.> scânteind, scânteios, clipicios. Flacăra licăritoare a lumânării luminează discret încăperea. Lumina stelelor este licăritoare. 2 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) briant, lucios, lucitor, luciu2, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, lucind, lucid, străfulgerător, <înv. şi pop.> luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. Crestele munţilor sunt acoperite de zăpezi albe, licăritoare. Izvorul îşi duce undele licăritoare în lumina soarelui spre locuri depărtate. Are un inel cu diamante licăritoare. 3 (despre ochi, privire) fulgurant, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, sticli-tor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, licăritori, plini de vioiciune. licăritură s.f. 1 (rar; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. 2 (med.; reg.) v. împunsătură. înjunghietură. înţepătură. Junghi. Nevralgie intercostală. licâu s.m., adj. (înv. şi reg.) 1 s.m., adj. v. Gurmand. Mâncăcios. 2 s.m. v. Adulator. Linguşitor. liceal, -ă adj. (pedag.; în unele ţâri) secundar. Şi-a încheiat studiile liceale. liceăn, -ă s.m., s.f. (pedag.) liceist. Liceenii, la încheierea studiilor, trebuie să susţină bacalaureatul. liceist, -ă s.m., s.f. (pedag.; rar) v. Licean, licent s.m. (pedag.; înv.) v. Licenţiat Titrat, licenţă s.f. 11 autorizaţie, permis1, permisie, <înv. şi reg.> paşuş, slobozenie, <înv.> carte domnească de slobozenie, slobozire, pitac2. Şoferul arată poliţistului licenţa de parcare. 2 brevet, patentă. Tânărul fizician a primit licenţă de invenţie. I11 (stil.) licenţă poetică = <înv.> slobozenie. Licenţa poetică este abaterea conştientă a poeţilor de la regulile gramaticale ale limbii din necesităţi de versificaţie sau stilistice. 2 (livr.) v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Incovenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate, licenţiă vb. I. tr. 1 (livr.; compl. indică persoane angajate) v. Concedia. Disponibiliza. îndepărta. Scoate. 2 (înv.; compl. indică militari) v. Elibera. Libera. Scăpa, licenţiăt, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (pedag.) titrat, <înv.> licent. Este licenţiat în drept. Tinerii licenţiaţi sărbătoresc obţinerea licenţei. 2 adj. (înv.; despre persoane angajate) v. Concediat. Disponibilizat. licenţiere s.f. (livr.) v. Concediere. Disponibilizare. îndepărtare. Scoatere, licenţios, -oăsă adj. 1 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, de-boşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă licenţios. 2 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, sca- bros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii licenţioase. licenţiozităte s.f. imoralitate, impudicitate, impudoare, inconvenienţă, indecenţă, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măs-cară, măscăriciune, măscărie, parşivenie, spurcăţenie, <înv.> măscăritură, măscămicie, scurilitate, devergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru licenţiozitatea exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus licenţiozitatea la extrem. liceu s.f. I (pedag.) 1 (urmat de determ. care indică domeniul) colegiu, <în unele ţări> gimnaziu, şcoală secundară. A absolvit un liceu tehnic. 2 liceu real=realul (v. real). A terminat liceul real şi s-a înscris la Facultatea de Informatică. 3 (înv.) v. Şcoală. II (filos.; în Antic, greacă) şcoală filosofică peripatetică. Liceul a fost întemeiat de Aristotel. licheă s.f. 1 (mai ales deprec.) derbedeu, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, lazaron, cioflingar, spală-linte, spală-poamă, spală-var-ză, terchea-berchea, căcănar, tigoare, cutră, marţafoi1, pa-ţachină2, şmecher, pujlău, ceacănău, dârdală, hoantă, orbete, oşiştie, po-ghibală, pujlă, nandralău, plo-togea, potlogilă, potlogitură, smârcitură, târ-şoagă, techergheu, tereblecea, <înv.> ştrengar, mascalzone, meltean, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, cârnat, pintenat, tinichea, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, poamă, gunoi, ciumalău, deşeu, figurant, labagiu, lest1, sichimea, căcăstorar. Individul este o lichea lipsită de caracter. 2 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu, lichefăce vb. III. tr., refl. (înv.) 1 (compl. sau sub. indică corpuri gazoase) v. Lichefia. 2 (compl. sau sub. indică corpuri solide, în special metale) v. Lichefia. Topi. lichefăcere s.f. (înv.) v. Lichefiere. Topire, lichefăcţie s.f. (înv.) v. Lichefiere. Topire, lichefiă vb. I. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică corpuri gazoase) <înv.> a (se) lichefăce, a se lichefia când o întâlnea. 4 (reg.; despre oameni; adesea determ. prin „din ochi”, „din pleoape7} v. Clipi. 5 (med; reg.; despre dureri fizice; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin7) v. înjunghia. 6 (reg.; despre ape curgătoare) v. Clipoci1. Murmura. Suna. Susura. Şopoti. Şuşoti. Şuşui. II fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, a emer-ge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a se lumina, a se naşte, a răsări1, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios licăreşte pe chipul ei. licărire s.f. 11 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. 2 licăr, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. II fig. licăr, licărit, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare, licăriş s.n. 1 (rar; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. 2 (reg.) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot Şoşoit Şuier. Zumzet Zvon1, licărit s.n. 11 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. 2 licăr, licărire, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. II fig. licăr, licărire, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare. licăritor1 s.m. (înv.) v. Gurmand. Mâncăcios. licăritor2, -oăre adj. 1 (mai ales despre surse de lumină) lucitor, scânteietor, sclipitor, lucind, sclipind, sclipicios, <înv.> scânteind, scânteios, clipicios. Flacăra licăritoare a lumânării luminează discret încăperea. Lumina stelelor este licăritoare. 2 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) briant, lucios, lucitor, luciu2, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, lucind, lucid, străfulgerător, <înv. şi pop.> luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. Crestele munţilor sunt acoperite de zăpezi albe, licăritoare. Izvorul îşi duce undele licăritoare în lumina soarelui spre locuri depărtate. Are un inel cu diamante licăritoare. 3 (despre ochi, privire) fulgurant, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, sticli-tor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, licăritori, plini de vioiciune. licăritură s.f. 1 (rar; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. 2 (med.; reg.) v. împunsătură. înjunghietură. înţepătură. Junghi. Nevralgie intercostală. licâu s.m., adj. (înv. şi reg.) 1 s.m., adj. v. Gurmand. Mâncăcios. 2 s.m. v. Adulator. Linguşitor. liceăl, -ă adj. (pedag.; în unele ţâri) secundar. Şi-a încheiat studiile liceale. liceăn, -ă s.m., s.f. (pedag.) liceist. Liceenii, la încheierea studiilor, trebuie să susţină bacalaureatul. liceist, -ă s.m., s.f. (pedag.; rar) v. Licean, licent s.m. (pedag.; înv.) v. Licenţiat Titrat, licenţă s.f. 11 autorizaţie, permis1, permisie, <înv. şi reg.> paşuş, slobozenie, <înv.> carte domnească de slobozenie, slobozire, pitac2. Şoferul arată poliţistului licenţa de parcare. 2 brevet, patentă. Tânărul fizician a primit licenţă de invenţie. I11 (stil.) licenţă poetică = <înv.> slobozenie. Licenţa poetică este abaterea conştientă a poeţilor de la regulile gramaticale ale limbii din necesităţi de versificaţie sau stilistice. 2 (livr.) v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Incovenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate, licenţiă vb. I. tr. 1 (livr.; compl. indică persoane angajate) v. Concedia. Disponibiliza. îndepărta. Scoate. 2 (înv.; compl indică militari) v. Elibera. Libera. Scăpa, licenţiăt, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (pedag.) titrat, <înv.> licent. Este licenţiat în drept. Tinerii licenţiaţi sărbătoresc obţinerea licenţei. 2 adj. (înv.; despre persoane angajate) v. Concediat. Disponibilizat. licenţiere s.f. (livr.) v. Concediere. Disponibilizare. îndepărtare. Scoatere, licenţios, -oăsă adj. 1 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, de-boşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă licenţios. 2 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, sca- bros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii licenţioase. licenţiozităte s.f. imoralitate, impudicitate, impudoare, inconvenienţă, indecenţă, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măs-cară, măscăriciune, măscărie, parşivenie, spurcăţenie, <înv.> măscăritură, măscămicie, scurilitate, devergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru licenţiozitatea exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus licenţiozitatea la extrem. liceu s.f. I (pedag.) 1 (urmat de determ. care indică domeniul) colegiu, <în unele ţări> gimnaziu, şcoală secundară. A absolvit un liceu tehnic. 2 liceu real=realul (v. real). A terminat liceul real şi s-a înscris la Facultatea de Informatică. 3 (înv.) v. Şcoală. II (filos.; în Antic, greacă) şcoală filosofică peripatetică. Liceul a fost întemeiat de Aristotel. licheă s.f. 1 (mai ales deprec.) derbedeu, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, lazaron, cioflingar, spală-linte, spală-poamă, spală-var-ză, terchea-berchea, căcănar, tigoare, cutră, marţafoi1, pa-ţachină2, şmecher, pujlău, ceacănău, dârdală, hoantă, orbete, oşiştie, po-ghibală, pujlă, ştrengar, mascalzone, meltean, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, gunoi, ciumalău, deşeu, figurant, labagiu, lest1, sichimea, căcăstorar. Individul este o lichea lipsită de caracter. 2 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi’7) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu, lichefăce vb. III. tr.,refl. (înv.) 1 (compl. sau sub. indică corpuri gazoase) v. Lichefia. 2 (compl. sau sub. indică corpuri solide, în special metale) v. Lichefia. Topi. lichefâcere s.f. (înv.) v. Lichefiere. Topire, lichefăcţie s.f. (înv.) v. Lichefiere. Topire, lichefiă vb. I. tr., refl. 1 (compl sau sub. indică corpuri gazoase) <înv.> a (se) lichefăce, a se lichefiat 1964 lichidifica. Gazul metan a fost lichefiat. 2 (compl. sau sub. indică corpuri solide; în special metale) a (se) topi, <înv.> a (se) lichefa-ce. Focul lichefiază metalele. Aurul se lichefiază la peste 1000 de grade. lichefiat, -ă adj. (despre corpuri solide, în special despre metale) topit2. Fonta lichefiată se toarnă în forme speciale. lichefiere s.f. topire, <înv.> lichefacere, liche-facţie. După lichefiere, fonta este turnată în forme speciale. lichelie si. (rar) v. Lichelism, lichelism s.n. lichelie, puşlamalâc. Lichelismul este greu de eradicat. lichen s.m. I (bot.) 1 muşchi-creţ (v. muşchi2), muşchi-de-murite (v.muşchE). 2 lichen-de-Islanda = Udien-islandic=Lichen islandicus; muşchi2, Jl (med; pop) pă-ducel, funigel,furnicel,must, păduchel-niţă,;trântitură2. Lichenul este o boală de piele, mre se manifestă prin mâncărimi puternice la tălpi şi între degetele de la picioare. lichid,-ăadj.,sjl,si. l-adj: 1 (înopoz. cu,^olid”, „gazos”; despre materii, substanţe etc.) licoros, <învj udos. Peştii trăiesc în mediu lichid. A amestecat într-un vas mai multe substanţe lichide. 2 (în opoz. cu „tulbure>>; înv.; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) v. Clar. Cristalin. Curat. Limpede. Netulburat. Pur2. Transparent. II s.n. 1 <înv.> lichiditate. Măsoară densitatea lichidului din vas. 2 băutură, stropeală. I-a cerut chelnerului un lichid dulce din fructe. 3 (fiziol., med, med. vet.) zeamă. Lichidul care iese din rană este amestecat cu puroi. 4 (fiziol.) lichid cefalorahidian = neurolimfa. Lichidul cefalorahidian umple sistemul ventricular cerebral, având rol de protecţie împotriva şocurilor mecanice şi de mijlocire a schimburilor metabolice la nivelul ţesutului nervos central; lichid sino-vial = sinovie. Lichidul sinovial este secretat de membranele situate în cavitatea articulaţiilor, cărora le asigură o bună funcţionare. III si (fon.) consoană lichidă. Lichidele sunt lateralele şi vibrantele care se articulează în mod continuu. lichida vb. I. tr. 11 (compl. indică probleme, activităţi, stări etc.) a încheia, a sfârşi, a termina. S-a întâlnit cu el ca să lichideze toate problemele care au fost între ei. Şi-au lichidat răfuielile vechi. 2 (compl. indică organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) a desfiinţa, a dizolva, a închide, <înv.> a ridica, a răsfira. Fabrica a fost lichidată, iar muncitorii au fost trecuţi în şomaj. 3 (compl. indică organizaţii, reţele, asociaţii etc.) a desfiinţa, a suprima, a demantela, a destrăma, a neantiza. A reuşit să lichideze o reţea de spionaj. 4 (compl. indică situaţii tensionate, realităţi sociale negative, manifestări extreme etc.) a desfiinţa, a suprima, a dezrădăcina, a eradica, a extirpa, a stârpi. Corupţia trebuie lichidată prin legi severe. 5 (compl. indică litigii, controverse, conflicte etc.) a clarifica, a rezolva, a soluţiona, <înv.> a paravlepsi. Părinţii au reuşit să lichideze disensiunile dintre ei. 6 (compl. indică manifestaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) a sparge. Unii lideri au încercat să lichideze greva. 7 (compl. indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) a achita, a onora, a plăti, <înv. şi pop.> a număra1, a împlini, <înv. şi reg.> a plini, a umple, <înv.> a libera, a răfui, a răspunde, a solda, a exoflisi1. Şi-a vândut bijuteriile pentru a-şi lichida datoriile. 8 (rar, compl. indică bunuri materiale, materii prime etc.) v. Consuma1. Epuiza. Isprăvi. Sfârşi. Termina. 9 (fam.; compl. indică lucruri, spaţii etclv. Aneantiza. Distrage. Nimici II fig. 1 (compl indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „depe” etc.) a elimina, a exclude, a îndepărta, a înlătura, a scoate. Din cauza abaterilor repetate, conducerea l-a lichidat din organizaţie. 2 (fam.; compl indică oameni) v. Asasina. Cosi Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, lichidare si. 11 lichidaţiune. Lichidarea contului se face la scadenţă. 2 încheiere, terminare, lichidaţiune. A venit timpul lichidării acestor vechi răfuieli. 3 desfiinţare, dizolvare, închidere. Lichidarea fabricii a declanşat greva salariaţilor. 4 desfiinţare, suprimare, destrămare. Lichidarea reţelei de spionaj este meritul întregii echipe de contraspionaj. 5 desfiinţare, suprimare, dezrădăcinare, eradicare, extirpare, era-dicaţie, stârpire. Lichidarea corupţiei este un imperativ major. 6 achitare, onorare, plată, plătire, liberare, plătit1, <înv. şi pop.> răfuială, <înv.> exoflisire1, răfuire, răspundere, umplere, exoflisis, liberaţie. Lichidarea ratei la bancă se face la sfârşitul fiecărei luni. 7 (rar) v. Desăvârşire. Ducere la capăt. Ducere la sfârşit, împlinire. îndeplinire. înfăptuire. Realizare. 8 (fam.) v. Aneantizare. Desfiinţare. Distrugere. Nimicire. II fig. (fam.) v. Asasinare. Asasinat1. Omorâre. Suprimare. Ucidere, lichidat, -ă adj. 11 (despre probleme, conflicte, activităţi, stări etc.) încheiat, sfârşit2, terminat2. Consideră vechea răfuială lichidată. 2 (despre organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) desfiinţat, dizolvat, închis. Fabrica lichidată a adus în şomaj câteva sute de muncitori. II fig. (fam.; despre oameni) v. Asasinat2. Omorât. Suprimat. Ucis2, lichidator s.m. fig. (fam.) v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş, lichidaţiune s.f. (rar) 1 v. Lichidare. 2 v. Lichidare. încheiere. Terminare, lichidifica vb. I. refl. (înv.; despre corpuri gazoase) v. Lichefia. lichiditate si. (înv.) v. Lichid, lichior s.n. (ind. alim.; reg.) v. Vişinată. liciân s.m. (bot.; reg.) v. Cătină. Cătină-de-gar-duri (Lycium vulgare). licit1,-ă adj. (jur.; în opoz. cu „ilicit”; despre acte, instituţii, organizaţii, măsuri ale unor autorităţi etc.) legal, legiuit, <înv.> leginic, pravilicesc, pravilnic, pravilnicesc. Certificatul medical este un act licit. Guvernul instaurat este perfect licit. licit2 adv. (modal; reg.; urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. „cu”, „ca”) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit licita vb. I. tr. (jur.; compl. indică bunuri, servicii, lucrări etc.) <înv. şi reg.> a licitălui, a liţi- tălui, <înv.> a harecilui. Mâine se vor licita câteva tablouri valoroase. licitaţie si. (jur.; de obicei constr. cu vb. „a vinde”, „a scoate”, „a da”) mezat, strigare, <înv. şi reg.> cochii-vechi. Tablourile au fost vândute la licitaţie. Garderoba starului va fi scoasa la licitaţie. licitălui vb. IV. tr. (jur.; înv. şi reg.; compl. indică bunuri, servicii, lucrări etc.) v. Licita. Iiciu s.m. (bot.; reg.) 1 v. Cătină (Lycium ha-limifolium). 2 v. Cruşin (Rhamnus frangula). h'cof s.n. (ind. alim.; reg.) v. Turtă dulce, licop s.m. (bot.; reg.) v. Cervană (Lycopus europaeus şi Lycopus exaltatus). licoperd s.m. (bot.; reg.) Lycoperdon candi-dum; băşica-porcului (v. băşică). licopodiacee s.f. pl. (bot.) licopodinee. Lico-podiaceele formează familia de plante cripto-game vasculare cu frunzele mari şi dinţate, pe dosul cărora se găsesc sporangi cu spori. licopodinee si. pl. (bot.) licopodiacee. licdrn s.m. (mai ales în arta şi în lit. medievală) inorog, unicorn. Licornul este imaginat sub forma unui cal cu un com înfrunte. licoros, -oăsă adj. 1 (despre băuturi) apetisant, bun, delicios, gustos, îmbietor, plăcut, savuros, ambroziac, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A băut un vin licoros. 2 (în opoz. cu „solid”, „gazos”; rar; despre materii, substanţe etc.) v. Lichid. lictar s.n. (culin., ind. alim.; reg.) v. Magiun, licureălă si. (înv.; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. licurici sm 1 (entom.) Lampyris noctUuca; lampir, luciolă, foc-viu, focul-lui-Dumne-zeu (v.foc), putregai, <înv. şi reg.> fânăraş, faclieş, fânăraş, gândac-scânteios, gândac-strălu-cios, gândăcel-scânteios, goangă-cu-foc, goan-gă-strălucoasă, licuş, lumină-de-pădure, pă-mânt-viu, pepe-luminos, pricolici, pucurici, scânteiuţă, steluţă, vierme-cu-sclipăţ, vier-me-de-foc, vierme-lucitor, vierme-luminos, vierme-verde,vierme-viu,viermişor,viermuşor, <înv.> gândac-din-cel-luminos,gândac-luminos. 2 (arg.) v. Lanternă de buzunar, licuş s.m. (entom.; reg.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). licviriţie si. (bot.; reg.) v. Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). lider s.m. (de obicei urmat de determ. în gen.) conducător, fruntaş, şef, chief, părinte, baci, vârf. Liderul partidului este un distins intelectual. lidiăn s.m. <înv.> lidiu. Lidienii erau locuitorii Lidiei antice. lidi'tă si. (chim.) melinită. Lidita este un exploziv pe bază de acidpicric. lidiu s.m. (înv.) v. Lidian. Iido s.n. (geomorf.) cordon litoral, perisip, săgeată litorală. Lidoul separă marea de un golf sau de o lagună. lidocai'nă s.f. (farm.) xilină, xilocaină. Lido-caina este un anestezic local, folosit şi ca anti-aritmic ventricular. 965 | lie detector [laidi'teKtar] s.n. detector de minciuni. Lie detectorul înregistrează anumite reacţii emotive în timpul interogatoriilor poliţieneşti, aproximând atitudinea celui interogat în ceea ce priveşte adevărul lied [lied] s.n. (muz.) cântec. A cântat un lied de Beethoven. lien s.n. (anat.) splină. Lienul este cel mai mare organ al sistemului limfoid, care produce lim-focite, anticorpi, depozitează globulele roşii etc. Menită s.f. (med.) splenită. Lienita este infla-maţia splinei. lienocel s.n. (med.) hernie a splinei, lienterie s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Diaree, liferâ vb. I. tr. (german.; înv.; compl. indică produse, mărfuri etc.) v. Furniza. Livra, liferănt s.m. (german. înv.) v. Furnizor, liferâre s.f. (înv. şi reg.) v. Furnizare. Livrare, liferât, -ă adj. (înv. şi reg.; despre produse, mărfuri etc.) v. Furnizat. Livrat, liferăţie s.f. (înv. şi reg.) v. Furnizare. Livrare, liferător s.m. (înv. şi reg.) v. Furnizor, lifoşel s.n. (milit.; reg.) v. Pistol. Revolver, lift s.n. (tehn.) ascensor. Liftul blocului s-a defectat. liftă vb. I. tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Martela. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. tiftboy s.m. invar, (engl.) v. Liftier, liftier s.m. boy, liftboy. Liftierul de la universitate este o persoană foarte amabilă. h'fting facial s.n. (chir. plast.) ridectomie. Prin lifting facial se înlătură ridurile şi laxitatea pielii de la nivelul feţei şi al gâtului. lifui vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Lingări. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Adula. Flata. Linguşi. Măguli. Ii'furi s.n. pl. (culin., ind. alim.; reg.) v. Delicatesă. lifurdi s.m. (reg.) 1 v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru. 2 (deprec.) v. Fante. Filfizon. ligament s.n. (anat.) 1 tendon, <înv. şi pop.> zgârci1, vână, pieliţă, sfârc, <înv.> nerv. A făcut o întindere de ligament. 2 ligament alveodentar - desmodont, parodonţiu moale, periodont, periodonţia Ligamentul alveodentar înconjoară dintele şi alveola dentară; ligament rotulian = tendon rotulian. Ligamentul rotuli-an este continuarea porţiunii centrale a tendo-nului muşchiului cvadricepsfemural. ligatură s.f. (tipogr.) logotip. Ligatura este reuniunea mai multor litere într-un singur semn grafic. ligăză s.f. (mai ales la pl. ligaze; biochim.) sintează. Ligazele catalizează unele procese de sinteză din organism. ligă s.f. (med.; reg) v. Alunea. Alunică. Aluniţă. h'gărs.n. (constr.; reg.) v. Cosoroabă. ligheăn s.n. 1 (gosp.) ilian, <înv.> medel-niţă, spălătoare (v. spălător), tas. A pus câteva tricouri la muiat într-un lighean. 2 (înv. şi reg.) v. Chiuvetă. Lavabou. Lavoar. 3 (anat.; înv.) v. Bazin. Cavitate pelvină. Pelvis. 4 (arg.) v. Cameră de culcare. Cameră de dormit Dormitor. lighenăş s.n. (gosp.) lighenuţ. lighenuţ s.n. 1 (gosp.) lighenaş. 2 (art.; anat.; înv.) lighenuţul rinichilor v. Bazinet Pelvis renaL lighioană s.f. 11 (zool; înv. şi pop.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. 2 (zool; înv. şi pop.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Fiinţă. Necuvântător. Vietate. Vieţuitoare (v. vieţuitor). 3 (omit.; înv. şi pop.) v. Orătanie. Pasăre. Pasăre-de-casă. Pasă-re-de-curte. Pasăre-domestică. II fig. 1 (pop. şi fam.; deprec.) v. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. 2 (pop.; deprec.) v. Străin. lighi'rion subst (mineral; grec.; înv.) v. Opal. lignifică vb. I. refl. (bot; despre ţesuturi vegetale) a se sclerifica, a se lemnifica. Tulpina unor plante se lignifică. lignificăre s.f. sclerificare Lignificarea tulpinilor plantelor se produce în timp. lignificăt, -ă adj. (bot; despre ţesuturi vegetale) lemnos, sclerificat, lemnificat, lig-niscent, lignos. Miezul sâmburilor lignificaţi ai caiselor este plăcut la gust. ligniscent, -ă adj. (bot.; rar, despre ţesuturi vegetale) v. Lemnos. Lignificăt. Sclerificat. lignit s.n. (geol.) sigă. Lignitul este sfă-râmicios şi are o putere calorică mică. lignivor, -ă adj., s.m. (zool, entom.) 1 adj. (despre unele animale şi insecte) xilofag. Animalele lignivore se hrănesc cu ţesutul lemnos al plantelor sau rod lemnul. 2 s.m. (la pl. lig-nivori) lignodestructori. Lignivorii se hrănesc cu lemn, pe care îl distrug. lignodestructori s.m. pl. (zool, entom.) lig-nivori (v. lignivor). lignofoliu s.n. (tehn.) fanerit. Lignofoliul este folosit la confecţionarea carcaselor de aparate electrotehnice, de radio şi de televizoare. lignometru s.n. (tipogr.) liniometru. Ligno-metrul este o riglă metalică, gradată după sistemul corpurilor tipografice, care serveşte pentru numărarea liniilor. lignos, -oăsă adj. (bot.; rar; despre ţesuturi vegetale) v. Lemnos. Lignificăt. Sclerificat. lignoză s.f. (biochim.) celulază. Lignoza este secretată de intestinul unor erbivore. ligoăce s.f. (bot.; reg.) v. Toporaş. Topo-raşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pă-dure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viore-le-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). ligotă s.f. (reg.) v. Avantaj. Favoare. înlesnire. Privilegiu. ligroină s.f. (chim.) benzină uşoară. Neofalina este o ligroină, folosită la umplerea brichetelor. ligur, -ă adj., s.f. 1 adj. liguric, ligurian. Populaţia ligură, aşezată în nord-vestul Italiei şi în sud-estul Franţei, a fost asimilată de celţi şi de romani. 2 s.f. (lingv.) ligurică, ligu-riană. Ligura era un dialect nordic galo-italic, vorbit în provincia Liguria. liguriăn, -ă adj., s.f. (rar) 1 adj. v. Ligur. Liguric. 2 s.f. (lingv.) v. Ligură (v. ligur). Ligurică (v. liguric). liguric, -ă adj., s.f. 1 adj. ligur, ligurian. 2 s.f. (lingv.) ligură (v. ligur), liguriană (v. ligurian). liliac lihăr s.m. (bot.; reg.) v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare). Iihaş, -ă adj. (reg; despre boabe de cereale, seminţe etc.) v. Sec. lihăP vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe obosite, bolnave etc.; de obicei cu determ. modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos’) v. Gâfâi. Pufai. Sufla. lihăP vb. IV. refl. (reg.) 1 (despre fiinţe) v. Hămesi. Lihni. 2 (constr. cu unpron. pers. în dat.; despre oameni) v. Plictisi. Urî. lihăiălă s.f. (reg.) 1 v. Hămeseală. Hămesire. Lihneală. 2 v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1. lihăi't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Hămesit. Lihnit. Sfârşit2. lihneală s.f. (pop. şi fam.) 1 hămeseală, hămesire, lihăiălă. Avea o stare de lihneală cumplită, de parcă nu mai mâncase de câteva zile. 2 v. Leşin. Sfârşeală, lihni vb. IV. 1 intr., refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe) a (se) hămesi, a (se) sfârşi, a se leşui2, a se lihăi2, a leşina, a se topi. După zile de regim alimentar sever, era lihnit de foame. 2 intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, lihnit, -ă adj. 1 (pop. şi fam.; despre fiinţe) hămesit, sfârşit2, <înv. şi reg.> pocâltit, hlipit, leşiat2, leşnit, leşuit, lihă-it, niştocit, ştiulghit, leşinat2. Mânca lacom ca un animal lihnit. 2 fig. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Ahtiat. Avid. Dorit. Doritor. Dornic. Flămând. înfometat. însetat. Jinduit. Jinduitor. Lacom. Râvnitor. Setos. Ifliod, -ă adj. (reg.) 1 (despre mâncăruri, băuturi) v. Dulceag. Fad. Insipid. Searbăd1. 2 (mai ales despre apă) v. Sălciu. 3 (despre gust) v. Fad. Leşietic. Leşios. Sălciu. Searbăd1. IiTioş, -ă adj. (în opoz. cu „sătul”; reg.; despre fiinţe) v. Flămând. Flămânzit. înfometat. Nemâncat. Nesătul. Nesăturat. Iihtdruc s.n. (tipogr.) colografie, fototipie. Lihtdrucul este un procedeu de tipărire în care prepararea clişeului imprimabil se face pe o placă de sticlă. lilă adj. invar., s.n. invar. 1 adj. invar, (despre culori, obiecte, materiale etc.) liliachiu, micşu-niu, mov, violet, vioriu, lilacin, stânjeniu, toporăşiu, viorel, laliu, libăr, liveziu, meruQviorint1. Bluza ei este lila. 2 s.n. invar, liliachiu, mov, violet, vioriu, stânjeniu, viorint1. Lilaul se asortează cu albul. lilacin, -ă adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Lila. Liliachiu. Micşuniu. Mov. Violet. Vioriu. liliăc1 s.m. (bot) 1 (şi lUiac-comun, liliac-nem-ţesc, liliac-roşu, liliac-sălbatic) Syringa vulgarii, <înv. şi reg.> scumpie2, ardioane, argovan, boroştean, iorgovan, liurbăn, mălin, mălin-roşu, pelin, salbă-moale, scânteie, scrân-ten, scrinte, sireni. 2 (şi liliac-franţuzesc, lili-ac-nemţesc, liliac-persan) Syringa persica; boroştean, mălin-verde, scumpie1, scum-pie-altoită (v. scumpie1). 3 (şi liliac-românesc) Syringa josikaea; lemnul-vântului (v. lemn), orgoian, pană, scumpie1.4 liliac-de-câmp - liliac-de-toamnă = liliac-sălbatic = Aster liliac tripolium; albăstrică, răchiţică-de-toamnă, tămâiţă-de-câmp; liliac-de-grădină = lili-ac-franţuzesc = Hesperis matronalis; nopti-coasă, violă-de-noapte (v. violă2), vio-lă-de-primăvară (v. viola2), floarea-nop-ţii (v. floare), liliacel, micşunea, mirodenie, pupăză, şibiog, vioară-de-noapte (v. vioară3), viorea-de-noapte; liliac-de-munte = Alnus viridis; aninaş, arin-de-munte, arin-verde; li-liac-de-pădure = liliac-sălbatic = Daphne mezereum; tulichina-lupului (v. tulichină), tulichină, afin-sălbatic (v. afin1), cleiţă, dafin, lemn-câinesc, mălin-sălbatic, paţachină1, piperul-lupului (v. piper), teiul-lupului (v. tei), tulichioară, ţepchin, ţolul-lupului (v. ţol1); li-liac-nemţesc = Phlox paniculata; brumărea, flox, arsenică, botcuţă, liliecuţ, ploscuţă, răchiţele-de-toamnă (v. răchiţea), rotocoale (v. rotocol), sămăchişă, scaunul-Domnului (v. scaun), scânteiuţă, ursărele; (reg.) lili-ac-de-mare v. Crin-de-toamnă (Hosta plan-taginea); liliac-galbenv. Cuişoare (v. cuişoară) {Rubes aureum). 5 (reg.) v. Mălin. Mălin-alb. Mălin-negru (Prunus padus). 6 (reg.) v. Salcâm. Salcâm-alb (Robiniapseudacacia). 7 (reg.) v. Scumpie1 (Cotinus coggygria). liliac2 s.m. (zool.) 1 Vespertilis murinus; şoarece, şoarece-cu-aripl 2 (şi liliac-de-amurg, liliac-de-seară, liliac-urecheat) Plecotus au-ritus şi Nyctalus noctula; potlogar, şoarece, şoarece-cu-urechi. liliacel s.m. (bot.; reg.) v. Liliac-de-grădină (v. liliac1). Liliac-franţuzesc (v. liliac1). Nopti-coasă (Hesperis matronalis). liliachiu, -ie adj. invar., s.n. invar. 1 adj. invar. (despre culori, obiecte, materiale etc.) lilia, mic-şuniu, mov, violet, vioriu, lilacin, stânjeniu, toporăşiu, viorel, laliu, libăr,liveziu, meruc, viorint1. 2 s.n. invar, lilia, mov, violet, vioriu, stânjeniu, viorint1. liliceă s.f. (bot.) 11beris amara; pelin-bun, Sfântul-Petru (v. sfânt),zapejozre. 2 (reg.) v. Păpădie (Taraxacum officinale). 3 (la pl. tilicele; reg.) v. Iberis. Limba-mării (v. limbă) (Iberis umbellata). 4 (lapl. tilicele; reg.) v. Limba-mă-rii (v. limbă) (Iberis sempetflorens). Iflie s.f. (bot.; reg.) 1 (şi lilie-albă) v. Crin (Lilium candidum). 2 (şi lilie-sălbatică, li-lie-vânâtă) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânje-nel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stânjenel-vi-olet (Iris germanica). 3 (şi lilie-galbenă, li-lie-roşie) v. Coroana-împăratului (v. coroană) (Lilium bulbiforum). 4 (şi lilie-vânătă) v. Stânjenel (Iris florentina). 5 lilie-galbenă v. Iris. Stânjen-de-baltă. Stânjen-galben. Stânjenel (Iris pseudacorus); lilie-roşie v. Crin-de-pă-dure. Crin-pestriţ. Crin-sălbatic (Lilium mar-tagon). liliecuţ s.m. (bot.; reg.) Brumărea. Flox. Lili-ac-nemţesc (v. liliac1) (Phlox paniculata). lilig s.m. (înv. şi reg.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar, lilii vb. IV, refl. (reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Vaita. liliom s.m. (bot.; reg.) 1 (şi liliom-alb) v. Crin (Lilium candidum). 2 (şi liliom-alb, lili-om-bun) v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioa- ră. Mărgăritar. Mărgăritărel (Convallaria majalis). 3 (şi litiom-galben) v. Crin-de-toam-nă. Crin-galben. Crinul-fânului (v. crin) (Hemerocallis flava şi Hemerocallis fulva). 4 (şi liliom-albastru, liliom-negru, liliom-vânăt) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădi-nă. Stânjenel-vânăt. Stânjenel-violet (Iris germanica). 5 v. Linariţă (Linaria vulgaris). 6 v. Săbiuţă (Gladiolus imbrjeatus). 7 lili-om-păsăresc v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stân-jeni-de-pădure (v. stânjen). Stânjeni-pestriţi (v. stânjen) (Iris variegata); litiom-sălbaticv. a Lăcrimiţă (Majanthemum bifolium); b Coa-da-cocoşului (v. coadă) (Polygonatum odora-tum, Polygonatum latifolium sau Polygonatum multiflorum). liliput adj. invar, (despre fiinţe, obiecte etc.) liliputan, pitic, <înv.> logoş. Are un căţel liliput. Jocul copilului are piese liliput. liliputan, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fiinţe, obiecte etc.) liliput, pitic, <înv.> logoş. 2 s.m., s.f. nan1, pigmeu, pitic, liliputian, prichindel, ghemiş, hâc, nimuric, patic, tambic, <înv.> logoş, giugea. Liliputanii se angajează, de obicei, la circ. liliputian, -ă s.m., s.f. (rar) v. Liliputan. Nan1. Pigmeu. Pitic. Ifliu s.m. (bot.) 1 (înv. şi reg.) v. Crin (Lilium candidum). 2 (reg.) liliu-galben v. Iris. Stânjen-de-baltă. Stânjen-galben. Stânjenel (Iris pseudacorus); lUiu-vânătv. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stânjenel-violet (Iris germanica). liliuţă s.f. (bot.) Anthericum ramosum; aişor-galben,beteala-miresei (v. beteală),hm-ba-păsării (v. limbă), păienjenel, voalul-mire-sei (v. voal). liman s.n. 11 (geomorf.) litoral, mal1, margine, rivieră, ţărm, luncă, <înv.> pristanişte, râpă, vad, rivaj. Nisipul de pe limanul Mării Negre este fin. Iahtul a fost ancorat nu departe de liman. 2 (geomorf.; înv.) v. Estuar. 3 (înv.) v. Port2. II fig. (constr. mai ales cu vb. „a cere”, „agăsi”, „a oferi”, „a solicita”) adăpost, azil, refugiu, scăpare, vizuină, peşteră. A găsit în viaţa de la mănăstire un liman. limâr s.m. (bot.; reg.) v. Limba-cerbului (v. limbă). Năvalnic (Scolopendrium vulgare). Ii'max s.m. (zool.) Limax; melc-de-frunze, melc-fără-casă, melc-de-ogor, babiţă. Ii'mă1 s.f. (bot.) 1 (rar) v. Perişor1 (Elymus asper). 2 (rar) v. Merişor1. Perişor2 (Pyrola secunda). 3 (reg.) v. Chimen. Chimion (Carum carvi). Ii'mă2 s.f. (tehn.; fran.) 1 v. Pilă2.2 v. Raşpel. limb s.n. (bot.) lamină. Limbul este partea lăţită a frunzei. limba vb. I. tr. (arg.; compl. indică oameni) v. Adula. Flata. Linguşi. Măguli, limbaj s.n. I (lingv.) 1 (şi limbaj articulat) grai, limbă, vorbire, vorbit1, <înv. şi reg.> vorbă, <înv.> voroavă, langaj. Există numeroase cercetări privind apariţia limbajului ca necesitate de comunicare între oameni. Pentru a servi cu adevărat la comunicare, limbajul trebuie să se supună necesităţilor sociale. 2 (şi limbaj natural) grai, limbă, limbă naturală. L-a auzit spunând ceva într-un limbaj necunoscut. După limbaj, turcii se includ în grupa altaicilor. 3 limbaj comun = limbaj curent. Limbajul comun este felul de a se exprima simplu, nepretenţios, pe înţelesul tuturor; limbaj curent = limbaj comun; limbaj de lemn = limbă de lemn. Limbajul de lemn a fost o caracteristică a presei comuniste; limbaj de specialitate = tehnolect Studiile în care se foloseşte un limbaj de specialitate nu sunt accesibile publicului larg. 4 stil, grai, vorbire. Se exprimă într-un limbaj academic. II (stil.) verb. Limbaj artistic. Limbaj poetic. limbai, -ă adj. (fon.; înv.; despre sunete) v. Lingual. limbâr s.n. 11 (anat.; pop.) aţa limbii (v. aţă), aţă-la-limbă, frâul limbii (v.frâu). Limbarul este membrana care uneşte faţa inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 2 (med.; pop.) v. Aftă. 3 (med. vet.; mai ales la bovine; reg.) v. Febră aftoasă 4 (med vet.; reg.) v. Cobe. II (bot; reg.) v. Limba-cucului (v. limbă) (Bo-trychium lunaria). limbâre s.f. (mar.) alimbare. Limbarea este operaţia de descărcare a unei părţi din încărcătura unei nave, pentru a-i permite să navigheze în ape mai puţin adânci. limbăreţ, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ. limbâriţă s.f. I (bot.) 1 Alisma plantago-aqua-tica; brâncariţă, limba-bălţii (v. limbă), limba-bălţilor (v. limbă), limba-broaştei (v. limbă), limba-oii (v. limbă), limba-vacii (v. limbă), pătlagina-bălţilor (v. pătlagină), pătlagină-de-apă, podbal-de-apă, pulmu-na-de-pe-baltă (v.pulmună), rahnă2. 2 (reg.) v. Limba-cerbului (v. limbă). Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 3 (reg.) v. Măselariţă1 (Hyoscyamus niger). 4 (reg.) v. Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). II (med. vet.; reg.) v. Cobe. limbă s.f. A11 (anat.) elice, pendulă, şubă Limba are rol important în perceperea gustului, în procesul de masticaţie şi de deglu-tiţie a alimentelor, iar la om şi în articularea sunetelor. 2 (med.) limbă cerebriformă = limbă plicaturată, limbă scrotală. Limba cerebriformă este o boala caracterizată prin îngroşarea limbii, a cărei faţă dorsală se acoperă cu numeroase pliuri transversale neregulate; limbă plicaturată = limbă cerebriformă, limbă scrotală; limbă scrotală = limbă cerebriformă, limbă plicaturată. 3 (anat; reg.; şi, art., limbaberegateiv. Luetă Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă BI (lingv.) 1 idiom, sistem lingvistic, glosie, <înv. şi pop.> vorbă. Româna este o limbă romanică. Latina este o limbă moartă. 2 limbă-bază = limbă de bază,limbă-mamă. Limba-bază este limba din care provin limbile aceleiaşi familii sau ale aceluiaşi grup genealogic de limbi; limbă comună = koine, limbă obştească. Limba comună este varianta unei limbi care serveşte comunicării între vorbitori de dialecte sau de graiuri diferite; limbă curentă = limbă de conversaţie = vorbire cotidiană, vorbire cu- limbă rentă, vorbire obişnuită, vorbire zilnică, <înv. şi pop.> vorbă comună, vorbă de obşte, vorbă de rând, vorbă de toate zilele limbă de toate zilele, vorbire de toate zilele. Limba curentă este aspectul limbii obişnuit în relaţiile dintre oameni. Foloseşte acest termen cu sensul său din limba curentă; limbă de bază = limbă-bază, limbă-mamă; limbă de lemn = limbaj de lemn; limbă de stat = limbă oficială = <înv.> limbă oficioasă. Limba de stat este limba utilizată în administraţia unui stat şi în instituţiile acestuia; limbă internaţională = limbă universală. Limba internaţională este o limbă naţională cu largă circulaţie în afara graniţelor naţiunii, care este folosită în mod oficial rnai ales în relaţiile diplomatice; limbă literară = vorbire cultă, vorbire literară. Limba literară este aspectul cel mai corect şi mai îngrijit al limbii unei comunităţi, codificat prin existenţa unor norme şi consolidat prin scris; limbă-mamă = limbă-bază, limbă de bază; limbă maternă = limbă natală = <înv.> limba maicei, limba-mumă. Limba maternă este limba care se învaţă în primii ani ai copilăriei, de la părinţi; limbă modernă = limbă vie. O limbă modernă este o limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată de noi; limbă naţională = <înv.> limba maicei patrie, limbă naţionalicească. Limba naţională este limba comună şi unică a tuturor membrilor unei naţiuni; limbă universală = limbă internaţională; limbă populară = limbă vorbită = limbă vulgară = vorbire populară, vorbire dialectală, vorbire regională, <înv.> limbă a obştii, limbă a poporului, limbă poporală. Limba populară este aspectul limbii naţionale propriu felului de a vorbi al poporului; limbă vie = limbă modernă; (rar) limbă obştească v. Koine. Limbă comună; (fam.) limbă de toate zilele v. Limbă curentă- Limbă de conversaţie. Vorbire cotidiană. Vorbire curentă. Vorbire obişnuită. Vorbire zilnică; (înv.) limbă a obştii = limbă apoporului= limbă poporală v. Limbă poporală. Limbă populară. Limbă vulgară. Vorbire populară; limbă naţionalicească = (art.) limba maicei patrie v. Limbă naţională; limbă oficioasă v. Limbă de stat. Limbă oficială; (art.) limba maicei = limba-mumă v. Limbă maternă. Limbă natală. 3 limbă ariană = limbă in-do-ariană = limbă indo-iraniană = ariană (v. arian1). Limba ariană se vorbeşte în prezent în India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Afganistan, Sri Lanka; limbă armeană = armeană (v. armean2). Limba armeană aparţine familiei de limbi indo-europene; limbăfranceză = franceză (v. francez). Limba franceză este o limbă romanică; limbă germană = germană (v. german), nemţească (v. nemţesc). Vorbeşte destul de bine limba germană; limbă latină = latină, <înv.> latinească (v. latinesc), latinie. Limba latină este o limbă indo-euro-peană din grupul italic; limbă latină clasică = limbă latină literară = latină clasică, latină cultă, latină literară, latină savantă. Limba latină clasică era limba latină folosită în Imperiul Roman, mai ales în scris, de persoanele instruite; limbă latină populară = limbă latină vulgară = latină populară, latină vulgară, latină rustică, <înv.> latină poporană, limbă latină poporană, limbă latină rustică. Limba latină vulgară era limba latină folosită în toate provinciile Imperiului Roman de populaţia neinstruită; limbă macedoneană = macedoneană (v. macedonean), veche macedoneană (v. vechi2). Limba macedoneană este o limbă indo-europeană înrudită cu greaca veche, vorbită de vechii macedoneni; limbă maghiară = maghiară (v. maghiar), <înv. şi reg.> ungurie. Limba maghiară face parte din familia limbilor fino-ugrice; limbă maldiviană = maldivi-ană. Limba maldiviană se vorbeşte în Maldive şi în India; limbă neogreacă = limbă romai-că = greacă modernă (v. grec), neogreacă (v. neogrec), romaică. Limba neogreacă este limba greacă din perioada modernă, formată începând cu sec. al XVI-lea, care este diferită de greaca veche şi de greaca bizantină; limbă occitană = limbă provensală = occitană, provensală. Limba provensala se vorbeşte în sudul Franţei, în Spania şi în Italia; limbăpolonă = limbă poloneză = polonă (v. polon), poloneză (v. polonez); <înv. şi pop.> limbă leşească. Limba poloneză face parte din familia limbilor slave, grupul occidental; limbă română = limbă românească = română (v. român), românească (v. românesc), <înv.> românie. Limba română este singura limbă romanică din aria sud-est europeană; limbă sanscrită = sanscrită (v. sanscrit), <înv.> limbă sanscri-tică. Limba sanscrită este vechea limbă indo-europeană din India, în care sunt redactate majoritatea operelor din literatura clasică a acestei ţâri; limbă sardă = sardă (v. sară). Limba sardă este o limbă romanică vorbită de sarzi; limbă sarmată = sarmată (v. sarmat). Limba sarmată este limba iraniană veche vorbită de sarmaţi; limbă sârbo-croată = sâr-bo-croată. Limba sârbo-croată este limba slavă vorbită de sârbi şi de croaţi în fostul spaţiu iugoslav; limbă siriană = siriană (v. sirian), <înv.> limbă sirienească. Limba siriană este o limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică, de origine arabă, vorbită de sirieni; limbă slavă comună = slavă comună. Limba slavă comună este limba vorbită de slavi până la începutul sec. al IX-lea, înainte de a se despărţi în limbi şi dialecte; limbă slavă de cultură= limbă slavonă = slavă de cultură (v. slav), slavonă (v. slavon), slavonă bisericească (v. slavon), <înv.> limbă slavonească, limbă slovenească, slavonie, slovenie. Limba slavă de cultură a fost utilizată, în Evul Mediu, şi în Ţările Române, ca limbă liturgică şi de cancelarie; limbă slavă veche = limbă veche slavă = paleoslavă, slavă veche (v. slav), veche slavă (v. vechi2), limbă slavică, bulgară veche (v. bulgar), slavă bulgară (v. slav), slavă bulgărească (v. slav), slavă bisericească (v. slav), slavă veche bisericească (v. slav). Limba slavă veche este o limbă dispărută, de origine indo-europeană; limbă slovacă = slovacă (v. slovac). Limba slovacă face parte din familia limbilor slave, grupul occidental; limbă slovenă = slovenă (v. sloven). Limba slovenă face parte din fami- lia limbilor slave, grupul meridional; limbă spaniolă = spaniolă (v. spaniol). Limba spaniolă este vorbită în Spania şi în toate ţările Americii Centrale şi ale Americii de Sud, cu excepţia Braziliei; limbă sumeriană = sumeriană. Limba sumeriană era scrisă cu litere cuneiforme; limbă tătară = tătară (v. tătar). Limba tătară face parte din familia altaică, ramura turcică de vest; limbă toharică = to-harică. Limba toharică este o limbă indo-eu-ropeană vorbită în Antichitate. în Asia Centrală şi cunoscută din texte scrise cu alfabet hindus, datând din secolele al V-lea-al Vll-lea d.Hr.; limbă turcă = turcă (v. turc), turcească (v. turcesc). Limba turcă face parte din familia limbilor turcice; limbă vedică = sanscrită vedică, vedică. Vedele şi comentariile vedice sunt scrise în limba vedică; (lapl.) limbi mon-khmere = limbi mon-khmerice; limbi mon-khmerice = limbi mon-khmere. Limbile mon-khmerice alcătuiesc familia de limbi din sud-estul Asiei, vorbite de khmerii din Cambodgia şi de alte populaţii din Vietnam, Laos, Thailanda, Myanmar şi din peninsula Malacca; limbipaleoasiatice = limbi paleosi-beriene. Limbile paleoasiatice sunt limbile vorbite în Siberia, care nu pot fi grupate într-o familie comună; limbipaleosiberiene = limbi paleoasiatice; (astăzi rar) limbă slavică v. Limbă slavă veche. Limbă veche slavă. Paleoslavă. Slavă veche (v. slav). Veche slavă (v. vechi2); (înv. şi pop.) limbă leşească v. Limbăpolonă. Limbă poloneză. Polonă (v. polon). Poloneză (v. polonez); (înv.) limbă latină poporană = limbă latină rustică v. Latină populară. Latină vulgară. Limbă latină populară. Limbă latină vulgară; limbă sanscritică v. Limbă sanscrită. Sanscrită (v. sanscrit); limbă sirienească v. Limbă siriană. Siriană (v. sirian); limbă slavonească = limbă slovenească v. Limbă slavă de cultură. Limbă slavonă. Slavă de cultură (v. slav). Slavonă (v. slavon). 4 grai, limbaj, limbaj articulat, vorbire, vorbit1, <înv. şi reg.> vorbă, <înv.> voroavă, langaj. 5 (şi limbă naturală) grai, limbaj, limbaj natural. 6 vorbă, vorbire, vorbit1. îl recunoaşte după limbă. Are o limbă colorată. 7 (art.; fam.) limba şmecherilor = (înv) limba cârâitorilor = limba hoţească v. Argou. 8 (înv.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. I11 (înv. şi pop.) v. Glas. Grai. Voce. 2 (înv.) limbă strâmbăv. Bârfa. Bârfeală. Bâr-fire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. II11 (adesea lapl. limbi; înv. şi pop.) v. Neam. Popor. 2 (înv.) v. Iscoadă. Spion. 3 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. 4 (arg.) v. Adulator. Linguşitor. C11 (la ceasuri) arătător, manoş, mutatău, ţaigăr, ţărcălam. Limba ceasului indică ora zece. 2 (tehn.; la meliţă) cuţit, bătător, condei, fofelniţă, cordenci, limboi, lopată, lopă-tâc, lopăţică, tocător. A cumpărat o nouă limbă la meliţă. 3 (la cataramă; înv. şi pop.) limburuş,limbuş. Limba este cuiul cataramei. limbai 4 (art; tehni; la plug; pop.) limba crăcilor = craci cu limbă (v. crac). Cu ajutorul ttmbii crăcilor se reglează schimbătorul plugului S (tehn.; pop.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. 6 (la hădărag; reg) v. îmblăciu. 7 (lafântână; reg.) v. Cumpănă. 8 (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog. I11 ascuţiş, lamă, lamină, pană, pânză, tăiş, custură, gură, leafa2, plasă1, tăiuş, <înv. şi reg>> ascuţit1, cuţitură, buză Apucă securea de limbă. 2 (la ciocan; înv.) v. Pană. III (tehn.) t(la car, la căruţă sau la sanie) furcă, pisc, cârlig, grai2, popârţac2, splină. De limbă se fixează proţapul. 2 (la car, reg^ v. Tanjală. 3 (la tânjala carului; reg.) v. Cătuşă Tanjăluţă IV (muz.) 1 (la instrumente muzicale de suflat; rar) v. Ancie. Pană 2 (la pian, orgă etc.; rar) v. Clapă Tastă Tuşă1.3 (la instrumenele cu coarde; pop.) v. Tastieră. V1 încălţător. Foloseşte o limbă pentru a-şi pune pantofii. 2 (pese.; la plasa de pescuit) gârlici, pridvor, tindă. 3 (pese.) ureche, zâmboc. Limba este ciocul cârligului de undiţă care reţine peştele prins. 4 (art.; constr.; la acoperişul casei; reg.) limba-capreiv. Cătuşă. Chingă. 5 (tehn.; la fierăstrău; reg.) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1. 6 (înv.) v. Bară. Lingou. V11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bucată, fâşie, petic, sprânceană, <înv.> platoviţă I-a luat abuziv o limbă de teren. O limbă de pădure a fost tăiată. 2 (rar) v. Şuviţă. 3 (rar) v. Fâşie. Panglică. Şuviţă. DI (bot) 1 (şi, reg., limba-boului, limba-vecinei) Phyllocactus ackermanni; talpa-ursului (v. talpă), bostan, broască, palmă, stoletnic. 2 (art) limba-boului = a Anchusa officinalis; miruţă, otrăţel, bo-roanţă, iarbă-de-bou-sălbatică, limba-bou-lui-cea-mică, roşii (v. roşu); b Anchusa italica; miruţă, orcanetă; c Agave americana; agavă, haluz, roadă, săbor, spin; d (reg.) v. Bo-ranţă. Boranţă-roşie. Limba-mielului. Otrăţel (Borrago officinalis); e (reg.) v. Dragavei. Şte-vie. Ştevie-creaţă (Rumex crispus); f (reg.) v. Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); g (reg.) v. Limba-peştelui (Limonium vulgare); h (reg.) v. Pătlagină (Plantago major); i (reg.) v. Sică (Statice gmelini); limba-cerbului = a Scolopendrium vulgare; năvalnic, scolopendră2, cerbar, ferigă, iarba-ciutei (v. iarbă), limar, limba-boului, limba-oii, lim-bariţă, limba-vacii, limba-vecinei, podbal, ra-zele-soarelui (v. rază), spasul-dracului (v. spas), spata-dracului (v. spată); b (reg.) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas); c (reg.) v. Splină. SpH-nă-de-aur (Chrysosplenium altemifolium); d (reg.) v. Turiţă (Galium aparine); e (reg.) v. Unghia-ciutei (v. unghie1) (Ceterach offici-narum); limba-cucului = a Botrychium luna-ria; colan, dragoste, iarba-dragostei (v. iarbă), limba-şarpelui, limbar, lunarie, <înv.> lunărică,lunăriţă; b (reg.) v. Iarbă-mare (Stella-ria holostea); c (reg; şi limba-căii) v. Otrăţel (Cynoglossum officinale); d (reg.) v. Pal-ma-Maicii-Domnului (v. palmă) (Orchis maculata); e (reg.) v. Palma-pământului (v. palmă) (Gymnadenia conopea); f (reg.) v. Poroinic (Orchis mascula); limba-mării = a Iberis semperflorens; lilicele (v. lilicea); b Iberis umbellata; iberis, lilicele (v. Micea), limbuşoară, omăţăl, punga-ciobanului (v. pungă), saşti, traista-ciobanului (v. traistă); limba-mielului- a Borrago officinalis; boran-ţă, boranţă-roşie, otrăţel, alior, arăriel, arăţel, laptele-câinelui v. (lapte), limba-boului, limba-câinelui, limba-mieluşelului, mierea-ur-sului (v. miere); b (reg.) v. Otrăţel (Cynoglossum officinale); limba-oii = a£irsium canum; pălămidă1; b (reg) v. Limbariţă (Alisma plantago-aquatica); c (reg) v. Limba-cerbului Năvalnic (Scolopendrium vulgare); d (reg.) v. Pătlagină (Plantago major); e (reg) v. Pătlagină (Plantago gentianoides); f (reg.) v. Pătlagină Pătlagină-bună Pătlagină-mică. Pătlagină-moale (Plantago media); g (reg.) v. Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); limba-peştelui = a Limonium vulgare; limba-boului; b (reg.) v. Sică (Statice gmelini); limba-soacrei = Opuntia ficus-indica şi Opuntia vulgaris; broască, opun-ţia, palmă-cu-spini, stoletniq limba-şarpelui - a Ophioglossum vulgatum; grăitoare-de-rău (v. grăitor); b Peucedanum latifolia; floarea-ţigăncii (v. floare), leuş-tean-de-bahnă, leuştean-sălbatic, morcov-săl-batic; c (reg) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas); d (reg) v. Limba-cucului (Botrychium lunaria); e (reg) v. Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); f (reg.) v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine pratensis); (reg.) lim-bă-de-piatră Pinguicula vulgaris şi Pinguicula alpina; foaie-grasă,îngrăşătoare; (art) limba-apei v. a Broasca-apei (v. broască) (Potamogeton lucens); b Broscariţă (Potamo-geton natans); limba-bâlţii = limba-bălţilor v. a Limbariţă (Alisma plantago-aquatica); b Pădagină Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); limba-boierului v. Avrămeasă. Avră-mească. Barba-boierului (v. barbă) (Ajuga laxmanni); limba-boului-cea-mică v. Limba-boului. Miruţă. Otrăţel (Anchusa officinalis); limba-broaşteiv. a Iarba-broaştei (v. iarbă) (Hydrocharis morsus-ranae); b Limbariţă (Alisma plantago-aquatica); C Pătlagină (Plantago major); d Pătlagină. Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata); limba-câinelui v. a Otrăţel (Cynoglossum officinale); b Pieptăna-riţă (Cynosurus cristatus); c Măseaua-ciutei (v. măsea) (Erythronium dens caniş); d Bo-ranţă. Boranţă-roşie. Limba-mielului. Otrăţel (Borrago officinalis); limba-gâşteiv. Bob-de-ţa-rină (v. bob1) (Lathyrus sylvester); limba-mieluşelului v. Boranţă. Boranţă-roşie. Otrăţel. Limba-mielului (Borrago officinalis); lim-ba-mânzului v. Pătlagină. Pădagină-bună. Pătlagină-mică. Pătlagină-moale (Plantago media); limba-păsăriiv. Liliuţă (Anthericum ramosum); limba-păsăriciiv. Cuscută. Torţei (Cuscuta epithymum); limba-şopârleiv. Dornic (Falcaria vulgaris); limba-vacii v. a Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); b Limbariţă (Alisma plantago-aquatica); c Rodul-pământului (v. rod1) (Arum macula-tum); limba-vecinei v. a Limba-cerbului. Năvalnic (Scolopendrium vulgare); b Podbal (Tussilago farfara); c Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum); d Lemnul-Mai- cii-Domnului (v. lemn) (Santolina chamaecyparissus). II (iht) 1 limbă-de-mare = a Solea nasuta sau Solea lascaris; şoare-ce-de-mare; b Solea impar, glosă2, şoa-rece-de-mare. 2 (rar) v. Cambulă. Cambu-lă-de-liman (Pleuronectesflesus). limbai vb. IV. intr., tr. (reg.; mai ales despre câini şi pisici, deprec., despre oameni; compl. indică apă, mâncare) v. Limpi. limbământ s.n. (lingv.; înv.) v. Lingvistică, limbăreţ, -eâţă adj. (rar; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, limbări vb. IV. intr. (med. vet; reg.; despre animale, în special despre oi sau vaci) v. Piro-ti. Zăcea. limbâu adj., s.m. (reg.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragiu. Vorbăreţ, limbist, -ă s.m., s.f. 1 (înv.; astăzi glum.) v. Lingvist. 2 (arg.) v. Adulator. Linguşitor, limbistică s.f. (lingv.; înv.) v. Lingvistică, limbfţă s.f. (anat; înv.) v. Limbuşoară. Limbuţă. limboi s.n. (tehn.; la meliţă; reg.) v. Cuţit. Limbă. limbos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. 2 v. Peltic. Sâsâit2. limbotenie s.f. (înv. şi reg) v. Neam. Seminţie. Trib. limbric s.m. (zool.) 1 Ascaris lumbricoides şi Ascaris suum; ascarid, ascariţă. 2 (rar) limbric-solitar = limbric-tenia v. Tenie (Taenia); (înv. şi pop.) limbric-marev. Tenie (Taenia). 3 (înv.) v. Râmă. limbricăr s.n. 1 (înv. şi reg) <înv. şi reg.> lim-bricariţă, limbricarniţă. 2 (bot; reg.) v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum dulcamara). 3 (bot; reg.) v. Păpădie (Taraxacum officinale). limbricăriţă s.f. 11 (înv. şi reg.) <înv. şi reg.> limbricăr, limbricarniţă. Libricariţa, o substanţă extrasă din seminţele unor plante, este folosită ca vermifug. 2 (bot.; reg.; şi lim-bricariţă-albă) v. Lemnul-Maicii-Domnului (v. lemn) (Santolina chamaecyparissus). II (med., med. vet.; pop.) v. Ascaridioză limbricarniţă s.f. (reg.) v. Limbricăr. Limbri-cariţă. limbricăş s.m. (bot.; reg) v. Pufuliţă (Epilo-bium hirsutum). limbucă s.f. (anat; reg.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă limbulă s.f. (anat; înv.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. limbuh'ţă s.f. (anat; înv. şi pop.) v. Limbuşoară. Limbuţă. limburuş s.n. I (anat.; înv. şi reg) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. II (reg.) 1 (la cataramă) v. Limbă. 2 v. Cozoroc. Vizieră. limbuş s.n. (reg.) 1 (la cataramă) v. Limbă. 2 (anat) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă limbuşoără s.f. I (anat) limbuţă, <înv. şi pop.> limbuliţă, <înv.> limbiţă. II (bot; reg) 1 v. Iberis. Limba-mării (v. limbă) (Iberis umbellata). 2 v. Punguliţă (Thlaspi arvense). limbut -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. flecar, guraliv, locvace, palavragioaică, palavragiu, limitativ vorbăreţ, bavard, limbăreţ, verbos, <înv. şi pop.> trăncănitor, spa-lă-linte, spală-poamă, spală-varză, vântură-vor-be, bun de gură, gargaragiu, gureş, lehău, tândălit, toacă-gură, moftangioaică, moftangiu, moftolog, mofturean, ploscar1, ploscaş, plos-căreasă, taclagioaică, taclagiu, vorbă-lungă, clănţău, farfara, <înv. şi reg.> mătalnic, spornic, vorbăreţ, vorovaci, coţob, coţofanos, dârdală, flear, geleleţ, hănţănos, hănţos, holoboacă2, leorbău, limbău, limbos, limbuţelnic, netrebu-it, pălăvatic, pălăvrăgit2, povestelnic, stroncă-nitor, tololoi1, trăncănău, trăncănit2, vorbar, libarcă, libriţă, treanca-fleanca, <înv.> aruncător de vorbe, bârfaş, limbareţ, locotareţ, locotăreţ, locotitor, tersit, vorbeţ, vorbagiu, hodorog, caragaţă, căţelandru, coţofană, gaiţă1, hanţă1, meliţă, moară, pupăză, ţarcă, pocnitor. Limbuţii sunt obositori pentru cei din jur. Este prea limbut. 2 adj. {reg.; despre oameni) v. Peltic. Sâsâit2.3 adj. (reg.; despre oameni) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit. 4 adj. (înv.; despre oameni) v. Elocvent, limbuţă s.f. (anat.) 1 limbuşoară, <înv. şi pop.> limbuliţă, <înv.> limbiţă. 2 (reg.) v. Luetă. Omu-şor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. limbuţelnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, limbuţi vb. IV. 1 intr. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 2 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera, limbuţie s.f. 1 flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pă-lăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehă-ială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvră-gitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălă-lăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turve-neală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clăn-ţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gar-gariseală, vrajă, vrăjeală. O doare capul de limbuţia celor din jur. 2 (înv.) v. Elocvenţă. Oratorie. Oratorism. Retorică, lime [lâim sau lime] s.f. (bot.) limetă. Lime-ul este un citric cu coaja şi miezul de culaore verde, folosit în special la prepararea cocktailurilor. Ii'men s.n. (mat.) limită. Limenul este o linie despărţitoare. limes s.n. (livr.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială. limetă s.f. (bot.) lime. limfademe s.f. (med) adenie. Limfadenia este o boală care constă în hipertrofia ganglionilor limfatici. limfademtă s.f. (med.) adenită, uimă, boşoalcă, moimă2, scurtă (v. scurt), tragăn, ţâţa căţelei (v. ţâţă), ţâţă de căţea. Limfadeni-ta este inflamaţia ganglionilor limfatici, provocată de o infecţie. limfâtic, -ă adj. (med.; despre oameni sau despre înfăţişarea, manifestările lor) flegmatic. Are un aspect limfatic, pare bolnav. limfă s.f. (înv.) v. Apă. limfoblastomatoză s.f. (med.) limfoblastoză. Limfoblastomatoza este leucemia acută, caracterizată prin limfoblastoame. limfoblastoză s.f. (med) limfoblastomatoză. limfoci't s.n. (med., med. vet.) celulă imuno-competentă, celulă imunoefectoare, imunocit Limfocitele sunt prezente în sânge, în măduvă şi în ţesuturile limfoide. limfocitopeme s.f. (med., med. vet.) limfo-penie. Limfocitopenia este scăderea procentului de limfocite în formula leucocitară. limfocitopoieză s.f. (med., med. vet.) limfo-poieză. Limfocitopoieză este ansamblul proceselor fiziologice care determină formarea limfocitelor la nivelul măduvei şi al ţesuturilor limfoide. limfoganglion s.m. (med.) ganglion limfatic, nodul limfatic, gâlci limfatici (v. gâlcă), ghinduri limfatice (v. ghindură), mure limfatice (v. mură2). Limfoganglionii se formează pe traseul vaselor limfatice din tot corpul şi în jurul articulaţiilor. limfom imunoblastic s.n. (med.) imunoblas-tosarcom. Limfomul imunoblastic are o evoluţie rapid mortală, fiind precedată adesea de o leucemie limfoidă. limfopenfe s.f. (med., med. vet.) limfocitopenie. limfopoieză s.f. (med., med. vet.) limfocito-poieză. limforagi'e s.f. (med., med. vet.) limforee. Limforagia este scurgerea de limfă dintr-un vas limfatic. limforee s.f. (med., med. vet.) limforagie. limier s.m. (zool.) copoi, barac, iepurar. îşi ia limierii şi pleacă la vânătoare. liminăl, -ă adj. (psih.) liminar. liminăr, -ă adj. 1 (psih.) liminal. Stimulul liminar se află la limita pragului de percepţie, iar doza liminară, la limita pragului de eficacitate. 2 (livr.) v. Introductiv. Preliminar, limită vb. 1.11 tr. (compl indică proprietăţi, terenuri etc.) a cercui, a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a încercui, a marca, a mărgini, <înv.> a hotărî, a însemna, a semna. A limitat via pe care o are pe deal. 2 tr. (compl. indică suprafeţe, hotare, lucruri etc.) a delimita, a mărgini, a străjui, a ţărmuri. Păpurişul limitează iazul 3 tr. (compl. indică trotuare, drumuri etc.) a borda, a circumscrie, a delimita, a demarca, a marca, a mărgini. Au limitat laturile şoselei pentru a se evita accidentele. 4 tr., refl. a (se) localiza, a (se) restrânge. Pompierii au limitat incendiul. Infecţia s-a limitat la nivelul gâtului. 5 refl. (rar; despre oameni, popoare, ţări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. învecina. Mărgini. I11 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se mărgini, a se mulţumi, a se opri, a se reduce, a se restrânge, a se rezuma, a ţărmuri. Se limitează la strictul necesar. 2 tr. (compl. indică probleme, situaţii, fapte etc.) a circumscrie, a delimita, a restrânge, <înv.> a periorisi. Şi-a limitat subiectul lucrării numai la studiul neologismelor din sec. alXIX-lea. 3 refl (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se mărgini, a se reduce, a se rezuma, a sta, a se încheia. Şofatul nu se limitează doar la cunoştinţe teoretice. Valoarea unui actor nu se limitează numai la talent. 4 tr. (compl. indică sfere de activitate, moduri de a acţiona, drepturi ale oamenilor etc.) a mărgini, a restrânge, a îngrădi, a ţărmuri. I-a limitat dreptul de a-şi vizita copilul. A limitat activitatea firmei la vânzarea de produse cosmetice. 5 refl. (despre oameni) a se cantona. Se limitează la propriile teorii. limităre s.f. 1 circumscriere, delimitare, de-marcaj, demarcare, demarcaţie, hotărnicire, marcare, mărginire, <înv.> hotărâturi Limitarea viei i-a fost impusă de primărie. 2 mărginire, reducere, restrângere, rezumare. Salariile mici impun limitarea la strictul necesar. 3 circumscriere, delimitare, restrângere. Limitarea subiectului lucrării numai la studiul neologismelor din sec. al XlX-lea i-a fost cerută de profesor. limităţ, -ă adj. 11 (despre spaţii, terenuri etc.) circumscris, delimitat, demarcat, mărginit Terenul limitat este locul de joacă al copiilor. 2 (indică dimensiunea) mărginit, redus, restrâns. Nu şi-a putut expune toate tablourile în spaţiul limitat al sălii muzeului. 3 (arată cantitatea) mărginit, redus, restrâns. A expus un număr limitat de tablouri. 4 (arată cantitatea; despre stocuri de produse, mărfuri, câştiguri etc.) mic, redus. în timpul verii, în depozitul magazinului se păstrează un stoc limitat de produse alimentare. Câştigul celor doi soţi este limitat. 5 (despre timp) măsurat2. întrucât are o şedinţă importantă, timpul rezervat pentru audienţe îi este limitat. 6 (despre probleme, situaţii, fapte etc.) circumscris, delimitat, finit, mărginit Subiectul lucrării are un caracter limitat, cuprinzând numai studiul neologismelor din sec. al XlX-lea. 7 (despre acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) mărginit, unilateral Orice dicţionar este limitat. II fig. 1 (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) impermeabil, închistat, încuiat2, îngust, mărginit, mic, obtuz, opac2, plafonat, plat2, redus, scurt, constipat Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană limitată. Având o judecată limitată, se opune progresului 2 (despre oameni, despre manifestări, acţiuni ale lor sau despre medii sociale) meschin, îngust, mărginit, obtuz, plat2, redus, strâmt Este un spirit limitat, care nu poate discerne valorile. Trăieşte într-un cerc limitat, dominat de un sentiment de automulţumire. limitativ, -ă adj. delimitativ, delimitator, restrictiv, limitator. Tratatul încheiat are condiţii limitative. limitator |970 limitator s.n., adj. I s.n. (tehn.) 1 limitor. Li-mitatorul împiedică automat ca o mărime fizică să depăşească o anumită valoare. 2 limitator de viteză = spinare de măgar. Limitatoarele de viteză se montează pe şosele, în locuri cu risc sporit de accidentare. II adj. (rar) v. Delimitativ. Delimitator. Limitator. Restrictiv. limitâţie s.f. restrângere, restricţie, îngrădire. Copilul nu are nicio limitâţie pentru că este ascultător. limită s.f. 11 cap, capăt, colţ, extremă (v. extrem), extremitate, margine, pont, <înv.> sconcenie, zare. Trebuie să ajungă la cealaltă limită a oraşului. 2 (şi limită teritorial frontieră, graniţă, hotar, limes, <înv. şi pop.> margine, semn de hotar, buglă, hraniţă, pajură, şar1, <înv.> cap de ţară, confînii, cordon, fruntarie, miezuină, ţenchi2. Adesea limita unui stat este trecută fraudulos. 3 extremitate, margine, <înv.> sfârşitură, soroc. Se îndreaptă spre limita aleii. 4 linie, margine. A semănat până la limita care desparte pământul său de cel al vecinului. 5 cuprins1, perimetru, <înv.> ocol. Are voie să se joace numai în limitele curţii. 6 (mat.) limen. Limita este o linie despărţitoare. 7 (lingv.) limită silabică - limita silabei. Limita silabică este locul unde se termină o silabă şi începe alta influxul vorbirii; (art.; rar) limita silabei v. Limită silabică. 8 (rar) v. Hat1. Hotar. Răzor. I11 mărginire, restricţie. Orice om trebuie să-şi impună o anumită limită în modul de a se comporta. 2 (fiziol.) prag. A atins limita de suportabili-tate. A ajuns la limita rezistenţei fizice. 3 măsură, margine. Totul are o limită. Răbdarea unei mame nu are limite. 4 fig. frontieră, graniţă, hotar, margine, ţărm, nivel, termen. Nu ştie încă unde este limita între adevăr şi minciună. limitor s.n. (tehn.) limitator. limitrof, -ă adj. 1 (despre ţări, teritorii etc.) învecinat, mărginaş, vecin, <înv. şi reg.> mărginean, mărginenesc, megieş, mejdaş, <înv.> înho-tărât, megieşesc, megieşit. Avem relaţii foarte bune cu ţările limitrofe. 2 (despre zone, terenuri, construcţii etc.) lateral, lăturalnic, lăturaş, mărginaş, mărginos. Satul nu are opoziţie limitrofă în comună, ci este chiar în centrul ei. limivor, -ă adj. (biol; despre animale acvatice) pelofag. Animalele acvatice limivore se hrănesc cu resturi organice de pe fundul apelor. limnimetru s.n. (hidrol.) miră hidrometrică. Cu limnimetrul se măsoară nivelul unui curs de apă, al unui lac, al unui rezervor etc. limon s.m. (bot.; rar) v. Lămâi (Citrus limon). limonădă s.f. 1 (ind. alim.) citro, citronadă. A băut un pahar de limonădă. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. limonadier s.m. (com.; înv.) <înv.> limonagiu. limonagi'u s.m. 1 (com.; înv.) <înv.> limonadier. Limonagiul prepara şi vindea limonădă sau alte băuturi răcoritoare. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. limonă s.f. (bot.; înv. şi reg.) v. Lămâie, limpăi vb. IV. intr., tr. (reg.; mai ales despre câini şi pisici, deprec., despre oameni; compl. indică apă, mâncare) v. Limpi. limpăiâlă s.f. (reg.) v. Limpire. limpăi't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „la”, „după”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, limpăitură s.f. (reg.) v. Limpire. limpede adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „nedesluşit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, desluşit, distinct, evident, lămurit, precis, <înv.> apriat, chiar, curat. După ridicarea ceţii, în faţă, apare imaginea limpede a muntelui. 2 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, curat, înseninat, pur2, senin, străveziu, limpid, lucid, <înv. şi pop.> viu, despăienjenit, liber, tistaş, <înv.> luciu2, seninat2, seninos, spălat2. Cerul a devenit limpede după furtună. 3 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, <înv. şi reg.> sticlit, strălucios, vederos, sclipos, stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, străluminat. Farul împrăştie o lumină limpede. 4 (despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) luminos, senin, <înv. şi reg.> luced, dalb, alb. Când s-a trezit, era o zi limpede. Zorii se revarsă limpezi peste oraş. 5 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) clar, cristalin, curat, netulburat, pur2, transparent, lamur, limpetos, pelucid, <înv. şi pop.> viu, vioară1, rouros, tistaş, viorintă, <înv.> chiar, lichid, lim-peziu. Din stâncă iese un izvor cu apa limpede. 6 (despre culori sau, p. ext., despre ceea ce este colorat) clar, deschis, luminos, <înv.> lim-peziu. în această dimineaţă cerul este de un albastru limpede. 7 (despre ochi, privire) clar, luminos, pur2, curat, senin. Fetiţa are ochii mari şi limpezi. 8 (în opoz. cu „răguşit”, „voalat”; despre sunete, voce) clar, nealterat, pur2, viu, argintiu, argintos, cristalin, curat, senin. Soprana are vocea limpede. 9 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne limpezi de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era limpede. 10 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; mai ales fig.; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) clar, desluşit, evident, făţiş, manifest, vădit, vizibil, aparent, <înv.> lămurit, vegheat2, conturat Supărarea lui este limpede. Afişează o bucurie limpede că afacerile îi merg bine. 11 fig. (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) bun, calm2, lin2, liniştit, netulburat, paşnic, plăcut, tihnit, senin, seninos. Toţi îşi doresc o bătrâneţe limpede, fără griji. 12 fig. (în opoz. cu „ilizibil”, „indescifrabil”; înv.; despre scrisul de mână sau, p. ext., despre manuscrise, texte) v. Citeţ. Clar. Desluşit Lizibil. II adj. (adesea fig.) 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, net2, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare limpede a întregului proiect. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, lucid, pătrunzător, profund, raţional, luminos, subţire, treaz. Este considerat un om cu mintea limpede. 3 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost limpezi pentru judecători în luarea deciziei finale. 4 (despre oameni) clar, coerent, desluşit. Trebuie să fim foarte limpezi când facem o demonstraţie. III adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) bine, clar, desluşit, distinct, lămurit, luminat2, răzvedit. Aude limpede cel mai fin zgomot. 2 (în legătură cu vb. ca „a judeca”, „a gândi”, „a socoti”) clar, lucid, raţional. Judecă limpede faptele când trebuie să ia o hotărâre. 3 (în legătură cu vb. ca „a şti”, „a pricepe”, „a se încredinţa” etc.) exact, precis, perfect. Ştie limpede ce trebuie să facă. 4 clar, evident, vădit, <înv. şi reg.> acurat în această chestiune are limpede dreptate. 5 aievea, clar, desluşit, explicit, expres2, lămurit, răspicat, lişteav, nilvan, pur2, <înv.> apriat, chiar, curat. I-a repetat limpede cum trebuie să procedeze. limpejune s.f. (înv.) v. Claritate. Curăţenie. Limpezeală. Limpezime. Puritate. Transparenţă. limpetos, -oăsă adj. (în opoz. cu „tulbure”; rar; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) v. Clar. Cristalin. Curat Limpede. Netulburat. Pur2. Transparent, limpezeălă s.f. 11 claritate, curăţenie, limpezime, puritate, transparenţă, limpiditate, limpeziciune, <înv.> limpejune. 2 (înv.) v. Albastru. Albăstrime. Azur. Claritate. Limpezime. Senin. Seninătate. II clătire, clătit, limpezire, limpezit1, <înv.> limpezitură. III (adesea fig.) 1 (rar) v. Clarificare. Descurcare. Desluşire. Dezlegare. Elucidare. Lămurire. Limpezire. 2 (pop.) v. Claritate. Inteligibilita-te. Limpezime. IV fig. (înv. şi pop.) v. Limpezime. Luciditate. limpezi vb. IV. 11 tr., refl. (în opoz. cu „a (se) tulbura”; compl. sau sub. indică lichide care conţin substanţe în suspensie) a (se) deburba, a (se) decanta, a (se) defeca, a (se) clarifica, a se aşeza. A limpezit soluţia prin adăugarea unei substanţe speciale. Mustul s-a limpezit. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică soluţii, fluide vâscoase, aer, vapori etc.) a (se) purifica. Magneziul este folosit pentru a limpezi sticla. După furtună, aerul s-a limpezit. 3 tr. (reg.; complementul indică ţuica) a pre-frige, a preîntoarce. A limpezit ţuica, distilând-o de mai multe ori. I11 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; despre cer) a se deschide, a se însenina, a se însori, a se lumina, a se clarifica, a se deznora, a se spăla. După ploaie, cerul s-a limpezit. 2 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”; despre vreme sau lin despre zare, atmosferă etc.) a se însenina, a se lumina, a se răzbuna, a se tistăli1. Afară s-a mai limpezit. Atmosfera s-a limpezit după ridicarea cetii. 3 refl. (despre ochi', privire) a se clarifica, a se despăienjeni. Dwpă tratarea conjunctivitei, privirea i s-a limpezit. 4 refl. (despre sunete, voce) a se clarifica. După o perioadă de răguşeală, vocea i s-a limpezit. 5 refl. fig. (despre oameni sau despre chipul lor) a se deschide, a se descreţi, a înflori, a se însenina, a se lumina, a se deznegri. Faţa i s-a limpezit când şi-a văzut copiii. 6 fig. refl. {despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) a se forma, a se contura, a se închega. în mintea lui se limpezeşte o amintire îndepărtată. Pe zi ce trece, dragostea dintre ei se limpezeşte. III tr. (compl. indică rufe) a clăti, a clătări, a clotoci, a lotoci, a stropoli2. După ce spală rufele cu detergent, le limpezeşte în multe ape. IV (adesea fig.) 1 tr. (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluşi, a dezlega, a elucida, a lămuri, <înv.> a pliroforisi, a descâlci, a descifra, a deznoda, a lumina, a dezveli, a dezghioca. A limpezit împrejurările în care s-a produs crima. 2 tr. (compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) a clarifica, a desluşi, a elucida, a explica, a explicita, a lămuri, a preciza, a rezolva, a soluţiona, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfeti, a dezamesteca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie limpezit nu este apariţia acestei credinţe, ci menţinerea ei. Câteodată, în loc să limpezească strică. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică gânduri, idei, sentimente etc.) a (se) clarifica, a (se) desluşi, a (se) lămuri, a (se) cristaliza, a (se) decanta. Gândurile erau atât de încâlcite, încât nici nu încerca să le limpezească. în timp, sentimentele lui s-au limpezit. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) clarifica, a (se) dumiri, a (se) edifica, a (se) lămuri, a se desluşi, a se desşumeni, <înv.> a (se) edifia, a (se) lumina. Limpezindu-se din spusele copiilor că s-a întâmplat ceva grav, s-a dus la locul indicat. Criticul a limpezit publicul asupra valorii dramaturgului. 5tr. a clarifica, a decide, a hotărî, a lămuri, a stabili, a statornici. Trebuie să limpezim ceea ce este de făcut cu moştenirea noastră. 6 refl. (despre oameni) a se clarifica, a se convinge, a se edifica, a se încredinţa, a se lămuri, a se desprosti. După ce a studiat manuscrisul, s-a limpezit asupra paternităţii lui. 7 tr. (înv.; compl indică mărimi, distanţe, valori etc.) v. Determina. Fixa. Preciza. Stabili. Statornici, limpeziciune s.f. 1 (rar) v. Claritate. Curăţenie. Limpezeală. Limpezime. Puritate. Transparenţă. 2 (adesea fig; pop.) v. Claritate. Inte-ligibilitate. Limpezime. 3 fig. (rar) v. Limpezime. Luciditate. limpezime s.f. 11 claritate, curăţenie, limpezeală, puritate, transparenţă, limpiditate, limpeziciune, <înv.> limpejune. De pe puntea vaporului se vede limpezimea apei mării. 2 claritate, desluşire. După ridicarea ceţii, admiră limpezimea panoramei. 3 albastru, albăstrime, azur, claritate, senin, seninătate, limpeziş, luciditate, vineţie (v. vineţiu), <înv. şi reg.> seninat1, sinea-lă, <înv.> limpezeală, senineală, senineaţă, se-ninime, peruzea. Stătea întins pe iarbă şi privea limpezimea cerului. 4 claritate, puritate. Limpezimea vocei sopranei a impresionat publicul. 5 (înv. şi reg.) v. Netezime. Neteziş. II (adesea fig.) 1 claritate, inteligibilitate, limpiditate, explicitate, limpezeală, limpeziciune, transparenţă. Profesorul este apreciat de studenţi pentru limpezimea expunerilor sale. 2 (rar) v. Clarificare. Desluşire. Dezlegare. Elucidare. Lămurire. Limpezire. III fig. luciditate, limpiditate, limpeziciune, limpezeală. Nimic nu-i întunecă limpezimea minţii. Judecă situaţia cu limpezime. limpezire s.f. 11 defecare, defecaţie. Limpezirea unui lichid se produce prin depunerea substanţelor care se află în suspensie. 2 purificare. Magneziul contribuie la limpezirea sticlei. 3 (înv.) v. Determinare. Fixare. Precizare. Stabilire. Statornicire. II înseninare, luminare, lumineală, răzbunare, răzbunea-lă. După atâtea zile înnorate, se aşteaptă limpezirea cerului. III clătire, clătit, limpezeală, limpezit1, <înv.> limpezitură. Limpezirea rufelor se face în multe ape. IV (adesea fig.) 1 clarificare, desluşire, dezlegare, elucidare, lămurire, limpezeală, limpezime, netitate, <înv.> desluşeală, dezlegătură, pliroforie, cheie, descâlcire, descifrare, luminare. Uneori, este foarte greu să se ajungă la limpezirea împrejurărilor în care s-a produs o crimă. 2 clarificare, desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, explicitare, lămurire, precizare, rezolvare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeală, răspicare, dezamestecare. Limpezirea menţinerii acestei credinţe este dificilă. V fig. (rar) v. Cizelare. Cultivare. Rafinare. Stilare. Subţi-ere. Şlefuire. limpeziş s.n. 1 (rar) v. Albastru. Albăstrime. Azur. Claritate. Limpezime. Senin. Seninătate. 2 (pop.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană. 3 (pop.) v. Rarişte. Răritură. limpezit1 s.n. clătire, clătit, limpezeală, limpezire, <înv.> limpezitură. limpezit2, -ă adj. (adesea fig.) 1 (despre situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) clarificat, descurcat, desluşit, elucidat, lămurit, descâlcit, descifrat, deznodat. împrejurările limpezite ale producerii crimei i-au permis să ia o decizie corectă. 2 (despre gânduri, păreri, informaţii, reprezentări de fapte etc.) clarificat, elucidat, lămurit. Informaţiile limpezite i-au impus o altă rezolvare a cazului. limpezitură s.f. (înv.) v. Clătire. Clătit. Limpezeală. Limpezire. Limpezit1, limpezi'u, -ie adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) v. Clar. Cristalin. Curat. Limpede. Netulburat. Pur2. Transparent. 2 (despre culori sau, p. ext., despre ceea ce este colorat) v. Clar. Deschis. Limpede. Luminos. limpi vb. IV. 1 tr. (înv. şi pop.; compl indică mâncare, dulciuri etc) v. Linge. 2 tr. (înv. şi reg.; mai ales despre câini şi pisici, deprec., despre oameni; compl. indică apă, mâncare) a leorbăcăi, a leorbăi, a leorpăi, a licăi, a limbăi, a limpăi, a limpoti, a lincăi, a lincăvi, a sorbăcăi. 3 intr. (reg.; despre fiinţe sau, p. ext., despre picioarele, tălpile lor) v. Lipăi, limpid, -ă adj. (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; livr.; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat. înseninat. Limpede. Pur2. Senin. Străveziu. Iimpiditătes.f. (livr.) 1 v. Claritate. Curăţenie. Limpezeală. Limpezime. Puritate. Transparenţă. 2 (adesea fig.) v. Claritate. Inteligibilitate. Limpezime. 3 fig. v. Limpezime. Luciditate, limpire s.f. (înv. şi reg.) licăire, licăit1, limpăială, limpăitură, limpitură. limpitură s.f. (reg.) v. Limpire. limpoti vb. IV. intr., tr. (reg.; mai ales despre câini şi pisici, deprec., despre oameni; compl indică apă, mâncare) v. Limpi. Iimujderadj.,s.m. (reg.) 1 adj., s.m.v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagiu. 2 adj. (despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. Iimus s.n. (latin.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. lin1 s.n. (vit.) 1 călcătoare (v. călcător), jgheab, putină. în lin se zdrobesc strugurii. 2 (reg.) v. Cadă. Zăcătoare (v. zăcător). 3 (reg.) v. Cramă. lin2, lină adj., adv., s.n. A adj. 11 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lent, liniştit, măsurat2, potolit2, tacticos, temperat, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lin. 2 (despre vreme, momente ale zilei etc.) liniştit, plăcut, moale, <înv.> liniştos. Este o noapte lină de iunie. 3 (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) bun, calm2, liniştit, netulburat, paşnic, plăcut, tihnit, <înv.> liniştos, limpede, senin, seninos. Toţi îşi doresc o bătrâneţe lină, fără griji. 4 (în opoz. cu „agitat”, „neliniştit”; despre somn) calm2, liniştit, odihnitor, uşor2, dulce. Dimineaţa, somnul este cel mai lin. 5 (rar; despre climă, temperatură, anotimpuri etc.) v. Blând. Moderat. Potrivit. Temperat 6 (în opoz. cu „violent”; înv.; despre fiinţe) v. Blajin. Blând. Bun. Domol. Moale. Neagresiv. Nemânios. Paşnic. 7 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; poetic; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat, înseninat. Limpede. Pur2. Senin. Străveziu. 8 fig. (înv.; despre suflet) v. Senin. 9 fig. (înv.; despre locuri, adăposturi, refugii) v. Liniştit. Paşnic. Tihnit. I11 (despre lumină) moale, plăcut, blând, dulce. Poate citi numai la o lumină lină. Simte căldura razelor line ale soarelui. 2 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, astăzi rar> scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea lină. De departe se aude freamătul lin al pădurii. 3 (în opoz. cu „intensă „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, domol, lânced, liniştit, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, în-strunat. După furtună adie un vânt lin. 4 (în opoz. cu „abrupt”; despre terenuri înclinate) domol, uşor2, blând, dulce, molatic. A coborât repede panta lină a dealului. 5 (despre suprafeţe de pământ) întins2, neted, plan, şes, nud, <înv. şi pop.> luciu2, şeştin. Platouri line luaseră locul colinelor. 6 (în opoz. cu „strident”; rar; despre culori, nuanţe etc.) v. Discret. Estompat. Pal. Palid. Sfiimat. Spălăcit. Stins2. Şters. Tem. 7 (rar; despre lumină, surse de lumină etc.) v. Discret Pal. Palid Slab. Spălăcit. Stins2.8 (pop.; despre drumuri, şosele etc.) v. Neted. Plat2. 9 (în opoz. cu „creţ”; pop.; despre păr) v. Drept. întins2. Neîncreţit. Neondulat Netezit2.10 fig. (rar, despre acţiuni, activităţi etc.) v. Facil. Necomplicat. Nedificil. Nesofisticat. Simplu. Uşor2. B adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, binişor, domol, încet, încetinel, încetişor, lent, liniştit, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, mereor, mereu, me-reuaş, mereuţ, <înv.> cătineluşel. Obosit, bărbatul merge lin spre casă. 2 blând, uşor2, <înv. şi pop.> molcomiş. Noaptea se lasă lin peste munţi. 3 încet. îi vorbeşte lin, ca să nu-l sperie. 4 domol, liniştit, uşor2. Afară plouă lin. 5 liniştit, plăcut, uşor2. Vântul adie lin. 6 liniştit, netulburat, paşnic, tihnit. Viaţa celor doi se desfăşoară lin. C s.n. 1 (înv. şi pop.) v. Acalmie. Calm2. Linişte. Pace. Serenitate. Tăcere. 2 (înv.) v. Blândeţe. Bunătate. 3 (înv.) v. Delicateţe. Eleganţă. Fineţe. Gingăşie. Graţie. Suavitate. lină vb. I. tr. (pop.; compl. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Slăbi. Tempera. Uşura. linâriţă s.f. (bot.) 1 Linaria vulgaris; bumbac-de-câmp, buruiană-de-in, firicică, floarea-jelei (v. floare), gura-mâţei (v. gură), in-sălbatic, inărică, ineţ, inişor-de-alior, jale2, lânăriţă, liliom, lup, sculătoare (v. sculător), trăpănag, <înv.> linărică. 2 (reg.) v. Parpian (Antennaria dioica). lină s.f. (la cumpăna fântânii; reg.) v. Prăjină, linărică s.f. (înv.) v. Linariţă (Linaria vulgaris). line interj. (înv. şi pop.; adesea repet.) v. Cling! linear s.m. (reg.; iht.) 1 v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). 2 v. Anghilă. Ţipar (Anguilla an-guilla). lincăi vb. IV. intr., ti. (reg.; mai ales despre câini, pisici, deprec., despre oameni; compl. indică apă, mâncare) v. Limpi. lincăft, -ă adj., s.m. (reg.) 1 adj. (despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „la”, „după”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. 2 s.m. v. Gurmand. Mâncăcios. lincăvi vb. IV. intr., tr. (reg.; mai ales despre câini, pisici, deprec., despre oameni; compl. indică apă, mâncare) v. Limpi. lincăvit, -ă adj. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. linchimeă s.f. (reg.) v. Pelerină, linciureălă s.f. (reg.) 1 lj&tiurit 2 v. Bălăceai! Bălăcire. Bălăcit. 3 v. Spălare. Spălat1. 4 v. Aranjare. Aranjat1. Dichiseală. Dichisire. Ferchezuială. Ferchezuire. Gătire. Gătit1, linciurfvb. IV. (reg.) I refl. 1 (despre fiinţe) v. Bălăci. 2 (despre oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. II tr. (constr.; compl. indică pereţi, încăperi, clădiri etc.) v. Spoi. Varui. linciurît s.n. (reg.) 1 linciureălă. 2 v. Bă-lăceală. Bălăcire. Bălăcit, tincot s.n. (reg.) v. Chicot. Chicoteală. Chico-tire. Chicotit. lincoteălă s.f. (reg.) v. Chicot. Chicoteală. Chicotire. Chicotit. lincoti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Chicoti. lincoti't s.n, (reg.) v. Chicot. Chicoteală. Chicotire. Chicotit. lincţiune s.f. (livr.) 1 v. Lingere. 2 v. Sugere. Supt1. lindic s.n. (anat.) 1 (pop.) v. Clitoris. 2 (reg.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. lindicuş s.m. (anat.; reg.; şi lindicuşul gâtului) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. lîndină s.f. (entom.) condrăţel,gad. Părul îi este plin de lindini. lindineă s.f. (entom.; reg.) lindinuţă. lindinuţă s.f. (entom.; reg.) lindinea. lindiruş s.m. (anat; reg.; şi lindiruşul gâtului) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. Irndră s.f. (reg.; deprec. sau pe/or.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Ru-fiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). lineal s.f. (tehn.; reg.) v. Linie. Riglă1, lineţe s.f. (înv.) v. Blândeţe. Bunătate, lingăbăr s.m. (arg.) v. Agent Agent de poliţie. Poliţist. lingăr s.m. (înv.) v. Adulator. Linguşitor, lingăre s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire, lingăreţr-eăţă adj.,s.m.,s.f. (înv. şi reg.) 1 adj. (despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „la”, „dupa) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. 2 s.m., s.f. v. Adulator. Linguşitor. lingârnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Adulator. Linguşitor. lingav, -ă adj. (pop.) 1 (despre oameni) v. Dificil. Mofturos. Năzuros. 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. 3 (med., med. vet.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv. Iingăci6s, -oăsă adj. (reg.; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Calin. Linguşitor. Măgulitor. lingăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Adula. Flata. Linguşi. Măguli, lingăii vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Chiori Holba. Zgâi. lingăreţ,-eăţă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „la”, „dupa) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. 2 (despre oameni) v. Adulator. Linguşitor, lingări vb. IV. (înv. şi pop.) 1 intr. (despre oameni) a lifui. A lingărit din mâncare pentru a vedea dacă este destul de sărată. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Adula. Flata. Linguşi Măguli. 3 refl. (despre oameni) v. Linguşi lingăricios, -oăsă adj. (reg.; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „la”, „dupa) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. lingăriciune s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. lingărie s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. lingări're s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. lingăritor, -oare adj., s.m., s.f. (înv.; despre oameni) v. Adulator. Linguşitor, lingăritură s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. lingăros, -oăsă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Adulator. Linguşitor, lingător, -oăre adj., s.m., s.f. (înv. şi pop.) v. Adulator. Linguşitor, lingătură s.f. (înv.) v. Lingere. lingău s.m., adj. I s.m., adj. (pop. şi fam.) v. Adulator. Linguşitor. II s.m. (zool; înv.) v. Linx. Râs1 (Lynx lynx). lingăvfe s.f. (rar) 1 v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie. 2 v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. lingăvi'ţ, -ă adj. (în opoz. cu „puternic”; reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, linge vb. III. 11 tr. (compl. indică mâncare, dulciuri etc.) <înv. şi pop.> a limpi. Câinele linge smântână din farfurie. Oile ling sare. 2 refl. (despre animale) a se pieptăna. Pisicile se ling pentru a-şi netezi blana. 3 refl. (reg.; despre insecte, viermi) v. Devora. Distruge. Mânca. Roade. 4 tr. (reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. II tr. fig. (compl indică oameni) a adula, a flata, a linguşi, a măguli, a peria, 973 | a pomăda, a tămâia. îşi linge şeful pentru a fi promovată. tinge-blide s.m. fig. (fam.) v. Parazit. Imge-talere s.m. fig. (fam.) v. Parazit. Imge-talgere s.m. fig. (fam.) v. Parazit, h'ngere s.f. lincţiune, <înv.> lingătură. linginer s.m. (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv, lingoâre s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. 2 (înv. şi pop.) v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferenţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Tembelism. 3 (med.; pop.) v. Febră enterică. Febră tifoidă. Tifos1. Tifos abdominal (v. tifos1). 4 fig. (înv. şi pop.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă. II (bot.; reg.) 1 v. Iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata). 2 v. Gălbenele (v. gălbenea) (Lysimachia vulgaris). 3 v. Osul-iepu-relui (v. os) (Ononis spinosa). 4 v. Osul-iepu-relui (v. os) (Ononis hircina). lingou s.n. bară, <înv.> drug, limbă, şină. A depus lingoul de aur într-un seif al băncii. linguâl, -ă adj., s.f. (fon.) 1 adj. (despre sunete) <înv.> limbai. în articularea sunetelor lin-guale un rol principal îl are limba. 2 s.f. consoană linguală. Lingualele sunt „l”, „n” şi „r”. linguitură s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. lingurâc s.m. (zool.; reg.) v. Mormoloc, lingurar s.m. rudar1, ţigan de vatră, ţigan rudar, rudaş1. Lingurarii fac albii, linguri, fuse etc. din lemn. iingurâş s.m. (zool.; reg.) v. Mormoloc, lingură s.f. I (gosp.) 1 (pop. şi fam.; de obicei determ. prin „de ciorbă”, „de supă”; şi, pop., lingură mare, înv. şi reg., lingură de scos) v. Polonic. 2 (înv. şi reg.) lingură de scos v. Căuş. Scafa. 3 (reg.) par. Lingura este o furcă cu reţea pentru pleavă. I11 (pese.; pop.) v. Momeală artificială. Nălucă. 2 (constr.; în zidărie; reg.; şi lingură de măldărit, lingură devăcălit) v. Cancioc. Căuş. 3 (constr.; în zidărie; reg.; şi lingură de netezit, lingură dreaptă) v. Mistrie. 4 (tehn.; în rotărie, în dulgherie; reg.; şi lingură de car, lingură de roţi, lingură mare, art., lingura rotarului) v. Ghin. 5 (tehn.; în dulgherie, în rotărie etc.; reg) v. Butelnic. Sfredel. Spiţelnic. 6 (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Teică1. 7 (reg.) v. Disc. Platan2. Taler2. Talger. Tas. 8 (art.; agric.; reg.) lingura-vântului v. Vânturătoare (v. vântu-rător). 9 (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. III (art.; anat.; reg.) lingura-pieptului v. Furca-piep-tului (v. furcă). IV (art.; bot.) lingura-zânei = Ganoderma lucidus; linguriţa-zânelor (v. linguriţă); (reg.) lingura-Domnului = lingu-ra-Maicii-Preceste v. Lingurea (Cochlearia officinalis); lingura-frumoaselorv. a Curcu-beţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clema-titis); b Linguriţa-zânei (v. linguriţă) (Fomes lucidus); c Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum); lingura-popii v. a Curcubeţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis); b Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum). V (art.; zool; reg.) lingura-popii v. Mormoloc, lingurăreăsă s.f. (rar) lingurăriţă. Lingurăreasa, soţia lingurarului, vinde linguri în piaţă. lingurăriţă s.f. (pop.) v. Lingurăreăsă. lingurâu s.n. (gosp.; reg.) v. Polonic, lingurea s.f. I (pop.) v. Linguriţă. II (anat.; pop.) 1 v. Buric. Ombilic. 2 v. Furca-pieptului (v. furcă). 3 v. Epigastru. III (bot.) Cochlearia officinalis; lingura-Domnului (v. lingură), lingura-Maicii-Preceste (v. lingură). lingurete subst. (reg.) v. Linguroi. lingurică s.f. (pop.) I v. Linguriţă. II (anat.) 1 v. Furca-pieptului (v. furcă). 2v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. lingurice s.f. (reg.) 1 (anat.; şi, art., linguricea pieptului) v. Furca-pieptului (v. furcă). 2 (zool.) v. Mormoloc. 3 (entom.) v. Păian-jen-de-apă (Hydrometra paludum). linguristă s.f. (arg.) v. Lesbiană (v. lesbian). Tribadă. linguriţă s.f. I lingurea, lingurică, linguruţă. A primit cadou un set de linguriţe din argint. I11 (pese.; pop.) v. Momeală artificială. Nălucă. 2 (chir.; pop.) v. Chiuretă. 3 (constr.; în zidărie; reg.) v. Mistrie. III (art.; anat.; reg.; şi linguriţa-pieptului) v. Furca-pieptului (v. furcă). IV (art.; bot.) linguriţa-zânei = Fomes lucidus; lingura-fru-moaselor (v. lingură); linguriţa-zânelor = Ganoderma lucidus; lingura-zânei (v. lingură). V (art.; zool; reg.) linguriţa-popii = linguri-ţa-zânei v. Mormoloc. linguroi s.n. 1 (gosp.) lingurete. Amestecă conţinutul căldării cu un linguroi. 2 (gosp.; reg.) v. Polonic. 3 (la stână; reg.) v. Urdar. linguruş s.m. (zool; reg.) v. Mormoloc, linguruţă s.f. (reg.) v. Linguriţă, linguş s.n. (fam.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire, linguşeală s.f. 1 adulare, adulaţie, flatare, linguşire, măguleală, măgulire, flaterie, linguşitorie, linguş, <înv. şi reg.> colachie, olastiseală, şuteală1, mâglisire, <înv.> Ungare, lingăriciune, lingărie, lingărire, lingări-tură, linguitură, linguşie, linguşitură, măguli-tură, molcomire, pohlibuitură, gâdilare, tămâiere, perială, perietură, pupincurism, îmbuna-re, îmbunătură. Linguşeala şefului enervează pe oamenii oneşti. 2 linguşire, pisi-ceală, îmbunare. încearcă să-i intre soţului pe sub piele prin linguşeli. linguşi vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a adula, a flata, a măguli, <înv. şi pop.> a lingări, a flauşa, <înv. şi reg.> a şutili, a lifui, a lingăi, a mâglisi, a linge, a peria, a pomăda, a tămâia, a limba. îşi linguşeşte şeful pentru a fi promovată. 2 refl. (despre oameni) <înv. şi pop.> a se lingări, a mă-tălnici, a se mâşi, a se milcoşi, <înv.> a se molcomi, a se gudura, a se pisici, a se îmbuna. Se linguşeşte pe lângă soţul ei pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. 3 refl. (pop. şi fam.; despre câini) v. Gudura. 4 refl. lingvistică (înv.; despre oameni) v. Ademeni. Amăgi, încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 5 tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfaţa. linguşie s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire, linguşire s.f. 1 adulare, adulaţie, flatare, linguşeală, măguleală, măgulire, flaterie, linguşitorie, linguş, <înv. şi reg.> colachie, olastiseală, şuteală1, mâglisire, <înv.> Ungare, Ungăriciune, Ungărie, lingărire, lingări-tură, linguitură, linguşie, linguşitură, măguU-tură, molcomire, pohUbuitură, gâdilare, tămâiere, perială, perietură, pupincurism, îmbunare, îmbunătură. 2 linguşeală, pisi-ceală, îmbunare. linguşitor, -oăre s.m.,s.£, adj. 11 s.m.,s.f.,adj. adulator, <înv. şi pop.> lingător, lingău, <înv. şi reg.> Hcău, lingareţ, lingăros, Ungamic, Ungăreţ, <înv.> colachiu, îmbunător, lingar, lingăritor, pohUbuitor, colaca, periuţă, căţel, căţelandru, bUdar, perie, perioi, pupincurist, limbă, limbist. Colegul ei este un mare linguşitor al şefilor. 2 adj. (despre oameni sau despre atitudini ale lor) servil, târâtor. Sluga are o comportare linguşitoare faţă de stăpân. 3 adj. (mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) calin, măguUtor, Ungăcios, mâglisitor, <înv.> îmbunător, măguU-cios, Uns2. Se lasă amăgiţi uşor de vorbele linguşitoare ale celor interesaţi. II adj. (biol; înv.; despre organisme animale sau vegetale) v. Parazit. Parazitar, linguşitorie s.f. (rar) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. linguşitură s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. lingvist -ă s.m., s.f. (lingv.) <înv.> limbist, glotolog. Iorgu Iordan a fost un mare lingvist român. lingvistică s.f. (lingv.) 1 <înv.> limbământ, Umbistică. Lingvistica studiază limba şi legile ei de dezvoltare. 2 lingvistică comparată = lingvistică comparativă; lingvistică comparativă = lingvistică comparată. Lingvistica comparativă este studiul comparativ al concordanţelor fonetice, semantice şi gramaticale din mai multe limbi, urmărind explicarea legăturilor istorice dintre ele, cercetarea cauzelor dezvoltării lor paralele, a diferenţierii şi a influenţei lor reciproce în cursul istoriei; lingvistică descriptivă = lingvistică sincronică. Lingvistica descriptivă studiază un sistem lingvistic aşa cum se prezintă el la un moment dat, fără luarea în considerare a fazelor anterioare; lingvistică diacronică = Ungvistică istorică. Lingvistica diacronică studiază faptele dintr-o limbă sau din mai multe limbi în evoluţia lor, lingvistică distribuţională = analiză distribu-ţională. Lingvistica distribuţională se bazează pe reperarea contextelor în care apare un element lingvistic şi pe eliminarea integrală a sensului din analiză şi descriere; lingvistică istorică = Ungvistică diacronică; lingvistică lini | 974 sincronică = lingvistică descriptivă; lingvistică spaţială = geografie lingvistică, geolingvis-tică. Lingvistica spaţială este o metodă de cercetare pe teren a graiurilor unei limbi şi de cartografiere a fenomenelor lingvistice înregistrate. lini vb. IV. refl. (înv.; despre fiinţe) v. Calma. Domoli. îmbuna. împăca. Linişti. Potoli, liniă vb. 1.1 tr. (compl indică foi de hârtie, caiete etc.) a rigla. Elevul şi-a liniat maculatorul 2 refl. (înv.; despre fiinţe, obiecte, construcţii etc.) v. Alinia. înşira. înşirui. Ordona. Rândui. liniament s.n. (rar) 1 v. Linie. Trăsătură. 2 v. Linie. liniăr, -ă adv., adj. I adv. (modal) rectiliniu. Maşina merge liniar. II adj. fig. 1 dogmatic, mecanic, schematic, simplist, rigid. Are o viziune liniară asupra vieţii. 2 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, lânced, monoton, placid, plictisitor, uniform, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tern, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost liniară. liniarităte s.f. fig. monotonie, uniformitate. Ceea ce caracterizează viaţa de provincie este liniaritatea ei. liniat1 s.n. liniere, <înv.> liniaţie. liniăt2, -ă adj. (despre foi de hârtie, caiete etc.) riglat. Elevul şi-a trecut temele pe curat, într-un caiet liniat. liniatură s.f. rubricatură, portativ1. Lini-atura reprezintă ansamblul liniilor orizontale sau verticale imprimate pe colile de hârtie, pe caiete, pe registre etc. liniaţie s.f. (înv.) v. Liniat1. Liniere, linicel, -eă adj. (înv. şi reg.) 1 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) v. Coborât. Domol, încet Lânced. Lin2. Mic. Moale. Molatic. Molcom. Muiat. Potolit2. Scăzut. Slab. Stins2. Tainic. Uşor2.2 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) v. Blând. Calm2. Domol. Lânced. Lin2. Liniştit. Moale. Moderat Molcom. Plăcut Potolit2. Slab. Uşor2, linie s.f. 11 (geom.) liniament, <înv. şi reg.> trăsură, <înv.> dungă. A desenat pe tablă câteva linii paralele. Cuvântul este subliniat cu o linie punctată. 2 (geom.) linie dreaptă = dreaptă (v. drept). Linia dreaptă uneşte două puncte din spaţiu pe drumul cel mai scurt. 3 linie frântă = zigzag. Fuga sa descrie o linie frântă. 4 dungă, vargă, vărgătură, prag, vârstă2, şar1, şargă, şirincă, vârcă, vârstă-tură. Şi-a cumpărat o fustă dintr-un material cu linii. 5 dungă, ştraif. Pe timp de noapte şoferii urmăresc linia albă de pe mijlocul şoselei. 6 (la aparatele de măsură) liniuţă, ştric3. La termometrul de exterior, spre prânz, temperatura a crescut cu câteva linii. 7 (tehn.) riglă1, lineal, <înv.> arac. A măsurat laturile cutiei cu o linie. 8 (la pl linii; arhit.) aliniament. Liniile reprezintă elemente arhitectonice (sau decorative) dispuse în rânduri drepte sau paralele. 9 linie de demarcaţie = linie de hotar = (art.) linia hotarului = linia de la hotar, <înv.> linia demarcaţiei, linie de limitare, punct de demarcaţie. Linia de demarcaţie desparte două ţâri, două suprafeţe de teren etc.; (art.; reg.) linia de la hotarv. Li- nia hotarului. Linie de demarcaţie. Linie de hotar; (înv.) linie de delimitare = (art.) linia demarcaţiei v. Linia hotarului. Linie de demarcaţie. Linie de hotar. 10 (mar.) linie de apă a unei nave = linie de cufundare a unei nave. Linia de apă a unei nave este nivelul până la care se cufundă partea inferioară a vasului în apă; linie de cufundare a unei nave = linie de apă a unei nave. 12r(art; geogr.) linia echinocţiilor = <înv.> linia izohintei. Linia echinocţiilor marchează intersecţia eclipticei cu ecuatorul; (înv.) linia amiazăzei v. Meridian. Meridian geografic. Meridian terestru; linia izohintei v. Linia echinocţiilor. 12 (astron.) linie meridiană = meridianul locului (v. meridian). Linia meridiană este linia de intersecţie a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului; (înv.) linie verticală v. Dreaptă verticală. 13 linie vizuală = rază vizuală. Linia vizuală este linia dreaptă imaginară care uneşte ochiul observatorului cu obiectul observat. 14 limită, margine. A semănat până la linia care desparte pământul său de cel al vecinului. 15 (milit.) linie de bătaie = linie de luptă = <înv.> linie de război. Linia de bătaie sau de luptă reprezintă desfăşurarea sistematică a unor unităţi militare în vederea luptei; (art.) linia întâi = prima linie (v. prim1). Linia întâi este formaţia de luptă desfăşurată cel mai aproape de inamic, (înv.) linie de război v. Linie de bătaie. Linie de luptă. 16 (a. plast.) trăsătură, <înv.> trăsură. Graficianul i-a făcut portretul din câteva linii. 17 trăsătură, liniament, <înv.> trăsură, tăietură. Are linia feţei fină. 18 siluetă, talie, carură. Linia suplă a fetei este evidenţiată de o centură lată. 19 (biochim.) linie limfocitară = serie limfocitară. Linia limfoci-tară reprezintă succesiunea de celule care se dezvoltă şi se divid, pornind de la limfoblast şi ajungând în final la limfocitul matur; linie mielocitarâ = serie granulocitară, serie mie-locitară. Linia mielocitară este seria de celule tinere care, după multiplicare şi maturaţie în măduva osoasă, ajung la stadiul de leucocit polinuclear adult sau granulocit. 20 (com.) gamă. Foloseşte aceeaşi linie de produse cosmetice. 21 (muz.) linie melodică = melodie. Interpretul execută perfect linia melodică. 22 (lingv.; rar) v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuţă de despărţire. Liniuţă de unire. 23 (milit; reg.) v. Infanterie. 24 (înv.) v. Rând. 25 (geogr. ; înv.) v. Ecuator. Ecuator geografic. Ecuator pământesc. Ecuator terestru. I11 itinerar, traseu. Se deplasează zilnic la serviciu pe linia autobuzului 41. 2 (ferov., transp.) linie ferată = cale ferată, drum-de-fier, şină, ştrec, <înv.> stradă ferată. Au început lucrările de terasament la linia ferată; linie de garaj = linie moartă; linie moartă = linie de garaj. Linia moartă este o linie de cale ferată închisă la un capăt şi folosită doar pentru gararea garniturilor de tren. 3 (telec.) linie de telefon = linie telefonică; linie telefonică = linie de telefon. Liniile telefonice fac legătura între mai multe posturi şi centrale telefonice. III fig. 1 sens, tendinţă, cale, direcţie, drum, fagaş, duet. Ce linie va urma această societate? Linia pe care a luat-o discuţia ar trebui schimbată. 2 sens, direcţie, orientare. Trebuie să ştii linia în care să acţionezi. A urmărit linia în care a evoluat poetul 3 sens, tendinţă, direcţie, stindard. Urmează linia politicii partidului din care face parte. 4 linie de conduită = <înv.> linia conduitei, linie de purtare. Linia de conduită este criteriul de a se purta într-un anumit fel; (înv.) linie de purtare = (art.) linia conduitei v. Linie de conduită. 5 descendenţă, filiaţie, succesiune, <înv.> strună1, viţă. A stabilit linia corectă a ilustrei sale familii. liniere s.f. liniat1, <înv.> liniaţie. Linierea caietului i-a luat două ore. liniment s.n. (farm., cosmet.; livr.) v. Alifie. Cremă. Pomadă. Unguent, linioară s.f. 1 liniuţă. Copiii de la grădiniţă învaţă să traseze linioare drepte, oblice şi orizontale. 2 (lingv.; şi linioară de unire) cratimă, liniuţă de despărţire, liniuţă de unire, linie, trăsătură, <înv.> dungă, împreunătoare (v. îm-preunător), unitoare (v. unitor), trăsură de unire. Linioara se fobseşte pentru a lega două cuvinte care se pronunţă împreună sau pentru a despărţi un cuvânt în silabe. liniometru s.n. (tipogr.) lignometru. Linio-metrul este o riglă metalică, gradată după sistemul corpurilor tipografice, care serveşte la numărarea liniilor. linişor adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel, linişte s.f. 11 tăcere, tacă, <înv.> fară-vo-roavă, silenţiu. Spectatorii urmăresc evoluţia trapeziştilor într-o linişte deplină. 2 acalmie, calm2, pace, serenitate, tăcere, chietudine, <înv. şi pop.> lin2, <înv. şi reg.> paos, <înv.> liniştire, molcomire, placiditate. S-a grăbit spre casă, remarcând liniştea dinaintea furtunii. 3 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) astâmpăr, calm2, calmare, liniştire, odihnă, pace, tihnă, ecuanimitate, <înv. şi pop.> tihneală, <înv. şi reg.> paos, răzbun2, ogod, potol, stare, stăveală, <înv.> Unitate, odihneală, păciuire, răsuflare, tihnire, destindere, relaxare, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, se-nineaţă. Este atât de surescitat, încât nu-şi poate găsi o clipă de linişte. 4 pace, tihnă, <înv.> isihie. S-a bucurat de o viaţă plină de linişte. 5 pace, răgaz, tihnă. După atâta muncă, simte nevoia câtorva momente de linişte. 6 (în opoz. cu „război”) pace. în ţară este linişte. 7 (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajba) acord, armonie1, înţelegere, pace, unire, concordie, <înv. şi pop.> bunăvoire, împăciuire, învoire, potriveală, <înv. şi reg.> sloa-gă, omonie, concert. în familia lor este o linişte deplină. 8 comoditate, confort, tihnă, <înv. şi reg.> odihnă, <înv.> rahat2, tihneală, eveolie, pană. Nu poate renunţa la liniştea din vila de la munte. 9 fig. (în concepţiile relig.) linişte de veci = linişte eternă = linişte veşnică = moarte, odihnă de veci, odihnă veşnică, odih- 975 | nire, pace, repaus, repaus etern, somnul cel veşnic (v. somn2), somnul de veci (v. somn2), somnul mormântului (v. somn2), somnul morţii (v. somn2), somnul veşnic (v. somn2), somnul veşniciei (v. somn2), mormânt, pacificare, noapte, repauzare, somn etern (v. somn2). Liniştea de veci este fără sfârşit. II (bot.; reg.) v. Măta-sea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia). III (cu val. de interj.) pst!, st!, tăcere!, ţist!, meclez!, mucles! Linişte! Vine profesoara! linişti vb. IV. 11 refl. (despre sunete, voci, zgomote etc.) a dispărea, a înceta, a muţi, a se pierde, a pieri, ase potoli, a se stinge, a amuţi, a seca. Odată cu venirea nopţii, gălăgia din stradă s-a liniştit. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a liniştit în urma instalării termopanelor la ferestre. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică mişcări, deplasări etc. ori viteza, ritmul lor de desfăşurare) a (se) domoli, a (se) încetini, a (se) potoli, a (se) tempera, <înv.> a se molcomi. îşi linişteşte cu greu mişcările nervoase ale mâinilor. Pasul i se linişteşte. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) molcomi, <înv. şi reg.> a (se) prinde, a (se) toi3, a neagoi, a (se) tocmi, a (se) aşeza. Copilul s-a liniştit după ce a primit o jucărie nouă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmbuna, a (se) împăca, a (se) potoli, <înv. şi pop a (se) dezmânia, a (se) molcomi, a (se) ţistui, <înv.> a în-domoli, a se lini, a (se) îmblânzi, a (se) înmuia. Plânge şi nu ştie cum s-o liniştească. A dus copiii la cofetărie pentru a se linişti. 3 refL (despre oameni) a se calma, a se controla, a se domoli, a se potoli, a se stăpâni, a se tempera. încearcă să te linişteşti şi să judeci lucrurile la rece! 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori, p. ext., animale de casă) a (se) astâmpăra, a (se) cuminţi, a (se) domoli, a (se) potoli, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se pocăi1, <înv.> a (se) încuminţi, a (se) înţelepţi. Nu trebuie să se recurgă la bătaie pentru a linişti un copil. Câinele agitat s-a liniştit imediat când şi-a văzut stăpâna. 5 tr. (compl indică mai ales cai înşeuaţi sau înhămaţi) a domoli, a înfrâna, a struni. A reuşit cu greutate să liniştească calul speriat de tunete. 6 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori situaţii conflictuale, stări etc.) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) potoli, a (se) destinde, a (se) relaxa. Atmosfera tensionată de la serviciu s-a mai liniştit. Munca îl linişteşte. 7 tr., refl. (compl sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) potoli, a slăbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a liniştit durerea pentru moment. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales stări fiziologice, procese psihice etc. ale fiinţelor) a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) stinge. Apa rece a izvorului i-a liniştit setea. Pentru moment, foamea i s-a liniştir cu un com Emoţia i s-a liniştit cum a păşit pe scenă. 9 tr., refl. (înv.; compl sau sub. indică popoare, grupuri sociale etc.) v. Pacifica, liniştire s.f. 11 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Liniştirea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. 2 (înv.) v. Micşorare. Prescurtare. Reducere. Scurtare. I11 astâmpă-rare, calmare, domolire, potolire, <înv.> dez-mâniere, dezmânietură. Jucăria nouă a avut ca efect liniştirea copilului. 2 calmare, domolire, îmbunare, împăcare, potolire, îmblânzire, înmuiere, îmblânzeală. Nu ştie ce să facă pentru liniştirea fetiţei care plânge întruna. Pentru liniştirea copiilor, a mers cu ei la cofetărie. 3 astâmpărare, cuminţire, domolire, potolire. Bătaia nu ajută la liniştirea copiilor. 4 domolire, înfrânăre, strunire, struneală. Trebuie răbdare pentru liniştirea unui cal speriat de tunete. 5 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) astâmpăr, calm2, calmare, linişte, odihnă, pace, tihnă, ecuanimitate, <înv. şi pop.> tihneală, <înv. şi reg.> paos, răzbun2, ogod, potol, stare, stăveală, <înv.> Unitate, odihneală, păciu-ire, răsuflare, tihnire, destindere, relaxare, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, se-nineaţă. 6 alinare, astâmpărare, atenuare, calmare, domolire, potolire, slăbire, temperare, uşurare, chietiv alin2, potoleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi1, oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşurime, uşurinţă, aromire, deşarjă. A simţit o liniştire a durerii după ce a luat medicamentul. 7 astâmpărare, calmare, domolire, potolire, chietiv, stingere. Un com nu a fost suficient pentru liniştirea foamei. 8 (înv.) v. Acalmie. Calm2. Linişte. Pace. Se-renitate. Tăcere. liniştit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre locuri, spaţii interioare etc.) silenţios, tăcut, adormit. îi plăcea să se plimbe noaptea prin mănăstirea liniştită. Casa era liniştită fără râsul copiilor. 2 (despre locuri de obicei aglomerate, zgomotoase) calm2, tăcut. Spre seară străzile sunt mai liniştite. 3 (despre localităţi, în special despre oraşe) patriarhal, tihnit. Trăiesc liniştit într-un oraş liniştit de munte. 4 (despre locuri, adăposturi, refugii) paşnic, tihnit, lin2. Pentru a evita zgomotul din restaurant, au rezervat un separeu liniştit. 5 (despre natură, elemente ale naturii) mut, tăcut. Se simte relaxat în codrul liniştit. 6 (despre vreme, momente ale zilei etc.) lin2, plăcut, moale, <înv.> liniştos. Este o noapte liniştită de iunie. 7 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lent, lin2, măsurat2, potolit2, tacticos, temperat, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas liniştit. 8 (despre mişcări, deplasări etc. sau despre viteza, ritmul lor de desfăşurare) domolit, încetinit, potolit2. Dansul are un ritm liniştit. 9 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele liniştite nu mai deranjează pe nimeni. 10 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, domol, lânced, lin2, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> Unicei, înstrunat După furtună adie un vânt liniştit. II adj. 1 (despre fiinţe sau despre firea lor) calm2, domol, paşnic, potolit2, stăpânit, temperat, tihnit, <înv. şi pop.> dezmâniat, opăcit, plainic, <înv.> odihnit2, înstrunat, senin, seninat2, seninos. O bună educatoare este liniştită şi veselă. 2 (mai ales despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om liniştit. 3 (desprefiinţe) calmat, domoUt, îmbunat, împăcat, potoUt2, îmblânzit, înmuiat, răcorit. Liniştiţi, copiii regretă comportarea pe care au avut-o. 4 (despre fiinţe) calm2, calmat, moale, destins, relaxat. I se pare că este prea liniştit după o aşa încordare nervoasă. 5 (despre oameni) uşurat, Uber, despovărat, dezglodat. După ce şi-a încheiat misiunea, s-a simţit liniştit. 6 (mai ales despre cai înşeuaţi sau înhămaţi) domoUt, înfrânat, potoUt2, strunit. Reuşeşte să încalece calul liniştit după sperietură. 7 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) calm2, calmat, domoUt, moderat, ponderat, potoUt2, temperat Se binedispu-ne când îi aude vocea liniştită. Se adresează copilului cu un ton liniştit. 8 (în opoz. cu „agitat”, „neliniştit”; despre somn) calm2, lin2, odihnitor, uşor2, dulce. Dimineaţa, somnul este cel mai liniştit. 9 (despre stări, senzaţii dorinţe, pasiuni etc.) alinat, atenuat, calmat, diminuat, domoUt, ponderat, potoUt2, redus, scăzut, <înv. şi pop.> ostoit. O durere liniştită este mai uşor de suportat. 10 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol,lânced, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, potoUt2, tihnit, <înv.> păciuit, destins, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă liniştită. 11 (despre modul de viaţă al oamenilor, liniştitor despre momente din viaţa lor etc.) bun, calm2, lin2, netulburat, paşnic, plăcut, tihnit, <înv.> liniştos, limpede, senin, seninos. Toţi îşi doresc o bătrâneţe liniştită, fără griji. 12 (despre trai, viaţă) comod, tihnit, uşor2, <înv.> lesnicios. Are o viaţă liniştită datorită situaţiei materiale bune. 13 (despre existenţa, viaţa etc. oamenilor) aşezat2, chibzuit, cumpătat, echilibrat, paşnic, potolit2, tihnit. Au înţeles că au de câştigat doar dacă traiul lor este liniştit. II adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, binişor, domol, încet, încetinel, încetişor, lent, lin2, uşor2, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rara, moşnegeşte, linuţ, me-reor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> cătinelu-şel. Obosit, bărbatul merge liniştit spre casă. 2 domol, lin2, uşor2. Afară plouă liniştit. 3 lin2, plăcut, uşor2. Vântul adie liniştit. 4 lin2, netulburat, paşnic, tihnit. Viaţa celor doi se desfăşoară liniştit. 5 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) calm2, calmato, potolit2, sereno. 6 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) andante, moderat, rar. liniştitor^ -oare adj. 1 potolitor, ostoitor. Cuvintele ei liniştitoare îi mângâie sufletul. 2 alinător, calmant, potolitor, <înv. şi pop.> uşurător, molcomitor, <înv.> do-molitor, răcoritor, răcoros. Infuzia din flori de tei are o acţiune liniştitoare asupra sistemului nervos. Unguentul are efect liniştitor. 3 (despre ambient, atmosferă) odihnitor, molcomitor. Discuţiile au loc într-o atmosferă liniştitoare. 4 recreativ, relaxant, deconectant Totdeauna un film bun este liniştitor. liniştos, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre vreme, momente ale zilei etc.) v. Lin2. Liniştit. Plăcut. 2 (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) v. Bun. Calm2. Lin2. Liniştit. Netulburat. Paşnic. Plăcut. Tihnit. Unitate s.f. (înv.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă. liniuţă s.f. 11 linioară. Copiii de la grădiniţă învaţă să traseze liniuţe verticale, oblice şi orizontale. 2 (fam.) v. Dunguliţă. Dunguţă. I11 (la aparatele de măsură) linie, ştric3. La termometrul de exterior, spre prânz, temperatura a crescut cu câteva liniuţe. 2 (lingv.) liniuţă de despărţire = liniuţă de unire = cratimă, linioară, linioară de unire, linie, trăsătură, <înv.> dungă, împreu-nătoare (v. împreunător), unitoare (v. unitor), trăsură de unire. Liniuţă de despărţire se fobseşte pentru a lega două cuvinte care se pronunţă împreună sau pentru a despărţi un cuvânt în silabe. 3 (chim.; în formule) liniuţă de valenţă=valenţă. Liniuţă de valenţă marchează legătura dinte atomii moleculelor. linjeriţă s.f. (rar) v. Lenjereasă. link s.n. (inform.) legătură, linotipist -ă s.m., s.f. (tipogr.) tasterist. Linotipistul lucrează la linotip. lins1 s.n. <înv.> linsătură, linsoare, linsură. A pus sare oilor pentru lins. lins2, linsă adj. fig. 1 (în opoz. cu „creţ”; despre păr) drept, întins2, neîncreţit, neondulat, netezit2, lin2, luciu2, neted. Nu ştie cum să-şi mai aranjeze părul lins. 2 (rar; despre suprafeţe) v. Lucios. Luciu2. Lustruit2.3 (înv.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Demonic. Diabolic. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Histrionic. Iezuit. I^uitic. Ipocrit. Machiavelic. Mieros. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Tartufist. Viclean. 4 (înv.; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenibr) v. Calin. Linguşitor. Măgulitor, linsătură s.f. (înv.) v. Lins1, linsoăre s.f. (înv.) v. Lins1, linsură s.f. (înv.) v. Lins1, linşaj s.n. linşare. Linşajul este uciderea, fără judecată, a unei persoane de către o mulţime agitată, incitată. linşăre s.f. linşaj, lint s.n. (ind. text.; rar) v. Linters. linte s.f. I (bot.) 1 Lens culinaris; fasuică, fasuiţă, mazăre, mazăre-colţurată. 2 (art.) lintea-pratului = a Lathyrus pratensis; latir, bobuşor, linte-albă, măzăriche, săge-ţele (v. săgeţică), somnoroasă (v. somnoros); b (reg.) v. Albumeală. Albumiţă. Floare-de-colţ. Floarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpi-num); c (reg; şi linte-de-praturi, linte-sălbati-că) v. Bob-de-ţarină (v. bob1) (Lathyrus sylves-ter); d (reg) v. Măzăriche (Vicia dumetorum); e (reg.; şi linte-neagră, art., lintea-cucului) v. Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vemus); f (reg.; şi linte-neagră, linte-de-rât) v. Oreşni-ţă (Lathyrus tuberosus); (reg.) linte-albă v. a Bob-de-ţarină (v. bob1) (Lathyrus platyphylbs); b Lintea-pratului (Lathyrus pratensis); lin-te-broştească = linte-de-apă = linte-de-baltă = linte-sălbatică = (art.) lintea-bălţtlor = lin-tea-broaştei = lintea-broaştelor v. Lintiţă (Lem-na minor, Lemna gibba, Lemna trisulea, Lemna arrhiza etc.); linte-sălbatică v. Borceag. Măzăriche (Vicia sativa). I11 (med., med. vet.;pop.) v. Cisticercoză. Trichineloză. Trichinoză. 2 (anat; înv.) v. Cornee. 3 (înv.) v. Lentilă. Sticlă. Sticlă de ochelari. III (la pl. linţi) 1 (zool; pop.) v. Cisticerci. 2 (iht; reg.) v. Lapţi. linteciune s.f. (med.; înv.) v. Efelidă. Lentigo. Nev melanic. Nev pigmentar. Pistrui, lintel s.n. (constr.; rar) v. Buiandrug. Lintou. Platbandă. linteoc s.m. (bot.; reg.) v. Borceag. Măzăriche (Vicia sativa). linters s.n. (ind. text.) lint. Lintersul este folosit la fabricarea vatei, a mătăsii artificiale şi a nitrocelulozei. lintersăre s.f. (ind. text.) delintersare. Firele scurte de pe seminţele de bumbac egrenate se îndepărtează prin lintersăre. lintici'că s.f. (bot.; pop.) v. Lintişoară. Lintiţă, lintişoără s.f. (bot) 1 lintiţă, linticică. 2 (reg.) v. Lintiţă (Lemna minor, Lemna gibba, Lemna trisulea, Lemna arrhiza etc.). 3 (reg.) v. Mazăre-sălbatică (Pisum elatius). lintiţă s.f. I (bot.) 1 lintişoară, < pop.> linticică. 2 Lemna minor, Lemna gibba, Lemna trisulea, Lemna arrhiza etc.; linte-broştească, linte-de-apă, linte-de-baltă, linte-sălbatică, lintea-bălţQor (v. linte), lintea-broaştei (v. linte), lintea-broaştelor (v. linte),lintişoară, lin-ţuşcă. II (med.; înv.) v. Efelidă. Lentigo. Nev melanic. Nev pigmentar. Pistrui, lintâi s.m. (bot.; reg.) v. Măzăriche (Vicia an-gustifolia). lintou s.n. (constr.) buiandrug, platbandă, lintel. Lintoul susţine porţiunea de zidărie de deasupra unei porţi, a unei uşi, a unei ferestre etc. linţoliu s.n. 1 giulgiu, <înv. şi pop.> pânză, arar2, <înv. şi reg.> sovon, fachiol, păioară, pânzişoară, pânzuială, pocrov, pocrovăţ, podul mortului (v. pod1), răspetie, sălie, tropar, <înv.> cearşaf, grobnic. Mortul este acoperit cu un linţoliu. 2 (înv. şi reg.) v. Cearşaf, linţuşcă sf. (bot; reg.)v. Lintiţă (Lemna trisulea). linuţ adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare; reg.) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel, linx s.m. (zool) Lynx lynx; râs1, <înv.> lingău, lionă s.f. (zool.;fran.; înv.) v. Leoaică, liotă s.f. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). lip s.n. (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. lipan1 s.m. (bot.) 1 Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa; brusture, calcoceni, captalan, lapuc, lipuş, lumânare, lumânărică. 2 (reg.) v. Captalan (Petasites officinalis sau Peta-sites hybridus). 3 (reg.) v. Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pădure (v.jale2). Jaleş. Ja-leş-de-pădure (Salvia glutinosa). 4 (reg.) v. Lăp-tuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa). 5 (reg) Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus). 6 (reg.) v. Somnoroasă (v. somnoros) (Laserpitium prutenicum). lipan2 s.m. (reg.) v. Papuc, lipănă s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da2”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmă, lipari't s.n. (mineral.) riolit Liparitul este o rocă vulcanică formată din cuarţ, feldspat, oligoclaz şi biotit. Ii'pă s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da2”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmă, lipăi vb. IV. 1 intr. (despre fiinţe sau, p. ext., despre picioarele, tălpile lor) a cepăi, a licăi, a limpi, a tipăi O aude lipăind pe gresia din hol 2 intr. (despre oameni, încălţăminte etc.) a pleoscăi, a plescăi. Lipăie din şlapi. Cizmele li-păie prin noroi. 3 intr. (mai ales despre lichide) a pleoscăi, a plescăi, a cipcii. Valurile lipăie când se lovesc de ţărm. 4 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Păimui. Plesni, lipăiălă s.f. (pop.) v. Pălmuială. Pălmuire. lipăi're s.f. 1 lipăit, cepăire, cepăit, tipăit îl trezeşte lipăirea picioarelor pe gresia din hol. 2 (pop.) v. Pălmuială. Pălmuire. lipăit s.n. 1 lipăire, cepăire, cepăit, tipăit. 2 (pop.) lipănit. L-a plesnit atât de tare, încât lipăitul palmei s-a auzit până în casă. 9771 lipăitură s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da2”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmă, lipăneălă s.f. (reg.) v. Pălmuială. Pălmuire. lipănit s.n. (reg.) v. Lipăit. lipănitură s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da2”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmă. Ii'păr s.n. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. lipcan s.m. (pop.) v. Crainic. Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor. Ii'pcă s.f. (bot; reg.) v. Muşcată1. Muşcată-ro-şie (v. muşcată1). Muşcată-rotată (v. muşcată1). Muşcată-roz (v. muşcată1). Pelargonie (Pelar-gonium zonale). lipeâlă s.f. 1 (înv.) v. Lipitură. 2 (arg.) lipitură. îl roagă să-i facă lipeala cu o colegă a lui. lipemi'e s.f. (med.) lipidemie. Lipemia este cantitatea totală a lipidelor din sânge. lipi vb. IV. I (predomină ideea de fixare, de sudare, de ataşare de ceva) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, hârtie, piese de lemn etc.) a (se) încleia, a (se) încleioşa. A lipit picioarele desprinse ale scaunului cu poxipol. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte ori părţi ale lor) a (se) prinde. A lipit cu pap foile rupte ale cărţii. 3 tr., refl. (biol, lingv., tehn.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) uni2. Hematiile se lipesc sub acţiunea anumitor substanţe. Vorbitorii lipesc frecvent afixele posesive. 4 refl. (despre elemente, materii etc.) a se agrega, a se alipi, a se reuni, a se uni2. Rocile s-au lipit cu milioane de ani în urmă. 5 refl. (despre materiale, lucruri etc.; cu determ. introduse prin prep. „de”) a adera, a se prinde. Folia se lipeşte de suprafaţa sticlei. 6 tr. (compl. indică etichete, timbre etc.) a aplica, a pune. Lipeşte etichete pe sticle. 7 tr. (constr.; compl. indică pereţii unei case ţărăneşti) a murui, <înv. şi reg.> a spoi, a dâpli, a lutui, a măltări, a măzălui, a mânji, a murlui, a şimitui, a tencui. Primăvara, înainte de a vărui, femeile de la ţară lipesc pereţii casei. 8 tr. (compl. indică cuptoare ţărăneşti, sobe etc.) a unge. A lipit cuptorul din curte, deoarece avea crăpături în interior. 9 refl. (pop.; despre alimente) v. Prii. 10 refl. fig. (despre somn; mai ales în constr. neg.) a se atinge. Nu se lipeşte somnul deel.'W tr. fig. (fam.; compl indică lovituri, bătăi etc.) v. Da2. Trage. II refl. (predomină ideea aderării conştiente la ceva, a apropierii sufleteşti de cineva) 1 recipr. (înv. şi pop.; despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2.2 (înv. şi reg.; despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări. Oploşi 3 fig. (despre fiinţe; fam.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Apropia. Ataşa. Lega1. III tr. (înv.; compl. indică teritorii, state etc.) v. Alipi. Anexa. Ataşa. încorpora. lipi'că s.f. (entom.; înv. şi reg.) v. Molie (Ţinea). lipici s.n. 11 cocă1, pap, cir2, ciriş, mlat. Lipiciul obţinut din făină şi apă, este folosit la lipit. 2 clei. A lipit foile rupte din caiet cu lipici. 3 (med, med. vet.; înv.) v. Contagiere. Contagiune. Contaminare. Contaminaţie. Infectare. Infecţie. Infestare. Molipsire. 4 fig. (înv. şi pop.) v. Delectare. Deliciu. Desfătare. Dulceaţă. Farmec. îmbătare. încântare. Plăcere. Savoare. Vis. Voluptate. Vrajă. 5 fig. (pop.) v. Sex-appeal 6 (biol; arg.) v. Spermă. II (bot.; reg.) 1 v. Cuişoară. Garoafă-de-munte. Ga-roafă-sălbatică. Garofiţă (Dianthus superbus). 2 v. Cuscută. Torţei (Cuscuta epithymum). 3 v. Dughie. Mei-păsăresc. Mohor (Setaria verticillata). 4 v. Holeră (Xanthium spinosum). 5 v. Lipicioasă (v. lipicios) (Viscaria vulgaris). 6 v. Lipicioasă (v. lipicios) (Asperugo procum-bens). 7 v. Lipicioasă (v. lipicios) (Silene ne-moralis). 8 v. Otrăţel (Cynoglossum officinale). 9 v. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochi-ţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbu-ră-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus ar-vensis). 10 v. Turiţă (Galium aparine). 11 v. Turiţă-mare (Agrimonia eupatoria). 12 v. Torţei (Cuscuta europaea). III (omit.; reg.) v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus). lipicios, -oăsă adj., s.f., s.m. I adj. 1 (despre unele substanţe) cleios, mucilaginos, vâscos, răşinos, lipitor. Pe scoarţa brazilor sunt dâre lipicioase de răşină. 2 (despre substanţe, materii, anumite preparate culinare etc.) cleios, unsuros, năclăios, năclăit, letios, <înv.> unsos. Ciulamaua avea aspectul unui gel lipicios. Pâinea i-a ieşit acră şi lipicioasă. 3 (med., med. vet; înv. şi pop.; despre boli) v. Contagios. Contaminant. Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor. Transmisibil. 4 fig. (pop.; despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Atrăgător. Seducător. II (bot.) 1 s.f. Viscaria vulgaris; furcuţa-rândunelei (v.furcuţă), lipici, puşca-lupului (v. puşcă). 2 s.f. Asperugo procumbens; lipici. 3 s.f. Silene nemoralis; lipici. 4 s.m. (reg.) v. Arin. Arin-negru (Alnus glutinosa). 5 s.f. (reg.) v. Miliţea (Silene nutans). 6 s.f. (reg.) v. Turiţă (Galium aparine). 7 s.f. (reg.) v. Tu-riţă-mare (Agrimonia eupatoria). lipicioşie s.f. (înv.) v. Lipiciozitate. lipiciozităte s.f. <înv.> lipicioşie. Răşina se caracterizează prin lipiciozitate. lipiciune s.f. (înv.) 1 v. încleiere. Lipire. Lipit1. 2 (med, med vet.) v. Contagiere. Contagiune. Contaminare. Contaminaţie. Infectare. Infecţie. Infestare. Molipsire. 3 (med.) v. Blefarită. lipide s.f. pl. (biochim.) grăsimi (v. grăsime). Lipidele sunt un amestec de esteri ai glicerinei cu acizi graşi. lipidemie s.f. (biol) lipemie. Lipidemia este cantitatea totală a lipidelor din sânge. Iipid6ză s.f. (med.) dislipidoză, dislipoidoză, lipoidoză. Lipidoza este denumirea generică pentru un grup de afecţiuni determinate de tulburări enzimatice ale metabolismului lipidic. lipidurie s.f. (med.) lipurie. Lipiduria este eliminarea lipidelor prin urină. lipi'e1 s.f. 1 (ind. alim., culin.) pacea, plăcintă, turtă, pedea. Lipia este o pâine rotundă şi plată, cu coajă multă şi miez puţin. 2 (culin.; înv. şi reg.) v. Clătită. lipitor lipi'e2 s.f. (med.; înv.) v. Blefarită. lipioâră s.f. (ind. alim., culin.; reg.) li- piuţă. lipire s.f. 1 încleiere, lipit1, încleiâlă, încleioşare, încleioşeală, <înv.> încleitură, lipiciune. Pentru lipirea picioarelor desprise ale scaunului a folosit poxipol 2 prindere. Lipirea foilor rupte ale cărţii s-a făcut cu pap. 3 (biol, lingv., tehn.) aglutinare, alipire, lipitură, reunire, sudare, unire. Lipirea hematiilor se face sub acţiunea anumitor substanţe. 4 agregare, agregaţie, alipire, reunire, unire. Lipirea rocilor a avut loc cu milioane de ani în urmă. 5 aderare, aderenţă, prindere. Lipirea foliei de suprafaţa sticlei se face imediat. 6 aplicare, punere. Lipirea etichetelor pe sticle se realizează cu ajutorul unei maşini speciale. 7 (constr.) muruială, muruire. Primăvara, înainte de a vărui, femeile de la ţară fac lipirea pereţilor casei. 8 ungere. A fost necesară lipirea cuptorului din curte, din cauza crăpăturilor apărute în interior. lipi'ş s.m. (omit; reg.) v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus). lipiştoâcă s.f. (zool; reg.) v. Lipitoare (v. lipitor) (Hirudo medicinalis, Hirudo officinalis). lipit1 s.n. încleiere, lipire, încleiâlă, încleioşare, încleioşeală, <înv.> încleitură, lipiciune. lipit2, -ă adj. 1 (despre obiecte, hârtie, piese de lemn etc.) încleiat. Scaunul are picioarele lipite. 2 (despre materiale, lucruri etc.) aderent Folia lipită se desprinde greu de pe sticlă. 3 (biol, lingv., tehn.; despre hematii, bacterii, elemente ale vorbirii, particule ale unor materiale etc.) aderent, adnat, aglutinat, alipit, reunit, sudat2, unit. Hematii lipite. Afixe posesive lipite. 4 (constr.; despre pereţii unei case ţărăneşti) muruit, <înv. şi reg.> spoit2. înainte de a vărui, a lăsat să se usuce bine pereţii lipiţi. lipitor, -oare s.f., adj. A s.f. I (zool) 1 Hirudo medicinalis, Hirudo officinalis; lipiştoâcă. 2 (reg.) v. Năpârcă. Viperă (Vipera berus). II (omit.) 1 Caprimulgus europaeus; păpăludă, caprimulg, ciobănaş, lipici, lipiş, mulgătorul-caprelor (v. mulgător), mulge-ca-pre, rândunea-de-noapte, rândunică-de-noap-te, spaima-nopţii (v. spaimă), spaimă, strigă, şişneab, văcăraş. 2 (reg.) v. Uliu-cu-picioa-re-scurte. (Accipiter badius brevipes). III (bot; reg.) 1 v. Ciuma-apelor (v. ciumă) (Elodea canadensis). 2 v. Dentiţă (Bidens tripartitus). 3 v. Garoafă-de-câmp. Garoafă-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusianorum). 4 v. Turiţă (Galium aparine). 5 lipitoare-păsărească v. Miliţea (Silene nutans). IV (med, med. vet.; pop.) v. Contagiere. Contagiune. Contaminare. Contaminaţie. Infectare. Infecţie. Infestare. Molipsire. V (constr.; în zidărie, reg.) v. Mistrie. VI (arg.) 1 v. Mustaţă. 2 v. Cocoţi Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradl Femeie uşoarl Imorală (v. imoral). Prostituatl Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). B adj. 1 (reg.; despre unele substanţe) v. Cleios. Lipicios. Mucilaginos. Vâscos. 2 (med., med. vet.; înv.; despre boli) lipitos v. Contagios. Contaminant. Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor.Transmisibil. lipitos, -oăsă adj. (med., med. vet.; înv.; despre boli) v. Contagios. Contaminant Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor.Transmisibil. lipitură s.f. 11 (biol., lingv., tehn.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare, unire. 2 <înv.> lipeală. Apa picură pe la lipiturile conductei. 3 (constr.; pop.) muruială. Lipitura se face din pământ sau din lut frământat cu apă (uneori, adăugându-se paie, balegă, nisip) şi se foloseşte la acoperirea pereţilor sau a plan-şeului unei construcţii. 4 (constr.; pop.) tencuială. Lipitura se aplică şi se netezeşte pe pereţii sau pe planşeul unei construcţii. 5 (înv.) v. Adaos. Anexă. Apendice. Completare. Supliment 6 (arg.) lipeală. îl roagă să-ifacă lipitura cu o colegă a lui. II (med.) 1 (în credinţele populare; pop.) zburător, zmeu. Despre lipitură se crede că este cauzată de un duh râu sau de Zburător, personaj mitologic. 2 (înv.) v. Simfiză. Sinechie. lipiuţă s.f. (ind alim., culin.; reg.) lipioară. lipoaspirăţie s.f. (chir. plast.) liposucţiune. lipobrahi'e s.f. (med.) abrahie. Lipobrahia este o malformaţie congenitală, caracterizată prin lipsa braţelor. lipofibrom s.n. (med.) adipofibrom. Lipofi-bromul este format din ţesut adipos şi fîbros. lipogeneză s.f. (biol.) adipogeneză. Lipoge-neza este formarea de lipide în organismele animale şi vegetale. lipoiddză s.f. (med.) dislipidoză, dislipoidoză, lipidoză. lipoliză s.f. (biol.) adipoliză. Lipoliza este descompunerea lipidelor în acizi graşi şi glicerină, în procesul digestiei intestinale, sub influenţa bilei şi a sucului pancreatic. lipom s.n. (med.) adipom, steatom. Lipomul rezultă din proliferarea ţesutului adipos normal. lipon adv. adv. (modal; grec.; înv.) v. Astfel. Aşadar. lipos, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Pătat Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios, liposucţiune s.f. (chir. plast.) lipoaspiraţie. Prin liposucţiune se aspiră grăsimea subcutanată cu ajutorul unor canule. lipotimfe s.f. (med, med. vet.) inconştienţă, leşin, nesimţire, leşinătură, letargie, leş2, <înv.> leşinat1. Bolnavul este în stare de lipotimie. lipoveană s.f. lipoveancă. lipoveâncă s.f. lipoveană. Lipovencele au costume populare foarte frumoase. lipovencuţă s.f. (omit.; reg.) v. Sticlete (Car-duelis carduelis). lipsanotecă s.f. (relig; la creştini; înv.) v. Chivot. Tabemacul. lipsă s.f., adj. invar. I s.f. 1 absentare, absenţă, <înv.> lipsire. Lipsa nemotivată de la şcoală a fost penalizată cu scăderea notei la purtare. 2 absenţă, <înv.> lipsire. Judecata s-a făcut în lipsa inculpatului. 3 gol2, lacună, lapsus, vid, hiat. Lucrarea recent apărută completea- ză o lipsă în domeniu. Această situaţie a apărut din cauza unei lipse legislative. 4 (fin.) deficit, manco, minus, <înv.> mancă2. Casiera are o lipsă de o mie de lei în casă. 5 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) insuficienţă, sărăcie, <înv.> neajungere. în acest caz penal este o mare lipsă de probe. 6 mizerie, nevoie, penurie, privaţiune, sărăcie, indigenţă, <înv. şi pop.> neavere^pop.) caliceală, calicenie, calicie, <înv. şi reg.> niştotă, scumpete, ticăloşie, milă, sărăpanie, slăbie1, suşig, <înv.> golătate, meserătate, mişelătate, mişelie, mizerăciune, mofluzie, neajungere, neputinţă, nevoinţă, sărăcăcie, sărmănie, scădere, scum-pătate, siclet, slăbiciune, penitenţă, strâmtare. După război, a fost o mare lipsă în ţară. 7 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fii) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defec-tuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smin-tă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Lipsurile lui educaţionale sunt evidente. 8 (meteor.; înv. şi pop.) v. Secetă. Sicitate. Uscăciune. 9 (înv. şi reg.; de obicei constr. cu vb. „a avea’) v. Necesitate. Nevoie. Trebuinţă. II adj. invar, absent. Elevul lipsă este bolnav. lipscăn s.m. (com.; în trecut) <înv.> lipţcar. Lipscanii aduceau mărfuri din Lipsea şi le vindeau în pieţele româneşti. lipscănoăică s.f. (bot.) Coreopsis tinctoria; albiniţă, catifeluţe (v. catifieluţă), cuconiţe (v. cuconiţă), dalie, flori-ca-stelele (v. floare), flori-de-sticlă (v. floare), gherghine (v. gherghină1), guriţa-cucoanei (v. guriţă), lipscănoa-ie, nemţişor, obrazul-fetei (v. obraz), ocheşele (v. ocheşel), ochii-Anicăi (v. ochi1), ochii-fetei (v. ochi1), ochiul-Ancuţei (v. ochi1), oltencuţă, scânteioară, scânteiuţă, steluţe (v. steluţă), tufanele (v. tufănică). lipscănoăie s.f. (bot.; reg.) v. Lipscănoăică (Coreopsis tinctoria). lipsi vb. IV. II intr. (despre oameni) a absenta. A lipsit de la şcoală o săptămână. 2 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică drepturi, titluri, ranguri, bunuri etc.) a frustra, a priva, a vitregi, <înv.> a slăbi, a se estirisi, a dezbrăca, a dez-moşteni, a văduvi. I-a lipsit pe urmaşi de averea străbunilor. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de’) a se dispensa, a renunţa, a se scăpa, a se dehlemeti. Nu poate să se lipsească de ochelari. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de’) a se despărţi, a renunţa. Nu vrea să vândă, pentru că nu se poate lipsi de casa părintească. 5 intr. <înv. şi reg.> a rămâne. Puţin a lipsit şi era mort. 6 intr. (pop.; despre oameni) v. Dispărea. Fugi. 7 intr. (milit.; înv.; despre soldaţi, ofiţeri) v. Dezerta. Fugi. 8 intr. (înv.; despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1.9 refl. (în opoz. cu „a răsări”; înv.; despre aştri) v. Apu- ne. Asfinţi. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca. 10 tr. (înv.; compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) v. Lăsa. Neglija. Omite. Scăpa. Uita. 11 intr. (înv.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la’) v. Eschiva. Scăpa. Sustrage. II intr. (înv.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.; cu determ. „din viaţă”, „dintre cei vii”, „din lume’) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba, lipsire s.f. (înv.) 11 v. Absentare. Absenţă. Lipsă. 2 v. Absenţă. Lipsă. 3 v. Frustrare. Frus-traţie. Privare. II v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răpo-sare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, lipsit, -ă adj. (despre oameni) 1 (în opoz. cu „bogat”; înv. şi pop.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 (psih.; înv. şi reg.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit, h'pstick s.n. (cosmet.) roşu de buze, ruj, ruj de buze. Preferă lipstickurile în tonuri calde. lipţcăr s.m. (com.; înv.) v. Lipscan, lipurie s.f. (med.) lipidurie. Lipuria este eliminarea lipidelor prin urină. lipuş sjn. (bot.; reg.) v. Brusture. Lipan1 (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). liră1 s.f. 1 (muz.) <înv.> organ2. în Antichitate poeţii îşi acompaniau versurile cu lira. 2 (art. Lira; astron.; nm.pr.) Ciobanul-cu-Oi-le (v. cioban), Oierul (v. oier). Constelaţia Lirei se află în emisfera boreală, între constelaţiile Lebăda şi Hercule. liră2 s.f. (fin.) 1 (adesea urmat de determ. care indică ţara unde a fost emisă sau metalul din care a fost făcută) <înv.> libră1, livră2. Lira a fost folosită, de-a lungul timpului, ca unitate monetară de bază în mai multe ţări. 2 liră sterlină = <înv.> libră sterlină (v. libră1), liră sterling, liră sterlingă, livră sterlină, livră sterling, livră sterlingă, suveran, suverian. Lira sterlină este unitatea monetară principală în Marea Brita-nie, egală cu douăzeci de şilingi; (înv.) liră sterling = liră sterlingă v. Liră sterlină, liric, -ă adj. I (lit; în opoz. cu „epic”, „dramatic”; mai ales despre poezii) liricon. Este autor de poezii lirice. II fig. 1 (despre oameni sau despre caracterul, firea lor) afectiv, emotiv, emoţionabil, impresionabil, sensibil, simţitor, plăpând. Femeile sunt mai lirice decât bărbaţii. 2 (despre manifestări ale oamenilor) sentimental. îi răspunde pe un ton liric. Vocea lui are accente lirice. liricităte s.f. (lit.) lirism, liricon adj. invar, (lit; în opoz. cu „epic”, „dramatic”; grec.; înv.; mai ales despre poezii) v. Liric. lirism s.n. 1 (lit) liricităte. Este impresionat de lirismul versurilor poetului. 2 sentiment, sentimentalism, sentimentalitate, dulcegărie. Declaraţia tânărului îndrăgostit este plină de lirism. lis, lisă adj. (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) drept, neted, orizontal, plan, plat2, şes, nud, otova, oblu, polejnic, şesos, <înv.> tins, tocmai, ras2, şters. în faţă se întinde o câmpie lisă, fără denivelări. 979 | lisârcă s.f. (omit.; reg.) 1 v. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula). 2 v. Lişiţă1 (Fu-lica atra). 3 v. Bodârlău1. Cufiindac Cufundar. Cufundar-mare (Gavia arctica). lisă s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Rabie. Turbare. liscoti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Rânji. Ricana. lisor s.n. (la maşini, trăsuri; reg.) v. Arc. Resort list s.n. (înv.) v. Filă. Foaie, listă vb. I. tr. (inform.; compl. indică documente) a printa. Listează câteva foi pentru a verifica imprimanta. listâre s.f. (inform.) prinţ, printare. La imprimantele cu laser listarea se face rapid. listăt, -ă adj. (inform.; despre documente) printat. Ordonează foile listate în dosare. listă s.f. 1 (econ.) inventar, ipiconie, <înv.> catagrafie, sumar, perilipsis. Parcurge lista mărfurilor din magazin. Trece în listă noile costume care i-au fost livrate. 2 tabel, <înv.> izvod, tablă1, tablou, tăbliţă. A întocmit o listă cu participanţii la licitaţie. 3 listă de bucate = meniu, listă de mâncare, listă de meniu, <înv.> listă de consum. înainte de a comanda, consultă lista de bucate; (rar) listă de mâncare = listă de meniu v. Listă de bucate. Meniu; <înv.> listă de consum v. Listă de bucate. Meniu. 4 (polit.) listă electorală = poli. Numele unui candidat a fost tipărit greşit pe listele electorale. 5 (înv.) v. Filă. Foaie, listopirât s.m. (înv.) v. Corsar. Forban. Pirat, listopiraterie s.f. (înv.) v. Piraterie, lişăi s.n. (med; reg.) v. Pecingine. Ii'şcă s.f. (omit.; reg.) v. Lişiţă1 (Fulica atra). lişcotos, -oăsă adj. (reg.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „la”, „după”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. lişiţă1 s.f. (omit.) 1 Fulica atra; găi-nă-de-apă, găinuşă-neagră, hodă, lisarcă, lişcă, sarce, sărcea. 2 (reg.; şi lişiţă roşiatică) v. Bodârlău1. Cufiindac. Cufundar. Cufundar-ma-re (Gavia arctica). 3 (reg.) v. Raţă-leşească (Chairina moscata). lişiţă2 s.f. (lapl lişiţe; tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Furculiţe (v. furculiţă). Gemănare. listai adv. (modal; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit. lişteăv, -ă adj., adv. (reg.) I adj. 1 (despre materii prime, obiecte etc.) v. Brut. Grosolan. Necioplit. Necizelat. Nefinisat. Neprelucrat. 2 v. Ciuciulete. Ciuciulit. Leoarcă1. 3 (despre oameni, port, tradiţii etc.) v. Adevărat Autentic. Curat, Neaoş. Veritabil. 4 (în opoz. cu „limpede”; despre lichide) v. Tulbure. Turbid. 5 (despre mâncăruri, băuturi) v. Dulceag. Fad. Insipid. Searbăd1. II adv. (modal) v. Aievea. Clar. Desluşit Explicit Expres2. Lămurit Limpede. Răspicat. litănie s.f. (relig.) 1 chirielă. Litania se rosteşte alternativ de preot şi de credincioşi. 2 (înv.) v. Procesiune. litărgă s.f. (chim.) miniu, oxid de plumb, <înv.> litargir. Litarga este folosită în industria ceramică, la fabricarea sticlelor optice, în vopsitorie etc. litargir s.m. (chim; înv.) v. Litargă. Miniu. Oxid de plumb, lităvră s.f. (muz.; înv.) v. Tobă. h'tcă s.f. (gosp.; reg.) v. Bătător, literal, -ă adj., adv. I adj. 1 textual, <înv.> literar, servil. Traducerea literală este o traducere făcută cuvânt cu cuvânt. 2 (înv.; mai ales despre scrieri) v. Artistic. Beletristic. Literar. II adv. (modal) ad litteram, exact, întocmai, textual, verbatim, <înv.> literaliceşte, mot â mot. A făcut traducerea literal. literalicesc, -eăscă adj. (înv.; despre cultură, disciplinele umaniste etc.) v. Literar, literaliceşte adv. (modal; înv.) v. Ad litteram. Exact. întocmai. Literal. Textual. Verbatim. literalnicesc, -eăscă adj. (înv.; despre cultură, discipline umaniste etc.) v. Literar, literăr, -ă adj. 1 (mai ales despre scrieri) artistic, beletristic, <înv.> literal. Cercetează opera literară a scriitorului preferat. 2 scriitoricesc. Poetul se dedică exclusiv activităţii literare. Tânărul are un evident talent literar. 3 (despre cultură, discipline umaniste etc.) <înv.> literalicesc, literalnicesc, ştiinţific. Studiază cultura literară greacă. 4 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil exprimare, limbaj etc.) ales2, aparte, deosebit, distins, elegant, elevat, îngrijit, rafinat2, select, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna un limbaj literar. 5 (înv.) v. Literal. Textual, literariză vb. I. tr. (compl. indică texte, cuvinte etc.) a literaturiza. A literarizat textul unui articol primit la redacţie pentru a-l putea publica. literarizăre s.f. literaturizare, literăt, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (lit.) om de litere, scriitor, beletrist, <înv.> literator, lucrător cu pana, lucrător în condei, scriptor, condeier, pană. Critica îl consideră un literat rafinat. 2 adj. (livr.; despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat. Deştept. Educat. Instruit. învăţat2. Şcolit. literator, -oăre s.m., s.f. (lit.; înv.) v. Literat. Om de litere. Scriitor. literatură s.f. 1 beletristică (v. beletristic), litere (v. literă), <înv.> muză, scriitorie, autorlâc. A debutat în literatură de tânăr. 2 literatură de anticipaţie = literatură ştiin-ţifico-fantastică = science-fiction. în literatura de anticipaţie subiectele se referă la viitor; literatură de consum = literatură de masă = paraliteratură. Literatura de consum este considerată la periferia creaţiei literare propriu-zi-se, cuprinzând genuri ca science-fiction, romanul poliţist etc.; literatură dramatică = artă dramatică, dramaturgie, scenă, teatru. Cara-giale este clasicul literaturii dramatice româneşti; literatură populară = folclor. Literatura populară a unui popor este oglinda spiritualităţii lui. 3 (rar) v. Bibliografie, literaturiză vb. I. tr. (compl. indică texte, cuvinte etc.) a literariza. literaturizare s.f. literarizare, literă s.f. 1 (urmat de determ. care indică aspectul forma etc.) slovă, buche, <înv. şi reg.> râţă, sloamă. Copiii învaţă literele alfabetului la grădiniţă. Scrie afişul cu litigiu litere de tipar. 2 (cu determ. care indică felul originea) caracter. Textul este scris cu litere gotice. Nu înţelege literele arabe. 3 literă chirilică = literă slavă = chirilice (v. chirilic), literă slavonă, literă slavonească, <înv. şi reg.> literă popească, slovă popească, potcoavă, <înv.> buche slavonă, slovă slavonă, slovă slavonească. Manuscrisul vechi este scris cu litere chirilice; (la pl.) litere latine = litere romane = caractere latine (v. caracter), latine (v. latin), slove latine (v. slovă). Mulţi tineri japonezi ştiu să scrie şi cu litere latine; (rar) literă slavonă = literă slavonească v. Chirilice (v. chirilic). Literă chirilică. Literă slavă; (înv. şi reg.) literă popească v. Chirilice (v. chirilic). Literă chirilică. Literă slavă. 4 (tipogr.) literă mare = capitală (v. capitaP), majusculă (v. majuscul), verzală (v. verzal), <înv.> slovă mare. Literele mari au dimensiuni mai mari decât literele obişnuite. Titlurile capitolelor lucrării sunt scrise cu litere mari; literă mică = minusculă (v. minuscul). în interiorul unei propoziţii cuvintele sunt scrise cu literă mică; literă uncială = caracter uncial, uncială. Litera uncială este o literă majusculă, derivată din litera romană capitală, dar cu formă mai rotunjită. 5 (la pl. litere) beletristică (v. beletristic), literatură, <înv.> muză, scriitorie, autorlâc. A debutat în litere de tânăr. 6 (lapl. litere) filologie. A terminat literele. A studiat dreptul şi literele. 7 (rar) v. Scriere. Scriitură. Scris1.8 (înv.) v. Epistolă. Scrisoare, litiăză s.f. (med, med. vet.) 1 (de obicei urmat de determ. care indică felul sau organul în care se formează) calculoză, piatră. Litiaza se caracterizează prin formarea unor concreţiuni solide în interiorul canalelor glandulare, al conductelor naturale sau al cavităţilor organice. 2 litiază biliară = colelitiază. Litiaza biliară presupune prezenţa de calculi la nivelul căilor biliare; litiază bronşică = bron-holitiază. în litiaza bronşică se formează calculi în lumenul bronhiilor sau la nivelul pereţilor acestora; litiază renală = nefrolitiază. Litiaza renală implică formarea de calculi în bazinet, în calice sau în bazinet şi în calice; litiază vezi-culară = colecistolitiază. în litiaza veziculară calculii se formează în vezicula biliară; litiază urinară = gravelă. în litiaza urinară calculii apar pe traseul aparatului urinar. liticăş s.m. (iht.; reg.) v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). Ii'tie s.f. I (relig.) 1 (reg.) v. Utrenie. 2 (înv.) v. Procesiune. II (la pl. litii; reg.; glum.) 1 v. Fleac. Nimic. Palavră. 2 v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, litieră s.f. (transp.; în Antic, şi Ev. Med.) lectică, palanchin,traglă. Litiera era folosită ca mijloc de transport. litigios, -oăsă adj. contencios, controversat, discutabil. Problemele litigioase sunt greu de rezolvat. litigiu s.n. 1 controversă. Litigiul se rezolvă cu ajutorul instrumentelor juridice. Au reuşit să rezolve litigiul dintre ei. 2 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, litofil 1980 dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontra-re, învrăjbire, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg> holcă, pricaz1, scârbă, zur-bavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadă-lie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netoc-meală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, pe-ripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de litigiu între cei doi parteneri de afaceri. litoffl, -ă adj. (despre organisme) saxatil, saxi-col. Organismele litofile se dezvoltă şi trăiesc printre stânci sau roci. litologie s.f. (geol.) sedimentologie. Litologia se ocupă cu studiul modului deformare a sedimentelor şi a rocilor sedimentare. litoral s.n. (geomorf) liman, mal1, margine, rivieră, ţărm, luncă, <înv.> pristanişte, râpă, vad, rivaj. Nisipul de pe litoralul Mării Negre este fin. Iahtul a fost ancorat nu departe de litoral. litosferă s.f. (geol.) scoarţă. Litosfera este învelişul exterior solid al globului pământesc. litotripsie s.f. (chir.) litotriţie. Litotripsia este denumirea generică pentru procedeele de distrucţie a cakulilor renouretrali sau vezicali. litotriţie s.f. (chir.) litotripsie. litră s.f. 1 (pop.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Sfert. 2 (reg.) v. Litru, litrişoără s.f. (pop.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) litruţă. litrosi vb. IV. 1 tr.,refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”, „de la”) v. Salva. Scăpa. 2 tr. (reg.; compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi, litru s.m. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) chiloman, litră, oca, kilogram. Bea zilnic doi litri de apă. litrul vb. IV. tr. (reg.; compl. indică alcool) v. Rafina. litruţă s.f. (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Litrişoără. lituăn, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Lituanian. 2 adj. v. Lituanian. 3 s.f. (lingv.) v. Lituaniană (v. lituanian). lituaniăn, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> lituan. Lituanienii sunt originari din Lituania. 2 adj. <înv.> lituan, litvanic. A fost la Vilnius, capitala lituaniană. 3 s.f. (lingv.) <înv.> lituană (v. lituan). Lituaniana este o limbă indo-europeană din ramura baltică, grupul de est, vorbită de lituanieni. liturghi vb. IV. intr. (bis.; înv.) <înv.> a litur-ghisi. liturghie s.f. 11 (relig. creştină; şi nm. pr.) mesă, misă, sfânta slujbă (v. sfânt). Liturghia este partea principală a slujbei, oficiată duminica şi în timpul sărbătorilor religioase, în cadrul căreia are loc săvârşirea sfintelor taine. 2 (relig. creştină) liturghier. Liturghitfîste cartea care cuprinde textul şi rânduiala slujbei liturghiei. 3 (bis.; pop.) v. Prescură. II (reg.; de obicei precedat de prep. sau de loc. prep.) v. Chindie. Vecernie, liturghier s.n. (relig.) liturghie, liturghisi vb. IV. intr. (relig.; înv.) <înv.> a liturghi. Preotul nou a liturghisit astăzi. litvanic, -ă adj. (înv.) v. Lituanian, liţ s.m. (bot.; reg.) v. Spin. Spin-muscălesc (Carduus acanthoides). Ii'ţă1 s.f. (reg.) v. Ten. Ii'ţă2 s.f. (j. de copii; reg.) clepş, climpuş, ţurcă2. Liţa este un beţişor ascuţit la ambele capete, pe care copiii încearcă să-l arunce cât mai departe cu ajutorul unui băţ lung. liţion s.m. (bot.; reg) v. Cătină. Cătină-de-gar-duri (Lycium vulgare). liţitălui vb. IV. tr. (jur.; înv. şi reg.; compl. indică bunuri, servicii, lucrări etc.) v. Licita, liu interj, (de obicei repet, şi cu val. vb.; mai ales în cântece de leagăn; reg.) v. Nani. liubăi vb. IV. refl., tr. (reg.) v. Bălăbăni. Clătina. Legăna. Iiudes.m. (fin.; înv.) v. Contribuabil. Subiect impozabil. liuliuruică s.f. (reg.) v. Rachiu, liur s.m. (reg.) v. Poşircă. liurbăn s.m. (bot.; reg.) v. Liliac1. Liliac-comun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-ro-şu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). liurcă s.f. (reg.) v. Poşircă. liureâ s.f. (omit.; reg.) v. Ciocârlie (Alauda arvensis). livadă s.f. 1 pomet, <înv. şi reg.> sad, ogradă, pomăret, pomărie, pomărişte, pomă-rit, prat, rât2. Au înflorit cireşii din livadă. 2 (pop.) v. Grădină. 3 (reg.) v. Cositură. 4 (înv.) v. Grădină. Grădină publică. Parc. livăn s.m. I (bot.) IBoswellia serrata; <înv. şi reg.> tămâie. 2 (reg.) v. Lavandă. Levănţică (Lavandula angustifolia). II (înv.) v. Tămâie, livăr s.n. (reg.) 1 v. Talv. 2 (tehn.) v. Macara. 3 (tehn.) v. Cric2. Vinci, livăzuică s.f. (pop.) v. Livejoară. livăzuie s.f. (pop.) v. Livejoară. livejoără s.f. livăzuică, livăzuie, livezea. livezeă s.f. (pop.) v. Livejoară. livezi vb. IV. tr. 1 a runcui, a runculi. Un loc împădurit se livezeşte pentru a-l transforma într-un imaş, într-o livadă sau într-un ogor. 2 fig. (reg.; compl. indică oameni) v. Asasina. Cosi. Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. livezîu, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Lila. Liliachiu. Micşuniu. Mov. Violet. Vioriu. livid, -ă adj. 1 (despre oameni, despre faţă sau despre părţi ale acesteia) învineţit, vânăt, ver- de, exsanguu, vâlced. Un bătrân, livid la faţă, moţăia pe un scaun. 2 fig. (despre lumină, surse de lumină etc.) discret, pal, palid, slab, spălăcit, stins2, debil, plăpând, surd, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină lividă. Abia i se distinge silueta în razele livide ale lunii. living s.n. cameră de zi, living-room. Pentru living a cumpărat o canapea şi fotolii. living-room [livirţrum] s.n. (angl.) v. Cameră de zi. Living. Ii'viv s.m. (bot.; reg.) v. Coacăz (Ribes rubrum). li von, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Livonian. livoniăn, -ă s.m., s.f. <înv.> livon. Livonienii fac parte din populaţia regiunii baltice Livonia. livră vb. I. tr. (compl. indică produse, mărfuri etc.) a furniza, <înv.> a libera, a slobozi, a teslima-risi, a teslimatisi, a lifera. O firmă specializată i-a livrat parchetul pentru casă. livrare s.f. furnizare, <înv. şi reg.> liferare, life-raţie, <înv.> teslimarisire, teslimatisire, teslim, teslimat, livrezon. O firmă specializată se ocupă de livrarea parchetului pentru casă. livrăt, -ă adj. (despre produse, mărfuri etc.) furnizat, <înv. şi reg.> Hferat. Parchetul livrat este din stejar. livră s.f. 1 (metrol) pfund, <înv.> libră1. Livra este o veche unitate de măsură pentru greutate. 2 (fin.; înv.; adesea urmat de determ. care indică ţara unde a fost emisă sau metalul din care a fost făcută) v. Liră2. 3 (fin.; înv.) livră sterlină = livră sterling = livră sterlingă v. Liră sterlină (v. liră2). livrâsc, -ă adj. 1 (despre cuvinte, expresii forme gramaticale) cărturăresc, cult2, savant. „Sangvi-nar” este un cuvânt livresc. 2 (despre opere literare, forme literare etc.) cult2. în cartea scriitorului sunt numeroase simboluri livreşti. livrat s.n. 1 (milit.; şi livret militar) livret de oaste. Soţul ei şi-a pierdut livretul militar; (rar) livret de oaste v. Livret. Livret militar. 2 (înv.; şi livret de identitate, livret individual) v. Buletin. Buletin de identitate. Carte de identitate. 3 (mat.; înv.) v. Tabla înmulţirii (v. tablă1). Tabla lui Pitagora (v. tablă1). 4 (fin.; ieşit din uz) v. Libret. Libret de economii, livrezon s.n. (fran.; înv.) v. Furnizare. Livrare. Ibdviere s.f. (c/rim.)percolare, percolaţie. Prin lixiviere se extrage, cu ajutorul unui solvent special o substanţă solubilă dintr-un amestec de substanţe. liză s.f. (bot.; reg.) 1 v. Muşcată1. Muşcată-ro-şie (v. muşcată1). Muşcată-rotată (v. muşcată1). Muşcată-roz (v. muşcată1). Pelargonie (Pelar-gonium zonale). 2 v. Muşcată1. Muşcată-crea-ţă (v. muşcată1). Muşcată-încrestată (v. muşcată1). Pelargonie (Pelargonium radula). lizibil, -ă adj. (în opoz. cu „ilizibil”, indescifrabil”; despre scrisul de mână sau,p. ext., despre manuscrise, texte) citeţ, clar, desluşit, <înv.> legibil, limpede. Textul manuscrisului este lizibil. liziâră s.f. (la ţesături sau la îmbrăcăminte) şitoare. Croitoreasa a aplicat pe cusăturile sacoului verde o lizieră dintr-o stofă subţire galbenă. loăcăne s.f. pl. (reg.) v. Laţe. Miţe (v. miţă). 981 | loâjă s.f. (reg.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceai! Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, loânhaş, -ă adj. (reg.; despre lichide) v. Căldicel. Căldicică. Căldişor. Călduţ. încropit, loâspă adj. (reg.) v. Ciuciulete. Ciuciulit. Leoarcă1. loâşte s.f. (înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, loază s.f. I (bot.) 1 (pop.) v. Vie. Viţă. Vi-ţă-de-vie (Vitis vinifera). 2 (reg.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar. 3 (reg.) v. Curpen. Viţă. Vrej. 4 (reg.; în forma loză) v. Iovă (Salix capraea). 5 (reg.; în forma loză) v. Salcie. Salcie-cenuşie. Sal-cie-sălbatică. Zălog1 (Salix cinerea). 6 (reg.; în forma lozie; şi lozie-pletoasă) v. Salcie. Sal-cie-jalnică. Salcie-moartă. Salcie-plângătoare. Salcie-plecată. Salcie-pletoasă. Salcie-răchitoa-să (Salix babylonica). 7 (reg.; în forma lozie) v. Mlajă. Răchita-cea-fragedă (v. răchită). Răchită. Răchită-albă. Răchită-verde (Salix fragilis). 8 (reg.; în forma lozie) v. Mlajă. Răchită. Răchită-albă. Răchită-de-împletit. Ră-chită-de-mlajă. Răchită-mlajă. Răchiţică. Răchiţică-albă. Răchiţică-mlajă. Salcie. Sal-cie-americană. Salcie-de-mlaje. Salcie-roşie. Salcie-vânjoasă (Salix viminalis). 9 (reg.; în forma lozie) v. Mlajă. Răchită-roşie (Salix purpurea). 10 (reg.; în forma lozie) v. Salcie. Salcie-albă. Salcie-alburie (Salix alba). 11 (colect.; reg.; şi informele loză, lozie) v. Ră-chitărie. Răchitiş. 12 (colect.; reg.; şi informele loză, lozie) v. Sălcet. Sălciş. II (vit.; reg.) v. Tescovină. III fig. (reg.) 1 v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit/Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă. 2 (lapl. loaze) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. lob s.m. 1 (anat.) lob central = vermis cere-belos. Lobul central este situat între cele două emisfere cerebeloase. 2 (bot.) lobul. Lobul este diviziunea, prelungirea, excrescenţa unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. lobbyism [lo'bism] s.n. (polit., econ.) lobbyis-tică. Prin lobbyism se pot influenţa hotărârile unor ţări, ale unor grupări politice, etnice etc. lobbyistică [lo 'bistica] s.f. (polit., econ.) lobbyism. lobodă s.f. (bot.) 1 (şi lobodă-albă,lobodă-al-bă-de-grădină, lobodă-bună, lobodă-de-gră-dină, lobodă-domnească, lobodă-porcească, reg., lobodă-bobată, lapl, lobode-roşii-boie-reşti, lobode-roşii-de-vărzare) Atriplex hortensis;; lobodină, ştir1, ştir-alb (v. ştir1), ştir-roşu (v. ştir1), talpa-gâştii (v. talpă). 2 (şi, reg., lobodă-bolundă, lobodă-câinească, lo-bodă-nebună) Chenopodium album; spa-nac-alb, spanac-porcesc, spanac-sălbatic, căpriţă, laba-gâştei (v. labă), piciorul-caprei (v. picior), piciorul-gâştei (v. picior), talpa-gâş-tei (v. talpă), tămâiţă, trepădătoare (v. trepă-dător). 3 (şi, rar, lobodă-litorală) Atriplex li-toralis; căpriţă. 4 lobodă-de-drumuri = lobodă-ludtoare = Atriplex nitens; lo-bodă-albă, lobodă-de-câmp, zâmblă; lobo-dâ-puturoasă = Chenopodium vulvaria; su-sai-puturos (v. susai1), buruiană-de-bu-bă-rea, spanac-puturos; lobodă-roşie=Atriplex roşea; căpriţă; lobodă-sălbatică = Atriplex tatarica; lobodă-tartarică, căpriţă; (rar) lobodâ-tartaricăv. Lobodă-sălbatică (Atriplex tatarica); (reg.) lobodâ-albăv. a Spanac-porcesc. Spanacul-ciobanilor (v. spanac). Spanacul-oilor (v. spanac). Spanacul-por-cilor (v. spanac). Spanacul-stânelor (v. spanac) (Chenopodium bonus-henricus); b (şi lobo-dă-de-cămp) v. Lobodă-de-drumuri. Lobo-dă-lucitoare (Atriplex nitens). 5 (reg.; şi lobo-dă-puturoasă) v. Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). lobodină s.f. (bot.; reg.) v. Lobodă. Lobodă-al-bă. Lobodă-albă-de-grădină. Lobodă-bună. Lobodă-de-grădină. Lobodă-domnească. Lobodă-porcească (Atriplex hortensis). lobodiţă-de-munte s.f. (bot.; reg.) v. Cus-crişor (Pulmonaria rubra). lobodos, -oăsă adj. (reg.; despre arbori sau despre coroanele, ramurile lor) v. Foios. Frun-zos. Stufos. Tufos. lobojănă s.f. (bot.; reg.) v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua). lobotomi'e s.f. (chir.) leucotomie. Lobotomia este folosită în tratarea unor boli psihice, constând în secţionarea unor fibre sau fascicule nervoase aferente lobului cerebral frontal. lobul s.m. (bot) lob. loc s.n. 11 punct. S-au amplasat camere de luat vederi în anumite locuri din magazin. A sudat bara în două locuri. 2 teren, <înv.> local. A cumpărat un loc la marginea oraşului. Locul achiziţionat este prielnic semănăturilor de toamnă. 3 (agric.) loc de arătură = teren arabil. Are câteva hectare de loc de arătură. 4 loc de casă = vatră, <înv. şi reg.> silişte, vătrătură. Are locul de casă în mijlocul satului. 5 locviran = maidan, teren viran, tăpşan, toloacă, <înv.> viranea. Copiii se joacă pe un loc viran. 6 spaţiu, zonă: /n oraş sunt multe locuri de joacă pentru copii. 7 meleag, regiune, tărâm, teritoriu, ţinut, zonă, ţărm, obleaguri (v. obleagă), <înv.> despus, aralâc. în peregrinările sale a străbătut multe locuri. Vrea să cunoască obiceiurile locului unde face cercetarea folclorică. 8 regiune, teren, ţinut, zonă, aret2. Nu cunoaşte bine locul şi de aceea are nevoie de o călăuză. 9 lume, parte, parte a lumii, parte de lume, regiune, ţinut, <înv.> cuprins1. Nu mai fi atât de critic şi vezi cum este şi prin alte locuri! 10 loc deveci = groapă, locaş de veci (v. locaş1), mormânt, sepulcru, sepultură, necropolă, <înv. şi pop.> locuinţă eternă, locuinţă ultimă, casă de veci (v. casă1), <înv. şi reg.> îngropniţă, locuţ de vecie, <înv.> grobnic, gropiţă, gropniţă, îngro-pământ, locşor de repaus, tombă. A fost condus la locul de veci de câţiva prieteni. 11 (lapl; relig.; nm. pr.) Locurile Sfinte = Ţara Sfântă (v. ţară). îşi doreşte să meargă în pelerinaj în Locurile Sfinte. 12 (înv. şi reg.) v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v.pă- locaş mânt). Proprietate. 13 (reg.) loc sărat v. Sără-tură. 14 (anat.; reg.) v. Placentă. 15 (înv.) v. Depărtare. Distanţă. Interval. Spaţiu. 16 (înv.) loc de lăcuită v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 17 (gram.; înv.) loc-de-nume = loc-de-numi-re = (art.) locul-numelui v. Pronume. I11 amplasament, amplasare, aşezare, poziţie, situare, situaţie, <înv.> aşezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stare, stat3. Prin loc, super-marketul mulţumeşte pe locuitorii oraşului. 2 funcţie, job, ocupaţie, post1, serviciu, slujbă, misiune, oficiu, sarcină, <înv. şi reg.> posluşanie, breaslă, servit, <înv.> cin1, huzmet, mansup, orândă1, tistie, tisturie, treabă, pită. De câtva timp are un loc mai bine plătit. 3 poziţie, situaţie. Este conştient de locul pe care-l ocupă în societate. III (pop. şi fam.) v. Ocazie. Prilej. IV fig. (rar) loc comun = v. a Banalitate. Platitudine. Prozaism. Proză. Truism; b (lit.) Clişeu. Stereotip. Şablon. Şlagăr. Tic2. Tipar. locăl, -ă adj., s.n. I adj. 1 <înv.> localnic. Este abonat la ziarul local. 2 (lingv.; despre nume) toponimic. Unele nume locale româneşti s-au format prin sufixare. II s.n. 1 sediu, <înv.> localitate. Se interesează unde este localul Academiei din Bucureşti. A intrat în localul prefecturii. 2 clădire. Localul firmei se află în centrul oraşului. 3 (urmat de determ. care indică specificul) restaurant, <înv.> restauraţie2. în această seară vor lua masa într-un local chinezesc. 4 (înv.) v. Loc. Teren, localitate s.f. 1 aglomerare, aglomeraţie, aşezare, punct, <înv.> aşezământ, politie. Cercetează o localitate din sec. al XVII-lea. 2 (înv.) v. Local. Sediu. 3 (înv.) v. Cuprins1, întindere. întins1. Spaţiu. Suprafaţă. Teritoriu, localiză vb. 1.1 tr., refl. a (se) limita, a (se) restrânge. Pompierii au localizat incendiul Infecţia s-a localizat la nivelul gâtului. 2 refl. (despre dureri, junghiuri etc.) a se stabili, a se cuibări. Durerea i s-a localizat în spate. 3 tr. (lit.; compl. indică opere literare, personaje etc.) a adapta, a prelucra. Unele dintre personajele comediilor lui Moliere au fost localizate în mediul românesc. localizăre s.f. (lit.) adaptare, prelucrare. Localizarea unor personaje ale lui Moliere în mediul românesc a fost o reuşită. localizăt, -ă adj. (lit.; despre opere literare) adaptat, prelucrat2. Piesa localizată a avut un mare succes. locâlnic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> patriot. Profesorul nou-venit în sat se înţelege bine cu localnicii. 2 adj. (înv.) v. Local, locandist s.m. (înv.) v. Birtaş. locantă s.f. (înv.) 1 v. Birt. Ospătărie. 2 v. Han2. locantiâr s.m. (înv.) v. Birtaş. 2 v. Hangiu. locăş1 (lăcaş) s.n. 1 (relig.) locaş de cult = locaş de închinare = locaş de rugăciune = locaş dumnezeiesc = locaş sfânt = a biserică, casa Domnului (v. casă1), casa lui Dumnezeu (v. casă1), <înv. şi reg.> eclesie, rugă, <înv.> domnelnică, locuinţă sfântă, sfinţie, sfinţire1, sfinţit1, staul. în ultimul timp s-au zidit foarte multe locaşuri de cult; b mănăstire, locaş convent, mo-naster. Locaşurile sfinte din nordul Moldovei sunt renumite în întreaga lume; c (la mozaici) sinagogă, templu, havră. Evreii se închină în locaşuri de rugăciune. 2 (în concepţiile relig.) <înv. şi pop.> locuinţă. Cerul este locaşul lui Dumnezeu. 3 locaş deveci = groapă, loc de veci, mormânt, sepulcru, sepultură, <înv. şi pop.> locuinţă eternă, locuinţă ultimă, necropolă, casă de veci (v. casă1), <înv. şi reg.> îngropniţă, locuţ de vecie, <înv.> grobnic, gropiţă, gropniţă, îngropământ, locşor de repaus, tombă. 4 (înv.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. locaş2, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Locuitor, locatar, -ă s.m., s.f. 1 chiriaş, chirigiu, comemic, lacău, şalău. Locatarii ei sunt studenţi. 2 (firan.; înv.) v. Arendaş, locator s.n„ s.m. 1 s.n. locator-radio = radar, radiolocator. Locator-radioul este o instalaţie de radiolocaţie. 2 s.m. (înv.) v. Arendaş, locăţie s.f. 11 închiriere, <înv. şi reg.> năimea-lă. Are un apartament pentru locaţie. 2 (jur.; în forma locuţiune; şi, art., locuţiunea lucrărilor, locuţiuneu lucrurilor) contract de loca-ţiune. Prin locaţiune locatorul se obligă să procure şi să asigure locatarului folosinţa unui lucru pentru un timp determinat, în schimbul unei sume de bani. 3 (concr.) chirie, <înv. şi reg.> năiem, năimeală, simbrie, câşti, comernă, tapşă3. în ultimul timp locaţia pentru un apartament a crescut. II (înv.) v. Alcătuire. Aranjament. Aranjare. Aranjat1. Aşezare. Dispunere. Distribuţie. întocmire. Rându-ială. Structurare. Structură, locaţiune s.f. (jur.) = locaţie, locmâ s.f. (înv.) v. Chilipir, locomişcâre s.f. (înv.) v. Locomoţie, locomotiv,-ă adj. (înv.) 1 (tehn.)v. Locomotor. 2 (fiziol., anat.; despre facultăţi şi sisteme ale corpului uman sau animal) v. Locomotor. Locomotrice. locomotivă s.f. 1 (ferov.) maşină, tren, <înv. şi pop.> car de foc (v. car2), <înv. şi reg.> mozdon, ghezăş, izânban, lucrătoare (v. lucrător), ţug, <înv.> trăsură cu aburi. Locomotiva este electrică la marea majoritate a trenurilor. 2 fig. motor. Atacantul este adevărata locomotivă a echipei de fotbal. Importurile au fost locomotiva creşterii pieţei auto. locomotor, -oăre adj. 1 <înv.> locomotiv. Caută un mijloc locomotor pentru a ajunge acasă mai repede. 2 (fiziol, anat.; despre facultăţi şi sisteme ale corpului uman sau animal) locomotrice, <înv.> locomotiv. Are tulburări locomotorii. locomotrice adj. (fiziol, anat.; despre facultăţi şi sisteme ale corpului uman sau animal) locomotor, <înv.> locomotiv. locomoţie s.f. 1 <înv.> locomişcâre. Foloseşte, pentru locomoţie, metroul. 2 (fiziol.) deplasare. Unele organisme se mişcă cu ajutorul unor mijloace de locomoţie speciale. locomutăre s.f. (înv.) v. Deplasare. Mutare. Strămutare. locopâznic s.m. (înv.) v. Curator. Custode, locotăreţ, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. locotărâţ, -eăţă adj. (înv.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, locotenent s.f. 1 (milit.) <înv.> leitenant, po-ruşnic, porucic. Gradul de locotenent este superior sublocotenentului şi inferior lo-cotenentului-major. 2 (milit.) locotenent-co-lonel = podpolcovnic. Gradul de locotenent-colonel este superior maiorului şi inferior colonelului. 3 (mapfrar) v. Adjunct. Ofiţer secund. Secund. 4 (polit.; înv.) locotenent domnesc v. Regent. 5 (înv.) v. Locţiitor. Substitut. locotenenţă s.f. 1 (milit.) <înv.> leitenanţă. Locotenenţa este funcţia de locotenent. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) locotenenţă dom-neuscă = caimacamlâc, căimăcămie, locotenenţă princiară, <înv.> căimăcămire, căi-măcămit. Locotenenţa domnească era forma de guvernământ provizoriu instituită în timpul când tronul rămânea vacant sau pe timpul absenţei domnului; (rar) locotenenţă princiară v. Caimacamlâc. Căimăcămie. Locotenenţă domnească. 3 (polit.; înv.; şi locotenenţă regală) v. Regenţă. locoti vb. IV. intr., tr. (înv.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. locotitâr, -oăre adj. (înv.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut Locvace. Vorbăreţ, locoti'ţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Clocotici. Clocotiş (Staphylea pinnata). 2 v. Curcubeţea. Curcu-beţică. Remf (Aristolochia clematitis). locsie s.f. (omit.; livr.) v. Forfecel. Forfecuţă. Forfecuţă-gălbuie (Loxia curvirostra). locşor s.n. 1 loculeţ, <înv. şi reg.> locuţ, locşorel. Şi-a găsit un locşor de odihnă. 2 (anat.; reg.) v. Placentă. 3 (înv.) locşor de repaus v. Groapă. Loc de veci. Locaş deveci (v. bcaş1). Mormânt. Sepulcru. 4 (înv.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. locşorel s.n. (reg.) v. Locşor. Loculeţ. locţiitor, -oăre s.m., s.f. substitut, <înv.> leitenant, locotenent, locţiner, supleant, vechil. Locţiitorul directorului are drept de semnătură. locţiner s.m. (înv.) v. Locţiitor. Substitut, locui vb. IV. 1 intr. (despre oameni; urmat de determ. locale) a domicilia, a fi, a sta, a şedea, a vieţui, a hălădui, a sălăşlui, a vecui, <înv. şi reg.> a băciui, a puculi, a sălăşi, <înv.> a sălăşui, a via2. Şi-au construit o casă în care să locuiască singuri. 2 tr. (înv.; despre populaţii, colectivităţi etc.; compl indică teritorii, regiuni etc.) v. Popula. 3 tr. (polit.; înv.; compl. indică ţâri, regiuni etc.) v. Coloniza. II intr. (jur.; despre oameni; de obicei însoţit de determ. ca „împreună”, „laolaltă”sau urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a coabita, a convieţui, a trăi, a vieţui, a vecui, <înv.> a conlocui, a via2. Locuiesc în acelaşi apartament, nefiind căsătoriţi. III intr. (înv.) 1 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) v. Dăinui. Dura2. Exista. Fi. Menţine. Păstra. Perpetua. Persista. Rămâne. Subzista. Trăi. Ţine. 2 (despre oameni) v. Trăi. Vieţui, locuibil, -ă adj. (despre spaţii) <înv.> locuincios. După reparaţii capitale, casa este locuibilă. locuincios, -oăsă adj. (înv.; despre spaţii) v. Locuibil. locuinţă s.f. 11 adăpost, aşezare, casă1, cămin, domiciliu, sălaş, gazdă, oploşeală, <înv. şi reg.> odihnă, acioală, aciuaş, cortel2, olej, sălaşnă, stătut1, stăuină, <înv.> adăposteală, coperământ, locaş1, loc de lăcuită, locuire, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şezământ1, şezut, umbrar, vistier2, bârlog, cuib, cuibar, culcuş, vizuină, penaţi, temei, gogoaşă. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei o locuinţă a lor. 2 locuinţă lacustră = locuinţă palustră = aşezare lacustră, palafită, colibă lacustră. Locuinţele lacustre sunt ridicate, pe stâlpi, la marginea sau în mijlocul unui lac; locuinţă parohiulă = casă parohială (v. casă1), locuinţă, locuit1. Dacă are 10 ani de locuire pe teritoriul ţării, poate căpăta cetăţenia. 2 (înv.) v. Adăpost Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 3 (înv.) v. Oprire. Poposire. Şedere. Zăbovire. II (jur.; înv.) v. Coabitare. Coabitaţie. Convieţuire. Trai. Viaţă. Vieţuire. locuit1 s.n. (înv.) v. Domiciliere. Locuire. Şedere. Vieţuire. locuit2, -ă adj. 1 (în opoz. cu „pustiu”, „nepopulat”; despre teritorii, aşezări omeneşti etc.) populat, <înv.> norodit, norodos, poporat, po-poros, populos. Şi-a ridicat o casă la munte, departe de zonele locuite. 2 (înv.; despre oameni) v. Trăitor. Vieţuitor, locuitor, -oăre s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 <înv.> locaş2, sălăşluitor, suflet. Oraşul New York are o populaţie de peste 8 milioane de locuitori. 2 (lapl. locuitori) populaţie,<înv. şireg.> popo-rime, <înv.> locuitorime, poporaţie, public. Locuitorii Terrei trebuie protejaţi de războaie. II adj. (înv.; despre oameni) v. Trăitor. Vieţuitor, locuitorime s.f. (înv.) v. Locuitori (v. bcuitor). Populaţie. locul s.m. 1 (bot.; la fructe) lojă. în locui se află seminţele. 2 (în teatre, opere; înv.; informa locuia) v. Lojă. loculăr, -ă adj. (bot; despre flori sau fructe) loculicid. Fructele loculare sunt împărţite în loculi. locuia s.f. (înv.) = locul. loculeţ s.n. locşor, <înv. şi reg.> locuţ, locşorel. loculicid, -ă adj. (bot; despre flori sau fructe) locular. 983 | locutor s.m. (lingv.) vorbitor. Locutorul este foarte atent cum se exprimă. locuţ s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Locşor. Loculeţ. 2 (înv. şi reg.) locuţ de vecie v. Groapă. Loc de veci. Locaş de veci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru. 3 (anat.; reg.; şi, art., locuţulpruncului) v. Placentă. locuţiune s.f. (lingv.; înv.) 1 v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. 2 v. Expresie, locvace adj. invar, (despre oameni) flecar, guraliv, limbut, vorbăreţ, bavard, limbăreţ, verbos, <înv. şi pop.> trăncănitor, gureş, tândălit, taclagiu, clănţău, <înv. şi reg.> mătalnic, spornic, vorbăreţ, vorovaci, coţob, coţofanos, flear, geleleţ, hănţănos, hănţos, limbău, limbos, limbuţelnic, netrebuit, pălăvatic, pălăvrăgit2, povestelnic, stroncănitor, tololoi1, trăncănit2, vorbar, <înv.> limbăreţ, locotareţ, locotăreţ, locotitor, vorbeţ. Persoanele locvace sunt obositoare pentru cei din jur. Este prea locvace. locvacitate s.f. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehă-ială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvră-gitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălă-lăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, trean-ca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turve-neală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clăn-ţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gar-gariseală, vrajă, vrăjeală. O doare capul de locvacitatea celor din jur. Iod s.n. (constr.; reg.) v. Oblon, lodbă s.f. (reg.) toblă. Lodba este despicată dintr-un trunchi de copac şi se întrebuinţează în construcţii sau ca lemn de foc. Idder s.m. (tăb.; reg.) v. Pielar. loding s.n. 1 (milit.; la vechile arme de foc; înv.) v. Tigaie. Tigăiţă. 2 (reg.) v. Jug. Jujeu. logâ vb.I refl. (inform.; despre utilizatorii in-temetului) a se autentifica. Se loghează pentru a putea avea acces la site-ul dorit. logâre s.f. (inform.) logaritm vulgar. Baza logaritmului zecimal este numărul 10, (rar) logaritmvulgarv. Logaritm zecimal. loghici vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Chibzui. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta. logic1 s.m. (înv.) v. Logician. logic2, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „ilogic”, „iraţional”; despre oameni sau despre facultăţile lor mintale) raţional, <înv.> raţionat2. Este un spirit logic. Are o judecată logică. 2 coerent, legat4. Demonstraţia este logică. 3 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptăţit, îndrituit, întemeiat, just, justificat, legitim, motivat, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat. Trebuie să vină cu 0 scuză logică pentru a fi crezut. II adv. (modal) coerent, legat4. încearcă să se exprime logic. Simte că nu mai gândeşte logic. III s.f. 1 logică formală clasică = logică generală. Logica formală clasică studiază formele logice fundamentale (noţiunea, judecata, raţionamentul) şi principiile gândirii (legea identităţii, a noncontradicţiei, a terţului exclus, a raţiunii suficiente); logică formală modernă = logică matematică = logică simbolică = logistică. Logica matematică cercetează operatorii logici şi elaborează calcule logice, având importante aplicaţii în electronică, automatică, cibernetică etc.; logică generală = logică formală clasică. 2 (filos.) logică deontică = deontică (v. deontic). Logica deontică se ocupă cu studiul aspectelor logice şi structurale ale formelor de gândire normative şi imperative. 3 (în Ev. Med) logicăformală = dialectică (v. dialectic). Logica formală era arta deosebirii adevărului de neadevăr. 4 logicitate. Tânărul matematician are o logică uimitoare. 5 coerenţă, noimă, sens, şir, <înv.> cuget. Argumentarea sa nu are logică. Vorbeşte fără logică. 6 justificare, justificaţie, motivare, motivaţie, noimă, raţiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are nicio logică. logicamente adv. (modal; rar) v. Logiceşte. logiceşte adv. (modal) logicamente. Afirmaţia sa nu este logiceşte falsă. Nu înţelege logiceşte acest lucru. logiciâl s.n. (inform.) software. Logicialul este un sistem informatic generalizat, de prelucrare, stocare şi regăsire a informaţiei, format dintr-un număr de fişiere de calculatoare conectate, distincte logic. logician s.m. <înv.> logic1. Logicienii sunt specialişti în logică. logicitate s.f. (rar) v. Logică (v. logic2). logigrămă s.f. (inform.) diagramă logică, organigramă, schemă logică. Logigrama este reprezentarea unui algoritm cu ajutorul unor simboluri grafice. login [log'in] s.n. (inform.; engl.) v. Logare. logistică s.f. logică formală modernă (v. logic2), logică matematică (v. logic2), logică simbolică (v. logic2). logodăn s.m. (reg.) v. Peţitor, logodeălă s.f. (pop.) v. Logodnă, logodeăsă s.f. (reg.) v. Logodnică (v. logodnic). logodi vb. IV. 1 refl. (recipr.), tr. (sub. sau compl. indică oameni) a se căpărî, a (se) credinţi, a (se) încredinţa, a (se) tocmi, <înv.> a (se) arvuni, a (se) jurui, a se nevesti, a se obrăci, a se fidanţa. Cei doi s-au logodit la Paris. S-a logodit în primăvară. Şi-au logodit fata. 2 tr., refl. fig. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Abnega1. logofăt Consacra. Dărui. Deda. Dedica. Destina. Devota. Hărăzi. închina, logodinţă s.f. (înv.) v. Logodnă, logodire s.f. 11 logodit1, <înv.> arvunire. Logodirea tinerilor a avut loc cu o săptămână înaintea cununiei. 2 (înv. şi pop.) v. Logodnă. II fig. (înv.) v. Abnegare1. Consacrare. Dăruire. Dedicare. Destinare. Devotare. închinare. logodit1 s.n. 1 logodire, <înv.> arvunire. 2 (înv. şi pop.) v. Logodnă. logodit2, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) încredinţat, <înv.> obrăcit. Tinerii logodiţi îşi planifică nunta. 2 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Logodnic. logoditdr, -oăre s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Peţitor. logoditură s.f. (înv.) v. Logodnă, logodnă s.f. <înv. şi pop.> logodire, logodit1, logodeălă, <înv. şi reg.> dobândă, căpară, credinţă, încredinţare, tocmă, tocmeală, <înv.> aşezământ, logodinţă, logoditură, sponsalie. Logodna tinerilor a avut loc cu o săptămână înaintea cununiei. logodnic, -ă s.m, s.f 1 <înv. şi reg.> logodit2, logodeăsă, voinea,voiniu, <înv.> arvunit, fidanţat, franţuzoaică. Logodnicul ei termină medicina. 2 (jur.; arg.) v. Victimă, logofăt s.m. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) logofăt al vistieriei = logofăt de cămară. Logofătul vistieriei era secretarul vistieriei domneşti; logofăt de cămară = logofăt al vistieriei; logofăt de taină = logofăt domnesc = <înv.> cămăraş de izvoade. Logofătul de taină era secretarul particular al domnului; logofăt mare = (art.) logofătul cel mare = mare-logofat (v. mare1), vel-logofat. Logofătul cel mare era membru al Sfatului Domnesc, conducea cancelaria domnească, iar în lipsa domnitorului sau al mitropolitului prezida Divanul; logofăt al doilea = logofăt mic, <înv.> vtori-logofat. Logofătul al doilea era locţiitorul marelui-logofăt; logofăt al treilea = <înv.> treti-logofat. Logofătul al treilea era secretarul marelui logofăt; (rar) logofăt mic v. Logofăt al doilea. 2 (polit.; în Ţările Rom., în timpul Regulamentului Organic) logofăt al credinţei = logofătul Cultelor = logofăt al pricinilor bisericeşti = (art.) logofătul bisericesc = logofătul credinţei = logofătul Cultelor = logofătul pricinilor bisericeşti = logofătul trebilor bisericeşti = marele-logofăt al credinţei (v. mare1). Funcţiile logofătului credinţei echivalau cu cele ale unui ministru al Cultelor; (art.) logofătul cel mare al dreptăţii = logofătul dreptăţii = mare-logofat al dreptăţii (v. mare1), <înv.> vel-logofat al dreptăţii. Funcţiile logofătului cel mare al dreptăţii echivalau cu cele ale unui ministru al Justiţiei. 3 (în Ev. Med., în Ţările Rom., şi mai târziu; adesea urmat de determ. ca „boieresc”, „de moşie”, „de la curte” etc.) vătaf, fecior, fecior boieresc, <înv.> dregător, epistat, ispravnic. Străbunicul lui a fost logofăt la mai multe moşii boiereşti. 4 (în vechea organizare adm.; pop.; şi logofăt de comună, logofăt de sat, art., logofătul satului) v. Notar. Notar comunal. 5 (jur.; înv. şi reg.) v. Judecător. 6 (în Biserica Ortodoxă; reg.; şi logofăt de strană) v. Cantor. Cântăreţ. logofeteasă Dascăl. Diac. Paracliser. Psalt. lârcovnic. 7 (în cancelariile domneşti din Ţările Rom.; înv.; şi logofăt mic, logofăt scriitor) v. Diac. Grămătic. Pisar. Scrib. Scriitor. Uricar. 8 (în trecut; înv.) v. Administrator. Vătaf. Vechil. 9 (polit.; în timpul Regulamentului Organic; ieşit din uz) v. Ministru. logofeteâsă s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; şi, art., logofeteasa cea mare) marea-logofe-teasă (v. mare1). Logofeteasa cea mare era soţia marelui-logofăt. logofeţel s.m. (în cancelariile domneşti din Ţările Rom.; înv.) v. Diac. Grămătic. Pisar. Scrib. Scriitor. Uricar. logofeţie s.f. 1 (jur.; înv.) v. Tribunal. 2 (art.; polit.; în timpul Regulamentului Organic; ieşit din uz; nm. pr.) Logofeţia Bisericească -Lo-gofeţia Credinţei v. Ministerul Cultelor (v. minister); Logofeţia cea Mare = Logofeţia Dreptăţii = v. Ministerul Justiţiei (v. minister); Logofeţia Afacerilor Străine = Logofeţia Intereselor Străine = Logofeţia Pricinilor Străine v. Externe (v. extern). Ministerul Afacerilor Externe (v. minister). Ministerul de Externe (v. minister). 3 (polit.; în timpul Regulamentului Organic; ieşit din uz) v. Departament Minister. logogrif s.n. fig. (livr.) v. Enigmă. Mister2. Problemă. Rebus. Secret2. Şaradă. Taină, logomahi'e s.f. (livr.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasu-ială. Tăifasuire. Tăifăsuit Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie, logomame s.f. (psih.) logoree, logonevroză s.f. bâlbâială, bâlbâire, bâlbâit1, gângăveală, gângăvire, gângăvit1, <înv. şi pop.> gângăvie, câcâială, bâlbă, bâlbâitură, lolotă1. Nu a înţeles nimic din logonevroză ei. logopatie s.f. (med.) lalopatie. Logopatia este un defect de vorbire care constă în exprimarea confuză a ideilor. logoplegfe s.f. (med.) alalie. Logoplegia este provocată de un defect sau de paralizia organelor vorbirii. logor s.n. (reg.) v. Drojdie, logoree s.f. 1 (psih.) logomanie. Logoreea se manifestă prin vorbire continuă şi incoerentă, întâlnindu-se la unii maniaci şi în unele forme de schizofrenie. 2 flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavar-daj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tân-dăleală,vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pă-lăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vor-bitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lun- gă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. O doare capul de logoreea celor din jur. logoreic s.m. jagardea. Logoreicul vorbeşte mult şi, adesea, incoerent. logos s.n. (fam.; iron.) v. Alocuţiune. Cuvânt. Cuvântare. Discurs. Luare de cuvânt. Prola-ţiune. logoş, -ă adj., s.m. (înv.) 1 adj. (despre fiinţe, obiecte etc.) v. Liliput Liliputan. Pitic. 2 s.m. v. Liliputan. Nan1. Pigmeu. Pitic, logotip s.n. (tipogr.) ligatură. Logotipul este reuniunea mai multor litere într-un singur semn grafic. loh interj, (exprimă un ordin; cu val de imper.; reg.) v. Opreşte! Stai! Stop! lohâizăn s.n. (tehn.; german.) v. Dom. Priboi, lohn s.n. (econ.; reg.) v. Leafa1. Remuneraţie. Retribuţie. Salariu. lohon s.n. (reg.) 1 (colect.) v. Pleavă. 2 (lapl. lohoane; fiziol.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period, loial, -ă adj. 1 (în opoz. cu „infidel”, „necredinciosdespre oameni) bun, cinstit, constant, credincios, devotat, fidel, leal, statornic, devot, slugarnic, <înv.> slugăritor, smerit, nestrămutat. S-a convins că îi este un partener de viaţă loial 2 (despre oameni) cinstit, franc2, leal, neprefacut, sincer, simplu, <înv.> nefaţărit, prost, deschis, verde. A fost totdeauna loial faţă de prietenii adevăraţi. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cavaleresc, cinstit, franc2, leal, neprefacut, sincer, <înv.> nefaţărit, prost, verde. Un gest loial impresionează pe oricine. loialism s.n. (rar) v. Cinste. Credinţă. Devotament. Fidelitate. Lealitate. Loialitate. Statornicie. loialitate s.f. 1 cinste, francheţe, lealitate, sinceritate, simplicitate, simplitate, <înv.> sadacat, rectitudine. Tânăra este de o loialitate exemplară. 2 cinste, credinţă, devotament, fidelitate, lealitate, statornicie, lealism, loialism, <înv. şi reg.> priinţă. Nu a pus nicio clipă la îndoială loialitatea soţiei sale. loitrână s.f. (la car sau la căruţă; reg.) v. Loitră. loitrâr s.n.,s.m. (reg.) I s.n. 1 leasă, loitră, şireglă, şuşlete. Loitrarul este un grătar pentru nutreţ ftxat de peretele grajdului, deasupra ieslei. 2 (la car sau la căruţă) v. Loitră. 3 (la loitrele căruţei sau ale carului) v. Carâmb. 4 (la car sau la căruţă) v. Scoarţă. II s.m. (iht.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Albumus albumus). loitră s.f. 1 (la car sau la căruţă) carâmb, corlată1, drabină, loitrană, loitrar, loitret, şireglă. Loitrele se sprijină în partea de jos de dric, iar în partea de sus se prind de leuci. 2 (la car sau la căruţă; reg.) v. Corlată1. 3 (reg.) leasă, loitrar, şireglă, şuşlete: 4 (reg.) v. Scara. 5 (la scară; reg.) v. Carâmb. 6 (la moară; reg.) v. Scară, loitrât s.n. (reg.) 1 (la car sau la căruţă) v. Loitră. 2 (la loitrele căruţei sau ale carului) v. Carâmb. loitrîţă s.f. (reg.) 1 (la car sau la căruţă) v. Corlată1. 2 v. Scăricică. Scărişoară. Scăriţă. I6jă s.f. 11 (în teatre, opere) <înv.> loculă,palc. Pentru spectacolele de operă cumpără bilete numai la lojă. 2 (art; în opere, teatre etc.) loja orchestrei = fosa orchestrei (v.fosă), orchestră. Loja orchestrei se află sub nivelul scenei, fiind destinată instrumentiştilor. 3 (în teatre, opere etc.; înv.) v. Cabină. II (bot.; la fructe) locul. în lojă se află seminţele. lojesnă s.f. (anat.; înv.) v. Mitră. Uter. lojniţă s.f. (reg.) v. Leasă, lokayăta s.f. (filos.) carvaka. Lokayata este o şcoală materialistă şi ateistă indiană, care respinge religia vedică şi brahmanismul, propovăduind idealul etic al desfătării raţionale. loleăndră s.f. (reg.) v. Mintean. Surtuc, loloăză s.f. (reg) v. Gălăgie. Hărmălaie. Hu-iet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot Idiotă1 s.f. (reg.) 1 v. Gălăgie; Hărmălaie. Hu-iet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet Zarvă. Zgomot. 2 v. Bâlbâială. Bâlbâire. Bâlbâit1. Gângăveală. Gângăvire. Gângăvit1. Logonevroză. 3 v. Bâiguială. Bâiguire. Bodogăneală. Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombăneală. Bombănit. Bombănitură. Mor-măială. Mormăire. Mormăit1. Mormăitură. lolotă2 s.f. (reg.) v. Poşircă. loloti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Lăr-mui. loloti're s.f. (reg.) v. Lărmuire. Lărmuit. Lăr-muitură. loloţf vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) v. Amesteca. împletici. încâlci. încurca. Mixa. loloţi't, -ă adj. (reg.; despre elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) v. Amestecat. împleticit. încâlcit. încurcat2. lombard1 s.n. (fin.) casă de amanet (v. casă1), casă de lombard (v. casă1), munte de pietate. Lombardul acordă împrumuturi garantate cu obiecte sau titluri de valoare. lombard2, -ă adj., s.m. 1 adj. <înv.> lombardic. Correggio a fost unul dintre reprezentanţii de seamă ai şcolii de pictură lombarde. 2 s.m. (înv.) v. Longobard. lombardă vb. I. tr. (ieşit din uz; jur.; compl indică mai ales obiecte de valoare) v. Amaneta, lombardăre s.f. (ieşit din uz) v. Amanetare, lombardic, -ă adj. (înv.) v. Lombard2, lombartrie s.f. (med.) lombartroză. lombartroză s.f. (med.) lombartrie. Lombar-troza este o formă de reumatism cronic degenerativ, localizat la nivelul coloanei lombare. lombe s.n. pl (anat.; înv.) 1 (la oameni) v. Şale (v. şa). 2 (la oameni şi la animale) v. Lumbus. lombosacrât, -ă adj. (anat.) sacrolombar. Are dureri în regiunea lombosacrată. lomboş, -ă adj. (reg.; despre părul oamenilor, despre blana, coama, coada unor animale) v. înfoiat lorrri vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte dure) v. Frânge. Rupe. lomi't, -ă adj. (reg.; despre obiecte dure) v. Frânt. Rupt. londiniăn s.n. (geol.) ypresian. Londinianul este ultimul etaj al paleocenului din Anglia. 985 | londonâz, -ă adj. londonian. A vizitat o parte din muzeele londoneze. londonian, -ă adj. (rar) v. Londonez, londonieră s.f. (înv.) v. Femeie de serviciu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slujnică (v. slujnic). longev, -ă adj., s.m., s.f. (biol.) longeviv, ma-crobian, macrobiotic, macrobit. longevitate s.f. (biol) macrobie. Longevitatea maximă la om este de circa 150 de ani. longeviv, -ă adj., s.m., s.f. (biol.) longev, ma-crobian, macrobiotic, macrobit. Bunicul ei a fost o persoană longevivă. Provine dintr-o familie de longevivi. longilm, -ă adj. (biol; despre indivizi) leptozom. Un individ longilin are membrele lungi şi subţiri. longitudine s.f. (geogr.) <înv.> lungime. Longitudinea este o coordonată geografică. longobărd s.m. <înv.> lombard2. Longobarzii s-au stabilit în sec. al Vl-lea în nordul şi în centrul Italiei. IooIc[1uk] s.n. imagine. Prezentatoarea ştirilor de seară şi-a schimbat lookul. lopăr s.n. (gosp.; reg.) 1 (adesea urmat de determ. „de lemn”, „de mămăligă”) v. Fund. 2 v. Lopată. lopată s.f. 11 şuflă, <înv.> pală5. A curăţat zăpada din faţa casei cu lopata. 2 (mar.) ramă2, vâslă, <înv. şi reg.> lopăţică, băbai-că, lopiscă, opacă, opacină, opăciuie, şuflă. A scăpat o lopată de la barcă în lac. 3 (înv. şi reg.; şi lopată de fier, lopată de picior, lopată de săpat) v. Cazma. Hârleţ. 4 (anat.; arg.) v. Mână. Palmă. I11 (gosp.) lopar, lopăţică, lopitău, vâslă, <înv.> pală5. Cu lopata se introduce pâinea în cuptor. 2 (agric.) lopăţică. Cu ajutorul lopeţii se vântură boabele de cereale (la arie). 3 (la stână; reg.) lopăţică. Lopata este folosită la amestecarea zerului pus la fiert, pentru a se alege urda sau caşul. 4 (la moară; reg.) lopăţică. Cu lopata se ia făina din troacă şi se pune în saci. 5 (constr.; în zidărie; reg.; şi lopată de lipit, lopată de maltăr, lopată de măltărit) v. Mistrie. 6 (j. de copii, sport, reg.) lopăţică. Lopata este o bucată de lemn, lungă şi subţire, cu care se loveşte mingea la oină sau la alte jocuri. III (tehn.) 1 pală2, paletă. Una dintre lopeţile elicei s-a defectat. 2 (la moara de vânt; reg.) v. Aripă. Fofează. Spetează. 3 (la ragila de pieptănat fuioarele; reg.) v. Scândură. 4 (la vârtelniţă; reg.) v. Aripi Cruce. Speteazl 5 (la răşchitor; reg.) v. Cruce. 6 (la meliţă; reg.) v. Cuţit. Limbă. 7 (reg.; şi lopată mică) v. Otic. IV (reg.) 1 (anat.; la oameni; şi, art, lopata de la mână, lopata mâinii, lopata umărului) v. Omoplat. Scapulă. Spată. 2 (anat.; la animalele patrupede) v. Spată. 3 (zool.) v. Carapace. lopăcioără s.f. I (înv. şi reg.) v. Lopăţea. Lopăţicl II (reg.) 1 (tehn.; la vârtelniţă) v. Aripă. Cruce. Spetează. 2 (tehn.; la răşchitor) v. Cruce. 3 (la jug) v. Policioară. Poliţă1. 4 (constr.; în zidărie) v. Mistrie. 5 (gosp.) v. Vătrai. lopătă vb. I. intr. (nav., sport; despre oameni) a vâsli, a canota, a rama, a luntri, a vâslui, <înv.> a luntrări. Lopătau cu schimbul căutând un loc lângă mal unde să poată opri barca. lopătâr s.m. I barcagiu, luntraş, vâslaş, vâslitor, <înv. şi reg.> luntrar, năier, opăcinaş, lotcagiu, lotcar, lotcaş, mânător, răieş, <înv.> sandadu, vâslar. De dimineaţă, lopătând aştepta oamenii pentru a-i trece râul. I11 (omit.) Platalea leucorodia; coşar2, lopăţică, stârc-lopătar. 2 (zool.) Cervus dama; cerb-lo-pătar, dam1. lopătăre s.f. (nav., sport) lopătat, vâslire, vâslit, ramare. Barcagiul grăbeşte ritmul lo-pătării din cauza ameninţării ploii. lopătât s.n. (nav., sport) lopătare, vâslire, vâslit, ramare. lopătac s.n. (tehn.; la meliţă; reg.) v. Cuţit. Limbă. lopătrţă s.f. (reg.) 1 (anat.; la oameni) v. Omoplat. Scapulă. Spată. 2 (anat.; la animalele patrupede) v. Spată. lopătoăie s.f. (pop. şi fam.) lopăţoi. A curăţat zăpada din curte cu o lopătoăie. lopătuţă s.f. (tehn.; la răşchitor, reg.) v. Cruce, lopăţeă s.f. 11 lopăţică, <înv. şi reg.> lopăcioa-ră, lopăţie, lopăţuie. 2 (tehn.; la războiul de ţesut) bată, băteală, braţ, brăţară, fălcea, fofează, mănuşă, mână, spetează. Lopăţelele sunt unite în partea de sus cu arţarul, iar în partea de jos cu vatalele. 3 (tehn.; la războiul de ţesut; reg; în forma lopiţea) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. II (bot.) Lunaria redi-viva; păstăiastl lopăţică s.f. 11 lopăţea, <înv. şi reg.> lopă-cioară, lopăţie, lopăţuie. Băieţelul se joacă în nisip cu o lopăţică. 2 (mar.; înv. şi reg.) v. Lopată. Ramă2. Vâsli I11 (med., med. vet.) atelă. I-a imobilizat mâna fracturată cu lopăţele. 2 (pese.) caloneţ, spată, spetează. Lopăţică este folosită la împletitul plaselor pescăreşti. 3 (gosp.; înv. şi pop.; şi lopăţică de foc) v. Vătrai. 4 (agric.; reg.) v. Lopată. 5 (gosp.; reg.) v. Lopată. 6 (gosp.; reg.) v. Mai3. 7 (constr.; în zidărie; reg.; şi lopăţică devă-căluit) v. Mistrie. 8 (la stână; reg.) lopată. 9 (la moară; reg.) lopată. 10 (la jug; reg.) v. Policioară. Poliţă1.11 (j. de copii, sport; reg.) lopatl III (tehn.) 1 (la războiul de ţesut) scânduriţă, scân-durea, scândurice. Lopăţică este o piesă mobilă. 2 (la războiul de ţesut; reg.; şi lopăţică cu borte) v. Femeiuşcă. Muieruşcă. 3 (la războiul de ţesut; reg.; în forma lopiţea) v. Iapă. Schimbător. Tălpig. 4 (la car sau la căruţă; reg.) v. Bulfeu. Cruce. Spetează. Stinghie. 5 (la cârceiele carului; reg.) v. Pop. Spetează. Stinghie. 6 (la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Speteazl 7 (la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 8 (reg.) v. Otic. 9 (la vârtelniţă; reg.) v. Aripă. Cruce. Speteazl 10 (la răşchitor, reg.) v. Cruce. 11 (la ragila de pieptănat fuioarele; reg.) v. Scândură. 12 (la meliţă; reg.) v. Cuţit. Limbă. 13 (la fierăstrău; reg.) v. Cheie. Cor-dar. întinzător. Strună1. 14 (la sacaunul dulgherului; reg.) v. Pedală. IV (anat.) 1 (art.; la oameni; pop.) lopăţică umărului v. Omoplat. Scapulă. Spată. 2 (reg.; la animalele loştină patrupede) v. Spată. V1 (bot.) Lunaria redi-viva; păstăiastl 2 (omit.; reg.) v. Lopă-tar (Platalea leucorodia). lopăţie s.f. (reg.) v. Lopăţea. Lopăţică. lopăţoi s.n. (pop.) v. Lopătoăie. lopăţuie s.f. (reg.) v. Lopăţea. Lopăţicl lopetăriţă s.f. (gosp.; reg.) lopitău. Lo-petariţa este planşeta pe care se întinde aluatul pentru tăieţei. lopiscă s.f. (reg.) 11 (gosp.) v. Vătrai. 2 v. Otic. 3 (mar.) v. Lopată. Ramă2. Vâslă. 4 (tehn.; la vârtelniţă) v. Aripă. Cruce. Spetează. 5 (tehn.; la răşchitor) v. Cruce. 6 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Femeiuşcă. Muieruşcă. 7 (la scaunul dulgherului) v. Pedală. II (iht.) v. Beldiţă. Latiţă (Albumoides bipunctatus). lopitău s.n. (gosp.; reg.) 1 lopetăriţă. 2 (adesea urmat de determ. „de lemnn, „de mămăligă”) v. Fund. 3 v. Lopată, lopiţeă s.f. (reg.) = lopăţică. lopoştâni s.m. pl. (bot.; reg.) v. Călţunaş. Condurul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). loptă s.f. (reg.) 1 (sport) v. Minge. 2 v. Bulgăre. Cocoloş. loptoş s.m. (omit.; reg.) v. Lăstun. Lăstun-alb. Lăstun-de-casă (Delichon urbica). lord s.m. (în Marea Britanie; urmat de un nm. pr.) milord. Mai aveţi nevoie de ceva, lord Miles? loretă s.f. (înv.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). lorică s.f. (milit.; în Ev. Med.; livr.) v. Cămaşă de fier. Cămaşă de zale. Cuirasă. Platoşă, lori't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. lornietă s.f. lornion. Priveşte prin lornietă spectatorii din loje. lornion s.n. 1 pince-nez, fasamen. Domnnul îşi şterge cu grijă lentilele lomionu-lui. 2 lornietă. 3 (şi lornion cu resort) ţvicăr. Lomionul se fixează pe nas cu ajutorul unui resort. 4 (rar) v. Monoclu, losănj s.n. (geom.; fran.; înv.) v. Romb. loser [luzar] adj., s.m., s.f. (engl.) v. Perdant. lospătură s.f. (reg.) v. Aşchie. Surcea. Surdei Ţandără. lospeţ s.n. (reg.) lostopanl Lospeţul este un fulg mare de zăpadă. lostări'e s.f. (ital.; înv.) 1 v. Birt. Ospătărie. 2 v. Cârciumă. lostocuţă s.f. (iht; reg.) v. Crăişor. Lostriţă (Hucho hucho). lostopănă s.f. I (reg.) 1 leşcovă. Losto-pana este un bulgăre mare de pământ. 2 lospeţ. 3 v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. II fig. (deprec.) başoaldă, başoldină. Femeia era o lostopănă neglijentă. lostriţă s.f. (iht) Hucho hucho; crăişor, <înv. şi reg.> jemlugă, lostocuţă, puică, şaldaie. lostun s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). loştină s.f. (geomorf.; reg.) v. Vaiugă1. lot 1986 lot s.n. 11 parcelă, <înv. şi reg.> raclă, parcea, tal2. A moştenit un lot de pădure. A împărţit terenul în loturi de câte 800 m2. 2 (înv.) v. Bilet de loterie. Loz. II fig. (înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Stea. Ursită (v. ursit). Zodie. lotcagiu s.m. (reg.) v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş. lotcâr s.m. (reg.) v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş. lotcâş .m. (reg.) v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş. loterie s.f. 1 loto. A câştigat premiul cel mare la loterie. 2 fig. hazard, întâmplare. Loteria a făcut să descopere o comoară arheologică. lotişor s.n. (pop.) lotuleţ. Şi-au cumpărat un lotişor, ca să poată cultiva răsaduri şi flori. lotiza vb. I. tr. (compl. indică terenuri) a parcela, a răclui. Lotizează terenul moştenit pentru vânzare. lotizare s.f. parcelare. Când face lotizarea terenului, lasă loc şi pentru câteva căi de acces înspre loturi. lâto s.n. 1 loterie. 2 (rar) v. Bilet de loterie. Loz. lotori vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică rufe) v. Clăti. Limpezi. 2 intr. (despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. loton s.n. (bot.; înv.) v. Dreţe. Lotus (Nymphaea lotus sau Nymphaea thermalis). lotrâme s.f. (colect.; în trecut; înv.) v. Lotrime. lotreăn s.m. (reg.) 1 v. Hoţ. Pungaş. 2 v. Bandit. Tâlhar. 3 (în trecut) v. Haiduc, lotresc, -eâscă adj. (înv.; despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) v. Hoţesc. Pungăşesc. Şarlatanesc. lotreşte adv. (modal; înv. şi pop.) v. Hoţeşte. Pungăşeşte. lotrăţ s.m. (pop.) 1 v. Hoţ. Pungaş. 2 v. Bandit. Tâlhar. lotri vb. IV. I intr. (înv. şi pop.; despre oameni) 1 v. Tâlhări. 2 (în trecut) v. Haiduci. II tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări. lotrie s.f. 1 (în trecut; înv. şi pop.) v. Haiducie. 2 (înv.) v. Furat1. Furt Hoţie. Pungăşie. Rapt Tâlhărie. lotrime sf. (colect.; în trecut; înv.şi pop.) <înv.> lotrame. Câţiva capi ai lotrimii au fost prinşi. lotriş6r s.m. (bot; reg.) v. Burete-galben. Râşcov (Cantharellus cibarius). lotrit s.n. (mineral.) pumpelit. Lotritul a fost descoperit pe valea râului Lotru. lotroi s.m. (înv.) 1 v. Hoţ. Pungaş. 2 v. Bandit Tâlhar. lotromân s.m. (reg.) 1 v. Hoţ. Pungaş. 2 v. Bandit. Tâlhar. 3 (în trecut) v. Haiduc, lotromâncă si. (reg.) v. Hoaţă (v. hoţ). Idtru, loâtră s.m., s.f., adj. 11 s.m. (în trecut; înv. şi pop.) v. Haiduc. 2 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Hoţ. Pungaş. 3 s.m. (reg.) v. Bandit. Tâlhar. 4 s.m. (jur.; înv.) v. Făptaş. Făptuitor. Infractor. Răufăcător. II adj. (reg.) 1 (despre fiinţe, mai ales despre oameni) v. Ager. Agil. Iute. Repede. Sprinten. Uşor2. Vioi. Vivace. Zglobiu. 2 (despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ, îndemânatic. Priceput. 3 (despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. 4 (despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvâitfwrat. Zvânturatic. 5 (despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit încrezut. înfumurat îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, lotuleţ s.n. (pop.) lotişor. lotus s.m. (bot.) 1 Nymphaea lotus sau Nymphaea thermalis; dreţe, floare-de-tău, gălbenele (v. gălbenea), nufăr, nufar-de-Nil, <înv.> loton. loţionâre s.f. loţiune. Medicul îi prescrie loţionarea zilnică a pârului cu un preparat farmaceutic. loţiune s.f. (rar) v. Loţionâre. loveâlă s.f. 1 (pop.) v. Coincidenţă. Potrivire. 2 (înv.) v. Izbitură. Lovitură. lovele s.f. pl. (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). lovestorism s.n. (lit., cinemat.; fam.) v. Melodramă. lovi vb. IV. 11 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acţiunii) a da2, a izbi, a trage, a împunge, a păli2. A lovit cu toporul în butuc pentru a-l despica. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acţiunii) a bate, a izbi, a trânti, <înv. şi reg> a zupăi, a şupi1. Furios, loveşte cu piciorul în uşă. 3 refl. (despre ape, valuri; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică ţărmuri, diguri etc.) a bate, a se izbi, <înv. şi reg.> a se clăti. Valurile mării se bvesc de ţărmul stâncos. 4 refl. (recipr.), tr. (sub. sau compl. indică vehicule) a (se) ciocni, a intra, a (se) izbi, a (se) tampona, a se întreciocni, a (se) pocni. Două maşini s-au lovit. Maşina a lovit o căruţă. 5 refl. (despre fiinţe) a se luşi, a se plesura, <înv.> a se poticni, a se ucide. S-a împiedicat şi s-a lovit de perete. 6 refl. (despre oameni sau animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se împiedica, a se poticni, a se scăpăta. S-a lovit de o piatră şi a căzut. 7 refl. (înv. şi pop.; despre fiinţe, stări, obiecte etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aduce. Apropia. Asemăna. Asemui Semăna2. 8 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică culori sau nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) v. Armoniza. Asorta. Combina. Merge. Nuanţa. Potrivi 9 refl. (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Asemăna. Asemui Compara. Potrivi. 10.refl. (pop.; despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) v. Concorda. Corespunde. Potrivi. 11 refl. recipr. (înv.; despre oameni) v. Conveni. împăca. înţelege. învoi 12 refl. (înv.; despre oameni, popoare, ţâri, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. învecina. Mărgini. II (predomină ideea de agresiune) 1 tr. (compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) a izbi, a pocni, <înv. şi reg> a răzbi, a toca, <înv.> a detuna, a jigni. îl loveşte în spate. L-a lovit de uşă. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a atinge, a bate, a chelfani, a domăgi, a muştrului, a surchidi, a aranja, a cafti, a lămuri, a cetlui, a coso-rî, a găbji, a hicăi, a meci3, a morări, a murseca, a percea, a şciupăi, a şperge, a şupi1, a tâmosi2, a toroipăni, a tuji1, a tupăi, <înv.> a pozderi, a omeni, a jintui, a arcui, a şcoli, a îmblăti, a molitvi, a încărca, a articula, a căpăci, a căptuşi, a ferchezui, a jumuli, a măsura, a răfui, a regula, a scutura, a şterge, a turci, a ţesăla, a umfla, a aghesmui, a altoi2, a arde, a bărbieri, a blăni, a ciocni, a croi2, a dezmierda, a freca, a încinge2, a mângâia, a mânji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a sorcovi, a tâmui, a dărăci, a îmblăni, a muchia, a oteşi1, a ajusta, a apreta, a bubui, a buli, a cardi, a ghi-dona, a înflori, a însemna, a înşuruba, a lăcui, a mardi, a nasoli, a ofili, a pardosi, a pisa, a prelucra, a şifona, a tencui. Nu lovi câinele, că nu are nicio vină! 3 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor, adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii) a izbi, a plesni, a pocni, a dili, a tufai, a blagoslovi, a sfinţi1, a obli, a dichisi, a vopsi. Te bvesc de nu te vezi, dacă nu te potoleşti! L-a lovit cu palma peste gură. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) bate, a (se) izbi, a (se) dicăsi. L-a lovit cu capul de perete. Se loveşte cu pumnii în piept. 5 intr. (despre animale, mai ales despre cai şi măgari) a arunca, a azvârli, a izbi, a zvârli. Calul nărăvaş loveşte cu copitele. 6 tr. (milit.; compl. indică unităţi sau subunităţi militare) a ataca, a izbi, <înv. şi pop.> a lua, <înv.> a tăia. Le-a fost lovită ariergarda. 7 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl. indică fiinţe) a ajunge, a atinge, a izbi, a nimeri, a ochi2, a pocni, a păli2, a picni, a tălăli, a tâlni. Glonţul l-a lovit în picior. 8 refl. (înv. şi pop.; despre armate,popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război3.9 intr. (înv. şi pop.; despre soare, foc etc.) v. Arde. Dogori. Frige. Pârjoli. 10 intr. (pop. şi fam.; despre vânt) v. Bate. Sufla. Trece. 11 intr., tr. (înv. şi reg.; despre unităţi de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamităţi etc.; compl indică fiinţe) v. Ajunge. Apuca. Găsi. Prinde. Surprinde. 12 tr. (înv.; despre Divinitate, soartă, destin; compl. indică oameni) v. Bate. Pedepsi. 13 tr. (înv.; compl indică obiecte, fiinţe, pământul etc.) v. Dogori. încinge1. înfierbânta. III refl. (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) a se bate, a se bătuci, a se fleşcăi, a se muia, a se sparge, a se strivi, a se terciui, a se zdrobi, a se cofleşi, a se coleşi, a se chifligi, a se chirfosi, a se fleci, a se fleciui, a se flecui, a se meci3, a se motoci, a se pistosi, a se stârfoci, a se storci, a se storcoşi, a se toflegi, a se toroşti, a se zdroboli, a zdruci, <înv.> a se stropşi. A scăpat sacoşa plină cu roşii şi toate 9871 s-au lovit. IV fig. 1 refl. (mai ales despre oameni; urmat de determ introduse prin prep. „de”, care indică dificultăţi, piedici etc.) a se confrunta, a întâlni, a întâmpina. în viaţă s-a lovit de numeroase greutăţi. 2 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale lor) a dăuna, a leza, a prejudicia, a vătăma, a atinge, a păgubi. Un comportament uşuratic a lovit imaginea pe care cu greu şi-a construit-o. 3 tr. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost lovit public, într-o emisiune televizată. 4 tr. (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a năpăstui, a umple. Era gafa să-l lovească somnul când a sunat telefonul. 5 tr. (compl. indică oameni) a frapa, a surprinde, a şoca, a izbi. A lovit-o atitudinea lui. L-a lovit paloarea ei. 6 tr. (fam.; compl. indică atenţia, privirea etc. cuiva) v. Atrage. lovind s.f. pl. (fin.; arg.) v. Avut1. Bani (v. ban). lovire s.f. 11 lovitură. Lovirile ciocanelor pneumatice în asfalt sunt asurzitoare. 2 ciocnire, coliziune, impact, izbire, tamponare, în-treciocnire. în urma lovirii celor două maşini, şoferii s-au accidentat grav. 3 contuzie, lovitură, strivitură, pălitură. A murit din cauza unei loviri la cap. 4 izbire, <înv.> jignire. I s-a fracturat coloana vertebrală ca urmare a unei loviri puternice în spate. 5 atingere, ochire, ochit1, <înv.> lovitură. Lunetistul are în vizor criminalul a cărui lovire se impune. 6 (înv. şi pop.) v. Izbitură. Lovitură. 7 (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureş. Năvală. Năvălire. Ofensivă. 8 (milit.; înv.) v. Bătălie. înfruntare. Luptă. 9 (polit.; înv.) lovire de stat v. Lovitură de stat. Puci. 10 (înv.; adesea cu determ. „de puşcă”, „de pistol”, „de tun”) v. Lovitură. 11 (fon.; înv.) v. Accentuare. Accentuaţie. 12 (concr.; fon.; înv.) v. Accent. 13 (concr.; med., med. vet; înv.) v. Acces. Atac. Criză. Puseu. II fig. (înv.) 1 v. Daună. Lezare. Lovitură. Prejudiciu. 2 v. Bucluc. încurcătură. Lovitură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. lovit, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre vehicule) ciocnit, izbit, tamponat, pocnit2. Vehiculele lovite au fost luate de pe şosea. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului br, despre organe etc.) rănit2, lezat, <înv. şi pop.> vătămat, pocnit2, marod, prizărit, rănuit, săgnit, <înv.> plăguit, smintit. Abia merge din cauza piciorului lovit. II adj. 1 (desprefiinţe) bătut2, pocnit2, pălit2, aranjat2, caftit, cosorât, dicăsit, căsăpit, căptuşit2, jumulit, scărmănat2, tâmuit2, apretat2, lăcuit Femeia lovită a făcut plângere la poliţie. 2 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. Contaminat. Infectat. Infestat. Molipsit. 3 fig. (înv.; despre oameni) v. Atins. Insultat. Invectivat. Jignit. Lezat. Ofensat. Rănit2. Ultragiat. Vexat. III adj. (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) bătucit, bătut2, spart2, strivit, terciuit, zdrobit, cofleşit, chifligit, flecit, fleciuit, mecit, pistosit, storcit, storcoşit. Roşiile lovite în timpul transportului au fost aruncate. IV s.f. (înv.) v. Lovitură. Izbitură. lovitor, -oăre s.m., s.f. 1 s.m. (reg.) v. Ochitor. Trăgaci. Trăgător. Ţintaş. 2 s.f. (fon.; înv.) v. Accent. lovitură s.f. 11 lovire. 2 izbitură, trântitură1, buşeală, izbai. Tresări, speriată, la 0 lovitură de uşă. 3 izbitură, <înv. şi pop.> lovire, pălitură, picnitură, izbai, izbă, izbeală, ştos, <înv.> loveală, lovită. Lovitura maşinii de parapet a avut consecinţe grave. 4 izbitură, plesnitură, plesneală. Nu a reuşit să se ferească la timp de lovitură. 5 contuzie, lovire, strivitură, pălitură. 6 aruncătură, azvârlitură, izbitură, zvârlitură, <înv.> zvârlire. Lovitura calului a fost puternică. 7 (adesea cu determ. „depuşcă”, „de pistol”, „de tun7) <înv.> lovire. Loviturile de tun nu au încetat toată ziua. 8 (înv.) v. Atingere. Lovire. Ochire. Ochit1.9 (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureş. Năvală. Năvălire. Ofensivă. 10 (milit.; înv.) v. Bătălie. înfruntare. Luptă. 1 (lapl; înv.) lovituri de palme v. Aplauze. I11 lovitură decisiva = ultima lovitură (v. ultim). Boxerul i-a aplicat adversarului lovitura decisivă; lovitură de graţie = <înv.> lovitura cea din urmă, lovitura cea mai din urmă, lovitura de pe urmă, lovitura din urmă. Prizonierul condamnat la moartea prin ghilotină îşi aşteaptă lovitura de graţie; lovitură de moarte = lovitură mortală - <înv.> lovitura morţii. Refuzul ei a fost echivalent cu o lovitură de moarte; (art.; înv.) lovitura cea din urmă = lovitura cea mai din urmă = lovitura de pe urmă = lovitura din urmâv. Lovitura de graţie; lovitura morţii v. Lovitură de moarte. Lovitură mortală. 2 (polit.) lovitură de stat = puci, <înv.> lovire de stat Guvernul a căzut în urma unei lovituri de stat. 3 (sport; la fotbal) lovitură de colţ = corner. Fotbalistul execută o lovitură de colţ, (la rugbi) lovitură de picior căzută = dropgol. Lovitura de picior căzută este lovitura care reprezintă înscrierea a trei puncte. III (concr.) 1 (med., med vet.) rană, <înv.> vătămătură. Are o lovitură uşoară la genunchi în urma căzăturii. 2 (med; înv. şi reg.) v. Epilepsie. 3 (med, med. vet.; înv.) v. Acces. Atac. Criză. Puseu. IV fig. 1 daună, lezare, prejudiciu, pagubă, vătămare, lovire. Publicarea acestui articol calomnios i-a provocat mari lovituri morale. 2 furat1, furt, hoţie, pungăşie, rapt, tâlhărie, piraterie, coşire. A fost închis de mai multe ori pentru bvituri în cartiere rezidenţiale. 3 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă. Multe bvituri a avut în ultimul timp! lua lovituros s.m. (med; reg.; deprec.) v. Epileptic, loxodromă s.f. (geogr.) loxodromie, <înv.> loxodromică. Loxodromă estefobsită în (aero) navigaţie. loxodromică s.f. (geogr.; înv.) v. Loxodromă. loxodromie s.f. (geogr.; rar) v. Loxodromă. loz s.n. bilet de loterie, loto, <înv.> lot. Lozul cumpărat a fost câştigător. loză s.f. (bot.; reg.) = loază, lozeălă s.f. (reg.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede37) v. Abe-ranţă. Aberaţie. Abnormitate. Absurditate. Aiureală. Bazaconie. Elucubraţie. Enormitate. Fantasmagorie. Inepţie. Paradox. Prostie. Stupiditate. Stupizenie. Tâmpenie, lozenie s.f. fig. (reg.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă, lozeu subst. (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). lozi'vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 (med.) v. Aiura. Delira. 2 v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 3 v. Glumi. lozie s.f. (bot.; reg.) = loază. lozincă1 s.f. deviză, parolă. Lozinca Revoluţiei Franceze a fost: „Libertate, egalitate, fraternitate”. lozincă2 s.f. (bot; reg.) v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum dulcamara). lozioără s.f. (bot.) lozişoară, loziţă, lo- zuţă. lozişoără s.f. (bot.) lozioară, loziţă, lo-zuţă. loziţă s.f. (bot.) lozioară, lozişoară, lo-zuţă. lozuţă s.f. (bot.; reg.) v. Lozioară. Lozişoară. Loziţă. luă vb. I. AI (predomină ideea de apucare, de ridicare, de manipulare sau de punere, de agăţare, de ataşare) 1 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) a apuca, a înhăţa, a înşfa-ca, a prinde, a căpui, a încăibăra, a agâmba, a găbji, a găbui, a gâmba, a încăpui, a proftaxi, a căptuşi, a umfla. Câinele ia osul care i-a fost aruncat. înfuriat, l-a luat de guler şi l-a dat afară. 2 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) a apuca, a prinde, <înv. şi reg.> a sprijini, a agâmba, <înv.) a împrinde. Fetiţa a luat-o de mână pe mama sa când s-a împiedicat. 3 tr. (compl. indică mai ales obiecte) a aşeza, a pune. Şi-a luat un şal pe umeri. 4 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a îmbrăca, a pune, <înv.> a revesti. Şi-a luat cel mai bun costum pentru ceremonie. 5 tr. (compl. indică obiecte de încălţăminte) a în-călţa, a pune, a trage. îşi ia cizmele şi iese. 6 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de7) a se agăţa, a se apuca, a se atârna, a se prinde, a se ţine, a se tăgârţa. Când a alunecat, s-a luat de ramurile copacului ca să nu cada. 7 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe etc.) a ridica, a sălta, a sui, a urca. Bărbatul a luat un sac de ciment pe umeri. Tatăl îşi ia fetiţa pe genunchi. 8 tr. (compl. indică obiecte împrăştiate, râs- lua 1988 pândite, risipite) a aduna, a culege, a ridica, a strânge, a tulduza. în fiecare zi ia hainele copiilor împrăştiate peste tot în cameră. 9 tr. {rar; compl. indică părţi ale corpului) v. înălţa. Ridica. Sălta. 10 tr. (înv. şi pop.; compl. indică recolte, roade etc.) v. Aduna. Culege. Recolta. Strânge. 11 tr. (fam.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. îmbrăca. Pune. Trage. 12 tr. (înv.; compl. indică pânzele unei ambarcaţiuni) v. înălţa. Ridica. II (predomină ideea de înlăturare, de scoatere, de distanţare) I tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de podoabă) a scoate. îşi ia pălăria de pe cap când intră în casă. îşi ia lanţul de la gât înainte de a se culca. 2 tr. (compl. indică obiecte sau părţi ale lor care acoperă ceva) a îndepărta, a înlătura, a ridica, a dezridica. Mireasa şi-a luat vălul de pe faţă când a ajuns în faţa altarului. Cortina este luată la începerea spectacolului. 3 tr. (compl. indică lichide aflate într-un spaţiu închis sau circumscris, în recipiente) a extrage, a scoate, <înv.> a detrage. A luat vin din butoi. 4 tr. (compl indică lucruri agăţate, suspendate, legate etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la”, „de pe”) a desprinde, a dezgăţa. Şi-a luat lanţul cu chei de la curea. A luat tabloul din cui pentru a-i repara rama. 5 tr. (compl. indică lucruri înfipte, fixate în ceva; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe”) a scoate, a smulge. A luat câţiva bulbi de crizantemă din pământ. 6 tr. a scoate. Ia-ţi mâinile din buzunar! 7 tr. (mai ales în formă neg.; compl. indică privirea, ochii) a desprinde, a dezlipi. Nu-şi poate lua privirea de la tablou. 8 tr. (compl. indică obiecte, colete poştale, scrisori, acte etc.) a ridica, a scoate. S-a dus la poştă să ia un colet. 9 tr. (compl. indică sume de bani depozitate în conturi) a retrage, a scoate, a trage. A luat din cont banii de care avea nevoie. lOtr. (compl. indică timpul pe care îl are cineva la dispoziţie sau care este alocat pentru realizarea unei acţiuni) a acapara. Lucrul la noua carte îi ia tot timpul. II refl. (în opoz. cu „a răsări”; înv. şi pop.; despre aştri) v. Apune. Asfinţi. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca. 12 refl. (înv. şi pop.; despre unităţi temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) v. Duce2. încheia. Sfârşi. Termina. Trece. 13 tr. (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. 14 tr. (pop.; compl. indică părţi ale corpului fiinţelor, în special membre) v. Reteza. Tăia. 15 tr. (pop.) v. Bărbieri. Rade. 16 tr. (med., med. vet.; pop.; compl. indică fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului lor) v. Paraliza. 17 tr. (tehn.; fam.; compl. indică legături, comunicaţii între două conducte sau circuite etc.) v. Debranşa. întrerupe. Suprima. 18 tr. (mat.; înv.; compl. indică numere, mulţimi etc.) v. Scădea. III tr. (predomină ideea dobândirii prin bună înţelegere sau legal) 1 (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a achiziţiona, a cumpăra, a dobândi, a obţine, a procura, <înv. şi pop.> a neguţa, a târgui, a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, a proftaxi. A luat un teren la un preţ convenabil 2 (compl. indică obiecte, acte, informaţii etc.) a obţine, a procura. A luat de la notar toate actele necesare vânzării. A luat de la secretariat datele necesare înscrierii la concurs. 3 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a căpăta, a primi. Şi-a luat casa care îi fusese naţionalizată. Şi-a luat răsplata pentru fapta sa. 4 (compl indică diplome, titluri de studii, calificări etc.) a obţine. Şi-a luat diploma de bacalaureat. 5 (compl. indică titluri, premii, note, calificative etc.) a obţine, a primi. A luat Premiul Nobel pentru pace. 6 (compl. indică cicluri de studii, ani de învăţământ, examene etc.) a promova, a trece. A luat examenul de licenţă. 7 (compl. indică sume de bani) a încasa, a primi. După ce şi-a luat salariul, şi-a plătit datoriile. 8 (fin.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) a încasa, a percepe, a strânge, a ridica, <înv.> a scoate. Primăria ia taxe de la persoanele fizice şi juridice. Statul ia impozite pe proprietăţi. 9 (compl. indică sume de bani sau bunuri necuvenite) a primi. A luat mită ca să-i rezolve problema. Chelnerul şi-a luat bacşişul 10 (jur.; compl. indică bunuri) a confisca, a sechestra, <înv.> a zeberi. Bunurile obţinute ilicit i-aufost luate. 11 (compl. indică mai ales sume de bani) a se împrumuta, a se îndatora, <înv.> a se îndemâna. A luat de la un prieten o sumă de bani până la salariu. 12 (înv. şi pop.; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 13 (înv.; compl. indică scrisori, reviste etc.) v. Primi. IV tr. (predomină ideea obţinerii cu forţa sau prin viclenie) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) a fura, a sustrage, a zeciui, a hoţi, a înstrăina, a cărăbăni, a găbji, a achiziţiona, a ciordi, a dili, a dispărea, a ghibirdisi, a opera, a sfeterisi, a subtiliza, a şparli, a şterpeli, a împrumuta, <înv. şi reg.> a fulăi, a bojogări, a ciorti, a ciuşdi, a fâşni, a hărşni, a huiji, a linge, a pili1, a poghirci, a pucului, a şpilui, a şuchea2, a şuchiri, a şupi2, a dijmui, a şterge, a aporta, a apreta, a bali, a buli, a caramangi, a cardi, a căduli, a cânta, a coti, a gioli, a horşchi, a îmbrăţişa, a juli, a mangli, a panghi, a paşii, a răcui, a şmenui, a şucări, a şuti, a trosni, a uşchi, a zuli. Au fost prinşi când luau fier vechi. 2 (compl. indica obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) a fura, a-şi însuşi1, a sustrage, a ciordi, a palma, a şparli, a şterpeli, a confisca, a împrumuta, a cotâr-ji, a ciupi, a pişcă, a volatiliza, a sălta, a ciupeli, a aporta, a bali, a buli, a cardi, a extrage, a fur-găsi, a furlua, a gioli, a hali, a panacota, a servi, a speria, a şuti, a tria, a umfla, a uşchi. I-a luat portofelul cu bani. I-a luat cârdul 3 (milit.; compl. indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) a cuceri, a ocupa, <înv.> a cuprinde, a dobândi, a prinde, a stăpâni. După un asediu de câteva săptămâni, au reuşit să ia oraşul. 4 (milit.; compl. indică teritorii, state etc.) a cuceri, a ocupa, a subjuga, a supune, a pleca, <înv.> a hăpui, a pobedi, a prididi, a reduce. Traian a luat Dacia şi a colonizat-o. 5 (milit.; compl. indică trupe inamice, puncte strategice, persoane care aparţin unor unităţi militare etc.) a captura, <înv.> a apuca, a cuprinde, a stăpâni. Trupele de gherilă au luat rafinăria oraşului. 6 (compl. indică fiinţe) a răpij a şterge. Un necunoscut a luat copilul unui influent om de afaceri pentru a-l şantaja. 7 (compl. indică oameni) a aresta1, a ridica, a sălta, a umfla. Mulţi opozanţi ai regimului erau luaţi noaptea. 8 (compl. indică fiinţe) a cuprinde, a fura. Căzuse în apă şi curentul l-a luat târându-l la vale. 9 (sport) a deposeda. Jucătorului i-a fost luată mingea. 10 (compl. indică acte, documente etc.) a reţine, a ridica, a sălta. Poliţistul i-a luat permisul de conducere pentru că nu a oprit la culoarea roşie a semaforului. 11 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a năpădi, a răzbi, a prididi, a poticăli, <înv.> a supune, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o ia. V1 tr. (compl. indică oameni) a angaja, a încadra, a numi, a primi, <înv. şi pop.> a năimi, a băga, a pogodi, <înv.> a înnăimi. L-a luat ca economist în firmă. 2 tr., refl. recipr. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> a (se) prinde. S-au luat fraţi de cruce. 3 tr. (compl. indică oameni; adesea cu determ. „în gazdă,T) a primi. A luat în gazdă două studente. 4 tr. (compl. indică lovituri) a primi, a încasa. A luat o lovitură în plină figură. 5 tr. (sport; fam.; compl indică goluri, coşuri etc.) v. Primi. 6 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Căsători. Uni2. V11 tr. (compl. indică mâncăruri, băuturi etc.) a servi. A luat o felie de tort. 2 tr. (compl. indică droguri) a consuma1. A ajuns să ia heroină. 3 tr. (med, med. vet.; compl. indică boli contagioase) a căpăta, a contracta, a face, a prinde. A luat o viroză. 4 refl. (despre boli) a se răspândi, a se transmite. Unele boli se iau în anumite sezoane ale anului. 5 tr., refl. (compl sau sub. indică vopsele, culori) a (se) şterge. Vopseaua de pe uşă s-a luat. îşi ia oja de pe unghii cu acetonă. 6 tr. (compl. indică manifestări, atitudini ale oamenilor, cu determ. care indică aspectul comportarea, felul de a fi al cuiva) a adopta, a alege. Nu ştie ce atitudine să ia în această situaţie. 7 tr. (compl. indică obiceiuri, elemente de cultură materială, idei, imagini etc. sau, p. ext., nume, porecle etc) a-şi însuşi1, a împrumuta. A luat de la ea deprinderea de a bea cafeaua cu lapte. Şi-a luat un nou nume de scenă. 8 tr. (rar, compl indică autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) v. Copia. Plagia. 9 tr. (rar, compl indică tutun, droguri sub formă de pulbere etc.) v. Priza1. Trage. 10 tr. (pop.; despre recipiente) v. Cuprinde. 11 tr. (fam.; compl. indică alimente, medicamente etc.) v. Ingera. Ingurgita. înghiţi. VII (predomină ideea deplasării în spaţiu, a începerii unei acţiuni) 1 intr. (constr. cupron. pers. „o” cu val. neutră) a pleca, a pomi, <înv.> luător a clăti, a purcede. Văzând pericolul a luat-o la goană. 2 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre) a apuca, a se îndrepta, a merge, a păşi, a pleca, a porni, a se îndruma, a se orienta, a purcede, a se purta, <înv. şi reg.> a năzui, a arădui, a se întinde. O /«am pe drumul cel mai scurt către casă. 3 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre fiinţe, vehicule, cursuri de apă etc.) a coti, a merge, a oblica, a face, <înv.> a şovăi1. Fluviul o ia la stânga. 4 refl. (despre fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „după’) a merge, a se ţine, a veni. Multă lume se ia după cortegiu. Câinele se ia după stăpân. 5 tr. (despre vehicule; compl. indică fiinţe) a duce2, a purta, a transporta. Taxiul i-a luat până la gară. 6tr. (înv. şi pop.; compl. indică activităţi, acţiuni etc.; compl indică activităţi, acţiuni etc. urmat de un vb. la inf.) v. începe. Pomi. 7 tr. (pop.; compl. indică spaţii, distanţe) v. Măsura. Parcurge. Străbate. VII11 tr. (compl. indică oameni; cu determ. modale) a trata. Pe un copil trebuie să-l iei cu vorbe bune pentru a fi cooperant. 2tr. (compl. indică fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „drept’) a asemăna, a asemui, a confunda, a semui, a confuziona. L-a salutat, luându-l drept altcineva. 3 tr. (compl. indică persoane) a alege, a prefera, a vrea. Ce profesor îţi iei la matematică pentru pregătirea olimpiadei? 4 tr. (compl. indică temperatura corpului) a măsura. Având frisoane, îşi ia temperatura. 5 tr. (milit.; înv. şi pop.; compl. indică unităţi sau subunităţi militare) v. Ataca. Izbi. Lovi. 6 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. care indică instrumentul felul obiectul agresiunii) v. Agresa. Agresiona. Ataca. 7 refl. (recipr.) (pop.; despre oameni; adesea cu determ. „la harţă’) v. Certa. învrăjbi. Supăra. B (la imper., pers. 2 sg. ia!; cu val de interj.; exprimă un îndemn; folosit mai ales când se oferă cuiva ceva) poftim !, ţine !, na! Ia! Şi nu îmi mai cere! Ia! Sunt bani de buzunar! luare s.f. 11 apucare, luat1, prindere, prins1. Luarea unui vas fierbinte cu mâna este nerecomandată. 2 apucare, înhăţare, înşfacare, luat1, prindere, găbjire, găbuire, umflare. Luarea unui băţ în mână este gestul reflex când te atacă un câine. I11 desprindere, luat1. Au început luarea tablourilor din cui înainte de renovarea casei. 2 (med., med. vet.) luare de sânge = <înv.> luare a sângelui, luatul sângelui (v. luat1), slobozire de sânge. I s-a recomandat luarea de sânge pentru analize; (pop.) luare din iele v. Apoplexie. Ictus apo-plectic. Paralizie; (înv.) luare a sângelui v. Luare de sânge. 3 (înv.) v. Demitere. Destituire, îndepărtare. Scoatere. 4 (polit.; înv.) luare de scaun v. Descăunare. Detronare. Mazilire. Mazilit1. II11 achiziţie, achiziţionare, cumpărare, cumpărat1, dobândire, obţinere, procurare, cumpărătură, <înv. şi pop.> târguire, <înv.> scumpărătoare. După luarea unui teren, a primit aprobare de construcţie. 2 luare în posesie = luare în stăpânire. Luarea în posesie a fabricii de către un om de afaceri a fost be- nefică pentru angajaţi; luare în stăpânire = luare în posesie. 3 obţinere. După luarea diplomei de bacalaureat, s-a înscris la facultate. 4 obţinere, primire. Luarea Premiului Nobel pentru pace i-a adus recunoaşterea internaţională. 5 promovare, trecere, <înv.> promoţie. După luarea examenului de licenţă, , a fost angajat la o firmă. 6 încasare, luat1, primire, <înv.> luătură. După luarea salariului, şi-a plătit datoriile. 7 (fin.) încasare, percepere, strângere, strâns1, <înv.> percepţie. Primăria se ocupă cu luarea taxelor de la persoanele fizice şi juridice. 8 primire. Luarea de mită este sancţionată prin lege. 9 (jur.) confiscare, sechestrare, <înv.> confiscaţie. Judecătorul a hotărât luarea bunurilor obţinute ilicit. IV (milit.; urmat de determ. care indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) cucerire, ocupare, ocupaţie, <înv.> luătură, conchistă, conchetă, cădere. Luarea oraşului a schimbat cursul războiului. V1 (jur.; pop. şi fam.) luare de suflet v. Adoptare. Adopţie. înfiere. 2 (pop.) v. Căsătorie. Unire. VII consum, consumare. Luarea de droguri este extrem de nocivă pentru organism. 2 (fam.) v. Ingerare. Ingestie. Ingurgitare. Ingurgitare, înghiţire. înghiţit. înghiţitură. 3 (fiziol.; reg.) v. Apetit. Poftă. Poftă de mâncare. 4 (în practicile relig. creştine; înv.) luarea trupului şi sângelui lui Hristos v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. împărtăşanie. împărtăşire. Sfânta împărtăşanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). VI11 rapt, răpire, <înv.> apucătură, răpit1, răpitură. Luarea copilului influentului om de afaceri a fost un act nechibzuit. 2 (milit.; pop.) luare la oaste v. încorporare, înrolare. Recrutare; (înv.) luare într-ostaşi = luare la miliţie v. încorporare. înrolare. Recrutare. VII11 luare de atitudine = luare de poziţie; luare de poziţie = luare de atitudine. Orice luare de poziţie este binevenită atunci când se încalcă drepturile omului. 2 lua-re-aminte = a atenţie, curiozitate, interes, <înv.> perierghie, privire. Cartea a suscitat lua-rea-aminte a publicului; b atenţie, băgare de seamă, circumspecţie, grijă, precauţie, prevedere, prudenţă, cuminţenie, fereală, pază, priveghere, <înv.> luare de grijă, luare de seamă, socotinţă, veghere, rezervă, sobrietate. Poliţia rutieră recomandă luare-aminte în trafic; c (astăzi rar) v. Comentariu. Consideraţie. Considerent. Constatare. Idee. Observare. Observaţie. Opinie. Părere. Reflecţie. Reflexie. Remarcă; d (astăzi rar) v. Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observaţie. Scrutare. Studiere. Studiu; e (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş; (înv.) luare de grijă = luare de seamă v. Atenţie. Băgare de seamă. Circumspecţie. Grijă. Luare-aminte. Precauţie. Prevedere. Prudenţă. 3 luare în considerare = luare în consideraţie. Este importantă luarea în considerare a acestui subiect de mare actualitate; luare în consideraţie = luare în considerare; luare în derâdere = luare în râs = luare peste picior = a batjocorire, ridiculizare, zeflemisire, luat în deşert (v. luat1). Luarea peste picior a prietenului în faţa tuturor i-a atras dezaprobarea colegilor, b batjocură, bătaie de joc, derâdere, deriziune, iriziune, parodie, râs2, zeflemea, băşcălie, hai, mişto, rizilic, <înv.> batjoc, batjocoritură, îngânăciune, rânjitură, tărbăceală. Numai atâţia bani pentru cât am muncit! Ce luare în râs!; (înv.) luare de seamă v. a Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observaţie. Scrutare. Studiere. Studiu; b Comentariu. Consideraţie. Considerent. Constatare. Idee. Observare. Observaţie. Opinie. Părere. Reflecţie. Reflexie. Remarcă; c Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Imputaţie. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. Reproş. Vină. 4 (rar) luare de cuvânt v. Alocuţiune. Cuvânt. Cuvântare. Discurs. Prolaţiune. IX măsurare. Luarea temperaturii se face cu termometrul. luat1 s.n. 11 apucare, luare, prindere, prins1. 2 apucare, înhăţare, înşfacare, luare, prindere, găbjire, găbuire, umflare. I11 desprindere, luare. 2 (med.; pop.) lu-at-de-vânt = luat-din-vânt v. a Nevralgie. Neurodinie; b Pojar. Rujeolă; (med., med. vet.; pop.) luat din iele = luat dinparaiele = luat din paralie v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie; (art.; psih.; pop.) luatul ielelor v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă Demenţă. Nebunie; (med., med. vet.; înv.) luatul sângelui v. Luare de sânge. III încasare, luare, primire, <înv.> luătură. IV (înv. şi pop.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. V (pop.) v. Căsătorie. Unire. VI (rar) luat în deşert v. Batjocorire. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Ridiculizare. Zeflemisire. luăt2, -ă adj. 11 (med, med. vet; despre boli) căpătat, contractat. Stă în casă din cauza virozei luate. 2 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paralizat. 3 (psih.; pop.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat, înnebunit. Nebun. Smintit. II (jur.; despre bunuri) confiscat, sechestrat. Pământurile luate i-au fost înapoiate. III (despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) furat2, însuşit, sustras, înstrăinat, cărăbă-nit, ciordit2, şparlit, şterpelit, ciupit2, aportat2, giolit, importat, man-glit, şutit. Portofelul luat a fost găsit într-un tomberon. IV (pop.; despre oameni) v. Căsătorit. Cununat. luătic, -ă adj. (psih.; înv.; cu determ. „de minte’) v. Alienat Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. luător, -oăre s.n., s.m., adj. I s.n. (înv.) luător de muc v. Mucar. Mucamiţă. II s.m. 1 (înv. şi pop.) luător-amintev. Cercetător. Observator; luător de seamă v. a Inspector; b Supraveghetor; c Cercetător. Observator; luător de socoteli v. a Controlor. Supraveghetor; b Inspector. 2 (fin.; înv.) luător de camătă v. Cămătar. Speculant 3 (milit.; înv.) luător de sold v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. 4 (înv.) luător în năimeală v. Arendaş. III adj. (med., med. vet; înv.; despre boli) v. Contagios. Contami- luătură nant. Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor. Transmisibil. luătură s.f. (înv.) 11 v. încasare. Luare. Luat1. Primire. 2 (fin.; în trecut) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. II v. Aviditate. Cupiditate. Lăcomie. Rapacitate. III (milit.; urmat de determ. care indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) v. Cucerire. Luare. Ocupare. Ocupaţie. IV (jur.) v. Adoptare. Adopţie. înfiere. lubă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). 2 v. Pepene. Pepene-roşiL Pepene-verde (CitruUus vulgaris). lubene s.m. (bot.; reg.) 1 (şi lubene-turcesc) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). 2 lubene-scoromnic v. Pepene. Pepe-ne-galben (Cucumis melo). lubenicioără s.f. (bot.; reg.) v. Brâncă1. Ză-moşiţă (Hibiscus trionum). lubeniţă s.f. (bot.; reg.) 1 (şi lubeniţă-verde) v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Citrul-lus vulgaris). 2 v. Pepene. Pepene-galben (Cucumis melo). 3 (şi lubeniţă-albă, lubeni-ţă-mică) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). lubeniţărie s.f. (reg.) v. Pepenărie. lubi'ţ s.m. (bot.; reg.) 1 Camelina sativa; gălbenuş, gălbenuşul-inului (v. gălbenuş), oul-inului (v. ou). 2 Myagrum perfoliatum; golicică. luboi s.m. (bot.; reg.) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). lubric, -ă adj., s.n. (livr.) I adj. 1 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat Desfrânat. Destrăbălat Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. 2 (despre oameni) v. Libidinos. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Impudic. Lasciv. Libidinos. Obscen. Senzual. Voluptuos. II s.n. v. Lascivitate. Senzualism. Senzualitate. lubricitate s.f. (livr.) 1 v. Lascivitate. Senzualism. Senzualitate. 2 v. Imoralitate. Impudi-citate. Impudoare. Incovenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate. lubrifiâ vb. I. tr. (tehn.; compl. indică piese, mecanisme aflate în mişcare sau în contact) a gresa, a lubrifica, a unge. A lubrifiat piesele mecanismului pentru a funcţiona uşor. lubrificâ vb. I. tr. (tehn.; compl. indică piese, mecanisme aflate în mişcare sau în contact) a gresa, a lubrifiâ, a unge. lubrificăre s.f. (tehn.) gresaj, gresare, lubrifi- caţie, lubrifiere, ungere. Lubrificarea pieselor era necesară deoarece acestea funcţionau greu. lubrificăţie s.f. (tehn.) gresaj, gresare, lubri- ficare, lubrifiere, ungere. lubrifiere s.f. (tehn.) gresaj, gresare, lubrifi- care, lubrificăţie, ungere. lucănică s.f. (culin., ind. alim.; înv.) 1 v. Câr- nat. 2 v. Caltaboş. 3 v. Sângerete. lucârnă s.f. (constr.) lucemariu. Lucarna de pe acoperişul unei construcţii are drept scop luminarea şi aerisirea podului sau a încăperilor de la acel nivel. luce s.f. (latin.; înv.) 1 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. 2 fig. v. Frumuseţe. Mândreţe. Splendoare. Strălucire. luceafăr s.m. I (astron.) 1 (art. Luceafărul; nm. pr.) Steaua-Ciobanului (v. stea). 2 (art.; nm. pr.) Luceafărul-de-Ditrftneaţă = Lucea-fârul-de-Zi = Luceafarul-Dimineţii = Lucea-fărul-Zilei = Luceafărul-Zorilor = Steaua-Ciobanului, Steaua-Dimineţii (v. stea), Steaua-Păstorilor (v. stea), Steaua-Zorilor (v. stea), Luceafarul-Boului, Luceafa-rul-de-către-Ziuă; Luceafărul-de-Seară = Luceafurul-înserării = Steaua-Ciobanului (v. stea), Luceafarul-cel-de-Noapte, Luceafarul-Ciobanilor, Luceafarul-Ciobănesc, Luceafarul-de-Decuseară, Luceafarul-de-Mie-zul-Nopţii, Luceafarul-de-Noapte, Luceafa-rul-Păstorului, <înv.> Vespera (v. vesperă); Lu-ceafărul-de-Ziuă = Luceafârul-din-Zori = Luceafarul-de-Zori, Luceafarul-Dimine-ţii, Luceafarul-Zorilor, Ochiul-Dulăului (v. ochi), Rariţa (v. rariţă), Ziurel, Zorilă, Plugul (v. plug), Plugniţa (v. plugniţă); (pop.) Luceafărul-cel-Frumos = Luceafărul-cel-Ma-re-de-Miezul-Nopţii = Luceafărul-de-Mie-zul-Nopţii = Steaua-Ciobanului (v. stea), Regina-Stelelor (v. regină); Luceafă-rul-de-Zori = Luceafărul-Dimineţii = Lucea-fărul-Zorilorv. Luceafarul-de-Ziuă. Luceafa-rul-din-Zori; Luceafarul-Porcesc = (art.) Lu-ceafarul-Porcului = Porcarul (v. porcar), Deşteptătorul (v. deşteptător), Ochiul-Ta-urului (v. ochi1). Luceafărul-Porcesc este numele stelei Aldebaran din constelaţia Taurului; (reg.) Luceafarul-Boului = Luceqfărul-de-către-Zi-uâ v. Luceafarul-de-Dimineaţă. Luceafa-rul-de-Zi. Luceafarul-Dimineţii. Luceafarul-Zi-lei Luceafarul-Zorilor, Luceafarul-cel-de-Noap-te=Luceafarul-Ciobanilor=Luceafărul-Cio-bănesc = Luceafârul-de-Decuseară = Lucea-fand-de-Miezul-Nopţii=Luceafarul-de-Noapte = Luceafărul-Păstorului v. Luceafărul-de-Seară. Luceafarul-înserării. 3 astru, corp ceresc, sferă, <înv.> trabant, trup ceresc. Soarele este un luceafăr. 4 stea, făclie. Spre dimineaţă, luceferii se sting pe cer. 5 (înv.; urmat de determ în. gen. care indică sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. II fig. călăuzitor, îndrumător, povăţuitor, sfătuitor, guru, lumină, luminător. Savantul i-a fost luceafăr în primii ani de cercetare. III (înv. şi pop.; şi nm. pr.) v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). luceălă s.f. (înv.) 1 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. 2 v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sti-clire. Strălucire. 3 fig. v. Frumuseţe. Mândreţe. Splendoare. Strălucire, luceăţă s.f. (înv.) 1 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. 2 v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sti-clire. Strălucire. luced, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) v. Briant. Li- 1990 căritor2. Lucios. Lucitor. Luciu2. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. 2 (despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 3 (despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) v. Limpede. Luminos. Senin, luceferănt, -ă adj. (înv.; despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) v. Briant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Luciu2. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor, luceferi vb. IV. intr. (înv. şi pop.) 1 (despre surse de lumină) v. Eclata. Lumina. Scânteia. Sclipi. Străluci. 2 (despre obiecte, corpuri etc. cu suprafaţa lucioasă pe care cade lumina) v. Luci. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străluci, luceflender s.m. (pop.; şi nm. pr.) v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). lucerensi s.m. pl. (rar) v. Luceri. luceri s.m. pl. lucerensi. Lucerii erau de origine etruscă. lucernăriu s.n. (constr.) 1 lucarnă. 2 lanter-nou, luminator, oberliht. Lucemariul, constituit din panouri transparente sau translucide, înlocuieşte o porţiune dintr-un plafon, dintr-un acoperiş sau dintr-un zid pentru a permite iluminarea naturală a interiorului. lucernă s.f. I (bot.) 1 (şi lucemă-albastră, lucernă-de-Banat) Medicago sativa; culbeceasă, ghizdei, trifoi, trifoi-frâncesc, tri-foi-pe-şapte-ani, trifoi-unguresc. 2 (şi lucer-nă-neagră) Medicago lupulina; trifoi, tri-foi-mărunt, trifoiaş-galben, drob2, vâr-tejul-pământului (v. vârtej). 3 (şi lucemă-gal-benă; reg.) v. Culbeceasă (Medicago falcata). 4 (colect.) lucemieră. Lucerna este locul semănat cu lucernă. II (arg.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie, lucemieră s.f. lucernă. luci vb. IV. intr. 11 (despre aştri, surse de lumină etc.) a lumina, a străluci, a zări, a răza, <înv.> a smicli, a smidi, a zâmbi. Soarele luceşte pe cer. Luna luceşte în fereastră. 2 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. şi pop.> a lumina, a răsfulgera, a scli-pui3, <înv.> a steli, a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele lucesc pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului luceşte în lumina soarelui. Zăpada luceşte sub clarul de lună. 3 (despre ochi, privire) a licări, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, a se aprinde, a arde. îi lucea privirea când o întâlnea. 4 (despre obiecte, corpuri etc. cu suprafaţa lucioasă pe care cade lumina) a scânteia, a sclipi, a sticli, a străluci, a strălumina, <înv. şi pop.> a luceferi, a lumina, <înv.> a vâlvora. Acoperişul de tablă al casei luceşte în razele soarelui. Tăişul cuţitului a lucit în lumina felinarului. II fig. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre idei, gânduri, sentimente, imagini etc.) a scăpăra, a străfulgera, a strălumina. Speranţa îi luceşte în suflet pentru câteva secunde. îi luci în minte, pentru o clipă, icoana bunicii. 2 (despre oameni sau despre manifestări, realizări etc. ale luciu lor) a excela, a bria, a eclata, a străluci, a triumfa, a strălumina. Spectacolul de Anul Nou luceşte prin talentul interpreţilor. lucia vb. I. tr. (tehn.; înv.; compl. indică suprafeţe metalice cu asperităţi sau neregularităţi) v. Netezi. Şlefui. lucid, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) conştient, <înv.> conştiu, conştiut, treaz. A murit lucid, luăndu-şi rămas-bun de la cei dragi. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, limpede, pătrunzător, profund, raţional, luminos, subţire, treaz. Este considerat un om cu mintea lucidă. 3 (în concepţia lui Nietzsche şi a lui Schelling; despre o atitudine în artă sau în cultură) apolinic, raţional. 4 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; rar; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat. înseninat. Limpede. Pur2. Senin. Străveziu. 5 (rar, despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 6 (rar; despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase,pietre preţioase etc.) v. Briant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Luciu2. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. II adv. (modal; în legătură cu vb. ca „a judeca”, „a gândi”, „a socoti”) clar, limpede, raţional. Judecă lucid faptele când trebuie să ia o hotărâre. luciditate s.f. 1 conştienţi Starea de luciditatea dispare în somn. 2 limpezime, limpiditate, limpeziciune, limpezeală. Nimic nu-i întunecă luciditatea minţii. Judecă situaţia cu luciditate. 3 (rar) v. Albastru. Albăstrime. Azur. Claritate. Limpezime. Senin. Seninătate. 4 (rar) v. Brianţi Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire. luciere s.f. (tehn.; înv.) v. Netezire. Şlefuire. Şlefuit1. lucietură s.f. (tehn.; înv.) v. Netezime. Plane-itate. lucifer s.m. 1 (şi nm. pr.) dracul (v. drac), necuratul (v. necurat), satana (v. satană), tartorul (v. tartor), mefisto, mefistofel, <înv. şi pop.> luceafăr, michiduţă cel bătrân, scaraoţchi, luceflender, sarsailă, scaraoschi cel bătrân, scaraoschi cel mai mare, vătaful (v. vătaf), <înv. şi reg.> mamonul dracilor (v. mamon), sarsaor, tatăl dracilor (v. tată), tatăl minciunilor (v. tată). Lucifer s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu şi, ca pedeapsă, a fost aruncat în iad, unde a devenit căpetenia dracilor. 2 (livr.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat Spirit rău. Tartor, luciferiăn, -ă adj. (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) demonic, diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, luciferic, mefistofelic, necurat, satanic, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> satanesc, <înv.> diavolic, mamonic, vrăjmăşesc. Numai dintr-un impuls luciferiăn a putut face o asemenea atrocitate. luciferic, -ă adj. (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) demonic, dia- bolic, diavolesc, drăcesc, infernal, luciferiăn, mefistofelic, necurat, satanic, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> satanesc, <înv.> diavolic, mamonic, vrăjmăşesc. Iucif6b, -ă adj., s.m., s.f. (med.) fotofob, heli-ofob, <înv.> lucifug. Lucifobii suferă defotofobie. lucifug, -ă adj. (med; înv.) v. Fotofob. Heli-ofob. Lucifob. lucigâu s.n. (bot; reg) v. Rogoz. Rogoz-aspru. Rogoz-de-pădure. Rogoz-mare (Carex). Iurime s.f. (înv.) v. Brianţi Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire, lucmă s.f. (reg.) 1 v. Luminiş. Ochi1. Poiană. 2 v. (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen.) v. Coamă. Creastă. Creştet. Culme. Muchie. Spinare. Sprânceană, lucind, -ă adj. (astăzi rar) 1 (mai ales despre surse de lumină) v. Licăritor2. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. 2 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) v. Briant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Luciu2. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor, luciolă s.f. (entom.; livr.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). lucios, -oăsă adj. 1 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) briant, licăritor2, lucitor, luciu2, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, lucind, luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. Crestele munţilor sunt acoperite de zăpezi albe, lucioase. Izvorul îşi duce undele lucioase în lumina soarelui spre locuri depărtate. Are un inel cu diamante lucioase. 2 (despre materii, materiale, despre piele, faţă, pâr etc.) lucitor, scânteietor, sclipitor, luciu2, <înv.> sclivisit. Mătasea este un material lucios. Are pârul negru, lucios. 3 (despre suprafeţe) luciu2, lustruit2, lustrit, <înv.> lustros, lins2. Pe tăblia lucioasă a mesei se află un milieu. 4 (despre suprafeţe, terenuri etc.) alunecos, glisant, luciu2, lunecos, bălos, letios, lunecuş, mâzgos, şiclit, <înv.> lunecat. Din cauza poleiului, şoseaua este lucioasă. 5 (despre obiecte de îmbrăcăminte) luciu2. Pantalonii îi sunt lucioşi în dreptul genunchilor. Haina este lucioasă în coate de la atâta purtat. 6 (despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, sticlitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2, lucire s.f. 11 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpă-rătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. Admiră lucirea stelelor pe cer. 2 brianţă, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire, efulgenţă, luciditate, străluciu, străluminare, <înv.> lucea- lă, luceaţă, lucime, lucoare, lucor, sticleală, străluceală, strălucitură, strălucoare, foc. O fascinează lucirea diamantului. îşi fereşte ochii de lucirea zăpezii. 3 licăr, licărire, licărit, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde lucirea din priviri. II fig. 1 licăr, licărire, licărit, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare. Simte o lucire de speranţă în suflet. 2 (înv.) v. Apologie. Cinste. Cinstire. Dafini (v. dafin). Elogiu. Glorie. Laudă. Lauri (v. laur). Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. 3 (înv.) v. Glorie. Grandoare. Măreţie. Mărire. Slavă. Splendoare. Strălucire. 4 (înv.) v. Celebritate. Faimă. Glorie. Prestigiu. Renume. Reputaţie, luci'ş s.n. (pop.; adesea cu determ. „apei”, „mării0 v. Luciu2. Oglindă, lucitor, -oăre adj., s.n. I adj. 1 (mai ales despre surse de lumină) licăritor2, scânteietor, sclipitor, lucind, sclipind, sclipicios, <înv.> scânteind, scânteios, clipicios. Flacăra lucitoare a lumânării luminează discret încăperea. Lumina stelelor este lucitoare. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, limpede, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, <înv. şi reg.> sticlit, strălucios, vederos, stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, străluminat. Farul împrăştie o lumină lucitoare. 3 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) briant, licăritor2, lucios, luciu2, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, lucind, lucid, străfulgerător, <înv. şi pop.> luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. 4 (despre materii, materiale, despre piele, faţă, păr etc.) lucios, scânteietor, sclipitor, luciu2, <înv.> sclivisit 5 (despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucios, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, sticlitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, lucitori, plini de vioiciune. 6 (înv.; despre lumină sau despre surse de lumină) v. Eclatant. Fervid. Intens. Mare1. Puternic. Strălucitor. Tare. Viu. 7 fig. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Arhicunoscut Bine-cunoscut Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Strălucit. Strălucitor. Ultracunoscut. Vestit. 8 fig. (înv.; despre peisaje, privelişti etc.) v. Elizeic. Magnific. Minunat. Mirific. Paradiziac. Splendid. Strălucitor. II s.n. (constr.; în zidărie; reg.) v. Mistrie. luciu1 s.m. (bot.; reg.) 1 v. Pin (Pinus silvestris). 2 v. Jep. Jneapăn (Pinus mugo). 3 v. Larice. Zadă (Larix decidua). luciu2, -ie adj., s.n. I adj. 1 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) briant, licăritor2, lucios, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, lucind, lucid, străfulgerător, <înv. şi pop.> luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luciuş luceferant, străluminos. 2 (despre suprafeţe) lucios, lustruit2, lustrit, <înv.> lustros, lins2. 3 (despre suprafeţe, terenuri etc.) alunecos, glisant, lucios, lunecos, bălos, letios, lunecuş, mâzgos, şiclit, <înv.> lunecat. 4 (rar; despre materii, materiale, despre piele, faţă, pâr etc.) v. Lucios. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. 5 (rar, despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Lucios. 6 (rar, despre piele) v. întins2. Neted. 7 (în opoz. cu „aspru”; rar, despre suprafaţa unor obiecte, materiale etc. sau despre pielea, pârul oamenilor, blana animalelor etc.) v. Catifelat. Mătăsos. Moale. Neted. 8 (înv. şi pop.; despre suprafeţe de pământ) v. întins2. Lin2. Neted. Plan. Şes. 9 (în opoz. cu „creţ”; pop.; despre păr) v. Drept. întins2. Neîncreţit. Neondulat. Netezit2.10 (pop.; despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) v. Deşert. Gol2. Necultivat. Pustiu. Sălbatic. Vid. 11 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; înv.; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat înseninat Limpede. Pur2. Senin. Străveziu. 12 fig. (înv.; despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Bogat. Luxos. Preţios. Princiar. Scump. II s.n. 1 lustru, strălucire, <înv.> perdaf, polei1. Bijuteria şi-a pierdut, în timp, luciul. 2 (adesea cu determ. „apei”, „mării’) oglindă, luciuş, luciş, lumină. Flori de nufăr plutesc pe luciul apei. 3 (cosmet.) luciu de buze = gloss. Fiind un produs puternic hidratant, foloseşte la mare numai luciu de buze, renunţând la ruj. 4 (înv. şi pop.) v. Cuprins1. întindere. întins1. Spaţiu. Suprafaţă. Teritoriu. 5 (art.; hidrol; înv.) luciul mării v. Nivelul mării (v. nivel). 6 (hidrol; înv.) v. Mare2.7 fig. (înv.; urmat de determ. în gen. sau precedat de prep. „de”) v. Enormitate. Imensitate. Infinit. Mare2. Necuprins. Nemărginire. Nemărginit. Nesfârşire. Nesfârşit1. Ocean2. Stepă. Vastitate. luciuş s.n. (rar, adesea cu determ. „apei”, „mării0 v. Luciu2. Oglindă, lucoare s.f. 11 (meteor.; rar) v. Fulger. 2 (înv. şi pop.; adesea cu determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. 3 (înv.; urmat de determ. în gen. care indică sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. 4 (înv.) v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire. II fig. (înv.) 1 v. Glorie. Grandoare. Măreţie. Mărire. Slavă. Splendoare. Strălucire. 2 v. Fast1. Lux. Măreţie. Pompă2. Somptuozitate. Splendoare. Strălucire, lucor s.m. (înv.) v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire. lucra vb. 1.1 intr. 1 (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, care indică obiectul muncii) a munci, a meşteri, <înv.> a meşterui. Toată ziua lucrează. Lucrează de dimineaţă la motorul maşinii. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu”, care indică opera căreia cineva i se dedică sau uneltele utilizate) a munci, a presta. Lucrează la noul său roman. Lucrează cu mistria. 3 (despre oameni) a activa, a munci. Lucrează în cadrul armatei. 4 (despre oameni) a func- ţiona, a servi, a sluji, a slugători, <înv.> a posluşi, a slugări. A lucrat toată viaţa ca arhivar. A lucrat în teatru cinci decenii. 5 (despre întreprinderi, instituţii etc.) a funcţiona. Centrala electrică lucrează la întreaga capacitate. Unele fabrici nu lucrează duminica. 6 (med., med. vet.; rar, despre medicamente, tratamente etc.) v. Acţiona. 7 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Face. Proceda. S^khn.; înv.; despre aparate electrice, mecanisme, motoare cu explozie etc.) v. Aprinde. Funcţiona. Merge. II tr. 1 (compl. indică flanele, rochii, ciorapi etc.) a împleti, a tricota, <înv. şi pop.> a suci2, <înv. şi reg.> a pleti, a ştricăni. îşi lucrează ofla-nea din mohair. 2 (compl. indică obiecte, materiale, semifabricate etc.) a confecţiona, a executa, a fabrica, a face, a produce. Lucrează bijuterii din aur şi argint. 3 (compl indică haine, încălţăminte, lenjerie etc.) a confecţiona, a croi2, a executa, a face. I-a lucrat un costum de ocazie. 4 (compl. indică figuri, modele, ornamente etc.) a ciopli, a dăltui, a săpa, a sculpta, a tăia, a scobi, a sferdi, a vişlui. I-a lucrat chipul în marmură. 5 (pict.; compl indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) a picta, a zugrăvi, a vopsi, <înv. şi pop.> a scrie, a pingăli, <înv.> a pictura, a sulimeni, a şerui2, a zografisi. Lucrează un tablou în culori vii. Tonitza a lucrat numeroase portrete. 6 (mai ales pop.; compl. indică materiale, substanţe etc. brute) a prelucra. Sculptorul lucrează piatra. 7 (agric.; compl. indică pământul) a cultiva, <înv.> a la-bora. Suprafeţe mari de teren au fost lucrate. 8 (rar, compl. indică texte, informaţii, date etc.) v. Modifica. Preface. Prelucra. Reface. Schimba. Transforma. 9 (înv. şi pop.; compl. indică meserii, profesii, îndeletniciri etc.) v. Exercita. Face. Practica2. Profesa. 10 (înv. şi pop.; mai ales în limbajul relig.; compl. indică fapte rele, infracţiuni, accidente, erori, abuzuri etc.) v. Comite2. Face. Făptui. Săvârşi. 11 (înv.; compl. indică cunoştinţe teoretice şi practice din discipline ştiinţifice, tehnice, artistice, obiecte de învăţământ etc.) v. învăţa. Studia. III fig. 1 intr. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) a complota, a conjura, a conspira, a unelti. Boierii au lucrat împotriva domnitorului numit de turci. 2 tr. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl. indică acţiuni reprobabile) a plănui, a unelti, a cloci, a coace, a fierbe, a ţese, a urzi, a mrejui, a împleti, a mreji. A lucrat mult timp răzbunarea. 3 intr. (fam.; despre organe, părţi ale corpului, în special despre minte, creier, memorie) a funcţiona. Mintea bătrânului lucrează perfect. I-a slăbit forţa şi mâinile lui nu mai lucrează la fel de bine. 4 tr. (fam.; compl. indică personalitatea, caracterul, poziţia socială a cuiva) v. Crea. Fasona. Forma. Modela. Mula. lucrare s.f. 11 efectuare, executare, execuţie, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvârşire, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1. Pentru lucrarea în bune condiţii a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 acţiune, operaţie. Muncitorii efectuau lucrarea de îndepărtare a dărâmătu- rilor. 3 (la pl; adm.) lucrări publice = <înv.> lucrări de bine public. Construirea autostrăzilor, consolidarea blocurilor, repararea şoselelor sunt lucrări publice; (înv.) lucrări de bine public v. Lucrări publice. 4 (mai ales pop.) prelucrare, prelucrat1, <înv. şi pop.> lucrat1. Lucrarea metalelor preţioase l-a pasionat din tinereţe. 5 (agric.) cultivare, cultură, lucrat1. Lucrarea pământului se face pentru a se obţine produse agricole. 6 (art.; agric.) lucrarea pământului = agricultură. Cei mai mulţi dintre ţărani se ocupă cu lucrarea pământului. 7 (rar) v. Lucra Muncă. Treabă. 8 (înv. şi pop.) v. Caznă. Chin. Efort Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 9 (înv.) lucrare-dimpreună = lucrare-laolal-tă v. Colaborare. Conlucrare. Cooperare. Cooperaţie. 10 (milit.; înv.) lucrare în oaste v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. 11 (înv.) v. Act1. Acţiune. Faptă. 12 (art.; agric.; înv.) lucrarea plugului v. Arare. Arat1. Arătură. Plug. Plugărie. Plu-gărit. 13 (mat.; înv.; adesea constr. cu vb. „a face) v. Calcul. Socoteală. 14 (înv.) v. Acţiune. Efect. Influenţă1. înrâurire. Rezultat. 15 (înv.; adesea urmat de determ. care indică felul, natura, domeniul etc.) v. Fenomen. Proces. 16 (înv.) v. Amplificare. Amploare. Creştere. Dezvoltare. Extensiune. Extindere. îmbogăţire. Lărgime. Lărgire. Mărire. 17 (tehn.; înv.) v. Funcţionare. Mers. 18 fig. (înv.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală. II (concr.) 1 creaţie, operă, producţie, lucru, <înv.> producere, product, singramă. Scriitorul a lansat o nouă lucrare valoroasă. 2 înfăptuire, operă, realizare. Sculptorul este mândru de lucrările sale. 3 (arhit.) operă. Lucrările arhitectonice gotice impresionează prin grandoare. 4 carte, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, op, pofli-oagă. Are un număr mare de lucrări ale clasicilor literaturii universale. 5 (lit.) lucrare dramatică = operă dramatică, piesă, scriere dramatică, ştuc. Cunoscutul regizor a pus în scenă lucrările dramatice ale lui Caragiale. 6 studiu. Profesorul i-a recomandat să consulte mai multe lucrări de lingvistică. 7 operă, scriere, text, op, pagini (v. pagină), <înv. şi pop.> scriptură, <înv.> operat1, scriitură, scrisoare, uvraj, maculatură1. Şi-a predat lucrarea la tipografie, pentru a fi tipărită. 8 (pedag.) lucrare de control = lucrare scrisă = extemporal1. Au dat astăzi lucrare de control la matematică; lucrare de diplomă = lucrare de licenţă; lucrare de licenţă = lucrare de diplomă. Lucrarea sa de licenţă a primit nota maximă. 9 (înv.) v. Organizare. Strudură. lucrat1 s.n. 11 (agric.) cultivare, cultură, lucrare. 2 (rar) v. Croire. Croit. Tăietură. 3 (rar) v. Lucru. Muncă. Treabă. 4 (înv. şi pop.) v. Lucrare. Prelucrare. Prelucrat1. II fig. (înv.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală. lucrat2, -a adj. 11 (despreflanele, rochii ciorapi etc.) împletit2, tricotat2. Flaneaua lucrată în 993 | ochiuri mari îi vine foarte bine. 2 (despre materiale, materii etc. brute) prelucrat2. Are o haină din piele lucrată. 3 (agric.; despre pământ) cultivat, muncit. Pământul lucrat dă roade bogate. 4 (rar; despre obiecte, încăperi etc.) v. Decorat. Gătit2. împodobit. înfrumuseţat. Ornamentat. Ornat. Pavoazat. II fig. (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) stilizat, cizelat2, şlefuit2. Studiul lucrat a fost trimis la revistă pentru a fi publicat. lucrativ, -ă adj. {despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, fructuos, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este lucrativ pentru ambele părţi. lucrăreţ, -eâţă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit Neostenit Sâiguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 2 v. Folositor. Necesar. Trebuincios. Util. 3 v. Bun. Eficace. Eficient. Folositor. Funcţional. Operant Operativ. Practic. Productiv. Util. lucrător, -oăre s.m., s.f., s.n„ adj. 11 s.m., s.f. muncitor, artefice, <înv.> robotnic, uvrier. Are lucrători buni în firma sa de construcţii. 2 s.m. (adm.) lucrător al statului = funcţionar, slujbaş, amploiat, <înv. şi reg.> tist, <înv.> mădular, oficial, <înv.; peior.> clănţău, scârţâitor. Adesea, lucrătorii statului din administraţie nu sunt binevoitori cu publicul; 3 s.m. (agric.) lucrător agricol = lucrător al pământului = lucrător de câmp = lucrător de ogoare = lucrător de pământ = agrarian, agricultor, plugar, <înv.> lucrător la câmp, lucrător la pământ. Cea mai mare nenorocire pentru lucrătorii agricoli este seceta; (înv.) lucrător la câmp = lucrător lapământ v. Agrarian. Agricultor. Lucrător agricol. Lucrător al pământului. Lucrător de câmp. Lucrător de ogoare. Lucrător de pământ Plugar. 4 s.m. (mar.; rar) lucrător pe marev. Marinar. Matelot. Matroz. Vaporean; (reg.) lucrător de vapor = (art.) lucrătorul haieului v. Marinar. Matelot. Matroz. Vaporean. 5 s.m. (relig; înv. şi pop.) lucrător al viei Domnului = lucrător al viei lui Hristos = lucrător în via Domnului v. Pastor. Părinte. Preot Sacerdot 6 s.m. (reg.) lucrător cu braţele = lucrător cu mâinile = lucrător cu sloboda = lucrător cu ziua = lucrător de zi v. a Pălmaş; b Diurnist. Ziler. 7 s.m. (înv.; lit.) lucrător cupana = lucrător în condei v. Literat. Om de litere. Scriitor. II adj. 1 (despre intervale de timp) <înv.> prost. în zilele lucrătoare nu are timp de vizite. 2 (rar, despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 3 (înv.; mai ales despre oameni) v. Activ. Dinamic. Energic. 4 (înv.; despre plante, culturi etc.) v. Productiv. Roditor. 5 (înv.) v. Amplificat. Crescut2. Dezvoltat. Extins. îmbogăţit Lărgit Mărit3. III (reg.) 1 s.f., s.n. v. Atelier. 2 s.f. v. Fierărie1. 3 s.f. (ferov.) v. Locomotivă. Maşină. IV s.f. (gram.; înv.) v. Acuzativ. Caz acuzativ, lucrătoreăsă si. (reg.) v. Săteană (v. sătean). Săteancă. Ţărancă1. lucrătorîe si. (înv.) v. Atelier, lucrătură si. 1 execuţie. Covorul are o lucrătură admirabilă. 2 fig. complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, scenariu, tramă, urzeală, urzire, urzitură. Domnitorul a fost victima unei lucrături. lucrelnic, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre activităţi, manifestări, creaţii etc. ale lor) v. Practic. Pragmatic. Utilitar. Utilitarist. lucrişor s.n. (înv.) v. Lucruşor. lucroi, -oaie adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, lucru s.n. 11 (în opoz. cu „fiinţă’) obiect, <înv. şi reg.> unelte (v. unealtă), <înv.> materie. îşi investeşte banii în lucruri de artă. îşi cumpără tot felul de lucruri inutile. 2 (jur.) lucru imobil = lucru nemişcător. Lucrul imobil nu poate fi strămutat dintr-un loc în altul; lucru mişcător = lucru mobil; lucru mobil = lucru mişcător. Lucrul mobil poate fi strămutat din-tr-un loc în altul; lucru nemişcător = lucru imobil. 3 lucru consumptibil = <înv.> lucru chetuitor. Lucrul consumptibil îşi schimbă substanţa de la prima întrebuinţare; lucru neconsumptibil = <înv.> lucru nechetuitor. Lucrul neconsumptibil poate fi întrebuinţat în mod repetat fără a fi distrus sau înstrăinat de la prima întrebuinţare; (înv.) lucru chetuitor v. Lucru consumptibil; lucru nechetuitor v. Lucru neconsumptibil. 4 (înfilos. lui Kant) lucru în sine = numen. Lucrul în sine este esenţa cognoscibilă numai prin raţiune, în opoziţie cu fenomenul, cunoscut senzorial. 5 lucru râu v. a (pop.; eufem.; şi lucru slab) Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor; b (omit.; reg.) Turturică-de-India. Turturică-râzătoare (Streptopelia risorius); c (med; reg.) Epilepsie. I11 muncă, treabă, lucrare, lucrat1, slujbă, hon-ţăneală, meşteşug, <înv.> câştig, deală, laboare. Lucrul stăruitor şi pasionat este justificarea existenţei omului. 2 activitate, îndeletnicire, muncă, ocupaţie, preocupare, treabă, travaliu, operozitate, stare, rost, <înv.> îndeletnicie, ocupare, preo-cupaţie. Lucrul său în cercetare a fost răsplătit cu numeroase premii. 3 (fiz.) lucru mecanic = travaliu. Lucrul mecanic este energia dezvoltată de o forţă care acţionează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componenta forţei care acţionează asupra corpului în direcţia deplasării punctului ei de aplicaţie şi mărimea acestei deplasări; lucru mecanic virtual = <înv.> moment virtual, muncă virtuală. Lucrul mecanic virtual este produs de forţele efectiv aplicate sistemului mecanic corespunzător unui ansamblu de deplasări virtuale. 4 (pop. şi fam.) v. Datorie. îndatorire. însărcinare. Obligaţie. Sarcină. 5 (concr.; fam.) v. Creaţie. Lucrare. Operă. Producţie. 6 (înv.) v. Avantaj. Beneficiu. Bine. Câştig. Folos. Profit. 7 (înv.) v. Esenţă. Fond. Materie. ludoterapie II11 (adesea constr. cu vb. „a comite”, „a face", „a înfăptui’) faptă, <înv. şi reg.> urmare, epiherimă. A comis un lucru de care îi este ruşine. 2 chestiune, problemă, subiect, temă, <înv. şi reg> prochimen, <înv.> materie, obiect. Lucrurile care trebuie discutate sunt diverse. 3 chestiune, poveste, problemă, treabă, pricină, socoteală, <înv.> ma-dea, predmet. S-a lămurit lucrul despre care i-ai vorbit? 4 fapt, întâmplare, chestie. Nu a mai putut participa la întrunire pentru că a intervenit un lucru neprevăzut. 5 (lapl. lucruri) afacere, chestiuni (v. chestiune), interese (v. interes), probleme (v. problemă), treabă, daraveră, nim, tamjă, <înv.> negoţ, nevoi (v. nevoie), trebuinţă. Nu-i place ca cineva să se amestece în lucrurile lui. 6 (înv. şi pop.) v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 7 (înv. şi pop.) v. Ceremonial. Ceremonie. Etichetă. Protocol. Regulă. Rit Ritual. Tipic1.8 (înv. şi pop.) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei. 9 (art.; pop. şi fam.) lucrul diavolului = lucrul dracului = lucrul Satanei = lucruri drăceşti, <înv.> lucru diavolesc. Ceea ce s-a întâmplat nu poate fi decât lucrul dracului; (lapl; reg.) lucruri drăceştiv. Lucrul diavolului. Lucrul dracului. Lucrul Satanei; (înv.) lucru diavolesc v. Lucrul diavolului. Lucrul dracului. Lucrul Satanei. 10 (înv.) v. Adeverire. Confirmare. împlinire. îndeplinire. Realizare. 11 (milit.; înv.) lucru de oaste = lucru de război = (art.) lucrul războaielor v. Artă militară. Război1.12 (înv.) v. Normă. Precept Principia Rânduială. Regulă. 13 (înv.) v. învăţătură. Normă. Precept. Principiu. Regulă. 14 (arg.) lucru manual v. Chiromanie. Masturbare. Masturbaţie. Onanie1. Onanism. lucruleţ s.n. (rar) v. Lucruşor. lucruşor s.n. lucruleţ, lucruţ, <înv.> lucrişor. luctuos, -oăsă adj. (livr.; despre stări, situaţii, despre fiinţe sau despre aspectul, înfăţişarea lor etc.) v. Funebru. Jalnic. Lugubru. Macabru. Sinistru. Sumbru. lud, ludă adj., s.m., si. 1 (înv. şi reg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. ludâie si. (bot.; reg.) 1 (şi ludaie-albă, luda-ie-bulgărească, ludaie-de-curechi, luda-ie-de-mâncare, ludaie-porcească, ludaie-tur-cească, ludaie-turcească-de-mâncat) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). 2 v. Dovlecel (Cucurbita pepo oblonga). 3 v. împărăteasă. Mutătoare (v. mutător) (Bryonia alba). 4 v. Pepene. Pepene-Roşu. Pepene-Verde (Citrullus vulgaris). Lude s.m. (ist.; înv.; nm. pr.) v. Poartă, ludeţe si. (înv.) v. Copilărie. Pruncie, ludiăn, -ă s.n., adj. (geol.) vemelian. Ludianul este ultimul etaj al eocenului. ludişor, -oară adj. (reg.; despre oameni) v. Prosticel. Prostişor. Prostuleţ. Prostuţ. ludoterapie si. jocoterapie. Prin ludoterapie se urmăreşte utilizarea jocurilor pentru reso-cializarea bolnavilor mintali. ludovic ludovic s.m. (fin.) <înv.> luidor. Ludovicul este o veche monedă franţuzească de aur, care a circulat şi în Ţările Române. lues s.n. (med.) sifilis, boală franţuzească, boală nemţească, boală specifică, verolă, viru-loză, pădureţ, pierit, cel pădureţ, cel perit, <înv. şi reg.> sfranţ, sfrenţie, frenţe, găftci, gubăvie, mâncătură, sfinţie, şui5, <înv.> frenţuş, malafranţă, sifilitic, sifon. Luesul este o boală venerică. luetă s.f. (anat.) omuşor, omuşorul gâtlejului (v. omuşor), uvulă, apărătuş, <înv. şi reg.> limburuş, copil2, guşter, împără-tuş, limba beregatei (v. limbă), limbă, limbucă, limbuş, limbuţă, lindic, lindicuş, lindicuşul gâtului (v. lindicuş), lindiruş, lindiruşul gâtului (v. lindiruş), lingurică, mosor, ouşor, puţa gâtului (v. puţă), puţişoară, sfârcul gâtlanului (v. sfârc), ţâcul gâtului (v. ţâc), ţâmburuc, ţâmburuş, ulmuş, <înv.> limbulă. Lueta este marginea posterioară, mobilă şi contractilă a vălului palatului. luetic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) sifilitic, frenţit, frenţos, gânceluit, <înv.> înfrânt, mala-franţat, sfrenţos, sisi. Lueticii trebuie să urmeze un tratament medical special. luft s.n. 1 (reg.) v. Aer1. Atmosferă. Cer2. Slavă. Spaţiu. Văzduh. Zarişte. Zări (v. zare). 2 (tehn.; înv.) v. Interstiţiu, luftbalon s.n. (aeron.; reg.) v. Aerostat Balon1, luftui vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe, mai ales despre oameni) v. Aerisi. Răcori, lufturi vb. IV. refl. (reg; despre fiinţe, mai ales despre oameni) v. Aerisi. Răcori, lugâci s.m. (reg.) 1 (omit.) v. Botroş (Pyrrhu-la vulgaris). 2 (bot.) v. Varga-ciobanului (v. vargă) (Dipsacus silvester). lugăriţă s.f. (omit.; reg.) 1 v. Scatiu (Cardu-elis spinus). 2 v. Sticlete (Carduelis carduelis). lugâu s.n.,s.m. (reg.) 1 s.n. (la ham) v. Şleau2. Ştreang. Trăgătoare (v. trăgător). 2 s.m. (zool.) v. Lăturaş. 3 s.m. (deprec.) v. Paşte-vânt Pier-de-vară. Pierde-vremea. Tarâie-brâu. lugi vb. IV. tr. (latin.; înv.; compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. br) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge, lugire s.f. (înv.) 1 v. Bocire. Jelire. Jeluire. Plângere. Plâns1. 2 v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguia-lă. Tânguire. Tânguit1. Vaitare. Văitat1. Văitătură. lugocel s.m. (omit.; reg.) 1 v. Scatiu (Carduelis spinus). 2 v. Sticlete (Carduelis carduelis). lugojeână s.f. (j.folc.) abrudeană, abrudean-că, ardeleană (v. ardelean), ardeleancă, ardelenească (v. ardelenesc), ciobănaş, haţegană, someşeană. Lugojeana este un dans popular din Transilvania, cu mişcare moderată. lugubru, -ă adj., adv. 1 adj. (despre stări, situaţii, despre fiinţe sau despre aspectul, înfăţişarea br etc.) jalnic, macabru, sinistru, sumbru, luctuos, funebru. în casă.era o atmosferă lugubră. Toţi aveau figuri lugubre din cauza nenorocirii. 2 adv. (modal) macabru, sinistru, sumbru. Lupii urlă lugubru. lugzau s.n. (reg.) v. Leşie1. luhăr s.m. (bot.; reg.) 1 v. Trifoi. Trifoi-roşu. (Trifolium pratense). 2 luhăr-sălbatic v. Papanaş (Trifolium arvense). luhărişte s.f. (bot; reg.) v. Trifoişte. luicâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică copii mici) v. Legăna. luică s.f. (reg.) v. Leagăn, luidor s.m. (fin.; înv.) v. Ludovic, lujer s.m. I (bot.) 1 tulpină^vr.) caulis. Vântul a rupt câţiva lujeri de lalele. 2 (mai ales la viţa-de-vie; înv. şi reg.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar. 3 (reg.) v. Trunchi. Tulpină. 4 (laporumb; reg.) v. Cocean. Strujan. 5 (art.; reg.) lujerul-broaş-tei v. Măcriş (Rumex acetosella). II fig. (rar) v. Coborâtor. Descendent. Lăstar1. Mlădiţă. Nepot. Os. Rejeton. Urmaş. Viţă. Vlăstar, lujerică s.f. (bot; reg.) v. Sunătoare (Hyperi-cum maculatum). lulă s.f. (reg.) 1 v. Lulea. Pipă. 2 lulea. Lula este ţeava dreaptă sau încolăcită de la cazanul de ţuică. lulăî vb. IV. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni, mai ales copii) v. Legăna, luleă s.f. 1 pipă, lulă, pâcă, pipoc, şco-mârlă, cioancă. îşi cumpără tutun aromatizat pentru lulea. 2 (reg.) lulă. 3 (tehn.; la moară; reg.) buric, buri-cul-morii (v. buric). în lulea se sprijină fusul. luleluşă s.f. 1 (pop.) luleluţă, luliţă. 2 (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). luleluşcă s.f. (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). luleluţă s.f. (reg.) v. Luleluşă. lulită s.f. (reg.) v. Luleluşă. lulu1 s.m. invar, (zool.) şpiţ1. Lulu este un câine de talie mică, cu părul pufos şi cu urechile drepte. lulu2 s.n. (reg.) v Leagăn, luludie s.f. (grec.; înv.) v. Floare, luluţână s.f. (omit.; reg.)v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). lumăreţ, -eâţă adj. (reg.; despre oameni) v. Chefliu. Petrecăreţ. lumânăre s.f. 11 feştilă, lumină, vedere, <înv.> luminătură. Aprinde o lumânare la mormântul bunicilor. 2 (reg.) lumânare de gheaţă v. Ţurţur; (înv.) lumânare de vântv. Faclă. Făclie. Torţă. 3 (omit.; arg.) v. Gâscă (Anser domestica). I11 (tehn.; la plug) trăgaci. Lumânarea este o parte a rotilei. 2 (lapl. lumânări; fam.) v. Muc. 3 (la cumpăna fântânii; reg.; şi, art., lumânarea fântânii, lumânarea puţului) v. Prăjină. III (bot) 1 Ver-bascum phlomoides; lumânărică, coa-da-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-mielului (v. coadă), coada-şoricelului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, pur1, puţa-ţiganului (v. puţă), rânzişoară. 2 (reg.) v. Brusture. Lipan1 (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). 3 (reg.; şi lumâna-rea-Domnului) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thap-sus). 4 (reg.) v. Lumânărica-pământului (v. lumânărică) (Gentiana asclepiadea). 5 (reg.) v. Luminiţa-nopţii (v. luminiţă). Luminiţă. Luminiţă-de-noapte (Oenothera biennis). lumânărăr s.m. 1 <înv.> luminar, mungiu. Lumânărarulface sau vinde lumânări. 2 (reg.) v. Boştinar. lumânărăreâsă s.f. (înv.) v. Lumânăreasă. lumânărărie s.f. lumânărie. lumânăreâ s.f. lumânărică, luminea, luminioară, luminiţă, luminuţă. A cumpărat câteva lumânărele din ceară curată. lumânăreâsă s.f. <înv.> lumânărăreâsă. Lu-mânăreasa vinde lumânări. lumânărică s.f. I lumânăreâ, luminea, luminioară, luminiţă, luminuţă. II (bot) 1 (şi, art., lumânărica-Domnului) Verbascum thap-sus; coada-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, lemnul-Domnului (v. lemn), lipan1, lumânare, lumânarea-Domnului (v. lumânare), luminea, luminoasă (v. luminos), pur1, <înv.> sporiş. 2 Verbascum phlomoides; lumânare, coada-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-mielului (v. coadă), coada-şoricelului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, pur1, puţa-ţiganului (v. puţă), rânzişoară. 3 (art.) lumânărica-pământului = Gentiana asclepiadea; băşicuţă, fierea-pământului (v. fiere), ghinţură, iarba-tăieturii (v. iarbă), lumânare, lumânărică-albastră, lumânărică-de-câmp, lumânărică-de-munte, tăietoare (v. tăietor), tăietură; (reg.) lumânarică-albastră = lumâ-nărică-de-câmp = lumânărică-de-munte v. Lumânărica-pământului; lumânărica-peş-tilorv. Captalan-negru (Verbascum nigrum). 4 (reg.) v. Brusture. lipan1 (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). 5 (reg.) v. Luminiţa-nopţii (v. luminiţă). Luminiţă. Luminiţă-de-noapte (Oenothera biennis). II11 (la pl lumânărici; rar) v. Muc. 2 (la cumpăna fântânii; reg.) v. Prăjină. lumânărie s.f. lumânărărie. în lumânărie se fac lumânări. lumânăriţă s.f. (la cumpăna fântânii; reg.) v. Prăjină. lumbâgo s.n. (med.) durere de mijloc, durere de şale. Lumbagoul apare ca urmare a unui efort fizic, a unei mişcări necontrolate a corpului sau a expunerii la frig. lumbi s.m. pl. (anat.; la oameni; înv.) v. Mijloc. Şale (v. şa). lumbus s.n. (anat; la oameni şi la animale) <înv.> lombe. Lumbusul este porţiunea dorsală a trunchiului, cuprinsă între torace şi pelvis. lume s.f. 11 (filos.; în opoz. cu „microcosmos”) cosmos, macrocosmos, megacosmos, univers, vileag, <înv.> unocuprinzime. Uniifibsofi susţin că pământenii nu sunt singuri în lume. 2 (astron.) sistem planetar, sistem solar, <înv.> sistem soresc. Lumea este ansamblul alcătuit din Soare şi totalitatea corpurilor cereşti care gravitează în jurul lui. 3 glob, globul pământesc (v. glob), mapamond, pământ, univers, sferă. A făcut înconjurul lumii. Vrea să călătorească, să vadă lumea. 4 (adesea cu determ. „întreaga’, „toată”) făptură,fire,natură, univers. Lumina dimineţii se revarsă peste toată lumea. 5 loc, parte, parte a lumii, parte de lume, regiune, ţinut, <înv.> cuprins1. Nu mai fi atât de critic şi vezi cum este şi prin alte lumi! 6 (biol.) lume microscopică = mi- luminat crolume. 7 (înv. şi pop.) v. Pământ. Uscat2. I11 (adesea cu determ. „întreaga’, „toata) omenire, seminţia omenească (v. seminţie), umanitate, univers, <înv. şi reg.> omenime, lumucă, <înv.> seminţia pământenilor (v. seminţie), viii (v. viu). Toată lumea militează pentru pace. în cartea sa studiază o perioadă importantă din istoria lumii. 2 oameni (v. om), omenire, <înv. şi pop.> vileag, <înv. şi reg> omet1, nip, omenet, geane. Se strecoară cu greu prin lumea din supermarket. Vorbeşte de la tribună lumii din piaţă. 3 suflare. Noaptea, toată lumea a adormit. 4 ascultători (v. ascultător), asistenţă, audienţă, auditoriu, public. Lumea îl întâmpină pe solist cu ropote de aplauze. 5 societate. Tânăra a ieşit prima dată în lume însoţită de părinţi. 6 (art.) lumea bună = high-life. La recepţie erau mulţi reprezentanţi ai lumii bune din oraş. 7 clientelă, cumpărători (v. cumpărător), muşterii (v. muşteriu). Lumea care vine la magazinul lui este constantă. 8 (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambient, ambiental, anturaj, mediu1, societate, <înv.> mijloc, aer1, atmosferă, cadru, cerc, climat, sferă, pepinieră, ocol. Lucrează într-o lume benefică pentru formarea lui profesională. 9 (art.) lumea latină = latinitate. Izolarea limbii române de lumea latină apuseană a avut consecinţe importante. 10 (art.; relig. creştină) lumea cea de apoi = lumea cea luminată = lumea cealaltă = lumea de apoi = lumea de dincolo = lumea drepţilor = lumea luminată = lumea moartă = lumea spiritelor = lumea viitoare = altă lume, cealaltă lume (v. celălalt), viaţa cealaltă (v. viaţă), viaţa de apoi (v. viaţă), viaţa viitoare (v. viaţă), vremea cea de apoi (v. vreme), vremea de apoi (v. vreme)I, aceea lume (v. acela), aia lume (v. ăla), aialaltă lume (v. ălălalt), <înv.> cea lume (v. cel), ceea lume (v. cela). Lumea de apoi este existenţa de după moarte, viaţa sufletului de dincolo de mediul pământesc, (înv. şi pop.) lumea întunericuluiv. Gheenă. Hades. Iad Infern. Orc. Tartar. 11 (art.; în credinţele pop. şi în basme) lumea de dincolo = altă lume, cealaltă lume (v. celălalt), celălalt tărâm. în lumea de dincolo trăiesc fiinţe cu puteri supranaturale. 12 (înv. şi pop.) v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). 13 (reg.) lumealbăv. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). 14 (înv.) v. Neam. Popor. Populaţie. II11 (înv. şi pop.; urmat de determ în. gen. care indică sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. 2 (art; anat.; pop.) lumea ochiului = lumea ochilor v. Pupilă. lumeăn, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Laic. Mirean. Mireancă. 2 adj. v. Laic. Lumesc. Mirean. Pământean. Profan, lumen s.m. (fiz.) lumină. Lumenul este unitatea de măsură afluxului luminos. lumenmetru s.n. fotometru. Lumenmetrul este folosit pentru determinarea fluxului luminos. lumesc, -eâscă adj. 1 mundan. Nicio putere lumească nu-l poate învinge. 2 laic, mirean, pământean, profan, mundan, secular, <înv. şi pop.> mirenesc, pământesc, <înv.> lumean, politicesc, temporal2. Preotul parohiei are, pe lângă activităţile bisericeşti, şi treburi lumeşti. 3 carnal, fizic2, senzual, sexual, trupesc, <înv.> pieliţesc, păgân, spurcat2. Plăcerile lumeşti sunt considerate păcat de către biserică. 4 (în opoz. cu „ceresc”, „dumnezeiesc”) pământesc, teluric, terestru, terian, lutos. Copleşit de grijile lumeşti, uită adesea de ceea ce este mai important pentru sufletul său. 5 omenesc, pământesc. Rămăşiţele lui lumeşti au fost trimise cu avionul în ţară. lumeţ,-eâţă adj., s.m., s.f. 1 adj. (pop.; despre bărbaţi) v. Afemeiat. 2 adj., s.m., s.f. (fam.) v. Chefliu. Petrecăreţ. lumici'că s.f. lumiţă, lumucă, lumuleană, lumuliţă, lumuţă. lumină vb. 1.11 intr. (despre curentul electric, despre surse de lumină etc.) a arde. în camera copilului, veioza luminează tot timpul nopţii. 2 tr. (compl. indică spaţii, încăperi, drumuri etc.) a reverbera. Un tub de neon luminează holul. 3 intr. (despre surse de lumină) a eclata, a scânteia, a sclipi, a străluci, <înv. şi pop.> a luceferi, a glănţui, a vedera, <înv.> a văpăi, a zâmbi, a vedea. Farul luminează în noapte. Candelabre luminează în salon. 4 intr. (despre aştri, surse de lumină etc.) a luci, a străluci, a zări, a răza, <înv.> a smicli, a smidi, a zâmbi. Soarele luminează pe cer. Luna luminează în fereastră. 5 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”; despre vreme sau despre zare, atmosferă etc.) a se însenina, a se limpezi, a se răzbuna, a se tistăli1. Afară s-a mai luminat. Atmosfera s-a luminat după ridicarea ceţii. 6 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; despre cer) a se deschide, a se însenina, a se însori, a se limpezi, a se clarifica, a se deznora, a se spăla. După ploaie cerul s-a luminat. 7 intr. (înv. şi pop.; despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) v. Bria. Licări. Luci. Scăpăra. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străfulgera. Străluci. 8 intr. (înv. şi pop.; despre obiecte, corpuri etc. cu suprafaţa lucioasă pe care cade lumina) v. Luci. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străluci 9 intr., refl. (meteor.; reg.) v. Fulgera. Fulgura. II fig. 1 refl. (despre oameni sau despre chipul lor) a se deschide, a se descreţi, a înflori, a se însenina, a se deznegri. Faţa i s-a luminat când şi-a văzut copiii. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înveseli, a (se) veseli. Toţi s-au luminat când au aflat că vor pleca în excursie. 3 tr. (compl. indică inima, sufletul, viaţa etc. oamenilor) a bucura, a desfata, a încânta, a ameţi, a îmbăta, a legăna, a mângâia. Speranţa că se va însănătoşi îi luminează sufletul. 4 tr. (pedag.; compl. indică mai ales adolescenţi, copii) a instrui, a învăţa. Ca profesor, a luminat toată viaţa elevii. 5 tr. (cu determ. introduse prin prep. „cu”, „prin”) a deprinde, a educa, a obişnui. A luminat gustul publicului cu creaţii artistice de mare valoare. 6 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a se civiliza, a (se) cultiva, a (se) stila, a (se) cizela, a (se) deştepta, a (se) rafina, a (se) subţia, a (se) şlefui, a se sublima, a (se) ciopli, a (se) pili1, a (se) roade. S-a mai luminat de când a schimbat anturajul. 7 tr. (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluşi, a dezlega, a elucida, a lămuri, a limpezi, a descâlci, a descifra, a deznoda, a dezveli, a dezghioca. A luminat împrejurările în care s-a produs crima. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) clarifica, a (se) dumiri, a (se) edifica, a (se) lămuri, a (se) limpezi. Luminându-se din spusele copiilor că s-a întâmplat ceva grav, s-a dus la locul indicat. Criticul a luminat publicul asupra valorii dramaturgului. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndruma, lumi-neală, răzbunare, răzbuneală. După atâtea zile înnorate, se aşteaptă luminarea cerului. II fig. 1 cultivare, instruire, învăţare, senin, străluminare, <înv. şi pop.> lume, răsfrângere, vedere, zare, <înv.> luceafar, luceală, lu-ceaţă, lucoare, smiclire, luce, bătaie. îi orbea lumina soarelui. Paharele sclipeau în lumina candelabrului aprins. 2 (electr.) lumină electrică = curent electric, electricitate, energie electrică, vifon. Lumina electrică a fost întreruptă timp de câteva minute. 3 (chim.) lumină de var = (art.) lumina lui Drumond. Lumina de var este o lumină albă intensă, obţinută prin atingerea unei plăci de var cu vârful unei flăcări mici de gaz detonant, (art.) lumina lui Drumond = lumină de var. 4 (fiz.; pop.) v. Watt. 5 (entom.; reg.) lumi-nă-de-pădurev. Licurici (Lampyris noctiluca). 6 (fiz.; impr.) v. Lumen. I11 (astron.; înv. şi reg.) v. Lună. 2 (astron.; înv. şi reg.) lumină nouă v. Lună nouă. 3 (pop.) v. Lumânare. 4 (bis.; reg.) lumină de stat v. Toiag. 5 (reg.) v. Foc. 6 (astron.; înv.) v. Lunaţie. Lună sino-dică. 7 (znv.) v. Lună. 8 (poetic) v. Flacără. Flamă. Pară1. Văpaie. Vâlvătaie. 9 (poetic) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. III (reg.) 1 (la moara de apă) grindă, podoimă1, posadă1, punte. Pe lumină se sprijină capătul de jos al fusului care învârteşte piatra alergătoare. 2 (la cumpăna fântânii) v. Prăjină. 3 (reg.; şi lumină de gheaţă) v. Ţurţur. B11 (mineral.; rar) v. Diamant. 2 (anat.; înv. şi pop.; şi, art., lumina ochiului) v. Bulbul ochiului (v. bulb). Glob ocular. Globul ochiului (v. glob). 3 (mai ales în pictura bisericească; înv. şi pop.) v. Aură. Aureolă. Halo. Nimb. 4 (anat.; pop.; şi, art., lumina ochiului, lumina ochilor) v. Pupilă. 5 (poetic; adesea cu determ. „apei”, „mărit) v. Luciu2. Oglindă. II fig. 1 (şi, art., lumina ochiului, lumina ochilor) vedere. Orbii au ochii lipsiţi de lumină. Cu cât îmbătrâneşte, lumina ochilor i se stinge. 2 (anat.) ochi1. Sub bretonul lung al fetei două lumini albastre te fascinează. 3 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, foc, rază, scăpărare, străfulgerare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde lumina din priviri. 4 strălucire. Orice urmă de lumină i-a pierit de pe chip. III fig. 1 cultură, cunoştinţe (v. cunoştinţă), instrucţie, învăţătură, pregătire, studii (v. studiu), carte. îi întrece pe toţi în privinţa luminii. Deşi este foarte isteţ, nu are prea multă lumină. 2 înţelepciune. Lumina acestui bătrân este recunoscută. 3 călăuzitor, îndrumător, povăţuitor, sfătuitor, guru, luceafar, luminător. Savantul i-a fost lumină în primii ani de cercetare. 4 (relig. creştină; nm. pr.) Lumină de la Lumină = Lumină din Lumină = Fiul lui Dumnezeu ('v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Nazareeanul (v. na-zareean), Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Leul (v. leu1). Ne închinăm Luminii din Lumină. 5 (rar) v. Iluminare. Revelaţie. 6 (înv.) v. Cărturar. Dascăl. Erudit. învăţat2. Savant. 7 (relig. creştină; înv.;) v. Sfânta Treime (v. sfânt). Trinitate. Troiţă. C (tehn.; rar) v. Interstiţiu, luminăcios, -oăsă adj. (înv.; despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. luminător, -oăre s.m., adj. I s.m. (înv.) v. Sfeşnic. II fig. 1 s.m., adj. călăuzitor, îndrumător, povăţuitor, sfătuitor, guru, luceafar, lumină. 2 adj. (înv.; despre argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Clarificator. Edifiant. Edificator. Explicativ. Ilustrator. Lămuritor, luminătură s.f. 1 (meteor.; înv. şi reg.) v. Fulger. 2 (înv.) v. Lumânare, luminăţie s.f. (înv.; ca termen de reverenţă; adesea urmat de un adj. pos.) <înv.> luminare. Scrie o scrisoare Luminăţiei Sale, prinţesei. lumineă s.f. 1 (pop.) v. Luminiţă. 2 (pop.) v. Lumânărea. Lumânărică. 3 (bot.; reg.) v. Lu-mânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus). lumineălă s.f. (reg.) v. înseninare. Limpezire. Luminare. lumineăţă s.f. (bot.; reg.) v. Iarba-fiarelor (v. iarbă) (Cynanchum vincetoxicum). luminicfcă s.f. (reg.) focurel, luminuşă. Luminicica se aprinde pentru morţi, în noaptea spre Joia Mare, acasă sau la mormânt. luminioără s.f. (pop.) 1 v. Luminiţă. 2 v. Lumânărea. Lumânărică. luminism s.n. iluminism, secolul luminilor (v. secol). Reprezentanţii de seamă ai luminismului românesc au fost Samuil Micu, Gh. Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu. luminist, -ă s.m., s.f., adj. iluminist, iluminator. Ion Budai-Deleanu a fost un luminist. Curentul luminist a fost promovat la noi de Şcoala Ardeleană. luminiş s.n. ochi1, poiană, colnic, lim-peziş, zarişte, golean, golişte, lucină, luncă, mreajă, ochean2, ocheţ, podei, poderei, poieniş, pripor, prund, pustă, răzbuneală, ză-podie, aralâc. Au poposit într-un luminiş din pădure. luminiţă s.f. 11 luminea, luminioără, <înv. şi pop.> luminuţă. O luminiţă sclipeşte în depărtări. 2 (pop.) v. Lumânărea. Lumânărică. II (bot.; şi luminiţă-de-noapte, art., lumi-niţa-nopţii) Oenothera biennisr, iarba-asi-nului (v. iarbă), lumânare, lumânărică. luminofor s.n. (fiz.) fosfor. Luminoforul este folosit la acoperirea tuburilor fluorescente. luminâs, -oăsă adj., s.f. I adj. 1 (despre aştri, surse de lumină) scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, efulgurat, lucid, senin, <înv. şi reg.> luced, sticlit, strălucios, ve-deros, lumitor, sclipos, stelos, <înv.> luminăcios, scânteind, scânteios, sclipit2, seninos, strălucind, străluminat. Pe cer se vede luceafărul luminos. Candelabrul din salon este prea luminos. 2 (despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) limpede, senin, <înv. şi reg.> luced, dalb, alb. Când s-a trezit, era o zi luminoasă. Zorii se revarsă luminoşi peste oraş. 3 (mai ales despre dimineţi) radios, strălucitor, dalb. Se bucură de luneca această dimineaţă luminoasă la malul mării. 4 fosforescent, fosforic. Luminoforul este o substanţă luminoasă. Licuricii sunt luminoşi. 5 (despre culori sau, p. ext., despre ceea ce este colorat) clar, deschis, limpede, <înv.> limpeziu. în această dimineaţă cerul este de un albastru luminos. 6 (despre ochi, privire) clar, limpede, pur2, curat, senin. Fetiţa are ochii mari şi luminoşi. 7 (despre ochi, privire, înfăţişare) strălucitor, fosforescent, fosforic. Când este fericită^ochii îi sunt luminoşi. 8 (mai ales fig.; despre fizionomia, privirea oamenilor sau, p. ext., despre oameni) vesel, voios, înseninat, însorit. îşi întoarce spre el faţa luminoasă. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, precis, răspicat, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare luminoasă a întregului proiect. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, limpede, lucid, pătrunzător, profund, raţional, subţire, treaz. Este considerat un om cu mintea luminoasă. 3 apolinic, echilibrat, senin. Scriitorul are o structură luminoasă. 4 (rar; despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Bogat. Luxos. Preţios. Princiar. Scump. 5 (înv. şi pop.; despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. înalt Mare1. Nobil. 6 (înv. şi pop.; despre construcţii, monumente etc.) v. Grandios. Impozant. Impunător. Maiestuos. Măreţ. Monumental. Splendid. Superb. Trufaş1. III s.f. (bot.) 1 Clematis reda; clematită, năprasnică (v. năprasnic), viţă-albl 2 (reg.) v. Clocoţel. ClopoţeL Clematită (Clematis integrifolia). 3 (reg.) v. Curpen. Viţă-albă (Clematis vitalba). 4 v. Iarba-fiarelor (v. iarbă) (Cynanchum vincetoxicum). 5 (reg.) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus). luminotipiă vb. I. tr.,refl. (fotogr.; înv.)\. Fotografia. luminotipiăre s.f. (fotogr.; înv.) v. Fotografiat1. Fotografiere. luminotipi'e s.f. (fotogr.; înv.) v. Foto. Fotografie. luminozităte s.f. strălucire. Luminozitatea monitorului îl determină să-şi pună ochelarii de protecţie. luminuşă s.f. (reg.) focureUuminicică. luminuţă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Luminiţă. 2 (pop.) v. Lumânăreâ. Lumânărică. 3 (art.; anat.; reg.) luminuţă ochiului v. Pupilă, lumi'ţ, -ă adj. (reg.; despre oamen sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-Cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Ultracunoscut. Vestit lumitor, -oăre adj. (reg.; despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. lumiţă s.f. lumicică, lumucă, lumuleănă, lumuliţă, lumuţă. lumpen s.m. (polit.; în teoria marxistă) lum-penproletariat. lumpenproletariăt s.m. (polit.; în teoria marxistă) lumpen. Lumpenproletariatul este o categorie de oameni declasaţi, fără ocupaţie precisă, lipsiţi de mijloace de trai, care se formează în societatea capitalistă ca urmare a şomajului, a descalificării şi a pauperizării. lumucă s.f. (reg.) 1 v. Lumicică. Lumiţă. 2 (adesea cu determ. „întreagă”, „toată”) v. Lume. Omenire. Seminţia omenească (v. seminţie). Umanitate. Univers, lumuleănă s.f. (reg.) v. Lumicică. Lumiţă. lumuliţă s.f. (reg.) v. Lumicică. Lumiţă. lumuţă s.f. (reg.) v. Lumicică. Lumiţă. lunăr, -ă adj. 11 selenar, selenic, selenit, selenologic. Suprafaţa lunară a fost sondată de astronauţi. 2 fig. fictiv, halucinat, imaginar, imaginat, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit. Adesea se transpune într-o lume lunară. 3 fig. (în opoz. cu „material”) imaterial, nematerial, nepământean, nepământesc, supranatural, lunatic. Se închină unor puteri lunare. Piramidele par construite de mâini lunare. 4 fig. (rar, despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1. II mensual, <înv.> lu-novnic, menstrual. Revista are apariţie lunară. lunârie s.f. (bot.; reg.) v. Limba-cucului (v. limbă) (Botrychium lunaria). lunătic, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (psih.) noctambul, somnambul, şuietic, <înv.> lunav, somnambulist. Lunaticii fac automat, în timpul somnului, acte coordonate pe care nu le ţin minte la trezire. 2 adj. (med; pop.) v. Comiţial. Epileptic. 3 s.m., s.f. (med.; pop.) v. Epileptic. 4 adj., s.m., s.f. (psih.; pop.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. II adj. fig. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, exotic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost lunatică. 2 adj. (în opoz. cu „material”; rar) v. Imaterial. Nematerial. Nepământean. Nepământesc. Supranatural. lunatism s.n. (psih.) noctambulism, som-nambulism, Iunie, <înv.> boală de lună, boală din lună, boală lunatică, lunătăcie, lu-novnie, somn-umblător, noctambula-ţiune, seliniasm. Lunatismul se caracterizează prin executarea automată a unor acte coordonate în timpul somnului, de care individul nu-şi aminteşte la trezire. lunăţie s.f. lună sinodică, lună lunară, <înv.> lumină. Lunaţia este intervalul de timp scurs între două faze identice ale lunii, egal cu durata unei revoluţii sinodice (aproximativ 29 de zile). lunaut s.m. (astron.; rar) v. Selenaut. lunav, -ă adj., s.m. (psih.; înv.) v. Lunatic. Noctambul. Somnambul, lună s.f. 11 (astron.) <înv. şi reg.> lumină. Luna se zăreşte printre nori. 2 (astron.) lună nouă = crai nou, <înv. şi reg.> lumină nouă, lună în două coarne, lună seacă, lună tânără. Luna nouă este prima fază a Lunii, când aceasta este în conjuncţie cu Soarele şi când se vede numai o mică parte din ea; lună plină = crai vechi, lună împlinită, lună întreagă, lună veche, pleniluniu. Nu prea doarme bine când este lună plină; (reg.) lună împlinită = lună întreagă = lunâvechev. Lună plină; lună în două coame = lună seacă = lună tânără;v. Lună noul 3 (nav.; rar) v. Pânză. Vell 4 (înv.; şi, art, luna înjumătată, luna jumătate) v. Semiluni 5 (art.; anat.; reg.) luna ochiului = luna ochilor = luna neagră v. Pupilă. I11 <înv.> lumină. Luna este intervalul de timp corespunzător duratei unei revoluţii complete a Lunii în jurul Pământului. 2 lună anomalisticâ = lună anormală; lună anormală = lună anomalistică. Luna anormală este intervalul de timp necesar Lunii pentru a reveni la perigeu; lună calendaristică = <înv.> lună civilă. Lunele calendaristice sunt intervalele de timp apropiate de perioada unei revoluţii a Lunii; lună draconică = lună draconi-tică, lună zodiacală. Luna draconică este intervalul de 27 de zile, 5 ore, 5 minute şi 36 de secunde în care Luna se învârte în jurul nodului ascendent al orbitei sale; lună draconi-tică = lună draconică, lună zodiacală; lună zodiacală = lună draconică, lună draconitică; lună siderală = lună siderică. Luna siderală este intervalul de timp dintre două treceri succesive ale Lunii prin dreptul aceleiaşi stele fixe; lună sinodică = lunaţie, lună lunară, <înv.> lumină; (rar) lună lunară v. Lunaţie. Lună sinodică; lună siderică v. Lună siderală; (înv.) lună civilă v. Lună calendaristici 3 <înv. şi reg.> mesiţă2. Luna ianuarie are 31 de zile. 4 (fiziol; pop.; şi, art., lunafemeilor) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. lunărică s.f. (bot.; înv.) v. Limba-cucului (v. limbă) (Botrychium lunaria). lunăriţă s.f. (bot.; înv.) v. Limba-cucului (v. limbă) (Botrychium lunaria). lunătăcie s.f. (psih.; înv.) v. Lunatism. Noctambulism. Somnambulism. luncă s.f. 1 (geomorf.) garişte, prelucă, rât2. Cei doi prieteni merg la pescuit în lunca Şiretului. 2 (bot.) zăvoi, tufareag. Fetele se duc în luncă să culeagă toporaşi. 3 (geomorf.; reg.) v. Liman. Litoral. Mal1. Margine. Rivieră. Ţărm. 4 (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană, lunceâ s.f. (reg.) v. Lunculiţă. Luncuşoară. Luncuţl lunchiţă s.f. (reg.) v. Lunculiţă. Luncuşoară. Luncuţl lunculke s.f. (reg.) v. Lunculiţă. Luncuşoară. Luncuţl lunculiţă s.f. luncuşoară, luncuţă, luncea, lunchiţă, lunculice. luncuşoară s.f. lunculiţă, luncuţă, luncea, lunchiţă, lunculice. luncuţă s.f. luncuşoară, lunculiţă, luncea, lunchiţă, lunculice. lunecă vb. I. (în concurenţă cu „aluneca’7) I intr. 1 (despre fiinţe) a aluneca, a înluneca. Era să lunece pe gresia umedă. 2 (despre fiinţe) a lunecare 1998 aluneca, a se da2. Copiilor le place să lunece pe gheaţă. 3 {geol.; despre terenuri, zone etc.) a aluneca, a se deplasa, a se mişca, a se porni. Pământul a lunecat din cauza ploilor abundente. 4 (despre corpuri aflate în contact) a aluneca, a glisa. Sania lunecă pe gheaţă. Hidroavionul lunecă pe suprafaţa apei. 5 (despre obiecte) a aluneca, a cădea, <înv. şi pop.> a pica2. Mereu îi lunecă ochelarii de pe nas. 6 (constr. cu unpron. pers. în dat.) a aluneca, a cădea, a scăpa, <înv. şi pop.> a pica2. Farfuria i-a lunecat din mână. 7 (constr. cu unpron.pers. în dat.;fiziol; despre unele secreţii) a aluneca, a curge, a picura, a se prelinge, a se scurge, a merge, a pica2, a veni, a se strecura. Picături de transpiraţie îi lunecă pe frunte. 8 (despre fiinţe; de obicei cu determ. locale) a aluneca, a cădea, <înv. şi pop.> a pica2, a scăpăta, <înv.> a se scăpa. A lunecat cu maşina în prăpastie din cauza poleiului. 9 (despre pământ, stânci, construcţii etc.) a aluneca, a se prăvăli, a se rostogoli, a (se) prăpăs-tui, a (se) prăstăvăli. Câteva stânci au lunecat de pe versantul muntelui, blocând şoseaua. Casa a lunecat în puhoaiele nestăvilite. II fig. (înv.; despre oameni) 1 intr. v. Aluneca. Greşi. Păcătui. 2 refl. v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa, lunecăre s.f. (în concurenţă cu „alunecare”) 11 alunecare, alunecătură, alunecuş, lunecuş, <înv. lunecătură. Lunecarea pe gheaţă este foarte periculoasă. 2 alunecare, glisare. Lunecarea săniei pe un povârniş îngheţat este rapidă. Lunecarea hidroavionului pe suprafaţa apei se face cu viteză. 3 alunecare, surpare, surpătură. Lunecarea stâncilor a produs blocarea şoselei. 4 alunecare, cădere, scăpare. Tremurul mâinii a provocat lunecarea farfuriei. II fig. (înv.) 1 v. întunecare. Orbire. Rătăcire. 2 (concr.) v. Eroare. Greşeală. Inadvertenţă. Incorectitudine. Inexactitate. Scăpare, lunecat, -ă adj. (înv.; despre suprafeţe, terenuri etc.) v. Alunecos. Glisant. Lucios. Luciu2. Lunecos. lunecător, -oare adj., s.f. fig. 1 adj. (rar; despre fapte, fenomene, timp, momente ale zilei, ani etc.) v. Rotit2. Rotitor. Trecător. 2 s.f. (înv.) v. întunecare. Orbire. Rătăcire, lunecătură s.f. (înv.) v. Alunecare. Alunecătură. Lunecare. lunecos, -oăsă adj. 11 (despre suprafeţe, terenuri etc.) alunecos, glisant, lucios, luciu2, bălos, letios, lunecuş, mâzgos, şiclit, <înv.> lunecat Din cauza poleiului şoseaua este lunecoasă. 2 (în opoz. cu „aspru”; rar, despre suprafaţa unor obiecte, materiale etc. sau despre pielea, pârul oamenilor, blana animalelor etc.) v. Catifelat. Mătăsos. Moale. Neted. II fig. 1 (înv. şi pop.) v. Incert. îndoielnic. Nesigur. Tulbure. 2 (pop. şi fam.; despre oameni sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Alunecos. Cameleonic. Capricios. Fluctuant Inconsecvent. Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Oscilant. Pendular. Schimbător. Superficial. Unduios. Vagabond. Variabil. Versatil. 3 (fam.; despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Amăgitor. Aparent. Deluzoriu. Deşert. Iluzoria înşelător. Mincinos. Neadevărat Specios, lunecuş, -ă s.n., adj. I s.n. 1 alunecuş, gheţuş, gheţuşcă, rapăg, răpăguş, şiclu, tilehuş, turiş. Este mare lunecuş pe străzi! 2 (rar) v. Alunecare. Alunecătură. Lunecare. 3 fig. (înv.) v. întunecare. Orbire. Rătăcire. II adj. (reg.; despre suprafeţe, terenuri etc.) v. Alunecos. Glisant. Luci©^ Luciu2. Lunecos, lunetă s.f. (astron.) lunetă astronomică = refractar. Corpurile cereşti se pot urmări cu luneta astronomică; lunetă meridiană = instrument de pasaj. Cu luneta meridiană se urmăreşte deplasarea la meridian a aştrilor. lung, lungă adj., adv.,s.n. I adj. (indică dimensiunea) 1 (în opoz. cu „scund”; mai ales despre oameni) înalt, mare1, cotolenos, <înv.> vladnic. Fratele ei este un bărbat lung. 2 (în opoz. cu „scurt”; despre lucruri, obiecte, păr etc.) mare1. Mânecile rochiei trebuie scurtate pentru că sunt prea lungi. Fetiţa are pârul lung. 3 alungit, elongat, lungăreţ, lunguieţ, oblong, prelung, prelungit, lungit, sulatic, <înv. şi reg.> lunguiat, lungureţ, lunguiuş, lunguriu, <înv.> lungatec, lunguiatic, lunguiat. Bluza are capetele gulerului lungi. 4 (despre distanţe) destul. Până la destinaţie este încă drum lung. 5 (despre grupuri, şiruri de obiecte, de fiinţe) întins2, prelung. Un rând lung de oameni se află la casa de bilete. 6 (fam.; despre mâncăruri, sosuri) v. Apos. Inconsistent Moale. Neconsistent. Subţire. 7 fig. (fam.; mai ales despre fizionomia, gesturile, privirile etc. oamenilor) v. Mirat Nedumerit. 8 fig. (în opoz. cu „vesel”, „radios”; fam.; despre fizionomie, privire, glas etc.) v. îndoliat. îndurerat. înnegurat înnorat. întristat întunecat întunecos. Mâhnit. Mohorât Neguros. Pâclos. Posomorât. Trist. Umbrit. Umbros. II adj. (indică durata) 1 (despre timp sau despre noţiuni temporale) destul, îndelung, îndelungat, mare1, mult, uitat2, <înv.> de-lungat. A zăbovit pe malul mării o perioadă lungă de timp. 2 (despre acţiuni, stări fizice sau afective etc.) îndelung, îndelungat, prelung, prelungit, delung, <înv.> prelungitor. Solistul este rechemat pe scenă cu aplauze lungi. Aşteptarea a fost lungă. 3 (despre viaţă, procese, calităţi etc.) îndelung, îndelungat, <înv.> de-lungat. îi urează viaţă lungă. Are o lungă experienţă în domeniu. III adv. (temporal) îndelung, îndelungat, mult îl priveşte lung. IV1 s.n. (înv. şi pop.) v. Distanţă. întindere. Lungime. 2 s.m. (la car sau la căruţă; reg.) înaintaş, lăturar, lăturaş, lăturinţă, lungiş, rudă2. Lungii se pun peste capetele curmezişurilor pentru a mări suprafaţa de încărcare a carului sau a căruţei. 3 s.n. (constr.; reg.) v. Cosoroabă. lungan, -ă s.m., s.f. (adesea deprec.) vlăjgan, <înv. şi pop.> lungău, măgădan, măgădău, zdrahon, cobli-zan, găligan, zăplan, bangău, jar-calete, melean, schirlopan, zăblău1, nandralău, plăvan, prăjină, gligan. Este ditamai lunganul şi tot nu iese din cuvântul mamei. lungatec, -ă adj. (înv.) v. Alungit. Elongat. Lung. Lungăreţ. Lunguieţ. Oblong. Prelung. Prelungit. lungăreţ, -eăţă adj. alungit, elongat, lung, lunguieţ, oblong, prelung, prelungit, lungit, sulatic, <înv. şi reg.> lunguiat, lungureţ, lunguiuş, lunguriu, <înv.> lungatec, lunguiatic, lunguiat. lungări vb. IV. intr. (pop.; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi, lungărime s.f. (la scară; reg.) v. Carâmb, lungău s.m. (înv. şi pop.) v. Lungan. Vlăjgan, lungi vb. IV. I (predomină ideea de situare, de aştemere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lăţime pe o suprafaţă) 1 refl., tr. a (se) alungi, a (se) întinde, a (se) prelungi, a (se) elonga. Mansarda se lungeşte mult în părţile laterale. 2 refl. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a se alungi, a se întinde. Fusta s-a lungit după călcări repetate. 3 refl. (despre drumuri, distanţe etc.; urmat de determ. inr troduse prin prep. „până la”, „,pânâ în”) a continua, a se întinde, a se prelungi. Trotuarul se lungeşte până la fântână. Poteca se lungeşte până în vârful muntelui. 4 tr. (compl. indică obiecte pliante sau strânse) a desface, a întinde, a mări. Lungeşte masa din sufragerie numai când are musafiri. 5 refl. (despre aşezări, ţinuturi, suprafeţe de apă etc.) a se întinde, a se lăţi, a se răsfăţa. Satul se lungeşte la poalele muntelui. Lacul se lungeşte pe o suprafaţă mare. 6 refl. (despre grupuri, şiruri de fiinţe) a se întinde, a se prelungi, a ţine. Rândul de la casa de bilete se lungeşte pe câţiva zeci de metri. 7 tr. fig. (compl. indică soluţii, băuturi, mâncăruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a dilua, a îndoi, a subţia, a alungi. Negustorul a lungit vinul cu apă. II (predomină ideea de mişcare în spaţiu care porneşte de la un punct spre altul) 1 tr. (compl. indică părţi ale corpului fiinţelor) a întinde, <înv.> a tinde. Când stă în pat, îşi lungeşte picioarele. Şi-a lungit gâtul, ca să vadă mai bine. 2 refl. (despre fiinţe sau, p. ext., despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) a se înălţa, a se întinde, a se ridica, a se deşira. Se lungeşte pe vârful picioarelor pentru a ajunge la creangă. 3 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „pe”, „în”) a se aşeza, a se aşterne, a se culca, a se întinde, a se pune, a se instala. Se lungeşte comod în pat. Se lungeşte pe nisip pentru a face plajă. 4 refl. (despre fiinţe) a se culca, a se întinde, a se tolăni, a se trânti, a se răbuni, a se răcăşi, a se tologi, <înv.> a se tinde. Obosiţi fiind, s-au lungit la umbra unui stejar. 5 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a lungit la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a lungit adversarul în ring. 6 refl. (despre pâr, unghii etc.) a creşte, a se mări. î s-a lungit bretonul. 7 refl. (bot.; pop. şi fam.; despre plante, arbori etc.)v. Creş- 9991 te. înălţa. Ridica. Urca. 8 refl. (biol; fam.; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. 9 refl. fig. (fam.; glum.) a-i cădea, a-i pica2. I s-a lungit faţa când şi-a văzut rivalul printre invitaţi. III (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp) 1 refl. (despre zile, nopţi, anotimpuri) a se mări, a se prelungi, <înv.> a se îndelunga. Ziua se lungeşte după echinocţiul de primăvară. 2 refl. (despre acţiuni, activităţi etc.) a continua, a se întinde, a se prelungi, a ţine. Ancheta poliţiei se lungeşte. 3 tr. (compl. indică mai ales activităţi, acţiuni) a amâna, a tărăgăna, a temporiza, a tergiversa, a îmbalansa. Nu mai lungi începerea lucrărilor! 4tr. (compl. indică acţiuni, lucrări, fapte) a întârzia, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, <înv.> a prelungi. A lungit mult plata chiriei. Lipsa dovezilor concrete lungeşte ancheta. 5 refl. a se tărăgăna, a trena. Procesul în care este implicat se lungeşte de foarte mult timp. 6 refl. (despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin”) a întârzia, a zăbovi, a pregeta, <înv. şi reg.> a peşti, a astăvi, a băciui, a îngădui, <înv.> a apes-ti, a se încurca, a adăsta. S-a lungit cu prietenii la discotecă. 7 tr. (înv. şi pop.; compl. indică viaţa, zilele cuiva) v. Prelungi. 8 tr. (fam.; compl. indică documente, legitimaţii, autorizaţii etc.) v. înnoi. Prelungi. 9 refl. fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a insista, a stărui, a se întinde. Nu vrea să se mai lungească cu acest subiect. lungime s.f. I (predomină ideea de situare, de aştemere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lăţime pe o suprafaţă) 1 mărime. Holul are o lungime de 7 m. 2 distanţă, întindere, <înv. şi pop.> lung. în această zonă, pe o lungime de câţiva kilometri, sunt numai vii. 3 (fam.) v. Făptură. înălţime. Statură. Talie. 4 (concr.; constr.; reg.) v. Cosoroabă. 5 (geogr.; înv.) v. Longitudine. II (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp) durată, întindere, mărime, duraţie. Schimbările într-o societate depind şi de lungimea guvernării unui partid. lungire s.f. I (predomină ideea de mişcare în spaţiu, care porneşte de la un punct spre altul) 1 întindere, <înv. şi reg.> tindere. Când se stă în pat, este recomandată lungirea picioarelor, nughemuirea lor. 2 culcare, culcat1, întindere, trântire. Lungirea de după-amiazâ este benefică. 3 întindere, tolănire, tolănea-lă, tologeală. Lungirea comodă la umbra unui stejar a fost reconfortantă pentru drumeţi. 4 aruncare, azvârlire, culcare, culcat1, dărâmare, doborâre, întindere, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.> oborâre, răstumătură. Lungirea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. II (predomină ideea de situare, de aştemere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lăţime pe o suprafaţă) întindere, prelungire. Lungirea rândului de la casa de bilete este pe câţiva zeci de metri. III (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp) întindere, prelungire. Lungirea anchetei poliţiei a fost de câteva săptămâni. lungiş s.n. (reg.) 1 (la car sau la căruţă) înaintaş, lăturar, lăturaş, lăturinţă, lung, rudă2. 2 (lajoagăr) vătală. Lungişurile se sprijină pe ceafa jugului. 3 (la scară) v. Carâmb. 4 (constr.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. lungişor, -oară adj. (înv.) v. Lunguieţ. Lun-guşor. Lunguţ. lungit, -ă adj. 11 (despre părţi ale corpului fiinţelor) întins2, <înv.> tins. Doctorul i-a recomandat să stea cât mai mult cu picioarele lungite. 2 (constr. mai ales cu vb. „a sta”; despre fiinţe) culcat2, întins2, tolănit, trântit, răbunit, tologit. Obosiţi fiind, stau lungiţi la umbra unui stejar. 3 (pop.) v. Alungit Elon-gat. Lung. Lungăreţ. Lunguieţ. Oblong. Prelung. Prelungit. II fig. (pop.; despre soluţii, băuturi, mâncăruri etc.) v. Diluat. îndoit. Slab. Subţiat. Subţire. lungon s.n. (reg.) 1 (la scară) v. Carâmb. 2 (constr.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. lungorîcă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Dreţe. Dumine-cea (Lysimachia nummularia). 2 v. Talpa-gâş-tei (v. talpă) (Leonurus cardiaca). 3 v. Tapoş-nic (Galeopsis tetrahit). lungorice s.f. (bot.; reg.) v. Curcubeţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis). lunguiat, -ă adj. (înv. şi reg.) v. Alungit. Elon-gat. Lung. Lungăreţ. Lunguieţ. Oblong. Prelung. Prelungit. lunguiătic, -ă adj. (înv.) v. Alungit. Elongat. Lung. Lungăreţ. Lunguieţ. Oblong. Prelung. Prelungit. lunguieţ, -iâţă adj. alungit, elongat, lung, lungăreţ, oblong, prelung, prelungit, lungit, sulatic, <înv. şi reg.> lunguiat, lungureţ, lunguiuş, lunguriu, <înv.> lungatec, lun-guiatic, lunguiat. lunguiuş, -ă adj. (reg.) v. Alungit. Elongat. Lung. Lungăreţ. Lunguieţ. Oblong. Prelung. Prelungit. lungulăt, -ă adj. (înv.) v. Alungit. Elongat. Lung. Lungăreţ. Lunguieţ. Oblong. Prelung. Prelungit. lunguieţ, -eăţă adj. lunguşor, lunguţ, lunguliţă, <înv.> lungişor. lunguliţă adj. f. (pop.) v. Lunguleaţă (v. lunguieţ). Lunguşoară (v. lunguşor). Lunguţă (v. lunguţ). lungureţ, -eăţă adj. (înv. şi reg.) v. Alungit. Elongat. Lung. Lungăreţ. Lunguieţ. Oblong. Prelung. Prelungit. lunguriu, -ie adj. (reg.) v. Alungit. Elongat. Lung. Lungăreţ. Lunguieţ. Oblong. Prelung. Prelungit. lunguşor, -oără adj. lunguieţ, lunguţ, lunguliţă, <înv.> lungişor. lunguţ, -ă adj. lunguieţ, lunguşor, lunguliţă, <înv.> lungişor. Are părul cam lunguţ. Fusta este cam lunguţă. luni s.f. (art.; bis.) 1 (pop) lunea Paştilor = lunea Săptămânii Luminate; lunea Săptămânii Luminate = lunea Paştilor. Lunea Săptămânii Luminate este ziua de luni de după duminica Paştelui. 2 (în practicile relig. ortodoxe; reg.) lunea curată v. Spolocanie. lunfcă s.f. (astron.; pop.) v. Lunişoară. Luniţă. lup lunicăciune s.f. fig. (înv.) v. întunecare. Orbire. Rătăcire. Iunie s.f. (psih.; pop.) v. Lunatism. Noctam-bulism. Somnambulism. lunioără s.f. (meteor.; înv.) v. Halo. lunişoără s.f. (astron.) luniţă, lunică, lunuliţă, lunuţă. luniţă s.f. 1 (astron.) lunişoară, lunică, lunuliţă, lunuţă. 2 (anat; înv.) v. Lunulă. lunovnic, -ă adj. (înv.) v. Lunar. Mensual, lunovni'e s.f. (psih.; înv.) v. Lunatism. Noctam-bulism. Somnambulism. luntă s.f. (german.) v. Feştilă. Fitil, luntră vb. I intr. (în opoz. cu „a ieşi”; reg.; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „în”, care indică un spaţiu delimitat) v. Intra. Merge. Păşi. Pătrunde. Veni. luntrăr s.m. 1 (înv. şi reg.) v. Barcagiu. Lopă-tar. Luntraş. Vâslaş. 2 (reg.) v. Plutaş1, luntraş s.m. 1 barcagiu, lopătar, vâslaş, vâslitor, <înv. şi reg.> luntrar, năier, opăcinaş, lotcagiu, lotcar, lotcaş, mânător, răieş, <înv.> sandaciu,vâslar. De dimineaţă, luntraşul aştepta oamenii pentru a-i trece râul. 2 (reg.) v. Plutaş1. luntrărivb. IV. intr. (nav., sport.; înv.; despre oameni) v. Lopăta. Vâsli, luntre s.f. (nav.) barcă, copaie, copăic, covată, schelă. Luntrea plutea pe apa liniştită a lacului. luntri vb. IV. intr. (nav., sport.; reg; despre oameni) v. Lopăta. Vâsli, luntricică s.f. 1 (nav.) luntrişoară, lun-triţă, luntrioară. Visul său este să îşi cumpere o luntricică, ca să poată ieşi la pescuit 2 (bot) Oxytropis campestris; luntrişoară. luntrioără s.f. (nav.; reg.) v. Luntricică. Luntrişoară. luntrişoără s.f. 1 (nav.) luntricică, lun-triţă, luntrioară. 2 (bot) Oxytropis campestris; luntricică. luntriţă s.f. (nav.; pop.) v. Luntricică. Luntrişoară. lunulăr, -ă adj. (despre unghii) lunulat. O unghie lunulară are lunule de culoare albă la baza ei. lunulăt, -ă adj. (despre unghii) lunular. lunulă s.f. (anat.; la oameni) <înv.> luniţă. Lunula este aria în formă de semilună, de culoare albă, situată la baza unghiei. lunuliţă s.f. (astron.; pop.) v. Lunişoară. Luniţă. lunuţă s.f. (astron.; reg.) v. Lunişoară. Luniţă. lup s.m. I (zool.) 1 Caniş lupus; spurc, pădurar. 2 (art.) lupul-preriUor = Caniş latrans; coiot. II (iht.) lup-de-mare = Morone labrax; lavrac, şalău-de-mare (v. şalău1); (art.; pop.) lupul-bălţii v. Ştiucă (Esox lucius); (reg.) lup-de-peşte v. Avat (Aspius aspius). III (omit.) 1 (art.) lupul-vrăbiilor = Lanius excubitor, berbecel, sfrâncioc, sfrâncioc-coţofa-nesc, sfrâncioc-mare, sfrâncioc-păsăresc, sfrân-cioc-popesc, lupul-vrăbiei, lupul-vrăbii-lor-mare, berbecuţ, capra-dracului (v. capră), gheoş, supăsărel, şoimuţ, tăcăitoare, ţăcăi-toare, ţărculice, ţărcuţă, uliu-mic, laniu; (pop.) lup-păsărel = (art) lupul-ciorii = lupul-păsărilor = lupul-vrăbiilor = lupul-vră- lupache btilor-cu-spmarea-roşiatică=lupid-vrăbiHor-ro-şiatic v. Sfrâncioc. Sfrâncioc-roşiatic. Sfrân-cioc-roşu (Lanius collurio); (art.: pop.) lupul-vră-biei = lupul-vrăbiilor-mare v. Berbecel. Lu-pul-vrăbiilor. Sfrâncioc. Sfrâncioc-coţofanesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-păsăresc. Sfrân-cioc-popesc (Lanius excubitor); lupul-vrăbii-lor-cel-mic = lupul-vrăbiilor-mic v. Sfirân-cioc-mic (Lanius minor); (art.; reg.) lupul-albi-nelorv. Albinar. Albinărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster); lupul-păsărilor v. Erete. Erete-de-porumbei. Erete-de-vrăbiL Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-pă-săratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsă-rilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Acdpiter nisus). IV (bot.; reg.) 1 v. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona). 2 v. Gocotici (Rhinanthus cdpinus). 3 v. Linariţă (linaria vulgaris). 4 htp-vâ-nătv. Sor-cu-frate (Melampyrum nemorosum). V (reg.) 1 (la pl. lupi; anat.; la animalele carnivore) v. Canin. Colţ. Dinte. Dinte canin. 2 (ţes.) v. Răritură. 3 (tehn.) v. Menghină, lupache s.m. (arg.) v. Cambriolor. Spărgător, lupan, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuria Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. lupanar s.n. bordel, casă de prostituţie (v. casă1), casă de rendez-vous (v. casă1), casă de toleranţă (v. casă1), curvărie, şcorlit, <înv.> casă de curvăsărie (v. casă1), casă de curvie (v. casă1), casă publică (v. casă1), tractir, hagialâc, hogeag, stabiliment. lupăriţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Curcubeţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis). 2 v. Lavretină. Vineriţă (Ajuga reptans). lupav, -ă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „la”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. lupă1 s.f. (ind. sider.) lentilă. Lupa este o bucată de oţel spongios, în amestec cu zgură. lupă2 s.f. (zool; înv. şi reg.) v. Lupoaică, lupăgea s.f. (bot.; pop.) v. Păiuş (Festuca ovina). lupănăş s.m. (reg.) lupănel. Lupănaşul este un viţel care are culoarea blănii de lup. lupănăl s.m. (reg.) lupănaş. lupărăie s.f. (colect.; reg.) v. Lupărie. lupărie s.f. (colect.) lupăraie, lupeamă, <înv.> lupime. în pădurea din apropierea satului este o lupărie de cel puţin zece lupi. lupăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Lupoaie (Orobanche ramosa sau Orobanche purpurea). lupeămă s.f. (colect.; reg.) v. Lupărie. lupesc,-eăscă adj. <înv.> lupin, lupinar. Vinde blănuri lupeşti. lupâşte adv. (modal) lupiş. Se repede lupeşte asupra lui. lupidrăg s.m. (bot.; reg.) v. Călţunaş. Condu-ral-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). lupime s.f. (colect.; înv.) v. Lupărie. lupi'n, -ă adj. (înv.) v. Lupesc, lupinăr, -ă adj. (înv.) v. Lupesc, lupi'ş adv. (modal; reg.) v. Lupeşte. lupişor s.m. (zool; pop.) v. Lupuşor. lupi'şte s.f. (reg.) lupişteriţă. în lupişte stau lupii. lupişteriţă s.f. (reg.) lupişte. lupi't, -ă adj. (pop.; despre animale) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit, lupoaică s.f. 1 (zool.) <înv. şi reg.> lupă2, lupoaie. 2 (bot.; reg.) v. Lupoaie (Orobanche ramosa sau Orobanche purpurea). lupoâie s.f. I (bot.) 1 Orobanche ramosa sau Orobanche purpurea; busuioc-sălbatic, lupăriţă, lupoaică, ţâţa-vacii (v. ţâţă), tâţoi. 2 (reg.) v. Tărtăcuţă. Talvjfigvă (Lagenaria gourda). II (zool; înv. şi reg.) v. Lupoaică, lupom s.n .(med) tubercul lupic. Lupomul este 0 leziune tegumentară caracteristică lupusului tuberculos. lupşor s.m. (anat.; reg.) = lupuşor. luptă vb. 1.11 refl. recipr. (despre oameni) a se bate, a se întrece, a se măsura, a se vânzoli, a se răfui. Cei doi s-au luptat în luptă dreaptă. 2 refl. (milit.; despre armate,popoare etc.) a se bate, a se război3, <înv. şi pop.> a se lovi, a ostăşi, a se soldăţi, <înv.> a combate, a se oşti, a se răgloti, a voinici. Românii s-au luptat eroic pentru independenţă. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Afronta. Brava. înfrunta. Sfida. Sfrunta. II fig. 1 refl., intr. (despre oameni) a se sforţa, a se sili, a se strădui. Se luptă să uite ce i s-a întâmplat. Luptă să fie înţeles de cei din jur. 2 refl. (despre oameni) a se agita, a se frământa, a se îngrijora, a se nelinişti, a se precipita, a se zbuciuma, a se suci2, a se zbate, a se zvârcoli Se luptă mult înaintea afişării rezultatului concursului. 3 refl. (recipr.), intr. (despre oameni) a concura, a emula, a se întrece, a rivaliza. Trebuie să se lupte cu prietenul lui pentru câştigarea premiului. 4 refl., intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. îndura. înghiţi. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi Suporta. Trage. Trăi 5 refl., intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sfărâmă. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbate. Zbuciuma. luptăci1 s.m. (milit.; înv.) v. Luptător. Războinic. luptăci2 s.n. (pese.; reg.) v. Voloc. luptăre s.f. (înv.) 1 v. Bătaie. încăierare. în-vălmăşag. învălmăşeală. Luptă. 2 (milit.) v. Bătălie. înfruntare. Luptă, luptăş s.m. (milit.; înv.) v. Luptător. Războinic. luptă s.f. 11 bătaie, încăierare, învălmăşag, învălmăşeală, <înv. şi pop.> toi2, caier, ghion-tuială, încaier, încăierat, încăierătură, trântitură1, caft, cafteală, hârâială, tăvăleală, trântea-lă, trosneală, zurba, hârţoală, <înv.> lupta-re, coliziune, răfuială, ucidere, carambol. Lupta dintre tineri s-a soldat cu câţiva răniţi. 2 (milit.) bătălie, înfruntare, <înv. şi pop.> bătaie, războire, <înv. şi reg.> război1, <înv.> harţă, lovire, lovitură, luptare, luptătură, oaste, oştenie, oştenire, oştire, oştit, războială, toi2, ciocnire, răutate. Românii au biruit pe turci în lupta de la Călugăreni. 3 (la pl lupte, sport) trântă. Este campion mondial la lupte. 4 (sport) luptă voinicească = trântă. într-o luptă voinicească cei doi adversari încearcă să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul braţelor, (la pl.) lupte clasice = lupte greco-romane; lupte gre- |1000 co-romane = lupte clasice. în luptele greco-romane procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului, de la linia de centură în sus. 5 concurenţă, întrecere, rivalitate, meci1. Să uităm pentru un timp de lupta dintre noi şi să ne gândim cum putem rezolva, împreună, această situaţie de criză. II fig. 1 confruntare. Lupta dintre bine şi rău este clasică. 2 concurenţă, competiţie. S-a angajat în lupta pentru obţinerea unei burse de studiu în străinătate. 3 concurenţă, emulare, emulaţie, întrecere, rivalitate, turnir. O luptă liberă, reală ajută la dezvoltarea talentelor. 4 controversă, discuţie, dispută, polemică. Noua teorie a stârnit lupte în lumea medicală. luptător, -oăre s.m.,s.f. I (milit.) 1 războinic, belicist, <înv.> boinic, luptăci1, luptaş, om de război, războitor, rezbelator, săgar, viteaz. Alexandru Macedon a fost un mare luptător. 2 combatant. A participat la Războiul din Golf, în calitate de luptător. II fig. militant, combatant, ostaş, soldat. Este un luptător pentru drepturile animalelor. luptătură s.f. (milit.; înv.) v. Bătălie. înfruntare. Luptă. lupuşor s.m. 1 (zool.) lupişor, lupuţ. Un lupuşor s-a rătăcit de haită. 2 (anat.; reg.; în forma lupşor) v. Placentă, lupuţ s.m. (zool; reg.) v. Lupuşor. Iurbăn s.m. (bot.; reg.) v. Dafin. Laur (Laurus nobilis). luscă s.f. (colect.; reg.) v. Pleavă, lustră vb. I. tr. (înv.; compl. indică suprafeţele netede ale unor obiecte) v. Făţui. Lustrui, lustragioăică s.f. (fam.; deprec.) v. Cosmetician! lustragiu s.m. văcsuitor, lustruitor, <înv.> curăţător de ghete. Un lustragiu îşi aşteaptă clienţii în colţul străzii. lustrâl, -ă adj. (în ceremonii; mai ales despre apă) purificator. lustrăţie s.f. purificare. Mărturisirea vinovăţiei a fost pentru el o lustrăţie binefăcătoare. lustrit -ă adj. (reg.; despre suprafeţe) v. Lucios. Luciu2. Lustruit2. lustros, -oăsă adj. (înv.; despre suprafeţe) v. Lucios. Luciu2. Lustruit2, lustru s.n. 11 luciu2, strălucire, <înv.> perdaf, polei1. Bijuteria şi-a pierdut, în timp, lustrul. 2 (înv.) v. Făţuială. Făţuire. Făţuit1. Lustruire. Lustruit1. 3 (înv.) v. Lustruit1. Şlefuire. Şlefuit1. II fig. 1 (adesea peior.) superficialitate, poleială, pospai, pospăială, spoială. îi demască public lustrul de cultură. 2 (înv. şi pop.) v. Fast1. Lux. Măreţie. Pompă2. Somptuozitate. Splendoare. Strălucire, lustrui vb. IV. I tr. 1 (compl. indică suprafeţele netede ale unor obiecte) a faţui, <înv.> a lustra, a perdăfui Lustruieşte o tavă de argint. A lustruit mobila cu o soluţie specială. 2 (compl. indică metale, pietre preţioase etc.) a şlefui, <înv. şi reg.> a sclivisi. Bijutierul lustruieşte diamantele cu scopul de a le mări valoarea şi strălucirea. 3 (compl. indică obiecte de încălţăminte) a face, a văcsui, a glănţui, a puţui, a puţului, a şuvixui, <înv.> a perdăfui. Şi-a lustruit pantofii cu cremă neagră. luxat 4 (ind. piei; compl. indică obiecte din piele) a glasa. 5 (compl. indică arme, alămuri etc.) a curăţa, a furbisa. Şi-a lustruit lama săbiei. 6 (tehn.; reg.; compl. indică suprafeţe metalice cu asperităţi sau neregularităţî) V; Netezi. Şlefui. II refl. fig. (despre oameni) 1 (iron.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri. 2 (peior.) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi, lustruiâlă s.f. (rar) 1 v. Făţuială. Făţuire. Fă-ţuit1. Lustruire. Lustruit1.2 v. Lustruire. Lustruit1. Şlefuire. Şlefuit1.3 v. Lustruire. Lustruit1. Vacsuire. lustruire s.f. 1 făţuială, făţuire, făţuit1, lustruit1, lustruiâlă, lustruitură, <înv.> lustru. Este ocupată cu lustruirea unei tăvi de argint. 2 lustruit1, şlefuire, şlefuit1, lustruiâlă, <înv. şi reg.> sclivisire, <înv.> lustru. Bijutierul foloseşte pentru lustruirea diamantelor instrumente speciale cu scopul de a le mări valoarea şi strălucirea. 3 lustruit1, văcsuire, lustruia-lă, văcsuit1, puţuială, puţuitură, puţulu-ială. Foloseşte cremă neagră pentru lustruirea pantofilor. 4 (ind. piei.) glasare, lustruit1. lustruit1 s.n. 1 făţuială, făţuire, făţuit1, lustruire, lustruiâlă, lustruitură, <înv.> lustru. 2 lustruire, şlefuire, şlefuit1, lustruiâlă, <înv. şi reg.> sclivisire, <înv.> lustru. 3 lustruire, văcsuire, lustruiâlă, văcsuit1, puţuială, puţuitură, puţuluială. 4 (ind. piei.) glasare, lustruire. lustruit2, -ă adj. 11 (despre suprafeţele netede ale unor obiecte) făţuit2. Tava de argint lustruită străluceşte. Mobila lustruită sclipeşte în lumina candelabrului. 2 (despre suprafeţe) lucios, luciu2, lustrit, <înv.> lustros, lins2. Pe tăblia lustruită a mesei se află un milieu. 3 (despre suprafeţe metalice cu asperităţi sau neregularităţî) netezit2, şlefuit2, <înv. şi reg.> leit, sclivisit, <înv.> poleit2. Toporul are tăişul lustruit. 4 (despre obiecte de încălţăminte) văcsuit2. Totdeauna pleacă în oraş cu pantofii lustruiţi. 5 (ind. piei; despre obiecte din piele) glasat. 6 (fam.; despre ţesături, despre articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) v. Apre-tat2. Scrobit2. Tare. II fig. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; iron.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast Bombastic. Căutat2. Confecţionat2. Convenţional. Decla-mativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent Manierat Nefiresc. Nenatural. Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Preţios. Retoric. Ronflant Sforăitor. Sonor. Sunător. Umflat 2 (în opoz. cu „neîngrijit”; peior.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet Dichisit Elegant Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. lustruitor s.m. (rar; şi cu determ. „de ghete”, „de pantofi”) v. Lustragiu. Vacsuitor. lustruitură s.f. (rar) v. Făţuială. Făţuire. Făţuit1. Lustruire. Lustruit1, luş, luşă adj. (fran.; mai ales despre privire) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. luşcă s.f. (bot; reg.) 1 Omithogalum narbo-nense; luşcuţă. 2 v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). 3 (la pl. luşte) v. Ghiocel (Ga- lanthus nivalis). 4 (lapl. luşte) v. Ghiocei-bo-gaţi (v. ghiocel). Ghiocei-mari (v. ghiocel) (Leucojum aestivum). luşcuţă s.f. (reg.) 1 Omithogalum narbonen-se; luşcă. 2 (la pl. luşcuţe) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). luşivb. IV. refl. (reg.) 1 (despre fiinţe) v. Lovi. 2 (med., med. vet.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti. luşit, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasat. Dezarticulat1. Dislocat. Luxat. Scrântit. luşitură s.f. (med, med. vet.; reg.) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. Dislocare. Exartroză. Luxare. Luxaţie. Scrântire. luşnic subst. (reg.) v. Faclă. Făclie. Torţă, luşniţă s.f. (reg.) v. Faclă. Făclie. Torţă, luştereăg s.m. (bot.; reg.) v. Leuştean (Levis-ticum officinale). lut s.n. 1 (geol.) argilă, clisă, humă, pământ, pământ galben, <înv. şi reg.> tină, agiag, hlei, letiu, mâl, <înv.> oală. Şi-a cumpărat mai multe vase din lut. 2 (pop.) v. Pământ. 3 (înv. şi reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1.4 (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 5 (fiziol; reg.) v. Ceară. Cerumen. 6 (poetic) v. Cadavru. Corp. Corp neînsufleţit. Hoit. Stârv. Trup. lutăr s.n. (reg.) v. Lutărie. lutătină s.f. (bot.; reg.) v. Tătăneasă (Symphy-tum officinale). lutăţie s.f. (bot.; reg.) v. Tătăneasă (Symphy-tum officinale). lutărie s.f. 1 lutar. Câţiva oameni scot lut din lutărie. 2 (rar) v. Olărie. Olărit1, lutăţeă s.f. (bot; reg.) v. Salsifi. Scorţoneră (Scorzonera hispanica). lutefnă s.f. 1 (biochim.) hormon luteal, pro-gesteron. Luteina se formează în corpul galben al ovarelor. 2 (biol.) xantofilă. Luteina este pigmentul galben care se găseşte în gălbenuşul de ou, în petalele florilor galbene, în bacterii etc. luteotrofină s.f. (biochim.) hormon galacto-gen,luteotropină,prolactină. Luteotrofină este secretată de lobul anterior al hipofizei. luteotropină s.f. (biochim.) luteotrofină, pro-lactină. luter s.m. (relig.; înv.) v. Luteran, luterăn, -ă adj., s.m. (relig.) 1 s.m. lute-ranăş, <înv.> luter. Luteranii sunt adepţii lute-ranismului. 2 adj. evanghelic, <înv.> luterănesc. A vizitat o catedrală luterană în Numberg. luterănăş s.m. (relig.; reg.) v. Luteran, luterănesc, -eăscă adj. (relig.; înv.) v. Evanghelic. Luteran. luterdlă s.f. (zool; rar) v. Nurcă (Lutreola lutreola). luteţiu s.n. (chim.) casiopeiu. Luteţiul face parte din familia lantanidelor. luth s.n. (muz.) lăută. Luth-ul este un instrument cu coarde ciupite. lutişor s.n. (geol.) 1 lutuc,lutuţ. 2 ocru, pămânţel. Lutişorul, colorat în galben, roşu sau brun, este folosit în pictură, în zugrăveli sau în vopsitorie. lutos, -oăsă adj. 11 (despre pământ, terenuri etc.) argilos, cleios, clisos, argilifer, humos, mâlos, slăninos, hleios, letios, ră- şinos, şioios, tiglos. în această zonă pământul este lutos. 2 (în opoz. cu „fertil”; reg.; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) v. Arid. Infe-cund. Infertil. Nefertil. Neproductiv. Neroditor. Nerodnic. Pietros. Pleşuv. Sărac. Sec. Steril. Sterp. Uscat2. 3 (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. Jegos. înnegrit. Maculat Mânjit Murdar. Negru. Nespălat. Pătat Slinos. Soios. Sordid. 4 (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. II fig. (în opoz. cu „ceresc”, „dumnezeiesc”; înv.) v. Lumesc. Pământesc. Teluric. Terestru, lutoşă vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. lutră s.f. (zool.) 1 Lutra lutra sau Lutra vulgaris; vidră, dihor-de-apă 2 (rar) v. Nurcă (Lutreola lutreola). lutreolă s.f. (zool; rar) v. Nurcă (Lutreola lutreola). lutru s.n. vidră. Poartă o căciulă de lutru. lutuc s.n. (geol; reg.) v. Lutişor. lutul vb. IV. tr. (constr.; reg.; compl. indică pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipi. Murui. lutuţ s.n. (geol; reg.) v. Lutişor. lux s.n. 11 fast1, măreţie, pompă2, somptuozitate, splendoare, magnificenţă, <înv. şi reg.> fălie, <înv.> ighemonicon, pohfală, saltanat, strălucire, lustru, lucoare. Toţi sunt impresionaţi de luxul de la palatul regal 2 bogăţie, fast1, pompă2, splendoare, strălucire. Se simţea copleşită de luxul dineului. 3 eleganţă, somptuozitate, niel-coşag, mândreţe. Palatul se particularizează prin luxul interioarelor. 4 (înv.) v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă. II fig. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) abundenţă, afluenţă, belşug, bogăţie, exces, îmbelşugare, îndestulare, noian, opulenţă, prisos, ubertate, cornul abundenţei (v. com), revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbel-şugării (v. com). La începutul verii este lux de legume în pieţe. 2 bizarerie, ciudăţenie, excentricitate, extravaganţă, fantezie, originalitate, teribilism. I se pare un lux să-ţi cumperi o maşină scumpă când nu ai o casă. luxă vb. I. tr., refl. (med., med. vet; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) a (se) deplasa, a (se) dezarticula1, a (se) disloca, a (se) scrânti, a (se) răsuci, a (se) suci2, <înv. şi reg.> a (se) sminti, a se luşi, a (se) muruli, a se muta, a pica2, a (se) preti, a (se) proclinti, a sări, a (se) strica. Şi-a luxat osul umărului. Femurul i s-a luxat în urma căderii. luxăre s.f. (med., med. vet.) deplasare, dezarticulare, dezarticulaţie, dislocare, exartroză, luxaţie, scrântire, exarticulaţiune, torsiune, răsucire, scrânteală, scrânti-tură, sucire, sucitură, luşitură, proclin-teală,proclintire, <înv.> suceală. Luxarea femurului i-a provocat dureri mari. luxăţr -ă adj. (med, med. vet.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) deplasat, dezarticulat1, dislocat, scrântit, răsucit2, sucit2, <înv. şi reg.> dezbinat, luxaţie luşit, proclintit, <înv.> dezbâmat. A fost operată din cauza femurului luxat luxaţie s.f. (med., med. vet.) deplasare, dezarticulare, dezarticulaţie, dislocare, exar-troză, luxare, scrântire, exarticulaţiune, torsiune, răsucire, scrânteală, scrântitură, sucire, sucitură, luşitură, proclinteală, proclintire, <înv.> suceală. luxos, -oăsă adj. 1 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, magnific, mare1, pompos, somptuos, splendid, <înv.> pohfalos, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucios, strălucind Reşedinţa regală este luxoasă. 2 (despre obiecte, construcţii, interioare, elemente arhitectonice, vehicule etc.) elegant, somptuos, domnesc. Interiorul teatrului este luxos. 3 (despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) bogat, preţios, scump, fiţos, <înv.> luxu-rios, princiar, luminos, luciu2, luminat2. Principesa a purtat o toaletă luxoasă la recepţie. luxură s.f. 1 concupiscenţă, luxuriozitate, fomicaţie. Nu-şi poate înfrâna luxura. 2 des-firâu, dezmăţ, libertinaj, orgie, libertinism, <înv.> ruşinare, slobozenie, slobozie, zamparalâc, satumale^g.; livr.> bacana-lă, scârnăvie, cancan2, paranghelie. Astă-noapte a fost o mare luxură acasă la ei. luxuriant -ă adj. 1 (despre vegetaţie) exuberant, buiac,buietic. în pădurile tropicale vegetaţia este luxuriantă. 2 fig. (rar) v. Exotic, luxurianţă s.f. 1 exuberanţă. Luxurianţa vegetaţiei din pădurile tropicale este copleşitoare. 2 (rar, de obicei cu determ. introduse prin prep. |1002 »de,r) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. luxurios, -oăsă adj. 1 (despre oameni) concupiscent O persoană luxurioasă este înclinată spre plăceri senzuale. 2 (înv.; despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Bogat. Luxos. Preţios. Scump. luxuriozităte s.f. concupiscenţă, luxură, fomicaţie. luzi'e s.f. (reg.) v. Copilărie. Pruncie, lycra subst. (ind. text.) elastan, spandex. Lycra se foloseşte la fabricarea unor obiecte de îmbrăcăminte: costume de baie, costume pentru scufundări, pantaloni de ciclism, ciorapi de damă, costume de balet sau de gimnastică etc. Mm ma adv. neg., conj. coord advers, (reg.) 1 adv. neg. (modal; mai ales în dialog întăreşte o negaţie) v. Ba. 2 conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.; după o negaţie sau după o prop. neg.) v. Ci. Dar1. Dimpotrivă. însă. Numai. maâlă s.f. (reg.) 1 v. Hamal. 2 v. Hamalâc. mac s.m. (bot.) 1 (şi mac-de-grădină, reg., mac-alb, mac-bun, mac-învolt, mac-negru) Papaver somniferum; aşiaş, paparună, somnişor2.2 (şi mac-de-câmp, mac-roşu, reg, mac-iepuresc, mac-puturos, mac-sălbatic,) Papaver rhoeas; măcuţ, paparună, păpă-ruie4, somnişor2. 3 mac-comut = Glaucium comiculatum şi Glaucium phoeniceum; paparună; (pop.) mac-sălbatic v. Rostopască (Chelidonium majus); (reg.) mac-de-cotono-gealăv. Genţiană. Ghinţură (Gentiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata); (art.) macul-cioarei v. Brâncă1. Zămoşiţă (Hibiscus trionum). macâ (macao) s.f. (j. de cărţi) bac3, bacara, banc2. în maca nouarii au valoare maximă, iar decarii sunt egali cu zero. macabau s.m. (în opoz cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod Netot Prost Prostănac. Stupid. Tont macabru, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre stări, situaţii, despre fiinţe sau despre aspectul, înfăţişarea lor etc.) jalnic, lugubru, sinistru, sumbru, luctuos, funebru. în casă era o atmosferă macabră. Toţi aveau figuri macabre din cauza nenorocirii. 2 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă macabră. II adv. (modal) lugubru, sinistru, sumbru. Lupii urlă macabru. macagiu s.m. (ferov.) 1 acar. Macagiii verifică macazurile. 2 (reg.) v. Cantonier, macahonăş s.n. (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog, macâo s.n. sg. (j. de cărţi) = maca. macara s.f. 11 (tehn.) cran, livăr, şaitău, vârtej. Cu macaraua se ridică greutăţi mari. 2 (mar.) gruie, muflă. Macaraua este folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor greutăţi. II (reg.) v. Bobină. Mosor, macaragist, -ă s.m., s.f. (rar) v. Macaragiţă. Macaragiu. macaragiţă s.f. macaragistă (v. macara-gist). Macaragiţele lucrează pe macarale. macaragiu s.m. macaragist. Macaragiii manevrează macarale. macaroană s.f. (culin.; reg.; şi, la pl, macaroane cu brânză) v. Colţunaş, macaron s.n. (bot.; fran.; înv.) v. Migda-lă-amară. Picromigdală. macaronăr s.m. (fam.; glum.) v. Italian, macavei subst (în credinţele pop.; pop.; şi, art., macaveiul stupilor, macaveiul ursului; şi nm.pr.) ziua crucii (v. zi), ziua crucii de vară (v. zî), ziua macaveilor (v. zî), ziua ursului (v. zî). Macaveiul este o sărbătoare religioasă prăznuită în ziua de 1 august, fiind asociată cu diverse credinţe. macaz s.n. 1 (tehn.) ac, ac feroviar, schimbător, valtău. Tramvaiul a oprit la macaz. 2 (constr.; reg.) v. Căprior, măcă s.f. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. macedonean, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.f. macedoneancă. Macedonenii fac parte din populaţia de bază a Macedoniei. 2 s.f. (lingv.) limbă macedoneană, veche macedoneană (v. vechi2). Macedoneana este o limbă indo-europeană înrudită cu greaca veche, vorbită de vechii macedoneni. 3 s.m., s.f. (rar) v. Aromân. Aromâncă. Macedoromân. Macedoromâncă. II adj. 1 macedonesc. Bărbaţii macedoneni erau luptători vestiţi în Antichitate. 2 (rar) v. Aromân. Aromânesc. Macedoromân, macedoneancă s.f. macedoneană (v. macedonean). macedonesc, -eăscă adj. (rar) v. Macedonean. macedoromân, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. aromân, aromâncă, macedoromâncă, macedonean, <înv. şi pop.> machedon, <înv. şi pop.> ţinţar. Macedoromânii s-au stabilit în diverse regiuni din sudul Peninsulei Balcanice. 2 adj. aromân, aromânesc, macedonean. Populaţia macedoromână s-a stabilit în diverse regiuni din sudul Peninsulei Balcanice. macedoromâncă s.f. aromână (v. aromân), aromâncă, macedoromână (v. macedoromân), macedoneană (v. macedonean). Este macedoromâncă din Grecia. maceră vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică plante, flori, fructe etc.) a (se) plămădi, a mocni. A macerat vişine în alcool. II refl. (med, med. vet.) 1 (despre ţesuturi animale, organe etc.) a se cangrena, a se necroza, a putrezi, a se mortifica, a se întăciuna. I s-au macerat degetele de la un picior. 2 (despre ţesuturi) a se descompune, a se dezintegra. Nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că ţesutul bolnav s-a macerat. macerare s.f. I maceraţie, plămădeală. Macerarea vişinelor în alcool este un proces de durată. II (med, med. vet.) 1 cangrenare, maceraţie, necrozare, putrezire, mortificare, mortificaţie. Pacientul trebuie operat din cauza macerării degetelor. 2 descompunere, dezintegrare, maceraţie. Anumite substanţe din organism contribuie la macerarea ţesuturilor. macerat, -ă adj. 1 (despre plante, flori, fructe etc.) plămădit2. Vişinele macerate sunt folosite la prăjituri. 2 (med., med. vet.; despre ţesuturi animale, organe etc.) cangrenat, ne-crotic, necrozat, putred, putrezit, mortificat, necrotic. Chirurgul i-a tăiat degetele macerate. maceraţie s.f. 1 macerare, plămădeală. 2 (med., med. vet.) cangrenare, macerare, necrozare, putrezire, mortificare, mortificaţie. 3 (med., med. vet.) descompunere, dezintegrare, macerare, măche interj, (reg.) 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) v. A1! Aoleu! E2! Ehei! Ei! Hei1! F! O! Of! Ti! Ţ! Vai! 2 (exprimă ciudă, nemulţumire, frică) v. Drace! (v. drac). macheală 11004 macheală s.f. (arg.) 1 v. Băutură. 2 (adesea constr. cu vb.„aface”t „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. machedon s.m. (înv. şi pop.) v. Aromân. Macedoromân. machetator, -oare s.m., s.f. machetist. Ma-chetatorul concepe şi execută machete. machâtă s.f. <înv.> izvod, pildă. A realizat macheta unui cartier rezidenţial. machetist, -ă s.m., s.f. machetator. machi'vb. IV. (arg.) 1 tr. (compl. indică băuturi alcoolice) v. Bea. Trage. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. machiâ vb. 1.11 refL,tr. (mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu7) a face, a (se) farda, <înv. şi pop.> a (se) sulime-ni, a (se) picta, a (se) vopsi, a (se) boi3, a (se) drege, a (se) rumeni, a (se) aranja, a (se) smăcui, a (se) vărui, a (se) zugrăvi, <înv. şi reg.; peior.> a (se) spoi, a (se) băcăni, a (se) ghilosi, <înv.> a (se) însule-meni, a (se) înălbi. Se machiază înainte de a ieşi în oraş. îşi machiază obrajii cu fond de ten. Şi-a machiat pleoapele cu verde. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică actori, solişti etc.) a (se) grima. înainte de a intra în scenă, actorii se machiază conform cu fizionomia cerută de rolul interpretat. II tr. fig. (compl. indică manifestări, stări, sentimente etc. ale oamenilor) a ascunde, a masca, a tăinui, a acoperi, a farda, a înăbuşi. Simţea că nu mai poate să-şi machieze emoţia. machiâj s.n. 11 fardare, fardat1, machiat1, machiere, <înv. şi pop.> sulimenire, vopsire, vopsit1, boială, boire, boit1, sulimeneală, <înv.> sulimenit1, make-up. Pentru machiaj foloseşte un fond de ten deschis. 2 grimare, grimă, machiere. Machiajul actorului trebuie realizat conform cu fizionomia cerută de rolul interpretat. II (concr.) make-up, tencuială. Porii feţei nu respiră dacă stratul de machiaj este prea gros. machiăt1 s.n. fardare, fardat1, machiaj, machiere, <înv. şi pop.> sulimenire, vopsire, vopsit1, boială, boire, boit1, sulimeneală, <înv.> sulimenit1, make-up. machiăt2, -ă adj. 1 (mai ales despre femei sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) fardat2, <înv. şi pop.> sulimenit2, pictat2, vopsit2, boit3, dres3, rumenit2, <înv. şi reg.; peior.> spoit2. Tânăra machiată excesiv atrage privirile. Seara, îşi spală faţa machiată. 2 (despre actori, solişti etc.) grimat. Machiat, actorul seamănă perfect cu personajul pe care îl interpretează. machiavelic, -ă adj. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiavelis-tic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, făţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, co-dalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie machiavelică, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie machiavelică. machiavelism s.n. duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), făţărie, hâtrie, ipocris, ipo-critism, prefăcanie, prefăcătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi machiavelismul şi să spui adevărul. machiaveli'st, -ă s.m., s.f. caiafă, făţarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, balamut, proclet, <înv.> crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, telpiz, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, conte, mâncător de căcat, mâncător de rahat. îl dispreţuia considerându-l un machiavelist jalnic. machiaveli'stic, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean, machiaverlâc s.n. (fam.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, machiore s.f. 1 fardare, fardat1, machiaj, machiat1, <înv. şi pop.> sulimenire, vopsire, vopsit1, boială, boire, boit1, sulimeneală, <înv.> sulimenit1, make-up. 2 grimare, grimă, machiaj, machinalmente adv. {modal; înv) v. Maşinal Mecanic. Papagaliceşte, machinator s.m. (înv.) v. Intrigant, mâchină s.f. (înv.) 1 v. Automobil. Maşină. 2 fig. v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesături Uneltire. Urzeală. machior s.m. 1 grimeur. Este un apreciat machior la Teatrul Naţional. 2 (arg.) v. Bătăuş, machism [ma hism] s.n. (filos.) empiriocri-ticism. Machismul a apărut la sfârşitul sec. al XlX-lea. madirt-ăadj. (arg.; despre oameni) v. Ameţit Băut Beat2. Grizat îmbătat Tulbure. Turmentat machit6r, -oăre s.m., s.f. (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. maciulă s.f. (la fusul de tors; reg.) v. Prâsnel. Sfârleazl Titirez, macmahon s.n. (înv.) v. Şpriţ1. macrobiăn, -ă adj. (biol; despre fiinţe, organisme) longev, longeviv, macrobiotic, macrobit. Bunicul ei a fost o persoană macrobiană. macrobi'e s.f. (biol.) longevitate. Macrobia maximă la om este de circa 150 de ani. macrobiotic, -ă adj. (biol; despre fiinţe, organisme) longev, longeviv, macrobian, macrobit. macrobit, -ă adj. (biol; despre fiinţe, organisme) longev, longeviv, macrobian, macrobiotic. macroblâst s.n. (biol.) megaloblast, metrocit. Macroblastul există, patologic, în măduva roşie. macrocefăl, -ă adj. (med.; despre oameni) megacefal, megalocefal. O persoană macroce-fală are capul alungit şi dezvoltat patologic. macrocefatie s.f. (med.) megacefalie, mega-locefalie, megalocranie. Macrocefalia este o malformaţie congenitală, care constă în alun-girea craniului şi în dezvoltarea lui excesivă în raport cu corpul macrodt s.n. (biol.) gigantocit, megalocit Ma-crocitul este un eritrocit cu dimensiuni anormal de mari, care apare, patologic, în sângele periferic. macrodimăt s.n. (climat.) macrocliml macroclimă s.f. (climat.) macroclimat. Ma-croclima reprezintă clima unei regiuni geografice întinse. macrocdsm s.n. (filos.) = macrocosmos. macrocosmos (macrocosm) s.n. (filos.; în opoz. cu „microcosmos”) cosmos, lume, me-gacosmos, univers, vileag, <înv.> unocu-prinzime. Unii filosofi susţin că pământenii nu sunt singuri în macrocosmos. macrodedarâţies.f. (inform.) macrodefiniţie. macrodefiniţies.f. (inform) macrodeclaraţie. Macrodefiniţia descrie structura textului de substituit în cursul unui proces de macropre-lucrare. macrodonţîe (med.) megalodonţie. Macro-donţia este dezvoltarea excesivă a dinţilor. macroencefali'e s.f. (med.) megaencefalie, megalencefalie. Macroencefalia este creşterea volumului encefalului. macrofăg s.n. (hist.) monocit Macrofagul distruge bacteriile şi corpurile străine din organism. macrogamet sm (biol) gamet femei, oogamet macrogeme s.f. (med.) macrognatie. macrognătie s.f. (med.) macrogenie. Macrog-natia este dezvoltarea exagerată a maxilarelor, în special a celui inferior. macroprotâl s.n. (bot; la angiosperme) pro-tal femei, sac embrionar. în macroprotal se află oosfera. macropsie s.f. (med.) megalopsie. Bolnavul de macropsie vede obiectele mai mari decât sunt în realitate. macrospor s.m. (bot; la gimnosperme) me-gaspor, sac embrionar, spor femei, macrosporănge s.m. (bot.; la gimnosperme şi la angiosperme) ovul. macrosporocrt s.n. (bot) megaspororit Macro-sporocitele sunt celulele care produc macrosporii macrosporogeneză s.f. (bot.; la gimnosperme şi la angiosperme) megasporogeneză. Macrosporogeneza este procesul de diferenţiere, în ovul, a sacului embrionar. macroterm, -ă adj. (biol; despre organisme) megaterm. Organismele macroterme sunt adaptate la temperaturi ridicate. 1005| mâcru, -ă adj. 11 (în opoz. cu „gras”; despre cărnuri) slab, mârşav, pecioasă, sec, <înv.> secăţiv. I s-a recomandat să mănânce numai came macră. 2 (în opoz. cu „fertil”; reg.; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) v. Arid. Infe-cund. Infertil. Nefertil. Neproductiv. Neroditor. Nerodnic. Pietros. Pleşuv. Sărac. Sec. Steril. Sterp. Uscat2. II fig. (în opoz. cu „puternic”; reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fraged. Fragil. Gingaş. Gracil. Leşinat2. Moale. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, maculă vb. I. tr.,refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) a (se) înnegri, a (se) jegoşi, a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) păta, a (se) slini, <înv. şi pop.> a (se) negri, a (se) scâmăvi, a (se) îngăla, a (se) năclăi, a se smoli, a (se) tăvăli, a (se) terfeli, a se caciori, a căldări, a (se) comânji, a se corfeli, a se corfoşi, a (se) derveli, a (se) feşteli, a (se) lutoşa, a (se) mărdăgi, a (se) mocicoli, a (se) modcoşi, a (se) mozoli, a (se) murai, a (se) piscoli, a (se) piscoşi, a (se) pricăji, a (se) slimui, a (se) sprehui1, a (se) tămânji, a (se) tâmosi2, a (se) timburi, a (se) to-căni, <înv.> a (se) murdărişi, a (se) măscări1, a (se) căca. Transpiraţia i-a maculat gulerul cămăşii. Hainele i s-au maculat de la mizeria de pe şantier. macula lutea subst. (anat.) maculă, pată galbeni Macula lutea este suprafaţa retinei în centrul căreia impresiile vizuale au maximum de claritate şi de acuitate. maculare s.f. mânjire, murdărire, pătare, mânjeală, <înv. şi pop.> terfeleală, mân-jitură, terfelire, <înv. şi reg.> imare, feşte-lire, <înv.> terfelitură. Macularea hainelor este inevitabilă pe un şantier. maculat; -ă adj. 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, slinos, soios, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scâmav, sleit2, spurcat2, răpănos, nădăios, nădăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, ză-bălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pudos, <înv. şi reg> imălos, mazac, dervelit, feştelit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, măr-dăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, modcoş, mozolit, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scâm, smârceav, smârced, puturos. Cămaşa are gulerul maculat. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie maculat. 2 fig. (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis2, dezonorat, discreditat necinstit, pângărit, profanat, întinat, mânjit, murdărit, pătat, terfelit, spurcat2, imat A avut de suferit din cauza reputaţiei lui maculate. maculator s.n. caiet de notiţe. Elevul face calculele în maculator. maculatură1 s.f. 1 trash. A făcut curăţenie prin sertarele biroului şi a aruncat toată maculatura. 2 fig. (peior.) v. Lucrare. Operă. Scriere. Text. maculatură2 s.f. (înv.; urmat de determ. care arată felul, culoarea, dimensiunea etc.) v. Pată. maculă s.f. 11 (anat.) macula lutea, pată galbenă. 2 (biol.; înv.) v. Bănuţ. Disc embrionar. 3 (înv.) v. Pată. II fig. cusur, dar2, defect, nărav, patimă, viciu. A fost părăsit de soţie pentru că are macula beţiei. madăm (madamă) s.f. 1 (fam.; astăzi mai ales peior. sau deprec.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Doamnă. 2 (fam.; în forma madamă) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufi-ană (v. rufitan). Stricată (v. stricat). 3 (fam.; în forma madamă) matroană, ţaţă. Madama, patroana bordelului, este o femeie versată. 4 (înv.; în forma madamă) v. Guvernantă (v. guvernant). 5 (înv.; în forma madamă) v. Menajeră (v. menajer). 6 (înv.; în forma madamă) v. Femeie de servidu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slugi Slujnică (v. slujnic). 7 (înv.; în forma madamă) v. Nevastă. Soţie, madamă s.f. (fam., înv.) = madam. madarănţă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). madeă s.f. 1 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Neam. Soi1. Sort. Sortiment. Spede. Tip. Varietate. 2 (reg.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbidune. Tară2. Vidu. 3 (reg.) v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. 4 (înv.) v. Chestiune. Lucru. Poveste. Problemă. Treabă. 5 (fin.; în trecut; înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 6 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Dijmă. Zeciuia-lă. 7 (înv.) v. Materie. Subiect. mad£m s.n. (înv.) 11 (chim.) v. Metal. 2 v. Pacfong. 3 (geol.) v. Minereu. II (miner.; de obicei urmat de determ. care arată felul, natura) v. Mină1. Subteran, madipolon s.n. (ind. text.) şifon1. Madipolo-nul se foloseşte la confecţionarea lenjeriei de pat şi de corp. madlenă s.f. (culin.) brioşă. Madlena este una din prăjiturile ei preferate. madmoazelă s.f. (înv.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domnişoară. Duduie, madână s.f. 1 (art. Madona; relig. creştină; nm. pr.) Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Maica Domnului (v. maică), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevinovata, Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. Madona este venerată de credincioşii creştini. 2 fig. (rar; de obicei iron.) v. Mironosiţă, madrepor s.m. (zool.) madreporar. Madre-porii formează recife de corali sau atoli. mag madreporăr s.m. (zool.) madrepor. madrieră s.f. (constr.) bârnă1, grindă, stâlp, ştender, <înv. şi pop.> pociumb, şaram-poi2, bălvan, direc, lungiş, lungon, pâj, şaf, şaranţ, şoş, şteamp, ştenap, ţap, ţăruş, <înv.> uşor1. A folosit pentru schelăria cabanei ma-driere din lemn de fag. maduromicoză s.f. (med.) micetom. Madu-romicoza este provocată de o ciupercă care se dezvoltă în organism. maelstrom [mel'ftroem] s.n. (hidrol.) bulboană, ochi1, valvârtej,vâltoare, vârtej, volbură, scoc, <înv. şi reg.> vârtitură, bulboacă, bulbuc, bumbic, căldău, ciulniţă, dălbină, dâl-bă, dâlboană, dâlboancă, dolie, domă, fiertoa-re, învârtitoare (v. învârtitor), moară, oală, ochean2, ocheţ, olcuţă, otmet, sfredel, şioi1, şipot, ştibloancă, ştioalnă, ştiolniţă, ştiulboană, toaie1, toancă1, tolcer, tulboacă, urcior1, vârcol, vârtecuş, vârteşcă, vârtitoare, vir, voj, <înv.> smârc, vâlvoare, vortice. Dunărea are maelstromuri periculoase. maestoso [maestozo] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) maiestuos, solemn. maestriţă s.f. (înv.; adesea urmat de determ. care indică profesia, specialitatea) v. Meşteră (v. meşter). maestros, -oăsă adj. (înv.; despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Artistic. Iscusit. Măiestrit. Măiestru. Meşteşugit. maâstru1 s.n. (contab.) cartea mare (v. carte), <înv.> registru de partizi. Operaţiile economice şi financiare grupate după natura lor se înscriu în maestru. maestru2, -ă s.m., s.f. 1 s.m. (adesea urmat de un nm. pr.) meşter. Maestrul Beligan este unul dintre cei mai mari actori români. 2 s.m. magistru, maistru. Puţini discipoli reuşesc să-şi depăşească maestrul. 3 s.m. (jur.; fam.) v. Apărător. Avocat. Defensor. 4 s.m. (fam.; iron) v. Chelner. Ospătar. 5 s.m., s.f. (înv.; adesea urmat de determ. care indică profesia, specialitatea) v. Maistru. Meşter. 6 s.m. (muz.; înv.) maestru de concert v. Concertmaistru. mafie s.f. caracatiţă. Mafia a acaparat toată piaţa de droguri a oraşului. mafiot, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. mafist, mafios, marcă4. Marlon Brando a excelat în interpretarea rolului lui Vito Corleone, şeful mafioţilor, din filmul Naşul 2 adj. mafiotic, mafios. Face afaceri în stil mafiot. Poliţia a deconspirat o grupare mafiotă. mafios, -oăsă s.m., s.f., adj. (rar) 1 s.m., s.f. v. Mafiot. 2 adj. v. Mafiot. Mafiotic. mafiotic, -ă adj. mafiot, mafios. mafîst, -ă s.m., s.f. (astăzi rar) v. Mafiot, măfler s.m. (înv. şi reg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. mag1 s.m. 11 (în Antic.; la unele popoare orientale) preot Magul îndeplinea funcţii sacerdotale. 2 magidan, vrăjitor, <înv.> vâlhovnic, vâlvă. S-a dus la un mag vestit pentru a se vindeca. 3 (relig. creştină) crai, <înv.> vâlhovnic, vâlvă. Cei trei magi au venit călăuziţi de o stea pentru a se închina pruncului Iisus. 4 (astrol; pop.) v. Astrolog. Ci- mag titor în stele. II fig. crainic, mesager, sol1, trimis1, vestitor. Magul a adus ştiri îmbucurătoare. mag2 s.n. (electron.; fam.) v. Magnetofon, magază s.f. (constr.; înv.) v. Depozit. Magazie, magazie s.f. 11 (constr.) depozit, <înv.> abaldă, magaza, magazin. Magazia de lemne a fabricii a luat foc. 2 (constr.) grânar, hambar, pătul, grânărie, găbănaş, magazin, mogtar, speie, susai2, <înv.> jitniţă, vistier2. Magaziile sunt pline cu cereale. 3 (constr.) şopron, şură, colnă, găbănaş, perdea, rateş, saivan, serai, sin2, sinalău, standoală, ştalău, umbrar. A depozitat nutreţul în magazie. 4 (milit.; la puşcă) magazin. în magazie stau cartuşele. 5 (com.; înv.) v. Magazin. Prăvălie. II (arg.) 1 v. Portţigaret Tabacheră. 2 (anat.) v. Stomac, magazier s.m. (înv.) v. Magazioner, magazin s.n. 11 (com.) prăvălie, bold3, boltă, dugheană, <înv.> magazie, market. Magazinele din centrul oraşului sunt bine aprovizionate. 2 magazin universal = galerii (v. galerie). Şi-a cumpărat câteva lucruri din magazinul universal din Milano. I11 (gosp.; reg.) v. Coşar2. PătuL Porumbar2.2 (constr.; reg.) v. Grânar. Hambar. Magazie. Pătul. 3 (milit.; la puşcă; reg.) v. Magazie. 4 (constr.; înv.) v. Depozit Magazie, magazinăj s.n. depozitare, înmagazinare, magazinare, stocaj, stocare, magazinâre s.f. depozitare, înmagazinare, magazinaj, stocaj, stocare. Prăvălia nu are o capacitate mare de magazinare a mărfurilor perisabile. magazioner, -ă s.m., s.f. <înv.> magazier. Magazionerul răspunde de gestiunea unei magazii. mâgă1 adv. (restrictiv; reg.) v. Barem1. Măcar. măgă2 conj. subord. (introduce o prop. circ. conces.; reg.) v. Deşi. mâgă3 s.f. (în credinţe şi superstiţii; rar) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). magenta s.f. 1 roşu-aprins. Şi-a dat unghiile cu magenta. 2 (a. plast.) roşu-violet. Acvama-rinul, fucsia, olivul, vemilul şi magenta sunt, în pictură, culori intermediare. maghăniţă s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). magher s.m. (înv.) v. Bucătar, magherniţă s.f. (constr.) 1 şandrama. La marginea oraşului erau magherniţe în care locuiau oameni săraci. 2 (înv.) v. Bucătărie, maghiâr, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. ungur, unguroaică, <înv. şi reg.> ungureancă, secuiancă, ungureasă, unguroaie, unguroancă, boanghen, oagăr, <înv.> ungurean. La mare, a cunoscut un maghiar din Budapesta. 2 adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) ungur. Strămoşii lui au fost boieri maghiari. 3 adj. ungar, unguresc, <înv.> ungurean, ungu-renesc. Franz Liszt a fost fondatorul şcolii muzicale naţionale maghiare. 4 s.f. (lingv.) limbă maghiară, <înv. şi reg.> ungurie. Maghiara face parte din familia limbilor fino-ugrice. maghianme s.f. (colect.) ungurime. Fiind sărbătoare, maghiarimea din sat s-a adunat la biserică. maghiarism s.n. (lingv.) ungurism. Maghiarismele sunt cuvinte, expresii, construcţii proprii limbii maghiare, împrumutate de altă limbă, fără a se fi adaptat la sistemul acesteia. maghiarizâ vb. I. refl. (despre oameni) a se unguriza, <înv.> a se ungureni, a se unguri. Stabilindu-se în Ungaria, s-a maghiarizat. maghiarizât, -ă adj. (desprepopulaţii, cuvinte, expresii etc.) <înv.> ungurenit. Are un nume românesc maghiarizat. maghicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Magic. Misterios. Ocult. maghirân (măghirân) s.irC(bot.) 1 Origa-num majorana; poarta-raiului (v. poartă). 2 (reg.; şi mâghiran-sălbatic) v. Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare). maghi'stă s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). măgic, -ă adj. 11 (despre semne, formule etc.) cabalistic, misterios, tainic. încearcă să descifreze semnele magice săpate în piatra funerară. în timpul ceremonialului folosea formule magice. 2 (în credinţe şi superstiţii; despre practici, îndeletniciri etc.) vrăjitoresc, fermecătoresc, măiestresc, <înv.> vrăjesc. Era cunoscut printre vrăjitori pentru practicile lui magice fastuoase. 3 (mitol. pop.; despre anumite obiecte) fermecat, măiestru, minunat, năzdrăvan, vrăjit2. Zâna a atins-o cu o baghetă magică şi a transformat-o în privighetoare. 4 misterios, ocult, <înv.> maghicesc. Se teme de puterea magică a ţigăncii. 5 miraculos, <înv.> ciudat. Medicamentul a avut un efect magic asupra lui. II fig. (mai ales despre elemente din natură, reprezentări artistice) feeric, fermecător, încântător, minunat, nălucitor, ceresc, îmbătător, vrăjit2. O noapte de toamnă timpurie, luminată de puzderia de stele, este magică şi tulburătoare. magiciân, -ă s.m., s.f. mag1, vrăjitor, <înv.> vâlhovnic, vâlvă. magie s.f. 11 magism. în magie practicile ezoterice joacă un rol esenţial. 2 (în credinţe şi superstiţii) descântec, farmec, sortilegiu, vrajă, vrăjitorie, descânt, fermecărie, taumaturgie, <înv. şi pop.> descântătură, farmazonie, borboase, dătă-tură, drăcărie, drăcie, fapt, făcătură, făcut1, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meşteşug, solomonie, solomonire, trimis2, <înv. şi reg.> măiestrie, vrăjitură, băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, mânătură, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie, solomoneală, vraci, vrajbă2, vrăjărie, vrăjeală, vrăjit1, <înv.> far-măcitură, fermecăciune, nălucinţă, vâlhov-nicie, vâlşebnicie,vrăjie, graţii (v. graţie). Ţiganca i-a făcut o magie de deochi. 3 magie albă = teurgie. în magia albă se produc efecte miraculoase prin mijloace naturale, bazate pe fenomene fizice, fiziologice sau psihice, pentru a face bine. II fig. (de obicei urmat de determ. în gen.) farmec, fascinaţie, încântare, poezie, vrajă, taină, vrăjie. învăluit de magia melodiei, nu a auzit telefonul. magism s.n. 1 magie. 2 (relig.; înv.) v. Maz-deism. Parsism. Zoroastrism. magistrâl, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, |1006 excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giomo, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice magistrale. Cunoscuta actriţă are o interpretare magistrală în rolul principal. 2 (despre ton, ţinută) profesoral, solemn. Cunoscutul academician vorbeşte cu un ton magistral. II adj. (despre conducte, drumuri, căi de comunicaţie etc.) principal. Conducta magistrală de alimentare cu apă potabilă trece prin centrul oraşului. III s.f. prospect2. Magistrala este o arteră principală de comunicaţie rutieră, feroviară etc. magistrât s.n. (adm., jur.; înv.)v. Municipalitate. Municipiu. magistratură s.f. (adm., jur.; înv.) v. Municipalitate. Municipiu. magistru s.m. 1 (pedag.) dascăl, profesor, domn, prof, pedant, belfer. Nu-şi poate uita magiştrii din liceu. 2 maestru2, maistru. Puţini discipoli reuşesc să-şi depăşească magistrul. magiun s.n. (culin., ind. alim.) dulceaţă, lictar, miere, pecmez, povidlă, silvoiz, truşie. îi place magiunul de prune. maglaoi s.m. (arg.) v. Rom2. Ţigan, mâglă s.f. (gosp.; reg.) măngălău, mân-jălău, zolitor. Unele femei freacă pe maglă rufele la spălat. mâgmă s.f. (geol.) topitură. Magma formează, prin solidificare, rocile magmatice. magnamm, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. magnanimitâte s.f. (livr.) v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Mărinimie, magnât s.m. I mogul. Marii magnaţi ai industriei constructoare de maşini s-au întâlnit pentru a discuta despre posibilitatea fuzionării unor companii. Magnaţii presei deţin puterea asupra mediei. I11 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) velit. Magnaţii erau boierii de frunte. 2 (în Ev. Med., în Polonia) pan. Magnaţii erau nobilii polonezi. 3 (în Ev. Med., în Ungaria) nemeş. Magnaţii erau boierii unguri. 4 (în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate; rar) v. Aristocrat. Gentilom. Nobil. Patrician. Senior, mâgnăş s.n. (fiz.; reg.) v. Magnet, magnet s.m. 1 (fiz.) magnăş, <înv.> pia-tră-magnet, piatră-magnis. Magnetul atrage fierul. 2 (înv.) magnet de trăsnet v. Paratrăsnet 3 (anat.; arg.) v. Mână. Palmă, magnetism s.n. 11 (fiz.) magnetism pământesc = magnetism terestru; magnetism terestru = magnetism pământesc. Magnetismul terestru reprezintă ansamblul fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. 2 (biol.) magnetism animal = mesmerism, zoomagnetism. 1007| mahăr Magnetismul animal este fluidul magnetic care străbate toate corpurile însufleţite. II fig. atracţie, fascinaţie. Magnetismul muzicii este de necontestat. magnetizâ vb. I. fig. 1 tr. {compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a magnetizat pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 2 tr., refl. {fam.; glum. sau iron.; compl. ori sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, magnetizăre s.f. 11 (fiz.) polarizare magnetică, <înv.> magnetizaţie. Magnetizarea este proprie corpurilor care posedă proprietăţi magnetice. 2 (fiz.) magnetizare remanentă = magnetizare reziduală = remanenţă magnetică. Magnetizarea remanentă este starea de polarizare a unui corp electric, păstrată de acesta după anularea câmpului de magnetizare exterior. 3 (med.) magnetizaţie. Prin magnetizare se urmăreşte dezvoltarea magnetismului animal la o fiinţă, în scopuri terapeutice. II fig. captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, cucerire, hipnotizare, hipnoză, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: magnetizarea spectatorilor. magnetizat -ă adj. fig. (despre oameni) 1 captivat, delectat, desfătat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, cucerit, hipnotizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul magnetizat a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. 2 (fam.; glum. sau iron.) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tul-bure.Turmentat. magnetizator s.m. (med.) hipnotizator, hip-notizor, magnetizor. Magnetizatorul practică terapeutica magnetică. magnetizaţie s.f. 1 (fiz.) intensitate de magnetizare. Magnetizaţia caracterizează starea de magnetizare a unui corp. 2 (med.) magnetizare. 3 (fiz.; înv.) v. Magnetizare. Polarizare magnetică. magnetizor s.m. (med.) hipnotizator, hipno-tizor, magnetizator. magnetodielectric s.n. (electr.) magnetoi-zolant. magnetodinămică s.f. (fiz.) magnetohidro-dinamică. Magnetodinamica studiază comportareafluidebr electroconductoare sau a plasmei în prezenţa unui câmp magnetic. magnetoflex s.n. magniflex. Magnetoflexul este un aliaj feromagnetic folosit pentru solicitări mecanice foarte mari. magnetofon s.n. (electron.) mag2. A înregistrat la magnetofon concertul preferat. magnetohidrodinâmică s.f. (fiz.) magneto-dinamică. magnetoizolânt s.m. (electr.) magnetodielectric. Magnetoizolanţii sunt folosiţi ca miez în bobinele de înaltă frecvenţă şi la realizarea unor ambreiaje electromagnetice. magnezia s.f. invar, (chim.) = magnezie. magneziân, -ă adj. (chim.; despre substanţe, amestecuri etc.) magnezie. magnezie, -ă adj. (chim.; despre substanţe, amestecuri etc.) magnezian. Substanţele mag-nezice conţin magneziu. magnezie s.f. (chim.) 1 oxid de magneziu, pământ amar. Magnezia este folosită la fabricarea unor cărămizi refractare, ca adaos al glazurilor pentru sticlă şi ceramică, ca umplutură pentru hârtie, ca suport de catalizator etc. 2 (în forma magnezia) magnezia usta = oxid de magneziu calcinat. Magnezia usta este întrebuinţată în medicină, ca laxativ. magnezit s.n. (mineral.) giobertit, spu-mă-de-mare. Magnezitul este carbonatul natural de magneziu. magnific, -ă adj. 1 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impozant, impresionant, impunător, maiestuos, măreţ, semeţ, splendid, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile magnifice ale munţilor se profilează în depărtare. 2 (despre peisaje, privelişti etc.) elizeic, minunat, mirific, paradiziac, splendid, mândru, <înv.> preafrumos, strălucitor, lucitor. în faţă se deschide un peisaj magnific. 3 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, luxos, mare1, pompos, somptuos, splendid, <înv.> pohfălos, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucios, strălucind. Reşedinţa regală este magnifică. magnificenţă s.f. (livr.) v. Fast1. Lux. Măreţie. Pompă2. Somptuozitate. Splendoare, magniflex s.n. magnetoflex. magnilocvent, -ă adj. (în opoz. cu „firesc”, „natural) livr.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat2. Convenţional. Declamativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent. Manierat. Nefiresc. Nenatural. Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Retoric. magnilocvenţă s.f. (stil; livr.) v. Afectare. Afec-taţie. Artificialitate. Emfază. Grandilocvenţă. Manierism. Patos. Preţiozitate. Retorism, magnitudine s.f. (astron.) mărime stelară, strălucirea stelelor (v. strălucire). Magnitudinea este măsura strălucirii unui astru, exprimată printr-un număr a cărui valoare este inversă faţă de puterea de iluminare. magnoli'ţă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). magopâţă s.f. (înv.) 1 v. Bucătăreasă. 2 (în credinţe şi superstiţii) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. Vrăjitor). 3 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). magop£ţ s.m. (ind alim., com.; înv.) v. Brutar, magopeţfe s.f. (înv.) v. Bucătărie, magraon s.m. (arg.) v. Rom2. Ţigan. mâgulă s.f. (anat.; înv.) 1 v. Faţă. Obraz. 2 (la pl. magule) v. Pomeţi. Umerii feţei (v. Umăr). Umerii obrajilor (v. Umăr). magupi'es.f. (ind alim., com.; înv.)v. Brutărie, magzăr s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; turc.; înv.) v. Suplică. mahala s.f. 1 antioraş, periferie, suburbie, foburg, cut, oştează, exocas-tron, cadalâc. în mahala sunt multe case dărăpănate. 2 barieră, margine, periferie. Avea o casă la mahalaua localităţii. 3 (reg.) v. Cătun. 4 (adm.; înv.) v. Cartier, mahalagesc, -eăscă adj. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădără-nesc, bădărănos, grosier, grosolan, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări mahalageşti. A considerat răspunsul lui cam mahalagesc. mahalageşte adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, surugieşte, barbar. S-a purtat mahalageşte cu bătrâna. mahalagioâică s.f. (de obicei peior.) maha-lagiţă, ţoapă (v. Ţop2), ţaţă, capră, caţă1, leşcă. Vecina ei este o mare mahalagioaică. mahalagism s.n. 1 bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, mocofanie, mocofănism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Mahalagismul este respins de oamenii de bun-simţ. 2 (pop. şi fam.) v. Bârfă. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. mahalagiţă s.f. (de obicei peior.) mahalagioaică, ţoapă (v. Ţop2), ţaţă, capră, caţă1, leşcă. mahalagiu s.m. (în trecut) periferic, <înv.> mitocan. Mahalagiul era locuitorul unei mahalale. mahaleb s.m. (bot.) Prunus mahaleb; vi-şin-turcesc (v. Vişin1), antep, mălin, mâhăr s.m. (fam.; deprec. sau peior.) grande, grangur, şalău1, ştab, mahlă |1008 barosan, baştan, draibăr. Are un frate mahăr la primărie. mâhlă s.f. (înv.) v. Bagaj, mahmur, -ă adj., s.n. 1 adj. (de obicei iron.; despre oameni) indispus, <înv.> tiriachiu, ceacâr. Băieţii sunt mahmuri după cheful de aseară. 2 s.n. (reg.) v. Mahmureală. Mahmurie. mahmureală s.f. 1 mahmurie, căleală, mahmur. A fost greu să-şi revină din mahmureala de după o beţie. 2 ameţeală, buimăceală, buimăcire, mahmurie, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, bâigu-ială, bâiguire, <înv. şi reg.> uluială, uluire, hăbăucie, opăceală, tehuială, tulniceală, tutu-ială2, uimăceală, <înv.> ienăcire. Cuvintele lui au trezit-o brusc din mahmureală. mahmurie s.f. 1 mahmureală, căleală, mahmur. 2 ameţeală, buimăceală, buimăcire, mahmureală, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, bâiguială, bâiguire, <înv. şi reg.> uluială, uluire, hăbăucie, opăceală, tehuială, tulniceală, tutuială2, uimăceală, <înv.> ienăcire. mahomedan, -ă s.m., s.f., adj. I (relig.) 1 s.m., s.f. musulman, necredincios, păgân, <înv.> agarean, busurman, ismailitean, mus-lim. Mahomedanii sunt adepţii mahomedanismului 2 adj. islamic, musulman, islam, turcesc, <înv.> ismailitean, mahometanicesc, mahometesc, mohametesc. Religia mahomedană afost întemeiată de profetul Mahomed 3 sm, adj.) musulman, <în Ev. Med-, în Europa Apuseană) sarazin. Occidentalii îi numeau mahomedani pe locuitorii de religie islamică din vestul Europei şi din Africa. II s.m., s.f. (pop.) v. Oriental. Turc. Turcoaică. mahomedanism s.n. (relig.) islam, islamism, legea lui Mohamed (v. lege), musulmanism, religia mahomedană (v. religie), <înv.> mahome-tism, semilună. Mahomedanismul este un cult religios întemeiat de Mahomed în sec. al Vll-lea, ale cărui dogme sunt cuprinse în Coran. mahometanicesc, -eăscă adj. (relig.; înv.) v. Islamic. Mahomedan. Musulman, mahometesc, -eăscă adj. (relig.; înv.) v. Islamic. Mahomedan. Musulman, mahometism s.n. (relig; înv.) v. Islam. Islamism. Legea lui Mohamed (v. lege). Mahomedanism. Religia mahomedană (v. religie). mahon s.m. (bot.) Swietenia mahagoni; acaju. mahom'u, -ie adj. (despre culori, obiecte, lucruri etc.) brun-roşcat, rubiginos, ruginiu. Poartă un sacou mahon. mahorcă s.f. 1 (bot.) Nicotiana rustica; tutun-turcesc, bacon, baconiţă, duhan, tabac1, tutuniţă. 2 marhotcă, paşcă, ţâşpoacă. în tinereţe fuma mahorcă. mai1 adv. (modal; precedă cuv. determ.) 1 (arată continuarea acţiunii exprimate de vb.) încă. Ura dintre aceste familii a ţinut ani de zile şi mai ţine şi acum. 2 cam, <înv.> camaL Aşa ofertă, mai rar! 3 (cu sens repetitiv) iar, iarăşi, <înv.> rutes. Să nu afle că ai mai trecut pe la nou 4 (cu sens cumulativ) încă. Pe lângă aceşti doi copii mai are unul din altă căsătorie. 5 (exprimă ideea de aproximaţie) aproape, gata, <înv.> puţin. Era mai să izbucnească în plâns. 6 întrucâtva, oarecum, puţin, niţeL în compania fetei se simte mai jenat. Te-ai mai încălzit? 7 (exprimă ideea de aproximaţie; înv.) v. Aproape Aproximativ. Cam Circa. Relativ. Vreo. mai2 s.m. invar. florar, frunzar, prătar. Luna mai este a cincea lună a anului. mai3 s.n. 1 măciucă. Maiul este folosit la bătut, îndesat, tasat etc. 2 apăsător, <înv.> toc-mac. Cu maiul se bat parii în pământ. 3 (gosp.) lopăţică, pranic. Când spală rufele, femeile de la ţară le bat cu maiul pentru a se curăţa. 4 (înv. şi reg.) v. Ciocan2.5 (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog. 6 (vit.; reg.) v. Mustuitor. 7 (milit.; la puşcă; reg.) v. Pat. mai4 s.n. I (anat.) 1 (pop.; şi mai negru) v. Ficat. 2 (art., la pl; reg.) maierele albe = maie-rele bălaie v. Plămân. Pulmon. II (bot.; reg.) mai-de-apă v. Nufăr. Nufar-galben (Nuphar luteum). mai-mărele s.m. (milit.; fam.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. maia1 s.f. 1 (culin., ind. alim.) dospeală, plămadă, plămădeală, aluat, plămădi-tură, caima, ilistău, oţet, plămădeţ, <înv.> covăseală, peşchin. Maiaua se pregăteşte înainte de a face pâinea sau cozonacul. 2 (alim.) cuib, matcă. Maiaua acreşte borşul laptele, vinul sau dospeşte aluatul 3 (biochim.) ferment, sad, <înv.> spirit. Berea are maia. 4 (reg.) covăseală, strat Maiaua se amestecă cu laptele dulce pentru ca acesta să se transforme în lapte acru. 5 (biochim.; reg.) v. Cheag. Chimază. Chimozină. Lab. Labferment Lactoferment. 6 (reg.; glum.) v. Rachiu. maiă2 s.f. (anat.; la copita calului; pop.) melc, rândunică. Maiaua este un os mort care se află în partea posterioară a copitei. maiă3 s.f. (constr.; în zidărie; înv.) v. Mistrie, maiăn s.n. (constr.; în zidărie; înv.) v. Mistrie, maică s.f. I (relig.) 1 (art.; relig. creştină; nm. pr.) Maica Domnului = Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevinovata, Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. Maica Domnului este venerată de credincioşii creştini. 2 călugăriţă, măicuţă, mieluşa lui Dumnezeu (v. mieluş), mireasa Domnului (v. mireasă), mireasa lui Dumnezeu (v. mireasă), monahă (v. monah), monahie1, călugără, <înv.> canonică (v. canonic). Agapia este o mănăstire de maici. II1 (pop. şi fam.) v. Mamă. Mamă bună. 2 (art.; med.; pop.; eufem.) maica-bă-trână = maica-boalelor - maica-calea = maica-călătoarea v. Ciumă. Pestă. 3 (reg.) v. Mamă vitregă. 4 (reg.) v. Bunică. Mamă-ma-re. III fig. 1 (pop.) v. Cauză. Izvor. Obârşie. Origine. Rădăcină. 2 (înv.) v. Ajutor. Apărătoare (v. apărător). Cârjă. Ocrotitoare (v. ocrotitor). Patroană (v. patron2). Protectoare (v. protector). Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinătoare (v. susţinător). Toiag. Tutore. maidăn s.n. 11 loc viran, teren viran, tăpşan, toloacă, <înv.> viranea. Copiii se joacă pe un maidan. 2 (reg.) v. Curte. 3 (geomorf; reg.) v. Platformă. Prispă. Tăpşan. II fig. (înv.) v. Răgaz. Timp. Vreme, maidi'sm s.n. (med.) pelagră, pecingine rea, roşeaţă, vătămătură, bubă, jupuială, leprică, pârleală, <înv.> buzăreţ, rana-trânjilor (v. rană). Maidismul este determinat de carenţa în vitamina PP şi în triptofan. măier s.m. (înv.) v. Fermier, maiestâte s.f. 11 (polit.) cap încoronat, monarh, suveran. Maiestatea este conducătorul unei monarhii. 2 (polit.) cap încoronat, împărat, împărăteasă, monarh, suveran, <în fosta Rusie> ţar, ţarină, cezar, <în Imperiul Bizantin; livr.> basileu, amira, amiroană, imperator, imperatrice, im-peratriţă, împărăţie, ţariţă. Traian a fost unul dintre cele mai importante maiestăţi ale romanilor. 3 (polit.) cap încoronat, monarh, rege1, regină, suveran, rigă. Juan Carhs este maiestatea Spaniei. Elisabeta a Il-a este maiestatea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. 4 (la vocat.) sire. Fiţi atent, maiestate! 5 (urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 ori 3, formează loc. pron. de politeţe) domnie, înălţime, mărie1, măreasă, <înv.> mărime, mărire. Maiestatea Sa a încheiat audienţele. 6 (polit.; înv.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. III grandoare, măreţie, semeţie. Orice excur-sionist este impresionat de maiestatea piscurilor acestor munţi. 2 (rar) v. Prestanţă, maiestătic, -a adj. (polit.; înv.; despre regimuri titluri etc.) v. Monarhic. maiestuos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre construcţii, monumente etc.) grandios, impozant, impunător, măreţ, monumental, splendid, superb, trufaş1, luminos. Catedrala este o construcţie maiestuoasă. 2 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impozant, impresionant, impunător, magnific, măreţ, semeţ, splendid, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile maiestuoase ale munţilor se profilează în depărtare. 3 (despre peisaje, privelişti etc.) grandios, impresionant, impunător, măreţ, splendid, superb, august2. Din avion, imaginea Everestului, în lumina soarelui, este maiestuoasă. 4 (despre natură sau despre elemente, fenomene, procese ale ei) grandios, măreţ, mirific, solemn, <înv.> solemnei. O noapte maiestuoasă se lasă peste oraş. 5 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) grandios, impunător, măreţ, epic, homeric, olimpian, olimpic, me-lean. în romanul său, lupta dintre cele două oşti ia proporţii maiestuoase. 6 avântat, semeţ. Urmăreşte zborul maiestuos al acvilei 7 (mai ales despre ţinută, manifestări, ton) mândru, măreţ, regal2, regesc. Impunătoare, frumoasă şi cu o ţinută maiestuoasă, impresionează pe toţi. 8 (despre gesturi mişcări) larg, măreţ. Avo- 1009| catul pleda pătimaş, cu gesturi maiestuoase. Totdeauna salutul lui era maiestuos şi zâmbitor. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) maestoso, solemn, mail [meii] s.n. (inform.) e-mail,mesagerie electronică, poştă electronică (v. poştă1). Corespondează cu prietena ei din Canada prin mailuri. maimâr s.m. (arhit.; turc. înv.) v. Arhitect, maimarbaşă s.m. (arhit.; turc.; înv.)v. Arhitect maimări'e s.f. (arhit.; înv.) v. Arhitectură, maimuc s.m. (zool; reg.) v. Maimuţoi, maimucă s.f. (reg.) 1 (zool.) v. Maimuţă. 2 v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). maimun s.m. (zool; reg.) v. Maimuţă, maimuncă s.f. (zool; reg.) v. Maimuţă, maimuţâr s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, maimuţă s.f. 11 (zool.) <înv. şi reg.> moimă1, moimiţă, maimucă, maimun, maimuncă, moimucă, <înv.> simie. Cimpanzeul este o maimuţă. 2 (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). II (arg.) 1 v. Cocoţi Demimondeni Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituat! Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 v. Geamantan. Valizi 3 v. Geanti Poşe-ti 4 (anat.) v. Organ genital feminin (v. organ1). maimuţăreală s.f. 1 maimuţărie, schimonoseală, strâmbătură, <înv. şi reg.> momiţărie, mosniţărie, <înv.> maimuţire, psi-tacism. Copiii se întrec în maimuţăreli. 2 capriciu, chef, fandoseală, fandosire, fantezie, fason, maimuţărie, moft, naz, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scă-lâmbăiere, scălâmbăitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; deprec.> meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, smorfuri, boală, dambla, fartiţie, că-cărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate maimuţărelile. maimuţări vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se poci1, a se schimonosi, a se strâmba, a se maimuţi, <înv. şi pop.> a se sluţi, a se scălâmbăia, a se jimba, a se otrăţi, a se şchimi, a se zgâmboi2, <înv.> a se înstrâmba, a se dezmierda. Mănâncă odată şi nu te mai maimuţări atâta! 2 tr. (compl. indică oameni) a imita, a maimuţi, a momiţa. îl maimuţăreşte, pe ascuns, pe profesor. 3 refl. (adesea deprec.; despre oameni) a se afecta1, a se fandosi, a se sumuţa, a se fasoli, a se prosti1, a se scălâmbăia, a se schimonosi, a se izmeni, a se sfandosi, a se ghionghioni, a se mandosi, a se marghioli, a se nineri, a se sme- ri, <înv.> a se fantaxi, a se marafetui, a se strâmba, a se lepşi, a se căcări. Tocmai când ţi se cere să faci un lucru serios, te maimuţăreşti! maimuţărie s.f. 1 maimuţăreală, schimonoseală, strâmbătură, <înv. şi reg.> momiţărie, mosniţărie, <înv.> maimuţire, psi-tacism. 2 capriciu, chef, fandoseală, fandosire, fantezie, fason, maimuţăreală, moft, naz, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, smorfuri, boală, dambla, fartiţie, căcărie. maimuţesc, -eâscă adj. momiţesc. Are o figură maimuţească. maimuţi vb. IV. (rar) 1 refl. (despre oameni) v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi Strâmba. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Imita. Maimuţări, maimuţkă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradi Femeie uşoari Imorală (v. imoral). Prostituat! Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). maimuţire s.f. (înv.) v. Maimuţăreală. Maimuţărie. Schimonoseală. Strâmbătură, maimuţoi s.m. 1 (zool.) maimuc, măi-mucoi, măimuţ, moimoc, moimoi, momiţoi. Maimuţoiul este masculul maimuţei. 2 (fam.; deprec.) momiţoi. Nu înţelege cum o fată atât de frumoasă s-a putut căsători cu un maimuţoi. maioneză s.f. (culin.) <înv.> mominează. A servit, ca antreu, conopidă cu maioneză. măioş s.m. (culin., ind. alim.; reg) v. Caltaboş, maiou s.n. (ind. text.) tricou, t-shirt. Maioul se poartă direct pe piele. mais s.m. (bot.; înv.) v. Porumb (Zea mays). maistorîţă s.f. (reg.; adesea urmat de determ. care indică profesia, specialitatea) v. Meşteră (v. meşter). măistru s.m. 1 (adesea urmat de determ. care indică profesia, specialitatea) meşter, <înv.> maestru2. Este maistru într-o fabrică. A ajuns maistru croitor. 2 (pop. şi fam.) v. Maestru2. Magistru. maizenă s.f. (ind. alim.) zeamil. Maizena este un aliment dietetic pentru sugari şi pentru bolnavii de ulcer. măjă s.f. I (pese.) năvod, ravilă, matulă, motorugă, plăvali în majă se adună peştele de pe suprafeţe întinse de apă. I11 (înv. şi reg.) v. Cântar. 2 (metrol.; reg.) v. Balanţă cu basculă. Balanţă zecimală. Basculă. Cântar zecimal. Decimal. Zecimal. mal majămeşter s.m. (înv. şi reg.) <înv. şi reg.> mâglar. Majămeşterul cântăreşte în special sarea. majoh'că s.f. (constr.; livr.) v. Faianţă, major, -ă adj., s.m. I adj. 1 (jur.; în opoz cu „minor”; despre oameni) <înv.> vârstnic. Tânărul fiind major, devine moştenitorul în fapt al părinţilor lui decedaţi. 2 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri majore în societate. 3 (muz.; în opoz. cu „minor”; despre ton, interval, acord etc.) dur. Do major. II sjtl (milit.) plutonier-major. Majorul este cel mai mare grad în ierarhia subofiţerilor. majoră vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică sume, valori, preţuri etc.) a creşte, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori1, a (se) sui, a (se) urca. Comercianţii au majorat preţurile la alimente. majorare s.f. creştere, mărire, ridicare, scumpire, sporire, suire, urcare. Majorarea preţurilor la alimente îngrijorează populaţia. majorât1 s.n. (jur.) majoritate, majoritate civilă, <înv.> majorenitate, vârstă legală (v. vâr-s£ăJ)>vârstnicie. Când fata a ajuns la majorat, părinţii i-au făcut cadou un set de bijuterii. majorăt2, -ă adj. (despre sume, valori, preţuri etc.) crescut2, mărit3, ridicat2, sporit, urcat2. Puterea de cumpărare a populaţiei este mai mică din cauza preţurilor mqjorate. majorenitate s.f. (jur.; înv.) v. Majorat1. Majoritate. Majoritate civilă, majorităr, -ă adj. (în opoz. cu „minoritar 0 <înv.> preponderent. Aromânii reprezintă populaţia majoritară în regiune. majoritate s.f. 1 pluralitate. Majoritatea clienţilor firmei de produse electronice sunt mulţumiţi de serviciile oferite. 2 superioritate. Nu au reuşit să marcheze, deşi erau în majoritate. 3 (jur., polit.) majoritate absolută = majoritate simplă; majoritate simplă = majoritate absolută. Politicianul ales a avut majoritatea simplă, adică jumătate plus unul din voturile exprimate. 4 (jur.; şi majoritate civilă) majorat1, <înv.> majorenitate, vârstă legală (v. vârstă1),vâ.rstnicie. majuscul, -ă adj., s.f. (tipogr.) 1 adj. (în opoz. cu „minuscul”; despre caractere de literă) capital2, mare1, verzal. Titlurile capitolelor lucrării sunt scrise cu litere majuscule. 2 s.f. capitală (v. capitaP), literă mare, verzală (v. verzal), <înv.> slovă mare. Majusculele au dimensiuni mai mari decât literele obişnuite. make-up [meikap] s.n. (engl.) 1 v. Fardare. Fardat1. Machiaj. Machiat1. Machiere. 2 (concr.) v. Machiaj. maki s.m. (zool.) lemur. Makiii trăiesc numai în pădurile din Madagascar. mal1 s.n. I (geomorf.) 1 liman, litoral, margine, rivieră, ţărm, luncă, <înv.> pristanişte, râpă, vad, rivaj. Nisipul de pe malul Mării Negre este fin. Iahtul a fost ancorat nu departe de mal. 2 coastă, ţărm. Pe malul oceanului clima este umedă 3 (pop.) v. Ponor. mal |1010 Râpă. Văgăună/II (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Prispă. mal2 s.n. 1 (med.) malperforantplantar = ulcer perforant, ulcer plantar. Malul perforant plantar poate apărea în diabet, tabes sau lepră. 2 (med., med. vet.; livr.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă, mala s.f. (constr.; reg.) 1 v. Drişcă. Făţuitoare (v.făţuitor). 2 (în zidărie) v. Mistrie, malabsorbţie s.f. (med.) sindrom de malab-sorbţie. Malabsorbţia este perturbarea absorbţiei sau a resorbţiei intestinale a grăsimilor, proteinelor, glucidelor şi vitaminelor. malac s.m. (zool.) bivolaş, turmac. în cireadă sunt şi câţiva malaci. malarie s.f. (med.) ramolisment. Malacia reprezintă modificarea patologică a structurii unui ţesut, având ea rezultat diminuarea consistenţei lui, încetinirea funcţiilor acestuia etc. malacof s.n. crinolină. Malacoful este o fustă lungă şi largă, în formă de clopot. malăd, -ă adj. (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv.; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. maladie s.f. 1 (med., med. vet.) afecţiune, boală, rău, suferinţă, mal2, morb, <înv. şi pop.> nevoie, slăbiciune, slăbire, supărare, beteşug, călcătură, patimă, vătămare, <înv. şi reg.» neputinţă, slăbănogeală, slăbănogie, betegeală, betegie, betegire, izdat, morbiciune, păs, <înv.> lâncezime, lângoare, morbiciune, pătimire, slăbănogire,zaiflâc. îl mistuia o maladie pulmonară. 2 (med.) maladie albastră = cianoză. Maladia albastră apare din cauza insuficientei oxigenări a sângelui; maladie mitrală=stenoză mitrală. Maladia mitrală afectează valvula inimii dintre atriul şi ventriculul stâng. maladiv, -ă adj. I (med., med. vet.; despre fiinţe) bolnăvicios, valetudinar, mor-bos, becisnic, betegos, boleac, gubav, lingav, mârcav, mârced, obidnic, plă-mânar, slăburiu, <înv.> spitălatic. Este un copil maladiv. II fig. 1 (despre climă, mediul înconjurător etc.) nesănătos. în oraşele cu multe rafinării mediul este maladiv. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) anormal, morbid, nesănătos, patologic, bolnăvicios. Este de o curiozitate maladivă. Are o teamă maladivă de microbi. maladresă s.f. (înv.) v. Inabilitate. Neînde-mânare. Nătângie. Nepricepere. Stângăcie, malaez, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. malaysian. Malaezii trăiesc în Malaysia. 2 adj. malaysian. Limba malaeză face parte din familia austro-neziană, ramura indoneziană de vest. malafranţăt, -ă adj., s.m., s.f. (med.; înv.) v. Luetic. Sifilitic. malafrânţă s.f. (med.; înv.) v. Lues. Sifilis, malahiăn adj., s.m. (înv.) v. Onanist. malahi'e s.f. (înv.) v. Chiromanie. Masturbare. Masturbaţie. Onanie1. Onanism. malahi'st adj., s.m. (arg.) v. Onanist. malahi'u s.m. (înv.) v. Onanist. malaonie s.f. (med.; reg.) v. Epilepsie, malâr s.n. (anat.) os malar. Malarele sunt situate dedesubtul orbitelor. malarie, -ă adj., sm, s.f. (med) paludic. Mala-ricii pot fi vindecaţi prin tratament cu chinină. malârie s.f. (med.) 1 friguri galbene (v.frig), friguri lacustre (v.frig), friguri paludeene (v.frig), friguri palustre (v.frig), impaludism, paludism, mătuşă, mătuşică, tremurici, <înv.> friguri de livie (v.frig), friguri lângorice (v.frig). Malaria este o boală infecţioasă din ţările tropicale, transmisă prin înţepătura ţânţarului anofel. 2 malarie cuartă = febră cuartă. Malaria cyartă este forma clinică de malarie în care accesele de febră revin din patru în patru zile; malarie terţă = febră terţă. Malaria terţă este forma clinică de malarie în care accesele de febră revin din trei în trei zile. malariologi'e s.f. (med.) paludologie. Mala-riologia se ocupă cu studiul prevenirii şi tratării malariei. malarioterapie s.f. (med.) impaludare terapeutică, paludoterapie. Malarioterapia constă în inocularea agentului patogen al malariei în scopul tratării sifilisului sistemului nervos central. malaxor s.n. (tehn.) amestecător, me-lanjor. Malaxorul este folosit la amestecarea unor substanţe pentru omogenizarea lor. malaysian, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. malaez. 2 adj. malaez. malcont€nt, -ă adj., s.m., s.f. (polit.; înv.) v. Contestatar. Contestator. Protestatar, maldăr s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) 1 grămadă, morman, movilă, strânsură, porcoi, troian2, cladă, despărţitură, gireadă, grunjeu, mâglă1, porcuşor, potâng, pozmoc, nămete, nămol. în mijlocul curţii este un maldăr de pietriş. 2 grămadă, teanc1, vraf, clit, nă-sadă,vangăr, <înv.> smoc. Avocatul are pe birou un maldăr de dosare. maldiviână s.f. (lingv.) limbă maldiviană. Maldiviana se vorbeşte în Maldive şi în India. maleâbil, -ă adj. 1 (despre materiale, metale etc.) modelabil. Aurul este un metal maleabil. 2 fig. (despre oameni sau despre firea lor) acomodabil, adaptabil, elastic, flexibil, mlădios, suplu. Fiind un om maleabil, nu a suferit mult după ce şi-a schimbat locul de muncă. maleabilităte s.f. fig. adaptabilitate, flexibilitate, mlădiere, fluiditate. Ma-leabilitatea vietăţilor la condiţii noi de viaţă este o caracteristică importantă a lor. maledicţie s.f. 1 afurisenie, afurisire,blasfem, blestem, imprecaţie, jurare, osândă. A primit o scrisoare plină de injurii şi maledicţii. 2 nefericire, nenoroc, nenorocire, <înv.> mese-rătate, mişelătate, dezastru, dezmoştenire. Această mezalianţă a fost o adevărată maledicţie pentru ambii soţi. maleficiu s.n. (livr.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune, maletă s.f. (fran.) v. Geantă, Mapă1. Servietă, malign, -ă adj. I (med, med. vet.) 1 (despre boli) incurabil, nevindecabil, nelecuit, <înv.> necurabil, netămăduit, nevindecat, necruţător, neiertător, neîndurător, nemilos, nemilostiv. Cancerul este, în majoritatea cazurilor, malign. 2 (despre boli, răni etc.) grav, periculos, primejdios, serios, sever2, <înv. şi pop.> greu, rău, urât2. Suferă de o boală malignă. Are o rană malignă la cap, în urma accidentului. II (mai ales fig.; despre oameni) maliţios, răutăcios, rânzos, coţac, hamiş, roangheş, ţepos, veninos, move, nasol, nasuliu, naşpa. maligniză vb. I. refl. (med., med. vet.; despre celule, formaţiuni anatomice etc.) a se cance-riza. Un chist se poate maligniza. malignizare s.f. (med, med vet.) cancerizare. malignizăt, -ă adj. (med., med. vet.; despre celule, formaţiuni anatomice etc.) cancerizat. maliţie s.f. maliţiozitate, răutate, <înv. şi pop.> rău, zăcăşeală, zăcăşie, <înv. şi reg.> răime, răinţă, opşag, <înv.> pierzătură, răire,.ră-utăţie, acrime, fiere, otravă, venin, negreală, venimozitate, catran. Editorialele unor ziare sunt scrise cu maliţie. maliţios, -oăsă adj. 1 (despre oameni) malign, răutăcios, rânzos, coţac, hamiş, roangheş, ţepos, veninos, move, nasol, nasuliu, naşpa. Este atât de maliţios, încât toată lumea îl evită. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cinic, răutăcios, sarcastic, înrăutăţit, amar, otrăvit2, şerpesc, veninos. Face comentarii maliţioase la adresa lui. maliţiozitâte s.f. maliţie, răutate, <înv. şi pop.> rău, zăcăşeală, zăcăşie, <înv. şi reg.> răime, răinţă, opşag, <înv.> pierzătură, răire, ră-utăţie, acrime, fiere, otravă, venin, negreală, venimozitate, catran, malm s.n. (geol.) jurasic superior, malnutriţie s.f. subalimentare, subalimenta-ţie, subnutriţie. Mulţi copii din ţările subdezvoltate mor anual din cauza malnutriţiei. malonest, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. De-loial. Incorect. Necinstit. Necorect. Neloial. Neonest. Veros. malonestităte s.f. (livr.) v. Deloialitate. Im-probitate. Incorectitudine. Necinste. Necorec-titudine. Rea-credinţă. maloniluree s.f. (chim.) acid barbituric, fe-nobarbital, luminai. Malonilureea are acţiune hipnotică şi este prescrisă mai ales în epilepsie. malorosiăn, -ă adj. (înv.) v. Ucrainean, malorosiăncă s.f. (înv.) v. Ucraineană (v. ucrainean). Ucraineancă. malorosienesc, -eăscă adj. (înv.) v. Ucrainean. malorus, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Ucrainean, maltăză s.f. (biochim.) diastază. Maltaza este o enzimă în salivă, în sucul pancreatic sau în sucul intestinal care transformă maltoza în glucoză. măltăr s.n. (constr.; reg.) 1 v. Mortar. 2 v. Tencuială. malterezi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică pereţi, ziduri, tavane etc.) v. Tencui. malthusiăn, -ă [maltusian] s.m., s.f., adj. malthusianist. Malthusienii sunt adepţii malthusianismului. malthusianist-ă [maltusianist] s.m., s.f., adj. malthusian. maltobioză s.f. (chim) maltoză, zahăr de malţ. maltoză s.f. (chim.) maltobioză, zahăr de malţ. Maltoza este folosită ca înlocuitor al zahărului. maltratâ vb. I. tr. (compl. indică fiinţe) a brusca, a brutaliza, a molesta, a zmei, <înv.> mancister a maltratarisi. A fost amendat pentru că şi-a maltratat caii maltratare s.f. bruscare, brutalizare, molestare, molestaţie. Maltratarea cailor a scandalizat vecinii. maltratarisi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Brusca. Brutaliza. Maltrata. Molesta, malţ s.n. <înv. şi reg.> slad. Malţul este folosit la fabricarea berii şi a spirtului. malversâţie s.f. (jur.; livr.) v. Delapidare. Escrocherie. Fraudă. Hoţie, mamăcă s.f. (reg.) v. Mamă. Mamă bună. mamaie si. (pop. şi fam.) 1 v. Mamă. Mamă bună. 2 v. Bunică. Mamă-mare. mamâncă s.f. (reg.) v. Bunică. Mamă-mare. mamâr, -ă adj. (anat.) mamelar. Glandele mamare secretă laptele la mamifere. mamă s.f. 11 (şi mamă bună) maică, mamaie, muică, bătrâna (v. bătrân), mimă, babă, mamacă, neneacă, <înv.> muşă, purie (v. puriu). Mama se sacrifică pentru copiii ei. 2 mamă-mare = bunică, bună (v. bun), mamaie, <înv. şi reg.> mătuşă, moaşă, babă, bâtă (v. bât), bobă, iacă2, maică, mamancă, ma-mă-bătrână, mamă-bună. Mama-mare maternă este o persoană distinsă şi energică; (reg.) mamă-bătrână = mamă-bună v. Bunică. Mamă-mare. 3 mamă vitregă = <înv. şi reg.> maştehă, maşteră (v. maşter), maică, măştihoaie, nană. Mama lor vitregă este o femeie bună şi înţelegătoare. 4 mamă-soacră = soacră, socrie, <înv.; iron.> patefon. Se înţelege foarte bine cu mama soacră. 5 mamă de împrumut = mamă purtătoare, mamă-su-rogat; mamă purtătoare = mamă de împrumut, mamă-surogat; mamă-surogat = mamă de împrumut, mamă purtătoare. Mama-su-rogat este femeia care poartă şi naşte copilul unui cuplu. 6 (art.) mama-pădurii = a (mitol pop.; şi nm. pr.) fata-pădurii (v.fată), mama-codrului, mama-huciului, mama-oga-şilor, papună, pădureana (v. pădurean), pădureanca (v. pădureancă), păduroaia (v. pădu-roaie), păduroaica (v. păduroaică), păduroaie, surata-din-pădure (v. surată), vâlva-codrilor (v. va/va), vâlva-pădurii (v. vâlvă),vidma-pă-durii (v. vidmă). Mama-pădurii este un personaj închipuit ca o bătrână urâtă şi rea; b (folc.; reg.; în forma muma-pădurii) v. Ca-loian; (folc.; pop.) mama-ploaiev. Caloian; (mitol. pop.; reg.) mama-codrului=mama-hu-ciului = mama-ogaşilor v. mama-pădurii; mama-hov. Baubau; (în credinţe şi superstiţii; înv.) mama-muşăv. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). 7 fig. (rar) v. Ajutor. Apărătoare (v. apărător). Cârjă. Ocrotitoare (v. ocrotitor). Patroană (v. patron?). Protectoare (v. protector). Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinătoare (v. susţinător). Toiag. Tutore. 8 fig. (pop.) v. Cauză. Izvor. Obârşie. Origine. Rădăcină. I11 (entom.; şi, art., mama-albinelor) împărăteasa-albinelor (v. împărăteasă), împărăteasă, matcă, regină, albină-împărătească, crăiasa albinelor (v. crăiasă), crăiasă, crăiţă, muscă-mare. 2 (art.; bot.) mama-pădurii = a Lathraea squamaria; buricul-pământului (v. buric), buruiană-de-trânji, cucuruz-de-pădure, floa-rea-şarpelui (v. floare), iarba-şarpelui (v. iarbă), păduroaică, porumbul-cucului (v. porumb), roşioară-sălbatică (v. roşior), solzarie, sudoare, şerpariţă, trânji (v. trând1), untişor; b (reg.) v. Barba-popii (v. barbă) (Spiraea aruncus); c (reg.) v. Năprasnică (v. năprasnic) (Geranium robertianum); d (reg.) v. Sânziene-de-pădure (v. sânziana). Vinariţă (Asperula odorata); (reg.) mama-maşterăv. Unghia-păsării (v. unghie1) (Viola declinata); mama-ploaiev. Pătlagină (Plantago major); mama-săcării v. Secară-comută (Claviceps purpureai). 3 (art.; omit.; reg.) mama-cucului v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). 4 (art.;j. de copii; reg.) mama-cu-uliul = mama-gaia = mama-puilor v. Cloşca-cu-pui (v. cloşcă). Puia-gaia. III (art.; anat.; reg.; în forma mumă) muma-muierii v. Placentă, mamectomi'e s.f. (chir) mastectomie. Mamec-tomia este extirparea glandei mamare. mamelar, -ă adj. (anat.) mamar. mamelă si. (anat.) 1 (la femei) piept, sân, ţâţă, plămân, airbag, amortizor, balcon, balon1, bidon, pectoral, pepenaş, uger. 2 (la mamifere) uger, pulpă, ţâţă, slin, zător. mamelegi'u s.m. (fin.; înv.) v. Cămătar. Speculant. mamelon s.n. (anat.) sfârc, ragadă, gurgui, bonţ, dul, trăgaci. în ma-meloane se deschid canalele galactofore. mamifer s.n., adj. (zool.) <înv.> sugător. Mamiferele nasc pui vii şi îi hrănesc cu laptele lor. Delfinii sunt animale mamifere. mamită si. (med, med. vet) mastiti Mamita este o afecţiune inflamatorie a glandei mamare. mămiţă si. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, mamografîe s.f. (med.) mastografie. La recomandarea medicului, îşi face anual câte o mamografîe. mamon s.m. (înv. şi reg.) 1 v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 (art.; şi nm. pr.) mamonul dracilor v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). mamonic, -ă adj. (înv.; mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) v. Demonic. Diabolic. Diavolesc. Drăcesc. Infernal. Luci-ferian. Luciferic. Mefistofelic. Necurat Satanic, mamoplasti'e si. (chir. plast.) mastoplastie. Mamoplastia este refacerea unui sân diform sau distrus. mamornic s.m. (entom.) Meloe proscara-baeus; clăbuc, gândac-negru, gân-dac-puturos, gringoaşă-puturoasă, morosliv, untdelemniţă. mâmoş s.m. (med.) 1 obstetrician. Pentru afecţiunea uterină pe care o are a urmat tratamentul dat de un mamoş. 2 ginecolog. Cât timp a fost însărcinată, a fost sub supravegherea unui mamoş. mamuc s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. mamut adj. invar., s.m. fig. 1 adj. invar, (indică dimensiunea; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, gigantic, uriaş, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii mamut. 2 s.m. colos, mastodont. în ultimii ani s-au construit mulţi mamuţi industriali. manăf s.m. (la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea) cârjaliu. Manafii jefuiau în bandă. manager ['menedjer, men'ec^er, 'manadjer] s.m. 1 (econ.) director comercial (v. director1). Managerul conduce şi administrează o întreprindere, o societate comercială sau o afacere. 2 impresar. Vedeta are un manager foarte bun. manageriză vb. I. tr. (compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc) a administra, a cârmui, a conduce, a gospodări, a ţine, a maniera, a dirigui, <înv. şi pop.> a oblădui, a priveghea, a supraveghea, <înv.> a economisi, a epitropisi, a ispravnici, a ocârmui. Manageri-zează cu multă pricepere şcoala. mană s.f. 11 (bot.; şi, art., mana-florilox) nectar, miere, suc, <înv.> rouă-dulce. Mana este colectată de albine şi transformată în miere. 2 (bot.; şi, art., mana-albinelor) moină-galbenă. Mana este polenul de brad sau de fag care pluteşte primăvara deasupra pădurilor sau a apelor. 3 (bot.) mană-de-apă = Glyceria aquatica; iarba-raţelor (v. iarbă), iarbă-rea, roua-cerului (v. rouă), rourică, spetează; (art.) mana-cămpului = Equisetum arvense; barba-ursului (v. barbă), coada-calu-lui (v. coadă), mălai-mărunt, equisetum, barba-sasului (v. barbă), brad, brădişor, coada-iepei (v. coadă), coada-mânzului (v. coadă), codâie, deznodăţel, iarbă-de-cositor, mâţă, mierea-ursului (v. miere), motan, motocel, mucul-curcanului (v. muc), nodăţică, pă-rul-porcului (v. păr), peria-ursului (v. perie), perie, perie-ursească, pujlă, ruşi-nea-ursului (v. ruşine), slăbănog, şiruşliţă, unterniţă, ursancă, ursoaică1; (reg.) ma-na-jidovului v. a Zmeur. Zmeurar (Rubus idaeus); b Zmeură; mana-pământului v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum ma-culatum). 4 frupt, ştimă. Au mană bună atât de la vaci, cât şi de la oi. 5 (art.; apic.; rar) mana-florilorv. Miere. Miere de albine. II fig. (econ.; reg.) v. Beneficiu. Câştig. Emolument. Profit. Venit1. mancândo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) calando. mancă1 si. (reg.) v. Bon! Dădacă. Doică. măncă2 s.f. (fin.; înv.) v. Deficit. Lipsă. Man-co. Minus. mancenilier [mansenili'er] s.m. (bot.) Hyppo-mane Mancinella; arborele-morţii (v. arbore), arborele-otravei (v. arbore). mancipăţie si. (jur.; în Antic, romană) man-cipium. Mancipaţia avea loc în prezenţa pretorului şi a cinci cetăţeni. manci'pium s.n. (jur.; în Antic, romană) man-cipaţie. măncister s.n. (ind. text.; înv. şi reg.) v. Catifea. Velur. manco mânco s.n. (fin.) deficit, lipsă, minus, <înv.> mancă2. Casiera are un manco de o mie de lei în casă. mancurtiza vb. I. tr. (compl indică oameni sau, p. ext., colectivităţi umane, popoare) a depersonaliza, a dezindividualiza. Globalizarea poate să uniformizeze, să mancurtizeze popoarele. mancurtizâre s.f. depersonalizare, dezindi-vidualizare. Un pericol al globalizării îl reprezintă mancurtizarea popoarelor. mancurtizât, -ă adj. (despre oameni sau, p. ext., despre colectivităţi umane, popoare) depersonalizat, dezindividualizat. Un om mancurtizat este o persoană căreia i-a fost anulată conştiinţa de sine. mandâla si. (relig.; în budism şi tantrism) cerc magic. Mandala reprezintă o diagramă geometrică ce constituie un obiect al contemplaţiei. mandaneă s.f. (sport; la biliard; înv.) v. Bandă2, mandât s.n. (jur.) 1 abilitate, andosament, andosare, delegaţie, împuternicire, procură, <înv.> procuraţie,vechilâc,vechilet,vechilimea, plirexusiotită. Are mandat de a-l reprezenta în proces. 2 mandat de reţinere = <înv.> mandat de depunere. în baza mandatului de reţinere o persoană stă la dispoziţia organelor de jurisdicţie sau de anchetă un timp limitat; (înv.) mandat de depunere v. Mandat de reţinere. 3 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. mandata vb. I. tr. (fin.; compl. indică sume de bani) a ordonanţa. Ministrul a mandatat acordarea plăţilor restante în sectorul medical. mandatar, -ă s.m., s.f. (jur.) 1 andosant, an-dosator, comitent, împuternicit, reprezentant, înfaţişător, <înv.> ispravnic, mandator. Mandatarul autorizează pe cineva să-i încaseze contravaloarea unui cec. 2 împuternicit, procurator, procurist, <înv.> procurant. Părţile interesate vor putea fi reprezentate printr-un mandatar. mandator s.m. (jur.; înv.) v. Andosant. An-dosator. Comitent. împuternicit. Mandatar. Reprezentant. mandea subst. art. (fam.; glum.; în exprimări orale; ţine locul pron. pers.) v. Subsemnatul (v. subsemnat). mandibulă s.f. (anat.) 1 (la vertebrate) maxilar inferior. 2 (la insecte şi crustacee) falcă, maxilar. mandfru s.m. art. (arg.; în exprimări orale; ţine locul pron. pers.) v. Subsemnatul (v. subsemnat). mandosi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări, mandravelă s.f. (arg.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceai! Născocire. Născocitu-ră. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. mândră1 s.f. (reg.) 1 v. Oierie2. Stână. Târlă. 2 (pese.) v. Ostreţ. mândră2 s.f. (culin.; reg.) 1 v. Mămăligă. 2 v. Cocârţău. Puricei (v. puricei). mandrin s.n. (tehn.) = mandrină. mandrinăre s.f. (tehn.) dudgeonare. Mandri-narea este operaţia de găurire a pieselor. mandrină (mandrin) s.f. (s.n.) (tehn.) dudge-on. Cu mandrina se găureşte tabla. mândulă s.f (reg.) I (anat.) 1 v. Amigdală. Ton-silă. 2 (la cat) v. Genunchi II (bot.) v. Migdali maneâ s.f. (reg.) v. Topor, manechin s.n. 1 model, top-model, in-dossatrice. Actriţa este un manechin foarte cunoscut. 2 fig. jucărie, marionetă, mo-mâie, păpuşă. Fata este doar un manechin în mâna mamei. 3 (arg.) v. Gardian. Temnicer, manej s.n. fig. abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie. Comerciantul, pentru a avea profit mai mare, a recurs la manejuri care nu-l onorează. manelă s.f. (reg.) v. Rangă, manevră vb. 1.11 tr. (tehn.; compl. indică dispozitive sau sisteme tehnice, instrumente, aparate etc.) a manipula, a mânui, <înv. şi pop.> a purta, a umbla, <înv.> a mania. Manevrează cu uşurinţă noul motofierăstrău. 2 intr. (milit.; despre trupe) a parada. 3 tr. (compl indică bani fonduri etc.) a mânui. Casierii băncii manevrează zilnic milioane de lei. II tr. fig. (compl. indică oameni) a instrumenta, a manipula. Haosul din instituţie este manevrat. Greva a fost manevrată politic. Studenţii au fost manevraţi. manevrâbil, -ă adj. (tehn.; despre dispozitive sau despre sisteme tehnice, instrumente, aparate etc.) maniabil. Noul model de umbrelă este uşor manevrabil. manevrănt s.m. 1 (tehn.) manevrator,mani-pulant, manipulator. Manevrantul mânuieşte aparate, instrumente, dispozitive sau sisteme tehnice. 2 (arg.) v. Intrigant, manevrăre s.f. (tehn.) manevră, manipulare, manipulaţie, mânuire. Se pricepe foarte bine la manevrarea acestui dispozitiv. manevrator s.m. manevrant, manipulant, manipulator. manevră s.f. 11 manevrare, manipulare, manipulaţie, mânuire. 2 (mai ales lapl. manevre; milit.) aplicaţie, <înv.> manoperă. Generalii au participat la manevrele trupelor din cele două garnizoane. II fig. 1 intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, jonglerie, manoperă, tramă, ţesătură, urzeală, mreajă, reţea, îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, ma-chină, urzitură. Este dezgustat de manevrele colegilor de serviciu. 2 (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Cal troian. Calul troian (v. cal). învâr-titura. Manej. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. mangafâ s.f. (fam.) mangafache. Este o mangafa, un om de nimic. mangafâche s.m. (fam.) mangafa, mângâi s.n. cărbune, cărbune de lemn. Mangalul rezultă prin descompunerea termică a lemnului, în absenţa aerului. mangalagiu s.m. (miner.;în trecut; rar) v. Cărbunar. mangalârs.m. (miner.; în trecut; rar)v. Cărbunar. |1012 mangâliţă s.f. (zool.) <înv. şi reg.> mangul. Mangaliţa este o rasă de porci crescută pentru producţia de grăsime. mangalizator s.m. (miner.; în trecut; rar) v. Cărbunar. mangân s.n. (chim.) <înv.> manganez. Man-ganul este folosit la fabricarea unor oţeluri speciale. manganez s.n. (chim.; înv.) v. Mangan. mângă s.f., adj. invar, (arg.) 1 s.f. v. Mită. 2 adj. invar, (despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, mângâi s.n. (ind. text.) maşină de măngălu-it. Prin apăsare uşoară, mangălulface ţesăturile apretate mai plăcute la pipăit şi le conferă un luciu mat. mangălui'vb. IV. tr. (ind. text.; compl. indică ţesături apretate) a finisa. Ţesăturile apretate se mangăluiesc cu mangălul. mangălui're s.f. (ind. text.) finisare, mangă-luit. După mangăluire, ţesăturile apretate sunt mai plăcute la pipăit şi au un luciu mat. mangăluit s.n. (ind. text.) finisare, mangăluire. măngări s.m. pl. (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). mangeâl s.n. (tehn.; înv.) v. Pârghie, mangât s.n. (la îmbrăcăminte; înv.) v. Volan, mânglă s.f. (arg.) Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. mangleâlă s.f. (arg.) 1 v. Cerşeală. Cerşetorie. Cerşire. Cerşit. Cerut1. Milogeală. Milogit. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. mangh'vb. IV. (arg.) 1 tr.,intr. v. Cere. Cerşi. Milogi. 2 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, mangli't, -ă adj. (arg.; despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) v. Furat2. însuşit. Luat2. Sustras. manglitor, -oăre s.m.,s.f. (arg.) 1 v. Cerşetor. Milog. 2 v. Hoţ. Pungaş, mângo s.m. (bot.) 1 Mangifera iudica; man-gustanier. 2 mangustan. Mango are miezul moale, suculent, dulce şi foarte aromat. mangdld s.m. (bot.) Beta cicla; brugundici, nap-de-nutreţ, sfeclă, sfeclă-albă, sfe-clă-de-frunze, sfeclă-mangold. mangoseâlă s.f. (reg.) v. Inabilitate. Nătângie. Neîndemânare. Nepricepere. Stângăcie, mangosi't, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. mangotă s.f. (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1. mangrovă s.f. (bot.) paletuvieri. Mangrova este o formaţiune vegetală tropicală, specifică ţărmurilor maritime mlăştinoase. mângul s.m. (zool; înv. şi reg.) v. Mangaliţă. mângură s.f. (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1, mangustân s.m. (bot.) mango. mangustanier s.m. (bot.) Mangifera iudica; mango. mangustă s.f. (zool.) Herpestes ichneumon; ihneumon. 1013| mania vb. I. tr. (tehn.; înv.; compl. indică dispozitive sau sisteme tehnice, instrumente, aparate etc.) v. Manevra. Manipula. Mânui, maniabil, -ă adj. (livr.) 1 (tehn.; despre dispozitive sau sisteme tehnice, instrumente, aparate etc.) v. Manevrabil. 2 fig. (despre oameni) v. Ascultător. Bun. Cuminte. Docil. înţelegător. Obedient. Plecat2. Supus, maniac, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. ta-bietliu. Este un maniac în ceea ce priveşte prepararea şi servitul cafelei. 2 adj. (despre oameni) meticulos, pedant, scrupulos, tipicar, tabiediu, <înv.> pedantesc, pedantic, tabietgiu. Este maniacă în privinţa curăţeniei. 3 adj. (psih.; rar) v. Maniacal, maniacăl, -ă adj. (psih.) maniac. Adesea comportamentul ei este maniacal. manichiureză s.f. (rar) v. Manichiuristă. manichiuristă s.f. manichiureză. Mani-chiurista este specializată în manichiură. manie s.f. I (psih.) 1 delir parţial, fixaţie, han-tisă, idee fixă, marotă, monomanie, obsesie, psihoză, ţicneală, fix, <înv.> vesanie, ţăcăneală, pată. Bolnavii care au o manie sunt preocupaţi de un singur gând sau de un singur subiect. 2 manie ambulatorie = dromomanie, poriomanie. Mania ambulatorie este impulsul irezistibil de a călători. I11 pasiune, slăbiciune, ţicneală, <înv. şi reg.> nacafa, ţăcăneală. Mania lui este automobilismul. 2 toană1. Pentru că suferă de mania curăţeniei, nu lasă pe nimeni să intre încălţat în casă. 3 (art.) maniavitezei = beţia vitezei (v. beţie), boala vitezei (v. boală), vitezomanie. Mania vitezei este preferinţa pentru viteză excesivă. manieră vb. I. tr. (livr.; compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce. Gospodări. Manageriza. Ţine. manierat -ă adj. 11 (despre oameni) bine-cres-cut, civilizat, fin1, politicos, <înv.> politicit, subţire, urban. Are copii manieraţi, de care este mândru. 2 (despre oameni sau despre spiritul caracterul lor) cultivat, patrician, stilat, civilizat, cizelat2, rafinat2, şlefuit2, sublimat, cioplit2. Educaţia şi arta l-au transformat într-un om manierat. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ales2, delicat, distins, elegant, fin1, politicos, exchiz. Totdeauna are o atitudine manierată faţă de soţie. II (în opoz. cu „firesc’, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, nefiresc, nenatural, pom-pieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului manierat. manieră s£ 11 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) chip, fel, formă, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. Nu găseşte o manieră rezonabilă de aplanare a conflictului 2 chip, fel, gen, mod, sens, spirit Au fost luate şi alte măsuri în aceeaşi manieră 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) fel, metodă, mod, stiL Are o manieră originală de a compune versuri 4 (de obicei urmat de determ introduse prin prep. „de’) fel, gen, mod, modalitate, regim, sistem, stil Tinerii se gândesc la o altă manieră de viaţă. I11 amabilitate, dvilita-te, politeţe, cavalerism. Băiatul este de o manieră ireproşabilă 2 (la pi maniere) comportament, comportare, conduită, deprindere, moravuri, năravuri (v. nărav), obiceiuri (v. obicei), purtare, port1,purtat1, modă, <înv. şi reg.> urmare, pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, talâm, apucătură. Părinţii sunt nemulţumiţi de manierele necuviincioase ale fiului lor. 3 (la pi maniere) bună-cuviinţă, decenţă, jenă, modestie, pudoare, ruşine, sfială, pudidtate, pudiciţie. Multe persoane sunt lipsite de maniere. manierism s.n. afectare, afectaţie, artificialitate, emfază, grandilocvenţă, patos, preţiozitate, retorism, ampolozitate, artificiozi-tate, magnilocvenţă, preţiozism, ştaif. Discursul s-a remarcat prin manierismul expunerii. manifest, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne manifeste de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era manifestă. 2 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) clar, desluşit, evident, făţiş, limpede, vădit, vizibil, aparent, <înv.> lămurit, vegheat2, conturat. Supărarea lui este manifestă. Afişează o bucurie manifestă că afacerile îi merg bine. 3 (despre oameni, mai ales despre oponenţi, opozanţi) declarat, deschis, făţiş, mărturisit2, recunoscut, vădit. Judecătorul este un duşman manifest al corupţiei. 4 (despre războaie, conflicte, certuri etc.) declarat, făţiş, deschis. Conflictul manifest dintre ei durează de mulţi ani. II s.n. 1 proclamaţie. A citit manifestul în faţa mulţimii. 2 (jur.; arg.)v. Recurs, manifestă vb. 1.1 tr. a arăta, a demonstra, a dovedi, a vădi, <înv.> avedera. Fata manifestă un real talent pentru muzică. 2 tr. a acuza, a arăta, a vădi. Manifestă dureri în regiunea pieptului. 3 tr. (compl indică sentimente, gânduri, tendiţe etc.) a afirma, a arăta, a exprima. îşi manifestă dispreţul pentru impostori. 4 refl. a se arăta, a se exterioriza, a se exala. Deşi este măcinat de griji, nu se manifestă 5 intr. (despre mulţimi de oameni) a demonstra. Au manifestat pentru pace. 6 refl. a se traduce. Boala se manifestă prin apariţia mei dureri puternice în zona toracelui 7 refl. (despre fenomene, stări etc.) a apărea, a se arăta, a se declara, a se ivi, a începe, a se năstimi. în oraş s-a manifestat o epidemie de gripă. 8 refl. (despre idei sau tendinţe refulate în subconştient) a se defula. într-un moment de mare tensiune psihică i s-a manifestat dorinţa ruperii cu trecutul. 9 refl. (despre fe- manipulant nomene, stări etc.) a apărea, a exista. Se manifestă rezerve din partea interlocutorilor când vorbesc despre acest subiect. 10 refl. a se dezvălui, a se dovedi, a se învedera, a se releva. Specificul naţional se manifestă mai pregnant atunci când ne înfruntăm cu probleme universale. manifestănt, -ă s.m., s.f. demonstrant. Manifestanţii au fost paşnici. manifestare s.f. I afirmare, arătare, expresie, exprimare, manifestaţie. Se bucură de manifestarea simpatiei pe care i-o nutreşte. II (concr.) 1 (med, med. vet.) indiciu, semn, simptom, senzaţie. Bolnavul prezintă evidente manifestări de demenţă senilă. 2 (la pl. manifestări) înfăptuiri (v. înfăptuire), realizări (v. realizare). Dăruirea de sine este una dintre cele mai reuşite manifestări ale firii umane. 3 (adesea urmat de determ. care indică felul) manifestaţie, reprezentaţie, show, spectacol, <înv.> arătare, parastiseală, privelişte, privire, privit Cu ocazia zilei naţionale au avut loc multe manifestări artistice. manifestăţie s.f. I (concr.) 1 demonstraţie. S-a organizat o mare manifestaţie pentru pace. 2 (adesea urmat de determ. care indică felul) manifestare, reprezentaţie, show, spectacol, <înv.> arătare, parastiseală, privelişte, privire, privit. II (rar) v. Afirmare. Arătare. Expresie. Exprimare. Manifestare, manifold s.n. 1 (ind. petrol.) colector, conductă de aducţie. 2 (tehn.) claviatură, keyboard, tastatură. Şi-a cumpărat un manifold nou pentru calculator. maniheăn,-ă s.m.,s.f.,adj. (relig., filos.) 1 s.m., s.f. maniheist, maniheu. Manihenii susţin că lumea este guvernată de două principii cosmice egale şi eterne: binele şi răul. 2 adj. maniheic, maniheist. Doctrina maniheană a fost întemeiată de profetul Mani. maniheic, -ă adj. (relig., filos.) manihean, maniheist. maniheist -ăs.m.,s.f., adj. (relig., filos.) 1 s.m., s.f. manihean, maniheu. 2 adj. manihean, maniheic. manihâu, -ee s.m., s.f. (relig, filos.) manihean, maniheist. mamn, -ă adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; înv.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. manipulă vb. I. tr. 1 (tehn.; compl. indică dispozitive sau sisteme tehnice, instrumente, aparate etc.) a manevra, a mânui, <înv. şi pop.> a purta, a umbla, <înv.> a mania. Manipulează cu uşurinţă noul motofierăstrău. 2 fig. (compl. indică oameni) a instrumenta, a manevra. Haosul din instituţie este manipulat. Greva a fost manipulată politic. manipulănt -ă s.m.,s.f. 11 (tehn.) manevrant, manevrator, manipulator. Manipulantul mânuieşte aparate, instrumente, dispozitive sau manipulare sisteme tehnice. 2 (transp.) vatman, conductor. Este manipulant pe un tramvai. II fig. manipulator. Manipulanţii sunt lipsiţi de conştiinţă, de scrupule. manipulăre s.f. manevrare, manevră, mani-pulaţie, mânuire. Se pricepe foarte bine la manipularea acestui dispozitiv. manipulator, -oare s.m., s.f. 11 (tehn.) ma-nevrant, manevrator, manipulant. 2 mânuitor. Este manipulatorul unui dispozitiv tehnic foarte complicat. II fig. manipulant. manipulâţie s.f. manevrare, manevră, manipulare, mânuire. mam'şcă s.f. 1 (lapl. manişte; reg.) manşete (v. manşetă), mânecare (v. mânecar). Maniştele, împletite din lână sau confecţionate din blană, se poartă iama, peste încheieturile mâinilor, pentru a le proteja de frig. 2 (reg.) v. Manşetă. 3 (reg.) v. Refec. Tiv. Tivitură. 4 (la cămăşi; înv.) v. Piept. Plastron. manivelă s.f. 1 (tehn.) coarbă, manşă, vişeu, <înv.> sucitor. Manivela acţionează un mecanism. 2 (tehn.; lajoagăr) cocârlă, crivală, coacă, vârtej. Manivela transmite mişcarea roţii la fierăstrău. 3 (arg.) v. Onanist. manjăbil, -ă adj. (fran.; despre mâncăruri) v. Comestibil. manometru s.n. 1 (fiz.) indicator de presiune, presiometru. Presiunea fluidelor se măsoară cu manometrul. 2 (fiz.) manometru de vid = vacuummetru. Manometrul de vid este folosit la măsurarea presiunilor foarte joase. 3 (med.) manometru respirator = pneumo-metru. Cu manometrul respirator se măsoară ritmul respiraţiei. manoperă s.f. I (înv.) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Cale. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. 2 (mai ales la pl. manopere; milit.) v. Aplicaţie. Manevră. II fig. intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, jonglerie, manevră, tramă, ţesătură, urzeală, mreajă, reţea, îmbârligătură, mân-cătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, machină, urzitură. Este dezgustat de manoperele colegibr de serviciu. mănos s.a (la ceasuri; reg.) v. Arătător. Limbă, mansărdă s.f. 1 (constr.) cucurigu. îi place să lucreze în biroul de la mansardă. 2 fig. (anat.; fam.) v. Cap. mansuet, -ă adj. (în opoz. cu „violent”; livr.; despre fiinţe) v. Blajin. Blând. Bun. Domol. Moale. Neagresiv. Nemânios. Paşnic, mansuetudine s.f. (livr.) v. Blândeţe. Bunătate, mansup s.n. (înv.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă, mănşă s.f. I (tehn.) 1 coarbă, manivelă, vişeu, <înv.> sucitor. 2 manşă de vânt = mânecă de vânt. Manşa de vânt este instalată pe aerodromuri şi serveşte la indicarea direcţiei vântului. II (sport) half-time, repriză, mitan. Golul decisiv a fost marcat în ultimul minut al manşei a doua. manşetă s.f. 1 manişcă, <înv.> mânecar. Manşetele bluzei sunt din dantelă. Pantalonii noi au manşetele late. 2 (lapl. manşete; reg.) manişte (v. manişcă), mânecare (v. mânecar). 3 (arg.) manşetă de gagică v. Brăţară, manşon s.n. 1 mânecar, <înv.> colceag. Bunica ei are un manşon de astrahan. 2 (tehn.) mufa. Manşonul serveşte la îmbinarea conductelor, cablurilor, tuburilor etc. mantă s.f. 11 cabat, căpeneag, guneaţ. Soldatul îşi ridică gulerul mantalei. 2 (şi manta de ploaie) balon2, balonzaid, fâş, fulgarin, impermeabil, trend, trencicot, parpalac, prelată, tranţifluer. Şi-a cumpărat o manta pentru timp ploios. 3 (înv.) v. Mantie. II (zool; la gasteropode) palium. Mantaua căptuşeşte cochilia. mântă s.f. (înv.) v. Mantie, măntăl s.n. (înv.) <înv.> mantelă, mantilă, mantelă s.f. (înv.) 1 <înv.> mantăl, mantilă. Doamna purta o mantelă peste costum. 2 v. Mantie. măntie s.f. 1 <înv.> manta, mantă, mantelă, tabar. La ceremonie, veteranii de război au purtat mantii albe. 2 hlamidă, purpură, <înv.> plaşcă1. împăratul îşi pune mantia pe umeri. 3 (bis.) rantie. Mantia este o haină lungă şi largă, de postav, care este purtată, peste îmbrăcăminte, mai ales de călugări. mantilă s.f. (înv.) <înv.> mantăl, mantelă. mantou s.n. haină, palton, parpalac, palamantir, spital, ţolengher. Iama, poartă un mantou cu guler din blană de vulpe. manuăl, -ă s.n., adj. I s.n. 1 (pedag.) carte de şcoală. înainte de începerea anului şcolar, părinţii cumpără copiilor manuale. 2 (pedag.) manual prescurtat = promptuar. 3 (muz.) claviatură, keyboard, tastatură. Manualul orgii este complex. II adj. (în opoz. cu „intelectual”; despre meserii, ocupaţii) fizic2. Munca manuală îl epuizează. manualităte s.f. 1 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pri-cepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscu-sire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră manualitatea chirurgului în mânuirea bisturiului. 2 (arg.) v. Chiromanie. Masturbare. Masturbaţie. Onanie1. Onanism. manufacturiăl, -ă adj. (înv.; despre producţie, produse etc.) v. Manufacturier, manufacturier, -ă adj. (despre producţie, produse etc.) <înv.> manufacturial. Producţia manufacturieră se bazează pe munca manuală manuscript, -ă s.n., adj. (înv.) 1 s.n. v. Manuscris. 2 adj. (despre texte, lucrări etc.) v. Manuscris, manuscris, -ă s.n., adj. 1 s.n. <înv.> izvod, manuscript. A citit foarte multe manuscrise din sec. alXVIII-lea. 2 adj. (despre texte, lucrări etc.) <înv.> manuscript. Multe pagini din textul manuscris consultat sunt ilizibile. manuş s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. manutenţiune s.f. (rar) v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire. |1014 mapă vb. I tr. (înv.; compl. indică hărţi, planuri topografice) v. Cartografia, mapamond s.n. (geogr.) 1 glob, globul pământesc (v. glob), lume, pământ, univers, sferă. A făcut înconjurul mapamondului. Vrea să călătorească, să vadă mapamondul. 2 planiglob, planisferă. Mapamondul este reprezentarea suprafeţei pământului sau a lumii pe un plan. mapăr s.m. (înv.) v. Cartograf. măpă1 s.f. 1 mapă de birou = mapă de scris. într-o mapă de birou se ţin hârtii, foi volante, acte; mapă de scris = mapă de birou. 2 geantă, servietă, <înv.> ghiozdan, maletă. Avocatul îşi ţine dosarele într-o mapă. măpă2 s.f. (geogr.) hartă. Laboratorul de geografie al şcolii are un număr foarte mare de mape. mapografîe s.f. (înv.) v. Cartografie, mapping [’mepir)] s.n. (engl)v. Cartografie, marabu s.m. (relig.; în Ev. Med, în nordul Africii) murabit Un marabu era un ascet musulman venerat ca un sfânt încă din timpul vieţii. maracuja subst (bot.) fructul-pasiunii (v. fruct). Maracuja este fructul unei specii exotice de vi-ţă-de-vie (Passijlora edulis), bogat în vitamina C, cu gust dulce, aromat şi foarte plăcut, folosit proaspăt sau pentru sucuri şi deserturi. marafet s.n.,s.m. I s.n. 1 (de obicei la pl. marafeturi; fam.; adesea deprec.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1.2 (fam.) v. Bagatelă. Fleac. Nimic. 3 (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. 4 (înv.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. 5 (mv.) v. Carieră. îndeletnicire. Meserie. Ocupaţie. Profesie. 6 (de obicei la pl. marafeturi; înv.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. 7 (înv.) v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. II s.m. (lapl. marafeţUfin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). marafetul vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări, marăm conj. subord., adv. (reg.) 1 conj. subord. (introduce o prop. circ. conces.) v. Deşi. 2 adv. (explic.) v. Adică. Anume. Recte. marămă s.f. = năframă, maramchipu adv. (cu val. opusă faţă de o afirmaţie sau de o faptă; reg.) v. Adică. Chipurile (v. chip). Cică. maramoi s.m. (arg.) v. Evreu. Israelian. Israelit. maramureşeăn, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. maramureşeancă, moroşan. Maramureşenii sunt oameni gospodari. 2 adj. moroşenesc. Porţile maramureşene sunt renumite în toată ţara pentru frumuseţea sculpturii lor. maramureşeăncă s.f. maramureşeană (v. maramureşean), moroşană (v. moroşan), moroşancă. Portul popular al maramureşen-celor este foarte frumos. marangoci s.m. (reg.) v. Marangoz. 1015| mardeală marangoz s.m. marangoci. Marangozul execută lemnăria unei ambarcaţiuni maranioi s.m. (bot; reg.) v. Baraboi (Chae-rophyllum bulbosum). marasm s.f. 1 (psih.) acedie, breakdown, demoralizare, depresie, depresie nervoasă, deprimare, descurajare, dezolare, depresi-vitate, <înv.> demoralizaţie, dezbărbătare, demobilizare, opresiune. Starea de marasm în care se află este din cauza eşecului de la bacalaureat 2 (înv.) v. Epuizare. Extenuare. Isto-veală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. marca vb. I. tr. 11 (compl. indică lucruri, animale etc.) a însemna, <înv.> a semna, a semnui. Proprietarii îşi marchează vitele pentru a le recunoaşte cu uşurinţă. 2 (compl. indică texte scrise sau tipărite) a sublinia. Recenzentul a marcat cu roşu citatele greşite din carte. 3 a bifa1, a însemna, <înv.> a semna. A marcat titlurile cărţibr pe care trebuie să le împrumute. 3 (compl. indică scrisori) a franca, a timbra. Şi-a marcat scrisoarea la poştă. 4 (compl. indică proprietăţi, terenuri etc.) a cercui, a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a încercui, a limita, a mărgini, <înv.> a hotărî, a însemna, a semna. A marcat via pe care o are pe deal. 5 (compl. indică trotuare, drumuri etc.) a bor-da, a circumscrie, a delimita, a demarca, a limita, a mărgini. Au marcat laturile şoselei pentru a se evita accidentele. 6 (constr. cu unpron. pers. în dat.; compl. indică corpul uman sau părţi ale lui) a accentua, a arăta, a contura, a evidenţia, a mula, a reliefa, a sublinia. Taiorul îi marchează talia fină. 7 (despre ceasuri sau despre arătătoarele lor, compl. indică timpul) a arăta, a indica, a preciza, a însemna. Ceasul marchează ora cinci 8 (despre aparate de măsură; compl indică valori) a arăta, a indica, a înregistra. Termometrul marchează 10°C. 9 (sport; compl. indică puncte, goluri etc.) a înscrie, a puncta. în ultimul minut al meciului a fost marcat golul victoriei. II fig. 1 a accentua, a evidenţia, a întări, a învedera, a potenţa, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, a ridica. în intervenţia sa a marcat importanţa proiectului. 2 a ilustra, a însemna, a reprezenta, a semnifica. Ultimul volum de versuri al poetului marchează un eveniment în istoria literaturii române. 3 (compl. indică stări, situaţii etc.) a demonstra, a dovedi, a indica, a proba. Cursul evenimentelor marchează o schimbare a mentalităţii oamenilor. 4 (compl indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a marcat pe toţi. 5 a influenţa, a înrâuri, a însemna. Personalitatea maestrului său i-a marcat cariera. marcaj s.n. 1 (sport) marcare. Prin marcaj, unii atacanţi din echipa adversă sunt supravegheaţi pentru a li se neutraliza acţiunile. 2 (concr.) marcaţie. Copacii de pe potecile munţilor au marcaje care indică turiştilor un anumit itinerar. marcant, -ă adj. 1 (despre fapte, evenimente, pasaje din lucrări artistice, aforisme etc.) consemnabil, important, însemnat, memorabil. A extras câteva fragmente marcante din opera scriitorului. 2 (despre personalităţi) important, însemnat, remarcabil, ditamai, socotit2, înalt, proeminent. Maiorescu a fost o personalitate marcantă a timpului său. Este un demnitar marcant în guvern. 3 (despre oameni) important, influent, însemnat, puternic, greu. Soţul ei este o persoană marcantă în administraţia oraşului. marcare s.f. 11 însemnare, marcat1, marcaţie, <înv.> însemnătură. Pentru ca vitele să fie recunoscute cu uşurinţă de proprietari, marcarea lor este obligatorie. 2 francare, francat1, timbrare. A mers la poştă pentru marcarea scrisorii 3 circumscriere, delimitare, demarcaj, demarcare, demarcaţie, hotărnicire, limitare, mărginire, <înv.> hotărâtură. Marcarea viei i-a fost impusă de primărie. 4 (sport) înscriere. Marcarea golului victoriei s-a făcut în ultimul minut al meciului. 5 (sport) marcaj. II fig. accentuare, arătare, evidenţiere, întărire, potenţare, punctare, relevare, relevaţie, reliefare, subliniere. Vorbitorul s-a limitat la marcarea importanţei proiectului marcat1 s.n. însemnare, marcare, marcaţie, <înv.> însemnătură. marcat2, -ă adj. 11 (despre lucruri, animale etc.) însemnat, <înv.> semnat2, înstelat. Proprietarii îşi recunosc cu uşurinţă vitele marcate. 2 (despre scrisori) francat2, timbrat. Numai scrisorile marcate ajung la destinaţie. II fig. 1 accentuat, evidenţiat, întărit, potenţat, reliefat, subliniat2. în ultimul volum al poetului se remarcă o notă marcată de lirism. 2 accentuat, evident, pronunţat, reliefat, vizibil, îngroşat. Vorbeşte cu o marcată pronunţie ardelenească. 3 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, străveziu. Dă semne marcate de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era marcată. marcator, -oare s.m., s.f., s.n. 1 s.m., s.f. <înv.> marcher. Marcatorii lucrează la însemnarea unor produse industriale. 2 s.n. marker. A însemnat produsele cu un marcator. marcaţie s.f. 1 însemnare, marcare, marcat1, <înv.> însemnătură. 2 (concr.) marcaj. marcă1 s.f. 11 semn, <înv.> însemnătură, notă. Vitele fiecărui proprietar au mărci distinctive, pentru a putea fi recunoscute cu uşurinţă. 2 (inform.) etichetă. Marca este semnul sau ansamblul de semne care servesc pentru identificarea unei anumite instrucţiuni în programul unui calculator. 3 (j. de noroc) fisă, jeton, <înv.> socotea. Mărcile înlocuiesc banii. 4 (herald; înv.) v. Armoarii. Blazon. Emblemă. Stemă. 5 (înv.) v. Insignă. însemn. II fig. atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, amprentă, întipărire, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o marcă a civilizaţiei. marcă2 s.f. (şi marcă poştală) timbru, pecete, ştamp, ştempel. A cumpărat mai multe mărci poştale pentru a timbra scrisorile. marcă3 s.f. (în Ev. Med., în Germania şi în statul franc) <înv.> marchionat. Mărcile erau comitatele de frontieră. marcă4 s.f. (arg.) v. Mafiot, marchedon s.m. (bot.; reg.) v. Sică (Statice gmelini). marcher s.m. (înv.) v. Marcator, marchion s.m. (în Ev. Med., în Germania şi în statul franc; înv.) v. Marchiz. Margraf. marchionăt s.n. (în Ev. Med, în Germania şi în statul franc; înv.) v. Marcă3, marchioţă s.f. (constr.; reg.) v. Cămin. Coş1. Horn. marchităn s.m. (înv.) <înv.> bocceagiu, corop-car, marfagiu, mărunţişar, mărunţuşar, tolbaş, trămătar. Marchitanul era un negustor de mărunţişuri. marchiz s.m. (în Ev. Med., în Germania şi în statul franc) margraf, <înv.> marchion. Marchizul era nobilul care conducea un comitat de frontieră. marchizât s.n. (în Ev. Med., în Germania şi în statul franc) margrafiat. Marchizatul era demnitatea de marchiz. mărcia s.f. (muz.) marş, marş triumfal. Mar-cia este o piesă muzicală care cadenţează deplasarea trupelor militare, a unor formaţiuni încolonate etc. marciăle adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) grav, marţial, pro-fondo, solemn. marcoăvă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). marcoffl, -ă s.m., s.f. marcofilist, ştampilofil, ştampilofilist Marcofilii se ocupă cu marcofilia. marcofilie s.f. ştampilofilie. Marcofilia este colecţionarea şi studierea ştampilelor poştale. marcofilist, -ă s.m., s.f. marcofil, ştampilofil, ştampilofilist. marcogrâf, -ă s.m., s.f. ştampilograf. Marco-grafii se ocupă cu marcografia. marcografîe s.f. ştampilografie. Marcografia este tehnica şi arta de a realiza ştampile. marcotăj s.n. (bot., hort.) marcotare. Marco-tajul este înmulţirea plantelor prin marcote. marcotare s.f. (bot, hort.) marcotaj. marcotăş s.m. (bot, hort.; rar) v. Marcotă. marcotă s.f. (bot., hort) marcotaş, <înv. şi reg.> viţă, viţă-cu-rădăcină, viţă-de-rădăcină. Marcota este un lăstar al unei plante, îngropat parţial în pământ, cu vârful afară, care, după ce a prins rădăcini, se separă de planta-mamă, formând o nouă plantă. mardă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Deşeu. Rest. 2 (com.; înv.) v. Sold. mardeală s.f. (constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”; fam.) v. Bătaie. Corecţie. mardei mardei s.m. pL (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). mardeiâş s.m. (arg.) v. Bătăuş, mardi vb. IV. tr. (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. marditor s.m. (arg.) v. Bătăuş, mardoi s.m. (arg.) v. Bătăuş. măre1 adj. I (indică dimensiunea) 1 (în opoz. cu „mic”; despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) cuprinzător, extins, imens, întins2, larg, vast2, <înv. şi reg.> mereu, <înv.> desfătat, mult, răsfăţat2. în toate provinciile ţârii sunt câmpii mari. Are o moşie mare. 2 (în opoz cu „mic”; despre suprafeţe, spaţii etc.) amplu, întins2, larg. Epidemia s-a extins pe un teritoriu mare. 3 (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) cuprinzător, încăpător, întins2, larg, spaţios. Casa are un salon mare. 4 (în opoz. cu „îngust”, „strâmt”; despre obiecte, corpuri etc.) larg, lat Patul din dormitor este foarte mare. Pe câmp erau brazde mari. 5 (în opoz cu „scund”; mai ales despre oameni) înalt, lung, cotolenos, <înv.> vladnic. Fratele ei este un bărbat mare. 6 (în opoz. cu „scurt”; despre lucruri, obiecte, păr etc.) lung. Mânecile rochiei trebuie scurtate pentru că sunt prea mari. Fetiţa are părul mare. 7 (în opoz. cu „subţire”; mai ales despre mâinile, picioarele, degetele oamenilor) butucănos, gros, grosolan, butucos. Picioarele mari abia îi intră în pantofi. 8 (despre părţi ale corpului oamenilor sau al animalelor) dezvoltat, <înv. şi reg.> dezvolbat Vacile din această rasă au ugerele mari. 9 (despre ochi) bulbucat, exoftalmic, mărit3, umflat, larg, bleojdit, boldit, căscat2, holbat2, zgâit2, belit2, bolboşat, bălăbănos,boboşat, măciuliat, <înv.> zgăurat Are ochii cam mari şi s-a dus la doctor să afle cauza. 10 (tipogr.; în opoz cu „minuscul”; despre caractere de literă) capital2, majuscul, verzal. Titlurile capitolelor lucrării sunt scrise cu litere mari. 11 (despre vase, recipiente etc.) cuprinzător, încăpător, larg, voluminos. Damigeana este destul de mare pentru vinul pe care îl cumpără 12 (despre obiecte, pachete etc.) gros, voluminos, borţos. Inculpatul are la judecătorie un dosar mare. 13 (despre boabele cerealelor, granule etc.) bombat, măşcat, plin, măzărat Grâul are boabele mari. 14 (despre ape, cavităţi, forme de relief etc.) adânc, afund, profund, adâncos. Vara, apa râului este puţin mare, putând fi trecută cu piciorul La marginea satului este o râpă mare. 15 (art.; cinemat.) marele ecran=a ecran, ecran cinematografic. Pe marile ecrane se proiectează filme; b cinematografie, ecran. Este o tânără speranţă a marelui ecran românesc. 16 (art.; anat.) marele simpatic = nervul mare simpatic (v. nerv), sistem nervos ortosimpatic, sistem nervos simpatic, sistem simpatic, <înv.> simpaticul cel mare (v. simpatic). Marele simpatic este partea sistemului nervos vegetativ care regjează funcţiile glandelor şi ale organelor interne. 17 (art.; zool; precedă subst. determ.) mare-le-alb = york-mare. Marele-alb este o rasă de porci creată în Anglia; marele-negru=comwalL Marele-negru este o specie de porci originară din Anglia. 18 (art.; zool; precedă subst. determ.) marele-panda = Ailurus melanoleucus; panda, panda-mare. II (arată cantitatea) 1 (despre mărimi, cantităţi, valori etc) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă mare. 2 (desprepreţuri, sume depani etc) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, neabordabil, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă mare pentru un autoturism. 3 (despre recoltă, producţie etc.) abundent, bogat, bun, îmbelşugat, îndestulat, mănos, mult, opulent, exuberant, profuz, <înv. şi reg.> belşugos, spornic, biu, <înv.> săţios1, zdravăn Anul acesta recoltele au fost mari. 4 (despre ape, râuri etc.) crescut2, umflat Apele mari ale râului au inundat localităţile riverane. 5 (în opoz. cu „redus”, „restrâns”; despre colectivităţi) numeros, sabadaş, larg, lat L-a înconjurat un grup mare de copii. 6 (art.) marele public = publicul larg (v. public), publicul cel mare (v. public). Această scriere a poetului este necunoscută marelui public. III (indică intensitatea) 1 (despre lumină sau despre surse de lumină) eclatant, fervid, intens, puternic, strălucitor, tare, viu, <înv.> lucitor. Lumina lămpii este prea mare pentru această cameră. 2 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, aspru, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt mare. Astăzi este un ger mare. 3 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, năprasnic, puternic, violent, viu, terebrant, <înv.> zbu-dumător, mortifiant, arzător, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi mare în inimă. 4 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc) acut, adânc, imens, intens, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, terebrant, iute, ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere mare. 5 (despre stări fiziologice sau psihice, sentimente etc. ale oamenilor) adânc, intens, profund, puternic, viu. Expoziţia i-a produs o emoţie mare. 6 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aprig, dârz, înflăcărat, înverşunat,pasionat, violent, straşnic, aprins2, înfierbântat Disputa mare dintre cei doi pare fără sfârşit. 7 (despre păcate, greşeli etc.) greu, <înv. şi reg.> rău. Are de ispăşit un păcat mare. 8 (în opoz cu „cald”; înv. şi pop.; despre vreme, zile, nopţi, anotimpuri etc) v. Friguros. Geros. Rece. IV (indică durata; despre timp sau despre noţiuni temporale) destul, îndelung, îndelungat, lung, mult, uitat2, <înv.> delungat A zăbovit pe malul mării o perioadă mare de timp. V (despre fiinţe, indică stadiul dezvoltării lor) adult, matur, vârstnic. Poate să-şi ia responsabilităţile unei familii, întrucât este om mare. VI (indică vabarea, calitatea) 1 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, valoros, consistent, |1016 monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie mare la dezvoltarea literaturii. 2 (despre stări, situaţii etc.) apredabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, perceptibil, semnificativ, sensibil, simţitor, vădit, vizibil Influenţa mediului asupra pictorului este mare. 3 adânc, capital2, cardinal, chinte-senţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri mari în societate. 4 (despre anumite date) deosebit, important, însemnat Prima zi de şcoală este pentru copii o zi mare în viaţa lor. 5 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, luxos, magnific, pompos, somptuos, splendid, <înv.> pohfalos, sclipitor, străludt, străludtor, strălucind Reşedinţa regală este mare. 6 deosebit Pentru meritele lui i se dă o mare onoare. 7 (despre intelectul experienţa, sentimentele etc. oamenilor sau despre rezultate ale activităţii lor) bogat, întins2, vast2. Se remarca printr-o memorie mare. Este foarte bun în domeniu, pentru că are o mare experienţă. 8 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) arhicunoscut, bine-cu-noscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, renumit, reputat, ultracunoscut, vestit, slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hireş, hiriclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustrie, norodt, <înv.; iron.> apelpisit, perifan, străludt, străludtor, ludtor, străluminat Apreciatul actor american este şi un mare regizor. Faptele sale de arme au rămas mari. Este autorul mor mari aforisme. 9 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor, de obicei precedă subst. determ.) ales2, deosebit, distins, eminent, extraordinar, grozav, ilustru, remarcabil, titanic1, eminentisim, şoiman, senzaţional, tontoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat marelui artist întreaga carieră 10 (despre familie, neam, nume, viţă) ales2, aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, înalt, nobil, <înv. şi pop.> mărit3, slăvit, simandicos, <înv.> blagorod, blago-rodnic, cilibiu, evghenisit, evghenicos, evghenis, luminos, luminat2. Face parte dintr-ofamilie mare. 11 (despre Dumnezeu) atotputernic. Bun este Dumnezeu şi mare! 12 (despre posturi, ranguri) important, înalt, însemnat, <înv.> acătării, înseninător. Deţine un rang mare în ierarhia militară. Are un post mare în minister. 13 avansat, înaintat Piesa are un mare grad de uzură. 14 mare proprietar = latifundiar, moşier, spahie2, spăi-luc. Averea sa nu se putea compara cu cea a marilor proprietari 15 (art.; relig; precedă subst. determ.) marele-lama = dalai-lama. Marele-la-ma este şeful suprem al lamaismului din Tibet şi Mongolia.M II (indică calitatea, rangul) 1 (în Ev. Med, în Ţările Rom.; despre boieri) velit Boierii se împărţeau în boieri mari, adică de rangul întâi, şi boieri de rangul al doilea 2 (în Ev. Med, în Ţările Rom) mare-logofăt = logofăt mare, logofătul cel mare (v. logofăt), vel-logofăt Ma- 1017| rele-logofât era membru al Sfatului Domnesc, conducea cancelaria domnească, iar în lipsa domnitorului sau a mitropolitului prezida Divanul; mare-hatman=mare-spătar = spătar mare (v. spătar1), spătarul cel mare (v. spătar1). Mare-le-hatman, în Moldova, respectiv marele spătar, în Ţara Românească, era comandantul oştilor ţării în lipsa domnitorului; mare-pahamic = paharnic mare, paharnicul cel mare (v. paharnic), vel-pahamic. Marelele- paharnic era dregătorul cu funcţia de şef al paharnicilor, mare-pitar = vel-pitar. Marele-pitar, care avea în subordine mai mulţi pitari, era însărcinat cu supravegherea bucătăriei domneşti, precum şi cu îngrijirea cailor şi a caleştibr domneşti; mare-portar=portar mare,vel-portar. Marele-portar îndeplinea, la curtea domnească, rolul de maestru de ceremonii; mare-postelnic = postelnic, <înv.> stratomic. Marele-postelnic era membru al Sfatului Domnesc, însărcinat cu paza dormitorului domnitorului, cu pregătirea audienţelor la domn şi cu organizarea ceremoniilor de la curte; mare-şătrar = şătrar mare, vel-şătrar. Marele-şătrar era şeful boierilor care aveau în grijă corturile domneşti şi tunurile şi care asigurau aprovizionarea armatei în timp de război; mare-vistier = (art.) ma-rele-vistier = vistier1, vistier mare (v. vistier1), vistierul cel mare (v. vistier1), vistiernic, <înv.> haznatar, protovistier, vel-vistier. Marele-vistier era membru al Sfatului Domnesc, însărcinat, în principal cu administrarea financiară a vistieriei statului; mare-vomic = (art.) marele-vornic = vornic, vornicul cel mare (v. vornic), <înv.> vel-vomic. Marele-vomic era membru al Sfatului Domnesc care administra curtea domnească, care avea dreptul de jurisdicţie asupra curtenilor şi slujitorilor domneşti şi care, în lipsa domnului, avea calitatea de comandant al armatei în timp de război; (art.) marea-logofeteasă = logofeteasa cea mare (v. logofeteasa), logofeteasă. Marea-logofeteasă era soţia marelui-logofăt 3 (în Ev. Med, în Mold.) mare-vomic de Ţara de Jos = (art.) marele-vomic de Ţara de Jos = vornic, vornic de Ţara de Jos. în sec. al XV-lea, când Moldova a fost împărţită în cele două ţâri, unul din dregătorii domniei a fost numit mare-vomic al Ţării de Jos. Cercetătorii sunt de părere că Moţoc a fost primul mare-vomic de Ţara de Jos. 4 (în Ev. Med, în Mold) mare-vomic de Ţara de Sus = (art.) marele-vomic de Ţara de Sus=vornic, vornic de Ţara de Sus. Marele-vomic de Ţara de Sus era dregătorul care îşi exercita autoritatea asupra jumătăţii de nord din Principatul Moldovei. Spancioc a fost mare-vomic de Ţara de Sus. 5 (polit.; în Ţările Rom., în timpul Regulamentului Organic) mare-logofat al dreptăţii = logofătul cel mare al dreptăţii (v. logofăt), logofătul dreptăţii (v. logofăt), <înv.> vel-logofat al dreptăţii. Funcţiile marelui-logofăt al dreptăţii echivalau cu cele ale unui ministru al Justiţiei; (art.) marele-logofat al credinţei = logofăt al credinţei, logofăt al Cultelor, logofăt al pricinilor bisericeşti, logofătul bisericesc (v. logofăt), logofătul credinţei (v. logofăt), logofătul Cultelor (v. bgofat), logofătul pricinilor bisericeşti (v. logofăt), logofătul trebilor bisericeşti (v. logofăt). Funcţiile marelui-logofăt al credinţei echivalau cu cele ale unui ministru al Cultelor, marele-vor- nic=vornic, vornicul cel mare (v. vornic), <înv.> marele-vomic al trebilor din lăuntru, marele-vor-nic din lăuntru, vornicul din lăuntru (v. vornic), vornicul pricinilor din lăuntru (v. vornic). Ma-rele-vomic avea atribuţiile unui actual ministru de Interne, (înv.) marele-vomic al trebilor din lăuntru, marele-vomic din lăuntru v. Marele-vomic. Vornic. Vornicul cel mare (v. vornic); (ieşit din uz) marele-postelnic v. Ministru (de Externe). Secretar de stat (v. secretar2). 6 (în Ţările Rom.; sfârşitul sec. al XVUI-lea şi începutul sec. al XDC-lea) mare-vomic al cutiei = mare-vomic al obştii = mare-vomic de cutie = mare-vomic de obşte = (art.) marele-vomic al cutiei = marele-vomic de cutie = vel-vomic al obştii, vel-vomic al obştirilor, vel-vomic de obşte, vel-vomic de obştiri, vornic al obştii, vornic de cutie, vornic de obşte. Marele-vomic de obşte administra casa sau cutia milelor şi avea atribuţii edilitare şi judecătoreşti; (art.) marele-vor-nic de politie = vel-vomic de politie, vornic al politiei, vornic de politie. Marele-vomic de politie avea atribuţii administrative, judecătoreşti şi financiare în capitalele celor două ţări româneşti. 7 (art.; în Ţările Rom., în timpul Regulamentului Organic) marele-vomic = vornic, vornicul cel mare (v. vornic), <înv.> marele-vor-nic al trebilor din lăuntru, marele-vomic din lăuntru, vornicul din lăuntru (v. vornic), vornicul pricinilor din lăuntru (v. vornic). Marele-vor-nic avea atribuţiile unui actual ministru de Interne; (înv.) marele-vomic al trebilor din lăuntru = marele-vomic din lăuntru v. Marele-vomic. Vornic Vornicul cel mare (v. vornic). 8 (în Imperiul Otoman) mare-vizir = vizirul cel mare (v. vizir). Marele-vizir era prim-sfetnic al sultanului, având însărcinări corespunzătoare acelora ale unui prim-ministru. 9 (art.; polit.; în Ţările Rom., în timpul Regulamentului Organic; ieşit din uz; nm. pr.) Marea Logofeţie a Pricinilor Bisericeşti v. Ministerul Cultelor (v. minister); Marea Logofeţie v. Ministerul Justiţiei (v. minister). măre2 s.f. 11 (hidrol) <înv.> coadă de mare, genune, luciu2, noian, pelag. în timpul furtunii marea devine foarte agitată. 2 (hidrol.) apă. A călătorit pe mare până în Turcia. 3 (hidrol,jur.) mare deschisă = mare liberă. Marea deschisă nu face parte din apele teritoriale sau interne ale unui stat; mare internă = mare închisă. Marea internă este înconjurată de ţărmurile unui stat sau ale mai multor state şi se află în folosinţa exclusivă a statului sau a statelor riverane; mare închisă = mare internă; mare liberă = mare deschisă. 4 (geol) mare de pietre = câmp de pietre. Marea de pietre este formată din blocuri sau din fărâmături de pietre pe pante slab înclinate. 5 (hidrol; înv.) v. Apă. Ocean2. II fig. 1 enormitate, imensitate, infinit, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfârşire, nesfârşit1, vastitate, ocean2, stepă, luciu2, pelag. Din satelit se vede marea continentului asiatic. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri obiecte, fiinţe etc.) amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, groază, grozăvenie, grozăvie, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era o mare de oameni. Limuzina mirilor era urmată de o mare de maşini. marecuvântă vb. I. intr. (înv.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „spre”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. maree s.f. (hidrol.) <înv.> palirie. Mareea este determinată de atracţia Lunii şi a Soarelui. maregrăf s.n. (hidrol.) mareometru. Mare-graful măsoară şi înregistrează variaţia nivelului apelor mării. mareometru s.n. (hidrol.) maregraf. mâreş-tată s.m. (mitol. pop.; pop.; şi nm.pr.) v. Tatăl-pădurii (v. tată). mareşal s.m. 1 (milit.; în unele ţări) <înv.> marşalâc. Mareşalul poartă cel mai înalt grad în ierarhia militară. 2 (art.) mareşalul curţii - mareşalul curţii regale, mareşalul palatului; mareşalul curţii regale = mareşalul curţii, mareşalul palatului; mareşalul palatului = mareşalul curţii, mareşalul curţii regale. Mareşalul curţii regale răspunde de administrarea unei case regale şi de protocol. marfagm s.m. (înv.) <înv.> bocceagiu, corop-car, marchitan, mărunţişar, mărunţuşar, tolbaş, trămătar. Marfagiul era un negustor de mărunţişuri. marfăr s.n. (ferov., transp.) tren de mărfii, tren de mărfuri. Maşinile aşteaptă la barieră să treacă un marfar. marfă s.f.,adj. invar. I si 1 (econ.) articol, produs, <înv. şi pop.> negoţ, vânzare, <înv.> merce, metah, negustorie, product, vânzătoare (v. vânzător), vânzătură. Magazinul nou deschis oferă o gamă variată de mărfuri. 2 (econ.) produs de schimb, valoare de schimb. Marfa este bunul destinat schimbului pe piaţă. 3 (com.; în trecut) marfa de Braşov = <în trecut> braşovenie. Marfa de Braşov provenea din Braşov. 4 (zool; înv. şi reg; şi în forma marha) v. Vită. 5 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 6 (arg.) v. Drog1. Halucinogen. Psihedelic. Stupefiant. II adj. invar, (arg.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, margaretă s.f. 1 (bot.) Chrysanthemum leu-canthemum; mărgărită, mărgărită-au-rată, mărgărită-de-câmp, aurată (v. au-rat2), iarba-junghiului (v. iarbă), iarba-tăietu-rii (v. iarbă), ochiul-boului (v. ochi1), roman1, romaniţă-mare, salomii-galbene (v. salomie), tătăişă1, tufănică. 2 (anat.; arg.) v. Vulvă, margarină s.f. (ind. alim.) unt vegetal, unt de post, unt artificial. Preferă margarina în locul untului. mărgă s.f. (geol.; înv.) v. Mamă. marghilă marghîlă s.f. (geomorf) muşuroi înierbat (v. muşuroi1). Marghila este o movilă mică pe platourile din regiunile montane, acoperită cu ierburi higrofile, muşchi sau ericacee. marghiol, -oală adj., s.n. I adj. 1 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput. 2 (înv. şi reg; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. 3 (în opoz. cu „urât”; reg.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. II s.n. (reg.) v. Chin. Frământare. Zbucium. Zbuciumare. marghioleală s.f. (reg.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. marghioli vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări. 2 v. Chinui. Frământa. Zbuciuma. 3 v. Arăta. Face. Poza. Preface. Simula. 4 v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. marghioh'e s.f.' 1 (înv. şi reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 2 (înv. şi reg.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălituri Poznă. Ştrengărie. 3 (înv. şi reg.) v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. 4 (înv. şi reg.) v. înşelăciune. înşelătorie. 5 (reg.) v. Fleac. Nimic. Palavră. marghioţă s.f. (constr.; reg.) v. Campadură. marginal, -ă adj. 1 (despre cartiere, terenuri etc.) mărginaş,periferial, periferic, excentric. Locuieşte într-un cartier marginal al oraşului. 2 (în opoz. cu „principal”; mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, secund, adiacent, lateral, lăturalnic, periferic, satelit. Se aduce în discuţie o chestiune marginală care nu interesează pe nimeni. marginaliză vb. I. tr. a periferiza. Un studiu important a fost marginalizat de către doctorand. mârgine s.f. 11 cap, capăt, colţ, extremă (v. extrem), extremitate, limită, pont, <înv.> sconcenie, zare. Trebuie să ajungă în cealaltă margine a oraşului. 2 extremitate, limită, <înv.> sfârşitură, soroc. Se îndreaptă spre marginea aleii. 3 limită, linie. A semănat până la marginea care desparte pământul său de cel al vecinului. 4 extremitate, latură, parte. Când se uită la televizor, preferă să stea pe marginea stângă a canapelei. 5 barieră, mahala, periferie. Avea o casă la marginea localităţii. 6 latură. Pe marginile drumului sunt şanţuri adânci. Pe ambele margini ale Prutului trăiesc români. 7 (geomorf.) liman, litoral, mal1, rivieră, ţărm, luncă, <înv.> pristanişte, râpă, vad, rivaj. Nisipul de pe marginea Mării Negre este fin. Iahtul a fost ancorat nu departe de margine. 8 bordură. în urma accidentului marginea trotuarului a fost stricată. 9<înv.> usnă, buză, gură. Nu te apropia de mar- ginea prăpastiei! 10 cant, dungă, latură, muchie. Pune cutia de chibrituri pe o margine. 11 bordură, chenar, tighel. Baticul are o margine albastră. Marginea farfuriilor este aurie. 12 (tipogr.) bordură, chenar, <înv.> ain-fas. Textul tipărit are marginea accentuată. 13 (la fântână) colac, ghizd, <înv. şi reg.> sto-bor, chei (v. cheie), gardină, ghiză, lada fântânii (v. ladă), ladă, răzbpi2, sofra, strat. Marginea fântânii este din piatră. 14 (la pălărie) bor, bord, gardină, perete, obadă, pană, pânză, pervaz, poală, roată1, strânsură, taier, tichie, văcălie, veacă, veşcă, streaşină. Poartă pălării cu marginea mare. 15 (milit.) aripă, capăt, coastă, flanc, <înv.> corn, mânecă. Trupa de comando se îndreaptă spre marginea stângă afrontului inamic. 16 (tehn.; la fierăstrău) braţ, crac, mână, mâner, pervaz, spetează, condac1, cotoi1. Fierăstrăul are două margini simetrice. 17 (înv. şi pop.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită teritorial! 18 (reg.) v. Carâmb. 19 (reg.) v. Mărginar. 20 (reg.) v. Cimitir. Necropolă. 21 (reg.) v. Lătunoaie (v. lătunoi). 22 (înv.) v. Cupon. II fig. 1 limită, măsură. Totul are o margine. Răbdarea mamei nu are margini. 2 marjă, rezervă. 3 frontieră, graniţă, hotar, limită, ţărm, nivel, termen. Nu ştie încă unde este marginea între adevăr şi minciună. margraf s.m. (în Ev. Med., în Germania şi în statul franc) marchiz, <înv.> marchion. Margra-ful era nobilul care conducea un comitat de frontieră. margrafiât s.n. (în Ev. Med., în Germania şi în statul franc) marchizat. Margrafiatul era demnitatea de margraf. mârhă s.f. (zool; înv. şi reg.) = marfa, marhotcă s.f. (reg.) v. Mahorcă, mariă vb. I. (fran.) 11 refl. recipr. (despre oameni) v. Căsători. Uni2. 2tr. (compl. indică fete; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „după”) v. Căsători. Mărita. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică culori sau nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) v. Armoniza. Asorta. Combina. Merge. Nuanţa. Potrivi, mariăj s.n. 11 căsătorie, matrimoniu, conubiu, himeneu, căsătorire, căpătuială, căpătuire, <înv.> împreunare, nod. Mariajul are ca scop întemeierea unei familii. 2 căsătorie, matrimoniu. Mariajul lor a durat zece ani. 3 casă1, căsătorie, căsnicie, matrimoniu, menaj, gospodărie, însoţire, <înv.> maritagiu, siniche-sion. Cei doi au un mariaj fericit. II (j. de cărţi) <înv. şi reg.> mariaş2. mariălă s.f. (zool; înv.) v. Oaie (Ovis aries). mariaş1 s.m. (fin.) crivac1, <înv.> greşii Mari-aşul a fost o monedă austro-ungară, de 17 creiţari. mariaş2 s.a (j. de cărţi; înv. şi reg.) v. Mariaj, maricultură s.f. (biol) acvacultura, acvicul-tură, oceanicultură. Maricultura se ocupă cu cultura unor plante şi animale acvatice, bogate în proteine. marijuana [mari'hwana] s.f. băligar, iarbă, vegetală (v. vegetal), verde. Marijuana |1018 este un stupefiant care se fumează sau se pipează. marimbafon s.n. (muz.) balafon, marimbă. Marimbafonul este un instrument de percuţie de provenienţă africană. marimbă s.f. (muz.) balafon, marimbafon. marin, -ă adj. 1 (mar.) maritim, <înv.> ma-rineţ. Şantierele marine au fost modernizate. 2 (hidrol.) pelagic, <înv.> marinesc. O călătorie în adâncurile marine este fascinantă. marinar s.m. I (mar.) 1 matelot, matroz, vaporean, lucrător pe mare, lucrător de vapor, lucrătorul haieului (v. lucrător), <înv.> marinier, ghimigiu. A fost mulţi ani marinar pe un vas comercial. 2 navigator, <înv.> înotător, plutitor. Amiralul este un marinar trecut prin multe încercări. II (med.; arg.) v. Avorton. marinătă s.f. (arg.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage ) v. Bătaie. Corecţie. marinesc, -eăscă adj. (hidrol; înv.) v. Marin, marineţ, -eăţă adj. (mar.; înv.) v. Marin. Maritim. marimcă s.m. (omit.; reg.) v. Erete. Erete-ro-şu. VântureL Vânturel-roşu. Vânturel-ruginiu. Vindereu (Falco tinnunculus). marinier s.m. (mar.; înv.) v. Marinar. Matelot Matroz. Vaporean. marinîm, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. marinimozităte s.f. (înv.) v. Culanţi Dărnicie. Generozitate. Mărinimie, marionetă s.f. 1 (în teatrul de păpuşi) fantoşă, guignol. Marionetete se manevrează cu ajutorul unor sfori. 2 fig. jucărie, manechin, momâie, păpuşă. Fata este doar o marionetă în mâna mamei. maritagiu s.n. (înv.) v. Casă1. Căsătorie. Căsnicie. Mariaj. Matrimoniu. Menaj, marităl, -ă adj. casnic, conjugal, matrimonial, conubial, <înv.> căsătoresc, căsnicesc, gospodăresc, soţiesc. Viaţa maritală are suişuri şi coborâşuri. maritim, -ă adj. (mar.) marin, <înv.> marineţ. mariţă s.f. 1 (fam.) v. Femeie de serviciu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slujnică (v. slujnic). 2 (reg.) v. Trăgătoare (v. trăgător). marjă s.f. rezervă, margine. Planifică ora plecării spre aeroport cu o marjă de siguranţă, ca să fie siguri că se încadrează în timp. marker[mancar] s.n.(engl.)v.Marcator, market s.n. (engl) v. Magazin. Prăvălie, marmanzi'u, -i'e adj. (înv. şi reg.) 11 (mai ales despre vinuri sau despre culoarea lor) v. Purpuriu. Vişiniu. 2 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Grena. Purpuriu. Roşu-închis. Rubiniu. Vişiniu. II (despre băuturi) v. Concentrat. Tare. Vârtos. marmeladă s.f. 1 (culin., ind. alim.) miere. îi place marmelada de mere. 2 (arg) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. marmezăn s.n. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, marmita lui Papin s.f. (tehn.; la locomotive, vapoare etc.; înv.) v. Cazan cu abur. Căldare de abur. 1019| marmoreeăn, -ă adj. marmoreu, <înv.> marmoreic, marmoriu. Tânăra are braţele de un alb marmoreean. marmoreic, -ă adj. (înv.) v. Marmoreean. marmoreu, -ee adj. (rar) v. Marmoreean. marmoriu, -ie adj. (înv.) v. Marmoreean. marmotă s.f. (zool.) Arctomys marmotta şi Marmotta bobak, bursuc, bursuc-de-mun-te, ţâncul-pământului (v. ţânc), <înv.> pinţă. marmură s.f. 11 (geol.) <înv.> piatră de marmură, piatră-marmură. Michelangelo şi-a sculptat statuile în marmură. Pardoselile multor case din ţările mediteraneene sunt din marmură. 2 (reg.) v. Porţelan. II (med., med. vet.; reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă, marmurier s.m. mărmurar, marmurist. Marmurierul execută lucrări în marmură. marmurist s.m. (rar) v. Marmurier. Mărmurar. mărnă s.f. (geol.) <înv.> margă. Marna este folosită la fabricarea cimentului, a ceramicii sau pentru ameliorarea solurilor acide. mamos, -oăsă adj. (pedoL; despre pământ) <înv.> mărgos. Solurile mamoase conţin mamă. maro adj. invar., s.n. 1 adj. invar., s.n. cafeniu, castaniu, căfeştin, căcăniu. Are o geantă din piele maro. Maroul este o culoare care o avantajează. 2 adj. invar, (despre culori, obiecte, materiale etc.) maro-deschis = havan. A venit la petrecere într-un costum maro-deschis. marochin s.n. (ind. piei.) saftian, săfti-ele, <înv.> cordovan. Marochinul este o piele fină de capră tăbăcită vegetal. mar6d, -oădă adj. (med., med. vet.; reg.) 1 (în opoz. cu „sănătos”; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. 2 (despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre organe etc.) v. Lovit. Rănit2. marotă s.f. (psih.) delir parţial, fixaţie, hanti-să, idee fixă, manie, monomanie, obsesie, psihoză, ţicneală, fix, <înv.> vesanie, ţăcăneală, pată. Bolnavii care au o marotă sunt preocupaţi de un singur gând sau de un singur subiect. marsuin s.m. (zool.) Phocaena phocaena; porc-de-mare, purcel. Marsuinul este un mamifer cetaceu, asemănător delfinului. marş s.n., interj. I s.n. 1 maşir. Soldaţii merg în pas de marş. 2 (muz.; şi marş triumfal) marcia. Marşul este o piesă muzicală care cadenţează deplasarea trupelor militare, a unor formaţiuni încolonate etc. 3 (înv.) v. Deplasare. Mergere. Mers. Mişcare. Umblet. II interj. (exprimă un ordin) 1 (milit.) stupai! Trupă! înainte, marş! 2 pleacă!, maşir!, paşol! Marş de aici, nenorocitule! 3 afară!, ieşi!, pleacă! Marş, până nu mă enervez prea tare! 4 jabă!, ni!, odâr!, ţâlea!, ţibă! Marş în cuşcă! marşă vb. I. intr. (fran.; compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi, încuviinţa. îndupleca. îngădui. învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. marşalâc s.m. (milit.; în unele ţări; înv.) v. Mareşal. mărşă s.f. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. marşirui vb. IV. intr. (reg.; despre soldaţi) v. Mărşălui. Mărşui. marşrut s.n. (astăzi rar) v. Drum. Itinerar. Parcurs. Rută1. Traiect. Traiectorie. Traseu, martâc s.n. (constr.; reg.) 1 v. Căprior. 2 (la acoperişul casei) v. Cătuşă. Chingă, martalog, -oăgă adj., s.m., s.f. (arg.) 1 adj. (despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) v. Greoi. încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. 2 s.m., s.f. v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag. 3 s.m., s.f. v. Bădăran. Bădărancă. Grobian. Grobiancă. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mârlancă. Mitocan. Mi-tocancă. Mojic. 4 s.m. v. Bărbat. Om. martelă vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte tari, mai ales metale) a ciocăni. Martelează folii de metal pentru a le prelucra. 2 fig. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî. îl martelează cu veşnicele ei lamentări. martelăj s.n. fig. agasare, enervare, excitare, iritare, plictisire, sâcâială, sâcâire, tracasare, zgândărire, scurmare. Martelajul colegei a devenit o plăcere pentru el. martellăto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) sacadat, staccato. martie s.m. invar. <înv. şi pop.> marţ, mărţişor, <înv.> germănar. Martie este a treia lună din an. martin s.m. (omit.) 1 pescar, pescăruş, păscălar. Martinii sunt păsări cu aripile mari şi ascuţite, care zboară la suprafaţa apei pentru a prinde peşte. 2 Larus ridibundus; pes-car-râzător, pescăruş, pescăruş-alb, pescă-ruş-de-hamsii, cărăbaş-comun, giuşcă, porumbel-de-mare. 3 martin-mare = Larus; pescar-de-mare, pescar-mare, cără-baş-de-mare, martin-de-iarnă; (reg.) mar-tin-de-iamăv. Martin-mare. Pescar-de-mare. Pescar-mare. martir1 s.n. (înv.) v. Martiraj. Martiriu. Martirizare. Martirizaţie. Mucenicie. Supliciu. martir2, -ă s.m., s.f. (relig. creştină) mieluşea-ua Domnului (v. mieluşel), mucenic2, astăzi rar> muceniţă, sfânt, sfinţii 40 de mucenici (v. sfânt), <înv.> martor, mărturie, mărturisitor, nevoinţaş, nevoinţat, otroc, sânt. martirâj s.n. 1 martiriu, martirizare, martirizaţie, mucenicie, supliciu, <înv. şi pop.> patimă, <înv.> martir1, martirism, mărturie, mucenie, mucenire, strădanie, pasiune. Martirajul este suferinţa pe care a îndurat-o o persoană pentru convingerile sale religioase, ideologice etc. 2 fig. amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă) păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de martiraj. marţi martirism s.n. (înv.) v. Martiraj. Martiriu. Martirizare. Martirizaţie. Mucenicie. Supliciu, martiriu s.n. 1 martiraj, martirizare, martirizaţie, mucenicie, supliciu, <înv. şi pop.> patimă, <înv.> martir1, martirism, mărturie, mucenie, mucenire, strădanie, pasiune. 2 fig. amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar, martirizâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 a canoni, a căzni, a chinui, a schingiui, a tortura, a suplicia, <înv. şi pop.> a munci, a trudi, <înv. şi reg.> a pedepsi, a struji, a negăti, <înv.> a mortifica, a pătui2, a smădna, a smeri, a străstui, a crucifica, a răstigni, a vampiriza, a ustura, a întinde, a strânge, a tescui, a ucide. L-au martirizat pentru a mărturisi o vină pe care nu o avea. 2 (relig.) a mucenici, <înv.> a muceni, a armăşi. După moarte, a fost martirizat pentru suferinţele îndurate din cauza convingerilor sale religioase. martirizăre s.f. 1 martiraj, martiriu, martirizaţie, mucenicie, supliciu, <înv. şi pop.> patimă, <înv.> martir1, martirism, mărturie, mucenie, mucenire, strădanie, pasiune. 2 (relig.) martirizaţie, <înv.> mucenicire, mucenire. Martirizarea călugărului s-a făcut la puţin timp după moartea lui. martirizaţie s.f. 1 martiraj, martiriu, martirizare, mucenicie, supliciu, <înv. şi pop patimă, <înv.> martir1, martirism, mărturie, mucenie, mucenire, strădanie, pasiune. 2 (relig.) martirizare, <înv.> mucenicire, mucenire. martirologi'e s.f. (bis.) martirologiu. Marti-rologia este lista martirilor şi a sfinţilor pe care îi comemorează biserica. martirologiu s.n. (bis.) martirologie. martor, -ă s.m., s.f. 1 (jur.) <înv. şi reg.> mărturie, dovadă, tanău2, <înv.> declarant, doveditor, mărturisitor, dovadnic. A fost chemat ca martor în procesul de divorţ al prietenului său. 2 spectator. Trecătorii au fost martori la încăierarea dintre cele două bande de interlopi. 3 (art,lapl; relig.) martorii lui Iehova = iehoviştii, studenţii în Biblie (v. student). Martorii lui Iehova sunt membrii unei secte milenariste, care preconizează un stat teocratic. 4 (relig. creştină; înv.) v. Martir2. Mieluşeaua Domnului (v. mieluşel). Mucenic2, marţ s.m. invar. 1 (înv. şi pop.) v. Martie. 2 (pop.) v. Mărţişor. marţafăle s.f. pl. (ind alim.; înv.) v. Marţipan. marţafoi1 s.m. (fam.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. marţafoP vb. IV. refl. (pop.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi Trufi1. mărţă s.f. (pop.) = marţi, marţi s.f. (relig. creştină;pop.) 1 (art.) marţea de trăsnet = marţea vaselor, marţea viermilor. Marţea de trăsnet este prima zi de marţi a postului Paştelui; marţeavaselor = marţea de trăsnet, marţea viermilor; marţea viermilor= marţial marţea de trăsnet, marţea vaselor. 2 (în forma marţă; nm. pr.) Marţă Mare v. Duminica Mare (v. duminică). Rusalii (v. rusalie). marţial, -ă adj., adv. I adj. 1 (milit; în opoz. cu „paşnic”) războinic, <înv.> războinicesc. încăierarea celor două bande de interlopi a avut un caracter marţial. 2 (despre modul de a se comporta al oamenilor, despre ţinuta lor etc.) cazon, milităros, războinic. Bărbatul are un aer marţial. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) grav, serios, solemn, doctoral, <înv.> solemnei, profesoral. Tonul discursului a fost marţial. în timpul ceremoniei participanţii au o ţinută marţială. 4 (milit.; rar) v. Cazon. Militar. Mi-lităresc. Ostăşesc. Soldăţesc. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) grav, marciale, profondo, solemn, marţipân s.n. (ind. alim.) <înv.> marţafale. Marţipanul este un produs zaharos care conţine migdale. marţiseâra s.f. art. (mitol. pop.; reg.) v. Mar-ţolea. marţolea subst art. (mitol. pop.) marţi-seara. Marţolea este o fiinţă imaginară, cu chip de bătrână, care pedepseşte femeile ce lucrează în noaptea de marţi, strâmbându-le gura. maruflâj s.n. (a. plast.) maruflare. maruflâre s.f. (a. plast) maruflaj. Maruflarea este tehnica de fixare a unei pânze pictate pe un perete sau pe un panou de lemn. marulă s.f. (bot.; reg.) v. Lăptucă. Lăptu-că-creaţi Salată. Salată-verde (Lactuca sativa). mas s.n. 1 (înv. şi pop.) mânere. Masul peste noapte al călătorilor a fost la un han. 2 (reg.) v. Oprire. Poposire. Şedere. Zăbovire. masa1 vb. I. tr. (med., med. vet.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a freca, a fricţiona, a trage. îşi masează genunchii reumatici cu spirt camforat. masă2 vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) concentra. Greviştii s-au masat în faţa uzinei. Trupele au fost masate pe frontul de vest. masacra vb. I. tr. 11 (despre războaie, epidemii etc.; compl indică fiinţe, colectivităţi etc.) a decima, a distruge, a extermina, a măcelări, a nimici, a prăpădi, a imola, a stârpi, <înv. şi reg.> a storî, <înv.> a chesăgi, a conceni, a sfărâmă, a snopi, a stropşi, a cosi, a secera, a căsăpi, a dezrădăcina, a dijmui, a zeciui. Războaiele masacrează milioane de oameni. 2 (rar, compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. II fig. (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) a denatura, a deforma, a scâlcia, a schimonosi, a schingiui, a stâlci, a strica, a tortura, a măscări1, a poci1, a stropşi. Vorbeşte masacrând cuvintele. Şi-a masacrat scrisul din cauza artritei de la degete. masacrare s.f. 1 decimare, decimaţie, destruc-ţie, distrugere, exterminare, exterminaţie, măcelărire, nimicire, măcelărit1, stârpire, <înv. şi reg.) storâre, <înv.> con-cenire, nimicnicire, stârpit. Ciuma a lăsat în urmă regiuni pustii, populaţii masacrate. masacru s.n. camaj, măcel, omor, <înv. şi pop.> pieire, pierzanie, pierzare, mişaraş, mor-tişag, <înv.> măcelărie, meserniţă, sângerare, tăiere, <înv.; astăzi poetio sânge, tragere. Masarea genunchilor reumatici se face cu spirt camforat. masare2 s.f. concentrare, <înv.> înglotire. S-a pus în aplicare ordinul de masare a trupelor pe frontul de vest. masă1 s.f. 11 pudli, pult, sârghie, stelaj, strană, şine, <înv.> comptoar. în piaţă, comercianţii îşi pun marfa pe mese. 3 (în dulgherie) blană, faţă. Dulgherul execută elemente de construcţie pe masă. 4 (tehn.; la teascul morii) strat. Pe masă se sprijină coşul. 5 (geomorf; rar) v. Platou. Podiş. 6 (înv. şi reg.) v. Faţă de masă. 7 (art; tehn.; la moara de vânt; reg.) masa pietrelor v. Fruntar. 8 (gosp.; reg.; adesea urmat de determ. „de lemn”, „de mămăligă”) v. Fund. 9 (tehn.; lajoagăr; reg.) v. Car2.10 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Gresie. Perinoc. I11 mâncare, <înv. şi pop.) ospăţ, bucate (v. bucată). Veniţi! Masa este gata. 2 hrăni A dat pâine drept masă lebedelor şi raţelor de pe lac. 3 agapă, banchet, prânz, ospăţ, ospeţie, <înv. şi pop.) ospătare, praznic, prăznuire, prânzare, <înv.> nafaca. A organizat o masă cu ocazia promovării. 4 (şi masă de prânz) dejun, prânz, merinde, nămiază, prânzare, terfar, terfarie. Masa de dar este dată de părinţii mirelui după cununie, la care mesenii dau darurile pentru tinerii căsătoriţi. 7 (colect.; rar) v. Meseni (v. mesean). III (art; bot.; reg.) masa-raiuluiv. Dragoste (Sedumfabaria). masă2 s.f. 11 colectivitate, mulţime, <înv. şi pop.) obşte, a tăgădui, a retăcea, a acoperi, a farda, a înăbuşi, a machia. Simţea că nu mai poate să-şi mascheze emoţia. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) a (se) ascunde, a (se) disimula, a oculta, a tăinui, a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) voala, comedie1, fanariotism, iezuitism, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi mascarada şi să spui adevărul. 2 înscenare, punere în scenă. Procesul care i s-a intentat este o mascaradă. 3 (de obicei peior.) circ, circotecă. Toată mascarada oferită de cunoscuta vedetă la unele posturi de televiziune este penibilă. mascaragm s.m. (în Ev. Med.; înv.) v. Bufon. Măscărici. Paiaţă. Pitic, mascaralâc s.n. (înv.) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. mascâre s.f. 11 (milit.) camuflaj, camuflare. Unităţile militare sunt dotate cu sisteme şi costume de mascare. Maiorul ordonă mascarea tancurilor. 2 acoperire, ascundere, camuflaj, camuflare. Firida, prin mascare cu un paravan, nu se mai vede. 3 ascundere, voalare. Din cauza ceţii s-a produs mascarea luminii soarelui. 4 bluraj, estompare, întunecare, obscurare. Pentru protecţia unei anumite persoane care apare într-o imagine la televizor se recurge la mascarea chipului acesteia. I11 ascundere, tăinuire, acoperire, fardare. Mascarea emoţiei nu a durat mult timp. 2 fig. disimulare, tăinuire, camuflare, deghizare, voalare, grimasă, cosmetiza-re. Mascarea adevărului de către guvernanţi este sancţionată politic. mascaret s.n. (hidrol.) 1 bariolă. Mascaretul este un val de mare care se urcă pe gura fluviilor datorită fluxului. 2 bară. Mascaretul este un val care se produce la gura fluviilor. mascaroană s.f. (înv.) 1 v. Mască. 2 v. Mască, mascat, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre oameni) <înv.> măscuit. în timpul festivalului de la Veneţia, persoane mascate merg pe străzile oraşului. 2 (despre obiecte, elemente de construcţie etc.) acoperit, ascuns2, camuflat. Are o statuetă de valoare într-o firidă mascată. 3 (mai ales despre intrări) ascuns2, camuflat, secret2. A descoperit intrarea mascată a castelului. 4 (despre chipuri, imagini, fotografii etc.) blu-rat, estompat, întunecat, obscurat. Persoana cu faţa mascată din imaginea de la televizor este fiica unei cunoscute vedete. II adj. 1 ascuns2, tainic, tăinuit, acoperit. O emoţie mascată se poate declanşa brusc. 2 fig. (despre stări, senzaţii, realităţi etc.) disimulat, tăinuit, camuflat, deghizat, voalat, cosme-tizat. Adevărul mascat a fost până la urmă dat publicităţii. Zâmbetul ei îndrăzneţ este expresia unei sfieli mascate. III s.m. cagulat, cagulist. Mascaţii au descins din maşini, înconjurând casa celui bănuit de jaf. mască s.f. 1 <înv. şi reg.> obrăzar, leoar-fa, <înv.> larvă, mascaroană, muţu-nă. A fost invitată la dans de un domn cu mască. 2 leoarfa, <înv.> mascaroană, muţună. Cele mai multe măşti de la bal sunt femei. 3 expresie, fizionomie. Când interpretează rolul avarului, masca actorului este uluitoare. 4 (hidrol; la baraje sau diguri) ecran de etanşare. Masca împiedică trecerea apelor de infiltraţie. 5 (med.) mască de graviditate = mască de sarcină = mască gravidicâ = cloasmă. Masca de graviditate reprezintă ansamblul petelor cu contur neregulat care apar în timpul sarcinii la nivelul feţei; mască teta-nică = râs sardonic (v. râs2), risus sar-donicus. Masca tetanică, provocată prin con-tractura spasmodică a muşchilor feţei, apare în tetanos şi în unele intoxicaţii. mascotă s.f. amuletă, apotropaic, fetiş1, talisman, <înv.> advar, baier, noroc, porte-bonheur, sinet. Consideră colţul de lup pe care îl poartă la gât o mascotă. mascul, -ă adj., s.m. 1 adj. (bot.; despre flori sau despre părţi ale lor) bărbătesc, masculin. 2 s.m. (deprec.) v. Bărbat. Om. masculin, -ă adj., s.n. I adj. 1 bărbătesc, băr-bătos, viril. Atrage femeile prin caracterul lui masculin. 2 (bot.; despre flori sau despre părţi ale lor) bărbătesc, mascul. II s.n. (gram.) gen masculin. Masculinul cuprinde nume de fiinţe şi nume de lucruri de sex bărbătesc. masculinităte s.f. bărbăţie, sex-appeal, virilitate, faloşie. Tânărul este de o masculinitate provocatoare. masculinizănt, -ă adj. virilizant. Prin administrarea unor hormoni masculinizanţi a căpătat trăsături bărbăteşti. masculinizăre s.f. (med.) virilizare. Masculinizarea este apariţia caracterelor sexuale secundare masculine, fiind normală la bărbaţi şi patologică la femei. măscur s.m. (zool.) 1 (înv. şi reg.) v. Porc (Sus scrofa domestica). 2 (înv.) mascur-de-luncă -mascur-sălbatic v. Mistreţ. Porc-mistreţ. Porc-sălbatic (Sus scrofa). maselotă s.f. (metalurg.) cap pierdut. Mase-lota este un surplus de metal lăsat la turnarea unei piese. masiv, -ă adj.,s.n. I adj. 1 (predomină ideea de densitate; despre corpuri) compact, plin. Pentru mai multă siguranţă, bara folosită pentru atâr-narea scrânciobului este masivă. 2 (în opoz. cu „uşor”; despre obiecte, fiinţe etc.) greu, mastodonic, <înv. şi reg.> povarnic. Dulapul fiind masiv, nu-l poate mişca din bc. Elefantul este un animal masiv. 3 (despre construcţii, elemente de arhitectură etc.) solid. Uşa de la intrare este masivă. 4 (despre oameni sau animale) binefacut, corpolent, puternic, robust, solid, spătos, trupeş, voinic, stofat, trunchios, voinicos, truncheş, <înv.> trupos, dizman. Cei mai mulţi sportivi din echipa naţională de rugby sunt masivi. 5 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gras, gros, obez, opulent, planturos, plin, rotofei, rotund, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam masiv pentru vârsta lui. 6 (mai ales despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) opulent, planturos, voinic, voluminos, zdravăn, măroc. Cu toate că face cură de slăbire şi mult sport, corpul îi rămâne încă masiv. 7 fig. (indică cantitatea; despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, respectabil, miezos. Are o leafă masivă. 8 fig. (rar; despre oameni sau despre spiritul caracterul br) v. Barbar. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat Mitocan. Mojic. Necioplit Necivilizat. Necizelat. Nedelicat Neelegant Nepoliticos. Neşlefiiit Ordinar. Pădureţ. Rustic. Sălbatic. Trivial. Vulgar. II s.n. (geomorf.) munte, pisc, plai, ţărm, <înv.> codru, promontoriu. Excursioniştii şi-au propus să urce masivul Ceahlău. măslă s.f. (j. de cărţi; rar) v. Culoare, masleâncă s.f. (gosp.; reg.) v. Putinei, mâslu s.n. (relig. creştină) 1 ungerea din urmă (v. ungere). Maslul este slujba oficiată pentru bolnavi sau muribunzi care sunt unşi cu mir. 2 (rar) v. Mir. masochism s.n. (psih.) algonlangie pasivă. Persoana care suferă de masochism nu găseşte plăcere decât atunci când suferă fizic sau atunci când este umilită. mason s.m. francmason. Masonii fac parte dintr-o asociaţie masonică. masonerie s.f. francmasonerie. Masoneria este o asociaţie iniţiatică mondială închisă, întemeiată pe ideea fraternităţii şi organizată în loji. masonic, -ă adj. francmasonic. Loja masonică este compusă din cel puţin şapte maeştri conduşi de un venerabil. masor s.m. (arg.) v. Bătăuş, masrăf s.n. (înv.) v. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Folosire. întrebuinţare. Plătire. mass-media s.n. pl. (comunic., jurnal.) comunicaţii de masă (v. comunicaţie), media1. Mass-media are un rol deosebit de important în societate. mâstă s.f. (mar.; înv.) v. Arbore. Catarg, mastectorme s.f. (chir.) mamectomie. Mas-tectomia este extirparea glandei mamare. măster s.n. (pedag.) ciclu de studii aprofundate, masterat, studii aprofundate (v. studiu). masterăt s.n. (pedag.) ciclu de studii aprofundate, maşter, studii aprofundate (v. studiu). Şi-a început masteratul la o universitate din Anglia. Are un masterat în informatică. mastic s.m. sacâz, <înv.> sacâz alb, sacâz bun, sacâz dulce. Masticul este folosit la prepararea unor băuturi alcoolice, a unor lacuri etc. mastică vb. I. tr. tr. (compl indică alimente) a mesteca, a amesteca, a dumica. Mastică cu plăcere covrigi crocanţi. masticăre s.f. masticat, masticaţie, masticăt s.n. masticare, masticaţie, masticăţie s.f. masticare, masticat. Masticaţia alimentelor nu trebuie făcută rapid. mastică s.f. sacâz. Mastica este o băutură alcoolică, aromată cu mastic. mastif s.m. (zool.) mastin. Mastiful este o rasă englezeasă de câini de pază, înrudiţi cu dogul. mastrn s.m. (zool.) mastif. masti'tă s.f. (med, med. vet.) 1 mamită. Mas-tita este o afecţiune inflamatorie a glandei mamare. 2 mastită totală = panmastită. Mas-tita totală este unflegmon difuz care cuprinde întreaga glandă mamară. mastodont s.m. fig. colos, mamut. în ultimii ani s-au construit mulţi mastodonţi industriali. mastodonic |1022 mastodonic, -ă adj. (rar) 1 (în opoz. cu „uşor) despre obiecte, fiinţe etc.) v. Greu. Masiv. 2 fig. (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Mătăhălos. Voluminos. mastografîe s.f. (med.) mamografîe. La recomandarea medicului specialist, îşi face anual câte o mastografie. mastoid,-ă adj., s.f. (anat.) 1 adj. mastoidian. Muşchiul mastoid este muşchiul apofizei mas-toide. 2 s.f. apofiză mastoidă. Mastoida este proeminenţa osului temporal situată în spatele pavilionului urechii. mastoidian, -ă adj. (anat.) mastoid. mastoplastie s.f. (chir. plast.) mamoplastie. Mastoplastia este refacerea unui sân diform sau distrus. mastroăcă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). masturba vb. I. refl. (despre oameni) a se autosesiza. masturbare s.f. chiromanie, masturbaţie, onanie1, onanism, <înv.> malahie, săblaznă, frecuş, gherţoi, lucru manual, manualitate, mojeală, zguduială, zguduit1, masturbaţie s.f. chiromanie, masturbare, onanie1, onanism, <înv.> malahie, săblaznă, frecuş, gherţoi, lucru manual, manualitate, mojeală, zguduială, zguduit1, maşala interj, (exprimă, o apreciere superlativă sau o aprobare; turc.; înv.) v. Bine! Bravo! Perfect! maşina vb. I. intr. (înv.; despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) v. Complota. Conjura. Conspira. Unelti, maşinăl, -ă adj., adv. I adj. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) inconştient, instinctiv, mecanic, reflex, automat, automatic Salută cu un gest maşinal al mâinii. II adv. (modal) 1 inconştient, mecanic, reflex, <înv.> maşinaliceş-te, mecaniceşte, automat, automatic. Răspunde maşinal la toate întrebările care i se pun. 2 mecanic, papagaliceşte, <înv.> machinalmente, automat Copilul mic repetă maşinal ceea ce spun părinţii în casă. maşinaliceşte adv. (modal; înv.) v. Inconştient. Maşinal. Mecanic. Reflex, maşinăt, -ă adj. (reg; despre zahăr) v. Cubic, maşinaţie s.f. 1 intrigă, uneltire, fitileală, mişculaţie, tertip, <înv. şi reg.> marghiolie, şcort, <înv.> amestec, diavolie, geambaşie, marafet, tehnă, tocmeală, umblet, urzitură, zavistie, cabală, jonglerie, manevră, manoperă, tramă, ţesătură, urzeală, mreajă, reţea, îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, machină, urzitură. Este dezgustat de maşinaţiile colegilor de serviciu. 2 complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, uneltire, complotare, <înv. şi pop.> meşteşug, meşteşugire, <înv.> bont1, coaliţie de inamici, încurcală, încurcătură, măiestrie, ne-odihnă, pierzătură, cabală, lucrătură, scenariu, tramă, urzeală, urzire, ur- zitură, iudalâc. Domnitorul a fost victima unei maşinaţii. maşină s.f. 11 (transp.) automobil, auto, coşciug, <înv.> machină, beralie, buralie, iagalie. Are o maşină nouă. 2 (transp.) autovehicul, coşciug. în faţa gării sunt parcate maşini de toate categoriile. 3 (transp.) maşină mortuară = au-todric. Sicriul este transportat la cimitir cu maşina mortuară. 4 (agric.) maşină de treierat = batoză, treierătoare, moară, tobă, trescă, vânturătoare (v. vânturător). Maşina de treierat desface boabele de cereale din spice; maşină de vânturat = morişcă, vânturătoare (v. vânturător), moară, vânteală, vântu-reşcă, vânturişcă, vârtealău. Maşina de vânturat este folosită la curăţatul cerealelor, al seminţelor de leguminoase, al plantelor tehnice etc. de impurităţi uşoare, cu ajutorul unui curent de aer. 5 (ferov.) locomotivă, tren, <înv. şi pop.> car de foc (v. car2), <înv. şi reg.> mozdon, ghezăş, izânban, lucrătoare (v. ucrător), ţug, <înv.> trăsură cu aburi. Maşina este electrică la marea majoritate a trenurilor. 6 (de obicei urmat de determ. care arată felul sau destinaţia) aparat. Maşină electrică. Maşină de bărbierit. 7 (tehn.) maşină cu bro-şă = maşină de broşat; maşină de broşat = maşină cu broşă. Cu maşina de broşat se prelucrează suprafaţa unor piese metalice; maşină de frezat = freză2. Cu maşina de frezat se prelucrează, prin aşchiere, suprafeţele plane sau profilate ale pieselor, maşină de honuit = hon. Maşina de honuit este folosită la finisarea suprafeţelor cilindrice interioare ale pieselor metalice; maşină de polizat = polizor1, şmirglu. Maşina de polizat se foloseşte la prelucrarea, prin aşchiere, a pieselor metalice sau a suprafeţelor acestora cu ajutorul unei pietre abrazive; maşină de rabotat = raboteză. Cu maşina de rabotat se prelucrează, prin aşchiere, suprafeţele plane ale pieselor (metalice) de dimensiuni mari; maşină de sablat = sableză. Maşina de sablat este un proiector de nisip cu aer comprimat. 8 (tipogr.) maşină de cules = maşină de zeţuit = monotaster. Maşina de cules este ansamblul mecanic al monotipului, care execută culegerea. 9 (ind. extract.) maşină de forat = foreză, sapă1, sapă de foraj (v. sapă1), <înv.> trepan. Cu maşina de forat se fac găuri de sondă; maşină de havat=haveză. Maşina de havat este folosită la tăiatul straturilor de minereu. 10 (ind. text) maşină de mângâluit = mangăl. Prin apăsare uşoară, maşina de mângâluit face ţesăturile apretate mai plăcute la pipăit şi le conferă un luciu mat; maşină de tricotat = tricotezi Flaneaua ei a fost lucrată la o maşină de tricotat. 11 maşina rutieră = rutieră (v. rutier). Maşina rutieră este folosită la construirea sau la repararea şoselelor. 12 (şi maşină de gătit) plită, sobă, plat1, şparhat. A pus supa la fiert pe maşină. Prepară mâncarea la o maşină de gătit cu gaz. 13 maşină de spirt = lampă de alcool, lampă de spirt, spirtieră. îşi face cafeaua într-un ibric, pe o maşină de spirt 14 (milit.) maşină infernală = bombă, bombardea. O maşină infernală a explodat în aeroport. 15 (tehn.; rar) v. Maşinărie. Mecanism. 16 (ind.; reg.) v. Fabrică. Uzină. 17 (inform.; ieşit din uz) maşină de calcul v. Calculator. II (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. III fig. 1 robot. Ar trebui să te mai odihneşti, doar nu eşti maşină! 2 maşinărie, mecanism, comedie2. Maşina birocratică va dispărea cu greu. maşinărie s.f. 1 (tehn.) mecanism, maşină, <înv.> mecanică (v. mecanic), mihanie, zimberec. Ceasul nu mai merge pentru că maşinăria lui s-a defectat 2 fig. maşină, mecanism, comedie2, maşinist s.m. mecanic, motorist, moşinar, <înv.> mecanician. Este maşinist la o moară. maşiniză vb. I. tr. (rar, compl indică domenii de activitate) v. Mecaniza. maşinizat, -ă adj. (rar) v. Mecanic. Mecanizat maşi'r s.n., interj, (reg.) 1 s.n. v. Marş. 2 interj. (exprimă un ordin) v. Marş! Pleacă! măşteh s.m. (înv.) v. Tată vitreg, măştehă s.f. (înv. şi reg.) v. Mamă vitregă, maşter, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m. (înv. şi reg.) v. Tată vitreg. 2 s.f. (înv. şi reg.) v. Mamă vitregă. 3 adj. (reg.; despre fraţi, surori) v. Vitreg. II fig. (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) v. Amarnic. Aprig. Aspru. Crud. Intens. Mare1. Năprasnic. Puternic. Sălbatic. Straşnic. Tare. Violent. Zdravăn, mat, mată adj. 11 (despre sticlă sau, p. ext, despre obiecte din sticlă) lăptos, opac2. Lampa este din sticlă mată. 2 (mai ales despre obiecte) şters. Mobila din sufragerie are suprafaţa mată. 3 (mai ales despre culori) împâdit Ochii îi erau de un albastru mat II fig. (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) înăbuşit, înfundat2, pierdut, slab, stins2, surd, şters, uscat2, vătuit2, momâie, jidov, măgăoaie, huidumă, <înv. şi reg.> mătăhulă, bahahuie (v. bahahui), buştiuhală, huimă, mamiţă, mătăhaie, mătăha-nie, mătăhuie, natimă, nămetenie, nătărală, sodom, sperietoare (v. sperietor), corabie. Fiind mic de statură, nu a reuşit să doboare matahala. 2 (pop.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). matale pron. de politeţe pers. 2 sg. (fam.) = mata1. matară s.f. (reg.) 1 v. Bidon. 2 v. Ploscă1, matare s.f. (tehn.) ştemuire, ştemuit Matarea porţiunii sudate a celor două bucăţi de tablă se face cu un ciocan. matcă s.f. 11 (geomorf.) albie1, curs1, vad, <înv. şi pop.> vâlcea, vâlcel, vâlcică, fagaş, pat, 1023| matoli <înv. şi reg.> scursură, strat, vale, vatră, <înv.> scafe, ghecet. Râul ieşind din matcă, a inundat satul. 2 (hidrol.) izvor, obârşie, sursă, <înv.> fântână, scăturină, sorginte. Au făcut o excursie la matca Dunării, în Germania. 3 fig. obârşie, origine, izvor, leagăn. Din când în când, ca să nu uităm cine suntem, trebuie să ne întoarcem la matcă. I11 (pese.) matiţă, coadă, moţ1, sac, sân. în matcă se strâng peştii când năvodul este tras din apă. 2 (la cărţi, registre etc.) cotor, călcâi, suşă. Din chitanţier a rămas doar matca. 3 talon, tulpină. A păstrat matca de la cuponul de pensie. 4 (tehn.; la colţarul dulgherului) toc2. în matcă se mişcă limba. 5 (anat.; înv. şi reg.) v. Mitră. Uter. 6 (anat.; reg.) v. Placentă. 7 (alim.; reg.) v. Cuib. Maia1. 8 (înv.) v. Original. 9 (art.; relig. creştină; înv.) matca focului v. Gheenă. Hades. Iad. Infern. Orc. Tartar. II11 (entom.; adesea determ. prin „de albine”, „de stup’1) împărăteasa-albinelor (v. împărăteasă), împărăteasă, mama-albine-lor (v. mamă), mamă, regină, albină împărătească, crăiasa albinelor (v. crăiasă), crăiasă, crăiţă, muscă-mare. 2 (entom.; reg.) v. Viermănar (Sarcophaga carnaris). 3 (apic.; reg.) pârvac, roi1. Matca este stupul care a roit o dată sau de mai multe ori. 4 (apic.; reg.) v. Stup. mate s.f. invar, (fam.; mai ales în limbajul elevilor) v. Matematică, matelot s.m. (mar.) marinar, matroz, vapo-rean, lucrător pe mare, lucrător de vapor, lucrătorul haieului (v. lucrător), <înv.> marinier, ghimigiu. A fost mulţi ani matelot pe un vas comercial. matematic1 s.m. (înv.) 1 v. Matematician. 2 (astrol.) v. Astrolog. Cititor în stele. matematic2, -ă adj., adv. fig. 1 adj. exact, precis, riguros. Formularea unei legi trebuie să fie matematică. 2 adv. (modal; cu determ. temporale introduse prin prep. „la”) exact, fix, precis, punct. Şi-au stabilit întâlnirea matematic la ora 7 seara. matematică s.f. mate. S-a pregătit temeinic pentru teza de la matematică. matematiciăn s.m. <înv.> matematic1. Tânărul este un foarte bun matematician. matematiză vb. I. tr. a abstractiza. Omul are capacitatea de a matematiza. mâteră s.f. (relig; înv.) v. Enorie. Parohie, materiăl, -ă adj., s.n., adv. I adj. 1 (filos.; în opoz. cu „ideal”, „spiritual”) obiectiv, obiectual, real. Lumea care ne înconjoară este materială pentru că există în afară şi independent de conştiinţa omenească. Unele curente filosofice neagă existenţa materială a lumii. 2 (mai ales despre lucruri) <înv.> materialicesc, mate-rialnic. Orice popor trebuie să-şi conserve cultura materială din diferitele etape ale istoriei lui. 3 (despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) concret, fizic2, palpabil, pământesc, perceptibil, pipăibil, sesizabil, pipăit2, tangibil, <înv.> pipăicios, pipăitor, pusăitor, trupesc. Masa este un obiect material. Ploaia este un fenomen meteorologic material. 4 substanţial. în sculptură şi în pictură linia creează o existenţă materială pe un plan ideal. 5 trupesc. Nu trebuie să se urmărească numai satisfacerea trebuinţelor materiale. 6 (în opoz. cu „formal’) faptic. A consemnat rezultatele materiale ale experienţelor de laborator. II s.n. 1 <înv.> materie. Şi-a achiziţionat toate materialele necesare pentru ridicarea casei. 2 (ind. text.) ţesătură, ţesut, <înv. şi reg.> materie, pănură. Şi-a cumpărat un material înflorat pentru o fustă de vară. 3 (fiz.) material elec-troizolant= izolant electric. Materialul elec-troizolant este râu conducător de electricitate. 4 (chim.) material plastic = masă plastică (v. masă2). Materialele plastice pot fi prelucrate cu uşurinţă. 5 (bot.) material săditor = puieţi (v. puiet). Are ca material săditor lalele, crini şi trandafiri. 6 (pedag.) material didactic = <înv.> organe (v. organ1). Şi-a pregătit materialul didactic pentru ora de geografie. 7 (înv.) v. Bun. Produs. 8 (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). 9 (arg.) v. Drog1. Halucinogen. Psihedelic. Stupefiant III adv. (modal) materialiceşte, materialmente. Tinerii căsătoriţi stau foarte bine material. materialicesc, -eăscă adj. (înv.; mai ales despre lucruri) v. Material, materialiceşte adv. (modal) material, materialmente. materialist, -ă adj. (despre oameni) 1 interesat, mercantil. Persoanele materialiste ignoră importanţa spiritului. 2 (rar) v. Pragmatic, materializă vb. I. tr., refl. a (se) concretiza, a (se) realiza, a (se) corporaliza, a (se) incarna, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) sensibiliza, a (se) traduce. Arhitectul este satisfăcut pentru că proiectele sale se materializează. materializăre s.f. concretizare, realizare, incarnare, întruchipare, întrupare, sensibilizare. Materializarea proiectului i-a adus arhitectului mari satisfacţii. materializăţ, -ă adj. concretizat. A dorit să-şi vadă proiectul materializat. materialmente adv. (modal) material, materialiceşte. materiălnic, -ă adj. (înv.; mai ales despre lucruri) v. Material. materie s.f. 11 (filos.; în opoz. cu „spirit”) substanţa universului (v. substanţă), <înv.> sânge, substare. Materia există în afară şi independent de conştiinţa omenească. 2 substanţă, <înv.> trup. Materia din care este făcută masa este lemnul. în scoarţa pământului sunt diverse materii minerale. 3 corp, corp străin, substanţă, <înv.> trup, trup străin. Strecurând lichidul prin tifon, îndepărtează materiile străine. 4 (biol.) materie cenuşie = a substanţă cenuşie, substanţă nervoasă cenuşie. Materia cenuşie se află la suprafaţa creierului şi în interiorul măduvei spinării, dând naştere fluxului nervos; b fig. gândire, intelect, înţelegere, judecată, minte, raţiune, cap, substanţă cenuşie, substanţă nervoasă cenuşie. Este apreciat pentru materia lui cenuşie, dar şi pentru seriozitatea cu care lucrează. 5 (fiziol.) materiefecală = excrement, fecale, murdărie, substanţă fecală, <înv. şi pop.> scârnăvie, rahat1, scăpău, scârnă, spurcat1, spurcăciune, caca, coco, treabă mare, gâli, screm, spurc, <înv.> scâmăvenie, scremet, scaun, hândel, căcat, căcătură. 6 (biol.) materie biologică = biomasă. 7 (med., med. vet; pop.) v. Puroi. 8 (ind. text.; înv. şi reg.) v. Material. Ţesătură. 9 (în opoz. cu „fiinţă”; înv.) v. Lucru. Obiect. 10 (înv.) v. Material. 11 (înv.) v. Bun. Produs. I11 conţinut, corp, cuprins1, <înv.> cuprindere, perilipsis. Găseşte datele de care are nevoie în materia tratatului de istorie. 2 subiect, <înv.> madea. Nu mai divaga! Intră direct în materie! 3 esenţă, fond, <înv.> lucru, inimă, măduvă, miez, nucleu, sămânţă, sâmbure. încearcă să pătrundă materia lucrurilor. Umorul şi autoironia constituie materia personalităţii sale. 4 (pedag.) disciplină, obiect, studiu, <înv.> învăţătură, matimă. Materia lui preferată este fizica. 5 (înv.) v. Chestiune. Lucru. Problemă. Subiect. Temă. 6 (înv.) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei. matern, -ă adj., adv. 1 adj. maternal, mămesc. Dragostea maternă este cel mai puternic sentiment. 2 adv. (modal) mămeş-te. Se comportă matern cu orice copil. maternăl, -ă adj. matern, mămesc. maternitâte s.f. 11 mămie. Maternitatea înnobilează spiritual femeia. 2 (concr.; biol.) gravidie, graviditate, sarcină, <înv. şi reg.> purtare, poziţie, stare, <înv.> îngrecăre. în timpul maternităţii s-a simţit foarte bine. II (med.) casă de naşteri (v. casă1). Femeile nasc la maternitate. matieş s.m. (omit.; reg.) v. Gaiţă1 (Garrulus glandarius). mâtimă s.f. (înv.) I (pedag.) 1 v. Disciplină. Materie. Obiect. 2 v. Lecţie. Temă. II (lit.) v. învăţătură. Morală. Pildă. matinăl, -ă adj. matutinal, matutin. La această oră matinală străzile sunt pustii. matineu s.n. (rar) v. Neglijeu. matiolă s.f. (bot.; rar) v. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana şi Matthiola annua). matisă vb. I. tr. (ind text.; compl indică ţesături de mătase artificială sau de celofibră) a mata2. Ţesăturile care sunt matisate îşi pierd luciul. matiseălă s.f. (mar.) matisire. matisire s.f. (mar.) matiseală. Prin matisire se împletesc capetele a două parâme sau a două cabluri. mâtiţă s.f. (pese.) matcă, coadă, moţ1, sac, sân. în matiţă se strâng peştii când năvodul este tras din apă. matofîvb. IV. (înv.) 1 refl. (med; despre oameni) v. Ramoli Seniliza. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică fiinţe) v. Amorţi Blegi. Domoli. înmuia. Moleşi. Muia. Toropi1. Vlăgui. matofît, -ă adj. (med.; înv.; despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Ramolit Senil. Senilizat. matol, -ă adj. (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut Beat2. Grizat îmbătat Tulbure. Turmentat matoleălă s.f. (arg.) v. Beţie. Ebrietate, matoli vb. IV. tr., refl. (arg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. matolit |1024 matoliţ, -ă adj. (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat îmbătat. Tulbure. Turmentat. mâtor, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (în opoz. cu „tânăr; despre fiinţe) v. Bătrân. Vârstnic. 2 (despre manifestări idei etc. ale oamenilor) v. Chibzuit. Cumpănit. Gândit. Judicios. Matur. Serios. Socotit2. Temeinic, matosi vb. IV. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. matosi're s.f. (fam.) v. Beţie. îmbătare. Turmentare. Turmentaţie. matosit, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Ameţit Băut Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. matostăt s.n. (mineral.) verde antic. Matos-tatul este o piatră semipreţioasâ de culoare verde. matracucă s.f. (pop. şi fam.) v. Cocotă. Demimondeni Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). matrafoxâr, -ă s.m., s.f. (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. matrafoxăt, -ă adj. (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. matrapazlărie s.f. (înv.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, matrapazlâc s.n. (fam.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, matrice s.f. 11 (livr.) v. Geneză. Origine. 2 fig. baştină, naştere, obârşie, origine, provenienţă, spiţă, extracţie, stirpe. Este un boier vechi care se trage, după matrice, dintr-o familie nobilă franceză. II (în forma mătrice) 1 (med., med. vet.; pop.) v. Colică. Crampă. Spasm. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Hemoroizi. 3 (med, med vet.; reg.) v. Reumatism. 4 (med.; reg.) v. Apendiciti 5 (med.; reg.) v. Flebectazie. Varice. Venectazie. III (anat.; înv.; în forma mătrice) v. Mitri Uter. IV (bot.; reg.; în forma mătrice) 1 v. Camomili Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). 2 v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). 3 v. Paracherniţă (Parietaria officinalis). 4 v. Şopârlaiţi Ventricea. Ventrilică. Veroni-că (Veronica officinalis). matricol, -ă adj. (mai ales despre numere) matricular. Fiecare elev avea un număr matricol prins de uniformă, pe braţ sau pe piept. matriculă vb. I. tr., refl. pas. (rar; compl sau sub. gram. indică mai ales produse, vehicule) v. Inscripţiona. înmatricula. înregistra. înscrie, matricular, -ă adj. (mai ales despre numere) matricol. matriculâre s.f. (rar) v. înmatriculare. înregistrare. înscriere. matriculăţ, -ă adj. (rar, mai ales despre produse, vehicule) v. înmatriculat. înregistrat, matriculăţie s.f. (înv.) v. înmatriculare. înregistrare. înscriere. matrimoniâl, -ă adj. casnic, conjugal, marital, conubial, <înv.> căsătoresc, căsnicesc, gospodăresc, soţiesc. Viaţa matrimonială are suişuri şi coborâşuri. matrimoniu s.n. 1 căsătorie, mariaj, conubiu, himeneu, căsătorire, căpătuială, căpătuire, <înv.> împreunare, nod Matrimoniul are ca scop înpmeierea unei familii. 2 căsătorie, mariaj. Matrimoniul lor a durat zece ani. 3 casă1, căsătorie, căsnicie, mariaj, menaj, gospodărie, însoţire, <înv.> maritagiu, sinichesion. Cei doi au un matrimoniu fericit matroană s.f. (fam.) madamă, ţaţă. Matroana, patroana bordelului, este o femeie versată. matronîm s.n. (lingv.) matronimic. Matroni-mul este numele care derivă din numele mamei matronimic s.n. (lingv.) matronim. matroz sm (mar.) marinar, matelot, vaporean, lucrător pe mare, lucrător de vapor, lucrătorul haieului (v. lucrător), <înv.> marinier, ghimigiu. A fost mulţi ani matroz pe un vas comercial. matrună s.f. (bot.; reg) v. Acantă. Talpa-ur-sului (v. talpă) (Acanthus longifolius). matuf, -ă s.m., adj. (înv.) 1 s.m. (deprec. sau peior.) v. Bătrân. Moş. Moşneag. 2 adj. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Slinos. Soios, matulă s.f. (pese.; reg.) v. Majă. Năvod, matur, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe; indică stadiul dezvoltării lor) adult, mare1, vârstnic. Poate să-şi ia responsabilităţile unei familii întrucât este om matur. 2 (despre oameni, despre modul lor de gândire etc.) copt2, răscopt1. Are mintea prea matură pentru vârsta lui. 3 (adesea fig.; despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) chibzuit, cumpănit, gândit, judicios, serios, socotit2, temeinic, cumpănitor, <înv. şi reg.> mator, răscopt1. Iniţiativa acţiunii sale s-a dovedit matură, având în vedere rezultatele obţinute. 4 fig. (despre popoare, comunităţi umane, civilizaţii, culturi etc.) avansat, civilizat, dezvoltat, evoluat, înaintat. Ţările mature au un nivel ridicat de trai. II adv. (modal) bărbăteşte, chibzuit, cumpănit, socotit2, temeinic. A răspuns matur la provocare. matură vb. 1.1 refl. (biol; despre organisme, fiinţe) a creşte, a se maturiza. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni; adesea cu determ. „la minte’7) a (se) maturiza, a (se) coace, a (se) mători. maturare s.f. 1 (biol) maturaţie, maturizare. 2 maturizare. maturăţie s.f. 1 (biol.) maturare, maturizare. 2 (bot) coacere, maturitate, maturizare, copt1.3 (ind. alim.) maturizare. Prin maturaţie, unele substanţe sau sisteme coloidale ajung la forma definitivă. maturin, -ă s.m., adj. (relig.) 1 s.m. trinitar, tri-nitarian. Maturinii sunt călugări ai ordinului Sfânta Treime, înfiinţat în 1198, în scopul eliberării creştinilor căzuţi în captivitate la musulmani 2 adj. trinitarian. A îmbrăţişat dogma maturină. maturii -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Format2. Maturizat maturitâte s.f. 1 (biol.) <înv. şi reg.> vârstnicie, <înv.> bărbăţie, fară-vreme. A ajuns la vârsta maturităţii. 2 (bot.) coacere, maturaţie, maturizare, copt1. 3 fig. profunzime, seriozitate, temeinicie, soliditate. Ceea ce impresionează la aceşti doi tineri este maturitatea sentimentelor lor. maturiza vb. 1.1 refl. (biol; despre organisme, fiinţe) a creşte, a se matura. Acest animal se maturizează în câteva luni. 2 refl. (despre fructe, legume etc.) a se coace, a se înroşi, a se roşi, <înv.> a dospi. Cireşele se maturizează la începutul verii. 3 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni adesea cu determ. „la minte) a (se) matura, a (se) coace, a (se) mători. Deşi tânăr, s-a maturizat de mult la minte. maturizare s.f. 1 (biol.) maturare, maturaţie. Maturizarea organismului variază, ca durată, de la o specie la alta. 2 (bot.) coacere, maturaţie, maturitate, copt1. Maturizarea cireşelor se produce la începutul verii. 3 (ind. alim.) maturaţie. 4 maturare. Dragostea maternă excesivă este o frână în calea maturizării copiilor. maturizăt, -ă adj. (despre oameni) format2, <înv.> maturit. Este un tânăr maturizat, care poate înfrunta cu luciditate orice dificultate. matutin, -ă adj. (latin.; înv.) v. Matinal. Ma-tutinal. matutinâl, -ă adj. matinal, matutin. La această oră matutinală străzile sunt pustii. maţ s.n. 11 (anat) intestin1, <înv. şi pop.> vintre (v. vintre), ie2. Maţul este o parte a aparatului digestiv. 2 (la pl. maţe, anat; înv. şi pop.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. 3 (la pl. maţe; anat.; înv. şi pop.) v. Stomac. 4 (art.; anat.; pop.) maţul cel gros = maţul curului = maţul dosului = maţul gros = maţul şezutului = maţul umblării v. Colon3. Intestin gros (v. intestin1); maţul cel subţire = maţul subţire v. Intestin subţire (v. intestin1). Intestinul subţire (v. intestin1). 5 fig. (la pl. maţe; ca ansamblu al facultăţilor afective şi morale ale oamenilor, ca centru şi simbol al vieţii sufleteşti; înv.) v. Inimă. Suflet. II (p. anal) 1 (pop.) v. Furtun. 2 fig. (înv.) v. Adânc. Adâncime. Afund. Baiere (v. baier). Fund. Măruntaie. Profunzime. Străfund. II11 (la pi; iht.; reg.) maţe-tiegrev. Scobar1 (Chondrostoma nasus). 2 (art.; anat.; reg.) maţul lupului v. Beregată. Gâdej. mau subst. (reg.) 1 v. Ardoare. Avânt. Elan. Impetuozitate. Temperament 2 v. Dinamism. Energie. Forţi Impetuozitate. Potenţi Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. măuăr s.m. (reg.) 1 v. Dulgher. Lemnar. 2 (constr.) v. Zidar. maur, -ă adj., s.m. I adj. 1 (în Antic.) mauresc, <înv.> moresc, moric. în nordul Africii sunt multe vestigii ale culturii şi artei maure. 2 (în Ev. Med., în apusul Europei) arab, sarazin, <înv.> sărăcinesc. Armele maure erau de temut 3 ma-uritan. Triburi maure trăiesc în Mauritania. II s.m. (în Ev. Med., în apusul Europei) arab, sarazin, negritean, <înv. şi pop.> arap. Maurii locuiau în apusul Europei 1025| mauresc, -eăscă adj. (în Antic.) maur, <înv.> moresc, moric. mauritân, -ă adj. maur. maxijupă s.f. fustă maxi. maxilar s.n. (anat.) 1 (la oameni şi la animale) falcă, scaunul gurii (v. scaun), căprior. în accident şi-a fracturat maxilarul. 2 (la insecte şi crustacee) falcă, mandibulă. 3 (la vertebrate) maxilar inferior = mandibulă; maxilar superior = maxilă. maxflă s.f. (anat.) 1 (la vertebrate) maxilar superior. 2 (la unele moluşte) falcă. măxim1 s.n. (în opoz. cu „minim”, „minimum'*) maximum. Pentru crimă, i s-a dat maximul pedepsei. măxim2, -ă adj. 1 (în opoz. cu „minim”, „minimal”) maximal. De obicei, conduce automobilul cu viteza maximă admisă. 2 culminant. Evoluţia plantei a atins punctul maxim. maximaffl, -ă s.m., s.f. (filat.) maximafilist. Maximafilul este specialist în colecţionarea ilustratelor maxime. maximafilist, -ă s.m., s.f. (filat.) maximafil. maximal, -ă adj. (în opoz. cu „minim”, „minimal”) maxim2. maximaliză vb. I. tr. (compl. indică fapte, idei etc.) a maximiza, maximalizăre s.f. maximizare, maximatecă s.f. (filat.) timbrotecă. Maxima-teca este o colecţie de timbre filatelice, clasate sistematic pe teme, valori, emisiuni, serii. maximă s.f. aforism, cugetare, dicton, sentinţă, adagiu, gnom, apoftegmă, pari-mie, zicere, panseu, vorbă, <înv.> pildă. Citeşte cu plăcere o carte de maxime. maximiza vb. I. (compl. indică fapte, idei etc.) a maximaliza. Ministerul încearcă să maximizeze eficacitatea şcolii. maximizăre s.f. maximalizare. Maximizarea eficacităţii şcolii este o cerinţă a momentului. maximum s.n. (în opoz. cu „minim”, „minimum") maxim1. maz s.n. (reg.) v. Email. Glazură. Smalţ, mazâc, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat Slinos. Soios. 2 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v, înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid, mazăre s.f. (bot.) 1 (şi mazăre-de-câmp, ma-zăre-rotundă) Pisum sativum; măzărită. 2 mazăre-furajeră = Lathyrus sativus; latir; mazăre-sălbatică = a Pisum elatius; linti-şoară; b (reg.) v. Coronişte (Coronilla varia); c (reg.) v. Barba-împăratului (v. barbă). Năgară. Neghină. Zizanie (Agrostemma githago); (reg.) mazăre-pădureaţăv. Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vemus); (art.) mazârea-ntâţiiv. Pun-guliţă (Thlaspi arvense). 3 (pop.) mazăre-tur-cească v. Dungăţea. Năut (Cicer arietinum). 4 (reg.; şi mazăre-albă, mazăre-de-grădină) v. Fasole (Phaseolus vulgaris). 5 (reg.; şi mazăre colţuratâ) v. Linte (Lens culinaris). mazdeeân, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) mazdeist. mazdeism s.n. (relig.) parsism, zoroastrism, <înv.> magism. Mazdeismul este religia vechilor mezi şi perşi, bazată pe principiul dualist al binelui şi al răului. mazdeist, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) mazdeean. Mazdeiştii sunt adepţii mazdeismului. mazetă s.f. (la unele j. de noroc, la biliard etc.; fam.) v. Ignorant. Necunoscător. Neiniţiat. Nepriceput. Neştiutor, mâzgă s.f. (zool; înv. şi reg.) v. Catârcă. mazili vb. IV. tr. 1 (polit.; compl indică monarhi) a descăuna, a detrona, a răzdom-ni, <înv.> a depune, a surpa, a doborî. Conspiratorii încearcă să-l mazilească pe rege. 2 fig. (compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) a desărcina, a destitui, a elibera, a îndepărta, a revoca1, a scoate, a descăuna, a detrona, a debarca, a zbura. Ministrul l-a mazilit din funcţia de secretar de stat. mazilie s.f. (polit.; înv.) v. Descăunare. Detronare. Mazilire. Mazilit1, mazilire s.f. 1 (polit.) descăunare, detronare, mazilit1, <înv.> azlu, luare de scaun, mazilie, doborâre, surpare, surpare de scaun. Planul de mazilire a regelui nu a reuşit. 2 fig. desărcinare, destituire, eliberare, îndepărtare, scoatere, descăunare, detronare, mazilit1, debarcare. Mazilirea lui din funcţia de secretar de stat a avut ca motiv incompetenţa. mazilit1 s.n. 1 (polit.) descăunare, detronare, mazilire, <înv.> azlu, luare de scaun, mazilie, doborâre, surpare, surpare de scaun. 2 fig. desărcinare, destituire, eliberare, îndepărtare, scoatere, descăunare, detronare, mazilire, debarcare. mazilit2, -ă adj. 1 (polit; despre monarhi) detronat, doborât. Regele mazilit a luat calea exilului. 2 fig. (despre persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) destituit, îndepărtat, revocat, scos2, detronat, debarcat Consilierul mazilit s-a întors la profesia de bază. mâzlu s.n. (reg.) v. Email. Glazură. Smalţ, mazut s.n. (ind. petrol; rar) v. Păcură, măcâr adv., conj. coord. disj. I adv. 1 (restrictiv) barem1, încaltea, <înv şi reg.> încai, batăr, magă1, săvai. Dacă tot ai venit, măcar ajută-mă la treabă. Vreau să o văd, măcar pentru o clipă. 2 (conces.) chiar, încă. Nu poţi s-o obligi să facă acest lucru, măcar să te pui în ruptul capului. 3 (consec.-finaî) abia, barem1, doar. Aleargă puţin, măcar te vei mai încălzi! II conj. coord. disj. (în corelaţie cu sine însuşi sau cu „fie”, „ori”, „sau”, introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie; reg.) v. De1. Fie1. Ori. Sau. măcăcăi vb.IV. intr. (reg.; despre raţe) v. Mă-căi. Măcăli. Măcăni. măcădui vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta, măcăî vb. IV. intr. 11 (despre raţe) a măcăli, a măcăni, a hăcăi, a măcăcăi, a mărţăi, a ocăi, a răcăli1.2 (reg.; despre broaşte) v. Mior-căi. Ocăcăi. Orăcăi. II fig. (peior.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca. Trăncăni, măcăiâîă s.f. măcăire, măcăit, măcăitură, mă-cănit, măcănitură, ocăcăit, ocăit. măcelărire măcăire s.f. măcăială, măcăit, măcăitură, măcănit, măcănitură, ocăcăit, ocăit. Dinspre baltă se aude măcăirea ra?e/or. măcăit s.n. măcăiaij, măcăire, măcăitură, măcănit, măcănitură, ocăcăit> ocăit. macaleandru s.m. (omit.) 1 Erithacus rube-cula; guşă-roşie «reg., ochiul_boului (v. ochj‘), para-focului (v. pară,^ pjept.mohorât, piept-roşu, p.etroşel, pietruŞi pngoare, prigoa-re-cu-sat-roşu, rosi^^ / __xix„ 1 A ^jlcltuş, pnguiuc, pugua- re-cu-gat-roşu, roşi0ar- ^ ro^or^ tingălău. 2R ^lafamiUaris, macali vb. IV. mtr. {de° raţe) a măcâi, măcăni, a hăcăi, a măcăcăi, a mărţăi rali1. ocăi, a răcăli1. măcăni vb. IV. 1 intr. (despre raţe) a măcăi, a măcăli, a hăcăi, a măcăcăi, a mărţăi, a ocăi, a răcăli1. 2 tr. compl indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pan. Raporta. Reclama. Spune măcănit s.n. măcăială, măcăire, măcăit, măcăitură, măcănitură, ocăcăit, ocăit. măcănitdr, -oare s.m., s.f. (jar.) v. Ochelarist măcănitură s.f. măcăială, măcăire, măcăit, măcăitură, măcănit, ocăcăit, ocăit. măcau s.n. (reg.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciuci Par. 2 v. Baston. 3 v. Toiag. 4 (anat; la coada calului) v. Cotor. Rădăcina cozii (v. rădăcină). Rădăcină. 5 (la coada coasei) v. Cocârlă. măcăuţ s.n. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit măceaşă s.f. (bot.) cacaderie, căcăduşă, scoabă, scobicea, scobitură, zgorghină. Măcea-şa este fructul măceşului măcel s.n. 1 carnaj, masacru, omor, <înv. şi pop.> pieire, pierzanie, pierzare, mişaraş, mortişag, <înv.> măcelărie, mesemiţă, sângerare, tăiere, <înv.; astăzi poetio sânge, baie de sânge (v. baie!)} moarte, abator, hecatombă, înv.> mesemiţă. Confruntarea dintre cele două clanuri adverse s-a transformat într~un adevărat măcel 2 fig. (fam.) fettu omor. Când se anunţă reduceri de preţuri, este măcel prin magazine. măcelar s.m. 1 casap, misar, mi-sarăş, <înv.> chesăgiu, meserciu. Este măcelar într-un abator. 2 (înv.) v. Călău. Gâde. măcelăreâsă si. misarăşiţă. măcelări vb. IV. tr. 1 războaie, epidemii etc.; compl indică fiinţe, coleăivităţi etc.) a decima, a distruge, a extermin a masacra, a nimici, a prăpădi, a imola, a stârpi, <înv. şi reg.> a storî, <înv.> a chesăgi, a conceni, a sfărâma, a snopi, a stropşi, a cosi, a secera, a căsăpi, a dezrădăcina, a dijmui, a zeciui. Războaiele măcelăresc milioane de oameni. 2 (p0p.; compl indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia, măcelărie si. 1 (com.) carmangerie, <înv. şi reg.> mesemiţă, cămară, cămărie, căsap-niţă, căsăpie, fleşcărie, <înv.> scaun, trunchi. Se duce până la măcelărie pentru a cumpăra came de viţel 2 (înv. şi re^ v> Abator. 3 (înv.) v. Carnaj. Masacru. Măcel. Omor. măcelărire si. decimare, decimaţie, destruc-ţie, distrugere, exterminare, exterminaţie, masacrare, nimicire, măcelărit1, stârpire, <înv. şi reg.> storâre, <înv.> con-cenire, nimicnicire, spulber, căsăpire. Urmarea războiului a fost măcelărirea populaţiilor din zonele de conflict. măcelărit1 s.n. (rar) v. Decimare. Decimaţie. Destrucţie. Distrugere. Exterminare. Exter-minaţie. Masacrare. Măcelărire. Nimicire. măcelărit2, -ă adj. 11 (despre fiinţe, colectivităţi etc.) decimat, distrus, exterminat, masacrat, nimicit, stârpit. Ciuma a lăsat în urmă regiuni pustii, populaţii măcelărite. 2 (pop.; despre animale moarte sau sacrificate ori despre părţi ale corpului lor) v. Ciopârţit2. Sfârtecat. Sfâşiat. II fig. (pop.; despre fiinţe sau despre forţa lorfizică ori psihică) v. Dărâmat2. Distrus. Epuizat. Extenuat. Frânt Istovit Lânced. Moale. Prăpădit. Rupt. Secat2. Secătuit. Sfârşit2. Sleit2. Stins2. Stors2. Surmenat Terminat2. Topit2. Trudit Uzat. Vlăguit. Zdrobit, măceş s.m. (bot.) 1 Rosa canina; trandafir-săl-batic, curul-boului (v. cur), răsură1, trandafiraş, cacadâr, căcăduş, laba-mâţei (v. labă), mărăcine, rug, rug-de-câmp, rug-de-măceş,rug-sălbatic,rugul-vacii (v. rug), rujă, rujiţă, scoabe (v. scoabă), scobituri (v. scobitură), scoruş-nemţesc, sipică, spin, tranda-fir-de-câmp, trandafir-de-munte, trandafir-pi-tic, trandafirul-câmpului (v. trandafir), zgor-ghin. 2 măceş-de-munte = (Rosa pendulina); trandafir-de-munte. 3 (reg.) v. Moşmon (Mespilus germanica). 4 (reg.) v. Păducel (Cra-taegus oxycantha). măcină vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, a (se) părădui, a (se) dorovăi, a (se) răntui, a (se) stârci, a (se) nasoli. Conacul s-a măcinat cu timpul. Igrasia a măcinat chiliile mănăstirii. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică maluri, ţărmuri etc.) a (se) mina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi, a (se) nisipi, a (se) mânca. Valurile mării au măcinat ţărmul. Malurile s-au măcinat din cauza apei. 3 tr. (fiziol.; pop.; despre organele digestive sau, p. ext., despre fiinţe; compl. indică alimente introduse în organism) v. Digera. Mistui. II fig. 1 tr. (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a munci, a apăsa, a consuma2, a devora, a mistui, a muşca, a opresa, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. îl macină situaţia în care se află. 2 refl. (despre oameni) a se chinui, a se frământa, a se zbuciuma, a se consuma2, a se mânca, a se mistui, a se pârjoli, a se sfărâma, a se zbate, a se prăji, a se pri-gori, a se sfârlogi, a se dezbate1. Umilit de eşec, se macină în tăcere. 3 ti. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2. Condiţiile în care lucrează i-au măcinat plămânii. 4tr., intr. a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporo- văi, a trăncăni, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, mă-cinătură. S-a dus la moară pentru măcinarea grâului. 2 dărăpănare, degradare, deteriorare, părăginire, ruinare, stricare. Măcinarea conacului s-a produs în timp. 3 minare, roadere, săpare, săpat1. Ţărmul mării se poate surpa oricând din cauza măcinării produse de valuri. II fig. chin, frământare, zbucium, zbuciumare, foc, iad, rană, zbatere, vârtej, val. Moartea mamei i-a provocat o mare măcinare sufletească. măcinăt1 s.n. măcinare, măciniş, măci-nătură. măcinăt2, -ă adj. 1 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) dărăpănat, degradat, deteriorat, părăginit, ruinat, stricat, vechi2, părăduit, slab, hurbuluit, răntuit, stârcit, amărât, deşirat. Conacul măcinat a fost iniţial o construcţie foarte frumoasă. 2 (despre maluri, ţărmuri etc.) ros, săpat2, mâncat2. Porţiuni din ţărmul măcinat încep să cadă în mare. măcinătură s.f. 1 (concr.) mâncătură, rosă-tură. Zidul cetăţii are multe măcinaturi. 2 (rar) v. Măcinare. Măcinat1. Măciniş. 3 (concr.; rar) v. Măciniş. măciniş s.n. 1 măcinare, măcinat1, măcinătură. 2 (concr.) măcinătură. Măcini-şul rezultă din măcinarea grâului sau a altor produse. măciucă s.f. 11 bâtă, ciomag, par, baltag, temleac, toroipan, bâzdoacă^botă1, ceatlău, colvă, crivac, dâijală, dârjău, ferchezău, ghioagă, hahău, haidamac, hudumac, hudu-varcă, jarchină, jilăvete, macă, măcău, mâtcă, moacă, nageac, oritac, otic, oticău, otincea, pătăchie, ştremeleag, şuvei, taşmău, tămânjer, tăujer, toropală, tufan, tufa, ţuică, <înv.> fuscel, fuşte, crăciun. L-a lovit cu o măciucă. 2 mai3. Măciuca este folosită la bătut, îndesat, tasat etc. 3 măciulie, nod. 4 (reg.) v. Cârjă. 5 (reg.) v. Baston. 6 (reg.) v. Par. Prăjină. 7 (la fusul de tors; reg.) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. 8 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril Organ genital masculin (v. organ1).Penis. II (bot; reg.) 1 v. Capsulă. Măciulie. 2 (art) măduca-ciobanului v. a Rostogol. Scai Scaiete (Echinops sphaerocephalus); b Tătamică (Echinops commutatus). 3 (la pl. măciuci) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans). măciuchiţă si.(reg.) 1 v. Măciucuţă. 2 (bot; reg.) v. Ferigă (Phegopteris dryopteris). măciucuţă s.f. măciuchiţă. măciuliăt, -ă adj. (reg.; despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare1. Mărit3. Umflat, măciulie si. 11 gămălie, căciulie. Boldul are la un capăt măciulie. 2 măciucă, nod Bastonul bătrânului domn are o măciulie de argint. II (bot.) capsulă, bocioacă, bociulie, căciulie, măciucă. A scos seminţele din măciuliile macilor. măcriş s.m. (bot.) 1 Rumex acetosa; oxalis acriş, cocăzar, covăşiţă, racamete. 2 Rumex acetosella; burbunecă, luje-rul-broaştei (v. lujer), schiaz. 3 Oxalis acetosella; măcriş-de-pădure,măcriş-iepuresc, măcrişor, măcrişul-iepurelui, mătreaţă, muşchi2, pita-cucului (v. pită), trifoi-acru, trifoi-iepuresc, trifoi-măcriş. 4 Acetosa pratensis; ştevie, acriş. 5 măcriş-de-apă = Rumex palustris; dragavei, dragaveică, ştevie, şte-vie-de-baltă; (art.) măcrişul-calului = a Rumex conglomeratus; ştevie, brustan, dragavei, dragomir, b Rumex patientia; ştevie, ştevie-bu-nă, ştevie-de-grădină, ştevie-de-mâncare, spanac-de-Anglia, spanac-englezesc, urzica-ra-ţei (v. urzică); (reg.) măcriş-de-baltă v. Car-dama. Cardama-de-izvoare. Creson. Năsturel (Nasturtium officinale); măcriş-de-pădure = măcriş-iepuresc = (art.) măcrişul-iepurelui v. Măcriş (Oxalis acetosella); măcriş-păsăresc = măcriş-spinos v. Dracilă (Berberis vulgaris); (art.) măcrişul-capreiv. Degetărel. Degetăruţ. Potiraş (Soldanella major). măcrişor s.m. (bot; reg.) v. Măcriş (Oxalis acetosella). măcuţ s.m. (bot; reg.) v. Mac. Mac-de-câmp. Mac-roşu (Papaver rhoeas). mădărrvb. IV. 1 tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. 3 intr. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Râde. mădărit, -ă adj. (reg.; mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfăţat2. Rău. Răzgâiat, mădăţie s.f. (reg.) v. încăpăţânare. îndărătnicie. Nătângie. Obstinaţie. Recalcitranţă, mădulăr s.n., s.m. I s.n. (anat.) 1 (mai ales la pl. mădulare) extremitate, membru, ciolan. Frigul puternic de afară i-a cuprins mădularele. 2 (înv. şi pop.; şi, art, înv., în forma mădulariu, mădulariul udului) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. 3 (lapl. mădulare; înv.) v. Oase (v. 05). Oseminte. Rămăşiţe (v. rămăşiţă1), Resturi (v. rest). II s.m. (înv.) 1 (adm.) v. Funcţionar. Lucrător al statului. Slujbaş. 2 v. Membru, mădulăriu s.n. (anat.; înv.) = mădular, măduvă si. 11 (anat) <înv.> mojdan. Măduva ajută la formarea sângelui şi a ţesutului osos. 2 (bot; mai ales la arbori) inimă, <înv.> gras. Copacul a fost tăiat pentru că măduva tulpinii a început să se usuce. 3 (bot; la plante) sevă, suc, lapte, mâzgă, must, mus-tăreaţă, mâzgală, miericică, muc, mursă, usuc, <înv.> lapte vegetal, umezeală. Măduva circulă prin vasele libero-lemnoase ale plantelor. II fig. esenţă, fond, materie, inimă, miez, nucleu, sămânţă, sâmbure. încearcă să pătrundă măduva lucrurilor. Umorul şi autoironia constituie măduva personalităţii sale. măduvioără si. (anat.) măduviţă,mă-duvuţă. măduvftă si. (anat; reg.) v. Măduvioără. 1027| măduvos, -oăsă adj. fig. (înv.) v. Substanţial, măduvuţă s.f. (anat.; reg.) v. Măduvioără. măgar s.m. I (zool.) Equus asinus; asin, măgăreţ, urecheat, urechilă. II (reg.) 1 (gosp.) v. Capră. 2 căciulă, clop, po-pa-crucilor (v. popă2), popă2, preoteasă. Măgarul este un snop de grâu care, pus în vârful unei grămezi de snopi, o apără de ploaie. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. măgădăn s.m. (pop. şi fam.) v. Lungan. Vlăjgan. măgădâu s.m. (pop. şi fam.) v. Lungan. Vlăjgan. măgăoăie s.f. (pop.) 1 v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş. 2 v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). măgărăş s.m. (zool; reg.) v. Măgăruş, măgăreăţă s.f. 1 (zool; înv. şi reg.) v. Măgăriţă. 2 (med.; reg.) v. Tuse convulsivă, măgărel s.m. (zool; reg.) v. Măgăruş, măgăresc, -eăscă adj. fig. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădără-nesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, bolovănos, cazon, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări măgăreşti. A considerat răspunsul lui cam măgăresc. măgăreşte adv. fig. (modal) necugetat, ne-ghiobeşte, nerozeşte, prosteşte, stupid. S-a purtat măgăreşte cu ea şi a avut de suferit. măgăreţ s.m. (zool; reg.) v. Asin. Măgar (Equus asinus). măgărie s.f. aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidin-ţă, obrăznidre, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu măgărie. măgăriţă s.f. 1 (zool.) <înv. şi reg.> măgărea-ţă, <înv.> asină. Măgăriţa este femela măgarului. 2 (la car sau la căruţă; reg.) v. Ceatlău. Cruce. măgăruş s.m. (zool.) măgăraş, măgărel, măgăruţ, <înv.> asinaş, asinel. măgăruţ s.m. (zool; reg.) v. Măgăruş, măgdălăn s.m. (bot.; reg.) v. Cais. Zarzăr (Armeniaca vulgaris). măgdălănă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Caisă 2 v. Zarzără. măgheruşcă s.f. (bot.; reg) v. Cartof (Solanum tuberosum). măghirăn s.m. (bot.) = maghiran, măglisitură s.f. (înv.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. măguiâţă s.f. (reg.) v. Mogâldeaţă. Muşuroi1, măguleălă s.f. adulare, adulaţie, flatare, linguşeală, linguşire, măgulire, fiaterie, lin-guşitorie, linguş, <înv. şi reg.> colachie, olastiseală, şuteală1, mâglisire, <înv.> Ungare, lingăriciune, lingărie, lingărire, lingă-ritură, linguitură, linguşie, linguşitură, măgu- litură, molcomire, pohlibuitură, gâdilare, tămâiere, perială, perietură, pupincurism, îmbuna-re, îmbunătură. măguli vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a adula, a flata, a linguşi, <înv. şi pop.> a lingări, a flauşa, <înv. şi reg.> a şutili, a lifui, a lingăi, a mâglisi, a linge, a peria, a pomăda, a tămâia, a limba. îşi măguleşte şeful pentru a fi promovată. 2 (compl. indică oameni) a complimenta, a flata. Oamenii orgolioşi se simt bine când sunt măguliţi. 3 (înv.; compl indică oameni) v. Ademeni Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 4 (înv.; compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa, măgulicios, -oăsă adj. (înv.; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Calin. Linguşitor. Măgulitor. măgulire s.f. 1 adulare, adulaţie, flatare, linguşeală, linguşire, măguleală, fiaterie, linguşitorie, linguş, <înv. şi reg.> colachie, olastiseală, şuteală1, mâglisire, <înv.> lin-gare, lingăriciune, lingărie, lingărire, lingări-tură, linguitură, linguşie, linguşitură, măguli-tură, molcomire, pohlibuitură, gâdilare, tămâiere, perială, perietură, pupincurism, îmbuna-re, îmbunătură. Măgulirea şefului enervează pe oamenii oneşti. 2 complimentare, flatare. Măgulirea unui om orgolios îţi atrage bunăvoinţa acestuia. 3 (mai ales la pl. măguliri) amabilităţi (v. amabilitate), compliment, flatare, galanterii (v. galanterie), laudă, parigorie. Femeile sunt sensibile la măguliri. măgulit, -ă adj. (despre oameni) flatat. Se simte extrem de măgulit pentru încrederea pe care i-o acordă. măgulitor, -oăre adj. 1 (mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) calin, linguşitor, lingăcios, mâglisitor, <înv.> îm-bunător, măgulicios, lins2. Se lasă amăgiţi uşor de vorbele măgulitoare ale celor interesaţi. 2 (înv.; mai ales despre vorbe, gesturi ale oamenilor) v. Alintător. Calin. Dezmier-dător. Mângâietor. măgulitură s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. măgură s.f. 1 (geomorf.) gorgan, movilă, copancă, copârţău, gâlmei, grai2, holm, popină. Măgurile se află de obicei în regiunile de câmpie şi de podişuri joase. 2 gorgan, tumul. Măgura este o movilă funerară în care au fost descoperite vestigii arheologice. măhălos, -oăsă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Mătăhălos. Voluminos, măi interj, (exprimă o atenţionare sau introduce o interpelare; pop. şi fam.) bă!, bre!, hăi! Măi! pleacă de acolo! măiâg s.n. (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog, măici'ţă s.f. (reg.) v. Măicuţă. Mămică, măiculeănă s.f. (reg.) v. Măicuţă. Mămică, măiculi'ţă s.f. (pop.) v. Măicuţă. Mămică, măiculuţă s.f. (reg.) v. Măicuţă. Mămică, măicuşoără s.f. (reg.) v. Măicuţă. Mămică, măicuţă s.f. 1 mămică, măiculiţă, mă-mucă, mămuliţă, mămuşoară, mămuţă, măiestru mămicuţă, mămincu, mămiţă, mică2, mimă, măiciţă, măiculeănă, măiculuţă, măicu-şoară, mămulea, mămuleană, mămulică, mă-mulioară, mămulucă, mămuluţă. Copilul îşi aşteaptă măicuţa să-l ia de la grădiniţă. 2 (relig.) călugăriţă, maică, mieluşa lui Dumnezeu (v. mieluş), mireasa Domnului (v. mireasă), mireasa lui Dumnezeu (v. mireasă), monahă (v. monah), monahie1, călugără, <înv.> canonică (v. canonic). Agapia este o mănăstire de măicuţe. măieri'şte s.f. (agric.; reg.) v. Fermă, măiestresc, -eăscă adj. (în credinţe şi superstiţii; pop.; despre practici, îndeletniciri etc.) v. Magic. Vrăjitoresc. măiestreţ, -eăţă adj. (înv.; despre oameni) v. Dotat. înzestrat. Talentat, măiestri vb. IV. intr. (înv.; despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) v. Complota. Conjura. Conspira. Unelti, măiestrie s.f. 11 artă, dibăcie, iscusinţă, îndemânare, meşteşug, pricepere, stil, ştiinţă, talent, savandâc, <înv.> iscusime, tehnă, perilipsis, clasicitate. Statuia a fost executată cu multă măiestrie. 2 virtuozitate. Marele violonist cântă cu măiestrie. CD-ul cuprinde piese de mare măiestrie. 3 (lit.; înv.) măiestrie dramatică v. Artă dramatică. Dramă. 4 (înv.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. 5 (relig. creştină; înv.) v. Dar2. Favoare. Graţie. Har. II (în credinţe şi superstiţi; înv. şi reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. III (înv.) v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. măiestrit,-ă adj., adv. I adj. 1 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) artistic, iscusit, măiestru, meşteşugit, meşteşugesc, <înv.> maestros. 2 (înv.; despre oameni) v. Dotat, înzestrat. Talentat. II adv. (modal) artistic, iscusit, meşteşugit, măiestru. A cusut măiestrit haina. măiestru, măiastră adj., adv., s.f., s.m. I adj. 1 (despre oameni) abil, destoinic, deştept, dibad, industrios, ingenios, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, dexter, temeinic, <înv. şi pop meşteşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prinzad, desholt, îndemânat, îndemânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meşteşugareţ, meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător măiestru. 2 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) artistic, iscusit, măiestrit, meşteşugit, meşteşugesc, <înv.> maestros. A realizat o traducere măiastră, de mare valoare literară. 3 (mitol pop.; despre anumite obiecte) fermecat, magic, minunat, năzdrăvan, vrăjit2. Zâna a atins-o cu o baghetă măiastră şi a transformat-o în privighetoare. II adv. (modal; rar) v. Artistic Iscusit Măiestrit Meşteşugit III si (mitol. pop.; pop.) 1 (mai ales în basme) v. Crăiasă. Fee. Zână. Zână măiastră. 2 (la pl. măiestre) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). 3 (lapl. măiestre) v. Ursitoare (v. ursitor). IV s.m. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Şaman. Vrăjitor. măietic măietic s.n. {culin., ind. alim.; reg.) 1 v. Caltaboş. 2 v. Sângerete. măieţ s.n. {tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Tindeche. măimucoi s.m. {zool; reg.) v. Maimuţoi, măimuţ s.m. {zool; reg.) v. Maimuţoi, măistori'e s.f. {reg.) v. Meserie. Meşteşug, măiug s.n. 1 măiuţ. 2 {tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Tindeche. măiugâr s.m. {reg.) v. Piuar. măiugă s.f. {reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). măiuţ s.n. 1 măiug. Sfarmă sarea cu un măiuţ. 2 {tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Femeiuşcă. Muieruşcă. 3 {tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. măjăr s.m. {pese.; înv.)v. Pescar. Pescuitor, măjărfesi:(fin.; în trecut; înv.) v. Măjărit. măjărit s.n. (fin.; în trecut) <înv.> măjărie. Măjăritul era un impozit perceput pe negoţul de peşte. mălăi sjl 11 (ind alim.) faină de porumb, faină de păpuşoi, gâf. Mămăliga se face din mălai. 2 (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). II (bot) A mălai-mărunt=Equisetum arvense, baiba-ursului (v. barbă), coada-calului (v. coada), mana-câmpului (v. mana), equisetum, baiba-sasului (v. barbă), brad, brădişor, coada-ie-pei (v. coadă), coada-mânzului (v. coadă), coâi-ie, deznodăţel, iarbă-de-cositor, mâţă, mierea-ur-sului (v. miere), motan, motocel, mucul-curca-nului (v. muc), nodăţică, părul-porcului (v.păr), peria-ursului (v. perie), perie, perie-ursească, pujlă, ruşinea-ursului (v. ruşine), slăbănog, şiruşliţă, untemiţă, ursancă, ursoaică1; (art.) mălaiul-cu-cului = a Luzula pilosa; rugină, horşti, iarba-mlaştinii (v. iarbă), papură-flocoasă, păra-sin, păuniţă, spetează; b Luzula campestris; grâul-cucului (v. grâu). 2 (reg.) v. Porumb (Zea mays). 3 (reg.; şi mălai-roşu) v. Mei (Panicum mtliaceum). 4 (reg.; şi mălai-tătăresc, mălai-tur-cesc) v. Mătură (Sorghum vulgare). III (la pl. mălaie; agric.; reg.) 1 v. Meişte. 2 (colect.) v. Porumb. Porumbişte. mălătă si. 1 (vit.; înv. şi reg.) v. Tescovină. 2 (culin.; înv.) v. Mămăligă. mălaucă si. (constr.; în zidărie, reg.) v. Mistrie. mălăcel s.m. (bot; înv.) v. Mei-păsăresc (Li- thospermum ojficinale). mălăcină s.f. (bot; reg) v. Busuioc (Ocimum basilicum). mălăi vb. IV. refl. (reg.; despre fructe) v. Făi-noşa. mălăiâş s.n. (pop.) mălăiel. mălăicios, -oăsă adj .(reg.; despre unele fructe) v. Făinos. Mălăieţ. Mălăios. mălăiel s.n. (reg.) v. Mălăiaş. mălăietic, -ă adj. (reg; despre unele fructe) v. Făinos. Mălăieţ. Mălăios. mălăieţ, -iăţă adj. 1 (despre unele fructe) făinos, mălăios, mălăicios, mălăietic, mălăieţos, mălăit. Nu-i plac merele mălăieţe. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol, mălăieţă vb. I. refl. (pop.; despre fructe) v. Fă-inoşa. mălăieţos, -oăsă adj. (reg; despre unele fructe) v. Făinos. Mălăieţ. Mălăios. mălăînă si. (colect.; agric.; reg.) v. Porumb. Porumbişte. mălăios, -oăsă adj. (despre unele fructe) făi-nos, mălăieţ, mălăicios, mălăietic, mălăieţos, mălăit. Nu-mi plac merele mălăioase. mălăişte si. (agric.; reg.) 1 v. Meişte. 2 (colect.) v. Porumb. Porumbişte. 3 v. Porumbişte. mălăiştină si. (colect.; agric.; reg.) v. Porumb. Porumbişte. y— mălăit, -ă adj. (reg.; despre unele fructe) v. Făinos. Mălăieţ. Mălăios. mălăoi s.m. (bot.; reg.) 1 v. Iarba-osului (v. iarba) (Helianthemum chemaecistus şi Helianthe-mum vulgare). 2 v. Iarba-osului (v. iarbă) (Helianthemum alpestre şi Helianthemum rupifragum). mălăuţ s.m. (bot; reg) v. Nalbă. Nalbă-mică (Malva silvestris). mălin sjn. (bot.) 1 (şi mălin-alb, mălin-negru) Prunus padus; prun-sălbatic 2 (reg.) v. Lă-mâiţă. Sirinderică (Philadelphus coronarius). 3 (reg.) v. Lemn-câinesc (Ligustrum vulgare). 4 (reg.; şi mălin-roşu) v. Liliac1. Liliac-comun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). 5 (reg.) v. Mahaleb. Vişin-turcesc (v. vişin1) (Prunus mahaleb). 6 (reg.) v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua). 7 (reg.) v. Pin (Pinus silvestris). 8 (reg.) v. Zmeur. Zmeurar (Rubus idaeus). 9 (reg) mălm-verdev. Liliac1. Liliac-fran-ţuzesc (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Lili-ac-persan (v. liliac1) (Syringa persica); mălm-săl-baticv. Liliac-de-pădure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichina-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum). mălim'ţă si. (bot; reg.) v. Lemn-câinesc (Ligustrum vulgare). măltări vb. IV. tr. (constr.; reg.) 1 (compl. indică pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipi. Mu-rui. 2 (compl. indică pereţi, ziduri, tavane etc.) v. Tencui. măltărui'vb. IV. tr. (constr.; reg.; compl. indică pereţi, ziduri, tavane etc) v. Tencui. mălurăt, -ă adj. (fitopat.; despre unele cereale) măluros1. Plantele mălurate se înnegresc din cauza mălurii. mălură si. I (fitopat.) cărbune, tăciune, arici1. Mălura este o boală a plantelor, provocată de ciuperci parazite. II (bot.) 1 (pop) v. Barba-împăratului (v. barbă). Năgară. Neghină. Zizanie (Agrostemma githago). 2 (art.; reg.) mălura-bălţiiv. Peniţă (Myriophyllum spicatum şi Myriophyllum verticillatum). mălurici s.m. pl. (bot) 1 Orobus variegatus; măzărichea-cucului (v. măzăriche), orăs-tică. 2 (reg.) v. Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vemus). măluros1, -oăsă adj. (fitopat.; despre unele cereale) mălurat. măluros2, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre pante, urcuşuri, munţi etc) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. 2 (despre ţări, teritorii etc.) v. Riveran, măluşor s.n. (geomorf.; pop) măiuţ. măiuţ s.n. (geomorf.; pop.) măluşor. mămăligăr s.n.,s.m. 1 s.n. (gosp.; reg) v. Fă-căleţ. 2 s.m. (peior) v. Sătean. Ţăran. 11028 mămăligă si. I (culin.) 1 bădărău, co-leaşă, geandră, mandră2, tocană, <înv.> mălată, polentă. Tochitura se mănâncă cu mămăligă, îi place mămăliga cu brânză de oi 2 mămăligă pripită = mămăligă slobozită. Mămăliga pripită se mestecă pe măsura ce se adaugă mălaiul în apa clocotită; (reg.) mămăligă slobozităv. Mămăligă pripită. II fg. (pop. şi fam.; deprec) v. Bleg. Mototol, mămăligător s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. mamăligau s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. mămăligoi s.n. (gosp.; reg) v. Făcăleţ. mămăligos, -oăsă adj. fig. (fam.; despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol. mămăruţă s.f. (entom.; reg) v..Boul-Dom-nului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v.vacă) (Cocci-nella septempunctata). mămesc, -eăscă adj. (rar) v. Matern, mămeşte adv. (modal; rar) v. Matern, mămică si. măicuţă, măiculiţă, mămu-că, mămuliţă, mămuşoară, mămuţă* mămicuţă, mămincu, mămiţă, mică2, mimă, măiciţă, măiculeănă, măiculuţă, măicu-şoară, mămulea, mămuleană, mămulică, mă-mulioară, mămulucă, mămuluţă. Copilul îşi aşteaptă mămica să-l ia de la grădiniţă. mămicuţă si. (fam.) v. Măicuţă. Mămică, mămi'e si. (rar) v. Maternitate, mămincu subst. (fam.) v. Măicuţă. Mămică, mămiţă si. (fam.) v. Măicuţă. Mămică, mămucă si. (pop.) v. Măicuţă. Mămică, mămuleă si. (reg.) v. Măicuţă. Mămică, mămuleănă s.f. (reg) v. Măicuţă; Mămică, mămulică si. (reg.) v. Măicuţă. Mămică, mămulioără si. (reg.) v. Măicuţă. Mămică, mămuliţă si. (pop.) v. Măicuţă. Mămică, mămulucă si. (reg.) v. Măicuţă. Mămică, mămuluţă si. (reg.) v. Măicuţă. Mămică, mămuşoără si. (pop) v. Măicuţă. Mămică, mămuţă si. (pop) v. Măicuţă. Mămică, mănăstire si. 1 (relig.) locaş de cult (v. bcaş1), locaş de închinare (v. locaş1), locaş de rugăciune (v. bcaş1), locaş dumnezeiesc (v. locaş1), locaş sfânt (v. locaş1), abaţie, claustra, <înv.> convent, monaster. Mănăstirile din nordul Moldovei sunt renumite în întreaga lume. 2 (arhit. bis.; reg) v. Catedrală, mănăstiresc, -eăscă adj. (relig.) călugăresc, monahal, monahicesc, claustrai, <înv.> călugăriţesc, călugăros, îngeresc, monahie, monastic. S-a hotărât să îmbrace hainele mănăstireşti A optat pentru viaţa mănăstirească. mănânţălă vb. I. tr. (reg; compl indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu” sau de o prop. compl dr) v. Ameninţa. Avertiza. măndulă si. (bot; reg.) v. Zarzără, măngălâu s.n. (reg.) 1 (gosp) maglă, mânjălău, zolitor. Unele femei freacă pe măn-gălău rufele la spălat. 2 (gosp.) plăcintor. Măngălăul este o bucată dreptunghiulară de lemn cu una dintre suprafeţe brăzdată de şanţuri, pe care se calcă rufele din pânză groasă, înfăşurate în prealabil pe un sul de lemn. 2 (agric.) v. Tăvălug. Vălătuc. 1029| mănos, -oâsă adj. 11 (despre pământ, terenuri) bogat, fecund, fertil, gras, productiv, roditor, rodnic, uberos, untos, prolific, <înv.> buiac, producător, rodit, rodos, spornic, darnic, generos. Producţia de legume a fost foarte bună pentru că pământul este mănos. 2 (despre recoltă, producţie etc.) abundent, bogat, bun, îmbelşugat, îndestulat, mare1, mult, opulent, exuberant, profuz, <înv. şi reg.> belşugos, spornic, biu, <înv;> săţios1, zdravăn. Anul acesta recoltele au fost mănoase. II fig. (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, fructuos, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, gras, roditor, rodnic. Contractul este mănos pentru ambele părţi. mănoşi'e s.f. 1 (rar) v. Fecunditate. Fertilitate. Productivitate. Rodire. Rodnicie. Ubertate. 2 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Abundenţă. Afluenţi Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. mănunchea vb. I. tr, (rar, compl indică cereale secerate, tulpini de flori etc.) v. înmănunchea. mănunchi s.n. I (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) 1 mănuşă, mână, polog1, mânună, otcoş, smoc, vâslă. A dat calului un mănunchi de fân. 2 buchet, legătură, steblă, chită2, smoc, stol, struţ, şomoiog, şomol-toc, vârstă2, <înv.> snop. A cules un mănunchi de flori de câmp. 3 legătură, snop. Cei doi cărau în spate câte un mănunchi mare de nuiele. 4 legătură, snop, smoc. Când ajunge acasă, pune mănunchiul de chei pe masă. 5 fascicul, sul, snop. Proiectorul trimite un mănunchi de raze spre luciul mării. I11 (la unele unelte; înv. şi reg.) v. Coadă. Mâner. 2 (la unele unelte şi arme; înv. şi reg.) v. Mâner. Plăsea. 3 (tehn.; la sucala de depănat; reg.) v. Coarbă. 4 (la coada coasei; reg.) v. Cocârlă. III (bot.; reg.) v. Splinuţă. Spli-nuţă-de-aur (Solidago virgaurea). mănunchiâş s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Bucheţel. mănunchiuleţ s.n. (reg.;de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Bucheţel. mănuşăţ, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre mâinile lor) v. înmănuşat. mănuşă s.f. 11 (arheol; la oale, vase, câni) toartă, baier. Arheologul a descoperit un vas cu o mănuşă ruptă. 2 <înv.> brâncă2. Mănuşa este un vechi instrument de tortură. 3 (tehn.; la războiul de ţesut) bată, băteală, braţ, brăţară, falcea, fofează, lopăţea, mână, spetează. Mănuşile sunt unite în partea de sus cu arţarul iar în partea de jos cu vatalele. 4 (tehn.; la car sau la căruţă) cotoi, mână, stâl-puşor./n mănuşi se fixează scândurile pentru a alcătui codârla. 5 (tehn.; la sanie) ţeapă, mână, picior, popic, ţepăruie, ţepie, ţepigă, ţepuşă. Mănuşile, înfipte vertical la extremităţile oplenelor, sprijină loitra. 6 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Mănunchi. 7 (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 8 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Leucă. 9 (tehn.; la sucala de depănat; reg.) v. Coarbl 10 (tehn.; la coasă; reg.) v. Măsea. 11 (la sucală sau la tocilă; reg.) v. Mâner. 12 (tehn.; reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare, încuietoare. 13 (la unele unelte şi arme; reg.) v. Mâner. Plăsea. II (arg.) 1 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 2 (la pl. mănuşi) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). mănuşer s.n. (tehn.; la sanie; reg.) v. Telegău. măr1 s.m. (bot.) măr-pădureţ = Malus syl-vestris; corobeaţă; (reg) măr-auriuv. Bulbuc. Bulbuc-de-munte (Trollius europaeus); măr-de-ţitron v. Lămâi (Citrus limon); măr-ghimpos=(art.) mărul-porcului v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-por-cesc (Datura stramonium); mâr-gutuiv. Gutui (Cydonia oblonga); (art.) mărul-cucului v. Iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata); mărul-lupuluiv. a Curcubeţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis); b Dalac (Paris quadrifolia); c Aconit. Omag (Aconitum na-pellus); d Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum); mărul-strigoiuluiv. Sti-rigoaie (Veratrum album). măr2 s.n. I (art.; anat.; la oameni) 1 (pop.) mărulluiAdamv. Cartilaj tiroid. 2 (lapl; înv. şi reg.) merele obrazului v. Pomeţi. Umerii feţei (v. umăr). Umerii obrajilor (v. umăr). II (bot.; reg.) 1 (şi măr-de-pământ) v. Cartof (Solanum tuberosum). 2 măr-de-pământ v. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Helianthus tuberosus); măr-de-stejarv. Gală2. Gogoaşă-de-ristic. Gogoaşă-de-stejar; măr-de-ţitron v. Lămâie; măr-gutuie v. Gutuie; măr-paradisv. Pătlăgea. Pătlăgea-de-pa-radis. Pătlăgea-galbenă. Pătlăgea-roşie. Pătlăgică. Roşie (v. roşu). Tomată (Lycopersicum esculentum). mărar s.m. sg. (bot.) 1 Anethum graveolens; copre. 2 (art.; reg; şi în forma mărariu) mărariul-bălţilorv. Mărăraş (Oenanthe aqua-tica sau Oenanthe phellandrium); măra-riul-câineluiv. Romaniţă-puturoasă (Anthe-mis cotula); mărariul-cel-tare v. Anason. Chimen-de-câmp. Chimen-de-grădină (Pim-pinella anisum); mărarul-broaştei v. Roma-niţă-neadevărată. Romaniţă-nemirositoare (Matricaria inodora); mărarul-caluluiY. Ciu-in. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis); mărarul-câmpului v. Nemţişor. Nemţi-şori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis); tnărarul-ursului v. Brioală. Chimen-de-munte. Chimenul-ur-sului (v. chimen) (Ligusticum mutellina). mărariu s.m. sg. (bot.; reg.) = mărar, mărăz s.n. (înv. şi reg.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, mărăci'e s.f. (mineral; reg.) v. Turbă1, mărăcină vb. I. tr. (reg.; despre mărăcini sau despre ghimpii lor) v. împunge. înghimpă. înţepa. mărăcinăr s.m. (omit.) 1 (şi mărăci-nar-cu-cap-negru, mărăcinar-cu-gât-negru, mărăcinar-mare) Saxicola torquata rubicola; pietroşel, capra-dracului (v. capră), ţii-toare. 2 (şi mărăcinar-cu-gât-roşu, mărăci- mărăriţă nar-de-luncă, mărăcinar-mic) Saxicola ru-betra; urzicar, piept-mohorât, privighe-toare-de-stânci, scăiuşel-de-luncă, scăiu-şel-de-pădure, scăiuşel-mare, scăiuşel-mic, scăiuşel-negricios. mărăcine s.m. (bot.) 1 tribol, <înv.> rug. Mărăcinii au foarte mulţi spini. 2 (bot.) acu-leol, aculeu, ghimpe1, spin, ţeapă, ţep, ţepuşă, şteap, ţepăruie, ţepeligă, <înv.> clenci. Trebuie să tai cu grijă un trandafir pentru a nu te răni în mărăcini. 3 (la pl mărăcini; colect.) mărăciniş, spinărie, leasă, mărăcinet, spinăriş, spinet, spiniş. Stepa este acoperită cu mărăcini. 4 (rar) mărăci-ne-de-mure v. Mur1. Mur-negru (v. mur1) (Rubus caesius şi Rubus plicatus). 5 (reg.) v. Măceş. Trandafir-sălbatic (Rosa canina). 6 (reg; şi mărăcine-alb) v. Albaspinl Păducel. Păducel-alb. Păducel-mic (Crataegus mono-gyna). 7 (reg.; şi mărăcine-negru) v. Porumbar1. Porumbel (Prunus spinosa). 8 (reg.) v. Sorb1. Sorb-de-pădure (v. sorb1). Sorb-săl-batic (v. sorb1) (Sorbus torminalis). 9 (la pl. mărăcini; reg.) v. Scai-albastru. Scai-vânăt (Eryngium planum). mărăcinet s.n. (colect.; bot.; reg.) v. Mărăcini (v. mărăcine). Mărăciniş. Spinărie. mărăciniş s.n. (colect.; bot.) mărăcini (v. mărăcine), spinărie, leasă, mărăcinet, spinăriş, spinet, spiniş. mărăcinit, -ă adj. 1 (despre terenuri) ciulinos, ghimpos, mărăcinos, spinos, spinăros. Câmpul este mărăcinit din cauză că nu a fost cultivat. 2 (bot.; rar; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) v. Armat. Ghimpos. înghimpat. Mărăcinos. Spinos. Ţepos, mărăcinos, -oăsă adj. 1 (bot.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) armat, ghimpos, înghimpat, spinos, ţepos, mărăcinit, înghimpos, <înv.> ciulinos, ghim-puros, scăios, spinuros. Trandafirul are tulpina mărăcinoasă. 2 (despre terenuri) ciulinos, ghimpos, mărăcinit, spinos, spinăros. Câmpul este mărăcinos din cauză că nu a fost cultivat. mărădfc s.n., s.m. I s.n. (reg.) v. Rămăşiţă1. Rest. II s.m. (înv.) 1 v. Coborâtor. Descendent Nepot Urmaş. 2 v. Descendenţă. Descendenţi (v. descendent). Posteritate. Strănepoţi (v. strănepot). Urmaşi (v. urmaş). mărădui vb. IV. intr. (jur.; înv.; despre oameni) v. Dobândi. Moşteni, mărămioâră s.f. (reg.) = năfrămioară. mărămfţă s.f. (reg.) = năfrămiţl mărămuţă s.f. (reg.) = năfrămuţl mărăndâu s.m. (reg.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori. mărăraş s.m. (bot.) 1 Oenanthe aquatica sau Oenanthe phellandrium; cucuţică-de-băl-ţi, joină, mărariul-bălţilor (v. mărariu),pătrun-jelul-broaştelor (v. pătrunjel), ţelină-sălbatică (v. ţelină1). 2 Anethum graveolus; chimi-on-de-apă, chimion-de-baltă. 3 (pop.) mărărel. 4 (reg.) mărăraş-de-friguriv. Pădu-cherniţă (Lepidium ruderale). mărărel s.m. (bot.; reg.) v. Mărăraş. mărăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Romaniţă-nemiro-sitoare (Matricaria inodora). mărăsân mărăsân s.n. (în superstiţii; reg.) v. Cobe. Piază rea. mărcătoâre s.f. (agric.; reg.) v. Semănătoare (v. semănător1). mărceţ s.m. (bot.; reg.) v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum). mărcuş, -ă adj. (pop; despre oi) v. Bucălai. mărdăgi'vb. IV. (reg.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Injuria. Insulta. Invectiva. Jigni. Ofensa. Ultragia. Vexa. mărdăgit, -ă adj. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. măreâsă s.f. (reg.; urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 ori 3, formează loc. pron. de politeţe) v. Domnie. înălţime. Maiestate. Mărie1. mărel, -eâ adj. (pop.) v. Măricel. Măricică. Mărişor. măreţ, -eăţă adj. 11 (despre construcţii, monumente etc.) grandios, impozant, impunător, maiestuos, monumental, splendid, superb, trufaş1, luminos. Catedrala este o construcţie măreaţă. 2 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impozant, impresionant, impunător, magnific, măreţ, maiestuos, splendid, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile măreţe ale munţilor se profilează în depărtare. 3 (despre peisaje, privelişti etc.) grandios, impresionant, impunător, maiestuos, splendid, superb, august2. Din avion, imaginea Everestului, în lumina soarelui, este măreaţă. 4 (despre natură sau despre elemente, fenomene, procese ale ei) grandios, maiestuos, mirific, solemn, <înv.> solemnei. O noapte măreaţă se lasă peste oraş. 5 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) grandios, splendid, <înv.> vederos, strălucitor. Concertul renumitului cântăreţ spaniol a fost un spectacol măreţ. 6 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) grandios, impunător, maiestuos, epic, homeric, olimpian, olimpic, melean. în romanul său, lupta dintre cele două oşti ia proporţii măreţe. 7 (înv. şi pop.; despre oameni) v. FuduL Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut, înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. II fig. 1 (mai ales despre ţinută, manifestări, ton) maiestuos, mândru, regal2, regesc. Impunătoare, frumoasă şi cu o ţinută măreaţă, impresionează pe toţi. 2 (despre gesturi, mişcări) maiestuos, larg. Avocatul pleda pătimaş, cu gesturi măreţe. Totdeauna salutul lui era măreţ şi zâmbitor. măreţie s.f. 11 grandoare, monumentalism, monumentalitate, splendoare, grandios, urieşime, megaloprepie, trufie. Oraşul este renumit pentru măreţia catedralei. 2 grandoare, maiestate, semeţie. Orice excursionist este impresionat de măreţia piscurilor acestor munţi. 3 grandoare, solemnitate. Măreţia nopţii îmbie la contemplaţie. 4 fast1, lux, pompă2, somptuozitate, splendoare, magnificenţă, <înv. şi reg.> falie, <înv.> ighemonicon, pohfală, saltanat, strălucire, lustru, lucoare. Toţi sunt impresionaţi de măreţia de la palatul regal. 5 splendoare, <înv.> pohfală, brianţă, strălucire. Este un stil baroc plin de măreţie şi fantezie. 6 glorie, grandoare, mărire, slavă, splendoare, <înv.> măfie1, mărime, vântă2, strălucire, lucire, lucoare, străluminare. Acest popor are un trecut plin de măreţie. II (înv. şi pop.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, mărfar s.m. (com.; înv.) <înv.> mărfaş. Mărfarul era un negustor ambulant de pânzeturi şi stofe. mărfaş s.m. (com.; înv.) <înv.> mărfar, mărfuliţă s.f. (econ., com.; rar) v. Mărfuşoară. mărfuşoâră s.f. (econ., com.) mărfuliţă. mărgăluşă s.f. (bot.; reg.) v. Mărgeluşă (Li-thospermum arvense). mărgăluţă s.f. (bot; reg.) v. Mărgeluşă (Li-thospermum arvense). mărgărăle s.f. pl. (pop.) v. Mărgărităraş. Mărgăritărel. mărgări vb. IV. intr. (pop.) 1 (bot; despre copaci) v. înflori. 2 fig. (despre comunităţi umane, societăţi economice, arte, ştiinţe etc.) v. înflori. Mişca. Propăşi. Prospera. mărgărit1 s.n. I (înv. şi pop.) v. Mărgăritar. Perlă. II (bot) 1 (pop.) v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioară. Mărgăritar. Mărgăritărel (Convallaria majalis). 2 (reg.) v. Mărgăritar. Vâsc. Vâsc-de-stejar. Vâsc-de-stejari (Loranthus europaeus). III (entom.; reg.) v. Boul-domnu-lui (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Cocci-nella septempunctata). mărgărit2, -ă adj. (pop.; despre copaci) v. înflorit. mărgăritar s.n. 11 perlă, <înv. şi pop.> mărgărit1. A primit cadou un şirag superb de mărgăritare. 2 fig. perlă. Poeziile sale sunt adevărate mărgăritare ale liricii româneşti. Au pe lume doar un copil mărgăritarul br. II (bot.) 1 Convallaria majalis; cerceluşi (v. cerceluş), lăcrămioară, mărgăritărel, mărgărit1, clopot, clopoţel, dumbrăvioară, georgiţă, iarba-lui-Sfântul-Gheorghe (v. iarbă), iar-ba-mărgăritarului (v. iarbă), lăcrămeasă, lăcrimiţă, liliom, liliom-alb, liliom-bun, păhăruţe (V. păhăruţ), sufleţel, <înv.> lăcrimele (v. lă-crimea), suflete (v. suflet). 2 Loranthus europaeus; vâsc, vâsc-de-stejar, vâsc-de-stejari, mărgărit1, vâsc-galben, vâscul-stejarului (v. vâsc). mărgărită s.f. I (bot) 1 (pop.; şi mărgărita-au-rată, mărgârită-de-câmp) v. Margaretă (Chrysanthemum leucanthemum).,2 (reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). 3 (reg.) v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum). 4 (reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chi-nensis). II (entom.; reg.) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Bubu- |1030 ruză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). mărgărităraş s.n. mărgăritărel, măr-gărele. mărgăritărel s.n. 1 mărgărităraş, măr-gărele. Are un inel cu mărgăritărele. 2 (bot.) Convallaria majalis; cerceluşi (v. cerceluş), lăcrămioară, mărgăritar, mărgărit1, clopot, clopoţel, dumbrăvioară, georgiţă, iar-ba-lui-Sfântul-Gheorghe (v. iarbă), iarba-măr-găritarului (v. iarbă), lăcrămeasă, lăcrimiţă, liliom, liliom-alb, liliom-bun, păhăruţe (v. păhăruţ), sufleţel, <înv.> lăcrimele (v. lăcrimea), suflete (v. suflet). 3 (med.; pop.) v. Stomatită. 4 (med.; pop.) v. Muguet. mărgăriteă s.f. (bot; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chinensis). mărgăriţă si. (entom.; reg.) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). mărgea s.f. 11 mărgică, sticlă. îi plac mărgelele viu colorate. 2 (lapl. mărgele; zool; reg.) mătăcine (v. mătăcină). Ouăle de broască sunt numite şi mărgele. II (bot.; reg.) 1 v. Clematită. Clocoţel. Clopoţel (Clematis integrifolia). 2 v. Rutişor (Thalictrum aquilegifolium). III (reg.) 1 (la caier) v. Nod. 2 (med.) v. Puşchea. 3 (anat; arg.) v. Clitoris, mărgean s.n. 1 (zo.ol) Corallium rubrum; coral. 2 (bot; reg.) v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum). mărgelâţ, -ă adj. (desprelână, blană) buclat, cârlionţat, creţ, inelat, înstrugurat. Lână oilor merinos este mărgelată şi foarte fină. mărgelătură s.f. (reg.) mărgică. Peste mărgelătura făcută la capătul din faţă al buştenilor se trece chinga cu care aceştia sunt legaţi în plute. . mărgeluşă si. I mărgeluţă, mărgicuţă. Fetiţa are mărgeluşe roşii la gât. II (bot.) 1 Li-thospermum arvense; mărgăluşă, mărgăluţă. 2 (reg.) v. Mei-păsăresc (Lithospermum officinale). mărgeluţă s.f. 1 mărgeluşă, mărgicuţă. 2 (bot; reg.) v. Ineaţă (Linum catharticum). mărghflă s.f. (geomorf, hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, mărghilos, -oăsă adj. (reg.; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. mărgică si. I mărgea, sticlă- II (art.; entom.) mărgica-cuadui=a mărgicuţa-cu-cului (v. mărgicuţă), somn2, somnişor2, som-nul-cucului (v. somn2), stupitul-cucului (v. stupit). Mărgica-cucului este învelişul larvar al insectei Aphrophora spumaria, care, după ce iese larva, se usucă, căpătând forma unei mărgele; b glasul-cucului (v. glas), stupitul-cucului (v. stupit). Mărgicele-cucului sunt ouăle fluturelui inelat depuse (în forma unui inel) pe ramurile copacilor. III (reg.) mărgelătură. IV (bot.; reg.) 1 v. Siminoc (Helichrysum arenarium). 2 măr-gică-ţeapănâv. Rozmarin-de-munte (Gnapha-lium silvaticum). mărgicuţă si. (reg.) 1 v. Mărgeluşă. Mărgeluţă. 2 (art.; entom.) mărgicuţa-cucului v. Mărgica-cucului (v. mărgică). 1031 | mări mărginâr s.m., s.n., adj. 11 s.m. margine. Mârginarul este o doagă mică. 2 s.m., s.n. (la scară; reg.) v. Carâmb. 3 s.m. (reg.) v. Lă-tunoaie (v. lâtunoi). 4 s.m. (reg.) mărginaş. Mârginarul este paznic pe câmp. II adj. (rar) v. Mărginaş. mărginaş, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre ţări, teritorii etc.) învecinat, limitrof, vecin, <înv. şi reg.> mărginean, mărginenesc, megieş, mejdaş, <înv.> înhotărât, megieşesc, megieşit. Avem relaţii foarte bune cu ţările mărginaşe. 2 adj. (despre zone, terenuri, construcţii etc.) lateral, lăturalnic, lăturaş, limitrof, măr-ginos. Satul nu are o poziţie mărginaşă în comună, ci este chiar în centrul ei. 3 adj. (despre cartiere, terenuri etc.) marginal, periferial, periferic, excentric. Locuieşte într-un cartier mărginaş al oraşului. 4 s.m., s.f., adj. mărginar, <înv. şi reg.> lăturaş, lăturean, mărginean. Unii dintre mărginaşii satului locuiesc în condiţii insalubre. 5 s.m. (reg.) mărginar. 6 s.m. (j. de cărţi; arg.) v. Chibiţ, mărginăşie s.f. (rar) v. Vecinătate, mărgineăn, -ă s.m., s.f., adj. (înv. şi reg.) 1 s.m., s.f., adj. v. Mărginaş. 2 adj. (despre ţâri, teritorii etc.) v. învecinat. Limitrof. Mărginaş. Vecin. 3 adj. (despre ţâri, teritorii etc.) v. Riveran. mărginenesc, -eăscă adj. (reg; despre ţări, teritorii etc.) v. învecinat. Limitrof. Mărginaş. Vecin. mărgini vb. IV. 11 refl. (despre oameni, popoare, ţări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu1) a se învecina, a se confina, a se limita, <înv. şi reg.> a se hotărî, a se hotărnici, a se megieşi, a se vecini, a se mejdăli, <înv.> a se lovi, a se răzeşi, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se ţărmuri. România se mărgineşte la sud cu Bulgaria. 2 tr. (compl. indică proprietăţi, terenuri etc.) a cercui, a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a încercui, a limita, a marca, <înv.> a hotărî, a însemna, a semna. A mărginit via pe care o are pe deal. 3 tr. (compl. indică suprafeţe, hotare, lucruri etc.) a delimita, a limita, a străjui, a ţărmuri. Păpurişul mărgineşte iazul. 4 tr. (compl. indică trotuare, drumuri etc.) a borda, a circumscrie, a delimita, a demarca, a limita, a marca. Au mărginit laturile şoselei pentru a se evita accidentele. 5 tr. (compl. indică suprafeţe, drumuri etc.) a încadra. Tufe de aluni mărginesc cărarea. 6 tr. (compl. indică spaţii, lucruri etc.) a împrejmui, a încadra, a înconjura, a chenărui, <înv.> a ţărmui, a tivi, a răzori. Piscina este mărginită de mici statuete din marmură. I11 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la*) a se limita, a se mulţumi, a se opri, a se reduce, a se restrânge, a se rezuma, a ţărmuri. Se mărgineşte la strictul necesar. 2 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se limita, a se reduce, a se rezuma, a sta, a se încheia. Şofatul nu se mărgineşte doar la cunoştinţe teoretice. Valoarea unui actor nu se mărgineşte numai la talent. 3 tr. (compl. indică sfere de activitate, moduri de a acţiona, drepturi ale oamenilor etc.) a limita, a restrânge, a îngrădi, a ţărmuri. I-a mărginit dreptul de a-şi vizita copilul. A mărginit activitatea firmei la vânzarea de produse cosmetice. 4 tr. (reg.; compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 5 tr. (înv.; compl. indică mai ales proprietăţi, caracteristici etc. ale unor fiinţe, stări, fenomene, creaţii etc.) v. Defini. Determina. Identifica. Preciza. Stabili. 6 refl. fig. (pop. şi fam.; mai ales despre oameni) v. Abţine. Domina. înfrâna. Opri. Răbda. Reţine. Stăpâni. Ţine. mărginire s.£ I circumscriere, delimitare, demar-caj, demarcare, demarcaţie, hotărnicire, limitare, marcare, <înv.> hotărâturi Mărginirea viei i-a fost impusă de primărie. I11 limitare, reducere, restrângere, rezumare. Salariile mici impun mărginirea la strictul necesar. 2 limită, restricţie. Orice om trebuie să-şi impună o anumită mărginire în modul de a se comporta. 3 fig. îngustime, obtuzie, obtuzitate, opacitate, suficienţă, obtuziune. Este iritat de mărginirea multora dintre acei ajunşi şefi. mărginit, -ă adj. 11 (despre spaţii, terenuri etc.) circumscris, delimitat, demarcat, limitat. Terenul mărginit este locul dejoacă al copiilor. 2 (indică dimensiunea) limitat, redus, restrâns. Nu şi-a putut expune toate tablourile în spaţiul mărginit al sălii muzeului. 3 (arată cantitatea) limitat, redus, restrâns. A expus un număr mărginit de tablouri. 4 (despre probleme, situaţii, fapte etc.) circumscris, delimitat, finit, limitat. Subiectul lucrării are un caracter mărginit, cuprinzând numai studiul neologismelor din sec. alXIX-lea. 5 (despre acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) limitat, unilateral. Orice dicţionar este mărginit. II fig. 1 (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) impermeabil, închistat, încuiat2, îngust, limitat, mic, obtuz, opac2, plafonat, plat2, redus, scurt, constipat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană mărginită. Având o judecată mărginită, se opune progresului. 2 (despre oameni, despre manifestări, acţiuni ale lor sau despre medii sociale) meschin, îngust, limitat, obtuz, plat2, redus, strâmt. Este un spirit mărginit, care nu poate discerne valorile. Trăieşte într-un cerc mărginit, dominat de un sentiment de automulţumire. mărginos, -oăsă adj. (reg.; despre zone, terenuri, construcţii etc.) v. Lateral. Lăturalnic. Lăturaş. Limitrof. Mărginaş, mărginuţă s.f. mărgioară. mărgioără s.f. mărginuţă. mărgos, -oăsă adj. (pedol; înv.; despre pământ) v. Mamos. mărhăie s.f. (zool; reg.) v. Vită. mări vb. IV. I refl. (biol; despre oameni, animale şi păsări) a creşte, a se dezvolta, a se înălţa, <înv. şi pop.> a odrăsli, a se ridica, a se sălta, a se zburătăci, a zbu-rătui, a zburaturi, a se lungi, <înv. şi reg.> a se dezvoalbe, a se dezvoca, a se năstimi. Pe măsură ce se mărea, devenea din ce în ce mai cuminte. II (indică dimensiunea) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) a creşte, a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) lăţi, a (se) ridica, a spori1, a (se) urca. Şi-a mărit proprietatea prin cumpărarea unui lot de pământ de la un vecin. Terenurile cultivate cu grâu se măresc în unele zone ale ţârii. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică autoritatea, dominaţia etc. cuiva) a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) lăţi, a (se) adăuga. Concernele şi-au mărit dominaţia asupra pieţei petrolului. 3 tr.,refl. (compl sau sub. indică organe, părţi ale unor organe, orificii etc.) a (se) deschide, a (se) dilata, a (se) lărgi, a (se) lăţi Mirosul puternic îi măreşte nările. Bronhiile se măresc mult sub acţiunea adrenalinei. 4 tr. (med., med. vet.; compl. indică plăgi, răni etc.) a debrida, a lărgi. Doctorul i-a mărit rana, pentru a o dezinfecta mai uşor. 5 tr., refl. (compl sau sub. indică ochii) a (se) bulbuca, a (se) lărgi, a (se) umfla, a (se) bleojdi, a (se) boldi, a (se) căsca, a (se) holba, a (se) zgâi, a (se) beli, a (se) bolboşa, a (se) boboşa, a (se) bolovăni, a holbăni, a holboca, a holşti, a zgăura, a (se) zgâmboi2, <înv.> a (se) înholba. îşi măreşte ochii într-un fel comic. Ochii i se măriră de mirare. 6 tr. (fam.; compl. indică obiecte pliante sau strânse) v. Desface. întinde. Lungi. 7 refl. (fam.; despre păr, unghii etc.) v. Creşte. Lungi. III (arată cantitatea) 1 tr. (compl indică mai ales cantităţi) a multiplica, a spori1, a augmenta. Doctorul i-a mărit doza de antibiotic. 2 tr. (compl. indică sume de bani, câştiguri etc.) a înmulţi. în ultimul an şi-a mărit câştigurile de aproape două ori. 3 tr., refl. a creşte, a spori1, a augmenta. Capitalul firmei s-a mărit mult. 4tr. (compl. indică venituri) a rotunji, a spori1. Şi-a mărit averea de când a intrat în afaceri. 5 refl. a creşte, a se înmulţi, a se ridica, a spori1, a se urca, <înv.> a se mulţi, a prisosi, a se sforţa, a se umnoji. Numărul manifestanţilor se măreşte de la oră la oră. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică sume, valori, preţuri etc.) a creşte, a (se) majora, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori1, a (se) sui, a (se) urca. Comercianţii au mărit preţurile la alimente. 7 refl. (despre ape, râuri etc.) a creşte, a se ridica, a se umfla, <înv. şi pop.> a se urca, a boboti, a musti. Apele râurilor s-au mărit din cauza ploilor. 8 refl. a creşte, a se ridica, a spori1. Rata şomajului s-a mărit din cauza crizei economice. IV (indică intensitatea) 1 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întărâta, a se întări, a se înteţi, a spori1, a se umfla, a se iuţi, <înv.> a se adăuga, a se aspri. Forţa vijeliei se măreşte. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică valori electrice, optice, acustice) a (se) amplifica, a creşte, a (se) intensifica, a (se) întări, a (se) potenţa, a spori1. A mărit tensiunea curentului electric. Intensitatea sunetelor se măreşte din ce în ce mai mult. 3 refl. (despre temperatură, tensiune etc.) a creşte, a se ridica, a spori1, a se sui, a se urca. Temperatura i s-a mărit pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) exacer- măricel |1032 ba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a spori1, <înv.> a (se) adăuga, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei se măresc pe zi ce trece. Singurătatea măreşte depresia. 5 refl., tr. a (se) amplifica, a creşte, a (se) dezvolta, a (se) extinde, a (se) îmbogăţi, a (se) lărgi, a spori1. Schimburile comerciale dintre cele două ţâri s-au mărit în ultimul timp. împrumutul neologismelor măreşte vocabularul unei limbi. V refl. (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp; despre zile, nopţi, anotimpuri) a se lungi, a se prelungi, <înv.> a se îndelunga. Ziua se măreşte după echinocţiul de primăvară. VI (indică valoarea, calitatea; adesea fig.) 1 tr. (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a glorifica, a lăuda, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, a exalta, <înv.> a fali, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiri-za, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prea-lăuda, a prearădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi mărească eroii. 2 tr. (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a lăuda, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a ferici. Măriţi ziua în care s-a format România Mare! 3 refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. măricel, -eâ adj. 1 (despre copii sau despre pui de animale) crescut2, dezvoltat, măricică, mărişor, săltat2, <înv. şi reg.> dez-volbat, măricuţ, măruţ, toitan, răsărit1. Căţeii măricei pot fi daţi spre adopţie. 2 măricică, mărişor, mărel, măricuţ, măruţ. Paltonul îi este cam măricel. Distanţa până la şcoală este destul de măricea. măricică adj. 1 (despre copii sau despre pui de animale) crescută (v. crescut2), dezvoltată (v. dezvoltat), măricea (v. măricel), marişoară (v. mărişor), săltată (v. săltaf), <înv. şi reg.> dezvolbată (v. dezvolbat), măricuţă (v. măricuţ), măruţă (v. măruţ), to-itană (v. toitan), răsărită (v. răsărit1). 2 măricea (v. măricel), mărişoară(v. mărişor), mărea (v. mărel), măricuţă (v. măricuţ), măruţă (v. măruţ). măricuţ, -ă adj. (reg.) 1 (despre copii sau despre pui de animale) v. Crescut2. Dezvoltat. Măricel. Măricică. Mărişor. 2 v. Măricel. Măricică. Mărişor. mărie1 s.f. 1 (urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 ori 3, formează loc. pron. de politeţe) domnie, înălţime, maiestate, măreasă, <înv.> mărime, mărire. Măria Sa a încheiat audienţele. 2 (înv. şi pop.) v. Demni-tate. Poziţie. Rang. 3 (înv.) v. Dimensiune. Mărime. Măsură. Proporţie. 4 (înv.) v. Amor-propriiL Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozita-te. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 5 (înv.; urmat de determ. care indică felul) v. Acuitate. Forţă. Intensitate. Putere. Tărie. 6 (înv.) v. Importanţă. însemnătate. Seriozitate. Valoare. 7 (înv.) v. Apologie. Cinste. Cinstire. Elogiu. Glorie. Laudă. Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. 8 (înv.) v. Glorie. Grandoare. Măreţie. Mărire. Slavă. Splendoare. mărie2 s.f. (entom.; reg.; şi, art., măria-popii) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumne-zeu (v. bou). Buburuză. Vaja-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). mărime s.f. I (indică dimensiunea) 1 dimensiune, măsură, proporţie, calibru, <înv.> mărie1, mărire, scară. Dormitorul are o mărime normală. 2 întindere, suprafaţă, arie2. Priveşte luna răsărită pe mărimea nesfârşită a cerului. 3 dimensiune, format1. într-o bibliotecă cărţile pot fi aranjate şi după mărime. 4 (de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) înălţime, statură, talie, <înv. şi pop.> stat3, gabarit, stan, stătut1, <înv.> mărire, pusoare, vârstă1. îi plac fetele de mărime medie. îşi întrece colegii de clasă ca mărime. 5 lungime. Holul are o mărime de 7 m. 6 măsură, talie. Şi-a cumpărat o rochie pe mărimea ei. 7 măsură, număr. Poartă mărimea 37 la sandale. 8 (astron.) mărime stelară = magnitudine, strălucirea stelelor (v. strălucire). Mărimea stelară este măsura strălucirii unui astru, exprimată printr-un număr a cărui valoare este inversă faţă de puterea de iluminare. II (arată cantitatea) 1 cantitate, câtime, <înv.> cânţime, câtăţime. Cele mai multe mărimi sunt măsurabile. 2 (fiz.) capacitate, volum. Mărimea borcanului este de 800 de grame. III (indică intensitatea) 1 (înv.; urmat de determ. care indică felul) v. Acuitate. Forţă. Intensitate. Putere. Tărie. 2 fig. amploare, amplitudine, întindere. Sociologii au analizat mărimea influenţei informaticii asupra formării profesionale a tinerilor. IV (cu sens durativ) durată, întindere, lungime, duraţie. Schimbările într-o societate depind şi de mărimea guvernării unui partid. V (indică valoarea, calitatea) 1 anvergură, calitate, calibru, proporţie, carură. Manifestările de la festivalul de muzică clasică au fost de o mărime deosebită. 2 (înv. şi pop.) v. Demnitate. Poziţie. Rang. 3 (înv.) v. Importanţă, însemnătate. Seriozitate. Valoare. 4 (înv.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozita-te. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 5 (înv.; adesea cu determ. „de suflet') v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Mărinimie. 6 (înv.) v. Glorie. Grandoare. Măreţie. Mărire. Slavă. Splendoare. 7 (înv.; urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 ori 3, formează loc. pron. de politeţe) v. Domnie. înălţime. Maiestate. Mărie1. VI (concr.; polit.; iron.) v. Demnitar, mărfnă s.f. (bot; reg.) v. Trifoiaş (Trifolium campestre sau Trifolium procumbens). mărineân s.m. (reg.) v. Fecior. Flăcău. June. Tânăr. mărinimie s.f. 11 culanţă, dărnicie, generozitate, liberalitate, magnanimitate, mu-nificenţă, galantonie, <înv.> filotimie, liberaliciune, marinimozitate, mărime, milu- ire, megalopsihie, largheţe, ieftinătate, ieftineaţă, ieftinie. Este un om de o rară mărinimie. 2 generozitate, nobleţe, evghenie. Mărinimia sufletului său uimeşte. 3 bunăvoinţă, comprehensiune, îngăduinţă, înţelegere, milă, <înv. şi pop.> milostenie, <înv. şi reg.> bunătămare, <înv.> benevolenţă, priinţă, voie, voie bună, evnie, musaadea. L-a asigurat de mărinimia lui oricând. II (znv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încu-metare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. mărinimâs, -oăsă adj. 1 (despre oameni) culant, darnic, galant, generos, milostiv, magnanim, munificent, galanton, <înv.> dăruitor, filotim, liberal, marinim, miluitor, giumert, larg, ieftin. Tatăl, mărinimos ca totdeauna, i-a dat bani pentru excursie. 2 (despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) ales2, generos, nobil, cavaleresc. O apără în faţa celorlalţi dintr-un impuls mărinimos. 3 (despre oameni) binevoitor, bun, compătimitor, comprehensiv, îngăduitor, înţelegător, milos, milostiv, comi-serativ, <înv. şi reg.> lascav, obidos, <înv.> mi-losârd, pietos, priincios, priitor. Unii oameni bogaţi sunt mărinimoşi cu cei săraci. mărire s.f. AI (biol) creştere, dezvoltare, <înv.> adaos, crescătură, dezvoalbere. Mărirea copilului a fost normală. II (indică dimensiunea) 1 creştere, extindere, întindere, lărgire, sporire. în unele zone ale ţării se constată o mărire a terenurilor cultivate cu grâu. 2 extindere, întindere, lărgire, răspândire, lăţire, <înv.> adăugare. De câtva timp se observă mărirea dominaţiei concernelor asupra pieţei petrolului. 3 (med, med. vet) dilatare, dilataţie, lărgire. Anumite substanţe provoacă mărirea vaselor sangvine. 4 bulbucare, umflare, bleojdire, boldire, căscare, chiorătură, chiorâre, holbare, holbat1, zgâire, zgâit1, belire, belit1, boboşare. Surpriza a avut un efect comic asupra lui: mărirea ochilor. 5 (înv.) v. Dimensiune. Mărime. Măsură. Proporţie. 6 (înv.; cu determ. „trupului’) v. înălţime. Mărime. Statură. Talie. III (arată cantitatea) 1 multiplicare, sporire, augmentare, umflare. Doctorul i-a recomandat mărirea dozei de antibiotic. 2 înmulţire. Scopul său a fost mărirea câştigurilor de cel puţin două ori. 3 creştere, sporire, augmentare, augmen-taţie. Mărirea capitalului firmei a adus venituri suplimentare angajaţilor. 4 rotunjire, sporire. Este evidentă mărirea averii după intrarea lui în afaceri. 5 creştere, înmulţire, sporire, <înv.> umplutură. Mărirea numărului manifestanţilor s-a produs rapid. 6 creştere, majorare, ridicare, scumpire, sporire, suire, urcare. Mărireapreţurilor la alimente îngrijorează populaţia. 7 creştere, ridicare, umflare, <înv. şi pop.> urcare, <înv.> umflătură. Mărirea apelor râului apus în pericol numeroase localităţi. 8 creştere, ridicare, sporire. Se constată o mărire a ratei şomajului din cauza crizei economice. 9 (optic.) mărire unghiulară = grosisment, putere măritoare unghiulară. Mărirea unghiulară reprezintă raportul dintre unghiul sub care se vede un obiect 1033| îndepărtat cu ajutorul unui instrument optic şi unghiul sub care se vede acelaşi obiect cu ochiul liber. IV (indică intensitatea) 1 amplificare, creştere, intensificare, întărire, potenţare, sporire, amplificaţie. S-au făcut remedieri în reţeaua electrică pentru mărirea tensiunii curentului. 2 creştere, ridicare, suire, urcare. Mărirea temperaturii s-a produs pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 3 accentuare, acutizare, amplificare, creştere, intensificare, întărire, înteţire, sporire, <înv.> adăugare. Mărirea forţei vijeliei a fost devastatoare. 4 acutizare, agravare, amplificare, creştere, intensificare, înteţire, sporire, accentuare, adâncire, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza măririi disensiunilor dintre ei. 5 amplificare, amploare, creştere, dezvoltare, extensiune, extindere, îmbogăţire, lărgime, lărgire, <înv.> dezvelire, lucrare. Mărirea schimburilor comerciale dintre cele două ţări s-a produs în ultimul timp. V (indică valoarea, calitatea; adesea fig.) 1 elogiere, exaltare, glorificare, lăudare, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, cântare, <înv.> exaltaţie, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteozare, apoteoză. în această scriere mărirea trecutului este evidentă. 2 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o mărire meritată. 3 glorie, grandoare, măreţie, slavă, splendoare, <înv.> mărie1, mărime, vântă2, strălucire, lucire, lucoare, strălu-minare. Acest popor are un trecut plin de mărire. 4 binecuvântare, glorificare, laudă, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Mărirea zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. 5 (înv. şi pop.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 6 (înv. şi pop.) v. Demnitate. Poziţie. Rang. 7 (înv.; urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 ori 3, formează loc. pron. de politeţe) v. Domnie. înălţime. Maiestate. Mărie1.8 (concr.; polit.; iron.) v. Demnitar. B (cu val. de interj.; bis.) osana!, slavă! Mărire Ţie, Doamne! mărişor, -oară adj. 1 (despre copii sau despre pui de animale) crescut2, dezvoltat, măricel, mă-ridcă, săltat2, <înv. şi reg.> dezvolbat, măricuţ, măruţ, toitan, răsărit1.Căţeii mărişori pot fi daţi spre adopţie. 2 măricel, măricică, mărel, măricuţ, măruţ. Paltonul îi este cam mărişor. Distanţa până la şcoală este destul de mărişoară. mărit1 s.m. (înv. şi reg.) 1 v. Bărbat. Soţ. 2 v. Ginere. Mire. mărit2 s.n. (pop.) v. Căsătorie. Măritat Mări-ti?l , mărit3, -ă adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) crescut2, extins, lărgit, sporit Terenurile cultivate mărite i-au rotunjit veniturile. 2 (despre organe, părţi ale unor organe, orificii etc.) dilatat, lărgit Are nările mărite. 3 (despre ochi) bulbucat, exoftalmic, mare1, umflat, larg, bleojdit, boldit, căscat2, holbat2, zgâit2, belit2, bolbo-şat, bălăbănos, boboşat, măciuliat, <înv.> zgăurat Are ochii cam măriţi şi s-a dus la doctor să afle cauza. II (arată cantitatea) 1 (despre numere, cantităţi etc.) crescut2, ridicat2, sporit Numărul mărit al manifestanţibr a speriat autorităţile 2 (despre venituri) rotunjit, sporit A donat spitalului o parte din venitul anual mărit. 3 (despre sume, vabri, preţuri etc.) crescut2, majorat2, ridicat2, sporit, urcat2. Puterea de cumpărare a populaţiei este mai mică din cauza preţurilor mărite. III (indică intensitatea) 1 (mai ales despre fenomene atmosferice) acutizat, amplificat, crescut2, intensificat, întărit, înteţit, sporit. Forţa mărită a vijeliei a produs panică în rândul populaţiei 2 (despre vabri electrice, optice, acustice) amplificat, crescut2, intensificat, întărit, potenţat, sporit Pentru ca sistemul să funcţioneze normal este nevoie de o tensiune mărită a curentului. 3 (despre temperatură, tensiune etc.) crescut2, ridicat2, urcat2. Temperatura mărită poate indica o infecţie în organism. 4 (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenibr) acutizat, agravat, amplificat, crescut2, intensificat, înteţit, sporit, exaltat, accentuat, ascuţit2. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunibr mărite dintre ei. 5 amplificat, crescut2, dezvoltat, extins, îmbogăţit, lărgit, <înv.> lucrător. Schimburile comerciale mărite au fost benefice pentru economia ţârii IV (indică vabarea, calitatea) 1 (despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) binecuvântat, glorificat, lăudat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, luminat2. Mărita zi a formării României Mari rămâne în memoria tuturor românilor. 2 glorios, <înv. şi pop.> slăvit Ştefan cel Mare a fost măritul domn al Moldovei. 3 (ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelaţi etc.) ilustrisim, prealuminat, preamărit, preaslăvit, slăvit, <în unele ţări> serenisim, <înv. şi pop.> luminat2, <înv.> înălţat Mărite prinţ, sunteţi aşteptat! 4 (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) lăudat, preaînălţat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, preastrălucit, sanctificat, <înv. şi pop.> luminat2, prealuminos, <înv.> pohvălit, prealăudat, preaseninat, seninat2. Mărite Doamne, Ţie ne rugăm! Mărite împărate, ţi-am îndeplinit porunca! 5 (despre eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenibr) elogiat, glorificat, lăudat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, cântat2. Eroii măriţi au murit pentru patrie. 6 (înv. şi pop.; despre oameni sau despre manifestări atitudini, creaţii etc. ale br) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos; Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat Ultracunoscut Vestit 7 (înv. şi pop.; despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat Aristocratic. Bun. Distins. Ilustra înalt Mare1. Nobil mărită vb. L11 refl. (desprejete,femei) a (se) căsători, a se desfeti, <înv.> a (se) nevestL Tânăra s-a măritat fără voia părinţilor. 2 tr. (compl indică fete; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu” sau, pop., „după”) a căsători, a da2, <înv.) a împreuna, a maria. Părinţii au măritat-o cu un bărbat bogat II tr. fig. (fam.; glum.; compl. indică obiecte nefobsitoare, inutile etc.) v. Arunca. Azvârli. măritâre s.f. (rar) v. Căsătorie. Măritat. Măritiş. măritat s.n. căsătorie, măritiş, măritare, desfetire, mărit2, mărităţie, <înv.> mărituş. Măritatul fetei s-a făcut în secret. măritătă adj. f. (despre femei) căsătorită (v. căsătorit). Acum este o femeie măritată, la casa ei. mări'tă-mă-mamă subst. invar, (bot.) Rudbeckia laciniata; ruji-galbene (v. rujă), tufanică-galbenă. mărităţie s.f. (reg.) 1 v. Căsătorie. Măritat. Măritiş. 2 v. Nuntă. măritiş s.n. căsătorie, măritat, măritare, desfetire, mărit2, mărităţie, <înv.> mărituş. mărituş s.n. (înv.) v. Căsătorie. Măritat. Măritiş. măriuţă s.f. (reg.) 1 (entom.; şi, art., măriu-ţa-popii) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). 2 (zool.) v. Nevăstuică (Mustela nivalis). 3 (iht.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). mărmurăr s.m. marmurier, marmurist. Mărmurarul execută lucrări în marmură. mărmuri vb. IV. intr. (înv. şi pop.; despre fiinţe) 1 (în basme) v. împietri. încremeni, înmărmuri. înţepeni. Pietrifica. 2 fig. v. împietri. încremeni. îngheţa. înlemni. înmărmuri. înţeleni. înţepeni. Paraliza. Răci. mărmun're s.f. (în basme; înv. şi pop.) y. împietrire. încremenire. înmărmurire. înţepenire. Pietrificare. mărmuriţ, -ă adj. (înv. şi pop.) 11 (desprefiguri, modele, ornamente etc.) v. Cioplit2. Dăltuit2. Săpat2. Sculptat2. Tăiat2.2 (despre personaje din basme) v. împietrit. Pietrificat. II fig. (despre oameni) v. împietrit. încremenit. îngheţat, înlemnit. înmărmurit. înţelenit. înţepenit. Neclintit. Nemişcat Paralizat Ţeapăn. Ţintuit mărnicos, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale br) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat Trufaş1. mărâc, -oâcă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) v. Corpolent Gras. Gros. Masiv. Obez. Opulent. Planturos. Plin. Rotofei. Rotund. Trupeş. Umflat. Voluminos. 2 (mai ales despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) v. Masiv. Opulent. Planturos. Voinic. Voluminos. Zdravăn, măros, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat închipuit încrezut înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. măroşi măroşivb. IV. refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli Grozăvi Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi Trufi1. măroşie s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 2 v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireveren-ţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu, mărşălui vb. IV. intr. (milit.; despre soldaţi) a mărşui, a marşirui, a mărşuli încolonaţi, soldaţii mârşâluiesc spre câmpul de luptă. mărşăluire s.f. (milit.) mărşuire. mărşui vb. IV. intr. (milit.; despre soldaţi) a mărşălui, a marşirui, a mărşuli. mărşuire s.f. (milit.) mărşăluire, mărşuli vb. IV. intr. (milit.; reg.; despre soldaţi) v. Mărşălui. Mărşui. mărtăş s.n. (culin.; reg.) v. Sos. mărturi vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc.) v. Adeveri. Arăta. Atesta. Certifica. Confirma. Corobora. Demonstra. Dovedi. întări, învedera. Mărturisi. Proba. Sprijini. Stabili. Susţine. 2 (compl. indică gânduri, păreri, fapte etc.) v. Afirma. Declara. Mărturisi. Relata. Spune. Zice. mărturie s.f. 11 (jur.) declaraţie, depoziţie, mărturisire, confesiune, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), <înv.> mărturisanie, mărturiseală, tacrir, zicere, tacrir. Mărturiile martorilor au fost hotărâtoare în rezolvarea crimei. 2 (jur.) dovadă, probaţiune, probă, arătare, <înv.> dreptate. Criminaliştii caută mărturii pentru identificarea victimei. 3 adeverinţă, dovadă, <înv.> mărturiseală, patentă, răvaş, siguranţă, sinet, testimoniu, teşcherea1, zapiscă, rospiscă. A adus o mărturie din care reiese că a fost student la zi. 4 dovadă, indicaţie, indiciu, pildă, probă, semn, testimoniu, piatră de încercare, piatră de încercat, piatră de probat, piatră de probă, <înv. şi reg.> scrisoare, tudumană, <înv.> dovedeală, mărturiseală, piatră de cercare, răspuns. Există mărturii numeroase care să-i confirme presupunerea. 5 atestare, dovadă, probă. Pentru a-şi susţine teoria, caută mărturii în operele clasicilor. 6 (în practicile relig. ortodoxe) stare. Mărturia este partea dintr-o cântare bisericească executată, alternativ, de două persoane. 7 (art.; relig.; rar) mărturia credinţei v. Crezul (v. crez). Simbolul credinţei (v. simbol). 8 (înv.) v. Informaţie. Ştire. Veste. 9 (înv.) v. învăţătură. Normă. Precept. Principiu. Regulă. 10 (înv.) v. Martiraj. Martiriu. Martirizare. Martirizaţie. Mucenicie. Supliciu. II (concr.) 1 (jur.; înv. şi reg.) v. Martor. 2 (relig. creştină; înv.) v. Martir2. Mieluşeaua Domnului (v. mieluşel). Mucenic2. mărturisanie s.f. 1 (relig.; rar) v. Confesiune. Mărturisire. Spovadă. Spovedanie. Spovedire. Spovedit1.2 (jur.; înv.) v. Declaraţie. Depoziţie. Mărturie. Mărturisire, mărturiseală s.f. (înv.) 1 (jur.) v. Declaraţie. Depoziţie. Mărturie. Mărturisire. 2 v. Adeve- rinţă. Dovadă. Mărturie. 3 v. Dovadă. Indicaţie. Indiciu. Mărturie. Pildă. Probă. Semn. mărturisi vb. IV. 1 tr. (compl. indică gânduri, păreri, fapte etc.) a afirma, a declara, a relata, a spune, a zice, a cuvânta, <înv. şi reg.> a tudumăni, <înv.> a mărturi, a ului2. A mărturisit unele lucruri menite să impresioneze. 2 tr. (compl. indică greşeli, acte criticabile etc.) a declara, a recunoaşte, <înv.> apunoaşte, a paradişi, a piui, a scuipa. După multe ezitări, a mărturisit crima la poliţie. 3 tr. (constr. cu unpron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a revela, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi mărturiseşte cât de mult îl iubeşte. Nu-şi mărturiseşte nimănui sentimentele. 4 refl. (despre oameni) a se confesa, a se confia, a se destăinui, a se spovedi, a se confide, a se abandona. S-a mărturisit ei, spunându-i adevărul despre afacere. 5 refl.,tr. (în practicile relig. creştine; sub. sau compl. indică credincioşi) a (se) spovedi, <înv. şi pop.> a se ierta, <înv. şi reg.> a (se) griji, <înv.> a (se) duhovnici, a se spune. A mers la biserică să se mărturisească preotului. Preotul îi mărturiseşte pe credincioşi. 6 tr. (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document mărturiseşte că el este proprietarul casei. 7 tr. a accepta, a admite, a recunoaşte. Nu-i convine, dar mărturiseşte că argumentele lui sunt convingătoare. 8 tr. (rar; compl indică idei, aserţiuni, păreri etc.) v. Argumenta. Demonstra. Dovedi. Proba. Susţine. 9 tr. (relig; înv.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi. mărturisire s.f. 1 afirmaţie, aserţiune, cuvânt, declaraţie, relatare, spusă (v. spus), vorbă, zisă (v. zis), propoziţie, <înv. şi pop.> vorbire, <înv.> parolă, protest, protestaţie, voroavă, zicere, asert, gură. Mărturisirile lui nu au niciun suport real. 2 (jur.) declaraţie, depoziţie, mărturie, confesiune, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), <înv.> mărturisanie, mărturiseală, zicere, tacrir. 3 recunoaştere. Mărturisirea vinei i-a şters sentimentul de culpabilitate, care o măcina. 4 destăinuire, dezvăluire, divulgare, împărtăşire, încredinţare, revelare, spovedire, <înv.> divulgaţie, dezvelire, devoalare. Mărturisirea sentimentelor lui nu i-a atras dragostea fetei. 5 declaraţie, destăinuire. Mărturisirea dragostei lui a emoţionat-o profund 6 confesiune, confidenţă, destăinuire, dezvăluire, spovedanie, sincerităţi (v. sinceritate), <înv.> spovadă. A aflat amănunte picante din mărturisirea ei. Mărturisirea pe care i-a făcut-o l-a impresionat mult. 7 (relig.) confesiune, spovadă, |1034 spovedanie, spovedire, spovedit1, confesare, mărturisanie, <înv. şi reg.> spovedeală, <înv.> măr-turisitură. Mărturisirea făcută preotului i-a adus liniştea sufletească. 8 (relig.; înv.) v. Predicare. Propagare. Propovăduire. Răspândire. 9 (lapl mărturisiri; reg.) v. Strigări (v. strigare). Vestiri (v. vestire). 10 (art.; relig.; înv.) mărturisirea credinţei v. Crezul (v. crez). Simbolul credinţei (v. simbol). mărturisit1 s.n. (înv.) v. învăţătură. Normă. Precept. Principiu. Regulă. mărturisit2, -ă adj. (despre oameni, mai ales despre oponenţi, opozanţi) declarat, deschis, făţiş, manifest, recunoscut, vădit. Judecătorul este un duşman mărturisit al corupţiei. mărturisitor, -oare adj., sjtl, sf (înv.) I adj. (mai ales despre acte, documente) v. Doveditor. Justificativ. Justificator. Probator. Probatoriu. I11 s.m. (relig.) v. Confesor. Duhovnic Părinte spiritual 2 s.m. (relig.) v. Predicator. Propagator. Propovăduitor. 3 s.m., s.f. (relig. creştină) v. Martir2. Mieluşeaua Domnului (v. mieluşel). Mucenic2. 4 s.itl, s.f. (jur.) v. Martor, mărturisitură s.f. (relig.; înv.) 1 v. Confesiune. Mărturisire. Spovadă. Spovedanie. Spovedire. Spovedit1. 2 v. Predicare. Propagare. Propovăduire. Răspândire. mărţăi vb. IV. intr. (reg.; despre raţe) v. Măcăi. Măcăli. Măcăni. mărţăruş s.n. (reg.) v. Mărţişor, mărţană s.f. (zool pop.) 1 v. Gloabă. Mârţoa-gă. 2 (deprec.) v. Cabalină (v. cabalin). Cal. 3 (deprec.) v. Iapă. mărţânioără s.f. (zool; reg.) v. Mânză. mărţiguş s.n. (reg.) v. Mărţişor, mărţişor s.n., s.m. 11 s.n. marţ, mărţăruş, mărţiguş. De 1 martie dă mărţişoa-re cunoscuţilor. 2 s.m. invar, (pop.) v. Martie. II s.m. (bot) 1 Geum montanum; cerenţel,reg.> ridichioară. 2 (pop.) v. Ament. 3 (bis.; înv. şi reg.) v. Stâlpare. 4 (reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). mărucă s.f. (bot.; reg.) v. Romaniţă-de-câmp (Anthemis arvensis). mărună s.f. (bot.; reg.) 1 v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). 2 v. Romaniţă-puturoasă (Anthemis cotula). 3 v. Romaniţă-de-câmp (Anthemis arvensis). 4 v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthe-mum vulgare). măruncă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). 2 v. Parpian (Antennaria dioica). 3 v. Romaniţă-puturoasă (Anthemis cotula). 4 v. Romaniţă-de-câmp (Anthemis arvensis). 5 măruncă-neagră v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare). măruncior, -oară adj. (pop.; despre oameni) v. Mărunţel. Mărunţică, mărunt, -ă adj., s.n., s.f. A adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) mic. în Oceanul Pacific sunt foarte multe insule mărunte. 2 (despre fiinţe, obiecte etc.) mic. în sol trăiesc multe specii de vietăţi mărunte. 3 (despre obiecte, materii etc.) fin1, <înv.> subţire. Nisipul plajei este mărunt. 4 (în opoz. cu „înalt”, „lung>}; despre fiinţe, în special despre oameni) mic, 1035| măsoară scund, scurt, scundac, <înv. şi pop.> puţin. Este un bărbat mărunt. 5 (despre anumite specii de plante sau de animale) mic, pitic, scund. A cumpărat răsaduri de trandafiri mărunţi. Are o livadă de meri mărunţi, foarte roditori. 6 (despre obiecte, construcţii etc.) jos, mic, scund, pitulat. La marginea oraşului sunt multe case mărunte. Televizorul stă pe o masă măruntă. II (arată cantitatea) 1 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) derizoriu, infim, mic, minim2, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, strict, neconsistent. Iaurtul dietetic conţine un procentaj mărunt de grăsimi. 2 (mai ales despre sume de bani) mic, neînsemnat, uşor2. Cheltuielile din luna trecută au fost mărunte. III (indică valoarea, calitatea) 1 (despre preocupări, gânduri etc. ale oamenilor) banal, mediocru, meschin, neînsemnat. Se lasă condus numai de interese mărunte. Şi-a pierdut toată ziua cu treburi mărunte. 2 (adesea fig.; mai ales despre realizări, creaţii ale oamenilor) insignifiant, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, oarecare, microscopic, obscur, prizărit. A publicat un volum mărunt de memorii. Colaborează la un tabloid mărunt. 3 (mai ales fig.; despre greşeli, păcate, vini etc.) mic, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, uşor\venial. L-au iertat pentru că greşeala lui a fost măruntă. Afacutogaja măruntă. 4 (în opoz cu „major) mai ales fig.) mic, minor, neimportant, neînsemnat, redus, secundar. Contribuţia acestui poet la dezvoltarea literaturii este măruntă. 5 fig. (despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) inferior, modest, neimportant, neînsemnat, simplu, umil, mic, puchinos. Este un mărunt funcţionar la primărie. 6 fig. (despre oameni) insignifiant, neimportant, neînsemnat, oarecare, prizărit. Este un politician mărunt, care nu s-a remarcat prin nimic. IV (în opoz. cu „mare”, „vârstnic”; pop.; despre fiinţe) v. June. Juvenil. Mic. Nevârstnic. Tânăr. B 1 s.n. (colect; fin.) mărunţiş, monedă, <înv. şi pop.> mărunţel, <înv. şi reg.> paralâc, gozor, măruntaie, pleavă. Mai are ceva mărunt în portofel. 2 s.f. (la pl. mărunte; mitol. pop.; eufem.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (y.joimăriţă). măruntac, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Mărunţel. Mărunţică. măruntaie s.f. pl. 11 (anat.; la oameni şi la animale) viscere, visceraţie, <înv. şi pop.> mărunţuş, vintre (v. vintre), mărunţiş, mărunţele (v. mărunţel), măţăcăi, pecie, rărunchi1. Medicamentele digitalice provoacă o vasoconstricţie în toate măruntaiele. 2 adânc, adâncime, afund, fund, profunzime, străfund, afundiş, afunzime, baiere (v. baier), maţe (v. maţ), în măruntaiele pământului se găsesc importante zăcăminte de fier. 3 fig. viscere, visceraţie, rărunchi. Lacrimile ei îi răscolesc măruntaiele. I11 (înv. şi reg.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. 2 (colect.; fin.; arg.) v. Mărunt. Mărunţiş. Monedă. mărunţătoâre s.f. (gosp.; înv.) v. Fund. Tocător. mărunţel, -eâ adj., s.m., s.f. I adj. 1 mărunţică, măruncior. Copiii lui sunt încă mărunţei. 2 (despre oameni) mărunţică, măruntac. Este mărunţel de statură. I11 s.m. (j.folc.) învârtită (v. învârtif), rusească (v. rusesc). Mărunţelul se execută în perechi sau în grupuri mixte, cu paşi mărunţi şi repezi. 2 s.f. (colect.; fin.; înv. şi pop.) v. Mărunt. Mărunţiş. Monedă. III s.f. (la pl. mărunţele; anat.; la oameni şi la animale; reg.) v. Măruntaie. Viscere. mărunţeii vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales alimente) v. Mărunţi, mărunţi vb. IV. tr. 1 (compl. indică materii, materiale etc. dure) a amănunţi, a concasa, a fărâmiţă, a sfărâmă, a zdrobi, a zdruci, a fărâmături, a fărâmi, a farâmica, a mleci, a nimica, a sfarmuri, a sparge, a tohoci, a zdro-bica, a zdruhăi. A mărunţit asfaltul pentru a reface structura drumului. 2 (compl. indică substanţe, materii, corpuri dure) a pisa, a sfărâma, a zdrobi, <înv. şi pop.> a smicura, a zdru-mica, a pisăgi, a pisălogi, a pisăza, a zdroboli. A mărunţit zahărul în piuliţă pentru a pudra prăjitura. 3 (compl. indică alimente, furaje, iarbă etc.) a toca, <înv. şi reg.> a mărunţuşa, a hăcui, a nimica, a strohăi, a strohui, a tocăni. în fiecare zi mărunţeşte iarbă la tocător pentru păsări. 4 (compl. indică mai ales alimente) a mărunţeii, a mărunţişa. A mărunţit felii de pâine pentru a face crutoane. 5 (compl. indică legume sau fructe) a pasa, a zdrobi. A mărunţit la blender păstăile şi morcovii fierţi. mărunţică adj. 1 mărunţea (v. mărunţel), măruncioară (v. măruncior). 2 (despre oameni) mărunţea (v. mărunţel), măruntacă (v. măruntac). mărunţi'me s.f. fig. (înv.) v. îngustime. Meschinărie. Micime. mărunţire s.f. 1 amănunţire, amănunţit1, concasare, fărâmiţare, fărâmiţat1, sfărâmare, zdrobire, zdrucire, farâmicare. Mărunţirea asfaltului se face cu maşini speciale. 2 pisare, pisat1, sfărâmare, zdrobire, pisăgeală, <înv.> smicurare. A fost necesară mărunţirea zahărului în piuliţă pentru a pudra prăjitura. 3 mărunţit1, tocare, tocat1. Mărunţirea ierbii la tocător nu îi ia mult timp. mărunţiş s.n. 11 (colect.; fin.) mărunt, monedă, <înv. şi pop.> mărunţel, <înv. şi reg.> paralâc, gozor, măruntaie, pleavă. 2 (la pl. mărunţişuri) bagatele (v. bagatelă), fleacuri (v. fleac), nimicuri (v. nimic), prostii (v. prostie), <înv. şi pop.> mărunţuşuri (v. mărunţuş), cara-caşicuri, flinticuri (v.flintic), abţibilduri, acareturi (v. acaret), căcaturi (v. căcat), căcăţele (v. căcăţel). Cumpără tot felul de mărunţişuri. 3 bagatelă, fleac, nimic, prostie, <înv. şi pop.> mărunţuş, secătură, chiţibuş, detaliu, moft, <înv. şi reg.> măruntaie, drăcăraie, plăvii, <înv.> blagomanie, minuţie, lucemă, plă-tică1, căcat, căcăţel. Este atât de cârcotaş, încât se leagă de toate mărunţişurile. II (colect.; iht.) albişoară (v. albişor), albitură, baboiaş, caracudă, plevuşcă, plevuică, chi- soagă, gărăşiţă, pleviţă2, toflică. Nu a pescuit niciun peşte mare, doar mărunţiş. III (colect.) 1 (anat; la oameni şi la animale; pop.) v. Măruntaie. Viscere. 2 (reg.) v. Grohot1. Grohotiş. Pietrărie. IV 1 v. Alică. Şevrotină. 2 (milit.) v. Cartuş. Glonţ. mărunţişa vb. I. tr. (reg.; compl. indică mai ales alimente) v. Mărunţi, mărunţişâr s.m. (înv.) <înv.> bocceagiu, co-ropcar, marchitan, marfagiu, mărunţuşar, tolbaş,trămătar. Mărunţişarul era un negustor de mărunţişuri. mărunţit1 s.n. mărunţire, tocare, tocat1. mărunţit2, -ă adj. 1 (despre obiecte, materii etc. dure) amănunţit2, concasat, fărâmiţat2, sfărâmat, zdrobit, zdrucit, farâmi-cat, mlecit. Asfaltul mărunţit este încărcat într-un camion. 2 (despre substanţe, materii, corpuri dure) pisat2, sfărâmat, zdrobit, <înv. şi pop.> zdrumicat, pisăgit, pisăzat, zdrobolit, <înv.> smicurat. A pudrat prăjitura cu zahărul mărunţit. 3 (despre alimente, furaje, iarbă etc.) tocat3. în fiecare zi dă la păsări iarbă mărunţită. 4 (despre legume sau fructe) pasat2, zdrobit. Din păstăile mărunţite a făcut un sufleu. mărunţuş s.n. 11 (la pl. mărunţuşuri; înv. şi pop.) v. Bagatele (v. bagatelă). Fleacuri (v. fleac). Mărunţişuri (v. mărunţiş). Nimicuri (v. nimic). Prostii (v. prostie). 2 (înv. şi pop.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. 3 (colect.; anat.; la oameni şi la animale; înv. şi pop.) v. Măruntaie. Viscere. II (reg.) v. Pădurice, mărunţuşa vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl. indică alimente, furaje, iarbă etc.) v. Mărunţi. Toca. mărunţuşar s.m. (înv) <înv.> bocceagiu, co-ropcar, marchitan, marfagiu, mărunţişâr, tolbaş, trămătar. măruţ, -ă adj. (reg.) 1 (despre copii sau despre pui de animale) v. Crescut2. Dezvoltat. Măricel. Măricică. Mărişor. 2 v. Măricel. Măricică. Mărişor. măsai1 s.n. (reg.) 1 măsălăriţă. Măsaiul este un ştergar folosit pentru împodobirea pereţilor caselor ţărăneşti. 2 v. Prosop. Şervet. Ştergar. 3 v. Faţă de masă. măsai2 s.n. (reg.) v. Deprindere. Fire. Nărav. Obicei. Obişnuinţă. măsar s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. v. Tamplar. 2 s.n. v. Faţă de masă. măsarnică s.f (reg.) v. Faţă de masă. măsălăr s.m. invar, (pop.) v. August1, măsălâre s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Măselariţă1 (Hyoscyamus niger). 2 (tehn; la coasă) v. Măsea, măsălâmiţă s.f. (bot.; reg.) v. Măselariţă1 (Hyoscyamus niger). măsălăriţă s.f. (reg.) măsai1. măsâlniţă s.f. (bot.; reg.) v. Măselariţă1 (Hyoscyamus niger). măsălui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. locale) v. Trage, măsăriţă s.f. (reg.) v. Faţă de masă. măscără s.f. (mai ales la pl. măscări; înv. şi pop.) v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Inconvenienţă. Indecenţă. Licenţio-zitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate. măscăraci măscărâci s.m. (în Ev. Med.; înv.) v. Bufon. Măscărici. Paiaţă. Pitic, măscăreâlă s.f. (reg.) 1 v. Batjocură. Ruşine. 2 fig. v. Mâzgăleală. Mâzgălitură. măscăreţ, -eâţă s.m., adj. (înv.) 1 s.m. (în Ev. Med.) v. Bufon. Măscărici. Paiaţă. Pitic. 2 adj. (despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. măscări1 vb. IV. 11 tr. (înv. şi pop.; compl indică mai ales oameni) v. Afurisi Blestema. Drăcul înjura. Ocărî. Sataniza. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Batjocori Ridiculiza. Zeflemi-si. 3 tr., intr., refl. recipr. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri Şopti. Vitupera. II % 1 refl- (înv. şi pop.; despre lucruri obiecte, încăperi etc.) v. înnegri Jegoşi Macula- Mânji Murdări Păta. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocori întina. Necinsti Pângări. Profana. Viola. 3 tr. (pop. şi fam.; compl, indică cuvinte, limba, scrierea etc.) v. Deforma. Denatura. Masacra. Scâlcia. Schimonosi Schingiul Stâlci. Strica. Tortura. măscărP vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Masca. măscărici s.m. 1 (la circ) bufon, clovn, comediant, paiaţă, saltimbanc, <înv. şi reg.> ghiduş, chimiţă1, irod. Copiii se distrează mult la spectacolele oferite de măscărici. 2 (în Ev. Med.) bufon, paiaţă, pitic, nebun, <înv.> cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, măscăraci, măscăreţ, mucalit, soitar, baladin, ciuf. Măscăriciul întreţinea o atmosferă de veselie la curtea unui suveran sau a unui senior. măscăricios, -oăsă adj. (înv. şi reg.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Deşănţat. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Necuviincios. Neînfrânat Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Pornografic. Scabros. Scârbos. Trivial. Vulgar, măscăriciune s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Inconvenien-ţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabro-zitate. Trivialitate. Vulgaritate. 2 (înv.) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc, măscărie s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Inconvenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozita-te. Trivialitate. Vulgaritate. 2 (înv.) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. măscăritură s.f. (înv.) v. Imoralitate. Impu-dicitate. Impudoare. Inconvenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate. măscărnicie s.f. (înv.) v. Imoralitate. Impu-dicitate. Impudoare. Inconvenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate. măscăros, -oăsă adj. (rar; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Deşănţat. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Pornografic. Scabros. Scârbos. Trivial. Vulgar, măscui vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Masca. măscuit, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Mascat măscurăş1 s.m. (la nunţile ţărăneşti'; reg.) farşăngar. Măscuraşii sunt călăţâţi mascaţi care fac comicării. măscurăş2 s.m. (zool; reg.) v. Măscurel. măscurel s.m. (zool; înv. şi reg.) măs-curaş2, măscurenci. măscurenci s.m. (zool; reg.) 1 v. Măscurel. 2 v. Godac. măscuroăică s.f. (zool; reg.) v. Purcea. Scroafa, măscuroăie s.f. (zool; reg.) v. Purcea. Scroafe, măsea s.f. I (anat.) 1 molar, râşniţă. I s-a cariat o măsea. 2 măsea de minte = măsea a ochiului, măsea întreagă, măseaua cea tânără, măseaua din capăt, măseaua din fund, măseaua din urmă, măseaua minţii. Cele patru măsele de minte sunt situate la capătul interior al maxilarelor şi apar, de obicei, la sfârşitul adolescenţei; (pop.) măsea a ochiului = măsea întreagă = (art.) măseaua cea tânără = măseaua din capăt = măseaua din fund = măseaua din urmă = măseaua minţii v. Măsea de minte; (reg.) măsea căţelească = (art.) măseaua căţelei v. Premolar. II (tehn.) 1 (la leuca carului sau a căruţei) bot, boţ, burete, ceafă, cioc2, clenci, creastă, crestuş, gat, nod, umăr, umeraş, ureche. De măsea se leagă lanţul sau cârligul care prinde loitra de leucă. 2 (la plug) ciocâlteu, ciocârlie, cocoş, cui, popă2. Măseaua este cuiul din capătul grindeiului. 3 (la grapă) colţ, dinte. Măselele grapei mărunţesc pământul 4 (la coasă) bonţoc, căţel, coadă, mănuşă, măsălare, măselar, măselariţă1, mână, vargă, vergea. Măseaua se leagă de topo-rişte. 5 (lajoagăr) şiştoare (v. şiştor). Măselele pun în mişcare joagărul 6 (la piuă) pană. III (art.; bot.) măseaua-ciutei = a Erythronium dens caniş; călugărel, cocorei, cocoşei (v. cocoşei), ghicitori (v. ghicitoare), limba-câi-nelui (v. limbă),tmcaiete; b (reg.) v. Brânduşă. Brânduşă-albastră. Brânduşă-de-munte. Brân-duşă-de-primăvară. Şofran1. Şofran-de-primă-vară (v. şofran1) (Crocus heuffelianus); c (reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). măselăr s.m. (reg.) I (bot.) 1 v. Dintele-calu-lui (v. dinte). 2 v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie), v. Laur. Laur-porcesc (Datura stra-monium).3v. Măselariţă1 (Hyoscyamus niger). 4 v. Sunătoare (Crepisfoetida). II (tehn.) 1 (la coasă) v. Măsea. 2 (la grapă) v. Stinghie. măselăriţă1 s.f. I (bot.) 1 Hyoscyamus niger, iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), lăptucă, limbariţă, măsălare, măsălamiţă, măsălniţă, măselar, nebunariţă, nebunăriţă, nebuneală, sunătoare, turbădunea-câinelui (v. turbăciune). 2 (reg.) Hygrophorus niger, burete-roşu. 3 (reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). II (tehn.; la coasă; reg.) v. Măsea. măselariţă2 s.f. (reg.) v. Faclă. Făclie. Torţă, măslâg s.n. (bot.; înv. şi reg.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). |1036 măslin s.m. (bot.) 1 Olea europaea; oliv. 2 (rar) măslin-sălbatic v. Răchiţică (Elaeagnus angustifolia). măslinăr s.m. (com.; iron.) v. Băcan1, măslină s.f. (bot.) <înv. şi reg.> olivă. îi plac măslinele verzi conservate în saramură. măslinet s.n. (colect.; rar) măsliniş, <înv.> olivet Măslinetul este un loc plantat cu măslini. măslimş s.n. (colect.; rar) măslinet, <înv.> olivet. măslimţă s.f. (bot.; pop.) v. Măslinuţă. măsliniu, -i'e adj. (mai ales despre faţa sau pielea oamenilor) negridos,oliv. Fata are tenul măsliniu. măslinuţă s.f. (bot.) măsliniţă. măslugit, -ă adj. (reg; despre băuturi alcoolice) v. Contrafăcut Falsificat. Prefăcut, măslurvb. IV. tr. 1 (compl. indică activităţi, jocuri, întreceri sportive etc.) a falsifica, a sabota, a aranja. Unii politicieni au încercat să măsluiască alegerile. 2 (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contra-face, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a mistifica, a răstălmăd, a adultera, a erona, a răzjudeca, a cotârji, a mitocosi, <înv.> a deznaturalisi, a izvrăti, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a inter-verti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a măsluit voit textul comunicatului. 3 (fam.; compl. băuturi alcoolice) v. Contraface. Falsifica. Preface, măsluiălă s.f. falsificare, măsluire, măsluit1, măsluire s.f. falsificare, măsluiălă, măsluit1. A fost făcută publică încercarea de măsluire a alegerilor. măsluit1 s.n. falsificare, măsluiălă, măsluire. măsluit2, -ă adj. 1 (despre activităţi, jocuri, întreceri sportive etc.) falsificat, sabotat, aranjat2. Toţi vorbesc despre rezultatul măsluit al jocului. 2 (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, mistificat, răstălmăcit, <înv.> izvrătit, distorsionat, mutilat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul măsluit al comunicatului l-a revoltat. 3 (j. de cărţi; despre cărţile de joc) prefăcut, <înv.> balamut. 4 (fam.; despre băuturi alcoolice) v. Contrafăcut. Falsificat. Prefăcut, măsluitor, -oare s.m., s.f. falsificator, plăsmu-itor, <înv.> calpuzan, falsar, iscălitor. Măsluitorii de paşapoarte au fost arestaţi. măsoăie s.f. (reg.) v. Faţă de masă. măsârişte s.f. (înv. şi reg.) v. Măsurare. Măsurat1. Măsurătoare, măstflă s.f. (reg.) v. Cerneală1, măsucă si.(reg.) v. Măsuţă, măsură vb. 1.11 tr. (compl. indică mai ales valori) a calcula, a determina, a fixa, a stabili. Măsoară temperatura optimă pentru lichefierea oţelului. 2tr. (compl. indică temperatura corpului) a lua. Având frisoane, îşi măsoară temperatura. 3 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare1) a analiza, a cerceta, a examina, a observa, 1037| mătăhălos a privi, a scruta, a studia, a urmări, a cerca, a iscodi, <înv. şi reg.> a chemului, a oglindi, a tiposi, <înv.> a ispiti, a observarisi, a perierghisi, a coase. Ca«d a vemY în vizită, viitorii socri l-au măsurat din cap până în picioare. 4 tr. (compl. indică întinderi de pământ, obiective, cerul etc.) a privi, a scruta, a se uita, a ochi2, <înv.> a cerca, a se rigli. Măsoară de pe creastă valea de la poalele muntelui. Măsura şoseaua, aşteptându-l să apară cu maşina. 5 tr. (compl. indică spaţii, distanţe) a parcurge, a străbate, a strătăia, a lua, <înv.> a trece. Nervos, măsoară camera în lung şi în lat. 6 tr. (compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) a bate, a colinda, a cutreiera, a parcurge, a străbate, a umbla, a alerga, a călca, a ocoli, a petrece, a purta, a zvântura, <înv. şi reg.> a răzbate, <înv.> a plimba, a treiera, a vântura. Toată ziua măsoară străzile. 7 refl. recipr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se încerca, a se înfrunta, a se întrece, a se pune, a se împotrivi, a se prinde. Nimeni nu îndrăzneşte să se măsoare cu ea la socoteli. 8 refl. recipr. (despre oameni) a se bate, a se întrece, a se lupta, a se vânzoli, a se răfui. Cei doi s-au măsurat în luptă dreaptă. 9 refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se compara, a se pune. Nu se măsoară el cu tine! 10 tr. (rar; compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) v. Aprecia. Calcula. Estima. Evalua. Preţui. Socoti. 11 tr. (rar; compl. indică substanţe, materii, mărfuri etc.) v. Cântări. 12 tr. (jur., sport; înv.; compl. indică hotărâri judecătoreşti, sentinţe, acte de autoritate etc.) v. Aplica. Da2. II tr. fig. 1 a chibzui, a cumpăni. Când vorbeşte în public, îşi măsoară cuvintele. 2 (fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. măsurabil, -ă adj. (despre mărimi, vabri etc.) mensurabil. Suprafaţa terenului este măsurabilă. măsurâr s.n. (înv.) v. Metru, măsurare s.f. 1 măsurat1, măsurătoare, <înv. şi pop.> măsură, <înv. şi reg.> măsorişte, măsu-riş, <înv.> măsurătură. Topografii se ocupă cu măsurarea suprafeţelor, pentru a întocmi planuri şi hărţi. 2 calculare, determinare, fixare, stabilire, determinaţie. Este necesară măsurarea temperaturii optime pentru lichefierea oţelului. 3 luare. Măsurarea temperaturii se face cu termometrul. 4 (rar) v. Apreciere. Aproximare. Aproximaţie. Calcul. Calculare. Estimare. Estimaţie. Evaluare. Socotire. 5 (rar) v. Cântărire. măsurat1 s.n. măsurare, măsurătoare, <înv. şi pop.> măsură, <înv. şi reg.> măsorişte, măsuriş, <înv.> măsurătură. măsurat2, -ă adj. 11 (despre timp) limitat. întrucât are o şedinţă importantă, timpul rezervat pentru audienţe îi este măsurat. 2 (despre oameni) calculat, chibzuit, cugetat, cumpănit, cumpătat, echilibrat, moderat, ponderat, socotit2, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, samalit, văzdârj-nic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om măsurat, a reuşit să se descurce în viaţă. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) cumpătat, echilibrat, moderat, ponderat, mediu2. Reacţiile ei în faţa unor situaţii speciale sunt măsurate. 4 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lent, lin2, liniştit, potolit2, tacticos, temperat, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas măsurat. 5 (despre atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) cumpănit, tacticos. Totdeauna gesturile ei sunt măsurate. II fig. (despre oameni sau despre firea br) reţinut, rezervat. Nu se avântă în discuţii, fiind un spirit măsurat. măsură s.f. 11 dimensiune, mărime, proporţie, calibru, <înv.> mărie1, mărire, scară. Dormitorul are o măsură normală. 2 mărime, număr. Poartă măsura 37 la sandale. 3 mărime, talie Şi-a cumpărat o rochie pe măsura ei. 4 (muz) battuta, cadenţă, metru, ritm, ritmică (v. ritmic), tact, <înv.> încheiere, metrică2, timp. Măsura acestei melodii este rapidă. 5 limită, margine. Totul are o măsură. Răbdarea mamei nu are măsură. 6 (înv. şi pop.) v. Măsurare. Măsurat1. Măsurătoare 7 (milit.; reg) v. Recrutare 8 (concr.; metrol.; reg.)v. Baniţă. Dublu-decalitru. 9 (geogr.; înv) v. Cotă. Nivel 10 (geom.; înv.) măsură împrejura. Circumferinţă Perimetru. I11 chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, tempe-ranţă, continenţă, cuminţie, moderan-ţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe măsura pe care o are acum, la bătrâneţe. 2 fig. reţinere, rezervă. îi invidiază măsura în comportare. III fig. (înv) 1 v. Capacitate. Forţă. Posibilitate. Putere. Putinţă. 2 v. Anvergură. Capacitate. Competenţă. Destoinicie. Pregătire. Pricepere. Seriozitate. Valoare. Vrednicie, măsurătoâre s.f. măsurare, măsurat1, <înv. şi pop.> măsură, <înv. şi reg.> măsorişte, măsuriş, <înv.> măsurătură. măsurăt6r,-oâres.m.,s.f. 1 s.m.,s.f. (entom.; reg.) v. Repede (Cicindela campestris). 2 s.m. (agron.; în trecut; pop.) măsurător de pământ v. Inginer hotamic. măsurătură s.f. (înv.) v. Măsurare. Măsurat1. Măsurătoare. măsuriş subst. (înv. şi reg.) v. Măsurare. Măsurat1. Măsurătoare. măsuţă s.f. 1 mescioară, mesiţă1, măsucă,mesişoară. Dimineaţa, îşi beau cafeaua la măsuţa de pe balcon. 2 (fam) măsuţă de noapte v. Noptieră, măşcât, -ă adj. (despre boabele cerealelor, granule etc.) bombat, mare1, plin, măză-rat. Grâul are boabele măşcate. măştihoăie s.f. (reg.) v. Mamă vitregă, măştihâi s.m. (reg.) 1 v. Tată vitreg. 2 (jur.) v. Epitrop. Tutore. mătălnic, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) 1 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Des- creierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. 3 v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel mătanie s.f. (adesea constr. cu vb. „aface) închinăciune, plecăciune, ploconeală, reverenţă, temenea, compliment, pleoştire, plocon, <înv.> plecare, selamlâc, talâm. Face o mătanie în faţa suveranului. 2 (lapl. mătănii; bis.) şir de mătănii, şirag de mătănii. Călugărul învârte mătănii între degete. mătase s.f. 11 (ind. text.; şi mătase naturală) arămiz, ceatma. A cumpărat mătase pentru o rochie de seară. 2 fig. (fam.) v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Cornul abundenţei (v. com). înflorire. Prosperitate. II (bot.) I (la porumb; şi mătase-de-porumb, art., mătasea-porumbului) mustaţă, păr. Mătasea-porumbului înveleşte ştiuletele porumbului, ieşind din pănuşi în formă de smoc. 2 (art.) mătasea-broaştei = Conferva rivularia’, aţa-apei (v. afă),jabrina-broaş-tei,lâna-apei (v. lână), lâna-broaştei (v. lână), lâna-broaştelor(v. lână), lână-broştească, lâ-nă-de-apă, lână-de-broască, lână-de-broaşte, lână-verde, linişte, mătase-de-apă, mătăcină, mătreaţă, mătreaţă-de-apă, mătreaţă-de-baltă, mătreaţă-verde, măturiţa-bungeacului (v. mătur iţă), muşchi2, plămână, râia-broaştei (v. râie), râie-broştească, râie-de-apă, smântână, smoală, strai-de-broască, straiul-broaştei (v. strai), tubău, ţolul-broaştei (v. ţol); (reg.) mătase-de-apă v. Mătasea-broaştei (Conferva rivularia); (art.) mătasea-braduluiv. Mătrea-ţă-de-arbori (Usnea barbata); mătasea-trifo-iuluiv. Cuscută. Torţei (Cuscuta epithymum). 3 (reg.) v. Gălbinare (Serratula tinctoria). mătăcăm vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Clătina. împletici. Şovăi1. mătăcină s.f. I (bot.) 1 Dracocephalum mol-davica; melisă, melisă-turcească, busuioc-de-munte,busuiocul-stupului (v. busuioc), roiniţă. 2 (reg.) v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). 3 v. Măta-sea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia). II (la pl. mătăcine; zool.; reg.) mărgele (v. mărgea). Ouăle de broască sunt numite şi mătăcine. mătăhâie s.f. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, mătăhănie s.f. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, mătăhăi vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Agita. Clătina. Fâlfâi. Flutura. Vântura. 2 refl. (despre oameni)v. Clătina. împletici. Şovăi1. mătăhăli vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Clătina. împletici. Şovăi1, mătăhălos, -oăsă adj. 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) voluminos, măhălos, nătăvălos, năvligos, mastodontic. Căruţaşul este un bărbat mătăhălos. 2 fig. (despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) greoi, încet, lent, moale, molatic, molâu, împiedicat, stângaci. Mătăhălos cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mişcările mătăhăloase. mătăhuie |1038 mătăhuie s.f. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, mătăhulă s.f. (înv. şi reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş. mătălăi'vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl indică obiecte, materiale etc.) v. Agita. Clătina. Fâlfâi. Flutura Vântura. 2 refl. (despre oameni) v. Clătina. împletici. Şovăi1. mătălâu s.m. (anat.; reg) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. mătăh'vb. IV. intr. (despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. mătăli'că pron. de politeţe pers. 2 sg. (fam.) mătăluţă, tălică. Mâtălică ai să-mi dai înapoi nişte bani. mătălnia vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre oameni) v. Linguşi. 2 (mai ales despre copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. mătăluţă pron. de politeţe pers. 2 sg. (fam.) mătălică, tălică. mătănăf vb. IV. (reg.; despre oameni) 1 refl. v. Clătina. împletici. Şovăi1.2 intr. fig. v. Balansa. Codi. Ezita. Flota. Oscila. Pendula. Pregeta. Şovăi1. mătănăi're s.f. fig. (reg.) v. Abulie. Bâjbâială. Codeală. Codire. Ezitare. Fluctuaţie. Indecizie, îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Oscilare. Oscilaţie. Pendulare. Pregetare. Reticenţă. Şovăială. Şovăire. mătănănăi'vb. IV. intr. (reg; mai ales despre oameni) v. Bâjbâi. Dibui. Orbecăi. Pipăi, mătărângă s.f. I (înv.) 1 (ind. text.) v. Ju-rubiţă. 2 (ţes.) v. Scul. 3 (tehn.) v. Pârghie. I11 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, mătăsăr s.m. (omit.) Bombycilla garrulus; pasăre-de-mătase, pasărea-frigului (v. pasăre), sturz-moţat. mătăsi'că s.f. (ind. text.) mătăsucă, mă-tăsuţă. Are o bluză din mătăsică verde. mătăsos,-oăsă adj. (în opoz. cu „aspru) despre suprafaţa unor obiecte, materiale etc. sau despre pielea, pârul oamenilor, blana animalelor etc.) catifelat, moale, neted, cati-felin, luciu2, lunecos, suplu, molatic. Stofa este mătăsoasă. O cremă bună face pielea mătăsoasă. Pisica are blana mătăsoasă. mătăsucă s.f. (ind. text.; reg.) v. Mătăsică. mătăsuţă s.f. (ind. text.; reg.) v. Mătăsică. mătăuz s.n. 1 (bis.) pămătuf, sfeştoc, smoc, struţ. Preotul stropeşte agheasma cu mătăuzul. 2 (reg.) v. Momâie. Sperietoare, mătcăl s.n. (înv.) v. Şir. Şirag, mătcălau s.n. (reg.) înfartăţie,înfârtăţit, însorţit, însurăţie, paştele-mic (v. paşte1). Măt-călăul este o sărbătoare populară de după Paşte, când tinerii schimbă între ei ouă roşii şi se leagă fraţi sau surori de cruce. mătcui't, -ă adj. (reg.; mai ales despre legume fierte) v. Bătut2. Făcăluit2. Frecat2. mătcuţă1 s.f. (reg.) v. Soră de cruce. mătcuţă2 s.f. (bot; reg.) v. Turiţă-mare (Agri-monia eupatoria). mători vb. IV. 1 intr., refl. (biol; înv.; despre fiinţe) v. îmbătrâni. Trece. Veşteji. 2 tr., refl., fig. (pop.; compl. sau sub. indică oameni; ade- sea cu determ. „la minte) v. Coace. Matura. Maturiza. mătorie s.f. (înv.) v. Bătrâneţe. Senectute. Vetustate. mătrăcălă s.f. (reg.) v. Snop. mătrăcăli vb. IV. tr. (reg.; compl indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) v. Amesteca. împletici. încâlci, încurca. Mixa. ^ mătrăchmă s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Colică. Crampă. Spasm. mătrăgună s.f. 1 (bot.) Atropa belladona; beladonă, cireaşa-lupului (v. cireaşă), doamna-codrului (v. doamnă), doamnă-ma-re, floarea-codrului (v. floare), iarba-codrului (v. iarbă), iarba-lupului (v. iarbă), împărătea-sa-buruienilor (v. împărăteasă), împărăteasă, nădrăgulă, lup, porci (v. porc), şoldină, ţilido-nie. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). mătrăşi vb. IV. 11 tr. (fam.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. 2 refl. (fam.; despre oameni) v. Fugi. 3 tr. (fam.; compl indică persoane angajate) v. Concedia. Disponibiliza. îndepărta. Scoate. 4 tr. (în opoz. cu „a economisi”; reg.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa Irosi. împrăştia Prăpădi. Risipi Zvârli. 5 tr., refl. (reg; compl sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în) v. Ascunde. II tr. (reg; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, mătreâţă s.f. I (med.) pitiriazis, hâră2, pleasnă, plesnete (v. plesnet), tărâţar, tărâţă, peliculă. Pentru combaterea mă-treţii se folosesc şampoane speciale. II (bot.) 1 mătreaţă-de-arbori = Usnea barbata; lână-de-brad, mătasea-bradului (v. mătase), mătreaţa-bradului, muşchi-alb (v. muşchi2) muşchi-de-lemn (v. muşchi2), pletele-muierii (v.pleată); (art.; reg.) mătreaţa-bradului v. Mătreaţă-de-arbori (Usnea barbata). 2 (reg.; şi mătreaţă-de-apă, mătreaţă-de-baltă, mă-treaţă-verde) v. Mătasea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia). 3 (reg.) v. Măcriş (Oxalis acetosella). III (entom.; arg; glum.) mâtrea-ţă-cu-maţe v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). mătrice s.f. (pop., reg., înv.) = matrice, mătriceă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). 2 v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). mătriţă s.f. (bot.) 1 Zannichelliapalustris; zanichelie. 2 (reg.) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). mătură vb. 1.11 tr., intr. a primiţi. După ce a terminat de gătit, a măturat bucătăria. Mătură prin curte. 2 tr. (fam.; compl. indică obiecte nefolositoare, inutile etc.) v. Arunca. Azvârli. II tr. fig. (fam.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. măturare s.f. măturat, măturătură. Măturarea curţii îi ia destul timp. măturat s.n. măturare, măturătură. matură s.f. I (bot.) 1 Sorghum vulgare; mei-tătăresc, bălur, flocoasă (v.flocos), mălai, mălai-tătăresc, mălai-turcesc, măturici (v. măturică), meiuş, păpuşoi-de-mături, tătar, tătar-de-mături, tătarcă, trestie. 2 (şi mătu-ră-de-grădinâ) Kochia scoparia; măturică. 3 (reg.) mătură-roşie v. Brâncă1 (Salicornia herbacea); mătură-turcească = (art.) mâtu-ra-Maicii-Precesta v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua); (art) mătura-raiului v. Floarea-raiului (v. floare) (Chrysanthemum cinerariifolium). II (lapl; fitopat.; la pomii fructiferi şi la unii arbori) mâturi-de-vrăjitoare = patul-vântului (v.pat). Măturile-de-vră-jitoare apar pe ramurile atacate de ciuperci microscopice sau de bacterii, ca nişte ramificaţii degenerescente, subţiri şi dese. III (reg.) 1 măturică, măturice, măturişcă, măturoi, mătu-ruţă. Cu mătura se mestecă în laptele pus la fiert sau în laptele în care s-a pus cheag. 2 mătură de târş v. Măturoi. Tam. 3 v. Bidinea măturăriţă s.f. (înv.) v. Măturătoare, măturătoare s.f. <înv.> măturăriţă. Măturătoarele mătură străzile oraşelor. măturătură s.f. măturare, măturat, măturea si. măturică, măturice, măturiţă, măturişcă. măturică si. 11 măturea, măturice, măturiţă, măturişcă. Adună firimiturile cu o măturică. 2 (reg.) mătură, măturice, măturişcă, măturoi, măturuţă. 3 (reg.) măturoi, măturuş. Cu măturică se şterge vatra cuptorului. II (bot) 1 Kochia scoparia; mătură, mătură-de-grădină. 2 (rar) v. Albăstrea. Albăstrică. Albăstriţă. Ţintaură. Vineţea. Vi-neţică. Vineţică-de-câmp (Centaurea cyanus). 3 (reg.) v. Drăgaică. Sânziană-albă (Galium mollugo). 4 (reg.) v. Imortelă. Plevaiţă (Xe-ranthemum annuum şi Xeranthemum foeti-dum). 5 (reg.) v. Sporiş. Verbină. Verbi-nă-de-câmp. Verbină-sălbatică (Verbena of ficinalis). 6 (la pl. măturici; reg.) v. Mătură (Sorghum vulgare). măturice s.f. 11 măturea, măturică, măturiţă, măturişcă. 2 (reg.) mătură, măturică, măturişcă, măturoi, măturuţă. II (bot.; reg:) v. Imortelă. Plevaiţă (Xeranthemum annuum şi Xeranthemum foetidum). măturişcă si. 11 (rar) v. Măturea Măturică. Măturice. Măturiţă. 2 (reg.) mătură, măturică, măturice, măturoi, măturuţă. II (bot.; reg.) v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua). măturiţă si. I măturea, măturică, măturice, măturişcă. II (bot.; reg.) 1 v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua). 2 v. Sporiş. Verbină. Verbină-de-câmp. Verbină-sălbatică (Verbena officinalis). 3 (art.) măturiţa-bun-geaculuiv. Mătasea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia); măturiţa-Maidi-Preacurate v. Floarea-raiului (v. floare) (Chrysanthemum cinerariifolium). 1039| mâhnire măturoi s.n. 1 târn, felezeu, leasă, mătură de târş, târş, târşar. A îndepărtat zăpada de pe trotuar cu un măturoi. 2 {reg.) mătură, măturică, măturice, măturişcă, mătu-ruţă. 3 {reg.) măturică, măturuş. măturuş subst {reg.) măturică, măturoi, măturuţă s.f. {reg.) mătură, măturică, măturice, măturişcă, măturoi, mătuşă s.f. 11 tanti, tuşă2, lele, tătăişă2, ţaţă, babă, muică, naică, nană, teică2, tetă, uină. Are o singură mătuşă, sora mamei. 2 (pop.) lele, leliţă, nană, tătăişă2, ţaţă, dadă, daică, dâcă2, doică, leică1, naică, ţaică2, ţâţaie, uină. Mătuşă Maria, după atâta drum, staţi şi odihniţi-vă pe un scaun! 3 (înv. şi reg.) v. Bunică. Mamă-mare. II (med.; pop.; eufem.) v. Friguri galbene (v.frig). Friguri lacustre (v.frig). Friguri paludeene (v.frig). Friguri palustre (v.frig). Impaludism. Malarie. Paludism. mătuşica s.f. 1 tuşică, ţăţică, tăntică, tăntiţl Mătuşica ei, sora tatălui, este foarte tânără. 2 (med; pop.; eufem) v. Friguri galbene (v.frig). Friguri lacustre (v.frig). Friguri paludeene (v.frig). Friguri palustre (v.frig). Im-paludism. Malarie. Paludism mătuşoăică s.f. (tehn.; la joagăr) v. Iapă. mătuşoi s.m. (reg.) v. Unchi, măţăcâi subst. pl. (anat.; la oameni şi la animale; reg.) v. Măruntaie. Viscere, măţiguş s.n. (anat.; reg.) v. Mâţişor, mâţişor s.n. (anat.) măţiguş. măţos, -oăsă adj. fig. (reg.; despre fiinţe) v. Avid Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, măzăcie s.f. (pop. şi fam.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. măzălui vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică hârtie, caiete, cărţi etc.) v. Mâzgăli. 2 (constr.; compl indică pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipi. Murui. măzănâie s.f. (med., med. vet.; reg.) 1 v. Ex-tumescenţă. Inflamaţie. Intumescenţă. Tume-facţie. Tumescenţă. Umflătură. 2 v. Neofor-maţie. Tumoare. măzănăios, -oăsă adj. (reg.; despre copaci, lemne, obiecte din lemn etc.) v. Cioturos. Noduros, măzănăi't, -ă adj. (reg.; despre copaci, lemne, obiecte din lemn etc.) v. Cioturos. Noduros, măzărâr s.m. (entom.; reg.) v. Gărgăriţă. Găr-găriţă-de-bob. Gărgăriţă-de-grâu. Gărgări-ţă-de-mazăre. Gărgăriţă-de-năgară (Bruchus pisi). măzărăt -ăadj.,s.f.(reg.) I adj. 1 (despre boabele cerealelor, granule etc.) v. Bombat. Mare1. Măşcat. Plin. 2 (despre stropi de ploaie, fulgi etc.) măzăros. Picaturile de ploaie mă-zărate sunt în formă de boabe. II s.f. (bot.) v. Indruşaim. Latir. Sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). măzăreăn s.m. (bot; reg.) v. Indruşaim. Latir. Sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). măzărî vb. IV. refl. (reg.; mai ales despre copii, tineri) v. Alinta. Răsfaţa. Răzgâia. măzărică s.f. I (bot; reg.) 1 v. Borceag. Mă-zăriche (Vicia sativa). 2 v. Borceag. Măzăriche (Vicia silvatica). 3 v. Indruşaim. Latir. Sânge-le-voin icului (Lathyrus odoratus). 4 v. Oreş- niţă (Lathyrus tuberosus). II (colect.; meteor.; rar) v. Măzăriche. măzărice s.f. (bot; reg.) v. Borceag. Măzăriche (Vicia sativa). măzăriche s.f. I (bot.) 1 Vicia sativa; borceag, linte-sălbatică, linteoc, măzărică, măzărice, măzăruică, ţârţaică, ţârţar. 2 Vicia silvatica; borceag, măzărică. 3 Vicia lathyroides; bobuşor. 4 Vicia dumetorum; lin-tea-pratului (v. linte). 5 Vicia angustifolia; lintoi. 6 (rar) v. Dungăţea. Năut (Cicer arieti-num). 7 (reg.) v. Bob-de-ţarină (v. bob1) (Lathyrus sylvester). 8 (reg.) v. Bob-de-ţarină (v. bob1) (Lathyrus phtyphyllos). 9 (reg.) v. In-druşaim. Latir. Sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 10 (reg.) v. Lintea-pratului (v. linte) (Lathyrus pratensis). 11 (reg.) v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media). 12 (reg.) măză-riche-neagră v. Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vernus); (art.) măzărichea-cucului v. a Mălurici (Orobus variegatus); b Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vernus). II (colect; meteor.) măzărică, ţârai,ţâraiul-mie-ilor (v. ţârai), ţârţai, ţârţar, ţârţărel, ţârţărică, ţârţăriţă, ţârţâră, ţârţâriche, ţigănei (v. ţigăneî), ţurţalăi (v. ţurţalău), ţurţalăii mieilor (v. ţurţa-lău), ţurţarii mieilor (v. ţurţar), ţurţurel, ţurţu-reii mieilor (v. ţurţurel), ţurţuri (v. ţurţur), ţurţurică, ţurţurii mieilor (v. ţurţur). Măzărichea este sub formă de bobiţe de zăpadă sau de gheaţă şi cade în timpul iernii. III (med. vet., med.; pop.) v. Cisticercoză. Trichineloză. Trichinoză. mă zări cos, -oăsă adj. (rar; despre materii, roci, substanţe etc.) v. Granular. Granulos. Grăunţos. măzărişte s.f. (reg.) măzăriştină. Mă-zăriştea este un loc semănat cu mazăre. măzăriştină s.f. (reg.) măzărişte. măzărftă s.f. (bot.; reg.) v. Mazăre. Mază-re-de-câmp. Mazăre-rotundă (Pisum sativum). măzăroi s.m. (bot.; reg.) v. Indruşaim. Latir. Sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). măzăros, -oăsă adj. (reg.; despre stropi de ploaie, fulgi etc.) măzărat. măzăruică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Borceag. Măzăriche (Vicia sativa). 2 v. Indruşaim. Latir. Sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). măzgâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică trunchiuri de copaci, ramuri de arbori) v. Coji. Descoji. Jupui. măzgăl s.n. (constr.; înv.) v. Crenel, mâglăr s.m. 1 (înv. şi reg.) <înv. şi reg.> majă-meşter. Mâglarul cântăreşte în special sarea. 2 (reg.) mâglaş. Mâglarul taie, transportă şi depozitează bulgării de sare în mină sau la suprafaţă. mâglaş s.m. (reg.) mâglar. mâglă1 s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”’, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă. mâglă2 s.f. (meteor.; înv.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. mâgliseâlă s.f. (reg.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. mâglisi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) 1 v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 2 v. Adula. Flata. Linguşi. Măguli, mâglisire s.f. (reg.) 1 v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. 2 v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire, mâglisitor, -oăre adj. (reg.) 1 (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Amăgitor. Aparent. Deluzoriu. Iluzoria înşelător. Neadevărat. Specios. 2 (mai ales despre atitudini manifestări ale oamenilor) v. Calin. Linguşitor. Măgulitor, mâhneâlă s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe, mâhni vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, <înv. şi pop.> a (se) obidi, a (se) ciumări, a (se) morcovi, <înv. şi reg.> a (se) scârbi, a (se) cârcăli, a se îmborboi, a se probozi, <înv.> a atrista, a (se) oscârbi, a (se) oţărî, a (se) râvni, a (se) săblăzni, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a mâhnit. 2 tr. (despre întâmplări, situaţii, manifestări ale oamenilor etc.; compl. indică oameni) a durea, a îndurera, a întrista, <înv.> a dosădi, a răni, a ulcera. Atitudinea lui indiferentă a mâhnit-o. Vorbele lui spuse la mânie au mâhnit-o mult. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) posomori, a se buşuli, a se găleşi, <înv.> a tânji, a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî, a (se) umbri, a se mosorî, a se rupe. Ochii i s-au mâhnit la auzul teribilei veşti. II refl. (înv.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta. mâhnicios, -oăsă adj. (înv.) v. întristător, mâhniciune s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe, mâhnire s.f. 1 amar, amărăciune, amărâre, întristare, necaz, nefericire, nemângâiere, of, supărare, tristeţe, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.> obidire, voie rea, obidă, <înv. şi reg.> scârbă, bănat, buşluială, <înv.> apăs, întristăciune, mâhneală, mâhniciune, scârbie, tristă (v. trist), tristeală, umilenie, cătrănire, mohorâre, negru, că-trănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. Mâhnirea i-a invadat sufletul după vestea primită. 2 îndurerare, întristare, rănire. Vorbele lui spuse la mânie i-au provocat o mare mâhnire. 3 durere, întristare, <înv.> apăs, dosadă, bâhlă. Ce mâhnire să aud ceea ce-mi spui! 4 dezolare, indispoziţie, întristare, mohoreală, posomoreală, tristeţe, posăceală, <înv.> dezolaţie, morozitate, înnegurăre, mâhnit |1040 înnorare, întuneric, mocneală, nor. Văzându-i mâhnirea de pe chip, încerca s-o înveselească. mâhnit, -ă adj. 1 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, necăjit, prostrat, supărat, trist, mom, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îm-boşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Mâhnit după vestea primită, s-a închis în sine. 2 fig. (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa mâhnită din cauza eşecului la examen. mâhnitor, -oare adj. (înv.) v. întristător, mâietoăre s.f. (constr.; reg.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. mâine adv. (temporal) 1 mânezi. Mâine vor merge la teatru. 2 (adesea în corelaţie cu „poimâine17) curând. Starea lui de sănătate se îmbunătăţeşte şi mâine, poimâine va fi din nou în picioare. mâl s.n. 1 mocirlă, nămol, noroi1, noro-ială, mâlitură, <înv. şi reg.> lut, moceriţă, cearfa, ciorbă, cotoz, glod, heleşteu, hlei, moceră, mocioarcă, morceală, năglod, năma-lă, oajdă2, pahnă, tău1, tinală, tină, limus. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas acoperite de mâl. 2 (geol; reg.) v. Argilă. Clisă. Humă. Lut. Pământ Pământ galben, mâli'vb. IV. 1 refl. (desprefiinţe, vehicule etc.) a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, a se noroi2, a se înnoroi, a se întina, a se potmoli. S-a mâlit în mlaştină. Maşina s-a mâlit pe drumul desfundat. 2 tr. intr., refl. recipr. fig. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Pecetlui. Ponegri. Sfâşia. Şopti. Ştampila. Vitupera. mâlitură s.f. (pop.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. mâl6s, -oăsă adj. 1 (despre terenuri, drumuri etc.) mlăştinos, mocirlos, nămolos, noroios, smârcos, <înv. şi pop.> tinos, glodos, gloduros, hleios, mociros. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas mâloase. 2 (pop.; despre pământ, terenuri etc.) v. Argi-los. Cleios. Clisos. Lutos. 3 (reg.; despre apă) v. Sălciu. mână vb. 1.11 tr. (compl. indică animale de tracţiune, trăsuri, căruţe etc.) a conduce, a mânui, a udi, <înv.> a năvădi. Ştie să mâne bine caii unei trăsuri. A mânat de multe ori o brişcă. 2 tr. (compl. indică animale domestice) a goni, a hăitui. Văcarii mână vitele din cireadă spre sat. 3 tr. (cineget.; compl indică vânatul) a goni, a hăitui, a scorni, a stârni, a bate. Gonacii au mânat mis- treţii din ascunzişurile lor, pentru a fi vânaţi mai uşor. 4 tr. (compl. indică animale; urmat de determ. introduse prin prep. „la77) a da2, a duce. Au mânat vitele la păscut. 5 tr. (compl indică mai ales animale) a îmboldi, a îndemna, <înv. şi reg.> a dudui. Căruţaşul mână calul cu biciul 6 tr. (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe, în special oameni) v. Trimite. 7 tr. (pop. şi fam.; compl. indică obiecte, lupsuri etc.) v. Deplasa. împinge. 8 tr. (pop.; compl. indică lucruri, obiecte etc.) v. Târî. 9 intr. (pop.; despre oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2. 10 tr. (fam.; compl indică autovehicule) v. Conduce. Şofa. 11 tr. (înv. şi reg.; compl indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din’7) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. 12 tr. (reg.; compl. indică scrisori, recomandate etc.) v. Adresa. Expedia. Scrie. Trimite. 13tr. (reg.; compl indică pachete, colete, bani etc.) v. Expedia. Trimite. II tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) v. îmbia. îmboldi. încuraja. îndemna. Stimula, mânâci s.m. (milit.; înv.) v. Cavalerist Călăreţ, mânâş s.m. (înv.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu, mânat s.m. (reg.) v. Delegat. Emisar. împuternicit. Mesager. Reprezentant. Sol1. Trimis1, mână s.f. A11 (anat.) braţ, membru superior, membru toracic, toartă, <înv. şi reg.> brâncă2, ghioambă, aripă, cange, creangă, ştangă, vâslă. Băiatul şi-a fracturat mâna. O însoţeşte pe bătrână ducând-o de mâna dreaptă. 2 (anat.) labă. înainte de a se aşeza la masă, se spală pe mâini. 3 (anat.) palmă, carabă, ceapţă, cazma, cleşte, gheară, greblă, lopată, magnet, mistrie, muflă, pensetă, scafa, stachie, ştangă. De emoţie, strânge în mână batista. 4 (de obicei precedat de art. nehot. „o”, „nişte” şi urmat de determ. introduse prin prep. »de,T) pumn. I-a dat o mână de cireşe. 5 (econ.) mână de lucru = mână de muncă = braţe de muncă (v. braţ), forţă de muncă. Patronul firmei de construcţii a recurs la mână de lucru din străinătate. 6 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Mănunchi. II fig. 1 grijă, pază, seamă. Cât timp a fost plecată, şi-a lăsat copilul în mâna părinţilor. 2 posesiune, stăpânire. Are în mână toate actele casei. 3 autoritate, putere. Are tiara drept atribut al mâinii. 4 (determ. de un adj. num. ord.) categorie, clasă, rang. Sportivii au fost cazaţi într-un hotel de mâna întâi. 5 (determ. de un adj. num. ord.) calitate. A cumpărat came de mâna a doua. 6 (pop.) v. Condiţie. Rang. Stare. Teapă. B11 mână curentă = a (constr.) balustradă, parapet, parmaclâc, păli-mar, rampă, rezemătoare, reazem, calindră, plimbă, sleme, stănog, strajă, trapazan, ţiitor, <înv.> parmac. Urcă scara blocului ţinân-du-se de mâna curentă; b (contab.; ieşit din uz) v. Straţă. 2 (tehn.; la fierăstrău) braţ, crac, margine, mâner, pervaz, spetează, condac1, cotoi1. Fierăstrăul are două mâini simetrice. 3 (tehn.; la războiul de ţesut) bată, băteală, braţ, brăţară, falcea, fofează, lopăţea, mănuşă, spetează. Mâinile sunt unite în partea de sus cu arţarul, iar în partea de jos cu vatalele. 4 (tehn.; la războiul de ţesut) braţ, furcă, stâlp, ciocan2, cujbă, pară2. în mâini se sprijină sulurile. 5 (tehn.; la car sau la căruţă) întinză-toare (v. întinzător). Cu mâna se leagă osia de cruce ori de scară. 6 (la fântână) scripete. Cu mâna se ridică şi se cufundă găleţile. 7 (art., la pi; pese.) mâinile cutiţei = prefuste. Pe mâinile cutiţei se sprijină împletitura coşului la leasa de pescuit; mâinile sacului = aripi (v. aripă). Pe mâinile sacului se întinde plasa sacoviştei. 8 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Leucă. 9 (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 10 (tehn.; la coasă; reg.) v. Măsea. 11 (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Hădărag. Titirez. 12 (tehn.; la sanie; reg.) v. Mănuşă. Ţeapă; 13 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Femeiuşcă. Muieruşcă. 14 (h vârtelniţă; reg.) v. Fofează. 15 (tehn.; la coarnele plugului; reg.) v. Spetează. II (art.) 1 (bot.) mâna-Maicii-Domnului = a Anastatica hie-rochuntica; palma-Sfintei-Mării (v. palmă); b (reg.) v. Palma-Maicii-Domnului (v. palmă) (Orchis maculata); c (reg.) v. Pal-ma-pământului (v. palmă) (Gymnadenia conopea). 2 (iht.; reg.) mâna-diavolului v. Re-gele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regina-peştelui (v. regină). Regi-na-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus). mânărie s.f. (jur.; arg.) v. Delapidare. Escrocherie. Fraudă. Hoţie. mânăştergură s.f. (înv. şi reg.) v. Prosop. Şervet. Ştergar. mânătărcă s.f. (bot.) 1 Boletus edulis; bolet, hrib, burete, copită, cozac, mitarcă, pi-tarcă, pitoancă. 2 (reg.) mânătarcă-ursească v. Pita-vacii (v. pită) (Boletus bovinus). mănător s.m. 1 (cineget.) bătăiaş, gonaci, gonaş, hăitaş, hăituitor, botaş, ciocănaş, crainic, hăitar, hăitău. Mănătorii stârnesc vânatul 2 (reg.) v. Peţitor. 3 (la stână; reg.) v. Strungar2. 4 (reg.) v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş. mânătură s.f. (reg.) 1 v. Alergare Alergătură. Fugă. Fugăreală. Goană. Umblătură. Umblet 2 (în credinţe şi superstiţii) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 3 (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. mânca vb. 1.11 intr. (despre fiinţe) a (se) alimenta, a (se) hrăni, a (se) nutri, <înv.> a sub-ministra, a (se) viptui, a (se) adăpa, a se glojdi, a paşte2, a se potoli. Trebuie să mănânci sănătos pentru a te dezvolta normal 2 tr. (compl. indică alimente, mâncăruri etc.) a consuma1, <înv. şi pop.> a ospăta, a apuca, a păpa, a rumega, a glojdi, a gorovi, a grojdi. Pentru a-şi menţine sănătatea, omul trebuie să mănânce cât mai multe legume şi fructe. 3 tr. (compl. indică alimente, mâncăruri etc.) a îmbuca. Azi-dimineaţă, era foarte grăbit şi nu a mâncat nimic. 4 tr. (compl. indică lucruri necomestibile) a roade. Şoarecii au mâncat duşumeaua. 5 tr. (despre unele 1041 | insecte; compl indică fiinţe) a ciupi, a înţepa, a muşca, a pişcă, a împunge, a ţicura. Ţânţarii l-au mâncat de obraz. 6 tr. (despre insecte, viermi; compl. indică lucruri, materiale textile, frunze etc.) a devora, a distruge, a roade, a linge, a picni. Omizile mănâncă frunzele copacilor. 7 tr. (despre agenţi fizici sau chimici; compl. indică obiecte, materiale etc.) a ataca, a distruge, a roade, a devora. Rugina mănâncă fierul. II fig. 1 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a devora, a înghiţi, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. Mănâncă banii prin baruri şi discoteci. 2 tr. (compl. indică materii, materiale, combustibil etc.) a consuma1, a înghiţi. Maşina mănâncă multă benzină. Calculatorul nu mănâncă mult curent. 3 tr., refl. (geomorf., geol; despre ape, ploi etc.; compl. sau sub. indică solul, roci, terenuri) a (se) eroda, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) sfărâmă, a (se) spăla. Torenţii mănâncă pantele munţilor. Solul nu s-a mâncat încă în această zonă. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică maluri, ţărmuri etc.) a (se) măcina, a (se) mina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. Valurile mării au mâncat ţărmul. Malurile s-au mâncat din cauza apei. 5 tr. (compl. indică sunete, litere, cuvinte) a omite, a scăpa. Când vorbeşte repede, mănâncă sunete. Dactilografa a mâncat multe cuvinte din text. 6 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, a măcina, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2. Condiţiile în care lucrează i-au mâncat plămânii. 7 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) distruge, a (se) nenoroci, a (se) prăpădi, a (se) mina, a naufragiata (se) ruina, a se rupe, a termina. Consumul excesiv de droguri l-a mâncat. Se mănâncă din cauza băuturii. 8 refl. (despre oameni) a se chinui, a se frământa, a se zbuciuma, a se consuma2, a se măcina, a se mistui, a se pârjoli, a se sfărâmă, a se zbate, a se prăji, a se prigori, a se sfârlogi, a se dezbate1. Umilit de eşec, se mănâncă în tăcere. 9 tr. (pop.; compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Apăsa. Asupri. Despuia. Exploata. împila. împovăra. Mulge. Năpăştui. Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Stoarce. Suge. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. lOtr. (fam.; compl. indică oameni sau puterea, autoritatea, prestigiul, forţa etc. cuiva ori a ceva) v. Săpa. Submina. Surpa. Torpila. 11 refl. recipr. (fam.; despre oameni) v. Duşmăni. Urî. Vrăjmăşi. 12 tr. (fam.; despre oameni; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri etc. fizice sau morale) v. îndura. înghiţi. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trage. Trăi. mâncăbil, -ă adj. (rar; despre mâncăruri) v. Comestibil. mâncâci, -e adj. (înv.; despre fiinţe) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, mâncare s.f. 11 alimentare, alimentaţie, hră-nire, hrănit1, mâncat1, nutrire, nutriţie, <înv.> hrănitură, nutritură, viptuaţie, viptuire. Mâncarea copilului trebuie să fie completă în vitamine şi raţională. 2 consumare, mâncat1, păpare, <înv. şi reg.> mâncătură, rumegare. Mâncarea unor alimente nu este recomandabilă diabeticilor. 3 masă1, <înv. şi pop.> ospăţ, bucate (v. bucată). Veniţi! Mâncarea este gata. 4 aliment, hrană, nutriment, <înv. şi pop.> demâncare, demâncat, ospătare, haleală, bucate (v. bucată), de-ale gurii, legumă, merinde, papă2, cost2, menajă, pită, serveală, tain, <înv.> gătitură, hranişte, piştă, vipt, stomac, bucă, glojdeală, goroveală, haleu, halimos, nutreţ, potol, sfertan. Se recomandă să se consume mâncare naturală. II fig. (fam.; deprec.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. mâncât1 s.n. 1 alimentare, alimentaţie, hră-nire, hrănit1, mâncare, nutrire, nutriţie, <înv.> hrănitură, nutritură, viptuaţie, viptuire. 2 consumare, mâncare, păpare, <înv. şi reg.> mâncătură, rumegare. mâncât2, -ă adj. 11 (despre fiinţe) sătul, săturat, <înv. şi pop.> ospătat2, <înv. şi reg.> saţiat, omiat. Mâncaţi, excursioniştii au pornit la drum. 2 (desprefructe, legume etc.) viermă-nos, viermănoşat, scorburos. A azvârlit toate merele mâncate. II fig. 1 (despre maluri, ţărmuri etc.) măcinat, ros, săpat2. Porţiuni din ţărmul mâncat încep să cada în mare. 2 (stomat.; fam.; despre dinţi, măsele) v. Cariat. Găurit2. Stricat. mâncăcios, -oâsă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fiinţe) hrănaci. Este atât de mâncăcios, încât ar mânca întruna. 2 adj. (despre fiinţe) avid, insaţiabil, lacom, nesătul, nesăţios, pofticios, vorace, adefag, eda-ce, lăcomit, hulpav, lăcomos, <înv. şi reg.> linga-reţ, lupav, mâncător, burcaş, codriş, gituos, hârbareţ, hlipicios, holpan, leşinat2, limpăit, lincăit, lingăreţ, lingăricios, lişcotos, mâncăreţ, meschericios, neplin, nestaşnic, <înv.> mâncaci, mâţos, desfundat2, destupat, măţos. Trebuie să pregătească multă mâncare pentru că are patru băieţi voinici şi mân-căcioşi. 3 s.m., s.f., adj. gurmand, gă-man, gurmet, mâncău, <înv. şi reg.> licău, folticos, hlipicios, hupit, hutupală, lincăit, mâncălău, ghiorlan, găulea, <înv.> legumăreţ, licăritor1, în-fiilecos. Este un mare mâncăcios căruia îi plac mâncărurile bune. mâncălău s.m. (reg.)v. Gurmand Mâncăcios. mâncăreţ, -eâţă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Avid Insaţiabil Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. mândreţe mâncărică s.f. (culin.) 1 mâncărioară, mâncăriţă, mâncăruşă. A pregătit pentru prânz o mâncărică de carne. 2 (reg.) v. Tocană. 3 (înv.) v. Aperitiv. Gustare. Mezelic. mâncând subst (med, med vet.; reg.) v. Mân-cărime. Prurit. mâncărie s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Mân-cărime. Prurit. mâncări'me s.f. (med., med. vet.) prurit, mâncărici, mâncărie, mâncătură. Mâncărimea apare în diferite boli alergice, parazitare, dermatologice şi în unele nevroze. mâncărioâră si. (culin.; reg.) v. Mâncărică. mâncăriţă si. (culin.; reg.) v. Mâncărică. mâncăruşă s.f. (culin.; reg.) v. Mâncărică. mâncătdr, -oăre s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) consumator. Este un mare mâncător de carne. 2 s.m., si. (înv. şi pop.) mâncător de oameni v. Antropofag. Canibal. 3 si. (omit.; reg.) mâncătoare-de-albine v. Albinar. Albi-nărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). 4 si. (anat.; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 5 s.m., si. (vulg.) mâncător de căcat = mâncător de rahat v. a Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant Denigrator. Detractor. Ponegritor; b Caiafa. Făţarnic. Ipocrit. Ma-chiavelist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Viclean. II adj. (înv, şi reg.) 1 (despre mâncăruri) v. Comestibil. 2 (despre fiinţe) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. III fig. 1 adj. (în opoz. cu „econom”; fam.; despre oameni) v. Cheltuitor. Risipitor. 2 s.m., si, adj. (înv.) v. Asupritor. Exploatator. împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor. Vampir. 3 adj., s.m. (înv.) v. Bizantin. Intrigant, mâncătorie s.f. fig. (fam.) 11 v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală. 2 v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. II (jur.) v. Delapidare. Escrocherie. Fraudă. Hoţie, mâncătură si. 1 (concr.) măcinătură, rosă-tură. Zidul cetăţii are multe mâncături. 2 (concr.; geomorf., geol;pop.) v. Coroziune. Erodare. Eroziune. Roadere. 3 (înv. şi reg.) v. Consumare. Mâncare. Mâncat1. 4 (med.; reg.) v. Lues. Sifilis. 5 (med.; reg.) v. Mâncări-me. Prurit. 6 (med.; reg.) v. Erizipel, mâncau s.m., adj. (fam.; glum. sau peior.) v. Gurmand. Mâncăcios. mândălâc s.m. (bot.; reg.) v. Alunele (v. alunea) (Carum bulbocastanum). mândrenie si. (reg.) v. Frumuseţe. Minunăţie. Minune. Splendoare, mândreţe si. 11 frumuseţe, splendoare, <înv. şi reg.> mândrie, strălucire, luceală, luce. Mândreţea peisajului montan este unică. 2 (pop. şi fam.) v. Frumuseţe. Minunăţie. Minune. Splendoare. 3 (înv.) v. Mândrie. Mulţumire. Satisfacţie. 4 (înv.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertă- mândri ciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare, îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. II fig. (înv.) v. Eleganţă. Lux. Somptuozitate. mândrî vb. IV. 1 refl. (despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se fali, a se fuduli, a se lăuda, a se lăfăi, a se faloşi, a se ocoşi, a se pieptoşi, a se sfali, a se sfeti, a se smeri, <înv.> a se falui, a se lustrui Copiii se mândresc cu hainele noi 2 refl. (despre oameni) a se crede, a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se lăuda, a se semeţi, a se trufi1, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfala, a se marţafoi2, a se burica, a se furlandisi, a se îngurguţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se faloşi, a se marghioli, a se născocori, a se niel-coşi, a se pieptoşi, a se sfatoşi, a se trufali, <înv.> a se fântaxi, a se gurguia, ase îndrăzni, ase înfuduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufaşi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălora, a se încondura, a se înălţa, a se lăţi, a se ridica, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău - prea te mândreşti! 3 intr., refl. (înv.; despre oameni) v. Chibzui Cugeta. Gândi Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta. 4 tr. {înv.; compl indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oame-nibr) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări Omagia. Preamări. Preaslăvi Proslăvi Slăvi. Venera. mândrie s.f. 11 demnitate, semeţie, dârzenie, faloşenie, faloşie. Domnitorul muntean are o atitudine plină de mândrie în faţa solului turc. 2 demnitate, onoare. A răspuns cu mândrie celui care voia să-l umilească. 3 mulţumire, satisfacţie, satisfacere, <înv.> mândreţe, trufa2, trufie, contentaţie. Are o mare mândrie că a reuşit primul la concursul de rezidenţial 4 amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, mă-roşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> fal-nicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, se-meţire, trufaşie, zădărnicie, mega-loprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v.fum), împăunare, păunire, umflare. Mândria tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. 5 (înv. şi reg.) v. Frumuseţe. Mândreţe. Splendoare. Strălucire. 6 (înv.) v. înţelepciune. II (concr.; mai ales fig.) fală, glorie. Este mândria universităţii la care este student. mândrior s.m. (reg) v. Mândrişor. Mândruc. Mândrulean. Mândrulic Mândruliţă. Mândruţ, mândrişâr, -oară s.m., s.f. (pop.) mândruc, mândrulean, mândrulic, mândruliţă, mândruţ, mândrior. mândroste s.f. (înv.) v. înţelepciune, mândru, -ă adj., sm, s.f. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) demn, patrician. Acest venerabil domn, descendent al unei cunoscute familii boiereşti, are o conduită mândră. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) semeţ, ţanţoş, dârz, fălos, orto-man, <înv.> cinsteş. îi plăcea să-i vadă pe călăreţi mândri şi stăpâni pe cai 3 (despftoamenî) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, alti-er, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasios, fumuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Hind mândru şi dificil nu are prieteni. 4 (mai ales despre ţinută, manifestări, ton) maiestuos, măreţ, regal2, regesc Impunătoare, frumoasă şi cu o ţinută mândră, impresionează pe toţi 5 (înv. şi pop.; despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) v. Falnic. Grandios. Impozant Impresionant. Impunător. Magnific. Maiestuos. Măreţ. Semeţ. Splendid. 6 (pop.; despre lucruri, mai ales despre clădiri) v. Arătos. Aspec-tuos. Falnic. Frumos. Impozant 7 (pop.; despre peisaje, privelişti etc.) v. Elizeic Magnific Minunat Mirific Paradiziac Splendid. 8 (în opoz. cu „urât”; pop.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 9 (înv.; mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun CapabiL Competent Destoinic Dotat Experimentat încercat înzestrat Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat Vrednic. 10 (înv.; despre oameni) v. înţelept. III s.m.,s.£ (pop.; mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) v. Drag. Iubit Scump. 2 s.£ (art, lapL mândrele; mitol pop.;pop.) v. Dră-gaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v.joimăriţă). III si (art; bot; reg) mândra-nopţiiy. Barba-îm-păratului (v. barbă). Frumoasa-nopţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilisjalapa). mândruc, -ă s.m., si. (pop.) mândrişor, mândrulean, mândrulic, mândruliţă, mândruţ, mândrior. mândrulean, -ă s.m., si. (pop) mândrişor, mândruc, mândrulic, mândruliţă, mândruţ, mândrior. mândrulenie si. (reg.) v. Frumuseţe. Minunăţie. Minune. Splendoare, mândrulic, -ă s.m., si. (pop.) mândrişor, mândruc, mândrulean, mândruliţă, mândruţ, mândrior. mândruliţă si. (pop) 1 mândrişoară (v. mândrişor), mândrucă (v. mândruc), mân-druleană (v. mândrulean), mândrulică (v. mândrulic), mândruţă (v. mândruţ). 2 (deprec.) v. Ibovnicea. Ibovnicuţă. mândruţ, -ă s.m., si. (pop.) 1 s.m., si. mândrişor, mândruc, mândrulean, mândrulic, mândruliţă, mândrior. 2 s.m., si. (mai | 10 ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) v. Drag. Iubit Scump. 3 si. (deprec.) v. Ibovnicea. Ibovnicuţă. mânea vb. EL intr. (înv. şi pop.; despre oameni) 1 (adesea urmat de determ. locale) v. Trage. 2 (cu determ. locale) v. Dormi. înnopta. Poposi. 3 (cu determ. locale sau temporale) v. Opri. Poposi. mânecă vb. I. (despre oameni) 1 refl. (înv. şi pop.;adesea cu indicarea direcţiei) v. Duce. Ieşi. Merge. Pleca. 2 intr. (înv. şi pop.; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”) v. Pleca. Porni. 3 refl. (înv. şi reg.) v. Grăbi. Zori2. mânecăr s.n. 1 mânecuţă. Mânecarele se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. 2 (bis.) mânecuţă, rucaviţă, <înv.> naracliţă. Mânecarele sunt manşete detaşabile, cusute cu fir, purtate de preot cât oficiază slujba. 3 (la pl. mânecare; reg.) manişte (v. manişcă), manşete (v. manşetă). Mânecarele, împletite din lână sau confecţionate din blană, se poartă iama, peste încheieturile mâinilor, pentru a le proteja de frig. 4 (reg) v. Manşon. 5 (înv.) v. Manşetă. mânecâre s.f. I (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> mânecat. Vara, mânecarea sătenilor la câmp este înaintea răsăritului soarelui, pentru a începe din timp munca. I11 (înv. şi reg.) v. Dimineaţă. 2 (relig.; reg.) v. Utrenie, mânecat s.n. I (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> mânecare. I11 (înv. şi reg.) v. Dimineaţă. 2 (relig.; reg.) v. Utrenie. 3 (astron.; înv.) v. Auroră. Crepuscul. Zori1. mânecă si. 1 (la haine, bluze, rochii etc.) spăcel. Mânecile sacoului trebuie scurtate. 2 (tehn) mânecă devânt= manşă de vânt Mâneca de vânt este instalată pe aerodromuri şi serveşte la indicarea direcţiei vântului. 3 (milit.; înv) v. Aripă. Capăt Coastă. Flanc. Margine, mânecătoare si. proor, proroc. Mânecă-toarea este ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe, când, potrivit unei credinţe populare, vrăjitoarele ar lua mana vacilor şi rodul ogoarelor. mânecuş s.n. (astron.; înv.) v. Auroră. Crepuscul. Zori1. mânecuţă si. 1 mânecar. 2 (bis) mânecar, rucaviţă, <înv.> naracliţă. mânei s.n. (la unele unelte; înv. şi reg.) v. Coadă. Mâner. mânel s.n (la unele unelte; înv. şi reg.) v. Coadă. Mâner. mâner s.n. 1 (la unele obiecte, vase) coadă, toartă, cotor. A pus mâna pe mânerul tigăii încinse şi s-a fript. 2 (la unele unelte) coadă, <înv. şi reg.> dârjală, mănunchi, mânei, mânel. A apucat secera de mâner şi a început să secere grâul. 3 (la sucală sau la tocilă) mănuşă. 4 (la unele unelte şi arme) plăsea, <înv. şi reg.> mănunchi, plasă1, mănuşă. Are un pumnal cu mânerul din argint. 5 (tehn.; la fierăstrău) braţ, crac, margine, mână, pervaz, spetează, condac1, cotoi1. Fierăstrăul are două mânere simetrice. 6 (la coada coasei; reg) v. Cocârlă. 7 (art; anat; arg) mânerul burţii v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin(v.organl).Penis. mânere si. (pop) v. Mas. 1043| mânezi adv. (temporal; reg.) v. Mâine, mângâia vb. 1.11 tr. (compl. indică fiinţe) a alinta, a dezmierda, a răsfaţa, a giugiuli, a netezi, a drăgăli, a drăgosti, a băia, a gogoni2, a gomoli, a se hoi, a se honcăi, a se îngurlui1, a mădări, a milui, a ni-neri, a ninii1, a ninini, a ninirizî, a se pupui2, a răsfloci, <înv.> a linguşi, a măguli, a peripiisi, a adia. îi place ca cineva s-o mângâie atunci când este necăjită. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) alina, a (se) consola, a (se) îmbărbăta, a (se) încuraja, <înv. şi pop.> a ostoi2, a molcomi, <înv.> a netezi, a se parigorisi. S-a mângâiat greu după eşecul avut. 3 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Slăbi. Tempera. Uşura. 4 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Excita. îmbărbăta. încuraja. îndemna. însufleţi. Stimula. Susţine. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Arăta. Consilia, îndruma. învăţa. Povăţui. Sfătui. 6 tr. (în credinţe şi superstiţii; înv.; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. II tr. fig. 1 (compl. indică inima, sufletul, viaţa etc. oamenilor) a bucura, a desfăta, a încânta, a ameţi, a îmbăta, a legăna, a lumina. Speranţa că se va însănătoşi îi mângâie sufletul. 2 (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. mângâiât, -ă adj. (despre fiinţe) alintat, dezmierdat, giugiulit2. Copilul mângâiat este calm şi fericit. mângâiere s.f. 1 alint, alintare, dezmierdare, calinerie, mângâietură, alin-tătură, giugiuleală, giugiulire, giugiulit1, giu-giulitură, drăgosteală, drăgostire, pisiceală, <înv. şi reg.> olastiseală, dez-mierdătură, ninereală, şoimăneală, <înv.> dez-mierdăciune. Mângâierea fetiţei este un obicei în familia lor. 2 alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, <înv.> consolaţie, parigorie, parigorisire, balsam, refugiu, sabur. Sfaturile ei au fost o mângâiere pentru durerea lui. 3 bucurie, desfătare, juisare, mulţumire, plăcere, satisfacţie, juisenţă, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> haz, mângâietură, letiţie, plezir. Cadoul primit i-a produs o mare mângâiere. 4 (art.; bot.; reg.) mângâierea-apelorv. Silur (Euphrasia stricta şi Euphrasia rostkoviana). mângâietor, -oâre adj. 11 (mai ales despre gesturi atitudini ale oamenilor) alintător, calin, dezmierdător, <înv.> dezmierdat, măgulitor. îi trece mâna peste frunte, cu un gest mângâietor. 2 (despre manifestări vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, bun, calin, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, iubitor, îmbunat, tandru, <înv.> mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe mângâietoare. 3 (despre manifestări, atitudini, vorbe etc. ale oamenilor) alinător, consolant, consolator, <înv.> mângâios. A reuşit să-şi calmeze prietena cu un sfat mângâietor. II fig. (mai ales despre elemente din natură, interioare) desfătător, încântător, plă- cut, vesel, mângâios. Astăzi este un soare mângâietor de toamnă. După schimbările făcute, camera pare mai confortabilă, mai mângâietoare. mângâietură s.f. 1 (rar) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. 2 (înv.) v. Bucurie. Desfătare. Juisare. Mângâiere. Mulţumire. Plăcere. Satisfacţie. mângâios, -oâsă adj. (înv.) 11 (despre manifestări fapte, atitudini etc. ale oamenibr) v. Afectuos. Blând. Bun. Calin. Dezmierdător. Drag. Drăgăstos. Duios. Iubitor. îmbunat Mângâietor. Tandru. 2 (despre manifestări atitudini, vorbe etc. ale oamenibr) v. Alinător. Consolant Consolator. Mângâietor. II fig. (mai ales despre elemente din natură, interioare) v. Desfătător. încântător. Mângâietor. Plăcut Vesel, mâniâ vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) înfuria, a (se) învrăjbi, <înv. şi pop.> a (se) înmânia, a (se) bursuca, a (se) bursuci, a (se) burzului, a (se) îndrăci, a (se) oţărî, a (se) morcovi, a (se) zborşi, <înv. şi reg.> a (se) înoţărî, a se răi, a (se) stârni, a (se) busna, a (se) rânzoi, a se străşnici, a se vresni, <înv.> a (se) nebuni, a (se) scârbi, a (se) urgisi, a (se) aprinde, a (se) înălbăstri, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) învineţi, a turba, a (se) iuţi, a (se) oţeti, a (se) ardeia, a (se) bulbuca, a (se) umfla, a (se) zbârli, a (se) boboti, a (se) scociorî. Nu se putea controla când se mânia. L-a mâniat minciuna spusă cu seninătate. 2 tr. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afani-si, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândă-ri, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a câmosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl mânie cu veşnicele ei lamentări. mâniâţ, -ă adj. (desprefiinţe) furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverşunat, mânios, obstinat, pornit, înfurios, burzuiat, îndrăcit, năbădăios, oţărât, burzuluit, morcovit, zborşit, <înv. şi reg.> scârbit, hropşit, nă-vârlios, turvinos, <înv.> firetic, negru, turbat, oţetit, montat, zbârlit. Mâniat peste măsură, i-a răspuns răstit. mânie s.f. 1 furie, înverşunare, furoare, înfuriere, năduf, supărare, ciudă, îndrăcire, năbădăi (v. năbădaie), năbă-dăici (v. năbădaică), obidă, oţărâre, oţăreală, <înv. şi reg.> scârbă, dâcă1, năvârlii, pan-dalii (v. pandalie), <înv.> oţărime, pornitură, toană1, turbare, iuţeală, turbă2, turbăciune, turbătură. Patronul, cuprins de mânie, a concediat câţiva angajaţi. Şi-a descărcat toată mânia pe bieţii copii. 2 (pop.; adesa determ. prin „lui Dumnezeu”, mânji „cerului1) v. Calamitate. Catastrofe. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie, mânios, -oâsă adj., s.f. I adj. 1 (mai ales despre oameni) furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverşunat, mâniat, obstinat, pornit, înfurios, burzuiat, îndrăcit, năbădăios, oţărât, burzuluit, morcovit, zborşit, <înv. şi reg.> scârbit, hropşit, năvârlios, turvinos, <înv.> firetic, negru, turbat, oţetit, montat, zbârlit. 2 (înv.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş. II s.f. (j.folc.; reg.) v. Muşama. mânişoâră s.f. (anat.) mânuşiţă, mânuţă, mânucă, mânuşică. mânjălau s.n. (gosp.; reg.) maglă,măn-gălău, zolitor. Unele femei freacă pe mânjălău rufele la spălat. mânjeălă s.f. 1 (rar) v. Maculare. Mânjire. Murdărire. Pătare. 2 (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 3 (reg.) v. Scrobeală. mânji vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri obiecte, încăperi etc.) a (se) înnegri, a (se) jegoşi, a (se) macula, a (se) murdări, a (se) păta, a (se) slini, <înv. şi pop.> a (se) negri, a (se) scâmăvi, a (se) îngăla, a (se) năclăi, a se smoli, a (se) tăvăli, a (se) terfeli, a se caciori, a căldări, a (se) comânji, a se corfeli, a se corfoşi, a (se) derveli, a (se) feş-teli, a (se) lutoşa, a (se) mărdăgi, a (se) mocicoli, a (se) mocicoşi, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) piscoli, a (se) piscoşi, a (se) pricăji, a (se) slimui, a (se) sprehui1, a (se) tămânji, a (se) tâmosi2, a (se) timburi, a (se) tocăni, <înv.> a (se) murdărişi, a (se) măscări1, a (se) căca. Transpiraţia i-a mânjit gulerul cămăşii. Hainele i s-au mânjit de la mizeria de pe şantier. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului br) a (se) mâzgăli, a (se) murdări, a (se) păta, a (se) umple, <înv. şi pop.> a (se) unge, a (se) vopsi, a (se) tăvăli, a (se) breza, a (se) cârcăli, a se corfeli, a se ima, a se imăla, a se imoşa, a (se) împospăia, a (se) mozoli, a (se) percea, a (se) tămânji. Şi-a mânjit mâinile cu păcură. Reparând maşina, mecanicul s-a mânjit de ulei pe haine. 3 tr. (rar; compl. indică hârtie, caiete, cărţi etc.) v. Mâzgăli. 4 tr., refl. (pop. şi fam.; cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Da2. Unge. 5 tr. (pop.; deprec.; compl. indică rufe, lucruri etc.) v. Mozoli. 6 tr. (reg.; compl. indică ţesături, articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) v. Apreta. Scrobi. 7 tr. (reg.; compl. indică fire de urzeală) v. Scrobi. 8 tr. (constr.; reg.; compl. indică pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipi. Mu-rui. 9 tr. (constr.; reg.; compl. pereţi, încăperi, clădiri etc.) v. Spoi. Vărui. II tr. fig. 1 (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a necinsti, a pângări, a profana, a întina, a murdări, a păta, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scâmăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi mânjeşte amintirea prin afir- mânjire maţiile făcute. 2 (fam.; compl. indică oameni) v. Corupe. Cumpăra. Mitui. Plăti. Unge. 3 (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. mânjire s.f. 1 maculare, murdărire, pătare, mânjeală, <înv. şi pop.> terfeleală, mânjitură, terfelire, <înv. şi reg.> imare, feştelire, <înv.> terfelitură. Mânjirea hainelor este inevitabilă pe un şantier. 2 fig. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, pângărire, profanare, întinare, murdărire, pătare, terfelire, spurcare, pricăjire, scârnăvie. Mânjirea memoriei părinţilor este o impietate. mânjit, -ă adj. 11 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, jegos, maculat, murdar, negru, nespălat, pătat, slinos, soios, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scâmav, sleit2, spurcat2, răpănos, năclăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, dervelit, feş-telit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, mocicoş, mozolit, mu-ruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scârn, smârceav, smârced, puturos. Cămaşa are gulerul mânjit. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie mânjit. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) jegos, murdar, negru, nespălat, slinos, soios, janghinos, răpănos, rufos, urduros, căcăcios, gunoios, îngălat, nelăut, solzos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, smârd, ciul, cotăzit, imos, lipos, lutos, mâzgos, mozolit, oacăr, perceat, piscoş, potâng, râpos2, soit, şiclit, tinos, <înv.> matuf, ordurier, şmuţig. S-a aşezat la masă cu mâinile mânjite. Are călcâiele mânjite. 3 (rar, despre hârtie, caiete, cărţi etc.) v. Mâzgălit. II fig. 1 (despre memoria, aminti-, rea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis, dezonorat, discreditat, necinstit, pângărit, profanat, întinat, maculat, murdărit, pătat, terfelit, spurcat2, imat A avut de suferit din cauza reputaţiei lui mânjite. 2 (fam.; despre oameni) v. Corupt Impur. Mituit Murdar. Pătat Plătit2, mânjitură si. (pop.) 1 v. Maculare/Mânjire. Murdărire. Pătare. 2 (concr.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. împroş-cătură. Pată. Stropitură. mântui vb. IV. I refl., tr. (relig.; sub. sau compl. indică oameni) a (se) izbăvi, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, <înv.> a scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a slobozi, a (se) spăsi, a (se) curăţa, a se elibera, a se înălbi, a (se) spăla, a (se) dezbrăca, a ridica, a (se) şterge. în faţa lui Dumnezeu, cei păcătoşi se mântuiesc prin pocăinţă şi rugăciuni. I11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Elibera. Libera. Salva. Scăpa. Scoate. 2 tr., refl. (înv. şi pop.; compl sau sub. indică oameni, colectivităţi umane, ţări) v. Dezrobi. Elibera. Emancipa. Libera. 3 tr., refl. (med., med. vet.; înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdră-veni. Lecui. Reface. Restabili. Ridica. Tămădui. Vindeca. 4 refl. (med., med. vet; înv. şi pop.; despre fiinţe; de obicei urmat de determ. precedate de prep. „de”, care indică boli, suferinţe fizice sau psihice etc.) v. Lecui. Scăpa. Tămădui. Vindeca. 5 tr. (pop.; compl. ifffică teme, argumente, probleme etc.) v. Epuiza. Isprăvi. încheia. Sfârşi. Termina. 6 tr.,refl. (pop.; compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Isprăvi. înceta. încheia. Sfârşi. Termina. 7 refl., tr. (pop.; sub. sau compl. indică fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”, „de-la”) v. Salva. Scăpa. 8 tr. (pop.; compl. indică oameni; urmat de determ. care arată situaţii, stări etc. în care se află cineva) v. Salva. Scăpa. Scoate. 9 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Apăra. Dezvinovăţi. Disculpa. Justifica. Scuza, mântuielnic, -ă adj. (pop.; despre măsuri, remedii, tratamente etc.) v. Salvator, mântumţă s.f. (înv.) 1 (relig.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare. 2 v. Salvare. Scăpare. mântuire si. I (relig.) izbăvire, purificare, redempţiune, salvare, <înv. şi pop.> răscumpărare, <înv.> izbăvinţă, mântuinţă, mântuitură, scum-părare, slobozire, spăseală, spăsenie, spăsire, vântă1, curăţare, dezbrăcare. Mântuirea de păcate se face prin pocăinţă şi rugăciuni. I11 (înv. şi pop.) v. Eliberare. Liberare. Salvare. Scăpare. Scoatere. 2 (înv. şi pop.) v. Dezrobire. Eliberare. Emancipare. Emanci-paţie. Liberare. 3 (pop.) v. Isprăvire. Isprăvit1, încetare. încheiere. Sfârşire. Sfârşit1. Terminare. Terminat1.4 (pop.) v. Salvare. Scăpare, mântuit -ă adj. I (relig.; despre oameni) izbăvit, salvat, <înv.> spăsit. Păcătosul mântuit se simte liniştit sufleteşte. I11 (înv. şi pop.; despre oameni, colectivităţi umane, ţări) v. Dezrobit Eliberat. Emanci2at. 3 (pop.; despre oameni) v. Salvat. Scăpat. mântuitor,-oăre adj., s.m., si. 11 adj. (relig.) izbăvitor, redemptoriu, salvator, <înv.> slobo-zitor, spăsitor, vindecător. Sfântul mântuitor l-a scăpat de la moarte. 2 s.m. (art. Mântuitorul; relig. creştină; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Nazareeanul, Na-zarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v.fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). Ne închinăm Mântuitorului. I11 adj., s.m., si. (înv. şi pop.) v. Dezrobitor. Eliberator. Liberator. 2 adj. (pop.; despre măsuri, remedii, tratamente etc.) v. Salvator, mântuitură si. (relig.; înv.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare, mântuş s.m. (iht; reg.) v. Mihalţ (Lota Iota). mânucă s.f. (anat; reg.) v. Mânişoară. Mânuşiţă. Mânuţă. 11044 mânui vb. IV. tr. 1 (tehn.; compl. indică dispozitive sau sisteme tehnice, instrumente, aparate etc.) a manevra, a manipula, <înv. şi pop.> a purta, a umbla, <înv.> a mania. Mânuieşte cu uşurinţă noul motofierăstrău. 2 (compl. indică bani, fonduri etc.) a manevra. Casierii băncii mânuiesc zilnic milioane de lei. 3 (compl indică săbii, paloşe, buzdugane etc.) a învârti, a răsuci, a roti, a suci2, <înv. şi reg.> a purta. Scrimerul mânuieşte sabia cu multă dibăcie. 4 (rar; compl indică animale de tracţiune, trăsuri, căruţe etc.) v. Conduce. Mâna. 5 (rar; compl. indică teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) v. Aplica. Folosi. Implementa. întrebuinţa. Practica2. Utiliza, mânuire s.f. (tehn.) manevrare, manevră, manipulare, manipulaţie, mânuire. Se pricepe foarte bine la mânuirea acestui dispozitiv. mânuitor, -oare s.m., si. manipulator. Este mânuitorul unui dispozitiv tehnic foarte complicat. mânună si. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Mănunchi. mânuşică si. (anat.; reg.) v. Mânişoară. Mânuşiţă/Mânuţă. mânuşiţă si. (anat.) mânişoară, mânuţă, mânucă, mânuşică. mânuţă s.f. (anat) mânişoară, mânuşiţă, mânucă, mânuşică. mânz s.m. (ţes.; reg.) lătunoi, mânzălău, mânzoc, otic, otinc, sânzalău, turnătoare (v. turnător), urioc. Mânzul este firul de urzeală care nu a trecut prin iţe şi prin spată. mânzăc s.m. (zool; reg.) v. Mânzoc. mânzăr s.m. (reg.) v. Mânzărar. mânzăre s.f. (zool; pop.) aplecătoare, mânzată (v. mânzat), plecătoare (v. plecător), podoiniţă, siriţă. Mânzarea este oaia care a fătat şi care are lapte. mânzat, -ă s.m., s.f. (zool.) 1 s.m. june, viţel, bic, tuluc, turmac. Ţapul s-a făcut mare cât un mânzat. 2 si. (reg.) v. Mânzare. mânză s.f. (zool.) coştruşă, mărţânioară, mânzoacă, mânzoancă. Iapa are o mânză foarte frumoasă. mânzălău s.m. (ţes.; reg.) lătunoi, mânz, mânzoc, otic, otinc, sânzalău, turnătoare (v. turnător), urioc. mânzărar s.m. mânzar, mânzător. Mân-zărarul are grijă de mânzări. mânzător s.m. (reg.) v. Mânzărar. mânzâiăc s.m. (zool; reg.) v. Mânzoc. mânzesc, -eăscă adj. fig. (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, confecţionat2, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs mânzesc. mânzi'vb. IV. (biol; pop.) 1 tr. (despre masculii animalelor, compl. indică femele) v. Fecunda. 2 refl. (recipr.) (despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa, mânzişoără si. (zool.) mânziţă, mân-zucă, mânzulică, mânzuţă. 1045| mânzişor s.m. (zool) mânzuleţ, mân-zuc, mânzuşor, mânzuţ. mânzi'ţă s.f. (zool; pop.) v. Mânzişoară. mânzoâcă s.f. (zool; reg.) v. Mânză. mânzoăică s.f. (zool; reg.) mânzoaie. mânzoâie s.f. (zool; reg.) mânzoăică. mânzoăncă s.f. (zool; reg.) v. Mânză. mânzoc s.m., s.n. I s.m. (zool.) 1 mânzac, mânzâiac, mânzoi. Mânzocul este un mânz mai mare. 2 (reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. II s.n. (ţes.; reg.) lătunoi, mânz, mânzălău, otic, otinc, sânzalău, turnătoare (v. turnător), urioc. mânzoi s.m. (zool; reg.) v. Mânzoc. mânzuc s.m. (zool; pop.) v. Mânzişor. Mânzuleţ. mânzucă s.f. (zool; pop.) v. Mânzişoară. mânzuleţ s.m. (zool.) mânzişor, mânzuc, mânzuşor, mânzuţ. mânzutică s.f. (zool; reg.) v. Mânzişoară. mânzuşor s.m. (zool; reg.) v. Mânzişor. Mânzuleţ. mânzuţ s.m. (zool; reg.) v. Mânzişor. Mânzuleţ. mânzuţă s.f. (zool; reg.) v. Mânzişoară. mâr interj, (imită mârâitul câinelui) hâr! mârâi vb. IV. I intr. (mai ales despre câini) a smiorcăi, a hârâi. Câinele începe să mârâie la străinul care intră în curte. ii % (peior.) 1 tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Molfai. Mormăi1. Murmura. ZbâmâL 2 intr. (despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) v. Murmura. Protesta. 3 intr. (despre copii) v. Plânge. Scânci. III tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune, mârâiâlă s.f. mârâit, mârâitură, hârâ-ială, hârâit1, hârâitură, hâră1. mârâit s.n. mârâială, mârâitură, hârâ-ială, hârâit1, hârâitură, hâră1. S-a speriat de mârâitul câinelui. mârâitor s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. mârâitură s.f. mârâială, mârâit, hârâ-ială, hârâit1, hârâitură, hâră1. mârcav,-ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; mai ales despre faţa oamenilor) v. Slab. Slăbănog. Slăbit. Tras. Uscăţiv. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv. 3 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. Galben, îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut. Uscat2. Veşted. Veştejit. 4 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompus. Putred. Putrezit. Stricat. mârceâv s.n. (med.; reg.) v. Scarlatină. mârced, -ă adj., s.n. (reg.) I adj. 1 (în opoz. cu „dolofan”, „plin) mai ales despre faţa oamenilor) v. Slab. Slăbănog. Slăbit. Tras. Uscăţiv. 2 (med., med. vet.; desprefiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv. 3 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. Galben. îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut. Uscat2. Veşted. Veştejit. 4 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompus. Putred. Putrezit. Stricat. II s.n. (med.) 1 v. Scarlatină. 2 v. Pojar. Rujeolă. 3 v. Varicelă. Varsat-de-vânt. mârcezi vb. IV. (reg.) 1 intr., refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. 2 refl. (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieii Trece. Usca. Veşteji. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică corpuri ori materii organice, lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompune. Putrezi. Strica, mârjoâlă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). mârlăci s.m. (zootehn.; reg.) mârlan2. Mârlaciul este berbecul bun de prăsilă. mârlân1 s.m. (mai ales deprec.) bădăran, grobian, grosier, grosolan, mitocan, mojic, plebeu, cotârlă, mârlănoi, mocârţan, mocofan, modârlan, ţopârcă, ţopârlan, ţurlan, pahonţ, necioplit, năvleagă (v. năvleg), bolovănos, mârşav cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări mârlăneşti. A considerat răspunsul lui cam mârlănesc. mârlă neşte adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, surugieşte, barbar. S-a purtat mârlăneşte cu bătrâna. mâiiăme s.f. bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistinc-ţie, mahalagism, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, beotism, bedaş, cotăzit, hârlav, pă-lăvatic, pângar, pohoţ, proclet, <înv.> fărădelege, farălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, rău-tăţit, vil, padleţ, reptilian, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scâmav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş,verigă-şos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai mârşave manipulări. II adj. 1 (în opoz. cu „gras”; înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 (în opoz. cu „puternic) înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând Prizărit Slab. Slăbit Slăbuţ. Şubred Şubrezit 3 (reg.; mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Dezgustător. Dizgraţios. Hidos. Imund. Oribil. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Sordid. 4 (în opoz. cu „gras”; reg.; despre cărnuri) v. Macru. Slab. III adj. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid, mârşă s.f. (pese.; reg.) v. Amorsă. Momeală. Nadă1. Nălucă. mârşăvenie s.f. (reg.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine, mârşăvi vb. IV. I intr., refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. I11 tr. (reg.; compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocori. Compromite. Dezonora. Necinsti. Pângări. Profana. 2 intr., refl. (reg.; despre oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Strica. Vicia, mârşăvie s.f. abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemăciune, dia-volie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necu-răţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice mârşăvie. mârşăvi're s.f. (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemora-litate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Per- vertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Stricare. Viciu. mârşolit, -ă adj. (în opoz. cu „gras”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit Pirpiriu. Prăpădit Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. mârtăc s.m. (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. s* mârlăn s.m.,s.n. I s.m. (reg.) 1 (zool)v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1.2 (tehn.; la car, la căruţă sau la sanie) v. Opritoare. Piedică. Zăvor. II s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, mârtoc s.m. (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. mârţână s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). mârţoâgă s.f. (zool; mai ales deprec.) gloabă, cal de dârloagă, dârloagă, mărţână, bijoagă, dabilă, dârdală, dârjog, dârlău, deşelătură, drâ-glă, ghijoagă, ghipcan, hârciog, hoiob, huţupi-nă, jărpan, mânzoc, mârţogariu, meleajă, melegar1, meliţă, pârţotin, raucă, ronghi, scâr-toagă, şarlă, talaniţă, toroapă, ranţ, ruptură. La căruţă este înhămată o mârţoagă. mârţogariu s.m. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. mârvinos, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre pământ) v. Apătos. Apos. 2 (desprepământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. mârzăc s.m. (milit.) 1 (în Ev. Med.) şerin. Mârzacul era un nobil tătar care conducea o ceată ostăşească. 2 (în trecut; rar) v. Vagmistru. mârzi vb. IV. (reg.) 1 intr. (med., med. vet.; despre oameni sau animale) v. Piroti. Zăcea. 2 tr. (despre stări psihice, afective etc.; compl. indică oameni) v. Apuca. Cuprinde. încerca. Prinde. Veni. mâstână s.f. (reg.; glum.) = smântână, mâşâi vb. IV. intr. (reg.; despre animale) v. Adulmeca. Mirosi. mâşc s.m. (zool; înv.) v. Bardou. Catâr (Equus mullus). mâşcă s.f. (zool; înv.) v. Catârcă. mâşcâi vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Clătina. împletici. Şovăi1, mâşcoăie s.f. (zool; înv.) v. Catârcă. mâşcoi s.m. (zool; înv. şi reg.) 1 v. Bardou. Catâr (Equus mullus). 2 v. Cabalină (v. cabalin). CaL mâşi'vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Lin-guşi. mâşi't, -ă adj. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. mâşmâi vb. IV. intr. (reg.; mai ales despre oameni) v. Bâjbâi. Dibui. Orbecăi. Pipăi, mâtârlăn s.m. (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. | 1046 mâtcă s.f. (reg.) 1 (gosp.) v. Bătător. 2 (vit.) v. Mustuitor. 3 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 4 (tehn.; lajoagăr) v. Iapă. mâtoc s.m. (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. mâţ s.m. I (zool.) 1 (pop. şi fam.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1.2 (reg.) mâţoc. Mâţ se spune unui cal slab, prăpădit. II (bot; reg.) v. Ament. mâţân s.m. (zool; rar) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. mâţă s.f. I (zool) 1 (pop.şifam.) v. Pisică (Felis domestica). 2 (reg.) mâţâ-sălbaticăv. Caraculac. Pisică-sălbatică (Felis silvestris); (art.) mâţa-po-piiv. Scolopendră1 (Oniscus scolopendra). II (art.; entom.; reg.) mâţa-popii v. a Cantaridă. Gân-dac-de-frasin (Lytta vesicatoria); b Câinele-babei (v. câine). Pisica-popii (v. pisică) (Oniscus mu-rarius şi Oniscus asellus); c Omidă-urs (Arctia caja); d Repede (Cicindela campestris). III (bot.; reg.) 1 v. Păpădie (Taraxacum officinale). 2 v. Ament 3 v. Barba-ursului (v. barbă). Coa-da-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). IV (reg.) 1 (constr.) mâţoacă. Mâţa este o firidă făcută în peretele cămării. 2 (tehn.; la căruţă) v. Pisică. 3 (tehn.; la plug) v. Potâng. 4 (tehn.; la car, la căruţă,la sanie etc.) v. Oişte. Proţap. 5 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Tindeche. 6 (constr.; la acoperişul casei) v. Cătuşă. Chingă. 7 (pese.) v. Ostie1. 8v. Laţ1. 9v. Patină1. V (mar.; înv.) v. Ancoră. VI (gosp.; reg.) 1 v. Cră-cană. Pirostrie. 2 v. Grătar. Gril. mâţâl s.m. (zool; reg.) v. Cotoiaş. Motănaş. Motănel. Pisicuţ. Pisoiaş. mâţână s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Puroi, mâţesc, -eăscă adj. (zool; pop. şi fam.) v. Pisicesc. mâţîcă s.f. (zool; pop. şi fam.) v. Pisicuţă. mâţişoără s.f. I (zool; pop. şi fam.) v. Pisicuţă. II (bot; reg.) 1 v. Iovă (Salix capraea). 2 v. Ament. mâţişor s.m. I (zool; pop. şi fam.) v. Cotoiaş. Motănaş. Motănel. Pisicuţ. Pisoiaş. II (bot) 1 (pop. şi fam.) v. Ament 2 (reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). III (bis.; pop. şi fam.) v. Stâl-pare. mâţoacă s.f. (constr.; reg.) mâţă. mâţoc s.m. (zool; reg.) 1 v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1.2 mâţ. mâţ6s,-oâsă adj. (pop. şi fam.) I (zool.) v. Pisicesc. II fig. 1 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Demonic. Diabolic. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Histrionic. Iezuit. Iezuitic. Ipocrit. Machiavelic. Mieros. Mincinos. Mironosit Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Tartufist. Viclean. 2 (desprefiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. mâţuc s.m. (zool; pop. şi fam.) v. Cotoiaş. Motănaş. Motănel. Pisicuţ. Pisoiaş. mâţucă s.f. I (zool; pop. şi fam.) v. Pisicuţă. II (bot.; reg.) 1 v. Papanaş (Trifolium arvense). 2 v. Ament. \ mâţulică s.f. (zool; pop. şi fam.) v. Pisicuţă. 1047| meconiu mâţuluie s.f. {zool; reg.) v. Pisicuţă. mâţuş s.m., s.n. 1 s.m. (zool; pop. şi fam.) v. Cotoiaş. Motănaş. Motănel. Pisicuţ. Pisoiaş. 2 (bot.; reg.) v. Ament. mâţuţ s.m. (zool; pop. şi fam.) v. Cotoiaş. Motănaş. Motănel. Pisicuţ. Pisoiaş. mâţuţă s.f. (zool; pop. şi fam.) v. Pisicuţă. mâzdâr s.m. (înv.) <înv.> mâzditor. Mâzdarul este persoana care primeşte mită. mâzdă s.f. 1 (fin.; reg.) v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzurară. Procent. 2 (înv.) v. Mită. mâzdeâlnic s.m. (înv.) v. Mituitor. mâzdi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Corupe. Mitui. Plăti, mâzditor s.m. (înv.) <înv.> mâzdar. mâzgâlă s.f. (reg.) 1 (bot.; la plante) v. Măduvă. Sevă. Suc. 2 (constr.) v. Muruială. 3 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, mâzgăr s.m. (reg.) v. Lătunoaie (v. lătunoi). mâzgă s.f. 11 (bot.; la plante; pop.) v. Măduvă- Sevă. Suc. 2 (fiziol; reg.) v. Ceară- Cerumen. II fig. (înv.) v. Aur. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Cheag. Comoară. Mijloace (v. mijloc). Seu. Situaţie. Stare. mâzgăleâlă s.f. mâzgălitură, coto-zeală, măscăreală. mâzgăli vb. IV. 1 tr. (compl. indică hârtie, caiete, cărţi etc.) a mânji, a măzălui. A mâzgălit câteva foi de hârtie. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) păta, a (se) umple, <înv. şi pop a (se) unge, a (se) vopsi, a (se) tăvăli, a (se) breza, a (se) cârcăli, a se corfeli, a se ima, a se imăla, a se imo-şa, a (se) împospăia, a (se) mozoli, a (se) percea, a (se) tămânji Şi-a mâzgălit mâinile cu păcură. Reparând maşina, mecanicul s-a mâzgălit de ulei pe haine. 3 tr. (pop.; deprec.; compl indică rufe, lucruri etc) v. Mozoli 4 tr. (a. plast; fam.; deprec) v. Picta. mâzgălii; -ă adj. (despre hârtie, caiete, cărţi etc.) mânjit A aruncat foile mâzgălite la coş. mâzgălitură s.f. mâzgăleâlă, coto-zeală, măscăreală. Caietul este plin de mâzgă-lituri. mâzgărie s.f. (meteor.; reg.) v. Gheţuş. Polei1, mâzgâu s.n. (meteor.; reg.) v. Gheţuş. Polei1, mâzgoălă s.f. (meteor.; reg.) v. Fleaşcă. Fleş-căială. Fleşcăraie. Lăpoviţă. Zloată, mâzgâs, -oâsă adj. (reg.) 1 (despre suprafeţe, terenuri etc.) v. Alunecos. Glisant. Lucios. Luciu2. Lunecos. 2 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios, mâzguş s.n. (meteor.; reg.) v. Gheţuş. Polei1, meandră vb. I. refl. (despre ape curgătoare) a se întortochea. Râul se meandrează când curge printre munţi. meăndru s.n. 1 cot, cotitură, sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, şovăitură, taolă. Şoseaua urmează meandrele fluviului. 2 cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, câmitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. Meandrele şoselelor sunt foarte periculoase. meăser, -ă s.m., s.f., adj. (în opoz. cu „bogat”; înv.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. mecanic, -ă s.m., s.f., adj., adv. I s.m. (mec.) 1 maşinist, motorist, moşinar, <înv.> mecanician. Este mecanic la o moară. 2 (rar) mecanic de tractor v. Tractorist. II s.f. 1 (mec.) mecanotehnică. Mecanica este tehnica procedeelor în care intervin forţele motrice, legile echilibrului, mişcării corpurilor şi mecanismelor. 2 (fiz.) mecanică cuantică = mecanică ondulatorie; mecanică ondulatorie = mecanică cuantică. Mecanica ondulatorie studiază fenomenele care se petrec la scară atomică şi subatomică. 3 (art.; geol.) mecanica solurilor = geomecanică. Mecanica solurilor studiază legile mecanice ale modificărilor scoarţei terestre. 4 (art.) mecanica fluidelor = hidromecanică. Mecanica fluidelor studiază legile de echilibru şi de mişcare ale lichidelor şi acţiunea lor asupra corpurilor solide cu care vin în contact. 5 (tehn.; înv.) v. Maşinărie. Mecanism. III adj. 1 mecanizat, maşinizat, sistematic. Totul este mecanic în secţia de ţesătorie. 2 fizic2. Acţiunea mecanică a vântului. Prin anumite procese mecanice se produce căldură. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) inconştient, instinctiv, maşinal, reflex, automat, automatic. Salută cu un gest mecanic al mâinii. 4 papagalicesc. Nu este recomandată învăţarea mecanică, deoarece nu dezvoltă gândirea. 5 dogmatic, schematic, simplist, liniar, rigid. Are o viziune mecanică asupra vieţii. IV adv. (modal) 1 inconştient, maşinal, reflex, <înv.> maşinaliceşte, mecaniceşte, automat, automatic. Răspunde mecanic la toate întrebările care i se pun. 2 maşinal, papagaliceşte, <înv.> machinalmente, automat. Copilul mic repetă mecanic ceea ce spun părinţii în casă. mecaniceşte adv. (modal; înv.) v. Inconştient Maşinal. Maşinaliceşte. Mecanic. Reflex, mecanician s.m. (înv.) v. Maşinist Mecanic, mecanism s.n. I (tehn.) 1 maşinărie, maşină, <înv.> mecanică (v. mecanic), mihanie, zimberec. Ceasul nu mai merge pentru că mecanismul lui s-a defectat. 2 dispozitiv, <înv. şi pop.> meşteşugire, <înv. şi reg.> meşteşug. Uşa cuptorului are un mecanism de blocare. 3 (mec.) mecanism planetar = planetară. într-un mecanism planetar se învârtesc una sau mai multe roţi dinţate în jurul axelor proprii şi, în acelaşi timp, în jurul axei altei roţi dinţate. II fig. maşină, maşinărie, comedie2. Mecanismul birocratic va dispărea cu greu. mecanizâ vb. I. tr. (tehn.) 1 (compl. indică domenii de activitate) a maşiniza. Pentru a obţine profituri mari, fermierii au mecanizat agricultura cu utilaje modeme. 2 (compl. indică întreprinderi, procese de producţie, obiecte etc.) a automatiza. A mecanizat procesul de producţie. mecanizare s.f. (tehn.) automatizare. Mecanizarea proceselor de producţie a contribuit la dezvoltarea industriei. mecanizat, -ă adj. (tehn.) mecanic, maşinizat, sistematic. mecanotehnică si (mec) mecanică (v. mecanic). mecăcăi vb. IV. intr. (rar, despre capre) v. Me-căi. Mehăl mecăcăire s.f. (rar) v. Mehăit. mecăcăi't s.n. (rar) v. Mehăit. mecăi vb. IV. intr. (despre capre) a mehăi, a mecăcăi, a mechera, a mechereza, a mecheri. Caprele mecăie în grajd. mecena s.m. invar. mecenat. A fost un mecena, un protector al artelor şi al ştiinţelor. mecenat s.m. (rar) v. Mecena, mecet s.n. (relig.; la musulmani; înv.) v. Geamie. Moschee. mechera vb. I. intr. (reg.; despre capre) v. Mecăi. Mehăi. mechereza vb. I. intr. (reg.; despre capre) v. Mecăi. Mehăi. mecheri vb. IV. intr. (reg.; despre capre) v. Mecăi. Mehăi. meci1 s.n. I (sport) 1 dispută, întâlnire, întrecere, joc, partidă- Un jucător a fost accidentat la umăr în timpul disputei amicale dintre cele două echipe de fotbal. 2 meci nul = scor alb. Singura şansă de calificare a echipei este să câştige sau să facă meci nul. ii fig. i concurenţă, întrecere, luptă, rivalitate. Să uităm pentru un timp de meciul dintre noi şi să ne gândim cum putem rezolva, împreună, această situaţie de criză. 2 (fam.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Ciocnire. Coliziune. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Duel Fricţiune. Gâlceavă- încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Război1. Scizură. Vrajbă1. Zâzanie. meci2 s.n. (reg.) 1 v. Opaiţ. 2 v. Feştilă. Fitil. mecP vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi. mecibol s.n. (sport; în tenis, în volei) minge de meci. Mecibolul este mingea servită în finalul meciului, care poate decide câştigătorul. mecit, -ă adj. (reg.; despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Bătucit. Bătut2. Fleşcăit. Lovit. Spart2. Strivit. Terciuit. Zdrobit, meciuc s.n. (reg.) v. Pensulă, meciurd, -ă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. medă s.f. (fam.) 1 v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz. 2 (anat.) v. Cap. 3 v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj, meder s.m. (reg.) 1 v. Geambaş. 2 v. Intermediar. Mijlocitor. Misit. Samsar, medereâlă s.f. (reg.) v. Geambaşie. medez interj, (reg.) v. Linişte! Pst! St! Tăcere! meconiu s.n. 1 (fiziol.) <înv.> smoală. Meconiul este alcătuit din grăsimi, mucus şi bilă. 2 (rar) v. Opiu. med |1048 med adj. (ist.) medic2. Triburile mede s-au aşezat în Persia. medalia vb. I. tr. (compl indică oameni, organizaţii, instituţii, echipe sportive etc.) a decora. Echipa română de gimnastică a fost din nou medaliată cu aur la olimpiadă. medaliat, -ă adj. (despre oameni, organizaţii, instituţii, echipe sportive etc.) decorat La olimpiadă, una dintre echipele medaliate a fost echipa română de gimnastică. medalie s.f. 1 decoraţie, ornament, tinichea. Echipa română de gimnastică a primit la olimpiadă o nouă medalie de aur. 2 medalie de argint = argintul (v. argint). Patinatoarea din America a luat medalia de argint la olimpiadă; medalie de aur = aurul (v. aur). Gimnasta din România a luat medalia de aur la bârnă; medalie de bronz=bronzul (v. bronz). Medalia de bronz a revenit scrimerului german. medalion s.n. <înv.> left. A primit cadou un medalion din aur. medelniţă s.f. (gosp.; înv.) v. Lighean, medeolân s.m. (înv.) v. Milanez. media1 s.f. invar, (comunic., jurnal.) comunicaţii de masă (v. comunicaţie), mass-media. Media are un rol deosebit de important în societate. media2 vb. I. tr. (compl. indică afaceri tranzacţii etc.) a arbitra, a intermedia, a se interpune, a mijloci, a intercede, a negocia, a peţi, <înv.> a înmijloci. Firma de specialitate i-a mediat afacerea. mediacalcinoză s.f, (med.) mediacalcoză. mediacalcoză s.f. (med.) mediacalcinoză. Mediacalcoza este o formă de scleroză arterială, care apare frecvent la diabetici. medial, -ă adj., s.f. I adj. 1 median. Cotul se află în partea medială a braţului. 2 (fon.; despre vocale) central. Vocalele mediale se articulează în partea de mijloc a cavităţii bucale. II s.f. (fon.) vocală centrală, vocală medială, vocală neutră. „A”, „ă”, „î” sunt mediale. mediăn, -ă adj. medial, mediat, -ă adj. (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenibr) indirect, mijlocit. A aflat rezultatul concursului prin informaţii mediate. mediator, -oare s.m., s.f. intermediar, mijlocitor, intercesor, interpus, <înv. şi reg.> arca1, <înv.> mijloc, organon, solitor, organ1, şafar. Unul dintre marii boieri ai ţării a fost mediator între domnul Moldovei şi hanul tătarilor. mediâţie s.f. intermediu, mediere, mijlocire, intercedere, intercesiune, interpoziţie. medic1 s.m. 1 (med., med. vet.; adesea urmat de determ. care indică specializarea) doctor, <înv. şi pop.> vraci, esculap. S-a consultat la un medic dermatolog. 2 (med.) medic de medicină generală = generalist, omniprac-tician. Medicul de medicină generala practică medicina generală, fără a avea o strictă specializare; medic legist = legist, <înv.> medic legal. în cazuri de omor, cadavrele victimelor sunt trimise de criminalişti la morgă, unde sunt examinate de medicii legişti; medic primar = doctor primar, primar. Mecfzcu/ primar este superior ierarhic medicului specialist; medic secundar = secundar. Medicii secundari se specializează în clinici efectuând un stagiu care durează între 3 şi 5 ani; (înv.) medic legal v. Legist. Medic legist. 3 (med. vet.) medic veterinar = zooiatru, tiras. Ca medic veterinar s-a specializat în chirurgie. medic2 adj. (ist.) med. medic3, -ă adj. (med., med. vet.; înv.) v. Medical. v-* medică vb. I. tr. (med., med. vet.; înv.; compl. indică bolnavi urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică medicamentul) <înv.> a medicamenta. medicâl, -ă adj. (med, med. vet.) doftoricesc, <înv. şi reg.> vrăcesc, <înv.> docto-resc, medic3, medicesc, medicinal. Lucrează în domeniul medical ca asistentă. Puţini oameni înţeleg termenii medicali. medicament s.n. (farm.) 1 doctorie, remediu, elixir, leac, dres2, <înv. şi reg.> medicină, spiţerie, orvoşag, <înv.> specificiu, vracevanie, auxiliu, doftoricale. Doctorul i-a recomandat un medicament eficient pentru gripă. 2 (la pl) medicamente compensate = compensate. Diferenţa de preţ a medicamentelor compensate este suportată de Casa de Asigurări de Sănătate. medicamentă vb I. tr. (med., med. vet.; înv.; compl. indică bolnavi; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică medicamentul) <înv.> a medica, medicamentos, -oăsă adj. (farm.; despre substanţe, produse) medicinal. Unele produse medicamentoase se eliberează numai pe bază de reţetă. medicăţie s.f. (med, med vet.) tratament, <înv. şi reg.> medicină, <înv.> trataţie. Bolnavul trebuie să urmeze întocmai medicaţia prescrisă. medicesc, -eăscă adj. (med., med. vet.; înv.) v. Medical. medicinăl,-ă adj. 1 (farm.; despre substanţe, produse) medicamentos. 2 (med., med. vet.; înv.) v. Medical. medicină s.f. 11 (med.) medicină aeronautică = aeromedicină. Medicina aeronautică se ocupă cu studiul influenţei zborului asupra organismului; medicină alternativă = medicină complementară. Medicina alternativă include homeopatia, osteopatia, acupunctura, reflexoterapia, masajul etc.; medicină complementară = medicină alternativă; medicină exotică = medicină tropicală. Medicina exotică studiază bolile caracteristice zonelor tropicale şi subtropicale; medicină infantilă = pediatrie. Medicina infantilă se ocupă cu studiul şi tratamentul bolilor la copii; medicină judiciară = medicină legală = <înv.> medicină poliţienească. Medicina legală este specializată în efectuarea expertizelor şi examenelor medicale necesare în clarificarea unor cazuri de omor, de loviri etc.; medicină ocu-paţională = medicina muncii; medicină pe-rinatală = perinatologie. Medicina perinatală se ocupă cu studiul maladiilor care pot afecta fătul în perioada prenatală sau nou-născutul; medicină populară = medicină tradiţională = etnoiatrie. Prin medicina populară sunt identificate, prevenite sau vindecate anumite boli; medicină tropicală = medicină exotică; (art.) medicina muncii = medicină ocupaţi-onală. Medicina muncii se ocupă cu studiul bolilor profesionale şi cu metodele de prevenire a lor, (înv.) medicină poliţienească v. Medicină judiciară. Mediciă legali 2 (stomat.) medicină dentară = odontologie, odontosto-matologie. Medicina dentară se ocupă cu studiul bolilor dinţilor şi cu tratamentul lor. 3 (med. vet.) medicinăveterinară = zooiatrie, <înv.> veterinărie, veterinarie. Medicina veterinară se ocupă cu studiul bolilor la animale, cu diagnosticarea şi tratarea lor. 4 (med, med. vet.; înv. şi reg.) v. Medicăţie. Tratament. II (farm.; înv. şi reg.) v. Doctorie. Medicament. Remediu. medie s.f. mijlocie (v. mijlociu). Media câştigurilor lunare ale familiei lor nu este mare. mediere s.f. intermediu, mediaţie, mijlocire, intercedere, intercesiune, interpoziţie. Medierea moderatorului în discuţia dintre cei doi politicieni a fost absolut necesară. medievăl, -ă adj. fig. 1 (despre mentalităţi, concepţii, idei etc.) înapoiat, învechit, reacţionar, retrograd. Multe categorii de oameni au de suferit din cauza unor concepţii medievale. 2 (în opoz. cu „progresist”; despre oameni) înapoiat, retrograd, troglodit, capanlâu, obscuritate. Nu poate suporta mediocritatea în care se complac cei mai mulţi oameni. mediocru, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre caracteristici trăsături, manifestări etc. ale br) comun, mijlociu, potrivit. Inteligenţa lui este mediocră. 2 (despre preocupări, gânduri etc. ale oamenilor) banal, mărunt, meschin, neînsemnat. Se lasă condus numai de interese mediocre. Şi-a pierdut toată ziua cu treburi mediocre. 3 (despre creatori, sportivi, profesionişti etc.) obscur, slăbuţ. Este un compozitor mediocru. I-a lăsat senzaţia unui avocat mediocru. 4 (despre creaţii realizări etc. ale oamenilor) modest, redus, scăzut, simplu, slăbuţ. Rezultatele mediocre la învăţătură l-au adus în situaţia de repetenţie. medita vb. 1.1 intr. (despre oameni) a chibzui, a cugeta, a gândi, a judeca, a raţiona1, a răzgândi, a reflecta, a contempla, <înv.> a asimţi, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezonirui, a semui2, a vorbi Trdmie să mediteze înainte de a lua o hotărâre importantă. 2 intr. (despre oameni) a visa. Meditează la clipa când o va revedea. 3 tr. (compl indică elevi studenţi etc.) a pregăti, a prepara. îşi meditează 1049| copiii la engleză. 4 tr. {înv.; compl indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect ai cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Investiga. Studia. Urmări. 5 tr. (înv.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni. meditabund, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Cugetător. Gânditor. Meditativ. Reflexiv, meditâre s.f. 1 cugetare, gândire, meditaţie, reflectare, reflecţie, reflexie, cogitaţie, epilogism, <înv.> schepsis. I-a răspuns după o scurtă meditare. 2 meditaţie, pregătire, preparare. Meditarea elevilor pentru olimpiadă este necesară. 3 (concr.; lit.; rar) v. Meditaţie, meditarisi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Chibzui. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta, meditat, -ă adj. (despre elevi, studenţi etc.) preparat2. Elevul meditat a luat premiul întâi la olimpiadă. meditativ, -ă adj. 1 (despre oameni) cugetător, gânditor, reflexiv, cogitabund, meditabund, <înv.> meditator, pansiv. Este un om meditativ şi rece. 2 (despre oameni sau despre firea, atitudinile etc. lor) contemplativ, contemplator, visător. îl urmăreşte cu o privire meditativă. meditatdr, -oăre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. preparator, <înv.> corepetitor, repetitor. Are un meditator care îl pregăteşte la matematică. 2 adj. (înv.; despre oameni) v. Cugetător. Gânditor. Meditativ. Reflexiv, meditaţie s.f. 11 cugetare, gândire, meditare, reflectare, reflecţie, reflexie, cogitaţie, epilogism, <înv.> schepsis. 2 contemplare, contemplaţie, reverie, vis, visare, toropeală, aiurare, <înv.> visărie, visătu-ră, eter. Fata nu îl observă, fiind cufundată în meditaţie. 3 lecţie, lecţie particulară, preparaţie. Unii profesori dau meditaţii. 4 meditare, pregătire, preparare. II (concr.; lit.) meditare. Meditaţia este o specie a genului liric care cuprinde consideraţii filosofice, morale asupra existenţei umane. mediterân, -ă adj. (rar) v. Mediteraneean. mediteraneeân, -ă adj., s.n. 1 adj. me-diteran, mediteraneu. Clima este mai blândă în regiunile mediteraneene. 2 s.n. (geol.) neo-gen. Mediteraneeanul, a doua perioadă a erei neozoice, se caracterizează prin apariţia lanţurilor muntoase. mediteraneu, -ee adj. (rar) v. Mediteraneean. mediu1 s.n. 1 (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambient, ambiental, anturaj, lume, societate, <înv.> mijloc, aer1, atmosferă, cadru, cerc, climat, sferă, pepinieră, ocol. Lucrează într-un mediu benefic pentru formarea lui profesională. 2 (constr. cu verbe ca „a fi”, „a se afla”, „a se simţi”, „a trăi,y) element Când se află la mare, este în mediul lui. 3 (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Cale. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. mediu2, -ie adj. 1 mijlociu. Prietenii lor sunt oameni de vârstă medie. 2 fig. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenibr) cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, ponderat Reacţiile ei în faţa unor situaţii speciale sunt medii. medium s.m. telepat Mediumul are capacităţi paranormale. meduloblastom s.n. (med.) glioblastom izomorf, granuloblastom, neuroglioblastom, neurospongiom. Meduloblastomul este o tumoare cerebrală de consistenţă moale, cu tendinţă de extindere rapidă. meduloepiteliom s.n. (med) neuroepiteliom. Meduloepiteliomul este localizat mai ales la nivelul retinei, având o malignitate mare. medulogrâmă s.f. (med., med. vet.) mielo-gramă. Medulograma este reprezentarea grafică sau procentuală a fiecăreia dintre celulele măduvei osoase. meduneţ s.m. (bot.; reg.) v. Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pădure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia glutinosa). mefiâ vb. I. refl. (livr.; despre oameni) v. Bănui Suspecta. mefienţ, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre firea br) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător, mefienţâ s.f. (livr.) v. Bănuială. Circumspecţie. Incredulitate. Neîncredere. Suspiciune, mefisto s.m. (livr.; şi nm. pr.) v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). mefistofel s.m. (livr.;şi nm. pr.) v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). mefistofelic, -ă adj. (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) demonic, diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, luciferiăn, luciferic, necurat, satanic, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> satanesc, <înv.> diavolic, mamonic, vrăjmăşesc. Numai dintr-un impuls mefistofelic a putut face o asemenea atrocitate. mefftic, -ă adj. (livr.) 1 (despre agenţi) v. Contagios. Infecţios. Molipsitor. 2 (despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2. 3 (despre aer, atmosferă) v. Fetid. Infect Pestilenţial. Puturos. Rău-mirositor. Viciat. mefitism s.n. (livr.) v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare. megacalorie s.f. (fiz.) termie. Megacaloria este unitatea de măsură a cantităţii de căldură, egală cu căldura produsă prin transformarea în energie termică a unei unităţi de lucru mecanic. megacefăl, -ă adj. (med.; despre oameni) macrocefal,megalocefal. O persoană megace-fală are capul alungit şi dezvoltat patologic. megacefah'e s.f. (med.) macrocefalie, mega-locefalie, megalocranie. Megacefalia este o malformaţie congenitală, care constă în alun-girea craniului şi în dezvoltarea lui excesivă în raport cu corpul. megaci'du s.m. (fiz.) megahertz. megalopsihie megacosmos s.n. (filos.; în opoz. cu „microcosmos”) cosmos, lume, macrocosmos, univers, vileag, <înv.> unocuprinzime. Unii filosofi susţin că pământenii nu sunt singuri în megacosmos. megaencefah'e s.f. (med.) macroencefalie, megalencefalie. Megaencefalia este creşterea volumului encefalului. megafon s.n. portavoce, <înv.> poartă voce. Liderul sindical se adresează mulţimii cu ajutorul unui megafon. megahertz [mega'herts] s.m. (fiz.) megaciclu. Megahertzul este unitatea de măsură pentru frecvenţă, egală cu un milion de hertzi. megalencefalie s.f. (med.) macroencefalie, megaencefalie. megaloblâst s.n. (biol) macroblast, metrocit Megabblastul există, patobgic, în măduva roşie. megalocefâl, -ă adj. (med.) macrocefal, me-gacefal. megalocefalie s.f. (med.) macrocefalie, me-gacefalie, megalocranie. megaloci't s.n. (biol.) gigantocit, macrocit. Megalocitul este un eritrocit cu dimensiuni anormal de mari, care apare, patologic, în sângele periferic. megalocornee s.f. (med.) keratomegalie. Megalocorneea este o afecţiune ereditară a ochiului, constând în creşterea dimensiunilor corneene bilateral, cu păstrarea integrităţii funcţiei vizuale. megalocranie s.f. (med.) macrocefalie, me-gacefalie, megalocefalie. megalodonţi'e s.f. (med.) macrodonţie. Me-galodonţia este dezvoltarea excesivă a dinţilor. megaloman, -ă adj. (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasios, fumuros, prea-înălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind megaloman şi dificil nu are prieteni. megalomanie s.f. grandomanie. Cunoscuţii îl evită din cauza megalomaniei lui. megaloprepie s.f. (grec.; înv.) 1 v. Grandoare. Măreţie. Monumentalism. Monumentalitate. Splendoare. 2 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. megalopsi'e s.f. (med.) macropsie. Bolnavul de megalopsie vede obiectele mai mari decât sunt în realitate. megalopsihie s.f. (grec.; înv.) 1 v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Mărinimie. 2 v. Amor-propriu. Aroganţi Deşertăciune. Fall Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. megalosplanhnie Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, megalosplanhnie s.f. {med.) megasplanhnie, splanhnomegalie. Megalosplanhnia este hipertrofia viscerelor. megalospleme s.f. (med.) splenomegalie. Me-gabsplenia este mărirea splinei în anumite boli. megasplanhnie s.f. (med.) megalosplanhnie, splanhnomegalie. megaspor s.m. (bot.; la gimnosperme) ma-crospor, sac embrionar, spor femei, megasporoci't s.n. (bot.) macrosporocit. Megasporocitele sunt celulele care produc ma-crosporii. megasporogeneză s.f. (bot.; la gimnosperme şi la angiosperme) macrosporogeneză. Megasporogeneza este procesul de diferenţiere, în ovul, a sacului embrionar. megaterm, -ă adj. (biol; despre organismne) macroterm. Organismele megaterme sunt adaptate la temperaturi ridicate. meghiş adv. (conces.; reg.) v. Totuşi, megieş, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (pop.) v. Vecin. 2 adj. (reg.; despre ţări, teritorii etc.) v. învecinat. Limitrof. Mărginaş. Vecin, megieşesc, -eăscă adj. (înv.; despre ţări, teritorii etc.) v. învecinat. Limitrof. Mărginaş. Vecin. megieşi vb. IV. refl. (înv. şi reg.; despre oameni, popoare, ţări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. învecina. Mărgini. megieşi'e s.f. (pop.) v. Vecinătate, megieşit -ă adj. (înv.; despre ţâri, teritorii etc.) v. învecinat. Limitrof. Mărginaş. Vecin, meglemt, -ă s.m., s.f., adj. meglenoromân, meglenoromân, -ă s.m., s.f., adj. meglenit. Meglenoromânii sunt originari din Meglen, regiune din sudul Peninsulei Balcanice. Limba meglenoromână este un dialect al limbii române. mehăriu s.m. (înv.) v. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat Dezmăţat. Imoral. Rufian. Stricat mehăi vb. IV. intr. 1 (despre capre) a mecăi, a mecăcăi, a mechera, a mechereza, a mecheri. Caprele mehăie în grajd. 2 (reg.; despre oi) v. Behăi. mehăit s.n. 1 mecăcăire, mecăcăit. Dinspre pajişte se aude mehăitul caprelor. 2 (reg.) v. Behăit. Behăitură. mehengher, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. mehenghi, -ghe adj; (despre oameni) 1 (pop. şi fam.) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. 2 (pop.) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. 3 (pop.) v. Abil. Şiret3. Şmecher. Viclean. mehlem s.n. 1 (farm., cosmet.; înv.)v. Alifie. Cremă. Pomadă. Unguent. 2 (biol; arg.) v. Spermă. mehtup s.n. (înv.) v. Adresă, mei s.m., s.n. I s.m. (bot.) 1 Panicum miliace-um; mălai, mălai-roşu, părâng, păsat, păsat-mărunţel, păsatul-vrăbiei (v. păsat), sărăcin1. 2 păsat. îşi hrăneşte papagalii cu mei. 3 mei-mărunt = mei-păsăresc = Pa- nicum capilare; meişor; mei-păsăresc = a Lithospermum officinale; argint, argin-ţică, mărgeluşă, <înv.> mălăcel; b Setaria ver-ticillata; dughie, mohor, bursoacă, iar-bă-costrei, lipici; (pop.) mei-tătârescv. Mătură (Sorghum vulgare); (reg.) mei-lung= (art.) meiul-canarilor v. Iarba-cănăraşului (v. iarbă) (Phalaris canariensis); mei-nebun = mei-păsăresc v. Mohor (Setaria viridis); mei-pădureţ = mei-sâlbâtic v. Meişor (Milium effusum). II s.n. (agric.; înv.) v. Meişte. meioză s.f. (biol.) diviziune reducţională. Meioza este un proces de diviziune a celulelor sexuale în cursul căruia are loc reducerea la jumătate a numărului de cromozomi şi formarea de gameţi. meiris, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz, meişor s.m. (bot.) 1 Milium effusum; mei-pădureţ, mei-sălbatic, părâng. 2 Panicum sanguinale; mohor-roşu. 3 Panicum capilare; mei-mărunt, mei-păsăresc. meişte s.f. (agric.) mălaie (v. mălai), mălăişte, <înv.> mei. Meiştea este un teren cultivat cu mei. meiugă s.f. (bot.; reg.) v. Hamei (Humulus lupulus). meiuş subst (bot.; reg.) v. Mătură (Sorghum vulgare). mej s.n. (anat.; arg.) v. Vulvă, mejdăş, -ă adj. (reg.; despre ţări, teritorii etc.) v. învecinat. Limitrof. Mărginaş. Vecin, mejdă s.f. (reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor, mejdăh'vb. IV. refl. (reg; despre oameni popoare, ţări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu’) v. învecina. Mărgini, mejdină s.f. (reg.) 1 v. Hat1. Hotar. Răzor. 2 (agric.) v. Ogor. Pârloagă, mejerii s.f. pl. (culin.; reg.) 1 v. Jumări. 2 v. Delicatesă. melancolic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) galeş, trist, atrabilar, saturnian, saturnic, <înv.> melanho-licos, plângeros, albastru, bilios. în ultimul timp este tot mai melancolică. 2 elegiac, trist Este stăpânită de un puternic sentiment melancolic. Soprana a cântat o melodie melancolică. 3 (psih.; despre persoane bolnave de depresie majoră) <înv.> melanholicos. Unii bolnavi melancolici sunt obsedaţi de gândul sinuciderii. 4 fig. (despre elemente din natură, momente ale zilei etc.) trist, posomorât, tomnatic. îl indispune lumina melancolică a lunii. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) mesto. melancolie s£ 1 tristeţe, atrabilă, elegie. Vremea ploioasă de toamnă târzie îţi creează o stare de melancolie. 2 duioşie. Amintirile din copilărie îi trezesc o melancolie profundă. melanhidrâză s.f. (fiziol.) bromhidroză, os-mhidroză. Melanhidroza este o transpiraţie cu miros neplăcut. melanholicos, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Galeş. Melancolic. Trist. 2 (psih.; despre persoane bolnave de depresie majoră) v. Melancolic. |1050 melănj s.n. amestec, amestecătură, combinare, combinaţie, mixtură, sinteză. A făcut o salată dintr-un melanj de crudităţi. melanjor s.n. (tehn.; fran.) v. Amestecător. Malaxor. melanoblastom s.n. (med.) melanocitom, nevocancer, nevocarcinom. Melanoblastomul este o tumoare malignă a pielii. melanocitom s.n. (med.) melanoblastom, nevocancer, nevocarcinom. melanofâg s.n. (chim., biol.) cromatofor, cromofor. Melanofagul conferă culoare unui compus organic. melanofibrom s.n. (med.) cromatoforom, nev albastru celular. Melanofibromul se poate maligniza. melanosarcom s.n. (med.) sarcom melanic. Melanosarcomul este o tumoare malignă, constituită din celule care conţin melanină, localizată în piele sau în globul ocular. melanostimulmă s.f. (biochim.) hormon melanostimulant, hormon melanotrop, inter-medină,melanotropină. Melanostimulina este secretată de lobul mijlociu al hipofizei. melanotropi'nă s.f. (biochim.) hormon melanostimulant, hormon melanotrop, interme-dină, melanostimulină. melanterrt s.n. (chim.) calaican, sulfat de fier, sulfat feros, caraboi1, chiclaz, galiţcă, pia-tră-verde, <înv.> vitriol de fier, vitriol feros, vitriol verde. Melanteritul este folosit în industria coloranţilor, la fabricarea cernelii în agricultură etc. melc s.itl I (zool) 1 gasteropod, gastropod, codobelc, bourel, culbec, babiţă, bour, cigă, comelciu, <înv.> salită. 2 melc-de-frunze = melc-fără-casă - Limax, limax, melc-de-ogor, babiţă; (pop.) melc-de-ogorv. Umax. Melc-de-frunze. Melc-fa-ră-casă (Umax). 3 (înv.; în forma mda) v. Broas-că-ţestoasă (Testudo graeca, Testudo hermanni şiEmys orbicularis). II (anat.) 1 melcmembranos = canal cohlear, cohlee. Melcul membranos are aspectul unui os răsucit în spirală. 2 (art.; rar) melcul ochiului v. Bulbul ochiului (v. bulb). Glob ocular. Globul ochiului (v. gbb). 3 (la pl melci; înv. şi reg.; adesea cu determ. „ochilor ) v. Cavitate orbitară. Orbită. 4 (la copita calului; reg.) v. Maia2. III (mat.) melcul lui Pascal = cardioidă. Melcul lui Pascal este curba descrisă de un punct al unui cerc, care se rostogoleşte jură alunecare în exterior pe un alt cerc imobil şi de aceeaşi rază cu primul cerc. IV (agric.; reg.) v. Trior. melcât, -ă adj. (rar) v. Spiralat, melceâjen s.n. (bot.; reg.) v. Larice. Zadă (Larix decidua). melci s.m. (zool; înv.) = melc. melci'e adj., s.f. (reg.) melciură. Oaia melcie are coamele mici, răsucite în formă de spirală. melcişor s.m. (zool) melculeţ, melcu-şor. melci't -ă adj. (reg.; despre animale comute) v. Ciut. melciură adj.,s.f. (reg.) melcie. melculâţ s.m. (zool; pop.) v. Melcişor. melcuş6r s.m. (zool; pop.) v. Melcişor. meleăg s.n. 11 loc, regiune, tărâm, teritoriu, ţinut, zonă, ţărm, obleaguri (v. oblea- 1051 | gă), <înv.> despus, aralâc. în peregrinările sale a străbătut multe meleaguri. Vrea să cunoască obiceiurile meleagului unde face cercetarea folclorică. 2 plai, regiune, ţinut, <înv.> plăiet. După mulţi ani petrecuţi în străinătate, se întoarce pe meleagurile sale natale. 3 (în opoz. cu „depărtare”; reg.) v. Apropiere. împrejurime. Jur2. Preajmă. Proximitate. Vecinătate. II fig. (rar; de obicei urmat de determ. care indică felul) v. Arenă. Domeniu. Plan. Sector. Şantier. Tărâm. Teren, meleâjă s.f. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. melean s.m.,adj. I s.m (reg.) 1 v. Fecior. Flăcău June. Tânăr. 2 v. Lungan. Vlăjgan. II adj. fig. (înv.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Epic Grandios. Homeric. Impunător. Maiestuos. Măreţ. Olimpian. Olimpic, meleâst subst. (colect.; reg.) v. Grohot1. Grohotiş. Pietrărie. melec s.m. (în islamism; turc.; înv.) v. înger. Seraf. Spirit bun. Spirit ceresc. Spirit sfânt. melegâr1 s.m. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. melegâr2 s.n. (agric.; reg.) 1 v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă. 2 v. Brazdă. Răzor. Strat. melenâş s.m. (reg.) v. Fecioraş. Feciorel. Flă-căiaş. meles s.m. (iht.; reg.) 1 v. Răspăr (Acerina Schraetser). 2 v. Ghiborţ (Acerina cemua). melesteu s.n. (reg.) 1 (gosp.) v. Făcăleţ. 2 (gosp.) v. Făcăleţ. Sucitor. Vergea. 3 (tehn.) v. Râşniţă. melestui' vb. IV. tr. fig. (reg; compl indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Bumbăci. Meliţa. Snopi. Stâlci. Strivi. Tăbăci1. Zdrobi. Zvânta. melestuit, -ă adj. fig. (reg.; despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie”) v. Bumbăcit2. Snopit. Stâlcit2. Zdrobit, meleşniţă s.f. (colect.; reg.) v. Puzderie, meleu s.n. (sport; la rugbi) grămadă. Meleul este format din opt jucători înaintaşi. meli'c s.n. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu, melicos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. melifâg, -ă adj. (zool; despre animale) meli-vor. Animalele melifage se hrănesc cu miere. melimtă s.f. (chim.) lidită. Melinita este un exploziv pe bază de acid picric. melioră vb. I. tr. (latin.; înv.; compl. indică stări, procese, situaţii etc.) v. Ameliora. îmbunătăţi. îndrepta. Restabili, meliorăre s.f. (înv.) v. Ameliorare. Amelio-raţie. îmbunătăţire. îndreptare, melioraţiune s.f. (latin.; înv.) v. Ameliorare. Amelioraţie. îmbunătăţire. îndreptare, melisă s.f. (bot.) 1 Melissa officinalis; citrone-lă, roiniţă, buruiana-stupului (v. buruiană), busuiocul-stupului (v. busuioc), cătuş-nică, floarea-stupului (v. floare), iarba-albine-lor (v. iarbă), iarba-roilor (v. iarbă), iarba-stu-pului (v. iarbă), izma-stupilor (v. izmă), lămâ- iţă, mătăcină, mierea-ursului (v. miere), mintă-turcească, motoacă, poala-Sfintei-Mă-rii (v. poală), răstupească, roişte, sască2, stu-pelniţă, tămâioară, tămâiţă-sălbatică, ure-chea-ursului (v. ureche), voieştniţă, voioşni-ţă-de-albini. 2 (rar; şi melisă-turcească) v. Mătăcină (Dracocephalum moldavica). melitococi'e s.f. (med.) bruceloză, febră de Malta. Melitococia este transmisibilă omului, prin alimente, de la unele animale domestice. meliţă vb. I. fig. 1 tr., intr. (despre oameni; adesea cu determ. „din gură”, „cu gura”) a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporo-văi, a trăncăni, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi. Vecinele ei meliţează vrute şi nevrute. Cele două prietene meliţează toată ziua la telefon. 2 tr. (compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) a snopi, a stâlci, a bumbăci, a strivi, a tăbăci1, a zdrobi, a zvânta, a burduşi, a potcovi, a ţesăla, a unge, a vătui2, a ucide, a melestui. îl prinde într-un colţ şi-l meliţează zdravăn. meliţâr s.m. meliţător. Meliţarul se ocupă cu meliţatul inului sau al cânepii. meliţâre s.f. meliţat Prin meliţare, se zdrobesc şi se înlătură, cu ajutorul meliţei, părţile lemnoase ale tulpinilor topite de in şi de cânepă, pentru alegerea fuiorului. meliţăt s.n. meliţare. meliţă s.f. 11 (ind. casn.) frângător, zdrobitor. Cu meliţa sunt zdrobite tulpinile plantelor textile, pentru a le separa de fibre. 2 (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. II fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) 1 v. Gură (ca organ al vorbirii). 2 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ, meliţător s.m. meliţar. meliţoâică s.f. (ind. casn.; reg.) v. Meliţoi. meliţoi s.n. (ind. casn.) meliţoâică. Cu meliţoiul se face prima operaţie de meliţare. meliţucă s.f. (ind. casn.; reg.) v. Meliţuică. meliţuică s.f. (ind. casn.) meliţucă. Cu meliţuică se face ultima operaţie de prelucrare a fibrelor de cânepă şi de in, pentru a alege fuiorul curat. melivor, -ă adj. (zool; despre animale) melifag. melodic, -ă adj. (despre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, armonios, melodios, muzical, sonor, melopeic, dulce, mlădios, simfonic, unduios, unduit. Toţi ascultă fermecaţi şopotirea melodică a râului. melodicitâte s.f. (muz.) cantabilitate, muzicalitate, melodism. Ariile din operele lui Verdi se caracterizează printr-o melodicitâte deosebită. melodie s.f. 11 (muz.) cântec, compoziţie, muzică, melopee, melos, song, zicală, <înv.> notă, peasnă, scopos. Ultima sa melodie a devenit şlagăr. 2 (muz.) arie3, cântec, <înv.> aer1. Soprana a interpretat o melodie din Traviata. 3 (muz.) linie melodică. Interpretul membranaceu execută perfect melodia. 4 (muz.) cânt, cântare, cântat1, cântec, sunet, viers. Din camera copilului se aude melodia duioasă a mamei 5 (lit.) armonie1, cantabilitate, eufonie, muzicalitate, sonoritate, muzică. Melodia versurilor eminesciene este unică. 6 (rar) v. Inflexiune. Intonare. Intonaţie. Mlădiere. Modulare. Modulaţie. Ton2. Tonalitate. II (arg.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. melodios, -oâsă adj., s.m. I adj. 1 (muz.) cantabil, muzical. Este autorul unor piese melodioase de mare succes. 2 (despre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, armonios, melodic, muzical, sonor, melopeic, dulce, mlădios, simfonic, unduios, unduit. 3 (despre glas, sunete, melodii etc.) agreabil, atrăgător, frumos, plăcut, suav, fain, dulce. Are o voce melodioasă. II s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. melodism s.n. (muz.; rar) v. Cantabilitate. Melodicitâte. Muzicalitate, melodramâtic, -ă s.n., adj. 1 s.n. (rar) v. Me-lodramatism. 2 adj. (în opoz. cu „autentic”, „natural”; deprec.; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2. Convenţional. Emfatic. Fals. Forţat. Nefiresc. Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefăcut. Silit. Silnic. Studiat2. Teatral, melodramatism s.n. melodramatic. Piesa este marcată de melodramatism. melodrâmă s.f. (lit., cinemat.) lovesto-rism. Celebrul actor a jucat şi în câteva melodrame de succes. melogrân s.m. (bot.) Punica granatum; rodier, rodiu, rubin, <înv. şi reg.> rodie, arodie. melomân, -ă s.m., s.f. muzicoman. Melomanii sunt pasionaţi în special de muzica clasică. melomam'e s.f. muzicomanie. Melomania este pasiunea deosebită pentru muzică, în special pentru muzica clasică. meldn s.n. gambetă, castron. Melonul are calota ovală şi borurile uşor răsfrânte. melomdă s.f. (bot.; la cucurbitacee) peponidă. Melonida este un fruct asemănător cu baca. melopee s.f. (muz.) 1 (în Grecia antică) recitativ. Melopeea era o melodie lentă, ritmică şi monotonă, care acompania o declamaţie. 2 (livr.) v. Cântec. Compoziţie. Melodie. Muzică, melopeic, -ă adj., adv. (rar) 1 adj. (despre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) v. Armonic. Armonios. Melodic. Melodios. Muzical. Sonor. 2 adv. (modal) v. Monoton. Uniform, melos s.n. (muz.; livr.) v. Cântec. Compoziţie. Melodie. Muzică. meloşel s.m. (bot.; reg.) = mieluşel, meloterapi'e s.f. (psih.) muzicoterapie. Me-loterapia este tratamentul unor boli nervoase cu ajutorul audiţiilor muzicale. melteân s.m. (deprec. sau peior.) 1 v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură, membranaceu, -ee adj. membranos, pieliţos. membrană membrană s.f. 1 (anat.; adesea urmat de determ.) pieliţă, <înv. şi reg.> pielcuţă, pojghiţă, piele, pieloteie, pieluşină. Membrana delimitează, acoperă, leagă sau susţine anumite organe sau părţi de organe. 2 (bot.; adesea urmat de determ.) pieliţă, piele, pieloteie, pieluşică. Membrana delimitează, acoperă, leagă sau susţine anumite părţi ale plantelor. 3 (biol, anat.) membrană bazalâ = lamă bazală. Membrana bazalâ este situată la baza epiteliilor şi a numeroase tipuri de celule, distribuţia ei reflectând funcţii multiple de susţinere şi de schimb; membrană celulară = membrană plasmatică = plasmalemă. Membrana plasmatică reglează schimburile dintre celulă şi mediu; membrană deciduă = caducă (v. caduc), deciduă (v. deciduu). Membrana deciduă este eliminată, împreună cu placenta, la naştere; membrană olfactivă = mucoasă olfactivă. Membrana olfactivă căptuşeşte pereţii cavităţii nazale; membrană otolitică -membrană statoconială. Membrana otolitică este un strat gelatinos care conţine otoliţii; membrană seroasă = seroasă (v. seros). Membrana seroasă acoperă unele organe ale cavităţii toracice sau abdominale ori tapisează cavităţile închise ale organismului (peritoneu, pleură, pericard); membrană sinovială = si-novială. Membrana sinovială este membrana seroasă din cavitatea articulaţiilor şi din teci-le tendoanelor, care secretă sinovia; membrană statoconială = membrană otolitică. 4 cămaşă, cămăşuială. Membrana acoperă unele obiecte sau piese. 5 (tehn.) diafragmă. Membrana este o placă elastică, subţire, care poate vibra, producând, transmiţând sau reproducând sunetele. 6 (înv.) v. Pergament, membranos, -oăsă adj. membranaceu, pieliţos. Aripile unor insecte au aspect membranos. membru, -ă s.n., s.m., s.f. I s.n. (anat.) 1 (mai ales la pl. membre) extremitate, mădular, ciolan. Frigul puternic de afară i-a cuprins membrele. 2 membru inferior=picior, membru abdominal, copită, boldan, gârbovene, caralibe, cotoaie (v. cotoi2), gionat, bulan, carabă, caroase, gioală, mială, papainog. Paralizia i-a atins membrele inferioare; (rar) membru abdominal v. Membru inferior. Picior. 3 membru superior=braţ, mână, membru toracic, toartă, <înv. şi reg.> brâncă2, ghioambă, aripă, cange, creangă, ştangă, vâsli Băiatul şi-a fracturat membrul superior drept. O însoţeşte pe bătrână ducând-o de membrul superior, (rar) membru toracic v. Braţ. Mâni Membru superior. 4 (şi membru viril) falus, organ genital masculin (v. organ1), penis, <înv. şi pop.> mădular, armă, cocoş, cocoşei, cosor, puţă, daraveră, sulă, badraganie, sculă, sulac, coco, cuc, perforator, miel, copită, <înv. şi reg.; eu-fem.> pasăre, păsărel, mătălău, moacă, sulatic, vârdină, dorângă, pistol, sărsam, <înv.> mădulariul udului (v. mădulariu), bărbăţie, pardon, socoteală, treabă, unealtă, mititel, popic, arcuş, banană, bârzoi, bigă, brici, bulon, burghiu, cabanos, caltaboş, caras, carici, castravete, catarg, câmat, ciocafon, ciocan2, ciortan, ciumuslău, cocean, coclender, cocovig, coinac, coşoflete, cotolan, dârlău, dop, ecler, fagot, făcăleţ, fişic, flaut cu guşă, flautul fermecat (v. flaut), fus, gherţoi, ghiuden, guvid, guzan^fiuia, kar, kardan, lebăr, libelulă, măciucă, mătărângă, minerul burţii (v. mâner), mârtan, mierloi, misii, morcov, nodurosul (v. noduros), paloş, peleu, pendulă, penteleu, piron, pompă1, pompon, rangă, raşpă, raton, retevei, rici, roşcovă, sabie, salam, saleu, saxofon, sloboz, smecleu, sparanghel, sugiuc, şarpe, şiştoi, ştiucă, ştiulete, ştoagăr, ştremeleag, taragot, trandafir, troleu, tulumbă, ţeapă, ţeavă, ţipar, ţui, ţurican, vrej, cocar, cordan, pulă, ştoi. II s.m., s.f. <înv.> mădular, persoană. Cetăţenii sunt membri ai societăţii. memeăcă s.f. (psih.; arg.) v. Memorie, memento s.n. 1 memorator. 2 (poetic) v. Adu-cere-aminte. Amintire. Evocare. Suvenir, memlechet subst. (polit.; turc.; înv.) v. Stat1. Ţară. memora vb. I. tr. 1 (compl. indică texte, cunoştinţe, deprinderi etc.) a învăţa, a memoriza, a proba. A memorat o poezie pentru serbare. Actriţa a memorat repede rolul 2 (înv.; compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) v. Aminti. Arăta. Cita. Indica. Menţiona. Numi. Pomeni. Semnala, memorabil, -ă adj. 1 (desprefapte, evenimente, pasaje din lucrări artistice, aforisme etc.) consemnabil, important, însemnat, marcant. A extras câteva fragmente memorabile din opera scriitorului. 2 epocal, remarcabil. Această invenţie este un eveniment memorabil în istoria omenirii. 3 (despre oameni, despre acţiuni, manifestări, expresii etc. ale lor sau despre perioade de timp, momente din viaţă, întâmplări, evenimente etc.) neuitat, indimenticabil, antologic. După ani, îşi amintesc cu plăcere de memorabila figură a marelui profesor. Au petrecut un memorabil sfârşit de săptămână la munte. memorânde s.n. pl. (lit.; înv.) v. Amintiri (v. amintire). Memorii (v. memoriu). memorandum s.n. (polit.) <înv.> memorial. Memorandumul cuprinde expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relaţiile dintre state şi formează obiectul unor tratative. memorâre s.f. învăţare, memorizare, <înv.> memorizaţie. Memorarea poeziei i-a luat câteva ore. memorat, -ă adj. (despre texte, cunoştinţe, deprinderi etc.) învăţat2, memorizat. Poezia memorată este a lui Eminescu. memorativ, -ă adj. (înv.) v. Comemorativ. Memorial. memorator s.n. 1 memento. Memoratorul cuprinde în rezumat cunoştinţele de bază ale unei ştiinţe sau ale unei discipline. 2 (inform.) memorie. Stochează în memoratorul calculatorului câteva melodii în vogă. memorial, -ă adj., s.n. I adj. comemorativ, rememorativ, <înv.> memorativ. în faţa clădi- |1052 rii operei a fost dezvelit un monument memorial. II s.n. (înv.) 1 (polit.) v. Memorandum. 2 (jur.) v. Memoriu. Petiţie, memorialist -ă s.m„ s.f. (lit.) diarist. Memorialistul este autor de jurnale. memârie s.f. 11 (psih.) ţinere de minte, cap, memead Tânărul are o memorie electronică. 2 memorie colectivă = memorie istorică. Memoria colectivă este patrimoniul spiritual al unui popor (sau al unui grup, al unei clase sociale) care dă conştiinţa propriei identităţi şi care rezultă din totalitatea valorilor derivând din cunoaşterea istoriei şi a tradiţiilor proprii; memorie istorică = memorie colectivă; memorie mecanică=memorie senzoriomotorie. Memoria mecanică este nivelul ierarhic inferior al memoriei (prezent şi la animale), care priveşte senzaţiile şi mişcările; memorie senzoriomotorie = memorie mecanici 3 (inform.) memorator. I11 amintire, minte. Cele mai mici amănunte ale întâlnirii i-au rămas în memorie. 2 amintire, <înv.> pamente. în memoria cunoscutului sportiv, se organizează în fiecare an un concurs naţional. memoriu s.n. 1 (jur.) petiţie, <înv.> memorial, tacrir. Studenţii au semnat memoriul adresat decanului facultăţii. 2 (la pl. memorii; lit.) amintiri (v. amintire), <înv.> me-morande. A început să-şi scrie memoriile. memoriza vb. I. tr. (compl. indică texte, cunoştinţe, deprinderi etc.) a învăţa, a memora, a proba. memorizare s.f. învăţare, memorare, <înv.> memorizaţie. Memorizarea poeziei i-a luat câteva ore. memorizat -ă adj. (despre texte, cunoştinţe, deprinderi etc.) învăţat2, memorat, memorizaţie s.f. (înv.) v. învăţare. Memorare. Memorizare. memory stick ["mem(a)n stik] s.n. (inform.; engl.) v. Flash. Stick. Stick de memorie, memuriet s.n. (turc.; înv.) v. însărcinare. Misiune. Sarcină. menadă s.f. (în Antic, greacă) bacantă, evie. Menada era preoteasa zeului Dionysos. menaj s.n. 1 gospodărie. îşi face singură menajul. 2 casă1, căsătorie, căsnicie, mariaj, matrimoniu, gospodărie, însoţire, <înv.> maritagiu, sinichesion. Cei doi au un menaj fericit. 3 (rar) v. Casă1. Cămin. Familie, menaja vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a cruţa, a ogoi, a înconjura. Fata a stat toată noaptea lângă bolnavă, pentru a-şi menaja mama. 2 refl., tr. (sub. sau compl indică oameni ori sănătatea, forţele etc. lor) a (se) conserva, a (se) cruţa, a (se) păstra, a şăinăli. îşi menajează forţele pentru mai târziu. 3 refl. (iron.; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi. menajament s.n. menajare. îi spune adevărul fără menajamente. menajare s.f. 1 cruţare. Menajarea mamei bolnave este o obligaţie a fiicei. 2 menajament menâjă s.f. (reg.) v. Aliment Hranl Mâncare, menajer,-ă adj., si 1 adj. (despre aparate, obiecte etc. sau despre utilizarea lor) casnic, domestic. Aspiratorul este un aparat de uz menajer. 2 si. madamă (v. madam), <înv.> cămărăşiţă, jupâneasl Neavând timp pentru treburile gos- 1053| podăreşti, şi-au angajat o menajeră. 3 s.f. (rar) v. Casnică (v. casnic). Gospodină, mendeliân, -ă s.m., s.f., adj. (genet.) mendelist mendelisţ, -ă s.m., s.f., adj. (genet.) mendeli-an. Mendeliştii sunt adepţii concepţiei privind transmiterea ereditară a caracterelor prin cromozomi, potrivit legilor dominaţiei, segregării şi combinării independente a caracterebr. Concepţia mendelistă se bazează pe legile formulate de naturalistul austriac Johan Mendel. mendicitâte s.f. (rar) v. Cerşeală. Cerşetorie. Cerşire. Cerşit. Cerut1. Milogeală. Milogit, menghină s.f. 1 (tehn.) lup, şaitău, şraubştoc, şurub, şut3, urs, urs de frecare. A fixat piesa în menghină, pentru a o putea prelucra mai uşor. 2 (ind. text.; înv.) v. Piuă. menghinegm s.m. (înv.) v. Piuar. meni vb. IV. I tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenibr) a acorda, a da2, a destina, a hărăzi, a hotărî, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a menit numai bucurii. 2 (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a destina, a face, a hărăzi, a predestina, a sorti, a ursi, <înv. şi pop.> a orândui. Sunt meniţi unul altuia. A fost menită să-i fie soţie. Este menit carierei militare. 3 (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a destina, a hărăzi, a supune. Aceste produse sunt menite vânzării pe piaţa agricolă. 4 (constr. cu un pron. în dat.; înv. şi pop; compl. indică urări, salutări) v. Dori. Pofti. Ura2.111 tr., intr. (în credinţe şi superstiţii; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) a descânta, a face, a fermeca, a lega1, a ursi, a vrăji, a solomoni, a sufla, <înv. şi reg.> a oropsi, a boboni, a bosconi, a boscorodi, a obroci1, a ormoci, a pohibi, a râvni, a vrăciui, a vrăjui, <înv.> a mângâia, a escanta. Ţiganca meneşte fetei de deochi. 2tr. (înv.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Vaticina. Vesti. III (înv.) 1 refl. (urmat de determ. în dat.) v. Abnega1. Consacra. Dărui. Deda. Dedica. Destina. Devota. Hărăzi. închina. 2 tr. (compl. indică divinităţi) v. Invoca. meningeâl, -ă adj. (anat.) meningian. Dura-mater este una dintre cele trei membrane meningeale. meningian, -ă adj. (anat.) meningeâl. meningită s.f. (med.) aprindere de creieri, friguri de cap. Meningita este inflama-ţia infecţioasă, acută sau cronică a meningelor. meningocel s.n. (med) hidromeningocel. Me-ningocelul este hernia meningelor, cauzată de un defeă al craniului sau al cabanei vertebrale. meningococcemfe s.f. (med.) meningococ-cie. Meningococcemia este o septicemie provocată de prezenţa meningococului în sânge. meningococcie s.f. (med) meningococcemie. meningoragi'e s.f. (med., med. vet.) hemoragie meningiană. mem'nţă s.f. fig. (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Chemare. Menire. Misiune. Rol1. Rost. Sarcină. Vocaţie, menire s.f. 11 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) misiune, rol1, rost, sarcină, vocaţie, <înv.> destinaţie, ursită (v. ursit), chemare, sacerdoţiu, me-ninţă, solie. îşi îndeplineşte bine menirea de mamă. 2 mobil, obiectiv, raţiune, rol1, rost, scop, sens, ţel, ţintă, noimă. Menirea scrisorii a fost aceea de a-i transmite informaţiile cerute. I11 dat1, destin, fatalitate, noroc, predestinare, soartă, sortire, ursită (v. ursit), zodie, fatum, fortuna, karma, kismet, predestinaţie, predeterminaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat2), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisa (v. scris2), soroc, samodivă, ursă2, ursea-lă, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată, destinaţie, loaşte, preursire, preursită (v. preursit), prodată, sfârşit1, soroceală, imar-men, proorizmos, stea, aţa vieţii (v. aţă), lot. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că menirea i-a fost favorabilă. 2 (înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Proro-cie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. menit, -ă adj. (mai ales despre oameni) hărăzit, predestinat, sortit, ursit, destinat, predeterminat, <înv. şi pop.> rânduit, sorocit, <înv.> preursit. Ea îi este soţia menită. menitor,-oăre adj. (înv.) 1 v. Premonitoriu. Prevestitor. Profetic. Sibilic. Sibilin. Sibilinic. Vaticinant. Vaticinar. Vizionar. 2 Anunţător. Prevestitor. Vestitor. menituri subst. pl. (înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. meniu s.n. (gastron.) listă de bucate, listă de mâncare, listă de meniu, <înv.> listă de consum. înainte de a comanda, consultă meniul. menopauză s.f. (fiziol.) climacteriu. Menopauza se caracterizează prin întreruperea definitivă a menstruaţiei. menoree s.f. (fiziol.) ciclu, ciclu menstrual, menstre, menstruaţie, period, lună, soroc, <înv. şi reg.> poală, poală roşie, poale femeieşti (v. poală), belea, boală lumească, bubă lumească, fire, floare lunatică, lohoane (v. lohon), morb lumesc, orândă1, patimă lumească, rând, rânduială, regulă, sărbători (v. sărbătoare), scurgere de sânge, <înv.> menstruale, menstruă, tocmeală, venire la fire, indispoziţie. menstre s.f. pl. (fiziol.) ciclu, ciclu menstrual, menoree, menstruaţie, period, lună, soroc, <înv. şi reg.> poală, poală roşie, poale femeieşti (v. poală), belea, boală lumească, bubă lumească, fire, floare lunatică, lohoane (v. lohon), morb lumesc, orândă1, patimă lumească, rând, rânduială, regulă, sărbători (v. sărbătoare), scurgere de sânge, <înv.> menstruale, menstruă, tocmeală, venire la fire, indispoziţie. menstrual, -ă adj. 1 (med.) catamenial. A luat un analgezic contra durerilor menstruale. 2 (înv.) v. Lunar. Mensual. menţine menstruale s.f. pl. v. (fiziol.; înv.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. menstruaţie s.f. (fiziol.) ciclu, ciclu menstrual, menoree, menstre, period, lună, soroc, <înv. şi reg.> poală, poală roşie, poale femeieşti (v. poală), belea, boală lumească, bubă lumească, fire, floare lunatică, lohoane (v. lohon), morb lumesc, orândă1, patimă lumească, rând, rânduială, regulă, sărbători (v. sărbătoare), scurgere de sânge, <înv.> menstruale, menstruă, tocmeală, venire la fire, indispoziţie. Menstruaţia apare la femeie începând din perioada pubertăţii până la menopauză. menstruă s.f. (fiziol.; înv.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. mensual adj. lunar, <înv.> lunovnic, menstrual. Revista are apariţie mensuală. mensurăbil, -ă adj. (latin.; despre mărimi, valori etc.) v. Măsurabil, mentâl, -ă adj., s.n. = mintal, mentalitate s.f. (sociol.) psihologie, optică. Este greu ca o colectivitate supusă unei anumite influenţe să-şi schimbe mentalitatea imediat. mentă s.f. (bot.) 1 (şi, reg., mintă-de-grădină, mintă-moldovenească) Mentha piperita; camfor, izmă, diană, izmă-de-leac, ferent, giugiumă, izmă-bună, izmă-dom-nească. 2 (şi, reg., mintă-de-cămpuri, mintă-sălbatică, art., minta-calului) Mentha sil-vestris; izmă, minta-calului (v. mintă), mintă-de-câmpuri, mintă-sălbatică, voieştniţă. 3 mentă-creaţă = Mentha crispa-, izmă-crea-ţă, diană, iarbă-creaţă, izmă-bătrânească, izmă-turcească, trandafir; (art.) menta-broaş-tei = Mentha aquatica; izma-broaştei (v. izmă), izma-apei (v. izmă), izma-bălţilor (v. izmă), minta-lângorii (v. mintă), voieştniţă; (reg.; în forma mintă); mintă-turceascăv. Ci-tronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis); (art.) minta-lângorii v. Izma-broaştei (v. izmă). Menta-broaştei (Mentha aquatica); minta-mâţei v. Cătuşnică (Nepeta cataria). menton s.n. (anat.) barbă, bărbie, genion, balţ2, gherghină2. în urma căderii, a rămas cu o cicatrice pe menton. mentoniăr, -ă adj. (anat.) genian. Chirurgul plastician îi măsoară unghiul mentonier. mentor s.m. 1 călăuză, îndrumător, povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, <înv.> povaţă, tocmitor, busolă, dascăl, învăţător, tată, sfeşnic. Mama i-a fost mentor toată viaţa. 2 mentor spiritual = filosof, guru, înţelept. Este un mentor spiritual foarte cunoscut. 3 (pedag.; în trecut; înv.) v. Preceptor, menţine vb. III. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, fiinţe, părţi ale corpului etc.) a (se) conserva, a (se) păstra, a (se) ţine. Tenul şi-a menţinut prospeţimea. Mobila s-a menţinut foarte bine de-a lungul anibr. 2 tr. (compl indică fiinţe sau viaţa lor; adesea cu determ. „în viaţa) a păstra, a ţine. Doctorii îl menţin în viaţă cu ajutorul aparatebr. Aparatele îi menţin viaţa până i se va face transplantul de inimă. 3 tr., refl. a (se) păstra, a (se) reţine. Ceaţa menţine umezeala în atmosferă. Medicamentul i-a menţinere fost recomandat pentru ca apa să nu se menţină în exces în organism. 4 tr. (compl. indică fenomene fizice, chimice sau stări sufleteşti, situaţii, conflicte etc.) a întreţine, <înv. şi pop.> a păzi, a alimenta, a hrăni, a susţine. Menţine focul cu lemne. Amintirile îi menţin creativitatea. 5 tr. (cu determ. care indică locul, postul, poziţia etc.) a păstra. A reuşit să-şi menţină postul de profesor la şcoală cât timp a fost plecat în străinătate. Căpitanul menţine direcţia navei. 6 tr. (compl. indică relaţii interumane) a păstra, a ţine, <înv.> a păzi A menţinut legătura cu prietenii din liceu. 7 tr. a întreţine, a păstra, a cultiva. Preferă să menţină relaţiile cu persoane erudite. 8 tr.,refL (rar, compl. sau sub. indică oameni) v. Hrăni, întreţine. Susţine. Ţine. II refl. 1 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui Multe specii de animale se menţin pe Pământ din timpuri străvechi 2 (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a ţine. Palatul se menţine din sec. al XlX-lea. 3 (despre stări, situaţii, amintiri etc.) a dăinui, a dura2, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui, a pluti. Frica se menţine încă în sufletul ei. Amintirea bunicilor se menţine până astăzi. menţinere s.f. 11 conservare, păstrare, ţinere. Arheologii se ocupă cu menţinerea relicvelor în stare bună. Menţinerea documentelor vechi a fost făcută prin tehnici speciale. 2 (adesea cu determ. locale) păstrare, reţinere. Ceaţa este o cauză a menţinerii umezelii în atmosferă. Medicamentul i-a fost recomandat pentru evitarea menţinerii apei în organism. 3 întreţinere, alimentare. Intenţia unor grupuri de interese a fost, la un moment dat, menţinerea conflictelor sociale. 4 (rar) v. Alură. Atitudine. Port1. Poză. Poziţie. Ţinută. I11 păstrare, perpetuare. Ecologiştii militează pentru menţinerea unor specii de animale pe cale de dispariţie. 2 dăinuire, persistenţă, persistare, <înv.> persistere, stăruială, stăruinţă, stârnire. Unii oameni îşi păstrează tinereţea spirituală prin menţinerea amintirii copilăriei fericite la maturitate. menţiona vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) a aminti, a arăta, a cita, a indica, a numi, a pomeni, a semnala, a semnaliza, <înv.> a memora, a prenumi, a semnui, a atinge. Autorul a menţionat în introducerea lucrării problemele principale ce urmau a fi tratate. 2 (compl indică fapte, evenimente etc.) a consemna, a înregistra, a preciza, a reţine, a specifica. Ca istoric, îi revine sarcina de a menţiona evenimentele politice majore. 3 a arăta, a indica, a preciza, a semnala, a specifica, <înv.> a specializa. Buletinul meteorologic a menţionat recomandările specialiştilor referitoare la caniculă 4 (jur.; compl indică clauze, condiţii, principii etc.) a hotărî, a prescrie, a prevedea, a specifica, a stabili, a statua, a stipula, <înv. şi pop a slobozi, a suna, <înv.> a merge. Notarul a menţionat în contract obligaţiile celui care ia pământul în arendă. menţionâbil, -ă adj. citabil. Printre faptele menţionabile se înscrie şi actul său de curaj. menţionare s.f. 1 amintire, citare, indicare, menţiune, pomenire, semnalare, semnalizare, <înv.> pomană. Menţionarea studiilor folosite într-o cercetare ştiinţifică este obligatorie. 2 consemnare, înregistrare, precizare, specificare, <înv.> scriptură. Ca istoric, îi revine sarcina menţionării evenirfîentelor politice majore. 3 indicare, precizare, semnalare, specificare. Buletinul meteorologic a cuprins şi menţionarea recomandărilor specialiştilor referitoare la caniculă. menţionât, -ă adj. (despre oameni, studii, evenimente etc.) amintit, citat2, indicat, pomenit, semnalat, <înv.> vorbit2. Studiul menţionat este una dintre cele mai bune cercetări ale problemei în discuţie. menţiune s.f. I amintire, citare, indicare, menţionare, pomenire, semnalare, semnalizare, <înv.> pomană. II (concr.) 1 consemnare, însemnare, notaţie, notă, notare1, inscripţie, <înv.> izvod, semn. îi citeşte menţiunile făcute cu creionul pe marginea filelor cărţii. 2 indicaţie, însemnare, notă, notificare, notificaţie, observaţie, precizare, specificare, specificaţie. Pe cererea candidatului sunt câteva menţiuni ale directorului instituţiei. menuiserie s.f. (livr.) v. Tamplărie. menzfl s.m., s.n. (înv.) I s.m. v. Curier. Mesager. Ştafetă. II s.n. (transp.) 1 <înv.> olac, olă-cărie, poştă1. Menzilul era serviciul de transport pentru călători şi corespondenţă, folosit, în provinciile româneşti, înaintea introducerii căilor ferate. 2 <înv.> menzilhanea. Menzilul era staţia de poştă unde se schimbau caii. 3 v. Diligenţă1. Poştalion. Poştă1, menzilhanea s.f. (transp.; înv.) <înv.> menzil. mepacrînă s.f. (farm.) atebrină. Mepacrina este folosită în tratamentul malariei şi al teniazei. mepriză vb. I. tr. (fran.; înv.; compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsidera. Dispreţui. Nesocoti. mercantil, -ă adj. 1 (despre oameni) interesat, materialist. Persoanele mercantile ignoră importanţa spiritului. 2 (com.) comercial, negustoresc, <înv.> emboricesc. Are un spirit mercantil foarte bine dezvoltat. mercantilism s.n. 1 (com.) comercialism. întreaga lume este dominată de mercantilism. 2 (econ polit.) mercantilism timpuriu = sistem monetar. Mercantilismul timpuriu reprezintă totalitatea monedelor existente la un moment dat într-o ţară şi a raporturilor stabilite între valorile lor. mercaptân s.m. (chim.) tioalcool, tiol. Mer-captanul are miros neplăcut şi este folosit la odorizarea gazelor combustibile. mercaptobenzen s.m. (chim.) fenil mercap-tan, tiofenol. Mercaptobenzenul este un lichid cu miros pătrunzător. merce s.f. (econ.; înv.) v. Articol. Marfa. Produs. mercede s.f. (ital; înv.) v. Răsplată. Recompensă. mercenar s.m. (milit.) <înv.> arvat2, haiduc, jol-dunar, lefegiu, levent, năimit, ostaş cu leafa, sim- 11054 briaş, simbriot, stipendiar, stipendiat A luptat ca mercenar în războiul din zona de conflict. mercenariât s.n. (milit.) mercenarism. Din mercenariat a câştigat mulţi bani. mercenarism s.n. (milit.) mercenariat. merchez s.n. 1 (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. 2 (reg.) v. înţeles1. Raţiune. Rost. Semnificaţie. Sens. mercur s.n. (chim.) hidrargir, argint-viu. Mercurul are multiple întrebuinţări în tehnică şi în medicină. mercuriâr s.m. (înv.) v. Consilier. Povăţuitor. Sfătuitor. Sfetnic. meredeu s.n. (reg.) 1 (pese.) v. Minciog. 2 (la stână) v. Răvar. meregiu s.m. (reg) v. Paznic. Pândar. meremet s.n. (înv. şi reg.) 1 v. Refacere. Reparare. Reparat1. Reparaţie. 2 (deprec.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1, meremetiseălă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Refacere. Reparare. Reparat1. Reparaţie. 2 v. înnoire. Refacere. Restaurare. Restauraţie1, meremetisi'vb. IV. tr. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) v. Reface. Repara. 2 (compl indică monumente, construcţii, picturi etc.) v. înnoi. Reface. Restaura. meremetisi're s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Refacere. Reparare. Reparat1. Reparaţie. 2 v. înnoire. Refacere. Restaurare. Restauraţie1. meremetisit1 s.n. (înv.) 1 v. Refacere. Reparare. Reparat1. Reparaţie. 2 v. înnoire. Refacere. Restaurare. Restauraţie1. meremetisit2, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) v. Refăcut. Reparat2. 2 (despre monumente, construcţii, picturi etc.) v. Refăcut. Restaurat, mereoâră s.f. (bot.; reg.) 1 v. Viorea (Scilla bifolia). 2 (lapl. mereoare) v. Toporaş. Topo-raşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pă-dure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viore-le-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). mereor adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare;reg.) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit Uşor2. Uşurel, mereu, -eie adv., adj. I adv. (modal) 1 constant, continuu, invariabil,încontinuu, întruna, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit,nonstop,permanent, pururi,veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc mereu. 2 continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, necontenit, neîncetat, permanent, pururi, totdeauna, veşnic, necurmat Opera eminesciană rămâne mereu un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi 3 întruna, totuna Nu cedează sub nicio formă, ţinând-o mereu pe a lui 4 (în opoz cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare; reg.) v. Agale. Alene. Binişor. DomoL încet încetineL încetişor. Lent Lin2. Liniştit Uşor2. Uşurel II adj. 1 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni a unei situaţii a unui 1055| sentiment etc.; înv. şi reg.; despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit Necurmat Neîncetat Neîntrerupt Nesfârşit2. Neslăbit Permanent Perpetua Veşnic 2 (în opoz. cu „mic”; înv. şi reg.; despre întinderi de pământ, teritorii ţinuturi etc.) v. Cuprinzător. Extins. Imens. întins2. Larg. Mare1. Vast2.3 (în opoz cu „eterogen”; înv. şi reg.; despre un tot, un ansamblu etc) v. Omogen. Unitar. 4 (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Degerat îngheţat 5 (med, med vet; reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paralizat 6 (lapl merei; în opoz. cu „puţin”; reg; despre fiinţe, obiecte, lucruri etc)v. Des-tuL Mult Numeros. mereuăş adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare; reg.) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel, mereuţ adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare; reg.) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel, mergător, -oăre adj., s.m. I adj. (pop.; despre corpuri lichide sau gazoase) v. Curgător. Fluid. II s.m. (lapl. mergători;fam.) 1 v. încălţăminte. 2 (adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuinţarea) v. Pantof, mergătură s.f. (rar) v. Deplasare. Mergere. Mers. Mişcare. Umblet, merge vb. DL intr. 11 (despre fiinţe; de obicei cu determ. modale sau locale) a se deplasa, a se mişca, a umbla, a se purta, <înv. şi reg.> a păsa2, a pohodi, <înv.> a deştinde. Bolnavul s-a dat jos din pat şi a început să meargă prin cameră. 2 (despre oameni, vehicule etc; cu determ locale sau modale) a circula, a se deplasa, a se mişca, a umbla. Merge prin oraş doar pe jos. 3 (aeron.; despre avioane, elicoptere etc.) a zbura. Avionul merge cu 1000 km pe oră. 4 (nav.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.; de obicei cu determ. locale) a naviga, a pluti, a corabia, a umbla, a trece, <înv. şi reg.> a nota2, <înv.> a corăbieri, a înota, a preaînota, a preanota, a vâsli. Vaporul merge spre Turcia. A mărit cu câteva noduri viteza cu care merge şalupa. 5 (despre păsări acvatice) a pluti. Lebedele merg pe apă. 6 (despre peşti) a înota. Se văd peştii mergând pe fundul apei. 7 (despre oameni; cu determ. locale) a trece. Fiind în drum, merge şi pe la farmacie. 8 (despre fiinţe; cu determ. care indica distanţe) a face, a parcurge, a străbate, a depăna. Merge zilnic kilometri între casă şi serviciu. 9 (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a străbate, a traversa, a trece, a umbla. în concediu a mers prin munţi 10 (despre fiinţe, vehicule, cursuri de apă etc) a coti, a o lua, a oblica, a face, <înv.> a şovăi1. Fluviul merge la stânga. 11 (despre fiinţe; urmat de determ. locale) a se da2, a se deplasa, a se duce2. Soldaţii merg cu doi paşi în faţă. 12 (despre oameni; cu determ. locale) a se deplasa, a se duce2, <înv. şi pop.> a se transporta. A mers până la Bucureşti pentru a încheia o afacere. 13 (despre oameni; cu determ locale) a se deplasa, a se duce2, a umbla. A mers prin toate farmaciile pentru a-şi găsi medicamentele. 14 (despre oameni; adesea cu indicarea direcţiei) a se duce2, a ieşi, a pleca, <înv. şi pop.> a mâneca, a pomi, a se mişca, <înv. şi reg.> a păsa2. Unde mergi la ora asta? 15 (despre oameni; cu determ. locale introduse prin prep. „prin”, „în”, „pe” care indică locuri, ţări, aşezări, obiective turistice etc) a vedea, a vizita, a cerca, a cerceta, a petrece, <înv.> a socoti. îi place să meargă prin muzee. în concediu a mers în câteva capitale europene. 16 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „la”) a se duce2, a vedea, a vizita, a frecventa. în fiecare sâmbătă merge la mătuşa ei. 17 (despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre’) a apuca, a se îndrepta, a o lua, a păşi, a pleca, a pomi, a se îndruma, a se orienta, a purcede, a se purta, <înv. şi reg.> a năzui, a arădui, a întroloca, <înv.> a năvădi, a pomi. La plecare, gazda merge cu musafirii până la poartă. 23 (în opoz. cu „a intra”; despre fiinţe; de obicei urmat de determ. locale) a ieşi, <înv. şi pop.> a purcede. A mers în stradă pentru a vedea parada militară. Copilul vrea să meargă afară, la joacă. 24 (în opoz. cu „a ieşi”; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „în”, care indică un spaţiu delimitat) a intra, a păşi, a pătrunde, a veni, a luntra, <înv.> a deştinde. Au mers în peşteră printr-o spărtură a muntelui. A închis câinii pentru a nu merge în grădină. 25 (milit; despre tineri; cu determ. „în armată”, „la armată”, „la oaste’) a intra, a se înrola. Băieţii lor merg în armată. 26 (despre oameni; înv. şi pop.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, care indică ajutor, sprijin, înţelegere, bunăvoinţă, îndurare etc. din partea cuiva) v. Apela. Cere. Recurge. Solicita. 27 (pop.; despre oameni) v. Angaja. Intra. încadra. Tocmi. 28 (în opoz. cu „a pleca”; pop.; despre fiinţe) v. înapoia2. întoarce. Reveni1. Veni. 29 (pop.; despre ape) v. Curge. 30 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; pop.; despre unele secreţii) v. Aluneca. Curge. Luneca. Picura. Prelinge. Scurge. 31 (înv.; cu determ. introduse prin prep. „la’) v. Consulta. întreba. 32 (înv.; despre fiinţe sau, p. ext., despre vehicule, vase etc. care se deplasează; de obicei cu determ. locale, exprimate prin adv. sau introduse prin prep. „la”, „în”, ,până la”, „până în) v. Accede. Ajunge. Sosi. Veni. I11 (despre drumuri, căi de comunicaţie etc.; cu determ. locale) a duce2, a se îndrepta. Cărarea merge spre schit 2 (despre terenuri, loturi etc.; cu determ. introduse prin prep. „până la”, „până în’) a ajunge, a da2, a se întinde. Livada merge până la malul lacului. 3 (fiz.; rar, despre radiaţii, energii, unde etc.) v. Propaga. Transmite. Trece. 4 (pop.; despre flăcări, incendii etc.) v. Extinde. întinde. Propaga. Răspândi. 5 fig. (pop. şi fam.; despre ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. mericism Duce2. împrăştia. întinde. Pătrunde, Propaga Răspândi. Răzbate. Transmite. Trâmbiţa. Vehicula. Zbura. 6 fig. (pop. şi fam.; despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) v. Circula. Extinde. împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Transmite. III 1 (despre activităţi, acţiuni, fenomene etc.; adesea urmat de determ. modale) a se desfăşură, a evolua. Noua sa afacere merge bine. 2 a se dezvolta, a înainta, a progresa. Societatea din statele avansate merge spre o formă superioară de civilizaţie. 3 (tehn.; despre aparate electrice, mecanisme, motoare cu explozie etc.) a. se aprinde, a funcţiona, a lucra, a umbla. Radioul nu mai merge. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni; urmat de determ. modale) a o duce2, a face. Fiica ei s-a stabilit în străinătate şi îi merge foarte bine. 5 (despre oameni; determ. prin „înainte”, „tot înainte’) a se ambiţiona, a se încăpăţâna, a se încrâncena, a se îndărătnici, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui, a păzi, a se întărâta. Merge înainte cu susţinerea unui punct de vedere fals. 6 (fam.; despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Izbuti. Prinde. Reuşi. 7 (constr. cu un pron. pers. în dat; înv.; despre alimente) v. Prii. IV1 (despre materiale, materii etc.) a se consuma1, a intra. La prepararea acestor aperitive merge multă maioneză. 2 (mat.; despre numere) a se cuprinde, a intra. Trei merge în 9 de trei ori. V1 (despre culori sau nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) a se armoniza, a se asorta, a se combina, a nuanţa, a se potrivi, a se lovi, <înv.> a se armonia, a se armoni-rui, a se cola, a se maria. Culorile merg perfect în ţinuta vestimentară a vedetei pentru festivitate. 2 (despre manifestări, atitudini ale oamenilor, despre ţinută etc.; cu determ. introduse prin prep. „cu”; mai ales în constr. neg.) a cadra, a corespunde, a se potrivi, <înv. şi reg.> a veni. Asemenea comportare nu merge cu titlurile lui. Ţinuta lui lejeră nu merge cu acest eveniment solemn. 3 impers. a se putea. Nu merge să-l desconsideri atât de mult. 4 (jur.; înv.; despre clauze, condiţii, principii etc.) v. Hotărî. Menţiona. Prescrie. Prevedea. Specifica. Stabili. Statua. Stipula. VI (despre oameni) a purta, a umbla. Iama mergem cu haine groase. Vara merge cu pălărie de soare. mergere s.f. 11 deplasare, mers, mişcare, umblet, ambulaţie, mergătură, umblătură, <înv.> deplasament, marş, merset. Mergerea pe jos după masă este recomandată de medic 2 ducere, mers, plecare, pornire. După mergerea părinţilor de acasă, copiii au început să facă obrăznicii. 3 (înv. şi pop.) v. Acompaniere. Conducere. Ducere. însoţire. întovărăşire. Petrecere. 4 (constr. cu vb. „a se duce”, „a veni” şi precedat mai ales de prep. „în”; înv.) v. Vizită. 5 (înv.) v. înşirare. înşiruire. Perindare. Succedare. Succesiune. II (înv.) mergere-înainte v. Dezvoltare. Evoluţie. înaintare. Mers-îna-inte. Progres. Propăşire. meriă vb. I. refl. (reg.; despre picioarele calului sau, p. ext., despre cai) v. Bate. Cosi. mericism s.n. (fiziol.; la animalele rumegătoare) remasticare, remasticaţie, rumegare, rumegat1, ruminare, ruminaţie, rumeg. meridă |1056 meridă s.f. (bis.; înv.) <înv.> cest1. La prosco-midie, preotul taie meride din prescură pentru euharistie. meridian s.n. 1 (geogr.; şi meridian geografic, meridian terestru) <înv.> cercul de amiazăzi (v. cerc), cercul miezizilei (v. cerc), linia amiază-zei (v. linie), miazăzian. Meridianele servesc la stabilirea longitudinii geografice. 2 (geogr.) meridian de origine = (art.) meridianul zero = primul meridian (v. prim1). Meridianul zero trece prin oraşul Greenwich (Marea Britanie) şi este folosit ca origine pentru măsurarea bngitu-dinilorgeografice. 3 (astron.) meridian ceresc = <înv.> cerc orar. Meridianul ceresc este cercul după care se intersectează sfera cerească cu oricare plan care trece prin axa universului; (art.) meridianul locuim = linie meridiană- Meridianul locului este linia de intersecţie a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. meridional, -ă adj. (geogr.; în opoz. cu „boreal”, „nordic”, „septentrional”) 1 austral, sudic. Emisfera meridională se află la sud de ecuator. 2 (despre regiuni, teritorii, ţări, localităţi etc) sudic, <înv.> meridionalicesc. Coasta meridională a Carpaţilor este acoperită cu păduri de foioase. A vizitat multe ţări europene meridionale. meridionalicesc, -eăscă adj. (înv.; despre regiuni, teritorii, ţări, localităţi etc.) v. Meridional. Sudic. merindă vb. I. intr. (înv. şi reg,) v. Dejuna. Prânzi. merindăre s.f. (reg.) merindăriţă, me-rindeaţă. în merindăre se înveleşte hrana. merindăriţă s.f. (reg.) merindăre, me-rindeaţă. merinde s.f. pl. 1 (rar) v. Dejun. Masă1. Masă de prânz (v. masă1). Prânz. 2 (pop.) v. Aliment Hrană. Mâncare. merindeăţă s.f. (reg.) merindăre, merindăriţă. merinoi s.n. (arg.) v. Asasinat1. Crimă. Ho-micid. Moarte. Omor. Omorâre. Omucidere. Ucidere. merişor1 s.m. (bot.) 1 (şi merişor-de-munte) Vaccinium vitis idaea; coacăz-de-munte,smir-dar, coacăză, cocăzar, stropşeli (v. strop-şeală). 2 Pyrola secunda; perişor2, bră-bănoc, limă1, verdeaţa-iemii (v. verdeaţă). 3 (reg.; şi merişor-turcesc) v. Barba-ca-prei (v. barbă). Cimişir (Buxus sempervirens). 4 (reg.) v. Brăbănoi (Pyrola rotundifolia). 5 (reg.; şi merişor-ghimpos) v. Ghimpe1. Ghim-pe-pădureţ (v. ghimpe1) (Ruscus aculeatus). 6 (reg.) v. Rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum). 7 (reg.) v. Saschiu (Vvnca herbacea şi Vinca minor). 8 (reg.) v. Scoruş. Sco-ruş-de-munte. Scoruş-păsăresc. Scoruş-sălba-tic (Sorbus aucuparia). 9 (reg.) v. Rododendron. Smirdar (Rhododendron kotschyi). 10 (reg.) v. Sunătoare (Hypericum macula-tum). 11 (la pl; reg.) merişoare-sălbatice v. Ruginare (Andromeda polifolia). merişor2 s.n. (reg.) cearcă, mingişoară. Primul ou care se vopseşte la Paşte este numit, în unele zone ale ţării, merişor. merit s.n. valoare, <înv.> destoinicie, fală, vrednicie. Criticul a subliniat meritul noului roman al cunoscutului scriitor. merită vb. 1.1 tr. <înv.> a învrednici, a meri-tarisi, a podobi. Pentru rezultatul obţinut la olimpiadă, merită laudele colegilor. îşi merită soarta. 2 intr. impers. a face, a renta, a osâmbri. Merită să mergem anul acesta la munte. I se pare ieftin, merită să-l cumpere. 3 tr. a i se cuveni. El merită medalia. meritălă s.f. (bot.; rar) v. Internod. meritarisi vb. IV. tr. (înv.) v^Merita. meritat, -ă adj. (despre recompense, pedepse etc.) cuvenit, <înv.> cuviincios, căzut. Pentru cele făcute a primit pedeapsa meritată. meriteănă s.f. (gosp.; reg.) v. Polonic, meritoriu, -ie adj. 1 lăudabil, merituos. A avut o iniţiativă meritorie în ceea ce priveşte acordarea premiilor. 2 (despre fapte, acţiuni ale oamenilor sau despre creaţii ale spiritului, opere de artă etc.) merituos, valoros, decoros, <înv.> îmbunătăţit, inspirat. Iniţiativa tinerilor de a ajuta copiii dintr-un orfelinat este meritorie. Noua sa compoziţie este o lucrare meritorie. merituos, -oăsă adj. 1 lăudabil, meritoriu. 2 (despre fapte, acţiuni ale oamenilor sau despre creaţii ale spiritului, opere de artă etc.) meritoriu, valoros, decoros, <înv.> îmbunătăţit, inspirat. 3 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> eme-ritat, ispitit, mândru, practic, practicos, prac-tisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist merituos. Colectivul are nevoie de un programator merituos. Este un cercetător merituos în astronautică. meriză s.f. (reg.) v. Stanişte. merizătoăre s.f. (reg.) v. Stanişte. meriziş s.n. (reg.) v. Stanişte. merizişte s.f. (reg.) v. Stanişte. meriziştină s.f. (reg.) v. Stanişte. meriziu s.n. (geogr.; înv.) v. Miazăzi; Sud1, merizuş s.n. (reg.) v. Stanişte. mermer s.n. (constr.; turc.; înv.) v. Stuc. Stu-caj. Stucărie. merogamie s.f. (foo/.) microgamie. Prin me-rogamie o celulă se divizează în mai mulţi gameţi. merogmă s.f. (ind. alim.; reg.) v. Aromat1. Condiment. Ingredient. Mirodenie, meroi, -oaie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albăstriu. Albăstrui, merop s.m. (omit.; înv.) v. Albinar. Albinărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). mers sjl 11 deplasare, mergere, mişcare, umblet, ambulaţie, mergătură, umblătură, <înv.> deplasament, marş, merset Mersul pe jos după masă este recomandat de medic. 2 circulaţie, umblet, purtare. Treptele s-au tocit de la mersul pe ele. 3 (adesea urmat de determ. care arată felul) călcătură, mişcare, pas2, păşire, păşit, umblat1, umblet, picior, <înv. şi pop.> mersătură, mersură, hod2. îl recunoaşte după mers. 4 (med.) mers stepat = stepaj. Mersul stepat este o formă patologică de mers, provocat de paralizia nervului sciatic exterior. 5 ducere, mergere, plecare, pornire. 6 (rar) v. Curgere. I11 desfăşurare, dezvoltare, evoluţie, şiretenie2, <înv.> umblet, curgere, curs1, film. Urmăreşte cu atenţie mersul evenimentelor. 2 mers-înainte = dezvoltare, evoluţie, înaintare, progres, propăşire, avansare, <înv.> mergere-înainte, pricopsire, progresie, prohorisire, creştere, pas2, pas înainte (v. pas1), înălţare, ridicare, săltare. Memd-înainte al societăţii este un deziderat al tuturor. 3 (tehn.) funcţionare, <înv.> lucrare. Mersul intemetului creează uneori probleme. 4 (înv.) v. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem, mersătură s.f. (înv. şi pop.; adesea urmat de determ. care arată felul) v. Călcătură. Mers. Mişcare. Pas2. Păşire. Păşit. Umblat1. Umblet, merset s.n. (înv.) v. Deplasare. Mergere. Mers. Mişcare. Umblet. mersi interj, (mai ales fam.) 1 mulţumesc!, bogdaproste!, mulţam! Mersi! Nu pot mânca nimic. 2 (iron.) bravo!, halal! Mersi! Aşa răsplată! mersină s.f. (bot.; reg.) v. Scoruş. Sco-ruş-de-munte. Scoruş-păsăresc. Scoruş-sălba-tic (Sorbus aucuparia). mersoăre s.f. (reg.) v. Trai. Viaţă, mersură s.f. (înv. şi pop.; adesea urmat de determ. care arată felul) v. Călcătură. Mers. Mişcare. Pas2. Păşire. Păşit. Umblat1. Umblet, mertic s.n. 1 (în trecut) otic, oticău. Cu merticul se cântăreau cerealele la moară. 2 (înv.) v. Porţie. Raţie, meruc, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Lila. Liliachiu. Micşuniu. Mov. Violet. Vioriu. merzlotă s.f. (pedol.) 1 molisol, pergelisol, permafrost. Merzlotă este stratul de sol din regiunea cercului polar de nord care se dez-gheaţă în timpul verii polare la suprafaţă. 2 pergelisol, permafrost. Merzlotă este stratul de sol îngheţat permanent. mesădă s.f. (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). mesager, -ă s.m., s.f. 11 s.m. crainic, sol1, trimis1, vestitor, lipcan, strigător, crancău, <înv.> aprod, orator, poslaneţ, poslanic, pristav, telal, trompetar, mag1. Mesagerul a adus ştiri îmbucurătoare. 2 s.m. curier, ştafetă, <înv. şi reg.> olac, olăcar, <înv.> alergător, menzil, paie, pezodrom, pion, poştă1, ştafetar, tabelar, tătar, umblător, vătăşel. Mesagerii duc corespondenţa soldaţilor mobilizaţi. 3 s.m., s.f. delegat emisar, împuternicit, reprezentant, sol1, trimis1, reprezentator, <înv. şi reg.> tist, mânat, <înv.> deputat, misit, rugător, so-litor, vornic. La congres, mesagerii străini au fost în număr mare. II s.m. (art.; relig.) mesagerul lui Dumnezeu = arhanghel, <înv.> arhistrateg, voievod. Mesagerii lui Dumnezeu sunt căpeteniile îngerilor. mesagerie electronică s.f. (inform.) e-mail, mail, poştă electronică (v. poştă1). Corespondează cu prietena ei din Canada prin mesagerie electronică. 1057| mestecat mesaj s.n. 1 (adesea cu determ. care indică specificul, destinaţia etc.) anunţ, aviz, comunicare, încunoştinţăre, înştiinţare, <înv. şi reg.> ţidulă, <înv.> otpis. A primit acasă un mesaj de la regia de distribuţie a gazelor. 2 ştire, veste, <înv.> solie. Mesajele din zona sinistrată ajung cu greu la public. 3 înţeles1, semnificaţie, sens, <înv. şi pop.> tâlc, tiririm, <înv.> socoteală, dedesubt, clenci, ichi. Mesajul discursului este unul politic. mesâlă s.f. (reg.) v. Faţă de masă. mesatină s.f. (livr.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată, Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). mesănică s.f. (reg.) v. Faţă de masă. mesăpi s.m. pl. (în Antic.) iapigi. Mesapii au locuit în Mesapia, un ţinut din sudul Italiei de astăzi. mesăş s.m. (mai ales lapl mesaşi; reg.) v. Me-sean. mesă s.f. (relig. creştină) 1 (la catolici şi luterani; şi nm. pr.) liturghie, misă, sfânta slujbă (v. sfânt). Mesa este partea principală a slujbei, oficiată duminica şi în timpul sărbătorilor religioase, în cadrul căreia are loc săvârşirea sfintelor taine. 2 (muz.) misă. Mesa este o compoziţie muzicală pentru cor şi solişti, scrisă pe textul tradiţional al liturghiei catolice. mesăl subst. (reg.) v. Cuţit, mescalmic, -ă adj. fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) exaltat, excesiv, frenetic, delirant. Nu-i plăceau aplauzele mescalinice. mescătoăre s.f. (gosp.; reg.) 1 v. Căldare. Găleată. 2 v. Ciubăr. mescător s.m. (în Ev. Med, în Ţările Rom.; înv.) v. Paharnic. meschericios, -oăsă adj. (reg.; despre fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, meschin, -ă adj.,s.m.,s.f. 11 adj. (în opoz. cu „generos”, „nobil”; despre oameni sau despre manifestări ale lor) mic, sordid. Este un individ meschin, lipsit de generozitate şi de nobleţe sufletească. 2 adj. (despre oameni, despre manifestări, acţiuni ale lor sau despre medii sociale) îngust, limitat, mărginit, obtuz, plat2, redus, strâmt. Este un spirit meschin, care nu poate discerne valorile. Trăieşte într-un cerc meschin, dominat de un sentiment de automulţumire. 3 adj.,s.m.,s.f. (în opoz. cu „altruist”) egoist, individualist, iubitor de sine, <înv.> filavt, siniubitor. Este un om ursuz, rece şi meschin. 4 adj. (despre preocupări, gânduri etc. ale oamenilor) banal, mărunt, mediocru, neînsemnat. Se lasă condus numai de interese meschine. Şi-a pierdut toată ziua cu treburi meschine. 5 adj., s.m., s.f. (rar) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit II adj. (rar) 1 (despre locuinţe) v. Sărăcăcios. Umil. 2 (mai ales despre interioare) v. Mizer. Mizerabil. Sărac. Sărăcăcios. Umil. meschinărie s.f. 1 îngustime, micime, mărunţime. Multă meschinărie este în ziua de astăzi! 2 (rar) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. mescioără s.f. 11 (pop. şi fam.) v. Măsuţă. 2 (fam.; adesea cu determ. „de noapte”) v. Noptieră. 3 (reg.) v. Faţă de masă. II (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Gresie. Perinoc. meseăn, -ă s.m., s.f. (mai ales la pl meseni) masă1, meselnic, mesaş. Mesenii închină în cinstea mirilor. mesei subst. (reg.) v. Pahar, meseleu s.n. (reg.) 1 (constr.) v. Bidinea. 2 meseleu mic = meseleu micuţ v. Pensulă, meseleuâş s.n. (reg.; şi meseleuaş mic, me-seleuaş micuţ) v. Pensulă, meseleuţ mic s.n. (reg.) v. Pensulă, meseli vb. IV. tr. (constr.; reg.; compl. indică pereţi, încăperi, clădiri etc.) v. Spoi. Varui. meselnic s.m. (mai ales lapl. meselnici;pop.) v. Mesean. meserătăte s.f. (înv.) 11 (în opoz. cu „bogă-ţie,T) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 2 v. Maledicţie. Nefericire. Nenoroc. Nenorocire. II fig. (relig. creştină; înv.) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostivire, meserciu s.m. (înv.) v. Măcelar, mesereăre s.f. (înv.) v. îndurare. Milă. Milostivire. meserernic, -ă adj. (relig. creştină; înv.; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) v. Bun. îndurător. îngăduitor. Milos. Milostiv. meserî vb. IV. intr., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora. meseriaş, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. meşteşugar, artefice, <înv. şi pop.> meşter, breslaş, <înv.> industriaş, meşteşugareţ, meşteşugarnic, meşteşugaş, artizan. Mecanicul care le întreţine maşina este un bun meseriaş. 2 s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). II adj. (fam.) 1 (despre oameni) v. Abil. Şiret3. Şmecher. Viclean. 2 (despre oameni) v. Dotat, înzestrat. Talentat. 3 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. 4 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Bun. Izbutit. Reuşit. Valoros, 5 (despre mâncăruri) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Plăcut. Savuros. 6 (despre băuturi) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Licoros. Plăcut. Savuros. meserie s.f. 11 meşteşug, meşteşugărie, <înv. şi reg.> meşterie, zănat, breaslă, mă-istorie, <înv.> industrie. A învăţat repede regulile meseriei. O meserie bine făcută aduce numai satisfacţii. 2 carieră, îndeletnicire, ocupaţie, profesie, <înv. şi reg.> meşterie, breaslă, lefterie, <înv.> cin1, marafet, epanghelmă. Te gândeşti la meseria de medic sau la cea de avocat? II (tehn.; înv.) v. Atelier, meserieşesc, -eăscă adj. (rar) v. Meşteşugăresc. mesemiţă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Carmangerie. Măcelărie. 2 fig. (înv.) v. Abator. Carnaj. Masacru. Măcel. Omor. mesi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Chefui. Petrece. Veseli. mesia s.m. art. 1 (relig. creştină; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mielul Domnului (v. miel). Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Nazareeanul, Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v.fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). Ne închinăm lui Mesia. 2 fig. salvator. Eroul acestui film SF ajunge să fie, până la urmă, un mesia al universului. mesiănic, -ă adj. 1 profetic. Poetul a fost un spirit mesianic. 2 mesianist. Adunările mesianice erau caracteristice perioadelor de început ale creştinismului. mesianist, -ă adj. mesianic, mesing subst. (reg.) v. Alamă, mesişoără s.f. (reg.) 1 v. Măsuţă. 2 (bis.) v. Pomană. Praznic. mesitilenă s.f. (chim.) trimetilbenzen simetric. Mesitilena este o hidrocarbură lichidă, izolată din gudroane. mesîţă1 s.f. (pop.) v. Măsuţă. mesiţă2 s.f. (înv. şi reg.) v. Lună. meslehet subst. (înv.) v. Atribuţie. îndatorire. Rol1. Rost. Sarcină. mesmerism s.n. (biol.) magnetism animal, zoomagnetism. Mesmerismul este fluidul magnetic care străbate toate corpurile însufleţite. messer s.m. (în Ev. Med., în Italia; înv.; ca termen de adresare către preoţi, avocaţi, medici) v. Domn. messi're s.m. (în Ev. Med., în Franţa; înv.; ca termen de adresare către preoţi, avocaţi, medici) v. Domn. mesteacăn s.m. (bot.) 1 Betula verrucosa; betulă. 2 mesteacân-pufos = Betula pu-bescens; mestecănaş. mestec s.n. (rar) v. Mestecare. Mestecat, mestecă vb. I. tr. 1 (compl. indică alimente) a mastica, a amesteca, a dumica. Mestecă cu plăcere covrigi crocanţi. 2 fig. (fam.; compl indică mai ales acţiuni reprobabile) v. Plănui. Premedita, mestecăr s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. mestecăre s.f. 1 mestecat, mestec. Se recomandă ca mestecarea alimentelor să se facă cu precauţie. 2 amestecare, mestecat, mestecătură. Pentru mestecarea gemului când fierbe foloseşte o lingură specială. mestecat s.n. 1 mestecare, mestec. 2 amestecare, mestecare, mestecătură. mestecă |1058 mestecă s.f. (bot.; reg.) v. Răsfug (Chondriîla juncea). mestecălâu s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. mestecănăş s.m. (bot.) Betula pubescens; mesteacăn-pufos. mestecănăt s.n. (colect.; bot.; rar) v. Meste-căniş. mestecăniş s.n. (colect.; bot.) mestecănet, mestecănişte, mestecărie, mesteciş. în mijlocul mestecănişului este o poiană. mestecănişte si. (colect.; bot.; reg.) v. Mestecăniş. mestecărie si. (colect.; bot.; reg.) v. Mestecăniş. mestecătoăre si. (anat.; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. mestecătură si. (pop.) v. Amestecare. Mes-tecare. Mestecat. mestecâu1 s.n. (gosp.) 1 (pop.) v. Făcăleţ. 2 (pop.) v. Făcăleţ. Sucitor. Vergea. 3 (reg.) v. Polonic. mestecau2 s.n. (anat; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. mesteciş s.n. (colect.; bot.; reg.) v. Mestecăniş. mestelnic s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. mesto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) melancolic, meşă si. postişă. Meşa pe care o poartă o întinereşte. meşcă s.f. (gosp.; reg.) v. Bătător, meşferet s.n. (turc.; înv.) v. Conferinţă. Consfătuire. meşghie si. (reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor, meşi s.m. pl. (reg.) 1 v. Cizmă. 2 v. Carâmb. Tureatcă. meşniţă si. (culin.; reg.) v. Păsat. Terci, meşter, -ă sm, si, adj. 11 sm, s.£ (adesea urmat de determ. care indică profesia, specialitatea) maistru, maestriţă, maistoriţă, <înv.> maestru2. Este meşter într-o fabrică. A ajuns meşter croitor. 2 s.m., si. (înv. şi pop.) v. Meseriaş. Meşteşugar. 3 s.m. (pop. şi fam.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Maestru2.4 si. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). 5 s.m. (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Faurmaur. Meştergrindă. II adj. (pop.; despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput meştereăsă si. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). meşteresc, -eăscă adj. (rar) v. Meşteşugăresc meştereşte adv. (modal; rar) v. Meşteşugăreşte. meştergrindă si. (constr.; la casele ţărăneşti; pop.) faurmaur, drăgar, meşter. Meştergrindă este fixată în mijlocul planşeului podului pentru a susţine grinzile transversale. meşteri vb. IV. 11 tr. (tehn.; pop. şi fam.; compl. indică aparate, instalaţii, utilaje etc.) v. Aranja. Potrivi. Regla. Repara. 2 tr. (pop. şi fam.; compl. indică obiecte, lucruri etc.) v. Executa, Face. Realiza. 3 intr. (pop. şi fam.; despre oameni; mai ales urmat de determ. introduse prin prep. „la”, care indică obiectul muncii) v. Lucra. Munci. 4 intr. (pop. şi fam.; compl. indică meserii, profesii, îndeletniciri etc.) v. Exercita. Face. Practica2. Profesa. 5 tr. (pop.; compl. indică obiecte, construcţii, sisteme teh- nice etc.) v. Reface. Repara. II tr. fig. (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocări. Sataniza. meşterie si. (înv. şi reg.) 1 v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. 2 v. Carieră. îndeletnicire. Meserie. Ocupaţie. Profesie. 3 v. Meserie. Meşteşug. meşteritoăre s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). meşteriţă s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). meşterşugătec, -ă adj. (înv.; mai ales despre vorbe, cuvinte) v. Meşteşugit, meşterul vb. IV. (înv.) 1 intr. (despre oameni; mai ales urmat de determ. introduse prin prep. „la”, care indică obiectul muncii) v. Lucra. Munci. 2 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) v. Executa. Face. Realiza. 3 tr. (compl. indică obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) v. Reface. Repara. meşteşug s.n. 11 meserie, meşteşugărie, <înv. şi reg.> meşterie, zănat, breaslă, mă-istorie, <înv.> industrie. 2 artă, dibăcie, iscusinţă, îndemânare, măiestrie, pricepere, stil, ştiinţă, talent, savantlâc <înv.> iscusime, tehnă, perilipsis, clasicitate. Statuia a fost executată cu mult meşteşug. 3 (reg.) v. Lucru. Muncă. Treabă. 4 (art.; milit.; înv.) meşteşugul războaielor v. Artă militară. Război1.111 (înv. şi pop.) v. înţeles1. Raţiune. Rost. Semnificaţie. Sens. 2 (înv. şi pop.) v. Secret2. Taină. 3 (înv. şi pop.) v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. 4 (pop.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. 5 (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 6 (înv.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. III (tehn.; înv. şi reg.) v. Dispozitiv. Mecanism, meşteşugăl, -ă adj. (rar) v. Meşteşugăresc meşteşugăr s.m. meseriaş, artefice, <înv. şi pop.> meşter, breslaş, <înv.> industriaş, meşteşugareţ, meşteşugarnic, meşteşugaş, artizan. Mecanicul care le întreţine maşina este un bun meşteşugar. meşteşugareţ -a adj., son. (înv.) I adj. 1 (despre oameni) v. AbiL Destoinic. Deştept Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput 2 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit Machiavelic. Mincinos. Miro-nosit Nesincer. Perfid Periculos. Pervers. Prefăcut Şiret3. Viclean. 3 (despre oameni) v. Intrigant II s.m. v. Meseriaş. Meşteşugar, meşteşugărnic s.m. (înv.) v. Meseriaş. Meşteşugar. meşteşugaş,-ă adj., s.m. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemâna- tic. Măiestru. Priceput. 2 s.m. v. Meseriaş. Meşteşugar. meşteşugăresc -eăscă adj. meserieşesc meşteresc, meşteşugăl. Conduce un atelier meşteşugăresc, în care se produc covoare din lână. meşteşugăreşte adv. (modal) meştereşte. Se apucă meşteşugăreşte de reparat motorul. meşteşugăreţ, -eâţă adj. (înv.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean, meşteşugărie si. (rar) v. Meserie. Meşteşug, meşteşugesc, -eăscă adj. (rar) 1 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Artistic. Iscusit. Măiestrit. Măiestru. Meşteşugit. 2 (în opoz. cu „natural”; despre lucruri, obiecte etc.) v. Artificial. Contrafăcut. Fals. Imitat Sintetic, meşteşugi vb. IV. tr. (fam.; compl. indică documente, obiecte de artă, mărfuri etc.) v. Contraface. Flasifica. Plăsmui. Ticlui, meşteşugi're si. 11 (înv. şi pop.) v. Complot Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. 2 (pop.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. II (concr.; tehn.; înv. şi pop.) v. Dispozitiv. Mecanism. meşteşugit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) artistic, iscusit, măiestrit, măiestru, meşteşugesc, <înv.> maestros. A realizat o traducere meşteşugită, de mare valoare literară. 2 (mai ales despre vorbe, cuvinte) <înv.> meşterşugătec, întors2. A reuşit s-o cucerească cu vorbe meşteşugite. 3 (în opoz. cu „natural”; rar; despre lucruri, obiecte etc.) v. Artificial. Contrafăcut. Fals. Imitat. Sintetic. 4 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; înv.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat2. Convenţional. Declamativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent. Manierat. Nefiresc. Nenatural. Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Retoric. 5 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; înv.; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2. Convenţional Emfatic Fals. Forţat. Nefiresc. Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefăcut. Silit. Silnic. Studiat2. Teatral. 6 (înv.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. 7 fig. (despre acţiuni, fapte etc.) iscusit, ticluit. Pentru a fi siguri de reuşită, au pus la cale o acţiune meşteşugită. II adv. (modal) artistic, iscusit, măiestrit, măiestru. A cusut meşteşugit haina. meşteşugos, -oăsă adj. (despre oameni) 1 (înv. şi pop.) v. Dotat. înzestrat. Talentat. 2 (înv. şi pop.) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ, îndemânatic. Măiestru. Priceput. 3 (înv.) v. Abil. Şiret3. Şmecher. Viclean. 1059| metateriană metabioza si. (biol) comensualism. Metabio-za este o formă de convieţuire cvasipermanentă între două plante sau între două animale. metabolism s.n. (biol.) proces metabolic. în metabolism există două faze care se succed sau se suprapun continuu: anabolismul şi catabolismul. metacârp s.n. (anat.) metacarpian. Metacar-pul este porţiunea scheletului mâinii cuprinsă între carp şi falange, care este formată din cinci oase dispuse radial. metacarpian s.n. (anat.) metacarp. metacromati'sm s.n. (hist.) metacromazie. Metacromatismul este proprietatea unor elemente histologice de a reacţiona diferit la coloranţi. metacromazie si. (hist.) metacromatism. metacromi'e s.f. (a. plast.) decalcomanie. Metacromia este un procedeu de transpunere a unor imagini colorate de pe o hârtie specială pe sticlă, porţelan etc. metadonă s.f. (farm.) difenilpropilamină, sintalgon. Metadona se administrează dependenţilor de droguri în faza de sevraj. metadrină si. (chim). metamfetamină, foc, sticlă. Metadrina este un drog psihostimulent care afectează sistemul nervos central. metafizic, -ă adj.,s.m. (filos.) 1 adj. transcendent. Nu interesează pe nimeni speculaţiile lui metafizice. 2 s.m. (înv.) v. Metafizician, metafizician s.m. (filos.) <înv.> metafizic. Metafizicianul este un filosof idealist care se ocupă de metafizică. metâforă s.f. (stil.) tejniş. întreaga sa poezie este o metaforă. metaforic, -ă adj. 1 (lingv.; mai ales despre sensul cuvintelor) conotativ, figurat. Foloseşte cuvântul nu în sens propriu, ci în sens metaforic. 2 alegoric, mistic. Este autorul unor poeme metaforice. metafrâst s.m. (lit.; livr.) v. Tălmăcitor. Traducător. metagen£tic, -a adj. (biol.) metagenezic. Procesele metagenetice se referă la înmulţirea în care alternează o generaţie sexuată cu alta asexuată. metagenezic, -ă adj. (biol.) metagenetic. metăh s.n. (econ.; înv.) v. Articol. Marfa. Produs. metahirisi' vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică lucruri, bunuri, mărfuri etc.) v. Consuma1. Folosi. întrebuinţa. Utiliza. 2 (compl. indică meserii, profesii, îndeletniciri etc.) v. Exercita. Face. Practica2. Profesa. 3 (compl. indică obiceiuri sau obiectul unei deprinderi) v. Obişnui. 4 (compl. indică pahare, cupe etc. cu băutură) v. Cinsti. Ciocni. închina, metal s.n. 11 (chim.) <înv.> madem. Fierul este un metal greu, bun conducător de căldură şi de electricitate. 2 (tipogr.) metal de literă = aliaj tipografic. II fig. (fin.; fam.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). metalazbest s.n. (tehn.) ferodou. Metalaz-bestul este o ţesătură din fire metalice şi azbest, folosită la discurile de ambreiaj, la saboţii de frână etc. metaldehidă s.f. (chim.) alcool solidificat. Metaldehida se foloseşte drept combusibil. metalimbaj s.n. (lingv.) metalimbă. Metalimbajul este un limbaj natural sau formalizat care serveşte la descrierea unei limbi naturale. metalimbă s.f. (lingv.) metalimbaj, metalizâre s.f. (tehn.) <înv.> metalizaţie. A apelat la un specialist pentru metalizarea jantelor maşinii. metalizăţie s.f. (tehn.; înv.) v. Metalizare, metalocerămică s.f. metalurgia pulberilor. Metaloceramica se ocupă cu fabricarea de piese, obiecte etc. din metale şi aliaje pe baza pulberilor metalice. metalofon s.n. (muz) glockenspiel, joc de clopoţei. Metalofonul este un instrument muzical de percuţie. metalogeneză s.f. (geol.) metalogenie. Me-talogeneza studiază formarea şi răspândirea zăcămintelor metalifere în scoarţa pământului. metalogenie si. (geol.) metalogeneză. metalografîe si. (tipogr.) metalotipie. Meta-lografia este un procedeu de tipar care foloseşte clişee din foi de metal gravate cu dalta. metaloid s.m. (chim.) nemetal. Metaloidul este un element chimic lipsit de luciu metalic şi de ductibilitate, râu conducător de căldură şi de electricitate. metaloproteidă si. (biol.) cromproteidă. Metaloproteida are rol esenţial în funcţiunile respiratorii tisulare. metalosferă si (geol) barisferă,centrosferă, nife. Metalosfera este alcătuită din elemente cu densitate mare. metalotipie si. (tipogr.) metalografie. metalurg s.m. (rar) v. Metalurgist, metalurgie s.f. 1 (art.) metalurgia fierului = siderurgie, <înv.> siderotecnie. Metalurgia fierului se ocupă cu extragerea şi prelucrarea fierului şi a aliajelor lui. 2 (art.) metalurgia pulberilor = metaloceramică. metalurgist s.m. metalurg. Metalurgiş-tii sunt calificaţi în prelucrarea industrială a metalelor. metamer s.n. (zool.) segment. Metamerele alcătuiesc corpul viermilor anelizi şi al artro-podelor. metameri'e si. (zool.) segmentare, segmen-taţie. Metameria este împărţirea corpului unor animale în metamere. metamfetammă si. (chim) metadrină, speed, foc, sticlă. metamorfism retrograd s.n. (geomorf.) dia-ftoreză, retrometamorfism, retromorfism. Metamorfismul retrograd este un proces meta-morfic prin care şisturile cristaline se adaptează unor condiţii de metamorfism mai puţin intens. metamorfoză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) a (se) modifica, a (se) preface, a (se) preschimba, a (se) schimba, a (se) transfigura, a (se) transforma, <înv. şi pop.> a (se) muta, <înv. şi reg.> a (se) închipui, a (se) străforma, <înv.> a (se) schizmi, a (se) strămuta, a (se) suci2, a (se) şanja, a se turna1, a (se) întoarce. Aspectul clădirii s-a metamorfozat radical în urma lucrărilor de renovare. Singurătatea i-a metamorfozat caracterul, devenind un om ursuz. metamorfozăre si. metamorfoză, modificare, mutaţie, prefacere, preschimbare, schimbare, transfigurare, transformare, strămutare, transmutaţie, <înv. şi pop.> mutare, pre-facătură, schimbătură, străformare, <înv.> modificaţie, preobrajenie, schimbăciune, străformaţie, strămutătură, transformaţie, răsturnare, răstumătură. Metamorfozarea aspectului clădirii este radicală în urma lucrărilor de renovare. Nu crede în metamorfozarea caracterului colegului său. metamorfozăt, -ă adj. (despre aspectul unor obiecte, aşezări etc., despre înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) modificat, prefăcut, preschimbat, schimbat2, transfigurat, transformat, <înv.> strămutat2. Clădirea cu aspectul metamorfozat este de nerecunoscut. Are comportamentul metamorfozat din cauza singurătăţii. metamorfoză s.f. metamorfozare, modificare, mutaţie, prefacere, preschimbare, schimbare, transfigurare, transformare, strămutare, transmutaţie, <înv. şi pop.> mutare, prefacătură, schimbătură, străformare, <înv.> modificaţie, preobrajenie, schimbăciune, străformaţie, strămutătură, transformaţie, răsturnare, răsturnătură. metăn s.n. (chim.) gaz metan (v. gaz1), gaz de baltă. Metanul este un gaz natural inflamabil. metanăl s.n. (chim.) aldehidăformică,formal-dehidă. Metanolul are un miros pătrunzător. metanoia s.f. (filos.) incognoscibilul (v. incognoscibil). Metanoia este ceea ce nu poate fi cunoscut de raţiunea umană. metanol s.n. (chim.) alcool metilic, spirt de lemn, <înv.> carbinol. Metanolul este un lichid inflamabil, toxic, care se foloseşte ca dizolvant. metaprotemă si. (biochim.) albuminat Me-taproteina este o combinaţie a unei albumine cu oxizi metalici. metapsihic,-ă adj., si. (psih.) 1 adj. paranormal, parapsihic. Fenomenele metapsihice nu pot fi explicate ştiinţific. 2 s.f. metapsihologie, parapsihologic. Metapsihica se ocupă cu studiul fenomenelor metapsihice. metapsihologie s.f. (psih.) metapsihică (v. metapsihic), parapsihologic, metasi'filis s.n. (med.) parasifilis. Matasifilisul desemnează manifestările tardive ale sifilisului. metasomatism s.n. (petrogr.) metasomatoză. metasomatoză s.f. (petrogr.) metasomatism. Metasomatoza este transformarea materiei, moleculă cu moleculă, în procesul deformare a mineralelor. metastătic, -ă adj. (med.) metastazic. Bolnavul prezintă complicaţii metastatice. metastază si. 1 (med.) cancer secundar, tumoare malignă secundară, <înv.> strămutare. Metastaza apare la o distanţă oarecare de tumoarea malignă primitivă. 2 (fon.) detentă. Metastaza este faza finală în articularea consoanelor ocluzive. metastazic, -ă adj. (med.) metastatic. metateriană si (zool) aplacentară. Metateriene-le sunt mamifere inferioare lipsite de placentă. metatetic |1060 metatâtic, -ă adj. (fon.; despre cuvinte, formaţii lexicale etc.) metatezat. „Poclon” este varianta metateticâ a lui „plocon”. metatezat, -ă adj. (fon.; despre cuvinte, formaţii lexicale etc.) metatetic. metă s.f. (reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor, metărâş s.m. (în exploatările forestiere; reg.) metrar, stânjenar. Metăraşulface stânjeni de lemne. meteahnă s.f. I (pop. şi fam.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 2 v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. II (med., med. vet.) 1 (pop. şi fam.) v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. 2 (pop.) v. Anomalie. Cusur. Defect. 3 (pop.) v. Leziune. Plagă. Rană. metehâu adj., s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. meteleu adj.,sm. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot Prost.Prostănac. Stupid. Tont. metempsihoză s.f. (relig.) reincarnare, palingenezie, transmigraţie, <înv.> transmigrare. Metempsihoză este concepţia potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. metenamină s.f. (farm.) hexametilentetra-mină, urotropină. Metenamina este folosită ca antiseptic în bolile căilor urinare. meteo adj. invar, (meteor.) meteorologic. Urmăreşte la televizor, în fiecare seară, prognoza meteo. meteor s.m. (astron.) 1 stea căzătoare, <înv. şi pop.> zmeu, <înv.> arătare. Meteorul este un punct luminos, alcătuit din corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră, care se mişcă, noaptea, pe cer, cu mare viteză, lăsând o dâră ce dispare după scurt timp. 2 (rar) v. Coip meteoric. Meteorit. meteoric, -ă adj. 1 (astron.; rar) v. Meteoritic. 2 fig. (în opoz. cu „durabil”, „etern”) efemer, pasager, pieritor, schimbător, temporar, trecător, vremelnic, călător, drumeţ, deşert, putred, putregăios, putrezitor, zburător. Anumite divergenţe şi neînţelegeri sunt meteorice. între cele două culturi a fost o meteorică lipsă de contact. Supărarea ei a fost meteorică. meteori'sm s.n. (med:, med. vet.) balonare, flatulenţă, flatuozitate, timpanism, timpanită, meteorizaţie, întăritura pântecelui (v. întâritură). Şi-a cumpărat un medicament contra meteorismului. meteorit s.n. (astron.) corp meteoric, meteor, <înv. şi pop.> piatră, <înv.> meteorolit, uranolit Meteoritul cade pe pământ provenind din spaţiul cosmic. meteoritic, -ă adj. (astron.) meteoric. Materialul meteoritic care cade pe pământ este studiat de specialişti. meteorizaţie s.f. (med., med. vet.; rar) v. Balonare. Flatulenţă. Flatuozitate. Meteorism. Timpanism. Timpanită. meteorografie s.f. (meteor.; înv.) v. Meteorologie. meteorolit s.n. (astron.; înv.) v. Corp meteoric. Meteorit. meteorolog s.m. (meteor.) meteorologist Meteorologii sunt specialişti în meteorologie. meteorologic, -ă adj. (meteor.) meteo, meteorologie s.f. (meteor.) <înv.> meteorografie. Meteorologia este raffmra geofizicii care se ocupă cu studiul proprietăţilor atmosferei şi ale fenomenelor, proceselor care au loc în cadrul acesteia. meteorologist s.m. (meteor.; rar) v. Meteorolog. meterez s.n. (constr.; înv.) v. Crenel, meterhaneă s.f. (muz.; înv.) v. Tobă. meticulds, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, realizări etc. ale lor) conştiincios, exigent, minuţios, scrupulos. Este meticulos în tot ce face. Face o analiză meticuloasă a cheltuielilor din ultima vreme. 2 (despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) amănunţit2, atent, migălos, minuţios, riguros, scrupulos, serios, <înv.> scump. A făcut un studiu meticulos despre numeralele din limba română. 3 (despre oameni) maniac, pedant, scrupulos, tipicar, tabietliu, <înv.> pedan-tesc, pedantic, tabietgiu. Este meticuloasă în privinţa curăţeniei. II adv. (modal) conştiincios, minuţios, scrupulos. îşi rezolvă meticulos sarcinile de serviciu. meticulozitate s.f. 1 acribie, conştiinciozitate, exigenţă, rigurozitate, scrupulozitate, tipicărie. Ceea ce caracterizează un cercetător adevărat este meticulozitatea. 2 atenţie, grijă, migală, migăleală, minuţie, minuţiozitate, scrupulozitate, câcâială, piguleală, scumpătate, bughinea-lă, migoroşeală, milcoşeală, puchineală. Studiază această problemă cu multă meticulozitate. 3 pedanterie, tipicărie. Meticulozitatea ei este dusă la absurd. metilamină s.f. (chim.) monometilamină. Metilamina se foloseşte în sinteze organice, la obţinerea de medicamente, de coloranţi, de insecticide etc. metilbenzen sm (chim) toluea Metilbenzenul este folosit ca materie primă în industria coloranţilor, la fabricarea unor medicamente etc. metilceluloză s.f. (c/um. )tiloză. Metilcelulo-za este folosită ca înlocuitor de gume solubile în apă, ca apret în industria textilă, ca laxativ în medicină, în cosmetică etc. metiletilcetonă s.f. (chim.) butanonă. Meti-letilcetona este folosită în industria chimică şi în cea farmaceutică. metilfenol s.m. (chim.) crezol. Metilfenolul se foloseşte la prepararea bachelitei, a unor fungicide, ca antiseptic etc. metilindâl s.m. (biol) scatol. Metilindolul este eliminat prin materiile fecale şi determină mirosul specific al acestora. metilmorfină s.i(farm.) codeină, şcolar1. Metilmorfina este prescrisă în crizele de tuse. metilorănj s.n. (chim.) heliantină. Metiloran-jul este indicator roşu în mediu acid, portocaliu în mediu neutru şi galben-portocaliu în mediu bazic. metis, -ă sm, s.£ (biol) bastard, corcitură, hibrid, corci1. Câinele din curte este un metis. metisă vb. I. tr. (biol; rar, compl. indică rase de animale) v. încrucişa, metisăj s.n. (biol.) hibridare, hibridaţie, hibridizare, metisare, metisaţie. metisâre s.f. (biol.) hibridare, hibridaţie, hibridizare, metisaj, metisaţie. Prin metisare se obţine un hibrid din încrucişarea a doi indivizi cu ereditate diferită. metisăţie s.f. (biol; rar) v. Hibridare. Hibridaţie. Hibridizare. Metisaj. Metisare. metoc s.n. (bis.) <înv.> sucursală. Metocul este o mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari. metddă s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 chip, fel, formă, manieră, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. Nu găseşte o metodă rezonabilă de aplanare a conflictului. 2 fel, manieră, mod, stil. Are o metodă originală de a compune versuri. 3 tactică. Are metoda lui de a-şi cuminţi fiul. 4 (tehn.) procedeu, sistem, soluţie. Este interesat de noua metodă de asamblare a roboţilor. 5 sistem. Lucrarea trădează lipsa unei metode. 6 metodologie. S-a elaborat o nouă metodă de desfăşurare a examenului de bacalaureat. 7 (pedag.; rar) v. Metodică, metodic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre proiecte, acţiuni etc.) organizat, sistematic. Dezvoltarea metodică a economiei trebuie să fie o preocupare centrală. 2 (rar) v. Metodologic. II adv. (modal) organizat, sistematic, <înv.> metodi-ceşte. Orice disciplină trebuie învăţată metodic. Procedează metodic în acţiunile sale. metodică s.f. (pedag.) metodă. Ţine o conferinţă privind metodica predării limbii engleze în licee. metodiceşte adv. (modal; înv.) v. Metodic. Organizat. Sistematic. metodiciăn, -ă s.m., s.f. (pedag; rar) v. Metodist. metodist -ă s.m., s.f. (pedag.) metodi-cian. Metodişii sunt specialişti în metodică. metodologic, -ă adj. metodic. A pus la punct câteva norme metodologice. Coordonează activitatea colectivului din punct de vedere ştiinţific şi metodologic. metodologie s.f. metodă, metol s.m. (chim.) genol. Metolul este folosit ca developator fotografic metonomasie s.f. metonomază. Metonomasia este schimbarea unui nume propriu prin traducerea lui în altă limbă. metonomăză s.f. metonomasie. metoxibenzen s.m. (chim.) anisol, eter fenil-metilic. Metoxibenzenul este folosit ca solvent şi ca materie primă în industria chimică. metralgie s.f. (med.) metrodinie, uteralgie. Metralgia este o durere uterină. metrar s.m. (în exploatările forestiere; reg.) metăraş, stânjenar. Metrarulface stânjeni de lemne. 1061 | metreăncă s.f. (arg.) 1 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). metresă s.f. amantă (v. amant), concubină (v. concubin),iubită (v. iubit), prietenă (v. prieten), drăguleană (v. drăgulean), drăguliţă, drăguţă (v. drăguţi ibovnică (v. ibovnic), pirandă, ţiitoare (v. ţiitor), amoreză, bibică (v. bibic2), bălă, drăgucioară (v. drăgucior), hazaică, naică, nană, <înv.> muiere de pat (v. muiere2), nicochera, posadnică, palachi-dă, atelaj, bibilică, asistentă (v. asistent),bufa, cadână, calmant, calorifer, franţuzoaică, gagică (v. gagic), gaştenie, gaştoană, gaştonie, încălzitoare, înlocuitoare (v. înlocuitor), învelitoare, mesadă, metreăncă, mordină, saltea, şaică3, tapeză, ţoancă, ursoaică1, verişoară (v. verişor). Mulţi bărbaţi fac gesturi necugetate pentru metrese. mătrică1 s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Catastif. Condică. Registru. 2 v. Certificat de naştere. metrică2 s.f. (muz.; înv.) v. Battuta. Cadenţă. Măsură. Metru. Ritm. Ritmică (v. ritmic). Tact metrocel s.n. (med., med. vet.) histerocel, histeroptoză, metroptoză. Metrocelul este hernia uterului. metrocit s.n. (biol.) macroblast,megaloblast. Metrocitul există, patologic, în măduva roşie. metrodime s.f. (med.) metralgie, uteralgie. metrometru s.n. (muz.; înv.) v. Metronom, metronom s.n. (muz.) <înv.> metrometru. Metronomul este folosit pentru marcarea timpilor muzicali. metropati'e s.f. (med.) histeropatie. Metro-patie este denumirea generică pentru bolile uterului. metroplasti'e s.f. (chir.) uteroplastie Metro-plastia este chirurgia plastică a uterului. metropolă s.f. <înv.> mitropolie2. Parisul este una dintre marile metropole ale lumii. metropolităn s.n. (transp.; rar) v. Metrou. Tren subteran. metroptoză s.f. (med., med. vet.) histerocel, histeroptoză, metrocel. metrorexie s.f. (med) histerorexie. Metrorexia este ruptura uterului. metrotomie s.f. (chir.) histerotomie. în caz de naştere anormală, se recurge la metrotomie pentru extragerea fătului. metrou s.n. (transp.) tren subteran, metropolitan. Cu metroul ajunge mai repede la serviciu decât cu maşina personală. metru s.m. 11 (metrol.) metru pătrat - <înv.> centiar. Metrul pătrat este o unitate de măsură a suprafeţei. 2 (concr.) <înv.> măsurar. A măsurat cu un metru lungimea holului. 3 (metrol.; reg.) v. Cot 4 (arg.) cot, co-tolan. Metrul este un an de detenţie. I11 (vers.) ritm. Eminescu a introdus în poezie metri noi. 2 (muz.) battuta, cadenţă, măsură, ritm, ritmică (v. ritmic), .tact, <înv.> încheiere, metrică2, timp. Metrul acestei melodii este rapid. mezanin s.n. (constr.) antresol. Garsoniera lor este la mezanin. mezat sjl (jur.; de obicei constr. cu vb. „a vinde”, „a scoate”, „a da”, urmate de prep. „la”, „prin” etc.) licitaţie, strigare, <înv. şi reg.> co-chii-vechi. Tablourile au fost vândute la mezat. Garderoba starului va fi scoasă la mezat. mezaventură s.f. (fran.) 1 v. Păţanie. 2 (de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. mezdrea s.f. (în dulgherie, în tâmplărie, în tăbăcărie etc.; reg.) v. Cioplitoare (v. cioplitor). Cuţitoaie. mezdreli vb. IV. tr.,refl. (med, med. vet.; reg.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Juli. Jupui. Zdreli. Zgâria, mezdrivb. IV. (reg.) 1 tr. (tehn.) v. CuţitoL 2 tr., refl. (med, med. vet.; compl sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Juli. Jupui Zdreli. Zgâria. 3 tr. (compl. indică animale moarte sau, p. restr., pielea br) v. Ecarisa. Ecorşa. Jupui 4 tr. (compl. indică lucruri comestibile tari) v. Roade. 5 tr. (compl indică alimente sau lucruri necomestibile) v. Molfai. Morfoli Mozoli, mezel s.n. (culin.; înv.) v. Aperitiv. Gustare. Mezelic. mezelăr s.m. câmăţar, vijlar, <înv.> me-zelegiu. Mezelarul prepară sau vinde câmaţi. mezelăreăsă s.f. (ind. alim., com.) câmăţă-reasă. Mezelăreasa a pregătit nişte câmaţi foarte pipăraţi. mezelărfe s.f. (ind. alim., com.) cârnăţărie, <înv.> şuncărie. în colţul străzii s-a deschis o mezelărie. mezelegiu s.m. (înv.) v. Câmăţar. Mezelar, mezelic s.n. 11 (culin.) aperitiv, gustare, hors-d’ceuvre, colaţiune, <înv.> mâncărică, mezel, zacuscă. La începutul mesei au servit nişte mezelicuri. 2 (mai ales lapl. mezelicuri; ind. alim.; rar) v. Aromat1. Condiment. Ingredient. Mirodenie. II fig. 1 bagatelă, fleac, nimic, jucărie, spanac, păpuşă. Pentru el este un mezelic să repare un calculator. 2 (înv.) v. Picanterie, mezelicăr s.m. (ind. alim., com.; înv.) <înv.> mezelicgiu. Mezelicarul vindea mezelicuri. mezelicgi'u s.m. (ind. alim., com.; înv.) < înv.> mezelicăr. mezencefăl s.n. (anat.) creierul mijlociu (v. creier). Mezencefalul este situat între metencefal şi diencefal. mezenchimâl, -ă adj. (biol.) mezenchimatic. Ţesutul mezenchimâl intră în alcătuirea me-zodermului. mezenchimatic, -ă adj. (biol.) mezenchimâl. mezentâr s.n. (anat.) mezou, prapur, <înv.> bezărău, bezer. Mezenterul înveleşte şi leagă intestinul subţire de peretele abdominal posterior. mezin, -ă adj., s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (mai ales art.) prâslea, urmatic, zăpârstea. Face cunoştinţă cu mezina familiei vecine. Mezinul br este elev la şcoala primară. 2 adj. (despre fraţi) mic. Fratele mezin este student la medicină. 3 adj., s.m., s.f. (pop.) v. Mijlociu, mezi't s.m. (iht.; rar) v. Bacalea. Bacaliar (Gadus morrhua). miasmă mezoblăst s.n. (anat.) mezoderm. mezoderm s.n. (anat.) mezoblăst. Mezoder-mul este foiţa embrionară situată între ecto-derm şi endoderm. mezoinozitol s.n. (chim.) inosital, inozită, mioinozitol. Mezoinozitolul aparţine complexului de vitamine B şi are un rol important în creştere. mezoli'tic, -ă s.n., adj. (geol., arheol.) epipale-olitic. Mezoliticul este cuprins între paleolitic şi neolitic. mezon s.m. (fiz.) 1 mezotron. Mezonul este o particulă elementară, cu durată de viaţă foarte scurtă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa de repaus cuprinsă între cea a electronului şi cea a protonului. 2 mezon K = kaon. Mezonul k este o particulă elementară, încărcată pozitiv, negativ sau neutru; mezon fi = miuon. Mezonul \i este o particulă elementară din familia leptonilor, cu sarcina electrică egală cu aceea a electronului; mezon ti = pion. Mezonul n este o particulă subato-mică, având proprietatea de a descărca energie asupra unui punct precis. mezotron s.m. (fiz.) mezon. mezou s.n. (anat.) mezenter, prapur, <înv.> bezărău, bezer. mezozoic,-ă s.n., adj. (geol.) 1 s.n. eră secundară. Mezozoicul este o eră geologică situată între paleozoic şi neozoic. 2 adj. secundar. Perioada mezozoică se caracterizează prin mişcări importante ale scoarţei pământului şi prin apariţia primilor peşti osoşi, a primelor păsări şi mamifere.s mho subst. (fiz.; rar) v. Siemens, mia s.f. (zool.) mieluşă (v. mieluş), mieluşea (v. mieluşel), mieluşică, mieluţă (v. mieluţ), mioară, mielucă (v. mieluc), <înv.> mie-luşiţă. Câteva miele pasc pe pajişte. miălă s.f. (anat.; arg.) v. Membru inferior. Picior. mialgie s.f. (med.) miodinie. Mialgia este o durere musculară. miămbal s.n. (farm.) candel negru. Miamba-lul este folosit împotriva tusei. miăr s.n. (fam.) v. Mie. miarolitic, -ă adj. (despre obiecte, materiale etc. sau despre aspectul, consistenţa, textura lor) buretos, poros, spongios, puhav. Stofa cumpărată are aspect miarolitic. Plămânii au o structură miarolitică. miârţă s.f. (reg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Pocitanie. Pocitură. Stârpitură. miasmâtic, -ă adj. (livr.; despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mi-rositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2, miăsmă s.f. 1 duhoare, infecţie, putoare, fetiditate, mefitism, <înv. şi pop.> împuţiciune, puturoşenie, puturoşie, <înv.> apuţit, apuţitură, duh, smreduire, vapor. în încăpere era o miasmă insuportabilă. 2 abur, efluviu, exalare, exalaţie, miros, parfum, abureală, evaporaţie, <înv.> miroseală, mirose- miastenie 11062 nie. Tânăra lasă în urmă o miasmă pătrunzătoare de iasomie. miastenie s.f. (med) astenie musculară. Mi-astenia se caracterizează printr-o epuizare anormală şi rapidă a forţei musculare. miatonie s.f. (med.) amiotonie. Miatonia este absenţa sau diminuarea tonusului muscular. miatrofîe s.f. (med.) amiotrofie. Miatrofia este consecinţa unor leziuni degenerative ale neuronilor motori din măduva spinării. miau interj, (imită strigătul pisicii) miorlau! miâun s.n. (rar) v. Mieunare. Mieunat. Mie-unătură. Miorlăială. Miorlăire. Miorlăit1. Miorlăituri miâut s.n. (rar) v. Mieunare. Mieunat. Mie-unătură. Miorlăială. Miorlăire. Miorlăit1. Miorlăituri miază s.f. (geogr.; înv. şi pop.) v. Miazăzi. Sud1, miazănoapte s.f. 11 (geogr.) nord, septentrion, <înv. şi reg.> crivăţ, scăpătat1, <înv.> miezul nopţii (v. miez), sever1. Expediţia se îndreaptă spre miazănoapte. Vântul bate dinspre miazănoapte. 2 (înv. şi reg.) v. Miez de noapte. Miezul nopţii (v. miez). II (bot.; reg.) 1 v. Cior-moiag. Condroniu (Melampyrum arvense). 2 v. Sor-cu-frate (Melampyrum nemorosum). miazăzi s.f. (geogr.) sud1, <înv. şi pop.> miază, prânz, <înv.> amiază, austru, meriziu, miezul zilei (v. miez). Caravana se îndreaptă spre miazăzi. Un vânt cald bate dinspre miazăzi. miazăziăn s.n. (geogr.; înv.) v. Meridian. Meridian geografic. Meridian terestru, mic mică adj.,sm A adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) mărunt în Oceanul Pacific sunt foarte multe insule mici. 2 (despre suprafeţe, spaţii, teritorii etc.) redus. Epidemia s-a extins pe un teritoriu destul de mic. 3 (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale br) necuprinzător, neîncăpător, nespa-ţios, strâmt, strâmtorat Casa are un sabn mic. Compartimentul este cam mic pentru câte bagaje au. 4 (în opoz. cu „larg”, „lat”; despre cavităţi, deschizături, spaţii, încăperi, obiecte sau despre locuri de trecere, ape, văi etc.) îngust, strâmt, exiguu, strâmtat, <înv.> strâmtorat Craterul vulcanului este mic. Pătrunde în încăpere printr-o uşă mică. Străzile oraşului sunt mici. 5 (în opoz. cu „lat”) îngust Bordura este foarte mică. Are o pălărie cu borurile mici 6 (despre fiinţe, obiecte etc.) mărunt. în sol trăiesc multe specii de vietăţi mia 7 (în opoz. cu „înalt”, „lung”; despre fiinţe, în special despre oameni) mărunt, scund, scurt, scundac, <înv. şi pop.> puţin. Este un bărbat mic. 8 (în opoz. cu „lung”; despre lucruri, obiecte,păr, coame etc.) scurt, berc2, ciutac3. Mânecile rochiei trebuie lungite pentru că au rămas mici. Tânăra are părul prea mic. Coamele berbecuţului sunt mici. 9 (în opoz cu „lung”; mai ales despre texte, lucrări, volume) redus, restrâns, scurt A publicat un articol mic despre etimobgia unui cuvânt. 10 (despre obiecte, construcţii etc.) jos, mărunt, scund, pitulat La marginea oraşului sunt multe case mici. Televizorul stă pe o masă mică. 11 (despre vase, recipiente etc.) neîncăpător. în damigeana mică nu intră tot vinul. 12 (despre părţi ale corpului oamenilor sau al animalebr) nedezvoltat. Are sânii mici 13 (în opoz. cu „gros”; despre părţi ale corpului oamenilor sau al animalebr) subţire. Are buzele mici. Sprâncenele fetei sunt mici şi arcuite. 14 (în opoz. cu „gros”; despre părţi ale corpului fiinţelor, în special despre talie) efilat, îngust, subţire. Rochia îi evidenţiază talia mică. 15 (despre orificii, pori etc.) strâmt, subţire. Are nasul drept, cu nările mici. Apa de pbaie se infiltrează prin porii mici ai tencuielii. 16 (despre ape, cavităţi, săpături etc.) neadânc, <înv.> slab. Vara, apele râului sunt mici. în zid sunt mai multe cavităţi mici. 17 (despre anumite specii de plante sau de animale) mărunt, pitic, scund. A cumpărat răsaduri de trandafiri mici. Are o livadă de meri mici, foarte roditori. 18 (art.; zool; precedă subst. determ.) micul alb = york mic. Micul alb este o rasă de porci de talie mică. 19 (art.; zool; precedă subst. determ.) micul-pan-da = Ailurusfulgens; panda, panda-mic, pan-da-roşu. 20 (art.; precedă subst. determ.) micul dejun = <înv. şi pop.> prânzişor, prânz, prânzul cel mic (v. prânz), prânzul mic (v. prânz), prânzuţ, breakfast Medicii recomandă ca micul dejun să fie consistent. 21 (art; precedă subst. determ.) micul ecran = televiziune, televizor, teve, tembeliziune. Urmăreşte pe micul ecran numai emisiunile de ştiri şi filmele documentare. II (arată cantitatea) 1 (despre mărimi, cantităţi, valori etc) derizoriu, infim, mărunt, minim2, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, strict, neconsistent. Iaurtul dietetic conţine un procentaj mic de grăsimi. 2 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; despre preţuri) avantajos, coborât, convenabil, ieftin,jos, micşorat, redus, scăzut, lesne, <înv.> puţin. în preajma sărbătorilor, preţurile mărfurilor sunt destul de mici 3 (mai ales despre sume de bani) mărunt, neînsemnat, uşor2. Cheltuielile din luna trecută au fost mici. 4 (despre stocuri de produse, mărfuri, câştiguri etc.) limitat, redus. în timpul verii, în depozitul magazinului se păstrează un stoc mic de produse alimentare. Câştigul celor doi soţi este mic. 5 (în opoz. cu „mult”, „mare”; despre caracteristici, posibilităţi, situaţii etc. ale oamenibr) insuficient, puţin, redus, scăzut, slab, feblu. Posibilităţile mici de reabilitare financiară îl neliniştesc. Are şanse mici să ia examenul dacă nu învaţă serios. III (indică intensitatea) 1 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre lumină, surse de lumină) pal, palid, redus, slab, puchinos, anemic, leşinat2, chior. încearcă să citească, dar lumina mică îi oboseşte ochii 2 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) slab, uşor2. Furtuna fiind mică, nu s-a produs nicio distrugere. Gerul de astăzi este mic. 3 (în opoz cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol,încet, lânced, lin2, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea mică De departe se aude freamătul mic al pădurii. 4 (în opoz cu „intens”, „puternic”; despre dureri, suferinţe fizice sau sufleteşti, stări fiziologice ori psihice, sentimente etc.) slab. Durerile sunt acum mai mici. 5 (în opoz. cu „mare”; despre stări sufleteşti, sentimente, senzaţii etc.) puţin, redus, slab. Medicul are speranţe mici că va reuşi la rezidenţiat. Rezultatul concursului i-a dat o satisfacţie mică. IV (indică durata; despre timp sau despre noţiuni temporale) scurt Iama, ziua este mică. Până la Paşte mai este o perioadă mică de timp. V (despre fiinţe sau plante; indică stadiul dezvoltării br) 1 (în opoz. cu,,mare”, „vârstnic”; despre fiinţe) june, juvenil, nevârstnic, tânăr, <înv. şi pop.> nou, mărunt, brudiu, brud-nic2, fraged, necopt, primăvăratic, verde. Nu s-a lovit de greutăţile vieţii, fiind încă mic. Este mic, nu-ipoţi cere să judece ca un om matur. 2 (desprefraţi) mezin. Fratele său mic este student la medicină. 3 (despre copii, pui) crud, necrescut, nedezvoltat, fraged. Puii pisicii sunt încă mici pentru a fi separaţi de mamă. 4 (despre plante) necrescut, nedezvoltat Brazii din pepinieră sunt încă mici pentru a fi plantaţi în pădure. VI (indică valoarea, calitatea) 1 (în opoz. cu „major7) mărunt, minor, neimportant, neînsemnat, redus, secundar. Contribuţia acestui poet la dezvoltarea literaturii este mică. 2 (despre stări, situaţii etc.) minor, neimportant, neînsemnat, neperceptibil, nesemnificativ, scăzut, slab, <înv.> uşor2. Ameliorarea stării bolnavului este mică. Influenţa anturajului asupra tânărului este mică. 3 prost, redus, scăzut, slab. Vizibilitatea este mică din cauza ceţil 4 (despre greşeli păcate, vini etc.) mărunt, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, uşor2, venial L-au iertat pentru că greşeala lui a fost mică. A făcut o gafă mică. 5 fig. (despre oameni de obicei precedă subst. determ.) inferior, modest, neimportant, neînsemnat, simplu, umil, mărunt, puchinos. Este un mic funcţionar la primărie. 6 fig. (în opoz. cu „generos”, „nobil”; despre oameni sau despre manifestări ale lor) meschin, sordid Este un individ mic, lipsit de generozitate şi de nobleţe sufletească. 7 fig. (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata br) impermeabil, închistat, încuiat2, îngust, limitat, mărginit, obtuz, opac2, plafonat, plat2, redus, scurt, constipat Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană mică. Având o judecată mică, se opune progresului. B s.m. (culin.) mititel. Au fost la restaurant şi au mâncat mici. micaceu, -ee adj. (mineral, geol; despre roci, minerale) micafer, micos. Rocile micacee conţin mică. micado (mikado) s.m. invar, (polit.) tenno. Micado este numele dat împăratului Japoniei. micafer, -ă adj. (mineral, geol; despre roci, minerale) micaceu, micos. mică1 s.f. (geol.) mică neagră = biotit. mică2 s.f. (fam.) v, Măicuţă. Mămică, micetofăg, -ă adj. (despre animale) fungivor. Animalele micetofage se hrănesc cu ciuperci. micetom s.n. (med.) maduromicoză. Miceto-mul este provocat de o ciupercă care se dezvoltă în organism. michiduţă s.m. 1 (pop. şi fam) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tar- 1063| micrometru tor. 2 (pop.; şi nm. pr.) michiduţă cel bătrân v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). michi'ţ, -ă adj. (reg.; despre fiinţe, obiecte etc.) v. Micuţ. Mititel. Mititică, mici vb. IV. 11 refl. (arată cantitatea; pop.) v. Descreşte. Diminua. împuţina. Micşora. Reduce. Scădea. 2 tr. (arată cantitatea; pop.; compl indică valori, raţii etc.) v. Micşora. Reduce. Scădea. 3 refl. (indică durata; pop.) v. Descreşte. Diminua. Micşora. Reduce. Scădea. Scurta. 4 tr., refl. (indică dimensiunea; pop.) v. Descreşte. Diminua. Micşora. Reduce. Scădea. II refl. (înv.; despre oameni) v. Smeri. Umili, miciculâ vb. I. refl. (reg; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofia. Chirci. Degenera. închirci. Pipernici. Zgârci2, miciculăt, -ă adj. (reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit, mici'e s.f. (indică dimensiunea; rar) v. Micime, micime s.f. I (indică dimensiunea) 1 exiguitate, micie, micşorime. îi place acest bibelou pentru micimea lui. 2 puţinătate. Are un suflet mare în raport cu micimea trupului său. 3 (în opoz. cu „lungime”) scurtime. Articolul nu a fost publicat din cauza micimii şi a superficialităţii lui. 4 îngustime, strâmtime, exiguitate, strâmteţe, strâmtoare, <înv. şi reg.> strâmteală, <înv.> strâmtorare, strâmtură, strânsoare. Micimea străzilor este specifică oraşelor italiene. II (indică durata) scurtime, <înv.> scurtare, scurtă (v. scurt). Este cunoscută micimea vieţii unei efemeride. III fig. (indică valoarea, calitatea) meschinărie, îngustime, mărunţime. Multă micime este în ziua de astăzi! miciuriniăn,-ăadj.,s.m.,s.f. (biol) miciurinist miciurinist -ă adj., s.m., s.f. (biol) miciurinian. Teoria miciurinistă se referă la transformarea speciibr ca rezultat al interacţiunii dintre condiţiile de existenţă şi selecţia naturală. micoflâră s.f. (bot) floră micologică. Mico-flora este constituită din totalitatea speciilor de ciuperci care cresc pe un anumit teritoriu micos, -oăsă adj. (mineral., geol; despre roci, minerale) micaceu, micafer. micostâtic, -ă adj., s.n. (med.) fungistatic. Micostaticul este o substanţă care opreşte dezvoltarea ciupercilor. micotrbf, -ă adj. (bot.; despre plante) mico-trofic. Rădăcinile plantelor micotrofe găzduiesc ciuperci simbiotice. micotrofic, -ă adj. (bot; despre plante) mico-trof. micoză s.f. (med.) microsporie. Micoza este provocată de ciuperci. micrame s.f. (med; înv.) v. Cefalalgie. Cefalee. Cefalodinie. Migrenă. micro s.n. invar, (med., med. vet.; fam.) v. Microradiografie. microangioscopiesf. (med.) capilaroscopie. Prin microangioscopie se examinează, în scop diagnostic, capilarele cutanate de la baza degetelor cu ajutorul unui microscop special. microautomobfl s.n. (transp.) microturism, miniautomobil, miniautoturism. Microau- tomobilul este un automobil de dimensiuni reduse. microb s.m. 1 (biol.) germen, microorganism, sămânţă. Microbii pot provoca multe boli. 2 (microbiol.; pop.) v. Bacterie, microbâr s.m. (fiz.) barie. Microbarul este o unitate de măsură pentru presiune. microbiân, -ă adj. (med., med. vet.) septic, microbic. Copilul are o infecţie microbi-ană în gât. Septicemia este caracterizată prin existenţa unui focar microbiân în organism. microbic, -ă adj. (med., med. vet.; rar) v. Mi-crobian. Septic. microbiolog, -ă s.m., s.f. (biol.) micro-biologist. Microbiologii studiază morfologia şi fiziologia microorganismelor. microbiologist, -ă s.m., s.f. (biol; rar) v. Microbiolog. microbiosferă s.f. (biol.) biosferă, biotop, habitat. într-o microbiosferă trăieşte, în condiţii omogene, un grup relativ specific de plante şi animale. microbuz s.n. (transp.) miniautobuz,minibuz, bus. Microbuzul este un autobuz cu o capacitate redusă de transport. microcalculator s.n. (inform.) calculator-ceas, calculator personal, microcomputer, microor-dinator, minicalculator, minicomputer, mi-niordinator, calculator de buzunar. Microcalculatorul are gabaritul şi elementele componente foarte mici. microcasetă s.f. (electron.) minicasetă. Mi-crocasetele sunt folosite la minicasetofoane. microcefăl, -ă s.m., s.f., adj. (med.) nanocefal. Microcefalii suferă de microcefalie. microcefah'e s.f. (med.) nanocefalie. Micro-cefalia constă în dezvoltarea insuficientă a craniului şi a creierului, fiind însoţită adesea de oligofrenie. microcenoză s.f. (biol.) biocorie. Microceno-za este o asociaţie temporară de organisme legate între ele printr-un factor climatic sau alimentar. microcentrâlă s.f. (tehn.) minicentrală. Mi-crocentrala este o centrală electrică sau de termoficare de mică putere. microcircui't s.n (inform.) pastilă. Microcir-cuitul este substratul semiconductor pe care este fabricat un circuit integral. microciterme s.f. (med., med. vet.) microci-toză. Microcitemia este prezenţa crescută a microcitelor în sânge. microdtoză s.f. (med, med vet.) microcitemie. microclimat s.n. (climat.) climă locală, microclimă, topoclimat, topoclimă. Microclimatul este influenţat de condiţiile geografice (de relief) locale. microclimă s.f. (climat.) climă locală, microclimat, topoclimat, topoclimă. microcomputer s.n. (inform.) calculator-ceas, calculator personal, microcalculator, micro-ordinator, minicalculator, minicomputer, miniordinator, calculator de buzunar, microcosm s.n. (filos.) = microcosmos, microcosmos (microcosm) s.n. (filos.; în opoz. cu „macrocosmos”) microunivers. Microcosmosul este reprezentarea în miniatură a universului, a lumii. microcristâl s.n. (mineral.) cristal microscopic, microcronică s.f. cronichetă, minicronică. Scrie microcronici la o revistă sportivă. microelectronică s.f. (electron.) electronică integrată. Microelectronica se ocupă cu studiul producerii şi al utilizării pieselor, al circuitelor şi al aparatelor electronice miniaturale. microelement s.n. (biochim.) oligoelement. Microelementele se găsesc în hormoni, enzime şi fermenţi. microencidopedi'e s.f. minienciclopedie. A publicat o microencicolpedie medicală. microexpldzie s.f. miniexplozie. într-o galerie a minei a avut loc o microexplozie, fără consecinţe grave. microfilm s.n. (inform.) microfişă. Microfilmul este un suport fotografic de informaţii. microfîşă s.f. (inform.) microfilm, microfîzică s.f. (fiz.) fizică atomică (v. fizic2). Microfizica se ocupă cu studiul proprietăţilor fizice ale atomilor. microfoileton s.n. (lit., telev.) minifoileton. Publică microfoiletoane într-un ziar de mare tiraj. microfome s.f. (fiz.) efect microfonic. Micro-fonia este o perturbaţie într-un sistem electro-acustic din cauza vibraţiei mecanice nedorite a unor componente. microfotocâpie s.f. (fotogr.) fotomicrocopie. Microfotocopia este o copie fotografică de dimensiuni foarte mici. microfotografîe s.f. 1 (fotogr.) fotomicrogra-fie. Microfotografia este o fotografie de dimensiuni foarte mici. 2 (fiz., med.) fotomicrogra-fie. Microfotografia se obţine cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. microgrăm s.n. (fiz.) gama. Microgramul este egal cu a milioana parte dintr-un gram. microgamet s.m. (biol.) anterozoid, gamet mascul, spermatogamet. microgametofît s.m. (biol.) gametofit mascul, microgametogeneză s.f. (biol.) spermato-geneză, spermiogeneză. Microgametogeneza este procesul deformare a spermatozoizilor. microgamîe s.f. (biol) merogamie. Prin mi-crogamie o celulă se divizează în mai mulţi gameţi. microinstalâţie s.f. (tehn.) miniinstalaţie. Şi-a făcut în garaj o microinstalaţie electrică pentru încălzirea apei. microintervi'u s.n. miniinterviu. A publicat microinterviul ziaristului cu un cunoscut scriitor privind statutul actual al omului de cultură în societate. microistorie s.f. miniistorie. A alcătuit o mi-croistorie care tratează numai evenimentele importante din sec. al XlX-lea. microlepidoptere s.m. pl. (entom.) fluturaşi (v.fluturaş). Microlepidopterele reprezintă un grup de specii de fluturi de talie mică. microh't s.n. (med.) calcul microscopic, microlume s.f. (biol.) lume microscopică, micromeli'e s.f. (med.) brahimelie. Bolnavii de micromelie au membrele incomplet dezvoltate. micrometrou s.n. (transp.) minimetrou. Mi-crometroul este un metrou cu traseu scurt. micrometru s.m., s.n. 1 s.m. (fiz.) micron. Mi-crometrul este a milioana parte dintr-un metru. micromicrofarad |1064 2 s.n. {tehn.) palmer, şurub micrometric. Cu micrometrul se măsoară grosimea unor piese. micromicrofarad s.m. (fiz.) picofarad. Mi-cromicrofaradul este egal cu a bilioana parte dintr-un farad. micromilimetru s.m. (fiz.) nanometru. Mi-cromilimetrul este egal cu a miliarda parte dintr-un metru. micron s.m. (fiz.) micrometru. micronucleu s.m. (genet.) paranucleu. Micronucleul coexistă cu nucleul propriu-zis al celulei. microobiect s.n. (fiz.) corpuscul, particulă. Radiaţia este un fenomen fizic de emitere şi de propagare de unde sau de microobiecte. microordinator s.n. (inform.) calculator-ceas, calculator personal, microcalculator, micro-computer, minicalculator, minicomputer, miniordinator, calculator de buzunar, microorganism s.n. (biol) germen, microb, sămânţă. microparti'culă s.f. (fiz.) particulă elementară. Microparticula este o particulă materială foarte mică. microporozitate s.f. (med.) porozitate capilară. microprotăl s.n. (bot.; la angiosperme) protal bărbătesc, protal mascul, microradiofotografîe s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Radiofotografie. microradiografie s.f. (med, med. vet.) micro. A făcut o microradiografie pulmonară. microradiometru s.n. (tehn.) radiomicrome-tru. Cu ajutorul microradiometrului se măsoară intensităţile de radiaţie foarte mici. microraion s.n. (adm.) cvartal, sector, raion. Oraşul are mai multe microra-ioane. microrali'u s.n. (sport) miniraliu. Microraliul se desfăşoară pe un itinerar mai scurt. microreceptor ş.n. (telec.) pâlnia telefonului (v. pâlnie), pâlnia receptorului (v. pâlnie), pâlnie, receptor, receptor telefonic, receiver, <înv.> urecher, sunder. Când vorbeşte la telefon, acoperă microreceptorul cu mâna, pentru ca apelantul să nu audă ce se vorbeşte în casă. microrecităl s.n. minirecital. Microrecitalul are program scurt. microrfl s.n. (muz.) microsion. Microrilul este un disc muzical de calitate superioară. microromân s.n. (lit.) miniroman. Este autor al mai multor microromane de succes. microscop s.n. 1 (optic., electron.) microscop electronic = electronmicroscop. Laboratorul de biologie din şcoală este dotat şi cu un microscop electric. 2 (optic., astron.; înv.) microscop solar v. Telescop, microscopic, -ă adj. 1 (despre obiecte, corpuri, organisme, cantităţi etc.) infim, infinitezimal, minuscul, impalpabil Precipitarea reacţiei s-a produs cu o cantitate microscopică de reactiv. Boala i-a fost provocată de nişte organisme microscopice. 2 fig: (mai ales despre realizări, creaţi ale oamenilor) insignifiant, mărunt, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, oarecare, obscur, prizărit A publicat un volum microscopic de memorii. Colaborează la un tabloid microscopic. microsion s.n. (muz.) microril. microsociologie s.f. (sociol.) sociometrie. Microsociologia a iniţiat studiul sociometric al microgrupurilor de oameni (elevii dintr-o clasă, membrii unei echipe sportive, ai unei echipe dintr-un atelier etc.), analizând relaţiile afective stabilite în interiorul acestora. microsomie s.f. (med.) nanism, nanosomie. Microsomia se caracterizează prin creşterea insuficientă în înălţime, în raport cu vârsta şi cu specia sau rasa respectivă. microspecie s.f. (biol.) subspecie. Microspecia este formată din indivizi similari fenotipic. microsporie s.f. (med.) micoză. Microsporia este provocată de ciuperci. microstăt s.n. (polit.) stătuleţ, ţărişoară, ţăruţă. Andorra este un microstat în S-V Europei, în partea estică a munţilor Pirinei, renumit pentru sporturile de iarnă. Monaco, San Marino, Liechtenstein, Vatican, Luxemburg se numără printre microstatele Europei. microturîsm s.n. (tamsp.) microautomobil, miniautomobil, miniautoturism. MicrotUris-mul este un automobil de dimensiuni reduse. microunivers s.n. (filos.; în opoz. cu „macrocosm”) microcosm. Microuniversul este reprezentarea în miniatură a universului, a lumii. microzâm s.m. (biol.) ribozom. Microzomul este un organit din citoplasmă de dimensiuni microscopice, cu rol important în biosinteza proteinelor, în transmiterea caracterelor ereditare etc. micsandră s.f. (bot.) 1 Matthiola incana şi Matthiola annua; micşunea, matiolă, <înv. şi pop.> violă2, boi1, canaciche, foaltină, garoafa, garoafa-albă, pruvireag, şiboi, vioară3, vioară-roşie (v. vioară3), violă-albă (v. violă2), violă-bătucită (v. vioW),violă-bătută (v. violă2), violă-roşie (v. violă2), viorea-de-fereşti, vio-rea-galbenă, viorea-roşie, <înv.> levcoaie-roşie. 2 Cheiranthus cheiri; micşunea, micşu-nea-de-primăvară, micşunea-galbenă, micşu-nele-ruginite (v. micşunea), micşunică, vio-rea-galbenă, floare-de-vioară, floa-re-de-violă, foaltine (v. foaltină), levcoaie, levcoaie-galbenă, şibiog, şiboi, vâzdoagă, vioară3, vioară-galbenă (v. vioară3), vioară-roşie (v. vioară3), violă2, violă-de-iarnă (v. violă2), violă-galbenă (v. violă2). 3 micsandră-galbe-nă=Erysimum repandum; bărbuşoară. 4 (reg.) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viore-le-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). micşor, -oară adj. (pop.) 1 (despre fiinţe, obiecte etc.) v. Micuţ. Mititel. Mititică. 2 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Micuţ. Scurticel. Scurticică. Scurtişor. Scurtuţ. micşoră vb. 1.1 (indică dimensiunea) 1 tr., refl. a descreşte, a (se) diminua, a (se) reduce, a scădea, a (se) mici, a (se) pitici, a scăpăta, a se pişcă. Spre seară, coborând spre asfinţit, globul soarelui se micşorează. 2 refl. (despre inflamaţii, excrescenţe etc.) a descreşte, a regresa, a se trage. Abcesul a început să se micşoreze. 3 tr., refl. a (se) împuţina, a (se) reduce, a (se) restrânge, a scădea, <înv. şi reg.> a (se) strâmta. în ultimii ani pădurile s-au micşorat. 4 tr. (compl. indică texte, scrieri etc.) a prescurta, a reduce, a scurta. Din cauză că articolul era prea mare, autorul a fost nevoit să micşoreze textul pentru a-l putea publica. II (arată cantitatea) 1 tr.,refl. a descreşte, a (se) diminua, a (se) împuţina, a (se) reduce, a scădea, a (se) mici, a sărăci, <înv.> a (se) puţina. Numărul fumătorilor se micşorează continuu. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică greutăţi, poveri, încărcături etc.) a (se) diminua, a (se) reduce, a (se) uşura. Pentru ca un balon să se ridice în aer trebuie să se micşoreze cantitatea de lest. 3 tr., refl. (despre preţuri) a coborî, a (se) ieftini, a (se) reduce, a scădea, a se lesni. Preţurile la unele alimente s-au micşorat. 4 refl. (despre valori, fapte, situaţii etc.) a se împuţina, a se rări, a se reduce, a scădea, a scăpăta. Recompensele băneşti s-au micşorat. S-a constatat că infracţiunile s-au micşorat. 5 intr. a lăsa, a reduce, a scădea. întrucât marfa nu se vindea, producătorii au micşorat din preţ. 6 tr. (compl. indică pedepse, condamnări, amenzi etc.) a coborî, a reduce, a scădea, <înv. şi pop.> a uşura, a îndulci. în urma recursului, judecătorul i-a micşorat pedeapsa. 7 tr. (compl. indică valori, raţii etc.) a reduce, a scădea, a mici, a îngusta. Băncile au micşorat creditele. III (indică intensitatea) 1 tr., refl. (compl sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a micşorat în urma instalării termopanelor la ferestre. 2 tr. a încetini, a reduce, a muia. Şoferii micşorează viteza maşinii la curbe. 3 refl. (despre temperatură) a coborî, a descreşte, a scădea. După tratament, temperatura bolnavului s-a micşorat. 4 refL (despre foc, flăcări) a se învălui, a scădea. Focul ardea bine, dar, din când în când, se micşora la adierile vântului. IV refl. (indică durata) a descreşte, a se diminua, a se reduce, a scădea, a se scurta, a se mici. Primăvara, noaptea se micşorează, iar ziua creşte. V (indică valoarea, calitatea) 1 tr. (compl. indică valoarea, calitatea etc. cuiva sau a ceva) a diminua, a scădea, a ştirbi. Nimic nu-i poate micşora reputaţia. 2 refl. (înv.; despre oameni) v. înjosi. Ploconi. Umili. 3 tr. (compl. indică oameni) v. înjosi. Umili. 4 refl. (despre oameni) v. Smeri. Umili. micşorăbil, -ă adj. (despre materiale, obiecte etc.) reductibil. micşorăre s.f. I (indică dimensiunea) 1 descreştere, diminuare, reducere, scădere, descaladare. Extinderea satului a dus la micşorarea suprafeţei terenului cultivat. 2 prescurtare, reducere, scurtare, racursi, <înv.> 1065| liniştire. Pentru a putea publica articolul, a fost obligatorie micşorarea textului acestuia. 3 (optic.) micşorare unghiulară = grosisment Micşorarea unghiulară este raportul dintre tangenta unghiului sub care se vede un obiect apropiat cu ajutorul unui instrument optic şi tangenta unghiului sub care se vede acelaşi obiect cu ochiul liber. II (arată cantitatea) 1 descreştere, diminuare, împuţinare, reducere, scădere, deperdiţie, diminuţie, descaladare, <înv.> puţinare. în ultimul timp se observă o micşorare a numărului fumătorilor. 2 diminuare, reducere, uşurare. Ridicarea în aer a unui balon depinde de micşorarea lestului. 3 reducere, scăzământ. Dacă plăteşti impozitul în primele trei luni ale anului, ţi se face o micşorare de câteva zeci de lei. 4 ieftinire, reducere, scădere. La sfârşitul anului s-a constatat o micşorare a preţurilor la unele alimente. III (indică intensitatea) 1 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, potolire, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Micşorarea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. 2 încetinire, reducere. înainte de a intra într-o curbă, este obligatorie micşorarea vitezei maşinii. 3 coborâre, descensiune, descreştere, scădere. Se anunţă o micşorare bruscă a temperaturii în zona montană. IV (indică durata) descreştere, reducere, scădere, scurtare. Toamna, are bc micşorarea zilei. V (indică vabarea, calitatea) 1 diminuare, scădere, ştirbire, ştirbitură. Critica poate juca un rol important în micşorarea valorii unei opere. 2 (înv.) v. Smerenie. Umilinţă, micşorat; -ă adj. I (indică dimensiunea) 1 (în opoz. cu „larg”, „mare”; despre suprafeţe, spaţii etc.) descrescut, diminuat, redus, scăzut. Suprafeţele aride micşorate sunt în atenţia agronomilor. 2 (despre texte, scrieri etc.) prescurtat, redus, scurtat, racursi. A putut să publice doar textul micşorat al studiului. II (arată cantitatea) 1 diminuat, împuţinat, redus, scăzut, <înv.> prostrat. Numărul micşorat al fumătorilor este o realitate. 2 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; despre preţuri) avantajos, coborât, convenabil, ieftin, jos, mic, redus, scăzut, lesne, <înv.> puţin. în preajma sărbătorilor, preţurile mărfurilor sunt destul de micşorate. III (indică intensitatea) 1 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele micşorate nu mai deranjează pe nimeni. 2 încetinit, moderat, redus. Ia curbele cu viteză micşorată. IV (indică valoarea, calitatea) 1 diminuat, scăzut, ştirbit. A hotărât să iasă la pensie din cauza prestigiului micşorat. 2 (med., med. vet.; despre însuşiri sau manifestări ale organismului uman ori animal) diminuat, micşorat, scăzut, <înv.> prostrat. Nu poate ieşi noaptea fără însoţitor, din cauza acuităţii micşorate a vederii. micşorei, -eâ adj. (pop.; despre fiinţe, obiecte etc.) v. Micuţ. Mititel. Mititică, micşorică adj. (pop.) v. Micuţă (v. micuţ). Mititea (v. mititel). Mititică, micşori'me s.f. (indică dimensiunea; rar) v. Micime. micşunea s.f. (bot.) 1 Matthiola incana şi Matthiola annua; micsandră, matiolă, <înv. şi pop.> violă2, boi1, canaciche, foaltină, garoafa, garoafa-albă, pruvireag, şiboi, vioară3, vi-oară-roşie (v. vioară3), violă-albă (v. vioW), vio-lă-bătucită (v. violă2), violă-bătută (v. violă2), violă-roşie (v. viorea-de-fereşti,viorea-gal-benă, viorea-roşie, <înv.> levcoaie-roşie. 2 (şi micşunea-de-primăvară, micşunea-galbenă, la pl, micşunele-ruginite) Cheiranthus cheiri; micsandră, micşunică, viorea-galbenă, floa-re-de-vioară, floare-de-violă, foaltine (v. foaltină), levcoaie, levcoaie-galbenă, şibiog, şiboi, vâzdoagă, vioară3, vioară-galbenă (v. vioară3), vioară-roşie (v. vioară), violă2, violă-de-iamă (v. violă2),vio-lă-galbenă (v. violă2). 3 micşunea-de-baltă = (art) micşuneaua-apei=Butomus umbeUatus, roşăţea, crin-de-apă, ain-de-baltă, fânul-că-milei (v.fân), fânul-câinelui (v.fân), garoa-fa-de-apă, ghiocel, papură-de-rogojină, păpuri-că, pipirig-înflorit, ţipirig-cu-flori (v ţipirig]); micşunea-galbenă = Vtola bifbra; viorea-galbe-nă; (reg) micşunea-de-munte v. Toporaş. Viorea. Viorică (Vtola alpină); (lapl) mkştmele-de-mun-tev. Unghia-păsării (v. unghie1) (Viola declinata); micşunele-gălbioare v. Trei-fraţi (Vtola saxatilis). 4 (reg.) v. Liliac-de-grădină (v. liliac1). Liliac-fran-ţuzesc (v. liliac1). Nopticoasă (Hesperis matronalis). 5 (reg.; şi, la pl, micşunele-de-munte) v. Pansea. Pansele-sălbatice (v. pansea). Panse-luţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). 6 (reg.) v. Tămâioară (Viola jooî). 7 (reg.; şi, la pl, mic-şunek-de-câmp) v. Toporaş. Toporaşi-de-mun-te (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). 8 (reg.) v. Viorea. Viorea-nemirositoare (Viola hirta). micşunică s.f. (bot.) Cheiranthus cheiri; micsandră, micşunea, micşunea-de-primăvară, micşunea-galbenă, micşunele-ruginite (v. micimea), viorea-galbenă, floare-de-vioară, floare-de-violă, foaltine (v. foaltină), levcoaie, levcoaie-galbenă, şibiog, şiboi, vâzdoagă, vioară3, vioară-galbenă (v. vioară3), vioară-roşie (v. vioară3), violă2, violă-de-iarnă (v. violă2), violă-galbenă (v. violă2). micşumu, -ie adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) lila, liliachiu, mov, violet, vioriu, lilacin, stânjeniu, toporăşiu, viorel, laliu, libăr, liveziu, meruc, viorint1. Bluza ei este micşunie. micterism s.n. (livr.) v. Acrimonie. Sarcasm, micţiune s.f. (fiziol.) urinare, urinat, pişare, pişat, pişătură. Având cistită, senzaţia de micţiune este aproape permanentă. micutâl, -eâ adj. (pop.; despre fiinţe, obiecte etc.) v. Micuţ. Mititel. Mititică, micuţ, -ă adj. 1 (despre fiinţe, obiecte etc.) mititel, mititică, micşor, micşorei, micşorică, micuţei, micuţei, micuţică, michiţ, mititioc, mignon. Copiilor micuţi tre- mieloplaxom buie să li se dea multă dragoste şi atenţie. îi plac bibelourile micuţe. 2 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) scurticel, scurticică, scurtişor, scurtuţ, micşor. Mânecile rochiei au rămas cam micuţe. micuţei, -eâ adj. (pop.; despre fiinţe, obiecte etc.) v. Micuţ. Mititel. Mititică, micuţică adj. (pop.; despre fiinţe, obiecte etc) v. Micuţă (v. micuţ). Mititea (v. mititel). Mititică. mi'dăr s.n. (înv.) 1 v. Corset 2 v. Jiletcă. Vestă, midhâi s.m. (iht.) v. Mihalţ (Lota Iota). midhoc s.m. (iht.) v. Mihalţ (Lota Iota). midriâză s.f. (med.) corectazie. Midriaza este dilataţia anormală şi persistentă a pupilei. mie s.f. miar. A cumpărat pentru copiii din grădiniţă bomboane de o mie de lei. mi£d s.n. hidromel, mursă, must, smied, trinci, balbaş. Miedul se obţine prin fermentarea alcoolică a mierii de albine cu apă aromatizată. miel s.m. 11 (zool.) <înv. şi reg.> daş, bârâiec, gâţ. Mielul este cel mai blând animal 2 (art.; relig. creştină; nm. pr.) Mielul Domnului =Mielul lui Dumnezeu = Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mie-/t^e/),Nazareeanul (v. nazareean), Nazarinea-nul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v.fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). Ne închinăm Mielului lui Dumnezeu. II (anat.; fam.; glum.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. mielărftă s.f. (entom.; reg.) 1 v. Căpuşă (Ixo-des ricinus). 2 v. Căpuşă (Mebphagus ovinus). mielemie s.f. (med., med. vet.) mielocitoză. mielencefâl s.n. (anat.) bulb rahidian. Mie-lencefalul este situat între măduva spinării şi protuberanţa creierului. mielocel s.n. (med., med. vet.) mielomenin-gocel. Mielocelul este hernia măduvei spinării. mielocitoză s.f. (med., med. vet.) mielemie. Mielocitoză este prezenţa mielocitelor într-un lichid biologic din organism sau într-un ţesut. mielogrâmă s.f. (med., med. vet.) medulo-gramă. Mielograma este reprezentarea grafică sau procentuală a fiecăreia dintre celulele măduvei osoase. mielomeningocel sjl (med, med vet) mielocel. mieloperoxidâză s.f. (biochim) peroxidază leucocitară. Mieloperoxidaza este enzima folosită pentru diferenţierea leucemiilor acute mieloblastice de leucemiile acute limfoblastice, în detectarea leucocituriei şi în numărarea automată a leucocitelor sangvine. mieloplăx s.n. (hist.) osteoclast. Mieloplaxul este o celulă gigantă, multinucleată, cu citoplasmă spumoasă, situată în lungul osoaselor, având rol fundamental în resorbţia osoasă fiziologică sau patologică. mieloplaxom s.n. (med., med. vet.) osteoclas-tom, tumoră cu mieloplaxe. Mieloplaxomul mieloză |1066 este localizat pe maxilar sau la nivelul epifizei oaselor lungi, fiind, în general, benign. mieloză s.f. (med, med. vet.) leucemie, leu-cocitemie, leucoză. Mieloză se caracterizează prin prezenţa în exces în măduva osoasă şi, uneori, în sânge a leucocitelor. mieluc, -ă s.m., s.f. (zool; reg.) v. Mia. Mieluş. Mieluşel. Mieluşică. Mieluşor. Mieluţ. Mioară, mieluş, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (zool) mia, mieluşel, mieluşică, mieluşor, mieluţ, mioară, mieluc, <înv.> mieluşiţă. 2 s.f. (art; relig.) mieluşa lui Dumnezeu = călugăriţă, maică, măicuţă, mireasa Domnului (v. mireasă), mireasa lui Dumnezeu (v. mireasă), monahă (v. monah), monahie1, călugără, <înv.> canonică (v. canonic). mieluşel, -eă s.m., s.f. I s.m., s.f. (zool.) mia, mieluş, mieluşică, mieluşor, mieluţ, mioară, mieluc, <înv.> mieluşiţă. Câţiva mieluşei pasc pe pajişte. II (art.; relig. creştină) 1 s.m. (nm. pr.) Mieluşelul Domnului = Mieluşelul lui Dumnezeu = Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Nazareeanul (v. nazare-ean), Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v. fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). 2 s.f. mieluşeaua Domnului = martiră (v. martir2), mucenică (v. mucenic2), muceniţă, <înv.> martoră (v. martor), mărturie, mărturisitoare (v. mărturisitor), nevoinţată (v. nevoinţat). III s.m. (bot; reg.) 1 (lapl mieluşei) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). 2 v. Papanaş (Trifolium arvense). 3 (în forma meloşel) v. Burete-de-conopidă (Clavaria coralloides). 4 (în forma meloşel) v. Creasta-cocoşului (v. creastă) (Clavaria flava). 5 (în forma meloşel) v. Rămurele (v. rămurea) (Clavaria botrytis). 6 (în forma.meloşel) v. Tocmăgel (Clavaria crispula). mieluşică s.f. (zool) mia,mieluşă (v. mieluş), mieluşea (v. mieluşel), mieluţă (v. mieluţ), mioară, mielucă (v. mieluc), <înv.> mieluşiţă. mieluşiţă s.f. (zool; înv.) v. Mia. Mieluşă (v. mieluş). Mieluşea (v. mieluşel). Mieluşică. Mieluţă (v. mieluţ). Mioară mieluşor s.m. (zool.) mieluş, mieluşel, mieluţ, mieluc. mieluţ, -ă s.m., s.f. (zool) mia, mieluş, mieluşel, mieluşică, mieluşor, mioară, mieluc, <înv.> mieluşiţă. miemetru s.m. (înv.) v. Milimetru, mierăr s.m. (apic.; înv. şi reg.) v. Albinar. Apicultor. Prisăcar. Stupar. miercăi vb. IV. intr. (reg.; despre unele animale comute mari) v. Mugi. Rage. Zbiera, miere s.f. 11 (apic.; şi miere de albine) mana-florilor (v. mană). Mierea de albine este foarte sănătoasă pentru organism. 2 miere de trandafiri = miere rozatâ = miericică. Mierea de trandafiri este folosită ca medicament 3 (pop.) v. Mana-florilor (v. mană). Mană. Nectar. 4 (culin., ind. alim.; reg.; adesea cu determ. „de prune”) v. Magiun. 5 (culin., ind. alim.; reg.) v. Marmeladă. 6 (ind. alim.; reg.; şi miere de trestie) v. Zahăr. 7 (ind. alim.; reg) miere de baraboi = miere de napi = miere de picioci v. Sirop de cartofi. Zahăr de amidon. Zahăr de cartofi. 8 (ind. alim., farm.; reg.) miere de tuse = miere galbenă v. Candel. Zahăr candel. Zahăr de gheaţă Zahăr galben. 9 (ind. alim., farm.; reg.) miere de urs = miere neagră = (art.) mierea ursului v. Zahăr negru. II (art.; bot.) mierea-ursului = a Pul-monaria officinalis; cuscrişor, pulmona-riţă, <înv. şi reg.> plămânărea, plămânărică, cuscrior, cuscru, dârmotin, iarba-pămân-tului (v. iarbă), iarba-plămânilor (v. iarbă), iarba-plumânei (v. iarbă), iarba-plumănului (v. iarbă), plămânare, plămânariţă, plămână-riţă, plomună, sfeşnicioară, sudoare, ţâţa-oii (v. ţâţă); b Pulmonaria mollissima; plămânare, <înv. şi reg.> plămânărică, pana-cucu-lui (v. pană), plămânărea; c Celtis australis; sâmbovină; d (reg.) v. Aconit Omag (Aconitum napellus); e (reg) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense); f (reg.) v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis); g (reg.) v. Cuişoară. Cuişoară-de-gră-dină. Garoafa (Dianthus caryophyllus); h (reg) v. Cuscrişor (Pulmonaria rubra); i (reg) v. Dum-bravnic (Melittis melissophyllum); j (reg.) v. Jale2. Jale-de-grădină (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-grădină. Salvie. Salvie-de-grădină (Salvia officinalis); k (reg) v. Portulacă. Portulacă-vulgară (Portulaca oleracea); I (reg) v. Tătăneasă (Symphytum offi-cinale); m (reg)v. Urzică-de-câmp. Urzică-moar-tă. Urzică-moartă-pătată (Lamium maculatum); (reg.) mierea-ursului-cu-flori-bâlăiv. Mieri-cică-albă. Sugel-alb. Urzică-albă. Urzică-crea-ţă. Urzică-moartă (Lamium album). mieriălă s.f. (reg.) v. Albăstreală. Ultramarin1. miericeă s.f. (apic) miericică, mieriţă. miericică s.f. 11 (apic) miericea, mieriţă. 2 miere de trandafiri, miere rozată. II (bot) 1 miericică-albă = Lamium album; sugel-alb, urzică-albă, urzică-creaţă, urzică-moartă, faţa-mâţei (v.faţă), mierea-ursului-cu-flori-bă-lăi (v. miere), urzică-moartă-albă, urzică-sur-dă, urzici-mortăreţe (v. urzică); miericică-ro-şie = Stachys silvatica; bălbisă, iarba-pă-duchilor (v. iarbă), iarbă-de-strănutat 2 (reg.) Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pădure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia gluti-nosa). 3 (la plante; reg) v. Măduvă. Sevă. Suc. mierii vb. IV. tr., refl. (reg) v. Albăstri. înăl-băstri. miervţă s.f. (apic.; pop) v. Miericea. Miericică mieriu1, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albăstriu. Albăstrui. mieriu2, -ie adj. (reg) 1 (despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben. 2 (despre ochi) v. Castaniu. Căprui. mierlăr s.m. (omit.; reg.) v. Mierloi. mierlă s.f. (omit.) 1 (şi mierlă-neagră) Turdus merula; pasăre-galbenă-n-cioc, vădu-vă-loatră (v. văduv). 2 mierlă-de-piatră = Monticola saxatilis; sturz-de-piatră , sturz-de-stâncă; mierlă-sură = Turdus torqua-tus; ploier; (reg.) mierlă-de-apă = mier-lâ-de-pârâu = mierlă-de-părău-nordică v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pescă-rel-de-apă. Pescărel-de-gheaţă. Pescă-rel-de-munte. Pescărel-de-pădure. Pescă-rel-de-pârâu. Pescărel-negru. Pescăruş. Pes-căruş-cu-guşă-albă. Pescăruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescăruş-negru (Cinclus cinclus); mierlâ-de-munte-cenuşie v. Sturz. Sturz-cântăreţ. Sturz-de-vii. Sturz-roşcat. Sturz-roşu (Turdus musicus); mierlă-galbenă v. Grangur (Oriolus oriolus); mierlă-gulerată v. Privighetoare. Privighetoare-mică. Privighe-toare-roşie. Privighetoare-sură (Luscinia me-garhynchos). mierlătoi s.m. (omit; reg) v. Mierloi. mierleălă s.f. (arg.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, mierli vb. IV. (arg) 1 tr. (compl indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 2 intr. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. mierli'că s.f. (omit; pop) v. Mierliţă. mierliceă s.f. (omit; reg.) v. Mierliţă. mierlire s.f. (arg) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, mierlişoără s.f. (omit; reg) v. Mierliţă. mierliţă s.f. (omit.) mierlică, mierluţă2, mierliceă, mierlişoără, mierluşcă. mierlâi s.m. I (omit) 1 mierlar, mierlătoi, mieriu. Mierloiul este bărbătuşul mierlei. 2 (reg) v. Privighetoare. Privighetoare-mică. Privighetoare-roşie. Privighetoare-sură (Luscinia megarhynchos). II (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, mieriu s.m. (omit.; reg) v. Mierloi. mierluşcă s.f. (omit; reg) v. Mierliţă. mierluşoără s.f. (omit.; reg) v. Mierliţă. mierluţă1 s.f. (bot.) Alsine vema; răco-vină. mierluţă2 s.f. (omit.; pop) v. Mierliţă. mierâs, -oăsă adj. fig. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor, mai ales despre tonul sau timbrul vocii) dulceag, onctuos, uns2, zaharisit. îi vorbeşte pe un ton mieros. 2 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şirei3, viclean, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie mieroasă, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie mieroasă. mierţă s.f. (metrol.; reg.) v. Baniţă. Dublu-de-calitru. mieru, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc) v. Albăstriu. Albăstrui, mieună vb. I. intr. (despre pisici) a miorlăi, a miorţăi. Pisica miaună de foame. 1067| mieunăre s.f. mieunat, mieunătură, miorlă-ială, miorlăire, miorlăit1, miorlăitură, miaun, miaut. Se aude mieunarea unor pui de pisică părăsiţi. mieunat s.n. mieunare, mieunătură, miorlă-ială, miorlăire, miorlăit1, miorlăitură, miaun, miaut. mieunătură s.f. mieunare, mieunat, miorlă-ială, miorlăire, miorlăit1, miorlăitură, miaun, miaut. miez sjl 11 centru, nucleu A sfredelit piatra până la miez. 2 centru, mijloc, buric, inimă, <înv.> înăuntru, buric, inimă, dric Apele izvorăsc din miezul pământului. 3 (bot.) sâmbure. Miezul de ghindă este bogat în substanţe uleioase. 4 (bot.; la fructe) came, pulpă. Caisele au mult miez. I11 (cu sens temporal) mijloc putere, toi2, tărie, temei, vipie, viu, <înv.> despus, dric. în miezul nopţii a început 0 furtuna puternică. 2 (art.) miezul nopţii=a (şi miez de noapte) crucea nopţii (v. cruce), <înv. şi reg.> miazănoapte, miezdecân-tători, miez de miazănoapte, spicul nopţii (v. spic). Miezul nopţii este ora 24; b (geogr.; înv.) v. Miazănoapte. Nord; miezul zilei = a (şi miez de zi) amiază, prânz, crucea amiezii (v. cruce), înămiezi, namiază, prânzul cel mare (v. prânz), prânzul mare (v. prânz), ziua jumătate (v. zi). Soarele străluceşte puternic în miezul zilei; b (geogr.; înv.) v. Miazăzi. Sud1; (reg.) miez de cântători = miez de miazănoapte v. Miez de noapte. Miezul nopţii. 3 (bis.) miezulpăre-similor = tândala (v. tândală), tântele. Miezul păresimibr este mijlocul Postului Mare. III fig. 1 conţinut, fond Nu trebuie ocolit miezul spinos al problemei discutate. 2 esenţă, fond, materie, inimă, măduvă, nucleu, sămânţă, sâmbure. încearcă să pătrundă miezul lucrurilor. Umorul şi autoironia constituie miezul personalităţii sale. 3 substanţă. Cuvintele sale sunt pline de miez. miezar s.m. (metalurg.; reg.) v. Miezuitor. miezos, -oăsă adj. (rar) I (desprefructe, tulpini, frunze ale plantelor) v. Cărnos. Gras. Plin. II fig. 1 (despre mărimi, cantităţi vabri etc.) v. Apreciabil. Bun. Bunicel. Bunicică. Considerabil. Consistent Deosebit EstimabiL Evaluabil Frumos. Frumuşel. Frumuşică. Generos. Gras. Important. însemnat. Mare1. Masiv. Notabil. Remarcabil. Respectabil. Ridicat2. Semnificativ. Serios. Substanţial. 2 (mai ales despre realizări creaţii acţiuni ale oamenibr) v. Consistent Deosebit. Important. însemnat Monumental. Notabil Preţios. Remarcabil. Semnificativ. Serios. Substanţial. Temeinic. Valoros, miezumă s.f. 1 (reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor. 2 (înv.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială. miezuitor, -oare s.m., s.f. (metalurg^) miezar. Miezuitorul pregăteşte miezul tiparelor în care se toarnă metalul topit. miezură s.f. (reg.) v. Codină. Miţă. migală s.f. atenţie, grijă, meticulozitate, mi-găleală, minuţie, minuţiozitate, scrupulozitate, câcâială, piguleală, scum-pătate, bughineală, migoroşeală, milco-şeală, puchineală. Studiază această problemă cu multă migală. migăleălă s.f. 1 atenţie, grijă, meticulozitate, migală, minuţie, minuţiozitate, scrupulozitate, câcâială, piguleală, scum-pătate, bughineală, migoroşeală, milco-şeală, puchineală. 2 mocăială, mocoşeală, mocoşire, moşmondeală, ticăială2, mocă-ire, mocăitură, câcâială, tândăleală, tândălitură. A renunţat la ajutorul ei pentru că face totul cu migăleălă. migăli vb. IV. intr. (despre oameni) 1 a piguli, a bichiri, a bunghini, a chiom-păni, a puchini. Toată ziua migăleşte la un goblen. 2 a se mocăi, a se mocoşi, a se moşmondi, a se moşmoni, a se ticăi2, a se câcâi, a tândăli, a (se) moşi, a chitcăi, a mighiti, a migoroşi, a mondăni, a se mongăi, a moşinci, a se moşogăi, a (se) moşoi, a (se) moşorogi, a motroşi, a (se) muşina. Nu a terminat curăţenia în casă pentru că migăleşte foarte mult. 3 (reg.) v. Lenevi. Sta. Trândăvi. migălitură s.f. pigălitură. Un goblen se face cu multă migălitură. migălos, -oăsă adj. (despre realizări, creaţii etc. ale oamenibr) amănunţit2, atent, meticulos, minuţios, riguros, scrupulos, serios, <înv.> scump. A făcut un studiu migălos despre numeralele din limba română. migdăl s.m. (bot.) 1 Amygdalus communis; badim, caisin, pom-de-mandulă. 2 mig-dal-păsăresc = migdal-pitic = Amygdalus nana; cais-sălbatic, piersic, piersic-pitic, piersic-sălbatic. migdalăt, -ă adj. (despre ochi) alungit, codat1, oblic, prelung. Ochii migdalaţi ai fetei sunt foarte expresivi. migdală s.f. (bot.) 1 nucă-amară, mandulă. 2 migdală-amară = picromigdală, macaron. mighiti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. mignon, -ă [mi'jion] adj., s.n. I adj. (fran.) I (despre fiinţe, obiecte etc.) v. Micuţ. Mititel. Mititică. 2 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) v. Delicat. Diafan. Fin1. Gingaş. Gracil. Graţios. Suav. II s.n. (tipogr.) colonel2. Mignonul este un corp de literă de 7 puncte. migoroşeală s.f. (reg.) v. Atenţie. Grijă. Meticulozitate. Migală. Migăleălă. Minuţie. Minuţiozitate. Scrupulozitate. migoroşi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. migra vb. I. intr. 1 (despre triburi, populaţii etc.) <înv.> a se clăti. Cu secole în urmă, multe triburi au migrat spre Europa. 2 (despre animale, păsări, insecte) a călători, a emigra. Păsările migrează spre ţările calde. migrăre s.f. migraţie. Toamna, începe migrarea păsărilor spre ţările calde. migratâr, -oăre adj. (despre păsări) călător, mutător. Toamna, păsările migratoare pleacă spre ţările calde. migraţie s.f. 1 migrare. 2 mişcare migratorie. Migraţia este deplasarea unor persoane dintr-o localitate în alta sau dintr-o ţară în alta. mijloc migrenă s.f. (med.) cefalalgie, cefalee, cefalo-dinie, <înv.> micranie. mihalţ s.m. (iht.) 1 Lota lota; sulastru, mântuş, midhai, midhoc, mihoală, mo-laş, niorţ, smialţ, sul. 2 v. Somn1 (Silurus glanis). mihame s.f. (tehn.; înv.) v. Maşinărie. Mecanism. mihei s.n. (tehn.; reg.) v. Atelier, mihoălă s.m. (iht.; reg.) v. Mihalţ (Lota lota). mihocs.m. (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. mihohoî vb. IV. intr. (reg.; despre cai) v. Necheza. Râncheza. mihom vb. IV. intr. (reg.; despre cai) v. Necheza. Râncheza. mihoti vb. IV. intr. (reg.; despre cai) v. Necheza. Râncheza. miime s.f. promilă. Miimea este a mia parte dintr-un întreg. mijă s.f. 1 (art. mija; j. de copii; reg.) mijoarcă. 2 (înv.) v. Clipire. Clipit, miji vb. IV. 11 intr. (despre fenomene luminoase) a. apărea, a se arăta, a se ivi, a răsări1, a se iţi, a (se) slomni, a zâmbi. Ceaţa nu s-a împrăştiat, deşi zorii au mijit. 2 intr. (bot.; despre plante) a apărea, a se arăta, a creşte, a germina, a ieşi, a se ivi, a încolţi, a răsări1, a lăstări, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a năstimi, a oteşi2. în grădină au mijit ghioceii. 3 tr. (compl. indică ochii) a întredeschide. A mijit ochii şi a văzut soarele răsărind. II tr., refl. fig. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Călăuzi. Conduce. Dirija. Ghida. îndruma. Pilota. Povăţui. Sfătui, mijit, -ă adj. (despre ochi) întredeschis. Picoteşte cu ochii mijiţi. mijloc s.n. 11 (geom.) centru. Toate punctele unui cerc sunt la aceeaşi distanţă faţă de mijlocul lui. 2 centru, temei, <înv.> înăuntru, buric, inimă, dric. Locuieşte în mijlocul oraşului. 3 centru, miez, <înv.> înăuntru, buric, inimă, dric. Apele izvorăsc din mijlocul pământului. 4 sân. Cel mai bine se simte în mijbcul familiei. 5 (cu sens spaţial) jumătate. Maşina s-a stricat la mijbcul drumului. 6 (cu sens temporal) jumătate. Trebuie să se întoarcă în ţară la mijbcul anului. 7 (cu sens temporal) miez, putere, toi2, tărie, temei, vipie, viu, <înv.> despus, dric. în mijlocul nopţii a început o furtună puternică. 8 (anat.) brâu, talie. Cânepa din lan era până la mijlocul lui de înaltă. 9 (anat.; la oameni) şale (v. şa), încheietura şalelor (v. încheietură), <înv.> lumbi. O doare foarte tare mijlocul. Nu se mai poate îndoi de mijloc. 10 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) chip, fel, formă, manieră, metodă, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. Nu găseşte un mijloc rezonabil de aplanare a conflictului. 11 (la pl. mijloace) avere, avut1, avuţie, bogăţie, bun, situaţie, stare, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, strânsă (v. strâns2), caşcaval, <înv. şi reg.> bogătate, prilej, prindere, apucătu- mijlocar ră, blagă, găzdăcie, găzdăşag, găzdăşie, iosag, prinsoare, stat3, <înv.> bucate (v. bucată), economie, perilavi, periusie, strânsoare, vistier2, pecunie, aur, cheag, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva mijloace pentru a face şi acţiuni caritabile. 12 (la pl.) mijloace materiale = posibilităţi materiale (v. posibilitate). Are mijloace materiale pentru a-şi cumpăra un apartament nou. 13 (lapl mijloace; fin.) fonduri (v.fond), resurse (v. resursă), <înv.> sermaia, suprafaţă. Banca dispune de mari mijloace băneşti. 14(lapl; econ.) mijloace circulante = fond de rulment Mijloacele circulante reprezintă totalitatea mijlocelor băneşti şi materiale de care dispune o unitate economică în procesul activităţii ei. 15 (lapl; transp.) mijloace de circulaţie = mijloace de locomoţie - mijloace de transport = vehicul. Până la serviciu se deplasează cu diferite mijloace de transport: autobuz, tramvai sau metrou. 16 (înv. şi pop.) v. Gros. Mulţime. 17 (înv.; urmat de determ. care indică felul) v. Ambianţă. Ambient. Ambiental. Anturaj. Lume. Mediu1. Societate. II (înv.) v. Intermediar. Mediator. Mijlocitor. mijlocăr s.n. (gosp.; reg.) mijlocaş, mijlociu. Mijlocarul este o furcă cu coada mai lungă cu care se face mijlocul stogului. mijlocaş s.m.,s.n. 1 s.m. (sport; la unele jocuri cu mingea) half. 2 s.n. (gosp.; reg.) mijlocar, mijlociu. 3 s.n. (la fierăstrău; reg.) v. Chingă. Punte, mijlocel s.n. (anat.) tăliuţă. mijloci'vb. IV. 1 tr. (compl indică afaceri, tranzacţii etc.) a arbitra, a intermedia, a se interpune, a media2, a intercede, a negocia, a peţi, <înv.> a înmijloci. Firma de specialitate i-a mijlocit afacerea. 2 tr. (compl indică mai ales întruniri, întrevederi) a aranja, a fixa, a organiza, a planifica, a programa I-a mijlocit pentru seara aceasta o întâlnire. 3tr. (compl. indică fapte, evenimente, situaţii etc) a determina, a ocaziona, a prilejui, a produce, <înv.> a prilejl Fiind o persoană influentă, ar putea mijloci o întrevedere între reprezentanţii celor două companii 4 intr. (înv.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Apărea Arăta Forma Isca Ivi începe, mijlocin, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Mijlociu, mijlocire s.f. 1 intermediere. A apelat, pentru mijlocirea afacerii, la o firmă specializată. 2 intermediu, mediaţie, mediere, intercedere, intercesiune, interpoziţie. Mijlocirea moderatorului în discuţia dintre cei doi politicieni a fost absolut necesară. 3 cale, intermediu, filieră. A trimis pachetul prin mijlocirea poştei rapide. 4 (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”)v. Cale. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. mijlocit, -ă adj. (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) indirect, mediat A aflat rezultatul concursului prin informaţii mijlocite. mijlocitor, -oăre s.m., s.f. 1 intermediar, mediator, intercesor, interpus, <înv. şi reg.> arca1, <înv.> mijloc, organon, solitor, organ1, intermediator, <înv. şi reg.> telăliţă, teleleică1, teleleoaică, geambaş supuitor, votru, pohoţ, vătaf, <înv.) geambaş, hotru, pe-zevenchi, verigaş, votritor, peşte, ambasador, garid, herghelegiu, nene, papaşa, prinţesă. Mijlocitorul intermediază prostituţia. 4 (înv.) v. Peţitor, mijlociu, -ie adj., s.m., s.f., s.n. 1 adj. (despre mărimi, dimensiuni, valori etc.) potrivit, mistricioi. Este de statură mijlocie. Mărimea terenului dat în posesiune este mijlocie. 2 adj. mediu2. Prietenii lor sunt de vârstă mijlocie 3 adj., s.m., s.f. mijlocar, mijlocaş, mijoârcă s.f. (j. de copii; reg.) mija (v. mija). mikad6 s.m. invar, (polit.) = micado. milanez, -ă s.m., s.f. <înv.) medeolan. Milanezii sunt locuitorii oraşului Milano. milă s.f. 11 (mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simţi>T) îndurare, milostivire, ieftenşug, ieftinătate, ieftineaţă, ieftinie, ieftinire, milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie, umilenie, umilinţă, benevolenţă, priinţă, voie, voie bună, musaadea. L-a asigurat de mila lui oricând. 5 binefacere, caritate, filantropie, viteaz, militarmente. Militariceşte, noul conflict din zonă este unul armat. militarist;-ă adj. (milit.; în opoz. cu „defensiv”) agresiv, ofensiv, provocator, războinic, militariceşte. milităresc, -eăscă adj. (milit.) cazon, militar, ostăşesc, soldăţesc, marţial, cătănesc, <înv.) oştenesc, oştesc, slujitoresc, voinicesc, milităreşte adv. (modal; milit.) ostăşeşte, soldăţeşte, cătăni-me. Militărimea prezintă onorul preşedintelui. 1069| mimetiza milităros, -oăsă adj. 1 (despre modul de a se comporta al oamenilor, despre ţinuta lor etc.) cazon, marţial, războinic. Bărbatul are un aer milităros. 2 (deprec.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud Crunt Cumplit Feroce. Fioros. Hain. Indement Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit Neînduplecat Neîndurat Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent miliţeă s.f. (bot.) 1 Silene acaulis; iar-bă-roşioară. 2 Silene nutans; lipicioasă (v. lipicios), lipitoare-păsărească (v. lipitor). miliţiăn s.m. 1 (milit.; în armata nepermanentă din trecut) miliţioner. Miliţianul era soldatul din miliţie. 2 (în regimul comunist; ieşit din uz) v. Agent Agent de poliţie. Poliţist miliţie s.f. I (milit.) 1 (pop.) v. Armată. Mili-tărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. 2 (reg.) v. Armată. Militărie. 3 (înv.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). II (adm.; ieşit din uz) 1 v. Poliţie. 2 (în regimul comunis) v. Comisariat. Poliţie. Secţie. Secţie de poliţie, miliţioner s.m. (milit.; în armata nepermanentă din trecut; rar) v. Miliţian, milog, -oăgă s.m., s.f. 1 cerşetor, sărac, <înv. şi reg.> calic, mişel, coldău, colduş, nimuric, sărăcoi, sărăntoc, sărman, <înv.> desăgar, desăgăriţă, manglitor, şnorăr. Duminica, sunt mulţi milogi în biserici. 2 (med; reg.) v. Handicapat Infirm. Invalid Schilod milogeălă s.f. cerşeală, cerşetorie, cerşire, cerşit, cerut1, milogit, cerşetorit, mendi-citate, <înv. şi reg.> prosteală2, mangleală. Unii îşi câştigă existenţa din milogeală. milogi vb. IV. refl. (despre oameni) a cere, a cerşi, a prosti2, a coldui, a colduşi, a stârci, <înv.> a se calici, a cerşetori, a mangli. Mulţi săraci se milogesc. milogit s.n. cerşeală, cerşetorie, cerşire, cerşit, cerut1, milogeală, cerşetorit, mendicitate, <înv. şi reg.> prosteală2, mangleală, milord sm (în Marea Britanie; urmat de un nm. pr.) lord Mai aveţi nevoie de ceva, milord MUes? milos, -oâsă adj. 11 (relig. creştină; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) bun, îndurător, îngăduitor, milostiv, <înv. şi reg.> milostivnic, <înv.> cruţător, îndurat, meseremic, milosârd, milosârdnic, mizericor-dios, umilos. Dumnezeu este milos şi ne iartă păcatele. 2 (despre oameni) binevoitor, bun, compătimitor, comprehensiv, îngăduitor, înţelegător, mărinimos, milostiv, comisera-tiv, <înv. şi reg.> lascav, obidos, <înv.> milosârd, pietos, priincios, priitor. Unii oameni bogaţi sunt miloşi cu cei săraci. 3 (despre oameni, despre firea lor etc.) caritabil, filantropic, milostiv, calitativ. Este o persoană miloasă, care îi ajută pe cei săraci. II (înv. şi reg.; despre situaţii, întâmplări, evenimente etc.) v. Dureros. Jalnic. Nenorocit. Trist, milosârd, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Binevoitor. Bun. Compătimitor. Comprehensiv. îngăduitor. înţelegător. Mărinimos. Milos. Milostiv. 2 (relig. creştină; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) v. Bun. îndurător. îngăduitor. Milos. Milostiv. milosârdi' vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. îndura. Milostivi. milosârdie s.f. (relig. creştină; înv.) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire, milosârdnic, -ă adj. (relig. creştină; înv.; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) v. Buh. îndurător. îngăduitor. Milos. Milostiv. mfloste s.f. (în relig. creştină; înv.) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire, milostenie s.f. 1 milă, milostivire, pomană, daibojeală, <înv.> eleimosină. Trăieşte din milostenia altora. 2 (relig. creştină) ajutor, graţie, har, îndurare, îndurare divină, milă, milostivire, <înv.> ieftenşug, ieftinătate, iefti-neaţă, ieftinie, ieftinire, milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie, umilenie, umilinţă, meserătate. Milostenia lui Dumnezeu se îndreaptă spre cei nenorociţi. 3 (înv. şi pop.) v. Bunăvoinţă. Comprehensiune. îngăduinţă. înţelegere. Mărinimie. Milă. 4 (jur.; arg.) v. Graţiere. milostiv, -ă adj., s.f. I adj. 1 (relig. creştină; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) bun, îndurător, îngăduitor, milos, <înv. şi reg.> milostivnic, <înv.> cruţător, îndurat, meseremic, milosârd, milosârdnic, mize-ricordios, umilos. 2 (despre oameni) binevoitor, bun, compătimitor, comprehensiv, îngăduitor, înţelegător, mărinimos, milos, comiserativ, <înv. şi reg.> lascav, obidos, <înv.> milosârd, pietos, priincios, priitor. 3 (despre oameni, despre firea lor etc.) caritabil, filantropic, milos, caritativ. 4 (despre oameni) culant, darnic, galant, generos, mărinimos, magnanim,munificent, galanton, <înv.> dăruitor, filotim, liberal, marinim, milu-itor, giumert, larg, ieftin. Tatăl milostiv ca totdeauna, i-a dat bani pentru excursie. 5 (despre oameni) clement, iertător, indulgent, îndurător, îngăduitor, tolerant, ieftin. învăţătorul este milostiv cu elevii. II s.f. 1 (bot.; reg.) v. Avrămeasă. Avrămească. Veninariţă (Gratiola officinalis). 2 (lapl. milostive; mitol. pop.;pop.) v. Dră-gaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v.joimă-riţă). milostivenie s.f. (relig. creştină; înv.) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire, milostivi vb. IV. refl. (despre oameni) a se îndura, a se mili, <înv.> a se înmiloşa, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a se năstăvi, a se proerisi. Se milostiveş-te de lacrimile copilului şi îl iartă. milostivire s.f. 1 (relig. creştină) ajutor, graţie, har, îndurare, îndurare divină, milă, milostenie, <înv.> ieftenşug, ieftinătate, ieftineaţă, ieftinie, ieftinire, milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie, umilenie, umilinţă, meserătate. Milostivirea lui Dumnezeu se îndreaptă spre cei nenorociţi. 2 milă, milostenie, pomană, daibojeală, <înv.> eleimosină. 3 (mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simţi”) îndurare, milă, mi-zeraţie, mizericordie, suflet, <înv.> îndurământ, mesereare, milcuire, pietate. Este un om care nu are milostivire faţă de nimeni. 4 clemenţă, iertare, indulgenţă, îndurare, îngăduinţă, toleranţă. Arată milostivire faţă de cei care au greşit fără voie, prima dată. Preoţii propovăduiesc milostivirea. milostivnic, -ă adj., s.f. 1 adj. (relig. creştină; înv.; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) v. Bun. îndurător. îngăduitor. Milos. Milostiv. 2 s.f. (la pl. milostivnice; mitol. pop.; reg.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). milostivnici vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. îndura. Milostivi. milostivnicie s.f. (relig. creştină; înv.) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire, milot s.m. (bot.; reg.) v. Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare). milui' vb. IV. 1 tr. (bis.; despre Dumnezeu sau despre sfinţi; compl indică oameni) a ajuta, <înv. şi pop a vedea, <înv.> a proslăvi. Numai Dumnezeu l-a miluit să scape de boală. 2 tr. (pop.; compl indică oameni) v. Adjura. Conjura. Implora. 3 tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvi Cruţa. Dezlega. Ierta. Scuti. 4 tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfaţa. 5 refl. (înv.; despre oameni) v. îndura. Milostivi 6 tr., refl. (înv.; compl sau sub. indică fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”, „de la”) v. Salva. Scăpa, miluire s.f. (înv.) 11 v. Ajutare. Ajutorare. Ocrotire. Protejare. Sprijinire. Susţinere. 2 v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Mărinimie. II (concr.; bis.) v. Danie. Dar2. Jertfa. Ofrandă. Prinos. Sacrificiu, miluite s.f. pl. (mitol. pop.; reg.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). miluitor, -oăre adj. (înv.; despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. mim s.m. pantomim. Mimul este actorul care exprimă idei şi sentimente numai prin mimică, gesturi sau dans. mimă vb. I. tr. 1 (compl. indică gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) a copia, a imita, a reproduce, a mimetiza, a plagia, <înv.> a închipui. Copiii mimează gesturile adulţilor. 2 (compl. indică sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) a afecta1, a simula, a juca. Mimează o nepăsare totală faţă de tot ce se întâmplă. încerca să-şi înşele prietenii, mimând un calm care îi dezarma. mimănt, -ă s.m., s.f. (în teatru, în operă sau în filme) figurant, <îhv.> compars, statist Mimanţii au un rol accesoriu, fără a rosti vreo replică. mimâre s.f. copiere, imitare, reproducere, mimesis. Un obicei al copiilor este mimarea gesturilor adulţilor. mimă s.f. (fam.) 1 v. Mamă. Mamă bună. 2 v. Măicuţă. Mămică, mimesis s.n. (livr.) v. Copiere. Imitare. Mimare. Reproducere. mimetiză vb. I. tr. (rar; compl. indică gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) v. Copia. Imita. Mima. Reproduce. mimică mimică s.f. joc de fizionomie. Un actor trebuie să stăpânească mimica. mimodrămă s.f. pantomimă (v. pantomim). într-o mimodrămă actorii interpretează rolurile prin mimică, gesturi sau dans. mimoză s.f. (bot; şi mimoză senzitivă, rar, mimoză simţitoare) Mimosa pudica; senzitivă (v. senzitiv), simţitoare (v. simţitor), <înv.> simţitivă. mină vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică maluri, ţărmuri etc.) a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi, a (se) nisipi, a (se) mânca. Valurile mării au minat ţărmul. Malurile s-au minat din cauza apei II fig. 1 tr.,refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) distruge, a (se) nenoroci, a (se) prăpădi, a (se) mânca, a naufragia, a (se) ruina, a se rupe, a termina. Consumul excesiv de droguri l-a minat. Se minează din cauza băuturii. 2 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, a măcina, a mânca, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2. Condiţiile în care lucrează i-au minat plămânii minăre s.f. 1 măcinare, roadere, săpare, săpat1. Ţărmul mării se poate surpa oricând din cauza minării produse de valuri. 2 fig. distrugere, ruinare. Emoţiile şi supărările repetate duc la minarea sănătăţii. minarea s.f. (arhit; la o moschee; înv.) v. Minaret. minaret s.n. (arhit; la o moschee) <înv.> minarea. Din minaret muezinul cheamă credincioşii la rugăciune. minăt, -ă adj. fig. distrus, ruinat, terminat2. Are nervii minaţi din cauza supărărilor repetate. minavet s.n. (muz.; înv.) v. Flaşnetă. mină1 s.f. 1 (miner.; de obicei urmat de determ. care arată felul, natura) subteran, ocnă, <înv. şi reg.> baie2, rudărie, caună, hudă, ştioalnă, <înv.> lagum, madem, minieră. Munca în mină este foarte grea. în mina de cărbuni a avut loc o explozie. 2 mină de sare = ocnă, salină, <înv.> sărărie. în mina de sare de la Cacica se face tratament pentru căile respiratorii. mină2 s.f. aer1, aspect, chip, expresie, faţă, figură, fizionomie, înfăţişare, obraz, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, complexiune. Copilul are o mină ştrengărească. mincinos, -oăsă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 caiafa, faţarnic, ipocrit, machiavelist, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, balamut, proclet, <înv.> crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, telpiz, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, şulfa, conte, mâncător de căcat, mâncător de rahat. îl dispreţuia consi-derându-l un mincinos jalnic. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. II adj. 1 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, faţarnic, ipocrit, machiavelic, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiavelistic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> di-plomaticos, faţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz^îdenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie mincinoasă, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie mincinoasă. 2 (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals, inautentic, inventat, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dat seama că mărturia lui este mincinoasă. Afirmaţia ei mincinoasă a stârnit revolta colegilor. 3 (în opoz. cu „original”; înv.; despre scrieri, documente etc.) Apocrif. Contrafăcut. Fals. Falsificat. Neautentic. Nesigur. Plăsmuit. 4 (în opoz. cu „adevărat”, „autentic”; înv.; despre oameni) v. Fals. III adj. fig. (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) amăgitor, aparent, deluzoriu, iluzoriu, înşelător, neadevărat, specios, deşert, lunecos. Presupunerile pe care le-a făcut s-au dovedit mincinoase. mincinuţă s.f. (reg.) v. Minciunea. Minciu-nică. minciog s.m. (pese.) ciorpac, meredeu, miridov, răcea, ritişor, roci, târboc. Cu minciogul se scoate peştele din apă. minciună vb. I. tr. (croitorie; reg.; compl indică obiecte de îmbrăcăminte) v. însăila, minciună s.f. 11 fabulaţie, invenţie, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoa-vă, loajă, litii (v. litie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufa (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. Cei care au ceva de ascuns recurg la minciuni. Nu mai suportă minciunile lui. 2 duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, nesince-ritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levan-tism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), faţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefacanie, prefacătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaur-lâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartu-fism. E momentul să laşi minciuna şi să spui adevărul. 3 (relig.; înv.) v. Eres. Erezie1. II fig. 1 amăgire, himeră, iluzie, nălucă. Oare |1070 ce vedea în ochii ei nu era doar o minciună? 2 (fam.) v. Afabulaţie. Fantezie. Ficţiune. Imaginaţie. Invenţie. închipuire. Născocire. Plăsmuire. Scorneală. Scornire. III (mai ales la pl. minciuni; culin.) minciunea, minciunică, scovardă, uscătură, uscăţea (v. uscăţel), uscă-ţică, pancovă, pup3, scoruşă2, surcele (v. surcea), uscăturea, uscăturică. Minciunile sunt prăjituri făcute din bucăţele de aluat dulce, prăjite în ulei sau coapte. IV (bot.; reg.) v. Pătlagină (Plantago major). minciuneă s.f. 1 minciunică, minciu-niţă, mincinuţă. Eşti mic şi spui numai minciunele! 2 (mai ales la pl minciunele; culin.) minciună, minciunică, scovardă, uscătură, uscăţea (v. uscăţel), uscăţică, pancovă, pup3, scoruşă2, surcele (v. surcea), uscăturea, uscăturică. minciuni vb. IV. tr. (fam.; compl indică oameni) v. Minţi. minciunică s.f. 1 minciunea, minciu-niţă, mincinuţă. 2 (mai ales la pl min-ciunici; culin.) minciună, minciunea, scovardă, uscătură, uscăţea (v. uscăţel), uscăţică, pancovă, pup3, scoruşă2, surcele (v. surcea), uscăturea, uscăturică. minciuniţă s.f. (pop.) v. Minciunea. Minciunică. mindir s.n. (reg.) 1 păier, sălmăjac, străjac. Mindirul este o saltea umplută cu paie. 2 v. Plapumă. 3 v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. mindirigiu s.m. (reg.) v. Plăpumar. minegoci s.n. (med., med. vet.; reg.) v. Orde-olum. Orgelet. Urcior2, miner s.m. (miner.) băieş. Este miner într-o mină din Valea Jiului minerăl, -ă adj. (chim.; despre corpuri) anorganic, inorganic, mineral, neorganic. Diamantul este un corp mineral. mineralist, -ă s.m., s.f. (geol.; înv.) v. Mine-ralog. mineralizare s.f. (geol.) mineralizaţie. mineralizator, -oăre adj. (geol; înv.) v. Mi-neralog. mineralizaţie s.f. (geol) mineralizare. Mineralizata este o acumulare de substanţe minerale. mineralog, -ă s.m.,s.f. (geol.) <înv.> mineralist, mineralizator, mineralogist. Mineralogii se ocupă cu studiul mineralelor. mineralogist, -ă s.m., s.f. (geol; înv.) v. Mineralog. mineră s.f. (miner.; rar) v. Mineriţă. minereu s.n. 1 (geol.) <înv. şi reg.> rudă3, <înv.> es, madem, minieră. Aceşti munţi sunt bogaţi în minereuri de fier. 2 (mineral.) minereu aurifer = krennerit. minerit s.n. (miner.) băieşag,băieşit Se ocupă cu mineritul. mineriţă s.f. (miner.) mineră, băieşi-ţă. Este mineriţă într-o mină din Valea Jiului. minge s.f. (sport) 1 balon1, cotcă, hapuc, loptă, pilă1, pulmă, surducă, beş, băşică. I-a cumpărat fiului său o minge de baschet din piele. Are nevoie de un nou set de mingi pentru tenis. 2 (la volei, handbal, tenis de câmp sau de masă) minge dublă = 1071 | ministru dublă (v. dublu). Mingea dublă este o mişcare neregulamentară, care, în volei sau handbal, constă în lovirea mingii de două ori consecutiv de către acelaşi jucător, iar, în tenisul de câmp sau de masă, în lovirea de două ori a terenului sau a mesei. 3 (în tenis, în volei) minge de meci - mecibol. Mingea de meci este mingea servită în finalul meciului, care poate decide câştigătorul. mingeăcă s.f. (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). mingişoâră s.f. 1 mingiucă, mingiuţă. 2 (reg.) cearcă, merişor2. Primul ou care se vopseşte la Paşte este numit, în unele zone ale ţării, mingişoâră. mingiucă s.f. mingişoâră, mingiuţă. mingiuţă s.f. mingişoâră, mingiucă. miniatural, -ă adj. minuscul. Orientalii sunt specialişti în sculpturi miniaturale. Lumina becului atrage zeci de insecte miniaturale. miniatunsm s.n. (a. plast.) miniaturistică. miniaturistică s.f. (a. plast.) miniaturism. Miniaturistica este arta de a executa miniaturi. miniautobuzs.n. (transp.) microbuz, minibuz, bus. Miniautobuzul este un autobuz cu o capacitate redusă de transport. miniautomobfl s.n. (transp.) microautomobil, microturism, miniautoturism. Miniautomobilul este un automobil de dimensiuni reduse. miniautoturism s.n. (transp.) microautomobil, microturism, miniautomobil. minibuz s.n. (transp.) microbuz, miniautobuz, bus. minicalculator s.n. (inform.) calculator-ceas, calculator personal, microcalculator, microcomputer, microordinator, minicomputer, miniordinator, calculator de buzunar. Minicalculatorul are gabaritul şi elementele componente foarte mici. minicasetă s.f. (electron.) microcasetă. Mini-casetele sunt folosite la minicasetofoane. minicasetofon s.n. (electron.) walkman. Mi-nicasetofonul este un casetofon portabil de mici dimensiuni. minicentrălă s.f. (tehn.) microcentrală. Mi-nicentrala este o centrală electrică sau de ter-moficare de mică putere. minicomputer s.n. (inform.) calculator-ceas, calculator personal, microcalculator, microcomputer, microordinator, minicalculator, miniordinator, calculator de buzunar, minicronică s.f. cronichetă, microcronică. Scrie minicronici la o revistă sportivă. miniencidopedie s.f. microenciclopedie. A publicat o miniencicolpedie medicală. minieră si. (înv.) 1 (miner.; de obicei urmat de determ. care arată felul, natura) v. Mină1. Subteran. 2 (geol.) v. Minereu, miniexplozie s.f. microexplozie. într-o galerie a minei a avut loc o miniexplozie, fără consecinţe grave. minifbileton s.a (lit., telev.) microfoileton. Publică minifoiletoane într-un ziar de mare tiraj. minifon s.n. (electron.) minimagnetofon. minifustă s.f. fustă mini, minijupă, abajur, miniinstalâţiesf. (tehn.) microinstalaţie. Şi-a făcut în garaj o miniinstalaţie electrică pentru încălzirea apei. miniinterviu s.n. microinterviu. A publicat miniinterviul ziaristului cu un cunoscut scriitor privind statutul actual al omului de cultură în societate. miniistorie s.f. microistorie. A alcătuit o mi-niistorie care tratează numai evenimentele importante din sec. al XlX-lea. minijupă s.f. fustă mini, minifustă, abajur. minim1 s.n. (în opoz. cu „maxim”, „maximum”) minimum. minim2, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „maxim”, „maximal”) minimal. A făcut un efort minim pentru corectarea articolului. 2 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) derizoriu, infim, mărunt, mic, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, strict, neconsistent. Iaurtul dietetic conţine un procentaj minim de grăsimi. Valoarea nutritivă a acestui aliment este minimă. II adv. (modal) minimum, strict. Cabanierii mai au provizii pentru minim o săptămână. minimagnetofdn s.n. (electron.) minifon. Minimagnetofonul este un magnetofon portabil cu dimensiuni reduse. minimâl, -ă adj. 1 (în opoz. cu „maxim”, „maximal”) minim2.2 (gram.; despre morfeme) neanalizabil. Un morfem minimal nu are elemente inferioare ierarhic. minimah'sm s.n. (a. plast.) artă minimală. Minimalismul constă în realizarea de picturi şi sculpturi neconvenţionale, prin folosirea de culori şi forme geometrice primare. minimaliză vb. I. tr. (compl. indică oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau valoarea acestora) a bagateliza, a minimiza, a subaprecia, a subestima, a subevalua, a demonetiza, a deprecia. Nu minimaliza puterea pe care o are acest om! Criticii au minimalizat ultimul roman al scriitorului. minimalizăre s.f. bagatelizare, minimizare, subapreciere, subestimare, subevaluare, depreciere. Scriitorul nu a avut succes la pubic din cauza minimalizării romanului de către critici. minimalizat, -ă adj. (despre oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau despre valoarea lor) bagatelizat, minimizat, subapreciat, subestimat, subevaluat, depreciat. Romanul minimalizat nu a avut succes la pubic. minimetrou s.n. (transp.) micrometrou. Mi-nimetroul este un metrou cu traseu scurt. minimiză vb. I. tr. (compl. indică oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau valoarea acestora) a bagateliza, a minimaliza, a subaprecia, a subestima, a subevalua, a demonetiza, a deprecia. minimizâre s.f. bagatelizare, minimalizare, subapreciere, subestimare, subevaluare, depreciere. minimizat, -ă adj. (despre oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau despre valoarea lor) bagatelizat, minimalizat, subapreciat, subestimat, subevaluat, depreciat, minimum s.n., adv. 1 s.n. (în opoz. cu „maxim”, „maximum ) minim1.1 s-a dat minimum de pedeapsă pentru infracţiunea comisă. 2 adv. (modal) minim2, strict, miniordinator s.m. (inform.) calculator-ceas, calculator personal, microcalculator, micro- computer, microordinator, minicalculator, minicomputer, calculator de buzunar, miniratiu s.n. (sport) microraliu. Miniraliul se desfăşoară pe un itinerar mai scurt. minirecităl s.n. microrecital. Minirecitalul are program scurt. miniromăn s.n. (lit.) microroman. Este autor al mai multor miniromane de succes. minister s.n., s.m. I s.n. (polit.) 1 (în unele state) departament, logofeţie. Ministerul Justiţiei. 2 (art.; nm. pr.) Ministerul Afacerilor Externe = Ministerul de Externe = Externe (v. extern), Departamentul Afacerilor Străine (v. departament), Departamentul Intereselor Străine (v. departament), Departamentul Pricinilor Străine (v. departament), Logofeţia Afacerilor Străine (v. logofeţie), Logofeţia Intereselor Străine (v. logofeţie), Logofeţia Pricinilor Străine (v. logofeţie), Ministerul Afacerilor Străine, Ministerul Intereselor Străine, Ministerul Pricinilor Străine, Pricinile Străine (v. pricină). Ministerul de Externe se ocupă cu relaţiile externe ale unui stat; Ministerul Afacerilor Interne = Ministerul Trebilor Dinăuntru, Trebile Dinăuntru (v. treabă); Ministerul Cultelor = Logofeţia Bisericească (v. logofeţie), Logofeţia Credinţei (v. logofeţie), Marea Logofeţie a Pricinilor Bisericeşti (v. mare1); Ministerul Justi-ţiei= Logofeţia cea Mare (v. logofeţie), Logofeţia Dreptăţii (v. logofeţie), Marea Logofeţie (v. mare1); (ieşit din uz) Ministerul Afacerilor Străine = Ministerul Intereselor Străine = Ministerul Pricinilor Străine v. Externe (v. extern). Ministerul Afacerilor Externe. Ministerul de Externe; Ministerul Trebilor Dinăuntru v. Ministerul Afacerilor Interne. 3 portofoliu, <înv.> portofel. Deţine ministerul Educaţiei. 4 (în unele ţâri; înv.; nm. pr.) v. Cabinet. Consiliu de miniştri. Executiv. Guvern. 5 (înv.) v. Ministeriat. II s.m. (înv.) 1 (polit.) v. Ministru 2 (jur.) minister public v. Acuzator. Acuzator public. Procuror, ministerial, -ă adj. (polit.) departamental. în şedinţă s-au discutat diverse probleme ministeriale. ministeriat s.n. (polit.) <înv.> minister. în timpul ministeriatului său s-au mărit pensiile. ministrânt s.m. (în ritualul catolic şi protestant) paracliser. Ministrantul este un ajutor de preot. ministru s.m. (polit.) 1 <înv.> minister, logofăt Ministrul educaţiei trebuie să reformeze sistemul de învăţământ. 2 (în unele state; în trecut şi la noi) ministru (de Externe) = secretar de stat (v. secretai2), <înv.> ministru extern, secretar al statului, (v. secretar2), secretar de ţară (v. secretar2), secretarul statului(v. secretar2), ministru al Afacerilor Străine, ministru al Interesurilor Străine, <în Ţările Rom., în timpul Regulamentului Organic; ieşit din uz> marele-postelnic (v. mare1), postelnic; ministru de Interne = starostele curcănimii (v. staroste); (înv.) ministru extern v. Ministru (de Externe). Secretar de stat (v. secretar2); (ieşit din uz) ministru al Afacerilor Străine=ministru al Interesurilor Străine v. Ministru (de Externe). Secretar de stat (v. secretar2). miniteatru |1072 miniteatru s.n. club teatral. Miniteatrul este un teatru cu o capacitate mică. minitelevizor s.n. (tehn.) minivizor. Minite-levizorul este un televizor portativ; de dimensiuni mici. mi'niu s.n. (chim.) litargă, oxid de plumb, <înv.> litargir. Miniul estefobsit în industria ceramică, la fabricarea sticlelor optice, în vopsitorie etc. minivizor s.n. (tehn.) minitelevizor. minoiân, -ă adj. minoic. Civilizaţia minoiană este perioada arhaică a civilizaţiei cretane şi greceşti, care s-a dezvoltat între începutul mileniului 3 şi sec. al XV-lea î.Hr. minoic, -ă adj. minoian. minologhion s.n. (în Biserica Ortodoxă) si-naxar, legendă. Minologhionul cuprinde calendarul cu o scurtă expunere a vieţii tuturor sfinţilor şi martirilor de peste an. minor, -a adj. 1 (jur.; în opoz cu „major”; despre oameni) nevârstnic, <înv.> minorean. Are doi copii minori. 2 (în opoz. cu „principal” mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, secund, adiacent, lateral, lăturalnic, periferic, satelit Se aduce în discuţie o chestiune minoră care nu interesează pe nimeni. 3 (în opoz. cu „major 0 mărunt, mic, neimportant, neînsemnat, redus, secundar. Contribuţia acestui poet la dezvoltarea literaturii este minoră. 4 (despre stări, situaţii etc.) mic, neimportant, neînsemnat, neperceptibil, nesemnificativ, scăzut, slab, <înv.> uşor2. Ameliorarea stării bolnavului este minoră. Influenţa anturajului asupra tânărului este minoră. minorat s.n. (jur.) minoritate. în timpul minoratului, tânărul a stat într-un orfelinat. minorean, -ă adj. (jur.; în opoz cu „major”; înv.; despre oameni) v. Minor. Nevârstnic, minorit s.m. (relig.) franciscan. Minoriţii aparţin unui ordin catolic înfiinţat în sec. al XlII-lea de Francesco dAssisi. minoritate s.f. 1 (jur.) minorat. 2 minoritate naţională = etnici (v. etnic), naţionalitate, naţionalitate conlocuitoare, <înv. şi pop.> naţiune. Minorităţile naţionale au aceleaşi drepturi ca şi majoritarii. mintal, -a (mental, -ă) adj.,s.n. I adj. 1 cerebral, intelectual, raţional, spiritual în psihologia experimentală starea mintală a unui individ se determină cu ajutorul unui test. 2 (fibs.; în opoz. cu „obiectiv”; în forma mental) ideal, subiectiv. Metoda lasă prea mult loc pentru aprecieri mentale. Cauze mentale determină adesea o stagnare a activităţii. II s.n. (fibs.; în opoz. cu „materie”, „existenţă”; informa mental) conştiinţă, cuget, gândire, spirit, suflet, for interior, <înv.> cunoştinţă, ştiinţă, sinidisis. Mentalul este atributul omului mintă s.f. (bot; reg.) = mentă, minte s.f. 11 gând, raţiune, cogitaţie. Mintea nu poate cuprinde toate fenomenele care se petrec în univers. 2 deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, pricepere, raţiune, spirit, ingeniu, duh, doxă, pamet1, <înv.> înţelegere, cap, creier, bilă2, scaun. Foloseşte-ţi propria minte, nu urma sfaturile altora! 3 cu- get, fire, gândire, intelect, judecată, raţiune, spirit, nous, <înv.> înţeles1, simţire. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii este opera minţii. 4 gândire, intelect, înţelegere, judecată, raţiune, cap, materie cenuşie, substanţă cenuşie, substanţă nervoasă cenuşie. Este apreciat pentru mintea lui, dar şi pentru seriozitatea cu care lucrează. 5 judecată, raţiune, cunoştinţă, glagore^an.; înv.> rezon, ochi1. La această vârstă înaintată are o minte normală. 6 cugetare, judecată, raţionament, raţiune, <înv.> socoată, socoteală, socotinţă. Dogme banale îi ţin loc de minte. 7 chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, să-măluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe mintea pe care o are acum, la bătrâneţe. 8 amintire, memorie. Cele mai mici amănunte ale întâlnirii i-au rămas în minte. 9 (înv. şi pop.) v. Calcul Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. II (înv.) v. Culturi Cunoştinţe (v. cunoştinţă). Instrucţie. învăţătură. Pregătire. Studii (v. studiu). minteăn s.n. surtuc, laibăr, bai-barac, căput, lăibărac, loleandrl Minteanul este 0 haină bărbătească scurtă, din aba sau din dimie, purtată de ţărani. minten adv. (temporal; reg.) = minteni. mintenaş adv. (temporal; reg.) 1 v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat. Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu. 2 v. Grabnic. Imediat Iute. îndată. Rapid. Repede. Urgent, minteni (minten) adv. (temporal; reg.) 1 v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat Iute. îndatl Neîntârziat Numaidecât Rapid. Repede. Timpuriu. 2 v. Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Rapid. Repede. Urgent, minteuţă s.f. (bot; reg.) v. Scânteioarl Scân-teiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). mintie s.f. (bis.; reg.) v. Anteriu. Reverendă. Sutană. mintiucă s.f. (reg.) v. Mintuliţl Mintuţă. mintos, -oăsă adj. (pop.; despre oameni) 1 v. Ager. AgiL Comprehensiv. Deştept Dibaci. Inteligent Iscusit Isteţ. îndemânatic Priceput 2 v. Chibzuit. Cuminte. înţelept. Socotit2, mintuli'ţă s.f. (rar) mintuţă, min-tiucl mintuţă s.f. (rar) mintuliţă, mintiucă. minţi vb. IV. 1 intr. (despre oameni) a fabula, a inventa, a poşovăi, a se bărbieri, a iordăni, a se rade. Obişnuieşte să mintă cu nonşalanţă. îşi dă seama când minte şi când spune adevărul. 2 tr. (compl. indică oameni) a minciuni, a tromboni, a vrăji. Spune adevărul şi nu mă mai minţi! 3 tr. (compl. indică oameni) a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela1, a mistifica, a momi, a păcă- li, a trişa, a iluziona, a fenta, a fraieri, a juca, a prosti1 a şmecheri, a ţepui2, <înv. şi reg.> a fulăi, a planisi, a poticăli, a pri-lesti, a sminti, a smomi, a şutili, a celui, a mâglisi, a obroci1, a ormoci, a şugui1, a tăşca, <înv.> a blăzni, a dezmânta, a gâmbosi, a îngâna, a lâncoti, a se linguşi, a măguli, a surprinde, a chilipirgi, a îmbrobodi, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a în-călţa, a pârli, a pingeli, a pingelui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca, a accidenta, a daiboji, a pricăli. A minţit multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. 4 refl. (fam.; despre oameni) v. Amăgi. minţit, -ă adj. 1 (despre oameni) ademenit, amăgit, încântat, înşelat1, momit, păcălit2, trişat, fraierit, prostit2, ţepuit, <înv. şi reg.> pri-lestit, celuit, gloanit, <înv.> dezmântat, gâmbosit, îmbrobodit2, orbit, aburit, bărbierit2, buzat, dus2, pingelit, pinge-luit, accidentat. Bătrânul minţit a rămas păgubit. 2 (în opoz. cu „real”; înv.; despre afirmaţii, mărturii etc.) v. Fals. Inautentic. Inventat. Mincinos. Născocit. Neadevărat. Neautentic. Neîntemeiat. Nereal. Plăsmuit. Scornit. minuend s.n. (mat.; înv.) v. Descăzut. minună vb. I. 1 refl. (despre oameni) a se cruci, a se uimi, a se ului1, a se încruci, a se pocozi, a se pogăzni, <înv.> a se ademeni, a se ciudi, a se divi, a se ienăci, a se în-minuna, a se pozni. Oamenii s-au minunat de povestea fetei. 2tr. (compl. indică oameni) a consterna, a perplexa, a sidera, a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului1, a etona, a încremeni, a orbi, a ebluisa, a trăsni. Imaginile minunează prin ineditul br. 3 refl. (despre oameni) a se extazia, a se epata. Se minunează în faţa frumuseţii sculpturii. minunăre s.f. stupefiere, surprindere, uimire, uluială, uluire, <înv.> ienăcire, minune, uimea-lă, etonament. Minunarea lor în faţa ineditului imaginilor a fost copleşitoare. minunăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (adesea constr. cu vb. „a rămâne”; despre oameni) consternat, crucit, mirat, perplex, siderat, stupefiat, surprins, uimit, uluit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut. A rămas minunat auzind cele povestite. 2 (despre peisaje, privelişti etc.) elizeic, magnific, mirific, paradiziac, splendid, mândru, <înv.> preafru-mos, strălucitor, lucitor. în faţă se deschide un peisaj minunat. 3 (mai ales despre elemente din natură, reprezentări artistice) feeric, fermecător, încântător, nălucitor, ceresc, îmbătător, magic, vrăjit2.0 noapte de toamnă timpurie, luminată de puzderia de stele, este minunată şi tulburătoare. 4 splen- did, superb, ambroziac, celest, ceresc, divin, dumnezeiesc, edenic, îngeresc, serafic. Muzica pe care o ascultă este minunată. 5 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) admirabil, deosebit, excelent, grozav, încântă- 1073| miorcăire tor, remarcabil, senzaţional, <înv.> exchi-zit. A scris o carte minunată. 6 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea mor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giomo, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice minunate. Cunoscuta actriţă are o interpretare minunată în rolul principal. 7 (mitol. pop.; despre anumite obiecte) fermecat, magic, măiestru, năzdrăvan, vrăjit2. Zâna a atins-o cu o baghetă minunată şi a transformat-o în privighetoare. 8 (mai ales în relig. creştină; înv.) v. Celest. Ceresc. Divin. Dumnezeiesc. Sfânt. Veşnic. 9 (înv.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit Interesant. îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. II adv. (modal) 1 excelent, excepţional, extraordinar, perfect, fantastic, trăsnet, ţais. Cei doi prieteni se înţeleg minunat. Arată minunat în rochia de seară. 2 splendid, superb, trăsnet, divin, dumnezeieşte, îngereşte. Soprana cântă minunat. minunăţie si 1 bazaconie, bizarerie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minune, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesnaie, halima1. îi treceau prin cap numai minunăţii. N-a văzut în viaţa ei o asemenea minunăţie. 2 frumuseţe, minune, splendoare, mândreţe, mândrenie, mândrulenie, rază, vis. Fiica lor este o minunăţie. 3 (reg.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţi Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. minune s.f. 1 miracol, prodigiu, taumaturgie, comedie2, vedenie, <înv. şi reg.> taină, <înv.> ciudă, ciude-să, divă2, mirac, poznă, putere, semn, silă, vâr-tute, znamenie. Sfânta Parascheva este făcătoare de minuni. 2 bazaconie, bizarerie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesnaie, halima1. 3 frumuseţe, minunăţie, splendoare, mândreţe, mândrenie, mândrulenie, rază, vis. 4 (înv.) v. Minunare. Stupefiere. Surprindere. Uimire. Uluială. Uluire. minunea s.f. (omit.) 1 Aegolius funereus, cucuvaie, cucuvea, minuniţă. 2 (reg.) v. Privighetoare. Privighetoare-mică. Privighetoa-re-roşie. Privighetoare-sură (Luscinia mega-rhynchos). minuniţă s.f. (omit.; reg.) v. Minunea (Aegolius funereus). minus s.n., adv. 1 s.n. (fin.) deficit, lipsă, man-co, <înv.> mancă2. Casiera are un minus de o mie de lei în casă. 2 adv. (mai ales în operaţii aritmetice de scădere) fară. Trei minus doi fac unu. I-a adus toată colecţia de ziare, minus trei numere care sunt lipsă. minuscul, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre obiecte, corpuri, organisme, cantităţi etc.) infim, infinitezimal, microscopic, impalpabil. Precipitarea reacţiei s-a produs cu o cantitate minusculă de reactiv. Boala i-a fost provocată de nişte organisme minuscule. 2 miniatural. Orientalii sunt specialişti în sculpturile minuscule. Lumina becului atrage zeci de insecte minuscule. II s.f. (tipogr.) literă mică. în interiorul unei propoziţii cuvintele sunt scrise cu minuscule. minut s.n. 1 perţ. A marcat golul victoriei în minutul 89 al meciului. 2 ceas, clipă, clipită, moment, oră, secundă, timp, vreme, răgaz, <înv. şi pop.> soroc, cirtă, clipeală, <înv. şi reg.> cescuţ, durăt, perţ, undă, fulgerare, condei. I-a sosit minutul morţii. minutăj s.n. cronometraj, cronometrare. Mi-nutajul se face cu ajutorul unui cronometru. minutăr s.n. ac, acul ceasornicului (v. ac), acul ceasului (v. ac), cazaică, cazancă. Prin cădere, ceasului i s-a rupt minutarul minuţie s.f. 1 atenţie, grijă, meticulozitate, migală, migăleală, minuţiozitate, scrupulozitate, câcâială, piguleală, scumpătate, bughineală, migoroşeală, milcoşeală,puchineală. Studiază această problemă cu multă minuţie. 2 (înv.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie, minuţios, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, realizări etc. ale lor) conştiincios, exigent, meticulos, scrupulos. Este minuţios în tot ce face. Face o analiză minuţioasă a cheltuielilor din ultima vreme. 2 (despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) amănunţit2, atent, meticulos, migălos, riguros, scrupulos, serios, <înv.> scump. A făcut un studiu minuţios despre numeralele din limba română. II adv. (modal) conştiincios, meticulos, scrupulos. îşi rezolvă minuţios sarcinile de serviciu. minuţiozităte s.f. atenţie, grijă, meticulozitate, migală, migăleală, minuţie, scrupulozitate, câcâială, piguleală, scumpătate, bughineală, migoroşeală, milcoşeală, puchineală. mioară s.f. 1 (zool.) mia,mieluşă (v. mieluş), mieluşea (v. mieluşel), mieluşică, mieluţă (v. mieluţ), mielucă (v. mieluc), <înv.> mieluşiţă. Câteva mioare pasc pe pajişte. 2 (arg.) v. Adolescentă (v. adolescent). Copiii Fetişcană. Tânără (v. tânăr). mioărcă s.f. (zool; reg.) 1 v. Broască (Rana esculenta). 2 v. Broască-râioasă (Bufo vulgaris). 3 v. Broască-ţestoasă (Testudograeca, Testudo hermanni şi Emys orbicularis). 4 v. Guz-gan-de-apă (Arvicola amphibius). 5 v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). miocardopati'e s.f. (med.) cardiomegalie. Miocardopatia reprezintă mărirea patologică a volumului inimii. miocel s.n. (med.) hernie musculară, miocen, -ă adj. (geol.) miocenic. Straturi geologice miocene. miocenic, -ă adj. (geol) miocen. miodt s.n. (biol.) celulă musculară. Miocitele intră în componenţa diferitor tipuri de muşchi. miocom s.n. (anat.) miosept. miodime s.f. (med.) mialgie. Miodinia este o durere musculară. miofibrom s.n. (med) fibromiom. Miofibro-mul este o tumoare uterină, formată din ţesut conjunctiv şi din ţesut muscular neted. miofilm s.n. (farm.) aminofilină. Miofilinul este indicat în tratamentul astmului şi al crizelor de dispnee. miogârţăn s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). mioinozitol s.m. (chim.) inosital, inozită, mezoinozitol. Mioinozitol aparţine complexului de vitamine B şi are un rol important în creştere. miologie s.f. (anat.) sarcologie. Miologia se ocupă cu studiul naturii, structurii şi funcţiilor muşchilor. mionevralgie s.f. (med.) nevralgie musculară. miop, mioăpă adj.,s.m.,s.f. (med., med. vet.) hipometrop, <înv. şi pop.> ponivos, chiomp, găinatic, obidnic. Este miop din copilărie. miopie s.f. (med., med. vet.) hipometropie, miopism, orbul găinii (v. orb1), orbul găinilor (v. orb1), vedere scurtă. O persoană care suferă de miopie nu distinge clar obiectele situate la o distanţă mai mare. miopism s.n. (med, med vet.) hipometropie, miopie, orbul găinii (v. orb1) orbul găinilor (v. orb1), vedere scurtă, mior s.m. (zool.) cârlan, noaten, cârţar, vătui1. Mioml este un miel cu vârsta între un an şi doi sau trei ani. miorc interj, (redă strigătul broaştelor; de obicei repet.) oad, orac! miorcăî vb. IV. I intr. (despre broaşte) a ocă-căi, a orăcăi, a măcăi, a miorcoti, a pupăi, a răcăi, a răcăni. Broaştele miorcăie asurzitor în baltă. II fig. (de obicei peior.) A intr., refl. (despre copii) a plânge, a (se) smiorcăi, a (se) miorlăi, a (se) orăcăi. Fetiţa s-a miorcăit toată ziua din cauză că i s-a stricat păpuşa. 2 intr. (despre fiinţe) a geme, a se lamenta, a se tângui, a se văieta. Miorcăie de durere. miorcăire s.f. miorcăit, ocăcăit, orăcăială, orăcăire, orăcăit, cracăt, miorcoteală, miorcotire, răcănit Miorcăirea broaştelor este asurzitoare. miorcăit miorcăi't s.n. miorcăire, ocăcăit, orăcăială, orăcăire, orăcăit, cracăt, miorcoteală, miorcotire, răcănit. miorcoteală s.f. (reg.) v. Miorcăire. Miorcăit. Ocăcăit. Orăcăială. Orăcăire. Orăcăit, miorcoti vb. IV. intr. (reg.; despre broaşte) v. Miorcăi. Ocăcăi. Orăcăi. miorcotire s.f. (reg.) v. Miorcăire. Miorcăit. Ocăcăit. Orăcăială. Orăcăire. Orăcăit, mioreâ s.f. (zool.) miorică, mioriţă, miorelaxânt, -ă adj., s.n. (farm.) miorezolu-tiv. Miorelaxantele provoacă relaxarea muşchilor şi diminuează tonusul muscular, inhibând contractura. miorezolutiv, -ă adj.,s.n. (farm.) miorelaxant. miorexie s.f. (med., med. vet.) ruptură musculară. miorică s.f. (zool.) miorea, mioriţă, mioriţă s.f. 1 (zool.) miorea, miorică. 2 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). miorlău interj, (imită strigătul pisicii) miau/ miorlăi'vb. IV. 1 intr. (despre pisici) a mieuna, a miorţăi. Pisica miorlăie de foame. 2 fig. intr., refl. (de obicei peior.; despre copii) a plânge, a (se) smiorcăi, a (se) miorcăi, a (se) orăcăi. miorlăiălă s.f. 1 mieunare, mieunat, mieunătură, miorlăire, miorlăit1, miorlăitură, miaun, miaut Se aude miorlăiala unor pui de pisică părăsiţi. 2 fig. (de obicei peior.) plâns1, plânset, miorlăit1, miorlătură, bâzâială,bâzâit1,bâzâitură. Miorlăiala fetiţei este insuportabilă pentru cei din casă. miorlăire s.f. mieunare, mieunat, mieunătură, miorlăiălă, miorlăit1, miorlăitură, miaun, miaut. miorlăit1 s.n. 1 mieunare, mieunat, mieunătură, miorlăiălă, miorlăire, miorlăitură, miaun, miaut. 2 fig. (de obicei peior.) plâns1, plânset, miorlăiălă, miorlătură, bâzâială, bâzâit1, bâzâitură. miorlăit2,-ă adj. 1 (despre pisici) miorlăitor. Are un motan miorlăit. 2 fig. (de obicei peior.; mai ales despre glasul oamenilor) plângăreţ, smiorcăit2, miorlăitor. A început să vorbească cu o voce miorlăită. miorlăitor, -oăre adj. 1 (despre pisici) miorlăit2. 2 fig. (de obicei peior.; mai ales despre glasul oamenilor) plângăreţ, smiorcăit2, miorlăit. miorlăitură s.f. 1 mieunare, mieunat, mieunătură, miorlăiălă, miorlăire, miorlăit1, miaun, miaut 2 fig. (de obicei peior.) plâns1, plânset, miorlăiălă, miorlăit1., bâzâială, bâzâit1, bâzâitură. miorţăi vb. IV. intr. (reg.; despre pisici) v. Mieuna. Miorlăi. miosarcom s.n. (med., med. vet.) sarcomiom. Miosarcomul este o tumoare malignă a ţesutului muscular. miosept s.n. (anat.) miocom. miospâsm s.n. (med, med vet.) crampă musculară. Miospasmul este o contracţie musculară spasmodică. miozotis s.m. (bot.) Myosotis silvatica; nu-mă-uita, <înv. şi reg.> calamandrină, grâul-cucului (v. grâu), năvalnic, ochii-păsă-ruicii (v. ochi1), ochiul-şarpelui (v. ochi1), şer- peliţă, şoricel, urechea-şoarecelui (v. ureche), urechea-şoricelului (v. ureche). mir s.n. (relig. creştină) 1 miruială, miruire, miruit, ungere, uncţiune. Mirul este a doua dintre cele şapte taine ale bisericii creştine. 2 (concr.) maslu, pecetea Tatălui (v. pecete), <înv.> hrismă. La botez, preotul unge copilul cu mir. miră1 vb. 1.11 tr.,refl. (comasau sub. indică oameni) a nedumeri, a (se) hlizi, <înv.> a (se) ciudi, a se deşănţa, a divi, a (se) scandali-si. Discursul politicianului a mirat auditoriul. 2 refl. (pop.; despre oameni) v. întreba. II refl (înv.; despre oameni) v. încrâncena. înfiora, înfricoşa. îngrozi. înspăimânta. Tremura. Zgudui. miră2 vb. I. refl. (fran.; înv.; despre oameni) v. Oglindi. Proiecta. Răsfrânge. Reflecta. Vedea, mirabelă s.f. (bot.; rar) v. Goldană. Renglotă. mirăbil, -ă adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; livr.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. mirabilis s.m. (bot.; livr.) v. Barba-împăratu-lui (v. barbă). Frumoasa-nopţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilis jalapa). mirabitit s.n. 1 (mineral.) glauberit. Mirabi-litul este folosit în industria chimică, a sticlei, în medicină etc. 2 sarea lui Glauber (v. sare), sulfat de sodiu. Mirabilitul prezent în apa de mare, este folosit în industria sticlei, în vopsi-torie, în farmacie etc. mirâc s.n. (înv.) v. Minune. Miracol, miracol s.n. minune, prodigiu, taumaturgie, comedie2, vedenie, <înv. şi reg.> taină, <înv.> ciudă, ciude-să, divă2, mirac, poznă, putere, semn, silă, vâr-tute, znamenie. Sfânta Parascheva este făcătoare de miracole. miraculos, -oâsă adj. 1 (despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale fiinţelor etc.) fabulos, fantastic, legendar, mitic, nepământesc, supranatural, <înv.> nespus, sumatural. Zmeul este un personaj miraculos. Este înzestrat cu o forţă miraculoasă. 2 magic, <înv.> ciudat Medicamentul a avut un efect miraculos asupra lui. mirâj s.n. I (optic.) fata morgana, apa-morţilor (v. apă). Mirajul este un fenomen optic specific ţărilor calde, care face ca obiectele aflate la orizont să apară cu imaginea răsturnată, simplă sau multiplicată. II fig. 1 iluzie, închipuire, nălucire, părere, umbră, stihie, vedenie. Pentru o clipă o văzu aievea în faţa lui, dar nu a fost decât un miraj. 2 atracţie, farmec. Parisul are un miraj deosebit pentru artişti. mirandolmă s.f. (eufem.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă. mirâre s.f. 1 nedumerire, <înv. şi reg.> ciudă. Discursul politicianului a produs mirarea au- |1074 ditoriului. 2 (înv.) v. Admiraţie. Apreciere.-Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţi Onoare. Preţuire. Recunoaşţere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1, mirât, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre fizionomia, gesturile, privirile etc. lor) nedumerit, lung. Mirat, aşteaptă o explicaţie. îl priveşte cu o mină mirată. 2 (adesea constr. cu vb. „a rămâne”; despre oameni) consternat, crucit, minunat, perplex, siderat, stupefiat, surprins, uimit, uluit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut A rămas mirat auzind cele povestite. mirâz1 s.n. (jur.; înv. şi reg.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune. mirâz2 s.n. (reg.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. mirâză s.f. (înv.) v. Oglindă, miră s.f. 1 (milit.; la arme de foc) cătare, muscă, <înv.> pravilă, ţel. Mira formează, împreună cu înălţătorul dispozitivul de ochire al armei. 2 (hidrol.) miră hidrometrică = lim-nimetru. Cu mira hidrometrică se măsoară nivelul unui curs de apă, al unui lac, al unui rezervor etc. 3 (fiz., telev.) imagine de reglaj. Mira este transmisă de staţiile de televiziune pentru reglarea diferitor elemente ale lanţului de transmisiune şi pentru a da telespectatorilor posibilitatea de a regla televizorul. 4 (reg.) v. Mireasă. 5 (înv.) v. Benzoe. Smirnă, mirătură s.f. (reg.) 1 (în superstiţii) v. Deochi 2 v. Arătare. Monstru. Pocitanie. Pocitură, mirăzenie s.f. (reg.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. mire s.m. 11 ginere, <înv. şi pop.> peţitor, <înv. şi reg.> mărit1, zet, june, mireaz, mireţ, tânăr, împărat, împăratul mare (v. împărat). Mirele lui este un cunoscut diplomat. 2 (la pl. miri) însurăţei, tinerii (v. tânăr), mirezi (v. mireaz), <înv.> spornici (v. spornic). La masă, de o parte şi de alta a mirilor stăteau naşii. II (art. Mirele, relig.; rar; nm. pr.) Mirele Suprem v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotîn-ţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu.-Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). PreabunuL Preaînaltul (v. prea-înalt). Preaputemicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). 1075| mirui mirean, -eănă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f., adj. laic, mireancă, <înv.> lumean. A renunţat la viaţa călugărească, trecând în rândul mirenilor. La sinod au fost invitate câteva persoane mirene. 2 adj. laic, lumesc, pământean, profan, mundan, secular, <înv. şi pop.> mirenesc, pământesc, <înv.> lumean, politicesc, temporal2. Preotul parohiei are, pe lângă activităţile bisericeşti, şi treburi mirene. II adj. fig. (fam.) v. Analfabet. Ignorant. Necunoscător. Neiniţiat. Nepriceput. Neştiutor. Profan. mireână s.f. (iht.; reg.) = mreană. mireancă s.f. laică (v. laic), mireană (v. mirean), <înv.> lumeană (v. lumean). mireăsă s.f. 11 <înv. şi reg.> nevasă, nevastă nouă, crăiasă, godie, govie, miră, tânără (v. tânăr), împărăteasă. Mireasa este foarte frumoasă. 2 (jur.; arg.) v. Victimă. II (art; relig.) mireasa Domnului = mireasa lui Dumnezeu = călugăriţă, maică, măicuţă, mieluşa lui Dumnezeu (v. mieluş), monahă (v. monah), monahie1, călugără, <înv.> canonică (v. canonic). III (bot) 1 Coleus blumei; urzicuţă, poala-Maicii-Precista (v. poală), ure-chea-porcului (v. ureche), ursomic, urzică, urzică-de-grădină, urzică-moartă. 2 (reg.) v. Primulă (Primula obconica). mireasmă s.f. 1 aromă, balsam, boare, miros, parfum, esenţă, mirodenie, reveneală, miroznă, odoreală, şmag, <înv.> miroseală, mirosire, odor3, olm, unsoare. îl ameţeşte mireasma crinilor din grădină. 2 (cosmet.; rar) v. Balsam. mireâz s.m. (reg.) 1 v. Bărbat. Soţ. 2 v. Ginere. Mire. 3 (la pl. mirezi) v. însurăţei. Miri (v. mire). Tinerii (v. tânăr). mirenesc, -eăscă adj. (înv. şi pop.) v. Laic. Lumesc. Mirean. Pământean. Profan, miresmă vb. I. tr. (pop.; despre flori, patfumuri etc.; compl. indică aerul, atmosfera sau spaţii, încăperi etc.) v. îmbălsăma. înmiresma. Odo-riza. Parfuma. miresmăre s.f. (pop.) v. îmbălsămare. înmi-resmare. Odorizare. Parfumare. miresmăt, -ă adj. (pop.; despre aer, mirosuri etc.) v. Aromit. Dulce. Dulceag. îmbălsămat, îmbătător. înmiresmat. Parfumat. Suav. miresmător, -oăre adj. (înv.; despre aer, mirosuri etc.) v. Aromit. Dulce. Dulceag. îmbălsămat îmbătător. înmiresmat Parfumat Suav. miresucă s.f. (reg.) miresuţă. miresuţă s.f. (reg.) miresucă. mireţ s.m. (reg.) v. Ginere. Mire. miriapdd s.n. (zool.) diplopod. Miriapodele au corpul alcătuit din inele sau din segmente, fiecare prevăzut cu mai multe perechi de picioare. miridov s.n. (pese.; reg.) v. Minciog, mirie s.n. (fin.; în trecut; înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere, mirific, -ă adj. 1 (desprepeisaje, privelişti etc.) elizeic, magnific, minunat, paradiziac, splendid, mândru, <înv.> preafrumos, strălucitor, lucitor. în faţă se deschide un peisaj mirific, 2 (despre natură sau despre elemente, fenomene, procese ale ei) grandios, maiestuos, măreţ, solemn, <înv.> solemnei. O noapte mirifică se lasă peste oraş. mirişte s.f. (agric.) miriştină, secerătură, secerişte, stemă. Pe miriştea de la marginea satului pasc cai şi vaci. miriştină s.f. (agric.; reg.) v. Mirişte, mirişug s.n. (econ.; reg.) v. Beneficiu. Câştig. Emolument. Profit. Venit1, mirmecofflă adj., s.f. (bot.) mirmecofită. Plantele mirmecofile sunt polenizate de furnici. mirmecofită adj., s.f. (bot) mirmecofilă. mirobolănt, -ă adj. (livr.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, mirodeă s.f. (bot.) Hesperis alpina; muş-tarul-stâncilor (v. muştar), şibiog. mirodenie s.f. 11 (mai ales lapl. mirodenii; ind. alim.) aromat1, condiment, ingredient, mezelic, dresuri (v. dres2), merogină, <înv.> băcănii (v. băcănie), miroase (v. miros), mirodie, mirositură, spiţerie, ingredienţă. A pus în vinul fiert câteva mirodenii: piper şi scorţişoară. 2 (rar) v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum. II (bot) 1 Hesperis tristis; floarea-nopţii (v. floare), vioară-de-noapte (v. vioară3). 2 (reg.) v. Liliac-de-grădină (v. liliac1). Lili-ac-franţuzesc (v. liliac1). Nopticoasă (Hesperis matronalis). mirodie s.f. (înv.) 1 v. Aromat1. Condiment. Ingredient. Mirodenie. 2 (cosmet.) v. Balsam, mironosit, -ă adj. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, faţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiavelistic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, faţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie mironosiţă, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie mironosiţă. mironosiţă s.f. fig. (de obicei iron.) madonă. Este o prefăcută, o mironosiţă, care una spune şi alta gândeşte. miros s.n. 11 (fiziol.) olfacţie, <înv.> apuţit, apuţitură, mirosire, odorat. Mirosul este unul dintre cele cinci simţuri cu care sunt înzestraţi oamenii şi unele animale. 2 aromă, balsam, boare, mireasmă, parfum, esenţă, mirodenie, reveneală, miroznă, odoreală, şmag, <înv.> miroseală, mirosire, odor3, olm, unsoare. 3 abur, efluviu, exalare, exalaţie, miasmă, parfum, abureală, evaporaţie, <înv.> miroseală, mirosenie. Tânăra lasă în urmă un miros pătrunzător de iasomie. 4 fig. fler, perspicacitate, nas. Are miros; ştie când şi unde să-şi investească banii. II (lapl. miroase; concr.; ind. alim.; înv.) v. Aromat1. Condiment Ingredient Mirodenie. miroseălă s.f. (înv.) 1 v. Abur. Efluviu. Exalare. Exalaţie. Miasmă. Miros. Parfum. 2 v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum. mirosenie s.f. (înv.) v. Abur. Efluviu. Exalare. Exalaţie. Miasmă. Miros. Parfum, mirosi vb. IV. 11 intr. <înv.> a odora. îi place foarte mult cum miroase trandafirul. 2 intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „a", care indică obiectul sau substanţa) a duhni, a puţi, <înv. şi reg.> a apuţi, a se auzi, a duhli, <înv.> a duhori. Bărbatul miroase a coniac. 3 intr. (adesea constr. cu unpron.pers. în dat.; urmat de determ. introduse prin prep. „a", care indică obiectul sau substanţa) <înv. şi pop.> a puţi. Aerul miroase a pământ umed. îi miroase a clor. 4 tr. (despre animale) a adulmeca, a puncta, a moşmoni, a mâşâi, a muşina, a muşlui, a şişcăni, a ulma, a vetri, <înv.> a adulma, a aulma. Câinii miros urmele vânatului. II fig. 1 tr. (compl. indică acţiuni, fapte viitoare, întâmplări despre care nu se poate afla încă în mod direct) a anticipa, a intui, a presimţi, a simţi, a adulmeca, a aulma, a ulma. A mirosit devalorizarea valutei. 2 tr. (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, a întrezări. Cine ar fi mirosit că se va întâmpla astfel? Nu a mirosit că în ceai era somnifer. 3 tr. (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a ghici, a intui, a prevedea, a sesiza, a întrevedea, a întrezări, a pătrunde, a penetra. Este aproape imposibil să miroase sfârşitul conflictului dintre ei. A mirosit mersul evenimentelor. 4 tr. (compl. indică stări, situaţii, fapte etc.) a aprecia, a intui, a înţelege, a sesiza, a descifra, a dibui, a prinde, a pricepe. Are un spirit ascuţit dacă poate să miroase asemenea nuanţe. mirosire s.f. (înv.) 1 (fiziol.) v. Miros. Olfacţie. 2 v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum. mirositor, -oăre adj. (despre flori, obiecte, substanţe etc.) odorant, odorifer, odorific, <înv.> odoriferant. îi plac florile mirositoare. Clorul este o substanţă urât mirositoare. mirositură s.f. (ind. alim.; înv.) v. Aromat1. Condiment. Ingredient. Mirodenie, mirdsnic, -ă adj. (înv.; despre aer, mirosuri etc.) v. Aromit. Dulce. Dulceag. îmbălsămat, îmbătător. înmiresmat. Parfumat. Suav. miroznă s.f. (reg.) v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum, mirsina sf. (bot; înv.) v. Mirt (Myrtus communis). mirt s.m. (bot.) Myrtus communis; <înv.> mirsină. mirtân s.m. (bot; reg.) v. Rozmarin (Rosma-rinus officinalis). mirui'1 vb. IV. tr. 11 (relig. creştină; compl. indică oameni) a unge. Preotul miruieşte credincioşii prezenţi la slujbă cu untdelemn sfinţit. 2 (compl. indică domnitori, clerici etc.) a mirui |1076 unge, <înv.> a pomăzui. Mitropolitul l-a miru-it episcop. 3 (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Abilita. Andosa. Autoriza. Delega. împuternici. învesti. II fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Asasina. Cosi. Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. miruP vb. IV. tr. 1 (înv. şi reg.; compl. indică bani, bunuri materiale etc.) v. Avea. Căpăta. Câştiga. Dobândi. încasa. Obţine. Primi. 2 (reg.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. 3 (reg.; compl. indică succese, victorii,izbânzi, reuşite etc.) v. Câştiga. Cuceri. Dobândi. Obţine. Realiza. Repurta. miruiâlă s.f. (relig. creştină) mir, miruire, minut, ungere, uncţiune. miruire s.f. 1 (relig. creştină) mir, miruială, miruit, ungere, uncţiune. Miruirea este a doua dintre cele şapte taine ale bisericii creştine. 2 miruit, ungere, <înv.> pomăzanie, po-măzuire. Miruirea unui episcop se face de către mitropolit. miruit s.n. 1 (relig. creştină) mir, miruială, miruire, ungere, uncţiune. 2 miruire, ungere, <înv.> pomăzanie, pomăzuire. miruţă s.f. (bot.) 1 Anchusa officinalis; lim-ba-boului (v. limbă), otrăţel, boroanţă, iarbă-de-bou-sălbatică,limba-boului-cea-mi-că, roşii (v. roşu). 2 Anchusa italica; limba-boului (v. limbă), orcanetă. misâdă s.f. (ind. text.) furară. Misada este folosită drept căptuşeală la paltoane. misăr s.m. (reg.) v. Măcelar, misărăş s.m. (reg.) v. Măcelar, misarăşi'ţă s.f. (reg.) v. Măcelăreasă. misă s.f. (relig. creştină) 1 (la catolici şi luterani; şi nm. pr.) liturghie, mesă, sfânta slujbă (v. sfânt). Misa este partea principală a slujbei, oficiată duminica şi în timpul sărbătorilor religioase, în cadrul căreia are loc săvârşirea sfintelor taine. 2 (muz.) mesă. Misa este o compoziţie muzicală pentru cor şi solişti, scrisă pe textul tradiţional al liturghiei catolice. 3 (muz.; în Biserica Romano-Catolică) misă funebră = recviem. Misa funebră este slujba pentru pomenirea unei persoane decedate şi muzica corală compusă pentru această slujbă. misăricios, -oăsă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”; reg.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. miscelaneu s.n. colegat, colligatum. Acest mis-celaneu este alcătuit din două lucrări diferite. mischiu, -ie adj. (înv. şi reg.; despre culori, obiecte, lucruri etc.) v. Cenuşiu-vânăt. misii s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. misir, -ă s.m., adj. 1 s.m. (fin.; în Ev. Med) mi-sirliu. Misirul era o monedă turcească de aur, care a circulat şi în Ţările Române, în sec. al XVIII-lea şi al XDC-lea. 2 adj. (înv.) v. Egiptean, misirliu s.m. 1 (fin.; în Ev. Med) misir. 2 (înv.) v. Egiptean. misi't s.m. 1 intermediar, mijlocitor, samsar, intermediator, mecler, <înv.> geam-baş sensal. Afacerea a fost înlesnită de un misit iscusit în materie de contrabandă. 2 (înv.) v. Delegat. Emisar. împuternicit. Mesager. Reprezentant. Sol1. Trimis1, misitîe s.f. samsarlâc, <înv.> sămsărie. Misitia este ocupaţia misitului. misiune s.f. 1 însărcinare, sarcină, <înv. şi reg.> slujbă, <înv.> despus, orândă1, sărcinare, solie, memuriet. Diplomatul a primit o misiune dificilă din partea şefului de stat. 2 (urmat de determ. introduşpprin prep. „de”) menire, rol1, rost, sarcină, vocaţie, <înv.> destinaţie, ursită (v. ursit), chemare, sacerdoţiu, meninţă, solie. îşi îndeplineşte bine misiunea de mamă. 3 funcţie, rol1, sarcină. Arta are o misiune educativă. 4 (rar) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. misivă s.f. (fam.) v. Epistolă. Scrisoare, misogin, -ă adj., s.m. ginefob. Misoginii manifestă repulsie faţă de femei. misoginie s.f. (psih.) misoginism. Cei care suferă de misoginie manifestă repulsie faţă de femei misoginism s.n. (psih.) misoginie, misolog, -ă s.m., s.f. (filos.) antiraţional, an-tiraţionalist. Misologii nu aderă la curentul raţionalist. mispet s.n. (reg.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă, miss s.f. invar, (engl; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domnişoară. Duduie. mister1 s.m. invar, (engl; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domn. mister2 s.n. 11 (relig. creştină) taină. Misterul este inaccesibil raţiunii omeneşti şi trebuie primit aşa cum este dat. 2 enigmă, problemă, secret2, taină, arcan1, misteriozitate, neînţeles1, ghicitoare (v. ghicitor), <înv.> nepricepere, neştiută (v. neştiut2), neştiutură, rebus, şaradă, logogrif, ascuns1. Pentru mulţi viaţa subacvatică este un mister. în natură sunt multe mistere nedezlegate. II (art., lapl; în Grecia antică) misterele eleusine = eleusine, misterele ele-usinice, <înv.> tainele eleusineşti (v. taină). Misterele eleusine erau serbări în cinstea zeiţei Demeter, (rar) misterele eleusinice v. Eleusine. Misterele eleusine. misteric, -ă adj. (înv.; despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) v. Abscons. Ascuns2. Criptic. Enigmatic. Incognoscibil. Misterios. Necuprins. Neînţeles2. Ocult. Secret2. Sibilic. Sibilin. Sibilinic. Tainic, misterios, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona misterioasă a sufletului este greu de definit. 2 (despre semne, formule etc.) cabalistic, magic, tainic. încearcă să descifreze semnele misterioase săpate în piatra funerară. în timpul ceremonialului folosea formule misterioase. 3 (despre oameni) enigmatic. Bătrâna doamnă este o persoană misterioasă. 4 (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenibr) enigmatic, neînţeles2, nepriceput, tainic. Se lasă cuprins de farmecul misterios al muzicii îl privea cu o întrebare misterioasă a ochibr. Aluziile pe care le făcea rămân misterioase. 5 magic, ocult, <înv.> maghicesc. Se teme de puterea misterioasă a ţigăncii. Maeştrii magicieni transformă forţa misterioasă în putere. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) enigmatic, misterioso. misterioso [misteri'ozo] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 enigmatic, misterios. 2 sinistru, sumbru, misteriozitâte s.f. (rar) v. Enigmă. Mister2. Problemă. Secret2. Taină. mistic, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre sentimente, intenţii, gânduri etc. ale oamenilor) ascuns2, lăuntric, secret2, tainic, tăinuit, lăturalnic. Are o admiraţie mistică faţă de el. 2 alegoric, metaforic. Este autorul unor poeme mistice. II s.f. (filos., relig.) misticism, misticitate. Mistica studiază posibilitatea comunicării directe, extrasenzoriale, prin intuiţie, ascetism, revelaţie, extaz etc. cu Dumnezeu. misticism s.n. 1 (filos., relig.) mistică (v. mistic), misticitate. 2 misticitate. Unele persoane care au profesii foarte riscante pot cădea în misticism. misticitate s.f. 1 (filos., relig.) mistică (v. mistic), misticism. 2 (rar) v. Misticism, mistifică vb. I. tr. 1 (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contraface, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a răstălmăci, a adultera, a erona, a răzjudeca, a cotâiji, a mitocosi, <înv.> a deznaturalisi, a izvrăti, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a interverti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a mistificat voit textul comunicatului. 2 (compl. indică oameni) a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela1, a minţi, a momi, a păcăli, a trişa, a iluziona, a fenta, a fraieri, a juca, a prosti1 a şmecheri, a ţepui2, <înv. şi reg.> a fulăi, a planisi, a poticăli, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, a celui, a mâglisi, a obroci1, a ormoci, a şugui1, a tăşca, <înv.> a blăzni, a dezmânta, a gâmbosi, a îngâna, a lâncoti, a se linguşi, a măguli, a surprinde, a chilipirgi, a îmbrobodi, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a în-călţa, a pârli, a pingeli, a pingelui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca, a accidenta, a daiboji, a pricăli. A mistificat multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. mistificare s.f. 1 alterare, deformare, denaturare, escamotaj, escamotare, falsificare, misti-ficaţie, răstălmăcire, fiimisterie, <înv.> falsificaţie, distorsionare, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza mistificării textului comunicatului. 2 ademenire, amăgire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit1, trişare, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire1, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celuială, celuire, cribdă, mâgliseală, mâglisire, păcală, 1077| tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmântare, înceluială, înceluire, îngânătură, înşelătură, lâncotă, măglisitură, sminteală, uluire, îmbrobodire, orbire, carotă, pinge-lire, pingeluială, pingeluire. Mistificarea persoanelor în vârstă cu promisiuni mincinoase a devenit o modă. mistificat, -ă adj. (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, răstălmăcit, <înv.> iz-vrătit, distorsionat, mutilat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul mistificat al comunicatului l-a revoltat. mistificâţie s.f. alterare, deformare, denaturare, escamotaj, escamotare, falsificare, mistificare, răstălmăcire, fumisterie, <înv.> falsificaţie, distorsionare, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. mistreţ, -eâţă s.m., adj. 11 s.m. (zool.) Sus scrofa; porc-mistreţ, porc-sălbatic, porc-de-pădure, <înv. şi reg.> gligan, <înv.> mascur-de-luncă, mascur-sălbatic, râmător-săl-batic. 2 adj. (bot.; pop.; despre plante, arbori fructiferi etc.) v. Pădureţ. Sălbatic. II adj. 1 (pop.; despre fructe, băuturi, alimente etc.) v. Acrişor. Acruţ. 2 (biol; pop.; despre plante sau animale din specii, soiuri ori rase diferite) v. Amestecat Corcit. încrucişat. 3 (reg.; despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) v. Amestecat. Diferit. Eterogen. Felurit. împestriţat. Mixt. Pestriţ. Variat. 4 (reg.; despre obiecte, culori) v. Pestriţ, mistricioi, -oăie adj. (reg.) 1 (biol; despre plante sau animale din specii, soiuri ori rase diferite) v. Amestecat Corcit încrucişat 2 (despre obiecte, culori) v. Pestriţ. 3 (despre mărimi, dimensiuni, valori etc.) v. Mijlociu. Potrivit, mistrici't, -ă adj. (bot.; reg.; despre plante, arbori fructiferi etc.) v. Pădureţ. Sălbatic, mistrie s.f. 1 (constr.; în zidărie) lingură, lingură de netezit, lingură dreaptă, linguriţă, lipitoare (v. lipitor), lopată, lopată de lipit, lopată de maltăr, lopată de măltărit, lopădoară, lopăţică, lopăţică de văcăluit, lucitor, maia3, maian, mala, mălaucă, palmă, rabaşcă, şimitău, teslă, <înv.> maian. Cu mistria se aruncă şi se întinde mortarul pe zid 2 (anat.; arg.) v. Mâni Palmi mistriţă vb. I. tr. (biol; reg.; compl. indică rase de animale) v. încrucişa, mistriţăt, -ă adj. (biol; reg.; despre plante sau animale din specii, soiuri ori rase diferite) v. Amestecat. Corcit. încrucişat, mistui vb. IV. 11 tr. (fiziol; despre organele digestive sau, p. ext., despre fiinţe; compl. indică alimente introduse în organism) a digera, a elabora, a râşni, a măcina, <înv.> a honipsi, a omesti. Stomacul ei nu mistuie bine mâncarea. 2 tr. fig. (compl. indică mai ales oameni; de obicei în constr. neg.) a suferi, a suporta, a accepta, a înghiţi, a honipsi. Nu poate mistui oamenii vulgari. 3 refl. fig. (despre oameni) a se chinui, a se frământa, a se zbuciuma, a se consuma2, a se măcina, a se mânca, a se pârjoli, a se sfărâma, a se zbate, a se prăji, a se prigori, a se sfârlogi, a se dezbate1. Umilit de eşec, se mistuie în tăcere. 4 tr. fig. (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a munci, a apăsa, a consuma2, a devora, a măcina, a muşca, a opre-sa, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. îl mistuie situaţia în care se află. I11 tr. (despre foc; compl. indică bunuri, construcţii, aşezări etc.) a arde, a consuma2, a distruge, a nimici, a topi, a prăpădi, a devora, a înghiţi. Flăcările au mistuit toate bunurile din apartament. 2 refl. (despre lemne, lumânări etc.) a se trece, a se topi. Lemnele s-au mistuit repede în sobă. III fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) a (se) ascunde, a (se) obnubila, a (se) topi. De frica invadatorilor, oamenii se mistuiau în păduri. 2 refl. a dispărea, a se pierde, a pieri, a se afunda, a se scufunda, a se topi, a se acufunda. Silueta ei se mistuie în noapte. 3 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a devora, a înghiţi, a mânca, a toca, a topi, a bea, a păpa. Mistuie banii prin baruri şi discoteci. 4 refl. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a adormi, a apune, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni. Eminescu s-a mistuit în 1889, după o boală grea. IV (înv.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”, „de la’) v. Salva. Scăpa. 2 tr. (compl indică oameni; urmat de determ. care indică situaţii, stări etc. în care se află cineva) v. Salva. Scăpa. Scoate, mistuiălă s.f. (fiziol; rar) v. Digerare. Digestie. Mistuire. mistuire s.f. 1 (fiziol.) digerare, digestie, mistuiălă, pepsie, stomac, <înv.> elaboraţie, omestiturl Există o gamă de alimente a căror mistuire se face cu greutate. 2 ardere, distrugere, nimicire, prăpădire. Un incendiu a provocat mistuirea bunurilor din apartament. mistuit, -ă adj. (fiziol; despre alimente introduse în organism) digerat. O parte din alimentele mistuite sunt asimilate de organism. mistuitor,-oare adj. 11 distrugător, nimicitor, pustiitor. Un incendiu mistuitor a izbucnit într-un cartier al oraşului. 2 fig. (mai ales despre sentimente ale oamenilor) devorant, devorator, nesăţios. Dragostea pentru ea este mistuitoare. 3 fig. (despre idei, gânduri etc.) chinuitor, obsedant, torturant, omorâtor, tiranic. De câteva zile o macină un gând mistuitor. II (înv.; despre anumite alimente, substanţe etc.) v. Consistent. Hrănitor. Nutritiv. Săţios1. Substanţial. Suculent, mişârcă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. des- mişca frânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). mişcă vb. 1.11 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. modale sau locale) a se deplasa, a merge, a umbla, a se purta, <înv. şi reg.> a păsa2, a pohodi, <înv.> a deştinde. Bolnavul s-a dat jos din pat şi a început să se mişte prin cameră. 2 refl., intr. (despre fiinţe) <înv.> a sălta. Fătul a început să se mişte în uterul mamei. 3 refl. (despre oameni, vehicule etc.; cu determ. locale sau modale) a circula, a se deplasa, a merge, a umbla. Se mişcă prin oraş doar pe jos. 4 tr. (despre corpuri, mase în mişcare etc.; compl. indică materiale, obiecte etc.) a acţiona, a antrena, <înv. şi pop.> a trage. To-renţii mişcă la vale copacii smulşi de furtună. 5 tr. (tehn.; compl. indică sisteme tehnice, utilaje etc.) a acţiona, a antrena, a deplasa. Angrenajul de roţi mişcă cureaua ventilatorului. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte) a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) muta, a (se) urni, <înv. şi pop.> a (se) sminti, <înv. şi reg.> a (se) clăti, a vâşca. Cu multă greutate a reuşit să mişte dulapul din locul lui. 7 tr. (compl. indică obiecte) a deplasa, a muta, a plimba. A mişcat fotoliul prin toată camera până i-a găsit locul potrivit. 8 refl. (geol; despre terenuri, zone etc.) a aluneca, a se deplasa, a luneca, a se pomi. Pământul s-a mişcat din cauza ploilor abundente. 9 intr., refl. (despre obiecte) a (se) clătina, <înv. şi pop.> a (se) muta. Nu bate vântul şi nu se mişcă nicio frunză. 10 refl. (despre nori) a se deplasa, a umbla. Din cauza vântului puternic, norii se mişcă rapid. 11 intr. (pese.; despre undiţe) a zvâcni, a ţicni. Când peştele muşcă din momeală, undiţa mişcă. 12 refl. (despre muşchii feţei) a tresări, a zvâcni. Niciun muşchi al feţei nu i se mişcă când minte. 13 refl. (despre obiecte) a juca. Inelul i se mişcă pe deget. 14 refl. (despre oameni) a se afla, a fi, a se găsi, a se învârti. Tânărul nu aparţine mediului în care se mişcă prietena lui. 15 refl. (mai ales fig.; despre colectivităţi, grupuri) a se agita, a se răscula, a se răzvrăti, a se revolta, a se ridica, a se tulbura, <înv. şi pop.> a se semeţi, a se scula, <înv. şi reg.> a se zurbălui, <înv.> a se buntui, a se burzului, a se haini, a se lărmui, a se oţărî, a se pristăvi, a se răscoli, a se răzmiriţi, a se răzvesti, a se rebela, a se ro-coşi, a se zavergisi. Salariaţii se mişcă din cauza reducerilor de personal 16 refl. (pop.; despre oameni; adesea cu indicarea direcţiei) v. Duce2. Ieşi. Merge. Pleca. 17 refl. (fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Dezmorţi. II fig. 1 tr. a face, a întreprinde, a lucra. Nu mişcă nimic pentru a promova profesional 2 intr. (despre fiinţe) a trăi, a vieţui. Medicul a constatat că accidentatul mişcă. 3 tr. (compl indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmu-ia, a marca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoar- mişcare cerii tatălui de la război i-a mişcat pe toţi. 4 intr.>refl. (despre comunităţi umane, societăţi economice, arte, ştiinţe etc.) a propăşi, a prospera, a înflori, a mărgări. După recesiune, unele societăţi economice au început să se mişte. Artele şi ştiinţele s-au mişcat în epoca umanistă. 5 tr. {pop.; compl. indică oameni) v. împinge. îndemna. Stimula. 6 refl. (fam.; despre oameni) v. Descurca. Orienta, mişcare s.f. 11 deplasare, mergere, mers, umblet, ambulaţie, mergătură, umblă-tură, <înv.> deplasament, marş, merset. Mişcarea pe jos după masă este recomandată de medic. 2 circulaţie, deplasare. Viteza de mişcare a metroului este mare. 3 circulaţie. Pe străzile oraşului este o mare mişcare de maşini, biciclete şi tramvaie. 4 mişcare migratorie = migraţie. Mişcarea migratorie este deplasarea unor persoane dintr-o localitate în alta sau dintr-o ţară în alta. 5 mişcare liniară = mişcare rectilinie; mişcare rectilinie = mişcare liniară. Mişcarea liniară sau rectilinie are loc în linie dreaptă. 6 (astron.) mişcare diurnă = rotaţie diurnă. Mişcarea diurnă este mişcarea aparentă de rotaţie a sferei cereşti, în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. 7 (geoftz.) mişcare seismică = mişcare telurică = cutremur, seism, zguduială, zguduire, zguduitură, <înv. şi reg.> tremur, tremurare, <înv.> scuturătură, tremurat1. O mişcare seismică produce întotdeauna panică în rândul populaţiei. 8 (fiz.) mişcare perpetuă = perpe-tuum mobile. Mişcarea perpetuă este funcţionarea unui sistem fizic imaginar care, odată pornit, nu s-ar mai opri niciodată; (înv.) mişcare virtuală v. Deplasarea virtuală. 9 (fiziol.) mişcare peristaltică = peristaltism, <înv.> mişcare strângătoare, motiv peristaltic. Mişcarea peristaltică este mişcarea de contracţie şi de relaxare a musculaturii stomacului şi a intestinului; (înv.) mişcare strângătoare v. Mişcare peristaltică. Peristaltism. 10 (biol.) circulaţie, curgere, deplasare. Mişcarea sângelui în sistemul cardiovascular este determinată în special de contracţiile inimii. 11 clătinare, clătinat1, clintire, deplasare, mutare, urnire, <înv. şi reg.> clătire. Mişcarea dulapului din locul lui s-a făcut cu greutate. 12 clătinare, clătinat1, legănare, legănat1. Mişcarea crengilor copacilor este violentă în timpul vijeliei. 13 (adesea urmat de determ. care arată felul) călcătură, mers, pas2, păşire, păşit, umblat1, umblet, picior, <înv. şi pop.> mersătură, mersură, hod2. îl recunoaşte după mişcare. 14 gest. Din mişcările lui disperate şi-a dat seama că se află în mare dificultate. 15 (fiziol.) bătaie, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsă-ritură, săltare. Tăcerea era atât de adâncă, încât i se auzeau mişcările inimii. 16 (muz.) movimento, tempo, <înv.> moviment Mişcarea este viteza cu care se interpretează o compoziţie muzicală. 17 agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermu- ială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vân-zoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs mişcarea mulţimii adunate în piaţă. 18 (fam.) v. Ieşire. Plimbare. Promenadă. 19 (fam.) v. Act1. Acţiune. Faptă. I11 acţiune, curent. Sindicatul a avut iniţiativa unei mişcări revendicative. 2 (polit.) mişcare sindicală = sindicalism. Mişcarea sindicală este sistemul de organizare a angajaţilor în sindicate. 3 <înv.> moviment. Mişcarea ecumenică urmăreşte unificarea tuturor bisericilor creştine, respec-tându-se autonomia lor. III fig. 1 devenire, dezvoltare, evoluare, evoluţie, modificare, prefacere, schimbare, transformare, curgere, fluiditate, înnoire. Societatea omenească este în continuă mişcare. 2 agitaţie, frământare, tulburare, vâlvă, zarvă, răscoală. Hotărârea primăriei de a demola mai multe case din oraş a produs o mare mişcare. 3 afectare, emoţionare, impresionare, înduioşare, tulburare, pătrundere, atingere. La cele văzute, mişcarea oamenilor a fost puternică. 4 dinamism. Discursul său a plăcut pentru că a fost plin de mişcare. 5 imbold, impuls, impulsie, îndemn, mobil, pornire, pretext, stimul, stimulent, inspiraţie, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost mişcare pentru tot ce a făcut în viaţă. mişcat, -ă adj. fig. (despre oameni) afectat1, emoţionat, impresionat, înduioşat, tulburat, atins, înmuiat, muiat, tuşat. Mişcată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. mişcăciune s.f. (înv.) v. Mobilitate, mişcător, -oăre adj., adv., s.m. pl. I adj. 1 instabil, mobil, nestatornic, schimbător, variabil, eratic. în această zonă a deşertului dunele sunt mişcătoare. 2 fig. (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, duios, emoţionant, impresionant, înduioşător, patetic, răscolitor, tulburător, pătrunzător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost mişcătoare. 3 fig. (mai ales despre locuri aglomerate sau despre imaginea lor) dinamic, dinamist. Strada se prezintă ca un tablou mişcător. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) mobil, mobile. III s.m. pl. (entom.; arg.) v. Păduchi (v. păduche). mişcoce s.m. (entom.; reg.) v. Păduche. Pă-duche-de-cap (Pediculus capitis). mişcoi s.m. (entom.; reg.) v. Păduche. Pădu-che-de-cap (Pediculus capitis). mişcotâi s.m. pl. (entom.; reg.) v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). mfşcul s.m. (bot.; reg.) v. Moşmon (Mespilus germanica). mişculănţă s.f. (reg.) 1 v. Farsă. Festă. Ghi-duşie. Glumă. Păcăleală. Păcălituri Poznă. Ştrengărie. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. |1078 Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. mişculâţie s.f. (fam.) v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. rmşculă s.f. (bot.; reg.) v. Moşmoană. mişel, -eâ adj., s.m., s.f. 1 adj. s.m., s.f. abject, infam, josnic, mârşav, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, japiţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pă-lăvatic, pângar, pohoţ, proclet, <înv.> fărădelege, farălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, rău-tăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scâmav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scârba-vnic, scârbelnic, scârbit, verigaş, verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai mişele manipulări. 3 adj. s.m., s.f. (pop.) v. Fricos. Laş. Poltron. 4 adj. s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”; înv. şi reg.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 5 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Cerşetor. Milog. 6 adj. (precedă subst. determ.; înv.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 7 adj. (înv.; despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. 8 adj. (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; înv.; mai ales despre faţa oamenilor) v. Slab. Slăbănog. Slăbit. Tras. Uscăţiv. 9 adj., s.m., s.f. (med.; înv.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. 10 adj. (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv.; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. 11 adj. s.m., s.f. (med.; înv.) v. Lepros. 12 adj. (înv.; despre starea, situaţia, mediul în care se află o fiinţă, un lucru etc.) v. Deplorabil. Jalnic. Lamentabil. Mizer. Mizerabil. Nenorocit Prăpădit 13 s.m., s.f. (înv.) v. Supus. mişelătâte s.f. (înv.) 1 v. Abjecţie. Abomina-ţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. 2 v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 3 v. Maledicţie. Nefericire. Nenoroc. Nenorocire. mişelesc, -eăscă adj. (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ruşinos, scelerat, ticălos, turpid, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scâmav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş, verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. 1079| mitifica mişeleşte adv. (modal) 1 infam, netrebnic, ticăloşeşte. S-a purtat mişeleşte cu ea. 2 (înv.) v. Modest. Sărăcăcios. Simplu, mişeii vb. IV. 1 refl. (pop.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Vaita. 2 intr., refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora. mişelie s.f. 1 abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, sce-lerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpi-ditate, turpitudine, ignominie, indigni-tate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemăciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necu-răţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice mişelie. 2 (înv.) v. Deşertăciune. Inutilitate. Nimic. Nimicnicie. Vanitate. Zădărnicie. 3 (înv.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. mişetire s.f. (înv.) v. Sărăcire. Scăpătare. mişelos, -oăsă adj. (precedă subst. determ.; înv.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, mi'şină s.f. 1 (anat.; la dinţii cailor şi ai altor animale erbivore) butură, cupă1, mursă, muscă, negreaţă. Mişina este o mică scobitură pe suprafaţa dinţilor. 2 (la cai) grăunte, muscă, negreaţă, pui1, studeniţă. Mişina este suprafaţa neagră din cornetul dentar. 3 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). 4 (reg.) v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină, mişmaş s.n. (fam.) 1 v. Amestecătură. încâl-ceală. încâlcire. încâlcitură. încurcătură. Mixtură. 2 v. Afacere. Speculaţie. 3 v. Şpriţ1, mişto adj. invar., s.n. (fam.) I adj. 1 (despre mâncăruri) v. Apetisant Bun. Delicios. Gustos, îmbietor. Plăcut. Savuros. Suculent 2 (despre băuturi) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos, îmbietor. Licoros. Plăcut. Savuros. 3 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Bun. Izbutit. Reuşit. Valoros. 4 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 5 (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) v. Ademenitor. Atrăgător. Excitant Excitator. Ispititor. îmbietor. Seducător. Sexy. Tentant 6 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. II s.n. 1 v. Batjocură. Bătaie de joc. Derâdere. Deriziune. Iriziune. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Parodie. Râs2. Zeflemea. 2 v. Butadă. Ironie. Persiflare. Zeflemea, miştocâr, -ă adj. (fam.) 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Ironic. Persiflant. Persiflator. Zeflemist. Zeflemitor. 2 (despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. 3 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvân-turatic. miştocăreâlă s.f. (fam.) v. Ironizare. Persiflare. Zeflemisire. miştocăreâsca s.f. (art.; lingv.; fam.) v. Argou, miştocăreşte adv. (modal; fam.) v. Ironic. Zeflemitor. miştocărivb. IV. tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Ironiza. Persifla. Zeflemisi. miştocări'e s.f. (fam.) v. Ironizare. Persiflare. Zeflemisire. mişuî vb. IV. intr. (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a forfoti, a se frământa, a fremăta, a furnica, a se învârti, a mişuna, a roi2, a viermui, a bâjbâi, a colcăi, a forfai, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea mişuie încoace şi încolo. mişuiâlă s.f. agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişunare, mişună, mişu-neală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală,vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, foj-găire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs mişuiala mulţimii adunate în piaţă. mişun s.m. (zool; reg.) v. Hamster. Hârciog (Cricetus cricetus). mişună vb. I. intr. (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a forfoti, a se frământa, a fremăta, a furnica, a se învârti, a mişui, a roi2, a viermui, a bâjbâi, a colcăi, a forfai, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. mişunăre s.f. agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmă-şeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. mişună s.f. agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. mişuneală s.f. agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. mit s.n. 11 (lit.) basm, poveste, povestire. Copiilor le plac foarte mult miturile. 2 fantasmă, fantezie, himeră, iluzie, irealitate, închipuire, utopie, haloimăs, grădini suspendate (v. grădină),vis, visare, somn2. Planurile lui sunt irealizabile, sunt nişte mituri. II fig. afabulaţie, fantezie, ficţiune, imaginaţie, invenţie, închipuire, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale mitului. Miturile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. mităn s.n. (sport; rar) v. Half-time. Manşă. Repriză. mităr s.m. (înv.) v. Vameş, mitărcă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Bolet. Hrib. Mâ-nătarcă (Boletus edulis). 2 mitarcă-grasă v. Pitarcă (Boletus scaber). mitărnic, -ă s.m., adj. (înv.) I s.m. 1 v. Vameş. 2 (fin.) v. Cămătar. Speculant. II adj. (despre oameni) v. Coruptibil. Venal. Viciabil. mitărniţă s.f. (înv.) v. Vamă. mită s.f. 1 drept, peşcheş, şpagă, şperţ, şperţărie, injecţie, ademană, <înv.> mâzdă, mituială, plocon, ruşfet, dar2, mangă, uium. A fost arestat pentru că a luat mită. 2 (fin.; înv. şi reg.) v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzurară. Procent, mitcăl s.n. (ind. text.; reg.) v. Percalină. mite conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.; înv.; adaugă o idee nouă la cele spuse anterior) v. Dar1, mithraist, -ă [mitra'ist] adj., s.m., s.f. (relig.; în Antic.) mithriac. Religia mithraistă se baza pe cultul zeului persan Mithra, zeu al luminii şi al adevărului. mithriac, -ă [mitri'aK] adj., s.m., s:f. (relig; în Antic.) mithraist. mitic, -ă adj. (despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale fiinţelor etc.) fabulos, fantastic, legendar, miraculos, nepământesc, supranatural, <înv.> nespus, sumatural. Zmeul este un personaj mitic. Este înzestrat cu o forţă mitică. miticesc, -eăscă adj. (fam.; despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent. Inconstant Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil, mitifică vb. I. tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, aspiraţii umane, sentimente etc.) a mitiza, a mitologiza. Şi-a mitificat mama. mitificare |1080 mitificare s.f. mitizare. Mitificarea mamei a început încă din adolescenţă. mitfficat -a adj. (despre fiinţe, obiecte, aspiraţii umane, sentimente etc.) mitizat, mitologizat mitilitoxină s.f. (chim.) saxitoxină. Mitilitoxina este o neurotoxină foarte puternică, extrasă din unele microorganisme flagelate marine. mititel, -ea adj., s.m. I adj. (despre fiinţe, obiecte etc.) micuţ, mititică, micşor, micşorei, micşorică, micuţei, micuţei, micuţică, michiţ, mititioc, mignon. Copiilor mititei trebuie să li se dea multă dragoste şi atenţie. îi plac bibelourile mititele. II s.m. 1 (culin.) mic. Au fost la restaurant şi au mâncat mititei. 2 (art. mititelulpop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat Spirit rău.Tartor. 3 (anat.; glum. sau iron.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, mititică adj.,s.f. 1 adj. (despre fiinţe, obiecte etc.) micuţă (v. micuţ), mititea (v. mititel), micşoară (v. micşor), micşorea (v. micşorei), micşorică, micutea (v. micuţei), micuţea (v. micuţei), micuţică, michiţă (v. michiţ), mititioacă (v. mititioc). 2 s.f. (art. mititica; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. mititiâc, -oâcă adj. (reg.; despre fiinţe, obiecte etc.) v. Micuţ. Mititel. Mititică, mitizâ vb. I. tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, aspiraţii umane, sentimente etc.) a mitifica, a mitologiza. mitizare s.f. mitificare. mitizat -ă adj. (despre fiinţe, obiecte, aspiraţii umane, sentimente etc.) mitificat, mitologizat mitocăn s.m., adj. I s.m. 1 bădăran, grobian, grosier, grosolan, mârlan1, mojic, cotârlă, mârlănoi, mocârţan, mocofan, modârlan, ţopârcă, ţopârlan, ţurlan, cocalar, mârlă2, mârlete, pas-tramagiu, ţăran, ţărănoi, ghirghiş, huţupan, năvleg, ghiorlan, mocan1, mocănete, mocodan, modârlă, modârlău, modoran, modrig, modrigan, mogâldan, necunoscător, târlan, târlă, ţuţuian, <înv.> gros, <înv.; deprec.> domuz, meltean, necioplit, râtan, gherţoi, martalog, momârlan. Mitocanii sunt evitaţi de oamenii de bun-simţ. 2 (înv.) v. Mahalagiu. II adj. (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvligos, prost, mocănos, mocofanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior. > ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om mitocan, fără educaţie şi cultură. mitocăncă s.f. bădărană (v. bădăran), bădărancă, grobiană (v. grobian), grobiancă, grosolană (v. grosolan), mârlâncă, mojică (v. mojic), cotârlă, mocârţă, ţoapă (v. ţop2), ţopârcă, ţopârlancă, mârlă2, ţărancă1, năvleagă (v. năvleg), mocană, mocăniţă, modârlă, necunoscătoare (v. necunoscător), târlă, rjecioplită (v. necioplit), martaloagă (v. martalog). Este un specimen de mitocăncă parvenită. mitocănesc,-eăscă adj. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădără-nesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, topesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări mitocăneşti. A considerat răspunsul lui cam mitocănesc. mitocăneşte adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mârlăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, surugieşte, barbar. S-a purtat mitocăneşte cu bătrâna. mitocănie s.f. bădărănie, grobianism, grobi-enie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indis-tincţie, mahalagism, mârlănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, mocofanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Mitocănia este respinsă de oamenii de bun-simţ. mitocăm'me s.f. (colect.) mârlănime,mojici-me. în piaţă se adunase toată mitocănimea oraşului. mitocănos, -oâsă adj. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădără-nesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. mitocondrie s.f. (biol.) condriozom. Mito-condria este un organit din citoplasmă, care furnizează energia necesară celulei. mitocosi'vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl indică greşeli, fapte reprobabile etc. ale unei persoane sau lipsuri, nereguli etc.) v. Muşamaliza. 2 (compl. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) v. Amesteca. împletici încâlci încurca. Mixa. 3 (compl indică mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) v. Defecta. Deranja. Deregla. Deteriora. Strica. 4 (compl indică afirmaţii texte, situaţii etc.) v. Altera. Contraface. Deforma. Denatura. Escamota. Falsifica. Măslul Mistifica. Răstălmăci. mitocosi't, -ă adj. (reg.) 1 (despre elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) v. Amestecat. împleticit. încâlcit. încurcat2. 2 (despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) v. Compromis2. Defect Defectat. Deranjat. Dereglat. Deteriorat. Stricat, mitogen, -ă adj. (despre substanţe, agenţi etc.) mitogenic. Substanţele mitogene provoacă proliferarea anumitor celule şi induc mitoza. mitogenic, -ă adj. (despre substanţe, agenţi etc.) mitogen. mitolog, -ă s.m., s.f. <înv.> mitologist. Mitologii se ocupă cu studiul mitologiei. mitologist, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Mitolog, mitologizâ vb. I. tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, aspiraţii umane, sentimente etc.) a mitifica, a mitiza. mitologizât, -ă adj. (despre fiinţe, obiecte, aspiraţii umane, sentimente etc.) mitificat, mitizat. mitomanie s.f. (psih.) confabulaţie, pseudo-logie. Mitomania se caracterizează prin tendinţa unei persoane de a denatura adevărul, de a inventa fapte, întâmplări imaginare. mitorlân s.m. (zool; reg) 1 v. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa europaea). 2 v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 3 v. Popândău (Citellus citellus). mitosi'vb. IV. (reg.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde. 2 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge, înghionti. mitoză s.f. (biol.) cariochineză, diviziune indirectă. Mitoza este un proces de multiplicare celulară indirectă, în care are loc apariţia cromozomilor. mitrâl, -ă adj. (anat.) uterin. Sângerările mitrale trebuie să fie un semnal de alarmă pentru orice femeie. mitrâlie s.f. (milit.) <înv.> cartace. Mitralia explodează în aer, imediat după ieşirea din ţeavă. mitralieră s.f. (milit.) <înv.> mitralieză, căţea. Mitraliera este o armă automată de calibru mic. mitralieză s.f. (milit.; înv.) v. Mitralieră, mitră s.f. (anat.) 1 uter, <înv. şi pop.> sân, pântece, <înv. şi reg.> matcă, plod, strat, <înv.> găoace, lojesnă, mătrice, zgău. în mitră se dezvoltă fătul. 2 (reg.) v. Placentă. 3 (arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). mitroâcă s.f. (reg.) 1 (pese.) v. Baran. Berbec. Vârtej. 2 (iht.)v. Zglăvoacă (v. zglăvoc) (Gobius kessleri). mitrocâr s.m. (iht.; reg.) v. Zglăvoacă (v. zglăvoc) (Gobius kessleri). mitropolie1 s.f. (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe) <înv.> vlădicie. Mitropolia se află în subordinea patriarhiei. mitropolie2 s.f. (înv.) 1 v. Capitală. 2 v. Metropolă. mitropolicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Mitropolitan. 1081 | mizericordios mitropolit s.m. I (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe) 1 <înv.> exarh, vlădică. Mitropolitul are un rang inferior patriarhului. 2 (înv.) mitropolit primat v. Patriarh. II (omit.; glum.) v. Dropioi. mitropolitan, -ă adj. (bis.) <înv.> mitropoli-cesc. Palatul mitropolitan este o clădire impunătoare. mitroşi vb. IV. tr., refl. (reg.; compl sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse ori aflate împreună) v. Amesteca. împletici. încâlci. încurca. Mixa. mitui vb. IV. tr. (compl. indică oameni) a corupe, a plăti, a sfanţui, a şpăgui, a şperţui, a injecta, a mâzdi, a cumpăra, a unge, a mânji. L-a mituit pe director pentru a fi promovat. mituiala s.f. 1 mituire, sfanţuială, sfan-ţuire, şperţ, şperţuială, <înv.> ruşfetărie, ungere. 2 (concr.; înv.) v. Mită. mituire s.f. mituială, sfanţuială, sfanţu-ire, şperţ, şperţuială, <înv.> ruşfetărie, ungere. Mituirea unei persoane publice este un fapt reprobabil. mituit, -ă adj. (despre oameni) corupt, plătit2, impur, murdar, pătat, mânjit. Este un politician mituit. mituitor sm <înv.> mâzdealnic. Mituitorul a încercat să-i dea funcţionarului public 5 000 de lei. miţă s.f. 1 codină, lână tuşinată, miezu-ră, tuşinătură, tuşineală. Miţa este lâna de calitate inferioară care se tunde de pe capul picioarele şi coada oilor. 2 (la pl. miţe) laţe, loacăne. Câinele are unpămătufde miţe în vârful cozii. miţorgăn s.m. (zool; reg.) 1 v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 2 v. Chiţcan-călător. Guzgan. Şobolan. Şobolan-călător. Şobolan-ce-nuşiu. Şobolan-morăresc (Rattus norvegicus). miţos, -oăsă adj. (despre blana sau pârul animalelor ori despre obiecte confecţionate din acestea) lăţos, lânos, păros, flocos, viţos, biţos, străflocos. Patul este acoperit cu o pătură miţoasă. miţufvb. IV. tr. (glum.; compl indică oameni) v. Părui. miţuvele s.f. pl. (bot; reg) v. Brânduşă. Brân-duşă-albastră. Brânduşă-de-munte. Brându-şă-de-primăvară. Şofran1. Şofran-de-primă-vară (v. şofran1) (Crocus heuffelianus). miuon s.m. (fiz.) mezon \i. Miuonul este o particulă elementară din familia leptonilor, cu sarcina electrică egală cu aceea a electronului. mixă vb. I. tr. 1 (compl. indică substanţe, materii, lichide etc.) a amesteca, a combina, a potroşi, <înv.> a se lega1, a cocteiliza. A mixat sirop de zmeură cu rom. 2 (compl. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) a amesteca, a împletici, a încâlci, a încurca, a bramburi, a bulibăşi, a zăpăci, a bălmăji, a holomoci, a învălătuci, a loloţi, a mătră-căli, a mitocosi, a mitroşi, <înv.> a îngălmăci, a zăminti. A mixat, din greşeală, firele celor două bobine. mixed-grill [miKst'gril] s.n. (culin.) grătar mixt. A comandat chelnerului un mixed-grill. mixoblastom sil (med, med vet.) mixosarcom Mixoblastomul este un mixom malignizat. mixocondrom s.n. (med., med. vet.) condro-mixom. Mixocondromul este o tumoare mixtă formată din ţesut cartilaginos şi mucos. mixosarcom s.n (med, med vet.) mixoblastom mixoscopie s.f. (psih.) voyeurism. Mixoscopia este obţinerea plăcerii prin contemplarea raportului sexual întreţinut de alte persoane. mixt, mixtă adj. (despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) amestecat, diferit, eterogen, felurit, împestriţat, pestriţ, variat, babelic, mistreţ, arlechinat. Clădirea conţine elemente arhitectonice mixte. mixtură s.f. 1 amestec, amestecătură, combinare, combinaţie, melanj, sinteză. A făcut o salată dintr-o mixtură de crudităţi. 2 amestecătură, încâlceală, încâlcire, încâlcitură, încurcătură, bălmăjeală, mişmaş, tal-meş-balmeş, terci, încur-cală, <înv.> îngălmăceală, zăminteală, zăminti-tură, îmbârligătură. Firele erau într-o mixtură de nedescris. miză vb. I. tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) 1 (la unele j. de noroc) a juca, a ponta1, <înv.> a pontarisi, a puncta. La această rundă a mizat o sumă foarte mare. în final de joc, mizează pe o carte. 2 fig. a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, a se rezema, a se susţine, a se închina. în argumentarea cercetării mizează pe date concrete. miză s.f. fig. pot. Miza afacerii a fost uriaşă. mizer, -ă adj. 11 (despre aşezări, regiuni, ţâri etc.) mizerabil, prăpădit, sărac, sărăcăcios, slăbuţ, puchinos, sărăcios, <înv.> sărman. Trăieşte într-un sat mizer de munte. 2 (mai ales despre interioare) mizerabil, sărac, sărăcăcios, umil, meschin, sărăcios, <înv.> mizericos, sărăcesc. în camera ei mizeră era o dezordine de nedescris. 3 (în opoz. cu „bogat”; despre oameni) neajutorat, necăjit, nevoiaş, sărac, sărman, indigent, pauper, mofluz, <înv. şi pop.> lipsit, neajuns2, neavut, nenorocit, pirpiriu, nepricopsit, calic, sărăcan, mişel, slăbănog, suflă-n-pungă, bedaş, calindroi, misăricios, oarfan, obielos, pământit, purligan, sărăcios, <înv.> coldan, measer, necesitos, neputernic, neputincios, smerin, smerit, gol2, răpciugos, dezbrăcat2, păduchios, peleag, deşert. A ajuns bătrân şi mizer. 4 (despre starea, situaţia, mediul în care se află o fiinţă, un lucru etc.) deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, nenorocit, prăpădit, <înv. şi reg.> ticălos, <înv.> mişel, netrebnic. Unii oameni au o existenţă mizeră. 5 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, chinuit, greu, mizerabil, necăjit, prost, rău, <înv. şi pop.> necăjos, înfiorător, urât2, păsmăngit, amar, apăsat2, apăsător, puturos. Trece printr-o perioadă mizeră. 6 (despre fenomene meteorologice) mizerabil, păcătos, rău, urât2, ticălos. De câteva zile este o ploaie mizeră, care nu mai încetează. 7 (despre vreme, fenomene atmosferice etc.) greu, mizerabil, aspru, câinesc, câinos, dur, riguros. Vremea e mizeră, uneori, la munte. II (precedă subst. determ.; rar; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. ^Nevoiaş^Sărac. Săiman. mizerăbil, -ă adj.,s.m.,s.f. 1 adj. s.m., s.f. abject, infam, josnic, mârşav, mişel, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, be-cisnic, rău, japi-ţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, pohoţ, proclet, <înv.> fărădelege, farălegiuitor, nimerit, nimicit, ocă-rât, răutăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scâmav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scâr-bavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş, verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai mizerabile manipulări. 3 adj. (despre materii, obiecte, materiale etc.) inferior, ordinar, prost, rău, <înv.> grumb, prostac, prostatic, second-hand, scremut2. A cumpărat un vin mizerabil. 4 adj. (despre aşezări, regiuni, ţări etc.) mizer, prăpădit, sărac, sărăcăcios, slăbuţ, puchinos, sărăcios, <înv.> sărman. 5 adj. (mai ales despre interioare) mizer, sărac, sărăcăcios, umil, meschin, sărăcios, <înv.> mizericos, sărăcesc. 6 adj. (despre fenomene meteorologice) mizer, păcătos, rău, urât2, ticălos. 7 adj. (despre vreme, fenomene atmosferice etc.) greu, mizer, aspru, câinesc, câinos, dur, riguros. 8 adj. (despre starea, situaţia, mediul în care se află o fiinţă, un lucru etc.) deplorabil, jalnic, lamentabil, mizer, nenorocit, prăpădit, <înv. şi reg.> ticălos, <înv.> mişel, netrebnic. 9 adj. (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, chinuit, greu, mizer, necăjit, prost, rău, <înv. şi pop.> necăjos, înfiorător, urât2, păsmăngit, amar, apăsat2, apăsător, puturos. 10 adj. (înv.; despre oameni) v. Deplorabil. Jalnic. Lamentabil. mizerăţie s.f. (livr.; mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simţi”) v. îndurare. Milă. Milostivire. mizericdrdie s.f. (livr.; mai ales constr. cu vb. ca „a avea", „a simţi’) v. îndurare. Milă. Milostivire. mizericordios,-oăsă adj. (relig. creştină; înv.; despre Divinitate sau determinând numele lui mizerie |1082 Dumnezeu) v. Bun. îndurător. îngăduitor. Milos. Milostiv. mizerie s.f. 11 lipsă, nevoie, penurie, privaţiune, sărăcie, indigenţă, <înv. şi pop.> neavere, caliceală, calicenie, calicie, <înv. şi reg.> niştotă, scumpete, ticăloşie, milă, sărăpanie, slăbie1, suşig, <înv.> golătate, meserătate, mişelătate, mişelie, mizerăciune, mo-fluzie, neajungere, neputinţă, nevoinţă, sără-căcie, sărmănie, scădere, scumpătate, siclet, slăbiciune, penitenţă, strâmtare. După război, a fost o'mare mizerie în ţară. 2 sărăcie, <înv. şi pop.> urgie, scăpătare, <înv. şi reg.> ticală, <înv.> scăpăciune, scăpătăciune. Toată viaţa a trăit în mizerie. 3 (mai ales la pl. mizerii) ananghie, greutate, încercare, necaz, nevoie, suferinţă, vicisitudine, <înv. şi pop.> urgie, <înv.> ispită, nevolnicii (v. nevolnicie), saxana. A trecut cu bine prin multe mizerii în cursul vieţii. 4 (mai ales la pl. mizerii) necaz, neplăcere, supărare, <înv. şi pop.> price, <înv. şi reg.> dâr-vală, but3, hâcă, sagnă, <înv.> săblaznă, scădere, siclet. Ferice de acei care sunt feriţi de mizerii! 5 (fam.; deprec.; urmat de determ. introduse prin prep. „de) cocină. Locuieşte într-o mizerie. mizerâs, -oâsă adj. {precedă subst. determ.; înv.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. mlâcă s.f. {geomorf., hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, mlad subst pL (reg.) 1 (med, med vet.) v. Puroi 2 (fiziol.) v. Mucozitate. 3 (fiziol.) v. Expectora-ţie. Flegmă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. 4 (fiziol) v. Bale. Clăbuci (v. clăbuc). Spumă, mlâdă s.f. (bot.) 1 lăstar1, mlădiţă, pui1, rejeton, smicea, telom, vlăstar, <înv. şi pop.> odraslă, arin, odrăsluţă, strămurare, <înv. şi reg.> lujer, vreasc, loază, mlădoacă, puiestru, strămuraş, <înv.> răsad. Plantele se înmulţesc prin seminţe, mlăzi sau bulbi. 2 (colect.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) crâng, desiş, hăţiş, lăstăriş, stufăriş2, tufarie, tufăriş, tufiş, lăstăret, nuieliş, perdea, stuf, tufarime, arin, bun-get, desime, <înv. şi reg.> zbeg, buhaş, ciritel, haţeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, huci1, nuielărie, păhui1, rediu, strufină, târş, târşar, tufar, ţuhă, <înv.> desie. Dintr-o mladă sare o căprioară. 3 (pop.) v. Mlajă. 4 (reg.) mladă-de-struguri = mladă-de-viev. Vie. Viţă. Viţă-de-vie (Vitis vinifera). mlâjă s.f. (bot.) 1 Salixfragilis; răchita-cea-fra-gedă (v. răchită), răchită, răchită-albă, răchi-tă-verde, lozie, plesnitoare, salcă2, salcie, salcie-firagedă, salcie-plesnitoare, sălcică, săl-cioară. 2 Salix viminalis; răchită, răchită-albă, răchită-de-împletit, răchită-de-mlajă, răchi-tă-mlajă, răchiţică, răchiţică-albă, răchiţi-că-mlajă, salcie, salcie-americană, sal-cie-de-mlaje, salcie-roşie, salcie-vânjoasă, lozie, răchiteaţă. 3 Salix purpurea; răchită-ro-şie, lozie, răchiţică, salcie, salcie-neagră, salcie-purpurie, salcie-roşie. 4 Salix incana; răchită-albă, salcie, salcie-albicioasă. 5 mladă. mlâşniţă s.f. (geomorf, hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, mlâştină s.f. (geomorf, hidrol.) 1 băltoacă, lăcovişte, mocirlă, smârc, rovină, <înv. şi reg.> hăţiş, lagună, bahnă, bahniţă, balhui, bară, băhniş, bălăştioagă, băltac, băltiş, bâlc, bulătău, bulhac, corvosepfe, dâlbă, măr-ghilă, mlacă, mlaşniţă, molastină, ploştină, rât2, smârdie, stârmină, şaltău, tălbăriţă, tău1, <înv.> batac, băltină, bent, paludă, piştelniţă. La marginea satului este o mlaştină plină de papură şi stuf. 2 mlaştină oligotrofâ = molhaş, tinov. în mlaştinile oligotrofe cresc plante de baltă. mlat s.n. (reg.) 1 (culin.) v. Terci. 2 v. Cocă1. Lipici. Pap. mlădu, -ie adj. (reg.; mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2. mlăcos,-oâsă adj. (reg.; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. mlădiă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales corpul oamenilor sau al unor animale) a (se) clătina, a (se) legăna, a se înmlădia, a se îngâna. Corpul i se mlădiază uşor la fiecare pas. 2 tr. (compl. indică vocea, sunete, acorduri muzicale etc.) a modula. îşi mlădiază vocea. 3 refl. (rar; mai ales despre drumuri, cursuri de ape) v. încolăci. Şerpui. Undui. II fig. 1 refl. (rar; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la) v. Aclimatiza. Acomoda. Adapta. Deda. Deprinde. Familiariza. învăţa. Obişnui. 2 refl., tr. (înv.; compl. sau sub. indică lemn, marmură etc.) v. Modela. Sculpta, mlădiât, -ă adj. 1 (muz.; despre sunete, note, acorduri muzicale etc.) modulat, <înv.> diaste-matic. Sunetele mlădiate îi încântă auzul. 2 (rar; despre paşi, mers, mişcări) v. Elastic. Elegant Graţios. Mlădios. Mlădiu. Suplu. Zvelt mlădiere s.f. 11 elasticitate, flexibilitate, supleţe, înmlădiere, <înv.> încovoiciune, vânj. Ciupeşte corzile chitarei pentru a le încerca mlădierea. 2 elasticitate, graţie, supleţe, zvelteţe, înmlădiere. Mlădierea mersului tinerei încântă privirea. 3 legănare, legănătură. Dansa un menuet melancolic, cu mlădieri line. 4 inflexiune, intonare, intonaţie, modulare, modulaţie, ton2, tonalitate, melodie, întorsătură, întorsură. Vocea ei are mlădieri foarte plăcute. II fig. 1 adaptabilitate, flexibilitate, maleabilitate, fluiditate. Mlădierea vietăţilor la condiţii noi de viaţă este o caracteristică importantă a lor. 2 (rar) v. Cizelare. Cultivare. Rafinare. Stilare. Subţiere. Şlefuire. mlădios, -oâsă adj. 11 (despre corpuri, obiecte etc.) elastic, flexibil, lax, mlădiu, moale, suplu, înmlădios, <înv. şi reg.> suleget, şui4, <înv.> încovoios, plecăcios. Pantofii au talpa mlădioasă. 2 (despre paşi, mers, mişcări) elastic, elegant, graţios, mlădiu, suplu, zvelt, elansat, înmlădios, mlădiat, felin, pisicos. Se îndepărtează de el cu paşi mlădioşi. II fig. 1 (despre oameni sau despre firea lor) acomodabil, adaptabil, elastic, flexibil, maleabil, suplu. Fiind un om mlădios, nu a suferit mult după ce şi-a schimbat locul de muncă. 2 (despre sunete, stil limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, armonios, melodic, melodios, muzical, sonor, dulce, simfonic, unduios, unduit. Toţi ascultă fermecaţi şopotirea mlădioasă a râului. 3 (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocativ, evocator, expresiv, nuanţat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, colorat2, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este mlădios. Foloseşte metafore mlădioase. mlădiţă s.f. 11 (bot.) lăstar1, mladă, pui1, rejeton, smicea, telom, vlăstar, <înv. şi pop.> odraslă, arin, odrăsluţă, strămurare, <înv. şi reg.> lujer, vreasc, loază, mlădoacă, puiestru, strămuraş, <înv.> răsad. 2 (pom.; reg.) v. Altoi1. Epibiont. 3 (pom.; reg.) v. Pom nealtoit. Pom rău. Pom sălbatic. Portaltoi. II fig. coborâtor, descendent, nepot, urmaş, lăstar1, os, rejeton, viţă, vlăstar, lujer, surcea, stâlpare. Este mlădiţă a unei cunoscute familii princiare. mlădiu, -ie adj. 1 (despre corpuri, obiecte etc.) elastic, flexibil, lax, mlădios, moale, suplu, înmlădios, <înv. şi reg.> suleget, şui4, <înv.> încovoios, plecăcios. 2 (despre paşi, mers, mişcări) elastic, elegant, graţios^ mlădios, suplu, zvelt, elansat, înmlădios, mlădiat, felin, pisicos. 3 (înv. şi reg.; despre plante sau despre părţi ale br) v. Crud Fraged Tânăr, mlădoâcă s.f. (bot.; reg.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar, mlăştinâs, -oâsă adj. 1 (despre pământ, bcuri etc.) băltos, mocirlos, smârcos, paludos, lăcoviştit, rovinos, băhnos, mărghilos, mârvinos, mlăcos, moinos, moiştos, ploşinos, ploştinos, râtos1, smârdios, <înv.> lăcos. Pământul de lângă râu este mlăştinos. 2 (despre terenuri, drumuri etc.) mâlos, mocirlos, nămolos, noroios, smârcos, <înv. şi pop.> tinos, glodos, gloduros, hleios, mociros. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas mlăştinoase. mlăti'ş s.n. (agric.; înv.) v. îmblătire. îmblătit. mleascăi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Clefai. Molfai. Plescăi. mied vb. IV. tr. (reg; compl. indică materii, materiale etc. dure) v. Amănunţi. Concasa. Fărâmiţa. Mărunţi. Sfărâma. Zdrobi, mlecin s.m (bot.) 1 Mulgedium alpinum; lăptuca-oii (v. lăptucă). 2 Cicerbita alpina; susai-de-munte (v. susai1). mleci'ţ, -ă adj. (reg.; despre materii, materiale etc. dure) v. Amănunţit2. Concasat. Fărâmiţat2. Mărunţit2. Sfărâmat. Zdrobit, mnemă s.f. (psih.) engramă. Mnema reprezintă urma lăsată de un excitant în sistemul nervos central. mnemonic, -ă adj., s.f. (rar) 1 adj. v. Mnemotehnic. 2 s.f. v. Mnemotehnică (v. mnemotehnic). Mnemotehnie. mnemotehnic, -ă adj., s.f. 1 adj. mnemonic. Prin cercetări experimentale se evaluează eficacitatea metodelor mnemotehnice 2 s.f mnemotehnie, mnemonică (v. mnemonic). Mnemotehnica este un ansamblu de procedee 1083| moarte care înlesnesc memorarea şi reproducerea unor cunoştinţe, pe baza unor asociaţii dirijate. mnemotehme s.f. mnemotehnică (v. mnemotehnic), mnemonică (v. mnemonic). moa s.m. (paleon.) dinomis. Moa este o pasăre fosilă, asemănătoare cu struţul dar de două ori mai mare, care trăia în Noua Zeelandă. moacă s.f. v. 11 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 (anat.; reg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. 3 (anat.; arg.) v. Cap. 4 (arg.) v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz. II (reg.) 1 (zool.) v. Mormoloc. 2 (iht.) v. Zglă-voc (Cottus gobio). moăcră adj. (în opoz. cu „moale”; reg.; despre fructe) v. Pietroasă (v. pietros). Tare. moăle adj., s.n. A adj. 11 (în opoz. cu „tare”, „dur”; despre materii, materiale etc.) molojânos, <înv.> molâu. Ceara se topeşte repede, deoarece este o materie moale. 2 (în opoz. cu „dens”, „compact”; despre pământ, zăpadă etc.) afânat, înfoiat, poros, pufos, rar, pufăit2, ţărânos, <înv. şi reg.> uşor2, puhav, vospom, <înv.> răsfirat. Solul săpat devine moale. 3 (despre covoare, iarbă, fân etc.) molatic, scufundos. în camere are covoare persane moi. Calcă desculţ pe iarba moale. 4 (despre alimente, în special despre preparate de patiserie) proaspăt, molicel, molicică, puhav. Gogoşile coapte în ulei se păstrează moi. 5 (despre aluaturi) fraged. A făcut un aluat moale pentru plăcintă. 6 (despre carnea preparată) fraged, puhav. îi place friptura moale, nu cea foarte rumenită. 7 (despre mâncăruri, sosuri) apos, inconsistent, neconsistent, subţire, lung, molicel, molicică. Ciulamaua este cam moale. 8 (despre icre) neconservat, proaspăt. Ca aperitiv, a pregătit o salată de icre moi. 9 (despre fructe şi legume) mustos, suculent, zemos, molicel, molicică. îi plac perele moi. 10 (despre corpuri, obiecte etc.) elastic, flexibil, lax, mlădios, mlădiu, suplu, înmlădios, <înv. şi reg.> suleget, şui4, <înv.> încovoios, plecăcios. Pantofii au talpa moale. 11 (mai ales despre pământ) jilav, reavăn, ud, umed, umezit2, <înv. şi reg.> umezos, mlăciu, motov, puhav, revenos, udăcios, udilos, udos, verde. Dimineaţa, pământul este moale de la rouă. 12 (reg.; despre lichide) v. Căldicel. Căldicică. Căldişor. Călduţ. încropit. I11 (despre buze) fraged, molatic. Fata are buzele cărnoase şi moi 2 (despre părţi ale corpului) flacid, flasc, fleşcăit, puhav, pufoşit, pufos, <înv.> molicios, iască. Are muşchii de pe braţe moi. Peste guler îi cade guşa moale. 3 (pop.; despre piele) v. întins2. Neted 4 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paralizat. 5 fig. (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, fraged, leşinat2, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este moale, predispus mereu la îmbolnăviri. II11 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, <înv. şi pop.> ostenit1, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâhobit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, moale, s-a aşezat pe o bancă. 2 (mai ales despre oameni) calm2, calmat, liniştit, destins, relaxat. I se pare că este prea moale după o aşa încordare nervoasă. 3 (despre oameni) bleg, indolent, molatic, molâu, mototol, lălâu, modoroi, molălău, molând, moloi, mol-ticos, morocănos, prost, tofolog, mălăieţ, mămăligos, letnic, somnoros, <înv. şi pop.> lenevos, nehamic, trândăvit2, trândăvos, lânced, caniv, diugos, dospău, duglan, dugliş, ghiduş, ghilan, iorlan, lainic, lenos, letnic, modoroi, pluhud, ponivos, posleţ, pucios, sanchiu, trând2, trândos, trânduş, zăcaş, zăcător, <înv.> molicios, oţios, tanduriu, feneant, adormit, somnoros, trântor, nasol, naşpa. Făcea tot ce i se cerea pentru a nu-l considera lumea moale. 5 (în opoz. cu „violent”; despre fiinţe) blajin, blând, bun, domol, neagresiv, nemânios, paşnic, debonar, mansuet, <înv. şi reg.> bu-nătăcios, pâşin, <înv.> lin2. Are un câine moale. 6 fig. (despre oameni) concesiv, indulgent, îngăduitor, permisiv, răbdător, tolerant. Este o persoană mult prea moale cu cei care greşesc. 7 fig. (despre oameni) influenţabil, slab, ofticos. Nu poate lua decizii ferme pentru că este o persoană moale. IV1 (în opoz. cu „aspru”; despre suprafaţa unor obiecte, materiale etc. sau despre pielea, părul oamenilor, blana animalelor etc.) catifelat, mătăsos, neted, catifelin, luciu2, lunecos, suplu, molatic. Stofa este moale. O cremă bună face pielea moale. Pisica are blana moale. 2 (despre lumină) lin2, plăcut, blând, dulce. Poate citi numai la o lumină moale. Simte căldura razelor moi ale soarelui. 3 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbăno-git, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea moale. De departe se aude freamătul moale al pădurii. 4 (despre vreme, momente ale zilei etc.) lin2, liniştit, plăcut, <înv.> liniştos. Este o noapte moale de iunie. 5 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, domol, lânced, lin2, liniştit, moderat, molcom, plăcut, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, înstrunat. După furtună adie un vânt moale. 6 (fon.; în opoz. cu „dur”; despre consoane) muiat, pala-talizat. în graiurile nordice se vorbeşte cu labi-alele moi. 7 (despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) greoi, încet, lent, molatic, molâu, torpid, bolo- cănos, greunatic, molan1, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, împiedicat, mătăhălos, stângaci, martalog. Moale cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mişcările moi. 8 fig. (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lent, lin2, liniştit, măsurat2, potolit2, tacticos, temperat, lânced, rotund. Se îndepărtează cu pas moale. 9 fig. (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat,pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tem, apos, delicat, diafan, dulce, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori moi. B s.n. (art.; anat.; pop.) moalele-capului v. Fontanelă; (reg.) moalele-capului = moalele-frunţii = moale-le-obrazului v. Tâmplă1, moăngă s.f. (reg.) v. Existenţă. Trai Viaţă. Zile (v. zî). moar s.n. (ind. text.) moarea. Moarul este o ţesătură de mătase sau de bumbac mercerizat care face ape. moa rât, -ă adj. (ind. text.; despre ţesături sau despre obiecte confecţionate din mătase ori din bumbac mercerizat) moariu. Are o cravată moarată. Şi-a cumpărat o rochie dintr-un material moarat. moară s.f. 11 (tehn.) moară cu tăvălugi = colergang. Moara cu tăvălugi este folosită în industria coloranţilor. 2 (j. de societate) ţintar, car2, trişc. Moara este un joc în care doi adversari mută alternativ, după anumite reguli, piese pe un carton sau pe o tablă cu un desen special. 3 (/. de copii; pop.; adesea urmat de determ. „de vânt”, „în vânt”, „de apă”, „pe apă”, „în apa) v. Duruitoare.Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbâmâitoare (v. zbâmâitor). 4 (tehn.; reg.; adesea urmat de determ. „de fierăstrău”, „de fixez”, „de scânduri”) v. Fierăstrău de munte. Gater. Joagăr. 5 (agric.; reg.) v. Batoză. Maşină de treierat. Treierătoare. 6 (agric.; reg.; adesea urmat de determ. „de vânturat”) v. Maşină de vânturat. Morişcă. Vânturătoare (v. vânturător). 7 (agric.; reg.; adesea urmat de determ. „de ales”, „de vânturat”) v. Trior. 8 (anat.; reg.) v. Stomac. 9 (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 10 (arg) v. Ceas. Ceasornic II fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.; de obicei urmat de determ. ca „hodorogită”, „stricată”) 1 v. Gură (ca organ al vorbirii). 2 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ, moăre s.f. I (culin.) 1 (pop.) v. Zeamă de varză. 2 (reg.) v. Mujdei. II fig. (psih.;pop.) v. Caracter. Fire. Inimă. Natură. Plămadă. Structură. Suflet. Temperament. moareă s.f. (ind. text.; grec.; înv.) v. Moar. moariu, -ie adj. (ind. text.; rar; despre ţesături sau despre obiecte confecţionate din mătase ori din bumbac mercerizat) v. Moarat. moărte s.f. 11 decedare, deces, dispariţie, expiere, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, topenie, <înv.> moaşă concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, prestavlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), săvârşenie, săvârşit1, scădere, scon-cenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, mierleală, mierlire. Moartea poetului a provocat durere. 2 (în concepţiile relig.) <înv.) neviaţă, linişte de veci, linişte eternă, linişte veşnică, odihnă de veci, odihnă veşnică, odihnire, pace, repaus, repaus etern, somnul cel veşnic (v. somn2), somnul de veci (v. somn2), somnul mormântului (v. somn2), somnul morţii (v. somn2), somnul veşnic (v. somn2), somnul veşniciei (v. somn2), mormânt, pacificare, noapte, repauzare, moarte momentană. Moartea subită este moartea prin sincopă; (înv.) moarte momentană v. Moarte subită. 4 (jur.; adesea determ. prin „de om”) asasinat1, crimă, homicid, omor, omorâre, omucidere, ucidere, nelegiuire, <înv.> deşugubină, omucid, ucigărie, ucigătură, ucisă-tură, <înv.; astăzi poetio sânge, merinoi, mortăciune. A fost condamnat pe viaţă pentru moarte de om. 5 (jur.) condamnare la moarte, executare, execuţie, execuţie capitală, pedeapsă capitală, <înv.> certarea morţii (v. certare), pedeapsa morţii (v. pedeapsă), pierderea capului (v. pierdere). Criminalul a scăpat de moarte în urma unei graţieri. 6 (art. Moartea; în credinţe şi superstiţii; nm. pr.) dispariţie. Prietenia dintre ei nu este supusă morţii. Neînţelegerile dintre cei doi acţionari au dus la moartea companiei. I11 (art.; med. vet.; pop.) moartea-găinilor v. Cobe. 2 (med.; înv. şi reg.; adesea urmat de determ. care indică specificul, originea etc.) v. Epidemie. Molimă. 3 (art.; anat.; reg.) moartea-cailor- moartea-caluluiv. Tâmplă1. 4 (art.; bot.; reg.) moartea-porcilorv. Lăs-nicior. Zârnă (Solanum nigrum); moartea-stel-niţelorv. Păduchemiţă (Lepidium ruderale). moaşă s.f. 1 babă, baică, naşă de buric (v. naş). Moaşa asistă femeile la naştere. 2 (înv. şi reg.) v. Bunică Mamă-mare. 3 (reg) v. Naşă (v. naş). moaşte s.f. pl. 1 mumie, moştină2. Moaştele recent descoperite în Valea Regilor sunt ale unui faraon. 2 (relig. creştină) relicve (v. re- licvă), vestigii (v. vestigiu), <înv.> despuieri (v. despuiere), rămăşiţe (v. rămăşiţă1). Moaştele Sfintei Parascheva se găsesc în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. 3 (arg.) v. Cadavru. Corp. Corp neînsufleţit. Hoit. Stârv. Trup. moăţă s.f. (iht.; reg.) v. Zglăvoc (Cottusgobio). mobil, -ă adj., s.n., adv. I adj. 1 volant. A vizitat o expoziţie mobilă de icoane pe sticlă. 2 instabil, mişcător, nestatornic, schimbător, variabil, eratic. în această zonă a deşertului dunele sunt mobile. II s.n. 1 cauză, considerent, motiv, pricină, prilej, raţiune, temei, raţionament, <înv. şi pop.> cuvânt, lucru, noimă, price, <înv.) materie, obiect, ocă, povod, vină, rezon, fundament, izvor, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost mobilul care a declanşat protestul salariaţilor. 2 imbold, impuls, impulsie, îndemn, pornire, pretext, stimul, stimulent, vâlvă, şfung, <înv.) năstav, pomeală, inspiraţie, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, bold2. Gloria i-a fost mobil pentru tot ce a făcut în viaţă. 3 menire, obiectiv, raţiune, rol1, rost, scop, sens, ţel, ţintă, noimă. Mobilul scrisorii a fost acela de a-i transmite informaţiile cerute. III s.n. (telec.) celular, telefon celular, telefon mobil, crocodil. Şi-a cumpărat un mobil nou. IV adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) mişcător, mobile. mobilă vb. I. tr. (compl. indică încăperi) aranjat2. Din toată casa au doar o singură cameră mobilată. m6bilă s.f. mobilier, mobilament. A comandat mobila pentru bucătărie la o firmă specializată. mâbile adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) mişcător, mobil, mobile banking ['mobail,benidrţJ subst. (telec.; engl.) telephone banking. Cu un mobile banking se pot efectua operaţii bancare prin intermediul telefoniei mobile. mobiliâre s.n. pl. (jur.; înv.) v. Avere mobilă. Bunuri mobile (v. bun). Efecte (v. efect). mobilier s.n. mobilă, mobilament. mobilitate s.f. 11 <înv.> mişcăciune. Fluidele au o mare mobilitate. 2 (med., med. vet.) la-xitate. Articulaţia gleznei copilului are o mobilitate exagerată. 3 instabilitate, nestatornicie. Dunele se caracterizează prin mobilitate. 4 (fiziol.) mobilitate funcţională = labilitate. Acest fenomen se explică prin marea mobilitate funcţională în capacitatea de adaptare a organismului. 5 variabilitate, versatilitate. Mobilitatea pieţelor financiare a fost influenţată şi de factorul politic. 6 (mai ales fig.) degajare, dezinvoltură, firesc, naturaleţe, nonşalanţă, simplitate, spontaneism, spontaneitate, natural, <înv.) naturalitate. Mobilitatea ei | 1084 în faţa spectatorilor a surprins pe mulţi. II fig. elasticitate, flexibilitate, supleţe. O mare calitate umană este judecarea cu mobilitate a faptelor sau a acţiunilor. mobiliză vb. I. tr. 1 (milit.; compl. indică armate) <înv.> a îngloti. Trupe de intervenţie rapidă au fost mobilizate în Pacific. 2 (compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.) a antrena, <înv. şi pop.> a ridica, a scula. L-a mobilizat în lupta împotriva drogurilor. 3 (fam.; compl indică oameni) v. Aduna. Convoca. întruni. Reuni. Strânge, mobilizăre s.f. 1 antrenare, <înv.> mobilizaţie. Mobilizarea elevilor la acţiuni ecologice este meritorie. 2 bătălie. A început o mobilizare generală împotriva corupţiei. mobilizator, -oăre adj. (despre manifestări, acţiuni etc.) antrenant, stimulativ, stimulator. A avut o iniţiativă mobilizatoare. mobilizăţie s.f. (înv.) v. Antrenare. Mobilizare, mobster s.m. (engl) v. Hoţ. Pungaş, moca adv. (modal; fam.) v. Degeaba. Gratis. Gratuit. mocamănte s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. mocan1 s.m. 1 mocârţan, moicean. Mocanii sunt locuitorii din regiunile muntoase ale Transilvaniei. 2 (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. 3 (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. mocăn2 s.m. (zool; reg.) v. Broscoi, mocână s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădărană (v. bădăran). Bădărancă. Grobiană (v. grobian). Grobiancă. Grosolană (v. grosolan). Mârlâncă. Mitocăncă. Mojică (v. mojic). mocâncă s.f. 1 mocăniţă, moiceancă, munteancă. Mocancele sunt originare din Ţara Bârsei. 2 (j.folc.) mocănească (v. mocănesc). Mocanca este asemănătoare horei. 3 (fin.; în trecut; arg.) v. Ţărancă1. Ţărăncuţă1, mocangi'u s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. mocăi vb. IV. 1 intr., refl. (despre oameni) a migăli, a (se) mocoşi, a (se) moşmondi, a (se) moşmoni, a (se) ticăi2, a tândăli, a (se) moşi, a chit-căi, a mighiti, a migoroşi, a mondăni, a se mongăi, a moşind, a (se) moşogăi, a (se) moşoi, a (se) moşorogi, a motroşi, a (se) muşina. Nu a terminat curăţenia în casă pentru că se mo-căie foarte mult. 2 intr., refl. (reg.; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi. 3 intr. (reg.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. 4 intr. (reg.; despre foc) v. Mocni, mocăiâlă s.f. migăleălă, mocoşeală, mocoşire, moşmondeală, ticăială2, mocăire, mocă-itură, chitcăit, mong, înfăşurăt. Fiind mocăită, nu are spor la treabă. mocăitură s.f. (rar) v. Migăleălă. Mocăiâlă. Mocoşeală. Mocoşire. Moşmondeală. Ticăială2. 1085| mod mocănăş s.m. (iht.; reg.) v. Guvid (Gobius). mocăncuţă s.f. (fin.; în trecut; arg) v. Ţărancă1. Ţărăncuţă1. mocănesc, -eăscă adj., s.f. 1 adj. mo-cănit. îşi pune pe cap o căciulă mocănească. 2 s.f. (j. folc.) mocancă. mocănete s.m. (reg.; deprec. sm peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. mocănie s.f. (colect; reg.) v. Mocănime. mocăm'me s.f. (colect.) mocănie. S-a desprins din mocănime şi s-a stabilit în capitală. mocăm't, -ă adj. (reg.) v. Mocănesc, mocămţă s.f. (reg.) 1 v. Mocancă. 2 (deprec. sau peior.) v. Bădărană (v. bădăran). Bădăran-că. Grobiană (v. grobian). Grobiancă. Grosolană (v. grosolan). Mârlancă. Mitocancă. Mojică (v. mojic). mocănos, -oăsă adj. (reg.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. mocârţăn s.m. 1 (reg.) v. Mocan1. 2 (pop. şi fam.; deprec.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, mocârţă s.f. (pop şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bădărană (v. bădăran). Bădărancă. Grobiană (v. grobian). Grobiancă. Grosolană (v. grosolan). Mârlancă. Mitocancă. Mojică (v. mojic). moceră s.f. (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. moceriţă s.f. (înv. şi reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. mocicoli'vb. IV. (reg.) 1 tr.,refl. (compl sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 2 refl. recipr. (despre oameni, în special despre copii) v. Hârjoni. Zbengui. m6cicoş, -ă adj . (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. mocicoşăg s.n. (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. mocicoşi vb. IV. tr., refl. (reg.; compl sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. mocioărcă s.f. (reg.) v. Mâl Mocirlă. Nămol. Noroi1. mocioi adj. (reg.) v. Ciuciulete. Ciuciulit. Leoarcă1. mocirlă s.f. 1 (geomorf., hidrol.) băltoacă, lă-covişte, mlaştină, smârc, rovină, <înv. şi reg.> hăţiş, lagună, bahnă, bahniţă, balhui, bară, băhniş, bălăştioagă, băltac, băltiş, bâlc, bulătău,bulhac, corvoseală, dâlbă, mărghilă, mlacă, mlaşniţă, molastină, ploştină, rât2, smâr-die, stârmină, şaltău, tălbăriţă, tău1, <înv.> batac, băltină, bent, paludă, piştelniţă. La marginea satului este o mocirlă plină de papură şi stuf. 2 mâl, nămol, noroi1, noroială, mâlitură, <înv. şi reg.> lut, moceriţă, cear-fa, ciorbă, cotoz, glod, heleşteu, hlei, moceră, mocioărcă, morceală, năglod, nămală, oajdă2, pahnă, tău1, tinală, tină, limus. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas acoperite de mocirlă. 3 (meteor.; reg.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. 4 (constr.; reg.) v. Muruială. mocirlit, -ă adj. (reg.; despre fiinţe, obiecte etc.) v. Noroit. mocirlos,-oăsă adj. 1 (despre pământ, locuri etc.) băltos, mlăştinos, smârcos, paludos, lăcoviştit, rovinos, băhnos, mărghilos, mârvinos, mlăcos, moinos, moiştos, ploşinos, ploştinos, râtos1, smârdios, <înv.> lăcos. Pământul de lângă râu este mocirlos. 2 (despre terenuri, drumuri etc.) mâlos, mlăştinos, nămolos, noroios, smârcos, <înv. şi pop.> tinos, glodos, gloduros, hleios, mociros. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas mocirloase. mociros, -oăsă adj. (reg; despre terenuri, drumuri etc.) v. Mâlos. Mlăştinos. Mocirlos. Nămolos. Noroios. mocneălă s.f. fig. 1 dezolare, indispoziţie, întristare, mâhnire, mohoreală, posomoreală, tristeţe, înnegurare, înnorare, întuneric, nor. Văzându-i mocneala de pe chip, încerca s-o înveselească. 2 langoare, lâncezeală, lânce-zire, moleşeală, moleşire, toropeală, toropire, amorţeală, blegire, eclipsă, letargie, vegetare, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. Cu greu se desprinde din starea de mocneălă provocată de caniculă. mocni vb. IV. 11 intr. (despre foc) a se înăduşi, a mocăi. Focul mocneşte în sobă. 2 refl. (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. 3 intr. (reg.; despre plante, flori, fructe etc.) v. Macera. II intr. fig. (despre oameni) 1 a lâncezi, a vegeta, a tânji. Toată ziua mocneşte în pat. 2 a clocoti, a fierbe, a sfârâi. în el mocneşte ura şi dorinţa de răzbunare. mocnit; -ă adj., adv. I adj. 1 (despre foc) înăbuşit, înfundat2, potolit2. în vatră a rămas un foc mocnit 2 (mai ales despre căldură) înăbuşitor, sufocant, <înv. şi pop.> năduşitor, iernatic, închis, încuiat2, sumbru, tenebros, mocăire, mocă-itură, câcâială, a se câcâi, mocăire, mocă-itură, câcâială, tândăleală, tândălitură. mocoşi'ţ, -ă adj. (despre oameni) mocăit, moşmondit, ticăit2, chitcăit, mong, înfăşurat. Fiind mocoşită, nu are spor la treabă. mocotă vb. I. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. mocotei s.m. (iht; reg.) v. Somotei. mocşăidăr s.m. (topogr.; reg.) v. Geometru. Topograf. mocşaidărăi subst. (topogr.; reg.) v. Topografie. mod s.n. I (adesea urmat de determ. modale sau introduse prin prep. „de”) 1 chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. Nu găseşte un mod rezonabil de aplanare a conflictului. 2 fel, manieră, metodă, stil. Are un mod original de a compune versuri. 3 fel, gen, manieră, modalitate, regim, sistem, stil. Tinerii se gândesc la un alt mod de viaţă. 4 chip, fel, gen, manieră, sens, spirit Au fost luate şi alte măsuri în acelaşi mod. 5 fel, gen, soi1. Are un mod de indolenţă care enervează pe oricine. 6 fel, gen, soi1, specie, specimen, tip, varietate, modalitate |1086 modru. Există mai multe moduri de raţionamente. 7 (art.; gram.) modul condiţional = condiţional Modul condiţional exprimă, la timpul prezent, o acţiune realizabilă, posibilă; modul indicativ = indicativ, modul direct, <înv.> modul arătător. Modul indicativ exprimă o acţiune prezentată de către vorbitor ca reală; modul nehotărât = infinitiv. Modul nehotărât denumeşte acţiunea exprimată de verb fără referire la nuanţele ei modale, temporale sau personale; modul optativ=optativ, <înv.> modul dezidera-tiv, modul dubitator. Modul optativ exprimă o acţiune sau o stare dorită; modul prezumtiv = prezumtiv, <înv.> modul potenţiaL Modul prezumtiv prezintă acţiunea ca ipotetică în trecut sau în viitor, (rar) modul direct v. Indicativ. Modul indicativ; (înv.) modul arătător v. Indicativ. Modul indicativ; modul deziderativ = modul dubitator v. Modul optativ. Optativ; modul supunătiv v. Conjunctiv. Subjonctiv; mochdpotenţialv. Modul prezumtiv. Prezumtiv. 8 (muz.) mod lidian = mod lidic; mod lidic = mod lidian. Scara muzicală a modului lidic se deosebeşte de cea a modului major prin faptul că treapta a IV-a urcată formează cu tonica o cvartă mărită, în bc să formeze o cvartă perfectă; mod mixolidian=mod mixolidic; mod mixolidic = mod mixolidian. Scara muzicală a modului mixolidic se deosebeşte de cea a modului major prin faptul că treapta a Vil-a coborâtă formează cu tonica o septimă mică. II (înv.) v. Exemplu. ModeL Pildă, modalitate s.f. (adesea urmat de determ. modale sau introduse prin prep. „de”) 1 chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. 2 fel, gen, manieră, mod, regim, sistem, stil. 3 (rar) v. Circumstanţe (v. circumstanţă). Concurs de împrejurări. Conjunctură. împrejurări (v. împrejurare). întâmplări (v. întâmplare). Timpuri (v. timp). Vremuri (v. vreme). modă s.f. 11 vogă. Cu toată moda pe care a produs-o, creaţia stilistului nu este cea mai reprezentativă. 2 (concr.; rar) v. Parură. Podoabă. 3 (pop.)v. Comportament. Comportare. Conduită. Deprindere. Maniere (v. manieră). Moravuri, Năravuri (v. nărav). Obiceiuri (v. obicei). Purtare. 4 (înv. şi reg.) v. Chip. Fason. Fel. Model. 5 (reg.) v. Eşantion. Model. Mostră. Probă. 6 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Neam. Soi1. Sort. Sortiment. Specie. Tip. Varietate. II (gram.; înv.) modăsupuitoa-rev. Conjunctiv. Subjonctiv. modâlcă s.f. (med., med. vet.; reg.) 1 v. Cucui. 2 v. Umflătură. modârlăn s.m. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. modârlă s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădărană (v. bădăran). Bădărancă. Grobiană (v. grobian). Grobiancă. Grosolană (v. grosolan). Mârlâncă. Mitocăncă. Mojică (v. mojic). modârlâu s.m. (reg.; deprec.sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. mode s.m. invar, (fin.; înv.) v. Contribuabil. Subiect impozabil. model s.n. 11 şablon, tipar. Şi-a făcut un model după care să execute piesa. 2 formă, mul2, şablon, tipar, calapod, calup. Zidarii au folosit modele pentru a zugrăvi încăperile grădiniţei. îşi face singură pălăriile după modele speciale. 3 prototip, tip, <înv.> tipos. Modelul unei noi mărci Mercedes a fost expus la Târgul Internaţional de la Bucureşti. I11 chip, fason, fel, <înv. şi reg.> modă. Taiorul este făcut după modelul celui din revistă. 2 arhetip, prototip, tip, tipar, calapod. Dramaturgul a părăsit modelul tragediei antice. 3 sistem, tip. A inventat un nou model de sondare a planetelor. 4 eşantion, mostră, probă, modă, proveală. îşi alege, pe baza modelelor, culoarea pentru mobila din sufragerie. 5 tipar, <înv.> izvod. A căutat pe internet un model de scrisoare de recomandare. 6 exemplu, mostră, probă, specimen, tip. Profesorul a dat studenţilor un model de limbă literară din sec. al XVIII-lea. 7 exemplu, pildă, <înv.> chip, exemplar1, mod, mostră, paradigmă, pilduire, povaţă, urmare, oglindă. Opera scriitorului rămâne un model pentru urmaşi. 8 etalon. Compoziţiile sale reprezintă şi astăzi un model de armonie sonoră. 9 prototip. Hagi Tudose este modelul avariţi-ei. Păturică este modelul arivistului. II11 manechin, top-model, indossatrice. Actriţa este un model foarte cunoscut. 2 model fotografic = fotomodel. Pentru a fi model fotografic, trebuie să ai, în primul rând, calităţi fizice deosebite. modelă vb. I. tr. 11 (tehn.; compl. indică obiecte, materiale etc.) a croi2, a fasona, a forma, a mula, <înv. şi pop.> a tipări, <înv.> a tiposi. A modelat piesa prin deformare plastică. 2 (compl. indică lemn, marmură etc.) a sculpta, <înv.> a slei, a se mlădia. Modelează marmura pentru a realiza un bust. II fig. (compl. indică personalitatea, caracterul, poziţia socială a cuiva) a crea, a forma, a fasona, a mula, a croi2, a lucra. Printr-o educaţie severă a reuşit să-i modeleze o personalitate puternică. modelăbil, -ă adj. (rar; despre materiale, metale etc.) v. Maleabil. modelaj s.n. modelare, modelat1, modelling. Maşinile-unelte ajută la modelajul metalelor. Elevii au ore de modelaj. modelăr s.m. (rar) 1 v. Modelor. 2 v. Modelator. modelăre s.f. 1 (tehn.) fasonaj, fasonare, fasonat1, formare. Prin modelare se realizează forma unui obiect. 2 modelaj, modelat1, modelling. 3 sculptare. Ebeniştii sunt specialişti în modelarea lemnului. 4 modelizare. Prin modelare se elaborează modele în informatică, în automatică sau în cercetarea operaţională. modelat1 s.n. modelaj, modelare, modelling. modelăt2, -ă adj. 1 (tehn.; despre obiecte, materiale etc.) fasonat2.2 (despre lemn, marmură etc.) sculptat2. Bustul este din marmură modelată. modelator s.n. 1 modelar, modeler, mo-delist, modelor. Modelatorul face lucrări de- corative din materiale plastice. 2 (rar) v. Modelor. modeler s.m. (rar) 1 v. Modelator. 2 v. Modelor. modelier s.m. (rar) v. Modelor, modelist s.m. (rar) 1 v. Modelator. 2 v. Modelor. modelizăre s.f. modelare, modelor s.m. 1 modelar, modelator, modeler, modelier, modelist, <înv.> tipăritor. Modelorul confecţionează modele. 2 (rar) v. Modelator. moderă vb. I. tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nes-toia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a moderat în urma instalării termopanelor la ferestre. 2 (compl. sau sub. indică manifestări ale oamenibr) a (se) domoli, a (se) pondera, a (se) potoli, a stăpâni, a tempera, a (se) dezumfla, a înfrâna, a stăvili, a zăgăzui, a (se) năbuşi. Vestea i-a moderat avântul. moderânţă s.f. (rar) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. moderăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, domol, lânced, lin2, liniştit, moale, molcom, plăcut, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, înstrunat. După furtună adie un vânt moderat. 2 (despre climă, temperatură, anotimpuri etc.) blând, potrivit, temperat, lin2, dulce. în sudul continentului european iama este moderată. 3 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele moderate nu mai deranjează pe nimeni. 4 (despre preţuri) acceptabil, accesibil, confortabil, convenabil, modic, potrivit, rezonabil, omenesc, modest, pasabil. Şi-a cumpărat haina la un preţ moderat. 5 încetinit, micşorat, redus. Ia curbele cu viteză moderată. II adj. 1 (despre oameni) calculat, chibzuit, cugetat, cumpănit, cumpătat, echilibrat, măsurat2, ponderat, socotit2, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, sa-malit, văzdâijnic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om moderat, a reuşit să se descurce în viaţă. 2 (despre oameni) cuminte, cumpănit, echilibrat, raţional, rezonabil, <înv.> rezonat. Este un tânăr 1087| modificat moderat, manifestând cumpătare, sobrietate în acţiunile lui. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) calm2, calmat, domolit, liniştit, ponderat, potolit2, temperat Se binedis-pune când îi aude vocea moderată. Se adresează copilului cu un ton moderat. 4 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) cumpătat, echilibrat, măsurat2, ponderat, mediu2. Reacţiile ei în faţa unor situaţii speciale sunt moderate. III adv. (modal) 1 slab. Vântul bate moderat. Plouă moderat. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) andante, liniştit, rar. moderăţie s.f. chibzuială, chibzuinţă, chib-zuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe moderaţia pe care o are acum, la bătrâneţe. modem, -ă adj. 1 (în opoz. cu „vechi’) actual, contemporan, nou, recent, tânăr. Este un stat modem, format de foarte puţin timp. Această caracteristică este proprie civilizaţiilor modeme. 2 (pedag.; în opoz. cu „realdespre învăţământ, clase, licee etc.) uman, umanistic, <înv.> umanitar. S-a înscris la secţia modernă din liceu. moderniză vb. 1.1 tr. (compl. indică edificii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) a preface, a renova, a sulimeni, <înv. şi reg.> a preînnoi, a prenoi. Şi-a modernizat apartamentul. Au modernizat hotelul pentru a putea fi repus în circuitul turistic naţional. 2 tr. (compl. indică sisteme tehnice, căi de comunicaţie etc.) a perfecţiona, a sistematiza. Reţeaua de distribuţie a gazului a fost modernizată. Au modernizat linia de îmbuteliere a apei minerale. 3 tr. a înnoi. A modernizat atelieml mecanic. Şi-a modernizat garderoba. 4 tr., refl. a (se) înnoi, a (se) emancipa. Limba s-a modernizat, îmbogăţindu-şi vocabularul cu foarte multe neologisme. modernizare s.f. 1 prefacere, renovare, reno-vaţie, <înv.> preînnoire. A fost necesară modernizarea hotelului pentru a fi repus în circuitul tu-risţic naţional. 2 perfecţionare, sistematizare. Modernizarea liniei de îmbuteliere a apei minerale a fost necesară. 3 înnoire, <înv.> înnoitură. Modernizarea atelierului mecanic se impunea. modernizat, -ă adj. 1 (despre construcţii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) prefăcut, refăcut, renovat. Apartamentul modernizat este de nerecunoscut Hotelul modernizat a fost repus în circuitul turistic naţional 2 (despre sisteme tehnice, căi de comunicaţie etc.) perfecţionat, sistematizat. Linia modernizată de îmbuteliere a apei minerale a fost dată în folosinţă. 3 (despre proiecte, tehnologii etc.) înnoit. Parcul auto modernizat dispune acum de peste 4 000 de maşini. modernizator, -oare adj. înnoitor. Orice reformă poate fi modernizatoare. modest, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) smirom, <înv.> nemăreţ, nemândru, smerit, umilit. Profesorul lor de biologie este un om extrem de modest. 2 (despre condiţia socială) simplu, umil, <înv. şi pop.> prost, <înv.> pros-tatic, umilitor. S-a căsătorit cu o tânără de condiţie modestă. 3 (despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) inferior, neimportant, neînsemnat, simplu, umil, <înv. şi pop.> prost, umilit, <înv.> prostac, şcheau, mărunt, mic, puchinos. Este un modest funcţionar la primărie. 4 nepretenţios, simplu. I-a cumpărat un cadou modest. 5 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) mediocru, redus, scăzut, simplu, slăbuţ. Rezultatele modeste la învăţătură l-au adus în situaţia de repetenţie. 6 (mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente) sărac, sărăcăcios, simplu, sumar, nevoiaş, <înv.> sărăcesc, anahoretic, umil, slab, strâmt, umilit. Duce o viaţă modestă. 7 timid. După un început modest, jocul de fotbal s-a dezlănţuit. 8 (fam.; despre preţuri, calitate etc.) v. Acceptabil. Accesibil. Confortabil. Convenabil. Moderat. Modic. Potrivit. Rezonabil. II adv. (modal) sărăcăcios, simplu, sărac, sumar, <înv. şi reg.> sărăceşte, <înv.> mişeleşte. Cei mai mulţi oameni trăiesc modest Se îmbracă modest modestie s.f. 11 <înv.> bună-mulţămită, ne-mărire, netrufa, smerenie. Profesorul lor de biologie este de o rară modestie. 2 simplicitate, simplitate, umilitate, <înv.> prostie, prostime. Nu se jenează de modestia condiţiei sociale a viitoarei lui soţii. 3 simplicitate, simplitate, sobrietate, <înv.> simpleţă, nuditate. Adesea se îmbracă cu o modestie căutată. 4 simplitate, patriarhalitate. Ceea ce caracterizează traiul celor mai mulţi este modestia. 5 bună-cuviinţă, decenţă, jenă, maniere (v. manieră), pudoare, ruşine, sfială, pudicitate, pudiciţie. Multe persoane sunt lipsite de modestie. 6 (fam.) v. Reţinere. Rezervă. II (înv.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. modic, -ă adj. (despre preţuri) acceptabil, accesibil, confortabil, convenabil, moderat, potrivit, rezonabil, omenesc, modest, pasabil. Şi-a cumpărat haina la un preţ modic. modifică vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul firea, comportamentul fiinţelor etc.) a (se) metamorfoza, a (se) preface, a (se) preschimba, a (se) schimba, a (se) transfigura, a (se) transforma, <înv. şi pop.> a (se) muta, <înv. şi reg.> a (se) închipui, a (se) stră-forma, <înv.> a (se) schizmi, a (se) strămuta, a (se) suci2, a (se) şanja, a se turna1, a (se) întoarce. Aspectul clădirii s-a modificat radical în urma lucrărilor de renovare. Singurătatea i-a modificat caracterul devenind un om ursuz. 2 tr. (compl indică texte, informaţii, date, documente etc.) a preface, a pre- lucra, a reface, a schimba, a transforma, a lucra, a refonta. Corectorul a modificat textul articolului. Arhitectul a modificat planul catedralei. 3 tr. (compl. indică legi, stări de lucruri, concepţii etc.) a reforma, a schimba, a răsturna. A modificat ortografia. 4 refl. (despre vreme, climă, temperatură etc.) a (se) schimba. Clima s-a modificat în ultimii ani. 5 tr. (compl. indică planurile, intenţiile etc. cuiva) a schimba, <înv. şi pop.> a destocmi. Nu şi-a modificat intenţia de a se căsători cât mai curând. 6 tr., refl. a (se) preface, a (se) schimba, a (se) primeni. Moda se modifică încontinuu, după modelul occidental. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică date contabile, financiare etc.) a opera. A fost la contabilitate pentru a i se modifica suma pe care o are de dat la întreţinere. 8 tr. (compl. indică cursul unui râu, al unui drum etc.) a abate2, a deturna, a devia, a muta, a schimba. Oamenii au modificat cursul râului pentru a proteja satul de inundaţii II refl. (fon.; despre sunete) 1 a se altera, a se preface, a se schimba, a se transforma. în unele cuvinte sunetul „v” s-a modificat, trecând la „j”. 2 a se preface, a se schimba, a se transforma, a trece. „L” intervocalic se modifică în „r” în cuvintele româneşti de origine latină. modificăbil, -ă adj. (despre materiale, obiecte etc.) transformabil, susceptibil. Oţelul este modificabil. Orice text este modificabil înainte de tipărire. modificare s.f. 11 devenire, dezvoltare, evoluare, evoluţie, prefacere, schimbare, transformare, curgere, fluiditate, înnoire, mişcare. Societatea omenească este în continuă modificare. 2 metamorfozare, metamorfoză, mutaţie, prefacere, preschimbare, schimbare, transfigurare, transformare, strămutare, transmutaţie, <înv. şi pop.> mutare, prefacătu-ră, schimbătură, străformare, <înv.> mo-dificaţie, preobrajenie, schimbăciune, străfor-maţie, strămutătură, transformaţie, răsturnare, răstumătură. Modificarea aspectului clădirii este radicală în urma lucrărilor de renovare. Nu crede în modificarea caracterului colegului său. 3 prefacere, prelucrare, refacere, schimbare, transformare, refontă. Textul a suferit modificări înainte de publicare. 4 reformare, schimbare. S-a votat modificarea ortografiei. 5 ecart, schimbare, variaţie. în ultimul timp a survenit o modificare a climei. 6 prefacere, schimbare, primenire, primenit1. Modificarea modei se face, de obicei, după modelul occidental 7 abatere, deviaţie, deviere, mutare, schimbare. Modificarea cursului râului a fost necesară pentru protejarea satului de inundaţii. II (fon.) 1 alterare, prefacere, schimbare, transformare. în unele cuvinte s-a produs modificarea sunetului »v” în „j”. 2 prefacere, schimbare, transformare, trecere. Modificarea lui „l” intervocalic în „r” în cuvintele româneşti de origine latină este o lege fonetică de bază. modificăt, -ă adj. 11 (despre aspectul unor obiecte, aşezări etc., despre înfăţişarea, caracterul firea, comportamentul fiinţelor etc.) metamorfozat, prefăcut, preschimbat, schimbat2, transfigurat, transformat, <înv.> strămutat2. modificativ Clădirea cu aspectul modificat este de nerecunoscut. Are comportamentul modificat din cauza singurătăţii. 2 (despre texte, informaţii, date, documente etc.) prefăcut,prelucrat2, refăcut, schimbat2, transformat Textul modificat al articolului a fost predat la tipar. 3 {despre cursul unui râu, al unui drum etc.) deviat, schimbat2, <înv.> abătut. Autocarul merge pe o rută modificată. 4 prefăcut, schimbat2, primenit Moda modificată după modelul occidental este agreată mai ales de tineri. II {fon.; despre sunete) alterat, prefăcut, schimbat2, transformat în unele cuvinte „v” modificat devine „j”. modificativ, -ă adj. (înv.) v. Modificator, modificator, -oare adj. <înv.> modificativ. Emoţia este un factor modificator al comportamentului uman. modificăţie s.f. (înv.) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. modist -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m. (rar) v. Croitor. 2 s.f. (rar) v. Croitoreasă. 3 adj. (înv.; despre oameni) v. Modos. mod iţa s.f. (reg.) v. Perniţă. Pemuţă. Pui1. Pui de pernă (v. pui1). Puişor. Puiuţ, modorăn adj., s.m. (reg.) I adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. 2 (deprec. sau peior.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Inde-licat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant Nepoliticos. Ordinar. TriviaL Vulgar. II s.m. (deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, modorăme s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelicateţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţă. Nepoliteţe. Vulgaritate. modorât, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre fizionomia br) v. Mohorât. Posac. Posomorât. modordi, -oaie adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre firea br) v. Insociabil. Morocănos. Mut Necomunicativ. Neprietenos. NesociabiL Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. 2 (despre oameni) v. Comod Indolent Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. 3 (despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol. 4 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg. Nătăflet Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid Tont. modos, -oasă adj. (rar, despre oameni) <înv.> modist O persoană modoasă ţine pasul cu moda. modoşî vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi, modovâlcă s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Umflătură. modrig s.m. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. modrigăn s.m. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. modru s.n. (reg.) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. 2 v. Fel. Gen. Mod. Soi1. Specie. Specimen. Tip. Varietate. modul s.n. (mat.) valoare absolută. La modulul unui număr real nu se ia în considerare semnul algebric. modulă vb. I. tr. 1 (compl. indică vocea, sunete, acorduri muzicale etc.) a mlădia. îşi modulează vocea. 2 (compl. indică cuvinte, propoziţii, fraze etc.) a intona. Modulează frazele ca un actor. modulare s.f. inflexiune, intonare, intonaţie, mlădiere, modulaţie, ton2, tonalitate, melodie, întorsătură, întorsură. Vocea ei are modulări foarte plăcute. modulăt, -ă adj. (muz.; despre sunete, note, acorduri muzicale etc.) mlădiat, <înv.> diaste-matic. Sunetele modulate îi încântă auzul. modulăţie s.f. inflexiune, intonare, intonaţie, mlădiere, modulare, ton2, tonalitate, melodie, întorsătură, întorsură. mofloti vb. IV. intr. (reg.) v. Clefăi. Molfăi. Plescăi. mofluz, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”; rar) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 adj. (fam.; despre oameni) v. înşelat1. Păgubit 3 adj. (fam.; despre oameni) v. Supărat. 4 adj. (reg.; despre oameni) v. îmbufnat 5 s.m. (fin.; înv.) v. Ban-crutar. Falit. mofluzlâc s.n. (fin.; înv.) 1 v. Bancrută. Crah. Faliment. 2 mofluzlâc mincinos v. Faliment fraudulos. mofluzenie s.f. (fin.; înv.) v. Bancrută. Crah. Faliment. mofluzi vb. IV. (înv.) 1 intr. (fin.; despre oameni de afaceri, întreprinderi, societăţi etc.) v. Bancruta. Falimenta. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtară. mofluzie s.f. (înv.) 1 (fin.) v. Bancrută. Crah. Faliment 2 (fin.) mofluzie mincinoasă = mo-fiuzievicleanăv. Faliment fraudulos. 3 v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. mofluzîre s.f. (fin.; înv.) v. Bancrută. Crah. Faliment. mofluzit s.m. (fin.; înv.) v. Bancrutar. Falit. mofts.n. 1 capriciu, chef, fandoseală, fando-sire, fantezie, fason, maimuţăreală, maimuţă-rie, naz, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachis-mă, graţiozitate, marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghion-ghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, smorfuri, boală, dambla, fartiţie, |1088 căcărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate mofturile. 2 (fam.) v. Bagatelă. Fleac. Nimic. 3 (fam.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. 4 (fam.) v. Fleac. Nimic. Palavră, moftangioâică s.f. (fam.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). moftangiu s.m. (fam.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ, moftolog s.m. (fam.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ, moftologie s.f. (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu Şiretenie1. Şiretlic Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. moftureăn s.m. (fam.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ, mofturos, -oăsă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. boieros, capricios, fandosit, năzuros, pretenţios, boieratic, fasolit, izmenit, fiţos, tonatic, belaliu, domnăreţ, farfasit, melicos, năsfiros, năturos, ninerat, toncos, tonos, <înv.> domneţ, domnos. Se temea ca nu cumva fata, mofturoasă cum era, să refuze propunerea. 2 adj. (despre oameni) dificil, năzuros, gingaş, lingav, cioturos, sârmos, scarandiv, subţire. Este un copil mofturos la mâncare. mogalâu s.m. (reg.; deprec.) v. Prostălău. mogâldăn s.m.,s.n. (reg.) 1 s.m. (deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. 2 s.n. v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). mogâldeăţă s.f. 1 muşuroi1, măguiaţă. Mogâldeaţa este o mică ridicătură de pământ pe un teren şes. 2 momâie, momâiaţă. S-a speriat de mogâldeaţa care i-a ieşit în cale în întunericul străzii. 3 (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). mogigrafi'e s.f. (med.) crampa scriitorului (v. crampă), grafospasm. Mogigrafia are origine psihogenă. mogorogea s.m. invar, (reg.) mogoro-gilă. Nu înţelege ce spune acest mogorogea, deoarece pronunţă defectuos cuvintele. mogorogi vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 (compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura, mogorogflă s.m.invar. (reg.) mogorogea. mogoş, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale br) v. Arogant Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1, mogtăr s.n. (constr.; reg.) v. Grânar. Hambar. Magazie. Pătul. mogul s.m. fig. magnat. Marii moguli ai industriei constructoare de maşini s-au întâlnit pentru a discuta despre posibilitatea fuzionării unor companii. Mogulii presei deţin puterea asupra mediei. mohametesc, -eăscă adj. (relig.; înv.) v. Islamic. Mahomedan. Musulman. 1089| mohnăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Fâmâi. Fonfai. Fomăi. mohnăi't, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Fârnâit2. Fonf. Fonfait. Fornăit2, mohdi s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. mohoieş s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod Netot Prost Prostănac. Stupid Tont mohor s.n. (bot.) 1 Setaria verticillata; dughie, mei-păsăresc, bursoacă, iarbă-costrei, lipici. 2 Setaria viridis; mei-nebun, mei-păsăresc, părâng. 3 Setaria glauca; costrei, bursoacă. 4 (reg; şi mohor-mare) v. Dughie (Setaria italica). 5 (reg.) v. Rogoz. Ro-goz-aspru. Rogoz-de-pădure. Rogoz-mare (Carex). 6 (reg.) v. Rogoz (Carex riparia). 7 (reg.) v. Ţepoşică (Nardus stricta). 8 (reg.) mohor-grosv. Costrei (Echinochloa crus-galli); mohor-roşuv. Meişor (Panicum sanguinale). mohorâciune s.f. (med.; înv.) v. Scarlatină. mohorâre s.f. fig. amar, amărăciune, amărâ-re, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, ne-mângâiere, of, supărare, tristeţe, cătrănire, negru, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. Mohorârea i-a invadat sufletul după vestea primită. mohorât, -ă adj., s.m. I adj. 1 (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, mom, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul mohorât creează multora o stare de disconfort. 2 (în opoz. cu „frumos”; despre vreme) închis, înrăutăţit, stricat, urât2, mom, mocnit, fumuriu, infam, posomorât, zbârlit. Vremea mohorâtă îi determină să rămână acasă. 3 (despre culori, nuanţe etc.) fonce, închis, întunecat, întunecos. Se îmbracă numai în culori mohorâte. Nori gri, mohorâţi, acoperă cerul. 4 (despre ţesături, haine etc.) închis, întunecat, sumbru, sur, suriu. Bătrânii preferă hainele mohorâte la culoare. 5 (desprepeisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, dezolant, posac, posomorât, trist, dezo-lator, jalnic, sterp, sur, vânăt, vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este mohorâtă. 6 fig. (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecat, întunecos, obscur, obscurat, sumbru, tenebros, umbrit, umbros. Camerele locuinţei sunt mohorâte. II adj. 1 (despre oameni sau despre fizionomia lor) posac, posomorât, modorât, încreţit, încruntat, întunecat, noros, nourat. Are mina veşnic mohorâtă din cauza supărărilor. 2 (despre privire, înfăţişare sau, p. ext., despre oameni) îmbufnat, încruntat, posomorât, închiondorat, închiorcoşat, încreţit, chiorâş, noros. Are chipul mohorât când i se face observaţie. 3 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, în- negurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa mohorâtă din cauza eşecului la examen. III s.m. (art. mohorâtul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. mohorâţi vb. IV. refl., tr. (înv. şi reg.) v. înroşi. însângera. Roşi. Sângera, mohoreălă s.f. dezolare, indispoziţie, întristare, mâhnire, posomoreală, tristeţe, po-săceală, <înv.> dezolaţie, morozitate, în-negurare, înnorare, întuneric, mocneălă, nor. Văzându-i mohoreala de pe chip, încerca s-o înveselească. mohorel subst. (bot.; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). mohorî vb. IV. I refl. 1 (despre cer) a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se posomori, a se tulbura, a se noura. Spre seară, cerul s-a mohorât. 2 (despre vreme) a se închide, a se înrăutăţi, a se posomori, a se strica, a se tulbura, a se urâţi, a se deochea, a se zbârli. Vremea s-a mohorât şi au început ploile. 3 (despre oameni sau despre fizionomia lor) a se posomori, a se încrunta, a se înnegri, a se întuneca. S-a mohorât când i s-a făcut observaţie. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomori, a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) umbri, a se mosorî, a se rupe. Ochii i s-au mohorât la auzul teribilei veşti. mol adj. invar. v. Ciuciulete. Ciuciulit. Leoarcă1. moiceăn s.m. (reg.) 1 v. Ardelean. Transilvănean. 2 v. Mocan1. moiceăncă s.f. (reg.) 1 v. Ardeleană (v. ardelean). Ardeleancă. Transilvăneană (v. transilvănean). Transilvăneancă. 2 v. Mocancă. moichiţă s.f. (iht.; reg.) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). moieţi s.m. pl. (culin.; reg.) v. Papară. moimă1 s.f. (zool; înv. şi reg.) v. Maimuţă. moimă2 s.f. (med; reg.) 1 v. Scrofulă. 2 v. Ade-nită. Limfadenită. moirmţă s.f. (zool; înv. şi reg.) v. Maimuţă. moim6c s.m. (zool; reg.) v. Maimuţoi, moimoi s.m. (zool; reg.) v. Maimuţoi, moimucă s.f. (zool; reg.) v. Maimuţă, moină vb. I. refl. impers., intr. impers. (meteor.) a (se) moişti,a (se) moloşăgăi, a (se) moloşogi. Afară s-a moinat. moinăt, -ă adj. (meteor.; înv.; despre vreme) v. Moinos. moinâtec, -ă adj. (meteor.; înv.; despre vreme) v. Moinos. moină s.f. I (meteor.) moişte, moişteală, moiştină, moleşniţă, moloşag, vreme mocirloasă. Astăzi vremea este urâtă, cu moină. II (agric.) 1 (pop.) v. Ogor. Pârloagă. 2 (colect.; reg.)v. Porumb. Porumbişte. III (reg.) 1 (bot.) moină-galbenă v. Mana-albinelor (v. mană). Mană. 2 (iht) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). mojic moinos, -oăsă adj. I (meteor.; despre timp) <înv.> moinat, moinatec. Timpul moinos indispune. II (reg.) 1 (despre pământ) v. Apătos. Apos. 2 (despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. moioâcă s.f. (bot; reg.) v. Colilie (v. coliliu) (Stipa pennata). moioăgă s.f. (iht.; reg.) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). moi'ră s.f. (mai ales la pl. moire; mitol greacă) parcă. Moirele erau zeiţe ale sorţii. moişte s.f. (reg.) I (meteor.) v. Moină. II (anat.) 1 (la membrele posterioare ale animalelor patrupede) v. Coapsă. 2 v. Tâmplă1, moişteală s.f. (meteor.; reg.) v. Moină, moiştîvb. IV. refl. impers., intr. impers. (meteor.; reg.) v. Moina, moiştină s.f. (meteor.; reg.) v. Moină, moiştit, -ă adj. (reg; despre zăpadă) v. Fleşcăit. Muiat. moiştos, -oăsă adj. (reg.; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. m6iţă s.f. (iht.; reg.) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). mojăr s.n. (reg.) 1 (gosp.) v. Piuliţă. 2 (milit) v. Piuă. mojdăn s.n. (anat.; înv.) v. Măduvă, mojdreăn s.m. (bot) 1 Fraxinus omus; frasin-de-mană, frasin-de-munte, frasin-negru, urm. 2 (reg) v. Paltin. Paltin-de-munte (Acer pseudoplatanus). mojeălă s.f. (arg.) v. Chiromanie. Masturbare. Masturbaţie. Onanie1. Onanism. mojic, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţă-rănos, duduruz năvleg, năvligos, prost, mocănos, mocofanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om mojic, fără educaţie şi cultură. 2 s.m.,s.f. bădăran, bădărancă, grobian, grobiancă, grosier, grosolan, mârlan1, mârlancă, mitocan, mitocancă, cotârlă, mârlănoi, mocârţan, mocâr-ţă, mocofan, modârlan, ţoapă (v. ţop2), ţopârcă, ţopârlan, ţopârlancă, ţurlan, cocalar, mârlă2, mârlete, pastramagiu, ţăran, ţărancă1, ţărănoi, ghirghiş, huţupan, năvleg, ghiorlan, mocan1, mocană, mocănete, mocăniţă, mocodan, modârlă, modârlău, modoran, modrig, modrigan, mogâldan, necunoscător, târlan, târlă, ţuţuian, <înv.> gros, <înv.; depreo domuz, meltean, necioplit, râtan, ciorbalău, gherţoi, martalog, momârlan. Mojicii sunt evitaţi de oamenii de bun-simţ. 3 adj. (despre manifestări, atitudini, cuvinte mojicesc etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări mojice. A considerat răspunsul lui cam mojic. II s.m. (înv. şi reg.) v. Sătean. Ţăran, mojicesc, -eăscă adj. 1 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. 2 (înv. şi reg.) v. Ţărănesc, mojiceşte adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mâr-lăneşte, mitocăneşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, surugieşte, barbar. S-a purtat mojiceşte cu bătrâna. mojicie s.f. bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistinc-ţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, mocofanie, moco-fanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Mojicia este respinsă de oamenii de bun-simţ. mojicime s.f. (colect.) 1 mârlănime, mitocă-nime. în piaţă se adunase toată mojicimea oraşului. 2 (înv.) v. Ţărănime, mojicos, -oâsă adj. (rar, despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. mol1 sm (fiz, chim.) moleculă-gram. Molul este cantitatea dintr-o substanţă a cărei greutate în grame este egală cu masa ei moleculară. mol2 s.n. (arg.) v. Vin. molalitâte s.f. (chim.; engl.) v. Concentraţie molară. Molaritate. molân1 s.m., adj. 1 s.m. (iht.) Noemacheilus barbatulus; grindel, brudă, grindeică, grindeiuşă, grindeliţă, moichiţă, moină, mo-ioagă, moiţă, molatic, molâu, moleac, molete2, moloi, morlaucă, popete, ţoaţă, vârlan, vârlău, vârlugă. 2 adj. (reg.; despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) v. Greoi. încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. molân2 s.n. (arg.) v. Vin. molăr s.m. (anat.) măsea, râşniţă. I s-a cariat un molar. molaritâte s.f. (chim.) concentraţie molară, molalitate. Molaritatea unei soluţii este exprimată prin numărul de moli dizolvat într-un litru de soluţie. molăstină s.f. (geomorf., hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mpcirlă. Smârc, molâş s.m. (iht.; reg.) v. Mihalţ (Lota lota). molătic adj., s.m. I adj. 1 (despre oameni) bleg, indolent, moale, molâu, mototol, lălâu, modoroi, molălău, molând, moloi, molticos, morocănos, prost, tofolog, mălăieţ, mămăligos, letnic, bsfogos, Băiatul ei este cam molatic pentru armată. 2 (despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) greoi, încet, lent, moale, molâu, torpid, bolocănos, greunatic, molan1, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, împiedicat, mătăhălos, stângaci, martalog. Molatic cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mişcările molatice. 3 (despre ochi, privire) drăgăstos, galeş, languros, lânced, tandru, umed Fata îi aruncă priviri molatice. 4 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea molatică. De departe se aude freamătul molatic al pădurii. 5 (rar, despre covoare, iarbă, fân etc.) v. Moale. 6 (rar, despre buze) v. Fraged Moale. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „abrupt”; despre terenuri înclinate) domol, lin2, uşor2, blând, dulce. A coborât repede panta molatică a dealului. 2 (despre bărbaţi) demasculinizat, devirilizat, efeminat. Bărbaţii molatici au aspect sau caractere feminine. 3 (în opoz. cu „aspru”; despre suprafaţa unor obiecte, materiale etc. sau despre pielea, pârul oamenilor, blana animalelor etc.) catifelat, mătăsos, moale, neted Stofa este molatică. O cremă bună face pielea molatică. Pisica are blana molatică. 4 (în opoz cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tem, apos, delicat, diafan, dulce, moale, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted în expoziţie erau expuse peisaje în culori molatice. III s.m. (iht.; rar) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). molăiâţă s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Atonie. Flaciditate. Moleşeală. Sfârşeală. Slăbiciune, molălău adj. (reg.; despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol, molărăi s.n. (fotogr.; reg.) v. Foto. Fotografie, molărî vb. IV. tr., refl. (fotogr.; reg.) v. Fotografia. molătâte s.f. (înv.) v. Laxitate. Moliciune, molătău adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. molând, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol. |1090 molâu, -âie adj., s.m. I adj. 1 (despre oameni) bleg, indolent, moale, molatic, mototol, lălâu, modoroi, molălău, molând, moloi, molticos, morocănos, prost, tofolog, mălăieţ, mămăligos, letnic, băligos. 2 (despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) greoi, încet, lent, moale, molatic, torpid, bolocănos, greunatic, molan1, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, împiedicat, mătăhălos, stângaci, martalog. 3 (în opoz. cu „tare”, „dur”; înv.; despre materii, materiale etc.) v. Moale. 4 fig. (rar; despre sănătate) v. Şubredă (v. şubred). II s.m. (iht.; reg.) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). molcân, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale br) v. Greoi. încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. molcăluţ, -ă adj. (reg.) 1 (despre obiecte, lucruri etc.) v. Molcuţ. Molicel. Molicică. 2 (despre oameni) v. Bleguţ. Molcuţ. molceăg, -ă adj. (reg.; despre băuturi alcoolice) v. Slab. molceluş, -ă adj. (înv.; despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) v. Delicat. Diafan. Fin1. Gingaş. Gracil. Graţios. Suav. molcic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Bleguţ. Molcuţ. molcom, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea molcomă. De departe se aude freamătul molcom al pădurii. 2 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, domol, lânced, lin2, liniştit, moale, moderat, plăcut, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, înstrunat După furtună adie un vânt molcom. 3 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, netulburat, paşnic, plăcut, potolit2, tihnit, <înv.> păciuit, destins, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă molcomă. II adv. (modal; în legătură cu verbe de declaraţie) 1 încet, <înv.> molcomiş. Mama spune molcom o poveste copiilor. 2 lent, tărăgănat, lat. Vorbeşte molcom şi puţin răguşit. molcomeâlă s.f. (rar) 1 v. încetineală. Lentitudine. Lentoare. 2 v. Tărăgănare. Tărăgă-neală. Tergiversare. molcomenie s.f. (înv.) v. Smerenie. Umilinţă. molcomi vb. IV. 1 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Astâmpăra. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Tempera. 2 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Alina. Consola. îmbărbăta. încuraja. Mângâia. 3 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Calma. Domoli. îmbuna. împăca. Linişti. Potoli. 4 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. îndupleca. 5 refl. (înv.; despre mişcări, 1091 | molfăi deplasări etc. sau despre viteza, ritmul lor de desfăşurare) v. Domoli. încetini. Linişti. Potoli. Tempera. 6 intr. (înv.; despre oameni) v. Smeri. Umili. 7 refl. (înv.; despre oameni) v. Linguşi. molcomire s.f. (înv.) 1 v. Acalmie. Calm2. Linişte. Pace. Serenitate. Tăcere. 2 v. Smerenie. Umilinţă. 3 v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire, molcomîş, -ă adv., adj.l adv. (modal) 1 (înv. şi pop.) v. Blând. Lin2. Uşor2. 2 (înv.; în legătură cu verbe de declaraţie) v. încet. Molcom. II adj. (înv. şi reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. molcomit -ă adj. (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; pop.; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) v. Domol. încet Leneş. Lent. Lin2. Liniştit. Măsurat2. Potolit2. Tacticos. Temperat molcomitor, -oăre adj. (pop.) 1 v. Alinător. Calmant Liniştitor. 2 (despre ambient, atmosferă) v. Liniştitor. Odihnitor, molcuţ, -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri etc.) molicel, molicică, molişor, molcăluţ. S-a învelit cu o pătură molcuţă. 2 (despre oameni) bleguţ, molcăluţ, mol- cic. Copilul, având febră, este cam molcuţ. moldav, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Moldovean. Moldoveancă. 2 adj. v. Moldovenesc. moldavit s.n. (geol.) ceară-de-pământ. Moldavitul este o varietate de ozocherită neagră, amestecată cu sticlă verde de origine cosmică, ce se găseşte în Moldova, fiind folosită pentru podoabe. moldă s.f. (reg.) 1 (vinificaţie) curătoa-re. în moldă se scurge mustul la cramă. 2 v. Adăpătoare. Jgheab. Troacă. Uluc. 3 (gosp.) v. Albie1. Copaie. Covată. Troacă. 4 (zool; la broasca-ţestoasă) v. Carapace, moldomunţeân, -ă adj. (înv.) v. Moldovalah. moldoromân, -ă s.m.,s.f. (înv.) v. Moldovalah. moldovalah s.m., s.f., adj. 1 s.m., si. <înv.> moldoromân. Moldovalahii sunt românii din fostele Principate Române. 2 adj. <înv.> mol-domuntean. moldovean, -ă s.m.,s.f.,adj. 1 s.m.,s.f. moldoveancă, şoldovean, şoldoveancă, <înv. şi reg.; peior.> iepaş, <înv.> bogdan2, moldav. S-a întâlnit la mare cu un grup de moldoveni din Iaşi. 2 adj. moldovenesc, <înv.> bogdănesc, <înv.> moldav. Cântecele populare moldovene sunt foarte duioase. moldoveanca s.f. moldoveană (v. moldovean), şoldoveancă, <înv.> moldavă (v. moldav). Mama lui este moldoveancă şi tatăl ardelean. moldovenesc, -eăscă adj. moldovean, <înv.> bogdănesc, moldav. moldoveni vb. IV. tr., refl. (rar) v. Moldo-veniza. moldovenisi'vb. IV. tr. (înv.) v. Moldoveniza. moldoveniză vb. I. tr., refl. a (se) moldoveni, <înv.> a moldovenisi. Soţul ei ardelean nu şi-a moldovenizat graiul, deşi trăieşte de multă vreme în Moldova. moleăc s.m. (iht.; reg.) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). moleăţă s.f. (înv.) 1 (med., med. vet.) v. Ato-nie. Flaciditate. Moleşeală. Sfârşeală. Slăbiciune. 2 v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. moleben s.n. (relig.) v. Tedeum, moleculă s.f. 1 (chim.) <înv.> parte, părticică. Molecula este cea mai mică particulă dintr-o substanţă, care poate exista în stare liberă şi care păstrează proprietăţile chimice ale substanţei respective. 2 (fiz., chim.) moleculă activă = moleculă reactivă. Radicalii liberi sunt molecule active cu un electron impar; moleculă biatomică = moleculă diatomică. Molecula biatomică este formată din doi atomi identici sau diferiţi; moleculă diatomică = moleculă biatomică; moleculă dublă = dimer. Molecula dublă este rezultată din combinarea a două molecule din aceeaşi specie de substanţe (organice sau anorganice); moleculă-gram = mol1. Molecula-gram este cantitatea dintr-o substanţă a cărei greutate în grame este egală cu masa ei moleculară; moleculă reactivă = moleculă activă. 3 (biol.) moleculă antisens = oligonucleotid antisens. Molecula antisens blochează sinteza proteinelor. molenie s.f. (relig.; înv.) v. închinare. închinăciune. Rugă. Rugăciune, molest, -ă adj. (înv.; despre situaţii, stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Deranjant Importun. Incomod. Incomodant. Jenant. Neplăcut. Stânjenitor. Stingheritor. Supărător, molesta vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe) a brusca, a brutaliza, a maltrata, a zmei, <înv.> a maltratarisi. A fost amendat pentru că şi-a molestat caii. 2 (înv.; compl indică oameni) v. Hărţui. Sâcâi. Şicana, molestăre s.f. bruscare, brutalizare, maltratare, molestaţie. Molestarea cailor a scandalizat vecinii. molestăţie s.f. bruscare, brutalizare, maltratare, molestare. molestie s.f. (înv.) v. Neajuns1. Neplăcere, moleşeălă s.f. 1 (med., med vet.) atonie, flaciditate, sfârşeală, slăbiciune, moliciune, şubrezeală, fleşcăială, <înv. şi reg.> topiciune, molăiaţă, zălezitură, <înv.> moleaţă, moleşitură. Moleşeala i se manifesta tot mai accentuat. 2 langoare, lâncezeală, lâncezire, moleşire, toropeală, toropire, langurozitate, torpoare, uncropeală, <înv. şi pop.> lingoare, moliciune, zăcăşeală, târo-meală, <înv.> lâncezie, lâncezime, moleaţă, moleşitură, amorţeală, blegire, eclipsă, letargie, mocneălă, vegetare, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. Cu greu se desprinde din starea de moleşeală provocată de caniculă. moleşi vb. IV. tr.,refl. I (compl. sau sub indică fiinţe) 1 a (se) muia, a toropi1, a (se) vlăgui, a amorţi, a (se) blegi, a (se) domoli, a (se) înmuia, a se bleojdi, a (se) pleoşti, a se turti, a (se) tufli, a se bălmăji, a (se) deznerva, a (se) matofi. Canicula l-a moleşit. 2 a (se) muia, a (se) vlăgui, a (se) fleşcăi. Alergătura prin magazine a moleşit-o. II fig. (compl. sau sub. indică bărbaţi) a (se) demas-culiniza, a (se) deviriliza, a (se) efemina, <înv.> a (se) efemeia, a (se) înmuia. moleşire s.f. 1 langoare, lâncezeală, lâncezire, moleşeală, toropeală, toropire, langurozitate, torpoare, uncropeală, <înv. şi pop.> lingoare, moliciune, zăcăşeală, târomeală, <înv.> lâncezie, lâncezime, moleaţă, moleşitură, amorţeală, blegire, eclipsă, letargie, mocneălă, vegetare, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. 2 (med. vet.) flaşerie. Moleşi-rea este o boală infectocontagioasă a viermi-lor-de-mătase, care provoacă moartea în număr mare a larvelor. moleşit -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) muiat, toropit, vlăguit, fleoş, <înv. şi reg.> bătogit, amorţit, blegit, înmuiat, fleşcăit, turtit. Se simte moleşit din cauza caniculei. 2 (despre fiinţe) toropit, trîndav2. Nu mai poate conduce maşina, fiind moleşit de oboseală. moleşitor, -oăre adj. 1 (mai ales despre căldură) lânced, toropitor. în sală este o căldură moleşitoare. 2 adj. (despre băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) hipnotic, hipnotizant, narcotic, somnifer, soporifer, soporific, adormitor, aromitor, dormitiv, <înv.> soporativ. Mirosul de crini are efect moleşitor. moleşitură s.f. (înv.) 1 (med., med. vet.) v. Atonie. Flaciditate. Moleşeală. Sfârşeală. Slăbiciune. 2 v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. moleşniţă s.f. (meteor.; reg.) v. Moină, moletă vb. I. tr. (tehn.) a randalina. A moletat marginea piesei metalice. moletăre s.f. (tehn.) crestare, danturare, din-ţare, randalinare, zimţare, zimţat1, zimţuire, zimţuit1. Execută la strung moletarea marginii piesei metalice. moletă s.f. (tehn.) randalină. Moleta este un instrument prevăzut cu o rotiţă cu muchia zimţuită, folosit pentru a imprima zimţi, stri-uri, desene etc. pe suprafaţa unui obiect metalic. molete1 s.m. I (entom.) 1 (pop.) v. Vier-me-de-faină. 2 (reg.) v. Băligar (Geotrupes stercorarius). 3 (reg.) v. Molie (Ţinea). II (mai ales lapl. moleţi; med.;pop.) surdomaş. Moletele este o boală de copii, care se manifestă prin febră, diaree, vărsături. molete2 s.m. (reg.) I (iht.) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). II (bot.) 1 v. Brad. Brad-negru. Brad-roşu. Molid (Picea excelsa). 2 v. Jep. Jneapăn. Pin-pitic (Pinus pumilio). 3 v. Larice. Zadă (Larix deciduă). 4 v. Pin (Pinus silvestris). molete3 subst. (arg.) v. Vin. molfă s.f. (med, med. vet.; reg.) v. Umflătură, molfăi vb. IV. 11 intr. (despre fiinţe) a clefai, a plescăi, a chefni, a clefeti, a îmbăia, <înv. şi reg.> a grojdi, a ciofai, a mleascăi, a mofloti, a murseca, a plescăni, a pliscoti, a polfai. Nu-i suportă pe acei care molfăie când mănâncă. 2 tr. (compl indică alimente sau molfăială lucruri necomestibile) a morfoli, a mozoli, a morfologi, a folfăi, a mezdri, a mosco-li, a polfăi, a ştiolfâi. Molfăie o coajă de pâine. Molfăie tutun. II tr. fig. {compl. indică cuvinte, fraze etc) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a murmura, a zbâmâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. Molfăie ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce molfăie copilul. molfăială s.f. clefăială, clefăit, molfâire, molfăit, molfăitură, plescăială, plescăit, mol-fotire, ţocăit, polfaială, polfait, polfaitură. Nu suportă molfăiala cuiva când mănâncă. molfăflă s.m. invar, (reg.) molfău. I se spune Molfâilă pentru că molfăie când mănâncă. molfăire s.f. clefaială, clefait, molfăială, molfăit, molfăitură, plescăială, plescăit, mol-fotire, ţocăit, polfaială, polfait, polfaitură. molfăit s.n. clefaială, clefait, molfaială, molfaire, molfaitură, plescăială, plescăit, mol-fotire, ţocăit, poleială, polfait, polfaitură. molfăitură s.f. clefaială, clefait, molfaială, molfaire, molfăit, plescăială, plescăit, mol-fotire, ţocăit, polfaială, polfait, polfaitură. molfau s.m. (reg.) molfăilă. molfoti're s.f. (rar) v. Clefaială. Clefait. Molfaială. Molfaire. Molfăit Molfăitură. Plescăială. Plescăit. molhăş s.n. (geomorf., hidrol.) mlaştină oli-gotrofă, tinov. în molhaşe cresc plante de baltă. molicel, -eâ adj. 1 (despre obiecte, lucruri etc) molcuţ, molicică, molişor, molcăluţ. 2 (pop.; despre pâine) v. Moale. Proaspătă (v. proaspăt). 3 (reg.; despre fructe şi legume) v. Moale. Mustos. Suculent Zemos. 4 (reg.; despre mâncăruri, sosuri) v. Apos. Inconsistent. Neconsistent. Subţire, molichi'tă s.f. (relig. creştină; reg.) v. Agheasmă. Apă mare. Apă sfinţită, molicică adj. 1 (despre obiecte, lucruri etc.) molcuţă (v. molcuţ), molicea (v. molicel), molişoară (v. molişor), molcălu-ţă (v. molcăluţ). 2 (pop.; despre pâine) v. Moale. Proaspătă (v. proaspăt). 3 (reg.; despre fructe şi legume) v. Moale. Mustoasă (v. mustos). Suculentă (\. suculent). Zemoasă (v. zemos). 4 (reg.; despre mâncăruri, sosuri) v. Apoasă (v. apos). Inconsistentă (v. inconsistent). Neconsistentă (v. neconsistent). Subţire, molicios, -oâsă adj. (înv.) 1 (desprepărţi ale corpului) v. Flacid. Flasc. Fleşcăit. Moale. Puhav. 2 (despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2, moliciune s.f. 11 laxitate, molătate. Moliciunea lui în luarea unor decizii este revoltătoare. 2 (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Ato-nie. Flaciditate. Moleşeală. Sfârşeală. Slăbiciune. 3 (pop. şi fam.) v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. II fig. (pop. şi fam) v. Deconectare. Destindere. Odihnire. Reconfortare. Recreere. Relaxare. Relaxaţie. Repauzare. molid s.m. (bot.) 1 Picea abies; brad-roşu, sihlă, târş. 2 Picea excelsa; brad,brad-ne-gru, brad-roşu, molete2, molidar, padină, păhui1, pin, pin-roşu. 3 (reg.; şi molid-mic) v. Jep. Jneapăn. Pin-pitic (Pinus pumilio). 4 (reg.) v. Pin (Pinus silvestris). 5 (reg.) v. Tisă (Taxus baccata). ^ molidăr s.m. (bot.; reg.) v. Brad. Brad-negru. Brad-roşu. Molid (Picea excelsa). molie s.f. I (entom.) 1 Tmea; <înv. şi reg.> li-pică, molete1, muşină, muşiniţă, muşiţă, muştă, pepe, strepede. 2 (art) molia-de-casă = molia-de-ziduri = Oniscus murarius; pepe, prepeleac, vârtelniţă; (reg) molie-de-al-bine = molie-de-stup = (art.) molia-albinelor = molia-stupilorv. Găselniţă (Galleria melo-nella); molie-de-câmp - molie-de-pământ v. Biserica-dracului (v. biserică). Ploşni-ţă-de-plante (Pentatoma baccarum). 3 (reg.) v. Câinele-babei (v. câine). Pisica-popii (v. pisică) (Oniscus murarius şi Oniscus asellus). 4 (reg.) v. Cantaridă. Gândac-de-frasin (Lytta vesicatoria). 5 (reg.; şi molie-de-bucate, mo-lie-de-pâine, art., molia-pâinilor) v. Gărgăriţă. Gărgăriţă-de-bucate (Ţinea granella). 6 (reg) v. Ochiul-păunului (v. ochi1) (Satumia pyri). I11 (glum.) v. Nevastă. Soţie. 2 (arg.) v. Afacerist. Profitor. Speculant, molimă s.f. 1 (med.; adesea urmat de determ. care indică specificul, originea etc.) epidemie, boleaznă, boleşniţă, <înv. şi reg.> moarte, bolişte, <înv.> contagiune, molipsire, omor. Medicina modernă încearcă eradicarea molimilor de tifos. 2 (med. vet.) epizootie, epidemie, boleaznă, boleşniţă, bolişte. O molimă poate dura luni şi chiar ani. molimos, -oâsă adj. (med., med. vet.; despre boli; înv.) v. Contagios. Contaminant Epidemic Infectant Infecţios. Molipsitor. Transmisibil, molipseâlă s.f. (med., med. vet.; rar) v. Contagiere. Contagiune. Contaminare. Contaminaţie. Infectare. Infecţie. Infestare. Molipsire. molipsi vb. IV. 11 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) contagia, a (se) contamina, a (se) infectă, a (se) infesta, a (se) învenina, a (se) umple, <înv.> a (se) smredui, a strica, a (se) garnisi. Are gripă şi l-a molipsit şi pe prietenul său. S-a molipsit de la şcoală de ru-jeolă. 2 tr. (înv.; compl. indică aerul, atmosfera) v. Altera. Impurifica. Polua. Strica. Vicia. II tr., refl. fig. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Polua. Strica. Vicia, molipsire s.f. 1 (med., med. vet.) contagiere, contagiune, contaminare, contaminaţie, infectare, infecţie, infestare, contagiu, molipseâlă, lipitoare (v. lipitor), <înv.> lipici, lipidune, smreduială, smreduire. Există riscul molipsirii cu virusul hepatitei C. 2 (med; înv) v. Epidemie. Molimă, molipsit, -ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe) contaminat, infectat, infestat, lovit, <înv.> smreduit. Boala se transmite direct, prin persoanele molipsite. |1092 molipsitor,-oăre adj. (med, med. vet.) 1 (despre boli) contagios, contaminant, epidemic, infectant, infecţios, transmisibil, <înv. şi pop.> lipidos, <înv. şi reg.> umplător, mutător, <înv.> acolisitor, ciumaş, ciumat, ciumos, îm-părţitor, lipitor, lipitos, luător, molimos, smre-duitor. Bolile molipsitoare sunt produse de microorganisme patogene. 2 (despre agenţi) contagios, infecţios, mefitic, pestifer, pestilent, pestilenţial, <înv.> pestilentifer. Ruje-ola este provocată de un virus molipsitor. molisol s.n. (pedol.) merzlotă,pergelisol,per-mafrost. Molisolul este stratul de sol din regiunea cercului polar de nord care se dezgheaţă în timpul verii polare la suprafaţă. molişor, -oâră adj. (pop. şi fam.) v. Molcuţ. Molicel. Molicică. molitvă s.f. I (relig. creştină) 1 (reg.) v. Consacrare. Sfeştanie. Sfinţire1. Sfinţit1. Târno-seală. Târnosire. 2 (reg.) v. Agheasmă. Apă mare. Apă sfinţită. 3 (înv.) v. închinare. închinăciune. Rugă. Rugăciune. II fig. (pop. şi fam) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, molitvelnic s.n. (în Biserica Ortodoxă) rugăciunar, trebnic1, <înv.> evhologhion. Mo-litvelnicul este o carte de ritual, care conţine rânduiala celor Şapte Taine şi molitve. molitvi vb. IV. tr. fig. (pop.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. molofăn, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) v. Greoi. încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. moloi adj., s.m. (reg.) 1 adj. (despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol. 2 s.m. (iht.) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). molojânos, -oâsă adj. (în opoz. cu „tare”, „dur”; reg.; despre materii, materiale etc.) v. Moale. moloşâg s.n. (meteor.; reg.) v. Moină, moloşăgăi vb. IV. refl. impers., intr. impers. (meteor.; reg.) v. Moina, moloşnk sil.(reg) 1 v. Ceainic 2 v. Zahamiţă. moloşogi vb. TV. refl. impers., intr. impers. (meteor.; reg) v. Moina, moloteţ s.n. (agric.; reg.) v. Bătătoare (v. bătător). îmblăciu. molotru s.m. (bot.; reg.) 1 v. Anason-dulce. Anason-mare. Anason-nemţesc. Chimen-dul-ce. Fenicul. Molură (Foeniculum vulgare). 2 v. Chimen. Chimion (Carum carvi). 3 v. Schinduf (Trigonellafoenum graecum). 4 (şi molotru-galben) v. Sulfină. Sulfină-gal-benă (Melilotus ojficinalis). 5 molotru-alb v. Sulfină. Sulfină-albă (Melilotus albuş); mo-lotru-albastru v. Sulfină. Sulfină-albastră (Melilotus coerulea sau Trigonella coerulea). moloz s.n. 1 (constr.) golomoz. După dărâmare, în locul casei rămăsese un morman de moloz. 2 (constr.; reg.) v. Chirpid. 3 (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). 4 (ind. alim., culin.; arg) v. Arpacaş. molticos adj. (reg.; despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol, molto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) foarte, mult 1093| monahal molură s.f. (bot) Foeniculum vulgare; ana-son-dulce, anason-mare, anason-nemţesc, chimen-dulce, fenicul, fenhiel, fenicel, fincen, molotru, secară-dulce, secarea, secă-rea-de-grădină. moluscă s.f. (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). momâiăţă s.f. (reg.) 1 v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). 2 v. Mogâldeaţă. Momâie. 3 (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune, momâie s.f. 11 sperietoare (v. sperietor), matahală, măgăoaie, popândău, <înv. şi reg.> paparudă, budihaie, ciuhaie, ciuhă, copăiţă, copală, maimucă, maimuţă, măiugă, mătăuz, mogâldan, mogâldeaţă, momâiaţă, moşneag, mozomaină, namilă, păuză,poci3, popândea, popândeţ, popânzac, popânzoi, poponeţ1, pusciuhă, stanghilă. Momâile sunt folosite mai ales pentru sperierea păsărilor dăunătoare culturilor. 2 mogâldeaţă, momâiaţă. S-a speriat de momâia care i-a ieşit în cale în întunericul străzii. 3 (pop. şi fam.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş. 4 (reg.) v. Om de zăpadă. II fig. jucărie, manechin, marionetă, păpuşi Fata este doar o momâie în mâna mamei. momârlăn s.m. (arg.) Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, momeălă s.f. (pese.) 1 amorsă, nadă1, nălucă, momitură, mârşă, nadilă, <înv.> podmet. Foloseşte râme ca momeală pentru peşti. 2 momeală artificială = nălucă, lingură, linguriţă. Momeala artificială este o imitaţie de peştişor, folosită de pescarii cu undiţă drept nadă. momeălcă s.f. (med, med. vet.; reg.) v. Umflătură. moment s.n. 11 ceas, clipă, clipită, minut, oră, secundă, timp, vreme, răgaz, <înv. şi pop.> soroc, cirtă, clipeală, <înv. şi reg.> cescuţ, durăt, perţ, undă, fulgerare, condei I-a sosit momentul morţii 2 circumstanţă, ipostază, împrejurare, ocazie, prilej, situaţie. Este un moment favorabil pentru a începe afacerea. 3 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”sau în gen.) etapă, fază, punct, stadiu, treaptl Se află într-un moment de vârf al carierei în fiecare moment al vieţii a învăţat câte ceva. 4 dată, termen, timp, vreme, zi, <înv. şi pop soroc, soroceală, <înv.> sorocire, veleat Deschiderea expoziţiei va avea loc la momentul stabilit. I-a înapoiat banii la momentul convenit. II (fiz; înv.) momentvirtual v. Lucru mecanic virtual momental, -ă adj., adv. (înv.) 1 adj. (despre măsuri, soluţii) v. Momentan. Provizoriu. Temporar. Trecător. Vremelnic. 2 adv. (temporal) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat. Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu. momentan, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre măsuri, soluţii) provizoriu, temporar, trecător, vremelnic, tranzitoriu, <înv.> momental, momentos, provizomic. împrumutul pe care i-l solicită este o soluţie momentană pentru el. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) imediat, instantaneu. Reacţia presei în urma comunicatului oficial a fost momentană. 3 (în opoz. cu „trecuf sau „viitor”; rar, despre fenomene, procese, unităţi de timp etc. sau despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) v. Actual. Contemporan. Curent. Prezent2. II adv. (temporal) 1 acum, deocamdată, deodată. Momentan nu are timp să meargă la film. 2 (pop.) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat. Iute. îndatl Neîntârziat Numaidecât Rapid. Repede. Timpuriu. momentos, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre măsuri, soluţii) v. Momentan. Provizoriu. Temporar. Trecător. Vremelnic. 2 (în opoz. cu „trecut” sau „viitor”; despre fenomene, procese, unităţi de timp etc. sau despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) v. Actual. Contemporan. Curent. Prezent2. momi vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela1, a minţi, a mistifica, a păcăli, a trişa, a iluziona, a fenta, a fraieri, a juca, a prosti1 a şmecheri, a ţepui2, <înv. şi reg.> a fulăi, a planisi, a poticăli, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, a celui, a mâglisi, a obroci1, a ormoci, a şugui1, a tăşca, <înv.> a blăzni, a dezmânta, a gâmbosi, a îngâna, a lâncoti, a se linguşi, a măguli, a surprinde, a chilipirgi, a îmbrobodi, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a încălţa, a pârli, a pingeli, a pinge-lui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca, a accidenta, a daiboji, a pricăli. A momit multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. 2 (compl. indică fiinţe) a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a seduce, a tenta, a îmbă-giua, <înv.> a aiepta2, a celui, a iscusi, a încelui, a năpăstui, a opăci, a trage, a îmbia, a orbi, a apuca, a aromi, a înfrânge, a iordăni. îl momeşte cu perspectiva unui profit mare pentru a-l determina să intre în afacere. momîc s.n. (anat.; reg.) v. Rinichi, momineăză s.f. (culin.; înv.) v. Maioneză, momrnţi subst. pl. (zool.; reg.) v. Cisticerci. momire s.f. 1 ademenire, amăgire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, păcăleală, păcălire, păcălit1, trişare, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire1, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celu-ială, celuire, cribdă, mâgliseală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmân-tare, înceluială, înceluire, îngânătură, înşelă-tură, lâncotă, măglisitură, sminteală, uluire, îmbrobodire, orbire, carotă, pingelire, pingeluială, pingeluire. Momirea persoanelor în vârstă cu promisiuni mincinoase a devenit o modă. 2 ademenire, amăgire, atracţie, ispită, ispitire, seducere, seducţie, tentaţie, momitură, <înv. şi reg.> sminteală, ademană, ademeneală, <înv.> blaz-nă, celuire, celuitură, iscuşenie, ispiteală, ispi- tină, ispititură, năpastă, săblaznă, nadă1, aromeală, aromire, înfrângere. Oferta de vacanţă este doar o momire. momit, -ă adj. 1 (despre oameni) ademenit, amăgit, încântat, înşelat1, minţit, păcălit2, trişat, fraierit, prostit2, ţepuit, <înv. şi reg.> pri-lestit, celuit, gloanit, <înv.> dezmântat, gâmbosit, îmbrobodit2, orbit, aburit, bărbierit2, buzat, dus2, pingelit, pinge-luit, accidentat. Bătrânul momit a rămas păgubit. 2 (mai ales despre fete, femei) ademenit, amăgit, înşelat1, sedus, <înv. şi reg.> priles-tit, ruşinat, <înv.> celuit, înceluit. Tânăra momită a făcut plângere la poliţie. momitor, -oăre adj. (rar) v. Ademenitor. Amăgitor. înşelător. Seducător, momitură s.f. (pop.) 1 v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. 2 Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. 3 (pese.) v. Amorsl Momeall Nadă1. Nălucă. momiţâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Imita. Maimuţări. momiţă s.f. 1 (la pl momiţe; anat.; la unele animale) mure (v. mură2). Momiţele sunt glande ce se găsesc la piept sau la gât şi din care se prepară unele feluri de mâncare. 2 (anat.; pop.) v. Ganglion. 3 (mai ales la pl. momiţe; iht.; reg.) v. Icră. 4 (med.; reg.) v. Eczemă. Pecingine. 5 (med., med. vet; reg.) v. Leziune. Plagă. Rană. momiţărie s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Maimuţăreală. Maimuţărie. Schimonoseală. Strâmbătură. 2 v. Copiere. Imitare. Imitaţie, momiţesc, -eăscă adj. (reg.) v. Maimuţesc. momiţoi s.m. 1 (fam.; deprec.) călugără, <înv. şi reg.> inoc, <înv.> canonică (v. canonic), religios. în mănăstire au mai rămas câţiva monahi Agapia este o mănăstire de monahe. 2 s.m. (înv.) v. Anahoret Ascet Eremit Pustnic. Schimnic. Sihastru, monahăl, -ă adj. (relig.) călugăresc, mănăstiresc, monahicesc, claustrai, <înv.> călu-găriţesc, călugăros, îngeresc, monahie, monas- monahie |1094 tic. S-a hotărât să îmbrace hainele monahale. A optat pentru viaţa monahală. monahie, -ă adj. (relig.; înv.) v. Călugăresc. Mănăstiresc. Monahal. Monahicesc, monahicesc, -eăscă adj. (relig.) călugăresc, mănăstiresc, monahal, claustrai, <înv.> călugăriţesc, călugăros, îngeresc, monahie, monastic. monahicâşte adv. (modal; relig.; rar) v. Călugăreşte. monahie1 s.f. (relig.) călugăriţă, maică, măicuţă, mieluşa lui Dumnezeu (v. mieluş), mireasa Domnului (v. mireasă), mireasa lui Dumnezeu (v. mireasă),monaha (v. monah), călugără, <înv.> canonică (v. canonic). monahie2 s.f. (relig.; rar) v. Călugărie. Monahism. monahism s.n. (relig.) călugărie, călugărit, frăţie, monahie2. A ales monahismul. monârh s.m. (polit.) 1 cap încoronat, maiestate, suveran. Monarhul este conducătorul unei monarhii. 2 cap încoronat, împărat, împărăteasă, maiestate, suveran, <în fosta Rusie> ţar, ţarină, cezar, <în Imperiul Bizantin; livr.> basileu, amira, amiroană, imperator, imperatrice, imperatriţă, împărăţie, ţariţă. Traian a fost unul dintre cei mai importanţi monarhi ai romanilor. 3 cap încoronat, maiestate, rege1, regină, suveran, rigă. Juan Carlos este monarhul Spaniei. Elisabeta a Il-a este monarhul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. 4 (în opoz. cu „supus”) cârmuitor, conducător, domn, domnitor, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, stăpân, oblăduitor, <înv.> biruitor, chivemisitor, des-puietor, domnariu, gospodar, gospodin, ocâr-muitor, purtător, toparh, vlădică, vlăduitor, cârmaci. Istoria înregistrează faptele unor mari monarhi. monărhic, -ă adj. 1 (polit.; despre regimuri, titluri etc.) <înv.> maiestatic,monarşesc. Anglia are regim monarhic. 2 (despregrupări, idei etc.) monarhist. Este adept al ideilor monarhice. monarhie si. (polit.) 1 coroană. Prinţul moştenitor preia monarhia Angliei. 2 regat, regn. Preşedintele ţării a fost invitat în câteva monarhii europene. 3 regalitate. Antimonarhiştii luptă împotriva instaurării monarhiei. 4 monarhie constituţională = monarhie republicană. în monarhia constituţională prerogativele monarhului sunt limitate prin constituţie; monarhie republicană = monarhie constituţională, monarhism s.n. (polit.)regalism. Este adept al monarhismului. monarhist, -ă s.m.,s.f.,adj. 1 s.m.,s.f. (polit.) regalist Este monarhist convins. 2 adj. (despre grupări, idei etc.) monarhic, monarşesc, -eăscă adj. (polit.; înv.; despre regimuri, titluri etc.) v. Monarhic, monaster s.n. (relig.; înv.) v. Abaţie. Claustru. Locaş de cult (v. locaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Lo- caş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). Mănăstire. monastic, -ă adj. (relig.; înv.) v. Călugăresc. Mănăstiresc. Monahal. Monahicesc, mondăm vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre oameni) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. 2 (despre copiii mici) v. Gângun. 3 (despre oameni) v. Fâmâi. Epnfai. Fornăi. 4 (despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. mondial, -ă adj. planetar, universal. Economia trece printr-o perioadă de criză la nivel mondial mondializă vb. I. tr., refl. a (se) globaliza. Criza economică s-a mondializat. Intemetul mondializează anumite ştiri. mondializăre si. globalizare. Procesul mon-dializării nu este unanim acceptat. mondoc s.m. (reg.) v. Copil1, mondoeconomie si. (ec.) cosmoeconomie, economie mondială. mondroji vb. IV. intr. (reg; despre copiii mici) v. Gânguri. monedă si. (fin.) 1 (urmat de determ. care indică valoarea) ban, piesă, semn monetar, gologan, para1, centimă, teş-cherea1, piţulă, <înv.> băncuţă, nomizmă, trandafir. Vânzătoarea i-a dat rest două monede de zece. 2 (colect.) mărunt, mărunţiş, <înv. şi pop.> mărunţel, <înv. şi reg.> paralâc, gozor, măruntaie, pleavă. Mai are ceva monedă în portofel 3 (pop. şi fam.) monede sunătoare v. Bani cash (v. ban). Bani gata (v. ban). Bani gheaţă (v. ban). Bani lichizi (v. ban). Cash. Numerar, monetăr, -ă adj. (fin., econ.) bănesc. Băncile asigură servicii de transfer monetar. monetărîe si. (fin.) <înv. şi reg.> pinzărie, <înv.> bănărie, cămară domnească, tarapana. Monetăria statului a bătut moneda de un ban. monetiză vb. I. fig. (livr.) 1 refl. (despre oameni) v. încrede. Supraaprecia. Supraestima. Supraevalua. 2 tr. (compl. indică oameni sau calităţi, creaţii, realizări etc. ale lor) v. Supraaprecia. Supraestima. Supraevalua, mong, moăngă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Mocăit Mocoşit Moşmondit Ticăit2.2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost Prostănac. Stupid. Tont. mongăi vb. IV. refl. (reg; despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. mongdl, -ă adj. mongolic. Limba mongolă face parte din familia limbilor altaice. mongolic, -ă adj. mongol, mongolid, -ă s.m„ si, adj. mongoloid, mongolism s.n. (med) sindrom Down. Mon-golismul este cauzat de o aberaţie cromozomi-ală, caracterizându-se prin debilitate mintală şi printr-un facies de tip mongoloid. mongoloid, -ă s.m., s.f., adj. mongolid. Mongoloizii alcătuiesc una dintre cele două ramuri ale rasei boreale, cuprinzând populaţii din Asia Centrală şi septentrională. moni s.m. pl. (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). monflia s.f. (bot.) candida1. Monilia este un gen de ciuperci saprofite care pot provoca mi-coze. moniliăză si. (med.) candidoză,endomicoză, monilioză, oidiomicoză. Moniliaza afectează pielea şi mucoasele. monilioză s.f. (med.) candidoză,endomicoză, moniliăză, oidiomicoză. monitor1 s.m. (pedag.; în trecut) <înv.> şedator. Monitorul era elevul care menţinea ordinea şi disciplina într-o clasă. monitor2 s.n. 1 (tehn.) dozimetru de control. Cu monitorul se controlează sau se semnalizează radiaţiile ionizate. 2 (miner.) hidromonitor. Monitorul este un dispozitiv de escavare a pământului, alcătuit dintr-o conductă metalică prin care se proiectează un jet puternic de apă. 3 (inform.) supervizor. Monitorul este un program de control care supraveghează activitatea unui sistem de calcul 4 (inform.) desktop. A desechisfereastra cu documentele de pe monitor. monoatomic, -ă adj. (chim.; înv.; despre elemente chimice sau despre radicali chimici) v. Monovalent. Univalent. monobrombenzen s.m. (chim.) brombenzen. Monobrombenzenul este o substanţă toxică pentru ficat. monocărp, -ă adj. (bot; despre plante) mo-nocarpic. Plantele monocarpe înfloresc şi fructifică o singură dată în cursul ciclului de dezvoltare. monocărpic, -ă adj. (bot; despre plante) mo-nocarp. monocelulăr, -ă adj. (biol; despre organisme) unicelular. Organismele monocelulare sunt constituite dintr-o singură celulă. monocit s.n. (hist.) macrofag. Monocitul distruge bacteriile şi corpurile străine din organism. monocitoză acută si. (med.) angină mono-citară, febră ganglionară, mononucleoză in-fecţioasă. Monocitoză acută este o boală in-fecţioasă acută, determinată de un virus care intră în organism pe cale orofaringiană sau sangvină. monoclorbenzen s.m. (chim.) clorbenzen. Monoclorbenzenul estefobsit la fabricarea unor coloranţi şi a unor medicamente. monoclu s.n. (optic.) lornion, geam, sticlă. Monoclul este o lentilă rotundă, concavă sau convexă, care se poartă sprijinită în orbita unui ochi pentru a corecta un defect de vedere. monocord,-ă adj., sjl I adj. 1 (muz; despre instrumente muzicale) unicord Instrumentele monocorde au o singură coardă. 2 fig. (despre stU, cuvinte, creaţii, opere de artă etc sau, p. ext., despre autori, creatori) inexpresiv, monoton, neexpresiv, uniform, plat?> otova. Fobseşte metafore monocorde. Unele dintre picturile sale sunt monocorde. II sjl (muz) canon Monocordul este un instrument muzical vechi, cu o singură coardă monocotiledon, -ă adj. (bot.; rar; despre plante) v. Monocotiledonat Unicotiledonat. monocotiledonăt-ă adj. (bot.; despre plante) unicotiledonat, monocotiledon. Embrionul plantelor monocotiledonate are un singur cotileddn. 1095| monotrem monocrom, -ă adj. 1 (despre picturi) mono-cromatic. Picturile monocrome sunt executate într-o singură culoare. 2 fig. (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, lânced, liniar, plat2, searbăd1, sec, sur, tern, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost monocromă. monocromâtic,-ă adj. (despre picturi) monocrom. monodactfl, -ă adj.,s.n. (zool.) soliped. Calul este un animal monodactil. monodactilie s.f. (med., med. vet.) mono-dactilism. Monodactilia este o anomalie care constă în prezenţa unui singur deget la mână sau la picior. monodactihsm s.n. (med, med. vet.) monodactilie. monodimensionăl, -ă adj. (livr.) v. Unidimensional. monofazăt, -ă adj. (fiz.; despre circuite electrice alternative) monofazic. Circuitul electric monofazat este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază. monofazic, -ă adj. (fiz.; despre circuite electrice alternative) monofazat, monoffl, -ă adj. (bot; despre plante) unifoliat. Plantele monofile au o singură frunză. monofilâr, -ă adj. (fiz.; despre circuite) unifi-lar. Circuitele monofilare au un singur fir. monofizi'sm s.n. (teol.) eutichianism, mono-fizitism. Adepţii monofizismului susţin că în Iisus Hristos natura divină a fost absorbită integral de natura umană. monofizitism s.n. (teol.) eutichianism, mo-nofizism. monoflor, -ă adj. (în opoz. cu „poliflor”; despre miere,polen etc.) uniflor. Mierea monoflo-ră provine de la o singură specie de floare. monofon, -ă adj. (muz.; despre melodii) mo-nofonic. Melodiile monofone pot fi executate de o singură voce sau la un singur instrument. monofonic, -ă adj. (muz.; despre melodii) monofon. monoftalrme s.f. (med., med. vet.) monopsie. Monoftalmia este absenţa congenitală a unui ochi. monogam, -ă adj. 1 (în opoz. cu „poligam”; despre bărbaţi) monogamic. Bărbatul monogam are o singură soţie. 2 (bot.; despre flori) diclin, monosexuat, unisexuat, unisexual. Florile monogame au organe de reproducere de un singur sex. monogamic, -ă adj. (în opoz. cu „poligam”; despre bărbaţi) monogam, monogeneză s.f. (biol; în opoz. cu „digene-ză”) monogonie. Monogeneza este o reproducere directă, prin ouă sau prin ovule, cu faze de dezvoltare identice. monogonie s.f. (biol; în opoz. cu „digeneză") monogeneză. monograf s.m. monografist. Monograful alcătuieşte monografii. monografîst s.m. monograf, monohibridâre s.f. (biol.) monohibridism. monohibridi'sm s.n. (biol.) monohibridâre. Monohibridismul este încrucişarea între indivizi care diferă printr-un singur caracter ereditar. monoi'd s.n. (mat.) semigrup. Monoidul este 0 mulţime în care fiecărei perechi de elemente 1 se asociază un element din aceeaşi mulţime. monolingv, -ă adj. (despre ediţii, dicţionare etc.) unilingv. Dicţionarele monolingve sunt redactate într-o singură limbă. monolit, -ă adj. 1 monolitic. Monumentele monolite sunt alcătuite sau construite dintr-un singur bloc de piatră, de beton etc. 2 fig. (în opoz. cu „eterogen”; despre un tot, un ansamblu etc.) omogen, unitar, închegat, monolitic, sudat2. Echipa naţională de fotbal este o echipă monolită. monolitic, -ă adj. 1 monolit. 2 fig. (în opoz. cu „eterogen”; despre un tot, un ansamblu etc.) omogen, unitar, închegat, monolit, sudat2, monoloc adj. invar, (despre avioane, maşini de curse etc.) monoplas, monopost. Maşinile monoloc au un singur loc, cel al şoferului. monolog s.n. solilocviu, soliloghie. Monologul este vorbirea cu sine însuşi. monologa vb. I. intr. (despre oameni) a mono-logiza, a solilocva. Supărat, continuă să monolo-gheze, străbătând camera în lung şi în lat. monologiză vb. I. intr. (despre oameni) a monologa, a solilocva. monomân, -ă s.m., s.f., adj. (psih.) monoma-niac. Monomanul suferă de monomanie. monomaniăc, -ă s.m, s.f., adj. (psih) monoman. monomanie s.f. (psih.) delir parţial, fixaţie, hantisă, idee fixă, manie, marotă, obsesie, psihoză, ţicneală, fix, <înv.> vesanie, ţăcăneală, pată. Bolnavii care au monomanie sunt preocupaţi de un singur gând sau de un singur subiect. monometilamină s.f. (chim.) metilamină. Monometilamina se foloseşte în sinteze organice, la obţinerea de medicamente, de coloranţi, de insecticide etc. mononudeoză infecţioasă s.f. (med.) an-gină monocitară, febră ganglionară, monoci-toză acută. monoparti'd adj. (polit.) monopartit, unipartid. în sistemele monopartide există un singur partid. monopartit -ă adj. (polit.; rar) v. Monopartid monopetâl, -ă adj. (bot.; despre flori) unipe-tal. Florile monopetale au o singură petală. monoplăs adj. invar, (despre avioane, maşini de curse etc.) monoloc, monopost. monopod, -ă adj. (biol.) monopodic. Fiinţele monopode au un singur picior. monopodiâl, -ă adj. (bot.; despre ramificaţia tulpinii) monopodic. Ramificaţiile monopo-diale au un singur ax principal. monopodic; -ă adj. 1 (biol.) monopod 2 (bot; despre ramificaţia tulpinii) monopodiâl. monopoliza vb. I. tr. fig. a acapara. A monopolizat atenţia auditoriului folosind dialogul. monopolizare s.f. fig. acaparare. A încercat monopolizarea atenţiei auditoriului folosind dialogul. monopolizator, -oare adj. fig. acaparant, acaparator. Calculatorul devine cu timpul o pasiune monopolizatoare pentru cei mai mulţi. monopost adj. invar, (despre maşini de curse, avioane etc.) monoloc, monoplas. Vehiculele monopost au un singur loc. monopsie s.f. (med., med. vet.) monoftalmie. monorâi s.n. (transp., ferov.) monoşină. monosemântic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) unisemantic. Cuvintele monosemantice au un singur sens. monosemanti'sm s.n. (lingv.) monosemie, unisemantism. Monosemantismul este proprietatea unui cuvânt de a avea un singur sens. monosemie s.f. (lingv.) monosemantism, unisemantism. monosepâl, -ă adj. (bot.; despre flori) unise-pal. Florile monosepale au o singură sepalâ. monosexualitâte s.f. (bot.) unisexualitate. Monosexualitatea este însuşirea unei flori de a fi monosexuată. monosexuat-ă adj. (bot.; despre flori) diclin, monogam, unisexuat, unisexual. Florile monosexuate au organe de reproducere de un singur sex. monosilâb, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) monosilabic, unisilab, unisilabic. monosilabic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) monosilâb, unisilab, unisilabic. Cuvintele monosilabice sunt formate dintr-o singură silabă. monosperm, -ă adj. (bot.; despre fructe) mo-nospermatic, monospermic. Fructele mo-nosperme au o singură sămânţă. monospermâtic, -ă adj. (bot.; despre fructe) monosperm, monospermic. monospermic, -ă adj. (bot.; despre fructe) monosperm, monospermâtic. monostih sji (lit.) monovers. Monostihul este o poezie sau o strofa alcătuită dintr-un singur vers. monostratificât, -ă adj. unistratificat. Parchetul monostratificat se lipeşte cu un adeziv special. monoşină s.f. (transp., ferov.) monorai. Mo-noşina este o cale ferată, terestră sau suspendată, alcătuită dintr-o singură şină. monotâster s.n. (tipogr.) maşină de cules, maşină de zeţuit. Monotasterul este ansamblul mecanic al monotipului, care execută culegerea. monoton, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, placid, plictisitor, uniform, morocănos, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tern, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost monotonă. 2 (despre glas, melodii, sunete, zgomote etc.) <înv.> uniton, unitonic. Se aud acordurile unei melodii monotone. 3 (despre stil, cuvinte, creaţii, opere de artă etc. sau, p. ext., despre autori, creatori) inexpresiv, neexpresiv, uniform, monocord, plat2, otova. Foloseşte metafore monotone. Unele dintre picturile sale sunt monotone. 4 (despre stil, acţiuni etc.) trenant, lânced. Stilul monoton al naraţiunii este enervant. Acţiunea filmului este monotonă. II adv. (modal) uniform, melopeic, otova. Solistul cântă monoton. monotonie s.f. uniformitate, liniaritate. Ceea ce caracterizează viaţa de provincie este monotonia ei. monotrem s.n. (zool.) prototerian. Monotre-mele sunt mamifere primitive, ovipare, cu ciocul lat, asemănător celui de raţă, cu corpul monovalent |1096 acoperit cu blană sau cu ţepi, care îşi alăptează puii ieşiţi din ouă. monovalent, -ă adj. (chim.; despre elemente chimice sau despre radicali chimici) univalent, <înv.> monoatomic. Elementele monovalente au o singură valenţă. monovers s.n. (lit.) monostih. monovoltm, -ă adj. (entom.; despre insecte, viermi-de-mătase) univoltin. Insectele mono-voltine prezintă o singură generaţie anuală. monoxi'd s.n. (chim.) monoxiddeazot= oxid nitric. Monoxidul de azot este un gaz produs normal în organism, având rol imunitar, tno-noxid de carbon = oxid de carbon. Monoxidul de carbon este un gaz otrăvitor, care se formează în arderile incomplete. monozaharidă s.f. (chim.) monoză, oză. Glucoza este o monozaharidă. monoză s.f. (chim.) monozaharidă, oză. monozigât, -ă adj. (biol; despre gemeni identici) univitelin. Gemenii monozigoţi provin din acelaşi ovul fecundat şi au placenta comună. monstru s.m. 11 (mitol., lit. de ficţiune, desene animate) arătare, creatură, pocitanie, pocitură, poghidanie, arătanie, bâzdâganie, gadină, <înv. şi reg.> halo-vină, budihace, buduhoală, hală, miră-tură, mozomaină, nagubă, onanie2, <înv.> arătătură, blaznă, încheietură, coş-codan. De sub pod, în faţa lui Făt-Frumos, a ieşit un monstru cu două capete. Viciile l-au transformat într-un monstru. 2 (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „cfe”) hâdoşenie, hidoşenie, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimo-nositură, sluţenie, sluţitură, urâţenie, schilodenie, spurcăciune. hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, znamenie, <înv.> sluţire. Se apropie de el un monstru. Un monstru de om i-a îngrozit pe toţi. 3 (cinemat., muz., teatru) monstru sacru = divă1, star, vedetă, stea. Marilyn Monroe a fost unul dintre monştrii sacri ai cinematografului american. II fig. balaur. Omul acesta este crud, un adevărat monstru. monstruos, -oăsă adj. 11 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) diform, hâd, hidos, pocit2, respingător, schimonosit2, slut, strâmb, urât2, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodnic, pacearât, pacea-riz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smârced. Toată lumea îl evită pentru că este monstruos. Are mâinile monstruoase. 2 (despre atitudini, fapte etc. ale oamenilor) abominabil, detestabil, dezgustător, odios, oribil, repugnant, respingător. Paricidul este o faptă monstruoasă. 3 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă monstruoasă. II fig. 1 (despre obiecte, construcţii, interioare etc.) dezordonat, inaspec-tuos, inestetic, neaspectuos, neestetic, rebarbativ, urât2. Construcţia prezintă un amestec monstruos de stiluri arhitectonice. 2 (indică dimensiunea; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, gigantic, imens, uriaş, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, marjuut, babilonic. Marile oraşe au construcţii monstruoase. monstruozităte s.f. 11 (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) hâdoşenie, hidoşenie, monstru, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluţenie, sluţitură, urâţenie, schilodenie, spurcăciune, hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, znamenie, <înv.> sluţire. 2 grozăvie, oroare, grozăvenie, <înv. şi reg.> străşnicie, <înv.> groznicie. Monstruozitatea faptei sale i-a şocat pe toţi. II fig. (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) abe-ranţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie. Cei de faţă au ascultat enervaţi monstruozităţile pe care le-a susţinut. mont1 s.n. (anat.) ciot, cotor. în urma operaţiei, a rămas cu un mont în locul mâinii accidentate. mont2 s.n. (reg.) v. Rămăşiţă1. Rest. montă vb. I. tr. 11 (tehn.; compl. indică elementele componente ale unui sistem) a asambla, a fixa, a îmbina, a împreuna, a reuni, a uni2. Mecanicul montează cu uşurinţă piesele unui motor. 2 (compl. indică grinzi, bârne etc.) a îmbina, a încheia, a lega1, a prinde, a uni2, a încochela. Dulgherii montează grinzile în cuie pentru a face acoperişul casei. 3 (tehn.; compl. indică instalaţii, aparate tehnice etc.) a instala. A chemat un specialist pentru a monta o baterie la baie. 4 (tehn.; compl. indică bucşe) a bucela. 5 (tehn.) a aşeza, a poza. După ce a reparat televizorul îi montează şi carcasa. 6 (teatru, cinemat. etc.; compl. indică opere dramatice, spectacole etc.) a înscena, a regiza. A montat spectacolul Aida de G. Verdi. II fig. (compl. indică oameni colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a incita, a instigai a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, a asmuţi, a incendia, a răscoli, a pomi, a smă-cina, a strămura. Hotărârile abuzive au montat populaţia. montaj s.a (tehn) asamblaj, asamblare, asamblat1, fixare, îmbinare, împreunare, montare1, reunire, unire, <înv.> îmbinătură, împreunătură. montăn, -ă adj. (despre regiuni, ţinuturi etc.) muntos, muntenat, <înv.> montanistic, muntenos. Are o vilă într-o zonă montană splendidă. montanistic, -ă adj. (înv.; despre regiuni, ţinuturi etc.) v. Montan. Muntos. montare1 s.f. 1 asamblaj, asamblare, asamblat1, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, reunire, unire, <înv.> îmbinătură, împreunătură. Meca- nicul a realizat montarea pieselor motorului maşinii într-un timp relativ scurt. 2 îmbinare, încheiere, prindere, unire, <înv.> îmbinătură. Montarea scândurilor acoperişului unei case trebuie făcută cu multă atenţie. 3 instalare. Montarea bateriei din baie a fost făcută de un specialist. 4 (teatru, cinemat. etc.) artă regizorală, direcţie de scenă, înscenare, punere în scenă, regie, regizorat, <înv.> scenariu. Silviu Purcărete este un maestru al montării. montăre2 s.f. (biol, zool; reg.) v. Goană. Gonire. împerechere. împreunare. Montă, montat, -ă adj. 11 (tehn; despre elementele componente ale unui sistem) asamblat2, fixat2, îmbinat, împreunat, îngemănat, reunit, unit. Verifică piesele montate ale motorului maşinii. 2 (despre anumite instalaţii) instalat. Noua baterie montată funcţionează foarte bine. II fig. (fam.; mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Negru. Obstinat. Pornit. Turbat, montator s.m. (tehn.) montor. Montatorul asamblează diferite părţi ale unor obiecte sau aparate. montă s.f. (biol, zool) goană, gonire, împerechere, împreunare, mârleală, mârlire, mârlit, mârlă1, mârlitură, montare2, sărit1, monti'cul s.m. (geomorf.; fran; înv.) 1 v. Colină. Deluşor. 2 v. Deal. montor s.m. (tehn.) montator. monturos, -oâsă adj. (în opoz. cu „limpede”; reg.; despre lichide) v. Tulbure, Turbid. monument funerar s.n. cavou, criptă, mormânt, casă de veci (v. casă1). Cortegiul se îndreaptă spre monumentul fu-neraral defunctului. monumental, -ă adj. 11 statuar. Monumental în gesturi şi atitudini, actorul a cucerit publicul. 2 (despre construcţii monumente etc.) grandios, impozant, impunător, maiestuos, măreţ, splendid, superb, trufaş1, luminos. Catedrala este o construcţie monumentala. n %. i (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, valoros, consistent, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie monumentală la dezvoltarea literaturii. 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; mai ales fam.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă monumentală. A avut şansa monumentală de a participa la o misiune în cosmos. monumentalism s.n. grandoare, măreţie, monumentalitate, splendoare, grandios, urie-şime, megaloprepie, trufie, monumentalităte s.f. grandoare, măreţie, monumentalism, splendoare, grandios, 1097| mordai urieşime, megaloprepie, trufie. Oraşul este renumit pentru monumentalitatea catedralei. moped s.n. (transp.) motoretă, pârâitoare. Mopedulface un zgomot asurzitor. mops s.m. (zool.) buldog, carlin, box2. Mopsul este un câine de agrement. moral, -ă adj. 1 etic, <înv.> obiceainic. în epoca actuală se constată apariţia unor noi valori morale. Are o comportare morală. 2 morali-zant, moralizator, <înv.> moralicesc, parenetic. Povesteşte copiilor o istorioară cu caracter moral şi educativ. 3 (despre însuşiri, activităţi etc. ale oamenibr) spiritual, sufletesc, <înv.> moralicesc, moralnic. Elevul subliniază caracterele fizice şi morale ale eroului. Nu este într-o stare morală tocmai bună. morală s.f. 1 etică (v. etic), <înv.> moraliş. Prin conduita sa dovedeşte că este o persoană lipsită de morală. 2 (lit.) învăţătură, pildă, moralitate, <înv.> matimă. Fiecare fabulă are o morală. 3 etos, moralitate, fizionomie. 4 (mai ales fam.) admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, imputaţie, mustrare, observaţie, reproş, admonestare, admoniţiune, reprehensiune, beşteleală, muştruluială, ocară, strop-şeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutăciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, reprimandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scuturătură, puţuială, pu-ţuitură, înghimp, tărbăceală. Morala părinţilor l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile. moralicesc, -eăscă adj. (înv.) 1 v. Moral. Moralizant. Moralizator. 2 (despre însuşiri, activităţi etc. ale oamenilor) v. Moral. Spiritual. Sufletesc. moraliceşte adv. (modal) moralmente, spiritualiceşte, sufleteşte, spiritualmente. Necazurile au distrus-o moraliceşte. moralist-ă s.m.,s.f. (fam.) moralizator. Părinţii sunt acum mai puţin moralişti. morăliş s.n. (înv.) v. Etică (v. etic). Morală, moralitate s.f. 1 etos, morală, fizionomie. Afirmarea moralităţii româneşti se regăseşte în diverse manifestări artistice. 2 (lit.; rar) v. învăţătură. Morală. Pildă, moraliză vb. I. tr. (compl indică oameni) a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a judeca, a mustra, a ruşina, <înv. şi pop.> a obrăzi, a beşteli, a muştrului, a ocărî, a sudui, a probozi, a sfădi, a sur-chidi, a tolocăni, a bodogăni, a socri, a şmotri, <înv. şi reg.> a înfrunta, a ofârli, a oropsi, a probăzui, a stropoli1, a toi3, a aşculi, a bănui, a carvosi, a cârti, a docăni, a hui, a libăzi, a mogorogi, a moronci, a otrăţi, a tătă-rî, a târfei, a vrevi, <înv.> a obidi, a observa, a preobrăzi, a prihăni, a prociti, a vădi, a reprehenda, a reprimanda, a bălăcări, a buzdugăni, a freca, a perdăfui, a răfui, a săpuni, a scutura, a căţănăi, a dărăci, a puţui, a spumui, a tigheli, a flitui. L-a moralizat pentru că a lipsit de la şcoală. moralizănt, -ă adj. moral, moralizator, <înv.> moralicesc, parenetic, moralizare s.f. <înv.> moralizaţie. Scrierea are tendinţe de moralizare. moralizator, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. 1 moral, moralizant, <înv.> moralicesc, parenetic. 2 educativ, instructiv, educator, <înv.> învăţător. Arta are o finalitate moralizatoare. Fabulele au un conţinut moralizator. II s.m., s.f. (fam.) moralist, moralizăţie s.f. (înv.) v. Moralizare, moralmente adv. (modal) moraliceşte, spiritualiceşte, sufleteşte, spiritualmente. morălniCr -ă adj. (înv.; despre însuşiri, activităţi etc. ale oamenilor) v. Moral. Spiritual. Sufletesc. morar s.m. 11 măcinar. Morarul i-a măcinat grâul. 2 (pop.) v. Piuar. II (entom.) Tenebrio molitor, gândac-de-faină. morăvuri s.n. pl. comportament, comportare, conduită, deprindere, maniere (v. manieră), năravuri (v. nărav), obiceiuri (v. obicei), purtare, port1, purtat1, modă, <înv. şi reg.> urmare, pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, talâm, apucătură. Părinţii sunt nemulţumiţi de moravurile necuviincioase ale fiului lor. morăiăţă s.f. (med.; reg.) v. Leucoree. morăft -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz, morărăş s.f. (pop.) morărel. morăreăsă s.f. morăriţă. morărel s.m. (pop.) morăraş. morari vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 fig. (compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cârâi. Cicăli. Ciocăni. Dăscăli. Pisa. Pisălogi. Plictisi. Sâcâi. Toca. morărie s.f. morărit morărit s.n. morărie. Morăritul este o ocupaţie veche în familia lor. morăriţă s.f. 1 morăreăsă. Morăriţa din sat este proprietara a două mori. 2 (bot.; reg.) v. Barba-boierului (v. barbă). Chica-voinicu-lui (v. chică) (Nigella damascena). morânceală s.f. (reg.) 1 v. Caznă. Chin. Efort Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. 2 (constr.) v. Tencuială. morânglăv, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „puternic; despre fiinţe sau despre constituţia br) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Moale. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit 2 (despre oameni sau despre firea br) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. morbs.n. 1 (med, med vet.; livr.) v. Afecţiune. Boală Maladie. Rău. Suferinţă. 2 morb lumesc v. a (fiziol; reg.) Ciclu. Ciclu menstruaL Meno-ree. Menstre. Menstruaţie. Period; b (med; înv.) Boală veneriană. Boală venerică, morbiciune s.f. (med., med vet; reg.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă, morbid, -ă adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) anormal, nesănătos, patologic, bolnăvicios, maladiv. Este de o curiozitate morbidă. Are o teamă morbidă de microbi. morbiditâte s.f. (med., med. vet.) <înv.> mor-bitate. Sărăcia este un factor de morbiditate. morbfli subst pl. (med; înv.) v. Pojar. Rujeolă. morbităte s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Morbiditate. morbos, -oăsă adj. (med., med. vet.; rar, despre fiinţe) 1 (în opoz. cu „sănătos”) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind 2 v. Bolnăvicios. Maladiv, morbulent -ă adj. (med., med. vet; în opoz. cu „sănătos”; rar, despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. morceălă s.f. (reg.) 1 v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1.2 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, morcoăşă s.f. (tehn.; reg.) 1 (la plug) v. Bârsă. 2 (la car sau la căruţă) v. Bleau. 3 (la coasă) Brăţară. Cârceie. morcoci s.m. invar, (iht; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio uranoscopus). morcotivb. IV. tr. (reg; compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. mârcov s.m. (bot.) 1 Daucus carota sativa; moroc, mure, rădăcină-dulce. 2 (reg.) morcov-de-câmp = morcov-galben = mor-cov-sălbaticv. Ruşinea-fetei (v. ruşine) (Daucus carota şi Daucus silvestris); morcov-de-deal v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium cam-pestre); morcov-porcesc v. a Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Helianthus tube-rosus); b Gulie (Brassica oleracea gongybides); morcov-sălbatic v. Limba-şarpelui (v. limbă) (Peucedanum latifolia); (la pl) morcovi-albi v. Cartof (Solanum tuberosum). 3 (anat.; arg) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, morcovi vb. IV. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) 1 v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. 2 v. înfuria. învrăjbi. Mânia, morcovi't, -ă adj. (fam.; despre oameni) 1 v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat Dezolat Indispus. îndurerat. întristat Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. 2 v. Furios. îndârjit înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Obstinat. Pornit. 3 v. Alarmat. Alertat. Angoasat. Frământat2. Impacientat. Intrigat. îngrijorat. Neliniştit. Speriat2. morcovi'u, -ie adj., s.n. (pop.) v. Fov. Gal-ben-roşiatic. Hiacint Oranj. Portocaliu, mordăce adj. invar. fig. (livr.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Acerb. Acid Acrimonios. Batjocoritor. Caustic Cinic. Coroziv. Ghimpos. Incisiv. Muşcător. Sarcastic. Sardonic. Satiric. Săgetător. Sec. Urzicător. Usturător. Vitriolant, mordăi s.n. (milit.; înv.) v. Pistolet. mordă mordă s.f. (anat.; reg.) 1 (la oameni) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 2 (la animale) v. Bot. Gură. 3 (la porci) v. Bot. Rât1, mordfnă s.f. (arg.) 1 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). 2 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Demimondenă. Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). moreâ s.f. (bot., reg.) v. Lăsnicior. Zâmă (So-lanum nigrum). moresc, -eăscă adj. (în Antic.; înv.) v. Maur. Mauresc. morfem s.n. 1 (lingv.) morfem lexical=lexem, semantem. Morfemul lexical este cuvântul sau partea de cuvânt considerată ca purtătoare a semnificaţiei. 2 (gram. transformaţionalâ) item. Cu ajutorul unui morfem se formează, de la o rădăcină, cuvinte şi forme flexionare. morfină s.f. (farm.) morfiu. Morfina este întrebuinţată ca narcotic, calmant sau stupefiant. morfîsm s.n. (mat.) homomorfism. Motfismul este corespondenţa univocă între doua mulţimi având aceeaşi structură algebrică. mârfiu s.n. (farm.; reg.) v. Morfină, morfogeneză s.f. (geomorf.) morfogenie. Morfogeneza se ocupă cu studiul formelor de relief. morfogenie s.f. (geomorf.) morfogeneză. morfoli vb. IV. tr. 1 (compl. indică alimente sau lucruri necomestibile) a molfai, a mozoli, a morfologi, a folfai, a mezdri, a moscoli, a polfai, a ştiolfai. Morfoleşte o coajă de pâine. Morfoleşte tutun. 2 fig. (rar; compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocori. Compromite. Dezonora. întina. Mânji. Murdări. Necinsti. Păta. Pângări. Polua. Profana. Terfeli. Veşteji, morfolit -ă adj. fig. (despre cuvinte, fraze etc.) bolborosit2, dezarticulat2, îngăimat, mormăit2, nearticulat, neclar, nedesluşit. Cuvinte morfolite apăreau în vorbirea copilului când acesta era speriat. morfolog, -ă s.m., s.f. (gram.) morfologist. Morfologul este specialist în morfologie. morfologi vb. IV. tr. (rar; compl indică alimente sau lucruri necomestibile) v. Molfai. Morfoli. Mozoli. morfologic, -ă adj. (gram.) <înv.> etimologic. Elevii au primit ca temă analiza morfologică a unor cuvinte. morfologie s.f. 1 (gram.) <înv.> etimologie. Morfobgia se ocupă cu studiul regulilor privitoare la forma cuvintelor,la structura br internă şi la modificările lor formale în diferite întrebuinţări. 2 (art.; biol) morfologiaplantelor=fitomorfo-logie. Morfobgia plantelor se ocupă cu studiul formei şi structurii organismelor vegetale, al legi-br apariţiei şi dezvoltării br. morfologism s.n. (filos., ştiinţă) istoricism. Morfologismul este un curent promovat în primele decenii ale sec. al XX-lea ca o reacţie împotriva evolutismului sociocultural. morfologist, -ă s.m., s.f. (gram.) morfolog. morgă1 s.f. (med.) prosectură, răcitor. La morgă se depun cadavrele persoanelor moarte în afara domiciliului br. morgă2 s.f. (livr.) 1 v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu. 2 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală^fiudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, morhoăncă s.f. (agric.; reg.) v. Ogor. Pârloagă, morhoănghină s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; deprec.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. moric, -ă adj. (în Antic.; înv.) v. Maur. Mauresc. morişcă s.f. 11 ciutură. Morişcă este o moară mică, de vânt sau de apă, care are o singură piatră ori roată. 2 (agric.) maşină de vânturat, vânturătoare (v. vânturător), moară, vânteală, vântureşcă, vânturişcă, vâr-tealău. Morişcă este folosită la curăţatul cerealelor, al seminţelor de leguminoase, al plantelor tehnice etc. de impurităţi uşoare, cu ajutorul unui curent de aer. 3 (j. de copii) duruitoare, scârţâitoare (v. scârţâitor), zbâr-nâitoare (v. zbârnâitor), hârâitoare, moară, pârâitoare, turuitoare, vâjâitoare (v. vâjâitor), vânturătoare (v. vânturător), zbângă, zbângăitoare, zbârnel, zbârnoaie (v. zbâmoi), zvârdină, <înv.> sfârlitoare. Mo-rişca se confecţionează din tablă, scândură, hârtie în forma aripilor sau a roţii unei mori, care se învârtesc în bătaia vântului ori cu mâna, producând un sunet caracteristic. 4 (j. de copii) scârţâitoare (v. scârţâitor), zbârnâi-toare (v. zbârnâitor), zbâmâitoare de gândac (v. zbârnâitor), sfârâitoare, sfâr-lează. Morişcă este făcută dintr-un cărăbuş (sau dintr-o altă insectă care face zgomot când zboară) imobilizat cu un ac şi lăsat să zbârnâie în aer prin bătaia aripilor. 5 (de obicei determ. prin „de vânt”) pârâitoare, scârţâitoare (v. scârţâitor), sperietoare (v. sperietor), zbâmâitoare (v. zbârnâitor), turuitoare. Morişcă imită aripile unei mori de vânt, fiind folosită pentru a speria păsările în livezi, pe ogoare sau pe acoperişul caselor. 6 (tehn.) morişcă hidraulică = morişcă hidrometrică. Morişcă hidraulică este folosită la măsurarea vitezei unui curs de apă; morişcă hidrometrică = morişcă hidraulică. 7 (pese.; la undiţă) mulinetă. Morişcă este alcătuită dintr-un tambur pe care se înfăşoară firul. 8 (rar) v. Râş-niţă. 9 (arg.) v. Ceas. Ceasornic. II fig. 1 (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). 2 (anat.; la păsări; reg.) v. Pipotă. Rânză. Stomac măcinător, morişoără s.f. (rar) moriţă. mori'ţă s.f. (rar) morişoără. morlăucă s.f. (iht.; reg.) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). mormân s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) grămadă, maldăr, |1098 movilă, strânsură, porcoi, troian2, cladă, despărţitură, gireadă, grunjeu, mâglă1, porcuşor, potâng, pozmoc, nă-mete, nămol. în mijlocul curţii este un morman de pietriş. mormăi1 vb. IV. I intr. 1 (despre urşi) a mormorosi, a murmura, a râncălui. îl sperie numai gândul că un urs ar putea mormăi în apropierea lui. 2 (reg:, despre unele insecte zburătoare) v. BâzâL Zâzâi Zbâmâi. Zumzăi. 3 (reg; despre copii) v. Plânge. Scânci. II tr. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a murmura, a boscorodi, a blodogori, a bufiii, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colobuţi, a dicăi, a îm-bălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a ţivli, a molfai, a zbâmâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. Mormăie ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce mormăie copilul. mormăP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică aluatul dospit) v. Soage. mormăiălă s.f. bâiguială, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăire, mormăit1, mor-măitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. Mormăiala bătrânului este de neînţeles. mormăire s.f. 1 mormăit1, mormăitură. Mor-măirile ursului sunt ameninţătoare. 2 bâiguială, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mor-măială, mormăit1, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit, tolocăneală. mormăit1 s.n. 1 mormăire, mormăitură. 2 bâiguială, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăiălă, mormăire, mormăitură, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. mormăit2, -ă adj. (despre cuvinte, fraze etc.) bolborosit2, dezarticulat2, îngăimat, nearticulat, neclar, nedesluşit, îngălat, morfolit. Cuvinte mormăite apăreau în vorbirea copilului când acesta era speriat. mormăitură s.f. 1 mormăire, mormăit1.2 bâiguială, bâiguire, bodogăneală, bodogănire, bodogănit, bolboroseală, bolborosire, bolborosit1, bombăneală, bombănit, bombănitură, mormăiălă, mormăire, mormăit1, bolborositură, boscorodeală, tolocăneală, hârâială, bosconire, bosconitură, lolotă1, slomnire, şondoroială, şondoroit. 1099| mormânt s.n. 11 groapă, loc de veci, locaş de veci (v. locaş*), sepulcru, sepultură, necropolă, <înv. şi pop.> locuinţă eternă, locuinţă ultimă, casă de veci (v. casăJ), <înv. şi reg.> îngropniţă, locuţ de vecie, <înv.> grobnic, gropiţă, gropniţă, îngropământ, locşor de repaus, tombă. A fost condus la mormânt de câţiva prieteni. 2 (rar) cavou, criptă, monument funerar, casă de veci (v. casă1). Cortegiul se îndreaptă spre mormântul defunctului. 3 (la pl. morminte; rar) v. Cimitir. Necropolă. II fig. (în concepţiile relig.; rar) v. Linişte de veci. Linişte eternă. Linişte veşnică. Moarte. Odihnă de veci. Odihnă veşnică. Odihnire. Pace. Repaus. Repaus etern. Somnul cel veşnic (v. somn2). Somnul de veci (v. somn2). Somnul mormântului (v. somn2). Somnul morţii (v. somn2). Somnul veşnic (v. somn2). Somnul veşniciei (v. somn2). mormântâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică persoane decedate) v. îngropa. înhuma. înmormânta. mormântâl, -ă adj. 1 (despre voce, sunete etc.) funebru, sepulcral, mormântar2. Vocea lui are un ton mormântal. 2 (rar) v. Funerar. Sepulcral. Tombal. Tumular. mormântar1 s.n. (înv.) 1 v. Groapă. Loc de veci. Locaş de veci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru. 2 v. Cimitir. Necropolă. mormântâr2, -ă adj. (rar; despre voce, sunete etc.) v. Funebru. Mormântal. Sepulcral. mormântăre s.f. (reg.) v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare, mormântos, -oăsă adj. (rar) v. Funerar. Sepulcral. Tombal. Tumular, mormântuţ s.n. (reg.) morminţel. morminţel s.n. (pop.) mormântuţ. mormoloc s.m. 1 (zool.) gândălac, lătunoi, lingura-popii (v. lingură), lingurac, linguraş, lingurice, linguriţa-popii (v. linguriţă), linguriţa-zânei (v. linguriţă), linguruş, moacă, peşte-ţigănesc, viţelar, viţelăriţă, vrai. Mormolocul este larva batracienilor. 2 (fam.; glum.) w. Copilaş. mormondol s.n. (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. mormorosi vb. IV. intr. (reg.; despre urşi) v. Mormăi1. mormoti vb. IV. tr. (reg.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. morn, mornă adj. (livr.) 1 (în opoz. cu „senin”; despre cer) v. Acoperit. Cenuşiu. împâclit. închis. înnegurat. înnorat. întunecat, întunecos. Mohorât. Neguros. Noros. Opac2. Pâclos. Plumbuit2. Plumburiu. Posomorât. Urât2.2 (în opoz. cu „frumos”; despre vreme) v. închis. înrăutăţit. Mohorât. Stricat. Urât2. 3 (despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus, îndurerat. întristat. Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. morniţâr s.m. (entom.; reg.) Ceratopagon publicarius; momiţă, ţânţar. morniţă s.f. (entom.; reg.) Ceratopagon publicarius; momiţar, ţânţar, moroâică s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit Stafie. Strigoaică1. Strigoaie (v. strigoi). Umbră. Vedenie. Viziune. moroc s.m. (bot.; reg.) v. Morcov (Daucus carota sativa). morocăneâlă s.f. 1 posăcie,posomoreală, posăceală, ursuzenie, ursuzlâc. A început să nu mai suporte morocăneala soţului ei. 2 (reg.) v. Bodogăneală. Cicăleală. Ci-călire. CicăUt. Dăscăleală. Sâcâială. morocăm vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. morocănos, -oâsă adj. 11 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, morânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană morocănoasă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale morocănoase. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) posac, răutăcios, ursuz, acru, înăcrit, înţepat. Era morocănoasă din cauza durerii de cap. 3 (rar; despre viaţa, existenţa oamenilor) v. Anost. Banal. Monoton. Placid. Plictisitor. Uniform. 4 (reg.; despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol. II (med.; despre oameni; reg.) v. Cretin. Idiot. Imbecil. Tâmpit, morogăn subst (agric.; reg.) v. Ogor. Pârloagă, moroi, -oâie s.m., s.f. (mitol. pop.; pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. moroimân, -ă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăflet Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. morojân, -ă adj. (reg.; despre culori, obiecte, lucruri etc.) v. Alb-cenuşiu. Brumat Brumăriu. Fumuriu. moroleucă s.f. (reg.) copăiţă, hodaie, hodaiţă. Flăcăii aprind moroleudle pe dealurile din preajma satului, în seara de Lăsatul-se-cului. moromeţ, -eăţă s.m., s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. moron, -ă s.m., s.f. (psih.; rar) v. Debil mintal. Oligofren. moronci vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) 1 v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. mortalitate Judeca. Moraliza. Mustra. 2 v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. moroniţă s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit Stafie. Strigoaică1. Strigoaie (v. strigoi). Umbră. Vedenie. Viziune, moros, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. morosli'v s.m. (entom.; reg.) v. Mamornic (Meloe proscarabaeus). moroşân, -ă s.m., s.f. (reg.) v. Maramureşean. Maramureşeancă. moroşâncă s.f. (reg.) v. Maramureşeană (v. maramureşean). Maramureşeancă. moroşenesc, -eăscă adj. (reg.) v. Maramureşean. morozitâte s.f. (înv.) v. Dezolare. Indispoziţie. întristare. Mâhnire. Mohoreală. Posomo-reală. Tristeţe. morsă s.f. (zool.) Odobaenus rosmarus; cal-de-mare, vacă-de-mare, viţel-de-mare. morşî vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona, mort, moărtă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. decedat, defunct, dispărut, răposat2, sucombat, <înv. şi pop.> pierit, pierdut, <înv.> pris-tăvit, săvârşit2, adormit, expirat, repauzat. Străbunii noştri morţi trebuie pomeniţi. 2 s.m., s.f. victimă. S-au înregistrat peste 300 de morţi în urma cutremurului. 3 adj. (în opoz. cu „viu”; despre fiinţe) inert, neînsufleţit, nemişcat, rece, ţeapăn, <înv.> desuflat, nesimţitor, inanimat, neanimat. Medicii l-au găsit mort pe cel care s-a aruncat de la etaj. 4 âdj.~(mai ales despre frunzele plantelor) uscat2, veşted. Aleile din parc sunt pline de frunze moarte. 5 s.m. (arg.) v. Portmoneu. Portofel II adj. fig. 1 (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) anchilozat, inert, înţepenit, ţeapăn. A rămas cu piciorul mort din cauza reumatismului. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) paralizat. îşi simte moarte degetele de la mână. 3 (despre materii, obiecte etc.) inanimat, neanimat, neînsufleţit. Materia poate fi vie sau moartă. mortâc, -ă adj. (înv.; despre fiinţe) v. Muritor. Pieritor. mortal, -ă adj. 1 (despre lovituri emoţii puternice, doze de medicamente etc.) fatal, letal, ucigător, <înv.> mortifer, letifer. A primit o lovitură mortală în cap. O emoţie puternică poate fi mortală pentru cardiaci Doza prea mare de morfină a fost mortală. 2 (fam; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau,p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit Excelent Excepţional Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit Perfect Splendid. Sublim Superb. 3 (înv.; despre fiinţe) v. Muritor. Pieritor. mortalitâte s.f. letalitate, <înv. şi reg.> moarte, <înv.> omor. Mortalitatea este mare în rândul celor bolnavi de cancer. mortar mortar s.n. (constr.) <înv. şi reg.> corasan, habaric, maltăr, orozan, păpălaşcă, şpriţ2. Mortarul se pune între cărămizi ca element de legătură. mortasancă s.f. (reg) v. EmaiL Glazură. Smalţ, mortăciune s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Cadavru. Corp. Corp neînsufleţit. Hoit. Stârv. Trup. 2 (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. 3 (înv.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 4 (jur.; arg.) v. Asasinat1. Crimă. Homi- cid. Moarte. Omor. Omorâre. Omucidere. Ucidere. II fig. (deprec.; de obicei precedă un subst. de care se leagă prin prep. »de,T) piuă, <înv.> haubiţă, cumbara. Mortierul este un tun de calibru mare sau mijlociu, folosit la trageri asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. 2 brand1, aruncător, aruncător de mine. mortifer, -ă adj. (înv.; despre lovituri, emoţii puternice, doze de medicamente etc.) v. Fatal. Letal. Mortal. Ucigător, mortifiănt, -ă adj. (fran.) 1 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) v. Chinuitor. Intens. Mare1. Năprasnic. Puternic. Violent. Viu. 2 fig. (despre situaţii, stări, fapte etc.) v. Degradant. Dezonorant înjositor. Jignitor. Negru. Ofensant. Ofensator. Ruşinos. Umilitor, mortifică vb. 1.11 tr. (compl. indică corpul fiinţelor) a stârvi. Şi-a mortificat corpul prin înfometare. 2 refl. (med., med. vet.; livr.; despre ţesuturi animale, organe etc.) v. Cangrena. Macera. Necroza. Putrezi. II tr. (înv.; compl. indică oameni) 1 v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schingiui. Tortura. 2 fig. v. înjosi. Umili. mortifică re s.f. I (med, med vet.; livr.) v. Cangrenare. Macerare. Maceraţie. Necrozare. Putrezire. II (înv.) 1 v. Chinuire. Schingiuire. Torturare. 2 v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. mortificăt, -ă adj. I (med., med. vet.; livr.; despre ţesuturi animale, organe etc.) v. Cangrenat. Macerat. Necrotic. Necrozat. Putred. Putrezit II (înv.) 1 (despre fiinţe) v. Chinuit Schingiuit2. Torturat. 2 fig. (despre oameni) v. Degradat. înjosit. Umilit, mortificăţie s.f. I (med., med. vet.; livr.) v. Cangrenare. Macerare. Maceraţie. Necrozare. Putrezire. II (înv.) 1 v. Chinuire. Schingiuire. Torturare. 2 v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. 3 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) v. Abstinenţă. Abţinere. Continenţă. Reţinere. Stăpânire. mortişăg s.n. (reg.) v. Camaj. Masacru. Măcel. Omor. mortoc s.m. (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. mortuăr, -ă adj. funebru, funerar. Wagner este autorul unui marş mortuar celebru. Circulaţia a fost oprită din cauza unui cortegiu mortuar. morţăn s.m. (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. ^ morţărfe s.f. (reg.) v. Cimitir. Necropolă, morţeşte adv. (modal; înv.) v. Groaznic. Grozav. înfiorător. Mult. Rău. Tare. Teribil, morţiş adv. (modal) neapărat, negreşit, numaidecât, obligatoriu, forţamente, necesarmente, musai, <înv. şi reg.> nepristan, nesmintit, numai, <înv.> nelipsit. Un scriitor trebuie să aibă morţiş în opera sa o notă distinctivă naţională. Vrea să ne întâlnim morţiş mâine seară. moruă s.f. (iht.) Gadus morrhua; cod1, <înv. şi reg.> ştocfiş. morun s.m. (iht.) 1 Huso huso; viză2. 2 (reg.) v. Scobar1 (Chondrostoma nasus). 3 (reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-pia-tră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). morună s.f. (bot.; reg.) v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). moruncă s.f. (agric.; reg.) v. Ogor. Pârloagă. m6rvă s.f. (med. vet.) 1 (mai ales la cai) răpciugă, rapin, armurar, armurare, cârtiţă, mucărie, muci (v. muc), şoricei (v. şoricel). Morva este o boală contagioasă, care se poate transmite la om, fiind mortală. 2 morvâ cutanată = farcin, farcin-de-Africa, cârtiţă. Morva cutanată este forma clinică, cutanată, a morvei. morvos, -oăsă adj. (med vet.; mai ales despre cai) răpciugos. Calul morvos prezintă ulceraţii pe mucoasa nazală, pe piele sau pe unele organe. mosc1 adj. (înv.) v. Rus3. Rusesc. mosc2 s.m.,s.n. 1 s.m. (zool) Moschus moschi-ferus; moscar. 2 s.n. (biol.) cabarga. în încăpere este un miros plăcut de mosc. moscâr s.m. (zool) Moschus moschiferus; mosc2. moschee s.f. (relig.; la musulmani) geamie, <înv.> mecet. Moscheea este un locaş de cult. moschicesc -eăscă adj. (înv.) 1 v. Moscovit. 2 v. Rus3. Rusesc. moscoh'vb. IV. tr. (reg.; compl indică alimente sau lucruri necomestibile) v. Molfai. Morfoli. Mozoli. moscovit -ă adj. <înv.> moschicesc, moscovliu. Bisericile moscovite sunt impresionante. moscovliu, -ie adj. (înv.) v. Moscovit, moscuşor s.m. (bot; reg) v. Frăguliţă (Adoxa moschatellina). mosniţărie s.f. (reg.) v. Maimuţăreală. Maimuţărie. Schimonoseală. Strâmbătură, mosor s.n. 1 bobină, macara. A cumpărat mai multe mosoare de aţă. 2 (anat.; reg) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. mosorăş s.n. mosorel. mosorât, -ă adj. 1 (med, med. vet.; înv.; despre ţesuturi, organe etc.) v. Inflamat. Intumes- |1100 cent. Tumefiat. Tumescent. Tumid. Turges-cent. Turgid. Umflat. 2 fig. (reg.; despre oameni) v. Abătut. Acru. Afectat1. Amărât. Cătrănit2. Cernit2. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Fiert2. Indispus. îndoliat. îndurerat. înlăcrimat. înnegurat. întristat. Mâhnit. Muiat. Necăjit. Neguros. Opărit. Otrăvit2. Pâclos. Pleoştit Plouat2. Prostrat Rănit2. Supărat Trist Ulcerat. mosorâtură s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Inflamare. Inflamaţie. Tumefacţie. Tumefiere. Turgescenţă. Turgor. Umflare, mosorâl s.n. mosoraş. mosorî vb. IV. refl. 1 (med., med. vet.; reg.; despre ţesuturi, organe etc.) v. Inflama. Tume-fia. Umfla. 2 fig. (înv.; despre oameni sau despre chipul, ochii lor) v. Adumbri. Cerni, înnegri. înnegura. înnora. întrista. întuneca. Mâhni. Mohorî. Posomori. Umbri, mosso adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) vioi. mostoc s.n. (la lotcă; reg.) fundătoare. Mostocul este o scândură aşezată vertical la capătul podului, pentru a opri căderea peştelui pe fundul ambarcaţiunii. mostochm s.m. (bot.; reg.) v. Moşmon (Mes-pilus germanica). mostochmă s.f. (bot.; reg.) v. Moşmoană. mostofalcă s.f. (med, med vet.; reg.) 1 v. Umflătură. 2 v. Neoformaţie. Tumoare, mostră sf 1 eşantion, model, probă, modă, proveală. îşi alege, pe baza mostrelor, culoarea pentru mobila din sufragerie. 2 exemplu, model, probă, specimen, tip. Profesorul a dat studenţilor o mostră de limbă literară din sec. al XVUI-lea. 3 (înv.) v. Exemplu. ModeL Pildă, moş s.m. 11 bătrân, moşneag, baban, baccea,boşorog,ghiuj, hodorog, ramolit, unchiaş, babalâc, băbăciune, moşnegărie, <înv. şi reg.> auş, bât, vâj, hliomp, hoşcotin, jap2, poacă, <înv.; deprec. sau peior.> matuf, căzătură, hârb, junghi, mucegai, şandrama, cioarsă, hleab, martalog, purisan. Moşul abia merge, sprijinindu-se într-o cârjă. 2 (nm. pr.) Moş Crăciun = Moş Gerilă. Moş Crăciun este un personaj legendar care aduce daruri copiilor în ajunul Crăciunului; (ieşitdin uz) MoşGerilăv. Moş Crăciun. 3 (art., la pl. moşii; relig.; şi, reg., moşii de câr-nelegi, moşii de hranghd, moşii de iarnă, moşii de Rusalii, moşii de toamnă, moşii Duminicii Mari, moşii Rusaliilor) sâmbăta moşilor (v. sâmbătă), sâmbăta morţilor (v. sâmbătă), ziua moşilor (v. zî). în zilele de moşi se fac slujbe speciale de pomenire pentru cei morţi 4 (pop.) v. Ascendent înaintaş. 5 (înv. şi reg; şi moş-tătuca) v. Bunic. Tată-mare. 6 (reg.) v. Unchi. 7 (reg.) v. Naş. 8 (mai ales lapl moşi; culin.; în practicile bisericii creştine; reg.) v. Mucenic1. Sfânt Sfin-ţişor. 9 (înv.) <înv.> bătrân, stâlp, tei. Moşul era primul deţinător al unui pământ, cu titlu de moştenitor. II (zool) 1 (art; reg.) moşul-pămăn-tidui v. Arici1 (Erinaceus europaeus). 2 (glum.) moş-Martin = moş-Urstlăv. Urs (Ursus arctos). III (iht.; reg.) 1 (şi moş-de-baltă, moş-de-Dună-re) v. Ghiborţ (Âcerina cemua). 2 (şi moş-Antoci 1101 I moş-de-baltă) v. Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). 3 moş-cu-trei-ghimpi v. Ghidrin (Gasterosteus aculeatus). moşân s.m. (înv.) 1 (în Ev. Med., în Mold; înv.) v. Moşnean. Răzeş. 2 (jur.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. moşâncă s.f. (jur.; înv.) v. Moştenitoare (v. moştenitor). Succesoare (v. succesor). Urmaşă (v. urmaş). moşcoâlă s.f. (reg.) v. Batjocură. Ruşine, moşcoleâlă s.f. (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. moşcondi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Moşmoni. moşcoti vb. IV. intr. (reg.; mai ales despre oameni) v. Bâjbâi. Dibui. Orbecăi. Pipăi, moşesc, -eăscă adj. (înv.) v. Părintesc. Străbun. Strămoşesc. moşi'vb. IV. 1 intr., refl. (fam.; despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. 2 tr., refl. fig. (fam.; compl. sau sub. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfaţa. Răzgâia. moşiân s.m. (în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv.) v. Moşnean. Răzeş. moşie s.m. (fam.) v. Moşuleţ. Moşulică. moşie s.f. 11 domeniu, latifundiu, pământuri (v. pământ), proprietate, <înv. şi reg.> loc, iosag, telechi, <înv.> delniţă, dvor, dvorbă, ocol-nică, olat, posesiune, prediu, vatră. Moşia sa se întinde pe sute de hectare. 2 (jur.; înv. şi pop.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune. 3 (înv. şi pop.) v. Patrie. Pământ. Ţară. 4 (înv.) <înv.> ocină, părinţie. Moşia era pământul moştenit de la părinţi. 5 (înv.) v. Neam. Popor. Populaţie. II (reg.) v. Dotaţie. Dotă. Zestre. III (anat.; reg.; iron.) v. Organ genital feminin(v. organ1). moşier s.m. latifundiar, mare proprietar (v. mare1), spahie2, spăiluc. Averea sa nu se putea compara cu cea a marilor moşieri. moşiereăsă s.f. moşieriţă. moşieriţă s.f. moşiereăsă. Moşieriţă şi-a dat o parte din moşie în arendă. moşinăr s.m. (reg.) v. Maşinist. Mecanic, moşinăş s.m. (în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv. şi reg.) v. Moşnean. Răzeş, moşind vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. moşioără s.f. moşiuţă. moşi're s.f. moşit. Moaşa are tot ce-i trebuie pentru moşirea copilului. moşit s.n. moşire. moşiuţă s.f. moşioară. moşmoână s.f. (bot) mişculă, mosto-chină. Moşmoana este fructul comestibil al moşmonului. moşmon s.m. (bot.) Mespilus germanica; gorun, măceş, mişcul, mostochin, scoruş-nemţesc moşmondeală s.f. migăleălă, mocăiâlă, mocoşeală, mocoşire, ticăială2, mocăire, mo-căitură, câcâială, tândă-leală, tândălitură. A renunţat la ajutorul ei pentru că face totul cu moşmondeală. moşmondi vb. IV. intr., refl. (despre oameni) a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoşi, a (se) moşmoni, a (se) ticăi2, a se câcâi, a tândăli, a (se) moşi, a chitcăi, a mighiti, a migoroşi, a mondăni, a se mongăi, a moşind, a (se) moşogăi, a (se) moşoi, a (se) mo-şorogi, a motroşi, a (se) muşina. Nu a terminat curăţenia în casă pentru că se moşmondeşte foarte mult. moşmondit, -ă adj. (despre oameni) mocăit, mocoşit, ticăit2, chitcăit, mong, înfăşurăt. Fiind moşmondită, nu are spor la treabă. moşmoni vb. IV. 1 intr., refl. (despre oameni) a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoşi, a (se) moşmondi, a (se) ticăi2, a se câcâi, a tândăli, a (se) moşi, a chitcăi, a mighiti, a migoroşi, a mondăni, a se mongăi, a moşinci, a (se) moşogăi, a (se) moşoi, a (se) moşorogi, a motroşi, (se) a muşina. 2 intr. (despre oameni) a moşcondi. Pentru a auzi ce vorbesc cele două femei, moşmonea în preajma lor. 3 intr. (pop.; despre animale) v. Adulmeca. Mirosi. 4 intr. (pop.; mai ales despre oameni) v. Bâjbâi. Dibui. Orbecăi. Pipăi. moşneăg s.m. 1 bătrân, moş, baban, baccea, boşorog, ghi-uj, hodorog, ramolit, unchiaş, babalâc, băbăciune, moşnegă-rie, <înv. şi reg.> auş, bât, vâj, hliomp, hoşcotin, jap2, poacă, <înv.; deprec. sau peior.> matuf, căzătură, hârb, junghi, mucegai, şandrama, cioarsă, hleab, martalog, purisan. 2 (reg.) v. Aborigen. Autohton. Băştinaş. Indigen. Pământean. 3 (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). moşneăgă sf (rar) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). moşneăn, -ă s.m., s.f. 1 s.m. (în Ev. Med., în Ţara Rom.) răzeş, <înv. şi reg.> moşinaş, <înv.> moşan, moşian, moştean, sodăş.Moşneanul era un ţăran liber, stăpân în devălmăşie al pământului moştenit de la un strămoş comun. 2 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Aborigen. Autohton. Băştinaş. Indigen. Pământean. Pământeancă. 3 s.m.,s.f. (jur.; înv. şi reg.)v. Moştenitor. Succesor. Urmaş, moşneăncă s.f. (înv.) 1 v. Aborigenă (v. aborigen). Autohtonă (v. autohton). Băştinaşă (v. băştinaş). Indigenă (v. indigen). Pământeană (v. pământean). Pământeancă. 2 v. Moştenitoare (v. moştenitor). Succesoare (v. succesor). Urmaşă (v. urmaş). moşnegărie s.f. (fam.; deprec. sau peior.) v. Bătrân. Moş. Moşneag, moşnegel s.m. I moşneguţ. II (bot.; reg.) 1 v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). 2 v. Granat1 (Chrysanthemumparthenium). 3 (lapl. moş-negei) v. Trânji (v. trând1) (Neottia nidus avis). moşnegeşte adv. (modal) 1 bătrâneşte. Se ridică moşnegeşte de la masă pentru a se duce pe terasă. 2 (în opoz cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare; fam.) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel, moşneguţ s.m. moşnegel. A intrat în vorbă cu un moşneguţ simpatic. moşnenesc, -eăscă adj. (în Ev. Med, în Ţara Rom.) răzeşesc, <înv.> moştenesc. Drepturile moşneneşti au fost întotdeauna respectate. moştenitor moşneni vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică bunuri, averi, drepturi etc.) v. Dobândi. Moşteni, moşneme s.f. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, moşoăică s.f. (reg.) moşoncă. Moşoaica este o oală de lut cu o capacitate de circa o jumătate de oca. moşogăi vb. IV. intr., refl. (reg.; despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. moşoi vb. IV. intr., refl. (reg. despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. moşoncă s.f. (reg.) moşoaică. moşorogi vb. IV. intr., refl. (reg. despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. moşteăn, -ă s.m., s.f. 1 s.m., si.(înv. şi reg.) v. Aborigen. Autohton. Băştinaş. Indigen. Pământean. 2 s.m., s.f. (jur.; înv. şi reg.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. 3 s.m. (în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv.) v. Moşnean. Răzeş, moştenesc -eăscă adj. (în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv.) v. Moşnenesc. Răzeşesc. moşteni vb. IV. tr. 1 (jur.; compl. indică bunuri, averi, drepturi etc.) a dobândi, a succeda, a apuca, <înv. şi reg.> a erezi, <înv.> a clironomisi, a eredita, a erita, a mărădui, a moşneni, a ocina, a ţine. După moartea bunicilor, va moşteni casa acestora. 2 (compl. indică datini, obiceiuri) a apuca. Obiceiul semănatului l-a moştenit de la strămoşi. moşteme s.f. (jur.; înv.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, moştenire s.f. I (jur.) 1 dobândire. Se bucură de moştenirea prin testament a casei bunicilor. 2 (concr.) ereditate, patrimoniu, succesiune, <înv. şi pop.> moşie, <înv. şi reg.> miraz1, moş-tină1, rămăşiţă1, strămoşire, <înv.> cliro-nomie, diadohie, dobândă, dostoianie, dostoi-nicie, erezie2, erezire, erezitate, eritagiu, lăsă-mânt, moşnenie, moştenie, nemestnide, ocină, rămas2. După moartea părinţilor, a primit ca moştenire toată averea lor. 3 (înv.) v. Patrie. Pământ. Ţară. II fig. zestre. Acest obicei face parte din moştenirea lăsată nouă de înaintaşi. moştenit, -ă adj. 1 (jur.; despre bunuri, averi, drepturi etc.) dobândit. Vrea să vândă casa moştenită. 2 (despre particularităţi fizice sau psihice, tulburări, manifestări patologice etc. ale fiinţelor) congenital, ereditar, înnăscut, <înv.> strămoşesc, erezit. Diabetul este o boală mai ales moştenită. moştenitor, -oăre s.m„ s.f. I s.m., s.f. 1 (jur.) succesor, urmaş, erede, <înv. şi reg.> moşnean, moştean, rămas2, <înv.> clironom, erezi-tar, moşan, moşancă, moşneăncă, ocean1, ocinaş1, ocinătoriu, strămoştean, uricaş, următor. în cele mai multe cazuri, moştenitorii se ceartă de la avere. 2 (jur.) legatar. Notarul a lăsat la latitudinea moştenitorului să-şi despăgubească fraţii. 3 (polit.) succesor, urmaş, <înv. şi reg.> următor, <înv.> diadoh. Tânărul prinţ va fi moştenitorul tronului. 4 (fam.) v. Copil1. Odraslă. Progenitură. 5 (reg.) v. Aborigen. Autohton. Băştinaş. Indigen. Pământean. II s.m. fig. (la pl. moştenitori) descendenţă, moştină descendenţi (v. descendent), posteritate, strănepoţi (v. strănepot), urmaşi (v. urmaş). Bunicii sunt mândri de moştenitorii lor. moştină1 s.f. {jur.; înv. şi reg.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune. mdştină2 s.f. (reg.) v. Moaşte. Mumie, moşuc s.m. (reg.) v. Moşuleţ. Moşulică. moşulăţ s.m. moşulică, moşie, moşuc, moşuţ. A ajutat un moşuleţ să urce în tramvai. moşulică s.f. moşuleţ, moşie, moşuc, moşuţ. moşuţ s.m. (reg.) I v. Moşuleţ. Moşulică. II (omit.) 1 v. Ciocârlan (Galerida cristata). 2 v. Ciocârlie-moţată (Alauda cristata). III (entom.) v. Bărzăun. Bondar (Bombus ter-restris). mot â mot [mota'mo] loc. adv. (modal;fran.) v. Ad litteram. Exact. întocmai. Literal. Textual. Verbatim. motăn s.m. 1 (zool.) cotoi1, pisic, pisoi1, mâţan, mâţ, cotoc, coţor, mârtac, mârtan, mârtoc, mâtârlan, mâtoc, mâţoc, mihoc, mortoc, morţan, motoc, pisoc. Are un motan alb, de rasă. 2 (bot.; reg.) v. Bar-ba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). motănaş s.m. (zool.) cotoiaş, motănel, pisicuţ, pisoiaş, mâţişor, mâţuc, mâţuş, mâţuţ,pisocel, mâţăl. Are o pisică cu trei motănaşi. motănel s.m. (zool.) cotoiaş, motănaş, pisicuţ, pisoiaş, mâţişor, mâţuc, mâţuş, mâţuţ, pisocel, mâţăl. motâcă s.f. (reg.) v. Târnăcop, motarcă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondeni Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). motel s.n. motohotel. A parcat maşina în faţa unui motel căutând cazare. motilitâte s.f. (fiziol.) motricitate. Motilitatea centrilor nervoşi declanşează contracţia musculară. motiv s.n. 1 cauză, considerent, mobil, pricină, prilej, raţiune, temei, raţionament, <înv. şi pop.> cuvânt, lucru, noimă, price, <înv.> materie, obiect, ocă, povod, vină, rezon, fundament, izvor, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost motivul care a declanşat protestul salariaţilor. 2 (de obicei constr. cu vb. ca „a aduce”, ,,agăsiyT) argument, îndreptăţire, justificare, justificaţie, legitimare, legitimitate, motivare, motivaţie, raţiune, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. Nu găseşte niciun motiv pentru decizia pe care a luat-o. 3 (constr. mai ales cu vb. „a avea”) argument, dovadă, temei. Are motive să susţină că şoferul nu a respectat regulile de circulaţie. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ocazie, pretext, prilej, subiect, <înv. şi pop.> pricină, <înv. şi reg.> pofidă, <înv.> podoimă2, pricinui-re, clenci. Caută motiv de ceartă. Premiul luat de copil este un motiv de bucurie pentm părinţi. 5 cuvânt, pretext, <înv. şi reg.> steamet, <înv.> chip. A plecat de la ore sub motiv că îi este râu. 6 pretext, scuză, <înv.> şteamăt, profasis, alibi, cale. Ce motiv ai invocat pentru a lipsi de la întâlnire? 7 (lit.) temă. Mojjyul este ideea fundamentală a unei opere literare. Motivul zburătorului este de sorginte populară. 8 (fiziol.; înv.) motivperistaltic v. Mişcare peristaltică. Peristaltism. motivă vb. I. tr. 1 a îndreptăţi, a justifica, a legitima Argumentele aduse motivează decizia lui. 2 a justifica, a scuza. Dorinţa de a se afirma motivează mijloacele folosite. 3 (despre elevi, studenţi; compl. indică absenţe de la ore, de la cursuri etc.) a justifica. Elevul a adus un certificat medical pentru a-şi motiva absenţele. motivăbil, -ă adj. 1 explicabil, justificabil. Indiferenţa lui este motivabilă. 2 (despre fapte, gesturi, moduri de comportament etc.) justificabil, remisibil, scuzabil, pardonabil. Mijloacele folosite pentru a se afirma sunt motivabile din punctul lui de vedere. motivăre s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi>T) argument, îndreptăţire, justificare, justificaţie, legitimare, legitimitate, motiv, motivaţie, raţiune, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. Nu găseşte nicio motivare pentru decizia pe care a luat-o. 2 justificare, justificaţie, logică (v. logic2), motivaţie, noimă, raţiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are nicio motivare. 3 explicare, explicaţie, justificare, justificaţie, motivaţie, <înv.> socoteală, exighisis. Nu are nicio motivare pentm întârzierea lucrării. 4 justificare, justificaţie, motivaţie, scuză, determinare, scuzare, <înv.> răspuns. Nu are nicio motivare pentm comportarea sa. 5 <înv.> bilet de motivare. Profesoml îi cere elevului motivarea, pentru a-i putea şterge absenţele din catalog. motivat, -ă adj. 1 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptăţit, îndrituit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic2, serios, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat. Trebuie să vină cu o scuză motivată pentm a fi crezut. 2 justificat, scuzat. Având absenţele motivate, elevului nu i s-a mai scăzut nota la purtare. motivăţie s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, ,,a găsi>r) argument, îndreptăţire, justificare, justificaţie, legitimare, legitimitate, motiv, motivare, raţiune, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. 2 justificare, justificaţie, logică (v. b-gic2), motivare, noimă, raţiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. 3 explicare, explicaţie, justificare, justificaţie, motivare, <înv.> socoteală, exighisis. 4 justificare, justificaţie, motivare, scuză, determinare, scuzare, <înv.> răspuns. |1102 motoâcă s.f. (bot.; reg.) v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). motoc s.m. (zool; reg.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1. motocel s.m. I (pop. şi fam.) v. Canaf. Ciucure. II (bot.; reg.) 1 v. Ghizdei. Ghizdei-mărunt (Lotus comiculatus). 2v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). 3 (la pl motocei) v. Flocoşele (v.fbcoşea) (Filago arvensis). 4 (la pl motocei) v. Papanaş (Trifolium arvense). 5 (la pl motocei) v. Struţuşori (v. struţuşor) (Selaginella selaginoides). motoci vb. IV. refl., tr. (reg; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, motocicletă s.f. (transp.) motor, motorbiţâclu, <înv.> motociclu. Este înnebunit după motocicletele Harley Davidson. motociclu s.n. (transp.; înv.) v. Motocicletă, motocros nautic s.n. (sport) motonautică, motonautism. Motocrosul nautic se desfăşoară pe apă, cu ambarcaţii speciale, pe trasee în linie dreaptă sau în circuit. motodrom s.n. (sport) autodrom. Motodro-mul este un teren special amenajat pentru cursele de automobile. motoflete s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost Prostănac. Stupid. Tont. motoflocea s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod Netot Prost Prostănac. Stupid Tont motofurgonetă s.f. (transp.) autofurgonetă. Motojurgoneta este ofurgonetă autopropulsată. motohăliţă s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit Stafie. Strigoaică1. Strigoaie (v. strigoi). Umbră. Vedenie. Viziune. motohotel s.n. motel, motolog, -oăgă s.m.,s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. motonautică s.f. (sport) motocros nautic, motonautism. motonautism s.n. (sport) motocros nautic, motonautică. motoneuron s.m. (anat.) neuron motor. Motoneuronul este o celulă nervoasă cu funcţie motorie. motor, -oăre adj., s.n. I adj. (despre sisteme tehnice, organe anatomice, forţe ale naturii etc.) motoriu. Arborele motor transmite mişcarea de rotaţie de la motor la sistemul antrenant. II s.n. 1 (tehn.) motor cu aprindere = motor diesel; motor cu reacţie = reactor. Motoml cu reacţie transformă energia chimică a combustibilului în energie cinetică a jetului de fluid evacuat, fiind folosit pentru propulsia unor vehicule; motor diesel = motor cu aprindere. La un motor diesel arderea internă este prin autoaprindere; motor electric = electromotor. Motoml electric transformă energia electrică în energie mecanică; motor 1103| eolian = aeromotor, anemotrop. Motorul eo-lian este acţionat de vânt 2 {inform.) motor de căutare = browser, navigator, program de navigare. Foloseşte motorul de căutare pentru a ajunge la site-ul dorit 3 {transp.; fam.) v. Motocicletă. 4 fig. locomotivă. Atacantul este adevăratul motor al echipei de fotbal. Importurile au fost motorul creşterii pieţei auto. motorbiţâdu s.n. {transp.; reg.) v. Motocicletă. motoretă s.f. {transp.) moped, lălâu, modoroi, molălău, molând, moloi, molticos, morocănos, prost, tofolog, fleaşcă, mălăieţ, mămăligos, letnic, băligos. Băiatul ei este cam mototol pentru armată. 2 s.n. cocoloş, ghemotoc, boboloş, boldoaşă, flomoştoc, ghebueş, ghemoltoc, glamb, gogoliu, gogoloţ, golomoz, homâltoc, ou, pojmog, toltoa-şă, tomoaşă, vânzoc, ghemuş. A aruncat mototolul de hârtie la coş. mototoli vb. IV. 1 tr. {compl. indică hârtii) a cocoloşi. A mototolit ciorna scrisorii şi a aruncat-o la coş. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) a (se) boţi, a (se) şifona, a (se) cocoloşi, a (se) golomozi, a îngurzi, a (se) morşî, a (se) mozoli, a se obânci, a stârci, a (se) tâmosi2, a (se) timburi, a (se) zgârgori, a tălăbăzi. Şi-a mototolit rochia. mototolire s.f. boţire, şifonare, îngur-zeală. Mototolirea rochiei o determină pe fată să se schimbe. mototolit, -ă adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) boţit, necălcat, şifonat, mozolit, podorosât, timburit. Deşi a călcat o zi întreagă, i-au mai rămas şi pentru a doua zi haine mototolite. motov, -ă adj. (reg.; mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2, motricităte si. (fiziol.) motilitate. Motricitatea centrilor nervoşi declanşează contracţia musculară. motroăhnă si. (med; reg.) v. Coriză. Guturai. Rinită. motroşi vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moş-moni. Ticăi2.2 (despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin) v. Căuta, Cotrobăi. Răscoli Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla. motru subst. (bot; reg.) v. Chimen. Chimion (Carum carvi). motto s.n. epigraf, gnom. Un vers celebru este motto la cartea sa. moţ1 s.n. 1 (la oameni sau la unele animale şi păsări) ciuf, <înv. şi pop.> buhuţă, hălăciu-gă, ciup1, conci, cucui, motoc, moţochină, pup3, pupui1, ţop1, ţugui, ţuluc, ţuţui1, vâstră. L-a tras de moţ pentru că nu era cuminte. 2 (art; bot.) moţul-curcanului = a Polygonum orientale,; cănăcei (v. cănâcel), creasta-cocoşului (v. creasă), nasul-curcanului (v. nas), sosna; b Amaranthus angustifolius, ştir^ştir-bun (v. ştir1), ştir-mic (v. ştir1), ştir-porcesc (v. ştir1), ştir-prost (v. ştir1), ştir-roşu (v. ştir1); c (reg.) v. Busuioc-ro-şu (Amaranthus caudatus); d (reg.) v. Levănţică (Lavandula officinalis); e (reg.) v. Răculeţ. Şer-pariţă (Polygonum bistorta). 3 (bot; reg.) v. Eflo-rescenţă. Inflorescenţă. 4 (bot.; la conifere; reg.) v. Con. 5 (reg.) v. Lamură. 6 (la fusul de tors; reg.) v. PrâsneL Sfârlează. Titirez. 7 (reg.) v. Feştilă. Fitil. 8 (pese.; reg.) v. Matcă. Matiţă moţ2, moâţă s.m., s.f. ţop2, mo-ţogan, moţogancă. Moţii sunt românii din Munţii Apuseni. moţă vb. I. tr., refl. (pop. şi fam.; iron.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi, moţăţ, -ă adj., si. I adj. 1 (despre păsări) boghet, buhuiat, conciat, cucuiat, huhuiat,pupuiat Are curtea plină de găini moţate. 2 (despre căciuli, bonete etc.) ţuguiat, ţogoşat 3 fig. (mai ales iron.; despre oameni) boghet. Persoanele moţate sunt impertinente şi lipsite de modestie. II si. (art. Moţata; în credinţe şi superstiţii; fam.; glum.; eufem.; nm. pr.) v. Moartea (v. moarte). moţăi vb. IV. intr. (despre fiinţe) a aromi, a aţipi, a dormita, a picoti, a piroti, a somnola, a somnora, a ajumi, a amiji, a chircoti, a clipoci2, a cucăi, a mătăli, a mocăi, a mocota, a ochi2, a picura, a pircoti, a se pocăi1, a ştiulbica, <înv.> a apesti. Obosit, moţăie în şezlong. moţăiălă si. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăire, moţăit, moţăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnorea-lă, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, som-norie, somnoroşie, somnoşare. Un zgomot de sticlă spartă l-a trezit din moţăiălă. moţăire s.f. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăiălă, moţăit, moţăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. moţăit s.n. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăiălă, moţăire, moţăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. moţăitură s.f. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăiălă, moţăire, moţăit, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. mozaic moţişor s.n. (bot; rar) v. Eflorescenţă. Inflorescenţă. moţoc s.n. (reg.) 1 v. Coc1. 2 (la oameni sau la unele păsări şi animale) v. Ciuf. Moţ1, moţochină si. (reg.) 1 (la oameni sau la unele păsări şi animale) v. Ciuf. Moţ1. 2 (bot.) v. Gală2. Gogoaşă-de-ristic. Gogoaşă-de-stejar. moţogăn, -ă s.m., s.f. (reg.) v. Moţ2, moţogăncă s.f. (reg.) v. Moaţă (v. mof). moţoţoi s.n. (reg.) 1 (la obiecte) v. Bot. Cap. Capăt. Cioc2. Vârf. 2 v. Ţugui. Ţuguitură. moţpăn s.m. (reg.) 1 v. Afemeiat. Crai. 2v. Hoţ. Pungaş. 3 (în societatea feudală românească; iron.) v. Aristocrat. Boier. Nobil. 4 (iron.) v. Domn. moţpăncă si. (reg.; iron.) 1 (în societatea feudală românească) v. Boieroaică. 2 v. Doamnă, mousse [mus] s.n. (cosmet; engl.) v. Spumă de păr. mov adj. invar., s.n. 1 adj. invar, (despre culori, obiecte, materiale etc.) lila, liliachiu, mieşuniu, violet, vioriu, lilacin, stânjeniu, toporăşiu, viorel, laliu, libăr, liveziu, meruc, viorint1. Bluza ei este mov. 2 s.n. invar, lila, liliachiu, violet, vioriu, stânjeniu, viorint1. Movul se asortează cu albul. move adj. invar, (arg.; despre oameni) 1 v. Malign. Maliţios. Răutăcios. 2 v. Imposibil. Insuportabil. Nesuferit. Nesuportabil, moveu s.n. (med., med. vet; arg.) v. Echimoză. Semn. Vânătaie. Vibice. Vineţeală. movilă si. 11 (geomorf.) gorgan, măgură, copancă, copârţău, gâlmei, grui2, holm, popină. Movilele se află de obicei în regiunile de câmpie şi de podişuri joase. 2 (geomorf.) movilă de alunecare = gruieţ, ţiglăi. 3 (reg.) v. Movi-liţă. Muşuroi1. II (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) grămadă, maldăr, morman, strânsură, porcoi, troian2, cladă, despărţitură, gireadă, grunjeu, mâglă1, porcuşor, potâng, pozmoc, nă-mete, nămol. în mijlocul curţii este o movilă de pietriş. moviliş s.n. (reg.) 1 v. Moviliţă. 2 v. Moviliţă. Muşuroi1. moviliţă si. 1 (geomorf.) moviliş, mo-viluţă. Pe câmp sunt multe moviliţe de pământ 2 muşuroi1, cârtiţar, movilă, moviliş. A început să răscolească o moviliţă de cârtiţă. moviluţă s.f. (geomorf.; reg.) v. Moviliţă. moviment s.n. (înv.) 1 (muz.) v. Mişcare. Movimento. Tempo. 2 v. Mişcare, movimento s.n. (muz.) mişcare, tempo, <înv.> moviment. Movimentoul este viteza cu care se interpretează o compoziţie muzicală. mdxa s.f. (med.) moxibustie. Moxa este un procedeu terapeutic, constând în aplicarea în anumite puncte ale corpului a unor beţişoare din anumite plante, care sunt arse lent, producând o cauterizare. moxă si. (med.; înv.) v. Ventuză, moxibustie si. (med.) moxa. mozaic1 s.n. (constr.) <înv.> psifoi. Vilele romane aveau podelele din mozaic. Mozaicul este rezintent la umezeală şi la uzură. mozăic2, -ă adj. (relig.) iudaic. A îmbrăţişat credinţa mozaică. mozaicar |1104 mozaicar s.m. (a. plast.) mozaist Mozaicarii sunt specializaţi în tehnica mozaicului. mozaism s.n. (relig.) evreism, iudaism, legea lui Moise (v. lege), legea veche (v. lege), religia mozaică (v. religie). Preceptele mozaismului sunt cuprinse în Vechiul Testament mozaist s.m. (a. plast.) mozaicar, mozavir s.m. (turc.; înv.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. mozaviri vb. IV. tr., intr., refl. recipr. (înv.; compl sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima Denigra Detracta Discredita Infama Ponegri. Şopti. Vitupera mozavirie s.f. (înv.) 1 v. Animozitate. Discor- die. Duşmănie. Hainie. Inamicitie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 2 v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. mozavi'rnic, -ă adj. (înv.; despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor etc.) v. Bârfitor. Calomniator. Calomnios. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Ponegritor. Vituperativ. mozazi'v, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. mozdon s.n. (ferov.; înv. şi reg.) v. Locomotivă. Maşină. mâzgă s.f. (anat.; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. mozol1 s.n. (med., med. vet.; reg.) 1 v. Umflătură. 2 v. Bătătură. Clavus. Durilon. Induraţie. mozol2 subst. (reg.) 1 v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. 2 v. Rumegătură. Rumeguş. mozoli vb. IV. 1 tr. (compl. indică alimente sau lucruri necomestibile) a molfai, a morfoli, a morfologi, a folfai, a mezdri, a moscoli, a polfai, a ştiolfai. Mozoleşte o coajă de pâine. Mozoleşte tutun. 2 tr. (compl. indica rufe, lucruri etc.) mrăniţău. Mraniţa este un îngrăşământ agricol natural obţinut din gunoi de grajd fermentat sau din descompunerea altor materii organice. mrăniţău subst. (reg.) v. Mraniţă. mreăjă s.f. 11 (adesea lapl, mreje, cu val. de sg.) păianjen, păienjeniş, pânză, pânză de păianjen, plasă1, plasă de păianjen (v. plasă1), reţea, painguri (v. paing), păinjinar, paingânăraie, <înv.> păioară în colţurile podului sunt numai mreje de păianjeni. 2 (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană. 3 (înv.; adesea constr. cu vb. ca „apune’, „a cădea’7) v. Capcană Cursă2. Prinzătoare (v.prinzâtor). 4 (înv.) v. Laţ1. II fig. (rar) v. Cabală. Intrigă Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală, mreănă s.f. (iht) 1 (şi, reg., mreană-albă, mreană-aspră, mreanâ-bălană, mrea-nă-de-şuvoi, mreană-galbenâ, mreană-ră-pănoasă) Barbus barbus; muscoi, şâş-talcă, <înv.> scobar1.2 (şi, reg., mreană-cenuşie, mreană-neagră, mreană-pătată, mreană-por-cească, mreană-răpănoasă, mreană-ruginoa-să, mreană-vânătă) Barbus meridionalis petenyi; păstrăv-de-nisip. 3 (reg.; în forma mireană) mireană-porcească v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). mreji vb. IV. 1 intr. (reg.) a mrejui. A mrejit o plasă de pescuit. 2 tr. fig. (înv.; despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl. indică acţiuni reprobabile) v. Cloci. Coace. Fierbe. Lucra Plănui. Ţese. Unelti. Urzi. mreji're s.f. (reg.) 1 mrejuire. Pentru mrejirea plasei de pescuit a folosit o aţă subţire. 2 fig. v. Cabală Intrigă Jonglerie. Manevră Manoperă. Maşinaţie. Tramă Ţesătură Uneltire. Urzeală. mrejui vb. IV. (reg.) 1 intr. a mreji. 2 tr. fig. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl. indică acţiuni reprobabile) v. Cloci. Coace.Fierbe. Lucra. Plănui. Ţese. Unelti. Urzi. mrejuire s.f. 1 (reg.) mrejire. 2 (la pl. mrejuiri; concr.; înv.) v. Gratie. Vergea Zăbrea mrejuliţă s.f. (rar) mrejuţă. mrejuţă s.f. (rar) mrejuliţă. mrenişoâră s.f. (iht.; pop.) v. Mrenuţă. mremţă s.f. (iht; pop.) v. Mrenuţă. mrenuşoâră s.f. (iht.; reg.) v. Mrenuţă mrenuţă s.f. (iht) mrenişoâră, mreni-ţă, mrenuşoâră. muăbil, -ă adj. (livr.) 1 (despre mărimi, cantităţi, sisteme fizico-chimice sau tehnice etc.) v. Fluctuant. Instabil. Nestabil. Oscilant. Schimbător. Variabil. 2 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil. muabilitâte s.f. (livr.) v. Inconsecvenţă Inconstanţă. Instabilitate. Labilitate. Neconsec-venţă. Neconstanţă. Nestabilitate. Nestatornicie. Versatilitate. muc s.m., s.n. I s.m. 1 (mai ales la pl. muci; fiziol.) lumânărici (v. lumânărică), untură, lumânări (v. lumânare), mucoare. I-a şters copilului mucii cu o batistă. 2 (la pl. muci; med. vet.; mai ales la cai; reg.) v. Morvă. Răpciugă. 3 (bot.; la plante; reg.) v. Măduvă. Sevă. Suc. 4 (art; bot.; reg.) mucul-curcanului v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Ma-na-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). 5 (biol; înv.) v. Mucus. Pituită. 6 (la pl muci; biol; arg.) v. Spermă. II s.n. 1 (la lumânări) mucarniţă, lumânărici (v. lumânărică), lumânări (v. lumânare), mucări (v. mucar). A stins mucul aprins al lumânării. 2 chiştoc, lăcustă. Stinge mucul de ţigară în scrumieră. 3 (bot; la conifere; reg.) v. Con. 4 (la fusul de tors; reg.) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. mucadi'm s.n. (ţes.; înv.) mucadir. Mucadimul era un fel de stofă din mătase, din care se confecţionau brâie, turbane etc. mucadir s.n. (ţes.; turc.; înv.) v. Mucadim. mucalit -ă adj.,s.m. 1 adj. (despre oameni) glumeţ, hazliu, jovial, năzdrăvan, poznaş, vesel, nastratinesc, jocular, <înv. şi pop.> comedios, snovos, ghiduş, hâtru, mehenghi, ştrengar, şugubăţ, şuguitor, giumbuşel, băncos, duhliu, hazos, miştocar, pişicher, pontos, zgubilitic, <înv. şi reg.> cabazlicar, deşănţat, mătalnic, şăgaci, chisnovat, hop-şagoş, lascav, mehengher, potcaş, pozneţ, prujalnic, prujitor, snovelnic, şăgalnic, şăgos, şăncăleţ, şăncălos, şodoman, şodos, şoloman, şolomeţ, şoltic, şotelnic, şotios, tămăşalnic, trufaş2, trufos, zgondos, <înv.> glumaş, măscăreţ, poznatec, poznit, zefliu, faceţios, bengos, coraşliu. Este un tânăr mucalit, căruia îi plac farsele şi bancurile. 2 s.m. (în Ev. Med; înv.) v. Bufon. Măscărici. Paiaţă Pitic, mucar s.n. 1 mucarniţă, mucariţă1, <înv.> luător de muc. Mucarul este un instrument în formă de foarfecă, folosit pentru a tăia mucul unei lumânări. 2 (lapl. mucări; reg.) v. Muc. mucaremeâ s.f. (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Mucarer. mucarer s.n. (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> mucaremea. Mucarerul era suma plătită Porţii Otomane de către domnii români la fiecare trei ani pentru reînnoirea domniei. mucariţă1 s.f. (reg.) v. Mucar. Mucarniţă mucariţă2 s.f. (reg.) v. Batistă mucarniţă s.f. 1 mucar, mucariţă1, <înv.> luător de muc. 2 stingătoare de lumânări (v. stingător). Mucarniţa este un căpăcel de metal informă de con,folosit la stinsul lumânărilor. 3 (la lumânări; rar) v. Muc. mucava s.f. 1 carton1, papăndecăl,papir, tablă1. A pus televizorul defect într-o cutie de mucava. 2 (ind. text.; reg.) v. Muşama, mucări vb. IV. tr. (reg.; compl indică lumânări sau lămpi cu petrol) a stăciuna. A mu-cărit cu un foarfece partea arsă a lumânării. 1105| mucărfe s.f. (med. vet.; mai ales la cai; reg.) v. Morvă. Răpciugă. mucăvărie1 s.f. (înv.) <înv.> mucăvie. Mucă-văria era ocupaţia fabricantului sau a producătorului de mucava. mucăvărie2 s.f. (înv.) <înv.> mucăvie. Mucâ-vâria era atelierul sau fabrica de mucava. mucăvfe s.f. (înv.) 1 <înv.> mucăvărie1.2 <înv.> mucăvărie2. mucea s.m. art. (pop. şi fam.) v. Băietan. Bă-ieţandru. Copilandru. Flăcăiandru, muced, -ă adj. 11 (despre ziduri, pietre, materii organice etc.) mucegăit, mucezit2, mucegăios, mucegărit, mucurit, plesne-vit, puşcăvit, sfoiegit. 2 (chim.; reg.; despre metale sau despre obiecte din metal) v. Coclit. Oxidat. Ruginit. II fig. (înv.; despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) v. Anacronic. Antic. Caduc. Demodat. Depăşit. Desuet. Dezactualizat. Inactual. învechit. Lânced. Mucegăit Neactual. Perimat. Prăfuit. Răsuflat. Ruginit. Vechi2.Vetust. mucedător s.m. (bot.; reg.) v. Firicică (Filago germanica). mucegai s.n. 11 mucezeală, muşiţă, mu-cezitură, mucoare, mucureală, mucurit, plesneveală, sfoiag, sfoiegeală, <înv.> putregai. Pâinea s-a acoperit cu un strat de mucegai. 2 igrasie, jilăveală, umezeală, mucezitură, igrasală, mucegăială, reveneală, sume-deală, <înv.> umiditate. Mucegaiul din locuinţă este periculos pentru sănătate. 3 (bot.) pe-nicillium. Mucegaiul este o specie de ciuperci saprofite din clasa ascomicetelor, cultivată pentru extragerea penicilinei sau pentru prepararea unor specialităţi de brânză. 4 (fitopat.; reg.) v. Rugină. II fig. (fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag, mucegăi vb. IV. intr., refl. 1 (despre ziduri, pietre, materii organice etc.) a (se) mucezi, a (se) mucuri, a plesnevi, a (se) sfoiegi. Zidurile cetăţii au mucegăit din cauza ploilor. Pâinea s-a mucegăit. 2 fig. (mai ales deprec.; despre oameni sau despre mintea, judecata etc. lor) a mucezi, a putrezi, a rugini. Muce-găieşte într-un sat uitat de lume. Mintea i s-a mucegăit de atâta incultură. mucegăiălă s.f. (reg.) v. Igrasie. Jilăveală. Mucegai. Umezeală. mucegăios, -oăsă adj. (rar; despre ziduri, pietre, materii organice etc.) v. Muced. Mucegăit. Mucezit2. mucegăi're s.f. mucezire, mucezit1. Păstrarea alimentelor în condiţii improprii duce la mu-cegăirea acestora. mucegăit -ă adj. 11 (despre ziduri, pietre, materii organice etc.) muced, mucezit2, mucegăios, mucegărit, mucurit, plesnevit, puşcăvit, sfoiegit. Pâinea mucegăită nu poate fi mâncată 2 (reg.; despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) v. Igrasios. Jilav. Ud Umed II fig. (adesea peior.) 1 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, antic, lânced, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced Foloseşte o metodă de predare mucegă- ită. 2 (despre idei, concepţii etc.) depăşit,învechit, perimat, retrograd, vechi2, vetust Mulţi oameni au încă idei mucegăite, refractare la tot ce este nou. 3 (despre oameni) demodat, depăşit Unii tineri îşi consideră părinţii mucegăiţi. mucegărit -ă adj. (reg.; despre ziduri, pietre, materii organice etc.) v. Muced. Mucegăit. Mucezit2. mucem vb. IV. tr. (relig.; înv.; compl. indică oameni) v. Martiriza. mucenic1 s.m. (mai ales lapl mucenici; culin.; în practicile bisericii creştine) sfânt, sfinţişor, bradoş, brăduleţ, moş, <înv.> brânduş. Mucenicii se mănâncă în ziua de 9 martie, când se prăz-nuiesc cei 40 de sfinţi martiri din Sevastia. mucenic2, -ă s.m., s.f. (relig. creştină) martir2, mieluşeaua Domnului (v. mieluşel), muceniţă, sfânt, sfinţii 40 de mucenici (v. sfânt), <înv.> martor, mărturie, mărturisitor, nevoinţaş, nevoinţat, otroc, sânt. mucenici vb. IV. tr. (relig; rar, compl. indică oameni) v. Martiriza. mucenicie s.f. martiraj, martiriu, martirizare, martirizaţie, supliciu, <înv. şi pop.> patimă, <înv.> martir1, martirism, mărturie, mucenie, muceni-re, strădanie, pasiune. Mucenicia este suferinţa pe care a îndurat-o o persoană pentru convingerile sale religioase, ideobgice etc. mucenicire s.f. (relig.; înv.) v. Martirizare. Martirizaţie. muceme s.f. (înv.) v. Martiraj. Martiriu. Martirizare. Martirizaţie. Mucenicie. Supliciu, mucem're s.f. (înv.) 1 v. Martiraj. Martiriu. Martirizare. Martirizaţie. Mucenicie. Supliciu. 2 (relig.) v. Martirizare. Martirizaţie. mucenitor s.m. (înv.) v. Călău. Gâde. muceniţă s.f. (relig. creştină; astăzi rar) v. Martiră (v. martir2). Mieluşeaua Domnului (v. mieluşel). Mucenică (v. mucenic2). mucezeă s.f. (bot.; reg.) v. Firicică (Filago germanica). mucezeălă s.f. 1 mucegai, muşiţă, mucezitură, mucoare, mucureală, mucurit, plesneveală, sfoiag, sfoiegeală, <înv.> putregai. 2 (bot.; reg.) v. Firicică (Filago germanica). mucezi vb. IV. intr., refl. 11 (despre, ziduri, pietre, materii organice etc.) a (se) mucegăi, a (se) mucuri, a plesnevi, a (se) sfoiegi. Zidurile cetăţii au mucezit din cauza ploilor. Pâinea s-a mucezit. 2 (chim.; reg.; despre metale sau despre obiecte din metal) v. Cocli. Oxida. Patina. Rugini. II fig. (mai ales deprec.; despre oameni sau despre mintea, judecata etc. lor) a mucegăi, a putrezi, a rugini, mucezi'că s.f. (bot.; reg.) v. Firicică (Filago germanica). mucezire s.f. mucegăire, mucezit1. mucezit1 s.n. mucegăire, mucezire. mucezrt2, -ă adj. (despre ziduri, pietre, materii organice etc.) muced, mucegăit, mucegăios, mucegărit, mucurit, plesnevit, puşcăvit, sfoiegit. mucezitură s.f. (rar) 1 v. Mucegai. Mucezeală. Muşiţă. 2 v. Igrasie. Jilăveală. Mucegai. Umezeală. muchealemeâ s.f. (turc.; înv.) v. Chibzuire. Contenţiune. Deliberare. Dezbatere1. Discutare. Discuţie. Pertractare. Pertractacţie. mucurit muchelef adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; turc.; înv.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2, îngrijit. mucher s.m. (bot.) colus. Mucherul este o specie de grâu. muchiă vb. I. tr. 11 (ind. lemnului; compl. indică marginile teşite ale scândurilor brute) a refeca, a tivi. A muchiat cu fierăstrăul marginile scândurilor brute pentru a obţine scânduri paralelipipedice. 2 (reg.; compl. indică materiale, stofe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Refeca. Tivi. II fig. (reg.; compl indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. muchie s.f. 11 cant, dungă, latură, margine. Pune cutia de chibrituri pe muchie. 2 (tehn.) cant. A şlefuit muchia piesei. 3 (tehn.) spinare. Ţine toporul de muchie. 4 (metalurg.; reg.) v. Nicovală. I11 (geomorf.) clină, coastă, coborâş, costişă, pantă, povârniş, pripor, repe-ziş, versant, scoborâş, abrup-teţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răstumiş, <înv. şi reg.> piază, povârghie, scapăt, aplecuş, împon-ciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvăli-tură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povâmitură, prăvălac, şold1. Pădurile de pe muchiile munţilor au înfrunzit. 2 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) coamă, creastă, creştet, culme, spinare, sprânceană, <înv. şi pop.> zare, culmiş, lucină. Muchiile dealurilor sunt acoperite cu păşuni. 3 coamă. Iedera se întinde pe muchia zidului. muchier s.m. (bot.) orz muchier. Muchierul are şase rânduri de grăunţe. muchilipsi'vb. IV. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi, mucilaginos, -oăsă adj. (despre unele substanţe) cleios, lipicios, vâscos, răşinos, lipitor. Pe scoarţa brazilor sunt dâre mucila-ginoase de răşină. mudniu s.n. (latin.) v. Batistă, mucles interj, (arg.) v. Linişte! Pst! St! Tăcere! mucoăre s.f. (reg.) 1 v. Mucegai. Mucezeală. Muşiţă. 2 v. Mucus. Pituită. 3 (fiziol) v. Muc. mucoăsă s.f. (anat.) 1 pieliţă. Ţesutul limfoid este asociat mucoasei gastrointestinale. 2 mucoasa olfactivă = membrană olfactivă. Mucoasa olfactivă căptuşeşte pereţii cavităţilor nazale. mucos, -oăsă adj. (biol; despre secreţii organice) cleios, gelatinos, vâscos, mucozităte s.f. (fiziol.) mlaci. Mucozi-tatea este abundentă în cazurile de gripă. mucronăt -ă adj. (bot; despre unele organe ale plantelor) mucronulat. Organele mu-cronate se termină cu un vârf mic, ascuţit. mucronulăt, -ă adj. (bot; rar; despre unele organe ale plantelor) v. Mucronat. muculeţ s.n. 1 (fiziol) mucuşor, mucuţ. 2 mucuşor. mucureălă s.f. (reg.) v. Mucegai. Mucezeală. Muşiţă. mucuri vb. IV. intr., refl. (reg.; despre ziduri, pietre, materii organice etc.) v. Mucegăi Mucezi mucurit -ă adj., s.n. (reg.) 1 adj. (despre ziduri, pietre, materii organice etc.) v. Muced. Muce- mucus |1106 găit. Mucezit2. 2 s.n. v. Mucegai. Mucezeală. Muşiţă. mucus s.n. (biol) pituită, mucoare, <înv.> muc. Mucusul este o secreţie a celulelor mucoase ale unor glande. mucuşor s.n. 1 (fiziol) muculeţ, mucuţ. 2 (la lumânări) muculeţ. mucuţ s.n. (fiziol; reg) v. Muculeţ. Mucuşor. mudmel subst. (reg.) 1 faină de nulaş, faină nulaşă piclă, faină pervă, Mudmelul este o făină de grâu de calitate superioară. 2 (bot) v. Grâu-moale (Triticum dicoccum). mufă s.f. 1 (tehn.) manşon. Mufa serveşte la îmbinarea conductebr, cablurilor, tuburilor etc. 2 (arg.) v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz. 3 (arg.) v. Portmoneu. Portofel, muflă s.f. 1 (tehn.) palan, scripete, cigă, durigă, hârlete, scrivac, viră. Mufla este folosită la ridicarea unor greutăţi mari. 2 (tehn.) pastică, scripete-muflu. Mufla este un sistem de scripeţi aşezaţi pe acelaşi ax sau pe axe în prelungire, care formează o parte a palanului. 3 (mar.) gruie, macara. Mufla este folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor greutăţi. 4 (anat.; arg.) v. Mână. Palmă, muftagi'u s.m. (înv.) 1 (fin.) v. Cămătar. 2 v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. muget s.n. 11 mugit, răget, mugitură, ruget, <înv. şi pop.> răcnet, <înv. şi reg.> răcni-tură. Se aude mugetul vitelor care se întorc de la păşune. 2 boncăire, boncăit, boncăluire, boncăluit, râncăială, râncăitură. Mugetul cerbului este fioros. II fig. 1 şuier, şuierare, şuierat1, şuierătură, ţiuit, vâjâială, vâjâire, vâjâit1, vâjâitură, vuiet, vuire, urlet. Mugetul vântului se aude în streşini. Mugetul mării este cumplit în timpul furtunii. 2 bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat1, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitu-ră, vuiet. Mugetul tunului a fost asurzitor. 3 răcnet, strigăt, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret, răget. Mugetele prizonierilor din lagăr erau sfâşietoare. mughet s.n. (med.) = muguet. mugi vb. IV. intr. 11 (despre unele animale cornute mari) a rage, a zbiera, <înv. şi pop.> a răcni1, a băuna, <înv. şi reg.> a rugi, a goidăni, a miercăi, a râncăi, a râncălui, <înv.> a râcăi1. Boii păşteau liniştiţi şi din când în când câte unul mugea prelung 2 (despre cerbi, vite şi alte animale erbivore mari) a boncăi, a boncălui, a bornăi, a râncăi, a râncălui. Un cerb a început să mugească. II fig. 1 (despre vânt, furtună, ape etc.) a fluiera, a şuiera, a ţiui, a urla, a vâjâi, a vui. Vântul mugeşte în streşinile casei. Marea mugeşte cumplit în timpul furtunii. 2 (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) a bubui, a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui. Tunurile au mugit fără încetare, toată ziua. 3 (despre oameni) a striga, a ţipa1, a urla, a vui, a zbiera, a rage. Manifestanţii, cu cât se apropiau de palat, cu atât mugeau mai tare. mugind, -ă adj. fig. (despre vânt, furtună, ape etc.) vuitor, mugitor. Marea mugindă provoacă o stare de panică. mugit s.n. muget, răget, mugitură, ruget, <înv. şi pop.> răcnet, <înv. şi reg.> răcnitură. mugitor, -oăre adj. fig. (despre vânt, furtună, ape etc.) vuitor, mugind, mugitură s.f. (rar) v. Muget. Mugit. Răget, muguet (mughet) s.n. (med.) mărgă-ritărel. Muguetul este o varietate de candidoză bucală. mugur s.m. I (bot) 1 blastocarp, ochi1, lăstar1, pup2. Mugurii copacilor s-au deschis. 2 (reg.) v. Ament 3 (reg.) v. Boboc. II fig. copil1, odraslă, progenitură, plămadă, vlăstar, naştere. Nu are ce să facă, este mugurul său şi trebuie să-l ierte. Cei doi soţi nu au muguri. mugurăş s.m. (bot) mugurel, mugurăl s.m. (bot.) 1 muguraş. 2 (reg.) v. Ament. muguri vb. IV. intr. (bot.; despre plante) a înmuguri, <înv. şi pop.> a odrăsli, a îm-pupi, a încăpuşi. Pomii muguresc primăvara. mugurire s.f. (bot) înmugurire, înmugurit1, înmugureală, <înv. şi pop.> odrăslire. Simte că renaşte odată cu mugurirea pomilor. mugurit, -ă adj. (bot; despre plante) înmugurit2, <înv. şi pop.> odrăslit, împupit, încăpuşat. A rupt câteva ramuri de salcie mugurite. muhaiă s.f. (fam.) 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 v. Canalie. Puşlama. Secătură, muhur s.n. (înv.) v. Pecete. Sigiliu. Ştampilă, muiă vb. 1.11 tr., refl. (compl sau sub. indică haine, rufe murdare etc.) a înmuia, a răzmuia. A muiat rufele înainte de a le spăla. 2 tr. (compl. indică obiecte, părţi ale corpului etc.) a înmuia, a uda, a umezi, a întinge. Copilul moaie pensula în tuş. îşi moaie picioarele în apa mării. 3 tr. (compl. indică pâine, mămăligă, pesmeţi etc.) a înmuia, a întinge. îi place să moaie pâinea în sos. 4 tr. fig. (fiziol.) a acoperi, a scălda, a uda, a umple, a înmuia. De emoţie, o transpiraţie abundentă îi moaie faţa. I11 refl., tr. (sub. sau compl indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) a se bate, a (se) bătuci, a (se) fleşcăi, a se lovi, a (se) sparge, a (se) strivi, a (se) terciui, a (se) zdrobi, a (se) cofleşi, a (se) coleşi, a (se) chifligi, a (se) chirfosi, a (se) fleci, a (se) fleciui, a (se) flecui, a (se) meci3, a (se) motoci, a (se) pistosi, a (se) stârfoci, a (se) storci, a (se) storcoşi, a se toflegi, a (se) toroşti, a se zdroboli, a zdruci, <înv.> a (se) stropşi. A scăpat sacoşa plină cu roşii şi toate s-au muiat. 2 refl. (despre zăpadă) a se fleşcăi. Când temperatura creşte, zăpada începe să se moaie. 3 tr. (ind. text; compl indică plante textile) a descompune, a topi, a dubi, a mura. Cânepa este muiată industrial pentru a separa firele textile. 4 tr., refl. (fon.; compl. sau sub. indică consoane) a (se) înmuia, a (se) palataliza. în graiurile nordice labialele se moaie. 5 refl. (despre vreme) a se încălzi, a se pricăli, a se rabloli, <înv.> a se încări. în ultima săptămână vremea s-a mai muiat II11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) moleşi, a (se) vlăgui, a (se) fleşcăi. Alergătura prin magazine a muiat-o. 2 tr., refl. (compl sau sub indică fiinţe) a (se) moleşi, a toropi1, ă (se) vlăgui, a amorţi, a (se) blegi, a (se) domoli, a (se) înmuia, a se bleojdi, a (se) pleoşti, a se turti, a (se) tufli, a se bălmăji, a (se) deznerva, a (se) matofi. Canicula l-a muiat. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică glasul, tonul) a coborî, a scădea, a slăbi. în timpul discursului oratorul a muiat brusc tonul. 4 refl. (med.; despre membre) a slăbi, a se deroba. La bătrâneţe, din cauza reumatismului, picioarele i s-au muiat IV fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a muiat în urma instalării termopanelor la ferestre. 2 refl. (despre oameni) a ceda, a se îndupleca, a se lăsa, a se încujba. Cu toate rugăminţile, tot nu s-a muiat. 3 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a muiat pe toţi. 4tr. (fam.; compl indică acţiuni) v. încetini. Micşora. Reduce. muiăn s.n. (arg.) v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz. muiăt, -ă adj. 11 (despre obiecte, lucruri etc.) înmuiat, ud, udat2, umezit2, întins3. Rufele muiate se spală mai uşor. 2 (despre pâine, mămăligă, pesmeţi etc.) înmuiat, muiat, întins3. îi plac pesmeţii muiaţi. 3 (despre ochi; adesea urmat de determ. „de lacrimi”) înmuiat, plin, scăldat2. Are ochii muiaţi de lacrimi. I11 (despre zăpadă) fleşcăit, moiştit. 2 (ind. text.; despre plante textile) descompus, topit2, dubit2, murat2. Cânepa muiată urmează să fie prelucrată. 3 (fon.; în opoz. cu „dur”; despre consoane) moale, palataBzat. în graiurile nordice se vorbeşte cu labialele muiate. II11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) moleşit, toropit, vlăguit, fleoş, <înv. şi reg.> bătogit, amorţit, blegit, înmuiat, fleşcăit* turtit. Se simte muiat din cauza caniculei. 2 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea muiată. De departe se audefreamătul muiat al pădurii IV fig. (despre oameni) 1 afectat1, emoţionat, impresionat, înduioşat, tulburat, atins, înmuiat, mişcat, tuşat Muiată de drama acestei familii, 1107| s-a hotărât s-o ajute. 2 abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Muiat după vestea primită, s-a închis în sine. muică s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Mamă. Mamă bună. 2 (reg.) v. Mătuşă. Tanti, muie s.f. (arg.) 1 (anat.) v. Cavitate bucală. Cavitate orali Gură. 2 v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz. 3 v. Felaţie. Supt1.4 v. Sex oral. muierăr adj. (reg.; despre bărbaţi) v. Afemeiat, muierâşă s.f. (reg.) v. Femeiuşcă. Femeiuţă. muieratic, -ă adj., s.m. I adj. 1 (pop. şi fam.; despre bărbaţi) v. Afemeiat. 2 (reg.) v. Femeiesc. Feminin. II s.m. (pop. şi fam.) v. Afemeiat. Crai. muierce s.m. (pop.) 1 v. Afemeiat. Crai. 2 v. Fricos. Laş. Poltron. muiere1 s.f. 1 înmuiere, lopăţică, lopăţică cu borte, lopiscă, măiuţ, mână, slobo-zitor. Cu muieruşcă se fixează pânza pentru a nu se mişca în timpul lucrului. II (înv. şi reg.) 1 v. Femeiuşcă. Femeiuţă. 2 (zool) v. Femeiuşcă. Femelă. 3 v. Nevestică. Soţioară, muieruţă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Femeiuşcă. Femeiuţă. 2 (zool.) v. Femeiuşcă. Femelă, muietor -oăre adj., s.f. 1 adj. (med.; pop.) v. Emolient. 2 s.f. (culin.; reg.) calup. Zidarii au folosit muluri pentru a zugrăvi încăperile grădiniţei. îşi face singură pălăriile după muluri speciale. mul3 s.n. (ind. text.; înv.) v. Muselină, mula vb. I. tr. 11 (tehn.; compl. indică obiecte, materiale etc.) a croi2, a fasona, a forma, a modela, <înv. şi pop.) a tipări, <înv.> a tiposi. A mulat piesa prin deformare plastică. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică corpul uman sau părţi ale lui) a accentua, a arăta, a contura, a evidenţia, a marca, a reliefa, a sublinia. Taiorul îi mulează talia fină. II fig. (compl. indică personalitatea, caracterul, poziţia socială a cuiva) a crea, a forma, mulă1. mulat,-ă adj. (în opoz. cu„larg\ despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale lor) îngust, strâmt, strâns2, <înv.) strâmtorit, mulatresă. Actriţa este o mulatră cu trăsăturile fine. 2 s.m., s.f. (iron.) v. Rom2. Ţigan.Ţigancă. mulatresă s.f. (rar) v. Mulatră (v. mulatru). mulă1 s.f. (rar) 1 v. Mul2. Mulaj. 2 (în croitorie) v. Formă. Patron1. Tipar. mulă2 s.f. (zool; reg.) v. Catârcă. mulătui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Chefui. Petrece. Veseli, mulgăr, -ă s.m., s.n., adj. (reg.) 1 s.m. v. Mulgător. 2 s.n. mulgăriţă. în mulgar se colectează laptele muls. 3 adj. (despre oi, vaci etc.) v. Mulgătoare (v. mulgător). mulgăre s.f. (reg.) v. Mulgere. Muls. Mulsoare, mulgâş s.m. (reg.) v. Mulgător, mulgăreâţă adj., s.f. (reg.) 1 adj. (despre oi, vaci etc.) v. Mulgătoare (v. mulgător). 2 s.f. (la stână; reg.) v. Strungă. mult mulgăriţă s.f. (reg.) mulgar. mulgător, -oare s.m., s.f., adj. 11 s.m. a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, a mânca, a stod, a jumuli, a jupui, a scurge, a stoarce, a suge, a jintui, mulgare, mulgătură, mulsătură, mulsură, mulzare. mulsură s.f. (reg.) v. Mulgere. Muls. Mulsoare, mult multă adj., adv., s.n., s.f. I adj. (în opoz. cu „puţin) 1 (despre fiinţe, obiecte, lucruri etc.) destul, numeros, delungat. A zăbovit pe malul mării mult timp. 3 (despre recoltă, producţie etc.) abundent, bogat, bun, îmbelşugat, îndestulat, mare1, mănos, opulent, morţeş-te, foc. Părinţii s-au supărat mult pentm multar necinstea lui 7 (modal) apreciabil, considerabil, semnificativ, serios, simţitor, substanţial, vădit, vizibil, substanţialmente. Neologismele contribuie mult la îmbogăţirea limbii. 8 {modal; în legătură cu vb. ca „a regreta”, „a se căi’) profund, tare, amar, amarnic. Regretă mult vorbele grele pe care i le-a spus. 9 (modal) consistent, substanţial, substanţialmente, gros. A plătit mult pentru a achiziţiona acest tablou. 10 (modal) consistent, substanţial, substanţialmente, tare, rău. Stresul influenţează mult creşterea numărului de bolnavi. 11 (local) departe, razna, <înv.> îndeparte. Ce mult a azvârlit mingea! 12 (temporal) îndelung, îndelungat. A lucrat mult la finalizarea acestui proiect. 13 (temporal) îndelung, îndelungat, lung. îl priveşte mult. 14 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) foarte, molto. 15 (modal; ca determ. al unui adj. sau ahunui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.; înv. şi pop.) v. Colosal. Consternant. Deosebit. Excepţional. Extraordinar. Extrem. Foarte. Groaznic. Grozav. Incredibil. înfiorător. îngrozitor, înspăimântător. Neasemuit. Nemaipomenit. Nespus. Ridicol. Surprinzător. Tare. Teribil. Uimitor. Uluitor. II11 s.n. (lapl. multe) destule (v. destul). A făcut multe în viaţă. 2 s.f. (art., la pl multele; mitol. pop.; pop.) v. Dră-gaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v.joimă-riţă). multar s.n. (gram.; înv.) v. Plural, multianuâl, -ă adj. (în opoz. cu „anual”; bot; despre plante, mai ales despre plantele erbacee de cultură sau despre părţi ale lor) peren, plu-rienal, vivace, perenant, perenic, pleioci-clic, <înv.> perenal. Plantele multianuale trăiesc şi rodesc mai mulţi ani. multiaxiâl, -ă adj. pluriaxial. Piesele multia-xiale au mai multe axe. multicel adj., adv. 1 adj. multişor. 2 adv. (modal) multişor. Aseară a băut multicel multicelular, -ă adj. (biol; despre organisme, indivizi etc.) pluricelular,policelular. Organismele multicelulare sunt alcătuite din mai multe celule. multicentric, -ă adj. (biol; despre cromozomi) policentric. Cromozomii multicentrici au mai multe centromere. multicolor, -ă adj. (despre obiecte, lucruri etc.) pluricrom, policolor, policrom, policromic, discolor. I-a cumpărat copilului o minge multicoloră. multidactfl, -ă adj. (med; despre oameni) multidigital, multidigitat, polidactil. O persoană multidactilă are un număr de degete mai mare decât cel normal. multidigital, -ă adj. (med.; despre oameni) multidactil, multidigitat, polidactil. multidigitat, -ă adj. (med.; despre oameni) multidactil, multidigital, polidactil. multidimensional, -ă adj. pluridimensional, polidimensional. Corpurile multidimensionale au mai multe dimensiuni. multidimensionalităte s.f. pluridimensio-nalitate. Multidimensionalitatea este caracterul a ceea ce este pluridimensional multidisciplinâr, -ă adj. (despre ştiinţe, preocupări, colaborări etc.) interdisciplinar, pluridisciplinar. Matematica este o ştiinţă multi-disciplinară. Cei mai mulţi dintre cercetători au preocupări multidisciplinare. multidisciplinarităte s.f. interdisciplinarita-te, pluridisciplinaritate. Matematica este o ştiinţă care se caracterizează prin multidisciplinaritate. s* multiflor, -ă adj. (bot; mai ales despre plante) pluriflor, poliflor. Plantele multiflore au mai multe flori. multifoliât, -ă adj. (bot; despre plante) poli-fil. Plantele multifoliate au frunze numeroase. multiform, -ă adj. (despre organisme, cristale, obiecte etc.) heteromorf, pluriform, poliform, polimorf. Un organism multiform are mai multe forme. Acest cristal este multimorf întrucât are forme diferite. multifuncţional, -ă adj. (despre obiecte) plu-rifuncţional, polifuncţional. Un obiect multifuncţional are mai multe întrebuinţări. multiglandulăr, -ă adj. (anat, med.) pluri-glandular, poliglandular. Bolile multiglandu-lare afectează mai multe glande. multilaterâl, -ă adj. 1 (despre acţiuni, preocupări, realizări etc. ale oamenilor) complex, omnilateral, plurilateral, plurivalent, polivalent, plural, polilateral. în societatea modernă tinerii au activităţi multilaterale. 2 (despre oameni) polivalent. Este un inginer multilateral, având cunoştinţe în mai multe ramuri ale tehnicii. multilateralitate s.f. 1 complexitate, omni-lateralitate, plurivalenţă, polivalenţă. Multilateralitatea problematicii îl depăşeşte. 2 diversitate, felurime, multiplicitate, pluralitate, variaţie, varietate. Toamna, multilateralitatea culorilor copacilor este impresionantă. în studiul său a urmărit multilateralitatea tematică în romanul interbelic. multilingv, -ă adj. (despre scrieri, opere etc.) plurilingv, poliglot, polilingv. Are în bibliotecă multe dicţionare multilingve. multilingvism s.n. plurilingvism. Multilingvismul este folosirea a mai multe limbi de către o persoană sau un grup social. multiloculâr, -ă adj. (med., biol.; despre chisturi, ovare, fructe etc.) plurilocular. Fructele multiloculare au mai multe loje. multimetali'c, -ă adj. (despre minereuri, zăcăminte) polimetalic. Zăcămintele multime-talice conţin mai multe metale. multimilenar, -ă adj. plurimilenar. Sistemul planetar este multimilenar. multimilionar, -ă adj., s.m., s.f. arhimilionar. A cunoscut un multimilionar. multimoleculâr, -ă adj. (chim., fiz.) plurimo-lecular, polimolecular. Substanţele multimo-leculare sunt formate din mai multe molecule. multinaţional, -ă adj. (despre state, ţări, oraşe etc.) plurinaţional, polinaţional. Sulina a fost, pe timpuri, un port fluvio-maritim multinaţional. multinudeăr, -ă adj. (biol; despre celule, pro-toplasmă etc.) multinucleat, plurinuclear, polinuclear. Celulele multinucleare au mai multe nuclee. |1108 multinucleat, -ă adj. (biol; despre celule, protoplasmă etc.) multinuclear, plurinuclear, polinuclear. multipartfd, -ă adj. (polit; despre sisteme politice) multipartinic, pluripartid, pluriparti-dic, pluripartidist, pluripartinic. Un sistem politic multipartid admite coexistenţa mai multor partide. multipartidi'sm s.n. (polit.) pluripartidism. Multipartidismul este o coaliţie guvernamentală formată din mai multe partide. multipartinic, -ă adj. (polit; despre sisteme politice) multipartid, pluripartid, pluripartidic, pluripartidist, pluripartinic. multiplica vb. I. tr. 1 (mat.; compl. indică numere) a înmulţi. Deşi mic, ştie să multiplice numerele. 2 (compl indică mai ales cantităţi) a mări, a spori1, a augmenta, Doctorul i-a multiplicat doza de antibiotic. 3 (compl indică texte, fotografii etc.) a reproduce. A multiplicat documentul în mai multe exemplare. multiplicând s.m. (mat.; înv.) v. Deînmulţit. multiplicare s£ 1 (mat.; în opoz. cu „împărţire) înmulţire, <înv.> multiplicare, propedică. Este foarte priceput la multiplicări 2 mărire, sporire, augmentare, umflare. Doctorul i-a recomandat multiplicarea dozei de antibiotic. 3 reproducere. Xeroxul este un aparat de multiplicare a unor texte, fotografii etc. multiplicator s.m. (mat.; înv.) v. înmulţitor. multiplicâţie s.f. (mat; în opoz. cu „împărţire”; înv.) v. înmulţire. Multiplicare, multiplicitate s.f. diversitate, felurime, multilateralitate, pluralitate, variaţie, varietate, multiplu, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre un ansamblu, un tot, un grup) bogat, deosebit, diferenţiat, diferit, divers, felurit, neunitar, variat, variu, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> despărţit2, înfelurit; Expoziţia cuprinde o colecţie multiplă de tablouri. 2 divers, felurit, variat. Boala psihică are multiple forme de manifestare. 3 numeros. Celularele de ultimă generaţie au multiple funcţii. II s.m. (mat.) multiplu comun = comultiplu. Multiplul comun este un multiplul mai multor numere întregi date. multipol s.m. (electr.) circuit multipolar. Multipolul este o reţea electrică cu mai multe borne de acces. multisecular, -ă adj. plurisecular. Cultura românească este multiseculară. multisemântic, -ă adj. (lingv.; rar; despre cuvinte sau unităţi frazeobgice) v. Pluriseman-tic. Polisemantic. multişor, -oară adj., adv. 1 adj. multicel. Are multişori bani la el 2 adv. (modal) multicel. Aseară a băut multişor. multitonatism s.n. (muz.; rar) v. Politonalism. Politonalitate. multitonalităte s.f. (muz.; rar) v. Politonalism. Politonalitate. multitudine s.f. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de idei, gânduri, întrebări etc.) mulţime, noian, pluralitate, pluritate, pleiadă. Se lasă copleşit de multitudinea de gânduri. 2 complex. Această situaţie a fost determinată de o multitudine de factori. 1109| munci multivalent, -ă adj. (chim.; despre substanţe chimice) plurivalent, polivalent. Substanţele chimice multivalente prezintă în compuşii pe care îi formează valenţe diferite. multivalenţă s.f. (chim.) plurivalenţă, polivalenţă. Substanţele chimice care au multivalenţă prezintă în compuşii pe care îi formează valenţe diferite. multivitamină s.f. (farm.) polivitamină. Medicul i-a recomandat multivitamine pentru fortificarea organismului. multunghi s.n. (geom.; înv.) v. Poligon, mulţam interj, (fam.; adesea cu val. vb.) v. Mersi! Mulţumesc! mulţi vb. IV. refl. (înv.) v. Creşte. înmulţi. Mări. Ridica. Spori1. Urca. mulţime s.f. I (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) 1 bandă1, buluc, cârd, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, pâlc, şiruri (v. şir), crilă, Hotă, ca-nara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. O mulţime de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 2 amar, duium, grămadă, noian, puzderie, sumedenie, <înv. şi pop.> poiede, posmol, pujdină, silă, sumedie, tălabă, topenie, <înv.> înmulţime, mulţit, putere, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era o mulţime de oameni. Limuzina mirilor era urmată de o mulţime de maşini. 3 grămadă, şir, şirag, armată, testea. Mulţimea de manifestanţi vocifera pe stradă. 4 grămadă, seamă. în scurt timp făcuse o mulţime de datorii. O mulţime de angajaţi ai firmei au intrat în grevă. 5 grămadă, car2. Copilul are o mulţime de jucării. 6 (cu sens temporal) amar, grămadă, şir, cârd, car2. A trecut o mulţime de ani de când nu ai mai scris o scrisoare. 7 colectivitate, masă2, <înv. şi pop.> obşte, gloată, clădăraie. Politicianul ţine un discurs în faţa mulţimii adunate în piaţa centrală a oraşului. 8 gros, <înv. şi pop.> mijloc, <înv.> greime, greu, temei, toi2. Mulţimea convoiului a pătruns în piaţa centrală a oraşului. Comandantul aştepta cu mulţimea armatei începerea luptei. 9 număr. Este impresionat de mulţimea manifestanţilor. 10 multitudine, noian, pluralitate, pluritate, pleiadă. 11 puzderie, sumedenie, <înv. şi reg.> sodom, potop, pulbere, spuză, spuzeală, spuzenie. La bal, s-a împrăştiat o mulţime de confeti deasupra participanţilor. Pe cer străluceşte o mulţime de stele. II (mat.) domeniu. Mulţimea este formată din punctele situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă sau în spaţiu. III (deprec.) v. Vulg. mulţft s.a (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie. mulţumeală s.f. (înv. şi pop.) v. Mulţumire, mulţumi vb. IV. 11 intr. (relig. creştină; despre oameni) <înv.> a blagodari. I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a scăpat cu viaţă din accident. 2 tr. (compl. indică oameni) a împăca, a satisface. Prin măsura luată, patronul a mulţumit pe angajaţii care vroiau să intre în grevă. 3 tr. (compl. indică oameni) a satisface, a îndestula, <înv. şi reg.> a destula, a joi2. Notele luate la examen l-au mulţumit. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se limita, a se mărgini, a se opri, a se reduce, a se restrânge, a se rezuma, a ţărmuri. Se mulţumeşte cu strictul necesar. 5 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Răsplăti. Recompensa. 6 tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Compensa. Despăgubi. Indemniza. Răsplăti. 7 tr. (înv.; compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi. încuviinţa. îndupleca, îngădui învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. II (la imper.,pers. 1 sg. mulţumesc!; cu val. de interj.) mersi!, bogdaproste !, mulţam! Mulţumesc! Nu pot mânca nimic. mulţumire s.f. 11 (relig. creştină) har, slavă, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit). Credincioşii aduc mulţumire lui Dumnezeu. 2 <înv. şi pop.> mulţumeală. Nu mai conteneşte cu mulţumirile pentru serviciul pe corei l-a făcut. 3 mândrie, satisfacţie, satisfacere, <înv.> mândreţe, trufa2, trufie, contentaţie. Are o mare mulţumire că a reuşit primul la concursul de rezidenţiat. 4 bucurie, desfătare, juisare, mângâiere, plăcere, satisfacţie, juisenţă, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> haz, mângâietură, letiţie, plezir. Cadoul primit i-a produs o mare mulţumire. II (concr.; înv. şi pop.) 1 v. Răsplată. Recompensă. 2 (jur.) v. Compensare. Compensaţie. Daune (v. daună). Despăgubire. Indemnizaţie. mulţumit, -ă adj., prep. s.f. I adj. 1 (despre oameni) satisfăcut, <înv. şi pop.> norocit, <înv. şi reg.> destulat, mulţumitor, <înv.> odihnit2, content, sătul. Se simte mulţumit pentru fapta pe care a făcut-o. 2 (despre oameni) împăcat, satisfăcut, împăciuit Mulţumiţi, angajaţii şi-au reluat lucrul. 3 (despre oameni sau despre inima, sufletul lor) bucuros, satisfăcut, vesel, voios, <înv.> dichis2, luminat2. Este foarte mulţumit pentru că a reuşit la facultate. II prep. (în forma mulţumită; constr. cu dat.; introduce un circ. instr., cu nuanţă cauzală) datorită, graţie, prin, <înv.> slavă. Mulţumită lui a putut să-şi realizeze visurile. III s.f. (înv, şi pop.) 1 (relig. creştină) v. Har. Mulţumire. Slavă. 2 v. Bucurie. Desfătare. Juisare. Mângâiere. Mulţumire. Plăcere. Satisfacţie. 3 v. Răsplată. Recompensă. 4 v. Apreciere. Gratitudine. Recunoştinţă, mulţumită prep. = mulţumit. mulţumit6r, -oare adj. 11 acceptabil, admisibil, convenabil, satisfăcător, pasabil. A găsit argumente mulţumitoare pentru demararea proiectului. 2 îndestulător, satisfăcător, suficient Are un număr mulţumitor de CD-uri cu muzică clasică. 3 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Mulţumit. Satisfăcut. II (constr. cu un pron. pers. în dat. şi cu vb. „a fi”, „a rămâne”; înv.; despre oameni) v. Dator. îndatorat. Obligat. Recunoscător. Redevabil. mulzare s.f. (reg.) v. Mulgere. Muls. Mulsoare. mumă s.f. (reg.) = mamă. mumie s.f. 1 moaşte, moştină2. Mumia recent descoperită în Valea Regilor este a unui faraon. 2 fig. (fam.) v. Slăbătură. Iar2. mumificare s.f. mumificaţie. Mumificarea este o îmbălsămare a unui cadavru prin procedee speciale. mumificaţie s.f. mumificare, muncă s.f. 11 lucru, treabă, lucrare, lucrat1, slujbă, honţăneală, meşteşug, <înv.> câştig, deală, la-boare. Munca stăruitoare şi pasionată este justificarea existenţei omului. 2 activitate, îndeletnicire, lucru, ocupaţie, preocupare, treabă, travaliu, operozitate, stare, rost, <înv.> îndeletnide, ocupare, preocupaţie. Munca sa în cercetare a fost răsplătită cu numeroase premii. 3 caznă, chin, efort, forţare, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciu-mare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvâmeală, morânceală, şerbie, şpăruia-lă, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, oste-ninţă, ostenit1, sforţă, strădare, strădănuială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstu-ire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţină muncă. 4 (înv. şi pop.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 5 (înv. şi pop.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. II (fiz.; înv.) momentvirtualv. Lucru mecanic virtual. muncel s.n. (geomorf.; reg.) v. Colină. Deluşor. munci vb. IV. I intr. (despre oameni) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, care indică obiectul muncii) a lucra, a meşteri, <înv.> a meşterui. Toată ziua munceşte. Munceşte de dimineaţă la motorul maşinii. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „la”i „cu”, care indică opera căreia cineva i se dedică sau uneltele utilizate) a lucra, a presta. Munceşte la noul său roman. Munceşte cu mistria. 3 a activa, â lucra. Munceşte în cadrul armatei. I11 refl. (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osâr-dui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâma, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se munceşte de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 2 tr. (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, muncire |1110 <înv. şi reg.> a osândi, a apăsa, a consuma2, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a opre-sa, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. îl munceşte situaţia în care se află. 3 refl. (despre oameni) a se obosi, a se osteni, a se trudi, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se coţobăni, a asuda. Se munceşte să câştige cinstit o pâine. 4 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schingiui. Tortura. 5 refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Pătimi. Suferi. 6 refl. (pop.; despre oameni) v. Căuta. încerca. Sili. Strădui. Vedea. 7 refl. (fiziol; reg.) v. Screme, muncire s.f. (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. muncit, -ă adj. I (agric.; despre terenuri agricole) cultivat, lucrat2. Pământul muncit dă roade bogate. I11 (despre oameni) trudit, <înv.> trudnic. Aceşti ţărani munciţi şi umiliţi o viaţă s-au răsculat. 2 (despre oameni) chinuit, consumat, frământat2, necăjit, trudit, zbuciumat, canonit, <înv.> necăjitor, trudnic. Este o femeie muncită pe care greutăţile familiale au doborât-o. 3 (înv.; despre fiinţe) v. Chinuit. Schingiuit2. Torturat, muncitor, -oare s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. lucrător, artefice, <înv.> robotnic, uvrier. Are muncitori buni în firma de construcţii. 2 s.m., s.f. (în filos. marxistă) proletar. 3 s.m. (art. muncitorul; înv.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat Spirit rău/Tartor. II adj. (despre oameni) activ, harnic, industrios, laborios, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, străduitor, vrednic, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abă-tător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sâmic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit. Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană muncitoare. muncitori'e s.f. (înv. şi pop.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. muncitorime s.f. (colect.) popor. Muncitorimea a ieşit în stradă pentru a cere măriri salariale. munculiţă s.f. (fam.) muncuşoară. muncuşoără s.f. (fam.) munculiţă, mundăn, -ă adj. (livr.) 1 v. Lumesc. 2 v. Laic. Lumesc. Mirean. Pământean. Profan, mungi'u s.m. (înv.) v. Lumânărar. municipalitate s.f. 1 (adm., jur.) municipiu, <înv.> eforia oraşului (v. eforie), eforie, magistrat, magistratură. Municipalitatea reprezintă organele administrative şi judiciare care conduc un oraş. 2 (rar) v. Municipiu, municipiu SJL1 municipalitate. Municipiul este un oraş mare, cu administraţie proprie, care se bucură de o anumită autonomie. 2 (adm., jur.) municipalitate, <înv.> eforia oraşului (v. eforie), eforie, magistrat, magistratură, munificent, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. munificenţă s.f. (livr.) v. Culanţă. Dărnicie. Generozitate. Mărinimie, muniţie s.f. (milit.; pop.) v. Armament Arme (v. armă). ^ munte s.m. 1 (geomorf.) masiv, pisc, plai, ţărm, <înv.> codru, promontoriu. Excursioniştii şi-au propus să urce muntele Ceahlău. 2 (geomorf) munte de gheaţă = aisberg, bloc de gheaţă (v. bloc1), gheţar plutitor. Vasul Titanic a eşuat ciocnindu-se de un munte de gheaţă. 3 (fin.) munte de pietate = casă de amanet (v. casă1), casă de lombard (v. casă1), lombard1. Muntele de pietate acordă împrumuturi garantate cu obiecte sau titluri de valoare. 4 (art.; anat.) muntele lui Venus = penii. Muntele lui Venus este proeminenţa mediană largă, acoperită cu păr, situată înaintea vulvei, care se continuă cu labiile mari. munteăn, -ă s.m., adj. 1 s.m. (în Ev. Med., în Ţara Rom.) plăieş. Muntenii erau locuitorii din regiunile de munte. 2 adj. (în opoz. cu „câmpenesc *) muntenesc. Are un costum popular muntean, specific moţilor. munteăncă s.f. (reg.) v. Mocancă. muntenăţ, -ă adj. (reg.; despre regiuni ţinuturi etc.) v. Montan. Muntos, muntenesc, -eăscă adj. muntean, muntenos, -oăsă adj. (înv.; despre regiuni, ţinuturi etc.) v. Montan. Muntos, munticel s.m. (geomorf.) muntişor, mun-tuleţ. muntişor s.m. (geomorf.) munticel, mun-tuleţ. muntos, -oăsă adj. (despre regiuni, ţinuturi etc.) montan, muntenat, <înv.> monta-nistic, muntenos. Are o vilă într-o zonă muntoasă splendidă. muntuleţ s.m. (geomorf.; rar) v. Munticel. Muntişor. mur1 s.m. (bot.) 1 (şi mur-negru) Rubus ca-esius şi Rubus plicatus; mărăcine-de-mu-re, <înv. şi reg.> rug, rug-de-munte, rug-de-mu-re, rug-de-pădure, murai, murar, muroi. 2 (înv. şi reg.) v. Dud. Dud-alb. Dud-negru (Morus alba şi Morus nigra). mur2 s.m. (constr.; latin.) v. Zid. mură vb. 1.1 tr. (culin.; compl indică anumite legume sau fructe) a saramura. A murat castraveţi pentru iarnă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică anumite legume sau fructe) a (se) acri, a (se) înăcri. Varza s-a murat. 3 tr. (pop.; compl indică piei de animale, blănuri) v. Argăsi. Tăbăci1. 4tr. (ind text.; reg; compl. indică plante textile) v. Descompune. Muia. Topi. murabit s.m. (relig.; în Ev. Med, în nordul Africii) marabiL Un murabit era un ascet musulman venerat ca un sfânt încă din timpul vieţii murahăz s.m. (polit.; înv.) v. Plenipotenţiar, murăi s.m. (bot.; reg.) v. Mur1. Mur-negru (v. mur1) (Rubus caesius şi Rubus plicatus). murăl, -ă adj. (a. plast.; despre picturi) parietal. Picturile murale se execută pe pereţi. murăr s.m. (bot.; reg.) v. Mur1. Mur-negru (v. mur1) (Rubus caesius şi Rubus plicatus). murare s.f. (culin.) 1 murat1, saramurare. Pentru murarea castraveţilor nu trebuie folosită prea multă sare. 2 acrire, înăcrire, murat1. După murare, varza se poate manca şi ca salată. murăt1 s.n. (culin.) 1 murare, saramurare. 2 acrire, înăcrire, murare. murăt2, -ă adj. 1 (despre anumite legume sau fructe) acrit, acru, înăcrit. Varza murată se foloseşte mai ales la sarmale. 2 (ind. text.; reg.; despre plante textile) v. Descompus. Muiat. Topit2. mură1 s.f. (bot.) 1 (şi mură-de-pădure, mu-ră-de-rug) pomiţă. Mura este fructul murului. 2 (înv. şi reg.) v. Dudă1. 3 (reg.) v. Afină. 4 (la pl; reg.) mure-roşii = mu-re-de-casă v. Zmeură. mură2 s.f. (reg.) 11 (anat.; la păsări) v. Pipotă. Rânză. Stomac măcinător. 2 (anat.) v. Amig-dală. Tonsilă. 3 (la pl; med.) mure limfatice v. Ganglion limfatic. Limfoganglion. Nodul limfatic. 4 (la pl. mure; anat; la unele animale) v. Momiţe (v. momiţă). II (la pl. mure; culin.) v. Ciorbă de burtă. mură3 s.f. (culin.; reg.) 1 v. Saramură. 2 v. Zeamă de varză. murătoâre s.f. (reg.) I (culin.) 1 (mai ales la pl. murători) v. Acritură. Murătură. 2 v. Saramură. II (tăb.) v. Argăseală. Argăsire. Argă-sit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1, murătură s.f. 1 (mai ales la pl. murături; culin.) acritură, murătoâre, truşie. A pus pentru iarnă multe borcane cu murături. 2 (tăb.; reg.) v. Argăseală. Argăsire. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1, murdăr, -ă adj. 11 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, jegos, maculat, mânjit, negru, nespălat, pătat, slinos, soios, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scârnav, sleit2, spurcat2, răpănos, năclăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, dervelit, feş-telit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, mocicoş, mozolit, mu-ruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scârn, smârceav, smârced, puturos. Cămaşa are gulerul murdar. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie murdar. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) jegos, mânjit, negru, nespălat, slinos, soios, janghinos, răpănos, rufos, urduros, căcăcios, gu-noios, îngălat, nelăut, solzos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, smârd, ciul, cotăzit, imos, lipos, lutos, mâzgos, mozolit, oacăr, perceat, piscoş, potâng, râpos2, soit, şiclit, tinos,<înv.> matuf, ordurier, şmu-ţig. S-a aşezat la masă cu mâinile murdare. Are călcâiele murdare. 3 (despre substanţe, materii etc.) impur, necurat, spurcat2. Apa din fântână nu poate fi băută întrucât este murdară. II fig. 1 (despre lumină) neclar, tulbure. Lumina din hol este murdară din 11111 muri cauza becului prăfuit. 2 (jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, incorect, necinstit, necorect, nelegal, neonest, oneros, lăturalnic, necurat, stângaci. Este implicat în afaceri murdare. 3 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mişelesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ruşinos, scelerat, ticălos, turpid, infect, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai murdare manipulări. 4 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenibr) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii murdare. 5 (despre oameni) corupt, mituit, plătit2, impur, pătat, mânjit. Este un politician murdar. 6 (despre oameni) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, infect, lamentabil, negru, sordid, reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om murdar. murdărişi vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. murdarlâc s.n. (înv.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. murdări vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) a (se) înnegri, a (se) jegoşi, a (se) macula, a (se) mânji, a (se) păta, a (se) slini, <înv. şi pop.> a (se) negri, a (se) scâmăvi, a (se) îngăla, a (se) năclăi, a se smoli, a (se) tăvăli, a (se) terfeli, a se caciori, a căldări, a (se) comânji, a se corfeli, a se corfoşi, a (se) derveli, a (se) feş-teli, a (se) lutoşa, a (se) mărdăgi, a (se) mocicoli, a (se) mocicoşi, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) piscoli, a (se) piscoşi, a (se) pricăji, a (se) slimui, a (se) sprehui1, a (se) tămânji, a (se) târnosi2, a (se) timburi, a (se) tocăni, <înv.> a (se) murdărişi, a (se) măscări1, a (se) căca. Transpiraţia i-a murdărit gulerul cămăşii. Hainele i s-au murdărit de la mizeria de pe şantier. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) a (se) mânji, a (se) mâzgăli, a (se) păta, a (se) umple, <înv. şi pop.> a (se) unge, a (se) vopsi, a (se) tăvăli, a (se) breza, a (se) cârcăli, a se corfeli, a se ima, a se imăla, a se imoşa, a (se) împospăia, a (se) mozoli, a (se) percea, a (se) tămânji. Şi-a murdărit mâinile cu păcură. Reparând maşina, mecanicul s-a murdărit de ulei pe haine. 3 refl. (tehn.; despre electrozi, piese ale unui sistem tehnic, mecanisme etc.) a se ancrasa, a se îmbâcsi. Motorul maşinii s-a murdărit şi abia mai funcţionează. II tr. fig. (compl indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a necinsti, a pângări, a profana, a întina, a mânji, a păta, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scâmăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi murdăreşte amintirea prin afirmaţiile făcute. murdărie s.f. 11 jeg, necurăţenie, soioşie, <înv. şi pop.> scârnăvie, măzăcie, porcărie, rapăn1, slin, soi2, <înv. şi reg.> imăciune, noroi1, tină, chirfoseală, co-mânjală, ghiră, hâră2, huimată, im, imală, imo-şală, izină, jig, jip2, lip, lut, mânjeală, mâzgală, mocicoşag, morceală, moşcoleală, muruială, muruire, negreală, negru, porcăreaţă, rapor, râp2, rugină, smoală, zăpor2, zgură, <înv.> murdarlâc, necurăţie, smârdă (v. smârd), smrad, smugă, soială, saloperie, porcăreală. Are mâinile pline de murdărie. 2 gunoi, impuritate, necurăţenie, <înv. şi pop.> spurcăciune, lepădătură, bucluc, goz, gozură, holoane, huimată, mozol2, smian, şteah, ştergură2, <înv.> şterc, imondice, ordură, trash. Balta este plină de murdării. Peste tot în curte sunt murdării. 3 (fiziol.) excrement, fecale, materie fecală, substanţă fecală, <înv. şi pop.> scârnăvie, rahat1, scăpău, scârnă, spurcat1, spurcăciune, caca, coco, treabă mare, gâli, screm, spurc, <înv.> scâmăve-nie, scremet, scaun, hândel, căcat, căcătură. II fig. abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sce-leraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice murdărie. murdărire s.f. 1 maculare, mânjire, pătare, mânjeală, <înv. şi pop.> terfeleală, mânjitură, terfelire, <înv. şi reg.> imare, feştelire, <înv.> terfelitură. Murdărirea hainelor este inevitabilă pe un şantier. 2 fig. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, pângărire, profanare, întinare, mânjire, pătare, terfelire, spurcare, pricăjire, scârnăvie. Murdărirea memoriei părinţilor este o impietate. murdărit, -ă adj. fig. (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis, dezonorat, discreditat, necinstit, pângărit, profanat, întinat, maculat, mânjit, pătat, terfelit, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui murdărite. mure s.f. (bot; reg.) v. Morcov (Daucus carota sativa). murg1 s.n. (înv. şi pop.) 1 (astron.) v. Auroră. Crepuscul. Zori1. 2 (în opoz. cu „răsărit”) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit Crepuscul, înserare. Seară. murg2, murgă adj. 1 (despre pârul sau despre culoarea unor animale, mai ales a cailor ori, p. ext., despre unele animale, mai ales despre cai) murgiu, pei1. Calul murg are părul castaniu-închis sau negru-roşcat. 2 (reg.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu. murgăn, -ă s.m.,s.f.,adj. (reg.) murgoci. Un bou murgan are pârul murg. murgeălă s.f. (înv. şi reg.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară, murgi vb. IV. intr. (înv. şi reg.) v. Amurgi, însera. întuneca. Scăpăta. murgflă s.n. (reg.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară, murgit s.n. (reg.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară, murgiu, -ie adj. (reg.) 1 (despre părul sau despre culoarea unor animale, mai ales a cailor ori,p. ext, despre unele animale, mai ales despre cai) v. Murg2.2 (despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu, murgoci s.m., adj. (reg.) 1 s.m., adj. murgan. 2 s.m. (zool) v. Larvă. 3 s.m. (iht.) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). murgoi s.m. (iht.; reg.) 1 v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). 2 v. Cosac (Abramis ballerus). 3 v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). murguleţ s.m. (zool) murguşor, murguţ, murguş, murguşel. murguş s.m. (zool; reg.) v. Murguleţ. Murguşor. Murguţ. murguşel s.m. (zool; reg.) v. Murguleţ. Murguşor. Murguţ. murguşor s.m. (zool) murguleţ, murguţ, murguş, murguşel. murguţ s.m. (zool.) murguleţ, murguşor, murguş, murguşel. muri vb. IV. intr. 11 (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pris-tăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni, a o mierli, a se răci. Eminescu a murit în 1889, după o boală grea. 2 (despre oameni) a pieri, a cădea, a pica2. Mulţi soldaţi au murit la datorie. 3 (mai ales fig.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) a se fana, a se îngălbeni, a se ofili, a păli2, a pieri, a se trece, a se usca, a se veşteji, a desflori, a se prăji, a se gălbeni, a lâncezi, a se opări, a tânji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a seca, a secătui, a se feşteli, a se mârcezi, a se pâhăvi, a se petrece, a se posmăgi, a se probăjeni, a se probozi, <înv.> a se zâmi, a se devitaliza, a se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba moare spre sfârşitul toamnei. Câteva flori din glastră au murit din cauza căldurii excesive. II fig. 1 (despre stări, senzaţii etc.) a dispărea, a înceta, a pieri, a se sfârşi, a adormi, a se destrăma, a seca, a se topi. Entuziasmul lui a murit din cauza dezinteresului celor din jur. 2 (despre visuri, speranţe etc.) a dispărea, muribund |1112 a se aneantiza, a se demola, a se distruge, a se nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a se sfărâmă, a se spulbera, a se stinge, a se strivi, a ucide, a se zdrobi. Speranţele ei nu au murit în urma eşecului avut. muribund, -ă s.m., s.f., adj. agonizant, <înv.> murind, muritor. Medicii nu-i mai pot face nimic, deoarece este muribund. murind, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) v. Agonizant. Muribund. murişoâră si. (bot.) muriţă. muritor, -oare adj., s.m., si. 1 adj. (despre fiinţe) pieritor, <înv.> mortac, mortal, putrezi-tor. Toate fiinţele sunt muritoare. 2 s.m., si. om, pământean, terian. Niciun muritor nu a mai intrat în această peşteră. 3 adj., s.m., s.f. (înv.) v. Agonizant. Muribund, muriţă si. (bot.; pop.) v. Murişoâră. muriu, -i'e adj. (reg.; despre culori, obiecte, lucruri etc.) v. Negru. murlui vb. IV. tr. (constr.; reg.; compl. indică pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipi. Murui. murluiălă s.f. (constr.; reg.) v. Muruială. murmui'vb. IV. intr. (înv.; despre ape curgătoare) v. Clipoci1. Murmura. Suna. Susura. Şopoti. Şuşoti. Şuşui. murmuiălă si. (rar) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuier. Zumzet. Zvon1, murmui't s.n. (înv.) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuier. Zumzet. Zvon1, murmuitor, -oăre adj. (înv.; despre ape curgătoare) v. Murmurător. Murmurând. Susu-rător. Şopotitor. Şoşoitor. Şuşuitor. murmur s.n. 11 susur, zumzet, zvon1. De afară răzbate un murmur nedesluşit de glasuri. 2 protest, crâcneală, crâcnire, crâcnit, cârteală, gălăgie, <înv.> mustrare, răpştire, răpştitură, strigare, vreavă. Deşi mulţimea începuse să se agite, nu se auzea încă niciun murmur. I11 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, sunet, susur, susurare, şâşâ-it, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude murmurul frunzelor în bătaia vântului. 2 clipoceală1, clipocire1, clipocit, foşnet, susur, susurare, şopot, şoşoit, şuiet, zumzet, zvon1, murmuiălă, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> murmuit, sun, şoaptă. în poiană se aude murmurul unui izvor de munte. murmură vb. 1.1 tr. 1 a îngâna, a şopti, a şuşoti, a şuşui, a şopăcăi, a şopăi, a şoşoi2, a şâgni, a şopoti, a adia. Se auzea glasul unui copil care murmura un cântec. Bătrâna murmura o rugăciune. 2 (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a boscorodi, a blodogori, a bufni, a cârcâi, a dondăni, a tolocăni, a bălmăji, a hârâi, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a bosconi, a bumbura, a colobuţi, a dicăi, a îmbălmăji, a îngăla, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a pâtcăi, a slomni, a şondoroi, a tolontăi, a tivii, a molfai, a zbâmâi, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. Murmură ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce murmură copilul. II intr. 1 (despre oameni) a se plânge, a cârti, <înv. şi reg.> a tânji. Ai greşit! Te rog nu murmura! 2 (despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) protesta, a cârti, a crâcni, a bleşti, <înv.> a răpşti, a rezona, a vicleni, a vorovi, a bâzâi, a vâşca, a mârâi. Agitată şi nemulţumită, mulţimea a început să murmure. III intr. 1 (despre ape curgătoare) a clipoci1, a suna, a susura, a şopoti, a şuşoti, a şuşui, a zgomota, a zvoni, a zurui, a zuzui, a corcăi, a licări, a ujui, <înv.> a murmui, a şopti. Apa izvorului murmură. 2 (reg.; despre urşi) v. Mormăi1, murmurăt, -ă adj. (despre glas, vorbe, sunete etc.) îngânat, mut, şoptit2, şoptitor, şuşuit2, şopotind, şopotit, şoptos, umbrit. îi spune ceva cu glas murmurat. murmurător, -oăre adj. 1 (despre ape curgătoare, vânt sau despre alte elemente ale naturii) murmurând, susurător, şopotitor, şoşoitor, şuşuitor, <înv.> murmuitor, susuros, şoptitor. în apropiere se aude un izvor murmurător. 2 (despre frunze, ierburi etc.) foşnitor, fremătător, sunător, susurător, şopotitor, şoşoitor, şuşuitor, <înv.> susuros, şoptitor, frisonant. Frunzele tremură murmură-toare în bătaia vântului. murmurând, -ă adj. (despre ape curgătoare, vânt sau despre alte elemente ale naturii) murmurător, susurător, şopotitor, şoşoitor, şuşuitor, <înv.> murmuitor, susuros, şoptitor. murmureală si. (rar) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuier. Zumzet. Zvon1, muroi s.m. (bot; reg.) v. Mur1. Mur-negm (v. mur1) (Rubus caesius şi Rubus plicatus). mursă si. 11 (mai ales pop.) lapte de miere. Mursa este apa îndulcită cu mierea obţinută prin spălarea fagurilor storşi. 2 (bot; la plante; pop.) v. Măduvă. Sevă. Suc. 3 (reg.) v. Hidromel. Mied. 4 (reg.) v. Must. 5 (reg.) v. Sirop. II (anat; la dinţii cailor şi ai altor animale erbivore; reg.) v. Mişină. mursecă vb. 1.11 tr. (înv. şi reg.; despre animale sălbatice sau despre câini; compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului br) v. Rupe. Sfârteca. Sfâşia. 2 intr. (reg.; despre fiinţe) v. Clefâi. Molfai. Plescăi. 3 tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 4 tr. (reg; compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. înălbăstri. învineţi 5 tr. (reg.; compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. 6 tr. (reg.; compl indică aluat) v. Frământa. Plămădi. II tr. fig. (reg.; compl. indică fiinţe sau forţa br fizică ori psihică) v. Consuma2. Epuiza. Extenua. Frânge. Istovi. Omorî. Rupe. Seca. Secătui. Sfărâmă. Sfârşi. Slei. Solicita. Stinge. Stoarce. Suge. Surmena. Topi. Vlăgui. Uza. Zdrobi, mursecăre si. (înv. şi reg) v. Sfârtecare. Sfâşiere. mursecăţ, -ă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Sfârtecat. Sfâşiat. munrivb. IV. 1 tr. (constr.; compl indică pereţii unei case ţărăneşti) a lipi, <înv. şi reg.> a spoi, a dâpli, a lutui, a măltări, a măzălui, a mânji, a murlui, a şimitui, a tencui Primăvara, înainte de a vărui, femeile de la ţară muruiescpereţii casei 2 tr., refl. (reg; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări Păta. muruiălă si. I (constr.) lipire, muruire. Primăvara, înainte de a vărui, femeile de la ţară fac muruiala pereţilor casei. II (concr.) 1 (constr.) cir2, imală, mâzgală, mocirlă, murluiălă, văcălaş. Pereţii casei se lipesc cu muruială, pentru a astupa crăpăturile. 2 (constr.; reg.) v. lipitură. 3 (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 4 (constr.; înv.) v. Lapte de var. Var. murufre si. 1 (constr.) lipire, muruială. 2 (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, muruit, -ă adj. 1 (constr.; despre pereţii unei case ţărăneşti) lipit2, <înv. şi reg.> spoit2. înainte de a vărui, a lăsat să se usuce bine pereţii muruiţi. 2 (constr.; reg.; despre pereţi, încăperi, clădiri etc.) v. Spoit2. Văruit2. 3 (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid, muruli vb. IV. tr., refl. (med., med. vet; reg.; compl sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti musaadeă si. (turc.; înv.) 1 v. Bunăvoinţă. Comprehensiune. îngăduinţă. înţelegere. Mărinimie. Milă. 2 v. Favoare. Protecţie, musafereă si. (turc.; înv.) 1 v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. 2 (constr. cu vb. „a se duce”, „a veni” şi precedat mai ales de prep. „în”) v. Vizită. musafir, -ă s.m., si. 1 invitat, oaspete, poftit2, vizitator, ospeţime, gost, ospătoi, ospecioi, Vindic, <înv.> stranie, vizită. A avut foarte mulţi musafiri la ziua onomastică. 2 (rar, la spital, închisoare etc.) v. Vizitator. 3 (reg.) v. Nuntaş. Oaspete, musafirlâc s.n. (turc.; înv.; constr.cu vb. „a se duce”, „a veni” şi precedat mai ales de prep. „în) v. Vizită. musai adv. (modal; pop. şi fam.) v. Morţiş. Neapărat Negreşit Numaidecât. Obligatoriu, musă s.f. (culin.) frişcă1. îi plac foarte mult prăjiturile cu musă. muscăl1 s.m.,s.n. 1 s.m. (înv. şi pop.) v. Rus3. 2 s.m. (înv. şi reg.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu. 3 s.n. (transp.; înv. şi reg.) v. Birjă. Trăsură. muscăl2 s.n. (muz.; înv. şi pop.) v. Nai. muscalagiu sjn.,s.n. (muz; înv. şi pop.) 1 s.m. v. Naist. 2 s.n. v. Nai. muscalâc s.m. (iht; reg.) v. Barbun (Mullus barbatus). muscălcă si. (înv.) v. Rusoaică. muscăn s.m. (iht.; reg.) v. Fufe. Plevuşcă. So- rean (Leucaspius delineatus). muscăr s.m. 11 (omit.; şi muscar-cenuşiu, muscar-sur) Muscicapa striata; gealat. 2 (omit.) muscar-mic = muscar-roşiatic = 1113| mustătoare muscar-roşu = Muscicapa parva; gealat, gea-lat-roşiatic. 3 (entom.; reg.) v. Viermănar (Sarcophaga carnaris). 4 (bot.; reg.) v. Bure-te-pestriţ. Muscariţă. Pălăria-şarpelui (v. pălărie) (Amanita muscaria). II (reg.) v. Albinar. Apicultor. Prisăcar. Stupar. muscariţă s.f. (bot.) Amanita muscaria; bu-rete-pestriţ, pălăria-şarpelui (v. pălărie), burete-şerpesc, burete-veninos, izmănar, mus-car, muscerici. muscăt adj. invar, (despre fructe) busuioc, tămâios, busuiocesc, muşcătar, muş-cătareţ, muşcăţel1. A cumpărat nişte pere muscat. muscă s.f. I (entom) 1 (şi muscă-de-casă) Musca domestica; <înv. şi reg.> muşiţă, bâză,borz, ganţă, gâză, <înv.> muşină. 2 muscă-albastră = muscă-de-came = muscâ-mare = (art.) mus-ca-hoiturilor = Calliphora vomitoria; boanză, boamă, gâză-de-came, musca-hanţului, muscă-năzdrăvană, muscoi; muscă-beţivă = muscă-de-poamă=muscă-de-struguri=mus-că-de-vin = Drosophilafunebris sau Drosophila fenestrarum; beţivă (v. beţiv), musculiţă-beţivă, musculiţă-de-oţet, musculiţă-de-vin, muscu-ţă-de-vin, muşiţă; muscă-columbacă = Simidium columbaczensis; goangă-de-marhă, mus-că-d-a-mică, muscă-de-şarpe, muscă-năprasni-că, muscă-otrăvitoare, muscă-rea, muscă-veni-noasă; muscă-de-baligă = muscă-de-gunoi = muscă-verde = Musca Caesar, muşiţă; muscâ-de-cal=muscă-veninoasă=muscă-ver-de = (art.) musca-cailor = musca-calului = musca-câinelui=musca-vitelor- Gastrophilus equi; streche, strechea-cailor (v. streche), trân-tor-de-cai, <înv. şi reg.> sclepţ, sdepţ-crăiesc, bânzar-de-câmp, gâza-calului (v. gâză), mus-că-căiască, muscă-câinească, muscă-rea, muscoi, tăun; muscă-de-cireşe=Rhagoletis cerasi; mus-culiţa-rireşelor (v. musculiţă); muscă-neagră = Musca corvina; muscuţă; muscă-scorpion = Panorpa; panorpa; (art.) musca ţeţe - Gbssina palpalis; ţeţe; (reg.) muscă-albastră = mus-că-de-hoit= muscă-de-viermi=muscă-vânătă =muscă-veninoasă=muscă-verdev. Viermănar (Sarcophaga carnaris); muscă-căiască = muscă-câinească = muscă-rea v. Musca-calului. Musca-cailor. Musca-câinelui. Musca-vitelor. Muscă-de-caL Muscă-veninoasă. Muscă-verde. Streche. Strechea-cailor (v. streche). Trân-tor-de-cai (Gastrophilus equi); muscă-d-a-mică = muscă-de-şarpe=muscă-năprasnică - muscă-otrăvitoare = muscă-rea=muscă-veninoasă v. Muscă-columbacă (Simulium columbaczensis); muscă-de-bâzai = muscă-de-bâzăit = muscă-de-bâzdărit=muscă-de-marhă = (art) musca-bouluiv. Streche. Strechea-vitelor (v. streche) (Hypoderma bovis); muscă-de-bâzdărat= muscă-mărhască = muscă-oarbă - muscă-tă-unăv. Tăun (Tabanus bovinus); muscă-de-cal v. Căpuşă (Ixodes ricinus); muscă-năzdrăvană = (art.) musca-hanţului v. Musca-hoiturilor. Muscă-albastră. Muscă-de-came. Muscă-mare (Calliphora vomitoria). 3 muscâ-de-pădure = muscă-verde = Syromastes marginatus; ploşniţă-de-câmp, goangă-pudoasă,ploşniţă-găl-bioară, ploşniţă-sură. 4 muscă-de-brad -Bos-trychus typographus; car-de-pădure (v. car1), vierme-de-lemn. 5 (înv. şi pop.) v. Albină (Apis meUifica). 6 (pop.) v. Gânganie. Gâză. Hexapod. Insectă. 7 (reg; adesea determ. prin „de albine”, „destup’) muscă-marev. împărăteasa-albinelor (v. împărăteasă). împărăteasă. Mama-albinelor (v. mamă). Mamă. Matcă. Regină. 8 (înv.) mus-că-ţânţară v. 'ţânţar (Culex pipiens). II (anat.) 1 (la dinţii cailor şi ai altor animale erbivore; reg.) v. Mişină. 2 (arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). III (milit.; la arme de foc; reg.) v. Cătare. Miră. muscălesc, -eăscă adj. (înv. şi pop.) v. Rus3. Rusesc. muscăleşte adv. (modal; înv. şi pop.) v. Ruseşte, muscăloăică s.f. (înv.) v. Rusoaică, muscănel s.m. (iht.; reg.) v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). muscărîe s.f. (colect) muscărime. muscări'me s.f. (colect.) muscărie. în cameră era o muscărime de nesuportat. muscerici s.m. pl. (reg.) 1 v. Burete-pestriţ. Muscariţă. Pălăria-şarpelui (v. pălărie) (Amanita muscaria). 2 muscerici-galbeniv. Dediţei-gal-beni (v. dediţel). Floarea-Paştilor (v. floare). Floarea-Paştilor-galbenă (v. floare). Floarea-pă-sărilor (v. floare). Floarea-vântului-galbenă (y. floare). Găinuşă. Găinuşă-galbenă. Gălbenele (v. gălbenea). Păştiţă (Anemone ranunculoides). muscoi s.m. (reg) I (entom.) 1 v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). 2 v. Musca-calu-lui (v. muscă). Musca-cailor (v. muscă). Mus-ca-câinelui (v. muscă). Musca-vitelor (v. muscă). Muscă-de-cal. Muscă-veninoasă. Muscă-verde. Streche. Strechea-cailor (v. streche). Trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 3 v. Musca-hoiturilor (v. muscă). Muscă-albastră. Muscă-de-carne. Muscă-mare (Calliphora vomitoria). 4v. Tăun (Tabanus bovinus). 5 v. Viermănar (Sarcophaga carnaris). 6 mus-coi-de-câmp v. Streche. Strechea-vitelor (v. streche) (Hypoderma bovis). II (iht.) v. Mrea-nă (Barbus barbus). musculăt, -ă adj. (despre oameni şi despre unele animale) musculos, <înv.> muşchios, înfăşurăt2. musculatură striată s.f. (anat) muşchi scheletic (v. muşchi1), muşchi striat (v. muşchi1). Musculatura striată determină mişcarea diferitor părţi ale scheletului. musculiţă s.f. (entom.) 1 muscuţă, muscuşă. 2 musculiţă-beţivă = musculiţă-de-oţet = musculiţă-de-vin = Drosophila funebris sau Drosophila fenestrarum; beţivă, muscă-beţivă, muscă-de-poamă, muscă-de-struguri, muscă-de-vin, muscuţă-de-vin, muşiţă. 3 (art.) musculiţa-cireşelor=Rhagoletis cerasi; muscă-de-cireşe. musculos, -oâsă adj. 11 (despre oameni şi despre unele animale) musculat, <înv.> muşchios, înfăşurăt2. Tânărul este musculos pentru că face sport de performanţă. Caii de tracţiune sunt musculoşi. 2 (despre părţi ale corpului fiinţelor) cărnos. Pieptul este partea cea mai musculoasă a găinii. 3 (despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) legat4, robust, solid, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, încheiat, pulpos. Bărbatul are un trup musculos, ca de atlet. 4 (în opoz. cu „osos”, „slab”; despre corp sau despre părţi ale lui) gras, împlinit, plin, rotofei, rotund, rotunjit, cărnos. Femeia are forme musculoase. II fig. (despre fiinţe, în special despre oameni) potent, puternic, robust, solid, tare, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, pietros, verde, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană musculoasă, care munceşte din greu. muscuros, -oâsă adj. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat. Pătat Slinos. Soios. Sordid. muscuşă s.f. (entom.; pop.) v. Musculiţă. Muscuţă. muscuţă s.f. (entom.) 1 musculiţă, muscuşă. 2 Musca corvina; muscă-neagră. 3 muscuţă-de-vin = Drosophilafunebris sau Drosophila fenestrarum; beţivă (v. beţiv), muscă-beţivă, muscă-de-poamă, muscă-de-struguri, muscă-de-vin, musculiţă-beţivă, musculiţă-de-oţet, musculiţă-de-vin, muşiţă. muselină si (ind text.) tulpan, <înv.> mul3, musul. în sufragerie are perdele de muselină. museredă s.f. (înv.) v. Bârfa. Bârfeală. Bâr-fire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defaimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. musical ['mjuzkal] s.n. comedie muzicală (v. comedie1). în musical scenele vorbite alternează cu numere muzicale şi coregrafice. musiu s.m. (fran.; astăzi iron.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domn. muslim s.m. (relig.; turc.; înv.) v. Mahomedan. Musulman. musor s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. must s.n. 11 pişat, pişălău, mujdar, mursă, mustalău, mustăraie, mustăreaţă, mustărie, musteală, mustoare, pişătoare. Mustul este zeama care se scurge din gunoiul vitelor. 2 (pop.) v. Cidru. 3 (bot.; la plante; pop.) v. Măduvă. Sevă. Suc. 4 (reg.) v. Hidromel. Mied. II (med; reg) v. Lichen. Păducel. mustalău s.n. (reg.) v. Must mustăţă s.f. 1 (la oameni) lipitoare (v. lipitor). Poartă mustaţa cu vârfurile răsucite în sus. 2 (zool; la unele mamifere) antenă, vibrisă. Artropodele au mustăţi. 3 (bot.; la cereale; pop.) v. Barbă. Ţeapă. Ţep. 4 (bot.; la porumb; pop.) v. Mătase. Mătase-de-porumb. Mătasea-porumbului (v. mătase). mustăcer s.m. (bot.; reg.) v. Butaş, mustăcios adj. (despre bărbaţi) deşliu. în compartiment a urcat un bărbat în vârstă, mustăcios. mustărâie si. (reg.) v. Must mustăreăţă si. 1 (bot.; la plante; pop.) v. Măduvă. Sevă. Suc. 2 (reg.) v. Must. 3 (biol; la ovine; reg.) v. Usuc. mustăreţ s.m. (bot.; reg.) v. Jugastru (Acer campestre). mustărie s.f. (reg.) v. Must. mustătoâre si. (bot.; reg) v. Trepădătoare (v. trepădător) (Mercurialis annua). musteală |1114 musteală s.f. (reg.) 1 v. Must. 2 (colect.; vit.) v. Mustuitură. musti vb. IV. 1 tr. (vit.; compl. indică struguri) a mustui, a mujdi, a sticiui, a ştercui. A mustit strugurii într-un cazan. 2 intr. (despre corpuri materii etc. care conţin sau care absorb lichide) a zemui. Nu a scurs bine caşul, de aceea musteşte. 3 intr. (despre lichide, mai ales despre apă) a buşni, a chifti, a smârci. Pentru că a plouat mult, apa musteşte în pământ. 4 intr. (med, med. vet.; pop.; despre răni, plăgi etc.) v. Curge. Puroia. Supura. 5 intr. (despre ape, râuri etc.) v. Creşte. Mări. Ridica. Umfla. mustitâr s.n. (vit.; reg.) v. Mustuitor. mustoăre s.f. (reg.) v. Must. mustos, -oăsă adj. (despre fructe şi legume) moale, suculent, zemos, molicel, molicică. îi plac perele mustoase. mustră vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a judeca, a moraliza, a ruşina, <înv. şi pop.> a obrăzi, a probozi, a sfădi, a sur-chidi, a tolocăni, a bodogăni, a socri, a şmotri, <înv. şi reg.> a înfrunta, a ofârli, a oropsi, a probăzui, a stropoli1, a toi3, a aşculi, a bănui, a carvosi, a cârti, a docăni, a hui, a libăzi, a mogorogi, a moronci, a otrăţi, a tătă-rî, a târfei, a vrevi, <înv.> a obidi, a observa, a preobrăzi, a prihăni, a prociti, a vădi, a reprehenda, a reprimanda, a bălăcări, a buzdugăni, a freca, a perdăfui, a răfui, a săpuni, a scutura, a căţănăi, a dărăci, a puţui, a spumui, a tigheli, a flitui. L-a mustrat pentru că a lipsit de la şcoală. 2 refl. impers. (reg.) v. Afirma. Auzi. Spune. Şopti. Vorbi. Zice. Zvoni. 3 tr. (înv.; compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) v. Abzice. Blama. Condamna. Dezaproba. Dezavua. Proscrie. Reproba. Respinge. Sancţiona. Stigmatiza. Vitupera. 4 tr. (înv.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni; de obicei urmat de o prop.compl. dr.) v. Ameninţa. Avertiza. 6 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Afronta. Brava. înfrunta. Sfida. Sfrunta. mustrare s.f. 1 certare, dojenire, sfadire, stropoleală2, suduială, vuiet, <înv.> suduire. Acceptă orice mustrare de la mama sa. 2 admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, imputaţie, morală, observaţie, reproş, admonestaţie, admoniţiune, reprehensiune, beşteleală, muştruluială, ocară, stropşeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutădune, înfruntădune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objur-gaţie, reprimandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scutu-rătură, puţuială, puţuitură, înghimp, tărbăceală. Mustrarea părinţilor l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile. 3 căinţă, părere de rău, pocăinţă, regret, remuşcare, compuncţiune, contriţiune, penitenţă, pocăială, tristeţe, <înv.> căială, căire, pocaianie, smerenie, epitimie1, repentir, înfrângere. Mustrarea târzie nu foloseşte nimănui. 4 (înv.) v. Murmur. Protest 5 (înv.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală Păcat Vină Vinovăţie, mustrăt, -ă adj. (despre oameni) certat, dojenit, judecat. Elevii mustraţi şi-au îndreptat comportarea. mustră s.f. (milit.; înv. şi pop.) v. Instrucţie, mustrător, -oăre adj. (despre ton, vorbe, priviri etc. ale oamenilor) dojenitor. Mama îi aruncă băieţelului o privire mustrătoare. mustrai vb. IV. tr. (pedag.; înv.; compl. indică mai ales adolescenţi, copii) v. Instrui. învăţa, mustui vb. IV. tr. (vit.; compl. indică struguri) a musti, a mujdi, a sticiui, a ştercui. mustuiălă s.f. (colect.; vit.; pop.) v. Mustuitură mustuitor s.n. (vit.) mai3, mâtcă, mus-titor, storcător, stroncănitor, stropşitoare, sul, ştie, ştircă, toiag, zdrobşer, zdromş, <înv.> zdrobitor. Cu ajutorul mustuitorului se zdrobesc strugurii în butoi, în hârdău etc. mustuitură s.f. (colect.; vit.) mustuiălă, musteală. Mustuitură este formată din strugurii zdrobiţi, înainte de a fi storşi la teasc. musucel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Sângele-voini-cului (v. sânge) (Nigritella rubra). 2 v. Sânge-le-voinicului (v. sânge) (Nigritella nigra). musul s.n. (ind. text.; înv.) v. Muselină musulmăn,-ăs.m.,s.f.,adj. (relig.) 1 s.m., s.f. mahomedan, necredincios, păgân, <înv.> agarean, busurman, ismailitean, muslim. Musulmanii sunt adepţii mahomedanismului. 2 adj. islamic, mahomedan, islam, turcesc, <înv.> ismailitean, maho-metanicesc, mahometesc, mohametesc. Religia musulmană a fost întemeiată de profetul Ma-homed. 3 s.m., adj. mahomedan, <în Ev. Med., în Europa Apuseană) sarazin. Occidentalii îi numeau musulmani pe locuitorii de religie islamică din vestul Europei şi din Africa. musulmam'sm s.n. (relig.) islam, islamism, legea lui Mahamed (v. lege), mahomedanism, religia mahomedană (v. religie), <înv.> maho-metism, semilună. Musulmanismul este un cult religios întemeiat de Mahomed în sec. al VH-lea, ale cărui dogme sunt cuprinse în Coran. muşamă s.f. 1 (ind text.) mucava, pânză cernită, pânză de ceară, pânză de piele. Are în bucătărie o faţă de masă din muşama. 2 (j. folc.) mânioasă (v. mânios). Muşamaua este un dans popular vioi, care se joacă în cerc. 3 (arg.) v. Buzunar. 4 (arg.) v. Portmoneu. Portofel. muşamaliză vb. I. tr. (compl. indică greşeli, fapte reprobabile etc. ale unei persoane sau lipsuri, nereguli etc.) a mitocosi, a cocoloşi. Mamele, de obicei, muşa-malizează poznele copiilor. muşamalizăre s.f. a încolţi, a ţicura. Ţânţarii l-au muşcat de obraz. 3 tr. (despre plante urzicante; compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor) a ciupi, a pişcă, a urzica. Urzicile o muşcă pe mână când le culege. 4 intr. (despre obiecte, instrumente etc.) a smulge. Cuţitul strungului muşcă din suprafaţa metalului. II tr. fig. 1 (despre sentimente, porniri etc.; compl. indică oameni) a îndemna, a aţâţa, a îmboldi, a arde, a atinge, a împunge, a încolţi, a înghimpa, a înţepa, a pişcă, a săgeta, a şfichiui. L-a muşcat cu vorbe usturătoare. muşcăre s.f. muşcat, muşcătură1, muşcat s.n. 1 muşcare, muşcătură1. 2 (art.; bot.) muşcatul-dracului = a Scabiosa colum-baria şi Scabiosa lucida; lipcă, liză, pantazie, pene-domneşti (v. pană), petac, puturoasă (v. puturos). 2 (şi muşca-tă-creaţă, muşcată-încrestată) Pelargonium radula; pelargonie, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant Cronica teatrală este muşcătoare. 3 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant Este un pamfletar muşcător, dar foarte talentat. muşcătură1 s.f. 11 muşcare, muşcat. Muşcătura unui animal sălbatic este foarte periculoasă. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de" care indică felul) gură, îmbucătură, înghiţitură, ghiorţăitură, bucătură, dumicat, buşcă. După o muşcătură de musaca i s-a făcut râu. 3 (constr.; reg.) v. Cheotoare. încheietură. II fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiui-tură, ţep, ţepuşă. Muşcăturile pamfletarului nu iartă pe nimeni. muşcătură2 s.f. (bot; reg.) v. Muşcată1 (Pe-largonium odoratissimum). muşcăţel1 s.m., adj. (bot.; reg.) 1 s.m. v. Nucşoară. 2 adj. (despre fructe) v. Busuioc. Muscat. Tămâios. muşcăţel2 s.m. (bot; reg.)v. Muşcată1 (Pelar-gonium odoratissimum). muşchi1 s.m. (anat.) muşchi constrictor = <înv.> muşchi strângător, strângător. Muşchii constrictori închid orificiile naturale din corpul vieţuitoarelor; muşchi extensor = extensor. Muşchiul extensor ajută la extensia unei structuri anatomice; muşchi involuntar = muşchi neted; muşchi neted = muşchi involuntar. Muşchii involuntari sau netezi formează pereţii organelor cavitare, producând contracţii lente care nu se află sub controlul voinţei; muşchi pectoral = pectoral. Muşchiul pectoral este inserat pe primele şase cartilaje costale, pe claviculă şi pe humerus; muşchi piramidal = piramidalul (v. piramidal) Muşchiul piramidal este un muşchi al abdomenului; muşchiplantar = plantar1. Muşchiul plantar pune în mişcare degetele de la picioare; muşchi rotatoriu = rotatoriu. Muşchiul rotatoriu permite răsucirea unui os în jurul axei sale; muşchi scalen = scalen. Muşchii scaleni sunt cei trei muşchi egalii în formă de triunghi scalen, situaţi între vertebrele cervicale şi primele două perechi de coaste; muşchi scheletic = muşchi striat = musculatură striată. Muşchii scheletici determină mişcarea diferitor părţi ale scheletului; (înv.) muşchi strângătorv. Muşchi constrictor. muşchi2 s.m. I (bot) 1 Lichen islandicus; li-chen-de-Islanda,lichen-islandic Uchen islandicus. 2 (reg.) v. Măcriş (Oxalis acetosella). 3 (reg.) v. Şerpariţă. Şerpânţă. Şoaldină (Sedum acre). 4 (reg.) muşchi-alb=muşdu-de-lemn v. Mătrea-ţă-de-arbori (Usnea barbata); muşchi-creţ = muşchi-de-munte v. Lichen; muşchi-de-apă v. Mătasea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia); muşchi-de-fântână v. Fierea-pământului (v. fiere). Gălbează (Marchantia polymorpha); muşchi-de-pământ v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). II (reg.) 1 v. Hat1. Hotar. Răzor. 2 v. Brazdă. Răzor. Strat muşchios, -oăsă adj. 1 (reg.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 2 (înv.; despre oameni şi despre unele animale) v. Musculat. Musculos, muşchişor s.m. (anat.) muşchiuleţ. muşchiuleţ s.m. (anat.) muşchişor. muşeţel s.m. I (bot.) 1 Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita; camomilă, ro-maniţă, romaniţă-bună, romaniţă-mică, gălbenică, mărună, măruncă, mătrice, mătricea, morună, pâinea-oii (v. pâine), roman1, români-că, romonel, tămâiţă. 2 (reg.) v. Floarea-raiului (v. floare) (Chrysanthemum cinerariifolium). 3 (reg.)v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). 4 (reg.) v. Siminoc (Helichrysum arenarium). 5 (reg.) v. Romaniţă-mare (Anthemis nobilis). 6 (reg.) muşeţel-prostv. a Romaniţă-de-câmp (Anthemis arvensis); b Romaniţă-neadevărată. Romaniţă-nemirositoare (Matricaria inodora); c Romaniţă-puturoasă (Anthemis cotula). II (anat.; arg.) v. Vulvă. muşină vb. I. (reg.) 1 tr. (despre animale) v. Adulmeca. Mirosi. 2 intr., refl. (despre oameni) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moşmoni. Ticăi2. muşină s.f. (entom.) 1 (colect.; înv. şi reg.) v. Muşiţă. 2 (reg.) v. Molie (Ţinea). 3 (reg.) v. Viermănar (Sarcophaga carnaris). 4 (înv.) v. Muscă. Muscă-de-casă (Musca domestica). 5 (înv.) v. Tanţar (Culex pipiens). muşimţă s.f. (entom.; reg.) 1 v. Molie (Ţinea). 2 (colect.) v. Muşiţă. muşiţă s.f. I (entom.) 1 Drosophilafunebris sau Drosophila fenestrarum; beţivă (v. beţiv), muscă-beţivă, muscă-de-poamă, muscă-de-struguri, muscă-de-vin, musculiţă-beţivă, musculi-ţă-de-oţet, musculiţă-de-vin, muscuţă-de-vin. 2 (colect.) <înv. şi reg.> muşină, muşiniţă. Muşiţa este o grămăjoară de ouă depuse, vara, de unele muşte, pe carnea proaspătă sau pe cadavre. 3 (înv. şi reg.) v. Muscă. Muscă-de-casă (Musca domestica). 4 (reg.) v. Molie (Ţinea). 5 (reg.) v. Muscă-de-baligă. Muscă-de-gunoi. Muscă-verde (Musca Caesar). 6 (reg.) v. Streche. Strechea-oilor (v. streche) (Oestrus ovis). 7 (înv.) v. Tanţar (Culex pipiens). II mucegai, mucezeală, mucezitură, mucoare, mucureală, mucurit, plesneveală, sfoiag, sfoie-geală, <înv.> putregai Pâinea s-a acoperit cu un strat de muşiţă. muşlui vb. IV. tr. (despre animale) v. Adulmeca. Mirosi. muştar s.m., adj., invar., s.n. I s.m. (bot.) 1 {şi muştar-de-câmp, muştar-sălbatic) Brassica sinapis; hrenoasă, rapiţă-de-câmp, rapi-ţă-de-muştar, rapiţă-sălbatică, <înv.> horciţă. 2 (şi muştar-alb, muştar-bun) Brassica alba; rapiţă-albă,rapiţă-de-muştar. 3 (şi muştar-de-câmp, muştar-negru) Brassica nigra; rapiţă-de-muştar. 4 muştar-de-câmp = Sinapis arvensis; ridiche-sălbatică, ridichioară, hardal, rapiţă-sălbatică, siripă; (reg.) muştar-de-baltăv. Brâncuţă. Rapiţă-sălbatică (Nasturtium palustre); (art.) muştarul-stân-cilorv. Mirodea (Hesperis alpina). I11 adj. mut invar, (despre culori, obiecte, materiale etc.) galben-verzui, oliv. Şi-a luat un pantalon muştar pentru a se asorta cu bluza verde. 2 s.n. (biol; arg.) v. Sânge. 3 s.n. (anat; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. muştarieră s.f. <înv.> muştarniţă. La mese festive, muştarul se pune în muştariere de cristal. muştărniţă s.f. (înv.) v. Muştarieră. muştă s.f. (entom.; reg.) v. Molie (Ţinea). muşteriu s.m. 1 client, cumpărător, peţitor, <înv.> târguitor. Magazinul alimentar are mulţi muşterii. 2 (la pl. muşterii) clientelă, cumpărători (v. cumpărător), lume. Muşteriii care vin la magazinul lui sunt constanţi. muştiuc s.n. 11 (muz.) ambuşură, plis-coi. Prin muştiucul clarinetului se suflă aerul cu gura. 2 (reg.) v. Zăbală. II (anat.; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. muştrului vb. IV. tr. 1 (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 3 (pedag.; înv.; compl. indică adolescenţi, copii) v. Instrui. învăţa. muştruluiălă s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 2 (pop.şifam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage ) v. Bătaie. Corecţie. 3 (milit.; înv. şi pop.) v. Instrucţie. muşuroi1 s.n. 11 moviliţă, cârtiţar, movilă, moviliş. A început să răscolească un muşuroi de cârtiţă. 2 furnicar2. în muşuroi trăieşte o colonie de furnici. 3 (agric.) cuib. La rădăcina unor plante de cultură se fac, prin prăşire, muşuroaie de pământ 4 mogâldeaţă, măguiaţă. Muşuroiul este o mică ridică-tură de pământ pe un teren şes. 5 (geomorf.) muşuroi înierbat = marghilă. Muşuroiul în-ierbat este o movilă mică pe platourile din regiunile montane, acoperită cu ierburi higro-file, muşchi sau ericacee. II (zool; reg.) v. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa europaea). muşuroP vb. IV. refl. fig. (rar, despre fiinţe) v. Aflui. Aglomera. îmbulzi. îndesa. înghesui, îngrămădi. Năvăli. Strânge, muşuroi're s.f. (agric.) muşuroit. Muşuroirea unor plante de cultură se face, prin prăşire, pentru a le favoriza dezvoltarea. muşuroit s.n. (agric.) muşuroire. mut mută adj.,s.m.,s.f. I adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, mo-răit, morânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană mută, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale mute. 2 (despre glas, vorbe, sunete etc.) îngânat, murmurat, şoptit2, şoptitor, şuşuit2, şopotind, şopotit, şoptos, umbrit îi spune ceva cu glas mut. 3 (în opoz. cu „instru- muta |1116 it”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; reg.; despre oameni) v. Agramat Ignorant Incult Necultivat Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu. I11 s.m. {art. mutul; în jocul căluşarilor) mutulică, cloj,primicerul, zbicer. Mutul este al doilea conducător în ceata căluşarilor, care nu vorbeşte în timpul jocului 2 adj.,s.m.,sf. (med; reg.) v. Cretin. Idiot Imbecil. Tâmpit 3 s.f. (reg.) v. Puşculiţă. 4 s.m. (art. mutul, reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului Duh al răului Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat Spirit rău. Tartor. III adj. fig. 1 (despre natură, elemente ale naturii) liniştit, tăcut Se simte relaxat în codrul mut. 2 (fam.; adesea constr. cu vb. „a rămâne”; despre oameni) v. Consternat Crucit Interzis. încremenit Minunat Mirat Perplex. Siderat Stupefiat Surprins. Uimit Uluit muta vb. 1.1 (predomină ideea de mişcare din loc, din poziţia iniţială) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte) a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mişca, a (se) urni, <înv. şi pop.> a (se) sminti, <înv. şi reg.> a (se) clăti, a vâşca. Cu multă greutate a reuşit să mute dulapul din locul lui. 2 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. locale) a se deplasa, a se strămuta, a se trambala, <înv. şi reg.> a se petrece. Aşteptând autobuzul în frig se mută din loc în loc, pentru a nu îngheţa. 3 tr. (compl. indică obiecte) a deplasa, a mişca, a plimba. A mutat fotoliul prin toată camera până i-a găsit locul potrivit. 4 refl. (adesea cu determ. locale, introduse prin prep. „în”, „la”, „din”, „de la”, „pe”) a se strămuta, a se demenaja, a se coltosi. Familia ei s-a mutat cu domiciliul în altă localitate. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, mai ales salariaţi) a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, a transloca, a ştrampori, <înv.> a (se) premutarisi, a perivodi. A fost mutată ca secretară într-un departament nou dintr-o sucursală a firmei. S-a mutat cu serviciul în capitală. 6 tr., refl. <înv.> a (se) ridica. Sinistraţii şi-au mutat corturile pe panta dealului din cauza creşterii apelor. 7 tr., refl. a (se) deplasa, a (se) schimba. A mutat accentul pe vocala din prima silabă a cuvântului. 8 intr., refl. (înv. şi pop.; despre obiecte) v. Clătina. Mişca. 9 refl. (med., med vet.; înv. şi pop.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti. II (predomină ideea de înlocuire sau de schimbare, de transformare) 1 tr. a schimba. Organizatorii excursiei au mutat locul de plecare a grupului de excursionişti. 2 tr. (compl. indică cursul unui râu, al unui drum etc.) a abate2, a deturna, a devia, a modifica, a schimba. Oamenii au mutat cursul râului pentru a proteja satul de inundaţii. 3 tr. (înv. şi pop.; compl indică persoane angajate într-o instituţie sau care au o anumită poziţie socială ori politică) v. înlocui. Schimba. 4 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfoza. Modifica. Preface. Preschimba. Schimba. Transfigura. Transforma. 5 tr. (înv. şi reg.; compl. indică termene, scadenţe, obligaţii financiare etc.) v. Amâna. Păsui1. Prelungi. III fig. 1 tr. (compl indică gânduri, intenţii, hotărâri, planuri etc. ale oamenilor) a schimba, a strămuta. Când primim o veste rea, ne mutăm gândurile de la preocupările zilnice. 2 tr. (înv. şi pop.; compl indică oameni) v. Asasina. Cosi. Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 3 refl. (înv^i reg.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.; adesea urmat de determ. ca „din lume”, „de pe faţa pământului’) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece, mutâc, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz, mutare s.f. I (predomină ideea de mişcare din loc, din poziţia iniţială) 1 clătinare, clătinat1, clintire, deplasare, mişcare, urnire, <înv. şi reg.> clătire. Mutarea dulapului din locul lui s-a făcut cu greutate. 2 deplasare, strămutare, trambalare, <înv.> locomutare. în frig, când aştepţi pe cineva, mutarea dintr-un loc în altul este indicată pentru a nu îngheţa. 3 mutat, permutare, permutaţie, strămutare, strămutat1, transfer, transferare, translo-caţie, <înv.> translaţie. Mutarea cu serviciul în capitală i-a schimbat viaţa. 4 mutat, strămutare, demenajare. Mutarea familiei în altă localitate se va face în această vară. 5 <înv.> ridicare. S-a impus mutarea corturilor sinistraţilor pe panta dealului din cauza creşterii apelor. 6 deplasare, schimbare. Mutarea accentului pe vocala din prima silabă a cuvântului a modificat sensul acestuia. 7 (reg.) v. Oierie2. Stână. Târlă. 8 (înv.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. II (predomină ideea de înlocuire sau de schimbare, de transformare) 1 schimbare, <înv.> schimbătură. Mutarea locului de plecare în excursie a fost anunţată în ultimul moment. 2 abatere, deviaţie, deviere, modificare, schimbare. Mutarea cursului râului a fost necesară pentru protejarea satului de inundaţii. 3 (înv. şi pop.) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. 4 (înv.) v. înlocuire. Schimb. Schimbare, mutat s.n. 1 mutare, permutare, permutaţie, strămutare, strămutat1, transfer, transferare, translocaţie, <înv.> translaţie. 2 mutare, strămutare, demenajare. 3 (înv.) v. Adăpost Aşezare. Casă1. Cămin. Domicilia Locuinţă. Sălaş, mutatău s.n. (la ceasuri; reg.) v. Arătător. Limbă. mutaţie s.f. 1 viză de mutare (v. viză1). Şi-a făcut mutaţia de flotant la poliţie. 2 metamorfozare, metamorfoză, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, transfigurare, transformare, strămutare, transmutaţie, <înv. şi pop.> mutare, prefacătură, schimbătură, străformare, <înv.> modificaţie, preobrajenie, schimbăciune, străformaţie, strămutătură, transformaţie, răsturnare, răs-turnătură. Mutaţia aspectului clădirii este radicală în urma lucrărilor de renovare. Nu crede în mutaţia caracterului colegului său. 3 deviaţie, deviere, schimbare, deturnare. în societatea modernă asistăm la mutaţii de personalitate. mutalâu adj., s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. mutăreţ, -eâţă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea br) v. Insociabil. Morocănos. Mut Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. mutător, -oare s.f., adj. I s.f. (bot.) Bryonia alba; împărăteasă, brâu,brei, curcubeţea, ludaie, suitoare (v. suitor), tâlhărea, tid-vă-de-pământ, viţă-albă. II s.f. (tehn.) 1 (la joagăr) bătătoare (v. bătător). Mutătoarea este un titirez care se mişcă cu bătăi ritmice când joagărul funcţionează. 2 (la plug reg.) v. Co-cârlă. Schimbătoare (v. schimbător). III adj. (reg.) 1 (despre păsări) v. Călător. Migrator. 2 (med., med. vet.; despre boli) v. Contagios. Contaminant. Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor. Transmisibil, mutelcă s.f. (tehn.) 1 piuliţă, cheie, gâscă, nucă, <înv.> târşie. Mutelca serveşte la asamblarea sau la fixarea unor piese. 2 (reg.) v. Şurubelniţă. 3 (la plug reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). mutila vb. 1.1 (med, med. vet) 1 tr., refl. (compl sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) schilodi, a estropia, <înv. şi reg.> a (se) calici, a (se) schilăvi, a (se) strica, a (se) betegi, a chilăvi, a (se) nimurici, <înv.> a (se) rupturi, a se sacatifsi. Explozia l-a mutilat pe viaţă. Din neatenţie, s-a mutilat cu pistolul. 2 tr. (compl. indică membre ale fiinţelor sau, p. ext., fiinţe) a ciunti, a schilodi, <înv. şi pop.> a sluţi, a sminti, a şontorogi, <înv. şi reg.> a strica, a şofâmogi, a şonţi. î-au mutilat picioarele în bătaie. II fig. 1 tr. (compl indică texte) a trunchia. Pentru a-şi putea publica studiul a fost nevoit să-şi mutileze textul scoţând paragrafe importante din acesta. 2 tr. (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contraface, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a distorsiona, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a inter-verti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a mutilat voit textul comunicatului. 3 tr., refl. (compl sau sub. indică limba, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) a (se) corupe, a (se) perverti, a (se) deforma, a (se) strica, a (se) vida. Limba se poate mutila sub influenţa barbarismebr împrumutate masiv. mutilănt, -ă adj. mutilator. O piatră aruncată poate deveni mutilantă dacă nimereşte pe cineva. mutilare s.f. I (med., med. vet.) 1 schilodeală, schilodire, estropiaţie, estropiere, <înv. şi pop.> sluţire, <înv. şi reg.> calicire, schi-lăvire, <înv.> sluţit1. Suferea din cauza mutilării din timpul exploziei. 2 ciuntire, schilodeală, schilodire, şofâmogeală. A stat la pat 1117| muzuc câteva zile în urma mutilării piciorului în bătaie. II fig. 1 alterare, deformare, denaturare, escamotaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, distorsio-nare, distorsiune, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza mutilării textului comunicatului. 2 corupere, pervertire, deformare, stricare, viciere. Mutilarea limbii devine o realitate dacă se împrumută masiv barbarisme. mutilat -ă adj.,s.m.,s.f. I adj. (med, med. vet.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) schilod, schilodit, estropiat, şontorogit, stropşit, <înv. şi reg.> stricat, năvleg, schilăvit, şofâmogit, <înv.> rupturit, sacatifsit, sluţit2. Persoanele mutilate în timpul exploziei au fost duse de urgenţă la spital. 2 (despre membre ale fiinţelor sau, p. ext., despre fiinţe) ciuntit, schilod, schilodit, <înv. şi reg.> stricat, şofâmogit, şoncăit, şonţit. Mâna mutilată i-a fost operată. II adj., s.m., s.f. (med.) invalid, <înv.> sacatifsit. Bunicul lui este mutilat de război. III adj. fig. 1 (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, răstălmăcit, distorsionat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul mutilat al comunicatului l-a revoltat. 2 (despre limbă, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) corupt, pervertit, deformat, stricat. Unele comunităţi vorbesc o limbă mutilată. mutilator, -oare adj. mutilant, mutism s.n. 1 (med) mutitate, muţenie. După o lungă perioadă de mutism, a început să vorbească monosilabic. 2 muţenie, tăcere, muţie, muţeală, muţitură. Nu-l poate scoate nimeni din mutismul lui. mutitâte s.f. (med.) mutism, muţenie, mutoăşcă s.f. (reg.) v. Paparudă, mutră s.f. (fam.) 1 v. Aer1. Aspect. Chip. Expresie. Faţă. Figură. Fizionomie. înfăţişare. Mină2. Obraz. 2 v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz. 3 v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj, mutrişoără s.f. (fam.) v. Feţişoară. Obrăjor. mutuăl, -ă adj. (polit.) reciproc, <înv.> prumutiv. Acordul dintre cele două state a fost mutual mutuah'sm s.n. (biol) simbioză. Mutualismul este o formă de convieţuire a două specii de organisme, în care ambele contribuie la satisfacerea nevoilor de hrană. mutualităte s.f. (polit.) reciprocitate. Acordul dintre cele două state se bazează pe mutualitate. mutulică s.m. 1 (în jocul căluşarilor) mutul (v. mut), cloj, primicerul, zbicer. Mutulică este al doilea conducător în ceata căluşarilor, care nu vorbeşte în timpul jocului. 2 (bot.) Scopolia camiolica; scopolie, sculă-toare-mare (v. sculător). muţeălă s.f. (reg.) v. Mutism. Muţenie. Tăcere, muţenie s.f. 1 (med) mutism, mutitate. 2 mutism, tăcere, muţie, muţeală, muţitură. muţi vb. IV. intr. 1 (med.; despre oameni) a amuţi. în urma congestiei cerebrale a muţit. 2 (despre sunete, voci, zgomote etc.) a dispărea, a înceta, a se linişti, a se pierde, a pieri, a se potoli, a se stinge, a amuţi, a seca. Odată cu venirea nopţii, gălăgia din stradă a muţit. muţie s.f. (rar) v. Mutism. Muţenie. Tăcere, muţitură s.f. (reg.) v. Mutism. Muţenie. Tăcere. muţunăche s.m. invar. fig. fante, filfizon. Nu poate avea încredere în tânăr pentru că pare un muţunăche versat muţună s.f. (grec.; înv.) 1 v. Mască. 2 v. Mască, muză s.f. (lit.; înv.) 1 v. Poezie. Stihuri (v. stih). Versuri (v. vers). 2 v. Beletristică (v. beletristic). Literatură. Litere (v. literă). muzeăl, -ă adj. muzeistic, muzeistic, -ă adj., s.f. 1 adj. muzeal. Fondul muzeistic al universităţii este impresionant 2 s.f. muzeologie. muzeologfe s.f. muzeistică (v. muzeistic). Muzeologia se ocupă cu studiul organizării muzeelor, al păstrării şi al prezentării obiectelor dintr-un muzeu. muzgurit, -ă adj. (reg; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. muzic s.m. (muz.; înv.) 1 v. Executant. Interpret. Muzicant. 2 v. Muzician, muzicăl, -ă adj. 1 (muz.) <înv.> muzicesc. A participat la multe festivaluri muzicale internaţionale. Şi-a cumpărat o combină muzicală. 2 (muz.) cantabil, melodios. Este autorul unor piese muzicale de mare succes. 3 (despre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, armonios, melodic, melodios, sonor, melopeic, dulce, mlădios, simfonic, un-duios, unduit. Toţi ascultă fermecaţi şopotirea muzicală a râului. muzicalităte s.f. 1 (muz.) cantabilitate, melo-dicitate, melodism. Ariile din operele lui Verdi se caracterizează printr-o muzicalitate deosebită. 2 (lit.) armonie1, cantabilitate, eufonie, melodie, sonoritate, muzică. Muzicalitatea versurilor eminesciene este unică. muzicănt, -ă s.m., s.f. (muz.) 1 executant, interpret, executor, mujicaş, muzi-cuş, <înv.> muzic. Muzicanţii cântă după note. 2 (înv.) v. Compozitor. muzică s.f. I (muz.) 1 cântec, compoziţie, melodie, melopee, melos, song, zicală, <înv.> notă, peasnă, scopos. Ultima sa muzică a devenit şlagăr. 2 muzică cu program = muzică programatică; muzică programatică = muzică cu program. Simfonia fantastică a lui Berlioz este una dintre primele lucrări de muzică programatică; muzică serială = serialism. Muzica serială este o etapă în evoluţia atonalismului şi a dodecafoniei. 3 cântare. Muzica executată de fanfară este foarte apreciată. 4 (muzică militară) fanfară, capelă, bandă1, bandă militară (v. bandă1). în chioşcul din parc muzica militară interpretează marşuri. 5 (pop.) v. Orchestră. 6 (reg.) v. Acordeon. II (fam.) 1 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 fig. (glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). III fig. (lit) armonie1, cantabilitate, eufonie, melodie, muzicalitate, sonoritate. muzicesc, -eăscă adj. (muz.; înv.) v. Muzical, muziciăn, -ă s.m., s.f. (muz.) <înv.> muzic. Tânărul violonist este un muzician cunoscut în toată lumea. muzicomăn, -ă sm, s.f. meloman. Muzicoma-nii sunt pasionaţi în special de muzica clasică. muzicomame s.f. melomanie. Muzicomania este pasiunea deosebită pentru muzică, în special pentru muzica clasică. muzicoterapie s.f. (psih.) meloterapie. Mu-zicoterapia este tratamentul unor boli nervoase cu ajutorul audiţiilor muzicale. muzicuş s.m. (muz.; reg) v. Executant. Interpret. Muzicant. muzicuţă s.f. I (muz.) 1 armonică, armonică de gură, eolină. îi place să cânte la muzicuţă. 2 (pop.) v. Camerton. II fig. (fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). muzuc s.n. (bot; la viţa-de-vie; reg) v. Bucium2. Nn na interj., s.f. I interj. 1 (exprimă nemulţumire, mâhnire, dezamăgire; pop. şi fam.) v. A1! Ah! Eh! Ehei! Ei! Poftim! Ţ! Uf! 2 (cu val. vb.; exprimă un îndemn; folosit mai ales când se oferă cuiva ceva; fam.) v. Ia! Poftim! Ţine! II s.f. (în limbajul copiilor; fam.; de obicei repet.) v. Bătaie. Corecţie. nabederniţă s.f. (bis.; la ortodocşi) epigona-tion. Nabedemiţa este purtată, în timpul slujbei, de arhierei şi de preoţii de rang înalt. nacafâ s.f. (înv. şi reg.) = nafaca. nacarâdă s.f. (muz.) nagara. Nacarada era un fel de cimpoi, folosit, în trecut, în fanfara militară. nacâş s.m. (constr.; turc.; înv.) v. Zugrav, nacazlâc s.n. (pict.; înv.) v. Pânză. Pictură. Tablou. nacealnic s.m. (milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. nacelă s.f. (av.) gondolă, gondolă de dirijabil. în nacelă se află echipajul şi motoarele unui dirijabil. nâcru s.n. (livr.) v. Sidef, nadâz s.n. (agric.; reg.) v. Ogor. Pârloagă. nadă1 s.f. 11 (pese.) amorsă, momeală, nălucă, momitură, mârşă, nadilă, <înv.> pod-met Foloseşte râme ca nadă pentru peşti. 2 în-năditură, năditură. I se vede nada de la mâneca flanelei. 3 (tehn.; la plug reg.) v. Călcâi. Plaz1. Talpă. 4 (tehn.; reg.) v. Despicător. Ic. Pană. II fig. 1 ademenire, amăgire, atracţie, ispită, ispitire, momire, seducere, seducţie, tentaţie, aromeală, aromire, înfrângere. Oferta de vacanţă este doar o nadă. 2 (de obicei constr. cu vb. „a întinde”, „a pune”) capcană, cursă2, reţea. Nu a căzut în nada pe care i-a întins-o adversarul său. 3 (reg.) v. Deprindere. Fire. Nărav. Obicei. Obişnuinţă. nâdă2 s.f. (bot.; reg.) 1 v. Stuf. Stuf-de-baltă. Trestie. Trestie-de-acoperit. Trestie-de-baltă (Phragmites communis sau Phragmites aus-tralis). 2 v. Papură. Papură-de-baltă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). nadiceâncă s.f. (transp.; reg.) v. Brişcă1, nadflă s.f. (pese.; reg.) v. Amorsă. Momeală. Nadă1. Nălucă. nădpis s.n. (rus.; înv.) v. Apostilă. Rezoluţie, nădră s.f. (anat.; reg.) v. Placentă, nafaca s.f. I (înv. şi reg.; şi în forma nacafa) 1 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1.3 v. Deprindere. Obicei. Obişnuinţă. 4 v. Manie. Pasiune. Slăbiciune. II (înv.) 1 v. Leafa1. Remuneraţie. Retribuţie. Salariu. 2 v. Agapă. Banchet. Masă1. Prânz. nafazolmă s.f. (farm.) rinofiig. Nafazolina se foloseşte ca dezinfectant, antiinflamator şi calmant. naft s.n. (chim.; înv. şi reg.) 1 v. Gaz1. Petrol lampant. 2 v. Bitumine lichide. Petrol. Ţiţei, naftănă s.f. (chim.; înv.) v. Ciclan. Cicloalcan. Cicloparafină. Hidrocarbură cicloparafinică. nagăică s.f. (înv.) v. Cnut. nagară s.f. (muz.) nacaradă. nagâţ s.m. (omit.) Vanellus vanellus; bibic1, câine-tătăresc, ciovică, libră2, libuţ, pa-săre-tătărească, ţiuvlic. nageâc s.n. 1 (milit.; în trecut; înv. şi reg.) v. Ghioagă. 2 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. nâgodă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 (reg.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Lux. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. 3 (lapl. nagode; mitol. pop.; reg.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). nagubă s.f. (mitol, lit. de ficţiune, desene animate; reg.) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. nagyagi't s.n. (mineral.) săcărâmbit. Nagya-gitul este folosit la extragerea aumlui. nai s.n. (muz.) syrinx, <înv. şi pop.> muscal2, muscalagiu, fluierar. Naiul este un vechi instmment popular de suflat. nâiba s.m. art. (fam.; mai ales în imprecaţii) v. Demon. Diavol Drac. Duh al întunericului. Duh al răului Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. năică s.f. (reg.) 1 v. Lele. Leliţă. Mătuşă. Nană. Tătăişă. Ţaţă. 2 v. Mătuşă. Tanti. 3 v. Leică1. Lele. Nană. Ţaţă. 4 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). nâie s.f. 1 (nav.; înv. şi reg.) v. Corabie. 2 (arhit. bis. bizantină; reg.) v. Naos. Navă. naiefrângere s.f. (nav.; înv.) v. Naufragiu, naingfu s.m. (muz.; înv.) v. Naist, naist, -ă s.m., s.f. (muz.) <înv. şi pop.> muscalagiu, năiaş, <înv.> naingiu, neisan. Concertul celui mai cunoscut naist român a fost un mare succes. naiv,-ă adj., s.m.,s.f. 1 adj. (despre oameni) bun, candid, aedul, ingenuu, inocent, neştiutor, pur2, crud, crudac. Este prea încrezător, prea naiv. 2 adj., s.m, s.f bleg, aedul, prost, <înv. şi pop.> zălud, fraier, <înv. şi reg.> lud, husăn, ponc, copil1, copilă, fazan, guguştiuc, oiţă, papagal, <ârg.> botanist, bulache, cajbec, candelist, ciumpalac, fanache, fleng, gioablă, goglet, gorobete, gudulan, gulie, guşter, gutufan, gutuie, leuştean, mocamen-te, mocan1, mocangiu, pampalache, pifan, popândău, râtan, topfiz, uţupan, zarzavagiu. - Eşti atât de naiv încât ai putut s-o crezi? Este un naiv dacă ascultă tot ce-i spune. 3 adj. (despre atitudini manifestări etc. ale oamenilor) infantil, pueril, copilăresc, şcolăresc Face glume naive. Pune întrebări naive. naivitate s.f. 1 candoare, credulitate, ingenuitate, inocenţă. Naivitatea lui dezarmează. Naivitatea ei era incredibilă, nu ştia să se apere de ticăloşi. 2 credulitate, simplicitate, simplitate. Naivitatea lui în relaţiile cu oamenii deranjează pe mulţi. 3 puerilitate. Deşi om în toată firea, pune, uneori, întrebări de o naivitate incredibilă. 4 prostie, copilărie. E o naivitate să crezi că îţi va spune adevăml. nâja s.f. (zool.) Naja naja; cobră, şarpe-cu-ochelari. nalbânt s.m. (înv. şi reg.) 1 v. Potcovar. 2 (med. vet.) v. Veterinar. 1119| nas nalbă s.f. (bot.) 1 (şi nalbă-de-grădină, nal-bă-mare-de-grădinăy nalbă-roşie) Althaea roşea; rujalină, rujă, rujă-întunecată, rujă-neagră, tufanică. 2 (şi nalbâ-mică) Mal-va silvestris; colăceii-babei (v. colâcel), mălăuţ,pită,turta-Domnului (v. turtă), vărsat, papelcraut 3 (reg.; şi rudbă-mă-runtâ) v. Caş. Caşul-babei (v. caş). Caşul-po-pii (v. caş) (Malva rotundifolia). 4 (reg.) v. Pod-bal (Tussilago farfara). 5 (reg.) v. Salvie-albă (Lavattera thuringiaca). 6 (reg.) nalbă-albas-trăv. Cicoare1 (Cichorium intybus); nalbă-gal-benâ v. Calce1. Calcea-calului (v. calce1) (Caltha palustris). namestie s.f. (înv. şi reg) 1 (constr.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. 2 v. Casă1. Gospodărie, namestnic, -ă adj., s.m. (înv.) 1 adj., s.m. v. Inferior. Subaltern. Subordonat. 2 adj. (despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. namiăză s.f. (pop.) 1 v. Amiază. Miez de zi. Miezul zilei (v. miez). Prânz. 2 (în opoz. cu „nadir0 v. Amiază. Zenit, nămilă s.f. 1 arătare, colos, dihanie, gigant, matahală, titan, uriaş, momâie, jidov, măgăoaie, huidumă, <înv. şi reg.> mătăhulă, bahahuie (v. bahahui), buştiuhală, huimă, mamiţă, mătăhaie, mătăha-nie, mătăhuie, natimă, nămetenie, nătărală, sodom, sperietoare (v. sperietor), corabie. Fiind mic de statură, nu a reuşit să doboare namila. 2 (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). nan1, nănă s.m., s.f. liliputan, pigmeu, pitic, liliputian, prichindel, ghemiş, hâc, nimuric, patic, tambic, <înv.> logoş, giugea. Nanii se angajează, de obicei, la circ. nan2, nănă s.m., s.f. (pop.) v. Naş. nănă s.f. 1 (pop.) lele, leliţă, mătuşă, tătăişă2, ţaţă, dadă, daică, dâcă2, doică, leică1, naică, ţaică2, ţâţaie, uină. Nană Maria, după atâta drum, staţi şi odihniţi-vă pe un scaun! 2 (pop.) leică1, lele, ţaţă, naică, ţaică2. Sora ei mai mare, nana Ana, este plecată la o vecină. 3 (reg.) v. Mătuşă. Tanti. 4 (reg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). 5 (reg.) v. Mamă vitregă. 6 (reg.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). nănchin s.n. (ţes.) <înv.> anghină. Din nanchin se fac dosuri de pernă. nandralâu s.m. (reg.; deprec.) 1 v. Lungan. Vlăjgan. 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură, năndraş s.m. (reg.; adesea peior.) v. Ştrengar, nandu s.m. (omit.) Rhea americana; struţ-american. năni interj, (de obicei repet, şi cu val. vb.; mai ales în cântece de leagăn) liu!, nina! Nani, nani, puiul mamei! nanism s.n. (med.) microsomie, nanosomie. Nanismul se caracterizează prin creşterea insuficientă în înălţime, în raport cu vârsta şi cu specia sau rasa respectivă. nanocefăl, -ă s.m., s.f., adj. (med.) microcefal. Nanocefalii suferă de microcefalie. nanocefalie s.f. (med.) microcefalie. Nanocefa-lia constă în dezvoltarea insuficientă a craniului şi a creierului, fiind însoţită adesea de oligofrenie. nanometru s.m. (fiz.) micromilimetru. Na-nometrul este egal cu a miliarda parte dintr-un metru. nanosomie s.f. (med.) microsomie, nanism, năos s.n. 1 (arhit. bis. bizantină) navă, nefa, cella, horă1, naie. Naosul se află între altar şi pronaos, fiind partea principală a bisericii. 2 (în templele antice) sanctuar, <înv.> sat Naosul este încăperea centrală a templului. nap s.m. (bot.) 1 Brassica napus esculenta; boacă, broajbă, gulie, pară-de-pământ (v. para2), tiuş. 2 nap-de-nutreţ= Beta cicla; brugundici, mangold, sfeclă, sfeclă-albă, sfeclă-de-frunze, sfeclă-mangold; nap-porcesc = nap-turcesc = Helianthus tuberosus; topinambur, car-tofi-dulci (v. cartof), cartofi-porceşti (v. cartof), cartofei, ceacaribă, crumpenă, gulie, măr-de-pământ (v. măr2), morcov-porcesc, pere-iematice (v. pară2), picioică, tiuş; nap-sal-batic = Brassica rapa campestris; rapi-ţă-de-câmp, rapiţă-sălbătică; (la pl; reg.) napi-porceşti-de-pădure v. Fluierătoare (v.fluierător) (Tamus communis). 3 (reg.; şi nap-de-pământ) v. Cartof (Solanum tubero-sum). 4 (reg.; şi nap-de-mirişti, nap-rotund) v. Rapiţă. Rapiţă-colză. Rapiţă-măruntă. Rapi-ţă-navetă. Rapiţă-sălbatică (Brassica napus şi Brassica rapa). 5 (reg.) v. Sfeclă. Sfeclă-de-borş. Sfeclă-pangele. Sfeclă-potajeră (Beta vulgaris). 6 (reg.) v. Sfeclă. Sfeclă-de-masă. Sfeclă-pange-le. Sfeclă-roşie (Beta rubra). 7 (reg) v. Sfeclă. Sfeclă-de-nutreţ. Sfeclă-de-nutreţ-galbenă. Sfeclă-furajeră (Beta lutea). nară vb. I. tr. (compl indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) a arăta, a expune, a istorisi, a înfăţişă, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, a enara, a zice, <înv.> a istori, a parastisi, a rosti, a raconta. Martorul a narat cum s-a petrecut accidentul. narădiţă s.f. (bis.; înv.) v. Mânecar. Mânecuţă. Rucaviţă. narămz s.m. (bot.; înv. şi reg.) v. Portocal (Citrus sinertsis sau Citrus aurantium). naramzăt, -ă adj. (înv. şi reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) 1 v. Fov. Galben-roşiatic. Hiacint Oranj. Portocaliu. 2 v. Roşu-deschis. narămză s.f. (bot.; înv. şi reg.) v. Portocală, narangm, -ie adj., s.n. (înv. şi reg.) 1 adj.,s.n. v. Fov. Galben-roşiatic. Hiacint. Oranj. Portocaliu. 2 adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşu-deschis. narăre s.f. arătare, expoziţie, expunere, istorisire, înfăţişare, povestire, prezentare, relatare, enarare, povestit, relaţie, <înv.> pa-rastisire, povestitură, spunere, spusă, galibardeală. Martorul nu a fost destul de coerent în nararea circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul narativ, -ă adj. (lit.; despre creaţii artistice, stil, manieră de expresie etc.) diegetic, epic. Autorul a optat în favoarea unui stil narativ. narator, -oăre s.m., s.f. povestitor, po-vestar, povestaş, povestelnic. Este un narator desăvârşit. naraţiune s.f. (lit.) istorie, istorisire, poveste, povestire, diegeză, <înv.> spunere. Scrierea cuprinde naraţiunea vieţii sfinţilor. nără s.f. I (anat.) 1 narină, gaură, hudă, strungă. Simte pătrunzându-i în nări parfumul trandafirilor. 2 (la vertebrate) nară internă = coană. Nările interne permit comunicaţia între faringe şi fosele nazale. 3 (înv. şi reg.) v. Nas. Organ olfactiv (v. organ1). 4 (la animale; reg.) v. Bot. Gură. II (la opinci; reg) v. Gurgui, narcisă s.f. (bot.) Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta; zarnacadea, cocoară, cocorăţei, coprină, floare-de-cea-pă, falie, ghiocel-de-grădină, luşcă, nevestică, rogoz-de-grădină, roşculeţe, ruscuţă, stân-jen-alb, stânjenaş, stânjeniţă, tulipan, unguroaică, unguroaie, unguroancă. narcisiăc, -ă adj. narcisic. Adoraţia narcisiacă are ca obiect propria persoană, propriul trup. narcisic, -ă adj. narcisiac, narcomame s.f. (psih.) toxicomanie. Narco-mania este obişnuinţa morbidă de a consuma narcotice. narcoterapie s.f. (psih., med.) hipnoterapie, somnoterapie. în narcoterapie se folosesc ca mijloace de tratare a bolii somnul prelungit cu hipnotice şi hipnoza. narcotic, -ă s.n., adj. 1 adj., s.n. (farm.) hip-nagog, hipnotic, hipnotizant, somnifer, sopo-rifer, soporific, dormitiv, <înv.> soporativ, zăhărel. Substanţele narcotice provoacă somn. Narcoticele se eliberează numai pe bază de reţetă. 2 adj. (despre băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) hipnotic, hipnotizant, moleşitor, somnifer, soporifer, soporific, adormitor, aromitor, dormitiv, <înv.> soporativ. Mirosul de crini are efect narcotic. narcotism s.n. (med.; înv.) v. Narcoză. narcotizators.m. (med.; rar) v. Anesteziolog. Anesteziologist. Anestezist. narcoză s.f. (med.) <înv.> narcotism. După operaţie, şi-a revenit greu din narcoză. narină s.f. (anat.) nară, gaură, hudă, strungă. narodnic, -ă adj. narodnicist. Mişcarea narodnică a fost o mişcare social-politică a intelectualilor din Rusia, în a doua jumătate a sec. al XlX-lea. narodnicist, -ă adj. narodnic, nărtecă s.f. (arhit. bis. bizantină) nartex, pronaos, tindă, sobă. Narteca precedă naosul unei biserici. nărtex s.n. (arhit. bis. bizantină) nartecă, pronaos, tindă, sobă. nas s.n. 11 (anat.) organ olfactiv (v. organ1), <înv. şi reg.> nară, carină, cârmă, corn, nasulie (v. nasuliu), trompă. Citeşte ţinând ochelarii pe vârful nasului. 2 (tehn.) cioc2, pinten. Nasul de pe o piesă sau de pe un organ de maşină permite ghidarea unei alte piese sau a unui alt organ al aceleiaşi maşini. 3 (mar.; la luntre; reg.) v. Bot. Pisc. 4 (la opinci; reg.) v. Gurgui. 5 (art.; bot.; reg) nasul-curcanului v. a Busuioc-roşu (Amaranthus caudatus); b Moţul-curcanului (v. moţ1) (Polygonum orientale). II (anat.; sinec.) 1 v. Cap. 2 v. Faţă. nascorniţă Obraz. III fig. 1 fler, perspicacitate, miros. Are nas; ştie când şi unde să-şi investească banii. 2 intuiţie. Nasul îi spune să nu aibă încredere în ea. nascorniţă s.f. {entom.; reg.) v. Caraban. Na-sicom (Oryctes nasicomis). nasicorn s.m. {entom.) Oryctes nasicomis; caraban, băligar-cu-com, dubălar, forfe-car, nascorniţă, taurul-lui-Dumnezeu (v. taur). nasidn s.n. (anat.) rădăcina nasului (v. rădăcină). Nasionul este luat, în antropologie, drept reper pentm determinarea diame-tmlui craniului uman. nasol, -oală adj., s.f. (arg.) I adj. 1 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe) v. Urât2. 2 (despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, con-stmcţii, despre interioare etc.) v. Dezordonat. Inaspectuos. Inestetic. Neaspectuos. Neestetic. Rebarbativ. Urât2. 3 (mai ales despre îmbrăcăminte sau încălţăminte) v. Folosit. întrebuinţat. Purtat2. Uzat. Vechi2. 4 (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil Nepotrivit Neprielnic. Prost Rău. Urât2. Vrăjmaş. 5 (despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2. 6 (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. lor) v. Antipatic. Dezagreabil. Neplăcut. Nesuferit. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. 7 (despre oameni) v. Malign. Maliţios. Răutăcios. 8 (despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2.9 (despre situaţii, întâmplări etc.) v. Urât2. II s.f. v. Ţigară. Ţigaretă, nasoli vb. IV. (arg.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi Strica. Uza. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică elemente de construcţie, constmcţii, imobile etc.) v. Dărăpăna. Degrada. Delabra. Deteriora. Măcina. Părăgini. Ruina. Strica. 3 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 4 tr., refl. (în forma nasuli; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, nastratinesc, -eăscă adj. (livr.; despre oameni) 1 v. Ager. Agil Comprehensiv. Deştept Dibaci. Inteligent Iscusit Isteţ. îndemânatic. Priceput 2 v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. nasture s.m. 1 bumb, găoace. Are la bluză nasturi de sidef. 2 (farm.; pop.) v. Capsulă. Capsulă amilacee. Caşetă. Comprimat. Pastilă. Pilulă Tabletă, nasuli vb. IV. tr., refl. (arg.) = nasoli, nasuliu,-ie adj., s.f. (arg.) I adj. 1 (în opoz. cu „respectuosdespre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. 2 (despre oameni) v. Malign. Maliţios. Răutăcios. II s.f. 1 (anat.) v. Nas. Organ olfactiv (v. organ1). 2 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult Vacarm. Vuiet Zarvă. Zgomot naş, naşă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. nan2, moaşă, moş. Sora şi cumnatul ei au fost naşii de botez ai primului lor copil. 2 s.m., s.f. nun. Naşii lor de cununie sunt oameni de afaceri. 3 s.m. (ferov.; fam.) v. Conductor. 4 s.f. (reg.) naşă de buric v. Moaşă. 5 (arg.) v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş, nâşpa adj. invar, (arg.) 1 (în opoz cu „frumos”; despre fiinţe) v. Urât2.2 (despft elemente, caracteristici ale unor obiecte, constmcţii, despre interioare etc.) v. Dezordonat. Inaspectuos. Inestetic. Neaspectuos. Neestetic. Rebarbativ. Urât2. 3 (mai ales despre îmbrăcăminte sau încălţăminte) v. Folosit. întrebuinţat. Purtat2. Uzat. Vechi2.4 (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit. Neprielnic. Prost. Rău. Urât2. Vrăjmaş. 5 (despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2. 6 (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. lor) v. Antipatic. Dezagreabil. Neplăcut. Nesuferit. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. 7 (despre oameni) v. Malign. Maliţios. Răutăcios. 8 (despre oameni) v. Comod. Indolent Leneş. Moale. Puturos. Trândav2.9 (despre situaţii, întâmplări etc.) v. Urât2. naşparliu, -ie adj. 1 (în opoz. cu „frumos”; arg.; despre fiinţe) v. Urât2.2 (despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, constmcţii, despre interioare etc.) v. Dezordonat. Inaspectu-os. Inestetic. Neaspectuos. Neestetic. Rebarbativ. Urât2. naşpet, -ă adj. 1 (în opoz. cu „frumos”; arg.; despre fiinţe) v. Urât2.2 (despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, constmcţii, despre interioare etc.) v. Dezordonat. Inaspectuos. Inestetic. Neaspectuos. Neestetic. Rebarbativ. Urât2. 3 (mai ales despre îmbrăcăminte sau încălţăminte) v. Folosit. întrebuinţat. Purtat2. Uzat. Vechi2. naşte vb. III. 11 tr. (biol; despre femei; compl. indică feţi) a face, a acuşa, a se uşura, <înv.> a prăsi, a zămisli, a fata, a căca. Tânăra a născut o fetiţă. 2 tr. (biol; despre mamifere femele; compl. indică pui) a face, a fata, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a pui2. Căţeluşa a născut 8 pui. 3 intr., tr. (biol; despre femei; compl. indică copii) a concepe, a procrea, <înv. şi pop.> a prinde, a rodi, a zămisli, <înv. şi reg.> a plodi, a prăsi, a polimi, <înv.> a începe, a îngreca, a plămădi. Fata a ajuns la vârsta la care poate naşte. 4 refl. (biol; despre animale) <înv. şi reg.> a se prăsi. Caii care se nasc din iepe de rasă sunt foarte preţioşi. 5 refl. (despre fiinţe) a apărea, a se trezi, a ieşi, <înv.> a răsări1, a se zămisli. Copilul s-a născut după un lung travaliu al mamei. 6 refl., intr. (despre fiinţe) a ieşi, a proveni1. El s-a născut din încrucişarea unui metis cu o asiatică. Ce naşte din pisică şoareci mănâncă. 7 tr. (adesea fig.; compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a |1120 isca, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prileji, a procura, a ridica, a trezi. Gestul său a născut un val de indignare. II fig. 1 refl. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, a emerge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se lumina, a răsări1, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios se naşte pe chipul ei. 2 refl. (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se pomi, a se produce, a se stârni, a se aprinde, a se învoita, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli. Din senin, s-a născut o vijelie puternică. Iubirea i s-a născut brusc în suflet. 3 tr. (compl indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să nască o metodă tehnică nouă. naştere s.f. I 1 (biol) facere, născare, uşurare, <înv. şi reg.> născut, <înv.> născătură, uşurinţă, sosire. Naşterea copilului a decurs în condiţii normale. 2 (biol) parturiţie, procreare, procreaţie, <înv. şi pop.> zămislire. După boala avută, naşterea acestui copil a fost un adevărat miracol. 3 (biol) fatare, fatat, parturiţie, <înv. şi pop.> fatăciune. După o naştere prematură, puii de pisică au fost ţinuţi în incubator. 4 baştină, obârşie, origine, provenienţă, spiţă, provenire, <înv. şi reg.> neam, tămădaş, <înv.> ijdăranie, purcedere, purces, seminţie, matrice, extracţie, stirpe. Este un boier vechi, care se trage, după naştere, dintr-o familie nobilă franceză. 5 (adesea fig.) cauzare, creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, producere, provocare, stârnire, determinaţie, prilejuire, provocaţie, <înv. şi pop.> pricinuire, stâr-neală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, , trezit1. Gestul său a condus la naşterea unui val de indignare. 6 (anat.; reg.) Organ genital feminin (v. organ1) I11 (art.; relig. creştină; nm. pr.) Naşterea Domnului = Naşterea lui Hristos = Crăciun, <înv.> Născut Naşterea Domnului este sărbătoarea care celebrează naşterea lui Iisus Hristos la 25 decembrie (după stilul nou) sau la 7 ianuarie (după stilul vechi); Naşterea Maicii Domnului = Sfânta Maria Mică (v. sfânt). Naşterea Maicii Domnului se celebrează la 8 septembrie; Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul = Sânziene (v. sân-ziană), Drăgaica (v. drăgaică). Naşterea Sfântului Ioan Botezătoml se celebrează la 24 iunie. 2 (relig.; înv.) v. Creaţie. Facere. Geneză. Zidire. III (adesea fig.) cauzare, creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, producere, provocare, stârnire, determinaţie, prilejuire, provocaţie, <înv. şi pop.> pricinuire, stâmeală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul 1121 | său a condus la naşterea unui val de indignare. IV fig. 1 apariţie, geneză, ivire, încolţire, înfiripare. Naşterea barocului s-a produs spre sfârşitul Renaşterii. 2 (pop.) v. Cauză. Izvor. Obârşie. Origine. Rădăcină. 3 (înv.) v. Copil1. Odraslă. Progenitură. 4 (înv.) v. Patrie. Pământ Ţară. nat s.m. (reg.) 1 v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. 2 v. Apropiat. Consangvin. Consângean. Neam. Rubedenie. Rudă1. Rudenie. natantol, -oală adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Inabil. Nătâng. Neabil. Neajutorat. Neîndemânatic. Nepriceput 2 (în opoz cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid Tont. nătimă s.f. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, nativ, -ă adj. 1 (despre particularităţi fizice sau psihice, virtuţi etc. ale oamenilor) infuz, înnăscut, natural, epicoriu, <înv.> naturalnic. Tânărul are un talent artistic nativ. Are ureche muzicală nativă. 2 (despre elemente chimice, mai ales despre metale) curat, neamestecat, pur2, <înv. şi reg.> safi, prisnic, <înv.> lamur, prisne, virgin, ars2. în minere-urile aurifere se găseşte aur nativ. natoăgă s.f, (meteor.; reg.) v. Vifor. Viforniţă. Viscol. Viscoleală. nătră s.f. 1 (ţes.) teară. Natra este partea urzelii dintre iţe şi sulul războiului de ţesut. 2 (pese.; la năvod; reg.) v. Crilă. natri't s.m. (abr. Na; chim.) sodă. nătriu s.n. (chim.) sodiu. Natriul face parte din grupa metalelor alcaline. natriureză s.f. (med.) natriurie. Natriureza este eliminarea de sânge prin urină. natriurie s.f. (med.) natriureză. natron s.n. (chim.) 1 (reg.) v. Hidroxid de sodiu. Sodă caustică. 2 (înv.) v. Carbonat de sodiu. Sodă. nâtru s.n. (chim.; înv.) v. Carbonat de sodiu. Sodă. naturăl, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 elementar. Apa este o substanţă naturală. 2 frust, simpla Mediul natural în care trăiesc aceşti oameni este departe de tumultul vieţii modeme. 3 frust, sălbatic. Frumuseţea naturală a peisajului montan impresionează profund. 4 (despre produse, substanţe, alimente etc.) pur2, veritabil, genuin. Preferă să mănânce numai produse naturale. 5 (în opoz. cu „contrafăcut”, „falsificat”, „prefăcut”; despre băuturi alcoolice) curat, neamestecat, pur2, <înv. şi pop.> sadea. La onomastică a servit un vin natural de Odo-beşti. 6 (despre particularităţi fizice sau psihice, virtuţi etc. ale oamenilor) infuz, înnăscut, nativ, epicoriu, <înv.> naturalnic. 7 (despre copii) bastard, ilegitim, nelegitim, bitang, sărman. Mulţi copii naturali sunt daţi în orfelinate. 8 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezin-hibat, dezinvolt, firesc, liber, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, pros-tatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi naturale. 9 (despre situaţii, împrejurări etc.) firesc, normal, obişnuit, <înv.> fireş, curat. Ceea ce se întâmplă nu este lucru natural. II adv. (modal) 1 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamen-te, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, natural-mente, <înv.> odoacă. -Crezi că vei avea câştig de cauză? - Natural! 2 degajat, dezinvolt, firesc, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat natural în faţa spectatorilor. 3 firesc, normal, obişnuit. Viaţa lor familială se desfăşoară natural. 4 familiar, firesc, nepretenţios, nesofisticat, obişnuit, popular, simplu, <înv.> apia. Deşi om de mare cultură, în faţa mulţimii se exprimă natural, pe înţelesul tuturor. III s.n. 1 (rar) v. Degajare. Dezinvoltură. Firesc. Mobilitate. Naturaleţe. Nonşalanţă. Simplitate. Spontaneism. Spontaneitate. 2 (psih.; înv. şi reg.; informa naturel) v. Caracter. Fire. Natură. Structură. Suflet. Temperament. naturaleţe s.f. 1 degajare, dezinvoltură, firesc, mobilitate, nonşalanţă, simplitate, spontaneism, spontaneitate, natural, <înv.> naturalitate. Naturaleţea ei în faţa spectatorilor a surprins pe mulţi. 2 firesc. L-a impresionat naturaleţea acestei situaţii. 3 simplicitate, simplitate, sobrietate. în scrierile romancierului excelează naturaleţea mijloacelor de expresie. naturalist, -ă s.m., s.f. <înv.> naturist. A fost un mare naturalist ale cărui cărţi sunt de referinţă în domeniul ştiinţelor naturii. naturalitate s.f. (înv.) v. Degajare. Dezinvoltură. Firesc. Mobilitate. Naturaleţe. Nonşalanţă. Simplitate. Spontaneism. Spontaneitate, naturaliză vb. 1.11 tr., refl. (jur.; compl. sau sub. indica oameni) a (se) împământeni, <înv.> a (se) indigena, a se întemeia, a (se) naţionaliza, a se înrădăcina. Mulţi străini s-au naturalizat, devenind cetăţeni ai statului nostru. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică organisme animale ori vegetale) a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deprinde, a (se) obişnui, a (se) aclimata. Unele animale polare s-au naturalizat perfect în zona temperată. Palmierii au fost naturalizaţi şi în alte zone decât cele tropicale sau subtropicale. 3 tr. fig. (compl indică noţiuni, obiceiuri etc.) a implementa, a introduce, a împământeni. Kant a naturalizat noţiunea de „transcendental”. Cunoscutul stilist a naturalizat o nouă linie în modă. naturalizare s.f. 11 (jur.) împământenire, naturalizaţie, <înv.> indigenat. Naturalizarea unui străin în ţara în care locuieşte se face potrivit legislaţiei statului respectiv. 2 aclimatizare, acomodare, adaptare, deprindere, obiş-nuire, aclimatare, aclimatizaţie, acutunan-ţă, <înv. şi reg.> înclimătare, <înv.> aclimataţie, acomodaţie, naturalizaţie. Naturalizarea unor animale polare în zona temperată a fost un succes. 3 dermatoplastică,dermoplastică,der-moplastie, taxidermie. Naturalizarea este arta împâierii animalelor în vederea expunerii lor în muzee ale naturii. II fig. implementare, naţionalitate introducere. Naturalizarea noţiunii de „transcendental” se datorează lui Kant. naturalizăţie s.f. (rar) 1 (jur.) v. împământenire. Naturalizare. 2 v. Aclimatizare. Acomodare. Adaptare. Deprindere. Naturalizare. Obişnuire. naturalmente adv. (modal; având val. unei afirmaţii; rar) v. Absolut. Bineînţeles. Cert. Certamente. Desigur. Fireşte. Garantat. Incontestabil. Indiscutabil. Natural. Neapărat. Negreşit Neîndoielnic. Neîndoios. Normal. Precis. Sigur. naturălnic, -ă adj. (înv.; despre particularităţi fizice sau psihice, virtuţi etc. ale oamenilor) v. Infuz. înnăscut. Nativ. Natural, natură s.f. 1 (adesea cu determ. „întreagă”, „toata7) făptură,fire,lume,univers. Lumina dimineţii se revarsă peste toată natura. 2 (pict.) natură moartă = natură statică; natură statică = natură moartă. Picta mai ales peisaje, naturi statice şi portrete. 3 esenţă, substanţă, <înv.> usie, estime. Omul poate exprima în noţiuni natura oricărui fenomen sau lucru. 4 caracter, factură, fel, gen. A scris un roman de o natură aparte. 5 conformaţie, constituţie, constituţie somatopsihică, factură, fizic2, structură, conformanţă, <înv.> crasis, temperament Natura fetei i-a permis să aspire la o performanţă în gimnastică. 6 (psih.) caracter, fire, structură, suflet, temperament, umoare, <înv. şi pop.> nărav, <înv. şi reg.> feleşag, naturel, talent, <înv.> duh, inimă, plămadă, moare. Are o natură veselă. Natura sa este înclinată spre visare. 7 caracter, categorie, fel, gen, soi1, teapă, factură, trampă2, calibru, rasă1, pănură. Un profitor de natura lui nu a mai întâlnit. 8 element, specific. Nu se descuraja nici în cele mai grele momente; aşa era natura lui. 9 (reg.) v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. 10 (înv.) v. Calitate. Condiţie. însuşire, naturăl s.n. (psih.; înv. şi reg.) = natural, naturist, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Naturalist, nâţie s.f. (înv. şi pop.) = naţiune, naţionăl, -ă adj. etnic, <înv.> naţionalicesc, naţionalnic. O sărbătoare naţională este o zi în care se celebrează un eveniment important din istoria ţârii. naţionăl-socialism s.n. (polit.) fascism, nazism, ciuma neagră (v. ciumă), ciumă brună. Naţional-socialismul este o doctrină bazată pe rasism, autoritarism, naţionalism şi imperialism. naţionăl-socialist, -ă s.m., s.f. adj. (polit.) nazist. Naţional-socialiştii sunt adepţii naţio-nal-socialismului. Ideile naţional-socialiste sunt combătute vehement. naţionalicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Naţional, naţionălnic; -ă adj. (înv.) v. Naţional, naţionalităte s.f. 1 <înv. şi pop.> naţiune, viţă. Românii şi-au apărat naţionalitatea în toate împrejurările vitrege prin care au trecut. 2 (şi naţionalitate conlocuitoare) etnici (v. etnic), minoritate naţională, <înv. şi pop.> naţiune. Ne înţelegem bine cu naţionalităţile conlocuitoare care trăiesc în ţara noastră. 3 (jur.; impr.) v. Cetăţenie. naţionaliza naţionaliză vb. 1.1 tr. (compl indică bunuri mobile sau imobile, întreprinderi, instituţii particulare etc.) a etatiza, a statiza. Averile mănăstireşti au fost naţionalizate de statul comunist. 2 tr., refl. (jur.; înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. împământeni. Naturaliza, naţionalizăre s.f. etatizare. Naţionalizarea a fost o măsură luată în regimurile totalitare. naţionalizat, -ă adj. (despre bunuri mobile sau imobile, întreprinderi, instituţii particulare etc.) etatizat. Casele şi pământurile naţionalizate sunt restituite foştilor proprietari. naţiune s.f. 1 <înv.> născătură, nemzet. Aparţine naţiunii române. 2 (înv. şi pop.; şi în forma naţie) v. Neam. Popor. 3 (înv. şi pop.) v. Naţionalitate. 4 (înv. şi pop.) v. Etnici (v. etnic). Minoritate naţională. Naţionalitate. Naţionalitate conlocuitoare. 5 (înv. şi pop.; în forma naţie) v. Ţărănime. 6 (înv. şi pop.; în forma naţie) v. Sătean. Ţăran. Ţărancă. 7 (înv. şi pop.; în forma naţie; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Categorie. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. naufragia vb. I. intr. 1 (nav.; despre nave) <înv.> a se farâma, a se naufrânge. Vaporul a naufragiat în mijlocul oceanului. 2 fig. (despre oameni) a se distruge, a se nenoroci, a se prăpădi, a se mânca, a se mina, a se ruina, a se rupe, a termina. A naufragiat în urma consumului excesiv de droguri. A naufragiat din cauza băuturii. naufragiu s.n. 1 (nav.) <înv.> avarie totală, înec, naiefrângere, necătură, vasfrângere. Ciocnirea cu un aisberg a produs naufragiul Titanicului. 2 fig. dezastru, distrugere, ruină, ruinare. O societate merge spre naufragiu dacă nu sunt eradicate corupţia şi nepotismul. naufrânge vb. III. intr. (nav.; înv.; despre nave) v. Naufragia. naupati'e s.f. (med.) rău de mare, răul mării (v. râu), <înv.> patimile mării (v. patimă). Naupatia se manifestă prin indispoziţie generală, senzaţie de greaţă şi vărsături provocate de mişcările de balans ale vapoarelor. naus£a s.f. (fiziol., med, med. vet.) greaţă, aplecare, aplecate (v. aplecat1), aplecătură, plecate (v. plecat1), răscolire, <înv. şi reg.> slădici, rast2. Salata de vinete i-a produs nausea. nautică s.f. (nav.) navigaţie, <înv.> corăbierie. Nautica este ştiinţa şi tehnica dirijării unei nave. navă s.f. 1 (nav.) vapor, vas, bastiment. A călătorit pe Marea Mediterană cu o navă foarte luxoasă. 2 (mar. milit.) navă de linie = cuirasat. Nava de linie este o navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă. 3 (nav.) navă-şcoală = bric2. Nava-şcoală este folosită în prezent pentru instruirea viitorilor marinari. 4 (aeron.) navă aeriană = aeromobil, aeronavă, aerovehicul. Navele aeriene sunt vehicule care se deplasează în aer datorită unor forţe de sustentaţie; navă cosmică = navă spaţială = astronavă, cosmonavă, shuttle. Nava cosmică este destinată zborului în spaţiul cosmic. 5 (arhit. bis. bizantină) naos, nefâ, cella, horă1, naie. Nava se află între altar şi pronaos, fiind partea principală a bisericii. navetă1 s.f. 1 (tehn.; la războiul de ţesut) suveică, suvelniţă, sucală. Naveta serveşte la introducerea firului de bătătură în rostul urzelii. 2 cârlig, igliţă, suveică, suveică de plasă, iglă, surcea, surcică, undrea, undrea de plasă. Plasele de pescuit se împletesc cu navete metalice. 3 (aeron.) navetă cosmică = navetă spaţială; navetă spaţială = navetă cosmică. Naveta tffsmică sau spaţială asigură deservirea staţiilor spaţiale de pe orbitele joase. navetă2 s.f. (bot.; reg.) v. Rapiţă. Rapiţă-colză. Rapiţă-măruntă. Rapiţă-navetă. Rapiţă-sălba-tică (Brassica napus şi Brassica rapa). naviga vb. I. intr. (de obicei cu determ. locale) 1 (nav.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.) a merge, a pluti, a corăbia, a umbla, a trece, <înv. şi reg.> a nota2, <înv.> a corăbieri, a înota, a preaînota, a preanota, a vâsli. Vaporul navighează spre Turcia. A mărit cu câteva noduri viteza cu care navighează şalupa. 2 (av.; despre aeronave) a zbura. S-au urcat în avionul care navighează spre Londra. navigăbil, -ă adj. (despre ape) <înv.> plutelnic, pluteţ, plutibil, plutitor. Dunărea este navigabilă. navigator, -oăre s.m., s.f., s.n. 1 s.m., s.f. (mar.) marinar, <înv.> înotător, plutitor. Amiralul este un navigator trecut prin multe încercări. 2 s.n. (inform.) browser, motor de căutare, program de navigare. Foloseşte navigatorul pentru a ajunge la site-ul dorit. 3 s.m. (inform.; fam.) v. Intemaut. navigaţie s.f. 1 (nav.) nautică, <înv.> corăbierie. 2 (nav.) plutire, stare, stat3, <înv.> vâslire. Navigaţia pe mare a fost cu multe peripeţii. 3 (aeron.) navigaţie spaţială = as-tronavigaţie. Navigaţia spaţială este ştiinţa şi tehnica dirijării vehiculelor spaţiale. 4 (av.; adesea determ. prin „aeriană’) zbor1. Navigaţia spre Londra a fost anulată din cauza condiţiilor meteorologice neprielnice. naviplăn s.n. (nav.) aeroglisor, hovercraft. Naviplanul este autopropulsat pe o pernă de aer şi se deplasează prin alunecare deasupra apei sau a solului. navlosi vb. IV. tr. (mar.; compl. indică nave) a afreta. A navlosit o navă pentru a-şi transporta mărfurile. navlosire s.f. (mar.) afretare. Navlosirea unei nave este destul de costisitoare. naz s.n. (mai ales la pl. nazuri) capriciu, chef, fandoseală, fandosire, fantezie, fason, maimuţăreală, maimuţărie, moft, poftă, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachi-ţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăie-re, scălâmbăitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbăda-ie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, | 1122 smorfuri, boală, dambla, far- tiţie, căcărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate nazurile. nazală s.f. (fon.) consoană nazală. „N” este o nazală. nazăr s.n. (înv.) v. Favoare. Protecţie, nazareânin, -ă adj. (înv.) v. Nazarinean. Na-zaritean. nazareean s.m. 1 (la pl nazareeni) nazarinem (v. nazarinean). Evreii i-au denumit nazareeni pe primii creştini. 2 (art. Nazareeanul; relig. creştină; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Naza-rineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v.fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). Ne închinăm Nazareeanului. nazarinean, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m. (la pl. nazarineni) nazareeni (v. nazareean). 2 s.m. (art. Nazarineanul; relig. creştină; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Nazareeanul (v. nazareean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v.fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). 3 s.m., s.f., adj. nazaritean, <înv.> nazareanin. Nazari-nenii sunt locuitorii oraşului Nazaret. nazaritean, -ă s.m., s.f., adj. nazarinean, <înv.> nazareanin. naziri'e s.f. (înv.) v. Pază. Strajă. Străjuire. Supraveghere. Veghe. Veghere, nazism s.n. (polit.) fascism, naţional-socialism, ciuma neagră (v. ciumă), ciumă brună. Nazismul este o doctrină bazată pe rasism, autoritarism, naţionalism şi imperialism. nazist, -ă s.m., s.f. adj. (polit.) naţional-soci-alist Naziştii sunt adepţii naţional-socialismu-lui. Ideile naziste sunt combătute vehement. nazofarînge s.n. (anat.) cavum,faringe nazal, rinofaringe. Nazofaringele se află deasupra vălului palatin şi posterior foselor nazale. năbădăică s.f. (reg.) 1 (lapl. năbădăid; med; de obicei în legătură cu vb. ca „a apuca”, „a scutura”) v. Epilepsie. 2 (în credinţe şi superstiţii) v. Năbădaie. 3 (lapl. năbădăid) v. Furie. înverşunare. Mânie, năbădaie s.f. 1 (la pl. năbădâi; med.; înv. şi pop.; de obicei în legătură cu vb. ca „a apuca”, „a scutura’) v. Epilepsie. 2 (în credinţe şi superstiţii; pop.) năbădăică. Despre năbădaie se crede că ar provoca epilepsia. 3 (la pl. năbădăi; pop.) v. Furie. înverşunare. Mânie. 4 (reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Fiţă. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 1123| năbădăi vb. IV. intr. (pop.; despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Colcăi. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. năbădăios, -oăsă adj. 1 (despre animale, mai ales despre cat) nărăvaş, nărăvit, <înv. şi pop.> buiestru, lupit, abraş, bâvaş, cabraş, coţob, porav, poroş, purecos, sucaş, şupar, <înv.> istericos. Trebuie să strunească bine calul pentru că este năbădăios. 2 (pop.; mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat, înverşunat. Mâniat. Mânios. Obstinat. Pornit. 3 (med.; reg.) v. Comiţial. Epileptic, năbârgeăc, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. năboi1 s.n. (hidrol.; înv. şi reg.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. năboP vb. IV. (reg.) 1 intr., refl. (despre ape) v. Inunda. Revărsa. Submerge. 2 intr. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Porni. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 3 refl. (fiziol; despre fiinţe) v. Asuda. Exsuda. Năduşi. Transpira. năboiălă s.f. (hidrol; reg.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. năboi't, -ă adj. (fiziol; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Asudat2. Năduşit. Transpirat2. Ud. Umed. Umezit2, năbuşeălă s.f. 1 (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de năbuşeala verii. 2 (fiziol; reg.) v. Apă. Năduşeală. Sudoare. Su-doraţie. Transpiraţie. 3 (milit.; înv.) v. Cotropire. Invadare. Invazie. încălcare. Năpădire, năbuşi vb. IV. 11 tr.,refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Asfixia. înăbuşi. îneca. Sufoca. 2 tr. (înv. şi pop.; despre lacrimi, sânge; compl indică oameni) v. îneca. Năpădi. Podidi Umple. 3 intr., refl. (înv. şi pop.; despre ape) v. Inunda. Revărsa. Submerge. 4 intr. (înv. şi pop.; despre petrol gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. 5 tr. (pop.; compl. indică foc, incendii etc.) v. înăbuşi. Stinge. 6 tr. (pop.; compl indică alimente) v. înăbuşi 7 intr., refl. (înv.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre’) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 8 tr. (milit.; înv.; compl. indică teritorii străine) v. Cotropi. Invada. încălca. Năpădi. II fig. (pop. şi fam.) 1 tr. (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) v. Frâna. Inhiba. împiedica. înăbuşi. înfrâna. Opri. Reprima. Stăvili. Stopa. Sufoca. Tăia. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică manifestări ale oamenilor) v. Dezumfla. Domoli. înfrâna. Modera. Pondera. Potoli. Stăpâni. Stăvili. Tempera. Zăgăzui, năbuşit, -ă adj. 1 (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Asfixiat. înăbuşit. înecat. Sufocat. 2 (pop.; despre alimente) v. înăbuşit, năbuşitor, -oăre adj. (pop.) 1 (despre aburi, fum, vapori, miros etc.) v. Asfixiant. înăbuşitor, înecăcios. Sufocant. 2 (despre aer, atmosferă etc.) v. Apăsător. Greu. Irespirabil. înăbuşitor. încărcat2. Nerespirabil. Sufocant Viciat. 3 (mai ales despre căldură) v. înăbuşitor. Mocnit. Sufocant. nădăd s.n. (reg.) v. Scorbură, nădădă s.f. (geomorf.; reg.) v. Grădină plutitoare. Insulă plutitoare. Ostrov plutitor. Pământ plutitor. Plaur. Plavie. nădăi vb. IV. (pop.) 1 refl. (despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) v. Coagula. închega. Slei. Solidifica. 2 refl., tr. (sub. sau compl indică lichide ori substanţe coloidale) v. Coagula. Conglutina. închega. 3 refl.,tr. (sub. sau compl. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 4 intr., refl. (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Asuda. Exsuda. Năduşi. Transpira, nădăiălă s.f. (pop.) năclăire. Pentru a îndepărta năclăiala de pe farfurii, foloseşte un detergent special. nădăios,-oăsă adj. (pop.) 1 (despre substanţe, materii, anumite preparate culinare etc.) v. Cleios. Lipicios. Unsuros. 2 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid, nădăire s.f. (pop.) năclăială. năclăit -ă adj. (pop.) 1 (despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) v. Coagulat. închegat Sleit2. Solidificat 2 (despre substanţe, materii, anumite preparate culinare etc.) v. Cleios. Lipicios. Unsuros. 3 (despre lichide sau substanţe coloidale) v. Coagulat. închegat. 4 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. năcovelniţă s.f. (metalurg.; reg.) v. Nicovală, nădăi vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.) v. Aştepta. Nădăjdui. Spera. 2 refl. (înv. şi reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini. 3 tr. (înv. şi reg.; adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) v. Bănui. Crede. Gândi. Ghici Imagina. închipui Presupune. Prevedea. Socoti. Şti. Visa. 4 tr. (înv. şi reg.; de obicei urmat de o prop. compl dr.) v. Crede. Nădăjdui. Spera. 5 refl. (reg.; despre oameni; mai ales în constr. neg.) v. Dumiri. înţelege. Lămuri. Pricepe. Şti. nădăjdui vb. IV. 1 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a crede, a spera, <înv. şi reg.> a nădăi, <înv.> a răbda, a upovăi. Nădăjduieşte că va obţine creditul de la bancă. 2 tr. a aştepta, a spera, <înv. şi reg.> a nădăi, <înv.> a upovăi. năduli Să nu nădăjduieşti ajutor de la el. 3 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. „în”) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini. 4 intr. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, ,,spre,T) v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2. nădăjdumţă s.f. (înv.) v. Credinţă. încredere. Nădejde. Speranţă. nădăjdui're s.f. (rar) v. Credinţă. încredere. Nădejde. Speranţă. nădejde s.f. 1 speranţă, <înv.> răbdare, spera-re, upovăinţă. Nădejdea nu piere niciodată. 2 credinţă, încredere, speranţă, nădăjdu-ire, putere, <înv.> nădăjduinţă. Are nădejdea că lucrurile se vor schimba în bine. 3 încredere, siguranţă, snagă. Cunoscân-du-l, are nădejde că nu va divulga secretul nădi vb. IV. 1 tr. (pop.; compl. indică obiecte) v. înnădi 2 refl. (pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la’) v. înnădi Nă-răvi. 3 refl. (reg; despre oameni) v. Obrăznici, năditură s.f. (reg.) v. înnădituri Nadă1, nădrăg s.n. 1 (mai ales la pl. cu val de sg. nădragi; pop. şi fam.) v. Pantalon. 2 (la pl. nădragi; pop. şi fam.) v. Indispensabili (v. indispensabil). Izmene. 3 (art.; bot.; reg.) nădra-gul-ţiganuluiv. Jale2. Jale-de-grădină (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-grădină. Salvie. Salvie-de-gră-dină (Salvia officinalis). nădrăgăr s.m. 1 (pop. şi fam.; iron. sau deprec.) v. Citadin. Orăşean. 2 (ieşit din uz; deprec.) torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. I11 (pop. şi fam.) v. Furie. înverşunare. Mânie. 2 (pop. şi fam.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 3 (pop.) v. Enervare. Excitabilitate. Excitaţie. Irascibilitate. Iritabilita-te. Iritare. Iritaţie. Necaz. Nervi (v. nerv). Nervozitate. Stres. Supărare. Surescitabilitate. Surescitare. II11 (med, med vet.; pop.) v. Astm. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Dispnee. Sufocare. 3 (med. vet; mai ales la cai; reg.) v. Emfizem pulmonar. Tignafes. 4 (fiziol.; reg.) v. Apă. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie. IV (bot; reg.) 1 v. Coada-vacii (v. coadă). Jale2 (Salvia silvestris). 2 v. Salvie. Urechea-porcu-lui (v. ureche) (Salvia verticillata). năduleălă s.f. (reg.) v. Dor. Dorinţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă. năduli vb. IV. 1 intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de năduşeală determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 2 intr. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „după”, „la”, „spre”) v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2. năduşeâlă s.f. 11 (fiziol.) asudare, asudat1, exsudare, exsudaţie, sudoraţie, transpirare, transpirat1, transpiraţie, transsudare, transsu-daţie, <înv. şi pop.> asudătură. Prin năduşeală se elimină unele toxine din organism. 2 (concr.; fiziol) apă, sudoare, sudoraţie, transpiraţie, sudaţie, umezeală, <înv. şi pop.> asudătură, înăduşeală, asud, asudoare, năbuşeală, năduf, <înv.> apă sudorală, exalare, exalaţie. Era tot numai năduşeală din cauza febrei. 3 (med., med vet.; înv. şi reg.) v. Astm. II (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, pâijol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, ca-buşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, so-rişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de năduşeala verii. năduşi vb. IV. 1 intr. (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a asuda, a exsuda, a transpira, a transsuda, a (se) înăduşi, a (se) năclăi, a năboi2, a răpuci. A năduşit abundent din cauza alergatului. I-au năduşit palmele. 2 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Asfixia. înăbuşi. îneca. Sufoca. 3 tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Gâtui. Jugula. Strangula. Sugruma, năduşit, -ă adj. 1 (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) asudat2, transpirat2, ud, umed, umezit2, înăduşit, năboit. îşi şterge ceafa năduşită cu un şerveţel. 2 (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Asfixiat. înăbuşit. înecat. Sufocat. năduşitor, -oăre adj. 1 (înv. şi pop.; mai ales despre căldură) v. înăbuşitor. Mocnit Sufocant 2 (înv.; despre aburi, fum, vapori, miros etc.) v. Asfixiant înăbuşitor. înecăcios. Sufocant, năframă (maramă) s.f. 1 ştergar, cimber, fachiol, fustă, gear, pambriu, păstură2, pânzătură, peşchir, pinten, şervet, şirincă, şter-gătoare (v. ştergător), ştergură1, zadie. Duminica, venea la horă cu o năframă de borangic pe umeri. 2 bariş, broboadă, testemel, <înv. şi reg.> coprenă, conci, îmbrobodea, îmbrobodeală, îmbroboditoare, învelitoare, pânzătură, pinten, şes, şirincă, fişiu. Femeile de la ţară poartă de obicei năframă pe cap. năfrămeă s.f. (reg.) v. Năfrămuţă. năfrămioâră (mărămioâră) s.f. (reg.) v. Năfrămuţă. năfrămiţă (mărămrţă) s.f. (reg.)v. Năfrămuţă. năfrămucă s.f. (reg.) v. Năfrămuţă. năfrămuţă (mărămuţă) s.f. năfrămea, năfrămioâră, năfrămiţă, năfrămucă. năfurică s.f. (bot.) Artemisia annua; pelin, peliniţă, buruiană-de-ţară, coada-raiului (v. coadă), lemnişor, lemnul-Domnului (v. lemn), lobojană, mălin, mătura-Maicii-Pre-cesta (v. mătură), mătură-turcească, măturişcă, măturiţă, părul-Maicii-Domnului (v. păr), ploiţă, poala-Maicii-Precista (v. poală), rozmarin, salată-împărătească, smirnă, tămâioa-ră, tămâiţă, untdelemniţă. năgără s.f. (bot.) 1 Stipa capillata; iar-ba-curălei (v. iarbă), păiuş, piffîuşiţă, părul-zâ-nelor (v. pâr), peniţă, şuşarcă. 2 Agrostemma githago; barba-împăratului (v. barbă), neghină, zizanie, mălură, <înv. şi reg.> plevilă2, iarba-vântului (v. iarbă), mazăre-sălba-tică, negreaţă, trei-fraţi-pătaţi, turiţă, ţârţăriţă, <înv.> pleavă. 3 (reg.) v. Colilie (v. coliliu) (Stipa pennata). 4 (reg.) v. Sălbăţie (Lolium temulentum). năglod s.n. (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. năhoădă s.f. (reg.) 1 (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoaie (v. strigoi). Umbră. Vedenie. Viziune. 2 (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimo-nositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie, năhui, -ie adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. năiâş s.m. (muz.; reg.) v. Naist, năiem s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Chirie. Locaţie. 2 (înv.) v. Leafa1. Remuneraţie. Retribuţie. Salariu. năier s.m. (înv. şi reg.) 1 (mar.) v. Corăbier. 2 v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş, năimeălă s.f (înv. şi reg.) 1 v. Arendare. Arendat1. 2 v. Arendă. 3 V; Chirie. Locaţie. 4 v. închiriere. Locaţie. năimi vb. IV. 1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică bunuri imobiliare, terenuri agricole etc.) v. Arenda. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Angaja. încadra. Lua. Numi. Primi. 3 refl. (pop.; despre oameni) v. Angaja. Intra, încadra. Tocmi. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică bunuri mobile sau imobile, obiecte de folosinţă temporară etc.) v. Angaja. închiria, năimit, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (înv. şi pop.; despre bunuri imobiliare, terenuri agricole etc.) v. Arendat2.2 (înv. şi reg.; despre bunuri mobile sau imobile, obiecte de folosinţă temporară etc.) v. închiriat. I11 s.m., s.f. (înv. şi pop.) v. Angajat. Salariat Slujbaş. 2 s.m. (milit.; înv.) v. Mercenar. năji't s.n. I (pop.) 1 (fiziol) v. Ceară. Cerumen. 2 (med.) năjitură. A scăpat de febră, dar nu şi de năjit, pentru că i s-au umflat gingiile şi are dureri de dinţi. II (bot.; reg.) v. Piperul-lu-pului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum). năjîtnică s.f. (bot.; reg.) v. Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum). năjitură s.f. (med.; reg.) v. Năjit. nălbăr s.m. (med. vet.; reg.) v. Veterinar, năloagă s.f. (reg.) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare, îmbulzeală. îndesare. înghesuială. îngrămă- |1124 deală. îngrămădire. învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag, nălogi vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Aglomera. îmbulzi. îndesa. înghesui. îngrămădi. Năvăli. Strânge. nălucă s.f. 11 (mitol pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă, vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că nălucile sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. 2 halucinaţie, închipuire, nălucire, năzăreală, năzărire, vedenie, <înv.> vedere. 3 fig. (rar) v. Amăgire. Himeră. Iluzie. II (pese.) 1 amorsă, momeală, nadă1, mo-mitură, mârşă, nadilă, <înv.> podmet. Foloseşte râme ca nălucă pentru peşti. 2 momeală artificială, lingură, linguriţă. Năluca este o imitaţie de peştişor, folosită de pescarii cu undiţă drept nadă. năluceălă s.f. (rar) v. Iluzie. închipuire. Nălucire. Părere. năluci vb. IV. 1 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; de obicei urmat de o prop. compl. dr. sau interog., exprimă credinţa, speranţa, îndoiala, teama, suspiciunea) a crede, a-şi imagina, a-şi închipui, a se năzări, a se părea, <înv. şi pop.> a veni, <înv. şi reg.> a răsări1.1 s-a nălucit că moare, atât îi era de rău. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. GăsL Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni. 3 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Amăgi. Atrage. Captiva. Delecta. Desfăta. Fascina. Fermeca. încânta. Seduce. năluaresf. 1 (mitol pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă, vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. 2 fantasmagorie, închipuire, vedenie. Are năluciri din cauza febrei. 3 halucinaţie, închipuire, nălucă, năzăreală, năzărire, vedenie, <înv.> vedere. Alcoolul produce năluciri. 4 iluzie, închipuire, părere, năluceălă, miraj, umbră, stihie. Pentru o clipă o văzu aievea în faţa lui, dar nu a fost decât o nălucire. nălucitor, -oăre adj. 1 (mai ales despre elemente din natură, reprezentări artistice) feeric, fermecător, încântător, minunat, ceresc, îmbătător, magic, vrăjit2.O noapte de toamnă timpurie, luminată de puzderia de stele, este nălucitoare şi tulburătoare. 2 (adesea fig.; despre manifestări, realizări ale oamenibr, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, 1125| desfătător, fascinant, fermecător, încântător, plăcut, seducător, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dezmierdător, <înv.> desfătat, desfatăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subju-gător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este nâlucitor. 3 (rar; despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Amăgitor. Aparent. Deluzoriu. Iluzoriu, înşelător. Neadevărat. Specios, nălucitură s.f. (mitol. pop.; înv. şi pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune, nămâlă s.f. (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. nămete s.m. (mai ales lapl nămeţi) 1 noian, troian2, omăt, suflătură, sul. Drumurile s-au acoperit cu nămeţi din cauza ninsorilor abundente. 2 fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) grămadă, maldăr, morman, movilă, purcoi, nămol. în mijlocul curţii erau nămeţi de pietriş. nămetenie s.f. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, nămeţi vb. IV. tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică drumuri, străzi, terenuri etc.) v. întro-ieni. înzăpezi. Troieni, nămeţîre s.f. (pop.) v. întroienire. înzăpezire. Troienire. nămeţit, -ă adj. (pop.; despre drumuri, străzi, terenuri etc.) v. întroienit. înzăpezit Troienit, nămiăză s.f. (pop.) v. Dejun. Masă1. Masă de prânz (v. masă1). Prânz, nămilos, -oăsă adj. (indică dimensiunea; înv. şi reg.; despre obiecte, construcţii, fiinţe) v. Colosal. Enorm. Fabulos. Fantastic. Gigantic. Imens. Uriaş. nămol s.n. 11 mâl, mâlitură. în albia râului este nămol. 2 mâl, mocirlă, noroi1, noroială, mâlitură, <înv. şi reg.> lut, moceriţă, cearfă, ciorbă, cotoz, glod, heleşteu, hlei, moceră, mocioărcă, morceală, năglod, nămală, oajdă2, pahnă, tău1, tinală, tină, limus. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas acoperite de nămol II fig. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă. Nămete. Purcoi, nămoli vb. IV. refl. (despre fiinţe, vehicule etc.) a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se mâli, a se noroi2, a se înnoroi, a se întina, a se potmoli. S-a nămolit în mlaştină. Maşina s-a nămolit pe drumul desfundat. nămolire s.f. împotmolire, înglodare, înnă-molire. După ploaie, nu intră cu maşina pe un drum desfundat pentru a evita nămolirea acesteia. nămolit, -ă adj. (despre fiinţe, vehicule etc.) împotmolit, înglodat, înnămolit, înnoro-it. Maşina nămolită a fost trasă de un tractor. nămolos, -oăsă adj. (despre terenuri, drumuri etc.) mâlos, mlăştinos, mocirlos, noroios, smârcos, <înv. şi pop.> tinos, glodos, glo- duros, hleios, mociros. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas nămoloase. nănăî vb. IV. tr. (muz.; reg.; compl. indică melodii) v. Fredona. îngâna, năpăstă s.f. 11 calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pustie-şag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfă-râmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o năpastă aducătoare de moarte. 2 bucluc, încurcătură, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, dră-căraie, încurcală, întâmplare, năvârneală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, nevoinţă, patimă, silă, stena-horie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe năpaste a avut în ultimul timp! 3 (pop.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 4 (pop.; de obicei constr. cu vb. „a face) v. Persecuţie. Prigoană. 5 (fam.; mai ales deprec.) belea, pacoste, râie. Cheltuieşti aşa de mult, încât eşti o adevărată năpastă la casa omului! 6 (înv.) v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. II (pese.) 1 prostovol, ceasma, cucă2, năpastnic, plaşcă1, şaşma, târâtoare (v. târâtor). Năpasta este alcătuită dintr-o plasă conică, ce formează în apă un sac în care sunt prinşi peştii. 2 (reg.) v. Cucă2, năpăstnic s.n. (pese.; reg.) v. Năpastă. Prostovol. năpătcă s.f. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. năpădi vb. IV. 11 tr. (milit.; compl. indică teritorii străine) a cotropi, a invada, a încălca, <înv. şi reg.> a încotropi, <înv.> a cuprinde, a îngloti, a năbuşi, a stropşi, a supăra, a călca, a potopi. Tătarii au năpădit regiunea. 2 intr. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre’) a se arunca, a se azvârli, a se duce2, a se năpusti, a năvăli, a se pomi, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detomi, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a (se) năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a năpăstui erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Năpădeşte asupra lui cu toată forţa. Uliul a năpădit asupra prăzii. 3 tr. (mai ales despre plante dăunătoare; compl. indică terenuri, spaţii etc.) a copleşi, a cotropi, a invada, a împresura, a înăbuşi, a submerge. Mărăcinii şi scaieţii au năpădit grădina. 4 intr. (despre lichide; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în) a se împrăştia, a se răspândi, a se vărsa. A scăpat căldarea din mână şi apa a năpădit în încăpere. 5 tr. (despre lacrimi, sânge; compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor) a îneca, a podidi, a umple, <înv. şi pop.> a năbuşi, a prididi, a bucşi, <înv.> a povedi. Nu mai poate vorbi pentru că lacrimile o năpădesc. Lovindu-l cu pumnul în figură, sângele i-a năpădit gura. 6 tr. (despre stări fiziologice; compl indică fiinţe) a cuprinde, a trece. Năduşelile l-au năpădit din cauza emoţiilor. II tr. (mai ales fig.) 1 (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a răzbi, a prididi, a poticăli, <înv.> a supune, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecra-sa, a păli2. Grija zilei de mâine o năpădeşte. 2 (despre gânduri, trăiri, necazuri, suferinţe etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a prinde, a împresura, a încolţi, a învălui, a umple. Gândurile negre îl năpădesc. 3 (despre sentimente, senzaţii etc.; compl. indică oameni sau sufletul, inima, conştiinţa etc. lor) a copleşi, a covârşi, a inunda, a îneca, a umple. Inima îi este năpădită de milă. Mirarea o năpădeşte când aude un asemenea răspuns. năpădire s.f. (milit.) cotropire, invadare, invazie, încălcare, intrare, călcare, <înv.> cuprindere, cuprins1, năbuşeălă, poiadă, vrăjmăşie, călcare, strop-şitură, undătură. Obiectivul armatei a fost năpădirea teritoriului ţării vecine. năpăstrocel s.m. (bot.; reg.) v. Degeţel. De-geţel-roşu. Digitală (Digitalis purpurea). năpăstui vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni) a asupri, a nedreptăţi, a oropsi, a ostraciza, a persecuta, a prigoni, a urgisi, a vitregi, <înv. şi reg.> a întiri, a strâmbătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a catatrexi. Nu a năpăstuit pe nimeni în viaţa lui. 2 tr. (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tira-nisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi năpăstu-ieşte propriul popor. 3 tr., intr., refl. recipr. (pop.; compl sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. 4 tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. Momi. Seduce. Tenta. II tr. fig. (despre stări fizice; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a năpăstuire cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a umple. £ra gata să-l nâpâstuiascâ somnul când a sunat telefonul. năpăstuire s.f. 1 asuprire, nedreptate, nedrep-tăţire, oropsire, ostracizare, persecutare, persecuţie, urgisire, oropseală, <înv. şi reg.> strâmbătăţire, <înv.> obidire, urghisitură, zulum. A fugit de acasă din cauza năpăs-tuirii suferite din partea mamei vitrege. 2 asuprire, exploatare, împilare, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armă-şie, învăluială, strânsoare. Năpâstuirea poporului este specifică regimurilor totalitare. 3 (pop.) v. Bârfă. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. năpăstuit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) asuprit, nedreptăţit, oropsit, persecutat, urgisit, vitregit, obidit, <înv.> osândit, strâmbătăţit. Copiii năpăstuiţi au devieri de comportament. 2 adj., s.m., s.f. asuprit, exploatat, împilat, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, robit, urgisit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul năpăstuit s-a ridicat contra tiranului. 3 adj.,s.m., s.f. (pop.) v. Bârfit2. Calomniat. Defăimat Denigrat Detractat. Discreditat. Ponegrit năpăstuitor, -oăre adj., s.m., s.f. (înv.) 1 v. Asupritor. Exploatator. împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor. 2 v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant Denigrator. Detractor. Ponegritor. năpârcă s.f. I (zool.) 1 Anguis fragilis; şarpe-de-sticlă. 2 Vipera berus; viperă, <înv. şi pop.> aspidă1, lipitoare (v. lipitor), scorpie, şarpe-ciont, şarpe-ciung, şarpe-cu-creastă, şarpe-de-sadină, şarpe-pestriţ, şarpe-scurt, şarpe-veninat,şopârcă-oarbă, vierme. 3 (reg.) v. Guşter. Şopârlă, Şopârlă-verde (Lacerta viridis). II (reg.) 1 v. Bici. Biciuşcă. 2 v. Biciuş-că. Cravaşă. năpârcos, -oâsă adj. (reg.) 1 (despre plante, animale, substanţe etc.) v. Otrăvit2. Otrăvitor. Veninos. 2 fig. (despre oameni) v. Arţăgos. Băţos. Certăreţ. Clonţos. Colţos. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. Ţăndăros. năpârleâlă s.f. (fiziol.; rar) v. Năpârlire, năpârli vb. IV. intr. (fiziol; despre unele animale şi păsări) a lăsa, a se dezbrăca, a lepăda, <înv. şi reg.> a se despuia. Şarpele năpârleşte. năpârlire s.f. (fiziol.) năpârleâlă, năpâr-litură, lepădare. Năpârlirea unor animale şi păsări este periodică. năpârlitură s.f. (fiziol.; rar) v. Năpârlire, năpârstoc s.n., s.m. 1 s.n. (înv. şi pop.) v. De-getar. 2 s.m. fig. (fam.) pici, prichindel, puşti, ţânc, zgâmboi1. Năpârstocul este destul de înalt pentru vârsta lui. năplăi s.n. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. năplât s.n. (la roata căruţei sau a carului; reg.) v. Obadă. s* năplăiâlă s.f. (reg.) 1 (meteor.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. 2 (med., med vet.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v.frig). Temperatură. năprâsnic, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 brusc, fulgerător, instantaneu, neaşteptat, subit, repentin. Lovitura la tâmplă i-a provocat 0 moarte năprasnică. 2 neaşteptat, neprevăzut, prăpăstios. Falimentul a fost pentru el năprasnic. 3 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, straşnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună năprasnică i-a luat acoperişul casei. 4 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, mare1, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, aspru, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt năprasnic. Astăzi este un ger năprasnic. 5 (despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năvalnic, puternic, violent, furios, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, sălbatic, tumultuos. Pârâul năprasnic, umflat de ploi, îneacă tot ce este în calea lui. 6 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, puternic, violent, viu, terebrant, <înv.> zbuciumător, mortifiant, arzător, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi năprasnic în inimă. II adj. fig. 1 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, aprins2, eruptiv, furtunos, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament năprasnic. 2 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal,.câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, aspru, dur, încrâncenat, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om năprasnic şi ursuz. Este năprasnică la mânie. III adv. (modal) 1 aprig, intens, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, pogan. Vântul suflă năprasnic. 2 groaznic, grozav, straşnic, teribil, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, amar, amarnic. L-a pedepsit năprasnic pentru ce i-a făcut. IV s.f. (bot.) 1 Geranium robertianum; piretru, iarba-pârdului (v. iarbă), iarba-sângelui (v. iar- 11126 bă), iarbă-de-pârci, închegătoare (v. închegă-tor), mama-pădurii (v. mamă), priboi, pri-boi-căpresc, sovârf, ursan. 2 Chrysanthemum corymbosum; ochiul-boiilui-a-ferigei (v. ochi1). 3 (reg.) v. Clematită. Luminoasă (v. luminos) (Clematis recta). 4 (reg.) v. Curpen-de-munte (Clematis alpina). năprăsnide s.f. (pop.) v. Agresivitate. Brutalitate. Impulsivitate. Nestăpânire. Violenţă, năprăti vb. IV. refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli, năprătitură s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. năprui, -ie adj., s.m., s.f. (med.; reg.) v. Cretin. Idiot. Imbecil. Tâmpit, năpuc s.m. (zool; reg.) repuc, zăpuc1. Năpucul este ultimul purcel fătat. năpust s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. v. Calamitate. Catastrofă. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. 2 s.m. art. (năpustul; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. năpusti vb. IV. 11 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre’) a se arunca, a se azvârli, a se duce2, a năpădi, a năvăli, a se pomi, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Se năpusteşte asupra lui cu toată forţa. Uliul s-a năpustit asupra prăzii. 2 tr. (înv. şi reg.) v. Arunca. Azvârli. Repezi. Zvârli. 3 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; reg.; despre sânge) v. Da2. Ieşi. Taşni. 4 refl. (reg.; despre lacrimi) v. Izbucni. Ţâşni. II tr. (înv. şi reg.) 1 (compl indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi. 2 (compl. indică activitatea, munca, ocupţia etc. cuiva) v. Neglija. năpustit, -ă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandonat. Lăsat. Părăsit. năpustitor s.n. (tehn.; reg.) 1 (la moară) grăunţar, sucitor, surcel. Năpustitorul, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunţe care trebuie să curgă în gaura pietrei de moară. 2 (la războiul de ţesut) v. întinzător. întorcă-tor. Slobozitor. nărâv s.n. 11 cusur, dar2, defect, patimă, vidu, meteahnă, pârţag, învăţ, nărăveală, băsău, ciucă, madea, natură, nărăvie, năzar, pahibă, parfie, taronie, teahnă, <înv.> învăţ, maculă. A fost părăsit de soţie 1127| născoceală pentru că are năravul beţiei. 2 pasiune, patimă, viciu, boală, spahie1. Şi-a pierdut toată averea întrucât a dat în năravul jocurilor de noroc. 3 (la pl. năravuri) comportament, comportare, conduită, deprindere, maniere (v. manieră), moravuri, obiceiuri (v. obicei), purtare, port1, purtat1, modă, <înv. şi reg.> urmare, pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, talâm, apucătură. Părinţii sunt nemulţumiţi de năravurile necuviincioase ale jiului lor. 4 (mai ales lapl. năravuri) deprindere, fire, obicei, obişnuinţă, sistem, <înv. şi reg.> feleşag, măsai2, ogod, pohod, vread, zănat, <înv.> urmare, apucătură, nadă1. După ani de convieţuire, îi cunoaşte năravurile. 5 snagă, sucă. Caii au năravul de a azvârli din picioare. 6 (înv. şi pop.) v. Deprindere. Obicei Obişnuinţă. II (psih.; înv. şi pop.) v. Caracter. Fire. Natură. Structură. Suflet Temperament. nărăvaş, -ă adj. 11 (despre animale, mai ales despre cai) năbădăios, nărăvit, <înv. şi pop.> buiestru, lupit, abraş, bâvaş, cabraş, coţob, porav, poroş, purecos, sucaş, şupar, <înv.> istericos. Trebuie să strunească bine calul pentru că este nărăvaş. 2 (pop.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. II fig. (pop.) 1 (despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. 2 (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) v. Indisciplinat. Indocil. Inobedient. Insubordonat. Neascultător. Nedisciplinat. Neobedient. Nesubordonat. Nesupus. Obraznic. Rău. Rebel. Recalcitrant, nărăveălă s.f. (pop.) 1 v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. 2 v. Acord. Aranjament Combinaţie. Contract Convenţie. înţelegere, învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie, nărăvi vb. IV. 1 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se înnădi, a se înnărăvi, a se nădi. S-a nărăvit la băutură. 2 refl. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Acomoda. Adapta. Deda. Deprinde. Familiariza. învăţa. Obişnui 3 refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. împăca. înţelege. 4 tr. (înv.) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi. încuviinţa. îndupleca. îngădui. învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. nărăvi'e s.f. (reg.) 1 v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu, nărăvit, -ă adj. 1 (despre animale, mai ales despre cai) năbădăios, nărăvaş, <înv. şi pop.> buiestru, lupit, abraş, bâvaş, cabraş, coţob, porav, poroş, purecos, sucaş, şupar, <înv.> istericos. 2 (pop.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. nărflă s.m. (reg.) v. Năsăilă. năros, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Năsos, nărozenie s.f. (înv.) v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie, nărtflă s.m. (reg.) v. Năsăilă. nărtos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 2 v. Năsos, nărui vb. IV. 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) a cădea, a (se) dărăpăna, a (se) dărâma, a (se) prăbuşi, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, <înv. şi pop.> a pica2, a (se) hâi, <înv. şi reg.> a se detuna, a (se) hăiti, a (se) hului, a (se) hurubăi, a (se) hurui, a (se) îmburda, a (se) oroia, a (se) sodomi, a străvă-li, a (se) ului1, <înv.> a se cotropi, a (se) prăpădi, a (se) săpa, a (se) sfărâmă, a (se) sparge. Foişorul din grădină s-a năruit în timpul furtunii. Cutremurul a năruit casa. 2 refl. (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) a se prăbuşi, a se prăvăli, a se rupe, a se scufunda, a se surpa, a se ponorî, a se păvui, a turlăşi, a se urni. Malurile râului încep să se năruie în urma revărsărilor repetate. 3 refl. (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) a cădea, a se prăbuşi, a se răsturna, a se abate2, a se poticni, <înv. şi pop.> a scăpăta, a pica2, a se prăvăli, a se povârni, a se turna1, a oticni. S-a năruit de pe scaun din cauza unei ameţeli puternice. II refl. fig. 1 (despre gospodării, proprietăţi etc.) a se irosi, a se împrăştia, a se risipi. Din cauza crizei economice, multe dintre bunurile lui s-au năruit. 2 (rar; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”,„spre’) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli, năruire s.f. 11 cădere, dărăpănare, dărâmare, dărâmat1, năruit1, prăbuşire, prăvălire, risipire, surpare, surpat1, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risipitură. în timpul cutremurului s-a produs năruirea casei. 2 prăbuşire, scufundare, surpare. Năruirea malurior a fost cauzată de revărsările repetate ale râului. 3 cădere, prăbuşire, răsturnare, picare, prăvălire. în urma năruirii de pe scaun şi-a luxat mâna. II (concr.; înv.) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşituri Resturi (v. rest). Ruină. Surpăturl năruit1 s.n. cădere, dărăpănare, dărâmare, dărâmat,1 năruire, prăbuşire, prăvălire, risipire, surpare, surpat1, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risipitură. năruit2, -ă adj. 1 (despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) căzut, dărăpănat, dărâmat2, prăbuşit, prăvălit, risipit, surpat2, hâit, huluit. Terenul pe care se află casa năruită trebuie să fie curăţat. 2 (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) prăbuşit, prăvălit, scufundat2, ponorât, surpat, <înv.> povârnit. Malurile năruite au colmatat râul. 3 (despre fiinţe, obiecte etc.) căzut, prăbuşit, răsturnat, <înv. şi pop.> prăvălit. Bolnavul năruit a primit ajutor medical. năruitură s.f. dărăpănătură, dărâmătură, paragină, prăbuşitură, resturi (v. rest), ruină, surpătură, sfarâmătură, <înv. şi reg.> detunătură, hârciob, hurubişte, ruinătură, <înv.> năruire, risipă, risipire, risipitură, surpare, dezastru. Din palatul domnesc a rămas doar o năruitură. năsădă s.f. (reg.) 1 (agric.) v. Arie1.2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Teanc1. Vraf. 3 (hidrotehn.) v. Baraj. Ecluză. Stăvilar. Zăgaz, năsădi'vb. IV. 1 tr.,refl. (pop.; compl. sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) v. împrăştia. Răspândi. Răzleţi. Risipi 2 intr. (reg.; despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. 3 refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică lichide ori substanţe coloidale) v. Coagula. Conglutina, închega. 4 tr. (reg.; compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi, năsăflă s.m. (pop.) nărilă, nărtilă, năsoi, năsotea. Unui om cu nasul mare i se spune năsăilă. năsătie s.f. 1 pat, pat mortuar, targă, pataşcă2, scară, scaun, tălpig, ţaglă. Mortul este transportat la groapă pe năsălie. 2 (înv.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu, năsărâmbă s.f. (reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. „aface) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. 2 v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălituri Poznă. Ştrengărie. născăre s.f. (biol; pop.) v. Naştere, născător, -oăre s.f., s.m., I s.f. 1 (art. Născătoarea; relig. creştină; şi Născătoarea Domnului, Născătoarea lui Dumnezeu, neart., Născătoare de Dumnezeu; nm. pr.) Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Maica Domnului (v. maică), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevinovata, Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. Născătoarea Domnului este venerată de credincioşii creştini. 2 (anat.; reg.) v. Organ genital feminin, (v. organ1) II s.m. 1 (înv. şi pop.) v. Părinte. Tată. 2 (la pl. născători; înv.) v. Părinţi (v. părinte). născătură s.f. (înv.) 11 (biol.) v. Naştere. 2 v. Naţiune. II fig. v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, născior s.n. (anat.; fam.) v. Năsuc. Năsuşor. Năsuţ. născoceălă s.f. 1 fabulaţie, invenţie, minciună, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, gogoşea, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoavă, loajă, litii (v. litie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> născoci |1128 basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufa (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. Cei care au ceva de ascuns recurg la nâscoceli. Nu mai suportă născocelile lui. 2 (fam.) v. Creaţie. Invenţie. Născocire. Plăsmuire. născoci vb. IV. I tr. 1 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să născocească o metodă tehnică nouă. 2 (compl indică fapte, întâmplări etc.) a fabula, a inventa, a plăsmui, a scorni, a ticlui, a scoate, a stârni, a scomici2, a poznăi, a scomoci, <înv.> a băsni, a broda, a fabrica, a ţese, a urzi, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. A născocit o întâmplare pe care nimeni nu a crezut-o. II refl. fig. (pop. şi fam.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Aprinde. Declanşa. Dez-lănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. învoita. Naşte. Pomi. Produce. Sâmi. născocire s.f. 1 concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, excogitare, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzi-re. După mai multe încercări, a reuşit născocirea unei noi metode tehnice. 2 inventare, plăsmuire, scornire, ticluire, urzire. Născocirea unor poveşti fantastice este pasiunea vânătorilor şi a pescarilor. 3 creaţie, invenţie, plăsmuire, iscodeală, iscodenie, iscoditură, născoceală, scoamă, scornitură, <înv.> ijderitură, săzdanie. Personajele filmului sunt născociri ale fanteziei regizorului. 4 afabulaţie, fantezie, ficţiune, imaginaţie, invenţie, închipuire, plăsmuire, scorneală, scornire, <înv.> fandasie, mit, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale născocirii. Născocirile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. 5 fabulaţie, invenţie, minciună, născoceală, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, gogoşea, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iz-noavă, loajă, litii (v. litie);ş oadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufa (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă, născotfţ, -ă adj. 1 fictiv, halucinat, imaginar, imaginat, ireal, închipuit, nereal, plăsmuit, scornit, vizionar, lunar. Adesea se transpune într-o lume născocită. 2 fantezist, imaginar, plăsmuit, romanesc1. Personajele povestirii sale sunt născocite. 3 (în opoz cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals, inautentic, inventat, mincinos, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dafseama că mărturia lui este născocită. Afirmaţia ei născocită a stârnit revolta colegilor. 4 (despre fapte, întâmplări etc.) inventat, plăsmuit, scornit, ticluit, iscodit2, brodat. întâmplarea născocită n-a fost crezută de nimeni. născocitor, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) creativ, creator, imaginativ, ingenios, inventiv, iscoditor, iscusit, <înv.> invenţios, scomaci, zămislitor. Are o minte născocitoare. II s.m.,s.f. 1 creator, demiurg, făuritor, înfăptuitor, plăs-muitor, realizator, artefice, <înv.> ijderitor, săvârşitor, scomitor, sfârşitor, statomicitor, faurar1, clăditor, tată, faur1. Petrarca este născocitorul poeziei de dragoste italiene. 2 (rar) v. Inventator, născocitură s.f. fabulaţie, invenţie, minciună, născoceală, născocire, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, gogoşea, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoavă, loajă, litii (v. Jitie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufa (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă, născocori vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. 2 v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, născut s.n. 11 (biol; înv. şi reg.) v. Naştere. 2 (anat.; reg.) Organ genital feminin (v. organ1) II (relig. creştină; înv.; nm. pr.) v. Crăciun. Naşterea Domnului (v. naştere). Naşterea lui Hristos (v. naştere). năsfirâs, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. năsilnic, -ă adj., adv. (înv. şi pop.) 1 adj. (despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 2 adv. (modal) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent, năsilnici'e s.f. (înv. şi pop.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Incle-menţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, năsipărniţă s.f. (bot.; reg.) v. Studeniţă (Are-naria serpyllifolia). năsli vb. IV. 1 intr., tr. (înv. şi reg.) v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2. 2 intr. (înv.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma, năslîre s.f. (înv.) v. Dor. Dorinţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă. năslitură s.f. (înv.) v. Dor. Dorinţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă. năsoi s.m. (reg.) v. Năsăilă. năsos, -oăsă adj. (despre oameni) năros, nărtos, năsut. Este un băiat frumos, dar cam năsos. năsotea s.m. (reg.) v. Năsăilă. năstăv s.n. (înv.) 1 v. Imbold. Impuls. Impulsie. îndemn. Mobil. Pornire. Pretext. Stimul. Stimulent. 2 v. Consiliere. Cuvânt. îndemn, îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat Sfatuire. Sugestie. Vorbă, năstăvnic s.m. (relig; în organizarea Bisericii Ortodoxe; înv.) v. Egumen. Stareţ. Superior, năstăvi vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. îndruma. Povăţui. Sfătui. 2 tr. (compl. indică sentimente, idei, gânduri etc. ale oamenilor) v. Sugera. 3 refl. (despre oameni) v. îndura. Milostivi, năstăvi't -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpaiat. Zvânturat. Zvânturatic. năstăvitor s.m. (înv.) v. Călăuzitor. îndrumător. Povăţuitor. Sfătuitor, năstimrvb. IV. refl. (reg.) 1 (bot; despre plante) v. Apărea Arăta Creşte. Germina Ieşi. Ivi. încolţi. Miji. Răsări1.2 (biol; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. 3 (despre fenomene, stări etc.) v. Apărea Arăta. Declara. Ivi. începe. Manifesta, năstrăp s.m. (reg.) 1 (mai ales la pl. năstrapi; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) v. Pic1. Picătură. Picur1. Strop. Stropitură. 2 (fiziol) v. Broboana năstrăpă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Cană1. 2 v. Cupă1.3 v. Urcior1, năstruşnic, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost năstruşnică. 2 (subli- 1129| niază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; fam.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. 3 (fam.; despre lovituri, bătăi etc.) v. Grozav. Straşnic. Teribil. Zdravăn, năstruşnicie s.f. bazaconie, bizarerie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, minune, năzdrăvănie, poznă, excen-trism, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesnaie, halima1. îi treceau prin cap numai năstruşnicii. N-a văzut în viaţa ei o asemenea năstruşnicie. năsturăş s.m. 1 năsturel, bum-bişor, bumbuleţ,bumbuşor, bum-buţ. Are la manşetele bluzei năsturaşi de sidef. 2 (farm.; pop.) v. Capsulă. Capsulă amilacee. Caşetă. Comprimat. Pastilă. Pilulă. Tabletă. 3 (bot.; reg.) năsturaş-de-bubev. Sipică (Scabiosa ochroleuca). năstureă s.f. (bot.; reg.) v. Cardama. Carda-ma-de-izvoare. Creson. Năsturel (Nasturtium officinale). năsturel s.m. I năsturaş, bum-bişor, bumbuleţ, bumbuşor, bum-buţ. II (bot) 1 Nasturtium officinale; cardama, cardama-de-izvoare, creson, bobâlnic, brâncuţă, gălbenea, hreniţă, iarba-voinicului (v. iarbă), măcriş-de-băltă, năsturea, resuche, voinicea (v. voinicel). 2 (reg.) v. Urda-vacii (v. urdă) (Cardaria draba). 3 (lapl. năsturei; reg.)v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). 4 (la pl năsturei; reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). năsuc s.n. (anat.) năsuşor, năsuţ, născior. Băieţelul are ochi inteligenţi şi un năsuc câm. năsuşor s.n. (anat.) năsuc, năsuţ, născior. năsut, -ă adj., s.f. (reg.) I adj. (despre oameni) v. Năsos. II s.f. (omit.) 1 v. Babiţă. Pelican (Pelecanus onocrotalus). 2 năsută-comată v. Pelican-creţ (Pelecanus crispus). năsuţ s.n. (anat.) năsuc, năsuşor, născior. năşăscă s.f. (j. folc.; reg.) v. Hora miresei (v. horă1). Nunească. năşel, -eă s.m., s.f. năşic, năşi-cuţă, năşiţă. năşic, -ă s.m., s.f. năşel, năşicu-ţă, năşiţă. năşicuţă s.f. (pop. şi fam.) v. Năşea (v. năşel). Năşică (v. năşic). năşire s.f. năşit. năşit s.n. năşire. Nu puteau refuza năşitul copiilor prietenului lor. năşiţă s.f. (pop. şi fam.) v. Năşea (v. năşel). Năşică (v. năşic). nătăbaţ, -ă adj., s.m„ s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. nătăfleţ, -eăţă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; mai ales fam.) bleg, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, găgău-ţă, gogoman, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, che-rapleş, chimiţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, moto-flete, motoflocea, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nă-truţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, ponivos, pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan, tuieş, turu-ietic, tut2, ivan, morhoanghină, <înv.> glupav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos, jepat, pamfletar. Copilul ăsta este tare nătăfleţ! De regulă, nătăfleţii sunt uşor de înşelat. nătărălă s.f. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, nătărăie s.f. (înv. şi reg) 1 v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie. 2 v. Imprudenţă. Nechibzuinţă. Necu-getare. Neprevedere. Nesăbuinţă. Nesăbuire. Nesocotinţă. 3 (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”) v. Gogomănie. Nătângie. Nebunie. Neghiobie. Nerozie. Nesocotinţă. Prostie. Stupiditate. Stupizenie, nătărău adj.,s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) bleg, nătăfleţ, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, găgăuţă, gogoman, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, cherapleş, chimiţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, motoflete, motoflocea, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, ponivos, nătâng pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan, tuieş, turu-ietic, tut2, ivan, glupav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos, jepat, pamfletar. nătăvălos, -oăsă adj. (reg; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Mătăhălos. Voluminos, nătâng, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) bleg, nătăfleţ, nătărău, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, găgăuţă, gogoman, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, cherapleş, chimiţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, motoflete, motoflocea, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, ponivos, pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan, tuieş, turu-ietic, tut2, ivan, glupav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos, jepat, pamfletar, râtan. 2 adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) inept, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, stupid, <înv.> prostatic, giurumist. Gestul lui de a lovi copilul a fost nătâng. 3 adj. (despre oameni) inabil, neabil, neajutorat, neîndemânatic, nepriceput, neajutat, natantol, şutaş, tălâmb, stângaci. Este atât de nătângă, încât nu este în stare să facă ceva singură. 4 adj. (mai ales pop.; despre oameni) încăpăţânat, îndărătnic, obstinat, recalcitrant, refractar, reluctant, dârz, încâinit, înţestat, sanchiu, căpos, capsoman, căpăţânos, <înv. şi reg.> îndărăpnat, dâcos, dugos, inacciu, opac3, <înv.> capeş, împoncişat, renitent, retiv, nărăvaş, înţesat, ţestos. Este atât de nătâng încât nu poţi ajunge la o solu- nătângeală ţie cu el 5 adj. {înv.; despre oameni sau despre firea lor) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. .nătângeală s.f. (rar) v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie, nătângi vb. IV. 1 tr., refl. (med; compl. sau sub. indică oameni) a (se) cretiniza, a (se) idi-otiza, a (se) idioţi, a (se) imbeciliza, a (se) prosti1, a (se) tâmpi. S-a nătângit din cauza unui tratament medical greşit. 2 refl. (pop.; despre oameni) v. încăpăţâna. îndărătnici. Obstina. 3 refl. (pop.; despre oameni) v. îndârji. înverşuna. Obstina. nătângie s.f. 11 neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, nătângeală, netoţie, tonţie, zevzecie, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nărozenie, zevzeclâc, sotiză, deşteptăciune, sărăcie cu duhul, sărăcie de duh, sărăcie de minte, sărăcie mintală. Nu i se cere niciodată părerea din cauza nătângei. 2 inabilita-te, neîndemânare, nepricepere, stângăcie, mangoseală, <înv.> maladresă. Deşi ajunsă la vârsta maturităţii, este de o nătângie revoltătoare. 3 (mai ales pop.) încăpăţânare, îndărătnicie, obstinaţie, recalcitranţă, dâcă1, mădăţie, <înv.> retivitate, pertinacitate, vârtoşală. Niciodată nu se purtase cu atâta nătângie. II (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirmă) gogomănie, nebunie, neghiobie, nerozie, nesocotinţă, prostie, stupiditate, stupizenie, netoţie, <înv. şi reg.> nătărăie, blegomanie, deşteptăciune, credulitate. Spune multe nătângii când este nervos. nătant,-ă adj.,s.m.,s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. nătântoc, -oăcă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; înv. şi reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. nătrui, -ie adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. nătruţ, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. năturos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Bo-ieros. Capricios. Fandosit Mofturos. Năzuros. Pretenţios. năuc, -ă adj. 1 (despre oameni) aiurit, anapoda, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năucit, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâi-guit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic, bramburit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, împrăştiat, pierdut, evaporat. Năuc cum este, a uitat să încuie uşa casei. 2 (de obicei constr. cu vb. „a rămâne”; despre oameni) năucit, perplex, stupefiat, uimit, uluit Năuc, la vederea fotografiilor din ziare, nu a mai putut găsi nicio scuză în favoarea lui. 3 (despre fiinţe) ameţit, buimac, buimăcit, năucit, zăpăcit, bâiguit, capiu, detunat2, <înv. şi reg.> uluit, buimatic, bulhuit, buzuminit, hăbăuc, opăcit, parniu, tehui1, tehuit, tutuit2, <înv.> cebăluit, tâmpit. Năuc din cauza febrei mari, nu înţelegea ce i se spunea. 4 (despre oameni; cu determ. cauzale introduse prin prep. „de”) ameţit, năucit, zăpăcit, beat2, îmbătat. Tânărul, năuc de fericire, nu se putea concentra la studiu. 5 (despre oamenifitbsent, distrat, inadvertent, indiferent, îngândurat, neatent, preocupat, uitit, <înv.> distras, aerian, căscat2, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Năucă, ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată ei. 6 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; înv. şi pop.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. năuceălă s.f. 11 ameţeală, buimăceală, buimăcire, mahmureală, mahmurie, năucire, perplexitate, zăpăceală, bâiguială, bâiguire, <înv. şi reg.> uluială, uluire, hăbăucie, opăcea-lă, tehuială, tulniceală, tutuială2, uimăceală, <înv.> ienăcire. Cuvintele lui au trezit-o brusc din năuceală. 2 consternare, perplexitate, stupefacţie, stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială, uluire, consternaţie, încremenire. Acest caz a provocat năuceala opiniei publice. Năuceala lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. I11 (psih.; pop.) v. Atrabilă. Ipohondrie. Nosofobie. 2 (med. vet.; reg.) v. Capie. Cenuroză. năuci vb. IV. 1 tr., refl. a (se) ameţi, a (se) buimăci, a (se) zăpăci, a (se) bâigui, a nebuni, <înv. şi reg.> a (se) ului1, a (se) buzumini, a (se) hăbăuci, a se huni, a (se) opă-ci, a (se) ormoci, a (se) şuchea1, a (se) tehui2, a (se) tuieşi, a (se) tulnici, a (se) tumăni, a (se) tutui2, a (se) uimăci, <înv.> a (se) cebălui, a (se) hămei, a se ienăci, a (se) turmenta, a (se) bârâi, a (se) tâmpi, a (se) vălătuci. Febra mare te năuceşte. 2 tr. (compl. indică oameni) a stupefia, a uimi, a ului1. Vestea morţii subite a prietenului său l-a năucit. 3 tr.,refl. (pop.; compl sau sub. indică oameni) v. Cretiniza. îndobitoci. Prosti1. Tâmpi. 4 refl. (fam.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma, năucire s.f. 1 buimăcire, zăpăcire, bui-măcie. Situaţia aceasta nu-i provoacă decât năucire. 2 ameţeală, buimăceală, buimăcire, mahmureală, mahmurie, năuceală, perplexitate, zăpăceală, bâiguială, bâiguire, <înv. şi reg.> uluială, uluire, hăbăucie, opăcea-lă, tehuială, tulniceală, tutuială2, uimăceală, <înv.> ienăcire. năucit, -ă adj. 1 (despre oameni) aiurit, anapoda, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâiguit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic, bramburit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, împrăştiat, pierdut, evaporat. 2 (de obicei constr. cu vb. „a rămâne”; despre oameni) năuc, perplex, stupefiat, uimit, uluit. 3 (despre fiinţe) |1130 ameţit, buimac, buimăcit, năuc, zăpăcit, bâiguit, capiu, detunat2, <înv. şi reg.> uluit, buimatic, bulhuit, buzuminit, hăbăuc, opăcit, parniu, tehui1, tehuit, tutuit2, <înv.> cebăluit, tâmpit 4 (despre oameni; cu determ. cauzale introduse prin prep. „de”) ameţit, năuc, zăpăcit, beat2, îmbătat, năucitor,-oăre adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc.) consternant, stupefiant, surprinzător, uimitor, uluitor, eberluizant, aiuritor, etonant. Are un fel năucitor de a vedea lucrurile. Uneori, la televizor se transmit imagini năucitoare prin ineditul lor. 2 ameţitor, uimitor, uluitor, zăpăcitor, halucinant, nebun. Ritmul dansului era năucitor. năut s.m. (bot.) Cicer arietinum; dungăţea, măzăriche, mazăre-turcească. năuti'u, -ie adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbarul. Citron. Gal-ben-deschis. Galben-pal. Gălbui Untdelemniu. năvălă s.f. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, ticsire, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare năvală de oameni. 2 (milit.; în opoz. cu „defensivă”) asalt, asaltare, atac, iureş, năvălire, ofensivă, <înv. şi reg.> şturm, repezuş, <înv.> călcătură, lovire, lovitură, năvrăpitură, zor, hugium. Mulţi soldaţi şi-au găsit sfârşitul în timpul năvalei asupra cetăţii. Năvala nocturnă i-a luat pe neaşteptate. 3 (pop.) v. Erupţie. Irupere. Irupţie. Izbucnire. Răbufnire. Ţâşnire. II fig. 1 grabă, iuţeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor. Adesea, năvala cu care faci ceva este în defavoarea ta. 2 năvălire. Deschizând fereastra, a simţit năvala vântului. năvălnic, -ă adj., adv., s.m. I adj. 1 (meteor.; despre elemente ale naturii, mai ales despre vijelii, vânt) înviforat, viforos, vijelios, viforatic, vifomic, viorint2, furios. Vântul năvalnic a doborât mulţi copaci. 2 (despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năprasnic, puternic, violent, furios, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, sălbatic, tumultuos. Pârâul năvalnic, umflat de ploi, îneacă tot ce este în calea lui. 3 (de obicei fig.; despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, frenetic, impetuos, intemperat, nestăpânit, nestăvilit, tumultuos, <înv.> dezlegat2, debordant, furtunos, sălbatic, tempestuos. în club este o veselie năvalnică. 4 (de obicei fig.; mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulbe-rat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament năvalnic. II adv. năzbâcă (modal) frenetic, impetuos, tumultuos. Reacţionează năvalnic la orice provocare. III s.m. (bot.) 1 Scolopendrium vulgare; limba-cerbu-lui (v. limbă), scolopendră2, cerbar, ferigă, iarba-ciutei (v. iarbă), limar, limba-boului (v. limbă), limba-oii (v. limbă), limba-va-cii (v. limbă), limba-vecinei (v. limbă), limbariţă, podbal, razele-soarelui (v. rază), spa-sul-dracului (v. spas), spata-dracului (v. spată). 2 (reg) v. Ferigă. 3 (reg.) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas). 4 (reg.) v. Ferigă (Dryopteris spinu-losa). 5 (reg.) v. Feriga-ursului (v. ferigă). Ferigă. Ferigă-de-câmp. Ferigă-împărătească. Ferigă-mare. Ferigă-voinicească (Pteridium aquilinum). 6 (reg.) v. Odolean. Valeriană (Valeriana officinalis). 7 (reg.) v. Miozotis. Nu-mă-uita (Myosotis silvatica). 8 (art.; reg.) năvalnicul-ăl-mare v. Sânziene-de-grădină (v. sânziană) (Solidago canadensis). năvădeălă s.f. (ind. text.) năvădire, năvădit, năvăditură. Năvădeala este trecerea firelor de urzeală prin iţe şi spată, în ordinea impusă de modelul ţesăturii. năvădi vb. IV. tr. 1 (ind. text.; compl. indică fire de urzeală) a rosti, a rostui. 2 (înv.; compl. indică mai ales obiecte) v. Aduce. Duce2.3 (înv.; compl. indică oameni) v. Acompania. Aduce. Conduce. Duce2. însoţi. întovărăşi. Merge. Petrece. 4 (înv.; compl. indică animale de tracţiune, trăsuri, căruţe etc.) v. Conduce. Mâna. năvădire s.f. (ind.text.) năvădeălă, năvădit, năvăditură. năvădit s.n. (ind. text.) năvădeălă, năvădire, năvăditură. năvăditură s.f. (ind. text.) năvădeălă, năvădire, năvădit. năvăli vb. IV. intr. 11 (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre1) a se arunca, a se azvârli, a se duce2, a năpădi, a năpusti, a se porni, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Năvăleşte asupra lui cu toată forţa. Uliul a năvălit asupra prăzii. 2 (despre fiinţe) a se aglomera, a se îmbulzi, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, a se strânge, a se buscula, a se buluci, a se grămădi, a se bui, a se bulzi, a se dicăsi, a se înghebeji, a se nălogi, a se poroboti, a se târşi1, <înv.> a se îngloti, a aflui, a se muşuroi2. La ora deschiderii, oamenii au năvălit în faţa intrării su-permarketului. 3 (despre fiinţe, mai ales despre oameni) a tăbărî, <înv. şi pop.> a tuna. Interlopii au năvălit în club şi au distrus tot ce au găsit în cale. 4 (despre oameni, colectivităţi etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”) a veni, a da2, a răgădui1, a inunda. S-a speriat foarte tare când jandarmii au năvălit în curtea lui. II (pop.; despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. laşni. năvălire s.f. 11 (milit.) invadare, invazie, venire. Năvălirea turcilor în ţară a fost stopată de oastea moldovenilor. 2 (milit.; în opoz. cu „defensivă”) asalt, asaltare, atac, iureş, năvală, ofensivă, <înv. şi reg.> şturm, repezuş, <înv.> călcătură, lovire, lovitură, năvrăpitură, zor, hugium. 3 fig. năvală. II (pop.) v. Erupţie. Irupere. Irupţie. Izbucnire. Răbufnire. Ţâşnire. năvălitor, -oare adj., s.m. (milit.) agresor, atacator, cotropitor, invadator, invadent, <înv.> năvrap,năvrăpitor. Armata năvălitoare a fost respinsă. năvălnicie s.f. (rar) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vi-vacitate.Vlagă. năvârc, -ă s.m., s.f. (reg.) v. Prostălău. năvârlii s.f. pl. (reg.) 1 v. Furie. înverşunare. Mânie. 2 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fan-dosire. Fantezie. Fason. Fiţă. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. năvârlios, -oâsă adj. (reg.; mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat, înverşunat Mâniat. Mânios. Obstinat Pornit năvârneălă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 2 (reg.) v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. 3 (reg.) v. Bucluc, încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 4 (reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, năvleg, -eăgă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 adj. (despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 3 s.m., s.f. v. Bădăran. Bădărancă. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mârlâncă. Mitocan. Mitocăncă. Mojic. 4 adj. (despre fiinţe) v. Olog. Schilod. 5 adj. (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Mutilat. Schilod. Schilodit năvligos, -oăsă adj., s.m.,s.f. (reg.) 1 adj.,s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ’) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 adj. (despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 3 adj. (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Mătăhălos. Voluminos, năvod s.n. (pese.) majă, ravilă, ma-tulă, motorugă, plăvală. în năvod se adună peştele de pe suprafeţe întinse de apă. năvodar s.m. (omit.) Recurvirostra avosetta; cioc-întors (v. cioc2), săbiuţă, năvoloăcă s.f. (agric.; reg.) v. Ogor. Pârloagă, năvrăp s.m. (milit.; înv.) v. Agresor. Atacator. Cotropitor. Invadator. Năvălitor, năvrăpi vb. IV. intr. (înv.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, »spre>T) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli, năvrăpitor s.m. (milit.; înv.) v. Agresor. Atacator. Cotropitor. Invadator. Năvălitor, năvrăpitură s.f. (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureş. Năvală. Năvălire. Ofensivă. năzăr s.n. (reg.) 1 (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. 2 v. Groază, încrâncenare. înfiorare. înfricoşare. îngrozire. înspăimântâre. Oroare. Spaimă. Teroare. 3 v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu, năzamic, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect. Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător, năzătic, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător. năzăreălă s.f. halucinaţie, închipuire, nălucă, nălucire, năzărire, vedenie, <înv.> vedere. Alcoolul produce năzăreli. năzări vb. IV. 1 refl. (de obicei urmat de o prop. compl. dr. sau interog., exprimă credinţa, speranţa, îndoiala, teama, suspiciunea) a crede, a-şi imagina, a-şi închipui, a i se năluci, a i se părea, <înv. şi pop.> a-i veni, <înv. şi reg.> a-i răsări1.1 s-a năzărit că moare, atât îi era de râu. 2 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre fiinţe) a apuca, a căşuna, a se părea, a veni, <înv. şi reg.> a abate2, a tonca, a trăsni. Nu ştiu ce i s-a năzărit de se comportă aşa nebuneşte. 3 tr. (pop.; compl. indică obiecte, fiinţe etc. situate la mare distanţă) v. întrevedea. întrezări. Transpărea. năzărire s.f. 1 halucinaţie, închipuire, nălucă, nălucire, năzăreală, vedenie, <înv.> vedere. 2 (concr.; mitol. pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă, vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că năzăririle sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. năzăritură s.f. (mitol pop.; înv. şi pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune, năzbâcă s.f. (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. năzbâtie năzbâtie s.f 1 ghiduşie, glumă, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ştrengărie, goliardie, in-cartadă, ghiduşlâc, nebuneli (v. nebuneală), pehlivănie, dizme-renie, ghiduşărie, iznoavă, marafet, poşovaică, potâng, prujă, prujitură, şagă, şalmă, şoadă (v. şod), şoană, şolomănie, şolticărie, şozenie, şozie, tanaboaţă, tămăşag, trancotă, tricozenie, zgoangă, <înv.> cabaz, cabazlâc, badinaj, badinerie, loaze (v. loază). Năzbâtiile copiilor sunt de cele mai multe ori amuzante. 2 drăcie, drăcovenie, poznă, ştrengărie, drăcărie, parascovenie, <înv. şi reg.> rele (v. râu). Nu poate uita năzbâtiile din copilărie. 3 bazaconie, poznă, ştrengărie, trăsnaie, trăsneală. - Iarăşi ai făcut o năzbâtie? - Nu. 4(de obicei constr. cu vb. „aface) boroboaţă, ispravă, năzdrăvănie, poznă, prostie, şotie, trăsnaie, pocinog, boaţă, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, palo-tie, pociganie, snoabă, tonoasă, <înv.> bosma, mezaventură, bobotează, boţ. Pentru năzbâtiile făcute la şcoală i-au scăzut nota la purtare. năzdrăvăn, -ă adj. 1 (mitol. pop.; despre fiinţe) nestemnic. Făt-Frumos încalecă un cal năzdrăvan. 2 (mitol. pop.; despre anumite obiecte) fermecat, magic, măiestru, minunat, vrăjit2. Zâna a atins-o cu o baghetă năzdrăvană şi a transformat-o în privighetoare. 3 (despre oameni) glumeţ, hazliu, jovial, mucalit, poznaş, vesel, nastratinesc, jocular, <înv. şi pop.> comedios, snovos, ghiduş, hâtru, mehenghi, ştrengar, şugubăţ, şuguitor, giumbuşel, băncos, duhliu, hazos, miştocar, pişicher, pontos, zgubilitic, <înv. şi reg.> cabazlicar, deşănţat, mătal-nic, şăgaci, chisnovat, hopşagoş, lascav, mehengher, potcaş, pozneţ, prujalnic, prujitor, snovelnic, şăgalnic, şăgos, şăncăleţ, şăncălos, şodoman, şodos, şoloman, şolomeţ, şoltic, şotelnic, şotios, tămăşalnic, trufaş2, trufos, zgon-dos, <înv.> glumaş, măscăreţ, poznatec, poznit, zefliu, faceţios, bengos, coraşliu. Este un tânăr năzdrăvan, căruia îi plac farsele şi bancurile. 4 (pop.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 5 (pop.; despre oameni) v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat. Necompetent Neisprăvit Nepregătit Nepriceput Neştiutor. Prost. 6 (fam.; despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) v. Amuzant. Comic. Hazliu. Ilar. Nostim. Vesel. 7 (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. năzdrăvănie s.f. 1 ghiduşie, glumă, năzbâtie, nebunie, poznă, ştrengărie, goliardie, incartadă, ghiduşlâc, nebuneli (v. nebuneală), pehlivănie, dizmerenie, ghiduşărie, iznoavă, marafet, poşovaică, potâng, prujă, prujitură, şagă, şalmă, şoadă (v. şod), şoană, şolomănie, şolticărie, şozenie, şozie, tanaboaţă, tămăşag, trancotă, tricozenie, zgoangă, <înv.> cabaz, cabazlâc, badinaj, badinerie, loaze (v. loază). 2 (de obicei constr. cu vb. „aface) boroboaţă, ispravă, năzbâtie, poznă, prostie, şotie, trăsnaie, pocinog, boaţă, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, palotie, pociganie, snoabă, tonoasă, <înv.> bosma, mezaventură, bobotează, boţ. 3 bazaconie, bizarerie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, minune, năstruşnicie, poznă, excentrism, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganiO'ăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mirăzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime, plesnaie, halima1. îi treceau prin cap numai năzdrăvănii. N-a văzut în viaţa ei o asemenea năzdrăvănie. 4 (reg.) v. Bucluc, încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură, năzui vb. IV. 1 intr., tr. a dori, a jindui, a pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza2, a stărui, <înv. şi reg.> a năsli, a bărăni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bate, a jelui, a nădăjdui, a privi, a concerne, a aspira, a aţinti, a ţinti, a con-flua, a se elansa, a aţinta, a rezema. Este modest, nu năzuieşte la onoruri. Năzuieşte să exceleze în artele plastice. 2 intr. (predomină ideea deplasării în spaţiu; despre oameni; înv. şi reg; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre’) v. Apuca. îndrepta. Lua. Merge. Păşi. Pleca. Pomi. 3 intr. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, care indică ajutor, sprijin, înţelegere, bunăvoinţă, îndurare etc. din partea cuiva) v. Apela. Cere. Recurge. Solicita. 4 tr. (înv.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Cuteza. încumeta, îndrăzni. Vrea. năzuinţă s.f. 1 dor, dorinţă, gând, pasiune, poftă, pornire, râvnă, tendinţă, năzuire, râvnire, tindere, năduleală, <înv.> dorire, năslire, năslitură, râvnitură, dezir, aspiraţie, vis, ţintire, visare. Tânărul are năzuinţe îndrăzneţe. 2 (înv.; constr. mai ales cu vb. „a cere”, „a găsi”, „a oferi”, „a solicita’) v. Adăpost. Azil. Refugiu. Scăpare, năzuire s.f. (rar) v. Dor. Dorinţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă. năzuros, -oăsă adj. 11 (despre oameni) bo-ieros, capricios, fandosit, mofturos, pretenţios, boieratic, fasolit, izmenit, fiţos, tonatic, belaliu, domnăreţ, farfasit, melicos, năsfiros, năturos, ninerat, toncos, tonos, <înv.> domneţ, domnos. Se temea ca nu cumva fata, năzuroasă cum era, să refuze propunerea. 2 (despre oameni) dificil, mofturos, gingaş, lingav, cioturos, sârmos, scarandiv, subţire. Este un copil năzuros la mâncare. 3 (rar, despre fiinţe, în special despre cai) v. Fricos. Sperios. Temător. II fig. (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) capricios, inconstant, instabil, neconstant, nesigur, nestabil, nestatornic, schimbător, variabil, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului năzuros. |1132 nea s.f. (meteor.; mai ales poetic) ninsoare, omăt, zăpadă, <înv.> iarnă. Un strat gros de nea s-a aşternut în timpul nopţii. neabătut, -ă adj. 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, intransigent, neşovăitor, statornic, determinat, oţărât, <înv.> nepregetător, băţos, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neumit, vârtos, vârtucios. Neabătut, tânărul i-a contrazis pe toţi. 2 (în opoz. cu „şovăielnic”, „nesigur”; despre mers, paşi etc.) apăsat2, energic, ferm, hotărât, îndesat, neezitant, neşovăielnic, neşovăitor, sigur. înaintează cu paşi neabătuţi. neabeţedăt, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; înv.) v. Agramat Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu, neabfl, -ă adj. (despre oameni) inabil, nătâng, neajutorat, neîndemânatic, nepriceput, neajutat, natantol, şutaş, tălâmb, stângaci. Este atât de neabilă, încât nu este în stare să facă ceva singură. neabordăbil, -ă adj. 1 (despre oameni) inabordabil, inaccesibil, neaccesibil, <înv.> grea Este un profesor neabordabil, care inspiră teamă. 2 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, ridicat2, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă neabordabilă pentru un autoturism. 3 (despreprobleme, domenii ştiinţifice etc.) inabordabil, inaccesibil, neaccesibil. Tematica acestui tratat este neabordabilă pentru el neacademic, -ă adj. (despre ţinuta, atitudinile etc. oamenilor) degajat, neconvenţional. A venit la recepţie într-o ţinută neacademică. neaccentuat -ă adj. 1 (gram.; despre vocale, silabei cuvinte) aton. Vocalele neaccentuate nu poartă accent 2 fig. (în opoz cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit stins2, şters, tem, blafard, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse acuarele în culori neaccentuate. neacceptăbil, -ă adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) inacceptabil, inadmisibil, inconceptibil, neadmisibil, <înv.> nesufericios. Refuzul lui de a participa la întrunire este neacceptabil. neacceptăre s.f. inacceptare, refuz, respingere, denegare, denegaţie. Neacceptarea ideii de a participa la întrunire a iritat pe mulţi colegi. neaccesibil, -ă adj. 1 (despre oameni) inabordabil, inaccesibil, neabordabil, <înv.> greu. 2 (despre probleme, domenii ştiinţifice etc.) inabordabil, inaccesibil, neabordabil, neaccesibilităte s.f. inaccesibilitate. neachităre s.f. neplată. A fost penalizat pentru neachitarea taxelor. neachităt, -ă adj. (despre taxe, datorii etc.) neplătit. A fost penalizat din cauza taxelor neachitate. 1133| neacidulâta adj. (despre apă) plată (v. plat2). Bea numai apă neacidulată. neacoperit -a adj. 1 (despre vehicule) deschis. îi plăcea să se plimbe într-un automobil neacoperit. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) descoperit, dezvelit, gol2, dezvolbat. Copilul neacoperit în timpul somnului poate răci. 3 (despre cap sau frunte) descoperit, liber. Şi-a dat căciula pe spate, lăsându-şi fruntea neacoperită. neacordât, -ă adj. (muz.; despre instrumente muzicale cu coarde) dezacordat, discordat, destrunat, <înv.> discord. A reparat violoncelul neacordat. neactivitâte s.f. inactivitate, inacţiune, inerţie, nonacţiune, pasivism, pasivitate, şedere, nemişcare, zăcăşeală, <înv.> neacţiune, nelucrare, abulie, adormire, hibernare, letargie. Starea lui de neactivitate îi enervează pe toţi. neactuâl, -ă adj. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, perimat, vechi2, vetust, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced Foloseşte o metodă de predare neactuală. neacţiune s.f. (înv.) v. Inactivitate. Inacţiune. Inerţie. Neactivitate. Nonacţiune. Pasivism. Pasivitate. neadaptare s.f. dezadaptare, inadâptare. S-a vorbit mult despre neadaptarea artistului. neadaptabil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) inacomodabil, inadaptabil. Fiind un om neadaptabil, a suferit mult când şi-a schimbat locul de muncă. neadaptabilitâte s.f. inadaptabilitate. Perioada de neadaptabilitate la noile condiţii sociale a fost destul de lungă. neadaptat -ă adj. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) inadaptat, nededat, nedeprins, nefamiliarizat, neînvăţat, neobişnuit, dezadaptat, <înv.> nestrăbătut. Deşi este în colectiv de mult timp, se simte încă neadaptat cu stilul de lucru al colegilor săi. neadânc, -ă adj. (despre ape, cavităţi, săpături etc.) mic, <înv.> slab. Vara, apele râului sunt neadânci. în zid sunt mai multe cavităţi nea-dânci. neadecvâre s.f. dezacord, discordanţă, discrepanţă, disonanţă, distonanţă, inadecvare, neconcordanţă, nepotrivire, stridenţă, disparitate, diston, distonare, inadec-vaţie. S-a scris mult despre neadecvarea dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. neadecvât, -ă adj. 1 impropriu, neindicat, nepotrivit. Este un teren neadecvat pentru cultura orezului. 2 distonant, impropriu, inadecvat, neconcordant, necorespunzător, nepotrivit, deplasat. Gesturile necontrolate sunt neadecvate în relaţiile sociale. neademem't -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre caracterul lor) v. Cinstit Corect. Drept. Incoruptibil. Integru. LeaL NecoruptibiL Onest neaderent, -ă adj. (despre materiale, lucruri etc.) inaderent, nonaderent. Nu a putut lipi folia pe sticlă pentru că este neaderentă. neaderenţă s.£ inaderenţă, nonaderenţă. Nu a putut lipi folia din cauza neaderenţei ei pe sticlă. neadevăr s.n., adj. I s.n. 1 falsitate, inexactitate, injusteţe, neexactitate, netemeinicie. A demonstrat neadevărul afirmaţiilor lui. 2 fabulaţie, invenţie, minciună, născoceală, născocire, născocitură, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoavă, loajă, basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cmc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufe (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. Cei care au ceva de ascuns recurg la neadevăruri. Nu mai suportă neadevărurile lui. II adj. (în opoz. cu „real”; înv.; despre afirmaţii, mărturii etc.) v. Fals. Inautentic. Inventat. Mincinos. Născocit Neadevărat Neautentic. Neîntemeiat Nereal. Plăsmuit Scornit, neadevărât -ă adj. 1 (despre rezultate, calcule etc.) defectuos, eronat, fals, greşit, incorect, inexact, necorect, <înv. şi reg.> smintit Rezultatul ecuaţiei este neadevărat. Calculul pe care l-a făcut a fost neadevărat. 2 (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals, inautentic, inventat, mincinos, născocit, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud Şi-a dat seama că mărturia lui este neadevărată. Afirmaţia ei neadevărată a stârnit revolta colegilor. 3 (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) amăgitor, aparent, deluzoriu, iluzoriu, înşelător, specios, nălucitor, vizionar, <înv. şi reg.> părut2, cealău, celamic, mâglisitor, <înv.> amăgeu, deşert, mincinos, lunecos. Presupunerile pe care le-a făcut s-au dovedit neadevărate. 4 (în opoz. cu „real”) aparent, nereal, părelnic, <înv. şi reg.> părut2. Mişcarea Soarelui pe cer este neadevărată. neadeverit, -ă adj. (înv.; despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor) v. Dubios. Improbabil. Incert. Indecis. îndoielnic. Neprobabil. Nesigur. Problematic. neadmisibil, -ă adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) inacceptabil, inadmisibil, inconceptibil, neacceptabil, <înv.> ne-sufericios. Refuzul lui de a participa la întrunire este neadmisibil. neadormi're s.f. (înv. şi pop.) v. Atenţie. Grijă. Vigilenţă. neadormit, -ă adj. I (despre fiinţe) deştept, treaz, <înv. şi pop.> deşteptat2, <înv.> vegheat2. Au stat neadormiţi până pe la trei dimineaţa. II fig. 1 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atent, circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, prudent, vigilent, treaz, nesomnoros. Este un şofer neadormit în trafic. 2 (în opoz. cu „efemer”; despre stări, sentimente, relaţii etc.) constant, neajuns durabil, inalienabil, stabil, statornic, trainic, inalterabil. Sentimentele lui pentru ea sunt neadormite. 3 (înv.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, neafectat -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, non-convenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat Se mişcă pe scenă cu gesturi neafectate. 2 (despre atitudini, calităţi, sentimente etc. ale oamenilor) intact, neatins, nepătat, întreg, neştirbit. Este un judecător integru a cărui onoare a rămas neafectată. 3 (despre limbaj, stil sau despre părţi componente ale acestora) familiar, necăutat, nesofisticat, obişnuit, simplu. Captează auditoriul prin limbajul său neafectat. Stilul cărţii este neafectat. II adv. (modal) degajat, dezinvolt, firesc, natural, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat neafectat în faţa spectatorilor. neafiliât, -ă adj. (despre oameni, grupuri sociale etc.) neutru, gri. A rămas neafiliat în disputa dintre cele două partide. neâga-rea s.f. art. (reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. neagoi' vb. IV. tr. (reg.; compl. fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Astâmpăra. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Tempera, neagonisi't -ă adj. (înv.; despre resurse, bunuri materiale) v. Neexploatat. Nevalorificat, neagresiv, -ă adj. (în opoz. cu „violent”; despre fiinţe) blajin, blând, bun, domol, moale, nemânios, paşnic, debonar, mansuet, <înv. şi reg.> bunătăcios, pâşin, <înv.> lin2. Are un câine neagresiv. neajungere s.f. (înv.) 1 v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Insuficienţă. Lipsă. Sărăcie. neajuns1 s.n. 1 dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, <înv. şi pop.> sminteală, opreală, poticală, potrivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvârneală, <înv.> anevoinţă, apărare, apărătură, discolie, nevo-inţă, nevoire, poprire, stenahorie, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina un asemenea neajuns în cercetarea lor. 2 (mai ales lapl. neajunsuri) dificultate,greutate, necaz, şicană, strâmb. Vecinii îi fac tot felul de neajunsuri. 3 (mai ales lapl. neajunsuri) dificultate, greutate, vicisitudine, angarale (v. angara). Neajunsurile luptei pentru existenţă transformă omul. 4 neplăcere, dezagrement, <înv.> molestie. Noua metodă de prelucrare a materialului prezintă unele neajunsuri. 5 defavoare, dezavantaj, neajuns inconvenient, defect, handicap. Lipsa experienţei a fost pentru ea un neajuns în realizarea proiectului. 6 bucluc, încurcătură, năpastă, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, drăcăraie, încurcală, întâmplare, năvâmeală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, nevoinţă, patimă, silă, stenahorie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe neajunsuri a avut în ultimul timp! 7 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, beteşug, meteahnă, boală, hibă, meteahnă, ciucă, fa-lincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Neajunsurile lui educaţionale sunt evidente. neajuns2, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (rar; despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) v. Incomparabil. Inconfundabil. Inegalabil. Inimitabil. Neasemănat Neasemuit. Necomparabil. Neegalabil. Neimitabil. Neîntrecut. Unic. 2 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”; înv. şi pop.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 3 adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; înv. şi pop.; despre oameni; adesea urmat de determ. ca „de cap”, „de minte”, „la minte”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot Prost Prostănac. Stupid. Tont 4 adj. (înv.; despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) v. Eronat. Fals. Greşit. Incorect. Inexact. Necorect. Neexact. Nefondat. Neîntemeiat. Sofistic. 5 adj. (înv.; despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc; adesea determ. prin „cu mintea") v. Abscons. Ascuns2. Criptic. Enigmatic. Incognoscibil. Misterios. Necuprins. Neînţeles2. Ocult. Secret2. Sibilic. Sibilin. Sibilinic. Tainic, neajutât, -ă adj. (rar, despre oameni) v. Inabil. Nătâng. Neabil. Neajutorat. Neîndemânatic. Nepriceput. neajutorât, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) inabil, nătâng, neabil, neîndemânatic, nepriceput, neajutat, natantol, şutaş, tălâmb, stângaci. Este atât de neajutorată, încât nu este în stare să facă ceva singură. 2 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”) mizer, necăjit, nevoiaş, sărac, sărman, indigent, pauper, mofluz, <înv. şi pop.> lipsit, neajuns2, neavut, nenorocit, pirpiriu, nepricopsit, calic, sărăcan, mişel, slăbănog, suflă-n-pungă, bedaş, calindroi, misăricios, oarfan, obielos, pământit, purligan, sărăcios, <înv.> coldan, measer, necesitos, neputernic, neputincios, smerin, smerit, gol2, răpciugos, dezbrăcat2, peleag, deşert. A ajuns bătrân şi neajutorat. Nu au nimic, sjmt neajutoraţii satului. nealiniere s.f. (polit.) neangajare, neutralitate activă, politică de nealiniere (v. politic). Prin nealiniere, un stat nu participă la confruntările dintre diferite state sau blocuri politico-militare. nealterâbil, -ă adj. (despre materii organice, alimente* preparate etc.) inalterabil, impu-trescibil, durabil. Zahărul este nealterabil nealterât, -ă adj. 1 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) nestricat. Stând în congelator, untul rămâne nealterat. 2 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, ciirat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer nealterat. 3 (în opoz. cu „răguşit”, „voalat”; despre sunete, voce) clar, limpede, pur2, viu, argintiu, argintos, cristalin, curat, senin. Soprana are vocea nealterată. 4 (fon.; în opoz. cu „schimbător”; despre sunete) nemodificat, neschimbat. Consoana „ş” a rămas nealterată în acest grai. nealtoit, -ă adj. (despre pomi, viţă-de-vie etc.) sălbatic, rău. Fructele copacilor nealtoiţi îşi pierd, în timp, calităţile» neam s.n., adv. I s.n. 1 seminţie, trib, <înv. şi pop.> sămânţă, <înv. şi reg.> limbotenie, <înv.> răgulă. Cei 12 fii ai lui lacov sunt străbunii celor 12 neamuri ale israeliţilor. Strămoşii lui se trag din neamul tătarilor. 2 popor, populaţie, seminţie, norod, <înv.> lume, moşie, rudă1, rudenie, zgău. Sciţii au fost un neam iranian arie. 3 popor, gintă, demos, <înv. şi pop.> limbă, naţiune, norod, <înv.> limbă, nemzet, seminţie, soi1, viţă, răsad. Neamul român este de origine latină. 4 seminţie, spiţă, stirpe, <înv. şi pop.> sămânţă, <înv. şi reg.> seminţenie, porodiţă, strană, ţicanie, ţică1, <înv.> rod1, rudă1, rudenie, soi1, stepenă, viţă, tulpină, rasă1. A păstrat ca însemne tainice de neam părul blond şi ochii albaştri. în acest port dunărean trăiau toate neamurile de oameni. 5 (în opoz. cu „străin7) apropiat,consangvin, consângean, rubedenie, rudă1, rudenie, <înv. şi reg.> hereghie, nemotenie, cimotie, comşie, nat, nemenie, nemet, nemuşug, <înv.> consânge. La nuntă au fost invitate strict neamurile. 6 familie, stirpe, astăzi rar> seminţie, <înv. şi pop.> sămânţă, clan, <înv. şi reg.> hereghie, seminţenie, tălaie, gloată, pojijie, <înv.> femeie, pleamă, rudă1, rudenie, os, viţă. Este din neamul lui Iorga. La onomastică i-a venit în vizită tot neamul. 7 familie, sânge, rădăcină. Se vede clar, după trăsături, că este din neamul nostru. 8 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, neam, soi1, sort, | 1134 sortiment, specie, tip, varietate, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. Primăvara, apar cele mai multe neamuri de legume. Unele neamuri de ciuperci nu sunt indicate pentru consum. A cumpărat diferite neamuri de seminţe pentru a le răsădi în grădină. 9 (înv. şi pop.) v. Generaţie. 10 (înv. şi pop.) v. Coborâtor. Descendent Nepot Urmaş. 11 (pop. şi fam.) v. Comunitate etnică. Etnie. 12 (înv. şi reg.) v. Baştină. Naştere. Obârşie. Origine. Provenienţă. 13 (lapl. neamuri; înv.) v. Aristocraţie. Boierime. Nobilime. Protipendadă. II s.n. (înv.) 1 (biol.) v. Sex. 2 (gram.) v. Gen. III adv. (modal; reg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. neamâbil, -ă adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cin-ghinea, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de neamabilă. neamestec s.n. (polit., jur.) expectativă, neintervenţie, nonintervenţie, <înv.> expectanţă, expectaţie. Statul se declară neutru, preferând neamestecul. neamestecât, -ă adj. 1 (în opoz. cu „amestecat”; despre materii granulare, seminţe etc.) curat, pur2, tistaş. Grâul cumpărat este neamestecat, neavând seminţe de neghină. 2 (despre elemente chimice, mai ales despre metale) curat, nativ, pur2, <înv. şi reg.> safi, prisnic, <înv.> lamur, prisne, virgin, ars2. în minereurile aurifere se găseşte aur neamestecat. 3 (în opoz. cu „contrafăcut”, „falsificat”, „prefăcut”; despre băuturi alcoolice) curat, natural, pur2, <înv. şi pop.> sadea. La onomastică a servit un vin neamestecat de Odobeşti. neamic, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş, neamţ s.m. 1 german, cotofleanţ, friţ. Un grup de nemţi vizitează Mitropolia din Iaşi. 2 (j. folc.; reg.) nemţească (v. nemţesc), nemţişor. Neamţul este un dans popular cu lăutari. neanalizăbil,-ă adj. 1 (despre procese, fenomene, stări, concepte etc.) inanalizabil. Un fenomen despre care nu există date este neanalizabil. 2 (gram.; despre morfeme) minimal. Un morfem neanalizabil nu are elemente inferioare ierarhic. neangajare s.f. (polit.) nealiniere, neutralitate activă, politică de nealiniere (v. politic). Prin neangajare, un stat nu participă la confruntările dintre diferite state sau blocuri politico-militare. neangajat, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. şomer. Soţul ei este neangajat de câteva luni. 2 adj. (fam.; glum.; despre oameni) v. Liber, neanimăt, -ă adj. 1 (despre materii, obiecte etc.) inanimat, neînsufleţit, mort. Materia 1135| neasemuit poate fi vie sau neanimată. 2 fig. (despre fiinţe) inert, mort, neînsufleţit, nemişcat, rece, ţeapăn, inanimat. Medicii l-au găsit neanimat pe cel care s-a aruncat de la etaj. neant s.n. 1 inexistenţă, neexistenţă, nefiinţă, nimic, nonexistenţă, neunde, <înv.> nede-reasă, nefapt, negură, uitare. Budiştii consideră neantul supremul bun spre care se poate năzui. 2 fig. deşertăciune, inutilitate, nimic, nimicnicie, vanitate, zădărnicie, fum, vâlvă. Pentru unii lupta cu greutăţile vieţii este un neant. neantagonic, -ă adj. (despre relaţii, contradicţii, concepţii etc.) neantagonist. Cele două state sunt în relaţii neantagonice. neantagonist, -ă adj. (despre relaţii, contradicţii, concepţii etc.) neantagonic, neantizâ vb. 1.1 tr. fig. (compl. indică organizaţii, reţele, asociaţii etc.) a desfiinţa, a lichida, a suprima, a demantela, a destrăma. A reuşit să neantizeze o reţea de spionaj. 2 refl., tr. (livr.) v. Dispărea. Pierde. Pieri, neaoş, -ă adj. 1 (despre oameni, populaţii etc.) aborigen, autohton, băştinaş, entopic, indigen, pământean, vemacular, pământesc, truncuş, <înv.> pământenesc, ierliu. Multe populaţii neaoşe americane au dispărut după ce au fost cucerite de conchistadori. 2 (despre oameni, port, tradiţii etc.) adevărat, autentic, curat, veritabil, pur2, get-beget, sadea, lişteav, <înv.> fireş. Poartă un costum neaoş ţărănesc. neapărăt, -ă adj., adv. I adj. 1 indispensabil, necesar, nedispensabil, obligatoriu, sine qua non, vital, <înv.> nepărăsit. Se aşteaptă aprobarea unei legi neapărate pentru revigorarea mediului de afaceri. Rampele de acces şi semafoarele sonorizate sunt condiţii neapărate pentru nevoile persoanelor cu handicap. 2 absolut, imperios, stringent. Procurarea medicamentelor a devenit o necesitate neapărată. 3 (rar) v. Necesar. Obligatoriu. 4 (rar, despre fapte, informaţii, date, cunoştinţe etc.) v. Categoric. Cert. Precis. Sigur. 5 (înv.; despre stări, situaţii, evenimente etc.) v. Fatal. Inevitabil. Neevitabil. II adv. (modal) 1 absolut, imperios, stringent. Este neapărat necesar să mergi la doctor. 2 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, naturalmen-te, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Neapărat! 3 indispensabil, necesar, obligatoriu, afortiori, necesarmente. Este neapărat să urmeze tratamentul indicat de medic. 4 morţiş, negreşit, numaidecât, obligatoriu, forţamente, necesarmente, musai, <înv. şi reg.> nepristan, nesmintit, numai, <înv.> nelipsit. Un scriitor trebuie să aibă neapărat în opera sa o notă distinctivă naţională. Vrea să ne întâlnim neapărat mâine seară. 5 indiscutabil, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, precis, sigur, nesmintit. Neapărat va veni la premieră. 6 (înv.) v. Constant. Continuu. Invariabil, încontinuu. întruna. Mereu. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Neobosit. Neostenit. Nonstop. Permanent. Pururi. Veşnic. neapestiţ, -ă adj. (înv.) v. Grabnic. Imediat. Neîntârziat. Operativ. Prompt. Rapid, neaplecăţ, -ă adj. (în opoz. cu „gârbovit” mai ales despre spatele, ţinuta oamenilor) băţos, drept, rigid, ţeapăn, <înv> neted, croh-mălit. Stă pe scaun cu spatele neaplecat. Deşi bătrân, are o ţinută neaplecată. neaplicâbil, -ă adj. (despre idei, teorii, măsuri, dispoziţii etc.) inaplicabil. Teoria sa este neaplicabilă în practică. neaplicabilităte s.f. inaplicabilitate. Neapli-cabilitatea legii este evidentă în aceste condiţii. neaprobâre s.f. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, repro-baţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat neaprobarea colegilor pentru ceea ce a făcut. neaprobator, -oăre adj. (mai ales despre manifestări ale oamenilor) dezaprobator, reprobator, vituperativ, reprobativ. îi face un semn neaprobator din cap. neaprofundât, -ă adj., adv. 1 adj. (despre acţiuni, manifestări, realizări etc. ale oamenilor) facil, formal, netemeinic, pompieristic, sumar, superficial. Analiza pe care a făcut-o este neaprofundată. 2 adv. (modal) sumar, superficial, gros. A analizat neaprofundat subiectul romanului. neâpt -ă adj. (despre oameni) inapt, incapabil. După accident, a devenit inapt de muncă. neapus, -ă adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; înv.; adesea p. exager. sau poetic) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. nearâ s.f. (jur.; în dreptul roman; înv.) v. Novelă. nearanjăt, -ă adj. 1 (despre oameni, mai ales despre femei) delăsător, neglijent, neîngrijit, îngălat, lălâu, şleampăt, dâplos. O femeie nearanjată lasă o impresie dezagreabilă. 2 (despre oameni) nerostuit. Trecut de prima tinereţe, este încă nearanjat, trăind din expediente. 3 (despre pâr, barbă, pene) ciufulit, deranjat, neîngrijit, vâlvoi, zbârlit, hirsut, burzuluit, burzuiat, smuls2, zborşit, ciupos, străflocat, aricit2, borz, borzos, buhos, buhuiat, cioturos, ciuş, dezmăţat, du-puros, smocăit, smulturit, sperlă, sperlit, vâl-voiat, zbârlog, sălbatic. Are părul nearanjat din cauza vântului. 4 (mai ales despre paturi) nefacut. Dimineaţa, plecând grăbită de acasă, lasă patul nearanjat. neargăsit, -ă adj. (despre piei, blănuri etc.) brut, crud, neprelucrat, netăbăcit, umed, verde. Are o piele neargăsită de vulpe, pe care trebuie s-o prelucreze. nearmonios, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre sunete, voci etc.) discordant, disonant, distonant, inarmonios, strident, dizarmonic. La un moment dat, sunetele orchestrei au devenit ne- armonioase. 2 (muz; despre sunete, voce etc) fals. Se aud acorduri nearmonioase de vioară. 3 (despre culori) inarmonios. Tonurile în care este realizat peisajul sunt nearmonioase. 4 (despre stil) chinuit, contorsionat Discursul lui nu a plăcut pentru că a avut un stil nearmonios. II adv. adv. (modal) fals. Cântă nearmonios. nearticulăt, -ă adj. 1 (fon.; despre sunete) inarticulat. 2 (despre cuvinte, fraze etc.) bolborosit2, dezarticulat2, îngăimat, mormăit2, neclar, nedesluşit, îngălat, morfolit. Cuvinte nearticulate apăreau în vorbirea copilului când acesta este emoţionat. neartificiăl, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, non-convenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi neartificiale. 2 adv. (modal) degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat neartificial în faţa spectatorilor. neascultăre s.f. indisciplină, indocilitate, inobedienţă, insubordonare, nedisciplină, ne-subordonare, nesupunere, obrăznicie, recalcitranţă, refractarism, dezobedienţă, insu-misiune, insubordonanţă, insubordonare, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza neascultării şi a absenţelor nemotivate. neascultător, -oare adj. 1 (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinat, indocil, ino-bedient, insubordonat, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor neascultători li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul neascultător a fost dus în arest. 2 (despre animale domestice) indocil, nesubordonat, nesupus, rău. îşi duce câinele la dresor pentru că este neascultător. neasemănăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician neasemănat. Are un timbru neasemănat al vocii. 2 (despre fiinţe, lucruri etc.) deosebit, diferit, distinct, distins, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> diferent, diferitor. Cele două păsări aparţin unor specii neasemănate. II adv. (modal, precedă un adj. la compar., intensificând ideea de superioritate) incomparabil. Ultimul peisaj al pictorului este neasemănat mai bun decât celelalte anterioare. neasemuit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, necomparabil, neegalabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. 2 (despre situaţii, stări, despre atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) curios, stupefiant, surprinzător, uimitor, uluitor. întâmplarea i s-a părut neasemuită, fără a-i găsi o explicaţie logică. neasimilabil |1136 II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, consternant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i separe neasemuit de scump. neasimilâbil, -ă adj. (despre substanţe, materii nutritive etc.) inasimilabil. Este foarte slab pentru că tot ce mănâncă este neasimilabil. neaspectuâs, -oăsă adj. (despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, construcţii, despre interioare etc.) dezordonat, inaspectuos, inestetic, neestetic, rebarbativ, urât2, ne-chimuluit, dezordonat, nasol, naş-pa, naşparliu, nâşpet. Construcţia prezintă un amestec neaspectuos de stiluri arhitectonice. neastâmpăr s.n. 11 agitaţie, febrilitate, încordare, înfrigurare, nelinişte, nerăbdare, <înv.> nesuferinţă, tensiune, răzvrătire. Tremurul abia vizibil al mâinii îi trăda neastâmpărul cu care aştepta răspunsul angajatorului. 2 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, nelinişte, zbucium, zbuciumare, concitaţie, impacienţă, <înv. şi reg.> zăhăială, <înv.> neodihnă, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de neastâmpăr interior din cauza neajunsurilor vieţii. I11 vioiciune, voioşie, zburdălnicie, zburdare, zglobietate, <înv.> vioşeală, vioşie, vioşime, zburdăciune, zglobenie, zglo-biciune, zglobie. Băieţelul este de un neastâmpăr greu de stăpânit. 2 impacienţă, nerăbdare, nervi (v. nerv), nervozitate. Nm-^î poate stăpâni neastâmpărul. neastâmpărat, -ă adj. 11 (despre fiinţe) drăcos, nebun, nebunatic, sprinţar, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvân-turat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tul-buratic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de neastâmpărat 2 (mai ales despre copii) jucăuş, vioi, zburdalnic, zvăpăiat, sâcâit. Copiii prea neastâmpăraţi trebuie supravegheaţi. 3 (despre privire, oc/h) jucăuş, vioi, viu. Are o privire veselă şi neastâmpărată. II fig. (despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) agitat, frământat2, neliniştit, nepotolit, zbuciumat, accidentat, trepidant, vijelios, zgomotos. Pictorul a avut o viaţă neastâmpărată. neaşezâre s.f. (înv.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. în- contrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 2 v. Dezordine. Tulburare, neaşezât -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Nestatornic. neaşteptat -ă adj. 1 (desprefapte, întâmplări etc.) imprevizibil, nebănuit, negândit, neprevăzut, neprevizibil, nescontat, surprinzător, repentin. Un eveniment neaşteptat l-a determinat să-şi amâne pleccpm în concediu. Urmările acestei descoperiri au fost neaşteptate. 2 (despre fapte, întâmplări, evenimente etc.) fortuit, incidental, întâmplător, neprevăzut, negândit întâlnirea br a fost neaşteptată. 3 inopinat, neprevăzut. L-a firmă s-a făcut un control neaşteptat 4 brusc, inopinat, instantaneu, neprevăzut, subit, instant Ieşirea ei din sală a fost neaşteptată. O înduioşare neaşteptată o făcuse să lăcrimeze. 5 brusc, fulgerător, instantaneu, năprasnic, subit, repentin. Lovitura la tâmplă i-a provocat o moarte neaşteptată. 6 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) inoportun, intempestiv, neoportun. Reacţia ei în situaţii noi este neaşteptată. 7 năprasnic, neprevăzut, prăpăstios. Falimentul a fost pentru el neaşteptat. 8 negândit, nenădăjduit, nesperat, nevisat Când era mai deznădăjduit, a primit un ajutor neaşteptat din partea unor prieteni. Cartea a avut un succes neaşteptat. neatacâbil, -ă adj. 1 (în opoz. cu „vulnerabil”; despre argumente, teorii, idei etc.) inatacabil, invulnerabil, inexpungabil. Demonstraţia pe care a făcut-o este neatacabilă. 2 {jur.; despre hotărâri, sentinţe etc.) inatacabil. în cazul acestui criminal sentinţa judecătorului este neatacabilă. neatâmâre s.f. 1 (polit.) autonomie, independenţă, libertate, nondependenţă, suveranitate, <înv. şi pop.> slobozenie, <înv. şi reg.> slobozie, <înv.> nedependenţă,volnicie. Mişcările popoarelor pentru emancipare şi neatârnare au avut consecinţe favorabile. 2 (bis.) autocefalie, independenţă. Neatârnarea este un atribut al Bisericii Ortodoxe Române. neatâmât -ă adj. 1 (despre oameni sau despre comunităţi umane) independent, liber, <înv. şi pop.> slobod. Străbunii lui au fost oameni neatâmaţi şi cutezători. 2 (polit.; despre state, popoare etc.) autonom, independent, liber, suveran, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> nedependent, volnic. Suntem un popor neatârnat. 3 (bis.; despre biserici ortodoxe naţionale) autocefal, independent. Biserica Ortodoxă Română este neatâmată. neatent-ă adj. (despre oameni) absent, distrat, inadvertent, indiferent, îngândurat, năuc, preocupat, uitit, <înv.> distras, aerian, căscat2, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Neatentă, ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată ei neatenţie s.f. 1 inadvertenţă. A răsturnat paharul pe masă din neatenţie. O clipă de neatenţie este suficientă pentru a comite un accident rutier. 2 absenţă, distracţie, distragere, inatenţie. I-a înmânat plicul cu un gest de neatenţie. neatestât, -ă adj. (despre cadre didactice, cercetători etc.) netitularizat Este neatestat pe postul de profesor. neatins, -ă adj. 11 (despre obiecte, lucruri etc.) intact, întreg, nestricat, neştirbit, <înv. şi pop.> nevătămat, sănătos. Farfuria a rămas neatinsă, deşi a căzut. 2 (despre lucruri care se pot consuma sau despre recipientul în care ele se află) intact, întreg, neînceput, plin, virgin. Mâncarea a rămas neatinsă pe masă. Musafirii au preferat coniac, sticlele de vin rămânând neatinse. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) intact, întreg, nevătămat, sănătos, teafăr, valid, zdravăn, indemn, nestricat, <înv. şi reg.> nebântuit, neted. Deşi accidentul a fost violent, şoferul a rămas neatins. Mâna îi este neatinsă după căzătură 4 (despre atitudini, calităţi, sentimente etc. ale omenilor) intact, neafectat, nepătat, întreg, neştirbit. Este un judecător integru, a cărui onoare a rămas neatinsă. II fig. (înv.) 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) v. Angelic. Candid. Cast. Curat. Dalb. Feciorelnic. Fecioresc. Imaculat. Inocent. îngeresc. Neîntinat. Nepătat. Neprihănit. Nevinovat. Pudic. Pur2. Serafic. Virgin. Virginal. 2 (despre fete) v. Castă (v. cast). Cinstită (v. cinstit). Fecioară. Imaculată (v. imaculat). Neprihănită (v. neprihănit). Virgină (v. virgin). neautentic, -ă adj. 1 (în opoz. cu „original”; despre scrieri, documente) apocrif, contrafăcut, fals, falsificat, nesigur, plăsmuit, <înv.> mincinos, scornit. Specialiştii consideră că manuscrisul conţine o evangjnelie neautentică 2 (în opoz. cu „originar; despre semnătura cuiva) contrafăcut, falsificat, plastografiat. A pus pe tabbu semnătura neautentică a pictorului 3 (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals, inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dat seama că mărturia lui este neautentică. Afirmaţia ei neautentică a stârnit revolta colegilor. neautenticitâte s.f. falsitate, inautenticitate. Criticul de artă susţine neautenticitatea tabloului. neautorizât, -ă adj. (jur.; despre activităţi, firme etc.) clandestin, ilegal, ilicit, nelegal, nelegitim, subversiv. Tinerii care făceau comerţ neautorizat cu ţigări au fost prinşi de poliţie. neauzit -ă adj. 1 (despre sunete, zgomote etc.) imperceptibil, inaudibil, insensibil, insesizabil, neperceptibil, nesesizabil, nesimţit, impalpabil, imponderabil. Sunetul de fond al aparatului este neauzit. Zgomotele neauzite se pot înregistra cu ajutorul unor aparate speciale. 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mira-bil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, 1137| nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă neauzită. A avut şansa neauzită de a participa la o misiune în cosmos. 3 (înv.; despre glasuri, sunete, zgomote etc.) v. Confuz. Difiiz. Nedesluşit Vag. neavenit -ă adj. (jur.; despre decizii, acte etc.) inexistent Actul este neavenit deoarece nu are valabilitate. neavere s.f. (înv. şi pop.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, neavizât, -ă adj. (despre oameni) necompetent, neinformat, nepregătit. Nu se poate adresa unei persoane neavizate în domeniu. neavut, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”; înv. şi pop.; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, nebaftds, -oâsă adj. (fam.; despre oameni) v. Ghinionist Nenorocos. Păgubos, nebănuit-ă adj. (despre fapte, întâmplări etc.) imprevizibil, neaşteptat, negândit, neprevăzut, neprevizibil, nescontat, surprinzător, repentin. Un eveniment nebănuit l-a determinat să-şi amâne plecarea în concediu. Urmările acestei descoperiri au fost nebănuite. nebărbierit -ă adj. 1 (despre bărbaţi) bărbos, neras, ţepos. Nu iese nebărbierit din casă. 2 (despre faţa, obrazul bărbaţilor) neras. Obrajii nebărbieriţi îi conferă un aspect neglijent. nebătut -ă adj. 1 (despre străzi, drumuri etc.) deşert, gol2, necirculat, neumblat, pustiu, < astăzi rar> solitar. Strada este nebătută în timpul nopţii. 2 (despre oameni sau despre manifestări, creaţii etc. ale lor) imbatabil, invincibil, nebiruit, neînfrânt, neînvins, insuperabil, <înv.> nefrânt Are în faţă un adversar nebătut. Raţionamentele lui sunt nebătute. nebăut -ă adj. 1 (despre oameni) treaz. Deşi mare băutor, la serviciu se duce totdeauna nebăut. 2 (despre fiinţe; adesea în corelaţie cu „nemâncat”) însetat, setos. Este nebăut şi nemâncat de o zi. nebântuit -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (desprefiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Intact, întreg. Neatins. Nevătămat. Sănătos. Teafar. Valid. Zdravăn. 2 (mai ales despre oameni) v. Astâmpărat. Aşezat2. Chibzuit. Cuminte. Cuminţit. Cumpănit. Cumpătat Discret. Domolit. Echilibrat. Liniştit. Paşnic. Potolit2. Reţinut. Rezervat. Serios. Sobru. Stăpânit. Temperat nebeligerânt -ă adj. (despre ţări, puteri etc.) nonbeligerant. Statele nebeligerante nu iau parte la război. nebeligerânţă s.f. nonbeligeranţă. Nebelige-ranţa este starea unei ţări care nu participă la un conflict armat. nebiruit, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, creaţii etc. ale lor) imbatabil, invincibil, nebătut, neînfrânt, neînvins, insuperabil, <înv.> nefrânt, nebleznic, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. neboh't, -ă adj. (în opoz. cu „bolnav”; pop.; despre fiinţe sau despre organismul lor) v. Sănătos. nebrişti't -ă adj. (reg; despre oameni) v. Apatic. Blazat. Delăsător. Dezinteresat. Impasibil. Indiferent Indolent Lăsător. Nepăsător. Pasiv. Placid. Prostrat. Tembel, nebulos, -oâsă adj., s.f. I adj. 1 (meteor.; despre vreme, zile, atmosferă etc.) ceţos, înceţoşat, înnegurat, neguros, pâclos, neguratic, neguriu, îmbourat, împufat. Nu se pot urca pe munte, întrucât timpul este nebulos. 2 fig. (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babe-lic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod nebulos. Viitorul ei este nebulos. 3 fig. (despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor etc.) dubios, improbabil, incert, indecis, îndoielnic, neprobabil, nesigur, problematic. Pe mulţi copii abandonaţi îi aşteaptă o existenţă nebuloasă. II s.f. (astrol.) <înv.> stea nebuloasă. Nebuloasa este un corp ceresc, cu aspect difuz şi formă neconturată, care se află în spaţiul interstelar. nebulozităte s.f. fig. confuzie, imprecizie, neclaritate, nelămurire, neprecizie, obscuritate. Lucrarea prezentată la concurs, dovedind nebulozitate, a fost respinsă. nebun, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (psih.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, nebunit, apucat2, candriu, deşucheat, diliman, hututui, ţicnit, îndrăcit, luat2, lunatic, zărghit, diliu, exaltat, sonat, şui3, sisi, zurliu, glumeţ, <înv. şi reg.> lipsit, nerod, smint, bahahui, bolând, cantaur, căhui, căpăvit, huimac, huimatic, leunat, pălăurat, preclătit, preclintit, primit, prost, şuietic, vântuit, zăluzit, <înv.> apelpisit, buiac, luatic, sărit2, scrântit, căpiat, strecheat, atins, dus2, ţăcănit2, pălit2, săltat2, buibui, pocnit2, sandilău, sandiliu, uşchit. Oamenilor nebuni li se fac tratamente speciale. 2 s.m. (j. de şah) <înv.> spion. 3 s.m. (în Ev. Med.; rar) v. Bufon. Măscărici. Paiaţă. Pitic. II adj. (despre oameni) aiurea, aiurit, anapoda, bezmetic, descreierat, smintit, zănatic, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, deşucheat, ţicnit, bezme-ticit, năzdrăvan, pălăvatic, vâjâit2, zărghit, aiurist, aiuristic, bramburit, dilit, sanchiu, zurliu, <înv. şi reg.> mătalnic, prilestit, paliu2, pane, panceaur, paralizat^ păsmăngit, stropşit, şucheat, şuchi, treşucheat, trifhit, tui3, tuiac, tuieş, tulnic2, <înv.> turluliu, silhui2, sifilitic, smucit2, trăsnit2, ţăcănit2, lepşit, târşit2, dilimac, dilimache, dilimandros. Prin tot ce face arată că este un om nebun şi neserios. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năs- nebun truşnic, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost nebună. 3 (despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebunatic, sprinţar, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstă-vit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de nebun. 4 (despre fiinţe; urmat de determ. cauzale introduse prin prep. „de”) înnebunit, zăpăcit, nebunit, orbit A fost nebun de frică în timpul aterizării forţate a avionului. 5 (mai ales despre copii) jucăuş, vioi, zburdalnic, zvăpăiat, sâcâit. Copiii prea nebuni trebuie supravegheaţi. 6 (adesea fig.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, intemperant, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt nebun şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări nebune. 7 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 8 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 9 (relig.; înv. şi pop.; despre oameni) v. Păcătos. 10 (pop.; despre plante, animale, substanţe etc.) v. Otrăvit2. Otrăvitor. Veninos. 11 (pop.; despre plante, ciuperci, fructe etc.) v. Necomestibil. Otrăvitor. Toxic. Veninos. III adj. fig. 1 (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, sfâşietor, violent, sălbatic. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul nebun de ţară. 2 ameţitor, năucitor, uimitor, uluitor, zăpăcitor, halucinant. Ritmul dansului era nebun. 3 exagerat, excesiv, hiperbolic, exorbitant, orbesc. Acordă acestui eveniment o importanţă nebună. Nu-i plac laudele nebune. 4 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; fam.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Monumental. Neauzit. Negrăit. nebunariţă Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Piramidal. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. IV s.f. (bot; reg.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). nebunăriţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Măselariţă1 (Hyoscyamus niger). 2 v. Sălbăţie (Lolium temulentum). nebunatic, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, sprinţar, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.) buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstă-vit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. 2 adj. (despre oameni) zvăpăiat, fluşturatic, fluturatic. Nebunatice şi vesele, fetele s-au prins în horă. 3 adj., s.m., s.f. poznaş, ştrengar, afurisit, bazaochi, ghibirdic. în tinereţe a fost un nebunatic fără pereche. nebunăriţă s.f. (bot; reg.) v. Măselariţă1 (Hyoscyamus niger). nebuneălă s.f. 11 (psih.; pop. şi fam.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. 2 (med, med vet.;pop.) v. Rabie. Turbare. 3 (lapl. nebuneli; concr.; pop.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. II (bot; reg.) 1 v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). 2 v. Măselariţă1 (Hyoscyamus niger). 3 (lapl, în forma nebunele) v. Sălbăţie (Lolium temulentum). nebunesc, -eăscă adj. 11 (desprefapte, acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) dement, demenţial, smintit. Şi-a pierdut viaţa din ca-uza gestului său nebunesc. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, derezona-bil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. II fig. (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, ridicat2, scump, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă nebunească pentru un autoturism. nebuneşte adv. (modal) prosteşte, orbeşte, orbiş. Au cheltuit nebuneşte în concediu. nebuni vb. IV. 1 intr. (psih.; pop.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti. 2 tr. (pop.; compl indică oameni) v. Cretiniza. îndobitoci. Prosti1. Tâmpi. 3 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Ameţi. Buimăci Năuci Zăpăci 4 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Strica. Vicia. 5 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. nebunie s.f. 11 (psih.) alienare, alienare mintală, alienaţie, alienaţie mintală, boală de nervi, boală mintală, boală nervoasă, demenţă, folie, insanitate, <înv. şi pop.> stropşeală, nebuneală, pierderea minţii (v. pierdere), sminteală, smintire, ţicneală, îndrăcire, luatul ielelor (v. luat1), zărgheală, dileală, <înv. şi reg.> smintă, smintenie, bolânzeală, bolânzie, pr^aknteală, săltea-lă, trăsneală, zăluzeală, zăluzie, zărghenie, <înv.> dezmeticire, dezmeticiune, fară-minte, ienăcire, rătăcire, scrânteală, scrânteală la cap, scrântire, eroare, căpială, căpiere, filoxeră, ţăcăneală. A fost internat cu diagnosticul de nebunie. 2 (înv.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelera-teţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpi-ditate. Turpitudine. II (concr.) 1 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”) gogomănie, nătângie, neghiobie, nerozie, nesocotinţă, prostie, stupiditate, stupizenie, netoţie, <înv. şi reg.> nătărăie, blegomanie, deşteptăciune, credulitate. Spune multe nebunii când este nervos. 2 ghiduşie, glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, poznă, ştrengărie, goliardie, incartadă, < pop. şi fam.> ghiduşlâc, nebuneli (v. nebuneală), pehlivănie, dizmerenie, ghiduşărie, iznoavă, marafet, poşovaică, potâng, prujă, prujitură, şagă, şalmă, şoadă (v. şod), şoană, şolomănie, şolticărie, şozenie, şozie, tanaboaţă, tămăşag, trancotă, tricozenie, zgoangă, <înv.> cabaz, cabazlâc, badinaj, badinerie, loaze (v. loază). Nebuniile copiilor sunt de cele mai multe ori amuzante. ni % i exaltare, exaltaţie, extaz, frenezie, delir, incantaţie. După concert, în sală era o atmosferă de nebunie generală. 2 folie. Spectacolul place foarte mult publicului. Este o nebunie! nebunit, -ă adj. (rar) 1 (psih.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat/Înnebunit. Nebun. Smintit. 2 (despre fiinţe; urmat de determ. cauzale introduse prin prep. „de”) v. înnebunit. Nebun. Zăpăcit, necă vb. I. (înv. şi reg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) v. îneca. 2 tr. (despre ape, râuri etc.; compl. indică terenuri, localităţi, gospodării etc.) v. Inunda. îneca, necalculăbil, -ă adj. 1 (despre grupuri, mulţimi) colosal, enorm, imens, incalculabil, incomensurabil, nemăsurat, nenumărat, <înv. şi reg.> nesocotit, nemaisocotit,nesămălu-it. O mulţime necalculabilă de oameni se îndreaptă spre centrul oraşului. 2 colosal, considerabil, enorm, imens, incalculabil, nelimitat, nenumărat, nemaisocotit, nesămăluit. Factorii de mediu pot avea efecte necalculabile asupra organismului. necalificăbil, -ă adj. (despre atitudini, gesturi etc. ale oamenilor) incalificabil, revoltător, scandalos, <înv. şi reg.> scăndălicios, <înv.> re-voltant. Tânărul are un comportament neca-lificabilfaţă de colege. Este de un individualism necalificabil. necaligrâfic, -ă adj. (despre litere) strâmb. A scris, cu litere necaligrafice, o cerere simplă. |1138 necanonisi't, -ă adj. (înv.) v. Neregulat. Nesimetric. Neuniform. necapăbil, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) incapabil, neputincios. Este necapabil să facă o faptă bună. 2 adj. (despre oameni) impotent, incapabil, neputincios, prăpădit, <înv. şi pop.> slăbănog, căcăcios, becisnic, nemernic, nevoiaş, nevolnic, sec, ticălos, chiomp, sfoiegit, <înv.> mişel, neputemic, neputinţe, secat2, râncaci. Este un adolescent necapabil, care nu poate să facă eforturi mari. 3 adj., s.m., s.f. ignorant, incapabil, incompetent, nechemat, necompetent, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neştiutor, prost, <înv. şi pop.> rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, ciumpalac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, falit, nespălat, nul, uţupan. Din nefericire, sunt mulţi meşteri necapabili în meseria lor. Calculatorul i-a fost stricat de un necapabil. necastrăt adj. (despre masculi) nejugănit. Armăsarul necastrat este nărăvaş. necăz s.n. 11 amar, amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, nefericire, nemângâiere, of, supărare, tristeţe, obidire, voie rea, apăs, întristăciune, mâhneală, mâhniciune, scârbie, tristă (v. trist), tristeală, umilenie, dârvală, but3, hâcă, sagnă, <înv.) săblaznă, scădere, siclet. Ferice de acei care sunt feriţi de necazuri! 3 păs, supărare, <înv.) pamet2. Adesea îşi povesteşte necazurile şi bucuriile. I11 greu, greutate, impas, încercare, vicisitudine, <înv.> păs. Totdeauna părinţii te scot din necaz. 2 (mai ales lapl. necazuri) ananghie, greutate, încercare, mizerie, nevoie, suferinţă, vicisitudine, <înv. şi pop.) urgie, <înv.) ispită, nevolnicii (v. nevolnicie), nacafa, nagodă, pricină, voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. Calmantele atenuează starea de necaz a unei persoane. 2 ciudă, gelozie, invidie, pică1, pornire, ranchiună, înciudare, năduf, supărare, obidă, pizmă, pizmuire, pofidă, zăcăşeală, zăcăşie, boală, <înv. şi reg.> băsău, măraz, nevedenie, nevezie, scârbă, bănat, chită1, dâcă1, inat, opşag, pildă, pocsâie, pogană (v. pogan), <înv.; astăzi fam.> parapon, <înv.> jinduială, jinduire, patos, răpştire, râvnă, râvnire, zavistie, zavistnicie, zelotipie, rancoare. Nu-şi poate domoli necazul pentru că prietena ei este apreciată mai mult de cunoscuţi. IV caznă, chin, efort, forţare, muncă, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciumare, străduială, străduire, <înv. şi pop lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpăruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, osteninţă, ostenit1, sforţă, strădare, strădănuială, strădănuin-ţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţin necaz. necăji vb. IV. 11 tr., refl (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) supăra, <înv. şi pop.> a (se) obidi, a (se) ciumări, a (se) morcovi, <înv. şi reg.> a (se) scârbi, a cârcăli, a se îmborboi, a se probozi, <înv.> a atrista, a oscârbi, a (se) oţărî, a (se) râvni, a săblăzni, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a se dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a necăjit. 2 tr. (compl. indică oameni) a nemulţumi, a supăra, a opăci. Decizia ei de a demisiona îl necăjeşte. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înciuda, a (se) supăra, a (se) ciudi, a (se) oftica. S-a necăjit pentru că i s-a făcut observaţie în public. 4 tr. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stena-horisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a câmosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl necăjeşte cu veşnicele ei lamentări. 5 tr. (despre senzaţii, stări fizice etc.; compl. indică fiinţe) a chinui, a jena, a sâcâi, a supăra. De câteva zile îl necă- jeşte o tuse uscată. 6 refl. (înv.; despre oameni) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. II refl. (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a (se) nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâmă, a se zbate, a (se) lupta, a se zoii, a se învălui. Se necăjeşte de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. III tr. (înv.; compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Asupri. Exploata. împila. împovăra. Năpăstui. Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Tiraniza. Urgisi. Vitregi, necăjicios, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. necăjit, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, prostrat, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmbo-ţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> do-sădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Necăjit după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (despre oameni) nemulţumit, supărat, <înv.; astăzi fam.> paraponisit. Este necăjit pentru că a făcut o asemenea greşeală. 3 (despre oameni) înciudat, supărat, ciu-dos, acru, ofticat. După altercaţia avută la serviciu cu un coleg, era cam necăjit. 4 (despre oameni) enervat, excitat, iritat, nervos, stresat, supărat, surescitat, <înv. şi reg.> scârbit, înfierbântat, tensionat, capsat. Necăjiţi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. 5 (despre oameni) chinuit, consumat, frământat2, muncit, trudit, zbuciumat, canonit, <înv.> necăjitor, trudnic. Este o femeie necăjită pe care greutăţile familiale au doborât-o. I11 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”) mizer, neajutorat, nevoiaş, sărac, sărman, indigent, pauper, mofluz, <înv. şi pop.> lipsit, neajuns2, neavut, nenorocit, pirpiriu, nepricopsit, calic, sărăcan, mişel, slăbănog, suflă-n-pungă, bedaş, calindroi, misăricios, oarfan, obielos, pământit, purligan, sărăcios, <înv.> coldan, measer, necesitos, neputernic, neputincios, smerin, smerit, gol2, răpciugos, dezbrăcat2, peleag, deşert. A ajuns bătrân şi necăjit. Nu au nimic, sunt necăjiţii satului. 2 adj. (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, chinuit, greu, mizer, mizerabil, prost, rău, <înv. şi pop.> necăjos, înfiorător, urât2, păsmăngit, amar, apăsat2, apăsător, puturos. Trece printr-o perioadă necăjită. necăjitor, -oăre adj. 1 (reg.; despre oameni) v. Cicălitor. Sâcâitor. 2 (înv.; despre oameni) v. Chinuit. Consumat. Frământat2. Muncit. Necăjit. Trudit. Zbuciumat. 3 (înv.; mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenibr sau, p. ext., despre oameni) v. Agasant. Enervant. Iritant Plicticos. Plictisitor. Sâcâitor. Supărător, necăjos, -oâsă adj. (înv. şi pop.) 1 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) v. Amărât. Anevoios. Chinuit. Greu. Mizer. Mizerabil. Necăjit. Prost. Rău. 2 (despre senzaţii, stări fizice sau psihice etc.) v. Chinuitor. Păcătos. Rebel. Sâcâitor. Supărător, necălcât, -ă adj. 11 (despre locuri, drumuri, căi etc.) nestrăbătut, neumblat, sălbatic, <înv. şi pop.> netrecut, secret3, <înv.> netrecător. în excursiile pe munte preferă cărările necălcate. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) boţit, mototolit, şifonat, mozolit, podorosât, timburit. Deşi a călcat o zi întreagă, i-au mai rămas şi pentru a doua zi haine necălcate. II fig. (înv.; despre legi, hotărâri, dispoziţii etc.) v. Respectat. necărturâr s.m., adj. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; înv. şi pop.) v. Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu, necăsătorfe s.f. (înv.) v. Burlăcie. Celibat, necăsătorit, -ă adj. 1 (despre oameni) celibatar, nefamilist, neînsurat, nemăritată, becher, stingher, tomnatic. Prietenul lui este necăsătorit. 2 (despre oameni, mai ales despre tineri) liber, <înv. şi pop.> slobod, disponibil, solo. Tânărul este necăsătorit, l-a părăsit prietena lui. necăsnide s.f. (înv.) v. Burlăcie. Celibat, necătură s.f. {înv.) 1 v. Inundare. înecare. 2 v. Asfixie. Asfixiere. înăbuşire. înec. înecare. Sufocare. Sufocaţie. Sugrumare. 3 (nav.) v. Naufragiu. necăutâţ, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenibr) degajat, dezin-hibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, pros-tatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi necăutate. 2 (despre limbaj, stil etc.) familiar, neafectat, nesofisticat, obişnuit, simplu. Captează auditoriul prin limbajul său necăutat. Stilul cărţii este necăutat. II adv. (modal) degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat necăutat în faţa spectatorilor. necăzut, -ă adj. (înv.; despre atitudini gesturi etc. ale oamenilor) v. Neiertat. Neîngăduit. Nepermis. necercat |1140 necercâţ, -ă adj. 1 (pop.; despre oameni) v. Inexperimentat. Neexperimentat 2 (înv.) v. Neglijat. necercetăt, -ă adj. (despre regiuni, fenomene, stări etc.) inexplorat, necunoscut, neexplorat. Multe ţinuturi ale globului au rămas necercetate. necesar, -ă adj., adv. I adj. 1 indispensabil, neapărat, nedispensabil, obligatoriu, sine qua non, vital, <înv.> nepărăsit Se aşteaptă aprobarea unei legi necesare pentru revigorarea mediului de afaceri. Rampele de acces şi semafoarele sonorizate sunt condiţii necesare pentru nevoile persoanebr cu handicap. 2 obligatoriu, neapărat, obligat Şi-a luat pe drum numai lucruri necesare pentru uzul zilnic. 3 (filos.) deontic, obligatoriu. 4 cerut2, cuvenit, trebuincios, trebuitor, cuviincios, <înv.> rece-rut. Pentru a începe lucrarea, i s-au adus toate materialele necesare. 5 folositor, trebuincios, util, trebuitor, <înv.> lucrăreţ, treb-nic2. A scris o carte necesară pentru cei care vor să cunoască istoria limbii române. II adv. (modal) indispensabil, neapărat, obligatoriu, afortiori, necesarmente. Este necesar să urmeze tratamentul indicat de medic. necesarmente adv. (modal; rar) 1 v. Fatal. Fatalmente. Inevitabil. 2 v. Indispensabil. Neapărat. Necesar. Obligatoriu. 3 v. Morţiş. Neapărat Negreşit. Numaidecât. Obligatoriu, necesită vb. I. tr. 1 (compl. indică eforturi, calităţi deosebite, inovaţii etc.) a cere, a comporta, a impune, a pretinde, a reclama, a solicita, <înv.> a nevoi. Munca de cercetare necesită acribie deosebită şi multă dăruire. 2 a cere, a implica, a presupune, a reclama. Reuşita în meserie necesită muncă. 3 (înv.; compl indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. Violenta. necesităte s.f. 11 nevoie, trebuinţă, <înv. şi pop.> treabă, <înv. şi reg.> lipsă. A făcut rost de materiale importate pentru necesităţile firmei de construcţii. 2 (econ. de piaţă) cerere, cerinţă, nevoie, solicitare, trebuinţă. Administraţia trebuie să ţină seamă de necesităţile pieţei. 3 cerinţă, exigenţă, imperativ, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, trebuială, <înv. şi reg.> niştotă, <înv.> nevoinţă, nevoire, recerin-ţă, comandament. Trebuie avute în vedere noile necesităţi ale sistemului educaţional. 4 folos, trebuinţă, utilitate, priinţă, <înv. şi reg.> treabă, <înv.> polză, trebnicie. Importanţa şi necesitatea acestei lucrări au fost subliniate de specialişti. II (la pl necesităţi; fiziol.) nevoi (v. nevoie), treaba (v. treabă). necesitos, -oăsă adj. (în opoz. cu „bogat”; înv.; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, nechemat -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) neinvitat, nepoftit. La lansarea cărţii au venit şi persoane nechemate. 2 adj., s.m., s.f. ignorant, incapabil, incompetent, necapabil, necompetent, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neştiutor, prost, <înv. şi pop.> rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, ciumpalac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, falit, nespălat, nul, uţupan. Din nefericire, sunt mulţi meşteri nechemaţi în meseria lor. Calculatorul i-a fost stricat de un nechemat nechez s.n. nechezare, nechezat, nechezătură, rânchezare, rânchezat, <înv. şi pop.> râncheză-tură, hohotire, hohotit1, rânchez. în liniştea serii se aude nechezul unui cal. necheză vb. I. intr. 11 (despre cai) a rânche-za, a hohoti, a hohjkii, a huhura, a îngheza, a mihohoi, a mihoni, a mihoti, a străfîga1. Caii nechezau pe imaş. 2 (reg.; despre cai) v. Forăi. Fornăi. Sforăi. II fig. (iron. sau deprec.; despre oameni) v. Chicoti, nechezăre s.f. nechez, nechezat, nechezătură, rânchezare, rânchezat, <înv. şi pop.> râncheză-tură, hohotire, hohotit1, rânchez. nechezăt s.n. nechez, nechezare, nechezătură, rânchezare, rânchezat, <înv. şi pop.> rân-chezătură, hohotire, hohotit1, rânchez. nechezător, -oăre adj. (despre cai) rânche-zător. nechezătură s.f. nechez, nechezare, nechezat, rânchezare, rânchezat, <înv. şi pop.> râncheză-tură, hohotire, hohotit1, rânchez. nechibzumţă s.f. 1 necumpătare, <înv.> bu-iecitură, uşurime a minţii, uşurime de minte. Nechibzuinţa îţi poate provoca multe necazuri. 2 (concr.) imprudenţă, necugetare, nepreve-dere, nesăbuinţă, nesăbuire, nesocotinţă, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nesocoteală, nesocotire. Traversarea străzii fără a te asigura este o mare nechibzuinţă. nechibzuit -ă adj. 1 (despre oameni) imprudent, inconştient, intemperant, irezonabil, necugetat, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat. Nechibzuit, a traversat strada înjugă şi a fost accidentat. 2 (despre oameni) necumpănit, pripit2, repezit, <înv.> pripelnic. Tânărul este prea nechibzuit în tot ce face. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt nechibzuit şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări nechibzuite. nechimului't, -ă adj. (reg.; despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, construcţii, despre interioare etc.) v. Dezordonat. Inaspectu-os. Inestetic. Neaspectuos. Neestetic. Rebarbativ. Urât2. nechitit -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Imprudent Inconştient Intemperant Irezonabil. Nechibzuit. Necugetat. Necumpătat. Nejudecat Neprevăzător. Nesăbuit. Nesocotit. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Imprudent. Inconştient. Intemperant. Nebun. Nebunesc. Nechibzuit. Necugetat. Necumpănit. Necumpătat. Nejudecat. Nesăbuit Nesocotit. Prostesc. necicatrizăt, -ă adj. (med, med. vet; despre răni, plăgi) deschis, netămăduit, nevindecat, sângerând, viu. Deşi tratată, rana rămâne încă necicatrizată. necinste s.f. 1 deloialitate, improbitate, incorectitudine, necorectitudine, rea-credinţă, <înv.> fară-de-cinste, incorecţiune, malonestitate. Necinstea unor funcţionari publici este o realitate. 2 dezonoare, ruşine, ocară, <înv. şi reg.> ponos, ponoslu, pângară (v. pân-gar). E o necinste să cazi în mâna inamicului. 3 (înv.) v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). 4 (înv.) v. Batjocură. Ruşine, necinsti vb. IV. tr. 1 (compl. indică mai ales femei, minori) a abuza, a batjocori, a silui, a viola, a violenta, a râde, a căzni, a râsui, a ruşina, <înv.> a dezonora, a ruguci, a sili, a smeri, a pângări, a spurca, a crăciuni. A fost trimis în judecată pentru că a necinstit o tânără. 2 (compl. indică mai ales fecioare) a deflora, a dezvirgina, a desfeciori, a desfeti, a schilodi, <înv.> a strica, a crăciuni, a începe, a înţepa, a sparge. A fost condamnat la ani grei de închisoare pentru că a necinstit prin violenţă o fecioară. 3 (compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) a batjocori, a pângări, a profana, a viola, <înv. şi pop.> a prihăni, <înv. şi reg.> a îngâna, a întina, a măscări1, a spurca, a ucide. Câţiva derbedei au necinstit o biserică. 4 (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a pângări, a profana, <înv. şi pop.> a prihăni, a mârşăvi, a întina, a mânji, a murdări, a păta, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scâmăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi necinsteşte amintirea prin afirmaţiile făcute. necinstire s.f. 1 abuzare, batjocorire, siluire, viol, violare, violentare, <înv. şi reg.> râs2, râsuire, <înv.> silă, silnicie, violaţie, pângărire. Necinstirea unei femei este pedepsită de lege. 2 batjocorire, pângărire, profanare, sacrilegiu, violare, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> ierosilie, violaţie, spurcare. Necinstirea unei biserici este un mare păcat. 3 batjocorire, compromitere, dezono-rare, pângărire, profanare, prihană, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> prihănie, profanaţiu-ne, întinare, mânjire, murdărire, pătare, terfelire, spurcare, pricăjire, scârnăvie. Necinstirea memoriei părinţilor este o impietate. necinstit, -ă adj. 11 (mai ales despre femei, minori) abuzat, batjocorit, siluit, violat, <înv. şi pop.> ocărât, ruşinat, pângărit. Femeia necinstită a fost internată în spital 2 (despre lucruri sau locuri considerate sfinte) batjocorit, pângărit, profanat, <înv. şi pop.> prihă-nit, întinat, pătat, spurcat2. Poliţia cercetează biserica necinstită pentru a evalua fărădelegile. 3 (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis2, dezonorat, discreditat, pângărit, profanat, <înv.> dezonest, întinat, maculat, mânjit, murdărit, pătat, terfelit, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui necinstite. I11 (despre oameni) deloial, incorect, necorect, neloial, neonest, veros, improb, malonest, <înv. şi pop rău. în administraţia statului sunt mulţi funcţionari necinstiţi. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) neloial, nesincer, felon2. A fost un partener de afaceri necinstit. Concurenţa dintre cei doi este necinstită. 3 (jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, incorect, necorect, nelegal, neonest, oneros, lăturalnic, murdar, necurat, stângaci. Este implicat în afaceri necinstite. 4 (înv.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Compromiţător. Degradant Degradator. Dezonorant. Infamant. Infamator. înjositor. Nedemn. Ruşinos, necinstitor, -oare adj. (înv.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenibr) v. Compromiţător. Degradant. Degradator. Dezonorant. Infamant. Infamator. înjositor. Nedemn. Ruşinos. necioph're s.f. fig. bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Necioplirea este respinsă de oamenii de bun-simţ. nedoplrţ, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre materii prime, obiecte etc.) brut, grosolan, necizelat, nefinisat, neprelucrat, lişteav, <înv.> grumb. Pe verandă se află o masă cu scaune din lemn necioplit. 2 (despre lucruri, obiecte etc.) butu-cănos, grosolan, butucos, ru-dăresc. Unele bănci din parc sunt necioplite. II fig. 1 adj. (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, barbar, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. 2 adj. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenibr) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, bolovănos, cazon, măgăresc, noduros, tudesc. 3 s.m., s.f. bădăran, bădărancă, grobian, grosier, grosolan, mârlan1, mârlâncă, mitocan, mitocan-că, mojic, râtan. Neciopliţii sunt evitaţi de oamenii de bun-simţ. nedrculăt, -ă adj. (despre străzi, drumuri etc.) deşert, gol2, nebătut, neumblat, pustiu, solitar. Strada este necirculată în timpul nopţii. neciteţ, -eăţă adj. (despre scris sau, p. ext., despre texte) ilizibil, indescifrabil, nedescifrabil, neinteligibil, nelizibil, hieroglific, încâlcit. Are un scris neciteţ, imposibil de înţeles. Manuscrisul este neciteţ. necivilizăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre popoare, comunităţi umane etc.) primitiv, sălbatic, vandalic. Sociologii încearcă să cunoască viaţa unor popoare încă necivilizate. 2 (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvligos, prost, ghiolban, mocănos, mocofanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om necivilizat, fără educaţie şi cultură. 3 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenibr) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări necivilizate. A considerat răspunsul lui cam necivilizat. II adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, suru-gieşte, barbar. S-a purtat necivilizat cu bătrâna. necizelăt, -ă adj. 1 (despre materii prime, obiecte etc.) brut, grosolan, necioplit, nefinisat, neprelucrat, lişteav, <înv.> grumb. 2 fig. (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, barbar, necioplit, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. neclar, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) imprecis, indefinibil, indistinct, nedefinibil, nedesluşit, nelămurit, neprecis, nesigur, vag, inde-celabil, indefinisabil, indiscernabil, indeterminabil, dibuit2. în verandă era un parfum neclar de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă neclară. 2 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) estompat, pierdut, şters, vag, vaporos, topit2. Odată cu lăsarea întunericului, peisajul are contururi neclare. Fotografia fiind veche, imaginile neclare abia se disting. 3 (despre văzduh, fenomene meteorologice, momente ale zilei etc.) înceţoşat, sur, tulbure, tulburiu, suriu. Negurile neclare ale nopţii au învăluit natura. Aerul unei dimineţi neclare de toamnă îl înviorează. 4 (despre lumină) tulbure, murdar. Lumina din hol este neclară din cauza becului prăfuit. II adj. 1 (despre stări, si- neclintire luaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difiiz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod neclar. Viitorul ei este neclar. 2 (despre senzaţii, impresii etc.) confuz, difuz, imprecis, indefinit, nedefinit, nedesluşit, nelămurit, neprecis, vag, plasmatic, surd. Are o senzaţie neclară de teamă. De câteva zile are o durere neclară în piept. 3 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenibr) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, nedefinit, neprecis, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii neclare. 4 (despre cuvinte, fraze etc.) bolborosit2, dezarticulat2, îngăimat, mormăit2, nearticulat, nedesluşit, îngălat, morfolit. Cuvinte neclare apăreau în vorbirea copilului când acesta era speriat. 5 (despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) inexplicit, nedesluşit, neexplicit, nelămurit în cazul manuscrisului studiat problema cronologiei rămâne neclară. Modul de procesare a informaţiei este neclar. 6 (despre stil) obscur, cabalistic, apocaliptic. Romanul său nu a avut succes din cauza stilului neclar. 7 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) evaziv, imprecis, neprecis, vag, debil. A primit un răspuns neclar. III adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) nedesluşit, prost, rău. Vede neclar chiar şi cu ochelarii noi. Vocea i se aude neclar la telefon. 2 imprecis, indistinct, vag. Trăsăturile eroului sunt conturate neclar. Aude neclar vorbe în camera alăturată. 3 confuz, echivoc. Se exprimă neclar. Răspunde neclar la întrebare. nedarificât, -ă adj. (despre gânduri, păreri, informaţii, reprezentări de fapte etc.) nedesluşit, nelămurit. Nu a putut lua încă o decizie din cauza informaţiilor neclarificate. nedaritâte s.f. 1 imprecizie, indistincţie, ne-precizie. într-o lumină difuză contururile obiectelor sunt de o mare neclaritate. 2 confuzie, imprecizie, nelămurire, neprecizie, nebulozitate, obscuritate. Lucrarea prezentată la concurs, dovedind neclaritate, a fost respinsă. neclătit, -ă adj. (înv.) 11 (în opoz. cu „mobil”; despre obiecte, construcţii, poduri etc.) v. Fix. Imobil2. Neclintit. Nemişcat. Stabil. 2 fig. (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul br) v. Băţos. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Inflexibil. Intransigent. Neabătut. Neclintit. Neflexibil. Nestrămutat. Neşovăitor. Statornic. II fig. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit Necurmat Neîncetat Neîntrerupt Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic. neclintire s.f. 11 fixitate, imobilism, imobilitate, inerţie, nemişcare, nemobilitate. Neclin- neclintit 11142 tirea stelelor este aparentă. 2 fixitate, imobilitate, nemişcare, stabilitate. Foloseşte o pastă care conferă protezei dentare neclintire. II fig. dârzenie, decizie, fermitate, hotărâre, intransigenţă, neînduplecare, nestrămutare, neşovă-ire, statornicie, consistenţă, inflexibilitate, îmbăţoşare. Dă dovadă de neclintire în respectarea legii. neclintit, -ă adj. I (în opoz. cu „mobil”) 1 (despre obiecte, construcţii, poduri etc.) fix, imobil2, nemişcat, stabil, imobiliar, nemişcător, stătător, nesmintit, nestrămutat, <înv.> neclătit, statornic. Lângă clădirea neclintită a circului este o construcţie transportabilă, folosită la spectacolele date în diferite alte locuri. Podul peste această apă de munte este neclintit. 2 (despre elemente care, în mod obişnuit, sunt mişcate sau în mişcare sub acţiunea anumitor factori) fix, imobil2, nemişcat, rigid, ţeapăn, vârtos. Imaginea crengilor neclintite ale copacilor desfrunziţi te întristează 3 (mai ales despre ochi, privire) fix, imobil2, încremenit, înlemnit, nemişcat, neschimbat, însticloşat, pironit. îl priveşte cu ochi neclintiţi. Bolnavul are o privire neclintită. 4 (despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, nemişcat, ţeapăn, ţintuit, <înv. şi reg.> stâlpit, împietrit, îngheţat, înţelenit, paralizat, mărmurit Au rămas neclintiţi când au auzit urletul lupului. II fig. 1 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, egal, neschimbat, neschimbător, principial, stabil, statornic, vârtos. A rămas persoana neclintită care a luptat pentru democraţie. De obicei este neclintit în respectarea angajamentebrfăcute. 2 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, intransigent, neabătut, neşovăitor, statornic, băţos, inflexibil, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neurnit, vârtos, vârtu-cios. Neclintit, tânărul i-a contrazis pe toţi. 3 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, imun, împietrit, înlemnit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit neclintită din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. 4 (despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) nezdruncinat, statornic, tare. Dragostea ei pentru copii este neclintită. Are credinţa neclintită că va reuşi să depăşească aceste greutăţi. necoji't, -ă adj. (mai ales despre fructe) necu-răţat. Mănâncă merele necojite. necolorâbil, -ă adj. (biol; despre constituenţi celulari) acromatic. necombatant, -ă adj., s.m. (milit.) noncom-batant. Statele necombatante nu sunt angajate în luptă directă. Doctorii militari sunt necombatanţi pe front. necombustibil, -ă adj. (despre corpuri, materii, substanţe etc.) incombustibil. Materialele necombustibile nu ard. necomensurâbil, -ă adj. (înv.; despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) v. Colosal. Enorm. Imens. Incomensurabil. Nemăsurat. necomestibil, -ă adj. 1 (despre alimente, mâncăruri etc.) incomestibil, inconsumabil. Telemeaua este necomestibilă, fiind foarte sărată. 2 (despre plante, ciuperci, fructe etc.) otrăvitor, toxic, veninos, nebun, otrăvi-cios, <înv.> otravnic. Ciupercile necomestibile pot fi uşor confundate cu cele comestibile din cauză că au suferit mutaţii genetice. necomod, -ă adj. (despre lucruri, obiecte etc.) incomod, neconfortabil, neîndemânos. Biroul la care lucrează este necomod. necomparâbil, -ă adj. (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfimdabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, neegalabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician necomparabil. Are un timbru necomparabil al vocii. necompatibil, -ă adj. incompatibil, nepotrivit. Cei doi soţi s-au despărţit pentru că erau necompatibili. Cercetarea ştiinţifică este necompatibilă cu lipsa de acribie. necompatibilităte s.f. incompatibilitate, nepotrivire. S-a discutat despre necompatibilitatea proiectului cu cerinţele contractului european. necompetent, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj.,s.m.,s.f. ignorant, incapabil, incompetent, necapabil, nechemat, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neştiutor, prost, <înv. şi pop.> rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, ciumpalac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, uţupan. Din nefericire sunt mulţi meşteri necompetenţi în meseria lor. Calculatorul i-a fost stricat de un necompetent. 2 adj. (despre oameni) neavizat, nein-format, nepregătit. Nu se poate adresa unei persoane necompetente în domeniu. necompetenţă s.f. incapacitate, incompetenţă, nepregătire, nepricepere, slăbiciune, bianco. necomplicât, -ă adj. 1 (despre acţiuni, activităţi etc.) facil, nedificil, nesofisticat, simplu, uşor2, lin2. Are de îndeplinit o sarcină necomplicată. Metoda nouă de predare pare necomplicată. 2 (despre piese, aparatură) nesofisticat, simplu. Şi-a cumpărat un mixer necomplicat. necompresibil, -ă adj. (fiz.; despre corpuri) incompresibil. Un corp necompresibil nu îşi poate reduce volumul sub acţiunea unei presiuni exterioare. necompresibilitâte s.f. (fiz.) incompresibi-litate. Un corp care nu-şi poate micşora volumul sub acţiunea unei presiuni exterioare prezintă necompresibilitâte. necomunicativ, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dos-nicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, mo-rânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâcli-şit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană necomunicativă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale necomunicative. neconciliâbil, -ă adj. ireconciliabil, nerecon-ciliabil. Poziţiile celor doi politicieni sunt ne-conciliabile. neconcludent, -ă adj. (despre teorii, idei, argumente, atitudini etc.) inconcludent, neconvingător, needificator. Ideile lui nu au fost acceptate pentru că erau neconcludente. neconcordănt, -ă adj. 1 distonant, impropriu, inadecvat, neadecvat, necorespunzător, nepotrivit, deplasat Gesturile necontrolate sunt neconcordante în relaţiile sociale. 2 inadvertent, incongruent, nepotrivit. Rezultatele celor două experimente sunt neconcordante. 3 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, greşit, inadvertent, incorect, necorect, nepotrivit, prost, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt neconcordante. Interpretarea datelor problemei este neconcordantă. neconcordânţă s.f. 1 dezacord, discordanţă, discrepanţă, disonanţă, distonanţă, inadecva-re, neadecvare, nepotrivire, stridenţă, disparitate, diston, distonare, inadecvaţie. S-a scris mult despre neconcordanţa dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. 2 disproporţie, nepotrivire. Există o vădită neconcordânţă între elementele arhitectonice ale clădirii. 3 inadvertenţă, nepotrivire. Neconcordanţa rezultatelor celor două experimente nu a surprins pe nimeni necondiţionat, -ă adj. 1 absolut, suprem, suveran. în anumite situaţii autoritatea judecătorului este necondiţionată. 2 integral, neprecupeţit, total, <înv.> nepregetat. Părinţii acordă copiilor ajutor necondiţionat. neconflictuâl, -ă adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) amiabil, convivial, prietenesc, prietenos. Neînţelegerile dintre statele vecine au avut o rezolvare neconflictuală. neconformi'sm s.n. anticonformism, incon-formism, libertate, nonconformism, goliardie. Comportarea lui se caracterizează prin neconformism. Neconformismul artiştilor trebuie tolerat. neconform ist, -ă adj., s.m., s.f. anticonformist, heterodox, inconformist, nonconformist, eretic. Tânărul pictor este neconformist. Ne-conformiştii nu se conformează uzanţelor stabilite, tradiţiilor, moravurilor sau mentalităţilor, opiniilor curente. neconfortâbil, -ă adj., adv. 1 adj. (despre lucruri, obiecte etc.) incomod, necomod, neîndemânos. Biroul la care lucrează este neconfortabil. 2 adv. (modal) incomod, rău. Stă neconfortabil la birou. neconsecmţă s.f. (înv.) v. Inconsecvenţă. Inconstanţă. Instabilitate. Labilitate. Necon-secvenţă. Neconstanţă. Nestabilitate. Nestatornicie. Versatilitate. 1143| necorect neconsecvent -ă adj. 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miti-cesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleo-nic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om neconsecvent. 2 (despre oameni) infidel, neconstant, nefidel, nestatornic, schimbător, <înv.> necredincios, strămutător. Este un tânăr neconsecvent în dragoste. neconsecvenţă s.f. inconsecvenţă, inconstanţă, instabilitate, labilitate, neconstanţă, nestabilitate, nestatornicie, versatilitate, muabi-litate, <înv.> neconsecinţă, nestare, cameleonism, fragilitate. Neconsecvenţă în politică este constatată cu neplăcere de electorat. neconservât, -ă adj. (despre icre) moale, proaspăt. Ca aperitiv, a pregătit o salată de icre neconservate. neconsistent, -ă adj. 1 (despre mâncăruri, sosuri) apos, inconsistent, moale, subţire, lung, molicel, molicică. Ciulamaua este cam neconsistentă. 2 fig. (despre mărimi, cantităţi, vabri etc.) derizoriu, infim, mărunt, mic, minim2, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ. Iaurtul dietetic conţine un procentaj neconsistent de grăsimi. neconsolâbil, -ă adj. (despre oameni) inconsolabil, neconsolat, nemângâiat, neconsolăre s.f. nemângâiere. După moartea soţiei, neconsolarea lui a durat ani. neconsolat, -ă adj. (despre oameni) inconsolabil, neconsolâbil, nemângâiat. A rămas neconsolat după moartea soţiei. neconstânt, -ă adj. 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. 2 (despre oameni) infidel, neconsecvent, nefidel, nestatornic, schimbător, <înv.> necredincios, strămutător. 3 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) capricios, inconstant, instabil, nesigur, nestabil, nestatornic, schimbător, variabil, schimbăcios, <înv. şi reg.> tonatic, toncos,tonos, <înv.> nestătăcios, năzuros, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului neconstant. neconstânţă s.f. inconsecvenţă, inconstanţă, instabilitate, labilitate, neconsecvenţă, nestabilitate, nestatornicie, versatilitate, mu- abilitate, <înv.> neconsecinţă, nestare, cameleonism, fragilitate, neconştient, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Imprudent Inconştient Intemperant Irezo-nabil. Nechibzuit. Necugetat. Necumpătat. Nejudecat Neprevăzător. Nesăbuit Nesocotit necontenit, -ă adj., adv. I adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) continuu, etern, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit2, neslăbit, permanent, perpetuu, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncontenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sem-pitemel, eternei, neclătit. Este într-o dispută necontenită cu partenerii de afaceri. II adv. (modal) 1 constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, non-stop, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc necontenit. 2 continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, neîncetat, permanent, pururi, totdeauna, veşnic, necurmat. Opera eminesciană rămâne necontenit un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi. 3 asiduu, neobosit Munceşte necontenit la lucrarea de licenţă. necontestâbil, -ă adj. 1 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale oamenilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este necontestabil. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt necontestabile. 2 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost necontestabile pentru judecători în luarea deciziei finale. necontestat-ă adj. 1 (despre însuşiri, calităţi raţionamente, argumente etc. ale oamenilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. 2 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil, necontradictoriu, -ie adj. (despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) noncontradictoriu. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt necontradictorii. necontrolăbil, -ă adj. 1 (despre acţiuni, situaţii etc.) incontrolabil. Incendiul este necontrolabil din cauza vântului puternic. 2 (despre fenomene naturale, sociale etc.) incontrolabil, nelimitat, nemărginit Dacă se extinde cu repeziciune, revolta populară poate deveni necontrolabilă. necontrolât, -ă adj. (despre acte, date, documente, instituţii etc.) nerevizuit, neverificat. Actele necontrolate ale firmei au fost închise de către inspectori într-un seif. Datele pe care 1 le-a trimis sunt necontrolate. neconvenâbil, -ă adj. (despre stări, situaţii etc.) inconvenabil, <înv.> disconvenabil. Inflaţia este neconvenabilă pentru populaţie. neconvenţionăl, -ă adj., adv. I adj. 1 (a. plast.; despre metode, tehnici etc.) nonconvenţional, original. Tehnica pictorului este neconvenţională. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi neconvenţionale. 3 (despre ţinuta, atitudinile etc. oamenibr) degajat, neacademic. A venit la recepţie într-o ţinută neconvenţională. II adv. (modal) degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neprefacut, nesilit, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat neconvenţional în faţa spectatorilor. neconvertîbil, -ă adj. (fin.; despre vabri bancare, monede etc.) inconvertibil. în unele ţări leul este neconvertibil. neconvingător, -oare adj. 1 (despre teorii, idei, argumente, atitudini etc.) inconcludent, neconcludent, needificator. Ideile lui nu au fost acceptate pentru că erau neconvingătoare. 2 (despre păreri, argumente etc. ale oamenibr) atacabil, slab, vulnerabil. Trebuie să fii atent cum pui problema, deoarece ai o argumentare neconvingătoare. necooperăre s.f. noncooperare. Necooperarea dintre membrii echipei aduce prejudicii instituţiei. necoordonăre s.f. incoordonare. Există o totală necoordonăre a părţilor implicate în proiect. necopt, -oăptă adj. 11 (în opoz. cu „copt”; mai ales despre aluaturi) crud, călâu, letios. Cozonacul nu s-a copt bine, rămânând necopt. 2 (în opoz. cu „copt”; despre fructe, seminţe, plante etc.) crud, verde, corcos, crudac, searbăd2, verdioc, verdoi, ver-dunc. îi plac merele necoapte. Din nuci necoapte se prepară dulceaţă. II fig. (în opoz. cu „mare”, „vârstnic; despre fiinţe) june, juvenil, mic, nevârstnic, tânăr, fraged, primăvă-ratic, verde. Nu s-a lovit de greutăţile vieţii, fiind încă necopt. Este necopt, nu-i poţi cere să judece ca un om matur. necorect, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre rezultate, calcule etc.) defectuos, eronat, fals, greşit, incorect, inexact, neadevărat, <înv. şi reg.> smintit. Rezultatul ecuaţiei este necorect. Calculul pe care l-a făcut a fost necorect. 2 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, prost, rău, viciat, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. Exprimarea lui în română este necorectă. 3 (despre opinii, teorii, idei, mani- necorectitudine 11144 festâri etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, greşit, inadvertent, incorect, neconcordant, nepotrivit, prost, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt necorecte. Interpretarea datelor problemei este necorectă. 4 {despre modul de înţelegere a lucrurilor, de percepere a realităţilor etc.) eronat, greşit, incorect, inexact, rău, stâlcit2, strâmb. Percepţia lui a fost necorectă. A dat mesajului operei o interpretare necorectă. 5 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) eronat, fals, greşit, incorect, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat, sofistic, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost necorect. I-a dat informaţii necorecte. II adj. 1 (despre oameni) deloial, incorect, necinstit, neloial, neonest, veros, improb, malonest, <înv. şi pop.> rău. în administraţia statului sunt mulţi funcţionari necorecţi. 2 (jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, incorect, necinstit, nelegal, neonest, oneros, lăturalnic, murdar, necurat, stângaci. Este implicat în afaceri necorecte. III adv. (modal; în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie”) defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, inexact, prost, rău, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă necorect în engleză. Cuvintele au fost scrise necorect. necorectitudine s.f. deloialitate,improbitate, incorectitudine, necinste, rea-credinţă, <înv.> fară-de-cinste, incorecţiune, malonestitate. Necorectitudinea unor funcţionari publici este o realitate. necorespunzător, -oăre adj. 1 defectuos, <înv.> smintit. Planul referatului este necorespunzător. Metoda de lucru este necorespunzătoare. 2 (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) deplorabil, lamentabil, neizbutit, nerealizat, nereuşit, nesatisfacător, nevaloros, prost, slab, îngrozitor, rău, anemic, stângaci. Prestaţia boxerului favorit a fost necorespun-zătoare. 3 distonant, impropriu, inadecvat, neadecvat, neconcordant, nepotrivit, deplasat. Gesturile necontrolate sunt necorespunzătoare în relaţiile sociale. 4 (despre oameni) nepotrivit, rău. O pereche mai necorespunzătoare nici că se putea imagina! necorigibil, -ă adj. (despre oameni) incorigibil, inveterat, înrăit, vechi2. Soţul ei este un cartofor necorigibil. Alcoolic necorigibil a fost internat din nou pentru dezalcoolizare. necorporal, -ă adj. 1 (filos.; în opoz. cu »ma-terial>) ideal, imaterial, nematerial, spiritual, netrupesc, spiritualist, <înv.> spirituos. Dumnezeu este o identitate necorporală. 2 netrupesc. îmbătrânirea spirituală este necorporală. necorporalitâte s.f. (filos.; în opoz. cu „materialitate”) idealitate, imaterialitate, spiritualitate. Unii filosofi contestă ideea necorporali-tăţii îngerilor. necoruptibil, -ă adj. (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, drept, incoruptibil, integru, leal, onest, prob, franc2, <înv.> neademenit, nemitamic, alb, curat, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om necoruptibil în afaceri. necovârşit -ă adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; înv. şi reg.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. FenomenaJ^Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut Nemaiîntâlnit Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş, necredibil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, evenimente etc.) incredibil, neverosimil, inverosimil, <înv.> necrezut. Rezultatul meciului este necredibil. I se pare necredibil ca el să nu fi ştiut adevărul. neaedindos, -oâsă adj., s.m,s.f. 11 adj. (relig.; despre oameni) păgân, <înv. şi reg.> pogan, <înv.> agarinesc, hain, proclet, viclean. Persoanele necredincioase nu au nicio credinţă religioasă. 2 s.m., s.f. (relig.) păgân, turc, <înv.> aga-rean, viclean. Părinţii creştini nu i-au permis să se căsătorească cu un necredincios. 3 s.m., s.f., adj. (filos., relig.; în opoz. cu „religios') ateu, ireligios, liber-cugetător, păgân, impiu, eretic, incredul, <înv. şi pop.> netemător de Dumnezeu, ateist. Este un necredincios convins, care neagă existenţa lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi. 4 s.m., s.f. (înv. şi pop.) v. Oriental. Turc. Turcoaică. 5 s.m., s.f. (relig.; pop.) v. Mahomedan. Musulman. 6 s.m., s.f., adj. (relig.; pop.) v. Adamit. Anticrist. Eretic. Schismatic. II adj. 1 (despre soţi) adulter, infidel, nefidel, <înv.> preacurvar, preaiubit, viclean, viclenitor, trădător. în presa de scandal s-a relatat pe larg despre aventurile unei cunoscute vedete necredincioase. 2 (înv.; despre oameni) v. Infidel Neconsecvent Neconstant. Nefidel Nestatornic. Schimbător. 3 (înv.; despre oameni sau despre firea lor) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător. 4 (înv.; despre oameni) v. Defetist. Neîncrezător. Sceptic. necredinţă s.f. 11 (ftbs., relig.) ateism,păgâ-nism, incredulitate, libertinsim, <înv.> fară-de-dumnezeire, netemere. Necredinţa neagă existenţa lui Dumnezeu. 2 (relig.; rar) v. Eres. Erezie1.111 (jur.) adulter, infidelitate, înşelăciune, <înv.> preacurvie, preacurvire, preaiubire, viclenie, felonie, trădare. Soţul ei este bănuit de necredinţă. 2 (înv.) v. Dubiu. Incertitudine. Incredulitate. îndoială. Neîncredere. Nesiguranţă. Rezervi Scepticism. Şovăială. Şovăire, necrescut -ă adj. 1 (despre copii, pui) crud, mic, nedezvoltat, fraged. Puii pisicii sunt încă necrescuţi pentru a fi separaţi de mamă. 2 (despre plante) mic, nedezvoltat. Brazii din pepinieră sunt încă necrescuţi pentru a fi plantaţi în pădure. necrezâre s.f. (rar) v. Bănuială. Circumspecţie. Incredulitate. Neîncredere. Suspiciune, necrezut -ă adj. (înv.) 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifes- tărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal Formidabil Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut Nemaiîntâlnit Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. 2 (despre fapte, situaţii, evenimente etc.) v. Incredibil. Necredibil. Neverosimil. necristalin, -ă adj. (chim., mineral; despre substanţe) amorf, necristalizat, necristalizât, -ă adj. (chim., mineral.; despre substanţe) amorf, necristalin. Fosforul este necristalizat. necrocendză s.f. (paleon.) tanatocenoză. Necrocenoza este un ansamblu de organisme moarte sau de fosile. necrofilie s.f. (psih.) necrosadism, vampirism. Necrofilia este o perversiune sexuală în care satisfacţia se obţine pe un cadavru sau este stimulată prin rituri funerare. necrofor s.m. (entom.) Necrophorus; gropar, necrolâg s.n. ferpar. în ziar a apărut un necrolog în memoria profesorului mort. necrdpolă s.f. 1 cimitir, morminte (v. mormânt), avlie, bananau, comoară, îngropelniţă, margine, morţărie, piţigăi, pro-gadie, stobor, temeteu, ţintirim, <înv.> grobişte, mormântar1. în necropola oraşului sunt îngropate mari personalităţi ale culturii române. 2 (rar) v. Groapă. Loc de vechi. Lăcaş de veci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru, necropsie s.f. 1 (med.) autopsie. Cadavrul victimei este pregătit pentru necropsie. 2 (chir.) necrotomie. Un ţesut osos necrozat se îndepărtează prin necropsie. necrosadism s.n. (psih.) necrofilie, vampirism. necrotic, -ă adj. (med., med. vet.; despre ţesuturi animale, organe etc.) cangrenat, macerat, necrozat, putred, putrezit, mortificat, întăciunat. necrotomie s.f. (chir.) necropsie, necroză vb. I. refl. (med., med. vet.; despre ţesuturi animale, organe etc.) a se cangrena, a se macera, a putrezi, a se mortifica, a se întăciuna. I s-au necrozat degetele de la un picior. necrozâre s.f. (med., med. vet.) cangrenare, macerare, maceraţie, putrezire, mortificare, mortificaţie. Pacientul trebuie operat din cauza necrozării degetelor. necrozât, -ă adj. (med., med. vet.; despre ţesuturi animale, organe etc.) cangrenat, macerat, necrotic, putred, putrezit, mortificat, întăciunat. Chirurgul i-a tăiat degetele necrozate. necroză s.f. (med., med. vet.) cangrenă, şui5. întrucât necroza este avansată, chirurgul a hotărât amputarea degetelor de la picior. necruţât -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. BrutaL Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Incle-ment. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat Neîndu-rat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 1145| necruţător, -oăre adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvi-nar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om necruţător şi ursuz. Este necruţătoare la mânie. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale lor) intolerant, neiertător, neîndurător, neîngăduitor, nemilos, netolerant, <înv.> nesuferitor. Oamenii corecţi sunt necruţători cu cei necinstiţi. 3 (despre oameni, instituţii etc.) intransigent. Poliţia este necruţătoare cu traficanţii de droguri. 4 (despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) crud, hain, implacabil, inexorabil, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, neîndurat, <înv.> nemilostivitor, nemilostivnic, nemiluit, neplacabil, vitreg. Soarta necruţătoare a îmbătrânit-o înainte de vreme. 5 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, îndârjit, înverşunat, aspru. Romanul a fost supus unei critici necruţătoare. Cearta dintre cei doi a fost necruţătoare. 6 (în opoz. cu „econom”; înv.; despre oameni) v. Cheltuitor. Risipitor. II adj. fig. (med., med. vet.; despre boli) incurabil, malign, nevindecabil, neiertător, neîndurător, nemilos, nemilostiv. Cancerul este, în majoritatea cazurilor, necruţător. III adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se comportă necruţător cu adversarii. nectăr s.n. 1 (bot.) mana-florilor (v. mană), mană, miere, suc, <înv.> rouă-dulce. Nectarul este colectat de albine şi transformat în miere. 2 fig. (rar) v. Licoare. nectărie s.f. (bot.; la plantele angiosperme) glandă nectariferă. Nectaria produce nectar. necugetăre s.f. imprudenţă, nechibzuinţă, neprevedere, nesăbuinţă, nesăbuire, nesocotinţă, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nesocoteală, nesocotire. Traversarea străzii fără a te asigura este o mare necugetăre. necugetat -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) imprudent, inconştient, intemperant, irezonabil, nechibzuit, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat Necugetat, a traversat strada înjugă şi a fost accidentat. 2 (despre acţiuni manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt necugetat şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări necugetate. II adv. (modal) neghiobeşte, nerozeşte, prosteşte, stupid, măgăreşte. S-a purtat necugetat cu ea şi a avut de suferit. necultivăt -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre pământ, terenuri agricole etc.) înţelenit, nedesţelenit, nelucrat, sălbatic, ţelinos, <înv. şi pop.> sterp, <înv. şi reg.> ţelinit, pârlogit Există încă foarte multe terenuri agricole necultivate. 2 (despre pământ, locuri etc.) neexploatat, nelucrat, virgin. în zonele nordice sunt întinse suprafeţe de pământ necultivate. 3 (despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) deşert, gol2, pustiu, sălbatic, vid, stingher, luciu2, <înv. şi reg.> secret3, <înv.> erem, pustiicios, pustiit2. Drumeţii au ajuns într-un loc necultivat, care nu a fost niciodată acoperit de vegetaţie. 4 (despre plante) sălbatic, rău, sălbăticos. Viţa-de-vie necultivată are strugurii acri. II adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat’7) agramat, ignorant, incult, neinstruit, neînvăţat, prost, simplu, ignar, laic, <înv. şi pop.> necărturar, prostac, netrecut prin şcoală, neşcolit, mut, prostav, <înv.> gros, neabeţedat, nepricopsit, neştiut2, barbar, neluminat, habamamist. Un necultivat face multe greşeli de limbă. necum adv., conj. coord. advers. (înv. şi pop.) 1 adv. (modal) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. 2 conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.; înv. şi pop.; adaugă o idee nouă la cele spuse anterior) v. Dar1. necumpănit -ă adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. 2 (despre oameni) nechibzuit, pripit2, repezit, <înv.> pripelnic. Tânărul este prea necumpănit în tot ce face. necumpătăre s.f. 1 nechibzuinţă, <înv.> bu-iecitură, uşurime a minţii, uşurime de minte. Necumpătarea îţi poate provoca multe necazuri. 2 intemperanţi Jocurile copiilor sunt dominate adesea de necumpătăre. necumpătăt, -ă adj. 1 (despre oameni) imprudent, inconştient, intemperant, irezonabil, nechibzuit, necugetat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, nejudecat, nesăbuit, nesoco- necuprins tit, prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. necunoăştere s.f. neştiinţă, <înv.> neştire, neştiutură, umbră. A dat un răspuns greşit din necunoaştere. necunoscător, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. ignorant, neiniţiat, nepriceput, neştiutor, ageamiu, mazetă, plopist, analfabet, profan, îngrămădit, mirean, neşcolit. Este total necunoscător în domeniul muzicii clasice. 2 s.m., s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Bădărancă. Grobian. Grosolan. Mârlan1. Mârlancă. Mitocan. Mitocancă. Mojic. 3 adj. (reg.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, necunoscut -ă adj. 1 (despre lucruri, locuri, realităţi etc.) neştiut2. Speologii au descoperit o peşteră necunoscută până acum. 2 ascuns2, latent, nedescoperit, neştiut2, tainic, tăinuit, larvar, involut. în timpul expediţiilor a pătruns în viaţa necunoscută a pădurii. în oricine zace un talent necunoscut. 3 (despre regiuni, fenomene, stări etc.) inexplorat, necercetat, neexplorat. Multe ţinuturi ale globului au rămas necunoscute. 4 (despre oameni) străin. La aniversarea actorului au venit mulţi cunoscuţi, dar şi persoane necunoscute. 5 (despre autori, artişti etc.) anonim, neidentificat, neştiut2. Tabloul aparţine unui pictor necunoscut. 6 (despre creatori, artişti, autori etc.) obscur. Deşi a scris mult, a rămas un romancier necunoscut. necunten, -ă adj. (reg.) 1 adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic. 2 adv. (modal) v. Constant Continuu. Invariabil. încontinuu. întruna. Mereu. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt; Neobosit. Neostenit. Nonstop. Permanent. Pururi. Veşnic, necuprins, -ă adj., s.n. I adj. 1 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) colosal, enorm, imens, infinit, nefinit, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, neţărmurit, ilimi-tat, <înv.> nehotărât. După săptămâni de navigat, oceanul pare necuprins. Asia este un continent necuprins. 2 (adesea fig.; despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona necuprinsă a sufletului este greu de definit. II s.n. enormitate, imensitate, infinit, nemărginire, nemărginit, nesfârşire, nesfârşit1, vastitate, nemargine, mare2, ocean2, stepă, luciu2, pelag. Din satelit se vede necuprinsul continentului asiatic. necuprinzător necuprinzător, -oare adj. (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) mic, neîncăpător, nespaţios, strâmt, strâmtorat. Casa are un salon necuprinzător. Compartimentul este cam necuprinzător pentru câte bagaje au. necurăbil, -ă adj. {med., med. vet.; înv.) 1 {despre bolnavi) v. Condamnat. Incurabil. Irecuperabil. Nerecuperabil. Nevindecabil. 2 {despre boli) v. Incurabil. Malign. Nevindecabil. necurăţ, -ă adj., s.m., s.n. 11 adj. {despre substanţe, materii etc.) impur, murdar, spurcat2. Apa din fântână nu poate fi băută întrucât este necurată. 2 adj. fig. {despre mijloace de acţiune, metode, atitudini etc. ale oamenilor etc.) dubios, echivoc, îndoielnic, suspect. Surâdea cu un aer de mulţumire care nu avea nimic necurat. 3 adj. fig. {jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, incorect, necinstit, necorect, nelegal, ne-onest, oneros, lăturalnic, murdar, stângaci. Este implicat în afaceri necurate. 4 s.n. fig. (înv.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Murdărie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. I11 s.m. (art. necuratul) demon, diavol, drac, duh al întunericului, duh al răului, duh necurat, duh rău, satană, spirit al întunericului, spirit al răului, spirit necurat, spirit rău, tartor, belzebut, lucifer, <înv. şi pop.> înger drăcesc, şarpe, <înv. şi pop.; eufem.> comilă, cor-noratul (v. cornorat), secretul (v. secret3), vrăjmaşul (v. vrăjmaş), chimiţă1, michiduţă, nichipercea, pârlea, scaraoţchi, cel cu coarne, cel cu tichia roşie, cel de pe comoară, cel rău, împeliţatul (v. împeliţat), încornoratul (v. încornorat), faraon, idol, sarsailă, zmeu, boierul lumii (v. boier), cel de pe scorbură, cel din baltă, cel din bolovani, cel din puţ, codanul (v. codan), comea, cornutul (v. cornut), lucru rău, lucru slab, mititelul (v. mititel), mohorâtul (v. mohorât), nefârtatul (v. nefârtat), pârdal-nicul (v. pârdalnic), procletul (v. proclet), spurcatul (v. spurcat2), tichiuţă, vânătul (v. vâ-năt), vicleanul (v. viclean), benga, naiba, aghiuţă, <înv. şi reg.> mamon, paha, sotea, <înv. şi reg.; eufem.> chima-neca-zului (v. chimă), chima-răului (v. chimă), bedă, carcandilă, draiba, dravol, hâdache, iuh-man, neaga-rea, nifartache, nodea, sarsan, scaloi, spurc, spurcăilă, şchiontropea, şeitan, şotcă, ştatânvalt, tărtăroi, ucigan, vârlan, zgâm-bea, cel din răspântie, codea, comaci, comeci, cotea, mutul (v. mut), năpus-tul (v. năpust), netrebuitul (v. netrebuit),pocnetul (v. pocnet), pocnitul (v. pocnif), poganul (v. pogan), sulea, şlactraful, ucigaşul (v. ucigaş), <înv.> ghighiuţă, <înv.; eufem.> iscusitorul,îm-piedicătorul (v. împiedicător), înfiorătorul (v. înfiorător), înşelăciosul (v. înşelăcios), înşelătorul (v. înşelător), muncitorul (v. muncitor), nepriitorul (v. nepriitor), du-că-se-pe-pustii, el, nevoia (v. nevoie), pacostea (v. pacoste), păcatul (v. păcat), pustiul (v. pus- tiu), ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, încordătorul (v. încordător), leu1. 2 s.m .(art. necuratul; şi nm. pr.) dracul (v. drac), lucifer, satana (v. satană), tartorul (v. tartor), mefisto, mefistofel, <înv. şi pop.> luceafar, michiduţă cel bătrân, scaraoţchi, luceflender, sarsailă, scaraoschi cel bătrân, scaraoschi cel mai mare,vătaful (v. vătaf), <înv. şkfţg.> mamonul dracilor (v. mamon) sarsaor, tatăl dracilor (v. tată), tatăl minciunilor (v. tată). Necuratul s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu şi, ca pedeapsă, a fost aruncat în iad, unde a devenit căpetenia dracilor. 3 adj. (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) demonic, diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, luciferian, luciferic, mefistofelic, satanic, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> satanesc, <înv.> diavolic, mamonic, vrăjmăşesc. Este atât de râu, încât oamenii cred că are puteri necurate. Numai dintr-un impub necurat a putut face o asemenea atrocitate. necurăţât, -ă adj. (mai ales despre fructe) necojit. Mănâncă merele necurăţate. necurăţenie s.f. 1 jeg, murdărie, soioşie, <înv. şi pop.> scârnăvie, măzăcie, porcărie, rapăn1, slin, soi2, <înv. şi reg.> imăciune, noroi1, tină, chirfoseală, co-mânjală, ghiră, hâră2, huimată, im, imală, imo-şală, izină, jig, jip2, lip, lut, mânjeală, mâzgală, mocicoşag, morceală, moşcoleală, muruială, muruire, negreală, negru, porcăreaţă, rapor, râp2, rugină, smoală, zăpor2, zgură, <înv.> mur-darlâc, necurăţie, smârdă (v. smârd), smrad, smugă, soială, saloperie, porcăreală. Are mâinile pline de necurăţenie. 2 gunoi, impuritate, murdărie, <înv. şi pop.> spurcăciune, lepădătură, bucluc, goz, gozură, holoane, huimată, mozol2, smian, şteah, ştergură2, <înv.> şterc, imondice, ordură, trash. Balta este plină de necurăţenii. Peste tot în curte sunt necurăţenii. 3 (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. necurăţie s.f. (înv.) 1 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 2 fig. v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Murdărie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. necurăţi're s.f. fig. (înv.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Murdărie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. necurgător, -oăre adj. 1 (în opoz. cu „curgător; despre ape) stagnant, stătător, <înv. şi pop.> stătut2. Lacurile sunt ape necurgătoare. 2 (mai ales fig.; despre stil) inegal, neegal, sacadat, abrupt, aspra Stilul romanului este necurgător, cu fraze scurte, întrerupte. necurmăt, -ă adj., adv. I adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţi- |1146 uni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) continuu, etern, necontenit, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit2, neslăbit, permanent, perpetuu, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncontenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempiternel, eternei, neclătit. Este într-o dispută necurmată cu partenerii de afaceri. II adv. (modal) 1 (astăzi mai ales pop) constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, nonstop, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc necurmat. 2 (pop.) v. Continuu, încontinuu. întotdeauna. întruna. Mereu. Necontenit. Neîncetat. Permanent. Pururi. Totdeauna. Veşnic. necuvântăt, -ă adj. (înv.; despre fapte, situaţii, stări etc.) v. Incomunicabil. Indescriptibil. Indicibil Inefabil. Inexprimabil. Nedescripti-bil. Neexprimabil. Negrăit. Nespus, necuvântător s.n. (zool.) animal, creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, vietate, vieţuitoare (v. vieţuitor), <înv. şi pop.> lighioană, <înv. şi reg.> suflător, vită, <înv.> dihanie, săzdanie, su-flătură, suflare, zidire, ziditură. în natură există încă multe necuvântătoare necunoscute de om. necuviincids,-oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, ires-pectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereve-renţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de necuviincioasă. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, declasat, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, imoral, incontinent, libertin, licenţios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, disolut, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbă-lat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, dever-gondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă necuviincios. 3 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. 1147| şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii necuviincioase. II adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde necuviincios părinţilor. necuviinţă s.f. 1 aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu necuviinţă. 2 bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, nedelicateţe, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, mocofanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Necuviinţa este respinsă de oamenii de bun-simţ. 3 imoralitate, impudicitate, impudoare, inconvenienţă, indecenţă, licenţiozitate, neruşinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măscară, măscăriciune, măs-cărie, parşivenie, spurcăţenie, <înv.> măscăritură, măscărnicie, scurilitate, devergondaj, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru necuviinţa exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus necuviinţa la extrem. 4 (înv.) v. Abuz. Exces. Ilegalitate. Injustiţie. Samavolnicie. Silnicie. nedecis, -ă adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) ezitant, indecis, nehotărât, nesigur, reticent, şovăielnic, şovăitor, şovăind, şovăit, vacilant, <înv. şi reg.> înclinciurat, codelnic, îmbalansat, pregetos, <înv.> înclinător, îndoielnic, îndoit, pregetător,târzielnic, vacilatoriu, fluctuant, indeterminat, oscilant, sinuos, oscilatoriu. Nu înţelege comportarea lui nedecisă. Negustorii îşi îmbie clenţii nede-cişi să le cumpere marfa. nedeclarât, -ă adj. (despre gânduri, intenţii, fapte, sentimente etc. ale oamenilor) nedezvăluit, nedivulgat, nemărturisit, secret2. Nutreşte o dragoste nedeclarată pentru colega lui. nedeclinăbil, -ă adj. (gram.; despre unele părţi de vorbire) indeclinabil. Unele neologisme sunt nedeclinabile. nededăt, -ă adj. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) ina-daptat, neadaptat, nedeprins, nefamiliarizat, neînvăţat, neobişnuit, dezadaptat, <înv.> nestrăbătut. Deşi este în colectiv de mult timp, se simte încă nededat cu stilul de lucru al colegilor săi. nedefinibil, -ă adj. 1 (despre cuvinte, noţiuni etc.) indefinibil. Este un cuvânt necunoscut şi nedefinibil. 2 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) imprecis, indefinibil, indistinct, neclar, nedesluşit, nelămurit, neprecis, nesigur, vag, indecelabil, indefinisabil, indiscernabil, indeterminabil, dibuit2. în verandă era un parfum nedefinibil de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă nedefinibilă. nedefinit, -ă adj. 11 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod nedefinit. Viitorul ei este nedefinit. 2 (despre senzaţii, impresii etc.) confuz, difuz, imprecis, indefinit, neclar, nedesluşit, nelămurit, neprecis, vag, plasmatic, surd. Are o senzaţie nedefinită de teamă. De câteva zile are o durere nedefinită în piept. 3 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, neprecis, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii nedefinite. II (gram.; despre unele părţi de vorbire) indefinit, nehotărât, <înv.> nehotărâtor. Articolul nedefinit indică obiectul desemnat de substantiv drept reprezentant al speciei. Adjectivul nedefinit este un adjectiv pronominal care însoţeşte substantivul fără să individualizeze obiectul desemnat de acesta. nedefinitiv, -ă adj. (despre stări, situaţii) provizoriu, temporar, trecător, vremelnic, tranzitoriu, <înv.> provizorie, provizornic. Ruptura dintre cei doi a fost nedefinitivă. nedefrişâbil, -ă adj. (despre terenuri, regiuni etc.) indefrişabil. Acest munte este nedefrişâbil. nedegradăt, -ă adj. (despre obiecte, mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) bun, nedeteriorat, nestricat, neuzat. S-a îmbrăcat cu haine nedegradate şi a plecat la biserică. Iese în oraş numai cu încălţăminte nedegradată. nedelicăt, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvligos, prost, ghiolban, mocănos, moco-fanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om nedelicat, fără educaţie şi nedependenţă cultură. 2 adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mâr-lăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, surugieşte, barbar. S-a purtat nedelicat cu bătrâna. nedelicateţe s.f. bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, cruditate, fărădelege, farălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, parşiv, infect, murdar, sordid, lamentabil, dezadaptat, <înv.> nestrăbătut. Deşi este în colectiv de mult timp, se simte încă nedeprins cu stilul de lucru al colegilor săi. nederanjăţ, -ă adj. (despre oameni) nesupărat, netulburat. Nederanjată, îşi vede în linişte de treburile ei. nedereăsă s.f. (înv.) v. Inexistenţă. Neant. Neexistenţă. Nefiinţă. Nimic. Nonexistenţă. nedesăvârşire s.f. (înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu, nedesăvârşi't, -ă adj. 1 (despre fapte, stări, procese etc.) imperfect, nedeplin. Pregătirea sa profesională este încă nedesăvârşită. 2 (despre activităţi, creaţii etc. începute) nefinalizat, neisprăvit, neterminat, îmbalansat. Nu-i plac treburile nedesăvârşite. Ultima sa compoziţie este nedesăvârşită. nedescifrâbil, -ă adj. 1 (despre scris sau, p. ext., despre texte) ilizibil, indescifrabil, neciteţ, neinteligibil, nelizibil, hieroglific, încâlcit. Are un scris nedescifrabil, imposibil de înţeles. Manuscrisul este nedescifrabil. 2 fig. (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, crepuscular, indescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona nedescifrabilă a sufletului este greu de definit. nedescoperit, -ă adj. ascuns2, latent, necunoscut, neştiut2, tainic, tăinuit, larvar, involut. în timpul expediţiilor a pătruns în viaţa nedescoperită a pădurii. în oricine zace un talent nedescoperit. nedescriptibil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomunicabil, indescriptibil, indicibil, inefabil, inexprimabil, neexprimabil, negrăit, nespus, <înv. şi pop.> nepovestit, <înv.> necuvântat, nenumit, nerostit Imaginea scenei la care a asistat este nedescriptibilă. Sentimentul pe care îl trăieşte este nedescriptibil. nedesfăcut -ă adj. (despre obiecte care se pot desface) închis, strâns2. Şi-a pus umbrela nedesfăcută în cuier. nedesluşit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) imprecis, indefinibil, indistinct, neclar, nedefinibil, nelămurit, neprecis, nesigur, vag, inde-celabil, indefinisabil, indiscernabil, indeterminabil, dibuit2. în verandă era un parfum nedesluşit de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă nedesluşită. 2 (despre senzaţii, impresii etc.) confuz, difuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nelămurit, neprecis, vag, plasma-tic, surd. Are o senzaţie nedesluşită de teamă. De câteva zile are o durere nedesluşită în piept. 3 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat Se exprimă într-un mod nedesluşit. Viitorul ei este nedesluşit. 4 (despre cuvinte, fraze etc.) bolborosit2, dezarticulat2, îngăimat, mormăit2, nearticulat, neclar, îngălat, morfolit. Cuvinte nedesluşite apăreau în vorbirea copilului când acesta era speriat. 5 (despre glasuri, sunete, zgomote etc.) confuz, difuz, vag, <înv.> îngăimător, neauzit. Vocile oamenilor au devenit nedesluşite după ce ei s-au îndepărtat de locul manifestaţiei. 6 (despre gânduri, păreri, informaţii, reprezentări de fapte etc.) neclarificat, nelămurit. Nu a putut lua încă o decizie din cauza informaţiilor nedesluşite. 7 (despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) inexpli-cit, neclar, neexplicit, nelămurit. în cazul manuscrisului studiat problema cronologiei este nedesluşită. Modul de procesare a informaţiei este nedesluşit. II adv. (modal; în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) neclar, prost, rău. Vede nedesluşit chiar şi cu ochelarii noi. Vocea i se aude nedesluşit la telefon. nedespărţit-ă adj. 1 (despre un tot, un întreg o unitate etc.) indivizibil, nedivizibil. Sfânta Treime este nedespărţită. 2 (despre elementele unui tot) indisolubil, inseparabil, neseparabil. Organismele unui plancton sunt nedespărţite. 3 (mai ales despre oameni) inseparabil, nedezlipit, neseparabil. Cele două prietene sunt nedespărţite. nedesţelem't -ă adj. (desprepământ, terenuri agricole etc.) înţelenit, necultivat, nelucrat, sălbatic, ţelinos, <înv. şi pop.> sterp, <înv. şi reg.> ţelinit, pârlogit. Există încă foarte multe terenuri agricole nedesţelenite. nedeşertăt, -ă adj. fig. (înv.) v. Inepuizabil. Interminabil. Neepuizabil. Neistovit Nesecat. Nesecătuit. Nesfârşit2. nedeşirâbil, -ă adj. (despre ţesături, tricotaje etc.) indeşirabil. Poartă ciorapi nedeşirabili. nedeteriorăt -ă adj. (despre obiecte, mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) bun, nedegradat, nestricat, neuzat. S-a îmbrăcat cu haine nedeteriorate şi a plecat la biserică. Iese în oraş numai cu încălţăminte nedeteriorată. nedeterminăbil, -ă adj. indeterminabil. Timpul când a apărut această legendă este nedeterminabil. nedeterminăre s.f. 1 indeterminare, inde-terminaţie. Nedeterminarea valorii unei mărimi se explică prin lipsa de date suficiente pentru stabilirea valorii căutate. 2 (rar) v. Imprecizie. Neprecizie. nedeterminăt, -ă adj (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, te- |1148 nebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. nedezinfectăt, -ă adj. (med, med. vet.; mai ales despre obiecte, medii de viaţă) contaminat, infestat, septic. Instrumentele chirurgicale nedezinfectate trebuie sterilizate. nedezlegât, -ă adj. (despre probleme, exerciţii etc.) nerezolvat. Neştiind cum să procedeze, a lăsat câteva ecuaţii nedezlegate. nedezlipi't, -ă adj. (mai ales despre oameni) inseparabil, nedespărţit, neseparabil. nedezminţit -ă adj. 1 (în opoz. cu „schimbător”; rar; despre oameni) v. Acelaşi. Consecvent Constant Egal. Neschimbat Neschimbător. Principial. Stabil. Statornic. 2 v. Acelaşi. Consecvent Constant Neschimbat. Neschimbător. Stabil. Statornic, nedezvăluit,-ă adj. (despre gânduri, intenţii, fapte, sentimente etc. ale oamenilor) nedeclarat, nedivulgat, nemărturisit, secret2. Nutreşte o dragoste nedezvăluită pentru colega lui. nedezvoltăt-ă adj. 1 (despre copii, pui) crud, mic, necrescut, fraged. Puii pisicii sunt încă nedezvoltaţi pentru a fi separaţi de mamă. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) atrofiat, chircit, degenerat, închircit, pipernicit, pirpiriu, plăpând, pricăjit, prizărit, pieritor, slab, sterp, sfrijit, nevoiaş, stârcit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, imisit, izinit, miciculat, obidnic, pandosit, pimnicit, pizghirit, prilestit, răit, şchiop, şiştav, târcav, <înv.> zârnit. Plantele nedezvoltate încep să se usuce. 3 (despre plante) mic, necrescut. Brazii din pepinieră sunt încă nedezvoltaţi pentru a fi plantaţi în pădure. 4 (despre părţi ale corpului oamenilor sau al animalelor) mic. Are sânii nedezvoltaţi. 5 (desprepopoare, ţări, economii etc.) înapoiat, neevoluat, apus2. Ţările nedezvoltate trebuie sprijinite de comunitatea mondială. 6 (despre comunităţi umane) inferior, înapoiat, neevoluat, primitiv, rudimentar, <înv.> prost în epoca contemporană există încă populaţii neevoluate. nediferenţiăt, -ă adj. (în opoz. cu „eterogen”; despre un tot, un ansamblu etc.) omogen. Comunităţile primitive sunt nediferenţiate. nedificfl, -ă adj. (despre acţiuni, activităţi etc.) facil, necomplicat, nesofisticat, simplu, uşor2, lin2. Are de îndeplinit o sarcină nedificilă. Metoda nouă de predare pare nedificilă. nedigerăt, -ă adj. 1 (fiziol.; despre hrană) nemistuit, nerumegat. 2 fig. (despre glume, ironii etc.) indigest. Glumele lui sunt cam nedigerate. nediminuăt, -ă adj. (rar; despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Activ. Continuu. Neîntrerupt. Statornic. Susţinut. Viu. nedisciplinăbil, -ă adj. (mai ales despre copii, elevi) indisciplinabil. Unii elevi nedisciplinabili nu pot fi disciplinaţi prin nicio metodă. nedisciplinăt -ă adj. (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinat, indocil, inobedient, insubordonat, neascultător, neobedient, nesubordonat, nesupus, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor nedisciplinaţi li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul nedisciplinat a fost dus în arest. 1149] nedisciplină s.f. indisciplină, indocilitate, inobedienţă, insubordonare, neascultare, ne-subordonare, nesupunere, obrăznicie, recalcitranţă, refractarism, dezobedienţă, insu-misiune, insubordonanţă, insubordona-ţie, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza nedisciplinei şi a absenţelor nemotivate. nediscutabil, -ă adj. 1 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale oamenilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, necontestat, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este nediscutabil. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt nediscutabile. 2 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost nediscutabile pentru judecători în luarea deciziei finale. nediseminâre s.f. neproliferare, nepropaga-re, nerăspândire. Nediseminarea armelor nucleare este obligatorie pentru viitorul omenirii. nedispensabil, -ă adj. indispensabil, neapărat, necesar, obligatoriu, sine qua non, vital, <înv.> nepărăsit. Se aşteaptă aprobarea unei legi nedispensabile pentru revigorarea mediului de afaceri. Rampele de acces şi semafoarele sonorizate sunt condiţii nedispensabile pentru nevoile persoanelor cu handicap. nedivizat -ă adj. (jur.; despre bunuri) indiviz, întreg. Bunurile nedivizate se află în stăpânirea mai multor persoane. nedivizibil, -ă adj. (despre un tot, un întreg o unitate etc.) indivizibil, nedespărţit. nedivulgât,-ă adj. (despre gânduri, intenţii, fapte, sentimente etc. ale oamenilor) nedeclarat, nedezvăluit, nemărturisit, secret2, nedizolvâbil, -ă adj. (chim.; „solubil”, despre substanţe) insolubil, nesolubil. Carbonul este nedizolvâbil. nedomesticit, -ă adj. (despre animale) neîmblânzit, sălbatic, indomptabil, sireap. Mustangii sunt cai nedomesticiţi. nedomolrt -ă adj. 11 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) nepotolit, nestăpânit, nesăţios. Ura dintre cele două familii este nedomolită. 2 (mai ales despre temperamentul oamenibr) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament nedomolit. II fig. (despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năprasnic, năvalnic, puternic, violent, furios, nepotolit, nestăpânit, sălbatic, tumultuos. Pârâul nedomolit, umflat de pbi, îneacă tot ce este în calea lui. nedori't -ă adj. 1 (despre oameni, despre întâmplări, acţiuni, fapte etc. sau despre evoluţia unor procese, fenomene) indezirabil. Disidenţii sunt persoane nedorite în ţara lor. Lucru- rile au luat o turnură nedorită. 2 (despre oameni) inoportun, neoportun, nepoftit. I-au venit nişte musafiri nedoriţi. nedormîre s.f. (med.; înv. şi pop.) v. Agripnie. Insomnie. Nesomn. nedrept -eâptă adj. 11 (despre oameni) cribdos, strâmb. Profesorul a fost nedrept cu acest elev, lăsându-l corigent. 2 (despre măsuri, hotărâri etc.) inechitabil, injust, neechitabil, nejust, inie. Decizia măririi salariilor numai la unele categorii so-cioprofesionale este nedreaptă. 3 nemeritat. Peste opera acestui scriitor s-a aşternut o uitare nedreaptă. 4 (relig.; înv.; despre oameni) v. Păcătos. II (gram.; înv.; despre complemente sau propoziţii completive) v. Indirect, nedreptate s.f. 1 inechitate, injusteţe, injustiţie, neechitate, nejustiţie, <înv. şi pop.> strâm-bătate, <înv. şi reg.> strâmb, zulum. A mări salariile numai la unele categorii so-cioprofesionale este o mare nedreptate. 2 asuprire, năpăstuire, nedreptăţire, oropsire, ostracizare, persecutare, persecuţie, urgisire, oropseală, <înv. şi reg.> strâmbătăţire, <înv.> obidire, urghisitură, zulum. A fugit de acasă din cauza nedreptăţii suferite din partea mamei vitrege. 3 (relig.; înv.) v. Păcat, nedreptăţi vb. IV. tr. (compl. indică oameni) a asupri, a năpăstui, a oropsi, a ostraciza, a persecuta, a prigoni, a urgisi, a vitregi, <înv. şi reg.> a întiri, a strâmbătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a cata-trexi. Nu a nedreptăţit pe nimeni în viaţa lui. nedreptăţire s.f. asuprire, năpăstuire, nedreptate, oropsire, ostracizare, persecutare, persecuţie, urgisire, oropseală, <înv. şi reg.> strâmbătăţire, <înv.> obidire, urghisitură, zulum. nedreptăţit, -ă adj. (despre oameni) asuprit, năpăstuit, oropsit, persecutat, urgisit, vitregit, obidit, <înv.> osândit, strâmbătăţit. Copiii nedreptăţiţi au devieri de comportament. nedulce adj. fig. (înv.; despre oameni) v. Ingrat. Nerecunoscător. nedumeri vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a mira1, a se hlizi, <înv.> a ciudi, a se deşănţa, a divi, a scandalisi. Discursul politicianului a nedumerit auditoriul. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1, nedumerire s.f. 1 mirare, <înv. şi reg.> ciudă. Discursul politicianului a produs nedumerirea auditoriului. 2 nelămurire. Are mai multe nedumeriri în legătură cu tema pusă în discuţie. 3 bulversare, debusolare, deconcertare, derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, perplexitate, zăpăceală. Nedumerirea lui a devenit evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. 4 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, irezoluţie, vacilare, preget, coşmăgire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, clau-dicaţie, legănare, mătănă-ire. Nedumerirea lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. nedumerit, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre fizionomia, gesturile, privirile etc. lor) neegal mirat, lung. Nedumerit, aşteaptă o explicaţie. îl priveşte cu o mină nedumerită. 2 (despre oameni) nelămurit. Nedumerit în legătură cu tema pusă în discuţie, cere unele explicaţii. 3 (despre oameni) bulversat, confuz, debusolat, deconcertat, derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, perplex, tulburat, tulbure, zăpăcit, dezdrumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat A rămas nedumerit când a auzit reproşul şefului. II (mai ales fig.; despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indetermi-nat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod nedumerit. Viitorul ei este nedumerit. nedureros, -oăsă adj. (despre tratamente, injecţii etc.) indolor. Tratament medical prescris este suportabil pentru că este nedureros. neechilibrăt, -ă adj. fig. (despre oameni) imprudent, inconştient, intemperant, irezonabil, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit. Neechilibrat, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. neechităbil, -ă adj. (despre măsuri hotărâri etc.) inechitabil, injust, nedrept, nejust, inie. neechităte s.f. inechitate, injusteţe, injustiţie, nedreptate, nejustiţie, <înv. şi pop.> strâmbă-tate, <înv. şi reg.> strâmb, zulum. neechivoc, -ă adj. (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) ine-chivoc, neinterpretabil. îi plac situaţiile neechivoce. Se exprimă într-un mod neechivoc. neeconomic, -ă adj. neeconomicos. Sistemul de încălzire a locuinţei este neeconomic. neeconomicos, -oâsă adj. neeconomic, needificator, -oăre adj. (despre teorii, idei, argumente, atitudini etc.) inconcludent, neconcludent, neconvingător. Ideile lui nu au fost acceptate pentru că erau needificatoare. neefectuât, -ă adj. (despre planuri, proiecte etc.) nerealizat. Proiectul neefectuat i-a atras penalizarea. neeficient -ă adj. (despre acţiuni manifestări atitudini etc. ale oamenibr) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, nefolositor, nefructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost neeficiente. neeficienţă s.f. ineficacitate, ineficienţă, inutilitate, superfluenţă, superfluitate, zădărnicie, <înv.> netrebnicie, sterilitate. Neeficienţă rugăminţilor lor nu mai putea fi pusă la îndoială. neegâl, -ă adj. 1 (despre corpuri, obiecte, fenomene, stări, acţiuni, oameni etc. ale căror însuşiri caracteristici etc. sunt puse în relaţie sau sunt comparate cu aceleaşi însuşiri, caracteristici etc. ale altor corpuri, obiecte, fenomene, stări acţiuni, oameni etc.) inegal. Unghiurile sunt neegale. Cei doi cercetători sunt nee- neegalabil gali în ceea ce priveşte pregătirea lor profesională. 2 (despre stil) inegal, necurgător, sacadat, abrupt, aspru. Stilul romanului este neegal, cu fraze scurte, întrerupte. neegalabil, -ă adj. (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician neegalabil. Are un timbru neegalabil al vocii. neegalitate s.f. 1 inegalitate, imparitate. Neegalitatea celor două valute s-a accentuat în ultimul timp. 2 (mat.) inegalitate. Analiza matematică este bazată pe neegalităţi. neelaborât,-ă adj. (despre mâncăruri, coafuri etc.) nesofisticat, simplu. Pregăteşte meniuri neelaborate. îi cere coafezei să-ifacă o coafură neelaborată. neelăstic, -ă adj. (despre materiale, obiecte etc.) inflexibil, neflexibil, rigid, scorţos, tare, ţeapăn, inebranlabil, jilav, ojingos. Bara de fier este neelastică. neelegânt -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) inelegant. Nu-l interesează ţinuta, de aceea este totdeauna neelegant. 2 (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, nedelicat, necivilizat, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvligos, prost, ghiolban, mocănos, moco-fanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om neelegant, fără educaţie şi cultură. 3 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţo-pârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări neelegante. A considerat răspunsul lui cam neelegant. II adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, surugieşte, barbar. S-a purtat neelegant cu bătrâna. neelegânţă s.f. 1 ineleganţi Se remarcă prin neeleganţă. 2 bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincte, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, nepoliteţe, vulgaritate, beotism, incivilitate, mocofanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Neeleganţa este respinsă de oamenii de bun-simţ. neeligibil, -ă adj. (despre forme de guvernământ, funcţii, oameni etc.) ineligibil. Este neeligibil, întrucât nu are calităţile cerute de lege pentru a putea fi ales. neeligibilităte s.f. ineligibilitate. neeluctâbil, -ă adj. (despre fenomene ale naturii, fapte, evenimente etc.) iminent, ineluctabil, inevitabil, <înv.> apropiator. Declanşarea furtunii este neeluctabilă. neepuizabil, -ă adj. inepuizabil, interminabil, neistovit, nesfârşit2, nesecat, nesecătuit, nesleit, nedeşertat. Folclorul este o sursă de inspiraţie neepuizabilă pentru creatori. neerlandez, -ă s.m., s.f., adj. (rar) v. Olandez. neesenţiâl,-ăadj. 1 (despre situaţii, probleme, acţiuni etc.) inesenţial. Ajutorul ei a fost neesenţial în acel moment. 2 accidental, secundar. în caracterizarea făcută a scos în evidenţă numai aspectele neesenţiale ale evenimentului. 3 (în opoz. cu „principal”) episodic, întâmplător, secundar. Dramaturgii stabilesc profiluri precise personajelor neesenţiale. neestâtic, -ă adj. (despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, construcţii, despre interioare etc.) dezordonat, inaspectuos, inestetic, neaspectuos, rebarbativ, urât2, nechi-muluit, dezordonat, nasol, naşpa, naşparliu, naşpet. Construcţia prezintă un amestec neestetic de stiluri arhitectonice. neestimâbil, -ă adj. (despre valori de patrimoniu, opere de artă etc.) inapreciabil, inestimabil, inevaluabil, nepreţuit, <înv.> nestimat. Obiectele dacice sunt de o valoare neestimabilă. neetic, -ă adj. imoral, nemoral. Aspectele neetice ale vieţii lui au fost trecute sub tăcere. neevitâbil, -ă adj. (despre stări, situaţii, evenimente etc.) fatal, inevitabil, neapărat. Moartea este neevitabilă. neevoluăt, -ă adj. 1 (despre fiinţe) inferior, primitiv, rudimentar, simplu, <înv.> prost. în peşteri trăiesc şi specii de animale neevoluate. 2 (despre comunităţi umane) inferior, înapoiat, nedezvoltat, primitiv, rudimentar, <înv.> prost. în epoca contemporană există încă populaţii neevoluate. 3 (despre existenţă, trai etc.) înapoiat, primar, primitiv, rudimentar, sălbatic. Un trai neevoluat se caracterizează prin simplitatea exigenţelor materiale şi spirituale. 4 (despre popoare, ţări, economii etc.) înapoiat, nedezvoltat, apus2. Ţările neevoluate trebuie sprijinite de comunitatea mondială. 5 (despre teorii, cugetări, afirmaţii etc.) elementar, simplist. Definiţia unei noţiuni nu trebuie să fie neevoluată şi neştiinţifică. neexâct, -ă adj. 1 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) eronat, fals, greşit, incorect, inexact, necorect, nefondat, neîntemeiat, sofistic, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost neexact. I-a dat informaţii neexacte. 2 (despre |1150 oameni) neparolist, nepunctual. Ştie că îşi va aştepta prietenul la întâlnire pentru că acesta, ca totdeauna, este neexact. neexactitâte s.f. falsitate, inexactitate, injus-teţe, neadevăr, netemeinicie. A demonstrat neexactitatea afirmaţiilor lui. neexcităbil, -ă adj. (biol) inexcitabil. neexcitabilitâte s.f. (biol.) inexcitabilitate. neexecutâre s.f. neîndeplinire, nerealizare. A fost penalizat din cauza neexecutării la termen a proiectului. neexistent, -ă adj. inexistent, nul. Nu-l poate aresta, întrucât probele acuzatoare sunt neexistente. Cunoştinţele lui în acest domeniu sunt neexistente. neexistenţă s.f. inexistenţă, neant, nefiinţă, nimic, nonexistenţă, neunde, <înv.> nede-reasă, nefapt, negură, uitare. Budiştii consideră neexistenţă supremul bun spre care se poate năzui. neexperienţă s.f. inexperienţă. Greşeşte uneori în diagnosticarea unor boli din cauza ne-experienţei. neexperimentât, -ă adj. 1 (despre oameni) inexperimentat, neîncercat, necercat, neumblat Fiind neexperimentat, greşeşte uneori în diagnosticarea unor boli. 2 (despre metode, tratamente, invenţii, metode etc.) inexperimentat. Metodei propuse nu i se cunoaşte încă eficacitatea, întrucât este neexperimentată. neexplicâbil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomprehensibil, inexplicabil, neînţeles2. Situaţia din familia lor este neexplicabilă chiar şi pentru psihologi. Gestul extrem al cântăreţei rămâne neexplicabil. neexplicit, -ă adj. (despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) inexplicit, neclar, nedesluşit, nelămurit. în cazul manuscrisului studiat problema cronologiei rămâne neexplicită. Modul de procesare a informaţiei este neexplicit. neexploatabil, -ă adj. (despre resurse, bogăţii naturale, terenuri, obiective economice etc.) inexploatabil. Neavând bogăţii naturale, zona este neexploatabilă. neexploatat, -ă adj. 1 (despre pământ, locuri etc.) necultivat, nelucrat, virgin. în zonele nordice sunt întinse suprafeţe de pământ neexploatate. 2 (despre resurse, bunuri materiale etc.) nevalorificat, <înv.> neagonisit. Ţiţeiul din această zonă a rămas neexploatat. Mina, neexploatată de ani de zile, a fost redeschisă. 3 ascuns2, nefolosit, nefructificat, nevalorificat Tradiţiile au încă resurse neexploatate, care ar putea fi un izvor de inspiraţie pentru creatori. neexplorăt, -ă adj. 1 (despre regiuni, fenomene, stări etc.) inexplorat, necercetat, necunoscut Multe ţinuturi ale globului au rămas neexplorate. 2 (despre ţinuturi, păduri etc.) virgin, <înv.> vergur. în zona ecuatorială sunt păduri neexplorate. neexplozibil, -ă adj. inexplozibil. O substanţă neexplozibilă nu poate face explozie. neexpresiv, -ă adj. 1 (despre stil cuvinte, creaţii, opere de artă etc. sau, p. ext., despre autori, creatori) inexpresiv, monoton, uniform, monocord, plat2, otova. Foloseşte metafore neexpresive. Unele dintre pic- 1151 | turile sale sunt neexpresive. 2 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, placid, searbăd1, cenuşiu, incolor, palid, pustiu, spălăcit, sterp, sur, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip neexpresiv. îi aruncă o privire neexpresivă. neexprimâbil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomunicabil, indescriptibil, indicibil, inefabil, inexprimabil, nedescriptibil, negrăit, nespus, <înv. şi pop.> nepovestit, <înv.> necuvântat, nenumit, nerostit Imaginea scenei la care a asistat este neexprimabilă. Sentimentul pe care îl trăieşte este neexprimabil. neexprimăt, -ă adj. (despre cuvinte, gânduri etc.) nerostit, nespus. Din cauza conjuncturii, părerea sa a rămas neexprimată. neextensibil, -ă adj. inextensibil. A cumpărat o canapea neextensibilă. neezitant, -ă adj. 1 {despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) categoric, decis, expres2, ferm, formal, hotărât, neoscilant, net2, tranşant, <înv.> rezolut. Refuzul său neezitant de a participa la concurs l-a uimit. 2 (în opoz. cu „şovăielnic”, „nesigur; despre mers, paşi etc.) apăsat2, energic, ferm, hotărât, îndesat, neabătut, neşovăielnic, neşovăitor, sigur. înaintează cu paşi neezitanţi. nefalsificât, -ă adj. 1 (despre opere de artă, creaţii artistice etc.) adevărat, autentic, curat, original, veritabil, pur2. Tânărul interpret are în repertoriul său numai folclor nefalsificat. 2 (despre bani) adevărat, sigur. Sunt nefalsificaţi banii aceştia? nefamiliâr, -ă adj. (despre lucruri, interioare, ambient etc.) străin. După o perioadă atât de lungă în care fusese plecat, când a intrat în casă a avut senzaţia că totul este nefamiliar. nefamiliarizăt -ă adj. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) inadaptat, neadaptat, nededat, nedeprins, neînvăţat, neobişnuit, dezadaptat, <înv.> nestrăbătut. Deşi este în colectiv de mult timp, se simte încă nefamiliarizat cu stilul de lucru al colegilor săi. nefamilist, -ă adj. (despre oameni) celibatar, necăsătorit, neînsurat, nemăritată, becher, stingher, tomnatic. Prietenul lui este nefamilist. nefâpt s.n. (înv.) v. Inexistenţă. Neant. Nee-xistenţă. Nefiinţă. Nimic. Nonexistenţă. nefardăt -ă adj. (mai ales despre femei, actori sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) nemachiat, nerumenit. Nefardată, actriţa nu mai are strălucirea de pe scenă. nefast -ă adj. 1 (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) nenorocos, rău, nefericit. Ziua de ieri a fost nefastă pentru ea: a avut un accident. Este o conjunctură nefastă pentru a rezolva această chestiune delicată. 2 (mai ales despre presentimente) fatal, fatidic, funest, sinistru, sumbru, pocit2, demonic, diabolic. înainte de accident a avut o presimţire nefastă. nefavorabil, -ă adj. 1 (despre circumstanţe, condiţii etc.) defavorabil, nepotrivit, neprielnic, ostil, potrivnic, vitreg, vrăjmaş, <înv. şi pop.> ne-priincios, rău, advers. împrejurări nefavorabile din tinereţe nu i-au permis să urmeze o facultate. 2 (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) defavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, rău, urât2, vrăjmaş, <înv. şi pop.> dimpotrivă, nepriincios, urgisit, afurisit, blestemat, urâcios, <înv.> nepriitor, advers, păgân, nasol, naşpa. Competiţia a avut bc pe un timp nefavorabil. 3 defavorabil, neplăcut, prost, rău, urât2. A făcut o impresie nefavorabilă printr-o purtare neadecvată. 4 defavorabil, negativ, discolic. Criticii au făcut comentarii nefavorabile cu privire la noul său roman. 5 dezavantajos, neprielnic, oneros. A contractat un credit în condiţii nefavorabile. neffă s.f. (arhit. bis. bizantină) naos, navă, cella, horă1, naie. Nefa se află între altar şi pronaos, fiind partea principală a bisericii. nefăcut, -ă adj. 1 (despre acţiuni, iniţiative, obligaţii, proiecte etc.) neîmplinit, neîndeplinit, nerealizat, nesăvârşit. Din cauza unui eveniment neprevăzut, planul pe luna în curs a rămas nefăcut. 2 (mai ales despre paturi) nearanjat. Dimineaţa, plecând grăbită de acasă, lasă patul nefăcut. nefăţări't, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Cinstit. Franc2. Leal. Loial. Neprefacut. Sincer. 2 (despre oameni) v. Dezinteresat. Drept. Imparţial. Neparţial. Nepărtinitor. Obiectiv. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) v. Cavaleresc. Cinstit. Franc2. Leal. Loial. Sincer. nefârtăts.m. 1 (art. nefărtatul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 (reg.) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş. nefelin s.n. (mineral.) feldspatoid, sodalit. Nefelinul intră în componenţa rocilor eruptive alcaline. nefer s.m. (în trecut, în Ţările Rom.) arnăut, poteraş, <înv. şi reg.> slujitor. Era nefer în garda domnească. neferice adj. invar. (înv.; despre oameni) v. Nefericit. Nemângâiat. Nenorocit, neferici vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a nenoroci. Şi-a nefericit familia prin fapta sa. 2 refl. (pop.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. nefericire s.f. 1 maledicţie, nenoroc, nenorocire, <înv.> meserătate, mişelătate, dezastru, dezmoştenire. Această mezalianţă a fost o adevărată nefericire pentru ambii soţi. 2 amar, amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nemângâiere, of, supărare, tristeţe, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.> obidire, voie rea, obidă, <înv. şi reg.> scârbă, bănat, buşluială, <înv.> apăs, întristăciune, mâhneală, mâhniciune, scârbie, tristă (v. trist), tristeală, umilenie, cătrănire, mohorâre, negru, că-trănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. Nefericirea i-a invadat sufletul după vestea primită. nefericit -ă adj. I (despre oameni) nemângâiat, nenorocit, <înv.> neferice, ocaianic, pătimaş, pietos. A fost nefericit printre străini. II fig. 1 catastrofal, catastrofic, dezastruos, fatal, fu- nefiresc nest, nenorocit, teribil, tragic, trist. Deversările necontrolate de deşeuri toxice au consecinţe nefericite asupra mediului. 2 (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) nefast, nenorocos, rău. nefertil, -ă adj. (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind nefertil. nefertilităte s.f. ariditate, infecunditate, in-fertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sărăcie, sterilitate, uscăciune, secetă, sterpitudine, <înv.> sterpăciune, sterpie, sterpitate. Nefertili-tatea unui sol lutos este cunoscută. nefidel, -ă adj. 1 (despre soţi) adulter, infidel, necredincios, <înv.> preacurvar, preaiubit, viclean, viclenitor, trădător. în presa de scandal s-a relatat pe larg despre aventurile unei cunoscute vedete nefidele. 2 (despre oameni) infidel, neconsecvent, neconstant, nestatornic, schimbător, <înv.> necredincios, strămutător. Este un tânăr nefidel în dragoste. nefidelităte s.f. infidelitate, nestatornicie. Este renumit pentru nefidelitatea lui în dragoste. nefiert, -iartă adj. (despre alimente sau produse alimentare) crud. în fiecare dimineaţă bea lapte proaspăt nefiert. îi place să mănânce gălbenuş de ou nefiert, frecat cu zahăr. nefiinţă s.f. inexistenţă, neant, neexistenţă, nimic, nonexistenţă, neunde, <înv.> nede-reasă, nefapt, negură, uitare. Budiştii consideră nefiinţa supremul bun spre care se poate năzui. nefinalizat -ă adj. (despre activităţi creaţii etc. începute) nedesăvârşit, neisprăvit, neterminat, îmbalansat. Nu-i plac treburile nefinalizate. Ultima sa compoziţie este nefinalizată. nefinisăt, -ă adj. (despre materii prime, obiecte etc.) brut, grosolan, necioplit, necizelat, neprelucrat, lişteav, <înv.> grumb. Pe verandă se află o masă cu scaune din lemn nefinisat. nefimt, -ă adj. (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) colosal, enorm, imens, infinit, necuprins, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, neţărmurit, ilimitat, <înv.> nehotărât. După săptămâni de navigat, oceanul pare nefinit. Asia este un continent nefinit. nefiresc, -eăscă adj., adv. I adj. 1 anormal, nenormal, neobişnuit, suspect, factice, dubios. Aude un zgomot nefiresc la motorul motocicletei. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) abnorm, anormal, nenormal, neobişnuit, suspect, dubios, fiţos, <înv.> preastrăin, deviat. Are un comportament nefiresc. 3 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini manifestări ale oamenibr) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un neflă râs nefiresc. 4 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului nefiresc. II adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralist Zâmbeşte nefiresc. neflă s.f. (la unele j. de cărţi) exoflă. Nefla este cartea cu valoare mică sau fără valoare. neflexibil, -ă adj. 11 (despre materiale, obiecte etc.) inflexibil, neelastic, rigid, scorţos, tare, ţeapăn, inebranlabil, jilav, ojingos. Bara de fier este neflexibilă. 2 (gram.; despre părţi de vorbire) neflexionar, <înv.> neplecat. Prepoziţia este o parte de vorbire neflexibilă. II fig. (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, intransigent, neabătut, neşovăitor, statornic, băţos, inflexibil, neclintit, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neurnit, vârtos, vârtucios. Neflexibil tânărul i-a contrazis pe toţi. neflexibilităte s.f. 1 inflexibilitate, redoare, rigiditate. O bară de fier se caracterizează prin neflexibilităte. 2 fig. inflexibilitate, rigiditate. îl revoltă neflexibilitatea sa în gândire. neflexionăr, -ă adj. (gram.; despre părţi de vorbire) neflexibil, <înv.> neplecat, nefluctuănt, -ă adj. (în opoz. cu „variabil”; despre fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, despre evenimente etc.) constant, invariabil, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic, staţionar, nevăriabil. îi înapoiază banii în valori nefluctuante. Studiul acordă o atenţie deosebită acelor compartimente ale limbii care sunt nefluctuante. Situaţia economică a ţării este nefluctuantă. nefolosire s.f. (în opoz. cu „utilizare”) inuti-lizare, neîntrebuinţare. Aparatul funcţionează şi după o perioadă mai lungă de nefolosire. nefolosi't, -ă adj. 1 (în opoz. cu „utilizat”; despre obiecte, materiale, aparate, procedee, metode etc.) inutilizat, inuzitat, neîntrebuinţat, neuzitat, inuzitat. Deşi nefolosit de mult timp, aparatul funcţionează perfect. Plasticul nefolosit se îngălbeneşte în timp. 2 (despre obiecte, aparate etc.) neîntrebuinţat, neutilizat, neuzat, nou. I-a dat cadou un mixer nefolosit. 3 ascuns2, neexploatat, nefructificat, nevalorificat. Tradiţiile au încă resurse nefolosite, care ar putea fi un izvor de inspiraţie pentru creatori. nefolositor, -oăre adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost nefolositoare. nefondăt, -ă adj. (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) eronat, fals, greşit, incorect, inexact, necorect, neexact, neîntemeiat, sofistic, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost nefondat. I-a dat informaţii ntfondate. nefrancăt, -ă adj. (despre scrisori, colete) netimbrat. O scrisoare nefrancată nu ajunge la destinatar. nefranţ, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, creaţii etc. ale br) v. Imbatabil Invincibil Nebătut Nebiruit Neînfrânt Neînvins, nefript, -ă adj. (mai ales despre came) crud, neprăjit Carnea este încă nefriptă, mai trebuie lăsată pe foc. nefrft s.n. (mineral.) jad. Nefritul este folosit ca piatră semipreţioasă. nefrită purulentă s.f. (med.) pionefrită. Nefrita purulentă este o inflamaţie a parenchi-mului renal care provoacă abcese. nefritic, -ă adj. (med., med. vet; despre boli) renal. Colica nefritică este foarte dureroasă. nefroangioscleroză s.f. (med.) angioscleroză renală, nefroscleroză, scleroză renală. Nefroan-gioscleroza evoluează spre insuficienţă renală. nefrocarcinom s.n. (med.) carcinom renal. Nefrocarcinomul se dezvoltă din celulele tuburilor renale. nefroli't s.n. (med.) calcul renal, nefrolitiăză s.f. (med.) litiază renală. Nefro-litiaza implică formarea de calculi în bazinet, în calice sau în bazinet şi în calice. nefrolâg, -ă s.m., s.f. (med.) urolog. Nefrologul este specialist în nefrologie. nefrologie s.f. (med.) urologie. Nefrologia se ocupă cu studiul rinichiului. nefropexie s.f. (chir.) nefrorafie. Nefropexia constă în repunerea în poziţie normală şi în fixarea unui rinichi deplasat. nefrorafie s.f. (chir.) nefropexie. nefroscleroză s.f. (med.) angioscleroză renală, nefroangioscleroză, scleroză renală, nefructificăt, -ă adj. ascuns2, neexploatat, nefolosit, nevalorificat, nefructuos, -oăsă adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu, neftiu, -ie adj. (înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verde-închis. neg s.m. (med.) papilom, verucă,verucozita-te, negel. Are mulţi negi pe spate. negă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni, credinţe, opinii etc.) a abnega2, a tăgădui, a denega. Şi-a negat strămoşii. 2 (compl. indică afirmaţiile, ideile, părerile etc. cuiva) a dezice1, a retracta, a tăgădui, a se lepăda. Jurnalistul a negat afirmaţiile calomnioase referitoare la actor. 3 (compl. indică fapte, acţiuni, ştiri etc.) a contesta, a dezminţi, a infirma, a renega, a tăgădui, a dezavua, <înv.> a protesta. Ştirea privind majorarea preţului la gaze a fost negată. |1152 negamici'nă s.f. (farm., med.) neomicină. Negamicina se foloseşte, oral, împotriva germenilor din gastroenterite şi, local, în tratamentul plăgilor. negăre s.f. 1 abnegare2, contestare, dezminţire, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, denegare, denegaţie. Negarea propriei religii este o impietate. 2 contestare, dezminţire, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, <înv. şi reg.> tăgădaş, tăgădat, tarpel, <înv.> dezmărturisire, tagă, tăgăduinţă. Comunicatul dat cuprindea negarea ştirii privind majorarea preţului la gaze. 3 dezicere, retractare, tăgăduire, <înv.> dezgrăire, retractaţie, lepădare. Negarea afirmaţiilor calomnioase referitoare la actor a fost apreciată. negativ, -ă adj., s.n. I adj. 1 defavorabil, nefavorabil, negativ, discolic. Criticii au făcut comentarii negative cu privire la noul său roman. 2 dăunător, nociv, păgubitor, periculos, pernicios, prejudiciabil, primejdios, rău, vătămător, deleter, stricător, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dă-unăcios, dăunos, poznaş, <înv.> pagubnic, pie-ricios, prejudicios, stricăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt negative. II s.n. (fotogr.) cadru, câmp, clişeu. Fotograful priveşte negativul peliculei în lumină, pentru a vedea dacă imaginea este clară. negativăre s.f. (fiz.) negativizare. Negativarea este polarizarea negativă a grilei de comandă a unui tub electronic, care stabileşte punctul de funcţionare a tubului. negativism s.n. opoziţionism. Este intrigat de negativismul său permanent. negativizăre s.f. (fiz.) negativare. negaton s.m. (fiz.) electron, negatron. negatron s.m. (fiz.) electron, negaton. Nega-tronul este purtătorul unei sarcini electrice negative, care este egală cu sarcina electrică pozitivă a protonului. negăţie s.f. 1 abnegare2, contestare, dezminţire, negare, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, denegare, denegaţie. 2 contestare, dezminţire, negare, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, <înv. şi reg.> tăgădaş, tăgădat, tarpel, <înv.> dezmărturisire, tagă, tăgăduinţă. negătivb. IV. tr. (reg; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinul Martiriza. Schingiul Tortura. negândi't, -ă adj. 11 neaşteptat, nenădăjduit, nesperat, nevisat. Când era mai deznădăjduit, a primit un ajutor negândit din partea unor prieteni. Cartea a avut un succes negândit. 2 (despre fapte, întâmplări etc.) imprevizibil, nebănuit, neprevăzut, neprevizibil, nescontat, surprinzător, repentin. Un eveniment negândit l-a determinat să-şi amâne plecarea în concediu. Urmările acestei descoperiri au fost negândite. 3 (rar; despre fapte, întâmplări, evenimente etc.) v. Fortuit. Incidental. întâmplător. Neaşteptat. Neprevăzut. 4 (reg.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Imprudent Inconştient. Intemperant. Nebun. Nebunesc. Nechibzuit. Necugetat. Necumpănit. Necumpătat. Nejudecat. 1153| Nesăbuit. Nesocotit. Prostesc. II {reg.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, negel s.m. I (med.) 1 (rar) v. Neg. Papilom. Verucă. Verucozitate. 2 (reg.) v. Bătătură. Clavus. Durilon. Induraţie. II (entom.; reg.) v. Căpuşă (Ixodes ricinus). negelâriţă s.f. (bot.; pop.) v. Rostopască (Che-lidonium majus). neghină s.f. (bot.) 1 Agrostemma githago; barba-împăratului (v. barbă), năgară, zizanie, mălură, <înv. şi reg.> plevilă2, iar-ba-vântului (v. iarbă), mazăre-sălbatică, negreaţă, trei-fraţi-pătaţi, turiţă, ţârţăriţă, <înv.> pleavă. 2 (reg.) v. Albăstrea. Albăstriei Albăs-triţă. Ţintaură. Vineţea. Vineţică. Vineţi-că-de-câmp (Centaurea cyanus). 3 (reg.) v. Obsigă (Bromus secalinus). 4 (reg.) v. Săl-băţie (Lolium temulentum). 5 (reg.) v. Raigras. Raigras-englezesc. Zizanie (Lolium perenne). 6 (reg.) neghină-sălbatică v. Curcubeu (Lych-nis coronaria). neghimţă s.f. (bot.) neghinuţă. neghinuţă s.f. (bot.) neghiniţă. neghiob, -oâbă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ") bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, găgău-ţă, gogoman, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, che-rapleş, chimiţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, moto-flete, motoflocea, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nă-truţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, ponivos, pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan, tuieş, turu-ietic, tut2, ivan, morhoanghină, <înv.> glupav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos,jepat, pamfletar. Copilul ăsta este tare neghiob! De regulă, neghiobii sunt uşor de înşelat. 2 adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) inept, nătâng, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, stupid, <înv.> prostatic, giuru-mist Gestul lui de a lovi copilul a fost neghiob. neghiobesc, -eăscă adj. (desprefapte, manifestări etc. ale oamenilor) inept, nătâng, ne- ghiob, nerod, nerozesc, netot, prostesc, stupid, <înv.> prostatic, giurumist. neghiobeşte adv. (modal) necugetat, nero-zeşte, prosteşte, stupid, măgăreşte. S-a purtat neghiobeşte cu ea şi a avut de suferit. neghiobie s.f. 11 nătângie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, nătângeală, neto-ţie, tonţie, zevzecie, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nărozenie, zevzeclâc, sotiză, deşteptă-ciune, sărăcie cu duhul, sărăcie de duh, sărăcie de minte, sărăcie mintală. Nu i se cere niciodată părerea din cauza neghiobiei. 2 dobitocie, imbecilitate, nerozie, prostie, tâmpenie, tembelism, prosteală1, <înv.> prostime. Este de o neghiobie fără seamăn. II (concr.) 1 cretinism, dobitocie, idioţenie, idioţie, imbecilitate, inepţie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, <înv.> prostăticie, nimicamiţă. Nu a mai auzit o asemenea neghiobie. 2 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”) gogomănie, nătângie, nebunie, nerozie, nesocotinţă, prostie, stupiditate, stupizenie, netoţie, <înv. şi reg.> nătărăie, blegomanie, deşteptă-ciune, credulitate. Spune multe neghiobii când este nervos. negrnă s.f. (bot.; rar) v. Cuişoară. Cuişoa-ră-de-grădină. Garoafe (Dianthus caryophyUus). negineă s.f. (bot.; rar) v. Cuişoară. Cuişoa-ră-de-grădină. Garoafa (Dianthus caryophyUus). neglăsnică s.f. (fon.; înv.) v. Consoană. Consonantă. neglijă vb. I. tr. 1 (compl. indică activitatea, munca, ocupţia etc. cuiva) <înv. şi reg.> a năpusti. Din cauza antrenamentelor îşi neglijează lecţiile. 2 (compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a lăsa, a omite, a scăpa, a uita, <înv. şi pop.> a trece, a întrelă-sa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, a pretera. în biografia făcută scriitorului nu a neglijat aspectul anecdotic al vieţii lui. A spus definiţia pe de rost, fără a neglija un singur cuvânt. 3 (compl. indică oameni sau elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) a ignora, a nesocoti, a ocoli, a omite, <înv. şi pop.> a trece, <înv. şi reg.> a prâsni2, <înv.> a negriji, a tăcea. L-au neglijat, considerându-l incompetent. Mulţi tineri neglijează sfaturile părinţilor. îşi neglijează propriile interese. neglijabil, -ă adj. 1 accesoriu, insignifiant, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, subordonat Nu i-a dat prea mare importanţă, întrucât era o problemă neglijabilă. 2 (despre oameni, mai ales despre scriitori, artişti) neimportant, neînsemnat, inexistent, şters. Unii scriitori neglijabili ca valoare sau ca notorietate sunt declaraţi la un moment dat geniali. neglijare s.f. 1 omitere, uitare, uitat1, <înv.> negrijire, uităciune. Neglijarea îndatoririlor este condamnabilă. 2 ignorare, nesocotire, omisiune, omitere, uitare. Graba duce la neglijarea unor detalii semnificative. neglijat, -ă adj. 1 (despre activitatea, munca, ocupţia etc. cuiva) <înv. şi pop.> oropsit, <înv.> necercat. Lecţiile neglijate sunt greu de recuperat. 2 (despre o muncă începută) abandonat, negradat delăsat, lăsat. A reluat proiectul neglijat anul trecut. 3 (despre locuinţe, gospodării etc.) neîngrijit. După ani, casa neglijată este refăcută. 4 (despre oameni sau despre elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) ignorat, omis, uitat2, <înv.> nesocotit. Persoanele neglijate devin introvertite. neglijent, -ă adj. 1 (despre oameni, mai ales despre femei) delăsător, nearanjat, neîngrijit, îngălat, lălâu, şleampăt, dâplos. O femeie neglijentă lasă o impresie dezagreabilă. 2 (despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) dezmăţat, dezordonat, neîngrijit, neordonat, oscitant, deşănţat, <înv. şi reg.> dezblehuit, sprehui2, tâlos, tut2. Sunt mulţi copii neglijenţi care provin din familii dezorganizate. Are adesea o ţinută neglijentă. neglijenţă s.f. 1 dezordine, neîngrijire, incurie, oscitanţă, <înv.> negrijă. Noua linie a modei este cea a unei neglijenţe controlate a ţinutei. 2 delăsare, neîngrijire. Ţinuta sa trădează o neglijenţă totală. neglijeu s.n. matineu. Peste cămaşa de noapte poartă un neglijeu de mătase roz. negociă vb. 1.1 tr., intr. a trata. Părţile trebuie să negocieze cu multă diplomaţie pentru a ajunge la consens. 2 intr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a parlamenta, a trata, <înv.> a tractirui, a tratarisi, a trăctui, a trătălui. Conducerea a negociat cu grupul de protestatari pentru a reîncepe lucrul. 3 tr. (compl. indică valori, efecte publice etc.) a trafica, a sămsări. A negociat o sumă mare de dolari. 4 tr. (rar; compl. indică afaceri, tranzacţii etc.) v. Arbitra. Intermedia. Interpune. Media2. Mijloci. 5 intr. (fam.; despre oameni, mai ales despre adversari; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. înţelege. învoi. Pactiza, negodănţ, -ă s.m.,s.f. (înv.) 1 v. Comerciant Negustor. Negustoreasi Negustoriţă. 2 v. Negociator. negociator, -oăre s.m., s.f. 1 <înv.> negociant Negociatorii afacerii au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte preţul imobilului. 2 (înv.) v. Comerciant. Negustor. Negustoreasă. Negustoriţă. negociăţie s.f. (înv.) v. Negociere, negociere s.f. 1 <înv.> negociăţie, tratarisire. După un prim eşec, a reînceput negocierea tranzacţiei. 2 (lapl. negocieri) tratative,<înv.> trataţie. în vederea încheierii acestei convenţii internaţionale s-au purtat numeroase negocieri diplomatice. negos, -oăsă adj. (med.; rar; despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) v. Verucifer. Verucos. negoţ s.n. 11 (com.) comerţ, negustorie, prăvălie, <înv. şi reg.> sfârnărie, pazarlâc. Face negoţ cu produse agricole. 2 (înv. şi pop.; adesea constr. cu vb. „a face 0 v. Târg. Targuială. Tocmeală. 3 (înv.) v. Afacere. Chestiuni (v. chestiune). Interese (v. interes). Lucruri (v. lucru). Probleme (v. problemă). Treabă. II (concr.; econ; înv. şi pop.) v. Marfa. Produs, negradăţ, -ă adj. (milit.; despre militari) prost. Fratele ei este soldat negradat. negraică negrâică s.f. (omit.; reg.) v. Ciocănitoare-nea-gră (Dryocopus martius). negrâm s.n. (farm.) acid nalidixic. Negramul este un antibiotic care se prescrie în tratamentul infecţiilor tractului digestiv şi ale celui urinar. negrăit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomunicabil, indescriptibil, indicibil, inefabil, inexprimabil, nedescriptibil, neexprimabil, nespus, <înv. şi pop.> nepovestit, <înv.> necuvântat, nenumit, nerostit Imaginea scenei la care a asistat este negrăită. Sentimentul pe care îl trăieşte este negrăit. 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflarit, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă negrăită. A avut şansa negrăită de a participa la o misiune în cosmos. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) extraordinar, foarte, grozav, nemaipomenit, nespus, tare, teribil, uimitor, uluitor, coz, trăsnet, foc. Fata este negrăit de frumoasă. negreălă s.f. 11 negreaţă, negru, negrime, cerneală1, <înv.> cemitură. Negreala nopţii este profundă. 2 (concr.) negru. A cumpărat negreală pentru a vopsi nişte scânduri. 3 (înv. şi pop) v. Cerneală1. 4 (reg.) v. Funingine. 5 (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 6 (anat.; reg.) v. Cearcăn. II fig. (rar) 1 v. Beznă. întunecare. întunecime. întuneric. Negru. Negură. Noapte. Obscuritate. Tenebră. 2 v. Acrime. Fiere. Maliţie. Maliţiozitate. Otravă. Răutate. Venin; negreăţă s.f. 11 negreală, negru, negrime, cerneală1, <înv.> cernitură. 2 (anat.; la dinţii cailor şi ai altor animale erbivore; reg) v. Mişină. 3 (la cai; reg.) v. Mişină. 4 (bot.; reg.) v. Barba-împăratului (v. barbă). Năgară. Neghină. Zizanie (Agrostemma githago). II fig. (rar) v. Beznă. întunecare. întunecime. întuneric. Negru. Negură. Noapte. Obscuritate. Tenebră. negreblăt, -ă adj. fig. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Barbar. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necioplit. Necivilizat. Necizelat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Neşlefuit. Ordinar. Pădureţ. Rustic. Sălbatic. Trivial. Vulgar, negresă s.f. arăpoaică, <înv.> arapcă, arăboaică. S-a căsătorit cu o negresă. negreşit, -ă adv., adj. I adv. (modal) 1 morţiş, neapărat, numaidecât, obligatoriu, forţa-mente, necesarmente, musai, <înv. şi reg.> nepristan, nesmintit, numai, <înv.> nelipsit. Un scriitor trebuie să aibă negreşit în opera sa o notă distinctivă naţională. Vrea să ne întâlnim negreşit mâine seară. 2 indiscutabil, neapărat, neîndoielnic, neîndoios, precis, sigur, nesmintit. Negreşit va veni la premieră. 3 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur, naturalmente, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Negreşit!A (în prop. afirmative, cu rol de întărire) da1, desigur, fireşte, <înv. şi reg.> dar1. - O cunoşti pe această doamnă? - Negreşit, o cunosc. II adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Inacuzabil. Inocent. Nevinovat negri vb. IV. (înv. şi pop.) 1 tr. (compl. indică obiecte) v. înnegri. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, corpul lor ori părţi ale acestuia) v. Bronza. înnegri. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. negricios, -oăsă adj. 1 (despre oameni) brun, brunet, negru, oacheş, tuciuriu, <înv. şi pop.> smolit, negriu, ţigănatic, ţigănos, balaian, balaoacheş, bămaci, murg2, murgiu, negros, oarzăn, <înv.> smoliţiu. li plac fetele negricioase. 2 (mai ales despre faţa sau pielea oamenilor) măsliniu, oliv. Fata are tenul negricios. negrid, -ă s.m., s.f. (antrop.) negrid-australid. Negrizii aparţin subgrupului ramurii negroide, în care sunt cuprinşi negrii din Africa. negrid-australid, -ă s.m.,s.f. (antrop.) negrid. negrijă si. (înv.) 1 v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferenţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Tembelism. 2 v. Dezordine. Neglijenţă. Neîngrijire. negriji vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) v. Lăsa. Neglija. Omite. Scăpa. Uita. 2 (compl. indică oameni sau elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) v. Ignora. Neglija. Nesocoti. Ocoli. Omite, negrijmţă s.f. (înv.) v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferenţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Tembelism, negriji're s.f. (înv.) v. Neglijare. Omitere. Uitare. Uitat1. negrilă s.f. (antrop.) pigmei (v. pigmeu). Ne-grila reprezintă una dintre rasele umane caracterizată printr-o talie foarte mică şi printr-o pigmentaţie brună-gălbuie, care trăieşte în pădurile din Congo şi Zair. negrilică s.f. (bot.) Nigella sativa; cernuşcă, chimen-negru, chimion-negru, negroai-că, negruşcă, negruţă (v. negruţ). negrime s.f. (rar) v. Negreai! Negreaţă. Negru, negridr, -oără adj. (pop.; despre oameni sau despre ochii, părul etc. lor) v. Negrişor. Negruţ. negrişor, -oără adj. (despre oameni sau despre ochii, părul etc. lor) negruţ, negrior. negriteăn s.m. (rar) 1 v. Negru. 2 (în Ev. Med, în apusul Europei) v. Arab. Maur. Sarazin. negritură s.f. (rar) v. înnegrire. |1154 negriu, -ie adj. (pop.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu, negroăică s.f. (bot.; reg.) v. Cernuşcă. Chimen-negru. Chimion-negru. Negrilică (Nigella sativa). negros, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu. negru, neăgră adj., s.n., s.m., adv. A adj. 11 (despre culori, obiecte, lucruri etc.) păcuriu, gai, muriu, <înv.> ponegrit. La recepţie a venit într-un costum de culoare neagră. 2 (despre obiecte, lucruri etc.) înnegrit, zgurit, zguros, cernit2, zguruit, <înv.> ponegrit. Zidurile cetăţii sunt negre din cauza mucegaiului. 3 (despre haine, steaguri etc.) cernit2, îndoliat, <înv.> jalnic. La înmormântare, familia decedatului purta haine negre. 4 (despre oameni) brun, brunet, negricios, oacheş, tuciuriu, <înv. şi pop.> smolit, negriu, ţigănatic, ţigănos, balaian, balaoacheş, bămaci, murg2, murgiu, negros, oarzăn, <înv.> smoliţiu. 5 (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) bronzat, înnegrit, pârlit, prăjit, pălit2, pârjolit, ars2, fript. îi admiră trupul zvelt, negru uniform. 6 (despre oi, despre lâna lor sau despre ţesături din lână) lai. în stână sunt şi câteva oi negre. 7 (predomină ideea de densitate; despre noapte) adâncă (v. adânc), densă (v. dens), nepă-trunsă (v. nepătruns), obscură (v. obscur). Fiind o noapte neagră, fără lună, nu se poate distinge nimic. 8 (în opoz. cu „luminos”; adesea fig.; despre locuri, spaţii etc.) întunecat, întunecos, obscur, obscurat, umbrit, umbros, noptatic. Unele animale trăiesc în locurile negre ale peşterilor. I11 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, jegos, maculat, mânjit, murdar, nespălat, pătat, slinos, soios, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scâmav, sleit2, spurcat2, răpănos, năclăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, dervelit, feştelit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, moci-coş, mozolit, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scârn, smârceav, smârced, smârd, puturos. Cămaşa are gulerul negru. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie negru. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) jegos, mânjit, murdar, nespălat* slinos, soios, janghinos, răpănos, rufos, urduros, că-căcios, gunoios, îngălat, nelăut, solzos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, smârd, ciul, cotăzit, imos, lipos, lutos, mâzgos, mozolit, oacăr, perceat, piscoş, potâng, râpos2, soit, şiclit, tinos, <înv.> matuf, ordurier, şmuţig. S-a aşezat la masă cu mâinile negre. Are călcâiele negre. III fig. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, 1155| neharnic hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om negru şi ursuz. Este neagră la mânie. 2 (despre oameni) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, infect, lamentabil, murdar, sordid, reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om negru. 3 (mai ales despre oameni) furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverşunat, mâniat, mânios, obstinat, pornit, turbat, oţetit, montat, zbârlit. Negru peste măsură, i-a răspuns răstit. 4 (despre situaţii sau despre manifestări sentimente, gânduri etc. ale oamenilor) apăsător, depresiv, deprimant, dezolant, sumbru. Nu putea scăpa de gândurile negre. 5 (despre fapte, acţiuni, porniri etc. ale oamenilor) criminal2, nelegiuit. Are intenţii negre din cauza geloziei. 6 (despre stări, situaţii etc.) extrem, cumplit. Mulţi oameni încă mai trăiesc într-o sărăcie neagră. 7 (despre situaţii, stări, fapte etc.) degradant, dezonorant, înjositor, jignitor, ofensant, ofensator, ruşinos, umilitor, mortifiant. Prin acest refuz brutal al lui a fost pusă într-o situaţie neagră. Invidia este un sentiment negru. BI s.n. 1 negreală, negreaţă, negrime, cerneală1, <înv.> cemitură. Negrul nopţii este profund. 2 negreală. A cumpărat negru pentru a vopsi nişte scânduri. 3 (ind. chim.) negru-de-fum = chinoroz, sajă. Ne-grul-de-fum este folosit la fabricarea cernelii de tipar. 4 negru animal = negru de oase = cărbune animal, cărbune de oase. Negrul de oase se obţine prin calcinarea oaselor în retorte de oţel în absenţa aerului. 5 (cosmet.) rimei. îşi colorează genele cu negru. 6 (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. II s.m. negritean, arap, colorat2. Mulţi negri s-au integrat perfect în ţara în care au emigrat. III s.n. fig. 1 beznă, întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate, tenebră, noapte, negreală, negreaţă. S-au rătăcit din cauza negrului de afară. 2 amar, amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, of, supărare, tristeţe, cătrănire, mohorâre, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. Negrul i-a invadat sufletul după vestea primită. C adv. fig. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, aspru, dur. Se poartă negru cu adversarii. negruş s.m. (anat.; reg.) v. Pupilă, negruşcă s.f. (bot.) 1 Nigella arvensis; cer-nuşcă, bruş, chimion-de-câmpuri, ne-gruţă (v. negruţ), nigeluţă, piperuţă. 2 (reg.) v. Cemuşcă. Chimen-negru. Chimion-negru. Negrilică (Nigella sativa). negruţ, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre oameni sau despre ochii, părul etc. lor) negrişor, negrior. 2 s.f. (bot.; reg.) v. Cemuşcă. Negrilică (Nigella arvensis). negurâţr -ă adj. fig. (reg; despre oameni) v. Abătut. Acru. Afectat1. Amărât. Cătrănit2. Cernit2. Deprimat Descurajat Dezolat Fiert2. Indispus, îndoliat. îndurerat înlăcrimat înnegurat. întristat. Mâhnit. Muiat. Necăjit Neguros. Opărit. Otrăvit2. Pâclos. Pleoştit. Plouat2. Prostrat. Rănit2. Supărat. Trist. Ulcerat, negurâtic, -ă adj. (meteor.; rar; despre vreme, zile, atmosferă etc.) v. Ceţos. înceţoşat. înnegurat. Nebulos. Neguros. Pâclos. negură s.f. 11 (meteor.) ceaţă, pâclă, negureală, negureaţă, bârnă, buhalniţă, buracă, bură, burhai, buştină, mocirlă, pufa, rodie2, tucie, tuman, <înv.> mâglă2, vapor, păcură. Spre seară, s-a lăsat negură. 2 beznă, întunecare, întunecime, întuneric, obscuritate, tenebră, negureală, opăcire, şutic, <înv.> întunec, întunericime, negru, noapte, negreală, negreaţă. S-au rătăcit din cauza negurii. II fig. 1 ceaţă, pâclă, perdea. Ar vrea să împrăştie negura care îi învăluie gândurile. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era o negură de oameni. Limuzina mirilor era urmată de o negură de maşini. 3 (rar) v. Inexistenţă. Neant. Neexistenţă. Nefiinţă. Nimic. Nonexistenţă. negureălă s.f. (pop.) 1 (meteor.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. 2 v. Beznă. întunecare. întunecime, întuneric. Negură. Obscuritate. Tenebră, negureăţă s.f. (meteor.; pop.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. neguriu, -ie adj. (meteor.; rar; despre vreme, zile, atmosferă etc.) v. Ceţos. înceţoşat. înnegurat. Nebulos. Neguros. Pâclos. neguros, -oăsă adj. 11 (meteor.; despre vreme, zile, atmosferă etc.) ceţos, înceţoşat, înnegurat, nebulos, pâclos, împufat, negurâtic, negu-riu, îmbourat, împufat Nu se pot urca pe munte, întrucât timpul este neguros. 2 (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, noros, opac2, pâclos, plumbuit2; plumburiu, urât2, mom, nourat, îmbourat, mocnit, nuorie-cios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât Cerul neguros creează multora o stare de disconfort. II fig. 1 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Neguros după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa neguroasă din cauza eşecului la examen. 3 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod neguros. Viitorul ei este neguros. negustor s.m. (com.) comerciant, târgoveţ, speculant, <înv. şi reg.> sfâmar, târguitor, <înv.> cupeţ, grec, negociant, negociator, privătar, traficant1, <înv.; iron.> burtă-verde, gelep1, gelepciu, comersant, gagiu. Este negustor de produse agricole. negustoreâsă s.f. 1 (com.) comerciantă (v. comerciant), negustoriţă, astăzi rar> târgoveaţă (v. târgoveţ), <înv. şi reg.> târguitoare (v. târguitor), <înv.> negociantă (v. negociant), negociatoare (v. negociator), sfâmăreasă, traficantă (v. traficant1). 2 negustoriţă. Negustoreasa este soţia unui negustor. negustoresc, -eăscă adj. (com.) comercial, mercantil, <înv.> emboricesc. Are un spirit negustoresc foarte bine dezvoltat. negustori vb. IV. 1 intr. (com.) a precupeţi, <înv. şi reg.> a precupi. De ani de zile negustoreşte în piaţa oraşului. 2 tr. (compl. indică mărfuri) a precupeţi, a specula, a trafica, <înv. şi reg.> a precupi. Persoane dubioase negustoresc fel defel de mărunţişuri. 3 tr. (com.; înv. şi pop.; compl. indică bunuri, mărfuri etc.) v. Comercializa. 4 refl. recipr. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Târgui. Tocmi, negustorie s.f. 1 (com.) comerţ, negoţ, prăvălie, <înv. şi reg.> sfârnărie, pazarlâc. Face negustorie cu produse agricole. 2 (concr.; econ.; înv.) v. Marfa. Produs, negustoriţă s.f. 1 (com.) comerciantă (v. comerciant), negustoreâsă, târgoveaţă (v. târgoveţ), <înv. şi reg.> târguitoare (v. târguitor), <înv.> negociantă (v. negociant), negociatoare (v. negociator), sfâmăreasă, traficantă (v. traficant1). 2 negustoreâsă. neguţă vb. I. (înv. şi pop.) 1 tr. (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) v. Achiziţiona. Cumpăra. Dobândi. Lua. Obţine. Procura. 2 refl. recipr. (despre oameni) v. Târgui. Tocmi. 3 tr. (com.; compl. indică mărfuri) v. Vinde, neguvernamentăl, -ă adj. (despre organizaţii, instituţii etc.) nonguvernamental. Face parte dintr-o organizaţie neguvernamentală care militează pentru drepturile copilului. nehah't, -ă adj. (pop. şi fam.; deprec.; despre fiinţe) 1 (în opoz. cu „sătul’7) v. Flămând. Flămânzit. înfometat. Nemâncat. Nesătul. Nesăturat. 2 v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace, nehărnic, -ă adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. nehotărâre |1156 nehotărâre s.f. 1 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, pre-getare, reticenţă, şovăială, şovăire, irezo-luţie, vacilare, preget, coşmă-gire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Nehotârârea lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. 2 ezitare, nesiguranţă* şovăială, şovăire, <înv.> ezitaţiune. Avea o nehotărâre în mers din cauza rănii de la genunchi. 3 (rar) v. Imprecizie. Neprecizie. nehotărât; -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) ezitant, indecis, nedecis, nesigur, reticent, şovăielnic, şovăitor, şovăind, şovăit, vacilant, <înv. şi reg.> înclinciurat, codelnic, îm-balansat, pregetos, <înv.> înclinător, îndoielnic, îndoit, pregetător, târzielnic, vacilatoriu, fluctuant, indeterminat, oscilant. Nu înţelege comportarea lui nehotărâtă. Negustorii îşi îmbie clienţii nehotărâţi să le cumpere marfa. 2 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om nehotărât. 3 (despre mişcări, mers etc.) clătinat2, împiedicat, împleticit, nesigur, poticnit, şovăielnic, şovăitor, clătinător, şovăind, şovăit. Bătrânul are un mers nehotărât. 4 (gram.; despre unele părţi de vorbire) indefinit, nedefinit, <înv.> nehotărâtor. Articolul nehotărât indică obiectul desemnat de substantiv drept reprezentant al speciei. Adjectivul nehotărât este un adjectiv pronominal care însoţeşte substantivul fără să individualizeze obiectul desemnat de acesta. 5 (înv.; indică dimensiunea; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) v. Colosal. Enorm. Imens. Infinit. Necuprins. Nefinit. Nelimitat. Nemărginit. Nemăsurat. Nesfârşit2. Neţărmurit ^II adv. (modal) 1 ezitant, indecis, nesigur, şovăielnic, şovăitor. îi răspunde destul de nehotărât. 2 ezitant, nesigur, şovăielnic. Se îndreaptă nehotărât spre camera de unde venea un zgomot ciudat. nehotărâtor, -oăre adj. (gram.; înv.; despre unele părţi de vorbire) v. Indefinit. Nedefinit. Nehotărât. neică s.m. (pop. şi fam.) bade, bădie, nene, babu, tete, uică. - Unde te duci, neică Vasile? neiculeăn s.m. (pop.) v. Neicuşor. neiculiţă s.m. (pop.) v. Neicuşor. neicuşor s.m. (pop. şi fam.) neiculeăn, neiculiţă, neicuţă. neicuţă s.m. 1 (pop.) v. Neicuşor. 2 (reg.) v. Părinte. Tată. neidentificăt, -ă adj. (despre autori, artişti etc.) anonim, necunoscut, neştiut2. Tabloul aparţine unui pictor neidentificat. neiertăt, -ă adj. (mai ales despre gesturi, atitudini, manifestări ale omenilor) neîngăduit, nepermis, <înv.> necăzut. Gestul său este neiertat. ^ neiertător, -oăre adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvi-nar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om neiertător şi ursuz. Este neiertătoare la mânie. 2 (despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) crud, hain, implacabil, inexorabil, necruţător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, neîndurat, <înv.> nemilostivitor, nemi-lostivnic, nemiluit, neplacabil, vitreg. Soarta neiertătoare a îmbătrânit-o înainte de vreme. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale lor) intolerant, necruţător, neîndurător, neîngăduitor, nemilos, netolerant, <înv.> nesuferitor. Oamenii corecţi sunt neiertători cu cei necinstiţi. II adj. fig. (med, med. vet.; despre boli) incurabil, malign, nevindecabil, necruţător, neîndurător, nemilos, nemilostiv. Cancerul este, în majoritatea cazurilor, neiertător. III adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă neiertător cu adversarii neigienic, -ă adj. (despre locuinţe, medii, spaţii etc.) insalubru, nesănătos, bolnav. Locuiesc toţi într-o casă neigienică. neiluzoriu, -ie adj. concret, determinat, precis, real. îşi sprijină afirmaţiile pe date neilu-zorii. ' neimaginăbil, -ă adj. (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este neimaginabil. neimitâbil, -ă adj. (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfimdabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician neimitâbil. Are un timbru neimitâbil al vocii. neimplicăre s.f. apolitism, obiectivism, indiferentism. Neimplicarea conduce la lipsa unei atitudini sociale. neimportănt, -ă adj. 11 accesoriu, insignifiant, neglijabil, neînsemnat, nesemnificativ, subordonat. Nu i-a dat prea mare atenţie, întrucât era o problemă neimportantă. 2 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) derizoriu, infim, mărunt, mic, minim2, neînsemnat, nesemnificativ, strict, neconsistent. Iaurtul dietetic conţine un procentaj neimportant de grăsimi. 3 (în opoz. cu „principal”; mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, minor, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, secund, adiacent, lateral, lăturalnic, periferic, satelit. Se aduce în discuţie o chestiune neimportantă care nu interesează pe nimeni. 4 (despre greşeli păcate, vini etc.) mărunt, mic, neînsemnat, nesemnificativ, uşor2, venial. L-au iertat pentru că greşeala lui a fost neimportantă. A făcut o gafă neimportantă. 5 (despre stări, situaţii etc.) mic, minor, neînsemnat, neperceptibil, nesemnificativ, scăzut, slab, <înv.> uşor2. Ameliorarea stării bolnavului este neimportantă. Influenţa anturajului asupra tânărului este neimportantă. I11 (despre oameni) inferior, modest, neînsemnat, simplu, umil, <înv. şi pop.> prost, umilit, <înv.> prostac, şcheau, mărunt, mic, puchinos. Este un funcţionar neimportant la primărie. 2 (despre oameni) insignifiant, neînsemnat, oarecare, mărunt, prizărit. Este un politician neimportant, care nu s-a remarcat prin nimic. 3 (despre oameni mai ales despre scriitori, artişti) neglijabil, neînsemnat, inexistent, şters. Unii scriitori neimportanţi ca valoare sau ca notorietate sunt declaraţi la un moment dat geniali. 4 (mai ales despre fapte, manifestări, creaţii ale oamenilor) anodin, neînsemnat, fad, frivol, şters. Spectacolul a fost neimportant. 5 (mai ales despre realizări, creaţii ale oamenilor) insignifiant, mărunt, neînsemnat, nesemnificativ, oarecare, microscopic, obscur, - prizărit. A publicat un volum neimportant de memorii. Colaborează la un tabloid neimportant. 6 (în opoz. cu „major10 mărunt, mic, minor, neînsemnat, redus, secundar. Contribuţia acestui poet la dezvoltarea literaturii este neimportantă. neindicât,-ă adj. 1 (med, med. vet.; despre medicamente, tratamente, alimente etc.) contraindicat, nepotrivit, nociv, periculos, primejdios, vătămător. Unele medicamente sunt neindicate pentru femeile însărcinate. 2 impropriu, neadecvat, nepotrivit. Este un teren neindicat pentru cultura orezului. neinformăt, -ă adj. (despre oameni) neavizat, necompetent, nepregătit. Nu se poate adresa unei persoane neinformate în domeniu. neiniţiăt, -ă adj., s.m., s.f. ignorant, necunoscător, nepriceput, neştiutor, ageamiu, mazetă, plopist, analfabet, 1157| profan, îngrămădit, mirean, neşcolit Este total neiniţiat în domeniul muzicii clasice. neinstruit -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”) agramat, ignorant, incult, necultivat, neînvăţat, prost, simplu, ignar, laic, <înv. şi pop.> necărturar, prostac, netrecut prin şcoală, neşcolit, nespălat, mut, prostav, <înv.> gros, neabeţedat, nepricopsit, neştiut2, barbar, neluminat, habamamist. Un neinstruit face multe greşeli de limbă. neinteligent -ă adj. (despre oameni) ininte-ligent. neinteligenţă s.f. ininteligenţă. neinteligibil, -ă adj. 1 (despre texte, exprimări etc.) inaprehensibil, incomprehensibil, ininteligibil, păsăresc, împleticit Nimeni nu a înţeles nimic din discursul lui, deoarece a fost neinteligibil. 2 (despre scris sau, p. ext., despre texte) ilizibil, indescifrabil, neciteţ, nedescifrabil, nelizibil, hieroglific, încâlcit. Are un scris neinteligibil, imposibil de înţeles. Manuscrisul este neinteligibil. neintenţionat -ă adj., adv. 1 adj. involuntar. A răsturnat paharul printr-o mişcare neintenţionată. 2 adv. (modal) involuntar. A încurcat, neintenţionat, actele. I-a atins, neintenţionat, braţul. neinteresănt -ă adj. (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, plicticos, plictisitor, fastidios, adormitor, arid, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i separe neinteresant. neinterpretâbil, -ă adj. (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) inechivoc, neechivoc. îi plac situaţiile neinterpretabile. Se exprimă într-un mod neinterpretabil. neintervenţie s.f. (polit., jur.) expectativă, neamestec, nonintervenţie, <înv.> expectanţă, expectaţie. Statul se declară neutru, preferând neintervenţia. neintervenţiomst -ă adj. (mai ales despre state) nonintervenţionist Un stat neinterven-ţionist nu intervine în treburile interne ale altui stat. neinvitat -ă adj. (despre oameni) nechemat, nepoftit. La lansarea cărţii au venit şi persoane neinvitate. neios s.m. invar. (înv. şi reg.) v. Decembrie, neisân s.m. (muz.; înv.) v. Naist, neisprăvit -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre activităţi, creaţii etc. începute) nedesăvârşit, nefinalizat, neterminat, îmbalansat. Nu-i plac treburile neisprăvite. Ultima sa compoziţie este neisprăvită. 2 adj., s.m., s.f. ignorant, incapabil, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, nepregătit, nepriceput, neştiutor, prost, <înv. şi pop.> rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, ciumpalac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, uţupan. Din nefericire sunt mulţi meşteri neisprăviţi în meseria lor. Calculatorul i-a fost stricat de un neisprăvit. 3 s.m. (mai ales deprec.) derbedeu, lichea, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, lazaron, cioflingar, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, terchea-berchea, căcănar, cutră, marţafoi1, paţachină2, şmecher, pujlău, ceacănău, dârdală, hoan-tă, orbete, oşiştie, poghibală, pujlă, nandralău, plotogea, potlogilă, potlo-gitură, smârcitură, târşoagă, techergheu, tere-blecea, <înv.> ştrengar, mascalzone, meltean, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, câmat, pintenat, tinichea, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, poamă, gunoi, ciumalău, deşeu, figurant, labagiu, lest1, sichimea, căcăstorar. Individul este un neisprăvit lipsit de caracter. neistovit, -ă adj. 1 (despre oameni) infatigabil, neobosit, neodihnit, neostenit, neostoit. Deşi lucrase toată ziua, părea neistovit. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neobosit, neostenit, perseverent, sârguincios, sârguitor, silitor, stăruitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. Este un neistovit cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă neistovită pentru a-şi finaliza lucrarea. 3 inepuizabil, interminabil, neepuizabil, nesfârşit2, nesecat, nesecătuit, nesleit, nedeşertat. Folclorul este o sursă de inspiraţie neistovită pentru creatori. neizbândă s.f. eşec, insucces, neizbutdre, ne-împlinire, nerealizare, nereuşită (v. nereuşit), rataj, pierdere, rateu, avort. Neizbânzile îl demoralizează. Gestul lui s-a soldat în final cu o neizbândă. neizbutire s.f. eşec, insucces, neizbândă, ne-împlinire, nerealizare, nereuşită (v. nereuşit), rataj, pierdere, rateu, avort neizbutit, -ă adj. 1 (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenibr) deplorabil, lamentabil, necorespunzător, nerealizat, nereuşit, nesatisfacător, ne-valoros, prost, slab, îngrozitor, rău, anemic, stângaci. Prestaţia boxerului favorit a fost neizbutită. 2 (despre acţiuni, proiecte, intenţii, fapte etc. ale oamenibr) eşuat, nereuşit, ratat, abraş. Este supărat din cauza proiectului neizbutit. neîmblăm't -ă adj. (despre haine) <înv.> dez-blănit. îi este frig pentru că paltonul este neîmblănit. neîmblânzit -ă adj., adv. I adj. 1 (despre animale) nedomesticit, sălbatic, indompta-bil, sireap. Mustangii sunt cai neîmblânziţi. 2 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, neîmprejmuit sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, cru-delă, vârtos, arămos. Este un om neîmblânzit şi ursuz. Este neîmblânzită la mânie. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, barbarii erau de o cruzime neîmblânzită. II adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă neîmblânzit cu adversarii. neîmbrăcât adj. (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) dezbrăcat2, dezgolit, gol2, nud, dezvelit, <înv. şi pop.> despuiat, <înv. şi reg.> dezvăscut, pieligos, târşit2, tililic, aspru, încleştat. între cele două armate a fost o luptă neîmpăcată. neîmpletît, -ă adj. (despre părul împletit) desfăcut, despletit2, desprins. îi place să stea cu pârul neîmpletit. neîmplimre s.f. eşec, insucces, neizbândă, neizbutire, nerealizare, nereuşită (v. nereuşit), rataj, pierdere, rateu, avort. neîmplinit, -ă adj. (despre acţiuni, iniţiative, obligaţii, proiecte etc.) nefacut, neîndeplinit, nerealizat, nesăvârşit. Din cauza unui eveniment neprevăzut, planul pe luna în curs a rămas neîmplinit. neîmpodobit, -ă adj. (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) neornat, nesofisticat, simplu, <înv.> dezbrăcat2, sadea, sadetica, nud. Bluza pe care o poartă este neîmpodobită şi foarte elegantă. neîmpovărât, -ă adj. (în opoz. cu „greu”; despre pungi, genţi etc.) uşor, uşuratic. Refuză să-i dea sacoşa, pretextând că este neîmpovărată. neîmprejmuit, -ă adj. (despre terenuri, zone etc.) deschis, neîngrădit Are livada neîmprejmuită spre pădure. neîmprospătat neîmprospătat, -ă adj. (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) alterat, impurificat, insalubru, închis, poluat, stătut2, stricat, viciat, corupt, bolnav. Aerul neîmprospătat provoacă afecţiuni pulmonare. neînarmăt, -ă adj. (milit.; despre oameni) dezarmat. Nu poate să împuşte un om neînarmat. neîncălcăt, -ă adj. (rar; despre legi, hotărâri, dispoziţii etc.) v. Respectat, neîncăpător, -oăre adj. 1 (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) mic, necuprinzător, nespaţios, strâmt, strâmtorat. Casa are un salon neîncăpător. Compartimentul este cam neîncăpător pentru câte bagaje au. 2 (despre vase, recipiente etc.) mic. în damigeana neîncăpătoare nu intră tot vinul. neîncărcât, -ă adj. 1 (despre arme sau despre obiecte, corpuri care au un lăcaş special care trebuie umplut cu ceva) gol2, sec. Vânătorul are arma neîncărcată. Bricheta este neîncărcată. 2 (despre ornamentaţii, interioare etc.) simplu, strict, sec. Ornamentaţiile din camera copilului sunt neîncărcate şi executate cu gust. neînceput, -ă adj. 1 (despre vase, recipiente etc. care conţin ceva) întreg, plin. Venea de la fântână cu două căldări neîncepute. 2 (despre lucruri care se pot consuma sau despre recipientul în care ele se află) intact, întreg, neatins, plin, virgin. Mâncarea a rămas neîncepută pe masă. Musafirii au preferat coniac, sticlele de vin rămânând neîncepute. neîncercâţ, -ă adj. (despre oameni) inexperimentat, neexperimentat, necercat, neumblat. Fiind neîncercat, greşeşte uneori în diagnosticarea unor boli. neîncetât, -ă adj., adv. I adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) continuu, etern, necontenit, necurmat, neîntrerupt, nesfârşit2, neslăbit, permanent, perpetuu, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncontenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempiternel, eternei, neclătit. Este într-o dispută neîncetată cu partenerii de afaceri. II adv. (modal) 1 constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, nonstop, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> ne-pristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc neîncetat. 2 continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, necontenit, permanent, pururi, totdeauna, veşnic, necurmat. Opera eminesciană rămâne neîncetat un izvor de inspiraţie pentru tinerii, poeţi. neînchipuit, -ă adj. 1 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este neînchipuit. 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epuşjuflant, inena-rabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă neînchipuită. A avut şansa neînchipuită de a participa la o misiune în cosmos. neînchiriăt, -ă adj. (despre camere, locuinţe, pensiuni etc.) liber,neocupat Aprins în ultimul moment o cameră neînchiriată într-o pensiune, la Sinaia. neînchi's, -ă adj. 1 (despre uşi, porţi etc. sau, p. ext., despre încăperi, locuinţe, instituţii) deschis, descuiat, neîncuiat. A uitat uşa neîn-chisă. 2 (despre persoane care au săvârşit o infracţiune sau care sunt bănuite că au comis o infracţiune) liber, neîntemniţat, <înv. şi pop.> slobod. Criminalul este încă neînchis. neîncontenit, -ă adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni a unei situaţii, a unui sentiment etc.; înv.; despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit Necurmat Neîncetat Neîntrerupt Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic. neîncredere s.f. 1 bănuială, circumspecţie, incredulitate, suspiciune, difidenţă, me-fienţă, necrezare, prepus1, bănat, bedă, <înv.> prepunere, prevenţi-une, ipopsie. îi ascultă relatarea plin de neîncredere. 2 dubiu, incertitudine, incredulitate, îndoială, nesiguranţă, rezervă, scepticism, şovăială, şovăire, dubitaţie, addubitaţie, dubitaţie, <înv.> aporie, în-doiciune, îndoinţă, necredinţă, întrebare. Nu există nicio neîncredere în ceea ce priveşte câştigarea concursului. neîncreţit, -ă adj. (în opoz. cu „creţ”; despre pâr) drept, întins2, neondulat, netezit2, lin2, luciu2, neted, prelins2, lins2. Nu ştie cum să-şi mai aranjeze părul neîncreţit. neîncrezător, -oare adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) anxios, bănuitor, circumspect, incredul, suspicios, temător, aprehensiv, difident, mefient, bănuicios, bănuielnic, <înv. şi reg.> prepuielnic, prepuitor, nă-zamic, <înv.> îndoit, necredincios, presupuitor. Era neîncrezător din fire. 2 (despre oameni) defetist, incredul, sceptic, <înv.> necredincios. Este neîncrezător în ceea ce priveşte reuşita afacerii. neîncuiăt, -ă adj. (despre uşi, porţi etc. sau,p. ext., despre încăperi, locuinţe, instituţii) deschis, descuiat, neînchis. neîndemânăre s.f. inabilitate, nătângie, nepricepere, stângăcie, mangoseală, <înv.> maladresă. Deşi ajunsă la vârsta maturităţii, este de o neîndemânăre revoltătoare. |1158 neîndemânătic, -ă adj. 1 (despre oameni) inabil, nătâng, neabil, neajutorat, nepriceput, neajutat, natantol, şutaş, tălâmb, stângaci. Este atât de neîndemânatică, încât nu este în stare să facă ceva singură. 2 (despre manifestări, acţiuni, creaţii etc. ale oamenilor) stângaci. Aranjează actele de pe birou cu gesturi neîndemânatice. neîndemânos, -oăsă adj. (pop.; despre lucruri, unelte etc.) v. Incomod. Necomod Neconfortabil. neîndeplimre s.f. neexecutare, nerealizare. A fost penalizat din cauza neîndeplinirii la termen a proiectului. neîndeplinit, -ă adj. (despre acţiuni, iniţiative, obligaţii, proiecte etc.) nefacut, neîmplinit, nerealizat, nesăvârşit. Din cauza unui eveniment neprevăzut, planul pe luna în curs a rămas neîndeplinit. neîndestulât, -ă adj. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) ahtiat, aprig, avid, cupid, hrăpăreţ, lacom, rapace, lăcomit, vampiric, hapsân, lăco-mos, nesătul, nesăturat, nesăţios, vorace, apucător. Este cunoscut ca un om neîndestulat de câştig. neîndestulător, -oăre adj. 1 insuficient, ne-satisfacător, redus. Cantitatea de came cumpărată este neîndestulătoare pentru familia lui numeroasă. 2 insuficient, nesatisfacător, nesuficient, redus, sărac. Instrumentarul din laborator este neîndestulător. neîndoielnic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoios, nescomit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii neîndoielnice ale existenţei dacibr în această zonă a ţării. 2 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale omenilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este neîndoielnic. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt neîndoielnice. 3 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne neîndoielnice de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era neîndoielnică. 4 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, palpabil. Mărturiile martorilor au fost neîndoielnice pentru judecători în luarea deciziei finale. II adv. (modal) 1 indiscutabil, neapărat, negreşit, neîndoios, precis, sigur, nesmintit Neîndoielnic va veni la premieră. 2 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoios, normal, precis, sigur, naturalmente, 1159| neînfrânt <înv.> odoacă. -Crezi că vei avea câştig de cauză? - Neîndoielnic! neîndoios, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. 2 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale omenibr) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, netăgăduit, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2.3 (despre acţiuni stări situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. 4 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. II adv. (modal) 1 indiscutabil, neapărat, negreşit, neîndoielnic, precis, sigur, nesmintit 2 (având vaL unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, normal, precis, sigur, naturalmente, <înv.> odoacă. neînduplecâre s.f. dârzenie, decizie, fermitate, hotărâre, intransigenţă, nestrămutare, neşovăire, statornicie, determinare, radicalism, <înv.> nepreget, stavăr, stătătorie, vârtute, consistenţă, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare. Dă dovadă de neînduplecâre în respectarea legii. neînduplecat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, ară-mos. Este un om neînduplecat şi ursuz. Este neînduplecată la mânie. 2 (despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) crud, hain, implacabil, inexorabil, necruţător, neiertător, neîndurător, nemilos, nemilostiv, neîndurat, <înv.> nemilostivitor, nemilostivnic, nemiluit, nepla-cabil, vitreg. Soarta neînduplecată a îmbătrânit-o înainte de vreme. 3 (despre oameni) intransigent, dur, inflexibil, rigid. Militarii sunt oameni neînduplecaţi II adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se comportă neînduplecat cu adversarii. neîndurăre s.f. animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, cru-dătate, crudelitate, cruzie, cumpliciune, cum-plire, fară-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbătăcime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitre-gime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru neîndurarea lor. neîndurâţ, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. 2 (despre atitudini manifestări etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, barbarii erau de o cruzime neîndurată. 3 (rar; despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) v. Crud. Hain. Implacabil. Inexorabil. Necruţător. Neiertător. Neînduplecat. Neîndurător. Nemilos. Nemilostiv. II adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru, neîndurător, -oăre adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale lor) intolerant, necruţător, neiertător, neîngăduitor, nemilos, netolerant, <înv.> nesuferitor. Oamenii corecţi sunt neîndurători cu cei necinstiţi. 3 (despre atitudini manifestări etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. 4 (despre existenţă, soartă, stâri, fenomene etc.) crud, hain, implacabil, inexorabil, necruţător, neiertător, neînduplecat, nemilos, nemilostiv, neîndurat, <înv.> nemilostivitor, nemilostivnic, nemiluit, neplacabil, vitreg. II adj.fig. (med., med. vet.; despre boli) incurabil, malign, nevindecabil, necruţător, neiertător, nemilos, nemilostiv. Cancerul este, în majoritatea cazurilor, neîndurător. III adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. neînfăţât,-ă adj. (despre perne, plăpumi, paturi) desfaţat. Pernele neînfăţate au fost puse la aerisit. neînfrânât, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cin-ghinea, mămicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de neînfrânată. 2 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenibr) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii neînfrânate. neînfrânt, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări creaţii etc. ale br) imbatabil, invincibil, nebătut, nebiruit, neînvins, insupe- neînfricare |1160 rabil, <înv.> nefrânt. Are în faţă un adversar neînfrânt Raţionamentele lui sunt neînfrânte. neînfricăre s.f. 1 bărbăţie, bravură, curaj, cutezanţă, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, semeţie, temeritate, intrepiditate, petu-lanţă, cutezare, dârzoşenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoşare, nespăimântare, netemere, obrăznicie, semeţire, slobozenie, valoare, virtute, voinicie, audacie, taros. Luptă cu neînfricare pentru scopurile sale. 2 bărbăţie, bravură, curaj, eroism, vitejie, <înv. şi pop.> ostăşie, voinicie, <înv. şi reg.> viteşug, <înv.> hărăţie, hrăborie, nespăimântare, netemere, vârtute. Moldovenii lui Ştefan au dat dovadă de multă neînfricare în luptă. neînfricat, -ă adj. (despre oameni) brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneţ, semeţ, temerar, viteaz, impavid, intrepid, petu-lant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, voinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, nespăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, coios, solid. Luptătorii neînfricaţi se aruncă în focul bătăliei. neînfricoşare s.f. (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate, neînfricoşat, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos, îndrăzneţ Neînfricat Semeţ. Temerar. Viteaz, neîngădumţă s.f. 1 intoleranţă, netole-ranţă. Multe acte de terorism au labază ne-îngăduinţa. Neîngăduinţa religioasă este la fel de periculoasă ca şi cea etnică. 2 (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Con-tenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, neîngăduit, -ă adj. 1 (despre idei, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) interzis, nepermis, oprit, proscris. Renegarea propriei religii este pentru adevăraţii credincioşi o faptă neîngăduită. 2 (mai ales despre gesturi, atitudini, manifestări ale oamenilor) neiertat, nepermis, <înv.> necăzut. Gestul său este neîngăduit. 3 (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, blamabil, condamnabil, criticabil, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, ruşinos, urât2, vinovat, reprehen-sibil, repudiabil, <înv.> ocamic, ocărâtor, plânguros,ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt neîngăduit. neîngădui'tor, -oăre adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini,'acţiuni etc. ale lor) intolerant, necruţător, neiertător, neîndurător, nemilos, netolerant, <înv.> nesuferitor, neîngrădit, -ă adj. 1 (despre terenuri, zone etc.) deschis, neîmprejmuit. Are livada neîngrădită spre pădure. 2 fig. (despre oameni) liber. Eşti neîngrădit să faci ce vrei. neîngriji vb. IV. tr. (înv.; compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) v. Lăsa. Neglija. Omite. Scăpa. neîngrijire s.f. 11 dezordine, neglijenţă, incurie, oscitanţă, <înv.> negrijă. Noua linie a modei este cea a unei neîngrijiri controlate a ţinutei. 2 delăsare, neglijenţă. Ţinuta sa trădează o neîngrijire totală. 3 (rar) v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferenţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Tembelişpa. II (astăzi rar) v. Paragină. Părăginire. Părăsire. Sălbăticie, neîngrijit -ă adj. 11 (despre locuinţe, gospodării etc.) neglijat. După ani, casa neîngrijită este refăcută. 2 (despre culturi, terenuri culti-vabile, locuri etc.) părăginit, sălbăticit, <înv. şi pop.> pustiu, părăginos. Livada de meri este neîngrijită de mult timp. I11 (despre oameni, mai ales despre femei) delăsător, nearanjat, neglijent, îngălat, lălâu, şleampăt, dâplos. O femeie neîngrijită lasă o impresie dezagreabilă. 2 (despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) dezmăţat, dezordonat, neglijent, neordonat, osci-tant, deşănţat, <înv. şi reg.> dezblehuit, sprehui2, tâlos, tut2. Sunt mulţi copii neîngrijiţi care provin din familii dezorganizate. Are adesea o ţinută neîngrijită. 3 (despre pâr, barbă, pene) ciufulit, deranjat, nearanjat, vâlvoi, zbârlit, hirsut, burzuluit, burzuiat, smuls2, zborşit, ciupos, străflo-cat, aricit2, borz, borzos, buhos, buhuiat, cioturos, ciuş, dezmăţat, dupuros, smocăit, smulturit, sperlă, sperlit, vâlvoiat, zbârlog, sălbatic. Are pârul neîngrijit din cauza vântului. neînsemnăt -ă adj. 11 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) derizoriu, infim, mărunt, mic, minim2, neimportant, nesemnificativ, strict, neconsistent. Iaurtul dietetic conţine un procentaj neînsemnat de grăsimi. 2 (mai ales despre sume de bani) mărunt, mic, uşor2. Cheltuielile din luna trecută au fost neînsemnate. 3 (despre sume de bani, plăţi, cifre etc.) derizoriu, ridicol. Pentru prestaţia făcută a primit o sumă neînsemnată. 4 (în opoz. cu „principal”; mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, minor, neimportant, nesemnificativ, secundar, secund, adiacent, lateral, lăturalnic, periferic, satelit. Se aduce în discuţie o chestiune neînsemnată care nu interesează pe nimeni. 5 accesoriu, insignifiant, neglijabil, neimportant, nesemnificativ, subordonat Nu i-a dat prea mare importanţă, întrucât era o problemă neînsemnată. 6 (despre greşeli, păcate, vini etc.) mărunt, mic, neimportant, nesemnificativ, uşor2, venial. L-au iertat pentru că greşeala lui a fost neînsemnată. A făcut o gafa neînsemnată. 7 (despre stări, situaţii etc.) mic, minor, neimportant, neperceptibil, nesemnificativ, scăzut, slab, <înv.> uşor2. Ameliorarea stării bolnavului este neînsemnată. Influenţa anturajului asupra tânărului este neînsemnată. I11 (despre oameni) inferior, modest, neimportant, simplu, umil, <înv. şi pop.> prost, umilit, <înv.> prostac, şcheau, mărunt, mic, puchinos. Este un funcţionar neînsemnat la primărie. 2 (despre oameni) insignifiant, neimportant, oarecare, mărunt, prizărit Este un politician neînsemnat, care nu s-a remarcat prin nimic. 3 (despre oameni, mai ales despre scriitori, artişti) neglijabil, neimportant, inexistent, şters. Unii scriitori neînsemnaţi ca valoare sau ca notorietate sunt declaraţi la un moment dat geniali 4 (despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) biet, umil, umilit, obscur. îl consideră un neînsemnat profesor de gimnaziu. 5 (mai ales despre fapte, manifestări creaţii ale oamenilor) anodin, neimportant, fad, frivol, şters. Spectacolul a fost neînsemnat. 6 (mai ales despre realizări, creaţii ale oamenilor) insignifiant, mărunt, neimportant, nesemnificativ, oarecare, microscopic, obscur, prizărit A publicat un volum neînsemnat de memorii. Colaborează la un tabloid neînsemnat. 7 (despre modul de viaţă al oamenilor) banal, comun, obişnuit, prozaic, sărac, trivial. Traiul zilnic al acestor oameni este neînsemnat. 8 (despre preocupări gânduri etc. ale oamenilor) banal, mărunt, mediocru, meschin. Se lasă condus numai de interese neînsemnate. Şi-a pierdut toată ziua cu treburi neînsemnate. 9 (în opoz. cu „major7) mărunt, mic, minor, neimportant, redus, secundar. Contribuţia acestui poet la dezvoltarea literaturii este neînsemnată. neînsoţi't -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni) neîntovărăşit, singur. îi place să meargă neînsoţită la cumpărături. 2 adv. (modal) neîntovărăşit, singur, <înv.> salt1. Deşi în vârstă, se duce la plimbare neînsoţit. neînsufleţit -ă adj. 1 (în opoz. cu „viu”; despre fiinţe) inert, mort, nemişcat, rece, ţeapăn, <înv.> desuflat, nesimţitor, inanimat, neanimat. Medicii l-au găsit neînsufleţit pe cel care s-a aruncat de la etaj. 2 (despre materii, obiecte etc.) inanimat, neanimat, mort. Materia poate fi vie sau neînsufleţită. neînsurăt adj. (despre bărbaţi) celibatar, necăsătorit, nefamilist, becher, stingher, tomnatic. Prietenul lui este neînsurat. neîntârziăt -ă adj., adv. I adj. 1 <înv.> neapes-tit. Predarea neîntârziată a manuscrisului la editură este obligatorie. 2 grabnic, imediat, operativ, prompt, rapid, <înv.> neapestit, neză-bavnic. Intervenţia chirurgicală neîntârziată i-a salvat viaţa. 3 grabnic, presant, urgent, sorgoş. Treburi neîntârziate îl obligă să se întoarcă la serviciu. II adv. 1 (temporal) curând, devreme, fuga (v.fugă), grabnic, imediat, iute, îndată, numaidecât, rapid, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepris-tan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, te-cher-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra neîntârziat în casă. 2 (modal) expeditiv, grabnic, imediat, operativ, prompt, rapid. Directorul rezolvă neîntârziat cererea angajatului neîntemeiăt, -ă adj. 1 (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals,inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, nereal, plăsmuit, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dat seama că mărturia lui este neîntemeiată. Afirmaţia ei neîntemeiată a stârnit revolta colegilor. 2 (despre ştiri, infor- 1161 | maţii, afirmaţii, argumente etc.) eronat, fals, greşit, incorect, inexact, necorect, neexact, nefondat, sofistic, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost neîntemeiat. I-a dat informaţii neîntemeiate. 3 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor sau despre afirmaţii, creaţii, decizii etc. ale lor) neserios, pueril, infantil. Reacţia ei la cele auzite a fost neîntemeiată. Motivaţia lui este neîntemeiată. 4 iluzoriu, înşelător, van, iluziv, iluzorie, <înv.> părelnic. Gloria este neîntemeiată. îşi face speranţe neîntemeiate că ar putea reuşi. neîntemniţat; -a adj. {desprepersoane care au săvârşit o infracţiune sau care sunt bănuite că au comis o infracţiune) liber, neînchis, <înv. şi pop slobod Criminalul este încă neîntemniţat. neîntinâre s.f. fig. candoare, castitate, feciorie, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, curăţenie, imaculare, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană neîntinâre. neîntinat, -ă adj. 1 (în opoz. cu „murdar”; despre lucruri, obiecte etc.) curat, dalb, imaculat, nepătat, tistaş. Totdeauna cămăşile lui sunt neîntinate. 2 fig. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, ebumeu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet neîntinat. neîntors, -oărsă adj. (despre obiecte, fiinţe etc.) neînturnat. Plapuma scoasă la aerisit a rămas neîntoarsă toată ziua. neîntovărăşit -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni) neînsoţit, singur. 2 adv. (modal) neîntovărăşit, singur, <înv.> salt1, neîntrebuinţăres.f. (în opoz. cu „utilizare) inutilizare, nefolosire. Aparatul funcţionează şi după o perioadă mai lungă de neîntrebuinţăre. neîntrebuinţât -ă adj. 1 (în opoz. cu „utilizat”; despre obiecte, materiale, aparate, procedee, metode etc.) inutilizat, inuzitat, nefolosit, neuzitat, inuzitat. Deşi neîntrebuinţat de mult timp, aparatul funcţionează perfect. Plasticul neîntrebuinţat se îngălbeneşte în timp. 2 (despre obiecte, aparate etc.) nefolosit, neutilizat, neuzat, nou. I-a dat cadou un mixer neîntrebuinţat. neîntrecut -ă adj. (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neimitabil, nesemuit, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician neîntrecut. Are un timbru neîntrecut al vocii. neîntrerupt, -ă adj., adv. I adj. 1 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, nesfârşit2, neslăbit, permanent, perpetuu, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncontenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempitemel, eternei, neclătit. Este într-o dispută neîntreruptă cu partenerii de afaceri. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) activ, continuu, statornic, susţinut, viu, nediminuat, nemicşorat, neslăbit, <înv.> nepregetat, neprege-tător. Se duce o luptă neîntreruptă împotriva fumatului. 3 (despre circuite electrice) închis. II adv. 1 (modal) constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neobosit, neostenit, non-stop, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc neîntrerupt. 2 adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) continuo, continuu, legato, neînturnăt -ă adj. (pop.; despre obiecte, fiinţe etc.) v. Neîntors. neînţelegător, -oăre adj. (despre oameni) îmbâcsit Este atât de neînţelegător, încât nu admite nicio scuză din partea fiului. neînţelegere s.f. altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrăre, învrăjbire, litigiu, vrajbă1, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, gara-gaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, caterincă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvâmeală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netoc-mire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, prici-nuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de neînţelegere între cei doi parteneri de afaceri. neînţeles1 s.n. (rar) v. Enigmă. Mister2. Problemă. Secret2. neînţeles2, -eăsă adj. 1 nepriceput Problema a rămas neînţeleasă pentru cei mai mulţi dintre elevi. 2 (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomprehensibil, inexplicabil, neexplicabil. Situaţia din familia lor este neînţeleasă chiar şi pentru psihologi. Gestul extrem al cântăreţei rămâne neînţeles. 3 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indetermi-nat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod ne- nejustiţie înţeles. Viitorul ei este neînţeles. 4 (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenibr) enigmatic, misterios, nepriceput, tainic. Se lasă cuprins de farmecul neînţeles al muzicii. îl privea cu o întrebare neînţeleasă a ochilor. Aluziile pe care le face rămân neînţelese. 5 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona neînţeleasă a sufletului este greu de definit. neînvăţăt, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat’) agramat, ignorant, incult, necultivat, neinstruit, prost, simplu, ignar, laic, <înv. şi pop.> necărturar,prostac, netrecut prin şcoală, neşcolit, mut, prostav, <înv.> gros, nea-beţedat, nepricopsit, neştiut2, barbar, neluminat, habarnamist. Un neînvăţat face multe greşeli de limbă. 2 adj. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu’) inadaptat, neadaptat, nededat, nedeprins, nefamiliarizat, neobişnuit, dezadaptat, <înv.> nestrăbătut. Deşi este în colectiv de mult timp, se simte încă neînvăţăt cu stilul de lucru al colegilor săi. neînvins, -ă adj. (despre oameni sau, rar, despre manifestări, creaţii etc. ale lor) imbatabil, invincibil, nebătut, nebiruit, neînfrânt, insuperabil, <înv.> nefrînt. Are în faţă un adversar neînvins. Raţionamentele lui sunt neînvinse. nejelnică s.f. (bot.; reg.) v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum). nejitnică s.f. (bot.; reg.) v. Degetăruţ (Solda-nella montana). nejudecăt, -ă adj. 1 (despre oameni) imprudent, inconştient, intemperant, irezonabil, nechibzuit, necugetat, necumpătat, neprevăzător, nesăbuit, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat. Nejudecat, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, derezo-nabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt nejudecat şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări nejudecate. nejugănit adj. (despre masculi) necastrat. Armăsarul nejugănit este nărăvaş. nejust -ă adj. (despre măsuri, hotărâri etc.) inechitabil, injust, nedrept, neechitabil, inie. Decizia măririi salariilor numai la unele categorii socioprofesionale este nejustă. nejustificât -ă adj. (despre acţiuni, manifestări, reacţii etc. ale oamenilor) 1 nemotivat. Absenţa ei de la concurs este nejustificată. 2 nelegitim. Pretenţiile ei sunt nejustificate. nejustiţie s.f. inechitate, injusteţe, injustiţie, nedreptate, neechitate, <înv. şi pop strâmbă-tate, <înv. şi reg.> strâmb, zulum. A nelămurire |1162 mări salariile numai la unele categorii socio-profesionale este o mare nejustiţie. nelămurire s.f. 1 nedumerire. Are mai multe nelămuriri în legătură cu tema pusă în discuţie. 2 confuzie, imprecizie, neclaritate, neprecizie, nebulozitate, obscuritate. Lucrarea prezentată la concurs, dovedind nelămurire, a fost respinsă. nelămurit, -ă adj. 11 {despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) imprecis, indefinibil, indistinct, neclar, nedefinibil, nedesluşit, neprecis, nesigur, vag, indecelabil, indefi-nisabil, indistinct, indiscernabil, indeterminabil, dibuit2. în verandă era un parfum nelămurit de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă nelămurită. 2 (despre senzaţii, impresii etc.) confuz, difuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nedesluşit, neprecis, vag, plasmatic, surd Are o senzaţie nelămurită de teamă. De câteva zile are o durere nelămurită în piept. 3 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat Se exprimă într-un mod nelămurit. Viitorul ei este nelămurit. 4 (despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) inexplicit, neclar, nedesluşit, neexplicit în cazul manuscrisului studiat problema cronologiei este nelămurită. Gestul extrem al cântăreţei rămâne nelămurit. 5 (despre gânduri, păreri, informaţii, reprezentări de fapte etc.) neclarificat, nedesluşit Nu a putut lua încă o decizie din cauza informaţiilor nelămurite. 6 (despre oameni) nedumerit Nelămurit în legătură cu tema pusă în discuţie, cere unele explicaţii. II fig. 1 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibi-lic, sibilin, sibilinic, tainic, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nepătruns, obscur. Zona nelămurită a sufletului este greu de definit. 2 (despre afaceri, speculaţii, înţelegeri etc.) dubios, suspect, veros, tulbure. Este incriminat pentru speculaţii nelămurite la bursă. nelăut, -ă adj. (pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale .corpului lor) Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios, nelecui't, -ă adj. (med., med. vet.; rar; despre boli) v. Incurabil. Malign. Nevindecabil, nelegăl, -ă adj. (jur.) 1 (despre activităţi, firme etc.) clandestin, ilegal, ilicit, neautorizat, nelegitim, subversiv. Tinerii care făceau comerţ nelegal cu ţigări au fost prinşi de poliţie. 2 (jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, incorect, necinstit, necorect, neo-nest, oneros, lăturalnic, murdar, necurat, stângaci. Este implicat în afaceri nelegale. nelegalităte si. (polit.) clandestinitate, ilega-lism, ilegalitate, clandestinism. Organizaţia lor era în nelegalitate. nelegăt, -ă adj. (despre animale) liber, <înv. şi pop.> slobod Câinii umblă nelegaţi pe străzi. nelegitim, -ă adj. 1 (jur.; despre activităţi, firme etc.) clandestin, ilegal, ilicit, neautorizat, nelegal, subversiv. 2 (jur.) ilegitim. Convieţuirea lor este nelegitimă. 3 (despre acţiuni, manifestări, reacţii etc. ale oamenilor) nejustificat Pretenţiile ei sunt nelegitime. 4 (despre copii) bastard, ilegitim, natural, tjjteng, sărman. Mulţi copii nelegitimi sunt daţi în orfelinate. nelegitimităte s.f. (jur.) ilegitimitate. Cei doi trebuie să-şi rezolve nelegimitatea convieţuirii lor. nelegiuire si. 1 abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemăciune, diavolie, mi-şelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutu-ră, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice nelegiuire. 2 (jur.; rar) v. Asasinat1. Crimă. Homicid. Moarte. Omor. Omorâre. Omucidere. Ucidere. nelegiuit, -ă adj., s.m., si. 1 adj., s.m., s.f. abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, be-cisnic, rău, japi-ţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, pohoţ, proclet, <înv.> fărădelege, farălegiuitor, nimerit, nimicit, ocă-rât, răutăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scâmav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scârbav-nic, scârbelnic, scârbit, verigaş,verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai nelegiuite manipulări. 3 adj. (despre fapte, acţiuni, porniri etc. ale oamenilor) criminal2, <înv.> criminalic, criminalicesc, negru. Are intenţii nelegiuite din cauza geloziei. nelei vb. IV. tr. (reg.; compl. indică coafura, părul etc.) v. Aranja. Aşeza. îndrepta. Netezi, nelâneş, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, nelenevos, -oăsă adj. (înv.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. nelimităt-ăadj. 11 (mat.) infinit, nemărginit O mulţime nelimitată poate depăşi orice număr finit dat. 2 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) colosal, imens, infinit, necuprins, nefinit, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, neţărmurit, ilimitat, <înv.> nehotărât. După săptămâni de navigat, oceanul pare nelimitat. Asia este un continent nelimitat. 3 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) colosal, enorm, imens, incomensurabil, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, vast2, <înv.> necomensurabil. Supermarketul se întinde pe o suprafaţă nelimitată. în acest ţinut pădurile ocupă teritorii nelimitate. 4 (arată cantitatea sau numărul) colosal, considerabil, enorm, imens, incalculabil, necalculabil, nenumărat, nemaiso-cotit, nesămăluit. Factorii de mediu pot avea efecte nelimitate asupra organismului. II fig. (despre fenomene naturale, sociale etc.) incon-trolabil, necontrolabil, nemărginit. Dacă se extinde cu repeziciune, revolta populară poate deveni nelimitată. nelinişte si. 11 (psih.) angoasă, anxietate. Neliniştea este însoţită de diverse fenomene neurovegetative. 2 angoasă, anxietate, frământare, grijă, impacienţă, îngrijorare, panică, preocupare, temere, tulbur, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrijare, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frământătură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, neodihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de nelinişte. I11 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, zbucium, zbuciumare, conci-taţie, impacienţă, <înv. şi reg.> zăhăială, <înv.> neodihnă, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de nelinişte din cauza neajunsurilor vieţii. 2 agitaţie, febrilitate, încordare, înfrigurare, neastâmpăr, nerăbdare, <înv.> nesuferinţă, tensiune, răzvrătire. Tremuml abia vizibil al mâinii îi trăda neliniştea cu care aştepta răspunsul angajatorului. nelinişti vb. IV. 11 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) alarma, a (se) alerta, a (se) angoasa, a (se) frământa, a se impacienta, a intriga, a (se) îngrijora, a preocupa, a (se) speria, a (se) tulbura, a (se) îngândura, a (se) îngrija, <înv.> a (se) îngriji, a (se) îngrijui, a (se) lărmui, a nepăciui, a (se) intrigarisi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o nelinişteşte. Toţi s-au neliniştit din cauza avertismentelor meteorologice. 2 refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de", „din cauza", „pentru7) a se îngrijora, a se teme2, <înv.> a se ciudi, a se griji. Nu trebuie să te nelinişteşti din cauza evenimentului care va urma. Se nelinişteşte pentru soarta copiilor ei. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>T) a se îngrijora, a-i păsa1, a se sin- 1163| nemaipomenit chisi, a bindisi. Nu se nelinişteşte de nimic. 1 s-a scăzut nota la purtare, dar nu se nelinişteşte. 4 refl. (despre oameni) a se agita, a se frământa, a se îngrijora, a se precipita, a se zbuciuma, a se cioşmoli, a se lupta, a se suci2, a se zbate, a se zvârcoli. Se nelinişteşte mult înaintea afişării rezultatului concursului. II tr. {psih.; compl. indică oameni) a angoasa. Zgomotele o neliniştesc. neliniştire s.f. (rar) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. neliniştit, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre chipul privirea etc. lor) anxios, cerebroto-nic, îngrijorat, <înv.> ciudit. Neliniştit din cauza întârzierii fiului, se duce în întâmpinarea lui. Are o privire neliniştită. 2 (despre oameni) alarmat, alertat, angoasat, frământat2, impacientat, intrigat, îngrijorat, speriat2, impacient, îngrijat, tresărit2, îngândurat, morcovit, <înv.> îngrijit, neodihnit. Neliniştiţi din cauza avertismentelor meteorologice, au părăsit oraşul. 3 (despre oameni) agitat, îngrijorat, zbuciumat, zdruncinat2, <înv.> nepaşnic, nepăciuit, nepăciuitor, hărţuit2, smăcinat. Este foarte neliniştită înaintea afişării rezultatului concursului. I11 (despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) agitat, frământat2, nepotolit, zbuciumat, <înv.> strădănuit, accidentat, neastâmpărat, trepidant, vijelios, zgomotos. Pictorul a avut o viaţă neliniştită. 2 (în opoz. cu „calm”, „liniştit”; despre somn) agitat. S-a trezit brusc din somnul neliniştit. neliniştitor, -oare adj. (despre ştiri, comunicate etc.) alarmant, îngrijorător, panicard, panicos, <înv.> îngrijitor, neodihnitor, alarmist. Avertizarea meteorologică este neliniştitoare. nelipsit adv. (modal; înv.) 1 v. Constant. Continuu. Invariabil. încontinuu. întruna. Mereu. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Neobosit. Neostenit. Nonstop. Permanent. Pururi. Veşnic. 2 v. Morţiş. Neapărat. Negreşit. Numaidecât. Obligatoriu. neliterâr,-ă adj. (despre pronunţie, exprimare) aliterar. Multe persoane au o pronunţie neliterară. nelizibil, -ă adj. (despre scris sau,p. ext., despre texte) ilizibil, indescifrabil, neciteţ, nedescifrabil, neinteligibil, hieroglific, încâlcit. Are un scris nelizibil, imposibil de înţeles. Manuscrisul este nelizibil. nelocui'ţ, -ă adj. 1 (despre teritorii, locuri etc.) nepopulat, <înv. şi reg.> secret3. Această regiune aridă este nelocuită. 2 (despre ţări aşezări omeneşti locuinţe, zone, regiuni etc.) deşert, gol2, nepopulat, pustiu, bikinian, <înv.> deşertat2, neumblat, pustiicios. După alunecările de teren, satul a rămas nelocuit. Cetatea este nelocuită. nelogic, -ă adj. 1 (despre oameni) ilogic, incoerent, iraţional, neraţional. Este nelogic în exprimare din cauza bolii. 2 (despre situaţii, idei, afirmaţii, manifestări etc. ale oamenilor) aberant, absurd, elucubrant, ilogic, incoerent, iraţional, neraţional, stupid. în contextul discuţiei, afirmaţia lui este nelogică. neloiâl, -ă adj. 1 (despre oameni) deloial, incorect, necinstit, necorect, neonest, veros, improb, malonest, <înv. şi pop.> rău. în administraţia statului sunt mulţi funcţionari neloiali. 2 (despre oameni sau despre acţiuni manifestări etc. ale lor) necinstit, nesincer, felon2. A fost un partener de afaceri neloial. Concurenţa dintre cei doi este neloială. nelucrâre s.f. (înv.) v. Inactivitate. Inacţiune. Inerţie. Neactivitate. Nonacţiune. Pasivism. Pasivitate. nelucrat-ă adj. 1 (despre pământ, terenuri agricole etc.) înţelenit, necultivat, nedesţelenit, sălbatic, ţelinos, <înv. şi pop sterp, <înv. şi reg.> ţelinit, pârlogit Există încă foarte multe terenuri agricole nelucrate. 2 (despre pământ, bcuri etc.) necultivat, neexploatat, virgin. în zonele nordice sunt întinse suprafeţe de pământ nelucrate. nelucrativ, -ă adj. (despre activităţi afaceri etc.) neproductiv, neprofitabil, nerentabil, rău. A ieşit din afacere pentru că era nelucrativă. neluminat, -ă adj., s.m., s.f. fig. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; despre oameni) agramat, ignorant, incult, necultivat, neinstruit, neînvăţat, prost, simplu, barbar. Un neluminat face multe greşeli de limbă. nelumi't, -ă adj. (despre tineri) nepetrecut. A murit nelumit, fără să cunoască plăcerile vieţii. nemachiât, -ă adj. (mai ales despre femei, actori sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) nefardat, nerumenit. Nemachiată, actriţa nu mai are strălucirea de pe scenă. nemaiauzit, -ă adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epu-stuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă, nemaiauzită. A avut şansa nemaiauzită de a participa la o misiune în cosmos. nemaicunoscut -ă adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epus-tuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. nemaiîncoţopenit -ă adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; glum.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit Neînchipuit Nemaiauzit. Nemaicunoscut Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş, nemaiîntâlnit -ă adj. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epus-tuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun, nemaipomenit -ă adj., adv. I adj. 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. 2 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, colosal, cool, demenţial, extra, giopsi, meseriaş, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giomo, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice nemaipomenite. Cunoscuta actriţă are o interpretare nemaipomenită în rolul principal. 3 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este nemaipomenit. 4 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, nemaisocotit |1164 sălbatic, viu, <înv. şi pop.> vioi, straşnic, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire nemaipomenită. II adv. (modal) 1 {ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, constemant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare nemaipomenit de scump. 2 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) extraordinar, foarte, grozav, negrăit, nespus, tare, teribil, uimitor, uluitor, coz, trăsnet, foc. Fata este nemaipomenit de frumoasă. 3 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val de super. abs.) constemant, extraordinar, grozav, nespus, surprinzător, teribil, uimitor, uluitor, fantastic, fenomenal, formidabil, senzaţional, straşnic. Co-coşatul este nemaipomenit de urât. 4 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) excepţional, extraordinar, grozav, tare, fantastic, fenomenal, formidabil, sfâşietor. Cântă o melodie nemaipomenit de tristă. nemaisocotit, -ă adj. (arată cantitatea sau numărul; reg.) 1 (despre grupuri, mulţimi) v. Colosal. Enorm. Imens. Incalculabil. Incomensurabil. Necalculabil. Nemăsurat. Nenumărat. 2 v. Colosal. Considerabil. Enorm. Imens. Incalculabil. Necalculabil. Nelimitat. Nenumărat. nemaivăzut, -ă adj. 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epus-tuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. 2 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, teribil, uimitor, uluitor, unic. nemârgine s.f. (rar) v. Enormitate. Imensitate. Infinit. Necuprins. Nemărginire. Nemărginit Nesfârşire. Nesfârşit1. Vastitate, nemateriăl, -ă adj. (în opoz. cu „material”) 1 (filos.) ideal, imaterial, necorporal, spiritual, netrupesc, spiritualist, <înv.> spirituos. Dumnezeu este o identitate nematerială. 2 imaterial, spiritual, sufletesc. Pentru mulţi poezia este o hrană nematerială. 3 imaterial, nepă- mântean, nepământesc, supranatural, extranatural, lunar, lunatic. Se închină unor puteri nemateriale. Piramidele par construite de mâini nemateriale. nemăreţ, -eăţă adj. (înv.; despre oameni) v. Modest nemărginire s.f. enormitate, imensitate, infinit, necuprins, nemărginit, nesfârşire, nesfârşit1, vastitate, nemargiijfi, mare2, ocean2, stepă, luciu2, pelag. Din satelit se vede nemărginirea continentului asiatic. nemărginit -ă adj., s.n. I adj. 1 (mat.) infinit nelimitat. O mulţime nemărginită poate depăşi orice număr finit dat. 2 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) colosal, enorm, imens, incomensurabil, nelimitat, nemăsurat, nesfârşit2, vast2, <înv.> necomensurabil. Supermar-ketul se întinde pe o suprafaţă nemărginită. în acest ţinut pădurile ocupă teritorii nemărginite. 3 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) colosal, enorm, imens, infinit, necuprins, nefinit, nemăsurat, nesfârşit2, neţărmurit, ilimitat, <înv.> nehotărât. După săptămâni de navigat, oceanul pare nemărginit. Asia este un continent nemărginit. 4 (despre însuşiri, manifestări, sentimente etc. ale oamenilor) complet, deplin, desăvârşit, infinit, total, neţărmurit, orb2. Are încredere nemărginită în tatăl său. 5 fig. (despre fenomene naturale, sociale etc.) incontrolabil, necontrolabil, nelimitat. Dacă se extinde cu repeziciune, revolta populară poate deveni nemărginită. II s.n. enormitate, imensitate, infinit, necuprins, nemărginire, nesfârşire, nesfârşit1, vastitate, nemârgine, mare2, ocean2, stepă, luciu2, pelag. nemări're s.f. (înv.) v. Modestie, nemăritătă adj. (despre femei) celibatară (v. celibatar), necăsătorită (v. necăsătorit), nefamilistă (v. nefamilist). Prietena ei este nemăritată. nemărturisi't -ă adj; (despre gânduri, intenţii, fapte, sentimente etc. ale oamenilor) nedeclarat, nedezvăluit, nedivulgat, secret2. Nutreşte o dragoste nemărturisită pentru colega lui. nemăsurat -ă adj. 11 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) colosal, enorm, imens, incomensurabil, nelimitat, nemărginit, nesfârşit2, vast2, <înv.> necomensurabiL 2 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) colosal, enorm, imens, infinit, necuprins, nefinit, nemărginit, nesfârşit2, neţărmurit, ilimitat, <înv.> nehotărât 3 (arată cantitatea sau numărul; despre grupuri, mulţimi) colosal, enorm, imens, incalculabil, incomensurabil, necalculabil, nenumărat, <înv. şi reg.> nesocotit, nemaisocotit, nesămă-luit. O mulţime nemăsurată de oameni se îndreaptă spre centrul oraşului. 4 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, <înv. şi pop.> vioi, straşnic, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire nemăsurată. 5 (înv.; despre preţuri, sume de bani etc.) v. Astronomic Enorm. Exagerat. Excesiv. Exorbitant. Extravagant Fabulos. Fantastic. Imens. Inabordabil. Mare1. Neabordabil. Ridicat2. Scump. II (despre oameni sau despre manifestări ale br) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nestăpânit, violent, atra-biliar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt nemăsurate. nemâncăre s.f. foame. Copilul era mort de nemâncare. nemâncăt -ă adj. (în opoz. cu „sătul”; despre fiinţe) flămând, flămânzit, înfometat, nesătul, nesăturat, famelic, înfomat, nehalit, fomist, fome-tos, lihoş, <înv.> înflămânzit, sec. Este tot timpul nemâncat. nemândru, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Modest. nemângâiăt, -ă adj. (despre oameni) 1 inconsolabil, neconsolabil, neconsolat. A rămas nemângâiat după moartea soţiei. 2 nefericit, nenorocit, <înv.> neferice, ocaianic, pătimaş, pietos. A fost nemângâiat printre străini. nemângâiere s.f. 1 neconsolare. După moartea soţiei, nemângâierea lui a durat ani 2 amar, amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, of, supărare, tristeţe, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.> obidire, voie rea, obidă, <înv. şi reg.> scârbă, bănat, buşluială, <înv.> apăs, întristăciune, mâh-neală, mâhniciune, scârbie, tristă (v. trist), tristeală, umilenie, cătrănire, mohorâre, negru, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială Nemângâierea i-a invadat sufletul după vestea primită. nemânios, -oăsă adj. (în opoz. cu „violent”; despre fiinţe) blajin, blând, bun, domol, moale, neagresiv, paşnic, debonar, mansuet, <înv. şi reg.> bunătăcios, pâşin, <înv.> lin2. Are un câine nemânios. nemediăt -ă adj. direct, nemijlocit. Inteme-tul asigură legături nemediate între oameni aflaţi în locuri diferite. nemenie s.f. (în opoz. cu „străin”; reg.) v. Apropiat Consangvin. Consângean. Neam. Rubedenie. Rudă1. Rudenie, nemerişori s.m. pl. (bot.; reg.) v. Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). nemeritat, -ă adj. nedrept. Peste opera acestui scriitor s-a aşternut o uitare nemeritată. nemernic, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, japiţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, pohoţ, proclet, <înv.> fărădelege, farălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scâmav, parşiv, chiol-hănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş, verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai nemernice manipulări. 3 s.m. (adesea fam.; cu sens atenuat) bandit, tâlhar, ticălos. M-a înşelat vânzătorul. E un nemernic! II adj. (pop.; despre oameni) 1 (precedă subst. determ.; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 v. Impotent Incapabil Necapabil. Neputincios. Prăpădit III adj., s.m., s.f. (înv.) 1 v. Pribeag. Străin. 2 v. Străin, nemernici vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda, nemernicie s.f. 1 abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemăciune, diavolie, mi-şelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutu-ră, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice nemernicie. 2 (înv.) v. Impotenţă. Incapacitate. Neputinţă. Slăbiciune, nemestnirîe s.f. (jur.; înv.)v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, nemeş s.m. (în Ev. Med., în Ungaria) magnat Nemeşii erau boierii unguri. nemeşi'e s.f. (în Ev. Med.) 1 <înv.> nemeşug. Unii ţărani au primit carte de nemeşie, devenind nemeşi. 2 (colect.) nemeşime, <înv.> nemeşug. Nemeşia era o pătură socială privilegiată. nemeşime s.i (colect.; în Ev. Med.) nemeşie, <înv.> nemeşug. nemeşoâică s.f. (în Ev. Med.) neme-şoaie. Nemeşoaica era soţia nemeşului. nemeşoâie s.f. (în Ev. Med.; reg.) v. Neme-şoaică. nemeşug s.n. (în Ev. Med.; înv.) 1 v. Nemeşie. 2 (colect.) v. Nemeşie. Nemeşime. nemet s.m. (colect.; în opoz. cu „străin”; reg.) v. Apropiat Consangvin. Consângean. Neam. Rubedenie. Rudă1. Rudenie, nemetăl s.n. (chim.) metaloid Nemetalul este un element chimic lipsit de luciu metalic şi de ductibilitate, râu conducător de căldură şi de electricitate. nemicşorât -ă adj. (rar; despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Activ. Continuu. Neîntrerupt. Statornic. Susţinut Viu. nemijlocit, -ă adj., adv. I adj. 1 direct, nemediat 2 direct, personal. Trebuie să aibă o discuţie nemijlocită, între patru ochi. 3 (mai ales despre ascendenţi sau, rar, despre descendenţi) direct, imediat. îi este urmaş nemijlocit. II adv. 1 (modal) direct, personal, directamen-te. Trebuie să discute nemijlocit cu el nu prin intermediari. 2 (temporal; înv.) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat. Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu. nemflă s.f. (rar) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, nemilos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om nemilos şi ursuz. Este nemiloasă la mânie. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale lor) intolerant, necruţător, neiertător, neîndurător, neîngăduitor, netolerant, <înv.> nesuferitor. Oamenii corecţi sunt nemiloşi cu cei necinstiţi. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, barbarii erau de o cruzime nemiloasă. 4 (despre deprinderi, obiceiuri sau despre pedepse, cazne etc.) barbar, crud, feroce, inuman, neomenos, sălbatic, <înv.> vărvăresc, dur. Inchiziţia utiliza procedee de tortură nemiloase. 5 (despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) crud, hain, implacabil, inexorabil, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilostiv, neîndurat, <înv.> nemilostivitor, nemilostivnic, nemiluit, neplaca-bil, vitreg. Soarta nemiloasă a îmbătrânit-o înainte de vreme. II adj. fig. (med, med. vet.; despre boli) incurabil, malign, nevindecabil, necruţător, neiertător, neîndurător, nemilostiv. Cancerul este, în majoritatea cazurilor, nemilos. III adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunaţi necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă nemilos cu adversarii. nemilostiv, -ă adj. 1 (despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) crud, hain, implacabil, nemişcat inexorabil, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, neîndurat, <înv.> nemilostivitor, nemilostivnic, nemiluit, nepla-cabil, vitreg. 2 fig. (med., med. vet.; despre boli) incurabil, malign, nevindecabil, necruţător, neiertător, neîndurător, nemilos, nemilostivire s.f. (rar) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemen-ţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, nemilostivitor, -oăre adj. (înv.; despre evenimente, fenomene, existenţă, soartă etc.) v. Crud. Hain. Implacabil. Inexorabil. Necruţător. Neiertător. Neînduplecat. Neîndurător. Nemilos. Nemilostiv. nemilostivnic, -ă adj. (înv.; despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) v. Crud. Hain. Implacabil. Inexorabil. Necruţător. Neiertător. Neînduplecat. Neîndurător. Nemilos. Nemilostiv. nemiluit, -ă adj. (înv.; despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) v. Crud. Hain. Implacabil. Inexorabil. Necruţător. Neiertător. Neînduplecat. Neîndurător. Nemilos. Nemilostiv, nemirositdr, -oâre adj. (despre substanţe, obiecte etc.) inodor. Unele substanţe toxice fiind nemirositoare sunt cu atât mai periculoase. nemistuît, -ă adj. 1 (fiziol.; despre hrană) nedigerat, nerumegat 2 (desprefoc, flăcări etc.) nemistuitor. Incendiul dura de câteva zile şi părea nemistuit. nemistuitor, -oâre adj. (desprefoc, flăcări etc.) nemistuit. nemişcâre s.f. 1 fixitate, imobilism, imobilitate, inerţie, neclintire, nemobilitate. Nemişcarea stelelor este aparentă. 2 fixitate, imobilitate, neclintire, stabilitate. Foloseşte o pastă care conferă protezei dentare nemişcare. 3 încremenire, înlemnire, înmărmurire, înţepenire, împietrire, îngheţare, paralizare, paralizie, imobiliar, nemişcător, stătător, nesmintit, nestrămutat, <înv.> neclătit, statornic. Lângă clădirea nemişcată a circului este o construcţie transportabilă, folosită la spectacolele date în diferite alte locuri. Podul peste această apă de munte este nemişcat. 2 (despre elemente care, în mod obişnuit, sunt mişcate sau în mişcare sub acţiunea anumitor factori) fix, imobil2, neclintit, rigid, ţeapăn, vârtos. Imaginea crengilor nemişcate ale copacilor desfrunziţi te întristează. 3 (mai ales despre ochi, privire) fix, imobil2, încremenit, înlemnit, neclintit, neschimbat, însticlo-şat, pironit. îl priveşte cu ochi nemişcaţi. Bolnavul are o privire nemişcată. 4 (despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, ţeapăn, ţintuit, <înv. şi reg.> stâlpit, împietrit, îngheţat, înţelenit, paralizat, desuflat, nesimţitor, inanimat, neanimat Medicii l-au găsit nemişcat pe cel care s-a aruncat de la etaj. nemişcător, -oăre adj. (în opoz. cu „mobil”; rar; despre obiecte, construcţii, poduri etc.) v. Fix. Imobil2. Neclintit. Nemişcat. Stabil, nemitărnic, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre caracterul lor) v. Cinstit Corect. Drept. Incoruptibil. Integru. Leal. Necoruptibil. Onest nemiteconj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.; înv. şi pop.; adaugă o idee nouă la cele spuse anterior) v. Dar1, nemobilăt, -ă adj. (despre apartamente, camere) gol2. Se gândeşte cum să aranjeze camera nemobilată. nemobilităte s.f. fixitate, imobilism, imobilitate, inerţie, neclintire, nemişcare, nemodifkât -ă adj. (fon.; în opoz cu „schimbător”; despre sunete) nealterat, neschimbat. Consoana „ş” a rămas nemodificată în acest grai. nemorâl, -ă adj. 1 imoral, neetic. Aspectele nemorale ale vieţii lui au fost trecute sub tăcere. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, declasat, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, imoral, incontinent, libertin, licenţios, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, disolut, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbă-lat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, devergond, devergondat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, sfaţat, liber, bizantin, delicves-cent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă nemoral nemoralitătesf. 1 imoralitate. Nemoralitatea unor aspecte din viaţa lui a fost trecută sub tăcere. 2 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, imoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, di-soluţie, fomicaţie, crapulozitate, depra-vaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbă-lăciune, destrăbălătură, străbălare, <înv.> asel-ghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, des-frânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmi-erzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergon-daj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căciorie, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre nemoralitate. nemotenie s.f. (înv. şi reg.) 1 v. înrudire. Rudenie. 2 v. Apropiat. Consangvin. Consân-gean. Neam. Rubedenie. Rudă1. Rudenie. nemotivăţ, -ă adj. (despre acţiuni manifestări, reacţii etc. ale oamenilor) nejustificat. Absenţa ei de la concurs este nemotivată. nemţesc, -eăscă adj., s.f. I adj. 1 german, germanic, teuton, teutonic, <înv.> tudesc. Directorul liceului nemţesc din oraş este un cunoscut profesor de fizică. 2 (pop.; despre îmbrăcăminte) v. Orăşenesc. 3 (înv.; despre îmbrăcăminte) <înv.> europenesc. Boierii purtau haine nemţeşti. II s.f. 1 (lingv.; astăzi rar) v. Germană (v. german). Limbă germană. 2 (j. folc.; reg.) neamţ, nemţişor. Nemţeasca este un dans popular cu lăutari. nemţeşte adv. (modal) 1 (pop. şi fam.; în legătură cu vb. „a se îmbrăcă) v. Orăşeneşte. 2 (reg.; în legătură cu vb. „a vorbi”) v. Săseşte, nemţi vb. IV. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică oameni) v. Germaniza, nemţie s.f. (colect; fam.) nemţime. nemţi'me s.f. (colect.; fam.) nemţie. Nemţimea nu s-a adaptat uşor cu noua monedă unică europeană. nemţişor s.m. I (bot.) 1 (şi, la pl, nemţi-şori-de-câmp) Delphinium consolida sau Consolida regalis; cârligel, cizma-cucului (v. cizmă), clonţul-cocostârcului (v. clonţ), doselnică, doselnică-mică, gâlceavă, măra-rul-câmpului (v. mărar), nemerişori, picio-rul-păsărelei (v. picior), pinten, pintenaşi (v. pintenaş), somnoroasă(v. somnoros), sur-guci, taponişi, tatniş, toporaşi (v. toporaş), toporaşi-de-câmp (v. toporaş), toporiş, toporuş, totnici. 2 (reg.) v. Lipscănoăică (Coreopsis tinctoria). 3 (la pl. nemţişori; reg.) v. Bure-te-galben. Râşcov (Cantharellus cibarius). 4 (reg.) nemţişor-de-grădinâv. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). II (j. folc.; reg.) neamţ, nemţească. nemţoăică s.f. I germană (v. german), ger-mancă. A angajat ca bonă la copil o nemţoaică. II (bot.) 1 (pop.) v. Călţunaş. Condu-rul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). 2 (reg.) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). nemţoffl, -ă adj., s.m., s.f. filogerman, germanofil. Nemţofilii admiră tot ceea ce este german sau provine de la germani. nemţoicuţă s.f. (bot.; reg.) v. Călţunaş. Condu-rul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). nemulţumi vb. IV. tr. (compl. indică oameni) a necăji, a supăra, a opăci. Decizia ei de a demisiona îl nemulţumeşte. nemulţumire s.f. 1 neplăcere, supărare, displăcere, <înv. şi reg.> scârbă, <înv.; astăzi fam.> parapon, <înv.> paraponiseală, pricinuire, tor2. - Ce nemulţumire ai, de stai atât de îngândurat? 2 insatisfacţie, nesatisfacţie. S-a întors de la examen cu un sentiment de nemulţumire. 3 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, |1166 pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, dră-căraie, încurcală, întâmplare, năvârneală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, nevoinţă, patimă, silă, stena-horie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe nemulţumiri a avut în ultimul timp! 4 (înv.) v. Ingratitudine. Nere-cunoştinţă. nemulţumit, -ă adj. (despre oameni) 1 necăjit, supărat, <înv.; astăzi fam.> paraponisit. Este nemulţumit pentru că a făcut o asemenea greşeală. 2 neîmpăcat, nesatisfacut. Este veşnic nemulţumit. nemulţumitor, -oăre adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) nesatisfacător, slab. A primit o ofertă de preţ nemulţumitoare. Rezultatele echipei de fotbal la campionatul european au fost nemulţumitoare. 2 (înv.; despre oameni) v. Ingrat. Nerecunoscător, nemuri vb. IV. tr. (rar) v. Eterniza. Imortaliza. Perpetua. nemurire s.f. 1 (exprimă durata absolută) eternitate, vecie, veşnicie, imortalitate, perpetuitate, săvârşie, <înv.> fară-moarte, nemuritorie, purure, pururelnicie, etern. înfioară nemurirea naturii, în raport cu perisabilitatea fiinţei umane. 2 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; adesea prin exager. sau poetic) eternitate. Opera lui Brâncuşi a intrat în nemurire. nemuritor, -oăre adj., s.f. 1 adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exager. sau poetic) etern, nepieritor, nesfârşit2, neuitat, perpetuu, veşnic, viu, inamisibil, sempi-tem, imortal, imperisabil, <înv.> neapus, nesăvârşit, pururelnic, sempitemel, nestins, neputred, nestricat, nestri-căcios, neveşted, neveştejit, neveştezicios. Personajele lui Caragiale rămân modele nemuritoare pentru scriitori. 2 s.f. (lapl. nemuritoare; bot.) Helichrysum bracteatum; flori-de-paie (v. floare), imortelă, cunu-niţă, ruji-de-paie (v. rujă), scăiuş, uscăţele (v. uscăţel). nemuritorie s.f. (exprimă durata absolută; înv.) v. Eternitate. Nemurire. Vecie. Veşnicie, nemuşug s.n. (reg.) 1 v. înrudire. Rudenie. 2 v. Apropiat. Consangvin. Consângean. Neam. Rubedenie. Rudă1. Rudenie, nemzet s.n. (înv.) 1 v. Neam. Popor. 2 v. Naţiune. nenaturăl, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, 1167| neoboseală subţire. Adesea are un râs nenatural. 2 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului nenatural. II adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralist Zâmbeşte nenatural. nenavigâbil, -ă adj. (despre ape) innavigabil. Din cauza scufundării unei nave, fluviul a devenit, pentru câteva zile, nenavigabil. nenădăjdui't, -ă adj. neaşteptat, negândit, nesperat, nevisat. Când era mai nenădăjduit, a primit un ajutor negândit din partea unor prieteni. Cartea a avut un succes nenădăjduit. nenăvidi'vb. IV. (înv.) 1 tr.,refL recipr. (compl sau sub. indică oameni) v. Duşmăni. Urî. Vrăj-măşi. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Invidia, nene s.m. 1 (pop. şi fam.) bade, bădie, neică, babu, tete, uică. - Unde te duci, nene Vasile? 2 tete. La ţară, unui frate mai mare i se spune nene. 3 (înv. şi reg.) v. Părinte. Tată. 4 (reg.) v. Tată vitreg. 5 (lapl. nenv, reg.) v. Părinţi (v. părinte). 6 (arg.) v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. neneâcă s.f. (reg.) v. Mamă. Mamă bună. nenecesar, -ă adj. inutil, netrebuincios, neutil, redundant, superfluu, superfetatoriu, parazit, parazitar. Povesteşte pe scurt, fără amănunte nenecesare! neni'c s.m. (pop.) v. Nenişor. nenişor s.m. (pop. şi fam.) nenic. nenormal, -ă adj. 1 anormal, nefiresc, neobişnuit, suspect, factice, dubios. Aude un zgomot nenormal la motorul motocicletei. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) abnorm, anormal, nefiresc, neobişnuit, suspect, dubios, fiţos, <înv.> preastrăin, deviat. Are un comportament nenormal. nenoroc s.n. 1 ghinion, neşansă, <înv. şi reg.> strişte, <înv.> dizgraţie, devenă, ghină, ursuzlâc. A avut nenoroc la examen. 2 maledicţie, nefericire, nenorocire, <înv.> meserătate, mişelătate, dezastru, dezmoştenire. nenoroci vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a neferici Şi-a nenorocit familia prin fapta sa. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) distruge, a (se) prăpădi, <înv. şi reg.> a (se) ticăloşi, a (se) pozni, a (se) mânca, a (se) mina, a naufragia, a (se) ruina, a se rupe, a termina. Consumul excesiv de droguri l-a nenorocit. Se nenoroceşte din cauza băuturii. nenorocire s.f. 1 maledicţie, nefericire, nenoroc, <înv.> meserătate, mişelătate, dezastru, dezmoştenire. Această mezalianţă a fost o adevărată nenorocire pentru ambii soţi. 2 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, drăcăraie, încurcală, întâmplare, năvâmeală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugu-bină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, ne-voinţă, patimă, silă, stenahorie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe nenorociri a avut în ultimul timp! 3 calamitate, catastrofe, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, po-topenie, ţopenie, <înv. şi reg.> pojar, pustieşag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sferâ-mătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o nenorocire aducătoare de moarte. nenorocit -ă adj. 11 (despre oameni) nefericit, nemângâiat, <înv.> neferice, ocaianic, pătimaş, pietos. A fost nenorocit printre străini. 2 (precedă subst. determ.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) biet, nevoiaş, sărac, sărman, pauper, mizer, <înv. şi pop.> umilit, nemernic, păcătos, sărăcan, <înv. şi reg.> ticăit2, ticălos, săget, slab, <înv.> cainic, mişel, mişelos, mizeros. Nenorociţii oameni abia îşi pot duce traiul de azi pe mâine. 3 (despre oameni, colectivităţi etc.) amărât, prăpădit, prădat2, pârlit, prizărit. Este un salariat nenorocit. 4 (despre situaţii, întâmplări, evenimente etc.) dureros, jalnic, trist, <înv. şi reg.> milos. Odată cu moartea părinţilor a început pentru copii un nenorocit şir de încercări. 5 (despre starea, situaţia, mediul în care se află o fiinţă, un lucru etc.) deplorabil, jalnic, lamentabil, mizer, mizerabil, prăpădit, <înv. şi reg.> ticălos, <înv.> mişel, netrebnic. Unii oameni au o existenţă nenorocită. 6 (în opoz. cu „bogat”; înv. şi pop.; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit Nevoiaş. Sărac. Sărman. II fig. catastrofal, catastrofic, dezastruos, fatal, funest, nefericit, teribil, tragic, trist. Deversările necontrolate de deşeuri toxice au consecinţe nenorocite asupra mediului. nenorocos, -oâsă adj. 1 (despre oameni) ghinionist, păgubos, nebaftos. A fost toată viaţa un om nenorocos. 2 (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) nefast, rău, nefericit. Ziua de ieri a fost nenorocoasă pentru ea: a avut un accident. Este o conjunctură nenorocoasă pentru a rezolva această chestiune delicată. nenufâr s.m. (bot.; rar) 1 v. Nufer. Nufer-alb (Nymphaea alba). 2 v. Nufer. Nufer-galben (Nuphar luteum). nenumărâbil, -ă adj. (înv.) v. Inombrabil. Inumerabil. nenumărat, -ă adj. (arată cantitatea sau numărul) 1 (despre grupuri, mulţimi) colosal, enorm, imens, incalculabil, incomensurabil, necalculabil, nemăsurat, <înv. şi reg.> nesocotit, nemaisocotit, nesămăluit. O mulţime nenumărată de oameni se îndreaptă spre centrul oraşului. 2 colosal, considerabil, enorm, imens, incalculabil, necalculabil, nelimitat, nemaisocotit, nesămăluit Factorii de mediu pot avea efecte nenumărate asupra organismului. nenumi't, -ă adj. (înv.; despre fapte, situaţii, stări etc.) v. Incomunicabil. Indescriptibil. Indicibil Inefabil. Inexprimabil. Nedescripti-bil. Neexprimabil. Negrăit. Nespus, neo s.n. (med., med. vet.; eufem.) v. Cancer. Neoformaţie. Neoplasm. Neoplazie. Tumoare malignă. neobedient, -ă adj. (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinat, indocil, inobedient, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, nesubordonat, nesupus, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor neobedienţi li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul neobedient a fost dus în arest. neobişnuit, -ă adj. 1 anormal, nefiresc, nenormal, suspect, factice, dubios. Aude un zgomot neobişnuit la motorul motocicletei. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) abnorm, anormal, nefiresc, nenormal, suspect, dubios, fiţos, <înv.> preastrăin, deviat. Are un comportament neobişnuit. 3 <înv. şi pop.> osebit. Albumul este tipărit într-un format neobişnuit. 4 excepţional, rar, rarisim. Meteorologii susţin că unele fenomene meteorologice sunt neobişnuite pentru anumite zone ale ţârii. 5 (despre situaţii, fapte; întâmplări etc.) aparte, deosebit, individual, insolit, singular, special. Are de judecat un caz neobişnuit. 6 deosebit, special. Casa se remarcă prin mărimea neobişnuită a ferestrelor. 7 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, original, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost neobişnuită. 8 (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) inadaptat, neadaptat, nededat, nedeprins, nefamiliarizat, neînvăţat, dezadaptat, <înv.> nestrăbătut. Deşi este în colectiv de mult timp, se simte încă neobişnuit cu stilul de lucru al colegilor săi. neobliterât, -ă adj. (despre mărci poştale) neştampilat. neoboseâlă s.f. ardoare, avânt, hărnicie, laboriozitate, râvnă, sârguinţă, silinţă, strădanie, neobosit |1168 străduinţă, tenacitate, vrednicie, zel, ne-preget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spomicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu o neoboseală ieşită din comun de un caz de corupţie. neobosit -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) activ, harnic, industrios, laborios, muncitor, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, străduitor, vrednic, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sâmic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană neobosită. 2 (despre oameni) infatigabil, neistovit, neodihnit, neostenit, neostoit Deşi lucrase toată ziua, părea neobosit. 3 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neostenit, perseverent, sârguincios, sârguitor, silitor, stăruitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, cori-aceu. Este un neobosit cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă neobosită pentru a-şi finaliza lucrarea. II adv. (modal) 1 [adeseafig.) constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neostenit, nonstop, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc neobosit. 2 asiduu, necontenit. Munceşte neobosit la lucrarea de licenţă. neobrăzare si. aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nesti-dinţă, obrăznicire, sfrunterie, porci-re, cărbune. îi răspunde cu neobrăzare. neobrăzăt -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale /or) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mămicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de neobrăzată. 2 adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde neobrăzat părinţilor. neobservăbil, -ă adj. (despre fiinţe, lucruri etc.) inobservabil. Microorganismele sunt neobservabile, ele putând fi văzute doar la microscop. neocoli't -ă adj., adv. 1 adj. (mai ales despre drumuri, căi, poteci) direct, drept, otova. Merge spre castel pe un drum neocolit. 2 adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; de obicei urmat de determ. locale) direct, drept, otova, aţă, oblu, sfoară, fix, înfipt. De la şcoală vine neocolit acasă. neocortex s.n. (anat.) izocortex,neopallium. Neocortexul este zona cortexului cerebral cea mai recentă filogenetic. neocritic, -ă adj. (filos.) neocriticist. neocritirist, -ă adj. (filos.) neocritic. Multe din ideile neocriticiste au fost preluate din criticismul kantian. neocupât -ă adj. 1 (despre bănci, scaune etc.) gol2, liber, <înv. şi pop.> slobod. Se aşază pe singurul scaun neocupat din încăpere. 2 (despre camere, locuinţe, pensiuni etc.) liber, neînchiriat. A prins în ultimul moment o cameră neocupată într-o pensiune, la Sinaia. 3 (despre posturi, funcţii, demnităţi etc.) disponibil, liber, vacant, <înv.> deşert. Posturile neocupate au fost scoase la concurs. 4 (despre perioade de timp, linii de comunicaţii, locuri dintr-o incintă etc.) disponibil, liber, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> prisoselnic. La sfârşitul săptămânii are timp neocupat pe care îl consacră activităţilor extraprofesionale. Linia telefonică este neocupată. Primeşte clienţi în restaurant în limita locurilor neocupate. 5 (despre oameni) disponibil, liber. în această perioadă fiind neocupat, putea să se angajeze într-o astfel de acţiune caritabilă. neodihnă s.f. 1 (fiziol.; rar) v. Lasitudine. Oboseală. Osteneală. 2 (înv.) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. 3 (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Excitaţie. Frământare. îngrijorare. Neastâmpăr. Nelinişte. Zbucium. Zbuciumare. 4 (înv.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot 5 (înv.) v. Deranj. Dezordine. Neorânduială. Neordine. Neregulă. Vraişte. Zăpăceală. 6 (înv.) v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire, neodihnit adj. (despre oameni) 1 infatigabil, neistovit, neobosit, neostenit, neostoit. 2 (înv.) v. Alarmat Alertat Angoasat Frământat2. Impacientat Intrigat. îngrijorat. Neliniştit. Speriat2. 3 (înv.; despre oameni, colectivităţi etc.) v. Clamoros. Gălăgios. Tumultuos. Turbulent. Zgomotos. neodihnitor, -oăre adj. (înv.; despre ştiri, comunicate etc.) v. Alarmant. îngrijorător. Neliniştitor. Panicard. neofensiv, -ă adj. 1 (despre stări, fenomene etc.) inofensiv, nevătămător, inocuiL Bruma de astă-noapte a fost neofensivă pentru culturi. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) anodin, inofensiv. A fost o revoltă neofensivă. neofili't, -ă adj. (despre plante, flori etc.) neveştejit, proaspăt, <înv.> neveşted, neveştezicios. Deşi este secetă, florile sunt încă neofilite. neofit, -ă s.m., si. debutant, începător, novice, ageamiu, boboc, pui1, recrut, apprenti, balic, pifan. Este neofit în avocatură. Neofită în teatru, artista a avut un succes răsunător. neofobie s.f. (psih.) cancerofobie. Neofobia este teama morbidă de cancer. neoformăţie si. (med., med vet.) 1 tumoare, măzănaie, mostofâlcă. Neoformaţia se dezvoltă în organism prin înmulţirea exagerată a celulelor aparţinând unuia sau mai multor ţesuturi. 2 cancer, neoplasm, neoplazie, tumoare malignă, boală de rac, rac, arici1, racilă, şui5, tătarcă, <înv.> carchin, schir, neo. I s-a descoperit o neoformăţie la vezica biliară. neofreudi'sm s.n. (psihanal.) neopsihanaliză. Neofreudismul este denumirea generică pentru curentele psihanalitice apărute după 1930, care acceptă importanţa factorilor sociali şi culturali în apariţia nevrozelor. neogen s.n. (geol). mediteraneean, Neogenul a doua perioadă a erei neozoice, se caracterizează prin apariţia lanţurilor muntoase. neoglicogeneză si. (biochim.) gliconeoge-neză,gluconeogeneză. Neoglicogeneză permite menţinerea nivelului celular de glucoza. neogoft, -ă adj. (pop.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Nepotolit. Nestăvilit. neogrăf, -ă adj., s.m., si. neografist. Un neo-graf introduce şi foloseşte un nou sistem ortografic. neografist, -ă adj., s.m., si. neograf. neogrec, -eăcă adj., si. 1 adj. neogrecesc. Cultura neogreacă a influenţat pe mulţi cărturari români. 2 si. (lingv.) greacă modernă (v. grec), limbă neogreacă, limbă romaică, romaică. Neo-greaca este limba greacă din perioada modernă, formată începând cu sec. al XVI-lea, care este diferită de greaca veche şi de greaca bizantină. neogrecesc, -eăscă adj. neogrec, neolatin, -ă adj. latin, romanic. Limba română este o limbă neolatină. Românii sunt un popor neolatin alături de italieni, francezi, spanioli, portughezi. neolatimst, -ă s.m., s.f. (lingv.) romanist. Neolatiniştii sunt specialişti în studiul limbilor romanice. neolingvi'st -ă adj. (lingv.) neolingvistic. G. Bertoni şi M. Bartoli au iniţiat cercetările ne-olingviste. neolingvistic, -ă adj. (lingv.) neolingvist. neolog s.m. (lingv.) neologist. Neologii sunt adepţii introducerii şi folosirii neologismelor în limbă. neologic; -ă adj. (lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) nou, neologist, neologistic. în ultimul timp au pătruns în limbă foarte multe cuvinte neologice. neologie si. (lingv.; înv.) <înv.> neologism. Neologia este introducerea şi folosirea neologismelor într-o limbă. neologism s.n. (lingv.) 1 novicism. în ultimul timp au pătruns în limba româna foarte multe neologisme. 2 (înv.) <înv.> neologie. neologist -ă s.m., s.f., adj. (lingv.; rar) 1 s.m., s.f. v. Neolog. 2 adj. (despre cuvinte, expresii etc.) v. Neologic. Nou. neologistic, -ă adj. (lingv.; rar, despre cuvinte, expresii etc.) v. Neologic. Nou. 1169| neordine neomalthusian, -ă [neomaltusi'an] s.m., s.f., adj. (econ. polit) neomalthusianisL Neomalthu-sienii sunt adepţii neomalthusianismului. Teoria neomalthusianâ promovează ideea necesităţii limitării naşterilor prin metode contraceptive, pentru a se evita suprapopularea globului. neomalthusianist, -ă [neomaltusia'nism] s.m., s.f., adj. (econ. polit.) neomalthusian. neomenie s.f. animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, cru-dătate, crudelitate, cruzie, cumpliciune, cum-plire, fară-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbătăcime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitre-gime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru neomenia lor. neomenire s.f. (înv. şi pop.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Incle-menţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, neomenit, -ă adj., adv. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Aprig. Barbar. BestiaL BrutaL Câinos. Crâncen. Crud Crunt Cumplit Feroce. Fioros. Hain. Inclement Inuman. înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit Neînduplecat. Neîndurat Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău Sălbatic Sângeros. Tiran. Violent 2 adv. (modal) v. Aprig. Barbar. BrutaL Câinos. Crâncen. Crud Crunt Cumplit Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent, neomenos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar,bestial,brutal,câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om neomenos şi ursuz. Este neomenoasă la mânie. 2 (despre atitudini, manifestări etc ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, barbarii erau de o cruzime neomenoasă. 3 (despre deprinderi, obiceiuri etc.) barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, sălbatic, <înv.> vărvăresc, dur. Inchiziţia utiliza procedee de tortură neomenoase. II adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă neomenos cu adversarii. neomicină s.f. (farm., med.) negamicină. Neomicina se foloseşte, oral împotriva germenilor din gastroenterite şi, local în tratamentul plăgilor. neomogen, -ă adj. neunitar. Textul este neomogen din punct de vedere ideatic. Stilul lucrării este neomogen. neondulăt, -ă adj. (în opoz. cu „creţ”; despre păr) drept, întins2, neîncreţit, netezit2, lin2, luciu2, neted, prelins2, lins2. Nu ştie cum să-şi mai aranjeze părul neondulat. neonest, -ă adj. 1 (despre oameni) deloial, incorect, necinstit, necorect, neloial, veros, improb, malonest, <înv. şi pop.> rău. în administraţia statului sunt mulţi funcţionari neo-neşti. 2 (jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, incorect, necinstit, necorect, nelegal, oneros, lăturalnic, murdar, necurat, stângaci. Este implicat în afaceri neoneste. neonorăbil, -ă adj. (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, nepermis, regretabil, reprobabil, ruşinos, urât2, vinovat, reprehensibil, repudiabil, <înv.> ocamic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt neonorabil. neonumuli'tic s.n. (geol.) oligocen. Neonu-muliticul este epoca geologică care aparţine perioadei superioare a paleogenului. neopâllium s.n. (anat.) izocortex, neocortex. Neopalliumul este zona cortexului cerebral cea mai recentă filogenetic. neoperăbil, -ă adj. (med., med. vet.; despre tumori, organe etc.) inoperabil. Suferă de un cancer neoperabil. neoplăsm s.n. (med., med. vet.) 1 cancer, neoformaţie, neoplazie, tumoare malignă, boală de rac, rac, arici1, racilă, şui5, tătarcă, <înv.> carchin, schir, neo. I s-a descoperit un neoplasm la vezica biliară. 2 neoplasm embrionar=blastom, cancer embrionar, neoplazie embrionară. Neoplasmul embrionar se dezvoltă pornind de la un tip celular embrionar. neoplatonic, -ă s.m., s.f., adj. (filos.) neoplatonician. Neoplatonicii au influenţat mult teologia creştină şi gândirea islamică până spre sfârşitul sec. al XlX-lea. neoplatoniciăn, -ă adj. (filos.) neoplatonic, neoplazie s.f. (med., med. vet.) 1 cancer, neoformaţie, neoplasm, tumoare malignă, boală de rac, rac, arici1, racilă, şui5, tătarcă, <înv.> carchin, schir, neo. 2 neoplazie embrionară = blastom, cancer embrionar, neoplasm embrionar, neoportun, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale lor) inoportun, intempestiv, nepotrivit, deplasat Demersul părinţilor în faţa profesorului a fost neoportun. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) inoportun, intempestiv, neaşteptat. Reacţia ei în situaţii noi este neoportună. 3 (despre oameni) inoportun, nedorit, nepoftit. I-au venit nişte musafiri neoportuni. neoportunitâte s.f. 1 contratimp, inoportunitate, nepotrivire, <înv.> acolisitură. Neoportu-nitatea demersului lui a mirat pe toţi. 2 contur-bare, deranj, deranjare, importunare, incomodare, inoportunitate, jenare, stânjeneală, stânjenire, stinghereală, stingherire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, zăticnea-lă, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Neoportunitateafară motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. neopozâbil, -ă adj. (jur.; despre acte juridice) inopozabil. Un act neopozabil nu poate fi invocat faţă de alte persoane şi în alte cazuri decât în cele determinate de lege. neopozabilităte s.f. (jur.) inopozabilitate. Actul nu poate fi invocat din cauza neopoza-bilităţii lui. neopozitivfsm s.n. (filos.) pozitivism logic. Neopozitivismul acordă o atenţie deosebită cunoaşterii raţionale şi analizei logice a limbajului ştiinţei. neopren s.n. (chim.) policloropren, sovpren. Neoprenul este o varietate de cauciuc sintetic termoplastic, foarte rezistent la căldură. neopri't adv. (înv.) 1 (temporal) v. Acum. Imediat. îndată. Numaidecât. 2 (modal) v. Brusc. Deodată. Fulgerător. Instantaneu. Repede. Scurt. Subit. neopsihanaliză s.f. (psihanal.) neofreudism. Neopsihanaliza este denumirea generică pentru curentele psihanalitice apărute după 1930, care acceptă importanţa factorilor sociali şi culturali în apariţia nevrozelor. neorânduiălă s.f. 1 anomie, debandadă, dezordine, dezorganizare, haos, neordine, zăpăceală, brambureală, harababură, calamandros, <înv.> dezorânduială, dezmăţ, dezmăţare. Pe stadion este o adevărată neorânduială după meci. 2 deranj, dezordine, neordine, neregulă, vraişte, zăpăceală, brambureală, harababură, <înv. şi reg.> zăhăială, calamandros, răscolniţă, rizilic, <înv.> dezorânduială, neodihnă, răscoală, porcăreală. în camera copilului este neorânduială. 3 dezordine, răvăşeală, vraişte, zăpăceală, brambureală, bulibăşeală, bulibăşie, haloimăs, harababură, talmeş-balmeş, tanda-manda, zăhăială, <înv. şi reg.> zăhăială, balamuc. Pe biroul ei este o neorânduială de neimaginat. în acte este mare neorânduială. neordine s.f. 1 anomie, debandadă, dezordine, dezorganizare, haos, neorânduială, zăpăceală, brambureală, harababură, calamandros, <înv.> dezorânduială, dezmăţ, dezmăţare. 2 deranj, dezordine, neorânduială, neregulă, vraişte, zăpăceală, brambureală, harababură, <înv. şi reg.> zăhăială, calamandros, răscolniţă, rizilic, <înv.> dezorânduială, neodihnă, răscoală, porcăreală. neordonat neordonăt -ă adj . (despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) dezmăţat, dezordonat, neglijent, neîngrijit, oscitant, deşănţat, <înv. şi reg.> dezblehuit, sprehui2, tâlos, tut2. Sunt mulţi copii neordonaţi care provin din familii dezorganizate. Are adesea o ţinută neordonată. neorgănic, -ă adj. (chim.; despre corpuri) anorganic, inorganic, mineral. Diamantul este un corp neorganic. neorganizat, -ă adj. (despre mulţimi, colectivităţi) dezorganizat, amorf, inform. în piaţă se adunase o mulţime neorganizată de oameni care scanda lozinci. neoriginâl, -ă adj. 1 (lit.; despre procedee stilistice) banal, comun, ieftin. Foloseşte metafore neoriginale. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) imitativ, <înv.> imitatoriu. în primii ani ai copilăriei multe din gesturile copiilor sunt neoriginale. neornât, -ă adj. (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) neîmpodobit, nesofisticat, simplu, <înv.> dezbrăcat2, sadea, sadetica, nud. Bluza pe care o poartă este neornată şi foarte elegantă. neosândit, -ă adj. (pop.; despre oameni sau despre fapte, atitudini etc. ale lor) v. Nepedepsit. Nesancţionat. neoscilânt, -ă adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) categoric, decis, expres2, ferm, formal, hotărât, neezitant, net2, tranşant, <înv.> rezolut. Refuzul său neoscilant de a participa la concurs l-a uimit. neoscolăstică s.f. (filos., teol.) neotomism. Neoscolastica are la bază ideile lui Toma d'Aquino. neospitalier, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi fig., despre încăperi, locuri etc.) inospitalier, neprimitor, neprietenesc, neprietenos, rece. Este o persoană neospitalieră. Are o casă neospitalieră, cu mobilă puţină şi veche. A nimerit într-un loc neospitalier, plin de mărăcini. neostenit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) activ, harnic, industrios, laborios, muncitor, neobosit, sârguincios, sârguitor, silitor, străduitor, vrednic, zelos, strădal-nic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergo-laş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sâmic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit. Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană neostenită. 2 (despre oameni) infatigabil, neistovit, neobosit, neodihnit, neostoit Deşi lucrase toată ziua, părea neostenit. 3 (despre oameni sau despre acţiuni manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neobosit, perseverent, sârguincios, sârguitor, silitor, stăruitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. Este un neostenit cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă neostenită pentru a-şi finaliza lucrarea. II adv. (modal; adesea fig.) constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, ne- întrerupt, neobosit, nonstop, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc neostenit. neostoit, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Infatigabil. Neistovit. Neobosit. Neodihnit. Neostenit. neotomism s.n. (filos., feo/.jjieoscolastică. neoxidăbil, -ă adj. (despre metale sau obiecte din metal) inoxidabil. Tacâmurile sunt neoxidabile. neozoic adj., s.n. (geol.) cainozoic. Neozoicul este ultima eră geologică, ce începe la sfârşitul mezozoicului. nepâce s.f. (înv.) 1 (milit.) v. Război1.2 v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare, neparolist, -ă adj. (despre oameni) neexact, nepunctual. Ştie că îşi va aştepta prietenul la întâlnire pentru că acesta, ca totdeauna, este neparolist. neparţiăl, -ă adj. (despre oameni) dezinteresat, drept, imparţial, nepărtinitor, obiectiv, nepasionat, <înv.> nefaţărit, obiec-tivist. Cere sfatul unui prieten neparţial când vrea să ia o hotărâre importantă. neparţialitâte s.f. (rar) v. Imparţialitate. Ne-părtinire. Obiectivitate, nepasionăt, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Dezinteresat. Drept. Imparţial. Neparţial. Nepărtinitor. Obiectiv, nepăşnic, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Agitat. îngrijorat. Neliniştit. Zbuciumat, nepâză s.f. (înv.) v. Nesupraveghere. nepăcătuit, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) v. Candid. Cast. Feciorelnic. Fecioresc. Inocent. Neprihănit. Nevinovat. Pudic, nepăciin vb. IV. tr. (înv.; compl indică oameni) v. Alarma. Alerta. Angoasa. Frământa. Impacienta. Intriga. îngrijora. Nelinişti. Preocupa. Speria. Tulbura, nepăciuire s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. nepăciiriţ, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Agitat. îngrijorat. Neliniştit. Zbuciumat, nepăciuitor, -oăre adj. (înv.; despre oameni) v. Agitat. îngrijorat. Neliniştit. Zbuciumat, nepământeăn, -ă adj. (în opoz. cu „materiaT) imaterial, nematerial, nepământesc, supranatural, extranatural, lunar, lunatic. Se închină unor puteri nepămnânte-ne. Piramidele par construite de mâini nepă-mântene. nepământesc, -eăscă adj. 1 (în opoz. cu „materiaT7) imaterial, nematerial, nepămân-tean, supranatural, extranatural, lunar, lunatic. 2 (despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale fiinţelor etc.) fabulos, fantastic, legendar, miraculos, mitic, supranatural, <înv.> nespus, sumatural. Zmeul este un personaj |1170 nepământesc. Este înzestrat cu o forţă nepământească. nepărăsit, -ă adj. (înv.) 1 v. Indispensabil. Neapărat. Necesar. Nedispensabil. Sine qua non. Vital. 2 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic, nepărtimre s.f. imparţialitate, obiectivitate, exterioritate, neparţialitate, răceală, obiectivism. Un judecător trebuie să dovedească nepărtinire. nepărtinitor, -oăre adj. 1 (despre oameni) dezinteresat, drept, imparţial, neparţial, obiectiv, nepasionat, <înv.> nefaţărit, obiectivist. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) corect, drept, echitabil, just, <înv.> raţionabil. I-a mulţumit pe toţi, făcând o împărţire nepărtinitoare a bunurilor râmase ca moştenire. nepâs s.n. (pop.) v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferenţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Tembelism. nepăsâre s.f. 1 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de nepăsare faţă de ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. 2 dezinteres, dezinteresare, indiferenţă, incuriozitate. Nepăsarea multor tineri faţă de şcoală este o realitate. 3 impasibilitate, indiferenţă, nesimţire, flegmă. îi răspunde cu o nepăsare revoltătoare. nepăsător, -oăre adj. (despre oameni) 1 apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, pasiv, placid, pros-trat, tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană nepăsătoare, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 (în opoz. cu „sensibil'7) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nesensibil, nesimţitor, pasiv, <înv.> adiafor, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit nepăsătoare din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. 3 indiferent, nesimţitor, surd. Este nepăsător la observaţiile părinţilor. 4 inconştient, indiferent. Este un om nepăsător pe care nu îl interesează viitorul carierei lui. nepătât, -ă adj. 11 (în opoz. cu „murdar) despre lucruri obiecte etc.) curat, dalb, imaculat, neîntinat, tistaş. Totdeauna cămăşile lui sunt nepătate. 2 (adesea fig.; despre atitudini, calităţi, sentimente etc. ale omenilor) intact, neafectat, neatins, întreg, neştirbit. Este un judecător integru, a cărui onoare a rămas nepătată. II fig. 1 (despre oameni sau 1171 | despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, pur2, serafic, virgin, virginal, ebumeu, neatins, nesilit, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet nepătat. 2 (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, drept, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, alb, curat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om nepătat în afaceri. nepătruns, -ă adj. 11 (despre materiale, lucruri etc. sau despre locuri, zone etc.) impenetrabil, nepenetrabil, nerăzbătut, nestrăbătut, <înv. şi pop.> netrecut, <înv.> netrecător. 2 (despre frunziş, desişuri etc.) dens, des, sto-borât. în frunzişul nepătruns al copacului îşi fac cuib doar păsările mici. 3 (predomină ideea de densitate; despre ceaţă, întuneric, umbră etc.) adânc, compact, dens, des, gros, obscur, opac2, greu. Toată dimineaţa a fost ceaţă nepătrunsă. 4 (predomină ideea de densitate; despre noapte) adâncă (v. adânc), densă (v. dens), neagră (v. negru), obscură (v. obscur). Fiind o noapte nepătrunsă, fără lună, nu se poate distinge nimic. II fig. 1 (despre chip, privire etc.) impenetrabil. Are o figură nepătrunsă care nu-i trădează stările sufleteşti. 2 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, obscur. Zona nepătrunsă a sufletului este greu de definit. nepătrunzi'me s.f. (fiz.; înv.) v. Impenetrabilitate. nepăzi't, -ă adj. (despre locuinţe, instituţii, locuri etc.) nesupravegheat, pustiu. A lăsat casa nepăzită şi a fost prădat. nepedepsit -ă adj. (despre oameni sau despre fapte, atitudini etc. ale br) nesancţionat, neosândit. Deşi fapta lui a fost gravă, a rămas nepedepsit. Gesturile lui necuviincioase, nepedepsite la timp de părinţi, se repetă. nepenetrăbil,-ă adj. (despre materiale, lucruri etc. sau despre locuri, zone etc.) impenetrabil, nepătruns, nerăzbătut, nestrăbătut, <înv. şi pop.> netrecut, <înv.> netrecător. Armura este nepe-netrabilă. Expediţia încearcă să treacă printr-o parte nepenetrabilă încă a junglei. neperceptibil, -ă adj. 1 (despre sunete, zgomote etc.) imperceptibil, inaudibil, insensibil, insesizabil, neauzit, nesesizabil, nesimţit, impalpabil, imponderabil. Sunetul de fond al aparatului este neperceptibil. Zgomotele neperceptibile se pot înregistra cu ajutorul unor aparate speciale. 2 (despre stări, situaţii etc.) mic, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, scăzut, slab, <înv.> uşor2. Ameliorarea stării bolnavului este neperceptibilă. Influenţa anturajului asupra tânărului este neperceptibilă. nepereche adj. invar. 11 (despre obiecte care alcătuiesc o pereche) desperecheat, dezasortat, <înv.> nesoţ. Când a observat, şi-a scos imediat cerceii nepereche. 2 (mat.; înv.; despre numere întregi) v. Impar. II. fig. (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neimitabil, neîntrecut, nese-muit, unic. Este un muzician nepereche. Are un timbru nepereche al vocii. neperisăbil, -ă adj. (despre mărfuri, alimente etc.) imperisabil. Mărfurile neperisabile nu se alterează. nepermanent, -ă adj. flotant, nestabil. Cei mai mulţi studenţi sunt nepermanenţi în oraşul în care studiază. nepermis, -ă adj. 1 (despre idei, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) interzis, neîngăduit, oprit, proscris. Renegarea propriei religii este pentru adevăraţii credincioşi o faptă nepermi-să. 2 (mai ales despre gesturi, atitudini, manifestări ale oamenibr) neiertat, neîngăduit, <înv.> necăzut. Gestul său este nepermis. 3 (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acu-zabil, blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, regretabil, reprobabil, ruşinos, urât2, vinovat, reprehensibil, repudiabil, <înv.> ocamic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt nepermis. nepersistent -ă adj. (bot.; despre caliciu, frunze etc.) caduc, deciduu. Frunzele nepersistente se desprind de pe ramuri înainte de vreme. nepetrecut -ă adj. (pop.; despre tineri) v. Ne-lumit. nepieptănât, -ă adj. 1 (despre pâr) încâlcit, smuls2. Grăbită, o fată nepieptănată a ieşit din casă, uitând să-şi aranjeze părul. nepieritor, -oăre adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exager. sau poetic) etern, nemuritor, nesfârşit2, neuitat, perpetuu, veşnic, viu, inamisibil, sempitem, imortal, imperisabil, <înv.> neapus, nesăvârşit, pururelnic, sempitemel, nestins, neputred, nestricat, nestricăcios, neveşted, neveştejit, neveştezicios. Personajele lui Caragiale rămân modele nepieritoare pentru scriitori. nepilduit -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale br) v. Incomparabil. Inconfundabil. Inegalabil. Inimitabil. Neasemănat. Neasemuit. Necomparabil. Neegalabil. Neimitabil. Neîntrecut. Unic. 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor br sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş, nepipăibil, -ă adj. (rar) v. Impalpabil, nepipăit, -ă adj. (rar) v. Impalpabil, neplacăbil, -ă adj. (înv.; despre existenţă, soartă, evenimente, fenomene etc.) v. Crud. Hain. Implacabil. Inexorabil. Necruţător. Ne- neplăcut iertător. Neînduplecat. Neîndurător. Nemilos. Nemilostiv. neplătă s.f. neachitare. A fost penalizat pentru neplata taxelor. neplătnic, -ă adj., s.m., s.f. (fin., econ.) insolvabil, rău-platnic. Pentru că este neplatnic i s-a tăiat curentul electric. neplăcere s.f. 1 nemulţumire, supărare, displăcere, <înv. şi reg.> scârbă, <înv.; astăzi fam.> parapon, <înv.> paraponiseală, pricinuire, tor2. - Ce neplăcere ai, de stai atât de îngândurat? 2 mizerie, necaz, supărare, <înv. şi pop.> price, <înv. şi reg.> dârvală, but3, hâcă, sagnă, <înv.> săblaznă, scădere, siclet. Ferice de acei care sunt feriţi de neplăceri! 3 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, ba-cală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, drăcăraie, încurcală, întâmplare, năvâmeală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosin-ţă, nevoinţă, patimă, silă, stenahorie, supără-tură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe neplăceri a avut în ultimul timp! 4 neajuns1, dezagrement, <înv.> molestie. Noua metodă de prelucrare a materialului prezintă unele neplăceri. 5 aversiune, dezgust, fobie, oroare, repugnanţă, repulsie, scârbă, silă, execra-ţie, nesuferire, lehamite, <înv.> sfârşeală, urât1, odiu, greaţă viscozitate, saţ, acrime, alergie, îngreţoşăre, jitie1. Simte o neplăcere instinctivă faţă de actele de violenţă extremă. Neplăcerea faţă de ceea ce văzuse era accentuată de revoltă. neplăcut, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.) contrariant, dezagreabil, supărător, displăcut, păcătos, urât2, <înv.> supăralnic, supărăcios, inconfortabil, tâmpit. A ajuns în situaţia neplăcută de a-l refuza. 2 (despre îndatoriri, îndeletniciri etc.) dezagreabil, ingrat. Meseria autopsierului i se pare neplăcută. 3 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-miro-sitor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvi-cios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii neplăcute de sulf. 4 (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. br) antipatic, dezagreabil, nesuferit, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, displăcut, <înv. şi pop.> urât2, căcănar, <înv. şi reg.> urgisit, nasol, naşpa. N-am văzut o femeie mai neplăcută în viaţa mea! 5 (despre neplătit situaţii, stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) deranjant, importuri, incomod, incomodant, jenant, stânjenitor, stingheritor, supărător, <înv.> molest. Gestul lui a fost neplăcut pentru fată. îi pune întrebări neplăcute. 6 (despre oameni) inoportun, plictisitor. O evită pentru că este neplăcută cu veşnicele ei lamentări. 7 (despre stări, situaţii etc.) jenant, penibil, supărător, urât2, giurumist. în faţa ei se află într-o situaţie neplăcută ştiind că a minţit-o. Nu vrea să-l întâlnească din cauza unor amintiri neplăcute. 8 (despre veşti, întâmplări etc.) prost, rău, urât2, <înv.> slab. Este foarte supărat pentru că a primit o veste neplăcută de la părinţi. 9 defavorabil, nefavorabil, prost, rău, urât2. A făcut o impresie neplăcută printr-o purtare neadecvată. II adv. (modal) 1 dezgustător, greţos, greu, infect, nesuferit, rău, repugnant, respingător, scârbos, urât2. Miroase neplăcut în cameră. 2 prost, rău, urât2. Dacă nu te cuminţeşti, ai s-o termini neplăcut! neplătit, -ă adj. 1 (despre taxe, datorii etc.) neachitat. A fost penalizat din cauza taxelor neplătite. 2 (despre activităţi, servicii etc.) neremunerat. Puţini sunt acei care prestează munci neplătite. neplecăt, -ă adj. (gram.; înv.; despre părţi de vorbire) v. Neflexibil. Neflexionar, neplrn, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. neplodire s.f. (biol; înv.) v. Agenezie. Sterilitate. neploditâr, -oăre adj. (biol; înv.; despre fiinţe, mai ales despre femelele animalelor sau despre femei) v. Steril. Sterp, neplodnic, -ă adj. (biol; înv.; despre fiinţe, mai ales despre femelele animalebr sau despre femei) v. Steril. Sterp. neplouăre s.f. (meteor.; înv. şi reg.) v. Secetă. Sicitate. Uscăciune. nepocăi'ţ, -ă adj. (relig.; înv.; despre oameni) v. Păcătos. nepoetic, -ă adj. (lit.; despre opere literare, despre stilul acestora etc.) apoetic, banal, comun, plat2, prozaic, aplatizat, fad, plat2, tem, pedestru. Ultimul său volum conţine creaţii nepoetice. nepofti'ţ, -ă adj. (despre oameni) 1 nechemat, neinvitat. La lansarea cărţii au venit şi persoane nepoftite. 2 inoportun, nedorit, neoportun. I-au venit nişte musafiri nepoftiţi. nepoliteţe s.f. bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indis-tincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, vulgaritate, beotism, incivilitate, mocofanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Nepoliteţea este respinsă de oamenii de bun-simţ. nepoliticos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, ordinar, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvligos, prost, ghioblan, mocănos, moco-fanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om nepoliticos, jură educaţie şi cultură. 2 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, ordinar, trivial, vulgar, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varva-ricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări nepoliticoase. A considerat răspunsul lui cam nepoliticos. 3 (despre oameni) ireverenţios, nerespectuos, nereverenţios. încă mai sunt persoane nepoliticoase cu cei mai în vârstă. II (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahalageşte, mârlăneşte, mitocă-neşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, ordinar, trivial, vulgar, plebeu, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, suru-gieşte, barbar. S-a purtat nepoliticos cu bătrâna. nepoluăt, -ă adj. (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer nepoluat. nepomenit, -ă adj., adv. (înv.) I adj. 1 (mai ales despre intervale de timp, epoci istorice) v. Imemorabil. Imemorial. Străvechi. 2 (despre fapte, întâmplări etc petrecute anterior) v. Uitat2. 3 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil Grozav. Ideal Magistral. Minunat Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv: de .care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) v. Colosal. Constemant Deosebit. Excepţional. Extraordinar. Extrem. Foarte. Groaznic. Grozav. IncredibiL înfiorător. îngrozitor. înspăimântător. Neasemuit. Nemaipomenit. Nespus. Ridicol. Surprinzător. Tare. Teribil. Uimitor. Uluitor, nepopulăr, -ă adj. (despre oameni sau despre măsuri, hotărâri etc. ale guvernului ori ale unor lideri politici) antipopular, impopular. Restricţiile bugetare sunt nepopulare. nepopularităte s.f. impopularitate. Nepopu-laritatea premierului a crescut mult din cauza politicii de austeritate. 11172 nepopulăt, -ă adj. 1 (despre teritorii, locuri etc.) nelocuit, <înv. şi reg.> secret3. Această regiune aridă este nepopulată. 2 (despre ţări, aşezări omeneşti, locuinţe, zone, regiuni etc.) deşert, gol2, nelocuit, pustiu, bikinian, <înv.> neumblat, pustiicios, deşertat2. După alunecările de teren, satul a rămas nepopulat. Cetatea este nepopulată. nepot, -oătă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. <înv.> vnuc. Nepoţii îşi iubesc mult bunicii. 2 s.m. (mai ales la pl. nepoţi) coborâtor, descendent, urmaş, scoborâtor, <înv. şi pop.> neam, prăsilă, odraslă, progenitură, <înv. şi reg.> rămăşiţă1, porodiţă, <înv.> deviitor, mărădic, rod1, sămânţă, seminţenie, seminţie, strămoşan, următor, lăstar1, mlădiţă, os, rejeton, viţă, vlăstar, lujer, surcea, stâlpare, rasă1. Este nepot al unei cunoscute familii princiare. nepotism s.n. 1 rubedenism. Nepotismul trebuie eradicat. 2 favoritism. A ajuns într-o funcţie de conducere datorită nepotismului. nepotolit, -ă adj. 11 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspul-berat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament nepotolit. 2 (despre sentimente, stări, senzaţii etc.) nestăpânit, nestăvilit, neogoit. Dorul nepotolit de ţară îi copleşeşte sufletul. 3 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) nedomolit, nestăpânit, nestăvilit, nesăţios. Ura dintre cele două familii este nepotolită. 4 (adesea fig.; despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) agitat> frământat2, neliniştit, zbuciumat, <înv.> strădănuit, accidentat, neastâmpărat, trepidant, vijelios, zgomotos. Pictorul a avut o viaţă nepotolită. 5 (adesea fig.; despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, sângeros, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă nepotolită. II fig. (despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năprasnic, năvalnic, puternic, violent, furios, nedomolit, nestăpânit, sălbatic, tumultuos. Pârâul nepotolit, umflat de ploi, îneacă tot ce este în calea lui. nepotrivire s.f. 1 dezacord, discordanţă, discrepanţă, disonanţă, distonanţă, inadecvare, neadecvare, neconcordânţă, stridenţă, disparitate, diston, distonare, inadecvaţie. S-a scris mult despre nepotrivirea dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. 2 contradicţie, contrazicere, dezacord, inadvertenţă, incongruenţă. Există o nepotrivire între declaraţiile celor doi martori. 3 disproporţie, neconcordânţă. Există o vădită nepotrivire între elementele arhitectonice ale clădirii. 4 deosebire, diferenţă, disparitate, <înv. şi pop.> despărţire, osebire, <înv. şi reg.> 1173| despărţenie, deschilinire, <înv.> dezbinare, osebiciune, osebitură, usebeală, diaforă. Deşi fraţi, este o mare nepotrivire de caracter între ei. 5 contratimp, inoportunitate, neoportunitate, <înv.> acolisitură. Nepotrivirea demersului lui a mirat pe toţi. 6 incompatibilitate, necompatibilitate. S-a discutat despre nepotrivirea proiectului cu cerinţele contractului european. 7 inadvertenţă, necon-cordanţă. Nepotrivirea rezultatelor celor două experimente nu a surprins pe nimeni. nepotrivit, -ă adj., adv. I adj. 1 distonant, impropriu, inadecvat, neadecvat, neconcordant, necorespunzător, deplasat. Gesturile necontrolate sunt nepotrivite în relaţiile sociale. 2 (despre oameni) necorespunzător, rău. O pereche mai nepotrivită nici că se putea imagina! 3 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale lor) inoportun, intempestiv, neoportun, deplasat Demersul părinţilor în faţa profesorului a fost nepotrivit. 4 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii nepotrivite. 5 (mai ales despre glume sau farse) sinistru, deplasat. Era supărat pentru că i se făcuse o farsă nepotrivită. II adj. 1 impropriu, neadecvat, neindicat. Este un teren nepotrivit pentru cultura orezului. 2 (med., med. vet.; despre medicamente, tratamente, alimente etc.) contraindicat, neindicat, nociv, periculos, primejdios, vătămător. Unele medicamente sunt nepotrivite pentru femeile însărcinate. 3 (despre circumstanţe, condiţii etc.) defavorabil, nefavorabil, neprielnic, ostil, potrivnic, vitreg, vrăjmaş, <înv. şi pop.> nepriincios, rău, advers. împrejurări nepotrivite din tinereţe nu i-au permis să urmeze o facultate. 4 (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) defavorabil, nefavorabil, neprielnic, prost, rău, urât2, vrăjmaş, <înv. şi pop.> dimpotrivă, nepriincios, urgisit, afiirisit, blestemat, urâcios, <înv.> nepriitor, advers, păgân, nasol, naşpa. Competiţia a avut loc pe un timp nepotrivit. 5 incompatibil, necompatibil. Cei doi soţi s-au despărţit pentru că erau nepotriviţi. Cercetarea ştiinţifică este nepotrivită cu lipsa de acribie. 6 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, greşit, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect, prost, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat Părerile sale cu privire la tema discutată sunt nepotrivite. Interpretarea datelor problemei este nepotrivită. 7 (despre stări, situaţii etc.) inadvertent, incongruent, neconcordant. Rezultatele celor două experimente sunt nepotri- vite. III adv. (modal) greşit, rău. Ar fi fost nepotrivit dacă ar fi insistat cu întrebările. nepoţeâ s.f. (rar) v. Nepoţică, nepoţică s.f. nepoţea. Are o nepoţică de la fiul ei. nepovestit -ă adj. 1 (înv. şi pop.; despre fapte, situaţii, stări etc.) v. Incomunicabil. Indescriptibil Indicibil. Inefabil. Inexprimabil Nedescrip-tibil NeexprimabiL Negrăit Nespus. 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor br sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; pop.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. FenomenaL Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut Nemaiîntâlnit Nemaipomenit Nemaivăzut Nesfârşit2. Nespus. TeribiL Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. neprăjit -ă adj. (mai ales despre came) cmd, nefiript Carnea este încă neprăjită, mai trebuie lăsată pe foc. neprecis, -ă adj. I (despre realităţi perceptibile cu ajutoml simţurilor) imprecis, indefinibil, indistinct, neclar, nedefinibil, nedesluşit, nelămurit, nesigur, vag, indecelabil, indefi-nisabil, indiscernabil, indetermina-bil, dibuit2. în verandă era un parfum neprecis de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă neprecisă. I11 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod neprecis. Viitorul ei este neprecis. 2 (despre senzaţii, impresii etc.) confuz, difuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nedesluşit, nelămurit, vag, plas-matic, surd. Are o senzaţie neprecisă de teamă. De câteva zile are o durere neprecisă în piept. 3 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenibr) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, incert, indigest, obscur. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii neprecise. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) evaziv, imprecis, neclar, vag, debil. A primit un răspuns neprecis. neprecizăt, -ă adj. (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. neprecizie s.f. 1 imprecizie, indistincţie, neclaritate. într-o lumină difuză contururile obiectelor sunt de o mare neprecizie. 2 confuzie, imprecizie, neclaritate, nelămurire, nebulozitate, obscuritate. Lucrarea prezentată nepreget la concurs, dovedind neprecizie, a fost respinsă. 3 imprecizie, nedeterminare, nehotărâre. Neprecizia sensului cuvântului folosit a fost remarcată. neprecugetât, -ă adj. (rar) 1 (despre oameni) v. Imprudent Inconştient Intemperant Irezo-nabil. Nechibzuit. Necugetat. Necumpătat. Nejudecat. Neprevăzător. Nesăbuit. Nesocotit. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenibr) v. Imprudent. Inconştient. Intemperant. Nebun. Nebunesc. Nechibzuit. Necugetat. Necumpănit. Necumpătat. Nejudecat. Nesăbuit. Nesocotit. Prostesc, neprecupeţit -ă adj. integral, necondiţionat, total, <înv.> nepregetat Părinţii acordă copiilor ajutor neprecupeţit. neprecurmât, -ă adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; înv.; despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic. neprefăcut, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) cinstit, franc2, leal, loial, sincer, simplu, <înv.> nefaţărit, prost, deschis, verde. A fost totdeauna neprefăcut faţă de prietenii adevăraţi. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cavaleresc, cinstit, franc2, leal, loial, sincer, <înv.> nefaţărit, prost, verde. Un gest neprefăcut impresionează pe oricine. 3 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhi-bat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi neprefăcute. II adv. (modal) degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, nesilit, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat neprefăcut în faţa spectatorilor. nepregătire s.f. incapacitate, incompetenţă, necompetenţă, nepricepere, slăbiciune, rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, ciumpa-lac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, uţupan. Din nefericire, sunt mulţi meşteri nepregătiţi în meseria lor. Calculatoml i-a fost stricat de un nepregătit. 2 adj. (despre oameni) neavizat, necompetent, neinformat. Nu se poate adresa unei persoane nepregătite în domeniu. 3 adj. (despre elevi, studenţi, persoane care activează într-un anumit domeniu de activitate etc.; cu determ. introduse prin prep. „la”) slab. Fiul ei este nepregătit la matematică. neprâget s.n. 1 (rar) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sâr-guinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. 2 (înv.) v. Dârzenie. De- nepregetare cizie. Fermitate. Hotărâre. Intransigenţă. Neînduplecare. Nestrămutare. Neşovăire. Statornicie. nepregetare s.f. (înv.) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sârguinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. nepregetăt, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) Activ. Continuu. Neîntrerupt. Statornic. Susţinut. Viu. 3 v. Integral. Necondiţionat. Neprecupeţit. Total. nepregetător, -oare adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit Neostenit Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Activ. Continuu. Neîntrerupt. Statornic. Susţinut. Viu. 3 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni) v. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Intransigent. Neabătut. Neşovăitor. Statornic. neprelucrât, -ă adj. 1 (despre materii prime, obiecte etc.) brut, grosolan, necioplit, necizelat, nefinisat, lişteav, <înv.> grumb. Pe verandă se află o masă cu scaune din lemn neprelucrat. 2 (desprepiei, blănuri etc.) brut, crud, neargăsit, netăbăcit, umed, verde. Are o piele neprelucrată de vulpe, pe care trebuie s-o argăsească. nepreschimbăt, -ă adj. (despre fenomene, stări, procese etc.) constant, egal, imprescriptibil, imuabil, imutabil, invariabil, invariant, neschimbător, permanent, eleat, eleatic, <înv.> stătător. Pesimiştii trăiesc într-o nepreschimbată stare de frică. nepretenţios, -oăsă adj., adv. 1 adj. modest, simplu. I-a cumpărat un cadou nepretenţios. 2 adv. (modal) familiar, firesc, obişnuit, natural, nesofisticat, obişnuit, popular, simplu, <înv.> apia. Deşi om de mare cultură, în faţa mulţimii se exprimă nepretenţios, pe înţelesul tuturor. nepreţuit,-ă adj. (despre valori de patrimoniu, opere de artă etc.) inapreciabil, inestimabil, inevaluabil, neestimabil, <înv.> nestimat Obiectele dacice sunt de o valoare nepreţuită. neprevăzător, -oăre adj. (despre oameni) imprudent, inconştient, intemperant, irezonabil, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat. Neprevăzător, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. neprevăzut -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc.) imprevizibil, neaşteptat, nebănuit, negândit, neprevizibil, nescontat, surprinzător, repentin. Un eveniment neprevăzut l-a determinat să-şi amâne plecarea în concediu. Urmările acestei descoperiri au fost neprevăzute. 2 (despre fapte, întâmplări, evenimente etc.) fortuit, incidental, întâmplător, neaşteptat, negândit întâlnirea lor a fost neprevăzută. 3 inopinat, neaşteptat. L-afirmă s-a făcut un control neprevăzut. 4 brusc, inopinat, instantaneu, neaşteptat, subit, instant Ieşirea ei din sală a fost neprevăzută O înduioşa- re neprevăzută o făcuse să lăcrimeze. 5 năprasnic, neaşteptat, prăpăstios. Falimentul a fost pentru el neprevăzut. II s.n. accident, hazard. Judecătorul a stabilit că omorul nu a fost premeditat, ci a fost rezultatul neprevăzutului. neprevedere s.f. imprudenţă, nechibzuinţă, necugetăre, nesăbuinţă, nesăbuire, nesocotinţă, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nesocoteală, nesocotire. Traversarea străzijjărăa te asigura este o mare neprevedere. nepreveziu,-ie adj. (în opoz. cu „transparent înv.; despre corpuri, materiale etc.) v. Netransparent. Opac2. neprevizîbil,-ă adj. (despre fapte, întâmplări etc.) imprevizibil, neaşteptat, nebănuit, negândit, neprevăzut, nescontat, surprinzător, repentin. nepricepere s.f. 1 incapacitate, incompetenţă, necompetenţă, nepregătire, slăbiciune, ignoraţie, prostăticie, prostie, prostime, inocenţă, beznă, întunecime, întuneric, noapte, tenebră, pâclă. Nepriceperea celor mai mulţi copii abandonaţi ar putea fi combătută prin instruirea lor în şcoli. 3 inabilitate, nătângie, neîndemâ-nare, stângăcie, mangoseală, <înv.> ma-ladresă. Deşi ajunsă la vârsta maturităţii, este de o nepricepere revoltătoare. 4 (înv.) v. Enigmă. Mister2. Problemă. Secret2. Taină, nepriceput -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. neînţeles2. Problema a rămas nepricepută pentru cei mai mulţi dintre elevi. 2 adj., s.m., s.f. ignorant, incapabil, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, neisprăvit, nepregătit, neştiutor, prost, <înv. şi pop.> rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, ciumpalac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, uţupan. Din nefericire, sunt mulţi meşteri nepricepuţi în meseria lor. Calculatorul i-a fost stricat de un nepriceput. 3 adj., s.m., s.f. ignorant, necunoscător, neiniţiat, neştiutor, ageamiu, mazetă, plopist, analfabet, profan, îngrămădit, mirean, neşcolit Este total nepriceput în domeniul muzicii clasice. 4 adj. (despre oameni) inabil, nătâng, neabil, neajutorat, neîndemânatic, neajutat, natantol, şutaş, tălâmb, stângaci. Este atât de nepricepută, încât nu este în stare să facă ceva singură. 5 (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) enigmatic, misterios, neînţeles2, tainic. Se lasă cuprins de farmecul nepriceput al muzicii. îl privea cu o întrebare nepricepută a ochilor. Aluziile pe care le face rămân nepricepute. nepricopsit, -ă adj. (despre oameni) 1 (în opoz. cu „bogat”; pop. şi fam.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 (pop.) v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat Necompetent Neisprăvit. Nepregătit. Nepriceput. Neştiutor. Prost. 3 (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; înv.) v. Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu, neprielnic, -ă adj. 1 (despre circumstanţe, condiţii etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotri- |1174 vit, ostil, potrivnic, vitreg, vrăjmaş, <înv. şi pop.> nepriincios, rău, advers. împrejurări neprielnice din tinereţe nu i-au permis să urmeze o facultate. 2 (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, prost, rău, urât2, vrăjmaş, <înv. şi pop.> dimpotrivă, nepriincios, urgisit, afurisit, blestemat, urâcios, <înv.> nepriitor, advers, păgân, nasol, naşpa. Competiţia a avut loc pe un timp neprielnic. 3 dezavantajos, nefavorabil, oneros. A contractat un credit în condiţii neprielnice. neprieten, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş, neprietenesc, -eăscă adj. 11 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenos, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, vrăjmăşesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni neprieteneşti din partea opozanţilor. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, neprietenos, ostil, potrivnic, răstit, pieziş, oţetit. Privirea ei este neprietenească. II fig. (despre încăperi, locuri etc.) inospitalier, neospitalier, neprimitor, neprietenos, rece. neprieteme s.f. (înv.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. neprietenos, -oăsă adj. 11 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenesc, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, vrăjmăşesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, neprietenesc, ostil, potrivnic, răstit, pieziş, oţetit. 3 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, morânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană neprietenoasă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale neprietenoase. 4 (despre oameni) distant, nesociabil, rezervat, frigid, glacial, rece. Tânăra este o persoană neprietenoasă, lipsită de căldură, de curtoazie. 5 (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) distant, nesociabil, rezervat, apatic, glacial, hieratic, îngheţat, rece. Are o atitudine neprietenoasă faţă de colaboratori. II fig. (despre încăperi, locuri etc.) inospitalier, neospitalier, neprimitor, ne- 1175| prietenesc, rece. Are o casă neprietenoasă, cu mobilă puţină şi veche. Aici este un loc neprietenos, plin de mărăcini. neprihănire s.f. 1 candoare, castitate, feciorie, inocenţă, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, angelism, <înv.> devestăvnicie, smerenie, vergurie, puduciţie, curăţenie, imaculare, neîntinâre, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană neprihănire. 2 castitate, cinste, feciorie, nevinovăţie, onoare, pudoare, virginitate, fetie, <înv.> vergurie, curăţenie, curăţie. Vestalele au depus jurământul de neprihănire. neprihănit, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, nevinovat, pudic, <înv.> nepăcătuit, nezlobiv, prost, sânt, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, ebumeu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat Mă priveşte cu un zâmbet neprihănit. 2 (despre fete) castă (v. cast), cinstită (v. cinstit), fecioară, virgină (v. virgin), întreagă (v. întreg), <înv. şi reg.> vergură (v. vergur), imaculată (v. imaculat), neatinsă (v. neatins). Fiica lor este o tânără neprihănită. nepriincios, -oăsă adj. 1 (înv. şi pop.; despre circumstanţe, condiţii etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit Neprielnic. Ostil. Potrivnic. Vitreg. Vrăjmaş. 2 (înv. şi pop.; despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit. Neprielnic. Prost. Rău. Urât2. Vrăjmaş. 3 (în opoz. cu „binevoitor”; înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) v. Duşmănos. Ostil. Răuvoitor. nepriitor, -oâre adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj. (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit. Neprielnic. Prost. Rău. Urât2. Vrăjmaş. 2 adj., s.m., s.f. v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş. 3 s.m. (art. nepriitorul; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. neprimitor, -oăre adj. (despre oameni, colectivităţi, fig., despre încăperi, locuri etc.) inospitalier, neospitalier, neprietenesc, neprietenos, rece. Este o persoană neprimitoare. Are o casă neprimitoare, cu mobilă puţină şi veche. Aici este un loc neprimitor, plin de mărăcini. nepristăn adv. (înv. şi reg.) 1 (modal) v. Constant. Continuu. Invariabil. încontinuu. întruna. Mereu. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Neobosit. Neostenit. Nonstop. Permanent. Pururi. Veşnic. 2 (temporal) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat. Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu. 3 (modal) v. Morţiş. Neapărat. Negreşit. Numaidecât. Obligatoriu, neprobâbil, -ă adj. (despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor etc.) dubios, improbabil, incert, indecis, îndoielnic, nesigur, problematic, îndoios, <înv.> neadeverit, nebulos. Pe mulţi copii abandonaţi îi aşteaptă o existenţă neprobabilă. neprobabilitâte s.f. improbabilitate. Nepro-babilitatea aprobării proiectului este aproape sigură. neproducător, -oâre adj. (în opoz. cu „fertil”; înv.; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) v. Arid. Infecund. Infertil. Nefertil. Neproductiv. Neroditor. Nerodnic. Pietros. Pleşuv. Sărac. Sec. Steril. Sterp. Uscat2, neproductiv, -ă adj. 1 (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, nefertil, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind neproductiv. 2 (despre activităţi, afaceri etc.) nelucrativ, neprofitabil, nerentabil, rău. A ieşit din afacere pentru că era neproductivă. neproductivitâte s.f. ariditate, infecunditate, infertilitate, nefertilitate, nerodnicie, sărăcie, sterilitate, uscăciune, secetă, sterpitudine, <înv.> sterpăciune, sterpie, sterpitate. Nepro-ductivitatea unui sol lutos este cunoscută. neprofesionalism s.n. amatorism, diletantism, neprofesionism. Detestă neprofesionalis-mul în orice meserie. neprofesionism s.n. amatorism, diletantism, neprofesionalism. neprofesiomst, -ă s.m., s.f., adj. amator, diletant, ucenic, urechist. Nu apela la serviciile lui, întrucât este un nepro-fesionist. neprofitâbil, -ă adj., adv. 1 adj. (despre activităţi, afaceri etc.) nelucrativ, neproductiv, nerentabil, rău. 2 adv. (modal) nerentabil, rău. A vândut neprofitabil apartamentul. neproliferâre s.f. nediseminare, nepropaga-re, nerăspândire. Neproliferarea armelor nucleare este obligatorie pentru viitorul omenirii. nepropagăre s.f. nediseminare, neprolifera-re, nerăspândire. neprotocolâr, -ă adj. (rar; despre vorbire, ton etc.) v. Afectuos. Amical. Cordial. Familiar. Intim. Prietenesc. Prietenos. neptuniăn,-ă adj. (geol.; despre terenuri, roci) neptunic. Rocile neptuniene se formează sub acţiunea apei. neptunic,-ă adj. (geol; despre terenuri, roci) neptunian. nepunctuăl, -ă adj. (despre oameni) neexact, neparolist. Ştie că îşi va aştepta prietenul la întâlnire pentru că acesta, ca totdeauna, este nepunctual. nepurtăt, -ă adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre încălţăminte) nou. Are multe bluze nepurtate. S-a dus la teatru cu o pereche de pantofi nepurtaţi. neputernic, -ă adj., s.m.,s.f. (înv.) 1 adj.,s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 adj. (despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. Slăbănog, neputincios, -oâsă adj. 11 (despre oameni) incapabil, necapabil. Este neputincios să facă o faptă bună. 2 (despre oameni) impotent, neputred incapabil, necapabil, prăpădit, <înv. şi pop.> slăbănog, căcăcios, becisnic, nemernic, nevoiaş, nevolnic, sec, ticălos, chiomp, sfoiegit, <înv.> mişel, neputernic, neputinţe, secat2, râncaci. Este un adolescent neputincios, care nu poate să facă eforturi mari. 3 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scâmav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este neputincios, predispus mereu la îmbolnăviri. 4 (med.; despre bărbaţi) emasculat, impotent, becisnic, iască. A divorţat pentru că soţul ei este neputincios. 5 (med.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. 6 (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. II (înv.) 1 (în opoz. cu „bogat”; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 (despre planuri, acţiuni etc.) v. Imposibil. Irealizabil. Nerealizabil. neputinţe adj. (înv.; despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. Slăbănog. neputinţă s.f. I11 incapacitate. Ceea ce îl caracterizează este neputinţa de a face o faptă bună. 2 imposibilitate. Neputinţa de a-i îndeplini rugămintea îi creează o stare de disconfort. 3 impotenţă, incapacitate, slăbiciune, becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, nevo-ioşetură, <înv.> nemernicie, răslăbire, răslăbitu-ră. Nu poate să facă eforturi mari din cauza neputinţei trupeşti. 4 debilitate, fragilitate, graci-litate, slăbiciune, şubrezenie, lingăvie, slăbire, <înv. şi pop.> slăbie1, jigărea-lă, <înv. şi reg.> slăbănogeală, slăbeală, slăbeaţă, <înv.> deznervare, deznervaţie, slăbă-nogie, slăbănogire, slăbime, anemie. Munca extenuantă şi oboseala l-au adus în stare de neputinţă. 5 (med.;pop.) v. Disfuncţie erectilă. Emasculaţie. Impotenţă. 6 (med, med vet.; înv. şi reg.) v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. 7 (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. II (înv.) 1 v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fii7) v. Carenţă. Cusur. Defect Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu, neputred, -ă adj. fig. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; înv.; adesea prin exager.) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Nestins. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. nerambursabil |1176 nerambursabil, -ă adj. (despre împrumuturi credite etc.) irambursabil. nerâs, -ă adj. 1 (despre bărbaţi) bărbos, nebărbierit, ţepos. Nu iese neras din casă. 2 (despre faţa, obrazul bărbaţilor) nebărbierit. Obrajii neraşi îi conferă un aspect neglijent. neraţionâl, -ă adj. 1 antiraţional, iraţional. Idei neraţionale au apărut într-un secol dominat de raţionalism. 2 {despre oameni) ilogic, incoerent, iraţional, nelogic. Este neraţional în exprimare din cauza bolii. 3 (despre situaţii, idei, afirmaţii, manifestări etc. ale oamenilor) aberant, absurd, elucubrant, ilogic, incoerent, iraţional, nelogic, stupid. în contextul discuţiei, afirmaţia lui este neraţională. nerăbdare s.f. 1 impacienţă, neastâmpăr, nervi (v. nerv), nervozitate. Nu-şi poate stăpâni nerăbdarea. 2 agitaţie, febrilitate, încordare, înfrigurare, neastâmpăr, nelinişte, <înv.> nesufe-rinţă, tensiune, răzvrătire. Tre-murul abia vizibil al mâinii îi trăda nerăbdarea cu care aştepta răspunsul angajatorului. nerăbdător, -oăre adj. (despre oameni) 1 impacient, impacientat Copilul nerăbdător vrea să iasă cât mai repede afară. 2 doritor, dornic. Este foarte nerăbdător să participe la această acţiune temerară. 3 încordat, înfrigurat, congestionat. îl aşteaptă, nerăbdătoare, să afle dacă a luat examenul. nerăspândire s.f. nediseminare,neprolifera-re, nepropagare. Nerăspândirea armelor nucleare este obligatorie pentru viitorul omenirii. nerăzbătut, -ă adj. (despre materiale, lucruri etc. sau despre locuri, zone etc.) impenetrabil, nepătruns, nepenetrabil, nestrăbătut, <înv. şi pop.> netrecut, <înv.> netrecător. Armura este nerăzbătută. Expediţia încearcă să treacă printr-o parte nerăzbătută încă a junglei. nereăl, -ă adj. 1 (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals, inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, plăsmuit, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dat seama că mărturia lui este nereală. Afirmaţia ei nereală a stârnit revolta colegilor. 2 fictiv, halucinat, imaginar, imaginat, ireal, închipuit, născocit, plăsmuit, scornit, vizionar, lunar. Adesea se transpune într-o lume nereală. 3 (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, himeric, iluzoriu, imaginar, ireal, irealizabil, închipuit, nerealizabil; utopic, utopist, iluziv, iluzorie. Proiectul său este nereal întrucât nu poate fi pus în practică. 4 (în opoz. cu „real”) aparent, neadevărat, părelnic, <înv. şi reg.> părut2. Mişcarea Soarelui pe cer este nereală. nerealizabil,-ă adj. 1 (despre planuri, acţiuni etc. ale oamenilor) imposibil, irealizabil, <înv.> neputincios. Planul său de a pleca cu o bursă în străinătate este nerealizabil Vremea rea face ca excursia în deltă să devină nerealizabilă. 2 (despreplanuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, himeric, iluzoriu, imaginar, ireal, irealizabil, închipuit, nereal, utopic, utopist, iluziv, iluzorie, nerealizăre s.f. 1 neexecutare, neîndeplinire. A fost penalizat din cauza nerealizării la termenul stabilit a proiectului. 2 eşec, insucces, neizbândă, neizbutire, neîmplinire, nereuşită (v. nereuşit), rataj, pierdere, rateu, avort Nerealizările îl demoralizează. Gestul lui s-a soldat în final cu o nerealizare. nerealizăt, -ă adj. 1 (despre planuri, proiecte etc.) neefectuat. Proiectul nerealizat i-a atras penalizarea. 2 (despre acţiuni, iniţiative, obligaţii, proiecte etc.) nefacut, neîmplinit, neîndeplinit, nesăvârşit. Din cauzpunui eveniment neprevăzut, planul pe luna în curs a rămas nerealizat. 3 (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) deplorabil, lamentabil, necorespunzător, neizbutit, nereuşit, nesatisfacător, nevaloros, prost, slab, îngrozitor, rău, anemic, stângaci Prestaţia boxerului favorit a fost nerealizată. nereceptiv, -ă adj. (despre oameni) îmbâcsit. Prietenul ei este un conservator nereceptiv. nereconciliăbil, -ă adj. ireconciliabil, necon-ciliabil. Poziţiile celor doi politicieni sunt ne-reconciliabile. nerecunoscător, -oăre adj., s.m., s.f. ingrat, <înv.> nemulţumitor, nedulce. Nepotul este nerecunoscător faţă de bunicii care l-au crescut de mic. Atitudinea nerecunoscătoare faţă de cel care te-a ajutat este de condamnat. nerecunoştmţă s.f. ingratitudine, <înv.> nemulţumire. Nerecunoştinţa faţă de cel care te-a ajutat este de condamnat. nerecuperăbil, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre bolnavi) condamnat, incurabil, irecuperabil, nevindecabil, <înv.> necurabil, netămăduit Cei care au cancer generalizat sunt bolnavi nerecuperabili. 2 (mai ales despre obiecte) irecuperabil. A plecat din ţară şi cartea împrumutată lui rămâne nerecuperabilă. neregularităte s.f. 1 iregularitate. Figura desenată se caracterizează prin neregularitatea laturilor ei. Neregularitatea trăsăturilor feţei este izbitoare. 2 (geomorf.) accident, denivelare, denivelaţie. în zona de deal sunt numeroase neregularităţi de teren. 3 (geomorf) ondulaţie, sinuozitate. Pe suprafaţa dunelor sunt neregularităţi. neregulăt -ă adj., adv. I adj. 1 iregular. A desenat un corp geometric neregulat. 2 nesimetric, neuniform, <înv.> necanonisit. Bluza este ornată cu motive populare neregulate. 3 (despre sol, forme de relief etc.) accidentat, denivelat, învălurat, <înv. şi reg.> săpat2. Nu se poate ajunge la mănăstire din cauza terenului neregulat. 4 (meteor.; mai ales despre vânturi) instabil, nestabil, schimbător, variabil. în partea nordică a ţârii vânturile sunt neregulate. II adv. (modal) nesimetric, neuniform. Pasta este neregulat întinsă pe pânza tabloului. neregulă s.f. 1 abatere, incorectitudine, dezordine. A comis multe nereguli în timpul directoratului său. 2 deranj, dezordine, neorânduială, neordine, vraişte, zăpăceală, bram-bureală, harababură, <înv. şi reg.> zăhăială, calamandros, răscolniţă, rizilic, <înv.> dezorân-duială, neodihnă, răscoală, por-căreall în camera copilului este neregulă. nerelevănt, -ă adj. inconcludent, irelevant. Vorbele spuse la mânie sunt nerelevante. nerelevănţă s.f. irelevanţă. Nerelevanţa probelor aduse în instanţă de apărare a fost subliniată de judecător. neremunerăt, -ă adj. (despre activităţi, servicii etc.) neplătit. Puţini sunt acei care prestează munci neremunerate. nerentăbil, -ă adj., adv. 1 adj. (despre activităţi, afaceri etc.) nelucrativ, neproductiv, neprofitabil, rău. A ieşit din afacere pentru că era nerentabila. 2 adv. (modal) neprofitabil, rău. A vândut nerentabil apartamentul: nerespectu6s, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, ires-pectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de nerespectuoasă. 2 (despre oameni) ireverenţios, nepoliticos, nereverenţios. încă mai sunt persoane nerespectuoa-se cu cei mai în vârstă II adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde nerespectuos părinţilor. nerespirăbil, -ă adj. (despre aer, atmosferă etc.) apăsător, greu, irespirabil, înăbuşitor, încărcat2, sufocant, viciat, apăsat2, <înv.> sufocător, confinat. în sala de curs era o atmosferă nerespirabilă din cauza geamurilor închise. neresponsăbil, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) inconştient, iresponsabil. Este un părinte neresponsabil pentru că şi-a lăsat copilul nesupravegheat în parc. nereuşft, -ă adj., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) deplorabil, lamentabil, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nesatisfacător, nevaloros, prost, slab, îngrozitor, rău, anemic, stângaci. Prestaţia boxerului favorit a fost nereuşită. 2 (despre acţiuni, proiecte, intenţii, fapte etc. ale oamenilor) eşuat, neizbutit, ratat, abraş. Este supărat din cauza proiectului nereuşit. II s.f. 1 eşec, insucces, neizbândă, neizbutire, neîmplinire, nerealizare, rataj, pierdere, rateu, avort .Nereuşitele îl demoralizează. Gestul lui s-a soldat în final cu o nereuşită. 2 eşec, fiasco, insucces, ireuşită, chix, fâs, cădere, dezastru, picare. Examenul de titularizare a fost o nereuşită pentru mulţi dintre profesori. nereverenţios, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectu-os, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, 1177| familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mămicos, mogoş, spanciulit, şulhe-tic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. 2 (despre oameni) ireverenţios, nepoliticos, nerespectuos. II adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, ţanţoş, obrăzniceşte, nereversîbil, -ă adj. (despre fenomene, transformări, reacţii etc.) ireversibil. Scurgerea timpului este nereversibilă. nereversibilitate s.f. ireversibilitate. Nerever-sibilitatea timpului. nerevizui't, -ă adj. (despre acte, date, documente, instituţii etc.) necontrolat, neverificat. Actele nerevizuite ale firmei au fost închise de către inspectori într-un seif. Datele pe care i le-a trimis sunt nerevizuite. nerezistent -ă adj. (în opoz. cu „solid”, „trainic”; despre obiecte, construcţii, elemente de construcţie etc.) nesolid, netrainic, slab, slăbit, şubred, şubrezit, precar. Cortul, fiind nerezistent, a fost distrus de furtună. Pilonii nerezistenţi ai podului din cauza inundaţiilor repetate îi îngrijorează pe locuitorii oraşului. nerezolvâbil, -ă adj. (despre situaţii, stări etc.) irezolvabil, insolubil. între ei este o situaţie conflictuală nerezolvabilă. nerezolvâre s.f. nesoluţionare. Nerezolvarea acestei situaţii conflictuale poate crea mari probleme în instituţie. nerezolvât-ă adj. 1 (despre probleme, exerciţii etc.) nedezlegat. Neştiind cum să procedeze, a lăsat câteva ecuaţii nerezolvate. 2 (despre situaţii, stări etc.) nesoluţionat. O situaţie conflictuală nerezolvată poate crea probleme într-o colectivitate. nerod, -oâdă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz cu „deştept”, „isteţ”) bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, netot, prost, prostănac, stupid, tont, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, ton-tălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, găgăuţă, gogoman, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, pros-tan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, cherapleş, chi-miţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, me-tehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, motoflete, moto-flocea, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, păhui2, pleon-cios, pliurd, ponc, ponivos, pricăjit, pucăr, pun-cău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăş-man, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, tren-cheş, tronc3, tucan, tuieş, turuietic, tut2, ivan, glupav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos, jepat, pamfletar. Copilul ăsta este tare nerod! De regulă, nerozii sunt uşor de înşelat. 2 adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) inept, nătâng, neghiob, neghiobesc, nerozesc, netot, prostesc, stupid, <înv.> prostatic, giurumist. Gestul lui de a lovi copilul a fost nerod 3 adj., s.m., s.f. (psih.; înv. şi reg.) v. Alienat. Dement. Descreierat, înnebunit Nebun. Smintit neroditor, -oâre adj. 1 (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, nefertil, neproductiv, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind neroditor. 2 (despre plante) ştir3. Are în livadă câţiva meri neroditori. 3 (biol; înv. şi pop.; despre fiinţe de sex feminin) v. Steril. Sterp, nerodnic, -ă adj. (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, pietros, pleşuv, sărac, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. nerodnici'e s.f. ariditate, infecunditate, infer-tilitate, nefertilitate, neproductivitate, sărăcie, sterilitate, uscăciune, secetă, sterpitudine, <înv.> sterpăciune,sterpie,sterpitate. Nerodni-cia unui sol lutos este cunoscută. nerodoi, -oâie adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. neroniân,-ă adj. 1 (despre oameni) despotic, tiran, tiranic, <înv.> silnic, turcomerit Este un conducător neronian. 2 (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, ilegal, injust, samavolnic, silnic, tiranic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat. Au fost luate măsuri neroniene împotriva greviştilor. nerostit -ă adj. 1 (despre cuvinte, gânduri etc) neexprimat, nespus. Din cauza conjuncturii, părerea sa a rămas nerostită. 2 (înv.; despre fapte, situaţii, stări etc.) v. Incomunicabil. Indescriptibil. Indicibil. Inefabil. Inexprimabil. NedescriptibiL Neexprimabil. Negrăit Nespus, nerostui't -ă adj. (despre oameni) nearanjat. Trecut deprima tinereţe, este încă nerostuit, trăind din expediente. nerotunjit, -ă adj. (mai ales despre pietre, stânci) colţuros, încolţat, colţurat. S-a tăiat la laba piciorului călcând pe o piatră nerotunjită. nerozesc; -eâscă adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) inept, nătâng, neghiob, neghiobesc, nerod, netot, prostesc, stupid, <înv.> prostatic, giurumist. nerozeşte adv. (modal) necugetat, neghiobeşte, prosteşte, stupid, măgăreşte. S-a purtat nerozeşte cu ea şi a avut de suferit. neruşinat nerozie s.f. 11 nătângie, neghiobie, prostie, stupiditate, stupizenie, nătângeală, ne-toţie, tonţie, zevzecie, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nărozenie, zevzeclâc, sotiză, deşteptă-ciune, sărăcie cu duhul, sărăcie de duh, sărăcie de minte, sărăcie mintală. Nu i se cere niciodată părerea din cauza neroziei. 2 dobitocie, imbecilitate, neghiobie, prosteală1, prostie, tâmpenie, tembelism, prosteală1, <înv.> prostime. Este de o nerozie fără seamăn. II (concr.) 1 cretinism, dobitocie, idioţenie, idioţie, imbecilitate, inepţie, neghiobie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, <înv.> prostăticie, nimicami-ţă. Nu a mai auzit o asemenea nerozie. 2 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma’7) gogomănie, nătângie, nebunie, neghiobie, nesocotinţă, prostie, stupiditate, stupizenie, netoţie, <înv. şi reg.> nătărăie, blego-manie, deşteptăciune, credulitate. Spune multe nerozii când este nervos. nerprun s.m. (bot.; rar) v. Părul-ciutei (v.păr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica). nerumegât, -ă adj. (fiziol.; despre hrană) nedigerat, nemistuit. nerumenrt -a adj. (pop.; mai ales despre femei, actori sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) v. Nefardat. Nemachiat, neruşinâre s.f. 1 aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate,ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu neruşinare. 2 imoralitate, impudicitate, impudoare, inconvenienţă, indecenţă, licenţiozita-te, necuviinţă, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, parşi-venie, spurcăţenie, <înv.> măscăritură, măscăr-nicie, scurilitate, de-vergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru neruşinarea exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus neruşinarea la extrem. neruşinât -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mămicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de neruşinată. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, declasat, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, neruşinos imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, disolut, efirenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şu-cheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapu-los, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, de-licvescent, dezordonat, pierdut, putred, vier-mănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă neruşinat 3 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măs-căricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii neruşinate. II adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde neruşinat părinţilor. neruşinos, -oăsă adj. (înv.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) v. Arogant Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. nervs.m. I I (anat.) nervpneumogastric = nerv vag=pneumogastric, vag. Nervul pneumogastric sau vag este a zecea pereche de nervi cranieni, care inervează ţaringele, vălul palatin, laringele, traheea, inima, vasele mari, plămânii, esofagul şi stomacul-,(art.) nervul mare simpatic = marele simpatic (v. mare1), sistem nervos ortosimpatic, sistem nervos simpatic, sistem simpatic, <înv.> simpaticul cel mare (v. simpatic). Nervul mare simpatic este partea sistemului nervos vegetativ care reglează funcţiile glandelor şi ale organelor interne. 2 (la pl. nervi) enervare, excitabilitate, excitaţie, iras-cibilitate, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervozitate, stres, supărare, surescitabilitate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. Calmantele atenuează starea de nervi a unei persoane. 3 (la pl. nervi) impacienţă, neastâmpăr, nerăbdare, nervozitate. Nu-şi poate stăpâni nervii. 4 (la pl nervi; med.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a apuca”, „a-i veni *) pandalii (v. pandalie), istericale, nevricale, zumaricale. Adesea are crize de nervi. Au apucat-o nervii când nu i s-a permis să intre în firmă. 5 (bot; rar) v. Nervură. 6 (anat.; înv.) v. Ligament. Tendon. II fig. (mai ales la sg.) dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Nervul i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au un nerv inepuizabil. nervâl, -ă adj. (anat.) nervos. Percepţia obiectelor înconjurătoare determină o întipărire nervală. s* nervatură s.f. (tehn.) nervaţie. Nervatura reprezintă ansamblul nervurilor de pe suprafaţa unui obiect. nervaţie s.f. (tehn.) nervatură. nervos, -oăsă adj. 11 (anat.) nerval. 2 (despre oameni sau despre firea lor) excitabil, irascibil, iritabil, supărăcios, suresritabil, atrabiliar, rânzos, nevricos, <înv. şi reg.> ne-căjicios, sunducos, năzdrăvan, <înv.> nătâng, provocabil, sângeros, sângios, supăralnic, bilios, izbucnitor, ar-deiat, şifonabil, înţinat. A devenit nervos pentru că i-a eşuat planul. Are o fire nervoasă şi dificilă. 3 (despre oameni) enervat, excitat, iritat, necăjit, stresat, supărat, surescitat, <înv. şi reg.> scârbit, înfierbântat, tensionat, capsat Nervoşi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. II fig. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenibr) energic, impetuos, viguros, viril. Au fost acţiuni nervoase pentru respectarea drepturilor omului. nervozism s.n. (psih.) nevrozism. Nervozismul este un simptom de hiperactivism nervos, mintal şi fizic. nervozitate s.f. 1 enervare, excitabilitate, excitaţie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), stres, supărare, surescitabilitate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. 2 impacienţă, neastâmpăr, nerăbdare, nervi (v. nerv). 3 încordare, electricitate, tensiune. Nepotrivirea br de temperament făcea ca relaţiile dintre ei să fie dominate de nervozitate. nervură s.f 1 (bot.) nerv, vână. Orice frunză are nervuri prin care circulă seva. 2 dungă, striaţie, vână. Placa de marmură albă are nervuri roz. nes s.n. (ind. alim.) cafea solubilă, nescafe. li place nesul fără zahăr. nesancţionăt, -ă adj. (despre oameni sau despre fapte, atitudini etc. ale lor) nepedepsit, neosândit. Deşi fapta lui a fost gravă, a rămas nesancţionat. Gesturile lui necuviincioase, nesancţionate la timp de părinţi, se repetă. nesatisfăcţie s.f. insatisfacţie, nemulţumire. S-a întors de la examen cu un sentiment de nesatisfacţie. nesatisfăcător, -oăre adj. 1 insuficient, neîndestulător, redus. Cantitatea de came cumpărată este nesatisfăcătoare pentru familia lui numeroasă. 2 insuficient, neîndestulător, nesuficient, redus, sărac. Instrumentarul din laborator este nesatisfăcător. 3 (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii realizări, manifestări etc. ale oamenilor) deplorabil, lamentabil, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereuşit, nevaloros, prost, slab, îngrozitor, rău, |1178 anemic, stângaci. Prestaţia boxerului favorit a fost nesatisfăcătoare. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenibr) nemulţumitor, slab. A primit o ofertă de preţ nesatisfăcătoare. Rezultatele echipei de fotbal la campionatul european au fost nesatisfăcătoare. nesatisfăcuţ, -ă adj. (despre oameni) neîmpăcat, nemulţumit. Este veşnic nesatisfăcut. nesăţ s.n. I aviditate, insaţiabilitate, insaţieta-te, lăcomie, voracitate, nesaţiabilitate, nesăturare, saţ, <înv.> poftă. Nu-i place nesaţul cu care mănâncă. I11 (mai ales fig.) aviditate, lăcomie, poftă. Citeşte cu nesaţ cărţi SF. 2 fig. aviditate, cupiditate, lăcomie, rapacitate, voracitate. Nesaţul l-a împins la delapidări repetate, până a fost prins. nesaţiabilităte s.f. (rar) v. Aviditate. Insaţia-bilitate. Insaţietate. Lăcomie. Nesaţ. Nesăturare. Voracitate. nesăbuinţă s.f. imprudenţă, nechibzuinţă, necugetăre, neprevedere, nesăbuire, nesocotinţă, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nesocoteală, nesocotire. Traversarea străzii fără a te asigura este o mare nesăbuinţă. nesăbuire s.f. imprudenţă, nechibzuinţă, necugetăre, neprevedere, nesăbuinţă, nesocotinţă, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nesocoteală, nesocotire. nesăbuit; -ă adj. 1 (despre oameni) imprudent, inconştient, intemperant, irezonabil, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesocotit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat. Nesăbuit, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesocotit, prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt nesăbuit şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări nesăbuite. nesămălui't, -ă adj. (reg.) 1 (despre grupuri, mulţimi) v. Colosal. Enorm. Imens. Incalculabil. Incomensurabil. Necalculabil. Nemăsurat. Nenumărat. 2 v. Colosal. Considerabil. Enorm. Imens. Incalculabil. Necalculabil. Nelimitat. Nenumărat, nesănătds, -oăsă adj. 1 (med., med. vet; în opoz. cu „sănătos”; despre fiinţe) bolnav, suferind, morbos, morbulent, <înv. şi pop.> războlit, beteag, <înv. şi reg.> neputincios, pătimaş, rău, marod, păzit2, <înv.> lânced, malad, mişel, pătimitor, răslăbit, răutăţit, sacat. Fiind nesănătos, nu s-a putut duce la interviu. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) anormal, morbid, patologic, bolnăvicios, maladiv. Este de o curiozitate nesănătoasă. Are o teamă nesănătoasă de microbi. 3 (despre locuinţe, medii, spaţii etc.) insalubru, neigienic, bolnav. Locuiesc toţi într-o casă nesănătoasă. 4 (despre climă, mediul înconjurător etc.) maladiv. în oraşele cu multe rafinării mediul este nesănătos. nesărăt, -ă adj. I (în opoz. cu ,,sărat,T) 1 (despre brânzeturi) dulce. A cumpărat caş nesărat. 1179| nesensibil 2 (despre alimente, mâncăruri etc.) searbăd. Nu-i place mâncarea nesărată. II fig. I (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, arid, fad, insipid, lânced, plat2, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i se pare nesărat. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) dobitocesc, prostesc. Pune întrebări nesărate. nesătul, -ă adj. 11 (în opoz. cu „sătul”; despre fiinţe) flămând, flămânzit, înfometat, nemâncat, nesăturat, famelic, înfomat, fomist, fometos, lihoş, <înv.> înflămânzit, sec. Este tot timpul nesătul. 2 (despre fiinţe) avid, insaţiabil, lacom, mâncăcios, nesăţios, pofticios, vorace, adefag, edace, lăcomit, lăcomos, <înv. şi reg.> lingăreţ, lupav, mâncător, burcaş, codriş, gituos, hlipicios, holpan, hulpav, leşinat2, limpăit, lincăit, lingăreţ, lingă-ricios, lişcotos, mâncăreţ, meschericios, neplin, nestaşnic, <înv.> mâncaci, mâţos, desfundat2, destupat, măţos. Trebuie să pregătească multă mâncare pentru că are patru băieţi voinici şi nesătui. II fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, ,,după}y) ahtiat, aprig, avid, cupid, hrăpăreţ, lacom, neîndestulat, rapace, nesăturat, nesăţios, vorace, apucător. Este cunoscut ca un om nesătul de câştig. nesăturăre s.f. (rar) v. aviditate. Insaţiabili-tate. Insaţietate. Lăcomie. Nesaţ. Voracitate, nesăturăt, -ă adj., s.m. I adj. 1 (în opoz. cu „sătul”; despre fiinţe) flămând, flămânzit, înfometat, nemâncat, nesătul, famelic, înfomat, fomist, fometos, lihoş, <înv.> înflămânzit, sec. 2 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, ,,după,y) ahtiat, aprig, avid, cupid, hrăpăreţ, lacom, neîndestulat, rapace, nesătul, nesăţios, vorace, apucător. II s.m. (omit.; reg.) v. Babiţă. Pelican (Pelecanus ono-crotalus). nesăţios, -oâsă adj. I (desprefiinţe) avid, insaţiabil, lacom, mâncăcios, nesătul, pofticios, vorace, adefag, edace, lăcomit, lăcomos, <înv. şi reg.> lingăreţ, lupav, mâncător, burcaş, codriş, gituos, hlipicios, holpan, hulpav, leşinat2, limpăit, lincăit, lingăreţ, lingăricios, lişcotos, mâncăreţ, meschericios, neplin, nestaşnic, <înv.> mâncaci, mâţos, desfundat2, destupat măţos. II fig. 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) ahtiat, aprig, avid, cupid, hrăpăreţ, lacom, neîndestulat, rapace, nesătul, nesăturat, vorace, apucător. 2 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit. Ura dintre cele două familii este nesăţioasă. 3 (mai ales despre sentimente ale oamenilor) devorant, devorator, mistuitor. Dragostea pentm ea este nesăţioasă. nesăvârşit, -ă adj. I (despre acţiuni, iniţiative, obligaţii, proiecte etc.) nefacut, neîmplinit, ne- îndeplinit, nerealizat Din cauza unui eveniment neprevăzut, planul pe luna în curs a rămas nesăvârşit. II (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; înv.; adesea prin exagerare sau poetic) 1 (despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic. 2 v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Neuitat Perpetuu. Veşnic. Viu. nescafe s.n. (ind. alim.) cafea solubilă, nes. neschimbât, -ă adj. I (în opoz. cu „variabil”) 1 (despre parametri, valori, fenomene, stări, acţiuni, sentimente, fiinţe etc. ale căror însuşiri, caracteristici, elemente etc. sunt comparate cu ele însele în diverse aspecte, situaţii) constant, egal, invariabil, uniform. Temperatura gazului se menţine la o valoare neschimbată. A menţinut o viteză neschimbată de deplasare pe tot parcursul drumului. îşi iubeşte copiii cu dragoste neschimbată. 2 (despre fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, despre evenimente etc.) constant, invariabil, nefluctuant, neschimbător, stabil, statornic, staţionar, nevariabil. îi înapoiază banii în valori neschimbate. Studiul acordă o atenţie deosebită acelor compartimente ale limbii care sunt neschimbate. Situaţia economică a ţării este neschimbată. II (în opoz. cu „schimbător”) 1 (despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, egal, neschimbător, principial, stabil, statornic, nedezminţit, neclintit, vârtos. De obicei, este neschimbat în respectarea angajamentelor făcute. 2 (despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, neschimbător, stabil, statornic, nedezminţit. Era evidentă silinţa lui de a fi drept, nepărtinitor, neschimbat faţă de toţi. 3 (despre anumite tipuri de exprimare, formulări etc.) fix, stereotip, stereotipic. Aşa-numitul limbaj de lemn foloseşte formule neschimbate. 4 staţionar. Starea bolnavei este neschimbată. 5 (fon.; despre sunete) nealterat, nemodificat. Consoana „ş” a rămas neschimbată în acest grai. III (în opoz. cu „mobil”; mai ales despre ochi, privire) fix, imobil2, încremenit, înlemnit, neclintit, nemişcat, însti-cloşat, pironit îl priveşte cu ochi neschimbaţi. Bolnavul are o privire neschimbată. neschimbător, -oâre adj. 1 (despre fenomene, stări, procese etc.) constant, egal, imprescriptibil, imuabil, imutabil, invariabil, invariant, nepreschimbat, permanent, eleat, eleatic, <înv.> stătător. Pesimiştii trăiesc într-o neschimbătoare stare de frică. 2 (în opoz. cu „variabil”; despre fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, despre evenimente etc.) constant, invariabil, nefluctuant, neschimbat, stabil, statornic, staţionar, nevariabil. 3 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, egal, neschimbat, principial, stabil, statornic, nedezminţit, neclintit, vârtos. 4 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, neschimbat, stabil, statornic, nedezminţit. nescontât, -ă adj. (despre fapte, întâmplări etc.) imprevizibil, neaşteptat, nebănuit, negândit, neprevăzut, neprevizibil, surprinzător, repentin. Un eveniment nescontat l-a determinat să-şi amâne plecarea în concediu. Urmările acestei descoperiri au fost nescontate. nescormt, -ă adj. (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii nescornite ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. nescris, -ă adj. (despre hârtie, coli, rânduri etc.) alb, gol2, liber. Are pe birou un top de foi nescrise. nesecât, -ă adj. fig. inepuizabil, interminabil, neepuizabil, neistovit, nesfârşit2, nesecătuit, nesleit, nedeşertat. Folclorul este o sursă de inspiraţie nesecată pentm creatori. nesecătuit, -ă adj. fig. inepuizabil, interminabil, neepuizabil, neistovit, nesfârşit2, nesecat, nesleit, nedeşertat, nesemnăţ, -ă adj. (despre texte, tipărituri etc.) anonim. A primit o scrisoare nesemnată. nesemnificativ, -ă adj. 11 accesoriu, insignifiant, neglijabil, neimportant, neînsemnat, subordonat. Nu i-a dat prea mare atenţie, întmcât era o problemă nesemnificativă. 2 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) derizoriu, infim, mărunt, mic, minim2, neimportant, neînsemnat, strict, neconsistent. Iaurtul dietetic conţine un procentaj nesemnificativ de grăsimi. 3 (despre stări, situaţii etc.) mic, minor, neimportant, neînsemnat, neperceptibil, scăzut, slab, <înv.> uşor2. Ameliorarea stării bolnavului este nesemnificativă. Influenţa anturajului asupra tânămlui este nesemnificativă. I11 (predomină ideea de valoare, de calitate; mai ales despre realizări, creaţii ale oamenilor) insignifiant, mărunt, neimportant, neînsemnat, oarecare, microscopic, obscur, prizărit. A publicat un volum nesemnificativ de memorii. Colaborează la un tabloid nesemnificativ. 2 (în opoz. cu „principal”; mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, secundar, secund, adiacent, lateral, lăturalnic, periferic, satelit. Se aduce în discuţie o chestiune nesemnificativă care nu interesează pe nimeni. 3 (despre greşeli, păcate, vini etc.) mărunt, mic, neimportant, neînsemnat, uşor2, venial. L-au iertat pentm că greşeala lui a fost nesemnificativă. A făcut o gafă nesemnificativă. nesemuit, -ă adj. (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neimitabil, neîntrecut, unic, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician nesemuit. Are un timbm nesemuit al vocii. nesensibil, -ă adj. (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesimţitor, pasiv, <înv.> adiafor, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit nesensibilitate nesensibilâ din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. nesensibilitâte s.f. insensibilitate, nesimţire, <înv.> nesimţibilitate. Nesensibilitatea la durere se datorează unei afecţiuni a măduvei spinării. neseparabil, -ă adj. 1 (despre un întreg, un tot etc.) indisolubil, inseparabil, nedespărţit, organic, unitar. Planctonul este un ansamblu neseparabil de organisme animale şi vegetale. 2 {despre elementele unui tot) indisolubil, inseparabil, nedespărţit Organismele unui plancton sunt neseparabile. 3 (mai ales despre oameni) inseparabil, nedezlipit, neseparabil. Cele două prietene sunt neseparabile. neserios, -oăsă adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor sau despre afirmaţii, creaţii, decizii etc. ale lor) neîntemeiat, pueril, infantil. Reacţia ei la cele auzite a fost neserioasă. Motivaţia lui este neserioasă. 2 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om neserios. 3 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, uşor2, uşuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic, futil, volatic, <înv. şi pop.> zălud, spulberatic, fluşturatic, fluturatic, miştocar, păsăratic, schitaci1, sprinţar, zărpălatic, zbrehui, zburatic, <înv.> lesnicios, lax, lejer, superficial, zburdalnic, fru-fru, deşert, vântos, vânturat2, vânturos, zburdatic. în tinereţe a fost o persoană neserioasă. Are o fire neserioasă. neseriozitate s.f. deşertăciuni (v. deşertăciune), frivolitate, uşurătate, futilitate, lejeritate, superficialitate. Nu te lăsa pradă neseriozităţii! nesesizabil, -ă adj. (despre sunete, zgomote etc.) imperceptibil, inaudibil, insensibil, insesizabil, neauzit, neperceptibil, nesimţit, impalpabil, imponderabil. Sunetul de fond al aparatului este nesesizabil. Zgomotele nesesizabile se pot înregistra cu ajutorul unor aparate speciale. nesfârşire s.f. enormitate, imensitate, infinit, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfârşit1, vastitate, nemârgine, mare2, ocean2, stepă, ludu2, pelag. Din satelit se vede nesfârşirea continentului asiatic. nesfârşit1 s.n. enormitate, imensitate, infinit, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfârşire, vastitate, nemârgine, mare2, ocean2, stepă, luciu2, pelag. nesfârşit2, -ă adj. 1 interminabil, kilometric. Drumul până la cabană pare nesfârşit. A ţinut un discurs nesfârşit. 2 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) colosal, enorm, imens, incomensurabil, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, vast2, <înv.> necomensurabil. Supermar-ketul se întinde pe o suprafaţă nesfârşită. în acest ţinut pădurile ocupă teritorii nesfârşite. 3 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre întinderi de pământ sfih de ape, teritorii etc.) colosal, enorm, imens, infinit, necuprins, nefinit, nemărginit, nemăsurat, neţărmurit, ilimitat, <înv.> nehotărât. După săptămâni de navigat, oceanul pare nesfârşit. Asia este un continent nesfârşit. 4 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neslăbit, permanent, perpetuu, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncontenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempitemel, eternei, neclătit. Este într-o dispută nesfârşită cu partenerii de afaceri. 5 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exager. sau poetic) etern, nemuritor, nepieritor, neuitat, perpetuu, veşnic, viu, inamisibil, sempitem, imortal, imperisabil, <înv.> neapus, nesăvârşit, pururelnic, sempitemel, nestins, neputred, nestricat, nestricăcios, neveşted, neveştejit, neveştezicios. Personajele lui Cara-giale rămân modele nesfârşite pentru scriitori. 6 inepuizabil, interminabil, neepuizabil, neistovit, nesecat, nesecătuit, nesleit, nedeşertat. Folclorul este o sursă de inspiraţie nesfârşită pentru creatori. 7 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş* epustuflant, inena-rabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă nesfârşită. A avut şansa nesfârşită de a participa la o misiune în cosmos. nesigur, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre locuri, spaţii, forme de relief etc.) expus, periculos, primejdios, aprig. Trebuie să se caţăre pe un perete nesigur de stâncă. 2 (despre mişcări, mers etc.) clătinat2, împiedicat, împleticit, nehotărât, poticnit, şovăielnic, şovăitor, clă-tinător, şovăind, şovăit Bătrânul are un mers nesigur. 3 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) imprecis, indefinibil, indistinct, neclar, nedefinibil, nedesluşit, nelămurit, neprecis, vag, indecelabil, indefinisabil, indistinct, |1180 indiscernabil, indeterminabil, dibuit2. în verandă era un parfum nesigur de floare exotică. în lumina slabă a lunii se observă o siluetă nesigură. 4 (despre stări, situaţii etc.) precar, şubred, uşor2. Cei mai mulţi bugetari se află într-o situaţie materială nesigură. 5 (despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor etc.) dubios, improbabil, incert, indecis, îndoielnic, neprobabil, problematic, îndoios, <înv.> neadeverit, nebulos. Pe mulţi copii abandonaţi îi aşteaptă o existenţă nesigură. 6 incert, îndoielnic, tulbure, şovăind, şovăit, vacilant, <înv. şi reg.> înclinciurat, codelnic, îmbalansat, pregetos, <înv.> înclinător, îndoielnic, îndoit, pregetător, târzielnic, vacilatoriu, fluctuant, indeterminat, oscilant, sinuos, oscilatoriu. Nu înţelege comportarea lui nesigură. Negustorii îşi îmbie clienţii nesiguri să le cumpere marfa. 8 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat Se exprimă într-un mod nesigur. Viitorul ei este nesigur. 9 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) capricios, inconstant, instabil, neconstant, nestabil, nestatornic, schimbător, variabil, schimbăcios, <înv. şi reg.> tonatic, toncos, tonos, <înv.> nestătă-cios, năzuros, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului nesigur. 10 contestabil, discutabil, improbant, incert, îndoielnic, îndoidos, vânturos. Clasamentul câştigătorilor este nesigur. 11 (în opoz. cu „originar; despre scrieri, documente) apocrif, contrafăcut, fals, falsificat, neautentic, plăsmuit, <înv.> mincinos, scornit. Specialiştii consideră că manuscrisul conţine o evanghelie nesigură. 12 (filos.; despre raţionamente, idei etc.) aporetic. II adv. (modal) 1 ezitant, indeds, nehotărât, şovăielnic, şovăitor. îi răspunde destul de nesigur. 2 ezitant, nehotărât, şovăielnic. Se îndreaptă nesigur spre camera de unde venea un zgomot ciudat. nesiguranţă s.f. 1 pericol, primejdie, <înv.> fară-veste. Avionul este în nesiguranţă din cauza furtunii. 2 ezitare, nehotărâre, şovăială, şovăire, <înv.> ezitaţiune. Avea o nesiguranţă în mers din cauza rănii de la genunchi. 3 precaritate, şubrezenie. Nesiguranţa zilei de mâine este o realitate pentru mulţi oameni. 4 insecuritate. Trăieşte un sentiment de nesiguranţă din cauza crizei economice. 5 dubiu, incertitudine, incredulitate, îndoială, neîncredere, rezervă, scepticism, şovăială, şovăire, dubitaţie, addubitaţie, dubitaţie, <înv.> aporie, îndoiciune, îndoinţă, necredinţă, întrebare. Nu există nicio nesiguranţă în ceea ce priveşte câştigarea concursului. 1181 | nesocoti nesilinţă s.f. 1 comoditate, indolenţă, lene, lenevie, lenevire, trândăveală, trândăvie, trândăvire, trândăvit1, famiente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, leneveâlă, <înv.> oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciune. Nesilinţă lui o exasperează. 2 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijin-ţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de nesilinţă faţă de ceea ce se petrece în jur este îngrijorătoare. nesilit, -ă adj., adv. I adj. 1 benevol, facultativ, voluntar. Participarea la aceste cursuri este nesilită. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat Se mişcă pe scenă cu gesturi nesilite. 3 fig. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Angelic. Candid. Cast Curat Dalb. Feciorelnic. Fecioresc. Imaculat. Inocent. îngeresc. Neîntinat. Nepătat. Neprihănit. Nevinovat. Pudic. Pur2. Serafic. Virgin. Virginal. II adv. (modal) degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nestudiat, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat nesilit în faţa spectatorilor. nesimetric, -ă adj., adv. I adj. 1 neregulat, neuniform, <înv.> necanonisit. Bluza este ornată cu motive populare nesimetrice. 2 asimetric, disimetric, nonsimetric. Compune versuri nesimetrice. Trăsăturile feţei lui sunt nesimetrice. II adv. (modal) neregulat, neuniform. Pasta este nesimetric întinsă pe pânza tabloului. nesimţibilităte s.f. (înv.) v. Insensibilitate. Nesensibilitate. Nesimţire, nesimţire s.f. 1 insensibilitate, nesensibilitate, <înv.> nesimţibilităte. Nesimţirea la durere se datorează unei afecţiuni a măduvei spinării. 2 (med., med. vet.; adesea constr. cu vb. ca „a fi”, „a cădea”, „a se deştepta”, „a se trezi,T) inconştienţă, leşin, lipotimie, leşinătură, letargie, leş2, <înv.> leşinat1. Bolnavul este în stare de nesimţire. 3 impasibilitate, indiferenţă, nepăsare, flegmă. îi răspunde cu o nesimţire revoltătoare. nesimţit -ă adj. 1 (despre sunete, zgomote etc.) imperceptibil, inaudibil, insensibil, insesizabil, neauzit, neperceptibil, nesesizabil, impalpabil, imponderabil. Sunetul de fond al aparatului este nesimţit. Zgomotele nesimţite se pot înregistra cu ajutorul unor aparate speciale. 2 (despre oameni) nesimţitor, <înv.> ne-simţibil, nesi. Un tânăr care nu cedează locul unei persoane în vârstă poate fi considerat nesimţit. nesimţitor, -oâre adj. 1 (despre fiinţe) insensibil. Este nesimţitor la durere. 2 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, pasiv, <înv.> adiafor, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit nesimţitoare din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. 3 (despre oameni) nesimţit, <înv.> nesimţibil, nesi. 4 indiferent, nepăsător, surd. Este nesimţitor la observaţiile părinţilor. 5 (în opoz. cu „viu”; poetic; despre fiinţe) v. Inert. Mort. Neînsufleţit. Nemişcat. Rece. Ţeapăn, nesincer, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs nesincer. 2 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, astăzi rar> fariseean, machiavelis-tic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, faţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, co-dalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie nesinceră, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie nesinceră. 3 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) necinstit, neloial, felon2. A fost un partener de afaceri nesincer. Concurenţa dintre cei doi este nesinceră. II adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralist. Zâmbeşte nesincer. nesinceritâte s.f. duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), faţă-rie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefacanie, prefacătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi ne-sinceritatea şi să spui adevărul. neslăbit, -ă adj. 1 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit2, permanent, perpetuu, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncon-tenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempiter-nel, eternei, neclătit Este într-o dispută neslăbită cu partenerii de afaceri. 2 (rar; despre manifestări, acţiuni etc. ale oa- menilor) v. Activ. Continuu. Neîntrerupt. Statornic. Susţinut. Viu. nesleit, -ă adj. fig. (rar) v. Inepuizabil. Interminabil. Neepuizabil. Neistovit. Nesecat. Nesecătuit. Nesfârşit2. nesmintit, -ă adj., adv. I adj. 1 (pop. şi fam.; despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) v. Nezdruncinat. Statornic. 2 (în opoz. cu „mobil”; pop.; despre obiecte, construcţii, poduri etc.) v. Fix. Imobil2. Neclintit. Nemişcat. Stabil. II adv. (modal) 1 (pop.) v. Indiscutabil. Neapărat. Negreşit. Neîndoielnic. Neîndoios. Precis. Sigur. 2 (înv. şi reg.; în legătură cu vb. ale gândirii) v. Exact. Precis. Riguros. 3 (înv. şi reg.) v. Morţiş. Neapărat. Negreşit. Numaidecât. Obligatoriu. nesociâbil, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea br) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, morânglav, moza-ziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană nesociabilă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale nesociabile. 2 (despre oameni) distant, neprietenos, rezervat, frigid, glacial, rece. Tânăra este o persoană nesociabilă, lipsită de căldură, de curtoazie. 3 (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) distant, neprietenos, rezervat, apatic, glacial, hieratic, îngheţat, rece. Are o atitudine nesociabilă faţă de colaboratori. nesociabilitâte s.f. insociabilitate. Nu este simpatizat din cauza nesociabilităţii lui. nesocoteâlă s.f. (înv.) v. Imprudenţă. Nechib-zuinţă. Necugetare. Neprevedere. Nesăbuinţă. Nesăbuire. Nesocotinţă, nesocoti vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni sau elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) a ignora, a neglija, a ocoli, a omite, <înv. şi pop.> a trece, <înv. şi reg.> a prâsni2, <înv.> a negriji, a tăcea. îşi nesocoteşte propriile interese. L-au nesocotit, considerându-l incompetent. Mulţi tineri nesocotesc sfaturile părinţilor. îşi nesocoteşte propriile interese. 2 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale br) a desconsidera, a dispreţui, a râde, <înv. şi reg.> a urgisi, <înv.> a defăima, a ocărî, a proş-titirui, a vilipenda, a mepriza, a dispreţa, a nimici, a nimicnici. îl nesocoteşte pentru că este laş. 3 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor; compl. indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) a se abate2, a călca, a contraveni, a încălca, a transgresa, a viola, <înv.> a păşi, a stropşi, a înfrânge, a sparge, a ştirbi. Prin ceea ce face, nesocoteşte legea. 4 (compl. indică jurăminte, angajamente etc.) a încălca, <înv.> a risipi, a trece, a rupe, a silui, a vătăma. A nesocotit jurământul şi a divulgat secretul. 5 (compl. indică drepturi, privilegii etc.) a încălca, a leza, a uzurpa, a cotropi, a împresura. Trebuie luate nesocotinţă măsuri împotriva acelora care nesocotesc drepturile omului. nesocotinţă s.f. 1 imprudenţă, nechibzuinţă, necugetăre, neprevedere, nesăbuinţă, nesăbuire, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nesocoteală, nesocotire. Traversarea străzii fără a te asigura este o mare nesocotinţă. 2 (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirmă*) gogomănie, nătângie, nebunie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, netoţie, <înv. şi reg.> nătărăie, blegomanie, deşteptăciune, credulitate. Spune multe nesocotinţe când este nervos. nesocotire s.f. 1 ignorare, neglijare, omisiune, omitere, uitare. Graba duce la nesocotirea unor detalii semnificative. 2 desconsiderare, dispreţuire. Nesocotirea unor meserii este des întâlnită. 3 călcare, încălcare, transgresare, violare, stricare, <înv.> violaţie, ştirbi-tură, vătămare. Nesocotirea legii se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare. 4 (înv.) v. Imprudenţă. Nechibzuinţă. Necugetăre. Neprevedere. Nesăbuinţă. Nesăbuire. Nesocotinţă, nesocotit -ă adj. 1 (despre oameni) imprudent, inconştient, intemperant, irezonabil, nechibzuit, necugetat, necumpătat, nejudecat, neprevăzător, nesăbuit, neprecugetat, nechitit, <înv.> neconştient, tivilichiu, neechilibrat Nesocotit, a traversat strada în fugă şi a fost accidentat. 2 (despre acţiuni manifestări etc. ale oamenilor) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, prostesc, derezonabil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt nesocotit şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări nesocotite. 3 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) desconsiderat, dispreţuit, <înv. şi reg.> urgisit. Un delator este o persoană nesocotită de societate. 4 (despre drepturi, privilegii etc.) încălcat, lezat, uzurpat. A dat statul în judecată pentru a-şi apăra drepturile nesocotite. 5 (arată cantitatea sau numărul; înv. şi reg.; despre grupuri, mulţimi) v. Colosal. Enorm. Imens. Incalculabil. Incomensurabil. Necalculabil. Nemăsurat Nenumărat 6 (înv.; despre oameni sau despre elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) v. Ignorat. Neglijat. Omis. Uitat2. nesofisticăţ, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nestudiat, non-convenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi nesofisticate. 2 (despre limbaj) comun, simplu. Foloseşte un limbaj nesofisticat când se adresează copiilor. 3 (despre limbaj, stil etc.) familiar, neafectat, necăutat, obişnuit, simplu. Captează auditoriul prin limbajul său nesofisticat. Stilul cărţii este nesofisticat. 4 (despre piese, aparatură) necomplicat, simplu. Şi-a cumpărat un mixer nesofisticat. 5 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) neîmpodobit, neornat, simplu, <înv.> dezbrăcat2, sadea, sadetica, nud. Bluza pe care o poartă este nesofisticată şi foarte elegantă. 6 (despre mâncăruri, coafuri etc.) neelaborat, simplu. Pregăteşte meniuri nesofisticate. îi cere coafezei să-i facă o coafură nesofisticată. 7 (despre acţiuni, activităţi etc.) facil, necomplicat, nedificil, simplu, uşor2, lin2. Are de îndeplinit o sarcină nesofisticată. Metoda nouă de preddfe pare nesofisti-cată. II adv. (modal) 1 familiar, firesc, natural, nepretenţios, obişnuit, popular, simplu, <înv.> apia. Deşi om de mare cultură, în faţa mulţimii se exprimă nesofisticat, pe înţelesul tuturor. 2 auster, simplu, sobru. Se îmbracă nesofisticat. nesoh'd,-ă adj. (în opoz. cu „solid”, „trainic”; despre obiecte, construcţii, elemente de construcţie etc.) nerezistent, netrainic, slab, slăbit, şubred, şubrezit, precar. Cortul, fiind nesolid, a fost distrus de furtună. Pilonii nesolizi ai podului din cauza inundaţiilor repetate îi îngrijorează pe locuitorii oraşului. nesolubil, -ă adj. (chim.; despre substanţe) insolubil, nedizolvabil. Carbonul este nesolubil nesolubilitâte s.f. (chim.) insolubilitate. Carbonul se caracterizează prin nesolubilitâte. nesoluţionăre s.f. nerezolvare. Nesoluţiona-rea acestei situaţii conflictuale poate crea mari probleme în instituţie. nesoluţionăt -ă adj. (despre situaţii, stări etc.) nerezolvat. O situaţie conflictuală nesoluţionată poate crea probleme într-o colectivitate. nesolvăbil, -ă adj. (fin.; despre oameni de afaceri, întreprinderi, societăţi etc.) falimentar, insolvabil, insolvent. Societatea de asigurări este nesolvabilă. nesomn s.n. 1 trezie, veghe, vigilitate, veghere, <înv.> vigilie. îl doare capul din cauza nesomnului prelungit din noaptea trecută. 2 (med) agripnie, insomnie, <înv. şi pop.> nedormire, <înv.> nesomnie. Suferă de nesomn de mulţi ani. nesomnie s.f. (med.; înv.) v. Agripnie. Insomnie. Nesomn. nesomnoros, -oăsă adj. fig. (înv.; despre oameni) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Neadormit. Precaut. Prevăzător. Prudent. Treaz. Vigilent. nesosmţă s.f. (înv.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. nesoţ adj. invar. (înv.; despre obiecte care alcătuiesc o pereche) v. Desperecheat. Deza-sortat Nepereche. nespaţios, -oăsă adj. (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) mic, necuprinzător, neîncăpător, strâmt, strâmtorat. Casa are un salon nespaţios. Compartimentul este cam nespaţios pentru câte bagaje au. nespăimântăre s.f. (înv.) 1 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. 2 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Eroism. Neînfricare. Vitejie. nespăimântăt, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos, îndrăzneţ. Neînfricat Semeţ. Temerar. Viteaz. | 1182 nespălăt, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, jegos, maculat, mânjit, murdar, negru, pătat, slinos, soios, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scâmav, sleit2, spurcat2, răpănos, nă-clăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, dervelit, feştelit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, mocicoş, mozolit, m uruit, muscuros, muzgu-rit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scârn, smârceav, smârced, smârd, puturos. Cămaşa are gulerul nespălat. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie nespălat. 2 adj. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) jegos, mânjit, murdar, negru, slinos, soios, janghinos, răpănos, rufos, urduros, căcăcios, gunoios, îngălat, nelăut, solzos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, smârd, ciul, cotăzit, imos, lipos, lutos, mâzgos, mozolit, oacăr, perceat, piscoş, potâng, râpos2, soit, şiclit, tinos, <înv.> matuf, ordurier, şmuţig. S-a aşezat la masă cu mâinile nespălate. Are călcâiele nespălate. 3 s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, învăţat”, „cult”, „cultivat”; fam.; deprec.) v. Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu. II s.m., s.f. fig. (fam.; deprec.) v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat Necompetent. Neisprăvit. Nepriceput. Neştiutor. Prost, nesperat, -ă adj. neaşteptat, negândit, nenădăjduit, nevisat. Când era mai deznădăjduit, a primit un ajutor nesperat din partea unor prieteni. Cartea a avut un succes nesperat. nesportiv, -ă adj. (despre gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) antisportiv. A fost penalizat pentru gesturile nesportive de pe terenul de fotbal nesprăvnic, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ Gâlcevitor. Scandalagioai-că. Scandalagiu. nespus, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre cuvinte, gânduri etc.) neexprimat, nerostit. Din cauza conjuncturii, părerea sa a rămas nespusă. 2 (despre fapte, situaţii, stări etc.) incomuni-cabil, indescriptibil, indicibil, inefabil, inexprimabil, nedescriptibil, neexprimabil, negrăit, <înv. şi pop.> nepovestit, <înv.> necuvântat, nenumit, nerostit. Imaginea scenei la care a asistat este nespusă. Sentimentul pe care îl trăieşte este nespus. 3 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepil- 1183| nestătăcios duit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă nespusă. A avut şansa nespusă de a participa la o misiune în cosmos. 4 {înv.; despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale fiinţelor etc.) v. Fabulos. Fantastic. Legendar. Miraculos. Mitic. Nepământesc. Supranatural. II adv. (modal) 1 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de ” îi dă val. de super. abs.) colosal, consternant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare nespus de scump. 2 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) foarte, tare, <înv.> special, catran. Este nespus de trist că a pierdut avionul. Este nespus de bucuros pentru că a luat examenul. 3 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) extraordinar, foarte, grozav, negrăit, nemaipomenit, tare, teribil, uimitor, uluitor, coz, trăsnet, foc. Fata este nespus de frumoasă. 4 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) consternant, extraordinar, grozav, nemaipomenit, surprinzător, teribil, uimitor, uluitor, fantastic, fenomenal, formidabil, senzaţional, straşnic. Cocoşatul este nespus de urât. 5 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) foarte, groaznic, incredibil, tare, hăt. Cabana este nespus de departe de aici. îi aminteşte de fapte petrecute nespus de demult. nestabfl, -ă adj. 11 flotant, nepermanent Cei mai mulţi studenţi sunt nestabili în oraşul în care studiază. 2 (despre sisteme fizico-chimice, sisteme tehnice, sisteme monetare etc.) instabil, labil, precar. Cântarul se află în echilibru nestabil. în perioada de criză economică sistemul monetar în unele ţări devine nestabil. 3 (despre mărimi, cantităţi, sisteme fizico-chimice sau tehnice etc.) fluctuant, instabil, oscilant, schimbător, variabil, muabil, pendular. Bolnavul are tensiune nestabilă. 4 (meteor.; mai ales despre vânturi) instabil, neregulat, schimbător, variabil. în partea nordică a ţârii vânturile sunt nestabile. 5 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) capricios, inconstant, instabil, neconstant, nesigur, nestatornic, schimbător, variabil, schimbăcios, <înv. şi reg.> tonatic, toncos, tonos, <înv.> nestătăcios, năzuros, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului nestabil. II (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestatornic, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, flutu- ratic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om nestabil. nestabilitate s.f. 11 labilitate, instabilitate, precaritate. Cântarul trebuie reparat întrucât are nestabilitate în echilibru. Păstrează banii în casă din cauza nestabilităţii monetare. 2 (meteor.) instabilitate, nestatornicie, varia-bilitate. Vara aceasta s-a caracterizat prin nestabilitatea vremii. II inconsecvenţă, inconstanţă, instabilitate, labilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nestatornicie, versatilitate, muabilitate, <înv.> neconsecinţă, nestare, cameleonism, fragilitate. Nestabilitatea în politică este constatată cu neplăcere de electorat. nestare s.f. (înv.) v. Inconsecvenţă. Inconstanţă. Instabilitate. Labilitate. Neconsecvenţă. Neconstanţă. Nestabilitate. Nestatornicie. Versatilitate. nestaşnic, -ă adj. (reg.) 11 (despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. 2 (mai ales despre temperamentul oamenilor) v. Aprig. Focos. Impetuos. Impulsiv. Iute. înflăcărat. înfocat. Năvalnic. Nedomolit. Nepotolit. Nestăpânit. Nestăvilit. Sălbatic. Tumultuos. Vehement Violent. 3 (despre oameni sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent. Inconstant Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil. II (despre fiinţe) v. Avid. Insaţiabil. Lacom. Mâncăcios. Nesătul. Nesăţios. Pofticios. Vorace. nestatârnic, -ă adj. 11 instabil, mişcător, mobil, schimbător, variabil, eratic. în această zonă a deşertului dunele sunt nestatornice. 2 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) capricios, inconstant, instabil, neconstant, nesigur, nestabil, schimbător, variabil, schimbăcios, <înv. şi reg.> tonatic, toncos, tonos, <înv.> nestătăcios, năzuros, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului nestatornic. 3 (despre oameni) <înv.> neaşezat. Este un om nestatornic, mereu se mută dintr-un loc în altul. 4 (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. I11 (despre oameni sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, schimbător, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. 2 (despre oameni) infidel, neconsecvent, neconstant, nefidel, schimbător, <înv.> necredincios, strămutător. Este un tânăr nestatornic în dragoste. 3 fig. hoinar, sprinţar, spulberatic. I-a trecut prin minte un gând nestatornic. nestatornicie s.f. 11 instabilitate, mobilitate. Dunele se caracterizează prin nestatornicie. 2 (meteor.) instabilitate, nestabilitate, variabi-litate. I11 inconsecvenţă, inconstanţă, instabilitate, labilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nestabilitate, versatilitate, muabilitate, <înv.> neconsecinţă, nestare, cameleonism, fragilitate. Nestatornicia în politică este constatată cu neplăcere de electorat. 2 infidelitate, nefidelitate. Este renumit pentru nestatornicia lui în dragoste. nestatutâr, -ă adj. (despre decizii, măsuri, acţiuni politice etc.) extrastatutar. Schimbarea lui din funcţie a fost nestatutară. nestăpânire s.f. 1 agresivitate, brutalitate, impulsivitate, violenţă, năprăsnicie, duritate. îşi poate controla nestăpânirea. 2 (polit; înv.) v. Anarhie, nestăpânit -ă adj. 11 (despre animale, în special despre cai) aprig, focos, sălbatic, sireap, vijelios, pogănici, <înv.> zmeios. încalecă pe un armăsar nestăpânit. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, violent, atrabiliar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt nestăpânite. 3 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vi-fornic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament nestăpânit. 4 (despre mişcări) repezit. A răsturnat scaunul cu un gest nestăpânit 5 (despre sentimente, stări, senzaţii etc.) nepotolit, nestăvilit, neogoit. Dorul nestăpânit de ţară îi copleşeşte sufletul. 6 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) nedomolit, nepotolit, nestăvilit, nesăţios. Ura dintre cele două familii este nestăpânită. 7 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, frenetic, impetuos, intemperat, năvalnic, nestăvilit, tumultuos, <înv.> dezlegat2, debordant, furtunos, sălbatic, tempes-tuos. în club este o veselie nestăpânită. II fig. (despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năprasnic, năvalnic, puternic, violent, furios, nedomolit, nepotolit, sălbatic, tumultuos. Pârâul nestăpânit, umflat de ploi îneacă tot ce este în calea lui. nestătăcios, -oâsă adj. (meteor.; înv.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) v. Capricios. Inconstant. Instabil. Neconstant. Nesigur. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Variabil. nestătător nestătător, -oăre adj. 1 (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. 2 (înv.; despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent. Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil. nestăvilit, -ă adj. 1 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrâcit, smucit2.2 (despre sentimente, stări, senzaţii etc.) nepotolit, nestăpânit, neogoit 3 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nesăţios. 4 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenibr sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, frenetic, impetuos, intemperat, năvalnic, nestăpânit, tumultuos, <înv.> dezlegat2, debordant, furtunos, sălbatic, tempestuos. 5 fig. (înv.) v. Cuceritor. FataL Irezistibil. nestânjemt, -ă, adj., adv. 1 adj. (despre mişcări) degajat, liber, nestingherit, dezlegat2. Se strecoară prin mulţime cu mişcări nestânjenite. 2 adv. (modal) liber, nestingherit, <înv. şi pop.> slobod. Aleargă nestânjenit prin curtea palatului. nestemătă s.f. 1 (mineral) piatră nestemată, piatră preţioasă, piatră rară, piatră scumpă, piatră nestimândră, <înv.> diamanticale, stemă. Rubinul este o nestemată. 2 fig. (la pl nestemate) scumpeturi (v. scumpete). I-a oferit toate nestematele lumii, numai să-ifie soţie. nestemnic, -ă adj. (reg.) 1 (mitol pop.; despre fiinţe) v. Năzdrăvan. 2 (despre oameni) v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat Necompetent Neisprăvit Nepregătit Nepriceput. Neştiutor. Prost, nestidmţă s.f. (înv.) v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu, nestimăt, -ă adj. (înv.; despre valori de patrimoniu, opere de artă etc.) v. Inapreciabil. Inestimabil. Inevaluabil. Neestimabil. Nepreţuit, nestingherit, -ă adv., adj. 1 adj. (despre mişcări) degajat, liber, nestânjenit, dezlegat2.2 adv. (modal) liber, nestânjenit, <înv. şi pop.> slobod. nestins, -ă adj. fig. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exager. sau poetic) etern, nemuritor, nepieritor, nesfârşit2, neuitat, perpetuu, veşnic, viu, neputred, nestricat, ne-stricăcios, neveşted, neveştejit, neveştezicios. Personajele lui Caragiale rămân modele nestinse pentru scriitori. nestoiă vb. I. refl. unipers. (reg; despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descreşte. Diminua. Domoli. Estompa. Linişti. Micşora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera, nestrăbătut, -ă adj. 1 (despre materiale, lucruri etc. sau despre locuri, zone etc.) impenetrabil, nepătruns, nepenetrabil, nerăzbătut, <înv. şi pop.> netrecut, <înv.> netrecător. Armura este nestrăbătută.^xpediţia încearcă să treacă printr-o parte nestrăbătută încă a junglei. 2 (despre locuri, drumuri, căi etc.) necălcat, neumblat, sălbatic, <înv. şi pop.> netrecut, secret3, <înv.> netrecător. în excursiile pe munte preferă cărările nestrăbătute. 3 (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Inadap-tat. Neadaptat. Nededat. Nedeprins. Nefamiliarizat. Neînvăţat. Neobişnuit, nestrămutăre s.f. 1 dârzenie, decizie, fermitate, hotărâre, intransigenţă, neînduplecare, neşovăire, statornicie, determinare, radicalism, <înv.> nepreget, stavăr, stătătorie, vârtute, consistenţă, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare. Dă dovadă de nestrămutăre în respectarea legii. 2 (înv.) v. Durabilitate. Rezistenţă. Soliditate. Stabilitate. Tărie. Temeinicie. Trăinicie, nestrămutăţ, -ă adj. 11 (în opoz. cu „mobil”; pop.; despre obiecte, construcţii, poduri etc.) v. Fix. Imobil2. Neclintit Nemişcat Stabil. 2 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; înv.; despre obiecte, construcţii etc.) v. Dăinuitor. Durabil. Rezistent Solid Stabil. Temeinic. Trainic. II fig. 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, intransigent, neabătut, neşovăitor, statornic, băţos, inflexibil, neclintit, neflexibil, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neumit, vârtos, vârtucios. Nestrămutat, tânărul i-a contrazis pe toţi. 2 (despre decizii, atitudini etc. ale oamenilor) definitiv, irevocabil, neumit. Decizia pe care a luat-o este nestrămutată. 3 (în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; despre oameni) bun, cinstit, constant, credincios, devotat, fidel, leal, loial, statornic. S-a convins că îi este un partener de viaţă nestrămutat. nestrăvăzător, -oăre adj. (înv.; despre corpuri, materiale etc.) v. Netransparent. Opac2, nestrăvedere s.f. (înv.) v. Opacitate, nestricăt, -ă adj. 11 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) nealterat. Stând în congelator, untul rămâne nestricat. 2 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pui2, purificat, salubru, sănătos, tare, liber, senin. La munte este aer nestricat. 3 (despre obiecte, lucruri etc.) intact, întreg, neatins, neştirbit, <înv. şi pop.> nevătămat, sănătos. Farfuria a rămas nestricată, deşi a căzut. 4 (despre obiecte, mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) bun, nedegradat, nedeteriorat, neuzat. S-a îmbrăcat cu haine nestricate şi a plecat la biserică. Iese în oraş numai cu încălţăminte nestricată. 5 (pop.; 11184 despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Intact întreg. Neatins. Nevătămat Sănătos. Teafăr. Valid. Zdravăn. II fig. (înv.) 1 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exager. sau poetic) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Neuitat Perpetuu. Veşnic. Viu. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Angelic. Candid. Cast. Curat. Dalb. Feciorelnic. Fecioresc. Imaculat Inocent îngeresc. Neîntinat Nepătat. Neprihănit Nevinovat. Pudic. Pur2. Serafic. Virgin. Virginal, nestricăcios, -oăsă adj. fig. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; înv.; adesea prin exager.) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. nestruji't, -ă adj. (pop.; despre suprafeţele obiectelor) v. Neşlefuit, nestudiăt -ă adj., adv. 1 adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenibr) degajat, dezin-hibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefăcut, nesilit, nesofisticat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi nestudiate. 2 adv. (modal) degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nonşalant, simplu. Deşi timidă, a jucat nestudiat în faţa spectatorilor. nesubmersibil, -ă adj. insubmersibil. Un obiect nesubmersibil nu poate fi scufundat. nesubordonăre s.f. indisciplină, indocilitate, inobedienţă, insubordonare, neascultare, ne-disciplină, nesupunere, obrăznicie, recalcitranţă, refractarism, dezobedienţă, insumi-siune, insubordonanţă, insubordonaţie, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza nesubordonării şi a absenţelor nemotivate. nesubordonăt, -ă adj. 1 (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinat, indocil, ino-bedient, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesupus, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor nesubordonaţi li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul nesubordonat a fost dus în arest. 2 (despre animale domestice) indocil, neascultător, nesupus, rău. îşi duce câinele la dresor pentru că este nesubordonat. nesuferibil, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Imposibil. Insuportabil. Nesuferit. Nesuportabil. 2 (despre zgomote, stări fizice sau psihice etc.) v. Insuportabil. Nesuportabil, nesufericios, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Imposibil. Insuportabil. Nesuferit. Nesuportabil. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Inacceptabil. Inadmisibil. Inconcep-tibiL Neacceptabil. NeadmisibiL 3 (despre stări, situaţii etc.) v. Inadmisibil. Intolerabil. Netolerabil. nesuferinţă s.f. (înv.) 1 v. Antipatie. Aversiune. Idiosincrazie. Ostilitate. Pornire. Repugnanţi Repulsie. Resentiment. 2 v. Agitaţie. 1185| Febrilitate. încordare. înfrigurare. Neastâmpăr. Nelinişte. Nerăbdare. nesuferi're s.f. (rar) v. Aversiune. Dezgust. Fobie. Neplăcere. Oroare. Repugnanţă. Repulsie. Scârbă. Silă. nesuferit -a adj., adv. I adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii nesuferite de sulf 2 (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. lor) antipatic, dezagreabil, neplăcut, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, displăcut, <înv. şi pop.> urât2, căcănar, <înv. şi reg.> urgisit, nasol, naşpa. N-am văzut o femeie mai nesuferită în viaţa mea! 3 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) imposibil, insuportabil, nesuportabil, pucios, <înv.> nesufe-ribil, nesufericios, indigest, intenabil, move. Din cauza insistenţelor sale, a devenit nesuferit. Are un râs nesuferit, care enervează. 4 (arată cantitatea sau numărul; înv.; despre preţuri, sume de bani etc.) v. Enorm. Exagerat. Excesiv. Exorbitant. Extravagant Fabulos. Fantastic. Imens. Inabordabil. Mare1. Neabordabil. Ridicat2. Scump. II adv. (modal) dezgustător, greţos, greu, infect, neplăcut, rău, repugnant, respingător, scârbos, urât2. Miroase nesuferit în cameră. nesuferitor, -oâre adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale lor) v. Intolerant Necruţător. Neiertător. Neîndurător. Neîngăduitor. Nemilos. Netolerant nesufident -ă adj. insuficient, neîndestulător, nesatisfacător, redus, sărac. Instrumentarul din laborator este nesuficient. nesupărât -ă adj. (despre oameni) nederanjat, netulburat. Nesupărată, îşi vede în linişte de treburile ei. nesuportâbil, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) imposibil, insuportabil, nesuferit, pucios, <înv.> nesuferibil, nesufericios, indigest, intenabil, move. 2 (despre zgomote, stări fizice sau psihice etc.) imposibil, insuportabil, <înv.> nesuferibil, intenabil. Copiii fac o gălăgie nesuportabilă. Are o durere de dinţi nesuportabilă. Afară este o căldură nesuportabilă. nesupravegheât, -ă adj. (despre locuinţe, instituţii, locuri etc.) nepăzit, pustiu. A lăsat casa nesupravegheată şi a fost prădat. nesupraveghere s.f. <înv.> nepază. Pentru nesupravegherea animalelor de companie, în special a câinilor agresivi, eşti amendat. nesupunere s.f. indisciplină, indocilitate, inobedienţă, insubordonare, neascultare, ne-disciplină, nesubordonare, obrăznicie, recalcitranţă, refractarism, dezobedienţă, insumisiune, insubordonanţă, insubordonare, <înv.> sumeţie. nesupus, -ă adj. 1 (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinat, indocil, inobedient, in- subordonat, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. 2 (despre animale domestice) indocil, neascultător, nesubordonat, rău. nesuspicios, -oâsă adj. (despre oameni sau despre caracterul lor) netemător. Relaţia lor merge foarte bine pentru că amândoi sunt nesuspicioşi. neşânsă s.f. ghinion, nenoroc, <înv. şi reg.> strişte, s<înv.> dizgraţie, devenă, ghină, ursuzlâc A avut neşansă la examen. neşcat -ă pron. nehot, adj. pron. nehot (înv.) 1 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) v. Câtva. Puţin. 2 adj. pron. nehot. (antepus subst. determ.) v. Câtva. Oarecare. Puţin, neşcolit, -ă adj. (fam.; despre oameni) I (în opoz cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, ,,cultivat,r) v. Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu. II fig. 1 v. Analfabet. Ignorant. Necunoscător. Neiniţiat. Nepriceput. Neştiutor. Profan. 2 v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat. Necompetent. Neisprăvit. Nepregătit. Nepriceput. Neştiutor. Prost, neşlefui't -ă adj. 1 (despre suprafeţele obiectelor) nestrujit. Placa de marmură este neşlefuită. 2 fig. (despre oameni) barbar, bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, necioplit, necizelat, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om neşlefuit, fără educaţie şi cultură. neşovătelnic, -ă adj. (în opoz. cu „şovăielnic”, „nesigur”; despre mers, paşi etc.) apăsat2, energic, ferm, hotărât, îndesat, neabătut, neezitant, neşovăitor, sigur. înaintează cu paşi neşovăielnici. neşovăi're s.f. dârzenie, decizie, fermitate, hotărâre, intransigenţă, neînduplecâre, nestră-mutare, statornicie, determinare, radicalism, <înv.> nepreget, stavăr, stătătorie, vârtute, consistenţă, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare. Dă dovadă de neşovăire în respectarea legii. neşovăitor, -oâre adj. 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, intransigent, neabătut, statornic, determinat, oţărât, coios, <înv.> nepregetă-tor, băţos, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neumit, vârtos, vârtucios. Neşovăitor, tânărul i-a contrazis pe toţi. 2 (în opoz. cu „şovăielnic”, „nesigur”; despre mers, paşi etc.) apăsat2, energic, ferm, hotărât, îndesat, neabătut, neezitant, neşovăielnic, sigur, neştampilât, -ă adj. (despre mărci poştale) neobliterat. neştârs, -eârsă adj. fig. (despre sentimente, stări, imagini etc.) neuitat, indelebil. Fericirea trăită în ziua căsătoriei va rămâne neştearsă în sufletul ei. neştiinţă s.f. 11 necunoaştere, <înv.> neştire, neştiutură, umbri A dat un neştiutor răspuns greşit din neştiinţă. 2 agramatism, ignoranţă, incultură, nepricepere, simplicitate, simplitate, <înv.> ignoraţie, prostăticie, prostie, prostime, inocenţă, beznă, întunecime, întuneric, noapte, tenebră, pâclă. Neştiinţa celor mai mulţi copii abandonaţi ar putea fi combătută prin instruirea br în şcoli. 3 neştiinţă de carte - analfabetism, <înv.> neştire de carte. în orice ţară civilizată se urmăreşte eradicarea neştiinţă de carte. 4 obscurantism, ignorantism. încă mai sunt părţi ale lumii în care oamenii trăiesc în mizerie, în neştiinţă şi în violenţă. II (înv.) 1 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerate-ţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpidita-te. Turpitudine. 2 v. Greşeală. Ispită. Păcat neştiinţific, -ă adj. (despre idei, concepţii etc.) vulgar. Teoria pe care o propagă este neştiinţifică. neştme pron. nehot, pron. neg. (înv.) I pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) 1 v. Careva. Cineva. Oarecare. Om. Unul. Vreunul (v. vreun). 2 v. Fiecare. Fiecine. Oricare. Oricine. Orişicare. Orişicine. II pron. neg. (înlocuieşte numele obiectului prezentat ca inexistent) v. Nimeni. neştirbit -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri etc.) intact, întreg, neatins, nestricat, <înv. şi pop.> nevătămat, sănătos. Farfuria a rămas neştirbită, deşi a căzut. 2 fig. (despre atitudini, calităţi, sentimente etc. ale omenilor) intact, neafectat, neatins, nepătat, întreg. Este un judecător integru, a cărui onoare a rămas neştirbită. neştire s.f. (înv.) 1 v. Necunoaştere. Neştiinţă. 2 neştire de carte v. Analfabetism. Neştiinţă de carte. neştiut1 s.n. (înv.) 1 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. 2 v. Greşeală. Ispită. Păcat. neştiut2, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre lucruri, locuri, realităţi etc.) necunoscut. Speologii au descoperit o peşteră neştiută până acum. 2 ascuns2, latent, necunoscut, nedescoperit, tainic, tăinuit, larvar, involut. în timpul expediţiilor a pătruns în viaţa neştiută a pădurii. în oricine zace un talent neştiut. 3 (despre autori, artişti etc.) anonim, necunoscut, neidentificat. Tabloul aparţine unui pictor neştiut. 4 (înv.; despre oameni) v. Ignorant. Incapabil. Incompetent Necapabil. Nechemat Necompetent. Neisprăvit. Nepregătit. Nepriceput. Neştiutor. Prost. 5 (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; despre oameni) v. Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu. II s.f. (înv.) v. Enigmă. Mister2. Problemă. Secret2. Taină, neştiutor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. ignorant, incapabil, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, prost, <înv. şi pop.> rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, cium- neştiutură palac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, falit, nespălat, nul, uţupan. Din nefericire sunt mulţi meşteri neştiutori în meseria lor. Calculatorul i-a fost stricat de un neştiutor. 2 adj., s.m., s.f. ignorant, necunoscător, neiniţiat, nepriceput, ageamiu, mazetă, plopist, analfabet, profan, îngrămădit, mirean, neşcolit. Este total neştiutor în domeniul muzicii clasice. 3 s.m., s.f. neştiutor de carte = analfabet, netrecut prin şcoală, întunecat, urs. în ţările subdezvoltate sunt mulţi neştiutori de carte. 4 adj. (despre oameni) bun, candid, credul, ingenuu, inocent, naiv, pur2, crud, crudac. Este prea încrezător, prea neştiutor. neştiutură s.f. (înv.) 11 v. Necunoaştere. Neştiinţă. 2 v. Enigmă. Mister2. Problemă. Secret2. Taină. II v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. net1 s.n. (fam.) 1 (inform.) v. Internet 2 v. In-temet-cafe. net2, netă adj., adv. I adj. 1 (econ.; în opoz. cu „brut”; despre venituri, câştiguri etc.) neto, curat. Are pe lună un venit net de 3 000 lei. 2 (econ.; despre greutatea mărfurilor) neto. Transportă grâu în greutate de 7 tone net. 3 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, precis, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare netă a întregului proiect. 4 (despre atitudini, manifestări, fapte etc. ale oamenilor) categoric, decis, expres2, ferm, formal, hotărât, neezitant, neoscilant, tranşant, <înv.> categoricesc, rezolut Refuzul său net de a participa la concurs l-a uimit. II adv. (modal) categoric, decis, ferm, hotărât, radical, scurt, tranşant, tăietor, ritos, <înv. şi reg.> răzimiş, nilvan, regulat, <înv.> categoriceşte. îi refuză net propunerea. netalentăt, -ă adj. (în opoz. cu „talentat”; despre oameni de litere, de artă, muzicieni etc.) nevaloros, prost, slab, rău, anemic. Nu a fost greu să se constate că este un jurnalist netalentat. netăre adj. (în opoz. cu „puternic”; înv. şi reg; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Moale. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, netăbăcit, -ă adj. (despre piei, blănuri etc.) brut, crud, neargăsit, neprelucrat, umed, verde. Are o piele netăbăcită de vulpe, pe care trebuie s-o argăsească. netăgăduit, -ă adj. 1 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale omenilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, peremptoriu, sigur, vădit, indene- gabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este netăgăduit. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt netăgăduite. 2 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, osten-sibil, marcat2, străveziu. J)â semne netăgăduite de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era netăgăduită. 3 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescomit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii netăgăduite ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. 4 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, sigur, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost netăgăduite pentru judecători în luarea deciziei finale. netămădui't, -ă adj. (med., med. vet.) 1 (despre răni, plăgi) deschis, necicatrizat, nevindecat, sângerând, viu. Deşi tratată, rana rămâne încă netămăduită. 2 (înv.; despre boli) v. Incurabil. Malign. Nevindecabil. 3 (înv.; despre bolnavi) v. Condamnat. Incurabil. Irecuperabil. Nerecuperabil. Nevindecabil. n£te adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. neted, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) drept, lis, orizontal, plan, plat2, şes, nud, otova, oblu, polejnic, şesos, <înv.> tins, tocmai, ras2, şters. în faţă se întinde o câmpie netedă, fără denivelări. 2 (despre suprafeţe de pământ) întins2, lin2, plan, şes, nud, <înv. şi pop.> luciu2, şeştin. Platouri netede luaseră locul colinelor. 3 (despre terenuri, locuri) plat2. Pământul nu are muşuroaie, ci este neted. 4 (despre drumuri, şosele etc.) plat2, lin2. Pe cele mai multe porţiuni şoseaua este netedă. 5 (despre piele) întins2, luciu2, moale, <înv.> dezbârcit. Deşi în vârstă, are pielea de pe faţă încă netedă. 6 (în opoz. cu „aspru”; despre suprafaţa unor obiecte, materiale etc. sau despre pielea, părul oamenilor, blana animalelor etc.) catifelat, mătăsos, moale, catifelin, luciu2, lunecos, suplu, molatic. Stofa este netedă. O cremă bună face pielea netedă. Pisica are blana netedă. 7 (în opoz. cu „creţ”; pop.; despre pâr) v. Drept. întins2. Lins2. Neîncreţit Neondulat Netezit2.8 (înv.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel2. Pleşuv. 9 (în opoz. cu „gârbovit”; înv.; mai ales despre spatele, ţinuta oamenilor) v. Băţos. Drept. Neaplecat. Rigid. Ţeapăn. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; rar, despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) v. Clar. Coerent. Comprehensibil. Comprehensiv. Desluşit. Explicit. Expres2. Inteligibil. Lămurit. Limpede. Luminos. Net2. Precis. 11186 Răspicat Transparent 2 (rar, despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) v. Afectuos. Blând Bun. Cald Calin. Dezmierdător. Drag. Drăgăstos. Duios. Iubitor. îmbunat. Mângâietor. Tandru. 3 (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor)v. Intact întreg. Neatins. Nevătămat. Sănătos. Teafar. Valid. Zdravăn. III adv. fig. (modal; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) cinstit, deschis, direct, făţiş, franc2, limpede, sincer, verde. I-a spus neted, în faţă, că trebuie să-şi respecte cuvântul dat. IV s.n. (înv.) v. Netezime. Neteziş. netejor, -oără adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Curăţel. îngrijit. Spălat2. Spălăţel. netemător, -oăre adj. I (înv. şi pop.; despre oameni) 1 v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat Semeţ Temerar. Viteaz. 2 (filos., relig; în opoz. cu „religios”) netemător de Dumnezeu v. Ateu. Ireligios. Liber-cugetător. Necredincios. Păgân. II (pop. şi fam.; despre oameni sau despre caracterul lor)v. Nesuspicios. netemeinic, -ă adj., adv. 1 adj. (despre acţiuni, manifestări, realizări etc. ale oamenilor) facil, formal, neaprofundat, pompieristic, sumar, superficial. Analiza pe care a făcut-o este netemeinică. 2 adv. (modal) superficial. Lucrează netemeinic. netemeinici'e s.f. 1 falsitate, inexactitate, in-justeţe, neadevăr, neexactitate. A demonstrat netemeinicia afirmaţiilor lui. 2 slăbiciune, şubrezenie. A încercat să-l convingă de netemeinicia argumentelor sale. netemere s.f. (înv.) 11 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. 2 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Eroism. Neînfricare. Vitejie. II (filos., relig.) netemere de Dumnezeuv. Ateism. Necredinţă. Păgânism. netemut -ă adj. (rar, despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz, neterminăt, -ă adj. (despre activităţi, creaţii etc. începute) nedesăvârşit, nefinalizat, neisprăvit, îmbalansat. Nu-i plac treburile neterminate. Ultima sa compoziţie este neterminată. netezeălă s.f. (tehn.; înv.) v. Netezime. Pla-neitate. netezel, -eâ adj. (reg.; iron.; despre fiinţe) v. Curăţel. îngrijit. Spălat2. Spălăţel. netezi vb. IV. tr. 11 (compl. indică suprafeţe neregulate, denivelate etc.) a nivela, a plana2, <înv. şi reg.> a obli, a sclivisi, a asemălui, a asemăna, a tăpşi, <înv.> a asemeni. După ce au astupat gropile, muncitorii au netezit terenul 2 (constr.; compl. indică pereţi ziduri etc.) a faţui, a nivela, a obli. A netezit cu şmirghel peretele dat cu glet. 3 (compl. indică mai ales terenuri) a aplana, a îndrepta, a nivela, a niveli, a polejnici. A netezit pământul înainte de a semăna gazon. 4 (tehn.; compl indică suprafeţe metalice cu asperităţi sau neregularităţi) a şlefui, <înv.> a lucia, a lustrui. A netezit suprafaţa piesei cu un abraziv, pentru a înlătura asperităţile. 5 (compl. indică haine, stofe, rufe şifonate) a călca, a piglui, a 1187| netrebnic scăci, a teglăzi, a teglăzui, a voşoli. Şi-a netezit cu grijă Justa şifonată. 6 {compl. indică ţesături, în special haine, lucruri confecţionate din pânză, stofă etc. care sunt încreţite) a descreţi, a îndrepta, a dezgurzi, a tipări. A reuşit să netezească, la călcat, cămăşile spălate în maşina automată. 7 [compl. indică coafura, părul etc.) a aranja, a aşeza, a îndrepta, a nelei. îşi netezeşte pârul în faţa oglinzii. 8 (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmier-da. Mângâia. Răsfaţa 9 (fam.; compl. indică pielea oamenilor) <înv.> a se dezbârci. Şi-a netezit pielea feţei prin operaţie estetică. 10 (fam.; compl. indică substanţe, materii moi sau plastice) v. întinde. Unge. II fig. 1 (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. Sorcovi. 2 (înv.; compl. indică oameni) v. Alina. Consola. îmbărbăta. încuraja. Mângâia. netezime s.f. 1 (tehn.) planeitate, nete-zitură, <înv.> lucietură, netezeală. Pentru a monta un ornament de ghips pe o suprafaţă este necesar să se asigure condiţii minime de netezime. 2 (concr.) neteziş, <înv. şi reg.> limpezime, <înv.> neted. Zidarul a executat perfect netezimea peretelui. netezire s.f. 1 netezit1, nivelare, nivelat1, <înv. şi reg.> sclivisire, asemăluire, <înv.> asemănare. După astuparea gropibr, a fost necesară netezirea terenului. 2 (constr.) faţuială, făţuire, fa-ţuit1, nivelare. Netezirea pereţilor este obligatorie înainte de văruit. 3 aplanare, îndreptare, nivelare, oblire, <înv.> nivelaţie. Netezirea pământului este obligatorie înainte de semănatul gazonului. 4 (tehn.) şlefuire, şlefuit1, <înv.> luciere. A folosit un abraziv pentru netezirea suprafeţei piesei. 5 aranjare, aranjat1, aşezare, îndreptare. Dimineaţa, netezirea părului îi ia mult timp. 6 (fam.) <înv.> dezbârcire. Pentru netezirea pielii feţei a recurs la chirurgia plastică. neteziş s.n. netezime, <înv. şi reg.> limpezime, <înv.> neted. netezit1 s.n. netezire, nivelare, nivelat1, <înv. şi reg.> sclivisire, asemăluire, <înv.> asemănare. netezit2, -ă adj. 1 (despre suprafeţe neregulate, denivelate etc.) nivelat2, <înv.şi reg.> sclivisit, <înv.> asemănat. Pe terenul netezit s-a construit un foişor. 2 (constr.; despre pereţi, ziduri etc.) faţuit2, nivelat2. Zidurile netezite vor fi văruite. 3 (mai ales despre terenuri) îndreptat, nivelat2. Plantează gazon în pământul netezit. 4 (despre suprafeţe metalice cu asperităţi sau neregularităţî) lustruit2, şlefuit2, <înv. şi reg.> leit, sclivisit, <înv.> poleit2. Toporul are tăişul netezit. 5 (în opoz. cu „creţ”; despre pâr) drept, întins, lins2, neîncreţit, neondulat, lin2, luciu2, neted, prelins2, lins2. Nu ştie cum să-şi mai aranjeze pârul netezit. netezitoare s.f. 1 (agric.) târşitoare. Ne-tezitoarea este o unealtă formată din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanţuri, folosită la nivelarea pământului (după arat). 2 (constr.; reg.) v. Drişcă. Făţuitoare (v.faţuitor). netezitură s.f. 1 (tehn.; rar) v. Netezime. Planeitate. 2 (înv.) v. Aranjare. Aranjat1. Dichiseală. Dichisire. Ferchezuială. Ferchezuire. Gătire. Gătit1. netihn, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. netimbrăt, -ă adj. (despre scrisori, colete) nefrancat. O scrisoare netimbrată nu ajunge la destinatar. netităte s.f. (rar) v. Clarificare. Descurcare. Desluşire. Dezlegare. Elucidare. Lămurire. Limpezire. netitrăt, -ă adj. (cinemat., telev.; despre filme) netradus. Filmul englezesc difuzat este netitrat. netitularizăt, -ă adj. (despre cadre didactice, cercetători etc.) neatestat. Este netitularizat pe postul de profesor. neto adj. (econ.) 1 (în opoz. cu „brut”; despre venituri, câştiguri etc.) net2, curat. Are pe lună un venit neto de 3 000 lei. 2 (despre greutatea mărfurilor) net2. Transportă grâu în greutate de 7 tone neto. netocmeâlă s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. netocmi're s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. netolerâbil, -ă adj. (despre stări, situaţii etc.) inadmisibil, intolerabil, <înv.> nesufericios. O asemenea situaţie netolerabilă nu poate fi trecută cu vederea. netolerânţ, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale lor) intolerant, necruţător, neiertător, neîndurător, neîngăduitor, nemilos, <înv.> nesuferitor. Oamenii corecţi sunt netoleranţi cu cei necinstiţi. netolerânţă s.f. (rar) v. Intoleranţă. Neîngă-duinţă. netot, netoată adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, prost, prostănac, stupid, tont, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, gă-găuţă, gogoman, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, cherapleş, chimiţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, moto-flete, motoflocea, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nă-truţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, ponivos, pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan, tuieş, turu- ietic, tut2, ivan, glupav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos,jepat, pamfletar. Copilul ăsta este tare netot! De regulă, netoţii sunt uşor de înşelat. 2 adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenibr) inept, nătâng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, prostesc, stupid, <înv.> prostatic, giurumist. Gestul lui de a lovi copilul a fost netot. netoţîe s.f. (rar) 1 v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Sărăcie cu duhul. Sărăcie de duh. Stupiditate. Stupizenie. 2 (concr.; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma’) v. Gogomănie. Nătângie. Nebunie. Neghiobie. Nerozie. Nesocotinţă. Prostie. Stupiditate. Stupizenie, netradus, -ă adj. (cinemat., telev.; despre filme) netitrat. netrăinic, -ă adj. 1 (în opoz. cu „solid”, „trainic”; despre obiecte, construcţii, elemente de construcţie etc.)nerezistent, nesolid, slab, şubred, şubrezit, precar, slăbit. Cortul, fiind netrainic, a fost distrus de furtună. Pilonii netrainici ai podului din cauza inundaţiilor repetate îi îngrijorează pe locuitorii oraşului. 2 (despre obiecte) şubred, caduc. Nu poţi pune greutăţi pe masă pentru că este netrainică. netransferăbil, -ă adj. (despre obiecte, lucruri etc.) impermutabil. netransmisibil, -ă adj. (în opoz. cu „transmisibil”; despre documente, drepturi etc.) intransmisibil. Numărul de înmatriculare al vehiculului este netransmisibil. netransparent, -ă adj. (în opoz. cu „transparent”; despre corpuri, materiale etc.) opac2, <înv.> nepreveziu, nestrăvăzător. Perdelele sunt dintr-un material netransparent. netransportăbil, -ă adj. (în opoz. cu „transportabil”; despre mărfuri, persoane etc.) in-transportabil. Bolnavul, în starea în care se află, este netransportabil. netratăbil, -ă adj. (med, med. vet.; în opoz. cu „tratabil”; despre boli) intratabil. Anumite forme de cancer sunt netratabile. netrebnic, -ă adj., s.m., s.f, adv. 11 adj., s.m., s.f. abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, tigoare, japiţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, pohoţ, proclet, <înv.> fărădelege, farăle-giuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scâmav, parşiv, chiol- netrebnici |1188 hănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş, verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai netrebnice manipulări. 3 s.m., s.f. (mai ales deprec.) derbedeu, lichea, neisprăvit, om de nimic, puşlama, secătură, lazaron, cioflingar, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, ter-chea-berchea, căcănar, ti-goare, cutră, marţafoi1, paţachină2, şmecher, pui de lele (v. pw^Xtras-îm-pins, <înv. şi reg.> pujlău, ceacănău, dâr-dală, hoantă, orbete, oşiştie, poghibală, pujlă, nandralău, plotogea, potlogilă, potlogitură, smârcitură, târşoagă, techergheu, tereblecea, <înv.> ştrengar, mascalzone, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, pos-toroncă, jabă, şulfa, poamă, gunoi, ciumalău, deşeu, figurant, labagiu, lest1, sichimea, căcăstorar. Individul este un netrebnic lipsit de caracter. 4 adj. (înv.; despre acţiuni, manifestări atitudini etc. ale oamenibr) v. Ineficace. Ineficient. Infructuos. Inoperant. Inutil. Neeficient. Nefolositor. Nefructuos. Netrebuincios. Neutil. Superfluu. Van. Zadarnic. 5 adj. (înv.; despre oameni) v. Nedemn. Nevrednic. 6 adj. (înv.; despre starea, situaţia, mediul în care se află o fiinţă, un lucru etc.) v. Deplorabil. Jalnic. Lamentabil. Mizer. Mizerabil. Nenorocit. Prăpădit. 7 adj. (înv.; despre oameni) v. Obsecvios. Plecat2. Smerit Supus. Umil: Umilit II adv. (modal) infam, mişeleşte, ticăloşeşte. S-a purtat netrebnic cu ea. netrebnici vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Păcătoşi. Ticăloşi, netrebnicie s.f. 1 abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemăciune, diavolie, mi-şelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice netrebnicie. 2 (pop.) v. Impotenţă. Incapacitate. Neputinţă. Slăbiciune. 3 (înv.) v. Ineficacitate. Ineficienţi Inutilitate. Neeficienţă. Superfluenţă. Superfluitate. Zădărnicie. 4 (relig.; înv.) v. Obsecviozitate. Plecare. Smerenie. Supunere. Umilinţă, netrebuincios,-oăsă adj. 1 inutil, nenecesar, neutil, redundant, superfluu, superfeta-toriu, parazit, parazitar. Povesteşte pe scurt, fără amănunte netrebuincioase! 2 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, neutil, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile br au fost netrebuincioase. netrebuit, -ă adj., s.m. (reg.) I adj. 1 (în opoz. cu „puternic ; despre fiinţejau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 3 (despre oameni) v. Nevăzător. Orb2. 4 (despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. II s.m. art (netrebuitul; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat Spirit răuTartor. netrecător, -oăre adj. 1 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; rar, despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit Necurmat Neîncetat Neîntrerupt Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic. 2 (înv.; despre materiale, lucruri etc. sau despre locuri, zone etc.) v. Impenetrabil. Nepătruns. Nepenetrabil. Nerăzbătut. Nestrăbătut. 3 (înv.; despre locuri, drumuri, căi etc.) v. Necălcat. Nestrăbătut. Neumblat, netrecut, -ă adj. 11 (înv. şi pop.; despre locuri, zone etc.) v. Impenetrabil. Nepătruns. Nepenetrabil. Nerăzbătut. Nestrăbătut. 2 (înv. şi pop.; despre locuri, drumuri, căi etc.) v. Necălcat. Nestrăbătut. Neumblat. 3 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment etc.; înv.; despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic. II (pop. şi fam.) netrecut prin şcoală = v. a Analfabet. Neştiutor de carte; b (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”) Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost Simplu, netrufă s.f. (înv.) v. Modestie, netrunchiăt -ă adj. fig. complet, integral, întreg. A publicat textul netrunchiat al romanului. Interviul netrunchiat cu omul de ştiinţă va fi publicat în numărul viitor al aceleiaşi reviste. netrupesc,-eăscă adj. (rar) 1 v. Necorporal. 2 (filos.; în opoz. cu „materiaT) v. Ideal. Imaterial. Necorporal. Nematerial. Spiritual, netulburăt, -ă adj., adv. I adj. (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) clar, cristalin, curat, limpede, pur2, transparent, lamur, limpetos, pelucid, <înv. şi pop.> viu, vioară1, rouros, tistaş, viorintă, <înv.> chiar, lichid, limpeziu. Din stâncă iese un izvor cu apa netulburată. II adj. 1 (despre oameni) nederanjat, nesupărat. Netulburată, îşi vede în linişte de treburile ei. 2 (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) bun, calm2, lin2, liniştit, paşnic, plăcut, tihnit, <înv.> liniştos, limpede, senin, seninos. Toţi îşi doresc o bătrâneţe netulburată, fără griji. 3 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, molcom, paşnic, plăcut, potolit2, tihnit, <înv.> păciuit, destins, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă netulburată. 4 fig. (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, rece, învârtoşat, umezos. A devenit netulburată din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. III adv. (modal) 1 lin2, liniştit, paşnic, tihnit. Viaţa celor doi se desfăşoară netulburat. 2 imperturbabil. îl priveşte netulburat. Vorbeşte netulburat mai departe. network ['netwanc] s.a (inform.; engL) v. Reţea, neţ s.n. (reg.) v. Plasă1. Sacoşă, neţărmurit -ă adj. 1 (indică dimensiunea; de obicei prin exager.; despre întinderi de pământ sau de ape, teritorii etc.) colosal, enorm, imens, infinit, necuprins, nefinit, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, ilimitat, <înv.> nehotărât. După săptămâni de navigat, oceanul pare neţărmurit. Asia este un continent neţărmurit. 2 fig. (despre însuşiri, manifestări, sentimente etc. ale oamenilor) complet, deplin, desăvârşit, infinit, nemărginit, total, orb2. Are încredere neţărmurită în tatăl său. neţesălăt, -ă adj. (fam.; deprec.) 1 (despre oameni) v. încâlcit Nepieptănat 2 (despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit, neţui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică broderii, flori, ornamente etc.) v. Broda. Coase, neuităt, -ă adj. 1 (despre oameni, despre acţiuni, manifestări, expresii etc. ale br sau despre perioade de timp, momente din viaţă, întâmplări, evenimente etc.) memorabil, indimenticabil, imortal, imperisabil, <înv.> neapus, nesăvârşit, nestricat, nestricăcios, pururelnic, sempitemel, neputred, neveşted, neveştejit, neveştezicios. Personajele lui Caragiale rămân modele neuitate pentru scriitori. 3 (despre sentimente, stări, imagini etc.) neşters, indelebil. Fericirea trăită în ziua căsătoriei va rămâne neuitată în sufletul ei. neumăn, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, incle-ment, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, fieros, <înv.. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om neuman şi ursuz. Este neumană la mânie. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, rău, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, barbarii erau de o cruzime neumană. II adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, rău, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru Se poartă neuman cu adversarii. neumblat -a adj. 1 (despre străzi, drumuri etc.) deşert, gol2, nebătut, necirculat, pustiu, solitar. Strada este neumblată în timpul nopţii. 2 (despre locuri, drumuri, căi etc.) necălcat, nestrăbătut, sălbatic, <înv. şi pop.> netrecut, secret3, <înv.> netrecător. în excursiile pe munte preferă cărările neumblate. 3 (fam.; despre oameni) v. Inexperimentat. Neexperimentat Neîncercat 4 (înv.; despre ţări, aşezări omeneşti, zone, regiuni etc.) v. Deşert. Gol2. Nelocuit. Nepopulat Pustiu, neunde subst (rar) v. Inexistenţă. Neant. Ne-existenţă. Nefiinţă. Nimic. Nonexistenţă. neuniform, -ă adj., adv. 1 adj. neregulat, nesimetric, <înv.> necanonisit. Bluza este ornată cu motive populare neuniforme. 2 adv. (modal) neregulat, nesimetric. Pasta este neuniform întinsă pe pânza tabloului. neunire s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. neunit -ă adj. (rar) v. Deosebit. Diferit. Distinct. Separat. neunităr, -ă adj. 1 neomogen. Textul este neunitar din punct de vedere ideatic. Stilul lucrării este neunitar. 2 (despre un ansamblu, un tot, un grup) bogat, deosebit, diferenţiat, diferit, divers, felurit, multiplu, variat, variu, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> despărţit2, înfelurit. Expoziţia cuprinde o colecţie neunitară de tablouri. Vegetaţia Deltei Dunării este neunitară. neuraminidăză s.f. (hist.) sialidază. Neuramini-daza este o enzimă care desface legătura dintre acidul neuraminic şi zaharurile din moleculele de glicoproteide existente la suprafaţa celulelor. neurectomi'e s.f. (chir.) nevrectomie. Neu-rectomia este rezecţia totală sau parţială a unui nerv. neurilemă s.f. (hist.) nevrilem, teacă Schwann. Neurilema este ţesutul nervos fascicular care înveleşte nervii. neurit s.m. (hist.) axon, cilindrax, cilindru-ax. Neuritul este prelungirea citoplasmatică unică a neuronului. neurmăt, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) v. Incomparabil. Inconfundabil. Inegalabil. Inimitabil. Neasemănat. Neasemuit. Necomparabil. Neegalabil. Neimitabil. Neîntrecut. Nesemuit. Unic. neurnit, -ă adj. fig. (înv.) 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur ; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) v. Băţos. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Inflexibil. Intransigent. Neabătut. Neclintit. Neflexibil. Nestrămutat. Neşovăitor. Statornic. 2 (despre decizii, atitudini etc. ale oamenilor) v. Definitiv. Irevocabil. Nestrămutat. neuroblăst s.n. (embriol.) ectoderm neural. Neuroblastul este o celulă nervoasă embrionară. neuroci't s.n. (hist.) celulă nervoasă, neuron. Neurocitul este elementul structural şi funcţional de bază al sistemului nervos. neurocrim'e s.f. (hist.) neurosecreţie. Neuro-crinia este proprietatea secretorie a unor celule nervoase. neurodermatita s.f. (med.) nevrodermită. Ne-urodermatita este o leziune cutanată eczematoa-să, pruriginoasă, cu tendinţă de lichenificare. neurodime s.f. (med.) nevralgie, lu-at-de-vânt (v. luat1), luat-din-vânt (v. luat1). Neurodinia se resimte pe traiectul unui nerv senzitiv sau al ramificaţiilor lui. neuroepiteliom s.n. (med.) meduloepiteliom. Neuroepiteliomul este localizat mai ales la nivelul retinei, având o malignitate mare. neurofibromatoză s.f. (med.) gliofibroma-toză. Neurofibromatoza este o boală cronică genetică şi ereditară, cu evoluţie lentă, caracterizată prin tumori benigne cutanate. neuroffl,-ă adj. (biol; despre microorganisme, toxine, germeni etc.) neurotrop. Microorganismele neurofile se fixează şi provoacă modificări în special în sistemul nervos. neuroglioblastom s.n. (med.) glioblastom izomorf, granuloblastom, meduloblastom, neurospongiom. Neuroglioblastomul este o tumoare cerebrală de consistenţă moale, cu tendinţă de extindere rapidă. neurohipofi'ză s.f. (anat.) hipotalamus, posthipofiză. Neurohipofiza este formaţia cenuşie a creierului care reprezintă centrul principal al vieţii vegetative. neuroleptic, -ă adj.,s.n. (farm.) ganglioplegic, neuroplegic, sinaptolitic, sinaptoplegic. Medicamentele neuroleptice au efect sedativ asupra funcţiibr cognitive şi asupra comportamentului neuroh'mfă s.f. (fiziol.) lichid cefalorahidian. Neurolimfa umple sistemul ventricular cerebral având rol de protecţie împotriva şocurilor mecanice şi de mijlocire a schimburilor metabolice la nivelul ţesutului nervos central. neurolimfomatoză s.f. (med. vet.; la găini) leucemia găinilor (v. leucemie), leucoză găinilor (v. leucoză). Neurolimfomatoza constă în degradarea organelor hematopoietice şi a sângelui neuromediators.m. (hist.) neurotransmiţă-tor. Neuromediatorul este molecula eliberată de o terminaţie nervoasă presinaptică, ce, după interacţiunea cu o moleculă receptoare a membranei postsinaptice, declanşează influxul nervos în neuronul postsinaptic. neuromimeti'sm s.n. (biol.) conexionism. Neuromimetismul este un domeniu al reţelelor neurale formale, care stimulează de departe funcţionarea reţelelor de neuroni biologici. neuron s.m. (hist.) 1 celulă nervoasă, neuro-cit. 2 neuron de asociaţie = neuron intercalar; neuron intercalar = neuron de asociaţie. Neuronul de asociaţie sau intercalar leagă un neuron senzitiv cu un neuron motor, fiind situat în substanţa cenuşie a sistemului nervos central; neuron motor = motoneuron. Neuronul motor este o celulă nervoasă cu funcţie motorie; neuron piramidal = celulă piramidală. Neuronul piramidal se găseşte în substanţa cenuşie din creier, neuronâl, -ă adj. (hist.) neuronic. Sistemul neuronal controlează alte sisteme ale organismului, cum ar fi mişcarea, sistemul gazos, circulaţia sangvină etc. neuronic, -ă adj. (hist.) neuronal, neuroplăsmă s.f. (biol.) axoplasmă. Neuro-plasma umple interstiţiile dintre fibrele celulelor nervoase. neuroplegic, -ă adj., s.n. (farm.) ganglioplegic, neuroleptic, sinaptolitic, sinaptoplegic. neuropsihic, -ă adj. (med.) neuropsihologic. Bolnavului i s-a pus un diagnostic neuropsihic. neuropsihologia -ă adj. (med.) neuropsihic. neuroretimtă s.f. (med.) papiloretinită. Ne-uroretinita este inflamarea concomitentă a nervului optic şi a retinei. neurosecreţie s.f. (hist.) neurocrinie. neurospongiom s.n. (med.) glioblastom izomorf, granuloblastom, meduloblastom, neuroglioblastom. neurotomi'e s.f. (chir.) nevrotomie. Neuroto-mia este secţionarea unui nerv, necesară în unele nevralgii rebele. neurotransmiţător s.m. (hist.) neuromedi-ator. neurotrop, -ă adj. (biol; despre microorganisme, toxine, germeni etc.) neurofil. neurovezfcă s.f. (med.) vezică neurologică. Neurovezica este o stare de disfuncţie a vezicii urinare, cauzată de o leziune la nivelul sistemului nervos central sau periferic. neutfl, -ă adj. 1 inutil, nenecesar, netrebuin-cios, redundant, superfluu, superfetato-riu, parazit, parazitar. Povesteşte pe scurt, fără amănunte neutile! 2 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuin-cios, superfluu, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost neutile. neutilizăbil, -ă adj. 1 (în opoz cu „utilizabil”) inutilizabil. Stricându-se, aparatul este neutilizabil. 2 inoperant. Noţiunile neutilizabile ies din uz. neutilizat neutilizat -ă adj. (despre obiecte, aparate etc.) nefolosit, neîntrebuinţat, neuzat, nou. I-a dat cadou un mixer neutilizat. neutral, -ă adj. 1 (rar, despre sensul cuvintelor) v. Neutru. 2 (chim.; rar; despre soluţii) v. Neutru. 3 (polit.; înv.; despre state, popoare etc.) v. Neutru. neutrală vb. I. tr. (chim.; înv.) v. Neutraliza, neutralităte s.f. 1 imparţialitate, echidistanţă. Sociologul este apreciat pentru neutralitatea sa faţă de evenimente. 2 (polit.) neutralitate activă = nealiniere, neangajare, politică de nealiniere (v. politic). Prin neutralitate activă, un stat nu participă la confruntările dintre diferite state sau blocuri politico-militare. neutraliză vb. 1.1 tr. (compl. indică planuri, manifestări etc. ale oamenibr sau efecte, acţiuni etc.) a anihila, a anula, a contracara, a împiedica, a opri, a zădărnici, a strâmtora. Nimeni nu poate neutraliza consecinţele faptelor sale. 2 tr. (compl. indică sentimente, acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) a anula, a anihila, a paraliza, a steriliza, a nulifica. Spaima i-a neutralizat orice reacţie. 3 tr., refl. (chim.) <înv.> a dezinfecta, a neutrala. Alcaliile neutralizează acizii. neutralizănt, -ă adj., s.n. (chim.) neutraliza-tor. Multe medicamente sunt administrate cu neutralizante. Anticorpii au efect neutralizant. neutralizăre s.f. anihilare, anulare, contracarare, împiedicare, oprire, zădărnicire, <înv.> neutralizaţie. Neutralizarea consecinţelor faptelor sale este imposibilă. neutralizator, -oăre adj., s.n. (chim.) neutralizant. neutralizăţie s.f. (înv.) v. Anihilare. Anulare. Contracarare. împiedicare. Neutralizare. Oprire. Zădărnicire. neutru, -ă adj., s.n. I adj. 1 (polit.; despre state, popoare etc.) <înv.> neutral. Elveţia este un stat neutru. 2 (despre oameni, grupuri sociale etc.) neafiliat, gri. A rămas neutru în disputa dintre cele două partide. 3 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale br) detaşat, imparţial, echidistant. Este un observator neutru al evenimentelor politice. 4 (despre sensul cuvintelor) neutral. Sensul neutru se poate referi la obiecte de orice gen. 5 (despre stil) denotativ, obiectiv, sec. Stilul lucrării este neutru. 6 (chim.; despre soluţii) neutral. Soluţiile neutre nu au nici caracter acid, nici caracter bazic. II s.n., adj. (gram.) gen neutru, <înv.> eterogen, gen eterogen, gen mixt, ambigen. Neutrul este caracteristic numelor de obiecte (inanimate), având la singular formă masculină şi la plural formă feminină. neuzăt, -ă adj. 1 (despre obiecte, mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) bun, nedegradat, nedeteriorat, nestricat. S-a îmbrăcat cu haine neuzate şi aplecat la biserică. Iese în oraş numai cu încălţăminte neuzată. 2 (despre obiecte, aparate etc.) nefolosit, neîntrebuinţat, neutilizat, nou. neuzităt -ă adj. (în opoz. cu „utilizat”; despre obiecte, materiale, aparate, procedee, metode etc.) inutilizat, inuzitat, nefolosit, neîntrebuinţat, inuzitat Deşi neuzitat de mult timp, aparatul funcţionează perfect. Plasticul neuzitat se îngălbeneşte în timp. nev s.m. 1 nev melanic = nev pigmentar = efelidă, lentigo, pistrui, pistruială, nună, pestriţătură, pistriciune, strelici, <înv.> linteciune, lintiţă, nunea, stea. Nevii melanici sau pigmentări sunt mici pete rotunde pe piele, care apar în urma unei pigmentări anormale; nev vascular = angipm. Nevul vascular este o tumoare vasculară circumscrisă, congenitală sau dobândită. 2 (med.) nev albastru celular = cromatoforom, melanofibrom. Nevul albastru celular se poate maligniza. nevalorificăt -ă adj. 1 (despre resurse, bunuri materiale etc.) neexploatat, <înv.> neagonisit. Ţiţeiul din această zonă a rămas nevalorificat. Mina, nevalorificată de ani de zile, a fost redeschisă. 2 ascuns2, neexploatat, nefolosit, nefructificat. Tradiţiile au încă resurse nevalorificate, care ar putea fi un izvor de inspiraţie pentru creatori. nevaloros, -oăsă adj. 1 (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenibr) deplorabil, lamentabil, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereuşit, nesatisfa-cător, prost, slab, îngrozitor, rău, anemic, stângaci. Prestaţia boxerului favorit a fost nevaloroasă. 2 (în opoz. cu „talentat”; despre oameni de litere, de artă, muzicieni etc.) netalentat, prost, slab, rău, anemic. Nu a fost greu să se constate că este un jurnalist nevaloros. nevandăbil, -ă adj. (în opoz. cu „vandabil”; despre mărfuri) invandabil. Preţurile mari fac produsele nevandabile. nevariăbil, -ă adj. (în opoz. cu „variabil”; rar; despre fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, despre evenimente etc.) v. Constant. Invariabil. Nefluctuant. Neschimbat. Neschimbător. Stabil. Statornic.Staţionar. nevăstă s.f. 1 soţie, doamnă, soaţă, <înv. şi pop.> muiere2, balabustă, dânsa, ea, femeie, pirandă, omoaie (v. omoi) consoartă, jumătate, pereche, tovarăşă de viaţă (v. tovarăş), babă, jupâneasă, boreasă, hazaică, <înv.> damă, madamă, jandarm, molie, car-toafa, sobă, franţuzoaică, omitorinc, remorcă. Nevasta lui este tânără şi frumoasă. 2 (pop.) v. Femeie. 3 (înv. şi reg.; şi nevastă nouă) v. Mireasă, nevăstucă s.f. (reg.) v. Nevestică. Soţioară, nevăstuică s.f. 11 (zool.) Mustela nivalis; veveriţă, măriuţă, mocăş, nevestea, neviscă. 2 (bot.; reg.) v. Iarba-ciutei (v. iarbă) (Doronicum austriacum). 3 (bot.; reg.) v. Ure-chelniţă (Sempervivum tectorum). II (pop.; glum.)v. Nevestică. Soţioară, nevăstuie s.f. (reg.) v. Nevestică. Soţioară, nevăstuţă s.f. (pop.) v. Nevestică. Soţioară, nevătămăt, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) intact, întreg, neatins, sănătos, teafar, valid, zdravăn, indemn, nestricat, <înv. şi reg.> nebântuit, neted. Deşi accidentul a fost violent, şoferul a rămas nevătămat. Mâna îi este nevătămată după căzătură. 2 (înv. şi pop.; despre 11190 obiecte, lucruri etc.) v. Intact. întreg. Neatins. Neştirbit. II fig. (înv.) 1 (despre oameni sau despre caracterul lor) v. Alb. Cinstit. Corect. Curat. Drept. Incoruptibil. Integru. Leal. Necoruptibil. Nepătat. Onest. Sănătos. 2 (despre sentimente, atitudini, acţiuni etc. ale oamenibr) v. Drept. Imparţial. Obiectiv, nevătămător, -oăre adj. 1 (despre substanţe, materiale, plante, medicamente etc.) atoxic, inofensiv. I s-a recomandat un complex de elemente nutritive nevătămător. 2 (despre stări, fenomene etc.) inofensiv, neofensiv, inocuu. Bruma de astă-noapte a fost nevătămătoare pentru culturi. 3 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer nevătămător. nevăzător, -oăre adj., s.m., s.f. orb2, chior, orbeţ, gav, netrebuit, orban. Persoanele nevăzătoare citesc cărţi în alfabetul Braille. Mulţi nevăzători sunt însoţiţi de câini special dresaţi să-i ajute. nevăzut -ă adj. (în opoz. cu „vizibil’7) 1 (despre obiecte, fiinţe etc.) invizibil, nevizibil. Atomul este o particulă nevăzută. Drumul este aproape nevăzut din cauza ceţii. 2 ascuns2, inaparent, invizibil, nevizibil. Un pericol nevăzut planează asupra oraşului. nevârstnic; -ă adj. 1 (în opoz cu,,mare”, „vârstnic”; despre fiinţe) june, juvenil, mic, tânăr, <înv. şi pop.> nou, mărunt, brudiu, brud-nic2, fraged, necopt, primăvăratic, verde. Nu s-a lovit de greutăţile vieţii, fiind încă nevârstnic. Este nevârstnic, nu-i poţi cere să judece ca un om matur. 2 (jur.; în opoz. cu „major”; despre oameni) minor, <înv.> minorean. Are doi copii nevârstnici. nevărstnici'e s.f. (înv.) v. Copilărie. Pruncie, neve s.n. (geogr.) = neveu. nevedenie s.f. (înv. şi reg.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, nevedere s.f. (med.; înv.) v. Ablepsie. Cecitate. Orbire. nevedernic, -ă adj. (înv. şi reg; despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos, neverificăbil, -ă adj. (despre fapte, acţiuni, afirmaţii etc.) inverificabil. Alibiul său este neverificabil. neverificăt, -ă adj. (despre acte, date, documente, instituţii etc.) necontrolat, nerevizuit. Actele neverificate ale firmei au fost închise de către inspectori într-un seif. Datele pe care i le-a trimis sunt neverificate. neverosimil, -ă adj. (despre fapte, situaţii, evenimente etc.) incredibil, inverosimil, necredibil, <înv.> necrezut. Rezultatul meciului este neverosimil I se pare neverosimil ca el să nu fi ştiut adevărul. nevesteă s.f. (zool; reg.) v. Nevăstuică (Mustela nivalis). nevesti vb. IV. (înv.) 1 refl. recipr. (despre oameni) v. Logodi. 2 intr., refl. (despre fete, femei) v. Căsători. Mărita, nevestică s.f. 1 soţioară, nevăstuţă, nevestioară, nevăstuică, <înv. şi reg.> muieruşcă, nevăstucă, nevăstuie, 1191 | nevoie soţucă. 2 (bot.; reg.) v. Narcisă. Zarnacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). nevestioâră s.f. (pop.) v. Nevestică. Soţioară, neveşted, -ă adj. (înv.) 1 (desprefrunze,flori etc.) v. Neofilit. Neveştejit. Proaspăt. 2 fig. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exager. sau poetic) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Nestins. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. neveştejit, -ă adj. 1 (despre frunze, flori etc.) neofilit, proaspăt, <înv.> neveşted, neveştezicios. Deşi este secetă, florile sunt încă neveştejite. 2 fig. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; înv.; adesea prin exager. sau poetic) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Nestins. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. neveştezicios, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre frunze, flori etc.) v. Neofilit. Neveştejit. Proaspăt. 2 fig. (exprimă permanenţa unui lucru, a mei stări, a unei acţiuni a unei situaţii a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exager. sau poetic) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Neuitat Perpetua Veşnic. Via neveu (nev£) s.n. (geogr.) fim. Neveul este o zăpadă persistentă, care, trecând prin faza grăunţoasă, devine gheţar. nevezîe s.f. (înv. şi reg.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, neviăţă s.f. (în concepţiile relig.; înv.) v. Moarte, neviciăţ, -ă adj. (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. nevindecăbil,-ă adj. (med., med vet.) 1 (despre boli) incurabil, malign, nelecuit, <înv.> necurabil, netămăduit, nevindecat, necruţător, neiertător, neîndurător, nemilos, nemilostiv. Cancerul este, în majoritatea cazurilor, nevindecabil. 2 (despre bolnavi) condamnat, incurabil, irecuperabil, nerecuperabil, <înv.> necurabil, netămăduit. Cei care au cancer generalizat sunt bolnavi nevindecabili. nevindecăţ, -ă adj. I (med., med. vet.) 1 (despre răni, plăgi) deschis, necicatrizat, netămăduit, sângerând, viu. Deşi tratată, rana rămâne încă nevindecată. 2 (înv.; despre boli) v. Incurabil. Malign. Nevindecabil. II fig. (înv.) v. Iremediabil. Ireparabil, nevinovăt, -ă adj. 1 (despre oameni bănuiţi de a fi săvârşit o faptă reprobabilă, o infracţiune etc.) inacuzabil, inocent, <înv. şi pop.> negreşit, inocuu. S-a dovedit că acuzatul este nevinovat. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, pudic, <înv.> nepăcătuit, nezlobiv, prost, sânt, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, ebumeu, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet nevino- vat. 3 (despre vorbe, dorinţe etc.) inofensiv. Nu a crezut că poate da o aşa interpretare unor cuvinte nevinovate. nevinovăţie s.f. 1 inocenţă, disculpă. Martorii şi noile probe au dovedit nevinovăţia acuzatului. 2 candoare, castitate, feciorie, inocenţă, neprihănire, pudicitate, pudoare, angelism, <înv.> devestăvnicie, smerenie, ver-gurie, puduciţie, curăţenie, ima-culare, neîntinare, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană nevinovăţie. 3 castitate, cinste, feciorie, neprihănire, onoare, pudoare, virginitate, fetie, <înv.> vergurie, curăţenie, curăţie. Vestalele au depus jurământ de nevinovăţie. neviolăbil, -ă adj. (rar, despre drepturi, jurăminte etc.) v. Intangibil. Inviolabil. Sacral1. Sacramental. Sacrosanct. Sacru. Sfânt, neviolabilităte s.f. (jur.; rar) v. Imunitate. Inviolabilitate. nevisăţ, -ă adj. neaşteptat, negândit, nenădăjduit, nesperat. Când era mai deznădăjduit, a primit un ajutor nevisat din partea unor prieteni. Cartea a avut un succes nevisat. neviscă s.f. (zool; reg.) v. Nevăstuică (Mustela nivalis). nevizfbil, -ă adj. (în opoz. cu „vizibil’) 1 (despre obiecte, fiinţe etc.) invizibil, nevăzut. Atomul este o particulă nevizibilă. Drumul este aproape nevizibil din cauza ceţii. 2 ascuns2, inaparent, invizibil, nevăzut. Un pericol nevizibil planează asupra oraşului. nevizibilităte s.f. (rar) v. Invizibilitate. nevocancer s.n. (med.) melanoblastom, melanocitom, nevocarcinom. Nevocancerul este o tumoare malignă a pielii. nevocarcinom s.n. (med.) melanoblastom, melanocitom, nevocancer. nevoi vb. IV. 1 tr. (numai la diateza pasivă) a constrânge, a forţa, a obliga, a sili, <înv.> a periorisi. A fost nevoit să elibereze locuinţa. 2 refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma. 3 refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Munci. Obosi. Osteni. Trudi. 4 tr. (înv.; compl. indică eforturi, calităţi deosebite, inovaţii etc.) v. Cere. Comporta. Impune. Necesita. Pretinde. Reclama. Solicita. 5 refl. (med., med. vet.; înv.; despre fiinţe) v. Chinui. Suferi. 6 refl., intr. (înv.; despre oameni; de obicei cu determ. în dat. sau introduse prin prep. „asupra”, „împotriva’) v. împotrivi. Opune. Rezista. 7 refl. (înv.; despre oameni adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la’) v. Acomoda. Adapta. Deda. Deprinde. Familiariza, învăţa. Obişnui. 8 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu) v. îndeletnici. Ocupa. 9 refl., intr. (înv.; despre oameni urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Căuta. îngriji. Vedea. 10 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Interesa. îngriji. Ocupa. Preocupa. Vedea. nevoiăş, -ă adj, s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat’) mizer, neajutorat, necăjit, sărac, sărman, indigent, pauper, mofluz, <înv. şi pop.> lipsit, neajuns2, neavut, nenorocit, pirpiriu, nepricopsit, calic, sărăcan, amăreştean, <înv. şi reg.> mişel, slăbănog, suflă-n-pungă, bedaş, calindroi, misăricios, oarfan, obielos, pământit, purligan, sărăcios, <înv.> coldan, measer, necesitos, ne-putemic, neputincios, smerin, smerit, gol2, răpciugos, dezbrăcat2, peleag, deşert A ajuns bătrân şi nevoiaş. Nu au nimic, sunt nevoiaşii satului. 2 adj. (precedă subst. determ.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) biet, nenorocit, sărac, sărman, pauper, mizer, <înv. şi pop.> umilit, nemernic, păcătos, sărăcan, <înv. şi reg.> ticăit2, ticălos, săget, slab, <înv.> cainic, mişel, mişelos, mizeros. Nevoiaşii oameni abia îşi pot duce traiul de azi pe mâine. 3 adj. (pop.; mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente) v. Modest. Sărac. Sărăcăcios. Simplu. 4 adj. (pop.; despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. 5 adj. (pop.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit. nevoie s.f. 11 cerinţă, exigenţă, imperativ, necesitate, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, trebuială, <înv. şi reg.> niştotă, <înv.> nevoinţă, nevoire, recerinţă, comandament. Trebuie avute în vedere noile nevoi ale sistemului educaţional. 2 (econ. de piaţă) cerere, cerinţă, necesitate, solicitare, trebuinţă. Administraţia trebuie să ţină seamă de nevoile pieţei. 3 necesitate, trebuinţă, <înv. şi pop.> treabă, <înv. şi reg.> lipsă. A făcut rost de materiale importate pentru nevoile firmei de construcţii. 4 (lapl. nevoi; fiziol.) necesităţi (v. necesitate), treaba (v. treabă). I11 lipsă, mizerie, penurie, privaţiune, sărăcie, indigenţă, <înv. şi pop.> neavere, caliceală, calicenie, calicie, <înv. şi reg.> niştotă, scumpete, ticăloşie, milă, sărăpanie, slăbie1, suşig, <înv.> golătate, meserătate, mişelătate, mişelie, mizerăciune, mofluzie, neajungere, neputinţă, nevoinţă, sărăcăcie, sărmănie, scădere, scumpătate, siclet, slăbiciune, penitenţă, strâm-tare. După război, a fost o mare nevoie în ţară. 2 dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, obstacol, oprelişte, piedică, <înv. şi pop.> sminteală, opreală, poticală, potrivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvârneală, <înv.> anevoinţă, apărare, apărătură, discolie, nevoinţă, nevoire, poprire, stenahorie, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina o asemenea nevoie în cercetarea lor. 3 (mai ales la pl. nevoi) ananghie, greutate, încercare, mizerie, necaz, suferinţă, vicisitudine, <înv. şi pop.> urgie, <înv.> ispită, nevolnicii (v. nevolnicie), saxana. A trecut cu bine prin multe nevoi în cursul vieţii. 4 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, pacoste, rău, supărare, nevoieşi tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, ba-cală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, drăcăraie, încur-cală, întâmplare, năvâmeală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosin-ţă, nevoinţă, patimă, silă, stenahorie, supără-tură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe nevoi a avut în ultimul timp! 5 (înv. şi pop.) v. Ameninţare. Pericol. Primejdie. 6 (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 7 (med.; înv. şi pop.) v. Epilepsie. 8 (pop.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. 9 (la pl. nevoi; înv.) v. Afacere. Chestiuni (v. chestiune). Interese (v. interes). Lucruri (v. lucru). Probleme (v. problemă). Treabă. 10 (înv.) v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. III (fin.; înv.) 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) v. Bir. Tribut. 2 (în trecut) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. IV (art. nevoia; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. nevoieşi vb. IV. refl. (în opoz. cu „a se întări reg.; despre fiinţe sau despre forţele, puterile lor) v. Debilita. Slăbi. Şubrezi, nevoincios, -oâsă adj. (înv.; despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Anevoie. Anevoios. Dificil: Greu. Laborios, nevoinţăş s.m. (relig. creştină; înv.)v. Martir2. Mucenic2. nevoinţât, -ă s.m., s.f. (relig. creştină; înv.) v. Martir2. Mucenic2. nevoinţă s.f. (înv.) 1 v. Cerinţă. Exigenţă. Imperativ. Necesitate. Nevoie. Obligaţie. Pretenţie. Trebuinţă. 2 v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 3 v. Dificultate. Greutate. Impas.Impediment. Inconvenient. Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. 4 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 5 v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. nevoios, -oăsă adj. (înv.; despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Anevoie. Anevoios. Dificil. Greu. Laborios, nevoioşetură s.f. (reg.) v. Impotenţă. Incapacitate. Neputinţă. Slăbiciune, nevoi're s.f. (înv.) 1 v. Cerinţă. Exigenţi Imperativ. Necesitate. Nevoie. Obligaţie. Pretenţie. Trebuinţl 2 v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v.păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 3 v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment Inconvenient. Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. nevoit, -ă adj. (înv.; despre fiinţe) v. Chinuit. Schingiuit2. Torturat. nevoitor, -oâre adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sâr-guitor. Silitor. Străduitor^rednic. Zelos. 2 (despre firea oamenilor) v. Perseverent. Răbdător. Stăruitor. Tenace. nevolnic, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudi-nar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgu-bilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşme-nit, subţire. Este nevolnic, predispus mereu la îmbolnăviri. 2 adj., s.m., s.f. (pop.) v. Impotent Incapabil. NecapabiL Neputincios. Prăpădit. 3 adj., s.m., s.f. (med.; înv. şi reg.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. I11 s.m., s.f. (înv.) v. Supus. 2 s.m., s.f. (în Ev. Med.; înv.) v. Aservit. Rob. Sclav. Subjugat. 3 s.m. (în Ev. Med.; înv.) v. Iobag. Şerb. nevolnidvb. IV. tr. (înv.; compl indică oameni) v. Asupri. Năpăstui. Nedreptăţi.Oropsi. Ostraciza. Persecuta. Prigoni. Urgisi. Vitregi, nevolnicie s.f. 11 (pop.) v. Impotenţi Incapacitate. Neputinţă. Slăbiciune. 2 (înv.) v. Asuprire. Exploatare. împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. 3 (înv.) v. Constrângere. Forţare. Obligare. Silire. Somare. Violentare. II (la pl. nevolnicii'; înv.) v. Ananghie. Greutate. încercare. Mizerie. Necaz. Nevoie. Suferinţl Vicisitudine, nevralgie s.f. (med.) 1 neurodinie, luat-de-vânt (v. /HafO.hiat-din-vânt (v. luat1). Nevralgia se resimte pe traiectul unui nerv senzitiv sau al ramificaţiilor lui. 2 nevralgie anală - proctalgie, proctodinie, rectalgie. Nevralgia anală este însoţită de senzaţia falsă de defecaţie; nevralgie de trigemen = nevralgie facială = prosopalgie, tic dureros (v. tic2). Nevralgia facială este localizată la faţă, în regiunea nervului trigemen; nevralgie in-tercostală = împunsătură, înjunghietură, înţepătură, junghi, junghietură, stricnitu-ră, licăritură, picneală, ţiitură, nixis, ace (v. ac), fulgerătură, săgeată, săgetare, săgetătură, tăietură, ţeapă. Simte o nevralgie intercostală când oboseşte; nevralgie musculară = mionevralgie; nevralgie sciatică = sciatalgie, sciatică. Nevralgia sciatică este cauzată de o suferinţă a nervului sciatic; nevralgie testiculară = orhialgie, or-hiodinie. Nevralgia testiculară este foarte dureroasă, iradiind de la nivelul scrotului spre abdomen. |1192 nevrâx s.n. (anat.) ax cerebrospinal, sistem cerebrospinal, sistem nervos central, sistem nervos cerebrospinal Nevraxul este format din creier şi din măduva spinării. nevrectomi'e s.f. (chir.) neurectomie. Ne-vrectomia este rezecţia totală sau parţială a unui nerv. nevrednic, -ă adj. 1 (despre oameni) nedemn, indign, <înv.> netrebnic. Mulţi parlamentari sunt nevrednici de funcţia pe care o au. 2 (fam.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Compromiţător. Degradant. Degradator. Dezonorant Infamant Infamator. înjositor. Nedemn. Ruşinos, nevricăle s.f. pl. (med.; fam.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a apuca”, „a-i veni") v. Nervi (v. nerv): nevricos, -oâsă adj. (fam.; despre oameni sau despre firea lor) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. nevrilem s.n. (hist.) neurilemă, teacă Schwann. nevrită radiculară s.f. (med., med. vet.) ra-diculită. Nevrita radiculară este inflamaţia rădăcinii unui nerv rahidian. nevritic, -ă adj. (med.; înv.; despre substanţe, medicamente, alimente etc.) v. Nevrotic, nevrodermi'tă s.f. (med.) neurodermatită. Nevrodermita este o leziune cutanată eczema-toasă, pruriginoasă, cu tendinţă de lichenificare. nevrogtie s.f. (med.) ţesut glial. Nevroglia este ţesutul interstiţial al sistemului nervos central, cu rol în producţia de mielină. nevropâ vb. I. tr., refl. (psih.) a (se) nevroza, nevropatie s.f. (psih.) nevroză, psihonevroză, spaimă. Sub denumirea de nevropatie se includ diferite afecţiuni ale sistemului nervos, provocate de tulburarea dinamicii normale a proceselor nervoase în urma unor solicitări psihice excesive. nevrotic, -ă adj. 1 (med.; despre substanţe, medicamente, alimente etc.) <înv.> nevritic. Medicamentele nevrotice acţionează (ca remediu) asupra sistemului nervos. 2 (psih.; mai ales despre stări) <înv.> nevrozic. nevrotomie s.f. (chir.) neurotomie. nevroză vb. 1.1 tr.,refl. (psih.) a (se) nevropa. S-a nevrozat din cauza muncii extenuante. 2 refl. (fam.; despre oameni) v. Enerva. 3 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. nevroză s.f. (psih.) 1 nevropatie, psihonevroză, spaimă. 2 nevroză anxioasă = reacţie de anxietate. Nevroza anxioasă este un complex de simptome care implică un sentiment de pericol iminent şi care se poate asocia cu simptome neurovegetative ori somatice. nevrozic, -ă adj. (med., psih.; înv.; mai ales despre stări) v. Nevrotic, nevrozism s.n. (med., psih.) nervozism. Ne-vrozismul este un simptom de hiperactivism nervos, mintal şi fizic. nex s.n. (livr.; de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) v. Legătură. Raport. Relaţie. nexam adv. neg., pron. neg. (arg.) I adv. (modal) 1 adv. neg. (ca răspuns la o întreba- 1193| nimb re sau ca formulă de acceptare a unui enunţ neg.) v. Nu. 2 v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. II pron. neg. (înlocuieşte numele obiectului prezentat ca inexistent) v. Nimic, nezăbăvnic, -ă adj. (înv.) v. Grabnic. Imediat. Neîntârziat. Operativ. Prompt. Rapid, nezdruncinăt, -ă adj. (despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) statornic, indefectibil, nesmintit, neclintit, tare. Dragostea ei pentru copii este nezdruncinată. Are credinţa nezdruncinată că va reuşi să depăşească aceste greutăţi. nezgomot6s, -oăsă adj. (despre aparatură, maşini, motoare etc.) silenţios. Şi-a cumpărat un aspirator nezgomotos. nezlobiv, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale br) v. Candid. Cast. Feciorelnic. Fecioresc. Inocent. Neprihănit. Nevinovat. Pudic, ni interj. 1 (atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează; înv. şi reg.) v. Iată! Uite! Vezi! 2 (exprimă un ordin; reg.) v. Marş! 3 (cu val. de imper.; corespunde unor vb. de mişcare; înv.) v. Hai! Haide! Vino! niacrnă s.f. (biochim., farm.) acid nicotinic, nicotinamidă, vitamina PP (v. vitamină). Ni-acina este prezentă în drojdia de bere, în germenii şi în învelişul boabelor de cereale, în carnea proaspătă, având un rol important în respiraţia celulară. niâlcoş, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2, îngrijit. 2 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 3 (despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut înfumurat. îngâmfat Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, nicăieri adv. (local) niciunde. Nicăieri în Europa nu este o deltă mai frumoasă ca Delta Dunării. nichelăj s.n. (tehn.) nichelare. nichelăr s.m. (tehn.; rar) v. Nichelator. nichelăre s.f. (tehn.) nichelaj. Prin nichelare se acoperă suprafaţa unor piese metalice cu un strat subţire de nichel, în scopul protecţiei anticorozive sau pentru îmbunătăţirea aspectului. nichelator s.m. (tehn.) nichelar. Niche-latorul este specializat în executarea lucrărilor de nichelare. nichelcarbonil s.m. (chim.) tetracarbonil de nichel. Nichekarbonilul este un carbonil foarte toxic. nichipercea s.m. art. (pop. şi fam.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, nichităr s.m. (entom.; arg.; glum.) v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). nici adv. (modal; în prop. neg.) şi. Deşi era obligat să dea câţiva din câinii pe care îi avea, nu se îndura nici de cel nou venit să-l alunge. nicicacum adv. neg. (modal; reg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. nicicând adv. neg. (temporal) niciodată, vreodată, <înv. şi reg.> pururi, şohan, şohănit, <înv.> niciodinioară, vreodinioară. Nu s-a simţit nicicând atât de fericit. Nu vrea să-l mai vadă nicicând. nicicât adv. neg., pron. neg. (înv. şi pop.) 1 adv. neg. (modal) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. 2 pron. neg. (înlocuieşte numele obiectului prezentat ca inexistent) v. Nimic, nicicum adv.neg. (modal) defel, deloc, nicidecum, <înv. şi pop.> necum, nicicât, nimic, ioc, bai1, hici, neam, nicicacum, nicidecât, tenchi2, canci, ciuciu, nexam, nix, oha, pauză, sufletu’ (v. suflet), zero. Nu se pricepe nicicum la politică. nicidecât adv. neg. (modal; reg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum, nicidecum adv. neg. (modal) defel, deloc, nicicum, <înv. şi pop.> necum, nicicât, nimic, ioc, bai1, hici, neam, nicicacum, nicidecât, tenchi2, canci, ciuciu, nexam, nix, oha, pauză, sufletu (v. suflet), zero. niciodătă adv. neg. (temporal) nicicând,vreodată, <înv. şi reg.> pururi, şohan, şohănit, <înv.> niciodinioară, vreodinioară. niciodinioără adv. neg. (temporal; înv.) v. Nicicând. Niciodată. Vreodată, niciunde adv. neg. (local; pop.) v. Nicăieri, nicocheră s.f. 1 (înv.) v. Doamnă. 2 (înv.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). 3 (arg.) v. Madamă. Matroană, nicorete s.m. (bot.) 1 Trichobma georgii; burete-de-spin. 2 Oitopilus prunulus; sălcioară. nicoreţ s.m. (entom.; reg.) v. Păduche. Pădu-che-de-cap (Pediculus capitis). nicotinamidă s.f. (biochim., farm.) acid nicotinic, niacină, vitamina PP (v. vitamină). nicotimsm s.n. (med.) intoxicaţie nicotică, tabagism. Nicotinismul este provocat de nicotină conţinută de tutun. nicovălă s.f. 1 (metalurg.) ilău,năcovel-niţă. Pe nicovală se bat cu ciocanul piese de metal în scopul deformării br plastice. 2 batcă2, muchie. Pe nicovală se bate tăişul coasei. 3 fig. (înv.) v. Jertfe. Victimă, nictalfobie s.f. (psih.) nictofobie. Cei bolnavi de nictalfobie au o teamă obsedantă şi angoasantă de întuneric, de noapte. nictalopi'e s.f. (med.) cecitate nocturnă. Animalele care au nictalopie văd normal numai noaptea sau la o lumină slabă. nictăţie s.f. (med.) nictitaţie. Nictaţia este clipirea permanentă din ochi. nictinastie s.f. (bot.) nictitropism. Nictinastia reprezintă mişcarea de închidere şi de deschidere a florilor ca urmare a alternanţei între zi şi noapte. nictităţie s.f. (med.) nictaţie. nictitropism s.n. (bot.) nictinastie. nictofitie s.f. (psih.) scotofilie. Nictofilia este preferinţa pentru noapte, pentru întuneric. nictofobie s.f. (psih.) nictalfobie. nicturezis s.n. (med., med. vet.) enurezis nocturn, nicturie. Nicturezisul este incontinenţa urinară nocturnă. nicturie s.f. (med, med vet.) enurezis nocturn, nicturezis. nielâj s.n. nielare. nielăre s.f. nielaj. Prin nielare se decorează obiecte de metal umplând ornamentele gravate cu email negru. nielcoşăg s.n. (reg.) 1 v. Eleganţă. Lux. Somptuozitate. 2 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. nielcoşi vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. 2 refl. (despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi Infatua. împăuna. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. 3 tr. (compl indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. nielcoşi'e s.f. (reg.) 1 v. Cochetărie. 2 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, nieredbă s.f. (reg.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, nietzscheanism [niţfea'nism] s.n. (filos.) nietzscheism. Nietzscheanismul este filosofia lui Nietzsche. nietzscheism [niţfe'ism] s.n. (fibs.) nietzscheanism. nifărtăche s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, m'fe s.n. (geol) barisferă, centrosferă, metalo-sferă. Nifele este alcătuit din elemente cu densitate mare. nigeluţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cernuşcă. Negruş-că (Nigella arvensis). 2 v. Chica-voinicului (v. chică) (Nigella damascena). night-dub ['naitxlab] s.n. (engl.) v. Bar. Cabaret. nihâiniCr -ă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. niilavet subst. (reg.) v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă. nil subst. (reg.) v. Praştie. nilfăn s.n. (farm.) cloropiramină. Nilfanul are efect antihistaminic. nilometru s.n. niloscop. Nilometrul este puţul de comunicare cu Nilul, al cărui perete gradat serveşte pentru măsurarea creşterii sau descreşterii apei. niloscop s.n. nilometru. nilug subst. (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog, nflvan adv. (modal; reg.) 1 v. Categoric. Decis. Ferm. Hotărât. Net2. Radical. Scurt. Tranşant. 2 v. Aievea. Clar. Desluşit. Explicit. Expres2. Lămurit. Limpede. Răspicat, nim subst (reg.) v. Afacere. Chestiuni (v. chestiune). Interese (v. interes). Lucruri (v. lucru). Probleme (v. problemă). Treabă, nimb s.n. (mai ales în pictura bisericească) aură, aureolă, halo, <înv. şi pop.> lumină, <înv.> nimba |1194 luminat1. Sfânta din icoană are capul înconjurat de un nimb. nimbâ vb. I. tr. (rar; compl. indică mai ales chipuri reprezentate pictural) v. Aureola, nimbăt, -ă adj. (rar; despre chipuri reprezentate pictural) v. Aureolat, nimbostrâtus s.m. (meteor.) nimbus. Nim-bostratusul este o formaţie de nori de altitudine, de culoare cenuşie, care produce precipitaţii de lungă durată. nimbus s.m. (meteor.) nimbostrâtus. nimeni pron. neg., s.m. 1 pron. neg. (înlocuieşte numele obiectului prezentat ca inexistent) nimeric, <înv.> neştine. Nimeni nu are voie să intre în sală după începerea spectacolului. Se simte al nimănui. 2 s.m. om de nimic, terchea-berchea Este revoltat că un nimeni a ajuns să-i vorbească atât de obraznic. nimereală s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Potrivire. 2 (pop. şi fam.) v. întâmplare. 3 (înv.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă, nimeri vb. IV. 1 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl. indică fiinţe) a ajunge, a atinge, a izbi, a lovi, a ochi2, a pocni, a păli2, a picni, a tălăli, a tâlni. Glonţul l-a nimerit în picior. 2 intr. (despre oameni înarmaţi) a ochi2, a păli2, a tălăli, a tâlni. Lunetistul a nimerit drept în ţintă. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „peste”, care indică locuri, fiinţe etc.) a da2, a găsi, a întâlni. Urcând panta, nimereşte la cabană. Oriunde ar merge nimereşte peste curioşi. 4 refl. (tehn.; despre piese, elemente ale unor piese etc.) a se potri- vi, a se păsăli. Şuruburile cumpărate se nimeresc perfect la cutia televizorului. Elementele celor două piese nu se nimeresc la îmbinarea lor. 5 refl. (despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.) a se întâmpla, a se potrivi, a se brodi, a cădea, a pica2. Sărbătorirea numelui s-a nimerit într-o joi. Plecarea lui s-a nimerit cum nu se poate mai prost. 6 tr. (compl. indică obiecte) a apuca, a se întâmpla, a răgădui1. îl loveşte cu pumnii şi cu ce nimereşte la repezeală. 7 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre oameni; de obicei cu determ. calitative) a o potrivi, a o brodi, a o plesni, <înv.> a o pocni. De data aceasta a nimerit-o mai bine pentru că i s-a dat dreptate. 8 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre oameni; de obicei cu determ. calitative) a o bobi, a o brodi, a o dibăci. A ni-merit-o bine în viaţă. 9 refl. impers. a se întâmpla, a se potrivi, a se brodi, <înv. şi reg.> a se prileji, a se prilejui, a se tălăli, a se tâlni, a se văji, a se zgodi. S-a nimerit ca cei doi să aibă acelaşi nume de familie. S-a nimerit să-l cunoască pe poet la o lansare de carte. 10 refl. impers. a se întâmpla. S-a nimerit ca şeful lor să fie un om foarte înţelegător. 11 tr. (pop.; compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Izbuti. Reuşi. 12 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Potrivi. 13 tr. (fam.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Ghici. Intui. Prevedea. Sesiza, nimeric pron. neg. (înlocuieşte numele obiectului prezentat ca inexistent; reg.) v. Nimeni, nimerit, -ă adj.,adv.,s.m.,s.f. I adj. 1 adecvat, conform, convenabil, corespunzător, cuvenit, eficace, indicat, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat^Jivr.) apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai nimerită tactică părea în acel moment tăcerea. 2 adecvat, bun, indicat, potrivit, propriu, cumsecade, acătării. Este un teren nimerit pentru cultura viţei-de-vie. 3 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, oportun, pertinent, potrivit, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor, prios. Profitând de o ocazie nimerită, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 4 (despre fenomene ale naturii, condiţii atmosferice, vânt etc.) bun, favorabil, potrivit, prielnic, propice, priincios. în sporturile nautice este important să ai un vânt nimerit. 5 corect, decent, potrivit. Are ţinuta nimerită pentru a participa la un eveniment ştiinţific. 6 (pop.; despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Bun. Izbutit. Reuşit. Valoros. II adv. (modal) 1 adecvat, indicat, oportun, potrivit, recomandabil. Nu a răspuns nimerit la întrebarea pusă. 2 corect, decent, potrivit. S-a îmbrăcat nimerit pentru un asemenea eveniment. III (înv.) ls.m., s.f. v. Străin. 2 adj. (despre oameni) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim, nimeritor s.m. (înv.) v. Ochitor. Trăgaci. Trăgător. Ţintaş. nimfă s.f. (entom.) crisalidă, pupă, gogoaşă, păpuşă. Nimfa unui fluture are tegumentul cu reflexe metalice. nimfomână adj., s.f. (psih.) estromană, cordache, pocnitoare (v. pocnitor), trosnitoa-re (v. trosnitor). O nimfomană se află în spital, sub tratament. nimfomanie s.f. (psih.; la femei) estromanie, furie uterină, uteromanie. Nimfomania se manifestă printr-un libido exagerat. nimic pron. neg., adv. neg., s.n. I pron. neg. (înlocuieşte numele obiectului prezentat ca inexistent) nicicât, hoha, nexam. în oraşele de provincie ai senzaţia că nu se întâmplă nimic. Nu-i trece nimic prin minte. II adv. neg. (modal) 1 pace. Caută, dar nimic! Copiii nu sunt de găsit. 2 (înv. şi pop.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. III s.n. 1 inexistenţă, neant, neexistenţă, nefiinţă, nonexistenţă, neunde, <înv.> nede-reasă, nefapt, negură, uitare. Budiştii consideră nimicul supremul bun spre care se poate năzui. 2 deşertăciune, inutilitate, nimicnicie, vanitate, zădărnicie, inanitate, <înv.> deşertare, deşertate, deşertătură, deşerţie, mi-şelie, nimicie, fum, neant, vâlvă. Pentru unii lupta cu greutăţile vieţii este un nimic. 3 bagatelă, fleac, flintic, marafet, moft, conobelie, pocinov, zeamă de prune, jucărie, mezelic, spanac, păpuşă, iaurt. Pentru el este un nimic să repare un calculator. 4 bagatelă, fleac, mărunţiş, prostie, <înv. şi pop.> mărunţuş, secătură, chiţibuş, detaliu, moft, măruntaie, drăcăraie, plăvii, <înv.> blagomanie, minuţie, lucer-nă, plătică1, căcat, căcăţel. Este atât de cârcotaş, încât se leagă de toate nimicurile. 5 (la pl. nimicuri; concr.) bagatele (v. bagatelă), fleacuri (v. fleac), mărunţişuri (v. mărunţiş), prostii (v. prostie), <înv. şi pop.> mărunţuşuri (v. mărunţuş), caracaşicuri, flinticuri (v. flintic), abţibilduri, acareturi (v. acaret), căcaturi (v. căcat), căcăţele (v. căcăţel). Cumpără tot felul de nimicuri. 6 (mai ales la pl nimicuri) fleac, palavră, <înv. şi pop.> secătură, talaf, caraşic, balivernă, moft, parascovenie, goangă, rahaturi (v. rahat1), laf, marghio-lie, poroganie, trânte, tricozenie, litii (v. litie), <înv.> tândale (v. tândală), palabră, mateologhie. Nu da crezare nimicurilor intriganţilor! 7 fig. nulitate, nonvaloare, zero, nulă. Este un nimic în domeniu. nimică vb. I. tr. (reg.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc. dure) v. Amănunţi. Concasa. Fărâmiţa. Mărunţi. Sfărâmă Zdrobi. 2 (compl. indică alimente, furaje* iarbă etc.) v. Mărunţi. Toca. nimicâmiţă s.f. (arg.) v. Cretinism. Dobitocie. Idioţenie. Idioţie. Imbecilitate. Inepţie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie. Tâmpenie. nimici vb. IV. 11 tr. (despre oameni; compl. indică ţări, ţinuturi etc.) a bântui, a devasta, a distruge, a pârjoli, a pustii, a prăpădi, a răşlui, a pustului, <înv.> a dezola, a sfârşi, a strica, a sfărâmă. Multe populaţii migratoare au nimicit ţara. 2 tr. (compl. indică lucruri, spaţii etc.) a ane-antiza, a distruge, <înv. şi pop.> a sminti, a prăpădi, a lichida, <înv.> a nimicnici, a desfiinţa, a extermina, a spulbera, a topi, a îmburda. Bombardamentul a nimicit cartiere întregi. Beţi fiind, au nimicit tot ce au găsit în bar. 3 tr. (despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) a decima, a distruge, a extermina, a masacra, a măcelări, a stârpi, a imola, a prăpădi, <înv. şi reg.> a storî, <înv.> a chesăgi, a conceni, a sfărâma, a snopi, a stropşi, a cosi, a secera, a căsăpi, a dezrădăcina, a dijmui, a zeciui. Războaiele pot nimici populaţii întregi. Antraxul a nimicit toate animalele din regiune. 4 tr. (compl. indică inamici, adversari etc.) a distruge, a zdrobi, <înv. şi pop.> a pierde, a răpune, a risipi, a prăpădi, a isprăvi, a sfărâma, a zdrumi-ca, <înv. şi reg.> a sodomi, a litrosi, a potroşi, <înv.> a cura, a nimicnici, a oscârbi, a potrebi, a răzdumica, a stropşi, a târî, a zdruncina, a afanisi, a detuna, a secera, a spulbera, a strivi, a zvânta, 1195| ninirizî a potopi, a turti, a pologi. Domnul moldovean i-a nimicit pe duşmani. 5 tr. (compl. indică oraşe, construcţii etc.) a distruge, a rade, a zdrobi, <înv. şi reg.> a sparge, a pulveriza, a şterge. Cutremurul a nimicit blocul din temelie. Taifunul a nimicit tot orăşelul. 6tr. (despre foc; compl. indică bunuri, construcţii, aşezări etc.) a arde, a consuma2, a distruge, a mistui, a topi, a prăpădi, a devora, a înghiţi. Flăcările au nimicit toate bunurile din apartament. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică culturi, plante, pământuri cultivate etc.) a (se) distruge, a (se) strica, a (se) fărâma, a (se) prăpădi, <înv. şi reg.> a (se) vătăma, a prăpădui. Ploile abundente au nimicit recolta de grâu din acest an. Culturile s-au nimicit din cauza furtunilor repetate. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a (se) aneantiza, a (se) demola, a (se) distruge, a muri, a omorî, a pieri, a răpi, a (se) sfărâmă, a (se) spulbera, a (se) stinge, a (se) strivi, a ucide, a (se) zdrobi. Eşecul avut nu i-a nimicit speranţele. 2 tr.,refi. (compl. sau sub. indică popoare, state, colectivităţi etc.) a (se) dezmembra, a (se) descompune, a (se) destrăma, a (se) distruge, a (se) surpa, a (se) dezalcătui, a (se) desface. Istoria a demonstrat că imperiile se nimicesc. 3 tr. (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. O nimiceşte grija zilei de mâine. 4 tr. (înv.; compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsidera. Dispreţui. Nesocoti. Râde. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. înjosi. Umili. nimide s.f. (înv.) v. Deşertăciune. Inutilitate. Nimic. Nimicnicie. Vanitate. Zădărnicie, nimicire s.f. 11 destrucţie, devastare, distrugere, pâijolire, pustiire, <înv. şi pop.> pieire, <înv. şi reg.> pustiit1, <înv.> devastaţie, dezolare, de-zolaţie, dezrădăcinare, piericiune, pustietură, pustiiciune, risipă. Nimicirea ţării a fost aproape totală după invazia populaţiilor migratoare. 2 aneantizare, distrugere, lichidare, desfiinţare, exterminare, spulberare, topire. Au fost amendaţi pentru nimicirea lucrurilor din bar. 3 decimare, decimaţie, destrucţie, distrugere, exterminare, extermi-naţie, masacrare, măcelărire, stârpire, măcelărit1, <înv. şi reg.> storâre, <înv.> conceni-re, nimicnicire, spulber, căsăpire. Urmarea războiului a fost nimicirea populaţiilor din zonele de conflict. 4 distrugere, zdrobire, <înv. şi pop.> pierdere, risipire, prăpădire, farâ-mare, zdrumicare, <înv.> risipitură, potopire. Printr-un atac neaşteptat s-a urmărit nimicirea forţei aeriene inamice. 5 distrugere, zdrobire, <înv. şi reg.> spargere, pulverizare. Taifunul a avut drept consecinţă nimicirea orăşelului. 6 ardere, distrugere, mistuire, prăpădire. Un incendiu a provocat nimicirea obiectelor din apartamente. 7 distrugere, prăpădire, stricare, prăpădire. Se iau măsuri pentru prevenirea nimicirii recoltelor pe timp secetos. II fig. 1 dezmembrare, descompunere, desfacere, destrămare, dezagregare, dezintegrare, distrugere, surpare, disoluţie, dezagregaţie, dezalcătuire. Nimicirea imperiilor este dovedită de istorie. 2 (rar) v. Adormire. Apunere. Apus1. Decedare. Deces. Deznodământ final. Deznodământ tragic. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Ră-posare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 3 (înv.) v. Desconsiderare. Desconsideraţie. Dispreţ. Oprobriu. 4 (înv.) v. Degradare. Dezonoare, înjosire. Umilinţă. Umilire. 5 (înv.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Murdărie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. T urpiditate.T urpitudine. nimicit, -ă adj. 11 (despre ţări, localităţi, ţinuturi etc.) devastat, distrus, pârjolit, pustiit2, <înv.> dezolat, carbonizat. Oraşul nimicit în timpul războiului a fost reconstruit din temelii. 2 (despre construcţii, clădiri etc.) distrus, zdrobit, <înv. şi reg.> spart2. Casele nimicite în timpul cutremurului au fost părăsite. 3 (despre fiinţe, colectivităţi etc.) decimat, distrus, exterminat, masacrat, măcelărit2, stârpit. Ciuma a lăsat în urmă regiuni pustii, populaţii nimicite. 4 (despre inamici, adversari etc.) distrus, zdrobit, <înv. şi pop.> risipit, prăpădit, zdrumicat, <înv.> stropşit, potopit. Câteva avioane din flota inamică nimicită au început să se retragă. II fig. 1 (despre visuri, speranţe etc.) distrus, sfărâmat, spulberat, strivit, surpat2, topit2, ucis2, zdrobit. Neobţinând bursa de studii în străinătate, s-a trezit cu toate visurile nimicite. 2 (desprepopoare, state, colectivităţi etc.) dezmembrat, descompus, destrămat, distrus. Ţările dintr-un imperiu nimicit se refac economic greu. 3 (despre oameni, despre procese psihice etc.) ars2, devastat, dezolat, distrus, pârjolit, pustiit2, zdrobit. Se simţea nimicită la gândul că a fost atât de naivă. nimicitor, -oare adj. 11 (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) destructor, devastator, dezastruos, distructiv, distrugător, pustiitor, ruinător, zdrobitor, pră-păditor, <înv. şi pop.> pierzător, <înv.> dărăpă-nător, dezastric, dezolator, nimicnicitor, pus-tiicios, risipitor, ruinos, stârpitor. Războiul a fost nimicitor pentru ţară. 2 distrugător, omorâtor, ucigător. Bombe nimicitoare au ucis mulţi civili. 3 (despre fiinţe, puteri supranaturale, agenţi, substanţe, boli etc.) exterminant, exterminator. Epidemiile sunt factori nimicitori. Arsenicul este o substanţă nimicitoare. 4 distrugător, mistuitor, pustiitor. Un incendiu nimicitor a izbucnit într-un cartier al oraşului. II fig. 1 (despre impresii, sentimente etc.) copleşitor, covârşitor, sfâşietor, potopitor. O tristeţe nimicitoare îi cuprinde sufletul. 2 copleşitor, covârşitor, orbitor, strivitor. Are o personalitate nimicitoare. Inteligenţa lui este nimicitoare. nimicnici vb. IV. tr. (înv.) 11 (compl. indică lucruri, spaţii etc.) v. Aneantiza. Distruge. Nimici. 2 (compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. II fig. 1 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsidera. Dispreţui. Nesocoti. Râde. 2 (compl. indică oameni) v. înjosi. Umili. nimicnicie s.f. deşertăciune, inutilitate, nimic, vanitate, zădărnicie, inanitate, <înv.> deşertare, deşertate, deşertătură, deşerţie, mişelie, nimicie, fum, neant, vâlvă, nimicnicire s.f. (înv.) v. Decimare. Decimaţie. Destrucţie. Distrugere. Exterminare. Exter-minaţie. Masacrare. Măcelărire. Nimicire. Stârpire. nimicnicitor, -oare adj. (înv.; mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor. nimurîc, -ă s.m., s.f. (reg.) 1 v. Liliputan. Nan1. Pigmeu. Pitic. 2 v. Cerşetor. Milog, nimurid vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Mutila. Schilodi. 2 refl. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2. 3 refl. (despre oameni) v. Cocârja. Cocoşa. Gârbovi. Gheboşa. încovoia. îndoi, nin interj, (atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează; reg.) v. Iată! Uite! Vezi! ni'na interj, (de obicei repet, şi cu val. vb.; mai ales în cântece de leagăn; reg.) v. Nani! ninerât, -ă adj. (reg.) 1 (mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfăţat2. Rău. Răzgâiat. 2 (despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios, ninereâlă s.f. (reg.) v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. ninerivb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa. 2 (compl. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. 3 refl. (despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări, ningă interj, (atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează; reg.) v. Iată! Uite! Vezi! ningâu s.n. (reg.) v. Decembrie, ninge vb. III. tr. fig. (fam.; compl. indică părul oamenilor sau, p. ext., oameni) v. Albi. Cărunţi. Grizona. înălbi. încărunţi, mngere s.f. (meteor.; rar) v. Ninsoare. niniP vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa. niniP vb. IV. intr. (reg.; despre unele insecte zburătoare, mai ales despre ţânţari) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbâmâi. Zumzăi. ninini vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa. 2 (compl. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. ninirâzaţ, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Adu-nător. Econom. Păstrător. Strângător. ninirizî vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa. 2 (compl. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. nins |1196 nins, ninsă s.f., adj. 1 s.f. {meteor.; reg.) ninsă mare v. Ninsoare. 2 adj. fig. (despre pârul sau barba oamenilor ori, p. ext, despre oameni) albit, cărunt, cărunţit, grizonat, înălbit, încărunţit, sur, argintiu, înflorit. Deşi tânăr, are pârul nins. ninsătură s.f. (meteor.; rar) v. Ninsoare, ninsoăre s.f. I (meteor.) 1 ningere, ninsătură, ninsă mare (v. nins). Afară a început o ninsoare deasă. 2 nea, omăt, zăpadă, <înv.> iarnă. Un strat gros de ninsoare s-a aşternut în timpul nopţii. 3 art. ninsoarea meilor = omătul mieilor (v. omăt), zăpada mieilor (v. zăpadă). Ninsoarea mieilor este zăpada care cade primăvara târziu. II fig. caniţie, cărunteţe, cărunţeală. Din cauza grijilor, ninsoarea pârului ei a început de timpuriu. niobit s.n. (mineral.) columbit Niobitul este un mineral natural de fier şi mangan. niobiu s.n. (chim.) columbiu. Niobiul este folosit la fabricarea oţelurilor speciale inoxidabile şi anticorozive. niors subst. (zool; reg.) v. Broască-ţestoasă (Testudo graeca, Testudo hermanni şi Emys orbicularis). niorţ s.m. (iht.; reg.) v. Mihalţ (Lota lota). nioţirlăn s.m. (zool; reg.) v. Şoarece. Şoare- ce-de-casă (Mus musculus). nip subst. (reg.) v. Lume. Oameni (v. om). Omenire. nipon, -ă s.m., s.f., adj. japonez. Niponii au o civilizaţie milenară. nipreâlă s.f. (bot.; reg.) v. Spânz. Spânz-pu-turos (Helleborus odorus). nipti'ră s.f. (în practicile relig. creştine) <înv.> umivanie. Niptira constă în spălarea picioarelor credincioşilor în Joia Mare de către un cap al bisericii. nir subst (omit.; reg.) v. Bodârlău1. Corcodel1. Cufundar. Scufundaci. Scufundar (Podiceps cristatus). niroc subst (omit.; reg.) v. Bodârlău1. Corcodel1. Cufundar. Scufundaci. Scufundar (Podiceps cristatus). niscai adj. nehot. invar, (precedă un subst. la pl; pop.) v. Nişte. niscaivă adj. nehot. invar, (precedă un subst. la pl; pop.) v. Nişte. nisip s.n. 1 (geol.) homoc, pesac, pisoc, porozău, prund, ţărigă, ţărinoi, ţârfa, <înv.> arină2, posip. Se întinde pe nisipul fin al plajei. 2 (anat.) nisip cerebral = acervul. Nisipul cerebral este o materie formată din carbonat de calciu, prezentă la nivelul corpului pineal. nisipăr s.m., s.n. 1 s.m. (iht.) Cobitis caspia romanica; nisipariţă, nisipamiţă, vârlu-gă-cârnească. 2 s.n. (wv.) v. Ceas de nisip. Ceasornic cu nisip. Clepsidră, nisipără s.f (înv.) v. Nisipamiţă. nisipăriţă s.f. (iht.)1 Cobitis caspia romanica; nisipar, nisipamiţă, vârlugă-câmească. 2 (reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). nisipârniţă s.f. 11 <înv.> nisipară. Nisipar-niţa este un vas mic umplut cu nisip fin, care se presăra peste scrisul proaspăt, pentru a usca cerneala. 2 (rar) v. Ceas de nisip. Ceasornic cu nisip. Clepsidră. II (iht.) 1 Cobitis caspia romanica; nisipar, nisipariţă, vârlugă-cârnească. 2 (reg.) v. Zvârlugă (Co-bitis taenia). nisipi vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică maluri, ţărmuri etc.) v. Măcina. Mina. Roade. Săpa. Scobi. nisipiş s.n. nisipişte. Nisipişul este un loc acoperit cu nisip. nisipişte s.f. (pop.) v. Nisipiş. nisipi't-ă adj. (geol; rar, despjz pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos, nisipiu, -ie adj. (pop. şi fam.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. nisipos, -oâsă adj. 1 (geol.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) arenaceu, nisipit, pesăcar, pesăcos, pripitor, prundăios, prundă-riu, prundăros, prundos, ţărigos, ţârfaros, ţârfos, <înv.> arinos. Deşerturile sunt întinderi nisipoase de pământ. 2 (pop.; despre materii, materiale etc. dure) v. Fărâmicios. Friabil. Sfarâmicios. nişadâr s.n. (chim.; turc.; înv.) v. Clorură de amoniu. Salmiac. nişasteâ s.f. (înv.) v. Lamură, nişă s.f. (constr.) adâncitură, cotlon, firidă, intrând, scobitură, ocniţă, ghirea-tă, intrătură, obloc, parsechi, petcă, podişor, podmol, stelaj, ungher, ungheţ, <înv.> sfiridă. Soba se află într-o nişă a peretelui. nişchiţel, -eâ adj., adv. 1 (înv.) v. Puţintel. Puţintică. 2 adv. (modal) v. Puţintel, nişcorici s.m. (entom.; reg.) v. Păduche. Pă-duche-de-cap (Pediculus capitis). nişinăr s.m. (zool; reg.) v. Pârş. Pârş-roşu (Muscardinus avellanarius). nişrnă s.f. (bot; reg.) v. Alună, nişte art nehot. (cu val. de adj. nehot.; precedă un subst. lapl.) 1 niscai,niscaiva. Nişte copii se joacă în parc. 2 anume, unii (v. unul). Programul anunţat are nişte modificări. nişter s.n. (turc.; înv.) 1 (chir.) v. Bisturiu. Cuţit. 2 (med.) v. Lanţetă. niştocit, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Hămesit. Lihnit. Sfârşit2. mştotă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Cerinţă. Exigenţă. Imperativ. Necesitate. Nevoie. Obligaţie. Pretenţie. Trebuinţă. 2 v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, nitâm-nisam adv. (modal; pop. şi fam.) tam-nisam. A venit în vizită nitam-ni-sam. Se trezeşte vorbind nitam-nisam. nitmetru s.n. (fiz.) luminanţmetru, stilbmetru. Nitmetml este folosit pentm măsurarea lumi-nanţei. nitrâre s.f. (chim.) nitraţie. în timpul nitrării gruparea „nitro”se introduce în molecula unui compus organic. nitrât s.m. (chim.) 1 azotat1. Nitratul este o sare a acidului azotic. 2 nitrat bazic = subni-trat; nitrat de argint = azotat de argint (v. azotat1), piatra-iadului (v. piatră), <înv.> piatră-infemală. Nitratul de argint este folosit în medicină şi în industria cemelurilor, nitrat de celuloză = azotat de celuloză (v. azotat nitroceluloză. Nitratul de celuloză este folosit la obţinerea lacurilor şi a emailurilor, la fabri- carea celuloidului, ca exploziv etc.; nitrat de potasiu = azotat de potasiu (v. azotat1), salpe-tru-de-India, nitru, silitră, <înv. şi reg.> salnitru, <înv.> acrime de silitră, ghiuvergilea. Nitratul de potasiu este folosit ca îngrăşământ; nitrat de sodiu = azotat de sodiu (v. azotat1), salpetru-de-Chile. Nitratul de sodiu este folosit ca îngrăşământ mineral. nitratbacterie s.f. (microbiol.) nitrobacterie. Nitratbacteria oxidează acidul azotos în acid azotic. nitrâţie s.f. (chim.) nitrare. nitric, -ă adj. (chim.; despre substanţe) azotic. Spirtul de sare nitrică este folosit în medicină. nitrificânt, -ă adj. (mai ales despre bacterii) nitrificator. Bacteriile nitrificante produc ni- trificarea. nitrificâre s.f. (chim.) nitrificaţie. Nitrificarea este un proces complex, în care nitraţii se formează prin oxidarea amoniacului cu ajutoml microorganismelor din sol. nitrificator, -oâre adj. (mai ales despre bacterii) nitrificânt. nitrificâţie s.f. (chim.) nitrificâre. nitrfl s.m. (chim.) nitril acetic = acetonitril, cianometan. Nitrilul este materia primă în fabricarea vitaminei B; nitril acrilic = acrilo-nitril. Nitrilul acrilic este folosit mai ales la fabricarea cauciucului sintetic şi a melanei; nitril poliacrilic = poliacrilonitril. Nitrilul poliacrilic se obţine prin polimerizarea acrilo-nitrilului. nitrit s.m. (chim.) azotit Nitritul este o sare a acidului azotos. nitroalcân s.m. (chim.) nitroparafină. Nitroal-canul se utilizează ca dizolvant la diferite sinteze organice. nitrobacterie s.f. (microbiol.) nitratbacterie. nitrocalci't s.m. (chim.) azotat de calciu (v. azotat1), salpetru de Norvegia. Nitrocalcitul este folosit ca îngrăşământ chimic. nitroceluloză s.f. (chim.) azotat de celuloză (v. azotat1), nitrat de celuloză, nitrogen s.m. (chim.) azot. Nitrogenul intră în componenţa aemlui atmosferic. nitroglicerină s.f. (chim., farm.) trinitrat de glicerină, trinitrină, trinitroglicerină. Nitroglicerina se foloseşte la fabricarea dinamitei şi, în doze mici, ca vasodilatator şi relaxant în unele boli de inimă. nitrometru s.n. (tehn., chim.) azotometru. Nitrometml are un tub gradat, în care se colectează şi se măsoară azotul. nitroparafină s.f. (chim.) nitroalcan. nitros, -oâsă adj. (chim.; despre substanţe) azotat2, azotos. Vaporii nitroşi sunt foarte toxici. nitru subst. (chim.; rar) v. Azotat de potasiu (v. azotat1). Nitrat de potasiu. Salpetru-de-India. nitrură s.f. (chim.) azotură. Nitrura este o combinaţie a azotului cu un metal. nituire s.f. (tehn.) nituit, nituitură. Nitu-irea este operaţia de împreunare, de fixare, de îmbinare a două sau mai multe piese cu ajutoml niturilor. nituit s.n. (tehn.) nituire, nituitură. nituitură s.f. (tehn.; rar) v. Nituire. Nituit, nitveghi s.m. (entom.; reg.) v. Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). 1197| nobilime niţel, -i'că adj. nehot., adv. (fam.) I adj. nehot. (antepus subst. determ.) v. Câtva. Oarecare. Puţin. II adv. 1 (temporal) v. Puţin. 2 (temporal) v. Puţin. 3 (modal) v. întrucâtva. Mai1. Oarecum. Puţin. 4 (modal) v. Ceva. întrucâtva. Oarecum. Puţin. 5 (modal; restrictiv) v. Cam. Puţin. niţeluş adv. (temporal; fam.) v. Puţintel, niţicuş adv. (temporal; reg.) v. Puţintel, niţuvâră s.f. (bot.; reg.) v. Brânduşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brânduşă-de-toam-nă (Colchicum autumnale). nivâl s.n. 11 (geogr.) cotă, <înv.> libelă, măsură. La buletinele hidrologice este anunţat nivelul râurilor. 2 (geogr.) nivel de denudaţie = nivel de eroziune; nivel de eroziune = nivel de denudaţie. Nivelul de denudaţie sau de eroziune s-a format sub acţiunea schimbărilor climatice în perioada trecerii de la un sistem morfoclima-tic la altul 3 (constr.) cat, etaj, rând, emeletiu, pliont, <înv.> plan, pod1, strânsură, streaşină. La nivelul întâi al vilei este instalată centrala termică. 4 (fiz.) nivel de energie = nivel energetic; nivel energetic = nivel de energie. Nivelul de energie sau energetic reprezintă starea energetică a atomului unei molecule, raportată la o anumită stare, ca stare fundamentală. 5 (art.; hidrol.) nivelul mării = <înv.> luciul mării (v. luciu2). Toate altitudinile se măsoară în raport cu nivelul mării. II (topogr.) nivelmetru, nivelator. Nivelul serveşte la măsurarea pe teren a diferenţelor de înălţime dintre două sau mai multe puncte. III fig. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau în gen.) grad, stadiu, treaptă. Nivelul de dezvoltare a ţării este ridicat. Dreptatea este cel mai înalt nivel al desăvârşirii. Lucrarea este la un înalt nivel de abstracţiune. 2 standard, standard de viaţă, tren. Nivelul de viaţă din Elveţia este foarte ridicat. 3 calitate, valoare, calibru, talie, ţinută, rasă1. Cei doi matematicieni sunt de acelaşi nivel. Directorului i-ar părea rău să piardă un cercetător de un asemenea nivel. 4 (rar) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Margine. Ţărm. nivela vb. I. tr. 11 (compl. indică suprafeţe neregulate, denivelate etc.) a netezi, a plana2, <înv. şi reg.> a obli, a sclivisi, a asemălui, a asemăna, a tăpşi, <înv.> a asemeni. După ce au astupat gropile, muncitorii au nivelat terenul. 2 (constr.; compl. indică pereţi, ziduri etc.) a faţui, a netezi, a obli. A nivelat cu şmirghel peretele dat cu glet. 3 (compl. indică mai ales terenuri) a aplana, a îndrepta, a netezi, a niveli, a polejnici. A nivelat pământul înainte de a semăna gazon. 4 a orizontaliza. A nivelat rambleul şoselei. II fig. a egaliza, a uniformiza. Nu se poate nivela standardul de viaţă pentru toţi oamenii. nivelare s.f. 11 netezire, netezit1, nivelat1, <înv. şi reg.> sclivisire, asemăluire, <înv.> asemănare. După astuparea gropilor, a fost necesară nivelarea terenului. 2 (constr.) faţuială, faţuire, faţuit1, netezire. Nivelarea pereţilor este obligatorie înainte de văruit. 3 aplanare, îndreptare, netezire, oblire, <înv.> nivelaţie. Nivelarea pământului este obligatorie înainte de semănatul gazonului. 4 orizontalizare. A fost obligatorie nivelarea rambleului şoselei. II fig. egalizare, uniformizare. Nivelarea standardului de viaţă este imposibilă. nivelat1 s.n. netezire, netezit1, nivelare, <înv. şi reg.) sclivisire, asemăluire, <înv.> asemănare. nivelat2, -ă adj. 1 (despre suprafeţe neregulate, denivelate etc.) netezit2, <înv. şi reg.> sclivi-sit, <înv.> asemănat. Pe terenul nivelat s-a construit un foişor. 2 (constr.; despre pereţi, ziduri etc.) faţuit2, netezit2. Zidurile nivelate vor fi văruite. 3 (mai ales despre terenuri) îndreptat, netezit2. Plantează gazon în pământul nivelat. nivelator s.n. (topogr.; rar) v. Nivel. Nivelmetru. nivelaţie s.f. (înv.) v. Aplanare. îndreptare. Netezire. Nivelare. nivelă s.f. (tehn.) nivelă cu apă = nivelă de apă, vizmertic. Nivela cu apă este construită pe principiul vaselor comunicante; nivelă cu bulă de aer = cumpănă, poloboc, vasărvag, <înv.> libelă, nivelă cu băşică de aer, nivelă cu băşicuţă de aer. Zidarii folosesc nivela cu bulă de aer pentru a verifica orizontalitatea unei suprafeţe; (rar) nivelă de apă v. Nivelă cu apă; (înv.) nivelă cu băşică de aer - nivelă cu băşicuţă de aerv. Cumpănă. Poloboc. Nivelă cu bulă de aer. nivelment s.n. (topogr.) altimetrie. Prin ni-velment se determină altitudinea unor puncte terestre faţă de o suprafaţă de referinţă. nivelmetru s.n. {topogr.) nivel, nivelator, nivocărst s.n. (geomorf.) carst nival. Nivo-carstul reprezintă totalitatea proceselor carstice şi a formelor produse de apa provenită din topirea zăpezii. nix adv. neg. (modal; arg.) 1 (ca răspuns la o întrebare sau ca formulă de acceptare a unui enunţ neg.) v. Nu. 2 v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. m'xă s.f. (mitol; la vechii germani) ondină. Nixa era nimfa apelor. nixis s.n. (grec.; înv.) 1 (med.) v. împunsătură, înjunghietură. înţepătură. Junghi. Nevralgie intercostală. 2 v. Enervare. Excitabilitate. Excitaţie. Irascibilitate. Iritabilitate. Iritare. Iritaţie. Necaz. Nervi (v. nerv). Nervozitate. Stres. Supărare. Surescitabilitate. Surescitare. 3 v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1, nizgubăn s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. nizgui' vb. IV. intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; biol.; reg.; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) v. Apărea. Arăta. Creşte. Ieşi. Ivi. Răsări1, no interj, (atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează; reg.) v. Iată! Uite! Vezi! noădă s.f. (anat.) 1 (la oameni şi la animale; pop. şi fam.) v. Coccis. 2 (la păsări) v. Tartiţă. noăha adv. neg. (modal; ca răspuns la o întrebare sau ca formulă de acceptare a unui enunţ neg.; reg.) v. Nu. noăpte s.f. fig. 1 beznă, întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate, tenebră, negru, negreală, negreaţă. S-au rătăcit din cauza nopţii. 2 agramatism, ignoranţă, incultură, nepricepere, neştiinţă, simplicitate, simplitate, beznă, întunecime, întuneric, tenebră, pâclă. Noaptea celor mai mulţi copii abandonaţi ar putea fi combătută prin instruirea lor în şcoli. 3 (în concepţiile relig.; înv. şi pop.; adesea determ. prin „veşnică*) v. Linişte de veci. Linişte eternă. Linişte veşnică. Moarte. Odihnă deveci. Odihnă veşnică. Odihnire. Pace. Repaus. Repaus etern. Somnul cel veşnic (v. somn2). Somnul de veci (v. somn2). Somnul mormântului (v. somn2). Somnul morţii (v. somn2). Somnul veşnic (v. somn2). Somnul veşniciei (v. somn2). noăten s.m. (zool.) 1 cârlan, mior, cârţar, vătui1. Noatenul este un miel cu vârsta între un an şi doi sau trei ani. 2 (reg.) v. Strâjnic. noatenăş s.m. (zool; reg.) noatior. noatior s.m. (zool; reg.) noatenaş. nobet s.n. (înv.) v. Datină. Obicei. Rânduia-lă. Tradiţie. Uz. Uzanţă, nobil, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre familie, neam, nume, viţă) ales2, artistocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, înalt, mare1, <înv. şi pop.> luminos, mărit3, slăvit, simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, cilibiu, evghenicos, evghenis, evghenisit, luminat2. Face parte dintr-o familie nobilă. 2 (despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) ales2, generos, mărinimos, cavaleresc. O apără în faţa celorlalţi dintr-un impuls nobil. 3 (despre oameni sau despre aerul mina, ţinuta etc. lor) distins, elegant, fin1, rafinat2, select, subţire. Are o figură luminoasă şi nobilă. Totdeauna se remarcă printr-o ţinută nobilă. 4 (despre metale) preţios. Aurul este un metal nobil. II s.m. 1 (în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate) aristocrat, gentilom, patrician, senior, magnat, patriciu, <înv.> evghenist, gentil, <înv.; în Antic. romană> optimat, evghenis. în Evul Mediu, mulţi nobili îşi asigurau protecţia regală. 2 (în societatea feudală românească) aristocrat, boier, mo-ţpan, ciocloavă, cioclovină, <înv.> domn, domnariu. Bunicii ei au fost nobili de viţă aleasă. 3 (în Ev. Med.) nobil spaniol = hidalgo. nobilă vb. L tr. (înv.; compl indică oameni) v. înnobila. nobilăre s.f. (înv.) v. înnobilare, nobilăt, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. înnobilat. nobilesc, -eăscă adj. (înv.) v. Nobiliar, nobiliăr, -ă adj. evghenicesc, <înv.> evghenist, nobilesc, nobilitar, nobilităresc, evghenicos. Se trage dintr-o familie nobiliară. Este deţinătorul unui titlu nobiliar. nobilime s.f. 11 (în societatea feudală şi în contemporaneitate) aristocraţie, aristo-craţime, nobleţe, <înv.> blagorodnicie, blago-rodnie, nobilitate, nobilita1. Nobilimea engleză îşi menţine şi astăzi poziţia în stat. 2 (în societatea feudală românească) aristocraţie, boierime, protipendadă, bo-ieret, <înv. şi pop.; eufem.> albăstrime, domnet, domnăret, domnărit, <înv.> nobilita |1198 domnime, neamuri (v. neam), evghenie. Cei mai mulţi reprezentanţi ai nobilimii româneşti au studiat în străinătate. II (rar) v. Nobleţe. nobilita1 s.f. invar. (în societatea feudală şi în contemporaneitate; ital; înv.) v. Aristocraţie. Nobilime. nobilita2 vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. înnobila. nobilitar, -ă adj. (înv.) v. Nobiliar, nobilitare s.f. (înv.) v. înnobilare, nobilitât, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. înnobilat. nobilităte s.f. (înv.) 1 (în societatea feudală şi în contemporaneitate) v. Aristocraţie. Nobilime. 2 v. Nobleţe. nobilităresc, -eăscă adj. (înv.) v. Nobiliar, nobleţe s.f. 11 hidalgie, nobilime, <înv.> arhondologie, arhontologiu, nobilităte, evghenie. Are un înalt titlu de nobleţe. 2 generozitate, mărinimie, <%.; grec.; înv.> evghenie. Nobleţea sufletului său uimeşte. 3 distincţie, eleganţă, fineţe, rafinament, subtilitate, evghenie. Tânăra se remarcă prin nobleţea comportării, li admiră nobleţea limbajului. 4 distincţie, elevare, elevaţie, grandoare, levitaţie. Ceea ce trebuie admirat la dramaturg se referă la esenţa mesajului, la nobleţea spirituală şi mai puţin la spectaculos. II (în societatea feudală şi în contemporaneitate; rar) v. Aristocraţie. Nobilime. nociceptor s.m. (med.) receptor nociceptiv. Nociceptorul este receptorul stimulaţiilor externe sau interne dureroase. nociv, -ă adj. 1 dăunător, negativ, păgubitor, periculos, pernicios, prejudiciabil, primejdios, rău, vătămător, deleter, stricător, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dăunăcios, dăunos, poznaş, <înv.> pagub-nic, piericios, prejudicios, stricăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt nocive. 2 (med., med. vet.; despre medicamente, tratamente, alimente etc.) contraindicat, neindicat, nepotrivit, periculos, primejdios, vătămător. Unele medicamente sunt nocive pentru femeile însărcinate. nocorobuţ, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Pros-ticel. Prostişor. Prostuleţ. Prostuţ. noctambul, -ă adj., s.m., s.f. (psih.) lunatic, somnambul, şuietic, <înv.> lunav, som-nambulist. Noctambulii fac automat, în timpul somnului, acte coordonate pe care nu le ţin minte la trezire. noctambulaţiune s.f. (psih.; fran.) v. Luna-tism. Noctambulism. Somnambulism. noctambuli'sm s.n. (psih.) lunatism, somnambulism, Iunie, <înv.> boală de lună, boală din lună, boală lunatică, lunătăcie, lu-novnie, somn-umblător, noctambulaţiune, seliniasm. Noctambulismul se caracterizează prin executarea automată a unor acte coordonate în timpul somnului, de care individul nu-şi aminteşte la trezire. nocturn, -ă adj. noptatic, noctumal. în timpul verii face dese plimbări nocturne. nocturnăl, -ă adj. (latin.; înv.) v. Nocturn, nod s.n. 11 legătură, înnodătură, blonci. Plasele de pescuit se montează prin diferite noduri pe un cadru. 2 (la trunchiurile copacilor) ciot, cep, dâlmă. Tulpina stejarului bătrân are multe noduri. 3 (la caier) guşă, mărgea. 4 (med.; rar) v. Caruncu-lă. Nodozitate. Nodul. 5 (anat.; înv. şi pop.) v. Articulaţie. încheietură. $t{art.; anat.; la oameni; pop.) nodul beregatei = nodul de la grumaz = nodul gâtlejului = nodul gâtului = nodul grumazului v. Cartilaj tiroid; (la oameni şi la animale) nodul curului v. Coccis. 7 (anat.; reg) v. Gleznă. 8 (anat.; reg.) v. Ouăle picioarelor (v. ou). 9 (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea. 10 (reg.) v. Măciucă. Măciulie. II fig. 1 dificultate, greutate, problemă. Nu vede niciun nod în aplanarea acestui conflict 2 (rar) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. Desiş. îmbulzeală. îndesare. înghesuială îngrămădeală. îngrămădire. învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag. 3 (înv.) v. Căsătorie. nodă vb. I. tr. (înv. şi pop.; compl. indică fire textile, funii, lanţuri, şireturi, cravate, năframe etc.) v. înnoda. Lega1. nodăl, -ă adj. fig. 1 central, primordial, principal. Dialogul are un rol nodal în socializarea unor persoane cu handicap psihic. 2 (rar) v. Adânc. Capital2. Cardinal. Chintesenţial. Considerabil. Crucial. Decisiv. Esenţial. Fundamental. Hotărâtor. Important. însemnat. Major. Mare1. Organic. Primordial. Profund. Puternic. Radical. Serios. Structural. Substanţial. Vital. nodătură s.f. (anat.; reg.) v. Articulaţie. încheietură. nodăţică s.f. (bot.; reg.) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Ma-na-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). nodea s.m. invar, (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, nodeu s.n. (anat.; reg.) 1 nodiţ. Nodeul este încheietura mâinii. 2 v. Ouăle picioarelor (v. ou). 3 v. Gleznă. 4 v. Genunchi, nodic s.m. (pop.) v. Noduleţ. Noduţ. nodişor s.n. (pop.) v. Noduleţ. Noduţ. nodiţ s.n. (anat.; reg.) 1 nodeu. 2 v. Gleznă. nodolăn s.n. (anat.; reg.) v. Femur, nodds, -oăsă adj. (înv. şi reg.; despre copaci, lemne, obiecte din lemn etc.) v. Cioturos. Noduros. nodozităte s.f. (med., med. vet.) carunculă, nodul, nod, <înv. şi reg.> dâlmă. Nodozi-tăţile sunt mici formaţiuni anatomice, proeminente, care au, de obicei, culoare roşie. nodul s.m. 1 (med., med. vet.) carunculă, nodozitate, nod, <înv. şi reg.> dâlmă. 2 (med.) nodul limfatic = gangliom limfatic, limfoganglion, gâlci limfatici (v. gâlcă), ghinduri limfatice (v. ghindură), mure limfatice (v. mură2). Nodulii limfatici se for- mează pe traseul vaselor limfatice din tot corpul şi în jurul articulaţiilor; nodul reumatoid = granulom reumatoid. Nodului reumatoid este specific poliartritei reumatoide, localizân-du-se pe faţa posterioară a antebraţului, puţin deasupra cotului; nodul-santinelă = gangli-on-santinelă. Nodulul-santinelă reprezintă primul semn al unei tumori abdominale. noduleţ s.n. noduţ, nodic, nodişor. nodurăr s.n. (bot.; reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). noduros, -oăsă adj.* s.f., s.n., s.m. I adj. 1 (despre copaci, lemne, obiecte din lemn etc.) cioturos, <înv. şi reg.> buturugat, nodos, ciumpaş, măzănăios, măzănăit Acest stejar are trunchiul noduros. 2 fig. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădără-nesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, tudesc. Are de multe ori purtări noduroase. A considerat răspunsul lui cam noduros. 3 fig. (reg.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Demonic. Diabolic. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Histrionic. Iezuit. Iezuitic. Ipocrit. Machiavelic. Mieros. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Tartu-fist. Viclean. II s.f. (bot.; reg.) v. Golomăţ (Dactylis glomerata). III s.n. (arg.) v. Ţigară. Ţigaretă. IV s.m. (art. nodurosul; anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, noduţ s.n. 1 noduleţ, nodic, nodişor. 2 (la pl. noduţe; bot.; reg.) v. Ghiocei-bogaţi (v. ghiocel). Ghiocei-mari (v. ghiocel) (Leuco-jum aestivum). 3 (anat.; reg.) v. Gleznă, noemă s.f. (în filos. lui Husserl) idee. Noema este conţinutul gândirii. noetică s.f. (filos.) epistemologie, gnoseologie, teoria cunoaşterii (v. teorie). Noetica studiază procesul cunoaşterii ştiinţifice, mijloacele de cunoaştere, valorile spiritului uman şi limitele cunoaşterii. nohot s.m. (bot; reg.) v. Dungăţea (Tetrago-nolobus purpureus). noian s.n. 11 nămete, troian2, omăt, suflătură, sul. Drumurile s-au acoperit cu noiane din cauza ninsorilor abundente. 2 (geomorf; rar) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. 3 (hidrol; pop.; adesea determ. prin „de apă”sau „de ape) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. 4 (hidrol; înv.) v. Apă. Ocean2. 5 (hidrol.; înv.) v. Mare2. II (mai ales fig.) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) abundenţă, afluenţă, belşug,bogăţie, exces, îmbelşugare, îndestulare, opulenţă, prisos, uber-tate, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfa, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destulare, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. com), lux, revărsare, buluc, surpare, ravlă, cornul îmbelşugării (v. com), sac. La începutul 1199| nonius verii este noian de legume în pieţe. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) amar, duium, grămadă, mulţime, puzderie, sumedenie, <înv. şi pop.> poiede, posmol, pujdină, silă, sumedie, tălabă, ţopenie, <înv.> înmulţime, mulţit, putere, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, pră-pădenie, smidărie, oştire. în urma lui era un noian de oameni. Limuzina mirilor era urmată de un noian de maşini. 3 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de idei, gânduri, întrebări etc.) multitudine, mulţime, pluralitate, pluritate, pleiadă. Se lasă copleşit de noianul de gânduri. noiembrie s.m. invar. brumar, brumă-rel, iezmăciune, promorar, vinicer. Noiembrie este ultima lună de toamnă. noimă s.f. 1 coerenţă, logică (v. logic2), sens, şir, <înv.> cuget Argumentarea sa nu are noimă. Vorbeşte fără noimă. 2 justificare, justificaţie, logică (v. logic2), motivare, motivaţie, raţiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are nicio noimă. 3 (pop.; de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) v. Argument. îndreptăţire. Justificare. Justificaţie. Legitimare. Legitimitate. Motiv. Motivare. Motivaţie. Raţiune. Temei. 4 (pop.) v. Cauză. Considerent Mobil. Motiv. Pricini Prilej. Raţiune. Temei. 5 (pop.) v. înţeles1. Raţiune. Rost. Semnificaţie. Sens. 6 (pop.) v. Menire. Mobil. Obiectiv. Rol1. Rost. Scop. Sens. Ţel. Ţintă. 7 (lingv.; înv.) v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut. înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare, noi'ţă s.f. (med.; pop.) v. Leuconichie. nojeălă s.f. (reg.) v. Nojiţă. nojP vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre lichide sau substanţe coloidale) v. Coagula. Conglutina. închega. 2 tr. (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. 3 intr. (despre comunităţi umane, societăţi economice, arte, ştiinţe etc.) v. Propăşi. Prospera. 4 tr. (zootehn.; compl. indică animale) v. Creşte. nojP vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra, nojiţă 1 s.f. ceapauă, curea, nojeală,târ-sână2, vânare2, vine (v. vână). Cu nojiţe se leagă opincile de picior. 2 (anat.; reg.) v. Organ genital feminin (v. organ1) noma s.m. (med.) stomatită gangrenoasă. Noma este o ulceraţie a peretelui obrazului, pe care, uneori, îl perforează. nomăd, -ă adj. (desprepopoare, populaţii etc.) călător, <înv.> nomadic. Ţiganii au fost o populaţie nomadă. nomădic, -ă adj. (înv.; despre popoare, populaţii etc.) v. Călător. Nomad, nomadisi vb. IV. intr. (înv.; despre popoare, populaţii etc.) v. Nomadiza. nomadizâ vb. I. intr. (rar; despre popoare, populaţii etc.) <înv.> a nomadisi. Cumanii au nomadizat. nomendatoric, -ă adj. nomenclaturistic, nomenclatură s.f. 1 (lingv.) terminologie, vocabular, <înv.> vorbire. în cartea sa a studi- at nomenclatura economică. 2 nomenclatură binară = nomenclatură binominală; nomenclatură binominală = nomenclatură binară. Nomenclatura binară constă în atribuirea a două nume organismelor: unul care denumeşte genul şi celălalt specia. nomendaturist, -ă s.m., s.f. (polit.) activist. A fost nomenclaturist în regimul comunist. nomenclaturistic, -ă adj. nomendatoric. nomicos s.m. (jur.; grec.; înv.) v. Jurist, nomină vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. nominâl, -ă adj. nominativ. Apelările s-au făcut după o foaie nominală. nominalism s.n. 1 (econ. polit.) teoria nominalistă a banilor (v. teorie). Nominalismul susţine că banii nu au valoare intrinsecă, ci doar una convenţională. 2 (în filos. medievală; în opoz. cu „realism”) terminism. Nominalismul susţinea că numai lucrurile individuale au existenţă reală, noţiunile generale fiind doar simple nume ale lucrurilor. 3 (filos.) nominalism semantic = semanti-cism. Nominalismul semantic contestă caracterul obiectiv al cunoaşterii la nivelul treptei raţionale. nominalist, -ă adj., s.m., s.f. (filos.) terminist. Nominaliştii sunt adepţii terminismului. nominativ, -ă s.n., adj. 1 s.n. (gram.) caz nominativ, <înv.> cădere nominativă, numitoare (v. numitor). Nominativul este cazulflexiunii nominale cu funcţie specifică de subiect. 2 adj. nominaL nomizmă s.f. (fin.; grec.; înv.) v. Ban. Monedă. Piesă. nomogrămă s.f. (mat., tehn.) abac. Nomo-grama este o diagramă cu ajutorul căreia se rezolvă rapid unele calcule. nomologic, -ă adj. 1 (despre enunţuri) no-motetic. Enunţurile nomologice exprimă legi obiective. 2 (despre ştiinţele naturii) nomote-tic. Ştiinţele nomologice formulează legi. nomotemisi vb. IV. intr. (jur.; înv.; compl. indică fapte, stări, situaţii, impozite, dispoziţii etc.) v. Legaliza. Legifera. Reglementa, nomotesi'e s.f. (jur.; grec.; înv.) v. Legalizare. Legiferare. Reglementare, nomotetic, -ă adj. 1 (despre enunţuri) nomologic. 2 (despre ştiinţele naturii) nomologic. nomotetis s.m. (jur.; grec.; înv.) v. Legislator. Legiuitor. nonacţiune s.f. inactivitate, inacţiune, inerţie, neactivitate, pasivism, pasivitate, şedere, nemişcare, zăcăşeală, <înv.> neacţiune, nelucrare, abulie, adormire, hibernare, letargie. Starea lui de nonacţiune îi enervează pe toţi. nonaderent -ă adj. (despre materiale, lucruri etc.) inaderent, neaderent. Nu a putut lipi folia pe sticlă pentru că este nonaderentă. nonaderenţă s.f. inaderenţă, neaderenţi Nu a putut lipi folia din cauza nonaderenţei ei pe sticlă. nonă s.f. (med; rar) v. Boala somnului (v. boală). Encefalită letargică. Hipnopatie. Tripano-somiază. Tripanosomiază africani nonbeligerânt, -ă adj. (despre ţări, puteri etc.) nebeligerant. Statele nonbeligerante nu iau parte la război. nonbeligerânţă s.f. nebeligeranţi Nonbeli-geranţa este starea unei ţâri care a decis să nu participe la un conflict armat. noncombatănt, -ă adj., s.m. (milit.) necombatant. Statele noncombatante nu sunt angajate în luptă directă. Doctorii militari sunt noncombatanţi pe front. nonconforrmsm s.n. anticonformism, incon-formism, libertate, neconformism, goliardie. Comportarea lui se caracterizează prin nonconformism. Nonconformismul artiştilor trebuie tolerat. nonconformist, -ă adj., s.m., s.f. anticonformist, heterodox, inconformist, neconformist, eretic. Tânărul pictor este nonconformist. Nonconformiştii nu se conformează uzanţelor stabilite, tradiţiilor, moravurilor sau mentalităţilor, opiniilor curente. noncontradictoriu, -ie adj. (despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) necontradictoriu. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt noncontradictorii. nonconvenţionăl, -ă adj. 1 (a. plast; despre metode, tehnici etc.) neconvenţional, original. Tehnica pictorului este nonconvenţională. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonşalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi nonconvenţionale. noncooperăre s.f. necooperare. Noncoope-rarea dintre membrii echipei aduce prejudicii instituţiei. nondependenţă s.f. (polit.) autonomie, independenţă, libertate, neatârnare, suveranitate, <înv. şi pop.> slobozenie, <înv. şi reg.> slobozie, <înv.> nedependenţă, voinicie. Mişcările popoarelor pentru emancipare şi nondependenţă au avut consecinţe favorabile. nonexistenţă s.f. inexistenţă, neant, neexis-tenţă, nefiinţă, nimic, neunde, <înv.> ne-dereasă, nefapt, negură, uitare. Bu-diştii consideră nonexistenţă supremul bun spre care se poate năzui. nonfigurativ, -ă adj., adv., s.n. (a. plast.) 1 adj. abstract. Predominante sunt decorurile nonfigurative. 2 adv. (modal) abstract. Artistul pictează nonfigurativ. 3 s.n. abstract. Pictorul a trecut de la figurativ la nonfigurativ. nonguvernamentăl, -ă adj. (despre organizaţii, instituţii etc.) neguvernamental. Face parte dintr-o organizaţie nonguvemamentală care militează pentru drepturile copilului. nonintervânţie s.f. (polit., jur.) expectativă, neamestec, neintervenţie, <înv.> expectanţă, expectaţie. Statul se declară neutru, preferând nonintervenţia. nonintervenţiomst,-ă adj. (mai ales despre state) neintervenţionist. Un stat noninterven-ţionist nu intervine în treburile interne ale altui stat. nonius s.n. (tehn., fiz.) vemier. Nonius este o scară gradată suplimentară, trasată pe rigleta sau cursorul unor instrumente ori aparate de măsură, care permite citirea unor fracţiuni de diviziuni din scala principală. nonsens |1200 nonsens s.n. absurd, absurditate, ilogism, incoerenţă, ilogicitate. Nonsensul întâmplării i-a stupefiat pe toţi. nonsimetric, -ă adj. asimetric, disimetric, nesimetric. Compune versuri nonsimetrice. Trăsăturile feţei lui sunt nonsimetrice. nonstop adv. (modal) constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc nonstop. nonşalant -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. 2 adv. (modal) degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nestudiat, simplu. Deşi timidă, a jucat nonşalant în faţa spectatorilor. nonşalănţă s.f. degajare, dezinvoltură, firesc, mobilitate, naturaleţe, simplitate, spontaneism, spontaneitate, natural, <înv.> naturalitate. Nonşalanţa ei în faţa spectatorilor a surprins pe mulţi. nonvaloăre s.f. fig. nulitate, nimic, zero, nulă. Este o nonvaloare în domeniu. noologi'e s.f. (psih.; rar) v. Psihologie, noosferă s.f. tehnosferă. Noosfera este domeniul vieţii umane care cuprinde cultura şi civilizaţia. nootfvb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, »spre>T) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli, nopsăm s.m. (reg.) v. Diurnist. Zilier. nopsămoş s.m. 1 (în trecut; înv. şi reg.) v. Pălmaş. 2 (reg.) v. Diurnist. Zilier. 3 (reg.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu. noptâ vb. I. (înv. şi reg.) 1 refl. impers. v. înnopta. întuneca. 2 intr. (despre oameni; cu determ. locale) v. Dormi. înnopta. Poposi, noptăre s.f. (înv. şi reg.) v. înnoptare. înnoptat. noptări s.n. (reg.) v. Calendar, noptatic; -ă adj. (rar) 1 v. Nocturn. 2 (în opoz. cu „luminos”; despre locuri, spaţii etc.) v. întunecat întunecos. Negru. Obscur. Obscurat Umbrit. Umbros, nopticică s.f. (rar) noptiţă. nopticoăsă s.f. (bot.) Hesperis matronalis; liliac-de-grădină (v. liliac1), liliac-franţuzesc (v. liliac1), violă-de-noapte (v. violă2), violă-de-primăvară (v. violă2), floa-rea-nopţii (v. floare), liliacel, micşunea, mirodenie, pupăză, şibiog, vioară-de-noapte (v. vioară3), viorea-de-noapte. noptieră s.f. măsuţă de noapte, mes-cioară. Pe noptieră are o veiozâ. noptiţă s.f. (reg.) 1 v. Nopticică. 2 (bot.) v. Barba-împăratului (v. barbă). Frumoa-sa-nopţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilisjalapa). noptos, -oăsă adj. (în opoz. cu „luminos”; înv.; despre edificii, încăperi etc.) v. întunecat, întunecos. Obscur. Obscurat Sumbru. Tenebros. Umbrit. Umbros, nopţiăr, -ă adj. (geogr.; înv.) v. Boreal. Nordic Septentrional. nor s.m. fig. dezolare, indispoziţie, întristare, mâhnire, mohoreală, posomoreală, tristeţe, înnegurare, înnorare, înţjHieric, mocnea-lă. Văzându-i norul de pe chip, încerca s-o înveselească. noradrenalmă s.f. (biochim.) levarterenol, norepinefrină. Noradrenalina este un hormon analog adrenalinei, cu acţiune vasoconstric-toare şi hipertensivă. noră s.f. (reg.; şi noră de frate) v. Cumnată (v. cumnat). nord s.n. (geogr.) miazănoapte, septentrion, <înv. şi reg.> crivăţ, scăpătat1, <înv.> miezul nopţii (v. miez), sever1. Expediţia se îndreaptă spre nord. Vântul bate dinspre nord. nord-americănă s.f. nord-americancă. nord-americăncă s.f. nord-americană. Nord-americancele sunt originare din America de Nord. nord-apuseăn, -ă adj. (geogr.; înv.) v. Nord-vestic. nord-est s.n. (geogr.) <înv.> nord-ost. Bucovina este situată în nord-estul Carpaţilor Orientali. nord-estic, -ă adj. (geogr.) <înv.> nord-ostic. A călătorit prin ţările nord-estice ale Europei. nord-6st s.n. (geogr.; înv.) v. Nord-est. nord-ostic, -ă adj. (geogr.; înv.) v. Nord-estic. nord-ovest s.n. (geogr.; înv.) v. Nord-vest. nord-uest s.n. (geogr.; înv.) v. Nord-vest. nord-vest s.n. (geogr.) <înv.> nord-ovest, nord-uest Satu-Mare este un judeţ în nord-ves-tul României. nord-vestic, -ă adj. (geogr.) <înv.> nord-apu-sean. Concediul îl va face în una din ţările nord-vestice ale Europei. nordiCr -ă adj. (geogr.) 1 (în opoz. cu „antarctic) arctic, boreal, septentrional. în regiunile nordice este foarte frig. Clima nordică este dură pentru majoritatea europenilor. 2 (geogr.) boreal, septentrional, <înv.> nopţiar. Emisfera nordică se află la nord de ecuator. Aceste dealuri formează coasta nordică a Carpaţilor. noreă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Barba-împăratului. (v. barbă). Frumoasa-nopţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilis jalapa). 2 v. Adormiţele. Rochi-ţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-ur-cătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). norepinefrină s.f. (biochim.) levarterenol, noradrenalină. noriăn, -ă s.n., adj. (geol.) noric2. Norianul este etajul superior al triasicului superior alpin, caracterizat prin ceratiţi, anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode, brahiopodeşiprin alge calcaroase. noric1 s.m.(latin.; înv.)v.Sloven. noric2, -ă s.n., adj. (geol) norian. noriceăn s.m. (înv.) v. Sloven, noricel s.m. (meteor.; reg.) v. Norişor. Noru-leţ. Nomţ. Nouraş. norioără s.f. (pop.) norucă, noruliţă, norurea, noruţă. norişor s.m. (meteor.) noruleţ, noruţ, nouraş, nourel, noricel, noureţ, nouruţ. noriţă s.f. (zool; rar) v. Nurcă (Lutreola lu-treola). normăl, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre oameni; adesea, mai ales fam., determ. prin „la cap”, „la minte’) întreg, sănătos, teafăr, zdravăn. Nu poţi face aşa ceva. Doar eşti normal la minte! 2 (despre oameni sau despre înfăţişarea lor) banal, comun, obişnuit, prozaic, <înv.> purtăreţ, teluric. Este un om normal, care nu se distinge prin nimic deosebit. Fata are un chip normal 3 (despre activităţi, procese fiziologice etc.) firesc, obişnuit, regulat. Pacientul are un puls normal. Activitatea în secţie se desfăşoară în ritm normal 4 (despre situaţii, împrejurări etc.) firesc, natural, obişnuit, <înv.> fireş, curat. Ceea ce se întâmplă nu este lucru normal. 5 (despre şedinţe, întruniri etc.) obişnuit, ordinar. S-a anunţat 0 sesiune normală a Academiei. II adv. (modal) 1 exact, regulat Avionul aterizează normal la ora ştiută. Trenul trece normal prin această staţie, la aceeaşi oră. 2 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, precis, sigur, naturalmen-te, <înv.> odoacă. -Crezi că vei avea câştig de cauză? - Normal! 3 firesc, natural, obişnuit. Vtaţa lor familială se desfăşoară normal. III s.a normalitate. Când agitaţia s-a încheiat, totul a reintrat în normal. normaliăn s.m. (pedag.; rar) v. Normalist normah'st, -ă s.m., s.f. (pedag.) norma-lian, <înv.> preparand, preparandist. Norma-listul este elevul unei şcoli normale. normăliş dascăl adj. (pedag; înv. şi reg.) v. Dascăl. învăţător, normalităte s.f normal, normaliza vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl. indică situaţii, stări etc.) a (se) îndrepta, a (se) redresa, a (se) reface, a (se) scula, â se restaura. O perioadă, scăpase situaţia de sub control dar, acum, aceasta s-a normalizat. 2 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică mai ales terminologii) a (se) standardiza, a (se) tipiza. în ultimul timp se urmăreşte ca terminologii aparţinând unor importante domenii de activitate să fie normalizate. normalizăre s.f. 1 (stand) standardizare. Prin normalizare se urmăreşte reglementarea tehnică a producţiei. 2 îndreptare, redresare, refacere, sculare, sculătoare (v. sculă-tor). Speră în normalizarea situaţiei din firmă. normănzi s.m. pl. (în Ev. Med) varegi, vikingi Normanzii erau neamuri germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, în Iutlanda şi în insulele vecine. normativ adj., s.n. I adj. (filos., arte) canonic. Principiile normative nu trebuie să umbrească ideile originale. II s.n. 1 îndreptar, <înv.> regula-tiv. Consultă normativul tehnic. 2 directivă, indicaţie, instrucţiune, îndrumare, normă, recomandare, <înv.> regulativ. în timpul inundaţiilor au fost respectate normativele guvernului. normă s.f. 1 (jur.) dispoziţie, prescripţie, prevedere, <înv. şi reg.> rost, <înv.> emis, prescript, 1201 | nosofobie rostire, previziune. Aplicarea noilor norme în domeniul culturii este anevoioasă. 2 directivă, indicaţie, instrucţiune, îndrumare, normativ, recomandare, <înv.> regulativ. 3 canon, lege, regulă, tipic1. Clădirea respectă normele artei baroce. 4 învăţătură, precept, principiu, regulă, poruncă, <înv.> lucru, mărturie, mărturisit1, porunceală, poruncită, zicere, zisă (v. z/s), comandament. Şi-a educat copiii după normele creştine. 5 normă etică = normă morală = comandament Niciodată nu a încălcat normele morale impuse de societate. 6 (relig.) normă religioasă = lege, precept divin, <înv.> legiuire. Credincioşii respectă normele religioase. 7 precept, principiu, rânduială, regulă, <înv.> dreptar, lucru, pravilă, scriptură, tocmeală, comandament. Nu a încălcat normele pe care şi le-a impus. 8 criteriu, principiu, semn. Normele de selecţie a concurenţilor au fost precizate la începutul concursului. normoblâst s.m. (biochim.) eritroblast. Nor-moblaştii sunt globule roşi nucleate, imature, din măduva hematopoietică. normocrt s.n. (biochim.) eritrocit, globulă roşie, hematie. Normocitele conţin hemoglobină. normolipemiânt, -ă adj., s.n. (farm.) hipoli-pemiant, hipolipidemiant. Normolipemiante-le micşorează creşterea peste valoarea normală a cantităţii de colesterol şi de trigliceride. noroâncă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Portocal (Citrus sinensis sau Citrus aurantium). 2 v. Portocali 3 v. Lămâie. noroc s.n. I s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”) şansă, fortuna, <înv. şi pop.> norocire, strişte, parte, baftă, chită1, ştimă, <înv.> selamet, venă. A avut norocul de a pleca într-o croazieră pe Marea Mediterană. Nu mai credea în norocul unei ascensiuni profesionale. 2 fericire, norocire. Norocul i-a surâs: a câştigat la loto. 3 dat1, destin, fatalitate, menire, predestinare, soartă, sortire, ursită (v. ursit), zodie, fatum, fortuna, karma, kismet, predesti-naţie, predeterminaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat2), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisa (v. scris2), soroc, samodivă, ursă2, urseală, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată, destinaţie, loaşte, preursire, preursită (v. preursit), prodată, sfârşit1, soro-ceală, imarmen, proorizmos, stea, aţa vieţii (v. aţă), lot Nu ne putem împotrivi norocului. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că norocul i-a fost favorabil. 4 (pop. şi fam.) v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Prosperitate. 5 (înv.) v. Amuletă. Apotropaic. Fetiş1. Mascotă. Talisman. II (cu val. de interj.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) halal! Noroc de copiii care au astfel de părinţi! noroceâlă s.f. (pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, norocel s.n. (bot.; reg.) v. Crucea-voinicului (v. cruce) (Anemone angulosa). noroci vb. IV. 1 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; pop.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică oameni sau viaţa, stările, sentimentele lor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. 2 tr. (pop.; compl indică oameni) v. Ferici. 3 tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Saluta. 4 intr. (reg.; despre oameni) v. închina. Toasta, norocire s.f. v. 1 (înv. şi pop.) v. Noroc. Şansl 2 (pop.) v. Fericire. Noroc. 3 (pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartl Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 4 (înv.) v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Prosperitate, norocit -ă adj. 1 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Fericit. 2 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Mulţumit. Satisfăcut 3 (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor.) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit Reputat. Ultracunoscut Vestit. 4 (înv.; despre oameni) v. Norocos, norocos, -oâsă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fiinţe, în special despre oameni) băftos, ferişcat, <înv.> înnorocit, norocit. întotdeauna s-a considerat o persoană norocoasă. Este un câine norocos, dacă are un asemenea stăpân! 2 adj. (despre zile, date, evenimente etc.) fericit, binecuvântat Ziua de azi a fost o zi norocoasă pentru ea, întrucât a reuşit la facultate. 3 adj. (despre împrejurări, situaţii etc.) benefic, binefăcător, favorabil, prielnic, propice, <înv.> bunătatnic, părtinitor. Conjunctura a fost norocoasă pentru promovarea ei. 4 s.m., s.f. baftagiu, băftos. Adesea, în calea norocoşilor se ivesc duşmanii. norod s.n. 1 (înv. şi pop.) v. Popor. Ţară. 2 (înv. şi pop.) v. Neam. Popor. 3 (înv. şi pop.) v. Ţărănime. 4 (pop.) v. Neam. Popor. Populaţie. 5 (deprec.) v. Vulg. norodi't -ă adj. (în opoz. cu „pustiu”, „nepopulat”; înv.; despre teritorii, aşezări omeneşti etc.) v. Locuit2. Populat, norodos, -oâsă adj. (în opoz. cu „pustiu”, „nepopulat”; înv.; despre teritorii, aşezări omeneşti etc.) v. Locuit2. Populat. noroi1 s.n. 1 mâl, mocirlă, nămol, noro-ială, mâlitură, <înv. şi reg.> lut, moceriţă, cearfa, ciorbă, cotoz, glod, heleşteu, hlei, moceră, mocioarcă, morceală, năglod, năma-lă, oajdă2, pahnă, tău1, tinală, tină, limus. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas acoperite de noroi. 2 glod, im, imală, smoală, smolniţă, tină, tinoroi. Este plin de noroi pe pantofi. 3 (ind. petrol, ind. extract.) noroi de foraj = noroi de sapă = noroi de sondă = fluid de foraj. Noroiul de foraj este format din apă, humă şi diferiţi aditivi, având un rol important în procesul de dislocare a rocii şi în transportul ei la suprafaţă. 4 (înv. şi reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 5 (agric.; reg.) v. Ogor. Pârloagă. noroPvb. IV. 11 refl. (despre fiinţe, vehicule etc.) a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se mâli, a se nămoli, a se înnoroi, a se întina, a se potmoli. S-a noroit în mlaştină. Maşina s-a noroit pe drumul de ţară. 2 tr. (reg.; despre vânt, viscol; compl. indică zăpada) v. Troieni. Viscoli. II tr. (constr.; reg.; compl. indică obiecte, părţi de construcţie sau, p. ext., oameni) v. Zidi. noroiâlă s.f. (rar) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. noroios, -oăsă adj. 1 (despre terenuri, drumuri etc.) mâlos, mlăştinos, mocirlos, nămolos, smârcos, <înv. şi pop.> tinos, glodos, glo-duros, hleios, mociros. După retragerea apelor, drumurile satului au rămas noroioase. 2 (rar, despre fiinţe, obiecte etc.) v. Noroit. noroit -ă adj. (desprefiinţe, obiecte etc.) noroios, mocirlit. A intrat în casă noroit. Pantofii îi erau noroiţi. noros, -oâsă adj. I (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, posomorât, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul noros creează multora o stare de disconfort. II fig. 1 (rar, despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) v. Confuz. Difuz. Echivoc. Haotic. Imprecis. Incert. Indefinit. Indeterminat. împleticit. încâlcit. încurcat2, întortocheat. întunecat. Nebulos. Neclar. Nedefinit. Nedesluşit Nedeterminat Nedumerit Neguros. Neînţeles2. Nelămurit. Neprecis. Neprecizat. Nesigur. Obscur. Obscurat. Obscurizat. Tenebros. Tulbure. Vag. Vaporos. 2 (pop.; despre oameni sau despre fizionomia lor) v. încreţit încruntat. întunecat Mohorât Posac. Posomorât. 3 (pop.; despre privire, înfăţişare sau, p. ext., despre oameni) v. îmbufnat. încreţit. încruntat. Mohorât Posomorât norucă s.f. (pop.) norioară, noruliţă, norurea, noruţă. noruleţ s.m. (meteor.) norişor, noruţ, nouraş, nourel, noricel, noureţ, nouruţ. noruli'ţă s.f. (pop.) norioară, norucă, norurea, noruţă. norureâ s.f. (pop.) norioară, norucă, noruliţă, noruţă. noruţ s.m. (meteor.) norişor, noruleţ, nouraş, nourel, noricel, noureţ, nouruţ. noruţă s.f. (pop.) norioară, norucă, noruliţă, norurea. norveg, -ă s.m., s.f., adj. (rar) 1 s.m., s.f. v. Norvegian. Norvegiancl 2 adj. v. Norvegian. norvegiân,-ăs.m.,s.f.,adj. 1 s.m.,s.f. norve-giancă, norveg. A cunoscut o familie de norvegieni din Oslo. 2 adj. norveg. Limba norvegiană este o limbă indo-europeană din familia germanică, grupul scandinav. norvegiâncă s.f. norvegiană (v. norvegian), norvegă (v. norveg). nosema s.f. (med. vet.; la albinele adulte) nosemoză. Nosema este o boală contagioasă a aparatului digestiv, provocată de un parazit. nosemoză s.f. (med. vet.; la albinele adulte) nosema. nosocomial, -ă adj. (med, med. vet.; despre infecţii) intraspitalicesc. Infecţiile nosocomia-le sunt dobândite de pacient în timpul spitalizării. nosocomi'on s.n. (med.; grec.; înv.) v. Spital, nosofobie s.f. (psih.) atrabilă, ipohondrie, ipocondrism, năuceală. Nosofobia este caracterizată prin teama exagerată şi obsesivă de boli. nosografie ■ nosografie s.f. (med.; înv.) v. Nosologie. nosologie s.f. (med.) <înv.> nosografie. Noso-logia studiază bolile, clasificându-le după anumite criterii care permit definirea şi delimitarea lor. nostalgie s.f. alean, dor, hânsă. Cuprinsă de nostalgie, mama aşteaptă o veste de la fiul ei plecat din ţară. ndstim, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) amuzant, comic, hazliu, ilar, vesel, drolatic, ilariant, poznaş, năzdrăvan, tordant, diur-nat, şod. Copiii sunt nostimi prin ghiduşiile pe care le fac. Povestirea unor întâmplări nostime i-a binedispus. 2 amuzant, haios. Poartă o şapcă nostimă. 3 (despre oameni) agreabil, plăcut, simpatic, şarmant, <înv. şi pop.> nurliu. Este o persoană prietenoasă şi nostimă. 4 (fam.; iron.) v. Caraghios. Comic. Ridicol. II (înv.) 1 (despre mâncăruri) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Plăcut. Savuros. Suculent. 2 (despre băuturi) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Licoros. Plăcut. Savuros. 3 (despre mirosuri, arome etc.) v. Ademenitor. Agreabil. Apetisant. Aţâţător. Excitant. Excitator. Frumos. Plăcut. 4 (culin.; despre mâncăruri) v. Ardeiat. Asezonat Condimentat. Iute. Picant. Piperat. nostrom s.m. (mar.) boţman. Nostromul este şeful echipajului unei nave comerciale. not s.n. (înv. şi reg.) v. înot. înotare. înotat. nota1 vb. I. tr. 1 (compl indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) a consemna, a înregistra, a înscrie, a însemna, a scrie, a trece, <înv. şi reg.> a notălui, <înv.> a notifica, a prescrie, a semna, a zice. A notat într-un carnet cheltuielile făcute pentru repararea casei. 2 a observa, a releva, a remarca, a reţine, a semnala, a sublinia. Trebuie să notăm faptul că se dă sănătăţii copiibr o atenţie deosebită. notă2 vb. I. intr. (înv. şi reg.) 1 (despre fiinţe) v. înota. 2 (nav.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.; de obicei cu determ. locale) v. Merge. Naviga. Pluti, notabil, -ă adj., s.m. I adj. 1 relevabil, sem-nalabiL Coincidenţa cebrdouă evenimente este un fapt notabil. 2 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie notabilă la dezvoltarea literaturii. 3 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă notabilă. II s.m. (la pl. notabili) notabilităţi (v. notabilitate). Primarul face parte dintre notabilii oraşului. notabilitates.f. 1 (lapl. notabilităţi) notabili (v. notabil). 2 (înv.) v. Importanţă. însemnătate. Relevanţă. Valoare, notar s.m. 1 (jur.) <înv. şi pop.> iscălitor, notarăş. Notarul legalizează acte. 2 (în vechea organizare adm.; şi notar comunal) logofăt, logofăt de comună, logofăt de sat, logofătul satului (v. logofăt), notarăş. Notarul exercita atribuţiile de şef al poliţiei şi de secretar comunal. notarăş sm (reg.) 1 (jur.) v. Notar. 2 (în vechea organizare adm.) v. Notar. Notar comunal. notăre1 s.f. 11 consemnare, înregistrare, înscriere, însemnare, notaţie, <înv^notificare. Se ocupă cu notarea sumelor de bani necesare reparării casei. 2 (pedag.) notaţie. în Germania sistemul de notare a studenţilor diferă de cel din ţara noastră. II (concr.; rar) v. Consemnare. însemnare. Menţiune. Notaţie. Notă. notăre2 s.f. (înv.) v. înot. înotare. înotat, notăţie s.f. 11 consemnare, înregistrare, înscriere, însemnare, notare1, <înv.> notificare. 2 (pedag.) notare1. II (concr.) consemnare, însemnare, menţiune, notă, notare1, inscripţie, <înv.> izvod, semn. îi citeşte notaţiile făcute cu creionul pe marginea filelor cărţii. notă s.f. 11 consemnare, însemnare, menţiune, notaţie, notare1, inscripţie, <înv.> izvod, semn. 2 (la pl. note) notiţe (v. notiţă). Consultă notele colegei care a frecventat cursul. 3 indicaţie, însemnare, menţiune, notificare, notificaţie, observaţie, precizare, specificare, specificaţie. Pe cererea candidatului sunt câteva note ale directorului instituţiei. 4 adnotare, adnotaţie, apostilă, însemnare, notiţă. Cele mai multe cărţi din biblioteca lui au note. 5 comentariu, explicaţie, glosă1. Volumul conţine la sfârşit note la cuvintele învechite şi regionale. 6 informaţie. Notele publicate în ziar se referă la descalificarea echipei naţionale de fotbal din Liga Europeană. 7 înştiinţare. într-o notă dintr-un ziar local a aflat adresa firmei de construcţii. 8 (econ.; şi notă de plată) socoteală, <înv.> socoată. Cere chelnerului nota de plată. I11 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însuşietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o notă a civilizaţiei. 2 (înv.) v. Marcă1. Semn. 3 (înv.) v. Acuzare. Acuzaţie. Acuză. Culpabilizare. Incriminare. Incriminaţie. Inculpare. Inculpa-ţie. învinovăţire. învinuire. Recriminare. Re-criminaţie. 4 (înv.) v. Blam. Blamare. Condamnare. Dezaprobare. Dezavuare. Neaprobare. Oprobriu. Reprobare. Respingere. Sancţionare. Stigmatizare. Vituperare. Vituperaţie. III (muz.) 1 sunet Vtobncelul scoate note grave. 2 (înv.) v. Cântec. Compoziţie. Melodie. Muzici IV fig. accent, intonaţie, ton2, nuanţl Avea în glas o notă plină de îngrijorare. notălui vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) v. Consemna. înregistra. înscrie. însemna. Nota1. Scrie. Trece, notărăşiţă s.f. (reg.) notăreasă. Notără-şiţa este soţia notarului. notăreăsă s.f. (reg.) notărăşiţă. notătiţă s.f. (omit.) Phalaropus lobatus; prundăraş-lobat. |1202 notătoăre s.f. (bot; reg.) v. Broscariţă (Pota-mogeton natans). notes s.n. blocnotes. Şi-a cumpărat un notes pentru însemnările zilnice. notifică vb. I. tr. 1 (jur.) <înv.> a semnifica. Executorul judecătoresc notifică sentinţa. 2 (înv.; compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.)v. Consemna. înregistra. înscrie. însemna. Nota1. Scrie. Trece. notificăre s.f. 11 (jur.) intimaţie, notificaţie. Judecătorul dispune notificarea sentinţei debitorului. 2 declaraţie, <înv.> publicaţie. Astăzi s-a făcut publică notificarea guvernului în ceea ce priveşte amendamentul opoziţiei. 3 (înv.) v. Consemnare. înregistrare. înscriere. însemnare. Notare1. Notaţie. II (concr.) indicaţie, însemnare, menţiune, notă, notificaţie, observaţie, precizare, specificare, specificaţie, notificăţie s.f. 1 (jur.) intimaţie, notificare. 2 (concr.) indicaţie, însemnare, menţiune, notă, notificare, observaţie, precizare, specificare, specificaţie. notiţă s.f. 1 însemnărică, <înv.> notiţie. L-a înştiinţat printr-o notiţă despre evenimentul care va avea loc duminica următoare. 2 (la pl. notiţe) note (v. notă). 3 adnotare, adnotaţie, apostilă, însemnare, notă. notiţie s.f. (înv.) v. Notiţă, notocordă s.f. (anat; la cefalopode) coardă dorsală. Din notocordă derivă coloana vertebrală. notorie, -ă adj. (rar; despre manifestri, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Evident. învederat. Notoriu. Patent2. Vădit. notorietăte s.f. faimă, prestigiu, renume, reputaţie, vază1, <înv. şi reg.> vâlvă. Brâncuşi este un sculptor de notorietate mondială. notoriu, -ie adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc. sau despre caracteristici, manifestări etc. ale oamenibr) arhicunoscut, proverbial, răscunoscut. Legenda lui Prometeu este notorie. 2 (despre oameni) consacrat, cunoscut, faimos, recunoscut, renumit, reputat, vestit. Este un romancier notoriu. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) evident, învederat, patent2, vădit, notorie, patentat. Afacerea a fost o înşelătorie notorie. notdtă s.f. (bot.; reg.) v. Brădişor. Comişor1. Comişor-de-munte (v. comişor1) (Lycopodium selago). notrete s.n. (agron.; reg.) v. Furaj. Masă verde (v. masă2). Nutreţ. noţârlăn s.m. (zool; reg.jv. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). noţionăl, -ă adj. abstract, abstractizat, conceptual, conceptiv. Enunţul este greu de înţeles pentru mulţi întrucât are un conţinut noţionăl. noţiune s.f. 1 (log.) concept, idee. Cunoaşte foarte bine noţiunile şi dogmele de bază ale religiei creştine. 2 (lapl noţiuni; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică sfera, domeniul etc.) cunoştinţe (v. cunoştinţă), elemente (v. element). Stăpâneşte bine noţiunile de bază ale matematicii. nou, nouă adj, 11 (despre obiecte, aparate etc.) nefolosit, neîntrebuinţat, neutilizat, neuzat I-a 1203| nudeiform dat cadou un mixer nou. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre încălţăminte) nepurtat. Are multe bluze încă noi. S-a dus la teatru cu o pereche de pantofi noi. 3 (în opoz. cu „depăşit”) evoluat, perfecţionat. Şi-a cumpărat un model nou de calculator. 4 (lingv.; despre cuvinte, expresii etc.) neologic, neologist, neologistic. în ultimul timp au pătruns în limbă foarte multe cuvinte noi. 5 (despre veşti, ştiri, informaţii) recent, cald, proaspăt. I-a adus veşti noi. 6 (despre idei, teorii, metode, creaţii etc.) inedit, original. Teoria sa nouă a provocat multe dispute în lumea ştiinţifică. Procedeul chirurgical folosit este nou. 7 (în opoz cu „vechi) actual, contemporan, modem, recent, tânăr. Este un stat nou, format de foarte puţin timp. Această caracteristică este proprie civilizaţiilor noi. 8 (în opoz. cu„mare” , „vârstnic”; înv. şi pop.; despre fiinţe) v. June. Juvenil. Mic. Nevârstnic. Tânăr. 9 (înv. şi pop.; despre plante sau despre părţi ale lor) v. Crud. Fraged. Tânăr. 10 (agric.; înv. şi reg.; despre terenuri înţelenite) v. Desfundat2. Desţelenit. II (art.; relig.; nm. pr.) Noul Testament = Legea cea Nouă (v. lege), Legea lui Hristos (v. lege), Legea lui Iisus Hristos (v. lege), Legea Nouă (v. lege), Testamentul cel Nou (v. testament), <înv.> Scriptura cea Nouă (v. scriptură). Noul Testament este cea de a doua parte a Bibliei, recunoscută de creştini, în care se prezintă naşterea, viaţa, activitatea, patimile, moartea şi învierea lui Iisus, formarea primelor biserici creştine, vestindu-se cea de-a doua venire a lui Hristos şi începutul unei alte lumi fără sfârşit. nou-născut s.m. 1 copil mic (v. copil1), prunc, sugaci, sugar, <înv. şi pop.> coconaş, plod, sugător, copil de ţâţă (v. copil1), bebe, bebeluş, boţ cu ochi, cocă2, <înv. şi reg.> cocon2, lilig, poroboc, <înv.> aplecat2, faşă, patefon. îşi ţine cu dragoste nou-născu-tul în braţe. Sunt multe cărţi cu informaţii utile despre îngrijirea nou-născuţilor. 2 (med.) nou-născut hipotrofic = dismatur. Nou-năs-cutul hipotrofic are greutatea anormală. nouăcă s.f. (j. de cărţi; reg.) v. Nouar. Nouă. nouăr s.m. (j. de cărţi) nouă, nouacă. A prins un careu de nouari. nouă s.m. (j. de cărţi) nouar, nouacă. nourâ vb. I. refl. (pop.; despre cer) v. închide, înnegura. înnora. întuneca. Mohorî. Posomori. nourâş s.m. 1 (meteor.) norişor, noruleţ, noruţ, nourel, noricel, noureţ, nouruţ. 2 (bot.; reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rândune-lei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). 3 (entom.; reg.) Chironomus stercorarius; ţânţar-mic, ţânţăraş, ţânţărel. nourăt, -ă adj. (pop.) 11 (în opoz. cu „senin”; despre cer) v. Acoperit. Cenuşiu. împâclit. închis. înnegurat. înnorat. întunecat. întunecos. Mohorât Neguros. Noros. Opac2. Pâclos. Plumbuit2. Plumburiu. Posomorât. Urât2. 2 (meteor.; mai ales despre vreme) v. Ploios. Umed. II fig. (despre oameni sau despre fizionomia lor) v. încreţit. încruntat. întunecat. Mohorât. Posac. Posomorât. nourel s.m. (meteor.;pop.) v. Norişor. Noruleţ. Noruţ. Nouraş. noureţ s.n. (meteor.; reg.) v. Norişor. Noruleţ Noruţ. Nouraş. nouruţ s.m. (meteor.; reg.) v. Norişor. Noruleţ. Nomţ. Nouraş. nous s.n. (livr.) v. Cuget. Fire. Gândire. Intelect. Judecată. Minte. Raţiune. Spirit, noutăte s.f. 11 ţăitung, <înv.> novita, nuvelă, zgomot. Abia aşteaptă să afle ultimele noutăţi din ţară. 2 inedit, originalitate. Noutatea teoriei sale a provocat multe dispute în lumea ştiinţifică. II (concr.) 1 inovare, inovaţie, prefacere, schimbare. Noutăţile apar mai ales în domeniul tehnologiei de vârf. 2 (lit.; înv.) v. Nuvelă. novator, -oăre adj. înnoitor, reformator, regenerator, transformator, primenitor. A dat soluţii novatoare în domeniul său de activitate. în ultimul timp se constată tendinţe novatoare în artă. novăţie s.f. (rar) v. Inovare. Inovaţie. înnoire, novelă s.f. (jur.; în dreptul roman) <înv.> ne-ara. Novela este o dispoziţie suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară. novice s.m., s.f. 1 s.m., s.f. debutant, începător, neofit, ageamiu, boboc, pui1, recrut, apprenti, balic, pifan. Este novice în avocatură. Novice în teatru, artista a avut un succes răsunător. 2 s.m. (bis.; în mănăstirile de călugări) ucenic. Novicele are de făcut un stagiu până la călugărie. 3 s.f. (bis.; în mănăstirile de călugăriţe) soră. O novice are cel mai mic grad în ierarhia călugărească. noviciăt s.n. (rar) v. Ucenicie, novicism s.n. (lingv.; rar) v. Neologism, novită s.f. (înv.) v. Noutate, novocaînă s.f. (chim., farm.) procaină,sinca-ină. Novocaina este întrebuinţată ca anestezic local. noxă s.f. (fiziol.; arg.) v. Flatulenţă. Gaz1, nozdreăuă s.f. (bot.; reg.) v. Butaş, nu adv. neg. (modal; ca răspuns la o întrebare sau ca formulă de acceptare a unui enunţ neg.) ba, noaha, nexam, nix. - Treci pe la noi? - Nu. - Ai bani la tine? - Nu. nu-mă-uită subst. invar, (bot.) 1 Myosotis silvatica; miozotis, <înv. şi reg.> calamandrină, grâul-cucului (v. grâu), năvalnic, ochii-păsăruicii (v. ochi1), ochiul-şarpelui (v. ochi1), şerpeliţă, şoricel, urechea-şoarecelui (v. ureche), urechea-şoricelului (v. ureche), (reg.) v. Ochii-păsăruicii (v. ochi1) (Myosotis palustris). 3 (reg.) v. Urechea-ursului (v. ureche) (Primula auricula). nuanţă vb. I. tr. I (compl. indică culori sau nuanţe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, ale unor accesorii etc.) a armoniza, a asorta, a combina, a merge, a potrivi, a lovi, <înv.> a armonia, a armo-nirui, a cola, a maria. Stilistul vestimentar a nuanţat perfect culorile în ţinuta vedetei pentru festivitate. II fig. 1 a doza, a grada, a gradua. Scenograful nuanţează efectele. Oratorul a nuanţat bine momentele discursului. 2 (compl. indică stilul unei opere, exprimarea cuiva, noţiuni, idei, trăsături de caracter ale oamenilor etc.) a reliefa, a colora. îşi nuanţează vocabularul cu foarte multe englezisme. nuanţâre s.f. dozaj, dozare, gradare. Scenograful este atent la nuanţarea efectelor pentru a reda cât mai sugestiv ambientul piesei. nuanţât, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre culori) armonizat. Culorile nuanţate sunt plăcute la privit. 2 (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenibr) evocativ, evocator, expresiv, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, evocant, <înv.> semnificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este nuanţat. Foloseşte metafore nuanţate. II adv. fig. (modal) expresiv, pitoresc, plastic, sugestiv, colorat2. Tinerii se exprimă nuanţat. nuănţă s.f. 11 ton2, tonalitate, <înv.> vopsea. Interiorul casei este zugrăvit în vernil cu nuanţe de galben. Petalele trandafirului au nuanţe de mov. 2 (rar) v. Culoare. Vopsea. II fig. accent, intonaţie, ton2, notă. Avea în glas o nuanţă plină de îngrijorare. nubilă adj. (livr.; despre fete) v. Puberă, nuc-de-măre s.m. (bot.; reg.) v. Castan. Cas-tan-bun (Castanea sativa sau Castanea vesca). nucăr s.m. (omit.; reg.) v. Alunar. Gaiţă-de-munte (v. gaiţă1) (Nucifraga caryocatactes). nucarişte s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Nucet, nucă s.f. I (bot.) 1 nucă-de-cocos = cocos, <înv.> nuca-cocului. Savurează miezul alb şi dube al nucii-de-cocos, (rar) nucă-amarâv. Migdală; (înv. şi reg.) nucă-de-stejar = nucă-galică v. Gală2. Gogoaşă-de-ristic. Gogoaşă-de-stejar, (reg.) nu-că-de-mare v. a Castană; b Nucşoară; nu-că-de-muşcată = nucă-tămâioasă v. Nucşoară; nucă-de-gorunv. Gală2. Gogoaşă-de-ristic. Gogoaşă-de-stejar, (art; înv.) nuca-coaduiv. Cocos. Nucă-de-cocos. 2 (reg.) ntică-de-lacv. Comaci (Trapa natans). II (tehn.) 1 rotulă. Nuca estefob-sitâ la realizarea unor articulaţii la maşini. 2 articulaţie sferică. Nuca este constituită din două elemente cu suprafaţa de contact sferică. 3 (la coarbă; reg.) broască. în nucă se fixează sfredelul 4 (reg.) v. Rondelă. Şaibă. 5 (reg.) v. Mu-telcă. Piuliţă. III (art.; anat.; la oameni şi la unele animale; reg.) 1 nuca genunchiului v. Patelă. Rotulă. 2 nucagâtukdv. Ceafa. Cerbice. Grumaz, nucări'e s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Nucet, nucceă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Brânduşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brânduşă-de-toam-nă (Colchicum autumnale). 2 v. Brânduşă. Brânduşă-albastră. Brânduşă-de-munte. Brân-duşă-de-primăvară. Şofran1. Şofran-de-pri-măvară (v. şofran1) (Crocus heuffelianus). nucet s.n. (colect.; bot.) nucarişte, nucărie, nucime, nucişte. Nucetul este o livadă de nuci. nuchiţă s.f. (bot; reg.) v. Nucşoară. Nuculiţă. Nucuţă. nuciform, -ă adj. nucos. Fructul nuciform are forma şi mărimea unei nuci. nucime s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Nucet, nucişte s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Nucet, nudeiform, -ă adj. nucleoid. în citoplasma bacteriilor există corpusculi nucleiformi, asemănători, prin forma br, cu un nucleu. nucleină nudemă s.f. (biochim.) nucleoproteidă, nu-cleoproteină. Nucleină este un compus organic, care, în viruşi, reprezintă complexul genom viral şi proteina virală. nudeoi'd, -ă adj. nucleiform. nudeol s.m. (biol.) plasmozom. Nucleolii au un rol esenţial în sinteza proteinelor. nudeoplăsmă s.f. (biol.) cariolimfa, cario-plasmă, suc nuclear. Nucleoplasma este plasma nucleară în care sunt înglobaţi cromozomii. nudeoprotei'dă s.f. (biochim.) nucleină, nu-cleoproteină. nucleoprotemă s.f. (biochim.) nucleină, nucleoproteidă. nudeu s.n.,s.m. 11 s.n. (fiz.; şi nucleu atomic) <înv.> sâmbure. Nucleul este partea centrală a unui atom, alcătuită din protoni şi neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive. 2 s.n. (biol; şi nucleu celular) = carion, citoblast. Nucleul celular asigură transmiterea caracterelor ereditare. 3 s.m. (biol) nucleu dinţat = olivă cerebeloasă. Nucleul dinţat este nucleul cenuşiu central al cerebelului, anexat formaţiunilor şi căilor neocerebelului; nucleu dorsal = nucleu toracic. Celulele din nucleul dorsal dau naştere tractului spinocerebelos posterior; nucleu gelatinos = nucleu pulpos. Nucleul gelatinos este situat în centrul discului inter-vertebral, având rol de amortizor hidraulic al presiunilor; nucleu pulpos = nucleu gelatinos; nucleu toracic = nucleu celular; (la pl) nuclei bazali = nuclei cenuşii centrali = ganglioni bazali. Nucleii bazali se află în profunzimea emisferelor cerebrale, având rol important în coordonarea motorie. 4 s.n. centru, miez. A sfredelit piatra până la nucleu. II s.n. fig. esenţă, fond, materie, inimă, măduvă, miez, sămânţă, sâmbure. încearcă să pătrundă nucleul lucrurilor. Umorul şi autoironia constituie nucleul central al personalităţii sale. nucâs, -oăsă adj. (rar) v. Nuciform. nucşoară s.f. I (bot.) 1 nuculiţă, nucuţă, nuchiţă. 2 muşcată2, muşcăţel1, nucă-de-mare, nucă-de-muşcată, nucă-tămâ-ioasă, <înv.> muşcatin. Nucşoara este un condiment aromat. 3 (reg.) v. Clocotici. Clocotiş (Staphyleapinnata). II (omit.; reg.) 1 v. Codroş. Codroş-de-casă. Codroş-de-grădină. Co-droş-de-grădină-caucazic. Codroş-de-grădi-nă-cu-oglindă (Phoenicurus ochurosus, Phoenicurus phoenicurus sau Phoenicurus sauramisicus). 2 v. Alunar. Gaiţă-de-munte (v. gaiţă1) (Nucifraga caryocatactes). nucşor s.m. (bot.) nuculeţ, nucuţ. nuculeţ s.m. (bot.) nucşor, nucuţ. nucuh'ţă s.f. 1 (bot.) nucşoară, nucuţă, nuchiţă. 2 (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). nucuţ s.m. (bot.) nucşor, nuculeţ. nucuţă s.f. (bot.) nucşoară, nuculiţă, nuchiţă. nud, nudă adj., s.n. I adj. 1 (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) dezbrăcat2, dezgolit, gol2, neîmbrăcat, dezvelit, <înv. şi pop.> despuiat, <înv. şi reg.> dezvăs-cut, pieligos, târşit2, tililic, topless. Se întinde nud la soare. 2 (rar, despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) v. Drept. Lis. Neted. Orizontal. Plan. Plat2. Şes. II adj. fig. 1 (mai ales antepus subst. determ.) pur2. Filmul prezintă realitatea nudă a vieţii unui orăşel de provincie. îl priveşte cu o nudă sinceritate. 2 (fam.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Neîmpodobit. Neornat. Nesofisticat. Simplu. 3 (în opoz. cu „real”; înv.; despre afirmaţii, mărturii etc.) v. Fals. Inautentic. Inventat Mincinos. Născocit Neadeyărat. Neautentic. Neîntemeiat. Nereal. Plăsmuit. Scornit. III s.n. (concr.) nuditate, costum evitic. Artistul a pictat multe nuduri de femei. nudităte s.f. 11 goliciune, golătate, costum evitic. Surprinsă la duş, nu ştia cum să-şi ascundă mai repede nuditatea. 2 (concr.; rar) v. Nud. II fig. (fam.) v. Modestie. Simplicitate. Simplitate. Sobrietate, nudli s.m. (bot.; reg.) v. Agurijoară. Portulacă (Portulaca grandiflora). nufăr s.m. (bot.) 1 (şi nufăr-alb) Nymphaea alba; nenufar, plumieră2, plumieră-albă (v. plumieră2), plămână-albă, plută2, plutniţă, tidvă-de-apă. 2 (şi nufăr-galben) Nuphar luteum; nenufar, mai-de-apă (v. mai4), plămână-galbenă, plută2, polbean, sasău-de-apă, untişor. 3 (şi nufăr-de-Nil; reg.) v. Dreţe. Lotus (Nymphaea lotus sau Nymphaea thermalis). nuiă s.f. 1 vargă, vergea, frişcă2, smicea, corcan, japă, joardă, palcă, paliţă, palţău, rătie, seci, strămurare, zvoacă, <înv.> stroi. împleteşte coşuri din nuiele de salcie. 2 băţ, vargă, vergea, <înv. şi reg.> vreasc, beldie, coto-veală, hârjoleu, şteap, ştichi, virgaş. L-a bătut cu o nuia pentru că l-a prins la furat. 3 băţ, coadă, prăjină, vargă, <înv. şi reg.> prăştină, beldie, lăstar2, paliţă, rudă2, sticiu, vărgar. Nuiaua undiţei s-a rupt din cauza greutăţii peştelui. 4 (la stână; reg.) campău, caţă2, lance.Ciobanii prind oile cu nuiaua. 5 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Fuscel. Vergea, nuielârie s.f. (bot.; reg; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, nuielîş s.n. (bot.; rar, adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, nuieluşă s.f. baghetă, nuieluţă, vărguliţă, văr-guţă, vergeluşă, vergeluţă, nuieluşcă, jordiţă. îl loveşte peste mână cu o nuieluşă. nuieluşcă s.f. (rar) v. Baghetă. Nuieluşă. Nuieluţă. Vărguliţă. Vărguţă. Vergeluşă. Vergeluţă. nuieluţă s.f. baghetă, nuieluşă, vărguliţă, vărguţă, vergeluşă, vergeluţă, nuieluşcă, jordiţă. nul, nulă adj. 1 inexistent, neexistent. Nu-l poate aresta, întrucât probele acuzatoare sunt nule. Cunoştinţele lui în acest domeniu sunt nule. 2 fig. (fam.; deprec.; despre oameni) v. Ignorant Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat. Necompetent. Neisprăvit. Nepregătit. Nepriceput. Neştiutor. Prost, nulă s.f. 1 (mat.) zero. Nula este situată, în numărătoare, înaintea lui unu. 2 fig. (rar) v. Nimic. Nonvaloare. Nulitate. Zero. |1204 nulifică vb. I. tr. (înv.) 1 (jur.; în opoz. cu „a valida”; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, stări social-politice, instituţii etc.) v. Aboli. Abroga. Anula. Desfiinţa. Infirma. Invalida. Suprima. 2 fig. (compl. indică sentimente, acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) v. Anihila- Anula. Neutraliza. Paraliza, nulificăre s.f. (jur.; în opoz. cu „validare”; înv.) v. Abolire. Abrogare. Abrogaţie. Anulare. Desfiinţare. Infirmare. Invalidare. Suprimare, nulificăt, -ă adj. (jur.; în opoz. cu „validat”; înv.; despre acte normative, stări social-politice, instituţii etc.) v. Abolit. Abrogat. Ajiulat. Desfiinţat. Invalidat. înlăturat. Suprimat, nuligâstă s.f. nuligravidă. Nuligesta este femeia care nu a fost niciodată gravidă. nuligravidă s.f. nuligestă. nulităte s.f. 11 nimic, nonvaloare, zero, nulă. Este o nulitate în domeniu. 2 (jur.) nulitate relativă = anulare. Nulitatea relativă sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme ce ocroteşte un interes particular, individual sau personal. II fig. (fam.; deprec.) v. Incapacitate. Incompetenţă. Necompetenţă. Nepregătire. Nepricepere. Slăbiciune. numai adv. A adv. I (cu sens exclusiv sau restrictiv; determină orice parte de prop., indicând nuanţe restrictive ori exclusive care variază în funcţie de context) 1 doar, exclusiv, unicamente, <înv.> exclusivamente. Vina cade numai asupra lui. 2 doar, exclusiv. în timp, vor dăinui numai creaţiile valoroase. 3 tot La spectacol, numai personalităţi vedeai. Avea parte şi acum numai de ghinion. 4 doar. Este vorba numai de o răceală. 5 (înv. şi reg.) v. Decât. II (modal) 1 chiar, tocmai. O asemenea fată ar fi numai bună să o ia de soţie. 2 (pop.) v. Brusc. Deodată. Fulgerător. Instantaneu. Repede. Scurt. Subit. 3 (înv. şi reg.) v. Morţiş. Neapărat. Negreşit. Numaidecât. Obligatoria III (temporal) 1 abia, doar, tocmai, taman. Au trecut numai doi ani de la căsătorie. 2 (înv. şi reg.) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat. Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu. B (cu val. de conj. coord. advers.; leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.) 1 (după o negaţie sau după o prop. neg.) ci, dar1, dimpotrivă, însă, <înv. şi pop.> iar, fară, ma. Nici n-o iubeşte, nici n-o părăseşte, numai o încurcă. 2 (arată o opoz.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară) dar1, însă, decât, pedig. Eşti foarte inteligentă, numai nu eşti modestă. numaidecât adv. I (temporal) 1 acum, imediat, îndată, acuşi, amu, aici, <înv. şi reg.> aşaşi, acuşica, amuşi, <înv.> aciaşi, aşa, dindată, neoprit Stai liniştită, numaidecât vine doctorul în salon. Colaborarea noastră se opreşte numaidecât. 2 curând, devreme, fuga (v.fugă), grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, rapid, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, min- 1205| numi tenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra numaidecât în casă. II (modal) morţiş, neapărat, negreşit, obligatoriu, forţamente, necesarmente, musai, <înv. şi reg.> nepristan, nesmintit, numai, <înv.> nelipsit Un scriitor trebuie să aibă numaidecât în opera sa o notă distinctivă naţională. Vrea să ne întâlnim numaidecât mâine seară. număr s.f. 1 (mat.) număr de ordine = ordinaL Numărul de ordine arată al câtelea este un obiect într-un şir de obiecte; număr fracţionar= număr raţional. Numărul fracţionar este format dintr-un întreg şi o fracţie; număr impar = număr fară pereche. Numerele impare nu sunt divizibile cu doi; număr par = număr cu păreche, număr cu soaţă, <înv.> număr păreche. Numerele pare sunt divizibile cu doi; număr raţional = număr fracţionar, (reg.) număr cu păreche = număr cu soaţă v. Număr par; număr fără pereche v. Număr impar; (înv.) număr păreche v. Număr par. 2 cifră. Numărul 21. 3 (de obicei urmat de determ. în gen.) cifră, sumă, total, număruş. Numărul turiştilor veniţi la mare în acest an a fost foarte mare. 4 sumă, <înv.> cislă. Numărul elevilor din clasă este de 28. 5 cantitate. Producătorul are un număr însemnat de haine de piele pentru vânzare. 6 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) seamă, serie, sumă. Un număr de întrebări au rămas fară răspuns. 7 mărime, măsură. Poartă numărul 37 la sandale. 8 (urmat de determ. în gen.) mulţime. Este impresionat de numărul manifestanţilor. 9 număr-semnal=exemplar-semnal (v. exemplar1), semnal. Numărul-semnal este exemplarul dintr-o carte sau dintr-o publicaţie periodică pe care se dă bunul de difuzare al redactorului respectiv. numără1 vb. 1.1 tr. (mat.) a socoti, a denombra, a sămălui. Deşi încă mic, ştie să numere foarte bine. 2 refl. a se cifra. Cei care fac credite se numără cu miile. 3 refl. (despre fiinţe, lucruri etc) a se afla, a fi, a figura, a se găsi. Fiul ei se numără printre reuşiţii la concurs. 4 tr. (rar) v. Conţine. Cuprinde. Include. îngloba. 5 tr. (mat.; înv. şi pop.) v. Calcula. Socoti. 6 tr. (înv. şi pop.; compl indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) v. Achita. Lichida. Onora. Plăti. 7 tr. (înv.; compl indică idei, fapte, evenimente etc.) v. Enumera. înşira, înşirui. 8 tr. (înv.) v. Aprecia. Chibzui Considera. Crede. Găsi. Gândi. înţelege. Judeca. Opina. Pricepe. Socoti. Susţine. numără2 vb. I. tr. 1 (înv. şi reg.; compl. indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. 2 (înv.; compl. indică texte, scrieri etc.) v. Citi. Lectura. Parcurge. Vedea, numărăre s.f. numărat, numărătoare, numărătură, <înv.> numeraţie, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1. Pentru cei mai mulţi copii numărarea este o operaţie uşoară. numărăt s.n. numărare, numărătoare, numărătură, <înv.> numeraţie, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, numărătoăre s.f. 1 numărare, numărat, numărătură, <înv.> numeraţie, socoteală, soco- tinţă, socotire, socotit1.2 abac, <înv.> hambac. Numărătoarea cu bile era folosită în trecut pentru calcule. 3 (pop.) v. Recensământ, numărător, -oăre s.m.,s.n. 1 s.m. (mat.) <înv.> numerator. Numărătorul este termenul unei fracţii ordinare, scris deasupra liniei de fracţie, arătând numărul de părţi egale (indicate de numitor) conţinute de fracţie. 2 s.n. (gram.; înv.) v. Numeral. numărătură s.f. 1 (pop.) v. Numărare. Numărat. Numărătoare. 2 (colect.; fin.; reg.) v. Bănet. număruş s.n. (reg.) 1 (de obicei urmat de determ. în gen.) v. Cifră. Număr. Sumă. Total. 2 (milit.) v. Recrutare. nume s.f. 11 denominaţie, denumire, numire, designare, intitulare, <înv.> apelaţie, titlu, titulatură, designaţie. Poreclele fac parte din sistemul de nume subiectiv. 2 nume de botez = nume mic = prenume, pronume. Fata are numele de botez Maria; nume de familie = nume de naştere = nume patronimic = patronim, patronimic, <înv. şi reg.> poreclă, nume de tată, nume după naştere. Numele de familie se transmite de la părinţi la copii; nume de domnişoară = nume de fată = nume de acasă. Ca parolă foloseşte numele de domnişoară al mamei; (fam.) nume de acasă v. Nume de domnişoară. Nume de fată; (reg.) nume de tată = nume după naştere v. Nume de familie. Nume de naştere. Nume patronimic. 3 cognomen, poreclă, supranume, <înv. şi reg.> sclitadă, ponos, porecleală, poreclire, <înv.> poreclitură, sumume, sumumire, sobrichet. Poetul latin Ovidiu a avut numele Naso. 4 apelativ, atribuţ, calificativ. Palatului i se potriveşte numele „mirific”. 5 faimă, renume, reputaţie. Şi-a câştigat numele în lumea modei. 6 (înv.) v. Chip. Figură- Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. I11 (gram.) grup nominal. Numele cuprinde părţile de vorbire care se declină în mod special substantivul şi adjectivul. 2 (gram.) substantiv, <înv.> substamic. Numele denumeşte fiinţe, lucruri, acţiuni, fenomene etc. şi este caracterizat prin declinare. 3 (gram.) nume de materie = <înv.> substantiv material. „Cărbune” este un nume de materie; nume propriu = substantiv propriu. Numele proprii denumesc obiecte sau fiinţe, considerate izolat pentru a le distinge de celelalte din clasa lor. 4 (lingv.) nume de loc = nume topic = toponim, toponimic. Numele de locuri sunt nume proprii de oraşe, sate, ape, munţi etc., care pot da informaţii lingvistice preţioase; nume de sfânt = hagionim. Parcurge numele de sfinţi din calendar, nume etnic = etnonim. Numele nostru etnic este „român”; (art.; înv.) numele cel strângător v. Substantiv colectiv, numen s.n. (în filos. lui Kant) lucrul în sine (v. lucru). Numenul este esenţa cognoscibilă numai prin raţiune, în opoziţie cu fenomenul cunoscut senzorial numem'vb. IV. tr. (înv.; compl indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. numerăl s.n. (gram.) <înv.> numărător. Numeralul este partea de vorbire flexibilă care exprimă un număr în sine, determinarea numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. numerâr s.n. (fin.) bani cash (v. ban), bani gata (v. ban), bani gheaţă (v. ban), bani lichizi (v. ban), cash, bani peşin (v. ban), bani sunători (v. ban), monede sunătoare, bani uscaţi (v. ban), <înv.> bani numărători (v. ban). Nu are numerar la el şi plăteşte cu cârdul. numerarisi't, -ă adj. (înv.; despre pagini, texte) v. Numerotat2. Paginat2, numeratbr s.m. (mat.; înv.) v. Numărător, numerăţie s.f. (înv.) v. Numărare. Numărat. Numărătoare. numeric, -ă adj. cifric. Inspectorii au făcut o evaluare numerică a cheltuielilor firmei. numeriză vb. I. tr. (reg.; compl. indică paginile unui caiet, ale unei cărţi, ale unui manuscris etc.) v. Numerota. Pagina, numeros, -oâsă adj. 1 (în opoz. cu „redus”, „restrâns”; despre colectivităţi) mare1, sabadaş, larg, lat. L-a înconjurat un grup numeros de copii. 2 (în opoz. cu „puţin”; despre fiinţe, obiecte, lucruri etc.) destul, mult, merei (v. mereu), <înv.> bogat. în centrul oraşului s-au strâns numeroşi oameni. 3 multiplu. Celularele de ultimă generaţie au numeroase funcţii. numerotă vb. I. tr. (compl. indică paginile unui caiet, ale unei cărţi, ale unui manuscris etc.) a pagina, a numeriza. Calculatorul numerotează foile documentelor automat. numerotâre s.f. numerotat1, numerotaţie, paginare, paginaţie, <înv.> pagiriatură. Calculatorul face automat numerotarea foilor documentelor . numerotât1 s.n. numerotare, numerotaţie, paginare, paginaţie, <înv.> paginatură. numerotât2, -ă adj. (despre pagini, texte) paginat2, <înv.> numerarisit. Aranjează în ordine foile numerotate. numerotator s.n. (tehn.) nume-roter. Numerotatorul este un instrument pentru numerotarea paginilor diferitor imprimate. numerotâţie s.f. numerotare, numerotat1, paginare, paginaţie, <înv.> paginatură. numeroter s.n. (ieşit din uz) v. Numerotator. numete adv. (cu val. opusă faţă de o afirmaţie sau o faptă; reg.) v. Adică. Chipurile (v. chip). Cică. numi vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni) a boteza. Copilul a fost numit Mihai. 2 refl. (despre oameni sau despre animale) a se chema, <înv. şi pop.> a striga, a i se spune, a se zice, <înv.> a se porecli. Când era domnişoară, se numea Popescu. 3 tr. (compl. indică oameni, animale etc.) a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a porecli, a spune, a supranumi, a zice, a denomina, <înv. şi pop.> a striga, <înv. şi reg.> a număra2, a purlui, <înv.> a grăi, a nomina, a numeni, a sumumi, a titlui, a designa. Pentru faptele sale de vitejie, Ştefan a fost numit cel Mare. Oamenii l-au numit Hoţomanul pentru că fura. 4tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) a califica, a caracteriza, a face, <înv.> a trata, a eticheta, a taxa, a categorisi, a se pomeni, a se răspunde. Cum se numeşte acest obicei? 6 tr. (compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) a aminti, a arăta, a cita, a indica, a menţiona, a pomeni, a semnala, a semnaliza, <înv.> a memora, a prenumi, a semnui, a atinge. Autorul a numit în introducerea lucrării problemele principale ce urmau a fi tratate. 7 tr. (înv.; compl. indică divinităţi) v. Invoca. II tr. 1 (compl. indică oameni) a desemna, a face, a învesti, a pune, <înv. şi pop.> a orândui, <înv. şi reg.> a prepune, <înv.> a provivasi, a rândui, a perivo-di, a designa. A fost numit director al instituţiei. 2 (polit.; compl. indică oameni) a înscăuna, a întrona, a învesti, a proclama, a pune, a unge, a introniza, <înv.> a arăta, a proche-ma, a propovădui, a statornici, a striga, a vesti, a încinge2. Alexandru Ioan Cuza a fost numit domn al Principatelor Unite. 3 (polit.; compl. indică reprezentanţi diplomatici) a acredita, a împuternici, a pune. Prim-mi-nistrul l-a numit ambasador în Austria. 4 (compl. indică oameni) a angaja, a încadra, a lua, a primi, <înv. şi pop a năimi, a băga, a pogodi, <înv.> a înnăimi. L-a numit ca economist în firmă. 5 (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înfiinţa, a organiza, a stabili, <înv.> a tocmi. A /wctf fnîfîa-tiva de a numi comitetul de părinţi pe şcoală. numinător s.m. (mat.; înv.) v. Numitor, numire s.f. 11 denominaţie, denumire, nume, designare, intitulare, <înv.> apelaţie, titlu, titulatură, designaţie, apelaţie. Poreclele fac parte din sistemul de numire subiectiv. 2 calificare, caracterizare, etichetare, taxare, categorisire, designare, <înv.> provivasire, designaţie. Numirea lui ca director nu a mulţumit pe toţi angajaţii instituţiei. 2 (polit.) acreditare, împuternicire. Preşedintele a acceptat numirea diplomatului ca ambasador în Austria. 3 angajare, încadrare, primire. Numirea lui la firmă s-a făcut după un examen dificil. 4 alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, instituire, înfiinţare, organizare, stabilire. Şedinţa a avut ca scop numirea comitetului de părinţi pe şcoală. numit, -ă adj. 1 (despre oameni, animale etc.) denumit, intitulat, poreclit, supranumit, zis, <înv.> titluit. Bărbatul, numit Hoţomanul, a fost de mai multe ori arestat pentru furt. 2 (înv. şi pop.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit Reputat. Ultracunoscut Vestit numitor, -oăre s.m., s.f. 1 s.m. (mat.) <înv.> desfăcător, numinător, rădăcină. Numitorul este partea unei fracţii ordinare situată sub linia de fracţie şi care arată în câte părţi a fost împărţit întregul. 2 s.f. (gram.; înv.) v. Caz nominativ. Nominativ, numulitic, -ă s.n., adj. (geol.) paleogen. Nu-muliticul este prima perioadă a neozoicului, care începe odată cu apariţia numuliţilor. nun, nună s.m., s.f. 1 s.m., s.f. naş. Nunii lor sunt oameni de afaceri. 2 s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vatăşiţă. Vorniceasă. nună s.f. (med.; reg.) 1 v. Efelidă. Lentigo. Nev melanic. Nev pigmentar. Pistrui. 2 v. Alunea. Alunică. Aluniţă. nuneă s.f. (med; înv.) v. Efelidă. Lentigo. Nev melanic. Nev pigmentar. Pistrui, nuneăscă s.f. art. (j. folc.) hora miresei (v. horă1), năşască. Nuneasca se dansează la nuntă, după cununia religioasă. nunişoără s.f. (reg.) nuniţă. nunftă s.f. (reg.) nunişoără. nuntăl, -ă adj. (înv.) v. Nupţial, nuntăriu, -ie s.m., adj. (înv.) 1 s.m. v. Oaspete. Nuntaş. 2 adj. v. Nupţial, nuntăş, -ă s.m., s.f. oaspete, musafir, nuntălaş, ospătoi, ospecioi, ospeţean, pocân-zeu1, uspătaş, uspător, <înv.> nuntariu. Nuntaşii sosesc în jurul orei 19.00. nuntă s.f. 1 însurătoare, nuntire, nuntit, mărităţie, ospăţ, veselie. După nuntă, tinerii căsătoriţi au plecat în luna de miere. 2 fig. (pop. şi fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, nuntălăş s.m. (reg.) v. Oaspete. Nuntaş, nuntăşiţă s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vatăşiţă. Vorniceasă. nuntelnic, -ă adj. (rar) v. Nupţial, nuntesc, -eăscă adj. (înv.) v. Nupţial, nunti vb. IV. refl. recipr. (pop.) 1 (despre oameni) v. Căsători. Cununa. 2 (biol; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. nuntire s.f. (pop.) 1 v. Căsătorie. Cununie. 2 v. Nuntă. nuntişoără s.f. (pop.) nuntiţă. nuntit s.n. (pop.) 1 v. Căsătorie. Cununie. 2 v. Nuntă. nuntitor, -oăre adj. (rar) v. Nupţial, nuntiţă s.f. (pop.) nuntişoără. nunţiăl, -ă adj. (înv.) v. Nupţial, nunţiu s.m. (în organizarea Bisericii Catolice; adesea determ. prin „papal’) ablegat, legat1. în lipsa sa, papa l-a lăsat în calitate de nunţiu pe capelanul său. Misiunea nunţiului papal a fost un succes. nuoriecios,-oăsă adj. (în opoz. cu „senin) reg.; despre cer) v. Acoperit. Cenuşiu. împâclit. închis. înnegurat. înnorat. întunecat. întunecos. Mohorât. Neguros. Noros. Opac2. Pâclos. Plumbuit2. Plumburiu. Posomorât. Urât2, nupţiăl, -ă adj. himenaic, himenal, nuntelnic, nuntitor, <înv.> nuntal, nuntariu, nuntesc, nunţial. Nuntaşii sunt întâmpinaţi cu marşul nupţial. nurcă s.f. (zool.) Lutreola lutreola; lute-rolă, lutră, lutreolă, noriţă, dihor-de-apă, nuri s.m. pl. (pop. şi fam.) v. Sex-appeal. nurliu, -ie adj. 1 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Agreabil. Nostim. Plăcut Simpatic. Şarmant 2 (pop. şi fam.; despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Atrăgător. Seducător, nursă s.f. (livr.) v. Bonă. Dădacă. Doică, nusul, nusa pron. pers. pers. 3 (înlocuieşte numele persoanei despre care se vorbeşte; înv.) v. Dânsul. Dânsa. (v. dânsul) El. Ea (v. el). nut s.n. (tehn.) canelură, renură, uluc, răclitură. Nutul de pe suprafaţa cilindrică a unei piese serveşte la asamblarea acesteia cu o altă piesă canelată. nutreţ s.n. 1 (agron.) furaj, masă verde (v. masă2), <înv. şi pop.> strânsură, hrană, notrete, nutriment, zaherea. Nutreţul este folosit pentru hrana animalelor. 2 (arg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare, nutri vb. IV. 1 tr., refl. (compl sau sub. indică fiinţe) a (se) alimenta, a (se) hrăni, a mânca, a merge, <înv.> a subministra, a (se) viptui, a (se) adăpa, a glojdi, a paşte2 a se potoli. Trebuie să te nutreşti sănătos pentru a te dezvolta normal. O mamă îşi nutreşte copilul cu tot ce este mai bun. 2 tr. fig. (compl. indică sentimente ale oamenilor) a avea, a purta. Nutreşte mult respect pentru ea. nutribil, -ă adj. (rar, despre anumite alimente, substanţe etc.) v. Consistent. Hrănitor. Nutritiv. Săţios1. Substanţial. Suculent, nutrice s.f. (latin.; înv.) v. Bonă. Dădacă. Doică. nutriment s.n. 1 (livr.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. 2 (agron.; reg.) v. Furaj. Masă verde (v. masă2). Nutreţ. nutri're s.f. alimentare, alimentaţie, hrănire, hrănit1, mâncare, mâncat1, nutriţie, <înv.> hră-nitură, nutritură, viptuaţie, viptuire. Nutrirea copilului trebuie să fie completă în vitamine şi raţională. nutrit, -ă adj. (despre fiinţe) alimentat, hrănit2. Copilul nutrit la timp nu este nervos. nutritiv, -ă adj. (despre anumite alimente, substanţe etc.) consistent, hrănitor, săţios1, substanţial, suculent, feculent, nutribil, <înv.> mistuitor, nutritor, săturăcios, săturător, viptu-itor. Friptura de porc este nutritivă. nutritor, -oăre adj. (înv.; despre anumite alimente, substanţe etc.) v. Consistent. Hrănitor. Nutritiv. Săţios1. Substanţial. Suculent, nutritură s.f. (înv.) v. Alimentare. Alimentaţie. Hrănire. Hrănit1. Mâncare. Mâncat1. Nu-trire. Nutriţie. nutriţie s.f. 1 alimentare, alimentaţie, hrănire, hrănit1, mâncare, mâncat1, nutrire, <înv.> hră-nitură, nutritură, viptuaţie, viptuire. 2 (biol.) nutriţie deficitară = oligotrofie. nuvelă s.f. 1 (lit.) <înv.> noutate. Nuvela este mai amplă şi mai complexă decât schiţa, dar mai scurtă şi mai simplă decât romanul. Ne-gruzzi, Slavici, Caragiale sunt câţiva dintre marii autori români de nuvele. 2 (înv.) v. Noutate. Oo o interj. 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!, aoleu!, e2!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, of!, ti!, ţ!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, mache!, tulai1!, valeu! O, ai venit deja! O, iată vechiul nostru prieten! 2 (exprimă indignare, revoltă) a1!, ehei!, vai! O, ce necuviincios ai fost faţă de bătrân! 3 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) a1!, ah!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, of!, ti!, văi!, oi!, elei!, phi! O, om ca dumneata mai rar întâlneşti! O, ce bine îmi pare că ai reuşit! 4 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) a1!, ah!, aoleu!, au3!, e2!, ei!, i2!, of!, uf], vai!, îleu! , tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! O, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? - O! Nu mă mai întreba. 5 (exprimă regret) a1!, ah!, aoleu!, eh!, ehei!, hei1!, of!, vai!, oi! O, rău îmi pare că nu am ţinut cont de sfaturile mamei! 6 {exprimă îngrijorare, teamă, spaimă) ah!, aoleu!, vai!, tulai1!, valeu! O, dacă află părinţii, o păţesc! oac interj, (redă strigătul broaştelor; de obicei repet.) miorc!, orac! oăcăr, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. Jegos. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios, oacheş, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) brun, brunet, negridos, negru, tuduriu, <înv. şi pop.> smolit, negriu, ţigă-natic, ţigănos, balaian, balaoacheş, bărnaci, murg2, murgiu, negros, oarzăn, <înv.> smoliţiu. îi plac fetele oacheşe. 2 (despre oi) ocheşel, oachie, ochenat2. Oile oacheşe au blana albă şi pete negre în jurul ochilor. 3 (pop.; despre oameni) ocheşel, ocheşică, ochenat2. Au o fată oacheşă, cu ochii mari şi frumoşi. 4 (reg.; despre oameni sau animale) ceacâr, oachet, oachig. Un om oacheş are ochii de culori diferite. I11 s.m., s.f. (fam.; iron.) v. Rom2. Ţigan. Ţigancă. 2 s.m. (iht.; reg.) v. Clean. Foac (Leuciscus cephalus). oachet, -ă adj. (reg.; oameni sau animale) ceacâr, oacheş, oachig. oachie adj. (reg.; despre oi) v. Oacheş. oachig adj. (reg.; oameni sau animale) ceacâr, oacheş, oachet. oafa s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femde de stradă. Femde uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). oăgăr s.m. (reg.; peior.) v. Maghiar. Ungur. II (arg.) 1 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 2 v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat, oaie s.f. 11 (zool.) Ovis aries; păcuină, <înv.> marială. Vara, îşi duce oile la păscut pe munte. 2 (art; omit.; reg.) oaia-morţilorv. a Becaţă. Becaţină (Gallinago media); b Becaţă. Becaţină (Gallinago gallinaria). II fig. 1 (mai ales la pl. oi; relig.) creştin (considerat în raport cu Iisus Hristos). 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; peior.) v. Bleagă (v. bleg). Clăpăugă (v. clăpăug). Foanfa (v.fonf). Nătă-fleaţă (v. nătăfleţ). Nătângă (v. nătâng). Neghioabă (v. neghiob). Neroadă (v. nerod). Netoată (v. netot). Proastă (v. prost). Prostănacă (v. prostănac). Redusă (v. redus). Redusă la minte (v. redus). Redusă mintal (v. redus). Stupidă (v. stupid). Toantă (v. tont). oajdă1 s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Frânghie. Funie. 2 (înv. şi reg.) v. Sfoară. 3 (înv. şi reg.) v. Legătoare (v. kgător). Legătură. 4 (ind. text.; reg.) v. Textură. Ţesătură. Urzeală. oăjdă2 s.f. (reg.) 1 v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1.2 (med., med. vet.) v. Leziune. Plagă. Rană. oălă s.f. 11 (gosp.) răvar. Şi-a cumpărat câteva oale de lut. 2 (gosp.) oală cu presiune = oalâ-minune = vas-minune. în oala-minu-ne prepararea alimentelor este rapidă, prin fierbere sub presiunea aburilor. 3 oală de noapte = vas de noapte, ţucal, cumar, şerbel, şerbeleu, <înv.> vas de ud. Oala de noapte se întrebuinţează pentm necesităţile fiziologice. 4 (pop.) v. Ghiveci. Glastră. 5 (gosp.; înv. şi reg.) v. Urcior1.6 (constr.; reg.) v. Olan. Ţiglă1. 7 (constr.; reg.) v. Burlan. 8 (gosp.; reg.) v. Damigeană. 9 (reg.) v. Ploscă1. 10 (tehn.; reg.) Bucea. Bucşă. 11 (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 12 (geol.; înv.) v. Argilă. Clisă. Humă. Lut Pământ Pământ galben. 13 (tehn .; la locomotive, vapoare etc.; înv.) oala lui Papin v. Cazan cu abur. Căldare de abur. II fig. (anat.; fam.; glum.) v. Cap. oămă s.f. (înv. şi reg.; glum.) v. Femeie. oără1 s.f. (precedat de un num. sau de un echivalent al acestuia) dată (v. dat2). A reuşit să atingă ţinta abia a doua oară. oără2 s.f. (reg.) 11 (omit.) v. Orătanie. Pasăre. Pasăre-de-casă. Pasăre-de-curte. Pasăre-do-mestică. 2 (zool.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. II (entom.) 1 v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). 2 v. Vierme. oârcă s.f. (muz.; reg.) v. Contrabas, oăre adv. interog., conj. coord. disj. I adv. interog. 1 (în replici interog., exprimând îndoiala, nedumerirea, nesiguranţa faţă de afirmaţia cuiva) poate?, sau?, au1?, <înv. şi pop.> ori?, doar? - De ce nu vorbeşti? Oare nu eşti mulţumită de cadou? - De ce eşti mirată? Oare nu ţi-am dat răspunsul dorit? 2 (întăreşte val. interog. sau dubitativă a unei prop.) dar1?, păi? Nu-l cunosc. Oare ce fel de om este? II conj. coord. disj. (în corelaţie cu sine însuşi sau cu „fie”, „ori”, „sau”, introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie; înv. şi reg.) v. De1. Fie1. Ori. Sau. oarecâre pron. nehot., adj. nehot. I pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) careva, cineva, unul, vreunul (v. vreun), <înv. şi reg.> oarecine, oareşicine, oarecineva, <înv.> cinevaşi, cinevaşilea, neştine, oarecareva. - Bea oarecare dintre voi un ceai? II adj. nehot. 1 (antepus subst. determ.) vreun, atare. Te referi la o oarecare persoană? 2 (despre fiinţe) obişnuit. A cerut informaţii de la o femeie oarecare. 3 (predomină ideea de valoare, de calitate; mai ales despre realizări, creaţii ale oamenibr) insignifiant, mărunt, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, microscopic, oarecareva |1208 obscur, prizărit. A publicat un volum oarecare de memorii. Colaborează la un tabloid oarecare. 4 (despre oameni) insignifiant, neimportant, neînsemnat, mărunt, prizărit. Este un politician oarecare, ce nu s-a remarcat prin nimic. 5 (antepus subst. determ.) câtva, puţin, niţel, <înv. şi reg.> oarecât, oarecâtva, oareşicât, <înv.> neşcât A aşteptat oarecare timp până a venit tramvaiul 6 (antepus subst. determ.) câtva, ceva, oareşicare, <înv. şi reg.> cevaşi, cevaşilea, oarecât, oarecâtva, oareşice. A rămas mai mult la serviciu, întrucât are oarecare lucru de terminat. 7 (antepus subst. determ.) anume, anumit, oarece, <înv.> oarecine. Vorbea cu angajaţii săi cu o oarecare ironie. 8 (mat.; despre constante, numere, funcţii etc.) arbitrar, oarecareva pron. nehot (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Careva. Cineva. Oarecare. UnuL Vreunul (v. vreun). oarecând adv. (temporal; înv. şi reg.) 1 (în legătură cu vb. la trecut) v. Cândva. Demult, înainte. Odată. Odinioară. Vreodată. 2 (în legătură cu vb. la trecut) v. Altădată. Altcând-va. Cândva. Odată. Odinioară. 3 (în legătură cu vb. la viitor sau cu val. de viitor) v. Cândva. Odată. Vreodată. oarecândvâ adv. (temporal; înv.) 1 (în legătură cu vb. la trecut) v. Cândva. Demult. înainte. Odată. Odinioară. Vreodată. 2 (în legătură cu vb. la viitor sau cu val. de viitor) v. Cândva. Odată. Vreodată, oarecât, -ă adj. nehot, pron. nehot, adv. I adj. nehot. (antepus subst. determ.; înv. şi reg.) 1 v. Câtva. Ceva. Oarecare. Oareşicare. 2 v. Câtva. Oarecare. Puţin. II pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Oricât. Orişicât. III adv. (exprimă ideea de intensitate sau de cantitate; adesea în corelaţie cu „tot”; înv.) v. Oricât. Orişicât. oarecâtva adj. nehot (antepus subst. determ.; înv. şi reg.) 1 v. Câtva. Ceva. Oarecare. Oareşicare. 2 v. Câtva. Oarecare. Puţin, oarece adj. nehot., pron. nehot., adv. I adj. nehot (antepus subst. determ.) anume, anumit, oarecare, <înv.> oarecine. II pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv. şi reg.) v. Ceva. III adv. (înv.) 1 (modal; exprimă o tendinţă) v. Cam. întrucâtva. Oarecum. 2 (modal) v. Ceva. întrucâtva. Oarecum. Oareşicum. 3 (temporal) v. Puţin. oarecevâ pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv. şi reg ) v. Ceva. oaretfcă s.f. (reg) v. Jucărie, oarecine pron. nehot., adj. nehot. 1 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv. şi reg.) v. Careva. Cineva. Oarecare. Unul. Vreunul (v. vreun). 2 adj. nehot. (înv.) v. Anume. Anumit. Oarecare. Oarece, oarednevâ pron. nehot (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; reg.) v. Careva. Cineva. Oarecare. Unul. Vreunul (v. vreun). oarecum adv. (modal) 1 (exprimă o tendinţă) cam, întrucâtva, <înv.> oarece, oareşice. îi vorbeşte oarecum de sus. Căsătoria s-a făcut oarecum pe ascuns. 2 ceva, întrucâtva, oareşicum, <înv. şi reg.> cevaşi, cevaşilea, <înv.> oarece. Fata era frumoasă, dar oarecum peltică. 3 ceva, întrucâtva, puţin, încâtva, câtva, oleacă, niţel. Vrea să-şi îmbună-tăţescă oarecum situaţia materjglâ. 4 cumva, undeva, <înv.> doar. Nimănui să nu-i treacă oarecum prin gând că este un geniu. 5 întrucâtva, mai1, puţin, niţel în compania fetei se simte oarecum jenat. Te-ai încălzit oarecum? 6 (înv.) v. Precum, oareşicare adj. nehot (antepus subst. determ.) câtva, ceva, oarecare, <înv. şi reg.> cevaşi, cevaşilea, oarecât, oarecâtva, oareşice. oareşicând adv. (temporal; în legătură cu vb. la viitor sau cu val. de viitor; înv.) v. Cândva. Odată. Vreodată. oareşicât, -ă adj. nehot. (antepus subst. determ.; reg.) v. Câtva. Oarecare. Puţin, oareşice adj. nehot., pron. nehot., adv. I adj. nehot. (antepus subst. determ.; înv. şi reg.) v. Câtva. Ceva. Oarecare. Oareşicare. II pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Ceva. III adv. (înv.) 1 (modal; exprimă o tendinţă) v. Cam. întrucâtva. Oarecum. 2 (temporal) v. Puţin. oareşicme pron. nehot. (ţine bcul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv. şi reg.) v. Careva. Cineva. Oarecare. Unul. Vreunul (v. vreun). oareşicum adv. (modal) ceva, întrucâtva, oarecum, <înv. şi reg.> cevaşi, cevaşilea, <înv.> oarece. oareunde adv. (local) 1 (înv. şi reg.) v. Undeva. 2 (de obicei în legătură cu vb. de mişcare; înv.) v. Oriîncotro. Orişiunde. Oriunde, oareundevâ adv. (local; înv.) v. Undeva, oârfă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). oârfăn, -ă adj. (în opoz. cu „bogat”; reg.; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, oarzăn, -ă adj. (reg.) 1 (despre fructe, legume etc.) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic. 2 (despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu, oăsnic, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Ciolănos. Osos. oăspete s.m. 1 invitat, musafir, poftit2, vizitator, ospeţime, gost, ospătoi, ospecioi, vindic, <înv.> stranie, vizită. A avut foarte mulţi oaspeţi la ziua onomastică. 2 nuntaş, musafir, nuntălaş, ospătoi, ospecioi, ospeţean, pocânzeu1, uspătaş, us-pător, <înv.> nuntariu. Oapeţii sosesc în jurul orei 19.00.3 (rar) v. Amfitrion. Gazdă. Stăpân, oăste s.f. 11 (milit.) armată, forţe armate (v. forţă), oştire, putere, putere armată, trupe (v. trupă), <înv. şi pop.> ostăşie, <înv. şi reg.> şirag, tabără, <înv.> armadă, armie, baionete (v. baionetă), miliţie, obuz2, ordie, ostăşime, oştime, oştitură, rânduială, silă, tărie, cui, armă, sabie. în unele ţâri şeful statului este şi conducătorul suprem al oastei. 2 (milit.; înv. şi pop.) v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. 3 (mar. milit.; înv.) oaste de mare v. Flotă. 4 (milit.; înv.) v. Bătălie. înfruntare. Luptă. 5 (milit.; înv.) v. Conflict. Conflict armat. Război1. 6 (milit.; înv.; meton.) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. II fig. (astăzi rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc Cârd Ceată. Cohortă. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Stol. Şiruri (v. şir). Turmă. obădă s.f. 11 (la roata căruţei sau a carului) ciolan, năplat. Obezile alcătuiesc partea circulară a unei roţi de lemn. 2 (auto; rar) v. Jantă. 3 (tehn.; la roata carului sau a căruţei; reg.) v. Cep. I11 (mai ales la pl. obezi; în trecut) butuc, obădar,tumurug, <înv.> debă,gros, scândură. în obezi se prindeau gâtul mâinile sau picioarele deţinuţilor. 2 (lapl obezi;pop.) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (y.fier). Lanţuri (v. lanţ). III (p. anal; reg.) 1 (la pălărie) v. Bor. Margine. 2 v. Cozoroc. Vizieră. 3 (la sită, ciur, baniţă etc.) v. OcoL Văcălie. Veşcă. 4 (la pietrele morii sau la râşniţa de măcinat cereale) v. Ocol. Văcălie. Veşcă. 5 (constr.) v. Cosoroabă. obăht s.n. (milit.; în trecut; înv.) v. Comen-duire. obădă vb. I. refl. fig. (reg.; despre oameni) v. Cocârja. Cocoşa. Gârbovi. Gheboşa. încovoia. îndoi. obădăr s.n. (reg.) 1 (tehn.; în rotărie, în dul-gherie) v. Ghin. 2 (în trecut) v. Butuc. Obadă. obădăriţă s.f. (tehn.; în rotărie, în dulgherie) v. Ghin. obădăţ, -ă adj. (reg.) 1 (despre fasole) obădos. Fasolea obâdatâ are bobul curbat. 2 fig. (despre oameni sau despre corpul br) v. Adus2. Aplecat2. Cocârjat. Cocoşat. Curbat Gârbov. Gârbovit. înclinat. încovoiat. îndoit. Plecat2. Strâmb. Strâmbat. Sucit2, obădos, -oăsă adj. (reg; despre fasole) obădat. o bând vb. IV. refl. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona, obârcăci, -ce adj. (reg.) 1 (despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. 2 (despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ, îndemânatic. Priceput obârşenie s.f. (înv.) v. Cap. Capăt Final. Fine. încheiere. Sfârşit1. obârşi vb. IV. 11 refl. (înv. şi reg.; despre stări, fenomene, acţiuni etc.) v. încheia. Sfârşi Termina. 2 tr. (înv.; compl indică misiuni, obligaţii etc.) v. îndeplini. înfăptui. Realiza. I11 intr. (înv.; despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. „din) v. Izvorî. Veni 2 refl. (înv.; despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din) v. Coborî. Descinde. Proveni1. Trage. III intr. (înv.; despre oameni) 1 v. Succeda. Urma. 2 v. Trăi. Vieţui. 1209| obârşie s.f. I (hidrol.) izvor, matcă, sursă, <înv.> fântână, scăturină, sorginte. Au făcut o excursie la obârşiile Dunării, în Germania. I11 început, origine, provenienţă, sorginte, sursă, <înv.> ijdăranie, începătură, izvor, rădăcină, sâmbure, scutec, fântână. Limba română are obârşie latină. 2 baştină, naştere, origine, provenienţă, spiţă, provenire, <înv. şi reg.> neam, tămădaş, <înv.> ijdăranie, purcedere, purces, seminţie, matrice, extracţie, stirpe. Este un boier vechi, care se trage, după obârşie, dintr-o familie nobilă franceză. 3 ascendenţă, origine, sânge, extracţie. Are obârşie poloneză. Fata are obârşie modestă. 4 origine, <înv. şi reg.> hereghie, <înv.> rudă1, izvor, leagăn, matcă. Din când în când, ca să nu uităm cine suntem, trebuie să ne întoarcem la obârşie. 5 origine, sorginte, sursă, <înv.> izvod, izvor. Pentru a putea fi tratată, trebuie depistată obârşia infecţiei. 6 cauză, origine, izvor, maică, mamă, rădăcină, naştere. Obârşia incendiului nu a fost descoperită. III (geomorf.) 1 (rar, de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. 2 (reg.) v. Gap. Pas3. Pasaj. Strâmtoare. Trecătoare (v. trecător). IV (înv.) v. Cap. Capăt. Final. Fine. încheiere. Sfârşit1, obârşire s.f. (înv.) 1 v. îndeplinire. înfăptuire. Realizare. 2 (concr.) v. Cap. Capăt. Final. Fine. încheiere. Sfârşit1, obcină s.f. (geogr.; reg.) v. Cumpăna apelor (v. cumpănă). Cumpănă de ape. obduce vb. III. tr. (latin.; compl. indică obiecte) v. Acoperi. îmbrăca. înveli, obedient-ă adj. 1 (desprefiinţe) ascultător, bun, cuminte, docil, înţelegător, plecat2, supus, <înv. şi reg.> plecăcios, plainic, <înv.> ascultăreţ, ascultoi, podanic, maniabil. Este un copil obedient, care nu iese din cuvântul părinţilor. 2 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) ascultător, obsecvios, plecat2, servil, slugarnic, supus, umil, ancilar, <înv.> plecător, slugar, slugăratic, slugărelnic, slugăresc, slugos, pupincurist, aplecat2. Este un slujitor obedient şi cinstit. De regulă, subordonaţii sunt obedienţi în faţa şefilor. obedienţă s.f. 1 ascultare, cuminţenie, docilitate, supunere, cuminţie, sumisiune, supuşenie, <înv.> ascultăciune, ascultământ, plecăciune, posluşanie, subordinaţie. Obedienţa trebuie să fie asumată de către copil. 2 aservire, atâmare, dependenţă, servitute, subordonare, supunere, sclavie, <înv.> închinăciune, sub-jecţiune, submisiune, subordinaţie, supuşie, intisap, vasalitate. Multe naţiuni aflate sub dominaţie străină au reuşit să scape de o obedienţă de secole. ober ['obar] s.m. (înv.) v. Chelner-şef. oberchelner ['obaricelner] s.m. (înv.) v. Chelner-şef. oberliht ['obarliht] s.n. (constr.) 1 (la ferestre sau la uşi) supralumină. Oberlihtul serveşte la iluminarea sau la aerisirea unei încăperi. 2 lantemou, lucemariu, luminator. Oberlihtul, constituit din panouri transparen- te sau translucide, înlocuieşte o porţiune dintr-un plafon, dintr-un acoperiş sau dintr-un zid pentru a permite iluminarea naturală a interiorului. oberst s.m. (milit.; înv.) v. Colonel1, oberşter s.m. (milit.; înv.) v. Colonel1, obez, -ă adj. (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gras, gros, masiv, opulent, planturos, plin, rotofei, rotund, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam obez pentru vârsta lui. obezităte s.f. pimeloză, supragreutate. Obezitatea este o tară a lumii modeme. obiâlă s.f. I (mai ales la pl. obiele) 1 bandol. înainte de a-şi pune opincile, îşi înfăşoară labele picioarelor în obiele. 2 (pop. şi fam.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. II fig. (pop. şi fam.) cârpă, fleandură, zdreanţă. Este 0 obială! Toată lumea îl manevrează. obiceăinic, -ă adj. (înv.) 1 (despre datini, tradiţii, obiceiuri etc.) v. Bătrânesc. Patriarhal. Tradiţional. Vechi2.2 v. Etic. Moral. 3 (despre oameni) v. Acomodat. Adaptat. Deprins. Familiarizat. învăţat2. Obişnuit. obicei s.n. 11 (mai ales la pl. obiceiuri) deprindere, fire, nărav, obişnuinţă, sistem, <înv. şi reg.> feleşag, măsai2, ogod, pohod, vread, zănat, <înv.> urmare, apucătură, nadă1. După ani de convieţuire, îi cunoaşte obiceiurile. 2 deprindere, obişnuinţă, habitudine, <înv. şi pop.> nărav, învăţ, treabă, <înv. şi reg.> nacafa, săbaş, <înv.> învăţătură, obicină. Avea obiceiul de a vorbi clar şi convingător. 3 (mai ales la pl. obiceiuri) deprindere, obişnuinţă, tabiet, tic2, <înv.> taifet, apucătură. Este o persoană vârstnică ce are obiceiurile ei. 4 (la pl. obiceiuri) comportament, comportare, conduită, deprindere, maniere (v. manieră), moravuri, năravuri (v. nărav), purtare, port1, purtat1, modă, <înv. şi reg.> urmare, pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, talâm, apucătură. Părinţii sunt nemulţumiţi de obiceiurile necuviincioase ale fiului lor. I11 datină, rânduială, tradiţie, uz, uzanţă, <înv. şi pop.> fel, lucru, rând, dată (v. dat2), lege, <înv. şi reg.> pomană, zacon1, orândă1, răzlog2, sucă, zănat, znov, <înv.> datorie, nobet, pravilă, predanie, resm, şart2, tocmeală, paradosis, adet. Acest obicei s-a păstrat în familia lor din generaţie în generaţie. După obicei, la sărbătorile pascale se fac ouă roşii. 2 datină, rânduială, regulă, tipic1, uz, uzanţă, uzaj, <înv.> şart2. Se străduia să respecte obiceiurile existente în familia în care a intrat prin căsătorie. 3 (jur.) consuetudine, cutumă, datină, tradiţie, uz, uzanţă. în rezolvarea unor conflicte familiale, anumite comunităţi folosesc practici consacrate prin obicei. 4 obicei pământesc = (art.) obiceiul locului = obiceiul pământului = lege nescrisă, legea pământului (v. lege). După obiceiul pământului, fiica învaţă de la mamă, iar mama de la bunică. III (fin.; în trecut) 1 obicei stărostesc = <în trecub vadră stărosteas-că. Obiceiul stărostesc era impozitul local în obidire natură sau în bani, pe care îl dădeau starostelui posesorii de podgorii din regiunea cuprinsă între Milcovşi Trotuş, la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea. 2 (înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit Impunere, obicină s.f. (înv.) 1 v. Deprindere. Obicei. Obişnuinţă. 2 (fin.; în trecut) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere, obicneâlă s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. obicm vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 2 (în opoz. cu „a condamna”, „a dezaproba”; compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) v. Accepta. Admite. Aproba. Concepe, îngădui. Permite. Răbda. Suferi. Suporta. Tolera. 3 (compl. indică meserii, practici etc.) v. Deprinde. însuşi1. învăţa. Prinde, obicm't -ă adj. (înv.) v. Caracteristic. Dintotdeauna. Obişnuit. Specific, obidă vb. I. tr. (înv.) = obidi, obidă s.f. 11 (pop.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. 2 (pop.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 3 (pop.) v. Furie, înverşunare. Mânie. 4 (reg.) v. Compasiune. Compătimire. Milă. II (înv.) 1 v. Asuprire. Exploatare. împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. 2 v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). 3 v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimi Schingiuire. Schingiuit1. Sufe-rinţl Supliciu. Torturare. Torturi III fig. (reg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) 1 v. Avorton. Pocitanie. Pocituri Stârpiturl 2 v. Leşinătură. Stârpiturl obidi vb. IV. 11 tr.,refl. (înv. şi pop.; compl sau sub. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji Supăra. 2 refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. 3 tr. (înv.; în forma obida; compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge. II tr. 1 (înv.; compl indică oameni grupuri sociale, colectivităţi) v. Asupri. Exploata. împila, împovăra. Năpăstui Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. 2 (înv.; compl indică oameni) v. Asupri Năpăstui. Nedreptăţi. Oropsi. Ostraciza. Persecuta. Prigoni. Urgisi. Vitregi. 3 (înv.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, obidire s.f. I 1 (înv. şi pop.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supă- obidit rare. Tristeţe. 2 (înv.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tanguit1. Vaitare. Văitat1. Văitătură. II (înv.) 1 v. Asuprire. Exploatare. împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. 2 v. Asuprire. Năpăstuire. Nedreptate. Nedreptăţire. Oropsire. Ostracizare. Persecutare. Persecuţie. Urgisire. obidit, -ă adj., s.m., s.f. I adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat. întristat. Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. II (pop.) 1 adj. (despre oameni) v. Asuprit. Năpăstuit. Nedreptăţit. Oropsit. Persecutat. Urgisit. Vitregit. 2 adj., s.m., s.f. v. Asuprit Exploatat împilat Năpăstuit. Oprimat. Oropsit. Persecutat. Prigonit. Robit. Urgisit. Vitregit. obiditor, -oare adj., s.m. (înv.) 1 adj., s.m. v. Asupritor. Exploatator. împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor. 2 adj. fig. v. întristător. obi'dnic, -ă adj. (reg.) 11 (bot.; în opoz. cu „viguros”; despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat Chircit Degenerat închircit Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil Delicat Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. I11 (med., med. vet.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv. 2 (med.; despre oameni) v. Handicapat Infirm. Invalid Schilod 3 (med.; despre oameni) v. Olog. Schilod. 4 (med., med. vet.; despre oameni sau animale) v. Hipometrop. Miop. obidos, -oăsă adj. 1 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Binevoitor. Bun. Compătimitor. Comprehensiv. îngăduitor. înţelegător. Mărinimos. Milos. Milostiv. 2 (înv.; despre voce, glas etc.) v. Jalnic. Plângăreţ. Plângător. Plâns2. Scâncit2. Scâncitor. Tânguios. Tânguitor. Trist. obiect s.n. 11 (în opoz. cu „fiinţa ) lucru, <înv. şi reg.> unelte (v. unealtă), <înv.> materie. îşi investeşte banii în obiecte de artă. îşi cumpără tot felul de obiecte inutile. 2 (pedag.) disciplină, materie, studiu, <înv.> învăţătură, matimă. Obiectul lui preferat este fizica 3 obiectiv, scop, ţel, ţintă, <înv.> destinaţie, pravăţ, ţenchi2, vistă, target Viaţa şi opera romancierului au devenit obiectul cercetării criticului. 4 (înv.) v. Cauză. Considerent Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei 5 (înv.) v. Chestiune. Lucru. Problemă. Subiect Temă. II (gram.; rar) v. Complement. obiecta vb. I. tr. 1 a reproşa, a spune, a zice, a obiecţiona, <înv.> a prici3, a remonstra. Nu are ce să-i obiecteze, căci se poartă foarte frumos. Obiectează mereu că nu este ajutată la treabă 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; rar, compl. indică fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) v. Imputa. Recrimina. Reproşa, obiectiv, -ă adj., s.n. adj. 1 (filos.; în opoz. cu „ideal”, „spiritual) material, obiectual, real. Lumea care ne înconjoară este obiectivă, pentru că există în afară şi independent de conştiinţa omenească. Unele curente fibsofice neagă existenţa obiectivă a lumii 2 (despre oameni) dezinteresat, drept, imparţial, neparţial, nepărtinitor, nepasionat, <înv.> nefaţărit, obiec-tivist. Cere sfatul unui prieten obiectiv când vrea să ia o hotărâre importantă. 3 (despre sentimente, atitudini, acţiuni etc. ale oamenibr) drept, imparţial, nevătămat. Părinţii manifestă o dragoste obiectivă pentru toţi copiii lor. 4 (despre stil) denotativ, neutru, sec. Stilul lucrării este obiectiv. II s.n. 1 cauză, scop, ţel, ţintă, <înv.> pricină, sfârşit1, ţeh2. Luptă pentru un obiectiv nobil 2 menire, mobil, raţiune, rol1, rost, scop, sens, ţel, ţintă, noimă. Obiectivul scrisorii a fost acela de a-i transmite informaţiile cerute. 3 obiect, scop, ţel, ţintă, <înv.> destinaţie, pravăţ, ţenchi2, vistă, target III s.n. (fotogr.; şi obiectiv fotografic) fo-toobiectiv. în obiectivul fotografic se formează imaginea unui obiect; obiectiv superangular = obiectiv superunghiular, obiectiv superunghiu-lar=obiectiv superangular. Obiectivul superunghiular are o deschidere unghiulară mai mare de 70°, utilizându-se pentru peisaje vaste, pentru interioare etc. obiectivă vb. I. refl. a se obiectiviza. Stările sufleteşti se obiectivează. obiectivism s.n. 1 apolitism, neimplicare, indiferentism. Obiectivismul conduce la lipsa unei atitudini sociale. 2 (ieşit din uz) v. Imparţialitate. Nepărtinire. Obiectivitate, obiectivi'st, -ă adj. (ieşit din uz; despre oameni) v. Dezinteresat. Drept. Imparţial. Obiectiv. Neparţial. Nepărtinitor, obiectivităte s.f. imparţialitate, nepărtinire, exterioritate, neparţialitate, răceală, obiectivism. Un judecător trebuie să dovedească obiectivitate. obiectiviză vb. I. refl. a se obiectiva, obiectuăl, -ă adj. (filos.; în opoz. cu „ideal”, „spiritual) material, obiectiv, real. obiecţie s.f. (constr. mai ales cu vb. ca „a avea”, „a aduce”, „a face” „a ridica”) critică (v. critic), observaţie, rezervă, observare. Are unele obiecţii cu privire la conţinutul studiului. obiecţionă vb. I. tr. (rar) v. Obiecta. Reproşa. Spune. Zice. obielăr s.m. (com.; reg) v. Telal. obielos, -oăsă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”; reg.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. obijdui vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Asupri. Exploata. împila. împovăra. Năpăstui. Opre-sa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. 2 (compl. indică oameni) v. Asupri. Năpăstui. Nedreptăţi. Oropsi. Ostraciza. Persecuta. Prigoni. Urgisi. Vitregi. 3 (compl. indică oameni) v. Injuria. Insulta. Invectiva. Jigni. Ofensa. Ultragia. Vexa. obijdui're s.f. (înv.) 1 v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. 2 v. Afront Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Vio- 11210 lenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). obijduit -ă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Asuprit Exploatat împilat Năpăstuit. Oprimat. Oropsit Persecutat Prigonit Robit Urgisit Vitregit obijduitor s.m. (înv.) v. Asupritor. Exploatator. împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor, obişnui vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică organisme animale ori vegetale) a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deprinde, a (se) naturaliza, a (se) aclima-ta. Unele animale polare s-au obişnuit perfect în zona temperată. Palmierii au fost obişnuiţi şi în alte zone decât cele tropicale sau subtropicale. 2 refl., tr. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a (se) acomoda, a (se) adapta, a se deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăţa, a (se) habitua, a se hârşâi, <înv. şi reg.> a (se) sucui, a (se) hârsi, a se nărăvi, <înv.> a se nevoi, a (se) aclimatiza, a se mlădia. S-au obişnuit uşor cu noile condiţii sociale. 3 tr. (compl. indică obiceiuri sau obiectul unei deprinderi) <înv.> a metahi-risi. Obişnuieşte să nu mănânce seara. 4 tr., intr. a sucui. Aşa obişnuiesc ei să se îmbrace când este sărbătoare. 5 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se acomoda, a se deprinde, a se împăca. S-a obişnuit cu noul ritm de lucru. 6tr. (cu determ. introduse prin prep. „cu) a deprinde, a educa, a lumina. A obişnuit gustul publicului cu creaţii artistice de mare valoare. 7 refl. impers. a se practica2, a se îndătina, <înv.> a se politici. Aşa se obişnuieşte pe la ei prin sat. obişnuinţă s.f. 1 (mai ales la pl. obişnuinţe) deprindere, fire, nărav, obicei, sistem, <înv. şi reg.> feleşag, măsai2,ogod, pohod, vread, zănat, <înv.> urmare, apucătură, nadă1. După ani de convieţuire, îi cunoaşte obişnuinţele. 2 (mai ales la pl. obişnuinţe) deprindere, obicei, tabiet, tic2, <înv.> taifet, apucătură. Este o persoană vârstnică ce are obişnuinţele ei. 3 deprindere, obicei, habitudine, <înv. şi pop.> nărav, învăţ, treabă, <înv. şi reg.> nacafa, săbaş, <înv.> învăţătură, obicină. Avea obişnuinţa de a vorbi clar şi convingător. 4 (med., med vet.) toleranţă. Obişnuinţa este proprietatea unui organism de a reacţiona identic la acţiunea unor factori mecanici, fizici sau medicamentoşi, în doze crescătoare. II (înv. şi pop.) v. Folosinţă. Folosire, întrebuinţare. Utilizare. Uz. obişnuire s.f. 1 aclimatizare, acomodare, adaptare, deprindere, naturalizare, aclimatare, aclimatizaţie, acutunanţă, <înv. şi reg.> înclimă-tare, <înv.> aclimataţie, acomodaţie, naturalizaţie. Obişnuirea unor animale polare în zona temperată a fost un succes. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu) acomodare, adaptare, dedare, deprindere, familiarizare, învăţare, aculturaţie, acutunanţă, aclimatizare. Perioada de obişnuire cu noile condiţii sociale a fost destul de scurtă. obişnuit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre organisme animale sau vegetale) aclimatizat, acomodat, 1211 | adaptat, deprins. Palmierii obişnuiţi se dezvoltă normal în noile condiţii create. 2 (despre oameni) acomodat, adaptat, deprins, familiarizat, învăţat2, <înv.> obiceainic, aclimatizat Un elev obişnuit într-un nou colectiv va avea rezultate bune la învăţătură. 3 (despre oameni sau despre înfăţişarea lor) banal, comun, normal, prozaic, <înv.> purtăreţ, teluric. Este un om obişnuit, care nu se distinge prin nimic deosebit. Fata are un chip obişnuit. 4 (despre fiinţe) oarecare. A cerut informaţii de la o femeie obişnuită. 5 (despre modul de viaţă al oamenilor) banal, comun, neînsemnat, prozaic, sărac, trivial. Traiul zilnic al acestor oameni este obişnuit. 6 (despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) banal, comun, ordinar, prozaic, trivial, <înv.> prost, prostesc. Ceea ce povesteşte este o întâmplare obişnuită. Nu are decât planuri obişnuite de viitor. 7 (despre şedinţe, întruniri etc.) normal, ordinar. S-a anunţat o sesiune obişnuită a Academiei. 8 (despre situaţii împrejurări etc.) firesc, natural, normal, <înv.> fireş, curat Ceea ce se întâmplă nu este lucru obişnuit. 9 (despre organe, procese fiziologice etc.) firesc, normal, regulat Pacientul are un puls obişnuit. Activitatea în secţie se desfăşoară într-un ritm obişnuit. 10 clasic, curent, frecvent, tradiţional, uzual. Pentru a vopsi ouăle de Paşte, foloseşte o metodă obişnuită în familie. 11 (mai ales despre obiecte; de obicei precedă subst. determ.) clasic, familiar, tradiţional. Şi-a îmbrăcat obişnuita lui cămaşă albastră 12 (despre cuvinte, expresii practici etc.) cunoscut, curent, frecvent, general2, habitual, răspândit, uzual, habitudinal. A alcătuit un dicţionar cu termeni medicali obişnuiţi. 13 consacrat, consfinţit, tradiţional, sacramental. Şamanii rostesc formule obişnuite. 14 (despre limbaj, stil etc.) familiar, neafectat, necăutat, nesofisticat, simplu. Captează auditoriul prin limbajul său obişnuit. Stilul cărţii este obişnuit. 15 caracteristic, dintotdeauna, specific, <înv.> obicnit. A făcut prezentările în stilul său obişnuit. Surâsul său obişnuit îi reapare pe chip. 16 cotidian, curent, prozaic, zilnic, jurnalier. Vizitele lui deveniseră obişnuite. II adv. (modal) 1 firesc, natural, normal. Viaţa lor familială se desfăşoară obişnuit. 2 familiar, firesc, natural, nepretenţios, nesofisticat, popular, simplu, <înv.> apia. Deşi om de mare cultură, în faţa mulţimii se exprimă obişnuit, pe înţelesul tuturor. 3 regulat, sistematic. întârzie obişnuit la serviciu. obituăr s.n. (bis.; înv.) v. Pomelnic, objurgâţie s.f. (fran.; înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. oblânic s.n. (reg.) rotilă. Oblanicul este un suport făcut dintr-o bucată de pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creştet când poartă greutăţi pe cap. oblâstie s.f. (înv.) 1 v. Regiune. Ţinut. Zonă. 2 (polit.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire, oblativitâte s.f. (bis.; rar) v. Danie. Dar2. Jertfa. Ofrandă. Prinos. Sacrificiu, oblaţiune s.f. (bis.; înv.) v. Danie. Dar2. Jertfa. Ofrandă. Prinos. Sacrificiu. oblădui vb. IV. tr. (înv. şi pop.) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. 2 (polit.; despre suverani; compl indică state, popoare etc.) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. 3 (compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce. Gospodări. Manageriza. Ţine. oblădumţă s.f. (polit.; înv.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie, oblăduire s.f. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „sub”) egidă, ocrotire, patronaj, protecţie, sprijin, auspiciu. Gramatica limbii române a apărut sub oblăduirea Academiei. 2 (înv. şi pop.) v. Apărare. Ferire. Ocrotire. Păzire. Protejare. Salvgardare. 3 (înv. şi pop.) v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 4 (polit.; înv. şi pop.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. 5 (înv. şi pop.) v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire. oblăduitor, -oâre s.m., s.f. (polit.; în opoz. cu „supus”; înv. şi pop.) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod, oblăgătui vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Angaja. Făgădui. îndatora. însărcina. Obliga. Promite. oblânc s.n. ţeastă. Oblâncul este partea de dinainte a şeii, încovoiată şi mai ridicată. obleâgă s.f. (reg.) 1 (agric.) v. Ogor. Pârloagă. 2 (la pl obleaguri) v. Loc. Meleag. Regiune. Tărâm. Teritoriu. Ţinut. Zonă. obletcior s.m. (iht.; reg.) v. Beldiţă. Latiţă (Albumoides bipunctatus). obleţ s.m. (iht.) 1 Albumus albumus; albişoară (v. albişor), albiţă, sorean, arvat1, fâlfa, lătăreaţă (v. lătăreţ), loitrar, peşte-alb, peşte-albişor, sabiţă, săbioară, soreancă, sorea-ţă1, sorenaş, sorete, soreţ, stoiceţ, şuică, ţăucă, ţârâitoare, ţiclean, ţuşcov-de-sac, ţuşcov-mic, uclei. 2 obleţ-de-Dunăre = obleţ-mare = Chalcalbumus chalcoides; ţuşcov, ţuşcov-de-sac; (reg.) obleţ-de-râu v. Beldiţă. Latiţă (Albumoides bipunctatus). 3 (reg.) v. Caracudă. Caracudă-de-baltă. Caracu-dă-de-Dunăre. Caracudă-de-gârlă. Caracu-dă-de-lac. Caracudă-roşie. Caras. Cărăşel (Carassius carassius). obh'vb. IV. tr. 1 (constr.; pop.; compl. indică pereţi, ziduri etc.) v. Făţui. Netezi. Nivela. 2 (înv. şi reg.; compl. indică suprafeţe neregulate, denivelate etc.) v. Netezi. Nivela. Plana2. 3 (înv. şi reg.; compl. indică obiecte încovoiate, arcuite sau curbate) v. Descovoia. Dezdoi. îndrepta. II fig. (reg; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instm-mentul acţiunii) v. Izbi. Lovi. Plesni. Pocni, oblic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre terenuri, forme de relief, dmmuri etc.) aplecat2, înclinat, pieziş, plecat2, povârnit, teşos, ponciş, prăvălat, prăvălatic, săbiat, <înv.> costiş, piezişat. Au urcat uşor coasta oblică a dealului. 2 (despre linii, direcţii etc.) cruciş, diago- obligare nai, înclinat, pieziş, <înv.> diagonalic, piezişat, plecat2. Orientarea acestor linii este oblică. 3 (despre ochi) alungit, codat1, migdalat, prelung. Ochii oblici ai fetei sunt foarte expresivi. 4 fig. (despre privire) bănuitor, iscoditor, cruciş, pieziş. Cei doi au schimbat priviri oblice. II adv. (modal) 1 pieziş, ponciş, <înv. şi reg.> lăturiş, cordiş, păliş, şif, şoldiş. Dmmeagul coboară oblic. 2 curmeziş, pieziş, transversal, pârco. Drumul taie câmpia oblic. 3 diagonal, înclinat, pieziş, vintriş, <înv.> piezişat. Liniile sunt trasate oblic. 4 cruciş, pieziş. Spre apus, razele soarelui cad oblic pe coasta dealului. 5 fig. bănuitor, iscoditor, pieziş. Se uită oblic unul la altul. oblică vb. I. intr. (rar, despre fiinţe, vehicule, cursuri de apă etc.) v. Coti. Lua. Merge, oblicări vb. IV. intr. (reg.) I (despre oameni) 1 v. Roboti. Trebălui. 2 v. Roboti. Trudi. II fig. (despre vânt) v. Aburi. Adia. oblici vb. IV. tr. I (înv. şi pop.) 1 (compl indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevămri tăinuite etc.) v. Afla. Depista. Descoperi. Găsi. 2 (compl. indică veşti, ştiri, informaţii etc.) v. Afla. Auzi. Şti. II (înv.; compl. indică oameni) 1 (despre Divinitate, soartă, destin) v. Bate. Pedepsi. 2 (jur.;) v. Condamna. Pedepsi. oblici're s.f. (jur.; înv.) v. Condamnare. Pedepsire. oblicitâte s.f. <înv.> piezişitate. S-a calculat oblicitatea zidului pentm a se şti cum trebuie sprijinit ca să nu cadă. obligă vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) 1 a constrânge, a face, a forţa, a sili, a soma, a violenta, silnici, a tipi, <înv.> a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a stenahorisi, a strâmtora, a sâcâldisi, a încolţi, a presa, a strânge, a opinti, a ghidona. L-a obligat să depună mărturie. 2 a constrânge, a forţa, a nevoi, a sili, <înv.> a periorisi. A fost obligat să elibereze locuinţa. 3 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a constrânge, a forţa, a sili, a supune. Boala de diabet îl obligă la un regim alimentar sever. 4 a condamna, a constrânge, a forţa, a sili, <înv. şi pop.> a trage, a osândi Prin atitudinea sa, o obligă să-şi încalce principiile morale. 5 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a constrânge, a reduce, a sili. A obligat fata la supunere oarbă. 6 a îndatora. Ajutoml pe care i l-a dat îl obligă. II refl. (despre oameni) a se angaja, a făgădui, a se îndatora, a se însărcina, a promite, a se arvuni, a zice, <înv. şi reg.> a jurai, a se prinde, <înv.> a se adeveri, a se apuca, a se oblăgătui, a se lega1. S-a obligat să-şi termine studiul până la sfârşitul lunii. obligament s.n. (înv.) v. Angajament, îndatorire. Obligaţie. Sarcină, obligânţ, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Amabil. Binevoitor. Complezent. Culant. Favorabil. îndatoritor. Prevenitor. Săritor. Serviabil, obligâre s.f. constrângere, forţare, silire, somare, violentare, <înv.> asupriciune, asuprire, nevolnicie, silitură, siluire, strâmtoare. Numai prin obligare a putut să afle adevă-ml de la el. obligat obligat, -ă adj. I (despre oameni) 1 (de obicei urmat de un vb. la conjunct, sau la inf.) dator. Toţi cetăţenii sunt obligaţi să respecte legile. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat. şi cu vb. „a fi”, „a rămâne”) dator, îndatorat, recunoscător, re-devabil, <înv.> mulţumitor. îi este obligată pentru serviciul făcut. II (rar) v. Necesar. Obligatoriu, obligatoriu, -ie adj., adv. I adj. 1 <înv.> îndatoritor. Pe lângă talentul înăscut, munca este obligatorie pentru a reuşi în viaţă. 2 (jur.) obligaţional. Clauză obligatorie. 3 necesar, neapărat, obligat. Şi-a luat pe drum numai lucruri obligatorii pentru uzul zilnic. 4 (filos.) deontic, necesar. 5 (despre ţinută) impus. Ţinuta decentă este obligatorie la o serată muzicală. 6 indispensabil, neapărat, necesar, nedispensabil, sine qua non, vital, <înv.> nepărăsit. Se aşteaptă aprobarea unei legi obligatorii pentru revigorarea mediului de afaceri. Rampele de acces şi semafoarele sonorizate sunt condiţii obligatorii pentru nevoile persoanelor cu handicap. II adv. (modal) 1 indispensabil, neapărat, necesar, afortiori, necesarmente. Este obligatoriu să urmeze tratamentul indicat de medic. 2 morţiş, neapărat, negreşit, numaidecât, obligatoriu, forţa-mente, necesarmente, musai, <înv. şi reg.> nepristan, nesmintit, numai, <înv.> nelipsit. Un scriitor trebuie să aibă obligatoriu în opera sa o notă distinctivă naţională. Vrea să ne întâlnim obligatoriu mâine seară. obligâţie s.f. 11 datorie, îndatorire, însărcinare, sarcină, lucru, <înv.> dator, dato-rinţă, îndatorinţă. Obligaţia elevilor este să-şi însuşească cât mai multe cunoştinţe. 2 (adesea constr. cu vb. „a îndeplini”) datorie, îndatorire, oficiu, sarcină. Şi-a îndeplinit exemplar obligaţia de gazdă. 3 datorie, îndatorire, servitute. Are obligaţia să-şi respecte propriile principii de viaţă. 4 îndatorire, răspundere. Ca şef, are multe obligaţii. 5 angajament, îndatorire, sarcină, <înv.> obligament, legătură. în scurt timp a reuşit să-şi rezolve toate obligaţiile. I11 cerinţă, exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, pretenţie, trebuinţă, trebuială, <înv. şi reg.> niştotă, <înv.> nevoinţă, nevoire, recerinţă, comandament. Trebuie avute în vedere noile obligaţii ale sistemului educaţional 2 condiţie, pretenţie. I-a împrumutat banii cu obligaţia de a-ifi restituiţi la termenul stabilit. obligaţional, ă adj. (jur.) obligatoriu, obligă s.f. (fin.; înv.) v. Accept. Cambie. Poliţă2. Trată. obligeănă s.f. (bot.) Acorus calamus; calamar, calm1, calmuz, călin, paporotnec, papură-roşie, speribană, speribană-tărgată, spetează, spetează-pestriţă, spetează-tărcată, spetejoară, trestie-mirositoare. oblfre s.f. (pop.) v. Aplanare. îndreptare. Netezire. Nivelare. obliteră vb. I. 1 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică vase de sânge, cavităţi etc.) a (se) astupa, a (se) înfunda, a (se) obstrua, a (se) obtura. Lumenul unui organ tubular se poate oblitera. Celulele grase obliterează vasele de sânge. 2 tr. (compl indică mărci poştale, timbre etc.) a ştampila. Au obliterat timbrele, anulându-le astfel. obliterăre s.f. 1 (med., med. vet.) astupare, emfraxie, înfundare, obliteraţie, obstrucţie, obturare, ocluziune, opilaţie. Obliterarea unui vas de sânge se produce din cauza colesterolului crescut. 2 obliteraţie, ştampilare. Timbrele nu sunt valabile după obliterare. obliterăt, -ă adj. (despre mărci poştale, timbre etc.) ştampilat. Timbrele obliterate nu sunt valabile. ^ obliteraţie s.f. 1 (med., med. vet.) astupare, emfraxie, înfundare, obliterare, obstrucţie, obturare, ocluziune, opilaţie. 2 obliterare, ştampilare. oblocs.n. (constr.; reg.) 1 v. Fereastră. Geam. 2 v. Adâncitură. Codon, Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură. oblojeălă s.f. (med., med. vet.; înv. şi pop.) 1 v. Bandaj. Faşă. Pansament. Tifon. 2 v. Cataplasmă. Compresă. Prişniţă. obloji vb. IV. (înv. şi pop.) I tr., refl. 1 (med., med. vet.; compl. sau sub. indică răni sau părţi ale corpului care au suferit un traumatism) v. Bandaja. Lega1. Pansa. 2 (compl sau sub. indică oameni) v. încotoşmăna. înfofoli. II tr. fig. (compl. indică fiinţe) v. îngriji, obloji're s.f. (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Bandajare. Legare. Legat2. Pansare. Pansat1. oblojit1 s.n. (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Bandajare. Legare. Legat2. Pansare. Pansat1. oblojit2,-ă adj. (med., med. vet.; înv. şi pop.; despre răni sau despre părţi ale corpului care au suferit un traumatism) v. Bandajat. Legat4. Pansat2. oblon s.n. 1 (constr.) voleu, Iod, şalău2, şpalet, tablă1, <înv.> chepeng. Casa are obloane la ferestre. 2 (hidrotehn.; reg.) v. Stavilă. 3 (lapl. obloane; la cai; reg.) v. Ochelari. 4 (anat.; arg.) v. Ochi1, oblong, -ă adj. alungit, elongat, lung, lungăreţ, lunguieţ, prelung, prelungit, lungit, sulatic, <înv. şi reg.> lunguiat, lungureţ, lunguiuş, lunguriu, <înv.> lungatec, lunguiatic, lunguiat. Bluza are capetele gulerului oblonge. oblu, oăblă adj., adv. (pop.) I adj. 1 (în opoz cu „strâmb’) v. Drept. Rectiliniu. 2 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt Drept Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. 3 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) v. Drept. Lis. Neted. Orizontal. Plan. Plat2. Şes. 4 fig. (despre oameni sau despre caracterul lor) v. Alb. Cinstit Corect Curat Drept. Incoruptibil. Integru. Leal. Necoruptibil. Nepătat Onest Sănătos. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. de mişcare; de obicei urmat de determ. locale) v. Direct. Drept. Neocolit. 2 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) v. Chiar. Drept Exact Precis. Tocmai. 3 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) v. Chiar. Exact Tocmai. 4 (în opoz. cu „repede”, în legătură cu vb. de mişcare) v. Agale. Alene. Binişor. Domol, încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. UşureL obnovlenie s.f. (înv.) 1 (relig.) v. Consacrare. Sfeştanie. Sfinţire1. Sfinţit1. Tarnoseală. Târ-nosire. 2 v. Sărbătorire. | 1212 obnubilă vb. 1.11 refl. (med; despre memorie, judecată etc.) a slăbi. Memoria i s-a obnubilat cu trecerea anibr. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică mintea, judecata oamenibr) a (se) tulbura, a (se) întuneca, a se rătăci. Furia i-a obnubilat mintea şi nu mai judecă limpede. Face numai fapte regretabile atunci când judecata i se obnubilează din cauza alcoolului 3 tr., refl. (med., med vet.; compl sau sub. indică vederea) a (se) întuneca. Cataracta i-a obnubilat vederea. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) a (se) ascunde, a (se) mistui, a (se) topi. De frica invadatorilor, oamenii se obnubilau în păduri. 2 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale br) a obtene-bra, a eclipsa, a întuneca, a umbri, a ofiisca. Anii nu i-au obnubilat frumuseţea şi eleganţa ţinutei. obnubilăre s.f. (med.) obnubilaţie. Obnubilarea este o stare de apatie, în care funcţiile psihice sunt încetinite, iar orientarea în mediul ambiant este diminuată. obnubilăt, -ă adj. (despre mintea, judecata oamenilor) tulburat, tulbure, împâclit, întunecat, rătăcit. într-un moment de furie, cu mintea obnubilată, l-a omorât. obnubilăţie s.f. (med.) obnubilare, obod s.n. (reg.) 1 (la sită, ciur, baniţă etc.) v. Ocol. Văcălie. Veşcă. 2 (la pietrele morii sau la râşniţa de măcinat cereale) v. Ocol. Văcălie. Veşcă. oboi s.n. (muz.) <înv.> piscoi. Oboiul este un instrument de suflat, in formă de tub, cu ancie dublă, cu găuri şi cu clape. obol s.m., s.n. 1 s.m. (fin.) <înv.> filer. Obolul este o veche monedă grecească, egală cu a şasea parte dintr-o drahmă. 2 s.n. (astăzi rar) v. Contribuţie. obor s.n. 11 târg. Unii fermieri duc vitele la obor pentru a le vinde. 2 (pop.) v. Ţarc. 3 (constr.; reg.) v. Staul. 4 (constr.; reg.) v. Bordei. Colibă. II fig. (meteor.; reg.) v. Halo. oborăş s.n. (reg.) v. Oborel. oborâre s.f. (înv.) v. Aruncare. Azvârlire. Culcare. Culcat1. Dărâmare. Doborâre. întindere. Lungire. Prăbuşire. Prăvălire. Răsturnare. Trântire. Zvârlire. oborât, -ă adj. (înv.; despre fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală) v. Culcat2. Doborât Răsturnat. Trântit, oborel s.n. oboraş. oborî vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî, întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. oboroc s.n. 1 osmac. Oborocul serveşte ca unitate de măsură pentru cereale. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) danie. Oborocul era o rentă în produse. 3 (pese.; reg.) coş orb (v. coş1), odorob. Oborocul este folosit la pescuitul în ape puţin adânci. 4 (înv.) v. Dar2. Donaţie. 5 (înv.) v. Porţie. Raţie, oboseălă s.f. (fiziol) lasitudine, osteneală, fatigabilitate, neodihnă, obosire, trudă, <înv.> câştig, deranj, ostenire, os- 1213| obrintit tenită (v. ostenit2). Oboseala lui este evidentă după o zi de muncă. obosi vb. IV. 1 intr., refl. (despre fiinţe) a (se) osteni, a se dorovăi, a se opăci, a se otinci, a tăbărî, <înv.> a se câştiga, a ostâmpi, a (se) demonta. După atâta muncă a obosit foarte mult. Caii trebuie să se odihnească, pentru că au obosit după un drum anevoios. 2 refl. {despre oameni) a se munci, a se osteni, a se trudi, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se coţobăni, a asuda. Se oboseşte să câştige cinstit o pâine. 3 tr. (compl. indică fiinţe sau simţuri ale lor) a osteni. Curăţenia de Paşte a obosit-o peste măsură. Lucrul îndelung la calculator i-a obosit vederea. 4 refl. (despre oameni) a se deranja, a se osteni. Nu te obosi! Cunosc drumul! obosîre s.f. (fiziol.; rar) v. Lasitudine. Oboseală. Osteneală. obosit -ă adj. 11 (despre fiinţe) ostenit1, oprit, deznodat. Copiii obosiţi au adormit imediat. 2 (glum.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori,p. ext., despre oameni) v. Jerpelit. Peticit2. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit. 3 (glum.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. II fig. (despre oameni) 1 dezgustat, îngreţoşat, sătul, săturat, scârbit, strepezit. Obosit, îşi evită colegii care îl bârfesc. 2 (fam.) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, obositor, -oare adj. (mai ales despre acţiuni ale oamenilor) anevoios, epuizant, extenuant, istovitor, penibil, vlăguitor, ostenitor, <înv. şi reg.> ostenidos, <înv.> trudelnic, trudnic, trudos, zdrobitor. Călătoria cu maşina a fost obositoare din cauza şoselei cu gropi. obovâl, -ă adj. (bot; despre frunze, petale etc.) obovat, obovoid. Frunzele obovale au formă de ou. obovăt -ă adj. (bot; despre frunze, petale etc.) oboval, obovoid. obovoid, -ă adj. (bot.; despre frunze, petale etc.) oboval, obovat. obrâţ s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Postată. 2 (metrol; înv.) <înv.> trăsură. Obraţul era o unitate de măsură agrară egală cu 6 prăjini. obraz s.m., s.n. 11 s.m. (anat.) faţă, <înv.> falcă, magulă, saftian, nas, pingea, talpă, şorici. îi ard obrajii din cauza febrei. 2 s.n. chip, faţă, figură, fizionomie, profil, meclă, mutră, pofaică, oval, ecran, faianţă, faleză, faţadă, moacă, mufa, muian, muie. Obrazul ei îmi este cunoscut. 3 s.m. faţă, ochi (v. ochi1). Venit de afară, se spală pe obraz şi pe mâini. 4 s.n. aer1, aspect, chip, expresie, faţă, figură, fizionomie, înfăţişare, mină2, arătare, <înv. şi pop.> boi2, mutră, săbaş, <înv.> schimă, vedere, complexiune. Copilul are un obraz ştrengăresc. 5 s.n. (înv.) v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. 6 s.n. (a. plast.; înv.) v. Chip. Portret 7 s.n. (teatru; înv.) v. Personaj. II s.m. (art.; bot.; reg.) obrazul-feteiv. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria). III s.n. fig. 1 cinste, demnitate, reputaţie. Şi-a păstrat în viaţă obrazul 2 (fam.) v. Demnitate. 3 (înv.) v. Condiţie. Poziţie. Situaţie. Stare. obrăză s.f. (la cai; reg.) v. Ochelari, obrazi're s.f. (înv.) v. Arătare. înfăţişare. Redare. Reprezentare. obrăznic, -ă adj., s.m., s.f., adv. 11 adj., s.m., s.f. arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil necuviindos, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mămicos, mogoş, spandulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de obraznică. 2 adj. (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisdplinat, indocil, inobedient, insubordonat, neascultător, nedisdplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor obraznici li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul obraznic a fost dus în arest 3 s.m., s.f. obrăznicătură, codobatură. Ieşi afară, obraznicule! 4 adj. (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenibr) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăridos, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular cobrat, presărat cu expresii obraznice. 5 adj. (reg.; despre oameni) v. Aprehensiv. Ruşinos. Sfielnic. Sfiicios. Sfios. Timid. 6 adj. fig. (glum.; despre nasul oamenibr) v. Câm. II adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviindos, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde obraznic părinţibr. III s.f. (bot.; reg.) v. Telegraf (Tradescantia virginica). obrăci vb. IV. refl. (recipr.) (înv.; despre oameni) v. Logodi. obrăriţ, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Logodit obrăjel s.m. (anat.) obrăjor. obrăjor s.m. 1 (anat.) obrăjel. Are obrăjorii înroşiţi deger. 2 feţişoară, mutrişoară. Copilul întoarce spre el un obrăjor uimit. obrăzalnic, -ă adj. (în opoz. cu „general”; înv.) v. Individual. Particular. Personal. Propriu. obrăzărs.n. 1 (apic.) sită. Stuparii, înainte de a intra înprisacă, îşi pun obrăzare. 2 (înv. şi reg.) v. Mască. "3 (mai ales lapl. obrăzare; la cai; reg.) v. Ochelari. obrăzăt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Aprehensiv. Ruşinos. Sfielnic. Sfiicios. Sfios. Timid, obrăzi vb. IV. 1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. Supăra, obrăznicătură s.f. 1 (fam.) v. Obraznic. 2 (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). obrăzniceşte adv. (modal; fam.) v. Arogant. Impertinent. Insolent. Ireverenţios. îndrăzneţ. Necuviincios. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. Urât2, obrăznici vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se lainici, a se nădi, a se ocoşi, a se întinde, a se porci. în ultimul timp copiii br s-au obrăznicit din cauza anturajului. 2 tr. (înv.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Cuteza. încumeta. îndrăzni, obrăznicie s.f. 11 aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu obrăznicie. 2 indisciplină, indocilitate, inobe-dienţă, insubordonare, neascultare, nedisci-plină, nesubordonare, nesupunere, recalcitranţă, refractarism, dezobedienţă, insumi-siune, insubordonanţă, insubordonaţie, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza obrăzniciei şi a absenţelor nemotivate. II (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetâre. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. obrăznicire s.f. (înv.) v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu, obrăzui vb. IV. tr. (înv.; despre domenii ale artei sau despre creaţii artistice, stiluri, procedee etc.; compl. indică sentimente, stări, senzaţii, trăiri etc.) v. Arăta. Exprima. înfăţişă. Reda. Reprezenta, obrezănie s.f. (în religiik mozaică şi islamică; înv.)v. Circumcizie. Postectomie. Posteoto-mie. Tăiere-împrejur. obrezui vb. IV. tr. (în religiile mozaică şi islamică; înv.; compl. indică băieţi sau bărbaţi) v. Circumcide. obrezuire s.f. (în religiile mozaică şi islamică; înv.) v. Circumcizie. Postectomie. Posteoto-mie. Tăiere-împrejur. obrezuit, -ă adj. (în religiile mozaică şi islamică; înv.; despre băieţi sau bărbaţi) v. Cir-cumds. obricăriţă s.f. (înv şi reg.) v. Porţie. Raţie, obrinteălă s.f. (med., med. vet.; pop.) 1 v. Congestionare. Flegmazie. Flogoză. Inflamare. Inflamaţie. Intumescenţă. Iritare. Umflare. 2 v. Inflamare. Inflamaţie. Tumefac-ţie. Tumefiere. Turgescenţă. Turgor. Umflare, obrinti vb. IV. refl. (med., med. vet.; pop.) 1 (despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) v. Congestiona. Inflama. Irita. 2 (despre ţesuturi, organe etc.) v. Inflama. Tumefia. Umfla. obrinti're s.f. (med., med vet; pop.) 1 v. Congestionare. Flegmazie. Flogoză. Inflamare. Inflamaţie. Intumescenţă. Iritare. Umflare. 2 v. Inflamare. Inflamaţie. Tumefacţie. Tumefiere. Turgescenţă. Turgor. Umflare. obrintit1 s.n. (med., med. vet.; pop.) 1 v. Congestionare. Flegmazie. Flogoză. Inflamare. obrintit |1214 Inflamaţie. Intumescenţă. Iritare. Umflare. 2 v. Inflamare. Inflamaţie. Tumefacţie. Tume-fiere. Turgescenţă. Turgor. Umflare. obrintit2, -ă adj. (med., med. vet.; pop.) 1 (despre organe ale corpului fiinţelor sau despre părţi ale acestuia) v. Congestionat. Inflamat. Iritat. 2 (despre ţesuturi, organe etc.) v. Inflamat. Intumescent.Tumefiat. Tumescent. Tu-mid. Turgescent. Turgid. Umflat, obrintitură s.f. (med., med. vet.; pop.) 1 v. Congestionare. Flegmazie. Flogoză. Inflamare. Inflamaţie. Intumescenţă. Iritare. Umflare. 2 v. Inflamare. Inflamaţie. Tumefacţie. Tumefiere. Turgescenţă. Turgor. Umflare, obrocf vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 2 (în credinţe şi superstiţii; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. obrocP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică semne, evenimente etc.) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Vaticina. Vesti, obscen, -ă adj. 1 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii obscene. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) impudic, lasciv, libidinos, senzual, voluptuos, lubric. A fost amendat pentru gesturi obscene. 3 porno, pornografic. Detestă filmele obscene. obscenitate s.f. imoralitate, impudicitate, impudoare, inconvenienţă, indecenţă, licenţiozitate, necuviinţă, neruşinare, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măs-cară, măscăriciune, măscărie, parşivenie, spurcăţenie, <înv.> măscăritură, măscămicie, scurilitate, devergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru obscenitatea exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus obscenitatea la extrem. obscur, -ă adj. 11 (în opoz. cu „luminos”-, despre locuri, spaţii etc.) întunecat, întunecos, negru, obscurat, umbrit, umbros, noptatic. Unele animale trăiesc în locurile obscure ale peşterilor. 2 (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecat, întunecos, obscurat, sumbru, tenebros, umbrit, umbros, <înv.> noptos, mohorât. Camerele locuinţei sunt obscure. 3 (predomină ideea de densitate; despre ceaţă, întuneric, umbră etc.) adânc, compact, dens, des, gros, nepătruns, opac2, greu. Toată dimineaţa a fost ceaţă obscură. 4 (despre noapte) adâncă (v. adânc), densă (v. dens), neagră (v. negru), nepătrunsă (v. nepătruns). Fiind o noapte obscură, fără lună, nu se poate distinge nimic. II fig. 1 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscurat, obscurizat, tenebros, vap oros, babelic, noros, îmbârligat Se exprimă într-un mod obscur. Viitorul ei este obscur. 2 (despre sensuri, stil sau despre creaţii ale oamenilor) abscons, abstrus, amfiguric, confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, dubios, incert, indigest. Foloseşte cuvinte cu semnificaţii obscure. 3 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona obscură a sufletului este greu de definit. 4 (despre stil) neclar, cabalistic, apocaliptic. Romanul său nu a avut succes din cauza stilului obscur. 5 (despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) biet, neînsemnat, umil. îl consideră un obscur profesor de gimnaziu. 6 (mai ales despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) insignifiant, mărunt, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, oarecare, microscopic, prizărit. A publicat un volum obscur de memorii. Colaborează la un tabloid obscur. 7 (despre creatori, artişti, autori etc.) necunoscut. Deşi a scris mult, a rămas un romancier obscur. 8 (despre creatori, sportivi, profesionişti etc.) mediocru, slăbuţ. Este un compozitor obscur. I-a lăsat senzaţia unui avocat obscur. obscură vb. I. tr. 11 (compl indică locuri, spaţii etc.) a întuneca. Frunzişul des al teiului din faţa casei îi obscurează camerele. 2 (compl. indică chipuri, imagini, fotografii etc.) a blura, a estompa, a întuneca, a masca. Pe imaginea de la televizor faţa copilului era obscurată. II fig. a obscuriza. Acest eveniment neprevăzut a obscurat tot ce se bănuia până acum. obscurantism s.n. neştiinţă, ignoran-tism. încă mai sunt părţi ale lumii în care oamenii trăiesc în mizerie, în obscurantism şi în violenţă. obscurăre s.f. bluraj, estompare, întunecare, mascare. Pentru protecţia unei anumite persoane care apare într-o imagine la televizor se recurge la obscurarea chipului acesteia. obscurăt, -ă adj. 11 (în opoz. cu „luminos”; despre locuri, spaţii etc.) întunecat, întunecos, negru, obscur, umbrit, umbros, noptatic. 2 (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecat, întunecos, obscur, sumbru, tenebros, umbrit, umbros, <înv.> noptos, mohorât. 3 (despre chipuri, imagini, fotografii etc.) blurată, estompat, întunecat, mascat. Persoana cu faţa obscurată din ima- ginea de la televizor este fiica unei cunoscute vedete. II fig. (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat obscurităte s.f. 11 beznă, întunecare, întunecime, întuneric, negură, tenebră, negurea-lă, opăcire, şutic, <înv.> întunec, întunerid-me, negru, noapte, negreală, negreaţă. S-au rătăcit din cauza obscurităţii. 2 întunecime, întuneric, umbră, tenebritate, tenebrozitate, umbrire. Se lasă învăluiţi de obscuritatea nopţii. II fig. 1 confuzie, imprecizie, neclarilate, nelămurire, neprecizie, nebulozitate. Lucrarea prezentată la concurs, dovedind obscuritate, a fost respinsă. 2 mediocritate. Nu poate suporta obscuritatea în care se complac cei mai mulţi oameni. obscuriză vb. I. tr. fig. a obscura, obscurizăt, -ă adj. fig. (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat obsecvios, -oăsă adj. 1 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) ascultător, obedient, plecat2, servil, slugarnic, supus, umil, ancilar, <înv.> plecător, slugar, slugăratic, slu-gărelnic, slugăresc, slugos, pupincurist, aplecat2. Este un slujitor obsecvios şi cinstit. De regulă, subordonaţii sunt obsecvioşi în faţa şefilor. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) plecat2, servil, slugarnic, smerit, supus, umil, umilit, <înv.> netrebnic, slugăresc, slugos, smerin, smemic, suplecat, umilincios, ciocoiesc, ofilit. Persoanele care au un comportament obsecvios faţă de superiori, pentru a obţine avantaje în profesie, sunt detestabile. obsecviozităte s.f. 1 servilism, slugărnicie, umilinţă, servilitate, supuşenie, <înv.> şer-bie, platitudine ciocoism, slugăreală, slugărie, slugărire, slugărit, slugărnicire, pupincurism. Ceea ce îl caracterizează este obsecviozitatea faţă de şefi. 2 (relig.) plecare, smerenie, supunere, umilinţă, chenoză, <înv.> netrebnicie, oviliciune, plecat1, plecăciune, umiliaţiune, umilitate. Adevăraţii credincioşi dovedesc ob-secviozitate în faţa lui Dumnezeu. obsedă vb. I. tr. (compl indică oameni) 1 (despre idei, gânduri etc.) a chinui, a frământa, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări, a hanţa, a prigorii, a râcâi, a roade, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o obsedează. 2 (fran.) v. Agasa. Chinui. 1215| Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. obsedant, -ă adj., adv. 1 adj. (despre idei, gânduri etc.) chinuitor, torturant, torturător, torţionar, mistuitor, omo-râtor, tiranic. De câteva zile o macină un gând obsedant. 2 adv. (modal) obsesiv. Pune obsedant aceeaşi întrebare. obsedat, -ă adj. {despre oameni) chinuit, frământat2, persecutat, torturat, urmărit2. Este un om obsedat de o idee fixă. observa vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale br etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) a analiza, a cerceta, a examina, a măsura, a privi, a scruta, a studia, a urmări, a cerca, a iscodi, <înv. şi reg.> a chemu-lui, a oglindi, a tiposi, <înv.> a ispiti, a observarisi, a perierghisi, a coase. Când a venit în vizită, viitorii socri l-au observat din cap până în picioare. 2 (compl. indică fiinţe, procese, stări, acţiuni ale oamenilor etc.) a supraveghea, a urmări, a chimelui, a adulmeca. Unii vecini observă orice mişcare pe care o faci. 3 (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) a cerceta, a iscodi, a pândi, a spiona, a urmări, <înv. şi pop.> a priveghea, a cerca, <înv. şi reg.> a acera, a leşui1, a păzi, a scorni, a leşcădui, a mărgini, a păstori, a tudăşli, a undi, <înv.> a acolisi, a chiti1, a ijderi, a preurma, a vicleni, a vâna, a bunghi. Au trimis spioni pentru a observa tabăra inamicilor. 4 (compl. indică obiecte, fiinţe etc.) a desluşi, a distinge, a percepe, a recunoaşte, a vedea, a pricepe, <înv.> a lămuri. Cu noii ochelari observă bine lucrurile. 5 (compl. indică fiinţe, obiecte, elemente ale naturii etc.) a ochi2, a vedea, a zări, a afla, a văi, a gini. A intrat în sală fără să-l observe cineva. Printre nori a observat Luceafărul-de-Seară. 6 (compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) a apercepe, a percepe, a remarca, a reţine, a sesiza, a surprinde, a vedea, a zări, <înv. şi pop.> a însemna, <înv.> a descoperi, a privi. Era atât de distrat, încât nu a observat noul look al fetei. I11 tr. a constata, a înţelege, a pricepe, a remarca, a sesiza, a vedea, a zăpsi, <înv.> a paratirisi, a şucări. A observat că un virus a pătruns în computer. 2 tr. a nota1, a releva, a remarca, a reţine, a semnala, a sublinia. Trebuie să observăm faptul că se dă sănătăţii copiilor o atenţie deosebită. 3 refl. a se constata,a se impune, a se remarca, a se vedea. Privind cu atenţie picturile cebr doi artişti, se observă, din primul moment, o mare deosebire între ele. 4 refl. unipers. a însemna, a reieşi1, a rezulta, a se vedea, a urma, a se desluşi, a se desprinde. Din cele relatate se observă că nu spune adevărul. 5 refl. impers. a se cunoaşte, a se remarca, a se vedea. După ordinea din casă, se observă că ai fost tu aici. 6 tr. (înv.; compl. indică norme de conduită, indicaţii, angajamente etc.) v. Păstra. Respecta. Ţine. III tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 (compl. indică fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) v. Imputa. Recrimina. Reproşa. observabil, -ă adj. (desprefenomene, stări etc.) perceptibil, sesizabil, sesizant. Starea ei de rău este observabilă. observare s.f. 11 analiză, cercetare, examinare, observaţie, scrutare, studiere, studiu, luare-aminte, iscodire, <înv.> iscoadă, ispită, ispiteală, ispitire, luare de seamă, scrutin. Observarea atentă a tânărului de către viitorii socri a fost stânjenitoare pentru el. 2 cercetare, iscodire, iscodit1, pândă, pândire, spionare, urmărire, urmărit1, pândit, spionaj, spionat, cercare, <înv. şi reg.> spionărie, <înv.> observaţie, spionătu-ră,spionie,spionlâc. Observarea taberei inamice putea fi pericubasă pentru cei trimişi cu această misiune. 3 relevare, relevaţie, remarcare, semnalare, sesizare, subliniere. Observarea unor nereguli în procesul de votare a produs nemulţumirea alegătorilor. II (concr.) 1 comentariu, consideraţie, considerent, constatare, idee, observaţie, opinie, părere, reflecţie, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. îl interesează observările din presă în legătură cu poeziile sale. 2 (rar, constr. mai ales cu vb. ca „a avea”, „a aduce”, „a face”, „a ridica") v. Critică (v. critic). Obiecţie. Observaţie. Rezervă. observarisi vb. IV. tr. (înv.; compl indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale br etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) v. Analiza. Cerceta. Examina. Măsura. Observa. Privi. Scruta. Studia. Urmări, observator,-oare adj., s.m.,s.f. 1 adj. (despre oameni sau despre spiritul intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său observator. 2 s.m., s.f. cercetător, <înv. şi pop.> luător-amin-te, luător de seamă. Ziaristul este un atent observator al problemelor sociale. observaţie s.f. 11 analiză, cercetare, examinare, observare, scrutare, studiere, studiu, luare-aminte, iscodire, <înv.> iscoadă, ispită, ispiteală, ispitire, luare de seamă, scrutin. 2 (de obicei constr. cu vb. „a se afla”, „a fi”, „a sta”, „a ţine” şi cu prep. „sub”) supraveghere. Bolnavul se află sub observaţia medicului din cauză că nu i se poate pune un diagnostic. După administrarea tratamentului, îl mai ţine sub observaţie câteva zile. 3 (înv.) v. Cercetare. Iscodire. Iscodit1. Observare. Pândă. Pândire. Spionare. Urmărire. Urmărit1. II admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, imputaţie, morală, mustrare, reproş, admonestaţie, admoniţiune, reprehensiune, beşteleală, muş-truluială, ocară, stropşeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotrea-lă, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozea-lă, bănat, calcavură, pleftureală, probază, obstacol probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împută-ciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, repri-mandă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, săpunire, scuturare, scuturat1, scu-turătură, puţuială, puţuitură, înghimp, tărbăceală. Observaţia părinţilor l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile. III (concr.) 1 indicaţie, însemnare, menţiune, notă, notificare, notificaţie, precizare, specificare, specificaţie. Pe cererea candidatului sunt câteva observaţii ale directorului instituţiei. 2 comentariu, consideraţie, considerent, constatare, idee, observare, opinie, părere, reflecţie, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. 3 (constr. mai ales cu vb. ca „a avea”, „a aduce”, „a face”, „a ridica”) critică (v. critic), obiecţie, rezervă, observare. Are unele observaţii cu privire la conţinutul studiului. 4 (la pl observaţii) cercetare, studiu. Obseva-ţiile sale privind istoria gramaticii au fost publicate într-un volum. obsesie s.f. (psih.) delir parţial, fixaţie, hantisă, idee fixă, manie, marotă, monomanie, psihoză, ţicneală, fix, <înv.> vesanie, ţăcăneală, pată. Bolnavii care au o obsesie sunt preocupaţi de un singur gând sau de un singur subiect. obsesionâl, -ă adj. (psih.; despre stări morbide) anancast, anancastic, obsesiv, obsesiv, -ă adj., adv. 1 adj. (psih.; despre stări morbide) anancast, anancastic, obsesionâl. Psihopatie obsesivă. 2 adv. (modal) obsedant. Pune obsesiv aceeaşi întrebare. obsidiune s.f. (milit.; latin.; înv.) v. Asalt. Asediere. Asediu. Blocadă. împresurare. încercuire. înconjurare. învăluire, obsigă s.f. (bot.) 1 Bromus secalinus; iar-ba-ovăzului (v. iarbă), iarba-vântului (v. iarbă), neghină, odaie, odos, ovăscuţă, secară-sălbatică, secărea, zizanie. 2 Bromus sterilis; buneică. 3 Brachypodium silvaticum; grâu-sălbatic. 4 (reg.) Bromus tectorum; ovăsiţă. 5 (reg.) v. Alac (Triticum monococcum). 6 (reg.) v. Albei Pir (Agropyrum repens). 7 (reg.) v. Raigras. Raigras-englezesc. Zizanie (Lolium perenne). 8 (reg.) v. Sălbăţie (Lolium temulentum). obsolescenţă s.f. (econ.) uzură morală (v. uzură1). Obsolescenţă este o declasare tehnologică a unui material industrial prin apariţia altuia modern. obsolet, -ă adj. (latin.; înv.; despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) v. Anacronic. Caduc. Demodat. Depăşit. Desuet. Dezactualizat. Inactual. învechit. Neactual. Perimat. Vechi2. Vetust, obstacol s.n. (mai ales fig.) 1 dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, nevoie, oprelişte, piedică, <înv. şi pop.> sminteală, oprea-lă, poticală, potrivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvârneală, <înv.> anevoinţă, apărare, apărătură, discolie, nevoinţă, nevoire, poprire, stenahorie, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. obstacula 11216 Nu credeau că vor întâmpina un asemenea obstacol în cercetarea lor. 2 piedică, <înv. şi reg.> împiedicare, frână, frâu. Totdeauna conservatorismul a fost un obstacol în calea progresului. obstacula vb. I. tr. (rar) 1 (compl. indică intrări căi de acces, artere de circulaţie etc.) v. Astupa. Bara. Bloca. închide. 2 (compl. indică planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) v. Dejuca. împiedica. Strica. Zădărnici. obstetric, -ă adj. (med.) obstetrical. Femeia s-a dus la un control obstetric. obstetrical, -ă adj. (med.) obstetric, obstetridân, -ă s.m., s.f. (med.) mamoş. Pentru afecţiunea uterină pe care o are a urmat tratamentul dat de un ostetrician. obstina vb. I. refl. (despre oameni) 1 a se încăpăţâna, a se îndărătnici, a se încâi-na, a se nătângi, a se dâcoşa. S-a obstinat şi nu a vrut să facă ceea ce i s-a cerut. 2 a se îndârji, a se înverşuna, a se nătângi. Cu cât întâmpină mai multe piedici, cu atât se obstinează să le depăşească. obstinat -ă adj. (despre oameni) 1 încăpăţânat, îndărătnic, nătâng, recalcitrant, refractar, reluctant, dârz, încâinit, înţestat, sanchiu, căpos, capsoman, căpăţânos, <înv. şi reg.> îndărăpnat, dâcos, dugos, inacciu, opac3, <înv.> capeş, împoncişat, renitent, retiv, nărăvaş, înţesat, ţestos. Este atât de obstinat, încât nu poţi ajunge la o soluţie cu el. 2 furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverşunat, mâniat, mânios, pornit, burzuiat, îndrăcit, năbădăios, oţărât, burzuluit, morcovit, zborşit, <înv. şi reg.> scârbit, hropşit, năvârlios, turvinos, <înv.> firetic, înfurios, negru, turbat, oţetit, montat, zbârlit. Obstinat peste măsură, i-a răspuns răstit. obstinaţie s.f. 1 încăpăţânare, îndărătnicie, nătângie, recalcitranţă, dâcă1, mădăţie, <înv.> retivitate, pertinacitate, < fig.; înv.> vârtoşală. Niciodată nu se purtase cu atâta obstinaţie. 2 îndârjire, înverşunare, îndâr-jeală, <înv.> verşunie, vârtoşală, vâr-toşare. Nu suportă obstinaţia cu care i se răspunde uneori. obstrua vb: 1.1 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică vase de sânge, cavităţi etc.) a (se) astupa, a (se) înfunda, a (se) oblitera, a (se) obtura. Lumenul unui organ tubular se poate obstrua. Celulele grase obstruează vasele de sânge. 2 tr. fig. (compl. indică intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) a astupa, a bara, a bloca, a închide. A obstruat intrarea în beci. Nămeţii au obstruat drumul. obstruânt -a adj. (med.) obstructiv, obstruc-tor, obstrucţional. Depunerea de colesterol pe pereţii vaselor de sânge devine obstruantă. obstructiv, -ă adj. (med) obstruânt, obstrac-tor, obstrucţional. Obstructor, -oare adj. (med.) obstruânt, obstructiv, obstrucţional. obstrucţie s.f. I (med., med. vet.) 1 astupare, emfraxie, înfundăre, obliterare, obliteraţie, obturare, ocluziune, opilaţie. Obstrucţia unui vas de sânge se produce din cauza colesterolului crescut. 2 obstrucţie intestinală = ileus, ocluzie intestinală, strangulaţiune, încurcătură de maţe, strangulare. Unui bolnav cu obstrucţie intestinală i se întrerupe sau i se opreşte tranzitul intestinal. II fig. 1 dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, barieră, handicap, hop, sţayilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. 2 frondă, împotrivire, oponenţă, opozabilitate, opoziţie, opunere, rezistenţă. A întâmpinat obstrucţia angajaţilor din cauza măsurilor propuse. obstrucţionă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a împiedica, a anihila. încearcă să dezlege misterele crimei, dar este mereu obstrucţionat în tentativele sale. obstrucţional, -ă adj. (med.) obstruânt, obstructiv, obstructor. obşte s.f. 1 (astăzi mai ales pop.) colectivitate, comunitate, societate, <înv.> comunită, ob-ştime. Oamenii trăiesc în obşte. 2 (în Ev. Med.) obşte sătească = obşte ţărănească. Obştea sătească era o formă de organizare socială, bazată pe legături de sânge între oameni, pe egalitate între membrii ei, pe munca în comun şi pe repartiţia egală a bunurilor, (la sfârşitul comunei primitive) obşte teritorială = obşte vicinală. Obştea teritorială era o formă de organizare socială, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de rudenie cu legături de vecinătate, prin munca în comun şi prin proprietatea în devălmăşie; (în Ev. Med.) obşte ţărănească = obşte sătească; (la sfârşitul comunei primitive) obşte vicinală = obşte teritorială. 3 (înv. şi pop.) y. Colectivitate. Masă2. Mulţime. 4 (bis.; înv. şi pop.) <înv.> obştime. Obştea este comunitatea călugărilor dintr-o mănăstire. 5 (înv. şi pop.) v. Popor. Ţară. 6 (bis.; înv.) v. Chinovie. 7 (înv.) v. Asociaţie. Asociere. întovărăşire. Tovărăşie. 8 (înv.) v. Adunare. Sfat obştesc, -eâscă adj. 1 (în opoz. cu „individual”, „particular *) colectiv, comun, general2, public, <înv.> generalnic. Aceste proiecte vizează investiţii pentru interesul obştesc. 2 (înv.) v. General2. Universal. 3 (înv.) v. General2. Unanim, obşteşte adv. (modal; înv.) v. îndeobşte, obşti vb. IV. (înv.) 1 refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa, însoţi întovărăşi Uni2.2 tr. (compl indică fapte care au avut bc sau care sunt în curs de desfăşurare, situaţii trecute ori existente etc.) v. Anunţa. încunoştinţa: înştiinţa. Vesti, obştime s.f. (înv.) 1 v. Colectivitate. Comunitate. Obşte. Societate. 2 (bis.) v. Obşte, obşti're s.f. (înv.) 1 v. Asociaţie. Asociere. întovărăşire. Tovărăşie. 2 (polit.) v. Reunire. Unificare. Unire. 3 v. Anunţare. încunoştin-ţare. înştiinţare. Vestire, obtenebrâ vb. I. tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a eclipsa, a întuneca, a obnubila, a umbri, a ofusca. Anii nu i-au obtenebrat frumuseţea şi eleganţa ţinutei. obtenţiune s.f. (livr.) v. Căpătare. Dobândire. Obţinere. Primire. obtura vb. I. tr., refl. 1 (compl sau sub. indică conducte, orificii, canale etc.) a (se) astupa, a (se) închide, a (se) înfunda. Ţeava s-a obturat din cauza resturibr menajere. 2 (med., med vet.; compl. sau sub. indică vase de sânge, cavităţi etc.) a (se) astupa, a (se) înfunda, a (se) oblitera, a (se) obstrua. Lumenul unui organ tubular se poate obtura. Celukle grase obturează vasele de sânge. obturare s.f. 1 astupare, astupat1, închidere, înfundăre, înfundat1, obturaţie. Obturarea ţevii s-a produs din cauza resturibr menajere. 2 (med., med. vet.) astupare, emfraxie, înfun-dare, obliterare, obliteraţie, obstrucţie, ocluziune, opilaţie. Obturarea unui vas de sânge se produce din cauza colesterolului crescut. obturat -ă adj. (despre conducte, orificii, canale etc.) astupat2, închis, înfundat2. Ţeava obturată trebuie desfundată. obturaţie s.f. 1 astupare, astupat1, închidere, înfundăre, înfundat1, obturare. 2 (stomat.) obturaţie dentară = plombă. Obturaţia dentară se face dintr-un material special, care substituie, datorită durităţii sale, porţiunea absentă din dinte. obtuz, -ă adj. I (geom.; despre unghiuri) <înv.> teşit Unghiurile obtuze sunt mai mari de 90°. II fig. 1 (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata br) impermeabil, închistat, încuiat2, îngust, limitat, mărginit, mic, opac2, plafonat, plat2, redus, scurt, constipat Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană obtuză. Având o judecată obtuză, se opune progresului. 2 (despre oameni, despre manifestări, acţiuni ale br sau despre medii sociale) meschin, îngust, limitat, mărginit, plat2, redus, strâmt. Este un spirit obtuz, care nu poate discerne vabrile. Trăieşte într-un cerc obtuz, dominat de un sentiment de automulţumire. obtuzie s.f. fig. îngustime, mărginire, obtuzitate, opacitate, suficienţă, ob-tuziune. obtuzitate s.f. fig. îngustime, mărginire, obtuzie, opacitate, suficienţă, obtu-ziune. Este iritat de obtuzitatea multora dintre acei ajunşi şefi. obtuziune s.f. fig. (rar) v. îngustime. Mărginire. Obtuzie. Obtuzitate. Opacitate. Suficienţă. obţine vb. III. I tr. 1 (compl. indică obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) a căpăta, a dobândi, a primi, a adjudeca, <înv. şi reg.> a prinde, <înv.> a erezi, a isprăvi, a pupa. în urma licitaţiei, a obţinut tabloul dorit. 2 (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a avea, a căpăta, a câştiga, a dobândi, a încasa, a primi, a apuca, a mirai2, a apristui. Qfrfff o sumă bună de la mine dacă pui această marfă imediat în vânzare. l(compl. indicăbani, bunuri etc.) a căpăta, a primi, a scoate, a vedea. Nu obţine un ban de la el dacă nu îl roagă frumos. 4 (compl indică bunuri materiale) a realiza, ascoâte. Anulacesta au obţinut o producţie record de grâu. S (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a achiziţiona^ cumpăra, a dobândi, a lua, 1217 | ocărî a procura, <înv. şi pop.> a neguţa, a târgui, a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, a proftaxi. A obţinut un teren la un preţ convenabil 6 (compl indică obiecte de valoare, lucruri, cărţi etc.) a achiziţiona, a procura. După îndelungi căutări, a obţinut albumul dorit. 7 (compl. indică obiecte, acte, informaţii etc.) a lua, a procura. A obţinut de la notar toate actele necesare vânzării. A obţinut de la secretariat datele necesare înscrierii la concurs. 8 (compl. indică diplome, titluri de studii, calificări etc.) a lua. Şi-a obţinut diploma de bacalaureat. 9 (compl indică titluri, premii, note, calificative etc.) a lua, a primi. A obţinut Premiul Nobel pentru pace. III tr. (compl. indică stări, calităţi etc.) a căpăta, a câştiga, a dobândi, a cuceri. A obţinut experienţă în domeniu prin muncă susţinută. 2 tr. (compl indică succese, victorii etc.) a înregistra, a repurta. Trupa de balet a obţinut un succes răsunător pe scenele europene. 3 tr. (compl indică succese, victorii, izbânzi, reuşite etc.) a câştiga, a cuceri, a dobândi, a realiza, a repurta, a mirui2, <înv.> a elupta, a purta. Elevii români au obţinut victorii importante în concursurile internaţionale. 4tr. (mai ales cu privire la competiţii sportive; compl. indică titluri, trofee etc.) a adjudeca, a câştiga, a cuceri, a dobândi Fotbaliştii spanioli au obţinut titlul mondial la campionat. Gimnastele din România au obţinut victoria la olimpiada europeană. 5 tr. a dobândi, a culege. Din evoluţia istorică a societăţii se pot obţine multe învăţăminte. 6 tr. a realiza, a stabili. Sportivul a obţinut un nou record atletic. 7 tr. a realiza, a cunoaşte, a vedea. în ultimul timp colectivul a obţinut progrese în finalizarea planului de cercetare. 8 tr. a întruni. Iniţiativa lor a obţinut adeziunea colegilor. 9 refl. pas. a se realiza. Din informaţiile culese de pe teren s-a obţinut o lucrare foarte interesantă despre portul popular. obţinere s.f. 11 căpătare, dobândire, primire, obtenţiune. Pentru el a fost o mare satisfacţie obţinerea tabloului în urma licitaţiei. 2 realizare, scoatere. Anul acesta, obţinerea unei producţii record de grâu s-a datorat timpului favorabil 3 achiziţie, achiziţionare, cumpărare, cumpărat1, dobândire, luare, procurare, cumpărătură, <înv. şi pop.> târguire, <înv.> scumpărătoare. După obţinerea unui teren, a primit aprobare de construcţie. 4 procurare. Obţinerea albumului dorit s-a făcut după îndelungi căutări. 5 luare. După obţinerea diplomei de bacalaureat, s-a înscris la facultate. 6 luare, primire. Obţinerea Premiului Nobel pentru pace i-a adus recunoaşterea internaţională. I11 căpătare, câştigare, dobândire. Obţinerea experienţei într-un domeniu presupune muncă susţinută şi timp. 2 înregistrare, repurtare. Obţinerea unor succese răsunătoare.pe scenele europene a încununat munca balerinilor din trupă. 3 câştigare, cucerire, dobândire, realizare, repurtare. Elevii români sunt renumiţi pentru obţinerea victoriibr în concursurile internaţionale. 4 câştigare, cucerire, dobândire. Obţinerea titlului mondial la campionat era o certitidine. 5 reali- zare, stabilire. Obţinerea unui nou record atletic este o victorie a sportului românesc. obţinut, -ă adj. 11 (despre obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) căpătat, dobândit, primit Tabloul obţinut în urma licitaţiei a fost dorit cu ardoare. 2 (despre bani, bunuri materiale etc.) căpătat, câştigat, dobândit, încasat, primit. Cu banii obţinuţi îşi va construi o casă. I11 (despre stări, calităţi etc.) căpătat, câştigat, dobândit. Experienţa obţinută l-a ajutat mult în carieră. 2 (despre titluri, trofee etc.) câştigat, cucerit, dobândit, primit. Titlul mondial obţinut a avantajat echipa în competiţiile sportive ulterioare. obuz1 s.n. (milit.) ghiulea, <înv.> glonţ de tun, cumbara. Obuzul a căzut în apropierea tranşeii. obuz2 s.n. (milit.; înv.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). obuzier s.n. (milit.) havliţă. Obuzierul poate lovi obiective aflate în spatele unor obstacole înalte. obvem vb. IV. intr. (latin.; înv.; despre evenimente, stări, conflicte, procese sociale etc.) v. Apărea. Interveni. Ivi. întâmpla. Petrece. Produce. Surveni. obvi6s, -oăsă adj. (livr.; despre acţiuni, stări, situaţii etc.) v. Clar. Evident. Flagrant. Incontestabil. Indiscutabil. Izbitor. învederat Limpede. Manifest. Neîndoielnic. Neîndoios. Netăgăduit Pregnant Reliefant. Vădit. Vizibil, oca s.f. (reg.) 1 v. Kilogram. 2 v. Litru, ocaiânic, -ă adj. (înv.; despre oameni) 1 v. Nefericit. Nemângâiat. Nenorocit. 2 (relig.) v. Păcătos. ocară s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare, Observaţie. Reproş. 2 (pop. şi fam.) v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). 3 (pop.) v. Batjocură. Ruşine. 4 (pop.) v. înjurătură. 5 (pop.) v. Dezonoare. Necinste. Ruşine, ocarînă s.f. fig. (fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). ocărnic, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj. (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) v. Acu-zabil. Blamabil. Condamnabil. Criticabil. Neîngăduit. Neonorabil. Nepermis. Regretabil. Reprobabil. Ruşinos. Urât2. Vinovat. 2 adj., s.m., s.f. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. ocăzie s.f. 1 prilej, <înv. şi pop.> vreme, loc, <înv. şi reg.> pont, <înv.> ceas, zăman, aralâc. A crezut că este cea mai bună ocazie să discute această problemă cu el 2 circumstanţă, ipostază, împrejurare, moment, prilej, situaţie. Este o ocazie favorabilă pentru a începe afacerea. 3 împrejurare, întâmplare, prilej, <înv.> prilejire. O ocazie fericită i-a adus pe cei doi împreună. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) motiv, pretext, pricină, prilej, subiect, <înv. şi pop.> pricină, <înv. şi reg.> podoimă2, pofidă, <înv.) podoimă2, pricinuire, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.) a scorni, <înv.) a pricini, a prileji, a procura, a ridica, a trezi. Gestul său a ocazionat un val de indignare. 2 (compl. indică fapte, evenimente, situaţii etc.) a determina, a mijloci, a prilejui, a produce, <înv.) a prileji. Fiind o persoană influentă, ar putea ocaziona o întrevedere între reprezentanţii celor două companii. ocazionăl, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fenomene, evenimente, stări etc.) accidental, aleatorie, aleatoriu, incidental, întâmplător, sporadic, ca-zual, <înv.) simptomatic. A fost un diferend ocazional pe care îl regretă. 2 (despre poezie) prodromic. A scris pentru acest eveniment o poezie ocazională. II adv. (modal) accidental, incidental, sporadic. Cei doi s-au mai văzut doar ocazional ocă s.f. 1 (reg.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. 2 (înv.) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei. ocăcăi vb. IV. intr. (despre broaşte) a miorcăi, a orăcăi, a invectiva, <înv. şi pop.> a măscări1, a stropşi, a sudui, a dră-călui, a drăci, a drăciui, a drăcovi, a răui, a rău-li, a ştatânvaltui, a târfei, a târtăi, a vaviloni, <înv.> a dondăni, a mustra, a spurca, pop a îmbăia, a meşteri, a zbâmâi, a îmbălăcări, a paligori, a sictiri, a sictirisi îşi ocărăşte copiii când este beat. 2 tr., intr., refl. recipr. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama Ponegri. Şopti. Vitupera. 3 tr. (pop. şi fam.; compl indică oameni) v. Admonesta Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza Mustra. 4 tr. (înv.; compl indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsidera Dispreţul Nesocoti, ocârmui vb. IV. tr. (înv.) 1 (polit.; despre suverani; compl indică state, popoare etc.) v. Cârr mui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. 2 (compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce.Gos-podări. Manageriza. Ţine. ocârmui're s.f. (înv.) 11 (polit.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. 2 v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire. II (concr.; adm.) v. Autorităţi locale (v. autoritate). ocârmuitor s.m. (polit.; în opoz. cu „supus”; înv.) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod. occident s.n. 1 (geogr.; în opoz. cu „orient”, „răsărit”) apus1, asfinţit, vest, <înv. şi pop.> sfinţit2, scăpătat1, soare-apune, scapăt, scă-pătiş, soare-petrece, soare-scapătă, scăldătoare, scăldătoarea soarelui (v. scăldătoare). Faţă de oraşul nostru, munţii sunt spre occident. 2 (mai ales în terminologia referitoare la politica internaţională; adesea cu val de nm.pr.) apus1, vest A vizitat multe ţări din occident. Era un nume cunoscut în Occident. occidental, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „oriental”, „răsăritean7) apusean, vestic. A vizitat multe state occidentale. occidentaliză vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) europeniza Cei mai mulţi dintre boierii români s-au occidentalizat rapid occidentalizâre s.f. europenizare. Occiden-talizarea a schimbat mentalitatea despre modul de viaţă. occidentalizat -a adj. (despre oameni, despre stilul lor de viaţă etc.) europenizat. Românii occidentalizaţi şi-au schimbat modul de viaţă. occitană s.f. (lingv.) limbă occitană, limbă provensală, provensală. Occitana se vorbeşte în sudul Franţei, în Spania şi în Italia. oceaiânie s.f. (înv.) v. Deznădejde. Disperare. oceân1 s.m. (jur.; înv.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. ocean2 s.n. I (hidrol.) 1 apă, <înv.> coadă de mare, mare2, noian. A călătorit pe ocean până în Australia. 2 (art.) oceanul planetar = oceanul mondial; oceanul mondial = oceanul planetar. Oceanul planetar sau mondial reprezintă totalitatea oceanelor şi mărilor, cu legătură între ele, care formează o singură masă lichidă enormă. II fig. enormitate, imensitate, infinit, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfârşire, nesfârşit1, vastitate, mare2, stepă, luciu2, pelag. Din satelit se vede oceanul continentului asiatic. oceanicultură s.f. (biol.) acvacultura, acvi-cultură, maricultură. Oceanicultura se ocupă cu cultura unor plante şi animale acvatice, bogate în proteine. ^ oceanogrâf, -ă s.m., s.f. oceanolog. Oceanografii sunt specialişti în oceanografie. oceanografie s.f. (hidrol.) oceanologie. Oceanografia se ocupă cu studiul complex al oceanului planetar (configuraţia ţărmurilor, caracteristicile fizico-chimice ale apei, organismele vii din oceane şi mări, influenţa mediului asupra florei şi faunei marine etc.). oceanolog, -ă s.m., s.f. oceanograf. oceanologie s.f. (hidrol.) oceanografie, oceanoplancton sjl (biol) plancton oceanic. Oceanoplanctonul este alcătuit din organisme vii, animale şi vegetale, care trăiesc în ocean până la adâncimea de 200 de metri şi care plutesc libere în stratul superior al apei, constituind hrana unor peşti sau a altor animale acvatice. ocei'vb. IV. refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de77) v. Demoraliza. Deprima. Descuraja. Dezola, ocefnţă s.f. (înv.) v. Deznădejde. Disperare, ocei't, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Clamo-ros. Deznădăjduit. Dezolat. Disperat, ocheâdă s.f. ochitură, <înv.> ochire. Nu putea să nu îi observe ocheadele. ocheăn1 s.n. 1 <înv.> perspectivă2. Se uită în depărtare cu un ochean. 2 (anat.; arg.) v. Ochi1. ocheăn2, -ă s.m., s.f., s.n. I (iht.) 1 s.f. Rutilus rutilus; babuşcă, babuşcă-albă, bălos, goghie, ochenică, ocheniţă, roşioară-bă-lană (v. roşior),tdhzrhi,taran,tarancă,ţărancă2, ţărăncuţă2, vârlugă. 2 s.f. Scardinius ery-throphtalmus; roşioară (v. roşior), babuş-că-roşie, ochenică, ocheniţă, vârlugă. 3 s.m. (reg.) v. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peş-tilor (v. rege1). Regina-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomo-tis gibbosus). 4 s.f. (reg.) ocheană-săracâ v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus sericeus). II s.n. (reg.) 1 (hidrol.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 2 v. Luminiş. Ochi1. Poiană, ochelări s.m. pl. 11 lentile (v. lentilă), sticle (v. sticlă), ocheri, ocheţi (v. ocheţ), oglinzi (v. oglindă), zarţale, bicicletă, înaintaşi (v. înaintaş), parbriz. Poartă ochelari de când era copil. 2 (la cai) obloane (v. oblon), obrază, obrăzar, pleo-pană, vizor. Ochelarii sunt fixaţi în dreptul ochilor pentru a împiedica caii să privească lateral. 3 (arg.) v. Ochi1. II (bot.) Biscutella laevigata; ochelariţă, chelărel. ochelarist, -ă s.m.,s.f. (fam.) 1 măcăni-tor. Ochelaristul este persoana care poartă ochelari. 2 (iron.) v. Intelectual, ochelăriţă s.f. (bot.) Biscutella laevigata; ochelari, chelărel. ochenăt1, -ă adj. (reg.; despre oi) v. Oacheş. ochenât2, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Oacheş. OcheşeL Ocheşică. |1218 ochenică s.f. (iht.; reg.) 1 v. Babuşcă. Ba-buşcă-albă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). 2 v. Ocheană (v. ochean2). Roşioară (v. roşior) (Scardinius erythrophtalmus). ocheniţă s.f. (iht.; reg.) 1 v. Babuşcă. Babuşcă-albă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). 2 v. Ocheană (v. ochean2). Roşioară (v. roşior) (Scardinius erythrophtalmus). ocheri s.m. pl. (reg.) 1 v. Ochelari. 2 (anat.) v. Cearcăne (v. cearcăn). ocheşel, -eâ adj., s.m. pl., s.f. pl. I adj. (pop.) 1 (despre oameni) oacheş, ocheşică, ochenat2.2 (despre oi) v. Oacheş. II (bot.; reg.) 1 s.m. pl. (ocheşei) v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). 2 s.f. pl. (ocheşele) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). 3 s.f. pl. (ocheşele) v. Lipscănoăică (Coreopsis tinctoria). ocheşică adj. (pop.; despre femei, fete) oacheşă (v. oacheş), ocheşea (v. ocheşel), ochenată (v. ochenat2). Au o fată ocheşică, cu ochii mari şi frumoşi. ocheţ s.m. 1 ochi1. Ocheţul este un orificiu făcut într-o pânză de navă, într-o plasă, într-o foaie de cort, prin care se trece o sfoară, o frânghie, un cablu. 2 (reg.) v. Laţ1. Ochii 3 (constr.; reg.) v. Ochi1. Ochi de fereastră (v. ochi1). Ochi de geam (v. ochi1). 4 (la pl. ocheţi; reg.) v. Ochelari. 5 (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 6 (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană. ochi1 s.m., s.n. I s.m. 1 (anat.) <înv.> pleoapă, privire, lumină, aruncător, candelă, căutători (v. căutător), far, felinar, lampă, lanternă, lentilă, oblon, ochean1, ochelari, oglindă, semafor. Sub bretonul lung al fetei doi ochi albaştri te fascinează. 2 (mai ales art., la pl. ochii; fiziol.) văz, vedere, privire, <înv. şi reg.> văzut1, <înv.> vedeală, vedenie, vistă. Strigidele au ochii şi auzul excepţionale. Lunetiştii au ochii foarte ageri. 3 (lapl ochi) privire. Când copilul se joacă în parc, bona este cu ochii spre el. Ochii excursioniştilor se îndreaptă spre culmile munţilor. 4 (lapl. ochi) căutătură, privire,uitătură, <înv. şi pop.> zare, căutare, ochitură, <înv.> priveală, privelişte, privitură, uitare, uitat1. Are ochii blânzi. 5 (lapl. ochi) faţă, obraz. Venit de afară, se spală pe ochi şi pe mâini. 6 (tehn. med.) ochi de sticlă = proteză oculară. 7 (mineral.) ochi depisică = calcedo-nie. Ochiul depisică este o varietate de cuarţ, folosită ca piatră semipreţioasă, ca abraziv sau la confecţionarea unor opere de artă. 8 (art.; pop. şi fam.) ochiul-dracului v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). 9 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Ochiul-Dulăuluiv. Luceafărul- de-Ziuă (v. luceafăr). Luceafărul- din-Zori (v. luceafăr); (reg.) Ochiul-Tauruluiv. Luceafarul-Porcesc (v. luceafăr). Luceafarul-Porcului (v. luceafar). Porcarul (v. porcar). 10 (anat.; reg.) ochi mort = ochi orbv. Tâmplă1.11 (reg.) ochi de găină v. a (med., med. vet.) Bătătură. Clavus. Duri-lon. Induraţie; b (med.) Herpes. 12 fig. (fam.) v. Judecată. Minte. Raţiune. II (p. anal.) 1 s.n. (constr.; şi ochi de fereastră, ochi de geam) ocheţ, pui de fereastră (v. pui1). în ochiu- 1219| rile de fereastră se montează sticla. 2 s.m., s.n. laţ1, ureche, balţ1, ocheţ. A făcut un ochi la un capăt al frânghiei. 3 s.m. ocheţ. 4 s.m., s.n. inel, verigă, za2, <înv. şi reg.> rătez, <înv.> halca. Unul dintre ochii lanţului s-a rupt. 5 s.n. (hidrol.) bulboană, maelstrom, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură, scoc, <înv. şi reg.> vârtitură, bulboacă, bulbuc, bum-bic, căldău, ciulniţă, dălbină, dâlbă, dâlboană, dâlboancă, dolie, domă, fiertoare, învârtitoare (v. învârtitor), moară, oală, ochean2, ocheţ, olcuţă, otmet, sfredel, şioi1, şipot, ştibloancă, ştioalnă, ştiolniţă, ştiulboană, toaie1, toancă1, tolcer, tulboacă, urcior1, vârcol, vârtecuş, vâr-teşcă, vârtitoare, vir, voj, <înv.> smârc, vâlvoare, vortice. Dunărea are ochiuri periculoase. 6 s.n. (pese.) copcă2, beucă, burduf, burtucă, produh, produşcă, scoc, scochi-nă, scorbură, şioi1, ştioalnă, toană2, vad Iama, prinde peşte la ochi. 7 s.n. (culin.) căiga-nă, pancovă îi plac foarte mult ochiurile cu salată de roşii. 8 s.n. luminiş, poiană, colnic, limpeziş, zarişte, golean, golişte, lucină, luncă, mreajă, ochean2, ocheţ, podei, poderei, poieniş, pripor, prund, pustă, răzbu-neală, zăpodie, aralâc. Au poposit într-un ochi din pădure. 9 s.m. (electron.) ochi magic = indicator de acord, indicator de sintonie. Ochiul magic este un tub electronic cu ecran fluorescent, folosit în special la aparatele de recepţie radiofonică sau radiotelegrafică. 10 s.m. (bot.) blastocarp, mugur, lăstar1, pup2. Ochii copacilor s-au deschis. 11 s.n. (art.; constr.; reg.) ochiul podului v. Campadură. 12 s.n. (geomorf., hidrol; reg.) v. Iezer. 13 s.n. fig. (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. Admiră ochiul stelelor pe cer. III s.m. (art.) ochiul-boului = a (bot.) Callistephus chinensis; garoafe (v. garoafă), mărgărită, mărgăritea, palaneţe, pene-de-ale-domneşti (v. pană), pene-de-toamnă (v. pană), pene-fecioreşti (v. pană), pene-mierii (v. pană), roată1, rotii, rotocoale (v. rotocol), rujă-de-toamnă, rujă-vâ-nătă, ruji-de-toamnă (v. rujă), tălmăzoaice, tătăişi (v. tătăişă1), urechea-boului (v. ureche); b (bot.) Chrisanthemum carinatum; floare-de-aur; c (bot.) Chrysanthemum rotun-difolium; roman1; d (bot.) Aster alpinus; soponeală, steluţă; e (omit.) Troglodytes troglodytes; pitulice, craiul-păsărilor (v. crai), curtubeş, drăcuş, drăcuşor, împăra-tul-păsărilor (v. împărat), împărătuş, împără-ţel, luleluşă, luleluşcă, nuculiţă, panciaruş, părăsită (v. părăsit), pătruţ, pietroşel, pipiruş, pitcoci, pituluşă, piţ, piţiîmpărat, piţiîmpără-tuş, piţur, regina-păsărilor (v. regină), servi-toarea-cucului (v. servitor), sfedeluş, sfredelaş, sfredeleac, sfredeluş, şofirac, şofrăcuţ, şoricel, şoricuţ, tartalac, ulceluşă; f (bot.; reg.) v. Bulbuc. Bulbuc-de-munte (Trollius europaeus); g (bot.; reg.) v. Bumbişor (Erigeron acris); h (bot.; reg.) v. Cinci-degete. Frunză-de-cinci-degete (Potentilla reptans); i (bot.; reg.) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium);\ (bot.; reg.) v. Iris. Stânjen-de-baltă. Stânjen-galben. Stânjenel (Iris pseudacorus); j (bot.; reg.) v. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa); k (bot.; reg.) v. Margaretă (Chrysanthemum leucanthemum); I (bot.; reg.) v. Piciorul-coco-şului (v. picior) (Ranunculus acris); m (bot.; reg.) v. Romaniţă-neadevărată. Romaniţă-ne-mirositoare (Matricaria inodora); n (bot; reg.) v. Romaniţă-puturoasă (Anthemis cotula); o (bot.; reg.) v. Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (HelleboruspurpUrescens); p (bot.; reg.) v. Aster. Steliţă. Steliţă-vânătă (Aster amellus); r (bot.; reg.) v. Steluţe (v. steluţă) (Erigeron alpinus şi Erigeron racemosus); s (omit.; reg.) v. Auşel. Auşel-cu-cap-galben. Au-şel-de-iarnă. Auşel-de-vară (Regulus cristatus); ş (omit; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba); t (omit.; reg.) v. Gu-şă-roşie. Măcăleandru (Erithacus rubecula); ţ (omit.; reg.) v. Pitulice (Troglodytesparvu-lus); u (entom.; reg.) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coc-cinella septempunctata); (entom.) ochiul-pă-unului = Satumiapyri; omidă-cu-aripi, sfredelaş, sfredeluş, strigă, strigoi, tăun; (bot.) ochiul-soarelui = a Heliotropium europaeum; vanilie-de-câmp, vanilie-sălbatică, iarba-soarelui (v. iarbă); b Heliotropium sau-veolens; vanilie-de-câmp; (art. la pl.; bot.) ochii-păsăruicii = a Myosotis palustris; grâul-cucului (v. grâu), nu-mă-uita, ochiul-şar-pelui,şerpeliţă,urechea-şoarecelui (v. ureche), urechea-şoricelului (v. ureche); b (reg.) v. Miozotis. Nu-mă-uita (Myosotis silvatica); ochii-şoricelului = Saxifraga adscendens; strugurel; (art; bot.; reg.) ochiul-Ancuţei = (la pl.) ochii-Anicăi = ochii-feteiv. Lipscă-noaică (Coreopsis tinctoria); ochiul-bou-lui-a-ferigei v. Năprasnică (v. năprasnic) (Chrysanthemum corymbosum); ochiul-broaş-tei v. Piciorul-cocoşului (v. picior) (Ranunculus acris); ochiul-mâţei v. Iarba-şarpelui (v. iarbă) (Echium vulgare); ochiul-şarpelui v. a Miozotis. Nu-mă-uita (Myosotis silvatica); b Ochii-păsăruicii (Myosotispalustris); (lapl; bot.; reg.) ochi-galbeni v. Filimică (Calen-dula officinalis); (art., lapl; bot; reg.) ochii-cu-cului v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Câr-ciumăreasă (Zinnia elegans). ochP vb. IV. 11 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc.) a ţinti, a viza2, a aţinti, a chiti2, a aţinta, a ţelălui, a ţeli, a ţelui, <înv.> a chiori, a însemna, a picni, a ţintui. Ridică încet puşca, ocheşte îndelung ţinta şi trage. 2 intr. (despre oameni înarmaţi) a nimeri, a păli2, a tălăli, a tâlni. Lunetistul a ochit drept în ţintă. 3 tr. (compl. indică arme de foc) a îndrepta, a întinde, a întoarce, a ţinti, <înv. şi pop.> a tinde, <înv.> a puncta. Poliţistul a ochit pistolul spre criminal 4 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl indică fiinţe) a ajunge, a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a pocni, a păli2, a picni, a tălăli, a tâlni. Glonţul l-a ochit în picior. I11 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, elemente ale naturii etc.) a observa, a vedea, a zări, a afla, a văi, a gini A intrat în sală fără să-l ochească ocinătoriu cineva. Printre nori a ochit Luceafarul-de-Seară. 2 tr. (compl indică fiinţe, obiecte etc. care se află într-un grup, într-o adunare) a remarca, a urmări O ochise pe fată la o petrecere. 3 intr. (pop. şifam.; despre oameni) v. Privi. Uita. 4tr. (pop.; compl. indică întinderi de pământ, obiective, cerul etc.) v. Măsura. Privi Scruta. Uita. 5 tr. (fam.; compl indică suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) v. Depista. Descoperi Dovedi III intr. (reg.; despre fiinţe) v. Aromi Aţipi Dormita. Moţăi Picoti Piroti ochinceâ s.f. (bot.; reg.) v. Genţiană. Ghin-ţură (Gentiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata). ochios, -oâsă adj. 1 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) arătos, chipeş, frumos, chipos, fălos, mândru, ortoman, ortomănos, voinicos, fain, gigea, mişto, reuşit, <înv. şi reg.> vederos, arătătos, cordoş, discălat, haidoş, hireş, marghiol, muşat, nialcoş, tâmbuş, <înv.> arătăcios, bel, chepiu, faeş, ghizdav, iscusit, levent, zarif, periculos, şucar, îmbadiu. Este un tânăr ochios şi voinic. 2 (reg.; despre culori, nuanţe) v. Criant. Dezagreabil. Intens. Izbitor. Puternic. Strident Tare. Ţipător. Violent. Viu. ochire s.f 11 ochit1, ţintire, vizare, chiteală2. Ochirea obiectivului, înainte de a trage, nu este o problemă pentru un militar experimentat ca el. 2 atingere, lovire, ochit1, <înv.> lovitură. Lunetistul are în vizor criminalul a cămi ochire se impune. I11 privire, uitătură- O observase în sală dintr-o ochire. 2 (înv.) v. Ocheadă, ochişor s.m. I (anat) ochiuleţ, ochiuţ. II (bot; reg.) 1 v. Rocoţea (v. rocoţel) (Stellaria graminea). 2 v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scân-teiuţă-roşie (Anagallis arvensis). 3 v. Siminoc (Helichrysum arenarium). ochit1 s.n. 1 ochire, ţintire, vizare, chiteală2. 2 atingere, lovire, ochire, <înv.> lovitură. ochit2, -ă adj. 1 (despre fiinţe, obiecte etc.) ţintit, vizat, chitit2. Obiectivul ochit a fost doborât. 2 (arg.; despre oameni) v. Filat2. Urmărit2. 3 (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, ochitor, -oâre s.m., s.f. trăgaci, trăgător, ţintaş, aruncător, lovitor, ţelaş, ţeluitor, <înv.> nimeritor. Ochitorii trag gloanţele la ţintă. ochitură sf. (pop. şifam) 1 v. Ocheadă. 2 v. Căutătură. Ochi (v. ochi1). Privire. Uitătură, ochiuleţ s.m. (anat.) ochişor, ochiuţ. ochiuţ s.m. (anat; pop.) v. Ochişor. Ochiuleţ. ocină vb. I. tr. (jur.; înv.; compl. indică bunuri, averi, drepturi etc.) v. Dobândi. Moşteni. ocinâş1 s.m. (înv.) 1 (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) v. Deţinător. Posesor. Proprietar. Stăpân. Stăpânitor. 2 (jur.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. ocinâş2 s.n. (relig; înv. şi reg.) 1 v. închinare, închinăciune. Rugă. Rugăciune. 2 (nm. pr.) v. Tatăl Nostru (v. tată). ocină s.f. (înv.) 1 <înv.> moşie, părinţie. Ocina era pământul moştenit de la părinţi. 2 (jur.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune. 3 v. Patrie. Pământ. Ţară. ocinătoriu s.m. (jur.; înv.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. ocitocină |1220 ocitocină s.f. (biochim.) oxitocină. Ocitocină este un hormon secretat de lobul posterior al hipofizei. ocluzie s.f. (med,., med. vet.) - ocluziune. ocluzionă vb. I. tr. (în opoz. cu „a deschide’; rar; compl. indică încuietori, zâvoare etc.) v. închide. încuia. Pune. Trage, ocluziune (ocluzie) s.f. (med., med. vet.) 1 astupare, emfraxie, înfundare, obliterare, obliteraţie, obstrucţie, obturare, opilaţie. Oclu-ziunea unui vas de sânge se produce din cauza colesterolului crescut. 2 (informa ocluzie) ocluzie intestinală = ileus, obstrucţie intestinală, strangulaţiune, încurcătură de maţe, strangulare. Unui bolnav cu ocluzie intestinală i se întrerupe sau i se opreşte tranzitul intestinal. oduzi'vă s.f. (fon.) consoană explozivă, consoană ocluzivă, explozivă (v. exploziv), sunet exploziv. Sunetele „b” şi „p” sunt ocluzive. ocnăr s.m. (înv.) <înv.> ocnaş, ocnean, salinar, şalgău. Ocnarii munceau în mine de sare. ocnăş s.m. 1 (jur.; astăzi rar) v. Condamnat. Deţinut Puşcăriaş. 2 (înv.) <înv.> ocnar, ocnean, salinar, şalgău. ocnă s.f. 11 mină de sare (v. mină1), salină, <înv.> sărărie. în ocna de la Cacica se face tratament pentru căile respiratorii. 2 (miner.; astăzi rar) v. Mină1. Subteran. 3 (geomorf.; reg) v. Cavernă. Grotă. Peşteră. II (jur.) 1 (astăzi rar) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 2 (astăzi rar) v. închisoare. Puşcărie1. Recluziune. Temniţă. 3 (arg.) v. Recidivist. ocneăn s.m. (înv.) <înv.> ocnar, ocnaş, salinar, şalgău. ocniţă s.f. 11 (constr.; pop.) v. Adâncitură. Cotlon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură. 2 (reg.) v. Solniţă. 3 (înv.) v. Hrubă. Subterană (v. subteran). II (jur.; înv.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, ocnuţă s.f. (apic.; la stup; reg.) v. Urdiniş, ocol s.n.,s.m. I s.n. 1 (adesea constr. cu vb. „a face’) înconjur, ocolire, ocoliş. Din cauza unor lucrări de asfaltare face un ocol mare pentru a ajunge la serviciu. 2 cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, me-andru, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), îndo-itură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej.Ocolurile şoselelor sunt foarte periculoase. 3 (pop.) v. Cerc. întoarcere. învârteală, învârtire. învârtit1. învârtitură. Răsucire. Roată1. Rotaţie. Rotire. Rotit1. 4 (milit.; înv.) v. Asalt. Asediere. Asediu. Blocadă. împresu-rare. încercuire. înconjurare. învăluire. 5 (astron.; înv.) ocol sinodicesc = <înv.> revoluţiune sinodică a lunii. Ocolul sinodicesc este efectuat de Lună într-o lună sinodică. I11 s.n. (înv. şi pop.) v. Ţarc. 2 s.n. (la sită, dur, baniţă etc.; pop.) văcălie, veşcă, obadă, obod, perete, veacă, veşcălie. Ocolul sitei este de lemn. 3 s.m. (la pietrele morii sau la râşniţa de măcinat cereale; pop.) văcălie, veşcă, obadă, obod, scoarţa morii (v. scoarţă), strat, toc2, veacă, veşcălie. Ocolul este un cerc de lemn sau de fier aşezat în jurul pietrelor morii pentru a împiedica risipirea făinii. 4 s.n. (constr.; pop.) v. Gard. împrejmuire. îngrăditură. 5 s.n. (reg.) v. Curte. 6 s.n. (constr.; reg.) v. Staul. 7 s.n. (art. Ocolul; astron.; reg.; nm. pr.) v. Cărucerul (v. cărucer). Vizitiul (v. vizitiu). 8 s.n. (înv.) v. Circumferinţă. Perimetru. 9 s.n. (înv.) v. Cuprins1. Limită. 10 s.n. (în vechea organippre administrativă a ţârii; înv.; în Mold.) v. Plasă1.11 s.n. (ist.; înv.) v. Ţară. III s.n. fig. 1 digresiune, divagare, divagaţie, excurs, ocoliş, paranteză, raznă. S-a scuzat pentru că a făcut câteva ocoluri în discursul său. 2 (înv.; urmat de determ. care indică felul) v. Aer1. Ambianţă. Ambient. Ambiental. Anturaj. Atmosferă. Cadru. Cerc. Climat Lume. Mediu1. Sferă. Societate. ocolăş s.n. 1 (constr.; înv. şi pop.) v. Staul. 2 (reg.) v. Curte. ocoli vb. IV. tr. 11 (compl indică obiecte, clădiri etc.) a înconjura, <înv.> a împrejura. în noaptea de înviere credincioşii ocolesc biserica 2 (compl indică obiecte, suprafeţe etc.) a înconjura, a contuma, <înv.> a rotocoli. Pentru a ajunge la serviciu, ocoleşte tot oraşul din cauza unor lucrări de asfaltare. 3 (compl indică obstacole) a evita, a baipasa, <înv. şi pop.> a trece. A reuşit să ocolească gropile de pe şosea 4 (înv. şi pop.; compl indică locuri, terenuri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. împrejmui. închide. înconjura. îngrădi. 5 (pop.; compl indică drumuri, locuri, localităţi etc.) v. Bate. Colinda. Cutreiera. Măsura. Parcurge. Străbate. Umbla. 6 (milit.; înv. şi reg.; compl indică locuri întărite, cetăţi, oraşe etc.) v. Asedia. împrejmui. împresura. încercui. înconjura. învălui. I11 (compl. indică situaţii sau fapte primejdioase, neplăcute etc.) a evita, a se feri, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a se păzi, a preîntâmpina, a preveni, a se proteja, a se apăra. A ocolit impactul cu maşina care venea din sensul opus. 2 (compl indică acţiuni ale oamenilor) a evita, a se feri, a se păzi, <înv.> a se îndupleca. Ocoleşte un consult în spital în timpul epidemiei de gripă 3 (compl indică manifestări ale oamenibr) a evita, a se feri. Preferă să ocolească o exprimare în termeni de specialitate, pentru a nu crea confuzii. 4 (compl indică obligaţii, prevederi legale etc:) a eluda, a evita. Contractul ocoleşte obligaţiile pe care le avea faţă de proprietar. 5 (compl. indică oameni sau elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) a ignora, a neglija, a nesocoti, a omite, <înv. şi pop.> a trece, <înv. şi reg.> a prâsni2, <înv.> a negriji, a tăcea. L-au ocolit, considerându-l incompetent. Mulţi tineri ocolesc sfaturile părinţilor. îşi ocoleşte propriile interese. III fig. 1 a se abate2, a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, <înv.> a se scăpăta, a se sfii, a deraia, a se dezbăiera. în timpul discursului a ocolit subiectul 2 (înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. ocolire s.f. 11 înconjurare. Ocolirea bisericii de către credincioşi face parte din ritualul slujbei de înviere. 2 înconjur, ocol, ocoliş. 3 evi- tare. I se pare imposibilă ocolirea tuturor gropilor de pe şosea. 4 (milit.; înv.) v. Asalt. Asediere. Asediu. Blocadă. împresurare. încercuire. înconjurare. învăluire. I11 evitare, împiedicare, îndepărtare, înlăturare, preîntâmpinare, prevenire, prevenţie, <înv.> evita-ţie. Prezenţa de spirit a şoferilor joacă un rol important în ocolirea accidentelor rutiere. 2 eludare, evitare. La această situaţie gravă se ajunge prin ocolirea legii. ocoliş s.n. 11 înconjur, ocol, ocolire. 2 (înv.) v. Circumferinţă. Perimetru. II fig. digresiune, divagare, divagaţie, excurs, ocol, paranteză, raznă. ocolit, -ă adj. 1 (despre drumuri) înconjurător, ocolitor. Din cauza unor lucrări de asfaltare au fost nevoiţi să urmeze un drum ocolit. 2 fig. indirect, pieziş. Tratativele matrimoniale ocolite o deranjau. ocolitor, -oăre adj. (despre drumuri) înconjurător, ocolit. ocolnică s.f. (înv.) 1 (topogr.) <înv.> ocolniţă. Ocolnica era o hartă topografică pe care erau indicate hotarele şi cuprinsul unei moşii. 2 v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate, ocâlniţă s.f. (topogr.; înv.) <înv.> ocolnică. ocop s.n. (milit.; înv.) v. Şanţ1. Tranşee, ocoş, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput. 2 v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. Îngâmfat/Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 3 v. Şiret3. Şmecher. Viclean. ocoşâg s.n. (reg.) v. Sfatoşenie. ocoşi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu’) v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri. 2 v. Obrăznici. ocrodermies.f. (med.) carotenodermie,xan- tom.Ocrodermia este provocată de creşterea carotinemiei. ocroti vb. IV. 1 tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) a apăra, a feri, a păzi, a prezerva, a proteja, a salvgarda, a scuti, a protegui, <înv. şi pop.> a oblădui, a chezăşui, <înv. şi reg.> a socoti, a veghea, a se înveghea, <înv.> a osfinti, a otălmăzui, a protecta, a diafendisi, a ocoli, a umbri. Obiceiurile strămoşeşti trebuie să fie ocrotite de dispariţie. 2 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de’) a apăra, a feri, a păzi, a proteja. Paltonul îl ocroteşte de frig. 3 tr. (compl. indică de obicei trupe militare, poliţişti etc.) a apăra, a proteja, a acoperi. Cavaleria ocrotea infanteria pe flancul drept. în misiune poliţiştii au fost ocrotiţi de trupe speciale. 4tr., refL recipr, (compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) a (se) ajuta, a (se) ajutora, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) susţine, a (se) protegui, <înv. şi pop.> a înlesni, <înv. şi reg.> a (se) acurge, a lesni, a (se) prindori, <înv.> a (se) îndemâna, a opri, a (se) protecta, a (se) cârpi, a (se) propti. L-a ocrotit la greu. Prietenii adevăraţi se ocrotesc în orice împrejurare. 5 tr. (compl in- 1221 | dicâ organizaţii instituţii etc.) a ajuta, a patrona, a proteja, a sprijini, a susţine. Căminul de bătrâni este ocrotit de o societate filantropică. 6 refl. (înv.; despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări. Oploşi, ocrotire s.f. 11 apărare, ferire, păzire, protejare, salvgardare, proteguire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> ferinţă. Este obligatorie ocrotirea de la dispariţie a obiceiurilor strămoşeşti. 2 apărare, protejare, acoperire. Cavaleria a asigurat ocrotirea infanteriei. 3 apărare, protecţie, sprijin, <înv. şi pop.> oblăduire, spri-joană, <înv.> apărământ, apărătură, ogur, osfin-teală, regea, regealâc, scuteală, scutinţă, scutire, socoteală, socotinţă, socotire, sprijineală, sprijoană, vântă1, vârtute, prostasie, adăpost, adăpostire, scut, acoperământ, adăposteală. Codrul a fost adesea loc de ocrotire pentru haiduci. 4 ajutare, ajutorare, protejare, sprijinire, susţinere, proteguire, <înv.> miluire. Ocrotirea părinţilor la bătrâneţe este o datorie a copiilor. 5 ajutor, asistenţă, protecţie, sprijin, recurs, <înv. şi pop.> ajutorinţă, <înv. şi reg.> ajutorie, sprijoană, <înv.> sprijineală, auxiliu, aralâc, iamac, sosteniment. Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de ocrotire calificată. 6 ajutor, patronaj, protecţie, sprijin, susţinere, tutelaj, tutelare, tutelă, patrocinium. Căminul de bătrâni se bucură de ocrotirea unei societăţi filantropice. 7 grijă, protecţie, aripă, pavăză, scut, umbră, umbrire. Copilul se simte în siguranţă sub ocrotirea mamei. 8 (urmat de determ. introduse prin prep. „sub”) egidă, oblăduire, patronaj, protecţie, sprijin, auspiciu. Gramatica limbii române a apărut sub ocrotirea Academiei. II (concr.; înv.; constr. mai ales cu vb. „a cere”, „a găsi”, „a oferi”, „a solicita”) v. Adăpost. Azil. Refugiu. Scăpare, ocrotit, -ă adj. 1 (despre oameni) ajutat, ajutorat, oploşit, protejat, sprijinit, susţinut, proteguit, proptit. De regulă, omul ocrotit este recunoscător. 2 (despre locuri, aşezăminte, adăposturi drumuri etc.) adăpostit, apărat, asigurat, ferit, păzit2, protejat, sigur, <înv.> scutit, umbrit S-a retras într-un loc ocrotit din cauza ploii. ocrotitor, -oâre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. ajutor, apărător, protector, sprijin, sprijinitor, susţinător, proteguitor, protejator, apărare, <înv.> feritor, orfanotrop, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, socotitor, veghetor, vindecător, cârjă, patron2, reazem, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este ocrotitoarea bătrâneţii ei. 2 adj. apărător, prezervativ, protector, proteguitor, <înv.> scutitor. A învelit masa din curte cu un plastic ocrotitor. 3 adj. apărător, protector, tutelar, proteguitor, <înv.> priitor, scutitor. Societatea filantropică este o instituţie ocrotitoare pentru căminul de bătrâni. 6cru s.n., adj. 1 s.n. (geol.) lutişor, pămânţel. Ocrul colorat în galben, roşu sau brun, este folosit în pictură, în zugrăveli sau în vopsitorie. 2 adj., s.n. galben-brun. Pereţii exteriori ai casei sunt vopsiţi în ocru. Şi-a cumpărat un pardesiu ocru. octaedrit s.n. (mineral.) anatas. Octaedritul este un polimorf al dioxidului de titan, care se găseşte adesea sub formă de cristale cu opt feţe, variat colorate, mai ales în rocile eruptive. octet s.m., s.n. 1 s.m. (inform.) byte. Octetul este cea mai mică unitate de memorie adresabilă. 2 s.n. (muz.) octuor, byte. Octetul este o formaţie compusă din opt instrumentişti sau cântăreţi care execută împreună o lucrare muzicală. octogon, -ă adj. (geom.; despre poligoane) octogonal. octogonăl,-ă adj. (geom.; despre poligoane) octogon. Poligonul octogonal are opt laturi. octofli s.n. I (bis.; la ortodocşi) <înv.> anghilest, osmoglasnic. în octoih sunt cuprinse cântările de la strană din fiecare zi a săptămânii, aranjate pe opt glasuri. II (muz.; înv.) 1 v. Registru. 2 v. Scară. Scară muzicală, octombrie s.m. invar. brumar, brumă-rel. Octombrie este a doua lună de toamnă. octuor s.n. (muz.) octet, byte. octuplet s.m. (med., med. vet) octuplu. Octu-pletul este fiecare dintre cei opt gemeni. octuplu s.m. (med., med. vet.) octuplet. oculă vb. I. tr. (pom.; înv. şi reg.; compl. indică plante) v. Altoi2. ocular, -ă adj. (med., med. vet.) oftalmic. în urma congestiei cerebrale a rămas cu o afecţiune oculară. oculâţie s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Vaccin. Vaccinare. oculist, -ă s.m., s.f. (med.) oftalmolog. A fost la un oculist renumit pentru a-i diagnostica boala de ochi. oculi'stic, -ă adj.,s.f. (med.) 1 adj. oftalmologie. S-a internat într-o clinică oculistică din străinătate pentru a se opera. 2 s.f. (rar) v. Of-talmoiatrie. Oftalmologie, oculogi'r, -ă adj. (anat; despre centri nervoşi şi muşchi) oftalmogir. Muşchii oculogiri au rol în rotaţia globilor oculari. ocult -a adj. 1 ocultist, ocultistic. A participat la câteva ceremonii oculte. în biblioteca lui domină scrierile oculte. 2 magic, misterios, <înv.> maghicesc. Se teme de puterea ocultă a ţigăncii 3 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona ocultă a sufletului este greu de definit. oculta vb. I. tr. (compl. indică stări, senzaţii realităţi etc.) a ascunde, a disimula, a tăinui, <înv.> a pitula, a prămândi, a camufla, a deghiza, a masca, a voala, a învălui, a cosmetiza. îşi ocultează sfiala sub un zâmbet îndrăzneţ. ocultism s.n. ocultistică (v. ocultistic). Nu crede în ocultism. ocultist, -ă adj. ocult, ocultistic. ocultistic, -ă adj., s.f. 1 adj. ocult, ocultist 2 s.f. ocultism. ocupă vb. 1.1 tr. (milit) 1 (compl. indică teritorii, state etc.) a cuceri, a lua, a subjuga, a ocupaţie supune, a pleca, <înv.> a hăpui, a pobedi, a prididi, a reduce. Traian a ocupat Dacia şi a colonizat-o. 2 (compl. indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) a cuceri, a lua, a ocupa, <înv.> a cuprinde, a dobândi, a prinde, a stăpâni. După un asediu de câteva săptămâni, au reuşit să ocupe oraşul. I11 tr. a prinde. Piscina ocupă o suprafaţă mare din curtea vilei. 2 tr. (compl indică funcţii grade, ranguri) a avea, a deţine, a ţine. Ocupă funcţia de director de doi ani. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se îndeletnici, <înv. şi pop.> a sta, a umbla, <înv. şi reg.> a se cuprinde, <înv.> a băilui, a se nevoi, a se zăbovi, a se lega1. De câţiva ani se ocupă cu horticultura. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se interesa, a se îngriji, a se preocupa, a vedea, <înv. şi pop.> a se uita, a umbla, <înv. şi reg.> a purta, <înv.> a se nevoi. Se ocupă de cazarea turiştilor. 5 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a-şi căuta, a se interesa, a se preocupa, a-şi vedea. Ocupă-te de problemele tale, că de ale mele mă îngrijesc singur! ocupânt, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. (milit.) cuceritor, stăpân, stăpâni-tor, <înv. şi pop.> dobânditor, <înv.> supuitor, concherant. După cucerirea Daciei, romanii ocupanţi au convieţuit cu autohtonii. 2 s.m.,s.f. ocupator. în restaurant, primii ocupanţi ai meselor sunt serviţi imediat. ocupăre s.f. I (milit.) 1 (urmat de determ. care indică teritorii, state etc.) cucerire, subjugare, supunere, <înv.> supunăciune, supusăciune. Ocuparea Daciei de către romani s-a produs la începutul sec. al 11-lea d.Hr. 2 (urmat de determ. care indică oraşe, fortăreţe,puncte strategice etc.) cucerire, luare, ocupaţie, <înv.> luătură, con-chistă, conchetă, cădere. Ocuparea oraşului a schimbat cursul războiului. II (înv.) v. Activitate. îndeletnicire. Lucru. Muncă. Ocupaţie. Preocupare. Treabă, ocupât, -ă adj. 1 (despre teritorii, state etc.) cucerit, subjugat, supus. Unul dintre statele ocupate de romani a fost Dacia. 2 (despre oameni) prins2, cuprins2. Este o persoană foarte ocupată. ocupator, -oâre s.m., s.f. ocupant ocupâţie s.f. I (milit.) 1 (urmat de determ. care indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) cucerire, luare, ocupare, <înv.> luătură, conchetă, cădere. 2 stăpânire. Dacia a fost sub ocupaţie romană. I11 carieră, îndeletnicire, meserie, profesie, <înv. şi reg.> meşterie, breaslă, lefterie, <înv.> cin1, îndeletnide, marafet, epanghelmă. Te gândeşti la ocupaţia de medic sau la cea de avocat? 2 activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, preocupare, treabă, travaliu, operozitate, stare, rost, <înv.> îndeletnide, ocupare, preocupaţie. Ocupaţia sa în cercetare a fost răsplătită cu numeroase premii. 3 funcţie, job, loc, post1, serviciu, slujbă, misiune, oficiu, sarcină, <înv. şi reg.> posluşanie, breaslă, servit, <înv.> cin1, huzmet, mansup, orândă1, tistie, tisturie, treabă, pită. De câtva ocurenţă - J&tjţkajrşj), ocupaţie mai bine plătită. 4 (înv.) ^tefltievŞrijă. Interes. Preocupare. Qcureţiţăs.f. 1 ilingv.) -frecvenţă. Trebuie emfatăşQdurenp mare a aceloraşi neologisme într-'ttmtext.2 (rar) v. Gaz. Circumstanţă. Condiţie: Conjunctură. Ipostază. împrejurare. Postură. Poziţie. Situaţie. Stare, ocurge vb. III. intr. (latin.; înv.; despre evenimente, stări, Conflicte, procese sociale etc.) v. Apărea Interveni Ivi întâmpla. Petrece. Produce. Surveni Odagăci s.m. (bot.) 1 Saponaria officinalis; ciuin, săpunariţă, săpunel, berbe-cei (v. berbecel), buruiană-albă, floare-de-să-pun, floarea-călugărului (v. floare), floarea-stu-dentului (v. floare), flori-albe (v. floare), flori-bătăi (v. floare), flori-de-tăietură (v. floare), grozdică, iarbă-de-săpun, iarbă-de-soponit, isop, juni (v.june), mărarul-calului (v. mărar), mieluşei (v. mieluşel), pidosnic, rădăci-nă-de-săpun, rogodai, rupturi-de-mal (v. ruptură), sansiu-turcesc-de-câmp, săpuior, săpun, săpunar, săpunaş, săpunăriţă, săpunel, săpu-nioară, săpuniţă, săpunul-calului (v. săpun), săpunul-câinelui (v. săpun), săpunul-păsăricii (v. săpun), săpunul-popii (v. săpun), spu-ma-calului (v. spumă), spumariţă, văcărică, văcăriţă, <înv.> săpunare, săpunărică, teiţă. 2 (înv.) v. Aloe (Aloeferox şi Aloe succotrina). odagi'u s.m. {turc.; ieşit din uz) v. Camerier. Camerist. Cămărăşel. Odăiaş. odaie s.f. 11 (constr.) cameră, încăpere, casă1, sală1, <înv. şi reg.> sobă, <înv.> cămară, stanţă, gogoaşă. Are un apartament cu patru odăi. 2 (reg.) otac. Odaia este un loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. 3 (mai ales lapl. odăi; reg.) v. Cătun. 4 (reg.) v. Oierie2. Stână. Târlă. 5 (constr.; reg.) v. Şopron. 6 (înv.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 7 (constr.; înv.) v. Apartament II (bot.; reg.) I v. Obsigă (Bromus secalinus). 2 v. Secărea (Bromus samosus). odaliscă s.f. cadână. Sultanii îşi ţineau odaliscele în haremuri. odaie s.n. (reg.) v. Oierie2. Stână. Târlă, odătă adv. I (temporal) 1 (în legătură cu vb. la trecut) cândva, demult, înainte, odinioară, vreodată, undeva, <înv. şi reg.> oarecând, <înv.> oarecândva, vreodinioară. L-a întrebat dacă a mai fost pe acolo odată. 2 (în legătură cu vb. la trecut) altădată, altcândva, cândva, odinioară, alteori, <înv. şi reg.> oarecând. Cele două mănăstiri erau odată fala Moldovei. 3 (în legătură cu vb. la viitor sau cu val. de viitor) cândva, vreodată, <înv. şi reg.> oarecând, <înv.> oarecândva, oareşicând, odinioară, vreodinioară. Dacă vei avea odată nevoie de mine, să mă cauţi. 4 concomitent, deodată, simultan. Vorbesc odată, încât nu se mai înţelege nimic. II (modal; pop.) v. Brusc. Deodată. Fulgerător. Instantaneu. Repede. Scurt. Subit. odă s.f. (lit., muz) imn .Oda este o specie a genului liric în care se celebrează un erou, un eveniment deosebit etc. în muzică, oda are un caracter eroic, solemn. odăiăş s.m. (în trecut; ieşit din uz) <în trecut; ieşit din uz> camerier, camerist, cămărăşel, odagiu. Odăiaşul îngrijea camerele dintr-o instituţie. odăiţă s.f. cămăruţă, cămăruie, chilie, . podrum, sobuţă, <înv.> cămăruică, cămăruşă. Ocupa o odăiţă la mansarda unei vile. odăjdii s.f. pl. (bis.) veşminte (v. veşmânt), <înv.> ornate. La slujbe, preoţii se îmbracă în odăjdii. odâr interj, (exprimă un ordirpreg.) v. Marş! odgon s.n. 1 (mar.) legătură, parâmă, pălămar2, hurduzău, şprangă, <înv.> cămil. Ambarcaţiunea a pornit spre larg după ce au fost desfăcute odgoanele. 2 (reg.) v. Pripon. 3 (reg.) v. Curmei. odicolon s.n. (cosmet.; pop.) v. Apă de colonie. Colonie2. odihnă s.f. 11 dormit, repaus, somn2, dormire, odihnit1, soi1, soileală, soileanu, soilescovici, soilescu, soilit. S-a trezit reconfortat după câteva ore de odihnă. 2 culcare, culcat1, cuşaj. Odihna este obligatorie după o muncă istovitoare. 3 răgaz, repaus, respiro, odihnit1, preget, răsuflet, zăbavă, <înv. şi reg.> odihneală, paos, păuzare, răzbun2, <înv.> răposare, răsuflare, răsuflu. A avut atâta treabă, încât nu şi-a permis puţină odihnă. 4 (adesea în constr. neg. cu vb. „a află’, „a avea”, „a-şi găsi’7) astâmpăr, calm2, calmare, linişte, liniştire, pace, tihnă, ecuanimita-te, <înv. şi pop.> tihneală, <înv. şi reg.> paos, răzbun2, ogod, potol, stare, stăveală, <înv.> linitate, odihneală, păciuire, răsuflare, tihnire, destindere, relaxare, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, senineaţă. Este atât de surescitat, încât nu-şi poate găsi o clipă de odihnă. 5 (pop.) v. Oprire. Popas. Poposire. Şedere. 6 (în practicile relig. ortodoxe; pop.) v. Popas. 7 (înv. şi reg.) v. Comoditate. Confort. Linişte. Tihnă. II (concr.) 1 (constr.; şi, art., odihna scării) palier, platformă, «reg.> podestru, <înv.> podest, podiş. Odihna scării este plasată după o serie de trepte ale unei scări. 2 (înv. şi reg.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. III fig. (în concepţiile relig.) odihnă deveci = odihnă veşnică = moarte, linişte deveci, linişte eternă, linişte veşnică, odihnire, pace, repaus, repaus etern, somnul cel veşnic (v. somn2), somnul de veci (v. somn2), somnul mormântului (v. somn2), somnul morţii (v. somn2), somnul veşnic (v. somn2), somnul veşniciei (v. somn2), mormânt, pacificare, noapte, repauzare, somn etern (v. somn2). Odihna de veci este fără sfârşit. odihneălă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Odihni Răgaz. Repaus. Respiro. 2 (în practicile relig. ortodoxe; reg.) v. Popas. 3 (înv.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şigăsi’) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă. odihni vb. IV. 11 refl. (despre fiinţe) a dormi, a se repauza, <înv. şi .reg.> a somna, <înv.> a se poposi, a se răposa, a soili. După atâtea nopţi albe, s-a odihnit şi el bine. 2 refl. (despre oameni) a se repauza, a se aciua, a se piheni, <înv.> a (se) dezosteni, a păuza Dru- |1222 meţii s-au odihnit câteva minute după un urcuş greu. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) reconforta, a (se) recrea, a (se) repauza, a se deconecta, a se destinde, a (se) relaxa, a întări. S-au dus cu toţii la munte pentru a se odihni. 4 refl. (pop.; despre fiinţe; cu determ. locale) v. Opri. Poposi. Sta. Şedea. Trage. Zăbovi. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. II tr., refl. (înv.; compl sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Slăbi. Tempera. Uşura, odihnire s.f. 11 repauzare. Odihnirea după un efort îndelungat este obligatorie. 2 reconfortare, recreere, repauzare, recreaţie, deconectare, destindere, relaxare, relaxaţie, moliciune. S-a dus la munte pentru odihnire. 3 (înpracticile relig. ortodoxe; reg.) v. Popas. II fig. (în concepţiile relig.; adesea determ. prin „veşnica ) moarte, linişte de veci, linişte eternă, linişte veşnică, odihnă de veci, odihnă veşnică, pace, repaus, repaus etern, somnul cel veşnic (v. somn2) , somnul de veci (v. somn2), somnul mormântului (v. somnt2), somnul morţii (v. somn2), somnul veşnic (v. somn2), somnul veşniciei (v. somn2), mormânt, pacificare, noapte, repauzare, somn etern (v. somn2). odihnit1 s.n. (rar) 1 v. Dormit. Odihnă. Repaus. Somn2. 2 v. Odihnă. Răgaz. Repaus. Respiro. odihnii2, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre înfăţişarea, chipul privirea etc. br) repa-uzat, freş, proaspăt După un somn bun, omul odihnit are spor în tot ce face. Are faţa odihnită. 2 (înv.; despre oameni) v. Mulţumit. Satisfăcut 3 (înv.; despre fiinţe sau despre firea lor) v. Calm2. Domol. Liniştit Paşnic. Potolit2. Stăpânit Temperat Tihnit II adv. (modal; înv.) v. Bine. Comod. Confortabil, odihnitor, -oăre adj. 1 (în opoz. cu „agitat”, „neliniştit”; despre somn) calm2, lin2, liniştit, uşor2, dulce. Dimineaţa, somnul este cel mai odihnitor. 2 (despre ambient, atmosferă) liniştitor, molcomitor. Discuţiile au loc într-o atmosferă odihnitoare. 3 reconfortant, recreativ, recreator, relaxant. A petrecut câteva zile odihnitoare la munte. odinioără adv. (temporal) 1 (în legătură cu vb. la trecut) cândva, demult, înainte, odată, vreodată, undeva, <înv. şi reg.> oarecând, <înv.> oarecândva, vreodinioară. L-a întrebat dacă a mai fost pe acob odinioară 2 (în legătură cu vb. la trecut) altădată, altcândva, cândva, odată, alteori, <înv. şi reg.> oarecând. Cele două mănăstiri erau odinioară fala Moldovei. 3 (în legătură cu vb. la viitor sau cu val. de viitor, înv.) v. Cândva Odată. Vreodată, odios, -oăsă adj. (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenibr) 1 abominabil, detestabil, dezgustător, monstruos, oribil, repugnant, respingător. Paricidul este o faptă odioasă. 2 abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> 1223| ofensa oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă odioasă. odiston s.n. (farm.) amidotrizoat Odistonul este o substanţă de contrast iodată, utilizată în explorarea radiologică a rinichiului a căilor urinare, a vaselor sangvine şi a cavităţilor cordului. odiu s.n. (latin.; înv.) 1 v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 2 v. Aversiune. Dezgust. Fobie. Neplăcere. Oroare. Repugnanţă. Repulsie. Scârbă. Silă. odivoi s.m. (milit.; înv.) v. Infanterist, odoacă adv. (modal; înv.) 1 (arată insistenţa sau intensitatea) v. Chiar. încă. 2 (având val. unei afirmaţii) v. Absolut. Bineînţeles. Cert. Certamente. Desigur. Fireşte. Garantat. Incontestabil. Indiscutabil. Natural. Neapărat. Negreşit. Neîndoielnic. Neîndoios. Normal. Precis. Sigur. odobeâlă s.f. (înv.) Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, odogrăf s.n. odometru, pedometru, podometru. odoleân s.m. (bot.) 1 Valeriana officinalis; valeriană, guşa-porumbelului (v. guşă), guşa-porumbului (v. guşă), iarba-mâţului (v. iarbă), iarba-pisicii (v. iarbă), iarba-pisici-lor (v. iarbă), năvalnic, stirigoaie. 2 Valeriana dioica; stirigoaie. odometru sji. odograf, pedometru, podometru Odometrul este un instrument de măsură a vitezei de deplasare a unui pieton sau a distanţei parcurse de acesta, prin înregistrarea numărului de paşi pe care îi face. odonăt s.m. (entom.; rar) v. Libelulă (Libellu-la depressa). odontogeneză s.f. (stomat.) odontogenie. Odontogeneza este procesul deformare a dinţilor. odontogenie s.f. (stomat.) odontogeneză. odontoiatrie s.f. (stomat.) dentistică, stomatologie. Odontoiatria se ocupă cu studiul anatomiei, al fiziologiei şi al patologiei cavităţii bucale şi a dinţilor. odontoiătru s.m. (stomat.) dentist, stomatolog, dinţălar, dinţar. S-a dus la odontoiătru pentru a-şi trata un dinte. odontoli'ts.n. (stomat.) detritus, piatră, tartru, tartru dentar. Trebuie să meargă la stomatolog ca să-şi îndepărteze odontolitul de pe dinţi. odontologie s.f. (stomat.) medicină dentară, odontostomatologie. Odontologia se ocupă cu studiul bolilor dinţilor şi cu tratamentul lor. odontom s.n. (stomat.) dentom,paradentom. Odontomul este o tumoră benignă constituită din ţesut dentar dur, care rezultă dintr-o tulburare de dezvoltare a dentinei şi care se localizează pe un dinte sau pe un maxilar. odontostomatologie s.f. (stomat.) medicină dentară, odontologie. odontotehnică s.f. (stomat.) tehnică dentară (v. tehnic). Odontotehnică este operaţia de conservare şi de întreţinere a sănătăţii dinţilor. odor1 s.n. 11 (de obicei la pl. odoare) bijuterie, giuvaier, podoabă, <înv. şi pop.> giuvaieri-ca, sculă, biju, <înv.> diamantica-le, giuvaiurlâc, left, lux, niilavet, tefaric, farfana. Are multe odoare moştenite de la părinţi. 2 (lapl. odoare; bis.) scule (v. sculă). Odoarele sunt veşmintele scumpe şi obiectele preţioase folosite la serviciile religioase. 3 (jur.; înv. şi reg.) v. Amanet. Gaj. Garanţie. 4 (reg.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. II fig. 1 (în limbajul părinţilor; adesea la vocat.) copil1, pui1. Nu mai fi supărat, odorul mamei! 2 comoară, giuvaier, tezaur. Copiii sunt adevărate odoare pentru părinţi. oddr2 s.n. (reg.) v. Curte. odor3s.n. (înv.) v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum, odorâ vb. I. intr. (înv.) v. Mirosi, odorănt, -ă adj. 1 (despre flori, obiecte, substanţe etc.) mirositor, odorifer, odorific, <înv.> odoriferant îi plac florile odorante. Clorul este o substanţă urât odorantă. 2 (despre substanţe, esenţe etc.) odorifer, parfumat La pregătirea prăjiturilor se folosesc diferite esenţe odorante. odorâre s.f. (chim.) odorizare. odorăt s.n. (fiziol; înv.) v. Miros. Olfacţie. odorifer, -ă adj. 1 (despre flori, obiecte, substanţe etc.) mirositor, odorant, odorific, <înv.> odoriferant. 2 (despre substanţe, esenţe etc.) odorant, parfumat, odoriferant, -ă adj. (înv.; despre flori, obiecte, substanţe etc.) v. Mirositor. Odorant. Odorifer. Odorific. odorific, -ă adj. (despre flori, obiecte, substanţe etc.) mirositor, odorant, odorifer, <înv.> odoriferant odoriză vb. I. tr. (despre flori,parfumuri etc.; compl. indică aerul, atmosfera sau spaţii, încăperi etc.) a îmbălsăma, a înmiresma, a parfuma, a înmiasma, a miresma, a sfinţi1, <înv.> a balsamui. Crinii odorizează aerul din cameră. odorizăre s.f. 1 (chim.) odorare. Odorizarea gazului combustibil inodor se face pentru detectarea pierderilor accidentale de gaze din conducte. 2 îmbălsămare, înmiresmare, parfumare, înmiasmare, miresmare, <înv.> balsamuire. Foloseşte esenţe cu miros plăcut şi puternic pentru odorizarea aerului din cameră. odorob s.n. (pese.; reg.) coş orb (v. coş1), oboroc. Odorobul este folosit la pescuitul în ape puţin adânci. odos s.m. (bot.; reg.) 1 v. Obsigă (Bromus secalinus).2v. Ovăz-sălbatic (Avena fatua). 3 v. Raigras. Raigras-englezesc. Zizanie (Lolium perenne). 4 v. Sălbăţie (Lolium temulentum). odrăslă s.f. 11 (mai ales fam.) copil1, progenitură, prăsilă, moştenitor, pui1, mugur, plămadă, vlăstar, naştere. Nu are ce să facă, este odrasla sa şi trebuie să o ierte. Cei doi soţi nu au odrasle. 2 (fam.) v. Coborâtor. Descendent Nepot Urmaş. I11 (zool; mai ales fam.) prăsilă, progenitură, pui1, ţânc, <înv.> prăsitură. Iepuroaica şi odraslele ei stau într-un ţarc special. 2 (bot.; înv. şi pop.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar. odrăsli vb. IV. (înv. şi pop.) 1 intr. (biol; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. 2 intr. (bot.; despre plante) v. înmuguri. Muguri. 3 intr. (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor) v. înfrăţi. Lăstări. 4 tr. (despre regiuni, teritorii, ţâri etc.; compl. indică recolte, roade, plantaţii etc.) v. Produce. Rodi. odrăslire s.f. (bot.; înv. şi pop.) 1 v. înmugurire. înmugurit1. Mugurire. 2 v. înfrăţire. Lăstărire. odrăsh't -ă adj. (bot; înv. şi pop.; despre plante) v. înmugurit2. odrăsluţă s.f. (bot.; pop.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă Pui1. Rejeton. Smicea Telom. Vlăstar, oesar [e’sar] s.n. (geomorf.) oze. Oesarul este o formă pozitivă de relief, cu aspect de val alungit, îngust şi sinuos, care se află în câmpiile glaciare. oestrididză s.f. (med.) oestroză. Oestridioza este o boală parazitară. oestroză s.f. (med.) oestridioză. of interj., s.n. I interj, (şi în forma oh) 1 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) a1!, ah!, aoleu!, au3!, e2!, ei!, i2!, o!, uf!, vai!, îleu!, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! Of, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? - Of! Nu mă mai întreba. 2 (exprimă regret) a1!, ah!, aoleu!, eh!, ehei!, hei1!, o!, vai!, oi! Of, rău îmi pare că nu am ţinut cont de sfaturile mamei! 3 (exprimă ciudă, necaz) ah!, ti!, uf!, vai! OK fată, rea te-ai mai făcut! Of! Nu pot să mai fac nimic în casa asta! 4 (exprimă dezgust, repulsie, scârbă) ah!, phi!, uf!, vai! Oh, ce miros greu este în cameră! 5 (exprimă o dorinţă, o rugăminte) ah! Of, Doamne, fă-mă din nou tânăr! 6 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!, aoleu!, e2!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o!, ti!, ţ!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, oi!, phi! Oh, om ca dumneata mai rar întâlneşti! Of, ce bine îmi pare că ai reuşit! II s.n. 1 (mai ales la pl. ofuri) oftare, oftat, suspin, suspinare, suspinat, aht, <înv. şi reg.) oft, <înv.) hlipăt, oftătură. Când şi-a văzut fiica coborând din avion, a scos câteva ofuri de uşurare. în tăcerea camerei, se aud din când în când ofurile bolnavului. 2 amar, amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, supărare, tristeţe, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.) obidire, voie rea, scârbă, a sudui, <înv. şi reg.> a prâsni2, a se ofusca, a se şifona. Nu înţelege de ce s-a ofensat, căci îi spusese numai adevărul. ofensant; -ă adj. 1 (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenibr) batjocoritor, injurios, insultător, jignitor, ofensator, vexant, vexatoriu, <înv. şi pop.> ocărâtor, rău, <înv. şi reg.> imător, sângeros, tare, împungător, atingător. 2 (despre situaţii, stări, fapte etc.) degradant, dezonorant, înjositor, jignitor, ofensator, ruşinos, umilitor, <înv.> ovelitoriu, negru, mortifiant. ofensăre s.f. insultare, invectivare, jignire, ultragiere, vexare, lezare, rănire. Ofensa-rea politicianului a fost necuviincioasă. ofensat, -ă adj. {despre oameni) 1 insultat, invectivat, jignit, ultragiat, vexat, <înv. şi pop.> ocărât, atins, lezat, rănit2, lovit. Politicianul ofensat a intrat în polemică cu opozanţii săi 2 (mai ales fam.) supărat, ofuscat. Ofensat, a plecat din sală pentru că a fost criticat. ofensator,-oare adj. 1 (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) batjocoritor, injurios, insultător, jignitor, ofensant, vexant, vexatoriu, <înv. şi pop.> ocărâtor, rău, <înv. şi reg.> imător, sângeros, tare, împungător, atingător. în timpul altercaţiei i-a adresat cuvinte ofensatoare. 2 (despre situaţii, stări, fapte etc.) degradant, dezonorant, înjositor, jignitor, ofensant, ruşinos, umilitor, <înv.> ovelitoriu, negru, mortifiant. Prin acest refuz brutal al lui, a fost pusă într-o postură ofensatoare. ofensa s.f. afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, su-duială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Ofensele din presă au demoralizat-o. ofensiv, -ă adj. (în opoz. cu „defensiv”) agresiv, militarist, provocator, războinic, belicos. Politica acestui stat este ofensivă. ofensivă s.f. (milit.; în opoz. cu „defensivă”) asalt, asaltare, atac, iureş, năvală, năvălire, <înv. şi reg.> şturm, repezuş, <înv.> lovire, lovitură, năvrăpitură, zor, hugium, călcătură. Mulţi soldaţi şi-au găsit sfârşitul în timpul ofensivei asupra cetăţii. Ofensiva nocturnă i-a luat pe neaşteptate. oferi vb. IV. I tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică obiecte, bunuri etc.) a da2, a dărui, <înv.> a prosfora2, a prosferisi, a scuipa. De ziua ei i-a oferit o pereche de cercei 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică sume de bani, împrumuturi etc.) a acorda, a da2. Banca i-a oferit un credit pe cinci ani. 3 (compl. indică date, informaţii etc.) a aduce, a da2, a furniza, a procura. După multe insistenţe, i-a oferit datele necesare. Ziarele oferă informaţii despre ceea ce se discută în Parlament. 4 (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.) a da2, a plăti. Cât îmi oferi pe această blană? 5 (compl. indică funcţii, posturi etc.) a da2, a încredinţa, a repartiza. Episcopul i-a oferit conducerea unei parohii mari. 6 a acorda, a da2, <înv.> a dărui. Vrea să-i ofere câteva clipe de linişte. 7 (compl. indică produse, mărfuri, servicii etc.) a propune. Firma a oferit, ca promoţie, două sortimente de parfum. 8 (constr. cu uyrpron. pers. în dat.; compl. indică rezultate sau efecte plăcute, utile etc.) a atribui, a conferi, a da2. Rochia de seară îi oferă eleganţă. 9 (compl. indică mai ales privelişti, perspective) a etala, a înfăţişă, a prezenta, <înv.> a înainta. Carpaţii Apuseni oferă turiştilor peisaje splendide. 10 (compl indică mai ales creaţii ale oamenibr) a arăta, a înfăţişa, a prezenta. Producătorul de maşini oferă publicului interesat ultima sa inovaţie. 11 (despre centrale termice, electrice etc.; cu determ. în dat., care indică beneficiari) a aproviziona, a da2, a furniza, a alimenta. Sistemul termic centralizat oferă oraşului apă caldă. II refl. (constr. cu dat.; fam.; despre femei) v. Da2. Dărui. oferire s.f. 1 dăruire, dăruială, cadoriseală, cadorisire. Oferirea cerceilor i-a produs o mare bucurie. 2 acordare, dare. Băncile fac propuneri de oferire a creditelor bancare pentru locuinţe. off-line [of ’lain] adj. invar, (inform.; despre utilizatori, programe etc.) deconectat, inactiv. A vrut să-şi contacteze un cunoscut pe messen-ger, dar acesta era off-line. oficiâ vb. 1.1 tr. (relig.; compl. indică servicii religioase) a celebra, a săvârşi, a sluji, <înv.> a executa. Preotul oficiază liturghia. 2 tr. (compl indică acte solemne, ritualice etc.) a celebra, a săvârşi, <înv.> a sămăşlui. Primarul oficiază mai multe căsătorii într-o zi. 3 intr. (despre oameni, mai ales despre preoţi) a servi, a sluji. La biserica din parohie oficiază doi preoţi. oficial, -ă adj., s.m. I adj. 1 (polit.) conducător, guvernamental, cârmuitor. Apropierea sa de cercul oficial este evidentă. 2 legal, <înv.> leginic. Este în concediu oficial. 3 (jur:, despre acte) formal, solemn. Actele oficiale trebuie să respecte cerinţele impuse de lege pentru a fi considerate legale şi valabile. 4 (despre atitudini acţiuni manifestări etc. ale oamenibr) public. Ar fi fost normal să facă o declaraţie oficială după acuzele care i s-au adus în presă. 5 (despre limbaj, exprimare etc.) sobru, solemn. Este un funcţionar corect, care, în relaţiile cu publicul foloseşte un limbaj oficial 6 fig. (despre oameni) ceremonial, ceremonios, formalist, protocolar. Este prea oficial de când a devenit senator. W s.m. 1 (la pl. oficiali) autorităţi (v. autoritate), oficialităţi La dezvelirea monumentului au fost prezenţi şi oficialii oraşului. 2 (adm.; înv.) v. Funcţionar. Lucrător al statului Slujbaş, oficialităţi s.f. pl. autorităţi (v. autoritate), oficiali (v. oficial). oficializâ vb. I. tr. 1 (compl. indică instituţii sărbători etc.) a instituţionaliza. Guvernul a oficializat sărbătorile religioase importante. 2 (jur.; compl indică fapte, stări situaţii etc.) a consfinţi, a legaliza. Tinerii şi-au oficializat relaţia prin căsătorie. oficializâre s.f. 1 instituţionalizare. Oficializarea sărbătorilor religioase importante s-a făcut printr-o hotărâre a guvernului 2 (jur.) consfinţire, legalizare. Tinerii îşi doresc oficializarea relaţiei lor prin căsătorie. oficializăt, -ă adj. (jur.; despre fapte, stări, situaţii etc.) consfinţit, legalizat. Relaţia lor oficializată a produs părinţilor bucurie. oficiere s.f. 1 (relig.) celebrare, săvârşire, slujire, slujit, celebraţie, <înv.> serbare. Oficierea liturghiei este un moment solemn în timpul serviciului religios. 2 celebrare, săvârşire, celebraţie. Oficierea cununiei civile va avea loc la primărie. oficinăl, -ă adj. (farm.) farmaceutic, <înv.> spiţeresc. Comercializează produse oficinale. oficină s.f. (livr.) v. Laborator farmaceutic. în oficină se prepară medicamente. oficiu s.n. 11 (adesea constr. cu vb. „a îndeplini”) datorie, îndatorire, obligaţie, sarcini Şi-a îndeplinit exemplar oficiul de gazdă. 2 (la pl. oficii) ajutor, concurs, serviciu, sprijin. A recurs la oficiile prietenului lui pentru a ieşi din impas. 3 (relig.; adesea determ. prin „religios”, „divin) ceremonie, serviciu, slujbă, <înv.> posluşanie. De Paşte, oficiul religios durează toată noaptea. 4 (rar) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. 5 (înv.) v. Ordonanţă. 6 (jur.; înv.; în forma ofis) v. Decret. II (rar) oficiu de voiaj v. Agenţie de voiaj. Birou de voiaj. ofidiăn s.m. (zool.) colubridă, şarpe, gândac, vierme, peşte, <înv.> zmeu. ofidiofobi'e s.f. (psih.) ofiofobie. Ofidiofobia este teama morbidă de şerpi. ofidiotoxmă s.f. (zool.) ofiotoxină. Ofidio-toxina este otrava secretată de şerpi. ofili vb. IV. 11 refl. (despre plante, părţi ale br, vegetaţie) a se fana, a se îngălbeni, a muri, a păli2, a pieri, a se trece, a se usca, a se veşteji, a desflori, <înv. şi pop.> a seca, a secătui, a se prăji, a se gălbeni, a lâncezi, a se opări, a tânji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a se feşteli, a se mârcezi, a se pâhă- vi, a se petrece, a se posmăgi, a se probă-jeni, a se probozi, <înv.> a se zâmi, a se devitaliza, â se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba se ofileşte spre sfârşitul toamnei. Câteva flori din glastră s-au ofilit din cauza căldurii excesive. 2 tr. (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. II fig. 1 refl. (despre oameni mai ales despre femei sau despre chipul înfăţişarea lor) a se trece, a se fana, a se veşteji, a se spălăci, a se dârvări, a se permeci. Femeia s-a ofilit cam repede. 2 tr., refl. (rar, compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) v. Consuma2. Epuiza. Extenua. Frânge. Istovi. Omorî. Rupe. Seca. Secătui. Sfărâma. Sfârşi. Slei. Solicita. Stinge. Stoarce. Suge. Surmena. Topi. Uza. Vlăgui. Zdrobi. 3 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Acri. Afecta1. Amărî. Cătrăni. Dezola. Indispune, îmbolnăvi. îndurera. înlăcrima. întrista. învenina. Mâhni. Necăji. Otrăvi. Pleoşti. Străpunge. Supăra. 4 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Demobiliza. Demoraliza. Deprima. Descuraja. Dezola. 1225| ofilire s.f. 1 fanare, îngălbenire, pălire2, uscare, veştejire, <înv. şi pop.> secare, secătuire, gălbenire, <înv.> pieire, piericiune, devitalizare. Ofilirea ierbii începe spre sfârşitul toamnei. Căldura excesivă provoacă ofilirea plantelor. 2 fig. (rar) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. ofilit, -ă adj. I (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) clorotic, fanat, galben, îngălbenit, pălit2, trecut2, uscat2, veşted, veştejit, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2, mârcav, mâr-ced, pâhăvit, posmăgit, <înv.> zâmit, de-vitalizat. în glastră sunt câteva fiori ofilite. II fig. 1 (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul înfăţişarea lor) îmbătrânit, trecut2, albit, fanat, veşted, veştejit, coptuţ. Femeia ofilită înainte de vreme are cinci copii. 2 (rar, despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Dărâmat2. Distrus. Epuizat Extenuat Frânt Istovit Lânced Moale. Prăpădit. Rupt. Secat2. Secătuit. Sfârşit2. Sleit2. Stins2. Stors2. Surmenat. Terminat2. Topit2. Trudit. Uzat Vlăguit. Zdrobit. 3 (înv.; despre oameni) v. Abătut Acru. Afectat1. Amărât. Cătrănit2. Cernit2. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Fiert2. Indispus. îndoliat. îndurerat, înlăcrimat înnegurat întristat. Mâhnit. Muiat Necăjit. Neguros. Opărit Otrăvit2. Pâclos. Pleoştit Plouat2. Prostrat Rănit2. Supărat Trist Ulcerat. 4 (înv.; despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Ciocoiesc. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Smerit Supus. Umil. Umilit. ofiofobie s.f. (psih.) ofidiofobie. ofiografîe s.f. (zool.) ofiologie. ofiologie s.f. (zool.) ofiografie. Ofiologia se ocupă cu studiul şerpilor. ofiotoxi'nă s.f. (zool.) ofidiotoxină. offs s.n. (jur.; înv.) = oficiu, ofiţer s.m. 1 (milit.) <înv. şi reg.> tist, <înv.> poruşnic, porucic, galonat, pintenat Tatăl lui a fost ofiţer în armata română. 2 (mar.) ofiţer secund = adjunct, secund, locotenent. Ofiţerul secund a preluat comanda navei. ofiur s.m. (zool.) Ophiura; şarpe-de-mare. Ofiurul seamănă cu steaua-de-mare, având însă cele cinci braţe mai subţiri şi mai lungi. ofrandă s.f. 11 (bis.) danie, dar2, jertfa, prinos, sacrificiu, oblativitate, <înv.> aduse (v. adus2), arsătură, comând, miluire, oblaţiu-ne, plocon, holocaust, arse (v. ars1). După slujbă, preotul împarte ofrandele aduse de credincioşi pentru sfinţire. 2 (în unele ritualuri religioase păgâne) jertfe, prinos, sacrificiu. într-o grotă s-au găsit cranii care sunt indicii ale unor ofrande cultice. II fig. 1 (rar) v. Dar2. Donaţie. 2 (înv.) v. Apologie. Cinste. Cinstire. Dafini (v. dafin). Elogiu. Glorie. Laudă. Lauri (v. laur). Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. oft s.n. (înv. şi reg.) v. Of. Oftare. Oftat Suspin. Suspinare. Suspinat. oftă vb. I. (despre oameni) 1 intr. a suspina, a şioi2, a (se) şuşcăi, a şuşni, a (se) uşta, <înv.> a hlipi. De când i-au plecat copiii în străinătate, oftează, de supărare, toată ziua. 2 refl. (înv. şi pop.) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Vaita. oftalmalgie s.f. (med.) oftalmodinie. oftălmic, -ă adj. (med., med. vet.) ocular. în urma congestiei cerebrale a rămas cu o afecţiune oftalmică. oftalmi'e s.f. (med.) aprindere de ochi. Oftalmia este denumirea generică pentru afecţiunile inflamatorii grave ale structurilor profunde ale globilor oculari. oftalmodinie s.f. (med.) oftalmalgie. Oftalmodinie este o durere la nivelul globilor oculari. oftalmogi'r, -ă adj .(anat.; despre centri nervoşi şi muşchi) oculogir. Muşchii oftalmogiri au rol în rotaţia globilor oculari. oftalmoiatrîe s.f. (med.) oftalmologie, oculistică (v. oculistic). oftalmoli't s.n. (med.) calcul lacrimal. Ofialmolitul se constituie la nivelul glandelor lacrimale. oftalmolog, -ă s.m., s.f. (med.) oculist. A fost la un oftalmolog renumit pentru a-i diagnostica boala de ochi. oftalmologie, -ă adj. (med.) oculistic. S-a internat într-o clinică oftalmologică din străinătate pentru a se opera. oftalmologie s.f. (med.) oftalmoiatrie, oculistică (v. oculistic). Oftalmologia studiază fiziologia şi patologia ochiului şi ale anexelor acestuia. oftalmometne s.f. (med) keratometrie. Oftal-mometria este determinarea instrumentală a indicilor de refracţie de la nivelul diverselor medii ale ochilor şi, în special a astigmatismului comeean. oftalmoragie s.f. (med, med. vet.) hemoragie oculară. oftalmostăt s.n. (med.) blefarostat. Cu oftal-mostatul se fixează pleoapele în timpul operaţiilor de ochi. oftare s.f. of, oftat, suspin, suspinare, suspinat, aht, <înv. şi reg.> oft, <înv.> hlipăt, oftătură. Când şi-a văzut fiica coborând din avion, a scos câteva oftări de uşurare. în tăcerea camerei se aud, din când în când, oftările bolnavului. oftăt s.n. of, oftare, suspin, suspinare, suspinat, aht, <înv. şi reg.> oft, <înv.> hlipăt, oftătură. oftătură s.f. (înv.) v. Of. Oftare. Oftat Suspin. Suspinare. Suspinat. oftică vb. I. (pop. şi fam.) 1 refl. (med., med. vet.; despre oameni, animale, părţi ale corpului lor, organe) v. Tuberculiza. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni) v. înciuda. Necăji. Supăra. ofticăre s.f. (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Tuberculizare. ofticat “ă adj. (pop. şifam.) 1 (med., med. vet.) v. Ftizie. Tebecist Tuberculos. 2 fig. (despre oameni) v. Acru. înciudat Necăjit Supărat oftică s.f. (pop. şi fam.) 1 (med., med. vet.) v. Boală de piept Ftizie. Piept Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară. 2 fig. v. Amar. Amărăciune. Amărâre. Cătrănire, întristare. Mâhnire. Mohorâre. Necaz. Nefe- oglindă ricire. Negru. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. ofticos, -oăsă adj., s.m., s.f. (pop. şi fam.) I adj., s.m., s.f. (med, med. vet.) v. Ftizie. Tebecist. Tuberculos. II adj. fig. (despre oameni) 1 v. Influenţabil. Moale. Slab. 2 v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. ofuscă vb. 1.11 refl. (fam.; despre oameni) v. Ofensa. Supăra. 2 refl. impers. (înv.) v. înnopta. întuneca. II fig. (rar, compl indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) v. Eclipsa, întuneca. Obnubila. Obtenebra. Umbri, ofuscăt, -ă adj. (fam.; despre oameni) 1 v. Supărat. 2 v. Ofensat. Supărat, ogăm, -ă adj. (despre scrierea celtică) ogamic. ogămic, -ă adj. (despre scrierea celtică) ogam. Scrierea ogamică se întâlneşte numai în inscripţiile celtice în piatră sau în lemn din Irlanda şi Ţara Galilor. ogarătic, -ă adj. (în opoz. cu „gras”; pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit Pirpiriu. Prăpădit Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. ogără s.f. (zool; pop.) ogarcă,ogăroai-că. Ogara este femela ogarului. ogărcă s.f. (zool; pop.) ogară, ogă-roaică. ogărât, -ă adj. (în opoz. cu „gras”; reg; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. ogărăl s.m. (zool.) ogăruş, ogăruţ. ogărî vb. IV. refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. ogăroăică s.f. (zool; pop.) ogară, ogarcă. ogăruş s.m. (zool; rar) v. Ogărel. ogăruţ s.m. (zool; rar) v. Ogărel. ogârji vb. IV. refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. ogârji't -ă adj. (în opoz. cu „gras”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. ogheăl s.n. (reg.) 1 v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. 2 v. Plapumă. ogivă s.f. (arhit.) lanţetă. Ogiva este caracteristică stilului gotic. oglaşenie s.f. (relig.; înv.) v. Catehizare, oglăşui vb. IV. tr. (relig.; înv.; compl. indică oameni) v. Catehiza. oglindă s.f. 11 căutătoare, <înv.> mirază, specul, şpighel. Toată ziua se uită în oglindă. 2 (auto) oglindă retrovizoare = retrovizor. Oglinda retrovizoare permite conducătorului să vadă ce se petrece în spatele vehiculului. 3 (adesea cu determ. „apei”, „mării”) luciu2, luciuş, luciş, lumină. Flori de nufăr plutesc pe oglinda apei. 4 (art.; med. vet.; în special la bovine) oglinda laptelui = oglinda ugerului = ecuson. în zona oglinzii laptelui oglindi sensul firelor de pâr este îndreptat de obicei în sus. 5 (geol.) oglindă de alunecare = oglindă de falie, oglindă de fricţiune; oglindă de falie = oglindă de alunecare, oglindă de fricţiune; oglindă de fricţiune = oglindă de alunecare, oglindă de falie. Oglinda de fricţiune este suprafaţa lustruită în roci, care ia naştere prin frecarea acestora sub acţiunea mişcărilor tectonice. 6 (la pl. oglinzi; reg.) v. Ochelari. 7 (art.; chim.; înv.) oglinda măgarului v. Antimoniu. Stibiu. 8 (anat.; arg.) v. Ochi1. Privire. II fig. 1 imagine, înfăţişare, reprezentare, viziune, icoană. Are o oglindă distinctă a derulării faptelor la care a fost martor. 2 (înv.) v. Exemplu. Model. Pildă, oglindi vb. IV. 1 refl. a se proiecta, a se răsfrânge, a se reflecta, a se vedea, a se prevedea, a se străvedea, a se mira2, a se răsturna, a se scălda. Chipul ei se oglindeşte în apa limpede a lacului. 2 tr. (compl. indică fenomene, stări, acţiuni etc.) a înfăţişa, a prezenta, a reoglindi, a reprezenta, <înv.> a resplenda, a reflecta, a răstălmăci. Arta oglindeşte realitatea. Filmul oglindeşte cruzimea Evului Mediu. 3 tr. (înv. şi reg; compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) v. Analiza. Cerceta. Examina. Măsura. Observa. Privi. Scruta. Studia. Urmări, oglindire s.f. 1 proiectare, răsfrângere, reflectare, reflex, <înv.> reflect. Oglindirea chipului ei în apa lacului este posibilă datorită limpezimii acesteia. 2 înfăţişare, reprezentare, reflectare. Arta are drept scop oglindirea realităţii. 3 proiecţie, reflectare. Fiul este oglindirea tatălui în tot ce face. oglinduţă s.f. (reg.) v. Oglinjoară, oglinjoară s.f. oglinduţă. ogâd s.n. 1 (reg.) v. Deprindere. Fire. Nărav. Obicei. Obişnuinţă. 2 (reg.) v. Seamă. Socoteală. 3 (reg.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă. 4 (înv.) v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Poftă. Voie. Voinţă. Vrere, ogodi vb. IV. 1 refl. (recipr.) (reg.; despre oameni) v. Târgui. Tocmi. 2 tr. (înv.; compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi. încuviinţa. îndupleca. îngădui, învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. ogodi't, -ă adj. (înv.; despre situaţii, stări emoţionale etc.) v. Agreabil. Frumos. Plăcut, ogoditor, -oăre adj. (înv.; despre situaţii, stări emoţionale etc.) v. Agreabil. Frumos. Plăcut, ogodnă s.f. (înv.) v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Poftă. Voie. Voinţă. Vrere. ogâdnic, -ă adj. (înv.) 11 (relig.) v. Binecuvântat. Blagoslovit. 2 (despre situaţii, stări emoţionale etc.) v. Agreabil. Frumos. Plăcut. II fig. (despre oameni) v. Binecuvântat Dotat înzestrat. Talentat. ogoi'vb. IV. (pop.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Slăbi. Tempera. Uşura. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descreşte. Diminua. Domoli. Estompa. Linişti. Micşora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera. 3 tr. (compl. indică oameni) v. Cruţa. Menaja. ogor s.n. 1 arătură, câmp, ţamjă1, răzor, ogradă, plan, ţarincă, <înv.> agru, sat. Pe ogorul de la marginea satului s-a semănat grâu. De dimineaţă, toată familia pleacă la ogor pentru a strânge porumbul. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul semănăturii) holdă, lan, ostai. De o parte şi de alta a drumului se întind ogoare de grâu. Intră în ogorul de porumb ca să culeagă câţiva ştiuleţi. 3 (agric.) pârloagă, moină, mejdină, morhoancă, morogan, morun-că, nadaz, năvoloacă, noroi1, obleagă, orpie, rât2, strămoină, toloacă, ţelină2. Ogorul este un teren arabil, lăsat nelucrat şi necultivat timp de un an, în vederea refacerii fertilităţii solului. 4 bălărie, pârloagă. La marginea satului este un ogor unde sunt aduse animale la păscut. 5 (înv. şi reg.) v. Paragină. Pârloagă. Ţelină2. ogorâre s.f. (agric.; înv. şi reg.) v. Arare. Arat1. Arătură. Plug. Plugărie. Plugărit. ogorât s.n. (agric.; înv. şi reg.) v. Arare. Arat1. Arătură. Plug. Plugărie. Plugărit. ogorf vb. IV. tr. (agric.; înv. şi reg.) 1 (compl. indică ogoare, terenuri etc.) v. Ara. Brăzda. 2 (compl indică terenuri înţelenite) v. Desfunda. Desţeleni. ogrădă s.f. 1 (pop.) v. Curte. 2 (constr.; înv. şi reg.) v. Gard. împrejmuire. îngrăditură. 3 (înv. şi reg.) v. Ţarc. 4 (constr.; înv. şi reg.) v. Staul. 5 (reg.) v. Arătură. Câmp. Ogor. Ţarină1. 6 (reg.) v. Grădină. 7 (reg.) v. Livadă. Pomet. 8 (înv.) v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. ogrînji sm pL ovreg,smread,tărăbuc,tor1, torină, torişte, treancăt, treasc2, turiş. Ogrinjii sunt resturile vegetale nemâncate de vite. ogur s.n. (înv.) 1 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 (cu determ. „bun”, „râu”, care indică felul prevestirii) v. Piază. Prevestire. Semn. oh interj. = of. 6ha adv. (modal; arg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. ohăbnic, -ă adj. (jur.; înv. şi pop.) 1 (despre robi, slugi etc.) <înv.> stătător. Robii ohabnici erau legaţi pe viaţă de o ohabă. 2 (despre bunuri, proprietăţi, drepturi etc.) v. Inalienabil, oho interj, (fam.; la adresa unui vorbitor) v. Destul! îndeajuns! Suficient! oi interj, (pop. şi fam.) 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) v. A1! Aoleu! E2! Ehei! Ei! Hei1! P! O! Of! Ti! Ţ! Vai! 2 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) v. A1! Ah! Ehei! Ei! Hei1! I2! O! Of! Ti! Vai! 3 (exprimă regret) v. A1! Ah! Aoleu! Eh! Ehei! Hei1! O! Of! Vai! oiămă s.f. (colect.; reg.) oiet,oime. oiăscă s.f. (bot.; reg.) v. Rostopască (Che-lidonium majus). |1226 oidiomicoză s.f. (med.) candidoză, endo-micoză, moniliăză, monilioză. Oidiomicoză afectează pielea şi mucoasele. oi'dium s.n. (fitopat.) fainare. Oidiumul este o boală a plantelor, provocată de unele ciuperci parazite, care se manifestă prin apariţia pe organele atacate a unui praf alb-cenuşiu, asemănător cu făina. oier s.m. 1 cioban, păstor, <înv. şi reg.> păcurar2, oieş. Oierii au urcat cu oile pe munte. 2 (art. Oierul; astron.; pop.; nm. pr.) v. Lira (v. liră1). oierie1 s.f. ciobănie, oierit, păstorie, păstorit, păstorire, <înv. şi reg.> păcurărie, păcurărit. Se ocupă cu oieria. oierie2 s.f. stână, târlă, <înv. şi pop.> perdea, căşărie, arcaci, băcie, câşlă, colibă, mandră1, mutare, odaie, odalâc, poloşte, sălaş, staul, <înv.> estenă. La orice oierie sunt câini care păzesc oile de animlele sălbatice. oierit s.n. ciobănie, oierie1, păstorie, păstorit, păstorire, <înv. şi reg.> păcurărie, păcurărit. oieş s.m. (reg.) v. Cioban. Oier. Păstor, oieşeă s.f. (bot.; reg.) v. Urzică. Urzică-mică (Urtica urens). oiets.n. (colect.; reg.) oiamă,oime. oi'me s.f. (colect.; reg.) oiamă,oiet Oimea satului se întoarce pentru iernat. oişoără s.f. (zool; pop.) v. Oiţă. oişte s.f. (tehn.) 1 (la car, la căruţă, la sanie etc.) proţap, drug, mâţă, rudă2, tânjală. Oiştea este bara lungă de lemn fixată în cruce, de-a dreapta şi de-a stânga căreia se înjugă boii sau se înhamă caii. 2 (la moara de vânt) cârmă, drug, pârghie, proţap. Moara de vânt se roteşte cu ajutorul oiştii. oiţă s.f. 11 (zool.) oişoară, oiţică. 2 fig. (fam.) v. Bleagă (v. bleg). Credulă (v. credul). Naivă (v. naiv). Proastă (v. prost). II (bot.) 1 (şi oiţă-sălbatică) Anemone silvestris; dedi-ţei-de-pădure (v. dediţel), dediţei-sălbatici (v. dediţel), papici, pataşte (v. pataşcă2), pătaţi(v. pătat). 2 (reg.) Anemone narcissiflora; omeluţe. 3 (reg.) v. Floarea-Paştelui (v. floare). Rotiliţă (Anemone nemorosa). 4 (reg.) v. Pâinişoară (Russula lepida). 5 (reg.) v. Sisi-nei (v. sisinel). Sisinei-de-munte (v. sisinel) (Pulsatilla alba). III (omit; reg.) 1 v. Cinte-ză-de-iamă (Fringilla montifringilla). 2 v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motadlla alba). 3 v. Codroş. Codroş-de-casă. Codroş-de-gră-dină. Codroş-de-grădină-caucazic. Co-droş-de-grădină-cu-oglindă (Phoenicurus ochurosus, Phoenicurus phoenicurus sau Phoenicurus sauramisicus). 4 v. Scatiu (Cardu-elis spinus). 5 v. Sticlete (Carduelis carduelis). 6 v. Scorţar. Scorţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). IV (med.; reg.) v. Le-uconichie. oiţică s.f. (zool; pop.) v. Oiţă. oiţoi s.m. (omit.; reg.) 1 v. Cinteză (Fringilla coelebs).2v. Cinteză-de-iamă (Fringilla montifringilla). ojig s.n. (med.; reg.) v. JărăgaLJărăgaie. ojijîvb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică obiecte, materiale et,c. umede) v. Usca. Zvânta. 2 (compl. indică focul sau corpuri combus- 1227| tibile) v. Aprinde. Aţâţa. încinge1. înteţi, înviora. ojiji't, -ă adj. (reg.; despre obiecte, materiale etc. umede) v. Uscat. Zvântat2. ojog s.n. (gosp.; reg.) v. Cociorvă, ojogitură s.f. (înv.) v. Cărbune. Tăciune. O.K. [o kei] adv., s.n. (americ.) 1 adv. (modal; având val. unei afirmaţii) v. Da1 Bine. Bineînţeles. Desigur. Fireşte. întocmai. 2 s.n. (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) v. Acord. Aprobare. Asentiment. Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă. învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere. olâc s.m., s.n. I s.m. 1 (înv. şi reg.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. 2 (arg.) v. Acolit. Complice. Co-părtaş. Părtaş. II s.n. (transp.; înv.) 1 <înv.> men-zil, olăcărie, poştă1. Olacul era serviciul de transport pentru călători şi corespondenţă, folosit, în provinciile româneşti, înainte de introducerea căilor ferate. 2 v. Diligenţă1. Poştalion. Poştă1, olâltă adv. (modal; pop.; exprimă ideea de alăturare sau de combinare a mai multe lucruri, fapte etc.) v. In corpore. împreună. Laolaltă, olan s.n. (constr.) ţiglă1, şipot, oală, scoc, şa, tocţiglă, uluc. Acoperişul multor case ţărăneşti este învelit cu olane. olând, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) v. Olandez, olandez, -ă s.m., s.f., adj. neerlandez, <înv.> oland. Olandezii sunt renumiţi pentru splendidele lalele pe care le cultivă. Statul olandez este o monarhie constituţională ereditară. olangi'u s.m. (înv.) v. Olănar. olastiseală s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. 2 v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. olât s.n. 1 (constr.; înv. şi reg.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. 2 (înv.) v. Cuprins1. întindere. întins1. Spaţiu. Suprafaţă. Teritoriu. 3 (înv.) v. Regiune. Ţinut. Zonă. 4 (înv.) v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate, olăcâr s.m. (înv. şi reg.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. olăcări vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda. olăcărie s.f. (transp.; înv.) <înv.> menzil, olac, poştă1. olăceşte adv. (modal; adesea în opoz. cu „domol”, „încet”, „lin”; înv.; în legătură cu vb. de mişcare) v. Grabnic. Iute. Rapid. Repede. Tare. olălăi vb. IV. (înv. şi reg; despre oameni) 1 refl. v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. 2 intr. v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera. olălăire s.f. (înv. şi reg.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. olălâu s.n. (înv. şi reg.) v. Răcnet. Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbierătură. Zbieret, olănăr s.m. <înv.> olangiu. Olănarul fabrică olane. olăreăsă s.f. olăriţă. Olăreasaface şi vinde oale din lut. olări vb. IV. tr. (silv.; compl. indică capetele buştenilor) a teşi, a buza, a ciuli, a oii, a rosti, a şpenţăla, a şpraiţui, a şprănţuri, a şpronţa, a şpronţui, a tivi. Muncitorii olă-resc buştenii la capete pentru a aluneca uşor pe uluc. olări'e s.f. olărit1, lutărie. Olăria este meşteşugul olarului. olărit1 s.n. olărie, lutărie. olărit2 s.n. (silv.) şpronţuit. Olăritul capetelor buştenilor se face pentru ca aceştia să alunece uşor pe uluc. olăriţă s.f. olăreasă. olcuţă s.f. (reg.) 1 (gosp.) v. Olicică. Oliţă. Ulceluşă. Ulceluţă. Ulcică. 2 (hidrol.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. oleăb s.n. (constr.; reg.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. oleăcă adv. (pop.) I (temporal) 1 v. Puţin. 2 v. Puţin. II (modal) v. Ceva. întrucâtva. Oarecum. Puţin. oleaginos,-oăsă adj. (despre plante, seminţe, fructe) uleios. Rapiţa este o plantă oleaginoasă. oleăstru s.m. (bot.; înv.) v. Răchiţică (Elaeagnus angustifolia). olecăi'vb. IV. refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. olecăire s.f. (înv. şi reg.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tânguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. olecăitură s.f. (înv. şi reg.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. olecuşoără adv. (temporal; reg.) v. Puţintel, olecuţă adv. (temporal; reg.) v. Puţintel, olecuţi'că adv. (temporal; reg.) v. Puţintel, olefină s.f. (chim.) alchenă, hidrocarbură olefinică. Etilena este o olefină. olei s.m. (bot.; reg.) v. Flocoşică (Holeus lanatus). oleînă s.f. (chim.) trioleină. Oleina este o substanţă lichidă, uleioasă, incoloră, care se găseşte în unt, în uleiul de măsline, în uleiurile vegetale în general. olej s.n. (reg.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş, oleji vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări. Oploşi, oleoduc (oleoduct) s.n. pipe-line. Oleoducul este o conductă pentru transportul la distanţă al gazelor, al petrolului etc. oleoduct s.n. = oleoduc. oleum s.n. (chim.) acid sulfuric fumans. Oleumul este folosit ca explozibil, în industria coloranţilor etc. olfăctic, -ă adj. olfactiv, olfactoriu. olfactiv, -ă adj. olfactic, olfactoriu. Câinii de vânătoare au un simţ olfactiv de excepţie. olfactofobi'e s.f. (psih.) osmofobie. Olfac-tofobia este oroarea morbidă de mirosuri. olfactoriu, -ie adj. olfactic, olfactiv, olfăcţie s.f. (fiziol.) miros, <înv.> apuţit, apuţitură, mirosire, odorat. Olfacţia este unul oliţă dintre cele cinci simţuri cu care sunt înzestraţi oamenii şi unele animale. oii vb. IV. tr. (silv.; compl. indică capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. olibăn s.n. (înv.) v. Tămâie, olicică s.f. (gosp.) oliţă, ulceluşă, ulceluţă, ulcică, olcuţă, olişoară, oluţ, paraleasă. Fierbe laptele într-o olicică din tuci. oligarhie s.f. (polit.) oligocraţie. Oligarhia este o formă de guvernământ în care puterea politică şi economică este deţinută de un număr restrâns de persoane sau de familii. oligist s.n. (mineral., chim.) sanguină. Oligistul este folosit pentru extragerea fierului. oligocen s.n. (geol.) neonumulitic. Oligocenul este o epocă geologică care aparţine periodei superioare a paleogenului. oligocitemi'e s.f. (med.) hipocitemie. Oli-gocitemia este scăderea globulelor roşii din sânge. oligocraţie s.f. (polit.) oligarhie, oligodendroci't s.n. (biol.) oligodendroglie. Oligodendrocitele sunt celule de suport, de mici dimensiuni, situate în jurul neuronilor, între fibrele nervoase şi în lungul vaselor sangvine. oligodendroglie s.f. (biol.) oligodendrocit. oligoelement s.n. (biochim.) microelement. Oligoelementele se găsesc în hormoni, enzime şi fermenţi. oligofăg, -ă adj. (despre animale) stenofag. Animalele oligofage au nutriţia limitată la un număr restrâns de specii. oligofren, -ă s.m., s.f. (psih.) debil mintal, moron. La oligofreni se constată o dezvoltare tardivă şi incompletă a inteligenţei. oligofrenie s.f. (psih.) bradipsihie, debilitate mintală, înapoiere mintală, viscozitate mintală. Oligofrenia poate fi un simptom în unele boli endocrine. oligogenă s.f. (biol.) genă majoră. Oligogena are efect evident. oligonudeoti'd antisens s.n. (biol.) moleculă antisens. Oligonucleotidul antisens blochează sinteza proteinelor. oligotrofîe s.f. (biol.) nutriţie deficitară, olimpiădă s.f. (sport) jocuri olimpice (v.joc). Mulţi sportivi români au luat medalii de aur şi de argint la olimpiadei olimpiăn, -ă adj. I olimpic. Miturile olimpi-ene se referă la Olimp şi la zeii din Antichitatea greacă. II fig. 1 (despre oameni sau despre firea, atitudinea etc. lor) olimpic, senin. în orice situaţie îşi păstrează calmul olimpian, îşi priveşte discipolii cu un aer olimpian. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) grandios, impunător, maiestuos, măreţ, epic, homeric, olimpic, melean. în romanul său lupta dintre cele două oşti ia proporţii olimpiene. olimpic, -ă adj. I olimpian. II fig. 1 (despre oameni sau despre firea, atitudinea etc. lor) olimpian, senin. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) grandios, impunător, maiestuos, măreţ, epic, homeric, olimpian, melean. olişoără s.f. (gosp.; reg) v. Olicică. Oliţă. Ulceluşă. Ulceluţă. Ulcică, oliţă s.f. (gosp.) olicică, ulceluşă, ulceluţă, ulcică, olcuţă, olişoară, oluţ, paraleasă. oliv |1228 oliv s.m., adj. invar., s.n. 1 s.m. (bot.; rar) măslin (Olea europaea). 2 adj. invar., s.n. galben-verzui, muştar. Şi-a luat un pantalon oliv pentru a se asorta cu bluza verde. O prinde foarte bine olivul. 3 adj. invar, (mai ales despre faţa sau pielea oamenilor) măsliniu, negricios. Fata are tenul oliv. olivă s.f. I (biol.) olivă cerebeloasă = nucleu dinţat. Oliva cerebeloasă este nucleul cenuşiu central al cerebelului, anexat formaţiunilor şi căilor neocerebelului. I11 (bot.; înv. şi reg.) v. Măslină. 2 (ind. alim.; reg.) v. Ulei de măsline (v. ulei1). olivet s.n. (colect.; înv.) v. Măslinet. Măsliniş. olivină s.f. (mineral.) crisolit, peridot. Olivina se întrebuinţează ca materie primă pentru produse refractare. olm s.n. (înv.) v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum, olmăn s.n. (cosmet.; înv.) v. Fard. olmâz s.n. (mineral.; înv.) v. Diamant, olog, -oăgă adj., s.m., s.f. schilod, şontorog, <înv. şi reg.> slăbănog, năvleg, obidnic, pedestru. A rămas olog în urma poliomielitei. ologeălă s.f. (med. vet.) cotonogeală, ologire. Ologeala este îmbolnăvirea picioarelor unui animal. ologi vb. IV. 1 tr., refl. a (se) schilodi, <înv. şi reg.> a (se) calici. S-a ologit în urma poliomielitei . 2 refl. (med. vet.; despre animale) a se cotonogi. Calul s-a ologit. ologire s.f. (med. vet.) cotonogeală, ologeală. ologrăf, -ă adj. (despre acte, documente, scrisori etc.) autograf. S-au găsit mai multe scrisori olografe ale poetului. oloi1 s.n. (ind. alim.; înv. şi pop.) v. Ulei1. Untdelemn. oloPvb. IV. tr. (reg.) v. Uleia. oloiăt, -ă adj. (reg.) v. Uleiat. oloier s.m. (reg.) v. Uleier. oloids, -oâsă adj. (reg.; despre obiecte, suprafeţe etc.) v. Gras. Onctuos. Uleios. Uns2. Unsuros. oloi'să s.f. (bot.; reg.) 1 v. Iarbă-de-ureche (Sedum maximum). 2 v. Şerpariţă. Şerpânţă. Şoaldină (Sedum acre). oloreâlă s.f. (reg.) v. Adiere. Boare. Briză. Pală1. Suflare. Suflu. Undă. olori vb. IV. intr. unipers. (reg.; despre vânt) v. Adia. olovînă s.f. (înv. şi reg.)v. Bere. oltâr s.n. (bis.; la creştini; înv. şi pop.) v. Altar. Sanctuar. oltârnic s.m. (relig.; înv.) v. Pastor. Părinte. Preot. Sacerdot. olteân, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. olteancă, juvete. Strămoşii lui sunt olteni. 2 adj. oltenesc. Poartă un costum popular oltean. olteâncă s.f. olteană (v. oltean). Mama lui este olteancă. oltencuţă s.f. (bot.; reg.) v. Lipscănoaică (Co- reopsis tinctoria). oltenesc, -eăscă adj. oltean. olum s.n. (reg.) v. Ţarc. oluţ s.n. (gosp.) 1 (pop.) v. Urcior1. 2 (reg.) v. Olicică. Oliţă. Ulceluşă. Ulceluţă. Ulcică. om s.m. 11 homo1. Omul este o fiinţă superioară, socială, înzestrată cu gândire, inteligenţă, limbaj articulat şi cu capacitatea de abstractizare şi de transmitere a informaţiilor. 2 făptură, fiinţă, persoană, viaţă, <înv.> fire, trup, ţipenie, os. Medicii salvează mulţi oameni în cariera lor. 3 chip, figură, individ, ins, persoană, personaj, faţă, creştin, român, suflet, băiat, meclă, mutră, tip, tipesă, nat, <înv.> ipochimen, îns, nume, obraz, chir, creatură, specimen, gagiu, paţan. La spectacol erau oameni cunoscuţi. 4 făptură, persoană, inimi Actorul a fermecat toţi oamenii din sală. 5 cap, individ, ins, persoană, amic, căciulă. Săracii au primit ajutoare de la primărie, câte 5 kg de alimente de om. 6 muritor, pământean, terian. Ni-ciun om nu a mai intrat în această peşteră. 7 (lapl. oameni) lume, omenire, <înv. şi pop.> vileag, <înv. şi reg.> omet1, nip, omenet, geane. Se strecoară cu greu printre oamenii din supermarket. Vorbeşte de la tribună oamenilor din piaţă. 8 bărbat, <înv. şi reg.> voinic, mascul, martalog. Foarte mulţi oameni au venit la inaugurarea stadionului. 9 (determ prin „meu”, „tău”, „ei”; pop.) v. Bărbat. Soţ. I11 om de cuvânt = om de onoare; om de onoare = om de cuvânt. Te poţi baza pe el deoarece este un om de onoare. 2 om de ştiinţă = cercetător, <înv.> scrutător. Este un renumit om de ştiinţă în domeniul chimiei cuantice. 3 (lit.) om de litere - literat, scriitor, beletrist, <înv.> literator, lucrător cu pana, lucrător în condei, scriptor, condeier, pană. Critica îl consideră un om de litere rafinat. 4 (polit.) om de stat - bărbat de stat. Bunicul ei a fost un important om de stat; om politic = politician, om public, <înv.> politic, politicianist Oamenii politici trebuie să fie oneşti; ompublk=a persoană publică. Omul public joacă, prin funcţia pe care o deţine, un rol important în viaţa politică şi socială a unei ţări; b (rar) v. Om politic. Politician. 5 om de afaceri = businessman. Un cunoscut om de afaceri a donat o sumă mare de bani pentru renovarea teatrului din localitate. 6 om de serviciu = servitor, slugă, slujitor, troa-găr1, <înv.> posluşnic. Omul de serviciu face curăţenie în instituţie de două ori pe săptămână. 7 (la circ) om-pasâre = zburător. 8 (art.) omul de pe stradă = oricine, orişicine. Nu-i cere omului de pe stradă păreri despre informatizarea bibliotecilor publice şi academice. 9 om de legătură = legătură, persoană de legătură. Omul lor de legătură de la Paris nu le mai dăduse de multă vreme un semn de viaţă. 10 om de nimic=a derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, puşlama, secătură, lazaron, cioflingar, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, terchea-berchea, căcănar, cutră, marţafoi1, paţachină2, şmecher* pujlău, ceacănău, dârdală, hoantă, orbete, oşiştie, poghibală, pujlă, ştrengar, mascalzone, meltean, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, gunoi, ciu-malău, deşeu, figurant, labagiu, lest1, sichimea, căcăstorar. Individul este un om de nimic lipsit de caracter, b nimeni, terchea-berchea. Este revoltat că un om de nimic a ajuns să-i vorbească atât de o braznic; om de paie = pămpălău, ţuţer, păpuşoi. Omul de paie este lipsit de personalitate. 11 om de zăpadă = momâie, momonete. Odată cu primele raze calde ale soarelui, omul de zăpadă a început să se topească. 12 (relig.; astăzi rar) om al bisericii v. Cleric. Faţă bisericească. 13 (jur.; rar) om de legi v. Jurist. 14 (jur.; reg.) om de pace v. Judecător de ocol. Judecător de pace. 15 (reg.) om prunc v. Fecior. Flăcău. June. Tânăr. 16 (milit.; înv.) om de oaste v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat; om de război v. a Luptător. Războinic; b Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. 17 (înv.) om al sângiurilor = (art.) omul sângiurilor v. Călău. Gâde. 18 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) om de scuteală v. Scutelnic1. omâg s.m. I (bot.) 1 Aconitum napellus; aco-nit, caii-popii (v. cal), mărul-lupului (v. măr1), mierea-ursului (v. miere), papu-cul-doamnei (v. papuc), toaie2. 2 Aconitum callibotryon; iarba-bubei (v. iarbă). 3 (reg.) v. Iarbă-mare (Inula helenium). 4 (reg.) v. Sănişoară (Sanicula europaea). II (med. vet; reg.) omăgiţă. Omagul este o boală a oilor care pasc iarbă amestecată cu omag. omagiă vb. I. tr. (compl. indică eroi aspiraţii fapte etc. ale oamenibr) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a en-gomia, <înv.> a fali, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi omagieze eroii. omâgiu s.n. apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat un omagiu meritat. omalgi'e s.f. (med.) omodinie, scapulalgie, scapulodinie. Omalgia este o afecţiune dureroasă a umărului. omân s.m. (bot; reg.) v. Iarbă-mare (Inula helenium). omâsum s.n. (anat.; la animalele rumegătoare) foios,ghem. Omasumul este una dintre cele patru diviziuni ale stomacului. omăgiţă s.f. (med. vet.; reg.) omag. 1229| omite omăt s.n. 1 (meteor.; mai ales pop.) nea, ninsoare, zăpadă, <înv.> iarnă. Un strat gros de omăt s-a aşternut în timpul nopţii. 2 (art.; meteor.) omătul mieilor = a (meteor.) ninsoarea mieilor (v. ninsoare), zăpada mieilor (v. zăpadă). Omătul mieilor este zăpada care cade primăvara târziu; b (meteor.; reg.) omătul cocostârcilor, omătul păsărilor. Omătul mieilor este zăpada, sub formă de mici bobiţe, care cade la începutul primăverii; c (reg.) ţurţurii mieilor (v. ţurţur), ziua mieilor (v. zi). Omătul mieilor este ultima zi cu vreme schimbătoare de după zilele babelor; (meteor.; reg.) omătul cocostârcilor = omătul păsărilor = omătul mieilor. 3 (reg.) v. Nămete. Noian. Troian2, omătuţe s.f. pl. (bot.; reg.) v. Ghiocei-bogaţi (v. ghiocel). Ghiocei-mari (v. ghiocel) (Leuco-jum aestivum). omaţăl subst (bot; reg.) v. Iberis. Limba-mă-rii (v. limbă) (Iberis umbellata). ombilic s.n. 1 (anat) buric, lingurea. Ombilicul este cicatricea formată în mijlocul abdomenului după tăierea cordonului ombilical. 2 (anat.) buric, cordon ombilical, aţa buricului (v. aţă). Fetusul primeşte hrană din corpul mamei prin ombilic. 3 (anat.) umbo. Ombilicul este o structură anatomică proeminentă. 4 (zool.) umbon. Ombilicul este punctul central şi proeminent al unei cochilii. ombilical, -ă adj. (anat.) omfalic. Hernia ombilicală trebuie operată. ombrofi'l, -ă adj. (bot.; despre plante) sciadofil, sciafil, scotofil. Plantele ombrofile au afinitate pentru locurile umbroase. ombrogrâf s.n. (meteor.) pluviograf. Om-brograful înregistrează automat cantitatea şi intensitatea precipitaţiilor atmosferice. ombrometru s.a (meteor.) pluviometru,<înv.> udometru. Ombrometnd înregistrează cantitatea precipitaţiilor atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafaţă. omeluţe s.f. pl. (bot.; reg.) 1 Anemone narcissiflora; oiţă. 2 v. Sisinei (v. sisinel). Sisinei-de-munte (v. sisinel) (Pulsatilla alba). omenâş sm (înv. şi pop.) v. Omuleţ. Omuşor. omenesc, -eăscă adj. 11 uman, creştinesc, <înv.> sufletesc. La poalele muntelui este o aşezare omenească. Spiritul omenesc se îmbogăţeşte prin cultură 2 lumesc, pământesc. Rămăşiţele lui omeneşti au fost trimise cu avionul în ţară. 3 (înv. şi pop.; despre atitudini manifestări etc. ale oamenilor) v. Afabil. Afectuos. Amabil. Binevoitor. Convivial. Cordial. Prietenesc. Prietenos. 4 (pop. şi fam.; despre preţuri) v. Acceptabil. Accesibil. Confortabil. Convenabil. Moderat. Modic. Potrivit Rezonabil. 5 (fam.; despre enunţuri, texte etc.) v. Inteligibil. II (reg.; despre lucruri, obiecte etc.) v. Străin. omeneşte adv. (modal) cumsecade, creştineşte. Se poartă omeneşte cu cei săraci. omenet s.n. (reg.) v. Lume. Oameni (v. om). Omenire. omeni vb. IV. 1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima. 2 tr. (pop.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Cinsti. Ospăta. Servi. Trata. 3 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică divinităţi, fiinţe spirituale, realităţi abstracte etc.) v. Incarna. întruchipa, întrupa. 4 tr. (iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. omenie s.f. 1 suflet, <înv.> omenire, diacrisis. Omenia faţă de cei săraci, bolnavi sau necăjiţi este o calitate umană din ce în ce mai rară într-o societate dominată de setea de câştig. 2 bună-cre-dinţă, cavalerism, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, onestitate, onorabilitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, verticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în omenia şi priceperea lui. 3 (pop.) v. Ospitalitate. omem'me s.f. (înv. şi reg.; adesea cu determ. „întreagă”, „toată”) v. Lume. Omenire. Seminţia omenească (v. seminţie). Umanitate. Univers, omenire s.f. 11 (adesea cu determ. „întreagă”, „toată’’) lume, seminţia omenească (v. seminţie), umanitate, univers, <înv. şi reg.> omenime, lumucă, <înv.> seminţia pământenilor (v. seminţie),viii (v. viu). Toată omenirea militează pentru pace. în cartea sa studiază o perioadă importantă din istoria omenirii. 2 lume, oameni (v. om), <înv. şi pop.> vileag, <înv. şi reg.> omet1, nip, omenet, geane. Se strecoară cu greu prin omenirea din supermarket. Vorbeşte de la tribună omenirii din piaţă. 3 (înv.) v. Omenie. II (înv.) v. Incarnare. Incamaţie. întrupare, omenit, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Bun. Cumsecade. îngăduitor. înţelegător. Omenos. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil, omenos, -oăsă adj. 1 (despre oameni) bun, cumsecade, îngăduitor, înţelegător, acătării, gigea, <înv.> omenit, găşcar, salon2, valabil. Este un director omenos cu angajaţii. 2 (reg.; despre situaţii, stări emoţionale etc.) v. Agreabil. Frumos. Plăcut, omănt s.n. (anat.) epiplon. Omentul uneşte viscerele, permiţându-le o mişcare limitată. omertă s.f. (peior.) v. Bandă1. Cârdăşie. Clan. Clică. Coterie. Gaşcă. Şleahtă. Tagmă, omesti vb. IV. (fiziol.; înv.; despre organele digestive sau, p. ext., despre fiinţe; compl. indică alimente introduse în organism) v. Digera. Mistui. omestitură s.f. (fiziol.; înv.) v. Digerare. Digestie. Mistuire. omet1 s.m. (înv. şi reg.) v. Lume. Oameni (v. om). Omenire. omet2 s.n. (înv.) v. Refec. Tiv. Tivitură. ometeu s.m. (reg.) v. Omoi. ometiţă s.f. (reg.) v. Pospai, ometoi s.m. (reg.) v. Omoi. omeţi'vb. IV. (reg.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică drumuri, străzi, spaţii etc.) v. întro-ieni. înzăpezi. Troieni. 2 intr. impers. v. Vifo-rî. Viscoli. omeţi're s.f. (reg.) v. întroienire. înzăpezire. Troienire. omeţi't, -ă adj. (reg.; despre drumuri, străzi, spaţii etc.) v. întroienit. înzăpezit. Troienit. omfălic, -ă adj. (anat.) ombilical. Hernia om- falică trebuie operată. omfalocel s.n. (med.) hernie ombilicală. omfaloragie s.f. (med., med. vet.) hemoragie ombilicală. omiăt, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Mâncat2. Sătul. Săturat. omidă s.f. I (entom.) 1 conopidă. Omizile atacă frunzele copacilor. 2 omidă-urs = Arctia caja; mâţa-popii (v. mâţă); (reg.) omidă-cu-aripiv. a Ochiul-păunului (v. ochi1) (Saturnia pyri); b Cap-de-mort. Flutu-re-cap-de-mort. Fluturele-morţii (v. fluture). Striga-nopţii (v. strigă). Strigă. Stri-gă-de-noapte (Acherontia atropos). II (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1), omilie s.f. (relig.) cazanie, cuvânt, predică, <înv.> didahie, învăţătură, învăţătură bisericească, poucenie, predicare, predicaţie, propove-danie, chiriacodromion. Credincioşii ascultă cu evlavie omilia rostită de preot. omis, -ă adj. 1 (despre litere, cuvinte, pasaje dintr-un text) scăpat. Numele omis a fost adăugat pe listă. 2 (despre oameni sau despre elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) ignorat, neglijat, uitat2, <înv.> nesocotit. Persoanele omise devin introvertite. omisiune s.f. 1 scăpare, întrelăsare. Faptul că nu l-a trecut pe listă a fost o omisiune regretabilă. 2 săritură. în text sunt multe omisiuni de cuvinte. 3 ignorare, neglijare, nesocotire, omitere, uitare. Graba duce la omisiunea unor detalii semnificative. 4 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „afi7) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozita-te, <înv. şi pop rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> de-merit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Omisiunile lui educaţionale sunt evidente. omfte vb. III. tr. 1 (compl. indică elemente ale unui ansamblu) a sări. Articolul a fost re-bătut întrucât au fost omise două paragrafe. 2 (compl. indică sunete, litere, cuvinte) a scăpa, a mânca. Când vorbeşte repede, omite sunete. Dactilografa a omis multe cuvinte din text. 3 (compl indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a lăsa, a neglija, a scăpa, a uita, <înv. şi pop.> a trece, a întrelăsa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, a prete-ra. în biografia făcută scriitorul nu a omis aspectul anecdotic al vieţii lui. A spus definiţia pe de rost, fără a omite un singur cuvânt. 4 (compl. indică oameni sau elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) a ignora, a neglija, a nesocoti, a ocoli, <înv. şi pop.> a trece, <înv. şi reg.> a prâsni2, <înv.> a negriji, a tăcea L-au omis, considerându-l incompetent. Mulţi tineri omit sfaturile părinţilor. îşi omite propriile interese. omitere |1230 omitere s.f. 1 sărire, sărit1. Articolul a fost rebâtut din cauza omiterii unor paragrafe din text. 2 neglijare, uitare, uitat1, <înv.> negrijire,uităciune. Omiterea îndatoririlor este condamnabilă. 3 ignorare, neglijare, nesocotire, omisiune, uitare, omletă s.f. (culin.) jumări, scrob1, ieş-niţă, pancoş, papară, papă2, păpăradă, prajilă, ratotă, <înv.> sfungată. A pregătit pentru masă o omletă din cinci ouă. omnilaterăl, -ă adj. (despre acţiuni, preocupări, realizări etc. ale oamenilor) complex, multilateral, plurilateral, plurivalent, polivalent, plural, polilateral. în societatea modernă tinerii au activităţi omnilaterale. omnilateralităte s.f. complexitate, multilateralitate, plurivalenţă, polivalenţă. Omnilate-ralitatea problematicii îl depăşeşte. omnipotent, -ă adj., s.m. art. 1 adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atotputernic, prepotent, arti-tor, putemicos, <înv.> preaputemic, prea-putincios, suveran. Se crede omnipotent, dar nu e decât un biet om. Puterea cuvântului este omnipotentă. 2 s.m. art. (Omnipotentul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atot-voitorul, Atotziditorul, Cel de Sus. Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Prealnaltul (v. preaînalt), Preapu-temicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atottiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gos-podin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Veci-nicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Omnipotentul care a dat naştere cerului şi pământului. omnipotenţă s.f. atotputernicie, prepotenţă, <înv. şi pop.> putere, <înv.> atotputere, atotputinţă, despuietură, preapu-temicie, puternicie. îi este teamă de omnipotenţa lui Dumnezeu. omnipracticiăn s.m. (med.) generalist, medic de medicină generală (v. medic1). Omniprac-ticianul practică medicina generală, fără a avea o strictă specializare. omniprezent, -ă adj. (despre oameni) ubicuist, ubicuitar, ubicuu, <înv.> atotprezent. Redactorul-şef al revistei este omniprezent în toate secţiile redacţiei, în fiecare zi. omniprezenţă s.f. ubicuitate, <înv.> atot-prezenţă. Treburile merg bine în toate secţiile redacţiei datorită omniprezenţei redactoru-lui-şefd revistei. omniscient, -ă adj., s.m. art. 1 adj. (despre oameni) atotştiutor, <înv.> preavăzător. E un erudit, o persoană omniscientă. 2 s.m. art. (Omniscientul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătojail, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus. Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiito-rul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. omnivor, -ă adj., s.m., s.f. (biol.) pantofag, pleiofag, plurivor, polifag. Animalele omnivore se hrănesc atât cu hrană vegetală, cât şi cu hrană animală. omodinfe s.f. (med.) omalgie, scapulalgie, scapulodinie. Omodinia este o afecţiune dureroasă a umărului. omoffl, -ă s.m., s.f. (grec.; înv.) v. Aproapele (v. aproape). Semen. omogen, -ă adj. (despre un tot, un ansamblu etc.) 1 (în opoz. cu „eterogen 0 unitar, <înv. şi reg.> mereu, închegat, monolit, monolitic, sudat2. Echipa naţională de fotbal este o echipă omogenă. 2 nediferenţiat. Comunităţile primitive sunt omogene. omogenităte s.f. unitate. Omogenitatea echipei naţionale de fotbal este absolut obligatorie pentru a se obţine rezultate performante. omogeniză vb. I. tr. (compl. indică elementele unui tot, un amestec etc.) a uniformiza. Pentru ca un aluat să crească, ingredientele trebuie să fie bine omogenizate. omogenizăre s.f. uniformizare. Omogenizarea amestecului se face cu mixerul. omogrăf s.n. (lingv.) omogramă. Omograful este un cuvânt care se scrie la fel cu altul, dar diferă de acesta din punct de vedere fonetic. omografîe s.f. (mat.) transformare omografi-că. Omografia este corespondenţa biunivocă a mulţimii numerelor reale sau complexe, exprimată în formă de raport a două polinoame de gradul întâi. omogrămă s.f. (lingv.) omograf. omâi, -oăie s.m., s.f. (pop.; iron. sau peior.) 1 s.m. ometeu, ometoi. Acest omoi este prea înalt şi prea gras. 2 s.f. v. Nevastă. Soţie, omonie s.f. (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă”; grec.; înv.) v. Acord. Armonie1, înţelegere. Linişte. Pace. Unire, omonim, -ă s.m, s.f., adj. 1 s.m., s.f. tiz. Copilul se numeşte Iulian, fiind omonimul bunicului. 2 adj. (lingv.; despre cuvinte) univoc. Cuvintele omonime au aceeaşi formă şi aceeaşi pronunţare, dar diferă ca sens şi ca origine. omoplăt s.n. (anat.; la oameni) scapulă, spa-tă, lopăţică umărului (v. lopăţică), dreavă, lopata de la mână (v. lopată), lopata mâinii (v. lopată), lopata umărului (v. lopată), lopată, lopătiţă, spală. Şi-a fracturat omoplatul stâng prin cădere. omor s.n. 11 (jur.) asasinat1, crimă, homicid, moarte, omorâre, omucidere, ucidere, nelegiuire, <înv.> deşugubină, omucid, ucigărie, ucigătură, ucisătură, <înv.; astăzi poetio sânge, merinoi, mortăciune. A fost condamnat pe viaţă pentru omor. 2 (jur.) omor cu premeditare = <înv.> moarte vajnică, ucidere vajnică. Omorul cu premeditare este o infracţiune gravă. 3 carnaj, masacru, măcel, <înv. şi pop.> pieire, pierzanie, pierzare, mişaraş, mortişag, <înv.> măcelărie, meserniţă, sângerare, tăiere, <înv.; astăzi poetio sânge, baie de sânge (v. baie1), moarte, abator, hecatombă, meserniţă. Confruntarea dintre cele două clanuri adverse s-a transformat într-un adevărat omor. 4 (med.; înv.; adesea urmat de determ. care indică specificul originea etc.) v. Epidemie. Molimă. 5 (înv.) v. Letalitate. Mortalitate. II fig. (fam.) măcel. Când se anunţă reduceri de preţuri, este omor prin magazine. omorâciune s.f. (înv.) v. Asasinare. Asasinat1. Omorâre. Suprimare. Ucidere, omorâre s.f. 1 asasinare, asasinat1, suprimare, ucidere, ucis1, răpunere, <înv.> omorâciune, punere de cap, punerea capului (v. punere), ucigătură, lichidare, achitare. Hoţii au premeditat omorârea proprietarilor casei pe care au jefuit-o. 2 (jur.) asasinat1, crimă, homicid, moarte, omor, omucidere, ucidere, nelegiuire, <înv.> deşugubină, omucid, ucigărie, ucigătură, ucisătură, <înv.; astăzi poetio sânge, merinoi, mortăciune. 3 sinucidere, suicid, suicidere, <înv.> sinucid. Omorârea ei a fost o mare dramă pentru familie. omorât, -ă adj. (despre oameni) asasinat2, suprimat, ucis2, supliciat, terminat2, răpus, <înv. şi reg.> jertfit, lichidat, achitat. Cele două persoane omorâte nu au fost identificate. omorâtor, -oăre s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. asasin, criminal2, homicid, ucigaş, omucigaş, ucigător, <înv. şi pop.> tăietor, tâlhar, <înv.> criminalist, omucid, răpunător, războinic, şugubăţ, călău, asomator, parlagiu, lichidator, căpăţânar, despicător, naş. Omorâtorul şi complicele său au fost arestaţi. II adj. 1 ucigaş, ucigător, <înv.> pierzător, răpunător. O epidemie cu acest virus este omorâtoare. 2 distrugător, nimicitor, ucigă- ondulor tor. Bombe omorâtoare au ucis mulţi civili. 3 fig. (despre idei, gânduri etc.) chinuitor, obsedant, torturant, mistuitor, tiranic. De câteva zile o macină un gând omorâtor. omorî vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni) a asasina, a executa, a suprima, a ucide, a imola, a suplicia, a masacra, <înv. şi pop.> a prăpădi, a sfârşi, a termina, a dovedi, a găti, a isprăvi, a însura1, a răpune, a elimina, <înv. şi reg.> a jertfi, a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, a didui, a mătrăşi, a prăda, a toropi2, <înv.> a cumpli, a desufleţi, a hărăcsi, a istovi, a pierde, a săvârşi, a sfărâma, a strica, a cosi, a desfiinţa, a muta, a strămuta, a durui, a curăţa, a lichida, a mirui1, a livezi, a frânge, a seca, a stropşi, a achita, a dizolva, a îmbălsăma, a împăia, a mierli, a potcovi, a răci, a răzui. Teroriştii au omorât zeci de persoane. 2 refl. (despre oameni) a se sinucide, a se suicide, a se ucide, < pop.> a se sodomi. Persoanele care se omoară nu sunt înmormântate cu preot. II fig. 1 tr. (compl. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a ane-antiza, a demola, a distruge, a muri, a nimici, a pieri, a răpi, a sfărâma, a spulbera, a stinge, a strivi, a udde, a zdrobi. avwf nu i-a omorât speranţele. 2 tr., refL (compl sau sub. indică fiinţe ori forţa br fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solidta,a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâma, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl omoară. S-a omorât studiind pentru examenul de titularizare pe post. 3 tr. (compl indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a martela, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî. îl omoară cu veşnicele ei lamentări. 4 tr. (fam.; compl. indică oameni) a asasina, a ucide. L-a omorât cu insistenţele lui. omrăzivb. IV. (înv.) 1 tr. (compl indică oameni, manifestări, creaţii etc. ale br sau lucruri, situaţii, stări etc.) v. Detesta. Urî. 2 refl. (despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p. ext., despre fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi Sluţi. Urâţi, omuci'd s.m., s.n. (înv.) 1 s.m. v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş. 2 s.n. (jur.) v. Asasinat1. Crimă. Homicid. Moarte. Omor. Omorâre. Omucidere. Ucidere, omucidere s.f. (jur.) asasinat1,crimă,homidd, moarte, omor, omorâre, uddere, nelegiuire, <înv.> deşugubină, omucid, ucigărie, uci-gătură, ucisătură, <înv.; astăzi poetio sânge, merinoi, mortăciune, omucigâş, -ă s.m., s.f. (rar) v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş, omuleţ s.m. 1 omuşor, <înv. şi pop.> omenaş, omuţ. înălţimea omuleţului nu depăşeşte 1,50 metri. 2 (glum.) v. Copil1. omuşor s.m., s.n. I s.m. 1 omuleţ, <înv. şi pop.> omenaş, omuţ. 2 (glum.) v. Copil1. II s.n. (anat.) 1 (şi, art., omuşorul gâtlejului) luetă, uvulă, apărătuş, <înv. şi reg.> limburuş, copil2, guşter, împărătuş, limba beregatei (v. limbă), limbă, limbucă, limbuş, limbuţă, lindic, lindicuş, lindicuşul gâtului (v. lindicuş), lindiruş, lindiruşul gâtului (v. lindiruş), lingurică, mosor, ouşor, puţa gâtului (v. puţă), puţişoară, sfârcul gâtlanului (v. sfârc), ţâcul gâtului(v. ţâc), ţâmburuc, ţâmburuş, ulmuş, <înv.> limbulă. Omuşorul este marginea poste-rioară, mobilă şi contractilă a vălului palatului. 2 (pop.) v. Cartilaj tiroid, omuţ s.m. (înv. şi pop.) v. Omuleţ. Omuşor. on-line [on lain] adj. invar, (inform.; despre utilizatori, programe etc.) activ, conectat. Pe skype, din lista de cunoscuţi, îi apare numai o persoană on-line. on-line banking [on lain1 baeijkiij] s.n. e-ban-king, internet banking. Plăteşte factura la telefonul mobil prin on-line banking. onâgru s.m. (zool.) Equus onager sau Asinus onager, colun,hemion. Onagrul este un măgar sălbatic, de talie mică, răspândit în sud-vestul Asiei. onanie1 s.f. chiromanie, masturbare, masturbaţie, onanism, <înv.> malahie, săblaznă, frecuş, gherţoi, lucru manual, manualitate, mojeală, zguduială, zguduit1. onanie2 s.f. (mitol, lit. de ficţiune, desene animate; reg.) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. onanism s.n. chiromanie, masturbare, masturbaţie, onanie1, <înv.> malahie, săblaznă, frecuş, gherţoi, lucru manual, manualitate, mojeală, zguduială, zguduit1, onanist adj., s.m. <înv.> malahian, malahiu, labagiu, lampagiu2, malahist, manivelă, pălmar, puţopalmist, lăbar. onănăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Fâmâi. Fonfăi. Fornăi. onănăi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Fârnâit2. Fonf. Fonfăit. Fornăit2, oncogen, -ă adj. (med., med. vet.) cancerigen, carcinogen. Fumatul este un factor oncogen. oncogeneză s.f. (med., med. vet.) cancero-geneză, carcinogeneză. Oncogeneză este procesul deformare a tumorilor canceroase. oncolog, -ă s.m., s.f. (med., med. vet.) cancerolog. Familia bolnavului apelează la un oncolog de renume. oncologic, -ă adj. (med., med vet) cancerologic Chimioterapia este un tratament oncologic. oncologie s.f. (med., med. vet.) cancerologie, carcinologie. Oncologia se ocupă cu studiul tumorilor maligne şi al mijloacelor de prevenire, de depistare şi de tratament ale cancerului. onctuos, -oâsă adj. 11 (despre substanţe, alimente etc.) gras, uleios, unsuros, osânzos. Icrele pe care le-a preparat sunt prea onctuoase. 2 (despre obiecte, suprafeţe etc.) gras, uleios, uns2, unsuros, oloios. Farfuriile onctuoase trebuie spălate cu detergent. II fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor, mai ales despre tonul sau timbrul vocii) dulceag, mieros, uns2, zaharisit îi vorbeşte pe un ton onctuos. ondâtră s.f. (zool.) Ondatra zibethica; bizam. ondină s.f. (mitol; la vechii germani) nixă. Ondina era nimfa apelor. ondometru s.n. (fiz.) cimometru, frecvenţ-metru, indicator de frecvenţă, undametru. Cu ondometrul se măsoară frecvenţele oscilaţiilor electromagnetice. ondulă vb. 1.1 tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică suprafaţa apelor) a (se) cuta, a (se) încreţi, a tremura, a (se) undui, <înv. şi pop.> a unda, a (se) jimba, a (se) zbârli. Vântul ondulează faţa apei. Lacul se ondulează în valuri mici. 2 (compl. sau sub. indică mai ales vegetaţia) a (se) învălura, a (se) legăna, a (se) undui. Vântul ondulează lanul de grâu. Păpurişul se ondulează în adierea vântului. 3 (compl. sau sub. indică părul) a (se) bucla, a (se) cârlionţa, a (se) inela, a (se) încreţi, a (se) zulufa, a (se) încârlionţa, a (se) scârlionţi. Şi-a ondulat părul cu drotul. II intr. fig. (mai ales despre drumuri, cursuri de ape) a se încolăd, a şerpui, a undui. Cărări strâmte ondulează printre stânci. ondulâres.f. 1 cutare2, încreţire, tremur, tremurare, unduire. Barca saltă uşor în ondularea apei lacului. 2 învălurare, unduire, <înv. şi pop.> undare. Priveşte fascinat ondularea lanului de grâu în adierea vântului. 3 buclare, cârlionţare, inelare, încreţire, ondu-laţie. Pentru ondularea pârului foloseşte drotul. ondulăt, -ă adj. 1 (despre suprafaţa apelor) ondulator, ondulatoriu, unduios, unduitor, <înv.> undător, undos. Pe suprafaţa ondulată a lacului plutesc câteva lebede. 2 (mai ales despre vegetaţie) învălurăt, unduios, vălurat, văluros. Lanul ondulat îţi oferă o imagine captivantă. 3 (despre pâr) buclat, cârlionţat, creţ, inelat, încreţit, unduios, zulufat, încârlionţat, aricit2, scârcior, scârlionţat, <înv.> ondulos, smreadec, undos, unduit. Pletele ondulate îi cad pe spate. 4 (rar, despre mişcări) v. Sinuos. Şerpuit. Şerpuitor, ondulator, -oâre adj., s.n. 1 adj.(despre suprafaţa apebr) ondulat, ondulatoriu, unduios, unduitor, <înv.> undător, undos. 2 s.n. drot, fier, fier de frizat. îşi încreţeşte părul cu ondulatorul ondulatoriu, -ie adj. (despre suprafaţa apebr) ondulat, ondulator, unduios, unduitor, <înv.> undător, undos. ondulâţie s.f. 1 (geomorf) neregularitate, sinuozitate. Pe suprafaţa dunelor sunt ondulaţii. 2 buclare, cârlionţare, inelare, încreţire, ondulare. 3 (concr.) buclă, cârlionţ, creţ, inel, ondulă, undă, val, zuluf, perciune, sfredel, sfredelitură, onduleu, cârligel, cocor, percică, scâr, scârlionţ. De sub pălărioară ies ondulaţiile aurii ale fetiţei. ondulă s.f. buclă, cârlionţ, creţ, inel, ondulâţie, undă, val, zuluf, perciune, sfredel, sfredelitură, onduleu, cârligel, cocor, percică, scâr, scârlionţ. onduleu s.n. (fam.) v. Buclă. Cârlionţ. Creţ. Inel. Ondulâţie. Ondulă. Undă. Val. Zuluf, ondulor s.n. (electr.) invertor. Ondulorul transformă curentul ekctric continuu în curent electric alternativ. ondulos |1232 ondulos, -oâsă adj. {înv.; despre pâr) v. Buclat Cârlionţat Creţ. Inelat încreţit. Ondulat Unduios. onegit s.n. (mineral.) goethit. Onegitul este un hidroxid natural de fier. oneros,-oâsă adj. 1 (despre sarcini, îndatoriri, datorii, impozite etc.) apăsător, copleşitor, covârşitor, greu, împovărător, potopitor. Trebuie să achite cât mai repede aceste datorii oneroase. 2 (jur.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, incorect, necinstit, necorect, nelegal, neonest, lăturalnic, murdar, necurat, stângaci. Este implicat în afaceri oneroase. 3 dezavantajos, nefavorabil, neprielnic. A contractat un credit în condiţii oneroase. onest, -ă adj. (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, drept, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, prob, franc2, <înv.> neademenit, nemitarnic, fair, fairplay, alb, curat, nepătat, sănătos, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om onest în afaceri. onestăte s.f. (înv.) v. Bună-credinţă. Cavalerism. Cinste. Corectitudine. Incoruptibilitate. Integritate. Lealitate. Omenie. Onestitate. Onorabilitate. Probitate, onestie s.f. (înv.) v. Bună-credinţă. Cavalerism. Cinste. Corectitudine. Incoruptibilitate. Integritate. Lealitate. Omenie. Onestitate. Onorabilitate. Probitate, onestitâte s.f. bună-credinţă, cavalerism, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, omenie, onorabilitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, verticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în onestitatea şi priceperea lui. ongleu s.n. (tipogr.) falţ. Ongleul este o fâşie de pânză sau de hârtie rezistentă, de care se lipesc planşele intercalate într-un volum. onice s.n. (mineral.; înv.) v. Onix. onichie s.f. (med.) onicopatie, onicoză. Onichia este o afecţiune a unghiilor. onicofagi'e s.f. (psih.) onicotilomanie, titi-lomanie. Onicofagia este un tic nervos de roadere continuă a unghiilor. onicogrifoză s.f. (med.) onicogripoză. Onicogrifoza este creşterea anormală a unghiilor, care iau aspectul unor gheare. onicogripoză s.f. (med.) onicogrifoză. onicopati'e s.f. (med.) onichie, onicoză. onicotilomanie s.f. (psih.) onicofagie, titilomanie. onicoză s.f. (med.) onichie, onicopatie. onihinos s.n. (mineral; grec.; înv.) v. Onix. onihion s.n. (mineral.; grec.; înv.) v. Onix. onirism s.n. (psih.) delir oniric. Onirismul apare într-un context de confuzie mintală. onirofreme s.f. (psih.) schizofrenie oniroidă. Onirofrenia este o tulburare a capacităţii psihice, caracterizată prin stări halucinatorii. onix s.n. (mineral) <înv.> onice, soliman, onihinos, onihion. Onixul este folosit ca piatră semipreţioasă sau la confecţionarea unor obiecte ornamentale. om'xis s.n. (med.) unghie incarnată (v. unghie1). Onixisul este inflamaţia marginii cărnoase laterale a unghiei unui deget (de la picior), provocată de dermatofite. onoâre (onor) s.f. (s.n.) 11 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, cţeeământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2,ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de onoarea prietenilor. 2 cinste, favoare, privilegiu, hatâr, <înv.> cherem, ovajenie. Are onoarea de a fi invitat la festivitatea de decernare a premiilor pentru cel mai bun regizor al anului. 3 demnitate, mândrie. A răspuns cu onoare celui care voia să-l umilească. 4 prestigiu, renume, reputaţie. Face tot posibilul să salveze onoarea familiei. 5 castitate, cinste, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, pudoare, virginitate, fetie, <înv.> vergurie, curăţenie, curăţie. Vestalele au depus jurământul de onoare. II (în forma onor; la pl. onoruri) 1 demnitate, rang, titiu, <înv.> spiţă, stat3, taxis. Era un om onest pe care nu-l interesau onorurile. Prin căsătorie, a urcat scara onorurilor până la vârf 2 onoruri supreme = funeralii. La onorurile supreme ale poetului au participat mii de oameni. onomâstică s.f. 1 zi de nume, zi onomastică, ziua (v. zi), ziua numelui (v. zx). La onomastica ei şi-a invitat toţi colegii. 2 (lingv.) onomatologie. Onomastica reprezintă totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune sau dintr-o epocă. Se ocupă cu studiul onomasticii latine din limba română. onomatologie s.f. (lingv.) onomastică, onomatopee s.f. (lingv.) cuvânt imitativ. Onomatopeele redau fonetic anumite sunete, zgomote din natură. onomatopeic, -ă adj. (despre cuvinte, fraze, versuri etc.) imitativ, <înv.> onomatopoetic. Este unul dintre scriitorii care foloseşte frecvent creaţii onomatopeice în opera sa. onomatopoetic, -ă adj. (înv.; despre cuvinte, fraze, versuri etc.) v. Imitativ. Onomatopeic, onor s.n. = onoare. onoră vb. I. tr. 11 (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a lăuda, a preţui, a respecta, a stima, a priza2, a slăvi, <înv. şi pop.> a omeni, <înv. şi reg.> a preţălui, a tistăli2, <înv.> a apreţui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti, a stimarisi, a evlavisi, a aproba, a credita. îl onorează pe pictor pentru talentul său. 2 a cinsti. Premiul acordat îl onorează. 3 (compl. indică oameni de cultură, de ştiinţă, sportivi, creaţii, realizări ale lor etc.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a distinge, <înv.> a cinsti. L-a onorat cu discul de platină pentru noua sa melodie. I11 (compl. indică angajamente, jurăminte etc.) a îndeplini, a respecta, a ţine, a împlini, a păzi, <înv.> a respectălui. Şi-a onorat jurământul. 2 (compl. indi- că datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) a achita, a lichida, a plăti, <înv. şi pop.> a număra1, a împlini, <înv. şi reg.> a plini, a umple, <înv.> a libera, a răfui, a răspunde, a solda, a exoflisi1. Şi-a vândut bijuteriile pentru a-şi onora datoriile. 3 (econ.) a plăti, a remunera, a retribui, <înv.> a solda. Patronul a onorat munca prestată de angajaţii săi. 4 (fin.; compl. indică cecuri, oferte) a accepta, a primi, a recunoaşte, onorâbil, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) apreciat, cinstit, onorat, preţuit, respectabil, respectat, stimat, venerabil, stimabil, <înv.> apre-ţuit, cinsteş, considerat, omenit, preacinstit, respectuit, socotit2, vederos, văzut2. Este cel mai onorabil judecător din oraş. 2 (despre situaţii, stări etc.) acceptabil, decent. Trăieşte în condiţii de viaţă onorabile. onorabilitâte s.f. 1 respectabilitate. Este un profesor sobru, care se bucură de onorabilitate. 2 bună-credinţă, cavalerism, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, omenie, onestitate, probitate, <înv.> onestate, onestie, verticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în onorabilitatea şi priceperea lui. onorâr, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Onorific. onorâre s.f. 1 achitare, lichidare, plată, plătire, liberare, plătit1, <înv. şi pop.> răfuială, <înv.> exoflisire1, răfuire, răspundere, umplere, exoflisis, liberaţie. Onorarea ratei la bancă se face la sfârşitul fiecărei luni. 2 îndeplinire, respectare. Onorarea unui jurământ este o datorie sfântă. onorăt, -ă adj. (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) apreciat, cinstit, onorabil, preţuit, respectabil, respectat, stimat, venerabil, stimabil, <înv.> apre-ţuit, cinsteş, considerat, omenit, preacinstit, respectuit, socotit2, vederos, văzut2, onorific, -ă adj. (despre oameni) onorar, honoris causa. Profesorul este membru onorific al Academiei. onorificienţă s.f. distincţie. Cunoscutului savant i se acordă multă onorificienţă pentru meritele deosebite în domeniul în care lucrează. ontic, -ă adj. (filos.) ontologic. Dimensiunea ontică a lumii. ontogenetic, -ă adj. (biol.) ontogenie. A scris un articol despre ciclul ontogenetic al plantelor pomicole. ontogeneză s.f. (biol.) fitoontogeneză, ontogenie. Ontogeneza este procesul de dezvoltare individuală a organismelor vegetale şi animale, de la stadiul embrionar până la încheierea ciclului vital. ontogenie, -ă adj. (biol.) ontogenetic. ontogenie s.f. (biol.) fitoontogeneză, ontogeneză. ontolog, -ă s.m., s.f. (filos.) ontologist. Ontologul se ocupă cu studiul trăsăturilor generale ale existenţei. ontologic, -ă adj. (filos.) ontic, ontologie s.f. (filos.) teoria existenţei (v. teorie). Ontologui se ocupă cu studiul trăsăturilor generale ale fiinţei în sine, ale existenţei. 1233| ontologi'st, -ă s.m., s.f. (filos.) ontolog. ooci't s.n. (biol.) ovocit. Oocitul este o celulă sexuală animală femelă, diploidă, în care are loc meioza pentru formarea ovulelor. oofor s.n. (biol.) ovar. Ooforul este glanda genitală feminină, pară şi simetrică, în care se află celulele germinative şi ovulele şi care secretă foliculina şi progesteronul. ooforectomi'es.f. (chir.) ovariectomie, ovariotomie. Ooforectomia constă în extirparea unuia sau a ambelor ovare. ooforită s.f. (med.) ovarită. Ovarita este o inflamaţie acută sau cronică a ovarelor. ooforopexi'e s.f. (chir.) ovariopexie. Prin oo-foropexie se fixează ovarul la peritoneul parietal al pelvisului. ooforosalpingectomi'e s.f. (chir.) salpin-goovariectomie. Ooforosalpingectomia este ablaţia trompei uterine şi a ovarului, cu păstrarea uterului. ooforosalpingită s.f. (med.) anexită, sal-pingoovarită, tuboovarită. Multe femei suferă de ooforosalpingită. oogamet s.m. (biol.) gamet femei, macro-gamet. oogeneză s.f. (biol.) ovogeneză. Oogeneza este procesul deformare, dezvoltare şi maturizare a oocitului în ovare. oogon s.n. (bot.) ovogon. Oogonul este organul sexual femei de reproducere caracteristic plantelor talofite, în care se formează oosfera. ooplâsmă s.f. (embriol.) ovoplasmă. Ooplas-ma este citoplasma oosferei sau a oului. op s.n. (livr.) 1 v. Carte. Lucrare. Operă. Scriere. Tipăritură. Tom. Volum. 2 v. Lucrare. Operă. Scriere. Text. opac1 s.n. (mar.; reg.) v. Strapazan. Ujbă. opac2, -ă adj. 11 (în opoz. cu „transparent”; despre corpuri, materiale etc.) netransparent, <înv.> nepreveziu, nestrăvăzător. Perdelele sunt dintr-un material opac. 2 (fiz.; despre corpuri) opacifiat. Un corp opac nu permite trecerea unei radiaţii electromagnetice sau corpuscu-lare. 3 (despre sticlă sau, p. ext., despre obiecte din sticlă) lăptos, mat. Lampa este din sticlă opacă. 4 (predomină ideea de densitate; despre ceaţă, întuneric, umbră etc.) adânc, compact, dens, des, gros, nepătruns, obscur, greu. Toată dimineaţa a fost ceaţă opacă. 5 (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îm-bourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul opac creează multora o stare de disconfort. 6 (mai ales despre corpuri luminoase) întunecat, întunecos, orb2 . Felinarele de pe stradă au rămas opace noaptea trecută. II fig. (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) impermeabil, închistat, încuiat2, îngust, limitat, mărginit, mic, obtuz, plafonat, plat2, redus, scurt, constipat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană opacă. Având o judecată opacă, se opune progresului. opac3, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. opacă s.f. (mar.; reg.) v. Lopată. Ramă2. Vâslă, opacifiăt, -ă adj. (fiz.; despre corpuri) opac2, opăcină s.f. (mar.; reg.) v. Lopată. Ramă2. Vâslă. opacităte s.f. 1 opăcire, <înv.> nestră-vedere. Opacitatea perdelelor atenuează strălucirea puternică a luminii soarelui. 2 fig. îngustime, mărginire, obtuzie, obtuzitate, suficienţă, obtuziune. Este iritat de opacitatea multora dintre acei ajunşi şefi. opăiţ s.n. 11 poponeţ1, văpaie, văpaiţă, hârb, luminar, meci2, sfeşnic, şterţ. Cămăruţa este luminată de un opaiţ. 2 (reg.) v. Fachie. 3 (chim.; reg.) v. Gaz1. Petrol lam-pant. II (reg.) v. Clacă. Şezătoare (v. şezător). opăiţă s.f. (bot.) IMelandryum album; iarba-vântului (v. iarbă). 2 Melandryum pratense; opăiţel. opăl s.n. (mineral.) lighirion. Opalul poate fi incolor sau divers colorat, transparent sau opalescent cu irizaţii. opalescent -ă adj. (despre substanţe, corpuri) opalin. Un corp opalescent are culoarea lăptoasă şi reflexele caracteristice opalului. opali'n, -ă adj. (despre substanţe, corpuri) opalescent. opătec, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ignorant Incapabil. Incompetent Necapabil. Nechemat. Necompetent. Neisprăvit. Nepregătit. Nepriceput. Neştiutor. Prost, opăceălă s.f. (reg.) 1 v. Interzicere. împiedicare. Oprire. 2 v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală, opădvb. IV. 1 tr. (reg.; compl indică oameni) v. împiedica. Opri. Reţine. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Slăbi. Tempera. Uşura. 3 tr., refl. (reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. 4 tr. (reg; compl indică oameni) v. Necăji. Nemulţumi. Supăra. 5 refl. (psih.; reg.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti. 6 refl. (reg.; despre fiinţe) v. Obosi. Osteni. 7 refl. (reg.; despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p.ext., despre fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi. 8 tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. Momi. Seduce. Tenta, opăcinăş s.m. (înv. şi reg.) v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş. opăcire s.f. (reg.) 1 v. Opacitate. 2 v. Beznă, întunecare. întunecime. întuneric. Negură. Obscuritate. Tenebră. opăcit -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe sau despre firea lor) v. Calm2. Domol. Liniştit. Paşnic. Potolit2. Stăpânit Temperat Tihnit 2 (despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit. 3 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urât2. opera opăciuie s.f. (mar.; reg.) v. Lopată. Ramă2. Vâslă. opăiţâl s.m. (bot; reg.) 1 v. Arşinic (Lychnis chalcedonica). 2 v. Opaiţă (Melandryum pratense). opăreălă s.f. I opărire. După opăreală, copilul a rămas cu cicatrice pe mâini. II (concr.; med, med. vet; pop.) 1 v. Opăritură. 2 v. Eritem. opări vb. IV. 1 tr.,refl. (pas.) (compl sau sub. indică legume, fructe, carne, preparate din carne etc.) a (se) unda. Opăreşte roşiile pentru a le depieliţa mai uşor. 2 tr., refl. a (se) arde, a (se) frige. Copilul s-a opărit cu supă. A scăpat vasul cu apă fierbinte şi l-a opărit pe picioare. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fire de tort) a coace, a fierbe. 4 refl. (pop.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 5 refl. (reg.; despre fân, cereale, făină etc.) v. Aprinde. Fermenta. încinge1, opărire s.f. opăreală. opărit, -ă adj. 11 (despre lapte acru) scopt. Din laptele acru opărit, încălzit la foc mic, se alege brânza: 2 (despre lichide sau materii lichefiate) clocotit, fierbinte, <înv. şi pop.> undat. Supa opărită se lasă să se răcească puţin înainte de a fi mâncată. 3 (despre oameni, animale sau despre părţi ale corpului lor) ars2, fript Mâna opărită i-a fost bandajată la spital. 4 (pop.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. Galben. îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut2. Uscat2. Veşted. Veştejit. 5 (reg.; despre fân, cereale, făină etc.) v. Aprins2. Fermentat. încins2. II fig. (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Opărit după vestea primită, s-a închis în sine. opăritură s.f. (med., med.vet.) 1 opăreală. Opăritură de pe picior trebuie tratată pentru a nu se infecta. 2 (pop.) v. Eritem. opârli'es.f. sg. (în credinţele pop.; pop.) pălie. Opârlia este o sărbătoare în preajma zilei de Sfântul Ilie, în care nu se lucrează pentru a preveni efectele focului, ale trăsnetelor şi ale căldurii prea mari. operă vb. 1.1 tr. a efectua, a face. înainte de publicare a operat unele modificări în textul studiului. A operat în calculator noua împărţire pe capitole a lucrării. 2 tr. (chir.; compl indică bolnavi sau, p. ext., părţi ale corpului ori organe ale acestuia) a tăia. După accident l-a operat. I-a operat piciorul rupt. 3 intr., refl. (jur.) a acţiona, a se face. Poprirea se operează după ce există hotărârea instanţei judecătoreşti. 4tr. (econ.; compl. indică date contabile, financiare etc.) a înregistra. Funcţionarii operează toate datele contabile în registre sau în fişe de evidenţă. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică date contabile, financiare etc.) a (se) modifica. A fost la contabilitate pentru a i se opera suma pe care o are de dat la întreţinere. 6 intr., tr. (fam.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. operant Sustrage. 7 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Fura. Pungăşi. operant, -ă adj. bun, eficace, eficient, folositor, funcţional, operativ, practic, productiv, util, <înv.> lucrăreţ, putincios. Rezultatele obţinute de fabrică au arătat că procedurile fobsite sunt operante. Trebuie găsită o metodă operantă pentru stoparea infracţionalităţii. operat1 s.n. (înv.) v. Lucrare. Operă. Scriere. Text. operat2, -ă adj. (chir.; despre bolnavi sau, p. ext., despre părţi ale corpului ori despre organe ale acestuia) tăiat2. Copilul operat se simte foarte bine. operativ, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) expeditiv, iute, prompt, rapid. Brokerii trebuie să fie operativi. 2 grabnic, imediat, neîntârziat, prompt, rapid, <înv.> neapestit, nezăbavnic. Intervenţia chirurgicală operativă i-a salvat viaţa. 3 bun, eficace, eficient, folositor, funcţional, operant, practic, productiv, util, <înv.> lucrăreţ, putincios. II adv. (modal) expeditiv, grabnic, imediat, neîntârziat, prompt, rapid, repede. Directorul rezolvă operativ cererea angajatului. operativitate s.f. 1 expeditivitate, promptitudine, rapiditate, repeziciune. I-a recomandat o firmă de transport recunoscută pentru seriozitate şi operativitate. 2 eficacitate, eficienţă, folos, funcţionalitate, productivitate, randament, valoare. Operativitatea acestor proceduri s-a constatat în rezultatele obţinute de fabrică. operator, -oâre s.m., s.f. 1 s.m. (mat.) aplicaţie, funcţie, variabilă dependentă. Operatorul este mărimea variabilă care depinde de una sau de mai multe variabile independente. 2 s.m. (bg., mat; şi operator logic) conectiv, conector, functor. Prin intermediul operatorului din variabile separate iau naştere expresii. 3 s.m., s.f. telefonist Operatoarea îl roagă să aştepte până obţine legătura cu Germania. 4 s jn. (med., med. vet.; înv.) v. Chirurg. operatdriu, -ie adj. (med.) chirurgical. Intervenţia operatorie a durat câteva ore. operăţie s.f. 1 acţiune, lucrare. Muncitorii efectuau operaţia de îndepărtare a dărâmăturilor. 2 (milit.) acţiune. Operaţiile de cucerire a cetăţii au fost îngreunate din cauza gerului. 3 (econ., fin.) tranzacţie. Printr-o operaţie de bursă se efectuează vânzarea sau cumpărarea unor vabri mobiliare. 4 (chir.) intervenţie chirurgicală, cuţit Boala i s-a agravat şi a ajuns la operaţie. 5 (mat) calcul, regulă, speţie. Elevii învaţă în clasele primare cele patru operaţii fundamentale ale matematicii. 6 (mat.) operaţie algebrică = lege de compoziţie internă pe o mulţime, lege de compoziţie pe o mulţime. operaţionalîsm s.n. (filos.) operaţionism. Potrivit operaţionalismului, noţiunile au doar conţinut operaţional, semnificaţiile fiind generate de operaţii intelectuale. operaţionism s.n. (filos.) operaţionalism. operă s.f. 11 acţiune, faptă. După calamităţi naturale se fac multe opere de binefacere. 2 creaţie, realizare. Această pinacotecă este opera fiicei pictorului. 3 înfăptuire, lucrare, realiza- re. Sculptorul este mândru de operele sale. 4 creaţie, lucrare, producţie, lucru, <înv.> producere, product, singramă. Scriitorul a lansat o nouă operă valoroasă. 5 (lit) operă dramatică = lucrare dramatică, piesă, scriere dramatică, ştuc. Cunoscutul regizor a pus în scenă operele dramatice ale lui Caragiale. 6 carte, lucrare, scriere, tipăritură, tom, volunC op, poflioagă. Are un număr mare de opere ale clasicilor literaturii universale. 7 lucrare, scriere, text, op, pagini (v. pagină), <înv. şi pop.> scriptură, <înv.> operat1, scriitură, scrisoare, uvraj, maculatură1. Şi-a predat opera la tipografie, pentru a fi tipărită. 8 (arhit.) lucrare. Operele arhitectonice gotice impresionează prin grandoare. II (mar.) operă vie = carenă. Pe opera vie a unei nave, care se află sub linia de plutire a acesteia, se depun alge, scoici şi alte vieţuitoare acvatice. opercul s.n. (iht.; la unek specii de peşti) ureche. Operculul este o placă osoasă care acoperă deschiderea branhială. operculâr, -ă adj. operculiform. Un corp opercular are aspectul unui opercul. operculiform, -ă adj. opercular. operetistic, -ă adj. {peior.; despre manifestări atitudini, creaţii artistice etc. ale oamenilor) v. Languros. Sentimental, operozitâte s.f. (rar) v. Activitate. îndeletnicire. Lucru. Muncă. Ocupaţie. Preocupare. Treabă. opilâţie s.f. (med., med. vet.) astupare, emfraxie, înfundăre, obliterare, obliteraţie, obstrucţie, ocluziune. Opilaţia unui vas de sânge se produce din cauza colesterolului crescut. opinâ vb. 1.1 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a înţelege, a judeca, a pricepe, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A opinat că nu este pregătit pentru examen. 2 intr. (despre oameni; cu determ introduse de obicei prin prep. „pentru” sau prin bc. prep. „în favoarea'7) a se declara, a se pronunţa. Opinează pentru încheierea contractului Primarul opinează în favoarea noului plan de urbanizare prezentat de arhitecţi. opincâr s.m. 1 tălpar. Opincarul face opinci. 2 târsânar. Opincarii sunt cei care poartă opinci. 3 (fam.; peior.) v. Sătean. Ţăran, opincârăş s.m. (tăb.; reg.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. opincă s.f. 1 şolă,topancă. La concerte, când îmbracă costumul popular, cântăreţul poartă şi opinci. 2 fig. (colect.) ţărănime. Simpatia scriitorului se îndreaptă spre opincă. opincăreâsă s.f. opincăriţă. opincărîme s.f. (colect.; pop.) v. Ţărănime, opincăriţă s.f. 1 opincăreâsă. Opincăriţa vinde opinci. 2 (fam.; peior.) v. Săteană (v. sătean). Săteancă. Ţărancă1, opinie s.f. 11 impresie, părere, punct de vedere, <înv. şi pop.> socotinţă, vorbă, <înv.> proces, socoată, socotire, socotit1, văz, unghi, unghi de vedere. După citirea cărţii, cei doi prieteni au schimbat câteva opinii. 2 concepţie, convingere, gând, idee, judecată, părere, principiu, vedere, viziune, con- |1234 vicţiune, existimaţie, optică, orientare. Ea are altă opinie în legătură cu subiectul abordat. 3 credinţă, idee, judecată, părere, socoteală. După opinia mea, nu a procedat corect. 4 comentariu, consideraţie, considerent, constatare, idee, observare, observaţie, părere, reflecţie, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. îl interesează opiniile din presă în legătură cu poeziile sale. 5 apreciere, aviz, judecată, părere, verdict, apreciaţie, sentinţă. Concurenţii aşteaptă opinia comisiei de examen. 6 idee, imagine, părere. Şi-a făcut o opinie falsă despre el. II opinie publică = conştiinţă colectivă, spirite (v. spirit). Opinia publică poate fi manipulată. opinteâlă s.f. opintire, opintitură, sforţare, <înv.> silire. Au reuşit să mute dulapul în celălalt colţ al camerei după multă opinteală. opinti vb. IV. 11 refl. (despre oameni) a se forţa, a se sforţa, <înv. şi pop.> a se împulpa, a se umeri, a se huţupi, a se îniep-ta, a se ozmi, a se râcâi2, a se tecărui. Se opintesc din răsputeri să mute dulapul în celălalt colţ al camerei. 2 refl. (despre oameni) a se încorda, a se stâlpoci. S-a opintit ca să ridice geamantanul. 3 refl. (pop.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, ,,spre,J) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Porni. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 4 refl. (fiziol; reg.; despre oameni) v. Degurgita. Vărsa. Voma. Vomita. II tr. fig. (compl. indică oameni) 1 (reg.) v. îmbia. îmboldi. încuraja, îndemna. Stimula. 2 (înv.) v. Constrânge. Face. Forţa. încolţi. Obliga. Sili. Soma. Violenta. opintfc s.m. (bot; pop.) 1 v. Creasta-cocoşu-lui (v. creastă) (Clavaria flava). 2 (la pl. opintici) v. Burete-de-conopidă (Clavaria coralloides). 3 (la pl. opintici) v. Ghebe (v. gheb) (Armillaria mellea). 4 (la pl. opintici) v. Rămurele (v. rămurea) (Clavaria botrytis). 5 (la pl. opintici) v. Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag (Lactarius deliciosus). 6 (la pl. opintici) v. Tocmăgel (Clavaria crispula). opintire s.f. opinteală, opintitură, sforţare, <înv.> silire. opintitor s.n. prăjină. Cu opintitorul se împinge luntrea de la mal. opintitură s.f. opinteală, opintire, sforţare, <înv.> silire. opis s.n. (înv.) v. Catastif. Condică. Registru, opiu s.n. meconiu, <înv.> afion. în doze mici, opiul este folosit în medicină ca somnifer, calmant, analgezic sau tranchilizant. opleân s.n. (tehn.; la sanie) scaun, pod1, slai. Oplenele leagă şi fixează tălpile. oplemţă s.f. (tehn.; la sanie; reg.) v. Cruce, oploşeâlă s.f. (pop.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş, oploşi vb. IV. 1 refl. (despre fiinţe venite din altă parte) a se aciua, a se adăposti, a se cuibări, a se rătăci, a se pripăşi, <înv. şi reg.> a se lipi, a se pune, a se stăvi, a se aciola, a se agesti, a se închiorchioşa, a se ole-ji, <înv.> a se ocroti, a se sprijini. Nomazii 1235| s-au oploşit lângă sat. în gospodăria lor s-a oploşit un câine străin. 2 tr. (pop. şi fam.; compl indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. 3 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Plasa. oploşi're s.f. aciuare, adăpostire, cuibărire, pripăşire. Nomazii şi-au găsit oploşire lângă sat. oploşit, -ă adj. 1 (despre fiinţe) aciuat, adăpostit, cuibărit, pripăşit, sălăşluit. Puii stăteau sub aripile cloştii oploşite sub scară. 2 (despre oameni) ajutat, ajutorat, ocrotit, protejat, sprijinit, susţinut, proteguit, proptit Omul oploşit este recunoscător. oponent, -ă s.m., s.f. frondist, frondor, opozant, opoziţionist. Totdeauna a fost un oponent. oponenţă s.f. frondă, împotrivire, opozabilitate, opoziţie, opunere, rezistenţă, <înv.> împoncişare, împotriveală, îndărătnicie, întâmpinare, potrivire, potrivnicie, pricinuire, stare împotrivă, stare în contră, obstrucţie. A întâmpinat oponenţa angajaţilor din cauza măsurilor propuse. opor s.n. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) 1 creier, junghietură, umăr, umărul osiei (v. umăr), umerar, umeraş. Oporul se află lângă străgălie şi se îmbină cu căpăţâna roţii. 2 v. Străgălie. oporintă s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Străgălie. opârniţă s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Străgălie. oportun, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, pertinent, potrivit, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor,prios. Profitând de o ocazie oportună, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 2 adecvat, conform, convenabil, corespunzător, cuvenit, eficace, indicat, nimerit, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai oportună tactică părea în acel moment tăcerea. II adv. (modal) adecvat, indicat, nimerit, potrivit, recomandabil. Nu a răspuns oportun la întrebarea pusă. oportunism s.n. oportunitate. Ceea ce îi caracterizează conduita în viaţă este oportunismul adoptat pentru a-şi satisface interesele personale. oportunist, -ă s.m., s.f. slugă. în politică sunt mulţi oportunişti. oportunitate s.f. oportunism, oposum s.m. (zool.) Didelphys virginiana; sarigă. Oposumul este un mamifer marsupial arboricol. opoterapi'e s.f. (med.) organoterapie. Opoterapia este o metodă de tratament al unor boli prin administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine. opozabilitate s.f. frondă, împotrivire, oponenţă, opoziţie, opunere, rezistenţă, <înv.> împoncişare, împotriveală, îndărătnicie, întâmpinare, potrivire, potrivnicie, pricinuire, stare împotrivă, stare în contră, obstrucţie. opozant, -ă s.m., s.f. frondist, frondor, oponent, opoziţionist. opozit, -ă adj. (înv.) v. Advers. Contrar. Dimpotrivă. Opus. Potrivnic, opoziti'v, -ă adj. opoziţional. La întrebarea pusă, răspunsul său a fost opozitiv. opoziţie s.f. 1 contrapoziţie, contrast. Este o mare opoziţie între lumile din care provin cei doi. 2 antiteză, contrapoziţie, antitetici-tate. Caracterul lui s-a relevat prin opoziţie cu cel al prietenului său. 3 frondă, împotrivire, oponenţă, opozabilitate, opunere, rezistenţă, <înv.> împoncişare, împotriveală, îndărătnicie, întâmpinare, potrivire, potrivnicie, pricinuire, stare împotrivă, stare în contră, obstrucţie. 4 (telec.) opoziţie de fază = antifază. opoziţional, -ă adj., s.f. 1 adj. opozitiv. 2 s.f. (gram.) propoziţie adversativă, propoziţie circumstanţială opoziţională. Opoziţionala se opune conţinutului regentei. opoziţiomsm s.n. negativism. Este intrigat de opziţionismul său permanent. opoziţionist, -ă s.m., s.f. frondist, frondor, oponent, opozant. opreâlă s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Contenire, încetare. întrerupere. Oprire. 2 (pop.) v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. 3 (pop.) v. Excluziune. Interdicţie. Interzicere. Prohibire. Prohibiţie. II (jur.; înv. şi pop.) 1 v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare. închidere. întemniţare. Reţinere. 2 (concr.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, oprelişte s.f. 11 dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, piedică, <înv. şi pop.> sminteală, opreală, poticală, potrivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvârneală, <înv.> anevoinţă, apărare, apărătură, discolie, nevoinţă, nevoire, poprire, stenahorie, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina o asemenea oprelişte în cercetarea lor. 2 (pop.) v. Excluziune. Interdicţie. Interzicere. Prohibire. Prohibiţie. 3 (pop.) v. Interzicere, împiedicare. Oprire. II (concr.; reg.)v. Stanişte. III (jur.; înv.) 1 v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare. închidere, întemniţare. Reţinere. 2 v. Sechestru, opresă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi opresează propriul popor. 2 fig. (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a munci, a apăsa, a consuma2, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. îl opresează situaţia în care se află. opresiune s.f. 11 asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, oprimare, oropsire, per- opri secutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciu-ne, gonire, gonitură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învă-luială, strânsoare. Opresiunea poporului este specifică regimurilor totalitare. 2 (fiz.; înv.) v. Presiune. 3 (med., med. vet.; înv.) v. Dis-pnee. Sufocare. II fig. (psih.) acedie, breakdown, demoralizare, depresie, depresie nervoasă, deprimare, descurajare, dezolare, marasm, demobilizare. Starea de opresiune în care se află este din cauza eşecului de la bacalaureat. opresiv, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. asupritor, exploatator, împilător, opresor, oprimant, persecutor, prigonitor, <înv.> asuprelnic, gonaci, gonitor, năpăstuitor, obiditor, obijduitor, vampir, apăsător, storcător, storcător de averi, mâncător. Mulţi dintre cei consideraţi opresivi au fost întemniţaţi de comunişti. 2 adj. (despre măsuri, dispoziţii, hotărâri etc. luate de unele regimuri politice) oprimant, samavolnic, tiranic. în urma măsurilor opresive luate de guvern, populaţia s-a răsculat şi l-a înlăturat. opresor, -oare adj., s.m., s.f. asupritor, exploatator, împilător, opresiv, oprimant, persecutor, prigonitor, <înv.> asuprelnic, gonaci, gonitor, năpăstuitor, obiditor, obijduitor, vampir, apăsător, storcător, storcător de averi, mâncător, opri vb. IV. 11 refl. (despre fiinţe sau despre vehicule aflate în mişcare) a sta, <înv. şi reg.> a se sprijini, <înv.> a se popri. Cei doi s-au oprit câteva minute în faţa unei vitrine cu cărţi. Maşina s-a oprit la stop. 2 refl. (desprefiinţe, cu determ. locale) a poposi, a sta, a şedea, a trage, a zăbovi, a se odihni, a păuza. S-au oprit la umbra unui brad, după un urcuş greu. 3 refl. (despre oameni; cu determ. locale sau temporale) a poposi, <înv. şi pop.> a mânea, <înv.> a conăci. Fiindu-le foame, s-au oprit la un han pentru a mânca ceva. 4 refl. (despre oameni; cu determ. locale) a descinde, a poposi. Colonizatorii englezi s-au oprit pe teritoriul african. 5 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la”) a se abate2, a da2, a trece, a zăbovi, a călca. în drum spre casă se opreşte pe la club. 6 refl. (despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) a se aşeza, a se fixa, a se instala, a se stabili, a se stabiliza, a se statornici, <înv. şi pop.> a se pune, a se sălăşlui, a se aranja, <înv. şi reg.> a se sălăşui, <înv.> a se lăcăşlui, a se prinde, a se sădi, a se stăvi, a se stâlpi, a şedea. Taxiurile nu au voie să oprească în anumite zone ale oraşului. Trenurile opresc mai mult timp în gările marilor oraşe. 8 refl., tr. (sub. sau compl. indică vehicule în mers ori mersul acestora) a stopa. Autobuzul s-a oprit la schimbarea culorii semaforului. Un viscol puternic a oprit circulaţia tramvaielor. 9 tr. (compl indică oprima maşini, utilaje etc.) a frâna, a stopa, a frena Vatmanul a oprit brusc tramvaiul în apropiere de trecerea de pietoni. 10 refl. (despre mecanisme,, aparate, obiecte în mişcare, despre timp etc.) a sta, a încremeni Motorul maşinii s-a oprit din cauza gerului. în casă nimic nu se mişcă, încât pare că timpul s-a oprit. 11 tr. (compl. indică mecanisme, aparate, surse de lumină etc.) a închide, a întrerupe, a stinge. A oprit pentru câteva minute calculatorul. Spre dimineaţă, a oprit lumina de la intrarea în casă. 12 tr. (sport, mai ales la fotbal sau la hochei’, compl. indică mingea sau pucul) a acroşa, a intercepta. Fotbalistul a oprit mingea care se îndrepta spre poartă. 13 refl. (despre oameni) a abandona, a ceda, a renunţa, a capitula, a dezarma. Boxerul s-a oprit în repriza a doua. 14 refl. fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „asupra’1) a accentua, a insista, a stărui, a apăsa, a pedala. Se opreşte asupra obligaţiilor zilnice ale echipei pe care o conduce. 15 refl. fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se cala2, a se fixa. Se opreşte la afaceri de amploare. 16tr. fig. (înv.; compl indică oameni sau lucruri, propuneri, invitaţii, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) v. Refuza. Respinge. I11 refl. (mai ales despre fenomene ale naturii) a conteni, a se curma, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a se termina, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea s-a oprit după câteva ore. Ploile nu se mai opresc şi este pericol de inundaţii. 2 tr. (compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenibr) a conteni, a înceta, a întrerupe, a lăsa, a părăsi. Este momentul să oprim dezbaterile. 3 tr. (compl indică îndeletniciri, activităţi, lucrări etc.) a înceta, a întrerupe, a sista, a suspenda, <înv.> a discontinua. Au oprit activitatea în mină în urma exploziei. 4 tr. (compl. indică activităţi, manifestări, procese etc. în plină desfăşurare) a interzice, a întrerupe, a suspenda. în semn de protest, sindicaliştii din învăţământ au oprit cursurile în şcoli timp de câteva ore. 5 tr. (jur.; compl. indică acţiuni juridice, procese etc.) a clasa, a închide. Judecătorul a oprit procesul penal din cauza lipsei unor probe sigure. 6 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „din” sau „cu”) a conteni, a înceta, a se întrerupe, a stâmpi, <înv.> a pristoi. Nu se mai opreşte din sfaturi. 7 refl. a se curma, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se frânge. Melodia s-a oprit brusc. 8 refl., tr. (sub. sau compl indică stări fizice, fiziologice ori psihice ale fiinţelor) a conteni, a (se) curma, a (se) întrerupe, a (se) frânge, a (se) tăia. Durerea s-a oprit după ce a luat medicamentul 9 tr., refl. a (se) întrerupe, <înv. şi reg.> a (se) zăticni Nu te opri din scris! 10 tr. (compl indică acţiuni, conversaţii, discuţii etc.) a curma, a întrerupe, <înv. şi pop.> a dezlega, a reteza, a stăvili, a taia Zgomotul mare de afară a oprit discuţia celor doi 11 tr. (compl indică planuri, manifestări etc ale oamenibr sau efecte, acţiuni etc.) a anihila, a anula, a contracara, a împiedica, a neutraliza, a zădărnici, a strâmtora Nimeni nu poate opri consecinţele faptelor sale. II11 tr. (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a inhiba, a împiedica, a stopa, <înv.> a inhi-biţiona, a podpri, a stâmpi, a frâna, a înăbuşi, a înfrâna, a reprima, a stăvili, a sufoca, a tăia, a frena, a năbuşi Nimic nu poate opri declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi opresc pofta de mâncare. 2 tr. (compl. indică ape curgătoare) a bara, a stăvili, a zăgăzui, a hăti. Qigul a oprit pârâul dezlănţuit. 3 tr. (compl indică lumina) a bara. Nori negri opresc lumina soarelui. 4tr. (compl indică oameni) a împiedica, a reţine, <înv. şi reg.> a popri, a opăci, <înv.> a apăra. Nimeni nu-l poate opri să facă ceea ce şi-a propus. 5 tr. (compl indică lacrimi gemete, gesturi, impulsuri etc. ale oamenibr) a reţine, a stăpâni, a prididi, a aresta2, a birui, a înghiţi Şi-a oprit cu greu lacrimile. Nu şi-a putut opri plânsul 6 refl. (despre oameni urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se limita, a se mărgini, a se mulţumi, a se reduce, a se restrânge, a se rezuma, a ţărmuri Se opreşte la strictul necesar. 7 refl. fig. (mai ales despre oameni) a se abţine, a se domina, a răbda, a se reţine, a se stăpâni, a se ţine, a se înfrâna, a se mărgini, a se rezerva, a se răstigni. Dacă nu s-ar fi oprit, ar fi izbucnit în plâns. IV tr. 1 (compl. indică bilete, bcuri în tren, în avion, la teatru, în hotel etc.) a păstra, a reţine, a rezerva, a ţine, <înv.> a acolisi. I-a oprit bilete pentru premieră. I-a oprit loc la rândul de la casă. 2 tr. (compl indică obiecte, lucruri etc.) a păstra, a rezerva, a reţine, a ţine. I-a oprit câteva felii de tort pentru când se va întoarce acasă. îşi opreşte de pe acum bani pentru concediu. 3 (mai ales la imper.; compl. indică bani) a păstra, a reţine, a ţine. Opreşte restul! se adresă chelnerului. 4 a lăsa, a păstra, a reţine, a rezerva. A oprit loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste şi ziare. Pentru eventualii musafiri au fost oprite câteva bcuri la masă 5 (compl. indică mărfuri, bunuri) a reţine, a ţine. Opriţi-mi vă rog aceşti pantofi o oră, pentru a-mi aduce banii de acasă. 6 (fin.; compl. indică drepturi materiale, băneşti sau de altă natură) a reţine, a ţine. I-a oprit din salariu rata la casă. 7 (compl indică obiecte, acte etc.) a reţine. Farmacista i-a oprit reţeta compensată La internarea în spital i-a fost oprit un cupon de pensie. 8 (compl indică oameni) a reţine. L-au oprit să doarmă la ei deoarece era prea târziu ca să mai plece acasă. 9 (jur.; rar, compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide. întemniţa. Reţine. V tr. 1 (compl indică acţiuni fapte, manifestări etc. ale oamenilor) a interzice, a împiedica, <înv. şi reg.> a popri, a embodisi, a bara. Primăria a oprit circulaţia cu vehiculele mari prin centrul oraşului 2 (compl indică producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri) a interzice, a prohibi, <înv.> a popri Legea opreşte producerea şi comercializarea băuturilor akoolice în afara unităţibr specializate. 3 (compl. indică acţiuni ale oamenilor, grupări mişcări politice, religioase, idei atitudini etc. considerate de autorităţi ca primejdioase) a interzice, a proscrie. Unele secte sunt oprite. VI tr. (înv.) 1 (compl indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de |1236 prop. cu vb. la conjunct.) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine. 2 (compl. indică oameni urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvi. Cruţa. Dezlega. Ierta. Scuti. 3 (compl indică oameni colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. ,,dinyT) v. Elibera. Libera. Salva. Scăpa Scoate. VII (la imper., pers. 2 sg. opreşte!; cu val. de interj.; în constr. eliptice) 1 (exprimă un ordin) stai!, stop!, loh! - Opreşte! - Nu vezi culoarea roşie a semaforului?! 2 (ca îndemn cu care sunt oprite animalele de tracţiune, mai ales caii) stai!, ho! Când ajunge în intersecţie, căruţaşul îi strigă calului: Opreşte! oprima vb. I. tr. (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca Tiranul îşi oprimă propriul popor. oprimant, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. asupritor, exploatator, împilător, opresiv, opresor, persecutor, prigonitor, <înv.> asuprelnic, gonaci, gonitor, năpăstuitor, obiditor, obijduitor, vampir, apăsător, storcător, storcător de averi, mâncător. Mulţi dintre cei consideraţi oprimanţi au fost întemniţaţi de comunişti. 2 adj. (despre măsuri, dispoziţii, hotărâri etc. luate de unele regimuri politice) opresiv, samavolnic, tiranic. în urma măsurilor oprimante luate de guvern, populaţia s-a răsculat şi l-a înlăturat. oprimare s.f. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asu-priciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatreh-mos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strân-soare. Oprimarea poporului este specifică regimurilor totalitare. oprimat, -ă adj., s.m., s.f. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oropsit, persecutat, prigonit, robit, urgisit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul oprimat s-a ridicat contra tiranului. oprire s.f. 11 poposire, şedere, zăbovire, mas, <înv.> locuire, şezătură. A fost necesară o oprire, după un urcuş greu. 2 popas, poposire, şedere, odihnă, slobozitură, <înv.> poprire, şezământ1. Oprirea br la cabană a fost de câteva ore. Au mers zi şi noapte fără oprire. 3 abatere, trecere, zăbovire. A întârziat acasă din cauza opririi pe la club. 4 stat3, <înv.> stare, stătut1. Oprirea din mers din cauza întâlnirii cu un prieten îl determină să nu-şi mai continue drumul spre magazin. 5 aşezare, fixare, instalare, stabilire, stabilizare, statornicire, sălăşluire, <înv. şi reg.> sălăşuire, stăvire, <înv.> lăcăşluire, locuinţă. Oprirea familiei doctorului în sat e benefică pentru oamenii bcului. 6 popas, haltă, <înv.> oturac, staţie. A fost nevoit să facă o 1237| oprire, după ore de mers cu maşina. 7 escală, popas. Avionul face oprire la Vtena. 8 staţionare, staţionat1. Oprirea taxiurilor în această zonă a oraşului este interzisă. 9 stopare1. Oprirea maşinilor la culoarea roşie a semaforului este obligatorie. Viscolul puternic a cauzat oprirea circulaţiei tramvaielor. 10 frânare, stopare1, frenaj, frenaţie. Oprirea bruscă a tramvaiului a provocat panică în rândul pasagerilor. 11 stare, stat3. Oprirea motorului maşinii s-a produs din cauza gerului. 12 închidere, întrerupere, stingere. Oprirea calculatorului este obligatorie după câteva ore de funcţionare. 13 (sport; mai ales la fotbal sau la hochei) acroşaj, acroşare, interceptare, intercepţie, <înv.> interceptaţie. Fotbalistul a optat pentru oprirea mingii, prin interpunerea pe traiectoria ei. 14 (concr.) staţie. Chiar în faţa parcului este o oprire de autobuz. I11 curmare, încetare, întrerupere, potolire, <înv.> precurmare. Oprirea plo- ii s-a produs după câteva ore. 2 contenire, încetare, întrerupere, <înv. şi pop.> opreală, <înv.> răstimp, stare, stat3, stasis. S-a hotărât oprirea dezbaterilor. 3 încetare, întrerupere, sistare, suspendare, <înv.> discontinuare, discon-tinuaţie. S-a decis oprirea activităţii minei în urma exploziei. 4 curmare, întrerupere, stăvilire. Zgomotul de afară a determinat oprirea discuţiei celor doi. 5 anihilare, anulare, contracarare, împiedicare, neutralizare, zădărnicire, <înv.> neutralizare. Oprirea consecinţelor faptelor sale este imposibilă. II11 păstrare, reţinere, rezervare. Oprirea biletebr pentru premiera de la operă a fost destul de dificilă. 2 păstrare, reţinere, retenţie. A hotărât oprirea de pe acum a unor bani pentru concediu. IV1 împiedicare, stopare, frânare, înfrânăre, stăvilire, sufocare. Se impune oprirea abuzurilor din administraţie. 2 interzicere, împiedicare, oprelişte, <înv. şi reg.> popreală, opăceală. Primăria a hotărât oprirea circulaţiei cu vehicule mari prin centrul oraşului. 3 interzicere, întrerupere, suspendare. Sindicaliştii din învăţământ au cerut oprirea cursurilor în şcoli timp de câteva ore. 4 interzicere, proscriere. Oprirea unor secte a fost luată de autorităţi sub presiunea reprezentanţilor religiilor oficiale. 5 (înv.) v. Excluziune. Interdicţie. Interzicere. Prohibire. Prohibiţie. oprit, -ă adj. 11 (despre vehicule) parcat, staţionat2. Maşinile oprite în locuri interzise sunt ridicate de poliţie. 2 (despre mecanisme, aparate, surse de lumină etc.) întrerupt, închis, stins2. Nu poate sta mult timp cu calculatorul oprit. 3 (jur.; rar, despre oameni) v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. închis. întemniţat. Reţinut. 4 (reg.; despre fiinţe) v. Obosit. Ostenit1. 5 (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Con-stipat. I11 (despre activităţi, manifestări, procese etc. în plină desfăşurare) interzis, întrerupt, suspendat. Cursurile oprite vor fi reluate peste două zile. 2 (despre activităţi, manifestări etc. ale oamenilor) interzis, <înv.> apărat2. Intrarea interzisă pentru persoanele care nu aveau invitaţie la spectacol a produs nemulţumirea acestora. 3 (despre anumite produse, mărfuri sau despre producerea, vânzarea, exportul, importul lor) interzis, prohibit. Sub- stanţele energizante oprite sunt totuşi folosite de unii sportivi în concursuri. 4 (despre lucruri, alimente etc.) interzis, <înv.> poprit, străjuit. Carnea grasă de porc este un aliment oprit într-o dietă. 5 (despre vânătoare, pescuit) interzis, închis. 6 (despre idei, atitudini, acţiuni etc.) interzis, neîngăduit, nepermis, proscris. Renegarea propriei religii este pentru adevăraţii credincioşi o faptă oprită. opritoăre s.f. 1 (tehn.; la car, la căruţă sau la sanie) piedică, zăvor, lanţ, mârtan, proptea, şurlău, târşă1. Opritoarea frânează una dintre roţi sau tălpi când vehiculul merge la vale. 2 (hi-drotehn.; reg.) v. Baraj. Ecluză. Stăvilar. Zăgaz. 3 (hidrotehn.; reg.) v. Dig. 4 (lingv.; înv.) v. Virgulă. 5 (arg.) v. Fată. Fecioară. Virgină (v. virgin). opritură s.f. 1 (bot.; pop.) v. Branişte. 2 (înv.) v. Excluziune. Interdicţie. Interzicere. Prohibire. Prohibiţie. oprobriu s.n. 1 blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, repro-baţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veş-tejire, ostracizare. A meritat oprobriul colegibr pentru ceea ce a făcut. 2 desconsiderare, desconsiderare, dispreţ, vindictă populară, vindictă publică, <înv. şi reg.> urgisire, <înv.> defăimare, urgiseală, apunere, nimicire. Laşitatea sa provoacă oprobriul comunităţii în care trăieşte. oproşcâ vb. I. tr. (înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu7) v. îm-proşca. Stropi. opsă adv. (modal; reg.) 1 v. Poate. Posibil. Probabil. 2 (exprimă ideea de posibilitate sau de probabilitate) v. Doar. Poate. 3 (în opoz. cu „nu) având val. unei afirmaţii) v. Bine. Bineînţeles. Da1. Desigur. Fireşte. întocmai, opsomenoree s.f. (fiziol) hipomenoree. Opso-menoreea este o menstruaţie redusă cantitativ. opsonmă s.f. (microbiol.) bacteriotropină. Opsonina are un rol important în rezistenţa naturală la infecţii. opşag s.n. (reg.) 1 v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălituri Poznă. Ştrengărie. 2 v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare, învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat Sfatuire. Sugestie. Vorbi 3 v. Maliţie. Maliţiozitate. Răutate. 4 v. Ciudi Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiunl 5 v. Sfatoşenie. opşegos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Sfătos. opt s.m. 1 (mat.) sfânt, sfinţişor. A luat bacalaureatul cu opt. 2 (iht.) opt-mustăţi = Amiurus nebulosus; somn-american (v. somn1), somn-pitic (v. somn1). optă vb. I. intr. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „pentru7) 1 a alege. La concurs are posibilitatea de a opta pentru un subiect sau altul. 2 a se apleca, a înclina. Copilul inteligent optează pentru studiu. optăre s.f. 1 alegere, alternativă, elecţiune, opţiune. Această optare îi va asigura reuşita la concurs. 2 (rar) v. Predilecţie. Preferinţă, optativ, -ă s.n., s.f. (gram.) 1 s.n. modul optativ (v. mod), <înv.> modul deziderativ opulenţă (v. mod), modul dubitator (v. mod). Optativul exprimă o acţiune sau o stare dorită. 2 s.f. propoziţie optativă. Optativa exprimă o acţiune sau o stare a căror realizare este dorită. optică s.f. fig. 1 (sociol.) mentalitate, psihologie. Este greu ca o colectivitate supusă unei anumite influenţe să-şi schimbe optica imediat. 2 concepţie, convingere, gând, idee, judecată, opinie, părere, principiu, vedere, viziune, orientare. Ea are altă optică în legătură cu subiectul abordat. optim, -ă adj. optimal. S-a stabilit timpul optim pentru executarea acestui proiect. optimăl, -ă adj. optim. optimăt s.m. (în Antic, romană; înv.) v. Aristrocrat. Gentilom. Nobil. Patrician. Senior. optimism s.n. (în opoz. cu „pesimism”) încredere. Nu mai are optimismul tinereţii. Priveşte cu optimism viitorul. optimiză vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, situaţii etc.) a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta, a (se) remedia. Situaţia financiară a populaţiei a început să se optimizeze după încetarea crizei economice. optimizăre s.f. îmbunătăţire, îndreptare, remediere, <înv.> reformaţie. Optimizarea situaţiei financiare a populaţiei a început după încetarea crizei economice. optocuplor s.n. (electrotehn.) cuplor optic, fotocuplor, optoizolator. Optocuplorul este folosit pentru transmisia unor semnale prin intermediul luminii. optoizolator s.n. (electrotehn.) cuplor optic, fotocuplor, optocuplor. opţionăl, -ă adj. (mai ales despre ore, cursuri) facultativ. Urmează un curs opţional de istoria muzicii. opţiune s.f. alegere, alternativă, elecţiune, optare. opulent, -ă adj. 11 (despre recoltă, producţie etc.) abundent, bogat, bun, îmbelşugat, îndestulat, mare1 mănos, mult, exuberant, profuz, <înv. şi reg.> belşugos, spornic, biu, <înv.> săţios1, zdravăn. Anul acesta recoltele au fost opulente. 2 (despre existenţă, condiţii materiale etc.) bogat, îmbelşugat, îndestulat, răsfăţat2. Duce un trai opulent, cu tot ce îşi doreşte. 3 (mai ales despre mese, ospeţe) abundent, bogat, copios, îmbelşugat, îndestulat, <înv.> îndesat, generos, princiar, regal2, regesc, zdravăn, domnesc. Au avut o cină opulentă. I11 (în opoz. cu „slab"; despre oameni sau animale) corpolent, gras, gros, masiv, obez, planturos, plin, rotofei, rotund, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam opulent pentru vârsta lui. 2 (mai ales despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) masiv, planturos, voinic, voluminos, zdravăn, măroc Cu toate că face cură de slăbire şi mult sport, corpul îi rămâne încă opulent. opulenţă s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) abundenţă, afluenţă, belşug, bogăţie, exces, îmbelşugare, îndestulare, noian, prisos, ubertate, opune exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfe, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chel-şug, destul, destulare, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. com), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbelşugării (v. com), sac. La începutul verii este opulenţă de legume în pieţe. opune vb. HI. refl. 1 (despre oameni) a se con-trapune, a se împotrivi, a se încontra2, <înv. şi pop.> a se ridica, <înv. şi reg.> a se potrivi, <înv.> a se apăra, a se împoncişa, a se încurmezişa, a se îndărătnici, a se semeţi, a se discolip-si, a se proţăpl Colaboratorii s-au opus ideii de a întrerupe cercetarea. 2 (despre interese, idei etc. ale oamenilor) a se contrapune, a se contrazice, a se înfrunta, a se ciocni Mărturiile celor doi martori nu se opun. 3 (despre oameni) a se împotrivi, a rezista, <înv.> a se nevoi, a suferi, a se susţine. S-a opus protestului angajaţilor care nu acceptau măsurile propuse. opunere s.f. frondă, împotrivire, oponenţă, opozabilitate, opoziţie, rezistenţă, <înv.> împoncişare, împotriveală, îndărătnicie, întâmpinare, potrivire, potrivnicie, pricinuire, stare împotrivă, stare în contră, obstrucţie. A întâmpinat opunerea angajaţilor din cauza măsurile propuse. opunţia s.f. (bot.) Opuntia ficus-indica şi Opuntia vulgaris; broască, limba-soacrei (v. limbă), palmă-cu-spini, stoletnic. opus, -ă adj. 1 advers, contrar, dimpotrivă, potrivnic, <înv.> împotrivit, opozit Partea opusă a pierdut procesul. 2 contrar, invers. Publicul a avut o reacţie opusă celei la care se aştepta actorul. 3 (despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) antitetic, contradictoriu, contrar, divergent, potrivnic, contradicţional, <înv.> contrazicător, discordant, discrepant. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt opuse. 4 antagonic, antagonist, potrivnic. Doctrinele celor două partide sunt opuse. 5 (despre fenomene, imagini etc.) contrastant, contrastiv. E îmbrăcat în culori opuse. O zugrăveşte în termeni opuşi. opuscul s.n. <înv.> libel. Opusculul este o scriere literară sau ştiinţifică de proporţii reduse. opust s.n. (hidrotehn.; reg.) v. Baraj. Ecluză. Stăvilar. Zăgaz. or conj. coord. advers., conj. coord. concl. 1 conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop:, exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia dintre ideile exprimate de cele două prop. sau părţi de prop.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară sau restrictivă) dar1, însă, şi, totuşi, <înv. şi pop.> ci, iar, <înv.> e1. Aş vrea să te cunosc, or nu-mi dai nicio posibilitate. Emoţionată, fata auzea cuvintele, or nu le înţelegea. 2 conj. coord. concl. (livr.) v. Aşadar. Atunci. Dar1. Deci. Şi. orâc interj, (redă strigătul broaştelor; de obicei repet.; reg.) v. Miorc! Oac! oracol s.n. predicţie, prevestire, previziune, prezicere, profeţie, prorocie, prorocire, vati-cinaţie, vaticiniu, prevestit, <înv.> devina-re, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat. Oracolul preotesei templului s-a adeverit. orâj s.n. (meteor.) furtună, vifor, vijelie, <înv. şi pop.> volbură, vâijteaică, vântoasă (v. vântos), <înv. şi reg.> vâltoare, fergheteag, hală, răscolniţă, slavă, tucie, vân-tăraie, vântoaie, vicodol, vocot, zăpor1, <înv.> bură1, stâmpetă, tempestate, tempestă, vântu-ire, vânturaşcă, vijelire, procelă. Orajul a distrus acoperişul casei. orajâs, -oăsă adj. (meteor.; despre vreme, elemente ale naturii etc.) furtunos, viforos, vijelios, furtunat, viforatic,vifomic, viforât, vântos, vânturos, <înv.> furtuna-tic, tempestuos, volburos. La începutul verii timpul a fost orajos. Marea orajoasăpune în pericol ambarcaţiunea. orăl, -ă adj. I (med., med. vet.) bucal. Medicamentul se ia pe cale orală. I11 (despre cuvinte, enunţuri, limbaj etc.) vorbit2, <înv.> vorovit. Limba orală este supusă unor variaţii mult mai mari decât cea scrisă. 2 (în opoz. cu „scris”) verbal. Comunicarea orală este mai convingătoare decât cea scrisă. oram'st s.n. (bis.) baldachin, uranisc, polog2, cerine, <înv.> umbrar. Mitropolitul stă sub un oranist cusut cu fir de aur. orânj adj. invar., s.n. fov, galben-roşiatic, hiacint , portocaliu, rubil, morcoviu, <înv. şi reg.> naramzat, narangiu, păratic, <înv.> turungiu. A îmbrăcat un costum oranj. Oran-jul cămăşii nu se asortează cu sacoul. orănt, -ă adj., s.m. (relig.; rar) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Prea-credincios. Religios. Smerit, orănz s.m. (bot.; înv.) v. Portocal (Citrus si-nensis sau Citrus aurantium). orăr1 s.n. 1 program. Niciun angajat al unui magazin nu stă peste orarul de funcţionare. 2 (înv.) v. Ceas. Ceasornic. orăr2 s.n. (bis.) <înv.> umerar. Orarul este un veşmânt în formă de fâşie lungă şi îngustă, simbolizând aripile îngerilor, care este purtat de diacon în timpul serviciului religios. orăş s.n. 1 urbe, <înv.> politie, <în trecut; astăzi adesea depreo târg, horă2, cite, cetate, citadelă. în oraşul nostru, Iaşi, este cea mai veche universitate din ţară. 2 oraş-gigant = oraş-mamut; oraş-mamut = oraş-gigant. Tokyo este un oraş-mamut; oraş universitar = centru universitar. într-un oraş universitar există un număr important de instituţii de învăţământ superior. 3 (adm.) centru, târg. Locuitorii din satele vecine vin în oraş pentru a-şi vinde produsele. orator s.m. 1 retor, predicant, <înv.> retoric. Iorga a fost un mare orator. Demos-tene este considerat cel mai mare orator al Antichităţii. 2 alocutor, conferenţiar, vorbitor, <înv.> expunător, cuvântăreţ, cuvântător. Oratorul de la tribună a fost îndelung aplaudat. 3 (înv.) v. Ambasador. 4 (înv.) v. Crainic. |1238 Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor. 5 (adm.; înv.) v. Primar. oratoric, -ă adj. <înv.> oratoriu3. Studenţii învaţă părţile discursului oratoric. Este înzestrat cu talent oratoric. oratorie s.f. elocvenţă, oratorism, retorică, facondă, <înv.> limbuţie, ritorie, <înv.> arta vorbirii (v. artă), vorbire bună, vorbire frumoasă, vorbitorie, vorovire bună, evglotie. Cursul pe care îl predă este despre oratorie. Este un avocat care are geniul oratoriei. oratorism s.f. elocvenţă, oratorie, retorică, facondă, <înv.> limbuţie, ritorie, <înv.> arta vorbirii (v. artă), vorbire bună, vorbire frumoasă, vorbitorie, vorovire bună, evglotie. oratoriu1 s.n. (muz.) <înv.> oraţie. Oratoriul, scris pentru orchestră, cor şi solişti vocali, este interpretat în concert. oratoriu2 s.n. (arhit. bis.; înv.) v. Paraclis. oratoriu3, -orie adj. (înv.) v. Oratoric, orăţie s.f. 1 (la nunţile ţărăneşti) urare, colăcărie, godie, colăcăşie, conăcărie, orşag, urătură, vorbire. Oraţia este spusă de colăcar. 2 oraţie funebră = discurs funebru, <înv.> propovedanie. Oraţiile funebre se rostesc la înmormântări. oră s.f. 1 ceas. Şedinţa a durat o oră. 2 ceas, interval, perioadă, răstimp, timp, vreme. A mai aşteptat o oră bună până a venit. 3 ceas, clipă, clipită, minut, moment, secundă, timp, vreme, răgaz, <înv. şi pop.> soroc, cirtă, clipeală, <înv. şi reg.> cescuţ, durăt,perţ, undă, fulgerare, condei. I-a sosit ora morţii. 4 clasă, curs2, lecţie. La sfârşitul orei, studenţii ies în pauză. orăcăi vb. IV. I intr. (despre broaşte) a ocăcăi, a miorcăi, a măcăi, a miorcoti, a pupăi, a răcăi, a răcăni. Broaştele orăcăie asurzitor în baltă. II intr., refl. fig. (glum.; despre copii) 1 v. Miorcăi. Miorlăi. Plânge. Smiorcăi. 2 v. Plânge. Scânci. orăcăiălă s.f. miorcăire, miorcăit, ocăcăit, orăcăire, orăcăit, cracăt, miorcoteală, miorcotire, răcănit. Orăcăiala broaştelor este asurzitoare. orăcăire s.f. miorcăire, miorcăit, ocăcăit, oră-căială, orăcăit, cracăt, miorcoteală, miorcotire, răcănit. orăcăit s.n. miorcăire, miorcăit, ocăcăit, oră-căială, orăcăire, cracăt, miorcoteală, miorcotire, răcănit. orăpăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) v. Bate. Bocăni. Ciocăni, orăstică s.f. (bot.) 1 Lathyrus niger şi Lathyrus vernus; linte-neagră, lintea-cucului (v. linte), lintea-pratului (v. linte), mazăre-pă-dureaţă, mălurici, măzăriche-neagră, măzări-chea-cucului (v. măzăriche), papegioare, pu-păgioară, pupăză, pupezele (v.pupezea), pu-pezoi. 2 (reg.) v. Mălurici (Orobus variega-tus). orăşeăn, -eănă s.m., s.f. citadin, orăşeancă nădrăgar,pantalonar, domn, surtucar, jupâneasă, <înv.> cetăţean, pârgar, <în Ev. Med.; înv.> bur- 1239| orbecăială ghez, covrigar, surtuc. Bunicii ei au fost orăşeni. orăşeâncă s.f. citadină (v. citadin), orăşeană (v. orăşean), jupâneasă, <înv.> cetăţeană (v. cetăţean). Femeile de la ţară se îmbracă la fel ca orăşencele. orăşel s.n. târg, urbicul. Părinţii ei locuiesc într-un orăşel liniştit de munte. orăşenesc, -eăscă adj. 1 (în opoz. cu „rural’) citadin, urban, <înv. şi reg.> orăşesc, urbicular, <înv.> târgoveţ. Viaţa orăşenească este trepidantă. 2 (despre îmbrăcăminte) nemţesc. Cei mai mulţi ţărani poartă haine orăşeneşti. orăşeneşte adv. (modal; mai ales în legătură cu vb. „a se îmbrăca”) nemţeşte. Cei mai mulţi ţărani se îmbracă orăşeneşte. orăşeme s.f. orăşenism. De cele mai multe ori, orăşenia afişată de unii oameni veniţi de la ţară este în defavoarea lor. orăşem'me s.f. (colect.) burghezie, burghezime. Toată orăşenimea a ieşit să-l întâmpine pe rege. orăşenism s.f. orăşenie. orăşeniză vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică persoane din mediul rural) a (se) ci-tadiniza, a (se) urbaniza, lighioană, cobaie, cojbăliţă, galiţă, gujălie, hală, oară2. Are multe orătănii în curte: găini, cocoşi, raţe, gâşte şi curci. orândăr s.m. (înv. şi reg.) 1 v. Arendaş. 2 v. Cârciumar. 3 v. Hangiu, orândăş s.m. (reg.) 1 v. Arendaş. 2 v. Cârciumar. orândator s.m. (înv.) v. Arendaş. orândă1 s.f. 1 (pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 2 (reg.) v. Datină. Obicei. Rânduială Tradiţie. Uz. Uzanţă 3 (reg.) v. Conferinţă. Consfătuire. 4 (fiziol.; reg.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. 5 (înv.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. 6 (înv.) v. însărcinare. Misiune. Sarcină. orândă2 s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Arendă. 2 v. Han2. orândălui're s.f. (înv.) v. Arendare. Arendat1, orândări'e s.f. (înv.) v. Arendare. Arendat1, orândui vb. IV. 1 tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a ordona, a organi- za, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A orânduit piesele jocului după un anumit criteriu. 2 tr. a aranja, a rezolva, <înv.> a chivernisi. A plecat în oraş ca să orân-duiască nişte treburi. 3 tr. (înv. şi pop.) v. Hotărî. Lăsa. Rândui. Statornici. Vrea. 4 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv. şi pop.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. 5 tr. (înv. şi pop.; mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) v. Destina. Face. Hărăzi Meni. Predestina. Sorti. Ursi. 6 tr. (înv. şi pop.; compl. indică afaceri, înţelegeri etc.) v. Aranja. Rândui. Reglementa. Stabili. 7 tr. (înv. şi pop.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. 8 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Desemna. Face. învesti. Numi. Pune. 9 tr. (jur.; înv. şi pop.; compl. indică acte, acţiuni etc.) v. învesti. 10 intr. (reg.; despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Strânge. 11 tr. (înv.) v. Aranja. Pregăti. 12 tr. (înv.; compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui. întocmi. Stabili. Statornici, orânduiălă s.f. 11 (în opoz. cu „dezordine) ordine, organizare, rânduială, regulă, <înv.> tocmeală, tocmire, eftaxie. Orân-duiala din mapa cu acte este exemplară. 2 întocmire, orânduire, organizare, rânduială, <înv.> aşezământ. 3 (art.; mat.; înv.) orânduialade trei v. Regula de trei simplă (v. regulă). 4 (înv.) v. Demnitate. Poziţie. Rang. 5 (înv.) v. Rând. 6 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. II (filos.; în materialismul istoric; rar) v. Formaţiune socială. Formaţiune social-eco-nomică. Orânduire. Sistem. III (concr.; înv.) 1 (fin.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) v. Dijmă. Dijmă la tarla. Zeciuială. orânduire s.f. 11 întocmire, orânduiălă, organizare, rânduială, <înv.> aşezământ. Noua orânduire a societăţii este complexă. 2 aranjare, reglementare, stabilire, regulare, <înv.> regularisire. Orânduirea afacerii va avea loc astăzi. 3 (reg.) v. Curăţenie. Dereticare. 4 (înv.) v. Aranjare. Aranjat1. Aşezare. Clasare. Clasificare. Distribuire. împărţire. Ordonare. Rânduială. Rânduire. Repartizare. Sistematizare. I11 (filos.; în materialismul istoric; adesea cu determ. „socială” sau „soci-al-economica) formaţiune socială, formaţiune social-economică, sistem, orânduiălă în anii '50 s-au făcut numeroase arestări, cei închişi fiind consideraţi un pericol pentm noua orânduire socială. 2 (ist.) regim, sistem, societate. Elevii au avut de studiat orânduirea sclavagistă. 3 (ist.) orânduire feudală = feudalism, feudalitate, societate feudală. Orânduirea feudală a fost un regim politic, social, economic ce a urmat după sclavagism şi a precedat capitalismul, fiind caracterizat prin proprietatea nobiliară asupra pământului şi, parţial asupra ţăranilor. 4 (econ.; înv.) orân- duire economică v. Bază economică. Structură economică. III (înv.) 1 v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 2 v. împuternicire. învestire. învestitură, orânduitor, -oăre s.m., s.f. (înv.) v. Organizator. orb1 s.n. (art.; med., med. vet.; pop.) orbul găinii = orbul găinilor v. a Cecitate diurnă. Hemeralopie; b Hipometropie. Miopie. Miopism. orb2, oârbă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. nevăzător, chior, orbeţ, gav, netrebuit, orban. Persoanele oarbe citesc cărţi în alfabetul Braille. Mulţi orbi sunt însoţiţi de câini special dresaţi să-i ajute. 2 adj. (mai ales despre corpuri luminoase) întunecat, întunecos, opac2. Felinarele de pe stradă au rămas oarbe noaptea trecută. II adj. fig. 1 (mai ales despre surse de lumină) slab, sărac. în sufragerie becurile sunt oarbe. 2 (despre însuşiri, manifestări, sentimente etc. ale oamenilor) complet, deplin, desăvârşit, infinit, nemărginit, total, neţărmurit. Are încredere oarbă în tatăl său. 3 complet, total. Nu poate suferi ideea de supunere oarbă, necondiţionată faţă de cineva. 4 (în opoz. cu „natural”, »original” rar, despre lucruri, obiecte etc.) v. Artificial. Contrafăcut. Fals. Imitat. Sintetic. III s.m. (zool;pop.) v. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa europaea). orbâlţ s.m. I (bot.) 1 Actaea spicata; cristoforiţă, iarba-Cristoforului (v. iarbă), iarba-fiarelor (v. iarbă), iarba-lui-Hristofor (v. iarbă), iarba-orbalţului (v. iarbă), iar-ba-Sfântului-Cristofor (v. iarbă), iarba-tâlha-rului (v. iarbă), iarbă-de-orbalţ. 2 (reg.) v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hir-sutum). I11 (med.; înv. şi pop.) v. Erizipel. 2 (med, med vet.; reg.) v. Reumatism. 3 (med., med. vet.; înv.) v. Glaucom. orbân, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Nevăzător. Orb2. orbâriţă s.f. (med.; reg.) 1 v. Erizipel. 2 v. Reumatism. 3 v. Glaucom. orbălţitură s.f. (med.; reg.) 1 v. Erizipel. 2 v. Reumatism. 3 v. Glaucom. orbeâlă s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Ablepsie. Cecitate. Orbire. orbecă vb. I. intr. (înv. şi reg.; mai ales despre oameni) v. Bâjbâi. Dibui. Orbecăi. Pipăi, orbecâre s.f. (înv. şi reg.) v. Bâjbâială. Bâjbâire. Bâjbâit. Bâjbâitură. Dibuială. Dibuire. Dibuit1. Orbecăială. Orbecăire. Orbecăit. orbecât, -ă adj. (înv.) 1 (despre ochi) v. Orbit. 2 fig. (despre oameni sau despre ochii, privirea lor) v. Captivat. Cucerit. Delectat. Desfatat. Fascinat Fermecat. Hipnotizat încântat Mag-netizat. Răpit2. Robit. Sedus. Subjugat. Vrăjit2, orbecăi vb. IV. intr. (mai ales despre oameni) a bâjbâi, a dibui, a pipăi, <înv. şi reg.> a orbeca, a horhăi, a horhoti, a mătănănăi, a mâş-mâi, a moşcoti. Orbecăia prin camera întunecoasă. orbecăiâlă s.f. bâjbâială, bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură, dibuială, dibuire, dibuit1, orbecăire, orbecăit, <înv. şi reg.> orbecare, horhăia-lă, horhăit, <înv.> dibuitură. Nu-i place orbe-căiala prin întuneric. orbecăire |1240 orbecăire s.f. bâjbâială, bâjbâire, bâjbâit, bâj-bâitură, dibuială, dibuire, dibuit1, orbecăială, orbecăit, <înv. şi reg.> orbecare, horhăia-lă, horhăit, <înv.> dibuituri orbecăit s.n. bâjbâială, bâjbâire, bâjbâit, bâj-bâitură, dibuială, dibuire, dibuit1, orbecăială, orbecăire, <înv. şi reg.> orbecare, horhă-ială, horhăit, <înv.> dibuitură. orbesc, -eăscă adj. fig. 1 (despre acţiuni, manifestări etc ale oamenibr) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, prostesc. A făcut un salt orbesc şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări orbeşti. 2 exagerat, excesiv, hiperbolic, exorbitant, nebun. Acordă acestui eveniment o importanţă orbească. Nu-i plac laudele orbeşti. orbeşte adv. fig. (modal) nebuneşte, prosteşte, orbiş. Au cheltuit orbeşte în concediu. orbete s.m. {reg.) = orbeţ, orbeţ, -eăţă s.m., s.f., adj. I s.m. 1 {zool.) Spa-lax microphthalmus; spalax, căţelul-pă-mântului (v. căţel), grivan, porcuţ, sobol1, şomâc, şuiţă, tocăniţă1, ţâncul-pămân-tului (v. ţânc). 2 (zool;pop.) v. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa europaea). 3 (entom.; reg.) v. Şarpe-orb (Julus sabubrus). I11 adj.,s.m.,s.f. (pop.) v. Nevăzător. Orb2. 2 s.m. (reg.; informa orbete) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură, orbfvb. IV. 11 intr. (despre fiinţe) a chiori, <înv.> a se întuneca, a se orbiei. A orbit în urma unui accident de muncă. 2 intr. (despre ochi) a apune. Ochii i-au orbit din cauza bolii. 3 tr. (compl. indică ochii, privirea) a stinge. Bătrâneţea i-a orbit vederea. 4 intr. (despre lumină sau surse de lumină) a ebluisa. Din cauza unor reparaţii pe reţea, lumina a orbit. Felinarele de pe stradă au orbit noaptea trecută. II tr. fig. 1 (compl indică oameni) a zăpăci, a adormi, a ameţi, a buimăci L-a orbit cu linguşiri pentru a obţine ceea ce şi-a propus. 2 (compl. indică oameni) a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela1, a minţi, a mistifica, a momi, a păcăli, a trişa, a îmbrobodi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a încălţa, a pârli, a pingeli, a pingelui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca. A orbit multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. 3 (compl. indică fiinţe) a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, a îmbia, a trage, a apuca, a aromi, a înfrânge. îl orbeşte cu perspectiva unui profit mare pentru a-l determina să intre în afacere. 4 (compl. indică oameni) a consterna, a minuna, a perplexa, a sidera, a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului1, a încremeni, a ebluisa, a trăsni. Imaginile orbesc prin ineditul br. orbiei vb. IV. intr. (înv.; despre fiinţe) v. Orbi. orbiciune si. (med., med. vet.; înv.) v. Ablep-sie. Cecitate. Orbire. orbiculăr, -ă adj. 1 cicloid, circular, orbiculat, rotund. Descrie o mişcare orbiculară. 2 (mai ales despre obiecte sau despre forma lor) bul- biform, globular, sferic, sferiform, sferular, rotund. Unele plante au rizomul orbi-cular. Creierul are forma orbiculară sau ovo-idală. orbiculăt, -ă adj. cicloid, Circular, orbiculăr, rotund. orbie s.f. (pop.) 1 (med., med. vet.) v. Ablepsie. Cecitate. Orbire. 2 fig. v. întunecare. Orbire. Rătăcire. ^ orbi'me s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Ablepsie. Cecitate. Orbire. orbire s.f. I (med., med. vet.) ablepsie, cecitate, chiorătură, chiorâre, orbie, orbeală, <înv.> nevedere, orbiciune, orbime, orbitură. Orbirea s-a produs în urma unui accident. II fig. 1 întunecare, rătăcire, sminteală, orbie, lunecare, lunecătoare (v. lunecător), lunecuş, lunicăciune. Numai o clipă de orbire a minţii explică decizia lui de a lua această măsură absurdă. 2 ademenire, amăgire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, momire, păcăleală, păcălire, păcălit1, trişare, îmbrobodire, ca-rotă, pingelire, pingeluială, pingeluire. Orbirea persoanelor în vârstă cu promisiuni mincinoase a devenit o modă. orbiş adv. fig. (modal) nebuneşte, prosteşte, orbeşte. orbit, -ă adj. I (despre ochi) <înv.> orbecat. Nu mai vede nimic cu ochiul orbit. II fig. 1 (despre oameni) ademenit, amăgit, încântat, înşelat1, minţit, momit, păcălit2, trişat, îmbrobodit2, aburit, bărbierit2, buzat, dus2, pingelit, pingeluit. Bătrânul orbit a rămas păgubit. 2 (despre fiinţe; urmat de determ. cauzale introduse prin prep. „de”) înnebunit, nebun, zăpăcit. A fost orbit de frică în timpul aterizării forţate a avionului. orbită s.f. 1 (astron.) cerc, <înv. şi pop.> crug, <înv.> sferă, spaţiu. S-a descoperit că orbitele planetelor sunt elipsoidale, nu circulare. 2 (anat.) cavitate orbitară, găvan, sco-vârlie, văgăună, <înv. şi reg.> melci (v. melc), răgăoace. în orbită se află globul ocular, anexele acestuia şi grăsimea orbitală. orbitor, -oăre adj. 1 (despre lumină sau surse de lumină) <înv.> ebluant, ebluisant. Zăpada este orbitoare în lumina soarelui. 2 fig. copleşitor, covârşitor, nimicitor, strivitor. Are o personalitate orbitoare. Inteligenţa lui este orbitoare. orbitură s.f. (med, med. vet.; înv.) v. Ablepsie. Cecitate. Orbire. orc s.n. (relig. creştină) gheenă, hades, iad, infern, tartar, <înv. şi pop.> lumea întunericului (v. lume), <înv.> matca focului (v. matcă), adânc, întuneric, păcură. Crede că păcatele îl vor duce în orc. orcan s.n. (meteor.; înv.) v. Ciclon. Ciclon tropical. Taifun. Uragan, orcanetă s.f. (bot.) 1 Rubia tinctorum; garanţă, otrăţel, paţachină1, roibă, broci, buruiana-faptului (v. buruiană), faptnic, rumenele (v. rumeneală), rută2. 2 Anchusa italica; limba-boului (v. limbă), miruţă. orceăg s.m. (bot.; reg.) v. Arpagic. Cea-pă-de-sămânţă. Ceapă-măruntă. orchestră vb. I. tr. (muz.; compl. indică piese muzicale) a adapta, a aranja, a armoniza, a instrumenta, a prelucra. Toscanini ă orchestrat această piesă pentru orchestră de coarde. orchestrănt s.m., s.f. (muz.) instrumentist, <înv.> sunător. Orchestranţii de la Filarmonică au dat multe concerte în străinătate. orchestrăre s.f. (muz.) instrumentaţie, orchestraţie. orchestrăt, -ă adj. (muz.; despre piese muzicale) adaptat, aranjat2, armonizat, prelucrat2. Toscanini are pentru orchestră de coarde mai multe piese orchestrate. orchestrător s.m. (muz.) aranjor, <înv.> aranjator. Orchestratorul efectuează aranjamentul unei compoziţii muzicale. orchestrăţie s.f. (muz.) instrumentaţie, orchestrare. Orchestraţia piesei a fost făcută de un muzician foarte cunoscut. orchestră s.f. 1 (muz.) muzică. Orchestra filarmonicii face, anual, turnee în străinătate. 2 (în opere, teatre etc.) fosa orchestrei (y.fosă), loja orchestrei (v. lojă). Orchestra se află sub nivelul scenei, fiind destinată instrumentiştilor. orde s.n. (la căruţă, la car, la trăsură) trăgător, triclă, trită, ţeft. De orcicuri se prind ştreangurile hamului. orcicăr s.n. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Valul ştreangului (v. val). ord s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Rând. Şir. Şirag, ordeolum s.n. (med., med. vet.) orgelet, urcior2, minegoci. Ordeolumul este o inflamaţie a glandelor sebacee palpebrale, localizată la marginea pleoapei. order s.n. (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. Poruncă, ordie s.f. (înv.) 1 (milit.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). 2 (milit.) v. Campament. Cartier. Lagăr. Tabără. 3 v. Hoardă. 4 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). ordin s.n. 11 dispoziţie, hotărâre, injoncţiune, poruncă, <înv. şi pop.> ucaz, vorbă, porunceală, <înv. şi reg.> comisie, paşuş, <înv.> arătătură, aşezământ, carte, demândare, farmuta, hotar, învăţătură, mandat, orânduială, orânduire, order, pază, pitac2, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, răspuns, rânduială, şart2, tertip, tocmeală, universal, ustavă, zacon2, zisă (v. zis), predpisanie,pricaz2, strânsoare. S-au dat ordine de prevenire a epidemiei de gripă. 2 (milit.) comandă, poruncă. Ordinul superiorului este executat de către soldaţi fără comentarii şi fără ezitare. 3 (milit.) consemn, dispoziţie, răvaş. Toţi soldaţii trebuie să respecte ordinul de a nu părăsi garnizoana. 4 (concr.; milit.) chemare, convocare, dispoziţie, poruncă. A primit ordin de prezentare la unitatea militară. 5 (econ., fin.) ordin de plată = <înv.> ordonanţă de plată. 1241 | Printr-un ordin de plată se dispune plata unei sume de bani. I11 categorie, clasă, rang, <înv.> ordine. Este o realizare de prim ordin. Vorbeşte despre cifre de ordinul miilor. 2 (rar, de obicei urmat de determ. care indică felul) v. Domeniu. Sector. 3 (înv.) v. Ordine. Rânduială. Reguli Rost Socoteală. 4 (ieşit din uz) v. Categorie. Categorie socială- Pătură. Pătură socială- II11 (relig.; la catolici) ordin călugăresc = ordin monahal = congregaţie. Un ordin călugăresc benedictin fiinţează la Bacău. 2 (arhit.) ordin ionic=ionic, stil ionian, stil ionic. Ordinul ionic se caracterizează prin coloane zvelte care au capitelul împodobit cu volute laterale. 3 (art.) ordinulteutonic = cavalerii teutoni (v. cavaler), teutonii (v. teuton). Ordinul teutonic a fost, timp de trei secole, principalul exponent al expansiunii germanilor în teritoriile slavilor din răsăritul Europei. ordinal s.n. (mat.) număr de ordine. Ordinalul arată al câtelea este un obiect într-un şir de obiecte. ordinar, -ă adj., adv., s.m. I adj. 1 (despre şedinţe, întruniri etc.) normal, obişnuit. S-a anunţat o sesiune ordinară a Academiei. 2 (despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) banal, comun, obişnuit, prozaic, trivial, <înv.> prost, prostesc. Ceea ce povesteşte este o întâmplare ordinară. Nu are decât planuri ordinare de viitor. 3 (despre materii, materiale etc.) comun, grosolan. Şi-a făcut un costum dintr-o stofa ordinară. 4 (despre materii, obiecte, materiale etc.) inferior, mizerabil, prost, rău, <înv.> grumb, prostac, prostatic, se-cond-hand, scremut2. A cumpărat un vin ordinar. 5 (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, trivial, vulgar, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvligos, prost, ghiolban, mocănos, mocofanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănatic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, mojicos, ţopârlănesc, ţopesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. A re de multe ori purtări ordinare. A considerat răspunsul lui cam ordinar. II adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mahala-geşte, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, trivial, vulgar, birjăreşte, ţărăneşte, ţigă- neşte, surugieş-te, barbar. S-a purtat ordinar cu bătrâna. III s.m. (relig.; în organizarea Bisericii Roma-no-Catolice; înv.) v. Episcop diecezan, ordinariăt s.n. (bis.; la catolici; înv.) v. Consistoriu. ordinator s.n. (inform.) calculator, calculator electronic, computer, pisiu, <înv.> com-putator. Şi-a cumpărat un ordinator de ultimă generaţie. ordine s.f. 1 (în opoz. cu „dezordine”) orânduiălă, organizare, rânduială, regulă, <înv.> tocmeală, tocmire, eftaxie. Ordinea din mapa cu acte este exemplară. 2 organizare, rânduială, rost, rostire. Ce este împotriva ordinii fireşti a lumii nu rezistă. 3 rânduială, regulă, rost, socoteală, <înv. şi pop.> treabă, <înv. şi reg.> soroc, <înv.> har, ordin. Cunoaşte foarte bine ordinea lucrurilor în casa în care este menajeră de ani de zile. 4 con-secutivitate, succesiune. Urmăreşte ordinea cuvintelor în frază. 5 (polit, econ.) regim, sistem. împrejurările actuale pot crea noi ordini mondiale. 6 disciplină, rânduială, regulă. Cei mai mulţi adolescenţi respectă ordinea impusă de şcoală. 7 ordine de zi = agendă. Ordinea de zi a şedinţei Senatului a fost făcută cunoscută presei. 8 (milit; rar) ordine de bătaie v. Dispozitiv de luptă. 9 (înv.) v. Categorie. Clasă. Ordin. Rang. ordonă vb. 1.1 tr. 1 a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, a prescrie, <înv. şi pop.> a orândui, a rândui, a soroci, <înv. şi reg.> a statori, a comândăli, a priti, <înv.> a comândălui, a de-mânda, a dispoza, a învăţa, a judeca, a poveli, a răspunde, a sămăşlui, a comendirui. Generalii au ordonat deplasarea armatei într-un punct strategic. 2 a porunci, a spune, a zice, a vorbi. Ordonă-le să tacă! Nu-i place să ordone subordonaţilor în fiecare zi ce au de făcut. I11 tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A ordonat piesele jocului după un anumit criteriu. 2 tr. (compl. indică idei, cunoştinţe, părţi ale unei lucrări etc.) a aranja, a clasa, a clasifica, a organiza, a sistematiza, a structura, <înv.> a despărţi. Şi-a ordonat coerent ideile înainte de a începe redactarea lucrării. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte etc.) a (se) alinia, a (se) înşira, a (se) înşirui, a (se) rândui, <înv. şi reg.> a (se) şirui, <înv.> a se linia. Soldaţii s-au ordonat la comandă. Casele de pe strada lor se ordonează perfect. 4 tr.,refl. (rar, compl sau sub. indică limbi naturale ori elemente constitutive ale lor) v. Structura. 5 tr. (med., med. vet.; înv.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) v. Da2. Indica. Prescrie. Recomanda. III tr. (relig.; la catolici; compl. indică clerici) a consacra, a hirotoni, a hirotonisi, a sfinţi1, <înv.> a ierosi, a sacra, a sânţi. A fost ordonat episcop. orez ordonanţa vb. I. tr. (fin.; compl. indică sume de bani) a mandata. Ministrul a ordonanţat acordarea plăţilor restante în sectorul medical. ordonanţă s.f. 11 <înv. şi pop.> ucaz, <înv.> edicţie, emis, oficiu, pitac2, publicaţie, puţăr. Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă. 2 (med., med. vet.; înv.) v. Prescripţie. Reţetă. 3 (jur.; înv.) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentinţă. Verdict. 4 (econ., fin.; înv.) ordonanţă de plată v. Ordin de plată. II (milit.) soldat de ordonanţă, prăvădinar, puş, <înv.> vistavoi. Acest ofiţer este totdeauna însoţit de ordonanţa sa. ordonăre s.f. 1 aranjare, aranjat1, aşezare, clasare, clasificare, distribuire, împărţire, rânduială, rânduire, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. Ordonarea pieselor jocului i-a luat timp. 2 aranjare, clasare, clasificare, organizare, sistematizare, structurare. A fost obligatorie ordonarea coerentă a ideilor înainte de a începe redactarea lucrării. 3 aliniere, înşirare, înşiruire, rânduire. Ordonarea caselor este perfectă în cartierul nou. ordonăt, -ă adj. 1 (despre obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) aranjat2, clasat, organizat, rânduit, sistematizat. A realizat cu piesele ordonate ale jocului o anumită construcţie. 2 (despre viaţa oamenilor, despre modul lor de a gândi etc.) disciplinat, regulat. A trăit mult pentru că a dus o viaţă ordonată. Are o minte ordonată. ordură s.f. (fran.) 1 v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. 2 fig. v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Incovenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate, ordurier, -ă adj. (fran) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. 2 fig. (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenibr) v. Decoltat Deocheat Deplasat Deşănţat Ieftin. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent Indecent Licenţios. Murdar. Necuviincios. Neînfrânat Nepotrivit Neruşinat Obraznic. Obscen. Picant. Piperat. Porcesc. Porcos. Pornografic. Scabros. Scârbos. Suburban. TriviaL Vulgar, oreion s.n. (med.) parotidită epidemică, parotidă, guşarniţă. Oreionul este o boală contagioasă. orele s.n. (med.) otorinolaringologie. Oreleul se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei şi patologiei urechii, foselor nazale, faringelui şi laringelui. oretisţ, -ă s.m., s.f. (med.) otorinolaringolog. Orelistul este medicul specialist în otorinolaringologie. oreşniţă s.f. (bot) 1 Lathyrus tuberosus; latir, fasuiţă, bobuşor, fasolică, fascuţă, linte-de-rât, linte-neagră, lintea-pra-tului (v. linte), măzărică, pară-de-pământ (v. pară2), sângele-voinicului (v. sânge),\âi-ţăriţă, ţună, ură2, urâta-fetei (v. urât1). 2 (reg.) v. Indruşaim. Latir. Sângele-voinicului (v. sânge) (Lathyrus odoratus). orez s.n. 1 (bot.) Oryza sativa; perinei, ris2, rişcaşă. 2 (ind. alim.) rais. orezărie |1242 Orezul este un aliment de bază la popoarele asiatce. orezărie s.f. 1 rizerie. Orezăria este un teren cultivat cu orez. 2 rizicultură. Cei mai mulţi asiatici se ocupă cu orezăria. orfăn, -ă adj., s.m., s.f. (adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne” şi cu determ. introduse prin prep. „de) rămas2,<înv. şireg.> sărac, sărman, colduş, sărăcoi, sărăndic, <înv.> orfelin. Este orfan de mamă. Cei doi orfani trăiesc singuri de când erau copii. orfanotrof s.m., s.n. {înv.) 1 s.m. v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. 2 s.n. v. Orfelinat, orfanotrofi'e s.f. (înv.) v. Casă de copii (v. casă1). Orfelinat. orfăurăr s.m. (înv.) v. Aurar. Bijutier. Giuvaiergiu. orfelin, -ă adj., s.m., s.f. (înv.; adesea constr. cu vb.„a fi”, „a rămâne” şi cu determ. introduse prin prep. „de) v. Orfan, orfelinăt s.n. casă de copii (v. casă1), <înv. şi reg.> şcoală sărăcească, <înv.> orfanotrofie. Copiii abandonaţi cresc în orfelinate. orgăn1 s.n. 11 (biol.) organ rudimentar = rudiment. Organul rudimentar este un organ pe deplin dezvoltat şi funcţional la speciile de origine, care este prezent la speciile actuale în formă atrofiată şi fără funcţionalitate. 2 (anat.) organ genital = sex, <înv. şi reg.> trup, părţile ruşinoase (v. parte); organ genital feminin = păsărică, puţă, fofoloancă, <înv. şi reg.> trup, viutre, <înv. şi reg.; eufem.> potcă, fatăciune, naştere, născătoare (v. născător), născut, nojiţă, poan-că (v. ponc), vintricel, pântece, podoabă, moşie, <înv.> pişătoare, socoteală, treabă, poznă, băgare, bijboancă, bubă, buzdrună, carambă, carburator, căpuşă, covopişniţă, crăpătură, fleaşcă, floacă, geantă, gheb, ghindă, ghioc, gomej, jucărie, maimuţă, mingeacă, mioriţă, mitră, moluscă, muscă, omidă, piersicuţă, pisicuţă, pitpalac, pitulice, piţiroancă, poşetă, pupăză, rândunică, savarină, scoică, scorbură, smochină, supapă, tarabă, târtiţă, ţurcă1, vangă, veveriţă, zgaibă, pizdă; organ genital masculin = falus, membru, membru viril, penis, <înv. şi pop.> mădular, armă, cocoş, cocoşei, cosor, puţă, daraveră, sulă, badraganie, sculă, sulac, coco, cuc, perforator, miel, copită, <înv. şi reg.; eufem.> pasăre, păsărel, mătălău, moacă, sulatic, vârdină, dorângă, pistol, sărsam, <înv.> mădulariul udului (v. mădulariu), bărbăţie, pardon, socoteală, treabă, unealtă, mititel, popic, arcuş, banană, bârzoi, bigă, brici, bulon, burghiu, cabanos, caltaboş, caras, carici, castravete, catarg, câmat, ciocafon, ciocan2, ciortan, ciumuslău, cocean, coclender, cocovig, coinac, coşoflete, cotolan, cârlău, dop, ecler, fagot, făcăleţ, fişic, flaut cu guşă, flautul fermecat (v. flaut), fus, gherţoi, ghiuden, guvid, guzan, huia, kar, kardan, lebăr, libelulă, măciucă, mătărângă, mânerul burţii (v. mâner), mârtan, mierloi, misii, morcov, nodurosul (v. noduros), paloş, peleu, pendulă, penteleu, piron, pompă2, pompon, rangă, raşpă, raton, retevei, rici, roşcovă, sabie, salam, saleu, saxofon, sloboz, smecleu, sparanghel, sugiuc, şarpe, şiştoi, ştiucă, ştiulete, ştoagăr, ştremeleag, taragot, trandafir, troleu, tulumbă, ţeapă, ţeavă, ţipar, ţui, ţurican, vrej, cocar, cordan, pulă, ştoi; organ olfactiv = nas, <înv. şi reg.> nară, carină, cârmă, cop»> nasulie (v. na-suliu), trompă; (la pl.) organe articulatorii = organe devorbire = (art.) organelevorbirii = <înv.> organe de voroavă. Cu ajutorul organelor articulatorii omul produce sunete articulate; (lapl; înv.) organedevoroavăv. Organe articulatorii. Organe de vorbire . Organele vorbirii. 3 (anat; la oameni; rar) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 4 (înv.) v. Glas. Grai. Voce. I11 (polit., adm.) organism. Un organ de stat este investit cu anumite competenţe în scopul exercitării funcţiilor statului. Organele locale au organizat o manifestare de amploare cu ocazia sărbătoririi zilei Unirii. 2 autoritate, for. Se adresează în scris organelor superioare ale statului pentru a-şi face dreptate. 3 organ de resort = autoritate de resort. Organul de resort are competenţa de a rezolva problemele care intră sub jurisdicţia sa. 4 (jur.; şi nm. pr.) organ legislativ = legislativ, putere legislativă, <înv.> legislaturi Organul legislativ este organul puterii de stat care elaborează şi adoptă legile. 5 (jurnal; cu determ. care arată felul sau apartenenţa) periodic, publicaţie, publicaţie periodică, <înv.> foaie, publicare. Acest ziar este organul partidului liberal. 6 (la pl. organe, înv.) v. Rechizite. 7 (la pl. organe, pedag; înv.) v. Material didactic. III fig. (rar) 1 (mai ales cu determ. care indică apartenenţa) v. Exponent Interpret Reprezentant Sol1.2 v. Intermediar. Mediator. Mijlocitor. orgăn2 s.n. (muz.) 1 (reg.) v. Contrabas. 2 (înv.) v. Harpi 3 (înv.) v. Liră1.4 (înv.) v. Orgi orgănic, -ă adj. 1 (despre un întreg un tot etc.) indisolubil, inseparabil, nedespărţit, neseparabil, unitar. Planctonul este un ansamblu organic de organisme animale şi vegetale. 2 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, primordial, profimd, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri organice în societate. organiciăn, -ă s.m., s.f. (sociol.) organicist. organicfst, -ă s.m., s.f. (sociol.) organician. Organiciştii susţin ideea că societatea omenească este un organism analog cu cel biologic. organigrămă s.f. 1 (adm.) schemă. Se aşteaptă noua organigramă a personalului institutului. 2 (inform.) diagramă logică, logi-gramă, schemă logică. Organigrama este reprezentarea unui algoritm cu ajutorul unor simboluri grafice. organism s.n. 11 (biol; adesea determ. prin „uman) corp. Consumul de droguri distruge organismul uman. 2 (polit., adm.) organ1. II fig. 1 instituţie, unitate. Organismele publice importante din oraş se află în centru. 2 (rar) v. Alcătuire. Arhitectonică (v. arhitectonic). Arhitectură. Compoziţie. Construcţie. Economie. Organizare. Organizaţie. Plămadă. Structură. Ţesătură. Urzeali orgamst s.m. (muz.) <înv.> orgănaş. Organis-tul cântă la orgă. organiză vb. I. tr. 11 (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înfiinţa, a numi, a stabili, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a organiza comitetul de părinţi pe şcoală. 2 (compl. indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a fauri, a forma, a funda, a institui, a înfiinţa, a întemeia, a erija, a statornici, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi. A organizat prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a organizat o şcoală de actorie. I11 (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sis-temiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A organizat piesele jocului după un anumit criteriu. 2 (compl. indică idei, cunoştinţe, părţi ale unei lucrări etc.) a aranja, a clasa, a clasifica, a ordona, a sistematiza, a structura, <înv.> a despărţi. Şi-a organizat coerent ideile înainte de a începe redactarea lucrării. 3 (compl. indică acţiuni, proiecte, activităţi etc.) a coordona. Au organizat bine etapele de lucru pentru ca proiectul să fie terminat la termen. 4 (compl. indică mai ales întruniri, întrevederi) a aranja, a fixa, a mijloci, a planifica, a programa. I-a organizat pentru seara aceasta o întâlnire. organizăre s.f. 11 alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, instituire, înfiinţare, numire, stabilire. Şedinţa a avut ca scop organizarea comitetului de părinţi pe şcoală. 2 constituire, creare, făurire, formare, fundare, instituire, înfiinţare, întemeiere, statornicire, <înv.> sistisire, urzire. Se mândreşte cu organizarea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru organizarea unei şcoli de actorie. I11 aranjare, clasare, clasificare, ordonare, sistematizare, structurare. A fost obligatorie organizarea coerentă a ideilor înainte de a începe redactarea lucrării. 2 alcătuire, compoziţie, construcţie, economie, organizaţie, structură, substanţă, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, plămadă, ţesătură, urzeală, organism. Organizarea şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. 3 structură, <înv.> lucrare. Organizarea unui organism este foarte complexă. 4 (în opoz. cu „dezordine*) orânduială, ordine, rânduială, regulă, <înv.> tocmeală, tocmire, eftaxie. în biroul ei era o organizare desăvârşită. Organizarea din mapa cu acte este exemplară. 5 ordine, rânduială, rost, rostire. Ce este împotriva organizării fireşti a lumii nu rezistă. 6 întocmire, orânduială, orânduire, 1243| oricare rânduială, <înv.> aşezământ. Noua organizare a societăţii este complexă. organizat, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) aranjat2, clasat, ordonat, rânduit, sistematizat. A realizat cu piesele organizate ale jocului o anumită construcţie. 2 (despre proiecte, acţiuni etc.) metodic, sistematic. Dezvoltarea organizată a economiei trebuie să fie o preocupare centrală. 3 (în opoz. cu „mort”; înv.; despre fiinţe) v. însufleţit. Viu. II adv. (modal) metodic, sistematic, <înv.> metodiceşte. Orice disciplină trebuie învăţată organizat. Procedează organizat în acţiunile sale. organizator, -oâre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. <înv.> întocmitor, orânduitor. Colegii lor de la Bucureşti au fost organizatorii acestui miting de protest. 2 adj. (rar) v. Organizatoric, organizatoric; -ă adj. 1 organizator. Are un talent organizatoric excepţional. 2 structural. în colectiv s-au făcut schimbări organizatorice importante. organizaţie s.f. 1 alcătuire, compoziţie, construcţie, economie, organizare, structură, substanţă, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, plămadă, ţesătură, urzeală, organism. 2 (polit.) organizaţie internaţională = organizaţie interstatală; organizaţie interstatală = organizaţie internaţională. Organizaţia internaţională este o asociaţie cu caracter permanent, creată de un număr de state pe baza unui tratat. organogeneză s.f. (embriol.) organogenie. Organogeneza este procesul deformare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor. organogenie s.f. (embriol.) organogeneză. organografîe s.f. (zool, bot.) organologie. Organografia se ocupă cu studiul şi cu descrierea organelor animalelor şi ale vegetalelor. organolft s.n. (mineral.) biolit, rocă organo-genă (v. rocă1). Organolitul se formează prin transformarea unor substanţe organice. organologie s.f. organografîe. organon s.n. (înv.) v. Intermediar. Mediator. Mijlocitor. organoterapie s.f. (med.) opoterapie. Organoterapia este o metodă de tratament al unor boli prin administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine. orgâr s.m. (tăb.; reg.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. orgasm s.n. (fiziol) juisare. Orgasmul este punctul culminant al excitaţiei sexuale. orgasmă vb. I. intr. (fiziol.; despre oameni) a juisa. orgâsmic, -ă adj. (fiziol.) orgastic. orgâstic, -ă adj. (fiziol.) orgasmic. orgă s.f. (muz.) <înv.> organ2. Toate catedralele catolice au orgi. orgăli vb. IV. tr. (tăb.; reg.; compl. indică piei de animale, blănuri) v. Argăsi. Tăbăci1, orgănăş s.m. (muz.; înv.) v. Organist. orgelet s.n. (med., med. vet.) ordeolum, urcior2, minegoci. Orgeletul este o inflamaţie a glandelor sebacee palpebrale, localizată la marginea pleoapei. orghidăn s.m. (reg.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru. orgiac, -ă adj. orgiastic, simpotic. orgiastic, -ă adj. 1 orgiac, simpotic. Misterele în cultul lui Dionysos aveau caracter orgiastic. 2 fig. (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; livr.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Monumental. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Piramidal. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. orgie s.f. desfrâu, dezmăţ, libertinaj, luxură, libertinism, <înv.> ruşinare, slobozenie, slobozie, zamparalâc, saturnale, bacanală, scârnăvie, cancan2, paranghelie. Astă-noapte a fost o mare orgie acasă la ei. orgoiân subst. (bot.; reg.) v. Lemnul-vântului (v. lemn). Liliac1. Liliac-românesc (v. liliac1) (Syringa josikaea). orgolios, -oăsă adj. (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, pâşin, faleţ, hireş, lotru, măr-nicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fan-dasios, fumuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind orgolios şi dificil, nu are prieteni. orgoliu s.n. amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, în-gâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v. fum), împăunare, păunire, umflare. Orgoliul tinereţii trebuie, uneori trecut cu vederea. orhialgi'e s.f. (med.) nevralgie testiculară, orhiodinie. Orhialgia este foarte dureroasă, iradiind de la nivelul scrotului spre abdomen. orhidacee s.f. pl. (bot.) Orchidaceaer, orhidee, orhidectomîe s.f. (chir.) orhiectomie. Orhidectomia este ablaţia chirurgicală a unuia sau a ambelor testicule. orhidee s.f. pl. (bot.) Orchideae; orhidacee. orhidopexie s.f. (chir.) orhidorafie. Orhido-pexia este fixarea operatorie a testiculului ec-topic în poziţie normală. orhidorafie s.f. (chir.) orhidopexie. orhidotomie s.f. (chir.) orhiotomie. Orhido-tomia este incizia unei glande sexuale masculine, în vederea explorării unei leziuni intra-testiculare sau pentru evacuarea unui abces. orhiectomie s.f. (chir.) orhidectomie. orhiodinie s.f. (med.) nevralgie testiculară, orhialgie. orhiotomie s.f. (chir.) orhidotomie. ori conj. coord. disj., adv. interog. 1 conj. coord. disj. (în corelaţie cu sine însuşi sau cu „de”, „fie”, „sau”, introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie) de (...de) (v. de1), fie (... fie) (v.fieJ), sau (...sau), <înv. şi reg.> au (... au) (v. au2), oare (.. .oare), măcar (.. .măcar), <înv.> săvai (...săvai), veri (...veri). Ori una, ori alta, le vom suporta pe toate cu stoicism. Ori este vreme bună, ori este vreme rea, tot voi pleca în concediu. 2 adv. interog. (în replici interog., exprimând îndoiala, nedumerirea, nesiguranţa faţă de afirmaţia cuiva; înv. şi pop.) v. Oare? Poate? Sau? oribil, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dezgustător, dizgraţios, hidos, imund, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, sordid, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, greţos, inomabil. Pe faţă îi apăru un rânjet oribil. 3 (despre firea, caracterul oamenilor) detestabil, dezgustător, execrabil, respingător, scârbos, îngrozitor, infect . Are un caracter oribil. 4 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) groaznic, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, oripilant, sinistru, formidolos, <înv. şi pop.> spăimântător, spăimos, <înv.> îngrozit, spăimântăcios, spăimântos, epuvantabil, apocaliptic. în timpul războiului se pot vedea scene oribile. 5 (despre scrieri, reprezentări scenice, filme, muzică etc.) detestabil, execrabil, penal. Spectacolul a fost oribil. 6 (despre atitudini, fapte etc. ale oamenibr) abominabil, detestabil, dezgustător, monstruos, odios, repugnant, respingător. Paricidul este o faptă oribilă. 7 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă oribilă. II adv. (modal) 1 dezgustător, scârbos, greţos. îi rânjeşte oribil 2 execrabil, groaznic, înfiorător, infect. Se comportă oribil în societate. 3 cumplit, groaznic, înfiorător, îngrozitor, rău, <înv. şi pop.> vrăjmaş. îl doare capul şi se simte oribil. oricăre pron. nehot, adj. nehot 1 pron. nehot (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) fiecare, fiecine, oricine, orişicare, orişicine, <înv. şi pop.> care, cine, fitecare, fitecine, <înv. şi reg.> careşi, ci-neşi, <înv.> neştine, vericare, vericine. Oricare să facă ce vrea. 2 adj. nehot. fiecare, fiece, oricând orice, orişicare, tot, fitece. Oricare om are tabieturile lui. oricând adv. (temporal) orişicând, totdeauna, <înv. şi pop.> fiecând, <înv.> fieştecând, vericând. întâlnirea cu tine îmi face plăcere oricând. oricât, -ă pron. nehot., adj. nehot., adv., conj. subord. 11 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) orişicât, <înv.> oarecât, vericât. - Ai nevoie de bani? - Oricât! Organizatorii aşteaptă pe oricâţi pot veni la premieră. 2 adj. nehot. orişicât. Oricâţi bani ai avea, tot nu îţi ajung. II adv. (exprimă ideea de intensitate sau de cantitate) 1 (adesea în corelaţie cu „tot”) orişicât, <înv.> oarecât. Oricât ai economisi, tot nu-ţi ajunge! 2 cât. Du-te la ea oricât de des poţi! III conj. subord. (introduce o prop. conces.; de obicei în corelaţie cu ,,tot>7) cât, deşi. Oricât ar fi vrut să-şi ascundă supărarea, tot nu reuşea. orice pron. nehot., adj. nehot 1 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) ce, orişice, <înv. şi reg.> acarce, <înv.> verice. Mă jur pe orice vrei tu că nu te mint. 2 adj. nehot fiecare, fiece, oricare, orişicare, tot, fitece. oricel s.n. (reg.) v. Jucărie, oricine pron. nehot 1 (ţine locul unui subst. fură a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) fiecare, fiecine, oricare, orişicare, orişicine, <înv. şi pop.> care, cine, fitecare, fitecine, <înv. şi reg.> careşi, cineşi, <înv.> neştine, vericare, verid-ne. 2 omul de pe stradă (v. om), orişicine. Nu-i cere oricui păreri despre informatizarea bibliotecilor publice şi academice. oricum adv. (modal) ad libitum, orişicum, <înv. şi pop.> fiecum, <înv.> fitecum, vericum. Autorul îşi face oricum lista cu abrevierile folosite în lucrare. orient s.n. (geogr.; în opoz. cu „occident') est, răsărit2, <înv. şi pop.> răsărita soarelui (v. răsărit2), răsărire1, soare-răsare, răsai, răsăriş, zorit1, <înv.> levant2, ost. Nava se îndreaptă spre orient. orienta vb. 1.11 tr. (compl. indică oameni) a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a îndruma, <înv.> a dirigui, a sledi, a tocmi. A orientat-o pe drumul cel mai scurt spre gară. 2 refl. (rar; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „cătren, „spre”) v. Apuca. îndrepta. Lua. Merge. Păşi. Pleca. Pomi. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndruma, a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) dirija, a (se) ghida, a (se) lumina, a (se) deştepta, a (se) pleca. Părinţii au atribuţia de a-şi orienta copiii pe drumul cel bun. în viaţă se orientează după principii ferme. 2 tr. (despre simţiri, necazuri, situaţii etc.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „către”, »spreyT) a duce2, a îndrepta. Dacă n-ar fi raţională, această dezamăgire ar orienta-o spre disperare. 3 refl. (despre oameni) a se descurca, a se mişca, a se dez-gurga, a se dezgloda. Ştie să se orienteze indiferent de situaţie. oriental, -ă adj.,s.m.,s.f.,adv. 11 adj. (geogr.; în opoz. cu „occidental”) estic, răsăritean, <înv.> ostie, răsăritenesc. în partea orientală a Europei vremea este mai secetoasă. 2 adj., s.m., s.f. asiatic, asiat, <înv.> asian, asiesc. Este pasionat de cultura orientală străveche. Orientalii sunt foarte muncitori şi perseverenţi. 3 s.m., s.f. turc, turcoaică, <înv. şi pop.> necredindos, mahomedan, turcoman2, turcalete, <înv. şi reg.> ciutac1, bulă3, turcalău^tarcan, <înv.> ali-otman, cadână, cealmagiu, ismailitean, osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, otomanlâu, păgân, turcoaie, <înv.; glum.> pilafgiu, şalvaragiu. Orientalii sunt negustori pricepuţi. 4 adj. turc, turcesc, <înv.> ismailitean, osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, oto-manicesc, otomănesc, păgân, păgânesc. Covoarele orientale sunt superb lucrate. Diplomatul oriental cunoaşte bine tradiţiile româneşti. în limba română s-au păstrat elemente lexicale de provenienţă orientală. II adv. (modal) asiatic, <înv.> asiaticeşte. Se îmbracă oriental. orientalism s.n. (rar) v. Orientalistică, orientalistică s.f. orientalism. Orientalistică se ocupă cu studiul istoriei, al limbilor şi al culturii spirituale şi materiale a popoarelor orientale. orientare s.f. 11 <înv.> orientaţie. Nu are spirit de orientare în spaţiu. 2 călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, îndrumare. Ca să ajungă la gară, are nevoie de orientarea unui cunoscător al oraşului. II fig. 1 îndrumare, călăuzire, conducere, dirijare, ghidare. Orientarea copiilor pe drumul cel bun în viaţă este una din atribuţiile părinţilor. 2 sens, direcţie, linie. Trebuie să ştii orientarea în care să acţionezi. A urmărit orientarea în care a evoluat poetul. 3 concepţie, convingere, gând, idee, judecată, opinie, părere, principiu, vedere, viziune, optică. Ea are altă orientare în legătură cu subiectul abordat. orientativ,-ă adj. informativ. Iniţial, preţurile au un caracter orientativ, pentru a se vedea dacă marfa este vandabilă. orientâţie s.f. (înv.) v. Orientare, orificiu s.n. 1 deschidere, deschizătură, gaură, apertură, urdiniş, bortă. Din cauza vechimii, în ţevile depexal ale instalaţiei termice apar mici orificii. 2 (anat.) orifi-dupiloric = pilor, <înv.> uşă. Stomacul comunică cu duodenul prin orifidu pilor. origină vb. I. (livr.) 1 tr. (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Cauza. Crea. Declanşa. Determina. Dezlănţui. Genera. Isca. Naşte. Ocaziona. Pricinui. Prilejui. Produce. Provoca. Stârni. 2 intr. (despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”) v. Apărea. Decurge. Ieşi. Proveni1. Reieşi1. Rezulta. Urma. originăl, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre acte sau despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) autentic Acest tablou este un Grigorescu original 2 (despre opere de artă, creaţii artistice etc.) adevărat, autentic, curat, nefalsificat, veritabil, pur2. Tânărul interpret are în repertoriul său numai folclor original. 3 (despre idei, metode, concepte, teorii etc.) inedit, nou. Teoria sa origi- |1244 nală a provocat multe dispute în lumea ştiinţifică Procedeul chirurgical folosit este original 4 (despre maniere, moduri de creaţie, de exprimare etc.) personal. Desenează într-un mod original Are o manieră originală de a scrie. 5 (a plast.; despre metode, tehnid etc.) neconvenţional, nonconvenţionaL Tehnica pictorului este originală. 6 (despre creaţii, stil etc.) inconfundabil, unic. Stilul poeziei lui Ion Barbu este original. 7 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, dudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, paradoxal, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidos-nic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vam-pos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> dudit, audos, minunat, paraxin, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sudt2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost originală. II adv. (modal) aiurea, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantezist, insolit, pitoresc, straniu, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă original. III s.n. 1 <înv.> matcă. A pierdut originalul certificatului de naştere. 2 (filol.) arhetip. Din păcate, nu s-a păstrat originalul scrierii. originalităte s.f. 1 autenticitate. Specialiştii se îndoiesc de originalitatea picturii. 2 inedit, noutate. Originalitatea teoriei sale a provocat multe dispute în lumea ştiinţifică. 3 individualitate, personalitate. Originalitatea acestui pictor constă în maniera în care combină culorile. 4 bizarerie, ciudăţenie, excentricitate, extravaganţă, fantezie, teribilism, excen-trism, pidosnide, şucheţenie, lux. I se pare o originalitate să-ţi cumperi o maşină scumpă când nu ai o casă. originăr, -ă adj. 1 iniţial, primitiv, primordial. Unele limbi au un sistem gramatical recent, format după dezmembrarea grupului originar din care aceste limbi făceau parte. 2 iniţial, prim1, primar, primordial. Prin împădurirea ţinutului se încearcă să i se redea splendoarea originară. Pentru sensul originar al cuvântului există puţine atestări. 3 (biol; mai ales despre celule) embrional, embrionar, iniţial, prim1, primar, primordial. Asimilaţia în cursul vieţii originare este intensă. origine s.f. 1 geneză, matrice. A studiat originea acestui fenomen. 2 început, obârşie, provenienţă, sorginte, sursă, <înv.> ijdăranie, începătură, izvor, rădăcină, sâmbure, scutec, fântână. Limba română are origine latină 3 (lingv.) etimologie. Etimologiştii stabilesc originile cuvintelor. 4 baştină, naştere, obârşie, provenienţă, spiţă, provenire, <înv. şi reg.> neam, tă-mădaş, <înv.> ijdăranie, purcedere, purces, seminţie, matrice, extracţie, stirpe. Este un boier vechi, care se trage, după origine, dintr-o familie nobilă franceză. 5 ascendenţă, obârşie, sânge, extracţie. Are origine poloneză. Fata are origine modestă. 6 obârşie, <înv. şi reg.> hereghie, <înv.> 1245| ornamentare rudă1, izvor, leagăn, matcă. Din când în când, ca să nu uităm cine suntem, trebuie să ne întoarcem la origine. 7 obârşie, sorginte, sursă, <înv.> izvod, izvor. Pentru a putea fi tratată, trebuie depistată originea infecţiei. 8 cauză, obârşie, izvor, maică, mamă, rădăcină, naştere. Originea incendiului nu a fost descoperită. oriîncotro adv. (local; de obicei în legătură cu vb. de mişcare) 1 orişiunde, oriunde, <înv. şi pop.> fieunde, pretutindeni, <înv.> oareunde, tutindeni, veriunde. Oriîncotro vei merge, te voi urma. 2 încotro, orişiunde, oriunde. Du-te oriîncotro vezi cu ochii! oring s.n. (tehn.) garnitură. Cu ajutorul orin-gurilor de cauciuc se etanşează două elemente ale unei instalaţii, care sunt supuse uzurii prin frecare. oripila vb. I tr. (compl. indică oameni) I a înfiora, a înfricoşa, a îngrozi, a înspăimânta, a terifia, <înv.> a înspăima, a străşnici. Bubuiturile tunetelor îi oripilează. O oripilează întunericul. II fig. 1 a dispera, a exaspera. îl oripilează faptul că nu ştie cum să iasă din încurcătură. 2 (cu sens atenuat) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a martela, a omorî, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a câmosi, a cetera, a scociorî. îl oripilează cu veşnicele ei lamentări. oripilânt, -ă adj. I I (despre situaţii, stări, evenimente etc.) groaznic, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, oribil, sinistru, formidolos, <înv. şi pop.> spăimântător, spăimos, <înv.> îngrozit, spăimântăcios, spăimântos, epuvantabil, apocaliptic. în timpul războiului se pot vedea scene oripilante. 2 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, sângeros, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă oripilantă. II fig. (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) agasant, enervant, iritant, plicticos, plictisitor, sâcâitor, supărător, păcătos, ancombrant. Dacă mai pui multe întrebări, rişti să devii oripilant. orişicare pron. nehot, adj. nehot. 1 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) fiecare, fiecine, oricare, oricine, orişicine, <înv. şi pop.> care, cine, fitecare, fitecine, <înv. şi reg.> careşi, cineşi, <înv.> neştine, vericare, vericine. Orişicare să facă ce vrea. 2 adj. nehot. fiecare, fiece, oricare, orice, tot, fitece. Orişicare om are tabieturile lui. orişicand adv. (temporal) oricând, totdeauna, <înv. şi pop.> fiecând, <înv.> fieştecând, vericând. întâlnirea cu tine îmi face plăcere orişicând orişicât pron. nehot., adj. nehot., adv. 1 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fară a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) oricât, <înv.> oarecât, vericâL - Ai nevoie de bani? - Orişicât! Organizatorii aşteaptă pe orişicâţi pot veni la premieră. 2 adj. nehot. oricât. Orişicâţi bani ai avea, tot nu îţi ajung. II adv. (exprimă ideea de intensitate sau de cantitate; adesea în corelaţie cu „tot”) oricât, <înv.> oarecât. Orişicât ai economisi, tot nu-ţi ajunge! orişice pron. nehot (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) ce, orice, <înv. şi reg.> acarce, <înv.> verice. Mă jur pe orişice vrei tu că nu te mint. orişicine pron. nehot 1 (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) fiecare, fiecine, oricare, oricine, orişicare, <înv. şi pop.> care, cine, fitecare, fitecine, <înv. şi reg.> careşi, cineşi, <înv.> neştine, vericare, vericine. 2 omul de pe stradă (v. om), oricine. Nu-i cere orişicui păreri despre informatizarea bibliotecilor publice şi academice. orişicum adv. (modal) ad libitum, oricum, <înv. şi pop.> fiecum, <înv.> fieştecum, fitecum, vericum. Autorul îşi face orişicum lista cu abrevierile folosite în lucrare. orişiunde adv. (local; de obicei în legătură cu vb. de mişcare) 1 oriîncotro, oriunde, <înv. şi pop.> fieunde, pretutindeni, <înv.> oareunde, tutindeni, veriunde. Orişiunde vei merge, te voi urma. 2 încotro, oriîncotro, oriunde. Du-te orişiunde vezi cu ochii! oritac subst. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. oriunde adv. (local; de obicei în legătură cu vb. de mişcare) 1 oriîncotro, orişiunde, pretutindeni, <înv. şi pop.> fieunde, pretutindeni, <înv.> oareunde, tutindeni, veriunde. 2 încotro, oriîncotro, orişiunde. orizamnă s.f. (biochim., farm.) aneurină, vitamina Br Orizanina se utilizează în special în tratamentul bolii beri-beri. orizont s.n. 11 zare, zarişte, poala cerului (v. poală). Munţii se profilează la orizont. 2 (astron.) orizont adevărat = orizont matematic; orizont matematic = orizont adevărat. Orizontul adevărat sau matematic este cercul de intersecţie a sferei cereşti cu un plan perpendicular pe verticala locului (care trece prin centrul pământului). 3 (teatru) fundal. Orizontul scenei este un peisaj marin. 4 (teatru) cicloramă. Orizontul închide laturile şi fundul scenei. 5 (geol.) strat. Geologii studiază orizonturile de rocă. 6 (rar) orizontvizual v. Câmp vizual. Unghi vizual. Vedere. II fig. perspectivă1: Nepromovarea bacalaureatului i-a închis orizontul. Banii i-au deschis un nou orizont. orizontal, -ă adj. (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) drept, lis, neted, plan, plat2, şes, nud, otova, oblu, polejnic, şesos, <înv.> tins, tocmai, ras2, şters. în faţă se întinde o câmpie orizontală, fără denivelări. orizontalism s.n. orizontalitate, orizontalitate s.f. orizontalism. Autostrada are o orizontalitate perfectă. orizontalizâ vb. I. tr. 1 a nivela. A orizon-talizat rambleul şoselei. 2 (topogr.; compl. indică suportul unor aparate topografice de vizare) a cala1. orizontalizare s.f. nivelare. A fost obligatorie orizontalizarea rambleului şoselei. orjovenr vb. IV. refl. (reg.) 1 (med., med. vet.; despre fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. 2 (despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhăvi. Umfla. orjovenP vb. IV. refL (despre fiinţe) v. Scărpina, orleănca s.f. art. (j. de noroc; reg.) v. Rişcă. orligăn s.m. (omit.; reg.) v. Erete. Erete-de-gă-ini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-po-rumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). orlon s.n. (reg.) v. Ac de cap. Ac de păr. ormân1 s.n. (reg.) 1 v. Dulap2. Garderob. Şifonier. 2 v. Sipet. ormân2 s.n. (silv.; reg.) v. Codru. Pădure, ormoci vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. 2 tr. (în credinţe şi superstiţii; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. 3 tr. (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi, încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 4 tr. (compl. indică soţul sau soţia) v. înşela1. Trăda. ornă vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc.) a aranja, a decora, a găti, a împodobi, a înfrumuseţa, a ornamenta, a pavoaza, a adorna, a zugrăvi. De Crăciun, a ornat casa cu mult bun-gust. 2 (compl. indică interioare, parcuri etc.) a agrementa, a împodobi, a înfrumuseţa, a înfrumuşa. Şi-a ornat salonul cu tablouri şi statuete. 3 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, preparate culinare etc.) a garnisi, a împodobi, a ornamenta. Şi-a ornat pălăria cu panglici. A ornat tortul cu flori din ciocolată. ornament s.n. 1 decor, decoraţie, design, ornamentaţie, podoabă, stafaj, împodobire, zurzur, <înv.> iscusitură, podobitură, stemă. Trandafirii albi au fost aleşi ca ornament pentm mesele de la nuntă. Brâul şerpuit este ornamentul vaselor antice din expoziţie. 2 împletitură, înfloritură, podoabă, fioritură, împistreală, plume. Pe fondul alb al flanelei sunt ornamente din mătase de diferite culori. 3 (rar) v. Decoraţie. Medalie, ornamenta vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc.) a aranja, a decora, a găti, a împodobi, a înfrumuseţa, a orna, a pavoaza, a adorna, a zugrăvi. 2 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, preparate culinare etc.) a garnisi, a împodobi, a orna. ornamental, -ă adj. decorativ, ornant. Camera a fost împodobită cu motive ornamentale florale. ornamentare s.f. 1 aranjament, aranjare, aranjat1, decorare, decoraţie, ecornaj, gătire, împodobire, înfrumuseţare, omare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. Ornamentarea casei în ajunul Crăciunului este o bucurie. 2 garnisire, împodobire, ornare. Pentru ornamentarea pălăriei a apelat la o modistă. îi face plăcere să se ocupe de ornamentarea tortului. ornamentat |1246 ornamentat, -ă adj. 1 (despre obiecte, încăperi etc.) decorat, gătit2, împodobit, înfrumuseţat, ornat, pavoazat, lucrat2, taxidit, <înv.> înfrumuşat, podobit. O locuinţă ornamentată este primitoare şi relaxantă. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte, preparate culinare etc.) garnisit, împodobit, ornat, gami. Pălăria ornamentată cu panglici este de mare efect. Tortul ornamentat atrage privirile musafirilor. ornamentaţie s.f. 1 decor, decoraţie, design, ornament, podoabă, stafaj, împodobire, zurzur, <înv.> iscusitură, podobitură, stemă. 2 decoraţie. Locuinţa are o ornamentaţie interioară făcută cu bun-gust. ornamentică s.f. (a. plast.) artă aplicată, artă decorativă. Soarele este un element specific ornamenticii româneşti. ornânt, -ă adj. decorativ, ornamental, ornăre s.f. 1 aranjament, aranjare, aranjat1, decorare, decoraţie, ecornaj, gătire, împodobire, înfrumuseţare, ornamentare, pavoazare, înfrumuşare, <înv.> podobire. 2 gamisi-re, împodobire, ornamentare, ornat, -ă adj. 1 (despre obiecte, încăperi etc.) decorat, gătit2, împodobit, înfrumuseţat, ornamentat, pavoazat, lucrat2, taxidit, <înv.> înfrumuşat, podobit. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte, preparate culinare etc.) garnisit, împodobit, ornamentat, gami. ornate s.n. pl. (bis.; înv.) v. Odăjdii. Veşminte (v. veşmânt). drnic s.n. (înv. şi reg.) 1 v. Ceas. Ceasornic. 2 v. Orologiu. 3 v. Ceas cu pendulă. Pendulă. 4 (astron.) ornic de soare v. Cadran solar. Ceas solar. ornicărie s.f. (înv.) v. Ceasornicărie, ornitoffl, -ă adj. (bot; despre plante) ornito-gam. Polenizarea plantelor ornitofile se face prin intermediul păsărilor. ornitofili'e s.f. (bot.) ornitogamie. Omitofîlia este polenizarea prin intermediul păsărilor. ornitogâm, -ă adj. (bot.; despre plante) omi-tofil. ornitogamie s.f. (bot) ornitofilie. ornitolog s.m. <înv.> omitologist. Ornitologii sunt specialişti în ornitologie. omitologist s.m. (înv.) v. Ornitolog. ornitopter s.n. (aeron.) ortopter. Omitopte-rul este o aeronavă cu aripi batante, care imită zborul păsărilor. omitorinc s.m. (arg.) 1 v. Nevastă. Soţie. 2 v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. oroare s.f. 1 aversiune, dezgust, fobie, neplăcere, repugnanţă, repulsie, scârbă, silă, execraţie, nesuferire, lehamite, <înv.> sfârşeală, urât1, odiu, greaţă, viscozitate, saţ, acrime, alergie, îngre-ţoşare, jitie1. Simte o oroare instinctivă faţă de actele de violenţă extremă. Oroarea faţă de ceea ce văzuse era accentuată de revoltă. 2 groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoşare, îngrozire, înspăimântare, spaimă, teroare, <înv. şi pop.> înfricare, oţărâre, <înv. şi reg.> scârbă, năzar, pălitură, <înv.> îngrozâtură, îngroziciune, înspăimare, în- spăimântătură, spăimânt, spăimântare, spăi-mântătură, cutremur, cutremurătură. Asistând la teribila scenă, o oroare cumplită a pus stăpânire pe ea. 3 grozăvie, monstruozitate, grozăvenie, <înv. şi reg.> străşnicie, <înv.> groznicie. Oroarea faptei sale i-a şocat pe toţi. orodnic, -ă adj. (în opoz. cu „frumos”; reg.; despre fiinţe sau despre părţimle corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urât2, orofarînge s.n. (anat.) faringe bucal. Orofarin-gele este porţiunea medie a faringelui, delimitată în partea superioară de vălul palatin. orogenetic, -ă adj. (geol.) orogenic. în urma mişcărilor orogenetice se nasc mari zone de cutare a stratelor. orogeneză s.f. (geol.) orogenie. Orogeneza reprezintă ansamblul fenomenelor tectonice care se produc în zonele mobile ale scoarţei terestre şi care au drept rezultat formarea lanţurilor muntoase. orogenic, -ă adj. (geol.) orogenetic. orogenie s.f. (geol.) orogeneză. orografi'e s.f. (geogr.) hipsografie. Orografia reprezintă totalitatea formelor de relief dintr-o regiune, analizate după altitudine. oroiâ vb. I. refl., tr. (reg; sub. sau compl. indică construcţii elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa, orologerie s.f. (înv.) v. Ceasornicărie, orologhion s.n. (grec.; înv.) 1 v. Ceas. Ceasornic. 2 v. Orologiu. 3 (bis.) v. Ceaslov, orologier s.m. (rar) v. Ceasornicar, orologiu s.n. <înv. şi reg.> ornic, orologhion. Orologiul din tumul palatului bate miezul nopţii. oromm s.n. (lingv.) oronimic. Oronimul este denumirea toponimică pentru formele de relief pozitive. oronimic s.n. (lingv.) oronim. oropseălă s.f. (rar) v. Asuprire. Năpăstuire. Nedreptate. Nedreptăţire. Oropsire. Ostracizare. Persecutare. Persecuţie. Urgisire. oropsi vb. IV. tr. 11 (compl. indică oameni) a asupri, a năpăstui, a nedreptăţi, a ostraciza, a persecuta, a prigoni, a urgisi, a vitregi, <înv. şi reg.> a întiri, a strâmbătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a catatrexi. Nu a oropsit pe nimeni în viaţa lui. 2 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a ti-ranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi oropseşte propriul popor. 3 (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Prigoni. Scoate. 4 (relig.; pop.; compl. indică oameni) v. Afurisi. Anatemiza. Blestema. Damna. Excomunica. 5 (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 6 (în credinţe şi superstiţii; înv. şi reg.; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. II (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi, oropsire s.f. 1 asuprire, năpăstuire, nedreptate, nedreptăţire, ostracizare, persecutare, persecuţie, urgisire, oropseălă, <înv. şi reg.> strâmbătăţire, <înv.> obidire, urghisitură, zulum. A fugit de acasă din cauza oropsirii suferite din partea mamei vitrege. 2 asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asuprea-lă, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuia-lă, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obij-duire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strânsoare. Oropsirea poporului este specifică regimurilor totalitare. oropsit, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (despre oameni) asuprit, năpăstuit, nedreptăţit, persecutat, urgisit, vitregit, obidit, <înv.> osândit, strâmbătăţit. Copiii oropsiţi au devieri de comportament. 2 adj., s.m., s.f. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, persecutat, prigonit, robit, urgisit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul oropsit s-a ridicat contra tiranului. 3 adj. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Alungat. Gonit. Izgonit Prigonit 4 adj. (înv. şi pop.; despre activitatea, munca, ocupţia etc. cuiva) v. Neglijat. 5 adj. (relig.; pop.; despre oameni) v. Afurisit. Anatemizat Blestemat Damnat Excomunicat II adj. (înv. şi pop.; despre fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandonat. Lăsat. Părăsit, orozân s.n., adj. (reg.) 1 s.n .(constr.) v. Mortar. 2 adj. (despre materii, materiale etc.) v. Aspru. Rugos. Scorţos. Zgrunţuros, orozănos, -oăsă adj. (reg; despre materii, materiale etc.) v. Aspru. Rugos. Scorţos. Zgrunţuros. orpie s.f. (agric.; reg.) v. Ogor. Pârloagă, orpiment s.n. (chim.) auripigment, <înv.> iarba-băii (v. iarbă), rismă galbenă (v. rismă2). Orpimentul se foloseşte ca vopsea în pictură. orşăg s.n. (reg.) 1 (la nunţile ţărăneşti) v. Oraţie. Urare. 2 v. Urare, ort s.n. (miner.; reg.) v. Abataj, ortâ s.f. (înv.) 1 (în trecut) v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). ortă-cuşac s.m. (în Ev. Med.) edecliu. Orta-cuşacii erau slujitori de rang inferior la curtea domnească. ortac s.m. 1 (pop.) v. Asociat. Părtaş. Tovarăş. 2 (pop.) v. Camarad. Tovarăş. 3 (pop.) v. Amic. Apropiat. Prieten. 4 (pop.) v. Tovarăş. 5 (reg.) v. Bărbat. Soţ. 6 (reg.) v. Ucenic. 7 (reg.; glum.) v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten, ortăn s.m. (omit.; reg.) v. Acvilă. Iepurar. Pajură. Pajură-de-munte. Pajură-imperială. 1247| OS Pajură-împărătească. Pajură-mare.Vultan. Vultur. Vultur-de-creste. Vultur-de-jgheab. Vultur-de-piatră. Vultur-gălbui. Vultur-regal (Aquila chrysaetos). ortâş s.m. (reg.) v. Camarad. Tovarăş, ortăci'vb. IV. refl. recipr. (reg.) 1 (despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2. 2 (despre oameni) v. împrieteni. 3 (despre oameni) v. Căsători. Uni2. ortăcîe s.f. (reg.) 1 v. Asociaţie. Asociere. întovărăşire. Tovărăşie. 2 v. Companie1. însoţire. Tovărăşie. 3 v. Tovărăşie. 4 v. Amiciţie. Prietenie. ortăci'ţă s.f. (pop.) 1 v. Asociată (v. asociat). Părtaşă (v. părtaş). Tovarăşă (v. tovarăş). 2 v. Amică (v. amic). Apropiată (v. apropiat). Prietenă (v. prieten). ortăluc s.n. (reg.) v. Asociaţie. Asociere. întovărăşire. Tovărăşie. orticon s.n. (electron.) orticonoscop. Ortico-nul este un tub videocaptor mai sensibil decât iconoscopul folosit în camerele de televiziune. orticonoscop s.n. (electron.) orticon. ortodăz s.n. (mineral.) ortoză. Ortoclazul se foloseşte în industria ceramicii şi a sticlei. ortocrâm, -ă adj. (fiz.; despre două lumini) izocrom, izocromatic. Luminile ortocrome produc aceeaşi senzaţie de culoare când acţionează simultan asupra vederii. ortocromătic, -ă adj. (fotogr.; despre emulsii, materiale etc. fotografice) isopan. Substanţele ortocromatice sunt sensibile la toate radiaţiile luminoase, în afară de roşu. ortodifenilenmetăn s.n. (chim.) fluoren. Ortodifenilenmetanul este folosit în diferite sinteze organice. ortodox, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) 1 adj. român, românesc, <înv.> pravoslav, pravoslavnic. A trecut la religia ortodoxă, dezi-cându-se de iudaism. 2 adj., s.m., s.f. gre-co-oriental, greco-răsăritean, sârbesc, <înv.> pravoslav, pravoslavnic. Ortodocşii sunt adepţi ai religiei ortodoxe. Prietenii lui sunt de rit ortodox. 3 s.m., s.f. drept-credin-cios, bun-credincios. Părinţii lui sunt ortodocşi. ortodoxie s.f. (relig.) 1 biserica ortodoxă (v. biserică), legea grecească (v. lege), legea orientală (v. lege), ortodoxism. Ortodoxia este o confesiune creştină. 2 ortodoxism, <înv.> pravoslavie, pravoslavnicie. Ortodoxia este conformitatea cu doctrina Bisericii Creştine Ortodoxe. Nu se abate de la preceptele ortodoxiei. ortodoxism s.n. (relig.) 1 biserica ortodoxă (v. biserică), legea grecească (v. lege), legea orientală (v. lege), ortodoxie. 2 ortodoxie, <înv.> pravoslavie, pravoslavnicie. ortoepie s.f. (lingv.) <înv.> prozodie. Ortoepia este ansamblul de reguli proprii unei limbi privind pronunţarea literară a cuvintelor. ortogeme s.f. (med.) planning familial. Or-togenia este planificarea, controlul naşterilor. ortogrâf s.m. (lingv.; înv.) v. Ortografist. ortografia vb. I. tr. (lingv.; compl. indică texte, cuvinte etc.) <înv.> a scrie. A fost o perioadă când aproape fiecare cărturar ortografia cuvintele cum voia. ortogrâfic, -ă adj. (lingv.) <înv.> lexigrafic, prozodic. Trebuie respectate regulile ortografice ale limbii. ortografie s.f. (lingv.) 1 <înv.> lexigrafie, scriere, scriptură, spelling. Ortografia este ansamblul de reguli care stabilesc scrierea corectă sau convenţională a cuvintelor unei limbi. 2 ortografie etimologică = <înv.> scriere etimologică. Ortografia etimologică se bazează pe principiul etimologic, cuvintele fiind scrise în conformitate cu etimologia lor. ortografist s.m. (lingv.) <înv.> lexigraf,ortograf. Ortografiştii sunt specialişti în ortografie. ortolân s.m. (omit.; rar) v. Presură1. Pre-sură-de-grădină (v. presură1). Presură-de-va-ră (v. presură1) (Emberiza hortulana). ortomăn, -ă adj. (pop.) 1 (mai ales despre cat) v. Focos. Iute. Sprinten. Uşor2.2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ak lor) v. Mândra Semeţ. Ţanţoş. 3 (în opoz cu „urât”; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 4 (despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos, îndrăzneţ. Neînfricat Semeţ. Temerar. Viteaz, ortomănesc, -eăscă adj. (pop.) v. Haiducesc, ortomăneşte adv. (modal; pop.) v. Puternic. Tare. Voiniceşte. Zdravăn, ortomănos, -oăsă adj. (în opoz. cu „urât”; pop.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. ortopantomografîe s.f. (med., stomat.) pan-tomografie, pantoradiografie, radiografie panoramică. Ortopantomografia este o metodă de tomografie pentru vizualizarea suprafeţelor curbe din organism. ortoped, -ă s.m., s.f. (med.) ortopedist, dogar. Ortopedul este medicul specialist în ortopedie. ortopedic, -ă adj. (med.) <înv.> ortopedicesc. Este medic la Institutul Ortopedic din Bucureşti. Saltelele ortopedice sunt foarte căutate. ortopedicesc, -eăscă adj. (med.; înv.) v. Ortopedic. ortopedist, -ă s.m., s.f. (med.) ortoped, dogar. ortopter s.n. (aeron.) ornitopter. Ortopterul este o aeronavă cu aripi batante, care imită zborul păsărilor. ortoradiografîe s.f. ortoradioscopie. ortoradioscopi'e s.f. ortoradiografîe. Orto-radioscopia este o metodă radioscopică de obţinere a contururilor unui obiect la dimensiunile sale reale. ortosderoză s.f. (med., med. vet.) ortospon-gioză. Ortoscleroza este osificarea peretelui urechii, care duce la surditate. ortoscâpic, -ă adj. (optic.; despre sisteme optice) rectiliniar. Sistemul optic ortoscopic nu produce distorsiuni ale imaginii. ortospongioză s.f. (med., med. vet.) orto-scleroză. ortostatîsm s.n. (med.) poziţie ortostatică. Ortostatismul reprezintă menţinerea corpului în poziţie verticală şi fenomenele care rezultă din aceasta. ortoză s.f. (mineral.) ortoclaz. Ortoza se foloseşte în industria ceramicii şi a sticlei. ortru s. n. (relig.; grec.; înv.) v. Utrenie. orvoşăg s.n. (farm.; reg.) v. Doctorie. Medicament. Remediu, orz muchier s.m. (bot.) muchier. Orzul mu-chier are şase rânduri de grăunţe. orzăr s.n. orzărie. în orzare se păstrează orzul. orzăştin, -ă adj. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic, orzâtic, -ă adj. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic, orzărie s.f. 1 orzişte. Orzăria este câmpul semănat cu orz. 2 orzar. orzesc, -eăscă adj. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic, orzişor s.n. 1 (ind. alim., culin.; rar) v. Arpa-caş. 2 (bot.; pop.) orzuleţ. orzişte s.f. (reg.) v. Orzărie. orzi'u, -ie adj. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic, orzoăică s.f. I (bot.) 1 Hordeum distichon; orzoaie. 2 orzoaică-de-baltă = Vallisneria spiralis; sârmuliţă, vijoaică. II (ind. alim., culin.; reg.) v. Arpacaş. orzoaie s.f. (bot.) Hordeum distichon; orzoaică. orzuleţ s.n. (bot; pop.) orzişor. os s.n. 11 (anat.) ciolan, bodolan,boldan, ciont, cotoi2, conţ, doagă. A aruncat nişte oase la câini. 2 (anat.) os coxal = os iliac = iliac. Partea anterioară şi partea laterală ale bazinului sunt formate din cele două oase iliace; oshioid = oshioidian = hioid. Osul hioid este situat în partea superioară şi anterioară a gâtului, între baza limbii şi laringe; os lacrimal = ungvis. Osul lacrimal se află în partea internă a orbitei oculare; os malar = malar. Oasele malare sunt situate dedesubtul orbitelor; os navicular - scafoid. Osul navicu-lar este unul dintre cele şapte oase ale labei piciorului, situate între talus şi oasele cuneiforme; os palatin = palatin. Osul palatin este un os pereche, care formează peretele lateral al foselor nazale; os parietal = parietal, <înv. şi reg.> scăfârlie. Oasele parietale sunt două oase simetrice care formează partea de mijloc a bolţii cutiei craniene; os piramidal = piramidalul (v. piramidal). Osul piramidal este unul dintre oasele carpului; os sacru = ossacrum = sacrum, crucea-şalelor (v. cruce), osul crucii, şa, şaua corpului (v. şa), şaua picioarelor (v. şa), şale (v. şa), şalele ale mici (v. şa), şalele la încingătoare(v. şa), şapca-şezutului (v. şapcă), şchei1, şold1, <înv.> os sfânt. Osul sacru este alcătuit din cinci vertebre sudate; os sesamoid = sesamoid. Oasele sesamoide se dezvoltă mai ales în dreptul articulaţiilor carpiene şi tarsiene; osstemal = stern, osul pieptului. De osul stemal sunt prinse coastele şi cele două clavicule, os temporal=temporal1, os mort Osul temporal are forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inseraţi muşchii gâtului; os zigomatic = zigomă. Osul zigomatic este prelungirea osului temporal prin care acesta se leagă de osul malar; (pop.) os mort v. a Os temporal. Temporal1; b (med.) Cifoză. Cocoaşă. Gibozitate; c (med. vet.; la cai sau, rar, la boi) Eparven. Spavan; d (la cai) Exostoză; (reg.) osgolv. Craniu. Cutie craniană; os moalev. Cartilaj. Zgârci1; (înv.) ossfântv. Sacrum; (art.; pop.) osamă osul călcâiului v. Calcaneu; osul crucii v. Os sacru. Os sacrum. Sacrum; (art.; reg.) osulpiep-tului v. a Os stemal. Stern; b (şi osul umărului) Claviculă; (la cabaline şi la bovine) osul de după cap = osul de tras = osul grumazului = osulspinăriiv. Greabăn; (art.; înv.) osul spinării v. Coloană vertebrală. Rahis. Şira spinării (v. şir). 3 (iht.; cu determ. care precizează sensul) spin. Vârsta unui peşte poate fi determinată prin osul aripioarei dorsale. La acest peşte osul dorsal nu este dinţat. 4 (zool) os de sepie = sepion, <înv.> osul sepiei. Osul de speie este cochilia internă, rudimentară a sepiei, cu aspect spongios; (înv.) osulsepieiv. Os de sepie. Sepion. 5 (la pl. oase; anat.) oseminte, rămăşiţe (v. rămăşiţă1), resturi (v. rest), oscioare (v. oscior), osamă, <înv.> mădulare (v. mădular), ţărână. La dezgroparea oaselor, după şapte ani, preotul ţine o slujbă specială. 6 (lapl. oase; înv. şi pop.) v. Cadavru. Corp. Corp neînsufleţit. Hoit. Stârv. Trup. 7 (la pl. oase; j. de copii; reg.) v. Arşice (v. arşic). 8 (la unele j. de noroc; arg.) v. Zar1. II (bot.) 1 (art.) osul-iepurelui = a Ononis spinosa; su-doarea-calului (v. sudoare), sudoarea-calu-lui-puturoasă (v. sudoare), sudoarea-capului (v. sudoare), asudul-calului (v. asud), dârmotin, dârmotin-puturos, dârmotin-spi-nos, lemnie (v. lemniu), lingoare, sălăşitoare, sălăştioară, sulcină-puturoasă, zilezitoare; b Ononis arvensis; caşul-iepurelui (v. caş), sălăşitoare, sălăştioară; c Ononis hircina; lingoare, sălăşitoare; d Ononis repens; sudoarea-calului (v. sudoare), sudoarea-calu-lui-puturoasă (v. sudoare), sudoarea-capului (v. sudoare); e (reg.) v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericumperforatum). 2 (reg.) os-viuv. Trifoi. Trifoi-alb (Trifolium repens). III fig. 1 familie, neam, viţă. Este din osul lui Iorga. La onomastică i-a venit în vizită tot osul. 2 coborâtor, descendent, nepot, urmaş, lăstar1, mlădiţă, rejeton, viţă, lăstar, lujer, surcea, stâlpare. Este os al unei cunoscute familii princiare. 3 (lapl. oase; anat.) corp, trup, anatomie, carapace, caroserie, tulpină, hoit. Frigul îi învăluie oasele. îşi întinde oasele pe nisipul plajei. 4 (mai ales lapl. oase; înv. şi pop.) v. Făptură. Fiinţă. Om. Persoană. Viaţă. IV fig. (fam.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Nerv. Potenţi Potenţial. Putere. Robusteţe. Sevi Tărie. Vâni Viaţi Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagi osamă s.n. (anat.; reg.) v. Oase (v. os). Oseminte. Rămăşiţe (v. rămăşiţă1). Resturi (v. rest). osană interj., s.f. 1 interj, (bis.) mărire!, slavă! Osana Ţie, Doamne! 2 s.f. (la pl. osanale) aclamaţii, ovaţii, urale (v. ura1), aclamări, vivat. Lumea l-a primit cu osanale. osăr sjn. (iht; rar) v. Pălămidă-de-baltă (Pun-gitius platygaster). osatură s.f. 11 (anat.) schelet, sistem osos, osărie, <înv. > dabilă, cherestea. Era aşa de slab, încât i se vedea linia osaturii prin piele. 2 (constr.) schelet, structuri Osatura blocului este din beton armat. II fig. schemă, structură, armătură, schelet Programele şcolare reprezintă osatura viitoarelor manuale. osâl subst. (înv.) v. Laţ1. Ştreang, osărie s.f. (anat.; rar) v. Osatură. Schelet. Sistem osos. osâc s.m. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surdei Uscătură. Vreasc. osâmbri vb. IV. intr. impers. (reg.) v. Face. Merita. Renta. osândă s.f. I (înv. şi pop.) v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel. Grozăvie: Năpasti Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd Pustiire. Sinistru. Urgie. I11 (jur.; pop.) v. Condamnare. Pedeapsă. Penitenţă. 2 (pop.) v. Afurisenie. Afurisire. Blasfem. Blestem. Imprecaţie. Maledicţie. 3 (înv. şi reg.) v. Blam. Blamare. Condamnare. Dezaprobare. Dezavuare. Neaproba-re. Oprobriu. Reprobare. Respingere. Sancţionare. Stigmatizare. Vituperare. Vituperaţie. osândi vb. IV. 1 tr. (jur.; înv. şi pop.; compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Condamna. Pedepsi. 2 tr. (pop.; compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) v. Abzice. Blama. Condamna. Dezaproba. Dezavua. Proscrie. Reproba. Respinge. Sancţiona. Stigmatiza. Vitupera. 3 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Condamna. Constrânge. Forţa. Obliga. Sili. 4 tr. (înv. şi reg.; despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) v. Chinui. Frământa. Munci. 5 refl. (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Chinui. Suferi, osândire s.f. 11 (jur.; înv. şi pop.) v. Condamnare. Pedepsire. 2 (pop.) v. Blam. Blamare. Condamnare. Dezaprobare. Dezavuare. Neaproba-re. Oprobriu. Reprobare. Respingere. Sancţionare. Stigmatizare. Vituperare. Vituperaţie. II (înv.) v. Calamitate. Catastrofe. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpasti Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie, osândit, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (jur.; înv. şi pop.; despre oameni) v. Condamnat. Pedepsit. 2 s.m., s.f. (jur.; pop.) v. Condamnat. Deţinut Puşcăriaş. 3 adj., s.m., s.f. (înv.) v. Asuprit. Năpăstuit. Nedreptăţit. Oropsit. Persecutat Urgisit Vitregit II adj. (în opoz cu „gras”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv, osânză s.f. 11 (anat.) untură, untură legată, untură mare, slănină, rân-zi Osânza provine din cavitatea abdominală a porcului. Osânza topită şi răcită se poate folosi la prepararea sărăţelelor sau a unor prăjituri. 2 (anat.; fam.; peior.) slănină, şunci (v. şuncă). Are ceva osânză pe el! De gras ce este, îi atârnă osânza. 3 (farm., med.; înv.) v. Ulei de peşte (v. ulei1). Untură de peşte. II fig. (fam.) 1 v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Cornul abundenţei (v. corn). înflorire. Prosperitate. 2 v. Aur. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Cheag. Comoară. Mijloace (v. mijloc). Seu. Situaţie. Stare, osânzosy-oăsă adj. (rar, despre substanţe, alimente etc.) v. Gras. Onctuos. Uleios. Unsuros, osârdie s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Asiduitate. Insistenţi Perseverenţi Râvni Sârguinţi Sforţare. Silinţă. Stăruinţă. Strădanie. Străduinţă. Zel. 2 (înv.) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. |1248 Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sârguinţi Silinţi Strădanie. Străduinţi Tenacitate. Vrednicie. Zel. osârdios, -oăsă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) v. Asiduu. Insistent. Neistovit. Neobosit. Neostenit. Perseverent. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Stăruitor. Susţinut. Tenace. Zelos. osârdnic, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) v. Asiduu. Insistent. Neistovit Neobosit Neostenit Perseverent Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Stăruitor. Susţinut Tenace. Zelos, osârdnici vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma. osârdnici'e s.f. (înv.) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sâr-guinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. osârdui vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma. osârdumţă s.f. (înv.) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sâr-guinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. osârdui're s.f. (înv.) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sârguinţi Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. osârduitor, -oăre adj. (înv. şi reg.) 1 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) v. Asiduu. Insistent. Neistovit. Neobosit. Neostenit. Perseverent. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Stăruitor. Susţinut. Tenace. Zelos. osârduitură s.f. (înv.) v. Ardoare. Avânt Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseali Râvnă. Sârguinţi Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. osârli vb. IV. tr. (reg; compl indică oameni) v. Injuria. Insulta. Invectiva. Jigni. Ofensa. Ultragia. Vexa. oscârbi vb. IV. (înv.) 1 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. 2 tr. (compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi, oscârbi't, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat Dezolat Indispus. îndurerat întristat Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist, oscilă vb. I. intr. 11 a se balansa, a se clătina, a se legăna, a pendula, a bascula, a şovăi1, <înv. şi reg.> a se clăti, a se dăina, a se hâţâ- 1249| osmofobie na, a se holbăna, a se honcăi, a şovâlcăi. Scrânciobul oscilează în bătaia vântului. 2 (fiz; despre medii elastice, sisteme fizico-chimice etc.) a vibra. Aerul oscilează. 3 a fluctua, a se schimba, a varia2. Greutatea lui oscilează de la an la an. II fig. 1 (despre oameni) a se codi, a ezita, a pregeta, a şovăi1, a balansa, a flota, a pendula, a claudica, a cârmi, a se foi, a mătănăi, a se atârna, a se clăti, a se cumpăni, a se legăna. Oscilează între a-şi cumpăra o rochie sau o pereche de pantofi. 2 (despre oameni) a se schimba, a fluctua, a varia2. Fiind o persoană inconsecventă, oscilează adesea când trebuie să ia o hotărâre. 3 (despre stări, situaţii etc) afluctua,a şovăi1. Accentul oscilează uneori şi la cuvintele vechi oscilant, -ă adj. 11 (mai ales despre mişcări) oscilatoriu, pendular, <înv.> oscilator. Acest corp descrie o mişcare oscilantă. 2 (despre mărimi, cantităţi, sisteme fizico-chimice sau tehnice etc.) fluctuant, instabil, nestabil, schimbător, variabil, muabil, pendular. Bolnavul are tensiune oscilantă. II fig. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) ezitant, indecis, nedecis, nehotărât, nesigur, reticent, şovăielnic, şovăitor, fluctuant, indeterminat, sinuos, oscilatoriu. Nu înţelege comportarea lui oscilantă. Negustorii îşi îmbie clienţii oscilanţi să le cumpere marfa. 2 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, alunecos, cameleonic, fluctuant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om oscilant. oscilare s.f. 11 balans, balansare, clătinare, clătinat1, legănare, legănat1, oscilaţie, pendulare, libraţie. Copilul se simte fericit în oscilarea scrânciobului. 2 fluctuaţie, oscilaţie, pendulare. Oscilarea tensiunii se poate trata. II fig. bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, abulie, fluctuaţie, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. oscilator, -oăre s.n.,adj. 1 s.n. (fiz.) vibrator1. Oscilatorul, alimentat de la o sursă de energie electrică, produce oscilaţii electromagnetice. 2 adj. (înv.; mai ales despre mişcări) v. Oscilant. Oscilatoriu. Pendular, oscilatoriu, -ie adj. 1 (mai ales despre mişcări) oscilant, pendular, <înv.> oscilator. 2 fig. (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Fluctuant. Indecis. In-determinat. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Oscilant. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor, oscilăţiesi. 11 balans, balansare, clătinare, clătinat1, legănare, legănat1, oscilare, pendulare, libraţie. 2 (fiz.) vibrare, vibraţie. Zborul păsărilor produce oscilaţia aerului. 3 fluctuaţie, oscilare, pendulare. II fig. 1 (la j. de noroc sau la bursă) diferenţă, fluctuaţie, instabilitate, schim- bare. Ia în calcul oscilaţiile zilnice ale cursului bursei. 2 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, abulie, fluctuaţie, oscilare, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Oscilaţia lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. oscilopie s.f. (med.) oscilopsie. oscilopsi'es.f. (med) oscilopie. Oscibpsia este vederea oscilantă, cu impresie de mobilitate aparentă a obiectelor fixe. oscior s.n. (anat.) 1 ciolănaş, ciolănel, osicul, osişor, osuşor, osuţ, osuc. 2 (lapl. oscioare;pop.) v. Oase (v. os). Oseminte. Rămăşiţe (v. rămăşiţă1). Resturi (v. rest). oscitănt, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) v. Dezmăţat. Dezordonat. Neglijent. Neîngrijit Neordonat oscitănţă s.f. (livr.) 1 v. Dezordine. Neglijenţă. Neîngrijire. 2 v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferenţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Tembelism. osebi1 adv. (modal; înv.) 1 (mai ales în legătură cu vb. „a sta 0 v. Deoparte. Izolat Retras. 2 v. Separat. osebP vb. IV. 1 refl. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Despărţi. Izola. Răzleţi. Separa. 2 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică un grup, 0 organizaţie, o colectivitate etc.) v. Despărţi. Dezbina. Dezmembra. Divide. Diviza. Frac-ţiona. împărţi. Scinda. Sciziona. Separa. 3 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică componentele unui tot, ale unui ansamblu etc. ori substanţe, materii în amestec cu altele de densităţi diferite) v. Alege. Despărţi. Izola. Separa. 4 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. indică mai ales realităţi, fapte, noţiuni) v. Deosebi2. Desluşi. Diferenţia. Discerne. Distinge. 5 tr. (înv.) v. Excepta. Exclude. osebiciune s.f. (înv.) 1 v. Claustrare. însingurare. Izolare. Recluziune. Singurătate. Solitudine. 2 v. Deosebire. Diferenţă. Nepotrivire. osebire s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Deosebire. Diferenţă. Nepotrivire. 2 (înv.) v. Claustrare, însingurare. Izolare. Recluziune. Singurătate. Solitudine. 3 (polit.; înv.) v. Disidenţă. Sciziune. 4 (înv.) v. Excepţie, osebit, -ă adj., adv. (înv. şi pop.) I adj. 1 (despre fiinţe) v. Despărţit2. Izolat. Răzleţit. Separat. 2 (despre fiinţe, lucruri etc.) v. Deosebit. Diferit Distinct. Neasemănat. 3 (despre un ansamblu, un tot, un grup) v. Bogat. Deosebit. Diferenţiat. Diferit. Divers. Felurit. Multiplu. Neunitar. Variat. 4 v. Anume. Anumit. Aparte. Deosebit. Special. 5 v. Neobişnuit. II adv. (modal) v. Chiar. îndeosebi. Tocmai. osebitor, -oăre adj. (înv.) v. Despărţitor. Izolator. Separator. osebitură s.f. (înv.) v. Deosebire. Diferenţă. Nepotrivire. oseînă s.f. (biol.) osteonectină. Oseina este o substanţă organică proteică, ce constituie partea fundamentală a osului. oseminte s.n. pl. (anat.) oase (v. os), rămăşiţe (v. rămăşiţă1), resturi (v. rest), oscioare (v. oscior), osamă, <înv.> mădulare (v. mădular), ţărână. La dezgroparea oasemintelor, după şapte ani, preotul ţine o slujbă specială. osfeştânie s.f. (relig.; înv.) v. Consacrare. Sfeştanie. Sfinţire1. Sfinţit1. Tamoseală. Tamosire osfeştui vb. IV. tr. (relig.; înv.; despre preoţi) v. Aghesmui. osfinteâlă s.f. (înv.) v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. osfinti'vb. IV. (înv.) 1 tr., intr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi Prezerva. Proteja. Salvgarda. 2 intr. v. Ajuta. Folosi. Servi. Sluji. 3 tr. (relig.; despre preoţi; compl. indică oameni) v. Binecuvânta. Blagoslovi. osfreziolagnîe s.f. (med.) osmolagnie. Osfreziolagnia este o excitaţie de natură erotică, produsă de mirosuri. osiâc s.m. (tehn; reg.) 1 (la roata morii de apă) v. Fus. Grindei. Osie. 2 (la vârtelniţă) v. Fus. Fusul vârtelniţei (v.fus). osianesc, -eăscă adj. (lit.) osianic. osiânic, -ă adj. (lit.) osianesc. Poemul aminteşte de sensibilitatea poeziilor osianice. osicul s.n. (anat.) ciolănaş, ciolănel, oscior, osişor, osuşor, osuţ, osuc. osie s.f. I 1 (mec.) arbore, ax, fus. Osia primeşte şi transmite o mişcare prin rotaţia în jurul axei sale. 2 (tehn; la roata morii de apă) fus, grindei, osiac, prisnel, val, vaună. II (geom.; înv.) v. Diametru, osifică vb. I. refl. fig. (fam.; mai ales despre situaţii, stări) v. Consolida. întări. Stabiliza, osificăre s.f. 1 (biol.) osificaţie, osteogeneză, osteogenie. Osificarea este formarea şi dezvoltarea ţesutului osos pornind de la ţesutul conjunctiv. 2 fig. (fam.) v. Consolidare. întărire. Stabilizare. osificăt, -ă adj. fig. (în opoz. cu „gras”; rar; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit Pirpiriu. Prăpădit Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. osificăţie s.f. (biol.) osificăre, osteogeneză, osteogenie. osişor s.n. (anat.) ciolănaş, ciolănel, oscior, osicul, osuşor, osuţ, osuc. osie s.f. (pese.; reg.) v. Ostie1, oslon s.n. (reg.) v. Laviţă, osmăc s.n. (reg.) v. Oboroc. osmăn,-ă s.m.,s.f.,adj. (înv.) 1 s.m.,s.f. v. Oriental Turc. Turcoaică. 2 adj. v. Oriental. Turc. Turcesc. osmangm s.m. (înv.) v. Oriental. Turc. osmănk; -ă adj. (înv.) v. OrientaL Turc Turcesc osmanlâu, -ie s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Oriental. Turc. Turcoaică. 2 adj. v. Oriental. Turc. Turcesc. osmănesc, -eăscă adj. (înv.) v. OrientaL Turc Turcesc osmhidroză s.f. (fiziol.) bromhidroză, melanhidroză. Osmhidroză este o transpiraţie cu miros neplăcut. osmofobie s.f. (psih.) olfactofobie. Osmofobia este oroarea morbidă de mirosuri. osmoglasnic osmoglâsnic s.n. (bis.; la ortodocşi; înv.) v. Octoih. osmolagme s.f. (med.) osfreziolagnie. osmotacti'sm s.n. (biol.) osmotaxie. Osmo-tactismul este mişcarea celulară autonomă pentru restabilirea echilibrului osmotic. osmotaxie s.f. (biol.) osmotactism. osmoză s.f. fig. interpenetrare, interpenetraţie, întrepătrundere. Osmoza problemelor etice şi sociale este o realitate. osds, -oăsă adj. 1 (despre fiinţe sau despre constituţia lor) ciolănos, bolocănos, ciontos, cotolenos, oasnic, stâncos, rădăcinos. Are mâinile osoase. 2 (mai ales despre faţa oamenilor) colţuros, unghiular. Faţa îi este osoasă şi masivă. 3 (în opoz. cu „gras”, despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, scheletic, slab, slăbănog, slăbit, supt2, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbăno-git, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secă-ţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de osoasă, încât au rămas doar ochii de ea. ospătă vb. 1.1 tr. (mai ales fam.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a cinsti, a servi, a trata, a omeni, a tratarisi. Şi-a ospătat musafirii cu cele mai alese delicatese. 2 intr. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Chefui. Petrece. Veseli. 3 tr. (înv. şi pop.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Consuma1. Mânca, ospătăr s.m. 1 chelner, ganimed, maestru, garson. în restaurante servesc mai ales ospătari tineri. 2 (înv.) v. Birtaş. 3 (înv.) v. Hangiu. 4 (înv.) v. Gazdă, ospătăre s.f. 1 (mai ales fam.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) cinstire, servire, servit, tratare, ospătat1. Ospătarea musafirilor cu cele mai alese delicatese este un obicei vechi în familia lor. 2 (concr.; înv. şi pop.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. 3 (înv. şi pop.) v. Agapă. Banchet. Masă1. Prânz, ospătăriţ, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Ospitalier. Primitor. ospătărnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ospitalier. Primitor. ospătăt1 s.n. (rar; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Cinstire. Servire. Servit. Tratare. ospătăt2, -ă adj. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Mâncat2. Sătul. Săturat, ospătăreăsă s.f. (înv.) v. Birtăşiţă. Birtă-şoaică. ospătăriţ, -eăţă adj. (reg.; despre oameni) v. Ospitalier. Primitor, ospătări'e s.f. 1 birt, fagădău, <înv.> locantă, ospel, ospeţărie, osterie, tractir, lostărie. De obicei, mănâncă la o ospătărie din apropierea casei. 2 (arhit. bis.; înv.) v. Arhondaric. Arhondărie. 3 (constr. mai ales cu vb. „a cere”, „a găsi”, „a oferi”, „a solicita”; înv.) v. Azil. 4 (înv.) v. Ospitalitate, ospătăriţă s.f. 1 chelneriţă, <înv.> celetnică. în timpul verii s-a angajat ospătăriţă la un restaurant de pe litoral. 2 (înv.) v. Birtăşiţă. Birtăşoaică. ospătător, -oăre adj., s.m. (înv.) I adj. (despre oameni) 1 v. Ospitalier. Primitor. 2 v. Chefliu. Petrecăreţ. II s.m. 1 v. Birtaş. 2 v. Hangiu. 3 v. Gazdă. 4 v. Amfitrion. Gazdă. Stăpân, ospătătură s.f. (înv.) 1 v. Ospitalitate. 2 v. Os-peţie. Ospitalitate. ospătoi, -oăie s.m., s.f. (reg.) 1 v. Invitat. Musafir. Oaspete. 2 v. Nuntaş. Oaspete, ospătos, -oăsă adj. (înv.; despre oameni) v. Ospitalier. Primitor, ospăţ s.f. 1 (astăzi rar) v. Agapă. Banchet. Masă1. Prânz. 2 (astăzi rar, adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge,y) v. Beţie. Chef. Petrecere. 3 (înv. şi pop.) v. Masă1. Mâncare. 4 (reg.) v. Nuntă. ospecioi s.m. (reg.) 1 v. Invitat Musafir. Oaspete. 2 v. Nuntaş. Oaspete, ospel s.n. (înv.) 1 v. Hotel. 2 v. Birt. Ospătărie. ospelărfe s.f. (înv.) v. Hotel, ospelier s.m. (înv.) v. Hotelier, ospeţărie s.f. (înv.) 1 v. Hotel. 2 v. Birt. Ospătărie. ospeţeăn s.m. (reg.) v. Nuntaş. Oaspete, ospeţi'e s.f. 1 ospitalitate, <înv.> ospătătură, icram. Drumeţii au mulţumit gazdei pentru ospeţie. 2 (rar) v. Agapă. Banchet. Masă1. Prânz. 3 (constr. cu vb. „a se duce”, „a veni” şi precedat mai ales de prep. „în”; rar) v. Vizită. ospeţi'me s.f. (colect.; pop.) v. Invitat. Musafir. Oaspete. ospiciu s.n. 1 (med.; adesea cu determ. „de nebuni”) casă de nebuni (v. casă1), casă de sănătate (v. casă1), spital de psihiatrie, balamuc, spital de nebuni, dilibău. în ospiciu sunt tratate persoanele cu boli psihice. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 3 (ieşit din uz), v. Azil. ospităl1 s.n. (med.; înv.) v. Spital. ospităl2, -ă adj. (latin.; înv.; despre oameni) v. Ospitalier. Primitor, ospitaliă vb. I. tr. (rar, compl. indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. ospitalier, -ă adj. (despre oameni) primitor, ospătăriţ, ospătărnic, ospătăreţ, <înv.> ospătător, ospătos, ospităl2. Românii sunt ospitalieri. ospitalităte s.f. 1 omenie, <înv.> ospătărie, ospătătură. Bunicii lui erau renumiţi pentru ospitalitatea lor. 2 ospeţie, <înv.> ospătătură, icram. 3 (rar) v. Aciuare. Adăpostire. Găzduire. Primire. 4 (rar; adesea constr. cu vb. „a căuta”, „a cere”, „a da”, „a găsi”) v. Adăpost. Găzduire. Sălaş, ospitaliză vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. ost s.n. (geogr.; în opoz. cu „occident”; înv.) v. Est. Orient. Răsărit2, ostăfcă s.f. (înv.) v. Pensionare. |1250 ostâi s.n. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul semănăturii) v. Holdă. Lan. Ogor. ostăş s.m. I (milit.) 1 militar, oştean, soldat, cătană, panţir, stratiot, radavoi, <înv.> luător de sold, om de oaste, om de război, oştenitoriu, oştitor, săgar, voinic, voinic de oaste, <înv.; meton.> oaste, cui, viteaz, uniformă (v. uniform), oagăr. Este ostaş de carieră. Ostaşii sunt oameni de onoare. 2 (înv.) ostaş cu leafă v. Mercenar; ostaş de scuteală = <înv.> scutel-nicel. Ostaşul de scuteală slujea în schimbul unei scutiri de dări. II fig. militant, combatant, luptător, soldat. Este un ostaş pentru drepturile animalelor. ostătics.m. 1 (milit.) <înv.> chezaş,otaj, zălog2. Ostaticii capturaţi sunt supuşi unor interogatorii dure. 2 fig. (jur.; fam.) v. Amanet. Gaj. Garanţie. ostăşesc, -eăscă adj. (milit.) cazon, militar, milităresc, soldăţesc, marţial, cătănesc, <înv.> oştenesc, oştesc, slujitoresc, voinicesc. Nu a făcut armata, întrucât nu-i place regimul ostăşesc. Viaţa ostăşească l-a disciplinat. ostăşeşte adv. (modal; milit.) milităreşte, soldăţeşte, cătăneşte, cătănăşeşte, <înv.> oşteneşte. Se poartă ostăşeşte şi în familie. Salută ostăşeşte. ostăşi vb. IV. intr. (milit.; înv. şi pop.; despre armate,popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război3, ostăşi'e s.f. (milit.; înv. şi pop.) 1 v. Armată. Militărie. 2 v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). 3 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Eroism. Neînfricare. Vitejie, ostăşi'me s.f. (colect.; milit.) 1 militărime, soldăţime, soldatescă, că-tănime. Ostăşimea prezintă onorul preşedintelui. 2 (înv.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). ostâmpi'vb. IV. (înv.) I intr. 1 (în opoz. cu „a se îngrăşa”; despre fiinţe) v. Slăbi. 2 (despre fiinţe) v. Obosi. Osteni. I11 intr. (despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de la”, „de”, care indică schimbarea direcţiei iniţiale sau normale) v. Abate2. Depărta. îndepărta. 2 refl. (recipr.) (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Depărta. îndepărta, înstrăina. 3 tr. (compl. indică trupe, armate etc. inamice) v. Alunga. Goni Izgoni Respinge, ostei s.n. (reg.) v. Otic. osteită s.f. (med.) osteitâfibrochistică = hi-perparatiroidism, osteodistrofie fibroasă generalizată, osteoză fibrochistică, osteoză para-tiroidiană. Osteitâfibrochistică se caracterizează prin modificări osoase sau renale, prin prezenţa de calcificări viscerale, prin tulburări digestive ori nervoase; osteită tuberculoasă = osteotuberculoză. Osteită tuberculoasă este o inflamaţie a ţesutului osos determinată de bacilul Koch. osteneălă s.f. 11 (fiziol.) lasitudine, oboseală, fatigabilitate, neodihnă, obosire, trudă, <înv.> câştig, deranj, ostenire, os- 1251 | osteoză tenită (v. ostenit2). Osteneala lui este evidentă după o zi de muncă. 2 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciu-mare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpăru-ială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănu-ială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţină osteneală. 3 efort, greutate, trudă, <înv.> ostenituri După luni de zile, a reuşit, cu osteneală, să-şi termine casa. 4 efort, încercare, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, <înv.> sârguială. Deşi a făcut tot ce era posibil, osteneala lui a fost de prisos. 5 (înv. şi pop.) v. Epuizare. Extenuare. Istoveai! Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. II (concr.; înv.) <înv.> osteninţă. Casa a fost osteneala lui după o muncă de ani. osteni vb. IV. 11 intr., refl. (despre fiinţe) a (se) obosi, a se dorovăi, a se opăci, a se otinci, a tăbărî, <înv.> a se câştiga, a ostâmpi, a (se) demonta. După atâta muncă a ostenit. Caii trebuie să se odihnească, pentru că au ostenit după un drum anevoios. 2 refl. (despre oameni) a se munci, a se obosi, a se trudi, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se co-ţobăni, a asuda. Se osteneşte să câştige cinstit o pâine. 3 tr. (compl. indică fiinţe sau simţuri ale lor) a obosi. Curăţenia de Paşte a ostenit-o peste măsură. Lucrul îndelung la calculator i-a ostenit vederea. 4 refl. (despre oameni) a se deranja, a se obosi. Nu te osteni! Cunosc drumul! 5 refl. (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâmă, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se osteneşte de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 6 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa br fizică sau psihică) v. Epuiza Extenua Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. 7 refl. (pop.; despre oameni) v. Căuta. încerca. Sili. Strădui. Vedea 8 intr. (înv.; despre stări, senzaţii dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina Astâmpăra Atenua Calma Domoli Linişti. Potoli. SlăbLTempe-ra. Uşura. 9 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita/Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. II intr. (rar; mai ales despre fenomene ale naturii) v. Conteni. Curma. înceta. încheia. întrerupe. Opri. Potoli. Sfârşi. Sta. Termina. Trece, osteniciâs, -oâsă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Anevoie. Anevoios. Dificil. Greu. Laborios. 2 (mai ales despre acţiuni ale oamenilor) v. Anevoios. Epuizant. Extenuant. Istovitor. Obositor. osteninţă s.f (înv.) 11 v. Caznl Chin. Efort Forţare. Munci Necaz. Osteneall Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţl Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 2 v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţi II (concr.) <înv.> osteneall ostemre s.f. (înv.) 1 (fiziol.) v. Lasitudine. Oboseală. Osteneală. 2 v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. ostenit1, -ă adj. 1 (desprefiinţe) obosit, oprit, deznodat Copiii osteniţi au adormit imediat. 2 (înv. şi pop.; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuizat. Extenuat Istovit Lânced Moale. Prăpădit. Sfârşit2. Surmenat. Trudit. Vlăguit ostenit2, -ă s.f., s.n. (înv.) I s.f. 1 v. Lasitudine. Oboseală. Osteneală. 2 v. Epuizare. Extenuare. Istoveall Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. II s.n. v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneall Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. ostenitor, -oâre adj. I (înv. şi pop.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguin-cios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. II (pop.) 1 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenibr) v. Anevoie. Anevoios. Dificil. Greu. Laborios. 2 (mai ales despre acţiuni ale oamenilor) v. Anevoios. Epuizant. Extenuant. Istovitor. Obositor. ostenitură s.f. (înv.) v. Efort. Greutate. Osteneală. Trudă. ostensibil, -ă adj. (rar, despre acţiuni, stări, situaţii etc.) v. Clar. Evident. Flagrant. Incontestabil. Indiscutabil. Izbitor. învederat. Limpede. Manifest. Neîndoielnic. Neîndoios. Netăgăduit. Pregnant. Reliefant. Vădit. Vizibil, ostentăre s.f. (rar) v. Ostentaţie, ostentativ, -ă adj., adv. 1 adj. (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) demonstrativ, provocator, ostentatoriu. A privit spre el cu un dispreţ ostentativ. 2 adv. (modal) demonstrativ, provocator, vădit. Nemulţumit de hotărârile luate, a părăsit ostentativ sala de şedinţe. ostentatoriu, -ie adj. (rar, despre manifestări atitudini acţiuni etc. ale oamenibr) v. Demonstrativ. Ostentativ. Provocator, ostentâţie s.f. ostentăre. Ostentaţia cu care îşi afişează bunăstarea este de prost gust. osteoalgi'e s.f. (med.) durere osteocopă, os-teodinie. Osteoalgia este o durere osoasă acută, neasociată cu vreun semn exterior. osteoartrită s.f. (med., med. vet.) osteoar-trită degenerativă = artrită cronică degenerativă, artrită hipertrofică, artroză. Osteoartri-ta degenerativă cronică afectează cartilajele articulare; osteoartrită tuberculoasă = tumoră albă. osteodâst s.n. (hist.) mieloplax. Osteoclastul este o celulă gigantă, multinucleată, cu citoplasmă spumoasă, situată în lungul osoaselor, având rol fundamental în resorbţia osoasă fiziologică sau patologică. osteodastom s.n. (med., med. vet.) mielo-plaxom, tumoră cu mieloplaxe. Osteoclastomul este localizat pe maxilar sau la nivelul epifizei oaselor lungi, fiind, în general, benign. osteocondensâre s.f. (med.) osteoscleroză. Osteocondensarea constă în îngroşarea osului spongios, care devine compact, cu îngustarea cavităţilor medulare. osteocondrită s.f. (med.) osteocondroză. Osteocondrita este inflamaţia oaselor şi a cartilajelor lor. osteocondroză s.f. (med.) osteocondrită. osteodime s.f. (med.) durere osteocopă, os-teoalgie. Osteodinia este o durere osoasă profundă, fără nici un semn exterior. osteodisplazîe s.f. (med.) displazie osoasă, distrofie osoasă, osteodistrofie. Osteodisplazia se manifestă prin modificări ale structurii şi densităţii oaselor. osteodistrofie s.f. (med.) 1 displazie osoasă, distrofie osoasă, osteodisplazie. 2 osteodistrofie fibroasă generalizată = hiperparatiroidism, osteită fibrochistică, osteoză fibrochistică, osteoză paratiroidiană. osteofibroză s.f. (med.) osteopatie fibroasă. Osteofibroza este denumirea generică pentru osteozele caracterizate prin degenerescenţa fibroasă a măduvei. osteofît s.n. (med.) cioc de papagal (v. cioc2). Osteofitul se formează la marginea unei suprafeţe articulare. osteogeneză s.f. 1 (biol.) osificăre, osificaţie, osteogenie. Osteogeneză este formarea şi dezvoltarea ţesutului osos pornind de la ţesutul conjunctiv. 2 osteogeneză imperfectă = fragilitate osoasă ereditară, osteopsatiroză. Osteogeneză imperfectă antrenează osteoporoza generalizată gravă. osteogenie s.f. (biol.) osificăre, osificaţie, osteogeneză. osteologi'e s.f. (anat.) scheletologie. Oste-ologia se ocupă cu studiul oaselor din organism. osteomalade s.f. (med.) ramolisment osos. Osteomalacia se caracterizează printr-o decalcificare progresivă a oaselor (cu păstrarea scheletului conjunctiv al osului), ca urmare a unor tulburări grave ale metabolismului fosforului şi al calciului. osteonectmă s.f. (biol.) oseină. Osteonectina este o substanţă organică proteică, ce constituie partea fundamentală a osului. osteopatie fibroasă s.f. (med.) osteofibroză. osteoplâst s.n. (anat.) lacună osteocitară. Osteoplastul este cavitatea substanţei fundamentale a osului, care închide celula osoasă derivată din osteoblast. osteopsatiroză s.f. (med.) fragilitate osoasă ereditară, osteogeneză imperfectă, osteosarcom s.n. (med.) sarcom osteogen. Osteosarcomul este o tumoare malignă primitivă a osului, dezvoltată, de obicei, la nivelul oaselor spongioase. osteoscleroză s.f. (med.) osteocondensâre. Osteoscleroză constă în îngroşarea osului spongios, care devine compact, cu îngustarea cavităţilor medulare. osteotuberculoză s.f. (med.) osteită tuberculoasă. Osteotuberculoza este o inflamaţie a ţesutului osos determinată de bacilul Koch. osteoză s.f. (med.) osteoză fibrochistică = osteoză paratiroidiană = hiperparatiroi- osterie |1252 dism, osteită fibrochistică, osteodistrofie fibroasă generalizată, osterie s.f. (înv.) v. Birt. Ospătărie. ostiâr s.m. (la romani; livr.) v. Portar, ostie, -ă adj. (geogr.; în opoz. cu „occidental”; înv.) v. Estic. Oriental. Răsăritean. ostie1 s.f. 1 (pese.) furcă, mâţă, osie, san-dolă, ţăpoaie2, ţăpoi. Dinţii ascuţiţi ai ostiei se înfig în corpul peştilor. 2 (înv.) v. Furcă. 6stie2 s.f. (anat.) ostium, por1. Ostia este un orificiu sau un canal care asigură accesul într-o cavitate sau comunicarea a două cavităţi. ostfl, -a adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenesc, neprietenos, potrivnic, rău, răutăcios, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, vrăjmăşesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni ostile din partea opozanţilor. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, neprietenesc, neprietenos, potrivnic, răstit, pieziş, oţetit Privirea ei este ostilă. 3 (în opoz. cu „binevoitor”; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale br) duşmănos, răuvoitor, <înv.> nepriincios. Este o persoană ostilă cu vecinii. 4 (mai ales fig.; despre circumstanţe, condiţii etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, potrivnic, vitreg, vrăjmaş, <înv. şi pop.> nepriincios, rău, advers. împrejurări ostile din tinereţe nu i-au permis să urmeze o facultate. II adv. (modak în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta”) încruntat, duşmănos, potrivnic, rău, răutăcios, chiorâş, ponciş. îl priveşte ostil ostilitate s.f. 1 animozitate, discordie, duşmănie, hainie, inamiciţie, învrăjbire, pornire, ură1, vrajbă1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâ-tură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o ostilitate veche. 2 antipatie, aversiune, idio-sincrazie, pornire, repugnanţă, repulsie, resentiment, inamiciţie, căcănă-reală, <înv.> nesuferinţă, resimţământ, alergie. Are o ostilitate violentă faţă de el. 3 adversitate, duşmănie, potrivnicie, vitregie, vrăjmăşie, <înv.> diversitate, vitregitate, val. Tinerii soţi nu se înţelegeau din cauza ostilităţii dintre părinţii lor. dstium s.n. 1 (anat.) ostie2, por1. 2 (biol; în membranele celulebr vegetale) por1. Ostiumul asigură schimbul de apă, gaze şi materii nutritive. ostoi1 s.n. (reg.) v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare. ostoPvb. IV. (înv. şi pop.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Slăbi. Tempera. Uşura. 2 intr., refl. (mai ales despre fenomene ale naturii) v. Conteni. Curma. înceta. încheia, întrerupe. Opri. Potoli. Sfârşi. Sta. Termina. Trece. 3 tr. (compl. indică oameni) v. Alina. Consola. îmbărbăta. încuraja. Mângâia, ostoire s.f. (înv. şi pop.) v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare, ostoît, -ă adj. (înv. şi pop.) 11 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni et&v. Alinat. Atenuat. Calmat. Diminuat. Domolit. Liniştit. Ponderat. Potolit2. Redus. Scăzut. 2 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) v. Alinat. Amortizat. Atenuat. Calmat. Diminuat. Domolit. Estompat. Liniştit Micşorat Moderat Ponderat Potolit2. Redus. Scăzut. Slăbit Temperat Liniştit. Ponderat. 3 (despre substanţe, produse, alimente, fructe etc.) v. Fermentat. 4 (despre aluaturi) v. Copt2.5 (despre pâine sau despre produse de patiserie) v. întărit. Tare. Uscat2.6 (despre apă) v. Clocit2. Răsuflat. Stătut2.111 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuizat. Extenuat. Istovit. Lânced. Moale. Prăpădit. Sfârşit2. Surmenat. Trudit. Vlăguit. 2 (despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie0 v. Snopit. Stâlcit2. ostoitor, -oare adj. (reg.) v. Liniştitor, ostoitură s.f. (înv.) v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare, ostrâc s.n. (înv.) I (zool.) 1 v. Bivalvă. La-melibranhiat. Scoică. 2 v. Ostree. Stridie (Ostrea edulis). 3 v. Cochilie. Scoică. I11 v. Ciob. Fărâmă. Spărtură. Ţandără. 2 v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. ostraci'sm s.n. (jur.; livr.) v. Alungare. Exilare. Gonire. Izgonire. Ostracizare. Proscriere. Relegare. Relegaţie. Surghiunire, ostraciza vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 (jur.) a alunga, a exila, a goni, a izgoni, a proscrie, a relega, a surghiuni, <înv. şi reg.) a urni, <înv.) a urgisi, a exorisi. Băl-cescu a fost ostracizat din cauza rolului său în revoluţia de la 1848.2 a asupri, a năpăstui, a nedreptăţi, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a urgisi, a vitregi, <înv. şi reg.) a întiri, a strâm-bătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a catatrexi. Nu a ostracizat pe nimeni în viaţa lui. ostracizăre s.f. 11 (jur.) alungare, exilare, gonire, izgonire, proscriere, relegare, relegaţie, surghiunire, ostracism, <înv.) exorisire, urgisire. După ostracizare, scriitorul şi-a publicat cărţile în străinătate. 2 asuprire, năpăstuire, nedreptate, nedreptăţire, oropsire, persecutare, persecuţie, urgisire, ostrac, scoică-de-mare. ostreţ s.n. 1 (pese.) coteţ, horeţ, ju-velnic, mandră1, zăton. Ostreţul este o împle- titură sau un gard de nuiele ori de trestie, care se aşază de-a curmezişul unui râu sau al unei bălţi pentru a opri trecerea peştilor şi a uşura prinderea lor. 2 (pop.) v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea. 3 (pop.) v. Gratie. Vergea. Zăbrea. 4 (pese.; reg.) v. Leasă Vintir. 5 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Corleţ. 6 (la pl. ostreţe, tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Codeţ. Plasa iţelor (v. plasă). ostri vb. IV. intr. (reg.; despre vreme) v. înăspri. Răci. ostrică s.f. (zool; înv.) v. Bivalvă. Lamelibran-hiat. Scoică. ostrigâr s.m. (omit.; rar) v. Scoicar (Haema-topus ostralegus). ostrobâţ s.n. (tehn.; la plug; reg.) v. Cotigă. Teleagă. ostrogot, -ă adj. ostrogotic. Triburile ostro-gote erau triburile germanice medievale ale goţilor de răsărit. ostrogotic, -ă adj. ostrogot. ostropel s.n. (culin.) cocioc. Ostrovul este o insulă mică, formată pe cursul unei ape curgătoare în urma unui proces de acumulare din albia minoră a râului, acoperită de obicei cu vegetaţie. 2 (geomorf.) ostrov plutitor = grădină plutitoare, insulă plutitoare, pământ plutitor, plaur, plavie, ostrovel, cătană, panţir, stratiot, radavoi, <înv.> luător de sold, om de oaste, om de război, oştenitoriu, oştitor, săgar, voinic, voinic de oaste, <înv.; metoa> oaste, cui, viteaz, uniformă (v. uniform), oagăr. Este oştean de carieră. Oştenii sunt oameni de onoare. oşteăză s.f. (reg.) v. Antioraş. Mahala. Periferie. Suburbie. ostenesc, -eăscă adj. (milit.; înv.) v. Cazon. Militar. Milităresc. Ostăşesc. Soldăţesc, oşteneşte adv. (modal; milit.; înv.) v. Mili-tăreşte. Ostăşeşte. Soldăţeşte. oşteme s.f. (milit.; înv.) 1 v. Armată. Militărie. 2 v. Artă militară. Război1.3 v. Conflict Conflict armat Război1.4v. Bătălie. înfruntare. Luptă, ostemre s.f. (milit.; înv.) 1 v. Artă militară. Război1.2 v. Conflict Conflict armat. Război1. 3 v. Bătălie. înfruntare. Luptă. oştenit6riu s.m. (milit. înv.) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. oştesc, -eăscă adj. (milit.; înv.) v. Cazon. Militar. Milităresc. Ostăşesc. Soldăţesc, oşti vb. IV. refl., intr. (milit.; înv.; despre armate, popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război3, oşti'me s.f. (înv.) 1 (colect.; milit.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armaţi Trupe (v. trupă). 2 fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Cohortă. Droaie. Gloatl Grămădi Grup. Mulţime. Pâlc. Stol. Şiruri (v. şir). Turml oştire s.f. I (milit.) 1 armată, forţe armate (v. forţă), oaste, putere, putere armată, trupe (v. trupă), <înv. şi pop.> ostăşie, <înv. şi reg.> şirag, tabără, <înv.> armadă, armie, baionete (v. baionetă), miliţie, obuz2, ordie, ostăşime, oştime, oştitură, rânduială, silă, tărie, cui, armă, sabie. în unele ţări şeful statului este şi conducătorul suprem al oştirii. 2 (înv. şi pop.) v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. 3 (înv.) v. Conflict. Conflict armat. Război1. 4 (înv.) v. Bătălie, înfruntare. Luptă. II fig. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Groazl Grozăvenie. Grozăvie. Mare2. Mulţime. Negură. Noian. Pădure. Potop. Prăpăd. Puhoi. Puzderie. Sumedenie. oştit s.n. (milit.; înv.) 1 v. Conflict. Conflict armat Război1.2 v. Bătălie. înfruntare. Luptl oştitor s.m. (milit.; înv.) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. oştitură s.f. (milit.; înv.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). oştorâş s.m. (reg.) v. Pogonici. ot prep. (introduce un atr. care indică locul de origine; înv.) v. Din. otăc s.n. 1 (reg.) odaie. Otacul este un loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. 2 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). otăj s.n., s.m. (înv.) 1 s.n. (jur.) v. Amanet. Gaj. Garanţie. 2 s.m. (milit.) v. Ostatic. otalgfe s.f. (med.) otodinie. Otalgia este o durere localizată la ureche. otăşniţă s.f. (înv.) <înv.> otaştinl Otaşniţa era o dijmă plătită în natură proprietarului unei vii luate în arendă. otăştină s.f. (înv.) <înv.> otaşniţă. otavă s.f. <înv.> zlac. Otava creşte din nou după cosire. otălmăzui vb. IV. tr. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,de,r) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda, otătăi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, otăvi'vb. IV. intr. (bot.; reg.; despre plante sau despre părţi ale lor) v. înfrăţi. Lăstări. otânceă s.f. (tehn.; reg.) v. Pârghie, otânjeălă s.f. (reg; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage37) v. Bătaie. Corecţie. otânji vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Snopi. Stâlci. otcârvenie s.f. (slavon.; înv.) v. Revelaţie, otcoş s.n. (reg.) 1 v. Brazdă. Polog1. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Mănunchi, otcup s.n. (econ.; înv.) v. Antrepriză, otcupcic s.m. (înv.) 1 v. Arendaş. 2 (econ.) v. Antreprenor. întreprinzător, otcupdu s.m. (înv.) 1 v. Arendaş. 2 (econ.) v. Antreprenor. întreprinzător, otcupnic s.m. 1 v. Arendaş. 2 (econ.) v. Antreprenor. întreprinzător, otecinic s.n. (bis.; înv.) v. Pateric. oteşi1 vb. IV. 11 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Slăbi. Tempera. Uşura. 2 tr. (reg.; compl. indică acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) v. Finaliza. Isprăvi, încheia. Sfârşi. Termina. II tr. fig. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. oteşP vb. IV. intr. (bot.; reg.; despre plante) v. Apărea. Arăta. Creşte. Germina. Ieşi. Ivi. încolţi. Miji. Răsări1. oteşi're s.f. (înv.) v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare, otiatri'e s.f. (med.) otologie. Otiatria se ocupă cu studiul urechii din punct de vedere anatomic şi patologic. otic s.n. 11 estică, lopată, lopată mică, lopăţică, lopiscă, ostei, oticău, otinc, raz, răzător, răzuitor, răzuş, săpălău, spetează, ştircl Cu oticul se îndepărtează pământul de pe brăzdarul şi de pe cormana plugului. 2 (reg.) v. Bâtl Ciomag. Măciucă. Par. 3 (la car sau la căruţă; reg.) v. Ceatlău. Cruce. II (ţes.; reg.) 1 otinc. Cu ajutorul oticului se leagă firele rupte la războiul de ţesut. 2 lătunoi, mânz, mânzălău, mânzoc, otinc, sânzalău, turnătoare (v. turnător), urioc. Oticul este firul de urzeală care nu a trecut prin iţe şi prin spată. III (reg.) 1 (agric.) v. Să-păligl 2 (în trecut) v. Mertic. oticău s.n. (reg.) 11 v. Otic. 2 v. Bâtl Ciomag. Măciucă. Par. II 1 (în trecut) v. Mertic. 2 v. Cupă1. oticneălă s.f. (fiziol; reg.) v. Degurgitare. De-gurgitaţie. Vărsare. Vărsat Vărsături Vomare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vomitare. oticm vb. IV. intr. (reg.) 1 (fiziol.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) v. Degurgita. Vărsa. Voma. Vomita. 2 (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Cădea. Nărui. Prăbuşi. Răsturna, oticmre s.f. (fiziol; reg.) v. Degurgitare. De-gurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vomare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vomitare. otknitură s.f. (fiziol.; reg.) v. Degurgitare. De-gurgitaţie. Vărsare. Vărsat. Vărsătură. Vomare. Vomat1. Vomă. Vomisment. Vomitare. otinc s.n. (reg.) 1 (ţes.) otic. 2 (ţes.; reg.) lătunoi, mânz, mânzălău, mânzoc, otic, sânzalău, turnătoare (v. turnător), urioc. 3 v. Otic. 4 (la car sau la căruţă) v. Ceatlău. Cruce. 5 (tehn.) v. Pârghie. otinceă s.f. (reg.) v. Bâtl Ciomag. Măciuci Par. otind vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Obosi. Osteni. otită s.f. (med.) otită internă = labirintită. Otita internă este inflamaţia labirintului urechii; (art.) otita creşelor = otoantrită, otomas-toidită. Otita creşelor este o otită purulentă gravă, cu infecţia antrului mastoidian. otmet s.n. (hidrol; reg.) v. Bulboanl Maelstrom Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Vglbură. otnoşenie s.f. (înv.) v. Dare de seaml Raport Referat. Situaţie. otoantrită s.f. (med.) otita creşelor (v. otită), otomastoidită. otocîst s.n. (zool; la nevertebrate) statocist. Otocistul este organul auditiv format dintr-o veziculă cu celule ciliate, plină cu lichid şi cu numeroase otolite. otodinie s.f. (med.) otalgie. Otodinia este o durere localizată la ureche. otoh'ţi s.m. pl. (zool.) statoconia. Otoliţii sunt granule mici de carbonat de calciu, care se află, împreună cu cilii, în urechea internă a vertebratelor sau în vezicula auditivă a nevertebratelor, servind la formarea senzaţiei de echilibru ori la transmiterea vibraţiilor sonore. otologie s.f. (med.) otiatrie. otomăn,-ă s.m., adj. (înv.) 1 s.m. v. Oriental. Turc. 2 adj. v. Oriental. Turc. Turcesc, otomănă s.f. (înv.) v. Canapea. Canapea otomană. Sofa. otomanicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Oriental. Turc. Turcesc. otomanlâu |1254 otomanlâu s.m. (înv.) v. Oriental. Turc. otomastoidită s.f. (med.) otita creşelor (v. otită), otoantrită. otomănesc, -eăscă adj. (înv.) v. Oriental. Turc. Turcesc. otoree s.f. (med., med vet.) scurgere. Oto-reea este o scurgere seroasă, mucoasă sau purulentă a urechii care survine de obicei în otită. otorinolaringolog s.m. (med.) orelist. Otorinolaringologul este medicul specialist în otorinolaringologie. otorinolaringologie s.f. (med.) orele. Oto-rinolaringologia se ocupă cu studiul anatomiei fiziologiei şi patologiei urechii foselor nazale, faringelui şi laringelui. otova adj. invar., adv. (pop. şi fam.) I adj. 1 (mai ales despre drumuri, căi, poteci) v. Direct. Drept. Neocolit. 2 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) v. Drept. Lis. Neted. Orizontal. Plan. Plat2. Şes. 3 fig. (despre stil, cuvinte, creaţii, opere de artă etc. sau, p. ext., despre autori, creatori) v. Inexpresiv. Monocord. Monoton. Neexpresiv. Plat2. Uniform. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. de mişcare; de obicei urmat de determ. locale) v. Direct. Drept. Neocolit. 2 fig. v. Monoton. Uniform. otpis s.n. (înv.; adesea cu determ. care indică specificul, destinaţia etc.) v. Anunţ. Aviz. Comunicare. încunoştinţare. înştiinţare. Mesaj, otprăvuire s.f. (înv.) v. Trimitere, otpusc s.n. (înv.) = otpust. otpust s.n. 1 (relig.) apolis. Otpustul este formula sacramentală de binecuvântare, rostită de preotul ortodox la sfârşitul slujbei. 2 (înv.; în forma otpusc) v. Concediu, otrăvă s.f. I toxic, <înv. şi pop.> venin, <înv.> toapsec. Cianura este o otravă letală. II fig. I amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, tur-ment, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de otravă. 2 maliţie, maliţiozitate, răutate, acrime, fiere, venin, negreală, venimozitate, catran. Editorialele unor ziare sunt scrise cu otravă. otrăvnic, -ă adj., s.m. (înv.) I adj. 1 (despre plante, animale, substanţe etc.) v. Otrăvit2. Otrăvitor. Veninos. 2 (despre anumite substanţe, medicamente etc.) v. Intoxicant. Otrăvitor. Toxic. 3 (despre plante, ciuperci, fructe etc.) v. Necomestibil. Otrăvitor. Toxic. Veninos. II s.m. v. Otrăvitor. otrăţel s.m. (bot.) 1 Borrago officinalis, boran-ţă, boranţă roşie, limba-mielului (v. limbă), alior,arăriel,arăţel,laptele-câineluiv. (lapte), limba-boului (v. limbă), limba-câinelui (v. limbă), limba-mieluşelului (v. limbă), mie-rea-ursului (v. miere). 2 Rubia tinctorum; ga-ranţă,orcanetă, paţachină1, roibă, broci, buruiana-faptului (v. buruiană), faptnic, rumenele (v. rumeneală), rută2. 3 Cynoglossum officinale; arăriel, ariei, limba-căii (v. limbă), limba-câinelui (v. limbă), limba-cucului (v. limbă), limba-mielului (v. limbă), lipici, papucul-doamnei (v. papuc), plescaviţă-roşie, poamele-mâţei (v. poamă). AAnchusa officinalis, limba-boului (v. limbă), miruţă, boroan-ţă, iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului-cea-mi-că (v. limbă), roşii (v. roşu). otrăţi vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 refl. (despre oameni) v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi. Strâmba otrăvi vb. IV. 11 tr. (compljindică fiinţe) a învenina, <înv. şi pop.> a topseca, a venina a verenoşa, <înv.> a adăpa, a cătrăni. Era să moară din cauză că l-a otrăvit o viperă. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe) a (se) intoxica, a cătrăni. S-a otrăvit bând o soluţie pentru stropit pomii. Dioxidul de carbon l-a otrăvit. 3 refl. (med., med. vet.; pop.; despre răni) v. Infecta. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi. Vestea primită l-a otrăvit. 2 tr. (fam.; compl. indică oameni sau sufletul, conştiinţa lor) v. Corupe. Perverti. Seduce. 3 tr., intr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defeima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Pecetlui. Ponegri. Sfâşia. Şopti. Ştampila. Vitupera, otrăviciâs, -oăsă adj. (pop.) 11 (despreplante, animale, substanţe etc.) v. Otrăvit2. Otrăvitor. Veninos. 2 (despre plante, ciuperci, fructe etc.) v. Necomestibil. Otrăvitor. Toxic. Veninos. 3 (despre anumite substanţe, medicamente etc.) v. Intoxicant. Otrăvitor. Toxic. II fig. v. Dăunător. Negativ. Nociv. Otrăvitor. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Prejudiciabil. Primejdios. Rău. Vătămător, otrăvire s.f. 11 înveninare, înveninătură. S-a internat în spital din cauza otrăvirii cu venin de şarpe. 2 intoxicare, intoxicaţie, otrăvit1, <înv. şi reg.> otrăvitură. A murit în urma otrăvirii cu o substanţă necunoscută. II fig. (pop.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. Cătrănire. întristare. Mâhnire. Mohorâre. Necaz. Nefericire. Negru. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. otrăvit1 s.n. (rar) v. Intoxicare. Intoxicaţie. Otrăvire. otrăvit2, -ă adj. 11 înveninat, veninos, <înv. şi pop.> topsecat, veninat, <înv.> topsecos. Muşcătura otrăvită a şarpelui poate pune în pericol viaţa celui muşcat. 2 (despre fiinţe sau despre organismul lor) intoxicat, cătrănit2. Persoanele otrăvite sunt duse de urgenţă la spital. 3 (despre plante, animale, substanţe etc.) otrăvitor, veninos, <înv. şi pop.> topsecat, nebun, otrăvicios, veninat, năpârcos, rău, <înv.> otravnic, topsecos. II fig. 1 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Otrăvit după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) cinic, maliţios, răutăcios, sarcastic, amar, şerpesc, veninos. Face comentarii otrăvite la adresa lui. otrăvitor, -oăre adj., s.m. I adj. 1 (despre plante, animale, substanţe etc.) otrăvit2, veninos, <înv. şi pop.> topsecat, nebun, otrăvicios, veninat, năpârcos, rău, <înv.> otravnic, topsecos. Unele specii de cactuşi au ghimpii otrăvitori. Mulţi şerpi sunt otrăvitori. 2 (despre anumite substanţe, medicamente etc.) intoxicant, toxic, otrăvicios, <înv.> otravnic. în doze mari, unele medicamente pot deveni otrăvitoare pentru organism. 3 (despre plante, ciuperci, fructe etc.) necomestibil, toxic, veninos, nebun, otrăvicios, <înv.> otravnic. Ciupercile otrăvitoare pot fi uşor confundate cu cele comestibile din cauză că au suferit mutaţii genetice. 4 fig. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, pernicios, prejudiciabil, primejdios, rău, vătămător, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt otrăvitoare. II s.m. <înv.> otravnic. Otrăvitorul a fost condamnat la ani grei de închisoare. otrăvitură s.f. (înv. şi reg.) v. Intoxicare. Intoxicaţie. Otrăvire. otreăpă s.f. I buleandră, cârpă, fleandură, petică, zdreanţă, ferfeniţă, fleanţă,obia-lă, <înv. şi reg.> felegă, pareatcă2, rantie, tearfe, bandol, bulă2, cărpuţie, cârţă, corcoată, cotreanţă, dârză, halub, handră, hartan, pa-ceaură, prohab, riduri, ronghi, rufe, şuleandră, şuşală, şuşalcă, târfa1, şifon1. Şterge praful cu o otreapă. II fig. 1 (mai ales deprec.) derbedeu, lichea neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfe, gunoi. Individul este o otreapă lipsită de caracter. 2 (deprec.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă Prostituată. Pupăză Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). otroc s.m. (relig. creştină; înv.) v. Martir2. Mucenic2. . otrocol s.n. (reg; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a face”, „a trage”) v. Raită. Tur1. Tură1, otstâpnic s.m. (relig; slavon.; înv.) v. Apostat Renegat. ottavmo s.n. (muz.) flaut piccolo, piculină. Ottavino-ul este un flaut de mici dimensiuni, care emite sunete foarte înalte. oturăc s.n. (înv.) v. Oprire. Popas, oturadiu, -ie adj. (în opoz. cu „nomad”; înv.; despre oamerii, populaţii) v. Sedentar. Stabil. Statornic. 1255| otuzbir, -ă adj. {reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobia Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. otveât s.n. (slavon.; înv.; adesea constr. cu vb. „a da”, „a primi”) v. Răspuns, oţapoc s.n. (înv.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. oţărâre s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Groază. încrâncenare. înfiorare. înfricoşare. îngrozire. în-spăimântare. Oroare. Spaimă. Teroare. 2 (pop.) v. Furie. înverşunare. Mânie. 3 (pop.) v. Indignare. Revoltare. Revoltă. Scandalizare, oţărâtr -a adj. 1 (în opoz cu „şovăitor”, „nesigur”; rar, despre oameni sau despre firea, caracterul lor) v. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât Intransigent. Neabătut Neşovăitor. Statornic 2 (pop.; despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat înverşunat Mâniat Mânios. Obstinat Pornit 3 (pop.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut Urâcios. Ursuz. oţărător,-oăre adj. (înv.; despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări, atitudini ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) v. Atroce. Crunt. Cumplit. Fioros. Groaznic. Grozav. înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. TeribiL oţărâtură s.f. (înv.) 1 v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 2 v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimono-situră. Strâmbătură. oţăreâlă s.f. (pop.) 1 v. Furie. înverşunare. Mânie. 2 v. Indignare. Revoltare. Revoltă. Scandalizare. oţărime s.f. (înv.) 1 v. Furie. înverşunare. Mânie. 2 v. Indignare. Revoltare. Revoltă. Scandalizare. oţărî vb. IV. 1 refl., tr. (pop.; sub. sau compl. oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. 2 refl. (pop.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla Zbiera. 3 refl.,tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. încrâncena înfiora. înfricoşa. îngrozi. înspăimânta. Tremura/Zgudui. 5 refl. (înv.; despre mase de oameni, popoare etc.) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura. 6 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Dezgusta. îngreţoşa. Scârbi, oţel s.n. 1 criţă, <înv.> cilic. Oţelul este un aliaj foarte dur. 2 (milit.; înv. şi pop.) v. Armă. 3 (la pl. oţele; reg.) v. Amnar, oţeli vb. IV. I tr. (tehn.) 1 (compl. indică metale sau obiecte de metal) a căli, a iuţi. A oţelit metalul pentru a-i mări duritatea şi rezistenţa. 2 (compl. indică mai ales lama unor arme) a căli, a damaschina, a pânzui, <înv.> a damasca. Armurierul a oţelit lama spadei. II fig. 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) fortifica, a (se) întări, a (se) căli. Gândul victoriei îi oţeleşte pe soldaţi în luptă. După atâtea necazuri prin care a trecut, s-a oţelit. 2 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifk, a (se) tonifica, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) învârtoşa, a se restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a oţelit. Muşchii s-au oţelit prin exerciţii fizice. 3 refl. (reg.; despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. oţeli're s.f. 1 (tehn.) călire, călit1, căleală, iuţire, <înv.> călitură. Oţelirea unui metal se face la o temperatură foarte înaltă. 2 fig. fortificare, întărire, călire. La oţelirea sa a contribuit şi înfruntarea a numeroase necazuri prin care a trecut. oţelit -ă adj. I (tehn.; despre metale sau obiecte de metal) călit2, iuţit, mischiat Metalele oţelite au o duritate mare. I11 (poetic) oţeliu. Priveşte valurile oţelite ale râului fascinat de strălucirea br. 2 fig. (despre oameni) fortificat, întărit, călit2. Oţelit după atâtea necazuri, poate rezista acum la orice. 3 fig. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat îmbătat Tulbure. Turmentat oţeliu, -ie adj. (poetic) oţelit. oţeros, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni manifestări, atitudini ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) v. Atroce. Crunt. Cumplit Fioros. Groaznic. Grozav. înfiorător, înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Teribil. 2 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abominabil. Cumplit. Cutremurător. Feroce. Fioros. Groaznic. Grozav, înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Macabru. Monstruos. Odios. Oribil. Oripilant. Sângeros. Teribil. Terifiant. Zguduitor. oţet s.n. (culin., ind. alim.; reg.) v. Dospeală. Maia1. Plămadă. Plămădeală, oţetăr s.m. (bot.) 1 Rhus typhina; <înv. şi reg.> scumpie1. 2 oţetar fals = Ailanthus altissima sau Ailanthus glandulosa; cenuşar, arbore-puturos, lemn-acru, platan1, pom-nărod. 3 (reg.) v. Scumpie1 (Cotinus coggygria). Oţeti vb. IV. I tr., refl. (compl. sau sub. indică băuturi sau alimente lichide) a (se) acri, a (se) înăcri. Nefiind tratat, vinul s-a oţetit. II fig. (pop. şifam.) 1 refl.,tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. Aprinde. înălbăstri. încălzi, înfierbânta. înfuria. învineţi. învrăjbi. Mânia Turba. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria înnebuni. Martela Mânia Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. oţeti're s.f. acrire, înăcrire. Oţetirea mustului se face în câteva zile. oţetit, -ă adj. I (despre băuturi sau alimente lichide) acrit, acru, înăcrit, acetos, <înv. şi reg.> oţetos. Din vinul oţetit a făcut oţet. II fig. (pop. şi fam.) 1 (despre oameni) v. Furios, îndârjit. înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Negru. Obstinat Pornit Turbat. ovajenie 2 (despre oameni) v. Agasat. Enervat. Iritat. Plictisit. Sâcâit. Supărat. Tracasat. Zgândărit. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Pieziş. Potrivnic. oţetos, -oăsă adj. (înv. şi reg.; despre băuturi sau alimente lichide) v. Acrit. Acru. înăcrit. Oţetit. oţios, -oăsă adj. 1 (livr.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) v. Ineficace. Ineficient. Infructuos. Inoperant. Inutil. Neeficient. Nefolositor. Nefhictuos. Netrebuincios. Neutil. Superfluu. Van. Zadarnic. 2 (înv.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2, oţiu s.n. (înv.) v. Comoditate. Indolenţă Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţă. Trândăveală. Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1, ou s.n. 11 plod, fauşel. A spart într-un castron mai multe ouă pentru a face 0 omletă. 2 (biol.) ou fecundat = celulă-ou, ovul fecundat, zigospor, zigot. Oul fecundat rezultă în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid. 3 (bot.) zigot. Oul este celula reproducătoare rezultată din fuziunea a doi gameţi. 4 (anat.; pop. şifam.; glum.) v. Testicul. 5 (art.; anat.; pop.) oul gâtului v. Cartilaj tiroid; oul genunchiului v. Patelă. Rotulă; oulpicioruluiv. Gleznă; (lapl.) ouăle picioarelor = nod, nodeu. Ouăle picioarelor sunt cele două oase rotunde de la gleznă. II (bot.; reg.) 1 (şi, la pi, ouă-de-pă-mânt) v. Cartof (Solanum tuberosum). 2 (art.) oul-inuluiv = Camelina sativa; gălbenuş, gălbenuşul-inului (v. gălbenuş), lubiţ; oul-nagâţului v. Bibilică (Fritillaria meleagris); (la pl.) ouăle-găinilorv. Păpădie (Taraxacum officinale); ouăle-popiiv. Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (Helleborus purpu-rescens). 3 v. Gală2. Gogoaşă-de-ristic. Go-goaşă-de-stejar. III (reg.) 1 v. Bulgăre. Coco-loş. 2 v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol, ouă vb. I. intr., refl. (despre păsări şi anumite mamifere) a face. Raţele s-au ouat. ouăşniţă s.f. (anat.; la păsări; reg.) gra-şiţă. în ouaşniţă se formează oul. ouăt, -ă adj., s.m., s.f. (pop.; deprec.) I adj. 1 (despre embrioni, fetuşi) v. Avortat. 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia br) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Moale. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. 3 (despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. II s.m., s.f. (ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Pocitanie. Pocitură. Stârpitură. ouleţ s.n. ouşor, ouţ. ouşor s.n. 11 ouleţ, ouţ. 2 (art.; anat.; la oameni şi la unele animale; pop.) ouşorulgenunchiului v. Patelă Rotulă 3 (anat.; reg.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă II (bot.) Streptopus amplexifolius; clopo-ţel-de-pădure, iarba-limbii (v. iarbă). output [’autput] s.n. (inform.; engl.)v. Ieşire, ouţ s.n. ouleţ, ouşor. ovajânie s.f. (înv.) 1 v. Favoare. Protecţie. 2 v. Cinste. Favoare. Onoare. Privilegiu. oval |1256 oval, -ă adj., s.n. 1 adj. eliptic. Forma meridianelor terestre este ovală. 2 s.n. fig. chip, faţă, figură, fizionomie, obraz, oval. Ovalul ei îmi este cunoscut. ovalizâre s.f. (tehn.) ovalizaţie. Ovalizarea este deformarea corpurilor cilindrice prin uzură, în urma căreia secţiunea circulară a lor devine ovală. ovalizaţie s.f. (tehn.) ovalizare. ovalorit s.n. (biol.) eliptocit. Ovalocitul este o hematie ovoidală. ovalocitoză s.f. (med.) eliptocitoză. Ovaloci-toza se caracterizează prin prezenţa unui număr anormal de globule roşii în sânge. ovar s.n. (anat.) oofor. Ovarul este glanda genitală feminină, pară şi simetrică, în care se află celulele germinative şi ovulele şi care secretă foli-culina şi progesteronuL ovariectomie s.f. (chir.) ooforectomie, ovariotomie. Ovariectomia constă în extirparea unuia sau a ambelor ovare. ovariopexi'e s.f. (chir.) ooforopexie. Prin ovariopexie se fixează ovarul la peritoneul parietal al pelvisului. ovariotomie s.f. (chir.; impr.)v. Ovariectomie. ovari'tă s.f. (med.) ooforită. Ovarita este o inflamaţie acută sau cronică a ovarelor. ovât, -ă adj. (bot.; despre frunze, petale, sepa-le etc.) oviform, ovoid, ovoidal. Frunzele ova-te au formă de ou. ovaţii s.f. pl. aclamaţii, osanale (v. osana), urale (v. ura1), aclamări, vivat. Lumea l-a primit cu ovaţii. ovaţiona vb. I. tr. (compl indică oameni) a aclama. Lumea îl ovaţionează după spectacol 6vă s.f. (arhit.) echină. Ova este un ornament al capitelului coloanei dorice sau ionice. ovăjor s.m. (bot.; reg.) v. Ovăscior (Arrhe-natherum elatius). ovăscior s.m. (bot.) Arrhenatherum elatius; ovăjor, ovăz-frâncez. ovăscuţă s.f. (bot; reg.) v. Obsigă (Bromus secalinus). ovăsi'ţă s.f. (bot; reg.) Bromus tectorum; obsigă. ovăz sm, sjl I sm (bot.) 1 Avem sativa; <înv. şi reg.> zob. 2 ovăz- sălbatic = Avenafatua; costrei, odos, zizanie; ovăz-negru= coşolină Ovăzul-negru este ovăzul cosit în stare verde pentru nutreţ; (reg) ovăzrdukev. Flocoşică (Holeus lanatus); ovăz-frâncezv. Ovăscior (Arrhenatherum elatius). 3 (reg; şi ovăz-sălbatic)v. Albei. Pir (Agropyrum repens). II s.n. (mai ales la pl ovăzuri) ovăzişte. Ovăzurile sunt lanurile de ovăz.\\\ sil (fin.;arg.)v. Avere. Avut1. Bani(v. ban). ovăzi'şţe s.f. (reg) v. Ovăz. ovârşi vb. IV. tr. (înv.) v. Completa. Complini. împlini. întregi. Rotunji, ovelitoriu, -oăre adj. (înv.; despre situaţii, stări, fapte etc.) v. Degradant. Dezonorant, înjositor. Jignitor. Ofensant. Ofensator. Ruşinos. Umilitor. overdraft [’auvadraift] s.n. (fin.; engl.) v. Descoperire de cont oviducts.n. (anat) salpinge,trompa-Fallopio (v. trompă), trompă uterină, <înv.> trâmbiţa matchii (v. trâmbiţă), trâmbiţa mitrii (v. trâmbiţă), trompeta mătricii (v. trompetă). Ovule- le, ajunse la maturitate, sunt transportate spre exterior prin oviduct. oviform, -ă adj. (bot.; despre frunze, petale, sepale etc.) ovat, ovoid, ovoidal. oviliciune s.f. (înv.) 1 (relig.) v. Obsecviozi-tate. Plecare . Smerenie. Supunere. Umilinţă. 2 v. Smerenie. Umilinţă, ovipozitâr sjl (entom; la insecte) oviscapt Ovi-pozitorul este organul cu ajutorul căruia ouăle sunt depuse în mediul în care se vor dezvolta. oviscăpt s.n. (entom.; la insecte) ovipozitor. ovorit s.n. (biol) oocit. Ovocitul este o celulă sexuală animală femelă, diploidă, în care are loc meioza pentru formarea ovulelor. ovodă s.f. (reg.) v. Grădiniţă. Grădiniţă de copii. ovogeneză s.f. (biol) oogeneză. Ovogeneza este procesul de formare, dezvoltare şi maturizare a oocitului în ovare. ovogon s.n. 1 (bot) oogon. Ovogonul este organul sexual femei de reproducere caracteristic plantelor talofite, în care se formează oosfera. 2 (biol) ovogonie. ovogome s.f. (biol) ovogon. Ovogonia este celula sexuală tânără care se transformă, în cursul ovogenezei, în ovocit. ovoid, -ă adj. (bot; despre frunze, petale, sepale etc.) ovat, oviform, ovoidal. ovoidal, -ă adj. (bot; despre frunze, petale, sepale etc.) ovat, oviform, ovoid. ovolm vb. IV. tr. (rus.; înv.; compl indică persoane angajate) v. Concedia. Disponibiliza. îndepărta. Scoate. ovoplăsmă s.f. (embriol) ooplasmă. Ovo-plasma este citoplasma oosferei sau a oului. ovreg s.n. (reg.) v. Ogrinji. ovrei sm (înv. şi reg.) v. Evreu Israelian. Israelit ovreică s.f. (înv. şi reg.) v. Evreică. Israeliană (v. israelian). Israelită (v. israelit). ovreicuţă s.f. (reg.) v. Evreicuţă. ovreiesc, -iăscă adj. (înv. şi reg.) v. Evreiesc. Israelian. Israelit. ovreieşte adv. (modal; înv. şi reg) v. Evreieşte. ovrei'me s.f. (înv. şi reg.) v. Evreime. ovul s.n. 1 (bot; la gimnosperme şi la angio-sperme) macrosporange. 2 (biol.) ovul fecundat = celulă-ou, ou fecundat, zigospor, zigot. Ovulul fecundat rezultă în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid. oxalăt acid de potasiu s.m. (chim.) sare de măcriş. Oxalatul acid de potasiu este folosit ca decolorant în industria textilă. oxălis s.m. (bot) Rumex acetosa; măcriş, acriş, cocăzar, covăşiţă, racamete. oxiaci'd s.m. (chim.) hidroxiacid. Oxiacizii conţin în molecula şi oxigen. oxialdehidă s.f. (chim.) hidroxialdehidă. Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din oxidarea unor polialcooli. oxicefali'e s.f. (med.) acrocefalie,hipsocefalie. Oxicefalia este o deformaţie congenitală constând în ţuguierea capului. oxidorură de carbon s.f. (chim.) fosgen. Oxiclorura de carbon este folosită în industria coloranţilor, a medicamentelor şi ca substanţă toxică asfixiantă de luptă. oxicorticosteroi'zi s.m. pl. (biochim.) gluco-corticoizi. Oxicorticosteroizii sunt steroizii secretaţi de zona fasciculată a suprarenalei, caracterizându-se prin prezenţa unui radical cetonic sau alcoolic. oxi'd sm. (chim.) oxid de aluminiu = alumină. Oxidul de aluminiu este folosit ca abraziv, oxid de calciu = calce2, var ars, var nestins, vami-ţă Oxidul de calciu este obţinut prin calcinarea rocilor calcaroase; oxid de carbon = monoxid de carbon. Oxidul de carbon este un gaz otrăvitor, care se formează în arderile incomplete; oxid de cupru = cuproxid. Oxidul de cupru sefob-seşte în industria sticlei şi a emailurilor ca pigment verde; oxid de etilena = etilenoxid. Oxidul de etilenă se fobseşte la fabricarea glicolului, a unor dizolvanţi, plastifianţi etc.; oxid de magneziu = magnezie, pământ amar. Oxidul de magneziu este fobsit la fabricarea unor cărămizi refractare, ca adaos al gjazuribr pentru sticla şi ceramică, ca umplutură pentru hârtie, ca suport de catalizator etc.; oxid de magnedu calcinat=magnezia usta. Oxidul de magneziu calcinat este întrebuinţat, în medicină ca laxativ; oxid de plumb = litargă, miniu, <înv.> litargir. Oxidul de plumb este fobsit în industria ceramică, la fabricarea sticlelor optice, în vopsitorie etc.; oxid de zinc = alb de zinc, ţincvais, <înv.> tutea, tuţie. Oxidul de zinc este utilizat în vopsitorie, în pictură etc.; oxid nitric = monoxid de azot. Oxidul nitric este un gaz produs normal în organism, având rolimunitar. oxidă vb. 1.1 tr., refl. (chim.; compl. sau sub. indică metale ori obiecte din metal) a (se) cocli, a (se) patina, a (se) rugini, a (se) căldări, a (se) mucezi. Aerul oxidează fierul Aurul şi platina sunt metale care nu se oxidează. 2 refl. (fiziol; înv.; despre sânge) v. Oxigena, oxidănţ, -ă adj. (biol; despre procese, activităţi etc.) oxidativ. Informaţii despre activitatea oxidantă a organismului se obţin prin analiza de laborator a unei probe de sânge sau de ţesut oxidăre s.f. (chim.) codire, oxidaţie,ruginire. Oxigenul atmosferic este cauza oxidării unor metale. oxidăt, -ă adj. (chim.; despre metale sau despre obiecte din metal) coclit, ruginit, <înv. şi pop.> ruginos, muced, şiclit. A aruncat suportul din fier oxidat. oxidativ, -ă adj. (biol; despre procese, activităţi etc.) oxidant. oxidăţie s.f. 1 (chim.) codire, oxidare, rugi-nire. 2 (fiziol; înv.) v. Hematoză. Oxigenare, oxidimetrie s.f. (med) oximetrie. Oxidimetria este determinarea cantităţii de oxigen conţinută de hemoglobină: oxidoreducere s.f. (chim.) oxidoreducţie, reacţie redox, redox. Oxidoreducerea este formată dintr-o reacţie de oxidare şi o reacţie de reducere, care au loc concomitent, datorită unui transfer de electroni între substanţa care se oxidează şi substanţa care se reduce. oxidoreducţie s.f. (chim.) oxidoreducere, reacţie redox, redox. oxidril sm. (chim.) hidroxil. Oxidrilul este un radical chimic monovalent compus dintr-un atom de hidrogen şi un atom de oxigen. oxie s.f. (filol.; înv.) v. Accent ascuţit, oxiffl, -ă adj. (biol; despre substanţe, ţesuturi, organisme) acidofil. Organismele oxifile au afinitate pentru un mediu acid. 1257| ozonizor oxifilie s.f. (biol) acidofilie. Oxifllia este afinitatea unor substanţe, ţesuturi sau organisme pentru un mediu acid. oxigena vb. I. refl. (fiziol; despre sânge) <înv.> a (se) oxida. Sângele se oxigenează prin combinarea cu hemoglobină. oxigenare s.f. (fiziol.) hematoză, <înv.> oxidaţie. în procesul de oxigenare are loc transformarea sângelui venos în sânge arterial. oxigenăt, -ă adj. (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer oxigenat. oximetrîe s.f. (med.) oxidimetrie. oxitocmă s.f. (biochim.) ocitocină. Oxitocina este un hormon secretat de lobul posterior al hipofizei. oxiuriâză s.f. (med.) enterobiază, oxiuroză. Oxiuriaza este cauzată de prezenţa oxiurilor în organism. oxiuroză s.f. (med.) enterobiază, oxiuriâză. oxoniu s.m. (chim.) hidroniu. Oxoniul rezultă din unirea unui proton cu o moleculă de apă. oxosinteză s.f. (chim.) hidroformilare, reacţie de carbonilare, sinteză oxo. Oxosinte-za este un procedeu industrial de obţinere a aldehidelor. oză s.f. (chim.) monozaharidă, monoză. Glucoza este o oză. 6ze subst. pl. (geomorf.) oesar. Ozele sunt forme pozitive de relief, cu aspect de val alungit, îngust şi sinuos, care se află în câmpiile glaciare. oz€nă s.f. (med.) rinită atrofică, rinită cronică fetidă. Ozena este o inflamaţie cronică a mucoasei nazale, care duce la atrofia acesteia şi la dispariţia simţului mirosului. ozene s.n. (astron.) farfurie zburătoare. S-a văzut un ozene deasupra oraşului. ozeneologi'e s.f. ufologie. Ozeneologia este studiul ozeneurilor şi alfenomenelor asociate obiectelor zburătoare neidentificate. ozlăş s.m. (reg.) v. Asociat. Părtaş. Tovarăş, ozmi'vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Forţa. Opinti. Sforţa. ozocherită s.f. (mineral) ceară-de-pă-mânt. Ozocherită este folosită la fabricarea lumânărilor, a diferitelor ceruri etc. oz6n s.n. (chim.) trioxigen. Ozonul, în stratosferă, are rol în atenuarea radiaţiilor ultraviolete, iar în atmosferă, din cauza concentraţiei ridicate şi nocive, contribuie la formarea ploilor acide şi a fenomenului de inversiune termică. ozonă vb. I. tr. (compl. indică aerul unei încăperi sau, p. ext., încăperi) a ozonifica, a ozoniza. ozonăre s.f. ozonificare, ozonizare. ozonat, -ă adj. (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer ozonat. ozonifică vb. I. tr. (compl. indică aerul unei încăperi sau, p. ext., încăperi) a ozona, a ozoniza. ozonificăre s.f. ozonare, ozonizare. ozoniză vb. I. tr. (compl. indică aerul unei încăperi sau, p. ext., încăperi) a ozona, a ozonifica. Aerul sălii de curs a fost ozonizat cu ajutorul unui aparat special, în scopul măririi cantităţii de oxigen. ozonizăre s.f. ozonare, ozonificare. Cantitatea de oxigen dintr-o încăpere se măreşte prin ozonizarea aerului. ozonizăt, -ă adj. (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin, ozonizator s.f. ozonizor. ozonizdr s.n. ozonizator. Ozonizorul este un aparat pentru obţinerea ozonului din oxigen, destinat mai ales climatizării şi sterilizării aerului dintr-o încăpere sau a apei. Pp pa interj, {ca formulă de salut; fam.) v. Salutare. pac1 interj, (adesea repet.) poc! Pac! se aude un foc de armă. pac2 s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată conţinutul) v. Pachet. pace s.f. 11 (în opoz. cu „război'7) linişte. în ţară este pace. 2 (în opoz. cu „ceartă”,,,neînţelegere”, „vrajbă77) acord, armonie1, înţelegere, linişte, unire, concordie, <înv. şi pop.> bunăvoire, împăciuire, învoire, potriveală, <înv. şi reg.> sloagă, omonie, concert. în familia lor este o pace deplină. 3 acalmie, calm2, linişte, serenitate, tăcere, chietudine, <înv. şi pop.> lin2, <înv. şi reg.> paos, <înv.> liniştire, molcomire, placiditate. S-a grăbit spre casă, remarcând pacea dinaintea furtunii. 4 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi’7) astâmpăr, calm2, calmare, linişte, liniştire, odihnă, tihnă, ecuanimi-tate, <înv. şi pop.> tihneală, <înv. şi reg.> paos, răzbun2, ogod, potol, stare, stăveală, <înv.> linitate, odihneală, păciuire, răsuflare, tihnire, destindere, relaxare, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, senineaţă. Este atât de surescitat, încât nu-şi poate găsi o clipă de pace. 5 linişte, tihnă, <înv.> isihie. S-a bucurat de o viaţă plină de pace. 6 linişte, răgaz, tihnă. După atâta muncă, simte nevoia câtorva momente de pace. II (cu val. de adv.; modal; pop. şifam.) v. Nimic. III fig. (în concepţiile relig.) odihnă de veci, odihnă veşnică, moarte, linişte de veci, linişte eternă, linişte veşnică, odihnire, repaus, repaus etern, somnul cel veşnic (v. somn2), somnul de veci (v. somn1), somnul mormântului (v. somn2), somnul morţii (v. somn2), somnul veşnic (v. somn2), somnul veşniciei (v. somn2), mormânt, pacificare, noapte, repauzare, somn etern (v. somn2). Pacea este fără sfârşit. pacea s.f. I (med, med vet.; înv. şi reg.) v. Anomalie. Cusur. Defect. II (ind. alim., culin; reg.) 1 v. Plăcintă. 2 v. Lipie1.3 v. Turtă, pacearât, -ă adj. (în opoz. cu „frumos”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urât2, pacearîz, -ă adj. (în opoz. cu „frumos”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urât2, paceaură s.f. (reg.) 1 v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 2 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). pacefăcător s.m. (înv.) v. Pacificator, pacemaker ['peismekar] s.n. (tehn. med.) cardiostimulator, stimulator cardiac, cutie neagră. Pacemakerul serveşte la stimularea ritmului cardiac anormal. pacfong s.n. <înv.> madem. Pacfongul imită argintul şi este întrebuinţat la fabricarea tacâmurilor. pacheşti s.f. pl. (reg.) v. Bretele, pachet s.n. 11 colet1, chermea. Expediază un pachet prin poşta rapidă. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată conţinutul) tutun, pac2, pacioc, paclă, paşcă, plic. Şi-a cumpărat un pachet de tutun pentru pipă. II (sport; la rugbi) pack. Pachetul este grupul de jucători din înaintarea unei echipe. pachetăj s.n. ambalaj, ambalare, împachetare, împachetat1. Pachetajul mobilei i-a luat câteva zile. pacheţel s.n. 1 paclă. I-a adus prietenului său un pacheţel cu CD-uri. 2 cornet2, fişic, toc2. îşi cumpără un pacheţel cu alune. pachionţ, -oânţă adj. (reg.; despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş, încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. paci s.m. (reg.) v. Par. Prăjină, pacient, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. (med, med. vet.) caz, <înv.> subiect. Cardiologul şi-a planificat operarea pacienţilor în funcţie de gravitatea afecţiunii. 2 s.m. (jur.; reg.) v. Judecător de ocol. Judecător de pace. 3 s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). II adj. 1 (livr.; despre oameni) v. Răbdător. 2 (livr.; despre firea oamenilor) v. Perseverent. Răbdător. Stăruitor. Tenace. 3 (reg.; despre popoare, colectivităţi etc.) v. Paşnic, pacienţă s.f. (livr.) v. Răbdare, pacific, -ă adj. (înv.; despre popoare, colectivităţi etc.) v. Paşnic. pacifică vb. 1.11 tr. (compl indică neînţelegeri, conflicte etc.) a aplana, a atenua, a diminua, a înlătura, a potoli, a dezamorsa, a edulcora, a estompa. Conflictul dintre cele două state a fost pacificat cu talent diplomatic. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică popoare, grupuri sociale etc.) <înv.> a (se) linişti. Preşedintele ţârii a reuşit să pacifice cele două naţionalităţi conlocuitoare. 3 tr. (rar; compl. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Slăbi. Tempera. Uşura. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a pacificat în urma instalării termopanelor la ferestre. pacificăre s.f. 11 <înv.> pacificaţie, păceluire, păciuilire, păciuire. Misiunea de pacificare din zonă s-a încheiat cu succes. 2 aplanare, atenuare, înlăturare, potolire, aplanat1, dezamorsare, estompare. Pacificarea conflictului dintre cele două state s-a făcut cu talent diplomatic. II fig. (în concepţiile relig.; rar) 1259| v. Linişte de veci. Linişte eternă. Linişte veşnică. Moarte. Odihnă de veci. Odihnă veşnică. Odihnire. Pace. Repaus. Repaus etern. Somnul cel veşnic (v. somn2). Somnul de veci (v. somn2). Somnul mormântului (v. somn2). Somnul morţii (v. somn2). Somnul veşnic (v. somn2). Somnul veşniciei (v. somn2). pacificator s.m. <înv.> pacefacător. Pacificatorii ONU îşi expun viaţa când pătrund în regiunile de conflict armat. pacificâţie s.f. (înv.) v. Pacificare, pacifist, -ă adj. (rar) v. Umanitarist, pacinâţi s.m. pl. (ist.; înv.) v. Bessi. Pecenegi, padoc s.n. (reg.) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată conţinutul) v. Pachet. 2 v. Tutun, pacids s.m. (iht.; reg.) v. Chefal (Mugii cepha-lus). padşe s.f. pl. (pop.) v. CâlţL pacişele s.f. pl. (reg.) v. CâlţL. pack [peK] s.n. (sport; la rugbi) pachet. Packul este grupul de jucători din înaintarea unei echipe. pâclă s.f. (reg.) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată conţinutul) v. Pachet. 2 v. Pacheţel. 3 (la pl. pacle) v. Băţ de chibrit. Chibrit, pacoste s.f. 11 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, rău, supărare, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dâr-doră, păcat, ponos, potcă, podeală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dân-ganie, drăcăraie, încurcală, întâmplare, năvâr-neală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răs-coboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, nevoinţă, patimă, silă, stenahorie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe pacoste a avut în ultimul timp! 2 calamitate, catastrofa, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, ţopenie, <înv. şi reg.> pojar, pustieşag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfarâmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o pacoste aducătoare de moarte. 3 (concr.; fam.; mai ales deprec.) belea, năpastă, râie. Cheltuieşti aşa de mult, încât eşti o adevărată pacoste la casa omului! 4 (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 5 (înv.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. II (art. pacostea; în imprecaţii; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. pacostnic, -ă adj. (înv.; despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) v. Păgubitor. pact1 s.n. 1 acord, aranjament, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, tranzacţie, agrement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf, şart2, sintichi, legătură. Conform pactului, îi revin 25 de procente din profit. 2 (polit.) pact de neagresiune = tratat de neagresiune. Printr-un pact de neagresiune două sau mai multe state se angajează să nu se atace reciproc. pact2 s.n. (reg.) v. Arendă, pactâ vb. I. intr. (reg.; mai ales despre adversari; de obicei cu determ. introduse prin prep. »cu,T) v. înţelege. învoi. Pactiza, pactiza vb. I. intr. (mai ales despre adversari; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se înţelege, a se învoi, a negocia, a pacta. Cele două partide au pactizat în ceea ce priveşte formarea guvernului. pactol subst. (hidrol.; reg.) v. Pârâu. Râuleţ. Râuşor. pacui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte) v. Ambala. împacheta, pacusti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Păgubi. padiment subst. (reg.) v. Duşumea. Pardoseală. Podea. Scândură, padină s.f. I (geomorf.) crov, găvan, coşcovă. Padina are aspectul unei depresiuni circulare sau alungite. II (reg.) 1 (la moara de apă) v. Jgheab. Scoc. Uluc. 2 (bot.) v. Brad. Brad-negru. Brad-roşu. Molid (Picea excelsa). padişăh s.m. (în unele ţări din Orientul Apropiat şi Mijlociu) sultan, <înv.> şah1. Padişahul este monarhul otoman. padlâţ s.m. (rus.) v. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Scelerat. Ticălos, padnoşcă s.f. (la vehicule; reg.) v. Scară. Treaptă. pafta s.f. (tehn.; înv. şi reg.) 1 v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare. 2 v. Balama. Şar-nieră. pagamsm s.n. (relig.; fran.) v. Păgânism. paganiză vb. I. tr., refl. (fran.; compl. sau sub. indică oameni) v. Păgâniza. pager ['pei<%ar] s.n. (comunic.) beeper. Pa-gerul recepţionează mesaje de la distanţă şi le afişează pe ecran. pagină vb. I. tr. (compl. indică paginile unui caiet, ale unei cărţi, ale unui manuscris etc.) a numerota, a numeriza. Calculatorul paginează foile documentelor automat. paginăre s.f. 1 numerotare, numerotat1, numerotaţie, paginaţie, <înv.> paginatură. Calculatorul face automat paginarea foilor documentelor. 2 (tipogr.) paginat1, paginaţie. Paginarea este operaţia de aşezare a unui text cules (aflat în şpalturi) în format de pagini, pentru pahar a obţine forma definitivă a unei lucrări care se tipăreşte. paginat1 s.n. (tipogr.) paginare, paginaţie. paginat2, -ă adj. (despre pagini, texte) numerotat2, <înv.> numerarisit. Aranjează în ordine foile paginate. paginatură si. (înv.) v. Numerotare. Numerotat1. Numerotaţie. Paginare. Paginaţie, paginaţie s.f. 1 numerotare, numerotai1, numerotaţie, paginare, <înv.> paginatură. 2 (tipogr.) paginare, paginat1, păgină s.f. 1 faţă. Titlul este scris cu litere de tipar pe prima pagină a cărţii. 2 (tipogr.) pagină de zaţ = <înv.> tablă1.3 (la pl. pagini; rar) v. Lucrare. Operă. Scriere.Text. pâgnos subst invar, (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). pagofflă s.f. (omit.) Larus argentatus; pescar, pescar-alb, pescar-argintiu, pescar-de-case, pescar-de-mare, pescar-mare, pescăruş, pes-căruş-alb. pagon subst. (milit.; rus.) v. Epolet. păgubă s.f. 11 daună, dezavantaj, pierdere, prejudiciu, stricăciune, maleficiu, <înv. şi pop.> pricaz1, supărare, <înv. şi reg.> smintă, sminteală, ştetă, <înv.> detriment, eziet, piericiune, scădere, stricare, stricătură, tor2, zdruncinare, vătămare, gaură, zdruncineală, vătămătură. Nu se pot estima pagubele aduse de inundaţii. 2 pierdere, pârleală. Se întreabă cum a reuşit, în urma incendiului, să-şi scoată paguba. înainte de a intra în afacere, vrea să fie asigurat că nu va fi vorba de nicio pagubă. 3 (în opoz. cu „economie”; înv.) v. Iroseală. Irosire. Pierdere. Risipă. Risipire. II fig. (înv. şi pop.) v. Daună. Lezare. Lovitură. Prejudiciu. pagubnic,-ă adj. (înv.) v. Dăunător. Negativ. Nociv. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Preju-diciabil. Primejdios. Rău. Vătămător, păha s.f. (înv. şi reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, pahăr s.n. 11 mesei, <înv.> scafa, carantan. Toarnă coniacul în pahare de cristal. 2 (fam.; meton.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. 3 (med.; pop.) v. Ventuză. 4 (reg.) v. Cană1. 5 (gosp.; reg.) v. Ulcea. Ulcică. 6 (bot.; înv.) v. Caliciu. Cupă1. Potir. 7 (relig. creştină; înv.) v. Dar2. Favoare. Graţie. Har. II fig. 1 (rar) pahar mortalv. Adormire. Apunere. Apus1. Deceda -re. Deces. Deznodământ final. Deznodământ tragic. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Pră-pădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare; (art.; înv. şi pop.) paharul morţii v. Adormire. Apunere. Apus1. Decedare. Deces. Deznodământ final. Deznodământ tragic. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 2 (pop. şi fam.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Canon. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Lacrimi (v. lacrimă). Martiraj. Martiriu. Otravă. Patimi (v. patimă). Păsuri (y.păs). Pătimiri (v. pătimire). Pelin. Povară Suferinţă. Tortură. Turment. paharnic paharnic s.m. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> ceaşnic, mescător, umplător, <înv.; iron.> vinar. Paharnicul era boierul care se îngrijea de aprovizionarea cu băutură a curţii domneşti şi care, în împrejurări deosebite sau la sărbători, îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia, pentru a se convinge că nu este otrăvită. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) paharnic mare = (art.) paharnicul cel mare = mare-paharnic (v. mare1), vel-paharnic. Paharnicul cel mare era dregătorul cu funcţia de şef al paharnicilor. 3 (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. pahibă si. (reg.) v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. pahidermîe si. (med.) 1 elefantiazis, fîlario-ză. Pahidermia este caracterizată prin dezvoltarea exagerată a unor părţi ale corpului, de obicei a membrelor inferioare. 2pahidermie laringiană circumscrisă = leucoplazie larin-giană. Pahidermia laringiană circumscrisă este o placă albă, verucoasă, care se localizează la nivelul corzilor vocale. pahimemnge s.n. (anat.) duramater. Pahi-meningele este membrana exterioară a me-ningelui. pahivaginah'tă s.f. (med.) hematocel vaginal. Pahivaginalita este îngroşarea inflamatorie a tunicii vaginale a testiculului. păhnă si. (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. pahonţ s.m. (pop.; deprec.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. paliul vb. IV. refl. fig. (reg.; despre privire, vedere etc.) v. împăienjeni. împânzi. înceţoşa, înnegura. Păienjeni. Tulbura. Voala, pahuiâlă si. fig. (reg.) v. Fum. împăienjenire. înceţoşare. Păienjenire. Tulburare. Voalare, pai s.n. 1 (bot.) culm, strohot. Paiul poate fi gol sau plin cu ţesut spongios. 2 (pop. şi fam.) pai de chibrit v. Băţ de chibrit. Chibrit 3 (art.; la pl; astron.; reg.; nm. pr.) Paie-le-lui-Nănaşu = Paiele-Ţiganilor=Paiele-Ţi-ganului v. Calea-Lactee. Calea-Laptelui. 4 (transp.; arg.) v. Tramvai, paiângină si. (bot.; reg) = păianjen, paiăntă s.f. (constr.) chezaş. Stâlpii caselor ţărăneşti se sprijină pe paiante. paiaţarlâc s.n. (rar) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. paiaţă si. 1 (la circ) bufon, clovn, comediant, măscărici, saltimbanc, <înv. şi reg.> ghiduş, chimiţă1, irod. Copiii se distrează mult la spectacolele oferite de paiaţe. 2 (în Ev. Med.) bufon, măscărici, pitic, nebun, <înv.> cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, măscăraci, măscăreţ, mucalit, soitar, baladin, ciuf. Paiaţa întreţinea o atmosferă de veselie la curtea unui suveran sau a unui senior. paiaţărie s.f. (rar) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. paie s.m. (înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă, paidos subst. (înv.; de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Siestă. paietă s.f. (mai ales la pl. paiete) fluturaş, fluture, şic2. La petrecere a purtat o rochie ornată cu paiete. parng s.m., s.n. 1 s.m. (entom.; astăzi rar; mai ales pop.) v. Păianjen (Araneus). 2 s.n. (la pl. painguri; rar) v. Mreajă. Păianjen. Păienjeniş. Pânză. Pânză de păianjen. Plasă1. Plasă de păianjen (v. plasă1). Reţea, paingânărăie s.f. (reg.) v. Mreajă. Păianjen. Păienjeniş. Pânză. Pânză de păianjen. Plasă1. Plasă de păianjen (v. plasă1). Reţea, paipanele si. pl. (reg.) v. Cataligă. Papainog. Piciorong. paisâc s.m. (med., med. vet.; reg.) v. Abces. Furuncul. paivăn s.n. (reg.) 1 v. Frânghie. Funie. 2 v. Pri-pon. paj s.m. (în Ev. Med.; la curtea unui suveran, a unui boier) copil de casă (v. copil1), icioglan. Pajii erau crescuţi şi slujeau în casele familiilor domnitoare sau ale marilor boieri. păjişte si. 11 iarbă, <înv. şi reg.> troian2, pajiştine. Caii pasc pe pajiştea de la marginea satului. 2 (geomorf.) pajişte alpină = păşune alpină. Pajiştea alpină constituie baza păsto-ritului de vară. II (a. plast.; înv.) v. Câmp. Fond. Fundal. păjiştine si. (reg.) v. Iarbă. Pajişte, păjură s.f. I (omit.) 1 (şi pajură-de-munte, pajură-imperială, pajură-împârătească, pa-jură-mare) Aquila chrysaetos; acvilă, iepurar, vultan, vultur, vultur-de-creste, vul-tur-de-jgheab, vultur-de-piatră, vultur-gălbui, vultur-regal, uli-de-stânci, aceră, hoală, ortan, uligaie, zgripţor, zgripţuroaică. 2 (şi pajură-de-câmp) Aquila heliaca; acvilă, acvilă-imperială, vultur-imperial, vulturel, vulturiţă, vulturoaică, vulturoaie, zgripţor, zgripţuroi. 3 pajură-de-mare = Pandion he-liaetus, vultur-pescar; pajură-de-stepă=Aquila nipalensis orientalis; acvilă-de-stepă; paju-ră-porumbacă = Hieraetus pennatus; acvi-lă-porumbacă, vultur-porumbar. 4 (reg.) v. Barză. Cocostârc (Ciconia ciconia). I11 acvilă, zgripţor. Pe stema Ţării Româneşti era reprezentată o pajură cu cruce. 2 (în opoz. cu „avers”; la monede, medalii etc.) arol, dos, revers, areşcă. 3 (reg.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială, pal, pălă adj. 1 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tem, blafard, lin2, searbăd1, sărbeziu, <înv.> uşor2, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori pale. 2 (despre lumină, surse de lumină etc.) discret, palid, slab, spălăcit, stins2, lin2, pălit1, searbăd1, debil, livid, plăpând, surd, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină pală. Abia i se distinge silueta în razele pale ale lunii. 3 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre lumină, surse de lumină) mic, palid, redus, slab, puchinos, anemic, leşinat2, chior. încearcă să citească, dar lumina pală îi oboseşte ochii. 4 (despre oameni sau |1260 despre faţa lor) galben, îngălbenit, palid, pălit1, <înv. şi pop> gălbeneţ, searbăd1, gălbejit, gălbejos, gălbinicios, pierit, spelb, <înv. şi reg.> smolit, galfad, gălbeniu, găl-bicios, sec, vâlced, <înv.> plăviu, blafard, lunar. Este pal de frică. Are faţa pală din cauza emoţiei. păla-buhă si. (omit.; reg.) v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo). palâbră si. (fran.) v. Fleac. Nimic. Palavră, palachi'dă si. (grec.; înv.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). palădiu s.n. fig. (astăzi rar) v. Asigurare. Chezăşie. Gaj. Garanţie. palafîtă si. aşezare lacustră, locuinţă lacustră, locuinţă palustră, colibă lacustră. Palaft-tele sunt ridicate, pe stâlpi, la marginea sau în mijlocul unui lac. palamantir s.n. (arg.) v. Haină. Mantou. Palton, palăn s.n. (tehn.) 1 muflă, scripete, cigă, durigă, hârlete, scrivac, viră. Palanul este folosit la ridicarea unor greutăţi mari. 2 palan electric = electropalan, electrostivuitor. Palanul electric este un stivuitor acţionat electric. palăncă s.f. I picătură, plavie. Palanca este o pădure doborâtă de vânt. II (reg.) 1 (constr.) v. Staul. 2 (în forma palane) v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea. 3 (agric.) v. Postată. III (milit.; înv.) v. Palisadă. palanchi'n s.n. (transp.; în Antic, şi Ev. Med.; rar) v. Lectică. Litieră. palaneţs.n. (culin.; reg) grăbiţel,langoş, lăngălău. Palaneţul este o turtă din aluat de pâine, coaptă în gura cuptorului sau pe plită. palaneţe subst. pl. (bot.; reg.) v. Ochiul-bo-ului (v. ochi1) (Callistephus chinensis). palâscă si. (reg.) v. Ploscă1, palăşcă si. (milit.; înv. şi reg.) v. Cartuşieră. palăt1 s.n. (în ţările monarhice) curte, dam2, pălută, poiată, <înv.> aulă, serai. La palat, regele a organizat un dineu în cinstea oaspeţilor străini. palăt2 s.n. 1 (anat.) palat dur = (art.) palatul bucal = boltă palatină, cerul-gurii (v. cer2), palat tare, podul gurii (v. pod1), <înv.> păraţ. Palatul dur separă cavitatea bucală de fosele nazale, (anat.) palat moale = văl palatin, vălul palatului (v. văl). Palatul moale continuă bolta palatină în partea posterioară a cavităţii bucale; (rar) palat tare v. Boltă palatină. Cerul-gurii (v. cer2). Palat dur. Palatul bucal. 2 (fon.) palat artificial = palatograf. palatâl, -ă adj. 1 (anat.) palatin. 2 (fon.; despre sunete) <înv.> palatinal. Sunetele palatale se articulează prin atingerea sau apropierea părţii de jos a limbii de palat. palataliză vb. I. tr., refl. (fon.; compl. sau sub. indică consoane) a (se) înmuia, a (se) muia. în graiurile nordice labialele se palatalizează. palatalizăre si. (fon.) muiere1. Palatalizarea este o modificare fonetică prin care o consoană devine palatală. palatalizăt, -ă adj. (fon.; în opoz. cu „dur”; despre consoane) moale, muiat. în graiurile nordice se vorbeşte cu labialele palatalizate. palatin, -ă adj., s.n. (anat) 1 adj. palatal. Apo-fiza palatină este una dintre apofizele maxi- 1261 | larului superior. 2 s.n. os palatin. Palatinul este un os pereche, care formează peretele lateral al foselor nazale. palatinăl, -ă adj. (fon.; înv.; despre sunete) v. Palatal. palatogrâf s.n. (fon.) palat artificial (v. palat2). Palatograful este un mulaj al palatului, care se foloseşte în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafaţa atinsă de limbă la pronunţarea unui sunet. palatoplastie s.f. (chir.) uranoplastică, ura-noplastie. Palatoplastia este reconstrucţia bolţii palatine, la nivelul căreia există un defect congenital sau dobândit. palatoschizis s.n. (med.) uranoschizis, gură-de-lup. Palatoschizisul este o anomalie congenitală, care, adesea, este asociată cu buza de iepure. palaţândră s.f. (înv.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). palavragioaică s.f. flecară (v. flecar), guralivă (v. guraliv), limbută (v. limbut), vorbăreaţă (v. vorbăreţ), <înv. şi pop.> trăncănitoare (v. trăncănitor), gureşă (v. gureş), tân-dălită (v. tândălit), toacă-gură, moftan-gioaică, ploscăreasă, taclagioaică, farfara, <înv. şi reg.> spornică (v. spornic), vo-rovace (v. vorovaci) dârdală,holoboacă2, pălăvatică (v. pălăvatic), pălăvrăgită (v. pălăvrăgit2), stroncănitoare (v. stroncănitor), libarcă, libriţă, treanca-fleanca, <înv.> limbareţă (v. limbăreţ), ho-doroagă (v. hodorog), caragaţă, coţofană, gaiţă1, hanţă1, meliţă, moară, pupăză, ţarcă, palavragiu s.m. flecar, guraliv, limbut, vorbăreţ, <înv. şi pop.) trăncănitor, aruncător de vorbe, bârfaş, limbăreţ, tersit, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. Cei care au ceva de ascuns recurg la palavre. Nu mai suportă palavrele lui. pâlă1 s.f. 1 limbă slavică, bulgară veche (v. bulgar), slavă bulgară (v. slav), slavă bulgărească (v. slav), primar. Paleozoicul este a doua eră geologică, situată între precambrian şi mezo-zoic. paleozoologie s.f. (paleon.) paleontologie animală. Paleozoologia se ocupă cu studierea animalelor fosile. paler1 s.m. (reg.) 1 (ferov.) v. Cantonier. 2 (milit.) v. Caporal. pater2 subst. (milit.; înv.) v. Praf de puşcă. Pulbere. Pulbere neagră, paletă s.f. 1 (tehn.) lopată, pală2. Una dintre paletele elicei s-a defectat. 2 fig. (a. plast.; şi paletă coloristică) colorit, cromatică, pastă. Tablourile unui pictor avangardist şochează prin paleta violentă. paletuvieri s.m. pl. (bot.) mangrovă. Paletu-vierii sunt formaţiuni vegetale tropicale, specifice ţărmurilor maritime mlăştinoase. pâlhă1 s.f. (la obiecte de îmbrăcăminte; reg.) gălbeneţ, searbăd1, lunar. Este palid de frică. Are faţa palidă din cauza emoţiei. 2 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tern, blafard, sărbe-ziu, <înv.) uşor2, lin2, pălit1, debil, livid, plăpând, surd, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină palidă. Abia i se distinge silueta în razele palide ale lunii. 5 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre lumină, surse de lumină) mic, pal, redus, slab, puchinos, anemic, leşinat2, chior. încearcă să citească, dar lumina palidă îi oboseşte ochii. II fig. (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, neexpresiv, placid, searbăd1, cenuşiu, incolor, pustiu, spălăcit, sterp, sur, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip palid. îi aruncă o privire palidă. paliditate s.f. gălbeneală, paloare, pălire1, exsanguitate, impalidare, diafanitate, găl-binare, îngălbenire, gălbejeală, gălbiciune, gălbeneaţă, îngălbejeală, îngălbeneală, sărbezenie, serbezie, <înv.> serbezitură2, ofilire. Paliditatea feţei o îngrijorează. palier s.n. 1 (constr.) odihna scării (v. odihnă), odihnă, platformă, podestru, <înv.> podest, podiş. Palierul este plasat după o serie de trepte ale unei scări. 2 (tehn.) lagăr. Palierul este un organ de maşină care sprijină şi ghidează un ax sau un arbore. paligori vb. IV. tr. (arg.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. paligrafie s.f. (psih.) palingrafie. Paligrafia constă în repetarea, în scris, de mai multe ori, a unor propoziţii, fraze sau cuvinte. palincă s.f. (reg.) 1 v. Rachiu. 2 v. Ţuică, palindrâmic, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli) recurent. Gripa este palindromică. palingenetic, -ă adj. 1 (geol.) palingenezie. Procesele palingenetice sunt procese deformare a magmei prin topirea unor roci preexistente, eruptive sau sedimentare, sub influenţa temperaturii. 2 (genet.) palingenezie. Fenomenul palingenetic constă în apariţia, în procesul dezvoltării unor indivizi, a unor caractere învechite, deja dispărute, pentru grupa din care aceştia fac parte. palingeneză s.f (filos., relig.) palingenezie, palingenezie, -ă adj. 1 (geol.) palingenetic. 2 (genet.) palingenetic. palingenezie s.f. 1 (relig.) metempsihoză, reincarnare, transmigraţie, <înv.> transmigrare. Palingenezia este concepţia potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. 2 (filos., relig.) palingeneză. Potrivit palingeneziei, istoria omenirii, fiind o succesiune de cicluri, se desfăşoară conform unei formule generale, fiecare popor parcurgând aceleaşi etape, în aceeaşi succesiune a transformărilor, prin perioade succesive de decădere şi de înflorire. palingrafie s.f. (psih.) paligrafie. palinodie s.f. (livr.) v. întoarcere. Retractare, palipăş s.m. (iht.) v. Zglăvoc (Cottus gobio). palme s.f. (hidrol; înv.) v. Maree, palisădă s.f. (milit.) <înv.> palancă. Palisada este un element de fortificaţie, folosit în amenajările defensive mai vechi. palisăj s.n. (pom.) palisare. palisăre s.f. (pom.) palisaj. Palisarea este legarea lăstarilor, ramurilor pomilor fructiferi etc. de un suport, de un spalier pentru a nu se rupe în caz de furtună sau pentru ale da o anumită formă. palison s.m. (bot; înv.) v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum nigrum). păliţă s.f. (reg.) 1 v. Nuia. Vargă. Vergea. 2 v. Băţ. Coadă. Nuia. Prăjină. Vargă. 3 v. Par. Prăjină. paliu1, -ie adj. (reg.) 1 (med.rffred. vet.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paralizat. 2 (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. palm2, -ie adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit 3 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot Prost. Prostănac. Stupid. Tont. pălium s.n. 1 (zool; la gasteropode) manta. Paliumul căptuşeşte cochilia. 2 (anat; înv.) v. Cortex cerebral. Scoarţă cerebrală, palm s.m. (bot.; rar) v. Palmier, palmă vb. I. tr. (fam.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. palmagm s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, palmăt, -ă adj. (bot; despre lobii frunzelor simple, despre foliolele frunzelor compuse sau despre nervuri) digitat, palmiform. Frunzele palmate au marginile adânc crestate, în forma unei mâini cu degetele depărtate. pălmă s.f. 11 (anat.) mână, carabă, ceapţă, cazma, cleşte, gheară, greblă, lopată, magnet, mistrie, muflă, pensetă, scafa, stachie, ştangă. De emoţie, strânge în palmă batista. 2 (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”,„a trage7) leapşă,scatoalcă, cleapşă, lipană, lipă, lipăitură, lipănitură, plesnet, plis-căitură, ştarghie, ştearsă (v. şters), taiveriţă, tapangea, calcavură, stachie, ştangă, tampon. Nervos fiind, i-a tras câteva palme. I-a ars o palmă, de a văzut stele verzi. II (bot) 1 (art) palma-Maicii-Domnului = Orchis maculata; bujor, iarba-şarpelui (v. iarbă), limba-cucului (v. limbă), mâna-Mai-cii-Domnului (v. mână);palma-pămăntului = Gymnadenia conopea; golaş, limba-cucului (v. limbă), mâna-Maicii-D.omnului (v. mână), ură2; (reg.) palma-Sfintei-Mării v. Mâna-Maicii-Domnului (Anastatica hiero-chuntica);palma-tâlharuluiv. Lăptucă. Lăp-tucă-amară. Lăptucă-sălbatică. Salată-sălbati-că (Lactuca serriola); palma-voinicului v. Cinci-degete (Potentilla alba). 2 (reg.) Limbă. Talpa-ursului (v. talpă) (Phyllocactus ackermannt). 3 (reg.)palmă-cu-spiniv. Broască. Limba-soacrei (v. limbă). Opunţia {Opuntia ficus-indica şi Opuntia vulgaris). II11 (fam.) v. Bătător de covoare. 2 (constr.; în zidărie; reg.) v. Mistrie. palmer s.n. (tehn.) micrometru, şurub mi-crometric. Cu palmerul se măsoară grosimea unor piese. |1262 palmier s.m. (bot.) 1 palm. Palmierii cresc în zonele tropicale şi subtropicale. 2 (rar) v. Curmal (Phoenix dactylifera). 3 (înv.) pal-mier-cu-nuci v. Cocotier (Cocos nucifera). palmieră s.f. (constr.; reg.) v. Drişcă. Făţui-toare (y.făţuitor). palmiform, -ă adj. (bot; despre bbii frunzelor simple, despre foliolele frunzelor compuse sau despre nervuri) digitat, palmat. Frunzele pal-miforme au marginile adânc crestate, în forma unei mâini cu degetele depărtate. palmipede s.n. pl. (omit.) anseriforme, la-melirostre. Palmipedele au gâtul lung şi cele trei degete de la picioare unite printr-o membrană. palmitmă s.f. (chim.) tripalmitină. Palmitina este prezentă în diverse grăsimi şi uleiuri. paloăre s.f. gălbeneală, paliditate, pălire1, exsanguitate, impalidare, diafanitate, găl-binare, îngălbenire, gălbejeală, gălbiciune, gălbeneaţă, îngălbejeală, îngălbeneală, sărbezenie, serbezie, <înv.> serbezitură2, ofilire. Paloarea feţei o îngrijorează. păios s.n. 1 (milit) <înv.> pală4,spată. Paloşul este o sabie lată cu două tăişuri, adesea încovoiată spre vârf. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. palotie s.f. (reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a face7) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. 2 (lit) v. Anecdotă. Glumă. Snoavă, palpă vb. I. tr. (med., med. vet.; compl. indică părţi ale corpului, organe etc.) a pipăi, a tuşa. Doctorul palpează abdomenul bolnavului. palpăbil, -ă adj. 11 (despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) concret, fizic2, material, pământesc, perceptibil, pipăibil, sesizabil, pipăit2, tangibil, <înv.> pipăicios, pipăitor, pusăitor, trupesc. Masa este un obiect palpabil. Ploaia este un fenomen meteorologic palpabil 2 (despre obiecte, lucruri, fiinţe) pipăibil, tangibil, <înv.> trupesc. Nodului a fost palpabil la consultul medicului. 3 aievea, concret, real, pipăibil, <înv.> plăsmuit. Totul este mirific, încât nu-ţi vine să crezi că este un peisaj palpabil. II fig. (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, vizibil. Mărturiile martorilor sunt palpabile. palpabilităte si. fig. (rar) v. Claritate. Evidenţă. Flagranţă. Pregnanţă, palpăre s.f. (med., med. vet.) palpaţie, tuşeu, <înv.> pipăire. Medicii recomandă palparea regulată a sânilor, pentru a descoperi apariţia unor posibili noduli. palpăţie s.f. (med., med. vet.) palpare, tuşeu, <înv.> pipăire. palpebră s.f. (anat.; înv.) v. Pleoapă, palpit s.n. (fiziol.; înv.) v. Bătaie. Mişcare. Palpitare. Palpitaţie. Pulsare. Pulsaţie. Ticăială1. Ticăit1. Ticăitură. Tresăltare. Tresărire. Tresăritură. Zbatere. Zvâcneală. Zvâcnet. Zvâcnire. Zvâcnit. Zvâcnitură. 1263| palpita vb. I. intr. 11 (fiziol; despre inimă) a bate, a pulsa, a tăcăi, a ticăi1, a tresări, a se zbate, a zvâcni, a zvâcâi, a bâcâi, a tâ-câti, a resălta. /mma a început să-i palpite cu putere din cauza emoţiei puternice. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a fremăta, a se înfiora, a tremura. Uneori, când are tresăriri, nările îi palpită. 3 (despre oameni) a se înfiora, a tresălta, a tresări, <înv. şi pop.> a răsări1, a fremăta, a vibra. Pa/-pitâ ascultând Missa solemnis a lui Beethoven. II fig. 1 (despre viaţă, sentimente, gânduri, manifestări etc. ale oamenilor sau despre procese în desfăşurare) a fremăta, a pulsa, a vibra, a zvâcni. Simţirea lui palpită când ascultă muzică. Palpită în ea bucuria vieţii. 2 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, a clipi, a fulgera. Stelele palpită pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului palpită în lumina soarelui. Zăpada palpită sub clarul de lună. 3 (despre flăcări, foc etc. sau despre lumina emanată de acestea) a licări, a pâlpâi, a sclipi, a tremura, a vibra. Focul palpită în şemineu. Flăcările focului palpită în întunericul nopţii. palpitant -ă adj. (despre realizări, acţiuni etc. ale oamenibr) antrenant, captivant, pasionant. Urmăreşte cu deosebit interes acţiunea palpitantă a piesei. palpitare s.f. 11 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăi-tură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcni-tură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. 2 (mai ales fig.) palpitaţie, pulsaţie, freamăt, trepidaţie, vibrare, vibraţie. II fig. 1 pâlpâială, pâlpâire, pâlpâit, pâlpâitură, vibrare. Palpitarea flăcărilor focului în întunericul nopţii este fascinantă. 2 fior1, freamăt, înfiorare, tremur. Simte palpitarea mulţimii adunate în piaţa oraşului. palpitaţie s.f. 11 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăi-tură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcni-tură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. Tăcerea era atât de adâncă, încât i se auzeau palpitaţiile inimii. 2 (mai ales fig.) palpitare, pulsaţie, freamăt, trepidaţie, vibrare, vibraţie. Este cunoscută palpitaţia vieţii poetului. Satul br este ferit de palpitaţia civilizaţiei modeme. II fig. (mai ales lapl. palpitaţii) afect, emoţie, friguri (v.frig). Concursul i-a provocat palpitaţii puternice. palpitătâr, -oâre adj. fig. (rar; despre suprafeţele apebr) v. Fremătător. Tremurător, pâltin s.m. (bot) 1 (şi paltin-de-munte) Acer pseudoplatanus; arţar, arţar-alb, ar-ţar-de-codru,mojdrean. 2 (şipaltin-de-câmp) Acer platanoidesr, arţar, platan1, velniş. palton s.n. 1 haină, mantou* parpalac, palamantir, spital, ţolengher. lama, poartă un palton cu guler din blană de vulpe. 2 (reg.) v. Blazer. Haină. Jachetă. Sacou. Veston. 3 (reg.) v. Polcă. paltonâş s.n. 11 (pop.) v. Pieptar. 2 (reg.) v. Scurteicuţă. II fig. (glum.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. palţâu s.n. (reg.) 1 v. Nuia. Vargă. Vergea. 2 v. Par. Prăjină. 3 (tehn.; la car sau la căruţă) v. Lambă. 4 (apic.) pretcă. Palţăiele susţin fagurii în interiorul stupului. paludă s.f. (înv.) 1 (hidrol.) v. Baltă. 2 (geomorf., hidrol.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, paludeân, -ă adj. (rar) v. Palustru. paludic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) malarie. Paludicii pot fi vindecaţi prin tratament cu chinină. paludism s.n. (med.) friguri galbene (v.frig), friguri lacustre (v.frig), friguri paludeene (v.frig), friguri palustre (v.frig), impaludism, malarie, mătuşă, mătuşică, tremurici, <înv.> friguri de livie (v.frig), friguri lângorice (v.frig). Paludismul este o boală infecţioasă din ţările tropicale, transmisă prin înţepătura ţânţarului anofel. paludologîe s.f. (med.) malariologie. Palu-dologia se ocupă cu studiul prevenirii şi tratării malariei. paludos, -oâsă adj. (livr.; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. paludoterapie s.f. (med.) impaludare terapeutică, malarioterapie. Paludoterapia constă în inocularea agentului patogen al malariei în scopul tratării sifilisului sistemului nervos central palustru, -ă adj. paludean. Miasmele palustre sunt sufocante. Stuful este o plantă palustră. paluşcă s.f. (zool; reg.) v. Căţea, paluşchiţă s.f. (zool; reg.) v. Căţeluşă, pam s.n. (fiziol; fam) v. Flatulenţă. Gaz1, pambriu s.n. (reg.) 1 (reg.) v. Năframă. 2 (reg.) v. Basma. Tulpan. 3 (înv.) v. Testemel. pămente s.f. (înv.) 1 v. Amintire. Memorie. 2 (bis.) v. Pomenire. 3 (în forma pamet) v. Necaz. Păs. Supărare. pâmet1 s.n. (reg.) v. Deşteptăciune. Intelect. Inteligenţă. Judecată. Minte. Pricepere. Raţiune. Spirit. pâmet2 s.n. (înv.) = pamente. pamflet s.n. (lit.) diatribă, libel, <înv.> paschil, paschinadă, polojenie. Ion C. Brătia-nu a publicat pamflete în limba franceză. pamfletâr s.m. 1 (lit.) pamfletist, libelist Voltaire, V. Hugo şi O. Mirbeau se numără printre cei mai mari pamfletari ai literaturii universale. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; arg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot Prost. Prostănac. Stupid. Tont. pamfletist s.m. (lit) pamfletar, libelist. pampalâche s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost pamplemus s.m. (bot.) 1 Citrus paradise; grepfrut, pamplemusier. 2 grep, grepfrut. Pamplemusul este fructul acestui arbore, cu gust plăcut, amărui-acrişor. pamplemusier s.m. (bot.) Citrus paradise; grepfrut, pamplemus. pampuşcă s.f. (culin.; reg.) v. Gogoaşă, pan s.m. (în Ev. Med., în Polonia) magnat. Panii erau nobilii polonezi. pană panacagi'u s.m. (rar) v. Panacodar. panaceu s.n. (farm.) teriac. Se crede că panaceul vindecă orice boală. panachi'dă s.f. (pedag.; înv.) v. Tăbliţă, panacodâr s.m. panacagiu. Panacodarul este brutarul care lucrează cu panacodul, o scândură acoperită cu o cârpă curată, pe care se aşază bucăţile de aluat înainte de a fi introduse în cuptor. panacot s.n., s.m. (arg.) I s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesare. înghesuială. îngrămădeală. îngrămădire, învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag. 2 (transp.) v. Tramvai. 3 v. Port-moneu. Portofel. 4 v. Furt. Sustragere. II s.m. v. Hoţ. Pungaş. panacotâ vb. I. tr. (arg.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, panacotâr s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, panacotîst s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, panaghi'e s.f. (bis.; la ortodocşi) engolpion. Panaghia este purtată de arhierei la gât. panahi'dă s.f. (în practidk Biseridi Ortodoxe) 1 parastas, pomană, prânz, rai1. Panahi-da este slujba religioasă, oficiată pentru pomenirea celor morţi, care se face la 3, 9,21 şi 40 de zile, la 3, 6 şi 9 luni de la înmormântare, apoi în fiecare an până la al şaptelea an de la înmormântare. 2 (reg.; adesea cu determ. „de grâu”) v. Colivă. panaic s.m. (bot.; reg.) v. Frasin (Fraxinus excelsior). panai'r s.n. (reg.) v. Bâlci. Iarmaroc. larg. panangeită s.f. (med.) panvascularită. Pa-nangeita este inflamaţia vaselor de la nivelul unui organ. panarâmă s.f. (fam.) = panoramă, panari'ţiu s.n. (med.) sugel,sugiu, păducel, puşiţă, strună2, strunătoare, sugiuc, vânăţauă. Panariţiul este o inflamaţie de natură infecţioasă, localizată la nivelul ţesuturilor din jurul unghiilor. panâş s.n. 1 (la chipiul sau la coiful unor uniforme militare) pompon, penaj, peniş, <înv.> cristă, pană, fulie. Coifu-rik cavaleribr erau împodobite cu panaşe. 2 (la turbanul unor demnitari turci) surguei. Sultanul are turban cu panaş. panaşât, -ă adj. (mai ales despre obiecte) împestriţat, pătat, pestriţ, smălţat, smălţuit2, înspicat, încrestit, <înv.> însmălţat Pereţii vazei sunt galbeni, panaşaţi cu violet şi roz. până s.f. 11 <înv.> penuş. Pana era un instrument de scris cu cerneală, confecţionat dintr-o pană (de gâscă) ascuţită şi despicată la vârf. 2 (a. plast.; rar) v. Penel. 3 (poetic) v. Condei. Toc2. 4 fig. stil, condei. Admiră pana acestui tânăr nuvelist. 5 fig. (lit.) literat, om de litere, scriitor. Critica îl consideră o pană rafinată. 6 fig. (fam.) v. Scriere. 7 fig. (fam.) v. Comoditate. Confort. Linişte. Tihnă. I11 (omit.; rar) v. Aripă. 2 (iht.; rar) v. Aripă. Aripioară. înotătoare (v. înotător). 3 (la chipiul sau la coiful unor uniforme militare; panăt poetic) v. Panaş. Pompon. 4 (sinec.; pop. şi /am.) v. Pasăre. Zburătoare (v. zburător): III (reg.) 1 peniţă. Pana este un pâmâtuf de busuioc care se foloseşte la aghesmuit sau la miruit. 2 păun. Pana este un motiv ornamental (informă de floare) pentru broderii, ţesături sau pentru imprimat pe piele. 3 (lapălărie) v. Bor. Margine. IV1 (bot; reg.) v. Floare. 2 (bot.; reg.) pană-crudă v. Floa-re-grasă (Sedum spurium); pană-de-hohic v. Drob2. Drobiţă1 (Genista tinctoria); (art) pana-cocoşului v. Aron (Aspidistra elatior); pana-cuculuiv. a Cuişoari Cuişoară-de-gră-dină. Garoafa (Dianthus caryophyllus); b Mierea-ursului (v. miere). Plămânare (Pulmo-naria mollissima); pana-soarelui v. Floa-rea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus); pana-vâzgoiului v. Păpădie (Taraxacum officinale); (la pl.) pene-albev. Romaniţă-ne-adevărată. Romaniţă-nemirositoare (Matricaria inodora); pene-bătucite v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans); pene-de-ale-domneşti = pe-ne-de-toamnă = pene-fecioreşti = pene-le-mierii v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Callis-tephus chinensis); pene-de-iamă v. Crizantemă. Dumitriţi Tufanică (Chrysanthemum indicum); pene-de-mătasev. Arşinic (Lychnis chalcedonica);pene-domneştiv. a Muşcată1. Muşcată-roşie (v. muşcată1). Muşcată-rotată (v. muşcată1). Muşcată-roz (v. muşcată1). Pelargonie (Pelargonium zonale); b Bucu-ria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina). 3 (bot.; reg.) v. Lemnul-vântului (v. lemn). Liliac1. Liliac-românesc (v. liliac1) (Syringa josikaea). 4 (bot.; reg.) v. Stuf. Stuf-de-baltă. Trestie. Trestie-de-acoperit. Trestie-de-baltă (P/zragmztes communis sau Phragmites australis). 5 (bot; la porumb; reg.) v. Pănuşă. 6 (înv.) pană grecească v. Floare artificială. V1 (tehn.) despicător, ic, cui, găvozd, nadă1, penuş, ţintă. Foloseşte o pană pentru a crăpa un trunchi gros de stejar. 2 (tehn.; la piuă) măsea. 3 (la ciocan) <înv.> limbă. Pana este partea ciocanului opusă capului, care este prelungită şi subţiată spre vârf. 4 ascuţiş, lamă, lamină, limbă, pânză, tăiş, custură, gură, leafa2, plasă1, tăiuş, <înv. şi reg.> ascuţit1, cuţitură, buză. Apucă securea de pană. 5 (mar.) safran. Pana este piesa principală a cârmei, care serveşte la întoarcerea navei. 6 (muz.) plectru. Pana este o mică placă de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele unor instrumente muzicale. 7 (muz.; la instrumente muzicale de suflat) ancie, limbă. Cornul englez este prevăzut cu pană. 8 pană de căpăstru = pana căpăs-trului; (art.) pana căpăstrului = pană de căpăstru. Pana căpăstrului este ştreangul sau cureaua cu care se priponeşte calul. 9 (tehn.; la plug; pop.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 10 (reg.) furchiţă, furculiţă. Pana este o crestătură făcută la urechea unei oi, ca semn de recunoaştere. 11 (tehn.; la fierăstrău; reg.) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1.12 (la bici; reg.) v. Sfârc. Şfichi. pănăt s.n. (reg.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v.păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. pane, păncă adj. (reg; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, pancartă s.f. afiş, placardă, placat. Pe străzi erau multe pancarte electorale. panceaur, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmeti^JDescreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, pânchiţă s.f. (înv.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). panciaruş s.m. (omit; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi0- Pitulice (Troglodytes troglodytes). pancioc s.m. (reg.) v. Papuc, păncoş s.n. (culin.; reg.) = pancovă. păncotă s.f. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Golanei Haimana. Vagabond, păncovă s.f. (culin.; reg.) 11 v. Gogoaşă. 2 (mai ales lapl. pancove) v. Minciună. Minciunea. Minciunică. Scovardă. Uscături Uscăţea (v. uscăţel). Uscăţică. 3 v. Clătită. 4v. Colţunaş. I11 v. Ochi1.2 (în forma pancoş) v. Jumări. Omletă. Scrob1. pancreas s.n. (anat.) glandă pancreatică,<înv.> gâlca folcuţului (v. gâlcă). Pancreasul are o funcţie exocrină, necesară digestiei, şi o funcţie endocrină, prin secreţia propriilor hormoni. pancreaticotomie s.f. (chir.) pancreatotomie. pancreatotomi'e s.f. (chir.) pancreaticotomie. Pancreatotomia este incizia pancreasului. pănda s.m. invar, (zool.) 1 (şi panda-mare) Ailurus melanoleucus; marele-panda (v. mare1). 2 (şi panda-mic, panda-roşu) Ailurusfulgens; micul-panda (v. mic). pandăimos s.n. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, pandalie s.f. (în legătură cu vb. „a apuca”, „a avea”, „a-i veni”) 1 (pop. şi fam.) v. Capriciu. Chef. Fandoseai! Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 2 (la pl. pandalii; med.; pop.) v. Nervi (v. nerv). 3 (la pl pandalii; reg.) v. Furie. înverşunare. Mânie, pandecte s.f. pl. (jur.; în Antic, romană) di-geste. Pandectele erau culegeri de hotărâri ale jurisconsulţilor romani. pandosi't -ă adj. (reg; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit, pandur s.m. (în trecut) 1 (înv. şi pop.) v. ^ Haiduc. 2 (reg.) v. Agent Agent de poliţie. Poliţist 3 (milit; reg.) v. Jandarm. panegiri vb. IV. tr. (înv.; compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. panegiric, -ă s.n., adj. I s.n. 1 apologie. Platon a scris panegiricul lui Socrate. 2 encomion, laudatio. După ce i s-a înmânat premiul, un maestru în domeniu i-a făcut cunoscutului |1264 actor un vibrant panegiric. II adj. (înv.; despre discursuri, aprecieri etc.) v. Apologetic, panegirist s.m. apologet, apologist. Este un panegirist al raţionalismului. panegiriză vb. I. tr. (înv.; compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. panelenic, -ă adj. (polit.) panelenistic. A fost adeptul doctrinei panelenice. panelenistic, -ă adj. panelenic. panâr s.n. coş1, papură, coşarcă, papomiţă, corfa, cotarcă, cotăriţă, targă, panier. A dus cireşele la piaţă într-un paner. panerăş s.n. 1 coşuleţ, coşărcuţă, co-şurel, corfiţă, corfuţă, coşuţ, <înv.> coşcior. A pus fragii culeşi într-un paneraş. 2 (entom.) coşuleţ. Paneraşul albinelor serveşte la adunatul şi la transportul polenului. panfobie s.f. (psih.) pantofobie. Panfobia este o stare de anxietate extremă faţă de tot ce se petrece înjur, adesea însoţită de dezorientare. panganet s.n. (milit; înv. şi reg.) v. Baionetă, pangeă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Sfeclă. Sfe-clă-de-borş. Sfeclă-pangele. Sfeclă-potajeră (Beta vulgaris). 2 v. Sfeclă. Sfeclă-de-masă. Sfeclă-pangele. Sfeclă-roşie (Beta rubra). pangeneză s.f. (biol.) panspermie. Pangene-za este teoria evoluţionistă elaborată de Ch. Darwin, care explică mecanismul eredităţii prin existenţa unor particule mici, germeni sau gemule, provenite din celulele întregului organism, ce provoacă formarea unei părţi ana-loage celei din care provin. pangermănic, -ă adj., s.m., s.f. (polit.) pan-germanist. Pangermanicii sunt adepţii pan-germanismului, doctrină din anii 1914-1918, care susţine unirea tuturor populaţiilor de origine germană într-un singur stat. pangermamsţ, -ă adj., s.m., s.f. (polit) pan-germanic. panghi vb. IV. intr., tr. (arg.; despre oameni; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. panglicăr s.m. fig. escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şnapan, papugiu, păpuşar, scamator, calpuzan. Mulţi panglicari au prosperat în ultimul timp. pănglică s.f. 11 fundă, legătură, ruban, cipcă, cordea, primă (v. prim2), sârmă, ţop1. Pălăria ei de vară este împodobită cu panglici albastre. 2 (tehn.) bandă2. Secretara schimbă panglica la maşina de scris. 3 fâşie, şuviţă, limbă, <înv. şi reg.> sfâşie, fâşie, pleasnă, şuşăniţă, <înv.> platoviţă. Materialul a fost tăiat în panglici egale. 4 (la obiecte de încălţăminte; reg.) v. Şiret1.111 (zool; pop.) v. Tenie (Taenia). 2 (lapl.panglici; bot.; reg.) v. Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). panglicărie s.f. I (fam.) v. Iluzionism. Prestidigitaţie. Scamatorie. II fig. 1 escrocherie, hoţie, impostură, incorectitudine, înşelăciune, înşelătorie, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, scamatorie, trufa1, carotaj. A fost inculpat pentru panglicărie. 2 (fam.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Ma- 1265| noperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală. pangliceâ s.f. {reg.) v. Panglicuţă. panglicuţă s.f. 1 cordeluşă, cordeluţă, cordică, cordicuţă, cordişoară, panglicea. Şi-a prins pârul cu o panglicuţă roşie. 2 (bot.; reg.) v. Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). panicard, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. zvonist, zvonac, zvonar, panicos, alarmist Panicardul i-a speriat pe toţi. 2 adj. (despre ştiri, comunicate etc.) alarmant, îngrijorător, neliniştitor, panicos, <înv.> îngrijitor, neodihnitor, alarmist. Avertizarea meteorologică este panicardă. panică s.f. angoasă, anxietate, frământare, grijă, impacienţă, îngrijorare, nelinişte, preocupare, temere, tulbur, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrija-re, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frămân-tătură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, neodihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de panică. panicos,-oăsă s.m.,s.f.,adj. (fam.) 1 s.m.,s.f. v. Panicard Zvonist 2 adj. (despre ştiri, comunicate etc.) v. Alarmant. îngrijorător. Neliniştitor. Panicard. pamcul s.n. (bot.) racem compus. Lapanicul axul principal se ramifică pe axele secundare, formând spiculeţe neuniforme sau capitule. panier s.n. (fran.) v. Coş1. Paner, panificare s.f. panificaţie, panificaţie s.f. panificare. Pâinea şi produsele de franzelărie se obţin în urma procesului de panificaţie. panighfr s.n. (com.; grec.; înv.) v. Bazar. Piaţă, larg. pani'ţă s.f. (în societatea feudală românească; înv. şi reg.) v. Boieroaică, panmastită s.f. (med., med. vet.) mastită totală. Panmastita este unflegmon difuz care cuprinde întreaga glandă mamară. panmieloftizie s.f. (med.) panmielopenie, anemie aplastică. Panmieloftizia este o boală care constă în distrugerea aproape totală a celulelor hematopoietice din măduva osoasă, cu evoluţie cronică letală. panmielopenie s.f. (med.) panmieloftizie, anemie aplastică. panoptic s.n. panoramă. Panopticul este o expoziţie de figuri din ceară. panoramă s.f. I panoptic. II fig. 1 frescă. în romanele sale, Rebreanu a realizat o panoramă a societăţii timpului. 2 (fam.; în forma panaramă) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet Zarvă. Zgomot 3 (fam.; deprec. sau peior.; în forma panaramă) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). panorpa sf. (entom.) Panorpa; muscă-scorpioa panou s.n. 11 afişier, avizier. Rezultatele concursului de la admitere sunt expuse pe panoul de la intrarea în facultate. 2 (marketing) panou de afişaj = panou publicitar; panou publicitar = panou de afişaj. Tot oraşul este plin de panouri publicitare. 3 (pict.; livr.) panouportabil v. Pânză. Pictură. Tablou. I11 (tehn.) panou de comandă = tablou de bord, tablou de comandă. Are în faţă tabloul de comandă al aeronavei. 2 (milit.) panou de tir= panou de tragere. Panoul de tir este o pânză întinsă pe un cadru de lemn, pe care sunt trasate diverse figuri sau cercuri concentrice, folosită ca ţintă la exerciţiile ori la concursurile de tragere; panou de tragere=panou de tir. 3 (hidrotehn.) panou hidrometric = paravan hidraulic. Panoul hidrometric este un dispozitiv pentru măsurarea debitelor unui canal sau ale unei secţiuni regularizate de râu. pansa vb. 1.1 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică răni ori părţi ale corpului care au suferit un traumatism) a (se) bandaja, a (se) lega1, a (se) înfăşa, <înv. şi pop.> a (se) obloji, a (se) îmbandaja, a (se) îmbolbo-ji. îşi pansează degetul tăiat. Se pansează la piciorul rănit. 2 tr. (rar; compl. indică animale sau părţi ale corpului lor) v. Ţesăla. pansăj s.n. (rar) v. Ţesălare. Ţesălat1. pansament s.n. (med, med. vet.) bandaj, faşă, tifon, <înv. şi pop.> oblojeală, legătoare (v. legător), legătură, fâşie, fâşie, <înv.> înfăşătură. Chirurgul îi desface rănitului pansamentele. pansare s.f. (med., med. vet.) bandajare, legare, legat2, pansat1, înfăşare, <înv. şi pop.> oblojire, oblojit1, <înv.> înfăşătură. A încercat singur pansarea rănii de la picior. pansât1 s.n. (med, med. vet.) bandajare, legare, legat2, pansare, înfaşare, <înv. şi pop.> oblojire, oblojit1, <înv.> înfăşătură. pansat2, -ă adj. (med., med. vet.; despre răni sau despre părţi ale corpului care au suferit un traumatism) bandajat, legat4, înfăşat, <înv. şi pop.> oblojit2, îmbandajat,îmbol-bojit. Are rana de la picior pansată. panseă s.f. (bot.) 1 (şi, la pl, pansele-sălba-tice) Viola tricolor, panseluţă,trei-fraţi-pătaţi, catifeluţă, călţunaşi-de-câmp (v. călţunaş), cârligei-pătaţi (v. cârligel), frăţior, lămâioără, micşunea, micşunele-de-mun-te (v. micşunea), puizea, tămâioară, tămâioa-ră-sălbatică, toporaş, viorea, viorea-sălbatică, viorea-tărcată. 2 Viola wittrockiana; panselu-ţă, barba-împăratului (v. barbă), guşa-po-rumbului (v. guşă), trei-fraţi-pătaţi. 3 (la pl; reg.) pansele-boiereşti v. Adormiţele. Rochi-ţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-ur-cătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). panseluţă s.f. (bot.) 1 Viola tricolor, pansea, pansele-sălbatice (v. pansea), trei-fraţi-pătaţi, catifeluţă, călţunaşi-de-câmp (v. călţunaş), cârligei-pătaţi (v. cârligel), frăţior, lămâioără, micşunea, micşunele-de-mun-te (v. micşunea), puizea, tămâioară, tămâioa-ră-sălbatică, toporaş, viorea, viorea-sălbatică, viorea-tărcată. 2 Viola wittrockiana; pansea, barba-împăratului (v. barbă), guşa- porumbului (v. guşă), trei-fraţi-pătaţi. 3 (la pl; reg.) panseluţe-de-muntev. Unghia-păsării (v. unghie1) (Viola declinata). pantof panseu s.n. (fam.; adesea iron.) v. Aforism. Cugetare. Dicton. Maximă. Sentinţă, pansrv, -ă adj. (glum. sau iron.; despre oameni) v. Cugetător. Gânditor. Meditativ. Reflexiv, panslavism s.n. (polit.) slavism. Panslavismul este doctrina care urmăreşte unirea tuturor popoarelor slave într-un singur stat. panspermfe s.f. (biol) pangeneză. Panspermia este teoria evoluţionistă elaborată de Ch. Dar-win, care explică mecanismul eredităţii prin existenţa unor particule mici, germeni sau gemule, provenite din celulele întregului organism, ce provoacă formarea unei părţi ana-loage celei din care provin. pantagruelic, -ă adj. (livr.) 1 (despre mese, ospeţe etc.) sardanapalesc, sardanapalic. La împlinirea a 25 de ani de căsătorie, cei doi soţi au organizat un ospăţ pantagruelic. 2 (despre senzaţia de foame) v. Colosal. Extraordinar, pantalon s.m. 1 (mai ales la pl. pantaloni) nădrag, plundăr, <înv.> dimlii, burlan, crăcană. îşi duce pantalonii de la costum la curăţătorie. 2 chilot, astupător. 3 (la pl. pantaloni) indispensabili (v. indispensabil), izmene, hamleţi (v. hamlet), nădragi (v. nădrag), brace, gaci, gacini. Iarna, unii bărbaţi poartă pantaloni groşi. pantalonâdă s.f. (livr.) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. pantalonâr s.m. 1 (pop. şifam.; iron. sau deprec.) v. Citadin. Orăşean. 2 (ieşit din uz; deprec.) scoborâş, abrupteţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răsturniş, <înv. şi reg.> piază, povâr-ghie, scapăt, aplecuş, împonciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvălitură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povâmitură, prăvălac, şold1. Pădurile de pe pantele munţilor au înfrunzit. 2 (geom.) declivitate. Panta este unghiul ascuţit sau unghiul diedm format de o dreaptă ori de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. panteist, -ă adj. panteistic. Poeţii panteişti divinizau natura. panteistic, -ă adj. panteist, panteră s.f. I (zool) 1 (şi panteră-africană) Felis pardus; leopard, <înv.> pardal, pardos1. 2 Felis onca; jaguar. II (arg.) panteră-neagră v. Rom2. Ţigan. Ţigancă, pantiş, -ă adj. (reg.; despre păml cailor sau, p. ext., despre cai) v. Galben. Gălbui. Izabel. Şarg. pantof s.m. 11 (adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuinţarea) alergători (v. alergător), mergători (v. mergător), umblători (v. umblător), <înv. şi reg.> pantofag postai, jumătăţi (v. jumătate), ţipele, <înv.> cipic, labă. Şi-a cumpărat o pereche de pantofi din piele întoarsă. Noii pantofi sunt foarte comozi. 2 (reg.) v. Papuc. II (art; bot.; reg.) pantofid-doamneiv. Papuc (Cypripedium calceolus); (la pl.) pantofii-doamneiv. Papu-cul-doamnei (v. papuc) (Impatiens roylei). pantofag, -ă adj. (biol; despre animale) omnivor, pleiofag, plurivor, polifag. Animalele pantofage se hrănesc atât cu hrană vegetală, cât şi cu hrană animală. pantofar s.m. cizmar, <înv. şi pop.> călţunar, <înv. şi reg.> papucar, papugiu, ciubotar, şuştăr, <înv.> cavaf, cizmaş, condurar, gheţar, conduragiu. îşi repară încălţămintea la un pantofar bătrân din oraş. pantofâş s.m. (fam.) v. Pantofior. pantofăreâsă s.f. cizmăreasă, ciubotă-reasă, ciubotăriţă, şuştăriţă. pantofărîe1 s.f. cizmărie1, <înv. şi pop.> călţu-nărie, ciubotărie1, papucătorie, şuştărie, <înv.> căvăfie, papucărie1, papugire. A învăţat pantofăria de la un cizmar bătrân. pantofărîe2 s.f. cizmărie2, ciubotărie2, şuştărie, <înv.> papucărie2. în colţul străzii este o pantofărie. pantofel s.m. (mai ales la pl. pantofei; rar) v. Pantofior. pantofior s.m. 1 pantofel, panto-faş. Pantofîorii fetiţei sunt din lac roşu. 2 (zool.) Paramoecium; parameci. Pantofiorii sunt protozoare ciliate, care trăiesc în ape dulci stătătoare şi se hrănesc mai ales cu microbi. pantofobie s.f. (psih.) panfobie. Pantofobia este o stare de anxietate extremă faţă de tot ce se petrece în jur, adesea însoţită de dezorientare. pantografie s.f. (tipogr.) tipar înalt, plano-grafie. Pantografia are elementele de tipărire în relief pantomicesQ -eăscă adj. (înv.) v. Pantomimic pantomim, -ă s.m., s.f. 1 s.m. mim. Pantomimul este actorul care exprimă idei şi sentimente numai prin mimică, gesturi sau dans. 2 s.f. mimodrămă. într-o pantomimă actorii interpretează rolurile prin mimică, gesturi sau dans. pantomimic, -ă adj., adv. 1 adj. <înv.> panto-micesc. Este recunoscută expresivitatea pantomimică a actorului englez. Au fost aseară la un spectacol pantomimic. 2 adv. (modal) gestual. Copilul mic se exprimă pantomimic. O imită pantomimic. pantomografîe s.f. (med., stomat.) ortopan-tomografîe, pantoradiografie, radiografie panoramică. Pantomografia este o metodă de tomografie pentru vizualizarea suprafeţelor curbe din organism. pantoradiografie s.f. (med., stomat.) orto-pantomografie, pantomografîe, radiografie panoramică. pantropic, -ă adj. (biol; despre specii saufi-tocenoze) pantropical. Speciile pantropice sunt răspândite în zona tropicală. pantropicăl, -ă adj. (biol; despre specii sau fitocenoze) pantropic. panty ['penti] s.n. (angl.) v. Ciorapi-pantalon (v. ciorap). Colanţi (v. colant). Dres1. panţi'r s.m. (milit.) 1 (în trecut; în Mold.) gebegiu. Panţirii erau mercenari călare, însărcinaţi mai ales cu paza graniţelor şi cu transmiterea ştirilor. 2 (pop.) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. 3 (în Antic, şi în Ev. Med.; înv.) v. Cămaşă de fier. Cămaşă de zale. Cuirasă. Platoşă. panţură s.f. (înv.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desjwnată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). panţuşcă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). panvasculari'tă s.f. (med.) panangeită. Pan-vascularita este inflamaţia vaselor de la nivelul unui organ. pănză s.f. (reg.) păuşă. Pânzele sunt prăjinile care se leagă împreună la unul dintre capete şi se aşază pe vârful stogurilor de fân, pentru a le apăra de vânt. pănzer s.n. (milit.; germ.) v. Car blindat (v. car2). Car de asalt (v. car2). Car de luptă (v. car2). Car de război (v. car2). Tanc. padn s.m. (omit.) Pavo cristatus; păun. păos s.n. (înv. şi reg.) 1 v. Acalmie. Calm2. Linişte. Pace. Serenitate. Tăcere. 2 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şigăsi’) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihni 3 v. Odihni Răgaz. Repaus. Respiro. pap s.n. cocă1, lipici, cir2, ciriş, mlat. Papul obţinut din făină şi apă, este folosit la lipit. papă s.m. sg. (fran.) v. Părinte. Tată. papacioc, -oăcă adj., s.f., s.n. (arg.) I adj. 1 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Crestat Creţ. Cutat, încreţit. Ridat. Zbârcit. 2 (mai ales despre oameni sau despre faţa lor) v. Scofâlcit 3 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe) v. Urât2. II s.f. 1 (anat; la oameni) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 2 v. Sex oral. 3 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). III s.n. v. Rachiu. papaciocăr s.m. (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. papagăl s.m. I (omit.) 1 peruş. Papagalii sunt păsări tropicale, cu un penaj viu colorat. 2 (reg.) papagal-de-braziv. Forfecel. Forfecuţi For-fecuţă-gălbuie (Loxia curvirostra);papagal-ţi-gănescv. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula). II fig. 1 (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). 2 (fam.; peior.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost papagălic, -ă adj. (rar) v. Papagalicesc. |1266 papagalicesc, -eăscă adj. 11 papagalic. Această pasăre are un cioc papagalicesc. 2 mecanic. Nu este recomandată învăţarea papagalicească, deoarece nu dezvoltă gândirea. II fig. (deprec.; despre stiluri, maniere, creaţii ale unor scriitori, pictori, muzicieni etc.) v. Copiat2. Imitat. papagaliceşte adv. (modal) maşinal, mecanic, <înv.> machinalmente, automat. Copilul mic repetă papagaliceşte ceea ce spun părinţii în casă. papăie s.m. (arg.) v. Bunic. Tată-mare. papainog s.n. 11 (mai ales la pl papainoage) cataligă, piciorong, paipanele, piciorag, piciorug. Acrobaţii fac turul arenei pe papainoage. 2 (anat.; arg.) v. Membru inferior. Picior. II (reg.) v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere, papăl, -ă adj. 1 pontifical, <înv.> papicesc, păpesc. Vaticanul este un stat papal. 2 (relig.; în organizarea Bisericii Catolice) apostolic, pontifical. Nunţiul papal este prelatul-amba-sador al sfântului scaun într-o ţară străină. 3 (relig.) catolic, roman2, romano-catolic, papist, <înv. şi reg.> latin, latinesc, papistaş, papistăşesc, <înv.> papistic. Catedrala papală din oraş este grandioasă. papalităte s.f. (relig; în organizarea Bisericii Catolice) 1 <înv. şi reg.> papistăşie, <înv.> papat. în fruntea papalităţii se află suveranul pontif 2 pontificat, scaunul apostolic (v. scaun), scaunul pontifical (v. scaun), sfântul scaun (v. sfânt), păpie. Benedict al XVI-lea a obţinut papalitatea după moartea papei Ioan Paul al II-lea, în aprilie 2005. papalungă s.f. (bot.; reg) 1 v. Păpădie (7a-raxacum officinale). 2 v. Podbal (Tussilago farfara). papanăche s.m. (arg.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. papanăş s.m. 1 (mai ales la pl. papanaşi; culin.) găluştea. Papanaşii se fac din brânză de vaci. 2 (bot) Trifolium arvense; cercură, chercară, clopoţel, coada-mâţei (v. coadă), cotocei, culbeceasă, ghizdei, iar-ba-somnului (v. iarbă), luhăr-sălbatic, mâţişor, mâţucă, mieluşel, mohorel, motocei (v. motocel), păpuşoi, pepenări, pepenei (v. pepenel), pepenică, pepeniţă, pepinăriţă, pisici (v. pisică), pufişor, pufuşor, talpa-lupului (v. talpă), trifoi, trifoi-iepuresc, trifoi-sălbatic. papapungă s.f. (bot; reg.) v. Podbal (Tussilago farfara). papără s.f. 11 (culin.) moieti,păpăruie3. Papara este un fel de mâncare preparată din felii de pâine (prăjită), presărate cu brânză şi opărite în apă, în supă, în lapte etc. 2 (culin.; reg.) v. Jumări. Omletă. Scrob1.3 (culin., ind. alim.; reg.) papară domneasca v. Delicatesă. II fig. (fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage’) v. Bătaie. Corecţie. paparudă s.f. 1 dodola,dodoloaie,gog2, mutoaşcă, păpăruie2. Paparuda invocă ploaia pe timp de secetă, cântând şi dansând pe uliţe cu trupul (gol) înfăşurat în verdeaţă. 2 (înv. şi reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). 3 (fam.; glum. sau deprec.) v. Caraghios. 1267| paparugă s.f. (entom.; reg.) v. Boul-Domnu-lui (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Cocci-nella septempunctata). paparună s.f. (bot.; reg.) 1 v. Albăstrea. Albăstriei Albăstriţă. Ţintaură. Vineţea. Vineţiei Vineţică-de-câmp (Centaurea cyanus). 2 v. Mac. Mac-de-câmp. Mac-roşu (Papaver rhoeas). 3 v. Mac. Mac-de-grădină (Papaver somnifemm). 4 v. Mac-comut (Glaucium cor-niculatum şi Glaucium phoeniceum). 5 v. Ros-topască (Chelidonium majus). papâşa s.m. (arg.) 1 v. Părinte. Tată. 2 v. Bunic. Tată-mare. 3 v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. papât s.n. (relig.; în organizarea Bisericii Catolice; înv.) v. Papalitate. papă1 s.m. (relig; în organizarea Bisericii Catolice) episcopul Romei (v. episcop), pontiful roman (v. pontif), pontiful Romei (v. pontif), sfântul părinte (v. sfânt), suveranul pontif (v. suveran),vicarul lui Hristos (v. vicar), <înv.> papij. Papa este şeful suprem al Bisericii Catolice. pâpă2 s.f. 11 (mai ales art., papa; fam.; în limbajul copiilor mici sau al maturilor când vorbesc cu copiii) v. Aliment. Hrană. Mâncare. 2 (culin.; reg.) v. Jumări. Omletă. Scrob1. 3 (reg.) papă domnească v. Delicatesl 4 (apic.; reg.) v. Lăptişor. Lăptişor de matei 5 (art.; bot.; reg.) papa-găinii v. Păpădie (Taraxacum officinale). II (fiziol.; reg.) v. Urdoare. papăndecăl s.n. (reg.) 1 v. Carton1. Mucava. 2 v. Carton asfaltat (v. carton1). Carton gudronat (v. carton1). păpcă s.f. (omit.; reg.) v. Raţă (Anas). papegioâre s.f. pl. (bot.; reg.) v. Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vernus). papelă s.f. (bot.; reg.) = păpălău. pâpelcraut subst. (bot.; german.; înv.) v. Nalbă. Nalbă-mică (Malva silvestris). paperaserîe s.f. (rar) v. Birocratism. Birocraţie. Funcţionarism. paperasier, -ă s.m., s.f. (rar) v. Birocrat. Formalist. papermă s.f. (bot.; înv.) v. Scânteioară. Scân-teiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). papetâr s.m. <înv.> papetier. Papetaml fabrică sau vinde produse de papetârie. papetări'e s.f. 1 (astăzi rar) <înv.> hârtierie. Papetăria este o fabrică de hârtie. 2 (rar) v. Casă de editură (v. casă1). Editură, papetier s.m. (înv.) v. Papetar, papicesc,-eăscă adj. (înv.) v. Papal. Pontifical. papi'ci s.m. pl. (bot; reg.) v. Oiţă. Oiţă-sălba-tică (Anemone silvestris). papier coll€ [papi,eKo'le] s.n. (a. plast.) colaj. Papier colle-ul se practică în arta modernă. păpij s.m. (relig.; în organizarea Bisericii Catolice; înv.) v. Episcopul Romei (v. episcop). Papă1. Pontiful roman (v. pontif). Pontiful Romei (v. pontif). Sfântul părinte (v. sfânt). Suveranul pontif (v. suveran). Vicarul lui Hristos (v. vicar). papilaceu, -ee adj. (med.) papilar, papilar, -ă adj. (med.) papilaceu. Carcinoa-mele tiroidiene sunt de tip papilar. Adenomul papilar are glandele în formă de mameloane. papflă s.f. (anat.) papilă optică = disc optic. Papila optică este vizibilă la examenul fundului de ochi; (la pl.) papile duodenale = caruncule duodenale (v. camnculă). Papilele duodenale sunt situate pe faţa internă a duodenului; papile gustative = papile linguale. Papilele gustative acoperă mucoasa feţei superioare a limbii; papile linguale = papile gustative. papiliomdă s.f. (entom.) Papilio machaon şi Papilio podalirius; coada-rândunicii (v. coadă). papilom s.n. (med.) neg,verucă,verucozita-te, negel. Are multe papiloame pe spate. papiloretimtă s.f. (med.) neuroretinită. Pa-piloretinita este inflamarea concomitentă a nervului optic şi a retinei. papmă s.f. (pop.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). papionăj s.n. papionare. papionâre s.f. papionaj. Când dragele excavează în canale, fac o mişcare în zigzag numită papionare. papir s.n. 1 (reg.) v. Coală de hârtie. Foaie de hârtie. Hârtie. 2 (reg.) v. Epistolă. Scrisoare. 3 (reg.) v. Catastif. Condică. Registru. 4 (reg.) v. Foiţă de ţigară. 5 (reg.) v. Carton1. Mucava. 6 (în Antic, şi în Ev. Med.; înv.) v. Papirus, papirus s.n. (în Antic, şi în Ev. Med.) <înv.> papir. Egiptenii scriau pe papirusuri. papism s.n. (relig.; înv.) v. Biserica Catolică (v. biserică). Catolicism. Legea catolică (v. lege). Romano-catolicism. pa pi'sţ, -ă adj., s.m., s.f. (re% rar) 1 adj. v. Catolic. Papal. Roman2. Romano-catolic. 2 s.m., s.f., adj. v. Catolic. Romano-catolic. papistăş, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) I adj. 1 (rar, despre doctrine, scrieri, manifestări etc. religioase) v. Eretic. 2 (înv. şi reg.) v. Catolic. Papal. Roman2. Romano-catolic. II s.m., s.f. 1 s.m. (rar) v. Adamit Anticrist. Eretic. Schismatic. 2 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Catolic. Romano-catolic. papistăşesc, -eăscă adj. (relig.) 1 (rar, despre doctrine, scrieri, manifestări etc. religioase) v. Eretic. 2 (înv. şi reg.) v. Catolic. Papal. Roman2. Romano-catolic. papistăşâşte adv. (modal; relig.; rar) catoliceşte. Se închină papistăşeşte. papistăşi vb. IV. tr., refl. (relig.; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Catoliciza, papistăşi'e s.f. (relig.; înv. şi reg.) 1 (relig.) v. Biserica Catolică (v. biserică). Catolicism. Legea catolică (v. lege). Romano-catolicism. 2 (în organizarea Bisericii Catolice) v. Papalitate. papistic, -ă adj. (relig.; înv.) v. Catolic. Papal. Roman2. Romano-catolic. papîţ s.n. (arg.) 1 (anat.; la oameni) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 2 v. Felaţie. 3 v. Cuniliţie. papi'ţă s.f. (arg.) 1 (anat.; la oameni) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Guri 2 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Des- papucel frânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). paplec s.m. (reg.) v. Papuc, paporniţâr s.m. (peior.) v. Sătean. Ţăran, paporniţă s.f. (pop.) v. Coş1. Paner, paporotnec subst. (bot.; reg.) v. Obligeană (Acorus calamus). papotăj s.n. (fam.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasu-ială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. papricâ vb. I. tr. (culin.; reg.; compl. indică mâncămri) v. Ardeia. Asezona. Condimenta. Iuţi. Pipera. papricaş s.f. 1 (culin.) paprică. Papricaşul este o mâncare preparată din cartofi sau din găluşte de făină şi bucăţi de came, cu mult sos şi boia de ardei roşu. 2 (ind. alim.; reg.) v. Boia. Făină de ardei, papricăt, -ă adj. (culin.; reg.; despre mâncămri) v. Ardeiat. Asezonat. Condimentat. Iute. Picant. Piperat. păprică s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Ardei (Capsicum annuum). 2 (bot.) paprică-verdev. Ardei-iute. 3 (ind. alim.) v. Boia. Făină de ardei. 4 (culin.) v. Papricaş. papuc s.m. 11 <înv. şi reg.> buşmachiu, cipic, lipan2, pancioc, pantof, paplec, sandală, scarpă, şlap, şlarf, trocaci, ţipele, <înv.> babuşi. Şi-a cumpărat nişte papuci de casă îmblăniţi. 2 (reg.) v. Bocanc. Gheată. 3 (reg.) v. Gheată. II (bot.) 1 Cypripedium calceolus; bla-bornic, pantoful-doamnei (v. pantof). 2 (art.) papucul-doamnei = a Impatiens roylei; pantofii-doamnei (v. pantof), papucaş; b (reg.) v. Aconit. Omag (Aconitum napellus); c (reg.) v. Călţunul-Doamnei (v. călţun). Ce-renţel (Geum rivale); d (reg.) v. Otrăţel (Cynoglossum officinale); (reg.) papucul-cucului v. a Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris); b Floarea-Paştelui. Rotiliţă (Anemone nemo-rosa); papucul-domnişoarei = a Impatiens sultani; cangei, dragă-Mărioară (v. drag); b (reg.) v. Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina). 3 (reg.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (w. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). III (tehn.) sabot. Papucul, montat la capătul inferior al unui pilon, are rolul de a-l proteja şi de a-i înlesni pătmn-derea în pământ. papucăr s.m. (înv. şi reg.) v. Cizmar. Pantofar, papucăş s.m. I papucel, papucior. II (bot.; reg.) 1 v. Papucul-doamnei (v. papuc) (Impatiens roylei). 2 (la pl. papucaşi) v. Co-coşei (v. cocoşel) (Aconitum stoerkianum). papucă s.m. (înv.) v. Bunic. Tată-mare. papucărîe1 s.f. (înv.) v. Cizmărie1. Pantofarie1. papucărîe2 s.f. (înv.) v. Cizmărie2. Pantofarie2. papucătorîe s.f. (reg.) v. Cizmărie1. Pantofarie1. papucel s.m. I papucaş, papucior. II (la pl papucei; bot.) 1 v. Cocoşei (v. cocoşel) (Aco-nitul stoerkianum). 2 v. Surguci (Consolida papucior ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). papucior s.m. (pop.) v. Papucaş. Papucel. papugeri'e s.f. (înv.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, papugire s.f. (înv.) v. Cizmărie1. Pantofarie1. papugi'u s.m. 1 (înv. şi reg.) v. Cizmar. Pantofar. 2 fig. escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şnapan, panglicar, păpuşar, scamator, calpuzan. Mulţi papugii au prosperat în ultimul timp. papulă s.f. (med., med. vet.) băşicuţă, bubu-liţă, spuzeală, <înv. şi reg.> spuză, spuzitură, roşeală, vişteală2. Afăcutpapulepe corp în urma intoxicării. papună s.f. (mitol pop.; reg; şi nm. pr.) v. Ma-ma-pădurii (v. mamă). pâpură s.f. I (bot.) 1 (şi papură-de-baltă) Typha angustifolia sau Typha latifolia; şovar, băţea, berbecuţ, culm, nadă2, rogoz, ro-goz-de-pe-tău, rogoz-negru, sasău, speteză, spetie, şişcă2, trestie, ţipirig1.2 papură-mică = Typha minima; papură-mititică, târsă1; (pop.) papură-mititică v. Papură-mică (Typha minima); (reg.) papurâ-de-rogojină v. Micşunea-de-baltă. Micşuneaua-apei (v. micşunea). Roşăţea (Butomus umbellatus); papură-flocoasăv. Mălaiul-cucului (v. mălai). Rugină (Luzula pilosa);papurâ-roşiev. Obli-geană (Acorus calamus); papură-rotundă v. Pipirig. Pipirig-de-munte. Rogoz (Schoeno-plectus lacustris). 3 (reg.) v. Iris. Stânjen-de-bal-tă. Stânjen-galben. Stânjenel (Iris pseudacorus). 4 (reg.) v. Pipirig (Holoschoenus vulgaris). 5 (reg.; şi papură-de-baltă) v. Rogoz. Ro-goz-aspru. Rogoz-de-pădure. Rogoz-mare (Carex). I11 (rar) v. Coş1. Paner. 2 (înv.) v. Rogojină. par s.m. 1 prăjină, prepeleac, săgeată, beldie, colvă, copreală, dârjală, dârjău, dârvă, măciucă, paci, paliţă, palţău, pălpag, pătăchie, prăştinaş, prăştină, rudă2, ţap, vrăjar, <înv.> şiric. A înfipt un par în pământ pentru a priponi calul 2 bâtă, ciomag, măciucă, baltag, temleac, toroipan, bâz-doacă, botă1, ceatlău, colvă, crivac, dârjală, dârjău, ferchezău, ghioagă, hahău, haidamac, hudumac, huduvarcă, jarchină, jilăvete, macă, măcău, mâtcă, moacă, nageac, oritac, otic, oticău, otincea, pătăchie, ştremeleag, şuvei, taşmău, tămânjer, tăujer, toropală, tufan, tufa, ţuică, <înv.> fiiscel, fuşte, crăciun. L-a lovit cu un par. 3 (la gard) parmac, <înv. şi pop.> pociumb, şarampoi2, şaranţ, şteamp, ştenap, verdete. între parii gardului pune o plasă din sârmă. 4 (constr.; la pridvor) parmac, stâlp. Parii pridvorului susţin streaşina acoperişului. 5 (telec.; pop.) par de telegraf v. Stâlp de telegraf. 6 (reg.) steajăr. în jurul parului se clădesc clă-ile de fân sau de grâu. 7 (agric.; reg.) v. Steajăr. 8 (agric.; reg.) chitonag1, ţăruş, ţeapă, ţepeligă, ţeporeş, ţepuşă. Cu parul se fac gropile la semănatul fasolei sau al porumbului. 9 (gosp.; reg.) lingură. Parul este o furcă cu reţea pentru pleavă. 10 (gosp.; reg.; şi par de oale) v. Prepeleac. 11 (agric.; reg.; şi par de vie) v. Arac. 12 (la car sau căruţă; reg.; şi par de legat) v. Ceatlău. Cruce. pară1 s.f. (fin.) 1 (lapl parale; pop. şi fam.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). 2 (pop.; urmat de determ. care indică valoarea) v. Ban. Monedă. Piesă. 3 (reg.) v. Bancnotă. Bilet de bancă. Hârtie. Hârtie-monedă. pâra2 subst. invar, (fin.; fam.) v. Dolar. pară3 vb. I. tr. (sport) 1 (compj^indică lovituri ale adversarului) a eschiva, a feri, <înv. şi reg.> a sprijini. A parat lovitura boxerului. 2 (în fotbal handbal etc.; compl indică lovituri de pedeapsă) a apăra, a respinge. A parat lovitura de la 11 metri. paraaminoazobenzen s.m. (chim.) galben de anilină. Paraaminoazobenzenul se foloseşte la colorarea grăsimilor. paraarticulâr, -ă adj. (anat.) juxtaarticular. O formaţiune paraarticulară se găseşte în imediata apropiere a unei articulaţii. parabăl s.n. (milit.) biută. Parabalul este panoul dintr-un poligon în care se opresc gloanţele ricoşate. parabolă s.f. învăţătură, pildă, parimie, <înv.> price. Parabola fiului risipitor este foarte cunoscută. parabolic, -ă adj. curbat. Antena parabolică este în formă de paraboloid de rotaţie. Oglindă parabolică. paracăzător s.n. (tehn.) paraşută de ascensor. Paracăzătorul este un dispozitiv de siguranţă pentru oprirea din cădere a coliviei de ascensor în cazul ruperii cablului sau al defectării instalaţiei. paracenteză abdominală s.f. (chir.) abdo-minocenteză, puncţie abdominală. Paracen-teza abdominală se execută în scopul evacuării unei colecţii de lichid din abdomen. paracetamol s.n. (farm.) acetaminofen. Paracetamolul are acţiune analgezică şi efect antipiretic. paracherniţă s.f. (bot.) Parietaria officinalis; grâul-potâmichii (v. grâu), grâul-potâr-nichilor (v. grâu), mătrice, politrică, urzi-că-moartă, <înv.> parietarie. parachinisi vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică oameni) v. îndemna. Stimula, parachmisis subst. (grec.; înv.) v. Imbold. Impuls. Impulsie. îndemn. Mobil. Pornire. Pretext. Stimul. Stimulent, paradâză s.f. (geol.) falie, fractură, solz. Paraclaza apărută în urma cutremurului este foarte adâncă. paraclis s.n. 1 (arhit. bis.) capelă, căpâl-nă. Călugărul se roagă în paraclisul cimitirului. 2 (arhit. bis.) <înv.> oratoriu2. A comandat construirea unui paraclis în interiorul castelului. 3 (relig; reg.) v. Consacrare. Sfeştanie. Sfinţire1. Sfinţit1. Tamoseală. Tamosire. paracliser s.m. 1 (în Biserica Ortodoxă) ţârcov-nic, <înv. şi reg.> eclesier, crâsnic, pălămar1, serv, sfat, <înv.> disiarh, clisier, disieş. Paracliserul se ocupă cu îngrijirea şi cu paza mei biserici. 2 (în Biserica Ortodoxă) cântăreţ, dascăl, diac, psalt, ţârcovnic, cantor, <înv. şi reg.> peveţ, logofăt, logofăt de strană, <înv.> ecleziarh, grămătic. Paracliserul execută cântările şi citirile în timpul serviciului religios. 3 (în ritualul |1268 catolic şi protestant) ministrant Paracliserul este un ajutor de preot. paradişi vb. IV. tr. (arg.; compl indică greşeli, acte criticabile etc.) v. Declara. Mărturisi. Recunoaşte. paradisiţ, -ă adj. (arg.; despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător. paracuzie dublă s.f. (med.) diplacuzie. Pa-racuzia dublă este tulburarea funcţională a auzului. paradă vb. I. intr. 1 (milit.; despre trupe) a manevra. 2 (iron.; despre oameni) v. Expune, paradâisă s.f. (bot; reg.) v. Pătlăgea. Pătlă-gea-de-paradis. Pătlăgea-galbenă. Pătlăgea-ro-şie. Pătlăgică. Roşie (v. roşu). Tomată (Lyco-persicum esculentum). parădă s.f. 11 <înv.> parisie, răzvod. La parada militară organizată cu ocazia zilei naţionale, au participat trupe militare ale tuturor armelor. 2 defilare. Foarte multă lume a privit parada sportivilor. 3 (înv.) v. Alai. Cortegiu. Suită. I11 ceremonie, gală1. La sărbătorirea clubului militar, participanţii au venit în uniformă de paradă. 2 ceremonie, cinste, fast1, pompă2, solemnitate, <înv.> resm, slavă. Oaspeţii au fost primiţi cu multă paradă. 3 pompă2, <înv.> fală. A intrat cu paradă în oraş. 4 (rar) v. Festivitate. Sărbătoare. Solemnitate, paradeălă s.f. (arg.) 1 v. Degradare. Deteriorare. învechire. Stricare. Uzare. 2 v. Devalizare. Devastare. Jefuire. Prădare. Spargere, paradentom s.n. (stomat.) dentom,odontom. Paradentomul este o tumoră benignă constituită din ţesut dentar dur, care rezultă dintr-o tulburare de dezvoltare a dentinei şi care se localizează pe un dinte sau pe un maxilar. paradentoză (paradontoză) s.f. (stomat) gingivită expulzivă, pioree alveolară. Paraden-toza se caracterizează prin formarea locala de pungi cu puroi şi prin căderea dinţilor. paradi vb. IV. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. paradigmă s.f. (înv.) 1 v. Exemplu. Model. Pildă. 2 v. învăţătură. Pildă, paradire s.f. (fam.) v. Degradare. Deteriorare, învechire. Stricare. Uzare, paradis s.n. 1 (relig.; în Biblie) cer2, eden, împărăţia cerului (v. împărăţie), împărăţia cerurilor (v. împărăţie), patria cerească (v. patrie), patria obştească (v. patrie), rai1, <înv.> poala lui Avram (v. poală), poala lui Dumnezeu (v. poală), poală, senin. Sufletele părinţilor au ajuns în paradis. 2 (fin.) paradis fiscal = zonă off-shore. într-un paradis fiscal legislaţia fiscală este foarte avantajoasă, mai ales din punct de vedere al impozitării. 3 (j. de copii; reg.) v. Şotron. paradit-ă adj. 1 (pop. şi fam.; despre lucruri, materiale etc.) v. Prăpădit. Uzat. 2 (fam.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. paraditor s.m. (arg.) v. Cambriolor. Spărgător. paradiziăc, -ă adj. (despre peisaje, privelişti etc.) elizeic, magnific, minunat, mirific, splendid, mândru, <înv.> preafrumos, 1269| strălucitor, lucitor. în faţă se deschide un peisaj paradiziac. paradontoză s.f. (stomat.) = paradentoză. paradosi vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) v. Aduce. Da2. încredinţa. înmâna. întinde. Preda. Remite. Transmite. 2 refl. (milit.; despre armate, ostaşi etc.) v. Pleca Preda Supune. 3 tr. (compl. indică cunoştinţe, învăţătură, rezultate obţinute într-un domeniu de activitate etc. etc.) v. Preda 4 refl. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „despre”) v. Informa Interesa. întreba. 5 tr. v. Raporta Relata paradosi'e s.f. (milit.; înv.) v. Predare, paradosi're s.f. (înv.) 1 v. Depunere. înaintare. înmânare. Predare. Prezentare. Remitere. Transmitere. 2 (milit.) v. Predare. 3 v. Predare. parădosis subst. (grec.; înv.) 1 (milit.) v. Predare. 2 (milit.) v. Predare. 3 (constr.) v. Clasă. Sală de clasă (v. sală1). 4 v. Dare de seamă. Raport. Referat. Situaţie. 5 v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 6 v. Tradiţie, paradosi't s.n. (înv.) 1 v. Depunere. înaintare. înmânare. Predare. Prezentare. Remitere. Transmitere. 2 v. Predare, paraddx s.n. 1 (log.) paradoxie. Paradoxul este un raţionament contradictoriu şi, în acelaşi timp, demonstrabil. 2 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede'7) aberanţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigorie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi paradoxurile pe care le-a susţinut. paradoxal, -ă adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, pitoresc, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost paradoxală. paradoxah'sm s.n. paradoxalitate. paradoxalitate s.f. paradoxalism. Paradoxa-litatea este caracterul paradoxal al cuiva sau a ceva. paradoxie s.£ 1 (med.) paradoxism Paradoxia este o tulburare patologică, caracterizată prin practicarea activităţii sexuale ori prea devreme, ori prea târziu. 2 (log.; rar) v. Paradox, paradoxism s.n. (med.) paradoxie. parafă vb. I. tr. (jur.; compl. indică documente, acte etc.) <înv.> a scripisi. Judecătorul semnează şi parafează mai multe acte. parafâre s.f. (jur.) <înv.> scripisire. Grefierul prezintă judecătorului actele spre semnare şi parafare. parafât, -ă adj. (jur.; despre documente, acte etc.) <înv.> scripisit. Actele parafate sunt rânduite şi expediate la minister. parafemfe s.f. (med.) paralalie. Parafemia este tulburarea limbajului vorbit, caracterizată prin confundarea cuvintelor. parafernâl, -ă adj. (jur.; despre bunuri, averi care aparţin unei femei căsătorite sub regim dotai) extradotal. parafernă s.f. (jur.) exoprică. Parafema este averea care aparţine soţiei căsătorite, necuprinsă în dotă, asupra căreia aceasta îşi păstrează drepturile de administrare şi de folosinţă. parafină s.f. (chim.) alean, hidrocarbură pa-rafinică. Metanul şi etanul sunt parafine. paraflebită s.f. (med.) periflebită. Paraflebita se caracterizează printr-o inflamaţie a tunicii externe a venelor, care se poate extinde la ţesutul înconjurător. paraflow [para'flou] s.n. (chim.) paragel. paraform s.n. (chim.) paraformaldehidă. paraformaldehidă s.f. (chim.) paraform. Paraformaldehida este un polimer al formal-dehidei, folosită ca intermediar în sinteza organică sau ca dezinfectant, fumigător etc. parafraza vb. I. tr. 1 (compl. indică enunţuri, texte, comunicări orale etc.) a perifrază Parafrazează cuvintele lui Dante când spune că „iadul este pavat cu intenţii bune”. 2 (compl. indică scrieri, enunţuri, idei, procedee de tehnică picturală etc.) a amplifica. A parafrazat ideea pentru a fi înţeles. parafulger s.n. (fiz.; înv.) v. Paratrăsnet, paragel s.n. (chim.) paraflow. Paragelul este o substanţă folosită, ca aditiv, pentru coborârea punctului de congelare a uleiurilor lubrificante. parâghie s.f. sg. (j. de copii; reg.) părăluţe (v. părăluţă). Paraghia constă din aruncarea unei pietre pe deasupra apei, astfel încât să o atingă de cât mai multe ori şi să ajungă cât mai departe. paragină s.f. 1 pârloagă, ţelină2, <înv. şi reg.> ogor, hat1, părăgineală, părăginitură, ţeli-niş. Terenul, cultivat odinioară cu porumb, a ajuns o paragină. 2 părăginire, părăsire, sălbăticie, neîngrijire. Vta a fost lăsată în paragină. 3 dărăpănătură, dărâmătură, nărui-tură, prăbuşitură, rest, ruină, surpătură, sfarâmătură, <înv. şi reg.> detunătură, hârciob, hurubişte, ruinătură, <înv.> năruire, risipă, risipire, risipitură, surpare, dezastru. Din palatul domnesc a rămas doar o paragină. paraglobină s.f. (biochim.) paraglobulină. paraglobulină s.f. (biochim.) paraglobină. Paraglobulina ajută la formarea fibrinei. paragogă s.f. (fon.) epiteză. Paragoga este adăugarea unui sunet sau a unei silabe la sfârşitul unui cuvânt. paragogic, -ă adj. (fon.; despre sunete sau silabe) epitetic. O silabă paragogică se adaugă la sfârşitul unui cuvânt. paragraf s.n. 1 articol, punct, articuş, <înv.> cap. Trebuie respectat paragraful legii. 2 aliniat1, <înv.> începătură. Articolul are mai multe paragrafe. paragrafîe s.f. (jur.; înv.) v. Prescriere. Prescripţie. paraleliza paragrafisî vb. IV. refl. (jur.; înv.; despre pedepse penale, legi, litigii, drepturi la acţiune, drepturi de proprietate, împrumuturi, privilegii etc.) v. Prescrie. Stinge, paragraf isire s.f. (jur.; înv.) v. Prescriere. Stingere. paragrâmă s.f. calambur, joc de cuvinte. Printr-o paragramă se urmăreşte obţinerea unui efect comic. parâi s.m. (fin.; fam.; glum.) v. Dolar, paralaghie s.f. (muz.; înv.) v. Solfegiu, paralaghisi vb. IV. intr. (muz.; înv.) v. Solfegia paralalie s.f. (med.) parafemie. Paralalia este tulburarea limbajului vorbit, caracterizată prin confundarea cuvintelor. paralâxă s.f. (astron.) 1 (şi paralaxă astronomică, paralaxă diurnă, paralaxă geocentrică) <înv.> semiosie. Paralaxa este unghiul sub care se vede dintr-un obiect cosmic al sistemului solar raza geocentrică a observatorului. 2 (şi paralaxă anuală, paralaxă anuală a stelelor, paralaxă astronomică, paralaxă heliocentrică, paralaxă stelară) <înv.> semiosie. Paralaxa este unghiul format din două drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul pământului şi cealaltă din punctul de observaţie. paralâc s.n. (colect.; fin.; înv. şi reg.) 1 v. Bănet. 2 v. Mărunt. Mărunţiş. Monedă, paralâu, -âie adj. (înv.; despre oameni) v. Avut2. Bogat. înstărit. Situat, paraleasă s.f. (gosp.; reg.) v. Olicică. Oliţă. Ulceluşă. Ulceluţă. Ulcică, paralel, -ă adj., adv., s.f. I adj. (despre două sau mai multe acţiuni, evenimente, fenomene etc.) concomitent, simultan, sincron, sincronic, homocron. Tehnica nu poate evolua fără o dezvoltare paralelă a ştiinţei. II adv. (modal) concomitent, simultan, totdeodată, totodată, <înv.> împreună. A învăţat paralel engleza şi germana. III s.f. 1 alăturare, comparare, comparaţie, confruntare, paralelism, paralelizare. După paralela celor două peisaje ale cunoscutului pictor, l-a ales pe cel marin. 2 (geogr.; şi, înv., n., paralel de latitudine, paralel pământesc, paralel terestru) latitudine. Paralelele sunt cercurile imaginare rezultate din intersectarea suprafeţei globului pământesc cu planuri perpendiculare pe axa polilor, care unesc punctele cu aceeaşi latitudine de pe suprafaţa Pământului. paralelism s.n. 1 concomitenţă, simultaneitate, sincronism. Artiştii care fac parte dintr-un anumit curent ajung la un moment dat, la paralelism în gândire. 2 alăturare, comparare, comparaţie, confruntare, paralelă, paralelizare. 3 (geom.) paralelitate. Paralelismul este proprietatea a două drepte, a două planuri sau a unei drepte şi a unui plan de a fi paralele. 4 (filos. carteziană) paralelism psihofizic = paralelism psihofîziologic. Paralelismul psihofizic este o concepţie dualistă care consideră că fenomenele fiziologice şi cele psihice nu prezintă niciunfel de relaţii cauzale între ele; paralelism psihofiziologic = paralelism psihofizic. paralelitate s.f. (geom.; rar) v. Paralelism, paraleliza vb. I. tr. (rar; compl. indică două sau mai multe obiecte, fiinţe, fenomene etc.) v. Alătura. Compara. Confrunta. paralelizare paralelizare s.f. {rar) v. Alăturare. Comparare. Comparaţie. Confruntare. Paralelă. Paralelism. paralelogram s.n. (art.; fiz.) paralelogramul forţelor = <înv.> paralelogramul puterilor. Cu ajutorul paralelogramului forţelor se determină rezultanta a două forţe concurente; <înv.> paralelogramul puterilor v. Paralelogramul forţelor. paralergie s.f. (med.) patergie. Paralegia este 0 alergie polivalentă. parali'psă s.f. (ret.) preteriţie, pretermisie. Paralipsa este o figură retorică prin care oratorul anunţă că nu va vorbi despre un lucru, pe care totuşi îl aduce în discuţie. paraliteratură s.f. (lit.) literatură de consum, literatură de masă. Paraliteratura este considerată la periferia creaţiei literare propriu-zi-se, cuprinzând genuri ca science-fiction, romanul poliţist etc. paralitic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) apoplectic, damblagiu, <înv. şi reg.> slăbănog, <înv.> damblaliu, slab. în rezervă era internată şi o femeie paralitică. Se ocupă cu studiul manifestărilor paraliticilor. paraliza vb. 1.11 intr. (med., med. vet; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) <înv. şi pop.> a seca, a damblagi, a lua, a şlogui, <înv.> a slăbănogi. Jumătatea dreaptă a corpului i-a paralizat în urma unui atac cerebral. După accident, picioarele i-au paralizat. 2 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a amorţi, a înţepeni, <înv. şi reg.> a ţepeni, a dreveni, <înv.> a îndreveni. I-au paralizat degetele din cauza frigului. 3 intr. (despre fiinţe) a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a înţepeni, <înv. şi reg.> a ţepeni, <înv.> a înlemnoşa, a împietri, a îngheţa, a înţeleni, a se răci, a mărmuri. Au paralizat de frică când au auzit urletul lupului. II tr. fig. 1 (compl. indică sentimente, acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) a anula, a neutraliza, a anihila, a steriliza, a nu-lifica. Spaima i-a paralizat orice reacţie. 2 (compl. indică mişcări) a imobiliza. Legân-du-l strâns, i-a paralizat orice mişcare. paralizare s.f. 1 (med, med. vet.) damblagire. Paramedicii au constatat paralizarea braţului drept al accidentatului. 2 fig. încremenire, înlemnire, înmărmurire, înţepenire, nemişcare, împietrire, îngheţare, paralizie, îngheţ. Frica le-a provocat o stare de paralizare. paralizăt,-ă adj. 11 (med., med. vet.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) damblagit, luat2, moale, <înv. şi reg.> sec, mereu, paliu1, pocut, <înv.> secat2, slăbănogit, mort. Paralizat în urma accidentului, se deplasează într-un scaun cu rotile. 2 (reg; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. II fig. (despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţeapăn, ţintuit, împietrit, îngheţat, înţelenit, mărmurit. Au rămas paralizaţi când au auzit urletul lupului. paralizâţie s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Apo-plexie. Ictus apoplectic. Paralizie, paralizie s.f. 11 (med., med. vet) apoplexie, ictus apoplectic, dambla, darn-blageală, atac, luare din iele, luat din iele (v. luat1), luat din paraiele (v. luat1), luat din paralie (v. /wafJ)>poceală, <înv. şi reg.> cataroi2, slăbănogeală, slăbănogie, boală de vânt, gută, şlag1, <înv.> paralizaţie, sl^bănogire. A murit în urma unei paralizii. 2 (med.) paralizie infantilă = poliomielită anterioară acută. Paralizia infantilă este provocată de un virus specific, care produce leziuni anatomice în substanţa cenuşie a măduvei spinării, atingând celulele nervoase motorii; paralizie agitantă = boala lui Parkinson (v. boală), parkinson. Paralizia agitantă este o boală degenerativă a sistemului nervos central, caracterizată prin rigiditate musculară, prin tremurături ale extremităţilor şi prin încetinirea mişcărilor voluntare; paralizie vasculară = angioplegie. II fig. 1 încremenire, înlemnire, înmărmurire, înţepenire, nemişcare, împietrire, îngheţare, paralizare, îngheţ. 2 trenare, lâncezeală, lâncezire, stagnare, lâncezie, lâncezime, stagnaţie. în industrie se constată o perioadă de paralizie. paramastită s.f. (med.) flegmon perimamar. Paramastita este inflamaţia ţesutului celular perimamar. parameci s.m. (zool.) Paramoecium; pantofior. Paramecii sunt protozoare ciliate, care trăiesc în ape dulci stătătoare şi se hrănesc mai ales cu microbi. parametru s.m. (tehn.) caracteristică (v. caracteristic). Japonezii construiesc maşini care au parametri funcţionali superiori. paramnezie s.f. (psih.) falsă recunoaştere (v.fals). Paramnezia este o tulburare a memoriei care constă în perceperea senzaţiilor sau a trăirilor proprii ca pe nişte amintiri. paramorfie s.f. (med.) paramorfism. paramorfmă s.f. (farm., chim.) tebaină. Para-morfina este un alcaloid toxic, extras din opiu. paramorfism s.n. (med.) paramorfie. Para-morfismul este o tulburare de percepţie, care constă în incapacitatea bolnavului de a-şi reprezenta imaginar obiecte sau fenomene. paranghelie s.f. (arg.) 1 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. 2 (p. exager.) v. Desfrâu. Dezmăţ. Libertinaj. Luxură. Orgie, parângin s.m. (bot; reg.) = părangină. parangun adj. invar. (înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Carmin. Stacojiu, paranimfă s.f. 1 (livr.; în Grecia antică) v. Domnişoară de onoare. 2 (astăzi rar) v. însoţitoare (v. însoţitor). Tovarăşă (v. tovarăş). paranoia s.f. (psih.) psihoză paranoică. Paranoia se caracterizează printr-o evoluţie lentă, progresivă şi ireductibilă a unui delir coerent, sistematizat, organizat, pornind de la anumite episoade reale din viaţa afectivă sau emoţională, conservându-se perfect claritatea în gândire, voinţa în acţiune, susceptibilitatea, orgoliul exagerat, judecata falsă şi tendinţa la interpretare, conducând frecvent la reacţii agresive şi antisociale. |1270 paranomie s.f. (jur.; grec.; înv.) v. Ilegalitate, paranteză s.f. I (lingv.) 1 (şi paranteză rotundă) <înv.> cuprinzătoare (v. cuprinzător), închizătoare. Paranteza este un semn de punctuaţie constând din două arce de cerc dispuse cu deschiderea spre textul intercalat, care reprezintă o explicaţie, un adaos, o completare, o precizare etc. făcută de autor. 2 paranteză dreaptă = paranteză dreptunghiulară = paranteză mare = paranteză pătrată = croşetă, paranteză franceză. Paranteza dreaptă este un semn de punctuaţie constând din două dreptunghiuri cărora le lipseşte latura mare situată spre textul intercalat, care, de obicei, este un adaos la un text citat; (rar) paranteză franceză v. Croşetă. Paranteză dreaptă. Paranteză dreptunghiulară. Paranteză mare. Paranteză pătrată. II fig. digresiune, divagare, divagaţie, excurs, ocol, ocoliş, raznă. S-a scuzat pentru că a făcut câteva paranteze în discursul său. paranucleu s.m. (genet.) micronucleu. Pa-ranucleul coexistă cu nucleul propriu-zis al celulei. paraosmie s.f. (med.) disosmie, parosmie. Paraosmia este o tulburare olfactivă care constă în percepţia falsă a unui miros. parapânghelos interj. (înv.) v. Adio! Gata! parapei s.n. (constr.; reg.) = parapet, parapei s.n. (milit; arg.) v. Pistol. Revolver, parapet s.n. (constr.) 1 balustradă, mână curentă, parmaclâc, pălimar, rampă, rezemă-toare, reazem, calindră, plimbă, sleme, stănog, strajă, trapazan, ţiitor, <înv.> parmac. Urcă scara blocului ţinându-se de parapet. 2 (la ferestre; reg.; în forma parapei) v. Glaf. Pervaz. paraplegi'e s.f. (med.) paraplegie senilă = paraplegie tetanoidă. Paraplegia senilă este cauzată de leziuni transversale ale măduvii spinării sau de scleroza medulară anterolate-rală; paraplegie tetanoidă = paraplegie senilă parapleu s.n. (înv. şi reg.) v. Umbrelă, parăpon s.n. (înv.; astăzi fam.) 1 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 2 v. Nemulţumire. Neplăcere. Supărare. paraponiseălă s.f. (înv.) v. Nemulţumire. Neplăcere. Supărare. paraponisi vb. IV. (înv.; despre oameni) 1 intr. (constr. cu unpron. pers. în dat.) v. Duşmăni. Urî. Vrăjmăşi. 2 refl. v. Supăra, paraponisit, -ă adj. (înv.; astăzi fam.; despre oameni) v. Necăjit. Nemulţumit. Supărat, parapsihic, -ă adj. (psih.) metapsihic, paranormal. Fenomenele parapsihice nu pot fi explicate ştiinţific. parapsihologie s.f. (psih.) metapsihică (v. metapsihic), metapsihologie. Parapsihologia se ocupă cu studiul fenomenelor metapsihice. parăre s.f. (sport; în fotbal, handbal etc.) apărare, respingere. Pararea loviturii de la 11 metri i-a adus portarului celebritatea. pararitmie s.f. (med.) parasistolie. parascovenie s.f. (mai ales la pl. parascove-nii; fam.; adesea deprec.) 1 v. Drăcie. Drăcovenie. Năzbâtie. Poznă. Ştrengărie. 2 v. Fleac. Nimic. Palavră. 1271 | paraselen s.n. (meteor.; înv.) v. Halo. parasi'filis s.n. (med.) metasifîlis. Parasifilisul desemnează manifestările tardive ale sifilisului. parasi'mă s.f. (herald.; înv.) v. Armoarii. Blazon. Emblemă. Stemă, parasimpâtic s.n. (anat.) sistem nervos pa-rasimpatic. Parasimpaticul este partea sistemului nervos vegetativ care controlează contracţiile involuntare ale fibrelor musculare de la nivelul vaselor sangvine, al tubului digestiv, al vezicii, al organelor genitale şi al rectului. parasimpaticotome s.f. (fiziol.) vagotonie. Parasimpaticotonia este un dezechilibru al funcţionării sistemului nervos vegetativ parasimpatic, provocat de creşterea exagerată a activităţii nervului vag şi caracterizat printr-o activizare (şi sensibilizare) exagerată a acestuia. parasimpatolitic,-ă adj.,s.n. (farm.) antico-linergic. Parasimpatoliticele au acţiune de inhibiţie asupra sistemului parasimpatic. parasimpatomimetic, -ă adj., s.n. (farm.) vagomimetic. Substanţele parasimpatomime-tice au efect comparabil celui al excitaţiei sistemului parasimpatic. parasm s.m. (bot.; reg.) 1 v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media). 2 (în forma părasin) v. Mălaiul-cucului (v. mălai). Rugină (Luzula pilosa). parasistolie s.f. (med.) pararitmie. Parasisto-lia este un tip de aritmie caracterizată prin existenţa a doi centri de automatism cu activare independentă şi cu frecvenţe diferite, ritmul cardiac fiind comandat alternativ de câte unul dintre cei doi centri. parâsnic s.m. (înv.) v. Sătean. Ţăran, parasol s.n. 1 (fotogr.; rar) v. Parasolar. 2 (reg.) v. Umbrelă. 3 (av.; înv.) v. Paraşută, parasolar s.n. (fotogr.) parasol. Paraso-larul este un dispozitiv care se montează la obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat, pentru a împiedica pătrunderea luminii suplimentare în aparat. parasomme s.f. (med.) dissomnie. Parasom-nia este numele dat seriei de tulburări care însoţesc somnul. parastăs s.n. I (în practicile Bisericii Ortodoxe) 1 panahidă, pomană, prânz, rai1. Parastasul este slujba religioasă, oficiată pentru pomenirea celor morţi, care se face la 3, 9,21 şi 40 de zile, la 3,6 şi 9 luni de la înmormântare, apoi în fiecare an până la al şaptelea an de la înmormântare. 2 cina de apoi (v. cină), cina mortului (v. dna). Parastasul se face după slujba oficiată pentru pomenirea celui mort. II (art.; bot.; reg.) parastasul-popii v. Salbă-moale. Vonicer (Evonymus europaeus). parastiseală s.f. (înv.; adesea urmat de determ. care indică felul) v. Manifestare. Manifestaţie. Reprezentaţie. Show. Spectacol, parastisi vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) v. Arăta. Expune. Istorisi. înfăţişă. Nara. Povesti. Prezenta. Relata. Spune. 2 tr. (compl. indică păreri, secrete, idei, rugăminţi, ordine etc.) v. Comunica. împărtăşi. Spune. Transmite. Zice. 3 tr. (teatru, operă; compl. indică roluri) v. Executa. Interpreta. Juca. 4 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică lucrări dramatice) v. Juca. Prezenta. Reprezenta. parastisi're s.f. (înv.) v. Arătare. Expoziţie. Expunere. Istorisire. înfăţişare. Narare. Povestire. Prezentare. Relatare, paraşuta vb. I. tr. (milit.; compl indică soldaţi) a desanta. paraşută s.f. 11 (av.) <înv.> parasol. Visul său este să sară dintr-un avion cu paraşuta. 2 (tehn.) paraşută de ascensor = paracăzător. Paraşuta de ascensor este un dispozitiv de siguranţă pentru oprirea din cădere a coliviei de ascensor în cazul ruperii cablului sau al defectării instalaţiei. II fig. (fam.; deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). paraşuti'stă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară Imorală (v. imoral). Prostituată Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). paratâctic, -ă adj. (gram.; despre raporturi sintactice, fraze, propoziţii, părţi de propoziţii, texte etc.) juxtapus. Fraza paratactică este o caracteristică a limbajului familiar şi popular. paratalâsia s.f. (geomorf.; grec.; înv.) v. Fiord, paratâxă s.f. (gram.) juxtapunere, concatenare. Prin parataxă, raporturile sintactice de coordonare sau de subordonare se realizează prin alăturarea nemijlocită a elementelor. paratâxis subst. (grec.; înv.) v. Alai. Fast1. Pompă2. paratendinită s.f. (med.) paratenonită, peri-tenonită. Paratendinita este o inflamaţie a ţesutului peritendinos. paratenonită s.f. (med.) paratendinită, peri-tenonită. parathormdn s.n. (biochim.) hormon para-tiroidian. Parathormonul este secretat de glanda paratiroidă. paratifos s.n. (med.) febră paratifoidă. Para-tifosul este provocat de bacili din grupul ante-robacteriilor. paratifoză s.f. (med. vet.) salmoneloză Pa-ratifoza este o boală infecţioasă a mamiferelor şi a păsărilor, provocată de salmonelă, transmisibilă şi la om prin consumarea de came şi de ouă infectate. paratirisi vb. IV. tr. (înv.) v. Constata. înţelege. Observa. Pricepe. Remarca. Sesiza. Vedea, parati'risis subst. (grec.; înv.) v. Control. Inspectare. Inspecţie. Revizie. Verificare, paratonâr s.n. (fiz.; rar) v. Paratrăsnet, paratrăsnet s.n. (fiz.) paratoner, <înv.> ferifulger, feritun, magnet de trăsnet, paraful-ger, paratunet. Paratrăsnetul protejează con-stmcţiile şi instalaţiile de trăsnete. paratunet s.n. (fiz.; înv.) v. Paratrăsnet, paravacdnă s.f. (med.) tuberculii mulgătorilor (v. tubercul). Paravaccina este o boală pară infecţioasă care afectează mâinile mulgătorilor de vaci. paravalisi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică două sau mai multe obiecte, fiinţe, fenomene etc.) v. Alătura. Compara. Confrunta. paravâns.n. 1 (hidrotehn.) paravan hidraulic = panou hidrometric. Paravanul hidraulic este un dispozitiv pentm măsurarea debitelor unui canal sau ale unei secţiuni regularizate de râu. 2 (tehn.; la războiul de ţesut) plasă1. Paravanul este o cutie confecţionată din sfoară împletită, cu rol de prindere a suveicilor. 3 (rar) v. Parazăpadă. paravât, -ă adj., s.m. (relig.; grec.; înv.) v. Apostat. Renegat. paravlepsi vb. IV. tr. (înv.; compl indică litigii, controverse, conflicte etc.) v. Clarifica. Lichida. Rezolva. Soluţiona, paraxănie s.f. (grec.; înv.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 2 v. Ciudăţenie. Curiozitate. parâxin, -ă adj., s.n. (grec.; înv.) 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant Aiurea. Aiurit Bizar. Ciudat Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant, îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Strania 2 s.n. v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1, parazăpadă s.f. (mai ales la pl. parazăpezi) paravan. Parazăpada este o construcţie din panouri de scânduri, din împletituri de nuiele etc. sau o plantaţie de arbori care au scopul de a reţine şi de a repartiza uniform zăpada pe un teren (cultivat). parazit, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (biol; despre organisme animale sau vegetale) parazitar, <înv.> linguşitor. Pe tmnchiurile arborilor cresc duperci parazite. 2 fig. parazitar, calic. Burghezia a fost considerată de comunişti o clasă parazită. 3 fig. inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil, redundant, superfluu, parazitar. Povesteşte pe scurt, fără amănunte parazite! I11 sm. (la pl. paraziţi; biol.) vermină. A scăpat de paraziţi după un tratament îndelungat. 2 s.m. (la pl paraziţi; fiz.; şi paraziţi electromagnetici) perturbaţii electromagnetice. Fiind furtună, nu poate prinde fără paraziţi postul de radio preferat. 3 s.m., s.f. fig. calic, linge-blide, linge-talere, linge-talgere, linguşitor. II fig. 1 parazit, calic. 2 inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil, redundant, superfluu, parazit, parazol s.n. (reg.) = parasol. pără1 s.f. 11 flacără, flamă, văpaie, vâlvătaie, lumină. în noapte, se vede până departe para unui foc de tabără. Este fascinat de pară jocul parelor din şemineu. 2 flăcăraie,pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare, flăcărie, pălălaică, vâlvă, vâlvorare, bobot, bobo-taie, babură, bălbălău, pălălăială, vâlvă-raie, vâlvâială, <înv.> vâlvaie, vâlvâitură, lumină, vâltoare. Para se ridică spre etajele superioare ale clădirii. 3 (adesea urmat de determ. „focului”) arşiţă, bătaie, dogoare, dogoreală, fierbinţeală, văpaie, vâlvoare. Para focului îi rumeneşte obrajii 4 (meteor.; reg.) v. Trăsnet II (art.; reg.) para-foculuiv. a (omit.) Guşă-roşie. Măcăleandru (Erithacus rubecula); b (bot.) Cuişoare (v. cuişoarâ) (Di-anthus chinensis); c Arşinic (Lychnis chalce-donica). III fig. 1 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca pară în suflet. 2 făclie, flacără, văpaie. Nimeni nu poate stinge para credinţei din sufletele noastre. 3 (înv.; urmat de determ. care indică felul) v. Acuitate. Adâncime. Forţă. Intensitate. Putere. Tărie. Vâlvătaie. pâră2 s.f. I (bot.) 1 (la conifere; pop.; şi pa-ră-de-brad) v. Con. 2 (reg.; şi pară-de-pă-mânt, la pl, pere-galbene) v. Cartof (Solanum tuberosum). 3 (reg.) pară-de-pământ v. a Oreşniţă (Lathyrus tuberosus); b Nap (Brassica napus esculenta); (la pl.) pere-bolânde = Thladiantha dubia; bostănei-chinezeşti (v. bos-tănel) (Thladiantha dubia); pere-curcubete v. Talv. Tigvă (Lagenaria siceraria); pere-ier-naticev. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinam-bur (Helianthus tuberosus). I11 (electr.; reg.) v. Bec2. 2 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Braţ. Furcă. Mână. Stâlp. 3 (la cântar; reg.) v. Greutate. 4 (electr.; înv.) v. Comutator, întrerupător. întreruptor. Şaltăr. III (art.; anat.; reg.) para gâtului v. Laringe. parâmă s.f. (mar.) legătură, odgon, pălămar2, hurduzău, şprangă, <înv.> cămil. Ambarcaţiunea a pornit spre larg după ce au fost desfăcute parâmele. parbriz s.n. (arg.) v. Ochelari, parc s.n. 1 grădină, grădină publică, <înv.> livadă. Se duc în parc pentru a se recrea. 2 parc zoologic = grădină zoologică, zoo, zooparc. în parcul zoologic din capitală sunt animale exotice rare. 3 parc acvatic = aquapark, water park. în China s-a construit cel mai mare parc acvatic din lume. parcă vb. I. tr. (compl. indică vehicule) a autogara, a gara. Parchează maşina cu spatele. parcâj s.n. parcare, parching. parcân s.n. 1 (milit.; înv.) v. Zid de apărare. 2 (la stână; reg.)v. Strungă. 3 (constr.; reg.) v. Cadru. Cercevea. Chenar. Ramă1. Toc2. 4 (constr.; reg.) v. Cadru. Pervaz. 5 (constr.; reg.) v. Brâu. Ciubuc. Cornişă. 6 (constr.; reg.; în forma părcan) v. Prag. 7 (tehn.; lajoagăr, reg.) v. Scoabă. 8 (reg.) v. Cadru. Ramă1, parcăre s.f. 1 garare. Face o parcare cu spatele din mai multe manevre. 2 parcaj, parching. îşi lasă maşina într-o parcare din centrul Parisului. parcât, -ă adj. (despre vehicule) 1 garat. Un şofer neexperimentat a lovit o maşină parcată regulamentar. 2 oprit, staţionat2. Maşinile parcate în locuri interzise sunt ridicate de poliţie. pârcă s.f. (mai ales la pl parce; în mitol. romană) moiră. Parcele erau zeiţzale sorţii. parceâ s.f. I (pese.; rar) v. Carmac. II (reg.) v. Lot Parcelă. parcealagiu s.m. (în abatoare; reg.) v. Parlagiu. parcelă vb. I. tr. (compl. indică terenuri) a lotiza, a răclui. Parcelează terenul moştenit pentru vânzare. parcelâre s.f. lotizare. Când face parcelarea terenului, lasă loc şi pentru câteva căi de acces înspre loturi. parcelă s.f. lot, <înv. şi reg.> raclă, parcea, tal2. A moştenit o parcelă de pădure. A împărţit terenul în parcele de câte 800 m2. parchet s.n. (silv.) postată, cură-tură, şlag1. Parchetul este suprafaţa delimitată de teren (într-o pădure) de pe care a fost tăiată o parte a pădurii sau toată pădurea. parchimetru s.n. parcometru. parching s.n. parcaj, parcare, parcimonie s.f. 1 avariţie, zgârcenie, meschinărie, cărpănoşenie, căr-pănoşie, scumpenie, aslam, cumplitate, scumpătate, scumpete, zgârcire, vilenie, harpagon, ava-riţios, meschin, strângător, <înv. şi pop.) co-chinte, a strătăia, a lua, <înv.> a trece. Nervos, parcurge camera în lung şi în lat. 3 (compl indică traiectorii) a descrie, a face. Evadatul, somat de poliţişti, parcurge un semicerc spre pădure, încercând să scape. 4 (sport; compl. indică distanţe) a acoperi, a străbate. Atleta a parcurs distanţa într-un timp record. 5 (compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) a bate, a colinda, a cutreiera, a măsura, a străbate, a umbla, a zvântura, <înv. şi reg.) a răzbate, <înv.) a plimba, a treiera, a vântura. Toată ziua parcurge străzile. 6 (despre ape, în special despre râuri, fluvii; compl indică regiuni, ţinuturi, localităţi) a străbate, a traversa, a spăla. Dunărea parcurge mai multe ţâri. 7 (despre căi de comunicaţie; compl indică spaţii, distanţe etc.) a străbate, a traversa, a petrece. înainte de a intra la examen, parcurge în grabă un curs pe care nu a reuşit să-l studieze. parcurgere s.f. 1 străbatere, traversare. După parcurgerea mai multor ţări, Dunărea se varsă în Marea Neagră. 2 citire, citit1, lecturare, lectură, <înv.) citanie. Orice începător are dificultăţi la parcurgerea unui text. 3 răsfoire. Parcurgerea grăbită a notiţelor de la curs nu o ajută să şi memoreze informaţiile. parcurs s.n. drum, itinerar, rută1, traiect, traiectorie, traseu, marşrut, <înv. şi reg.) şleau3, <înv.) cărare. Face parcursul Iaşi - Cluj cu trenul. pardâl s.m. (zool; înv.) v. Leopard. Panteră. Panteră-africană (Felis pardus). pardesiu s.n. 1 podină, padiment, pod1, vatră, <înv.> planşete (v. planşetă), pomostină. Pardoseala casei este din lemn de stejar. 2 (constr.) podea, <înv. şi reg.> poditură, podilă, podineală, <înv.> pardos2, pardositură, paviment Pardoseala din curte este făcută din dale. 3 (constr.; reg.) dos, zăhată. Pardoseala este o îngrăditură din nuiele, din stuf etc., folosită ca adăpost pentru animalele şi păsările domestice atunci când este vreme rea. 4 (arg.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage 0 v. Bătaie. Corecţie, pardosi vb. IV. tr. 1 (constr.; compl. indică încăperi, suprafeţe etc.; de obicei urmat de determ. care arată materialul, introduse prin prep. „cu”) a podi. Au pardosit camerele casei cu lemn de stejar. 2 (constr.; compl. indică drumuri, străzi, curţi etc.) a pava, a pietrui, a floştori, a pietrelui, a pietrici, <înv.> a lespedui, a lespezi, a pavela, a pavelui. Druma-rii au pardosit strada cu piatră cubică. Pardoseşte curtea cu dale. 3 (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. pardosi're s.f. (constr.) 1 podire. Comandă constructorilor pardosirea camerelor cu lemn de stejar. 2 pavaj, pavare, pavat1, pietruire, pietruit1, <înv.> lespezire. Pardosirea drumului s-a făcut cu piatră cubică. Curtea a căpătat o nouă înfăţişare prin pardosirea cu dale. pardosit, -ă adj. (constr.) 1 (despre încăperi, suprafeţe etc.) podit. Camera pardosită şi-a schimbat aspectul. 2 (despre drumuri, străzi, curţi etc.) pavat2, pietruit2, <înv.> lespeduit. Pe un drum pardosit se circulă foarte bine. pardositură s.f. (constr.; înv.) v. Pardoseală. Podea. pareâtcă1 s.f. (înv. şi reg.) v. Birocratism. Birocraţie. Funcţionarism. pareâtcă2 s.f. (înv. şi reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă, parenchimâtic, -ă adj. (anat., bot.; rar, despre ţesuturi) v. Parenchimatos. parenchimatos,-oăsă adj. (anat., bot.; despre ţesuturi) parenchimatic. Ţesutul animal parenchimatos este caracteristic organelor ^ondulare. Ţesutul vegetal parenchimatos formează cea mai mare parte a organelor moi ale plantelor. parenetic, -ă adj. (fran.) v. Moral. Moralizant Moralizator. pareneză s.f. (fran.) v. Exortaţie. parestezie s.f. (med.) furnicare, furnicătură. Parestezia apare în unele boli ale sistemului nervos central. paretisi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Demisiona. paretisire s.f. (înv.; adesea constr. cu vb. ca „a da”, „a depune”, „a înainta”, „a oferi”, „a prezenta”) v. Demisie. paretisis s.n. (grec.; înv.; adesea constr. cu vb. ca „a da”, „a depune”, „a înainta”, „a oferi”, „a prezenta”) v. Demisie, parfanăr s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. pârfie s.f. (reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, ,,afi>T) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 2 v. Cusur. Dar2. Defect Nărav. Patimă. Vicia parfum s.n. 11 aromă, balsam, boare, mireasmă, miros, esenţă, mirodenie, reveneală, miroznă, odoreală, şmag, <înv.> mirosea-lă, mirosire, odor3, olm, unsoare. îl ameţeşte parfumul crinilor din grădină. 2 abur, efluviu, exalare, exalaţie, miasmă, miros, abureală, evaporaţie, <înv.> miroseală, mirosenie. Tânăra lasă în urmă un parfum pătrunzător de iasomie. 3 buchet. Vinul are un parfum deosebit. 4 (cosmet.; rar) parfum de lavandă v. Apă de lavandă. Lavandă. II (bot; reg.) v. Petunie (Petunia hybrida). parfumă vb. 1.1 tr. (despre flori, parfumuri etc.; compl. indică aerul, atmosfera sau spaţii, încăperi etc.) a îmbălsăma, a înmiresma, a odoriza, a înmiasma, a miresma, a sfinţi1, <înv.> a balsamui. Crinii parfumează aerul din cameră. 2 tr. (culin.; compl. indică mai ales dulciuri) a aromatiza. A parfumat compoziţia de clătite cu esenţă de rom. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) pomăda. Plecând în grabă, a uitat să se parfumeze. parfumăre s.f. îmbălsămare, înmiresmare, odorizare, înmiasmare, miresmare, <înv.> balsamuire. Foloseşte esenţe cu miros plăcut şi puternic pentru parfumarea aerului din cameră. parfumâşi s.m. pl. (bot.; reg.) v. Pejmă (Am-berboa moschata). parfumât, -ă adj. 1 (despre aer, mirosuri etc.) aromit, dulce, dulceag, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, suav, fragrant, înmiasmat, tămâiat2, miresmat, <înv.> bălsămat, mi-resmător, mirosnic, parfumator. în salon se simte mirosul parfumat al buchetului de crini. 2 (despre substanţe, lichide, produse comestibile etc.) aromat2, aromatic, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, balsamic, balsamiu, bine-mirositor, bun. A băut o cafea foarte gustoasă şi parfumată. 3 (despre substanţe, esenţe etc.) odorant, odorifer. La pregătirea prăjiturilor se folosesc diferite esenţe parfumate. parfumator, -oâre adj. (înv.; despre aer, mirosuri etc.) v. Aromit. Dulce. Dulceag. îmbălsămat îmbătător. înmiresmat Parfumat Suav. parfumier s.m. (cosmet, com.) parfu-mor. Parfumierul fabrică sau vinde parfumuri. parfumor s.m. (cosmet., com.; fran.) v. Parfumier. pârhal s.m. (med., med. vet.; la oameni, la animale şi la păsări; reg.) v. Acarioză. Râie. Scabie. pârhă s.f. (med., med. vet.; la oameni, la animale şi la păsări; reg.) v. Acarioză. Râie. Scabie, parhehe s.f. (astron.) <înv.> sorior. Parhelia este un fenomen optic care constă în apariţia unor parior pete rotunde şi luminoase, uneori colorate, în jurul Soarelui, ca urmare a reflectării luminii solare în acele de gheaţă din atmosferă. parhi'u s.m. (milit.; în Ev. Med., în Imperiul Otoman; reg.) v. Spahiu, parhomeon s.n. (stil.) aliteraţie, homeopro-foron. Parhomeonul constă în repetarea intenţionată a aceluiaşi sunet sau a unei combinaţii de sunete, a silabelor iniţiale (rar, finale) în două sau în mai multe cuvinte care se succed în aceeaşi frază. pariâ vb. I. intr. <înv. şi pop.> a se rămăşi, a se prinde, a se lega1. A pariat pe o sumă importantă de lei că va câştiga Steaua în meciul din această Ligă a Campionilor. parîc subst. (înv.) v. Perucă, paricid s.n. patricid, <înv.> paricidere. Omo-rându-şi părinţii, a fost condamnat pe viaţă pentru paricid. paricidere s.f. (înv.) v. Paricid. Patricid. paricopitât, -ă s.n., adj. (zool.) artiodactil. Paricopitatele au degetele perechi. pârie s.f. (jur.; înv.) v. Copie. Duplicat, parietâl, -ă s.n., adj. I s.n. (anat.) os parietal, <înv. şi reg.> scăfârlie. Parietalele sunt două oase simetrice ale bolţii cutiei craniene. II adj. (a. plast; despre picturi) 1 mural. Picturile parietale se execută pe pereţi. 2 rupestra. Picturile parietale se păstrează din trecut pe pereţii peşterilor sau pe stânci. parietârie s.f. (bot; înv.) v. Parachemiţă (Pa-rietaria officinalis). parigorîe s.f. 1 (rar; adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) v. Aberanţă. Aberaţie. Abnormitate. Absurditate. Aiureală. Bazaconie. Elucubraţie. Enormitate. Fantasmagorie. Inepţie. Paradox. Prostie. Stupiditate. Stupizenie. Tâmpenie. 2 (reg.) v. Amabilităţi (v. amabilitate). Compliment. Flatare. Galanterii (v. galanterie). Laudă. Măgulire. 3 (înv.) v. Alinare. Consolare. îmbărbătare. încurajare. Mângâiere, parigorisi vb. IV. (grec.; înv.) 1 refl.,tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. Alina. Consola, îmbărbăta. încuraja. Mângâia. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Arăta. Consilia. îndruma, învăţa. Povăţui. Sfătui. 3 refl. recipr. (despre oameni) v. Consfatui. Consulta. Sfetui. parigorisi're s.f. (înv.) v. Alinare. Consolare, îmbărbătare. încurajare. Mângâiere, parimiăr s.n. (bis.) parimie, <înv.> parimic. Parimiarul este o carte bisericească ce conţine fragmente din proverbele lui Solomon, precum şi pasaje cu învăţături şi pilde extrase din Vechiul Testament. parimic s.n. (bis.; înv.) v. Parimiar. Parimie. parimicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Proverbial, parimie s.f. I (bis.) parimiar, <înv.> parimic. II (rar) 1 v. Proverb. Vorbă bătrânească. Vorbă veche. Zicală. Zicătoare (v. zicător). 2 v. Aforism. Cugetare. Dicton. Maximă. Sentinţă. 3 v. învăţătură. Parabolă. Pildă, parinâ vb. I. tr. (agric.; reg.; compl. indică terenuri agricole) v. Dezmirişti. parineâlă s.f. (agric.; reg.) v. Dezmiriştire. Dezmiriştit. parior s.m. <înv.> rămăşitor. Este un cunoscut parior la cursele de cai. parisie parisi'e s.f. (înv.) 1 v. Alai. Fast1. Pompă2. 2 v. Paradă. 3 v. Festivitate. Sărbătoare. Solemnitate. 4 v. Participare. Participaţie. 5 v. Prezenţă. parisilâb, -ă adj. (gram.; în opoz. cu „impa-risilab”; rar; despre substantive, adjective) v. Parisilabic. parisilăbic, -ă adj. (gram.; în opoz. cu „impa-risilabic”; despre substantive, adjective) parisilab. Substantivele sau adjectivele parisi-labice păstrează în temă acelaşi număr de silabe în cursul declinării (la formele cazuale considerate fundamentale). paritate s.f. egalitate. Leul a ajuns la paritate cu dolarul. pariu s.n. (de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune”) rămăşag, <înv. şi pop.> rămas1, prinsoare, rămaş, rămăşeală, rămăşiţă2, <înv.> vierşun, legătură. A pierdut pariul făcut cu prietenul lui. A făcut pariu pe o sumă importantă de lei că va câştiga Steaua în meciul din această Ligă a Campionilor. pariziână s.f. pariziancă. pariziâncă s.f. pariziană. Pariziencele sunt îmbrăcate în ton cu moda. parizon subst. (j. de copii; reg.) v. Şotron, parkinson s.n. (med.) boala lui Parkinson (v. boală), paralizie agitantă. Parkinsonul este o boală degenerativă a sistemului nervos central, caracterizată prin rigiditate musculară, prin tremurături ale extremităţilor şi prin încetinirea mişcărilor voluntare. parlâc1 s.n. (agric.; reg.) v. Postată. parlâc2 subst. (bot.; reg.) v. Ţepoşică (Nardus stricta). pariagiu s.m. 1 (în abatoare) parcealagiu, <înv.> bocciu. Parlagiul este măcelarul care se ocupă cu tăierea vitelor. 2 fig. (rar) v. Asasin. Călău. Criminal2. Homicid Omorâtor. Ucigaş, parlament s.n. (polit.; nm. pr.) 1 Legislativ. Parlamentul s-a întrunit pentru a legifera. 2 (în unele state) Congres. în SUA Parlamentul este format din Camera Reprezentanţilor şi Senat. 3 (în Germania până în 1934 şi în Austro-Un-garia; astăzi, în Liechtenstein) Landtag. Parlamentul are putere legislativă şi obligaţia de a controla puterea executivă. parlamenta vb. I. intr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a negocia, a trata, <înv.> a tractirui, a tratarisi, a trăctui, a trătălui. Conducerea a parlamentat cu grupul de protestatari pentru a reîncepe lucrul. parlamentar, -ă adj., s.m. I adj. 1 (jur.; despre organe reprezentative ale puterii de stat) legislativ, legiuitor. Cele trei puteri ale statului constituţional sunt: puterea parlamentară, puterea executivă şi puterea juridică. 2 fig. (despre stil, limbaj) ceremonios, protocolar. La întruniri academice foloseşte un limbaj parlamentar. II s.m. (polit.) 1 congresman, deputat, ablegat. Parlamentarii din SUA sunt aleşi prin vot pentru a face parte, pe o anumită perioadă de timp, dintr-un organ legislativ. 2 <înv.> solitor. Parlamentarul este persoana delegată, în timp de război, să ducă tratative de pace sau de armistiţiu cu comandamentul inamic. parlatoriu s.n. (înv.) v. Parloar. Vorbitor, parloâr s.n. vorbitor, <înv.> parlatoriu. Parloa-rul este o sală în care sunt primiţi vizitatorii într-un cămin, într-un internat şcolar, într-o cazarmă, într-o închisoare etc. parmâc, -ă s.m., s.f. I s.m. 1 (la gard) par, <înv. şi pop.> pociumb, şarampoi2, şaranţ, şteamp, ştenap, verdete. între parmacii gardului pune o plasă din sârmă. 2 (ptnstr.; la pridvor) par, stâlp. Parmacii pridvorului susţin streaşina acoperişului. 3 (constr.; înv.) v. Balustradă. Mână curentă. Parapet. Parmaclâc. Pălimar. Rampă. Rezemătoare. 4 (constr.; înv.) v. Grilaj. Parmaclâc. II s.f. (tehn.; la coasă; reg.) v. Buhai. Cârlig. Greblă. Hreapcă. Vergea, parmaclâc s.n. 1 (constr.) balustradă, mână curentă, parapet, pălimar, rampă, rezemătoare, reazem, calindră, plimbă, sleme, stănog, strajă, trapazan, ţiitor, <înv.> parmac. Urcă scara blocului ţinându-se de parmaclâc. 2 (constr.) grilaj, <înv.> parmac, cancello. A pus parmaclâcuri la geamurile casei. 3 (tehn.; reg.) v. Pârghie. pamăsie s.f. (bot.; rar; şi pamasie-de-mlaş-tini) v. Şopârlaiţă. Şopârlaiţă-albă. Şopârlică. Şopârliţă. Şopârliţă-albă (Pamassia palustris). pârnat subst. (tehn.; reg.) 1 (la osia carului) v. Pod1.2 (la car) v. Telegău. parniu, -ie adj. (reg.; despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit, parnusă s.f. (arg.) v. Beneficiu. Câştig. Emo-lument. Profit. Venit1, parocâş s.m. (înv. şi reg.) v. Peruchier. parocă s.f. (reg.) v. Perucă, parodia vb. I. tr. (compl. indică opere literare, autori sau stilul acestora etc.) a parodiza. Eminescu nu poate fi parodiat. parodiânt, -ă adj., s.m., s.f. parodiator. Paro-diantul este persoana care parodiază pe cineva. parodiator, -oăre adj., s.m., s.f. parodiant. parodic, -ă adj. 1 (despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc.) arlechinesc,buf,burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, ridicol, <înv.> pocit2, carnavalesc. Piesa abundă în situaţii parodice. 2 (rar, despre creaţii literare, genuri, stiluri etc.) v. Parodistic. parodie s.f. 1 (lit.) pastişă. Efectele parodiei sunt satirice sau comice. 2 (mai ales fam.) batjocură, bătaie de joc, derâdere, deriziune, iriziune, luare de râs, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, râs2, zeflemea, băşcălie, hai, mişto, rizilic, <înv.> batjoc, batjocoritură, îngânăciune, rânjitură, tărbăceală. Numai atâţia bani pentru cât am muncit! Ce parodie! parodistic, -ă adj. (despre creaţii literare, genuri, stiluri etc.) parodic. A scris un roman de o factură parodistică. parodizâ vb. I. tr. (rar; compl. indică opere literare, autori sau stilul acestora etc.) v. Parodia, parodont s.n. (anat.) parodonţiu. parodontită s.f. (med.) pericimentită,perio-dontită. Parodontita este inflamaţia acută a periodontului. parodonţiu s.n. (anat.) 1 parodont Parodon-ţiul este ansamblul ţesuturilor în care sunt fixaţi dinţii în osul alveolar. 2 parodonţiu |1274 moale = desmodont, ligament alveolodentar, periodont, periodonţiu. Parodonţiul moale înconjoară dintele şi alveola dentară. parohial, -ă adj. (bis.) enorial, <înv.> parohi-ainic. Scrie la revista parohială. parohiah'sm s.n. patriotism local, provincialism. Discursurile sale au amprenta parohia-lismului. Scriitorul a fost acuzat adesea de parohialism. parohiălnic, -ă adj. (relig.; înv.) v. Enorial. Parohial. parohiân, -ă s.m., s.f. (relig.; înv. şi reg.) v. Enoriaş. parohie s.f. (relig.) enorie, biserică, <înv. şi pop.> popor, <înv. şi reg.> eclesie, <înv.> ma-teră. Biserica din parohia noastră are un iconostas aurit. parol interj, (fran.; întăreşte sau garantează o afirmaţie) v. Serios! Zău! pardlă s.f. 11 formulă. Nu a putut intra în casa conspirativă pentru că nu ştia parola. 2 (inform.) password. înainte de a-şi accesa poşta electronică, oricărui utilizator i se cere parola. I11 (astăzi rar; de obicei constr. cu vb. „a respecta”, „a ţine”) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ Promisiune. Vorbă. 2 (astăzi rar) v. Cuvânt de onoare. 3 (fam.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. 4 (înv.) v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt. Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă. Vorbă. Zisă (v. zis). 5 (lingv.; înv.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. 6 (german.) v. Deviză. Lozincă1, parolist, -ă adj. (despre oameni) exact, punctual. Se bazează pe el, întrucât este o persoană parolistă în afaceri. parom s.n. (mar.; reg.) v. Bac1. Pod mişcător (v. pod1). Pod plutitor (v. pod1). Pod umblător (v.pod1). paron adj. (în opoz. cu „absent”; grec.; înv.; despre oameni) v. Prezent2, paronomasie s.f. (stil; rar) v. Paronomază. paronomâză s.f. (stil) paronomasie. Paronomaza constă în alăturarea a două sau a mai multe paronime pentru obţinerea anumitor efecte expresive. parosmie s.f. (med.) disosmie, paraosmie. Parosmia este o tulburare olfactivă care constă în percepţia falsă a unui miros. parotidă s.f. 1 (anat.) glandă parotidă. Paro-tida este alcătuită din două glande salivare situate sub ureche. 2 (med.; rar) v. Oreion. Parotidită epidemică. parotidită epidemică s.f. (med.) oreion, parotidă, guşamiţă. Parotidita epidemică este o boală contagioasă. paroxism s.n. (med., med. vet.; înv.) v. Acces. Atac. Criză. Puseu. parpalâc s.m. I (fam.) 1 v. Balon2. Balonzaid. Fâş. Fulgarin. Impermeabil. Manta. Manta de ploaie. Trend. Trencicot. 2 v. Canadiană1. Hanorac. Vindiac. 3 v. Haină. Mantou. Palton. II (bot.; reg.) v. Ciurlan. Salcicorn. Săricică (Sabola kali). parpalec s.m. (înv.; deprec.) v. Grec. parpandel s.m. (pop.) v. Ceaurel. Ceaurică. Puradel. 1275| parpangică s.f. (bot.; reg.) v. Arpagic. Cea-pă-de-sămânţă. Ceapă-măruntă. parpiăn s.m. (bot.) Antennaria dioica; floarea-patului (v. floare), flocoşele, laba-mâ-ţei (v. labă), lânăriţă, linariţă, măruncă, părălei, scânteiuţă-de-munte, siminic-de-câmp, simi-nic-de-deal, siminoc, sunătoare-de-munte, talpa-mâţei (v. talpă), talpa-pisicii (v. talpă). parsâre s.f. (inform.) analiza discursului (v. analiză). Parsarea este împărţirea unui discurs în unităţi sintactico-semnatice cu ajutorul calculatorului. parsechi s.n. (reg.) 1 v. Dulap2. Garderob. Şifonier. 2 (constr.) v. Adâncitură. Cotlon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură, parsism s.n. (relig.) mazdeism, zoroastrism, <înv.> magism. Parsismul este religia vechilor mezi şi perşi, bazată pe principiul dualist al binelui şi al râului. parşemm s.n. (fran.; înv.) v. Pergament, parşiv, -ă adj., s.m. (pop. şifam.) I adj. 1 (despre oameni) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. 3 (despre oameni sau,p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. 4 (despre fapte, atitudini, vorbe etc. ale oamenilor) v. Insinuant. II adj. (despre oameni) v. Dezgustător. Scârbos. III s.m. (pop. şifam.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. parşivenie s.f. (pop. şifam.) 1 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelera-teţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpi-ditate. Turpitudine. 2 v. Imoralitate. Impudi-citate. Impudoare. Incovenienţă. Indecenţă. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate, parşivi vb. IV. tr., refl. (pop. şifam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Păcătoşi. Ticăloşi, partaj s.n. (jur.) împărţeală, <înv.> diviziune. în caz de divorţ, partajul se face de instanţa judecătorească. partal s.n. (pop.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”, „din””) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Fragment. Frântură. Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă, parte s.f. I (cu sens cantitativ) 1 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”, „din7) bucată, crâmpei, fracţiune, fragment, frântură, porţiune, secţiune, tranşă, lambou, dărab, lespede, partal, <înv. şi reg.> părtenie, conţ, hăbuc1, jarchină, ştuc. A mâncat o parte din pâine. 2 diviziune, secţiune, despărţământ, despărţire. Prima parte a simfoniei este lirică. 3 capitol, zăloagă, <înv.> cap, despărţire, glavă, glaviznă, pont, rubrică, zaceală, volet. A citat mai multe părţi dintr-un tratat de medicină. 4 pasaj. După ce a ascultat doar o parte din simfonie, a fost nevoit să plece. 5 (mat.) submulţime. în cadrul acestei mulţimi sunt mai multe părţi. Partea numerelor reale. 6 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din7) crâmpei, fragment, frântură, crâmpot. îi reveneau în minte părţi din discuţiile anterioare avute cu el. 7 componentă (v. component), constituentă (v. constituent), element. Mecanicul a verificat părţile sistemului de frânare. 8 (jur.) parte virilă = porţiune virilă. Fiecărui succesor, prin împărţirea legală a moştenirii, îi revine o parte virilă. 9 (chim.; înv.) v. Moleculă. 10 (teatru, cinemat.; înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a juca'7) v. Rol1. II (cu sens spaţial) 1 (anat; la corpul oamenilor şi al animalelor) coastă, latură, rână, surcele (v. surcea). Stă culcat pe o parte. 2 (la obiecte) coastă, dungă, latură. Vântul bate în partea dreaptă a vaporului. 3 extremitate, latură, margine. Când se uită la televizor, preferă să stea pe partea stângă a canapelei. 4 (constr.) aripă, latură. Are un apartament în partea nordică a clădirii. 5 porţiune, sector. O parte din piaţă este destinată florilor. O parte a localităţii a fost complet distrusă în timpul furtunii. 6 (şi parte a lumii, parte de lume) loc, lume, regiune, ţinut, <înv.> cuprins1. Nu mai fi atât de critic şi vezi cum este şi prin alte părţi! 7 (adm.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) judecie, unghi. Partea era o diviziune administrativă în care se exercita autoritatea judelui. 8 direcţie, sens, rută1, <înv.> directriţă. Se despart, iar prietenul său merge în partea opusă. 9 direcţie, latură, sens. Tufele îşi întind ramurile în toate părţile. 10 fig. aspect, dimensiune, latură. Trebuie să se evidenţieze partea pozitivă a acestei opere. II11 (jur.) justiţiabil. Este parte într-un proces civil. 2 (jur.) parte lezată = parte vătămată. Se prezintă în instanţă ca parte lezată; parte vătămată = parte lezată. 3 (concr.; econ.) participaţie. Este parte la o afacere foarte avantajoasă. 4 tabără. în urma acestui scandal politic, în partea adversă sunt multe controverse. 5 (pop.) v. Căsătorie. Partidă. 6 (înv.) v. Grupare. Partidă. Tabără. IV (gram.) parte de cuvânt=parte de vorbire = <înv.> părţile voroavei. Substantivele, adjectivele, numeralele, pronumele, verbele, adverbele, prepoziţiile, conjuncţiile, interjecţiile sunt părţi de vorbire; (art., lapl; înv.) părţile voroavei v. Parte de cuvânt. Parte de vorbire. V (pop.) 1 v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”) v. Noroc. Şansă. VI (anat) 1 (art.; reg.) partea albăv. Comee. 2 (art., lapl; eufem.)părţile ruşinoase v. Organ genital (v. organ1). Sex. partener, -ă s.m., s.f. 1 (sport) coechipier, echipier. Pasează mingea partenerului. 2 pereche. Tânăra şi-a găsit un partener de dans foarte bun îl preferă ca partener la jocul de canastă. partenogeneză telitoca s.f. (biol.) telitochie. în urma partenogenezei telitoce rezultă numai femele. particularitate participă vb. I. intr. (despre oameni; de obicei constr. cu prep. „la”) 1 a asista, <înv. şi reg.> a asistălui. A participat la şedinţă în calitate de invitat. 2 a se implica. Participă la viaţa politică a ţării. A participat la o acţiune de binefacere. 3 a colabora, a conlucra, a coopera, <înv.> a concurge, a împreună-lucra. La rezolvarea acestui caz participă forţele poliţiei şi ale procuraturii. 4 a aplica. Participă la o bursă. Participă la competiţia pentru un grant. participănt, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m. (la pl. participanţi) asistenţă. La consfătuire, participanţii au încurajat propunerea tânărului politician. 2 s.m., s.f. părtaş. îi este cea mai bună prietenă, pentru că, de-a lungul vieţii, a fost participantă la toate bucuriile şi necazurile ei. II adj. asistent. Publicul participant a fost încântat de reprezentaţie. participăre s.f. 1 participaţie, <înv.> parisie. Dezvelirea monumentului s-a făcut cu participarea autorităţilor oraşului. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „la’7) aplicare, aplicaţie. Participarea la grant s-a amânat. participâţie s.f. 1 participare, <înv.> parisie. 2 (concr.; econ.) parte. participiu s.n. (gram.) 1 (şi, înv., participiu trecut) <înv.> împărtăşire, părtăşire, părtişitiv. Participiul este un mod verbal impersonal şi nepredicativ. 2 participiu prezent = gerunziu. Participiul prezent este un mod verbal nepersonal care exprimă acţiunea în desfăşurare, fără referire la autorul şi la momentul acţiunii. particulâr, -ă adj. 1 caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, propriu, specific, structural, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura particulară a poeziilor sale. 2 (în opoz. cu „general’7) individual, personal, propriu, <înv.> obrăzalnic,particularistic,particulamic, partnic, personalicesc, personalnic, privatim, privatnic. Fiecare fiinţă are caracteristici particulare. 3 (despre concepţii, atitudini, hotărâri, creaţii etc. ale oamenilor) individual, personal, propriu, subiectiv. Are o viziune particulară asupra vieţii. Decizia de a ieşi din partid a fost particulară. 4 (în opoz. cu „public”, „oficial”; despre viaţa oamenilor, relaţiile dintre ei etc.) domestic, intim, personal, privat. Nimeni nu are dreptul să se amestece în viaţa particulară a cuiva. 5 (despreproprietăţi, bunuri etc.) individual, personal, privat, propriu. A fost trimis în judecată întrucât nu-şi poate justifica bunurile particulare. 6 (despre mirosuri, gust etc.) aparte, deosebit, distinct, special, specific, sui-generis, fain. Parfumul ei are un miros particular. 7 confidenţial, intim, <înv.> particulamic. Discuţiile cu psihobgii sunt particulare. 8 (despre discipline ştiinţifice, domenii ale artei, ale tehnicii etc.) special. în unele şcoli se fac cursuri particulare de matematică. particulari'stic, -ă adj. (în opoz. cu „general”; înv.) v. Individual. Particular. Personal. Propriu. particularitâte s.f. atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însuşietate, însuşime, podobie, am- particulariza prentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o particularitate a civilizaţiei. particulariza vb. I. tr., refl. a (se) individualiza, a (se) personaliza. Artistul îşi particularizează eroina prin vocabular. Românii s-au particularizat prin port, obiceiuri şi muzică la festivalul folcloric. particularizare s.f. individualizare, personalizare. Criticul a remarcat particularizarea eroinei prin vocabular. La festivalul folcloric, particularizarea românilor s-a făcut prin port, obiceiuri şi muzică. particulărnic, -ă adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „general”) v. Individual. Particular. Personal. Propriu. 2 v. Confidenţial. Intim. Particular, particulă s.f. 1 (fiz.) corpuscul, microobiect. Radiaţia este un fenomen fizic de emitere şi de propagare de unde sau de particule. 2 (fiz.) particulă alfa = helion. Particula alfa este nucleul de heliu format din doi protoni şi din doi neutroni; particulă elementară = micro-particulă. Particula elementară este o particulă materială foarte mică. 3 (med.) particulă virală = virion. Particula virală este capabilă să infecteze celulele vii. partid s.n. 1 (polit.) <înv.> partidă. Bunicul lui a fost un membru marcant al Partidului Liberal 2 (înv.) v. Grupare. Partidă. Tabără, partidă s.f. 11 (sport) dispută, întâlnire, întrecere, joc, meci1. Un jucător a fost accidentat la umăr în timpul partidei amicale dintre cele două echipe de fotbal. 2 (j. de cărţi) talon. Partida de pocher s-a prelungit până spre dimineaţă. 3 grupare, tabără, lagăr, <înv.> parte, partid. Face parte din partida liberală a tineretului din facultate. 4 (polit.) facţiune, <înv.> dezbinare. între partidele politice dintr-un stat există tensiuni. 5 (polit.; înv.) v. Partid II căsătorie, parte. Această partidă i se pare bună pentru fiul său. III (contab.) cont, socoteală. Cu ajutorul partidei se înregistrează, se urmăreşte şi se controlează existenţa şi mişcarea fiecărui mijloc economic. partidic, -ă adj. (polit.) partinic, partiduleţ s.n. (polit.) partiduţ. partiduţ s.n. (polit.) partiduleţ. partinic, -ă adj. (polit.) partidic. Spirit partinic. partită s.f. (muz.) suită preclasică. Partita este un gen muzical apărut la începutul sec. al XVII-lea. partitură s.f. 1 (muz.) compoziţie, partiţiune. Solistul îşi aranjează partitura pe pupitru. 2 (operă, teatru liric) rol1. Cunoscutul tenor a avut în această operă o partitură foarte grea. partiţie s.f. 1 împărţeală, împărţire, separare. După moartea părinţilor, partiţia bunurilor s-a făcut între cele două fiice. 2 (muz.; informa partiţiune) compoziţie, partitură, partiţiune s.f. = partiţie, partizăn, -ă s.m., s.f. 1 adept, aderent, susţinător, părtaş, <înv.> părtean, următor. Ideile democratice câştigă din ce în ce mai mulţi partizani. 2 (polit.; rar) v. Ilegalist, partizanăt s.n. (în opoz. cu „imparţialitate”) parţialitate. Este independent în politică, având mintea eliberată de corsetul partizanatului. Nu poate fi acuzat de niciun partizanat politic. părtnic, -ă adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „general”) v. Individual. Particular. Personal. Propriu. 2 v. Parţial1. parturiţie s.f. (biol.) 1 naştere, procreare, procreaţie, <înv. şi pop.> zămislire. După boala avută, parturiţia acestui copil a fost un adevărat miracol. 2 fatare, fatal^naştere, <înv. şi pop.> fatăciune. După o parturiţie prematură, puii de pisică au fost ţinuţi în incubator. părty s.n. (engl.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. parţiăl1, -ă adj., s.n. I adj. 1 <înv.> partnic, parţialnic. Săptămâna trecută a fost eclipsă parţială de soare. 2 fragmentar, incomplet, necomplet. Publicarea parţială a operei poetului a atras numeroase critici. II s.n. (pedag.) examen parţial. Parţialul intră în cadrul verificării periodice a cunoştinţelor. parţiăl2, -ă adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări, acţiuni etc. ale lor) părtinitor, pătimaş, subiectiv, tendenţios, pasionat, părtăluitor. Un judecător nu trebuie să fie niciodată parţial. Profesorul care are o atitudine parţială faţă de studenţi încalcă deontologia profesională. Observaţiile criticului sunt parţiale. parţialitâte s.f. 1 (în opoz. cu „imparţialitate ) partizanat. 2 (în opoz. cu „obiectivitate”) patimă, părtinire, subiectivism, pasiune, <înv.> părtăşie. Acest profesor dă dovadă de parţialitate în relaţiile cu studenţii. parţializă vb. I. tr. (compl. indică oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) a avantaja, a favoriza, a părtini, a privilegia, a proteja, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a favora, a fa-ţămici. Arbitrul a parţializat echipa adversă. parţiălnic, -ă adj. (înv.) v. Parţial1, parţon s.n. (german.) v. Porţie. Raţie, parură [pa'ryra] s.f. podoabă, modă, dichis1, găteală, chiteală1, ţifrăşag, <înv.> zariflâc. îşi pune un şirag de perle ca parură. păruş s.m. (zool; reg.) 1 v. Şoarece. Şoare-ce-de-casă (Mus musculus). 2 v. Popândău (Citellus citellus). parveni vb. IV. 1 intr. (despre oameni) a se ajunge, a se îmbogăţi, a se îmburghezi, a se înavuţi, a se înstări, a se chivernisi, a se pricopsi, a se cuprinde, a se căpătui, <înv. şi reg.> a se schivemisi, <înv.> a se avuţi, a se înţoli, a se învârti, a se îngingia, a se hirotonisi, a se îngăzdăci. A parvenit şi nu-şi mai recunoaşte rudele sărace. 2 tr. a ajunge, a izbuti, a reuşi, <înv.> a prinveni. A parvenit să înţeleagă cum stau lucrurile. 3 intr. (despre obiecte, mărfuri, scrisori etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) a ajunge, a sosi, a veni. I-a parvenit o scrisoare din străinătate. în sfârşit, i-a parvenit pachetul de la părinţi. 4 tr. (înv.; compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Izbuti. Reuşi, parvenire s.f. îmbogăţire, înavuţire, înstărire, chiverniseală, chivernisire, pri-copsire, căpătuială, căpătuire. Lozul câştigător i-a adus parvenirea nesperată. |1276 parvenit, -ă adj., s.m., s.f. ajuns, arivist, dobânditor, căpătuit. Este un parvenit lipsit de scrupule. parvenitism s.n. arivism. Parvenitismul determină acţiuni lipsite de scrupule. pas1 interj. 1 (j. de cărţi) păsărică! 2 (la pocher) pas parol = păsărică! pas2 s.m., s.n. I s.m. 1 <înv. şi reg.> păşitură. Mai are câţiva paşi şi ajunge pe trotuar. 2 (adesea urmat de determ. care arată felul) călcătură, mers, mişcare, păşire, păşit, umblat1, umblet, picior, <înv. şi pop.) mersătură, mersură, hod2. îl recunoaşte după pas. 3 (de obicei constr. cu vb. ca „a auzi”, „a asculta7) umblet. Neputând dormi, auzea pasul vecinei de deasupra. 4 (milit.) pas de defilare = pas de front. La paradă, ostaşii merg în pas de defilare; pas de front = pas de defilare; pas de manevră = pas de marş, pas de voie. Pasul de manevră este cadenţat; pas de marş = pas de manevră, pas de voie; pas de voie = pas de manevră, pas de marş. 5 fig. act1, acţiune, faptă. Fiecare persoană răspunde pentru paşii săi. 6 fig. (şi pas înainte) dezvoltare, evoluţie, înaintare, mers-înainte, progres, propăşire, creştere, înălţare, ridicare, săltare. Pasul înainte al societăţii este un deziderat al tuturor. 7 fig. pas înapoi = regres, involuare, involuţie. Măsurile luate reprezintă un pas înapoi în promovarea libertăţii cuvântului. II s.m. (lapl paşi; entom.) cotari. Paşii sunt omide care se deplasează îndoindu-se. III s.m. (art.; bot; reg) pasul-dropieiv. Ghimpe1. Scai-ghimpos. Sca-iete (Centaurea calcitrapa). IV s.n. (tehn.) 1 pas de filet = pasul filetului; (art) pasul filetului = pas de filet. Pasul filetului separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui şurub. 2 (în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.; înv. şi reg.) v. Compas. pas3 s.n. 1 (geomorf.) gap, pasaj, strâmtoare, trecătoare (v. trecător), poartă, plai, strungă, obârşie, <înv.> potecă, strâmtură, ghecet. A trecut prin pasul Oituz pe jos. Peisajul este deosebit de frumos în pasul Bran. 2 (nav.) şenal, şenal navigabil. Pasul este o porţiune adâncă, navigabilă a unui curs de apă, a unui canal, a unui lac. 3 (înv.; astăzi fam.) v. Paşaport. pas4 s.n. (farm.) acid paraaminosalicilic. Pasul este un antibiotic folosit în tratamentul tuberculozei. pasă vb. I. tr. 1 (compl. indică legume sau fructe) a mărunţi, a zdrobi. A pasat la blender păstăile şi morcovii fierţi. 2 (fam.; compl indică obiecte) v. Da2. Transmite. Trece, pasăbil, -ă adj. (fam.) 1 v. Acceptabil. Admisibil. Convenabil. Mulţumitor. Satisfăcător. 2 (despre preţuri) v. Acceptabil. Accesibil. Confortabil. Convenabil. Moderat. Modic. Potrivit. Rezonabil. 3 (despre situaţii, stări etc.) v. Acceptabil. Admisibil. Bunicel. Bunicică. Convenabil. Suportabil. Tolerabil, pasager, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. călător, voiajor. Pasagerii din avionul spre Canada îşi pregătesc paşapoartele. 2 (în opoz. cu „durabil”, „etern”) efemer,pieritor, schimbător, temporar, trecător, vremelnic, tranzient, <înv.> pe- 1277| trecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal2, vremelnicesc, călător, meteoric, astăzi rar> drumeţ, deşert, putred, putregăios, putrezitor, zburător. Anumite divergenţe şi neînţelegeri sunt pasagere. între cele două culturi a fost o pasageră lipsă de contact. Speră ca supărarea ei să fie pasageră. pasaj s.n. 11 trecere, zebră. între cele două clădiri este un pasaj pentru pietoni. 2 (geomorf) gap, pas3, strâmtoare, trecătoare (v. trecător), poartă, plai, strungă, obârşie, <înv.> potecă, strâmtură, ghecet. 3 (tehn.) trecere. în timpul unui proces tehnologic, pasajul metalelor sau al fibrelor textile se face printre doi ori mai mulţi cilindri aşezaţi în laminor, care se rotesc în sens invers. I11 parte. După ce a ascultat doar un pasaj din simfonie, a fost nevoit să plece. 2 extras2, fragment, <înv.> extract, pont. A citat în studiul său un pasaj dintr-un articol apărut anterior. pasânt s.n. (tehn.) contor pasant. Pasantul înregistrează consumul de energie electrică defalcat din consumul înregistrat de un contor general. pasare s.f. (fam.) v. Transmitere. Trecere, pasarelă s.f. (constr.) cavalcavia. înainte de a ajunge la gară, trebuie să traverseze o pasarelă peste liniile ferate. pasăt1 s.n. (meteor.; înv.) v. Alizeu. pasat2, -ă adj. (compl. indică legume sau fructe) mărunţit2, zdrobit. Din păstăile pasate face un sufleu. pasă s.f. 1 (sport) passing. Pasa la portar s-a transformat în autogol. 2 (la j. de cărţi) tur1, păsămite adv. (modal; exprimă probabilitatea, posibilitatea acţiunilor, faptelor, vorbelor cuiva; pop.) v. Pesemne. Poate. Probabil, pasăre s.f. I (omit.) 1 zburătoare (v. zburător), pană, <înv.> volatilă (v. volatil). Păsările formează o clasă de vertebrate ovipare, aeriene, terestre şi acvatice. 2 (mai ales la pl păsări'; şi pasăre-de-casă, pasăre-de-curte, pasâre-domestică) orătanie, lighioană, cobaie, cojbăliţă, galiţă, gujălie, hală, oară2. Are multe păsări în curte: găini, cocoşi, raţe, gâşte şi curci. 3 pasăre-de-pradă = pasăre-răpitoare; pasăre-răpitoare = pasă-re-de-pradă. Uliul este o pasăre-răpitoare. 4 pasăre-trompetă = agami. Pasărea-trompetă este o pasăre amazoniană, de mărimea unui fazan, care poate fi dresată pentm a da alarma prin strigătele ei. 5pasăre-de-munte = Passer montanus; vrabie, vrabie-de-câmp, vra-bie-de-mărăcini, vrabie-de-munte, pă-săruţă, vrabie-de-mălai, vrabie-grivă, vrabie-gu-lerată, vrabie-pestriţă, vrăbete-gulerat; (art.) pasărea-furtunii=pasărea-vijeliei = Puffinus puffinus yelkouan; furtunar, pufin-medi-teraneean, pufin-răsăritean, vijelniţă; pasărea-muscă = Trochilus; colibri; pasă-rea-ogorului = Burhinus oedicnemus; turilă; pasărea-omătului = Plectrophenax nivalis; presură-de-iarnă (v. presură1), presură-de-omăt (v. presură1); pasărea-para-disului = Paradisea apoda; pasăre-de-pa-radis, pasărea-raiului; (rar) pasăre-de-pa-radisv. Pasărea-paradisului (Paradisea apoda); (pop.) pasăre-de-mătase = (art.) pasărea-firi-gului = v. Mătăsar (Bombycilla garmlus); (reg) pasăre-câinească v. Privighetoare. Privighe-toare-mică. Privighetoare-roşie. Privighetoa-re-sură (Luscinia megarhynchos); pasăre-ce-rească v. Pescar. Pescar-vânăt. Pescar-verde. Pescăraş. Pescărel. Pescărel-albastru. Pescă-rel-azuriu. Pescărel-vânăt. Pescărel-verde. Pescăriţi Pescăruş. Pescăruş-albastru. Pescă-ruş-vânăt. Pescăruş-verde. Pescăruş-verzuliu (Alcedo atthis); pasâre-cu-cioc-încrucişat = (art.) pasărea-lui-Hristos v. Forfecel. Forfe-cuţă. Forfecuţă-gălbuie (Loxia curvirostra); pasăre-cu-pupv. Ciocârlan (Galerida cristata); pasăre-de-apă = pasăre-de-gheaţă = pasă-re-legănată\. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pescărel-de-apă. Pescărel-de-gheaţă. Pescă-rel-de-munte. Pescărel-de-pădure. Pescă-rel-de-pârâu. Pescărel-negru. Pescăruş. Pes-căruş-cu-guşă-albă. Pescăruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescăruş-negru (Cinclus cinclus); pasăre-de-bere v. Cinteză-de-iarnă (Fringilla montifringilla); pasăre-de-brădet v. Cocoş-de-munte. Cocoş-sălbatic (Tetrao urogallus); pasăre-de-moarte = (art) pasă-rea-mortului = pasărea-morţii = pasă-rea-morţilor=pasărea-sărăciei v. Cucuvaie. Cucuvea (Athene noctua); pasăre-de-scai = pasăre-domnească = (art.) pasărea-scaiului v. Sticlete (Carduelis carduelis);pasăre-domnească v. a Botroş (Pyrrhula vulgaris); b Cinteză (Fringilla coelebs); pasăre-gaîbenă v. a Grangur (Oriolus oriolus); b Scatiu (Carduelis spinus); pasâre-gâlbenă-n-cioc v. Mierlă. Mierlă-neagră (Turdus merula); pasăre-îm-pârătească v. Găinuşă. Găinuşă-de-alun. Găinuşă-de-munte. Găinuşă-roşie. Ieruncă (Tetrastes bonasia); pasăre-mânuitoare v. Scorţar. Scorţar-mic. Scorţăraş. Scorţărel. Scorţărel-cu-degete-mari. Scorţărel-cu-dege-te-scurte. Scorţărel-nordic (Certhiafamiliaris); pasâre-pustielnică v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo); pasâre-tătăreascâ v. Nagâţ (Vanellus vanellus); pasâre-vorbitoarev. Gaiţă1 (Garmlus glandarius); (art.) pasârea-cânepiiv. Câ-nepar (Carduelis cannabina); pasărea-cioba-nului = pasărea-pământului v. Sitar1. Si-tar-de-pădure (v. sitar1). Sitarul-pădurean (v. sitar1) (Scolopax rusticola);pasărea-inului v. Inăriţă (Carduelis flammea); pasărea-plu-gului v. a Ciocârlie (Alauda arvensis); b Piţi-goi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major); pasărea-raiului v. Pasărea-paradisului (Paradisea apoda). 6 (reg.; şi pasăre-de-casă, pasă-re-de-şură, pasăre-porcească, pasăre-ţigă-nească, art., pasărea-mălaiului, pasărea-şu-rii) v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domes-ticus). 7 (reg.; şi pasăre-ţigănească) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). II (reg.) v. Zmeu. III (anat.; înv. şi reg.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. IV fig. 1 pasăre de noapte = cocotă, demimondenă, depravată (v. depravat), desfrânată (v. desfrânat), destrăbălată (v. destrăbălat), dezmăţată (v. dezmăţat), femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imorală (v. imoral), prostituată, rufiană (v. mfian), stricată (v. stri- pasionat cat), podoabă, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfa, buleandră, fleandură, gioarsă, rufa, zdreanţă, rablă, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfa, tearfa, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o pasăre de noapte. 2 (rar) v. Aparat de zbor. Avion, pascal, -ă adj. (relig.) pascual. Sărbătorile pascale sunt unele dintre cele mai importante pentm credincioşii creştini. Ciclul pascal este o perioadă de 532 de ani, după care sărbătoarea Paştelui revine exact în aceeaşi zi a anului. pascalie s.f. (astrol.) rojdanic, zodiac, zodiar, carte de zodii. Pascalia cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor, în funcţie de zodia în care s-au născut. pâscă s.f. 1 (la mozaici) azimă, paşte1. Pasca este mâncată de evrei în locul pâinii, când sărbătoresc Poştele. 2 (art.; bot.; reg.) pasca-gă-inii v. Păpădie (Taraxacum officinale). paschîl s.n. (lit.; înv.) v. Diatribă. Pamflet, paschinădă s.f. (lit.; înv.) v. Diatribă. Pamflet, pascuăl, -ă adj. (relig.) pascal, pasibil, -ă adj. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) susceptibil, <înv.> vinovat. Este pasibil de amendă pentm că a parcat maşina neregulamentar. pasiona vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a captiva, <înv.> a împătimi. îl pasionează filate-lia. 2 tr., refl. (compl. sau sub indică oameni) a (se) entuziasma, a (se) înflăcăra, a (se) însufleţi, a se anflama, a (se) aşarna, <înv.> a se entuzia, a (se) fierbăza, a (se) entusiasi, a (se) aprinde, a (se) înaripa, a (se) încălzi, a (se) înfierbânta, a (se) înfoca, a se întărâta, a (se) învăpăia, a se zvă-păia, a răni. Se pasionează când este vorba de politică. pasionăl, -ă adj. 1 (despre oameni) pasionat. 2 (rar, despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Ardent. Avântat. Entuziasmat. Entuziast. Fervent. Focos. înflăcărat. înfocat, însufleţit. Pasionat, pasionalism s.n. pasionalitate. pasionalitate s.f. pasionalism. Spaniolii sunt recunoscuţi pentm pasionalitatea lor. pasionănt, -ă adj. (despre realizări, acţiuni etc. ale oamenilor) antrenant, captivant, palpitant. Urmăreşte cu deosebit interes acţiunea pasionantă a piesei. pasionăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ardent, avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, pasional, ahotnic, <înv.> entuziastic, aprins2, arzător, dionisiac, efervescent, fierbinte, incandescent, incendiar, înaripat, învăpăiat, dioni-sic, elansat. Ţine un discurs pasionat. 2 (despre oameni) pătimaş, <înv.> determinat, împătimit. pasiune Este un cititor pasionat de literatură science-fic-tion. 3 entuziast, fervent, zelos. Este o admiratoare pasionată a muzicii lui Verdi. Este un pasionat ascultător de radio. 4 (despre oameni) pasional. Este un om pasionat în toate întreprinderile sale. 5 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aprig, dârz, înflăcărat, înverşunat, mare1, violent, straşnic, aprins2, înfierbântat. Disputa pasionată dintre cei doi pare fără sfârşit. 6 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, <înv. şi pop.> vioi, straşnic, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire pasionată. 7 (rar; despre oameni sau despre atitudini, manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Parţial2. Părtinitor. Pătimaş. Subiectiv. Tendenţios. II adv. (modal) avântat, entuziasmat, entuziast, fervent, focos, înflăcărat, înfocat, însufleţit, aprins2, îndrăcit. Reacţionează pasionat când este vorba despre respectarea democraţiei. pasiune s.f. 11 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, patimă, patos, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbăzare, pomea-lă, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca pasiune în suflet. 2 patimă, furoare, <înv.> împătimire. Făcuse o mare pasiune pentru o femeie mult mai tânără decât el. A intervenit în discuţie cu o pasiune de care nu îl credea nimeni în stare. 3 patos, sentiment, simţire, <înv.> simţ. Actorul îşi interpretează rolurile cu multă pasiune. 4 manie, slăbiciune, ţicneală, <înv. şi reg.> nacafa, ţăcăneală. Pasiunea lui este automobilismul 5 nărav, patimă, viciu, boală, spahie1. Şi-a pierdut toată averea întrucât a dat în pasiunea jocurilor de noroc. 6 iubire, patimă. Pasiunea pentru înavuţire i-a împietrit inima. 7 dor, dorinţă, gând, năzuinţă, poftă, pornire, râvnă, tendinţă, năzuire, râvnire, tindere, năduleală, <înv.> dorire, năslire, năslitură, râvnitură, dezir, aspiraţie, vis, ţintire, visare. Tânărul are pasiuni îndrăzneţe. 8 (livr.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 9 (în opoz. cu „obiectivitate”; rar) v. Parţialitate. Patimă. Părtinire. Subiectivism. 10 (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu Torturare. Tortură. II fig. (rar) v. Martiraj. Martiriu. Martirizare. Martirizaţie. Mucenicie. Supliciu. pasiv, -ă adj. 11 (despre oameni, colectivităţi etc.) inactiv, mocnit. Autorităţile nu ar trebui să fie pasive, întrucât fapta lui este un delict penal 2 (despre oameni) inactiv, letargic, somnolent, toropit. Fiind o fire agita- tă, nu poate înţelege persoanele pasive. 3 (despre oameni) apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, placid, prostrat, tembel, ne-briştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană pasivă, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 4 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, <înv.> adiafor, imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, rece, învârtoşat, umezos. A devenit pasivă din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. II (gram.; despre diateză, forme verbale, conjugări etc.) <înv.> pătimitiv, pătimitor. Diateza pasivă arată că acţiunea săvârşită de un autor desemnat prin complementul de agent este suferită de subiectul gramatical. pasivâre s.f. (chim.) pasivizare. pasivism s.n. 1 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. 2 inactivitate, inacţiune, inerţie, neactivitate, non-acţiune, pasivitate, şedere, nemişcare, zăcăşeală, <înv.> neacţiune, nelucrare, abulie, adormire, hibernare, letargie, pasivitate s.f. 1 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, placiditate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de pasivitate faţă de ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. 2 inactivitate, inacţiune, inerţie, neactivitate, nonacţiune, pasivism, şedere, nemişcare, zăcăşeală, <înv.> neacţiune, nelucrare, abulie, adormire, hibernare, letargie. Pasivitatea lui îi enervează pe toţi. pasivizare s.f. (chim.) pasivare. Pasivizarea este rezistenţa metalelor sau a aliajelor la acţiunea unor acizi concentraţi. pasmânt s.n. (înv.) v. Ceapraz. Firet, pasmanterie s.f. (rar) v. Ceaprăzărie. pasmantier s.m. (rar) v. Ceaprazar. pasmarghiol s.m. (reg) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan, paşnic s.n. (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.; înv. şi reg.) v. Compas, paspartu s.n. (tehn.) şperaclu, deschizător. A deschis lacătul cu un paspartu. paspoăl s.n. 1 vipuşcă. Paspoalul din mătase colorată aplicată la buzunarele sacoului are efect decorativ. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) tighel, tiv, tivitură. Poartă un surtuc cu paspoal de catifea roşie. pâssing s.n. (sport) pasă. Passingul la portar s-a transformat în autogol. passionăto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) arioso, patetic, patetico. |1278 password ['pasword] s.n. (inform.) parolă. înainte de a-şi accesa poşta electronică, oricărui utilizator i se cere passwordul. pastă s.f. 11 (ind. alim) paste făinoase = făinoase (v. făinos). Pastele făinoase nu sunt recomandate în diete. 2 (culin.) pastă de gutui = chitonag2. îi plac clătitele cu pastă de gutui. II fig. (a. plast.; rar) v. Colorit. Cromatică. Paletă. Paletă coloristică. pastel adj. invar, (despre culori, desene etc.) pastelat. pastelât, -ă adj. (despre culori, desene etc.) pastel. Cele mai frumoase culori sunt cele pastelate. pastelizât, -ă adj. (a. plast.; despre culori) acuarelizat. Pictorul este apreciat pentru tablourile sale în culori pastelizate. pastet s.n. (culin.; înv. şi reg.) 1 v. Pateu. 2 v. Pateu. pasteureloză s.f. (med. vet.) 1 holera găinilor (v. holeră), holeră, septicemie hemoragică, pneumoenterită. Pasteureloza este o boală infecţioasă a păsărilor. 2 (la porci) pneumoenterită. Pneumoenterită este provocată de un microb, care, la debut, se manifestă ca o complicaţie a pestei porcine. pastică s.f. (tehn.) muflă, scripete-muflu. Pastica este un sistem de scripeţi aşezaţi pe acelaşi ax sau pe axe în prelungire, care formează o parte a palanului. pastilă s.f. 11 (farm.) capsulă, capsulă amila-cee, caşetă, comprimat, pilulă, tabletă, hap2, nasture, năsturaş, bulină, bumb, <înv.> pil2. Medicul i-a prescris pastile cu antibiotic. 2 (inform.) mi-crocircuit. Pastila este substratul semiconductor pe care este fabricat un circuit integral. 3 (tehn.) lentilă. Pastila este un disc mic, cu suprafeţele de obicei convexe, folosit ca element intermediar de reazem. II fig. (fam.) v. Aluzie. Apropo. pastişă vb. I. tr. (deprec.; compl indică stiluri, maniere ale unor scriitori, pictori, muzicieni etc.) v. Copia. Imita. pastişăre s.f. (deprec.) v. Copiere. Imitare. Imitaţie. pastişă s.f. (deprec.) 1 v. Copie. Imitaţie. Simulacru. 2 (lit.) v. Parodie, păstor s.m. (relig; la unele culte protestante) părinte, preot, sacerdot, prezbiter, <înv. şi pop.> lucrător al viei Domnului, lucrător al viei lui Hristos, lucrător în via Domnului, popă1, slujitor, popârţac1, taică, <înv.> iereu, învăţător de suflet, oltarnic, vlădică, păstor. Cununia a fost oficiată de un pastor cunoscut. pastorăl, -ă adj. 11 ciobănesc, păstoresc, <înv. şi reg.> păcurăresc. Obiceiurile pastorale sunt respectate de toţi cei care trăiesc la stână. 2 (lit.; despre opere literare, fragmente literare etc.) arcadic, bucolic, idilic, păstoresc. Recită un poem pastoral Teocrit este considerat maestrul poeziei pastorale. 3 (mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) agrest, campestru, câmpenesc, rural, rustic, câmpean, patriarhal, rustican, ţărănesc, <înv.> câmpesc. Dintotdeauna i-a 1279| plăcut viaţa pastorală. II (relig.; înv.) v. Diecezan. Eparhial. Episcopal, pastramagi'u s.m. 1 (fam.; deprec.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. 2 (ieşit din uz) păstrămar. Pastramagiul făcea sau vindea pastramâ. pastrâmă s.f. (ind. alim., culin.) pecie afumată, pecie brudită. îşi serveşte musafirii cu diferite sortimente depastramă. paşaport s.n. <înv. şi reg.> paşuş, <înv.> răvaş, teşcherea1, <înv.; astăzi fam.> pas3. Pentru a putea vizita China, a trebuit să-şi facă paşaport. paşă subst. (bot.; reg.) 1 v. Broasca-apei (v. broască) (Potamogeton lucens). 2 v. Brosca-riţă (Potamogeton natans). 3 v. Rogoz (Scirpus maritimus). păşcă s.f. (reg.) 1 v. Mahorcă. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de'”, care arată conţinutul) v. Pachet, paşii vb. IV. tr. (arg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, pâşnic, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „violent”; despre fiinţe) blajin, blând, bun, domol, moale, neagresiv, nemânios, debonar, mansuet, <înv. şi reg.> bunătăcios, pâşin, <înv.> lin2. Are un câine paşnic. 2 (despre fiinţe sau despre firea lor) calm2, domol, liniştit, potolit2, stăpânit, temperat, tihnit, <înv. şi pop.> dezmâniat, opăcit, plainic, <înv.> odihnit2, înstrunat, senin, seninat2, seninos. O bună educatoare este paşnică şi veselă. 3 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om paşnic. 4 (despre popoare, colectivităţi etc.) irenic, pacient, <înv.> pacific, păciuit. Românii sunt un popor paşnic. 5 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, molcom, netulburat, plăcut, potolit2, tihnit, <înv.> păciuit, destins, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă paşnică. 6 (despre existenţa, viaţa etc. oamenilor) aşezat2, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniştit, potolit2, tihnit. Au înţeles că au de câştigat doar dacă traiul lor este paşnic. 7 (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) bun, calm2, lin2, liniştit, netulburat, plăcut, tihnit, <înv.> liniştos, limpede, senin, seninos. Toţi îşi doresc o bătrâneţe paşnică, fără griji. 8 (despre locuri, adăposturi, refugii) liniştit, tihnit, lin2. Pentru a evita zgomotul din restaurant, au rezervat un separeu paşnic. II adv. (modal) lin2, liniştit, netulburat, tihnit. Viaţa lor se desfăşoară paşnic. paşol interj, (exprimă un ordin; rus.; reg.) v. Marş! Pleacă! pâşte1 (paşti) s.m. 11 (relig. creştină; nm. pr.) înviere, învierea Domnului (v. înviere), Păscuţă, <înv.> Vascris, Voscreasnă, Ziua Luminii (v. zi). Paştele este o mare sărbătoare creştină, în care se celebrează biruinţa lui Iisus Hristos asupra morţii. 2 (relig.; la mozaici; şi, art., Paştele evreiesc, nm. pr.) Pesach. Paştele evreiesc este o sărbătoare religioasă celebrată anual, în amintirea exodului evreilor din Egipt şi a eliberării lor din robia egipteană. 3 (la mozaici) azimă, pască. Paştele este mâncat de evrei în locul pâinii, când sărbătoresc Paştele. 4 (art.; reg.) paştele-mic = înfartăţie, înfârtăţit, însorţit, însurăţie, mătcălău. Paşte-le-mic este o sărbătoare populară de după Paşte, când tinerii schimbă între ei ouă roşii şi se leagă fraţi sau surori de cruce. II (art.; bot.; reg.) paştele-cailor=paştele-calului v. a Cap-selă. Traista-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris); b Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardaminepratensis);paştele-gâinilorv. Stru-na-cocoşului (v. strună1) (Cerastium vulga-tum). pâşte2 vb. III. 11 intr. (mai ales despre animale erbivore) a păşuna. Cireada de vaci paşte pe câmp. 2 tr. (compl indică animale erbivore, turme etc.) a păstori, a păşuna, <înv. şi reg.> a păcurări. Văcarul paşte vitele pe izlaz. 3 tr. (înv.; în limbajul bisericesc; compl. indică oameni) v. Arăta. Consilia. îndruma. învăţa. Povăţui. Sfătui. 4 intr. (arg.; despre oameni) v. Alimenta. Hrăni. Mânca. Nutri. II tr. fig. 1 a ameninţa, a pândi. îi paşte o mare primejdie dacă se duc pe munte când este viscol. 2 (bis.; înv.) v. Păstori. 3 (înv.; compl. indică sentimente, virtuţi etc.) v. Cultiva. Dezvolta. 4 (înv.; de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) v. Afecta1. Ataca. Distruge. Măcina. Mânca. Mina. Roade. Ruina. Strica. Submina. Topi. Vătăma. Zdruncina, păşte-vânt s.m. invar. (pop. şi fam.; deprec.) strat, crivat, pă-tul, <înv.> iatac, sat, ilău, raft. Patul este acoperit cu o cergă. 2 aşternut1, culcuş, <înv. şi reg.> sălaş, <înv.> sat. Duminica, îi place să lenevească în pat. 3 (urmat de determ. care arată felul) strat. Vulpea şi-a făcut culcuş pe un pat de frunze. Doarme pe un pat de crengi. 4 (geol) culcuş. Patul separă un zăcământ de roci sau de minerale utile de rocile sterile de dedesubtul lor. 5 (agric.; şi pat cald, pat germinativ) pătul, răsadniţă, <înv. şi reg.> şcoală, melegar2, mispet, rai2, răsad, răsadnic, strat, strat cald, strat de gunoi, strat de răsad, ţarc, ţărcălău, vitărie, <înv.> pepinieră, semănă-rie. în paturile germinative se cultivă răsaduri. 6 (pop.; şipatmortuar) v. Năsălie. 7 (med., med. vet.; pop.) v. Brancardă. Targă. 8 (geomorf; pop.) v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. I11 (tehn.; la războiul de ţesut) reazem, strat, trup. Patul susţine toate piesele războiului de ţesut. 2 (tehn.; la sucală, la vârtelniţă) butuc, picior, scaun, strat, talpă, pitrucă, pod1, stârciog. patelar Pe pat se sprijină întreaga unealtă. 3 (milit.) <înv. şi reg.> strat, condac1, mai3. Pe patul puştii se fixează ţeava şi accesoriile. 4 (pop.) podină, pod1. Patul este suportul pe care se clădeşte claia sau stogul de fân, pentru a fi ferite de umezeală. 5 (tehn.; la plug; reg.) v. Grindei. Talpă. 6 (tehn.; la ragila de pieptănatfuioarele; reg.) v. Scândură. III (art.; fitopat.; la pomii fructiferi şi la unii arbori; pop.) patul-vântului v. Mături-de-vrăjitoare (v. mătură). IV (constr.; reg.) 1 v. Eşafodaj. Schelă. 2 v. Bază. Fundament. Fundaţie. Sub-asment. Temelie. 3 (la stână) pătul. Patul este o colibă ciobănească. patagon s.m., s.f., adj. patagonez, patagonez, -ă s.m., s.f., adj. patagon. Patagonezii sunt locuitorii Patagoniei. patalamâ s.f. (fam.; deprec.) v. Atestat. Diplomă. patarâmă s.f. (înv. şi reg.) v. Experienţă. întâmplare. Păţanie. patăşcă1 s.f. (fin.; în trecut) <în trecut> pitac1. Pataşca, monedă austriacă de aramă, a circulat şi în Ţările Române, în sec. al XVIlI-lea. patăşcă2 s.f. (reg.) 11 v. Năsălie. 2 v. Car funebru (v. car2). Car funerar (v. car2). Car mortuar (v. car2). Dric. 3 (med., med. vet.) v. Brancardă. Targă. 4 (gosp.) v. Roabă. 5 (la car sau la căruţă) v. Corlată1. 6 v. Taşcă. II (constr.) v. Targă. III (la pl pataşte; bot.) v. Oiţă. Oiţă-sălbatică (Anemone silvestris). patâtă s.f. (bot.) Ipomoea batatas; batat, car-tof-dulce. pâtă s.f. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată felul lichidului) împroşcătură, stropitură, mânjitură, <înv. şi reg.> imăciune, pătătură, picătură. Petele de noroi uscate sunt greu de curăţat. 2 (urmat de determ. care arată felul, culoarea, dimensiunea etc.) picătură, <înv.> maculatură2, maculă. Pe hârtie este o pată mare de cerneală. 3 (urmat de determ. care arată felul, culoarea, dimensiunea etc.) şargă. Pasărea are penele negricioase cu pete albe. Calul are o pată albă pe frunte. 4 (anat.) pată galbenă = macula lutea, maculă. Pata galbenă este suprafaţa retinei în centrul căreia impresiile vizuale au maximum de claritate şi de acuitate. 5 (med.) pată oarbă = scotom fiziologic. Pata oarbă este aria care marchează locul intrării nervului optic la nivelul retinei şi care nu este sensibilă la lumină. 6 (psih.; arg.) v. Delir parţial. Fixaţie. Hantisă. Idee fixă. Manie. Marotă. Monomanie. Obsesie. Psihoză. II fig. ruşine, stigmat, pecete. Băiatul aruncase o mare pată asupra familiei. patefon s.n. 1 gramofon. Patefonul este un aparat prevăzut cu o pâlnie de rezonanţă, care reproduce sunete înregistrate pe discuri. 2 (mai ales la pl. patefoane; bot.; reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zore-le-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). 3 (înv.; iron.) v. Mamă-soacră. Soacră 4 (arg.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. patelâr, -ă adj. (anat.) rotulian. Face un tratament special pentru refacerea tendonului patelar rupt. patelă patelă s.f. 1 (anat.; la oameni şi la unele ani-male) rotulă, oul genunchiului (v. ou), ouşorul genunchiului (v. ouşor), <înv. şi reg.> scăfârlie, tuturigă, nuca genunchiului (v. nucă), umărul genunchiului (v. umăr). în cădere şi-a fracturat patela. 2 (gosp.; reg.) v. Tingire. patenă s.f. (gosp.; înv.) v. Farfurie. Taler2. Talger. patent1 s.n. 1 (tehn.) cleşte patent Taie sârma cu un patent. 2 (reg.) v. Capsă: patent2, -ă adj. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenibr) evident, învederat, notoriu, vădit, notorie, patentat. Afacerea a fost o înşelătorie patentă; 2 (rar, despre metale, materiale etc.) v. Autentic. Bun. Curat. Veritabil. patenta vb. I. tr. (compl indică invenţii, drepturi etc.) a breveta. Tânărului fizician i-a fost patentată invenţia. patentare s.f. brevetare. Patentarea invenţiilor se face de o comisie de specialişti. patentaţ, -ă adj. 1 (despre invenţii, drepturi etc.) brevetat. Invenţia patentată a fost pusă în practică. 2 fig. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenibr) evident, învederat, notoriu, patent2, vădit. patentă si. 1 brevet, licenţă. Tânărul fizician a primit patentă de invenţie. 2 (înv.) v. Adeverinţă. Dovadă. Mărturie, 3 (înv.) v. Atestat. Certificat. păter s.m. (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune, pateră s.f. 1 cuier. Are o pateră foarte preţioasă, din lemn de bambus. 2 (tehn.) rozetă. Patera este un element de legătură, de suspensie sau sau de protecţie a unor piese, informă de guler marginal. patergie s.f. (med.) paralergie. Patergiaeste o alergie polivalentă. pateric s.n. (bis.) <înv.> otednic. în pateric sunt cuprinse ziceri şi scurte învăţături ale unor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, care au trăit în Orient, în sec. al IV-lea - alV-lea d.Hr. patern,-ă adj., adv. 1 adj. paternal, părintesc. Dragostea paternă este la fel de puternică ca şi cea maternă. 2 adv. (modal) părinteşte. Profesorul îşi priveşte patern elevii. îl mângâie patern pe creştet. paternăl, -ă adj. patern, părintesc, paternitâte s.f. părinţenie,părinţie. Paternitatea este calitatea unui bărbat de a fi tată patetic -ă adj., adv. I adj. Y(despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenibr) bulversant, duios, emoţionant, impresionant, înduioşător, răscolitor, tulburător, <înv.> simţitor, mişcător,pătrunzător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost patetică. 2 (în opoz. cu,,autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs patetic. 3 fig. (iron. sau deprec.; despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor) lacrimogen, lăcrimos. A primit o scrisoare patetică. A văzut un film patetic. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) arioso, pas-sionato, patetico. ^ patetico adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) arioso, passionato, patetic. pateu s.n. 1 (culin.) <înv. şi reg.> pastet îi plac foarte multpateurile cu came. 2 (culin.) înv. şi reg.> pastet Preferă pateul de ficat făcut în casă. 3 (anat.; arg.) v. Ficat, pâtic, -ă adj., s.m. (reg.) 1 adj. (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit. Contractat. Ghemuit. Închircit/Strâns2. Zgârcit. 2 s.m. v. Liliputan. Nan1. Pigmeu. Pitic, pătimă s.f. 11 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patos, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbăzare, pomeală, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febridtate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie* vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic cbcotea şi îi provoca patimă în suflet. 2 pasiune, furoare, <înv.> împătimire. Făcuse o mare patimă pentru o femeie mult mai tânără decât el A intervenit în discuţie cu o patimă de care nimeni nu îl credea în stare. 3 iubire, pasiune. Patima pentru înavuţire i-a împietrit inima. 4 nărav, pasiune, viciu, boală, spahie1. Şi-a pierdut toată averea întrucât a dat în patima jocurilor de noroc 5 cusur, dar2, defect, nărav, vidu, meteahnă, pârţag, învăţ, nără-veală, băsău, ducă, madea, natură, nără-vie, năzar, pahibă, parfie, taronie, teahnă, <înv.> învăţ, maculă. A fost părăsit de soţie pentru că are patima beţiei. 6 (în opoz. cu „obiectivitate7) parţialitate, părtinire, subiectivism, pasiune, <înv.> părtăşie. Acest profesor dă dovadă de patimă în relaţiile cu studenţii. I11 calvar, canon, caznă, chin, damnaţiune, durere, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, suplidu, torturare, tortură, suplidere, <înv. şi pop.> muncă, mundtorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, mund-re, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăcinare, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, uds1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după patima cumplită la care a fost supus. 2 (la pl patimi) amar, amărădune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinuială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, scârbă, ticală, panăt, tigorie, <înv.> nevoire, obicneală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de patimi. 3 (înv. |1280 şi pop.) v. Martiraj. Martiriu. Martirizare. Martirizaţie. Mucenicie. Supliciu. 4 (înv.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. II11 (med., med. vet.; pop.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 2 patimă lumească = a (med.; pop.) v. Boală veneriani Boală venerică; b (fiziol.; reg.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. 3 (med.; înv.) patimă lunatică v. Epilepsie; (art., la pl.) patimile mării v. Naupatie. Rău de mare. patină vb. I. tr., refl. 1 (chim.; compl sau sub. indică metale ori obiecte din metal) a (se) cocli, a (se) oxida, a (se) rugini, a (se) căldări, a (se) mucezi. Aerul patinează fierul. Aurul şi platina sunt metale care nu se patinează. 2 (compl. sau sub. indică materiale, obiecte etc.) a (se) roade, a (se) toci, a (se) uza, a se spuma. Frecarea a patinat tălpile şezlongului. Tapiseria canapelei s-a patinat. patinăj s.n. 1 patinare, patinat. îi place foarte mult patinajul. 2 (concr.) patinoar, patinăre s.f. patinaj, patinat patinăt s.n. patinaj, patinare. patinator, -oăre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. pa-tinor. Fratele ei este un foarte bun patinator. 2 s.m. patinator pe role = corcie, mâţă, pinten, sănier, sloi1. Copilul a primit în dar o pereche de patine de ziua lui. 2 (la pl) patine cu role = patine cu rotile = patine pe role=patine pe rotile = role, rotile (v. rotilă), skating. Cu patinele pe role te deplasezi pe sol în mişcări asemănătoare cu cele de pe patinoar. 3 (rar) v. Schi. 4 (rar) v. Tălpi Tălpig. II (tehn.) A culisor. Patina este o piesă prin intermediul căreia un mecanism poate exercita o mişcare de alunecare pe un element de ghidare. 2 (la maşinile agricole de recoltat) sabot. Patina foloseşte la rezemarea pe sol a aparatului de tăiere a plantelor. patină2 s.f. cocleală, coclitură, verzitură, <înv. şi reg.> grinşpan, şar2. Patina se formează pe suprafaţa unui obiect de cupru. patinoăr s.n. patinaj. S-a întâlnit cu viitoarea sa prietenă la patinoarul din oraş. patinor, -oăre s.m., s.f. (rar) v. Patinator, patiser sm plăcintar. Lucrează ca patiser doar de câteva luni. patiserie s.f. plăcintărie. Au intrat într-o patiserie pentru a cumpăra nişte pateuri. patogenetic, -ă adj. (med.) patogenic. Vaccinul este folosit în tratamentul patogenetic al bolilor infecţioase. patogeneză s.f. (med.) patogenie. Patogeneza este ansamblul procesebr biofizice, biochimice şi fiziologice care explică apariţia unei boli. patogenic, -ă adj. (med.) patogenetic. patogenicităte si.(biol, med.) patogenitate, putere patogeni Patogenicitatea este capacitatea unui microorganism patogen de a provoca o boală patogenie si. (med.) patogenezi patogenitate s.f. (biol, med.) patogenidtate, putere patogeni 1281 | patognomonică s.f. {med.; înv.) v. Semiologie. Semiotică (v. semiotic). Simptomatologie, patognomom'e s.f. (med.; înv.) v. Semiologie. Semiotică (v. semiotic). Simptomatologie, patolog s.m. (med.) patologist. Patologul este specialist în patologie. patologic, -a adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) anormal, morbid, nesănătos, bolnăvicios, maladiv. Este de o curiozitate patologică. Are o teamă patologică de microbi. patologie s.f. 1 (med.) patologie umorală = umoralism. Patologia umorală este o teorie care atribuie umorilor rolul principal în apariţia şi în dezvoltarea bolilor. 2 (art.; psih.) patologia psihicului = patopsihologie, psihologie patologică, psihopatologie. Patologia psihicului se ocupă cu studiul aspectelor patologice ale activităţii psihice. patologist s.m. (med.) patolog. patomorfologie s.f. (med., med. vet.) anatomie patologică. Patomorfologia studiază modificările histochimice şi citochimice în cursul unei boli. patopsihologie s.f. (psih.) patologia psihicului (v. patologie), psihologie patologică, psihopatologie. patos s.n. 11 avânt, însufleţire, vervă, inspiraţie. Este cunoscut patosul stilului edi-torialistului. 2 afectare, afectaţie, artificialitate, emfază, grandilocvenţă, manierism, preţiozitate, retorism, ampolozitate, artificiozitate, magnilocvenţă, preţiozism, ştaif. Discursul s-a remarcat prin patosul expunerii. 3 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, pornire, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbăzare, porneală, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca patos în suflet. 4 pasiune, sentiment, simţire, <înv.> simţ. Actorul îşi interpretează rolurile cu mult patos. II (înv.) 1 v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 2 v. Giudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, patrafir s.m. (jur.; arg.) v. Judecător, patriarh s.m. (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe) <înv.> mitropolit primat Patriarhul deţine cel mai înalt rang în ierarhia unora dintre bisericile ortodoxe autocefale. patriarhal, -ă adj. 1 (despre datini, tradiţii, obiceiuri etc.) bătrânesc, tradiţional, vechi2, anticvat, <înv.> obiceainic. Toţi din familie păstrează obiceiurile patriarhale, moştenite din generaţie în generaţie. 2 (despre localităţi, în special despre oraşe) liniştit, tihnit. Trăiesc într-un oraş patriarhal de munte. 3 (rar; mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) v. Agrest Campestru. Câmpenesc. Pastoral. Rural. Rustic. patriarhalitate s.f. fig. (rar) 1 v. Frusteţe. Simplicitate. Simplitate. Sobrietate. 2 v. Modestie. Simplitate. patriarhat s.n. (în Biserica Ortodoxă şi în bisericile orientale) patriarhie, patriarhie s.f. (în Biserica Ortodoxă şi în bisericile orientale) patriarhat. Patriarhia este organizată autocefal, fiind condusă de un patriarh. patrician, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 (în Antic, romană) patriciu. Patricianul era membru al aristocraţiei gentilice, care se bucura de toate drepturile şi privilegiile. 2 (în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate) aristocrat, gentilom, nobil, senior, magnat, patriciu, <înv.> evghenist, gentil, <înv.; în Antic. romană> optimat, evghenis. în Evul Mediu, mulţi patricieni îşi asigurau protecţia regală. II adj. 1 (despre oameni sau despre spiritul caracterul lor) cultivat, manierat, stilat, civilizat, cizelat2, rafinat2, şlefuit2, sublimat, cioplit2. Educaţia şi arta l-au transformat într-un om patrician. 2 (despre oameni grupuri sociale sau profesionale ori despre personalitatea, gustul etc. br) ales2, deosebit, distins, elevat, fin1, rafinat2, rasat, select, stilat, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane patriciene. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale br) demn, mândru. Acest venerabil domn, descendent al unei cunoscute familii boiereşti, are o conduită patri-ciană. III s.m. (ind. alim.) trandafir. îi plac patricienii bine fripţi pe grătar. patricid s.n. paricid, <înv.> paricidere. Omo-rându-şi părinţii, a fost condamnat pe viaţă pentru patricid. patriciu s.m. 1 (în Antic, romană) patrician. 2 (rar; în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate) v. Aristocrat. Gentilom. Nobil. Patrician. Senior, patridă s.f. (grec.; înv.) v. Patrie. Pământ Ţară. patrie s.f. 1 pământ, ţară, <înv. şi pop.> moşie, <înv.> moştenire, ocină, patridă, vatră, glie, plug, naştere. Patria trebuie apărată şi cinstită. 2 (art.; relig; în Biblie) patria cerească =patria obştească = cer2, eden, împărăţia cerului (v. împărăţie), împărăţia cerurilor (v. împărăţie), paradis, rai1, <înv.> poala lui Avram (v. poală), poala lui Dumnezeu (v. poală), poală, senin. Sufletele părinţilor au ajuns în patria cerească. patrimonial, -ă adj. (jur.; despre bunuri) ereditar. Moşia unde locuieşte este un bun patrimonial moştenit de la bunici. patrimoniu s.n. (jur.) 1 ereditate, moştenire, succesiune, <înv. şi pop.> moşie, <înv. şi reg.> miraz1, moştină1, rămăşiţă1, stră-moşire, <înv.> clironomie, diadohie, dobândă, dostoianie, dostoinicie, erezie2, erezire, ere-zitate, eritagiu, lăsământ, moşnenie, moştenie, nemestnicie, ocină, rămas2. După moartea părinţilor, a primit ca patrimoniu toată averea lor. 2 <înv.> baştină. Patrimoniul este o proprietate ereditară aflată în aceeaşi familie de mai multe generaţii. 3 bun public. Patrimoniul trebuie ocrotit. patronaj patriot, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) I s.m., s.f. 1 v. Compatriot. Conaţional. Concetăţean. 2 v. Localnic. II adj. (despre sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Patriotic, patriotard, -ă s.m., s.f. pseudopatriot. Patriotarzii sunt pretinşi patrioţi. patriotesc, -eăscă adj. (înv.; despre sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Patriotic. patridtic,-ă adj. (despre sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenibr) <înv.> patriot, patriotesc, civic. Sentimentul patriotic trebuie să înnobileze tinerii. patriotism s.n. 1 civism. în tot ce a făcut pentru ţară a dovedit patriotism şi abnegaţie. 2 patriotism local = parohialism, provincialism. Discursurile sale au amprenta patriotismului local. Scriitorul a fost acuzat adesea de patriotism local. patristică s.f. (teol, filos.) patrologie. Patristica studiază viaţa, opera şi concepţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. patriţă s.f. (tipogr.) ştempel. Pe patriţă se gravează în relief o literă sau un semn tipografic, pentru a se obţine o matriţă tipografică. patrocinium s.n. (rar) v. Ajutor. Ocrotire. Patronaj. Protecţie. Sprijin. Susţinere. Tutelaj. Tutelare. Tutelă. patrodime s.f. (biol.) ereditate paternală, ereditate paternă. Patroclinia este apariţia, la copil a unor gene aproape exclusiv de la tată. patrologie s.f. (teol, filos.) patristică. patron1 s.n. 1 (electr.) buşon fuzibil. în patron se află firul fuzibil al unei siguranţe electrice. 2 puşcătură. Patronul este un cartuş special, folosit pentru dislocarea rocilor din mine. 3 (în croitorie) formă, tipar, mulă1. Croitorii, pentru a croi un obiect de îmbrăcăminte, utilizează patroane de carton sau de lemn. 4 (milit.; reg.) v. Cartuş. Glonţ. 5 (tehn.; reg.) v. Potricală. patron2, -oănă s.m., s.f. 11 s.m., s.f. (adesea determ. de un adj. pos.) stăpân, şef, bos, jupân, jupâneasă, stă-pâncă, stăpâneasă, <înv.> despină, despuietor, domn, şustăr. Patroana ta este foarte cicălitoare. 2 s.m. <înv.> praznic. Şi-a sărbătorit patronul la un restaurant select din oraş. II s.m., s.f. fig. ajutor, apărător, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susţinător, cârjă, reazem, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este patroana bătrâneţii ei. patronă vb. I. tr. 1 (compl. indică acţiuni, întreprinderi etc. ale oamenilor) a sprijini, a susţine, a tutela. Acest proiect este patronat de un cunoscut om de afaceri. 2 (compl. indică organizaţii, instituţii etc.) a ajuta, a ocroti, a proteja, a sprijini, a susţine. Căminul de bătrâni este patronat de o societate filantropică. 3 (compl indică angajaţi sau interesek br) a proteja, a tutela. Şeful de sindicat patronează angajaţii instituţiei urmărind ca toate drepturile acestora să fie respectate de către conducere. patronâj s.n. 11 ajutor, ocrotire, protecţie, sprijin, susţinere, tutelaj, tutelare, tutelă, patronim patrocinium. Căminul de bătrâni se bucură de patronajul unei societăţi filantropice. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „sub”) egidă, oblăduire, ocrotire, protecţie, sprijin, auspiciu. Gramatica limbii române a apărut sub patronajul Academiei. II (concr.) societate de binefacere. Patronajul este o asociaţie care are ca scop ajutorarea celor aflaţi în nevoie. patronim s.n. nume de familie, nume de naştere, nume patronimic, patronimic, <înv. şi reg.> poreclă, nume de tată, nume după naştere. Patronimul se transmite de la părinţi la copii. patronimic s.n. nume de familie, nume de naştere, nume patronimic, patronim, <înv. şi reg.> poreclă, nume de tată, nume după naştere. patrontâş s.n. (milit.; pop.) v. Cartuşieră, patrontăşcă s.f. (milit.; pop.) v. Cartuşieră, patru s.m. (mat.) scaun, scăunaş, ştar. A luat un patru la matematică. pâtru-scânduri subst. (fam.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. patrucolţurăt s.n. (geom.; înv) v. Patrulater. Tetragon. patrulater s.n. (geom.) tetragon, <înv.> patru-colţurat,patrunghi. Patrulaterul este un poligon cu patru laturi. patrulă s.f. (milit.) <înv.> strajă. Noaptea, patrule de jandarmi circulă pe străzi. patrunghi s.n. (geom.; înv.) v. Patrulater. Tetragon. patruped, -ă s.n., adj. (zool.) cvadruped, tetrapod. Patrupedele sunt animale care au patru picioare. Iepurele este un animal patruped. patruzâci-de-picioare s.m. (entom.; reg) v. Cârcăiac. Scolopendră1 (Scolopendra cingu-lata). patruzeci'me s.f. (bis.; înv.) v. Păresimi. Postul cel mare (v. post2). Postul mare (v. post2). pâtvagon s.n. (transp.; pop.) v. Vagon de dormit. Wagon-lit. paţachmă1 s.f. (bot.) 1 Rubia tinctorum; garantă, orcanetă, otrăţel, roibă, broci, buruiana-faptului (v. buruiană), faptnic, rumenele (v. rumeneală), rută2.2 (reg.) v. Cruşin (Rhamnus frangula). 3 (reg) v. Liliac-de-pă-dure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tu-lichina-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daph-ne mezereum). 4 (reg) v. Părul-ciutei (v. pâr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica). paţachmă2 s.f. (fam.) 1 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic Om de nimic. Puşlama. Secătură, patircă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). păucă s.f. (muz.; înv. şi reg) v. Timpan, pauper, -ă adj., s.m., s.f. (livr) 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu ,,bogat>T) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 adj. (precedă subst. determ.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, pauperism s.n. paupertate. A^st grup social se află într-o stare gravă de pauperism. pauperizâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a (se) proletariza, a sărăci. Mulţi oameni s-au pauperizat în ultimii ani. Criza economică a pauperizat populaţia. pauperizare s.f. proletarizare, sărăcire. Starea de pauperizare a populaţiei s-a accentuat în ultimul timp. paupertâte s.f. pauperism. păur s.m. (reg.) v. Sătean. Ţăran, pâuză s.f. 11 repaus, <înv. şi reg.> păuzare, time-out. în cele mai multe instituţii angajaţii au pauză pentru a lua masa. După fiecare probă sportivă, se face o pauză de câteva minute. 2 (la şcoală) recreaţie. Elevii au pauză după fiecare oră de curs. 3 (la spectacole) antract. S-au întâlnit în pauza dintre cele două acte ale piesei. 4 întrerupere, tăcere. în timpul intervenţiei sale, au fost numeroase pauze din cauză că nu s-a putut concentra. 5 suspensie. Pentru a crea o stare de emoţie intensă, persoana care anunţa premiile recurgea la momente de pauză. II (cu val. de adv.; modal; arg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. pava vb. I. tr. (constr.; compl. indică drumuri, străzi, curţi etc.) a pardosi, a pietrui, a floştori, a pietrelui, a pietrici, <înv.> a lespedui, a lespezi, a pavela, a pavelui. Drumarii au pavat strada cu piatră cubică. Pavează curtea cu dale. pavagi'u s.m. (constr.) pavator, pietrar, <înv.> căldărâmar, caldarâmgiu. pavăj s.n. (constr) 1 pardosire,pavare, pavat1, pietruire, pietruit1, <înv.> lespezire. 2 (concr.) caldarâm, <înv.> pavea, pod1, paviment. Pavajul a devenit alunecos din cauza poleiului. pavăre s.f. (constr.) pardosire, pavaj, pavat1, pietruire, pietruit1, <înv.> lespezire. Pavarea drumului s-a făcut cu piatră cubică. Curtea a căpătat o nouă înfăţişare prin pavarea cu dale. pavât1 s.n. (constr.) pardosire, pavaj, pavare, pietruire, pietruit1, <înv.> lespezire. pavat2, -ă adj. (constr.; despre drumuri, străzi, curţi etc.) pardosit, pietruit2, <înv.> lespeduit. Pe un drum pavat se circulă foarte bine. pavator s.m. (constr.) pavagiu, pietrar, <înv.> căldărâmar, caldarâmgiu. Pavato-rii execută pavaje. pâvăză s.f. 11 (milit.) scut, <înv.> aspidă2, calcan. în bătăliile din trecut ostaşii purtau paveze. 2 (herald.; înv) v. Armoarii. Blazon. Emblemă. Stemă. 3 fig. grijă, ocrotire, protecţie, aripă, scut, umbră, umbrire. Copilul se simte în siguranţă sub pavăza mamei. II (bot.; reg.) v. Jale2. Jaleş (Stachys germanica). |1282 pavea s.f. (constr.; înv.) v. Caldarâm. Pavaj, pavecernie s.f. (relig.; la mănăstiri; înv.) v. Pavecemiţă. pa vece miţă s.f. (relig.; la mănăstiri) <înv.> pavecernie. Pavecerniţa este o slujbă scurtă care se oficiază după vecernie. pavelă vb. I. tr. (constr.; înv.; compl. indică drumuri, străzi, curţi etc.) v. Pardosi. Pava. Pietrui. pavelui vb. IV. tr. (constr.; înv.; compl. indică drumuri, străzi, curţi etc.) v. Pardosi. Pava. Pietrui. pavilion s.n. .1 (constr.) cerdac, chioşc, edicul, foişor, pălimar, <înv. şi pop.> cafas, filigo-rie, <înv.> pridvor. în grădină este un pavilion acoperit cu viţă-de-vie. 2 bandieră. Pe catargul navei este arborat pavilionul românesc. 3 (anat.) pavilion auricular = (art.) pavilionul urechii = auriculă, ureche, pâlnie, scoica urechii (v. scoică), auz, ascultătoare (v. ascultător). îi şopteşte ceva la pavilionul urechii. 4 (tehn. med.) cornet acustic (v. cornet2). Pavilionul este întrebuinţat de persoanele cu auzul slab. paviment s.n. (constr.; latin.; înv) 1 v. Caldarâm. Pavaj. 2 v. Pardoseală. Podea, pavlichiănă s.f. (relig.) pavlichiancă. Pavli-chienele aparţineau unei secte din Imperiul Bizantin, din sec. al VH-lea - al X-lea d.Hr„ care luptau pentru suprimarea ierarhiei bisericeşti, simplificarea cultului şi abolirea adoraţiei icoanelor. pavlichiăncă s.f. (relig.) pavlichiană. pavloviân, -ă adj., s.m., s.f. (med., psih) pavlovist. pavlovist, -ă adj., s.m., s.f. (med., psih.) pa-vlovian. Pavloviştii sunt adepţii teoriilor lui I.P.Pavlov. pavoază vb. 1.1 tr. (compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc) a aranja, a decora, a găti, a împodobi, a înfrumuseţa, a orna, a ornamenta, a adorna, a zugrăvi. De Crăciun, a pavoazat casa cu mult bun-gust. 2 refl., tr. (fam.; iron.; sub. sau compl. indică oameni, mai ales femei) v. împopoţona. în-zorzona. pavoazăre s.f. 1 aranjament, aranjare, aranjat1, decorare, decoraţie, ecornaj, gătire, împodobire, înfrumuseţare, ornamentare, ornare, înfrumuşare, <înv.> podobire. Pavoazarea casei în ajunul Crăciunului este o bucurie. 2 (fam.; iron.) v. împopoţonare. înzorzonare. pavoazat, -ă adj. 1 (despre obiecte, încăperi etc.) decorat, gătit2, împodobit, înfrumuseţat, ornamentat, ornat, lucrat2, taxidit, <înv.> înfrumuşat, podobit O locuinţă pavoazată este primitoare şi relaxantă. 2 (fam.; iron.; despre oameni, mai ales despre femei) v. îm-popoţonat. înzorzonat, pazarlâc s.n. (com:; turc.; înv) v. Comerţ. Negoţ. Negustorie. păză s.£ 11 strajă, străjuire, supraveghere, veghe, veghere, păzit1, priveghi, <înv. şi pop.> priveghere, păzeală, <înv.> nazirie, păzire, străjnicie, viglă. La instituţiile importante serviciul de pază este asigurat zi şi noapte. Pentru a se feri de hoţi, proprietarii au întărit paza domeniului cu încă două persoane. 2 gardă, 1283| strajă, veghe, <înv. şi reg.> aret1. Soldatul stă de pază trei ore. 3 apărare, asigurare, protecţie, protejare, securitate, securizare, siguranţă, <înv.> siguraţie, sigureală, siguritate. Se iau măsuri de pază a graniţelor din cauza stării conflictuale dintre cele două state. 4 grijă, seamă, mână. Cât timp a fost plecată, şi-a lăsat copilul în paza părinţilor. 5 (pop.) v. Atenţie. Băgare de seamă. Circumspecţie. Grijă. Luare-aminte. Precauţie. Prevedere. Prudenţă. 6 (înv.) v. Asiduitate. Insistenţă. Perseverenţă. Râvnă. Sârguinţă. Sforţare. Silinţă. Stăruinţă. Strădanie. Străduinţă. ZeL 7 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. II (concr.) 1 paznic, păzitor, strajă, străjer, priveghetor, veghetor, sotnic, vectăr, <înv.> prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, străjuitor, veghe. Tânărul este pază la cireada satului. 2 (milit) santinelă, strajă, veghe, caraulă, pândar, străjer, caraulaş, şălbocar, şilboc, <înv.> boactăr, vartă2, vedetă, vigilie, viglă. Paza se află în post, la intrarea în garnizoană. 3 (milit.) gardă, strajă, caraulă, <înv.> culuc, păzitoare (v. păzitor), străjerie, vartă2. Multă lume asistă la schimbarea pazei la palat. 4 pază de corp = bodyguard, gardă de corp, gardă personală, guard, gorilă. Politicianul este totdeauna însoţit de o pază de corp. 5 (înv.; adesea precedat de prep. „la” şi însoţit de vb. ca „a pune”, „a şedea7) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. III (med., med. vet.; reg.) 1 v. Dietă1. Regim. 2 v. Terapeutică. Terapie. Tratament. pâzie s.f. (mineral.; înv.) v. Topaz, paznic s.m. 1 pază, păzitor, strajă, străjer, priveghetor, veghetor, sotnic, vectăr, <înv.> prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, străjuitor, veghe. 2 pândar, <înv. şi reg.> pândaş, gomic, jitar, meregiu, pârgar, <înv.> pânditor. Este paznic la o livadă de meri. 3 gardian, păzitor, vehter, gardist. S-a angajat paznic la o firmă de construcţii. pazvangi'u s.m. (milit.; la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea) cârjaliu, <înv.> pazvant, pazvantlâu, pazvantoglu. Paz-vangiii din trupele lui Pazvantoglu prădau Ţara Românească. pazvant s.m. (milit.; la sfârşitul sec. al XVI-II-lea şi începutul sec. alXIX-lea; înv.) v. Cârjaliu. Pazvangiu. pazvantlâu s.m. (milit.; la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea; înv.) v. Cârjaliu. Pazvangiu. pazvant6glu s.m. (milit.; la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XTX-lea; înv.) v. Cârjaliu. Pazvangiu. pazvât s.f. (reg.) v. Piedică, păbâî vb. IV. intr. (reg.; despre păsări; de obicei urmat de determ. „din aripi”) v. Fâlfâi. Flutura. Pâlpâi. păcală s.m.,s.f. 1 s.m. păcălici, pepelea. Păcală este un om glumeţ, poznaş, căruia îi place să facă farse cuiva, pentru a se amuza. 2 s.f. (reg.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1, înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. 3 s.f. (reg.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengărie. păcât s.n. 11 (relig.) greşeală, <înv.> nedreptate, păgânătate, rătăcitură, rătăcire, smârdă (v. smârd). S-a dus la duhovnic pentru a-şi mărturisi păcatele. 2 (art.; relig. creştină) păcatul originar = păcatul strămoşesc = păcatul omenesc, <înv.> păcatul născutului, păcatul neascultării; (rar) păcatul omenesc v. Păcatul originar. Păcatul strămoşesc; (înv.) păcatul născutului = păcatul neascultării v. Păcatul originar. Păcatul strămoşesc. 3 abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, vină, vinovăţie, prihană, păcătuire, <înv. şi reg.> teahnă, bai2, greş, ocă, ponos, <înv.> cusur, mustrare, pacoste, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, alunecare, eres, erezie1, rătăcire, rătă-ceală. Va fi pedepsit pentru păcatul său, deoarece a încălcat legea. 4 greşeală, ispită, rău, <înv.> neştiinţă, neştiut1. Tânăra l-a făcut pe bătrân să cadă în păcat 5 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, ,,afi>T) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Păcatele lui educaţionale sunt evidente. 6 (pop.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. II (art. păcatul; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, păcăleălă s.f. 1 farsă, festă, ghiduşie, glumă, păcălitură, poznă, ştrengărie, ghiduşlâc, renghi, şotie, caraşic, <înv. şi reg.> marghiolie, ghiduşărie, mişculanţă, năsărâmbă, opşag, păcală, şalmă, şăncălănie, şăncălie, şoadă (v. şod), şodomănie, trufa3, trufaşag, <înv.> bosma, atrapă, abureală, aburire, potcoveală. Fire ludică, se ţine numai de păcăleli. 2 ademenire, amăgire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, momire, păcălire, păcălit1, trişare, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celuială, celuire, crib-dă, mâgliseală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăş-cătură, <înv.> amăgie, dezmântare, înceluială, înceluire, îngânătură, înşelătură, lâncotă, măglisitură, sminteală, uluire, îmbrobo-dire, orbire, carotă, pingelire, pin-geluială, pingeluire. 3 bluff, înşelăciune, înşelătorie, vrajă, vrăjeală. cacealma, pârleală. Mult aşteptatul spectacol a fost o păcăleală. păcăli vb. IV. tr. (compl. indică oameni) a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela1, a minţi, a mistifica, a momi, a trişa, a iluziona, a fenta, a fraieri, a juca, a prosti1, a şme- păcăni cheri, a ţepui2, <înv. şi reg.> a fulăi, a planisi, a poticăli, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, a celui, a mâglisi, a obroci1, a ormoci, a şugui1, a tăşca, <înv.> a blăzni, a dezmânta, a gâmbosi, a îngâna, a lâncoti, a se linguşi, a măguli, a surprinde, a chilipirgi, a îmbrobodi, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a încălţa, a pârli, a pingeli, a pinge-lui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca, a accidenta, a daiboji, a pricăli. A păcălit multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. păcălici s.m. (pop.) v. Păcală, păcălire s.f. ademenire, amăgire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, momire, păcăleală, păcălit1, trişare, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celuială, celuire, cribdă, mâgliseală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmântare, înceluială, înceluire, îngânătură, înşelătură, lâncotă, măglisitură, sminteală, uluire, îmbrobodire, orbire, carotă, pingelire, pingeluială, pingeluire. Păcălirea persoanelor în vârstă cu promisiuni mincinoase a devenit o modă. păcălit1 s.n. ademenire, amăgire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, momire, păcăleală, păcălire, trişare, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitură, fentă, fraiereală, prostire, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteală1, celuială, celuire, cribdă, mâgliseală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmântare, înceluială, înceluire, îngânătură, înşelătură, lâncotă, măglisitură, sminteală, uluire, îmbrobodire, orbire, carotă, pingelire, pingeluială, pingeluire. păcălit2, -ă adj. (despre oameni) ademenit, amăgit, încântat, înşelat1, minţit, momit, păcălit2, trişat, fraierit, prostit2, ţepuit, <înv. şi reg.> prilestit, celuit, gloanit, <înv.> dezmântat, gâmbosit, îmbrobodit2, orbit, aburit, bărbierit2, buzat, dus2, pingelit, pingeluit, accidentat. Bătrânul păcălit a rămas păgubit păcălitor, -oăre adj. (reg.; despre oameni) v. Cicălitor. Sâcâitor. păcălitură s.f. farsă, festă, ghiduşie, glumă, păcăleală, poznă, ştrengărie, ghiduşlâc, renghi, şotie, caraşic, <înv. şi reg.> marghiolie, ghiduşărie, mişculanţă, năsărâmbă, opşag, păcală, şalmă, şăncălănie, şăncălie, şoadă (v. şod), şodomănie, trufa3, trufaşag, <înv.> bosma, atrapă, abureală, aburire, potcoveală. păcăneălă s.f. păcănire, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcănitură. în depărtare se aude păcăneala mitralierelor. păcănele s.f. pl. (j. de noroc; arg.) v. Pocher electronic. păcănî vb. IV. intr. (despre arme automate, gloanţe, obiecte cu clape etc.) a pârâi, a răpăi, a ţăcăni, a toca. Mitralierele păcă- păcănire neau în depărtare. Maşina de scris păcăneş-te enervant. păcănire s.f. păcăneală, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcă-nitură. păcănit s.n. păcăneală, păcănire, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcănituri păcănitoăre s.f. (muz.; rar) v. Castanietă, păcănitură s.f. păcăneală, păcănire, păcănit, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcănituri păcătos, -oăsă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (relig.) <înv. şi pop.> nebun, rău, greşit, <înv. şi reg.> pângărit, pânganie, <înv.> ferălegiuitor, nedrept, nepocăit, ocaianic, să-blăznitor, rătăcit. Un bun creştin iartă pe toţi oamenii păcătoşi: Păcătosul s-a spovedit duhovnicului. 2 adj., s.m., s.f. abject, infern, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, tigoare, japiţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, pohoţ, proclet, <înv.> ferădelege, ferălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, padleţ, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian, necăjos, <înv.> penibil, tenace. Tuşea uscată este păcătoasă. 4 adj. (mai ales fig; despre fenomene meteorologice) mizer, mizerabil, rău, urât2, ticălos. De câteva zile este o ploaie păcătoasă care nu mai încetează. 5 adj. (precedă subst. determ.; pop.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 6 adj. (fam.; despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.) v. Contrariant. Dezagreabil. Neplăcut. Supărător. II adj. fig. 1 (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) agasant, enervant, iritant, plicticos, plictisitor, sâcâitor, supărător, oripilant, ancom-brant. Dacă mai pui multe întrebări, rişti să devii păcătos. 2 (în opoz. cu „puternic”; fam.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fraged. Fragil. Gingaş. Gracil. Leşinat2. Moale. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, păcătoşenie s.f. abjecţie, abominaţie, ferădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, in-dignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestămăciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tina, necurat, necurăţie, necu-răţire, nimicire. păcătoşi vb. IV. tr., refl. (mai ales fam.; compl sau sub. indică oameni) a (se) ticăloşi, a (se) parşivi, <înv.> a (se) ng^rebnici. Din cauza anturajului s-au păcătoşit şi tinerii bine educaţi. Lăcomia, goana după avere păcătoşesc pe om. păcătoşie s.f. (mai ales fam.) abjecţie, abominaţie, ferădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestămăciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgâ-riătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice păcătoşie. păcătui vb. IV. intr. (despre oameni) a greşi, <înv. şi reg.> a scăpăta, a sminti, <înv.> a se po-greşi, a se săblăzni, a vicleni, a aluneca, a rătăci, a luneca. în ultimul timp a cam păcătuit. păcătuinţă s.f. (înv.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine, păcătui're s.f. (pop.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. păcătuţ s.n. (înv.) v. Păcăţel. păcăţel s.n. (pop.) <înv.> păcătuţ. păcelui're s.f. (înv.) v. Pacificare, păciui vb. IV. intr., refl. recipr. (înv.; mai ales despre adversari; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Concilia. împăca. Reconcilia. păciuili're s.f. (înv.) v. Pacificare, păciui're s.f. (înv.) A v. împăcare. Reconciliere. 2 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă. 3 v. Pacificare. păciuit, -ă adj. (înv.) 1 (despre ambient, atmosferă etc.) v. Calm2. Domol. Lânced Liniştit Molcom. Netulburat. Paşnic. Plăcut. Potolit2. Tihnit. 2 (despre popoare, colectivităţi etc.) y. Paşnic. păcorniţă s.f. dohotniţă. în păcomiţă se ţine păcura pentru uns roţile sau osiile căruţei, ale carului etc. păcostenie s.f. (reg.) v. Bucluc. încurcături Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. păcurnă s.f. (zool; reg.) 1 v. Oaie (Ovis aries). 2 v. Strămior. |1284 păcurăr1 s.m. 1 dohotar. Păcurarul se ocupă cu extragerea păcurii. 2 (în trecut) <în trecut> găzar. Păcurarul era un vânzător (ambulant) de petrol lampant. păcurăr2 s.m. 1 (înv. şi reg.) v. Cioban. Oier. Păstor. 2 (omit.; reg.; şi păcurar-mare) v. Cio-cârlie-moţată (Alauda cristata). păcură s.f. 11 (ind. petrol.) mazut, dohot, unt de naft. Păcura se foloseşte la ungerea roţilor căruţei, carului etc. 2 (arg.) v. Trădare. Vânzare. II fig. 1 (meteor.; reg.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. 2 (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Groază. Grozăvenie. Grozăvie. Mare2. Mulţime. Neguri Noian. Pădure. Potop. Prăpăd. Puhoi. Puzderie. Sumedenie. 3 (relig. creştină; înv.) v. Adânc. Gheenă. Hades. Iad. Infern. întuneric. Orc. Tartar, păcurărăş s.m. (reg.) v. Ciobănaş. Ciobănel. Păstoraş. Păstorel. păcurăreăsă s.f. (reg) v. Ciobăniţi Păstoriţi păcurărel s.m. (reg.) v. Ciobănaş. Ciobănel. Păstoraş. Păstorel. păcurăresc, -eăscă adj. (înv. şi reg.) v. Ciobănesc: Pastoral. Păstoresc, păcurăreşte adv. (modal; înv. şi reg.) v. Ciobăneşte. Păstoreşte. păcurari vb. IV. (înv. şi reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Ciobăni. Păstori. 2 tr. (compl. indică animale erbivore, turme etc.) v. Paşte2. Păstori. Păşuna. păcurărie s.f. (înv. şi reg.) v. Ciobănie. Oierie1. Oierit. Păstorie. Păstorit, păcurărit s.n. (reg.) v. Ciobănie. Oierie1. Oierit. Păstorie. Păstorit. păcurăriţă s.f. (înv. şi reg.) v. Ciobăniţi Păstoriţă. păcuriu, -ie adj. (pop.; despre culori, obiecte, lucruri etc.) v. Negru. pădăi vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. păducel s.m. I (bot.) 1 (şipăducel-albypădu-cel-mic) Crataegus monogyna; albaspină, căcădară, gherghin, mărăcine, mărăcine-alb, spin, spin-alb, <înv.> ramn. 2 Crataegus oxycantha; gherghin, măceş, <înv.> ramn. 3 (reg) v. Sorb1 (Sorbus aria). I11 (med.; pop.) lichen, funigel, furnicel, must, păduchelniţă, trântitură2. Păducelul este o boală de piele, care se manifestă prin mâncă-rimi puternice la tălpi şi între degetele de la picioare. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Bătături Clavus. Durilon. Induraţie. 3 (med; reg.) v. Pa-nariţiu. păduche s.m. I (entom.) 1 (la pl păduchi) mişcători (v. mişcător). îi este groază de persoanele murdare, pline de păduchi. 2 (şi păduche-de-cap) Pediculus capitis; <înv. şi reg.> juchel, păducheare, condrăţel, gad, gadină, mişcoce, mişcoi, mişcotei, nicoreţ, nişcorici, oară2, scodac, gărgăun, purice-bătrân, jovaliu, mătreaţă-cu-maţe, nichitar. 3 (şi păduche-de-cămaşă, păduche-de-corp, păduche-de-haine, pădu-che-de-rufe, păduche-de-straie) Pediculus vestimenti sau Pediculus corporis; <înv. şi reg.> 1285| păducheare. 4 (şi păduche-lat) Phthirus pubis; lat, <înv. şi reg.> păducheare, lăţel. 5 (şi pădudie-de-piele) Pediculus tabescentium; <înv. şi reg.> păducheare. 6 Pediculus vituli; hâră2.7 păduche-de-câmp = Palomena prasina; ploşniţă-de-câmp, lemnar, lem-nariţă, vacă-puturoasă; păduche-de-găinâ = Dermanysus avium; ştelă; pădu-che-de-lemn = Cimex columbarius, Cimex lectularius, Cimex prasinus, Euryderma oma-ta, Eurygaster maura; ploşniţă, ploşniţă-de-ca-să, lemnar, păduche-de-perete, părăscu-ţă, ploscuţă, poluşcă, stelniţă; pâduche-de-pe-ne-şi-de-păr=Mallophaga; păduche-malofag; păduche-malofag = Mallophaga; pădu-che-de-pene-şi-de-păr, (lapl) păduchi-ţestoşi = Coccinea; coccide; (reg) păduche-de-cal v. Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris); păduche-de-peretev. Păduche-de-lemn. Ploşniţă. Ploşniţă-de-casă (Cimex columbarius, Cimex lectularius, Cimex prasinus, Euryderma oma-ta, Eurygaster maura). 8 (pop.) v. Căpuşă (Ixodes ricinus). II (art.; bot.; reg.) păduche-le-calicului = păduchele-calului = păduchele-elefantului v. Colţul-babei (v. colţ) (Tribu-lus terrestris); (la pl) păduchi-de-ţigan v. Den-tiţă (Bidens tripartitus); (art.) păduchii-popii v. Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (Helleborus purpurescens). III fig. (fam.; deprec.) v. Parazit păduchea vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, animale, plante) a deparazita, a (se) despăduchea, a (se) purica. A chemat un agent veterinar pentru a păduchea păsările din curte. păducheăre s.f. (entom.; înv. şi reg.) 1 v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). 2 v. Păduche. Păduche-de-cămaşă. Pădu-che-de-corp. Păduche-de-haine. Pădu-che-de-rufe. Păduche-de-straie (Pediculus vestimenti sau Pediculus corporis). 3 v. Păduche. Păduche-lat (Phthirus pubis). 4 v. Păduche. Păduche-de-piele (Pediculus tabescentium). păducheâş s.m. (entom.; pop.) păduchel. păduchel s.m. (entom.; reg.) v. Păducheâş. păduchelniţă s.f. (reg.) I (bot.) 1 v. Darie. Vârtejul-pământului (v. vârtej) (Pedicularis verticillata). 2 v. Păduchemiţă (Lepidium ru-derale). II (med.) v. Lichen. Păducel. păducher s.m. (bot.; reg.) 1 v. Colţul-babei (v. colţ) (Tribulus terrestris). 2 v. Darie. Vâr-tejul-pământului (v. vârtej) (Pedicularis verticillata). păducheriţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Colţul-babei (v. colţ) (Tribulus terrestris). 2păducheri-ţâ-de-apă v. Comaci (Trapa natans). păducherniţă s.f. (bot.) 1 Lepidium rudera-le; caşul-cioarei (v. caş), caşii-lupului (v. c«f),caşii-popii (v. caş), mărăraş-de-fHguri, moartea-stelniţelor (v. moarte), păduchelniţă, păsăţel, păsăţelul-dealului (v. păsăţel), păsăţe-lul-vrăbiuţei (v. păsăţel), rumegătoare, stelni-cariţă, usturoi-turcesc. 2 (reg.) v. Colţul-babei (v. colţ) (Tribulus terrestris). 3 (reg.) v. Darie. Vârtejul-pământului (v. vârtej) (Pedicularis verticillata). păduchios, -oăsă adj., s.m., s.f. 11 adj. (mai ales fig.; fam.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 adj. (mai ales fig; fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. 3 adj., s.m., s.f. fig. (în opoz. cu „bogat”; fam.; deprec.) v. Gol2. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Răpciugos. Sărac. Sărman. II adj. (arg.; despre oameni) v. Avut2. Bogat, înstărit. Situat. pădurăr s.m. 1 (silv.) <înv. şi reg.> gomic, ardău2, berejnic, codrean, ferşter, pădurareş, păduraş, şpan, şumar, iagăr. Pădurarul şi-a făcut casa lângă pădure. 2 (art. pădurarul ; mitol pop.; reg; şi nm. pr.) v. Ta-tăl-pădurii (v. tată). 3 (zool; eufem.) v. Lup (Caniş lupus). pădurâreş s.m. (silv.; reg.) v. Pădurar, păduraş s.m. (silv.; reg.) v. Pădurar. pădurăţ,-ă adj. (rar; despre terenuri, ţinuturi etc.) v. împădurit. Păduros. Silvos. păduratic, -ă adj. 1 (rar; despre terenuri, ţinuturi etc.) v. împădurit. Păduros. Silvos. 2 (bot.; înv. şi reg; despre fructe) v. Sălbatic, pădurănesc, -eăscă adj. (înv.; despre oameni) v. Codrean. Pădurean. pădurărîe1 s.f. (silv.) pădurărit. Pădurăria este ocupaţia pădurarului. pădurărie2 s.f. 1 (silv.; rar) v. Silvicultură. 2 (înv.) v. Codru. Pădure, pădurărit s.n. (silv.) 1 pădurărie1. 2 (rar) v. Silvicultură. pădure s.f. 1 codru, silvă, copă-cărie, orman2, silvană, <înv.> pădurărie2, aur verde. în apropierea satului este o pădure seculară. 2 fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era o pădure de oameni. Limuzina mirilor era urmată de o pădure de maşini. pădurean, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. codrean, pădureancă, pădureţ, codreancă, <înv.> pădurănesc. Casele din satele pădurene se află la distanţe mari una de alta. Pădurenii sunt oameni vrednici. 2 adj. (rar, despre animale, plante etc.) codrean, codresc. Vulpea este un animal pădurean. 3 s.f. (art. pădureana; mitol. pop.; reg.; şi nm. pr.) v. Mama-pădurii (v. mamă). pădureăncă s.f. 1 codreană (v. codrean), pădureană (v. pădurean), codreancă. Pădurencele sunt femei vrednice. 2 (art. pădureanca; mitol. pop.; reg.; şi nm. pr.) v. Mama-pădurii (v. mamă). păduresc, -eăscă adj. (bot.; înv. şi reg.; despre fructe) v. Sălbatic. pădureţ, -eăţă adj., s.n. I adj. 1 (bot; despre plante, arbori fructiferi etc.) sălbatic, mistreţ, mistricit. Merii pădureţi cresc în pădure. 2 (rar; despre terenuri, ţinuturi etc.) v. împădurit. Păduros. Silvos. 3 (pop.; despre oameni) v. Codrean. Pădurean. 4 (în opoz. cu păgân „fertil”; reg.; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) v. Arid. Infecund. Infertil. Nefertil. Neproductiv. Neroditor. Nerodnic. Pietros. Pleşuv. Sărac. Sec. Steril. Sterp. Uscat2. 5 fig. (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om pădureţ, fără educaţie şi cultură. II s.n. (med.; pop.) v. Lues. Sifilis, pădurică s.f. (rar) v. Pădurice, pădurice s.f. pădurică, pădurişte, păduriţă, <înv. şi reg.> cohal, leurdeasă, mărunţuş, scruntar de pădure. La marginea satului este o pădurice de mesteceni. pădurişte s.f. (rar) v. Pădurice, pădurit, -ă adj. (rar; despre terenuri, ţinuturi etc.) v. împădurit. Păduros. Silvos. păduriţă s.f. (pop.) v. Pădurice, păduroăică s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Mama-pădurii (v. mamă) (Lathraea squamaria). 2 (art. păduroaica; mitol. pop.; şi nm. pr.) v. Ma-ma-pădurii (v. mamă). păduroi, -oaie s.m., s.f. (reg.) I s.m. (bot.) 1 v. Ciormoiag. Condroniu (Melampyrum arvense). 2 v. Sor-cu-frate (Melampyrum ne-morosum). II (mitol. pop.; şi nm. pr.) 1 s.m. (art. păduroiul)v. Tatăl-pădurii (v. tată). 2 s.f. (art. păduroaia) v. Mama-pădurii (v. mamă). păduros, oâsă adj. (despre terenuri, ţinuturi etc.) împădurit, silvos, lemnos, pădurat, păduratic, pădureţ, pădurit, silvestru. în ţinuturile păduroase alunecările de teren sunt rare. păfugâ vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Prigoni. Scoate. 2 (compl. indică fiinţe, mai ales răufăcători, infractori, inamici) v. Fugări. Hăitui. Urmări. păgân, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f., adj. (în relig. politeiste) idolatru, politeist, <înv.> barbar, elen, eretic, etnic, idolean, idolniciar, idoloslu-gaş, idoloslujebnic, idoloslujitel, idoloslujitor, statocred. Păgânii se închină la idoli. Este un bărbat păgân. 2 s.m., s.f. (relig.) necredincios, turc, <înv.> agarean, viclean. Părinţii creştini nu i-au permis să se căsătorească cu un păgân. 3 s.m., s.f., adj. (filos., relig.; în opoz. cu „religios”) ateu, ireligios, liber-cugetător, necredincios, impiu, eretic, incredul, <înv. şi pop.> netemător de Dumnezeu, ateist. Este un păgân convins, care neagă existenţa lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi. Este o persoană păgână. 4 s.m., s.f., adj. (relig.; pop.) v. Adamit. Anticrist Eretic. Schismatic. 5 s.m.,s.f. (relig.; pop.) v. Mahomedan. Musulman. 6 s.m. (înv.) v. Oriental. Turc. II adj. 1 (relig.; despre oameni) necredincios, <înv. şi reg.> pogan, <înv.> agarinesc, hain, proclet, viclean. Persoanele păgâne nu au nicio credinţă religioasă. 2 (relig; despre credinţe, obiceiuri etc.) păgâ-nesc. Unele colectivităţi umane au mai păstrat credinţe şi obiceiuri păgâne. 3 (înv.) v. Oriental. Turc. Turcesc. III adj. fig. 1 (despre oameni) păgânătate aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, incle-ment, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, violent, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, crudelă, vârtos, arămos. Este un om păgân şi ursuz. Este păgână la mânie. 2 (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, rău, urât2, vrăjmaş, advers. Competiţia a avut loc pe un timp păgân. 3 carnal, fizic2, lumesc, senzual, sexual, trupesc, spurcat2. Plăcerile păgâne sunt considerate păcat de către biserică. 4 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat. Nutreşte pentru ea o iubire păgână. păgânătate s.f. I (colect.) 1 păgânime. Ţările ocupate s-au ridicat contrapăgânătăţii. 2 (înv.) v. Turdme. II (înv.) 1 (relig.) v. Păgânism. 2 (relig.) v. Păcat. 3 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine, păgânise, -eăscă adj. 1 (relig; despre credinţe, obiceiuri etc.) păgân. 2 (înv.) v. Oriental. Turc. Turcesc. păgâni vb. IV. refl. (despre oameni) 1 a se eritici. S-a păgânit cu totul din cauza unui anturaj schismatic. 2 (înv. şi pop.) v. Turci, păgânie s.f. (înv.) 1 (relig.) v. Păgânism. 2 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie; Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşie. Ticăloşenie. Turpiditate. Turpitudine, păgânime s.f. (colect.) 1 păgânătate. 2 (înv.) v. Turcime. păgânism s.n. 1 (relig.) <înv.> păgânătate, păgânie, paganism. Păgânismul este credinţa păgânilor. 2 (filos., relig.) ateism, necredinţă, incredulitate, libertinism, <înv.> fară-de-dumnezeire, netemere de Dumnezeu. Păgânismul neagă existenţa lui Dumnezeu. păgânizâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) paganiza. Anturajul schismatic l-a păgânizat. păgubâş, -ă s.m., s.f. păgubit, <înv.> dăunaş. I-a spus, în mare secret, cine este păgubaşul. păgubi vb. IV. 11 intr. <înv.> a pacusti, a scădea. A avut noroc în toate afacerile; niciodată nu a păgubit. 2 tr. (în opoz. cu „a câştiga”; înv.; compl. indică bunuri, sume de bani, drepturi băneşti etc.) v. Pierde. II tr. fig. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale lor) a dăuna, a leza, a prejudicia, a se atinge, a lovi, a vătăma. Un comportament uşuratic a păgubit imaginea pe care cu greu şi-a construit-o. păgubit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) înşelat1, mofluz. A ieşit păgubit din această afacere. 2 s.m., s.f. păgubaş, <înv.> dăunaş. păgubitor, -oăre adj. 1 (despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) <înv.> pacostnic, păgubos. Afacerea în care a intrat a fost păgubitoare pentru el. 2 dăunător, negativ, nociv, periculos, pernicios, prejudiciabil, primejdios, rău, vătămător, deleter, stricător, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dăunăcios, dăunos, poznaş, <înv.> pagu-bnic, piericios, prejudicios, strjcăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt păgubitoare. păgubos, -oăsă adj. 1 (despre oameni) ghinionist, nenorocos, nebaftos. A fost toată viaţa un om păgubos. 2 (înv.; despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) v. Păgubitor, păhăie s.f. (zool; reg.) v. Javră. Jigodie. Potaie, păhărâş s.n. (pop.) v. Păhărel. Păhăruţ, păhărel s.n. 1 păhăruţ, păhăraş,păhă-ruş. Şi-a cumpărat un set de păhărele de ţuică. 2 (bot.; reg.; şi, art., păhârelul-Maicii-Dom-nului) v. Trâmbiţa-muşchiului (v. trâmbiţă) (Cladonia pyxidata). păhăruş s.n. (pop.) v. Păhărel. Păhăruţ, păhăruţ s.n. 1 păhărel, păhăraş, păhăruş. 2 (la pl păhăruţe; bot.; reg.) v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrămioară. Mărgăritar. Măr-găritărel (Convallaria majalis). păhui1 s.m. (bot.; reg.) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. 2 v. Copăcel. Pomişor. Pomuleţ. 3 v. Brad. Brad-negru. Brad-roşu. Molid (Picea excelsa). păhui2, -ie adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. păi adv. (interog.; pop.; întăreşte val. interog. sau dubitativă a unei prop.) v. Dar1? Oare? păiânjen s.m. 11 (entom.) Araneus; paing, tripitea. 2 (entom) păianjen-de-apă = Hydrometra paludum; lingurice; (art.) păLmjentd-Jnmii = Tyrogliphusfarinae, cleştar1, cleştarul-fainii (v. cleştar1). 3 (adesea la pl. păianjeni cu val. de sg.) mreajă, păienjeniş, pânză, pânză de păianjen, plasă1, plasă de păianjen (v. plasă1), reţea, păinjinar, paingâ-năraie, <înv.> păioară. II (bot.; reg) 1 v. Barba-bo-ierului (v. barbă). Chica-voinicului (v. chică) (Nigella damascena).2 (în forma paiangină) v. Viţelar (Anthoxanţhum odoratum). III (reg.) posmă, prăştină. Păianjenul se pune pe stogul de fân sau pe acoperişurile de stuf, ca să nu le ia vântul. păienjenel s.m. (bot.; reg.) v. Liliuţă (Anthe-ricum ramosum). păienjem vb. IV. tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică privirea, vederea etc.) a (se) tulbura, a (se) împăienjeni, a (se) împânzi, a (se) înceţoşa, a (se) înnegura, a (se) voala, a (se) ceţoşa, a se pahui, a se pupăza, a se turba. Privirea i se păienjeneşte din cauza oboselii. păienjem're s.f. fig. tulburare, fum, îm-păienjenire, înceţoşare, voalare, |1286 pahuială, preveşteală. Abia putea zări ceva din cauza păienjenirii privirii. păienjeniş s.n. 1 mreajă, păianjen, pânză, pânză de păianjen, plasă1, plasă de păianjen (v. plasă1), reţea, păinjinar, paingâ-năraie, <înv.> păioară. în colţurile podului sunt numai păienjenişuri. 2 fig. amestec, amestecătură, încurcătură, hăţiş, împletitură, încâlceală, potpuriu, tutti-frutti, dedal. în mintea lui era un păienjeniş de fapte şi de amintiri vagi. păienjem't, -ă adj. fig. (despre privire, vedere etc.) tulburat, tulbure, ceţos, împăienjenit, împânzit, înceţoşat, înnegurat. Privirea păien-jenită îi trăda oboseala. păier s.n. (reg.) mindir, sălmăjac, străjac. Păierul este o saltea umplută cu paie. păinjinâr s.n. (rar) v. Mreajă. Păianjen. Păienjeniş. Pânză. Pânză de păianjen. Plasă1. Plasă de păianjen (v. plasă1). Reţea, păioâră s.f. (reg.) 1 v. Giulgiu. Linţoliu. 2 (înv) v. Mreajă Păianjen. Păienjeniş. Pânză. Pânză de păianjen. Plasă1. Plasă de păianjen (v. plasă1). Reţea. păiş s.m. (bot) 1 (pop.) v. Păiuş (Aira caespi-tosa). 2 (pop.) v. Păiuş (Festuca ovina). 3 (reg.; şi păiş-arămiu) Festuca porci; păişor, păiuş, păiuşcă-uriaşă. 4 (reg.) v. Colilie (v. co-liliu) (Stipa pennata). 5 (reg.) v. Rogoz (Carex riparia). 6 (reg.) păiş-dulcev. Barba-caprei (v. barbă). Bărboasă (v. bărbos) (Andropogon ischaemum). păişi'ţă s.f. (bot) v. Ţepoşică (Nardus stricta). păişor s.n. (bot.; reg.) 1 Festuca porci; păiş, păiş-arămiu, păiuş, păiuşcă-uriaşă. 2 v. Păiuş. Păiuţ. păiuş s.n. (bot.) 1 păiuţ, păişor. Vântul împrăştie păiuşele de pe arie. 2 Aira caespito-sa; păiş, iarba-bălţii (v. iarbă), iarbă-lungă, pipiriguţă, târsă1, târsoacă. 3 Festuca ovina; lupăgea, păiş, fetică, iarbă-de-munte, părul-porcului (v. pâr). 4 (şi păiuş-de-nisipuri) Festuca vaginata; părul-porcului (v. pâr). 5 (reg.) Festuca porci; păiş, păiş-arămiu, păiuşcă-uriaşă. 6 (reg.) Agrostis tenuis; păiuşină. 7 (reg.) v. Albei. Pir (Agropyrum repens). 8 (reg.) v. Iarba-câm-pului (v. iarbă) (Agrostis alba sau Agrostis stolonifera). 9 (reg.) v. Năgară (Stipa capillata). păiuşcă-uriaşă s.f. (bot.; reg.) Festuca porci; păiş, păiş-arămiu, păiuş. păiuşină s.f. (reg.) Agrostis tenuis; păiuş. păiuşftă s.f. (bot.; reg.) v. Ţepoşică (Nardus stricta). păiuţ s.n. 1 păiuş, păişor. 2 (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. păivăm vb. IV. tr. (compl indică animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Lega1. Priponi. pălamojdi'vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. pălânc s.n. (reg.) = palancă. pălăcrmţ s.m. (la obiecte de îmbrăcăminte; reg.) broscuţă, palhă1, paviţă, păvuţă, pui1, puiete. Pălăcrinţul este un petec care se pune la răscroiala de la subsuoara cămăşilor ţărăneşti, pentru a le da lărgime. 12871 pălăi vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Agita. Clătina. Fâlfâi. Flutura. Vântura. 2 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică flăcări, incendii etc.) v. Extinde. întinde. Propaga. Răspândi. 3 tr. (agric.; reg.; compl. indică seminţe, boabe de cereale) v. Triora. Vântura. 4 intr. (reg.; despre vânt) v. Bate. Sufla. Trece. pălălâică s.f. (rar) v. Flăcăraie. Pară1. Pălăla-ie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. pălălâie s.f. flăcăraie, pară1, pârjol, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare, flăcărie, pălălâică, vâlvă, vâlvorare, bobot, bobotaie, babură, bălbălău, pălălăială, vâlvăraie, vâlvâia-lă, <înv.> vâlvaie, vâlvâitură, lumină, vâltoare. Pălălaia se ridică spre etajele superioare ale clădirii. pălălăi vb. IV. 1 tr., refl. (rar, compl. sau sub. indică flăcări, incendii etc.) v. Extinde. întinde. Propaga. Răspândi. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Agita. Clătina. Fâlfâi. Flutura. Vântura. pălălăială s.f. (reg.) v. Flăcăraie. Pară1. Pălă- laie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. pălămăr1 s.m. (în Biserica Ortodoxă; reg.) v. Paracliser. Ţarcovnic. pălămăr2 s.n. (mar.; pop.) v. Legătură. Odgon. Parâmă. pălămidă1 s.f. (bot.) 1 (şi pălămidă-seacă) Cirsium arvense; crăpuşnic, scaiete. 2 (reg.) v. Acantă. Talpa-ursului (v. talpă) (Acanthus longifolius). 3 (reg.) v. Anghina-re-sălbatică. Ciulin. Ghimpe1. Ghimpe-mare (v. ghimpe1). Scai. Scai-măgăresc. Scaiete (Onopordon acanthium). 4 (reg.; şi, art., pă-lămida-boiangiilor) v. Gălbinare (Serratula tinctoria). 5 (reg.) v. Holeră (Xanthium spino-sum). 6 (reg.) v. Limba-oii (v. limbă) (Cirsium canum). 7 (reg.) v. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convoi-vulus arvensis). 8 (reg.) v. Scai-galben (Centa-urea solstitialis). 9 (reg.) pălâmidă-grasâ v. a Susai1 (Sonchus arvensis); b Susai1 (Sonchus asper); c Lăptucă. Lăptucă-de-pădure. Lăptu-că-iepurească. Susai1 (Sonchus oleraceus); d Susai1 (Sonchus palustris). pălămidă2 s.f. (reg.) chichiţă. în pălă-mida din interiorul dulapului păstrează obiecte de valoare. pălămi'dă-de-baltă s.f. (iht.) 1 Pungitius platygaster, osar, ghelc, ghelcuşor, ghelmes, moş, moş-Antoci, moş-de-baltă, peşte-ţigănesc, peştele-dracului (v. peşte), pie-troşel, zborş, zgaroi, zgaroieş. 2 (reg.) v. Ghidrin (Gasterosteus aculeatus). pălămizi't s.n. (agric.; reg.) v. Plivire. Plivit, pălărie s.f. 11 clop, plăcintă, calibarcă, calibard, galibardă, găină, gălibarcă. Vara, poartă pălărie de soare. 2 pălărie florentină = florentină. O doamnă elegantă poartă o pălărie florentină foarte frumoasă. 3 (la lămpile cu petrol) pleas-că. Prin pălărie se scoate fitilul 4 (rar) v. Abajur. II (bot.) 1 (la ciuperci) căciulă. Face o tocăniţă din pălăriile hribilor. 2 (art.) pălăria-cu-cului = Geranium phaeum; andrişea, de-dânsele, pliscariţă, priboi, sovârf; pălă- ria-şarpelui = a Amanita muscaria; bure-te-pestriţ, muscariţă, burete-şerpesc, burete-veninos, izmănar, muscar, muscerici; b Lepiota procera; burete-şerpesc, lepiotă. pălărioară s.f. pălăriuţă, pălăriuţă s.f. pălărioară. Fetiţa are o pălăriuţă de dantelă roz. pălăurât, -ă adj., s.m., s.f. (psih.; reg.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. pălăvatic, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (pop.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 adj., s.m., s.f. (reg.) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 3 adj., s.m., s.f. (reg.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ, pălăvăcăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. pălăvăcăiâlă s.f. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasu-ială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. pălăvrăgeală s.f. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehă-ială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăiâlă, pălăvră-gitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălă-lăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, trean-ca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turve-neală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clăn-ţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gar-gariseală, vrajă, vrăjeală. O doare capul de pălăvrăgeala celor din jur. pălăvrăgi vb. IV. intr. (despre oameni) a bârfi, a flecări, a îndruga, a sporovăi, a trăncăni, a tăifasui, a dondăni, a flencăni, a tăinui, a tândăli, a tolocăni, a tron-căni, a pupăi, a vorbi, <înv. şi reg.> a spori2, a bleşti, a fâsâi, a forfoti, a hănţă-ni, a holoti, a hondrăi, a hondrăni, a lehăi, a leorbăi, a lotoci, a lozi, a oşpoji, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a plăvăi, a po-fârcăi, a prociti, a pruji, a pupezi, a stroncăni, a ştiolfai, a tăifasi, a tăini, a tălălăi, a tălăpăni, a tololoi2, a tonoci, a torosi, a troscoti, a zăgrăi, <înv.> a limbuţi, a locoti, a vorovi, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodăci, a ho- păli dorogi, a măcăi, a găvări, a vrăji. Cele două prietene pălăvrăgesc toată ziua la telefon. pălăvrăgire s.f. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehă-ială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăiâlă, pălăvră-gitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălă-lăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, trean-ca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turve-neală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clăn-ţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gar-gariseală, vrajă, vrăjeală. pălăvrăgit1 s.n. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehă-ială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăiâlă, pălăvră-gitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălă-lăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, trean-ca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turve-neală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clăn-ţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gar-gariseală, vrajă, vrăjeală. pălăvrăgit2, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ. pălăvrăgitură s.f. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1 .Vorbărie. pălăvri vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. pălăvrit s.n. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. pălciână s.f. (bot.; reg.) v. Viţelar (An-thoxanthum odoratum). pălf vb. IV. intr. 1 (despre oameni sau despre faţa lor) a îngălbeni, a se impalida, <înv. şi pop.> a se gălbeni, <înv. şi reg.> a serbezi. A pălit de spaimă. 2 (despre lumină, surse sau păli corpuri luminoase) a se stinge. Odată cu venirea serii, lumina Soarelui începe să pălească. 3 (rar, despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) v. Decolora. Ieşi. Spălăci. pălP vb. IV. I intr. (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) a se fana, a se îngălbeni, a muri, a se ofili, a pieri, a se trece, a se usca, a se veşteji, a desfiori, a se prăji, a se gălbeni, a lâncezi, a se opări, a tânji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a seca, a secătui, a se feşteli, a se mârcezi, a se pâhăvi, a se petrece, a se posmăgi, a se probăjeni, a se probozi, <înv.> a se zâmi, a se devitaliza, a se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba păleşte spre sfârşitul toamnei. Câteva flori din glastră au pălit din cauza căldurii excesive. I11 tr. (pop.; despre arme, proiectile etc.; compl. indică fiinţe) v. Ajunge. Atinge. Izbi. Lovi. Nimeri. Ochi2. .Pocni. 2 intr. (pop.; despre oameni înarmaţi) v. Nimeri. Ochi2. 3 tr. (pop.; compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî. întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. 4 intr. (pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acţiunii) v. Da2. Izbi. Lovi. Trage. 5 intr. (înv. şi reg.; despre soare, foc etc.) v. Arde. Dogori. Frige. Pârjoli. 6 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub indică oameni, corpul lor ori părţi ale acestuia) v. Arde. Bronza. înnegri. III tr. fig. (pop.; despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) v. Apăsa. Copleşi. Covârşi. Cuprinde. Doborî. împovăra. încărca, încolţi. învălui. Lua. Năpădi. Nimici. Răpune. Răzbi. Umple. palie s.f. (în credinţele pop.; pop.) opâr-lie. Pălia este o sărbătoare în preajma zilei de Sfântul Ilie, în care nu se lucrează pentru a preveni efectele focului, ale trăsnetelor şi ale căldurii prea mari. pălimar s.n. 11 (constr.) balustradă, mână curentă, parapet, parmaclâc, rampă, rezemă-toare, reazem, calindră, plimbă, sleme, stănog, strajă, trapazan, ţiitor, <înv.> parmac. Urcă scara blocului ţinându-se de pălimar. 2 (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti) cerdac, pridvor, tindă, verandă, tâmaţ, podeţ1, pomană, şopron, tandâr, trapazan, <înv.> dreg, gomiţă. Stăteau până târziu în noapte în pălimarul casei. 3 (constr.) cerdac, chioşc, edicul, foişor, pavilion,, <înv. şi pop.> cafas, filigorie, <înv.> pridvor. în grădină este un pălimar acoperit cu viţă-de-vie. 4 (constr.; reg.) v. Şopron. I11 (pop), popârţac2, poponeţ1. Pălimarul susţine un zid sau un planşeu. 2 (reg.) v. Pripon. Ţăruş. pălire1 s.f. gălbeneală, paliditate, paloare, exsanguitate, impalidare, diafanitate, găl-binare, îngălbenire, gălbejeală, gălbiciune, gălbeneaţă, îngălbejeală, îngălbeneală, sărbezenie, serbezie, <înv.> serbezitură2, ofilire. Pălireafeţei o îngrijorează. pălire2 s.f. 11 fanare, îngălbenire, ofilire, uscare, veştejire, <înv. şi pop.> secare, secătuire, gălbenire, <înv.> pieire, piericiune, devitalizare. Pălirea ierbii începe spre sfârşitul toamnei. Căldura excesivă provoacă pălirea plantelor. 2 (meteor.; înv. şi reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeai! Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojat Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. 3 (reg.) v. Bronzaj. Bronzare. înnegrire. II (concr.; bot.; reg.) v. Com-de-secară. Comul-secarei (v. corn). Secară-comută (Claviceps purpurea). păli'ş adv. (modal; reg.) v. Oblic. Pieziş. pălit1, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre faţa lor) galben, îngălbenit, pal, palid, <înv. şi pop.> gălbeneţ, searbăd1, gălbejit, gălbejos, gălbinicios, pierit, spelb, <înv. şi reg.> smolit, galfad, gălbeniu, gălbicios, sec, vâlced, <înv.> plăviu, blafard, lunar. Este pălit de frică. Are faţa pălită din cauza emoţiei. 2 (rar; despre lumină, surse de lumină etc.) v. Discret. Pal. Palid. Slab. Spălăcit. Stins2. pălit2, -ă adj. 11 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) clorotic, fanat, galben, îngălbenit, ofilit, trecut2, uscat2, veşted, veştejit, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2, mârcav, mârced, pâhăvit, posmăgit, <înv.> zâmit, devitalizat în glastră sunt câteva flori pălite. 2 (pop.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit 3 (reg.; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Bronzat. înnegrit. Negru. II fig. (reg.) 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 (psih.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat înnebunit Nebun. Sărit2. Scrântit. Smintit. pălitor s.m. (arg.) 1 v. Bătăuş. 2 v. Huligan. Uslaş. pălitură s.f. 1 (pop.) v. Izbitură. Lovitură. 2 (pop.) v.Contuzie. Lovire. Lovituri 3 (fitopat.; înv. şi reg.) v. Rugină. 4 (reg.) v. Groază. încrâncenare. înfiorare. înfricoşare. îngrozire, înspăimântare. Oroare. Spaimă. Teroare, păliur s.m. (bot.) Paliurus spina-Christi; dracă, spinul-asinului (v. spin), spinul-lui-Cris-tos (v. spin), spinul-lui-Hristos (v. spin). pălmăr s.m. (arg.) 1 v. Hoţ. Pungaş. 2 v. Onanist. pălmăş s.m. (în trecut) <înv. şi reg.> brâncaş, nopsamoş, lucrător cu braţele, lucrător cu mâinile, lucrător cu sloboda, lucrător cu ziua, lucrător de zi, pălmăşer. Pălmaşii erau ţărani săraci care îşi câştigau existenţa muncind cu braţele la alţii. pălmălui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Pălmui. Plesni, pălmăşer s.m. (în trecut; reg.) v. Pălmaş, pălmi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Pălmui. Plesni. pălmică s.f. (anat.; rar) v. Pălmiţă. Pălmuţă. pălmire s.f. (reg.) v. Pălmuială. Pălmuire. pălmiţă s.f. (anat.) pălmuţă, pălmică, pălmuşoară. |1288 pălmui vb. IV. tr. (compl. indică oameni) a plesni, a lepşi, a lipăi, a pălmălui, a pălmi, a şlepcui, a faţui, a cârpi, a tampona. L-a pălmuit pentru că i-a răspuns urât. pălmuiălă s.f. pălmuire, lipăială, lipă-ire, lipăneală, pălmire, faţuia-lă, faţuire, cârpire. pălmuire s.f. pălmuială, lipăială, lipăi-re, lipăneală, pălmire, faţuială, faţuire, cârpire. Pălmuirea angajatului în faţa colegilor acestuia i-a atras şefului ura acestora. Pălmuirea bărbatului care i-a vorbit necuviincios a fost un gest reflex. pălmuşoără s.f. (anat.; pop.) v. Pălmiţă. Pălmuţă. pălmuţă s.f. (anat.) pălmiţă, pălmică, pălmuşoară. Fetiţa şi-a murdărit păl-muţele cu mina de la un pix. păltinăş s.m. (bot.) 1 păltinel,păltinuţ, păltior. 2 (reg.) v. Coacăz-de-munte. Păltior (Ribes petraeum). păltinărie s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Păltinet. Păltiniş. Păltinişte. păltinărişte s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Păltinet. Păltiniş. Păltinişte. păltinel, -eă s.m., s.f. (bot.) 1 s.m. (pop.) v. Păltinaş. 2 s.m., s.f. (reg; şi, la fi pl, pălti- nele-roşii) v. Coacăz (Ribes rubrum). 3 s.f. (la pl. păltinele; reg.) v. Coacăză. 4 s.m. (reg.) v. Jugastru (Acer campestre). păltinet s.n. (colect.; bot.) păltiniş, păltinişte, păltinărie, păltinărişte. păltiniş s.n. (colect.; bot.) păltinet, păltinişte, păltinărie, păltinărişte. Păltinişul este o pădure de paltini. păltinişte s.n. (colect.; bot.) păltinet, păltiniş, păltinărie, păltinărişte. păltinuţ s.m. (bot.; pop.) v. Păltinaş. păltior s.m. (bot.) 1 Ribes petraeum; coa-căz-de-munte, păltinaş, pomuşoară. 2 (pop.) v. Păltinaş. pălui vb. IV. tr. (agric.; reg.; compl indică cereale)v. Vântura. pălui're s.f. (agric.; reg.) v. Vânturare. Vânturat1. păluit s.n. (agric.; reg.) v. Vânturare. Vânturat1, pălută s.f. (în ţările monarhice, reg.) v. Curte. Palat1. pămătuf s.n. 1 poanson, pomoci. Pă-mătuful este folosit pentru săpunit faţa înainte de bărbierit. 2 (bis.) mătăuz, sfeştoc, smoc, struţ. Preotul stropeşte agheasma cu pămătuful. 3 (reg.) v. Pensulă. 4 (constr.; reg.) v. Bidinea. pământ s.n. 11 glob, globul pământesc (v. gfob), lume, mapamond, univers, sferă. A făcut înconjurul pământului. Vrea să călătorească, să vadă:pământul. 2 regiune, teritoriu, ţinut De mulţi ani trăieşte pe pământ străin, departe de patria de origine. Sultanul a vrut să transforme ţara cucerită în pământ turcesc. 3 (de obicei urmat de un nm. pr. sau de determ. ca „natal”, „strămoşesc) patrie, ţară, <înv. şi pop.> moşie, <înv.> moştenire, ocină, patridă, vatră, glie, plug, naştere. Pământul strămoşesc trebuie apărat şi cinstit. 1289| 4 ţărână. Când s-a întors în ţară, după ani de exil, a sărutat pământul 5 (şi, înv., pământ statornic, pământ tare) uscat2, <înv. şi pop.> lume, <înv. şi reg.> ţară, <înv.> tărie. în mijlocul mării este o întindere de pământ pe care se află un vulcan activ. După zile de navigat pe mare, au ajuns în cele din urmă pe pământ. 6 (geomorf.) pământ plutitor = grădină plutitoare, insulă plutitoare, ostrov plutitor, plaur, plavie, cocioc, coşcov, năcladă, plav, prundoi. Pământul plutitor este o formaţie compactă de pământ, nisip, nămol resturi vegetale care plutesc pe o apă. 7 sol2. Alpiniştii din construcţii lucrează la mare înălţime faţă de pământ. 8 lut. A nivelat grămăjoarele de pământ făcute de cârtiţe în grădină. Are tălpile pantofilor pline de pământ. 9 (geol; de obicei urmat de determ. care arată felul) sol2, teren. Pământul lutos nu este bun pentru agricultură. 10 (geol; şi pământ galben) argilă, clisă, humă, lut, <înv. şi reg.> tină, agiag, hlei, letiu, mâl, <înv.> oală. Şi-a cumpărat mai multe vase din pământ. 11 (geol.) pământ negru = cernoziom. Pământul negru este un pământ fertil foarte bun pentm agricultură. 12 (chim.) pământ activ = pământ decolorant. Pământul activ este folosit la rafinarea benzinelor, a uleiurilor minerale etc.; pământ amar = mag-nezie, oxid de magneziu. Pământul amar este folosit la fabricarea unor cărămizi refractare, ca adaos al glazurilor pentru sticlă şi ceramică, ca umplutură pentru hârtie, ca suport de catalizator etc.; pământ decolorant = pământ activ; (la pl.) pământuri rare = elemente rare (v. element). Pământurile rare reprezintă un grup de oxizi metalici ai unor elemente chimice rare. 13 (mineral.) pământ de diatomee = diatomit, kieselgur, pămânţel, tripoli. Pământul de diatomee este întrebuinţat ca material izolant, ca material filtrant, ca agregat pentru betoane, drept suport pentru fabricarea dinamitei şi a altor explozivi. 14 (laplpământuri) domeniu, latifundiu, moşie, proprietate, <înv. şi reg.> loc, iosag, telechi, <înv.> delniţă, dvor, dvorbă, ocolnică, olat, posesiune, prediu, vatră. Pământurile sale se întind pe sute de hectare. 15 (în Ev. Med.) pământ alodial = proprietate seniorală. 16 (geomorf; rar) v. Continent1. Masă continentală (v. masă2). II (entom.; reg.)pământ-viuv. Licurici (Lampyris noctiluca). pământean, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni, populaţii etc.) aborigen, autohton, băştinaş, entopic, indigen, neaoş, vemacular, pământesc, truncuş, <înv.> pămân-tenesc, ierliu. Multe populaţii pământene americane au fost distruse de conchistadori. 2 s.m., s.f. aborigen, autohton, băştinaş, indigen, pământeancă, <înv. şi reg.> moşnean, moştean, moşneag, moştenitor, <înv.> moşneăncă, ţăran. Pământenii îşi păstrează tradiţiile nealterate. 3 s.m.,s.f. muritor, om, terian. Niciun pământean nu a mai intrat în această peşteră. 4 adj. laic, lumesc, mirean, profan, mundan, secular, <înv. şi pop.> mirenesc, pământesc, <înv.> lumean, politicesc, temporal2. Preotul parohiei are, pe lângă activităţile bisericeşti, şi treburi pământene. pământeâncă s.f. aborigenă (v. aborigen), autohtonă (v. autohton), băştinaşă (v. băştinaş), indigenă (v. indigen), pământeană (v. pământean). pământenesc, -eâscă adj. (înv.; despre oameni, populaţii etc.) v. Aborigen. Autohton. Băştinaş. Entopic. Indigen. Neaoş. Pământean. Vemacular. pământesc, -eâscă adj. 1 teluric, terestru, terian. Lumea pământească este total diferită de cea astrală. Atmosfera pământească este alterată de noxe. 2 lumesc, omenesc. Rămăşiţele lui pământeşti au fost trimise cu avionul în ţară. 3 fizic2, trupesc. Tânărul nutreşte pentru fată o iubire pământească, nu una platonică. 4 (despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) concret, fizic2, material, palpabil, perceptibil, pipăibil, sesizabil, pipăit2, tangibil, <înv.> pipăicios, pipăitor, pusăitor, trupesc. Masa este un obiect pământesc. Ploaia este un fenomen meteorologic pământesc. 5 (în opoz. cu „ceresc”, „dumnezeiesc *) lumesc, teluric, terestru, terian, lutos. Copleşit de grijile pământeşti, uită adesea de ceea ce este mai important pentru sufletul său. 6 (înv. şi pop.) v. Laic. Lumesc. Mirean. Pământean. Profan. 7 (înv. şi pop.) v. Civil. 8 (pop.; despre oameni,populaţii etc.) v. Aborigen. Autohton. Băştinaş. Entopic. Indigen. Neaoş. Pământean. Vemacular. pământi't, -ă adj. (reg.) 1 (despre faţa oamenilor) v. Cenuşiu. întunecat. Pământiu. 2 (în opoz. cu „bogat”; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, pământiu, -ie adj. (despre faţa oamenilor) cenuşiu, întunecat, pământit, pământos. E pământiu la faţă din cauza bolii. pământos, -oâsă adj. 1 (chim.) <înv.> teros. 2 (reg.; despre faţa oamenilor) v. Cenuşiu, întunecat. Pământiu. pămânţel s.n. 1 (mineral) diatomit, kieselgur, pământ de diatomee, tripoli. 2 (geol.) lutişor, ocru. Pămânţelul colorat în galben, roşu sau brun, este folosit în pictură, în zugrăveli ori în vopsitorie. pămpălâu s.m. (fam.; deprec.) v. Om de paie. pămucă s.f. (reg.) 1 (ind. text.) v. Bumbac. 2 v. Vată. pănăr s.m. (bot.; reg.) v. Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudacacia). pănătâ vb. 1.1 tr. (înv. şi reg.; compl indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. pănătâre s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. pănătâte s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. pănţăruş s.m. (omit.; reg.) v. Pitulice (Troglodytes parvulus). păpăruie pânură s.f. 11 (ţes.) aba, dimie, suman, şubă, zeghe. Poartă o haină ţărănească depănură. 2 (ind. text.; reg.) v. Material. Ţesătură. 3 (ind. text.; reg.) v. Pânză. 4 (ind. text.; reg.) v. Stofa. II fig. (reg.) v. Calibru. Caracter. Categorie. Fel. Gen. Natură. Soi1. Teapă, pănuşă s.f. 1 (bot.; la porumb) pană, penuşură, piţiană, şuşorcă, vejie, voavă. Pănu-şile înfăşoară ştiuletele de porumb. 2 (anat; înv. şi reg.) v. Peritoneu. pănuşi'e s.f. (bot.; lapommb; reg.) v. Păpuşă, pănuşiţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Colilie (v. coliliu) (Stipa pennata). 2 v. Năgară (Stipa capillata). 3 v. Trestie-de-câmp (Calamagrostis epigeios). păpâ vb. I. tr. (fam.) 1 (în limbajul copiilor mici sau al maturilor când vorbesc cu copiii; compl indică alimente, mâncămri etc.) v. Consuma1. Mânca. 2 fig. (în opoz. cu „a economisi”; compl indică sume de bani averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Devora. Disipa. Irosi. împrăştia. înghiţi. Mânca. Mistui. Prăpădi. Risipi. Toca. Topi. Zvârli, păpâre s.f. (fam.) 1 v. Consumare. Mâncare. Mâncat1.2 fig. Aruncare. Azvârlire. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Disipare. Iroseală. Irosire. împrăştiere. Risipire. Tocare. Tocat1. Zvârlire. păpădie s.f. (bot.) 1 Taraxacum officinale; buhă, cicoare1, crestăţea, curul-găinii (v. cur), curul-puiului (v. cur), dintele-leului (v. dinte), floarea-broaştei (v. floare), floa-rea-găinii (v. floare), floarea-mălaiului (v. floare), fioarea-sorului (v. floare), floarea-turcului (v. floare), flori-galbene (v. floare), gălbene-le-grase (v. gălbenea), guşa-porumbului (v. guşă), lăptucă, lilicea, limbricăr, mâţă, ouă-le-găinilor (v. ou), pana-vâzgoiului (v.pană), papa-găinii (v. papă2), papalungă, pasca-găinii (v. pască), părăsita-găinilor (v. părăsit), pilug, polbean, pui-de-gâscă (v. pui1), scaiete, susai1, susai-iepuresc (v. susai1), susai-porcesc (v. susai1), susăiţă, tătăişă1, turci (v. turc), turculeţ, turtea, ţigla-gâştei (v. ţiglă2), untişor. 2 Cam-panula persicifolia; clopot-mănăstiresc. 3 (reg.) v. Podbal (Tussilago farfara). păpălâşcă s.f. (constr.; reg.) v. Mortar, păpălâu s.m. (bot.) 1 Physalis alkekengi; gogoaşă, băşică, băşicuţă, beşicuri, boborea, bubuclie, buruiana-bubei (v. bumiană), bu-ruiană-de-bubă, cireaşa-evreului (v. cireaşă), coconei (v. coconet), curcubeţică, dalac, fu-sui-sălbatec,iarba-bubei (v. iarbă), puf, pufai, pufulete, puturoasă (v. puturos). 2 (reg.; în forma papelă) v. Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). păpăludă s.f. (omit.) Caprimulgus europaeus; lipitoare (v. lipitor), caprimulg, ciobănaş, lipici, lipiş,mulgătorul-caprelor (v. mulgător), mulge-capre, rândunea-de-noapte, rândunică-de-noapte, spaima-nopţii (v. spaimă), spaimă, strigă, şişneab, văcăraş. păpărâdă s.f. (culin.; reg.) v. Jumări. Omletă. Scrob1. păpăruie1 s.f. (entom.; reg.) v. Boul-Domnu-lui (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Cocci-nella septempunctata). păpăruie2 s.f. (reg.) v. Paparudă. păpăruie păpăruie3 s.f. {culin.; reg.) v. Papară. păpăruie4 s.f. (bot.; reg.) Mac. Mac-de-câmp. Mac-roşu (Papaver rhoeas). păpăruţă s.f. (entom.; reg.) v. Boul-Domnu-lui (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Cocci-nella septempunctata). păpăruză s.f. (entom.; reg.) v. Boul-Domnu-lui (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Cocci-nella septempunctata). păpesc, -eăscă adj. (înv.) v. Papal. Pontifical, păpi'e s.f. (relig.; în organizarea Bisericii Catolice; înv.) v. Papalitate. Pontificat. Scaunul apostolic (v. scaun). Scaunul pontifical (v. scaun). Sfântul scaun (v. sfânt). păpuri vb. IV. tr. (compl. indică vase cu doage) a împăpuri. A păpurit butoiul astupând cu papură intervalul dintre doage. păpuri'că s.f. (bot.; reg.) 1 v. Iris. Stân-jen-de-baltă. Stânjen-galben. Stânjenel (Iris pseudacorus). 2 v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stân-jenel-violet (Iris germanica). 3 v. Micşu-nea-de-baltă. Micşuneaua-apei (v. micşunea). Roşăţea (Butomus umbellatus). 4 v. Pipirig. Pipirig-de-munte. Rogoz (Schoenoplectus lacustris). 5 v. Ţipirig1 (Schoenoplectus taber-naemontani). 6 păpuricâ-galbenă v. Crin-de-toamnă. Crin-galben. Crinul-fânului (v. crin) (Hemerocallis flava şi Hemerocallis fulva). păpuriş s.n. (bot.) păpurişte, rât2, tihă-raie. Păpurişul este un loc acoperit cu multă papură. păpurişte s.f. (bot.) păpuriş, rât2,tihă-raie. păpurojnie s.f. (culin.; reg.) păsărică, păsăruică, păsăruţă, peştişor, pup3, pupăză. Păpurojnia este un fel de colac (sau turtă, pâine, cozonac) care se face cu prilejul botezurilor, nunţilor ori al înmormântărilor. păpuşăr s.m. fig. escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şnapan, panglicar, papugiu, scamator, calpuzan. Mulţi păpuşari au prosperat în ultimul timp. păpuşă s.f. 11 cocă2. Are o cameră plină cu păpuşi de colecţie. 2 fig. jucărie, manechin, marionetă, momâie. Fata este doar o păpuşă în mâna mamei. 3 fig. (fam.) v. Bagatelă. Fleac. Jucărie. Mezelic. Nimic. Spanac. I11 (bot.; la porumb; pop.) pănuşie, pui1, puică. Păpuşa este rodul tânăr al porumbului, înainte de a se forma mătasea şi boabele. 2 (bot.; la porumb; pop.) v. Ştiulete. 3 (entom.; pop.) v. Crisalidă. Nimfe. Pupă. 4 (bot.; reg.)v. Porumb (Zea mays). III (tehn.; reg.) v. Başchie. păpuşâi s.m. 11 (la porumb; bot; pop.) v. Ştiulete. 2 (bot.; reg.) v. Porumb (Zea mays). 3 (colect.; agric.; reg.) v. Porumb. Porumbişte. 4 (la conifere; bot.; reg.) v. Con. 5 (bot.; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). 6 (bot.; reg.) păpuşoi-de-mături v. Mătură (Sorghum vulgare). II (reg.; deprec.) v. Om de paie. păpuşoişte s.f. (agric.; reg.) 1 (colect.) v. Porumb. Porumbişte. 2 v. Porumbişte. păpuşorniţă s.f. (colect.; agric.; reg.) v. Porumb. Porumbişte. păr s.m. 11 caier, ştim. Tânăra are pârul negru şi ondulat. 2 (cosmet.) pâr permanent = permanent. Soluţia pentru pârul permanent are un miros înţepător. II (bot.) 1 (art.) părul-ciutei = Rhamnus cathartica; salbă-moale, verigar, verigaş, nerprun, cruşin, gladiş, lemn-câinesc, lemn-râios, lemnul-câinelui (v. lemn), paţachină1, poama-^âinelui (v. poamă), porumbel, spin-alb, spinele-cerbului (v. spine), vonicer; părul-fetei = a Adianthum capillus-Veneris; buricul-Vinerei (v. buric), buruiană-de-bubă-neagră, părul-fetei-mi-şele, părul-Maicii-Domnului, părul-orfanei, percica-fetei (v. percică); b (reg.) v. Părul-Mai-cii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum); părul-Maicii-Domnului = a Asplenium adianthum nigrum; părul-fetei,părul-Mai-cii-Preciste, părul-Sfintei-Mării; b (reg.) v. Ru-giniţă. Straşnic (Asplenium trichomanes); c (reg.) v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua)', d (reg.) v. Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris); (reg.) păr-de-lup v. Ţepoşică (Nardus stricta); (art.) părul-doamnei v. Ruginiţă. Straşnic (Asplenium trichomanes); părul-fetei-mişele=părul-orfanei v. Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris);părul-Mai-cii-Precistev. Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum);părul-porcului v. a Alior. Euforbie. Laptele-câinelui (v. lapte). Laptele-cucului (v. lapte) (Euphorbia cyparis-sias); b Barba-ursului (v. barbă). Coada-calu-lui (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense); c Brădă-ţel (Juncus compressus); d Brădişor. Comişor1. Comişor-de-munte (v. comişor1) (Lycopodium selago); e Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium); f Comişor1. Comişor-drept (v. comişor1) (Lycopodium annotinum); g Iarba-calului (v. iarbă) (Festuca sulcata); h Păiuş (Festuca ovina); i Păiuş. Păiuş-de-nisipuri (Festuca vaginata); j Piedicuţă (Lycopodium clavatum); k Rugină (Juncus effusus); I Ţepoşică (Nardus stricta); părul-Sfintei-Măriiv. a Cuscută. Torţei (Cus-cuta epithymum); b Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum); părul-zâne-lorv. a Colilie (v. coliliu) (Stipa pennata); b Năgară (Stipa capillata). 2 (lapl. peri) trihomi. Anumite organele ale plantelor sunt acoperite cu peri. 3 (la porumb; reg.) v. Mătase. Măta-se-de-porumb. Mătasea-porumbului (v. mătase). 4 (reg.) v. Sparanghel. Sparanghel-bun (Asparagus officinalis). părăngină si. (bot.; reg.) 1 v. Viţelar (An-thoxanthum odoratum). 2 (în forma parangin) v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media). părasrn s.m. (bot.; reg.) = parasin. părătic, -ă adj., s.n. (înv. şi reg.) v. Fov. Gal-ben-roşiatic. Hiacint. Oranj. Portocaliu, părăţ s.n. (anat.; înv.) v. Boltă palatină. Ce-rul-gurii (v. cei2). Palat dur (v. palat?). Palatul bucal (v. palat2). părădui' vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică elemente |1290 de construcţie, construcţii, imobile etc.) v. Dărăpănă. Degrada. Delabra. Deteriora. Măcina. Părăgini. Ruina. Strica, părăduiălă s.f. (pop. şi fam.) v. Aruncare. Azvârlire. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Disipare. Iroseală. Irosire. împrăştiere. Risipire. Zvârlire. părădui're s.f. (pop. şi fam.) v. Aruncare. Azvârlire. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Disipare. Iroseală. Irosire. împrăştiere. Risipire. Zvârlire. părăduit -ă adj. (pop. şi fam.) 1 (despre sume de bani, averi, bunuri etc) v. Cheltuit2. Disipat Irosit. împrăştiat. Prăpădit. Risipit. 2 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) v. Dărăpănat. Degradat. Deteriorat. Măcinat2. Părăginit. Ruinat. Stricat. Vechi2, părăgineâlă s.f. (reg) v. Paragină. Pârloagă. Ţelină2. părăgini vb. IV. 1 refl. (despre culturi, terenuri cultivabile, locuri etc.) a se sălbătici, a se pârlogi, <înv.> a se pustii. Neîngrijită, livada de meri s-a părăginit. 2 refl., tr. (sub. sau compl indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc) a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) măcina,a (se) ruina, a (se) strica, a (se) părădui, a (se) dorovăi, a (se) răntui, a (se) stârci, a (se) nasoli. Conacul s-a părăginit cu timpul. Igrasia a părăginit chiliile mănăstirii. părăgimre s.f. 1 paragină, părăsire, sălbăticie, neîngrijire. Via a fost lăsată înpă-răginire. 2 dărăpănare, degradare, deteriorare, măcinare, ruinare, stricare. Părăginirea conacului s-a produs în timp. părăginit, -ă adj. 1 (despre culturi, terenuri cultivabile, locuri etc.) neîngrijit, sălbăticit, <înv. şi pop.> pustiu, părăginos. Livada de meri este părăginită de mult timp. 2 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) dărăpănat, degradat, deteriorat, măcinat2, ruinat, stricat, vechi2, părăduit, slab, hurbuluit, răntuit, stârcit, amărât, deşirat. Conacul părăginit a fost iniţial o construcţie foarte frumoasă. părăginitură s.f. (reg) v. Paragină. Pârloagă. Ţelină2. părăginos, -oăsă adj. (reg.; despre culturi, terenuri cultivabile, locuri etc.) v. Neîngrijit. Părăginit. Sălbăticit. părălei s.m. pl (bot. reg.) v. Parpian (Antenna-ria dioica). părălet s.n. (colect.; fin.; fam.) v. Bănet, părăluţă s.f. I (bot) 1 Bellis perennis; bănuţ, bănuţei (v. bânuţel), bumbicel, bumbi-şor, bumbuşor, bumbuşte, burculiţă, butculi-ţă,floare-frumoasă,floricele-frumoase (v. floricea), fruşiţă, iarbărfrumoasă, mărgărită, năsturei (v. năsturel), păscuţă, rotoţele, scânteie, scânteioară, scânteiuţă, steluţe (v. steluţă), ştir1. 2 (la pl. părăluţe) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). II (la pl. părăluţe; j. de copii; reg) paraghie. în părăluţe se aruncă o piatră deasupra apei, astfel încât să o atingă de cât mai multe ori şi să ajungă cât mai departe. părăscuţă s.f. (entom.; reg.) v. Pădu-che-de-lemn. Ploşniţă- Ploşniţă-de-lemn (Cimex 1291 | columbarius, Cimex lectularius, Cimex prasinus, Euryderma omata, Eurygaster maura). părăsi vb. IV. 1 tr. (compl indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) a abandona, a lăsa, a placa, <înv. şi pop.> a lepăda, a oropsi, <înv. şi reg.> a năpusti, a pustii, a urgisi, <înv.> a periorisi, a trece, a dezampara. Şi-a părăsit familia şi a plecat în lume. 2 tr. (compl. indică aşezări omeneşti, locuinţe, locuri de obicei populate, străzi etc.) a evacua, a goli, a deşerta. Din cauza riscului mare de inundaţii, autorităţile au ordonat ca satul să fie părăsit în cel mai scurt timp. 3 tr. (compl. indică încăperi, incinte etc.) a ieşi, a pleca. A părăsit sala, deoarece nu i-a plăcut spectacolul. A părăsit banca după ce a obţinut creditul. 4 tr. (rar; compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Conteni. înceta. întrerupe. Lăsa. Opri. 5 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) v. Dezbăra. Dezobişnui. Dezvăţa. Lăsa. Scăpa. 6 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Debarasa. Degaja. Descotorosi. Dezbăra. Scăpa, părăsire s.f. 11 abandon, abandonare. Părăsirea familiei provoacă traume copiilor. 2 evacuare, golire, deşertare. Autorităţile au hotărât părăsirea satului expus inundaţiilor. 3 (mai ales constr. cu vb. ca „a cădea”, „a lăsa” şi cu prep. „în”) paragină, părăginire, sălbăticie, neîngrijire. Via a fost lăsată în părăsire. II fig. abandonare, abjurare, abjuraţie, abolire, apostazie, renegare, renunţare, repudiere, lepădare. A avut de suferit în urma părăsirii propriei religii. părăsit, -ă adj., s.f. I adj. (despre fiinţe, aşezări omeneşti etc.) abandonat, lăsat, <înv. şi pop.> lepădat2, oropsit, <înv. şi reg.> năpustit, pustiu. Copilul părăsit a fost dat în grija unchiului său. Satele părăsite încep să fie repopulate. II s.f. (reg.) 1 (omit.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). 2 (art.; bot.) pârăsita-gâinilorv. Păpădie (Taraxacum officinale). părâng s.m. (bot.; reg.) 1 v. Dughie (Setaria italica). 2 v. Mei (Panicum miliaceum). 3 v. Meişor (Milium effusum). 4 v. Mohor (Setaria viridis). părângă s.f. I (tehn.) 1 (înv. şi reg.) v. Pârghie. 2 (reg.) v. Rangă. II (constr.; reg.) v. Targă. părcan s.n. (constr.; reg.) = parcan. părea vb. II. 1 intr. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „a”) a arăta, a semăna2. Nu pare a avocat. 2 intr., refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; de obicei urmat de o prop. sub. sau interog., exprimă credinţa, speranţa, îndoiala, teama, suspiciunea) a crede, a-şi imagina, a-şi închipui, a i se năluci, a i se năzări, <înv. şi pop.> a-i veni, <înv. şi reg.> a-i răsări1.1 s-a pămt că moare, atât îi era de rău. 3 refl. a considera, a crede, a socoti, a ţine, a apărea, <înv.> a afla, a eticheta, a taxa. Lumii i se pare impostor. 4 refl., intr. (constr. cu un pron. person. în dat.; despre fiinţe) a apuca, a căşuna, a se năzări, a veni, <înv. şi reg.> a abate2, a tonca, a trăsni. Nu ştiu ce i s-a pămt de se comportă aşa nebuneşte. 5 intr. a suna. Mărturia lui pare falsă pentm anchetator. Versurile acestui poet îi par mai mult romantice decât simboliste. 6 refl. (înv. şi reg.; mai ales în constr. neg.) v. Interesa. Păsa1, părelnic, -ă adj. (rar) 1 (în opoz. cu „real”) v. Aparent. Neadevărat. Nereal. 2 v. Iluzoriu, înşelător. Neîntemeiat. Van. părere s.f. 11 comentariu, consideraţie, considerent, constatare, idee, observare, observaţie, opinie, reflecţie, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect îl interesează părerile din presă în legătură cu poeziile sale. 2 impresie, opinie, punct de vedere, <înv. şi pop.> socotinţă, vorbă, <înv.> proces, socoată, socotire, socotit1, văz, unghi, unghi de vedere. După citirea cărţii, cei doi prieteni au schimbat câteva păreri. 3 concepţie, convingere, gând, idee, judecată, opinie, principiu, vedere, viziune, convicţiune, existimaţie, optică, orientare. Ea are altă părere în legătură cu subiectul abordat. 4 credinţă, idee, judecată, opinie, socoteală. După părerea mea, nu a procedat corect. 5 apreciere, aviz, judecată, opinie, verdict, apreciaţie, sentinţă. Concurenţii aşteaptă părerea comisiei de examen. 6 idee, imagine, opinie. Şi-a făcut o părere falsă despre el. 7 părere de rău = căinţă, mustrare, pocăinţă, regret, remuşcare, compunc-ţiune, contriţiune, penitenţă, pocăială, tristeţe, <înv.> căială, căire, pocaianie, smerenie, epitimie1, repentir, înfrângere. Părerea lui de râu târzie nu foloseşte nimănui. 8 impresie, sentiment, senzaţie. Părerea lui este că deranjează pe cei prezenţi. Trăieşte cu părerea că este vinovată de ceea ce s-a întâmplat. 9 iluzie, închipuire, nălucire, năluceălă, miraj, umbră, stihie. Pentm o clipă o văzu aievea în faţa lui, dar nu a fost decât părere. 10 (înv.) v. Aparenţă. II (concr.; mitol. pop.; înv.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. păresimi s.f. pl. (bis.; astăzi mai ales pop.) postul cel mare (v.post2), postul mare (v. post2), <înv.> patruzecime, postul patruzecilor (v. post2). Păresimile preced sărbătoarea Paş-telui. păretăr s.n. polog2, velinţă. Păretaml se pune pe pereţii caselor ţărăneşti, de obicei în scop decorativ. părinte s.m. 11 tată, <înv. şi pop.> născător, tătân, bătrânul (v. bătrân), <înv. şi reg.> nene, taică, tati, babacă, babaie, neicuţă, niuniuţ, tataie, tete, <înv.> avă, papa, <ţig.> dada1, papaşa, puriu. Părintele ei este un om deosebit. 2 (la pl. părinţi) bătrânii (v. bătrân), <înv.> născători (v. născător). Părinţii lui sunt plecaţi pentm câteva luni în străinătate. 3 (la pl. părinţi) bătrâni (v. bătrân), bunici (v. bunic), străbuni (v. străbun), strămoşi (v. strămoş), străbunici (v. străbunic), buni (v. bun). Adesea mă reculeg la părinte mormântul părinţilor noştri din vremuri de mult apuse. Aceste tradiţii le păstrăm de la părinţi. II (relig.) 1 pastor, preot, sacerdot, prezbiter, <înv. şi pop.> lucrător al viei Domnului, lucrător al viei lui Hristos, lucrător în via Domnului, popă1, slujitor, popârţac1, taică, <înv.> iereu, învăţător de suflet, oltarnic, vlădică, păstor. Cununia a fost oficiată de un părinte cunoscut. 2 călugăr, monah, <înv. şi reg.> inoc, <înv.> religios. în mănăstire au mai rămas câţiva părinţi. 3 părinte spiritual = confesor, duhovnic, spiritual, <înv.> confesi-onar, mărturisitor, spoveditor, spovednic, confesar. Merge la părintele spiritual pentm a se spovedi. 4 (art.; nm. pr.) Părintele Ceresc = Părintele Milostiv = Părintele Veşnic = Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atot-cunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţele-gătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Preabunul, Preaînaltul (v. prea-înalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gos-podin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic),Ve cinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Pro-mitie. îl slăvesc pe Părintele Ceresc care a dat naştere cemlui şi pământului; (înv.) Părintele Luminii v. Atotbiruitorul (v. atotbimitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotîn-ţelegătoral. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele ceresc (v. părinte). Părintele milostiv (v. părinte). Părintele veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. prea-înalt). Preaputemicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl. Ziditorul (v. ziditor). III fig. 1 creator, făuritor, fondator, întemeietor, clăditor, tată. Savantul este părintele unei importante şcoli lingvistice. 2 (de obicei urmat de părintesc determ. în gen.) conducător, fruntaş, lider, şef, baci, vârf. Părintele partidului este un distins intelectual. părintesc, -eăscă adj. 1 patern, paternal. Dragostea părintească este la fel de puternică ca şi cea maternă. 2 străbun, strămoşesc, <înv.> moşesc, străbunesc. Voievozii şi-au apărat întotdeauna glia părintească. părinteşte adv. (modal) patern. Profesorul îşi priveşte părinteşte elevii. îl mângâie părinteşte pe creştet. părinţenie s.f. (rar) v. Paternitate, părinţie s.f. 1 (rar) v. Paternitate. 2 (înv.) <înv.> moşie, ocină. Părinţia era pământul moştenit de la părinţi. părişor s.m. (pop.) păruleţ, păruş, pă-ruşor, păruştean, păruţ3, părugel, păruş-teţ. Susţine claia de fân cu câţiva părişori. păros, -oăsă adj. 1 (despre blana sau pârul animalelor ori despre obiecte confecţionate din acestea) lăţos, lânos, miţos, viţos, biţos, străflocos. Patul este acoperit cu o pătură păroasă. 2 (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor) lanat,lanuginos, vilos, <înv. şi pop.> lânos. Tulpina unei plante păroase este acoperită cu foarte mulţi peri fini. 3 (despre insecte, omizi etc.) lânos. Omida păroasă a stejarului are peri veninoşi, foarte iritanţi pentru om şi animale. părpăr s.n. (înv.) = perper. părtăş, -ă s.m., s.f. 1 <înv.> soţ, soţie. I-a fost părtaş în toate împrejurările vieţii. 2 asociat, tovarăş, <înv. şi pop.> soţ, ortac, ortăciţă, <înv. şi reg.> sâmbraş, soaţă, ozlaş, prieten, sâmbrar, <înv.> coasociat, companion, compa-nist. Cele două femei sunt părtaşe într-o afacere de succes. Părtaşul ei a fugit cu toţi banii firmei. 3 coautor. Este părtaş la această iniţiativă de protejare a spaţiilor verzi din oraş. 4 participant. A fost părtaş la înfiinţarea unei societăţi de binefacere. 5 confident. Este părtaşul tainelor lui. 6 acolit, complice, copărtaş, <înv.> ajutător, dimpreună-sârguitor, împreu-nă-sârguitor, aghiotant, deputat, olac, secretar1, sol1. A săvârşit multe fapte reprobabile alături de părtaşii săi. 7 (rar) v. Adept. Aderent. Partizan. Susţinător, părtăluitor, -oăre adj. (reg; despre oameni sau despre atitudini, manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Parţial2. Părtinitor. Pătimaş. Subiectiv. Tendenţios. părtăşi'e s.f. (înv.) 1 v. Avantajare. Favorizare. Părtinire. Protejare. 2 (în opoz cu „obiectivitate”) v. Parţialitate. Patimi Părtinire. Subiectivism, părtăşi're s.f. (gram.; înv.) v. Participiu, părteăn, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Adept. Aderent. Partizan. Susţinător. părtenie s.f. (înv. şi reg.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”, „din) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Fragment. Frânturi Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă, părticeă s.f. (rar) v. Părticici părticică s.f. 1 părticea, părţici I-a dat şi nepotului lui o părticică din pământul pe care îl avea. 2 (bis.; reg.) v. Anafură. 3 (chim.; înv.) v. Moleculă, părtini vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) a avan- taja, a favoriza, a parţializa, a privilegia, a proteja, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a favora, a faţărnici. Arbitrul a părtinit echipa adversă. 2 intr. (înv.; cu determ. introduse prin prep. „la”) v. Ajuta. Folosi. Servi. Sluji, părtinire s.f. 11 avantajare, favorizare, protejare, <înv.> părtăşie, voie vegheată. Părtinirea echipei adverse de către arbitru a revoltat publicul. 2 (în opoz. cu „obiectivitate”) parţialitate, patimă, subiectivism, pasiune, <înv.> părtăşie. Acest profesor dă dovadă de părtinire în relaţiile cu studenţii. II (înv.) v. Ajutor. Concurs. Contribuţie. Sprijin. părtinit,-ă adj. (despre oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) avantajat, favorizat, privilegiat, protejat, lesnit. Publicul se manifestă gălăgios împotriva echipei de fotbal părtinite. părtinitor, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări, acţiuni etc. ale lor) parţial2, pătimaş, subiectiv, tendenţios, pasionat, părtăluitor. Un judecător nu trebuie să fie niciodată părtinitor. Profesorul care are o atitudine părtinitoare faţă de studenţi încalcă deontologia profesională. Observaţiile criticului sunt părtinitoare. 2 (înv.; despre împrejurări, situaţii etc.) v. Benefic. Binefăcător. Favorabil. Norocos. Prielnic. Propice. II s.m., s.f. (înv.) v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. părtişitiv s.n. (gram.; înv.) v. Participiu, părugel s.m. v. Părişor. Păruleţ. Păruş. Păru-şor. Păruştean. Păruţ3. părui vb. IV. 1 tr. (tăb.; compl. indică piei) a depila, a depăra. Tăbăcarul a păruit pieile înainte de a fi tăbăcite. 2 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) flocăi, <înv. şi reg.> a (se) depăra, a (se) scutura, a smocăi, a (se) smotoci, a (se) stră-floca, a miţui, a (se) flocăi, a jumuli, a (se) scărmăna, a (se) tâmui, a se drâgla, a ştimoci. De multe ori cele două fete se ceartă şi se păruiesc. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) ciufuli. Cele două surori se păruiesc adesea în joacă. păruiălă s.f. 1 smocăială, smotoceală, <înv.> trântire, jumuleală, jumulire, scărmănare, scărmănat1, scărmănătură, tâmu-ială, tâmuire. între cele două fete a fost o păruială de pomină. 2 (pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage’7) v. Bătaie. Corecţie, păruit s.n. (tăb.) depilare. înainte de tăbăcire se face păruitul pieilor. păruleţ s.m. (pop.) părişor, păruş, pă-ruşor, păruştean, păruţ3, părugel, păruş-teţ. păruluţ s.m. (bot.; reg.) v. Perişor2, păruş s.m. (pop.) părişor, păruleţ, păruşor,. păruştean, păruţ3, părugel, păruşteţ. păruşcă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Sadină (Chryso-pogon gryllus). 2 v. Ţepoşică (Nardus stricta). păruşor s.m. (pop.) părişor, păruleţ, păruş, păruştean, păruţ3, părugel, păruşteţ. |1292 părut1 s.n. (înv.) v. Aparenţă. părut2, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (în opoz. cu „real77) v. Aparent Neadevărat Nereal. 2 (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Amăgitor. Aparent. Deluzoriu. Iluzoriu. înşelător. Neadevărat. Specios. păruşteăn s.m. (pop.) părişor, păruleţ, păruş, păruşor, păruţ3, păruşteţ, părugel. păruşteţ s.m. (reg.) v. Părişor. Păruleţ. Păruş. Păruşor. Păruştean. Păruţ3. păruţ1 s.m. (anat.; reg.) v. Perişor1. păruţ2s.m. (bot.; reg.) v. Perişor2. păruţ3 s. m. (pop.) părişor, păruleţ, păruş, păruşor, păruştean, părugel, păruşteţ. păs s.n. 1 necaz, supărare, <înv.> pamet2. Adesea îşi povesteşte păsurile şi bucuriile. 2 (lapl. păsuri) amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinuială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, scârbă, ticală, panăt, tigorie, <înv.> nevoire, obicneală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de păsuri. 3 (înv. şi pop.) v. Angoasi Anxietate. Frământare. Griji Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. 4 (med., med vet.; reg.) v. Afecţiune. Boali Maladie. Rău. Suferinţă. 5 (înv.) v. Greu. Greutate. Impas, încercare. Necaz. Vicisitudine. păsă1 vb. 1.1 intr. unipers. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; mai ales în constr. neg.) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de77) a se îngrijora, a se nelinişti, a se sinchisi, a bindisi. Nu-ipasă de nimic. I s-a scăzut nota la purtare, dar nu-i pasă. 2 a interesa, a se sinchisi, <înv. şi reg.> a se părea. Nu-ipasă dacă lumea o bârfeşte. I11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică obiecte sau fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Apăsa. Comprima. Presa. Strânge. 2 intr. (înv. şi reg.; despre oameni; adesea cu determ. modale) v. Călca. Păşi. păsă2vb. I. intr. (înv. şi reg.) 1 (despre oameni; adesea cu indicarea direcţiei) v. Duce2. Ieşi. Merge. Pleca. 2 (despre fiinţe; de obicei cu determ. modale sau locale) v. Deplasa. Merge. Mişca. Umbla. păsăre1 s.f. (pop.) 1 v. Atenţie. Grijă. Interes. Preocupare. 2 (adesea constr. cu vb. „a fi”, „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere. păsăre2 s.f. (înv.) v. Casă1. Clădire. Construcţie. Imobil1. Zidire. păsăt s.n. 1 (culin.) terci, cir2, meşniţă, rişcaşi A făcut un păsat de mălai. 2 (bot.; şi păsat-mărunţel, art. păsatul-vrăbiei) v. Mei (Panicum miliaceum). 3 (reg.) v. Mei. 4 (în practicile Bisericii Ortodoxe; reg.) v. Colivă, păsăh'vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. (compl sau sub. indică piese ori părţi ale lor) v. îmbina. îmbuca. împreuna. 2 refl. v. Nimeri. Potrivi, păsărâr s.m. (omit.) Accipiter nisus; erete, erete-de-porumbei, erete-de-vrăbii, uliu, 1293| uliu-mic, uliu-păsărar, uliu-păsăratic, uliu-pă-săresc, uliu-vrăbier, uliul-păsărilor (v. uliu), uliul-vrăbiilor (v. uliu), cobeţ, coroi1, erie, lupul-păsărilor (v. lup), săbioară, ulete, uliac, ulior, ulişor, uliuţ. păsărâtic, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vântura- tic. Zvânturat. Zvânturatic. păsărea s.f. (omit.) păsărică, păsăruică, <înv. şi reg.> păsăruie, păsăruţă, păsăriţă, pă- sărucă. păsărel s.m. (anat.; înv. şi reg.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, păsăresc, -eăscă adj. (fam.; despre texte, exprimări etc.) v. Inaprehensibil. Incomprehensibil. Ininteligibil. Neinteligibil, păsăret s.n. (colect.; omit.) păsărime. Curtea unui om gospodar este plină de animale şi de păsăret. păsărică s.f. AI (omit.) 1 păsărea, păsăruică, <înv. şi reg.> păsăruie, păsăruţă, păsăriţă, păsărucă. O păsărică îi cântă în fiecare dimineaţă la fereastră. 2 (reg.) v. Vrăbioară. Vrăbiuţă. 3 (reg.) v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). 4 (reg.; şi, art., păsări-ca-Dotnnului, păsărica-plugului) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). II (anat; pop. şifam.) v. Organ genital feminin (v. o rgan1). III (culin.; reg.) păpu-rojnie, păsăruică, păsăruţă, peştişor, pup3, pupăză. Păsărică este un fel de colac (sau turtă, pâine, cozonac) care se face cu prilejul botezurilor, nunţilor ori înmormântărilor. IV fig. (fam.; iron.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). B (cu val. de interj.; fam.) 1 (j. de cărţi) v. Pas1! 2 (la pocher) v. Pas parol (v. pas1)'. păsăricoi s.m. (omit.; reg.) v. Vrăbioi, păsărime s.f. (colect.; omit.) păsăret, păsăriţă s.f. (omit.; reg.) v. Păsărea. Păsărică. Păsăruică. păsăroi s.m. 1 (fam.; glum.)v. Copil1.2 (omit.; reg.) v. Vrăbioi. păsărucă s.f. (omit.; reg.) v. Păsărea. Păsărică. Păsăruică. păsăruică s.f. I (omit.) 1 păsărea, păsărică, <înv. şi reg.> păsăruie, păsăruţă, păsăriţă, păsărucă. 2 (reg.) v. Vrăbioară. Vrăbiuţă. II (culin.; reg.) păpurojnie, păsărică, păsăruţă, peştişor, pup3, pupăză, păsăruie s.f. (omit.; înv. şi reg.) v. Păsărea. Păsărică. Păsăruică. păsăruţă s.f. I (omit.) 1 (înv. şi reg.) v. Păsărea. Păsărică. Păsăruică. 2 (reg.) v. Pasă-re-de-munte. Vrabie. Vrabie-de-câmp. Vra-bie-de-mărăcini. Vrabie-de-munte (Passer montanus). 3 (art.; reg.) păsăruţa-plugului v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). II (culin.; reg.) păpurojnie, păsărică, păsăruică, peştişor, pup3, pupăză. păsătic s.m. (culin., ind. alim.; reg.) v. Sânge-rete. păsător, -oâre adj. 1 (înv. şi reg.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent. 2 (reg.; despre oameni) v. Apatic. Blazat. Delăsător. Dezinteresat. Impasibil. Indiferent. Indolent. Lăsă-tor. Nepăsător. Pasiv. Placid. Tembel, păsăţel s.m. (reg.) 1 (bot.; şi, art., păsăţe-lul-dealuluipăsăţelul-vrăbiuţei) v. Păducher-niţă (Lepidium ruderale). 2 (ind. alim.) v. Griş. păscâre s.f. (pop.) 11 v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1.2 v. Păscut. Păşunare. Păşunat. II (la oină sau la alte j. cu mingea) păscărea-lă, păscărie, păscut. Păscarea este prinsul min-& păscălâr s.m. (reg.) 1 (pese.) v. Pescar. Pescuitor. 2 (omit.) v. Martin. Pescar. Pescăruş. păscălau1 s.m. (reg.) v. Păscălitor. păscălâu2 s.n. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. păscălier s.m. (reg.) v. Păscălitor. păscălitor, -oâre s.m. (înv. şi reg.) păs-călău1, păscălier. Păscălitoml ghiceşte viitoml din pascalie. păscăneţ s.n. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. păscăreâlă s.f. (la oină sau la alte j. cu mingea; reg.) v. Păscare. păscărie s.f. (la oină sau la alte j. cu mingea; reg.) v. Păscare. păscătoâre s.f. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. păscătorie s.f. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. păscătură s.f. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. păscut s.n. 11 păşunare, păşunat, păscare, <înv. şi reg.> paştere, păşune, păşu-neală, suhat, suhăţie. Se ocupă cu păscutul vitelor. 2 (concr.; reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. II (la oină sau la alte j. cu mingea; reg.) v. Păscare. păscuţă s.f. (reg.) I (bot.) 1 v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). 2v. Capselă. Traista-cioba-nului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris). 3 v. Dediţei-galbeni (v. dediţel). Floarea-Paş-tilor (v. floare). Floarea-Paştilor-galbenă (v. floare). Floarea-păsărilor (v. floare). Floa-rea-vântului-galbenă (v. floare). Găinuşă. Găinuşă-galbenă. Gălbenele (v. gălbenea). Păştiţă (Anemone ranunculoides). 4 v. Floa-rea-Paştelui (v. floare). Rotiliţă (Anemone nemorosa). II (relig. creştină; nm. pr.) v. înviere. învierea Domnului (v. înviere). Paşte1, păsmăngi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma. păsmăngi't -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) v. Amărât Anevoios. Chinuit. Greu. Mizer. Mizerabil. Necăjit. Prost Rău. 3 (despre păstoreşte oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, păstâică s.f. (bot.) 1 (înv. şi reg.) v. Păstaie. 2 (reg.) v. Roşcovă. păstâie s.f. I (bot.) 1 legumen, teacă, legumă. Păstaia este fructul uscat, cu mai multe seminţe, dehiscent, cu două valve, caracteristic leguminoaselor. 2 <înv. şi reg.> păstaică. Păstaia este fructul verde al unor specii de fasole. 3 (reg.) v. Roşcovă. 4 (lapl. păstăi; reg.) v. Ardei-iute. 5 (art.; reg.) păstaia-lupului v. Iarba-fiarelor (v. iarbă) (Cynanchum vin-cetoxicum). II (anat.; arg.) v. Vagin, păstăcioâră s.f. (bot.; reg.) v. Păstăioară. păstăiâstă s.f. (bot.; reg.) v. Lopăţea (Lunaria rediviva). păstăicos, -oâsă adj., s.f. pl. (bot.; reg.) I adj. (despre plante) 1 v. Păstăios. 2 v. Leguminos. II s.f. pl (păstăicoase) v. Păstăioase (v. păstăios). păstăiăţ, -iâţă adj. (bot.; reg.; despre plante) 1 v. Păstăios. 2 v. Leguminos. păstăioără s.f. (bot.) 1 păstăcioâră, păs-tăiuţă. 2 Thlaspi perfoliatum; punguliţă. păstăios, -oâsă adj., s.f. pl. (bot.) I adj. (despre plante) 1 păstăicos, păstăieţ. Plantele păstăioase au fructul o păstaie. 2 (rar) v. Leguminos. II s.f. pl. (păstăioase) păstăicoase (v. păstăicos). Familia păstăioaselor cuprinde sute de genuri. păstăiuţă s.f. (bot.; reg.) v. Păstăioară. păstârnâc s.m. (bot.) 1 Pastinaca sativa hortensis; păstârnap. 2 (reg.) v. Gulie (Brassica oleracea gongyloides). 3 (reg.) v. Leuştean (Levisticum officinale). 4 (reg.) păstâmac-pă-dureţv. Anghelică. Anghelină. Antonică (Ar-changelica officinalis); (art.)păstâmacul-vacii v. Brânca-ursului (v. brâncă1). Crucea-pămân-tului (v. cmce) (Heracleum sphondylium). păstârnâp s.m. (bot.; reg.) v. Păstâmac (Pastinaca sativa hortensis). păstor s.m. 11 cioban, oier, <înv. şi reg.> păcurar2, oieş. Păstorii au urcat cu oile pe munte. 2 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Păsto-rul-cu-Oile v. Pleiadele (v. pleiadă). II fig. (relig; de obicei determ. prin „sufletesc”, „de suflet”, „duhovnicesc 0 pastor, părinte, preot, sacerdot. Cununia a fost oficiată de un păstor cunoscut. păstorâş s.m. ciobănaş, ciobănel, păstorel, păcurăraş, păcurărel. Oile din stână sunt păzite de un păstoraş. păstorel s.m. 1 ciobănaş, ciobănel, păstoraş, păcurăraş, păcurărel. 2 (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). păstoresc,-eâscă adj. 11 ciobănesc, pastoral, <înv. şi reg.> păcurăresc. Obiceiurile păstoreşti sunt respectate de toţi cei care trăiesc la stână. 2 (adesea fig.; lit.; despre opere literare, fragmente literare etc.) arcadic, bucolic, idilic, pastoral. Recită un poem păstoresc. Teocrit este considerat maestml poeziei păstoreşti. II fig. (relig.) preoţesc, sacerdotal. Veşmintele păstoreşti albe sunt purtate de înalţii clerici mai ales în timpul slujbei de Paşte. Activitatea sa păstorească l-a propulsat în ierarhia bisericească. păstoreşte adv. (modal) ciobăneşte, <înv. şi reg.> păcurăreşte. păstori păstori vb. IV. 11 intr. (despre oameni) a ciobăni, <înv. şi reg.> a păcurări. Băiatul păstoreşte de doi ani. 2 tr. (compl. indică animale erbivore, turme etc.) a paşte2, a păşuna, <înv. şi reg.> a păcurări. Văcarul păstoreşte vitele pe izlaz. 3 tr. (reg.; compl indică fiinţe sau terenuri, suprafeţe cultivate etc.) v. Păzi. Supraveghea. 4 tr. (reg.; compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. II intr., tr. fig. (bis.) a paşte2. Patriarhul păstoreşte peste credincioşii ortodocşi. A păstorit bine biserica atâta timp cât a fost mitropolit. păstorie s.f. ciobănie, oierie1, oierit, păstorit, păstorire, <înv. şi reg.> păcurărie, păcurărit. Se ocupă cu păstoria. păstorire s.f. (rar) v. Ciobănie. Oierie1. Oierit Păstorie. Păstorit. păstorit s.n. ciobănie, oierie1, oierit, păstorie, păstorire, <înv. şi reg.> păcurărie, păcurărit. păstoriţă s.f. 1 ciobăniţă, <înv. şi reg.> păcu-răriţă, ciobăncuţă,păcurăreasă. 2 (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Mo-tacilla alba). păstos, -oăsă adj. (despre substanţe, materiale etc.) pultaceu, păsturos. Varul trebuie să fie păstos pentru ca pereţii să iasă bine după văruit. păstră vb. 1.1 tr. <înv.> a scuti. Păstrează cu sfinţenie icoana primită de la părinţi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, fiinţe, părţi ale corpului etc.) a (se) conserva, a (se) menţine, a (se) ţine. Tenul şi-a păstrat prospeţimea. Mobila s-a păstrat foarte bine de-a lungul anilor. 3 tr., refl. (compl sau sub. indică produse perisabile) a (se) conserva, a ţine. Păstrează castraveţi în saramură pentru iarnă. Peştele se păstrează mai mult timp într-un sos marinat. 4 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a ţine. îşi păstrează bijuteriile într-o casetă de argint. 5 tr. (compl. indică datini, obiceiuri etc.) a respecta, a ţine, <înv. şi pop.> a cinsti, a păzi, <înv.> a cruţa, a feri, a observa, a veghea. Toţi creştinii păstrează cu sfinţenie obiceiul colindatului. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori sănătatea, forţele etc. lor) a (se) conserva, a (se) cruţa, a (se) menaja, a şăinăli. îşi păstrează forţele pentru mai târziu. 7 tr. (compl. indică fiinţe sau viaţa lor, adesea cu determ. „în viaţa*) a menţine, a ţine. Doctorii îl păstrează în viaţă cu ajutorul aparatelor. Aparatele îi păstrează viaţa până i se va face transplantul de inimă. 8 refl. (despre obiecte, lucruri, substanţe etc.) a dura2, a rezista, a ţine, a purta. Genţile de piele se păstrează mai mult decât cele confecţionate din înlocuitori. Parfumurile de calitate se păstrează timp îndelungat. 9 refl. (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale se păstrează pe Pământ din timpuri străvechi. 10 refl. (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a ţine. Palatul se păstrează din sec. al XlX-lea. 11 refl. (despre stări, situaţii, amintiri etc.) a dăinui, a dura2, a se menţine, a se perpetua, a persista, a stărui, a pluti. Frica se păstrează încă în sufletul ei. Amintirea bunicilor se păstrează până astăzi. 12 tr. a purta, a reţine. Păstrează în gând sfaturile înţelepte ale pttnnţilor. 13 tr., refl. a (se) menţine, a (se) reţine. Ceaţa păstrează umezeala în atmosferă. Medicamentul i-a fost recomandat pentru ca apa să nu se păstreze în exces în organism. 14 tr. (cm determ. care indică locul,postul,poziţia etc.) a menţine. A reuşit să-şi păstreze postul de profesor la şcoală cât timp a fost plecat în străinătate. Căpitanul păstrează direcţia navei. 15 tr. (compl. indică relaţii interumane) a menţine, a ţine, <înv.> a păzi. A păstrat legătura cu prietenii din liceu. 16 tr. a întreţine, a menţine, a cultiva. Preferă să păstreze relaţiile cu persoane erudite. 17 tr. (compl. indică bilete, locuri în tren, în avion, la teatru, în hotel etc.) a opri, a reţine, a rezerva, a ţine, <înv.> a acoli-si. I-a păstrat bilete pentru premieră. I-a păstrat loc la rândul de la casă. 18 tr. (mai ales la imper.; compl. indică bani) a opri, a reţine, a ţine. Păstrează restul! se adresă chelnerului. 19 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a opri, a reţine, a rezerva, a ţine. I-a păstrat câteva felii de tort pentru când se va întoarce acasă, îşi păstrează de pe acum bani pentru concediu. 20 tr. a lăsa, a opri, a reţine, a rezerva. A păstrat loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste şi ziare. Pentru eventualii musafiri au fost păstrate câteva locuri la masă. 21 tr. a releva, a reţine. Este bine să păstrăm aspectele utile ale acestei acţiuni. 22 refl. (înv.; mai ales despre oameni) v. Abţine. Domina. Răbda. Reţine. Stăpâni. Ţine. păstrăn s.m. (iht.; reg.) v. Păstrăv. Păs-trăv-de-Bistriţa. Păstrăv-de-munte. Păs-trăv-de-piatră (Salmo truttafario). păstrâre s.f. 1 conservare, menţinere, ţinere. Arheologii se ocupă cu păstrarea relicvelor în stare bună. Păstrarea documentelor vechi a fost făcută prin tehnici speciale. 2 conservare, ţinere, conservaţie. Păstrarea castraveţilor pentru iarnă se face în saramură. 3 (adesea cu determ. locale) menţinere, reţinere. Ceaţa este o cauză a păstrării umezelii în atmosferă. Medicamentul i-a fost recomandat pentru evitarea păstrării apei în organism. 4 menţinere, perpetuare. Ecologiştii militează pentru păstrarea unor specii de animale pe cale de dispariţie. 5 oprire, reţinere, rezervare. Păstrarea biletelor pentru premiera de la operă a fost destul de dificilă. 6 oprire, reţinere, reten-ţie. A hotărât păstrarea de pe acum a unor bani pentru concediu. păstrămăr s.m. (ieşit din uz) pastramagiu. Păstrămarul făcea sau vindea pastramă. păstrărm vb. IV. refl. fig. (în opoz. cu „a se întărireg.; despre fiinţe sau despre forţele, puterile lor) v. Debilita. Slăbi. Şubrezi, păstrătâr, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) adunător, econom, strângător, |1294 cruţător, <înv. şi reg.> scump, ninirâzât, păstrielnic, sclipuit1, şporoş, strâns2. Toată viaţa a fost un om chibzuit şi păstrător. 2 s.m., s.f. depozitar, deţinător. Multe comunităţi mici sunt păstrătoare ale unor vechi tradiţii. păstrăv s.m. I (iht.) 1 (şi păstrăv-de-Bistriţa, păstrăv-de-munte, păstrăv-de-piatră) Salmo trutta fario; păstran, pătat. 2 păs-trăv-de-mare = Salmo trutta labrax; alabalâc; păstrăv-de-nisip = Barbus meridio-nalis petenyi; mreană, mreană-cenuşie, mreană-neagră, mreană-pătată, mreană-por-cească, mreană-răpănoasă, mreană- ruginoasă, mreană-vânătă. 3 (reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). II (bot.) 1 Pleurotus ostreatus; bure-te-negru. 2 (reg.; şi păstrăv-de-nuc) v. Bure-te-de-nuc (Polyporus squamosus). 3 (reg.) păstrăv-de-pădurev. Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag (Lactarius deliciosus); păs-trăv-de-stejar=păstrăv-roşu-de-stejar v. Bu-rete-de-stejar. Burete-roşu-de-stejar (Fistulina hepatica). păstrielnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Adunător. Econom. Păstrător. Strângător. păstură1 s.f. (apic.) 1 propolis. Păstura este o substanţă cleioasă, prelucrată de albine din polen şi din mugurii plantelor. 2 (reg.) v. Fagure. păstură2 s.f. (reg.) 1 v. Năframă. 2 v. Catrin-ţă. Fotă. păsturos, -oăsă adj. (reg.; despre substanţe, materiale etc.) v. Păstos. păsuP vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni, instituţii etc.) a amâna, a aştepta, a îngădui, a apesti, a răgădui2, <înv.> a surdi-si. Proprietarul îl păsuieşte cu plata chiriei. 2 (compl. indică termene, scadenţe, obligaţii financiare etc.) a amâna, a prelungi, <înv. şi reg.> a muta, a ridica. A reuşit să păsuiască scadenţa datoriei. păsuP vb. IV. tr. (tehn.; compl. indică piese, ansamble etc.) a adapta, a ajusta, a potrivi. întrucât piesa avea o formă puţin diferită, a fost nevoit s-o păsuiască pentru a o putea folosi. păsuiălă s.f. 1 amânare, păsuire, răgaz, apestire, îngăduinţă, îngăduire, <înv. şi reg.> răzbun2, răgăduială2, răstoc1, <înv.> îngă-duială. 2 (înv.) v. încetineală. Lentitudine. Lentoare. păsuiele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Salcâm. Sal-câm-alb (Robinia pseudacacia). păsuire s.f. 1 amânare, păsuială, răgaz, apestire, îngăduinţă, îngăduire, <înv. şi reg.> răzbun2, răgăduială2, răstoc1, <înv.> îngă-duială. Proprietarul i-a dat o păsuire de o lună pentru a plăti chiria. 2 amânare, prelungire. A beneficiat de o păsuire a termenului achitării datoriei. păsui'ţ, -ă adj. (despre oameni, instituţii etc.) amânat, apestit. Tânărul păsuit cu plata chiriei a putut să-şi rezolve alte probleme. păsuhcă s.f. (bot.; reg.) v. Curcubeţea. Cur-cubeţică. Remf (Aristolochia clematitis). păşăr s.n. (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.; reg.) v. Compas, păşi'vb. IV. 1\intr. (despre oameni; adesea cu determ. modale) a călca, <înv. şi reg.> a păsa1. 1295| Păşeşte încet ca să nu scoale copilul. 2 intr. (idespre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre) a apuca, a se îndrepta, a o lua, a merge, a pleca, a porni, a se îndruma, a se orienta, a purcede, a se purta, <înv. şi reg.> a năzui, a arădui, a se întinde. Păşeşte pe drumul cel mai scurt către casă. 3 intr. (în opoz. cu „a ieşi”; despre/nnfe; cu determ. locale introduse prin prep. „în”, care indică un spaţiu delimitat) a intra, a merge, a pătrunde, a veni, a luntra, <înv.> a deştinde. Aw păşit în peşteră printr-o spărtură a muntelui. A închis câinii pentru a nu păşi în grădină. 4 tr. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor; compl. indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) v. Abate2. Călca. Contraveni, încălca. Nesocoti. Transgresa. Viola, păşire s.f. 1 (adesea urmat de determ. care arată felul) călcătură, mers, mişcare, pas2, păşit, umblat1, umblet, picior, <înv. şi pop.> mersătură, mersură, hod1. îl recunoaşte după păşire. 2 (în opoz. cu ,,ieşire,T) intrare, venire. La păşirea ei în cameră toată lumea s-a oprit din vorbit. păşit s.n. (adesea urmat de determ. care arată felul) călcătură, mers, mişcare, pas2, păşire, umblat1, umblet, picior, <înv. şi pop.> mersătură, mersură, hod1. păşitură s.f. (înv. şi reg.) v. Pas2, păşoi s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). păşti'ţă s.f. (bot.) 1 Anemone ranunculoides; dediţei-galbeni (v. dediţel), floarea-Paştilor (v. floare), floarea-Paştilor-galbenă (v. floare), floarea-păsărilor (v. floare), floarea-vântu-lui-galbenă (v. floare), găinuşă, găinuşă-galbe-nă, gălbenele (v. gălbenea), breabăn, muscerici-galbeni, păscuţă, pâinea-Paştelui (v. pâine), pâinile-Paştelui (v. pâine), turculeţ, zlac. 2 (reg.) v. Floarea-Paştelui (v. floare). Rotiliţă (Anemone nemorosa). păştiune s.f. (înv. şi reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. păştui'vb. IV. tr.,refl. (în practicile relig. creştine; reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Comunia. Cumineca. împărtăşi, păşună vb. 1.1 intr. (mai ales despre animale erbivore) a paşte2. Cireada de vaci păşunea-zâpe câmp. 2 tr. (compl. indică animale erbivore, turme etc.) a paşte2, a păstori, <înv. şi reg.> a păcurări. Văcarul păşunează vitele pe izlaz. păşunare s.f. 1 păscut, păşunat, păscare, <înv. şi reg.> paştere, păşune, păşunea-lă, suhat, suhăţie. Se ocupă cu păşunarea vitelor. 2 (concr.; reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. păşunăt s.n. 1 păscut, păşunare, păscare, <înv. şi reg.> paştere, păşune, păşu-neală, suhat, suhăţie. 2 (concr.; reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. păşune s.f. 1 imaş, izlaz, ţarină1, păscare, suhat, <înv. şi reg.> păştiune, silişte, ghergheleu, ierbărit, păscălău2, păscăneţ, păs-cătoare, păscătorie, păscătură, păscut, păşunare, păşunat, păşunet, prelucă, pustă, sit2, suhăţie, ştimar, tabun, tighină, ţelină2. Vacile sunt duse la păscut pe păşune. 2 (geomorf.) păşune alpină = pajişte alpină. Păşunea alpină constituie baza păstoritului de vară. 3 (înv. şi reg.) v. Păscut. Păşunare. Păşunat. păşuneâlă s.f. (reg.) v. Păscut. Păşunare. Păşunat. păşunile s.f. pl. (pop.) v. Câlţi. păşunet s.n. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. pătă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) a (se) înnegri, a (se) jegoşi, a (se) macula, a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) slini, <înv. şi pop.> a (se) negri, a (se) scâmăvi, a (se) îngăla, a (se) năclăi, a se smoli, a (se) tăvăli, a (se) terfeli, a (se) caciori, a (se) căldări, a (se) co-mânji, a (se) corfeli, a (se)corfoşi, a (se) derveli, a (se) feşteli, a (se) lutoşa, a (se) mărdăgi, a (se) mocicoli, a (se) mocicoşi, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) piscoli, a (se) piscoşi, a (se) pricăji, a (se) slimui, a (se) sprehui1, a (se) tămânji, a (se) târnosi2, a (se) timburi, a (se) tocăni, <înv.> a (se) murdărişi, a (se) măscări1, a (se) căca. Transpiraţia i-a pătat gulerul cămăşii. Hainele i s-au pătat de la mizeria de pe şantier. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) a (se) mânji, a (se) mâzgăli, a (se) murdări, a (se) umple, <înv. şi pop.> a (se) unge, a (se) vopsi, a (se) tăvăli, a (se) breza, a (se) cârcăli, a se corfeli, a se ima, a se imăla, a se imoşa, a (se) împospăia, a (se) mozoli, a (se) percea, a (se) tămânji. Şi-a pătat mâinile cu păcură. Reparând maşina, mecanicul s-a pătat de ulei pe haine. 3 tr. (compl. indică mai ales obiecte) a împestriţa, a smălţa, a pestriţa, <înv. şi reg.> a popistri, <înv.> a însmălţa, a smălţui. Stropi de diferite culori pătau pereţii vazei. II tr. fig. (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a necinsti, a pângări, a profana, a întina, a mânji, a murdări, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scâmăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi pătează amintirea prin afirmaţiile făcute. pătare s.f. 1 maculare, mânjire, murdărire, mânjeală, <înv. şi pop.> terfeleală, mânjitură, terfelire, <înv. şi reg.> imare, feştelire, <înv.> terfelitură. Pătarea hainelor este inevitabilă pe un şantier. 2 fig. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, pângă-rire, profanare, întinare, mânjire, murdărire, terfelire, spurcare, pricăjire, scârnăvie. Pătarea memoriei părinţilor este o impietate. pătat, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, jegos, maculat, mânjit, murdar, negru, nespălat, slinos, soios, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scâmav, sleit2, spurcat2, răpănos, năclăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, dervelit, feştelit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, moci-coş, mozolit, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, pătimi ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scârn, smârceav, smârced, puturos. Cămaşa are gulerul pătat. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie pătat. 2 (despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) bălţat, florean, pestriţ, tărcat, prian, <înv. şi reg.> pistrui, alaci, cheş, perceat, picat2, pistricios, pric, priu, şar3, şălean, şerguiat, şvaiţ, şvaiţer, tarcoş, tărcuş. Are o vacă pătată. 3 (mai ales despre obiecte) împestriţat, panaşat, pestriţ, smălţat, smălţuit2, înspicat, încrestit, <înv.> însmălţat. Pereţii vazei sunt galbeni, pătaţi cu violet şi roz. II adj. fig. 1 (despre oameni) corupt, mituit, plătit2, impur, murdar, mânjit. Este un politician pătat. 2 (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis2, dezonorat, necinstit, pângărit, profanat, întinat, maculat, mânjit, murdărit, terfelit, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui pătate. 3 (rar, despre lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocorit. întinat. Necinstit. Pângărit Profanat. III s.m. (reg.) 1 (iht.) v. Păstrăv. Păstrăv-de-Bistriţa. Păs-trăv-de-munte. Păstrăv-de-piatră (Salmo trutta fario). 2 (la pl. pătaţi; bot.) v. Oiţă. Oiţă-sălbatică (Anemone silvestris). pătăchiesi. (reg.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 v. Par. Prăjină, pătărănie s.f. (pop.) v. Experienţă. întâmplare. Păţanie. pătătură s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată felul lichidului) v. împroşcătură. Pată. Stropitură. păteâc s.n. (reg.) v. Pătuc. Pătuţ. pătfc s.n. (reg.) v. Pătuc. Pătuţ. păticeăn s.n. (înv.) v. Pătuc. Pătuţ. pătimaş, -ă adj. 1 (despre oameni) pasionat, <înv.> determinat, împătimit. Este un cititor pătimaş de literatură science-fiction. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări, acţiuni etc. ale lor) parţial2, părtinitor, subiectiv, tendenţios, pasionat, părtăluitor. Un judecător nu trebuie să fie niciodată pătimaş. Profesorul care are o atitudine pătimaşă faţă de studenţi încalcă deontologia profesională. Observaţiile criticului sunt pătimaşe. 3 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, puternic, sălbatic, viu, <înv. şi pop.> vioi, straşnic, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire pătimaşă. 4 (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. 5 (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Chinuit. Schingiuit2. Torturat. 6 (înv.; despre oameni) v. Nefericit. Nemângâiat. Nenorocit, pătimi vb. IV. 1 tr. (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) a îndura, a păţi, a răbda, a suferi, a suporta, a trăi, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a pănăta, a petrece, a târpi, a ticăi2, a joi2, a păula, a peşti, a pristui, <înv.> a cerca, a se necăji, a obicni, a supăra, a înghiţi, a trage, a purta, a mânca, a lupta. A pătimit multe umilinţe de la colegi. 2 tr. (compl indică suferinţe, pătimire necazuri etc.) a încerca, a îndura, a suferi, a suporta. Au pătimit în viaţă multe neajunsuri. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată natura suferinţei) a suferi, <înv. şi pop.> a se munci, <înv.> a ucide. Pătimeşte de căldură şi de sete. Tânărul pătimeşte de o gelozie chinuitoare. 4 intr. (med., med. vet.; înv. şi pop.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată boala, partea bolnavă a corpului sau organul bolnav) v. Suferi, pătimire s.f. 1 (mai ales lapl. pătimiri) amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă,) păsuri (v. păs), suferinţă, turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinuială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, scârbă, ticală, panăt, tigorie, <înv.> nevoire, obicneală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de pătimiri. 2 (med., med. vet.; înv.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă, pătimită s.f. (înv. şi reg.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. pătimitiv, -ă adj. (gram.; înv.; despre diateză, forme verbale, conjugări etc.) v. Pasiv, pătimitor,-oăre adj. (înv.) 11 (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. 2 (despre fiinţe) v. Chinuit Schingiuit2. Torturat. II (gram.; înv.; despre diateză, forme verbale, conjugări etc.) v. Pasiv, pătişor s.n. (rar) v. Pătuc. Pătuţ. pătlăgină s.f. (bot.) 1 Plantago major, iarba-bubei (v. iarbă), iarba-tăieturii (v. iarbă), iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iar-bă-mare, limba-boului (v. limbă), limba-broaş-tei (v. limbă), limba-oii (v. limbă), mama-ploa-ie (v. mamă), minciună, plăcinţica-vacii (v. plăcinţică). 2 (şi pătlagină-îngustă) Plantago lanceolata; căruţele, coada-şorice-lului (v. coadă), iarba-tăieturii (v. iarbă), limba-bălţii (v. limbă), limba-bălţilor (v. /z'm-fră),limba-broaştei (v. limbă), limba-oii (v. limbă), limba-şarpelui (v. limbă), limbariţă, ure-chea-oii (v. ureche). 3 (şi pătlagină-bună, pătlagină-mică, pătlagină-moale) Plantago media; iarbă-de-cale, limba-mânzului (v. limbă), limba-oii (v. limbă). 4 Plantago gentianoides; limba-oii (v. limbă). 5 (reg) v. Podbal (Tussilago farfara). 6 (reg.) pătlagi-nă-de-apă = (art.) pătlagina-bălţilorv. Limbariţă (Alisma plantago-aquatica). pătlăgea s.f. (bot.) 1 (şipătlăgea-de-paradis, pătlăgea-galbenâ, pătlăgea-roşie) Lycopersi-cum esculentum; pătlăgică, roşie (v. roşu), tomată, gălăţeană,măr-paradis (v. măr2), paradaisă. 2 (şi pătlăgea-tieagră, pătlăgea-vânătă) Solanum melongena; vânătă (v. vânăt), godină1. 3 (reg.) v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum nigrum). 4 (la pl. pătlăgele; reg.) v. Pătrunjel (Petroselinum hortense). pătlăgică s.f. (bot.) 1 Lycopersicum esculentum; pătlăgea, pătlăgea-de-paradis, pătlă- gea-galbenă, pătlăgea-roşie, roşie (v. roşu), tomată, gălăţeană, măr-paradis (v. măr2), paradaisă. 2 (reg.) pătlăgică-de-dalacv. Lăsnicior. Zârnă (Solanum dulcamara). pătlăgimu, -ie adj. (înv. şi pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Vânăt, pătrăr s.n. (înv. şi pop.) v. Pătrime. Sfert, pătrât s.n.,adj. I s.n. 1 (geom.) <înv.> echilater, tetragon, cvadialj&tratul este un patrulater cu laturile egale şi cu unghiurile drepte. 2 careu. La festivitatea de sfârşit de an, elevii formează în curtea şcolii un pătrat. 3 (tipogr.) pătrat de tipografie = pătrişor. Pătratul de tipografie este folosit la distanţarea cuvintelor şi la completarea rândurilor înscrise până la capăt. II adj. (despre obiecte, locuri etc.) cvadriform. Caseta de bijuterii este pătrată. pătrătic, -ă adj. pătrăţos. Bărbatul are fălcile pătratice şi ochii tăioşi. pătrăţos, -oăsă adj. (fam.) v. Pătratic. pătrăţeă s.f. pătrăţică. pătrăţică s.f. pătrăţea (v. pătrăţel). Obişnuieşte să bea cafeaua cu o pătrăţică de zahăr. pătrime s.f. sfert, <înv. şi pop.> pătrar, fârtai. Pătrimea este a patra parte dintr-un tot, dintr-o unitate sau dintr-o cantitate. A împărţit foaia în pătrimi. pătrişâr s.n. (tipogr.) pătrat de tipografie, pătrunde vb. III. I I intr. (în opoz. cu „a ieşi”; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „în”, care indică un spaţiu delimitat) a. intra, a merge, a păşi, a veni, a luntra, <înv.> a deştinde. Au pătruns în peşteră printr-o spărtură a muntelui. A închis câinii pentru a nu pătrunde în grădină. 2 intr. (despre obiecte ascuţite; cu determ. introduse prin prep. „prin7) a penetra, a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, a trece, <înv.> a proidi, a transper-sa. Pironul a pătruns cu greutate prin perete. Cuiul i-a pătruns prin talpa pantofului. 3 intr. (despre obiecte ascuţite sau despre părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a intra, a se împlânta, a se înfige. Brăzdarele plugului pătrund adânc în pământ. Săgeata i-a pătruns în piept. 4 intr. (despre lichide; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a se infiltra, a intra, a se scurge, a se stoarce, <înv.> a se răsfuga. După ploaie, apa pătrunde în pământ. 5 intr. (despre lichide,; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a se infiltra, a se insinua, a se strecura. Apa subterană a pătruns în temelia casei, deoarece terenul este mlăştinos. 6 intr. (despre sunete, zgomote, frig lumină etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”, „printre7) a intra, a răzbate, a răzbi, a străbate, a trece, a străpunge, a se strecura. Zgomotul de afară nu pătrunde prin termopane. Frigul a pătruns în cameră prin geamul deschis. Lumina nu pătrunde prin jaluzele. 7 intr. a intra, a străbate. Razele soarelui pătrund în cameră pe fereastră. Picăturile de ploaie nu pătrund prin geacă. 8 intr. (despre cuvinte, expresii etc.) a intra, a trece. Foarte multe neologisme au pătruns în limba română la sfârşitul sec. al XTX-lea şi începutul sec. alXX-lea. 9 tr. (despre senzaţii; compl. indică fiinţe) a copleşi, a cuprinde, a |1296 răzbi, a penetra, <înv.> a răzbate, a străbate, a străpunge, a tăia. L-a pătruns foamea. O pătrunde setea. L-a pătruns frigul. 10 intr. (inform.; despre oameni) a accesa, a intra. A reuşit să pătrundă la informaţiile de pe hard. II fig. 1 refl. (despre oameni) a se convinge, a se încredinţa. S-a pătruns de discreţia lui. 2 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a pătruns pe toţi. 3 tr. (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a ghici, a intui, a prevedea, a sesiza, a întrevedea, a întrezări, a mirosi, a penetra. Este aproape imposibil să pătrundă sfârşitul conflictului dintre ei. A pătruns mersul evenimentelor. 4 tr. (compl. indică semnificaţia unei situaţii, a unui fenomen, a unei idei, a unei afirmaţii etc.) a ghici, a înţelege, a descifra. A pătruns destul de greu mesajul scrisorii ei. A pătruns imediat ce ascund aceste fraze frumoase. 5 tr. a înţelege, a percepe, a pricepe, a prinde, a sesiza, a desprinde, a se descălţa. Trebuie să citească un context mai larg pentru a pătrunde sensul unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până când a pătruns semnificaţia ironiei lui. 6 intr. (despre ştiri, zvonuri etc.) a se difuza, a se duce2, a se împrăştia, a se întinde, a se propaga, a se răspândi, a răzbate, a se transmite, a se vehicula, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. Prin vecini pătrund bârfe pe seama lor. Totdeauna veştile rele pătrund peste tot. 7 intr. (despre idei, concepţii, ştiinţe, tehnici etc.) a se răspândi, a se propaga, a se revărsa. Astăzi, informatica pătrunde în toate domeniile de activitate. pătrundere s.f. 11 intrare. Pătrunderea în peşteră se face printr-o spărtură în munte. 2 penetranţă, penetrare, penetraţie, răzbatere, răzbire, străbatere, străpungere, trecere, <înv.> străbătătură. Pătrunderea pironului prin perete s-a făcut cu greutate. 3 (fiz.) penetranţă, penetrare, penetraţie. Capacitatea de pătrundere a radiaţiilor gamma este foarte mare, pentru stoparea acestora fiind necesar un perete din beton, din plumb sau o cantitate mare de apă. 4 infiltrare, infiltrat, infiltraţie, insinuare. Terenul fiind mlăştinos, pătrunderea apei subterane în temelia casei era previzibilă. 5 intrare, străbatere. A tras jaluzele pentru a permite pătrunderea luminii prin fereastră. 6 intrare, trecere, infuzie. Pătrunderea celor mai multe neologisme în limba română a avut loc la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea. 7 (mai ales fig.) acuitate, agerime, clarviziune, penetranţă, penetraţie, perspicacitate, sagacitate, subtilitate, vivacitate, schepsis, ascuţime, străbatere. Pătrunderea gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. II fig. 1 înţelegere, percepere, pricepere, prindere, sesizare. Trebuie să citească un context mai larg pentru pătrunderea sensului unor cuvinte. Au trecut câteva 1297| clipe până la pătrunderea semnificaţiei ironiei lui. 2 afectare, emoţionare, impresionare, înduioşare, tulburare, mişcare, atingere. La cele văzute, pătrunderea oamenilor a fost puternică. 3 aprehensiune, comprehensiune, comprehensivitate, înţelegere, pricepere. Aspectul unor desene modeme depăşeşte pătmnderea obişnuită. pătrunjel s.m ..(bot.) 1 Petroselinum horten-se; găgăuţ, pătlăgele (v. pătlăgea), pă-trunjică, petersil. 2 pătrunjel-câinesc = (art.) pătrunjelul-câinelui = Aethusa cynapium; buciniş, cucută-înveninată, pătrunjică; pătrunjel-de-câmp = a Pimpinella saxifraga şi Pimpinella major; pimpinelă, buruiana-sărăciei (v. bumiană), petrinjelaş, rădăcina-sărăciei (v. rădăcină); b Peucedanum oreoselinum; somnoroasă (v. somnoros); (reg.) pătrunjel-sălbatic v. Ruşinea-fetei (v. ruşine) (Daucus carota şi Daucus silvestris); (art.) pătrunjelul-broaştelor v. Mărăraş (Oenanthe aquatica sau Oenanthe phellandrium). pătrunjică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Pătrunjel (Petroselinum hortense). 2 v. Pătrunjel-câinesc. Pătrunjelul-câinelui (v. pătrunjel) (Aethusa cynapium). pătrunzător, -oăre adj. 11 (fiz.) penetrant. Radiaţiile X sunt radiaţii electromagnetice pătrunzătoare, cu lungimea de undă mai scurtă decât a luminii, care rezultă prin bombardarea unei ţinte de tungsten cu electroni cu viteză mare. 2 (despre mirosuri) intens, penetrant, puternic, tare, viu, <înv.> străbătător, ascuţit2, trăsnitor. Deodorantul are un miros pătmnzâtor de levănţică. 3 (despre senzaţii, mirosuri etc.) copleşitor, covârşitor. Frigul pătmnzător l-a ţintuit în casă. La umbra stejamlui bătrân a retrăit o senzaţie pătrunzătoare de linişte. în mlaştină este un miros fetid pătmnzâtor. 4 (mai ales despre umezeală) răzbătător, <înv.> străbătător. Ş-a îmbrăcat gros din cauza umezelii de afară, pătrunzătoare prin haine subţiri. 5 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, imens, intens, mare1, profund, puternic, violent, viu, terebrant, iute, ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere pătmnzătoare. 6 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, penetra-bil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii pătmnzătoare a căpitanului de vas. 7 (despre privire) fulgerător, ascuţit2, tăios. îi amncă o privire pătmnzătoare, supărat de gafape care a făcut-o. I11 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul br) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său pătrunzător. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, limpede, lucid, profund, raţional, luminos, subţire, treaz. Este considerat un om cu mintea pătmnzătoare. III fig. 1 (despre însuşiri, manifestări, cunoştinţe etc. ale oamenibr) adânc, profund, serios, temeinic, aprofundat, solid. Are cunoştinţe pătrunzătoare în domeniul său. 2 (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, duios, emoţionant, impresionant, înduioşător, patetic, răscolitor, tulburător, vibrant, mişcător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost pătmnzătoare. pătrunzibil, -ă adj. (înv.; despre membrane sau materiale poroase) v. Permeabil, pătruţ s.m. (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). pătuc s.n. pătuţ, pătişor, pătuleţ, pătucean, <înv. şi reg.> pătucel, păteac, pătic, pătui1, <înv.> păticean. pătuceăn s.n. (pop.) v. Pătuc. Pătuţ. pătucel s.n. (înv. şi reg.) v. Pătuc. Pătuţ. pătui1 s.n. (reg.) v. Pătuc. Pătuţ. pătuPvb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schingi-ui. Tortura. pătuiăc s.n. 11 pătul, talpă. 2 (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. 3 (reg.) v. Pătul. II (constr.; reg.) 1 pătul. 2 v. PătuL pătul s.n. 11 (gosp.) coşar2, porumbar2, <înv. şi pop.> leasă, corliţă, coş1, coşarcă, cotarcă, magazin, speie. în pătul se păstrează în special porumbul. 2 porumbar2, porumbărie, columbar, corliţă, golubeatnic, golumbar, go-lumbărie, holubidniţă, hulubar, hulubărie, hu-lubemiţă, hulubnic, pătuiac, porumbariţă, po-rumbărişte, porumbelniţă, porumbişte, porumbiţă. Şi-a plasat pătulul pentru pommbei la ultimul etaj al clădirii în care locuieşte. 3 alaş, pătuiac. Pătulul serveşte la observarea vânatului sau pentm pază. 4 pătuiac, talpă Pătulul este un postament din scânduri sau din crengi, fixat pe furci, pe scânduri ori în copaci, pe care se clădeşte o claie de nutreţ, pentm a o păstra, pentm a oferi de umezeală sau de animale. 5 (agric.) pat, pat cald, pat germinativ, răsadniţă, <înv. şi reg.> şcoală, melegâr2, mispet, rai2, răsad, răsadnic, strat, strat cald, strat de gunoi, strat de răsad, ţarc, ţărcălău, vitărie, <înv.> pepinieră, semănărie. în pătule se cultivă răsaduri. 6 leasă, comarnic, podişor. Caşul se pune la scurs pe pătul. 7 (reg.) v. Pat 8 (la car sau la căruţă; reg.) v. Corlată1. II (constr.) 1 grânar, hambar, magazie, grânărie, găbănaş, magazin, mogtar, speie, susai2, <înv.> jitniţă, vistier2. Pătulele sunt pline cu cereale. 2 cotineaţă, pătuiac, poiată A constmit un pătul pentm păsările de curte. 3 (reg.) v. Grajd. 4 (reg) v. Staul. 5 (la stână; reg.) pat Pătulul este o colibă ciobănească. 6 (la stână; reg.) v. Comarnic. 7 (reg.) pătuiac. Pătulul este un adăpost pe câmp sau la stână, format de obicei dintr-un acoperiş susţinut de pari. III (reg.) 1 v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină 2 v. Cuib. Cuibar, pătuleţ s.n. (rar) v. Pătuc. Pătuţ. pătuli vb. IV. I tr. (pop.) 1 a pături. Femeia pătuleşte mămăliga cu lingura. 2 (compl indică obiecte friabile sau părţi ale br, materi- păţi ale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. 3 (compl. indică pământ, zăpadă, materiale pulvemlente, granulare sau poroase etc.) v. Bate. Bătători. Bătuci Compacta. îndesa. Presa. Tasa. II intr. (reg.; despre oameni; adesea cu determ. modale) v. Duce2. Trăi. Vieţui, pătură s.f. 11 cergă, cuvertură, faţă de pat, învelitoare, velinţă, copertă, plocat, ţol, <înv. şi reg.> zăblău2, corgan, lăicer, lepe-deu, leşier, mindir, ogheal, pocriş1, pocruţ, poneavă, procov, procoviţă, prostire2, scovergă, strai, şterghină, verincă, segedea. Păturile maramureşene sunt renumite pentm frumuseţea br. 2 (geol.) strat, pală1. Muncitorii au ajuns la o pătură dură de roci după ce au săpat câţiva metri de pământ. 3 (înv. şi reg; de obicei determ. prin „ de hârtie”) v. Foaie. 4 (alim.; reg.) v. Foaie. 5 (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte; reg.) v. Bufa. Creţ. Cută Fald. Godeu. Pliseu. Pliu. II (şi pătură socială) categorie, categorie socială, <înv.> regiuni (v. regiune), strat, treaptă, ordin. Aparţinea unei pături sociale privilegiate. pături vb. IV. tr. 1 (pop.; compl. indică pături, haine, hârtii etc.) v. împături. îndoi. Plia. Strânge. 2 (reg.) v. Pătuli. 3 (reg.; compl indică pământ, zăpadă, materiale pulverulente, granulare sau poroase etc.) v. Bate. Bătători. Bătuci. Compacta. îndesa. Presa. Tasa. păturică s.f. <înv. şi reg.> scorţişoară. A învelit copilul cu o păturică. păturire s.f. (pop.) v. împăturire. îndoire. Pliere. Strângere. Strâns1, păturit, -ă adj. (pop.; despre pături, haine, hârtii etc.) v. împăturit. îndoit. Pliat. Strâns2, păturos, -oăsă adj. (geol.; înv.; despre sol, roci, minereuri etc. sau despre structura acestora) v. Stratificat. pătuţ s.n. pătuc, pătişor, pătuleţ, pătucean, <înv. şi reg.> pătucel, păteac, pătic, pătui1, <înv.> păticean. Părinţii au cumpărat pentm copil un pătuţ metalic. păţ s.n. (reg.) v. Experienţă. Păţanie, păţanie s.f. 1 experienţă, întâmplare, pătăranie, păţeală, <înv. şi reg.> pataramă, păţire, halagea, păţ, păţău, păţitanie, păţitură, podoară, poroganie, meza-ventură. A trecut printr-o păţanie tristă. 2 încurcătură, poznă, tărăşenie, comedie2, dandana, istorie, tără-raie. I-a povestit din păţaniile pe care le-a trăit. 3 întâmplare, peripeţie, alta (v. altul), fază, tărăşenie, <înv. şi reg.> petrecanie, jitie1. Au trecut prin multe păţanii până au ajuns pe vârful muntelui. păţâu s.n. (reg.) v. Experienţă. întâmplare. Păţanie. păţeălă s.f. (pop.) v. Experienţă. întâmplare. Păţanie. păţi vb. IV. tr. 1 (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră) a o sfecli, a o împătra, <înv.> a o împlini. a o buli. Mă aşteptam că ai s-o păţeşti. Nu te necăji, au mai păţit-o şi alţii! 2 (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) a îndura, a pătimi, a răbda, a suferi, a suporta, a trăi, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a pănăta, a petrece, a târpi, a ticăi2, a joi2, a păula, a peşti, a păţire pristui, <înv.> a cerca, a se necăji, a obicni, a supăra, a înghiţi, a trage, a purta, a mânca, a lupta. A păţit multe umilinţe de la colegi. păţire s.f. (înv. şi reg.) v. Experienţă. întâmplare. Păţanie. păţit, -ă adj. 1 (despre oameni) experimentat, încercat. Bunicuţei a fost un om păţit, trecând prin două războaie. 2 (înv.; despre fiinţe) v. Chinuit. Schingiuit2. Torturat, păţitănie s.f. (reg.) v. Experienţă. întâmplare. Păţanie. păţitură s.f. (reg.) v. Experienţă. întâmplare. Păţanie. păuji vb. IV. tr. (reg; compl. indică fiinţe) v. îngriji. păulă vb. I. (reg.) 1 tr. (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 2 intr. (despre oameni; adesea cu determ. modale) v. Duce2. Trăi. Vieţui, păun s.m. 1 (omit.) Pavo cristatus; paon. 2 (reg.) pană. Păunul este un motiv ornamental (în formă de floare) pentru broderii, ţesături sau pentru imprimat pe piele. păunâş s.m. (omit.) păunei, păunior, păuniţ. păună s.f. (omit.) păuniţă, păuneasă, păunică, păunioară, păunoaie, păunoaică, pe-unariţă. păuneâsă s.f. (omit.; rar) v. Păună. Păuniţă. păunâl s.m. (omit.) păunaş, păunior, păuniţ. păuni vb. IV. refl. fig. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. împăuna. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. păunică s.f. (omit.; reg.) v. Păună. Păuniţă. păunioără s.f. (omit.; reg.) v. Păună. Păuniţă. păuniâr s.m. (omit.; rar) v. Păunaş. Păunei, păumre s.f. fig. (pop. şi fam.) v. Aere (v. aer1). Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Fumuri (v.jum). Infatuare. împăunare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, păuniţ s.m. (omit.; reg.) v. Păunaş. Păunei, păuniţă s.f. 1 (omit.) păună, păuneasă, păunică, păunioară, păunoaie, păunoaică, peunariţă. Păuniţă este femela păunului. 2 (bot.; reg.) v. Mălaiul-cucului (v. mălai). Rugină (Luzula pilosa). 3 (entom.; reg.) v. Tan-ţar-de-apă (Calopteryx splendens). păunoăică s.f. (omit.; reg.) v. Păuni Păuniţă. păunoăie s.f. (omit.; reg.)v. Păună. Păuniţă. păuresc, -eăscă adj. (agric.; reg.) v. Agrar. Agrarian. Agricol. păureţ subst. (colect.; text.; reg.) v. Câlţi. păuri vb. IV. intr. (agric.; reg.; despre oameni) v. Plugari. păune s.f. (reg.) I (agric.) v. Arare. Arat1. Arătură. Plug. Plugărie. Plugărit. II (colect.) 1 v. Plugărime. 2 v. Ţărănime, păuriţă s.f. (reg.) v. Săteancă. Ţărancă1, păuşă s.f. (reg.) pânză. Păuşele sunt prăjinile care se leagă împreună la unul dintre capete şi se aşază pe vârful stogurilor de fân, pentru a le apăra de vânt. păuză vb. I. intr. (latin.; înv.) 1 (despre oameni) v. Odihni. Repauza. 2 (despre fiinţe; cu determ. locale) v. Opri. Poposi. Sta. Şedea. Trage. Zăbovi. păuzăre s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Odihnă. Răgaz. Repaus. Respiro. 2 v. Pauză. Repaus, păuză s.f. (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). păvi'ţă s.f. (la obiecte de îmbrăcăminte; reg.) broscuţă, palhă1, pălăcrinţ, păvuţă, pui1, puiete. păvuîvb. IV. refl. (reg.; despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) v. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Rupe. Scufunda. Surpa, păvuţă s.f. (la obiecte de îmbrăcăminte; reg.) broscuţă, palhă1, pălăcrinţ, păviţă, pui1, puiete. Păvuţă este un petec care se pune la răscroiala de la subsuoara cămăşilor ţărăneşti, pentru a le da lărgime. păzeălă s.f. (reg.) 1 (culin.) păzitură. 2 v. Pază. Strajă. Străjuire. Supraveghere. Veghe. Veghere. păzi'vb. IV. 11 tr. (compl. indică locuri, obiective, bunuri etc.) a străjui, a supraveghea, a veghea, <înv. şi pop.> a priveghea, <înv.> a străji, a străşnici, a ţepui1, a epistasi. Paznicul păzeşte intrarea în instituţie. L-a rugat pe vecinul său să-i păzească vila cât timp este plecat în delegaţie. 2 tr. (compl. indică fiinţe sau terenuri, suprafeţe cultivate etc.) a supraveghea, <înv. şi reg.> a griji, a păstori, a pândi. Ciobanul păzeşte turma de oi. Au angajat un paznic care să păzească culturile. 3 tr. (compl. indică oameni) a veghea, <înv.> a socoti. în parc, mamele îşi păzesc copiii. Gardienii păzesc, în închisori, deţinuţii. 4 tr. a apăra, a feri, a ocroti, a prezerva, a proteja, a salvgarda, a scuti, a protegui, <înv. şi pop.> a oblădui, a chezăşui, <înv. şi reg.> a socoti, a veghea, a se înveghea, <înv.> a osfinti, a otălmăzui, a protecta, a diafendisi, a ocoli, a umbri. Obiceiurile strămoşeşti trebuie să fie păzite de dispariţie. 5 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apăra, a feri, a ocroti, a proteja. Paltonul îl păzeşte de frig. 6 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se apăra, a se feri, <înv. şi pop.> a se străjui, <înv. şi reg.> a se sfii, a se socoti, <înv.> a se înveghea, a se străgni, a se veghea, a se lepăda. Se păzeşte de răceală luând vitamine. 7 refl. (despre oameni) a evita, a se feri, a ocoli, <înv.> a se îndupleca. Se păzeşte de un consult în spital în timpul epidemiei de gripă. 8 refl. (despre oameni) a se ascunde, a se feri, a se furişa. îl zăreşte de departe şi se păzeşte de el, intrând într-un magazin. 9 refl. (despre oameni) a evita, a se feri, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a preîntâmpina, a preveni, a se proteja, a se apăra. S-a păzit de impactul cu maşina care venea din sensul opus. lOtr. (înv. şi pop.; compl. indică fenomene fizice, chimice sau stări sufleteşti, situaţii conflicte etc.) v. întreţine. Menţine. 11 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 12 tr. (în practicile relig. creştine; reg.; compl. indică morţi) v. Priveghea. II tr. 1 (pop.; compl. indică |1298 angajamente, jurăminte etc.) v. îndeplini. Onora. Respecta. Ţine. 2 (pop.; compl indică datini, obiceiuri etc.) v. Păstra. Respecta. Ţine 3 (înv. şi reg.) v. Frecventa. 4 (reg.) v. Ambiţiona. încăpăţâna. încrâncena. îndărătnici. îndârji. Merge. Persevera. Persista. Stărui. 5 (înv.; compl. indică relaţii interumane) v. Menţine. Păstra. Ţine. III (înv. şi reg.; despre oameni) 1 intr., refl. v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2. 2 refl. v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma. IV tr. (reg.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Face. Găti. Pregăti. Prepara. V (cu val. de interj.; la imper.; exprimă iminenţa unui pericol şi un îndemn la precauţie; fam.; în forma păzea) v. Atenţie! păzi'resi. 1 străjuire, supraveghere, veghere, <înv.> epitasie. Pentru păzirea proprietăţii foloseşte camere de luat vederi. 2 apărare, ferire, ocrotire, protejare, salvgardare, proteguire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> ferinţă. Este obligatorie păzirea de la dispariţie a obiceiurilor strămoşeşti. 3 (pop.) v. Respectare. 4 (înv.) v. Pazi Straji Străjuire. Supraveghere. Veghe. Veghere. păzit1 s.n. (rar) v. Pază. Strajă. Străjuire. Supraveghere. Veghe. Veghere. păzit2, -ă adj. 11 (despre locuri, obiective, bunuri etc.) <înv.> străjuit. Hoţii nu intră, de obicei, în imobile păzite. 2 (despre locuri, aşezăminte, adăposturi, drumuri etc.) adăpostit, apărat, asigurat, ferit, ocrotit, protejat, sigur, <înv.> scutit, umbrit S-a retras într-un loc păzit din cauza ploii. 3 (înv.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent. II (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; reg; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind, păzitor, -oăre s.m., s.f. 11 s.m. pază, paznic, strajă, străjer, priveghetor, veghetor, sotnic, vectăr, <înv.> prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, străjuitor, veghe. Tânărul este păzitor la cireada satului. 2 s.m. gardian, paznic, vehter, gardist. S-a angajat păzitor la o firmă de construcţii. 3 s.m. (înv. şi reg.) v. Bucătar. 4 s.m., s.f. (înv.) v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. 5 s.f. (milit.; înv.) v. Gardă. Pază. Strajă. 6 s.m. (astrol; înv.) păzitor de stele v. Astrolog. Cititor în stele. II s.m. (la pl. păzitori; jur.; înv.) v. Arest. Carceri închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, păzitură s.f. (culin.; reg.) păzeai! Păzi-tura este mâncarea gătită. păzui subst. (geomorf.; reg.) 1 v. Deal. 2 (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. ,,de>T) v. Coamă. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. pâcă s.f. (reg.) v. Lulea. Pipă. pâcâi vb. IV. intr. 1 (despre oameni) a pufai, a pâşcâi. Bătrânul turc pâcâie din lulea. 2 (reg.; despre foc, lemne, cărbuni aprinşi etc. sau despre obiecte care emană lumină) v. Pâlpâi pâclă s.f. 11 (meteor.) ceaţă, negură, negureală, negureaţă, bârnă2, buhalniţă, buracă, bură*, burhai, buştină, mocirlă, pufa, rodie2, tucie, tuman, <înv.> mâglă2, vapor, păcură. Spre seară, s-a lăsatpâcla. 2 (mai ales la pl pâcle; geol) pufnă, salţă, vulcan noroios. Din pâcle erup gaze, ape sărate şi, uneori, petrol 3 (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. II fig. 1 ceaţă, negură, perdea. Ar vrea să împrăştie pâcla care îi învăluie gândurile. 2 (înv.) v. Agramatism. Beznă. Ignoranţă. Incultură. întunecime. întuneric. Nepricepere. Neştiinţă. Noapte. Simplicitate. Simplitate. Tenebră. pâdeş, -ă adj. (în opoz. cu „frumos”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urât2, pâdiş, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz, pâdişi't, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz, pâdds, -oâsă adj. 11 (meteor.; despre vreme, zile, atmosferă etc.) ceţos, înceţoşat, înnegurat, nebulos, neguros, negurâtic, neguriu, îmbourat, împufat. Nu se pot urca pe munte, întrucât timpul este pâclos. 2 (în opoz. cu „senin”; mai ales fam.; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, plumbuit2, plumburiu, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul pâclos creează multora o stare de disconfort. II fig. 1 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mo-sorât, negurat, ofilit. Pâclos după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, umbrit, umbros, lung. Avea faţa pâcloasă din cauza eşecului la examen. pâhăvi vb. IV. refl. (reg.) = puhăvi. pâhăvit, -ă adj. (reg.) 1 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. Galben, îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut2. Uscat2. Veşted. Veştejit. 2 (despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhav. Umflat. pâinâr s.m. (ind. alim., com.; înv.) v. Brutar, pâine s.f. 11 (ind. alim., culin.) <înv. şi reg.> pită, hliban. Pâinea neagră se recomandă în regimul diabeticilor. 2 (ind. alim., culin.; pop.) v. Turtă. 3 (la pl. pâini; pop.) v. Cereale. Grâne (v. grâu). 4 (în practicile Bisericii Catolice; înv.; şi pâine nedospită) v. Azimă. 5 fig. (constr. mai ales cu vb. „a câştiga *) existenţă. îşi câştigă cu greu pâinea într-o societate în care intelectualul este marginalizat. II (art.; bot.) pâinea-porcului = Cyclamen europaeum; pita-porcului (v. pită); (reg.) pâinea-oii v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita); pâinea-Paştelui = (la pl.) pâinile-Paştelui v. Dediţei-galbeni (v. de-diţel). Floarea-Paştilor (v. floare). Floarea-Paştilor-galbenă (v. floare). Floarea-pă-sărilor (v. floare). Floarea-vântului-galbenă (v. floare). Găinuşă. Găinuşă-galbenă. Gălbenele (v. gălbenea). Păştiţă (Anemone ra-nunculoides); pâinea-pâdurii v. Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag (Lactarius deliciosus);pâinea-pământului v. Roşioară (v. roşior) (Russula vesca). pâim'că s.f. (ind. alim., culin.) pâinişoară, pâiniţă, <înv. şi reg.> pitişoară, pituţă. pâinişoară s.f. I (ind. alim., culin.) 1 pâinică, pâiniţă, <înv. şi reg.> pitişoară, pituţă. 2 (pop.) v. Bulcă. Chiflă. II (bot.) 1 Russula lepida; bureţi-de-spini (v. burete), bu-reţi-roşii (v. burete), oiţă. 2 Russula integra; vineţică. 3 (reg.) v. Burete-de-spin. Vineţea (Russula alutacea). 4 (reg.) v. Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag (Lactarius deliciosus). 5 (la pl. pâinişoare; reg.) v. Bure-te-de-mesteacăn (Cortinarius cinnamomeus). 6 (la pl. pâinişoare; reg.) v. Hulubiţă (Russula aurata). 7 (la pl. pâinişoare; reg.) v. Lăptucă. Lăptucă-dulce. Râşcov. Vineţică. Vineţi-că-cu-lapte (Lactarius volemus). 8 (la pl. pâinişoare, reg.) v. Zbârciogi-graşi (v. zbârciog) (Gyromitra esculenta). pâiniţă s.f. (ind. alim., culin.; pop.) v. Pâinică. Pâinişoară. pâj s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. (constr.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. 2 (milit.; la vechile arme de foc) v. Tigaie. Tigăiţă. pâlc s.n 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, buluc, cârd, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, şiruri (v. şir), crilă, liotă, canara, ciopor, clapie, hârhom, laie, landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. Un pâlc de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 2 (milit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) buluc, ceată, polc, steag, stol, <înv.> bulucbăşie. Pâlcul, format din mercenari, avea aproximativ efectivul unui regiment. pâlculeţ s.n. pâlcuşor. pâlcuşor s.n. pâlculeţ. pâlnie s.f. 1 hunie, leică2, leu2, tolcer, trihtăr, umplutoare (v. umplătoare). Toarnă laptele în bidoane cu pâlnia. 2 (telec.; şi, art., pâlnia receptorului, pâlnia telefonului) mi-croreceptor, receiver, receptor, receptor telefonic, <înv.> urecher, sunder. Când vorbeşte la telefon, acoperă pâlnia receptorului cu mâna, pentru ca apelantul să nu audă ce se vorbeşte în casă. 3 (geomorf.) avenă. Pâlnia se formează în roci calcaroase. 4 (anat.; pândi rar) v. Auriculă. Pavilion auricular. Pavilionul urechii (v. pavilion). Ureche, pâlnioâră s.f. pâlniuţă, leicuţă, tolceraş. A turnat laptele în biberon cu o pâlnioâră. pâlniuţă s.f. pâlnioâră, leicuţă, tolceraş. pâlpâi vb. IV. intr. 1 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) a licări, a sclipi, a tremura, a vibra, a fâlfâi, a palpita. Focul pâlpâie în şemineu. Flăcările focului pâlpâie în întunericul nopţii. 2 (despre foc, lemne, cărbuni aprinşi etc. sau despre obiecte care emană lumină) a pâcâi. Neonul din bucătărie a început să pâlpâie. 3 (despre păsări; de obicei urmat de determ. „din aripi”) a fâlfâi, a flutura, a sfârâi, a păbâi, a vântura. Şoimul pâlpâie din aripi. pâlpâiâlă s.f. pâlpâire, pâlpâit, pâlpâitură, vibrare, palpitare, pâlpâire s.f. 11 pâlpâiâlă, pâlpâit, pâlpâitură, vibrare, palpitare. Pâlpâirea flăcărilor focului în întunericul nopţii este fascinantă. 2 bătaie, bătaie de aripi, fâlfâială, fâlfâire, fâlfâit, fâlfâitură, fluturare, fluturat, pâlpâit, pârâială, pârâit, pârâitură, plescăitură, scuturare, scuturat1, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură. Se aude pâlpâirea de aripi a stolului de păsări. II licăr, licărire, licărit, lucire, rază, scăpărare, străfulgerare. Simte o pâlpâire de speranţă în suflet. pâlpâit s.n. 1 pâlpâiâlă, pâlpâire, pâlpâitură, vibrare, palpitare. 2 bătaie, bătaie de aripi, fâlfâială, fâlfâire, fâlfâit, fâlfâitură, fluturare, fluturat, pâlpâire, pârâială, pârâit, pârâitură, plescăitură, scuturare, scuturat1, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură. pâlpâitor, -oâre adj. (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) tremurat2, tremurător, vibrator2, fâlfâitor. Flacăra pâlpâitoare a lumânării formează umbre sumbre pe pereţii camerei. pâlpâitură s.f. pâlpâiâlă, pâlpâire, pâlpâit, vibrare, palpitare, pânc s.n. (reg.) v. Epocă. Perioadă. Sezon. Timp. Vreme. pândâr s.m. 1 paznic, <înv. şi reg.> pândaş, gornic, jitar, meregiu, pârgar, <înv.> pânditor. Estepândar la o livadă de meri. 2 (milit.; pop.) v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe, pândâş s.m. (înv. şi reg.) v. Paznic. Pândar. pândă s.f. 1 cercetare, iscodire, iscodit1, observare, pândire, spionare, urmărire, urmărit1, pândit, spionaj, spionat, cercare, <înv. şi reg.> spionărie, <înv.> observaţie, spio-nătură, spionie, spionlâc. 2 (concr.; cineget.) străjuire, ascunzătoare, <înv. şi reg.> leş3, leşnic1. S-a ascuns bine în pândă, pentru a nu fi simţit de vânat. pândări vb. IV. intr. (pop.; despre oameni) a pândi, a jitări. Tânărul pândă-reşte la o livadă de meri. pândi vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) a cerceta, a iscodi, a observa, a spiona, a urmări, <înv. şi pop.> a priveghea, a cerca, <înv. şi reg.> a acera, a leşui1, a păzi, a scorni, a leşcădui, a mărgini, a păstori, a tudăşli, a undi, <înv.> a acolisi, a chiti1, a ijderi, a preurma, a pândire vicleni, a vâna, a bunghi. Au trimis spioni pentru a pândi tabăra adversarilor. 2 tr. (despre animale; compl. indică prada) a străjui, a astăura, a cloci. Ursul îl pândeşte din tufiş. 3 tr. a ameninţa, a paşte2. îi pândeşte o mare primejdie dacă se duc pe munte când este viscol. 4 intr. (pop.; despre oameni) a pândări, a jitări. 5 tr. (reg.; compl. indică fiinţe sau terenuri, suprafeţe cultivate etc.)v. Păzi. Supraveghea, pândire s.f. cercetare, iscodire, iscodit1, observare, pândă, spionare, urmărire, urmărit1, pândit, spionaj, spionat, cercare, <înv. şi reg.> spionărie, <înv.> observaţie, spio-nătură, spionie, spionlâc. Pândirea taberei inamice putea fi periculoasă pentru cei trimişi cu această misiune. pândit s.n. (rar) v. Cercetare. Iscodire. Iscodit1. Observare. Pândă. Pândire. Spionare. Urmărire. Urmărit1. pânditor s.m. (înv.) v. Paznic. Pândar. pângânie s.f. (relig.; reg.) v. Păcătos, pângâr, -ă adj., s.m., s.f. (reg) 1 adj., s.m., s.f. v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat Ticălos. Ultim. 2 s.f. v. Dezonoare. Necinste. Ruşine, pângări vb. IV. tr. 1 (compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) a batjocori, a necinsti, a profana, a viola, <înv. şi pop.> a prihăni, <înv. şi reg.> a îngâna, a întina, a măscări1, a spurca, a ucide. Câţiva derbedei au pângărit o biserică. 2 (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a necinsti, a profana, <înv. şi pop.> a prihăni, a mârşăvi, a întina, a mânji, a murdări, a păta, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scâmăvi, a spurca, a pricăji, ierosilie, violaţie, întinare, mânjire, murdărire, pătare, terfelire, dezonest, violator. Pângăritorii de morminte au distrus o parcelă din cimitir. pântecâresi. (med., med. vet.) 1 (pop.)v. Diaree. 2 (reg.; şi pântecare cu sânge) v. Dizenterie. pântecărâie s.f. (med., med. vet; pop.) v. Diaree. pântecărîe s.f. (med., med vet.) 1 (pop.) v. Diaree. 2 (reg; şi pântecărie cu sânge) v. Dizenterie. pântece s.n. 11 (anat.) abdomen, burtă, <înv. şi pop.) maţe (v. maţ), vintre, sâmbure. Geologii forează pântecele pământului. pântecel s.n. (anat.) burtică, burticică, pân-tecuţ. pântecos, -oăsă adj. 1 (despre oameni) burtos, bombat. Un bărbat pântecos o priveşte insistent. 2 (fam.; glum.; despre obiecte) v. Bombat. Umflat, pântecuţ s.n. (anat.) burtică, burticică, pântecel. pânzăică s.f. (reg.) v. Cearşaf, pânzăre s.f. (ind. text.; reg.) v. Pânză, pânză s.f. 11 (ind. text.) <înv. şi reg.) pânză-tură, păinjinar, paingânăraie, <înv.> păioară. în colţurile podului sunt numai pânze de păianjeni. III (geol.) 1 pânză de apă subterană = strat acvifer. Pânza de apă subterană este folosită ca sursă de apă potabilă sau industrială. 2 vână, viţă. La mare adâncime au descoperit o pânză de apă. IV1 ascuţiş, lamă, lamină, limbă, pană, tăiş, cuţitură, pânzucă, pânzuţă. 2 (reg.) v. Giulgiu. Linţoliu, pânzucă s.f. (ind. text.; reg.) v. Pânzişoâră. pânzui vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl. indică mai ales lama unor arme) v. Căli. Damaschi-na. Oţeli. pânzuiălă s.f. (reg.) v. Giulgiu. Linţoliu, pânzuţă s.f. (ind. text.; reg.) v. Pânzăişoară. pâră s.f. I (jur.) 1 (înv. şi pop.) v. Plângere. Reclamaţie. 2 (pop.) v. Acuzare. Acuzaţie. Acuză. Incriminare. Incriminaţie. 3 (reg.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. 11 (pop.) 1 v. Acuzare. Acuzaţie. Acuză. Cul-pabilizare. Incriminare. Incriminaţie. Inculpare. Inculpaţie. învinovăţire. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. 2 v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. 3 v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. III (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. pârâcios, -oăsă, s.m., s.f., adj. (fam.) v. Acuzator. Pârâtor. 1301 | pârâi'vb. IV. intr. 11 (despre scânduri uscate, podele vechi etc.) a scârţâi. Parchetul a început să pârâie. 2 (despre lemne sau obiecte din lemn) a pocni, a trosni, a suna, a răpăi, a crăcăi, a troscăi, a troscăni, a zgomota. Crengile uscate pârâie sub picioarele lor. Uşa de stejar a pârâit din balamale când a fost împinsă cu putere. 3 (despre foc sau despre corpuri inflamabile care ard) a sfârâi, a trosni, <înv.> a prâsni1. Focul pârâie în sobă. 4 (despre arme automate, gloanţe, obiecte cu clape etc.) a păcăni, a răpăi, a ţăcăni, a toca. Mitralierele pârâiau în depărtare. Maşina de scris pârâie enervant. 5 (despre motoare, maşini, motociclete etc. în funcţiune) a dudui. Motocicleta pârâie asurzitor. 6 (despre ploaie, picături de ploaie, grindină etc.) a răpăi, a ro-poti, a ropăi, a sfârâi. Ploaia pârâie pe acoperişul de tablă al casei. 7 (despre părţi ale corpului) a pocni, a trosni. Când se ridică, îi pârâie genunchii. Degetele îi pârâie când le strânge. 8 (despre pepeni- verzi ajunşi la maturitate) a trosni. Pepenii copţi pârâie când sunt strânşi în palme. 9 (despre pământ, clădiri, ferestre etc.) a se clătina, a se cutremura, a dârdâi, a dudui, a tremura, a se zgudui, a durdui, <înv.> a se ridica. Geamurile pârâie din cauza tunetelor. 10 (pop. şifam.; despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) v. Dudui. Durăi. Durui. Hodorogi. Hunii. Turui. 11 (reg.; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. II fig. (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, a suna, a urla, a vui, a boci, a chioti, a chiui, a clocoti, a fierbe, a hohoti. Valea pârâie de glasuri şi strigăte. pârâiâlă s.f. 1 (rar) v. Pârâit. Pârâitură. Scârţâiai! Scârţâire. Scârţâit1. Scârţâitură. 2 (rar) v. Pârâit. Pârâitură. Sfârâială. Sfârâit1. Sfârâitură. Trosnet. Trosnitură. 3 (rar) v. Pârâit. Pârâitură. Răpăială. Răpăit. Răpăituri Ropot. Ropotire. Ropotit. 4 (rar) v. Bătaie. Bătaie de aripi. Fâlfâială. Fâlfâire. Fâlfâit. Fâlfâitură. Fluturare. Fluturat. Pâlpâire. Pâlpâit. 5 (pop. şifam.) v. Duduit. Duduitură. Durăială. Du-răit. Durăitură. Duruit. Duruitură. Huruiall Huruit. Huruitură. pârâiaş s.n. (hidrol.) pârâuţ, apşoară. Satul este traversat de un pârâiaş. pârâit s.n. 1 pârâitură, scârţâială, scârţâit1, scârţâitură, pârâială. Pârâitul parchetului este insuportabil. 2 pârâitură, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, trosnet, trosnitură, pârâială, sunare, trosneală, cracăt, pârpăitură. în sobă se aude pârâitul lemnelor care ard. 3 păcănea-lă, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcănituri în depărtare se aude pârâitul mitralierelor. 4 pârâitură, răpăială, răpăit, răpăitură, ropot, ropotire, ropotit, pârâială, răpăire, ciuruială de ploaie, ropăiall îi place să asculte pârâitul ploii pe acoperişul de tablă al casei. 5 (rar) v. Bătaie. Bătaie de aripi. Fâlfâială. Fâlfâire. Fâlfâit Fâlfâ- itură. Fluturare. Fluturat. Pâlpâire. Pâlpâit. 6 (pop. şifam.) v. Duduit Duduitură. Durăială. Durăit Durăitură. Duruit. Duruitură. Huruială. Huruit. Huruitură. pârâitoâre s.f. 11 morişcă, scârţâitoare (v. scârţâitor), sperietoare (v. sperietor), zbâr-nâitoare (v. zbâmâitor), turuitoare. Pâ-râitoarea imită aripile unei mori de vânt, fiind folosită pentru a speria păsările în livezi, pe ogoare sau pe acoperişul caselor. 2 (j. de copii; pop.) v. Duruitoare. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbârnâitoare (v. zbâmâitor). 3 (pop.; la zmeul de hârtie) v. Vâjâitoare (v. vâ-jâitor). Zbârnâitoare (v. zbâmâitor). 4 (transp.; fam.; deprec.) v. Moped. Motoretă. II (entom.) v. Arap (Psophus stridulus). pârâitură s.f. 1 pârâit, scârţâială, scârţâit1, scârţâitură, pârâială. 2 pârâit, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, trosnet, trosnitură, pârâială, sunare, trosneală, cracăt, pârpăitură. 3 păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâit, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcănituri 4 pârâit, răpăială, răpăit, răpăitură, ropot, ropotire, ropotit, pârâială, răpăire, ciuruială de ploaie, ropăială. 5 (rar) v. Bătaie. Bătaie de aripi. Fâlfâială. Fâlfâire. Fâlfâit. Fâlfâitură. Fluturare. Fluturat. Pâlpâire. Pâlpâit. 6 (pop. şifam.) v. Duduit. Duduitură. Durăială. Durăit. Durăitură. Duruit. Duruitură. Huruială. Huruit. Huruitură. pârâş, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (jur.; înv. şi reg.) v. Reclamant. 2 s.m., s.f., adj. (înv. şi reg.) v. Acuzator. Pârâtor. 3 sjn., s.f., adj. (înv.) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş, pârât, -ă s.m., s.f., adj. (jur.) 1 s.m., s.f., adj. acuzat, defendor, incriminat, intimat, împricinat, învinuit, reclamat, vinovat, prici-naş, pricinat. Pârâtului i s-a pus avocat din oficiu. 2 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Reclamant pârâtdr, -oâre s.m., s.f., adj., s.n. 11 s.m., s.f., adj. acuzator, pârâcios, <înv. şi reg.> pârâş, turnător. Colegii consideră că el este pârâtoml lor în faţa directomlui. 2 s.m., s.f. delator, denunţător, informator, si-cofant, <înv.> prepuitor, vadnic, muşard, turnător, antenă, caiafa, calpuzan, canar, cântăreţ, ciripitor, cobzar, doniţar, doniţaş, flaşnetar, ginitor, gurist, guşar, iepuraş, instrumentist, interpret, îngheţată (v. îngheţat), jet, lătrător, lepră, limbă, limonadă, limonagiu, marmeladă, mârâitor, melodios, mincinos, peţitor, philips, râşniţar, scuipător, sifon, sifonar, surlaş, tiflă, toboşar, trâmbiţar, trompetist, turnesol, ţambalagiu, ţap, ţânţar, ţiflă. Toată viaţa a fost un pârâtor mizerabil. 3 s.m., s.f. (jur.; înv. şi reg.) v. Reclamant. II s.n. (gram.; înv.) v. Acuzativ. Caz acuzativ. pârâtură s.f. (înv.) v. Acuzare. Acuzaţie. Acuză. Culpabilizare. Incriminare. Incriminaţie. Inculpare. învinovăţire. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. pârâu s.n. 1 (hidrol.) râuleţ, râuşor, apşoară, râurel, hreadă, pactol, râuţ, vânl După ploi abundente, pâraiele se umplâ şi pot deveni periculoase. 2 (hidrol.) apă. în spatele grădinii este un pârâu repede de munte. 3 (mai ales lapl. pâraie; prin exagerarea ideii de can- pârguit titate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fluviu, puhoi, râu, şiroi1, şuvoi1, torent, val, <înv. şi reg.> şirlău, ţuţuroi, vâjoi, flux. Fetei îi curgeau pe faţă pâraie de lacrimi. Au curs pâraie de cerneală pe acest subiect. pârâuţ s.n. 1 (hidrol.) pârâiaş, apşoară. 2 fig. (anat.) crestătură, creţ, cută, dungă, încreţire, încreţitură, rid, zbârcitură, boţitură, brazdă. Bătrâna are o faţă plină de pârâuţe. pârcălâb s.m. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> staroste. Pârcălabul era un dregător care conducea un judeţ, un ţinut, o cetate, având însemnate atribuţii militare, administrative şi judecătoreşti. 2 (reg.) v. Gardian. Temnicer. 3 (fin.; în trecut; reg.) v. Perceptor rural, pârcălăbie s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> stărostie. Pârcălăbia era demnitatea sau funcţia pârcălabului. pârei1 s.m. (zool; înv. şi pop.) 1 v. Ţap. 2 v. Berbec. pârcPvb. IV. refl. (recipr.) (biol; reg.; despre capre şi oi) v. Acupla. Copula. Cupla. împe-rechea. împreuna. încrucişa, pârco adv. (modal; reg.) v. Curmeziş. Oblic. Pieziş. Transversal. pârdâlnic,-ă adj.,s.m. art. 1 adj. (pop. şifam.; despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. 2 s.m. art. (pâr-dalnicul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, pârgâr s.m. 1 (în organizarea administrativă a ţării; la primărie; în trecut; înv. şi reg.) v. Va-tăşel. 2 (reg.) v. Paznic. Pândar. 3 (înv.) v. Concetăţean. 4 (înv.) v. Citadin. Orăşean. pârgav, -ă adj. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic. pârgâviţ,-ă adj. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic, pârgăi'vb. IV. refl. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârgui. pârgăluivb. IV. refl. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârgui. pârgăvî vb. IV. refl. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârgui. pârghie s.f. (tehn.) 1 <înv. şi reg.> părângă, otâncea, otinc, parmaclâc, ridicătoare, ridicător, tăbârcă, tuschie, ţapină, <înv.> man-geal, mătărângă. Pârghia serveşte la ridicarea sau la mişcarea unor greutăţi. 2 (la balanţă) braţ. Pârghiile balanţei s-au stricat. 3 (la moara de vânt) cârmă, drug, oişte, proţap. Moara de vânt se roteşte cu ajutorul pârghiei. 4 (la joagărul de buşteni) pocănea, terteleac, turugl 5 (la fântână) proţap. Cu ajutorul pârghiei se roteşte cilindrul. 6 (la leagăn) săgeată. în pârghii se fixează scăunelele. pârgui vb. IV. refl. (despre fructe, legume etc.) <înv. şi pop.> a dogori, a se pârgăi, a se pârgălui, a se pârgăvi. Cireşele s-au pârguit. pârguire s.f. pârguit1, <înv. şi pop.> dogorire. Pârguirea cireşelor începe în luna mai. pârguit1 s.n.pârguire, <înv. şi pop.> dogorire. pârguit pârgui't2, -ă adj. (despre fructe, legume etc.) precoce, timpuriu, văratic, precopt, oarzăn, orzaştin, orzatic, orzesc, orziu, pârgav, pârgaviţ, primăriu, scorumnic. îi plac merele pârguite. pârîvb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) a denunţa, a raporta, a reclama, a spune, <înv. şi pop.> a arăta, a zice, a izda, a ponoslui, <înv.> a descoperi, a donosi, a jelui, a vădi, a vinde, a aranja, a turna1, a dichisi, a măcăni, a borî, a cânta, a ciripi, a clon-căni, a desena, a guiţa, a înfunda, a lătra, a mârâi, a peţi, a sifona, a stropi, a trâmbiţa, a vărsa, a vomita. L-a pârât la poliţie pentru o faptă gravă pe care nu a făcut-o. 2 tr. (jur.; pop.; compl. indică oameni) v. Acuza. Incrimina. Inculpa. 3 refl. (recipr.) (jur.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Judeca. 4 refl. (recipr.) (înv.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra, pârjoâlă s.f. (culin.; pop.) 1 v. Chiftea. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). pârjol s.n. 11 flăcări (v. flacără), foc, incendiu, <înv. şi reg.> pojar, bâja, pârlitură, <înv.> aprinzătură, înfocare, iangân. Apartamentul a fost distrus de pârjol. 2 flăcăraie, pară1, pălălaie, văpaie, vâlvătaie, vâlvoare, flăcărie, pălălaică, vâlvă, vâlvorare, bobot, bobotaie, babură, bălbălău, pălălăială, vâlvăraie, vâlvâială, <înv.> vâlvaie, vâlvâitură, lumină, vâltoare. Pârjolul se ridică spre etajele superioare ale clădirii. 3 (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeălă, năduf, năduşeală, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înădu-şeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogo-rime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de pârjolul verii. 4 (înv. şi reg.) v. Arsură. Jarişte. Pârlitură. II fig. calamitate, catastrofe, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este un pârjol aducător de moarte. pârjoli vb. IV. 11 tr. (despre oameni; compl. indică ţâri, ţinuturi etc.) a bântui, a devasta, a distruge, a nimici, a pustii, a prăpădi, a răşlui, a se pustului, <înv.> a dezola, a sfârşi, a strica, a sferâma. Multe populaţii migratoare au pârjolit ţara. 2 intr. (despre soare, foc etc.) a arde, a dogori, a frige, <înv. şi pop.> a lovi, a pripi, a zăpuşi, <înv. şi reg.> a păli2, a prigori. Nu iese la plajă pentru că soarele pârjoleşte prea tare. 3 tr. (compl. indică terenuri acoperite cu vegetaţie, plante etc.) a usca, a pârli. Soarele puternic a pârjolit câmpiile. Căldura a pârjolit florile din grădină. 4 tr. (pop.; compl. indică alimente, în special carne) v. Frige. Prăji. 5 tr. (reg.; compl. indică porci tăiaţi) v. Pârli. II fig. 1 refl. (despre oameni) a se chinui, a se frământa, a se zbuciuma, a se consuma2, a se măcina, a se mânca, a se mistui, a se sferâma, a se zbate, a se prăji, a se prigori, a se sfârlogT a se dezbate1. Umilit de eşec, se pârjoleşte în tăcere. 2 tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa, pârjoli're s.f. destrucţie, devastare, distrugere, nimicire, pustiire, <înv. şi pop.> pieire, <înv. şi reg.> pustiit1, <înv.> devastaţie, dezolare, dezo-laţie, dezrădăcinare, piericiune, pustietură, pustiiciune, risipă. Pârjolirea statelor a fost aproape totală după invazia populaţiilor migratoare. pârjolit, -ă adj. 11 (despre ţări, localităţi, ţinuturi etc.) devastat, distrus, nimicit, pustiit2, <înv.> dezolat, carbonizat. Oraşul pârjolit în timpul războiului a fost reconstruit din temelii. 2 (pop.; despre alimente, în special despre came) v. Fript. Prăjit. 3 (reg.; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Bronzat. înnegrit. Negru. II fig. (despre oameni, despre procese psihice etc.) ars2, devastat, dezolat, distrus, nimicit, pustiit2, zdrobit. Se simţea pârjolită la gândul că a fost atât de naivă. pârjolitură s.f. (reg.) v. Arsură. Jarişte. Pârlitură. pârlâci s.m. (înv. şi reg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan, pârlău s.n. (gosp.; reg.) 1 v. Ciubăr. 2 v. Putină, pârlea s.m. art. (pop. şi fam.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, pârleâlă s.f. 11 pârlitură. Pârleala este o arsură superficială a pielii. 2 (reg.) v. Arsură. Jarişte. Pârlitură. 3 (med.; reg.) v. Maidism. Pelagră. II fig. 1 pagubă, pierdere. Se întreabă cum a reuşit, în urma incendiului, să-şi scoată pârleala. înainte de a intra în afacere, vrea să fie asigurat că nu va fi vorba de nicio pâr-leală. 2 (fam.) v. Bluff. Cacealma. înşelăciune, înşelătorie. Păcăleală. pârleaz s.n. punte, săritoare (v. săritor), scărilă. A sărit pârleazul din fundul grădinii pentru a ajunge mai repede la iaz. pârli vb. IV. 11 tr. (compl. indică porci tăiaţi) a pârpăli, a ciupeli, a pârjoli. După tăiere, a pârlit porcul. 2 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică oameni, corpul lor ori părţi ale acestuia) v. Arde. Bronza. înnegri. 3 tr. (pop.; compl. indică terenuri acoperite cu vegetaţie, plante etc.) v. Pârjoli. Usca. II tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa, pârli're s.f. (pop. şi fam.) v. Bronzaj. Bronzare, înnegrire. pârlit, -ă adj. 11 (despre plante, culturi, câmpii etc.) ars2, dogorit, <înv. şi reg.> prigorit, |1302 răscopt1. Câmpiile pârlite ale ţării oferă un peisaj jalnic. 2 (pop. şi fam.; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Bronzat. înnegrit. Negru. II fig. (despre oameni, colectivităţi etc.) amărât, nenorocit, prăpădit, prizărit. Este un salariat pârlit. pârlitură s.f. 1 pârleală. 2 arsură, jarişte, <înv. şi pop.> arsătură, <înv. şi reg.> pârjol, ar-dişte, pârjolitură, pârleală. Pârlitură este un loc ars în pădure. 3 (reg.) v. Flăcări (v. flacără). Foc. Incendiu. Pârjol. pârloâgă s.f. 1 (agric.) ogor, moină, mejdină, morhoancă, morogan, morun-că, nadaz, năvoloacă, noroi1, obleagă, orpie, rât2, strămoină, toloacă, ţelină2. Pârloaga este un teren arabil, lăsat nelucrat şi necultivat timp de un an, în vederea refacerii fertilităţii solului. 2 bălărie, ogor. La marginea satului este o pârloagă unde sunt aduse animale la păscut. 3 paragină, ţelină2, <înv. şi reg.> ogor, hat1, părăgineală,părăginitură,ţeliniş. Terenul, cultivat odinioară cu porumb, a ajuns o pârloagă. 4 (reg.) v. Curătură. pârlogi vb. IV. refl. (reg.; despre culturi, terenuri cultivabile, locuri etc.) v. Părăgini. Sălbătici. pârlogi't, -ă adj. (reg.; despre pământ, terenuri agricole etc.) v. înţelenit. Necultivat. Nedesţelenit. Nelucrat. Sălbatic. Ţelinos. pârnâie s.f. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, pârnăiâş s.m. (jur.; arg.) v. Condamnat. Deţinut. Puşcăriaş. pârpăitură s.f. (reg.) v. Pârâit. Pârâitură. Sfâ-râială. Sfârâit1. Sfârâitură. Trosnet. Trosnitură, pârpăli vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică alimente) a (se) cârcăli. A pârpă-lit porumbul pe jăratic. 2 tr. (pop.; compl. indică porci tăiaţi) v. Pârli, pârpără s.f. (meteor.; reg.) v. Aversă, pârpăriţă s.f. (tehn.) 1 (la piatra alergătoare a morii) gânjei, lagăr. în pârpăriţă intră capătul de sus al fusului. 2 (la coşul morii; reg.) v. Hădărag. Titirez. 3 (la coşul morii; reg.) v. Teică1. pârpor s.n. (med.; reg.) v. Pojar. Rujeolă. pârsm vb. IV. intr. (reg.) = a prâsni1. pârş s.m. (zool) 1 (şipârş-roşu) Muscardinus avellanarius; alunar, nişinar. 2 Glis glis; veveriţă-de-fag, veveriţă-mică. pârşm vb. intr. (reg.) = a prâsni1. pârşoâcă s.f. (reg.) ţăpovină. Pârşoaca este o ţuică de calitate inferioară. pârtie s.f. (reg.) v. Cărare. Potecă, pârtioâră s.f. pârtiuţă. A făcut o pârtioară prin zăpadă. pârtiuţă s.f.pârtioară. pârţ interj., s.n. (pop. şi fam.) 1 interj. târţ! 2 s.n. (fiziol.) v. Flatulenţă. Gaz1, pârţâg s.n. (pop. şi fam.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 2 v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. pârţâi vb. IV. refl. (fiziol; pop. şi fam.; despre oameni sau animale) v. Flatula. pârţâit, -ă adj. (pop. şi fam.; despre oameni şi animale) băşinos. 1303| pârţotm s.m. {zool; reg.) v. Gloabă. Mâr-ţoagă. pârţotmă s.f. {înv. şi reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). pârţuică s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Diaree, pârvăc s.n. (apic.; reg.) matcă, roi1. Pâr-vacul este stupul care a roit o dată sau de mai multe ori. pâslâr s.m. (mai ales la pl. pâslari) tuflă. Pâslarii se pun de obicei peste încălţăminte. pâslit, -ă adj. (pop.) 1 (despre materiale, tricotaje de lână etc.) v. împâslit. Pâslos. 2 (despre pâr, barbă, mustăţi) v. împâslit. Pâslos. pâslos, -oăsă adj. 1 (despre materiale, tricotaje de lână etc.) împâslit, pâslit. Fla-neaua a devenit pâsloasă din cauza spălărilor dese. 2 (despre pâr, barbă, mustăţi) împâslit, pâslit. Are barba şi mustăţile aspre şi pâsloase. 3 (despre plante sau despre organe ale lor) împâslit, tumentos. Tulpina pâsloasă a acestei plante are peri mici, numeroşi şi deşi. pâş s.n. (tehn.; la roata carului sau a căruţei; reg.) v. Cep. pâşcăvîvb. IV. refl. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica, pâşcâi'vb. IV. intr. (reg; despre oameni) v. Pâ-câi. Pufai. pâşrn, -ă adj. 1 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 2 (în opoz. cu „violent”; reg.; despre fiinţe) v. Blajin. Blând. Bun. Domol. Moale. Neagresiv. Nemânios. Paşnic. 3 (reg.; despre oameni) v. Reticent. Reţinut. Rezervat. 4 (reg.; despre oameni) v. Aprehensiv. Ruşinos. Sfielnic. Sfiicios. Sfios. Timid. 5 (reg.; despre situaţii, stări emoţionale etc.) v. Agreabil. Frumos. Plăcut, pâtcâv, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit. pâtcăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. 2 v. Bâlbâi. Gângăvi. Gângâi. pâţoc s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). pe prep. I (introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică situarea în contact direct a două elemente, dintre care unul este suprapus celuilalt) deasupra, peste. în dimineţile de toamnă târzie, pe iarbă se aşază bruma. 2 (circ. indică situarea în contact nemijlocit cu o suprafaţă) <înv.> spre. Pe suprafaţa apei plutesc nuferi. 3 (circ. arată contactul cu o suprafaţă, cu un obiect etc., prin acoperirea totală sau parţială a acestora) în. A turnat apă pe foc, pentru a-l stinge. 4 (circ. indică starea sau mişcarea la suprafaţa unui obiect sau a unui spaţiu) în. Pisica stă pe firida sobei. Au poposit pe culmea dealului. 5 (după vb. de mişcare; circ. indică pătrunderea printr-un spaţiu) în. A vârât capul pe uşa salonului pentru a saluta musafirii. 6 (după vb. de mişcare; circ. indică destinaţia, care este o suprafaţă sau o parte definită a acesteia) la1. Ajunge pe un ţărm cu nisipul fin. 7 (circ. indică ideea de aşezare, de oprire) în. Stă pe loc. 8 (circ. indică apropierea de un reper spaţial) la1, lângă. Pescarii au tras bărcile pe mal. 9 (după vb. de mişcare; circ. indică locul prin care se deplasează ceva) prin. Apa curge pe ţevi. Gazul vine pe conductă. 10 (circ. indică locul în sau pe care se plasează ceva) între. Când a ieşit afară, şi-a pus un şal pe umeri. 11 (circ. indică o suprafaţă, un loc pe care se află, stă cineva sau ceva ori pe care se petrece un fapt, o acţiune) la1. Stă pe ţărmul mării. 12 (după vb. de mişcare; circ. indică destinaţia, ţinta) peste, <înv.> către. Nenorocirile se abat pe oameni. 13 (circ. indică obiectul peste care se aşază, se aplică ceva) la1, peste. Era legată pe cap cu un batic. A pus pe gura cuptorului un capac. I11 (introduce un circ. modal-instrumental; în legătură cu preţul unei mărfi raportat la o unitate de măsură; com.) pentru, per. A plătit 15 lei pe litrul de vin. 2 (introduce un circ. instr.; înv. şi pop.) v. După. Prin. Printru. III (introduce un circ. de timp.) 1 la1. Nu are ce bea pe drum. 2 la1. Şoferul a circulat cu o viteză de 180 kilometri pe oră. 3 pentru. Mama pregăteşte copilului Un pachet cu tartine pe mâine-dimineaţă. îşi face temele pe mâine. 4 (circ. indică data când urmează să se petreacă un fapt, un eveniment etc.) în. Nunta lor a fost pe 4 iunie. IV (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică ideea de adversitate, de ostilitate) asupra, contra1, împotriva, la1, spre, <înv. şi reg.> alean, <înv.> către, despre. Câinii au sărit pe hoţi. 2 (compl. indică o echivalenţă sau un schimb) contra1, pentru. îi dau 1,80 lei pe o sticlă de apă minerală. peâningi s.m. pl. (fin.; înv.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). peâsnă s.f. (muz.; înv.) v. Cântec. Compoziţie. Melodie. Muzică. pec1 s.m., s.n. (ind. alim., com.; reg.) 1 s.m. v. Brutar. 2 s.n. v. Brutărie. pec2 subst. (reg.) v. Smoală, pecâr s.m. (ind. alim., com.; reg.) v. Brutar, pecărâie s.f. (ind. alim., com.; reg.) v. Brutărie. pecărie s.f. (ind. alim., com.; reg.) v. Brutărie, pecăriţă s.f. (ind. alim., com.; reg.) v. Brută-reasă. pece s.f. (latin.; înv.) v. Smoală, pecenegi s.m. pl. (ist.) bessi, <înv.> pacinaţi, polovţieni. Pecenegii au fost un popor migrator. pecerist, -ă s.m., s.f., adj. (polit.) bolşevic, comunist, roşu. A fost un pecerist convins. Nu crede în doctrina peceristă. pecetâr s.n. (bis.; rar) v. Pistornic.. pecete s.f. 11 sigiliu, ştampilă, <înv. şi reg.> pecetlar, ştempel, biag, ţii, <înv.> muhur, pecetnic, peciu. Notarul aplică mai multe pe-ceţi pe actul de proprietate. 2 sigiliu. A recunoscut pecetea domnească. Vameşii rup pece-ţile de la uşile tirului. 3 pecete de plumb = plumb, plumb de garanţie. Pecetea de plumb pecetlui este folosită la sigilarea coletelor, vagoanelor, sacilor etc. 4 (înv. şi reg.) v. Ştampilă. 5 (reg.) v. Marcă2. Marcă poştală (v. marcă2). Timbru. 6 (art.; relig. creştină; reg.) pecetea Tatălui v. Mir. 7 (înv.) v. Tatuaj. II (art.; bot.; reg.) pecetea-lui-Solomon v. Coada-Cocoşului (v. coadă) (Polygonatum odoratum, Polygo-natum latifolium sau Polygonatum multiflo-rum). III (art; anat, zool; reg.) pecetea dracului v. Pinten. IV fig. 1 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, amprentă, întipărire, marcă1, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o pecete a civilizaţiei. 2 stigmat. Poartă pecetea ruşinii. Chipul său are întipărit deja pecetea bolii de care suferă. 3 ruşine, stigmat, pată. Băiatul aruncase o mare pecete asupra familiei. 4 (înv.) v. Emblemă. Simbol. peceti vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl indică acte, documente, scrisori etc.) v. Pecetlui. Ştampila, pecetlăr s.m. 1 (înv. şi reg.) v. Pecete. Sigiliu. Ştampilă. 2 (art.; anat., zool; reg.) pecetlarul dracului v. Pinten. pecetlui vb. IV. I tr. 1 (compl. indică acte, documente, scrisori etc.) a ştampila, <înv. şi reg.> a peceti, a ştemplui. Notarul pecetluieşte actul de proprietate. 2 (compl. indică pachete, plicuri, încăperi etc.) a sigila, <înv.> a semna. A pecetluit pachetul trimis prin poştă. Tirurile cu marfă sunt pecetluite la ieşirea din ţară. Poliţia a pecetluit apartamentul după descoperirea crimei. 3 (pop.; compl. indică mai ales pietre, lespezi; cu determ. locale) v. Fixa. înţepeni. 4 (în opoz. cu „a descuia”; înv. şi reg.; compl indică uşi, porţi etc. sau, p. ext, încăperi, locuinţe, instituţii) v. Fereca. închide. încuia. Zăvorî. 5 (înv.; compl. indică animale) v. înfiera. 6 (înv.; compl. indică sclavi, condamnaţi etc.) v. înfiera. Stigmatiza. II fig. 1 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat; despre imagini, gânduri, idei, amintiri sau despre chipul, spusele, faptele, sentimentele etc. cuiva) a se fixa, a rămâne, a se grava, a se imprima, a se întipări, a se săpa, a se tipări. Cuvintele ei au impresionat-o atât de mult, încât i s-au pecetluit în minte. Acest eveniment emoţionant i s-a pecetluit în memorie pentru totdeauna. 2 tr. (compl. indică o evoluţie viitoare a unor stări, acţiuni etc.) a decide, a delibera, a hotărî, a rezolva, a soluţiona, a stabili. Urma să pecetluiască strategia de dezvoltare economică. 3 tr. (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a înfiera, a ştampila, a veşteji. A fost pecetluit de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. 4 tr. (compl indică oameni) a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a detracta, a discredita, a infama, a ponegri, a şopti, a vitupera, a sfâşia, a ştampila, a îngăla, a bâzâi, a forfeca, a încondeia, a înnegri, a mâli, a otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi pe- pecetluinţă cetluiesc vecinii. După ruptură, încep să se pecetluiască. pecetluinţă s.f. (fin.; înv.) v. Efect. Hârtie de valoare. pecetluire s.f. 11 ştampilare, <înv. şi reg.> ştempluire. Pecetluirea actului de proprietate cade în sarcina notarului. 2 pecetluit1, sigilare, sigilat1. Vameşii au cerut pecetluirea tirurilor cu marfă la ieşirea din ţară. 3 (pop.) v. Fixare. Fixat1. înţepenire. 4 (înv.) v. înfierare. Stigmatizare. II fig. fixare, gravare, imprimare, întipărire, săpare. Pecetluirea în memorie a cuvintelor spuse de cineva se produce atunci când acestea impresionează profund. pecetluit1 s.n. peceduire, sigilare, sigilat1. pecetluit2, -ă adj. 1 (despre acte, documente, scrisori etc.) ştampilat, <înv. şi reg.> ştempluit. Păstrează aăele de moştenire pecetluite într-un sertar al biroului. 2 (despre pachete, plicuri, spaţii etc.) sigilat2. A primit din străinătate, prin poştă, două pachete pecetluite. 3 (pop.; despre sticle, butoaie etc.) v. Astupat2. închis. înfundat2. 4 (pop.; mai ales despre pietre, lespezi) v. Fixat2, înţepenit 5 (în opoz. cu „descuiat”; înv. şi reg.; despre uşi, porţi etc. sau, p. ext., despre încăperi, locuinţe, instituţii) v. Ferecat2. închis. încuiat2. Zăvorât2.6 (înv.; despre sclavi, condamnaţi etc.) v. înfierat2. Stigmatizat. pecetnics.n. (înv.) v. Pecete. Sigiliu. Ştampilă, pecheş s.m. (ind. alim., com.; reg.) v. Brutar, peciâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică animale tăiate sau carnea lor) v. Tranşa, pecie s.f. (reg.) 11 (ind. alim., culin.) pecie afumată = pecie brudităv. Pastramă. 2 (culin.) v. Friptură. II (anat.) 1 v. Peritoneu. 2 (la oameni şi la animale) v. Măruntaie. Viscere, pecingine s.f. I (med.) 1 cur-de-găină, lişai, <înv.> dartră. Pecinginea se individualizează prin erupţii cu băşicuţe, care, us-cându-se, formează cruste. 2 eczemă, momiţă. Pecinginea este caracterizată prin erupţii, abcese, leziuni, adesea însoţite de mân-cărimi. 3 (pop.) pecingine rea v. Maidism. Pelagră. II (bot.; reg.) v. Garoafa-de-câmp. Garoafa-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthu-sianorum). pecioâsă adj. (în opoz. cu „gras”; reg.; despre came) v. Macru. Slab. peciu s.n. (înv.) v. Pecete. Sigiliu. Ştampilă. pecmezs.n. (culin., ind. alim.; reg.) 1 v. Dulceaţă. 2 v. Magiun. pectrnă s.f. (biochim.) pectoză. Pectina, datorită proprietăţii sale de a se transforma în gelatină prin fierbere în apă, este folosită în industria alimentară, în cea farmaceutică şi în cosmetică. pectoral s.m. (anat.) 1 muşchi pectoral (v. muşchi1). Pectoralul este inserat pe primele şase cartilaje costale, pe claviculă şi pe humerus. 2 (la femei; arg.) v. Mamelă. Piept. Sân. pectoză s.f. (bichim.) pectină. peculăt s.n. (jur.; fran.) v. Defraudare. Delapidare. Deturnare. Fraudare. Sustragere, peculiâr, -ă adj. (latin.) v. Caracteristic. Definitoriu. Distinct. Distinctiv. Dominant. Particular. Propriu. Specific. Structural. Tipic2, peculiaritâte s.f. (rar) v. Atribut. Calitate. Caracter. Caracteristică (v. caracteristic). în- suşire. Notă. Particularitate. Proprietate. Semn. Semn caracteristic. Semn distinctiv. Specific. Urmă. pecuniâr, -ă adj. (fin., econ.) bănesc, financiar. A utilizat aceste mijloace pecuniare pentm a organiza ceremonia de decernare a distincţiilor. pecunie s.f. (latin.; înv.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. pedagog, -ă s.m., s.f. (pedag.) educator. Un învăţător bun are vocaţie de pedagog. pedagogic,-ă adj. (pedag.) 1 educativ. Foloseşte o metodă de predare care corespunde cerinţelor pedagogice din şcoală. 2 didactic. Studenţii sunt în practică pedagogică. pedală vb. I. intr. fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”) a accentua, a insista, a stărui, a apăsa, a se opri. Pedalează asupra obligaţiilor zilnice ale echipei pe care o conduce. pedalăj s.n. (rar) v. Pedalare. pedalăre s.f. pedalaj. Bicicletele medicale nu se deplasează prin pedalare, ele fiind fixate în duşumele. pedălă s.f. (tehn.) 1 (la maşina de cusut) talpă. 2 (la războiul de ţesut) iapă, schimbător, tălpig, călcătoare (v. călcător), libidău, lopiţea, măiuţ, piciorag, piciorog, potnog, scân-durea, scândureană, tălpău, tălpel, tălpete, tălpeţ, tălpiş, tălpiţă, tălpoi. Cu ajutoml pedalei se schimbă iţele. 3 (la scaunul dulghemlui) călcător, lopăţică, lopiscă, tălpig. pedalier s.n. (muz.; la orgă) bas. Pedalieml este un ansamblu de pedale care corespund sunetelor grave. pedant, -ă adj., s.m., s.f. I adj. (despre oameni) maniac, meticulos, scrupulos, tipicar, tabietliu, <înv.> pedantesc, pedantic, tabietgiu. Este pedantă în privinţa curăţeniei. II s.m.,s.f. (pedag.; fran.; înv.) 1 v. Dascăl. învăţător. 2 v. Dascăl. Magistru. Profesor, pedanterie s.f. 1 pedantism, preţiozitate, pedantlâc, savanterie, savantism, savantlâc. Profesoml de franceză este de o pedanterie enervantă. 2 meticulozitate, tipicărie. Pedanteria ei este dusă la absurd. pedantesc, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Maniac. Meticulos. Pedant. Scrupulos. Tipicar, pedantic, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Maniac. Meticulos. Pedant. Scrupulos. Tipicar, pedantism s.n. pedanterie, preţiozitate, pedantlâc, savanterie, savantism, sa-vandâc. pedantlâc s.n. (fam.; iron.) v. Pedanterie. Pedantism. Preţiozitate. pedeă s.f. (ind. alim., culin.; turc.; înv.) v. Li- pie1. pedeapsă s.f. 11 (jur.) sancţiune, <înv. şi reg.> ceartă, ştraf, <înv.> despus, pilduire, strânsoare. Nu şi-a plătit datoriile către stat şi a primit o pedeapsă din partea autorităţilor. 2 (jur.) condamnare, penitenţă, osândă, <înv. şi reg.> lege, pocaianie, ştraf, pedepsie2, <înv.> certare, judecată, pilduire, puniţie. Mulţi infractori, după ispăşirea pedepsei, se integrează cu greu în societate. 3 (jur.) pedeapsă capitală = condamnare la moarte, executare, execuţie, execuţie capitală, moarte, <înv.> certarea |1304 morţii (v. certare), pedeapsa morţii. Criminalul a scăpat de pedeapsa capitală în urma unei graţieri; pedeapsă disciplinară = sancţiune disciplinară. Pedeapsa disciplinară se aplică unei persoane pentm încălcarea regulilor de disciplină ale instituţiei sau organizaţiei din care face parte; pedeapsă penală = sancţiune penală. Pedeapsa penală este prevăzută de codul penal; (art.; înv.) pedeapsa morţii v. Condamnare la moarte. Executare. Execuţie. Execuţie capitală. Moarte. Pedeapsă capitală. 4 (relig.) canon, penitenţă, <înv. şi pop.> pocăire, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> pocăinţă, podvig. Preotul îi dă o pedeapsă pentm păcatul săvârşit. 5 plată, răsplată, recompensă, aflicţiune, <înv.> plătire, răsplătire. Copilul care minte primeşte din partea părinţilor o pedeapsă pe măsură. 6 (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. 7 (pedag.; înv.) v. Educaţie. Instrucţie. învăţământ. învăţătură. 8 (înv.) v. Creştere. Cultivare. Educare. Educaţie. Formare. II fig. (pop. şifam.) v. Bucluc. încurcătură. Lovitură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură, pedepsi vb. IV. tr. 11 (jur.; compl. indică oameni, instituţii etc.) a sancţiona, a zaconi. Autorităţile l-au pedepsit pentm neplata datoriibr. 2 (jur.; compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a condamna, a inflige, <înv. şi pop.> a osândi, <înv. şi reg.> a judeca, a vinovăţi, <înv.> a bintătui, a certa, a dezjudeca, a hotărî, a oblici, a rândui. Criminalul a fost pedepsit la ani grei de puşcărie. 3 (compl. indică fiinţe) a ştrofalui1, a tălăşmăni, <înv.> a cerca, a tulbura, a vedea, a arcui. Părinţii l-au pedepsit exemplar pentru minciuna spusă. A pedepsit pisica pentru că s-a urcat pe masă. 4 (despre Divinitate, soartă, destin; compl. indică oameni) abate, a bântui, <înv.> a certa, a lovi, a oblici, a vedea. Pentm ceea ce a făcut l-a pedepsit Dumnezeu. 5 (compl. indică sentimente, atitudini, fapte etc.) a răzbuna, <înv. şi pop.> a răstoarce, <înv.> a răsplăti, a vindica, a spăla. A venit momentul să pedepsească umilinţa îndurată în public. 6 (compl. indică oameni) a răsplăti. Va fi pedepsit cândva pentm nerecunoştinţa sa. 7 (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schin-giui. Tortura. 8 (reg.; compl. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. II (înv.) 1 (pedag.; compl. indică maţ ales adolescenţi, copii) v. Instrui. învăţa. 2 (compl. indică mai ales copii şi tineri) v. Creşte. Educa. Forma. 3 (compl. indică cunoştinţe teoretice şi practice din discipline ştiinţifice, tehnice, artistice, obiecte de învăţământ etc.) v. învăţa. Studia. pedepsie1 s.f. (med.; pop.) v. Epilepsie. pedepsie2 s.f. (jur.; reg.) v. Condamnare. Pedeapsă. Penitenţă. pedepsire s.f. (jur.) 1 sancţionare. Neplata datoriilor i-a atras pedepsirea din partea au- 1305| torităţilor. 2 condamnare, sanbenito, <înv. şi pop.> osândire, <înv.> certare, condamnaţi-une, oblicire, vinovăţire. Judecătorul a hotărât pedepsirea criminalului la ani grei de puşcărie. pedepsit, -ă adj. 11 {jur.; despre oameni, instituţii etc.) sancţionat. Persoana pedepsită este obligată să-şi plătească datoriile către stat. 2 {jur.; despre oameni) condamnat, <înv. şi pop.> osândit, <înv.> certat. Persoanele pedepsite sunt antrenate, în închisoare, la diferite activităţi. 3 (despre sentimente, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) răzbunat, plătit2. Umilinţa pedepsită i-a readus liniştea sufletească. II (înv.; despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat. Deştept. Educat. Instruit. învăţat2. Şcolit. pedepsitor, -oare adj., s.m., s.f. (rar) 1 adj. v. Punitiv. 2 adj., s.m., s.f. <înv.> răsplătitor. Are o fire pedepsitoare. Pedepsitorii sunt urâţi de cei condamnaţi la închisoare. pedepsituri s.f. (înv.) v. Calvar. Canon. Căzni Chin. Damnaţiune. Durere. Patimi Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. pederâst s.m. 1 gay, homosexual, invertit, uranist, homo2, poponar, buzerant, analist, dosnic, fătălău, fochist, forar, fundaş, hamlet, harpist, omito-rinc,papanache,turcalete, găozar. Cântăreţul a recunoscut public că este pederast. 2 pedofîl. Pederastul este atras sexual de copii şi de adolescenţi. pederastie s.f. 1 amor socratic, homosexualitate, inversiune sexuală, invertire sexuală, uranism. Pederastia este atracţia pentru persoane de acelaşi sex. 2 pedofilie. Pederastia este atracţia sexuală pentru copii şi adolescenţi. pedestrâme s.f. (milit.; înv.) v. Infanterie, pedestraş s.m. (milit.; înv. şi pop.) v. Infanterist. pedestri vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Descăleca. pedestrîe s.f. (milit.; înv.) v. Infanterie, pedestrime s.f. (colect.; milit.; înv. şi pop.) v. Infanterie. pedestrit, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Pedestru. pedestrităte s.f. fig. (lit.; peior.) v. Prozaici-tate. Prozaism. pedestru, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre oameni) pedestrit. Câţiva bărbaţi pedeştri se îndreaptă spre iaz, pentru a pescui. 2 (med.; reg.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. 3 (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiop. 4 (reg; despre oameni) v. Olog. Schilod. 5 (reg.) v. Ciung. Ciunt. 6 (în opoz. cu „puternic ; reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit Slab. Slăbit Slăbuţ. Şubred Şubrezit. II s.m. (înv.) 1 (milit.) v. Infanterist. 2 v. Pieton. Trecător. III adj. fig. (peior.) 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg. Clăpăug. Fonf. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Redus. Redus la minte. Redus mintal. Sec. Stupid. Tont. 2 (lit.; despre opere literare, despre stilul acestora etc.) v. Aplatizat. Apoetic. Banal. Comun. Fad. Nepoetic. Plat2. Prozaic. Tem. pediatrie s.f. (med.) medicină infantilă. Pediatria se ocupă cu studiul şi tratamentul bolilor la copii. pedichiur, -ă s.m.,s.f. (cosmet.; înv.) v. Pedi-chiurist. pedichiurîst, -ă s.m., s.f. (cosmet.) <înv.> pedichiur. Are programare la pedichiuristă de două ori pe lună. pedîcul s.n. 1 (anat.) peduncul. Pediculul serveşte ca suport sau leagă un organ, o parte a corpului de restul organismului etc. 2 (bot.; astăzi rar) v. Coadă. Codiţă. Peduncul. pediculât, -ă adj. (bot.; astăzi rar) v. Pe-dunculat. pedig conj. coord advers., conj. subord (reg.) 1 conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia dintre ideile exprimate de cele două prop. sau părţi de prop.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară) v. Dar1. însă. Numai. 2 conj. subord (introduce o prop. circ. conces.) v. Deşi. pedoffl s.m. pederast. Pedofilul este atras sexual de copii şi de adolescenţi. pedofilie s.f. pederastie. Pedofilia este atracţia sexuală pentru copii şi adolescenţi. pedogamie s.f. (biol; la organismele monocelulare) autogamie. Pedogamia este contopirea a doi gameţi produşi de acelaşi organism. pedogeneză s.f. (geol.) solificare. Pedogene-za este procesul de formare a solurilor. pedogeografîe s.f. geografia solurilor (v. geografie). Pedogeografia se ocupă cu studiul genezei, evoluţiei şi al repartiţiei solului pe suprafaţa uscatului. pedologie s.f. (agron.) agrogeologie. Pedologia se ocupă cu studiul formării, evoluţiei şi distribuirii geografice a solurilor. pedometru s.n. odograf, odometru, podo-metru. Pedometrul este un instrument de măsură a vitezei de deplasare a unui pieton sau a distanţei parcurse de acesta, prin înregistrarea numărului de paşi pe care îi face. pedonâl, -ă adj. pietonal, pietonier. Oamenii aşteaptă venirea tramvaiului pe refugiul pe-donal. pedopsihiatrie s.f. (psih.) psihiatrie infantilă. Pedopsihiatria se ocupă cu studiul bolilor psihice ale copilului şi adolescentului. pâdri adv., prep. (reg.) 1 adv. (local) v. Vizavi. 2 prep. (introduce un circ. de loc) v. Dinaintea, înaintea. peduncul s.m. 1 (bot.) coadă, codiţă, pedicul. Face ceai din pedunculi uscaţi de cireşe amare. 2 (anat.) pedicul. 3 (anat.) peduncul anterior al epifizei = habenulă, tija epifizei (v. tijă), frâul epifizei (w. frâu). Pedunculul anterior al epifizei leagă epifiza de hipotalamus. pedunculât, -ă adj. (bot.; despre plante sau părţi ale lor) pediculât, codat1. Florile pedunculate au pedunculi. pehblendă s.f. (mineral.) uraninit. Pehblen-da este formată din oxid de uraniu. pelasg pehl'n s.m. (bot.; reg.) v. Jep. Jneapăn (Pinus mugo). pehlivan s.m. (fam.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan, pehlivănie s.f. (fam.) 1 (jur.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. 2 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. pei1 adj. (reg; despre pârul sau despre culoarea unor animale, mai ales a cailor ori, p. ext., despre unele animale, mai ales despre cai) v. Murg2. pei2 subst (înv.) v. Acont. Arvună. Avans, peiorativ, -ă adj. (lingv.; despre sensul unor cuvinte, expresii, afirmaţii etc.) defavorabil, depreciativ, dispreţuitor. I-a adresat un epitet peiorativ. peisagistică s.f. (pict.) peisaj, peisăj s.n. 1 (geogr.; şi peisaj geografic) land-şaft. Peisajul este o porţiune din mediul geografic care are trăsături proprii, distincte de cele ale porţiunilor învecinate. 2 cadru, privelişte, scenă, tablou, vedere, sit1, <înv.> priveală, privire, tabel, seir, decor. Un peisaj minunat ne apare în faţă după ridicarea ceţii. 3 (pict.) peisagistică. Peisajul cultivă reprezentarea priveliştilor din natură. pejmă s.f. (bot.) 1 Amberboa moschata; bumbi (v. bumb), cănăfior, didinele, parfumaşi, pufuleţi (v. pufuleţ), scăişori (v. scăişor), spoitori (v. spoitor). 2 (reg.) v. Indruşaim. Latir. Sângele-voinicului (v. sânge) (Lathyrus odoratus). pelădă s.f. (med.) chelbe. Pelada este o dermatoză caracterizată prin căderea, totală sau parţială, a părului de pe cap şi care poate să apară şi la sprâncene, barbă sau gene. pelăg s.n. (grec.; înv.) 1 (hidrol) v. Mare2.2 fig. v. Enormitate. Imensitate. Infinit. Mare2. Necuprins. Nemărginire. Nemărginit Nesfârşire. Nesfârşit1. Ocean2. Stepă. Vastitate, pelagiâl, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre plante, animale etc.) pelagic. Unele alge sunt plante pelagiale. 2 s.n. (hidrol.) regiune pelagică, zonă pelagică. Pelagialul este zona oceanică sau marină care cuprinde masele de apă din larg pe suprafaţa căreia se află un mare număr de alge verzi şi de diatomee, în care organismele alcătuiesc planctonul, pleustonul şi nectonul. pelăgic, -ă adj. 1 (despreplante, animale etc.) pelagial. 2 (hidrol.; rar) v. Marin, pelăgră s.f. (med) maidism, pecingine rea, roşeaţă, vătămătură, bubă, jupuială, leprică, pârleală, <înv.> buzăreţ, rana-trânjilor (v. rană). Pelagra este determinată de carenţa în vitamina PP şi în triptofan. pelargonie s.f. (bot.) 1 Pelargonium zonale; muşcată1, muşcată-roşie (v. muşcată1), muş-cată-rotată (v. muşcată1), muşcată-roz (v. muşcată1), muşcată-puturoasă (v. muşcată1), lipcă, liză, pantazie, pene-domneşti (v. pană), petac, puturoasă (v. puturos). 2 Pelargonium radula; muşcată1, muşcată-creaţă (v. muşcată1), muşcată-încrestată (v. muşcată1), liză. pelâsg,-ă adj. (ist.) pelasgic. Triburilepelasge au trăit în partea sudică a Peninsulei Balca- pelasgic nice, pe litoralul vestic al Asiei Mici şi în unele insule din Marea Egee până în mileniul al II-lea IHr. pelasgic, -ă adj. (ist.) pelasg. peleâg, -ă adj. (reg.) 11 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel2. Pleşuv. 2 (despre păsări) v. Golaş. II fig. (în opoz. cu „bogat”; despre oameni) v. Gol2. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Răpciugos. Sărac. Sărman, pelerin s.m. 1 (relig.) peregrin, <înv.> hagiu, strainic. Se numără printre pelerinii care se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. 2 (rar) v. Peregrin. pelerinaj s.n. 1 (relig.) peregrinaj, peregrinare, <înv.> hagialâc. A fost în pelerinaj la Sfântul Mormânt. 2 fig. perindare. Pe strada din centrul oraşului, unde se află cele mai importante magazine, este un pelerinaj neîntrerupt. pelerină s.f. linchimea, <înv.> talmă. Pelerina este o haină fără mâneci şi cu glugă. peleş s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Canaf. Ciucure. 2 (ind. text.; înv. şi reg) v. Franj. 3 (reg.) v. Bră-cinar. peleşei s.m. pl. (bot.; reg.) v. Ghiocei-bogaţi (v. ghiocel). Ghiocei-mari (v. ghiocel) (Leuco-jum aestivum). peleu s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. pelicân s.m. (omit.) 1 Pelecanus onocrotalus; babiţă, babă, baboşă, batcă1, guşată (v. guşat), năsută (v. năsut), <înv.> nesăturat. 2 peli-can-creţ=Pelecanus crispus; babiţă-crea-ţă, năsută-comată (v. năsut). peliculă s.f. 11 (cinemat.) film, producţie. A văzut pelicula în premieră. 2 (fotogr:, cinemat.; şi peliculă cinematografică, peliculăfotogra-fică) bandă2, bandă de imagini (v. bandă2), film. înregistrarea evenimentului se găseşte pe o peliculă din arhivă. 3 (cinemat.; de obicei cu determ. care indică genul specificul etc.) cinematografie, film. Pelicula neorealistă se apropie de viaţa cotidiană a oamenilor obişnuiţi. 4 (tehn.) film. Pelicula este un strat subţire şi fluid care se întinde pe suprafaţa unui corp solid sau lichid. 5 (geol) cutană. Pelicula acoperă ca o pojghiţă subţire solul. II (med.; fran.; înv.) v. Mătreaţă. Pitiriazis. pelin s.m. (bot.) 11 (şi pelin-adevărat, pelin-alb, pelin-bun, pelin-de-grădină, pe-lin-de-Rusalii, pelin-negru, pelin-verde) Artemisia absinthium; absint, iarba-fe-cioarelor (v. iarbă), lemn-sfânt, lemnul-Domnului (v. lemn), peliniţă, polen2, po-len-de-cel-mare (v. polen2). 2 (şipelin-de-mă-turi, pelin-de-purici) Artemisia scoparia; peliniţă. 3 Artemisia annua; năfurică, peliniţă, buruiană-de-ţară, coada-raiu-lui (v. coadă), lemnişor, lemnul-Domnului (v. lemn), lobojană, mălin, mătura-Maicii-Pre-cesta (v. mătură), mătură-turcească, măturişcă, măturiţă, părul-Maicii-Domnului (v. pâr), ploiţă, poala-Maicii-Precista (v. poală), rozmarin, salată-împărătească, smirnă, tămâioară, tămâiţă, untdelemniţă. 4 (reg.) v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum). 5 (reg.) v. Imortelă. Plevaiţă (Xeranthemum annuum şi Xeranthemum foetidum). 6 (reg.) v. Liliac1. Liliac-comun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). 7 (reg.; şi pe-lin-de-câmp, pelin-negru, pelin-păsăresc, pelin-sterp, pelin-sterp-negru, art., peli-nul-calului) v. Pelinariţă (Artemisia vulgaris). 8 (reg.; şi pelin-mic) v. Pejiftiţă (Artemisia pontica). 9 (reg.; şi pelin-alb, pelin-mic) v. Peliniţă (Artemisia austriaca). 10 (reg.) pelin-alb v. Pelinuţă (Artemisia petrosa); pelin-bun v. Lilicea (Iberis amara); pe-lin-domnescv. Lemnul-Domnului (v. lemn) (Artemisia abrotanum). II fig. amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de pelin. pelinariţă s.f. (bot.) Artemisia vulgaris; costrei, iarbă-bărboasă, pelin, pelin-de-câmp, pelin-negru, pelin-păsăresc, pelin-sterp, pe-lin-sterp-negru, peliniţă-neagră, pelinul-calu-lui, (v. pelin), ştir-negru (v. ştir1), vintricel1, vintrişcă. pelincă s.f. (mai ales la pl. pelinci; pop.) v. Scutec. pelincuţă s.f. (pop.) v. Scutecel. peliniţă s.f. (bot.) 1 Artemisia pontica; iarba-sfintei-Sofia (v. iarbă), pelin, pelin-mic. 2 Artemisia austriaca; pelin, pelin-alb, pelin-mic. 3 Artemisia annua; năfurică, pelin, buruiană-de-ţară, coada-raiului (v. coadă), lemnişor, lemnul-Domnului (v. lemn), lobojană, mălin, mătura-Maicii-Precesta (v. mătură), mătură-turcească, măturişcă, măturiţă, părul-Maicii-Domnului (v. păr), ploiţă, poala-Maicii-Precista (v. poală), rozmarin, salată-împărătească, smirnă, tămâioară, tămâiţă, untdelemniţă. 4 (reg.) v. Absint. Pelin. Pelin-adevărat. Pelin-alb. Pelin-bun. Pelin-de-grădină. Pelin-de-Rusalii. Pelin-negru. Pelin-verde (Artemisia absinthium). 5 (reg.) v. Pelin. Pelin-de-mături Pelin-de-purici (Artemisia scoparia). 6 (reg.) peliniţă-gre-ceascăv. Tămâiţă. Tămâiţă-de-grădină (Chenopodium botrys); peliniţă-neagră v. Pelinariţă (Artemisia vulgaris). pelinuţă s.f. (bot.) Artemisia petrosa; pelin-alb. pelofăg, -ă adj. (biol; despre animale acvatice) limivor. Animalele acvatice pelofage se hrănesc cu resturi organice de pe fundul apelor. peldtă s.f. (sport; în ţările Americii Latine) jai-lai. Pelota este un joc cu mingea. peloterapie s.f. (med.) fangoterapie. Pelote-rapia este un tratament cu nămoluri naturale, recomandat în anumite forme de reumatism, artropatii sau nevralgii. pelsci s.m. pl. (bot.; reg.) v. Ghiocei-bogaţi (v. ghiocel). Ghiocei-mari (Leucojum aestivum) (v. ghiocel). peltea s.f. 11 (culin.) jeleu .A făcut o peltea de gutui. 2 (biol; arg.) v. Spermă. II fig. (adesea deprec.) poliloghie, vorbărie. Ascultătorii 11306 au întrerupt pelteaua celui de la tribună. Atâta peltea fără sens îl enerva. peltic, -ă adj., s.m., s.f., adv. 1 adj. (despre oameni) sâsâit2, cepeleag,limbos, limbut, şişcav, şişcăvit. Prietena ei este peltică, adică pronunţă „s” în loc de „ş”. 2 s.m., s.f. sâsâit2. Pelticii vorbesc în vârful limbii. 3 adv. (modal) sâsâit2. Prietena lui vorbeşte peltic. pelticăi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Pelticări. pelticări vb. IV. intr. (rar; despre oameni) <înv.> a pelticăi. Pelticăreşte, adică pronunţă defectuos anumite consoane. pelticeălă s.f. pelticie, sâsâială, sâsâit1, sâsâi-tură, cepelegie. pelticie s.f. pelticeălă, sâsâială, sâsâit1, sâsâi-tură, cepelegie. Pelticia este defectul omului sâsâit. pelţ s.n. (reg.) v. Ghiveci. Glastră, peludd, -ă adj. (rar) 1 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) v. Clar. Cristalin. Curat. Limpede. Netulburat Pur2. Transparent 2 (fiz.; despre corpuri, medii) v. Semiopac. Semitrans-parent. Translucid. pelur s.n. 1 foiţă. A împachetat cadoul într-un pelur alb. 2 (chim.) carbon, hârtie-carbon, hârtie copiativă, hârtie de copiat, hârtie de indigo, hârtie-indigo, hârtie-pelur, indigo, plombagină. Peluml este întrebuinţat în dactilografie. peluză s.f. gazon. în faţa casei are o peluză foarte bine îngrijită. pelvigrafîe s.f. (med.) pelvimetrie. pelvimetrie s.f. (med.) pelvigrafîe. Pelvimetria este o metodă obstetricală de măsurare a pel-visului. pelvis s.n. (anat.) 1 bazin, cavitate pelvină, <înv. şi pop.> prag, <înv.> lighean. A căzut şi şi-a fracturat pelvisul 2 pelvis renal = bazinet, <înv.> lighenuţul rinichilor (v. lighenuţ). Pelvisul renal face legătura dintre hil şi ureter. pelvispondilită reumatismală s.f. (med.) spondilartrită anchilozantă, spondilită anchi-lozantă. Pelvispondilită reumatismală este reumatismul inflamator cronic care afectează, la bărbaţii tineri, articulaţiile sacroiliace ale coloanei vertebrale. pembe adj. invar. 1 (pop. şifam.) v. Roz. Roziu. Trandafiriu. 2 fig. (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Exotic. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit Interesant, îndrăzneţ. Lunatic. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. pemni vb. IV. intr. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Leşina. pempănt, -ă adj. (fran.; iron.) 1 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2, îngrijit. 2 (despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Atrăgător. Seducător, pempiusie s.f. (grec.; înv.) v. Chintesenţă. Esenţă. penă vb. I. tr. (jur.; rar; la participiu) v. Penaliza. 1307| penaj s.n. 1 (colect; omit) penet, peniş. Păunii au un penaj divers colorat 2 (rar; la chipiul sau la coiful unor uniforme militare) v. Panaş. Pompon. penal, -ă adj., s.n., s.f. I (jur.) 1 adj. (despre cauze judiciare) <înv.> vinovăţesc. 2 s.n. drept penal. Penalul se ocupă cu studiul normelor juridice având caracter represiv. II adj. (arg.) 1 (în opoz. cu „frumos” despre fiinţe) v. Urât2. 2 (despre scrieri, reprezentări scenice, filme, muzică etc.) v. Detestabil. Execrabil. Oribil. 3 (mai ales despre mâncăruri, băuturi) v. Execrabil. 4 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. IdeaL Magistral. Minunat Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. III s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). penaliceşte adv. (modal; jur.) penalmen-te. Penaliceşte gândind, va fi aspru sancţionat. penalistă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată, (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). penalitate s.f. (jur.) 1 (şi penalitate convenită) clauză penală. Prin penalitatea convenită, părţile unui contract evaluează, anticipat, daunele care se cuvin creditorului în caz de neexecutare, de executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale. 2 (concr.) amendă, penalizare, penalizaţie, <înv. şi pop.> gloabă, felicitare, <înv. şi reg.> ştraf, birşag, dârdală, <înv.> globire, hatalm, geremea. A primit o penalitate mare pentru încălcarea regulilor de circulaţie. penaliză vb. I. tr. 1 (jur.) a pena. A fost penalizat, primind doi ani de închisoare, fără executare. 2 (jur.; compl. indică oameni, instituţii etc.) a amenda1, <înv. şi reg.> a globi, a ştrăfui, <înv.> a geremetisi, a globăni. L-a penalizat pentru că nu a traversat regulamentar. 3 (sport; compl. indică sportivi, echipe, cluburi etc.) a sancţiona. Jucătorul a fost penalizat pentru un fault la portar. penalizare s.f. 11 (jur.) amendare1. Penalizarea lui de către poliţist a fost corectă, deoarece a traversat neregulamentar. 2 (sport) sancţionare. Faultul la portar s-a soldat cu penalizarea fotbalistului. II (concr.) 1 (jur.) amendă, penalitate, penalizaţie, <înv. şi pop.> gloabă, felicitare, <înv. şi reg.> ştraf, birşag, dârdală, <înv.> globire, hatalm, geremea. 2 (sport) sancţiune. Clubul a primit o penalizare usturătoare din cauza fanilor care s-au luat la bătaie în tribune. penalizaţie s.f. (rar) v. Amendă. Penalitate. Penalizare. penalmente adv. (modal; jur.; rar) v. Penaliceşte. penar s.n. plumieră1. Elevul scoate din penar un creion şi o radieră. penaţi s.m. pl. fig. (livr.) v. Adăpost. Aşezare. Bârlog. Casă1. Cămin. Cuib. Culcuş. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. Vizuină, pendâr s.m. (fin.; în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv. şi reg.) v. Beşlic. pendul (pendulă) s.n. (s.f.) 11 pendul compus = pendul fizic = pendul real. Pendulul compus sau fizic este capabil să oscileze, sub acţiunea propriei greutăţi, în jurul unei axe fixe care nu trece prin centrul său de greutate; pendul matematic=pendul simplu = pendul ideal. Pendulul matematic sau simplu este un pendul teoretic, constituit dintr-un punct material suspendat într-un punct fix prin intermediul unui fir neextensibil de masă neglijabilă, care poate oscila sub acţiunea propriei greutăţi; (rar) pendul ideal v. Pendul matematic. Pendul simplu; pendul realv. Pendul compus. Pendul fizic. 2 (astăzi mai ales în forma pendula) ceas cu pendul, <înv. şi reg.> ornic. Are un pendul al cărui cadran este din cristal. 3 (la ceas) şei-talău. Pendulul ceasului oscilează. II (anat; arg.; în forma pendulă) 1 v. Limbă. 2 v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, pendulă vb. I. intr. 1 a se balansa, a se clătina, a se legăna, a oscila, a bascula, a şovăi1, <înv. şi reg.> a se clăti, a se dăina, a se hâţâna, a se holbăna, a se honcăi, a şovâlcăi. Scrânciobul pendulează în bătaia vântului. 2 fig. (despre oameni) a se codi, a ezita, a pregeta, a şovăi1, a balansa, a flota, a oscila, a claudica, a cârmi, a se foi, a mătănăi, a se atârna, a se clăti, a se cumpăni, a se legăna. Pendulează între a-şi cumpăra o rochie sau o pereche de pantofi. pendulăr, -ă adj. 1 (mai ales despre mişcări) oscilant, oscilatoriu, <înv.> oscilator. Acest corp descrie o mişcare pendulară. 2 fig. (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om pendular. pendulăre s.f. I balans, balansare, clătinare, clătinat1, legănare, legănat1, oscilare, oscilaţie, libraţie. Copilul se simte fericit în pendularea scrânciobului. II fig. 1 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, şovăire, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, claudicaţie, legănare, mătănăire. Pendularea lui era justi- penetrare ficată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. 2 fluctuaţie, oscilare, oscilaţie. Pendularea tensiunii se poate trata. pendulă s.f. = pendul, penel s.n. (a. plast.) pană. îi face portretul din câteva trăsături de penel. penet s.n. (colect.; omit.) penaj, peniş. penetră vb. 1.11 tr., intr. (despre obiecte ascuţite; compl indică materiale, suprafeţe etc. dure; adesea cu determ. introduse prin prep. „prin 0 a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, a trece, <înv.> a proidi, a transpersa. Pironul a penetrat cu greutate prin perete. Cuiul i-a penetrat talpa pantofului. 2 tr. (livr.; despre senzaţii; compl. indică fiinţe) v. Copleşi. Cuprinde. Pătrunde. Răzbi. II tr. fig. (livr.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Ghici. Intui. întrevedea, întrezări. Mirosi. Pătrunde. Prevedea. Sesiza, penetrăbil, -ă adj. (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. penetrănt, -ă adj. 1 (fiz.; despre corpuri, radiaţii) pătrunzător. Radiaţiile X sunt radiaţii electromagnetice penetrante, cu lungimea de undă mai scurtă decât a luminii, care rezultă prin bombardarea unei ţinte de tung-sten cu electroni cu viteză mare. 2 (despre mirosuri) intens, pătrunzător, puternic, tare, viu, <înv.> străbătător, ascuţit2, trăsnitor. Deodorantul are un miros penetrant de levănţică. 3 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrăbil, scotocitor, scrutător, viu, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii penetrante a căpitanului de vas. 4 (mai ales fig.; despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său penetrant. penetrănţă s.f. 1 (fiz.) pătrundere, penetrare, penetraţie. 2 pătrundere, penetrare, penetraţie, răzbatere, răzbire, străbatere, străpungere, trecere, <înv.> străbătătură. 3 (mai ales fig.) acuitate, agerime, clarviziune, pătrundere, penetraţie, perspicacitate, sagacitate, subtilitate, vivacitate, schepsis, ascuţime, străbatere. Penetranţa gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. penetrăre s.f. 1 (fiz.) pătrundere, penetranţă, penetraţie. Capacitatea de penetrare a radiaţiilor gama este foarte mare, pentru stoparea acestora fiind necesar un perete din beton, din plumb sau o cantitate mare de apă. 2 pătrundere, penetranţă, penetraţie, răzbatere, răzbire, străbatere, străpungere, trecere, <înv.> străbătătură. Penetrarea pironului prin perete s-a făcut cu greutate. penetraţie penetraţie si. 1 (fiz.) pătrundere, penetrare, penetranţă. 2 pătrundere, penetranţă, penetrare, răzbatere, răzbire, străbatere, străpungere, trecere, <înv.> străbătătură. 3 (econ.) penetraţie a pieţei = rată de penetraţie. Penetraţia pieţei în consum a unui produs se calculează ca raport dintre clienţii efectivi şi clienţii potenţiali ai acestui produs. 4 (mai ales fig.) acuitate, agerime, clarviziune, pătrundere, penetranţă, perspicacitate, sagacitate, subtilitate, vivacitate, schepsis, ascuţime, străbatere. peni vb. IV. tr. 1 (înv. şi reg.; compl. indică păsări tăiate) v. Jumuli. 2 (reg.; compl. indică fulgii penelor) v. Scărmăna. penibil, -ă adj. 1 (despre stări, situaţii etc.) jenant, neplăcut, supărător, urât2, giurumist. în faţa ei se află într-o situaţie penibilă ştiind că a minţit-o. Nu vrea să-l întâlnească din cauza unor amintiri penibile. 2 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) deplorabil, ridicol, jalnic, cealapa, giurumist. Discursul politicianului a fost penibil. 3 lamentabil, trist. Aseară, la petrecere, a oferit un spectacol penibil. 4 (rar; despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Anevoie. Anevoios. Dificil. Greu. Laborios. 5 (rar; mai ales despre acţiuni ale oamenilor) v. Anevoios. Epuizant. Extenuant. Istovitor. Obositor. 6 (înv.; despre senzaţii, stări fizice sau psihice etc.) v. Chinuitor. Păcătos. Rebel. Sâcâitor. Supărător, peniceă s.f. (omit.; pop.) v. Penişoară. penicfllium s.m. (bot.) mucegai. Penicilliumul este o specie de ciuperci saprofite din clasa ascomicetelor, cultivată pentm extragerea penicilinei sau pentm prepararea unor specialităţi de brânză. penfl s.m. (anat.) muntele lui Venus (v. munte). Penilul este proeminenţa mediană largă, acoperită cu păr, situată înaintea vulvei, care se continuă cu labiile mari. peninsulă s.f. (geomorf.) bugeac, <înv.> sul. Peninsula este înconjurată din trei părţi de apă. penis s.n. (anat.) falus, membru, membru viril, organ genital masculin (v. organ1), <înv. şi pop.> mădular, armă, cocoş, cocoşel, cosor, puţă, da-raveră, sulă, badraganie, sculă, sulac, coco, cuc, perforator, miel, copită, <înv. şi reg.; eufem.> pasăre, păsărel, mătălău, moacă, sulatic, vârdină, dorângă, pistol, sărsam, <înv.> mădulariul udului (v. mâ-dulariu), bărbăţie, pardon, socoteală, treabă, unealtă, mititel, popic, arcuş, banană, bârzoi, bigă, brici, bulon, burghiu, cabanos, caltaboş, caras, carici, castravete, catarg, câmat, ciocafon, ciocan2, ciortan, ciumuslău, cocean, coclender, cocovig, coinac, coşoflete, cotolan, dârlău,dop, ecler, fagot, făcăleţ, fişic, flaut cu guşă, flautul fermecat (v. flaut), fus, gherţoi, ghiuden, guvid, guzan, huia, kar, kardan, lebăr, libelulă, măciucă, mă-tărângă, mânerul burţii (v. mâner), mârtan, mierloi, misii, morcov, nodurosul (v. noduros), paloş, peleu, pendulă, penteleu, piron, pompă2, pompon, rangă, raşpă, raton, retevei, rici, roşcovă, sabie, salam, saleu, saxofon, sloboz, sme-cleu, sparanghel, sugiuc, şarpe, şiştoi, ştiucă, ştiulete, ştoagăr, ştremeleag, taragot, trandafir, troleu, tulumbă, ţeapă, ţeavă, tipar, ţui, ţurican, vrej, cocar, cordan, pulă, ştoi. pem'ş s.n. (rar) 1 (colect.; omit.) v. Penaj. 2 (la chipiul sau la coiful unor uniforme militare) v. Panaş. Pompon. ^ penişoară s.f. (omit.) penicea, peniţă, penitenciar s.n. (jur.) arest, carceră, închisoare, puşcărie1, temniţă, ocnă, detenţie, ergastul, temnic, zăbrele (v. zăbrea), <înv. şi pop opreală, popreală, prinsoare, robie, beci, gherlă, hrubă, zdup, arişte, hudă, piţigoaică, prinzare, robşag, troian2, tumurug, varmeghie, <înv.> criminal1, legătură, ocniţă, odobeală, pază, păzitori (v. păzitor), socotitură, tărie, prizon2, ştocaus, bastilie, ciubăr, hâr-dău, dubă, răcoare, umbră, colivie, coteţ, cuşcă, căliscă, academie, arcan2, başcă, bodârlău2, bulău, calea putreziciunii (v. cale), colegiu, facultate, fereală, gros, grotă, incubator, internat1, întreprindere, marmezan, mititica (v. mititică), ospiciu, ostrov, pandaimos, pâr-naie, pension, pripon, raft, rece, reveneală, salon1, spital, tabără, ţuhal, ţuhas, universitate1, zbâmă. A stat zece ani în penitenciar, la Jilava, din motive politice. penitenţă s.f. 11 (relig.) canon, pedeapsă, <înv. şi pop.> pocăire, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> pocăinţă, podvig. Preotul îi dă o penitenţă pentru păcatul săvârşit. 2 (concr.; jur.) condamnare, pedeapsă, osândă, <înv. şi reg.> lege, pocaianie, ştraf, pedepsie2, <înv.> certare, judecată, pilduire, puniţie. Mulţi infractori, după ispăşirea penitenţei, se integrează cu greu în societate. 3 (rar) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Remuş-care. II fig. (rar) 1 v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) v. Abstinenţă. Abţinere. Continenţă. înfrânăre. Reţinere. Stăpânire. peniţă s.f. I (bot.) 1 Myriophyllum spicatum şi Myriophyllum verticillatum; <înv. şi reg.> prâsnel, brădiş,lăun,mălura-bălţii (v. mâ-lurâ), prusten, vâsc-de-apă, vâsc-de-baltă. 2 (reg.) v. Colilie (v. coliliu) (Stipa pennata). 3 (reg.) v. Năgară (Stipa capillata). 4 (art.; reg.) peniţa-bungeacului v. a Coada-mâţei (v. coadă) (Sphagnum acutifolium); b Coada-mâ-ţei-de-baltă (v. coadă) (Sphagnum cymbifo-lium). I11 (omit.; pop.) v. Penişoară. 2 (reg.) pană. Peniţa este un pămătufde busuioc care se foloseşte la aghesmuit sau la miruit. III (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). pensetă s.f. 1 cimbistră, cotoraie, <înv.> smulgătoare. îşi smulge firele sprâncenelor cu penseta. 2 (anat.; arg.) v. Mână. Palmă, pensie s.f. 1 (jur.) pensie alimentară=pensie de întreţinere = intertenţie. Pensia alimentară este suma de bani pe care cineva este obligat prin lege să o plătească (periodic) unei persoane (pentm întreţinere) în cuantu- |1308 mul şi pe durata de timp stabilită de o instanţă judecătorească. 2 (înv.) v. Grant. Stipendiu. Subvenţie. pension s.n. 1 (pedag.; în trecut) <în trecut> pensionat. în pension, instituţie particulară de învăţământ, elevii erau găzduiţi în perioada şcolarizării. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, pensiona vb. I. tr. (compl. indică ofiţeri) a debloca. împlinind vârsta, generalul a fost pensionat. pensionar, -ă s.m., s.f. 11 pensionist. Părinţii prietenului său sunt pensionari. 2 (pedag.; înv.) <înv.> pensionist. Pensionaml era elevul dintr-un pension. II (jur.; glum.) 1 v. Arestat2. Deţinut încarcerat. întemniţat. Prizonier. 2 v. Condamnat Deţinut Puşcăriaş, pensionare s.f. <înv.> ostafcă. La anul va împlini vârsta de pensionare. pensionat s.f. (pedag; în trecut) <în trecut> pension. pensionist, -ă s.m., s.f. 1 (pedag.; înv.) <înv.> pensionar. 2 (reg.) v. Pensionar, pensulăre s.f. (med., med. vet.) badijonaj, badijonare, pensulaţie, tamponaj. Pensularea se face cu un tampon din tifon sau vată, impregnat cu un lichid antiseptic. pensulăţie s.f. (med.) badijonaj, badijonare, pensulăre, tamponaj. pensulă s.f. meciuc, meseleu mic, meseleu micuţ, meseleuaş, meseleuaş mic, mese-leuaş micuţ, meseleuţ mic, pămătuf, penţăluş, perie, perie de farbuit, perie de mânjit ferestrele, perie de molărit, perie de tras brâie, perie mică, perioară, periucă, spoitor mic. A vopsit rama ferestrelor cu o pensulă. pentacrin s.m. (zool.) crin-de-mare, crinoid, encrin. Pentacrinii au aspect de floare de crin. pentagon s.n. (geom.) <înv.> cinciunghi. Pentagonul este poligonul cu cinci laturi şi cinci unghiuri. pentanol s.m. (chim.) alcool amilic. Penta-nolul este produs prin fermentarea feculei de cartofi. pentazol s.n. (farm.) cardiazol. Pentazolul se foloseşte în afecţiunile cardiace, respiratorii sau psihice. penteleu s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. penthotal s.n. (farm.) pentobarbital. Pentho-talul este un derivat barbituric care se utilizează, pe cale intravenoasă, pentm anestezie generală de scurtă durată şi pentm narcoanaliză. penticostal, -ă s.m., s.f. (relig.) tremurici. Penticostalii acordă o importanţă deosebită botezului cu Duhul Sfânt, practicând un misticism exagerat. pentobarbital s.n. (farm.) penthotal. pentoxi'd s.m. (chim.) pentoxid de azot = anhidridă azotică. Pentoxidul de azot şi trio-xidul de azot sunt unii dintre cei mai răspândiţi oxizi instabili şi explozivi; pentoxid de fosfor = anhidridă fosforică. Pentoxidul de fosfor serveşte la deshidratarea gazelor, fiind folosit şi în sintezele organice. pentru prep., conj. subord. A prep. I (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică referi- 1309| rea şi determ. de obicei o interj.) de2. Vai pentru ea, ce necazuri a avut! 2 (compl. indică distribuţia) de2. S-au dat câte trei cărţi pentru fiecare premiant. 3 (cu nuanţă finală; compl. indică destinaţia) de2. Tinerii sunt gata pentru drum. 4 (compl. indică o echivalenţă sau un schimb) contra1, pe. îi dau 1,80 lei pentru o sticlă de apă minerală. 5 (compl. indică orientarea, direcţionarea unui sentiment, unei porniri etc.) de2. Prinde dragoste pentru un băiat din clasa ei. II (introduce un circ. de scop) 1 (compl. indică destinaţia) de2. A cultivat mai ales roşii pentru sămânţă. 2 ca, de2, drept, spre. A dat pentru exemplu un fapt banal. 3 înspre, spre, <înv.> către. Tot ce a făcut a fost numai pentru binele ei. 4 (urmat de un vb. la inf.) spre. A luat cuvântul pentru a combate pe antevorbitorul său. 5 la1, <înv.> spre. Seara, toată familia se strânge pentru masă. III (introduce un circ. de cauză) 1 după. Plânge adesea pentru laptopul furat. 21a1. îl bate pentru cea mai mică greşeală. IV (introduce un circ. modal-instrumental; în legătură cu preţul unei mărfi raportat la o unitate de măsură; com.) pe, per. A plătit 15 lei pentru litrul de vin. V (introduce un circ. de mod) 1 (în opoz. şi adesea în corelaţie cu „contra’) şi adv.) pro. S-a declarat pentru democraţie. Trebuie să ştie cine votează pentru şi cine contra. 2 (circ. indică mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) cu, de2. A cumpărat bomboane pentru zece lei. VI (introduce un circ. de timp) pe. Mama pregăteşte copilului un pachet cu tartine pentru mâine-dimineaţă. îşi face temele pentru mâine. VII (introduce un atr. care indică opoziţia) contra1, împotriva. îi prescrie un medicament pentru durerile de gât. Cartea este o diatribă pentru erezii. B conj. subord. (urmat de conj. „ca să”; introduce o prop. circ. de scop) precum. A spus acestea, pentru ca să se ştie. penţăluş s.n. (reg.) v. Pensulă, penumbră s.f. semiîntuneric, semiobscuritate, semiumbră. Nu l-a văzut, deoarece stătea în penumbră. penurie s.f. lipsă, mizerie, nevoie, privaţiune, sărăcie, indigenţă, <înv. şi pop.> neavere, caliceală, calicenie, calicie, <înv. şi reg.> niştotă, scumpete, ticăloşie, milă, sără-panie, slăbie1, suşig, <înv.> golătate, meserătate, mişelătate, mişelie, mizerăciune, mofluzie, neajungere, neputinţă, nevoinţă, sărăcăcie, sărmănie, scădere, scumpătate, siclet, slăbiciune, penitenţă, strâmtare. După război, a fost o mare penurie în ţară. penuş s.n. 1 (tehn.; reg.) v. Despicător. Ic. Pană. 2 (înv.) v. Pană. penuşi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică păsări tăiate) v. Jumuli. penuşură s.f. (bot.; la porumb; reg.) v. Pănuşă. peognie s.f. (bot.; reg.) v. Petunie (Petunia hybrida). peonia s.f. (bot.; livr.) v. Bujor (Paeonia officinalis). pepe s.f. (entom.; reg.) 1 v. Gândac. 2 v. Gân-ganie. Gâză. Hexapod. Insectă. 3 v. Băligar (Geotrupes stercorarius). 4v. Cantaridă. Gân-dac-de-frasin (Lytta vesicatoria). 5 v. Mo- lia-de-casă (v. molie). Molia-de-ziduri (v. molie) (Oniscus murarius). 6 (reg.) v. Molie (Ţinea). 7 (reg.) pepe-cu-coame v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus); pepe-luminos v. Licurici (Lampyris noctiluca); pepe-mică v. Repede (Cicindela campestris); pepe-roşie v. Gândac-de-bucătărie. Gândac-de-casă. Gândac-negiu Libarcă. Libarcă-neagră. Şvab1. Şvab-negru (v. şvab1) (Blatta orientalis sau Periplaneta orientalis). pepelea s.m. art. (pop.) 1 v. Păcală. 2 v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. pepenăr s.m. 1 <înv. şi reg.> bostangiu, bostănar, harbuzar. Pepenarul este persoana care cultivă şi vinde pepeni. 2 (reg.) v. Zarzavagiu, pepenăş s.m. 1 (bot.) pepenel, harbujel, pepenuţ. 2 (anat.; la femei; arg.) v. Mamelă. Piept. Sân. pepenâri s.f. pl. (bot; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). pepenărie s.f. pepenişte, bostană, bostănărie, harbuzărie, lubeniţărie, pepenet, pepeniştină. Pepenăria este un loc pe care se cultivă pepeni. pâpene s.m. I (bot) 1 (şi pepene-roşu, pepene-verde, reg., pepene-grecesc, pepene-ne-gru) Citrullus vulgaris; bolbotină, bostan, boşar, curcubetă, dână, die, duleţi (v. du-lete), harbuz, harbuz-roşu, hârgan, lubă, lu-beniţă, lubeniţă-verde, ludaie, şiarchin, tig-vă-de-tină, trăgulă, zămos. 2 (şi pepene-gal-ben, reg., pepene-dulce, pepene-gal-ben-la-miez, pepene-înecăcios, pepene-râios, pepene-scorţos) Cucumis melo; <înv. şi reg.> zămos, bostan-galben, boşar, cantaloş, cantalup, caune, dână, dovlecel, gălboi, harbuz, lubene-scoromnic, lubeniţă, vleg. 3 (reg.) Cucurbita pepo melopepo; bostan-alb, picitoc, zămos. 4 (reg.; şi pepene-râios, lapl, pepeni-irinăci, pepeni-murători) v. Castravete (Cucumis sativus). 5 (reg.; şi pepe-ne-de-porci, pepene-dulce, pepene-porcesc, pepene-verde-lung) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). II (anat.; eufem.) v. Testicul. pepeneă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Creţuşcă (Fili-pendula ulmaria). 2 v. Cununiţă (Spiraea ulmifolia). pepenel s.m. (bot.) 1 (fam.) v. Pepenaş. 2 (la pl. pepenei) v. Papanaş (Trifolium arvense). pepenât s.n. (reg.) v. Pepenărie. pepemcă s.m. (bot; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). pepenişte s.f. (pop.) v. Pepenărie. pepeniştină s.f. (reg.) v. Pepenărie. pepemţă s.f. (bot.; reg.)v. Papanaş (Trifolium arvense). pepenoăică s.f. (bot.) pepenoaie. Pepe-noaica este o specie de pepene-verde, de formă lunguiaţă, având coaja vărgată cu dungi de culoare verde-închis şi verde-deschis. pepenoăie s.f. (bot; rar) v. Pepenoăică. pepenuţ s.m. (bot; reg.) v. Pepenaş. pepeşit, -ă adj. (reg.; despre nasul unor animale) v. Câm. Lat. Teşit. Turtit, pepinăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). percepe pepinieră s.f. 11 (pom.) <înv. şi reg.> şcoală, sadină. îşi alege un brad argintiu din pepinieră. 2 (agric.; înv.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă. II fig. (rar; urmat de determ. care indică felul) v. Aer1. Ambianţă. Ambient. Ambiental. Anturaj. Atmosferă. Cadru. Cerc. Climat. Lume. Mediu1. Sferă. Societate. pepomdă s.f. (bot.; la cucurbitacee) meloni-d& Peponida este un fruct asemănător cu baca. pepsi s.n. (ind. alim.) pepsi-cola. Şi-a cumpărat o sticlă de pepsi fără zahăr. pâpsi-cola s.n. pepsi. pepsic, -ă adj. (biochim.) peptic. Enzimapep- sică hidrolizează proteinele. pepsîe s.f. (fiziol; rar) v. Digerare. Digestie. Mistuire. peptic, -ă adj. (biochim.) pepsic. peptiză vb. I. tr. (chim.; compl. indică sisteme coloidale) a deflocula. Un sistem coloidal este peptizat când trece din stare de gel în stare de soluţie. peptizăre s.f. (chim.) defloculare. Un sistem coloidal se transformă din stare de gel în stare de soluţie prin peptizăre. per prep. (introduce un circ. modal-instrumental; în legătură cu preţul unei mărfi raportat la o unitate de măsură; com.) pe, pentru. A plătit 15 lei per litrul de vin. per os adv. (modal; med.; despre modul de administrare a unor medicamente) perorai. Medicamentul se ia per os, cu puţină apă. percah'nă s.f. (ind. text.) pielea-dracului (v. piele), <înv.> mitcal. Percalina este întrebuinţată mai ales la căptuşitul hainelor. percă-de-râu s.f. (iht; reg.) v. Biban (Perca fluviatilis). percăi vb. IV. refl. (recipr.) (jur.; înv.) v. Judeca. perceă vb. I. (reg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni sau părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple. 2 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. perceăt, -ă adj. (reg.) 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple. 2 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. II (despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat. percepe vb. III. tr. 11 a simţi. Imediat cum a ieşit afară, a perceput gerul. După câtva timp de mers prin ploaie, percepe umezeală la picioare. 2 (despre simţuri; compl. indică senzaţii) a înregistra. Numai urechea unui bun muzician poate percepe micile dezacorduri ale orchestrei. 3 (compl. indică obiecte, fiinţe etc.) a desluşi, a distinge, a observa, a recunoaşte, a vedea, a pricepe, <înv.> a lămuri. Cu noii ochelari percepe bine lucrurile. 4 (compl. indică cuvinte, sunete, zgomote) a auzi, a prinde a apuca. A perceput ceva din explicaţiile profesorului. 5 (compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) a apercepe, a observa, a remarca, a reţine, a sesiza, a surprinde, a vedea, a zări, <înv. şi percepere pop.> a însemna, <înv.> a descoperi, a privi. Era atât de distrat, încât nu a perceput noul look al fetei. 6 a înţelege, a pricepe, a prinde, a sesiza, a desprinde, a pătrunde, a se descălţa, a bunghi. Trebuie să citească un context mai larg pentru a percepe sensul unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până când a perceput semnificaţia ironiei lui. II (fin.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) a încasa, a lua, a strânge, a ridica, <înv.> a scoate. Primăria percepe taxe de la persoanele fizice şi juridice. Statul percepe impozite pe proprietăţi. percepere s.f. 11 desluşire, distingere. Perceperea lucrurilor în semiîntuneric necesită acuitate vizuală sporită. Perceperea vorbelor cuiva într-o încăpere zgomotoasă e anevoioasă. 2 înţelegere, pricepere, prindere, sesizare, <înv.> iscusenie, pricepătură, ştiutură, pătrundere. Trebuie să citească un context mai larg pentru perceperea sensului unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până la perceperea semnificaţiei ironiei lui. II (fin.) încasare, luare, strângere, strâns1, <înv.> percepţie. Primăria se ocupă cu perceperea taxelor de la persoanele fizice şi juridice. perceptibil, -ă adj. 1 (despre fenomene, stări etc.) observabil, sesizabil, sesizant. Starea ei de râu este perceptibilă. 2 (despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) concret, fizic2, material, palpabil, pământesc, pipăibil, sesizabil, pipăit2, tangibil, <înv.> pipăicios, pipăitor, pusăitor, trupesc. Masa este un obiect perceptibil. Ploaia este un fenomen meteorologic perceptibil 3 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare1, semnificativ, sensibil, simţitor, vădit, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este perceptibilă. perceptiv, -ă adj. perceptual, percepţional. Oamenii sunt înzestraţi cu facultatea perceptivă. Faptul că i se pare că l-a auzit suind scările este o iluzie perceptivă. perceptor s.m. (fin.; în trecut) 1 <în trecut> agent de percepţie, <înv.> aprod de târg, birar, colgiu, cutier, dăbilar, dăjdiar, exactor, strângător, subaşă. Perceptorul era funcţionarul însărcinat cu strângerea impozitelor şi a taxelor oficiale. 2 perceptor rural = pârcălab, perceptorât s.n. (fin.; reg.) 1 v. Administraţie financiară. Percepţie. 2 v. Fisc. Percepţie, perceptorie s.f. (fin.; reg.) 1 v. Administraţie financiară. Percepţie. 2 v. Fisc. Percepţie, perceptual, -ă adj. perceptiv, percepţional. percepţie s.f. 11 (filos.) cunoaştere, înţelegere, pricepere, cogniţie. Atât ştiinţa, cât şi arta au ca scop percepţia realităţii obiective. 2 senzaţie, acuitate. Are o percepţie eronată în privinţa mirosurilor. în noapte are percepţia liniştii eterne. 3 percepţie cognitivă =percepţie extrasenzorială cognitivă = telepatie. Percepţia extrasenzorială este facultatea de a percepe fenomene care nu sunt în raza simţurilor; percepţie interpersonală = extralingvistică. Percepţia interpersonală este procesul de comunicare interpersonală. II (fin.) 1 administraţie financiară, perceptorât, perceptorie. Fiecare proprietar de bunuri imobiliare îşi plăteşte anual impozitele la percep- ţie. 2 fisc, perceptorât, perceptorie. Impozitele se plătesc la percepţie. 3 (înv.) v. încasare. Luare. Percepere. Strângere. Strâns1, percepţional, -ă adj. perceptiv, perceptual. percepţionatism s.n. (filos.) percepţionism. percepţiomsm s.n. (filos.) percepţionalism. Percepţionismul admite cunoaşterea structurii lucrurilor prin percepţie. percheziţie s.f. 1 (jur.) a scociorî. Poliţistul l-a percheziţionat atent, suspectându-l că posedă droguri. 2 (fam.; glum.) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, perei s.m. (bot.; reg.) v. Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). percică s.f. (reg.) 11 (la cat) v. Perciun. 2 v. Buclă. Cârlionţ. Creţ. Inel. Ondulâţie. Ondulă. Undă. Val. Zuluf. 3 (la oameni) v. Coadă. Cosiţă. II (art; bot.) percica-fetei v. Părul-fetei (v. păr) (Adianthum capillus-Veneris). percioâgă s.f. (iht.; reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). perciun s.m. (rar) = perciune, perciunat adj. (despre bărbaţi) perciunos. Prin anii ’60-’70, când a luat avânt mişcarea hippy, era moda bărbaţilor perciunaţi. perciune s.m. 11 (la cai; rar, în forma perciun) percică. Perciunul este smocul de pâr de pe fruntea cailor. 2 (rar) v. Buclă. Cârlionţ. Creţ. Inel. Ondulâţie. Ondulă. Undă. Val. Zuluf. 3 (lapl. perciuni; fam.) v. Barbete. Favoriţi (v. favorit). II (la pl. perciuni; ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; reg.) geluituri (v. geluitură). Perciunii sunt aşchiile subţiri şi răsucite care cad de la gealău. perciunos adj. (rar; despre bărbaţi) v. Perciunat. percolâre s.f. (chim.) lixiviere,percolaţie. Prin percolare se extrage, cu ajutorul unui solvent special o substanţă solubilă dintr-un amestec de substanţe. percolâţie s.f. (chim.) lixiviere, percolare. percuta vb. I. tr. 1 (med., med. vet; compl. indică bolnavi sau părţi ale corpului br) a ciocăni. Doctorul percutează pacientul prin lovirea uşoară şi repetată, cu degetele sau cu un instrument special a unei regiuni a corpului acestuia, pentru a diagnostica o posibilă afecţiune pe baza modificării sonorităţii zonei presupus bolnave. 2 (fam.; despre oameni) v. Efectua. Executa. Face. împlini. îndeplini, înfăptui. Realiza. Săvârşi, percutanât, -ă adj. (med.) transcutan. Absorbţia percutanată se face prin traversarea substanţei prin pielea intactă. perdaf s.n. 1 (înv.) v. Luciu2. Lustru. Strălucire. 2 (fam.) v. Amendare2. Corectare. Corijare. Emendare. Emendaţie. îndreptare. Rectificare. Remediere. Retuş. Retuşare. perdânt, -ă adj., s.m., s.f. loser. Perdan-ţii au, în genere, ghinion. perdăfuî vb. IV. tr. I (înv.) 1 (compl. indică suprafeţele netede ale unor obiecte) v. Făţui. |1310 Lustrui. 2 (compl. indică obiecte de încălţăminte) v. Face. Lustrui. Vacsui. II fig. (fam; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, perdeâ s.f. 11 (ind. text.) vitraj, felhonguri, fereancă, fijloange, firanguri, rari-ţă2, <înv.> poală, zăvează, feranguri, forhang. O casă fără perdele la ferestre pare nelocuită. 2 (ind. text.) draperie. O perdea din mătase groasă nu lasă lumina să pătrundă în cameră. 3 (urmat de determ. care indică felul) strat O perdea groasă de fum de la incendiu desparte cele două case. Soarele răsare dintre perdele de nori. 4 (în teatru, în operă etc.; înv.) v. Cortină. 5 (teatru; înv.) v. Act2.6 (lit, muz.; înv.) v. Scenă. 7 fig. ceaţă, negură, pâclă. Ar vrea să împrăştie perdeaua care îi învăluie gândurile. I11 perdea de protecţie = perdea forestieră de protecţie. Perdeaua de protecţie fereşte culturile agricole sau şoselele şi căile ferate de înzăpezire; perdea forestieră de protecţie = perdea de protecţie. 2 (bot.; rar; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. III (înv. şi pop) v. Oierie2. Stână. Târlă. IV1 (med., med. vet; pop.; şi perdea-albă) v. Albeaţă. Keratoleucom. Leucom. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Albeaţă. Cataractă. 3 (anat; reg.) v. Placentă. V (constr.) 1 (reg.) v. Şopron. 2 (reg.) v. Magazie. Şopron. Şură. 3 (reg.) v. Staul. 4 (înv.) v. Anticameră. Sală1, perdegm s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> perdelegiu. Perdegiul era un slujbaş însărcinat cu paza uşii camerei domnitorului sau a înalţilor demnitari. perdelegiu s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Perdegiu. perdeluşă s.f. (reg.) v. Perdeluţă. perdeluţă s.f. perdeluşă. perdi'ţie s.f. corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fomicaţie, crapulozitate, de-pravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbă-lăciune, destrăbălătură, străbălare, <înv.> asel-ghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrână-teţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, prea-curvire,preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre perdiţie. pereche s.f. 1 cuplu, <înv.> îndoime. Cei doi soţi formează o pereche foarte potrivită. 2 partener. Tânăra şi-a găsit o pereche de dans foarte bună. îl preferă ca pereche la jocul de canastă. 3 <înv. şi pop.> soţ, <înv.> soţie. Roagă vânzătoarea să-i aducă şi perechea pantofului pe care îl probase. 4 <înv. şi reg.> soaţă. Perechea acestui colier o ţine în seif 5 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a-şi găsi7) egal, potrivă, seamă, 1311 | seamăn, pocaianie. Este atât de frumoasă, încât nu are pereche în lume. 6 pereche de case = <înv.> pereche de curţi. Perechea de case este un corp de case care formează o unitate; (înv.) pereche de curţi v. Pereche de case. 7 (j. cu zaruri) dublă1. A dat doi de cinci, adică o pereche. 8 (fam.) pereche de haine v. Costum. Haine (v. haină). îmbrăcăminte. Ţinută. 9 (fam.) v. Nevastă. Soţie, peredvb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni) 1 v. Contrazice. încontra2.2 v. Certa. învrăjbi. Supăra. perâdnic subst. (plut.; reg.) fruntar. Perednicul este partea din faţă a plutei. peregrin s.m. 1 (astăzi mai ales poetic) pelerin. Peregrinul este persoana care călătoreşte mult, rătăcind din loc în bc. 2 (relig.; rar) v. Pelerin. 3 (rar) v. Străin, peregrină vb. I. intr. (despre oameni) A a călători, a colinda, a cutreiera, a se deplasa, a umbla, a voiaja, a itinera, a drumeţi, a drumui, <înv.> a strănici. A peregrinat prin multe ţâri ale lumii. 2 (cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a hoinări, a rătăci, a umbla, a vagabonda, a flana, a perinda. Nu mă întreba pe unde am peregrinat! peregrinăj s.n. 1 (relig.; rar) v. Pelerinaj. 2 (înv.) v. Peregrinare. Peregrinaţie. peregrinăre s.f. 1 peregrinaţie, <înv.> peregrinaj. După lungi peregrinări prin toată lumea, a hotărât să se stabilească la Paris. 2 (relig.; rar) v. Pelerinaj. peregrinâţie s.f. peregrinare, <înv.> peregrinaj, peremptoriu, -ie adj. 1 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale ome-nilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este peremptoriu. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt peremptorii. 2 (despre modul de exprimare a unor idei sau despre raţionamente, judecăţi, demonstraţii etc.) apodictic, categoric, incontestabil, indiscutabil. Autorul renunţă la caracterul peremptoriu al argumentării. perempţiune s.f. (jur.) perimare. Perempţi-unea este stingerea unui proces în faţa unei instanţe, prin depăşirea termenului legal de introducere a acţiunii. peren, -ă adj. 1 (în opoz: cu „anual”; bot.; despre plante, mai ales despre plantele erbacee de cultură sau despre părţi ale lor) multianu-al, plurienal, vivace, perenant, perenic, pleiociclic, <înv.> perenal. Plantele perene trăiesc şi rodesc mai mulţi ani. 2 (în opoz. cu „temporar”, „trecător7) durabil,persistent, rezistent, stăruitor, trainic, vivace, <înv.> îndelungăreţ. Efectul băilor cu ape termale asupra organismului este peren. perenă vb. I. tr., refl. (înv.) v. Permanentiza. Statornici. perenăl, -ă adj. (în opoz. cu „anual”; bot.; înv.; despre plante, mai ales despre plantele erbacee de cultură sau despre părţi ale lor) v. Multianual. Peren. Plurienal. Vivace. perenânt, -ă adj. (în opoz. cu „anual”; bot.; rar; despre plante, mai ales despre plantele erbacee de cultură sau despre părţi ale lor) v. Multianual. Peren. Plurienal. Vivace, perenic, -ă adj. (în opoz. cu „anual”; bot.; rar; despre plante, mai ales despre plantele erbacee de cultură sau despre părţi ale lor) v. Multianual. Peren. Plurienal. Vivace, perenitâte s.f. durabilitate, persistenţă. Consecinţele unor catastrofe naturale au o perenitate relativ mare. peret s.n. (reg.) periş. Peretul este locul în care cresc mulţi peri. perete s.f. 11 (constr.) zid. Pe pereţii sufrageriei sunt expuse multe acuarele. 2 (în Biserica Ortodoxă; pop.) v. Catapeteasmă. Iconostas. Tâmplă2.111 (pop.) v. Bor. Margine. 2 (reg.) v. Văcălie. Veşcă. 3 (lapl; în forma păreţi; reg.) v. Carâmb. Tureatcă. perfect, -ă adj., adv., interj., s.n. I adj. 1 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, splendid, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giorno, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice perfecte. Cunoscuta actriţă are o interpretare perfectă în rolul principal. 2 (despre manifestări, acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) desăvârşit, impecabil, ireproşabil, ireprehensibil. Au beneficiat de un serviciu hotelier perfect. Are o ţinută perfectă. 3 (despre acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) cert, desăvârşit, infailibil, sigur. A pus în aplicare un procedeu perfect de fabricaţie. 4 (despre atitudini, sentimente etc. ale oamenilor) desăvârşit, infailibil, sfânt. Credinţa sa în Dumnezeu este perfectă. 5 (cu nuanţă intensivă) absolut, adânc, complet, deplin, desăvârşit, profund, total, adâncit, solemn, suveran. O linişte perfectă domnea în toată casa. II adv. (modal) 1 fix, fest. Scândurile se îmbină perfect. 2 excelent, excepţional, extraordinar, minunat, fantastic, trăsnet, ţais. Cei doi prieteni se înţeleg perfect. Arată perfect în rochia de seară. 3 fig. (în legătură cu vb. ca „a şti”, „a pricepe”, „a se încredinţa” etc.) exact, limpede, precis. Ştie perfect ce trebuie să facă. III interj, (exprimă o apreciere superlativă sau o aprobare) bine!, bravo!, işala!, aferim!, maşala! Perfect, ai rezolvat corect problema! IV s.n. (gram.) 1 timpul trecut (v. timp), trecut1. Perfectul exprimă o acţiune petrecută şi încheiată înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referinţă. 2 (art.) perfectul compus = <înv.> timpul nehotărât. Perfectul compus exprimă o acţiune săvârşită şi încheiată în trecut, cu raportare numai la momentul vor- perfid birii şi indiferent de caracterul recent sau îndepărtat al acţiunii; perfectul simplu = <înv.> timpul săvârşit (v. timp). Perfectul simplu exprimă o acţiune săvârşită şi încheiată în trecut, indiferent de caracterul recent sau îndepărtat al acestei acţiuni. perfectă vb. I. tr. (compl. indică acte, înţelegeri, tranzacţii etc.) a încheia. Au perfectat o convenţie favorabilă după lungi discuţii. perfectăre s.f. încheiere. Perfectarea convenţiei a avut bc după lungi discuţii. perfectât, -ă adj. (despre acte, înţelegeri, tranzacţii etc.) încheiat. Convenţia perfectată este favorabilă ambelor părţi. perfectiză vb. I. tr. (rar) v. Desăvârşi. Perfecţiona. perfecţionă vb. 1.1 refl., tr. a (se) desăvârşi, a perfectiză, a (se) înălţa. S-a perfecţionat în profesie prin studiu şi seriozitate. Şi-a perfecţionat educaţia la universităţi renumite din străinătate. 2 refl. (despre oameni) a se specializa. S-a perfecţionat în domeniul juridic. 3 refl. (despre oameni, colectivităţi) a se dezvolta, a se forma, <înv.> a se dezvolvi. Scriitorul ajuns de timpuriu la măiestrie nu a încetat să se perfecţioneze. Sportivii se perfecţionează prin antrenamente susţinute. 4 tr. (compl. indică sisteme tehnice, căi de comunicaţie etc.) a moderniza, a sistematiza. Reţeaua de distribuţie a gazului a fost perfecţionată. Au perfecţionat linia de îmbuteliere a apei minerale. perfecţionăre s.f. 1 desăvârşire. Perfecţionarea în profesie a unei persoane se face prin studiu şi seriozitate. 2 specializare. Instituţia l-a trimis la cursuri de perfecţionare în străinătate. 3 modernizare, sistematizare. Perfecţionarea liniei de îmbuteliere a apei minerale a fost necesară. perfecţionăţ, -ă adj. 1 (în opoz. cu „depăşit”) evoluat, nou. Şi-a cumpărat un model perfecţionat de calculator. 2 (despre sisteme tehnice, căi de comunicaţie etc.) modernizat, sistematizat. Linia perfecţionată de îmbuteliere a apei minerale a fost dată în folosinţă. perfecţiune s.f. 1 absolut, desăvârşire, sublim, impecabilitate, sublimitate, <înv.> săvârşire, umplutură. De obicei, un om de cultură crede în perfecţiunea unei creaţii artistice. 2 desăvârşire, puritate. Portretele pictorului se caracterizează prin perfecţiunea liniilor. perfid, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. caiafe, făţarnic, ipocrit, machiavelist, mincinos, prefăcut, şiret3, viclean, balamut, proclet, <înv.> crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, telpiz, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, conte, mâncător de căcat, mâncător de rahat îl dispreţuia considerându-l un perfid jalnic. II adj. 1 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, feţamic, ipocrit, machiavelic, mincinos, miro-nosit, nesincer, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, ma- perfidie chiavelistic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, faţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgad-nic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie perfidă, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie perfidă. 2 (despre manifestări ale oamenilor) insidios, înşelător, viclean, <înv.> viclenit, viclenos, şerpesc. A recurs la un mijloc perfid pentru a-i câştiga încrederea. I-a făcut o propunere perfidă. perfidie s.f. duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), faţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefacanie, prefacă-tură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi perfidia şi să spui adevărul. perfora vb. 1.1 tr. (tehn.; compl. indică materii sau materiale dure) a găuri, a scobi, a sfredeli, a străpunge, a exciza, a scormoni, <înv. şi pop.> a găvăni, a străbate, <înv. şi reg.> a petrece, a potricăli, a borteli, a borti, a burghia, a butori, a găuni, a găvănoşi, a hudrăli, a răzbici2, a sclidiri, a sfre-deluşi, <înv.> a transpersa. A perforat zidul cu un burghiu pentru beton. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică obiecte casante ori fabricate din metale sau materiale puţin rezistente) a (se) găuri, a (se) sparge. Cauciucul unei roţi s-a perforat pe drum. Cizmarul foloseşte o sulă pentru a perfora marginea tălpii pantofului. perforâj s.n. (tehn.) găurire, găurit1, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. perforâre s.f. 1 (tehn.) găurire, găurit1, per-foraj, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. Perforarea zidului a fost dificilă. 2 (impr.) v. Compostare. Compostat. perforat1 s.n. (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforaţie, scobire, scobit1, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. perforat2, -ă adj. 1 (despre materii sau materiale dure) găurit2, scobit2, sfredelit2, străpuns2, <înv. şi reg.> potricălit, bortelit, bortit. în zidul perforat a fixat cuie pentru rafturile bibliotecii. 2 (despre obiecte casante sau fabricate din metale ori materiale puţin rezistente) găurit2, spart2, puşticat. Şoferul a înlocuit cauciucul perforat. perforator s.n. 1 (tehn.) traforator. Perforatorul este o maşină care serveşte la perforat. 2 (tehn.) perforator pneumatic = pistol cu aer comprimat 3 (anat.; fam.; glum) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. 4 (impr.) v. Compostor, perforatură s.f. dantelură. Perforatura este sistemul de orificii făcute într-o hârtie sau într-un carton, prin perforare, în scopul detaşării unor porţiuni. perforaţie s.f. 1 (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforat1, scobire, scobit1, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. 2 (med., med. vet., chir.) terebraţie. Perforaţia este un orificiu rezultat în urma unui proces patologic sau a unei acţiuni accidentale ori chirurgicale. pergăm subst. (ital; înv.) v. Pergament, pergament s.n. 1 <înv.> cojnică, membrană, parşemin, pergam. Până la descoperirea hârtiei s-a scris pe pergamente. 2 hârtie pergaminată, pergamin. Păstrează alimentele în pergament. pergamin s.n. hârtie pergaminată, pergament pergelisol s.n. (pedol.) 1 merzlotă, molisol, permafrost. Pergelisolul este stratul de sol din regiunea cercului polar de nord care se dez-gheaţă în timpul verii polare la suprafaţă. 2 merzlotă, permafrost. Pergelisolul este stratul de sol îngheţat permanent. perghel s.n. I (geom.; înv. şi reg.) 1 v. Cerc. 2 v. Circumferinţă. II (silv.; reg.) v. Clupă. Compas forestier. perghelui'vb. IV. tr. (mat.; înv.; compl. indică linii curbe, arce de cerc, chenare etc.) v. Descrie. Duce2. Trage. Trasa, peria vb. I. tr. I (ind. text.; compl. indică fuiorul de in sau de cânepă) a pieptăna, a scărmă-na. A periat fuiorul ieşit din ragilă pentru a-l curăţa de câlţi sau de impurităţi. II fig. 1 (compl. indică oameni) a adula, a flata, a linguşi, a măguli, a linge, a pomăda, a tămâia. îşi perie şeful pentru a fi promovată. 2 (fam.; compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) v. Cizela. Stiliza. Şlefui. 3 (fam.; glum.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. periâj s.n. periat1, periere, perietură, perială. Costumul plin de scame necesită un periaj. perială s.f. 1 (reg.) v. Periaj. Periat1. Periere. Perietură. 2 fig. (fam.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Gâdilare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. Tămâiere. perianâl,-ă adj. (anat.; despre formaţiuni, iritaţii etc.) circumanal, periproctal. Formaţiunile perianale sunt situate în jurul anusului. periangiocoh'tă s.f. (med.) pericolangită. Periangiocolita este inflamaţia ţesuturilor din jurul canalelor biliare. periapexiân,-ă adj. (med.; despre formaţiuni) periapical. periapicăl, -ă adj. (med.; despre formaţiuni) periapexian. Formaţiunile periapicale se află în vecinătatea sau deasupra vârfului unui organ. periartrită s.f. (med., med. vet.) periartroză. Periartrita este inflamaţia ţesuturilor periar-ticulare. |1312 periartroză s.f. (med., med. vet.) periartrită. periat1 s.n. periaj, periere, perietură, perială. periat2, -ă adj. (ind. text.; despre fuiorul de in sau de cânepă) pieptănat, scărmănat2, pericămbiu s.n. (bot.) periciclu. Din pericam-biu se diferenţiază rădăcinile laterale sau razele medulare şi mugurii adventivi ai plantelor. pericărd s.n. (anat.) sac pericardic. Pericardul înveleşte inima. pericardiotorme s.f. (chir.) pericardotomie. Pericardiotomia este incizia operatorie a peri-cardului. pericardotomie s.f. (chir.) pericardiotomie. pericariân s.m. (biol.) corp celular. Pericari-onul este alcătuit din nucleu, citoplasmă şi membrană plasmatică. periciclu s.n. (bot.) pericămbiu. pericimentită s.f. (med.) parodontită,perio-dontită. Pericimentită este inflamaţia acută a periodontului. pericisti'tă s.f. (med.) celulită perivezicală. Pericistita este o inflamaţie acută sau cronică a ţesuturilor din jurul canalului cistic. periclita vb. 1.1 tr. a ameninţa, a primejdui, <înv.> a pericolarisi. îşi periclitează funcţia pe care o are prin ceea ce face. 2 tr., refl. pas. a (se) compromite, a (se) primejdui, a ruina. Ploile excesive şi de lungă durată periclitează recolta. periditănt, -ă adj. (rar; despre fenomene, evenimente, situaţii etc.) v. Ameninţător. Periculos. Primejdios. periclitare s.f. 1 ameninţare, primejduire, periclitaţie, <înv.> pericolare, pericolari-sire, primejduială. Ceea ce face duce la periclitarea funcţiei lui. 2 compromitere, primejduire. Seceta a avut ca efect periclitarea recoltei. periclitat, -ă adj. ameninţat, primejduit. îşi simţea funcţia periclitată după venirea controlului financiar. periclitate s.f. pericol, risc. în unele meserii se acordă un spor de periclitate. periclitaţie s.f. (rar) v. Ameninţare. Periclitare. Primejduire. pericol s.n. 1 ameninţare, primejdie, <înv. şi pop.> nevoie, <înv.> zabrac, cumpănă. Nerespectarea semnelor de circulaţie reprezintă un mare pericol pentru trafic. 2 primejdie, prilej, rele (v. rău), atrapă, cursă2. O călătorie iama prin munţi expune la multe pericole. 3 primejdie, risc, rizic. Traversarea străzii printr-un loc nepermis reprezintă un pericol. La începerea oricărei afaceri pericolul de a nu reuşi este major. 4 periclitate, risc. 5 gravitate, periculozitate, primejdie, seriozitate, severitate. 6 nesiguranţă, primejdie, <înv.> fară veste. Avionul este în pericol din cauza furtunii. pericolă vb. I. tr. (înv.) v. Primejdui, pericolangită s.f. (med.) periangiocolită. pericolare s.f. (înv.) v. Ameninţare. Periclitare. Primejduire. pericolarisi vb. IV. tr. (înv.) v. Ameninţa. Periclita. Primejdui. pericolarisfre s.f. (înv.) v. Ameninţare. Periclitare. Primejduire. 1313| pericomeăl, -ă adj. (anat; despre formaţiuni) pericomean. pericomean, -ă adj. (anat; despre formaţiuni) pericomeâl. Formaţiunile pericorneene sunt situate în jurul corneei. periculos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre fenomene, evenimente, situaţii etc.) ameninţător, primejdios, periclitant, <înv.> pri-mejduincios, primejduitor. Pe cer sunt nori periculoşi. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) hazardant, hazardat, imprudent, primejdios, riscant, riscat. A făcut o investiţie periculoasă. Escaladarea muntelui pe o vreme rea a fost periculoasă. 3 dăunător, negativ, nociv, păgubitor, pernicios, prejudici-abil, primejdios, rău, vătămător, deleter, stricător, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dăunăcios, dăunos, poznaş, <înv.> pagubnic, piericios, prejudicios, stricăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt periculoase. 4 (despre situaţii, stări etc.) critic, grav, greu, primejdios, urât2. Cei doi trec printr-un moment periculos al situaţiei familiale. 5 (mai ales despre locuri, spaţii, forme de relief) expus, nesigur, primejdios, aprig. Trebuie să se ca-ţărepe un perete periculos de stâncă. 6 (despre oameni) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, proclet, <înv.> ferădelege, ferălegiuitor, nimerit, nimicit, ocă-rât, răutăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om periculos. 7 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, faţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiavelistic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, feţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie periculoasă, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie periculoasă. 8 (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. 9 fig. (în opoz. cu „urât”; fam.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. II adj (med., med. vet.) 1 (despre medicamente, tratamente, alimente etc.) contraindicat, neindicat, nepotrivit, nociv, primejdios, vătămător. Unele medicamente sunt periculoase pentru femeile însărcinate. 2 (despre boli, răni etc.) grav, malign, primejdios, serios, sever2, <înv. şi pop.> greu, rău, urât2. Suferă de o boală periculoasă. Are o rană periculoasă la cap, în urma accidentului. III adv. (modal) imprudent, primejdios, riscant, riscat. Acţionează periculos. Ar fi periculos să plece obosit la un drum aşa de lung. periculozitate s.f. gravitate, pericol, primejdie, seriozitate, severitate. Suferă de o boală a cărei periculozitate este cunoscută de toţi. peridot s.n. (mineral) crisolit, olivină. Peri-dotul se întrebuinţează ca materie primă pentru produse refractare. perie s.f. 11 vârţă. Freacă podelele cu o perie. îşi curăţă hainele de pâr cu peria. 2 (reg.; şi perie de şurluit, perie de uns, perie de var, perie de văruit) v. Bidinea. 3 (reg.; şi perie defărbuit, perie de mânjit ferestrele, perie de molărit, perie de tras brâie, perie mică) v. Pensulă. 4 (ind. text.; reg.) v. Ragilă. 5 (ind. text.; reg.) v. Darac. Dărăcitor. Scăr-mănătoare. 6 fig. (fam.; peior.) v. Adulator. Linguşitor. Periuţă. II (bot; reg.; şi perie-ur-sească, art., peria-ursului) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Ma-na-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). periegeză s.f. (livr.) v. Călătorie. Deplasare. Drum. Excursie. Voiaj, periei s.m. (bot; reg.) v. Saschiu (Vinca her-bacea şi Vtnca minor). periendoteliom s.n. (med.) periteliom. Pe-riendoteliomul este inflamaţia ţesuturilor din jurul glandei tiroide. periere s.f. periaj, periat1, perietură, perială. Costumul plin de scame necesită o periere. perierghie s.f. (înv.) 1 v. Atenţie. Curiozitate. Interes. Luare-aminte. 2 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) v. Analizare. Analiză. Cercetare. Examen. Examinare. Investigare. Investigaţie. Studiere. Studiu. Urmărire. perierghisi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.) v. Analiza. Cerceta. Examina. Măsura. Observa. Privi. Scruta. Studia. Urmări, perietură s.f. 1 periaj, periat1, periere, perială. 2 fig. (fam.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Gâdilare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. Tămâiere, perifân, -ă adj. (grec.; înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Ultracunoscut. Vestit, perifaringăl, -ă adj. (anat.; despre formaţiuni) perifaringian. perifaringiăn, -ă adj. (anat; despre formaţiuni) perifaringal. Formaţiunile perifaringiene sunt situate în jurul faringelui. perifen s.n. (farm.) priscol. Perifenul este un vasodilatator. periferiâl, -ă adj. (despre cartiere, terenuri etc.) marginal, mărginaş, periferic, excentric, periferic, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre cartiere, terenuri etc.) marginal, mărginaş, perife-rial, excentric. Locuieşte într-un cartier periferic al oraşului. 2 fig. (în opoz. cu „principat; mai ales despre probleme teoretice sau perilunar practice) colateral, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, adiacent, lateral, lăturalnic, satelit. Se aduce în discuţie o chestiune periferică ce nu interesează pe nimeni. II s.m. (rar) v. Mahalagiu. periferie s.f. 11 antioraş, mahala, suburbie, foburg, cut, oştează, exocastron, cadalâc. La periferie sunt multe case dărăpănate. 2 barieră, mahala, margine. Avea o casă la periferia localităţii. 3 (înv.) v. Provincie. II (geom.; înv.) v. Cerc. Circumferinţă. periferiză vb. I. tr. a marginaliza. Un studiu important afostperiferizat de către doctorand perifîton s.n. (biol.) biodermă. Perifitonul este format din totalitatea organismelor din biocenoza unei ape care trăiesc pe plante sau pe animale acvatice. periflebită s.f. (med.) paraflebită. Periflebita se caracterizează printr-o inflamaţie a tunicii externe a venelor, care se poate extinde la ţesutul înconjurător. perifrază vb. I. tr. (rar, compl indică enunţuri, texte, comunicări orale etc.) v. Parafraza, perifrăză s.f. (gram., stil) circumlocuţie. Pe-rifraza este un şir de cuvinte care exprimă indirect o anumită idee. periganglionâr, -ă adj. (anat.; despre formaţiuni) periganglionic. Formaţiunile perigan-glionare sunt situate în jurul ganglionilor. periganglionic, -ă adj. (anat.; despre formaţiuni) periganglionar. perigîn, -ă adj. (bot.; despre plante) periginic. Plantele perigine au staminele dispuse în formă de cerc, în jurul ovarului. periginic, -ă adj. (bot.; despre plante) perigin. periglandulâr, -ă adj. (anat.; despre formaţiuni) periglandulos. Formaţiunile periglan-dulare sunt situate în jurul unei glande. periglandulds, -oăsă adj. (anat; despre formaţiuni) periglandular. periheliu s.n. (astron.) apsidă inferioară. Pe-riheliul este punctul în care o planetă, o cometă etc., în mişcarea lor în jurul Soarelui, se află cel mai aproape de acesta. perilaringăl, -ă adj. (anat.) perilaringian. perilaringiăn, -ă adj. (anat.) perilaringal. Hematoamele perilaringiene apar în jurul laringelui. perilavi subst. (înv.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare, perilimfă s.f. (biol, anat.) endolimfe. Perilim-fa se găseşte între labirintul osos şi cel mem-branos al urechii interne. perflipsis s.n. (grec.; înv.) 11 v. Artă. Dibăcie. Iscusinţă. îndemânare. Măiestrie. Meşteşug. Pricepere. Stil. Ştiinţă. Talent. 2 v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. I11 v. Rezumat. Sinteză. Sumar. 2 v. Conţinut. Corp. Cuprins1. Materie. 3 (econ.) v. Inventar. Listă, perilunăr, -ă adj. (despre nave cosmice sau despre mişcarea lor) circumlunar, circumse-lenar, periselenar. Navele perilunare înconjoară Luna. perima perima vb. I. refl. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) a se demoda, a se dezactualiza, a se învechi, a trece, a se răsufla, a se rugini. Unele obiceiuri s-au perimat. perimare s.f. 1 demodare, desuetudine, dez-actualizare, învechire. Perimarea unor obiceiuri este inevitabilă. 2 (jur.) perempţiune. Perimarea este stingerea unui proces în faţa unei instanţe, prin depăşirea termenului legal de introducere a acţiunii. perimat, -ă adj. 1 {despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, vechi2, vetust, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare perimată. 2 (despre idei, concepţii etc.) depăşit, învechit, retrograd, vechi2, vetust, mucegăit. Mulţi oameni au încă idei perimate, refractare la tot ce este nou. perimetrăl, -ă adj. perimetric. perimetric, -ă adj perimetrăl. Medicul oculist evaluează progresia deficienţelor perimetrice ale pacientului. îşi cumpără lămpi speciale pentru iluminatul perimetric. Profilele metalice perimetrice sunt folosite la realizarea plafoanelor modulare. perimetroanexftă s.f. (med.) perisalpingova-rită. Perimetroanexita este inflamaţia ţesutului conjunctiv din jurul uterului şi al salpingelui. perimetru s.n. 11 circumferinţă, <înv.> contur, împrejurare, împrejurime, înconjurare, măsură împrejur, ocol, ocoliş, ambit. A măsurat perimetrul terenului cu vie. 2 (rar) v. Cuprins1. Limită. II fig. (urmat de determ. care indică felul, preocuparea etc.) arie2, compartiment, domeniu, sector, sferă, cadru, câmp, cerc, tărâm, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult perimetrul cercetărilor. perimontân, -ă adj. (despre forme de relief, regiuni etc.) perimuntos. Regiunile perimon-tane sunt situate în jurul munţilor, la poalele acestora. perimuntos, -oâsă adj. (despre forme de relief, regiuni etc.) perimontan. perinatologie s.f. (med.) medicină perinata-lă. Perinatologia se ocupă cu studiul maladiilor care pot afecta fătul în perioada prenatală sau nou-născutul. perinei s.m. (bot.; reg.) v. Orez (Oryza sativa). perindă vb. 1.1 refl. (despre fiinţe) a se succeda, a trece, a se vântura. Prin magazine se perindă mulţi oameni. 2 refl. (mai ales despre vehicule în mişcare) a se succeda, a urma, <înv. şi pop.> a se petrece, a se scurge. Maşinile se perindă una după alta. 3 refl. (despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) a se înşira, a se înşirui, a se rândui, a se succeda, a urma, <înv.> a se lănţui, a se derula, a se deşira, a se roti. Generaţiile se perindă într-o ordine prestabilită. 4 refl. a se prefira, a se succeda, a trece, a defila, a se derula. în vis se perindau imagini frumoase din copilărie. 5 refl. (rar) v. Alterna. 6 refl. (apic.; reg.; despre albine) v. Urdina. 7 tr. (reg.; cu determ. locale) v. Colinda. Cutreiera. Hoinări. Peregrina. Rătăci. Umbla. Vagabonda, perindâresf. 1 succedare, trecere, scurgere. Urmăreşte distrat, de la fereastră, perindarea oamenilor pe stradă. 2 pelerinaj. Pe strada din centrul oraşului, unde se află cele mai importante magazine, este o perindare neîntreruptă. 3 înşirare, înşiruire, succedare, succesiune, <înv.> înşirătură, mergere, (fulare, vârtejire. Constată, cu tristeţe, perindarea rapidă a anilor. 4 prefirare, succedare, trecere, <înv.> defileu, defilare, derulare. Perindarea în vis a unor imagini frumoase din copilărie îi crea la trezire o stare de bună dispoziţie. perinefri'tă s.f. (med.) flegmon perinefritic. Perinefrita este inflamaţia ţesutului perinefritic. perinei s.n. (reg.) 1 v. Perniţă. Pemuţă. Pui1. Pui de pernă (v. pui1). Puişor. Puiuţ. 2 (j.folc.) v. Periniţă. perinerv s.m. (anat.) perineurium. Perinervul este ansamblul de straturi de celule aplatizate care înconjoară mai mulţi axoni la nivelul unui nerv periferic. perineu s.n. (anat.) planşeu pelvin, <înv. şi reg.> dâlmă. Perineul este porţiunea cuprinsă între anus şi scrot la bărbaţi şi între anus şi vagin la femei, închizând bazinul în partea inferioară. perineurium s.n. (anat.) perinerv. peringi subst. (reg.) v. Bronz, periniţă s.f. (j.folc.) perinei. Periniţa este un dans popular în care un băiat iese în mijlocul horei, îşi alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau pe o batistă) şi o sărută, fata urmând să facă în continuare acelaşi lucru cu alt băiat. perinde s.n. (tehn.) 1 (la car sau la căruţă) gresie, baargic, masă1, mescioară, pod1, scaunul de dinainte (v. scaun), scăunaş, scău-niş. Pe perinoc se sprijină dricul. 2 (la plug) căpătâi. Pe perinoc se sprijină un capăt al grindeiului plugului. 3 (la moară) lagăr, lagăr de aramă, lagăr de lemn, pernă, vancoş. Pe perinoc se sprijină broasca de la roata morii. perinoi s.n. (reg.) v. Pilotă, perinucă s.f. (reg.; adesea urmat de determ. „de ace,y) v. Perniţă. Pemuţă. perioâdă s.f. 11 epocă, interval, răstimp, spaţiu, timp, vreme, <înv. şi pop.> soroc, răspas, <înv. şi reg.> seamă, <înv.> zăstimp, protesmie. Perioadele de dezvoltare economică sunt faste pentru progresul unei societăţi. 2 (urmat de determ. în gen., indică o perioadă marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific, de o personalitate importantă sau de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii, fapte etc.) epocă, eră, ev, secol, timp, veac, vreme, <înv. şi pop.> vârstă1. în perioada lui Ştefan cel Mare s-au ridicat multe biserici în Moldova. Teritoriul a fost ocupat în perioada feudalismului timpuriu. 3 (urmat de adj. pos. sau de determ. pron. ori în gen., care indică apartenenţa) epocă, timp, vreme. A reuşit să atragă în jurul lui un număr mare de scriitori ai perioadei sale. 4 (indică un moment din viaţa sau din activitatea unui individ, determinat de una ori de mai multe fapte, si- |1314 tuaţii, întâmplări etc. particulare) ani (v. an), epocă, timp, vreme. Perioada adolescenţei a fost cea mai frumoasă din viaţa sa. Perioada şederii la Viena a fost cea mai prodigioasă din cariera sa muzicală. 5 ceas, interval, oră, răstimp, timp, vreme. A mai aşteptat o perioadă bună până a venit. 6 durată, interval, întindere, răstimp, timp, rahăt, <înv.> vârstă de vreme (v. vârstă1). Pe toată perioada verii a fost la ţară, la bunici. 7 interval, termen. Nu trebuie depăşită perioada de garanţie pentru a repara un produs. 8 (fiz.) perioadă de înjumătăţi-re = timp de înjumătăţire. Perioada de înjumă-tăţire este intervalul de timp în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv. I11 (geol.) epocă, eră, eră geologică, timp, vreme. în perioada mezozoică au apărut primii peşti osoşi, primele păsări şi mamifere. 2 (geol.) perioadă glaciară = epocă glaciară. în perioada glaciară gheţarii ocupau suprafeţe foarte întinse. 3 (art.; ist.) perioada elenistică = elenism, epoca elenistică (v. epocă). în perioada elenistică au înflorit artele. 4 (astron.) perioadă siderală = revoluţie siderală, <înv.> rotire siderală. Perioada siderală este intervalul de timp în care un astru revine în punctul din care a plecat; perioadă sinodică = <înv.> an lunesc sinodic. în perioada sinodică se realizează rotirea completă a unui corp ceresc în jurul altui corp ceresc în mişcare. III epocă, sezon, timp, vreme, pânc. Perioada cireşelor a trecut. A început perioada verdeţurilor. perioâră s.f. 1 (rar) v. Periuţă. 2 (reg) v. Pensulă. perioculâr, -ă adj. (anat; despre formaţiuni) perioftalmic, perioptic. Formaţiunileperiocu-lare sunt situate în jurul ochiului. period s.n. (fiziol.) ciclu, ciclu menstrual, menoree, menstre, menstruaţie, luna femeilor (v. lună), lună, soroc, <înv. şi reg.> poală, poală roşie, poale femeieşti (v. poală), belea, boală lumească, bubă lumească, fire, floare lunatică, lohoane (v. lohon), morb lumesc, orândă1, patimă lumească, rând, rânduială, regulă, sărbători (v. sărbătoare), scurgere de sânge, <înv.> menstruale, menstruă, tocmeală, venire la fire, indispoziţie. Periodul apare la femeie începând din perioada pubertăţii până la menopauză. periodic, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 ciclic. Fenomenele periodice nu sunt totdeuna şi previzibile. 2 (despre acţiuni, activităţi etc ale oamenibr) regulat, sistematic. Având diabet, merge la controale periodice la medic. Inspecţiile în şcoli sunt periodice. II adv. (modal) regulat, sistematic. Fiind diabetic, merge periodic la controale medicak. III s.n. (jurnal.; cu determ. care arată felul sau apartenenţa) organ1, publicaţie, publicaţie periodică, <înv.> foaie, publicare. Acest ziar este periodicul Partidului Liberal. periodicamente adv. (modal; înv.) <înv.> periodiceşte. periodiceşte adv. (modal; înv.) <înv.> periodicamente. Merg periodiceşte la mare. periodicitâte s.f. (pom.) periodicitate de rodire = periodicitatea rodirii. Periodicitatea de rodire esţe proprietatea pomilor fructiferi de a alterna un an de rod bogat cu unul de 1315| rod scăzut; (art.) periodicitatea rodirii = periodicitate de rodire. periodont s.n. (anat) desmodont, ligament alveodentar, parodonţiu moale, periodonţiu. Periodontul înconjoară dintele şi alveola dentară. periodontită s.f. (med.) parodontită, perici-mentită. Periodontită este inflamaţia acută a periodontului. periodonţiu s.n. (anat.) desmodont, ligament alveodentar, parodonţiu moale, periodont. perioftalmic, -ă adj. (anat.; despre formaţiuni) periocular, perioptic. perioi s.m. fig. (fam.; peior.) v. Adulator. Linguşitor. Periuţă. perioki'e s.f. (med.) periparazitism. Periokia este o formă de parazitism în care paraziţii se găsesc în microclimatul ambiant al omului. perioptic,-ă adj. (anat.; despre formaţiuni) periocular, perioftalmic. periorâl, -ă adj. (anat, med, med. vet.; despre formaţiuni, iritaţii etc.) circumoral. Formaţiunile periorale sunt situate în jurul gurii. periorbităl, -ă adj. (astron.; despre fenomene, mişcări etc.) circumorbital. Fenomenele peri-orbitale se petrec pe orbita unui corp ceresc. periorisi vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică probleme, situaţii, fapte etc.) v. Circumscrie. Delimita. Limita. Restrânge. 2 (compl. indică oameni) v. Constrânge. Forţa. Nevoi. Obliga. Sili. 3 (compl. indică fiinţe) v. Despărţi. Desprinde. Detaşa. Izola. Rupe. Separa. 4 (compl. indică oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, ,,la,T) v. Băga. închide. înfunda. Pune. Vârî. 5 (compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi. periorisîre s.f. (înv.) 1 v. Limitâţie. Restrângere. Restricţie. 2 v. Despărţire. Izolare. Separare. Separaţie. periost s.n. (anat.) <înv.> pielea oaselor (v. piele). Periostul înveleşte osul cu excepţia părţilor acoperite de cartilaj, la nivelul lui realizându-se creşterea în grosime a osului şi formarea căluşului, după fracturi. periparazitism s.n. (med.) periokie. peripatetic s.m. (filos.) 1 peripatetician. Peripateticii sunt adepţii peripatetismului. 2 aristotelian, aristotelic, aristotelician. Logica peripatetică îşi păstrează actualitatea. peripatetician s.m. (filos.) peripatetic, peripatetidsm s.n. (filos.; rar) v. Aristotelism. Peripatetism. peripatetism s.n, (filos.) aristotelism, peripatetidsm. Peripatetismul este concepţia filosofică a lui Aristotel. peripâto s.n. (livr.) v. Ieşire. Plimbare. Promenadă. peripeţie s.f. întâmplare, păţanie, alta (v. altul), fază, tărăşenie, <înv. şi reg.> petrecanie, jitie1. Au trecut prin multe peripeţii până au ajuns pe vârful muntelui. peripiisi vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa. peripiscă s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. peripneumom'e s.f. (med, med. vet.; înv.) v. Pneumonie. peripolâr, -ă adj. (geogr.) circumpolar. Regiunile peripolare se află în jurul sau în vecinătatea polilor. periproctăl, -ă adj. (anat.; despre formaţiuni, iritaţii etc.) circumanal, perianal. Formaţiunile periproctale sunt situate în jurul anusului. perisalpingovarită s.f. (med.) perimetroa-nexită. Perisalpingovarita este inflamaţia ţesutului conjunctiv din jurul uterului şi al salpingelui. periselenâr, -ă adj. (despre nave cosmice sau despre mişcarea lor) circumlunar, circumsele-nar, perilunar. perisip s.n. (geomorf.) cordon litoral, lido, săgeată litorală. Perisipul separă marea de un golf sau de o lagună. perisodactfl s.n. (zool.) imparicopitat. Peri-sodactilele au un număr impar de degete. perisologi'e s.f. (ret.) pleonasm. Perisologia este un procedeu de insistare prin repetiţie. perispermâtic, -ă adj. (bot.) perispermic. Embrionul perispermâtic este hrănit de substanţele nutritive de origine nucleară aflate în unele seminţe ale plantelor. perispermic, -ă adj. (bot.) perispermâtic. perisplanhmtă s.f. (med.) periviscerită. peristalti'sm s.n. (fiziol) mişcare peristaltică, <înv.> mişcare strângătoare, motiv peris-taltic. Peristaltismul este mişcarea de contracţie şi de relaxare a musculaturii stomacului şi a intestinului. peristas s.n. (înv.) v. Caz. Circumstanţă. Condiţie. Conjunctură. Ipostază. împrejurare. Postură. Poziţie. Situaţie. Stare, peristrumftă s.f. (med.) peritiroidită. Peris-trumita este inflamaţia cu caracter supurativ a ţesuturilor din jurul glandei tiroide. peri'ş s.n. (reg.) peret. Perişul este locul în care cresc mulţi peri. perişoâră s.f. (reg.) I (culin.) v. Sarma. II (bot) 1 v. Brăbănoi (Pyrola rotundifolia). 2 (la pl. perişoare) v. Rododendron. Smirdar (Rhodo-dendron kotschyi). perişor1 s.m. 1 (anat.) păruţ1. 2 (bot.) Elymus asper, limă1, iarba-părului (v. iarbă), secăriţă. perişor2 s.m. (bot.) 1 păruluţ, păruţ2 Are doi perişori în grădină. 2 Pyrola secunda; merişor1, brăbănoc, limă1, ver-deaţa-iernii (v. verdeaţă). 3 Pyrola minor; brăbănoc. 4 v. Brăbănoi (Pyrola rotundifolia). 5 (reg.) v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). perităşcuri s.n. pl. (pese.) fluturaşi (v.fiu-turaş). Peritaşcurile suntpripoanele pentru cegă. periteâg s.n. (pese.) cheag, tacâm, teag. Periteagul este alcătuit din trei perimete. periteliom s.n. (med.) periendoteliom. Peri-teliomul este inflamaţia ţesuturilor din jurul glandei tiroide. peritenomtă s.f. (med.) paratendinită,para-tenonită. Peritenonita este o inflamaţie a ţesutului peritendinos. periaj periterestru, -ă adj. circumterestru. A fost lansat un nou satelit periterestru. peritiroidită s.f. (med.) peristrumită. peritoneoplastie s.f. (chir.) peritonizare. Pe-ritoneoplastia este procedeul de restabilire, la sfârşitul unei intervenţii chirurgicale abdominale sau pelviene, a continuităţii seroasei peritoneale prin sutura foiţei viscerale ori parietale, prevenindu-se astfel formarea unor aderenţe sau bride, cu risc de ocluzie intestinală. peritoneoscop s.n. (med.) abdominoscop, laparoscop. Peritoneoscopul este folosit în pe-ritoneoscopie. peritoneoscopie s.f. (med.) abdominoscopie, celioscopie, laparoscopie, ventroscopie. Prin peritoneoscopie se examinează interiorul cavităţii abdominale cu ajutorul laparoscopului. peritoneu s.n. (anat.) drob1, prapur, <înv. şi reg.> bandor, pănuşă, pecie, pre-veşteală. Peritoneul căptuşeşte peretele organelor abdominale şi pelvine. peritonizăre s.f. (chir.) peritoneoplastie. peritraheâl, -ă adj. (anat.) peritrahean. Medicul examinează zona peritraheală, din jurul traheei. peritraheân, -ă adj. (anat.) peritraheal. periţele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Scrântitoare (Po-tentilla argentea). peri'ţie s.f. (livr.) 1 (mai ales cu determ. care indică domeniul posesorul etc.) v. Experienţă. Practică (v. practic). Rutină. 2 v. Cunoaştere. Pricepere. Stăpânire. 3 v. Abilitate. Destoinide. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. 4 v. Capacitate. Competenţă. Destoinicie. Pregătire. Pricepere. Seriozitate. Valoare. Vrednicie, periucă s.f. (reg.) v. Pensulă, periusfe s.f. (înv.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. periuţă s.f. 1 perioară. îşi curăţă unghiile cu o periuţă specială. 2 fig. adulator, linguşitor, căţel, căţelandru, blidar, perie, perioi, pupincurist. Colegul ei este o mare periuţă a şefilor. periviscerită s.f. (med.) perisplanhnită. Peri-viscerita este inflamaţia cronică a seroaselor peritoneului care înconjoară viscerele. perivodi vb. IV. tr. (rus.; înv.) 1 (compl. indică oameni) v. Desemna. Face. învesti. Numi. Pune. 2 (compl. indică oameni, mai ales salariaţi) v. Muta. Permuta. Strămuta. Transfera, perizoma s.f. (livr.) 1 v. Centuri Cingătoare. Cordon. Curea. încingătoare. 2 v. Brâu. Cingătoare. încingătoare. 3 v. Slip. perj s.m (bot.; reg.) v. Prun (Prunus domestica). perjăr s.m. (reg.) v. Prunar1. perjă s.f. (bot; reg.; urmat de determ. care indică specia sau varietatea) v. Prună, perjărie s.f. (reg.) v. Primărie. Prunet. Pruniş. Prunişte. perlăj s.n. (tipogr.) perlare. Perlajul este un defect tipografic care constă în strângerea cernelii sub formă de mici particule globulare pe suprafaţa unei tipărituri, rezultând un tipar neuniform. perlare perlăre s.f. (tipogr.) periaj. perlă s.f. 11 mărgăritar, <înv. şi pop.> mărgărit1. A primit cadou un şirag superb de perle. 2 perlă de cultură = perlă japoneză. Perlele de cultură sunt formaţiuni sidefoase, secretate în interiorul unor moluşte productive, ca urmare a intervenţiei omului; perlă japoneză = perlă de cultură. 3 (art. Perla; astron.; nm. pr.) Casa (v. casă1), Cociorva (v. cociorvă), Coliba (v. colibă). Perla este situată în constelaţia Coroana Boreală. II fig. mărgăritar. Poeziile sale sunt adevărate perle ale liricii româneşti. Au pe lume doar un copil, perla lor. perleş s.n. (med.) ragadă, zăbală, zăbăluţă, zobele. Perleşul este o leziune cutanată de mici dimensiuni, cu aspect de fisură, care se formează pe piele, la colţul gurii, la nări, între degete, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării. perlier, -ă adj. (despre scoici) perlifer. Scoicile perliere secretă perle. perlifer, -ă adj. (despre scoici) perlier. perlrnă s.f. (omit.; rar) v. Bibilică. Gotcă (Nu-mida meleagris). perlon s.m. (iht.) Blennius sanguinolentus, co-coş-de-mare, corozbină, căţel-de-mare. permafrost s.n. (pedol.) 1 merzlotă, molisol, pergelisol, permafrost. Permafrostul este stratul de sol din regiunea cercului polar de nord care se dezgheaţă în timpul verii polare la suprafaţă. 2 merzlotă, pergelisol. Permafrostul este stratul de sol îngheţat permanent. permanent, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „provizoriu ; despre aşezări omeneşti, domicilii, sedii etc.) fix, stabil, statornic, <înv. şi pop.> stătător. Domiciliul ei este permanent în Iaşi. Firma are sediu permanent. 2 (despre fenomene, stări procese etc.) constant, egal, imprescriptibil, imuabil, imutabil, invariabil, invariant, nepreschimbat, neschimbător, eleat, elea-tic, <înv.> stătător. Pesimiştii trăiesc într-o permanentă stare de frică. 3 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni a unei situaţii a unui sentiment etc.; despre evenimente, acţiuni etc.) continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit2, neslăbit, perpetuu, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncon-tenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempitemel, eternei, neclătit Este într-o permanentă dispută cu partenerii de afaceri. II adv. (modal) 1 constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, nonstop, pururi, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc permanent. 2 continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, pururi, totdeauna, veşnic, necurmat Opera eminesciană rămâne permanent un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi III s.n. (cosmet.) păr permanent Soluţia pentm permanent are un miros înţepător. permanentiza vb. I., tr., refl. a (se) statornici, a stărui, <înv.> a (se) perena. Situaţia de criză s-a permanentizat. permanentizare s.f. statornicire. Permanentizarea unei situaţii de criză ar avea urmări grave asupra societăţii. permeabil, -ă adj. 1 (despre membrane sau materiale poroase) <înv.> pătrunzibil. Stofa pardesiului este permeabilă, permiţând trecerea prin ea a stropilor de ploaie. 2 fig. (despre oameni) receptiv, aerisit2, deschis, descuiat. Este un om permeabil, interesat de ceea ce este nou. permeci vb. IV. (reg.) I tr. (compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranja. Răscoli. Răvăşi. Zăpăci. II refl. fig. 1 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. De-vitaliza. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 2 (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) v. Fana. Ofili. Trece. Veşteji, pemetezeu subst. (reg.) v. Vermorel. permetezli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică pământul sau plante, obiecte, fiinţe, străzi, plantaţii etc.) v. Stropi. Uda. permiăn, -ă adj. (geol.) <înv.> permic. Perioada permiană este ultima perioadă a ereipale-ozoice. permic, -ă adj. (geol.; înv.) v. Permian. permis1 s.n. 1 autorizaţie, liber, licenţă, permisie, <înv. şi reg.> paşuş, slobozenie, <înv.> carte domnească de slobozenie, pitac2, slobozire. Şoferul arată poliţistului permisul de parcare. 2 permis de liberă trecere = <înv.> bilet de legitimare, carte de legitimare, carte de voie vegheată. La vamă a primit un permis de liberă trecere. 3 (milit.; reg.) v. învoire. Permisie. permis2, -ă adj. 1 (despre acţiuni manifestări ale oamenilor, despre consumul anumitor alimente etc.) autorizat, liber. Intrarea ziariştilor în sala Parlamentului este permisă. 2 acceptat, admis, îngăduit, <înv.> dezlegat2, volnicit.7n diabet există anumite alimente permise şi altele interzise. permisie s.f. 1 (milit.) învoire, <înv. şi reg.> urlab, permis1, săbăşag, <înv.> slobozenie, slobozie. De la cazarmă i s-a dat o permisie de şapte zile. 2 v. Autorizaţie. Liber. Licenţă. Permis1. permisiune s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a avea \ „a cere1) acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, voie, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, voinicie, consentiment, O.K., undă verde. A avut permisiunea soţiei pentm a încheia afacerea. 2 autorizaţie, îngăduinţă, libertate, voie. Are permisiunea şefului de a lipsi astăzi de la serviciu. permisi'v, -ă adj. (despre oameni) concesiv, indulgent, îngăduitor, răbdător, tolerant, răbduriu, <înv.> liberal, moale. Este o persoană mult prea permisivă cu cei care greşesc. permisivităte s.f. indulgenţă, îngăduinţă, îngăduire, înţelegere, toleranţă, tolerantism, îngăduiălă, <înv.> răbdare, slobozenie. Bunicii manifestă prea multă permisivitate faţă de nepoţi. |1316 permite vb. III. I tr. 1 (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a primi, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesoml a permis să se amâne examenul. 2 (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a accepta, a admite, a aproba, a concepe, a îngădui, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, a accepe, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot permite comportamentul iresponsabil al fiului lor. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a autoriza, a îndreptăţi, a îngădui, a justifica, a îndritui, <înv.> a îndreptui, a întemeia. Felul în care te comporţi îmi permite să cred că ascunzi ceva. 4 a prilejui, a îngădui. Simpozionul a permis ample dezbateri ştiinţifice. 5 (urmat de vb. ca „a cunoaşte”, „a înţelege” la conjunct, sau la moduri nepredicative) a da2, a îngădui, a lăsa. Nu-i permis oricui să cunoască misterele vieţii. 6 a aştepta, a îngădui, a lăsa. Permite să mai treacă vreo câteva zile! II refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a cuteza, a îndrăzni, a-şi îngădui. - Cum îţi permiţi să-mi răspunzi astfel? permitivitate s.f. (fiz.) constantă dielectrică (v. constant). Permitivitatea caracterizează proprietăţile electrice ale unui mediu, fiind egală cu raportul dintre inducţia electrică şi intensitatea câmpului electric. permută vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) muta, a (se) strămuta, a (se) transfera, a transloca, a ştrampori, <înv.> a (se) premutarisi, a perivodi. A fost permutată ca secretară într-un departament nou dintr-o sucursală a firmei. S-a permutat cu serviciul în capitală. permutare s.f. 1 mutare, mutat, permutaţie, strămutare, strămutat1, transfer, transferare, translocaţie, <înv.> translaţie. Permutarea cu serviciul în capitală i-a schimbat viaţa. 2 (mai ales la pl. permutări; mat., lingv.) permutaţie. Permutarea este operaţia prin care se schimbă între ele locurile a două sau mai multe elemente. permutâţie s.f. 1 mutare, mutat, permutare, strămutare, strămutat1, transfer, transferare, translocaţie, <înv.> translaţie. 2 (mai ales la pl. permutaţii; mat., lingv.) permutare, pernă s.f. (reg.) 1 (şipernă de cele mari,pernă de fulgi, pernă mare) v. Pilotă. 2 (tehn.; la moară) v. Perinoc. 3 (constr.) v. Bidinea. 4 (arg.) v. Portmoneu. Portofel, pernej subst. (bot.; reg.) 1 Calluna vulgaris; iarbă-neagră, <înv.> chipru, erică. 2 v. Ţe-poşică (Nardus stricta). pernicios, -oăsă adj. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, rău, vătămător, deleter, stricător, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dăunăcios, dăunos, poznaş, <înv.> pagu- 1317 | bnic, piericios, prejudicios, stricăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt pernicioase. pemioără s.f. (pop.) 1 perniţă. 2 v. Perniţă. Pernuţă. Pui1. Pui de pernă (v. pui1). Puişor. Puiuţ. pemişoără s.f. (pop.) v. Perniţă. Pernuţă. Pui1. Pui de pernă (v. pui1). Puişor. Puiuţ, perniţă s.f. 1 pernuţă, pui1, pui de pernă (v. pui1), puişor, puiuţ, pernioară, per-nişoară, coltuc, fultuc, modiţă, perinei. Pe pat are perniţe decorative. 2 (adesea urmat de determ. „de ace’7) pernuţă, perinucă. în perniţă se înfig pentru a fi păstrate, ace şi bolduri. 3 (pop.) pernioară. Perniţa este o pernă mică, care se pune sub şa. pernuţă s.f. 11 perniţă, pui1, pui de pernă (v. pui1), puişor, puiuţ, pernioară, per-nişoară, coltuc, fultuc, modiţă, perinei. 2 (adesea urmat de determ. „de ace7) perniţă, perinucă. II (culin.; reg.) v. Sarma, peron s.n. 1 scară. Maşina parchează în dreptul peronului vilei. . 2 (ferov.) chei. Pe peron se încarcă şi se descarcă vagoanele de cale ferată. peroneăl, -ă adj. (anat.) fibular, peronier. Ligamentul peroneal posterior are inserţiile pe faţa posterioară a tibiei şi afibulei. peroneu s.n. (anat.) fibuli Peroneul este osul lung şi subţire aflat între genunchi şi gleznă, articulat cu tibia şi cu metatarsul. peronier, -ă adj. (anat.) fibular, peroneal. perorăl adv. (modal; med.; despre modul de administrare a unor medicamente) per os. Medicamentul se ia perorai, adică pe cale bucală. peroxi'd s.m. (chim.) 1 superoxid. Peroxidul este un oxid derivat de la apa oxigenată. 2 pe-roxid de hidrogen = apă oxigenată. Peroxidul de hidrogen este utilizat mai ales ca dezinfectant şi la înălbirea ţesăturilor, a fildeşului. peroxidăză leucocitară s.f. (biochim.) mie-loperoxidază. Peroxidaza leucocitară este enzima folosită pentru diferenţierea leucemi-ilor acute mieloblastice de leucemiile acute limfoblastice, în detectarea leucocituriei şi în numărarea automată a leucocitelor sangvine. perpeduş s.m. (omit.; reg.) v. Piţigoi-albastru (Parus coeruleus). perpeli'vb. IV. refl. (mai ales fam.; despre fiinţe) 1 a se foi, a se frământa, a se răsuci, a se suci2, a se zbate, a se zbuciuma, a se zvârcoli, a se vânzoli, a se bate, <înv. şi reg.> a se ticăi2, a se scârciumi, a se vârpăli. Toată noaptea s-a perpelit în aşternut din cauza coşmarurilor pe care le-a avut. 2 a se zbate, a se zbuciuma, a se zvârcoli, a se vânzoli. S-a perpelit mult timp în pat până a adormit. perpendiculăr, -ă adj., adv., s.f. 1 adj. (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) abrupt, drept, pieptiş, pieziş, povâmit, prăpăstios, priporos, râpos1, vertical, escarpat, oblu, ponorât, prăpăstuit, priporât, repede, corhănos, corhuros, ponciş, prăvălat, prăvă-latic, priporiu, pripos, râpit, râpuros, ţărmu-ros, ţipiş, <înv.> escarpos, măluros2, străminos. Alpiniştii urcă cu greutate panta perpendicu- lară. Muntele are spre nord un perete perpendicular. 2 adv. (modal; de obicei urmat de determ. locale) drept, vertical, <înv.> prost. Stânca se înalţă perpendicular, în faţa lor. 3 s.f. (geom.) <înv.> perpendiculă. Perpendiculara este dreapta perpendiculară pe altă dreaptă sau pe un plan. perpendiculariceşte adv. (modal; înv.) <înv.> perpendicularmente,perpendiculăreşte. Fixează bara perpendiculariceşte în suportul de lemn. perpendicularitâte s.f. aplomb, verticalism, verticalitate. Verifică perpendicularitatea celor două planuri. perpendicularmente adv. (modal; înv.) <înv.> perpendiculariceşte, perpendiculăreşte. perpendiculă s.f. (geom.; înv.) v. Perpendiculară (v. perpendicular). perpendiculăreşte adv. (modal; înv.) <înv.> perpendiculariceşte, perpendicularmente. perper s.n. (în Ev. Med., în Ţara Rom.; şi, înv., în forma părpăr, părpăr de bute, părpărpe vii) <înv.> perperit. Perpertil era darea pe produsele comercializate sau pregătite în vederea comercializării (în special pe vii şi pe vin), care se plătea domniei. perperit s.n. (în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv.) v. Perper. perpetrăre s.f. (jur.) perpetratie. Perpetrarea este comiterea, cu premeditare, a unor crime sau atentate. perpetrăţie s.f. (jur.) perpetrăre. perpetuă vb. 1.1 refl. 1 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a persista, a rămâne, a subzista, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale se perpetuează pe Pământ din timpuri străvechi. 2 (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a persista, a rămâne, a subzista, a ţine. Palatul se perpetuează din sec. al XlX-lea. 3 (despre stări, situaţii, amintiri etc.) a dăinui, a dura2, a se menţine, a se păstra, a persista, a stărui, a pluti. Frica se perpetuează încă în sufletul ei. Amintirea bunicilor se perpetuează până astăzi. II tr. a eterniza, a imortaliza, a nemuri, <înv.> a înnemuri2, a înveşnici, a veşnici. Opera lui Brâncuşi i-a perpetuat numele. perpetuăl, -ă adj. (înv.; despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic, perpetuăre s.f. 1 menţinere, păstrare. Ecolo-giştii militează pentru perpetuarea unor specii de animale pe cale de dispariţie. 2 eternizare, imortalizare, perpetuaţie, <înv.> înveşni-cire. îşi doreşte perpetuarea marilor valori româneşti. perpetuăţie s.f. (rar) v. Eternizare. Imortalizare. Perpetuare. perpetuităte s.f. (livr.) v. Eternitate. Nemurire. Vecie. Veşnicie. perpetuu, -uă adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exagerare sau poetic) 1 (despre persantin evenimente, acţiuni etc.) continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit2, neslăbit, permanent, veşnic, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncontenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempitemel, eternei, neclătit. Este într-o perpetuă dispută cu partenerii de afaceri. 2 etern, nemuritor, nepieritor, nesfârşit2, neuitat, veşnic, viu, inamisibil, sempitem, imortal, imperisa-bil, <înv.> neapus, nesăvârşit, pururelnic, sempitemel, nestins, neputred, nestricat, nestricăcios, neveşted, neveştejit, neveştezicios. Personajele lui Caragiale rămân modele perpetue pentru scriitori. perpetuum mobile loc. subst. (fiz.) mişcare perpetuă. Perpetuum mobile este funcţionarea unui sistem fizic imaginar care, odată pornit, nu s-ar mai opri niciodată. perplex, -ă adj. (despre oameni) 1 (adesea constr. cu vb. „a rămâne’7) consternat, crucit, minunat, mirat, siderat, stupefiat, surprins, uimit, uluit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut. A rămas perplex auzind cele povestite. 2 năuc, năucit, stupefiat, uimit, uluit. Perplex, la vederea fotografiilor din ziare, nu a mai putut găsi nicio scuză în favoarea lui. 3 (adesea constr. cu vb. „a rămâne’7) bulversat, confuz, debusolat, deconcertat, derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, tulburat, tulbure, zăpăcit, dezdrumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhă-it, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas perplex când a auzit reproşul şefului. perplexă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a consterna, a minuna, a sidera, a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului1, a etona, a încremeni, a orbi, a ebluisa, a trăsni. Imaginile perplexează prin ineditul lor. perplexităte s.f. 1 consternare, năuceală, stupefacţie stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială, uluire, constemaţie, încremenire. Perplexitatea lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. 2 ameţeală, buimăceală, buimăcire, mahmureală, mahmurie, năuceală, năucire, zăpăceală* bâiguială, bâiguire, <înv. şi reg.> uluială, uluire, hăbăucie, opăceală, tehuială, tulniceală, tutuială2, uimăceală, <înv.> ienăcire. Cuvintele lui au trezit-o brusc din perplexitate. 3 (cu sens atenuat) bulversare, debusolare, deconcerta-re, derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, zăpăceală. Perplexitatea lui a devenit evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. pers s.m. (znv.) v. Persan, persăn, -ă s.m., s.f. adj. 1 s.m. <înv.> agem, pers, persoaică. Persanii sunt originari din Persia, actualul Iran. 2 adj. persienesc, persic, <înv.> agemesc, persesc, persicesc, persid, persidesc, persiesc. Darius I cel Mare este unul dintre cei mai vestiţi regi persani. persantin s.n. (farm.) dipiridamoL Persantinul este indicat în cardiopatia ischemică cronică. persecuta persecută vb. I. tr. 11 (compl indică oameni) a asupri, a năpăstui, a nedreptăţi, a oropsi, a ostraciza, a prigoni, a urgisi, a vitregi, <înv. şi reg.> a întiri, a strâmbătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a catatrexi. Nu a persecutat pe nimeni în viaţa lui. 2 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a prigoni, a urgisi, a tiraniza, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tirani-si, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi persecută propriul popor. 3 (maz ales fig.; despre idei, gânduri etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a obseda, a preocupa, a tortura, a urmări, a hanţa, a prigoni, a râcâi, a roade, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o persecută. II fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Marte-la. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. persecutare s.f. 1 asuprire, năpăstuire, nedreptate, nedreptăţire, oropsire, ostracizare, persecuţie, urgisire, oropseală, <înv. şi reg.> strâmbătăţire, <înv.> obidire, urghisitură, zulum. A fugit de acasă din cauza persecutării suferite din partea mamei vitrege. 2 asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asu-preală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asu-pritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strânsoare. Persecutarea poporului este specifică regimurilor totalitare. persecutât, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) asuprit, năpăstuit, nedreptăţit, oropsit, urgisit, vitregit, obidit, <înv.> osândit, strâmbătăţit. Copiii persecutaţi au devieri de comportament. 2 adj., s.m., s.f. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, prigonit, robit, urgisit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul persecutat s-a ridicat contra tiranului. 3 adj. (mai ales fig.; despre oameni) chinuit, frământat2, obsedat, torturat, urmărit2. Este un om persecutat de o idee fixă. persecutdr, -oâre adj., s.m., s.f. asupritor, exploatator, împilător, opresiv, opresor, opri-mant, prigonitor, <înv.> asuprelnic, gonaci, gonitor, năpăstuitor, obiditor, obijduitor, vampir, apăsător, storcător, storcător de averi, mâncător. Mulţi dintre cei consideraţi persecutori au fost întemniţaţi de comunişti. persecuţie s.f. 1 asuprire, năpăstuire, nedreptate, nedreptăţire, oropsire, ostracizare, persecutare, urgisire, oropseală, <înv. şi reg.> strâmbătăţire, <înv.> obidire, urghisitură, zulum. 2 asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strânsoare. 3 prigoană, năpastă, <înv.> goană. A avut mult de suferit în timpul persecuţiei rasiale. persesc, -eâscă adj. (înv.) v. Persan. Persie-nesc. perseşte adv. (modal; înv.) <înv.> persieneşte. perseverâ vb. I. intr. (despre oameni) 1 a insista, a persista, a stărui. Va persevera pentru a i se face dreptate. 2 a se ambiţiona, a se încăpăţâna, a se încrâncena, a se îndărătnici, a se îndârji, a merge, a persista, a stărui, a păzi, a se întărâta. Perseverează în susţinerea unui punct de vedere fals. perseverâţie s.f. (rar) 1 v. Asiduitate. Insistenţă. Perseverenţă. Persistenţă. Statornicie. Stăruinţă. Tenacitate. 2 v. Asiduitate. Insistenţă. Perseverenţă. Râvnă. Sârguinţă. Sforţare. Silinţă. Stăruinţă. Strădanie. Străduinţă. Zel. perseverent -ă adj. 1 (în opoz. cu „delăsător ; despre oameni) insistent, persistent, persuasiv, răzbătător, statornic, stăruitor, tenace, intrepid, străbătător, <înv.> stătător, bătăios, coriaceu. Fiind un om perseverent, nu renunţă la proiectele lui. 2 (despre firea oamenilor) răbdător, stăruitor, tenace, pacient, străduitor, răb-duriu, pilos, <înv.> nevoitor. Femeile au, în general, o fire perseverentă. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) dârz, îndârjit, stăruitor, tenace, îndărătnic. Apreciază la el dorinţa perseverentă de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. 4 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, stăruitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. Este un perseverent cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă perseverentă pentru a-şi finaliza lucrarea. 5 (despre oameni) ambiţios, încăpăţânat, îndărătnic, îndârjit, rezistiv, stăruitor. Este extrem de perseverent în încercarea de a-şi îndeplini visurile. perseverenţă s.f. 1 asiduitate, insistenţă, persistenţă, statornicie, stăruinţă, tenacitate, intrepiditate, perseverâţie, <înv.> acolisitură, aplicaţie, stăruială, stăruire. Perseverenţa lui e demnă de invidie. 2 răbdare, stăruinţă, tenacitate. Dă dovadă de perseverenţă în toate întreprinderile sale. S-a angajat într-o lucrare care, pe lângă ştiinţă, necesită şi multă perseverenţă. 3 asiduitate, insistenţă, râvnă, sârguinţă, sforţare, silinţă, stăruinţă, strădanie, străduinţă, zel, intrepiditate, perseverâţie, <înv. şi pop.> osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu perseverenţă. 4 cerbicie, dârzenie, încăpăţânare, îndărătnicie, persistenţă, stăruinţă, tenacitate, cerbice. Apreciază la el perseverenţa de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. |1318 persiână s.f. jaluzea, rulou, stor, transperant, roletă, voleu. Vara, când soarele este arzător, se trag persienele la ferestre. persic, -ă adj. (rar) v. Persan. Persienesc. persicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Persan. Persienesc. persi'd, -ă adj. (înv.) v. Persan. Persienesc. persidâsc, -eâscă adj. (înv.) v. Persan. Persienesc. persienesc, -eâscă adj. persan, persic, <înv.> agemesc, persesc, persicesc, persid, per-sidesc, persiesc. persieneşte adv. (modal înv.) <înv.> perseşte. persiesc, -eăscă adj. (înv.) v. Persan. Persienesc. persiflâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) a ironiza, a zeflemisi, a zeflemiza, a miş-tocări, a împunge, a înghimpă, a înţepa, a pişcă, a şfichiui, a urzica, a cosorî, a flitui. U persiflează atunci când face o gafă. persiflâj s.n. (rar) v. Butadă. Ironie. Persiflare. Zeflemea. persiflănt, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) ironic, persiflator, zeflemist, zeflemitor, ironist, zeflemisitor, miştocar, împungător, înţepător, şfichiuitor, urzicător. I se adresează pe un ton persiflant. Glumele lor sunt persiflante. persiflâ re s.f. 1 ironizare, zeflemisire, zeflemire, miştocăreală, miştocărie, împungere, înţepare, şfichiuială, şfichiuire, cosorâre. A devenit obiectul persiflării ziariştilor. 2 (concr.) butadă, ironie, zeflemea, persiflâj, mişto, pont, ace (v. ac), aşchie, bobâmac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Persiflările pamfletarului nu .iartă pe nimeni. persiflât6r, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) ironie, persiflant, zeflemist, zeflemitor, ironist, zeflemisitor, miştocar, împungător, înţepător, şfichiuitor, urzicător. 2 s.m., s.f. zeflemist, zeflemisitor. Prietenul lui este un mare persiflator. persistă vb. I. intr. 1 (despre oameni) a insista, a persevera, a stărui. Va persista până i se face dreptate. 2 (despre oameni) a se ambiţiona, a se încăpăţâna, a se încrâncena, a se îndărătnici, a se îndârji, a merge, a persevera, a stărui, a păzi, a se întărâta. Persistă în susţinerea unui punct de vedere fals. 3 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a continua, a stărui, a se lăţi, <înv.> a peşti. Scandalul persistă încă în presă. 4 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a rămâne, a subzista, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale persistă pe Pământ din timpuri străvechi. 5 (despre locuri, construcţii lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a rămâne, a subzista, a ţine. Palatul persistă din sec. al XlX-lea. 6 (despre stări, situaţii, amintiri etc.) a dăinui, a dura2, a se 1319| menţine, a se păstra, a se perpetua, a stărui, a pluti. Frica persistă încă în sufletul ei. Amintirea bunicilor persistă până astăzi. 7 (despre mirosuri, căldură etc.) a stagna. Parfumul ei persistă încă în odaie. persistâre s.f. (rar) v. Dăinuire. Menţinere. Persistenţă. persistent, -ă adj. 1 (în opoz. cu „delăsător) despre oameni) insistent, perseverent, persuasiv, răzbătător, statornic, stăruitor, tenace, intrepid, străbătător, <înv.> stătător, bătăios, coriaceu. Fiind un om persistent, nu renunţă la proiectele lui. 2 (despre stări, senzaţii, sentimente etc.) remanent, stăruitor. Are o durere persistentă de cap. Gândul că va câştiga la concurs premiul cel mare devenea din ce în ce mai persistent. 3 (în opoz. cu „temporar”, „trecător 0 durabil, peren, rezistent, stăruitor, trainic, vivace, <înv.> îndelungăreţ. Efectul băilor cu ape termale asupra organismului este persistent. 4 (despre mirosuri) tenace. Lasă toate geamurile deschise pentru a înlătura mirosul persistent de mâncare gătită. persistenţă s.f. 1 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, statornicie, stăruinţă, tenacitate, intrepiditate, perseveraţie, <înv.> acolisitură, aplicaţie, stăruială, stârnire. Persistenţa lui este demnă de invidie. 2 cerbicie, dârzenie, încăpăţânare, îndărătnicie, perseverenţă, stăruinţă, tenacitate, cerbice. Apreciază la el persistenţa de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. 3 durabilitate, perenitate. Consecinţele unor catastrofe naturale au o persistenţă relativ mare. 4 dăinuire, menţinere, persistâre, <înv.> persistere, stăruială, stăruinţă, stârnire. Unii oameni îşi păstrează tinereţea spirituală prin persistenţa amintirii copilăriei fericite la maturitate. persistere s.f. (înv.) v. Dăinuire. Menţinere. Persistenţă. persoăică s.f. (înv.) v. Persană (v. persan). persoănă s.f. 1 chip, figură, individ, ins, om, personaj, faţă, creştin, român, suflet, băiat, meclă, mutră, tip, tipesă, nat, <înv.> ipochimen, îns, nume, obraz, chir, creatură, specimen, gagiu, paţan. La spectacol erau persoane cunoscute. 2 făptură, fiinţă, om, viaţă, <înv.> fire, trup, ţipenie, os. Medicii salvează multe persoane în cariera lor. 3 făptură, om, inimă. Actorul a fermecat toate persoanele din sală. 4 cap, individ, ins, om, amic, căciulă. Săracii au primit ajutoare de la primărie, câte 5 kg de alimente de persoană. 5 (jur.) persoană juridică = persoană morală. Persoana juridică este organizaţia, instituţia etc. care, având o alcătuire de sine stătătoare stabilă şi un patrimoniu propriu pentru a îndeplini un anumit scop admis de lege, este subiect cu drepturi şi cu obligaţii, deosebit de persoanele fizice care intră în componenţa ei; persoană morală = persoană juridică. 6 (polit.) persoană publică = om public. Persoana publică joacă, prin funcţia pe care o deţine, un rol important în viaţa politică şi socială a unei ţâri. 7 persoană de legătură = legătură, om de legătură. Persoana lor de legătură de la Paris nu le mai dăduse de multă vreme un semn de viaţă. 8 (psih.) personalitate. 9 (lit., cinemat., operă; înv.) v. Caracter. Erou. Personaj. 10 (înv.) v. Membru, personăj s.n. 1 chip, figură, individ, ins, om, persoană, faţă, creştin, român, suflet, băiat, meclă, mutră, tip, tipesă, nat, <înv.> ipochimen, îns, nume, obraz, chir, creatură, specimen, gagiu, paţan. 2 (lit., cinemat., operă) caracter, erou, subiect, <înv.> persoană. Câteva personaje din roman îi rămân întipărite în memorie. 3 (teatru) <înv.> faţă, obraz. Urmăreşte interesat evoluţia scenică a personajului principal. 4 (teatru, cinemat.) rol1. Ce personaj interpretezi în acest film? 5 individualitate, personalitate, personâl, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „general”) individual, particular, propriu, <înv.> obrăzalnic,particularistic,particulamic, partnic, personalicesc, personalnic, privatim, privatnic. Fiecare fiinţă are caracteristici personale. 2 (despre concepţii, atitudini, hotărâri, creaţii etc. ale oamenilor) individual, particular, propriu, subiectiv. Are o viziune personală asupra vieţii. Decizia de a ieşi din partid a fost personală. 3 (despre proprietăţi, bunuri etc.) individual, particular, privat, propriu. A fost trimis în judecată, întrucât nu-şi poate justifica bunurile personale. 4 (în opoz. cu „public”, „oficial”; despre viaţa oamenilor, relaţiile dintre ei etc.) domestic, intim, particular, privat. Nimeni nu are dreptul să se amestece în viaţa personală a cuiva. 5 (despre maniere, moduri de creaţie, de exprimare etc.) original. Desenează într-un mod personal. Are o manieră personală de a scrie. 6 direct, nemijlocit. Trebuie să aibă o discuţie personală, între patru ochi. II adv. (modal) 1 direct, nemijlocit, directamente. Trebuie să discute personal cu el, nu prin intermediari. 2 <înv.> perso-naliceşte. ll critică personal. I-a făcut personal greutăţi. III s.n. (colect.) 1 angajaţi (v. angajat), salariaţi (v. salariat), slujbaşi (v. slujbaş). Personalului firmei i s-a mărit salariul. 2 (adm.) cadre (v. cadru). Se consultă cu un funcţionar de la personal. IV s.n. (ferov., transp.) tren personal. Personalul opreşte în toate staţiile de pe traseul său. personalicesc, -eăscă adj. (în opoz. cu „general”; înv.) v. Individual. Particular. Personal. Propriu. personaliceşte adv. (modal; înv.) v. Personal, personalism s.n. subiectivism. Personalismul este atitudinea celui care ia în considerare numai interesele şi punctele de vedere personale. personalisţ, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni, creaţii etc. ale lor) subiectivist. Nu poţi avea o discuţie raţională cu el, deoarece este prea personalisţ. în unele studii ale sale recurge la speculaţii personaliste. personalităte s.f. 1 (psih.) persoană. Personalitatea este omul considerat prin totalitatea trăsăturilor morale, intelectuale şi a funcţiilor lui psihice şi fizice, aflate într-o unitate indisolubilă. 2 (psih.) personalitate anacastică = personalitate obsesiv-compulsivă. Personali- personificare tatea obsesiv-compulsivă este caracterizată prin sentiment de îndoială, preocupare faţă de detalii şi ordine, perfecţionism, scrupulozitate, prudenţă, încăpăţânare şi rigiditate excesivă, tulburarea putând fi însoţită de gânduri sau impulsii repetitive; personalitate antisocială = personalitate dissocială. Personalitatea antisocială se caracterizează prin comportament antisocial, dispreţ total faţă de normele sociale şi faţă de ceilalţi indivizi; personalitate dissocială = personalitate antisocială; personalitate histrionică = personalitate isterică. Personalitatea histrionică este dominată de o labilitate emoţională excesivă şi de un comportament direcţionat spre a atrage atenţia prin atitudini dramatice şi teatralism; personalitate isterică = personalitate histrionică; personalitate obsesiv-compulsivă = personalitate anacastică; personalitate psihopatică = dezechilibru psihopatie. Personalitatea psihopatică este tipul de personalitate caracterizată prin inadaptare, instabilitate, impulsivitate, tendinţă depresivă, apetit toxicomaniac etc.; personalitate schizoidă = schizoidie, schizotimie. Personalitatea schizoidă este tipul de personalitate caracterizată prin scăderea capacităţii relaţionale, prin distorsiuni perceptive şi cognitive, prin bizarerii şi excentricităţi comportamentale, la care se adaugă idei de referinţă, convingeri ciudate cu influenţe magice sau paranormale, frazări neobişnuite idiosincreti-ce vagi, digresive; (lapl.) personalităţi patologice = tulburări de personalitate (v. tulburare). Personalităţile patologice sunt deviaţiile în raport cu personalitatea normală, caracte-rizându-se prin inflexibilitate şi maladaptare. 3 individualitate, personaj. Diplomatul este o personalitate importantă a vieţii politice contemporane. 4 individualitate, originalitate. Personalitatea acestui pictor constă în maniera în care combină culorile. personaliză vb. 1.1 tr., refl. a (se) individualiza, a (se) particulariza. Artistul îşi personalizează eroina prin vocabular. Românii s-au personalizat prin port, obiceiuri şi muzică la festivalul folcloric. 2 tr. (stil; rar; compl. indică lucruri, animale, fenomene din natură etc.) v. Personifica. personalizăre s.f. individualizare, particularizare. Criticul a remarcat personalizarea eroinei prin vocabular. La festivalul folcloric, personalizarea românilor s-a făcut prin port, obiceiuri şi muzică. personălniCr -ă adj. (în opoz cu „general”; înv.) v. Individual. Particular. Personal. Propriu, personifică vb. I. tr. 1 (stil; compl indică lucruri, animale, fenomene din natură etc.) a personaliza, <înv.> a personisi. Naratorul a personificat calul eroului. Luna este personificată în majoritatea versurilor acestui poet romantic. 2 a exprima, a incarna, a întruchipa, a întrupa, a reprezenta, a simboliza, <înv.> a închipa. Această femeie personifică bunătatea. Făt-Frumos personifică forţa binelui. personificănt, -ă adj. (stil; rar) v. Personifi-cator. personificăre s.f. incarnare, incarnaţie, întruchipare, întrupare, reprezentare, simboli- personificat zare, <înv.> personificaţie, simbolizaţie. Această femeie este personificarea bunătăţii. personificat; -ă adj. (despre lucruri, animale, fenomene din natură etc.) incarnat, întruchipat, întrupat Pe faţa acestei femei se vede bunătatea personificată. personificator, -oare adj. (stil.) perso-nificant. Metaforele din text au rol personificator. personificăţie s.f. (înv.) v. Incarnare. Incar-naţie. întruchipare. întrupare. Personificare. Reprezentare. Simbolizare, personisî vb. IV. tr. (stil; înv.; compl. indică lucruri, animale, fenomene din natură etc.) v. Personifica. perspectiv, -ă adj. (despre desene, proiecţii etc.) perspectivic. Desenul perspectiv reprezintă un obiect, un peisaj etc. în perspectivă. perspectivă1 s.f. I deschidere, privelişte, vedere, <înv. şi reg.> priveală, <înv.> prospect1. Hotelul are perspectivă spre mare. I11 viziune, priză. Nu are o perspectivă clară asupra viitorului său. 2 viitor, <înv.> viitorime. Asociaţii se gândesc la un plan de perspectivă, în condiţii de criză economică mulţi oameni nu mai au nicio perspectivă. 3 <înv.> prospect1, orizont. Nepromovarea bacalaureatului i-a închis perspectiva. Banii i-au deschis o nouă perspectivă. 4 punct de vedere. Privind situaţia din această perspectivă, s-ar putea să se lase convins să-l ajute. Din perspectivă medicală, boala nu este netratabilă. 5 (a. plast.) perspectivă cosmică = perspectivă liniară. Perspectiva cosmică este redarea adâncimii şi a formelor în funcţie de percepţia optică; perspectivă liniară = perspectivă cosmică. 6 (fotogr.) perspectivă foto = foto-perspectivă. Cu ajutorul unor aparate speciale se poate obţine perspectiva foto a unei regiuni. perspectivă2 s.f. (înv.) 1 v. Binoclu. 2 v. Ochean1. perspectivic, -ă adj. (despre desene, proiecţii etc.) perspectiv. perspicâce adj. invar, (despre oameni sau despre spiritul intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul sau perspicace. perspicacităte s.f. 1 acuitate, agerime, clarviziune, pătrundere, penetranţă, penetraţie, sagacitate, subtilitate, vivacitate, schep-sis, ascuţime, străbatere. Perspicacitatea gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. 2 fler, <înv. şi reg.> şpuriu, miros, nas. Are perspicacitate; ştie când şi unde să-şi investească banii. persuasiune s.f. convingere. Nu trebuie folosită forţa ca mijloc de persuasiune. Are o mare putere de persuasiune. persuasiv; -ă adj. (în opoz. cu „delăsător ; despre oameni) insistent, perseverent, persistent, răzbătător, statornic, stăruitor, tenace, intrepid, străbătător, <înv.> stătător, bătăios, coriaceu. Fiind un om persuasiv, nu renunţă la proiectele lui. perşăj s.n. (tehn.) barbotaj. Perşajul este dezo-xidarea unei topituri metalice. perşeie s.f. (tehn.; la crângul morii; reg.) v. Broască. pertinacităte s.f. (fran.) v. încăpăţânare, îndărătnicie. Nătângie. Obstinaţie. Recalcitranţă. pertinent, -ă adj. 1 adecvat, conform, convenabil, corespunzător, cuypfiit, eficace, indicat, nimerit, oportun, potrivit, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai pertinentă tactică părea în acel moment tăcerea. 2 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, potrivit, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, pri-itor, prios. Profitând de o ocazie pertinentă, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folosilor, gândit, înţelept, judecat, judicios, raţional, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi pertinente. pertractă vb. I. tr. (despre membrii unei instanţe judecătoreşti, ai unei adunări legiuitoare etc.; compl indică probleme de larg interes, legi, proiecte, păreri, propuneri, chestiuni în litigiu etc.) a chibzui, a delibera, a dezbate, a discuta. Membrii comisiei aupertractat îndelung până au luat o hotărâre. pertractăre s.f. deliberare, chibzuire, conten-ţiune, dezbatere1, discutare, discuţie, pertrac-tacţie, <înv.> deliberaţie, discută, sfadire, trataţie, muchealemea. Membrii comisiei, după îndelungi pertractări, au luat o hotărâre. pertractâţie s.f. deliberare, chibzuire, con-tenţiune, dezbatere1, discutare, discuţie, pertractare, <înv.> deliberaţie, discută, sfadire, trataţie, muchealemea. perturbă vb. I. tr. (compl. indică ordinea, liniştea, mersul normal al unor fapte, al unor fenomene etc.) a deranja, a disturba, a tulbura, a agresa. Muzica puternică de la terasă a perturbat liniştea locuitorilor din vecinătate. perturbăre s.f. 1 perturbaţie, tulburare, disturbare, disturbaţie. Tânărul a fost reţinut de poliţie pentru perturbarea ordinii publice. 2 (tehn.) deranjament, perturbaţie. perturbativ, -ă adj. (rar; despre anumiţi factori) v. Disturbator. Perturbator, perturbatâr, -oăre adj. (despre anumiţi factori) disturbator, perturbativ. Zgomotul este un factor perturbator. perturbăţie s.f. 1 perturbare, tulburare, disturbare, disturbaţie. 2 (tehn.) deranjament, perturbare. în timpul furtunii a avut loc o perturbaţie în transmiterea programelor de televiziune. 3 (la pl; fiz.) perturbaţii electromagnetice = paraziţi (v. parazit), paraziţi electromagnetici (v. parazit). Fiind furtună, nu poate prinde fără perturbaţii electromagnetice postul de radio preferat. |1320 perţ s.n. (reg.) 1 v. Secundă. 2 v. Minut. 3 v. Ceas. Clipă. Clipită. Minut Moment. Oră. Secundă. Timp. Vreme. perţent s.n. (reg.) 1 v. Procent. Procentaj. 2 (fin.) v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzu-rară. Procent. peruăn, -ă s.m., s.f., adj. peruvian. perucăr s.m. (înv.) v. Peruchier. perucăş s.m. (înv.) v. Peruchier. perucă s.f. chică, parocă, <înv.> paric. Adesea, artiştii poartă peruci pe scenă. peruchier s.m. <înv. şi reg.> parocaş, <înv.> perucar, perucaş. Peruchierul confecţionează peruci. peruş s.m. (omit.) papagal. Peruşii sunt păsări tropicale, cu un penaj viu colorat. peruşcă s.f. (mai ales lapl. peruşci; bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). peruvian, -ă s.m., s.f., adj. peruan. Peruvienii sunt originari din statul Peru. La restaurant sunt serviţi cu preparate specifice bucătăriei peruviene. peruzeă s.f. 1 (mineral.) turchiză, turcoază. Peruzeaua este o piatră semipreţioasă, de culoare albastră-verzuie. 2 fig. albastru, albăstri-me, azur, claritate, limpezime, senin, seninătate. Stătea întins pe iarbă şi privea peruzeaua cerului. pervăz s.n. 1 (constr.; la ferestre) glaf, prichici, parapei, punte, tablă1, văcălie. Pervazul ferestrelor este din beton mozaicat. 2 (constr.) cadru, parcan. Aşază un ghiveci cu flori pe pervazul ferestrei. 3 (tehn.; la fierăstrău) braţ, crac, margine, mână, mâner, spetează, condac1, cotoi1. Fierăstrăul are două pervaze simetrice. 4 (rar) v. Cadru. Ramă1. 5 (la pălărie; reg.) v. Bor. Margine, pervăzui vb. IV. tr. (rar, compl indică tablouri, oglinzi, fotografii etc.) v. încadra. înrăma, pervers, -ă adj. 1 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, dezmierdat, hlap, holeac, râncad, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă pervers. 2 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, faţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, prefăcut, şiret3, viclean, fariseean, machiavelis-tic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, faţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, 1321 | iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, co-dalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie perversă, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie perversă. perversitate s.f. 1 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fomicaţie, crapu-lozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălătură, străbă-lare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrâ-năciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre perversitate. 2 duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), făţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefacanie, prefăcătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi perversitatea şi să spui adevărul. 3 (mai ales lapl. perversirtăţi; concr.) perversiune, perversiune s.f. 1 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fomicaţie, crapulozi-tate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfatare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. 2 duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), făţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefacanie, prefăcătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. 3 (mai ales la pl. perversiuni; concr.) perversitate. Paginile romanului sunt pline de perversiuni. perverti vb. IV. 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) corupe, a (se) deboşa, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se dezmăţa, a (se) strica, a (se) vicia, a (se) fomica, a (se) sminti, a (se) nebuni, a se dezbrăcina, a (se) mârşăvi, a se străbăla, a se târfăi, <înv.> a (se) demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a (se) polua, a impesta, a (se) molipsi, a se dezmierda. S-a pervertit, ducând o viaţă de orgii. 2 tr. (compl. indică oameni sau sufletul, conştiinţa lor) a corupe, a seduce, a otrăvi, a vătăma. Banii pervertesc oamenii şi sufletul lor. 3 tr. (jur.; compl. indică minori) a corupe, a seduce. Bărbatul care a pervertit mai multe minore a fost arestat. 4 tr., refl. (mai ales fig.; compl. sau sub. indică limba, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) a (se) corupe, a (se) deforma, a (se) mutila, a (se) strica, a (se) vicia. Limba se poate perverti sub influenţa barbarismelor împrumutate masiv. II tr., refl. fig. (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contraface, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a distorsiona, a mutila, a silui, a trunchia, a violenta, a inter-verti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a pervertit voit textul comunicatului. pervertire s.f. 11 corupere, decădere, depravare, pierzare, viciere, stricare, stricăciune, <înv.> degradaţie. Se constată o pervertire a moravurilor. 2 (jur.) corupere, corupţie, seducere, seducţie. Pervertirea minorilor se pedepseşte cu ani grei de închisoare. 3 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, fomicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai; putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. 4 (mai ales fig.) corupere, deformare, mutilare, stricare, viciere. Pervertirea limbii devine o realitate dacă se împrumută masiv barbarisme. II fig. alterare, deformare, denaturare, escamotaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, distorsionare, distorsiune, mutilare, siluire, violentare, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza pervertirii textului comunicatului. pervertit, -ă adj. 11 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, pescar destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, rufianesc, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, dezmierdat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, de-vergondat, sfăţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă pervertit. 2 (mai ales fig; despre limbă, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) corupt, deformat, mutilat, stricat. Unele comunităţi vorbesc o limbă pervertită. II fig. (în opoz cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, răstălmăcit, distorsionat, mutilat, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul pervertit al comunicatului l-a revoltat. pervertitor, -oăre s.m., s.f (jur.) corupător, seducător, <înv.> depravator, corup-tor, deleter. Pervertitorul de minore a fost arestat. pervmcă s.f. (bot.; reg.) v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). pesăc s.n. (geol.; reg.) 1 v. Nisip. 2 v. Pietriş. Prund. Prundiş. Pesâch subst. (relig.; la evrei; nm. pr) Paşte1. Paştele evreiesc (v. paşte1). Pesachul este o sărbătoare religioasă celebrată anual, în amintirea exodului evreilor din Egipt şi a eliberării lor din robia egipteană. pesâr s.n. (med.; livr.) v. Tampon, pesăcâr, -ă adj. (geol.; reg.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos, pesăcos, -oăsă adj. (geol; reg.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos, pescăj s.n. (mar.) calaj. Nava se cufundă în apă până la un pescaj de un metru. pescăr s.m. 11 (pese.) pescuitor, <înv. şi pop.> vânător, vânător de peşte, păscălar, pes-caş, <înv.> măjar. Pescarii îşi aruncă lansetele în apa iazului. 2 fig. (relig.; înv.; şi pescar de oameni) v. Apostol. Ucenic. II (omit.) 1 martin, pescăruş, păscălar. 2 (şi pescar-alb, pescar-argintiu, pescar-de-case, pes-car-de-mare, pescar-mare) Larus argentatus; pagofilă, pescăruş, pescăruş-alb. 3'(şi pes-car-cenuşiu, pescar-sur) Larus canus; petrei. 4 Larus minutus; cărăbaş. 5 Stema sandvicensis; chiră, chirighiţă, pescăruş, pes-căruş-de-aterină, pescăruş-de-mare, pescă-ruş-mic, rândunea-maritimă-mică, goeland, rândunică-de-mare. 6 (şi pescar-negru) Cinclus cinclus; pescărel, pes-cărel-de-apă, pescărel-de-gheaţă, pescă-rel-de-munte, pescărel-de-pădure, pescă-rel-de-pârâu, pescărel-negru, pescăruş, pes-căruş-cu-guşă-albă, pescăruş-de-munte, pescăruş-de-prund, pescăruş-negru, mierlă-de-apă, mierlă-de-pârâu, mier-lă-de-pârâu-nordică, pasăre-de-apă, pasă- pescaş re-de-gheaţă, pasăre-legănată, pietrar, prun-dar, răţăşcuţă, râbar, scobar1, scorpie, sitar1, ţâţar1, ţâţar-de-apă (v. ţâţar1), ţigăncuşă, ţigănuş. 7 (şi pescar-vânât, pescar-verde) Alcedo atthis; pescăraş, pescărel, pescărel-al-bastru, pescărel-azuriu, pescărel-vânăt, pes-cărel-verde, pescăriţă, pescăruş, pescăruş-al-bastru, pescăruş-vânăt, pescăruş-verde, pescăruş-verzuliu, doctor, pasăre-cerească, pescuţ, prundurel, ţarcă-de-mare. 8 pescar-de-mare = pescar-mare - Larus; martin-mare, cărăbaş-de-mare, mar-tin-de-iamă; pescar-râzâtor = Larus ridibun-dus; martin, pescăruş, pescăruş-alb, pescă-ruş-de-hamsii, cărăbaş-comun, giuşcă, porumbel-de-mare. 9 (reg.) v. Bâtlan. Bou-lean-de-baltă. Erodiu. Erodiu-cenuşiu. Stârc-cenuşiu. Stârc-mare-cenuşiu. Stârc-vâ-năt (Ardea cinerea). 10 (reg.) Chiră-neagră (Chlidonias nigra). 11 (reg.; şi pescar-cu-cap-negru) v. Chirighiţă. Pescăruş. Pescă-ruş-cu-cap-negru. Pescăruş-de-baltă. Râbar (Stema hirundo). 12 (reg.) v. Codobatură-su-ră (Motacilla cinerea). 13 (reg.) v. Lăstun (Apus apus). pescăş s.m. (pese.; reg.) v. Pescar. Pescuitor, pescăraş s.m. (omit.) Alcedo atthis; pescar, pescar-vânăt, pescar-verde, pescărel, pescă-rel-albastru, pescărel-azuriu, pescărel-vânăt, pescărel-verde, pescăriţă, pescăruş, pescăruş-al-bastru, pescăruş-vânăt, pescăruş-verde, pescăruş-verzuliu, doctor, pasăre-cerească, pescuţ, prundurel, ţarcă-de-mare. pescăreăsă s.f. (com.) pescăriţă. Pescă-reasa vinde peşte. pescării s.m. (omit.) 1 (şi pescărel-de-apă, pescărel-de-gheaţă, pescărel-de-munte, pes-cărel-de-pădure, pescărel-de-părău, pescâ-rel-negru) Cinclus cinclus; pescar, pescar-negru, pescăruş, pescăruş-cu-guşă-albă, pescă-ruş-de-munte, pescăruş-de-prund, pescă-ruş-negru, mierlă-de-apă,mierlă-de-pâ-râu, mierlă-de-pârâu-nordică, pasăre-de-apă, pasăre-de-gheaţă, pasăre-legănată, pietrar, prundar, răţăşcuţă, râbar, scobar1, scorpie, sitar1, ţâţar1, ţâţar-de-apă (v. ţâţar1), ţigăncuşă, ţigănuş. 2 (şi pescărel-albastru, pescărel-azuriu, pescărel-vânăt, pescărel-verde) Alcedo atthis; pescar, pescar-vânăt, pescar-verde, pescăraş, pescăriţă, pescăruş, pescăruş-albastru, pescăruş-vânăt, pescăruş-verde, pescăruş-verzuliu, doctor, pasăre-cerească, pescuţ, prundurel, ţarcă-de-mare. 3 (reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). pescări vb. IV. intr. (pese.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Pescui. Prinde, pescărie s.f. 11 <înv.> pescuire, pescuit. Pescăria este locul unde pescuieşte cineva. S-a dus la pescărie pentru a pescui caraşi. 2 (colect.) pescărime. Pescăria iazului este formată din mai multe specii de peşti. 3 (com.) <înv.> scaun. Vânzătoarea de la pescărie îi recomandă să cumpere crapi. 4 (reg.) pescăriţă. Pescăria este o crescătorie de peşte. II (pese.; înv. şi reg.) v. Pescuire. Pescuit. Prindere, pescărime s.f. (colect.; rar) v. Pescărie, pescărit s.n. (înv. şi reg.) v. Pescuire. Pescuit. Prindere. pescăriţă s.f. I (omit.) 1 Alcedo atthis; pescar, pescar-vânăt, pescar-verde, pescăraş, pescărel, pescărel-albastru, pescărel-azuriu, pescărel-vânăt, pescărel-verde, pescăruş, pescăruş-albastru, pescăruş-vânăt, pescăruş-verde, pescăruş-verzuliu, doctor, pasăre-cerească, pescuţ, prundurel, ţarcă-de-mare. 2 (reg.; şi pescăriţă-neagră, pescăriţă-neagră-înfrântă) v. Chiră-neagră (Chlidonia^nigra). 3 (reg; şi pescăriţă-cu-cap-negru) v. Chirighiţă. Pescăruş. Pescăruş-cu-cap-negru. Pescăruş-de-bal-tă. Râbar (Stema hirundo). 4 (reg) v. Bâdan. Boulean-de-baltă. Erodiu. Erodiu-cenuşiu. Stârc-cenuşiu. Stârc-mare-cenuşiu. Stârc-vâ-năt (Ardea cinerea). 5 (reg.) v. Bodârlău1. Cufundac. Cufundar. Cufundar-mare (Gavia arctica). 6 (reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). II pescărie. III (com.; rar) v. Pescăreăsă. pescăruş s.m. (omit.) 1 martin, pescar, păscălar. Pescăruşii sunt păsări cu aripile mari şi ascuţite, care zboară la suprafaţa apei pentru a prinde peşte. 2 (şi pescăruş-alb) Larus argentatus; pagofilă, pescar, pescar-alb, pes-car-argintiu, pescar-de-case, pescar-de-mare, pescar-mare. 3 (şi pescăruş-alb, pescă-ruş-de-hamsii) Larus ridibundus; martin, pescar-râzător, cărăbaş-comun, giuşcă, porumbel-de-mare. 4 (şi pescăruş-de-ateri-nă, pescăruş-de-mare, pescăruş-mic) Stema sandvicensis; chiră, chirighiţă, pescar, rându-nea-maritimă-mică, goeland, rândunică-de-mare. 5 (şi pescâruş-cu-cap-ne-gru, pescăruş-de-baltă) Stema hirundo; chirighiţă, râbar, cioară-de-mare, pescar, pescar-cu-cap-negru, pescăriţă, pescăriţă-cu-cap-negru, rândunică-de-mare. 6 (şi pescăruş-cu-guşă-albă, pescăruş-de-munte, pescăruş-de-prund, pescăruş-negru) Cinclus cinclus; pescar, pescar-negru, pescărel, pes-cărel-de-apă, pescărel-de-gheaţă, pescă-rel-de-munte, pescărel-de-pădure, pescă-rel-de-pârâu, pescărel-negru, mier-lă-de-apă, mierlă-de-pârâu, mierlă-de-pâ-râu-nordică, pasăre-de-apă, pasăre-de-gheaţă, pasăre-legănată, pietrar, prundar, răţăşcuţă, râbar, scobar1, scorpie, sitar1, ţâţar1, ţâţar-de-apă (v. ţâţar1), ţigăncuşă, ţigănuş. 7 (şi pescăruş-albastru, pes-căruş-vânăt, pescăruş-verde, pescăruş-verzuliu) Alcedo atthis; pescar, pescar-vânăt, pescar-verde, pescăraş, pescărel, pescărel-al-bastru, pescărel-azuriu, pescărel-vânăt, pescărel-verde, pescăriţă, doctor, pasăre-cerească, pescuţ, prundurel, ţarcă-de-mare. 8 Alcedo atthis hispida; raţă-de-tău, <înv.> ielcovan. pescui vb. IV. 11 intr., tr. (pese.) a prinde, <înv. şi pop.> a vâna, <înv. şi reg.> a pescări, <înv.> a goni. Au reuşit să pescuiască crapi, caraşi şi un somn. 2 tr. (pedag.; arg.; compl. indică elevi, studenţi sau idei, fraze etc.) v. Copia. II tr. fig. 1 (compl. indică obiecte greu de obţinut, ocazii etc.) a vâna. A pescuit prin magazine, să vadă dacă se mai primesc rochii de seară. A pescuit ocazia şi şi-a cumpărat o maşină foarte bună, la mâna a doua. 2 (fam.; compl. indică mai ales femei) v. Aborda. Acosta. Agăţa. |1322 pescuiălă s.f. (pese; reg.) v. Pescuire. Pescuit Prindere. pescumă s.f. (hidrol.; înv.) v. Heleşteu. Iaz. pescuire s.f. 11 (pese.) pescuit, prindere, <înv. şi pop.> vânare1, vânat, vânătoare, <înv. şi reg.> pescărie, pescărit, pescuiălă, <înv.> gonire, vânătorie. 2 (concr.; înv.) v. Pescărie. II fig. 1 vânare1, vânătoare. Pescuirea unei maşini bune prin târguri de profil îi ia mult timp. 2 (fam.) v. Abordare. Acostare. Agăţare. Agăţat1. pescuit s.n. 11 (pese.) pescuire, prindere, <înv. şi pop.> vânare1, vânat, vânătoare, <înv. şi reg.> pescărie, pescărit, pescuiălă, <înv.> gonire, vânătorie. în acest lac este interzis pescuitul. Pescarii au avut noroc la pescuit. 2 halieutică. Pescuitul este arta de a pescui. II (concr.; înv.) v. Pescărie. pescuitor s.m. 1 (pese.) pescar, <înv. şi pop.> vânător, vânător de peşte, păscălar, pescaş, <înv.> măjar. Pescuitorii îşi aruncă lansetele în apa iazului. 2 fig. vânător. Este un mare pescuitor de chilipiruri. pesculeţ s.m. (iht.; reg) v. Peştişor, pescuţ s.m. (reg.) 1 (iht.) v. Peştişor. 2 (omit.) v. Pescar. Pescar-vânăt Pescar-verde. Pescăraş. Pescărel. Pescărel-albastru. Pescărel-azuriu. Pescărel-vânăt Pescărel-verde. Pescăriţă. Pescăruş. Pescăruş-albastru. Pescăruş-vânăt. Pescăruş-verde. Pescăruş-verzuliu (Alcedo atthis). 3 (bot.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stân-jenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt Stânjenel-vi-olet (Iris germanica). pesemne adv. (modal; exprimă probabilitatea, posibilitatea acţiunilor, a faptelor, a vorbelor cuiva) poate, probabil, pasămite, samite. Pesemne s-a întâlnit cu cineva, de întârzie. Dacă s-a îmbrăcat aşa, pesemne nu i-a spus nimeni că ţinuta sobră la un astfel de eveniment este obligatorie. pesmet s.m. (culin., ind. alim.) <înv. şi reg.> posmag, prezli, prutişor. Moaie câţiva pesmeţi în supă. pesm vb. IV. tr. (muz.; înv.; compl. indică piese muzicale) v. Cânta. Executa. Interpreta. Intona. pestă s.f. 1 (med) ciumă, pestilenţă, maica-bătrână (v. maică), maica-boa-lelor (v. maică), maica-calea (v. maică) mai-ca-călătoarea (v. maică), boala turcilor (v. boală), teleleica (v. teleleică2), <înv.> puştlă. în trecut, pesta a făcut multe victime. 2 (med. vet.) pestă bovină = tifos1, tifos contagios (v. tifos1), ciuma vitelor (v. ciumă). Pesta bovină este o boală contagioasă, cu evoluţie acută şi răspândire rapidă; pestă porcească = pestă porcină; pestă porcină = pestă porcească. Pesta porcină este o boală contagioasă, netransmisibilă omului, care creează mari pierderi în rândul porcilor sălbatici sau domestici. peste prep. I (introduce un circ. deloc) 1 (după vb. de mişcare; circ. indică destinaţia, ţinta) pe, <înv.> către. Nenorocirile se abat peste oameni. 2 asupra, deasupra. Se înclină peste el. Se apleacă peste pervaz pentru a vedea mai bine. 3 (circ. indică situarea în contact direct a două elemente, dintre care unul este suprapus 1323| celuilalt) deasupra, pe. în dimineţile de toamnă târzie, peste iarbă se aşază bruma. 4 prez. Arată pe hartă judeţele de peste Olt. 5 (circ. indică obiectul peste care se aşază, se aplică ceva) la1, pe. A pus peste gura cuptorului un capac. II (introduce un circ. de timp, care indică posterioritatea) după, în, la1. S-a întors în ţară peste cinci ani de la plecare. pesteălă s.f. (înv.) v. întârziere. Zăbavă, pestelcă s.f. 1 (pop.) v. Catrinţă. Fotă. 2 (în portul popular femeiesc; reg.) v. Şorţ. pestelcuţă s.f. (reg.) v. Şorţuleţ. peşti vb. IV. intr. 1 (înv. şi reg.; despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin) v. întârzia. Lungi. Zăbovi. 2 (reg; despre oameni) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 3 (reg.; despre timp sau despre unităţi de timp) v. Trece. 4 (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”) v. Continua. Persista. Stărui, pestidd s.n. dezinfestant. Pesticidul este o substanţă chimică care distruge larve, insecte, viermi etc. pestifer, -ă adj. 1 (med, med. vet.; livr.; despre agenţi) v. Contagios. Infecţios. Molipsitor. 2 (înv.; despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2, pestiferât, -ă adj., s.m., s.f. (med; livr.) v. Ciumat. pestilent, -ă adj. (livr.) 1 (med., med. vet.; despre agenţi) v. Contagios. Infecţios. Molipsitor. 2 (med.; despre boli, simptome, epidemii etc.) v. Pestilenţial. pestilentifer, -ă adj. (med., med. vet.; înv.; despre agenţi) v. Contagios. Infecţios. Molipsitor. pestilenţ subst. (bot.; german.; înv.) v. Cucuruz (Petasites albuş). pestilenţă s.f. (med.; rar) v. Ciumă. Pestă, pestilenţial, -ă adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, mias-matic, <înv. şi pop.> scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii pestilenţiale de sulf. 2 (despre aer, atmosferă etc.) fetid, infect, puturos, rău-mirosi-tor, viciat, mefitic, împuţit, <înv.> împuţicios. în încăpere este un aer pestilenţial de alimente alterate. 3 (despre boli, simptome, epidemii etc.) pestilent Epidemiile pestilenţiale sunt cele provocate de ciumă. 4 (med., med. vet; livr.; despre agenţi) v. Contagios. Infecţios. Molipsitor. pestire s.f. (înv.) v. întârziere. Zăbavă, pestos, -oâsă adj. (med.) <înv.> ciumos. Se vaccinează împotriva virusului pestos. pestră s.f. (reg.) v. Bonă. Dădacă. Doică, pestref s.n. (muz. turcească; înv.) v. Preludiu. Uvertură. pestri'c, -ă adj. (reg; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. pestricât, -ă adj. (înv.; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. pestricel, -eâ adj. (reg.) v. Pestricior. pestricior, -oără adj. (pop.) pestricel, pestricuţ, pestriluş, pestrior, pestrişor. pestricuţ, -ă adj. (reg.) v. Pestricior. pestriluş, -ă adj. (reg.) v. Pestricior. pestrior, -oără adj. v. Pestricior. pestrişor, -oără adj. v. Pestricior. pestriţ, -ă adj. 11 (despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) bălţat, florean, pătat, tărcat, prian, <înv. şi reg.> pistrui, alaci, cheş, perceat, picat2, pistricios, pric, priu, şar3, şălean, şerguiat, şvaiţ, şvaiţăr, tarcoş, tărcuş. Are o vacă pestriţă. 2 (mai ales despre câini sau păsări) <înv. şi pop.> griv, gri-vei. Are un câine pestriţ. 3 (despre păsări şi animale sau despre penele, blana lor) porum-bac. Are mai multe găini pestriţe. 4 (despre obiecte, culori) pestriţat, pistruiat, <înv. şi reg.> pestriţiu, pistrui, barz, caciur, mistreţ, mistricioi, pestric, picur2, picurit, picuriu, pistricios, puchiţel, ţifraş, <înv.> pestricât. Are o geacă pestriţă. Este îmbrăcat în culori pestriţe. 5 (mai ales despre obiecte) împestriţat, panaşat, pătat, smălţat, smălţuit2, înspicat, încrestit, <înv.> însmălţat. Pereţii vazei sunt pestriţi. 6 (despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) amestecat, diferit, eterogen, felurit, împestriţat, mixt, variat, babelic, mistreţ, arlechinat. Clădirea conţine elemente arhitectonice pestriţe. 7 (mai ales fig.; despre grupuri de fiinţe) diferit, divers, felurit, variat. La spectacol a participat un public pestriţ. 8 (pop.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Bălţat. Dungat. Tărcat. Vărgat. Zebrat. 9 (reg; despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Albit. Cărunt. Cărunţit. Grizonat. înălbit. încărunţit. Sur. 10 (reg.; despre faţă sau, p. ext., despre oameni) v. Lentiginos. Pistruiat. 11 (reg; despre ochi) v. Castaniu. Căprui. II fig. (pop.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Demonic. Diabolic. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Histrionic. Iezuit. Iezuitic. Ipocrit. Machiavelic. Mieros. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Tartufist. Viclean, pestriţă vb. I. tr. (rar; compl. indică mai ales obiecte) v. împestriţa. Păta. Smălţa, pestriţâţ, -ă adj. (rar; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. pestriţătură s.f. 1 împestriţătură, tărcătură, bălţătură. Aşa pestriţătură nu mai văzuse pe pereţii unui vas. 2 (reg.) v. Efe-lidă. Lentigo. Nev melanic. Nev pigmentar. Pistrui. pestriţiu, -ie adj. (înv. şi reg.; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. peşchegiu s.m. (peior.) chilipirgiu, pleşcar, pleşcaş, pomanagiu, şnorăr. Era un peşchegiu versat. peşchelâc s.n. (înv.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. peşcheş s.n. 11 (înv. şi pop.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. 2 (fam.) v. Mită. II (fin.; în Ev. Med.; impr.) v. Haraci. Tribut. peşteră peşchrn s.n. (culin., ind. alim.; turc.; înv.) v. Dospeală. Maia1. Plămadă. Plămădeală, peşchir s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Faţă de masă. 2 (înv. şi reg) v. Prosop. Şervet Ştergar. 3 (reg.) v. Năframă. peşin adv. (temporal înv.) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugă). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat. Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu. peşte s.f. I (iht.) peşte-auriu = peşte-curcubeu =peşte-soare = Eupomotis gibbosus; regele-peş-telui (v. rege1), regele-peştilor (v. rege1), regi-na-peştelui (v. regină), regina-peştilor (v. regină), regină, biban-american, biban-soare, ca-racudă-colorată, caras-galben, împăratul-peş-tilor (v. împărat), mâna-diavolului (v. mână), ochean2, reginică, sineş, soare, sorel, sorete, sticlete, trei-colori; peşte-cu-spadă = (art.) peş-tele-spadă=Xiphias gladius, peşte-cu-su-liţă, <înv.> spadon; (reg.) peşte-alb=peşte-albi-şorv. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Albumus albumus); peşte-bâlan v. Caras. Caras-alb. Caras-de-Dunăre. Crap-caras (Carassius auratus gibelio); peşte-crăiesc = peş-te-de-bătaie = peşte-de-bătălie = (art.) peşte-le-doamneiv. Boiştean (Phoxinus phoxinus); peşte-cu-două-nume=peşte-de-piatră = (art.) peştele-ţiganiduiv. Fusar-mare. Pietrar (Aspro zingeî); peşte-cu-ghimpi = peşte-cu-ţepi =peşte-ţigănesc v. Ghidrin (Gasterosteus aculeatus); peşte-cu-suliţăv. Peşte-cu-spadă. Peştele-spa-dă (Xiphias gladius); peşte-cu-şapte-nume = peşte-ţigănesc v. Avat (Aspius rapax); peş-te-de-arin v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus sericeus); peşte-de-mare v. Calcan. Cambulă. Cambu-lă-de-mare (Scophthalmus maeoticus); peş-te-de-piatrăv. Fusar (Aspro streber);peşte-fi-rezv. Ghiborţ (Acerina cemua); peşte-jidovesc v. Şoarece-de-mare (Motella tricirrhata); peşte-lup = peşte-ţigănesc v. Avat (Aspius aspius); peşte-moţănesc=peşte-pestriţ=peş-te-porcesc v. Pietroşel. Porcuşor. Porcu-şor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio); peşte-negru =peşte-ţigănescv. Ţigănuş (Umbra krameri Walbaum); peşte-ţigănesc v. a Caracudă. Caracudă-de-baltă. Caracudă-de-Du-năre. Caracudă-de-gârlă. Caracudă-de-lac. Caracudă-roşie. Caras. Cărăşel (Carassius carassius); b Pălamidă-de-baltă (Pungitius platygaster); c Mormoloc; (art.) peştele-ac v. Ac-de-mare (Syngnathus mbescens); peşte-le-dracului a Cobitis aurata balcanica; câră2, sacagiţă2, sacăucă, sfaret, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vârligoanţă, vârlugă, vâslă, zmorlă, zvârlugă; b v. Pălamidă-de-baltă (Pungitius platygaster); c v. Zvârlugă (Cobitis taenia); (înv.)peşte-câinescv. Câine-de-mare (Acanthi-as vulgaris). II (zool; reg.; eufem.) v. Colubri-dă. Ofidian. Şarpe. III (bot.; reg.) peşte-de-pă-dure v. Hamei (Humulus lupulus). IV fig. mijlocitor, proxenet, rufian, cloţă. Peştele intermediază prostituţia. peşteră s.f. 1 (geomorf.) cavernă, grotă, <înv. şi reg.> vizuină, corandă, ocnă, scorbură, ştiol, <înv.> hârtop, speluncă. în munte este o peşteră cu stalactite şi stalagmite. 2 (înv. şi pop.) v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. 3 fig. (constr. mai ales cu vb. „a cere”, „a găsi”, „a peştic oferi”, „a solicita ; înv.) v. Adăpost Azil Liman. Refugiu. Scăpare. Vizuină, peştic s.m. (iht; reg.) v. Peştişor, peştimăn s.n. 1 (înv. şi pop.) v. Catrinţă. Fotă. 2 (înv. şi reg) v. Basma. Tulpan, peştioăcă s.f. (iht.; reg.) v. Peştoaică. peştior s.m. (iht; reg.) v. Peştişor, peştişoâră s.f. (bot.) Marsilea quadrifolia; trifoiaş-de-baltă. peştişor s.m. 1 (iht.) chitic, pesculeţ, pescuţ, peştic, peştior. 2 (reg.) păpurojnie, păsărică, păsăruică, păsăruţă, pup3, pupăză. Peştişorul este un fel de colac (sau turtă, pâine, cozonac) care se face cu prilejul botezurilor, nunţilor ori al înmormântărilor. peştoaică s.f. (iht.) peştioăcă. Peştoaica este femela peştelui. petâc s.m. (bot.; reg.) v. Muşcată1. Muşcată-ro-şie (v. muşcată1). Muşcată-rotată (v. muşcată1). Muşcată-roz (v. muşcată1). Pelargonie (Pelargonium zonale). petală s.f. (bot) foaie. Vântul puternic a scuturat toate petalele florilor de măr. petaloid, -ă adj. petaloideu. Sculptura are aspect petaloid. petaloideu, -ee adj. (rar) v. Petaloid. petărdă s.f. pocnitoare (v. pocnitor). Petardele nu se mai comercializează din cauza multiplelor accidente produse prin utilizarea lor la diverse evenimente. petcă s.f. (constr.; reg.) v. Adâncitură. Cotlon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură, petecă rit, -ă adj. (reg.; despre lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) v. Cârpit2. Peticit2, petecătoăre s.f. (reg.) v. Piedică. peteci1 subst. (med.; înv.) v. Tifos epidemic (v. tifos1). Tifos european (v. tifos1). Tifos exan-tematic (v. tifos1). Tifos peteşial (v. tifos1). petecP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică animale, mai ales cai) v. împiedica, peteică s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Gânj. petent s.m. (înv.) v. Aplicant. Aspirant. Petiţionar. Solicitant. Solicitator, petersfl subst (bot.; reg.)v. Pătrunjel (Petro-selinum hortense). petic s.n. 1 ruptură, zdreanţă, foit. A pus în cuşca câinelui peticele unei haine. 2 (la pl. petice) aţe (v. aţă), zdrenţe (v. zdreanţă). Paltonul i-a ajuns numai petice. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de") bucată, fâşie, limbă, sprânceană, <înv.> plato-viţă. I-a luat abuziv un petic de teren. Un petic de pădure a fost tăiat. 4 (la cămăşi; reg.) v. Platcă. petică s.f. buleandră, cârpă, fleandură, otreapă, zdreanţă, ferfeniţă, fleanţă, obială, <înv. şi reg.> felegă, pareatcă2, rantie, tearfe, bandol, bulă2, cărpuţie, cârţă, cor-coată, cotreanţă, dârză, halub, handră, hartan, paceaură, prohab, riduri, ronghi, rufe, şulean-dră, şuşală, şuşalcă, târfe1, hanţă2, <înv.> şifon1. Şterge praful cu o petică. peticărfvb. IV. tr. (rar, compl indică lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) v. Cârpi. Petici, peticul s.n. peticuţ. petici vb. IV. 1 tr. (compl. indică lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) a cârpi, a peticări, a cârpăci, a împetici, a podogi, a încăpută, a îngurzi. Şi-a peticit paltonul singură. Cizmarul încearcă să-i peticească cizmele din pâslă. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Sfâşia. Zdrenţui. ^ peticire s.f. cârpeală, cârpire, cârpit1, peticit1. Peticirea hainei i-a luat mult timp. peticit1 s.n. cârpeală, cârpire, cârpit1, peticire. peticit2, -ă adj. 1 (despre lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) cârpit2, potlogit, împetidt, petecă-rit, plotogărit Paltonul peticit mai poate fi încă purtat. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori, p. ext., despre oameni) jerpelit, rupt, zdrenţăros, zdrenţuit, pirpiriu, <înv. şi reg.> bulendros, lăţos, plotogărit, plotojit, ronghioş, obosit, răpciugos. Costumul peticit trebuie aruncat. Bătrânul peticit inspiră milă când îl vezi. 3 (reg.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Sfâşiat. Zdrenţuit, peticitură s.f. (reg.) v. Cârpeală. Cârpitură. peticuţ s.n. peticei. petimbroăsă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Bătătamică. Cruciuliţă (Senecio crucifolius). 2 v. Cruciuliţă (Senecio vulgaris). 3 v. Cruciuliţă (Senecio rupester). 4v. Spălăcioasă (Senecio vemalis). petină s.f. (agric.; reg.) v. Jumătate, petinet s.n. (ţes.; înv.) v. Val. Voal. petiţă s.f. (agric.; reg.) v. Jumătate, petiţie s.f. 1 cerere, <înv. şi pop.> jalbă, <înv. şi reg.> suplică, instanţă, rugare, <înv.> articol, răvaş, rugat1, exhibit, artic. A înaintat directorului o petiţie pentru a pleca în deplasare. 2 (jur.) memoriu, <înv.> memorial, tacrir. Studenţii au semnat petiţia adresată decanului facultăţii. petiţionăr, -ă s.m., s.f. aplicant, aspirant, solicitant, solidtator, postulant, <înv. şi pop.> jălbaş, <înv.> petent. Se numără printre petiţionarii la un post universitar. petreăncă s.f. (bot.; reg.) v. Ceara-albinei (v. ceară). Ceară (Asclepias syriaca). petrec s.n. (reg.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Ră-posare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, petrecănie s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare. 2 (înv.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. II (înv. şi reg.) 1 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge *) v. Beţie. Chef. Petrecere. 2 v. întâmplare. Păţanie. Peripeţie. III (înv.) v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). petrecăre s.f. (reg.) v. Inhumaţie. îngropare, înhumare. înmormântare, petrecănos, -oăsă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Chefliu. Petrecăreţ. petrecăreţ, -eăţă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. chefliu, lumeţ, <înv. şi reg.> petrecă-tor, lumăreţ, <înv.> ospătător, petrecănos, veselnic, zamparagiu, coribant, bombagiu. Oamenii petrecăreţi fac multe glu- 11324 me. Petrecăreţii au stat toată noaptea în bar. 2 s.m., s.f. juisor. Câţiva petrecăreţi întârziaţi trec gălăgioşi strada. petrecătdr, -oăre adj., s.m., s.f., s.n. 11 adj., s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Chefliu. Petrecăreţ. 2 adj. (în opoz. cu „durabil”, „etern”; înv.) v. Efemer. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic. 3 s.m., s.f. (înv.) v. însoţitor. Tovarăş. II adj. (înv.; despre oameni) v. Trăitor. Vieţuitor. III s.n. (mat.; înv.) v. Cât petrece vb. III. 11 tr. (compl. indică perioade de timp) a trăi. Şi-a petrecut toată viaţa în Bucureşti. Petrece câţiva ani în Paris, după care se mută la Berna. 2 tr. a trece, <înv.> a săvârşi. îşi petrece ziua umblând prin magazine. Cum ţi-ai petrecut concediul? 3 intr. a sta. A petrecut cu prietenul lui din tinereţe o zi întreagă. 4 intr. (despre oameni) a chefui, a se veseli, <înv. şi pop.> a ospăta, a prăznui, a benchetui, a se beţivi, a corhălui, a mesi, a mulătui. Nuntaşii au petrecut două zile. 5 intr. (despre oameni) a se amuza, a se desfeta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a râde, a se veseli, a răsfăţa, a dilui, <înv.> a se dileta, a se distrage, a se diverti, a se eglendisi, a se libovi. Totdeauna petrece când îşi vede amicii în situaţii ridicole, îi place să-şi facă musafirii să petreacă cu bancurile lui. 6 intr. (despre oameni) a se bucura, a se delecta, a se desfeta, a se lăfăi. Tinerii au petrecut la onomastica prietenului lor. 7 refl. (despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) a se întâmpla, a se produce, a surveni, <înv. şi reg.> a se prileji, <înv.> a se eveni, a se purta, a supraveni. într-un orăşel de provincie nu se petrece nimic important. Nu poate înţelege cum s-a petrecut o asemenea confuzie. 8 refl. (despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) a fi, a se întâmpla. Din cărţi aflăm ce s-a petrecut în perioada interbelică. întâlnirea de promoţie se va petrece în octombrie. 9 refl. (despre fapte, acţiuni, evenimente etc.) a se desfăşura, a evolua, a se întâmpla, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a se purta, a se sfeti, a urma, a se derula, a se succeda. Evenimentele s-au petrecut conform planului. 10 refl. a se întâmpla, <înv.> a se trece. Câte nu s-au petrecut între ei! 11 refl. (despre evenimente, stări, conflicte, procese sociale etc.) a apărea, a interveni, a se ivi, a se întâmpla, a se produce, a surveni, <înv.> a urma, a obveni, a ocurge, a veni. în viaţa lor s-a petrecut o schimbare majoră. 12 refl. impers. a se întâmpla, a se face, <înv.> a se trece. S-a petrecut aşa cum a prevăzut. Orice s-ar petrece, te voi susţine. 13 refl. (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a decurge, a se desfăşura, a evolua. Discuţia dintre cei doi contracandidaţi la funcţia de director s-a petrecut în limitele normalului. 14 refl. (înv. şi pop.; despre stări, fenomene, acţiuni etc.) v. încheia. Sfârşi. Termina. 15 refl. (pop.; despre timp sau despre unităţi de timp) v. Trece. 16 tr. (înv. şi reg.; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 17 refl. (reg.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) 1325| v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 18 refl. (med., med. vet; reg.; despre fiinţe) v. Leşina. 19 refl. (reg.; despre bunuri materiale, materii prime etc.) v. Consuma1. Epuiza. Isprăvi. Sfârşi. Termina. 20 tr. (reg.; compl. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Slăbi. Tempera. Uşura. 21 tr. (com.; reg.; compl. indică produse, bunuri etc.) v. Desface. Difuza. Plasa. Vinde. 22 intr. (înv.; despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) v. Dăinui. Dura2. Exista. Fi. Menţine. Păstra. Perpetua. Persista. Rămâne. Subzista. Trăi. Ţine. I11 tr. (compl. indică oameni) a acompania, a aduce, a conduce, a duce2, a însoţi, a întovărăşi, a merge, a întroloca, <înv.> a năvădi, a pomi. La plecare, gazda îşi petrece musafirii până la poartă. 2tr. (rar; compl. indică ziare, cărţi, reviste etc.) v. Parcurge. Răsfoi. 3 refl. (înv. şi pop.; mai ales despre vehicule în mişcare) v. Perinda. Scurge. Succeda. Urma. 4 tr. (pop.; compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) v. Bate. Colinda. Cutreiera. Măsura. Parcurge. Străbate. Umbla. 5 tr. (înv. şi reg.; compl. indică persoane decedate) v. Boci. Jeli. Jelui. Plânge. Tângui. 6 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe) v. Alerga. Fugări. Goni. 7 tr. (tehn.; înv, şi reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge. 8 tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „prin”, „printre”) v. Băga. Implanta. împlânta, înfige. Ţintui. Vârî. 9 tr. (înv. şi reg.; compl. indică materiale pulverulente sau granulare; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „prin 0 v. Cerne. Da2.10 tr., refl. (înv. şi reg.; despre fiinţe; urmat de determ. locale) v. Deplasa. Muta. Strămuta. 11 tr .(reg.; compl. indică locuri, ţâri, aşezări, obiective turistice etc.) v. Merge. Vedea. Vizita. III refl. fig. (înv. şi reg.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perj. c.; adesea urmat de determ. ca „din lume”, „din viaţă”, „de pe faţa pământului) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece. petrecere s.f, 11 desfatare, veselie, desfat, <înv.> desfatăciune. La nuntă a fost foarte multă lume şi petrecerea nuntaşilor a ţinut trei zile. 2 distracţie, plăcere, <înv. şi reg.> tefericie, libovire, <înv.> dezmierdare. Duce o viaţă plină de petreceri. 3 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) beţie, chef, libaţie, ospăţ, sărbătoare, zurba, <înv. şi pop.> voie bună, praznic, prăz-nuire, zaiafet, refenea, bairam, băută (v. băut), băutură, benchet, benchetuială, cancan2, chiolhan, guleai, sindrofie, pahar, <înv. şi reg.> petrecanie, cinste, govie, tărbacă, verbunc, <înv.> dezmierdare, sărbătorie, tratament, trataţie, vinărie, zampara, zamparlâc, vin, anarhie, chiloman, chindie, chi-trofoneală, farandolă, iureş, macheală, paran-ghelie, răzuială. Au tras o petrecere de pomină. Aseară, la vecini a fost o petrecere zgomotoasă. 4 cocteil, recepţie. La petrecerea organizată de preşedinţie cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale au fost invitaţi ambasadori şi diplomaţi. 5 (înv. şi pop.) v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). 6 (înv.) v. Comportament Comportare. Conduită. Purtare. II acompaniere, conducere, ducere, însoţire, întovărăşire, <înv. şi pop.> mergere, <înv.> însoţituri Petrecerea musafiribr s-a făcut până la poartă. II11 (înv. şi pop.) v. In-humaţie. îngropare. înhumare. înmormântare. 2 (înv.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. petrecut, -ă adj. î (rar; despre oameni) v. Transportat2.2 (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Inconsciu. Inconştient. Leşinat2. 3 (reg.) v. Vândut. petrefâct s.n. (paleon.; înv.) v. Fosilă (v. fosil). Resturi (v. rest). petrei s.m. (omit.) Larus canus; pescar, pes- car-cenuşiu, pescar-sur. petrificâţie s.f. (paleon.; rar) v. Fosilizare. Pietrificare. petrinjelâş s.m. (bot.; reg.) v. Pătrun-jel-de-câmp. Pătrunjel-salbatic (Pimpinella saxifraga şi Pimpinella major). petrişor s.m. (iht.; reg.) v. Porcuşor (Gobio uranoscopus). petrografi'e s.f. (geol.) petrologie. Petrografia se ocupă cu studiul rocilor din scoarţa pământului din punctul de vedere al compoziţiei lor mineralogice şi chimice, al formării lor, al transformărilor pe care le suferă, al răspândirii lor etc. petrol s.n. (chim.) 1 bitumine lichide, ţiţei, <înv. şi reg.> naft, ulei de piatră (v. ulei1), aur negru. Petrolul este sursa principală pentm combustibilulenergeticlichid 2petrollampant = gaz1, <înv. şi reg.> naft, gais, gaiţă2, opaiţ, ulei1, ulei de lampă (v. ulei1), ulei de naft (v. ulei1), unt de naft, vitriol. A umplut lampa cu petrol. petrolier s.n. (nav.) tanc petrolier, tren petrolier, vas petrolier. Petrolierul este o navă constmită special pentm transportul produselor petroliere. petrologie s.f. (geol.) petrografie. petrozi'tă s.f. (med.) apexită. Petrozita apare în urma unei otite. petulănţ, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz, petulânţă s.f. (livr.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetâre. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate, petunie s.f. (bot.) Petunia hybrida; bună-dimineaţa, leicuţă, parfum, peognie, tolceruţ, vinete (v. vânăt). peţchăş, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut, înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. peţeâlă s.f. (înv.) v. Cerere în căsătorie. Peţi-re. Petit. peţi vb. IV. tr. 11 (compl. indică fete, femei nemăritate) a cere, a împeţi, a stărosti, a votri. Tânărul a peţit-o pe fată de la pfund părinţi. 2 (reg.; compl. indică afaceri, tranzacţii etc.) v. Arbitra. Intermedia. Interpune. Media2. Mijloci. II (arg.) 1 (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. 2 (compl. indică ţara, stmcturi sociale sau politice, gmpări etc.) v. Trăda. peţiol s.n. (bot.) codiţi Peţiolul susţine limbul frunzei. peţire s.f. cerere în căsătorie, petit, îm-peţit, stărostie, tocmeală, stărostit, votrie, votrire, <înv.> peţeală, petitorie, peţitură, peţitorlâc. Peţirea a fost acceptată de părinţii fetei. peţit s.n. cerere în căsătorie, peţire, împeţit, stărostie, tocmeală, stărostit, votrie, votrire, <înv.> peţeală, petitorie, peţitură, peţitorlâc. peţitor, -oâre s.m., s.f. 11 s.m., s.f. <înv. şi reg.> logoditor, grăitor, logodan, mânător, po-cânzeu1, staroste, stărostoi, votritor, votru, <înv.> mijlocitor. Peţitoml este persoana care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată adre-sându-se părinţilor sau mdelor acesteia. 2 s.f. cotoroanţă, <înv.> peţitoreasl Peţitoarea este o femeie (mai în vârstă) care mijloceşte cunoştinţa a două persoane de sex opus pentm a le înlesni căsătoria. 3 s.m. (înv. şi pop.) v. Ginere. Mire. 4 s.m. (reg.) v. Client Cumpărător. Muşteriu. 5 s.m (înv.) v. Candidat Pretendent II s.m. (arg.) 1 v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. 2 v. Trădător. Vânzător, peţitoreâsă s.f. (înv.) v. Peţitoare (v. peţitor). peţitorie s.f. I (înv.) v. Cerere în căsătorie. Peţire. Petit. II (arg.) 1 v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. 2 v. Trădare. Vânzare, peţitorlâc s.n. (deprec.) v. Cerere în căsătorie. Peţire. Petit. peţitură s.f. (înv.) v. Cerere în căsătorie. Peţire. Peţit. peţudă s.f. (iht.; înv.) v. Ton1 (Thunnus thynnus). peunâriţă s.f. (omit.; reg.) v. Păună. Păuniţi peveţ s.m. (în Biserica Ortodoxă; înv. şi reg.) v. Cantor. Cântăreţ. Dascăl. Diac. Paracliser. Psalt. ţarcovnic. peveţi'vb. IV. intr.,tr. (în Biserica Ortodoxă; înv.) <înv.> a peveţui. peveţui'vb. IV. intr.,tr. (în Biserica Ortodoxă) <înv.> a peveţi. Bunicul lui peveţuia în biserica satului, în calitate de dascăl. pezevenchi, -che s.m., s.f. 1 (pop. şifam.) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şarlatancl Şnapan. Şnapancl 2 (înv.) v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. pezevendâcs.n. 1 (pop. şifam.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. 2 (înv.) v. Proxenetism. Rufianism. peznui'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Asemăna. Asemui. Confunda. Lua. Semui1. pezodrom s.m. (înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. pfu interj, (exprimă neplăcere, apăsare, o senzaţie de greutate) uf! Pfu! Ce înghesuială este aici! pfund s.m. livră, <înv.> libră1. Pfundul este o veche unitate de măsură pentm greutate. PH pH subst (chim.) exponent de hidrogen. Ph-ul este exprimat prin numărul de ioni-gram de hidrogen existenţi într-un litru de soluţie. phi interj. 1 (exprimă dezgust, repulsie, scârbă) ah!, of!, uf], vai! Phi, ce miros greu este în cameră! 2 (adesea prelungit; exprimă mirare, uimire, surprindere; fam.) v. A1! Aoleu! E2! Ehei! Ei! Hei1! I2! O! Of! Ti! Ţ! Vai! 3 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie; fam.) v. A1! Ah! Ehei! Ei! Hei1! I2! O! Of! Ti! Vai! 4 (exprimăplăcere, mulţumire, satisfacţie; fam.) v. A1! E2! Eh! Ehei! Ti! Ţ! Vai! phîlips s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. phirnitor subst. (ţig.) v. Ceas. Ceasornic, pian s.n. (muz.) 1 pianoforte, <înv.> clavir, poampă. Cântă la pian de când era copil. 2 pian automat = pian electric; pian electric = pian automat. Pianul electric execută, cu ajutorul unui mecanism acţionat electric, anumite melodii înregistrate, în prealabil, pe nişte suluri speciale de hârtie introduse în aparat. pianist, -ă s.m., s.f. (muz.) <înv.> clavirist. îşi doreşte să ajungă un pianist celebru. piâno adv. (modal; în opoz. cu „forte) muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) încet. pianoforte s.n. (muz.; rar) v. Pian. piatră s.f. 11 (geol.) rocă1, <înv.> stâncă. în satele de munte există case vechi, din piatră. Se aşază pe o piatră, pe malul râului. 2 (geol.) piatră-de-var = calcar, babiţă. Pia-tra-de-var se foloseşte la fabricarea varului, a cimentului etc.; piatră ponce = sepiolit, spu-mă-de-mare, <înv.> piatră spumoasă. Piatra ponce este o rocă vulcanică, foarte uşoară, spongioasă, întrebuinţată la şlefuire, curăţare etc.; (înv.) piatră de marmură=piatră-mar-mură v. Marmură; piatră eratică v. Bloc eratic (v. bbc1). Stâncă eratică; piatră spumoasă v. Piatră ponce. Sepiolit. Spumă-de-mare. 3 (mineral.) piatră nestemată=piatră preţioasă =piatră rară=piatră scumpă = nestemată, piatră nestimândră, <înv.> diaman-ticale, stemă. Rubinul este o piatră preţioasă; (pop.) piatră-vânătă v. Calcantit. Sulfat de cupru; (reg.) piatră-mierie v. Calcantit. Sulfat de cupru. 4 (constr.) piatră de temelie = piatră fundamentală = <înv.> piatra temeliei. Piatra de temelie intră în construcţia fundaţiei unei clădiri; (art.; înv.) piatra temeliei v. Piatră de temelie, Piatră fundamentală. 5 piatră de ascuţit = cute, gresie, arcer, brus. Piatra de ascuţit este folosită pentru a ascuţi obiecte tăioase. 6 piatră funerară = lapidă, placă funerară, placă tombală, znamăn, <înv.> piatră tumulară. Piatra funerară de pe mormânt este din marmură neagră; (înv.) piatră tumulară v. Lapidă. Piatră funerară. Placă funerară. Placă tombală. 7 piatră comemorativă = lapidă. A fost de faţă la ceremonia descoperirii pietrei comemorative pe care erau incrustate numele eroilor Revoluţiei din decembrie. 8 (la pl. pietre; j. de noroc) rummy. Seara aceasta şi-au propus să joace pietre. 9 (la moară; şi piatră de moară) râş-niţă, râşnitoare. între pietrele de moară se macină seminţele. 10 (la moară) piatră zăcătoare = zăcătoare (v. zăcâtor), piatră şezătoare. Deasupra pietrei zăcătoare se învârteşte alergătoarea; (reg.) piatră şezătoare v. Piatră zăcătoare. Zăcătoare (v. zăcâtor). 11 (meteor.; adesea constr. cu vb. „a bate”, „a cădea”, „a da”) grindină, gheaţă, ţârţar, zloată, <înv.> smidă2. Piatra a distrus multe grădini. 12 (vinif.) piatră devj&= tartru, tirighie. Piatra de vin se depune pe pereţii vaselor în care se păstrează vinul. 13 (stomat.) detritus, odontolit, tartru, tartru dentar. Trebuie să meargă la stomatolog ca să-şi îndepărteze piatra de pe dinţi. 14 (adesea lapl. pietre; med.) calcul, concreţiune. Are pietre la rinichi. 15 (mai ales fig.; rar) piatră de încercare = piatră de încercat=piatră de probat=piatră de probă = (înv.) piatră de cercare v. Dovadă. Indicaţie. Indiciu. Mărturie. Pildă. Probă. Semn. 16 (astron.; înv. şi pop.) v. Corp meteoric. Meteorit 17 (med, med. vet.; pop. şi fam.; de obicei urmat de determ. care indică felul sau organul în care se formează) v. Calculoză. Litiază. 18 (chim.; pop.) piatră-acrăv. Alaun. Sulfat dublu de aluminiu şi de potasiu; pia-tră-pucioasă v. Pucioasă (v. pucios). Sulf; (art.) piatra-iadului v. Azotat de argint (v. azotat1). Nitrat de argint; (înv. şi reg.) piatra-şo-ricelului v. Anhidridă arsenioasă. Arsenic. Arsenic alb. Trioxid de arsen; (reg.) pia-tră-de-ţâmpor = ţâmpor. Piatra-de-ţâm-por este folosită la omorârea albinelor dintr-un stup în momentul recoltării mierii; piatră-ver-de v. Calaican. Melanterit. Sulfat de fier. Sulfat feros; (înv.) piatră-infemală v. Azotat de argint (v. azotat1). Nitrat de argint. 19 (la cântar; înv. şi reg.) v. Greutate. 20 (meteor.; reg.) piatră cu foc = piatră de trăsnet v. Trăsnet. 21 (astron.; înv.) v. Aerolit. 22 (fiz.; înv.) piatră-magnet = piatră-magnis v. Magnet. II fig. piatră de temelie = piatră fundamentală = bază, esenţă, fundament, temei, temelie, piatră unghiulară, început, cap, piatră de ugolniţă, rădăcină. Piatra de temelie a teoriei sale este aristotelică; <înv.> piatră de ugolniţă v. Bază. Esenţă. Fundament. Piatră de temelie. Piatră fundamentală. Temei. Temelie, piâţă s.f. 1 bazar, târg, plaţ, <înv.> târgo-vişte, panighir. într-o piaţă există o mare varietate de mărfuri. 2 (com.) pia-ţă-ţintă = piaţă-vizată. Piaţa-ţintă constituie obiectivul acţiunii comerciale a unor firme sau a unor producători; piaţă-vizată = piaţă-ţin-tă. 3 (econ.) piaţă efectivă = piaţă penetrantă. Piaţa efectivă denumeşte clientela unei firme la un moment dat sau volumul efectiv al vânzărilor unei firme, într-o anumită perioadă; piaţă în dezvoltare = piaţă în extindere. Pe piaţa în dezvoltare vânzările de bunuri se află în creştere; piaţă în extindere= piaţă în dezvoltare; piaţă penetrantă = piaţă efectivă; (art.) piaţa producătorului = piaţa vânzătorului. Pe piaţa producătorului cererea este mai mare decât oferta; piaţa vânzătorului = piaţa producătorului. 4 (jur.; arg.) v. Percheziţie, piăză s.f. 1 (mai ales pop. sau fam.; cu determ. „bun” sau „râu”, care indică natura prevestirii) |1326 prevestire, semn, augur, pricaz1, <înv.> cobe, ogur. Crede că dacă îi iese cineva înainte cu o găleată plină este piază bună. Se crede că atunci când cântă bufniţa este piază rea. 2 (în superstiţii; mai ales pop. sau fam .) piază rea = cobe, mărăsân. Această femeie a fost pentru el o piază rea. 3 (geomorf.; reg.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. 4 (mai ales la pl. piezi; reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. pic1 interj., s.n. I interj, (adesea repet.) ţâr1! Pic!, pic! Se aude apa de la robinetul din bucătărie. II s.n. 1 picătură, picur1, strop, stropi-tură, leac, năstrap, ţâre, ţârcâială, ţârcâiaş, ţârcâitură, <înv.> picurătură, lacrimă. Plouă cu picuri mari. Zăpada topită se prelinge în picuri de pe crengile copacilor. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bucăţică, fărâmă, bucăcioară, bucăţea, mangotă, mangură, saramură, smic, smicăraie, smicurătură, ţie1, zdrea-lă, <înv.> smicea. I-a dat pisicii un pic de pâine unsă cu unt. 3 fărâmă, fir, picătură, pişcătură, strop, ţâră1, piculete, sleamă, stre-lici, sămânţă, sâmbure. Nu a rămas niciun pic din brânza abia cumpărată. 4 (lapl. picuri; farm.; reg.; adesea urmat de determ. care indică felul) v. Picături (v. picătură). III s.n. fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bob1, dram, fărâmă, fir, grăunte, picătură, sămânţă, sâmbure, scânteie, strop. Nu are niciun pic de mulţumire. pic2 s.n. 1 (miner.) pickhammer, picon, <înv. şi reg.> sfredel, ştecaiz, şpiţ4. Picul este ciocanul de abataj. 2 (reg.) v. Târnăcop. pica1 s.f. (med.) alotriofagie. Cei care suferă de pica ingerează substanţe necomestibile (cărbune, pământ, argilă etc.). pică2 vb. 1.11 intr. (înv. şi pop.; despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Cădea. 2 intr. (înv. şi pop.; despre fiinţe; de obicei cu determ. locale) v. Aluneca. Cădea. Luneca. 3 intr. (înv. şi pop.; despre obiecte) v. Aluneca. Cădea Luneca. 4 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv. şi pop.) v. Aluneca. Cădea. Luneca. Scăpa. 5 intr. (înv. şi pop.; despre părţi ale plantelor, mai ales despre flori, frunze, rod) v. Cădea. Desprinde. Scutura. 6 intr. (adesea constr. cu unpron. pers. în dat.; înv. şi pop.; despre dinţi, păr, fulgi etc.) v. Cădea. 7 intr. (înv. şi pop.; despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Cădea. Nărui. Prăbuşi. Răsturna. 8 intr. (înv. şi pop.; despre construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. 9 intr. (med., med. vet.; reg.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti. 10 intr. (reg.; despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau părţi ale lor) v. Apleca. Arcui. Atârna. Cădea. Coborî. Culca. Curba. înclina. încovoia. îndoi. Lăsa. Pleca. 11 tr. fig. (compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un concurs etc.) a respinge, a lăsa, a trânti, a buşi. în această sesiune profe- 1327| sorii au picat mulţi studenţi la examene. 12 intr. fig. (înv. şi pop.; fiinţe; de obicei la pers. 3 perf c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece. 13 intr. fig. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Cădea. Muri. Pieri 14 intr. fig. (fam.; despre oameni, mai ales despre elevi, studenţi, candidaţi) v. Cădea. Claca. Eşua. 15 intr. fig. (fam.; despre afaceri, înţelegeri etc.) v. Cădea. Duce2. Eşua. I11 intr. (înv. şi pop.; mai ales despre lichide şi picături) v. Picura. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică picături dintr-un lichid, dintr-o materie topită etc.) v. Picura. 3 intr. (pop.; despre lichide, materii vâscoase etc.) v. Prelinge. Scurge. 4 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; pop.; despre unele secreţii) v. Aluneca. Curge. Luneca. Picura. Prelinge. Scurge. 5 intr. (pop.; despre brumă, zăpadă etc.) v. Aşeza. Aşterne. Cădea. Depune. Lăsa. III intr. 1 (pop. şifam.; despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. 2 (pop. şifam.; despre fiinţe) v. Sosi. Veni. 3 fig. (fam.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.) v. Cădea. întâmpla. Nimeri. Potrivi. IV intr. fig. (fam.; glum.) a-i cădea, a i se lungi. I-a picat faţa când şi-a văzut rivalul printre invitaţi. picant, -ă adj. 11 (despre mâncăruri, alimente etc.) ardeiat, asezonat, condimentat, iute, piperat, usturos, papricat, şut4, usturoi, <înv.> nostim. Tocăniţa este cam picantă. 2 (despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) iute, înţepător, piperat, pişcător, usturător, iuţit, usturatec, usturos, usturat, usturoi. Gulaşul are un gust picant. Un fum picant îi umple ochii de lacrimi. II fig. 1 (mai ales despre expresii,vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, buruienos, por-cotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii picante. 2 (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, atrăgător, excitant, excitator, ispititor, îmbietor, seducător, sexy, tentant, apetisant, bun. Astfel îmbrăcată, este o femeie picantă. picanterie s.f. fig. (de obicei lapl picanterii) mezelic. Tabloidele sunt pline de picanterii despre vedete. Conversaţiile celor trei prieteni erau presărate cu picanterii. picăre s.f. I (înv. şi pop.) 1 v. Cădere. 2 v. Cădere. Năruire. Prăbuşire. Răsturnare. 3 v. Cădere. Dărăpănare. Dărâmare. Dărâmat1. Năruire. Năruit1. Prăbuşire. Prăvălire. Risipire. Surpare. Surpat1. II fig. (fam.) v. Cădere. Dezastru. Eşec. Fiasco. Insucces. Nereuşită (v. nereuşit). picăt1 s.n. (înv. şi pop.) v. Cădere. picat2, -ă adj. 1 (înv. şi pop.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat. 3 (reg.; despre ouă de Paşte, obiecte de ceramică etc.) v. încondeiat2. pică1 s.f. 1 (mai ales fam.) ciudă, gelozie, invidie, necaz, pornire, ranchiună, înciuda-re, năduf, supărare, obidă, pizmă, pizmuire, pofidă, zăcăşeală, zăcăşie, boală, <înv. şi reg.> băsău, măraz, neve-denie, nevezie, scârbă, bănat, chită1,dâcă1, inat, opşag, pildă, pocsâie, pogană (v. pogan), <înv.> jinduială, jinduire, patos, răpştire, râvnă, râvnire, zavistie, zavistnicie, zelotipie, <înv.; astăzi rar> parapon, rancoare. Nu-şi poate domoli pica pentru că prietena ei este apreciată mai mult de cunoscuţi. 2 (pop.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. pică2 s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Nu-mida meleagris). pică3 s.f. 1 (j. de cărţi) inimă neagră, verde. Are nevoie de un valet de pică pentm a face chintă. 2 (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.; înv.) v. Lance. Suliţă. picătoâre s.f. 1 (farm.; fam.) v. Pipetă. 2 (reg.) v. Praştie. picătură s.f. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) boabă, bob1, strop. Picăturile de rouă strălucesc multicolor în lumina soarelui. 2 pic1, picur1, strop, stropitură, leac, năstrap, ţâre, ţârcâială, ţârcâiaş, ţârcâitură, <înv.> picurătură, lacrimă. Plouă cu picături mari. Zăpada topită se prelinge în picături de pe crengile copacilor. 3 fărâmă, fir, pic1, pişcătură, strop, ţâră1, piculete, sleamă, strelici, sămânţă, sâmbure. Nu a rămas nicio picătură din brânza abia cumpărată. 4 (lapl. picături; farm.; adesea urmat de determ. care indică felul) picuri (v.picl). îşi pune picături, deoarece are nasul înfundat. Şi-a cumpărat picături pentm ochi. 5 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată felul lichidului) v. împroşcătură. Pată. Stropitură. 6 (reg.; urmat de determ. care arată felul culoarea, dimensiunea etc.) v. Pată. 7 (reg.) v. Palancă. 8 (lingv.; înv.) v. Punct II fig. bob1, dram, fărâmă, fir, grăunte, pic1, sămânţă, sâmbure, scânteie strop. Nu are nicio picătură de mulţumire. picături vb. IV. (reg.) 1 intr. (mai ales despre lichide şi picături) v. Picura. 2 tr. (compl. indică picături dintr-un lichid, dintr-o materie topită etc.) v. Picura. picăturică s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) stropuleţ, stropuşor, picăturiţă, picăturuţă. A pus în ceai numai o picăturică din soluţia de medicament. picăturiţă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) v. Picăturică. Stropuleţ. Stropuşor. picăturuţă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) v. Picăturică. Stropuleţ. Stropuşor. picăţeă s.f. bobiţă, puchiţea (v. puchiţel), pui1, brobinţă. Şi-a cumpărat pentm o rochie un material cu picăţele verzi. picior piceăică s.f. (la haine sau la lenjerie; reg.) v. Butonieră. Cheotoare. picher s.m. 1 raimăr, ţimărman. Picherul este tehnicianul care răspunde de întreţinerea unui sector de dmm (şosea, linie de cale ferată etc.) şi de lucrările de constmcţie care au loc pe această porţiune. 2 (ferov.; reg.) v. Cantonier, pichere s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). picheroi s.m. (omit.; reg.) v. Bibiloi. pichet s.n. (şi, înv., pichet de grăniceri) <înv.> posadă2. Pichetul este subunitatea de grăniceri care asigură paza unei porţiuni de frontieră. pichie s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). pichiriseălă s.f. (reg.) pichirisit. Pichi-riseala este o vorbire rapidă, neînţeleasă, amestecată cu termeni necunoscuţi ascultătorilor. pichirisi vb. IV. intr. (reg; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. pichirisit s.n. (reg.) pichiriseălă. pichiriţă s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). pichîtă s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). pici s.m. (fam.) 1 (fam.) prichindel, puşti, ţânc, zgâmboi1, pricolici, ţâncar, năpârstoc. Piciul este destul de înalt pentm vârsta lui. 2 v. Băieţaş. Băieţel. Copilaş, piciocări'e s.f. (agric.; reg.) v. Baraboişte. piciocărişte s.f. (agric.; reg.) v. Baraboişte. picioică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cartof (Solanum tuberosum). 2 v. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Helianthus tuberosus). picior s.n. 11 (anat.) membru inferior, membru abdominal, gaidere, gaidine, labă, copită, boldan, gârbovene, caralibe, cotoaie (v. cotoi2), gionat, bulan, carabă, caroase, gioa-lă, mială, papainog. Paralizia i-a atins picioarele. 2 (anat.; la unele animale) labă, brâncă2, caralibe. Câinele are o rană la un picior. 3 (ind. alim.) ciozvârtă, artig, ciopată. I-a dat câinelui un picior de miel 4 (med.) picior plat = platfus, platipodie, tarsoptoză. Picioml plat este o malformaţie congenitală, care constă în dispariţia concavităţii plantare fiziologice, planta spriji-nindu-se pe sol cu aproape toată suprafaţa ei. 5 (tehn. med.) proteză, pilug. După amputare, bărbatului i s-apus un picior dintr-un material special. 6 (rar) v. Călcătură. Mers. Mişcare. Pas2. Păşire. Păşit. Umblat1. Umblet. 7 (milit.; arg.) picior de porc v. Pistol. Revolver; picior de porc mare v. Puşcă. I11 (tehn:, la sucală, la vârtelniţă) butuc, pat, scaun,, strat, talpă, pitrucă, pod1, stârciog. Pe picior se sprijină întreaga unealtă. 2 (tehn.) picior cu culisă = şubler. Picioml cu culisă este un in-stmment de măsurat lungimi sau grosimi mici, compus dintr-o riglă gradată cu două braţe, între care se prinde piesa ce trebuie măsurată. 3 (în opoz. cu „vârf) de obicei urmat de determ. în gen., care indică forma de relief) bază, poală. Satul se înşiră la piciorul muntelui. piciorag 4 (reg.) batcă2,butucier,pop. Piciorul este bucata rotundă de lemn în care se fixează nicovala de ascuţit coasa. 5 (la coada coasei; reg.) v. Cocârlă. 6 (tehn.; la sanie; reg.) v. Mănuşi Ţeapă. 7 (tehn.; la plug; reg) v. Regulator. 8 (tehn.; la plug; reg.) v. Bârsă. 9 (la pl. picioare,; gosp.; reg.; de obicei cu determ. „de fier”, „de oală”) v. Crăcană. Pirostrie. 10 (electr.; arg.) v. Fierbător. Plonjor. Plonjor electric. Termoplonjor. III (art.; bot.) picio-rul-caprei = a Aegopodium podagraria; laba-ursului (v. labă); b (reg.) v. Lobodă. Spa-nac-alb. Spanac-porcesc. Spanac-sălbatic (Chenopodium album); c (reg.) v. Spanac-săl-batic (Chenopodium hybridum);pidorul-co-coşului = a Ranunculus pedatus; boglar, gălbenele (v. gălbenea), floare-de-leac, florici-că-de-leac; b Ranunculus acris; curpe-niţă, floare-broştească, jab, laba-broaştei (v. labă), leuştean-broştesc, ochiul-boului (v. ochi1), ochiul-broaştei (v. ochi1), rărunchi2, talpa-cocoşului (v. talpă); c (reg.) v. Gălbene-le-de-murite (v. gălbenea) (Ranunculus car-paticus); d (reg.) v. Floare-de-leac (Ranunculus repens); e (reg.) v. Gălbenele (v. gălbenea) (Ranunculus polyanthemos); f (reg.) v. Iar-ba-broaştei (v. iarbă) (Hydrocharis morsus-ra-nae); (reg.) picior-de-gaiţă v. Unghia-găii (v. unghie1) (Astragalus glycyphyllos); pi-cior-de-găinâ v. Agurijoară. Portulacă (Por-tulaca grandiflora); (art.) piciorul-cocoşu-lui-târâtorv. Rămurele (v. rămurea) (Clavaria botrytis);piciond-găiniiv. Lemnul-bobu-lui (v. lemn). Salcâm-galben (Cytisus nigricans); piciorul-gâştei v. a Lobodă. Spanac-alb. Spanac-porcesc. Spanac-sălbatic (Chenopodium album); b Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum); c Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca), piciorul-lupului v. a Cervană (Lyco-pus europaeus şi Lycopus exaltatus); b Piedi-cuţă (Lycopodium clavatum); piciorul-păsâ-releiv. Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis); piciorul-viţelului v. Rodul-pământu-lui (v. rod1) (Arum maculatum);piciorul-vra-biei v. Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). IV (metrol.) <înv.> talpă, urmă. Piciorul este o unitate englezească pentru lungime. V (la pl; omit.; reg.) picioare-lungi v. Cataligă. Picio-rong (Himantopus himantopus)M\ (agric.; reg.) v. Jumătate. piciorag s.n. (reg.) 1 (mai ales la pl. picioroa-ge) v. Cataligi Papainog. Piciorong. 2 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Iapi Pedală. Schimbător. Tălpig. piciorâş s.n. (anat.; reg.) v. Picioruş. Picioruţ, piciorel s.n. (anat.; înv. şi reg.) v. Picioruş. Picioruţ. picioroângă s.f. (înv.) = piciorong. piciorog s.n. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedali Schimbător. Tălpig. piciordng s.n. 11 (mai ales la pl picioroange) cataligă, papainog, paipanele, piciorag, piciorug. Acrobaţii fac turul arenei pe picioroange. 2 (culin.; reg) v. Piftie. Răcitură. 3 (înv.; în forma picioroângă) v. Cârjă. 11 (omit.) 1 Himantopus himantopus; cataligă, sitar-cu-picioroange (v. sitar1), pi- cioare-lungi (v. picior). 2 (reg.) v. Barză. Cocostârc (Ciconia ciconia). piciorongă vb. I. refl. (med., med. vet.; despre oameni) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. picioruc s.n. (anat.; reg.) v. Picioruş. Picioruţ, piciorug s.n. (reg.) v. Cataligă. Papainog. Piciorong. y- picioruş s.n. 1 (anat.) picioruţ, <înv. şi reg.> piciorel, picioraş, picioruc. 2 (la împletitura cu croşeta) picioruţ. Picioruşul este un punct de lucrătură. picioruţ s.n. 1 (anat.) picioruş, <înv. şi reg.> piciorel, picioraş, picioruc. 2 (la împletitura cu croşeta) picioruş, picitoc subst. (bot.; reg.) Cucurbita pepo me-lopepo; bostan-alb, pepene, zemos. pick-up ['pkap] s.n. (electron.) electrofon. Pick-upul transformă vibraţiile mecanice de pe un disc în vibraţii acustice. pickhammer ['pkhamar] s.n. (miner.) pic2, picon, <înv. şi reg.> sfredel, ştecaiz, şpiţ4. Pickhammerul este ciocanul de abataj. pidăj s.n. (tăb.) piclare. Piclajul este operaţia de tratare a pieilor cu o soluţie acidă (şi cu clorură de sodiu) înainte de tăbăcire. pidâre s.f. (tăb.) piclaj. piclă s.f. (reg.) faină nulaşă, faină pervă, mudmel. Picla este o făină de grâu de calitate superioară. picler subst. (ind. text.; reg.) v. Pluş. piderit -ă adj. (ind. text.; reg.; despre ţesături) v. Pluşat. picneâlă s.f. (reg.) 11 (med., med. vet.) v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schi-lodenie. 2 (med.) v. împunsătură. înjunghie-turi înţepătură. Junghi. Nevralgie intercos-tală. II v. Ruptură. Sfâşietură. Spintecătură. picm vb. IV. 11 tr. (pop.; despre arme, proiectile etc.; compl. indică fiinţe) v. Ajunge. Atinge. Izbi. Lovi. Nimeri. Ochi2. Pocni. 2 intr. (biol; reg.; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) v. Apărea. Arăta. Creşte. Ieşi. Ivi. Răsări1.3 tr., refl. (reg.; despre insecte, viermi; compl. indică lucruri, materiale textile, frunze etc.) v. Devora. Distruge. Mânca. Roade. 4 tr. (înv.; compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Ochi2. Ţinti. Viza2. II tr. fig. (pop. şi fam.; despre boli, dureri etc.; compl. indică oameni) a pocni. L-a picnit o durere de dinţi îngrozitoare. picnic, -ă adj. (med.; despre tipuri constituţionale) picnoid, picnomorf. picm't, -ă adj. (reg.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) v. Degradat Deteriorat învechit Ponosit Ros. Stricat Tocit. Uzat Vechi2. picnitură s.f. (pop.) 1 v. Izbitură. Lovitură. 2 v. Ruptură. Sfâşietură. Spintecătură. picnoid, -ă adj. (med.; despre tipuri constituţionale) picnic, picnomorf. Tipul picnoid se caracterizează prin predominarea dimensiunilor orizontale ale corpului, având trunchiul îndesat, gâtul scurt şi membrele subţiri. picnomorf, -ă adj. (med.; despre tipuri constituţionale) picnic, picnoid. |1328 picofarâd s.m. (fiz.) micromicrofarad. Pico-faradul este egal cu a bilioana parte dintr-un farad. picon s.n. (tehn.) pic2, pickhammer, <înv. şi reg.> sfredel, ştecaiz, şpiţ4. picoteală s.f. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăiălă, moţăire, moţăit, moţăitură, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. Un zgomot de sticlă spartă l-a trezit din picoteală. picoti vb. IV. intr. 1 (despre fiinţe) a aromi, a aţipi, a dormita, a moţăi, a piroti, a somnola, a somnora, a ajumi, a amiji, a chir-coti, a clipoci2, a cucăi, a mătăli, a mocăi, a mocota, a ochi2, a picura, a pircoti, a se pocăi1, a ştiulbica, <înv.> a apesti. Obosit, picoteşte în şezlong. 2 (reg; mai ales despre lichide şi picături) v. Picura. picotire s.f. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăiălă, moţăire, moţăit, moţăitură, picoteală, piroteală, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. picromigdâlă s.f. (bot.) migdală-amară, macaron. pi'csă s.f. (reg.) 1 v. Cutie. 2 v. Puşculiţă. 3 v. Portţigaret. Tabacheră. 4 (apic.) v. Stup. pictâ vb. 1.11 tr. (pict.; compl. indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) a lucra, a zugrăvi, a vopsi, <înv. şi pop.> a scrie, a pingăli, <înv.> a pictura, a sulimeni, a şerui2, a zografisi. Pictează un tablou în culori vii. Tonitza a pictat numeroase portrete. 2 tr. (pict.; compl. indică obiecte, materiale etc.) a pictura. Prietenul lui pictează biserici. 3 tr., refl. (pop. şi fam.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu) v. Face. Farda. Machia. II tr. fig. 1 (compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) a descrie, a expune, a înfăţişă, a prezenta, a reda, a relata, a zugrăvi, a vopsi. I-a pictat cu lux de amănunte întâmplarea prin care a trecut. 2 (compl. indică fiinţe, fenomene, situaţii etc.) a caracteriza, a descrie, a prezenta, a reprezenta, a zugrăvi, a portretiza. în romanul său şi-a pictat eroina sugestiv, ca pe o femeie de lume. pictăre s.f. (a. plast.) zugrăvire. Pictarea acestui peisaj i-a luat artistului două luni. pictât, -ă adj. 1 (pict.; despre fiinţe, obiecte, peisaje etc.) zugrăvit2, scris2, pin-gălit. Admiră pereţii pictaţi din Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii din Iaşi. 2 (pop.; mai ales despre femei sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) v. Fardat2. Machiat2. pictogrăfiCr -ă adj. (despre moduri de scriere, semne) ideografic. Scrierea pictografică redă obiectele şi ideile prin pictograme. 1329| pictografîe s.f. ideografîe. Pictografia este un sistem primitiv de scriere, în care obiectele, ideile etc. sunt redate prin desene figurative, cu valoare reală sau simbolică. pictogrâmă s.f. 1 (în unele sisteme primitive de scriere) ideogramă. Pictograma este un desen sau un şir de desene figurative, cu valoare reală ori simbolică, prin care sunt redate obiecte şi idei. 2 (inform.) icoană, icon. Pictograma este o reprezentare grafică asociată unui element al sistemului Windows. pictor s.m. (a. plast.) zugrăvitor, <înv. şi pop.> zugrav, scriitor. N. Grigorescu a fost unul dintre cei mai mari pictori români. pictoric, -ă adj. (în arte; rar) v. Pictural. Pitoresc. Plastic. Sugestiv, pictură vb. I. tr. (înv.) 1 (pict.; compl. indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) v. Lucra. Picta. Zugrăvi. 2 (a. plast.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Picta, picturăl, -ă adj. (în arte) pitoresc, plastic, sugestiv, pictoric. Tablourile lui excelează prin amănuntele picturale. învaţă, încă de pe băncile şcolii de arte, să distingă nuanţele picturale. picturalitâte s.f. (în arte) plasticitate, sugestivitate. Picturalitatea tablourilor sale este remarcabilă. pictură s.f. (pict.) 1 <înv. şi pop.> zugrăveală, zugrăvit1, <înv.> zugrăvie, zugrăvire. Pictura este o artă. Studiază pictura la Paris. 2 (concr.) pânză, tablou, panou portabil, <înv. şi pop.> zugrăveală, <înv. şi reg.> zugravă, chip, <înv.> nacazlâc, şeruitură, tablă1, zugrăvie, zugrăvitură. Cunoscutul pictor a deschis o expoziţie în care predomină picturile în ulei. picuăr s.n. (farm.; rar) v. Pipetă, picui s.n. (geomorf.; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. picuiâlă s.f. (reg.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piro-teală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, piculete subst. (reg.) v. Fărâmă. Fir. Pic1. Picătură. Pişcătură. Strop, piculeţ s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) picuşor, stropuleţ, stropuşor, picuruş, picuş, picuţ, picuruţ, <înv.> stropuţ. încep să cadă câţiva piculeţi de ploaie. 2 fig. picuşor, stropuleţ, stropuşor, picuţ. Nu are niciun piculeţ de mulţumire. piculină s.f. (muz.) flaut piccolo, ottavino. Piculina este un flaut de mici dimensiuni, care emite sunete foarte înalte. picur1 s.m. pic1, picătură, strop, stropitură, leac, năstrap, ţâre, ţârcâială, ţârcâiaş, ţârcâitură, <înv.> picurătură, lacrimă. Plouă cu picuri mari. Zăpada topită se prelinge în picuri de pe crengile copacilor. picur2, -ă adj. (reg.; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. picură vb. 1.11 intr. (mai ales despre lichide şi picături) <înv. şi pop.> a pica2, a roura, a picături, a picoti, a ţârţâra, a ţurţura. Picături de ploaie picură din streşini. 2 intr. a ţârâi1, a ţârcâi, a ţurui. Ţeava picură. 3 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; despre unele secreţii) a aluneca, a curge, a luneca, a se prelinge, a se scurge, a merge, a pica2, a veni, a se strecura. Picături de transpiraţie îi picură pe frunte. 4 tr. (compl. indică picături dintr-un lichid, dintr-o materie topită etc.) <înv. şi pop.> a pica2, a picături. Lumânarea picură ceară. II intr. (reg.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. III tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Ciupi. Pişcă, picurâr s.n. (constr.) lăcrimar. Picurarul împiedică prelingerea apei de ploaie pe zidul construcţiei. picurătoăre s.f. (farm.; rar) v. Pipetă, picurătură s.f. (înv.) v. Pic1. Picătură. Picur1. Strop. Stropitură. picureâlă s.f. (meteor.; reg.) v. Bură1. Burniţă. Bumiţeală. Ţarâială. picurit, -ă adj. (reg.; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. picurîu, -ie adj. (reg.; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. picuruş s.n. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) v. Piculeţ. Picuşor. Stropuleţ. Stropuşor. picuruţ subst. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) v. Piculeţ. Picuşor. Stropuleţ. Stropuşor. picuş s.n. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) v. Piculeţ. Picuşor. Stropuleţ. Stropuşor. picuşor s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) piculeţ, stropuleţ, stropuşor, picuruş, picuş, picuţ, picuruţ, <înv.> stropuţ. 2 fig. piculeţ, stropuleţ, stropuşor, picuţ. picuţ s.n. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) v. Piculeţ. Picuşor. Stropuleţ. Stropuşor. pidosnic, -ă s.m.,adj. I s.m. (bot.) 1 Cerinthe minor şi Cerinthe glabra; ceriţică, dos-nică-femeiască (v. dosnic), dosomică, somnoroasă (v. somnoros). 2 (reg.) v. Zmeoaică (Laserpitium latifolium). 3 (reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). II adj. (pop.; despre oameni sau despre atitudini manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant Aiurea. Aiurit Bizar. Ciudat Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexpicabil. Insolit Interesant îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. pidosnide s.f. (pop.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. piedestăl s.n. postament, soclu, baza-ment. Bustul marelui om de cultură se află pe un piedestal din marmură. piedică s.f. 11 (tehn.; la car, la căruţă sau la sanie) opritoare, zăvor, lanţ, mârtan, pieire proptea, şurlău, târşă1. Piedica frânează una dintre roţi sau tălpi când vehiculul merge la vale. 2 pazvat, petecătoare. Caii au piedici la picioarele de dinainte pentru a nu putea fugi când sunt lăsaţi să pască nesupravegheaţi. 3 (mai ales fig.) dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, <înv. şi pop.> sminteală, opreală, poticală, po-trivnicie, <înv. şi reg.> scandal, năvâmea-lă, <înv.> anevoinţă, apărare, apărătură, disco-lie, nevoinţă, nevoire, poprire, stenahorie, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina o asemenea piedică în cercetarea lor. 4 (mai ales fig.) obstacol, <înv. şi reg.> împiedicare, frână, frâu. Totdeauna conservatorismul a fost o piedică în calea progresului. 5 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Căţel. Cordenci. 6 (tehn.; la fierăstrău; reg.) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1.7 (lapl. piedici; înv.) Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). II (bot; reg.) 1 (şi, art., pie-dica-calului piedica-găinii piedica-vântului) v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). 2 (şi art., piedica-ursului) v. Brădişor. Cornişor1. Cor-nişor-de-munte (v. comişor1) (Lycopodium selago). 3 (art.) piedica-găinii v. Cornişor1. Cornişor-drept (v. cornişorJ) (Lycopodium annotinum). piedicuţă s.f. (bot.) 1 Lycopodium clavatum; barba-ursului (v. barbă), brădişor, brân-ca-ursului (v. brâncă1), brâul-vântului (v. brâu), brâuşorul-vântului (v. brâuşor), bunceag, bunget, comăţel, cornişor1, crucea-pământu-lui (v. cmce), iarba-ursului (v. iarbă), laba-lu-pului (v. fofra),laba-ursului (v. labă), muşchi-de-pământ (v. muşchi2), părul-porcului (v. păr1), piciorul-lupului (v. picior), piedica-ca-lului (v. piedică), piedica-găinii (v. piedică), piedica-vântului (v. piedică), piedică, podică, praful-strigoilor (v. praf), talpa-ursului (v. talpă). 2 (reg.) v. Brădişor. Cornişor1. Corni-şor-de-munte (v. comişor1) (Lycopodium selago). 3 (reg.) v. Cornişor1. Cornişor-drept (v. comişor1) (Lycopodium annotinum). piedin s.n. (ţes.) urioc, babe (v. babă), ureznic. Firele de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân neţesute şi care sunt tăiate când pânza este scoasă de pe războiul de ţesut reprezintă piedimul. pieire s.f. 1 dispariţie, evaporare, volatilizare. Păgubiţii au constatat pieirea hoţului în mulţimea de pe plajă. 2 (astăzi mai ales pop.) decedare, deces, dispariţie, expiere, moarte, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, ţopenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, presta-vlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), săvârşenie, săvârşit1, scădere, sconce-nie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, pa- pieişte harul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mier-lire. Pieirea poetului a provocat durere. 3 (înv. şi pop.) v. Carnaj. Masacru. Măcel. Omor. 4 (înv. şi pop.) v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pârjolire. Pustiire. 5 (în opoz. cu „progres”; înv. şi pop.) v. Decadenţă. Decădere. Declin. Regres. Regresiune. 6 (înv.) v. Fanare. îngălbenire. Ofilire. Pălire2. Uscare. Veştejire. 7 (art.; astron.; înv.) pieirea soarelui v. Eclipsă de soare. pieişte s.f. (reg.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Ră-posare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, pielăr s.m. (tăb.) loder. Pielarul prelucrează piei şi confecţionează diferite obiecte din acestea. pielarepi't s.n. (entom.; înv.) v. Himenopter. pielarip s.n. (entom.; înv.) v. Himenopter. pielcăr s.m. (tăb.; reg.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. pielcăluţă s.f. (reg.) 1 (anat.) v. Pielicică. 2 v. Pielicică. pielceluşă s.f. (reg.) v. Pielicică. pielcuţă s.f. (înv. şi reg.) 1 (anat.; adesea urmat de determ.) v. Membrană. Pieliţă. 2 (anat.) v. Pielicică. 3 v. Pielicică. piele s.f. 11 (anat.) tegument, epidermă, coajă, smalţ. Pielea palidă este caracteristică bolnavilor de anemie, gastrită, miocardite etc. 2 (anat.; reg.; adesea urmat de determ.) v. Membrană. Pieliţă. 3 (art.; anat.; înv.) pielea fecioriei v. Himen; pielea foalelui v. Diafragmă; pielea oaselor v. Periost; (la mamifere) pielea oului v. Cori-on. 4 fig. (fam.) v. Fiinţă. Viaţă. II (la pl.) piei-roşii = amerindieni, indieni (v. indian). Aztecii, incaşii, irochezii, mayaşii, olmecii şi toltecii sunt piei-roşii. II11 (tăb.) piele finită = piele tăbăcită. Pielea finită poate fi croită; piele tăbăcită = piele finită. 2 blană, <înv.> tup. Are o mesadă din piele de vulpe. 3 (rar) piele de lac v. Lac2. 4 (art.; ind. text.; reg.) pielea-dracului v. Percalină. IV (bot.; reg; adesea urmat de determ.) v. Membrană. Pieliţă, pielejî vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică animale moarte sau, p. restr., pielea lor) v. Ecari-sa. Ecorşa. Jupui. 2 (med., med. vet.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Juli. Jupui. Zdreli. Zgâria. pielgăş, -ă adj. (reg.; despre păsări) v. Golaş, pielgât, -ă adj. (reg; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel2. Pleşuv, pielgăşi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică păsări tăiate sau penele lor) v. Jumuli, pielgăşit, -ă adj. (reg.; despre păsări tăiate) v. Jumulit. pieli vb. IV. tr. (rar; compl. indică animale moarte sau, p. restr., pielea lor) v. Ecarisa. Ecorşa. Jupui. pielicică s.f. 1 (anat.) pielişoară, <înv. şi reg.> pielcuţă, pielcăluţă, pieluşică, pieluţă. Un copil mic sănătos are pielicică rozie. 2 <înv. şi reg.> pielcuţă, hârşie, pielcăluţă, pielceluşă. Are o căciulă din pielicică de miel. pieligos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Dezbrăcat2. Dezgolit. Gol2. Neîmbrăcat. Nud. pielişoără s.f. (anat.; rar) v. Pielicică. pieliţă s.f. 11 (anat.; adesea urmat de determ.) membrană, <înv. şi reg.> pielcuţă, pojghiţă, piele, pieloteie, pieluşină. Pieliţa delimitează, acoperă, leagă sau susţine anumite organe sau părţi de organe. 2 (anat.) mucoasă. Ţesutul limfoid este asociat pieliţei gcgtrointestinale. 3 (anat.; înv. şi pop.) v. Corp. Trup. 4 (anat.; la mamifere; înv.) pieliţă vânoasăv. Corion; (art.; la mamifere, păsări şi reptile) pieliţa apei v. Amnios; (la bărbaţi) pieliţa mădularului v. Prepuţ. 5 (anat.; reg.) v. Ligament. Tendon. 6 (med., med. vet.; reg.) v. Albeaţă. Keratole-ucom. Leucom. II (bot) 1 (adesea urmat de determ.) membrană, piele, pieloteie, pieluşică. Pieliţa delimitează, acoperă, leagă sau susţine anumite părţi ale plantelor. 2 epi-carp, exocarp. Preferă merele cu pieliţa de culoare roşie. pieliţesc, -eăscă adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „sufletesc”) v. Corporal. Fizic2. Trupesc. 2 v. Carnal. Fizic2. Lumesc. Senzual. Sexual. Trupesc. pieliţos, -oăsă adj. (rar) v. Membranaceu. Membranos. pielm s.n. (culin., ind. alim.; înv.) v. Aluat. Cocă1. pieloteie s.f. (reg.; adesea urmat de determ.) 1 (anat.) v. Membrană. Pieliţă. 2 (bot.) v. Membrană. Pieliţă. pielţui vb. IV. tr. (med., med. vet.; reg.; compl. indică fiinţe) v. Vaccina, pieluşică s.f. (reg.) 1 (anat.) v. Pielicică. 2 (bot; adesea urmat de determ.) v. Membrană. Pieliţă. pieluşină s.f. (anat.; reg.; adesea urmat de determ.) v. Membrană. Pieliţă, pieluţă s.f. (anat; reg.) v. Pielicică. piemi'e s.f. (med., med. vet.) septicemie. Pie-mia este infecţia generalizată a sângelui. piept s.n., s.m. I s.n. 1 (anat.; la oameni şi la unele animale vertebrate) torace. Pieptul este partea superioară a corpului, de la gât până la abdomen. 2 (anat.; la femei) mamelă, sân, ţâţă, plămân, airbag, amortizor, balcon, balon1, bidon, pectoral, pepenaş, uger. 3 sân. Strânge copilul la piept. 4 (med., med. vet.) boală de piept, ftizie, plămâni (v. plămân), tebece, tuberculoză pulmonară, baciloză, pulmonie, oftică, atac, beteşug uscat, boală câinească, boală seacă, boală uscată, hârtică, socote, uscătură, <înv.> plămânie. Astăzi, pieptul poate fi tratat cu rezultate foarte bune. 5 fig. (ca sediu al stărilor şi trăirilor sufleteşti, al sentimentelor, al virtuţilor, al vieţii etc.) inimă, suflet, sân. Reuşita copiilor în viaţă i-a umplut pieptul de bucurie şi de mulţumire. Când rămâne singură în casă, stă cu frica în piept. Dorul de casă i-a pătruns adânc în piept. II s.m. 1 (adesea la pl. piepţi; la cămăşi) plastron, pieptar, spăcel, <înv.> manişcă. îşi calcă pieptul cămăşii cu multă atenţie. 2 (la hamuri; reg.) v. Pieptar. III s.n. 1 (geomorf.; rar) v. Fi-nister. Promontoriu. 2 (geomorf.; înv. şi pop.) |1330 v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. 3 (tehn.; la plug; reg.) v. Călcâi. Plaz1. Talpă. IV s.m. (omit.; reg.) piept-mohorât v. a (şi piept-roşu) Guşă-roşie. Măcăleandru (Eri-thacus rubecula); b Mărăcinar. Mărăci-nar-cu-gât-roşu. Mărăcinar-de-luncă. Mără-cinar-mic. Urzicar (Saxicola rubetra). pieptăn subst (geomorf.; reg.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. pieptâr s.n. 1 laibăr, paltonaş, ciupag, ciupăgar, ciurtar, clintuş, labreu, prus-luc. Pieptarul este o haină ţărănească din postav, din lână etc., care acoperă, ca o vestă, partea superioară a corpului. 2 bundă. Pieptarul din blană de miel se poartă mai ales în nordul României. 3 brasieră, pieptăraş. Pieptarul este folosit mai ales de copii şi femei. 4 (la hamuri) piept. Pieptarul este o curea lată, care trece pe sub pieptul animalului înhămat. 5 (la cămăşi; rar) v. Piept. Plastron. 6 (reg.) v. Gura hamului (v. gură). 7 (geomorf; reg.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. pieptăn s.m. = pieptene, pieptănă vb. I. 11 tr. (ind. text.; compl. indică lână brută, cânepă etc.) a dărăci, a scărmăna, a drâgla, a hecela, a hrebă-na, a străfloca, a ştimoci. Femeile piaptănă lâna la darac. 2 tr. (ind. text.; compl. indică fuiorul de in sau de cânepă) a peria, a scărmăna. A pieptănat fuiorul ieşit din ragilă pentru a-l curăţa de câlţi sau de impurităţi. 3 tr., refl. (rar) v. Coafa. 4 tr. (pop.; compl. indică animale sau părţi ale corpului lor) v. Ţesăla. II fig. 1 refl. (despre animale) a se linge. Pisicile se piaptănă pentru a-şi netezi blana. 2 tr. (fam.; compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) v. Cizela. Stiliza. Şlefui. 3 tr. (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. pieptănăre s.f. 11 pieptănat1, pieptănătură. 2 (ind. text.) dărăcire, dărăcit1, pieptănat1, pieptănătură, scărmănare, scărmănat1, dărăceală, hrebănat1. După pieptănăre, lâna se toarce şi se ţese. 3 (pop.) v. Ţesălare. Ţesălat1. II fig. (fam.) v. Cizelare. Stilizare. Şlefuire. pieptănăriţă s.f. (bot.) Cynosurus cristatus; creasta-cocoşului (v. creastă), iarba-câi-nelui (v. iarbă), iarba-cerbilor (v. iarbă), limba-câinelui (v. limbă). pieptănăş s.m. pieptănuş, pieptănuţ. pieptănăt1 s.n. 1 pieptănăre, pieptănătură. Pentru o femeie cu pârul lung pieptănatul devine un ritual. 2 (ind. text.) dărăcire, dărăcit1, pieptănăre, pieptănătură, scărmănare, scărmănat1, dărăceală, hrebănat1. pieptănăt2, -ă adj. 1 (ind. text.; despre lână brută, cânepă etc.) dărăcit2, scărmănat2, hrebănat2. Lâna pieptănată este apoi toarsă. 2 (despre fuiorul de in sau de cânepă) periat2, scărmănat2.3 (rar, despre păr sau, p. ext., despre oameni, mai ales despre femei) v. Coafat2. 4 (pop.; despre animale sau despre părţi ale corpului lor) v. Ţesălat2. 1331 | pieptănătură s.f. 1 pieptănare, pieptănat1. 2 coafură, freză1, frizură, tunsoare, co-fârţă, pliton. Are o pieptănătură modernă. 3 (ind. text.) dărăcire, dărăcit1, pieptănare, pieptănat1, scărmănare, scărmănat1, dă-răceală, hrebănat1. pieptănuş s.m. 1 pieptănaş, pieptănuţ. 2 (omit.; reg.) v. Codroş. Codroş-de-casă. Codroş-de-grădină. Codroş-de-grădină-caucazic. Codroş-de-grădină-cu-oglindă (Phoenicurus ochurosus, Phoenicurus phoeni-curus sau Phoenicurus sauramisicus). pieptănuţ s.m. pieptănaş, pieptănuş. Din poşetă nu-i lipseşte niciodată un pieptănuţ. pieptărâş s.n. 1 pieptărel, pieptăruţ. A cumpărat mai multe pieptăraşe pentm copil. 2 bra-sieră, pieptar. Pieptăraşul este folosit mai ales de copii şi femei. 3 bundiţă, cojocel, co-jocaş, bumujel, bundric, bunduţă, cojociţă. Are un pieptărâş foarte frumos din blană de miel. pieptărel s.n.pieptăraş, pieptăruţ. pieptăruţ s.n.pieptăraş, pieptărel. pieptene (pieptăn) s.m. 1 greblă. Şi-a cumpărat un pieptene de sidef. 2 (muz.; la instmmentele cu coarde sau la cele de suflat; rar) v. Surdină. 3 (înv. şi reg.) v. Ţesală. 4 (ind. text.; reg.) v. Darac. Dărăcitor. Scărmănătoa-re. 5 (tehn.; reg.) v. Furculiţă. 6 (tehn.; la plug; reg.) v. Regulator. pieptiş adj., adv. 1 adj. (desprepante, urcuşuri munţi etc.) abrupt, drept, perpendicular, pieziş, povârnit, prăpăstios, priporos, râpos1, vertical, escarpat, oblu, ponorât, prăpăstu-it, priporât, repede, corhănos, corhuros, ponciş, prăvălat, prăvălatic, priporiu, pripos, râpit, râpuros, ţărmuros, ţipiş, <înv.> escarpos, măluros2, străminos. Alpiniştii urcă cu greutate panta pieptişă. Muntele are spre nord un perete pieptiş. 2 adv. (modal) direct, frontal. Excursioniştii au urcat pieptiş muntele. pieptişor s.n. (anat.) pieptuleţ,pieptuţ, sâni-şor, sânuleţ, sânuţ, ţâţică, ţâţişoară, ţâţucă, ţâţuţă. pieptos, -oâsă adj. 1 (despre femei) ţâţoasă, <înv.> sânoasă. 2 fig. (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, băţos, împăunat, înţepat, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind pieptos şi dificil nu are prieteni. pieptoşi vb. IV. refl. (reg.) despre oameni) 1 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri. 2 v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura, îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. pieptuleţ s.n. (anat.) pieptişor, pieptuţ, sâni-şor, sânuleţ, sânuţ, ţâţică, ţâţişoară, ţâţucă, ţâţuţă. pieptuţ s.n. (anat.) pieptişor, pieptuleţ, sâni-şor, sânuleţ, sânuţ, ţâţică, ţâţişoară, ţâţucă, ţâţuţă. pierde vb. III. I (predomină ideea de rătăcire, de dezorientare) 1 tr. (în opoz. cu „a afla”, „a găsi”; compl. indică obiecte, bunuri materiale etc.) a rătăci, a prăpădi, <înv. şi reg.> a zăhăi, a răpune, <înv.> a se răsări2. Copilul şi-a pierdut mânuşile. A pierdut cheile prin casă. 2 tr. (compl. indică dmmuri, căi etc.) a greşi, a încurca, a rătăci, a prăpădi, <înv.> a sminti. Excursioniştii au pierdut cărarea spre cabană din cauza lipsei indicatoarelor. 3 refl. (despre oameni) a se încurca, a se rătăci, a se prăpădi, a se răpune, a se zăhătui, a se zărăsti. S-a pierdut în labirintul străzilor şi nu mai ştie unde se află. 4 refl. (despre animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se rătăci, a se răzleţi, a se prăpădi, a se răzni, a se rătuti. Câteva oi s-au pierdut de turmă. 5 refl. fig. (despre oameni) a se fâstâci, a se intimida, a se încurca, a se zăpăci, < a se învălmăşi, a se vălmăşi, a se ienăci, a se îngălmăci. Pierzându-se, nu a ştiut ce să răspundă. 6 refl., intr. fig. (despre oameni; cu determ. compl. indir. introduse prin prep. „în”) a (se) adânci, a (se) afunda, a (se) cufunda, a (se) scufunda. Adesea se pierdea în gânduri ore întregi. II tr. (predomină ideea de pagubă, de lipsă, de eşec) 1 (în opoz. cu „a câştiga”; compl. indică bunuri, sume de bani, drepturi băneşti etc.) <înv. şi pop.> a răpune, <înv. şi reg.> a pune, <înv.> a păgubi. Şi-a pierdut casa în timpul inundaţiilor. A pierdut mulţi bani la jocurile de noroc. Mulţi bugetari şi-au pierdut spom-rile. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) a irosi, a risipi, a strica, <înv.> a istrăvi. Soldaţii sunt obligaţi să nu piardă muniţia. 3 (compl. indică vehicule) a scăpa. A pierdut trenul din cauză că a întârziat. 4 (compl. indică evenimente, ocazii, spectacole, întâlniri etc.) a rata, a scăpa. A pierdut deschiderea expoziţiei. A pierdut începutul ceremoniei. 5 (compl. indică timp, energie etc.) a consuma1, a folosi, a irosi, a întrebuinţa, <înv. şi reg.> a adevăsi, a cheltui, a risipi. A pierdut mult timp la cumpărături. Şi-a pierdut toată energia cărând greutăţi. III (predomină ideea de estompare, de dispariţie, de nimicire) 1 refl. a dispărea, a pieri, a se neantiza, a se prăpădi, <înv.> a se despierde, a se afunda, a se mistui, a se scufunda, a se topi, a se acufunda. Silueta ei se pierde în noapte. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a prăpădi. A pierdut-o din ochi din cauza aglomeraţiei. 3 refl. (despre sunete, voci, zgomote etc.) a dispărea, a înceta, a se linişti, a muţi, a pieri, a se potoli, a se stinge, a amuţi, a seca. Odată cu venirea nopţii, gălăgia din stradă s-a pierdut. 4 tr., refl. (mai ales fig.; rar) v. Compromite. Discredita. 5 tr. (înv. şi pop.; compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 6 refl. (înv. şi pop.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. 7 tr. (fiziol., med., med. vet.; pop.; despre femei însărcinate sau despre femele gestante; compl. indică fetuşi) v. Avorta. 8 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. pierdut pierde-vară s.m. invar. (pop. şifam.; deprec.) pră-pădire. Copilul a fost certat pentm pierderea mănuşilor. 2 fig. fâstâceală, fâstâcire, încurcare, zăpăceală, zăpăcire. Pierderea ei în faţa comisiei de examinare era vizibilă. II (predomină ideea de pagubă, de lipsă, de eşec) 1 daună, dezavantaj, pagubă, prejudiciu, stricăciune, maleficiu, <înv. şi pop.> pricaz1, supărare, <înv. şi reg.> smintă, sminteală, ştetă, <înv.> detriment, eziet, piericiune, scădere, stricare, stricătură, tor2, zdruncinare, vătămare, gaură, zdruncineală, vătămătură. Nu se pot estima pierderile aduse de inundaţii. 2 pagubă, pârleală. Se întreabă cum a reuşit, în urma incendiului, să-şi scoată pierderea. înainte de a intra în afacere, vrea să fie asigurat că nu va fi vorba de nicio pierdere. 3 (fin.) deficit. Firma are o mare pierdere de lichidităţi. 4 iroseală, irosire, risipă, risipire, prăpădire, izidă, <înv.> pagubă. Orice pierdere trebuie stopată. 5 ratare, scăpare. Regretă foarte mult pierderea începutului ceremoniei. 6 reducere, scăzământ. Din cauza bolii, se constată la ea o evidentă pierdere în greutate. 7 (med., med. vet.) pierdere de sânge = hemoragie, hemoree, sângerare, sângerat1, <înv. şi reg.> sângerătură. A murit în urma accidentului, din cauza unei puternice pierderi de sânge interne. 8 (art.; psih.; pop. şi fam.) pierderea minţii v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. 9 (art.; jur.; înv.) pierderea capului v. Condamnare la moarte. Executare. Execuţie. Execuţie capitală. Moarte. Pedeapsă capitală. 10 fig. eşec, insucces, neizbândă, neizbutire, neîmplinire, nerealizare, nereuşită (v. nereuşit), rateu, avort. Pierderile îl demoralizează. Gestul lui s-a soldat în final cu o pierdere. III (predomină ideea de estompare, de dispariţie, de nimicire) 1 (înv. şi pop.) v. Distrugere. Nimicire. Zdrobire. 2 (med., med. vet.; pop.; şi pierdere de copil) v. Avort. 3 (înv.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, pierdut, -ă adj., adv. I adj. (predomină ideea de rătăcire, de dezorientare) 1 (despre obiecte, bunuri materiale etc.) rătăcit, prăpădit, <înv. şi reg.> zăhăit. Mânuşile pierdute erau din blană. 2 (despre oameni) rătăcit, prăpădit. Fetiţa pierdută este copilul unor cunoscuţi. 3 (despre animale) pieri rătăcit, răzleţit, prăpădit, răznit, râjneţ. Oile pierdute au fost găsite după câteva zile de căutări. 4 fig. (despre oameni) aiurit, anapoda, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, împrăştiat, evaporat. Pierdut cum este, a uitat să încuie uşa casei. 5 fig. {despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa br) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, bizantin, delicvescent, dezordonat, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă pierdut. II adj. (predomină ideea de pagubă, de lipsă, de eşec) 1 (despre timp, energie etc.) irosit, risipit Regretă timpul pierdut în activităţi inutile. 2 (despre evenimente, ocazii, spectacole, întâlniri etc.) ratat, scăpat. A regretat începutul pierdut al ceremoniei. 3 compromis2. Din cauza ploibr excesive, recolta este pierdută. Calificarea în finalele europene este pierdută. III adj. (predomină ideea de estompare, de dispariţie, de nimicire) 1 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) estompat, neclar, şters, vag, vaporos, topit2. Odată cu lăsarea întunericului, peisajul are contururi pierdute. Fotografiafiind veche, imaginile sunt pierdute. 2 (în opoz. cu „ intens”, „puternic) despre sunete, zgomote etc.) înăbuşit, înfundat2, slab, stins2, surd, <înv.> îndesat, tâmpit, mat, şters, uscat2, vătuit2, scorboroşit în depărtare se aude zgomotul pierdut al valurilor mării. 3 (despre privire, ochi etc.) absent, îngândurat Stătea la fereastră cu privirea pierdută 4 dispărut, trecut2, extinct, apus2, stins2. Pe faţă i se mai poate vedea o urmă din frumuseţea ei pierdută. 5 (pop.; despre oameni) v. Decedat. Defunct. Dispărut. Mort. Răposat2. Sucombat. 6 fig. (opoz. cu „strident1) despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tern, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori pierdute. 7 fig. (despre oameni) distrus, topit2. Privea pierdută cum apele îi înghit casa. IV adv. (modal) înăbuşit, înfundat2, slab, stins2, surd. Izbiturile toporului în trunchiul copacului răsună pierdut. pieri vb. IV. I intr. 1 (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pris-tăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a ples- ni, a o mierli, a se răci. Eminescu a pierit în 1889, după o boală grea. 2 (despre oameni) a muri, a cădea, a pica2. Mulţi soldaţi au pierit la datorie. 3 (despre neamuri, seminţii etc.) a se stinge, a se urvi. Neamul ei a pierit din cauză că fiul său nu a avut urmaşi. 4 (mai ales fig.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) a se fana, a se îngălbeni, a se ofili, a păli2, a muţifa se trece, a se usca, a se veşteji, a desflori, a se prăji, a se gălbeni, a lâncezi, a se opări, a tânji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a seca, a secătui, a se feşteli, a se mârcezi, a se pâhăvi, a se petrece, a se posmăgi, a se probă-jeni, a se probozi, <înv.> a se zârni, a se devitaliza, a se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba piere spre sfârşitul toamnei. Câteva fiori din glastră au pierit din cauza căldurii excesive. 5 (despre state, cetăţi, colectivităţi, oraşe etc.) a dispărea. Oraşul Pom-peii a pierit în urma unei violente erupţii a vulcanului Vezuviu. 6 fig. (despre visuri, speranţe etc.) a dispărea, a se aneantiza, a se demola, a se distruge, a muri, a se nimici, a omorî, a răpi, a se sferâma, a se spulbera, a se stinge, a se strivi, a ucide, a se zdrobi. Speranţele ei nu au pierit în urma eşecului avut. II intr. 1 (despre fiinţe) a dispărea, a se dizolva, a se eclipsa, a se evapora, a se volatiliza, a o şterge. Hoţul a pierit într-o clipă în mulţimea de pe plajă. 2 a dispărea, a se pierde, a se neantiza, a se prăpădi, <înv.> a se despierde, a se afunda, a se mistui, a se scufunda, a se topi, a se acufunda. Silueta ei piere în noapte. 3 (în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) a apune, a asfinţi, a coborî, a dispărea, a se lăsa, a se pleca, a declina, a scădea, <înv. şi pop.> a se lua, a scăpăta, a sfinţi2, <înv.> a se lipsi, a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda, a sco-borî. Soarele piere în spatele dealului. 4 (despre ceaţă, noapte, nori etc., sau, p. ext., despre impresii, senzaţii, gânduri etc. neplăcute) a dispărea, a se risipi. Ceaţa a pierit brusc. Gândurile negre îi pier la vederea lui. 5 (despre sunete, voci, zgomote etc.) a dispărea, a înceta, a se linişti, a muţi, a se pierde, a se potoli, a se stinge, a amuţi, a seca. Odată cu venirea nopţii, gălăgia din stradă a pierit. 6 (constr. cu unpron. pers. în dat.; mai ales despre stări ale fiinţelor) a dispărea, a trece, a sări. A băut o cafea tare şi i-a pierit somnul 7 (mai ales despre suferinţe fizice sau morale, stări psihice) a dispărea, a înceta, a trece, a se sparge, a se oşeni, a se cicatriza, a zbura. Durerea provocată de moartea părinţilor a pierit în timp. I-a pierit neîncrederea în ea. 8 (despre stări, situaţii etc.) a dispărea, a înceta, a se sfârşi, a adormi, a se destrăma, a muri, a seca, a se topi. Entuziasmul lui a pierit din cauza dezinteresului celor din jur. 9 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre manifestări ale oamenilor) a dispărea, a se stinge. Când a dat cu ochii de el, zâmbetul i-a pierit de pe faţă. III tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. |1332 piericios, -oăsă adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „durabil”, „etern7) v. Efemer. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic. 2 v. Dăunător. Negativ. Nociv. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Prejudiciabil. Primejdios. Rău. Vătămător. piericiune s.f. (înv.) 11 v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 2 v. Fanare. îngălbenire. Ofilire. Pălire2. Uscare. Veştejire. 3 v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pârjolire. Pustiire. 4v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudicia Stricăciune. II v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Imoralitate. Nemoralitate. Perdi-ţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Stricare. Viciu, pierit, -ă adj., s.m., s.f. I adj., s.m., s.f. (înv. şi pop.) v. Decedat. Defunct. Dispărut. Mort. Răposat2. Sucombat. II adj. 1 (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; pop.; mai ales despre faţa oamenibr) v. Slab. Slăbănog. Slăbit. Tras. Uscăţiv. 2 (pop.; despre oameni) v. Clamoros. Deznădăjduit. Dezolat. Disperat. 3 (pop.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit Pal. Palid. Pălit1.4 (în opoz. cu „durabil”, „etern”; înv.) v. Efemer. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic. III s.m. (med; pop.) v. Lues. Sifilis, pieritdr, -oare adj. 1 (despre fiinţe) muritor, <înv.> mortac, mortal, putrezitor. Toate fiinţele sunt pieritoare. 2 (în opoz. cu „durabil”, „etern) efemer, pasager, schimbător, temporar, trecător, vremelnic, tranzient, <înv.> pe-trecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal2, vremelnicesc, călător, meteoric, drumeţ, deşert, putred, putregăios, putrezitor, zburător. Anumite divergenţe şi neînţelegeri sunt pieritoare. între cele două culturi a fost o pieritoare lipsă de contact. Supărarea ei a fost pieritoare. 3 (rar; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat Chircit. Degenerat. închircit Nedezvoltat Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit, pieritură s.f. fig. (deprec.; de obicei precedă un subst. de care se leagă prin prep. „de”) fomicaţie, crapulo-zitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, 1333| destrăbălăciune, destrăbălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfatare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre pierzanie. I11 (înv. şi pop.) v. Carnaj. Masacru. Măcel. Omor. 2 (pop.) v. Dece-dare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 3 (med., med. vet.; pop.) v. Avort. Embriotocie. pierzare s.f. 11 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, sibaritism, viciu, fomicaţie, crapu-lozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălătură, străbălare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfatare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. 2 corupere, decădere, depravare, pervertire, viciere, stricare, stricăciune, <înv.> degradaţie. Se constată o pierzare a moravurilor. I11 (înv. şi pop.) v. Carnaj. Masacru. Măcel. Omor. 2 (pop.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 3 (înv.) v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. III (la pl. pierzări; concr.; înv.) v. Spânzurătoare. Ştreang, pierzător, -oâre adj. 11 (înv. şi pop.) v. Dăunător. Negativ. Nociv. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Prejudiciabil. Primejdios. Rău. Vătămător. 2 (înv. şi pop.; mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor. 3 (înv.) v. Omorâtor. Ucigaş. Ucigător. II (înv.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Compromiţător. Degradant Degradator, Dezonorant Infamant Infamator. înjositor. Nedemn. Ruşinos, pierzătură s.f. (înv.) 1 v. Maliţie. Maliţiozitate. Răutate. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. 3 v. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire, piesă s.f. 11 (tehn.) piesă de legătură = conector, fiting. Piesa de legătură serveşte la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, tuburilor etc. 2 (mec.; în construcţia de autovehicule) piesă de distanţă = cală2. Cu piesa de distanţă se controlează o parte demontabi-lă a unei maşini. I11 exemplar1. A cumpărat un tablou, o piesă rară, dintr-o colecţie particulară. 2 (j. de şah) figură. Cei doi şahişti aranjează piesele pe tablă. 3 (fin.; urmat de determ. care indică valoarea) ban, monedă, semn monetar, gologan, para1, centimă, teşcherea1, piţulă, <înv.> băncuţă, nomizmă, trandafir. Vânzătoarea i-a dat rest două piese de zece. 4 act1, document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, <înv. şi pop.> scris1, <înv. şi reg.> scrisoare, <înv.> carte, izvod, încredinţare, praxis, răvaş, sinet, temasuc, teşcherea1, uric, zapis, exhibit. în arhive există foarte multe piese din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. 5 (muz., lit.) bucată, compoziţie. Pianistul a cântat piesa care îi place publicului în mod deosebit. 6 (lit.) lucrare dramatică, operă dramatică, scriere dramatică., stuc. Cunoscutul regizor a pus în scenă piesele lui Caragiale. 7 (muz.) piesă liturgică = dramă liturgică. într-o piesă liturgică se pun în scenă texte sacre, care sunt acompaniate de muzică şi de cântece. piescioâră s.f. (lit.; rar) v. Piesetă. Scenetă, piesetă s.f. (lit.) scenetă, piescioară. Piesetele dramaturgului au avut mare succes la public. pietâtesi. 1 (relig.) credinţă, cucernicie, cuvi-oşenie, cuvioşie, devoţiune, dumnezeire, evlavie, pioşenie, piozitate, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagocestie,blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplahnie, înfrângere. Pietatea Jui este recunoscută de toţi. 2 (înv.; mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simţi7) v. îndurare. Milă. Milostivire, pietm s.n. (med. vet.) şchiop, şchiopat1. Pietinul este o boală contagioasă la oi, care provoacă distrugerea progresivă a unghiilor. pieton s.m. trecător, <înv.> pedestru. Un pieton a traversat strada neregulamentar şi a fost amendat. pietonâl, -ă adj. pedonal, pietonier. Oamenii aşteaptă venirea tramvaiului pe refugiul pie-tonal. pietonier, -ă adj. pedonal, pietonal. pietos, -oâsă adj. (înv.; despre oameni) 1 (relig.) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. 2 v. Binevoitor. Bun. Compătimitor. Comprehensiv. îngăduitor. înţelegător. Mărinimos. Milos. Milostiv. 3 v. Nefericit. Nemângâiat. Nenorocit. pietrâr s.m. 11 săpător, cioplitor, <înv.> cioplaş. Pietrarii prelucrează piatra pentru construcţii. 2 (constr.) pavagiu, pavator, <înv.> căldărâmar, caldarâmgiu. Pietrarii execută pavaje. 3 (constr.; reg.) v. Zidar. 4 (reg.) v. Sobar. 5 (a. plast.; înv.) v. Sculptor. II (omit.) 1 (şi pietrar-de-munte, pie-trar-mare, pietrar-sur-comun) Oenanthe oenanthe; pietroşel-sur, codalbiţă, pietroaică-sură. 2 (şi pietrar-negru) Oenanthe pietroaică-sură pleschanka; călugăriţă. 3 (reg.) v. Albinar. Albinărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). 4 (reg.) v. Cânepar (Carduelis can-nabina). 5 (reg.) v. Fluierar. Prundăraş. Prun-dăraş-de-râu. Prundăraş-de-râu-cu-cioc-ne-gru. Prundăraş-gulerat-mic. Prundărel (Cha-radrius dubius curonicus). 6 (reg.) v. Lăstun. Lăstun-alb. Lăstun-de-casă (Delichon urbica). 7 (reg.) v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pes-cărel-de-apă. Pescărel-de-gheaţă. Pescă-rel-de-munte. Pescărel-de-pădure. Pescă-rel-de-pârâu. Pescărel-negru. Pescăruş. Pes-căruş-cu-guşă-albă. Pescăruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescăruş-negra (Cinclus cinclus). 8 (reg.) v. Pietroşel (Petronia stulta). III (iht.) 1 Aspro zingel; fusar-mare, peş-te-cu-două-nume, peşte-de-piatră, peştele-ţi-ganului (v. peşte), râp1, sula-ciobanului (v. sulă), sulă, pula-ciobanului (v. pulă). 2 (reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-pia-tră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). pietrărîe s.f. grohot1, grohotiş, mărunţiş, meleast, prund Pietrăria reprezintă o îngrămădire de fărâmături de stâncă sau de pietre. pietrelui'vb. IV. tr. (constr.; reg; compl. indică dmmuri, străzi, curţi etc.) v. Pardosi. Pava. Pietrui. pietriceâ s.f. pietricică, pietmţă. în timpul escaladării muntelui, a adunat de pe versanţi pietricele de diverse forme. pietriri vb. IV. tr. (constr.; reg.; compl. indică drumuri, străzi, curţi etc.) v. Pardosi. Pava. Pietrui. pietricică s.f. 1 pietricea, pietruţă. 2 (bot.; reg.) v. Agurijoară. Portulacă (Portulaca grandiflora). pietrifică vb. 1.1 refl. (paleon.; despre organisme, formaţii geologice etc.) a se fosiliza. Biologii studiază un organism animal care s-a pietrificat. 2 tr., refl. (în basme; despre fiinţe) a se împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înţepeni, <înv. şi pop.> a mărmuri, a se împietroşa. La un semn al vrăjitoarei, Făt-Fm-mos s-a pietrificat. pietrificâre s.f. 1 (paleon.) fosilizare, pietrificaţie. Pietrificarea unor organisme animale şi vegetale a avut loc în trecutul geologic al pământului. 2 (în basme) împietrire, încremenire, înmărmurire, înţepenire, <înv. şi pop.> mărmurire. pietrificât, -ă adj. 11 (despre organisme, formaţii geologice etc.) fosil, fosilizat. Biologii cercetează un organism animal pietrificat. 2 (despre personaje din basme) împietrit, <înv. şi pop.> mărmurit, <înv.> încremenit. II fig. (rar, despre oameni; adesea adesea constr. cu vb. „a rămâne”) v. Consternat. Crucit. Interzis. încremenit. Minunat. Mirat. Perplex. Siderat. Stupefiat. Surprins. Uimit. Uluit, pietriş s.n. (geol.) 1 prund, prundiş, pesac, pisoc, prundar, şoatăr. Pietrişul se formează în albiile apelor curgătoare, pe litoralul mării sau în regiunile ocupate de gheţari. 2 pietriş vulcanic = lapili. Pietrişul vulcanic este expulzat în atmosferă de vulcanii în erupţie şi sedimentat în apropierea cratemlui. pietroăică-sură s.f. (omit.; reg.) v. Pietrar. Pietrar-de-munte. Pietrar-mare. Pietrar-sur-comun (Oenanthe oenanthe). pietroc pietroc s.n. (reg.) v. Bolovan. Pietroi, pietroi s.n. 1 bolovan, stei, bolf, bord, bordan, cataroi2, pietroc, stoampă. Din cauza ploilor, multe pietroaie au căzut de pe munte pe şosea. 2 fig. apăsare, bolovan, greutate. Pietroiul de pe suflet nu-l lasă să se bucure de nimic. pietros, -oăsă adj. 11 (despre albia sau malul apelor) prundos, prunduros. Pe malul acestui râu nu se poate face plajă pentru că este pietros. 2 {despre drumuri, arături etc.) bolovănos, gloduros, bolovănit,bulgăros, bordos, buşos, stolohănos. Pe câmp arătura este pietroasă. 3 (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infe-cund, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pleşuv, sărac, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind pietros. I11 (în opoz. cu „moale”; despre fructe) tare, lemnos, moacră. Preferă perele pietroase. 2 (înv.; despre vin) v. Taninos. III fig. (desprefiinţe, în special despre oameni) potent, puternic, robust, solid, tare, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, musculos, verde, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană pietroasă, care munceşte din greu. pietroşel s.m. I (iht.) 1 Gobio gobio; porcuşor, porcuşor-de-piatră, porcuşor-de-vad buhai, givă, mireană-porcească, morun, peş-te-moţănesc, peşte-pestriţ, peşte-porcesc, pietrar, pitroc, porcan, porcaş, porcănel, porcoi, porcoiaş, porculean, porculete, porcuş, porcuţ, rancă, râbiţă, rus1, văcar, vârlugă, <înv.> vârlan, zvârligă. 2 (reg.) v. Pălămidă-de-baltă (Pun-gitiusplatygaster). II (omit.) 1 Petronia stulta; pietrar. 2 Saxicola torquata rubicola; mărăcinar, mărăcinar-cu-cap-negru, mărăci-nar-cu-gât-negru, mărăcinar-mare, ca-pra-dracului (v. capră), ţiitoare. 3 (rar)pietro-şel-sur v. Pietrar. Pietrar-de-munte. Pie-trar-mare. Pietrar-sur-comun (Oenanthe oe-nanthe). 4 (reg.; şi pietroşel-de-ţărmuri) = Arenaria interpres; rostogolitor-de-pia-tră, scormonitor-de-pietriş. 5 (reg.; şi pietro-şel-cânepiu, pietroşel-roşu) v. Cânepar (Carduelis cannabina). 6 (reg.) v. Guşă-roşie. Măcăleandru (Erithacus rubecula). 7 (reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). pietrui vb. IV. tr. (constr.; compl. indică drumuri, străzi, curţi etc.) a pardosi, a pava, a floştori, a pietrelui, a pietrici, <înv.> a lespedui, a lespezi, a pavela, a pavelui. Drumarii au pietruit strada cu piatră cubică. Pietruieşte curtea cu dale. pietruire s.f. (constr.) pardosire, pavaj, pava-re, pavat1, pietruit1, <înv.> lespezire. Pietruirea drumului s-a făcut cu piatră cubică. Curtea a căpătat o nouă înfăţişare prin pietruirea cu dale. pietruit1 s.n. (constr.) pardosire, pavaj, pava-re, pavat1, pietruire, <înv.> lespezire. pietruit2, -ă adj. (constr.; despre drumuri, străzi, curţi etc.) pardosit, pavat2, <înv.> lespe-duit. Pe un drum pietruit se circulă foarte bine. pietruş s.m. (omit.; reg.) v. Guşă-roşie. Măcăleandru (Erithacus rubecula). pietruţă s.f. pietricea, pietricică, pieuci vb. IV. intr. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. pieunâ vb. I. intr. (reg.; mai ales despre puii păsărilor) v. Piui. pieunât s.n. (reg.) v. Piuire. Şiuit. Piuitură. pieziş, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) aplecat2, înclinat, oblic, pieziş, plecat2, povâmit, teşos, ponciş, prăvălat, prăvălatic, săbiat, <înv.> costiş, piezişat Au urcat uşor coasta piezişă a dealului. 2 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) abrupt, drept, perpendicular, pieptiş, povâmit, prăpăstios, priporos, râpos1, vertical, escarpat, oblu, ponorât, prăpăstuit, priporât, repede, corhănos, corhuros, ponciş, prăvălat, prăvălatic, priporiu, pripos, râpit, râpuros, ţăr-muros, ţipiş, <înv.> escarpos, măluros2, străminos. Alpiniştii urcă cu greutate panta piezişă. Muntele are spre nord un perete pieziş. 3 (despre linii, direcţii etc.) cruciş, diagonal, înclinat, oblic, <înv.> diagonalic, piezişat, plecat2. Orientarea acestor linii este piezişă. 4 (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) cruciş, încrucişat, saşiu, strabic, ceacâr, chior, chiorâş, strunit, zbanghiu, balcâz, bazaochi, ceur, chiomp, honchiu, împonciş, pachionţ, paliu1, ponc, ponciş, şantaliu, <înv.> împoncişat, luş, strâmb. Copilul are ochii piezişi. 5 fig. (despre privire) bănuitor, iscoditor, cruciş, oblic. Cei doi au schimbat priviri piezişe. 6 fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, oţetit. Privirea ei este piezişă. 7 fig. indirect, ocolit Tratativele matrimoniale piezişe o deranjau. II adv. (modal) 1 oblic, ponciş, <înv. şi reg.> lăturiş, cordiş, păliş, şif, şoldiş. Drumeagul coboară pieziş. 2 curmeziş, oblic, transversal, pârco. Drumul taie câmpia pieziş. 3 diagonal, înclinat, oblic, vintriş, <înv.> piezişat. Liniile sunt trasate pieziş. 4 cruciş, oblic. Spre apus, razele soarelui cad pieziş pe coasta dealului. 5 (în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta) cruciş, încrucişat, saşiu, strâmb, boldiş, chiorâş, zbanghiu, chiondorâş, ghioldiş, ponciş. Copilul trebuie operat din cauza că se uită pieziş. 6 fig. bănuitor, iscoditor, oblic. Se uită pieziş unul la altul. piezişat, -ă adj., adv. (înv.) I adj. 1 (despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) v. Aplecat2. înclinat. Oblic. Pieziş. Plecat2. Povâmit. 2 (despre linii, direcţii etc.) v. Cruciş. Diagonal, înclinat. Oblic. Pieziş. II adv. (modal) v. Diagonal. înclinat. Oblic. Pieziş, piezişeâ s.f. (geomorf.; reg.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant, piezişime s.f. (înv.) 1 (geom.) v. Diagonală (v. diagonal). 2 v. înclinare, piezişitâte s.f. (înv.) v. Oblicitate. piezocuărţ s.n. (fiz.) cuarţ piezoelectric. Pie-zocuarţul are feţele plane şi paralele, fiind tăiat, într-un anumit mod, dintr-un cristal de cuarţ. |1334 pifăn s.m. 1 (milit.; fam.; iron.) v. Infanterist. 2 (milit.; arg.) v. Recrut. 3 (arg) v. Debutant, începător. Neofit. Novice. 4 (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. pi'fă s.f. (milit.; fam.; iron.) v. Infanterie, pifămes.f. (milit.; fam.; iron.) v. Infanterie, piftie s.f. 1 (culin.) răcitură, aitură, ca-tarigi, cotoroage, ghinturi, îngheţată (v. îngheţat), îngheţătură, piciorong, pistoseli, plachie, răsol, reci (v. rece), străgheaţă, tremurele, tremurici, tremurişte. De Crăciun, gospodinele prepară piftie de porc sau de curcan. 2 (chim.; pop.) v. Gel. pigălitură s.f. (pop.) v. Migălitură. piglâis s.n. (reg.) v. Fier. Fier de călcat, piglui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică haine, stofe, rufe şifonate) v. Călca. Netezi, pigmentar, -ă adj. (biol; despre celule, ţesuturi etc.) pigmentat. pigmentăţ, -ă adj. (biol; despre celule, ţesuturi etc.) pigmentar. pigmeu, -ee s.m., s.f. 1 s.m., s.f. liliputan, nan1, pitic, liliputian, prichindel, ghemiş, hâc, nimuric, patic, tambic, <înv.> logoş, giugea. Pigmeii se angajează, de obicei, la circ. 2 s.m. pl. (pigmei) negrilă. Pigmeii reprezintă una dintre rasele umane caracterizată printr-o talie foarte mică şi printr-o pigmentaţie brună-gălbuie, care trăieşte în pădurile din Congo şi Zair. piguleală s.f. (pop.) v. Atenţie. Grijă. Meticulozitate. Migală. Migăleală. Minuţie. Minuţiozitate. Scrupulozitate. piguh'vb. IV. 1 tr. (pop.; despre păsări) v. Ciuguli. Ciupi. 2 intr. (pop.; despre oameni) v. Migăli. 3 tr. (agric.; reg.; compl. indică terenuri cultivate, culturi etc.) v. Plivi, pîhă s.f. (anat.; reg.) 1 (la păsări) v. Fulg. 2 (colect.) v. Puf2. pihem vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Odihni. Repauza. pihotăş s.m. (milit.; înv. şi reg.) v. Infanterist, pihotă s.f. (milit; înv. şi reg.) v. Infanterie. pil1 s.n. (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog. pil2 s.n. (farm.; înv.) v. Capsulă. Capsulă ami-lacee. Caşetă. Comprimat. Pastilă. Pilulă. Tabletă. pilăci, -ce adj., s.m., s.f. (fam.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. pilâf s.n. (culin.) plachie. îi place foarte mult pilaful gătit cu came de pasăre. pilafgiu s.m. (înv.; glum.) v. Oriental. Turc. pilangiu, -oăică s.f. (fam.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. pilăr s.m. (reg.) v. Precupeţ. pilă1 s.f. I (fiz.) pilă atomică = reactor atomic, reactor nuclear. Pila atomică serveşte la producerea treptată şi reglabilă a fisiunii nucleare în lanţ; pilă de curent continuu = pilă electrochimică = element galvanic. Pila elec-trochimică are polul pozitiv de cărbune şi polul negativ de zinc; pilă electrică = element, <înv.> stâlp voltaic, stâlpul lui Volta (v. stâlp). Pila electrică este un tip special de generator electric; pilăfotovoltaică = celulă fotovoltaică, fotoelement, fotopilă. Pilafotoelectrică transformă energia .luminoasă în energie electrică; pilă secundară = acumulator electric. Pila 1335| secundară cedează energia unui circuit receptor, pilă termoelectrică = termopilă. Profesorul vorbeşte studenţilor despre termodinamica pilelor termoelectrice. II fig. (fam.) v. Cunoştinţă. Relaţie. III (sport; reg.) v. Minge. pflă2 s.f. (tehn.) limă2. Pila este folosită la ajustarea manuală sau mecanică a suprafeţelor unor piese dure. pilăriţă s.f. (reg.) v. Precupeaţă (v. precupeţ). pildă s.f. 11 exemplu, model, <înv.> chip, exemplar1, mod, mostră, paradigmă, pilduire, povaţă, urmare, oglindă. Opera scriitorului rămâne o pildă pentru urmaşi. 2 învăţătură, regulă, <înv.> paradigmă, lecţie. A vrut să dea tuturor o pildă de modestie. 3 (lit.) învăţătură, morală, moralitate, <înv.> matiml Fiecare fabulă are o pildă. 4 învăţătură, parabolă, parimie, <înv.> price. Pilda fiului risipitor este foarte cunoscută. 5 dovadă, indicaţie, indiciu, mărturie, probă, semn, testimoniu, piatră de încercare, piatră de încercat, piatră de probat, piatră de probă, <înv. şi reg.> scrisoare, tudumană, <înv.> dovedeală, mărtu-riseală, piatră de cercare, răspuns. Există pilde numeroase care să-i confirme presupunerea. 6 (înv.) v. Aforism. Cugetare. Dicton. Maximă. Sentinţă. 7 (înv.) v. Proverb. Vorbă bătrânească. Vorbă veche. Zicală. Zicătoare (v. zicător). 8 (lit; înv.) v. Fabulă. 9 (înv.) v. Machetă. II (reg.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. pildui vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică idei, teorii, reguli, fenomene etc.) v. Exemplifica. Ilustra. 2 (compl. indică oameni) v. Imita, pilduire s.f. (înv.) 11 v. Exemplu. Model. Pildă. 2 v. Exemplificare. Ilustrare. II (jur.) 1 v. Condamnare. Pedeapsă. Penitenţi 2 v. Pedeapsă. Sancţiune. pilduitor, -oâre adj. 1 (despre oameni, despre caracterul lor sau despre atitudini, acţiuni etc. ale lor) exemplar2, impecabil, ireproşabil, ireprehensM, <înv.> exemplamic. Este proverbial pentru punctualitatea lui pilduitoare. 2 (înv.; despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent. Convingător. Decisiv. Edifiant. Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Temeinic. pileâlă s.f. (fam.) v. Beţie. îmbătare. Turmentare. Turmentaţie. pileâţi s.m. pl. (ist.) tarabostes. Romanii îi numeau pe nobilii daci pileaţi. piir vb. IV. I tr. 1 (tehn.; compl. indică obiecte dure, de obicei din metal) a răşpălui. A pilit cheia pentru a intra în broască. 2 (reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. II refl., tr. fig. (fam.; sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) v. Civiliza. Cizela. Cultiva. Deştepta. Lumina. Rafina. Stila. Subţia. Şlefui. pilP vb. IV. fig. (fam.) 1 tr., refl. (glum. sau iron.; compl. ori sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 2 intr. (despre oameni) v. Bea. Trage. pilire1 s.f. (tehn.) pilit1, răşpăluire. A folosit un raşpel pentru pilirea cheii. pilire2s.f. fig. (fam.; glum. sau iron.) v. Beţie, îmbătare. Turmentare. Turmentaţie. pilit1 s.n. (tehn.) pilire1, răşpăluire. pilit2, -ă adj. fig. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, pilitură s.f. (colect.) <înv.> răsură2. Pe degete este murdar de pilitură de fier. pilor s.n. (anat.) orificiu piloric, <înv.> uşă. Stomacul comunică cu duodenul prin pilor. piloriză s.f. (bot.) caliptră, scufie, zonă apica-lă. Piloriza este un ţesut protector care acoperă vârful radicelei. pilos, -oâsă adj. (pop.) 1 (despre firea oamenilor) v. Perseverent. Răbdător. Stăruitor. Tenace. 2 (despre fiinţe, în special despre oameni sau, p. ext., despre anumite organe) v. Puternic. Rezistent. Tare. pilot s.m. 1 (av.) aviator, zburător. Piloţii au o viaţă riscantă. 2 (mar.) cârmaci. Soţul ei este pilotul unui vas comercial. 3 (aeron., auto) pilot automat=pilot automat de comandă = autopilot, giropilot. Pilotul a comutat pentru câteva minute comanda avionului pe pilotul automat. pilotă vb. I. tr. 1 (aeron., nav.; compl. indică aeronave, ambarcaţiuni, nave, dirijabile etc.) a conduce, a dirija, <înv.> a povăţui. Pilotează barca pe braţul Sulina al Dunării. 2 fig. (compl. indică oameni) a îndruma, a povăţui, a sfătui, a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a drege, a miji. Mama l-a pilotat bine în viaţă. pilotaj s.n. (aeron., nav.) pilotare. Este instructor de pilotaj. Pasionat de avioane, s-a înscris la o şcoală de pilotaj. pilotâre s.f. (aeron., nav.) pilotaj, pilotă s.f. 1 dricală, dună, perinoi, pernă, pernă de cele mari, pernă de fulgi, pernă mare, puf2, tuhăt. Iarna se înveleşte cu o pilotă. 2 (reg.) v. Bagaj. pilotmă s.f. (nav.) vas-pilot. Pilotina conduce navele care intră şi ies din port. pilug s.n., s.m. I s.n. 1 (gosp.) pisălog, bătălău, copeneaţă, limbă, macahonaş, mai3, măiag, nilug, pil1, pisălău, pisător, pisoi2, plumb. Cu pilugul se pisează piperul sau usturoiul în piuliţă. 2 (tehn.; la piua de postav) pisălog. Pilugii sunt nişte ciocane. 3 (tehn. med.; rar) v. Picior. Proteză. II s.m. (bot.; reg.) v. Păpădie (Taraxacum officinale). pilulă s.f. (farm.) capsulă, capsulă amilacee, caşetă, comprimat, pastilă, tabletă, hap2, nasture, năsturaş, bulină, bumb, <înv.> pil2. Medicul i-a prescris pilule cu antibiotic. pimeloză s.f. obezitate, supragreutate. Pime-loza este o tară a lumii moderne. pimnicit, -ă adj. (reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit, pimpinelă s.f. (bot.; reg.) 1 (şipimpinelă-ma-re) v. Pătrunjel-de-câmp. Pătrunjel-sălbatic (Pimpinella saxifraga şi Pimpinella major). 2 v. Anason. Chimen-de-câmp. Chi-men-de-grădină (Pimpinella anisum). pin s.m. (bot.) 1 (şi, reg.,pin-de-munteypin-ro-şu) Pinus silvestris; brad, căţuni, cetină, chifar, jolcă, luciu1, mălin, molete2, molid, pinel, pingeluire pinişor, pinuţ, sihlă, spin, zetin, <înv.> zadă. 2 pin-american = Pinus strobus; pin-mirosi-tor, pin-moale, pin-strob; pin-austriac = pin negru= pin-negru-austriac = Pinus nigra; brăduiţă; pin-mirositor = Pinus strobus; pin-american, pin-moale, pin-strob; pin-moale = Pinus strobus; pin-american, pin-mirosi-tor, pin-strob; pin-pitic = Pinus pumilio; jep, jneapăn, căţân, durzău, molete2, molid, molid-mic; pin-strob = Pinus strobus; pin-american, pin-mirositor, pin-moale. 3 (reg.; şipin-roşu) v. Brad. Brad-negru. Brad-roşu. Molid (Picea excelsa). 4 (reg.; şipin-de-piatră, pin-mic, pin-pitic, pin-strâmb, pin-târâtor) v. Jep. Jneapăn (Pinus mugo). 5 (reg.; şi pin-de-munte) v. Zâmbru (Pinus cembra). 6 (înv.; şi pin-alb) v. Brad (Abies alba). pinacee s.f. (bot.) abietacee, abietinee. Molidul face parte din familia pinaceelor. pmaxs.n. (grec.; înv.) v. Conţinut. Cuprins1. Sumar. Tablă de materii (v. tablă1). pince-nez [pens'ne] s.n. lornion, fasa-men. Domnnul îşi şterge cu grijă lentilele pin-ce-nez-ului. prnchiu s.m. (omit.; reg.) v. Cinteză (Fringilla coelebs). pinel s.m. (bot.; reg.) v. Pin (Pinus silvestris). pingălî vb. IV. tr. (pict.; reg.; compl. indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) v. Lucra. Picta. Zugrăvi, pingălft, -ă adj. (pict.; despre fiinţe, obiecte, peisaje etc.) v. Pictat. Zugrăvit2, pingeâ s.f. I (în cizmărie) pingică. Şi-apus pingele la pantofi. II fig. (fam.) 1 (iron.) v. Faţă. Obraz. 2 (culin.) talpă. Pingeaua este o friptură tare. pingeli vb. IV. tr. 1 (în cizmărie; compl. indică obiecte de încălţăminte) a pingelui, a tălpui, a tălpălui. Şi-a dus pantofii la cizmar pentm a-i pingeli. 2 fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. pingelire s.f. 1 (în cizmărie) pingeluire, tăl-puire, tălpuit1, tălpuială, tălpuitură. Şi-a dus pantofii la cizmar pentm pingelire. 2 fig. (fam.) v. Ademenire. Amăgire. îmbrobodire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Orbire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. pingelit, -ă adj. 1 (în cizmărie; despre obiecte de încălţăminte sau despre tălpile încălţămintei) pingeluit, tălpuit2. Pantofii pingeliţi arată ca noi. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Ademenit. Amăgit. îmbrobodit2. încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Orbit. Păcălit2. Trişat, pingelui vb. IV. tr, 1 (în cizmărie; compl. indică obiecte de încălţăminte) a pingeli, a tălpui, a tălpălui. 2 fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. pingeluiâlă s.f. fig. (fam.) v. Ademenire. Amăgire. îmbrobodire. înşelare1. înşelăciune, înşelătorie. Mistificare. Momire. Orbire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. pingeluire s.f. 1 (în cizmărie) pingelire, tăl-puire, tălpuit1, tălpuială, tălpuitură. 2 fig. pingeluit (fam.) v. Ademenire. Amăgire. îmbrobodire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Orbire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. pingeluit -ă adj. 1 (în cizmărie; despre obiecte de încălţăminte sau despre tălpile încălţămintei) pingelit, tălpuit2. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Ademenit, Amăgit. îmbrobodit2, încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Orbit. Păcălit2. Trişat. pingică s.f. (în cizmărie) pingea, ping-pong s.n. (sport) tenis de masă. Românul a devenit campion european la ping-pong. prngo s.n. (geomorf.) hidrolacolit Pingoul este 0 formă de relief periglaciară din zonele sub-polare. pi'nin s.n. (înv.) v. Sidef, pinion s.n. (arhit. romanică şi gotică) fronton. Pinionul este cuprins între planşeul podului şi cele două versante ale acoperişului şi încheie partea superioară a zidului unui edificiu. pinişor s.m. (bot; reg.) v. Pin (Pinus silvestris). pinofi'tă s.f. (bot) gimnospermă. Pinofitele fac parte din încrengătura spermatofitelor. pinten s.m. 11 (la cizmele călăreţilor) şpor1, <înv.> dezghin. îndeamnă calul la galop printr-o înţepare uşoară cu pintenii. 2 (tehn.) cioc2, nas. Pintenul de pe o piesă sau de pe un organ de maşină permite ghidarea unei alte piese sau a unui alt organ al aceleiaşi maşini. 3 (anat, zool.) castană, pecetea dracului (v. pecete), pecedarul dracului (v. pecetlar), pipă. Pintenul este o protuberanţă aflată în partea de dinapoi şi de jos a piciorului calului sau al boului. 4 (art; anat.; reg.) pintenul piciorului v. Gleznă. 5 fig. (rar) v. Imbold. Impuls. Impulsie. Inspiraţie. îndemn. Mişcare. Mobil. Pornire. Pretext. Resort. Stimul. Stimulent. Suport. II1 (hidrotehn.) epiu. Pintenul are rolul de a regulariza cursul unei ape. 2 (constr.; pop.) v. Contrafort. 3 (reg.) v. Patină1. III (bot.; reg.) 1 v. Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impatiens balsamina). 2 v. Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). 3 v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). 4 (art.) pinte-nul-secareiv. Com-de-secară. Comul-secarei (v. com). Secară-comută (Claviceps purpurea). 5 (la pl. pinteni) v. Călţunaş. Condurul-doam-nei (v. condur) (Tropaeolum majus). IV (reg.) 1 v. Bariş. Broboadă. Năframă. 2 v. Năframă, pintenăş s.m. I (la cizmele călăreţilor) pinte-nel. II (bot; reg.) 1 v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). 2 (la pl. pintenaşi) v. Călţunaş. Condu-rul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). 3 (la pl. pintenaşi) v. Nemţişor. Nemţi-şori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). pintenat, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre păsări) pintenog. Are un cocoş pintenat. 2 (despre încălţăminte) pintenog. Şi-a cumpărat cizme pintenate pentru orele de călărie. II s.m. (omit.; pop. şi fam.; glum.) v. Cocoş (Gallus bankiva domestica). III s.m. fig. fam. 1 (milit.; iron.) v. Ofiţer. 2 (deprec.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Li- chea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă Potaie. Puşlama. Secături Zdreanţi pintenel s.m. (la cizmele călăreţilor) pintenaş. pintenog, -oâgă adj. 1 (despre păsări) pintenat. 2 (rar; despre încălţăminte) v. Pintenat. pînter s.m. (reg.) v. Dogar, prnţă s.f. (zool.) 1 (reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 2 (reg.) v. Popândău (Citellus citellus). 3 (reg.) v. Ve^riţă (Sciurus vulgaris). 4 (înv.) v. Marmotă (Arctomys mar-motta şi Marmotta bobak). pinţăluş s.n. (reg.) v. Briceag, pinuţ s.m. (bot.; reg.) v. Pin (Pinus silvestris). pinzărie s.f. (fin.; înv. şi reg.) v. Monetărie. pioc s.n. (reg.) v. Târnăcop, pioceală s.f. (reg.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăiălă. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteali Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, piocelulită s.f. (med.) celulită supurantă. pioci'vb. IV. intr. (mai ales despre puii păsărilor) v. Piui. piocolecisti'tă s.f. (med.) colecistită supurantă. pioctanină s.f. (chim.) apionină, piocten. Soluţiile cu pioctanină sunt folosite ca antiseptice. piocten s.n. (chim.) apionină, pioctanină. piodermie s.f. (med., med. vet.) foliculită, furunculoză, piodermită. piodermi'tă s.f. (med., med. vet.) foliculită, furunculoză, piodermie. Piodermită este o inflamaţie supurativă a pielii. pioftalmie s.f. (med.; med. vet.) hipopion. Pioftalmia este o acumulare de puroi în camera anterioară a ochiului. piogeneză s.f. (med., med. vet.) piogenie. Piogeneza este procesul de producere a puroiului. piogenie s.f. (med., med. vet.) piogenezi pioherme s.f. (med.) septicopiemie. Piohemia este o formă de septicemie în care microbii determină focare purulente în organism. piolet s.m. alpenştoc. Pioletul este folosit de alpinişti mai ales la escaladări. piometrîe s.f. (med., med. vet) piometriti piometrită s.f. (med., med. vet.) piometrie. Piometrita este o acumulare de puroi în cavitatea uterină. pion s.m. 1 (fiz.) mezon. Pionul este o particulă elementară, cu durată de viaţă foarte scurtă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa de repaus cuprinsă între cea a electronului şi cea a protonului. 2 (înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. pionefrită s.f. (med.) nefrită purulenţi Pio-nefrita este o inflamaţie a parenchimului renal care provoacă abcese. pionier s.m. fig. cap, deschizător de drum, iniţiator, promotor, protagonist. Pionierul campaniei împotriva drogurilor este o cunoscută vedetă de televiziune. pioree alveolară s.f. (stomat.) gingivită ex-pulzivă, paradentoză. Pioreea alveolară se caracterizează prin formarea locală de pungi cu puroi şi prin căderea dinţilor. pios# -oăsă adj. (relig.; despre oameni) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, plecat2, |1336 preacredincios, religios, smerit, devot, orant, <înv. şi pop.> drept, închinător, <înv. şi reg.> smemic, <înv.> bine-credincios, blagocestiv, cucerit, evlavnic, evsevios, pietos, pravoslavnic, râvnitor, smerelnic, smerin, piu, evlavicos. Este un om pios, cu frica lui Dumnezeu. piosalpingită s.f. (med, med. vet.) piosalpinx. Piosalpingita este o inflamaţie purulentă a trompei uterine. piosălpinx s.n. (med, med. vet.) piosalpingită. pioşenie s.f. (relig.) credinţă, cucernicie, cuvi-oşenie, cuvioşie, devoţiune, dumnezeire, evlavie, pietate, piozitate, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagocestie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplahnie, înfrângere. Pioşenia lui este recunoscută de toţi. piotorâx s.n. (med., med. vet) epiem, pleu-rezie purulenţi S-a tratat cu succes de piotorax piozităte s.f. (relig.) credinţă, cucernicie, cu-vioşenie, cuvioşie, devoţiune, dumnezeire, evlavie, pietate, pioşenie, religiozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagocestie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplahnie, înfrângere. pipă vb. I. intr., tr. (pop.) a tăbăci2. Pipează tutun de calitate superioară. pipărcă s.f. (reg.) I (bot.) 1 v. Ardei (Capsicum annuum). 2piparcă-sălbaticăv. Dintele-dra-cului (v. dinte) (Polygonum hydropiper). II (ind. alim.) v. Boia. Făină de ardei, pipâş s.m. (reg.) v. Fumător, pipă s.f. 11 lulea, lulă, pâcă, pipoc, şco-mârlă, cioancă. îşi cumpără tutun aromatizat pentru pipă. 2 (tehn.; reg.) v. Balama. Şamieri 3 (reg.) v. Canea. Cep. II (anat., zool; reg.) v. Pinten. pipăi vb. IV. 11 intr. (mai ales despre oameni) a bâjbâi, a dibui, a orbecăi, a moşmoni, <înv. şi reg.> a orbeca, a horhăi, a horhoti, a mătănănăi, a mâşmâi, a moşcoti. Pipăia prin camera întunecoasă. 2 tr. (med, med vet.; compl indică părţi ale corpului, organe etc.) a palpa, a tuşa. Doctorul pipăie abdomenul bolnavului. II tr. fig. (compl indică situaţii, stări, împrejurări etc.) a tatona, a dibui, a sonda, a undi. Nu este sigur dacă trebuie să intre în afacere, de aceea mai pipăie încă. pipăiălă s.f. pipăire, pipăit1, pipăituri pipăibil, -ă adj. 1 (despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) concret, fizic2, material, palpabil, pământesc, perceptibil, sesizabil, pipăit2, tangibil, <înv.> pipăicios, pipăitor, pusăitor, trupesc. Masa este un obiect pipăibil 2 (despre obiecte, lucruri, fiinţe) palpabil, tangibil, <înv.> trupesc. Nodului a fost pipăibil la consultul medicului. 3 (fam.) v. Aievea. Concret Palpabil. Real pipăicios, -oăsă adj. (înv.; despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) v. Concret. Fizic2. Material. Palpabil. Pământesc. Perceptibil. Pipăibil. Sesizabil. pipăire s.f. 11 pipăială, pipăit1, pipăituri Fiind orb, se deplasează prin pipăirea obiectelor din 1337| jur. 2 (med., med. vet.; înv.) v. Palpare. Palpa-ţie. Tuşeu. 3 (fiziol.; înv.) v. Pipăit1. Sensibilitate tactilă. Tact. II fig. dibuire, sondaj, sondare, tatonare. După doi ani de pipăire, s-a hotărât să-şi deschidă afacerea. pipăit1 s.n. 1 (fiziol.) sensibilitate tactilă, tact, <înv.> pipăire. Pipăitul este unul dintre cele cinci simţuri. 2 pipăială, pipăire, pipăitură. pipăit2, -ă adj. (rar, despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) v. Concret Fizic2. Material. Palpabil. Pământesc. Perceptibil. Pipăibil. Sesizabil, pipăitor, -oăre adj. (înv.; despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) v. Concret. Fizic2. Material. Palpabil. Pământesc. Perceptibil. Pipăibil. Sesizabil. pipăitură s.f. pipăială, pipăire, pipăit1, pipărişă s.f. (bot.; reg.) v. Ardei (Capsicum annuum). pipăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Ardei (Capsicum annuum). pipăruş s.m. 1 (bot.; reg.) v. Ardei (Capsicum annuum). 2 v. Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum). pipăruşă s.f. (bot.; reg.) v. Ardei (Capsicum annuum). pipăruşcă s.f. (bot; reg.) v. Ardei (Capsicum annuum). pipe-line [’paiplain] s.n. oleoduc. Pipe-line-ul este o conductă pentru transportul la distanţă al gazelor, al petrolului etc. piper s.m. 11 (art.; bot.) piperul-lupului = a Asarum europaeum; popilnic, buba-ini-mii (v. bubă), buruiana-fngurilor (v. buruiană), buruiană-de-atac, dafin-mic, ficăţea, lingu-ra-frumoaselor (v. lingură), lingura-popii (v. lingură), năjit, năjitnică, pipăruş, pipemiţă, trierei, tulipin, urechea-hârţului (v. ureche), urechea-omului (v. ureche); b (reg.) v. Lili-ac-de-pădure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichina-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum); c (reg.) v. Curcu-beţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clema-titis); (reg.) piper-alb v. Coriandru (Corian-drum sativum); piper-de-apă =piper-de-bal-tă = piper-de-vale = (art.) piperul-bălţii = piperul-broaştei v. Dintele-dracului (v. dinte) (Polygonum hydropiper); (art.) piperul-apelor v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum). 2 (bot.; reg.; şipiper-roşu,piper-tur-cesc) v. Ardei (Capsicum annuum). 3 (ind. alim.; reg.; şi piper-roşu) v. Boia. Făină de ardei. II fig. duh, haz, spirit, umor, sare. Este renumit pentru glumele sale pline de piper. piperă vb. I. tr. 1 (culin.; compl. indică mâncăruri) a ardeia, a asezona, a condimenta, a iuţi, a paprica. Pipereazăfriptura înainte de a opune în cuptor. 2 (despre alimente condimentate sau despre mirosuri, fum etc.) a ustura, a pişcă, a zgâria. Un miros înţepător piperează nările persoanelor din încăpere. piperăre si, (culin.) ardeiere, asezonare, con-dimentare, iuţire. Piperarea mâncării se face cu măsură. piperăţ, -ă adj. 11 (despre mâncăruri, alimente etc.) ardeiat, asezonat, condimentat, iute, picant, usturos, papricat, şut4, usturoi, <înv.> nostim. Tocăniţa este cam piperată. 2 (despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) iute, înţepător, picant, pişcător, usturător, iuţit, usturatec, usturos, usturat, usturoi Gulaşul are un gust piperat. Un fum piperat îi umple ochii de lacrimi. II fig. 1 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii piperate. 2 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă piperată pentru un autoturism. piperment s.n. (ind. alim.) verde. Pi-permentul este o băutură preparată din alcool, sirop de zahăr şi esenţă de mentă. pipernici vb. IV. refl. (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) a se atrofia, a se chirci, a degenera, a se închirci, a se zgârci2, a se pitici, a se sfriji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a scădea, a se izini, a se micicula, a se prizări, a se şiştăvi, a se târcăvi, <înv.> a se zâmi. Plantele s-au pipernicit din cauza secetei. pipernici're si. atrofiere, chircire, degenerare, închircire, sfirijire, izineală, izinire, şiştăvire. Studiază cauzele pipemicirii plantelor de apartament. pipernicit, -ă adj. 1 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) atrofiat, chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pirpiriu, plăpând, pricăjit, prizărit, pieritor, slab, sterp, sfrijit, nevoiaş, stârcit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, imisit, izinit, miciculat, obidnic, pandosit, pimnicit, pizghirit, prilestit, răit, şchiop, şiştav, târcav, <înv.> zârnit. Plantele pipernicite încep să se usuce. 2 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pirpiriu, prăpădit, prizărit, scheletic, slab, slăbănog, slăbit, supt2, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de pipernicită, încât au rămas doar ochii de ea. piperniţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum). 2 pipemiţă-de-grădină v. Cimbru (Satureja hortensis). piperonâl s.n. (farm., cosmet.) heliotropină. Piperonalul are miros de violete. piperuţă si. (bot.; reg.) v. Cemuşcă. Negruş-că (Nigella arvensis). piramidal pipetă s.f. (farm.) picuar, picurătoare, picătoare. îşi pune picături în ochi cu o pipetă. pipi subst. sg. (fiziol; fam.) v. Urină, pipfcă si. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). pipiloăncă si. (fiziol; fam.; în limbajul copiilor) v. Urină. pipildi s.n. (fiziol; fam.; în limbajul copiilor) v. Urină. pipirâu s.m. (bot; reg.) v. Albei. Pir (Agro-pymm repens). pipirig s.m. I (bot) 1 (şi pipirig-mare) Bol-boschoenus maritimus, rogoz. 2 Hobscho-enus vulgaris; papură, ţipirig1.3 Scirpus sylvaticus; ţipirig1. 4 (şi pipirig-de-munte) Schoenoplectus lacustris, rogoz, papură-ro-tundă, păpurică, ţipirig1.5 Equisetum hiemale, capul-câmpului (v. cap), coadă, iar-bă-de-cositor. 6 (reg.) v. Pipiriguţ (Heleocharis palustris). 7 (reg.) v. Rugină (Juncus conglome-ratus). 8 (reg.) v. Stuf. Stuf-de-baltă. Trestie. Trestie-de-acoperit Trestie-de-baltă (Phragmites communis sau Phragmites australis). 9 (reg.) pipirig-înflorit v. Micşunea-de-baltă. Micşu-neaua-apei (v. micşunea). Roşăţea (Butomus umbellatus). II (reg.; de obicei precedă un subst. de care se leagă prin prep. „de”) v. Chircitură. Sfrijituri pipirigâr s.m. (omit.) Acrocephalus paludi- cola; lăcar, lăcar-de-pipirig. pipirigă si. (gosp.; reg.) v. Prepeleac. pipiriguţ s.m. (bot.) Heleocharis palustris; pipirig, rogoz, ţipirig1. pipiriguţă si. (bot.; reg.) v. Păiuş (Aira caes- pitosa). pipiruş s.m. (omit; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). pipiţă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. mfian). Stricată (v. stricat) pipoâşcă si. (anat.; la păsări; reg.) v. Pipotă. Rânză. Stomac măcinător. pipoc s.n. (reg.) v. Lulea. Pipă. pipotă si. (anat.) 1 (la păsări) rânză, stomac măcinător, bătucă, dâcă1, mură2, pipoaş- că, râşnitoare, râşniţă, morişcă. 2 (fam.) v. Stomac. pir s.m. (bot.) 1 Agropymm repens; albei, obsigă, ovăz, ovăz-sălbatic, păiuş, pipirău, ră-gălie. 2 pir-de-ţelină = pir-gros = Cynodon dactylon; iarba-câinelui (v. iarbă), costrei, curcubeu, iarba-vântului, iarbă-câinească, pirău. 3 (reg.; şi pir-roşu) v. Rogoz (Carex riparia). 4 (reg.) v. Raigras. Raigras-englezesc. Zizanie (Lolium perenne). 5 (reg.) v. Ţepoşică (Nardus stricta). piramidăl, -ă s.m., adj. I s.m. (art. piramidalul; anat.) 1 os piramidal. Piramidalul este unul dintre oasele carpului. 2 muşchi piramidal (v. muşchi1). Piramidalul este un muşchi al abdomenului. II adj. fig. (subliniază caracteml ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor piramidon evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaş, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă piramidală. A avut şansa piramidală de a participa la o misiune în cosmos. piramidon s.n. (farm.) amidopirină, amino-fenazonă. Piramidonul are acţiune febrifugă şi analgezică. pirandă s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă. 2 (pop.) v. Nevastă. Soţie. 3 (pop.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). piranogrăf s.n. (tehn.) piranometru, solari-metru. piranometru s.n. (tehn.) piranograf, solari-metru. Cu piranometrul se măsoară intensitatea radiaţiei solare globale şi a celei difuze pe unitatea de suprafaţă orizontală. pirăt s.m. 1 corsar, forban, <înv. şi pop.> hoţ de mare, tâlhar de mare, <înv.> bucanier, hân-sar,listopirat. Mulţi piraţi erau nobili scăpătaţi sau alungaţi de stăpânire de pe moşiile lor. 2 flibustier. Piraţii prâdau în apele americane, în sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea. 3 (inform.) pirat informatic = hacker, spărgător de cod. Piratul informatic a fost depistat de autorităţi şi arestat. 4 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. pirateresc, -eăscă adj. (despre acţiuni, fapte etc.) <înv.> piraticesc. Avionul a fost deturnat printr-un act pirateresc. piraterie s.f. 11 <înv.> listopiraterie. Bănuit că practică pirateria, a fost condamnat la spânzurătoare. 2 flibustă. Pirateria era practicată în apele americane, în sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea. 3 piraterie aeriană = hijacking. Cei care recurg la pirateria aeriană au drept scop deturnarea unui avion. 4 (inform.) piraterie informatică = piratică. II fig. furat1, furt, hoţie, pungăşie, rapt, tâlhărie, lovitură, coşire. A fost închis de mai multe ori pentru piraterie. pirătică s.f. (inform.) piraterie informatică, piraticesc, -eăscă adj. (înv.; despre acţiuni, fapte etc.) v. Pirateresc, pirău s.m. (bot.; reg.) v. Iarba-câinelui (v. iarbă). Pir-de-ţelină. Pir-gros (Cynodon dactylon). pi'rchiţă s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). pircoteălă s.f. (reg.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăiălă. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, pircoti vb. IV. intr. (reg; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. pircoti't s.n. (reg.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăiălă. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, piretru s.m. (bot.) 1 Chrysanthemum alpinum; vetricea. 2 (rar) v. Năprasnică (v. năprasnic) (Geranium robertianum). 3 (reg.) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). piridoxi'nă s.f. (biochim.,farm., chim.) adermi-nă, tiamină, vitamina B6 (v. vitamină). Pirido-xina este prescrisă în carenţele vitaminice B, în unele dermatoze şi în tulburări musculare. pirită s.f. (chim.) bisulfură de fier, sulfură de fier. Pirita este o combinaţie binară a fierului cu sulful, sub formă de cristal^, insolubilă în apă, dar solubilă în acizi. pirofih't s.n. (chim.) agalmatolit. Pirofilitul se foloseşte în industria hârtiei, a cauciucului, a ceramicii şi în electrotehnică. pirofosfăt s.m. (chim.) difosfat. Pirofosfatul este o sare a acidului pirofosforic. pirogalol s.n. (chim.) acid pirogalic. Piroga-lolul este folosit ca antiseptic în medicină, ca revelator în tehnica fotografică etc. pirogenăre s.f. (chim.) piroliză. Pirogenarea este o reacţie chimică accelerată prin temperaturi de peste 500°C. piroliză s.f. (chim.) pirogenăre. pirometric, -ă adj. (fiz.) piroscopic. Cu piro-metrul se fac măsurări pirometrice. pirometru ceramic s.n. (fiz.) con pirometric, con Seger, indicator piroscopic. Pirometrul ceramic este compus din amestecuri minerale, care se înmoaie la o temperatură fixă. piron s.n. 1 potseg,poţoc, <înv.> găvozd. Poarta masivă de la grajd este fixată în piroane. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, pironi vb. IV. tr. 11 a ţintui, <înv. şi reg.> a ţinti, <înv.> a găvozdi. A pironit poarta în cuie groase de fier. 2 (compl indică obiecte sau părţi ale lor; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a fixa, a imobiliza, a înţepeni, a prinde, a ţintui, a împlânta, a propti, a coase, <înv. şi reg.> a ţepeni, a crepeni, a proţăpi. A pironit scândurile gardului în cuie. A pironit reclama în perete cu un ciocan. 3 (în Antic.; înv. şi pop.; compl. indică condamnaţi) v. Crucifica. Răstigni. 4 (jur.; arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide. întemniţa. Reţine. II fig. (compl. indică fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) a aţinti, a fixa, a ţinti, a ţintui, a rezema, a scufunda. îl pironeşte cu privirea. îşi pironeşte, fascinat, ochii asupra tabloului. pironiăn, -ă adj., s.m., s.f. (filos.) sceptic. în concepţia filosofilor pironieni lucrurile sunt incognoscibile. Pironienii susţin că nicio afirmaţie nu poate fi socotită mai îndreptăţită decât alta. pironire s.f. fixare, fixat1, imobilizare, înţepenire, prindere, ţintuire, fixaţie, ţintuială. Pironirea scândurilor gardului s-a făcut în cuie. pirom'sm s.n. (filos.) scepticism. Pironismul este o concepţie idealistă care pune la îndoială posibilitatea cunoaşterii de către om a lumii existente, a adevărului obiectiv, a oricărei cunoştinţe certe. pironit, -ă adj. 11 (în Antic.; înv. şi pop.; despre condamnaţi) v. Crucificat. Răstignit2. 2 (jur.; arg.; despre oameni) v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. închis. întemniţat. Reţinut. | 1338 II fig. 1 (mai ales despre ochi, privire) fix, imobil2, încremenit, înlemnit, neclintit, nemişcat, neschimbat. îl priveşte cu ochi pironiţi. Bolnavul are o privire pironită. 2 (despre ochi, privire) aţintit, fixat2, sticlos, ţintit, ţintitor, ţintuit. Rămâne cu ochii pironiţi asupra tabloului. pirop s.n. (mineral.) granat de Boemia (v. granat2). Piropul este folosit ca piatră semipreţi-oasă. piroplasmoză s.f. (med.) babesioză. Piroplas-moza se transmite de la animale la om prin intermediul căpuşelor. piroscopic, -ă adj. (fiz.) pirometric. pirosfera s.f. (geol.) sima. Pirosfera este o zonă din interiorul pământului, situată între bari-sferă şi litosferă, care are o temperatură foarte ridicată. pirostrie s.f. (mai ales lapl. pirostrii) 1 (gosp.) crăcană, arc, crăcaie, picioare (v. picior), mâţă, săgeac1, ţagră. Pe pirostrie se pune ceaunul la foc. 2 (reg) v. Cunună. Cununie, piroşcă s.f. I (bot.) v. Cartof (Solanum tube-rosum). II (mai ales la pl. piroşti; culin.; reg.) 1 v. Colţunaş. 2 v. Sarma, piroteălă s.f. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăiălă, moţăire, moţăit, moţăitură, picoteală, picotire, pirotire, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. Un zgomot de sticlă spartă l-a trezit din piroteală. pirotehnică s.f. pirotehnie, pirotehniciân s.m. pirotehnist. Lansarea artificiilor în cadrul unor evenimente este organizată şi supravegheată de pirotehnicieni. pirotehnie s.f. pirotehnică. Pirotehnia este tehnica fabricării şi utilizării unor materiale şi dispozitive care servesc la aprinderea muniţiilor, a armelor de foc, a unor explozive sau a artificiilor. pirotehnist s.m. pirotehnician, piroti'vb. IV. intr. 1 (despre fiinţe) a aromi, a aţipi, a dormita, a moţăi, a picoti, a somnola, a somnora, a ajumi, a amiji, a chir-coti, a clipoci2, a cucăi, a mătăli, a mocăi, a mocota, a ochi2, a picura, a pircoti, a se pocăi1, a ştiulbica, <înv.> a apesti. Obosit, piroteşte în şezlong. 2 (med, med. vet.; despre oameni sau animale) a tânji, a zăcea, a boli, a tânji, a gogi, a govi, a limbări, a mârzi, a târomi, a zălezi, <înv.> a lâncezi. Piroteşte de câteva săptămâni în pat din cauza unei gripe. pirotire s.f. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăiălă, moţăire, moţăit, moţăitură, picoteală, picotire, piroteală, somnolenţă, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. piroză s.f. (med.) <înv.> arzăminte. Piroza este o senzaţie de arsură, asociată cu regurgitaţii acide, provocată de iritaţia esofagului sau de hiperaciditate. 1339| pirpiriu, -ie adj., s.m., s.f. I adj. 1 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) atrofiat, chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit, plăpând, pricăjit, prizărit, pieritor, slab, sterp, sfrijit, nevoiaş, stârcit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, imisit, izinit, miciculat, obidnic, pandosit, pim-nicit, pizghirit, prilestit, răit, şchiop, şiştav, târcav, <înv.> zâmit. Plantele pirpirii încep să se usuce. 2 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pipernicit, prăpădit, prizărit, scheletic, slab, slăbănog, slăbit, supt2, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogâijit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfo-iegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de pirpirie, încât au rămas doar ochii de ea. 3 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este pirpiriu, predispus mereu la îmbolnăviri. I11 adj., s.m.,s.f. (în opoz. cu „bogat”; înv. şi pop.) v. Mizer. Neajutorat Necăjit Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 adj. (pop.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori, p. ext., despre oameni) v. Jerpelit Peticit2. Rupt Zdrenţăros. Zdrenţuit piruetă s.f. (cor.) învârtitură, <înv.> sfârlitură. Piruetele prim-balerinei din „Lacul lebedelor” fascinează publicul. pirui vb. IV. intr. (despre păsări) a ciripi, a şcericăi, a ştiorlâcăi. Păsărelele piruiesc în livadă. piruiălă s.f. (reg.) v. Ciripeală. Ciripire. Ciripit. Glas. Piruit. piruit s.n. ciripeală, ciripire, ciripit, glas, piruială, piruitură, ştiorlâcăială. în livadă se aude piruitul păsărelelor. piruitură s.f. (reg.) v. Ciripeală. Ciripire. Ciripit. Glas. Piruit. piruşte s.f. pl. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, pisă vb. I. tr. 11 (compl. indică substanţe, materii, corpuri dure) a mărunţi, a sfărâma, a zdrobi, <înv. şi pop.> a smicura, a zdrumica, a pisăgi, a pisălogi, a pisăza, a zdro-boli. A pisat zahărul în piuliţă pentru a pudra prăjitura. 2 (rar; compl. indică seminţe de cereale, fructe etc.) v. Decortica. 3 (pop.; compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) v. Bate. Bătători. Bătuci. Compacta. îndesa. Presa. Tasa. 4 (ind. text.; pop.; compl. indică ţesături de lână) v. Piua2.5 (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. II fig. 1 (compl. indică oameni) a bodogăni, a bombăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, a cârâi, a ciocăni, a pisălogi, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată ziua îşi pisează soţul. 2 (fam.) a pisăgi. Când dansează pisând, tinerii izbesc cu picioarele în pământ. pisanie s.f. 1 (glum.) v. Scriere. 2 (glum.) v. Epistolă. Scrisoare. 3 (jur.; arg.) v. Anchetare. Anchetă. Cercetare. Instruire. Instrumentare. 4 (arg.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie, pisăr s.m. (în cancelariile domneşti din Ţările Rom.) diac, grămătic, scrib, scriitor, <înv.> logofăt, logofăt mic, logofăt scriitor, logofeţel, uricar. Pisarii întocmeau şi copiau acte. pisăre s.f. mărunţire, pisat1, sfărâmare, zdrobire, pisăgeală, <înv.> smicurare. A fost necesară pisarea zahărului în piuliţă pentru a pudra prăjitura. pisăt1 s.n. mărunţire, pisare, sfărâmare, zdrobire, pisăgeală, <înv.> smicurare. pisăt2, -ă adj. (despre substanţe, materii, corpuri dure) mărunţit2, sfărâmat, zdrobit, <înv. şi pop.> zdrumicat, pisăgit, pisăzat, zdrobolit, <înv.> smicurat. A pudrat prăjitura cu zahărul pisat. pisăgeălă s.f. (fam.) I v. Mărunţire. Pisare. Pisat1. Sfărâmare. Zdrobire. II fig. 1 v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Pisălogeală. Sâcâială. 2 v. Buchiseală. Buchisire. Buchisit. pisăgi vb. IV. tr. (fam.) 11 (compl. indică substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţi. Pisa. Sfărâma. Zdrobi. 2 (compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) v. Bate. Bătători. Bătuci. Compacta îndesa. Presa. Tasa. II fig. a pisa. pisăgit, -ă adj. (fam.; despre substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţit2. Pisat2. Sfărâmat Zdrobit. pisălâu s.n. (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog, pisălog, -oăgă s.n.,s.m.,s.f.,adj. 11 s.n. (gosp.) pilug, bătălău, copeneaţă, limbă, maca-honaş, mai3, măiag, nilug, pil1, pisălău, pisător, pisoi2, plumb. Cu pisălogul se pisează piperul sau usturoiul în piuliţă. 2 s.m. (tehn.; la piua de postav; reg.) v. Pilug. II s.m., s.f., adj. fig. cicălitor, sâcâitor, lătrător, coşmar. Este o femeie pisăloagă. Pisălogii sunt oameni enervanţi. pisălogeălă s.f. fig. bodogăneală, cicăleală, cicălire, cicălit, dăscăleală, sâcâială, descântec, pisăgeală, ţăcăneală. Nu mai suport pisălogeala ta! pisălogi vb. IV. tr. 1 (reg.; compl. indică substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţi. Pisa. Sfărâma. Zdrobi. 2 fig. (compl. indică oameni) a bodogăni, a bombăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, a cârâi, a ciocăni, a pisa, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată ziua îşi pisă-logeşte soţul. pisător s.n. (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog. pisică pisăză vb. I. tr. (reg.; compl. indică substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţi. Pisa. Sfărâma. Zdrobi. pisăzăt, -ă adj. (reg.; despre substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţit2. Pisat2. Sfărâmat. Zdrobit. pisc s.n. I (geomorf.) 1 (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) coamă, creastă, creştet, culme, înălţime, ţugui, vârf, obârşie, sus, <înv. şi reg.> smicea, vârvare, cornet3, mormondol, păzui, picui, piscan, spic, tigvă, titilă, ţiclă, ţiclău2, ţiclet, ţicloi2, ţiclui, ţicman, ţicmă, ţic-mău, ţicui, ţiflan, ţiflă, ţifleică, ţoampă, ţuţu-dan, ţuţui1, ţuţur, <înv.> suiş, dinte, tărie. Pe piscul muntelui a fost ridicată o cruce. 2 (rar) v. Masiv. Munte. 3 (rar) v. Deal. I11 (mar.) bot, botniţă, bour, nas, vârf. Luntrea îşi îndreaptă piscul spre mal. 2 (tehn.; la car, la căruţă sau la sanie) furcă, limbă, cârlig, grui2, popârţac2, splină. De pisc se fixează proţapul. 3 (mar.; înv. şi reg.) v. Bot. Proră, piscân s.n. (geomorf.; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime Pisc. Ţugui. Vârf. piscălâu s.n. (gosp.; reg.) v. Cociorvă, piscoi, -oaie s.f., s.m. 1 s.f. (tehn.; la moară) vrană, guriţă, pospai, scoreţ, ulucaş. Făina măcinată curge prin piscoaie. 2 s.m., s.f. (muz.; înv.) v. Oboi. piscoli vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. piscoş, -ă adj .(reg.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Nespălat. Slinos. Soios, piscoşî vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. piscotei s.n. (geomorf; reg.) v. Pisculeţ. Pis-cuşor. Vârfiileţ. Vârfuşor. piscui vb. IV. intr. (reg.; mai ales despre puii păsărilor) v. Piui. piscui't s.n. (reg.) v. Piuire. Piuit. Piuitură. pisculeţ s.n. (geomorf.) piscuşor, vârfuleţ, vârfuşor, vârfurel, vârfuţ, piscotei, vârşel. piscuşor s.n. (geomorf.) pisculeţ, vârfuleţ, vârfuşor, vârfurel, vârfuţ, piscotei, vârşel. pisetă s.f. (chim.) stropitor. Cu piseta se spală precipitatele de pe vasele de laborator sau de pe filtre. pişi s.m. (iht.; reg.) v. Calcan-mic (Rhombus laevis). pisi'c s.m. (zool.) cotoi1, motan, pisoi1, mâţan, mâţ, cotoc, coţor, mârtac, mârtan, mârtoc, mâtârlan, mâtoc, mâţoc, mihoc, mortoc, morţan, motoc, pisoc. pisicăr s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, pisică s.f. 11 (zool.) Felis domestica; mâţă, cotoroabă, scurmeică, <înv.> cătuşă. Pisicile sunt unele dintre cele mai in- pisiceală teligente animale. 2 (zool.) pisică-sălbatică = Felis silvestris; caraculac, mâţă-sălbatică. 3 (arg.) v. Geantă. Poşetă. II (art.; entom.) pisica-popii = a pisicuţa-popii (v. pisicuţă), sfaiog. Pisica-popii este o omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roşiatic; b Oniscus murarius şi Oniscus asellus, câinele-ba-bei (v. câine), cârnă (v. cârn), lătăuş, lespede, mâţa-popii (v. mâţă), molie, pleaznă, porcul-popii (v. porc), scorobete, vier-me-de-piatră. Pisica-popii este larva unor fluturi de noapte. III (tehn.; la căruţă) mâţă. Pisica este o piedică informă de furcă cu două coame, aflată la inima căruţei, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. IV (lapl. pisici; bot.; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). pisiceală s.f. (fam.) 1 v. Alint. Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. 2 fig. v. Linguşeală. Linguşire. pisicesc, -eăscă adj. (zool.) mâţesc, mâţos. Mersul pisicesc aproape că nu este perceput de urechea umană. pisici vb. IV. refl. fig. (fam.; despre oameni) v. Gudura. Linguşi. pisicos, -oăsă adj. (rar) 1 v. Felin. 2 fig. (despre paşi, mers, mişcări) v. Elastic. Elegant. Felin. Graţios. Mlădios. Mlădiu. Suplu. Zvelt, pisicuţ s.m. (zool.) cotoiaş, motănaş, motănel, pisoiaş, mâţişor, mâţuc, mâţuş, mâţuţ, pisocel, mâţăl. pisicuţă s.f. 1 (zool.) pisulă, mâţică, mâţişoară, mâţucă, mâţulică, mâţuţă, mâţuluie, pisilică, pisuleancă, pisulică. Fetiţa a primit în dar o pisicuţă albă. 2 (bot.;pop.) v. Ament. 3 (art; entom.; reg) pisicuţa-popii v. Pisica-popii (v. pisică). 4 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). pisilică s.f. (zool; reg.) v. Pisicuţă. pisi'u s.n. (inform.; fam.) v. Calculator. Calculator electronic. Computer. Ordinator, pisoăr s.n. urinar, vespasiană. Pisoarele constituie o parte a toaletelor publice folosite de bărbaţi. pisoc s.m. (reg.) 1 (zool.) v. Cotoi1. Motan. Pisic. Pisoi1.2 (geol.) v. Nisip. 3 (geol.) v. Pietriş. Prund. Prundiş. pisocel s.m. (zool; pop. şi fam.) v. Cotoiaş. Motănaş. Motănel. Pisicuţ. Pisoiaş. pisoi1 s.m. (zool.) cotoi1, motan, pisic, mâţan, mâţ, cotoc, coţor, mârtac, mârtan, mârtoc, mâtârlan, mâtoc, mâţoc, mihoc, mortoc, morţan, motoc, pisoc. Are un pisoi alb, de rasă. pisoi2 s.n. (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog, pisoiăş s.m (zool) cotoiaş, motănaş, motănel, pisicuţ, mâţişor, mâţuc, mâţuş, mâţuţ, pisocel, mâţăl. Are o pisică cu trei pisoiaşi. pisolniţă s.f. (gosp.; reg.) v. Piuliţă, pistă s.f. 11 (muz.) trak. Pista este înregistrarea (grafică a) unei mebdii sau a unui fragment de melodie. 2 (cinemat.) pistă sonoră = coloană sonoră, soundtrack. Pista sonoră a filmului este foarte clară. II fig. 1 urmă. Anchetatorii se află pe o pistă falsă. 2 curs1, direcţie. Schimbările au luat o pistă neaşteptată. pistil s.n. (bot; la flori) gineceu. Pistilul reprezintă organul femei reproducător, format din ovar, stil şi stigmat. pistdl s.n. 1 (milit.) revolver, jucărie, lifoşel, tapangea, focos, parapei, picior de porc, trancan, trăgaci, ţeavă. Când este în misiune, poartă pistol. 2 (milit.) pis-tol-mitralieră = automat. în film, eroul îndreaptă pistolul-mitralieră spre ţpgptul atacatorului. 3 pistol de rachetă = pistol de semnalizare, pistol-rachetă; pistol de semnalizare = pistol de rachetă, pistol-rachetă. Naufragiaţii trag rachete de semnalizare cu pistolul de semnalizare; pistol-rachetă = pistol de rachetă, pistol de semnalizare. 4 (tehn.) pistol cu aer comprimat=perforator pneumatic. 5 (reg.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, pistolagi'u s.m. (rar) v. Pistolar, pistolăr s.m. 1 pistolagiu, pisto-lard. Pistolarul este un trăgător iscusit cu pistolul. 2 bandit, gangster. Căutătorii de aur se fereau de pistolari. pistolărd s.m. (peior.) v. Pistolar, pistolet s.n. 1 (milit.) <înv.> mordai. Pistoletul permite tragerea cu o singură mână. 2 (tehn.) florar. Pistoletul este un instrument de desen, folosit pentru trasarea liniilor curbe. piston plonjor s.n. (mec.) plunjer. Pistonul plonjor are diametrul ceva mai mic decât cilindrul în care se mişcă. pistonă vb. I. tr. fig. (compl. indică oameni) a insista, a stărui. Nu înţeleg de ce îl pistonezi; tot nu vei obţine nimic. pistonăj s.n. (tehn.) pistonare. Ţiţeiul din sondă se extrage prin pistonaj. pistonăre s.f. 1 (tehn.) pistonaj. 2 fig. insistenţă, stăruinţă. Nu mai poate face faţă pisto-nărilor lui repetate. pistornic s.n., s.m. 1 s.n. (bis.) pecetar. Cu pistomicul se imprimă semnul crucii şi iniţialele rituale pe prescuri. 2 s.m. (bot.; în forma pristolnic) Abutilon theophrasti; teişor, bună-dimineaţa, crucea-pâinii (v. cruce), floarea-crucii (v. floare), floarea-pâi-nii (v. floare). pistoseli s.f. pl. (culin.; reg.) v. Piftie. Răci-tură. pistosi vb. IV. (reg.) 1 refl.,tr. (sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi. 2 tr. (compl. indică struguri) v. Strivi. Tescui. Zdrobi. pistosi't, -ă adj. (reg.; despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Bătucit Bătut2. Fleşcăit Lovit. Spart2. Strivit Terciuit. Zdrobit. pistricios, -oăsă adj. (reg.) = pistricos. pistriciune s.f. (reg.) v. Efelidă. Lentigo. Nev melanic. Nev pigmentar. Pistrui, pistricos, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre faţă sau, p. ext., despre oameni) v. Lentiginos. Pistruiat. 2 (în forma pistricios; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. 3 (în forma pistricios; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat. |1340 pistrui, -ie s.m., adj. I s.m. efelidă, lentigo, nev melanic, nev pigmentar, pistruială, nună, pestriţătură, pistriciune, strelici, <înv.> linteciune, lintiţă, nunea, stea. Pistruii sunt mici pate rotunde pe piele, care apar în urma unei pigmentări anormale. II adj. 1 (rar, despre faţă sau, p. ext., despre oameni) v. Lentiginos. Pistruiat. 2 (înv. şi reg.; despre obiecte, culori) v. Pestriţ. 3 (înv. şi reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, pistruiâlă s.f. (rar) v. Efelidă. Lentigo. Nev melanic. Nev pigmentar. Pistrui, pistruiăt, -ă adj. 1 (despre faţă sau, p. ext., despre oameni) lentiginos, pistrui, pestriţ, pistricos. Are faţa pistruiată. Băiatul pistruiat şi cârn este foarte neastâmpărat. 2 (rar; despre obiecte, culori) v. Pestriţ, pisulă s.f. (zool; rar) v. Pisicuţă. pisuleăncă s.f. (zool; reg:) v. Pisicuţă. pisulică s.f. (zool; reg.) v. Pisicuţă. pişă vb. I. refl. (fiziol; pop.; despre fiinţe) v. Ieşi. Urina. pişăre s.f. (fiziol; pop.) v. Micţiune. Urinare. Urinat. pişăt s.n. (pop.) I (fiziol.) v. Micţiune. Urinare. Urinat. II (concr.) 1 (fiziol) v. Urină. 2 v. Must. pişălâu s.n. (pop.) v. Must. pişătoâre s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Closet. Toaletă. Veceu. 2 (reg.) v. Must. 3 (anat.; înv.) v. Organ genital feminin (v. organ1). pişătură s.f. (fiziol; pop.) v. Micţiune. Urinare. Urinat. pişcă vb. 1.11 tr. (compl. indică fiinţe) a ciupi, a picura, a pişcura, a piţiga, a ţicura. A pişcat copilul de braţ pentru a-lface să tacă. 2 tr. (despre unele insecte; compl. indică fiinţe) a ciupi, a înţepa, a mânca, a muşca, a împunge, a ţicura. Ţânţarii l-au pişcat pe obraz. 3 tr. (despre plante urzicante; compl indică oameni sau părţi ale corpului lor) a ciupi, a muşca, a urzica. Urzicile o pişcă pe mână când le culege. 4 tr. (despre anumite lichide; compl indică oameni) a ciupi, a înţepa, a ţicura. Sucul pe care îl bea o pişcă la limbă. 5 tr. (despre băuturi, condimente, mâncăruri condimentate etc.) a arde, a ustura, a aprinde, a arde, a frige. Pizza era atât de picantă, că i-a pişcat cerul-gurii. 6 tr. (compl. indică coardele unor instrumente muzicale) a ciupi, a scărpina. Lăutarul începe să pişte corzile cobzei. 7 refl. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a se ciupi. Fusta s-a pişcat de la purtarea îndelungată. II fig. 1 tr. (despre alimente condimentate sau despre mirosuri, fum etc.) a pipera, a ustura, a zgâria. Un miros înţepător pişcă nările persoanelor din încăpere. 2 tr. (despre ger, crivăţ etc.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a biciui, a înţepa, a săgeta, a şfichiui. Crivăţul l-a pişcat tot drumul. 3 tr. (despre brumă, ger etc.; compl. indică plante sau părţi ale lor) a strica, a vătăma. Toamna, bruma pişcă frunzele copacilor. 4 tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de un circ. instr.) a arde, a atinge, a împunge, a încolţi, a înghimpa, a înţepa, a muşca, a săgeta, a şfichiui. L-a pişcat cu vorbe 1341 | usturătoare. 5 tr. {compl. indică oameni) a ironiza, a persifla, a zeflemisi, a împunge, a înghimpă, a înţepa, a şfichiui, a urzica, a cosorî. îl pişcă atunci când face o gafă. 6 refl. (pop.) v. Descreşte. Diminua. Micşora. Reduce. Scădea. 7 tr. (fam.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi2. Lua. Sustrage. pişcare s.f. 11 ciupeală, ciupire, ciupit1, pişcat1. Nu suportă pişcarea de pielea braţului. 2 ciupire, ciupitură, pişcat1, urzicare, urticaţie. Pişcarea urzicilor este usturătoare. II (concr.) ciupeală, ciupitură, pişcătură. pişcăt1 s.n. 1 ciupeală, ciupire, ciupit1, pişcare. 2 ciupire, ciupitură, pişcare, urzicare, urticaţie. pişcat2, -ă adj. (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) ciupit2, înţepat. Mâna pişcată de ţânţari s-a umflat. pişcav, -ă adj. (reg.; mai ales despre vinuri) v. Acid. Aspru. înăsprit. înţepător. Pişcăcios. Pişcător. pişcăcios, -oăsă adj. (mai ales despre vinuri) acid, aspru, înăsprit, înţepător, pişcător, pişcav, pişcos, ţaparâş, <înv.> stifos. pişcănfloăre s.f. (omit.; reg.) v. Grangur (Oriolus oriolus). pişcător, -oăre adj. 11 (despre unele insecte) înţepător. Ţânţaml este o insectă pişcătoare. 2 (mai ales despre vinuri) acid, aspru, înăsprit, înţepător, pişcăcios, pişcav, pişcos, ţaparâş, <înv.> stifos. Au comandat chelnemlui un vin pişcător. 3 (despre gustul unor mâncămri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) iute, înţepător, picant, piperat, usturător, iuţit, usturatec, usturos, usturat, usturoi. Gulaşul are un gust pişcător. Un fum pişcător îi umple ochii de lacrimi. II fig. 1 (despre ger, crivăţ etc.) biciuitor, înţepător, şfichiuitor, usturător. Astăzi este ger pişcător. 2 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar pişcător, dar foarte talentat. 3 (despre caracte-ml unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant Cronica teatrală este pişcătoare. pişcătură s.f. 11 ciupitură, înţepătură, împunsătură. Face alergie la pişcăturile ţânţarilor. 2 înţepătură. Multora le place pişcătura unei mâncări picante. II (concr.) 1 ciupeală, ciupitură, pişcare. Copilul are o mulţime de pişcături pe braţe de la ţânţari. 2 fărâmă, fir, pic1, picătură, strop, ţâră1, piculete, sleamă, strelici, sămânţă, sâmbure. Nu a rămas nicio pişcătură din brânza abia cumpărată. III fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Pişcăturile pamfle-tamlui nu iartă pe nimeni. pişcos, -oăsă adj. (reg.; mai ales despre vinuri) v. Acid. Aspru. înăsprit. înţepător. Pişcăcios. Pişcător. pişcură vb. I. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Ciupi. Pişcă. pişicher, -ă adj., s.m., s.f. (fam.) I adj. (despre oameni) 1 v. Şiret3. Şmecher. Viclean. 2 v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. II s.m., s.f. v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şarlatancă. Şnapan. Şnapancă. pişicherlâc s.n. (fam.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, pişleăg s.n. (tehn.; la roata camlui sau a că-mţei; pop.) v. Cep. pişoărcă s.f. (fiziol.; pop.) v. Urină, pişpăi vb. IV. tr., intr. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera, pişpăitor, -oăre adj. s.m., s.f. (înv.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor.Ponegritor. pişpec s.m. (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe şi Catolice; reg.) v. Eparh. Episcop, pistă s.f. (înv.) 1 v. Aliment. Hrană. Mâncare. 2 fig. v. Captivare. Cucerire. Delectare. Desfatare. Fascinare1. Fascinaţie. Fermecare. Hip-notizare. Hipnoză. încântare. Magnetizare. Răpire. Seducere. Seducţie. Subjugare. Vrăjire, piştelniţă s.f. (geomorf., hidrol.; înv.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, pişti vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre lichide, materii vâscoase etc.) v. Prelinge. Scurge, pişu s.n. (fiziol; fam.) v. Urină, pişuli'vb. IV. refl. (fiziol; fam.; despre fiinţe) v. Ieşi. Urina. pişuh'că s.n. (fiziol; fam.) v. Urină. pităc1 s.m. I (fin.) 1 (în trecut) <în trecut> sfanţ, sorocovăţ. Pitacul a fost o monedă rusească de aramă, care valora 5 copeici. 2 (în trecut) <în trecut> pataşcă1. Pitacul, monedă austriacă de aramă, a circulat şi în Ţările Române, în sec. al XVIII-lea. 3 (la pl. pitaci; pop. şifam.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). II (art.; bot.) pitacul-dracului = Discina venosa sau Peziza venosa; lămâiţă, ure-chea-babei (v. ureche). pităc2 s.n. (înv.) 1 v. Autorizaţie. Liber. Licenţă. Permis1.2 (jur.) v. Decret. 3 (jur.) v. Plângere. Reclamaţie. 4 v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 5 v. Ordonanţă. 6 v. Epistolă. Scrisoare. pitagoreic, -ă adj., s.m. (filos.) 1 adj. pitagoric. Curentul filosofic pitagoreic a fost înfiinţat de Pitagora în Grecia antică. 2 s.m. pitagori-cian. Pitagoreicii sunt adepţii pitagorismului. pitagoric, -ă adj. (filos.) pitagoreic, pitagoriciăn s.m. (filos.) pitagoreic, pitahăya (pităya) subst. (bot.) fructul-dra-gonului. Pitahaya este produs de un cactus din Mexic şi din America de Sud, fiind întrebuinţat la prepararea unor aperitive, salate sau torturi. pitar s.m. (ind. alim., com.; reg.) v. Brutar, pitărcă s.f. (bot.) 1 Boletus scaber, ciu-percă-de-pe-coastă, mitarcă-grasă. 2 Boletus luridus; ciupercă-domnească. 3 (reg.) v. Bolet. Hrib. Mânătarcă (Boletus edulis). 4 (reg.) v. Pitoaşcă (Boletusgranulatus). 5 (reg.; pitişoară în forma chitarcă) v. Pitărcuţă (Boletus versi-pellis). pităya subst. (bot.) = pitahaya. pită s.f. 11 (ind alim., culin.; înv. şi reg.) v. Pâine. 2 (la pl. pite; reg.) v. Cereale. Grâne. 3 (reg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. 4 fig. (înv. şi reg.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. II (bot.) 1 (art.) pita-vacii - Boletus bovinus; ciupercă-de-brad, mânătarcă-ur-sească, pitoancă, pitoaşcă, titărci, văcuţe (v. văcuţă); (reg.) pita-cucului v. Măcriş (Oxalis acetosella); pita-lui-Dumnezeu v. Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag (Lactarius deliciosus); pita-lui-Domnul-Hristos = pi-ta-lui-Sfântul-Ioan = pita-lui-Suntion v. Roşcovă; pita-porcului v. a Pâinea-porcului (v. pâine) (Cyclamen europaeum); b Portula-că. Portulacă-vulgară (Portulaca oleracea); c Brâncă1 (Salicomia herbacea). 2 (reg.) v. Nalbă. Nalbă-mică (Malva silvestris). 3 (reg.) v. Zbârciog (Morchella esculenta). pitărcuţă s.f. (bot.) Boletus versipellis; chitarcă, pituşcă, roniţă. pităreăsă s.f. (ind. alim., com.; reg.) v. Brută-reasă. pitărie s.f. (ind. alim., com.; reg.) v. Brutărie, pităriţă s.f. (ind. alim., com.; reg.) v. Brută-reasă. pitcâci s.m. (omit.; reg.) = puşcoci, piti vb. IV. tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde, pitic, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. liliputan, nan1, pigmeu, liliputian, prichindel, ghemiş, hâc, nimuric, patic, tambic, <înv.> logoş, giugea. Piticii se angajează, de obicei, la circ. 2 s.m. (în Ev. Med.) bufon, măscărici, paiaţă, nebun, <înv.> cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, măs-căraci, măscăreţ, mucalit, soitar, baladin, ciuf. Piticul întreţinea o atmosferă de veselie la curtea unui suveran sau a unui senior. II adj. 1 (despre fiinţe, obiecte etc.) liliput, liliputan, <înv.> logoş. Are un căţel pitic. Jocul copilului are piese pitice. 2 (despre anumite specii de plante sau de animale) mărunt, mic, scund. A cumpărat răsaduri de trandafiri pitici. Are o livadă de meri pitici, foarte roditori. piticănie s.f. (fam.) piticot. piticei s.m piticuţ. pitici'vb. IV. 1 refl. (rar, mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofia. Chirci. Degenera. închirci. Pipernici. Zgârci2. 2 tr., refl. (fam.) v. Descreşte. Diminua. Micşora. Reduce. Scădea. piticdt s.m. (fam.) piticănie. Băieţelul este un piticot năzbâtios. piticuţ s.m. piticei. pitire s.f. (pop.) v. Ascundere. Ascuns1, pitiriăzis s.n. (med.) mătreaţă, hâră2, pleasnă, plesnete (v. plesnet), tărâţar, tărâţă, peliculă. Pentm combaterea piti-riazisului se folosesc şampoane speciale. pitiş adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.; adesea repetat) v. Tiptil, pitişoară s.f. (ind. alim., culin.; înv. şi reg.) v. Pâinică. Pâinişoară. pitit pitit, -ă adj. (pop.; despre fiinţe, lucruri etc.) v. Ascuns2. pitoăncă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Bolet. Hrib. Mâ-nătarcă (Boletus edulis). 2 v. Pita-vacii (v. pită) (Boletus bovinus). pitoăşcă s.f. (bot.) 1 Boletus granulatus; pitarcă. 2 (reg.) v. Pita-vacii (v. pită) (Boletus bovinus). pitonisă s.f. fig. (iron.) v. Ghicitoare (v. ghicitor). Prezicătoare (v. prezicător). Prorociţă. pitoresc, -eăscă adj., adv. I adj. 1 (în arte) pictural, plastic, sugestiv, pictoric. Tablourile lui excelează prin amănuntele pitoreşti, învaţă, încă de pe băncile şcolii de arte, să distingă nuanţele pitoreşti. 2 (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocativ, evocator, expresiv, nuanţat, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, evocant, <înv.> semnificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este pitoresc. Foloseşte metafore pitoreşti. 3 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale br, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, singular, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pem-be, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost pitorească. II adv. (modal) 1 expresiv, plastic, sugestiv, colorat2, nuanţat. Tinerii se exprimă pitoresc. 2 (mai ales fig.) aiurea, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantezist, insolit, original, straniu, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă pitoresc. Se comportă pitoresc. pitpalăc s.m. I (omit.) 1 Cotumix cotumix; prepeliţă, pitpălăcoi, pitulice, potâmiche, titirlic. 2 (reg.) v. Potâmiche. Potârniche-ce-nuşie. Potâmiche-dobrogeană (Perdixperdix). II (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). pitpalăcă s.f. (omit.) pitpălăciţă, pitpă-lăcoaie. Pitpalaca este femela pitpalacului. pitpălăciţă s.f. (omit.; reg.) v. Pitpalacă, pitpălăcoăie s.f. (omit.; reg.) v. Pitpalacă, pitpălăcdi s.m. (omit.; reg.) v. Pitpalac. Prepeliţă (Cotumix cotumix). pitresmă s.f. (fiziol.) adiuretină, hormon an-tidiuretic, vasopresină. Pitresina este secretată de lobul posterior al hipofizei. pitroc s.m. (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). pitrucă s.f. (tehn.; la sucală, la vârtelniţă; reg.) v. Butuc. Pat. Picior. Scaun. Strat. Talpă, pituităr, -ă adj. (anat., med.) hipofizar. Suferă de o gravă afecţiune pituitară. pitui'tă s.f. (biol.) mucus, mucoare, <înv.> muc. Pituita este o secreţie a celulelor mucoase ale unor glande. pitulă vb. I. tr., refl. 1 (pop.; compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde. 2 (înv.; compl. sau sub. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) v. Ascunde. Disimula. Oculta. Tăinui, pitulăre s.f. (pop.) v. Ascundere. Ascuns1, pitulăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (pop.; despre fiinţe, lucruri etc.) v. Ascuns2.2 (reg.; despre obiecte, construcţii etc.) Jos. Mărunt. Mic. Scund. II adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) v. Tiptil. pitulice s.f. I (omit.) 1 Phylbcopus collybita; pituliţă, pituluş2, sălcăriţă. 2 Troglodytes troglodytes; ochiul-boului (v. ochi1), cra-iul-păsărilor (v. crai), curtubeş, drăcuş, drăcuşor, împăratul-păsărilor (v. împărat), împărătuş, împărăţel, luleluşă, luleluşcă, nuculiţă, panciaruş, părăsită (v. părăsit), pătruţ, pietroşel, pipiruş, pitcoci, pituluşă, piţ, piţiîmpărat, piţiîmpărătuş, piţur,regina-păsărilor (v. regină), servitoarea-cu-cului (v. servitor), sfedeluş, sfredelaş, sfredeleac, sfredeluş, şofrac, şofrăcuţ, şoricel, şoricuţ, tar-talac, ulceluşă. 3 Troglodytes parvulus; bourel,cioclejel,gătejel, ochiul-boului (v. ochi1), pănţăruş. 4 Sylvia hortensis; purceluşă (v. pur-celuş), privighetoare-de-grădină, scrofiţă. 5 Sylvia curruca; purceluşă (v. purceluş), privighetoare-cafenie, privighetoare-pitică, scrofiţă, tâţ. 6 (reg; şi pitulice-galbenă, pituli-ce-verde-de-grădinâ) v. Frunzăriţă. Frunzări-ţă-de-grădină (Hyppolais icterina). 7 (reg.; şi pitulice-de-grâdină, pitulice-sură) v. Scrofiţă (Sylvia borin). 8 (reg.) pitulice-cu-cap-negru = pitulice-mare = pitulice-neagră v. Purcelu-şă-neagră (v. purceluş) (Sylvia atricapilla). 9 (reg.) v. Pitpalac. Prepeliţă (Cotumix cotumix). II (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). pituliş adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) v. Tiptil. pituliţă s.f. (omit.; reg) v. Pitulice (.Phylbcopus collybita). pituluş1 adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare; pop.) v. Tiptil. pituluş2 s.m. (omit.; reg.) 1 v. Pitulice (Phyllscopus collybita). 2 v. Privighetoare. Privighetoare-mică. Privighetoare-roşie. Privighetoare-sură (Luscinia megarhynchos). 3 v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). pituluşă s.f. (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). pituşcă s.f. (bot.; reg.) v. Pitărcuţă (Boletus versipellis). pituţă s.f. (ind. alim., culin.; înv. şi reg.) v. Pâi-nică. Pâinişoară. Piţ s.m. (omit.) 1 (rar) v. Piţigoi. Regele-pă-sărilor (v. rege1) (Parus major): 2 (reg.) v, Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Trogbdytes troglodytes). piţărâu s.m. 11 (pop.) v. Colindător. Urător. 2 (reg.) v. Colind. Colindare. Colindat. 3 (concr.; reg.) v. Colind. Colindă. II (ind. alim., culin.; reg.) v. Colindeţ. piţiănă s.f. (bot.; la porumb; reg.) v. Pănuşă. piţigă vb. I. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Ciupi. Pişcă. piţigăie s.f. (omit.; reg.) v. Piţigoi. Regele-pă-sărilor (v. rege1) (Parus major). | 1342 piţigân s.m. (ornit.; reg.) 1 v. Piţigoi. Rege-le-păsărilor (v. rege1) (Parus major). 2 v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). piţigâi subst. pl. (reg.) v. Cimitir. Necropolă, piţigăiă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică vocea, glasul oamenilor) a (se) ascuţi, a (se) subţia, a (se) piţigărni. Când se ceartă cu cineva, îşi piţigăiază vocea. Glasul i se piţi-găiază când este nervos. piţigăiăt, -ă adj. 1 (despre vocea, glasul oamenibr) ascuţit2, subţiat, subţire, piuitor, înţiglat. Glasul îi devine piţigăiat când este nervos. 2 (în opoz. cu „puternic”; pop.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. 3 (în opoz. cu „gras”; pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. Costeliv. Osos. Pipernicit Pirpiriu. Prăpădit Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv, piţigărni vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică vocea, glasul oamenilor) v. Ascuţi. Pi-ţigăia. Subţia. piţigoăică s.f. (jur.; reg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, piţigoi s.m. (omit.) 1 Parus major, regele-pă-sărilor (v. rege1), piţ, simţivară, domnişor, pasărea-plugului (v. pasăre), piţi-gaie, piţigan, piţiguş, piţiîmpărătuş, sucitoare (v. sucitor), turcunel, ţaizăr, ţâţâboc, ţiclău1, ţiclean, ţiclete, ţicloi1, ţincluş, ţinţilec, ţiţidoi, ţiţivară, ţuţubei. 2 piţigoi-albastru = Parus coeruleus; perpeduş; piţigoi-bărbos = piţigoi-de-stuf = piţigoi-mustăcios = piţi-goi-perciunat = Panurus biarmicus rusicus; auşel-bărbos, auşel-de-stuf, piţigoi-codat = piţigoi-cu-coadă-lungă = Aegithabs caudatus; dindiric, piţigoi-de-cârd, piţigoi-de-stol, piţigoi-întunecat, piţigoi-roşietic, piţigoi-roşu, piţigoi-rusesc, porumbel-mic, ţâr1, ţâr-ţâr (v. ţâr1); (reg.) piţigoi-de-cârd=piţigoi-de-stol = piţigoi-întunecat = piţigoi-roşietic = piţigoi-roşu = piţigoi-rusesc v. Piţigoi-codat. Pi-ţigoi-cu-coadă-lungă (Aegithalos caudatus); piţigoi-pungaşv. Auşel. Auşel-rusesc. Boicuş (Aegithalus pendulinus). 3 (reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). piţiguş s.m. (omit.; reg) v. Piţigoi. Regele-pă-sărilor (v. rege1) (Parus major). piţiîmpărăt s.m. (omit.; reg) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Trogbdytes trogbdytes). piţiîmpărătuş s.m. (omit.; reg.) 1 v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Trogbdytes troglodytes). 2 v. Piţigoi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major). piţipoăncă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). piţiroăncă s.f. (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). piţulă s.f. (fin.) 1 (în trecut; înv. şi reg) v. Băncuţă. Firfiric. 2 (reg; urmat de determ. care indică valoarea) v. Ban. Monedă. Piesă. 1343| piţur s.m. (omit.; reg) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). piu, pi'e adj. (relig.; latin.; despre oameni) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. piua1 interj, (arg.; exprimă iminenţa unui pericol şi un îndemn la precauţie) v. Atenţie! piuă2 vb. I. tr. (ind. text.; compl. indică ţesături de lână) a pisa, a vâltura. A piuat abaua. piuâr s.m. morar, <înv. şi reg.> dârstar, măiugar, slujnic, sumănar, şubar, văiegar, <înv.> menghinegiu. Piuaml lucrează la piuă. piuă s.f. 1 (ind. text.) <înv. şi reg.> dârstă, dubă, ştează1, văiagă, văială,vâltoare, <înv.> menghină. Piua este folosită pentm împâslirea ţesăturilor de lână într-un mediu cald şi umed. 2 (milit.) mojar, treasc1. Tunul primitiv era numit piuă. 3 (milit.; înv. şi reg.) v. Morti-er. 4 (reg.) v. Adăpătoare. Jgheab. Troacă. Uluc. piui'vb. IV. 1 intr. (mai ales despre puii păsărilor) a pieuna, a pioci, a piscui, a plisco-ti, a pliscui. Puii de găină piuie de foame. 2 intr. (despre corpuri care străbat cu viteză aeml) a şuiera, a ţiui, a vâjâi, a ţistui. Gloanţele piuiau în depărtare. Sabia piuie când despică aeml. 3 intr., tr. (arg.; despre oameni; compl. indică greşeli, acte criticabile etc.) v. Declara. Mărturisi. Recunoaşte, piuiălă s.f. piuit, piuitură, şuier, şuierat1, şuierătură, ţiuit, ţiuitură, vâjâit1, vâjâitură. piuire s.f. piuit, piuitură, pieunat, pis-cuit. piuit s.n. 1 piuire, piuitură, pieunat, piscuit. Piuitul puilor de găină se aude din casă. 2 piuială, piuitură, şuier, şuierat1, şuierătură, ţiuit, ţiuitură, vâjâit1, vâjâitură. Soldaţii fugeau spre tranşee înnebuniţi de piuitul gloanţelor. 3 (comunic.) beep, ţiuit. Piuitul este un semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicaţii. piuitor, -oăre adj. 1 (despre corpuri care străbat cu viteză aerul) şuierător, ţiuitor, vâjâitor. Gloanţele piuitoare străbat văzduhul. 2 (rar, despre vocea, glasul oamenilor) v. Ascuţit2. Piţigăiat. Subţiat. Subţire, piuitură s.f. 1 piuire, piuit, pieunat, piscuit. 2 piuială, piuit, şuier, şuierat1, şuierătură, ţiuit, ţiuitură, vâjâit1, vâjâitură. piuliţă s.f. 1 (gosp.) chisău, copeneaţă, mojar, pisolniţă, piuşoară, piuţă, solniţă, zdrobitor. Gospodina pisează boabele de piper în piuliţă. 2 (tehn.) mutelcă, cheie, gâscă, nucă, <înv.> târşie. Piuliţa serveşte la asamblarea sau la fixarea unor piese. 3 (tehn.; la crângul morii; reg.) v. Broască. 4 (reg.) v. Solniţă, piuscul s.n. (înv.) v. Canaf. Ciucure, piuşoără s.f. (gosp.; reg.) v. Piuliţă, piuţă s.f. (gosp.; reg.) v. Piuliţă, pivnicer s.m. (în trecut) <în trecut> chelar. Pivniceml deţinea cheile pivniţei sau ale cămării unei gospodării boiereşti. pivniţă s.f. (constr.) beci, <înv. şi reg.> podrum, viniţă2, zemnic, başcă, chiţiboaică, hrubă, pohreb, temnic. Are în curte o pivniţă boltită în care păstrează legume şi fructe pe iamă, borcane cu murături, putineie cu brânză etc. pivotă vb. I. intr. (tehn.; despre două corpuri în contact) a se roti. pivotăre s.f. (tehn.) pivotaţie, rotire, pivotăţie s.f. (tehn.) pivotare, rotire, pixidă s.f. (rar) v. Cutie, pizdă s.f. (anat.; vulg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). pizghirit, -ă adj. (reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit, pizmaş, -ă adj., s.m., s.f. (pop.) I adj. 1 (despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 2 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş. II s.m., s.f., adj. v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş, pizmă s.f. 1 (pop.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 2 (înv. şi reg.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie, pizmăreţ, -eăţă adj. (pop.; despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos, pizmătăr, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f., adj. (înv. şi reg.) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş. II adj. 1 (înv. şi reg.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş. 2 (înv.; despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. pizmătăreţ, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f., adj. (înv. şi reg.) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş. II adj. 1 (înv. şi reg.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş. 2 (înv.; despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos, pizmi vb. IV. (înv.) 1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Duşmăni. Uri. Vrăj-măşi. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Invidia, pizmui vb. IV. 1 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Invidia. 2 tr., refl. recipr. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Duşmăni. Urî. Vrăjmăşi. pizmufre s.f. 1 (pop.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 2 (înv. şi reg.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie, pizmuitor, -oăre adj., s.m., s.f. (pop.) I adj. 1 (despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 2 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş. II s.m., s.f., adj. v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş. plac s.n. 1 plăcere, poftă, hatâr. Şi-a dus copilul la circ pentru a-i face placul. 2 chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plăcere, poftă, voie, voinţă, vrere, vrută (v. vrut), <înv.> deşiderat, ogod, ogodnă, poftire, poftit1, pofti-tură, râvnă, râvnire, snagă, tabiet. Face totul după placul inimii. placă vb. I. tr. (livr.; compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi. placid placaj s.n. placare. Placajul este operaţia de acoperire a suprafeţei exterioare a unui obiect sau a unei piese cu un strat de material de altă natură, pentm protecţie ori înfrumuseţare. placardă vb. I. tr. (compl. indică anunţuri, proclamaţii, orare etc.) a afişa, a anunţa, a expune, a pune, a afige. Pe geamul farmaciei este placardat oraml de funcţionare. placărdă s.f. afiş, pancartă, placat. Pe străzi erau multe placadre electorale. placăre s.f. placaj. placăt s.n. (livr.) 1 v. Afiş. Pancartă. Placardă. 2 v. Afiş. Anunţ. înştiinţare, plăcă s.f. 1 <înv.> tablă1. La intrarea în fiecare localitate este câte o placă cu numele acesteia. 2 (muz.) disc. Are o colecţie de plăci cu muzică clasică. 3 placă de sunet = sound blaster. Pe placa de sunet se imprimă vibraţiile vocii sau ale unui instrument. 4 (tehn.) placă învârtitoare = placă turnantă. Placa învârtitoare serveşte la întoarcerea vehiculelor feroviare sau la trecerea lor de pe o linie pe alta; placă magnetică = platou, platou magnetic. Plăcile magnetice pentm rectificare au o forţă deprindere constantă pe toată suprafaţa lor; placă turnantă = placă învârtitoare. 5 (inform.) placă adiţională = placă de extensie; placă de extensie = placă adiţională. Placa de extensie se instalează pe o placă de circuit imprimat şi se încorporează într-un calculator personal prin conexiune la magistrală, pentm a-i creşte performanţele sau pentm a o dota cu noi funcţionalităţi; placă de fax = fax-modem. Placa de fax se montează într-un conector de extensie al calculatomlui. 6 (stomat.; şi placă dentară) dantură falsă, proteză, proteză dentară. Nimeni nu îşi dă seama că are placă dentară. 7 (stomat.) placă bacteriană = placă dentară. Placa bacteriană acoperă suprafaţa dinţilor şi eliberează acizii ce atacă smalţul acestora; placă dentară = placă bacteriană. 8 placăfunerară =placă tombală = lapidă, piatră funerară, znamăn <înv.> piatră tumulară. Placa funerară de pe mormânt este din marmură neagră. 9 (med.) placă mucoasă = <înv.> lespede mucoasă. Placa mucoasă este o leziune care apare pe mucoase în sifilisul secundar. 10 (geol.) placă litosferică = placă tectonică; placă tectonică = placă litosferică. Mişcarea plăcilor tectonice dă naştere cutremurelor. 11 (pedag.; rar) v. Tăbliţă. 12 (fiz.; înv.) v. Anod. Electrod pozitiv. Pol pozitiv (v.pol1). placentă s.f. (anat.) cămaşă, carne, casa-copilului (v. casă1), casă1, căiţă, curatoare, îmbrăcăminte, loc, locşor, locuţ, locuţul pruncului (v. locuţ), lupşor, matcă, mitră, muma-muierii, nadră, perdea, plod, prapur, sălaş, soartă, strat, strat de copii. Placenta face legătura între mamă şi embrion, servind la nutriţia şi la respiraţia acestuia. plachetă sangvină s.f. (biol.) trombocit. Placheta sangvină are rol important în coagularea sângelui. plachie s.f. (culin.; reg.) 1 v. Piftie. Răcitură. 2 v. Pilaf. placid, -ă adj. 1 (despre oameni) apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, prostrat, placiditate tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană placidă, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 (psih.; mai ales despre temperamentul oamenilor) calm2, flegmatic, imperturbabil. Are un temperament placid, care trădează stăpânire de sine, indiferenţă sau nepăsare. 3 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, monoton, plictisitor, uniform, morocănos, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tem, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost placidă. 4 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, neexpresiv, searbăd1, cenuşiu, incolor, palid, pustiu, spălăcit, sterp, sur, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip placid. îi aruncă o privire placidă. placiditate s.f. 11 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, prostraţie, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de placiditate faţă de ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. 2 (psih.) calm2, flegmatism, imperturbabilitate, flegmă. Placiditatea este trăsătura omului flegmatic. II fig. (rar) v. Acalmie. Calm2. Linişte. Pace. Serenitate. Tăcere, plafon s.n. (constr.) tavan, pod1, <înv. şi reg.> podele (v. podea), sufit, bag-dadie, cerine. A văruit plafonul bucătăriei. plafonat -ă adj. fig. (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) impermeabil, închistat, încuiat2, îngust, limitat, mărginit, mic, obtuz, opac2, plat2, redus, scurt, constipat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană plafonată. Având o judecată plafonată, se opune progresului. plagă vb. I. tr. (med., med. vet.; latin.; înv.; compl. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza, plagă s.f. I (med, med vet.) leziune, rană, ulcus, afect, arici1, aruncătură, bubă, meteahnă, <înv. şi reg.> beleaznă, zgancă, betegire, cozace, momiţă, oajdă2, racilă, <înv.> bolie, rănitură, vulnă. Are o plagă la mână. II fig. 1 calamitate, catastrofe, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, tragedie, debaclu, prăvală, volbur&. Războiul este o plagă aducătoare de moarte. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, ,,afi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, breşă, fisură, scorie, beteşug, codiţă. Plăgile lui educaţionale sunt evidente. plagiă vb. I. tr. 1 (compl. indica autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) a copia, a lua, a jefui. Criticul a demonstrat că nuvela a fost plagiată. A plagiat un eseist german. 2 (rar; compl. indică gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) v. Copia. Imita. Mima. Reproduce. plagiăt1 s.n. plagiere, plagiaturi Plagiatul este considerat o infracţiune. plagiăt2, -ă adj. (despre autori, pictori, muzicieni, idei, texte, opere de artă etc.) copiat2. Criticul a supus atenţiei specialiştilor nuvela plagiată. plagiator s.m. (lit.) forban literar, plagiatură s.f. (rar) v. Plagiat1. Plagiere. plagiere s.f. plagiat1, plagiatură. p lagiostom s.m. (iht.) selacian. Rechinul este un plagiostom. plagiotrop, -ă adj. (bot.; despre plante, organe vegetale etc.) plagiotropic. Planteleplagio-trope au orientare oblică sau orizontală faţă de direcţia excitaţiei. plagiotropic, -ă adj. (bot.; despre plante, organe vegetale etc.) plagiotrop. plăhniţă s.f. (ind. alim., culin.; reg.) v. Turtă, plai s.n. 11 plăieţ. Plaiul aproape plan, este acoperit mai ales cu păşuni. 2 (mai ales la pl. plaiuri) meleag, regiune, ţinut, <înv.> plăiet. După mulţi ani petrecuţi în străinătate, se întoarce pe plaiurile sale natale. 3 (geomorf.; rar) v. Masiv. Munte. 4 (geomorf.; pop.) v. Gap. Pas3. Pasaj. Strâmtoare. Trecătoare (v. trecător). II (în Ev. Med., în Ţara Rom.) plasă1. Plaiul era o subîmpărţire administrativă a judeţelor şi a ţinuturilor de la munte. plainic, -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe) v. Ascultător. Bun. Cuminte. Docil. înţelegător. Obedient. Plecat2. Supus. 2 (despre fiinţe sau despre firea lor) v. Calm2. Domol. Liniştit. Paşnic. Potolit2. Stăpânit. Temperat. Tihnit. 3 (despre oameni) v. Apatic. Blazat. Delăsător. Dezinteresat. Impasibil. Indiferent. Indolent. Lăsător. Nepăsător. Pasiv. Placid. Prostrat. Tembel. plaivăz s.n. (pop. şi fam.) v. Creion, plăjă s.f. 1 (geomorf) <înv.> arină2. Plaja de pe ţărmul românesc al Mării Negre este foarte căutată de turişti. 2 baie de soare (v. baie1). 'Medicul i-a recomandat să facă plajă numai dimineaţa. 3 (telec.) plajă de modulaţie = domeniu de modulaţie, plan, plănă adj., s.n. I adj. 1 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) drept, lis, neted, orizontal, plat2, şes, nud, otova, oblu, polejnic, şesos, <înv.> tins, tocmai, ras2, şters. în faţă se întinde o câmpie plană, fără denivelări. 2 (despre suprafeţe de pământ) întins2, lin2, neted, şes, nud, <înv. şi pop.> luciu2, şeştin. Platouri plane luaseră locul colinelor. II s.n. 1 (geom.) suprafaţă plani Planul este suprafaţa pe care o dreaptă poate fi aplicată în orice sens. 2 schemă, schiţă, <înv.> chip, izvod, închipuire. Planul vilei a fost făcut de un arhitect. 3 plan de publicitate = adverti-sing-plan. Echipa de specialişti a firmei trebuie să termine acest plan de publicitate până la sfârşitul lunii. 4 (econ.) plan şesenal = şesenal. Planul şesenal este gândit pentru o perioadă de şase ani. 5 proiect, plănuială, aranjament, <înv.> tertip. Nu i-a vorbit niciodată despre planurile ei de viitor. 6 calcul, gând, idee, 11344 intenţie, proiect, socoteală, sugestie, <înv. şi pop.> minte, socoată, combinaţie, <înv. şi reg.> propus, <înv.> cuget, cugetare, duh, privinţă, propozit, răfuială, săvârşit1, socotinţă, socotire. Planul său este să înlăture concurenţa. 7 calcul, proiect, socoteală, ecuaţie. Prezenţa unui număr aşa mare de persoane la ceremonie nu a intrat în planul iniţial. 8 schemă, ecuaţie. Este vorba de un plan politic greu de rezolvat. 9 (reg.) v. Arătură. Câmp. Ogor. Ţarină1.10 (constr.; înv.) v. Cat. Etaj. NiveL III sjl fig. (de obicei urmat de determ care indică felul) domeniu, sector, arenă, şantier, tărâm, teren, meleag. A intrat de tânăr în planul politicii. plană1 vb. I. intr. 1 (despre corpuri mai uşoare decât aerul) a pluti, a zbura. Zmeul planează în văzduh. 2 (despre obiecte plutitoare) a curge, a pluti. Scânduri rupte planau pe râu. plană2 vb. I. tr. (compl. indică suprafeţe neregulate, denivelate etc.) a netezi, a nivela, <înv. şi reg.> a obli, a sclivisi, a asemălui, a asemăna, a tăpşi, <înv.> a asemeni. După ce au astupat gropile, muncitorii au planat terenul. planăre s.f. plutire, zbor1. Planarea zmeului în văzduh trebuie dirijată de cel care îl înalţă. planăt -ă adj. (despre zborul păsărilor sau al insectelor) plutit2. Păsările veneau în zbor planat, fără a mişca din aripi. plăncă s.f. (silv.) jilip, scoc, uluc, plevaş-că, riz, rol2, vălău. Pe plancă se scot, prin alunecare, buştenii din pădure. planctologîe s.f. (biol.) planctonologie. Planc-tologia se ocupă cu studiul microorganismelor acvatice din care este alcătuit planctonul. plancton s.n. (biol.) plancton oceanic = ocea-noplancton. Planctonul oceanic este alcătuit din organisme vii, animale şi vegetale, care trăiesc în ocean până la adâncimea de 200 de metri şi care plutesc libere în stratul superior al apei, constituind hrana unor peşti sau a altor animale acvatice; plancton vegetal = fi-toplancton. Organismele vegetale acvatice care intră în componenţa unui plancton formează planctonul vegetal. planctonologie s.f. (biol.) planctologie. planeitâte s.f. (tehn.) netezime, netezi-tură, <înv.> lucietură, netezeală. Pentru a monta un ornament de ghips pe o suprafaţă, este necesar să se asigure condiţii minime depla-neitate. planetară s.f. (mec.) mecanism planetar. într-o planetară se învârtesc una sau mai multe roţi dinţate în jurul axelor proprii şi, în acelaşi timp, în jurul axei altei roţi dinţate. planetă s.f. I (geogr., astron.) sferă, zodie. Planeta este un corp ceresc, satelit al Soarelui, care nu are lumină proprie. II (astrol.) 1 planetă dominantă = planetă regentă = regent Planeta dominantă are principala influenţă într-un horoscop. 2 (înv. şi pop.) v. Zodie. planetoi'd s.m. (astron.) asteroid. între planetele Marte şi Jupiter sunt numeroşi plane-toizi. planifică vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a programa. Stomatologul a planificat-o săptămâna viitoare pentru începerea unui tratament 1345| de înălbire a dinţilor. 2 (compl indică mai ales întruniri, întrevederi) a aranja, a fixa, a mijloci, a organiza, a programa. I-a planificat pentru seara aceasta o întâlnire. planificabil, -ă adj. calculabil. Un sistem fiscal trebuie să fie stabil şi planificabil. Tratamentul răcelii este predictibil şi planificabil şi pentru nespecialişti. planificare s.f. programare. Are planificare săptămâna viitoare la stomatolog, pentru începerea unui tratament de înălbire a dinţilor. planiglâb s.n. (geogr.) mapamond, planisfe-ră. Planiglobul este reprezentarea suprafeţei pământului sau a lumii pe un plan. planigrâf s.n. (med., med. vet.) radiotom, stratigraf, tomograf. Tomografiile se realizează cu ajutorul planigrafului. planimetrie s.f. (geom.) geometrie plană. Planimetria se ocupă cu studiul suprafeţelor plane. planisferă s.f. (geogr.) mapamond, planiglob, planisi' vb. IV. tr. (compl. indică oameni) 1 (înv. şi reg.) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 2 (reg.) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. îndupleca. planning ['plenirţj familial s.n. (med.) orto-genie. Planningul familial este planificarea, controlul naşterilor. planografie s.f. (tipogr.) pantografie, tipar înalt, tipar plan. Planografia are elementele de tipărire în relief. planoristă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). planozigot s.m. (biol; la alge) zigot mobil, planşă s.f. <înv.> tabel, tablă1. Cabinetul de geografie al şcolii are în dotare foarte multe planşe cu hărţi. planşetă s.f. 1 (gosp.) scândură, stolniţă. Pe planşetă se întind foile de aluat. 2 (lapl. planşete; înv.) v. Duşumea. Pardoseală. Podea. Scândură. planşâu pelvin s.n. (anat.) perineu, <înv. şi reg.> dâlmă. Planşeul pelvin este porţiunea cuprinsă între anus şi scrot la bărbaţi şi între anus şi vagin la femei, închizând bazinul în partea inferioară. plantă vb. 1.1 tr. (pom., agric.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) a pune, a răsădi, a repica, a sădi, a transplanta, a implanta, a semăna1, a presădi, a prosădi, a răstăvi, <înv.> a împlânta, a însădi, a plăntălui, a străplanta. A plantat în livadă mai multe specii de meri. A plantat flori în curtea casei. II fig. 1 tr. a răsădi, a sădi. învăţătorul a plantat în el pasiunea cititului. 2 refl. (fam.; despre oameni) v. Posta. plantăr1 s.m. (anat.) muşchi plantar (v. muşchi1). Plantarul pune în mişcare degetele de la picioare. plantar2, -ă adj. (bot.; înv.) v. Vegetal, plantăre s.f. (pom., agric.) plantat1, punere, pus1, răsădire, răsădit1, sădire, sădit1, transplan- tare, implantare, transplantat1, transplantare, presădire, răsădeală, <înv.> plantaţie. Pentru plantarea merilor în livadă a adus un specialist. plantăt1 s.n. (pom., agric.) plantare, punere, pus1, răsădire, răsădit1, sădire, sădit1, transplantare, implantare, transplantat1, transplan-taţie, presădire, răsădeală, <înv.> plantaţie. plantăt2, -ă adj. (pom., agric.; despre puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) răsădit2, sădit2, transplantat2, implantat, presădit, răstăvit. Merii plantaţi sunt de specii diferite. plantator, -oăre s.m., s.f., s.n. 1 s.m., s.f. săditor, <înv.> răsăditor. Pentru plantarea pomilor a chemat un plantator. 2 s.n. (agric.) săditor. Plantatorul este folosit la plantarea puie-ţilor sau a răsadurilor. plantaţie s.f. 1 (concr.) <înv.> sădire, săditură. Excursioniştii sunt invitaţi la o plimbare pe o plantaţie de portocali. 2 (pom., agric.; înv.) v. Plantare. Plantat1. Punere. Pus1. Răsădire. Răsădit1. Sădire. Sădit1. Transplantare. plăntă1 s.f. (bot.) 1 vegetală (v. vegetal), <înv.> sad, varză, vegetabilă (v. vegetabil). Plantele se caracterizează prin prezenţa clorofilei. Rozătoarele se hrănesc cu plante. 2 plantă eremo-filă = eremofilă. Plantele eremofile se dezvoltă în stepe şi în deşerturi; (la pl.) plante industriale - plante tehnice; plante tehnice = plante industriale. Bumbacul cânepa, floarea-soa-relui, rapiţa şi sfecla sunt plante tehnice. plăntă2 s.f. (anat.) talpă, tablă1, tapşă2, <înv.> plântă. Planta este faţa inferioară a piciorului, care ia contact cu solul. I-a intrat un spin în plantă. plantivor, -ă adj. (rar, despre animale) v. Er-bivor. Fitofag. planturos, -oăsă adj. 1 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gras, gros, masiv, obez, opulent, plin, rotofei, rotund, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam planturos pentru vârsta lui. 2 (mai ales despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) masiv, opulent, voinic, voluminos, zdravăn, măroc. Cu toate că face cură de slăbire şi mult sport, corpul îi rămâne încă planturos. plăpumă s.f. coldără, iorgan, mindir, ogheal. Are o plapumă din lână ţigaie. plasă vb. 1.1 tr. (compl. indică instalaţii, maşini, construcţii, sedii etc.) a amplasa, a aşeza, a fixa, a situa, a stabili, <înv.> a statornici. A plasat fabrica departe de centrul oraşului. 2 tr., refl. (cu determ. locale) a (se) aşeza, a (se) fixa, a (se) instala, a (se) posta, a (se) pune. Administratorul firmei a hotărât ca ghereta paznicului să fie plasată la intrarea în clădire. 3 tr., refl. a (se) pune, a (se) situa. Articolul enclitic se plasează după nume. 4 refl. (despre oameni, echipe sportive etc.) a se clasa, a se clasifica, a se situa. Echipa naţională de baschet s-a plasat pe locul întâi la campionatul mondial. 5 tr. (econ.; compl. indică sume de bani) a băga, a investi, a pune, a vâri, <înv.> a tuna. A plasat o sumă importantă de euro într-o afacere. 6 tr. plasmă (com.; compl. indică produse, bunuri etc.) a desface, a difuza, a vinde, <înv. şi reg.> a cheltui, a petrece. Editorii plasează cărţile prin librării. 7 tr. (mai ales fig.; compl indică oameni) a căpătui, a oploşi. Şi-a plasat nepotul într-o slujbă bună. plasament s.n. (econ.) investire, investiţie, plasare. plasare s.f. 1 amplasare, aşezare, fixare, situare, stabilire. Primăria a acceptat plasarea fabricii la marginea Oraşului. 2 aşezare, fixare, instalare, postare. Administratorul firmei a hotărât plasarea gheretei paznicului la intrarea în clădire. 3 clasare, clasificare, situare. Plasarea echipei naţionale pe locul întâi la campionatul mondial a fost sărbătorită cu mare fast. 4 investire, investiţie, plasament A fost de acord cu plasarea unei importante sume de euro în această afacere. 5 (com.) desfacere, difuzare, vânzare, vindere, <înv.> debit, vânzătoare (v. vânzător), vânzătură. Plasarea cărţilor la un preţ moderat este o decizie înţeleaptă a editorilor. plăsă1 s.f. 11 (pese.; şi plasă pescărească) fileu, reţea, sitelcă. Plasa năvodului s-a rupt în timpul pescuitului. 2 fileu, <înv.> rezil. Plasa este folosită de unele femei pentru a-şi menţine părul coafat. 3 (sport; la tenis, baschet,volei etc.) fileu Mingea a atins plasa. 4 (tehn.; la războiul de ţesut) paravan. Plasa este o cutie confecţionată din sfoară împletită, cu rol deprindere a suveicilor. 5 (art.; tehn.; la războiul de ţesut) plasa iţelor = cocleţ, ostreţe (v. ostreţ). Prin plasa iţelor se trec firele de urzeală. 6 sacoşă, fileu, neţ. Foloseşte plase împletite din aţă pentru cumpărături. A cumpărat mai multe plase din rafie. II (şi plasă de păianjen) mreajă, păianjen, păienjeniş, pânză, pânză de păianjen, reţea, păinjinar, paingânăraie, <înv.> păioară. în colţurile podului sunt numai plase de păianjen. II11 (pop.) v. Ascuţiş. Lamă. Lamină. Limbă. Pană. Pânză. Tăiş. 2 (constr.; înv. şi reg.) v. StauL 3 (la unele unelte şi arme; reg.) v. Mâner. Plăsea. 4 (constr.; reg.) v. Jgheab. Streaşină. 5 (tehn.; la plug; reg.) v. Călcâi Plaz1. Talpă. 6 (geom.; înv.) v. Latură. IV1 (în Ev. Med., în Ţara Rom.) plai. Plasa era o subîmpărţire administrativă a judeţelor şi a ţinuturilor de la munte. 2 (în vechea organizare administrativă a ţării) <înv.; în MolcL> ocol. Plasa era o subdiviziune a unui judeţ, condusă de un pretor. plăsă2 s.f. (înv. şi reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Neam. Soi1. Sort. Sortiment. Specie. Tip. Varietate. plasmagenă s.f. (genet.) citogenă. Plasmage-na condiţionează manifestările eredităţii. plasmalemă s.f. (biol, anat.) membrană celulară, membrană plasmatică. Plasmalema reglează schimburile dintre celulă şi mediu. plasmătic, -ă adj. 1 (biol.) plasmic. 2 (rar; despre senzaţii impresii etc.) v. Confuz. Difuz. Imprecis. Indefinit. Neclar. Nedefnit. Nedesluşit. Nelămurit. Neprecis. Vag. plasmă1 s.f. (biol.) plasmă germinativă = genotip, germen, germoplasmă, idiotip. Plasma germinativă este substanţa ereditară dintr-un organism. plasmă plâsmă2 s.f. (înv.) v. Concepere. Creare. Elaborare. Imaginare. Inventare. Născocire. Plănuire. Plăsmuire. Proiectare. Realizare. Scornire, plăsmic, -ă adj. (biol.) plasmatic. plasmmă s.f. (biochim.) fibrinolizină. Plasmi-na degradează fibrina şifibrinogenul din plasma sangvină. plasmodiereză s.f. (biol.) citochineză, cito-diereză. Plasmodiereza reprezintă totalitatea schimbărilor care au loc în plasmă în cursul diviziunii celulare. plasmodiu s.n. (biol.) 1 gimnoplast. Plasmo-diul este o masă plasmatică cu mai multe nuclee, care are ca înveliş o singură membrană albuminoidă. 2 hematozoar. Plasmodiul trăieşte în tubul digestiv al ţânţarului anofel, fiind agentul patogen al malariei. plasmogeneză s.f. (biol.) plasmogonie. Plasmogeneza este procesul deformare a plasmei plasmogonie s.f. (biol.) plasmogeneză. plasmom s.n. (med.) granulom. Plasmomul este o tumoare de dimensiuni mici, apărută în urma unui proces inflamator cronic. plasmon s.m. (genet.) plasmotip. plasmotip s.m. (genet.) plasmon. Plasmotipul reprezintă materialul genetic aflat în afara nucleului genetic. plasmozom s.m. (biol.) nucleol. Plasmozomii au un rol esenţial în sinteza proteinelor. plâstă s.f. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. plastic, -ă adj., adv. I adj. 1 (în arte) pictural, pitoresc, sugestiv, pictoric. Tablourile lui excelează prin amănuntele plastice. învaţă, încă de pe băncile şcolii de arte, să distingă nuanţele plastice. 2 (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocativ, evocator, expresiv, nuanţat, pitoresc, pregnant, semnificativ, sugestiv, viu, evocant, <înv.> semnificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este plastic. Foloseşte metafore plastice. II adv. (modal) expresiv, pitoresc, sugestiv, colorat2, nuanţat. Tinerii se exprimă plastic. plasticât, -ă adj. (despre documente, materiale etc.) laminat2, plastifiat. plasticiân, -ă s.m., s.f. (a. plast.) artist plastic. Tânărul pictor s-a înscris în sindicatul plasti-cienilor. plasticitâte s.f. 1 elocvenţă, expresivitate, pregnanţă, sugestivitate, expresie, <înv.> rostire. Ideea regizorului a fost prezentată în spectacol cu toată plasticitatea artistică necesară. 2 (în arte) picturalitate, sugestivitate. Plasticitatea tablourilor sale este remarcabilă. 3 forţă, relief, strălucire. Construcţia folosită de autor în acest roman nu are plasticitate. Calitatea esenţială a frazei lui Creangă este plasticitatea ei. plasti'dă s.f. (biol, bot.) leucit1. Plastidele au un rol deosebit de important în procesele biochimice sau de sinteză, ele formând substanţe organice din cele anorganice. plastie s.f. grefare, grefe, transplant, transplantare, transplantaţie. Accidentatului i s-a făcut o plastie de piele pe mână. plastifiă vb. I. tr. (compl. indică documente, materiale etc.) a lamina. Şi-a plastifiat diploma de licenţă pentru a o proteja de degradare. plastifiat, -ă adj. (despre documente, materiale etc.) laminat2, plasticat. Diploma plastifia-tă este protejată de degradare. plastifiere s.f. laminare. Plastifierea diplomei de licenţă a fost necesară pentru a o proteja de degradare. ^ plastograf, -ă s.m., s.f., s.n. 1 s.m., s.f. falsificator. Plastograful încearcă să vândă tablourile ca originale. 2 s.n. (înv.) v. Plastografie, plastografâre s.f. plastografîere, făcătură. plastografia vb. I. tr. (compl. indică semnături) a contraface, a falsifica. A fost dat în judecată pentru că a plastografiat semnătura pictorului. plastografiat, -ă adj. (în opoz. cu „original”; despre semnătura cuiva) contrafăcut, falsificat, neautentic. A pus pe tablou semnătura plas-tografiată a pictorului. plastografie s.f. 1 fals în acte publice. A fost trimis în instanţă pentru plastografie. 2 (concr.) <înv.> plastograf. Actul acesta este o plastografie. plastografiere s.f. 1 plastografare, făcătură. A fost dat în judecată pentru plasto-grafierea testamentului. 2 falsificare. A fost dat în judecată pentru plastografierea semnăturii pictorului. plastron s.n. (la cămăşi) piept, pieptar, spăcel, <înv.> manişcă. îşi calcă plastronul cămăşii cu multă atenţie. plastronâ vb. I. intr. (fran.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. plâstru s.m. (mineral.; înv.) v. Ghips. Ipsos, plasture s.f. 1 (farm.) emplastru, leucoplast, <înv.> sparadrap. A acoperit rana cu un plasture pentru a nu se infecta. 2 (med., med. vet; înv. şi pop.) v. Cataplasmă. Compresă. Priş-niţă. plâşcă1 s.f. 11 (pese.; reg.) v. Năpastă. Prosto-vol. 2 (milit; în Antic, şi în Ev. Med.; înv.) v. Cămaşă de fier. Cămaşă de zale. Cuirasă. Platoşă. 3 (înv.) v. Hlamidă. Mantie. II (bot; reg.) 1 v. Creţişoară (v. creţişor) (Alchemilla vulgaris). 2 (art.) plaşca-ciobatiului v. Pun-guliţă (Thlaspi arvense). plâşcă2 s.f. (înv.) v. Răsplată. Recompensă. plăşcă3 s.f. (muz, milit.; reg.) v. Goarnă. Trâmbiţă. Trompetă. plat1 s.n. (reg.) 1 v. Plită. 2 v. Maşină. Maşină de gătit. Plită. Sobă. plat2, plâtă adj. 11 (despre obiecte, corpuri etc.) aplatizat, lătăreţ, lăţit, spatulat, turtit, <înv. şi reg.> lătâi, lăteţ, lătăuş, lătui. Raţele au ciocul plat. 2 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) drept, lis, neted, orizontal, plan, şes, nud, otova, oblu, polejnic, şesos, <înv.> tins, tocmai, ras2, şters. în faţă se întinde o câmpie plată, fără denivelări. 3 (despre terenuri, locuri) neted. Pământul nu are muşuroaie, ci este plat. 4 (despre drumuri, şosele etc.) neted, lin2. Pe cele mai multe porţiuni şoseaua este plată. II (despre apă) ne- |1346 acidulată. Bea numai apă plată. III fig. 1 (lit.; despre opere literare, stilul acestora etc.) apoetic, banal, comun, nepoetic, prozaic, aplatizat, fad, tern, pedestru. Ultimul său volum conţine creaţii plate. 2 (despre stil cuvinte, creaţii, opere de artă etc. sau, p. ext., despre autori, creatori) inexpresiv, monoton, neexpresiv, uniform, monocord, otova. Foloseşte metafore plate. Unele dintre picturile sale sunt plate. 3 (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, arid, fad, insipid, lânced, nesărat, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i se pare plat. 4 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, lânced, liniar, monocrom, searbăd1, sec, sur, tem, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost plată. 5 (despre oameni, despre manifestări, acţiuni ale lor sau despre medii sociale) meschin, îngust, limitat, mărginit, obtuz, redus, strâmt. Este un spirit plat, care nu poate discerne valorile. Trăieşte într-un cerc plat, dominat de un sentiment de automulţumire. 6 (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata br) impermeabil, închistat, încuiat2, îngust, limitat, mărginit, mic, obtuz, opac2, plafonat, redus, scurt, constipat. Ne-maiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană plată. Având, o judecată plată, se opune progresului. platăn1 s.m. (bot) 1 (rar) v. Arţar. Paltin. Paltin-de-câmp (Acer platanoides). 2 (reg.) v. Cenuşar. Oţetar-fals (Ailanthus altissima sau Ailanthus glandulosa). platăn2 s.n. disc, taler2, talger, tas, <înv. şi reg.> scafe, lingură, taier, tavă, terezie. A pus pe platanul balanţei brăţara din aur pentru a o cântări. platarm s.m. (iht; reg.) v. Chefal (Mugii ca-pito). plătă s.f. 1 achitare, lichidare, onorare, plă-tire, liberare, plătit1, <înv. şi pop.> răfuială, <înv.> exoflisire1, răfuire, răspundere, umplere, exoflisis, liberaţie. Plata ratei la bancă se face la sfârşitul fiecărei luni. 2 achitare, depunere, plată, vărsare, plătit1. Plata amenzii s-a făcut pe loc. 3 <înv. şi pop.> preţ. Chelnerul i-a cerut plata înainte. Şi-a primit plata pentru tabloul vândut. 4 remunerare, remuneraţie, retribuire, retribuţie, remunerariu. Plata i s-a părut cam mică pentru munca depusă. 5 plată în acord = retribuţie în acord, salariu în acord. Plata în acord este sistemul de remunerare a muncii normate în raport cu rezultatele obţinute. 6 pedeapsă, răsplată, recompensă, aflicţiune, <înv.> plătire, răsplătire. Copilul care minte primeşte din partea părinţilor o plată pe măsură. platbândă s.f. (constr.) buiandrug, lintou, lintel. Platbanda susţine porţiunea de zidărie de deasupra unei porţi, a unei uşi, a unei ferestre etc. plătcă s.f. (la cămăşi) petic, speteală2. De platcă se prinde gulerul. platformă s.f. 11 platformă de lansare = rampă de lansare. De pe platforma de lansa- 1347| re decolează vertical rachetele teleghidate. 2 platou. Un mare complex comercial s-a ridicat pe o platformă de la periferia oraşului. 3 (geomorf.) prispă, tăpşan, maidan. Platforma este un loc neted sau înclinat, aflat de obicei pe vârful unui munte sau al unui deal. 4 (geol.) cratogen. Platforma păstrează urmele mai multor orogeneze precambriene, care constituie nucleele de la care s-au extins actualele continente. 5 (geomorf.) platformă continentală = şelf. Platforma continentală este regiunea fundului bazinelor oceanice, cuprinsă între linia de ţărm şi povârnişul continental. 6 (constr.; rar) v. Odihna scării (v. odihnă). Odihnă. Palier. II (polit.) program, program politic. A luat cunoştinţă de platforma politică a acestui partid. La congres, preşedintele partidului a prezentat o nouă platformă. platfus s.n. (med.) picior plat, platipodie, tarsoptoză. Platfusul este o malformaţie congenitală a piciorului, care constă în dispariţia concavităţii plantare fiziologice, planta spriji-nindu-se pe sol cu aproape toată suprafaţa ei. platină s.f. (metalurg.) larghetă. Platina se foloseşte ca materie primă la laminarea tablei subţiri. platinic, -ă adj. (chim.; despre aliaje, metale, obiecte etc.) platinifer, platinos. Platiniridiul este un aliaj paltinic. platinifer, -ă adj. (chim.; despre aliaje, metale, obiecte etc.) platinic, platinos. platinos, -oăsă adj. (chim.; despre aliaje, metale, obiecte etc.) platinic, platinifer. platipodie s.f. (med.) picior plat, platfus, tarsoptoză. platitudine s.f. 1 banalitate, prozaism, truism, lapalisadă, proză, loc comun. Discursul său nu a interesat auditoriul din cauza platitudinii ideilor. 2 (fran.; rar) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. 3 (fran.; rar) v. Ob-secviozitate. Servilism. Slugărnicie. Umilinţă, platnic, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj., s.m., s.f. plătitor. Platnicii îşi achită datoriile băneşti. 2 adj., s.m., s.f. v. Datornic. Debitor. 3 s.m., s.f. (jur.) v. Cauţiune. Fideiusor. Garant. 4 adj. (mai ales despre sume de bani) v. Plătibil. platoniăn,-ă adj. (fibs.) platonic, platonician, platonic, -ă adj. 1 (filos.) platonian, platonician. Este adept al ideilor platonice. 2 (despre iubire) ideal, pur2, curat. Dragostea celor doi adolescenţi este platonică. 3 (despre sentimente, relaţii interumane etc.) spiritualizat. Legătura dintre cei doi este platonică. 4 (despre manifestări, reacţii etc. ale oamenilor) abstract, formal. Nu se putea însă linişti doar cu consolări platonice. 5 (filos.; înv.) v. Platonician. Platonist. platoniciăn, -ă adj., s.m., s.f. (filos.) 1 adj. platonian, platonic. 2 s.m., s.f. platonist, <înv.> platonic. Platonicienii sunt adepţii platonismului. platonist -ă s.m., s.f. (filos.) platonician, <înv.> platonic. plătoşă s.f. (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.) cămaşă de fier, cămaşă de zale, cuirasă, lorică, <înv.> panţir, plaşcă1. Platoşa proteja pieptul şi spatele războinicilor. platou s.n. 1 (geomorf.) podiş, masă1, retezătură, şes, ghergheleu, popi-nă, şestină, zăpodie, <înv.> şezătură. Platoul este o formă majoră a reliefului terestru, formată din suprafeţe interfluviale largi sau mai înguste, situate aproximativ la aceeaşi altitudine, străbătută de văi adânci şi având înălţimi care depăşesc 200-300 m. 2 platformă. 3 (tehn.; şi platou magnetic) placă magnetică. Platourile magnetice pentru rectificare au o forţă de prindere constantă pe toată suprafaţa lor. plătoviţă s.f. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 v. Bucată. Fâşie. Limbă. Petic. Sprânceană. 2 v. Fâşie. Panglică. Şuviţă. plaţ s.n. (reg.) 1 v. Intersecţie. încrucişare, întretăiere. Răscruce. Răspântie. 2 v. Bazar. Piaţă. larg. plăur s.m. (geomorf.) grădină plutitoare, insulă plutitoare, ostrov plutitor, pământ plutitor, plavie, cocioc, coşcov, năcladă, plav, prundoi. Plaurul este o formaţie compactă de pământ, nisip, nămol, resturi vegetale care plutesc pe o apă. plauzibil, -ă adj. 1 (despre teorii, concepţii, explicaţii etc.) acceptabil, admisibil, bun, credibil, probabil, verosimil. Are o scuză plauzibilă pentru ceea ce a făcut. 2 probabil. Evenimentul va avea loc, cel mai plauzibil, pe 25 mai. I se pare puţin plauzibil să fi aflat înaintea lui această veste. plauzibilităte s.f. admisibilitate, credibilitate, probabilitate, verosimilitate, verosimili-tudine. S-a apreciat plauzibilitatea celor declarate de martori. plav s.n. (geomorf.; reg.) v. Grădină plutitoare. Insulă plutitoare. Ostrov plutitor. Pământ plutitor. Plaur. Plavie. plăvie s.f. 1 (geomorf.) grădină plutitoare, insulă plutitoare, ostrov plutitor, pământ plutitor, plaur, cocioc, coşcov, năcladă, plav, prundoi. 2 (reg.) plavină. Plavia este o limbă de foc. 3 (reg.) v. Plută1. 4 (reg.) v. Pa-lancă. plavină s.f. (reg.) plavie. plăviu adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare; rar) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor, Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. plaz1 s.n. 1 (tehn.; la plug) călcâi, talpă, trupiţă1, bârsă, nadă1, piept, plasă1, plu-ghiţă, pod1, taban. Plazul asigură stabilitatea plugului în timpul aratului. 2 (la pl. plazuri; tehn.; la războiul de ţesut) butuci (v. butuc), tălpi (v. talpă), craci (v. crac), crăcii războiului (v. crac), drugi (v. drug), fofeze (v. fofează), grindeie (v. grindei), lemne (v. lemn), tălpeţi (v. tălpeţ). Plazurile alcătuiesc patul sau trupul războiului de ţesut. 3 (la plug, reg.) v. Bârsă. 4 (la sanie; reg.) v. Talpă. Tălpig. plaz2 s.n. (înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. plăcintă plăceă vb. II. 1 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică oameni) a agrea, a simpatiza, a vori2. îl place pentru că este sincer. 2 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) iubi, a (se) îndrăgi, a ţine, a drăgi, a se îndrăgosti, <înv.> a (se) li-bovi. Toată viaţa a plăcut-o numai pe ea. Ajunşi la bătrâneţe, cei doi soţi se plac ca la început. 3 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) a dori, a pofti, a vrea. Stai lângă cine îţi place. 4 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) a conveni, a prefera, a surâde, a zâmbi. îi place să stea în camera cu vederea spre mare. 5 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) a iubi. I-a plăcut mult fotbalul în tinereţe. îi plac cărţile rare pe care le are în bibliotecă. 6 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.; despre plante) v. Prii. plăcere s.f. 11 plac, poftă, hatâr. Şi-a dus copilul la circ pentru a-i face plăcerea. 2 chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plac, poftă, voie, voinţă, vrere, vrută (v. vrut), <înv.> deşiderat, ogod, ogodnă, poftire, poftit1, pofti-tură, râvnă, râvnire, snagă, tabiet. Face totul după plăcerea inimii. 3 (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) apetenţă, chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, poftă, apetiţie, apetit, însetare, sete, însetoşare. Acest roman i-a deschis plăcerea pentru citit. I11 delectare, desfatare, farmec, încântare, voluptate, vrajă, iucunditate, delectaţie, voluptuozitate, <înv. şi pop.> dezmierdăciune, răsfăţ, răsfaţare, <înv. şi reg.> tefericie, <înv.> încântec, răsfaciune, simţiciune, deliciu, dulceaţă, îmbătare, savoare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Me-diterană a fost o plăcere. 2 desfătare, încântare, regal1. Concertul a fost o adevărată plăcere. 3 bucurie, desfatare, juisare, mângâiere, mulţumire, satisfacţie, juisenţă, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> haz, mângâietură, letiţie, plezir. Cadoul primit i-a produs o mare plăcere. II11 (mai ales la pl. plăceri) distracţie, petrecere, <înv. şi reg.> tefericie, libovire, <înv.> dezmierdare. Duce o viaţă plină de plăceri. 2 agrement, amuzament, distracţie, divertisment, recreere, distrare, <înv.> distragere, eglendisire, eglengea, zefchi. Vara trecută au făcut o călătorie de plăcere. plăcintăr s.m. patiser. Lucrează ca plăcintar doar de câteva luni. plăcintă s.f. I (ind. alim., culin.) 1 pacea. îi plac plăcintele calde. 2 plăcintă cu brânză = <înv.> ciurec. A pus în aluatul folosit la plăcinta cu brânză esenţă de rom şi de vanilie; plăcintă cu poale-n brâu = poale-n brâu (v. poală), poa-lele-n brâu (v. poală). Plăcintele cu poalele-n brâu sunt umplute de obicei cu brânză şi sunt făcute din bucăţi (pătrate) de aluat, ale căror colţuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 3 (reg.) v. Lipie1.4 (reg.) v. Turtă. 5 (reg.) v. Gogoaşă. 6 (reg.; şi plăcintă subţire, plăcintă turnată) v. Clătită. II (art.; bot.) plă-cinta-porcului = Heracleum palmatum; tal-pa-ursului (v. talpă); (reg.) plăcinta-vacii plăcintărie v. Urechea-ursului (v. ureche) {Primula auri-cula). III {glum. sau iron.) v. Pălărie, plăcintărie s.f. patiserie. Au intrat într-o plăcintărie pentru a cumpăra nişte pateuri. plăcintioără s.f. (ind. alim., culin.; rar) v. Plă-cintuţă. Plăcinţică. plăcintor s.n. (gosp.; reg.) 1 măngălău. Plăcintorul este o bucată dreptunghiulară de lemn cu una dintre suprafeţe brăzdată de şanţuri, pe care se calcă rufele din pânză groasă, înfăşurate în prealabil pe un sul de lemn. 2 v. Făcăleţ. Sucitor. Vergea, plăcintucă s.f. (ind. alim., culin.; reg.) v. Plă-cintuţă. Plăcinţică. plăcintuţă s.f. (ind. alim., culin.) plăcinţică, plăcintioără, plăcintucă. plăcinţică s.f. I (ind. alim., culin.) plăcintuţă, plăcintioără, plăcintucă. II (bot.; reg) 1 v. Bulbuc (Trollius europaeus). 2 (art.)plă-cinţica-vacii v. Pătlagină (Plantago major). plăcut -ă adj., adv. I adj. 1 (despre mâncăruri) apetisant, bun, delicios, gustos, îmbietor, savuros, suculent, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A pregătit o masă plăcută. 2 (despre băuturi) apetisant, bun, delicios gustos, îmbietor, licoros, savuros, ambroziac, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A băut un vin plăcut. 3 (despre mirosuri, arome etc.) ademenitor, agreabil, apetisant, aţâţător, excitant, excitator, frumos, excitativ, pofticios, <înv.> nostim, aprinzător. Cozonacii calzi emanau o aromă plăcută. II adj. 1 (despre oameni) agreabil, nostim, simpatic, şarmant, <înv. şi pop.> nurliu. Este o persoană prietenoasă şi plăcută. 2 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, seducător, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dez-mierdător, <înv.> desfătat, desfatăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este plăcut. 3 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) agreabil, amuzant, antrenant, distractiv, drăguţ, diver-tismental, fain, <înv.> gentil. întrunirea prietenilor a fost plăcută. Jocurile de pe calculator sunt plăcute pentru cei mai mulţi copii. 4 (despre situaţii, stări emoţionale etc.) agreabil, frumos, omenos, pâşin,<înv.> ogodit, ogoditor, ogodnic, dulce. Reîntâlnirea celor doi a fost plăcută. Au petrecut momente plăcute împreună. 5 (despre glas, sunete, melodii etc.) agreabil, atrăgător, frumos, melodios, suav, fain, dulce. Are o voce plăcută. 6 (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) bun, calm2, lin2, liniştit, netulburat, paşnic, tihnit, <înv.> liniştos, limpede, senin, seninos. Toţi îşi doresc o bătrâneţe plăcută, fără griji. 7 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, potolit2, tihnit, <înv.> păciuit, destins, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă plăcută. III adj. 1 (despre obiecte, construcţii, interioare etc. sau despre aspectul înfăţişarea lor) agreabil, cochet, drăguţ, estetic, frumos, elegant, fain. Faţada teatrului are un aspect plăcut. 2 (mai ales despre peisaje, elemente din natură, interioare) desfătător, încântător, vesel, veselos, mângâietor, mângâios. Astăzi este un soare plăcut de toamnă. După schimbările făcute, camera pare mai confystabilă, mai plăcută. 3 (despre locuri, peisaje etc.) atractiv, atrăgător, îmbietor, primitor. A vizitat meleaguri plăcute. 4 (despre spaţii din natură, medii ambientale etc.) agreabil, atractiv, atrăgător, frumos, prietenos. Un parc cu multe flori este un mediu plăcut pentru oricine. 5 (despre elemente ale naturii, obiecte etc.) atractiv, atrăgător, ataşant, atracţios. Are o meserie plăcută. Peisajul subacvatic este foarte plăcut. 6 (în opoz. cu „urât"; despre vreme) agreabil, bun, favorabil, frumos, prielnic, fain. în excursie timpul a fost plăcut. Este o vreme plăcută pentru înot. 7 (despre vreme, momente ale zilei etc.) lin2, liniştit, moale, <înv.> liniştos. Este o noapte plăcută de iunie. 8 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, domol, lânced, lin2, liniştit, moale, moderat, molcom, potolit2, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, înstrunat. După furtună adie un vânt plăcut. 9 (despre lumină) lin2, moale, blând, dulce. Poate citi numai la o lumină plăcută. Simte căldura razelor plăcute ale soarelui. IV adv. (modal) 1 agreabil, bine, frumos, fain. Au petrecut plăcut de sărbători. 2 (exprimă o apreciere de ordin estetic) bine, estetic, frumos, fain. A aranjat plăcut masa. 3 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) amabile, graţios. 4 lin2, liniştit, uşor2. Vântul adie plăcut. plăguf vb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; înv.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza, plăguit -ă adj. (med., med. vet.; înv.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre organe etc.) v. Lovit Rănit2, plăieş s.m. (în Ev. Med., în Ţara Rom.) 1 străjer, strajă. Plăieşii erau locuitorii de la graniţă, însărcinaţi cu paza frontierei ţârii, în regiunile de munte, 2 grănicer. Plăieşii păzeau frontiera ţării în regiunea de munte. 3 muntean. Plăieşii erau bcuitorii din regiunile de munte. plăiet s.n. (înv.) v. Meleag. Plai. Regiune. Ţinut. plăieţ s.n. (înv.) v. Plai. plăişor s.n. (pop.) plăiuţ. plăiuţ s.n. (pop.) plăişor. plămădă s.f. 11 (culin., ind. alim.) dospeală, maia1, plămădeală, aluat, plămăditură, caima, ilistău, oţet, plamădeţ, <înv.> covăseală, peşchin. Plămada se pregăteşte înainte de a face pâinea sau cozonacul. 2 (entom.) <înv.> plămăditură. Plămada este larva dezvoltată din oul albinei. 3 (biol; reg.) v. Prăsilă. Reproducere. Reproducţie. II fig. 1 (biol.) germen, aluat, sămânţă. El este parcă din altă plămadă, deşi îi este frate. 2 (psih.) caracter,,fire, natură, structură, suflet, temperament, inimă, moare. |1348 Are o plămadă veselă. Plămada sa este înclinată spre visare. 3 copil1, odraslă, progenitură, mugur, vlăstar, naştere. Nu are ce să facă, este plămada sa şi trebuie s-o ierte. 4 alcătuire, compoziţie, construcţie, economie, organizare, organizaţie, structură, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, ţesătură, urzeală, organism. Plămada şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. plămădeălă s.f. 1 (culin., ind. alim.) dospeală, maia1, plămadă, aluat, plămăditură, caima, ilistău, oţet, plămădeţ, <înv.> covăseală, peşchin. 2 (pop.) v. Macerare. Maceraţie. 3 (med. pop.; pop.) plămădire, plămădirea inimii (v. plămădire), plămăditul inimii (v. plămădit1). Plămădeala este o boală a copiilor, despre care se crede că este adusă de strigoi. plămădâţ s.m. (culin., ind. alim.; reg.)v. Dospeală. Maia1. Plămadă. Plămădeală, plămădi vb. IV. 11 tr. (compl. indică aluat) a frământa, a zoii, a murseca, a preface, <înv.> a soage. A plămădit o oră aluatul de cozonac. 2 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică plante, flori, fructe etc.) v. Macera. II fig. 1 intr., tr. (biol; despre femei; compl. indică copii) a concepe, a naşte, a procrea. Fata a ajuns la vârsta la care poate plămădi. 2 tr. (compl. indică state) a crea, a face, a fauri, a forma, a înfăptui, a întemeia, a realiza, a forja. Are meritul de a fi plămădit un stat naţional unitar. plămădire s.f. 1 frământare, frământat1, plămădit1. Plămădirea aluatului se poate face şi cu mixerul. 2 (med. pop.; pop.; şi, art., plămădirea inimii) plămădeală, plămăditul inimii (v. plămădit1). plămădit1 s.n. 1 frământare, frământat1, plămădire. 2 (med. pop.; pop.; şi, art., plămăditul inimii) plămădeală, plămădire, plămădirea inimii (v. plămădire). plămădit2, -ă adj. (pop.; despre plante, flori, fructe etc.) v. Macerat, plămăditură s.f. 1 (culin., ind. alim.; rar) v. Dospeală. Maia1. Plămadă. Plămădeală. 2 (entom.; înv.) v. Plămadă, plămân s.m. 11 (anat.; şi, înv. şi reg., la pl, plămâni albe) pulmon, bojoc, foaie, ficaţi (v. ficat), maierele albe (v. mai4), maierele bălai (v. mai4), <înv.> răsuflătoare. Prin plămâni se face respiraţia la om şi la vertebratele superioare. 2 (lapl plămâni; med, med. vet.) boală de piept, ftizie, piept, tebece, tuberculoză pulmonară, baciloză, pul-monie, oftică, atac, beteşug uscat, boală câinească, boală seacă, boală uscată, hârtică, socote, uscătură, <înv.> plămânie. Astăzi, plămânii pot fi trataţi cu rezultate foarte bune. 3 (imed) plămân evanescent = distrofie pulmonară progresivă. Plămânul evanescent este o formă clinică particulară de emfizem pulmonar, care apare la tineri şi a cărei evoluţie este letală. 4 (tehn. med; pop.) plămân de oţelv. Respirator Drinker. 5 (anat.; înv. şi reg.; şi, la pl, plămâni negri) v. Ficat. 6 (anat.; la femei; gj,um.) v. Mamelă. Piept Sân. II (bot.; reg.) 1 (înforma plomună) v. Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria offici- 1349| nalis). 2 (art; în forma pulmunâ) pulmu-na-de-pe-baltă v. Limbariţă (Alisma plantago-aquatica). 3 (în forma piămână) v. Mătasea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia). 4 (în forma piămână) piămână-albă v. Nufăr. Nufar-alb (Nymphaea alba);plămână-gălbenă v. Nufăr. Nufar-galben (Nupharluteum). plămânăr, -a adj. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv, plămânâre s.f. (bot.) 1 Pulmonaria mollissima; mierea-ursului (v. miere), <înv. şi reg.> plămânărică, pana-cucului (v. pană), plămânărea. 2 (reg.) v. Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). 3 (reg.) v. Trifoişte. Trifoişte-de-baltă (Menyanthes trifoliata). plămânăriţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). 2 v. Cuscrişor (Pulmonaria rubra). piămână s.f. (bot; reg.) = plămân, plămânăreă s.f. (bot) 1 (înv. şi reg.) v. Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). 2 (reg.) v. Mierea-ursului (v. miere). Plămânâre (Pulmonaria mollissima). plămânărică s.f. (bot.; înv. şi reg.) 1 v. Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). 2 v. Mierea-ursului (v. miere). Plămânâre (Pulmonaria mollissima). plămânăriţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). 2 v. Cuscrişor (Pulmonaria rubra). plămâme s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Boală de piept. Ftizie. Piept. Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară, plămânos, -oăsă adj. (în opoz. cu „puternic) reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, plăntălui'vb. IV. tr. (pom., agric.; înv.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Planta. Pune. Răsădi. Repica. Replanta. Sădi. Transplanta. plănticuţă s.f. (iht.; reg.) v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). plănui vb. IV. tr. 1 (urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „să”) a se gândi, a intenţiona, a proiecta, a vrea, a socoti, <înv. şi pop.> a sta, a chiti1, <înv. şi reg.> a cislui, a sfătui, a scăpa, a scoposi, <înv.> a aşeza, a chibzui, a cugeta, a izvodi, a cumpăni. Plănuieşte să plece într-o călătorie prin Europa. 2 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să plănuias-că o metodă tehnică nouă. 3 (compl. indică reforme, măsuri, metode, soluţii etc.) a concepe, a preconiza, a prevedea, a proiecta. Guvernul a plănuit noi măsuri pentru rezolvarea unor probleme din domeniul economic. 4 (compl indică mai ales acţiuni reprobabile) a premedita, a precugeta, a mesteca. Acuzatul a plănuit crima. 5 (despre oameni, grupuri de oameni organizaţii etc.; compl. indică acţiuni reprobabile) a unelti, <înv.> a încurca, a cloci, a coace, a fierbe, a lucra, a ţese, a urzi, a mrejui, a împleti, a mreji. A plănuit mult timp răzbunarea. 6 (rar, compl. indică mai ales date, termene) v. Asigna. Fixa. Hotărî. Preciza. Stabili. Statornici, plănuiălă s.f. (rar) v. Plan. Proiect, plănui're s.f. 1 concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, născocire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, excogitare, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzire. După mai multe încercări, a reuşit plă-nuirea unei noi metode, tehnice. 2 concepere, preconizare, proiectare. Plănuirea unor noi reforme economice este în atenţia guvernului. plănuit, -ă adj. 1 proiectat, scoposit. Petrecerea plănuită nu a mai avut loc. 2 (despre reforme, măsuri, metode, soluţii etc.) conceput, preconizat, proiectat. Măsurile plănuite vor ajuta economia să depăşească dificultăţile crizei financiare. plăpând, -ă adj. 11 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scâmav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiş-tăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este plăpând, predispus mereu la îmbolnăviri. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) atrofiat, chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, pricăjit, prizărit, pieritor, slab, sterp, sfrijit, nevoiaş, stârcit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, imisit, izinit, miciculat, obidnic, pandosit, pimnicit, pizghirit, prilestit, răit, şchiop, şiştav, târcav, <înv.> zâmit. Plantele plăpânde încep să se usuce. II fig. 1 (despre oameni sau despre caracterul firea lor) afectiv, emotiv, emoţionabil, impresionabil, sensibil, simţitor, liric. Femeile sunt mai plăpânde decât bărbaţii. 2 (despre lumină, surse de lumină etc.) discret, pal, palid, slab, spălăcit, stins2, debil, livid, surd, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină plăpândă. Abia i se distinge silueta în razele plăpânde ale lunii. 3 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, leşinat2, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea plăpândă. De departe se aude freamătul plăpând al pădurii. plăpumăr s.m. mindirigiu, <înv.> ior-gangiu. Plăpumarul face sau vinde plăpumi. plăpumeă s.f. (reg.) v. Plăpumioară. plăsmuire plăpumioără s.f. plăpumea,plăpumiţă. Caută o plăpumioară roz pentru pătuţul din camera fetiţei. plăpumi'ţă s.f. (reg.) v. Plăpumioară. plăsă vb. I. intr., tr. (înv.; despre oameni; compl. indică artişti, oratori etc. sau evoluţia acestora pe scenă ori la tribună) v. Aplauda, plăscioără s.f. (rar) v. Plăsuţă. plăsea s.f. 1 (mai ales la pl. plăsele; la unele unelte şi arme) mâner, <înv. şi reg.> mănunchi, plasă1, mănuşă. Are un pumnal cu plăsele din argint. 2 (la pl. plăsele; tehn.; în dulgherie) capră, cleşte. Materialul de prelucrat se fixează de masă cu ajutorul plăselelor. 3 (tehn.; înv.) v. Şild. plăsmi vb. IV. tr. (rar) 1 v. (compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni. 2 v. Alcătui1. Concepe, întocmi. Plăsmui. Realiza. Structura, plăsmui vb. IV. tr. 1 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a proiecta, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să plăsmuiască o metodă tehnică nouă. 2 (compl. indică fapte, întâmplări etc.) a fabula, a inventa, a născoci, a scorni, a ticlui, a scoate, a stârni, a scornici2, a poznăi, a scomoci, <înv.> a băsni, a broda, a fabrica, a ţese, a urzi, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. A plăsmuit o întâmplare pe care nimeni nu a crezut-o. 3 a alcătui1, a concepe, a întocmi, a realiza, a structura, a plăsmi, a urzi. A plăsmuit o interesantă colecţie de mărci poştale pe domenii. A apelat la un numismat ca să-i plăsmuiască colecţia sa de monede. 4 (compl. indică documente, obiecte de artă, mărfuri etc.) a contraface, a falsifica, a ticlui, a meşteşugi. Plăsmuieşte paşapoarte. plăsmuire s.f. 1 concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, născocire, plănuire, proiectare, realizare, scornire, excogitare, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzire. După mai multe încercări, a reuşit plăsmuirea unei noi metode tehnice. 2 creaţie, invenţie, născocire, iscodeală, iscodenie, iscoditură, născoceală, scoamă, scornitură, <înv.> ijderitură, săzdanie. Personajele filmului sunt plăsmuiri ale fanteziei regizorului. 3 afabulaţie, fantezie, ficţiune, imaginaţie, invenţie, închipuire, născocire, scorneală, scornire, <înv.> fandasie, mit, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale plăsmuirii. Plăsmuirile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. 4 inventare, născocire, scornire, ticluire, urzire. Plăsmuirea unor poveşti fantastice este pasiunea vânătorilor şi a pescarilor. 5 fabulaţie, invenţie, minciună, născoceală, născocire, plăsmuit născocitură, neadevăr, palavră, poveste, scorneală, scornire, scornitură, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoavă, loajă, litii (v. litie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cmc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufe (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandra-velă, ştangă. Cei care au ceva de ascuns recurg la plăsmuiri. Nu mai suportă plăsmuirile lui. 6 contrafacere, fals, falsificare, falsifîcaţie. Tabloul este o plăsmuire evidentă. plăsmuit, -ă adj. 1 fictiv, halucinat, imaginar, imaginat, ireal, închipuit, născocit, nereal, scornit, vizionar, lunar. Adesea se transpune într-o lume plăsmuită. 2 (despre fapte, întâmplări etc.) inventat, născocit, scornit, ticluit, iscodit2, brodat. întâmplarea plăsmuită n-a fost crezută de nimeni. 3 fantezist, imaginar, născocit, romanesc1. Personajele povestirii sale sunt plăsmuite. 4 fantasmagoric, fantastic, ireal. Imaginile plăsmuite ale coşmarului i-au rămas adânc întipărite în memorie. 5 (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals, inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, scornit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dat seama că mărturia lui este plăsmuită. Afirmaţia ei plăsmuită a stârnit revolta colegilor. 6 (în opoz. cu „originar) despre scrieri, documente etc.) apocrif, contrafăcut, fals, falsificat, neautentic, nesigur, <înv.> mincinos, scornit. Specialiştii consideră că manuscrisul conţine o evanghelie plăsmuită. 7 (înv.) v. Aievea. Concret. Palpabil. Real. plăsmuitor, -oăre s.m., s.f. 1 creator, demiurg, făuritor, înfăptuitor, născocitor, realizator, artefice, <înv.> ijderitor, săvârşitor, scornitor, sfârşitor, statornicitor, feurar1, clăditor, tată, faur1. Pe-trarca este plăsmuitorul poeziei de dragoste italiene. 2 falsificator, măsluitor, <înv.> calpuzan, falsar, iscălitor. Plăsmuitorii de paşapoarte au fost arestaţi. 3 (rar) v. Inventator, plăsui vb. IV. tr. (agric.; reg.; compl. indică cereale) v. Vântura. plăsuţă s.f. plăscioară. Plăsuţa plină cu mere este destul de grea. plăti vb. IV. 11 tr. (compl. indică sume de bani) a achita, a depune, a vărsa, <înv.> a slobozi. A plătit la bancă rata pentru casă. 2 tr. (compl. indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) a achita, a lichida, a onora, <înv. şi pop.> a număra1, a împlini, <înv. şi reg.> a plini, a umple, <înv.> a libera, a răfui, a răspunde, a solda, a exoflisi1. Şi-a vândut bijuteriile pentru a-şi plăti datoriile. 3 tr. (compl. indică bunuri, obiecte, datorii etc.) a da2, a înapoia2, a restitui, a returna, a întoarce, a întuma, <înv.> a reîntuma, a turna1. A reuşit să-i plătească banii împrumutaţi. 4 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.) a da2, a oferi. Cât îmi plăteşti pe această blană? 5 tr. (compl. indică sume de bani) a cheltui, a da2, a folosi, a întrebuinţa, a utiliza, a debursa, a excasa, <înv.> a spenda, a se duce2. A plătit mulţi lei pentru refacerea acoperişului casei. 6 tr. a onora, a remunera, a retribui, <înv.> a solda. Patronul a plătit munca prestată de angajaţii săi. 7 tr. (compl. indică oameni) a corupe, a mitui, a sfenţui, a şpăgui, a şperţui, a injecta, a mâzdi, a cumpăra, a unge, a mânji. L-a plătit pe director pentru a fi promovat. 8 intr. (pop.; despre lucruri care pot fi cumpărate) v. Costa. Face. Preţui. Valora. 9 refl. (fam.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Achita. Scăpa. 10 intr., tr. (înv.) v. Pedepsi. Răsplăti. II intr., tr. fig. a ispăşi, a îndura, a răsplăti. Plăteşte mult pentru vina tatălui. plătibil, -ă adj. (mai ales despre sume de bani) <înv.> platnic. Cei doi au convenit ca datoria să fie plătibilâ lunar. plăti'că1 s.f. I (iht.) 1 Abramis brama; împăratul-plăticii (v. împărat), zorcan. 2 Brama brama; câijancă, sineţ. 3 (reg.) v. Caracudă. Caracudă-de-baltă. Caracu-dă-de-Dunăre. Caracudă-de-gârlă. Caracu-dă-de-lac. Caracudă-roşie. Caras. Cărăşel (Carassius carassius). 4 (reg.; în forma plutica) v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus sericeus). II (arg.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. plăti'că2 s.f. (bot.) Gleditschia triacanthos; glădiţă, gledicie, roşcov-sălbatic, roşcovar, salcâm, salcâm-boieresc. plăti'că3 s.f. (reg.) plătiţă. Plăticile sunt cele două jumătăţi de slănină (cu şorici) care se scot după tăierea porcului. plăticuţă s.f. (iht.; reg.) v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus scriceus). plăti're s.f. 1 achitare, lichidare, onorare, plată, liberare, plătit1, <înv. şi pop.> răfuială, <înv.> exoflisire1, răfuire, răspundere, umplere, exoflisis, liberaţie. Plătirea ratei la bancă se face la sfârşitul fiecărei luni. 2 cheltuială, cheltuire, cheltuit1, folosire, întrebuinţare, <înv. şi reg.> chelşug, <înv.> masraf. Pentru refacerea acoperişului casei a fost nevoie de plătirea unei sume importante de bani. 3 (înv.) v. Pedeapsă. Plată. Răsplată. Recompensă. plătit1 s.n. (rar) 1 v. Achitare. Lichidare. Onorare. Plată. Plătire. 2 v. Achitare. Depunere. Plată. Vărsare. plătit2, -ă adj. 1 (despre oameni) corupt, mituit, impur, murdar, pătat, mânjit Este un politician plătit. 2 fig. (despre sentimente, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) pedepsit, răzbunat. Umilinţa plătită i-a readus liniştea sufletească. plătitor, -oăre s.m., s.f., adj. platnic. Plătitorii îşi achită datoriile băneşti. plătiţă s.f. (reg.) plătică3. plătnici'e s.f. (fin.; rar) v. Bonitate. Solvabilitate. plătufvb. IV. tr. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplârie; reg.; compl. indică scânduri, obiecte din lemn etc.) v. Gelui. Rindela. Rin-delui. | 1350 plătui're s.f. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplârie; reg.) v. Geluire. Geluit1. Rindelare. Rindeluire. Rindeluit1. plăvăi, -ăie s.f., adj. 1 s.f. (vit.) plăvan, poamă plăvaie, poamă plăvană. Plăvaia este un soi de strugure cu boabele sferice şi bătute, de culoare albă sau albă-verzuie, folosit pentru producerea vinului. 2 adj. (reg.; despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben, plăvălă s.f. (pese.; reg.) v. Majă. Năvod, plăvân, -ă s.f., adj., s.m. (reg.) 11 s.f. (vit.) v. Plăvaie (v.plăvai). 2 adj. (despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond Blondin. Galben. II s.m. (deprec. sau peior.) v. Lungan. Vlăjgan, plăvăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. plăvâi, -ie adj. (reg; despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben, plăvi'i s.f. pl. (reg.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. plăvi'ţ, -ă adj. (înv. şi reg.; despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben, plăviţă vb. I. refl. (reg.; despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) v. Decolora. Ieşi. Spălăci, plăvi'u, -i'e adj. 1 (reg.; despre pârul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben. 2 (înv.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1. plăzui' vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Va-ticina. Vesti. plăzui't s.n. (înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. plăzuitură s.f. (înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. plângâci, -ce adj. (rar) 1 (mai ales despre copii) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smior-căit2. Văicăreţ. 2 (despre voce, glas etc.) v. Jalnic. Plângăreţ. Plângător. Plâns2. Scâncit2. Scânci-tor. Tanguios. Tânguitor. Trist, plângăcios, -oăsă adj. (mai ales despre copii) plângăreţ, scâncit2, smiorcăit2, văicăreţ, plângaci, văităreţ, văitător, <înv. şi pop.> plângător, văicăros, puşiţos, scâmăvit, scrivit, smiorcănit2, smârcit, <înv.> văieratic, bâzâit2. Are o fetiţă tare plângâcioasă. plângăreţ, -eâţă adj. 1 (mai ales despre copii) plângăcios, scâncit2, smiorcăit2, văicăreţ, plângaci, văităreţ, văitător, <înv. şi pop.> plângător, văicăros, puşiţos, scâmăvit, scrivit, smiorcănit2, smârcit, <înv.> văieratic, bâzâit2.2 (de obicei peior.; mai ales despre glasul oamenilor) smiorcăit2, miorlăit2, miorlăitor. A început să vorbească cu o voce plângăreaţă. 3 (despre voce, glas etc.) jalnic, plângător, plâns2, scâncit2, scândtor, tânguios, tânguitor, trist, dolent, 1351 | larmoaiant, plângaci, <înv.> obidos, plân-geros. Când se loveşte, copilul îşi cheamă mama cu o voce plângăreaţâ. plângător, -oâre adj., s.f., s.m. I adj. 1 (despre voce, glas etc.) jalnic, plângăreţ, plâns2, scâncit2, scâncitor, tânguios, tânguitor, trist, dolent, larmoaiant, plângaci, <înv.> obidos, plân-geros. 2 {înv. şi pop.; mai ales despre copii) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Vaicăreţ. II (reg.) 1 s.m., s.f. v. Reclamant 2 s.f. v. Bocitoare. Jeluitoare (v. jeluitor). plângătui vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. plânge vb. III. 1 intr. (despre copii) a smiorcăi, <înv. şi reg.> a scrivi, a îngeme, a mormăi1, a se răcădui, a scârciumi, a schercăni, a schişni, a smicura, a smârci, a bâzâi, a chelălăi, a cherţăni, a orăcăi, a mârâi. Copilul a început iar să plângă. 2 intr. (despre oameni) a lăcrima, a înlăcrima, a chirăi. Plânge de bucurie când şi-a revăzut, după ani, prietena. 3 intr. (despre oameni) a bâzâi. Eşti copil mare, de ce plângi? Nu mai plânge atât! Te duc la circ! 4 intr. (despre copii) a se smiorcăi, a se sufleca, a miorcăi, a miorlăi, a orăcăi. Fetiţa a plâns toată ziua din cauză că i s-a stricat păpuşa. 5 intr. (despre oameni, în special despre copii) a urla, a bomăi, a buhăi2. S-a lovit la genunchi şi plânge încontinuu. 6 tr., intr. a boci, a jeli, a jelui, a tângui, <înv. şi reg.> a petrece, a văita. Mereu îşi plânge fiul mort. 7 refl. (despre oameni) a se boci, a se căina, a se jeli, a se jelui, a se lamenta, a se tângui, a se văicări, a se văita, <înv. şi pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mişeii, a se neferici, <înv. şi reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a glă-si, a se glăsui, a hlipi, a se tăvăli, a scheuna. Toată ziua se plânge că viaţa îi este plină de greutăţi. 8 tr. (compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) a căina, a compătimi, a deplânge, a deplora, a jeli, a plânge, a compasiona, <înv. şi pop.> a tângui, a văicări, <înv. şi reg.> a căi, a sărăci, a şăi-năli, a văiera, a văita, <înv.> a obida, a lugi. îl plânge pentru suferinţa sa. 9 refl. (despre oameni) a murmura, a cârti, <înv. şi reg.> a tânji. Ai greşit! Te rog nu te plânge! 10 refl. a reclama. Cui să ne plângem că nu avem apă caldă? 11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică greşeli, păcate etc.) v. Deplânge. Regreta, plângeoşie s.f. (înv.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tânguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. plângere s.f. 11 lăcrimăre, plâns1, plânset, plânsoare, lăcrimătură, <înv. şi reg.> plân-sătură, <înv.> plânget, plânsare. 2 lacrimi (v. lacrima), plâns1, plânset, plânsoare. S-a săturat de atâta durere şi de atâta plângere. 3 ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie, văierătură, scâncitură. 4 bocire, jelire, jeluire, plâns1, jeluială, <înv.> lugire. Plângerea văduvei a impresionat pe toţi cei prezenţi la înmormântare. 5 bocet, tânguială, tânguire, jalet, jelanie, <înv.> jalovanie. Plângerea părinţilor la înmormântarea fiului se auzea în tot cimitirul. II (concr.; jur.) reclamaţie, lament, <înv. şi pop.> jalbă, pâră, <înv. şi reg.> libel, plânsoare, ponoslu, ponosluire, lăcramă, ponos, <înv.> artic, davagilâc, dovagiu, pitac2, răvaş, răvaş cu jalobă, răvaş de jalbă, reclamare, suplică, tânguire, ruca. A depus o plângere la consiliul de administraţie. plângeros, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre voce, glas, sunete etc.) v. Jalnic. Plângăreţ. Plângător. Plâns2. Scâncit2. Scâncitor. Tânguios. Tânguitor. Trist. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Galeş. Melancolic. Trist, plânget s.n. (înv.) v. Lăcrimăre. Plângere. Plâns1. Plânset. Plânsoare. plânguros, -oâsă adj. (înv.; mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) v. Acuzabil. Blamabil. Condamnabil. Criticabil. Neîngăduit. Neonorabil. Nepermis. Regretabil. Reprobabil. Ruşinos. Urât2. Vinovat. plâns1 s.n. 1 lăcrimăre, plângere, plânset, plânsoare, lăcrimătură, <înv. şi reg.> plân-sătură, <înv.> plânget, plânsare. Este atât de impresionată, încât nu îşi poate opri plânsul. 2 plânset, miorlăiălă, miorlăit1, miorlăitură, bâzâială, bâzâit1, bâzâitură. Plânsul fetiţei este insuportabil pentru cei din casă. 3 lacrimi (v. lacrimă), plângere, plânset, plânsoare. 4 ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie, văierătură, scâncitură. S-a săturat de plânsul bătrânei. 5 bocire, jelire, jeluire, plângere, jeluială, <înv.> lugire. 6 (med., med. vet.; reg.) plâns-rău = (art.) plânsul-cel-rău v. Colică. Crampă. Spasm. 7 (relig.; înv.) v. închinare. închinăciune. Rugă. Rugăciune. plâns2, plânsă adj. 1 (despre oameni) înlăcrimat, lăcrimat, lăcrimător, lăcrimos. Stă plânsă şi îndurerată lângă mormântul mamei. 2 (despre oameni) bocit2, jelit2, jeluit, tânguit2, cântat2. Mortul plâns este tatăl ei. 3 (despre voce, glas etc.) jalnic, plângăreţ, plângător, scâncit2, scâncitor, tânguios, tânguitor, trist, dolent, larmoaiant, plângaci, <înv.> obidos, plângeros. Când se loveşte, copilul îşi cheamă mama cu o voce plânsă. plebeianism plânsăre s.f. (înv.) v. Lăcrimăre. Plângere. Plâns1. Plânset. Plânsoare. plânsătură s.f. (înv. şi reg.) v. Lăcrimăre. Plângere. Plâns1. Plânset. Plânsoare. plânset s.n. 1 lăcrimăre, plângere, plâns1, plânsoare, lăcrimătură, <înv. şi reg.> plânsătură, <înv.> plânget, plânsare. 2 plâns1, miorlăiălă, miorlăit1, miorlăitură, bâzâială, bâzâit1, bâzâitură. 3 lacrimi (v. lacrimă), plângere, plâns1, plânsoare. plânsoâre s.f. 11 lăcrimăre, plângere, plâns1, plânset, lăcrimătură, <înv. şi reg.> plânsătură, <înv.> plânget, plânsare. 2 lacrimi (v. lacrimă), plângere, plâns1, plânset 3 (med., med. vet.; reg.) v. Colică. Crampă. Spasm. II (concr.; jur.; înv. şi reg.) v. Plângere. Reclamaţie. plântă s.f. (anat.; înv.) v. Plantă2. Talpă, pleâmă s.f. (înv.) v. Familie. Neam. plean s.n. 1 (milit.; înv. şi pop.) v. Captură. Pradă. 2 (pop.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. 3 (înv.) v. Captivitate. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute, pleâscă s.f. (la lămpile cu petrol; reg.) v. Pălărie, pleâsnă s.f. 11 (pop.; la bici) v. Sfârc. Şfichi. 2 (pop.) v. Bici. Biciuşcă. 3 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de,r) v. Fâşie. Panglică. Şuviţă. 4 (pese.; la undiţă; reg.) v. Strună1. II (med.) 1 (pop.) v. Aftă. 2 (pop.) v. Sto-matită. 3 (reg.) v. Mătreaţă. Pitiriazis. pleâscă1 s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Chilipir. 2 (milit.; înv.) v. Captură. Pradă. pleâscă2 s.f. (reg.) = pleşcă. pleâtă s.f. 1 (mai ales lapl. plete) chică, cânepa-dracului (v. cânepă). Băiatul are o frumoasă pleată neagră. 2 (la pl; bot.; reg.) pletele-muierii v. Mătreaţă-de-arbori (Usnea barbata). pleâvă s.f. 11 (colect.) ciuruială, codină, vânturătură, <înv. şi reg.> zoană, lohon, luscă, puzderie, târn, târnomată, <înv.> zoi. Pleava este formată din resturile de spice, de paie, de păstăi etc. rezultate după treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. 2 (reg.) pleavă de lemn v. Rumegătură. Rumeguş. 3 fig. (peior.) drojdie, gunoi, lepădătură, leşinătură, putregai, scurs1, scursoare, scursură, spumă, substructură, codină. Aceşti indivizi fac parte din pleava societăţii. 4 (colect.; fin.; arg.) v. Mărunt. Mărunţiş. Monedă. 5 (colect.; fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). II (iht.; reg.) v. Fufă. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). III (bot.; înv.) v. Barba-împăratului (v. barbă). Năgară. Neghină. Zizanie (Agrostemma githago). pleâznă s.f. (entom.; reg.) 1 v. Gândac-de-bu-cătărie. Gândac-de-casă. Gândac-negru. Li-barcă. Libarcă-neagră. Şvab1. Şvab-negru (v. şvab1) (Blatta orientalis sau Periplaneta orientalis). 2 v. Câinele-babei (v. câine). Pisi-ca-popii (v. pisică) (Oniscus murarius şi Oniscus asellus). plebe s.f. (colect.; deprec.) v. Vulg. plebeiăn, -ă s.m., s.f., adj. (livr.) 1 (în Roma antică) v. Plebeu. 2 (în Ev. Med., în apusul Europei) v. Plebeu. plebeianism s.n. (livr.) plebeism. Ple-beianismul este comportamentul sau aerul de plebeu. plebeic plebeic, -ă adj. (în Ev. Med., în apusul Europei; rar) v. Plebeu. plebeîsm s.n. (livr.) plebeianism. plebeu, -ee s.m., s.f., adj., adv. 11 s.m., s.f., adj. (în Roma antică) plebeian. Plebeii constituiau categoria socială de oameni liberi, care se bucurau de libertate personală, dar care erau lipsiţi de drepturi politice. Bărbatul plebeu nu se putea căsători cu o fată nobilă. 2 s.m., s.f., adj. (în Ev. Med., în apusul Europei) plebeian, plebeic. Plebeii constituiau pătura cea mai săracă a populaţiei orăşeneşti, aflată în afara ierarhiei feudale. 3 s.m. (livr.; deprec.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. 4 adj. (livr.; deprec.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. II adv. (modal; livr.; deprec.) v. Bădărăneşte. Grobian. Grosier Grosolan. Indelicat. Mahalageşte. Mârlăneşte. Mitocăneşte. Mojiceş-te. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, plebfcol, -ă s.m. (livr.) v. Demagog, plebiscit s.n. (jur) referendum. Plebiscitul este consultarea (prin vot) a cetăţenilor dintr-o ţară asupra unui proiect de lege, asupra unui act de stat de importanţă deosebită sau asupra unei chestiuni de interes general. plecă vb. I. A11 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau părţi ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a sinua, <înv. şi pop a se povedi, a pica2, a (se) poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Pleacă crengile cireşului ca să poată culege fructele. Ramurile se pleacă, pline de rod. 2 tr., refL (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) povâmi, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, a (se) hâi, a (se) pologi, a (se) şovâmi, a (se) şoldi. Poarta de la gard s-a plecat în timp. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi. Se pleacă peste marginea ferestrei. îşi pleacă corpul peste balustradă. 4 refl. (despre oameni) a se apleca, a se închina, a se înclina, a se ploconi, a se prosterna, <înv.> a se abate2, a se temeni. Se pleacă în faţa ei, salutând-o reverenţios. 5 tr. (compl. indică părţi ale corpului fiinţelor) a apleca, a coborî, a înclina. Cuprins de ruşine, şi-aplecat capul. 6 tr. (compl indică privirea) a coborî. De ruşine, îşi pleacă privirea. 7 refl. (în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) a apune, a asfinţi, a coborî, a dispărea, a se lăsa, a pieri, a declina, a scoborî, a scădea, <înv. şi pop.> a se lua, a scăpăta, a sfinţi2, <înv.> a se lipsi, a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele se pleacă în spatele dealului. 8 intr. (înv.; despre unităţi temporale, perioade de timpi anotimpuri etc.) v. Duce2. încheia. Sfârşi. Termina. Trece. 9 intr. fig. (despre oameni) a se ridica. A plecat de jos, dintr-o familie săracă de ţărani, şi a ajuns om important. 10 refl. fig. (înv.; despre state, puteri, comunităţi umane etc) v. Apune. Cădea. Decădea. Involua. Regresa. I11 refl. (milit.; despre armate, ostaşi etc.) a se preda, a se supune, <înv.> a se cuceri, a se închina, a se paradosi, a se povinui, a se supleca, a se apleca. Turcii s-au plecat moldovenilor lui Ştefan cel Mare. 2 refl. (milit.; despre oştiri, trupe, localităţi, cetăţi etc^ a ceda, a se supune. Oraşul s-aplecat în faţa invadatorilor. 3 refl. (despre oameni) a se preda, a se supune, <înv.> a se vinovăţi, a se apleca, a ceda, a se închina, a se da2, a se plia. Deşi a avut de înfruntat numeroase greutăţi, nu s-a plecat. 4 refl. (relig.; despre oameni) a se smeri, a se supune, a se umili, <înv. şi pop.> a sluji, <înv.> a primi, a se evlavisi. Se pleacă în faţa lui Dumnezeu. 5 tr. (milit; pop.; compl. indică teritorii, state etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. Subjuga. Supune. 6 refl. (înv. şi reg; despre oameni) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi. încuviinţa, îndupleca. îngădui învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. 7 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. îndupleca. 8 tr. fig. (înv.; compl. indică oameni) v. Călăuzi. Conduce. Dirija. Ghida. îndruma. Lumina. Orienta. III refl. (gram.; înv.; despre substantive, adjective, pronume, numerale, articole) v. Declina. IV refl. unipers. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; reg.) v. Apleca. BI intr. (predomină ideea deplasării în spaţiu) 1 (despre fiinţe; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”) a pomi, <înv. şi pop.> a mâneca, a trece, a se urni, a răscoli, a decola, a tira, a tuli, <înv.> a purcede, a se purta. După un scurt popas într-o cofetărie, au plecat în oraş după cumpărături. Excursioniştii au plecat dimineaţa de la cabană şi au ajuns spre seară în vârful muntelui. 2 (despre oameni; adesea cu determ. care indică modul de deplasare) a lua, a pomi, <înv.> a clăti, a purcede. Văzând pericolul, a plecat în goană. 3 (despre oameni; adesea cu indicarea direcţiei) a se duce2, a ieşi, a merge, <înv. şi pop.> a mâneca, a pomi, a se mişca, <înv. şi reg.> a păsa2. Unde pleci la ora asta? 4 (despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) a apuca, a se îndrepta, a o lua, a merge, a păşi, a pomi, a se îndruma, a se orienta, a purcede, a se purta, <înv. şi reg.> a năzui, a arădui, a se întinde. Pleacă pe drumul cel mai scurt către casă. 5 (despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „din”) a ieşi, a părăsi. A plecat din sală, deoarece nu i-a plăcut spectacolul Aplecat din bancă după ce a obţinut creditul 6 (despre oameni; cu determ. locale) a se duce2, a se căra, a şperge. Să pleci imediat acasă! 7 (despre oameni) a se retrage. îşi cere permisiunea de a pleca, deoarece era foarte obosit. 8 (eufem.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. II tr. (înv. şi reg; compl. indică fiinţe, în special oament) v. Trimite. III (la imper., pers. 2pleacă!; cu val de interj.) 1 (exprimă un ordin) marş!, maşir!, paşol! Pleacă de aici, |1352 nenorocitule! 2 (exprimă un ordin) afară!, ieşi!, marş! Pleacă, până nu mă enervez prea tare! 3 fugi!, tiutiu! tiva!, şchiava! Pleacă! Nu te mai suport! plecăre s.f. A11 aplecare, aplecat1, arcuire, coborâre, culcare, culcat1, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, aplecătură. Pentru a culege cireşele, a fost necesară plecarea crengilor. 2 aplecare, înclinare, lăsare, povâmire, prăvălire, strâmbare, hâire, şovâmeală. Plecarea porţii este acum vizibilă. 3 aplecare, aplecat1, arcuire, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire. Plecarea peste marginea ferestrei este periculoasă. 4 (înv.) v. Aplecare, închinare. înclinare. Plecăciune. Ploconire. Prosternare. 5 (înv.; adesea constr. cu vb. „a face7) v. închinăciune. Mătanie. Plecăciune. Ploconeală. Reverenţă. Temenea. 6 (astron., geogr.; înv.) v. înclinare. înclinaţie. 7 (fiz.; înv.) v. Răsfrângere. Refracţie. 8 fig. (în opoz. cu „progres”; înv.) v. Agonie. Apunere. Apus1. Asfinţit. Cădere. Crepuscul. Decadenţă. Decădere. Declin. Degenerare. Involuare. Involuţie. Recul. Reflux. Regres. II (relig.) obsec-viozitate, smerenie, supunere, umilinţă, chenoză, <înv.> netrebnicie, oviliciune, plecat1, plecăciune, umiliaţiune, umilitate. Adevăraţii credincioşi dovedesc plecare în faţa lui Dumnezeu. III fig. (înv.) 1 v. Afecţiune. Ataşament. Simpatie. Slăbiciune. 2 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) v. Aplecare. Aplicare. Aplicaţie. Aptitudine. Atracţie. Chemare. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie, înzestrare. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Stofa. Talent. Vocaţie. IV (gram.; înv.) 1 v. Flexiune. 2 v. Declinare. Flexiune nominală. 3 plecare supuitoare v. Conjunctiv. Subjonctiv. B1 pornire, pomeală, <înv.> purcedere, purces, purcezătu-ră. Plecarea în oraş după cumpărături s-a făcut după un scurt popas la o cofetărie. Plecarea excursioniştilor de la cabană spre vârful muntelui a avut loc dimineaţa, devreme. 2 (de obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe'7) ducă1, pornire. S-a îmbrăcat repede şi este gata de plecare. îi este gândul numai la plecare. 3 ducere, mergere, mers, pornire. După plecarea părinţilor de acasă, copiii au început să facă obrăznicii. 4 (sport) start Atletul a avut o plecare bună. 5 (eufem.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. plecât1 s.n. 1 (relig.; înv.) v. Obsecviozitate. Plecare. Smerenie. Supunere. Umilinţă. 2 (la pl plecate; fiziol, med, med vet.;pop.) v. Greaţă. Nausea. 3 (lapl. plecate;fiziol, med., med. vet.; pop.) v. Indigestie. plecat2, -ă adj. 11 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) aplecat2, curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, lăsat, pornit, polignit. Cireşul are ramurile plecate. 2 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) aplecat2, înclinat, lăsat, povâmit, prăvălit, strâmb, hâit, po-norât, pornit, şonţit, şovâi, şovâmit, <înv.> povortit, şoldit, şoldiu. Poarta plecată 1353| trebuie reparată. 3 (despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) aplecat2, înclinat, oblic, pieziş, povârnit, teşos, ponciş, prăvălat, prăvălatic, săbiat, <înv.> costiş, piezişat Au urcat uşor coasta plecată a dealului. 4 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) aplecat2, curbat, înclinat, încovoiat, îndoit Nu este bine să stai cu trupul plecat peste marginea ferestrei. 5 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, strâmb, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat Este atât de plecat, încât are înălţimea unui copil. Bătrânul are spatele plecat. 6 (despre ochi, privire, gene, pleoape) coborât. Ruşinată, stă cu privirea plecată. 7 (înv.; despre linii, direcţii etc) v. Cruciş. Diagonal. înclinat. Oblic. Pieziş. I11 (despre fiinţe) ascultător, bun, cuminte, docil, înţelegător, obedient, supus, <înv. şi reg.> plecăcios, plainic, <înv.> ascultăreţ, ascultoi, podanic, maniabil. Este un copil plecat, care nu iese din cuvântul părinţilor. 2 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) ascultător, obedient, obsecvios, servil, slugarnic, supus, umil, ancilar, <înv.> plecător, slugar, slugăratic, slugărelnic, slugăresc, slugos, pupincurist, aplecat2. Este un slujitor plecat şi cinstit. De regulă, subordonaţii sunt plecaţi în faţa şefilor. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenibr) obsecvios, servil, slugarnic, smerit, supus, umil, umilit, <înv.> netrebnic, slugăresc, slugos, smerin, smemic, suplecat, umilincios, ciocoiesc, ofilit Persoanele care au un comportament pkcatfaţă de superiori, pentru a obţine avantaje în profesie, sunt detestabile. 4 (relig.; despre oameni) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit, devot, orant, <înv. şi pop.> drept, închinător, <înv. şi reg.> smemic, <înv.> bine-credincios,bla-gocestiv, cucerit, evlavnic, evsevios, pietos, pravoslavnic, râvnitor, smerelnic, smerin, piu, evlavicos. Este un om plecat, cu frica lui Dumnezeu. III (gram.; înv.) 1 (despre unek părţi de vorbire) v. Flexibil. Flexionar. 2 (despre substantive, adjective, pronume, numerale, articole) v. Declinabil. IV fig. (fam.; despre oameni) v. Absent Aerian. Căscat2. Distrat Dus2. Inad-vertent Indiferent împrăştiat îngândurat Năuc Neatent Preocupat Transportat2, plecăcios, -oâsă adj. 1 (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Ascultător. Bun. Cuminte. Docil, înţelegător. Obedient. Plecat2. Supus. 2 (înv.; despre corpuri, obiecte etc.) v. Elastic. Flexibil. Lax. Mlădios. Mlădiu. Moale. Suplu, plecăciune s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a face”) închinăciune, mătanie, ploconeală, reverenţă, temenea, compliment, pleoştire, plocon, <înv.> plecare, selamlâc, talâm. Face o plecăciune în faţa suveranului. 2 aplecare, închinare, înclinare, ploconire, prosternare, prostemaţie, aplecăciune, plocon, <înv.> închinăciune, închinătură, plecare. O salută reverenţios, cu plecăciuni afectate. 3 (înv.) v. Ascultare. Cuminţenie. Docilitate. Obedienţă. Supunere. 4 (relig.; înv.) v. Obsecviozitate. Plecare. Smerenie. Supunere. Umilinţă, plecăti vb. IV. refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; reg.) v. Apleca, plecător, -oâre s.f., adj. I s.f. (zool; pop.) v. Mânzare. II adj. (înv.; despre persoane aflate în subordinea cuiva) v. Ascultător. Obedient Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Umil. III adj. (gram.; înv.) 1 (despre unele părţi de vorbire) v. Flexibil. Flexionar. 2 (despre moduri verbale) v. Conjunctiv. Subjonctiv, plecătură s.f. (înv.; urmat de determ. care indică natura, felul domeniul etc.) v. Aptitudine. Atracţie. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Talent. Vocaţie, plecozât, -ă adj. (reg.; despre urechi) v. Atârnat2. Bleg. Blegit. Clăpăug. Lăsat. Pleoştit, plectru s.n. (muz.) pană. Plectrul este o mică placă de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele unor instrumente muzicale. pledă vb. 1.1 tr. (compl. indică idei, puncte de vedere, metode etc.) a apăra, a pleda, a susţine. Avocatul pledează cauza clientului său. 2 intr. a vorbi. Profesorul îndrumător a pkdat în favoarea doctorandului său pentru ca acestuia să i se acorde magna cum laude la obţinerea titlului de doctor în ştiinţe. 3 intr. (despre realizări, acţiuni ale oamenilor, despre situaţii etc.) a milita .Operele scriitorului pledează pentru premierea acestuia. pledâre s.f. apărare, susţinere. Pledarea cauzei inculpatului de către avocatul său a fost foarte bine gândită. pledoarie s.f. (jur.) apărare. Avocatul îşi susţine, pe scurt, pledoaria. pleftureâlă s.f. (reg.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Im-putaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, plehiu subst. (gosp.; reg.) v. Vătrai, plehub, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre oameni sau despre animale) v. Hipoacuzic. Surd. plehuş, -ă adj. (reg; despre urechi:) v. Atârnat2. Bleg. Blegit. Clăpăug. Lăsat. Pleoştit, pleiădă s.f. 1 (art., la pl Pleiadele; astron.; nm. pr.) Cloşca-cu-Pui (v. cloşcă), Găina (v. găină), Găinuşa (v. găinuşă), Păsto-rul-cu-Oile (v. păstor), Cloţa (v. cloţă). Pleiadele sunt un roi de stele din constelaţia Taurul. 2 (livr.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de idei; gânduri, întrebări etc.) v. Multitudine. Mulţime. Noian. Pluralitate. Pluritate. pleiocâziu s.n. (bot.) policaziu. Pleiocaziul este o inflorescenţă cimoasă, în care axele florale laterale, dispuse vertical au aceeaşi lungime şi înălţime. pleiorîdic, -ă adj. (în opoz. cu „anual”; bot.; rar; despre plante sau despre părţi ale lor) v. Multianual. Peren. Plurienal. Vivace, pleiofâg, -ă adj. (biol.) omnivor, pantofag, plurivor, polifag. Animalele pleiofage se hrănesc atât cu hrană vegetală, cât şi cu hrană animală. pleiotrop,-ă adj. (genet.; despre gene) pleio-tropic. Genele pleiotrope se caracterizează prin pleiotropie. pleonasm pleiotrâpic, -ă adj. (genet.; despre gene) ple-iotrop. pleiotropie s.f. (genet.) pleiotropism. Pleio-tropia este capacitatea unei gene de a condiţiona apariţia concomitentă a mai multe caractere ereditare. pleiotropism s.n. (genet.) pleiotropie. pleistocen, -ă s.n., adj. (geol.) 1 s.n. cuaternar inferior, diluvian, diluviu, glaciar. în pkistocen a apărut omul. 2 adj. diluvial, diluvian, glaciar, <înv.> diluvios. Căldare pleistocenă. Circ pleistocen. Lac pkistocen. Piemont pkistocen. plenâr, -a adj. absolut, complet, deplin, integral, întreg, tot, total, plenitudinar, <înv.> cumplit umplut2. într-o democraţie adevărată este garantată libertatea plenară a exprimării ideibr. plencher s.m. (milit.; german.) v. Tiralior. pleniluniu subst. (astron.; înv.) v. Lună plină, plenipotent s.m., adj. (polit.; înv.) v. Plenipotenţiar. plenipotenţiâr s.m., adj. (polit.) <înv.> mura-haz, plenipotent, plenipotenţiat, preneputin-ţaruş. Plenipotenţiarii sunt învestiţi cu puteri depline pentru a reprezenta interesek unui stat pe lângă alt stat. plenipotenţiat s.m. (polit.; înv.) v. Plenipotenţiar. plenison, -ă adj. (fon.; în opoz. cu „semison”; despre vocale) silabic. Vocalele plenisone pot forma singure sau împreună cu una ori mai multe consoane o silabă. plenisonie s.f. (lingv.; rar) v. Polnoglasie. plenitudinar, -ă adj. (livr.) v. Absolut. Complet. Deplin. Integral. întreg. Plenar. Tot. Total. plenitudine s.f. 1 deplinătate, integritate. Bătrâna este în plenitudinea facultăţilor mintale. 2 deplinătate, desăvârşire, plinătate, <înv.> plinăciune, plineală, umplere, umplut1. Având o familie fericită, trăieşte un sentiment de plenitudine. plentiv, -ă adj. (fran.; înv.; despre glas, melodii etc.) v. Duios. Jalnic. Tânguios. Tânguitor. Trist. plenul vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţări etc.) v. Jefui. Prăda. pleoapă s.f. I (anat.) 1 sprânceană, teaca ochilor (v. teacă), <înv.> clipă, geană, palpe-bră. Pleoapele acoperă şi protejează partea anterioară a globului ocular. 2 (rar) v. Ochi1. I11 (gosp.; înv. şi pop.) v. Capac. 2 (la sicriu; pop.) v. Capac. pleoăscă s.f. (bot.; reg.) v. Ciumăfaie. Foa-ia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Da-tura stramonium). pleocroism s.n. (fiz.; la unele cristale) poli-croism. Pkocroismul este un fenomen de absorbţie selectivă a luminii. pleomorfîsm s.n. (biol) polimorfism. Pleo-morfismul este proprietatea unor specii de plante sau de animale de a se prezenta sub mai multe aspecte morfologice. pleonasm s.n. 1 (lingv.) tautologie. Pkonasmul este o greşeală de exprimare care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii etc. cu acelaşi înţeles. 2 (ret.) perisologie. Pkonasmul este un procedeu de insistare prin repetiţie. pleonastic pleonăstic, -ă adj. (lingv.) tautologic. Construcţiile pleonastice trebuie evitate. pleoncios, -oăsă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. pleonexie s.f. (grec.; înv.) v. Aviditate. Cupiditate. Lăcomie. Rapacitate, pleopână s.f. (la cai; reg.) v. Ochelari, pleosc interj, (cu val. vb.) Şart1! Pleosc! I-a tras o palmă. pleoscăi vb. IV. intr. 1 (despre fiinţe; adesea cu determ. „cu limba”, „cu buzele”) a plescăi, a ţocăi, a plioscăni. 2 (mai ales despre lichide) a lipăi, a plescăi, a cipcii. 3 (despre substanţe vâscoase) a plescăi, a plescăni. 4 (despre oameni, încălţăminte etc.) a lipăi, a plescăi. pleoscăit s.n. pleoscăitură, plescăit, plescăituri pleoscăitură s.f. pleoscăit, plescăit, plescăi-tură. pleoscăm'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). pleoscărîţă s.f. (bot.; reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). pleoşti vb. IV. 11 refl. (despre urechi) a se blegi, a se blegoşa, a se clăpăugi, a se dăbălăza. I s-au pleoştit urechile. 2 refl. (despre mustaţă) a se lăsa. Mustaţa i s-a pleoştit. 3 refl. (despre obiecte, preparate culinare etc.) a se lăsa, a se turti. Arcurile patului s-au pleoştit. Cozonacii s-au pleoştit din cauza deschiderii repetate a cuptorului. II tr., refl. fig. 1 (adesea fam.; compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) supăra, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a străpunge, a (se) venina, a (se) dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a pleoştit. 2 (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Amorţi. Blegi. Domoli. înmuia. Moleşi. Muia. Toropi1. Vlăgui. pleoştire s.f. 1 blegire, blegeală. Pleoştirea urechilor îl complexează. 2 pleoştituri Ploaia este cauza pleoştirii căciulii. 3 (reg; adesea constr. cu vb. „aface)v. închinăciune. Mătanie. Plecăciune. Ploconeală. Reverenţă. Temenea. pleoştit, -ă adj. 11 (despre urechi) atârnat2, bleg, blegit, clăpăug, lăsat, bleoj-dit, blegoşat, bleonc, dăbălăzat, plecozat, plehuş, pliocoşat. îşi acoperă urechile cu părul pentru a nu se vedea că sunt pleoştite. 2 (despre mustaţă) lăsată (v. lăsat). îşi dă seama când este supărat după mustaţa pleoştită. 3 (despre pălării, clopuri etc.) liber-niţit Pălăria pleoştită îi cade peste ochi. 4 (despre obiecte, preparate culinare etc.) lăsat, turtit. Arcurile pleoştite ale patului trebuie înlocuite. Cozonacii pleoştiţi nu se mai coc bine. II fig. (adesea fam.; despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Pleoştit după vestea primită, s-a închis în sine. pleoştitură s.f. (rar) v. Pleoştire. plescăiţă s.f. (bot.; reg.) = plescaviţă. plescăviţă s.f. I (med.; pop.) v^lergie. Ana-filaxie. Erupţie. Exantem. II (bot.; reg.) 1 (în forma plescăiţă) v. Guşa-porumbelului (y.guşă) (Cucubalus baccifer). 2 (în forma plescăiţă) v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânte-iuţă-roşie (Anagallis arvensis). 3 (în forma plescăiţă) v. Şopârlaiţă. Şopârlaiţă-albă. Şo-pârlică. Şopârliţă. Şopârliţă-albă (Parnassia palustris). 4 plescaviţă-roşie v. Otrăţel (Cy-noglossum officinale). plescăi vb. IV. intr. 1 (despre fiinţe) a clefei, a molfai, a chefiii, a clefeti, a îmbăia, <înv. şi reg.> a grojdi, a ciofai, a mleascăi, a mofloti, a murseca, a plescăni, a pliscoti, a polfei. Nu-i suportă pe acei care plescăie când mănâncă. 2 (despre fiinţe; adesea cu determ. „din limbă”, „din buze”) a pleoscăi, a ţocăi, a plioscăni. Plescăie din limbă. Plescăie admirativ din buze. 3 (mai ales despre lichide) a lipăi, a pleoscăi, a cipcii. Valurile plescăie când se lovesc de ţărm. 4 (despre substanţe vâscoase) a pleoscăi, a plescăni. Noroiul plescăie sub cizmele de cauciuc. 5 (despre oameni, încălţăminte etc.) a lipăi, a pleoscăi. Plescăie din şlapi. Cizmele plescăie prin noroi. 6 (rar; despre lichide) v. Bolborosi. Gâlgâi. plescăiălă s.f. clefaială, clefeit, molfaială, mol-faire, molfăit, molfaitură, plescăit, molfo-tire, ţocăit, polfeială, polfeit, pol-faitură. Nu suportă plescăiala cuiva când mănâncă. plescăit s.n. 1 clefaială, clefait, molfaială, mol-feire, molfăit, molfaitură, plescăiălă, mol-fotire, ţocăit, polfaială, polfait, polfeituri 2 pleoscăit, pleoscăitură, plescăituri Se aude numai plescăitul apei care se loveşte de ţărm. 3 (rar) v. Pocnet. Pocnitură. Trosnet. Trosnitură. plescăitură s.f. 1 pleoscăit, pleoscăitură, plescăit. 2 (rar) v. Bătaie. Bătaie de aripi. Fâlfâială. Fâlfâire. Fâlfâit Fâlfâituri Fluturare. Fluturat Pâlpâire. Pâlpâit 3 (în forma pliscăitură; constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmă. plescăni vb. IV. intr. 1 (rar, adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, care indică instrumentul acţiunii) v. Pocni. Trosni. 2 (reg.; despre fiinţe) v. Clefăi. Molfăi. Plescăi. 3 (reg.; despre substanţe vâscoase) v. Pleoscăi. Plescăi. plesnăie s.f. (înv.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. plesneălă s.f. (rar) v. Izbitură. Lovitură. Plesnitură. plesnet s.n. 1 plesnituri 2 (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a |1354 rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmi 3 (la pl plesnete; med.; reg.) v. Mătreaţi Pitiriazis. plesneveălă s.f. (reg.) v. Mucegai. Mucezeală. Muşiţă. plesnevi vb. IV. intr. (reg; despre ziduri, pietre, materii organice etc.) v. Mucegăi. Mucezi, plesnevit, -ă adj. (reg.; despre ziduri, pietre, materii organice etc.) v. Mucegăit. Muced. Mucezit2. plesni vb. IV. I intr. 1 (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) a se crăpa, a se fisura, a pocni, a se sparge. Farfuria a plesnit după ce a fost pusă pe un vas cu apă clocotită. 2 (despre coarde, cabluri, fire etc. în tensiune, suprasolicitate, uzate) a pocni, a se rupe. O coardă de la chitară a plesnit. Şnurul de la corset i-a plesnit. 3 (despre haine, obiecte elastice etc.; de obicei cu determ. cauz.) a crăpa, a se rupe, a pocni. Fusta i-a plesnit din cauză că s-a îngrăşat. 4 (de obicei cu determ. cauz.) a crăpa, a pocni, a puşca. Vopseaua de pe maşină a plesnit din cauza căldurii mari. 5 (despre obiecte) a exploda, a pocni. Camera cauciucului a plesnit şi au rămas cu maşina în pană. 6 fig. (peior.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece. II intr. 1 (despre piele, mâini etc.; de obicei cu determ. cauzale) a crăpa, a pocni, a se vişti. Pielea mâinilor a plesnit din cauza detergenţilor. 2 (bot.; despre muguri, boboci de flori etc.) a crăpa, a se deschide, a se desface, a se despica, a ecloza, a pocni, <înv. şi reg.> a se dezghioca. Mugurii mărului au început să plesnească. 3 (despre abcese) a crăpa, a se deschide, a se desface, a se sparge. După ce abcesul plesneşte, durerea trece. II11 intr. (adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, care indică instrumentul acţiunii) a pocni, a trosni, a detuna. Căruţaşul plesneşte din bici. 2 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl indică mai ales palme) a trage, a arde, a articula, a croi2. I-a plesnit o palmă pentru că a fost insolent. I-a plesnit una de a văzut stele verzi. 3 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor, adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii) a izbi, a lovi, a pocni, a dili, a tufei, a blagoslovi, a sfinţi1, a obli, a dichisi, a vopsi Te plesnesc de nu te vezi, dacă nu te potoleşti! L-a plesnit cu palma peste gură. 4 tr. (compl indică oameni) a pălmui, a lepşi, a lipăi, a pălmălui, a pălmi, a şlepcui, a feţui, a cârpi, a tampona. L-a plesnit pentru că i-a răspuns urât. 5 tr. (pop.; compl indică fesuri, pălării, căciuli, bonete etc.) v. Băga. îndesa. înfunda. Trage. Vârî. IV intr. fig. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; fam.; despre oameni; de obicei cu determ. calitative) v. Nimeri. Potrivi. plesnicăr s.n. (constr.; reg.) v. Şopron, plesme s.f. (med.; reg.) v. Stomatită. plesmres.f. 11 crăpare, crăpat1, fisurare, fisurat1, plesnit1, pocnire, spargere, spart1. Plesnirea 1355| farfuriei este aproape sigură dacă se pune pe un vas cu apă clocotită. 2 crăpare, crăpat1, plesnit1, pocnire, pocnit1. Plesnirea vopselei de pe maşină s-a produs din cauza căldurii mari. I11 (bot.) crăpare, crăpat1, deschidere, desfacere, despicare, ecloziune. Plesnirea mugurilor de măr are loc la începutul primăverii. 2 crăpare, deschidere, desfacere, spargere. După plesnirea abcesului, durerea trece. III pocnire, trosnire. Plesnirile din bici îndeamnă caii să alerge. plesnit1 s.n. 11 crăpare, crăpat1, fisurare, fisurat1, plesnire, pocnire, spargere, spart1. 2 crăpare, crăpat1, plesnire, pocnire, pocnit1. II (art. plesnitul; reg.) v. Pluguşorul (v- pluguşor). plesnit2, -ă adj. 11 (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) crăpat2, fisurat2, pocnit2, spart2. Farfuria plesnită a fost lipită pe spate cu un adeziv. 2 (despre coarde, cabluri, fire etc. în tensiune, suprasolicitate, uzate) rupt. A înlocuit coarda plesnită a chitarei. I11 (despre muguri, boboci de flori etc.) crăpat2, deschis, desfăcut, înflorit, apert. Mugurii de măr plesniţi au început să emane un parfum plăcut. 2 (despre piele, mâini etc.) crăpat2, viştit. Pielea plesnită a mâinilor trebuie tratată cu o alifie specială. III fig. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, plesnitoâre s.f. I (bot.) 1 Ecballium elaterium; castravete-sălbatic, pocnitoare (v. pocnitor). 2 (reg.) v. Mlajă. Răchita-cea-fragedă (v. răchită). Răchită- Răchită-albă. Răchită-ver-de (Salixfragilis). II (reg.; la bici) v. Sfârc. Şfichi. III (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). plesnitură s.f. I casură, crăpătură, fisură, fractură, spărtură, pocnitură. Plesnitura vasului este prelungă. I11 pocnitură, trosnitură, trosneală, trosnet. Se aud plesniturile de bici ale urătorilor. 2 plesnet. Se aude o plesnitură seacă, ca de geam spart. 3 izbitură, lovitură, plesneală. Nu a reuşit să se ferească la timp de plesnitură. 4 (la pl; înv.) plesnituri în palme v. Aplauze, plesniţă s.f. (med.; pop.) v. Stomatită. plesură vb. I. (reg.) I tr. (silv.; compl. indică arbori) v. Inela. Secui. II refl. 1 (despre fiinţe) v. Lovi. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza. 3 (despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva ori,p.ext., despre fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Strâmba. Urâţi, plesurăre s.f. (silv.; reg.) v. Inelare. Secuire. pleş, pleâşă adj. 1 (rar; despre munţi, dealuri etc.) v. Gol2. Golaş. Pleşuv. 2 (înv. şi pop.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel2. Pleşuv. pleşcăiţă s.f. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). pleşcăn s.m. (rar) v. Jefuitor. Prădător. Spoliator. pleşcar s.m. (peior.) chilipirgiu, peşchegiu, pleşcaş, pomanagiu, şnorăr. Era un pleşcar versat. pleşcaş s.m. 1 (înv.) v. Jefuitor. Prădător. Spoliator. 2 (peior.) chilipirgiu, peşchegiu, pleşcar, pomanagiu, şnorăr. pleşcât, -ă adj. (reg.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel2. Pleşuv, pleşcă s.f. (reg.; şi în forma pleaşcă) 1 (med.) v. Alopecie. Calviţie. Chelie. Chelire. Decal-vaţie. Pleşuvie. Pleşuvire. 2 v. Pleşuvie. pleşcui vb. IV. intr. (înv. şi reg.) v. Jefui. Prăda, pleşcuitor s.m. (înv.) v. Jefuitor. Prădător. Spoliator. pleşi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Cheli. Pleşuvi, pleşi'e s.f. (înv.) v. Calviţie. Chelie. Pleşuvie. pleşitură s.f. (reg.) v. Calviţie. Chelie. Pleşuvie. pleşugă s.f. (reg.) v. Calviţie. Chelie. Pleşuvie. pleşuv, -ă adj. 11 (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) chel2, <înv. şi pop.> pleş, pleşuvit, chelbos, <înv. şi reg.> târcav, chelban, chelbaş, copos, peleag, pielgat, pleşcat, <înv.> cheleş, neted, calvat. Soţul ei este pleşuv. 2 (despre cap, creştet) chel2. Şi-a scos pălăria şi şi-a şters capul pleşuv cu o batistă. II (p. anal.) 1 (despre munţi, dealuri etc.) gol2, golaş, pleş, chel2. Vârful pleşuv al muntelui se ridică maiestuos spre cer. 2 (geol; despre soluri, regiuni etc.) areic, arid, sec, secetos, uscat2, xeric, tare, <înv. şi reg.> secăţiu, <înv.> secăcios, secăţiv. Un teren pleşuv nu are o reţea hidrografică permanentă. 3 (în opoz. cu „fertiT; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, sărac, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind pleşuv. 4 (despre arbori, crengi etc.) ciunt, desfrunzit, despuiat, gol2, golaş, pustiu. Vântul şuieră cu putere printre ramurile pleşuve ale copacilor. pleşuveâlă s.f. (med; reg.) v. Alopecie. Calviţie. Chelie. Chelire. Decalvaţie. Pleşuvie. Pleşuvire. pleşuvi vb. IV. intr. (despre oameni, mai ales despre bărbaţi) a cheli, a chelboşi, a chelbăşi, a se târcăvi, <înv.> a pleşi. A pleşuvit de tânăr. pleşuvie s.f. 11 (med) alopecie, calviţie, chelie, chelire, decalvaţie, pleşuvire, chelbe, chel-boşie, chelbăşie, pleşcă, pleşuveâlă, răpor. Suferă de pleşuvie de tânăr. 2 (concr.) calviţie, chelie, aerodrom, autostradă, pleşcă, pleşitură, pleşugă, <înv.> pleşie, poieniţă, frunte înaltă, reflector. îşi ascunde pleşuvia cu o pălărie. II (p. anal.) <înv. şi reg.> pleaşă. Pleşuvia este o porţiune a unui munte lipsită de vegetaţie. pleşuvire s.f. (med.) alopecie, calviţie, chelie, chelire, decalvaţie, pleşuvie, chelbe, chel-boşie, chelbăşie, pleşcă, pleşuveâlă, răpor. pleşuvit, -ă adj. (înv. şi pop.; despre oameni, mai ales despre bărbaţi) v. Chel2. Pleşuv, pletcuri s.f. pl. (reg.) v. Bârfe. Bârfeală. Bârfi-re. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. plevicioară Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. pleter s.n. (reg.) pletereală. Pleterul este o împletitură din nuiele. pletereală s.f. (reg.) pleter, pletivb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl indică flanele, rochii, ciorapi etc.) v. împleti. Lucra. Tricota. pletişoâră s.f. (iht.; reg.) v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus sericeus). pletitură s.f. (înv. şi reg.) v. împletitură, pletiţă s.f. 1 (reg.) stavă. Pletiţa este o grămadă făcută din 13 snopi pe câmp. 2 (la oameni; înv.) v. Codiţă, pletoră s.f. 1 (med.) pletorie. Pletora este cantitatea de sânge sau de alte lichide biologice care depăşeşte valorile normale din întreg organismul ori din anumite părţi ale lui. 2 (livr.) Supraabundenţă, pletoric, -ă adj. 1 (med.; despre oameni) roşu, rubicond, sangvin. Oamenii pletorici prezintă pletoră, mai ales la nivelul feţei. 2 (livr.) v. Supraabundent. Ultraabundent. pletorie s.f. (med.; rar) v. Pletoră, pletds, -oâsă adj. 1 (despre oameni) lăţos. Nu-ţi dai seama, pletos fiind, dacă este fată sau băiat. 2 (despre plante sau despre părţi ale lor) poaleş. Stau la umbra unei răchiţi pletoase. 3 (pop. şifam.; despre pâr, barbă, mustăţi) v. Bogat. Des. îmbelşugat. învoit, pleu s.n. (reg.) 1 (chim.) v. Cositor2. Staniu. 2 (chim.) v. Plumb. 3 v. Tablă1. Tinichea, pleuâr s.m. (reg.) v. Tinichigiu, pleuăriţă s.f. (reg.) v. Tinichigereasă. Tinichi-geriţă. Tinichigiţă. pleurezie s.f. (med., med., med. vet.) 1 apă la plămâni, <înv.> pleuritide. Pleurezia constă în inflamaţia acută sau cronică a pleurei pulmonare, însoţită adesea de o abundentă secreţie de lichid seros în cavitatea pleurală. 2 pleurezie purulentă = epiem, piotorax. S-a tratat cu succes de pleurezie purulentă; pleurezie uscată = pleurită. pleurită s.f. (med., med. vet.) pleurezie uscată. Pleurita constă în inflamaţia uscată a pleurei pulmonare, fără apariţia lichidului în cavitatea pleurală. pleuritide s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Pleurezie. pleurocenteză s.f. (chir.) puncţie pleurală, toracenteză, toracocenteză. Pleurocenteză se face în scop explorator sau terapeutic. pleuroscopie s.f. (med.) toracoscopie. Pleu-roscopia este o metodă de explorare vizuală a cavităţii pleurale cu ajutorul pleuroscopului. pleuston vegetal s.n. (biol.) fitopleuston. Pleustonul vegetal este constituit din organismele vegetale care plutesc pe suprafaţa apei. plevâiţă s.f. (bot.) Xeranthemum annuum şi Xeranthemum foetidum; imortelă, cu-nuniţă, iarba-porcului (v. iarbă), măturică, măturice, pelin, pleviţă2, tavniţă. plevâşcă s.f. (silv.; reg.) v. Jilip. Plancă. Scoc. Uluc. plevicioâră s.f. (la jug; reg.) v. Policioară. Poliţă1. plevilă plevilă1 s.f. {înv. şi reg.) 1 (pom., hort.) v. Co-pilire. Copilit. Plivit. 2 (agric.) v. Plivire. Plivit. plevilă2 s.f. (bot.; înv. şi reg.) v. Barba-împăratului (v. barbă). Năgară. Neghină. Zizanie (Agrostemma githago). pleviţă1 s.f. 1 (rar) v. Crampon. 2 (pop.) v. Scoabă. 3 (pop.) v. Agrafe. Clamă. pleviţă2 s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Imortelă. Plevaiţă (Xeranthemum annuum şi Xeranthemum foetidum). 2 (colect.; iht.) v. Albişoară (v. al-bişor). Albitură. Baboiaş. Caracudă. Mărunţiş. Plevuşcă. plevuică s.f. (iht.; rar) 1 (colect.) v. Albişoară (v. albişor). Albitură. Baboiaş. Caracudă. Mărunţiş. Plevuşcă. 2 v. Fufe. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). plevură s.f. (reg.) plevuşcă. Plevura este o pleavă măruntă. plevuşcă s.f. I (iht.) 1 Leucaspius delineatus; fufe, sorean, plevuică, chişoarcă, fâţă, liticaş, muscan, muscănel, plănticuţă, pleavă, sârmă, sârmuliţă, soreaşcă, sorenaş, sorez, tiulcă. 2 (colect.) albişoară (v. albişor), albitură, baboiaş, caracudă, mărunţiş, plevuică, chisoagă, gărăşiţă, pleviţă2, toflică. Nu a pescuit niciun peşte mare, doar plevuşcă. 3 plevuşcă-de-baltă = Gasteroste-us platygaster; zborş. II (reg.) plevură. plex s.n. (anat.) plex celiac - plex solar. Plexul celiac este plexul sistemului simpatic, situat în partea superioară a cavităţii abdominale, lângă stomac; plex coronar stomahic = plex gastric; plex gastric = plex coronar stomahic. Plexul gastric este plexul nervos vegetativ format din ramurile eferente ale plexului solar, dispus în jurul arterei coronare stomahice şi anasto-mozat cu cei doi nervi pneumogastrici; plex solar = plex celiac. plexiglas s.n. (chim.) polimetacrilat de metil, sticlă organică, stiplex. Din plexiglas se fac diferite obiecte rezistente la şocuri şi la trepidaţii. Sticla organică este folosită în chirurgia ortopedică pentru înlocuirea oaselor. plexudă s.f. (la oameni; grec.; înv.) v. Coadă. Cosiţă. plezir s.n. (fran.)v. Bucurie. Desfătare. Juisare. Mângâiere. Mulţumire. Plăcere. Satisfacţie, pliă vb. 1.1 tr. (compl. indică pături, haine, hârtii etc.) a împături, a îndoi, a strânge, a pături A pliat scrisoarea şi apus-o în plic. II refL fig. 1 a se da2. Experienţa i-a permis să se plieze perfect după partenerul de discuţie. Se pliază după cum vrea el numai ca să-ifacă plăcere. 2 (fam; despre oameni) v. Apleca. Ceda. închina. Pleca. Preda. Supune, pliăj s.n. (rar) v. împăturire. îndoire. Pliere. Strângere. Strâns1. pliănte publicitare s.n. pl fluturaşi publicitari (v.fluturaş), volante (v. volant), flyere. Pliantele publicitare se distribuie pe stradă, în centrele comerciale, în cutiile poştale, la evenimente etc. pliăt, -ă adj. (desprepături, haine, hârtii etc.) împăturit, îndoit, strâns2, păturit. Scrisoarea pliată este pusă în plic. plic s.n. 1 <înv.> copertă, covertă2. A scris cu majuscule adresa destinatarului pe plic. 2 (arg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată conţinutul) v. Pachet, plicăr s.m. (reg.) v. Factor. Factor poştal. Poştaş. Poştă1. pticsis subst. (înv.) v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1, plicticos, -oăsă adj. 1 (mai ales despre acţiuni manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plictisitor, festidios, adormitor, arid, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. 2 (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) agasant, enervant, iritant, plictisitor, sâcâitor, supărător, am-betant, <înv.> necăjitor, oripilant, păcătos, ancombrant, şucăritor. plictis s.n. (fam.) v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1, plictiseălă s.f. 1 blazare, dezabuzare, lasitudine, urât1, acedie, lehamite, plictis, lihăiălă, zălezeală, <înv.> anosteală, anostie, plicsis, sastiseală, sastisire, stenahorie, nixis, sictir, sicti-reală. Neajunsurile l-au adus la o stare de plictiseală. 2 (fam.) v. Enervare. Excitabilitate. Excitaţie. Irascibilitate. Iritabilitate. Iritare. Iritaţie. Necaz. Nervi (v. nerv). Nervozitate. Stres. Supărare. Surescitabilitate. Surescitare, plictisi vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a i se urî, a se ambeta, a i se le-hămeti, a se lihăi2, <înv.> a i se anosti, a se sastisi, a se stenahorisi, a i se supăra, a se sâcâldisi, a i se acri, a se sătura. S-a plictisit să stea în spital. 2 tr. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a câmosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi îl plictiseşte cu veşnicele ei lamentări. 3 tr. (compl. indică oameni) a bodogăni, a bombăni, a cicăli, a dăscăli, a sâcâi, a boscorodi, a dondăni, a prociti, a sucăli, a tolocăni, a socri, a cihăi, a cincăi, a ciocmăni, a hui, a morcoti, a moro-căni, a moronci, a şondroli, a tolontăi, a turui, a ţăcăli, a ţuhăi, a cârâi, a ciocăni, a pisa, a pisălogi, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată ziua îşi plictiseşte soţul. plictisire s.f. agasare, enervare, excitare, iritare, sâcâială, sâcâire, tracasare, enervaţie, exacerbare, zădărâre, supărare, <înv.> tribulare, martelaj, zgândărire, scurmare. Plictisirea colegei a devenit o plăcere pentru el. plictisit -ă adj. (despre oameni) 1 blazat, deza-buzat, scârbit, lehămetit, |1356 lehămetuit, <înv.> sastisit, sătul, săturat. Plictisit din cauza unui serviciu anost şi fără satisfacţii, s-a hotărât să-şi schimbe locul de muncă. 2 agasat, enervat, iritat, sâcâit, supărat, tracasat, excedat, zădărât, zgândărit, oţetit. Plictisit, a părăsit şedinţa pentru că nu mai putea suporta discuţiile inutile. plictisitor, -oăre adj. 1 (mai ales despre acţiuni manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, fastidios, adormitor, arid, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i se pare plictisitor. 2 (despre oameni) inoportun, neplăcut. O evită pentru că este plictisitoare cu veşnicele ei lamentări. 3 (despre viaţa, existenţa oamenibr) anost, banal, monoton, placid, uniform, morocănos, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tern, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost plictisitoare. 4 (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) agasant, enervant, iritant, plicticos, sâcâitor, supărător, ambetant, <înv.> necăjitor, oripilant, păcătos, ancombrant, şucăritor. Dacă mai pui multe întrebări, rişti să devii plictisitor. pliculeţ s.n. plicuşor. îi oferă mărţişorul într-un pliculeţ. plicuşor s.n. pliculeţ. pliere s.f. împăturire, îndoire, strângere, strâns1, pliaj, păturire. Prin pliere, hainele nu se boţesc. plieşcă s.f. (reg.) v. Praştie, plimbă vb. 1.1 refl. (despre oameni) 1 a se purta, a se şeităli, a se şpaţiri, <înv.> a se pro-mena. Merg să se plimbe prin parc. 2 (cu determ. locale) a bântui, a colinda, a cutreiera, a umbla. Ce tot te plimbi prin oraş! Mai stai şi acasă! II tr. 1 (compl. indică obiecte) a deplasa, a mişca, a muta. A plimbat fotoliul prin toată camera până i-a găsit locul potrivit. 2 (înv.; compl. indică drumuri, bcuri, bcalităţi etc.) v. Bate. Colinda. Cutreiera. Măsura. Parcurge. Străbate. Umbla. 3 (înv.; compl. indică obiecte, materiale, fiinţe etc.) v. Căra. Duce2. Purta. Transporta. plimbăre s.f. 11 ieşire, promenadă, deambulare, deambulaţie, peripato, plim-bet, mişcare, şeitalău, şeităletiu, şpaţir. Plimbarea prin parc a fost relaxantă. Malul mării este un splendid bc de plimbare. 2 (înv.) v. Călătorie. Deplasare. Drum. Excursie. Voiaj. 3 (concr.; înv.) v. Promenadă. II (înv.) v. Closet Toaletă. Veceu. plimbă s.f. (reg.) 1 (constr.) v. Balustradă. Mână curentă. Parapet. Parmaclâc. Pălimar. Rampă. Rezemătoare. 2 (constr.; la acoperişul casei; în forma primbla) v. Cătuşă. Chingă. 3 (la jug; în forma primbla) v. Policioară. Poliţă1. plimbăreălă s.f. (fam.) plimbuş. A făcut o plimbăreălă de câteva minute prin grădina casei. plimbăreţ, -eăţă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (adesea glum. sau iron.) umblăreţ, <înv.> plim-bătareţ, flaneur. Persoanelor plimbăre-ţe le place să meargă mult pe jos. Plimbăreţii 1357| au întârziat la masă. 2 s.m. (arg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, plimbătareţ, -ă adj. (înv.; adesea glum. sau iron.) v. Plimbăreţ. Umblăreţ. plimbătoâre s.f. 1 (pop.) v. Closet. Toaletă. Veceu. 2 (înv.) v. Promenadă, plîmbet s.n. (rar) v. Ieşire. Plimbare. Promenadă. plimbuş s.n. (reg.) v. Plimbăreală. plin, plină adj., s.n. I adj. 1 (despre vase, recipiente etc. care conţin ceva) întreg, neînceput. Venea de la fântână cu două căldări pline. 2 (despre lucruri care se pot consuma sau despre recipientul în care ele se află) intact, întreg, neatins, neînceput, virgin. Musafirii au preferat coniac, sticlele de vin rămânând pline. 3 (despre spaţii, încăperi etc.) complet. Sala cinematografului este plină. 4 (despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) doldora, încărcat2, îndesat, înţesat, ticsit, umflat, doldoş, ţeapăn, ţoşcă. Vme din piaţă cu sacoşele pline. Are portofelul plin de bancnote. 5 (despre obiecte, încăperi, vehicule etc.) încărcat2, umplut2, tecăruit. Sertarele pline ale dulapului abia pot fi deschise. 6 (despre obiecte, recipiente, vehicule etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) greu, încărcat2, tecăruit. Remorca plină a camionului s-a răsturnat la un viraj. Pe masă sunt platouri pline cu fructe. 7 (despre armele de foc) încărcat2, <înv. şi pop.> umplut2. Ţinteşte cu puşca plină. 8 (despre corpuri) compact, masiv. Pentru mai multă siguranţă, bara folosită pentru atârnarea scrânciobului este plină. 9 (despre locuri, terenuri etc.) împânzit, înţesat, ticsit, împănat. Pe străzile pline de manifestanţi nu se mai poate circula. 10 acoperit, încărcat2. Caisul plin cu flori este o adevărată minune. 11 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „cu”) încărcat2, rapăn2. Crengile mărului pline de rod se înclină mult spre pământ. 12 (despre ochi; adesea urmat de determ. „de lacrimi”) înmuiat, muiat, scăldat2. Are ochii plini de lacrimi. 13 (despre unităţi temporale) bun, întreg. Are o zi plină la dispoziţie ca să îl însoţească prin oraş. II adj. 1 (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) bucălai, bucălat, dolofan, durduliu, grăsuliu, grăsuţ, rotofei, rotund, bufliu, <înv. şi reg.> brusnat, bucăliu, dorjenel, durd, vârlav,voloneţ, cărnos. Deşi plin, copilul este foarte zglobiu. Are obrajii plini. 2 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gras, gros, masiv, obez, opulent, planturos, rotofei, rotund, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam plin pentru vârsta lui. 3 (în opoz. cu „osos”, „slab”; despre corp sau despre părţi ale lui) gras, împlinit, musculos, rotofei, rotund, rotunjit, cărnos. Femeia are forme pline. 4 (rar; despre păr, barbă, mustăţi) v. Bogat. Des. îmbelşugat învoit 5 (reg.; despre femei) v. Gravidă. însărcinată. 6 fig. (despre râs) sănătos, gras. Are un râs plin. III adj. 1 (despre boabele cerealelor, granule etc.) bombat, mare1, măşcat, măzărat. Grâul are boabele pline. 2 (despre fructe, tulpini, frunze ale plantelor) cărnos, gras, miezos, pulpos, căr-nicios. Unele soiuri de struguri au boabele pline şi foarte dulci. IV s.n. (rar) v. Conţinut. Cuprins1. plinăciune s.f. (înv.) v. Deplinătate. Desăvârşire. Plenitudine. Plinătate, plinătate s.f. deplinătate, desăvârşire, plenitudine, <înv.> plinăciune, plineală, umplere, umplut1. Având o familie fericită, trăieşte un sentiment deplinătate. plineălă s.f. (înv.) v. Deplinătate. Desăvârşire. Plenitudine. Plinătate. plini vb. IV. 1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) v. Efectua. Executa. Face. împlini. îndeplini. înfăptui. Realiza. Săvârşi. 2 tr. (înv. şi reg.) v. Completa. Complini. împlini. întregi. Rotunji. 3 refl. (înv. şi reg.; despre timp sau despre măsuri de timp) v. împlini. 4 refl. (înv. şi reg.; despre previziuni, blesteme, vrăji etc.) v. Adeveri. împlini. îndeplini. înfăptui. Realiza. 5 tr. (înv. şi reg.; compl. indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.)v. Achita. Lichida. Onora. Plăti. 6 tr. (înv.; compl. indică vase, recipiente etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Umple. 7 tr. (înv.; compl. indică dorinţe, porniri, necesităţi etc.) v. împlini. îndeplini. Realiza. Satisface. 8 tr. (înv.; compl. indică fapte rele, infracţiuni, accidente, erori, abuzuri etc.) v. Comite2. Face. Făptui. Săvârşi, plinicel, -eă adj. (rar; despre fiinţe) v. Grăsuliu. Grăsuţ. Plinuţ. plinire s.f. (înv.) v. Adeverire. Confirmare, împlinire. îndeplinire. Realizare, plinişor, -oără adj. (pop.; despre obiecte, saci, vase etc.) v. Plinuţ. plinuţ, -ă adj. 11 (despre obiecte, saci, vase etc.) plinişor. Are o pungă plinuţă cu bani. 2 (despre fiinţe) grăsuliu, grăsuţ, plinicel, <înv. şi pop.> grăscean, grăsulean, grăsuleţ, grăscior, grăsuc, rotunjor, umflăţel, grăsun. Câinele este cam plinuţ pentru vârsta lui. II fig, (reg.; despre oameni) v. Ajuns. Bogat. îmbogăţit. înavuţit. înstărit. pliocoşâţ, -ă adj. (reg.; despre urechi) v. Atârnat2. Bleg. Blegit. Clăpăug. Lăsat. Pleoştit, pliont subst. (constr.; reg.) v. Cat Etaj. Nivel, plioscăm vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. „cu limba”, „cu buzele”) v. Pleos-căi. Plescăi. plirexusiotită s.f. {jur.; grec.; înv.) v. Abilitate. Andosament. Andosare. Delegaţie. împuternicire. Mandat. Procură, pliroforie s.f. (înv.) I v. Clarificare. Descurcare. Desluşire. Dezlegare. Elucidare. Lămurire. Limpezire. I11 v. Ştire. Veste. 2 v. Informaţie. Ştire. Veste. plirofbrisi'vb. IV. (înv.) 1 refl. (despre oameni) v. Cerceta. Documenta. Informa. Studia. Vedea. 2 tr. (compl. indică situaţii sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) v. Clarifica. Descurca. Desluşi. Dezlega. Elucida. Lămuri. Limpezi. 3 refl. (despre oameni) v. Asigura. Convinge, încredinţa. Vedea. pliuhă plisă vb. I. tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile etc.) a cuta. Croitoreasa i-a plisat fusta. plisăj s.n. (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte; rar) v. Bufa. Creţ. Cută. Fald. Godeu. Pliseu. Pliu. plisat, -ă adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile etc.) cutat. Fata poartă o fustă plisată lungă. plisc s.n. 11 (anat.; la păsări) cioc2, clonţ, <înv. şi reg.> rost, cioclonţ, ciup2, clanţ, clobanţ, flisc, tic3. Pliscul vulturului este coroiat. 2 (anat.; la oameni; pop. şifam.; deprec. sau peior.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 3 fig. (pop. şifam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). II (art.; bot.) pliscul-coco-rului = Erodium cicutarium; ciocul-cucoarei (v. cioc2), bănat, ciocul-berzei (v. cioc2), clonţul-cocostârcului (v. clonţ), cucute (v. cucută), cumătră (v. cumătru), floarea-vinului (v. floare), greghetin, iarba-şoarecului (v. iarbă), pliscul-berzei; (reg.) plisc-păsărescv. Bă-luşcă (Omithogalum umbellatum); (art.) pliscul-berzei v. a Ciocul-cucoarei (v. cioc2). Pliscul-cocorului (Erodium cicutarium); b Ciocul-berzei (v. cioc2) (Geranium lucidum); pliscul-cocorului v. Ciocul-berzei (v. cioc2) (Geranium lucidum); pliscul-cucoarei v. a Ciocul-berzei (v. cioc2). Greghetin (Geranium pratense); b Priboi (Geranium macrorrhizum). pliscăr s.m. (omit.; reg.) v. Codobatură-sură (Motacilla cinerea). pliscăriţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Pălăria-cucului (v. pălărie) (Geranium phaeum). 2 v. Ciocul-berzei (v. cioc2) (Geranium lucidum). pliscăitură s.f. {reg.)~ plescăitură. pliscălău subst. (anat.; la porc; reg.) v. Bot. Rât1. pliscoi s.n. (muz.; reg.) v. Ambuşură. Muştiuc, pliscoti vb. IV. intr. (reg.) 1 (mai ales despre puii păsărilor) v. Piui. 2 (despre fiinţe) v. Cle-fei. Molfai. Plescăi. pliscul vb. IV. intr. (reg.; mai ales despre puii păsărilor) v. Piui. pliseu s.n. (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte) bufa, creţ, cută, fald, godeu, pliu, plisaj, faii, pătură, vârstă2, drapeu, faltăne. Rochia are multe pliseuri. plişcăs.f. (omit; reg.) 1 (şiplişcă-de-munte) v. Codobatură-sură (Motacilla cinerea). 2 v. Cinteză (Fringilla coelebs). plişcoci s.n. (reg.) v. Puşcoci, plită s.f. 1 plat1, ploatăn, şparhat, tablă1. Plita este o instalaţie de încălzire a caselor ţărăneşti. 2 maşină, maşină de gătit, sobă, plat1, şparhat. A pus supa la fiert pe plită. Prepară mâncarea la o plită cu gaz. 3 (rar) v. Sobă. pliton subst. (reg.) v. Coafură. Freză1. Frizură. Pieptănătură. Tunsoare. plituţe s.f. pl. (bot.; reg.) v. Tătăişă1 (Chrysanthemum cinerariaefolium). pliu s.n. 1 (mai ales la obiectele de îmbrăcăminte) bufe, creţ, cută, fald, godeu, pliseu, plisaj, faii, pătură, vârstă2, drapeu, faltăne. 2 (anat.) cută, încreţitură, sin. Guşa curcanului are pliuri. pliuhă s.f. (reg.) 1 pliuhău, pliuhniţă, pliuşcă. Pliuhă este un rachiu de calitate infe- pliuhău rioarâ. 2 (zool.) v. Căţea. 3 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). pliuhău s.f. (reg.) pliuhă, pliuhniţă, pliuşcă. pliuhniţă s.f. (reg.) pliuhă, pliuhău, pliuşcă. pliurd, pliurdă adj. (reg.) 1 (med., med. vet.; despre oameni sau despre animale) v. Hipoacuzie. Surd. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 3 (reg; despre oameni) v. Uituc. pliurzi vb. IV. intr. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Asurzi. Surzi, pliuşcă s.f. (reg.) pliuhă, pliuhău, pliuhniţă. pliuţăm vb. IV. intr.,tr. (reg.; despre oameni; compl. indică artişti, oratori etc. sau evoluţia acestora pe scenă ori la tribună) v. Aplauda, pliveălă s.f. (rar) 1 (pom., hort.) v. Copilire. Copilit. Plivit. 2 (agric.) v. Plivire. Plivit, plivi vb. IV. tr. 1 (agric.; compl. indică terenuri cultivate, culturi etc.) a piguli. Pliveşte periodic straturile de zarzavat. 2 (agric.; compl. indică plante sălbatice) a buruiena. Pliveşte buruienile răsărite între flori. 3 (pom., hort.; compl. indică lăstari sau plante de cultură ori părţi ale lor) a copiii, a levezui, a pui2, a smulge. Pliveşte roşiile din grădină. plivire s.f. (agric.) plivit, pliveală, <înv. şi reg.> plevilă1, pălămizit, <înv.> plivitură. Plivirea buruienilor din lanuri se face mecanizat. plivit s.n. 1 (agric.) plivire, pliveală, <înv. şi reg.> plevilă1, pălămizit, <înv.> plivitură. 2 (pom., hort.) copilire, copilit, pliveală, <înv. şi reg.> plevilă1. Plivitul roşiilor îi ia mult timp. plivitură s.f. (agric.; înv.) v. Plivire. Plivit, ploăie s.f. 1 (meteor.) apă, <înv.> plo-uare. Ploile încep odată cu venirea toamnei. Ploaia l-aprins în oraş fără umbrelă. 2 (agric.) ploaie artificială = aspersiune. Irigarea solului se face prin ploaie artificială. ploătăn s.n. (reg.) 1 v. Plită. 2 v. Sobă. plocăt s.n. (pop.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. plocon s.n. 11 (art.; fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) ploconul steagului = banii steagului (v. ban). Ploconul steagului se percepea la urcarea domnului în scaun. 2 (pop.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. 3 (fam.; deprec.) v. Mită. 4 (bis.; înv.) v. Danie. Dar2. Jertfa. Ofrandă. Prinos. Sacrificiu. I11 (reg.; adesea constr. cu vb. „aface) v. închinăciune. Mătanie. Plecăciune. Ploconeală. Reverenţă. Temenea. 2 (reg.) v. Aplecare. închinare. înclinare. Plecăciune. Ploconire. Prosternare, ploconeălă s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a face’) închinăciune, mătanie, plecăciune, reverenţă, temenea, compliment, pleoştire, plocon, <înv.> plecare, selamlâc, talâm. Face o ploconeală în faţa suveranului. 2 înjosire, ploconire, umilire, ploconitură, căciuleală, căciulire, târâre, slugărire, slugărit, slugămicire. ploconi vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se apleca, a se închina, a se înclina, a se pleca, a se prosterna, <înv.> a se abate2, a se temeni. Se ploconeşte în faţa ei, salutând-o reyptenţios. 2 refl. (despre oameni) a se înjosi, a se umili, a se căciuli, a se târşi1, <înv.> a se micşora, a se smeri, a se ticăloşi, a se coborî, a se gudura, a se târî, a se ciorsăi, a se coroji, a slugări, a slugămici. - De ce te ploconeşti atât în faţa şefului? 3 tr. (în unele ritualuri religioase păgâne; înv.; în forma po-cloni; compl. indică ofrande) v. Jertfi. Sacrifica, ploconire s.f. 1 aplecare, închinare, înclinare, plecăciune, prosternare, prosternaţie, aplecăciune, plocon, <înv.> închinăciune, închinătură, plecare. O salută reve-renţios, cu ploconiri afectate. 2 înjosire, ploconeală, umilire, ploconitură, căciuleală, căciulire, târâre, slugărire, slugărit, slugărnicire. Termină odată cu ploconirea în faţa şefului! ploconitură s.f. (rar) v. înjosire. Ploconeală. Ploconire. Umilire. plod s.m., s.n. I s.m. 1 (înv. şi pop.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. 2 (peior.) v. Copil1. II s.n. 1 (pop.) v. Ou. 2 (bot.; pop.) v. Embrion. Germen. 3 (zool; pop.) v. Larvă. 4 (anat.; reg.) v. Mitră. Uter. 5 (anat.; reg.) v. Placentă. 6 (adesea colect.; bot.; înv.) v. Sămânţă. 7 (colect.; bot.; înv.) v. Fruct. Poamă. Rod1. III s.n. (biol; înv.) v. Fecunditate. Prolificitate. plodi vb. IV. (înv. şi reg.) 1 intr., tr. (biol; despre femei; compl. indică copii) v. Concepe. Naşte. Procrea. 2 refl., intr. (biol; despre animale, organisme) v. înmulţi. Prăsi. Procrea. Reproduce. 3 refl., intr. (biol; despre animale sau păsări) v. înmulţi. Reproduce. 4 intr. (bot.; despre plante) v. Fructifica. Rodi. plodicios, -oăsă adj. (înv. şi reg.) 1 (biol; despre fiinţe) v. Fecund. Prolifer. Prolific. 2 (despre plante, culturi etc.) v. Productiv. Roditor. plodiciune s.f. (biol; înv.) v. Fecunditate. Prolificitate. plodi're s.f. (biol; înv. şi reg.) v. înmulţire. Prăsire. Prăsit. Procreare. Reproducere. Reproducţie. plodit, -ă adj. (biol; înv.; despre fiinţe) v. Fecund. Prolifer. Prolific, ploditor, -oăre adj. (biol; înv.; despre fiinţe) v. Fecund. Prolifer. Prolific, plodnic, -ă adj. (biol; înv.; despre fiinţe) v. Fecund. Prolifer. Prolific, plodnide s.f. (biol; înv.) v. Fecunditate. Prolificitate. plodos, -oăsă adj. (biol; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Fecund. Prolifer. Prolific, plohuz subst (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Gânj. ploicică s.f. (meteor.) ploişoară, ploiţă. ploicios, -oăsă adj. (meteor.; reg.; mai ales despre vreme) v. Ploios. Umed. |1358 ploier s.m., s.n. I s.m. (omit.) 1 (şi ploier-au-riu,ploier-auriu-mare, ploier-pestriţ) Chara-drius apricarius; fluturaş, ploieşte, por-căraş, pruntăraş, puhoier, şnep. 2 ploier-ar-gintiu = ploier-comun = ploier-degetat = Squatarola squatarola; fluierar-argintiu, puhoier; ploier-de-munte = Charadrius mo-rinellus; porcăraş, porcuşor, şnep; plo-ier-mare = Numenius arcuatus; fluierar; ploier-mic = Numenius tenuirostris; fluierar, culic; (reg.) ploier-de-râu=ploier-gule-rat-mic v. Fluierar. Prundăraş. Prundă-raş-de-râu. Prundăraş-de-râu-cu-cioc-negru. Prundăraş-gulerat-mic. Prundărel (Charadrius dubius curonicus). 3 (reg.) v. Albinar. Albină-rel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops api-aster). 4 (reg.) v. Mierlă-sură (Turdus torqua-tus). 5 (reg.) v. Şopârlar. Şorecar. Uliu. Uliul-şopârlelor (v. uliu) (Buteo buteo). II s.n. (reg.) v. Umbrelă. ploierniţă s.f. (meteor.; reg.) v. Bură1. Burniţă. Bumiţeală. Tarâială. ploieşte s.m. (omit.; reg.) 1 v. Albinar. Albi-nărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). 2 v. Ploier. Ploier-auriu. Ploier-au-riu-mare. Ploier-pestriţ (Charadrius apricarius). ploiete s.m. (omit.; reg.) v. Albinar. Albinărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). plornte adj. (meteor.; reg.; mai ales despre vreme) v. Ploios. Umed. ploids, -oăsă adj. (meteor.; mai ales despre vreme) umed, nourat, <înv. şi reg.> plo-uros, zlotos, ploicios, plointe, pluvios. în regiunea nordică a ţârii vremea este ploioasă. Toamna trecută a fost ploioasă. ploişoără s.f. (meteor.) ploicică, ploiţă. ploiţă s.f. 1 (meteor.) ploicică, ploişoară. 2 (bot.; reg.) v. Năfurică (Artemisia annua). plomâmcă s.f. (bot.; reg.) v. Plutică1 (Nympho-ides peltata). plombagmă s.f. 1 carbon, hârtie-carbon, hârtie copiativă, hârtie de copiat, hârtie de indigo, hârtie-indigo, hârtie-pelur, indigo, pelur. Plom-bagina este întrebuinţată în dactilografie. 2 (mineral.) grafit. Plombagina are numeroase întrebuinţări industriale, fiind folosită ca material refractar, ca lubrifiant, în industria creioa-nelor, a electrozilor sau a coloranţilor. plombăj s.n. (stomat.) plombare, plombăre s.f. (stomat.) plombaj. Plombarea se face cu materiale solide, nealterabile, care exercită şi o acţiune de refacere a ţesuturilor absente. plombăt, -ă adj. (arg; despre fiinţe) v. împuşcat. plombă s.f. (stomat.) obturaţie dentari Pbm-ba se face dintr-un material special care substituie, datorită durităţii sale, porţiunea absentă din dinte. plomună s.f. (bot.; reg.) = plămân, plonj s.n. (geol) plonjeu. Plonjul este afundarea unei cute din scoarţa pământului într-o anumită direcţie. plonjăre s.f. plonjeu. Plonjarea se efectuează cu mai mare uşurinţă de la o trambulină. plonjeu s.n. 11 plonjare. 2 (sport) plonjon. Portarul pentru a prinde mingea, a executat un plonjeu spectaculos. II (geol.) plonj. 1359| plonjon s.n. (sport) plonjeu, plonjor s.m., s.n. 1 s.m. acvanaut, cufiindă-tor, scafandrier, scafandru. Plonjorul este specializat în lucrări sub apă. 2 s.n. (electr.; şi plonjor electric) fierbător, termoplonjor, picior. Plonjorul este un aparat electric, din oţel inoxidabil, informă de spirală, care serveşte la încălzirea rapidă a unei cantităţi de lichid, prin scufundarea lui în lichidul respectiv. plops.m. (bot.) 1 (şi plop-alb, plop-argintiuy reg., plop-bălan) Populus alba; plută2. 2 (şi plop-adevărat, plop-algerian, plop-de-luncă, reg., plop-de-pădure) Populus nigra; plopotaş, plută2.3 (şiplop-de-munte,plop-tre-murător, rar, plop-de-pădure, reg., plop-tre-muriciu) Populus tremula; plută2. 4 (şi plop-cenuşiu,plop-de-munte) Populus canes-cens; plută2.5 (reg.; şi plop-înalt, plop-pi-ramidal, plop-plutaş) v. Plută2 (Populus py-ramidalis). plopâr s.m., s.n. I s.m. 1 (entom.) Saperda carcharias; scripcar, cobzar, tăie-tor-de-lemne, ţâţ, ţigan-de-pământ, ţigănaş, vaca-lui-Dumnezeu (v. vacă). 2 (arg.) v. Ghinionist. II s.n. (colect.; reg.) v. Plopărie. Plopiş. plopărie s.f. (colect.) plopiş, plopar, plopăriş, plopărişte, plopet, plopişte. plopăriş s.n. (colect.; reg.) v. Plopărie. Plopiş. plopărişte s.f. (colect.; reg.) v. Plopărie. Plopiş. plopesc, -eâscă adj. (înv.; despre suprafeţe de teren) <înv. plopos. plopet s.n. (colect.; reg.) v. Plopărie. Plopiş. plopi'st, -ă adj., s.m., s.f. (fam.; glum.) v. Ignorant. Necunoscător. Neiniţiat. Nepriceput. Neştiutor. plopiş s.n. (colect.) plopărie, plopar, plopăriş, plopărişte, plopet, plopişte. La marginea satului este un plopiş. plopişte s.f. (colect; reg.) v. Plopărie. Plopiş. ploponog s.m. (bot.; reg.) v. Slăbănog (Im-patiens noli-tangere). plopos, -oâsă adj. (înv.; despre suprafeţe de teren) <înv.> plopesc. Pe locurile plopoase cresc mulţi plopi. plopotâş s.m. (bot.; reg.) v. Plop. Plop-adevărat. Plop-algerian. Plop-de-luncă (Populus nigra). plopşor s.m. (bot.) plopuţ. plopuţ s.m. (bot.; reg.) v. Plopşor. ploscân s.m. (reg.) ploscar2. ploscâr1 s.m. 1 (fam.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. 2 (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătaf. Vătăşel. Vomicel. 3 (arg.) v. Hoţ. Pungaş. ploscâr2 s.m. (reg.) ploscan. Ploscarul este parul fobsit pentru căratul grămezibr de fân sau de otavă şi pentru aranjarea acestora în căpiţe. ploscâş s.m. (fam.) v. Flecar. Guraliv. Limbut Palavragiu. Vorbăreţ. pldscă1 s.f. 11 buclie, ciutură, matara, oală, palască, ton3, ţifloaşcă. Bea apă dintr-o ploscă. 2 urinai, urinar, raţă. Bolnavul urinează în ploscă. 3 (gosp.; reg.) v. Tâlv. 4 (arg.) v. Geantă1. Poşetă. 5 (arg.) v. Buzunar. II (art.; bot; reg.) plosca-ciobanu-lui v. Capselă. Traista-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris). ploscă2 s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. ploscăreâsă s.f. (fam.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). ploschiţă s.f. 1 ploscuţă, plosculiţă. 2 (înv.) v. Biberon. ploscoâie s.f. (reg.) ploscoană. ploscoână s.f. (reg.) 1 ploscoâie. Ploscoa-na este o căpiţă joasă de fân. 2 (gosp.) v. Prepeleac. 3 v. Pală1. plosculiţă s.f. (pop.) v. Ploschiţă. Ploscuţă. ploscuţă s.f. 1 ploschiţă, plosculiţă. îl îndeamnă să bea o gură de apă dintr-o ploscuţă. 2 (bot.; reg.) v. Brumărea. Flox. Lili-ac-nemţesc (v. liliac1) (Phlox paniculata). 3 (entom.; reg.) v. Păduche-de-lemn. Ploşniţă. Ploşniţă-de-lemn (Cimex columbarius, Cimex lectularius, Cimex prasinus, Euryderma oma-ta, Eurygaster maura). ploşcăn s.m. (bot; reg.) v. Ciumăfaie. Foa-ia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Da-tura stramonium). ploşnicâr s.m. (bot) 1 Ceratocephalus falca-tus şi Ceratocephalus testiculatus; aricar, comişor1.2 (reg.) v. Comişor1 (Ceratophalus orthoceras). ploşnicioâră s.f. (bot; reg.) v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media). ploşniţăr s.m. (bot.; reg.) v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media). ploşniţă s.f. (entom.) 11 (şiploşniţâ-de-casă) Cimex columbarius, Cimex lectularius, Cimex prasinus, Euryderma omata, Eurygaster maura; păduche-de-lemn, lemnar, pădu-che-de-perete, părăscuţă, ploscuţă, poluşcă, stelniţă. 2 ploşniţâ-de-apă = a Nepa cinerea; răcuşor; b cornăţar (Naucoris cimicoides); ploşniţă-de-câmp = a Syromastes marginatus; muscă-de-pădure, muscă-verde, goan-gă-pucioasă, ploşniţă-gălbioară, ploşniţă-sură; b Palomena prasina; păduche-de-câmp, lemnar, lemnariţă, vacă-puturoasă; ploşni-ţă-de-plante = Pentatoma beccarum; biseri-ca-dracului (v. biserică), molie-de-câmp, molie-de-pământ, vârtelniţă; (reg.) ploşni-ţă-gălbioară=ploşniţă-sură v. Muscă-de-pă-dure. Muscă-verde. Ploşniţă-de-câmp (Syromastes marginatus). 3 (reg.) v. Gândac-de-bu-cătărie. Gândac-de-casă. Gândac-negru. Li-barcă. Libarcă-neagră. Şvab1. Şvab-negru (v. şvab1) (Blatta orientalis sau Periplaneta orientalis). 4 fig. (fam.; deprec.) v. Parazit. II (culin.; reg.) ploştină. Ploşniţa este o mămăligă moale, care se întinde atunci când este răsturnată. ploşniţoâsă s.f. (bot.; reg.) v. Tătăneasă (Symphytum officinale). ploştină s.f. (reg.) 1 ploşniţă. 2 (geomorf., hidrol.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştini Mocirlă. Smârc. ploştinos, -oâsă adj. (reg; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. plotogărit, -ă adj. (reg.) 1 (despre lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) v. Cârpit2. Peticit2.2 (despre obiec- plugărelul te de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori, p. ext., despre oameni) v. Jerpelit Peticit2. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit, plotogea s.m. art. (reg.; deprec.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. plotogilă s.m. (reg.; deprec.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. plotogitură s.f. (reg.; deprec.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. plotojeălă s.f. (reg.) v. Cârpeală. Cârpitură. plotojit, -ă adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori,p. ext., despre oameni) v. Jerpelit. Peticit2. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit. plotter ['plotar] s.n. (inform.) graf-plotter, înregistrator grafic, trasator. Plotterul este perifericul unui calculator, care execută desene liniare definite prin coordonate. plotun s.m. (zool; reg.) v. Cerb (Cervus elaphus). plouâr subst. (înv.) v. Umbrelă, plouâre s.f. (meteor.) 1 (rar) plouat1. 2 (înv.) v. Ploaie. plouât1 s.f. (meteor.; rar) plouare. S-a săturat de atâta plouat. Plouatul nu mai încetează. plouât2, -ă adj. fig. (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Plouat după vestea primită, s-a închis în sine. plouros, -oâsă adj. (meteor.; înv. şi reg.; mai ales despre vreme) v. Ploios. Umed. plug s.n. 11 (tehn., agric.) igă, plugniţă, aratru. Plugul este fobsit la aratul solului. 2 (agric.) arare, arat1, arătură, plugărie, plugărit, plugărire, <înv. şi reg.> ogorâre, ogorât, păurie, <înv.> lucrarea plugului (v. lucrare). 3 (agric.) plugărie, plugărit 4 (tehn., agric.; pop.) plug deprăşuit = plug de sapă = plug de săpat v. Rariţă1. 5 (art plugul; reg.) v. Pluguşorul (v. pluguşor). 6 (art. Plugul; astron.; reg.; nm. pr.) v. Luceafarul-de-Ziuă (v. luceafăr). Luceafarul-din-Zori (v. luceafăr). II fig. (rar) v. Patrie. Pământ Ţară. Vatrl plugâr s.m. 1 (agric.) agrarian, agricultor, lucrător agricol, lucrător al pământului, lucrător de câmp, lucrător de ogoare, lucrător de pământ, <înv.> hânsar, lucrător la câmp, lucrător la pământ. Cea mai mare nenorocire pentru plugari este seceta. 2 (înv. şi pop.) v. Sătean. Ţăran. 3 (agric.; reg.) cornaci, comar, comici. Plugarul ţine coamele plugului la arat. 4 (reg.) v. Pogonici. 5 (reg.) v. Colindător. Urător. plugărâş s.m. (pop.) plugărel. plugăreâsă s.f. (reg.) v. Săteancă. Ţărancă1, plugărel s.m. (pop.) plugărâş. plugărelul s.m. art (reg.) v. Pluguşorul (v. pluguşor). plugăresc plugăresc, -eăscă adj. (agric.; înv.) v. Agrar. Agrarian. Agricol. plugări vb. IV. intr. (agric.; despre oameni) 1 a păuri, a plugui. 2 (reg) v. Prăşi. Săpa. plugărie s.f. (agric.) 1 arare, arat1, arătură, plug, plugărit, plugărire, <înv. şi reg.> ogo-râre, ogorât, păurie, <înv.> lucrarea plugului (v. lucrare). 2 plug, plugărit Plugăria este ocupaţia plugarului. plugărime s.f. (colect.) 1 păurie. Plugă-rimea este totalitatea plugarilor. 2 (pop.) v. Ţărănime. plugărire s.f. (agric.; rar) v. Arare. Arat1. Arătură. Plug. Plugărie. Plugărit. plugărit s.n. (agric.) 1 arare, arat1, arătură, plug, plugărie, plugărire, <înv. şi reg.> ogorâre, ogorât, păurie, <înv.> lucrarea plugului (v. lucrare). Plugâritul se face primăvara. 2 plug, plugărie. plugări'ţă s.f. (reg.) 1 v. Săteancă. Ţărancă1. 2 (omit.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). plughi'ţă s.f. (tehn.; la plug; reg.) v. Călcâi. Plaz1. Talpă. plugniţă s.f. (reg.) I (tehn., agric.) 1 v. Plug. 2 v. Rariţă1. II (art. Plugniţa; astron.; nm. pr.) v. Luceafarul-de-Ziuă (v. luceafăr). Luceafa-rul-din-Zori (v. luceafăr). plugui vb. IV. intr. (agric.; reg.; despre oameni) v. Plugări. pluguleţ s.n. 1 (tehn., agric.) pluguşor, plugurel, pluguţ. 2 (art. pluguleţul; pop.) v. Pluguşorul (v. pluguşor). plugurel s.n. (tehn., agric.; reg.) v. Pluguleţ. Pluguşor. pluguşor s.n. 1 (tehn., agric.) pluguleţ, plugurel, pluguţ. 2 (art. pluguşorul) aratul (v. arat1), pluguleţul (v. pluguleţ), plesnitul (v. plesnit1), plugărelul, plugul (v. plug). Copiii merg cu pluguşorul de Anul Nou. 3 (art. Pluguşorul; astron.; reg.; nm. pr.) Carul-Mic (v. car2). Ursa-Mică (v. ursă1). pluguţ s.n. (tehn., agric.; reg.) v. Pluguleţ. Pluguşor. pluhud, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Comod Indolent Leneş. Moale. Puturos. Trândav2, plumâneă s.f. (bot.; reg.) v. Trifoişte. Trifo-işte-de-baltă (Menyanthes trifoliata). plumb s.n., s.m. 1 s.n. (chim.) saturn, pleu. Plumbul se întrebuinţează la fabricarea ţevilor de canalizare, a cablurilor pentru căptuşirea pereţilor unor aparate din industria chimică, a literelor de tipar, la fabricarea unor aliaje, la confecţionarea plăcilor de acumulatoare etc. 2 s.n. (tehn.) fir cu plumb, sfoară, sfoară cu plumb. Plumbul este folosit pentru determinarea sau verificarea direcţiei verticale. 3 s.n. (şi plumb de garanţie) pecete de plumb. Plumbul este folosit la sigilarea coletelor, vagoanelor, sacilor etc. 4 s.m. (milit.; pop.) v. Cartuş. Glonţ. 5 s.m. (milit.; pop.) v. Proiectil. 6 s.m. (înv. şi reg.) v. Creion. 7 s.n. (şi plumb de piatră, plumb de placă; în trecut; reg.) v. Condei. 8 s.m. (la cântar; reg.) v. Greutate. 9 s.n. (gosp.; reg.) v. Pilug. Pisălog, plumbăre s.f. (rar) v. Plumbuire. Plumbuit1, plumbi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică colete, vagoane, saci etc.) v. Plumbui. plumbic, -ă adj. plumbifer, plumbos. plumbifer, -ă adj. plumbic, plumbos. Staniul plumbifer este folosit ca material de protecţie a ambalajelor de fier sau de cupru. A fost descoperit un nou zăcământ plumbifer. Smalţul care acoperă desenul farfuriei este plumbifer şi dă strălucire acesteia. plumbişor s.m. plumbuţ. plumbfu, -ie adj. (înv.; desprepilori, obiecte, despre pârul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. plumbos, -oăsă adj. 1 plumbic, plumbifer. 2 fig. (despre limbă, stil, expuneri etc.) prolix, greoi, încărcat2. Manuscrisul este scris într-o limbă plumboasă. plumbul vb. IV. tr. 11 (compl. indică colete, vagoane, saci etc.) <înv.> a plumbi Vameşiiplum-buiesc vagoanele care transportă marfă peste graniţă. 2 (arg.; compl. indică fiinţe) v. împuşca. II fig. (despre nori; compl. indică cerul) a întuneca, a umbri. Nori negri plumbuiesc cerul. plumbuire s.f. plumbuit1, plumbare. Plumbuirea suprafeţelor de metal se face cu scopul de a le proteja împotriva agenţilor chimici, a coroziunii atmosferice etc. plumbuit1 s.n. plumbuire, plumbare. plumbuit2, -ă adj. (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumburiu, urât2, mom, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşi-etic, leşios, posomorât, plumburiu,-ie adj. 1 (despre culori, obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) cânepiu, cenuşiu, fumuriu, gri, prăfuriu, sur, fuliginos, afumat, sein, şoreciu, colbiu, colburiu, fumur, lupan, siv, stogoman, stogoş, suran, <înv.> plumbiu, sângepiu, bozafer. Şi-a făcut ofla-nea dintr-o lână de culoare plumburie. Părul lupului este plumburiu. 2 (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, urât2, morn, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios* posomorât. Cerul plumburiu creează multora o stare de disconfort. plumbuţ s.n. (reg.) v. Plumbişor. plume s.f. pl. (grec.; înv.) v. împletitură. înfloritură. Ornament. Podoabă. plumieră1 s.f. (rar) v. Penar. plumieră2 s.f. (bot.; rar; şi plumieră-albă) v. Nufăr. Nufăr-alb (Nymphaea alba). plundăr s.m. (reg.) v. Pantalon, plunjer s.n. (mec.) piston plonjor. Plunjerul are diametrul ceva mai mic decât cilindrul în care se mişcă. plurăl, -ă s.n., adj. I s.n. 1 (gram.) <înv.> multar. Pluralul este categoria gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe fiinţe, lucruri, fenomene etc. de acelaşi fel. 2 (art.) pluralul autorităţii = pluralul maiestăţii. Pluralul autorităţii este persoana I a pluralului, folosită în locul singularului în vechile acte oficiale, când autorităţile vorbeau |1360 despre ele însele; pluralul maiestăţii = pluralul autorităţii; pluralul politeţii = pluralul reverenţei. Pluralul politeţii este pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva; pluralul reverenţei = pluralul politeţii. II adj. (livr.; despre acţiuni, preocupări, realizări etc. ale oamenilor) v. Complex. Multilateral. Omnilateral. Pluri-lateral. Plurivalent. Polivalent, plurăle tantum loc. adj. (gram.; despre substantive) <înv.> plurativ. Substantivele pluralia tantum au numai formă de plural. pluralităte s.f. 1 diversitate, felurime, multilateralitate, multiplicitate, variaţie, varietate. Toamna, pluralitatea culorilor copacilor este impresionantă. în studiul său a urmărit pluralitatea tematică în romanul interbelic. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de idei, gânduri, întrebări etc.) multitudine, mulţime, noian, pluri-tate, pleiadă. Se lasă copleşit de pluralitatea de gânduri. 3 (rar) v. Majoritate, plurativ, -ă adj. (gram.; înv.; despre substantive) v. Plurale tantum. pluriaxiăl, -ă adj. multiaxial. Piesele pluria-xiale au mai multe axe. pluricelulăr, -ă adj. (biol; despre organisme, indivizi etc.) multicelular, policelular. Organismele pluricelulare sunt alcătuite din mai multe celule. pluricrom, -ă adj. (despre obiecte, lucruri etc.) multicolor, policolor, policrom, policromic, discolor. I-a cumpărat copilului o minge pluricromă. pluridimensionăl, -ă adj. multidimensional, polidimensional. Corpurile pluridimensionale au mai multe dimensiuni. pluridimensionalităte s.f. multidimensio-nalitate. Pluridimensionalitatea este caracterul a ceea ce este pluridimensional. pluridisciplinăr, -ă adj. (despre ştiinţe, preocupări, colaborări etc.) interdisciplinar, mul-tidisciplinar. Matematica este o ştiinţă pluridisciplinară. Cei mai mulţi dintre cercetători au preocupări pluridisciplinare. pluridisciplinarităte s.f. interdisciplinaritate, multidisciplinaritate. Matematica este o ştiinţă care se caracterizează prin pluridisciplinaritate. plurienăl, -ă adj. (în opoz. cu „anual”; bot.; despre plante, mai ales despre plantele erbacee de cultură sau despre părţi ale lor) multianual, peren, vivace, perenant, perenic, ple-iociclic, <înv.> perenal. Plantele plurienale trăiesc şi rodesc mai mulţi ani. pluriflor, -ă adj. (bot.; mai ales despre plante) multiflor, poliflor. Plantele pluriflore au mai multe flori. plurif6rm, -ă adj. (despre organisme, cristale, obiecte etc.) heteromorf, multiform, poliform, polimorf. Un organism pluriform are mai multe forme. Acest cristal este pluriform întrucât are forme diferite. plurifuncţionăl, -ă adj. (despre obiecte) multifuncţional, polifuncţional. Un obiect pluri-funcţional are mai multe întrebuinţări. pluriganglionăr, -ă adj. (anat., med.) poli-ganglionar. Bolile pluriganglionare afectează diverşi ganglioni limfatici. 1361 | pluriglandulâr, -ă adj. (anat., med.) multi-glandular, poliglandular. Bolile pluriglandula-re afectează mai multe glande. plurilaterâl, -ă adj. (despre acţiuni preocupări, realizări etc. ale oamenilor) complex, multilateral, omnilateral, plurivalent, polivalent, plural, polilateral. în societatea modernă tinerii au activităţi plurilaterale. plurilmgv, -ă adj. (despre scrieri, opere etc.) multilingv, poliglot, polilingv. Are în bibliotecă multe dicţionare plurilingve. plurilingvîsm s.n. multilingvism. Plurilin-gvismul este folosirea a mai multe limbi de către o persoană sau un grup social. pluriloculăr, -ă adj. (med., biol; despre chisturi, ovare, fructe etc.) multilocular. Fructelepluri-loculare au mai multe loje. plurimilenâr, -ă adj. multimilenar. Sistemul planetar este plurimilenâr. plurimoleculâr, -ă adj. (chim., fiz.) multimo-lecular, polimolecular. Substanţele plurimole-culare sunt formate din mai multe molecule. plurinaţionâl, -ă adj. (despre state, ţări, oraşe etc.) multinaţional, polinaţional. Suli-na a fost, pe timpuri, un port fluvio-maritim plurinaţional. plurinudeâr, -ă adj. (biol; despre celule, proto-plasmă etc.) multinudear, multinucleat,polinu-dear. Celulele plurinudeare au mai multe nuclee. pluripartid, -ă adj. (polit.; despre sisteme politice) multipartid,multipartinic,pluripartidic, pluripartidist, pluripartinic. Un sistem politic pluripartid admite coexistenţa mai multor partide. pluripartidic, -ă adj. (polit.; despre sisteme politice) multipartid,multipartinic, pluripartid, pluripartidist, pluripartinic. pluripartidi'sm s.n. (polit.) multipartidism. Pluripartidismul este o coaliţie guvernamentală formată din mai multe partide. pluripartidist, -ă adj. (polit.; despre sisteme politice) multipartid, multipartinic, pluripartid, pluripartidic, pluripartinic. pluripartinic, -ă adj. (polit.; despre sisteme politice) multipartid, multipartinic, pluripartid, pluripartidic, pluripartidist. pluripersonâl, -ă adj. (gram.; despre verbe) tripersonal. Verbele pluripersonale au forme la cele trei persoane gramaticale. pluriseculâr, -ă adj. multisecular. Cultura românească este pluriseculară. plurisemântic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte sau unităţi frazeologice) polisemantic, multisemantic. Un cuvânt plurisemântic are mai multe sensuri. plurisemantism s.n. (lingv.; rar) v. Polisemantism. Polisemie. plurisemi'e s.f. (lingv.; rar) v. Polisemantism. Polisemie. plurisenzoriăl, -ă adj. polisenzorial. Acuitatea plurisenzorială priveşte simultan mai multe simţuri. pluritâte s.f. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de idei gânduri, întrebări etc.) multitudine, mulţime, noian, pluralitate, pleiadă, pluritonalism s.n. (muz.; rar) v. Politonalism. Politonalitate. pluritonalitâtes.f. (muz; rar) v. Politonalism. Politonalitate. plurivalent, -ă adj. 1 (chim.; despre substanţe chimice) multivalent, polivalent Substanţele chimice plurivalente prezintă în compuşii pe care îi formează valenţe diferite. 2 (despre acţiuni preocupări realizări etc. ale oamenilor) complex, multilateral, omnilateral, plurilateral, polivalent, plural, polilateral. plurivalenţi s.f. 1 (chim.) multivalenţă, polivalenţă. Substanţele chimice care au pluriva-lenţă prezintă în compuşii pe care îi formează valenţe diferite. 2 complexitate, multilateralitate, omnilateralitate, polivalenţă. Plurivalen-ţa problematicii îl depăşeşte. plurivor, -ă adj. (biol; despre animale) omnivor, pantofag, pleiofag, polifag. Animalele plurivore se hrănesc atât cu hrană vegetală, cât şi cu hrană animală. plus s.n. excedent, exces, prisos, prisosinţă, surplus, radăş, <înv.> prisoseală, prisosire, prisosit, prisositură, rămas2, superplus, supra-plus. Plusul de produse alimentare duce la scăderea preţului acestora. plusa vb. I. intr. (j. de cărţi) a relansa. Plusează şi aşteaptă să vadă dacă plăteşte cineva. plusare s.f. (j. de cărţi) relans. A ieşit din joc din cauza plusării. plusprodus s.n. (econ.; în doctrina marxistă) supraprodus. Plusprodusul este creat în sfera producţiei materiale peste produsul necesar, în timpul de muncă suplimentar şi prin cheltuire de muncă suplimentară. pluş s.n. (ind. text.) 1 picler. Pluşul este asemănător catifelei şi se foloseşte mai ales în tapiţerie. 2 (reg.) v. Catifea. Velur, pluşât -ă adj. (ind. text.; despre ţesături) piclerit. A primit cadou un halat de baie dintr-un material pluşat. plut adj. (reg.; despre nas) v. Acvilin. Adus2. Buscat. Cocârjat. Coroiat. Curbat. încovoiat, plutâr s.m. (reg.) v. Plutaş1. plutâş1 s.m. luntrar, luntraş, plutar. Plutaşul construieşte plute sau conduce o plută pe un râu. plutaş2 s.m. (bot.; reg.) v. Plută2 (Populus pyramidalis). plută1 s.f. galion, plavie, pod1, <înv.> plutitoare (v. plutitor), radou. Pe malul Bistriţei sunt trase mai multe plute. plută2 s.f. I (bot.) 1 Populus pyramidalis; plop, plop-înalt, plop-piramidal, plop-plutaş, plutaş2.2 Populus alba; plop, plop-alb, plop-ar-gintiu, plop-bălan. 3 (reg.) v. Plop. Plop-adevărat. Plop-algerian. Plop-de-luncă (Populus nigra). 4 (reg.) v. Plop. Plop-de-mun-te. Plop-tremurător (Populus tremula). 5 (reg.) v. Plop. Plop-cenuşiu. Plop-de-munte (Populus canescens). 6 (reg.) v. Nufăr. Nufăr-alb (Nymphaea alba). I11 (bot.) suber. Pluta este folosită ca material izolant în construcţia avioanelor, la confecţionarea colacilor de salvare, la fabricarea dopurilor etc. 2 punte. în plută se înfige fitilul candelei. plutărî vb. IV. intr. a plutăşi. A învăţat de tânăr să plutărească pe Bistriţa. plutărie s.f. plutărit, plutit1, <înv. şi reg.> plutăşie. Se ocupă cu plutăria de mulţi ani. plutitor plutărit s.n. plutărie, plutit1, <înv. şi reg.> plutăşie. plutăşi vb. IV. intr. (reg.) v. Plutări. plutăşie s.f. (înv. şi reg.) v. Plutărie. Plutărit. plutelnic, -ă adj. (înv.; despre ape) v. Navigabil. pluteţ, -eăţă adj. (înv.; despre ape) v. Navigabil. pluti vb. IV. intr. 11 (nav.; despre nave, am-barcaţii, corpuri plutitoare etc.; de obicei cu determ. locale) a merge, a naviga, a corabia, a umbla, a trece, <înv. şi reg.> a nota2, <înv.> a corăbieri, a înota, a preaînota, a preanota, a vâsli. Vaporul pluteşte spre Turcia. A mărit cu câteva noduri viteza cu care pluteşte şalupa. 2 (despre substanţe, materiale, corpuri plutitoare etc.) a sta. Uleiul pluteşte la suprafaţa apei. 3 (despre obiecte plutitoare) a curge, a plana1. Scânduri rupte pluteau pe râu. 4 (despre corpuri mai uşoare decât aerul) a plana1, a zbura. Zmeul pluteşte în văzduh. 5 (despre păsări acvatice) a merge. Lebedele plutesc pe apă. 6 (înv.; despre lucruri, obiecte etc. sau despre părţi ale corpului) v. Atârna. Spânzura. Sta. II fig. 1 a stăpâni. O linişte deplină pluteşte peste sat. 2 (despre stări, situaţii, amintiri etc.) a dăinui, a dura2, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. Frica pluteşte încă în sufletul ei. Amintirea bunicilor pluteşte până astăzi. plutîbil, -ă adj. (înv.; despre ape) v. Navigabil. plutică1 s.f. (bot.) Nymphoides peltata; plomânică, plutniţă, trifoi-amar, trifoi-de-apă. plutică2 s.f. (iht.; reg.) = plătică1. plutind, -ă adj. (înv.) 11 (despre nave, am-barcaţii, corpuri plutitoare etc.) v. Plutitor. 2 (desprepânze, steaguri, batiste etc.) v. Fâlfâ-itor. Fluturător. II fig. (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Alunecos. Cameleonic. Capridos. Fluctuant Inconsecvent Inconstant Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Oscilant. Pendular. Schimbător. Superficial. Unduios. Vagabond. Variabil. Versatil, plutire s.f. 1 (nav.) navigaţie, stare, stat3, <înv.> vâslire. Plutirea pe mare a fost cu multe peripeţii. 2 planare, zbor1. Plutirea zmeului în văzduh trebuie dirijată de cel care îl înalţă. plutit1 s.n. (rar) v. Plutărie. Plutărit. plutit2, -ă adj. (despre zborul păsărilor sau al insectelor) planat. Păsările veneau în zbor plutit, fără a mişca din aripi. plutitor, -oâre adj., s.n., s.f., s.m. I adj. 1 (despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.) umblător, <înv.> plutind. Nave plutitoare poartă excursioniştii spre tărâmuri îndepărtate. 2 (despre corpuri) flotabil, flotant. Pluta este un corp plutitor. 3 (despre păsări, insecte, corpuri uşoare sau mai uşoare decât aerul) zburător. Vulturii sunt păsări plutitoare. Copilul se chinuie să menţină în aer un zmeu plutitor. 4 (înv.; despre ape) v. NavigabiL II s.n. (tehn.) flotor. Plutitorul reglează nivelul lichidului dintr-un recipient. III s.f. (înv.) v. Plută1. IV s.f. (bot.; reg) 1 v. Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 2 v. Rourică (Glyceria fluitans). V s.m. (mar.; înv.) v. Marinar. Navigator. plutniţă plutniţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Nufăr. Nufar-alb (Nymphaea alba). 2 v. Plutică1 (Nymphoides peltata). plutocraţi'e s.f. (polit.) timocraţie. Plutocraţia este o formă de guvernământ în care puterea aparţine celor cu averi mari. pluton s.n. (milit) <înv.> ug. Plutonul este mai mic decât compania. plutoniân, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. plutonist. Plutonienii susţin că formarea tuturor rocilor s-a realizat numai pe cale magmatică. 2 adj. (geol.; rar; despre materii, fenomene etc.) v. Plutonic. plutonic, -ă adj. (geol.; despre materii, fenomene etc.) plutoniân. Materiile plutonice se formează în adâncul scoarţei terestre. Fenomenele plutonice se manifestă în adâncul scoarţei terestre. plutonier s.m. (milit.) 1 tambur-ma-jor. Plutonierul este superior sergentului-major şi inferior plutonierului-major. 2 plutonier-ad-jutant = adjutant, aghiotant. Plutonierul-ad-jutant îndeplineşte atribuţii similare unui secretar; plutonier-major = major. Plutonie-rul-major este cel mai mare grad în ierarhia subofiţerilor. plutonist, -ă adj., s.m., s.f. plutoniân. plutuire s.f. (ind. piei.) plutuit. Plutuirea este operaţia de finisare a pieilor tăbăcite. plutuit s.n. (ind. piei.) plutuire. pluviodenudăre s.f. (geomorf.) pluviodenu-daţie. pluviodenudăţie s.f. (geomorf.) pluviodenu-dare. Pluviodenudaţia este eroziunea terenurilor înclinate lipsite de vegetaţie, produsă de scurgerea apelor provenite din precipitaţii. pluviogrăf s.n. (meteor.) ombrograf. Pluvio-graful înregistrează automat cantitatea şi intensitatea precipitaţiilor atmosferice. pluviometru s.n. (meteor.) ombrometru,<înv.> udometru. Pluviometrul înregistrează cantitatea precipitaţiilor atmosferice căzute într-un anumit interval de timp pe o anumită suprafaţă. pluvios, -oăsă adj. (meteor.; fran.; rar; mai ales despre vreme) v. Ploios. Umed. pneu s.n. (auto) bandaj pneumatic. Pneul este format din anvelopa şi camera de aer ale unei roţi de vehicul. pneumatocel intracranian s.n. (med.) pne-umoencefalocel. Pneumatocelul intracranian este prezenţa de aer în cavitatea craniană. pneumectomie s.f. (chir.) pneumonectomie. Prin pneumectomie este excizată o parte din plămân. pneumocefatie s.f. (med.) pneumocraniu. pneumocrâniu s.n. (med.) pneumocefalie. Pneumocraniul este acumularea de aer în cavitatea craniană. pneumoencefalocel s.n. (med.) pneumatocel intracranian. pneumoencefalografie s.f. (med.) encefa-lografie gazoasă. Pneumoencefalografia este un procedeu radiologie de explorare a sistemului nervos central. pneumoenterită s.f. (med. vet.) 1 (la porci) pasteureloză. Pneumoenterită este provocată de un microb, care, la debut, se manifestă ca o complicaţie a pestei porcine. 2 (rar) v. Holera găinilor (v. holeră). Holeră. Pasteureloză. Septicemie hemoragiei pneumogăstric s.n. (anat.) nerv pneumogastric, nerv vag, vag. Pneumogastricul este a zecea pereche de nervi cranieni, care inervează farin-gele, vălul palatin, laringele, traheea, inima, vasele mari, plămânii, esofagul şi stomacul. pneumogrăf electric s.n. (med.) electropne-umograf. Pneumograful electm înregistrează amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor respiratorii ale toracelui. pneumografîe s.f. (med.) pneumoradiogra-fie. Pneumografia este radiografia unei regiuni anatomice care se face după injectarea unui gaz ca mediu de contrast. pneumologie s.f. (med.) pneumonologie. Pneumologia se ocupă cu studiul bolilor plămânului şi cu tratamentul lor. pneumometru s.n. (med.) manometru respirator. Cu pneumometrul se măsoară ritmul respiraţiei. pneumonectomie s.f. (chir.) pneumectomie. pneumonie s.f. (med., med. vet.) 1 pul-monie, aprins1, junghi, <înv.> pe-ripneumonie. Pneumonia este inflamaţia unui lob sau a unui segment pulmonar, provocată de pneumococ, de virusuri etc., care se manifestă prin frisoane, febră, junghiuri, tuse şi expectoraţii. 2 pneumonie fibrinoasâ = pneumonie francă, pneumonie lobară. Pneumonia fibrinoasâ se caracterizează prin inflamaţia acută a unui plămân, cu afectarea unui lob în totalitatea lui şi printr-un exudatfibrinos care umple alveolele pulmonare din zona afectată; pneumonie francă = pneumonie fibrinoasâ, pneumonie lobară; pneumonie interstiţială = pneumonie reticulată hipertrofică. Pneumonia interstiţială este un tip de pneumonie în care leziunile inflamatorii sunt localizate în ţesutul interstiţial; pneumonie lobară = pneumonie fibrinoasâ, pneumonie francă; pneumonie reticulată hipertrofică = pneumonie interstiţiall pneumonologie s.f. (med.) pneumologie. pneumoradiografîe s.f. (med.) pneumogra-fie. poăcă s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bătrân. Moş. Moşneag. poăcină s.f. (reg.) v. Papuc. poăfă s.f. (reg.) 1 v. Hârtie sugativă. Sugativă. 2 (culin.) v. Gogoaşă. poălă s.f. 11 (adesea la pl. poale; de obicei urmat de determ. în gen. care indică veşmântul) rochie. I s-au murdărit poalele par-desiului. 2 (lapl; culin.)poale-nbrâu = (art.) poalele-n brâu - plăcintă cu poale-n brâu, plăcintă cu poalele-n brâu. Poalele-n brâu sunt umplute de obicei cu brânză şi făcute din bucăţi (pătrate) de aluat, ale căror colţuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 3 (la pl. poale; pop.) v. Foi (v. foaie). Fustă. 4 (reg.) v. Refec. Tiv. Tiviturl 5 (la pălărie; reg.) v. Bor. Margine. 6 (ind. text.; înv.) v. Perdea. 7 (relig.; în Biblie; înv.; şi, art, poala lui Avram, poala lui Dumnezeu) v. Cer2. Eden. împărăţia cerului (v. împărăţie). împărăţia cerurilor (v. împărăţie). Paradis. Patria cerească (v. patrie). Patria obştească (v. patrie). Rai1.111 (în opoz. |1362 cu „vârf) adesea la pl. poale; de obicei urmat de determ. în gen., care indică forma de relief) bază, picior. Satul se înşiră la poalele muntelui. 2 (constr.; pop.) Bază. Fundament. Fundaţie. Subasment. Temelie. 3 (art; pop.) poala cerului v. Orizont. Zare. Zarişte. II11 (med.; înv. şi pop.) poală albă v. Leucoree. 2 (fiziol; înv. şi reg.; şi poală roşie, la pi, poale femeieşti) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. IV (bot; reg.) 1 v. Bube-ric (Scrophularia nodosa). 2pocdă-albăv. Trifoi. Trifoi-alb (Trifolium repens); (art.) poala- Maicii-Domnului v. a Lemnul-Mai-cii-Domnului (v. lemn) (Santolina cha-maecyparissus); b Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum); c Rochiţa-rândune-lei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis); poala-Maicii-Precis-tav. a Granat1 (Chrysanthemum parthenium); b Mireasl Urzicuţă (Coleus blumei); c Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua); d Pojamiţl Sunătoare (Hypericum perforatum); poala-rândunicii v. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis); poala-Sfintei-Mării v. a Că-tuşnică (Nepeta cataria); b Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis); c Granat1 (Chrysanthemum parthenium); d Priboi (Ge-ranium macrorrhizum); e Rechie (Reseda lutea); f Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare); g Talpa-lupului (v. talpă) (Chaiturus marubiastrum); h Nepeta pannonica; sporiş; poala-vulpii v. Dalac (Paris quadrifo-lia). V (art.; omit.; reg.) poala-Sfintei-Mării v. Scatiu (Carduelis spinus). poăleş, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „slab’) despre oameni sau animale) v. Corpolent Gras. Gros. Masiv. Obez. Opulent. Planturos. Plin. Rotofei. Rotund. Trupeş. Umflat Voluminos. 2 (despre plante sau despre părţi ale lor) v. Pletos. poăltă s.f. (constr.; reg.) v. Jgheab. Streaşină, poămă s.f. I (bot.) 1 fruct, rod1, glodo-veţe, legumă, poricale, <înv.> plod. Cireşii sunt plini de poame. Toamna se coc cele mai multe poame. 2 (colect.; înv. şi reg.; şi poamă- de-struguri, poamă-de-vie, poa-mă-din-vie) v. Strugure. 3 (reg.; urmat de determ. care indică specia sau varietatea) v. Pruni 4 (reg.) v. Fragă. 5 (reg.) poamă-bo-iereascăv. Coacăză; (la pl) poame-de-runc v. Zmeură. 6 (reg.) v. Vie. Viţă. Viţă-de-vie (Vitis vinifera). 7 (mai ales lapl poame; reg.; şi poamă-de-strugure) v. Stafidă. 8 (la pl. poame; reg.) v. Coacăz (Ribes rubrum). 9 (reg.) poamă-de-pământv. Cartof (Solanum tube-rosum); (art.) poama-câinelui v. a Barba-ca-prei (v. barbă) (Tragopogon major); b Lăsni-cior. Zârnă (Solanum dulcamara); c Mutătoa-re (v. mutător) (Bryonia dioica); d Părul-ciu-tei (v. păr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica); poama-momiţei v. Vuitoare (v. vuitor) (Empetrum nigrum); poama-vulpii v. a Curcubeţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis); b Dalac (Paris quadrifolia); (lapl)poame-de-runcv. Zmeur. 1363| Zmeurar (Rubus idaeus); (art.) poamele-mâ-ţeiv. Otrăţel (Cynoglossum officinale). II (vit.) poamă plăvaie = poamă plăvană v. Plăvaie (v.plăvai). III (anat.; la oameni; reg.) 1 (şi, art., poama de la grumaz, poama grumazului, poama lui Adam,) v. Cartilaj tiroid. 2 (art.) poama obrazului v. Pomeţi. Umerii feţei (v. umăr). Umerii obrajilor (v. umăr). IV fig. 1 (deprec.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă. 2 (deprec.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 3 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 4 (peior.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de) v. Categorie. Fel Gen. Soi1. Specie. Tip. poâmpă s.f. (muz.; reg.) v. Pian. poansân s.n. pămătuf, pomoci. Poan-sonul este folosit pentru a săpuni faţa înainte de bărbierit. poansonâj s.n. (tehn.) poansonare, poansonat poansonâre s.f. (tehn.) poansonaj, poansonat. Poansonarea este operaţia de găurire sau de marcare prin presare a unor obiecte de metal cu poansonul. poansonat s.n. (tehn.) poansonaj, poansonare. poantă s.f. 1 (mai ales la pl. poante; coregr.) vârf. Balerinele dansează pe poante* 2 (fam.) v. Anecdotă. Glumă. Spirit, poănter s.m. (zool.) brac-englez (v. brac1). Poanterul este un câine de vânătoare, de talie înaltă, cu urechile lungi şi aplecate. poantou s.n. (tehn.) ac de reglare, ac obturator, cui poantou. Poantoul reglează accesul combustibilului în carburatorul unui autovehicul. poară s.f. v. (reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. poarcă s.f. 1 (zool; pop.) v. Purcea. Scroafa. 2 (la butoi; reg.) v. Vrană. poamă s.f. (hidrol; înv. şi reg.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. poărtă s.f. 11 prag, uşă, tocat2. Mama îşi aşteaptă fiica în poartă. 2 (mai ales lapl. porţi; sport; la rugbi) bară, but2, ţintă. A trimis mingea peste porţi. 3 (geomorf; rar) v. Gap. Pas3. Pasaj. Strâmtoare. Trecătoare (v. trecător). 4 (geomorf; rar) v. Chei (v. cheie). Defileu. Strâmtoare. 5 (înv. şi reg.) v. Casă1. Gospodărie. 6 (apic.; la stup; reg.) v. Urdiniş. 7 (la stână; reg.) v. Strungă. II (nm. pr.) 1 (polit.) Imperiul Otoman, <înv. şi pop.> împărăţie, Semilună. Ţările Române plăteau bir Porţii. 2 (ist.) <înv.> Lude. Merge la Poartă şi se închină sultanului. III (art.; bot.; reg.) poar-ta-raiului v. a Maghiran (Origanum majo- ram); b Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare). poartă voce s.f. (înv.) v. Megafon. Portavoce, poâşcă s.f. (reg.) v. Poşircă. poate adv. I (modal) 1 (exprimă ideea de posibilitate sau de probabilitate) posibil, probabil, opsă, uneori. Poate că va reuşi la concurs. 2 (exprimă probabilitatea, posibilitatea acţiunilor, faptelor, vorbelor cuiva) pesemne, probabil, pasămite, samite. Poate s-a întâlnit cu cineva, de întârzie. Dacă s-a îmbrăcat aşa, poate nu i-a spus nimeni că ţinuta sobră la un astfel de eveniment este obligatorie. 3 (exprimă ideea de posibilitate sau de probabilitate; adesea repet.) doar, opsă. Poate să încercăm altă soluţie şi vom reuşi. Aşteaptă, poate-poate va spune ceva nepotrivit! II (ipotetic; în legătură cu vb. la cond. sau la viit.) cumva, eventual, <înv.> cândai. Dacă poate i-arfi plăcut medicina, ar fi făcut orice pentru a-i ajuta pe suferinzi. III interog. (în replici interog., exprimând îndoiala, nedumerirea, nesiguranţa faţă de afirmaţia cuiva) oare?, sau?, au1?, <înv. şi pop.> ori?, doar? - De ce nu vorbeşti? Poate nu eşti mulţumită de cadou? - De ce eşti mirată? Poate nu ţi-am dat răspunsul dorit? pobedi vb. IV. tr. (milit.; înv.) 1 (compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge, întrece. învinge. 2 (compl. indică teritorii, state etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. Subjuga. Supune. pobratânie s.f. (ieşit din uz) v. Amiciţie. Prietenie. poc interj, (adesea repet.) 1 pac1! Pocise aude un foc de armă. 2 boc! Poc! Poc! se aude în uşă. pocaianie s.f. 1 (relig.; înv. şi reg.) Canon. Pedeapsă. Penitenţă. 2 (jur.; înv. şi reg.) v. Condamnare. Pedeapsă. 3 (înv. şi reg.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. 4 (reg.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a-şi găsi”) v. Egal. Pereche. Potrivă. Seamă. Seamăn. 5 (înv.) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Remuşcare. 6 (relig.; înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de') v. Absolvire. Dezlegare. Iertare. Pocăinţă, pocăină s.f. (reg.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, pocăi s.n. <înv. şi reg.> coboc. Gazda a pus pe masă tacâmuri şi pocale din argint. pocăi'1 vb. IV. refl. 1 (despre oameni) a se căi, a regreta, <înv. şi reg.> a se jindui, a bănui, a buşuli, a se măcădui, a şăinăli, <înv.> a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se mâhni, a se scârbi, a se smeri, a se umili, a se ucide, a se înfrânge. Infractorul se pocăieşte pentru fapta comisă. Se pocăieşte pentru că l-a acuzat pe nedrept. 2 (relig.; despre oameni) a se căi, <înv.> a se spăsi. Se pocăieşte înaintea lui Dumnezeu. 3 (reg.; despre oameni sau, p. ext., despre animale de casă) v. Astâmpăra. Cuminţi. Domoli. Linişti. Potoli. 4 (reg.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. pochinzoreasă pocăP vb. IV. intr. (reg.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la) v. Bate. Bocăni. Ciocăni, pocăiălă s.f. (rar) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Remuşcare. pocăinţă s.f. 1 căinţă, mustrare, părere de rău, regret, remuşcare, compuncţiune, contriţiune, penitenţă, pocăială, tristeţe, <înv.> căială, căire, pocaianie, smerenie, epitimie1, repentir, înfrângere. Pocăinţa târzie nu foloseşte nimănui. 2 (relig.; urmat de determ. introduse prin prep. „de’) absolvire, dezlegare, iertare, <înv. şi pop.> dezlegătură, pocăire, <înv. şi reg.> dezle-ganie, <înv.> iertăciune, pocaianie. A cerut preotului să-i facă o rugăciune de pocăinţă de păcate. 3 (relig.; înv.) v. Canon. Pedeapsă. Penitenţă. pocăire s.f. (relig.; înv. şi pop.) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Absolvire. Dezlegare. Iertare. Pocăinţă. 2 v. Canon. Pedeapsă. Penitenţă. pocăit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) spăsit. Ştiindu-se vinovat, şi-a luat un aer pocăit în faţa părinţilor. 2 s.m.,s.f. (relig.) sectant, sectar. Pocăitul este adeptul unei secte religioase creştine. pocăneâ s.f. (tehn.; la joagărul de buşteni; reg.) v. Pârghie. pocăzi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. pocâlteălă s.f. (reg.) 1 v. Pocâltire. 2 (anat.; la unele animale) v. Deşert, pocâltire s.f. (înv. şi reg.) 1 pocâlteălă. Lipsa hranei a avut ca urmare pocâltirea vitelor. 2 (med.) v. Epilepsie, pocâlti't, -ă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Hămesit. Lihnit. Sfârşit2, pocânzeică s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătăşiţă. Vorniceasă. pocânzeu1 s.m. (reg.) 1 (mai ales la pl. po-cânzei; la nunţile ţărăneşti) v. Colăcar. 2 (mai ales la pl. pocânzei; la nunţile ţărăneşti) v. Vătaf. Vătăşel. Vornicel. 3 v. Nuntaş. Oaspete. 4 v. Peţitor. pocânzeu2 s.m. (bot.; reg.) v. Ghiocel (Ga-lanthus nivalis). poceâlă s.f. 11 (în opoz. cu „frumuseţe”; pop. şifam.) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imundicitate. Imundiţie. Schilodeai! Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. 2 (med.; pop.) v. Epilepsie. 3 (med., med. vet.; pop.) Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie. II (reg.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage) v. Bătaie. Corecţie, poceâncă s.f. (reg.; adesea constr. cu vb. „a face) v. Saftea. pocher electronic s.n. (j. de noroc) păcănele. Şi-a pierdut toţi banii de buzunar la pocherul electronic. pochiheci s.n. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) 1 v. Amnar. 2 v. întinzător. întorcător. Slo-bozitor. pochinzoreâsă s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătăşiţă. Vorniceasă. pochitnic |1364 pochitnic s.m. (bot; reg.) v. Ciurlan. Salcicom. Săricică (Salsola kali). poci'1 vb. IV. 11 refl. (despre oameni) a se maimuţări, a se schimonosi, a se strâmba, a se maimuţi, <înv. şi pop.> a se sluţi, a se scălâmbăia, a se jimba, a se otrăţi, a se şchimi, a se zgâmboi2, <înv.> a se înstrâmba, a se dezmierda. Mănâncă odată şi nu te mai poci atâta! 2 refl., tr. (pop. şi fam.; sub. sau compl. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva ori, p. ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi. 3 tr. (în superstiţii; pop.; compl. indică fiinţe) v. Deo-chea. 4 tr. (reg.; compl. indică necazuri, moartea etc.) v. Cobi. II tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) v. Deforma. Denatura. Masacra. Scâlcia. Schimonosi. Schingiui. Stâlci. Strica. Tortura. pocP vb. IV. tr. (agric.; reg.; compl. indică lăstari de viţă-de-vie sau alte plante agăţătoare) v. Arăci. Lega1. Prinde. poci3 s.n. (reg.) = pocie. pocicăli vb. IV. tr. (reg.; în opoz. cu „a economisi”; compl. indica sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi, împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli pocie s.f. (reg.) 1 (agric.) v. Arac. 2 (în forma poci) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). pocigânie s.f. (reg.) 1 (zool.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. 2 (de obicei constr. cu vb. „aface*) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. pocinog s.n. 1 (înv. şi pop.; adesea constr. cu vb. „a face1) <înv. şi pop.> saftea, pocean-că. Faceţi-mi pocinogul; n-am mai vândut la nimeni până acum. 2 (pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. „a face) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. 3 (pop. şi fam.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1 Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. pocinov subst (reg.) v. Bagatelă. Fleac. Nimic, pocire s.f. I (pop. şi fam.) 1 v. Desfigurare. Schimonoseală. Schimonosire. Sluţire. Urâţi-re. 2 fig. v. Deformare. Denaturare. Masacrare. Scâlciere. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonosit1. Stâlcire. Stâlcit1. Stricare. Tortură. II (concr.; med., med. vet.; înv.) v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. pocirlă s.f. (reg.) v. Basamac. Holercă. pocit1 s.n. 1 (med.; pop.) v. Epilepsie. 2 fig. (pop. şi fam.) v. Deformare. Denaturare. Masacrare. Scâlciere. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonosit1. Stâlcire. Stâlcit1. Stricare. Tortură. pocit2, -ă adj. 11 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) diform, hâd, hidos, monstruos, respingător, schimonosit2, slut, strâmb, urât2, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodnic, pacearât, paceariz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smârced. Toată lumea îl evită pentru că este pocit. Are mâinile pocite. 2 (pop. şi fam.; despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p.ext., despre fiinţe) v. Desfigurat. Schimonosit2. Slut. Sluţit2. Urât2. Urâţit. 3 (pop.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit Interesant. îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. ParadoxalyPitoresc. Singular. Straniu. 4 (pop.; mai ales despre presentimente) v. Fatal. Fatidic. Funest. Nefast. Sinistru. Sumbru. 5 (înv.; despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc.) v. Arlechinesc. Buf. Burlesc. Caraghios. Caricatural. Grotesc. Parodic. Ridicol. II fig. (pop. şi fam.; despre cuvinte, limbă, scriere etc.) v. Deformat. Denaturat. Scâlciat. Schimonosit2. Schingiuit2. Stâlcit2. Stricat. pocită vb. I. tr. (în superstiţii; reg.; compl. indică fiinţe) v. Deochea. pocitănie s.f. 1 (mitol, lit. de ficţiune, desene animate) arătare, creatură, monstru, pocitură, poghidanie, arătanie, bâzdâganie, gadină, <înv. şi reg.> halo-vină, budihace, buduhoală, hală, miră-tură, mozomaină, nagubă, onanie2, <înv.> arătătură, blaznă, încheietură, coş-codan. De sub pod, în faţa lui Făt-Frumos, a ieşit o pocitanie cu două capete. Viciile l-au transformat într-o pocitanie. 2 (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de) hâdoşenie, hidoşenie, monstru, monstruozitate, pocitură, schimonositură, sluţenie, sluţitură, urâţenie, schilodenie, spurcăciune. hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, znamenie, <înv.> sluţire. Se apropie de el o pocitanie. O pocitanie de om i-a îngrozit pe toţi. 3 (adesea deprec. sau peior.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) pocitură, stârpitură, miarţă, smiarţă, sterpăciune, avorton, obidă. 4 (înv. şi pop.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă, pocitoc s.m. (bot; reg.) v. Ruginiţă. Straşnic (Asplenium trichomanes). pocitor, -oăre s.m., s.f. (în credinţele pop.; pop.) pocitoroi, pocitură. Pocitorul este o fiinţă imaginară, un duh râu etc. despre care se crede că ar poci oamenii şi animalele. pocitoroi, -oăie s.m., s.f. (în credinţele pop.; reg.) v. Pocitor. pocitură s.f. 1 (mitol, lit. de ficţiune, desene animate) arătare, creatură, monstru, pocitanie, poghidanie, arătanie, bâzdâganie, gadină, <înv. şi reg.> halo-vină, budihace, buduhoală, hală, miră-tură, mozomaină, nagubă, onanie2, <înv.> arătătură, blaznă, încheietură, coş-codan. 2 (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) hâdoşenie, hidoşenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, schimonositură, sluţe- nie, sluţitură, urâţenie, schilodenie, spurcăciune. hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, znamenie, <înv.> sluţire. 3 (adesea deprec. sau peior.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) pocitanie, stârpitură, miarţă, sterpăciune, smiarţă, avorton, obidă. O pocitură de moşneag să râdă de noi, oameni în toată firea? Au o pocitură de capră. 4 (înv. şi pop.) v. Desfigurare. Schimonoseală. Schimonosire. Sluţire. Urâţire. 5 (în credinţele pop.; reg.) v. Pocitor. pociumb s.m. 1 (constr.; înv. şi pop.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. 2 (la gard; înv. şi pop.) v. Par. Parmac. 3 (înv. şi pop.) v. Pripon. Ţăruş. 4 (înv. şi reg.) v. Buştean. Butuc. 5 (tehn.; la vârtelniţă; reg.) v. Fus. Fusul vârtelniţei (v.fus). pociumbăş s.m. (reg.) pociumpuţ. pociumpuţ s.m. (reg.) pociumbăş. podădă s.f. (reg.) v. Cioltar. Şabracă. Valtrap, podăj s.n. (reg.) = podlaş. podăş s.n. (reg.) = podlaş. pocli't s.n. (la trăsură; reg.) v. Burduf. Coş1. Coviltir. podom vb. IV. (în unele ritualuri religioase păgâne; înv.) = ploconi, pocneălă s.f. 1 pocnit1. Urătorii nu se mai opresc dinpocneala cu petarde. 2 (înv. şi reg.) v. Pocnet. Pocnitură. Trosnet. Trosnitură. pocnet s.n., s.m. I s.n. 1 pocnitură, trosnitură, plescăit, trosneală, trosnire, <înv. şi reg.> pocneală, troscot2. A tresărit la auzul unui pocnet de puşcă în depărtări. 2 pocnitură. în timpul furtunilor se aude pocnet de geamuri sparte. II s.m. (art. pocnetul; reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. pocni vb. IV. 11 intr. (adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, care indică instrumentul acţiunii) a trosni, a plescăni, a troscăni. Vânătorii pocnesc din puşti. 2 intr. (despre obiecte) a exploda, a plesni. Camera cauciucului a pocnit şi au rămas cu maşina în pană. 3 intr. (adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, care indică instrumentul acţiunii) a plesni, a trosni, a detuna. Căruţaşul pocneşte din bici. 4 intr. (despre lemne sau obiecte din lemn) a pârâi, a trosni, a suna, a răpăi, a crăcăi, a troscăi, a troscăni, a zgomota. Crengile uscate pocnesc sub picioarele lor. Uşa de stejar a pocnit din balamale când a fost împinsă cu putere. 5 intr. (despre părţi ale corpului) a pârâi, a trosni. Când se ridică, îi pocnesc genunchii. Degetele îi pocnesc când le strânge. 6 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii) a izbi, a lovi, a plesni, a dili, ţreg.> a tufei, a blagoslovi, a sfinţi1, a obli, a dichisi, a vopsi. Te pocnesc de nu te vezi, dacă nu te potoleşti! L-a pocnit cu palma peste gură. 7 tr. (compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) a izbi, a lovi, <înv. şi reg.> a răzbi, a toca, <înv.> a detuna, a jigni. ÎI pocneşte în spate. L-a pocnit de uşă. 8 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl. indică fiinţe) a ajunge, a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a ochi2, a păli2, a picni, a tălăli, a tâlni Glonţul l-a pocnit în picior. 9 refl. (recipr.) (pop. şi fam.; despre vehicule) v. Ciocni. Intra. Izbi. Lovi. Tampona. 10 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; înv.; despre oameni; de obicei cu determ. calitative) v. Nimeri. Potrivi. 11 tr. fig. (pop. şifam.; despre boli, dureri etc.; compl. indică fiinţe) a picni. L-a pocnit o durere de dinţi îngrozitoare. II intr. 1 (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) a se crăpa, a se fisura, a plesni, a se sparge. Farfuria a pocnit după ce a fost pusă pe un vas cu apă clocotită. 2 (despre coarde, cabluri, fire etc. în tensiune, suprasolicitate, uzate) a plesni, a se rupe. O coardă de la chitară a pocnit. Şnurul de la corset i-a pocnit. 3 (pop.; de obicei cu determ. cauzale) v. Crăpa. Plesni. 4 (fam.; despre haine, obiecte elastice etc.; de obicei cu determ. cauzale) v. Crăpa. Plesni. Rupe. III intr. 1 (bot.; despre muguri, boboci de flori etc.) a crăpa, a se deschide, a se desface, a se despica, a ecloza, a plesni, <înv. şi reg.> a se dezghioca. Mugurii mărului au început să pocnească. 2 (pop. şifam.; despre piele, mâini etc.; de obicei cu determ. cauzale) v. Crăpa. Plesni. pocnire s.f. I plesnire, trosnire. Pocnirile din bici îndeamnă caii să alerge. I11 crăpare, crăpat1, fisurare, fisurat1, plesnire, plesnit1, spargere, spart1. Pocnirea farfuriei este aproape sigură dacă se pune pe un vas cu apă clocotită. 2 (pop.) v. Crăpare. Crăpat1. Plesnire. Plesnit1. pocnit1 s.n. (pop.) v. Pocneală. pocnit2, -ă adj., s.m., s.f. I adj. (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) crăpat2, fisurat2, plesnit2, spart2. Farfuria pocnită a fost lipită pe spate cu un adeziv. I11 adj. (pop. şifam.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit. 2 adj. (med., med. vet.; pop. şifam.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre organe etc.) v. Lovit. Rănit2.3 adj. (pop. şifam.; despre vehicule) v. Ciocnit. Izbit. Lovit. Tamponat. 4 adj., s.m., s.f. (psih.; arg.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. III s.m. (art. pocnitul; reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. pocnitor, -oâre s.f., adj., s.m. I s.f. 1 (pop.) v. Petardă. 2 (la bici; reg.) v. Sfârc. Şfichi. 3 (reg.) v. Puşcoci. 4 (bot.; reg.) v. Plesnitoare (Ecballium elaterium). II adj. fig. (reg.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. III (arg.) 1 s.f. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 s.f. (psih.) v. Estromană. Nimfomană. 3 s.m. (anat.) v. Anus. 4 s.m. v. Huligan. Uslaş. pocnitură s.f. 11 pocnet, pocnitură, trosnitură, plescăit, trosneală, trosnire, <înv. şi reg.> pocneală, troscot2. 2 plesnitură, trosnitură, trosneală, trosnet. Se aud pocniturile de bici ale urătorilor. 3 (rar) v. Pocnet II (rar) v. Casură. Crăpătură. Fisură. Fractură. Plesnitură. Spărtură, poco adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) puţin, pocoli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte) v. Ambala. împacheta, pocoh'ţ, -ă adj. (reg.; despre obiecte) v. Ambalat. împachetat2. pocosti' vb. IV. tr. (tehn., a. plast.) 1 (reg.; compl. indică obiecte din metal, din lemn etc.; de obicei cu determ. „cu argint”) v. Arginta. Polei3. Sufla. 2 (compl. indică obiecte din metal, din lemn etc.; reg.; de obicei cu determ. „cu aur”) v. Auri. Polei3. Sufla. 3 (înv.; compl. indică picturi) <înv.> a pocostui. A pocostit pictura cu un strat protector de lac incolor. pocostiţ, -ă adj. (reg.) 1 (tehn., a. plast.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) v. Argintat. Poleit2. Suflat2.2 (tehn., a. plast.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) v. Aurit. Poleit2. Suflat2. 3 (despre ouă de Paşte, obiecte de ceramică etc.) v. încondeiat2, pocostui vb. IV. tr. (tehn., a. plast.; înv.; compl. indică picturi) <înv.> a pocosti. pocoş, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcănat2, pocoşf vb. IV. intr. (reg.; oameni sau animale) v. Şchiopăta. pocoşP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică păsări tăiate sau penele lor) v. Jumuli, pocozî vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Cruci. Minuna. Uimi. Ului1, pocreălă s.f. (reg.) pocriş2. Pocreala este un lapte foarte acru. pocriş1 s.n. 1 (constr.; înv. şi reg.) v. Acoperământ. Acoperiş. înveliş. învelitoare. 2 (pese.; reg.) vârşog. Pocrişul este gura vintirului. 3 (gosp.; reg.) v. Capac. 4 (la car sau la căruţă; reg.) v. Coviltir. 5 (reg.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. pocriş2 subst. (reg.) pocreală. pocrişă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). pocroăvă s.f. (bot; reg.) = pocrovă (v.pocrov). pocrov, -ă s.n., s.f. I s.n. 1 (bis.; înv. şi pop.) v. Acoperământ. 2 (reg.) v. Giulgiu. Linţoliu. 3 (reg.; în forma procov) v. Scutec. 4 (reg.; în forma procov) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. 5 (ţes.; în forma procov) v. Val. Voal. II s.f. (bot.; reg.) 1 v. Săpunele (v. săpunel) (Aster novae-angliae). 2 (în forma pocroavă) v. Scânteiuţe (v. scânte-iuţă) (Aster novi-belgii). pod pocrovâţ s.n. I (bis.) 1 (pop.) v. Aer2. Epitaf. 2 (înv.) v. Acoperământ. II (reg.) 1 v. Cioltar. Şabracă. Valtrap. 2 v. Giulgiu. Linţoliu, pocrovi'ţă s.f. I (reg.; în forma procoviţă) 1 v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. 2 v. Basma. Tulpan. II (bis.; înv.) 1 v. Aer2. Epitaf. 2 (în forma procoviţă) v. Acoperământ. pocruţ s.n. (reg.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. pocsâe s.f. (reg.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, pocumpăr subst. (reg.) v. Barbete. Favoriţi (v. favorit). pocut, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paralizat. pod1 s.n. 11 (constr.) <înv.> punte. Podul cel mai lung din Europa se află în Portugalia, la Lisabona. 2 (mar.) pod mişcător=pod plutitor = pod umblător = bac1, podişcă, <înv. şi reg.> dubas, brod,brudină, câmă (v. câm), parom, <înv.> pod trecător. Când mergem la mare, trecem cu podul mişcător Dunărea la Brăila; (înv.)podtrecătorv. Bac1. Pod mişcător. Pod plutitor. Pod umblător. 3 pod de pontoane = pod de vase = pod stătător = pod mereu. Platforma podului stătător este montată pe ambarcaţii ancorate; (pop.) pod mereu v. Pod de pontoane. Pod de vase. Pod stătător. 4 (ind. extract.; la sonde) pod de manevră = podea. Podul de manevră este platforma care serveşte ca loc de lucru sau ca piesă de protecţie la o sondă. 5 (art.; reg.) podul mortului v. Giulgiu. Linţoliu. I11 (constr.; la case) <înv. şi reg.> podişor, podei, podeţ1. Păstrează în podul casei lucrurile care nu le mai sunt necesare. 2 (constr.; astăzi rar) v. Plafon. Tavan. 3 (art.; anat; pop.) podul gurii v. Boltă palatină. Ce-rul-gurii (v. cer2). Palat dur (v. palat2). Palatul bucal (v. palat2). 4 (constr.; înv.) v. Cat. Etaj. Nivel. II11 (constr.; reg.) v. Duşumea. Pardoseală. Podea. Scândură. 2 (reg.) v. Plută1. 3 (constr.; înv.) v. Caldarâm. Pavaj. 4 (înv.) v. Stradă. 5 (mar.; înv.) v. Covertă1. Punte. IV (p. anal) 1 (tehn.; la osia carului) pomostină, scaun, scăuniş. Podul se reazemă pe dricul dinainte şi dinapoi. 2 (tehn.; la moara de apă; reg.) podină, podişor. Pe pod sunt fixate pietrele. 3 (tehn.; la moara de apă; reg.) hăitaş. Podul este axat pe fusul de fier care pune în mişcare pietrele morii. 4 (tehn.; la moara de apă; reg.) podină. Podul este fundul scocului. 5 (tehn.; la moara de apă; reg.) fruntar, poduleţ. Pe pod se rulează, cu ajutorul unor vârtejuri, lanţurile care ridică şi coboară stativele. 6 (reg.) podea. Podul este aşezat în faţa strungii, în timpul mulsului. 7 (la grebla; reg.) carâmb. în pod sunt fixaţi dinţii greblei. 8 (reg.) v. Pat. Podină. 9 (tehn.; la moara de apă; reg.) v. Jgheab. Scoc. Uluc. 10 (tehn.; la moară; reg.) v. Crivac2.11 (tehn.; lajoagăr, reg.) v. Talpă. 12 (tehn.; lajoagăr, reg.) v. Car2. 13 (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Fruntar. 14 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Gresie. Perinoc. 15 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Căpătâi. Vârtej. 16 (tehn.; la sanie; reg.) v. Oplean. 17 (tehn.; la plug reg.) v. Călcâi. Plaz1. pod Talpă. 18 (tehn.; la sucală, la vârtelniţă; reg.) v. Butuc. Pat. Picior. Scaun. Strat. Talpă. 19 (tehn.; la fierăstrău; reg.) v. Chingă. Punte. pod2 s.m. (iht.; reg.) v. Scobar1 (Chondrostoma nasus). podagrâşte s.f. (med.; înv.) v. Gută. Podagră. podâgră s.f. (med.) gută, <înv. şi reg.> cataroi2, şui5, <înv.> podagraşte, podalghie. Podagra se manifestă prin umflături ale articulaţiilor. podăgric, -ă adj. (med.; înv.) v. Gutos. Po-dagros. podagrist, -ă adj., s.m., s.f. (med.; german.) v. Gutos. Podagros. podagros, -oăsă adj., s.m., s.f. (med.) gutos, podagru, podagrist, <înv.> podagric. Bolnavii podagroşi suferă de gută. podagru, -ă adj. (med.; fran.; rar) v. Gutos. Podagros. podalghie s.f. (med.; înv.) v. Gută. Podagră. podalgie s.f. (med.) pododinie. Podalgia este o senzaţie de durere în picior. podan s.m. (în Ev. Med.; înv.) .1 v. Iobag. Şerb. 2 v. Clăcaş. podânic, -ă adj. (înv.; despre fiinţe) v. Ascultător. Bun. Cuminte. Docil. înţelegător. Obedient. Plecat2. Supus. podânie s.f. (fin.; în trecut) <în trecut> podărit. podar s.m. 1 bruda^brudnic1. Podarul conduce un pod umblător. 2 (milit.; înv.) v. Pontonier. podăreâsă s.f. (înv.) <înv.> podăriţă. Podă-reasa este soţia podarului. podărit s.n. (fin.; în trecut) 1 <înv.> podire. Podăritul era taxa plătită la trecerea peste un pod umblător. 2 <în trecut> podanie. Podăritul se percepea de la cei care posedau sau aveau în folosinţă un pod umblător. podăriţă s.f. (înv.) <înv.> podăreâsă. podbăl s.m. (bot.) 1 Tussilago farfara; brustan, brusturel, limba-vecinei (v. limbă), nalbă, papalungă, păpădie, pătlagină, popilnic, ropan, ropanior, untişor. 2 podbal-de-munte = Amica montana; amică, carul-pădu-rilor (v. car1), carul-zânelor (v. car1), cujdă, iarba-soarelui (v. iarbă), roit3, tabacul-câmpu-lui (v. tabac1), ţâţa-Oii (v. ţâţă), ţâţa-oilor (v. ţâţă); (reg.) podbal-de-apă v. Limbariţă (Alisma plantago-aquatica). 3 (reg.) v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus), 4 (reg.) v. Limba-cerbului (v. limbă). Năvalnic (Scolopendrium vulgare). podcomor s.m. (în Ev. Med., în Polonia; înv.) v. Cămăraş. podeă s.f. 1 duşumea, pardoseală, scândură, podină, padiment, pod1, vatră, <înv.> planşete (v. planşetă), pomosti-nă. Podeaua casei este din lemn de stejar. 2 (constr.) pardoseală, <înv. şi reg.> poditură, podilă, podineală, <înv.> pardos2, par-dositură, paviment. Podeaua din curte este făcută din dale. 3 (ind. extract.; la sonde) pod de manevră (v. pod1). Podeaua este platforma care serveşte ca loc de lucru sau ca piesă de protecţie. 4 (rar) v. Podium. 5 (la pl. podele; constr.; înv. şi reg.) v. Plafon. Tavan. 6 (constr.; înv. şi reg.) v. Podină. 7 (reg.) pod1. Podeaua este aşezată în faţa strungii, în timpul mulsului. 8 (la stână; reg.) podilă. Oile ies din strungă pe podea. podeăc s.n. (reg.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. podeăţă s.f. (rar) v. Podium. podăci s.n. (înv. şi reg.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. podei s.n. 1 (constr.; la case; reg.) v. Pod1. 2 (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană. 3 (înv.) v. Podium. podenci s.m (înv.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. poderei s.n. (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană, podest s.n. (constr.; înv.) v. Odihna scării (v. odihnă). Odihnă. Palier, podestru s.n. (constr.; reg.) v. Odihna scării (v. odihnă). Odihnă. Palier, podite s.m. (iht.; reg.) v. Scobar1 (Chondrostoma nasus). podeţ1 s.n. 11 podişcă, poduleţ, poduţ2, <înv. şi reg.> podeci, podişor, poduşcă, podeac, podici, podiş, podiţ, poduc, podurel, <înv.> podenci. Pentru a ajunge la şcoală, trebuie să treacă podeţul peste pârâul care traversează satul. 2 podişcă. Şi-a lăsat maşina pe podeţul din faţa curţii. 3 (constr.; la case; reg.) v. Pod1.4 (arhit.; reg.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti) v. Cerdac. Pălimar. Pridvor. Tindă. Verandă. II (pese.) sterp. Podeţul este bucata de sfoară fără cârlige a priponului de pescuit. podeţ2 s.m. (iht.; reg.) v. Scobar1 (Chondrostoma nasus). podgoreăn, -ă s.m, s.f. (vit.) podgoreancă, viticultor, vier1, vinicultor, vinar, vinărici. Podgoreanul este persoana care posedă o podgorie sau care are ca preocupare cultivarea viţei-de-vie. podgoreancă s.f. (vit.) podgoreană (v. pod-gorean), viticultoare (v. viticultor), vini-cultoare (v. vinicultor). podgoriei s.n. (vit.; reg.) v. Podgorie, podgorie s.f. (vit.) podgoriei, viet, <înv.> vinaţ. Podgoria este o regiune întinsă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantaţii de viţă-de-vie. podhorniţă s.f. (la jug; reg.) v. Policioară. Poliţă1. podi vb. IV. tr. (constr.; compl. indică încăperi, suprafeţe etc.; de obicei urmat de determ. care arată materialul, introduse prin prep. „cu”) a pardosi. Au podit camerele casei cu lemn de stejar. podkă s.f. (bot; reg.) v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). podici s.n. (reg.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. podidi vb. IV. tr. 1 (despre lacrimi, sânge; compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor) a îneca, a năpădi, a umple, <înv. şi pop.> a năbuşi, a prididi, a bucşi, <înv.> a povedi. Nu mai poate vorbi pentru că lacrimile o podidesc. Lovindu-l cu pumnul în figură, sângele i-a podidit gura. 2 (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a prinde, a răzbi, a toropi1, <înv.> a preacovârşi, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l podidească somnul când a sunat telefonul. podidiu s.m. (reg.) v. Copil1. 11366 podijdiţă s.f. (plut.; reg.) argea, lăturaş. Podijdiţele se pun la marginea jgheabului de transportat buştenii pentru a nu permite acestora să sară din jgheab. podilă s.f. (reg.) 1 (la stână) podea. 2 (constr.) v. Pardoseală. Podea, podină s.f. I (constr.; pop.) 1 <înv. şi reg.> podea. Podinile alcătuiesc un tavan. 2 v. Duşumea. Pardoseală. Podea. Scândură. II (p. anal.) 1 (pop.) pat, pod1. Podina este suportul pe care se clădeşte claia sau stogul de fân, pentru a fi ferite de umezeală. 2 (tehn.; la moara de apă; reg.) pod1, podişor. Pe podină sunt fixate pietrele. 3 (tehn.; la moara de apă; reg.) pod1. Podina este fundul scocului. 4 (reg.) poclaj. Podina este partea de jos a stogului de fân. podineălă s.f. (constr.; reg.) v. Pardoseală. Podea. podire s.f. 1 (constr.) pardosire. Comandă constructorilor podirea camerelor cu lemn de stejar. 2 (fin.; înv.) v. Podărit. podiş s.n. 1 (geomorf.) platou, masă1, retezătură, şes, ghergheleu, popi-nă, şestină, zăpodie, <înv.> şezătură. Podişul este o formă majoră a reliefului terestru, formată din suprafeţe interfluviale largi sau mai înguste, situate aproximativ la aceeaşi altitudine, străbătută de văi adânci şi având înălţimi care depăşesc 200-300 m. 2 (reg.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. 3 (constr.; înv.) v. Odihna scării (v. odihnă). Odihnă. Palier, podişcă s.f. 1 podeţ1, poduleţ, poduţ2, <înv. şi reg.> podeci, podişor, poduşcă, podeac, podici, podiş, podiţ, poduc, podurel, <înv.> podenci. 2 podeţ1. 3 (rar) v. Estradă. 4 (pop.) v. Bac1. Pod mişcător (v. pod1). Pod plutitor (v. pod1). Pod umblător (v. pod1). 5 (mar.; înv. şi reg.) v. Plută1. podişor s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. 2 (constr.; la case; înv. şi reg.) v. Pod1. 3 (tehn.; la moara de apă; reg.) pod1, podină. 4 (reg.; şi podişor mare) v. Dulap2. Garderob. Şifonier. 5 (constr.; reg.) v. Adâncitură. Cotlon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură. 6 (reg.) v. Leasă. Pătul. podişorăş s.n. (pop.) podişoruţ. podişoruţ s.n. (pop.) podişorăş. podit, -ă adj. (constr.; despre încăperi, suprafeţe etc.) pardosit. Camera podită şi-a schimbat aspectul. poditură s.f. (constr.; înv.şi reg.) v. Pardoseală. Podea. podiţ s.n. (reg.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. podium s.n. podea, podeaţă, <înv.> podei. Podiumul este o estradă demontabilă, amenajată într-o sală sau în aer liber, în vederea unei conferinţe, a unui spectacol etc. podlăşs.n. (reg.) 1 (în forma poclaj) podină. Poclajul este partea de jos a stogului de fân. 2 (in forma poclaş) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc, podmet s.n. (înv.) 1 (pese.) v. Amorsă. Momeală. Nadă1. Nălucă. 2 v. Canaf. Ciucure, podmol s.n. (constr.; reg.) 1 (la casele ţărăneşti) v. Prispă. 2 v. Adâncitură. Cotlon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură. 1367| podoabă s.f. 11 decor, decoraţie, design, ornament, ornamentaţie, stafaj, împodobire, zurzur, <înv.> iscusitură, podobitură, stemă. Trandafirii albi au fost aleşi ca podoabă pentru mesele de la nuntă. Brâul şer-puit este podoaba vaselor antice din expoziţie. 2 parură, modă, dichis1, găteală, chiteală1, ţifrăşag, <înv.> zariflâc. îşi pune un şirag de perle ca podoabă. 3 bijuterie, giuvaier, odor1, <înv. şi pop.> giuvaierica, sculă, biju, <înv.> diamanticale, giuvaiurlâc, left, lux, niilavet, tefaric, farfana. Are multe podoabe moştenite de la părinţi. 4 împletitură, înfloritură, ornament, fioritură, împistreală, plume. Pe fondul alb al flanelei sunt podoabe din mătase de diferite culori. 5 (anat; reg.; eufem.) v. Organ genital feminin (v. organ1). 6 fig. cocotă, demimondenă, depravată (v. depravat), desfrânată (v. desfrânat), destrăbălată (v. destrăbălat), dezmăţată (v. dezmăţat), femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imorală (v. imoral), prostituată, rufiană (v. rufian), stricată (v. stricat), pasăre de noapte, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfe, buleandră, fleandură, gioarsă, rufe, zdreanţă, rablă, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfe, tearfe, terfeloa-gă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o podoabă. II (art; bot.; reg.) podoaba-feres-trelor v. Cerceluş (Fuchsia hybrida); podoa-ba-zilei v. Barba-împăratului (v. barbă). Frumoasa-nopţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilis jalapa). III (înv.) v. Alură. Aspect. Chip. Fason. Făptură. înfăţişare, podoără s.f. (reg.) v. Experienţă. întâmplare. Păţanie. podobeâ s.f. (omit.; reg.) v. Curcan (Meleagris gallopavo). podobi'vb. IV. 11 tr.,refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. 2 refl. (înv.; despre fiinţe, obiecte, stări etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aduce. Apropia. Asemăna. Asemui. Semăna2. 3 refl. impers. (înv.; mai ales în constr. neg.) v. Cadra. Cădea. Cuveni. Trebui. 4 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Merita. II tr. fig. (înv.; compl. indică oameni) v. Dota. împodobi. înzestra, podobie s.f. (înv.) 1 v. Alură. Aspect. Chip. Fason. Făptură. înfăţişare. 2 v. Atribut. Calitate. Caracter. Caracteristică (v. caracteristic). însuşire. Notă. Particularitate. Proprietate. Semn. Semn caracteristic. Semn distinctiv. Specific. Urmă. podobîre s.f. (înv.) v. Aranjament. Aranjare. Aranjat1. Decorare. Decoraţie. Ecornaj. Gătire. împodobire. înfrumuseţare. Ornamentare. Ornare. Pavoazare. podobi't, -ă adj. (înv.; despre obiecte, încăperi etc.) v. Decorat. Gătit2. împodobit. înfrumuseţat. Ornamentat. Ornat. Pavoazat, podobitură s.f. (înv.) v. Decor. Decoraţie. Design. Ornament. Ornamentaţie. Podoabă, podâbnic, -ă adj. (înv.) 1 v. Analog2. Apropiat. Asemănător. Asemenea. Asemuit. Comparabil. Corespondent. Similar. 2 fig. (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) v. Ales2. Aparte. Deosebit Distins. Elegant Elevat. îngrijit. Literar. Rafinat2. Select. Subtil, pododime s.f. (med.) podalgie. Pododinia este o senzaţie de durere în picior. podoimă1 s.f. (la moara de apă; reg.) grindă, lumină, posadă1, punte. Pe podoimă se sprijină capătul de jos al fusului care învârteşte piatra alergătoare. podoimă2 s.f. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Motiv. Ocazie. Pretext. Prilej. podoiniţă s.f. (zool; reg.) v. Mânzare. podometru s.n. odograf, odometru, pedometru. Podometrul este un instrument de măsură a vitezei de deplasare a unui pieton sau a distanţei parcurse de acesta, prin înregistrarea numărului de paşi pe care îi face. podorosât, -ă adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţit. Mototolit. Necălcat. Şifonat, podparucic s.m. (milit.; rus.; înv.) v. Sublocotenent. podpi'scă s.f. (rus.; înv.) v. Iscălitură. Semnătură, podpolcovnic s.m. (milit.; rus.; înv.) v. Lo-cotenent-colonel. podporuşnic s.m. (milit.; înv.) v. Sublocotenent. podprî vb. IV. tr. (înv.; compl indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) v. Inhiba. împiedica. Opri. Stopa, podrăd s.n. (econ.; înv.) v. Antrepriză, podreădcic s.m. (econ.; rus.; înv.) v. Antreprenor. întreprinzător, podrum s.n. (constr.) 1 (înv. şi reg.) v. Beci. Pivniţă. 2 (reg.) v. Cămăruţă. Odăiţă, poduc s.n. (reg.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. poduleţ s.a 1 podeţ1,podişcă, poduţ2, <înv. şi reg.> podeci, podişor, poduşcă, podeac, podid, podiş, podiţ, poduc, podurel, <înv.> podend Pentru a ajunge la şcoală, trebuie să treacă po-duleţul peste pârâul care traversează satul. 2 (la moara de apă; reg.) pod1, poduleţ. Pe poduleţ se rulează, cu ajutorul unor vârtejuri, lanţurile care ridică şi coboară stativele. podurel s.n. (reg.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. poduşcă s.f. (înv. şi reg.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. poduţ1 s.m. (iht.; reg.) v. Scobar1 (Chondros-toma nasus). poduţ2 s.n. (pop.) v. Podeţ1. Podişcă. Poduleţ. podvădă s.f. (înv.) v. încărcătură. podvăl s.n. (pop.) v. Căpătâi. podvi'g s.n. (relig.; înv.) v. Canon. Pedeapsă. Penitenţă. podvodăr s.m. (mar.; înv.) v. Corăbier. pod vodă ri vb. IV. tr. (înv.; compl. indică obiecte, materiale, fiinţe etc.) v. Căra. Duce2. Purta. Transporta. poezioară podvolnic, -ă adj. (reg.; despre oameni, grupuri de oameni, comunităţi etc.) v. Liber, poedmoc subst. (rus.; înv.) v. Duel. poem s.n. (lit) 1 <înv.> poemat. Poemul este o specie a poeziei epice, de dimensiuni ample, având caracter eroic, filosofic, mitologic, legendar, istoric etc. 2 poem epic = epopee, epos. Poemele epice homerice au influenţat peste secole mulţi scriitori. poemăt s.n. (lit.; înv.) v. Poem. poet, -ă s.m., s.f. (lit.) 1 s.m., s.f. bard, poetesă, <înv.> cântător, poetic, stihar, stihurgiu, versuitor, stihurgos, şair, stihotvorţ, cântăreţ. Mihai Emi-nescu este considerat cel mai reprezentativ poet al literaturii române. 2 s.m. poet dramatic = autor dramatic, dramaturg, scriitor dramatic, <înv.> dramatist. Cunoscutul poet dramatic a publicat recent o nouă piesă de teatru. poetâ vb. I. tr. (lit; rar; compl. indică lucruri, fiinţe, întâmplări etc.) v. Idealiza. înfrumuseţa. Poetiza. poetărd s.m. (lit.; deprec.) poetastru, poetaş, poeţel. poetastru s.m. (lit.; deprec.) poetard, poetaş, poeţel. Poetastrul este un poet mediocru, lipsit de talent. poetaş s.m. (lit.; deprec.) poetard, poetastru, poeţel. poetesă s.f. (lit.; livr.) v. Poetă (v. poet). poetic, -ă s.f., s.m. (lit.) I s.f. 1 <înv.> poezie. Poetica este ramura teoriei literare care studiază creaţia literar-artistică. 2 (înv.) v. Poezie. Stihuri (v. stih). Versuri (v. vers). II s.m. (înv.) v. Poet. poeticamente adv. (modal; lit.; ital; înv.) v. Poeticeşte. poeticeşte adv. (modal; lit.; înv.) poeticamente. A scris o scrisoare poeticeşte. poetifică vb. I. tr. (lit.; rar; compl indică lucruri, fiinţe, întâmplări etc.) v. Idealiza. înfrumuseţa. Poetiza. poetiză vb. I. (lit) 1 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri, întâmplări etc.) a idealiza, a înfrumuseţa, a poeta, a poetifică, <înv.> a poezi. Cei mai mulţi scriitori au poetizat în operele lor faptele şi sentimentele omului. 2 intr. (înv.; mai ales despre poeţi) v. Rima. Versifica, poetizare s.f. idealizare, înfrumuseţare. Poetizarea unor realităţi prozaice este o caracteristică a operei multor creatori de artă. poeţel s.m. (lit; deprec.) poetard, poetastru, poetaş. poezea s.f. (lit.; de obicei deprec.) poezioară, poezi vb. IV. tr. (lit.; înv.; compl. indică lucruri, fiinţe, întâmplări etc.) v. Idealiza. înfrumuseţa. Poetiza. poezie s.f. I (lit) 1 stihuri (v. stih), versuri (v. vers), stanţă, <înv. şi reg.> verşuri (v. verş), <înv.> muză, poetică (v. poetic), stihu-rime. A scris drame, poezii şi romane. 2 (înv.) v. Poetică (v. poetic). II fig. (de obicei urmat de determ. în gen.) farmec, fascinaţie, încântare, magie, vrajă, taină, vrăjie. învăluit de poezia melodiei, nu a auzit telefonul. poezioară s.f. (lit.; de obicei deprec.) poezea. A publicat o carte de poezioare pentru copii. pofaică pofâică s.f. (reg.) v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz. pofârcăi'vb. IV. tr., intr. (reg.) v. Bârfi. Flecă-ri. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni, pofidă s.f. 1 (pop.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 2 (înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Motiv. Ocazie. Pretext. Pricină. Prilej. pofidi vb. IV. tr. (înv.) v. Invoca. Pretexta, poflioăgă s.f. (reg.) v. Carte. Lucrare. Operă. Scriere. Tipăritură. Tom. Volum, poftălnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Pof-tamic. poftărnic, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) poftălnic. Persoanele poftarnice sunt excesiv de pofticioase, de lacome. poftă s.f. 11 chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plac, plăcere, voie, voinţă, vrere, vrută (v. vrut), <înv.> deşiderat, ogod, ogodnă, pofti-re, poftit1, poftitură, râvnă, râvnire, snagă, tabiet. Face totul după pofta inimii. 2 dor, dorinţă, gând, năzuinţă, pasiune, pornire, râvnă, tendinţă, năzuire, râvnire, tindere, năduleală, <înv.> dorire, năslire, năslitură, râv-nitură, dezir, aspiraţie, vis, ţintire, visare. Tânărul are pofte îndrăzneţe. 3 plac, plăcere, hatâr. Şi-a dus copilul la circ pentru a-iface pofta. 4 aviditate, lăcomie, nesaţ. Citeşte cu poftă cărţi SF. 5 (mai ales constr. cu vb. „aprivi”, „a se uita”) jind, jinduială, jinduire. Priveşte cu poftă la cireşele din copac. 6 capriciu, chef, fandoseală, fandosire, fantezie, fason, maimuţăreală, maimuţărie, moft, naz, prosteală1, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghion-ghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, smorfuri, boală, dambla, fartiţie, căcărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate poftele. 7 (fiziol.; şi poftă de mâncare) apetit, luare. Din cauza atâtor mirosuri, i s-a închis pofta. 8 (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) apetenţă, chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plăcere, apetiţie, apetit, însetare, sete, însetoşare. Acest roman i-a deschis pofta pentru citit. 9 (înv. şi reg.) v. Cerere. Doleanţă- Rugăminte. Solicitare. 10 (înv.) v. Aviditate. Insaţiabilitate. Insaţietate. Lăcomie. Nesaţ. Voracitate. 11 (înv.) v. Invitare. Invitaţie. Solicitare. II (art. pofta; bot.; reg.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumă-reasă (Zinnia elegans). poftă reţ, -eăţă adj., s.m., s.f. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. pofti vb. IV. 11 tr. a cere, a dori, a vrea, a vori2. Au mâncat şi au băut cât le-a poftit inima. Nu poţi să dai omului tot ce pofteşte. 2 intr. a dori, a-i plăcea, a vrea. Stai lângă cine pofteşti. 3 tr. (compl indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”, „pe la” etc.) a chema, a invita. Şi-a poftit din timp prietenii la logodnă. 4 tr. (compl. indică oameni) a invita, a ruga1, a solicita. L-a poftit să colaborezpla noul proiect. 5 tr., refl. recipr. (compl sau sub. indică oameni) a (se) invita, a (se) îmbia, a prosca-lisl O pofteşte să ia bc în fotoliu. Se poftesc unul pe celălalt să intre în sală. 6 tr., refl. recipr. (compl sau sub. indică oameni) a (se) îmbia, a (se) îndemna. O pofteşte să ia din fructele de pe masă. 7 intr. (despre oameni) a veni. Gazda roagă musafirii să poftească la masă. 8 tr. (constr. cu unpron. în dat.; astăzi mai ales pop. sau fam.; compl indică urări, salutări) a dori, a ura2, a augura, <înv. şi pop.> a meni, <înv.> a prii. Le pofteşte tinerilor căsătoriţi „casă de piatră”. 9 tr. (astăzi mai ales pop. sau fam.) a dori, a jindui, a năzui, a pretinde, a râvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza2, a stărui, <înv. şi reg.> a năsli, a bărăni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bate, a jelui, a nădăjdui, a privi, a concerne, a aspira, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. Este modest, nu pofteşte onoruri. Pofteşte să exceleze în artele plastice. lOtr. (astăzi mai ales pop. sau fam) a dori, a jindui, a râvni, a ţine, a vrea, <înv.> a deşidera, a dezidera, a iubi, a jelui, a poftişi, a devora. Pofteşte de multă vreme să o cunoască. 11 tr. (astăzi rar; folosit de obicei în formule de politeţe) v. Ruga1.12 tr. (pop.; urmat de o prop. compl dr. cu vb. la conjunct.) v. Cuteza încumeta. îndrăzni. 13 tr. (înv. şi reg.; compl indică ajutor, sprijin, înţelegere, bunăvoinţă, îndurare etc. din partea cuiva) v. Apela. Cere. Recurge. Solicita. II (la imper., pers. 2 sg. poftim!; cu val. de interj.) 1 (exprimă un îndemn; fobsit mai ales când se oferă cuiva ceva) ia!, ţine!, na! Poftim! Şi nu îmi mai cere! Poftim! Sunt bani de buzunar! 2 (exprimă o cerere de repetare sau de explicare a mesajului anterior, interog.; adesea cu nuanţă exclamativă) ce?, cum?, ha? - Poftim? N-am auzit! Repetă! 3 (exprimă nemulţumire, mâhnire, dezamăgire) a1!, ah!, eh!, ehei!, ei!, ţ!, uf!, na! Poftim, ce mult s-a scumpit viaţa! pofticios, -oăsă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre fiinţe) avid, insaţiabil, lacom, mâncăcios, nesătul, nesăţios, vorace, adefag, edace, lăcomit, hulpav, lăcomos, <înv. şi reg.> lingareţ, lupav, mâncător, burcaş, codriş, gituos, hârba-reţ, hlipicios, holpan, leşinat2, limpăit, lincăit, lingăreţ, lingăricios, lişcotos, mâncăreţ, mes-chericios, neplin, nestaşnic, <înv.> mâncad, mâţos, desfundat2, destupat, măţos. Trebuie să pregătească multă mâncare pentru că are patru băieţi voinici şi pofticioşi. 2 adj., s.m., s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’) amator, doritor, dornic, iubitor, râvnitor, <înv. şi pop.> voitor, poftitor, poftăreţ, |1368 poftos, pohtaci, râmnicios, râmnicos, <înv.> iboreţ, libovnic, râvnaci, voincios. Este mare pofticios de senzaţii tari. 3 adj. (rar; despre mirosuri, arome etc.) v. Ademenitor. Agreabil. Apetisant. Aţâţător. Excitant. Excitator. Frumos. Plăcut. 4 adj. (pop.; despre mâncăruri) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Plăcut. Savuros. Suculent. 5 adj. (pop.; despre băuturi) v. Apetisant Bun. Delicios. Gustos, îmbietor. Licoros. Plăcut. Savuros, poftfre s.f. 1 chemare, invitare, invitaţie. Pof-tirea prietenilor la logodnă a fost o prioritate. 2 invitaţie, îmbiere, îmbială, îmbietură, îmbiat, <înv.> îmbieciune. S-a aşezat în fotoliu în urma poftirii de a lua bc. 3 (fam.) v. Cerere. Doleanţă. Rugăminte. Solicitare. 4 (înv.) v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Pofti Voie. Voinţl Vrere, poftişi vb. IV. tr. (înv.) v. Dori. Jindui. Pofti. Râvni. Ţine. Vrea. poftit1 s.n. (înv.) v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Pofti Voie. Voinţl Vrere. poftit2, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (rar) v. Invitat. Musafir. Oaspete. 2 adj. (înv. şi pop.) v. Dorit Jinduit Râvnit Urmărit2. Visat Vizat poftitor, -oăre adj., s.m., s.f. (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. poftitură s.f. (înv.) v. Chef. Dispoziţie. Do-rinţl Gust2. Plac. Plăcere. Pofti Voie. Voinţl Vrere. poftorivb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică date, termene, evenimente sau lucruri de făcut, sarcini de îndeplinit etc.) v. Reaminti. 2 (compl. indică afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repeta. 3 v. Insista. Stărui. 4 (folosit de obicei în formule de politeţe) v. Ruga1, poftori're s.f. (înv.) 1 v. Repetare. Repetiţie. 2 v. Insistenţă. poftorit, -ă adj. (înv.; despre afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repetat, poftos, -oăsă adj. (reg; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. pogăn, -ă adj., adv., s.m., s.f. I adj. 1 (relig.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Necredincios. Păgân. 2 (în opoz. cu „frumos”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2. 3 (reg.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 4 (reg.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 5 (reg.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. BestiaL Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 6 (reg.; mai ales despre fenomene ale naturii) v. Cumplit. Extraordinar. Fenomenal. Formidabil. Groaznic. Grozav. Infernal. înfiorător. în- 1369| grozitor. înspăimântător. Năprasnic. Straşnic. Teribil. 7 (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid II adv. (modal; reg.) 1 v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent 2 v. Aprig. Intens. Năprasnic. Puternic. Straşnic. Tare. Violent. Zdravăn. III s.m. (art. poganul; reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. IV s.f. (reg.) 1 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 2 (med.) v. Aftă. pogămci adj. (reg.; despre animale, în special despre cat) v. Aprig. Focos. Nestăpânit Sălbatic. Sireap. Vijelios. poganii -ă adj. (reg.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn, pogăzm vb. IV refl. (reg.; despre oameni) v. Cruci. Minuna. Uimi. Ului1, pogârji't, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 (despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. poghiâz s.n. (geomorf.; reg.) v. Ponor. Râpă. Văgăună. poghibâlă s.f. (reg.) 1 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 2 v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. poghidânie s.f. (mitol, lit. de ficţiune, desene animate; rar) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. poghi'rc, -ă s.f., s.m. 1 s.f. (mai ales la pl. po-ghirci; bot.; pop.) bârzoci, poşomogi (v. poşomog). Poghircile sunt firele de cânepă răsărite târziu şi nedezvoltate sau râmase după recoltat. 2 s.m. (reg.) poghircitor. poghird vb. IV. tr. 1 (înv. şi reg.; compl. indică recolte, roade etc.) v. Aduna. Culege. Recolta. Strânge. 2 (reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, poghircitor s.m. (reg.) poghirc. Poghir-citorul este persoana care strânge spicele rămase pe câmp, după secerat. pogmete s.f. pl. (reg.) v. Gătej. Surcea. Sur-cică. Uscătură. Vreasc, pognitor s.m. (reg.) v. Pogonici. pogoâdă s.f. (reg.) v. înţelegere. învoială, pogodeâlă s.f. (reg.) v. înţelegere. învoială, pogodi vb. IV. 1 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Târgui. Tocmi. 2 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Conveni. înţelege. învoi. Vorbi. 3 refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. împăca. înţelege. 4 intr. (reg.; despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) v. Complota. Conjura. Conspira. Unelti. 5 tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Angaja. încadra. Lua. Numi. Primi. 6 refl. (înv.; despre oameni) v. Chibzui. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta, pogonâr s.m. (agric.; în trecut) pogonaş. Pogonarul era plătit după numărul de pogoane lucrate. pogonaş s.m. (agric.; reg.) v. Pogonar. pogom vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Alerga. Fugări. Goni. pogonici s.m. biriş, oştorâş, plugar, pognitor, prunc, <înv.> arător. Pogonici este băiatul care, atunci când se ară, mână vitele înjugate la plug. pogor subst. (înv.) v. Coborâre. Coborâş. pogorământ s.n. (înv.) v. Coborâre. Coborâş. pogrebânie s.f. (înv.) v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare, pogreşi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Greşi. Păcătui. pohâncă s.f. (bot.; reg.) v. Hrişcă (Fagopyrum esculentum). pohâd, -ă adj. (în opoz. cu „frumos”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urât2, pohârlă s.f. (zool; reg.) v. Javră. Jigodie. Potaie. pohfală s.f. (înv.) 1 v. Apologie. Cinste. Cinstire. Elogiu. Glorie. Laudă. Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. 2 v. Fast1. Lux. Măreţie. Pompă2. Somptuozitate. Splendoare. 3 v. Măreţie. Splendoare. Strălucire. 4 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, pohfalisîvb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima, pohfalîvb. IV. tr. (înv.; compl indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera, pohfălâs, -oâsă adj. (înv.; despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) v. Bogat. Fastuos. Grandios. Luxos. Magnific. Mare1. Pompos. Somptuos. Splendid. pohibi vb. IV. intr. (reg.) 1 (în credinţe şi superstiţii; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. 2 (despre oameni) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Va-ticina. Vesti. 3 v. Invoca. Pretexta, pohlibufvb. IV. tr., refl. recipr. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera, pohlibuitor s.m. (înv.) 1 v. Adulator. Linguşitor. 2 (deprec.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant Denigrator. Detractor. Ponegritor. pohlibuitură s.f. (înv.) v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. pointillist pohâd s.n. (reg.) v. Deprindere. Fire. Nărav. Obicei. Obişnuinţă. pohodi'vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; de obicei cu determ. modale sau locale) v. Deplasa. Merge. Mişca. Umbla, pohoiâlă s.f. 1 (med., med. vet.; pop.) v. Albeaţă. Cataractă. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Albeaţă. Keratoleucom. Leucom. 3 (fiziol; pop.) v. Urdoare. 4 (med.; pop.) v. Conjunctivită granuloasă. Trahom. 5 (anat.; reg.) v. Abdomen. Burtă. Pântece, pohoţr -oâţă s.m., s.f. (reg.) 1 s.m., s.f. v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. 2 s.f. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 3 s.m„ s.f. Josnic. Mârşav. MişeL Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit Nemernic Netrebnic. Păcătos. Scelerat. Ticălos, pohreb s.n. (constr.; reg.) 1 v. Beci. Pivniţă. 2 v. Subsol. pohtâci s.m. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. pohvalenie s.f. (înv.) v. Apologie. Cinste. Cinstire. Elogiu. Glorie. Laudă. Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. pohvăh't, -ă adj. (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor; înv.) v. Lăudat. Mărit3. Preaînălţat. Prealuminat. Preamărit. Preaslăvit. Proslăvit. Slăvit. Venerat. poiâdă s.f. (milit.; înv.) v. Cotropire. Invadare. Invazie. încălcare. Năpădire, poiână s.f. luminiş, ochi1, colnic, limpeziş, zarişte, golean, golişte, lucină, luncă, mreajă, ochean2, ocheţ, podei, poderei, poieniş, pripor, prund, pustă, răzbuneală, ză-podie, aralâc. Au poposit într-o poiană din pădure. poiătă s.f. (constr.) 1 (pop.) v. Şopron. 2 (reg.) v. Cocină. 3 (reg.) v. Coteţ. 4 (reg.) v. Grajd. 5 (reg.) v. Pătul. 6 (reg.) v. Staul. 7 (reg.) v. Bordei. Colibă. 8 (reg.) v. Cămară, poiecioâră s.f. (constr.; pop.) poieţică. poiede s.f. (înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie, poiemcă s.f. (pop.) v. Poieniţă, poiemce s.f. (reg.) v. Poieniţă, poienioâră s.f. (pop.) v. Poieniţă, poieniş s.n. (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană, poieniţă s.f. 1 poienică, poienioâră, poienice, poienuţă. Au mers mult timp prin pădure până au dat de o poieniţă. 2 (glum.) v. Calviţie. Chelie. Pleşuvie. poienuţă s.f. (reg.) v. Poieniţă, poieţică s.f. (constr.; pop.) poiecioâră. pointillism [pwanti'ism] s.n. (pict.) divizio-nism. Poantilismul este un procedeu folosit în pictura modernă impresionistă. pointillist -ă [pwanti'ist] adj.,s.m.,s.f. (pict.) divizionist. Camille Pissaro a fost un pictor pointră pointillist. Pointilliştii sunt adepţii divizionis-mului. poi'ntrâ adv. (modal; reg.; de obicei în legătură cu vb. ca „a fi”, „a răspunde”, „a vorbi’) v. Contra. împotrivă. poităşi s.m. pl. (reg.) v. Coabitant. Colocatar, poîtră adv. (modal; reg.; de obicei în legătură cu vb. ca „a fi”, „a răspunde”, „a vorbi) v. Contra. împotrivă. poivă1 adv. (modal; reg.; de obicei în legătură cu vb. ca „a fi”, „a răspunde” „a vorbi) v. Contra. împotrivă. poivă2 s.f. (reg.) v. Prelată, pojăr s.n. I (med.) 1 rujeolă, foc-viu, luat-de-vânt (v. /waf])>hiat-din-vânt (y. luat1), <înv. şi reg.> vărsat de copii, vărsat mic, cochinadă, cori, cozace, mârced, pârpor, rapor, vărsat mărunt, vărsat roşu, vărsat spoit, vărsat spuzit, zăpor2, <înv.> iler, morbili, vărsat pătat. Pojarul este o boală contagioasă, caracterizată prin apariţia unor pete roşii pe piele. 2 (reg.) v. Scarlatină. I11 (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeălă, năduf, năduşeală, pârjol, toropeală, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de pojarul verii. 2 fig. ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, suflu, văpaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca în suflet pojar. III (înv. şi reg.) 1 v. Flăcări (v. flacără). Foc. Incendiu. Pârjol. 2 v. Calamitate. Catastrofa. Dezastr u. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. IV (bot.; reg.) v. Po-jamiţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). pojărnic s.m. (înv. şi reg.) v. Pompier, pojărnică s.f. (bot.; reg.) v. Pojamiţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). pojămiţă s.f. (bot.) 1 Hypericum perforatum; sunătoare, barba-lupului (v. barbă), bu-ruiană-de-năduf, crucea-voinicului (v. cruce), drobişor, falcăţea, floare-de-foc-viu, floa-re-de-năduf, floare-de-sunătoare, floare-gal-benă, floarea-lui-Ioan (v. floare), hamei-de-pă-mânt, harnică (v. harnic), iarba-crucii (v. iarbă), iarba-lui-Sfântul-Ioan (v. iarbă), iarba-sân-gelui (v. iarbă), iarba-spaimei (v. iarbă), iar-ba-spurcăţii (v. iarbă), iarbă-de-sunătoare, închegătoare (v. închegător), jale-de-munte (v.jale2), lemnie (v. lemniu), osul-iepurelui (v. 05), poala-Maicii-Domnului (v. poală), poala-Maicii-Precista (v. poală), pojar, pojar-nică, prozornică, sânziană, sovârf-galben, so-vârvariţă, sunaică, şerlai, zburătoare (v. zburător). 2 (reg.) v. Sunătoare (Crepis foetida). pojghie s.f. (reg.) v. Crustă. Pojghiţă. pojghiţă s.f. 1 crustă, pojghie, <înv.> cămaşă. Apa râului curgea printre pojghiţe de gheaţă. 2 (med., med. vet.) coajă, crustă, zgaibă, <înv. şi reg.> zgancă, scoarţă. Plaga care are pojghiţă începe să se cicatrizeze. 3 (anat; înv. şi reg; adesea urmat de determ.) v. Membrană. Pieliţă. 4 (med.; reg.) v. Puşchea. pojijie s.f. (colect; reg.) 1 v. Bagaj. 2 v. Familie. Neam. pojivărvb. IV. tr. (în opoz. cu „a economisi”; reg.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi, împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli, pojmog subst. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. pol1 s.m. I (geogr.) pol ceresc = <înv.> polul lumii. Polii cereşti sunt cele două puncte de intersecţie ale axei Pământului cu sfera cerească, în jurul cărora are loc mişcarea diurnă, aparentă, a stelelor; pol geografic = pol pământesc =pol terestru = (art.) polul Pământului = polul frigului. Polii geografici sunt cele două puncte situate la capetele axei de rotaţie a Pământului, unde se reunesc toate meridianele geografice; (art) polul nord = polul nord magnetic = <înv.> polul arctic. Polul nord este punctul extrem nordic al Pământului, unde unul dintre capetele axei de rotaţie a Pământului atinge suprafaţa terestră; polul sud = polul sud magnetic = <înv.> polul antarctic. Polul sud este punctul extrem sudic al Pământului, unde unul dintre capetele axei de rotaţie a Pământului atinge suprafaţa terestră; (rar) polul frigului v. Pol geografic. Pol pământesc. Pol terestru. Polul Pământului; (înv.) polul arctic v. Polul nord. Polul nord magnetic; polul antarctic v. Polul sud. Polul sud magnetic; polul lumii v. Pol ceresc. II (fiz.) 1 <înv.> punct. Atrage pilitura de fier cu unul dintre polii magnetului. 2 pol pozitiv = anod, electrod pozitiv, <înv.> placi Polul pozitiv captează electronii emişi de catod dintr-o baie de electroliză. pol2 s.m. (fin.) polidor. Polul este moneda sau bancnota valorând douăzeci de lei, care a circulat, în trecut, în România. pol3 s.n. (slavon.; înv.; cu sens cantitativ) v. Jumătate. polăr, -ă adj. (geogr., climat., meteor:; despre climă, zone, regiuni etc.) rece, <înv.> polaric. Clima polară este clima regiunilor situate în apropierea cercului polar. în regiunile polare este veşnic frig. polăric, -ă adj. (geogr., climat., meteor:; înv.; despre climă, zone, regiuni etc.) v. Polar. Rece. polarimetru fotoelectric s.n. (fiz.) fotopo-larimetru. polariză vb. I. tr., refl. fig. a (se) axa, a (se) centra, a (se) concentra, a (se) focaliza. Discuţia s-a polarizat pe priorităţile financiare ale firmei. polarizănt, -ă adj. (fiz.; despre materii, medii, obiecte etc.) polarizator,polarizor. Microscopul polarizant este utilizat la studiul mineralelor. polarizăre s.f. I (fiz) 1 polarizaţie. Polarizarea este starea unui corp sau a unui sistem fizic care prezintă polaritate. 2 polarizare cromatică = polarizaţie cromatică. Polarizarea cromatică |1370 este ansamblul figurilor de interferenţă, viu colorate, obţinute la cercetarea în lumină polarizată a unui cristal birefringent, cu ajutorul unui polariscop; polarizare magnetică = magnetizare, <înv.> magnetizaţie. Polarizarea magnetică este proprie corpurilor care posedă proprietăţi magnetice. II fig. axare, centrare, concentrare, focalizare. Şi-au propus polarizarea discuţiei pe priorităţile financiare ale firmei. polarizator, -oăre adj. (fiz.; despre materii, medii, obiecte etc.) polarizant, polarizor. polarizăţie s.f. (fiz.) 1 polarizare. 2 polarizaţie cromatică = polarizare cromatică, polarizor, -oăre adj. (fiz.; despre materii, medii, obiecte etc.) polarizant, polarizator. polătă s.f. (reg.) 1 (în ţările monarhice) v. Curte. Palat1. 2 (constr.) v. Jgheab. Streaşină, polbeăn s.m. (bot; reg.) 1 v. Păpădie (Tara-xacum officinale). 2 v. Nufăr. Nufar-galben (Nuphar luteum). polc s.n. (milit.) 1 (în Ev. Med, în Ţările Rom.) buluc, ceată, pâlc, steag, <înv.> bulucbăşie. Polcul format din mercenari, avea aproximativ efectivul unui regiment. 2 (în armata romană; înv.) v. Legiune. 3 (înv.) v. Regiment, polcă s.f. palton. Polca este o haină sau o jachetă confecţionată din stofă şi croită pe talie, pe care o poartă femeile de la ţară. polceă s.f. (reg.) v. Refec. Tiv. Tivitură. polcovnic s.m. (milit.; în trecut) v. Colonel1, polcovnicăt s.n. (milit.; în trecut; rar) v. Polcovnicie. polcovniceăsă s.f. (în trecut) v. Coloneleasă. polcovnicie s.f. (milit.; în trecut) pol-covnicat. Polcovnicia era funcţia de polcovnic. polcuţă s.f. (reg.) v. Scurteicuţă. poleăc, -ă s.m., s.f., adj. (înv. şi reg.) 1 s.m., s.f. v. Polon. Polonez. 2 adj. v. Polon. Polonez, polecesc, -eăscă adj. (înv. şi reg.) v. Polon. Polonez. poleceşte adv. (modal; înv.) v. Leşeşte. poledişte s.f. (meteor.; reg.) v. Gheţuş. Polei1, polediţă vb. I. intr. impers. (meteor.; reg.) a se polidi. polediţă s.f. (meteor.) 1 (înv. şi reg.) v. Gheţuş. Polei1.2 (reg.) v. Chiciură. Promoroacă. polei1 s.n. 11 (meteor.) gheţuş, <înv. şi reg.> polediţă, bură1, mâzgărie, mâzgău, mâzguş, poledişte, poleială, policie, sticluş. Multe maşini s-au ciocnit din cauza poleiului. 2 (rar) v. Poleială. Staniol. 3 (meteor.; reg.) v. Chiciură. Promoroacă. II fig. luciu2, lustru, strălucire. Bijuteria şi-a pierdut, în timp, poleiul polei2 s.m. (bot; reg.) v. Apăratoare (v. apărător) (Mentha pulegium). poleP vb. IV. tr. 11 (tehn., a. plast; compl. indică obiecte din metal din lemn etc.; de obicei cu determ. „cu-argint’) a arginta, a sufla, <înv. şi pop.> a spoi, a pocosti, a şicui, <înv.> a argintui, a înarginti, a într arginta. Pictorul poleieşte o icoană cu argint. Mânerul săbiei este poleit cu argint. 2 (tehn., a. plast.; compl. indică obiecte din metal din lemn etc.; de obicei cu determ. „cu aur) a auri, a sufla, a aura, <înv. şi pop.> a spoi, a îna-uri, a întrauri, a pocosti, a şicui. Sculptorul poleieşte o statuie cu aur. Turlele bisericii sunt poleite cu aur. 3 (tehn.; reg; compl. indi- 1371 | că vase, obiecte metalice etc.) v. Cositori. Spoi. II (jur.; arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide. întemniţa. Reţine, poleiâlă s.f. 11 staniol, polei1, şic2, <înv.> poleitură,poliment Multe sortimente de bomboane sunt învelite în poleială. 2 (meteor.; reg.) v. Gheţuş. Polei1. II fig. (adesea peior.) superficialitate, lustru, pospai, pospăială, spoială. îi demască public poleiala de cultură. poleier s.m. (tehn.) poleitor. poleire s.f. (tehn., a. plast.) 1 argintare, argintat1, poleit1, suflare, poleitură, suflat1, spoire, spoit1, <înv.> argintuire, argintuit1, în-trargintare. Pentru poleirea unei icoane nu este necesar mult argint. 2 aurire, aurit1, poleit1, suflare, poleitură, suflat1, aureală, întraurire, spoire, spoit1, <înv.> aurat1. Sculptorul a terminat poleirea statuii. poleit1 s.n. (tehn., a. plast.) 1 argintare, argintat1, poleire, suflare, poleitură, suflat1, spoire, spoit1, <înv.> argintuire, argintuit1, întrargintare. 2 aurire, aurit1, poleire, suflare, poleitură, suflat1, aureală, întraurire, spoire, spoit1, <înv.> aurat1. poleit2, -ă adj. 11 (tehn., a. plast.; despre obiecte din metal din lemn etc.) argintat, suflat2, spoit2, pocostit, poligit, şicuit. Icoana poleită este veche de câteva sute de ani. 2 (tehn., a. plast.; despre obiecte din metal din lemn etc.) aurit, suflat2, <înv. şi pop.> spoit2, înaurit, întraurit, pocostit, poligit, şicuit. Turlele poleite ale bisericii strălucesc orbitor în lumina soarelui. 3 (înv.; despre suprafeţe cu asperităţi sau neregularităţî) v. Lustruit2. Netezit2. Şlefuit2. II fig. 1 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat Deştept. Educat Instruit. învăţat2. Şcolit. 2 (în opoz. cu „neîngrijitînv.; despre stil exprimare, limbaj etc.) v. Ales2. Aparte. Deosebit. Distins. Elegant. Elevat. îngrijit. Literar. Rafinat2. Select SubtiL III (jur.; arg.; despre oameni) v. Arestat2. Deţinut încarcerat închis2, întemniţat. Reţinut poleitor s.m. poleier. Poleitorul se ocupă cu poleirea unor obiecte. poleitură s.f. I (tehn., a. plast; rar) 1 v. Argintare. Argintat1. Poleire. Poleit1. Suflare. 2 v. Aurire. Aurit1. Poleire. Poleit1. Suflare. II (concr.; înv.) v. Poleială. Staniol, polejnic, -ă adj. (reg; despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) v. Drept. Lis. Neted. Orizontal. Plan. Plat2. Şes. polejnid vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales terenuri) v. Aplana. îndrepta. Netezi. Nivela. polemic, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) combativ, polemic, bătăios. Avea un spirit polemic de invidiat. 2 (mai ales despre manifestări ale oamenilor) combativ, critic. I-a răspuns printr-un articol scris cu un ton polemic. II s.f. <înv.> rezonament, vorbire, polemie. Polemica este o discuţie în contradictoriu. Spirit împăciuitor, se fereşte de polemici. polemie s.f. (maghiar.; înv.) v. Polemică (v. polemic). polen1 s.n. 1 (bot.) faină de flori, praf, <înv. şi reg.> pulbere. Este alergic la polen. 2 (biol; arg.) v. Spermă. polen2 s.m. (bot; reg.; şi polen-de-cel-mare) v. Absint. Pelin. Pelin-adevărat. Pelin-alb. Pelin-bun. Pelin-de-grădină. Pelin-de-Rusalii. Pelin-negru. Pelin-verde (Artemisia absinthium). polenizăre s.f. (bot.) 1 polenizaţie. Polenizarea constă în transferul natural sau artificial, al polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului pentru a produce fecundaţia. 2 polenizare încrucişată = alogamie, xenoga-mie. Polenizarea încrucişată este fecundarea unei plante cu polen provenit de la altă plantă din aceeaşi specie. polenizăţie s.f. (bot.) polenizare, polent s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. polentă s.f. (culin.; înv.) v. Mămăligă, polente subst. (adm.; arg.) v. Poliţie, polfăi vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică alimente sau lucruri necomestibile) v. Molfai. Morfoli. Mozoli. 2 intr. (despre fiinţe) v. Cle-fai. Molfai. Plescăi. polfăiălă s.f. (reg.) v. Clefaială. Clefait. Molfaială. Molfaire. Molfăit. Molfaitură. Plescăială. Plescăit. polfăi't s.n. (reg.) v. Clefaială. Clefait. Molfaială. Molfaire. Molfăit. Molfaitură. Plescăială. Plescăit. polfăitură s.f. (reg.) v. Clefaială. Clefait. Molfaială. Molfaire. Molfăit. Molfaitură. Plescăială. Plescăit. poliacetât de vinii s.m. (chim.) acetat de polivinil. Poliacetatul de vinii este folosit, în special la fabricarea lacurilor şi a vopselelor. poliacrilonitril s.m. (chim.) nitril poliacrilic. Poliacrilonitrilul se obţine prin polimerizarea acrilonitrilului. polialcool s.m. (chim.) 1 alcool polihidroxi-lic, alcool polivalent. Polialcoolul se obţine din produse naturale sau pe cale sintetică. 2 polialcool vinilic = alcool polivinilic. Polialcoolul vinilic se poate obţine din polivinilacetat, printr-o reacţie de hidroliză sau printr-o reacţie de transesterificare cu diverşi alcooli. poliartrită s.f. (med., med. vet.) poliartrită cronică evolutivă = poliartrită reumatoidă = artrită reumatoidă. Poliartrita reumatoidă este o formă de reumatism cronic deformant, cu evoluţie progresivă, care afectează mai întâi articulaţiile extremităţilor. polibâzic, -ă adj. (chim.; despre acizi) poli-carboxilic. Acizii polibazici conţin în moleculă mai mulţi atomi de hidrogen care pot fi înlocuiţi cu atomi de metal policândru s.n. candelabru, hârzob. Policandrul din salon împrăştie o lumină vie. policar s.m. (anat.) deget mare, degetul cel gros (v. deget), degetul cel mare (v. deget), puricar, degetul cel mic (v. deget), degetul cel scurt (v. deget). Presează rana cu policarul, ca să nu ţâşnească sângele. policarboxi'lic, -ă adj. (chim.; despre acizi) polibâzic. pilocărp s.m. (bot.) Pilocarpus jaborandi; jaborandi. policaziu s.n. (bot.) pleiocaziu. Policaziul este o inflorescenţă cimoasă, în care axele florale laterale, dispuse vertical au aceeaşi lungime şi înălţime. poliedric policelulâr, -ă adj. (biol; despre organisme, indivizi etc.) multicelular, pluricelular. Organismele policelulare sunt alcătuite din mai multe celule. policeman [po'lisman] s.m. (engl) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. policentric, -ă adj. (biol; despre cromozomi) multicentric. Cromozomii policentrici au mai multe centromere. policer s.n. (reg.) v. Etajeră. Poliţă1. polichistom s.n. (med., med. vet.) tumoare polichistică. poli'cie s.f. (meteor.; reg.) v. Gheţuş. Polei1, policioară s.f. 1 policuţă. Şi-a montat în birou câteva policioare pentru cărţi. 2 (tehn.; la jug) poliţă1, lopăcioară, lopăţică, ple-vicioară, podhomiţă, preghiţă, primblă, punte, salbă. Pe policioară se sprijină gâtul boilor. policitemie s.f. (med., med. vet.) eritremie, eritrocitoză, hiperglobulie, poliglobulie. Poli-citemia este caracterizată prin creşterea excesivă a numărului de globule roşii. polidoropren s.n. (chim.) neopren, sovpren. Policloroprenul este o varietate de cauciuc sintetic termoplastic, foarte rezistent la căldură. policlorură s.f. (chim.) policlorură de vinii = clorură de polivinil. Policlorură de vinii se prelucrează sub formă de foi, plăci, ţevi etc.; policlorură deviniliden = clorură de poliviniliden. policolor, -ă adj. (despre obiecte, lucruri etc.) multicolor, pluricrom, policrom, policromic, discolor. policroîsm s.n. (fiz.; la unele cristale) pleo-croism. Policroismul este un fenomen de absorbţie selectivă a luminii. policrom, -ă adj. (despre obiecte, lucruri etc.) multicolor, pluricrom, policolor, policromic, discolor. I-a cumpărat copilului o minge policromă. policromatism s.n. policromie, policromatofilie s.f. (med.) policromazie. în policromatofilie globulele roşii pot lua mai multe culori. policromazie s.f. (med.) policromatofilie. policromic, -ă adj. (despre obiecte, lucruri etc.) multicolor, pluricrom, policolor, policrom, discolor. policromie s.f. policromatism. La asfinţitul soarelui, policromia cerului este fascinantă. Lemnăria palatului uimeşte vizitatorii prin policromia incrustaţiilor şi prin tehnica de fabricaţie. policuţă s.f. (reg.) v. Policioară, polidactfl, -ă adj. (med.; despre oameni) mul-tidactil,multidigital,multidigitat. O persoană polidactilă are un număr de degete mai mare decât cel normal. polidi vb. IV. intr. impers., refl. impers. (meteor.; reg.) a polediţa. Este mare lu-necuş pentru că pământul s-a polidit. polidimensionăl, -ă adj. multidimensional, pluridimensional. Corpurile polidimensionale au mai multe dimensiuni. polidor s.m. (fin.; arg.) v. Pol2, poliedrăl, -ă adj. poliedric, poliedric, -ă adj. poliedrăl. Această figură are formă poliedrică. Diamantul are o structură poliedrică. poliedrie poliedrie s.f. {med. vet.) graserie. Poliedria este o boală virotică şi infecţioasă a viermi-lor-de-mâtase şi a unor insecte. polietenă s.f. (chim.) polietilenă, polietilenă s.f. (chim.) polietenă. Polietilena este folosită, ca material anticoroziv şi dielectric, la fabricarea foilor şi peliculelor pentru ambalaje, a unor obiecte tehnice şi de uz casnic. polietilentereftalăt s.m. (chim.) politerefta-lat de etenă, tergal, terilenă, terital, terom. Polietilentereftalatul este o fibră sintetică po-liesterică foarte rezistentă la lumină, căldură, şifonare şi rupere. polifăg, -ă adj., s.m., s.f. (biol.) omnivor, pan-tofag, pleiofag, plurivor. Animalele polifage se hrănesc atât cu hrană vegetală, cât şi cu hrană animală. polifazăt, -ă adj. (fiz.; despre sisteme de tensiuni sau de curenţi electrici alternativi) poli-fazic. Un sistem de tensiuni polifazat are fazele iniţiale diferite. polifăzic, -ă adj. (fiz.; despre sisteme de tensiuni sau de curenţi electrici alternativi) polifazat. polifîl, -ă adj. (bot; despre plante) multifoliat. Plantele polifile au frunze numeroase. polifiletism s.n. (antrop.) poligenie, polige-nism. poliflâr, -ă adj. (bot.; mai ales despre plante) multiflor, pluriflor. Plantele poliflore au mai multe flori. polifon, -ă adj. (muz.) polifonic, polifonic, -ă adj. (muz.) polifon. în muzica polifonică există mai multe linii melodice care se află în relaţii armonice. polifonie s.f. (muz.) contrapunct, contratemă. Polifonia este melodia executată concomitent cu tema într-o lucrare muzicală. poliform, -ă adj. (despre organisme, cristale, obiecte etc.) heteromorf, multiform, pluriform, polimorf. Un organism poliform are mai multe forme. Acest cristal este poliform întrucât are forme diferite. polifuncţionăl, -ă adj. (despre obiecte) multifuncţional, plurifuncţional. Un obiect poli-funcţional are mai multe întrebuinţări. poligălă s.f. (bot.) Polygala; amăreală. Din poligală se extrage un ulei folosit în medicină pentru ajutarea expectoraţiei. poliganglionăr, -ă adj. (anat., med.) pluri-ganglionar. Bolile poliganglionare afectează diverşi ganglioni limfatici. poligenetic, -ă adj (despre fenomene biologice, sociale, lingvistice etc.) poligenie. Un fenomen poligenetic are o geneză complexă. poligânic, -ă adj (despre fenomene biologice, sociale, lingvistice etc.) poligenetic. poligenie si (antrop.) polifiletism, poligenism. poligenism s.n. (antrop.) polifiletism, poligenie. Potrivit poligenismului, diferitele rase umane provin din mai multe tipuri primitive, considerate ca specii. poligi't, -ă adj. (tehn.; reg.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) 1 v. Argintat. Poleit2. Suflat2.2 v. Aurit. Poleit2. Suflat2. poliglandulăr,-ă adj. (anat., med) multiglan-dular, pluriglandular. Bolile poliglandulare afectează mai multe glande. poliglobulie s.f. (med., med. vet.) eritremie, eritrocitoză, hiperglobulie, policitemie. Poli-globulia este caracterizată prin creşterea excesivă a numărului de globule roşii. poliglot, -ă adj. (despre scrieri, opere etc.) multilingv, plurilingv, polilingv. Are în bibliotecă multe dicţionare poliglote. poligni vb. IV. 1 tr.,refl. (reg.; compl sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) v. Apleca. Arcui. Atârna. Cădea. Coborî. Culca. Curba. înclina. încovoia. îndoi. Lăsa. Pleca. 2 tr. (înv.; compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî, întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. poligmt, -ă adj. (reg.; despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) v. Aplecat2. Curbat. înclinat. încovoiat. îndoit Lăsat. Plecat2. poligon s.n. (geom.) <înv.> multunghi. Poligonul este o suprafaţă plană mărginită de mai multe laturi. poligonacăe s.f. (bot.) poligonee. Spanacul face parte din familia poligonaceelor. poligonăl, -ă adj. (geom.) <înv.> poligonicesc. Suprafaţă poligonală. Linie poligonală. poligonăţie s.f. (topogr.) poligonometrie. poligonee s.f. (bot.) poligonacee. poligonicesc, -eăscă adj. (geom.; înv.) v. Poligonal. poligonometrie s.f. (topogr.) poligonăţie. Poligonometria este o tehnică folosită pentru planimetria unei porţiuni mici de teren. polihibridăre s.f. (biol.) polihibridism. Poli-hibridarea este o hibridare între două forme biologice ereditar deosebite. polihibridism s.f. (biol) polihibridăre. polilaterăl, -ă adj. (rar.; despre acţiuni, preocupări, realizări etc. ale oamenibr) v. Complex. Multilateral. Omnilateral. Plurilateral. Plurivalent. Polivalent. polilingv, -ă adj. (despre scrieri, opere etc.) multilingv, plurilingv, poliglot, poliloghie s.f. (adesea deprec.) vorbărie, peltea. Ascultătorii au întrerupt poliloghia celui de la tribună. Atâta poliloghie fără sens îl enerva. polimastie s.f. (med., med. vet.) hipermastie. Polimastia este existenţa unor mamele multiple. polimer mixt s.m. (chim.) copolimer. Produsul polimerizării este un polimer mixt. polimetacrilăt de metil sm (chim) plexiglas, sticlă organică, stiplex. Din polimetacrilat de metil se fac diferite obiecte rezistente la şocuri şi la trepidaţii. Sticla organică este folosită în chirurgia ortopedică pentru înlocuirea oaselor. polimetălic, -ă adj. (despre minereuri, zăcăminte) multimetalic. Zăcămintele polimetali-ce conţin mai multe metale. polirm vb. IV. intr.,tr. (biol; reg; despre femei; compl indică copii) v. Concepe. Naşte. Procrea, polimoleculăr, -ă adj. (chim., fiz.) multimo-lecular, plurimolecular. Substanţele polimole-culare sunt formate din mai multe molecule. polimorf,-ă adj. (despre organisme, cristale, obiecte etc.) heteromorf, multiform, pluriform, |1372 poliform. Un organism polimorf are mai multe forme. Acest cristal este polimorf întrucât are forme diferite. polimorfie s.f. (chim.) polimorfism, polimorfism s.n. 1 (chim.) polimorfie. Polimorfismul este proprietatea unei substanţe chimice solide de a exista în mai multe forme cristaline distincte. 2 (biol.) pleomorfism. Polimorfismul este proprietatea unor specii de plante sau de animale de a se prezenta sub mai multe aspecte morfologice. polimorfonudeăr s.n. (hist.) granulocit, polinuclear. Polimorfonuclearele sunt leucocite multinucleare sangvine. polinaţionăl, -ă adj. (rar; despre state, ţâri, oraşe etc.) v. Multinaţional. Plurinaţionl. polim'e s.f. (bot.) anteră. Polinia se află în vârful staminelor. polinom omogen s.n. (mat.) formă. Polino-mul omogen are toţi termenii de acelaşi grad. polinomiăl, -ă adj. (mat.) polinomic. O expresie algebrică polinomială se poate scrie ca un polinom. polinomic, -ă adj. (mat.) polinomiăl. polinudeăr, -ă adj., s.n. 1 adj. (biol; despre celule, protoplasmă etc.) multinuclear, plurinuclear. Celulele polinucleare au mai multe nuclee. 2 s.n. (histol.; impr.) v. Granulocit. Polimorfonudeăr. poliomielită anterioară acută s.f. (med.) paralizie infantilă. Poliomielita anterioară acută este provocată de un virus specific, care produce leziuni anatomice în substanţa cenuşie a măduvei spinării, atingând celulele nervoase motorii. poliomieloencefalită s.f. (med, med. vet.) polionevraxită. polionevraxită s.f. (med., med. vet.) poliomieloencefalită. în polionevraxită leziunile sunt localizate în substanţa cenuşie. poliopie s.f. (med.) poliopsie. Poliopia este o tulburare a vederii caracterizată prin percepţia unor imagini multiple ale aceluiaşi obiect. poliopsie s.f. (med.) poliopie. poliorchie s.f. (milit.; grec.; înv.) v. Asalt. Asediere. Asediu. Blocadă. împresurare. încercuire. înconjurare. învăluire, poliorexiesi. (med.) adefagie,bulimie,hiper-fagie, hiperorexie. Poliorexia se caracterizează printr-o foame exagerată şi cvasipermanentă. poliozid s.m. (chim.) glican,polizaharid Po-liozidul este un polimer de glucide. polip s.m. (anat., med.) vegetaţie, vegetaţii adenoide (v. vegetaţie). Copilul vorbeşte pe nas din cauza polipilor. polipatie s.f. (med., med. vet.) polipatologie. polipatologie s.f. (med., med. vet.) polipatie. Polipatologia este prezenţa a mai multe boli la acelaşi pacient. poliporacees.fi (bot.) poliporee. Poliporace-ele sunt ciuperci care au mai multe forme. poliporee s.f. (bot.) poliporacee. polipropenă s.f. (chim.) polipropilenă. polipropilenă s.f. (chim.) polipropenă. Po-lipropilena, fiind foarte rezistentă la temperaturi înalte şi la coroziune, este folosită la fabricarea conductelor, a unor obiecte de menaj etc. 1373| poliptoton s.n. (ret) traducţie1. Poliptotonul constă în reluarea aceluiaşi cuvânt sub diverse forme flexionare. polisemantic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte sau unităţi frazeologice) plurisemântic, multisemantic. Un cuvânt polisemantic are mai multe sensuri. polisemantism s.n. (lingv.) polisemie, plurisemantism, plurisemie. Polisemantismul este proprietatea unui cuvânt sau a unei unităţi frazeologice de a avea mai multe sensuri. polisemie s.f. (lingv.) polisemantism, plurisemantism, plurisemie. polisenzoriâl, -ă adj. plurisenzorial. Acuitatea polisenzorială priveşte simultan mai multe simţuri. polish ['polifl s.n. (auto; engl.) v. Polişare. Polişat. polisiali'e s.f. (med.) hipersialie, ptialism, sia-loree. Polisialia este o secreţie abundentă de salivă, întâlnită în unele maladii sau provocată prin medicamente. polisilâb, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) poli-silabic. polisilâbic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) polisilâb. Cuvintele polisilabice au mai multe silabe. polismdeton s.n. (ret.) comoraţie,epimonă. Polisindetonul este o figură retorică realizată prin folosirea excesivă a conjuncţiilor coordonatoare „şi”, „sau” în propoziţie. polisintetic, -ă adj. (lingv.; despre unele limbi) incorporant. Limba polisintetică are frazele formate dintr-un singur cuvânt compus lung. polistăvrion s.n. (bis.; grec.; înv.) v. Sacos, polistiren s.m. (chim.) polistirol, trolitul, scârţ. Polistirenul este un material plastic solid, care se foloseşte ca material electroizolant, în radiotehnică sau în televiziune şi la fabricarea unor obiecte. polistirol s.m. (chim.) polistiren, trolitul, scârţ. pdliş s.m. (culin., ind. alim.; astăzi mai ales fam.) cârnat polonez, polonez. Polişii sunt preparaţi din came de vită şi de porc tocată, afumată şi fiartă. polişare s.f. (auto) polişat, polish. politehnică s.f. (pedag.) institut politehnic, <înv.> şcoală politehnică. La politehnică sunt pregătiţi specialişti în diverse domenii ale ştiinţelor tehnice. politehniciân, -ă s.m., s.f. politehnist. Poli-tehnicianul este o persoană care studiază sau predă la un institut politehnic. politehnist -ă s.m., s.f. politehniciân. politeist, -ă adj., s.m., s.f. (în relig. politeiste) idolatru, păgân, <înv.> barbar, elen, eretic, etnic, idolean, idolniciar, idoloslugaş, idoloslu-jebnic, idoloslujitel, idoloslujitor, statocred. Politeiştii se închină la idoli. Este un bărbat politeist. politereftalăt de etenă s.n. (chim.) polieti-lentereftalat, tergal, terilenă, terital, terom. Politereftalatul de etenă este o fibră sintetică poliesterică foarte rezistentă la lumină, căldură, şifonare şi rupere. politetrafluoretilenă s.f. (chim.) teflon.Po-litetrafluoretilena este utilizată la fabricarea garniturilor supuse coroziunii, a ţesăturilor termoizolante, a unor izolatori electrici etc. politeţe s.f. 1 cuviinţă, decenţă, respect, reverenţă, urbanitate, supunere, <înv.> cuvenire, celibilâc, urbanism. Are un comportament plin de politeţe. 2 amabilitate, civilitate, manieră, cavalerism. Băiatul este de o politeţe ireproşabilă. 3 amabilitate, atenţie, curtoazie, galanterie, gentileţe, amenitate, curtenie, <înv.> libov, tropos. Politeţea faţă de ceilalţi este un atribut al civilizaţiei. politic, -ă s.f., s.n., s.m., adj. I (polit.) 1 s.f. <înv.> politie, politichie. Cei care nu sunt implicaţi în politică rămân spectatori impasibili şi obiectivi ai realităţibr din ţară. 2 s.f.politică colonială = colonialism. Politica colonială este un sistem de expansiune colonială; politică de nealiniere = nealiniere, neangajare, neutralitate activă, (v. politic). Prin politica de nealiniere, un stat nu participă la confruntările dintre diferite state sau blocuripolitico-militare; politică externă = <înv.> politică exterioară. La jurnalul de seară se comentează şi probleme de politică externă; (înv.) politică exterioară v. Politică externă. 3 s.n. viaţă politică. Politicul este un subsistem al sistemului social care cuprinde conştiinţa politică, relaţiile, instituţiile şi organizaţiile politice. 4 s.m. (înv.) v. Om politic. Politician. II s.f. 1 diplomaţie, tactică, <înv.> politichie. Politica pe care ea a adoptat-o a fost benefică, pentru că a obţinut ceea ce şi-a dorit. 2 (înv.) v. Ceremonial. Ceremonie. Etichetă. Protocol. Regulă. Rit Ritual. Tipic1. III adj. (înv.) 1 (polit.) v. Diplomatic. 2 (jur.) v. Juridic. 3 (în formapoliticesc; despre îndatoriri, drepturi etc.) v. Cetăţenesc Civic CiviL 4 (în forma politicesc) v. Laic. Lumesc. Mirean. Pământean. Profan, politică s.f. (mai ales la pl. politicale; fam.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. politicărie s.f. (fam.; peior.) v. Politicianism, politicesc, -eâscă adj. (înv.) = politic, politichie s.f. I (înv.) 1 v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manuali-tate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. 2 v. Diplomaţie. Politică (v. politic). Tactică. II (polit.; deprec.) v. Politică (v. politic). politici vb. IV. (înv.) 1 refl. v. Circula. Folosi, întrebuinţa. Utiliza. Uzita. 2 refl.,tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) v. Civiliza. Cultiva. Stila. 3 tr. (compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui. întocmi. Stabili. Statornici. 4 refl. impers. v. Obişnui. Practica2, politiciăn, -ă s.m., s.f. (polit.) om politic, om public, <înv.> politic, politicianist. Politicienii trebuie să fie oneşti. politicianism s.m. (polit.) politicărie. Politicianismul este o activitate politică bazată pe practici imorale şi demagogice. poliţă politicianist, -ă s.m., s.f. (polit; peior.) v. Om politic. Politician. politirit, -ă adj. (înv.; despre oameni) 1 v. Bi-ne-crescut. Civilizat. Fin1. Manierat. Politicos. 2 v. Citit2. Cult2. Cultivat. Deştept. Educat. Instruit. învăţat2. Şcolit. politicos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) bine-crescut, civilizat, fin1, manierat, <înv.> politicit, subţire, urban. Are copii politicoşi, de care este mândru. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) condescendent, cuviincios, decent, deferent, respectuos, reverenţios, smerit, <înv.> smerin. Este un tânăr politicos cu toată lumea. Are o atitudine politicoasă faţă de persoanele în vârstă. 3 (despre oameni) amabil, prevenitor. O persoană civilizată este întotdeauna politicoasă cu ceilalţi. 4 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ales2, delicat, distins, elegant, fin1, manierat, exchiz. Totdeauna are o atitudine politicoasă faţă de soţie. II adv. (modal) respectuos, reverenţios. La intrarea în sală, salută politicos pe cei prezenţi. politie s.f. (înv.) 11 v. Aglomerare. Aglomeraţie. Aşezare. Localitate. 2 v. Oraş.Urbe. 3 (polit.) v. Stat1. Ţară. 4 (milit.) v. Cetate. Fortăreaţă. II (polit) v. Politică (v. politic). II11 v. Alai. Fast1. Pompă2.2 v. Comportament Comportare. Conduită. Purtare, politologie s.f. (polit.) ştiinţă politică. Polito-logia se ocupă cu studiul fenomenului politic în ansamblul lui. politonalism s.n. (muz.) politonalitate, multitonalism, multitonalitate, pluritonalism, pluritonalitate. Politonalismul este suprapunerea a două sau mai multe tonalităţi de-a lungul unor fragmente muzicale sau al unor lucrări întregi. politonalitâte s.f. (muz.) politonalism, multitonalism, multitonalitate, pluritonalism, pluritonalitate. politrică s.f. (bot; reg.) v. Paracherniţă (Pa-rietaria officinalis). politrichie s.f. (med.; mai ales la femei) hi-pertricoză, hirsutism. în politrichie se produce o dezvoltare anormală a sistemului pilos, ca urmare a unor tulburări endocrine. poliţâi s.m. 1 (adm.; în vechea organizare a ţârii) <înv.> poliţmaistru. Poliţaiul era şeful poliţiei într-un oraş de provincie sau într-o circumscripţie a unui oraş. 2 (pop. şifam.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 3 (înv.) Gardian. Gardian public. Sergent. Sergent de noapte. Sergent de stradă, poliţâr s.m. (înv. şi reg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. pdliţă1 s.f. 1 etajeră, policer, tăpşan. Aranjează cărţile pe poliţă. 2 raft, corla-tă1. Tâmplarul a schimbat poliţele din dulap. 3 (la jug) policioară, lopăcioară, lopăţică, plevicioară, podhomiţă, preghiţă, primblă, punte, salbă. Pe poliţă se sprijină gâtul boilor. 4 (tehn.; la plug reg.) v. Cormană. Răsturnătoare (v. răsturnător). poliţă2 s.f. 1 (fin.) accept, cambie, trată, valtău, <înv.> obligă, sinet, vecsel. Poliţa trebuie plătită la scadenţă. 2 (com.) poliţie poliţă de încărcare = conosament. Printr-o poliţă de încărcare, semnată de armator sau de comandantul unei nave comerciale, se confirmă primirea mărfii la bordul navei şi se subliniază obligaţia de a o transporta şi preda la destinaţie în condiţii bune. poliţie s.f. 1 (adm.) <înv.> dorobănţie, <în trecut, în Ţările Rom.> agie, dreptate, polente, forţă publică, miliţie. Poliţia trebuie să asigure ordinea publică şi să reprime infracţionalitatea. 2 (adm.) comisariat, secţie, secţie de poliţie, miliţie, secţie de miliţie. Se duce la poliţie să reclame spargerea. Infractorii au fost duşi la poliţie. 3 (în trecut) poliţie de siguranţă = <în trecut> securitate, siguranţa statului (v. siguranţă). Poliţia de siguranţă era poliţia politică secretă. poliţienesc, -eăscă adj. poliţist. Măsurile poliţieneşti sunt conforme cu legislaţia ţârii. poliţist, -ă s.m., adj. I s.m. 1 agent de poliţie, agent public, poliţai, <înv. şi reg.> poliţar, comisaş, comişer, coroi1, ga-bor, haiduc, pandur, <înv.> poliţmaistru, zapciu, zbir, policeman, curcan, colţan, acolist, acvilar, avan,bala-ban, berbec, beşliu, cabă, caraliu, caschetar, cavas, circar, cloncan, copoi, coroi1, erete, gardist, gea-nabet, huidumă, ienicer, inamic, invadator, iudă, îngeraş, legist, lest1, lingabăr, mamuc, manuş, mănuşă, musor, oagăr, pirat, polent, presar, pri-ponar, rechin, scatiu, sticlete, şacal, şingaliu, şingalo, tangaliu, trocar, ţager, ţifler, miliţian. Poliţiştii sunt funcţionari de poliţie. 2 poliţist de proximitate = <în trecufc sectorist. Poliţiştii de proximitate asigură securitatea şi liniştea oamenilor din anumite zone, cartiere etc. ale unei localităţi. II adj. poliţienesc, poliţmăistru s.m. (înv.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. poliuries.f. (med., med. vet.) hiperureză. Po-liuria este eliminarea de urină în cantitate mai mare decât cea normală. poli vaccin s.n. (med., med. vet.) vaccin polivalent. Polivaccinul este preparat cu mai multe variante de microbi din aceeaşi specie. polivalent, -ă adj. 1 (chim.; despre substanţe chimice) multivalent, plurivalent. Substanţele chimice polivalente prezintă în compuşii pe care îi formează valenţe diferite. 2 (despre acţiuni, preocupări, realizări etc. ale oamenilor) complex, multilateral, omnilateral, plurilateral, plurivalent, plural, polilateral. în societatea modernă tinerii au activităţi polivalente. 3 (despre oameni) multilateral. Este un inginer polivalent, având cunoştinţe în mai multe ramuri ale tehnicii. polivalenţă s.f. 1 (chim.) multivalenţă, plurivalenţi Substanţele chimice care au polivalenţă prezintă în compuşii pe care îi formează valenţe diferite. 2 complexitate, multilaterali-late, omnilateralitate, plurivalenţi Polivalenţa problematicii îl depăşeşte. polivitamină s.f. (farm.) multivitaminl Medicul i-a recomandat polivitamine pentru fortificarea organismului. polizaharid (polizaharidă) s.m. (s.f.) (chim.) glican, poliozid. Polizaharidul este un polimer de glucide. polizaharidă s.f. (chim.) = polizaharid. polizăj s.n. (tehn.) polizare, polizat, polizăre s.f. (tehn.) polizaj, polizat. Polizarea pieselor metalice sau a suprafeţei lor se face cu ajutorul polizorului. polizăt s.n. (tehn.) polizaj, polizare, polizator, -oăre s.m., s.f. (tehn.) polizor2. polizor1 s.n. (tehn.) 1 maşinărie polizat, şmirglu. Polizorul se foloseşte la prelucrarea, prin aşchiere, a pieselor metalice sau a suprafeţelor acestora cu ajutorul unei pietre abrazive. 2 polizor unghiular = flex. Polizorul unghiular este folosit pentru lustruirea, polizarea sau tăierea metalelor dure. polizor2, -oăre s.m., s.f. (tehn.) polizator. Polizorul este un muncitor specializat în polizarea pieselor metalice. poli s.n. 1 (sociol.) anchetă, anchetă de opinie, sondaj de opinie. Pollurile sunt frecvent folosite de televiziuni. 2 (polit.) listă electorali Numele unui candidat a fost tipărit greşit pe polluri. 3 urni Voturile se strâng în polluri. 4 top2. Pollul este un clasament al preferinţelor pentru spectacole, actori, piese muzicale, pe baza punctajului dat de public sau de specialişti. Această melodie ocupă locul întâi în pollurile din mai multe ţâri. polnoglasi'e s.f. (lingv.) plenisonie. Pol-noglasia este specifică limbilor slave de est. polo s.n. (sport; şi polo pe apă) waterpolo. Un meci de polo este foarte antrenant. poloboc s.n. (pop.) 1 v. Butoi. 2 (tehn.) v. Cumpănă. Nivelă cu bulă de aer. polobocul s.n. (pop.) v. Butoiaş. polog1 s.n. 11 brazdă, otcoş. Pologul este un rând de iarbă cosită. 2 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Mănunchi. II fig. (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Groază. Grozăvenie. Grozăvie. Mare2. Mulţime. Negură. Noian. Pădure. Potop. Prăpăd. Puhoi. Puzderie. Sumedenie. polog2 s.n. 1 (bis.; pop.) v. Baldachin. Oranist. Uranisc. 2 (pop.) v. Prelaţi 3 (reg.) v. Păretar. pologăr s.m. (reg.) pologaş. Pologarul întoarce şi adună fânul cosit. pologăş s.m. (reg.) pologar. pologi vb. IV. 11 tr. (pop.; compl. indică iarbă, flori, cereale etc.) v. Culca. Doborî. Tăvăli. 2 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Apleca. înclina. Lăsa. Pleca. Povâmi. Prăvăli. Strâmba. II tr. fig. (înv. şi reg.; compl. indică inamici, adversari etc.) v. Detuna. Distruge. Nimici. Secera. Spulbera. Strivi. Zdrobi. Zvânta. pologi't, -ă adj. (pop.; despre iarbă, flori, cereale etc.) v. Culcat2. Doborât. Tăvălit. poloj£nie s.f. 1 (reg.) v. Anecdotă. Glumă. Spirit. 2 (lit.; reg.) v. Anecdotă. Glumă. Snoavă. 3 (lit.; înv.) v. Diatribă. Pamflet, polon, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. polonez, <înv. şi reg.> leah, leaşcă, poleac. 2 adj. polonez, <înv. şi pop.> leşesc, <înv. şi reg.> poleac, pole-cesc, <înv.> polonesc. 3 s.f. (lingv.) limbă polonă, limbă poloneză, poloneză (v. polonez), <înv. şi pop.> limbă leşească. 11374 polonâsc, -eăscă adj. (înv.) v. Polon. Polonez, poloneşte adv. (modal; înv.) v. Leşeşte. polonez, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. polon, <înv. şi reg.> leah, leaşcă, poleac. Tânăra s-a căsătorit cu un polonez. 2 adj. polon, <înv. şi pop.> leşesc, <înv. şi reg.> poleac, polecesc, <înv.> polonesc. Literatura poloneză este reprezentată de scriitori foarte apreciaţi peste hotarele ţării. 3 s.f. (lingv.) limbă polonă, limbă poloneză, polonă (v. polon), <înv. şi pop.> limbă leşească. Poloneza face parte din familia limbilor slave, grupul occidental II s.m. (culin., ind. alim.) 1 câmat polonez, poliş. Polonezii sunt preparaţi din came de vită şi de porc tocată, afumată şi fiartă. 2 covrig polonez. Polonezii sunt îmbibaţi cu sirop de zahăr şi, uneori, presăraţi cu nucă pisată. polonic s.n. (gosp.) lingură mare, <înv. şi reg.> lingură de scos, găvan, lingurău, linguroi, meriteană, mestecău1, toc2, <înv.> ciorbalâc. Supa se serveşte cu polonicul. polopon£z s.m. (anat; arg.) v. Anus. poloşă s.f., adj. (zool; reg.) v. Spancă. poloşte s.f. (reg.) v. Oierie2. Stână. Târlă, polovţieni s.m. pl. (ist.; înv.) v. Bessi. Pecenegi, polspăncă s.f., adj. (zool; reg.) v. Spancă. poltron adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. fricos, laş, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, mişel, muierce, iepurilă, <înv.> codaci, căcăcios, eunuc, cacă-frică. Oamenii poltroni nu sunt agreaţi. 2 adj. (livr.; despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător. poltronerie s.f. 1 laşitate, poltronism. Nu îi spune adevărul din poltronerie. Dispreţuieşte duplicitatea făcută din poltronerie. 2 (livr.; adesea constr. cu vb. „a fi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere, poluă vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl. indică aerul, atmosfera) a (se) altera, a (se) impurifi-ca, a (se) strica, a (se) vicia, a (se) corupe, <înv.> a (se) molipsi. Atmosfera s-a poluat de la noxele fabricilor din oraş. II fig. 1 tr. (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a necinsti, a pângări, a profana, a întina, a mânji, a murdări, a păta, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scâmăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi poluează amintirea prin afirmaţiile făcute. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) corupe, a (se) deboşa, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se dezmăţa, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, a impesta, a (se) molipsi, a se dezmierda. S-a poluat, ducând o viaţă de orgii. poluăre s.f. alterare, stricare, viciere, kogai. Poluarea aerului se face de la noxele fabricilor din oraş. poluăţ, -ă adj. (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) alterat, impurificat, insalubru, închis, neîmprospătat, stătut2, stricat, viciat, corupt, bolnav. Aerul poluat provoacă afecţiuni pulmonare. 1375| poluşcă s.f. (entom.; reg.) v. Păduche-de-lemn. Ploşniţă. Ploşniţă-de-lemn (Cimex columbarius, Cimex lectularius, Cimex prasinus, Euryderma omata, Eurygaster maura). poluţie s.f. (fiziol) spermatoree, <înv.> săblaznă. Poluţia este eliminarea involuntară de spermă în afara actului sexual. polză s.f. (înv.) v. Folos. Necesitate. Trebuinţă. Utilitate. pom s.m. I (bot.) 1 arbore, copac, <înv. şi pop.> lemn, arvune, dilan. Pomii din livadă au înflorit. Stăm la umbra unui pom. 2 (reg.) v. Prun (Prunus domestica). 3 (reg.; şi pom-alb, art., pomul-raiului) v. Lămâiţă. Sirinderică (Philadelphus coronarius). 4 (reg.) pom-cotei v. Gutui (Cydonia oblonga); pom-de-mandulă v. Migdal (Amygdalus communis); pom-jitraiu v. Dud. Dud-alb. Dud-negru (Morus alba şi Morus nigra); pom-nârodv. Cenuşar. Oţetar-fals (Ailanthus altissima său Ailanthus glandulosa); (art.) pomul-ursului v. Scoruş. Scoruş-de-munte. Scoruş-păsăresc. Scoruş-sălbatic (Sorbus au-cuparia);pomul-vieţiiv. Arborele-vieţii (v. arbore). Tuia (Thuja orientalis şi Thuja occiden-talis). II (pom.) pom nealtoit=pom rău = pom sălbatic = portaltoi, mlădiţă, rădăcină, tulpină, tulpină sălbatică. Pe un pom sălbatic, în urma altoirii, creşte un soi valoros de pomi fructiferi. III pom de Crăciun = pom de iarnă = brad de Crăciun. în timpul sărbătorilor de iarnă, orice creştin are în casă pomul de Crăciun, frumos împodobit. IV (art.) 1 (relig.) pomul cunoaşterii binelui şi râului = pomul cunoştinţei binelui şi răului = pomul ştiinţei binelui şi răului = <înv.> lemnul cunoaşterii binelui şi răului (v. lemn), lemnul ştiinţei binelui şi răului (v. lemn). Dumnezeu a interzis lui Adam şi Evei să mănânce fructe din pomul cunoaşterii binelui şi râului; pomul raiului = pomul vieţii = <înv. lemnul vieţii (v. lemn). Fructele pomului vieţii vor fi oferite celor care, biruind păcatul, vor căpăta viaţa veşnică. 2 (în practicile Bisericii Ortodoxe) pomul-mortului = pomul-raiului. Pomul-mortului, împodobit cu fructe, bomboane, colăcei etc., este purtat înaintea cortegiului mortuar, la persoanele necăsătorite, până la cimitir; pomul-raiului = pomul mortului. pomâdă s.f. (farm., cosmet.) alifie, cremă, unguent, liniment, ir, unsoare, smac, <înv. şi reg.> unsură, ip, untişor, <înv.> mehlem. Foloseşte pentru ten pomezi hidratante. pomanagioâică s.f. (peior.) chilipir-gioaică. Este o adevărată pomanagioaică ce trăieşte din pomana altora. pomanagiu s.m. 1 colivar. La înmormântări nu scapi de pomanagii din cimitir. 2 (peior.) chilipirgiu, peşchegiu, pleşcar, pleşcaş, şnorăr. Era un pomanagiu versat. pomană s.f. 11 (în practicile Bisericii Ortodoxe) panahidă, parastas, prânz, rai1. Pomana este slujba religioasă, oficiată pentru pomenirea celor morţi, care se face la 3, 9,21 şi 40 de zile, la 3,6 şi 9 luni de la înmormântare, apoi în fiecare an până la al şaptelea de la înmormântare. 2 (bis.) praznic, <înv. şi reg.> prinos, comând, comândare, mesişoară, <înv.> bâlci. După înmormântare, rudele şi cunoscuţii apropiaţi ai mortului sunt chemaţi la pomană. 3 milă, milostenie, milostivire, daibojeală, <înv.> eleimosină. Trăieşte din pomana altora. I11 (pop. şi fam.) v. Chilipir. 2 (înv. şi reg.) v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 3 (înv.) v. Amintire. Pomenire. 4 (înv.) v. Comemorare. Sărbătorire. Serbare. 5 (înv.) v. Amintire. Citare. Indicare. Menţionare. Menţiune. Pomenire. Semnalare. pomădâ vb. 1.11 tr., refl. a (se) pomădui. înainte de culcare, îşi pomădează faţa. Obişnuieşte să-şi pomădeze pârul. 2 tr., refl. (rar, compl. sau sub. indică oameni) v. Parfuma. 3 tr.,refl. (rar; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. II tr. fig. (compl. indică oameni) a adula, a flata, a linguşi, a măguli, a linge, a peria, a tămâia, a limba. îşi pomădează şeful pentru a fi promovată. pomădăre s.f. pomăduire. Pomădarea feţei se face pentru întreţinerea tenului. pomădât, -ă adj. (despre faţă, păr, barbă, mustăţi sau,p. ext., despre oameni) pomădu-it. în fiecare zi are faţa pomădată. Este o tânără îngrijită şi pomădată. pomădui vb. IV. tr., refl. a (se) pomăda, pomăduire s.f. pomădare. pomădui't, -ă adj. (despre faţă, pâr, barbă, mustăţi sau, p. ext., despre oameni) pomădat, pomăi vb. IV. refl. (reg.; despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2, pomăi't, -ă adj. (reg.; despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Crestat. Creţ. Cutat. încreţit. Ridat. Zbârcit. pomăret s.n. (reg.) v. Livadă. Pomet. pomărie s.f. 1 (reg.) v. Livadă. Pomet 2 (pom.; înv.) v. Pomicultură. Pomologie. pomărişte s.f. (reg.) v. Livadă. Pomet. pomărit s.n. 1 (pom.; pop.) v. Pomicultură. Pomologie. 2 (reg.) v. Livadă. Pomet. pomăzănie s.f. (înv.) v. Miruire. Miruit. Ungere. pomăzui'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică domnitori, clerici etc.) v. Mirui1. Unge. pomăzuire s.f. (înv.) v. Miruire. Miruit. Ungere. pomelnic s.n. 1 (bis.) <înv.> obituar. La începutul anului se dă preotului un pomelnic cu numele persoanelor decedate din familie pentru a fi pomenite la fiecare slujbă. 2 (înv.) v. Amintire. Pomenire. 3 (jur.; arg.) v. Cazier, pomeni vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) a aminti, a arăta, a cita, a indica, a menţiona, a numi, a semnala, a semnaliza, <înv.> a memora, a prenumi, a semnui, a atinge. Autorul a pomenit în introducerea lucrării problemele principale ce urmau a fi tratate. 2 tr. (bis.; compl. indică oameni, mai ales decedaţi) a comânda. La sfârşitul slujbei, preotul pomeneşte pe cei morţi. 3 refl. unipers. (mai ales laperf. c.; de obicei în forma neg. sau interog.) a se întâmpla, a se da2, a se văji. Aşa pomisit ceva nu s-a mai pomenit până acum la noi. 4 tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii etc.) a auzi. N-a mai pomenit asemenea prostie. 5 refl. (despre oameni) a se afla, a se găsi, a se trezi, a se vedea. Pe neaşteptate, înotătorul s-a pomenit în mijlocul vârtejului. 6 refl. unipers. (pop. şifam.) v. Afla. Găsi. întâlni. Vedea. Zări. 7 tr. (pop.; compl. indică evenimente, amintirea unor personalităţi etc.) v. Comemora. Sărbători. Serba. 8 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Deştepta. Scula. Trezi. 9 refl. impers. (înv.) v. Chema. Numi. Spune. Zice. pomenire s.f. 1 amintire, citare, indicare, menţionare, menţiune, semnalare, semnalizare, <înv.> pomană. Pomenirea studiilor folosite într-o cercetare ştiinţifică este obligatorie. 2 amintire, <înv.> pomană, pomelnic, pomină. A făcut parastas pentru pomenirea părinţilor săi. 3 (bis.) <înv.> pamente. La 7 ani, nepoţii au făcut pomenire pentru bunicii morţi. 4 (rar) v. Celebritate. Faimă. Glorie. Prestigiu. Renume. Reputaţie. 5 (pop.) v. Comemorare. Sărbătorire. Serbare. 6 (pop.; adesea urmat de determ. „din somn”) v. Deşteptare. Deşteptat1. Sculare. Sculat1. Trezire. Trezit1, pomenit, -ă adj. (despre oameni, studii, evenimente etc.) amintit, citat2, indicat, menţionat, semnalat, <înv.> vorbit2. Studiul pomenit este una dintre cele mai bune cercetări ale problemei în discuţie. pomerânţă s.f. (bot.; reg.) v. Portocală, pomereâză s.f. (înv.; de obicei precedat de prep. sau de loc. prep.) v. Chindie. Vecernie, pomeridă s.f. (înv.; de obicei precedat de prep. sau de loc. prep.) v. Chindie. Vecernie, pomet s.n. (astăzi mai ales pop.) livadă, <înv. şi reg.> sad, ogradă, pomăret, pomărie, pomărişte, pomărit, prat, rât2. Au înflorit cireşii din pomet. pomeţi s.m. pl. (anat.) umerii feţei (v. umăr), umerii obrajilor (v. umăr), <înv. şi reg.> merele obrazului (v. măr2), poama obrazului (v. poamă), pumnii obrajilor (v. pumn), umerii de la obraz, umerii de obraz (v. umăr), umărul la ochi (v. umăr), umărul ochiului (v. umăr), <înv.> magule (v. magulă). Are pomeţii foarte proeminenţi. pomi vb. IV. refl. (reg.; despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2, pomicultură s.f. (pom.) pomologie, pomărit, <înv.> pomărie. Pomicultura se ocupă cu studiul pomilor şi al arbuştilor fructiferi din punct de vedere morfologic şi agrobiologic. pomieră s.f. (fran.) v. Fructieră, pomină s.f. 1 (pop.) v. Faimă. Renume. Veste. 2 (înv.) v. Amintire. Pomenire, pomisi'vb. IV. refl. (reg.) 1 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2. 2 (despre oameni) v. Scumpi. Zgârci2, pomisit, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit Pirpiriu. Prăpădit Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 (despre oameni) Avar. Parcimonios. Zgârcit. pomişoară pomişoâră s.f. (bot; reg.) 1 v. Coacăz (Ribes rubrum). 2 v. Coacăză, pomişor s.m. (bot) 1 copăcel, pomuleţ, păhui1. Pomişorul a fost rupt de furtună. 2 (reg.) v. Coacăz (Ribes rubrum). pomiţâr s.m. (bot.; reg.) v. Dud. Dud-alb. Dud-negru (Morus alba şi Morus nigra). pormţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Dudă1.2 v. Fragă. 3 v. Mură1. Mură-de-pădure (v. mură1). Mură-de-rug (v. mură1). 4 v. Zmeură. 5 v. Coacăz (Ribes rubrum). 6 v. Frag (Fra-garia vesca).7 pomiţă-de-baltăv. Răchiţe-le (v. răchiţea) (Vaccinium oxycoccos); po-miţă-de-sânger v. Salbă-moale. Vonicer (Evonymus europaeus). pomiţele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Căpşun. Căp-şun-de-câmp. Căpşun-de-deal,Căpşun-de-pă-dure (Fragaria viridis). pomoci s.n. (reg.) v. Pămătuf. Poanson. pomologie s.f. (pom.) pomicultură, pomărit, <înv.> pomărie. pomostmă s.f. 1 (tehn.; la osia carului; reg.) v. Pod1.2 (înv.) v. Duşumea. Pardoseală. Podea. Scândură. pompaj s.n. (tehn.) pompare, pompare s.f. (tehn.) pompaj. Prin pompare un fluid este împins sau aspirat cu ajutorul unei pompe. pompă1 s.f. 1 (tehn.; la fântână; adesea urmat de determ. „de apa ) smârc, <înv.> tulumbă. Scoate apa din fântână cu ajutorul pompei de apă. 2 (tehn.; arg) v. Atomizator. Atomizor. Pulverizator. Spray. 3 (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. pompă2 s.f. 11 fast1, lux, măreţie, somptuozitate, splendoare, magnificenţă, <înv. şi reg.> falie, <înv.> ighemonicon, pohfală, saltanat, strălucire, lustru, lucoare. Toţi sunt impresionaţi de pompa de la palatul regal. 2 bogăţie, fast1, lux, splendoare, strălucire. Se simţea copleşită de pompa dineului. 3 alai, fast1, <înv. şi reg.> vâlvă, <înv.> parisie, politie, parataxis. Regele a fost întâmpinat cu mare pompă. 4 ceremonie, cinste, fast1, paradă, solemnitate, <înv.> resm, slavă. Oaspeţii au fost primiţi cu multă pompă. 5 paradă, <înv.> fală. A intrat cu pompă în oraş. II (la pl.) pompe funebre = libitine. Pompele funebre sunt specializate în pregătirea şi în ceremonialul înmormântărilor. pompier s.m. 1 <înv. şi reg.> pojarnic, <înv.> tulumbagiu, tulumbar, tulumbaş, faierman, iangângiu. Pompierii au fost chemaţi să stingă un incendiu. 2 (arg.) v. Burlac1. Cavaler. Celibatar. Flăcău. Holtei1. 3 (arg.) v. Văduv. pompieresc, -eăscă adj. (în opoz. cu „firesc) „natural’’; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, am-polos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător, pompieristic, -ă adj. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompos, pretenţios, retoric, ^itvr.> ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului pompieristic. 2 (despre acţiuni, manifestări, realizări etc. ale oamenilor) facil, formal, neaprofundat, netemeinic, sumar, superficial. Analiza pe care a făcut-o este pompieristică. pompon s.n. 1 (la chipiul sau la coiful unor uniforme militare) panaş, penaj, peniş, <înv.> cristă, pană, fulie. Coifurile cavalerilor erau împodobite cu pompoane. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, pomponă vb. I. tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. pompos,-oăsă adj. 1 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, luxos, magnific, mare1, somptuos, splendid, <înv.> pohfalos, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucios, strălucind. Reşedinţa regală este pompoasă. 2 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pretenţios, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului pompos. pomuleţ s.m. (bot.) copăcel, pomişor, păhui1. pomuşoără s.f. (bot; reg) 1 v. Agriş. Coa-căz-domnesc. Coacăz-sălbatic (Ribes grossu-laria). 2 v. Coacăz (Ribes rubrum). 3 v. Coa-căz-de-munte. Păltior (Ribes petraeum). 4 v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum dulcamara). 5 pomuşoară-neagră v. Agriş-negru. Stru-guri-negri (v. strugure) (Ribes nigrum). 6 v. Coacăză. ponc, poăncă adj., s.m., s.f. (reg) 11 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ’7) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 adj. (despre oameni) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. 3 adj. (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. 4 s.f. v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încon-trare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. |1376 Zâzanie. 5 s.f. (de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont. Izbitură. îmbrânceală. îmbrânci-tură. împinsătură. 6 s.f. v. Organ genital feminin (v. organ1). II adj. fig. (despre afirmaţii, aluzii etc. ale oamenilor) v. Direct. Făţiş, ponciş, -ă adj., adv. I adj. (reg) 1 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. 2 (despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) v. Aplecat2. înclinat. Oblic. Pieziş. Plecat2. Povâmit. 3 (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. II adv. (modal) 1 (pop.) v. Oblic. Pieziş. 2 (reg.; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta’7) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strâmb. 3 fig. (înv.; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta’) v. Duşmănos. încruntat. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios, pond s.n. (înv. şi reg.) 1 v. Greu. Greutate, încărcătură. Pondere. Povară. Sarcină. 2 v. Masă2. ponderă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se ne-stoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a ponderat în urma instalării termopanelor la ferestre. 2 tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor) a domoli, a modera, a potoli, a stăpâni, a stăvili, a tempera, a dezumfla, a înfrâna, a zăgăzui, a năbuşi Vestea i-a ponderat avântul. II tr. fig. (compl. indică stări, situaţii etc) a compensa, a contrabalansa, a contracumpăni, a cumpăni, a echilibra, a precumpăni, a balansa. Lipsa fineţii stilului nu este ponderată de o imaginaţie genială. ponderăt, -ă adj. 1 (despre oameni) calculat, chibzuit, cugetat, cumpănit, cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, socotit2, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, samalit, văzdârjnic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om ponderat, a reuşit să se descurce în viaţă. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenibr) cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, mediu2. Reacţiile ei în faţa unor situaţii speciale sunt ponderate. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) calm2, calmat, domolit, liniştit, moderat, potolit2, temperat Se binedispune când îi aude vocea ponderată. Se adresează copilului cu un ton ponderat. 4 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) alinat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, liniştit, potolit2, redus, scăzut, <înv. şi pop.> ostoit. O durere ponderată este mai uşor de suportat. 5 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, 1377| liniştit, micşorat, moderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele ponderate nu mai deranjează pe nimeni. ponderâţie s.f. chibzuială, chibzuinţă, chib-zuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, raţiune, sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe ponderaţia pe care o are acum, la bătrâneţe. pondere s.f. 11 (fiz.) greutate, <înv.> greime. Ponderea este forţa cu care sunt atrase de pământ corpurile aflate în câmpul său gravitaţional. 2 (fiz.) pondere moleculară = greutate moleculară, masă moleculară (v. masă2). Ponderea moleculară este egală cu suma greutăţilor atomice ale elementelor unei molecule. 3 greu, greutate, încărcătură, povară, sarcină, tărhat, <înv. şi reg.> pond, tar, tovar, greumânt, spinare, tăbârcă, <înv.> greaţă, greime. Crengile mărului sunt aplecate de ponderea fructelor. 4 frecvenţă. Ponderea formelor grave ale bolii canceroase îi îngrijorează pe medici. Din punct de vedere al ponderii, în acest tezaur monedele de argint au prioritate. II fig. importanţă, însemnătate, relevanţă, valoare, accent, ponderozitate. Argumentele ştiinţifice au avut pondere deosebită în cadrul dezbaterilor. ponderos, -oâsă adj. fig. (înv.) 1 v. Decisiv. Determinant. Hotărâtor. Irefutabil. Strivitor. Zdrobitor. 2 (despre păreri, opinii, declaraţii etc. ale oamenilor) v. Autorizat. Competent. Priceput. 3 (despre ţări, provincii etc.) v. Puternic. Tare. ponderozitâte s.f. fig. (înv.) v. Accent. Importanţă. însemnătate. Pondere. Relevanţă. Valoare. poneâvă s.f. (reg.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. ponegreâlă s.f. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, detractare, de-tracţie, discreditare, infamare, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hu-lenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mân-cătorie, apunere. ponegrîvb. IV. 1 tr., intr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) bârfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a detracta, a (se) discredita, a infama, a şopti, a (se) vitupera, <înv. şi pop.> a (se) ocări, a feşteli, a huli, a (se) povesti, a (se) năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a (se) îmbârfi, a pedepsi, a (se) publica, <înv.> a (se) balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a (se) măscări1, a (se) mozaviri, a pişpăi, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a vilipenda, a vrevi, a (se) critica, a (se) pecetlui, a (se) sfâşia, a ştampila, a (se) îngăla, a (se) bâzâi, a (se) forfeca, a (se) încondeia, a (se) înnegri, a (se) mâli, a (se) otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi ponegresc vecinii. După ruptură, încep să se ponegrească. 2 tr. (înv.; compl. indică obiecte, haine etc.) v. înnegri. ponegrire s.f. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, detractare, de-tracţie, discreditare, infamare, ponegreâlă, şoaptă, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. râu), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mân-cătorie, apunere. Dispreţuia ponegrirea şi invidia. ponegrit, -ă adj. I (despre oameni) bârfit2, calomniat, defăimat, denigrat, detractat, discreditat, <înv. şi pop.> ocărât, feştelit, năpăstuit, încondeiat2. Fata ponegrită s-a îndepărtat de colege. II (înv.) 1 (despre obiecte, lucruri etc.) v. înnegrit. Negru. 2 (despre culori, obiecte, lucruri etc.) v. Negru. 3 (în opoz. cu „senin”; despre cer) v. Acoperit. Cenuşiu. împâclit. închis. înnegurat înnorat întunecat întunecos. Mohorât Neguros. Noros. Opac2. Pâclos. Plumbuit2. Plumburiu. Posomorât. Urât2, ponegritdr, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. bârfitor, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrant, denigrator, detractor, sicofant, şopăcăitor, hulitor, cancanier, fârţos, <înv.> balamut, bârfelnic, clevetnic, detractator, hulnic, năpăstuitor, ocar-nic, ocărâtor, pişpăitor, ponosluitor, şoptitor, vorbitor, vorbitor de rău, <înv.; depreo pohli-buitor, mozavir, pupăză, mâncător de căcat, mâncător de rahat. Ponegritorii sunt evitaţi. 2 adj. (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) bârfitor, calomniator, calomnios, clevetitor, defăimător, denigrant, denigrator, vitu-perativ, prost, cancanier, <înv.> mozavirnic, sprinţar. Afirmaţia ei este ponegritoare. ponivos, -oâsă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (med, med. vet.; înv. şi pop.) v. Hipometrop. Miop. 2 adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot Prost Prostănac. Stupid Tont 3 adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. 4 adj. (reg.; despre oameni sau despre firea ponosire lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât Taciturn. Tăcut Urâcios. Ursuz, ponor s.n. 11 (geomorf.) râpă, văgăună, mal1, surpătură, afundătură, corhol, co-robaie, poghiaz, repezeală, sodom, tudină, ţi-fleică, udup, <înv.> strămină. Spre stânga cărării se adânceşte un ponor. 2 (hidrol; reg.) v. Gârlă. II fig. (reg.) v. Amărăciune. Amărâre. Cătrănire. întristare. Mâhnire. Mohorâre. Necaz. Nefericire. Negru. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. ponorât, -ă adj. (pop.) 1 (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) v. Năruit2. Prăbuşit. Prăvălit. Scufundat2. Surpat2.2 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. 3 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Aplecat2, înclinat. Lăsat. Plecat2. Povârnit. Prăvălit. Strâmb. ponorâtură s.f. (înv. şi reg.) v. Surpătură. ponorî vb. IV. 1 refl. (pop.; despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) v. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Rupe. Scufunda. Surpa. 2 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Prăbuşi. Prăvăli. Rostogoli. ponos s.n. 11 (pop.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 (înv. şi reg.) v. Dezonoare. Necinste. Ruşine. 3 (reg.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. 4 (reg.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 5 (jur.; reg.) v. Plângere. Reclamaţie. II (reg.) v. Cognomen. Nume. Poreclă. Supranume. ponoseâlă s.f. (rar) v. Degradare. Deteriorare. învechire. Ponosire. Roadere. Stricare. Tocire. Uzare. ponosi vb. IV. II tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) a (se) degrada, a (se) deteriora, a se învechi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) toci, a (se) uza, <înv. şi pop.> a (se) sparge, <înv. şi reg.> a slăbi, a se rănţui, a ştofloci, a ştrăpăţui, a teşmeni, a (se) tohoci, <înv.> a se prosti1. De atâta purtat, a ponosit repede pantofii. Paltonul i s-a ponosit cu trecerea timpului. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva ori,p. ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi. II intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; reg.; despre alimente) v. Prii. III tr., intr., refl. recipr. (înv.; compl sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera, ponosire s.f. degradare, deteriorare, învechire, roadere, stricare, tocire, uzare, eroziune, ponoseâlă, <înv. şi reg.> dârvăreală, rănţuială, <înv.> prostire1, umilinţă. A renunţat la palton din cauza ponosirii lui. ponosit ponosit, -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) degradat, deteriorat, învechit, ros, stricat, tocit, uzat, vechi2, rău, picnit, rănţuit, amărât. Şi-a peticit paltonul ponosit. 2 (înv.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezgustat. Dezolat. Indispus. îndurerat întristat Mâhnit Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist, ponoslăş, -ă s.m., s.f. (jur.; reg.) v. Reclamant ponoslu s.n. 1 (jur.; înv. şi reg.) Plângere. Reclamaţie. 2 (înv.) v. Dezonoare. Necinste. Ruşine. ponoslui vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. 2 tr., intr., refl. recipr. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defeima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. ponoslui're s.f. (înv. şi reg.) 1 (jur.) v. Plângere. Reclamaţie. 2 v. Bârfe. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. ponosluitdr, -oăre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (jur.; reg.) v. Reclamant. 2 s.m., s.f., adj. (înv.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. ponou s.n. (reg.) = ponov. ponovs.n. (reg.) 1 (colect.; agric.) v. Porumb. Porumbişte. 2 (bot.) v. Bucate (v. bucată). Recoltă. Rod1. 3 (în forma ponou) v. Iluviu. Iluviune. Inundare. Inundaţie. înec. Potop. Revărsare. pont1 s.m. (la unele j. de noroc) pontator, pontagiu, <înv.> pontaş2. pont2 s.n. (fam., înv. şi reg., reg., înv.) = punct. pontă1 vb. I. tr. (la unele j. de noroc; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „pe'7) a miza, <înv.> a pontarisi, a puncta. La această rundă a pontat o sumă foarte mare. în final de joc, pontează pe o carte. pontă2 vb. I. intr. (despre câinii de vânătoare) a areta. Câinele bătrân nu a pontat vânatul. pontagi'u s.m. (rar; la unele j. de noroc) v. Pont1. Pontator. pontăj1 s.n. pontare. în fişa de pontaj se înregistrează prezenţa individuală la lucru. pontăj2 s.n. (chir.) bypass. Printr-un pontaj se restabileşte circulaţia în aval de o obliterare arterială limitată. pontăre s.f. pontaj. pontarisi'vb. IV. tr. (înv.; la unele j. de noroc; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „pe7) v. Miza. Ponta1. pontăş1 s.m. (în Ev. Med., în Mold.) v. Clăcaş. pontăş2 s.m. (înv.; la unele j. de noroc) v. Pont1. Pontator. pontator s.m. (la unele j. de noroc) pont1, pontagiu, <înv.> pontaş2. Pontatorul este jucătorul care mizează o anumită sumă de bani. pontif s.m. 1 (în Antic, romană) pontifice. Pontiful era membru al colegiului sacerdotal suprem, însărcinat cu supravegherea cultului religios, cu întocmirea calendarului şi a listelor consulare. 2 (relig.; în organizarea Bisericii Catolice) pontifice, hierofant Pontiful este cel mai înalt demnitar ecleziastic. 3 (art.; relig.; în organizarea Bisericii Catolice) pontiful roman = pontiful Romei = episcopul Romei (v. episcop), papă1, sfântul părinte (v. sfânt), suveranul pontif (v. suveran), vicarul lui Hristos (v. vicar), <înv.> papij. Pontiful Romei este şeful suprem al Bisericii Catolice. pontificăl, -ă adj., s.f. I adj. 1 (relig.; în organizarea Bisericii Catolice) apostolic, papal. Nunţiul pontifical este prelatul-ambasador al sfântului scaun într-o ţară străină. 2 papal, <înv.> papicesc, păpesc. Vaticanul este un stat pontifical. II s.f. (relig. catolică) cronică papală. pontificăt s.n. (relig.; în organizarea Bisericii Catolice) papalitate, scaunul apostolic (v. scaun), scaunul pontifical (v. scaun), sfântul scaun (v. sfânt), păpie. Benedict al XVI-lea a obţinut pontificatul după moartea papei Ioan Paul al II-lea, în aprilie 2005. pontifice s.m. 1 (în Antic, romană) pontif. 2 (în organizarea Bisericii Catolice) pontif, hierofant. pontoărcă (poptoărcă) s.f. (arg.) v. Cheie, pontonier s.m. (milit.) <înv.> podar, şăicar. Pontonierii fac pontoane sau alte lucrări necesare trecerii unei armate peste o apă. pontos, -oăsă adj. (fam.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. pop s.m. 1 pălimar, popârţac2, poponeţ1. Popul susţine un zid sau un planşeu. 2 proptea, reazem, sprijin, sprijinitoare (v. sprijinitor), susţinere, punct de reazem, punct de sprijin, poprea, chezaş, papainog, pripoană, proptă, proptiş, şoş, şpraiţ, <înv.> rezemătură, sprijineală, sprijoană. Gardul casei are mai mulţi popi. 3 (tehn.; la cârceiele carului) spetează, stinghie, jiglă, lopăţică. Popul leagă cele două lopăţele ale cârceei. 4 căpiţă, ciudă, poponeţ1. Popul de coceni de porumb este în formă de con. 5 (reg.) v. Chingă. Stinghie. 6 (tehn.; la vârtelniţă; reg.) v. Fus. 7 (gosp.; reg.) v. Prepeleac. 8 (reg.; în forma popă; şi, art. popa-crucilor) că-dulă, clop, măgar, preoteasă. Popa este un snop de grâu care, pus în vârful unei grămezi de snopi, o apără de ploaie. 9 (tehn.; la plug reg.; în forma popă) v. Măsea. popadi'e s.f. (înv.) v. Preoteasă, popăs s.n. 1 poposire, sălăşluire, rast1. în toată călătoria făcută prin munţi nu a avut nicăieri un popas liniştit şi odihnitor. 2 oprire, poposire, şedere, odihnă, slobozitură, <înv.> poprire, şeză-mânt1. Popasul lor la cabană a fost de câteva ore. Au mers zi şi noapte fără popas. 3 oprire, haltă, <înv.> oturac, staţie. A fost nevoit să facă un popas, după ore de mers cu maşina. 4 (milit.) <înv.> tabără. în cursul acţiunii, trupele au făcut mai multe popasuri. 5 escală, oprire. Avionul face popas la Viena. 6 <înv.> conac. Din cauza drumului lung şi greu, schimbau caii diligenţei din popas în popas. 7 (în practicile relig. ortodoxe; pop.) |1378 odihnă, odihneală, odihnire, stare, staţiune. Până la mormânt se fac popasuri la răspântii pentru ca preotul să citească din Evanghelie. popă1 s.m. 11 (j. de cărţi) rege1, rigă, <înv.> crai, praftoriţă. A câştigat o sumă mare de bani la pocher, cu un careu de popi. 2 (relig.; pop. şi fam.) v. Pastor. Părinte. Preot. Sacerdot 3 (bis.; reg.) v. Post2.4 (în Antic.; înv.) v. Preoteasă. II (reg.) 1 (iht.) v. Zglăvoacă (v. zglăvoc) (Cottus gobio). 2 (entom.) v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mic (Locusta cantans sau Tettigonia cantans). 3 (entom.) v. Gândac-de-grâne. Grângoaşă (Gymnopleurus pilularius). 4 (art.; entom.) popa-ţiganilor v. Greier-de-câmp (Gryllus campestris). 5 (bot.) v. Ciuciulete. Zbârdog (Morchella esculenta). 6 (bot.) v. Cră-işor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). popă2 s.m. (reg.) = pop. popări'es.f. (relig.; pop. şi fam.) 1 (colect.) v. Cler. Preoţime. Sacerdoţiu. 2 v. Preoţie. Sacerdoţiu. popândău s.m. I (zool.) 1 Citellus citellus; mitorlan, paruş, pinţă, popândeţ, popân-doc, tocăniţă1, ţânc, ţiştar. 2 (reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 3 (reg.) v. Şoarece. Şoarece-de-berc. Şoarece-de-câmp. Şoare-ce-de-mişună (Microtus arvalis). 4 (reg.) v. Şoarece. Şoarece-de-câmp. Şoarece-de-pă-dure (Apodemus silvaticus). I11 (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). 2 (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. popândeă s.f. (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). popândeţ s.m. (reg.) I (zool.) 1 v. Popândău (Citellus citellus). 2 v. Şoarece. Şoarece-de-berc. Şoarece-de-câmp. Şoarece-de-mişună (Microtus arvalis). II v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). popândi vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge. înghionti, popândâc s.m. (zool; reg.) 1 v. Popândău (Citellus citellus). 2 v. Şoarece. Şoarece-de-berc. Şoarece-de-câmp. Şoarece-de-mişună (Microtus arvalis). popânzâc s.m. (reg.) I (zool.) 1 v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 2 v. Şoarece. Şoarece-de-câmp. Şoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus). II v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). popânzoi s.m. (reg.) 1 (zool.) v. Şoarece. Şoarece-de-câmp. Şoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus). 2 v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). popârdă s.f. (reg.) 1 (zool) v. Câine (Caniş familiaris). 2 fig. (anat; la oameni) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. popârţăc1 s.m. 1 (fam.; peior.) v. Pastor. Părinte. Preot Sacerdot 2 (reg; iron.) popoiac. Popârţacul este un preot tânăr şi fără experienţă. popârţăc2 s.n. 1 (pop.) v. Pălimar. Pop. 2 (reg.) proţap. Popârţacul este o prăjină despicată la un capăt, cu ajutorul căreia se culeg fructele de pe ramurile înalte ale copacilor. 3 (tehn.;\la car, la căruţă sau la sanie; reg.) v. Furcă. Limbă. Pisc. 1379| popdele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Rododendron. Smirdar (Rhododendron kotschyi). popenchi s.m. (bot.) 1 Coprinus comatus; buretele-calului (v. burete). 2 Coprinus atramentarius; căciula-şarpelui (v. căciulă). 3 (la pl. popenchi) v. Ghebe (v. gheb) (Armillaria mellea). popesc, -eăscă adj. (relig.; pop. şifam.) 1 v. Preoţesc. Sacerdotal. 2 v. Clerical. Ecleziastic. Preoţesc. 3 v. Duhovnicesc. Preoţesc, popeşte adv. (modal; relig.; pop. şifam.) v. Preoţeşte. popete s.m. (iht.; reg.) = popeţ. popeţ s.m. (iht.; reg.) 1 v. Zvârlugă (Cobitis taenia). 2 (în forma popete) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). popi vb. IV. (relig.; pop. şi fam.) 1 tr., refl. v. Hirotoni. Hirotonisi. Preoţi. 2 intr. (despre clerici) <înv.> a popora, a preoţi. Patriarhul popeşte peste credincioşii ortodocşi. popic s.n. 11 (sport) cuglă. Popicul este din lemn şi are formă lunguiaţă. 2 (la pl. popice, sport) popicărie. Au fost campioni naţionali la popice câţiva ani consecutivi. 3 (tehn.; la sanie; reg.) v. Mănuşă. Ţeapă. 4 (la coada coasei; reg.) v. Cocârlă. II (anat.; glum. sau iron.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, popicărie s.f. (sport) popice (v. popic). popie s.f. (relig.; pop. şifam.) v. Preoţie. Sa-cerdoţiu. popilnic s.m. (bot.) 1 Asarum europaeum; piperul-lupului (v. piper), buba-inimii (v. bubă), buruiana-frigurilor (v. buruiană), buruiană-de-atac, dafin-mic, ficăţea, lingu-ra-frumoaselor (v. lingură), lingura-popii (v. lingură), năjit, năjitnică, pipăruş, pipemiţă, trierei, tulipin, urechea-hârţului (v. ureche), urechea-omului (v. ureche). 2 (şi popilnic-ie-puresc) Anemone hepatica; breabăn, crucea-voinicului (v. cruce), floarea-Paştilor (v. floare), foaie-de-vioară, iarba-fiarelor (v. iarbă), iarbă-trei-răi, scânteiuţă-de-munte, trei-crai, trei-răi, trei-răi-boieresc, viorele (v. viorea). 3 (reg.) v. Ardei (Capsicum annuum). 4 (reg.) v. Podbal (Tussilago farfara). 5 (reg.) popilnic-iepurescY. Trei-răi (Hepatica nobilis). popimes f. (colect.; relig.; pop. şifam.) v. Cler. Preoţime. Sacerdoţiu. poprnă s.f. (geomorf; reg.) 1 v. Grădişte. Grind 2 v. Gorgan. Măgură. Movilă. 3 v. Platou. Podiş. popind s.f. pl. (bot.; reg.) 1 v. Burete-de-casă. Burete-de-pivniţă. Ciupercă-de-pivniţă (Me-rulius lacrymans). 2 v. Ghebe (v. gheb) (Armillaria mellea). popistrâ vb. I. (înv. şi reg.; reg.) = popistri. popistrî (popistrâ) vb. IV. (I.) tr. 1 (înv. şi reg.; compl. indică mai ales obiecte) v. împestriţa. Păta. Smălţa. 2 (reg.; compl. indică broderii, flori, ornamente etc.) v. Broda. Coase, popoăie s.f. (înv. şi reg.) v. Preoteasă, popoiăc s.m. (reg.; iron.) popâr-ţac1. Popoiacul este un preot tânăr şi fără experienţă. poponâr s.m. (fam.; peior.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. poponeâţă s.f. (anat.; la oameni; fam.) v. Fesă. poponel s.n. (anat.; la copii; fam.) poponeţ2. poponeţ1 s.m., s.n. I s.m. (bot.; pop.) v. Ro-chiţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rându-nicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis). II s.n. 1 (pop.) v. Feştilă. Fitil. 2 (pop.) v. Opaiţ. 3 (constr.; reg.) v. Pălimar. Pop. 4 (reg.) v. Pop. III s.m. (zool; reg.) 1 v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 2 v. Şoarece. Şoarece-berc. Şoa-rece-de-câmp. Şoarece-de-mişună (Microtus arvalis). 3 v. Şoarece. Şoarece-de-câmp. Şoa-rece-de-pădure (Apodemus silvaticus). IV s.m. (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). poponeţ2 s.n. (anat.; la copii; fam.) poponel. popor s.n. 1 neam, gintă, demos, <înv. şi pop.> limbă, naţiune, norod, <înv.> limbă, nemzet, seminţie, soi1, viţă, răsad. Poporul român este de origine latină. 2 neam, populaţie, seminţie, norod, <înv.> lume, moşie, rudă1, rudenie, zgău. Sciţii au fost un popor iranian antic. 3 ţară, <înv. şi pop.> norod, obşte. întregul popor contestă alegerile. 4 (rar) v. Ţărănime. 5 (relig.; înv. şi pop.) v. Enorie. Parohie. 6 (deprec.) v. Vulg. 7 (ieşit din uz) v. Muncitorime. poporâ vb. I. (înv.) 1 tr. (compl. indică teritorii, ţinuturi etc.) v. Popula. 2 intr. (relig.; despre clerici) v. Popi. poporâl, -ă adj. (înv. şi reg.; despre tradiţii, obiceiuri, grai, port, literatură etc.) v. Popular, poporalitâte s.f. (înv.) v. Faimă. Popularitate. Renume. Reputaţie, poporân, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (astăzi rar, despre tradiţii, obiceiuri, grai, port, literatură etc.) v. Popular. 2 (înv.; despre şcoli, lucrări, prelegeri etc.) v. Popular. II s.m., s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Sătean. Ţăran. 2 v. Concetăţean. 3 (relig.) v. Enoriaş. poporanizâre s.f. (înv.) v. Popularizare. Propagare. Propovăduire. Răspândire, poporăr, -ă adj. (înv.; despre tradiţii, obiceiuri, grai, port, literatură etc.) v. Popular, poporât, -ă adj. (în opoz. cu „pustiu”, „nepopulat”; înv.; despre teritorii, aşezări omeneşti etc.) v. Locuit2. Populat, poparâţie s.f. (înv.) v. Locuitori (v. locuitor). Populaţie. poporime s.f. (înv. şi reg.) 1 (colect.) v. Vulg. 2 v. Locuitori (v. locuitor). Populaţie, poporos, -oăsă adj. (în opoz. cu „pustiu”, „nepopulat”; înv.; despre teritorii, aşezări omeneşti etc.) v. Locuit2. Populat. poposi vb. IV. I intr. 1 (despre fiinţe; cu determ. locale) a se opri, a sta, a şedea, a trage, a zăbovi, a se odihni, a păuza. Au poposit la umbra unui brad, după un urcuş greu. 2 (despre oameni; cu determ. locale sau temporale) a se opri, <înv. şi pop.> a mânea, <înv.> a conăci. Fiindu-le foame, au poposit la un han pentru a mânca ceva. 3 (despre oameni; cu determ. locale) a dormi, a înnopta, <înv. şi pop.> a mânea, <înv. şi reg.> a nopta. Au poposit la un motel de pe autostradă. 4 (despre oameni) a se aşeza, a tăbărî, a dejuga. Drume- poptoarcă ţii au poposit pe marginea drumului pentru a lua o gustare. 5 (despre oameni; cu determ. locale) a descinde, a se opri. Cobnizatorii englezi au poposit pe teritoriul african. II intr., refl. (înv.; despre fiinţe) v. Dormi. Odihni. Repauza. poposire s.f. 1 oprire, şedere, zăbovire, mas, <înv.> locuire, şezătură. A fost necesară o poposire, după un urcuş greu. 2 oprire, popas, şedere, odihnă, slobozitură, <înv.> poprire, şezământ1. Poposirea lor la cabană a fost de câteva ore. Au mers zi şi noapte fără poposire. 3 popas, sălăşluire, rast1. în toată călătoria făcută prin munţi nu a avut nicăieri o poposire liniştită şi odihnitoare. 4 aşezare, dejugare. Poposirea drumeţilor la marginea drumului s-a făcut pentru a lua o gustare. poposit, -ă adj. (despre oameni) dejugat2. întreabă nişte oameni poposiţi care este drumul cel mai scurt spre localitatea unde locuiau părinţii prietenului său. popoţâ vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra") v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. popou s.n. (anat.; la oameni; fam.) 1 v. Dos. Fund. Şezut. 2 v. Fesă. popreâ s.f. (pop.) = popreală. popreâlă s.f. 11 (jur.; înv. şi pop.) v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare. închidere. întemniţare. Reţinere. 2 (jur.; înv. şi pop.) v. Arest preventiv. Detenţie preventivă. Prevenţie. 3 (jur.; înv. şi pop.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 4 (înv. şi reg.) v. Interzicere. împiedicare. Oprire. II (pop.; în forma poprea) v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere, poprelişte s.f. (înv.) v. Excluziune. Interdicţie. Interzicere. Prohibire. Prohibiţie, popri vb. IV. 11 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. împiedica. Opri. Reţine. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică acţiuni, fapte, manifestări etc. ale oamenilor) v. Interzice. împiedica. Opri. 3 tr., refl. (pas.) (reg.; compl. sau sub. indică obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) v. Propti. Rezema. Sprijini. Susţine. Tutora. 4 tr. (înv.; compl. indică producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri) v. Interzice. Opri. Prohibi. 5 refl. (înv.; despre fiinţe sau despre vehicule aflate în mişcare) v. Opri. Sta. II tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) 1 v. Aresta1. Deţine, încarcera. închide. întemniţa. Reţine. 2 v. Sechestra. poprire s.f. I (jur.) sechestru, <înv.> zăpor1. Instanţa judecătorească a pus poprire pe toate obiectele de artă deţinute de inculpat. II (înv.) 1 v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. 2 v. Oprire. Popas. Poposire. Şedere, poprit, -ă adj. (înv.) 1 (jur.; despre oameni) v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. închis. întemniţat. Reţinut. 2 (despre lucruri, alimente etc.) v. Interzis. Oprit. popsi s.n. (anat.; la oameni; fam.) v. Dos. Fund. Şezut. poptoârcă s.f. (arg.) = pontoarcă. popula populă vb. I. tr. 1 (compl indică teritorii, ţinuturi etc.) <înv.> a împopora, a popora. Romanii au populat teritorii întinse. 2 (despre populaţii, colectivităţi etc.; compl. indică teritorii, regiuni etc.) <înv.> a locui. Această etnie populează nordul regiunii. Teritoriul de la nord de Dunăre este populat de români. populăr, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre tradiţii, obiceiuri, grai, port, literatură etc.) poporan, <înv. şi reg.> poporal, <înv.> poporar. Tradiţiile şi credinţele populare sunt păstrate cu sfinţenie în mediul rural. Poezia populară are o tematică largă. 2 (despre şcoli, lucrări, prelegeri etc.) <înv.> poporan. Foarte multe şcoli populare au fost înfiinţate la începutul modernizării ţării. în unele localităţi s-au deschis magazine populare cu preţuri accesibile pentru cei cu venituri mici. 3 (lingv.; despre limbi) vulgar, <înv.> prost, pur-tăreţ. Adesea îi vorbeşte în limba populară a părinţilor lui. Latina populară era limba latină folosită în toate provinciile Imperiului Roman de populaţia neinstruită. II adv. (modal) familiar, firesc, natural, nepretenţios, nesofisticat, obişnuit, simplu, <înv.> apia. Deşi om de mare cultură, în faţa mulţimii se exprimă popular, pe înţelesul tuturor. populăre s.f. <înv.> împoporare. Popularea unor teritorii întinse de către romani s-a făcut în câţiva zeci de ani. popularităte s.f. faimă, renume, reputaţie, <înv.> poporalitate, priză. Interesul pentru soarta bătrânilor şi a copiilor fără cămin i-a adus popularitate în rândul concetăţenilor. populariză vb. I. tr. (compl indică idei, teorii, principii, metode, învăţături etc.) a difuza, a lansa, a propaga, a propovădui, a răspândi, a vulgariza, <înv.> a răsuna, a semăna1. Oamenii de ştiinţă popularizează ideile cele mai valoroase prin intermediul cărţilor. popularizănt, -ă adj. popularizator, propagator, propovăduitor, divulgativ, răspân-ditor, semănător1. A scos o revistă popu-larizantă a politicii economice a guvernului. popularizăre s.f. propagare, propovăduire, răspândire, vulgarizare, <înv.> po-poranizare, propagaţie. Popularizarea celor mai valoroase idei se face prin intermediul cărţilor. popularizăt, -ă adj. (despre idei, teorii, învăţături etc.) propagat, răspândit. Ideile popularizate au fost acceptate de lumea ştiinţifică. popularizator, -oăre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. propagator, propovăduitor, răspânditor, vulgarizator, semănător1. Este un cunoscut popularizator al tradiţiilor de la sate în mediul urban. 2 adj. popularizant, propagator, propovăduitor, divulgativ, răspânditor, semănător1, populăt, -ă adj. (în opoz. cu „pustiu”, „nepopulat”; despre teritorii, aşezări omeneşti etc.) locuit2, <înv.> norodit, norodos, poporat, po-poros, populos. Şi-a ridicat o casă la munte, departe de zonele populate. populăţie s.f. 1 locuitori (v. locuitor), <înv. şi reg.> poporime, <înv.> locuitorime, poporaţie, public. Populaţia Terrei trebuie protejată de războaie. 2 neam, popor, seminţie, norod, <înv.> lume, moşie, rudă1, rudenie, zgău. Sciţii au fost o populaţie iraniană antică. 3 (statist.) populaţie statistică = ansamblu statistic, colectivitate statistică. Populaţia statistică reprezintă un grup de indivizi supuşi unui studiu statistic. 4 (bot.) populaţie de plante = floră, vegetaţie. Populaţia de plante din zona temperată este foarte variată. ^ populeţ s.m. (pop.) popuşor. populos, -oăsă adj. (în opoz. cu „pustiu”, „nepopulat”; înv.; despre teritorii, aşezări omeneşti etc.) v. Locuit2. Populat popuşoi'ştină s.f. (colect.; agric.; reg.) v. Porumb. Porumbişte. popuşdr s.m. (pop.) populeţ. por1 s.m. 1 (anat.) ostie2, ostium. Porul este un orificiu sau un canal care asigură accesul într-o cavitate sau comunicarea a două cavităţi. 2 (biol; în membranele celulelor vegetale) ostium. Porul asigură schimbul de apă, gaze şi materii nutritive. 3 rod2. Apa se infiltrează prin porii burlanelor. por2 s.m. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. porănic s.m. (reg.) v. Copil1, porănici s.m. (bot.; reg.) 1 v. Elebor. Spânz. Spânz-purpuriu (Helleborus purpurescens). 2 v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). porăv, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit Neostenit Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 2 adj. (despre animale, mai ales despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit. 3 adj., s.m., s.f. v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandala-gioaică. Scandalagiu. porc s.m. 11 (zool) Sus scrofa domestica; râmător, râtan, <înv. şi reg.> mascur, râmuitor, <înv.> sfin. 2 (zool.) porc-de-apă = Hydrochoerus hydrochaeris; capibara; porc-de-mare = a Phocaena pho-caena; marsuin, purcel. Porcul-de-mare este un mamifer cetaceu, asemănător delfinului; b (pop.) v. Delfin (Delphinus delphis); porc-mistreţ = porc-sălbatic = Sus scrofa; mistreţ, porc-de-pădure, <înv. şi reg.> gligan, <înv.> mascur-de-luncă, mascur-săl-batic, râmător-sălbatic; (rar) porc-de-India v. Cobai (Cavia porcellus); porc-de-pădure v. Mistreţ. Porc-mistreţ. Porc-sălbatic (Sus scrofa); (reg.) porc-spinosv. Arici1 (Erinace-us europaeus). 3 (iht.)porc-de-mare = Scor-paenaporcus; scorpie-de-mare, scorpe-nă; (art.; reg.) porcul-apelorv. Clean. Foac (Leuciscus cephalus). 4 (art., la pl. Porcii; astron.; pop.; nm. pr.) Scroafa-cu-Pur-cei (v. scroafă), Vierii (v. vier2). Porcii se află în constelaţia Taurului. 5 (art.; entom.; reg.) porcul-popii v. Câinele-babei (v. câine). Pisica-popii (v. pisică) (Oniscus murarius şi Oniscus asellus). 6 fig. (pop. şi fam.; deprec.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. Necioplit. II (la pl porci; bot.; reg.) 1 v. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona). 2 v. Captalan (Cirsium rivulare). 3 v. Scaiete (Dipsacus laciniatus). |1380 4 v. Varga-ciobanului (v. vargă) (Dipsacus silvester). porcăn s.m. 11 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. 2 (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). II fig. (pop. şi fam.; deprec.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. Necioplit, porcăr s.m. 1 <înv. şi reg.> ghigar, con-dac2, condaş, turmar. Porcarul se ocupă cu creşterea porcilor. 2 (art. Porcarul; astron.; pop.; nm. pr.) Luceafarul-Porcesc (v. luceafăr), Luceafarul-Porcului (v. luceafar), Deşteptătorul (v. deşteptător), Ochiul-Tauru-lui (v. ochi1). Porcarul este numele stelei Alde-baran din constelaţia Taurului. porcăş s.m. (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). porcăi vb. IV. tr., refl. recipr. fig. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) porcări, a (se) porci, a scrofai, a scrofali, a scrofari. L-aporcăit ore în şir. Cele două femei s-au porcăit în plină stradă. porcăiălă s.f. fig. (fam.) porcăreală. Porcăiala celor două femei în plină stradă a stârnit indignarea trecătorilor. porcănăş s.n. (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. porcănel s.m. (iht.; reg.) Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). porcărăie s.f. (reg.) porcăreaţă. Porcă-raia este o păşune pe care pasc porcii. porcărăş s.m. (omit.; reg.) 1 v. Fluierar. Flu-ierător (Charadrius pluvialis). 2 v. Ploier. Ploier-auriu. Ploier-auriu-mare. Ploier-pestriţ (Charadrius apricarius). 3 v. Ploier-de-mun-te (Charadrius morinellus). 4 (informa pur-căraş) v. Prundaş (Calidris arenaria). 5 por-căraş-comun = porcăraş-de-nămol v. Prun-dăraş-de-nămol (Limicola falcinellus). porcăreălă s.f. fig. (reg.) 1 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 2 v. Deranj. Dezordine. Neorânduială. Neordine. Neregulă. Răscoală. Vraişte. Zăpăceală. 3 v. Porcăiălă. porcăreăsă s.f. (reg.) porcăriţă. porcăreăţă s.f. 11 (constr.; pop.) v. Cocină. 2 (reg.) porcărăie. 3 (colect.; reg.) v. Porcărie. II (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, porcări vb. IV. tr., refl. recipr. fig. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Porcăi. porcărie s.f. 11 (colect.; pop.) porcăreaţă. Porcăria este o turmă de porci 2 (pop.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 3 (constr.; înv. şi reg.) v. Cocină. II (fam.) prostie, ştift. Telefonul cumpărat s-a dovedit a fi o porcărie. III fig. (pop. şi fam.) 1 porcie, scrofarie. Vrei să mă asociez cu dumneata la porcăria asta? Cum ai putea crede că sunt de acord cu aşa o porcărie? Nici să nu-ţi treacă prin cap o asemenea porcărie! 2 v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelicateţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necioplire. Necuviinţă. Nede- 1381 | licateţe. Neeleganţă. Nepoliteţe. Rusticitate. Vulgaritate. porcăriţă s.f. (reg.) porcăreasă. Porcă-riţa păzeşte şi îngrijeşte porcii. porcesc, -eâscă adj. 1 porcin2.2 fig. (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii porceşti. porci vb. IV. fig. 1 refl. (fam.; despre oameni) v. Obrăznici. 2 tr., refl. recipr. (reg, compl. sau sub. indică oameni) v. Porcăi. porcie s.f. fig. (înv. şi reg.) 1 v. Porcărie. 2 v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelicateţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necioplire. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţi Nepoliteţe. Rusticitate. Vulgaritate, porcinV-ă s.m., s.f. (bot.; reg.) 1 s.m. v. Cos-trel Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum aviculare). 2 s.m., s.f. v. Portulacă. Por-tulacă-vulgară (Portulaca oleracea). porcin2, -ă adj., s.f. 1 adj. porcesc. Râmatul este o deprindere porcină. Concentratele porcine accelerează creşterea animalelor. 2 s.f. (zool.) suină. în ultimul timp, fermierii au creat multe ferme de porcine. porci're s.f. 1 (bot.; reg.) v. Agurijoară. Portulacă (Portulaca grandiflora). 2 fig. (fam.) v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu, porcoi s.n., s.m. I s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) căpiţă, claie, stog, înfurcitură, plastă, porcan, boaghe, capişte1, clădiş, fundac, fundei, furci-tură, glugă, măgar, ploscă2, por2, porcănaş, porcoiaţă, porconeaţă, porculean, porculete, porculeţ, porcuţ, porşog, porşor, pup3, schirdă. Şi-a făcut culcuş într-un porcoi de fân. 2 (pop.; şi în forma purcoi; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică m număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă. II s.m. (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). porcoiâş s.m. (iht.; reg.) v. PietroşeL Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). porcoiâţă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. porconeâţă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. porcos, -oâsă adj. fig. (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, sca- bros, scârbos, trivial, vulgar, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii porcoase. porcotos, -oâsă adj. fig. (reg.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Decoltat. Deocheat. Deplasat. Deşănţat. Ieftin. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Murdar. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Picant. Piperat. Porcesc. Porcos. Pornografic. Scabros. Scârbos. Suburban. Trivial. Vulgar, porculeăn s.m., s.n. I s.m. 1 (zool; rar) v. Porculeţ. Porcuşor. 2 (iht.; reg.) v. Ghiborţ (Acerina cemua). 3 (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). 4 (bot.; reg.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). II s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. porculâte s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. (iht.)v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). 2 s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. porculeţ s.m.,s.n. I s.m 1 (zool) porcuşor, porculean, porcuţ, poşorel. 2 (bot.; reg.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). II s.n. (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. porcuş s.m. (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). porcuşor s.m, s.n. I s.m. 1 (zool) porculeţ, porculean, porcuţ, poşorel. Scroafa are zece porcuşori. 2 (iht.; şi porcuşor-de-piatră, porcuşor-de-vad) Gobio gobio; pietroşel, buhai, givă, mireană-porcească, morun, murgoi, peşte-moţănesc, peşte-pestriţ, peşte-porcesc, pietrar, pitroc, porcan, porcaş, porcănel, porcoi, porcoiaş, porculean, porculete, porcuş, porcuţ, rancă, râbiţă, rus1, văcar, vârlugă* <înv.> vârlan, zvârligă. 3 (iht.) Gobio uranoscopus, mor-coci, petrişor. 4 (iht.) Gobius kessleri; pula-ciobanului (v.pulă). 5 (iht.; reg.) porcuşor-de-vad v. Zglăvoacă (v.zglăvoc) (Gobius fluviatilis). 6 (omit.; reg.) v. Ploier-de-munte (Charadrius morinellus). II (reg.; în forma porşor) 1 s.m. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. 2 s.n. (gosp.) v. Prepeleac, porcuţ s.m. 11 (zool; rar) v. Porculeţ. Porcuşor. 2 (zool; reg.) v. Orbeţ. Spalax (Spalax microphthalmus). 3 (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). II (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. poreclă s.f. 1 cognomen, nume, supranume, <înv. şi reg.> sclitadă, ponos, porecleală, poreclire, <înv.> poreclitură, sumume, surnu-mire, sobrichet. Poetul latin Ovidiu a avut porecla Naso. 2 (înv. şi reg.) v. Nume de porni familie. Nume de naştere. Nume patronimic. Patronim. Patronimic, poredeâlă s.f. (reg.) v. Cognomen. Nume. Poreclă. Supranume. porecli vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni, animale etc.) a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a spune, a supranumi, a zice, a denomina, <înv. şi pop.> a striga, <înv. şi reg.> a număra2, a purlui, <înv.> a grăi, a nomina, a numeni, a sumumi, a titlui, a designa. Pentru faptele sale de vitejie, Ştefan a fost poreclit cel Mare. Oamenii l-au poreclit Hoţomanul pentru că fura. 2 refl. (înv.; despre oameni sau despre animale) v. Chema. Numi. poreclire s.f. (reg.) v. Cognomen. Nume. Poreclă. Supranume. poreclit, -ă adj. (despre oameni, animale etc.) denumit, intitulat, numit, supranumit, zis, <înv.> titluit. Bărbatul poreclit Hoţomanul a fost de mai multe ori arestat pentru furt. poreclitură s.f. (înv.) v. Cognomen. Nume. Poreclă. Supranume. porfîră (profir) s.f. (s.n.,adj.) (înv.) 1 s.f. (ţes.) v. Purpură. 2 s.n. v. Grena. Purpuriu. Roşu-în-chis. Rubiniu.Vişiniu. 3 adj. (în forma profir; despre vinuri) v. Roşu-deschis. Roze. Trandafiriu. porfiri'u, -ie (profiri'u, -ie) adj. 1 (înv. şi reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Grena. Purpuriu. Roşu-închis. Rubiniu. Vişiniu. 2 (reg.; despre vinuri sau despre culoarea lor) v. Roşu-deschis. Roze. Trandafiriu, poricâle s.f. pl. (bot.; reg.) v. Fruct. Poamă. Rod1. porifer, -ă adj. (chim.; despre substanţe, materiale etc.) porigen. O substanţă poriferă are proprietatea de a produce pori în produsul cu care este amestecată. porifere s.n. pl. (zool.) spongieri. Poriferele trăiesc în colonii. porigân, -ă adj. (chim.; despre substanţe, materiale etc.) porifer. pori'me s.f. (înv.) v. Porozitate. Spongiozitate. poriomam'e s.f. (psih.) dromomanie, manie ambulatorie. Poriomania este impulsul irezistibil de a călători. pornână s.f. (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti; reg.) v. Cerdac. Pălimar. Pridvor. Tindă. Verandă, porneâlă s.f. I (pop.) v. Plecare. Pornire. II (mai ales fig.; înv.) 1 v. Ardenţă. Ardoare. Avânt. Elan. Entuziasm. Fervenţă. Fervoare, înflăcărare. înfocare. însufleţire. Pasiune. Patimă. Patos. Pornire. 2 v. Imbold. Impuls. Impulsie. îndemn. Mobil. Pornire. Pretext. Stimul. Stimulent. porni vb. IV. I (predomină ideea deplasării în spaţiu) 1 intr., refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la’) a pleca, <înv. şi pop.> a mâneca, a trece, a se urni, a (se) răscoli, a decola, a tira, a tuli, <înv.> a purcede, a se purta. După un scurt popas într-o cofetărie, au pornit în oraş după cumpărături. Excursioniştii au pornit dimineaţa de la cabană şi au ajuns spre seară în vârful muntelui. 2 tr. (compl. indică oameni) a trimite. Profesorul i-a pornit greu la drum pe copiii încă somnoroşi. 3 intr. (des- pornire prefiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) a apuca, a se îndrepta, a o lua, a merge, a păşi, a pleca, a se îndruma, a se orienta, a purcede, a se purta, <înv. şi reg.> a năzui, a arădui, a se întinde. Porneşte pe drumul cel mai scurt către casă. 4 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre oameni; adesea cu determ. care indică modul de deplasare) a o lua, a pleca, <înv.> a clăti, a purcede. Văzând pericolul, apomit-o la goană. 5 intr. (milit.; despre forţe militare) a se angaja. Toate unităţile militare au pornit în luptă. 6 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre,T) a se arunca, a se azvârli, a se duce2, a năpădi, a se năpusti, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovă-rî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Se porneşte asupra lui cu toată forţa. Uliul s-a pornit asupra prăzii. 7 intr. (tehn.; despre motoare, autovehicule etc.) a demara. Camionul a pornit. 8 refl. (geol; despre terenuri, zone etc.) a aluneca, a se deplasa, a luneca, a se mişca. Pământul s-a pornit din cauza ploilor abundente. 9 intr. (pop. şi fam.; despre oameni; adesea cu indicarea direcţiei) v. Duce2. Ieşi. Merge. Pleca. 10 tr. (înv.; compl indică pachete, colete, bani etc.) v. Expedia. Trimite. 11 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Acompania. Aduce. Conduce. Duce2. însoţi. întovărăşi. Merge. Petrece. 12 tr. fig. (înv.; compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) v. Ademna. Propulsa. Stimula. 13 tr. fig. (înv.; compl indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agita. Asmuţi. Aţâţa. Excita. Incendia. Incita. Instiga. întărâta. Monta. Provoca. Răscoli. Stârni. Tulbura. II (predomină ideea începerii unei acţiuni) 1 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc.) a începe, <înv. şi pop.> a lua, a purcede. Pornesc lucrul dimineaţa, devreme. Calul a pornit cursa cu o mică întârziere. 2 tr. (compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a începe, a arădui. Femeile au pornit cearta. Inamicul a pornit atacul. 3 refl. (urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.; despre oameni) a începe, a prinde, <înv. şi pop.> a rupe. Fetele s-au pornit să-şi dea coate când l-au văzut pe băiat în încurcătură. S-au pornit să cânte cu glas tare. 4 refl. a se apuca, a începe, a se pune. Ajuns acasă, s-a pornit să facă treabă în grădină. 5 intr., refl. (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se produce, a se stârni, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a se dezlega, a se scociorî, a se scorni, a se dezvoca, <înv.> a dezlănţa, a prorupe, a se scula, a se slobozi, a se sparge, a sta, a se aprinde, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli, a se ridica. Din senin, s-a pornit o vijelie puternică. Iubirea i-a pornit brusc în suflet. 6 tr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; pop. şi fam.) v. începe. Relua. Repeta. 7 tr. (pop.; compl. indică activităţi, meserii etc.) v. începe. 8 tr. (jur.; pop.; compl. indică acţiuni judecătoreşti) v. Intenta. începe, pornire s.f. I (predomină ideea deplasării în spaţiu) 1 plecare, ponjeală, <înv.> purce-dere, purces, purcezătură. Pornirea în oraş după cumpărături s-a făcut după un scurt popas la o cofetărie. Pornirea excursioniştilor de la cabană spre vârful muntelui a avut loc dimineaţa, devreme. 2 (de obicei precedat de prep. „de”, „la”, „pe”) ducă1, plecare. S-a îmbrăcat repede şi este gata de pornire. îi este gândul numai la pornire. 3 (tehn.) demaraj, demarare. Iama, apar unele probleme la pornirea maşinii. 4 (pop. şi fam.) v. Ducere. Mergere. Mers. Plecare. II (predomină ideea începerii unei acţiuni) 1 declanşare, dezlănţuire, iscare, izbucnire, începere, producere, stârnire, venire, stârneală, <înv. şi reg.> scornire, <înv.> prorupere, prorup-ţie. Pornirea vijeliei i-a surprins pe drumul de întoarcere acasă. 2 imbold, impuls, impulsie, îndemn, mobil, pretext, stimul, stimulent, dictamen, <înv. şi reg.> vâlvă, şfung, <înv.> năstav, pomeală, parachinisis, inspiraţie, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost pornire pentru tot ce a făcut în viaţă. III (mai ales fig.) 1 dor, dorinţă, gând, năzuinţă, pasiune, poftă, râvnă, tendinţă, năzuire, râvnire, tindere, năduleală, <înv.> dorire, năslire, năslitură, râvnitură, dezir, aspiraţie, vis, ţintire, visare. Tânărul are porniri îndrăzneţe. 2 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, ahotă, şfung, şprunc, <înv.> fierbă-zare, pomeală, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca pornire în suflet. 3 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofe, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are pornire pentru teatru. 4 (urmat de determ. care indică natura, felul domeniul etc.) dispoziţie, înclinare, înclinaţie, tendinţă, apetiţie, aplecare. Are pornire spre teatralitate. 5 animozitate, discordie, duşmănie, hainie, inamiciţie, învrăjbire, ostilitate, ură1, vrajbă1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâ-tură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, |1382 odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o pornire veche. 6 antipatie, aversiune, idiosin-crazie, ostilitate, repugnanţă, repulsie, resentiment, inamiciţie, căcănărea-lă, <înv.> nesuferinţă, resimţământ, alergie. Are o pornire violentă faţă de el. 7 ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică1, ranchiună, înciu-dare, năduf, supărare, obidă, pizmă, pizmuire, pofidă, zăcăşeală, zăcă-şie, boală, <înv. şi reg.> băsău, măraz, ne-vedenie, nevezie, scârbă, bănat, chită1, dâcă1, inat, opşag, pildă, pocsâie, pogană (v. pogan), <înv.> jinduială, jinduire, patos, răpştire, râvnă, râvnire, zavistie, zavistnicie, zelotipie, <înv.; astăzi rar> parapon, rancoare. Nu-şi poate domoli pornirea pentru că prietena ei este apreciată mai mult de cunoscuţi. 8 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) gust2, înclinaţie, predispoziţie. Cele două gemene au aceleaşi porniri. pornit, -ă adj. 11 (desprefiinţe) furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverşunat, mâniat, mânios, obstinat, înfurios, burzuiât, îndrăcit, năbădăios, oţărât, burzuluit, morcovit, zborşit, <înv. şi reg.> scârbit, hropşit, năvârlios, turvinos, <înv.> firetic, negru, turbat, oţetit, montat, zbârlit. Pornit peste măsură, i-a răspuns răstit. 2 (despre fenomene sau procese naturale ori, p. ext., despre conflicte, fenomene sociale etc.) declanşat, dezlănţuit, iscat, izbucnit, stârnit, <înv.> dezlegat2, aprins. Vijelia pornită a oprit circulaţia. II (pop.; despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) v. Aplecat2. Curbat. înclinat. încovoiat. îndoit. Lăsat. Plecat2. pornitârs.n. (tehn.) demaror, demarator. Pornitorul motorului cu ardere internă s-a defectat. pornitură s.f. 1 (geol; înv. şi pop.) v. Alunecare. Deplasare; 2 (înv.) v. Furie. înverşunare. Mânie. porno adj. invar, obscen, pornografic, pornografic, -ă adj. 1 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, scabros, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, sumgiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii pornografice. 2 obscen, porno. Detestă filmele pornografice. pornografie s.f. imoralitate, impudicitate, impudoare, inconvenienţă, indecenţă, licenţiozitate, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măs-cară, măscăriciune, măscărie, parşivenie, ^spurcăţenie, <înv.> măscăritură, măscămicie, 1383| devergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru pornografia exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus pornografia la extrem. poroâică s.f. {bot.; reg.) v. Praz (Allium porrum). porob s.m. {bot.; reg.) v. Brad (Abies alba). poroboc s.m. (înv. şi reg.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar, poroboci'e s.f. (înv.) v. Copilărie. Pruncie, poroboti vb. IV. refl. (reg.) 1 (despre fiinţe) v. Aglomera. îmbulzi. îndesa. înghesui. îngrămădi. Năvăli. Strânge. 2 (recipr.) (despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra, porodiţă s.f. (reg.) 11 v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. 2 v. Neam. Seminţie. Spiţă. II (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Categorie. Fel. Gen. Neam. Soi1. Sort. Sortiment. Specie. Tip. Varietate, porogânie s.f. (reg.) 1 v. Experienţă. întâmplare. Păţanie. 2 v. Fleac. Nimic. Palavră, pordi s.m. (bot; reg.) 1 v. Ceapă-franţuzeas-că. Cepuşoară. Haşmă. Şalotă (Allium ascalo-nicum). 2 v. Praz (Allium porrum). poroinic s.m. (bot.) 1 Orchispurpurea; bujor, cizmele (v. cizmă), gemănariţă, sculă-toare (v. sculâtor), untul-vacii (v. unt). 2 Orchis militaris; bujorei (v. bujorel), bujori (v. bujor), gemănariţă, sculătoare (v. sculător), untul-vacii (v. unt). 3 Orchis mascula; bujor, gemănariţă, limba-cucului (v. limbă), salep, sculătoare (v. sculâtor), untul-vacii (v. unt). 4 (reg.) v. Bujorel. Gemănariţă (Orchis papilionacea). 5 (reg.) v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). 6 (reg.) poroinic-alb v. Stupi-niţă (Platanthera bifolia). poros, -oăsă adj. 1 (despre obiecte, materiale etc. sau despre aspectul, consistenţa, textura lor) buretos, miarolitic, spongios, puhav. Stofa cumpărată are aspect poros. Plămânii au o structură poroasă. 2 (în opoz. cu „dens”, „compact”; despre pământ, zăpadă etc.) afânat, înfoiat, moale, pufos, rar, pufăit2, ţărânos, <înv. şi reg.> uşor2, puhav, vospom, <înv.> răsfirat. Solul săpat devine poros. porosică s.f. (bot; reg.) v. Adormiţele. Rochi-ţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-ur-cătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea) poros, -ă adj. (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit, porozău s.n. (geol.; reg.) v. Nisip, porozitâte s.f. 1 spongiozitate, <înv.> porime. Unele corpuri solide se caracterizează prin po-rozitate, întrucât au pori în masa lor. 2 (med.) porozitâte capilară = microporozitate. porşog s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. porşâr s.m., s.n. (reg.) = porcuşor. port1 s.n. 11 îmbrăcăminte, purtat1. La concursuri folclorice participanţii vin în port tradiţional. 2 costum, costum popular. A moştenit de la bunica ei un port popular foarte valoros. I11 alură, atitudine, poză, poziţie, ţinută, postură, menţinere, staţiune, stare, turnură. Portul corpului trebuie să fie drept. 2 (rar) v. Comportament. Comportare. Conduită. Deprindere. Maniere (v. manieră). Moravuri. Năravuri (v. nărav). Obiceiuri (v. obicei). Purtare. 3 (pop.) v. Comportament. Comportare. Conduită. Purtare. 4 (înv.) v. Alură. Aspect. Chip. Fason. Făptură. înfăţişare. III purtare. A fost arestat pentru port ilegal de arme. port2 s.n. 1 <înv. şi reg.> schelă, <înv.> liman, pristanişte, scală. Vaporul a oprit într-un port grecesc. 2 port liber = porto-franco. într-un port liber nu se percep taxe vamale pentru mărfurile importate, exportate sau aflate în tranzit. portăbil, -ă adj. (despre obiecte) portativ2, transportabil, <înv.> purtăreţ, transportativ. Când merge în excursie, îşi ia cu el un radio portabil. portal s.n. (geomorf.) arcadă. Portalul se formează prin abraziune marină sau ca urmare a prăbuşirii tavanului unei peşteri. portaltoi s.n. (pom.) pom nealtoit, pom rău, pom sălbatic, mlădiţă, rădăcină, tulpină, tulpină sălbatică. Pe un portaltoi, în urma altoirii, creşte un soi valoros de pomi fructiferi. portant, -ă adj. (despre stâlpi, grinzi, ziduri etc.) sprijinitor, susţinător. Pentru a nu se dărâma, pereţii magaziei sunt susţinuţi cu stâlpi portanţi. portânţă s.f. (fiz.) forţă portantă. Portanţa asigură sustentaţia unui corp în mişcare, cufundat într-un fluid. portar sm 11 ostiar, <înv.> portier, uşar. Este portar la un mare hotel din capitală. 2 (în Ev. Med, în Ţările Rom.) uşar. Portarul era un dregător însărcinat cu paza curţii domneşti. 3 (în Ev. Med, în Ţările Rom) portar mare=mare portar (v. mare1), vel-portar. Portarul mare îndeplinea, la curtea domnească, rolul de maestru de ceremonii. 4 (în Ev. Med, în Mold.) portar de Suceava =portar cd Sucevei - vd-portar al Sucevei, vd-por-tar de Suceava. Portarul de Suceava era însărcinat cu apărarea capitalei şi a curţii domneşti moldovene. 5 (jur.; în vechea organizare judecătorească a ţării; înv. şi reg.) v. Executor judecătoresc Portărel. II (sport; în fotbal) goalkeeper. Portarul echipei noastre de fotbal nu a primit niciungol în campionatul european portativ1 s.n. (rar) v. Liniatură. Rubricatură. portativ2, -ă adj. (despre obiecte) portabil, transportabil, <înv.> purtăreţ, transportativ. portavâce s.f. megafon, <înv.> poartă voce. Liderul sindical se adresează mulţimii cu ajutorul unei portavoce. portăreasă s.f. <înv.> portăriţă. Este portăreasă la o şcoală. portărel s.m. (jur.; în vechea organizare judecătorească a ţării) executor judecătoresc, <înv. şi reg.> portar, pristav. Portărelul era însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură şi cu executarea hotărârilor judecătoreşti portăriţă s.f. (înv.) v. Portăreasă, portcărt s.n. porthartă. portchibrituri s.n. pl. chibritelniţă. în portchi-brituri se ţin cutiile de chibrituri. portdrapel s.m., s.n. I s.m. 1 (milit.) portstin-dard, stegar, <înv.> cornet1, praporcic, san-geac-beg, sangeactar, sangeagaş, sangeangiu, vexilar, bairactar. Portdrapelul poar- portofoliu tă steagul unei unităţi militare. 2 (sport) portstindard. Portdrapelul poartă steagul unei asociaţii sau al unei organizaţii sportive. II s.n. portstindard. Portdrapelul este un toc de piele prins de cureaua petrecută peste piept, în care se sprijină coada drapelului, pentru a putea fi purtat mai uşor. III s.m. fig. 1 portstindard, stegar. Militanta pentru drepturile omului a devenit portdrapelul organizaţiei din care face parte. 2 portstindard. Portdrapelul organizaţiei este ideea egalităţii în drepturi a tuturor oamenilor. porte-bonheur [portbon'cEr] s.n. (fran.) v. Amuletă. Apotropaic. Fetiş1. Mascotă. Ta-lisman. portepeu s.n. (înv.) v. Portsabie. porthartă s.f. portcart. în porthartă se păstrează ori se transportă hărţi, regulamente etc. portfiliâră s.f. (tehn.) după. în portfilieră se prind sculele de filetat. portier s.m. (înv.) v. Portar, portiţă s.f. <înv. şi pop.> uşcioară. portjartier s.n. (ind. text.) 1 scandal. De portjartier se prind jartierele. 2 portjartier elastic = lastex. portlandiăn s.n., adj. (geol.) titanic2. Portlan-dianul este ultimul etaj al jurasicului. Straturi portlandiene. portmantou s.n. umeraş, umăr, umerar. Are nevoie de mai multe portmantouri pentru haine. portmanuscriss.n. (tipogr.) tenaclu. Portma-nuscrisul susţine pagina manuscrisului în faţa culegătorului tipograf. portmonetă s.f. (înv.) v. Portmoneu. Portofel. portmoneu s.n. portofel, buchelar,pu-ghilareş, pulearţ, reştafel, şartofel, şăipriglu, şlăitaf, <înv.> portmonetă, portofoliu, coajă, crocodil, felie, mort, mufa, muşama, muşamat, panacot, pernă, purcel, scoarţă, tuflă, turbincă. Şi-a cumpărat un portmoneu din piele cu mai multe compartimente pentru cârduri. porto-frânc s.n. = porto-franco. porto-frânco (porto-frânc) s.n. port liber (v. por?). portocâl s.m. (bot) Citrus sinensis sau Citrus aurantium; <înv. şi reg.> naramz, noroan-că, <înv.> oranz. portocâlă s.f. (bot.) <înv. şi reg.> naramză, noroancă, pomeranţă. portocaliu, -ie adj., s.n. fov, galben-roşiatic, hiacint, oranj, rubil, morcoviu, <înv. şi reg.> naramzat, narangiu, păratic, <înv.> tu-rungiu. A îmbrăcat un costum portocaliu. Portocaliul cămăşii nu se asortează cu sacoul. portochelâri s.m. toc2. în portochelari se păstrează ochelarii. portofel s.n. 1 portmoneu, buchelar, pughilareş, pulearţ, reştafel, şartofel, şăipriglu, şlăitaf, <înv.> portmonetă, portofoliu, coajă, crocodil, felie, mort, mufa, muşama, muşamat, panacot, pernă, purcel, scoarţă, tuflă, turbincă. 2 (înv.) v. Minister. Portofoliu, portofoliu s.n. 1 (polit.) minister, <înv.> portofel. Deţine portofoliul Educaţiei. 2 (înv.) v. Portmoneu. Portofel. portret portret s.n. 1 (a. plast.) chip, <înv.> obraz. Pictorul i-a făcut portretul în acuarelă. 2 (pict.; rar) portret votiv v. Tablou votiv. portretăr s.m. (a. plast.; înv.) v. Portretist, portretăre s.f. (a. plast.; înv.) v. Portretizare, portretist -a s.m., s.f. (a. plast.) <înv.> portretar. Acest pictor este cunoscut mai ales ca un foarte bun portretist. portretiza vb. I. tr. fig. {compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) a caracteriza, a descrie, a reprezenta, a zugrăvi, a picta. în romanul său şi-a portretizat eroina sugestiv, ca pe o femeie de lume. portretizare s.f. (a. plast.) <înv.> portretare. Pictorul foloseşte în portretizări nuanţe calde. portsăbie s.f. <înv.> portepeu. în portsabie, ataşată la centura militară sau la şa, se fixează şi se poartă sabia. portsatelit s.n. (tehn.) antrenor. Portsatelitul face legătura dintre un element central al unui mecanism planetar şi sateliţii săi. portsculă s.f. (tehn.) portunealtă. Portscula este un dispozitiv deprindere a unei scule, în vederea mânuirii ei. portstindârd s.m.,s.n. I s.m. 1 (milit) portdrapel, stegar, <înv.> cornet1, praporcic, sangeac-beg, sangeactar, sangeagaş, sangeangiu, vexilar, bairactar. Portstindardul poartă steagul unei unităţi militare. 2 (sport; rar) v. Portdrapel II s.n. portdrapel. Portstindardul este un toc de piele prins de o curea petrecută peste piept, în care se sprijină coada drapelului, pentru a putea fi purtat mai uşor. III s.m. fig. (rar) 1 v. Portdrapel. 2 v. Portdrapel. porttabăc s.n. (rar) v. Portţigâret Tabacheră, portţigâr s.n. (rar) v. Portţigâret. Tabacheră, portţigâret s.n. 1 ţigaret, ţigaretă, sipcă, şpiţ5, şpiţigare, toc2, ţeavă, ţigarău, ţigărişcă. Are un portţigâret de chihlimbar. 2 tabacheră, porttabac, portţigâr, piesă, tarţă, <înv.> tabachemiţă, tăbăcar2, magazie. De ziua lui, a primit cadou un portţigâret de argint. portugăl, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) v. portughez, portughez, -ă s.m., s.f., adj. <înv.>portugal. Portughezii sunt un popor latin. portulâcă s.f. (bot) 1 Portulaca grandiflora; agurijoară, ciuelănaş, floare-de-nisip, floare-de-piatră, gheaţă, gheţişoară, graşiţă, grăjnicioară, iarba-porcilor (v. iarbă), iarba-tu-nului (v. iarbă), iarbă-de-grădină, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină, nudli, picior-de-găină, pietricică, porcire, urechelniţă. 2 (şi portula-că-vulgară) Portulaca oleracea; buruia-nă-grasă, dragoste, floare-de-piatră, grăşiţă, iarbă-grasă, mierea-ursului (v. miere), pita-por-cului (v. pită), porcin1, troscot-gras (v. troscot1), troseoţel, urechelniţă. portulân s.n. carte-pilot. Portulanul este o publicaţie-ghid pentru navigaţie. portunealtă s.f. (tehn.) portsculă. porţelăn s.n. farfor, marmură, <înv.> cinie2, farfurie. Şi-a cumpărat un serviciu de ceai din porţelan. porţie (porţiune) s.f. 1 raţie, <înv. şi reg.> obricariţă, <înv.> mertic, oboroc, tain, ghebir, parţon, emiclic. Animalelor dintr-o gospodărie li se dă zilnic o anumită porţie de alimente. 2 (în forma porţiune; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din’) bucată, crâmpei, fracţiune, fragment, frântură, parte, secţiune, tranşă, lambou, dărab, lespede, partal, <înv. şi reg.> părtenie, conţ, hăbuc1, jarchină, ştuc. A mâncat o porţie din pâine. 3 (în forma porţiune) regiune, sector, zonă. Părinţii i-au dat din pământul lor o porţiune bine delimitată pentru a o cultiva cu grâu. ^în forma porţiune) parte, sector. O porţiune din piaţă este destinată florilor. O porţiune a localităţii a fost complet distrusă în timpul furtunii. 5 (jur.; în forma porţiune) porţiunevirilă = parte virilă. Fiecărui succesor, prin împărţirea legală a moştenirii, îi revine o porţiune virilă. 6 (med.; înv. şi reg.) v. Doză1. 7 (fin.; în trecut; înv. şi reg.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. porţiune s.f. = porţie. porucics.m. (milit.; rus.; înv.) 1 v. Locotenent 2 v. Ofiţer. porumb s.m.,s.n.,adj. I (bot) 1 s.m. Zea mays; călambuc, ciolomadă, cocenaşi, colibaş, cucoriţă, cucuruz, gârnişor, mălai, păpuşă, păpuşoi, tenchi1, <înv.> mais. 2 s.m. po-rumb-măselat = porumb-românesc; po-rumb-românesc = porumb-măselat. 3 s.n. (colect.; agric.) porumbişte, cucuruzaş-tină, cucuruze (v. cucuruz), cucuruzişte, mălaie (v. mălai), mălăină, mălăişte, mălăiştină, moină, păpuşoi, păpuşoişte, păpuşorniţă, ponov, popuşoiştină, tenchişte, tulujişte. 4 s.m. (reg) v. Porumbar1. Porumbel (Prunus spino-sa). 5 s.m. (reg) porumbul-cucului v. a (şi porumbul-şarpelui) Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum); b Mama-pădurii (v. mamă) (Lathraea squamaria); c Porumbei (v. porumbel) (Muscari botryoides). 6 s.m. (reg.) v. Ştiulete. II s.m. (omit.) 1 (pop.) v. Porumbel (Columba). 2 (reg.) porumb-râzator v. Turturică-de-India. Turturică-râzătoare (Streptopelia risorius); porumb-ţigănesc v. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedu-la). III adj. (pop.) 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Porumbiu. 2 (despre păsări şi animale sau despre penele, blana lor) v. Porumbiu. porumbăc, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre păsări şi animale sau despre penele, blana br) pestriţ Are multe găini porumbace. 2 s.m. (fam.) v. Rom2. Ţigan. porumbăr1 s.m. (bot.) Prunus spinosa; porumbel, <înv. şi reg.> tâm, coţobrel, curcu-del, mărăcine, mărăcine-negru, porumb, po-rumbea, scorombar, spin, spin-negru, spi-nul-cerbului (v. spin), <înv.> duducel. porumbăr2 s.n.,s.m. I s.n. 1 pătul, porumbă-rie, columbar, corliţă, golubeatnic, go-lumbar, golumbărie, holubidniţă, hulubar, hulubărie, huluberniţă, hulubnic, pătuiac, porumbariţă, porumbărişte, porumbelniţă, porumbişte, porumbiţă. Şi-a plasat porumbarul pentru porumbei la ultimul etaj al clădirii în care locuieşte. 2 (gosp.) coşar2, pătul, <înv. şi pop.> leasă, corliţă, coş1, coşarcă, co-tarcă, magazin, speie. în porumbar se păstrează în special porumbul. II s.m. (omit.; reg.) v. Erete. Erete-de-găini. Erete-de-porumbei. |1384 Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-po-rumbac. Uliu-porumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). porumbăriţă s.f. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. porumbă1 s.f. (bot.) porumbea, scoroambă, coroabă, corobeaţă, tâmoslivă. Porumba este fructul porumbarului. porumbă2 s.f. (omit.; înv. şi reg.) v. Porumbiţă. porumbărie s.f. pătul, porumbar2, columbar, corliţă, golubeatnic, golumbar, golumbărie, holubidniţă, hulubar, hulubărie, hulu-bemiţă, hulubnic, pătuiac, porumbariţă, porumbărişte, porumbelniţă, porumbişte, porumbiţă. porumbărişte s.f. (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. porumbeă s.f. I (bot) 1 porumbă1, scoroambă, coroabă, corobeaţă, tâmoslivă. 2 (reg.) v. Porumbar1. Porumbel (Prunus spinosa). II (omit.; reg.) v. Porumbiţă, porumbel s.m.,adj. I s.m. (omit.) 1 Columba; porumb, <înv. şi reg.> porumboi, golumb, hulub. 2 porumbel-evantai = goura; porumbel-gulerat = Columba palumbus; po-rumbel-mare; porumbel-mare = Columba palumbus; porumbel-gulerat; porumbel-sâl-batic = Streptopelia turtun turturea, turturică, turturelă, porumbelul-lui-Noe, sturz, tură3, turtucă, turtucă-plângătoare, turtură, turturică-plângătoare, turturică-sălbatică, tur-turiţă, turturuţă; (reg.) porumbel-de-mare v. Martin. Pescar-râzător. Pescăruş. Pescă-ruş-alb. Pescăruş-de-hamsii (Larus ridibun-dus); porumbel-mic v. Piţigoi-codat. Piţi-goi-cu-coadă-lungă (Aegithalos caudatus); porumbel-râzător-oriental = porumbel-tur-cesc v. Guguştiuc (Streptopelia decaocto); porumbel-ţigănescv. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula); (art.) porumbe-lul-lui-Noev. Porumbel-sălbatic. Turturea. Turturică (Streptopelia turtur). II s.m. (bot) 1 Prunus spinosa; porumbar1, <înv. şi reg.> tâm, coţobrel, curcudel, mărăcine, mărăcine-negru, porumb, porumbea, scorombar, spin, spin-negru, spinul-cerbului (v. spin), <înv.> duducel. 2 (la pl. porumbei) Muscari botryoides; ceapa-ciorii (v. ceapă), cocoşei (v. cocoşei), porumbul-cucului (v. porumb), zambilă, zambilă-moţată. 3 (reg.) v. Părul-ciu-tei (v. pâr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica). 4 (reg.) v. Spin. Spin-muscălesc (Carduus acanthoides).\\\ adj. (pop.) 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Porumbiu. 2 (despre păsări şi animale sau despre penele, blana lor) v. Porumbiu. porumbelniţă s.f. (reg.) v. Pătul. Porumbar5. Porumbărie. porumbişte s.f. 1 (colect.; agric.) porumb, cucuruzaştină, cucuruze (v. cucuruz), cucuruzişte, mălaie (v. mălai), mălăină, mălăişte, mălăiştină, moină, păpuşoi, păpuşoişte, păpuşorniţă, ponov, popuşoiştină, tenchişte, tulujişte. Ca să ajungă la şosea, a trecut prin mai multe porumbişti. 2 (agric.) ciocă-lăişte, ciocănişte, cocenişte, cucuruzişte, mălăişte, păpuşoişte, puişte, tuleişte. Porumbiştea 1385| este locul de pe care s-a recoltat porumbul. 3 (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. porumbiţă s.f. 1 (omit.) porumboaică, <înv. şi reg.> porumbă2, golumbiţă, hu-lubiţă, porumbea, porumboaie, <înv.> columbă. 2 (reg.) v. Pătul. Porumbar2. Porumbărie. porumbi'u, -ie adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) porumb, porumbel. Mustaţa lui are o culoare porumbie. 2 (despre păsări şi animale sau despre penele, blana lor) porumb, porumbel. Toţi pisoii sunt albi, în afară de unul care este porumbiu. porumboaică s.f. (omit.; pop.) v. Porumbiţă, porumboăie s.f. (omit.; reg.) v. Porumbiţă, porumboi s.m. (omit.; înv. şi reg.) v. Porumbel (Columba). poruncă s.f. 11 (milit.) comandă, ordin. Porunca superiorului este executată de către soldaţi fără comentarii şi fără ezitare. 2 (astăzi rar) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 3 (adesea la pl. porunci; pop.) v. învăţătură. Normă. Precept. Principiu. Regulă. II (concr.; milit.; reg.) v. Chemare. Convocare. Dispoziţie. Ordin. porunceălă s.f. 1 (pop.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 2 (înv.) v. învăţătură. Normă. Precept. Principiu. Regulă, porunci vb. IV. tr. 1 a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a stabili, a statornici, a prescrie, <înv. şi pop.> a orândui, a rândui, a soroci, <înv. şi reg.> a statori, a comândăli, a priti, <înv.> a comândălui, a demânda, a dispoza, a învăţa, a judeca, a poveli, a răspunde, a sămăşlui, a comendirui. Generalii au poruncit deplasarea armatei într-un punct strategic. 2 a ordona, a spune, a zice, a vorbi. Porunceşte-le să tacă! Nu-i place să poruncească subordonaţilor în fiecare zi ce au de făcut. 3 (înv.) v. Anunţa. Comunica. Transmite. Vesti. poruncită s.f. (înv.) 1 v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 2 v. învăţătură. Norma. Precept. Principiu. Regulă, poruncitor, -oâre adj., adv., s.n. 11 adj. (despre modul de a vorbi, despre privirea oamenilor etc.) autoritar, imperativ, injonctiv. I se adresează pe un ton poruncitor. 2 adv. (modal; în legătură cu vb. ale vorbirii) apăsat2, energic, ferm, hotărât, răspicat. îi spune poruncitor să plece. II adj., s.n. (gram.; înv.) v. Imperativ, poruşnic s.m. (înv.) 1 (milit.) v. Locotenent. 2 v. Ofiţer. posâc, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, morânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană posacă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale posace. 2 (despre oameni sau despre fizionomia lor) mohorât, posomorât, modorât, încreţit, în- cruntat, întunecat, noros, nourat. Are mina veşnic posacă din cauza supărărilor. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) morocănos, răutăcios, ursuz, acru, înăcrit, înţepat. Era posacă din cauza durerii de cap. 4 (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, des-curajant, dezolant, mohorât, posomorât, trist, dezolator, jalnic, sterp, sur, vânăt, vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este posacă. posâdă1 s.f. 1 (tehn.; la moară) schimbătoare (v. schimbător), cumpănă, punte, regulator, scaun, vârtej. Prin ridicarea sau coborârea pietrei morii cu ajutorul posadei se obţine o făină mai mare sau mai măruntă. 2 (la moara de apă; reg.) grindă, lumină, podoimă1, punte. Pe posadă se sprijină capătul de jos al fusului care învârteşte piatra alergătoare. posâdă2 s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Curătură. 2 (înv.) v. Pichet. 3 (înv.) v. Vamă. posâdnică s.f. (înv.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). posăceâlă s.f. (rar) 1 v. Posomoreai! 2 v. Dezolare. Indispoziţie. întristare. Mâhnire. Mohoreală. Posomoreai! Tristeţe. 3 v. Morocă-neală. Posăcie. Posomoreai! posăci'e s.f. morocăneală, posomoreală, posăceâlă, ursuzenie, ursuzlâc A început să nu mai suporte posăcia soţului ei. posăi vb. IV. tr. (med., med. vet.; înv. şi reg.; compl. indică fiinţe) v. Inocula. Vaccina, posăiâlă s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Vaccin. Vaccinare. posăi're s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Vaccin. Vaccinare. posedă vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte, bunuri materiale, drepturi etc.) a avea, a deţine, a stăpâni, <înv.> a posesui, a ţine. Posedă mai multe tablouri valoroase. 2 (compl. indică titluri, demnităţi) a avea, a deţine, a purta, <înv.> a ţine. Posedă titlul ştiinţific de doctor înfilo-sofie. 3 (compl. indică o limbă) a cunoaşte, a stăpâni, a şti, a gini. Posedă la perfecţie franceza, italiana şi spaniola. 4 (compl. indică soluţii, remedii, explicaţii etc.) a avea, a găsi, a şti. Posedă rezolvare pentru orice situaţie. 5 (compl. indică date, ştiri, informaţii) a avea, a deţine, a dispune. Posedăm primele informaţii care confirmă că politicianul este în afara oricărui pericol. 6 (despre oameni sau despre sentimente, convingeri, idei etc. ale lor; compl. indică oameni) a domina, a stăpâni, a subjuga, a încăleca, a robi. A reuşit să-şi posedeze subalternii. Adesea îl posedă furia. Este posedat de un singur gând. 7 (despre bărbaţi; compl. indică femei) a avea. posedâres.f. 1 deţinere, posesiune, stăpânire. Este cercetat pentru posedare ilegală de armament. 2 cunoaştere, stăpânire, ştiinţă, ginire. Pentru cei care lucrează în turism posedarea mai multor limbi este obligatorie. posesie s.f. = posesiune, posesiune (posesie) s.f. 11 deţinere, posedare, stăpânire. 2 proprietate, stăpânire, <înv.> cuprins1. Are certificat de posesiune pentru posibilitate casă. 3 stăpânire, mână. Are în posesiune toate actele casei. 4 (ieşit din uz; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a lua”, „a ţine”) v. Arendă. II (concr.) 1 (polit.) colonie1, <înv.> slobozie. Belize a fost posesiune britanică. 2 (înv.) v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate. poses6r, -oâre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) deţinător, proprietar, proprietărea-să, stăpân, stăpânitor, găzdoi, gazdă, <înv.> domn, ocinaş1, posesuitor, gagiu. Posesorul autovehiculului nu avea certificatul la el când a fost oprit de poliţist. 2 s.m., s.f. (jur.) detentor, deţinător. Este posesor al unor pământuri valoroase. 3 s.m.,s.f. deţinător, purtător. Este posesorul unui titlu nobiliar. 4 s.m. (înv. şi reg.) v. Arendaş, posesui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică obiecte, bunuri materiale, drepturi etc.) v. Avea. Deţine. Poseda. Stăpâni, posesuitdr, -oâre s.m., s.f. (înv.; de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) v. Deţinător. Posesor. Proprietar. Proprietăreasă. Stăpân. Stăpânitor. posfât s.n. (pese.; reg.) 1 v. Chepcel. 2 v. Crâsnic. Tifan. posibil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre lucruri, obiecte sau despre planuri, idei etc.) executabil, fezabil, realizabil, practicabil. A propus un proiect posibil. 2 <înv. şi reg.> putincios. Metoda propusă pentru reducerea rebuturilor este posibilă. Dictatura timpului trecut nu mai este posibilă astăzi. 3 eventual, probabil. Arhitecţii discută despre posibilele probleme care pot apărea la începerea ridicării construcţiei. 4 potenţial, probabil, virtual. Sportivul român este un posibil câştigător al titlului mondial la nataţie. II adv. (modal; exprimă ideea de posibilitate sau de probabilitate) poate, probabil, opsă, uneori. Posibil să reuşească la concurs. posibilitâte s.f. 1 eventualitate, probabilitate. Nu excludem posibilitatea sosirii pe neaşteptate a unor musafiri. 2 potenţialitate, probabilitate, virtualitate. Posibilitatea câştigării titlului mondial la nataţie de către sportivul român pare să devină o certitudine. 3 capacitate, forţă, putere, putinţă, putut1, <înv.> puterinţă, puternicie, răsuflet, măsură. Ofiţerul are posibilitatea de a duce la bun sfârşit o misiune dificilă. îi admiră posibilitatea de a se concentra. 4 (mai ales la pl. posibilităţi) aptitudine, capacitate, facultate, însuşire, bosă, talant1. Nimeni nu îi pune la îndoială posibilităţile intelectuale. 5 putere, putinţă, stare, <înv.> pu-tincioşie, cheag. Fiecare cotizează după posibilitatea lui. Acolo unde este necesitate trebuie să fie şi posibilitate. 6 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. Nu găseşte o posibilitate rezonabilă de aplanare a conflictului. 7 (mai ales la pl. posip posibilităţi) sorţi (v. soartă), şansă. Fiind un compozitor cunoscut, are mari posibilităţi de a-şi vinde imediat discurile. Crezi că are posibilităţi de izbândă în această întreprindere a lui? 8 {la pl. posibilităţi) rezerve (v. rezervă). O să mai audă de el, fiindcă nu şi-a epuizat toate posibilităţile. 9 {la pl.) posibilităţi materiale = mijloace materiale (v. mijloc). Are posibilităţile materiale pentru a-şi cumpăra un apartament nou. posip s.n. {geol.; înv.) v. Nisip, poslaneţ s.m. (înv.) v. Crainic. Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor. poslânic s.m. (înv.) v. Crainic. Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor. poslănie s.f. (înv.) v. Epistolă. Scrisoare, posledui vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică reproduceri sau copii ale unui text) v. Colaţi-ona. 2 (compl. indică sfaturi, indicaţii, norme de conduită, prescripţii medicale etc.) v. Respecta. Urma. posleţ, -eâţă s.n., adj. (reg.) 1 s.n. buzum. Posleţul se scurge din alambic mai ales la sfârşitul distilării rachiului. 2 adj. (despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. posluşânie s.f. 1 (înv. şi reg.; adesea constr. cu vb. „a avea’, „a cere) v. Acord. Aprobare. Asentiment. Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă. învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere. 2 (înv. şi reg.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. 3 (relig.; înv.) v. Ceremonie. Oficiu. Serviciu. Slujbă. 4 (înv.) v. Ascultare. Cuminţenie. Docilitate. Obedienţă. Supunere. posluşi vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Funcţiona. Lucra. Servi. Sluji, posluşnic s.m. (înv.) 1 v. Om de serviciu. Servitor. 2 v. Argat. Servitor. Slugă. 3 (med.) v. Infirmier. posmag s.m. (culin., ind. alim.; înv. şi reg.) v. Pesmet. posmă s.f. (reg.) păianjen, prăştină. Posma se pune pe stogul de fân sau pe acoperişurile de stuf ca să nu le ia vântul. posmăgi vb. IV. refl. (reg.) 1 (în opoz. cu „a se îngrăşa ) despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. 2 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji, posmăgi't, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit Pirpiriu. Prăpădit Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2.Uscăţiv.2(înopoz. cu„dolofan )„plin) mai ales despre faţa oamenilor) v. Slab. Slăbănog. Slăbit Tras. Uscăţiv. 3 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. Galben, îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut2. Uscat2. Veşted. Veştejit. posmol s.n. (reg; urmat de determ. introduse prin prep. „de) care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie. posomorât, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre fizionomia lor) mohorât, posac, modorât, încreţit, încruntat, întunecat, noros, nourat. Are mina veşnic posomorâtă din cauza supărărilor. 2 (despre privire, înfăţişare sau, p. ext., despre oameni) îmbufnat, încruntat, mohorât, închion-dorat, închiorcoşat, încreţit, chiorâş, noros. Are chipul posomorât când i se face observaţie. 3 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa posomorâtă din cauza eşecului la examen. 4 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, morânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană posomorâtă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale posomorâte. 5 (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posac, trist, dezolator, jalnic, sterp, sur, vânăt, vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este posomorâtă. II fig. 1 (despre elemente din natură, momente ale zilei etc.) trist, melancolic, tomnatic. îl indispune lumina posomorâtă a lunii. 2 (în opoz. cu „senin”; mai ales fam.; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, leşietic, leşios. Cerul posomorât creează multora o stare de disconfort. 3 (în opoz. cu „frumos”; despre vreme) închis, înrăutăţit, mohorât, stricat, urât2, fumuriu, infam, zbârlit Vremea posomorâtă îi determină să rămână acasă. posomoreălă s.f. 1 posăceală, încruntare, întunecare. Posomoreala ei devine evidentă când i se face observaţie. 2 morocă-neală, posăcie, posăceală, ursuzenie, ursuzlâc. A început să nu mai suporte posomoreala soţului ei. 3 dezolare, indispoziţie, întristare, mâhnire, mohoreală, tristeţe, posăceală, <înv.> dezolaţie, morozitate, înnegurare, înnorare, întuneric, mocneălă, nor. Văzându-i posomoreala de pe chip, încerca s-o înveselească. posomori vb. IV. 1 refl. (despre oameni sau despre fizionomia lor) a se mohorî, a se încrunta, a se înnegri, a se întuneca. S-a posomorât când i s-a făcut observaţie. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a se buşuli, a se găleşi, <înv.> a tânji, a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî, a (se) umbri, a se mosorî, a se rupe. Ochii i s-au posomorât la auzul teribilei veşti. 3 refl. (despre cer) a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se mohorî, a se tulbura, |1386 a se noura. Spre seară, cerul s-a posomorât. 4 refl. (despre vreme) a se închide, a se înrăutăţi, a se mohorî, a se strica, a se tulbura, a se urâţi, a se deochea, a se zbârli. Vremea s-a posomorât şi au început ploile. pospai s.n. 11 ometiţă, pulbere, ştiup. Pospaiul de făină care se obţine în timpul măcinatului se depune pe pereţi şi pe toate obiectele din moară. 2 (tehn.; la moară; reg.)v. Pis-coaie (v. piscoi). Vrană. II fig. (adesea peior.) superficialitate, lustru, poleială, pospăia-lă, spoială. pospăiâlă s.f. fig. (adesea peior.) superficialitate, lustru, poleială, pospai, spoială. îi demască public pospăiala de cultură. post1 s.n. 1 funcţie, job, loc, ocupaţie, serviciu, slujbă, misiune, oficiu, sarcină, <înv. şi reg.> posluşânie, breaslă, servit, <înv.> cin1, huzmet, mansup, orândă1, tistie, tisturie, treabă, pită. De câtva timp, are un post mai bine plătit. 2 (telec.) post de ra-diodistribuţie = centru de radioficare, staţie de radioficare. Printr-un post de radiodistri-buţie se distribuie programele de radiodifuziune. 3 (med.) post de ajutor=post sanitar de prim-ajutor = punct medical, punct sanitar. Postul sanitar de prim-ajutor este un serviciu medical organizat în cadrul unei şcoli, al unei întreprinderi etc. sau aflat cât mai aproape de un loc în care se pot întâmpla accidente, în care pot apărea situaţii neprevăzute etc. 4 (meteor.) post meteorologic = post pluviometric; post pluviometric = post meteorologic. La postul pluviometric se fac observaţii numai asupra precipitaţiilor, grosimii stratului de zăpadă şi a fenomenelor atmosferice. post2 s.n. I (bis.) 1 sec, popă1. Credincioşii păstrează toate posturile din an. 2 (art.) post negru = post uscat. în preziua unor mari sărbători unii credincioşi ţin post negru; postul cel mare = postul mare = păre-simi, <înv.> patruzecime, postul patruzecilor. Postul mare precedă sărbătoarea Paştilor, (rar) post uscat v. Post negru; (art.; înv.) postul patruzecilorv. Păresimi. Postul cel mare. Postul mare. I11 (fam.) v. Abstinenţă. Abţinere. Continenţă. Reţinere. Stăpânire. 2 (med, med. vet.; înv.; şi post limpede) v. Dietă1. Regim, posta vb. 1.1 tr., refl. (cu determ. locale) a (se) aşeza, a (se) fixa, a (se) instala, a (se) plasa, a (se) pune. Administratorul firmei a hotărât ca ghereta paznicului să fie postată la intrarea în clădire. 2 refl. (despre oameni) a se planta, a se proţăpi. S-a postat în faţa ei nelă-sând-o să treacă. post-mortem adv. (temporal; latin.; în legătură cu titluri, distincţii acordate oamenilor iluştri sau cu opere literare, ştiinţifice, muzicale etc.) v. Postum. post-partum s.n. lăuzie, chendelie, ro-dină1. în primele săptămâni după naştere, femeia se află în perioada de post-partum. postai s.m. (înv. şi reg.; adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuinţarea) v. Pantof. postament s.n. 1 piedestal, soclu, ba-zament. Bustul marelui om de cultură se află pe un postament din marmură. 2 bază, soclu, 1387| suport, ştender, <înv.> sultoi, supunere. Grilajul grădinii este fixat pe un postament de ciment. 3 (rar) v. Estradă. postată s.f. 1 (agric.) palancă, parlac1, tarla. Postata este o porţiune de teren cultivată pe care o lucrează unul sau mai mulţi lucrători într-un anumit timp. 2 <înv. şi reg.> obraţ, trunchi. Postata este o suprafaţă de teren lată de o prăjină şi lungă de patru sau opt prăjini. Lanurile, înainte de a fi secerate sau cosite, se împart în postate. 3 (rar) v. Brazdă- Răzor. Strat. 4 (silv.; rar) v. Parchet 5 (reg.; de obicei determ. prin „de drum”, „de cale” etc.) v. Bucată. Distanţă. Interval, postâvă s.f. 1 (la moară) copaie, covată, ladă, copăic, troacă, tron2. în postavă curge făina măcinată. 2 (gosp.; pop.) v. Albie1. Copaie. Covată. Troacă. postăvvţă s.f. (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Teică1, postâmpî vb. IV. intr. (înv.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Depărta. Distanţa. îndepărta, postcălcul s.n. (contab.) postcalculaţie. postcalculâţie s.f. (contab.) postcălcul. Post-calculaţia este calcularea preţului de cost pe baza cheltuielilor făcute. postectomie s.f. (în religiile mozaică şi islamică) circumcizie, posteotomie, tăiere-împrejur, <înv.> obrezanie, obrezuire, tăiat-împregiur (v. tăiat1), tăietură. Postectomia este o tăiere rituală a prepuţului de jurîmprejur. postelnic s.m. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) mare-postelnic (v. mare1), <înv.> stratornic. Postelnicul era membru al Sfatului Domnesc, însărcinat cu paza dormitorului domnitorului, cu pregătirea audienţelor la domn şi cu organizarea ceremoniilor de la curte. 2 (polit.; în Ţările Rom., în timpul Regulamentului Organic; ieşit din uz) v. Ministru (de Externe). Secretar de stat (v. secretar2). posteotomie s.f. (în religiile mozaică şi islamică) circumcizie, postectomie, tăiere-împrejur, <înv.> obrezanie, obrezuire, tăiat-împregiur (v. tăiat1), tăietură. posterior, -oară adj., s.n. I adj. 1 (în opoz cu „dinainte”; despre părţi ale obiectelor, construcţiilor etc.) dinapoi, dindărăt. Parteaposterioa-ră a maşinii a fost zdrobită în accident. 2 (anat.) dorsal. Pe bătrână o dor muşchii posteriori. 3 (în opoz. cu „anterior1) ulterior. Concluziile comisiei de anchetă vor fi date publicităţii la o dată posterioară. II s.n. (anat.; la oameni; eufem.) v. Dos. Fund. Şezut, posterioritâte s.f. ulterioritate. Valabilitatea unui contract este apreciată în funcţie de anterioritatea sau de posterioritatea momentului revocării ofertei în raport cu momentul încheierii contractului. posteritâte s.f. 1 descendenţă, descendenţi (v. descendent), strănepoţi (v. strănepot), urmaşi (v. urmaş), <înv.> generaţie, mărădic, moştenitori (v. moştenitor). Bunicii sunt mândri de posteritatea lor. 2 (raportat la „prezent” sau „trecut”) viitor, viitorime, <înv.> viitorie. Acest mare compozitor a dăruit posterităţii opere nepieritoare. Judecata posterităţii va fi aspră. Numai posteritatea va decide dacă previziunile teoreticianului se vor îndeplini. posteucă s.f. (pop.) vârtej. Pe posteucă se sprijină osia carului sau a căruţei în timp ce se unge sau când se scoate ori se pune roata. posthipofi'ză s.f. (anat.) hipotalamus, neu-rohipofiză. Posthipofiza este formaţia cenuşie a creierului care reprezintă centrul principal al vieţii vegetative. posti vb. IV. intr. (bis.; despre credincioşi) a ajuna. Posteşte totdeauna miercurea şi vinerea. posti're s.f. (bis.) ajun, ajunare, postit Postirea lungă, înaintea unei mari sărbători, nu este recomandată celor foarte bolnavi. postiş, -ă adj., s.f. (fran.) 1 adj. (în opoz. cu „natural”; despre păr, gene etc.) v. Artificial. Fals. 2 s.f. v. Meşă. postit s.n. (bis.) ajun, ajunare, postire. postmodern, -ă adj. (arhit., arte, lit.) post-modemist. postmodermsm s.n. postmodemitate. Post-modemismul este perioada care urmează celei modeme. postmodermst, -ă adj. (arhit., arte, Ut.) postmodern. Curentul artistic postmodernist a apărut în deceniul al şaselea al sec. al XX-lea în SUA şi, apoi, în Europa. postmodemitate s.n. postmodemism. postnovă s.f. (astron.) exonovă. Postnova este o novă a cărei strălucire, după explozie, se reduce la intensitatea iniţială. postoroncă s.f. (reg.) 11 (tehn.; la car) v. Rân-că. 2 v. Frânghie. Funie. II fig. v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă, postpozitiv, -ă adj. (gram.; înv.; despre unele articole, pronume, sufixe etc.) v. Enclitic. Postpus. postpoziţie s.f. (gram.; în opoz. cu „procliză”; înv.) v. Encliză. Postpunere, postpuberăl, -ă adj. (biol.) postpubertar. Sistemul neurovegetativ şi cel endocrin ajung în faza finală de dezvoltare în perioada post-puberală. postpubertar, -ă adj. (biol.) postpuberăl. postpunere s.f. (gram.; în opoz. cu „procliză”) encliză, <înv.> postpoziţie. Preferinţa limbii române pentru postpunere a avut urmări sintactice. postpus, -ă adj. (gram.; despre unele articole, pronume, sufixe etc.) enclitic, <înv.> postpozitiv. Articolul cu poziţia postpusă este articolul hotărât. postrig s.n. (relig.; înv.) v. Călugărire. Călugărit. postrigi vb. IV. tr., refl. (relig.; înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Călugări, postrungă s.f. (reg.) 1 (anat.) v. Diastemă. Strungăreaţă (v. strungăreţ). 2 v. Zăbală, postsincron s.n. (cinemat.) postsincronizare. Postsincronul este înregistrarea în studio a dialogurilor, a cuvintelor, a zgomotebr etc. unui film, în concordanţă cu imaginile filmate în prealabil. postsincronizare s.f. (cinemat.) postsincron. posttotalităr, -ă adj. (polit.) posttotalitarist. Perioada posttotalitară urmează după o perioadă totalitară. posttotalitarist, -ă adj. (polit.) posttotalitar. poştalion postulă vb. I. tr. (compl. indică întrevederi, audienţe etc.) a cere, a solicita, <înv.> a sfeti, a soli. A postulat o audienţă la director. postulânt, -ă s.m., s.f. (rar) v. Aplicant. Aspirant. Petiţionar. Solicitant. Solicitator, postulat s.n. 1 premisă. Trebuie să se pornească de la postulatul că este nevinovat. Şcoala poate înfăptui acest postulat numai dacă are sprijinul guvernanţilor. 2 (filos., mat.) axiomă. Postulatul filosofiei carteziene este „gândesc, deci exist”. 3 cerere, cerinţă, deziderat, dorinţă, exigenţă. Mărirea salariilor este un postulat îndreptăţit al tuturor angajaţilor. postum adv. (temporal; în legătură cu titluri, distincţii acordate oamenilor iluştri sau cu opere literare, ştiinţifice, muzicale etc.) post-mortem. Savantul a primit postum titlul de academician. Poeziile poetului au fost publicate postum. postură s.f. 1 caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, ipostază, împrejurare, poziţie, situaţie, stare, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peristas, prilejire, stat3, stătătură, context. în altă postură, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în posturi excepţionale. 2 (astăzi rar) v. Alură. Atitudine. Port1. Poză. Poziţie. Ţinută. 3 (rar) v. Atitudine. Comportare. Purtare. Ţinută, postverbâl, -ă adj., s.n. (lingv.) deverbal, de-verbativ. Postverbalele se formează de la verbe. poş1 s.n. şpriţ. Poşul este un cornet din pânză densă sau din hârtie pergament, folosit în bucătărie pentru turnarea unor compoziţii. poş2 s.n. (reg.) v. Poştă2, poşetă s.f. 1 geantă, maimuţă, pisică, ploscă1, tuflă. Şi-a cumpărat o poşetă din piele. 2 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). poşircă s.f. (pop. şifam.) <înv. şi reg.> spălătură, spălătură de ploscă, holercă, leoarcă1, leveş, liur, liurcă, lolotă2, poaşcă, ţăpoşniţă, ţâşpoacă, vurt, zeamă chioară, zeamă de amnar, zeamă de ştir, zeamă lungă, <înv.> spălăcitură, spălăcitură de ploscă, buleoarcă. Vinul cu care a fost servit era o poşircă. poşolog subst. (reg.) 1 poşomog. Le dă câte un poşolog de pâine. 2 (ind. alim.) v. Ciozvârtă. Halcă1. Hartan. poşomog s.m. (reg.) 1 poşolog. 2 (ind. alim.) v. Ciozvârtă. Halcă1. Hartan. 3 (la pl. poşomogi; bot.) v. Poghircă. poşorel s.m. (zool; reg.) v. Porculeţ. Porcuşor, poşovăică s.f. (reg) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. poşovăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Glumi. 2 v. Fabula. Inventa. Minţi, poştagiu s.m. (înv.) <înv.> poştameşter,poştar. Poştagiul era dirigintele unei poşte de la ţară. poştălăş s.m. (reg.) v. Factor. Factor poştal. Poştaş. Poştă1. poştalâu s.m. (reg.) v. Factor. Factor poştal. Poştaş. Poştă. poştalion s.n.,s.m. 1 s.n. (transp.) diligenţă1, poştă1, <înv.> căruţă de poştă, menzil, olac. Poştalionul transporta călători, bagaje şi corespondenţă. 2 s.m. (înv.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu. poştameşter poştameşter s.m. (înv.) <înv.> poştagiu,poş-tar. poştăr s.m. 1 (înv. şi pop.) v. Factor. Factor poştal. Poştaş. Poştă1. 2 (înv.) <înv.> poştagiu, poştameşter. poştaş s.m. 1 factor, factor poştal, poştă1, curier, <înv. şi pop.> poştar, plicar, poşta-lăş, poştalău, <înv.> împărţitor. Poştaşul aduce corespondenţa şi presa la domiciliul destinatarilor. 2 (înv.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu. poştă1 s.f. 11 corespondenţă, <înv.> curier. Primim poşta regulat. 2 (transp.) diligenţă1, poştalion, <înv.> căruţă de poştă, menzil, olac. 3 (inform.) poştă electronică = e-mail, mail, mesagerie electronică. Corespondează cu prietena ei din Canada prin poşta electronică. 4 (în trecut) <înv.> conac. A mers două poşte până a ajuns la destinaţie. 5 (transp.; înv.) <înv.> menzil, olac, olăcărie. Poşta era serviciul de transport pentru călători şi corespondenţă, folosit, în provinciile româneşti, înainte de introducerea căilor ferate. I11 factor, factor poştal, poştaş, curier, <înv. şi pop.> poştar, plicar, poştalăş, poştalău, <înv.> împărţitor. 2 (înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. poştă2 s.f. poş2. Poşta este o alică de dimensiuni mari, folosită la vânătoare. poştăriţă s.f. factoriţă. Poştăriţa îi înmânează o recomandată. pot s.n. 1 fig. (fam.) v. Miză. 2 (arg.) v. Haşiş, potăie s.f. 11 (zool; mai ales deprec.) javră, jigodie,- cotei, cotarlă, jigăraie, şar-lă, cotaie, holă, păhaie, pohârlă, pujlă, teaucă, tută (v. tut2), căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, gunoi. Individul este o potaie lipsită de caracter. potăsă s.f. (chim.) 1 potasâ caustică = hidro-xid de potasiu. Potasa caustică reacţionează puternic cu dioxidul de carbon pentru a produce carbonat de potasiu. 2 (impr.) v. Carbonat de potasiu. Carbonat neutru, potasemie s.f. (med.) kaliemie. Potasemia este prezenţa potasiului în plasmă. potăsiu s.n. (chim.) kaliu. Potasiul este folosit la obţinerea unor aliaje, la fabricarea celulelor fotoelectrice etc. potang s.n., adj. I s.n. 1 (tehn.; la plug) chişer, gânj, mâţă, râncă. Potângul leagă plugul de cotigă. 2 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă. 3 (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. II adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Cifos. Cocoşat. Ghebos. Gheboşat. 2 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios, potâmiche s.f. (omit.) 1 (şi potâmiche-ce-nuşie, potâmiche-dobrogeană) Perdix perdix, chirchică, fugău, găinuşă, hiribiţă, pitpalac, tărbiţă, <înv.> tarhită. 2 (p$g.) v. Pitpalac. Prepeliţă (Cotumix cotumix). 3 (reg.) potâr-niche-de-stepăv. Găinuşă-de-stepă (Syrhaptes paradoxus). potârnog s.n. (reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont. Izbitură. îmbrânceală. îm-brâncitură. împinsătură. 2 (adesea constr. cu vb. „a lua”, „a da”, „a trage” şi precedat de art. nehot. „un”) v. Pumn. potcăn s.m. (zool; reg.) v. Chiţcan-călător. Guzgan. Şobolan. Şobolan-călător. Şobolan-ce-nuşiu. Şobolan-morăresc (Rattus norvegicus). potcăp s.n. (bis.) <înv. şi reg.> potcapoc. Potcapul este purtat de preoţii şi călugării ortodocşi. potcapoc s.n. (bis.; înv. şi reg.) v. Potcap, potcăş, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. (despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. 2 adj., s.m., s.f. v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioai-că. Scandalagiu. 3 s.m., s.f. v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şarla-tancă. Şnapan. Şnapancă. potcă s.f. I (pop.) 1 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 (în superstiţii) v. Deochi. II (concr.; pop.; adesea ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimonositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie. III (anat.; înv. şi reg.; eufem.) v. Organ genital feminin (v. organ1). potcoăvă s.f. (reg.) v. Chirilice (v. chirilic). Literă chirilică. Literă slavă, potcovăr s.m. <înv. şi reg.> nalbant. A fost la potcovar pentru a-şi potcovi caii. potcoveălă s.f. 1 (rar) v. Potcovire. Potcovit 2 fig. (înv.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengărie. potcovi vb. IV. tr. 1 (compl. indică animale de tracţiune) a fierui. Şi-a dus caii la potcovar pentru a-i potcovi. 2 fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi, îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. 3 fig. (fam.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Bumbăci. Meliţa. Snopi. Stâlci. Stri- vi. Tăbăci1. Zdrobi. Zvânta. 4 (arg.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. potcovire s.f. potcovit, potcoveală. Ta-tă-său este renumit în zonă pentru potcovirea cailor. potcovit s.n. potcovire, potcoveală. poteă s.f. (reg.) v. Cărare. Potecă. pot£că s.f. 1 cărare, pârtie, băte-lişte, dâră, potea. Spre schit au mers pe o potecă din pădure. 2 (înv. şi reg) v. Cale. Drum. |1388 3 (geomorf; înv.) v. Gap. Pas3. Pasaj. Strâmtoare. Trecătoare (v. trecător). poteceâ s.f. (pop.) v. Cărăruie. Cărăruşă. Potecuţă. potecuţă s.f. cărăruie, cărăruşă, cărărea, căleruşă, cărăruică, cărăruţă, potecea. Urcă dealul pe o potecuţă. potent, -ă adj. 1 (despre fiinţe, în special despre oameni) puternic, robust, solid, tare, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, vital, rânzos, ţeapăn, umeros, vânos, vârtos, haidoş, înspiţat, muşchios, pogan, pogănit, puteros, putut2, socolan, vonicar, vonicoi, vuzum, <înv.> levent, putincios, silnic, spatoş, vârtucios, veget, forţos, musculos, pietros, verde, ţepur. Deşi a trecut deprima tinereţe, este încă o persoană potentă, care munceşte din greu. 2 (despre bărbaţi) viril, sexos. Don Juan a fost un tip potent. 3 (despre oameni) puternic, redutabil, tare, temut2, valoros, bazat. Are adversari potenţi în competiţie. 4 (înv.; despre partide, oameni politici etc.)v. Puternic, potentăt s.m. (polit) autocrat, despot, dictator, satrap, tiran, <înv.> autocrator, samoderjeţ. Potentatul îşi foloseşte nelimitat puterile discreţionare. potenţă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică valori electrice, optice, acustice) a (se) amplifica, a creşte, a (se) intensifica, a (se) întări, a (se) mări, a spori1. A potenţat tensiunea curentului electric. Sunetele se potenţează din ce în ce mai mult. 2 tr. a accentua, a evidenţia, a întări, a învedera, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, a marca, a ridica. în intervenţia sa a potenţat importanţa proiectului. potenţâre s.f. 1 amplificare, creştere, intensificare, întărire, mărire, sporire, amplifi-caţie. S-au făcut remedieri în reţeaua electrică pentru potenţarea tensiunii curentului. 2 accentuare, arătare, evidenţiere, întărire, marcare, punctare, relevare, relevaţie, reliefare, subliniere, accentuaţie. Vorbitorul s-a limitat la potenţarea importanţei proiectului. potenţăt, -ă adj. 1 (despre valori electrice, optice, acustice) amplificat, crescut2, intensificat, întărit, mărit3, sporit. Pentru ca sistemul să funcţioneze normal este nevoie de o tensiune potenţată a curentului. 2 accentuat, evidenţiat, întărit, reliefat, subliniat2, marcat2. în ultimul volum al poetului se remarcă o notă potenţată de lirism. potenţă s.f. 1 dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, năvăl-nicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie,vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Potenţa i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o potenţă inepuizabilă. 2 virilitate, cartuş. Ia medicamente pentru stimularea potenţei. 3 (mat.; înv.) v. Putere, potenţiăl, -ă adj.,s.n. I adj. 1 posibil, probabil, virtual. Sportivul român este un potenţial câş- 1389| tigător al titlului mondial la nataţie. 2 latent. Această nenorocire a trezit în el instincte de ocrotire şi energii potenţiale. II s.n. 1 dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţa, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, năvălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. 2 capacitate. L-a angajat pe un post de răspundere pentru potenţialul său. 3 randament După luni de recesiune, a început să crească potenţialul economiei. 4 (astrol.) potenţial terestru = geopotenţiaL Potenţialul terestru este potenţialul forţei de atracţie a masei Pământului. potenţialitate s.f. posibilitate, probabilitate, virtualitate. Potenţialitatea câştigării titlului mondial la nataţie de către sportivul român pare să devină o certitudine. potenţiometrie s.f. (chim.) electrometrie. Potenţiometria este o metodă de analiză chimică volumetrică. potenţiometru s.n. (fiz.) compensator. Tensiunea electromotoare a pilelor galvanice se măsoară cu ajutorul potenţiometrului. poterâş s.m., s.n. 1 s.m. (în trecut, în Ţările Rom.) amăut, nefer, <înv. şi reg.> slujitor. Era poteraş în garda domnească. 2 s.n. (reg.) v. Pri-pon. Ţăruş. poteri vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Prigoni. Scoate. 2 (compl. indică fiinţe, mai ales răufăcători, infractori, inamici) v. Fugări. Hăitui. Urmări, potestâte s.f. (latin.; înv.) I (polit.) 1 v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. 2 potestâte publicăv. Putere. Putere de stat. II (jur.; şi nm. pr.) potestâte legislativă v. Legislativ. Putere legislativă. poticâlă s.f. I (pop.) 1 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. Incon-venienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. II (milit.; înv.) v. înfrângere, învingere. poticâr s.m. (reg.) v. Farmacist. potică s.f. (reg.) v. Farmacie. poticăli vb. IV. tr. (compl. indică oameni) 1 (înv. şi reg.) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 2 (reg.; despre necazuri, griji etc.) v. Copleşi. Covârşi. Cuprinde. Lua. Năpădi. Răzbi, poticărâş s.m. (înv. şi reg.) v. Farmacist, poticneală s.f. împiedicare, poticnire, <înv.> poticnitură. poticni vb. IV. refl. 11 (despre oameni sau animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se împiedica, a se lovi, a se scăpăta. S-a poticnit de o piatră şi a căzut. 2 (despre oameni) a se împiedica. Se poticneşte la vorbă când are emoţii. 3 (rar; despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Cădea. Nărui. Prăbuşi. Răsturna. 4 (pop.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta. 5 (înv.; despre fiinţe) v. Lovi. II fig. (despre activităţi, acţiuni etc.) a şchiopăta. Discuţia lor se cam poticneşte. Afacerile i se poticnesc în ultimul timp. poticnire s.f. 1 împiedicare, poticneală, <înv.> poticnitură. A căzut din cauza poticnirii de o piatră. 2 împiedicare. De cele mai multe ori, emoţiile sunt cauza poticnirii ei la vorbă. poticnit, -ă adj. 1 (despre mişcări, mers etc.) clătinat2, ezitant, împiedicat, împleticit, nehotărât, nesigur, şovăielnic, şovăitor, clăti-nător, şovăind, şovăit. Bătrânul are un mers poticnit. 2 (despre vorbire) împiedicat. Vorbirea îi devine poticnită din cauza emoţiei. poticnitură s.f. (înv.) v. împiedicare. Poticneală. Poticnire. potir s.n. 1 (bis.) caliciu, cupă1, <înv.> scăfârlie. Potirul este un vas liturgic, de formă emisferi-că, cu picior, în care se ţine vinul sfinţit. 2 (bot.) caliciu, cupă, <înv.> pahar. Roua se strânge în potirul florii. potirâş s.m. (bot.) 1 Soldanella major, dege-tărel, degetăruţ, degetariţă, degetărea, măcrişul-caprei (v. măcriş). 2 (reg.) v. Degetăruţ (Soldanella montana). potlog, -oâgă s.n., s.f. 1 s.n. tălpig, tălpoi. Potlogul este o bucată de piele care se foloseşte la cârpitul opincilor. 2 s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). potlogar s.m. 11 (pop. şifam.) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. 2 (pop.; deprec.) v. Cârpaci II (zool; reg.) v. Liliac2. Liliac-de-amurg (v. liliac2). Liliac-de-sea-ră (v. liliac?). Liliac-urecheat (v. liliacf) (Pleco-tus auritus şi Nyctalus noctula). potlogăresc, -eâscă adj. (fam.; despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) v. Hoţesc. Pun-găşesc. Şarlatanesc. potlogăreşte adv. (modal; fam.) v. Hoţeşte. Pungăşeşte. potlogărivb. IV. tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Escroca. Frustra. înşela1. Pungăşi. Specula. potlogărie s.f. (pop. şifam.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. potlogărire s.f. (fam.) v. Escrocare. înşelare1. Pungăşire. potlogi'vb. IV. tr. (pop.; compl. indică lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) v. Cârpi. Petici, potlogit, -ă adj. (pop.; despre lenjerie, obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte rupte etc.) v. Cârpit2. Peticit2, potmoli vb. IV. refl. (pop.; despre fiinţe, vehicule etc.) v. împotmoli. îngloda. înnămoli. Mâli. Nămoli. Noroi2. potnog s.n. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. potoli potol s.n. 1 (reg.; adesea în constr. neg., cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă. 2 (arg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. potoleâlă s.f. (rar) v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare, potoli vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) tempera, a (se) molcomi, <înv. şi reg.> a (se) prinde, a (se) toi3, a neagoi, a (se) tocmi, a (se) aşeza. Copilul s-a potoUt după ce a primit o jucărie nouă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a slăbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a potolit durerea pentru moment. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmbuna, a (se) împăca, a (se) linişti, <înv. şi pop.> a (se) dez-mânia, a (se) molcomi, a (se) ţistui, <înv.> a îndomoli, a se lini, a (se) îmblânzi, a (se) înmuia. Plânge şi nu ştie cum s-o potolească. A dus copiii la cofetărie pentru a se potoli. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales stări fiziologice, procese psihice etc. ale fiinţelor) a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) tempera, a (se) stinge. Apa rece a izvorului i-a potolit setea. Pentru moment, foamea i s-a potolit cu un com. Emoţia i s-a potolit cum a păşit pe scenă. 5 refl. (despre oameni) a se calma, a se controla, a se domoli, a se linişti, a se stăpâni, a se tempera. încearcă să te potoleşti şi să judeci lucrurile la rece! 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică mişcări, deplasări etc. ori viteza, ritmul lor de desfăşurare) a (se) domoli, a (se) încetini, a (se) linişti, a (se) tempera, <înv.> a se molcomi. îşi potoleşte cu greu mişcările nervoase ale mâinilor. Pasul i se potoleşte. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori,p. ext., animale de casă) a (se) astâmpăra, a (se) cuminţi, a (se) domoli, a (se) linişti, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se pocăi1, <înv.> a (se) încu-minţi, a (se) înţelepţi. Nu trebuie să se recurgă la bătaie pentru a potoli un copil. Câinele agitat s-a potolit imediat când şi-a văzut stăpâna. 8 tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor) a domoli, a modera, a pondera, a stăpâni, a stăvili, a tempera, a dezumfla, a înfrâna, a zăgăzui, a năbuşi. Vestea i-a potolit avântul. 9 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori situaţii conflictuale, stări etc.) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) destinde, a (se) relaxa. Atmosfera tensionată de la serviciu s-a mai potolit. Munca îl potoleşte. 10 tr. (compl. indică potolire neînţelegeri, conflicte etc.) a aplana, a atenua, a diminua, a înlătura, a pacifica, a dezamorsa, a edulcora, a estompa. Conflictul dintre cele două state a fost potolit cu talent diplomatic. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a potolit în urma instalării termopanebr la ferestre. 12 refl. (mai ales despre fenomene ale naturii) a conteni, a se curma, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se sfârşi, a sta, a se termina, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea s-a potolit după câteva ore. Ploile nu se mai potolesc şi este pericol de inundaţii. 13 refl. (despre sunete, voci, zgomote etc.) a dispărea, a înceta, a se linişti, a muţi, a se pierde, a pieri, a se stinge, a amuţi, a seca. Odtffcz cm venirea nopţii, gălăgia din stradă s-a potolit. 14tr. (jur.; reg.; compl. indică oameni) v. Compensa. Despăgubi. Indemni-za. Răsplăti. 15 refl. (arg.; despre fiinţe) v. Alimenta. Hrăni. Mânca. Nutri, potolire s.f. 1 astâmpărare, calmare, domolire, liniştire, <înv.> dezmâniere, dezmânietură. Jucăria nouă a avut ca efect potolirea copilului. 2 alinare, astâmpărare, atenuare, calmare, domolire, liniştire, slăbire, temperare, uşurare, chietiv, alin2, potoleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi1, oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşurime, uşurinţă, aromire, deşarjă. A simţit o potolire a durerii după ce a luat medicamentul. 3 calmare, domolire, îmbunare, împăcare, liniştire, îmblânzire, înmuiere, îmblânzeală. Nu ştie ce să facă pentru potolirea fetiţei care plânge întruna. Pentru potolirea copiilor, a mers cu ei la cofetărie. 4 astâmpărare, calmare, domolire, liniştire, chietiv, stingere. Un com nu a fost suficient pentru potolirea foamei. 5 domolire, încetinire. A fost obligatorie potolirea pasului, deoarece obosea repede. 6 domolire, stăpânire, înfrânare, stăvilire, zăgăzuire, frenaţie. Urmarea aflării veştii a fost potolirea avântului său. 7 aplanare, atenuare, înlăturare, pacificare, aplanat1, dezamorsare, estompare. Potolirea conflictului dintre cele două state s-a făcut cu talent diplomatic. 8 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensi-une, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, reducere, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Potolirea zgomotului de afară se datorează instalării termopanebr la ferestre. 9 curmare, încetare, întrerupere, oprire, <înv.> precurmare. Potolirea ploii s-a produs după câteva ore. potolit1 s.n. (înv.) v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare. potolit2, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, estfun om potolit. 2 (despre fiinţe sau despre firea lor) calm2, domol, liniştit, paşnic, stăpânit, temperat, tihnit, <înv. şi pop.> dezmâniat, opăcit, pla-iniCj <înv.> odihnit2, înstrunat, senin, seninat2, seninos. O bună educatoare este potolită şi veselă. 3 (despre fiinţe) calmat, domolit, îmbunat, împăcat, liniştit, îmblânzit, înmuiat, răcorit. Potoliţi, copiii regretă comportarea pe care a avut-o. 4 (mai ales despre cai înşeuaţi sau înhămaţi) domolit, înfrânat, liniştit, strunit. Reuşeşte să încalece calul potolit după sperietură. 5 (despre existenţa, viaţa etc. oamenilor) aşezat2, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniştit, paşnic, tihnit. Am înţeles că au de câştigat doar dacă traiul lor este potolit. 6 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, tihnit, <înv.> păciuit, destins, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă potolită. 7 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) alinat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, liniştit, ponderat, redus, scăzut, <înv. şi pop.> ostoit. O durere potolită este mai uşor de suportat. 8 (despre mişcări, deplasări etc. sau despre viteza, ritmul lor de desfăşurare) domolit, încetinit, liniştit Dansul are un ritm potolit. 9 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lent, lin2, liniştit, măsurat2, tacticos, temperat, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas potolit. 10 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) calm2, calmat, domolit, liniştit, moderat, ponderat, temperat. Se binedispune când îi aude vocea potolită. Se adresează copilului cu un ton potolit. 11 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea potolită. De departe se aude freamătul potolit al pădurii. 12 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele potolite nu mai deranjează pe nimeni. 13 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, domol, lânced, lin2, liniştit, moale, moderat, molcom, plăcut, slab, uşor2, <înv. şi reg.> linicel, înstrunat După furtună adie un vânt potolit. 14 (despre foc) înăbuşit, înfundat2, |1390 mocnit în vatră a rămas un foc potolit. 15 fig. (despre lumină) difuz, palid, slab, stins2, diafan. Când cerul este acoperit de nori, lumina este potolită. Odată cu înserarea, lumina devine potolită. 16 fig. (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tern, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori potolite. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) calm2, calmato, liniştit, sereno. potolitor, -oare adj. (rar) 1 v. Alinător. Calmant. Liniştitor. 2 v. Liniştitor, potomame s.f. (psih.) dipsomanie. Potoma-nia este necesitatea de a bea în exces băuturi alcoolice. potop s.n. 11 (în Biblie) diluviu. în timpul potopului au pierit toate vieţuitoarele de pe pământ, cu excepţia acebra de pe arca lui Noe. 2 iluviu, iluviune, inundare, inundaţie, înec, revărsare, tălăzuire, potopenie, ponou, <înv.> revărsătură, umflătură, undătu-ră, venire. în ultimii ani ţările europene s-au confruntat cu mari potopuri. 3 sodom. Pământul îndestulat de apă nu mai putea să soarbă potopul de ploaie care curgea de zile întregi. 4 (mai ales fig.) calamitate, catastrofe, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pustieşag, pustiit1, sodom, năpust, pră-pădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sferâmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este un potop aducător de moarte. II fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) 1 amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era un potop de oameni. Limuzina mirilor era urmată de un potop de maşini. 2 mulţime, puzderie, sumedenie, pulbere, spuză, spuzeală, spuzenie. La bal, s-a împrăştiat un potop de confeti deasupra participanţilor. Pe cer străluceşte un potop de stele. potopenie s.f. (pop.) 1 v. Calamitate. Catastrofe. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. 2 v. Iluviu. Iluviune. Inundare. Inundaţie. înec. Potop. Revărsare, potopi vb. IV. tr. (pop.) I (despre ape, râuri etc.; compl. indică terenuri, localităţi, gospodării etc.) v. Inunda. îneca. II fig. 1 (compl. indică inamici, adversari) v. Detuna. Distruge. Nimici. Secera. Spulbera. Strivi. Zdrobi. Zvân-ta. 2 (milit.; 'compl indică teritorii străine) v. Cotropi. Invada. încălca. Năpădi. 1391 | potopire s.f. (pop.) 1 v. Inundare. înecare. 2 fig. v. Distrugere. Nimicire. Zdrobire, potopit, -ă adj. (pop.) I (despre terenuri, localităţi, gospodării etc.) v. Inundat înecat II fig. 1 (despre inamici, adversari) v. Distrus. Nimicit. Zdrobit. 2 (despre oameni) v. Biruit. Copleşit. Frânt. învins. Sfâşiat. Toropit, potopitor, -oâre adj. fig. (pop.) 1 (despre sarcini, îndatoriri, datorii, impozite etc.) v Apăsător. Copleşitor. Covârşitor. Greu. împovărător. Oneros. 2 (despre impresii, sentimente etc.) v. Copleşitor. Covârşitor. Nimicitor. Sfâşietor. potoli s.n. (sport; la alergările de cai sau, p. ext., la alte curse sportive) sosire, ţintă. Jocheii forţează caii să atingă cât mai repede potoul. potpuriu s.n. 1 (muz.) <înv.> tutti-frutti. Sunt foarte audiate emisiunile muzicale cu potpuriuri din anii ’60-’70 ai secolului trecut. 2 fig. amestec, amestecătură, încurcătură, hăţiş, împletitură, încâlceală, păienjeniş, tutti-frutti, dedal. In mintea lui era un potpuriu de fapte şi de amintiri vagi. potrebi vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică inamici, adversari) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 2 (relig.; compl. indică obiecte) v. Sfinţi1, potricâlă s.f. (înv. şi reg.) 1 (tehn.) li-castău, patron1, preducea, strungar2, strungător. Cu potricala se fac găuri în curele, la opinci sau în urechile oilor. 2 preducea, puşcă-tură. Potricala este gaura făcută în curele, în opinci sau în urechile oilor. potricătivb. IV. tr. (înv. şi reg.) 1 a pre-duci. A potricălit urechile oilor pentru a le recunoaşte. 2 (tehn.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge. potricălit, -ă adj. (înv. şi reg.; despre materii sau materiale dure) v. Găurit2. Perforat2. Scobit2. Sfredelit2. Străpuns2, potrivă s.f., adv. 1 s.f. (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a-şi găsi”) egal, pereche, seamă, seamăn, pocaianie. Este atât de frumoasă, încât nu are potrivă în lume. 2 adv. (modal; înv. şi reg.; de obicei în legătură cu vb. ca „a fi”, „a răspunde”, „a vorbi”) v. Contra1. împotrivă, potriveâlă s.f. (pop.) I (tehn.) v. Ajustaj. Ajustare. Potrivire. I11 v. Acord. Concordanţă. Conformitate. Consonanţă. Corespondenţă. Potrivire. 2 v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine. 3 v. Coincidenţă. Potrivire. 4v. Potrivire, 5 (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajba) v. Acord. Armonie1. înţelegere. Linişte. Pace. Unire. 6 v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. potrivi vb. IV. 1 tr. a adapta, a adecva, a com-patibiliza, a conforma, a apropia, a apro-pria. A potrivit proiectul la cerinţele contractului european. 2 tr. (tehn.; compl. indică piese, ansamble etc.) a adapta, a ajusta, a păsui2. întrucât piesa avea o formă puţin diferită, a fost nevoit s-o potrivească pentru a o putea folosi. 3 tr. (compl. indică haine sau părţi ale lor) a adapta, a ajusta, a aranja, a aşeza, a ticlui. Şi-a potrivit bluza la talia ei. 4 refl. (tehn.; despre piese, elemente ale unor piese etc.) a se nimeri, a se păsăli. Şuruburile cumpărate se potrivesc la cutia televizorului. Elementele celor două piese nu se potrivesc la îmbinarea lor. 5 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc.) a-i veni, a i se văji. Pantofii i se potrivesc perfect. 6 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte de îmbrăcăminte) a prinde, a-i şedea, a-i veni, a-i cădea. Rochia de mătase i se potriveşte bine. 7 refl. (despre ţinută, culori etc.) a prinde. Deşi trecut de prima tinereţe, ţinuta sportivă i se potriveşte perfect. Dintre culori, verdele i se potriveşte cel mai bine. Noua coafură i se potriveşte de minune. 8 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, ţinuta etc.) a aranja, a aşeza, a chiti1. înainte de a ieşi din casă, îşi potriveşte cravata. 9 tr. (compl. indică obiecte dintr-o încăpere, care şi-au schimbat poziţia iniţială) a aranja, a îndrepta, a aiepta1. Potriveşte tabloul înclinat de pe perete. 10 tr. (compl. indică substanţe sau materiale care formează un amestec) a doza, a proporţiona. Farmaciştii potrivesc corect substanţele componente ale unui medicament. 11 tr. (compl. indică mărimi, cantităţi, distanţe, valori etc.) a aprecia, a aproxima, a calcula, a estima, a evalua, a potrivi, a socoti. Potriveşte peştele cam la 3 kilograme. 12 tr. (tehn.; compl. indică aparate, instrumente etc.) a regla. A potrivit cântarul electronic. 13 tr. (tehn.; compl. indică aparate, instalaţii, utilaje etc.) a aranja, a regla, a repara, a regula, a meşteri, a se nimeri, a se tălăli, a se văji. Cei doi tineri vor avea o căsnicie fericită pentru că se potrivesc perfect. 21 refl. a corespunde, a răspunde, a se alinia. Se urmăreşte să se potrivească preţurile cu salariile. 28 refl. impers. a se întâmpla, a se nimeri, adaptaţie. Potrivirea proiectului cu cerinţele europene a fost o condiţie esenţială. 2 (tehn.) ajustaj, ajustare, potriveală. Potrivirea piesei pentru a putea fi folosită a fost anevoioasă. 3 aranjare, aranjat1, aşezare. Ultima lui grijă, înainte de a ieşi din casă, este potrivirea cravatei. 4 dozaj, dozare, proporţionare. Farmacistul verifică dacă potrivirea substanţelor medicamentului în amestec este cel corect. 5 (tehn.) reglaj, reglare. Potrivirea cântarului electronic a fost obligatorie, întrucât nu indica corect greutatea. 6 armonizare, asortare, combinare. Stiliştii vestimentari urmăresc potrivirea culorilor. 7 acord, concordanţă, conformitate, consonanţă, corespondenţă, convenienţă, corespundere. Există o perfectă potrivire între melodicitatea versurilor şi acompaniamentul lirei. 8 afinitate, analogie, analogism, apropiere, asemănare, asemuire, concordanţă, corespondenţă, similaritate, similitudine, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, seme-ninţă, semuire, înrudire. între culturile romanice există numeroase potriviri. între cei doi există potrivire de idei. 9 coincidenţă, loveală, potriveală. întâlnirea lor a fost o pură potrivire. 10 (mai ales pop.) corelare, corelaţie, aliniere. Se urmăreşte potrivirea preţurilor cu salariile. 11 brodeală, nimereală, potriveală. Tot ce s-a întâmplat a fost doar o fericită potrivire. 12 (rar) v. Armonie1. Concordanţi Echilibru. Proporţie. Proporţionalitate. Regularitate. Simetrie. 13 (înv.) v. Frondă. împotrivire. Oponenţă. Opozabilitate. Opoziţie. Opunere. Rezistenţi potrivit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre mărimi, dimensiuni, valori etc.) mijlociu, mistri-cioi. Este de statură potrivită. Mărimea terenului dat în posesiune este potrivită. 2 (despre preţuri) acceptabil, accesibil, confortabil, convenabil, moderat, modic, rezonabil, omenesc, modest, pasabil. Şi-a cumpărat haina la un preţ potrivit. 3 (despre climă, temperatură, anotimpuri etc.) blând, moderat, temperat, lin2, dulce. /« sudul continentului european iama este potrivită. 4 (despre fenomene ale naturii, condiţii atmosferice, vânt etc.) bun, favorabil, nimerit, prielnic, propice, priincios. în sporturile nautice este important să ăi un vânt potrivit. 5 (despre culori, nuanţe) armonios, asortat. Imprimeul din rochie are culori potrivite. 6 compatibil, corespunzător. Machiajul de seară nu este potrivit cu ţinuta de zi. 7 corect, decent, nimerit. Are ţinuta potrivită pentru a participa la un eveniment ştiinţific. 8 adecvat, bun, indicat, nimerit, propriu, cumsecade, acătării. Este un teren potrivit pentru cultura viţei-de-vie. 9 adecvat, conform, convenabil, corespunzător, cuvenit, eficace, indicat, nimerit, oportun, pertinent, recomandabil, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai potrivită tactică părea în acel moment tăcerea. 10 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, pertinent, prielnic, propice, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor, prios. Profitând de o ocazie potrivită, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 11 (despre oameni sau despre caracteristici, trăsături, manifestări etc. ale lor) comun, mediocru, mijlociu. Inteligenţa lui este potrivită. 12 (despre oameni; de obicei urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.) apt, bun, capabil, destoinic, vrednic. El este potrivit să conducă o afacere. 13 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor sau despre procese, fenomene etc.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, ,,pentru,T) apt, bun, capabil, convenabil, susceptibil. Procedeul ales nu este potrivit pentru obţinerea unor rezultate performante. 14 (tehn.; despre piese, ansamble etc.) adaptat, ajustat Piesa potrivită a fost fixată în angrenaj. II adv. (modal) 1 adecvat, indicat, nimerit, oportun, recomandabil. Nu a răspuns potrivit la întrebarea pusă. 2 corect, decent, nimerit. S-a îmbrăcat potrivit pentru un asemenea eveniment. 3 bine, frumos. L-a găzduit potrivit o noapte. III (cu val. de prep.; introduce un circ. de mod) conform, după. Potrivit ultimelor sondaje, este politicianul cel mai apreciat de populaţie. potrivitor, -oare adj. (înv.; pizmaş, pizmuitor, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, nefârtat, Vrăjmăşos, <înv.> îm-potrivnic, neamic, neprieten, nepriitor, pârâş, sculător, supostatnic. Potrivnicii globalizării au organizat un miting. Echipa potrivnică a pierdut meciul. 2 adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenesc, neprietenos, ostil, rău, răutăcios, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, vrăjmăşesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni potrivnice din partea opozanţilor. 3 adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, neprietenesc, neprietenos, ostil, răstit, pieziş, oţetit. Privirea ei este potrivnică. 4 adj. (despre fenomene, idei, tendinţe, păreri etc.) antitetic, contradictoriu, contrar, divergent, opus, contradicţional, <înv.> contrazicător, discordant, discrepant. Declaraţiile sale făcute la date diferite sunt potrivnice. 5 adj. antagonic, antagonist, opus. Doctrinele celor două partide sunt potrivnice. 6 adj. (despre circumstanţe, condiţii etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, ostil, vitreg, vrăjmaş, <înv. şi pop.> nepriincios, rău, advers. împrejurări potrivnice din tinereţe nu i-au permis să urmeze o facultate. 7 adj. advers, contrar, dimpotrivă, opus, <înv.> împotrivit, opozit. Partea potrivnică a pierdut procesul. II adv. (modal; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privin, „a căuta”) duşmănos, încruntat, ostil, rău, răutăcios, chiorâş, ponciş. îl priveşte potrivnic. potrivnicie s.f. 1 adversitate, duşmănie, ostilitate, vitregie, vrăjmăşie, <înv.> diversitate, vi-tregitate, val. Tinerii soţi nu se înţelegeau din cauza potrivniciei dintre părinţii lor. 2 (pop.) v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. Inconve-nienţl Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. 3 (înv.) v. Constrângere. Forţl Sili Silnicie. Violenţă. 4 (înv.) v. Frondl împotrivire. Oponenţi Opozabilitate. Opoziţie. Opunere. Rezistenţă. potroăcă s.f. (bot.) 1 Centaurium umbella-tum sau Centaurium minus; fierea-pămân-tului (v. fiere), ţintaură, buruiană-de-fn-guri, cintoaie, cocoşei-de-grădină (v. cocoşei), crucea-pământului (v. cruce), floare-de-fri- |1392 guri, frigor, frigurică, fumărică-băşicoasă, ghinţură, ghinţurea, ghinţurică, iarbă-de-cur-că, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoare-de-friguri, potrocea, po-trocuţă, săfindei-de-câmp, scăunel, scânteiu-ţă, taulă. 2 (reg.) v. Avrămeasă. Avrămeascl Veninariţă (Gratiola officinalis). 3 (reg.) v. Genţiană. Ghinţură (Gentiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata). 4 (reg.) v. Ghizdei. Ghiz-dei-mărunt (Lotus corniculatus). 5 (reg.) v. Albăstrea. Albăstriei Albăstriţă. Ţintaură. Vineţea. Vineţică. Vineţică-de-câmp (Centa-urea cyanus). potrocea s.f. (bot.; reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). potrocuţă s.f. (bot.; reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). potron s.n. (fin.; înv.) v. Potronic. potrom'c s.n. (fin.) <înv.> costandă, potron. Potronicul era o monedă poloneză de argint, care a circulat, în sec. al XVII-lea-al XVIII-lea, şi în Ţările Române, în special în Moldova. potroşcă s.f. (gosp.; reg.) v. Putinei, potroşi vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 2 (compl. indică substanţe, materii, lichide etc.) v. Amesteca. Combina. Mixa. potroz s.n. (înv.) v. Afinitate. Analogie. Ana-logism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine, potseg s.n. (reg.) v. Piron, poţoc s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. (zool.) v. Chiţ-can-călător. Guzgan. Şobolan. Şobolan-călător. Şobolan-cenuşiu. Şobolan-morăresc (Rattus norvegicus). 2 s.n. v. Piron, poucenie s.f. (relig.; înv.) v. Cazanie. Cuvânt. Omilie. Predică. povară s.f. 11 greu, greutate, încărcătură, pondere, sarcină, tărhat, <înv. şi reg.> pond, tar, tovar, greumânt, spinare, tăbârcă, <înv.> greaţă, greime. Crengile mărului sunt aplecate de povara fructelor. 2 apăsare, greutate, sarcini Abia respiră sub povara rucsacului din spate. II fig. amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de povară. povarnagerie s.f. (reg.) v. Povarnă. Velniţl povarnagm s.m. (pop.) <înv. şi reg.> velnicer, balgier, ţuicar, velniţar, vinărsar, <înv.> povârnar, rachier, rachigiu. Povarnagiul este proprietarul unei povame. povarnă s.f. 1 (înv. şi reg.) <înv. şi reg.> velni-ţă, căzănărie, horincie, povarnagerie, povămărie, prefacanie, vinărsărie, <înv.> rachi-erie. Povama este o instalaţie pentru fabricarea ţuicii, a rachiului şi a spirtului. 2 (ind.; înv.) v. Fabrică. Uzină. povărnic, -ă\adj. (în opoz. cu „uşor”; înv. şi reg.; despre obiecte, fiinţe etc.) v. Greu. Masiv. 1393| povaţă s.f. 11 consiliere, cuvânt, îndemn, îndrumare, învăţătură, povăţuire, sfat, sfatuire, sugestie, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfatuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfatuială, sfătuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. A apelat la povaţa specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. 2 precept, recomandare, recomandaţie, sfat. La grădiniţă copiii primesc poveţe privind igiena. 3 (milit.; înv.) v. Comandă. Conducere. Şefie. 4 (înv.) v. Exemplu. Model. Pildă. II (concr.; înv.) v. Călăuză. îndrumător. Mentor. Povăţuitor. Sfătuitor. Sfetnic. povărnărie s.f. (reg.) v. Povarnă. Velniţă. povărâs, -oâsă adj. (înv.; despre greutăţi, sarcini etc.) v. împovărător. povăţui vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a îndruma, a sfătui, <înv.> a năstăvi, a vodi, a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a pilota, a drege, a miji Mama l-a povăţuit bine în viaţă. 2 (compl. indică oameni) a arăta, a consilia, a îndruma, a învăţa, a sfătui, a dăscăli, a zice, a difti, <înv.> a mângâia, a paşte2, a preapări, a parigorisi. îl povăţuieşte cum să depăşească momentele dificile. 3 (compl. indică oameni) a îndemna, a sfătui. Prietena ei o povăţuieşte numai la bine. 4 (înv.; despre suverani; compl indică state,popoare etc.) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. 5 (aeron., nav.; înv.; compl indică aeronave, ambarcaţiuni, nave, dirijabile etc.) v. Conduce. Dirija. Pilota. 6 (milit; înv.; compl. indică unităţi militare, echipe de intervenţie, brigăzi etc.) v. Comanda. Conduce. povăţuiâlă s.f. (înv.) v. Consiliere. Cuvânt, îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă, povăţuire s.f. 1 consiliere, cuvânt, îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, sfat, sfatuire, sugestie, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfatuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfatuială, sfatuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. 2 (înv.) v. Comandă. Conducere. Şefie, povăţuitdr, -oâre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. călăuză, îndrumător, mentor, sfătuitor, sfetnic, <înv.> povaţă, tocmitor, busolă, dascăl, învăţător, tată, sfeşnic. Mama i-a fost povăţuitor toată viaţă. 2 s.m. consilier, sfătuitor, sfetnic, <înv.> mercu-riar, erchian. Povăţuitorul domnitorului era unul dintre cei mai înţelepţi boieri. 3 s.m., s.f., adj. călăuzitor, îndrumător, sfătuitor, <înv.> îndreptător, năstăvitor, purtător, sleditor, guru, luceafăr, lumină, luminător. Savantul i-a fost povăţuitor în primii ani de cercetare. 4 adj. îndrumător, sfătuitor, <înv.> învăţător. Acest ghid povăţuitor cuprinde noţiunile cele mai importante de igienă. 5 s.m. (milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. 6 s.m. (în muzee; înv.) v. Călăuză. Ghid. îndrumător. povăţuitură s.f. (înv.) v. Consiliere. Cuvânt, îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă, povârghie s.f. (geomorf.; înv. şi reg.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant, povârnâr s.m. (înv.) v. Povamagiu. povârni vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, a (se) hâi, a (se) pologi, a (se) şovâmi, a (se) şoldi. Poarta de la gard s-a povâr-nit în timp. 2 refl. (pop.; despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Cădea. Nărui. Prăbuşi. Răsturna. 3 refl. (reg.; despre oameni) v. Cocârja. Cocoşa. Gârbovi. Ghebo-şa. încovoia. îndoi. povârmre s.f. aplecare, înclinare, lăsare, plecare, prăvălire, strâmbare, hâire, şovâmeală. Povâmirea porţii este acum vizibilă. povârniş s.n. (geomorf.) clină, coastă, coborâş, costişă, muchie, pantă, pripor, repeziş, versant, scoborâş, abrupteţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răsturniş, <înv. şi reg.> piază, povârghie, scapăt, aplecuş, împonciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvălitură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povâmitură, pră-vălac, şold1. Pădurile de pe povârnişurile munţilor au înfrunzit. povâmit, -ă adj. 1 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) aplecat2, înclinat, lăsat, plecat2, prăvălit, strâmb, hâit, po-norât, pornit, şonţit, şovâi, şovâmit, <înv.> povortit, şoldit, şoldiu. Poarta povâmită trebuie reparată. 2 (despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) aplecat2, înclinat, oblic, pieziş, plecat2, teşos, ponciş, pră-vălat, prăvălatic, săbiat, <înv.> costiş, piezişat. Au urcat uşor coasta povâmită a dealului. 3 (despre suprafeţe, terenuri, drumuri etc.) coborâtor, înclinat. Spre mănăstire este un drum povâmit 4 (înv.; despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.)w. Năruit2. Prăbuşit. Prăvălit. Scufundat2. povârnitură s.f. (geomorf.; înv.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant povârti vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) v. Apleca. Arcui. Atârna. Cădea. Coborî. Culca. Curba. înclina. încovoia. îndoi. Lăsa. Pleca. 2 (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî. întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. povedivb. IV. 1 tr.,refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părţi ale lor) v. Apleca. Arcui. Atârna. Cădea. Coborî. Culca. Curba. înclina. încovoia. îndoi. Lăsa. Pleca. 2 tr. (înv.; despre lacrimi, sânge; compl. indică oameni povestire sau părţi ale corpului lor) v. îneca. Năpădi. Podidi. Umple. povelenie s.f. (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. povelivb. IV. tr. (înv.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. povelire s.f. (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. povescă s.f. (rus.; înv.) v. Dare de seamă. Raport. Referat. Situaţie, povestâr s.m. (reg.) v. Narator. Povestitor, povestâş s.m. (reg.) v. Narator. Povestitor, poveste s.f. 1 istorie, istorisire, naraţiune, povestire, diegeză, <înv.> spunere. Scrierea cuprinde povestea vieţii sfinţilor. 2 (lit) basm, mit, povestire. Copiilor le plac foarte mult poveştile. 3 fabulaţie, invenţie, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, scorneală, scornire, scornitură, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoavă, loajă, litii (v. litie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufa (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. Cei care au ceva de ascuns recurg la poveşti. Nu mai suportă poveştile lui. 4 chestiune, lucru, problemă, treabă, pricină, socoteală, <înv.> madea, predmet. S-a lămurit povestea despre care i-ai vorbit? 5 (înv. şi reg.) v. Proverb. Vorbă bătrânească. Vorbă veche. Zicală. Zicătoare (v. zicător). povestelnic s.m. (reg.) 1 v. Narator. Povestitor. 2 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. povesti vb. IV. 11 tr. (compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) a arăta, a expune, a istorisi, a înfăţişă, a nara, a prezenta, a relata, a spune, a enara, a zice, <înv.> a istori, a parastisi, a rosti, a raconta. Martorul a povestit cum s-a petrecut accidentul. 2 tr., intr., refl. recipr. (pop. şifam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. 3 intr. (reg.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. 4 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2. împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Răzbate. Transmite. Vehicula. II intr., tr. (relig.; înv.; despre clerici; compl indică dogme, credinţa etc.) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi. povestire s.f. 11 arătare, expoziţie, expunere, istorisire, înfăţişare, narare, prezentare, relatare, enarare, povestit, relaţie, <înv.> parastisire, povestitură, spunere, spusă (v. spus), galibardeală. Martorul nu a fost destul de coerent în povestirea circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul. 2 cuvânt, istorisire, prezentare, relatare, vorbă. Nu-l întrerupe, să nu-şi uite povestirea! II (concr.; lit.) 1 istorie, povestit istorisire, naraţiune, poveste, diegeză, <înv.> spunere. 2 basm, mit, poveste, povestit s.n. (rar) v. Arătare. Expoziţie. Expunere. Istorisire. înfaţişare. Narare. Povestire. Prezentare. Relatare, povestitâr s.m. narator, povestar, povestaş, povestelnic. Este un povestitor desăvârşit. povestitură s.f. (înv.) v. Arătare. Expoziţie. Expunere. Istorisire. înfaţişare. Narare. Povestire. Prezentare. Relatare, povestiri vb. IV. tr. (înv.) 1 v. Arăta. Indica. 2 (relig.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi. povicercă s.f. (reg.) v. Clacă. Şezătoare (v. şezător). povidlă s.f. (reg.) 1 (culin.) v. Chiseliţă. Corcoduşă. 2 (culin., ind. alim.) v. Magiun, povinui vb. IV. refl. (milit.; înv.; despre armate, ostaşi etc.) v. Pleca. Preda. Supune, povdd s.n. (înv.) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei, povornitoâre s.f. (geomorf., hidrol.; înv.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. povorti't, -ă adj. (înv.; despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Aplecat2. înclinat. Lăsat. Plecat2. Povâmit. Prăvălit. Strâmb, poxie s.f. (reg.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. poză vb. 1.11 intr., tr. a se arăta, a se face, a se preface, a simula, a se îngâna, a se marghioli, <înv.> a se faţări, a se faţărnici. Pozează că este supărat pentru a nu fi deranjat. 2 tr., refl. (fotogr.; pop. şi fam.) v. Fotografia. II tr. (tehn.) a aşeza, a monta. După ce a reparat televizorul îi pozează şi carcasa. pozăr s.m. (fotogr.; pop. şi fam.) v. Fotograf, pozăre s.f. (fotogr.; pop. şi fam.) v. Fotografiat1.Fotografiere. pozăt1 s.n. (fotogr.; pop. şi fam.) v. Fotografiat1. Fotografiere. pozăt2, -ă adj. (fotogr.; pop. şi fam.) v. Fotografiat2. p6ză s.f. 1 ilustraţie, <înv. şi pop.> chip, <înv.> tablou. Cartea are poze reuşite. 2 alură, atitudine, port1, poziţie, ţinută, postură, menţinere, staţiune, stare, turnură. 3 (fotogr.; pop. şi fam.) v. Fotografie. pozderi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. pozitiv, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescomit, netăgăduit, real, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii pozitive ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. 2 (despre oameni) pozitivist, practic, realist. Multe femei sunt pozitive şi iau viaţa aşa cum este, fără a o înfrumuseţa. Fiind un spirit pozitiv, judecă totul obiectiv. 3 bun, efectiv, eficace, eficient. Medicaţia recomandată a dat rezultate pozitive. 4 (în opoz. cu „negativ”, „râu”) bun. Personajul pozitiv din roman este un copil. 5 (despre enunţuri, voturi etc.) afirmativ, aprobativ, aprobator, favorabil. Speră să primească un vot pozitiv din partea consiliului de administraţie. 6 bun, favorabil, benign. Concertul a fost pozitiv pentru reconfortarea ei psihică. Aprecierile criticului nu sunt tocmai pozitive. II s.n. (gram.; la adjective şi adverbe) grad pozitiv. Cu ajutorul pozitjpului se exprimă însuşirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. pozitivism s.n. 1 (filos.) pozitivism logic = neopozitivism. Pozitivismul logic acordă o atenţie deosebită cunoaşterii raţionale şi analizei logice a limbajului ştiinţei. 2 practicism. Urmăreşte numai avantaje imediate şi personale datorită pozitivismului său. pozitivist -ă adj., s.m. 1 adj. (despre oameni) pozitiv, practic, realist. 2 adj., s.m. (filos.) aposteriorist Pozitivistul foloseşte raţionamentele a posteriori. pozitron s.n. (fiz.) antielectron, electron pozitiv. Pozitronul are sarcină electrică pozitivă. poziţie s.f. 11 amplasament, aşezare, loc, situare, situaţie, <înv.> aşezământ, pusăciu-ne, pusătură, pusoare, stare, stat3. Prin poziţie, supermarketul mulţumeşte pe locuitorii oraşului. 2 alură, atitudine, port1, poză, ţinută, postură, menţinere, staţiune, stare, turnură. Poziţia corpului trebuie să fie dreaptă. 3 (cor., gimn., patinaj etc.) figură. Dansatorii execută, cu eleganţă, poziţiile de dans. 4 unghi. Pentru a-i desena chipul o priveşte din mai multe poziţii. 5 (med.) poziţie dorsosacrată = poziţie ginecologică. La un examen ginecologic se stă în poziţie dorsosacrată; poziţie ginecologică = poziţie dorsosacrată; poziţie ortostatică = ortostatism. Poziţia ortostatică reprezintă menţinerea corpului în poziţie verticală şi fenomenele care rezultă din aceasta; poziţie pelviană = prezentare pelviană. Poziţia pelvi-ană este o poziţie anormală a fătului la naştere, cu bazinul înainte. 6 (geogr.) poziţie geografică = aşezare geografică. Clima temperată a României este o consecinţă a poziţiei ei geografice. I11 situaţie, <înv.> pusăciune. Nu păreau afectaţi de poziţia umilitoare în care se aflau. Se afla în poziţia de a avea pentru prima dată în faţă un adversar redutabil 2 loc, situaţie. Este conştient de poziţia pe care o ocupă în societate. 3 condiţie, situaţie, stare, prindoare, obraz. Au o poziţie materială excelentă. 4 grad, rang, situaţie, <înv.> stepenă, treaptă. Părinţii lui au cea mai înaltă poziţie în ierarhia socială. 5 demnitate, rang, <înv. şi pop.> mărie1, mărime, mărire, <înv.> cin1, despus, dregătorie, ifos, orânduială, şedere, vrednicie, ipolips, treaptă. Tatăl ei deţine o înaltă poziţie în stat. 6 caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, situaţie, stare, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peristas, prilejire, stat3, stătătură, context. în altă poziţie, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în poziţii excepţionale. 7 (biol; reg.) v. Gravi-die. Graviditate. Maternitate. Sarcină. III fig. |1394 atitudine, comportare, purtare, ţinută. Este adesea criticat pentru o poziţie prea categorică. pozmoc s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă. poznăş, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) glumeţ, hazliu, jovial, mucalit, năzdrăvan, vesel, nastratinesc, jocular, <înv. şi pop.> comedios, snovos, ghiduş, hâtru, mehenghi, ştrengar, şugubăţ, şuguitor, giumbuşel, băncos, duhliu, hazos, miştocar, pişicher, pontos, <înv. şi reg.> cabaz-licar, deşănţat, mătalnic, şăgaci, chisnovat, hopşagoş, lascav, mehengher, potcaş, pozneţ, prujalnic, prujitor, snovelnic, şăgalnic, şăgos, şăncăleţ, şăncălos, şodoman, şodos, şoloman, şolomeţ, şoltic, şotelnic, şotios, tămăşalnic, trufaş2, trufos, zgondos, <înv.> glumaş, măscăreţ, poznatec, poznit, zefliu, faceţios, bengos, coraşliu. Este un tânăr poznaş, căruia îi plac farsele şi bancurile. 2 (despre oameni) drăcos, ştrengar. Are un băiat poznaş, care face numai ce vrea. 3 (pop.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil Insolit Interesant îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. 4 (pop.; despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) v. Amuzant. Comic. Hazliu. Ilar. Nostim. Vesel. 5 (înv. şi reg.; despre bărbaţi) v. Afemeiat. 6 (reg.) v. Dăunător. Negativ. Nociv. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Prejudiciabil. Primejdios. Rău. Vătămător. II adj., s.m., s.f. nebunatic, ştrengar, afurisit, baza-ochi, ghibirdic. în tinereţe a fost un poznaş fără pereche. poznătec, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. poznă s.f. 11 ghiduşie, glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, ştrengărie, goliardie, incartadă, ghiduşlâc, nebuneli (v. nebuneală), pehlivănie, dizmerenie, ghiduşărie, iznoavă, marafet, po-şovaică, potâng, prujă, prujitură, şagă, şalmă, şoadă (v. şod), şoană, şolomănie, şolticărie, şozenie, şozie, tanaboaţă, tămăşag, trancotă, tricozenie, zgoangă, <înv.> cabaz, cabazlâc, badinaj, badinerie, loaze (v. loază). Poznele copiilor sunt de cele mai multe ori amuzante. 2 drăcie, drăcovenie, năzbâtie, ştrengărie, drăcărie, parascovenie, <înv. şi reg.> rele (v. râu). Nu poate uita poznele din copilărie. 3 farsă, festă, ghiduşie, glumă, păcăleală, păcălitură, ştrengărie, ghiduşlâc, renghi, şotie, caraşic, <înv. şi reg.> marghiolie, ghiduşărie, mişculanţă, năsărâm-bă, opşag, păcală, şalmă, şăncălănie, şăncălie, şoadă (v. şod), şodomănie, trufa3, trufaşag, <înv.> bosma, atrapă, abureală, aburire, potcoveală. Fire ludică, se ţine numai de pozne. 4 (de obicei constr. cu vb. „a face0 boroboaţă, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, prostie, şotie, trăsnaie, poci- 1395| nog, boaţă, dandana, dănănaie, dăndă-naie, năsărâmbă, palotie, pociganie, snoabă, tonoasă, <înv.> bosma, mezaventură, bobotează, boţ. Pentru poznele făcute la şcoală i-au scăzut nota la purtare. 5 bazaconie, năzbâtie, ştrengărie, trăsnaie, trăsneală. - Iarăşi ai făcut o poznă? - Nu. 6 bazaconie, bizarerie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, minune, năstruşnicie, năzdrăvănie, excentrism, singularitate, <înv. şi pop.> pocitanie, bâzdâganie, trăsnaie, comedie2, nevoie, pidosnicie, dănănaie, deşanţ, miraz2, mi-răzenie, nagodă, şanţ2, şozenie, şucheţenie, trăsneală, <înv.> ciudăţime,plesnaie, halima1. îi treceau prin cap numai pozne. N-a văzut în viaţa ei o asemenea poznă. 7 (adesea constr. cu vb. „a comite”, „a face7) eroare, gafa, greşeală, prostie. A înţeles că a făcut o poznă după reacţia musafirilor. 8 încurcătură, păţanie, tărăşenie, comedie2, dandana, istorie, tărăraie. I-a povestit din poznele pe care le-a trăit. 9 (înv. şi pop.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. II (înv.) v. Minune. Miracol. poznăi'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fapte, întâmplări etc.) v. Fabula. Inventa. Născoci. Plăsmui. Scorni. Ticlui, pozneţ, -eăţă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. pozni vb. IV. 1 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Distruge. Nenoroci. Prăpădi. 2 refl. (înv.; despre oameni) v. Cruci. Minuna. Uimi. Ului1. pozni't, -ă adj. 1 (reg.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant. îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. 2 (înv.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel, pozometru s.n. (fotogr.) exponometru. Cu pozometrul se stabileşte durata de expunere optimă la lumină a unui film sau a unei plăci fotografice. pozvol s.n. (înv.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) v. Acord. Aprobare. Asentiment Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă. învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere, pozvolenie s.f. (reg.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) v. Acord. Aprobare. Asentiment. Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă. învoială, învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere, pozvoli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi, încuviinţa. îndupleca. îngădui. învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. practic; -ă adj., s.f. I adj. 1 bun, eficace, eficient, folositor, funcţional, operant, operativ, produc- tiv, util, <înv.> lucrăreţ, putincios. Rezultatele obţinute de fabrică au arătat că procedurile folosite sunt practice. Trebuie găsită o metodă practică pentru stoparea infracţionalităţii. 2 (despre metode, soluţii etc.) comod, lesnicios, <înv. şi pop.> lesne. A găsit o soluţie practică pentru amândoi. 3 (despre oameni) pozitiv, pozitivist, realist. Multe femei sunt practice şi iau viaţa aşa cum este, fără a o înfrumuseţa. Fiind un spirit practic, judecă totul obiectiv. 4 (despre oameni sau despre activităţi, manifestări, creaţii etc. ale lor) pragmatic, utilitar, utilitarist, <înv.> lucrelnic. Teoria economică pe care o susţine are scopuri practice. Concepţia filosofică practică consideră utilul drept principiu al tuturor valorilor. 5 (despre unele ştiinţe sau domenii de cercetare) aplicat. învăţământ practic. Fizică practică. 6 (înv.; despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. 7 (înv.; mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent Destoinic. Dotat. Experimentat încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat Vrednic. 8 (înv.; despre oameni) v. Practician. II s.f. 1 praxis. Oricât de priceput ar fi, este prea tânăr pentru această funcţie, întrucât nu are destulă practică. Pentru a deveni un bun chirurg este nevoie de multă practică. 2 (jur.) procedură. Din practica juridică ştie că va câştiga procesul. 3 exerciţiu, deprindere, exersare, <înv.> exercitare. De când n-a mai pictat, nu mai are practică. 4 (mai ales cu determ. care indică domeniul, posesorul etc.) experienţă, rutină, periţie, empirie, <înv.> ispită, ispitire, capital de cunoştinţe (v. capital1). A acumulat în domeniul său de activitate o practică valoroasă. 5 exercitare, practicare, profesare. 6 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, pricepere, ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră practica chirurgului în mânuirea bisturi-ului.1. (înv.) v. Capacitate. Competenţă. Destoinicie. Pregătire. Pricepere. Seriozitate. Valoare. Vrednicie. practică1 s.f. (înv.) v. Proces-verbal. practică2 vb. 1.1 tr. (compl. indică meserii, profesii, îndeletniciri etc.) a exercita, a face, a profesa, <înv. şi pop.> a lucra, a meşteri, <înv.> a metahirisi. Practică avocatura în capitală. Nu poţi practica o meserie pentru care nu eşti pregătit. 2 tr. a cultiva. Practică arta fotografică. 3 tr. (compl. indică jocuri sportive) a juca. Practică handbalul de când era copil. 4 tr. (compl. indică teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) a aplica, a folosi, a implementa, a întrebuinţa, a utiliza, a mânui, <înv.> a practisi. Specialiştii practică o nouă metodă de laborator. 5 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică obiceiuri, practici etc.) a (se) folosi, a (se) întrebuinţa, a (se) utili- pradă za. Acest obicei se practică de sute de ani în mediul rural. 6 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc.) a efectua, a executa, a face. Dacă o intervenţie chirurgicală este practicată la timp, poate fi salvatoare. 7 refl. impers. a se obişnui, a se îndătina, <înv.> a se politici. Aşa se practică pe la ei prin sat. practicabil, -ă adj. 1 (despre locuri, drumuri etc.) abordabil, accesibil, <înv. şi pop.> lesnicios, uşor2, <înv.> apropiabil. Drumul spre cabană este practicabil. 2 (rar; despre lucruri, obiecte sau despre planuri, idei etc.) v. Executabil. Fezabil. Posibil. Realizabil, practicare s.f. 1 exercitare, practică (v. practic), profesare. Practicarea profesiei de avocat te solicită mult psihic. Pentru practicarea unei meserii cu succes, trebuie o pregătire temeinică. 2 cultivare. Practicarea artei fotografice este o pasiune veche a lui. 3 aplicare, aplicaţie, folosire, implementare, întrebuinţare, utilizare. Specialiştii s-au gândit la practicarea unei noi metode de laborator. 4 folosire, întrebuinţare, utilizare. Practicarea acestui obicei în mediul rural este de sute de ani. practicat, -ă adj. 1 (despre teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) aplicat, folosit, implementat, întrebuinţat, utilizat. Noua metodă practicată este mult mai eficientă. 2 (despre obiceiuri, practici etc.) folosit, întrebuinţat, utilizat. Obiceiul practicat este vechi de sute de ani. practician, -ă adj. (despre oameni) <înv.> practic. Fiul ei este medic practician în spital. practicism s.n. pozitivism. Urmăreşte numai avantaje imediate şi personale datorită practicismului său. practicos, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. 2 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic, practisi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) v. Aplica. Folosi. Implementa. întrebuinţa. Practica2. Utiliza. practisit, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ îndemânatic. Măiestru. Priceput. 2 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic, prâdă s.f. 11 jaf, jefuire, jefuit1, prădare, prădat1, rapt, <înv. şi pop.> apucătură, prădăciu-ne, răpire, plean, <înv. şi reg.> jerpelire, haram, răbălaş, răbluşag, <înv.> apucare, apucat1, dobândă, prădăşug, prădătură, pri-vască, răpiciune, răpit1, răpitură, răpştire, globire. Motivul crimei a fost prada. 2 (reg.) v. Risipă. 3 (înv.) v. Captivitate. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute. II (concr.; milit.) captură, <înv. şi pop.> plean, <înv.> duium, jaf, pradnic pleaşcă, priză. Aceste tablouri au fost prăzi de război. pradnic s.m. (înv.) v. Jefuitor. Prădător. Spoliator. praf s.n. 11 pulbere, ţărână, <înv.; reg.> gară2, colb, purdă, şperlă, şteah, ştiup, ţârfa. Pe mobilă s-a strâns mult praf. Pantofii i s-au umplut de praf. 2 (milit.) praf de puşcă = pulbere, pulbere neagră, iarbă, iarbă de puşcă, iarbă vânătorească, <înv. şi reg.> sili-tră, <înv.> paler2, praf de tun. Praful de puşcă este folosit la fabricarea explozibililor, praf de tun v. Praf de puşcă. 3 praf de spumă = praf spumant; praf spumant = praf de spumă. Praful spumant este folosit în stingerea incendiilor. 4 (farm., chim.; pop.) prafalb v. Cocaină. 5 (bot.; pop.) v. Polen. 6 (farm., chim.; arg.) v. Diacetilmorfină. Heroină. II (art.; bot.; reg.) praful-strigoilor v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum). prăftoriţă s.f. 1 (în fierărie) praftură, stropitoare (v. stropitor), udătoare, stro-pelnic, stropelniţă. 2 (arg.; j. de cărţi) v. Popă1. Rege1. Rigă. praftură s.f. (în fierărie) prăftoriţă, stropitoare (v. stropitor), udătoare, stropel-nic, stropelniţă. Cu praftura se udă fierul şi cărbunii încinşi. prag s.n. 11 (constr.) părcan. S-a împiedicat de pragul uşii. 2 poartă, uşă, tocat2. Mama îşi aşteaptă fiica în prag. 3 (muz.; la instrumentele cu coarde) prăguş. Pe prag se sprijină coardele. 4 (geomorf.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) banc1, <înv.> gherdap. Pescarii cu experienţă ştiu cum să ocolească pragurile de nisip. 5 (fiziol.) limită. A atins pragul de suportabilitate. A ajuns la pragul rezistenţei fizice. 6 (geomorf, hidrol; rar) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. 7 (anat.; înv. şi pop.) v. Bazin. Cavitate pel-vină. Pelvis. 8 (pop.) v. Dungă. Linie. Vargă. 9 (constr.; înv.) v. Soclu. II fig. (cu sens temporal; de obicei precedat de prep. „în”, „din”, „de la”) apropiere, preajmă. în pragul Crăciunului, începe agitaţia pe străzile marilor oraşe. pragmătic, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre activităţi, manifestări, creaţii etc. ale lor) practic, utilitar, utilitarist, <înv.> lucrelnic. Teoria economică pe care o susţine are scopuri pragmatice. Concepţia filosofică pragmatică consideră utilul drept principiu al tuturor valorilor. 2 (despre oameni) materialist Este o persoană pragmatică. 3 (filos.) pragmatist. Curentul pragmatic consideră drept criteriu al adevărului valoarea practică, spiritul practic. pragmatism s.n. spirit practic. Bunii manageri sunt înzestraţi cu pragmatism. pragmatist, -ă adj. (filos.) pragmatic, prais s.m. (reg.) v. Prusac. Prusian, prăjilă s.f. (culin.; reg.) v. Jumări. Omletă. Scrob1. pralină s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). pramătie s.f. (fam.) v. Canalie. Puşlama. Secătură. prănic s.n. (gosp.; reg.) v. Mai3. praporcics.m. (milit.; înv.) 1 v. Sublocotenent 2 v. Portdrapel. Portstindard. Stegar, prăpur s.m. 11 (înv. şi reg.) v. Drapel. Steag. Stindard. 2 (reg.) steag».Prapurul este bradul împodobit cu flori, cu panglici etc., care se face la moartea unei fete sau a unui tânăr necăsătorit. II (anat.) 1 (pop.) v. Mezenter. Mezou. 2 (pop.) v. Peritoneu. 3 (reg.) v. Placentă. prasadeălă s.f. (med., med. vet; reg.) v. Dizenterie. prâşă s.f. (agric.; pop.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1, praşcâu s.m., adj. (pop.) 1 s.m. v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 2 adj., s.m. v. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Dezmăţat. Imoral. Rufian. Stricat, prăşilă s.f. (agric.) prăşire, prăşit1, sapă2, săpare, săpat1, praşă, prăşitură, căpăli-re, copăire, copăit, prăşeală, săpătură, târşenit, târşit1, târşitură, troşenire, troşenit Prin pra-şila porumbului se distrug buruienile care cresc în jurul acestuia. prăştie s.f. 1 nil,picătoare,plieşcă,proaş-că, puşcă, puşculiţă, puşcuţă, răpezitoare (v. ră-pezitor), şlaidăr, zbângă, zbângăitoare, zburătoare (v. zburător). Cu praştia se aruncă pietricele spre o anumită ţintă. 2 (la căruţă) ceatlău, lăgău. Praştia se adaugă la inima căruţei pentru a înhăma un al treilea cal. 3 (reg.) v. Chimir. Şerpar. 4 (constr.; reg.) v. Cosoroabă. prat s.n. (reg.) 1 v. Cositură. Fânaţ. Fâneaţă. 2 v. Livadă. Pomet. prăvăţ s.n. (înv.) 1 v. Obiect. Obiectiv. Scop. Ţel. Ţintă. 2 (în forma praveţ) v. Călăuză. Ghid. îndreptar. îndrumar. îndrumător, prăveţ s.n. (înv.) = pravăţ. prăvilă s.f. (înv.) 11 (jur.) v. Cod2. 2 (jur.) v. Lege. 3 v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 4 v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 5 v. Normă. Precept Principiu. Rânduială. Regulă. II (milit; la arme de foc) v. Cătare. Miră. pravilicesc, -eăscă adj. (jur.; în opoz. cu „ilicit”; înv.; despre acte, instituţii, organizaţii, măsuri ale unor autorităţi etc.) v. Legal. Licit1, praviliceşte adv. (modal; jur.; înv.) v. Legal. Legalmente. pravilist s.m. (jur.; înv.) v. Jurist. pravflniCr -ă adj. (jur.; în opoz. cu „ilicit”; înv.; despre acte, instituţii, organizaţii, măsuri ale unor autorităţi etc.) v. Legal. Licit1, pravilnicesc, -eăscă adj. (jur.; în opoz. cu „ilicit”; înv.; despre acte, instituţii, organizaţii, măsuri ale unor autorităţi etc.) v. Legal. Licit1, pravilniceşte adv. (modal; jur.; înv.) v. Legal. Legalmente. pravilnide s.f. (jur.; înv.) v. Legalitate. Putere. Valabilitate. Valoare, pravoslăv, -ă adj., s.m., s.f. (relig.; înv.) 1 adj. v. Ortodox. 2 s.m., s.f. v. Greco-oriental. Gre-co-răsăritean. Ortodox. |1396 pravoslavi'e s.f. (relig.; înv.) v. Ortodoxie. Ortodoxism. pravoslăvnic, -ă adj., s.m., s.f. (relig.; înv.) II adj. v. Ortodox. 2 s.m., s.f. v. Greco-oriental. Greco-răsăritean. Ortodox. II adj., s.m., s.f. 1 v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. 2 v. Bigot. Bisericos. Fanatic. Habotnic, pravoslavnice s.f. (relig; înv.) v. Ortodoxie. Ortodoxism. praxapostol s.m. (relig.; înv.; şi nm. pr.) v. Apostol. Praxiu. prăxis s.n. 1 practică (v. practic). Oricât de priceput ar fi, este prea tânăr pentru această funcţie, întrucât nu are destul praxis. Pentru a deveni un bun chirurg este nevoie de mult praxis. 2 (înv.) v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă, prăxiu s.m. (relig.; şi nm. pr.) apostol, <înv.> praxapostoL Praxiul conţine faptele apostolilor şi scrisorile lor. praz s.m. (bot.) 1 Allium porrum; ai, ceapă-albă, ceapă-blândă, coada-şoricelului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), haşmă, hor-ceag, poroaică, poroi, pur1. 2 (reg.; şi, art., prazul-iepurelui) v. Aiul-şarpelui (v. ai) (Allium scorodoprasum). 3 (reg.) praz-sălba-ticv. Aior. Leurdă (Allium ursinum sau Allium montanum). prăznic s.n. 11 (bis.) pomană, <înv. şi reg.> prinos, comând, comândare, mesişoară, <înv.> bâlci. După înmormântare, rudele şi cunoscuţii apropiaţi ai mortului sunt chemaţi la praznic. 2 (la pl; relig. creştină) praznice împărăteşti = sărbători împărăteşti (v. sărbătoare). Praznicele împărăteşti sunt legate, îndeosebi, de momente din viaţa lui Iisus Hristos şi a Maicii Domnului. 3 (relig.; pop.) v. Hram. III (înv. şi pop.) v. Sărbătoare. Zi festivă. 2 (pop. şi fam.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. 3 (pop.) v. Agapă. Banchet. Masă1. Prânz. 4 (înv.) v. Patron2. prăbuşeălă s.f. (rar) v. Cădere. Dărăpănare. Dărâmare. Dărâmat1. Năruire. Năruit1. Prăbuşire. Prăvălire. Risipire. Surpare. Surpat1, prăbuşi vb. IV. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) a cădea, a (se) dărăpăna, a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, <înv. şi pop.> a pica2, a (se) hâi, <înv. şi reg.> a se detuna, a (se) hăiti, a (se) hului, a (se) hurubăi, a (se) hurui, a (se) îmburda, a (se) oroia, a (se) sodomi, a străvă-li, a (se) ului1, <înv.> a se cotropi, a (se) prăpădi, a (se) săpa, a (se) sfărâmă, a (se) sparge. Foişorul din grădină s-a prăbuşit în timpul furtunii. Cutremurul a prăbuşit casa. 2 refl. (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) a se nărui, a se prăvăli, a se rupe, a se scufunda, a se surpa, a se ponorî, a se păvui, a turlăşi, a se urni. Malurile râului încep să se prăbuşească în urma revărsărilor repetate. 3 refl. (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) a cădea, a se nărui, a se răsturna, a se abate2, a se poticni, <înv. şi pop.> a pica2, a se prăvăli, a se povâr-ni, a se turna1, a oticni, <înv.> a scăpăta. 1397| S-a prăbuşit de pe scaun din cauza unei ameţeli puternice. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) a (se) prăvăli, a (se) rostogoli, a degringola, a se răsuci, <înv.> a (se) pono-rî, a zbura. A alunecat şi s-a prăbuşit în prăpastie. 5 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăvăli, a răsturna, trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, cotropire, risipă, risipitură. în timpul cutremurului s-a produs prăbuşirea casei. 2 năruire, scufundare, surpare. Prăbuşirea malurior a fost cauzată de revărsările repetate ale râului. 3 cădere, năruire, răsturnare, <înv. şi pop.) picare, prăvălire. în urma prăbuşirii de pe scaun şi-a luxat mâna. 4 degringoladă, prăvălire, rostogolire, rostogolit1. Prăbuşirea în prăpastie a fost fatală pentru ea. 5 aruncare, azvârlire, culcare, culcat1, dărâmare, doborâre, întindere, lungire, prăvălire, răsturnare, trântire, zvârlire, <înv.) oborâre, răstumătură. Prăbuşirea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. II (astron.) prăbuşire gravitaţională = colaps gravitaţional, implozie. Prăbuşirea gravitaţională este comprimarea bruscă a unei stele din cauza propriei forţe de gravitaţie, însoţită de eliberarea unei mari cantităţi de energie. prăbuşit -ă adj. 1 (despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) căzut, dărăpănat, dărâmat2, năruit2, prăvălit, risipit, surpat2, hâit, huluit. Terenul pe care se află casa prăbuşită trebuie să fie curăţat. 2 (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) năruit2, prăvălit, scufundat2, surpat2, povâmit. Malurile prăbuşite au colmatat râul. 3 (despre fiinţe, obiecte etc.) căzut, năruit2, răsturnat, <înv. şi pop.) prăvălit. Bolnavul prăbuşit a primit ajutor medical. prăbuşitură s.f. 1 dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, rest, ruină, surpătură, sfarâmătură, <înv. şi reg.) detunătură, a jerpeli, a plenui, a pleşcui, <înv.) a înrobi, a sângecli, a strica, a tâlhui, plean, <înv. şi reg.) jerpelire, pleşcaş, pleşcuitor, pradnic, prădaş, pulberos. 2 (despre materii) pulverulent, <înv.) pulberic,pulberos. Medicamentul pe care îl ia este prăfos. prăfoşâ vb. I. tr., refl. (reg.) v. Prăfui. prăfoşât, -ă adj. (reg.; despre încăperi, spaţii, drumuri etc.) v. Prăfos. Prăfuit. Prăfuros. prăfui vb. IV. tr., refl. 1 pulberos. Podul prăfuit trebuie curăţat. II fig. 1 arhicunoscut, banal, depăşit, răscunoscut, ştiut2, ul-tracunoscut, vechi2, fuliginos, afumat, sein, şoreciu, colbiu, colburiu, fiimur, lupan, siv, stogoman, stogoş, suran, <înv.> plumbiu, sângepiu, bozafer. Şi-a făcut o fla-nea dintr-o lână de culoare prăjurie. Părul lupului este prăfuriu. prăfuros, -oăsă adj. (despre încăperi, spaţii, drumuri etc.) prăfos, prăfuit, colbăit, colbos, colburatic, colburos, prăfoşat, <înv.> pulberos. prăfuşor s.n. prăfuleţ, prăfurel. prăguş s.n. 1 (pop.; la uşă) v. Prăguşor. Pră-guţ. 2 (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Prispă. 3 (muz.; la instrumentele cu coarde; reg.) v. Prag. prăguşor s.n. (la uşă) prăguţ, prăguş. prăguţ s.n. (la uşă) prăguşor, prăguş. prăjeălă s.f. 1 prăjire, <înv. şi reg.> prăjitură. Nutriţioniştii recomandă prăjeala cărnii în ulei, nu în untură. 2 (concr.; culin.) rântaş, <înv. şi reg.> prăjitură, răncău, scrobeală. Arde-lencele gătesc mâncărurile cu prăjeală. prăji vb. IV. 11 tr. (compl. indică alimente, în special carne) a frige, a sfârâi, a pârjoli, a coace. A prăjit şniţelele în ulei. 2 refl. (despre alimente, mâncăruri) a se arde, <înv. şi reg.> a se coroji. A uitat mâncarea pe foc şi s-a prăjit. 3 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică oameni, corpul lor ori părţi ale acestuia) v. Arde. Bronza. înnegri. 4 refl., intr. (pop. şi fam.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 5 refl. (înv. şi reg.; despre obiecte, materiale etc. umede) v. Usca. Zvânta. II fig. (fam.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. 2 refl. (despre oameni) v. Chinui. Consuma2. Frământa. Măcina. Mânca. Mistui. Pârjoli. Sferâma. Zbate. Zbuciuma, prăjină s.f. 11 par, prepeleac, săgeată, beldie, colvă, copreală, dârjală, dârjău, dârvă, măciucă, paci, paliţă, palţău, pălpag, pătăchie, prăştinaş, prăştină, rudă2, ţap, vrăjar, <înv.> şiric. A înfipt o prăjină în pământ pentru a priponi calul. 2 băţ, coadă, nuia, vargă, <înv. şi reg.> prăştină, beldie, lăstar2, paliţă, rudă2, sticiu, vărgar. Prăjina undiţei s-a rupt din cauza greutăţii peştelui. 3 opintitor. Cu prăjina se împinge luntrea de la mal. 4 (gosp.) proptea, crăcană. Prăjina bifurcată la un capăt se foloseşte pentru a sprijini frânghia cu rufele puse la uscat. 5 (la cumpăna fântânii) lină, lumânare, lumânarea fântânii (v. lumânare), lumânarea puţului (v. lumânare), lumânărică, lumânări-ţă, lumină, prăştină. Cu ajutorul prăjinii se cufundă găleata în apă. 6 (reg.) dijbon. Cu prăjina se leagă încărcătura de paie sau de fân dintr-un car. 7 (tehn.; la proţapul săniei; reg.) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă. 8 (gosp.; reg.) v. Prepeleac. 9 (ţes.; la războiul de ţesut; reg.) v. întinzător. întorcător. Slobo-zitor. 10 (la casele ţărăneşti; înv.) v. Culme. II (metrol.) 1 (şi, înv. şi reg, prăjină domnească, prăjină fălcească, prăjină legiuită, prăjină mare) bucată. Prăjina este o unitate agrară de lungime pentru suprafeţele de teren arabil, care a variat în timp şi după regiuni. 2 (înv.) prăjină stânjeneasv. Stânjen. III (deprec.) v. Lungan. Vlăjgan, prăjimcă s.f. (reg.) v. Prăjinuţă. prăjinioără s.f. (reg.) v. Prăjinuţă. prăjimţă s.f. (reg.) v. Prăjinuţă. prăjinuţă s.f. prăjinică, prăjinioără, pră-jiniţă. prăjire s.f. 1 prăjeală, <înv. şi reg.> prăjitură. Nutriţioniştii recomandă prăjirea cărnii în ulei, nu în untură. 2 frigere, coacere. Prăjirea şniţelelor se face în ulei. 3 (pop. şi fam.) v. Bronzaj. Bronzare. înnegrire. prăjit, -ă adj. 1 (mai ales despre cartofi) sfârâit2. îi plac foarte mult cartofii prăjiţi. 2 (despre alimente, în special despre came) fript, pârjolit. La prânz, felul al doilea este carne prăjită. 3 (pop. şi fam.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. Galben. îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut2. Uscat2. Veşted. Veştejit 4 (pop. şi fam.; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Bronzat. înnegrit. Negru, prăjitoăre s.f. (arg.) 1 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 v. Escroacă (v. escroc). Hoaţă (v. hoţ). Impostoare (v. impostor). înşelătoare (v. înşelător). Şarlatancă. Şnapancă. prăjitură s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Prăjeală. Prăjire. 2 (concr.; culin.) v. Prăjeală. Rântaş. prămândi vb. IV. (înv.) 1 intr. v. Trăi. Vieţui. 2 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Amâna. întârzia. Lăsa. Tărăgăna. 3 tr. (compl. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) v. Ascunde. Disimula. Oculta. Tăinui, prăpăstie s.f. (geomorf.) abis, adânc, genune, noian, hău1, <înv. şi reg.> prăpăste-nie, stârmină, ţărm, beucă, corhol, gidu-nie, prăval, risipitură, stană, stănet, stâncă, ţipiş, <înv.> beznă, ferăfimd, precipiţiu, tău1. Dinco- lo de creasta muntelui urma prăpastia. prăpăd s.n. 1 calamitate, catastrofe, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, pustiire, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pustie-şag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfe-râmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este un prăpăd aducător de moarte. 2 fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumede- |1398 nie, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era un prăpăd de oameni. Limuzina mirilor era urmată de un prăpăd de maşini. prăpădeălă s.f. (reg.) v. Calamitate. Catastrofe. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. prăpădenie s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Calamitate. Catastrofe. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. 2 fig. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Groază. Grozăvenie. Grozăvie. Mare2. Mulţime. Negură. Noian. Pădure. Potop. Prăpăd. Puhoi. Puzderie. Sumedenie. prăpădi vb. IV. 11 refl. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pristăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni, a o mierli, a se răci. Eminescu s-a prăpădit în 1889, după o boală grea. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) distruge, a (se) nenoroci, <înv. şi reg.> a (se) ticăloşi, a (se) pozni, a (se) mânca, a (se) mina, a naufragia, a (se) ruina, a se rupe, a termina. Consumul excesiv de droguri l-a prăpădit. Se prăpădeşte din cauza băuturii. 3 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a risipi, a zvârli, a prodiga, a părădui, a fitui, a sparge, <înv. şi reg.> a adevăsi, a prăda, a divesi, a izidi, a mătrăşi, a pocicăli, a pojivăi, a prădăli, a pustii, a schirfosi, a spesa, <înv.> a dezmăţa, a răşchira, a răşlui, a eroga, a afî-erosi, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a papa. Prăpădeşte banii prin baruri şi discoteci. 4tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide; 5 tr. (pop. şi fam.; despre oameni; compl. indică ţări, ţinuturi etc.) v. Bântui. Devasta. Distruge. Nimici. Pârjoli. Pustii. 6 tr. (pop. şi fam.; compl. indică lucruri, spaţii etc.) v. Aneantiza. Distruge. Nimici. 7 tr. (pop. şi fam.; despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. 8 tr. (pop. şi fam.; despre foc; compl. indică bunuri, construcţii, aşezări etc.) v. Arde. Con- 1399| suma2. Distruge. Mistui. Nimici. Topi. 9 tr. (pop. şi fam.; compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 10 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică culturi, plante, pământuri cultivate etc.) v. Distruge. Nimici. Strica. 11 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. II (predomină ideea de rătăcire, de dezorientare; pop. şifam.) 1 tr. (în opoz. cu „a afla”, „a găsi”; compl. indică obiecte, bunuri materiale etc.) v. Pierde. Rătăci. 2 tr. (compl. indică drumuri, căi etc.) v. Greşi. încurca. Pierde. Rătăci. 3 refl. (despre animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Pierde. Rătăci. Răzleţi. 4 refl. (despre oameni) v. încurca. Pierde. Rătăci. III (predomină ideea de estompare, de dispariţie, de nimicire; reg.) 1 tr. (compl. indică fiinţe) v. Pierde. 2 refl. v. Dispărea. Pierde. Pieri. IV refl. fig. (despre oameni) a se sfărâmă, a se sfârşi, a se topi. Se prăpădeşte de dorul ei. Plânge de se prăpădeşte. prăpădire s.f. 11 decedare, deces, dispariţie, expiere, pieire, moarte, răposare, sfârşit1, stingere, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, ţopenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, prestavlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), săvârşenie, săvârşit1, scădere, sconcenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mier-lire. Prăpădirea poetului a provocat durere. 2 (pop. şi fam.) v. Ardere. Distrugere. Mistuire. Nimicire. 3 (pop. şifam.) v. Distrugere. Nimicire. Stricare. 4 (pop. şifam.) v. Distrugere. Nimicire. Zdrobire. 5 (pop.) v. Iroseală. Irosire. Pierdere. Risipă. Risipire. II (predomină ideea de rătăcire, de dezorientare; pop. şi fam.) v. Pierdere. Rătăcire, prăpădit, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, <înv. şi pop.> ostenit2, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâhobit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, stocit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, prăpădit, s-a aşezat pe o bancă. 2 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pipernicit, pirpiriu, prizărit, scheletic, slab, slăbănog, slăbit, supt2, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slă-bicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, uscăţiu, zăle-zit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de prăpădită, încât au rămas doar ochii de ea. 3 (despre oameni) impotent, incapabil, necapabil, neputincios, <înv. şi pop.> slăbănog, căcăcios, becisnic, nemernic, nevoiaş, nevolnic, sec, ticălos, chiomp, sfoiegit, <înv.> mişel, neputemic, neputinţe, secat2, râncaci. Este un adolescent prăpădit, care nu poate să facă eforturi mari. 4 (despre oameni, colectivităţi etc.) amărât, nenorocit, prădat2, pârlit, prizărit. Este un salariat prăpădit. 5 (despre starea, situaţia, mediul în care se află o fiinţă, un lucru etc.) deplorabil, jalnic, lamentabil, mizer, mizerabil, nenorocit, <înv. şi reg.> ticălos, <înv.> mişel, netrebnic. Unii oameni au o existenţă prăpădită. 6 (despre lucruri, materiale etc.) uzat, paradit. De ani de zile poartă acelaşi palton prăpădit. 7 (despre aşezări, regiuni, ţâri etc.) mizer, mizerabil, sărac, sărăcăcios, slăbuţ, puchinos, sărăcios, <înv.> sărman. Trăieşte într-un sat prăpădit de munte. 8 (despre sume de bani, averi, bunuri etc.) cheltuit2, disipat, irosit, împrăştiat, risipit, părăduit, izidit. Banii prăpădiţi fuseseră împrumutaţi de la bancă. 9 (pop. şifam.; despre inamici, adversari etc.) v. Distrus. Nimicit. Zdrobit. II (predomină ideea de rătăcire, de dezorientare; pop. şifam.) 1 despre obiecte, bunuri materiale etc.) v. Pierdut. Rătăcit. 2 (despre oameni) v. Pierdut. Rătăcit. 3 (despre animale) v. Pierdut. Rătăcit. Răzleţit, prăpăditor, -oâre adj. (rar; mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor. prăpăditură s.f. (înv.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, prăpădul vb. IV. tr. (reg.; compl indica culturi, plante, pământuri cultivate etc.) v. Distruge. Nimici. Strica. prăpăstenie s.f. (geomorf; înv. şi reg.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie, prăpăstiâş, -ă adj. (înv.; despre regiuni, ţinuturi, munţi etc.) v. Prăpăstios, prăpăstios, -oâsă adj. 11 (despre regiuni, ţinuturi, munţi etc.) <înv> prăpăstiâş. Excursioniştii ocolesc zonele prăpăstioase din munţi. 2 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) abrupt, drept, perpendicular, pieptiş, pieziş, povâmit, priporos, râpos1, vertical, escarpat, oblu, ponorât, prăpăstuit, priporât, repede, corhănos, corhuros, ponciş, prăvălat, prăvălatic, priporiu, pripos, râpit, râpuros, ţărmuros, ţipiş, <înv.> escarpos, măluros2, stră-minos. Alpiniştii urcă cu greutate panta pră-păstioasă. Muntele are spre nord un perete prăpăstios. II fig. 1 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, despre stări, fenomene etc.) precipitat, vertiginos, vijelios. Coborârea prăpăstioasă a schiorului a creat emoţii publi- prăsitor cului spectator. 2 (rar) v. Năprasnic. Neaşteptat. Neprevăzut. prăpăstuivb. IV. refl. 1 (pop.; despre pământ, stânci, construcţii etc.) v. Aluneca. Luneca. Prăvăli. Rostogoli. 2 (înv. şi reg; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Porni. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli, prăpăstuit, -ă adj. (pop.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povârnit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical, prăsâd, -ă adj. (pom.; înv. şi reg.; despre plante) v. Altoit. prăsădi vb. IV. tr. (pom.; înv. şi reg.; compl. indică plante) v. Altoi2, prăseâlă s.f. (biol; reg.) v. Prăsilă. Reproducere. Reproducţie. prăselnic, -ă adj. (biol; reg.; despre animale) v. Prăsitor. Prolific. prăsi vb. IV. I (biol) 1 refl. (despre animale, organisme) a se înmulţi, a procrea, a se reproduce, a lega1, <înv. şi reg.> a se plodi, a se puiezi, a se puiţi, <înv.> a se propaga. 2 tr. (compl. indică animale sau păsări) a creşte, a înmulţi. Multe persoane prăsesc câini de rasă pentru a-i vinde. 3 intr., tr. (înv. şi reg.; despre femei; compl. indică copii) v. Concepe. Naşte. Procrea. 4 refl. (înv. şi reg; despre animale) v. Naşte. 5 tr. (înv.; despre femei; compl. indică feţi) v. Face. Naşte. II fig. 1 refl. (bot.; despre plante) a se înmulţi. Florile de nu-mă-uita s-au prăsit în jurul casei. 2 tr. (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) a acumula, a aduna, a agonisi, a cumula, a economisi, a face, a strânge, a înnoda. în câţiva ani a reuşit să prăsească o avere imensă. prăsilă s.f. I (biol.) 1 reproducere, reproducţie, plămadă, prăseală. A cumpărat vaci elveţiene pentru prăsilă. 2 (adesea urmat de determ. care precizează sensul) rasă1, soi1, specie, sămânţă, strană, <înv.> specială (v. special). în deltă trăiesc foarte multe prăsile de animale. Fermierul a achiziţionat mai multe vaci dintr-o prăsilă austriacă. II (concr.) 1 (zool; de obicei colect.) odraslă, progenitură, pui1, ţânc, <înv.> prăsitură. Iepuroaica şi prăsilă ei stau într-un ţarc special. 2 (pop. şifam.) v. Coborâtor. Descendent Nepot. Urmaş. 3 (pop. şifam.) v. Copil1. Odraslă. Progenitură. prăsilds, -oâsă adj. (reg.; despre animale) v. Prăsitor. Prolific. prăsire s.f. (biol.) înmulţire, prăsit, procreare, reproducere, reproducţie, <înv. şi reg.> plodire, <înv.> generaţie, propagare, propagaţie. Prăsirea animalelor domestice este controlată de om. prăsit s.n. (biol.) înmulţire, prăsire, procreare, reproducere, reproducţie, <înv. şi reg.> plodire, <înv.> generaţie, propagare, propagaţie. prăsitor,-oâre adj. (despre animale) prolific, puios, prăselnic, prăsilos. Animalele prăsitoare se înmulţesc mult. Unele dintre animalele prăsitoare sunt crescute pentru înmulţire. prăsitură prăsitură s.f. (concr.; zool; înv.; de obicei colect.) v. Odraslă. Prăsilă. Progenitură. Pui1, prăstăvălfvb. IV. refl. (reg.; despre pământ, stânci, construcţii etc.) v. Aluneca. Luneca. Prăvăli. Rostogoli. prăşcăr s.m. (milit.; înv. şi reg.) <înv. şi reg.> prăştiaş. prăşeau s.n. (meteor.; reg.) v. Fulguială. Ful-guire. Fulguit. prăşeălă s.f. (agric.; reg.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1, prăşi vb. IV. tr. (agric.) 1 (compl. indică terenuri cultivate cu plante agricole) a săpa, a răscoli, a căpăli, a căpălui, a copăi, a plugări, a târşi1, a troşeni, a ţărnui. A prăşit lotul cu floarea-soarelui pentru a afâna pământul 2 (compl indică plante agricole) a săpa. A prăşit porumbul pentru a distruge buruienile care cresc în jurul lui. prăşire s.f. (agric.) praşilă, prăşit1, sapă2, săpare, săpat1, praşă, prăşitură, că-pălire, copăire, copăit, prăşeală, săpătură, târ-şenit, târşit1, târşitură, troşenire, troşenit. Prin prăşirea porumbului se distrug buruienile care cresc în jurul acestuia. prăşit1 s.n. (agric.) praşilă, prăşire, sapă2, săpare, săpat1, praşă, prăşitură, că-pălire, copăire, copăit, prăşeală, săpătură, târ-şenit, târşit1, târşitură, troşenire, troşenit. prăşit2, -ă adj. (agric.) 1 (despre terenuri cultivate cu plante agricole) săpat2, răscolit2. Terenul prăşit este cultivat cu porumb. 2 (despre plante agricole) săpat2. Porumbul prăşit a crescut înalt. prăşitură s.f. (agric.; pop.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1, prăştiăş s.m. (înv. şi reg.) 1 (milit.) <înv. şi reg.> prăşcar. Prăştiaşul luptă aruncând pietre cu praştia. 2 (zool.) v. Lăturaş, prăştier s.m. (zool; reg.) v. Lăturaş, prăştflă s.f; (pop.) v. Şindrilă, prăştinăş s.m. (reg.) v. Par. Prăjină, prăştină s.f. 1 (vinif.; pop.)\. Tescovină. 2 (înv. şi reg.) v. Băţ. Coadă. Nuia. Prăjină. Vargă. 3 (reg.) păianjen, posmă. Prăştină se pune pe stogul de fân sau pe acoperişurile de stuf, ca să nule ia vântul. 4 (reg.) v. Par. Prăjină, prătăr subst. sg. (reg.) v. Mai2, prăvăl s.n. (reg.) 11 (geomorf.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. 2 (geomorf.) v. Clină. Coastă; Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. 3 (la unele j. de noroc) v. Zar1. II fig. (în forma prăvală) v. Bici. Calamitate. Cancer. Catastrofa. Ciumă. Dezastru/Flagel, Foc. Grozăvie. Lepră. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Pârjol. Plagă. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Tragedie. Urgie, prăvală s,f. (reg.) = prăval. prăvădinăr s.m. (milit.; reg.) v. Ordonanţă, prăvălăc s.n. (geomorf; înv.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant, prăvălăţ,-ă adj .(reg.) 1 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povârnit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. 2 (despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) v. Aplecat2. înclinat Oblic. Pieziş. Plecat2. Povâmit. prăvălătic, -ă adj. (reg.) 1 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. 2 (despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) v. Aplecat2. înclinat. Oblic. Pieziş. Plecat2. Povâmit. prăvăli vb. IV. 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) a cădea, a (se) dărăpăna, a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăbuşi, a (se) risipi, a (se) surpa, <înv. şi pop.> a pica2, a (se) hâi, <înv. şi reg.> a se detuna, a (se) hăiti, a (se) hului, a (se) hurubăi, a (se) hurui, a (se) îmburda, a (se) oroia, a (se) sodomi, a străvă-li, a (se) ului1, <înv.> a se cotropi, a (se) prăpădi, a (se) săpa, a (se) sfărâmă, a (se) sparge. Foişorul din grădină s-a prăvălit în timpul furtunii. Cutremurul a prăvălit casa. 2 refl. (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) a se nărui, a se prăbuşi, a se rupe, a se scufunda, a se surpa, a se ponorî, a se păvui, a turlăşi, a se urni. Malurile râului încep să se prăvălească în urma revărsărilor repetate. 3tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) a (se) prăbuşi, a (se) rostogoli, a degrin-gola, a se răsuci, <înv.> a (se) ponorî, a zbura. A alunecat şi s-a prăvălit în prăpastie. 4 refl. (despre pământ, stânci, construcţii etc.) a aluneca, a luneca, a se rostogoli, a se prăpăstui, a se prăstăvăli. Câteva stânci s-au prăvălit de pe versantul muntelui, blocând şoseaua. Casa s-a prăvălit în puhoaiele nestăvilite. 5 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a răsturna, trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a prăvălit la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a prăvălit adversarul în ring. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) po-vâmi, a (se) strâmba, a (se) hâi, a (se) pologi, a (se) şovâmi, a (se) şoldi. Poarta de la gard s-a prăvălit în timp. 7 refl. (înv. şi pop.; despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Cădea. Nărui. Prăbuşi. Răsturna. 8 refl. (înv. şi pop.; despre ape de munte) v. Cădea. Prăbuşi. 9 tr., refl. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”) v. Preface. Schimba. Transforma. II refl. fig. (pop.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Aprinde. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe, învoita. Naşte. Pomi. Produce. Stârni, prăvăliăr s.m. (com.; rar; de obicei deprec.) prăvăliaş, boltaş, <înv.> dughengiu. prăvăliăş s.m. (com.; de obicei deprec.) 1 (rar) prăvăliăr, boltaş, <înv.> dughengiu. Prăvăliaşul este proprietar al unei prăvălii sau vânzător într-o prăvălie. 2 (înv.) v. Tarabagiu. |1400 prăvălie s.n. (la unele j. de noroc; reg.) v. Zar1, prăvăliei s.n. (la unele j. de noroc; reg.) v. Zar1, prăvălie s.f. 11 (com.; mai ales pop. sau/am.) magazin, bold3, boltă, dugheană, <înv.> magazie, market. Prăvăliile din centrul oraşului sunt bine aprovizionate. 2 (com.; rar) v. Comerţ. Negoţ. Negustorie. 3 (înv.) prăvălie de modă = prăvălie modistă Casă de modă (v. casă1). Salon de modă (v. salon1). II (la pantaloni; fam.; glum.) v. Prohab. Şliţ. prăvălioară s.f. (com.) prăvăliuţl Şi-a deschis o prăvălioară cu mărunţişuri. prăvălire s.f. 1 cădere, dărăpănare, dărâmare, darâmat1, năruire, năruit1, prăbuşire, risipire, surpare, surpat1, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risipitură. în timpul cutremurului s-a produs prăvălirea casei. 2 degringoladă, prăbuşire, rostogolire, rostogolit1. Prăvălirea în prăpastie a fost fatală pentru ea. 3 aruncare, azvârlire, culcare, culcat1, dărâmare, doborâre, întindere, lungire, prăbuşire, răsturnare, trân-tire, zvârlire, <înv.> oborâre, răstumătură. Prăvălirea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. 4 aplecare, înclinare, lăsare, plecare, povârnire, strâmbare, hâire, şovârneală. Prăvălirea porţii este acum vizibilă. 5 (înv. şi pop.) v. Cădere. Năruire. Prăbuşire. Răsturnare, prăvăh'ş s.n. (geomorf.; pop.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant, prăvălit, -ă adj. 1 (despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) căzut, dărăpănat, dărâmat2, năruit2, prăbuşit, risipit, surpat2, hâit, huluit. Terenul pe care se află casa prăvălită trebuie să fie curăţat. 2 (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) năruit2, prăbuşit, scufundat2, surpat2, ponorât, <înv.> povâmit. Malurile prăvălite au colmatat râul. 3 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) aplecat2, înclinat, lăsat, plecat2, povârnit, strâmb, hâit, ponorât, pornit, şonţit, şovâi, şovârnit, <înv.> povortit, şoldit, şoldiu. Poarta prăvălită trebuie reparată. 4 (înv. şi pop.; despre fiinţe, obiecte etc.) v. Căzut. Năruit2. Prăbuşit. Răsturnat, prăvălitură s.f. (geomorf.; reg.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişi Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant, prăvăliuţă s.f. (com.) prăvălioara, prăvilăş s.m. (jur.; înv.) v. Jurist, prăvuiălă s.f. (înv.) v. Prăfuire. prăznicar s.n. (în Biserica Ortodoxa) 1 (şi, înv., în forma prăznicer) <înv.> antologhion,trifoloi, ţvetoslov. Prăznicarul este o carte care cuprinde slujbele diferitor sărbători sau praznice bisericeşti. 2 (înv. şi reg.) v. Catapeteasmă. Iconostas. Tâmplă2, prăznicer s.n. (înv.) = prăznicar. prăznici'vb. tr. IV. (înv. şi reg.; compl. indică evenimente, oameni, instituţii etc.) v. Aniversa. Celebra. Sărbători. Serba. Ţine. prăznui vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr. (compl indică evenimente, oameni, instituţii etc.) v. Aniversa. Celebra. Sărbători. Serba. Ţine. 1401 | 2 intr. (despre oameni) v. Chefui. Petrece. Veseli. prăznuiălă s.f. (reg.) v. Aniversare. Celebrare. Sărbătorire. Serbare. prăznui're s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Aniversare. Celebrare. Sărbătorire. Serbare. 2 (pop. şi fam.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef Petrecere. 3 (pop.) v. Agapă. Banchet. Masă1. Prânz, prazului, -ie adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verziu. Verzui, prânz s.n. 11 dejun, masă1, masă de prânz (v. masă1), merinde, nămiază, prân-zare, gustare. Cei doi prieteni au luat prânzul la un restaurant. 2 agapă, banchet, masă1, festin, ospăţ, os-peţie, <înv. şi pop.> ospătare, praznic, prăznuire, prânzare, <înv.> nafaca. A organizat un prânz cu ocazia promovării. 3 (concr.) prânzare. în grădiniţe, prânzul copiilor este foarte consistent. 4 (pop.; şi, art., prânzul cel mic, prânzul mic) v. Micul dejun (v. mic). 5 (în practicile Bisericii Ortodoxe; reg.) v. Pa-nahidă. Parastas. Pomană. I11 (şi, art., reg., prânzul cel mare, prânzul mare) amiază, miez de zi, miezul zilei (v. miez), crucea amiezii (v. cruce), înămiezi, namiază, ziua jumătate (v. zi). Soarele străluceşte puternic la prânz. 2 (geogr.; reg.) v. Miazăzi. Sud1, prânzâre s.f. (pop.) 1 v. Dejun. Masă1. Masă de prânz (v. masă1). 2 v. Agapă. Banchet. Masă1. Prânz. 3 (concr.) v. Prânz, prânzi vb. IV. intr. a dejuna, <înv. şi reg.> a merinda, a gusta, a prânzui. Cei doi prieteni au prânzit la un restaurant. prânzişor s.n. (înv. şi pop.) 1 prânzuleţ, prânzuţ. 2 (înv. şi pop.) v. Micul dejun (v. mic). prânzitor s.n. (constr.; înv. şi reg.) v. Sală de mâncare (v. sală1). Sală de mese (v. sală1). Sufragerie. Tricliniu. prânzul vb. IV. intr. (reg.) v. Dejuna. Prânzi, prânzuleţ s.n. (pop.) v. Prânzişor. prânzuţ s.n. 1 (pop.) v. Prânzişor. 2 (reg.) v. Micul dejun (v. mic). prâslea s.m. art mezin, urmatic, zăpâr-stea. Face cunoştinţă cu prâslea familiei vecine. Prâslea al lor este elev la şcoala primară. prâsnel s.n. 11 (la fusul de tors) sfârlează, titirez, cigă, maciulă, măciucă, moţ1, muc, roata de la fus (v. roată1), roata fusului (v. roată1), roată1, smâc, vârf. Prâsnelulface ca fusul să se învârtească uniform şi mai uşor. 2 sfârlează, titirez, <înv. şi reg.> sfarlă, smâc. Prâsnelul este o jucărie cu un vârf ascuţit, care poate fi rotită pe o suprafaţă plană. 3 (tehn.; la moara de vânt) crâng, fanar, prâstelnic, terteleac, titirez, truznel, val,vălug. Prâsnelul este o parte a morii care este învârtită de roata cea mică din interior. 4 (tehn.; la cilindrul morii) târcoală (v. târcol), turtă. II (bot.; înv. şi reg.) 1 v. Peniţă (Myriophyllum spicatum şi Myriophyllum verticillatum). 2 v. Coada-şoricelului (v. coadă). Rotoţele-albe (Achillea millefolium). prâsnet s.n. (înv.) v. Fâşâială. Fâşâire. Fâşâit. Foşnet. Foşnire. Foşnit. Freamăt. Murmur. Sunet. Susur. Susurare. Şâşâit. Şopot. Şoşoit. Şuiet. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. Zumzet Zvon1. prâsnf vb. IV. 1 intr. (înv. şi reg.; despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. 2 tr., refl. pas. (reg.; compl sau sub. gram. indică pământul ori plante, obiecte, fiinţe, străzi plantaţii etc.) v. Stropi. Uda. 3 intr. (reg.; în forma pârsni; despre oameni) v. Sforăi. 4 intr. (reg.; în forma pârsni; despre animale, mai ales despre cai) v. Forăi. Fornăi. Sforăi. 5 intr. (reg.; în forma pârşni; despre oameni şi despre unele animale) v. Strănuta. 6 intr. (înv.; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. 7 intr. (înv.; despre foc sau despre corpuri inflamabile care ard) v. Pârâi. Sfârâi. Trosni. 8 intr. (înv.; despre obiecte, materiale, corpuri etc.) v. Scârţâi. prâsnP vb. IV. tr. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. 2 (compl. indică oameni) v. Injuria. Insulta. Invectiva. Jigni. Ofensa. Ultragia. Vexa. 3 (compl indică oameni sau elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) v. Ignora. Neglija. Nesocoti. Ocoli Omite, prâstelnic s.n. (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Crâng. Prâsnel. prea adv. (modal) 1 (ca determ. al unui adj., al unui adv. sau al unui vb., exprimă o nuanţă de exagerare în plus ori în minus; în constr. neg.) tocmai. Noua directoare a liceului este o femeie nici tânără, nici prea bătrână. 2 (ca determ. al unui adv. căruia îi dă val. de super. abs.; înv. şi reg.) v. Foarte. Imens, preaales, -eâsă adj. (înv.) v. Favorit Predilect Preferat. preâbăt s.n. (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”; reg.) v. Apropiere. împrejurime. Jur2. Preajmă. Proximitate. Vecinătate, preablagosloviţ, -ă adj. (relig.; înv.) v. Binecuvântat. Blagoslovit. Preabunul s.m. art. (relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotinţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul preacurvie împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. ve-cinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Preabunul care a dat naştere cerului şi pământului. preacântâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. preacinstit, -ă s.f. art., adj. 1 s.f. art. (Preacinstita; relig. creştină; nm. pr.) Fecioara Ma-ria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Maica Domnului (v. maică), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevino-vata, Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. 2 adj. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil, preaciudât -ă adj. (mai ales în relig. creştină; înv.) v. Celest. Ceresc. Divin. Dumnezeiesc. Sfânt. Veşnic. preacovârşivb. IV. tr. (înv.; despre stări fizice; compl. indică fiinţe) v. Copleşi. Covârşi. Cuprinde. Podidi. Prinde. Răzbi. Toropi1, preacredincios, -oâsă adj., s.m., s.f. (relig.) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, plecat2, religios, smerit, devot, orant, <înv. şi pop.> drept, rob, închinător, <înv. şi reg.> smemic, <înv.> bine-credincios,blago-cestiv, cucerit, evlavnic, evsevios, pietos, pravoslavnic, râvnitor, smerelnic, smerin, piu, evlavicos. Este un om preacredincios, cu frica lui Dumnezeu. preacumpărâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică obiecte amanetate, pierdute sau vândute) v. Răscumpăra. preacurâţ, -ă s.f. art., adj. 1 s.f. art. (Preacurata; relig. creştină; nm. pr.) Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Maica Domnului (v. maică), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevino-vata, Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. Preacurata este venerată de credincioşii creştini. 2 adj. fig. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Angelic. Candid. Cast. Curat Dalb. Feciorelnic. Fecioresc. Imaculat. Inocent. îngeresc. Neîntinat. Nepătat. Neprihănit. Nevinovat. Pudic. Pur2. Serafic. Virgin. Virginal. preacurvâradj.,s.m. (înv.) 1 adj. (despre soţi) v. Adulter. Infidel. Necredincios. Nefidel. 2 s.m. v. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Dezmăţat. Imoral. Rufian. Stricat, preacurvi vb. IV. intr., refl. (recipr.) (înv.) v. Curvări. Curvăsări. Curvi. preacurvie s.f. (înv.) 1 (jur.) v. Adulter. Infidelitate. înşelăciune. Necredinţă. 2 v. Corup- preacurvire ţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. 3 v. Crailâc. Libertinaj, preacurvire s.f. (înv.) 1 (jur.) v. Adulter. Infidelitate. înşelăciune. Necredinţă. 2 v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. preacurvitor s.m. (înv.) v. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Dezmăţat. Imoral. Rufian. Stricat. preacuvios, -oăsă s.m., s.f. (relig. creştină; înv.) v. Sfânt. preadumnezeiesc, -iască adj. (mai ales în relig. creştină; înv.) v. Celest. Ceresc. Divin. Dumnezeiesc. Sfânt. Veşnic, preafericit, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., adj. (în titulatura dată patriarhilor sau întâistâtători-lor bisericilor autocefale) preamărit Mai mulţi preafericiţi patriarhi au participat la sfinţirea noii clădiri a patriarhiei. La slujbă a participat şi preafericitul Bisericii Ortodoxe Române. 2 s.m., s.f. (relig. creştină; înv.) v. Sfânt, preafiinţiv s.n. (gram.; înv.) v. Prezent2, preafrumos, -oăsă adj. (înv.; despre peisaje, privelişti etc.) v. Elizeic. Magnific. Minunat. Mirific. Paradiziac. Splendid, preafund adv. (modal; înv.) v. Profund, preaiubi're s.f. (înv.) 1 (jur.) v. Adulter. Infidelitate. înşelăciune. Necredinţă. 2 v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. preaiubit; -ă adj. (înv.; despre soţi) v. Adulter. Infidel. Necredincios. Nefidel, preaînălt, -ă s.m. art., adj. 1 s.m. art. (Prea-înaltul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atot-voitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împăraf), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Prea-putemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Vevbvl (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atottiitorul, Despuie- torul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Preaînaltul care a dat naştere cerului şi pământului. 2 adj. (mai ales în relig. creştină; înv.) v. Celest. Ceresc. Divin. Dumnezeiesc. Sfânt. Veşnic. ^ preaînălţăvb. I. (înv.) 1 tr. (înv.; compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenibr) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. 2 refl. (despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. preaînălţăre s.f. (înv.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. preaînălţăt, -ă adj. 1 (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) lăudat, mărit3, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, preastră-lucit, sanctificat, <înv. şi pop.> luminat2, prealuminos, <înv.> pohvălit, prealăudat, prea-seninat, seninat2. Preaînălţate Doamne, Ţie ne rugăm! Preaînălţate împărate, ţi-am îndeplinit porunca! 2 (înv.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut, înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. preamălţîme s.f. (înv.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, preaînmulţi'me s.f. (înv.) <înv.> preamulţime. în faţa morii era o preaînmulţime de saci cu făină. preaînotă vb. I. intr. (nav.; înv.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.; de obicei cu determ. locale) v. Merge. Naviga. Pluti, preaînţelept, -eăptă adj. (înv.; despre Divinitate sau despre oameni) <înv.> preaînţelepţit. preaînţelepţi't, -ă adj. (înv.; despre Ddivini-tate sau despre oameni) <înv.> preaînţelept. preajmă s.f. 1 (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”) apropiere, împrejurime, jur2, proximitate, vecinătate, aret2, meleag, preabăt, <înv.> împrejmuire, împrejur, înconjurime, lăturiş, prejmet, prejmuire. Sunt multe florării prin preajmă. 2 (cu sens temporal; de obicei precedat de prep. „în”, „din”, „de la”) apropiere, prag. în preajma Crăciunului, începe agitaţia pe străzile marilor oraşe. prealăbil,-ă adj. 1 anticipat, preliminar, premergător. Plata prealabilă asigură furnizarea mărfii la timp. 2 (despre activităţi, studii etc.) pregătitor, preliminar, premergător, preparator. Pentru a candida la acest post, are nevoie de studii speciale prealabile. Săptămâna aceasta au început meciurile prealabile din cadrul campionatului mondial. prealăudă vb. I. tr. (înv.; compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. |1402 Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. prealăudăre s.f. (înv.) v. Elogiere. Exaltare. Glorificare. Lăudare. Mărire. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire, prealăudăt, -ă adj. (înv.; mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) v. Lăudat. Mărit3. Preaînălţat. Prealuminat. Preamărit Preaslăvit Proslăvit Slăvit Venerat prealuminat, -ă adj., s.f. art. I adj. 1 (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) lăudat, mărit3, preaînălţat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, preastrălucit, sanctificat, <înv. şi pop.> luminat2, prealuminos, <înv.> pohvălit, prealăudat, preaseninat, seninat2.2 (ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelaţi etc.) ilustrisim, mărit3, preamărit, preaslăvit, slăvit, <în unele ţări> serenisim, <înv. şi pop.> luminat2, <înv.> înălţat. Prealuminate prinţ, sunteţi aşteptat! II s.f. art. (Prealuminata; relig. creştină; nm. pr.) Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Maica Domnului (v. maică), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Preanevinovata, Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. prealuminos, -oăsă adj. (reg; mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) v. Lăudat. Mărit3. Preaînălţat Prealuminat. Preamărit. Preaslăvit. Proslăvit. Slăvit. Venerat. pream s.n. (nav.; reg) v. Cin2, preamări vb. IV. 1 tr. (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, <înv.> a fali, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a preară-dica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi preamărească eroii. 2 tr. (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a lăuda, a mări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a ferici. Preamăriţi ziua în care s-a format România Mare! 3 refl. (înv.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. preamărire s.f. 1 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o preamărire meritată. 2 elogiere, exaltare, glorificare, lăudare, mărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, cântare, <înv.> exal-taţie, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteozare, apoteoză. în această scriere preamărirea trecutului este 1403| evidentă. 3 binecuvântare, glorificare, laudă, mărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Preamărirea zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român.. preamărit, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) elogiat, glorificat, lăudat, mărit3, preaslăvit, proslăvit, slăvit, cântat2. Eroii preamăriţi au murit pentru patrie. 2 (despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) binecuvântat, glorificat, lăudat, mărit3, preaslăvit, proslăvit, slăvit, luminat2. Preamărita zi a formării României Mari rămâne în memoria tuturor românilor. 3 (ca epitet acordat monarhilor sau membrilor familiilor princiare) preaslăvit, slăvit, august2. Preamărite rege! 4 (ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelaţi etc.) ilustrisim, mărit3, prealuminat, preaslăvit, slăvit, <în unele ţări> serenisim, <înv. şi pop.> luminat2, <înv.> înălţat. 5 (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) lăudat, mărit3, preaînălţat, prealuminat, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, preastrălucit, sanctificat, <înv. şi pop.> luminat2, prealuminos, <înv.> pohvălit, prea-lăudat, preaseninat, seninat2. II adj., s.m. (în titulatura dată patriarhibr sau întâistătătorilor bisericilor autocefale) preafericit, preamândrie s.f. (înv.) v. înţelepciune, preamândru, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. înţelept. preambul s.n. 1 introducere, preliminarii (v. preliminar). A intrat direct în subiect, fără preambul. 2 cuvânt introductiv, cuvânt-îna-inte, exordiu, introducere, prefaţă, isa-gogică, proluziune, <înv.> introducţie, înain-te-cuvântare, precuvântare, predoslovie, preludiu, procuvântare, proimion. Preambulul la cartea sa este scris de o personalitate în domeniu. preamulţime s.f. (înv.) <înv.> preaînmulţime. preanestezi'e s.f. (med.) prenarcoză. înprea-nestezie se administrează bolnavului medicamente hipnotice şi analgezice. Preanevinovâta s.f. art. (relig. creştină; nm. pr.) Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Maica Domnului (v. maică), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preasfânta (v. preasfânt), Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. preanotâ vb. I. intr. (nav.; înv.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.) v. Merge. Naviga. Pluti. preapări vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Arăta. Consilia. îndruma. învăţa. Povăţui. Sfătui. preaplecat, -ă adj. (înv.; despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) v. Supus, preapodobi'e s.f. (relig.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozi-tate. Religiozitate. Smerenie. preapodobnă s.f. (relig. creştină; înv.) v. Sfântă (v. sfânt). preapodobnic, -ă s.m. (relig. creştină; înv.) 1 v. Sfânt. 2 v. Cleric. Faţă bisericească, preaputemic; -ă s.m. arL, adj. 1 s.m. art (Preaputemicul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect),Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospo-din, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. 2 adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atotputernic. Omnipotent preaputernicie s.f. (înv.) v. Atotputernicie. Omnipotenţă. preaputincios, -oâsă adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atotputernic. Omnipotent, prearădică vb. I. (înv.) 1 tr. (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. 2 refl. (despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. preaseninât, -ă adj. (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) v. Lăudat Mărit3. Preaînalţat. Prealuminat. Preamărit. Preaslăvit. Proslăvit. Slăvit. Venerat, preasfânt, -ă adj., s.m. art., s.f. art. 1 adj. (relig.; în titulatura dată clericilor, călugărilor, sfinţilor) preasfinţit. Preasfântul patriarh a sfinţit biserica nouă a mănăstirii. 2 s.m. art. (preasfântul'; relig.; în titulatura dată clericilor, călugărilor, sfinţilor) preasfinţia, preasfinţitul (v. preasfinţit). Preasfântul, mitropolitul, a rostit Sfânta Liturghie. 3 s.f. art. (Preasfânta; relig. creştină; nm. pr.) Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Maica Domnului (v. maică), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevinovata, Precista, Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. preastrălucit preasfinţia s.f. art. (relig.; în titulatura dată clericilor, călugărilor, sfinţilor, urmat de un adj. pos.) preasfântul (v. preasfânt), preasfinţitul (v. preasfinţit). Preasfinţia Sa, mitropolitul a rostit Sfânta Liturghie. preasfinţit, -ă adj., s.m. art. (relig.; în titulatura dată clericilor, călugărilor, sfinţilor) 1 adj. preasfânt. 2 s.m. art. (preasfinţitul) preasfântul (v. preasfânt), preasfinţia, preaslăvi vb. IV. tr. 1 (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a proslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, <înv.> a faii, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. 2 (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a lăuda, a mări, a preamări, a proslăvi, a slăvi, a ferici, preaslăvie s.f. (înv.) v. Elogiere. Exaltare. Glorificare. Lăudare. Mărire. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire, preaslăvire s.f. 1 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. 2 elogiere, exaltare, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, proslăvire, slavă, slăvire, cântare, <înv.> exaltaţie, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteozare, apoteoză. 3 binecuvântare, glorificare, laudă, mărire, preamărire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. preaslăvit, -ă adj. 1 (despre eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) elogiat, glorificat, lăudat, mărit3, preamărit, proslăvit, slăvit, cântat2. Eroii preaslăviţi au murit pentru patrie. 2 (despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) binecuvântat, glorificat, lăudat, mărit3, preamărit, proslăvit, slăvit, luminat2. 3 (ca epitet acordat monarhilor sau membrilor familiilor princiare) preamărit, slăvit, august2. Preaslăvite rege! 4 (ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelaţi etc.) ilustrisim, mărit3, prealuminat, preamărit, slăvit, <în unele ţări> serenisim, <înv. şi pop.> luminat2, <înv.> înălţat. Preaslăvite prinţ, sunteţi aşteptat! 5 (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) lăudat, mărit3, preaînălţat, prealuminat, preamărit, proslăvit, slăvit, venerat, preastrălucit, sanctificat, <înv. şi pop.> luminat2, prealuminos, <înv.> pohvălit, prealăudat, preaseninat, seninat2. Preaslăvite Doamne, Ţie ne rugăm! Preaslăvite împărate, ţi-am îndeplinit porunca! preastâpnic, -ă adj. (relig; despre oameni) v. Renegat. preastrăin, -ă adj. (înv.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Abnorm. Anormal. Nefiresc. Nenormal. Neobişnuit. Suspect, preastrălucit -ă adj. (rar, mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) preavăzător v. Lăudat. Mărit3. Preaînălţat. Prealuminat. Preamărit Preaslăvit Proslăvit. Slăvit Venerat preavăzător, -oăre adj. (înv.; despre oameni) 1 v. Atotştiutor. Omniscient. 2 v. Atotvăzător. preavechi, -e adj. (înv.; mai ales despre intervale de timp, epoci istorice) v. Imemorabil. Imemorial. Străvechi, preavertizăre s.f. preavizare. preavizăre s.f. preavertizare. Un angajat al firmei a primit preavizare de concediere. prebândi' vb. IV. intr. (înv.; despre oameni; cu determ. locale) v. Rămâne. Sta. Zăbovi, precăncer s.n. (med.) precanceroză. Precan-cerul este o fază premergătoare cancerului. precanceros, -oăsă adj. (med., med. vet.; despre boli, etape ale unei boli) premalign. Pacientul poate fi salvat, întrucât boala este în fază precanceroasâ. precanceroză s.f. (med.) precăncer. precăr, -ă adj. 11 (despre sisteme fizico-chi-mice, sisteme tehnice, sisteme monetare etc.) instabil, labil, nestabil. Cântarul se află în echilibru precar. în perioada de criză economică sistemul monetar al unei ţâri devine precar. 2 (despre stări, situaţii etc.) nesigur, şubred, uşor2. Cei mai mulţi bugetari se află într-o situaţie materială precară. 3 (în opoz. cu „solid”, „trainic”; rar; despre construcţii, clădiri etc.) v. Nerezistent. Nesolid. Netrainic. Slab. Slăbit. Şubred. Şubrezit. I11 (jur.) provizoriu, temporar, vremelnic. Este un deţinător precar al proprietăţii. Posesiunea casei a fost precară. 2 (înv.; în forma precariu; despre îndeletniciri, slujbe etc.) v. Provizoriu. Temporar. Vremelnic, precarităte s.f. 1 instabilitate, labilitate, ne-stabilitate. Cântarul trebuie reparat întrucât are precaritate în echilibru. Păstrează banii în casă din cauza precarităţii monetare. 2 nesiguranţă, şubrezenie. Precaritatea zilei de mâine este o realitate pentru mulţi oameni. precăriu, -ie adj. (înv.) = precar, precarpătic, -ă adj. (geogr.; rar; despre zone, ţinuturi etc. sau despre climă, vegetaţie, faună) v. Subcarpatic. Subcarpatin. precaut, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atent, circumspect, grijuliu, prevăzător, prudent, vigilent, vigil, epilogistic, <înv. şi reg.> păsător, grijitor, <înv.> deştept, deşteptat2, gelos, grijnic, păzit2, priveghetor, vegheat2, veghetor, neadormit, treaz, nesomnoros. Este un şofer precaut în trafic. 2 adv. (modal) atent, circumspect, prudent. Ei păşesc precaut pe gresia udă. Una dintre regulile de bază ale şoferiei este să se conducă precaut. precauţie s.f. atenţie, băgare de seamă, circumspecţie, grijă, luare-aminte, prevedere, prudenţă, cuminţenie, fereală, pază, priveghere, <înv.> luare de grijă, luare de seamă, socotinţă, veghere, rezervă, sobrietate. Poliţia rutieră recomandă precauţie în trafic. precădere s.f. întâietate, preponderenţă, primat, primordialitate, prioritate, <înv.> întăinţă, protie, protimie2, protimisire, protimisis, întâiere. Informarea noului guvern, precădere are partidul câştigător în alegeri. precât adv. (pop.; mai ales în corelaţie cu „atât”, „tot atât”, „totpe atât”) v. Cât. precedă vb. I. tr. 1 a premerge, <înv.> a pre-urma, a propăşi. Generaţiile care ne-au precedat ne-au transmis tradiţii pe care nu trebuie să le pierdem. într-o biserică pronaosul precedă naosul. 2 a premerge. Unele măsuri luate de minister precedă reforma învăţământului. 3 a anticipa. Da Vinci a precedau prin ideile şi descoperirile sale, realizările tehnologice din secolele următoare. precedent, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) antecedent, anterior, dinainte, premergător, anticipat, <înv.> precezător, trecut2. Multe din evenimentele actuale se explică prin situaţia precedentă. 2 s.n. antecedenţă, anterioritate, precedenţă, prioritate. Precedentul nu-i justifică poetului valoarea pe care o pretinde. precedenţă s.f. antecedenţă, anterioritate, precedent, prioritate. precept s.n. 1 învăţătură, normă, principiu, regulă, poruncă, <înv.> lucru, mărturie, mărturisit1, porunceală, poruncită, zicere, zisă (v. zis), comandament. Şi-a educat copi- ii după preceptele creştine. 2 (relig.) precept divin = lege, normă religioasă, <înv.> legiuire. Credincioşii respectă preceptele divine. 3 normă, principiu, rânduială, regulă, <înv.> dreptar, lucru, pravilă, scriptură, tocmeală, comandament. Nu a încălcat preceptele pe care şi le-a impus. 4 povaţă, recomandare, recomandaţie, sfat. La grădiniţă copiii primesc precepte privind igiena. preceptor s.m. (pedag.; în trecut) <înv.> dascăl, mentor. Preceptorul tânărului conte era neamţ. precepţie s.f. (ret.) prolepsă. Precepţia constă în enunţarea într-un discurs retoric a unei obiecţii pe care un adversar ar putea să o ridice şi în combatrerea ei anticipată. precezătdr, -oăre adj. (înv.; despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) v. Antecedent. Anterior. Dinainte. Precedent. Premergător, precipită vb. 1.11 intr., refl. (despre oameni) a (se) grăbi, a (se) zori2. Faceţi pe îndelete treaba, nu trebuie să vă precipitaţi. 2 tr. (compl. indică evenimente, hotărâri, procese etc.) a accelera, a activiza, a grăbi, a iuţi, a urgenta, a zori2, <înv.> a pripi, a urga, a brusca. Noile investiţii au precipitat dezvoltarea economică. 3 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) a se arunca, a se azvârli, a se duce2, a năpădi, a se năpusti, a năvăli, a se pomi, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Se precipită asupra lui cu toată forţa. Uliul s-a precipitat asupra prăzii. 4 refl. (despre oameni) a se arunca, a se avânta, a se azvârli, a se repezi, a sări, a se zvârli, a se elansa, a se chiti1, a se aiepta1. Se precipită în şa şi | 1404 pleacă în grabă. II refl. (despre oameni) a se agita, a se frământa, a se îngrijora, a se nelinişti, a se zbuciuma, a se cioşmoli, a se lupta, a se suci2, a se zbate, a se zvârcoli. Se precipită mult înaintea afişării rezultatului concursului. precipităre s.f. 1 grabă, precipitaţie, pripă, pripeală, pripire, zor. A reluat treaba fără precipitare. 2 (chim.) precipitaţie. Prin precipitare, substanţele aflate în soluţie trec în stare solidă, sub formă cristalină, amorfă sau de gel. precipităt, -ă adj. 1 (despre paşi, mers etc.) alergător, grabnic, grăbit, iute, întins2, rapid, repede, repezit, zorit2, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas precipitat din cauză că întârzia. 2 (despre gesturi, vorbire etc.) expeditiv, grăbit, rapid. îl deranjează exprimarea lui precipitată. 3 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, despre stări, fenomene etc.) vertiginos, prăpăstios, vijelios. Coborârea precipitată a schiorului a creat emoţii publicului spectator. 4 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, despre stări, fenomene etc.) ameţitor, fulgerător, vertiginos. Alunecarea pe gheaţă a fost precipitată. precipităţie s.f. 1 grabă, precipitare, pripă, pripeală, pripire, zor. 2 (chim.) precipitare, precipi'ţiu s.n. (geomorf.; înv.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. precis, -ă adj., adv. I adj. (în opoz. cu „nedesluşit”; despre peisaje, contururi, panorame, imagini etc.) clar, desluşit, distinct, evident, lămurit, limpede, <înv.> apriat, chiar, curat. După ridicarea ceţii, în faţă, apare imaginea precisă a muntelui. II adj. 1 (despre mărimi, unităţi de măsură, de timp etc.) exact, fix, <înv. şi reg.> acurat. Aşteaptă să anunţe la radio ora precisă pentru a-şi potrivi ceasul. 2 exact, riguros, strict, ştiinţific. A dat o definiţie precisă acestei noţiuni. 3 exact, riguros, matematic2. Formularea unei legi trebuie să fie precisă. 4 (lingv.; despre limbaj, semnificaţii etc.) de-notativ, exact, riguros. A surprins perfect sensul precis al acestui cuvânt. 5 corect, exact. Regula trebuie să fie precisă pentru a exista. 6 concret, determinat, neiluzoriu. îşi sprijină afirmaţiile pe date precise. III adj. 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, răspicat, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare precisă a întregului proiect. 2 (despre fapte, informaţii, date, cunoştinţe etc.) categoric, cert, sigur, neapărat. A obţinut informaţii precise de la martori oculari. IV adv. (modal) 1 (cu determ. temporale introduse prin prep. „la”) exact, fix, punct, matematic2. Şi-au stabilit întâlnirea precis la ora 7 seara. 2 (în legătură cu vb. ale cunoaşterii, ale vorbirii exprimă o apreciere de ordin intelectual) bine, corect, exact, <înv.> drept A înţeles precis ce am vrut să spun. 3 (în legătură cu vb. ale gândirii) exact, riguros, sistematic, <înv. şi reg.> nesmintit. îi prezintă precis faptele. 4 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind 1405| sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) chiar, drept, exact, tocmai, <înv. şi pop.> săvai, întocmai, oblu, taman, <înv. şi reg.> acurat, prisne, tam, tocmaşi, curat Trăsnetul l-a nimerit precis pe el. A sosit precis la timp. 5 concret, exact, <înv.> sadea. Nu spune precis ce îl macină. Niciun orăşean nu ştie precis cum e viaţa la ţară. 6 anume, exact, fix. Spune-mi cât ai luat precis pentru această prestaţie. 7 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamente, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, sigur, naturalmente, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Precis! 8 indiscutabil, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, sigur, nesmintit. Precis va veni la premieră. Precista s.f. art. (relig. creştină; nm. pr.) Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasă), Madona (v. madonă), Maica Domnului (v. maică). Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu.(v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevino-vata, Preasfânta (v. preasfânt), Sfânta Fecioară (v. sfânt), <înv.> Bogorodniţa. Precista este venerată de credincioşii creştini. precistie s.f. (în practicile relig. creştine; înv.) v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. împărtăşanie. împărtăşire. Sfânta împărtăşanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). preciti vb. IV. tr. (reg.) v. Răsciti, preciza vb. 1.1 tr. 1 a arăta, a indica, a spune, <înv. şi reg.> a semna, <înv.> a premite, a prohdeorisi. După cum a precizat, totul îi este acum clar. 2 a indica, a pune. Pe cererea către director a uitat să precizeze data. 3 a arăta, a indica, a menţiona, a semnala, a specifica, <înv.> a specializa. Buletinul meteorologic a precizat recomandările specialiştilor referitoare la caniculă. 4 (compl. indică fapte, evenimente etc.) a consemna, a înregistra, a menţiona, a reţine, a specifica. Ca istoric, îi revine sarcina de a preciza evenimentele politice majore. 5 a prevedea, a scrie, a specifica. în ordinul primit nu era precizată şi această măsură. 6 (compl. indică mai ales proprietăţi, caracteristici ale unor fiinţe, stări, fenomene, creaţii etc.) a defini, a determina, a identifica, a stabili, <înv.> a lămuri, a mărgini, a răspica. Criticul a precizat trăsăturile esenţiale ale operei scriitorului. 7 (despre ceasuri sau despre arătătoarele lor, compl. indică timpul) a arăta, a indica, a marca, a însemna. Ceasul precizează ora cinci. 8 (compl. indică mărimi, distanţe, valori etc.) a determina, a fixa, a stabili, a statornici, <înv.> a limpezi. A precizat compoziţia rocii în urma unei analize de laborator. 9 (compl. indică mai ales diagnostice) a fixa, a pune, a stabili. Doctorul i-a precizat diagnosticul. 10 (compl. indică mai ales date, termene) a asigna, a fixa, a hotărî, a stabili, a statornici, a determina, a plănui, <înv. şi pop.> a pune, <înv.> a defige, a însemna, a statori. Data meciului a fost precizată. Au precizat un nou termen pentru semnarea contractului. 11 (compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) a clarifica, a desluşi, a elucida, a explica, a explicita, a lămuri, a limpezi, a rezolva, a soluţiona, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfeti, a dezamesteca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie precizat nu este apariţia acestei credinţe, ci menţinerea ei. Câteodată, în loc să precizeze, strică. II refl. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se delimita, a se desluşi, a se distinge, a se evidenţia, a se profila, a se proiecta, a se reliefa, a se vedea, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se precizează pe linia orizontului. precizare s.f. 11 indicare, menţionare, semnalare, specificare. Buletinul meteorologic a cuprins şi precizarea recomandărilor specialiştilor referitoare la caniculă. 2 consemnare, înregistrare, menţionare, specificare, <înv.> scriptură. Ca istoric, îi revine sarcina precizării evenimentelor politice majore. 3 definire, determinare, stabilire, <înv.> determinaţie. Criticul se ocupă cu precizarea trăsăturilor esenţiale ale operei scriitorului. 4 determinare, fixare, stabilire, statornicire, <înv.> limpezire. Precizarea compoziţiei rocii s-a făcut în urma unei analize de laborator. 5 fixare, punere, stabilire. în cazul unor boli cu manifestări atipice, precizarea diagnosticului este mai greu de făcut. 6 fixare, hotărâre, stabilire, statornicire, determinare, <înv.> determinaţie, însemnare. Au discutat despre precizarea datei când se va semna contractul. 7 fixare, hotărâre, stabilire. Comisiei îi revine precizarea unui nou termen de livrare a mărfurilor. 8 clarificare, desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, explicitare, lămurire, limpezire, rezolvare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeală, răspicare, dezamestecare. Precizarea menţinerii acestei credinţe este dificilă. II (concr.) 1 indicaţie, însemnare, menţiune, notă, notificare, notificaţie, observaţie, specificare, specificaţie. Pe cererea candidatului sunt câteva precizări ale directorului instituţiei. 2 indicaţie, prescripţie, prevedere, <înv.> scriptură, prohdiorihmos. A cerut să fie judecat conform precizărilor legii. III (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) conturare, delimitare, evidenţiere, profilare, proiectare, reliefare. Precizarea munţilor în depărtare devine clară pe timp senin. precizat, -ă adj. 1 definit, determinat, stabilit. Au discutat un aspect bine precizat al afacerii. 2 definit, hotărât. Convingerile lui politice sunt prea bine precizate pentru a putea fi influenţate. 3 (despre cuvinte, noţiuni) definit, explicat. Cuvintele precizate alcătuiesc glosarul lucrării. 4 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, anumit, cunoscut, determinat, fixat2, hotărât, rânduit, specificat, stabilit, statornicit. Se vor logodi într-o zi precizată, ştiută doar de ei.. precizie s.f. 1 exactitate, exactitudine, justeţe, <înv.> exacteţă, exactiteţă. Profesorul a verificat precuget precizia calculelor. 2 siguranţă. Violonistul are o mare precizie în mânuirea arcuşului. Acest desen denotă precizie în mânuirea creionului. 3 acribie, exactitate, exactitudine, rigoare, rigurozitate, <înv.> exacteţă, exactiteţă, scumpă-tate. A fost apreciat pentru precizia rezultatelor cercetării sale. 4 acurateţe, exactitate. Prezentarea se remarcă prin precizie. predaţi vb. IV. refl. (psih.; reg.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti, preclătit, -ă adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. predinteală s.f. (psih.; reg.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie, predinti vb. IV. refl. (psih.; reg.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti, predintit, -ă adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. precoce adj. invar. 1 (despre oameni, în special despre copii sau despre judecata lor) avansat, prematur. Este un copil precoce pentru vârsta lui. 2 (despre facultăţi psihice sau biologice, despre însuşiri etc. ale oamenilor) prematur. Are un mod precoce de a gândi lucrurile. Unchiul său are o bătrâneţe precoce din cauza necazurilor. 3 (despre fructe, legume etc.) pârguit2, timpuriu, văratic, precopt, oarzăn, orzaştin, orzatic, orzesc, orziu, pârgav, pârgaviţ, primăriu, scorumnic. îi plac merele precoce. precocitate s.f. <înv.> prematuritate. Acest copil este de o precocitate rar întâlnită. preconcepţie s.f. (rar) v. Prejudecată, precondiţie s.f. (inform.) predicat. Precondi-ţia este proprietatea matematică legată de un anumit număr de variabile, care se stabileşte înainte de execuţia unei instrucţiuni. preconiza vb. I. tr. 1 (compl. indică reforme, măsuri, metode, soluţii etc.) a concepe, a plănui, a prevedea, a proiecta. Guvernul a preconizat noi măsuri pentru rezolvarea unor probleme din domeniul economic. 2 (compl. indică măsuri, metode, soluţii, rezolvări, ipoteze etc.) a iniţia. A preconizat o nouă metodă de lucru pentru a-şi face planul mai repede. 3 a propune, a recomanda. Direcţia şcolii a preconizat ca, pentru rezolvarea acestei situaţii, să fie consultaţi părinţii elevilor. preconizare s.f. 1 concepere, plănuire, proiectare. Preconizarea unor noi reforme economice este în atenţia guvernului. 2 iniţiere. Preconizarea unei noi metodologii a fost necesară pentru finalizarea planului mai repede. 3 propunere, recomandare. Preconizarea rezolvării acestei situaţii prin consultarea părinţilor a fost benefică pentru şcoală. preconizat, -ă adj. (despre reforme, măsuri, metode, soluţii etc.) conceput, plănuit, proiectat. Măsurile preconizate vor ajuta economia să depăşească dificultăţile crizei financiare. precopt, precoâptă adj. (rar; despre fructe, legume etc.) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic. precuget s.n. (înv.) v. Premeditare. precugeta precugetă vb. I. tr. {rar; compl. indică mai ales acţiuni reprobabile) v. Plănui. Premedita, precugetăre s.f. (rar) v. Premeditare, precugetăt, -ă adj., adv. (rar) I adj. (despre acţiuni, fapte, manifestări etc. ale oamenilor) 1 v. Premeditat. 2 v. Conştient. Deliberat. Intenţionat. Liber-consimţit. Voit2. II adv. (modal) v. Conştient. Deliberat. Intenţionat. Liber-consimţit. Voit2, precum conj. coord., conj. subord, adv., prep. 1 conj. coord. (urmat de conj. „şi”, stabileşte un raport cop. în cadrul aceleiaşi prop.) ca2, cât, cum. Noi, precum şi ei, am fost prezenţi la eveniment. II conj. subord. 1 (introduce o prop. circ. de mod) cât, cum. Nu sunt vinovat dacă nu te pot ajuta precum meriţi. 2 (introduce o prop. compar.) cum. A râs de mine, precum a râs şi de ceilalţi care au căzut. 3 (pop.; urmat de conj. „ca să”; introduce o prop. circ. de scop) v. Pentru. 4 (pop.; introduce o prop. compl. dr.) v. Că. III adv. 1 (folosit în comparaţii; exprimă asemănarea dintre două sau mai multe fiinţe, obiecte, situaţii etc.) ca1, cât. Este înalt precum un stejar. Mărgelele erau mici precum boabele de grâu. 2 (folosit în comparaţii; exprimă o echivalare) ca1. Este cald precum în cuptor. 3 (folosit în comparaţii; exprimă o corelare) ca1. Pătura este albă precum spuma laptelui. 4 (introduce o enumerare, o exemplificare) ca1. A cumpărat mai multe produse cosmetice precum: rujuri, farduri şi pudră. 5 (modal) <înv.> oarecum. Precum este vina, aşa şi pedeapsa. 6 (modal; înv.) v. Bunăoară. IV prep. (introduce un circ. de mod) ca1, cât. A crescut precum bradul. precumpăni vb. IV. 11 intr. a predomina, a prepondera, a prevala, <înv.> a predomni. în turismul rural precumpănesc micile pensiuni. 2 intr. a domina, a predomina, a prevala, <înv.> a predomni, a prisosi. La mulţi guvernanţi precumpănesc interesele personale şi mai puţin cele ale populaţiei. 3 tr. a contrabalansa, a contracumpăni, a cumpăni, a echilibra, a pondera, a precumpăni. A reuşit să precumpănească marfa răsturnată pe plută. II tr. fig. (compl. indică stări, situaţii etc.) a compensa, a contrabalansa, a contracumpăni, a cumpăni, a echilibra, a pondera, a balansa. Lipsa fineţii stilului nu este precumpănită de o imaginaţie genială. precumpămre s.f. 1 predominanţă, predominare, predominaţie, preponderenţă, prevalare, <înv.> predomnire, preponderaţie. Precum-pănirea micilor pensiuni în turismul rural este benefică pentru excursionişti. 2 dominare, predominare, predominaţie, prevalare, prevalenţă. La mulţi guvernanţi este cunoscută precumpănirea intereselor personale asupra acelora ale populaţiei. precumpănit6r, -oăre adj. (despre idei, concepţii, însuşiri, trăsături etc.) dominant, predominant, predominator, preponderent, prevalent, <înv.> predomnitor. Ideea precumpănitoare a poemului este slăvirea eroilor. precupeţ, -eăţă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. pilar, pilăriţă, <înv.> precupitor. Precupeţii cumpără de la producători zarzavaturi, fructe, legume, pe care le revând la un preţ mai ridi- cat. 2 s.m. (reg.) v. Geambaş. 3 s.m. (fin.; înv.) v. Zaraf. precupeţi vb. IV. 11 intr. (com.) a negustori, <înv. şi reg.> a precupi. De ani de zile precupeţeşte în piaţa oraşului. 2 tr. (compl. indică mărfuri) a negustori, a specula, a trafica, <înv. şi reg.> a precupi. Persoane dubioase precupeţesc fel defel de mărunţişuri. 3 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Târgui. Tocmi. II tr. fig. (în prop. neg.) a cruţa. Nu a precupeţit nimic şi a făcut acest lucru pentru copiii ei. precupeţi'e s.f. <înv.> precupie. Precupeţia este meseria de precupeţ. precupeţîre s.f. (rar; adesea constr. cu vb. „a face”) v. Targ. Targuială. Tocmeală, precupi vb. IV. (înv. şi reg.) 1 intr. (com.) v. Negustori. Precupeţi. 2 tr. (compl. indică mărfuri) v. Negustori. Precupeţi. Specula. Trafica. precupie s.f. (înv.) 1 v. Precupeţie. 2 v. Speculă. precupitor s.m. (înv.) v. Precupeţ. precurmă vb. I. refl. (înv.; mai ales despre fenomene ale naturii) v. Conteni. Curma, înceta. încheia. întrerupe. Opri. Potoli. Sfârşi. Sta. Termina. Trece. precurmăre s.f. (înv.) v. Contenire. Curmare, încetare. întrerupere. Oprire. Potolire, precursor, -oăre s.m., s.f. antecesor, înaintaş, predecesor, premergător, <înv.> înainte-mer-gător, prediteci, procatoh, prodrom, selef. Scriitorii de astăzi au precursori celebri. precuvântă vb. I. tr. (înv.) 1 (compl. indică opere scrise) v. Prefaţa. 2 (compl indică cuvântări, conferinţe, discursuri etc.) v. Pronunţa. Rosti. Ţine. precuvântăre s.f. (înv.) v. Cuvânt introductiv. Cuvânt înainte. Exordiu. Introducere. Preambul. Prefaţă. precuvăntător, -oăre adj. (înv.) v. Introductiv. Preliminar. predă vb. I. I tr. 1 (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) a aduce, a da2, a încredinţa, a înmâna, a întinde, a remite, a transmite, a confia, <înv.> a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslima-tisi, a tinde. Poştaşul i-a predat o citaţie. 2 (compl. indică acte, documente, proiecte etc.) a depune, a înainta, a înmâna, a prezenta, a remite, a transmite, a băga. Şi-a predat demisia la direcţia instituţiei. 3 (compl. indică obiecte, bunuri, bani etc.) a încredinţa, a lăsa, a confia. înainte de a pleca, i-a predat unui vecin banii necesari pentru plata utilităţilor. 4 (compl. indică obiecte, colete, bagaje etc.) a depune, a lăsa. A predat coletul la poştă pentru a fi expediat. 5 a da2. Firma de construcţii le-a predat locuinţa la data hotărâtă. 6 (rar; compl. indică cereri, solicitări, invitaţii etc. scrise sau verbale) v. Adresa. Expedia. înainta. Trimite. I11 refl. (milit.; despre armate, ostaşi etc.) a se pleca, a se supune, <înv.> a se cuceri, a se închina, a se paradosi, a se povinui, a se supleca, a se apleca. Turcii s-au predat moldovenilor lui Ştefan cel Mare. 2 tr. (milit.; compl indică cetăţi, localităţi etc.) <înv.> a închina, a pridă- |1406 di. învinşi în luptă, au predat oraşul armatei adverse. 3 refl. (milit.; despre armate, state, oraşe etc.) a capitula, <înv.> a se închina. Armata s-a predat în faţa agresorului net superior ca forţă. 4 tr. (compl. indică oameni) <înv.> a dărui, a trăda. Pentru a evita un măcel, au predat teroriştilor câţiva ostatici. 5 refl. (mai ales despre infractori) <înv.> a se da2. Criminalul s-a predat poliţiştilor. 6 refl. (despre oameni) a se pleca, a se supune, <înv.> a se vinovăţi, a se apleca, a ceda, a se închina, a se da2, a se plia. Deşi a avut de înfruntat numeroase greutăţi, nu s-a predat. III tr. (compl indică cunoştinţe, învăţătură, rezultate obţinute într-un domeniu de activitate etc.) <înv.> a paradosi, a propune. Profesorul predă limba franceză într-un cunoscut liceu din capitală. predăniesf. (înv.) 1 v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 2v. Trădare. 3 v. Predare. predăre s.f. 11 încredinţare, înmânare,remi-siune, remitere, transmitere, <înv.> teslimarisi-re, teslimatisire, teslim, teslimat. Predarea citaţiei i-a fost făcută de către poştaş. 2 depunere, înaintare, înmânare, prezentare, remitere, transmitere, <înv.> paradosire, para-dosit. Predarea demisiei i-a fost cerută de directorul instituţiei. 3 depunere, lăsare. A fost la poştă pentru predarea unui colet. II (milit.) 1 <înv.> paradosie, paradosire, pa-radosis. Predarea turcilor moldovenilor lui Ştefan cel Mare a fost umilitoare pentru ei. 2 capitulare, <înv.> capitulaţie, închinare. Predarea armatei în faţa agresorului a avut urmări catastrofale pentru ţară. III <înv.> paradosire, paradosit, predanie, propunere, paradosis. Predarea unei limbi străine presupune cunoaşterea perfectă a acesteia de către profesor. predăt, -ă adj. (despre mesaje, adrese oficiale etc.) adus2, dat2, încredinţat, înmânat, întins2, remis, transmis. Citaţia predată este de la judecătorie. predecesor, -oăre s.m., s.f. antecesor, înaintaş, precursor, premergător, <înv.> înain-te-mergător, prediteci, procatoh, prodrom, selef. predestină vb. I. tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a rândui, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a predestinat numai bucurii. 2 (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a destina, a face, a hărăzi, a meni, a sorti, a ursi, <înv. şi pop.> a orândui. Sunt predestinaţi unul altuia. A fost predestinată să-i fie soţie. Este predestinat carierei militare. predestinăre s.f. 1 fatalism, predestinaţie. Predestinarea a făcut să nu se mai reîntâlnească. 2 dat1, destin, fatalitate, menire, noroc, soartă, sortire, ursită (v. ursit), zodie, fatum, fortuna, karma, kismet, predestinaţie, 1407| predeterminaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat2), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisa (v. scris2), soroc, samodivă, ursă2, urseală, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată, destinaţie, loaşte, preursire, preursită (v. preursit), prodată, sfârşit1, soroceală, imarmen, proorizmos, stea, <%.; pop.> aţa vieţii (v. aţă), lot. Nu ne putem împotrivi predestinării. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că predestinarea i-a fost favorabilă. 3 (teol, filos.) predestinaţie. predestinat, -ă adj. (mai ales despre oameni) hărăzit, menit, sortit, ursit, destinat, predeterminat, <înv. şi pop.> rânduit, sorocit, <înv.> preursit. Ea îi este soţia predestinată. predestinâţie s.f. 1 fatalism, predestinare. 2 (teol, filos.) predestinare. Predestinaţia este o concepţie idealistă, potrivit căreia fiecare om are destinul fixat dinainte de Divinitate sau de o forţă supranaturală. 3 (rar) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, predetermina vb. I. tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. predeterminat, -ă adj. (rar, mai ales despre oameni) v. Hărăzit. Menit. Predestinat Sortit Ursit. predeterminaţie s.f. (rar) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, predică vb. 1.1 intr. (relig.; despre clerici) a propaga, a propovădui, a răspândi, <înv. şi reg.> a propovedi, <înv.> a binevesti, a bogoslovi, a mărturisi, a povesti, a povestui, a spune, a vorbi, a vorovi, a semăna1. Clericii catolici şi ortodocşi au predicat în lumea a treia. 2 tr. (compl. indică idei, concepţii etc.) a propaga, a propovădui, a răspândi. A devenit cunoscut pentru că a predicat principiul de dreptate şi egalitate pentru toţi oamenii. predicament s.n. (log.; înv.) v. Categorie, predicânt s.m. (reg.) v. Orator. Retor, predicâre s.f. (relig.) 1 propagare, propovă-duire, răspândire, <înv.> mărturisire, mărturi-situră, spunere, uluită, semănare1. Predi-carea credinţei creştine este frecventă în lumea a treia. 2 (înv.) v. Cazanie. Cuvânt. Omilie. Predică. predicăt s.n. 1 (gram.) predicat nominal = construcţie nominală. Predicatul nominal este exprimat printr-un verb copulativ la un mod personal şi unul sau mai multe nume predicative. 2 (inform.) precondiţie. Predicatul este proprietatea matematică legată de un anumit număr de variabile, care se stabileşte înainte de execuţia unei instrucţiuni. predicativă s.f. (gram.) propoziţie predicativă. Predicativa îndeplineşte în frază rolul de nume predicativ al unei propoziţii regente. predicator s.m. 1 (relig.) propagator, propovăduitor, ecleziast, <înv.> mărturisitor, propovednic, străluminător. Predicatorii propovăduiesc o credinţă religioasă. 2 propagator. Autorul acestui roman pare a fi cel mai puţin predicator dintre scriitori. predicatoriăl, -ă adj. (relig.) predicato-riu. Pastorul se adresează mulţimii pe un ton predicatorial. predicatorii], -ie adj. (relig.; rar) v. Predicatorial. predicâţie s.f. (relig.; înv.) v. Cazanie. Cuvânt. Omilie. Predică. predică s.f. 1 (relig.) cazanie, cuvânt, omilie, <înv.> didahie, învăţătură, învăţătură bisericească, poucenie, predicâre, predicâţie, propove-danie, chiriacodromion. Credincioşii ascultă cu evlavie predica rostită de preot. 2 (fam.; adesea peior.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. predicţie s.f. oracol, prevestire, previziune, prezicere, profeţie, prorocie, prorocire, vaticinaţie, vaticiniu, prevestit, <înv.> devinare, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat Predicţia preotesei templului s-a adeverit. predilect, -ă adj. favorit, preferat, dilect, <înv.> preaales. Ocupaţia lui predilectă este colecţionarea timbrelor. predilecţie s.f. 1 preferinţă, optare, <înv.> protimie2, protimis, protimisire. Predilecţia, manifestată din copilărie, pentru romanele poliţiste, l-a determinat să opteze pentru meseria de criminolog. 2 (urmat de determ. care indică natura, felul domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofe, tragere, aplecăciune, plecare, talant1, predispoziţie s.f. 1 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are predispoziţie pentru teatru. 2 gust2, înclinaţie, pornire. Cele două gemene au aceleaşi predispoziţii. 3 (med.) <înv.> predispunere. Are predispoziţie la ulcer. predispune vb. III. tr. <înv.> a supune. Munca stresantă pe care o are îl predispune la ulcer. predispunere s.f. (med.; înv.)v. Predispoziţie, predispus, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „spre”) înclinat, aplecat2. Are o fire predispusă spre glume. prediteci s.m. (înv.) v. Antecesor. înaintaş. Precursor. Predecesor. Premergător, prediu s.n. (înv.) v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate, predlojenie s.f. (înv.) 1 v. Propunere. Sugestie. 2 (bis.; la creştini) v. Proscomidie. predmet s.n. (rus.; înv.) v. Chestiune. Lucru. Poveste. Problemă. Treabă. preeminenţă prednison s.m. (farm.) delta-cortizon. Pred-nisonul este folosit ca antiinflamator şi imu-nodepresiv. predomină vb. I. intr. 1 a precumpăni, a prepondera, a prevala, <înv.> a predomni. în turismul rural predomină micile pensiuni. 2 a domina, a precumpăni, a prevala, <înv.> a predomni, a prisosi. La mulţi guvernanţi predomină interesele personale şi mai puţin cele ale populaţiei. predominănt, -ă adj. (despre idei, concepţii, însuşiri, trăsături etc.) dominant, precumpănitor, predominator, preponderent, prevalent, <înv.> predomnitor. Ideea predominantă a poemului este slăvirea eroilor. predominanţă s.f. precumpănire, predominare, predominaţie, preponderenţă, prevalare, <înv.> predomnire, preponderaţie. predominare s.f. 1 precumpănire, predominanţă, predominaţie, preponderenţă, prevalare, <înv.> predomnire, preponderaţie. Predominarea micilor pensiuni în turismul rural este benefică pentru excursionişti. 2 dominare, precumpănire, predominaţie, prevalare, prevalenţi La mulţi guvernanţi este cunoscută predominarea intereselor personale asupra acelora ale populaţiei. predominator, -oâre adj. (despre idei, concepţii, însuşiri, trăsături etc.) dominant, precumpănitor, predominant, preponderent, prevalent, <înv.> predomnitor, predominâţie s.f. 1 precumpănire, predominanţă, predominare, preponderenţă, prevalare, <înv.> predomnire, preponderaţie. 2 dominare, precumpănire, predominare, prevalare, prevalenţă. predomni vb. IV. intr. (înv.) 1 v. Precumpăni. Predomina. Prepondera. Prevala. 2 v. Domina. Precumpăni. Predomina. Prevala, predomnire s.f. (înv.) v. Precumpănire. Predominanţă. Predominare. Predominaţie. Preponderenţă. Prevalare, predomnitor, -oâre adj. (înv.; despre idei, concepţii, însuşiri, trăsături etc.) v. Dominant. Precumpănitor. Predominant. Predominator. Preponderent. Prevalent, predoslovie s.f. (înv.) v. Cuvânt introductiv. Cuvânt-înainte. Exordiu. Introducere. Preambul. Prefaţă. predpisânie s.f. (rus.; înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin, predstâtel s.m. (rus.; înv.; de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Preşedinte, predstavlenie s.f. (rus.; înv.) v. Dare de seamă. Raport. Referat. Situaţie, predstavlisi vb. IV. tr. (rus.; înv.; compl. indică fapte, acţiuni etc.) v. Raporta, preduceâ s.f. (reg.) 1 (tehn.) v. Potricală. 2 (concr.) v. Potricală. predud vb. IV. tr. (reg.) v. Potricăli. preduf s.n. (reg.) = produh. preeminent, -ă adj. (despre oameni sau despre însuşiri, calităţi etc. ale lor) superior. îi este preeminent doar în ceea ce priveşte poziţia sociala. Caritatea este o virtute preeminentă. preeminenţă s.f. superioritate. Este o persoană onestă, care recunoaşte, fără invidie, preeminenţa colegului său de breaslă. Nobilii şi-au prefabricare păstrat preeminenţa socială, dar, cu timpul, şi-au pierdut supremaţia politică şi economica. prefabricare s.f. (constr.) prefabricaţie. Pre-fabricarea reclamă folosirea unor tehnici noi. prefabricat -ă adj., s.n. 1 adj. (despre produse industriale, materiale de construcţii etc.) semifabricat, semifinit Şi-a construit o magazie din materiale prefabricate. După finisare, produsul prefabricat va fi pus în vânzare. 2 s.n. (constr.) semifabricat. Multe blocuri au fost făcute din prefabricate. 3 s.n. semifabricat, semiprodus. Această firmă execută prefabricatele necesare confecţionării hainelor. prefabricaţie s.f. (constr.) prefabricare. preface vb. III. I (predomină ideea de transformare, de modificare) 1 tr., refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a (se) schimba, a se rezolva, a (se) transforma, <înv.> a (se) prăvăli. Hristos a prefăcut apa în vin. Râul s-a prefăcut în pod de gheaţă din cauza gerului. Mlaştinile s-au prefăcut în uscat. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul firea, comportamentul fiinţelor etc.) a (se) metamorfoza, a (se) modifica, a (se) preschimba, a (se) schimba, a (se) transfigura, a (se) transforma, <înv. şi pop.> a (se) muta, <înv. şi reg.> a (se) închipui, a (se) străforma, <înv.> a (se) schizmi, a (se) strămuta, a (se) suci2, a (se) şanja, a se turna1, a (se) întoarce. Aspectul clădirii s-a prefăcut radical în urma lucrărilor de renovare. Singurătatea i-a prefăcut caracterul, devenind un om ursuz. 3 refl. (despre materii, lucruri, preparate etc.) a ajunge, a deveni, a se face, a se transforma, <înv.> a se arăta. Mâncarea s-a ars şi s-a prefăcut în scrum. 4 tr. (compl. indică edificii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) a moderniza, a renova, a sulimeni, <înv. şi reg.> a pre-înnoi, a prenoi. Şi-a prefăcut apartamentul. Au prefăcut hotelul pentru a putea fi repus în circuitul turistic naţional. 5 tr. (compl indică texte, informaţii, date, documente etc.) a modifica, a prelucra, a reface, a schimba, a transforma, a lucra, a refonta. Corectorul a prefăcut textul articolului. Arhitectul a prefăcut planul catedralei. 6 tr. (fiz.; compl. indică valori) a converti, a schimba, a transforma. Conducerea firmei a prefăcut în kibwaţi consumul de gaz metan măsurat iniţial în metri cubi. 7 refl. (fon.; despre sunete) a se altera, a se modifica, a se schimba, a se transforma. în unele cuvinte sunetul „v” s-a prefăcut, trecând la „j”. 8 refl. (fon.; despre sunete) a se modifica, a se schimba, a se transforma, a trece. „L” intervocalic se preface în „r” în cuvintele româneşti de origine latină. 9 tr. (compl indică băuturi alcoolice) a contraface, a falsifica, a drege, a măs-lui, <înv.> a sofistica, a boteza. Mulţi contrabandişti prefac băuturile. 10 refl., tr. a (se) modifica, a (se) schimba, a (se) primeni. Moda se preface încontinuu, după modelul occidental. 11 tr., refl. a (se) schimba, a (se) transforma, a (se) veli, a se velnici, <înv.> a veni, a (se) răzvrăti. Neşansa în viaţă a prefăcut bunătatea lui în răutate. Iubirea lor s-a prefăcut în ură. Suspinele fetei s-au prefăcut într-un scâncet domol şi prelung. 12 tr. (compl. indică mai ales oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a face, a schimba, a transforma. Anturajul nepotrivit te preface în derbedeu. O asemenea veste te preface din om în neom. 13 tr. (înv. şi pop.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Face. Găti. Pregăti. Prepara. 14ti.Jfeg.; compl. indică aluat) v. Frământa. Plămădi. 15 tr. (reg.; compl. indică vinul) v. Pritoci. 16 tr. (înv.; compl. indică texte, opere literare etc.) v. Tălmăci Traduce. Transla. Transpune. 17 tr. (jur.; înv.; compl. indică drepturi de proprietate, obligaţii etc.) v. Transfera. Transmite. Trece. II (predomină ideea de simulare, de mimare) 1 refl. a se arăta, a se face, a poza, a simula, a se îngâna, a se marghioli, <înv.> a se feţări, a se feţămici. Se preface că este supărat pentru a nu fi deranjat. 2 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl indică glasul, vocea) a schimba. Şi-a prefăcut vocea pentru a nu fi recunoscut. 3 tr., refl. (pop.; compl sau sub. indică oameni) v. Deghiza. Travesti, prefacere s.f. (predomină ideea de transformare, de modificare) 1 devenire/dezvoltare, evoluare, evoluţie, modificare, schimbare, transformare, curgere, fluiditate, înnoire, mişcare. Societatea omenească este în continuă prefacere. 2 metamorfozare, metamorfoză, modificare, mutaţie, preschimbare, schimbare, transfigurare, transformare, strămutare, transmutaţie, <înv. şi pop.> mutare, pre-fecătură, schimbătură, străformare, <înv.> modificaţie, preobrajenie, schimbăciune, străformaţie, strămutătură, transformaţie, răsturnare, răstumătură. Prefacerea aspectului clădirii este radicală în urma lucrărilor de renovare. Nu crede în prefacerea caracterului colegului său. 3 modernizare, renovare, renovaţie, <înv.> preînnoire. A fost necesară prefacerea hotelului pentru a fi repus în circuitul turistic naţional. 4 modificare, prelucrare, refacere, schimbare, transformare, refontă. Textul a suferit prefaceri înainte de publicare. 5 (fon.) alterare, modificare, prefacere, schimbare, transformare. în unele cuvinte s-a produs prefacerea sunetului „v” în „j”. 6 (fon.) modificare, schimbare, transformare, trecere. Prefacerea lui „l” intervocalic în „r” în cuvintele româneşti de origine latină este o lege fonetică de bază. 7 modificare, schimbare, primenire, primenit1. Prefacerea modei se face, de obicei, după modelul occidental 8 (concr.) inovare, inovaţie, noutate, schimbare. Prefacerile apar mai ales în domeniul tehnologiei de vârf. 9 (înv.) v. Tălmăcire. Traducere. Transpunere, prefâi s.n. (reg.) v. Refacere. Reparare. Reparat1. Reparaţie. prefaţă vb. I. tr. (compl. indică opere scrise) <înv.> a precuvânta. Romanul i-a fost prefaţat de un cunoscut critic literar. prefaţator s.m. prefaţier. Prefaţatorul romanului este un cunoscut critic literar. prefâţă s.f. cuvânt introductiv, cuvânt-înain-te, exordiu, introducere, preambul, isa-gogică, proluziune, <înv.> introducţie, înain-te-cuvântare, precuvântare, predoslovie, pre- 11408 ludiu, precuvântare, proimion. Prefaţa la cartea sa este scrisă de o personalitate în domeniu. prefaţier s.m. (rar) v. Prefaţator, prefăcănie s.f. I (reg.) v. Povarnă. Velniţă. II (înv.) 1 v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug. 2 v. Prefăcătorie. Simulare. Simulaţie. prefăcătorie s.f. 1 duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, viclenie, vicleşug, levantism, diplomaţie, machia-verlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), feţă-rie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefacanie, prefacătură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi prefăcătoria şi să spui adevărul. 2 simulare, simulaţie, <înv.> prefacanie, actorie. De cele mai multe ori, recurgea la o prefăcătorie iscusită pentru a obţine ceea ce îşi propusese. prefăcătură s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. 2 (înv.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, prefăcut -ă adj., s.m., s.f., adv. I adj. (predomină ideea de transformare, de modificare) I (despre aspectul unor obiecte, aşezări etc., despre înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) metamorfozat, modificat, preschimbat, schimbat2, transfigurat, transformat, <înv.> strămutat2. Clădirea cu aspectul prefăcut este de nerecunoscut. Are comportamentul prefăcut din cauza singurătăţii. 2 (despre construcţii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) modernizat, refăcut, renovat. Apartamentul prefăcut este de nerecunoscut. Hotelul prefăcut a fost repus în circuitul turistic naţional. 3 (despre texte, informaţii, date, documente etc.) modificat, prelucrat2, refăcut, schimbat2, transformat. Textul prefăcut al articolului a fost predat la tipar. 4 (fon.; despre sunete) alterat, modificat, schimbat2, transformat în unele cuvinte „v”prefăcut devine „j”. 5 (despre băuturi alcoolice) contrafăcut, falsificat, dres3, făcut2, măsluit2, măslugit, stricat, botezat. Vameşii au capturat un transport de băuturi prefăcute. 6 modificat, schimbat2, primenit2. Moda prefăcută după modelul occidental este agreată mai ales de tineri. 7 (înv.; despre mâncăruri) v. Gata. Gătit2. Pregătit2. Preparat2. II (predomină ideea de simulare, de mimare) 1 s.m., s.f. caiafe, feţamic, ipocrit, machiavelist, mincinos, perfid, şiret3, viclean, balamut, proclet, <înv.> crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, telpiz, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, conte, mâncător de căcat, mâncător de rahat. îl dispreţuia considerându-l un prefăcut jalnic. 2 adj. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, şiret3, viclean, fariseean, machiavelistic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, făţărit, meşteşugareţ, meş-teşugăreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, ie-zuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie prefăcută, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie prefăcută. 3 s.m., s.f. simulant, simulator. Bolnavul cu aşa-zisa apendicită acută era un prefăcut. 4 adj. simulat. Vorbeşte cu o gravitate prefăcută. 5 adj. (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs prefăcut. 6 adj. (j. de cărţi; pop.; despre cărţile de joc) v. Măsluit2. III adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, silit, silnic, studiat2, teatral, teatralist. Zâmbeşte prefăcut. prefect s.m. 1 (adm., polit.) fişpan,pre-fectuş, şpan, <înv.> ispravnic, prefector. Prefectul este conducătorul unui judeţ, reprezentant al puterii, care are atribuţii administrative şi politice. 2 (înv.) v. Administrator. Intendent, prefector s.m. (adm., polit.; înv.) v. Prefect, prefectură s.f. (adm., polit.) <înv.> isprăvnicie. Prefectura este forul administrativ şi politic suprem dintr-un judeţ. prefectuş s.m. 1 (adm., polit.; reg.)v. Prefect. 2 (înv.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, „peste”, „pe”) v. Conducător. Şef. preferă vb. I. tr. 1 <înv.> a protimisi. Când merge la o petrecere, preferă să privească la cei care dansează. 2 a conveni, a plăcea, a surâde, a zâmbi. Preferă să stea în camera cu vederea spre mare. 3 (compl. indică oameni) a alege, a lua, a vrea. Ce profesor preferi la matematică pentru pregătirea olimpiadei? preferat, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. favorit, predilect, dilect, <înv.> preaales. Ocupaţia lui preferată este colecţionarea timbrelor. 2 adj., s.m., s.f. favorit. Este încântat că poate asculta la radio muzica preferată. Eleva era preferata profesoarei de biologie. preferinţă s.f. 1 predilecţie, optare, <înv.> protimie2, protimis, protimisire. Preferinţa, manifestată din copilărie, pentru romanele poliţiste, l-a determinat să opteze pentru me- seria de criminolog. 2 gust2. I-a cumpărat o haină după preferinţa lui. 3 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, pricepere, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofe, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are preferinţă pentru teatru. prefîge vb. III. tr. (înv.) v. Prestabili, prefigurare s.f. prefiguraţie. înfăţişarea fetei este o prefigurare a imaginii din tinereţe a mamei ei. prefiguraţie s.f. prefigurare, prefiinţă s.f. (înv.) v. Prezenţă, prefîpt, -ă adj. (înv.) v. Prestabilit, prefiră vb. 1.11 tr. (compl. indică materii în formă de pulbere, de granule etc.) a împrăştia, a presăra, a răsfira, a răspândi, a risipi, a revărsa, a zvârli. A prefirat nisip pe gheaţa de pe străzi pentru a se evita alunecarea. 2 refl. a se perinda, a se succeda, a trece, a defila, a se derula. în vis se prefirau imagini frumoase din copilărie. 3 refl. a se strecura, a se furişa. Lumina lunii se prefiră printre ramurile copacilor. 4 tr. (rar; compl. indică ziare, cărţi, reviste etc.) v. Foileta. Frunzări. Răsfoi. II refl. fig. (despre fiinţe) a se fofila, a se furişa, a se strecura, a se prelinge, a se scurge, a se şterge. Pisica s-a prefirat pe lângă copil şi a intrat în casă. prefirăre s.f. 1 împrăştiere, presărare, presărat1, răsfirare, răspândire, risipire, zvârlire. Prefirarea nisipului a împiedicat alunecarea pe gjneaţă. 2 perindare, succedare, trecere, <înv.> defileu, defilare, derulare. Prefirarea în vis a unor imagini frumoase din copilărie îi crea la trezire o stare de bună dispoziţie. prefirât, -ă adj. (despre materii în formă de pulbere, de granule etc.) împrăştiat, presărat2, răsfirat, răspândit, risipit. Nisipul prefirat a împiedicat alunecarea pe gheaţă. prefixare s.f. (lingv.) prefixaţie. Prefixarea este modul deformare a unui cuvânt cu ajutorul unui prefix. prefixăţie s.f. (lingv.) prefixare, prefixoi'd s.n. (lingv.) pseudoprefix. Cu ajutorulprefixoidelor se formează mai ales termeni ştiinţifici sau tehnici. preflorăţie s.f. (bot.) estivaţie, preflorire. Prefloraţia este modul de aşezare a sepalelor şi a petalelor într-un mugur floral. preflorire s.f. (bot.; rar) v. Estivaţie. Preflo-raţie. prefrige vb. III. tr. (reg.; complementul indică ţuica) a limpezi, a preîntoarce. A prefript ţuica, distilând-o de mai multe ori. prefuste s.f. pl. (pese.; reg.) v. Mâinile cutiţei (v. mână). pregăti vb. IV. 11 tr. a aranja, a prepara, <înv.> a orândui. I-a pregătit valiza pentru călătoria de a doua zi. 2 refl. (despre oameni; de obicei urmat de determ. precedate de prep. „de” sau de un vb. la conjunct.) a se prepara, <înv. şi pop.> a se găti, <înv. şi reg.> a rosti, <înv.> a se gotovi. Se pregăteşte de drum. Se pregăteş- pregătire te să facă o excursie în munţi. 3 refl. (urmat de un vb. la conjunct, sau la inf.) a se prepara. Se pregăteşte să spună ceva. Când a sunat telefonul tocmai se pregătea să iasă din casă. 4 tr. <înv.> a tocmi, a urzi. A pregătit primirea oaspeţilor cu mult fast. 5 tr. (compl. indică alimente, mâncăruri) a face, a găti, a prepara, <înv. şi pop.> a preface, a păzi, a socăci. A pregătit pentru prânz o ciorbă cu perişoare. 6 tr. (compl. indică mese) a aranja, a aşeza, a aşterne, a întinde, a pune, a rândui. în zile festive pregăteşte masa în salon. 7 tr. (compl indică paturi) a aranja, a face, a rândui. A pregătit paturile pentru musafiri în dormitoarele de la etajul casei. 8 tr., refl. pas. (tehn.; compl sau sub. gram. indică metale, aliaje etc.) a (se) elabora, a (se) prelucra, a (se) prepara. Oţelurile inoxidabile şi anticorozive sunt pregătite în cuptoare electrice. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) prepara, <înv. şi reg.> a (se) griji. O pregăteşte dinainte, pentru ca aflarea nenorocirii să nu-i provoace o cădere psihică. I11 tr. (compl. indică oameni mai ales tineri) a crea, a forma. Profesorul a pregătit generaţii întregi de specialişti. 2 tr. (compl. indică oameni) a instrui, a îndruma. Folcloriştii tineri sunt pregătiţi pentru munca de teren. 3 refl. (despre oameni) a învăţa, a se prepara, a studia. S-a pregătit foarte serios pentru acest examen. 4 tr. (compl. indică elevi studenţi etc.) a medita, a prepara. îşi pregăteşte copiii la engleză. 5 tr. (compl indică lecţii obiecte de studiu etc.) a prepara. Profesorii trebuie să-şi pregătească fiecare lecţie. pregătire s.f. 11 aranjare, aranjat1, preparare, preparat1, preparaţie. Este ocupată cu pregătirea valizei pentru călătoria de a doua zi. 2 facere, făcut1, gătire, gătit1, pregătit1, preparare, preparat1. Pregătirea ciorbei îi ia pe puţin două ore. 3 aranjare, aranjat1, aşezare, aşezat1, aştemere, aşternut1, punere, pus1. Pregătirea unei mese festive trebuie făcută din timp. 4 aranjare, aranjat1, facere. Pregătirea paturilor pentru musafiri nu presupune un efort deosebit. 5 (la pl. pregătiri) preparative. Sunt foarte ocupaţi cu pregătirile de nuntă. I11 creare, formare. Pregătirea de specialişti buni este o necesitate pentru viitor. 2 instruire, îndrumare. Pregătirea tinerilor folclorişti pentru munca de teren a fost foarte utilă. 3 meditare, meditaţie, preparare. Pregătirea elevilor pentru olimpiadă este necesară. 4 cultură, cunoştinţe (v. cunoştinţă), instrucţie, învăţătură, studii (v. studiu), <înv. şi pop.> slovă, ştiinţă de carte, <înv. şi reg.> cărturărie, pricopseală, pricopsire, scrisoare, <înv.> minte, carte, lumină. îi întrece pe toţi în privinţa pregătirii. Deşi este foarte isteţ, nu are prea multă pregătire. 5 cunoştinţă, <înv.> ştiinţă. Nu a putut să ajute rănitul întrucât nu avea nicio pregătire în domeniul medical. 6 formaţie. Muzicianul are o pregătire clasică. 7 capacitate, competenţă, destoinicie, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, periţie, <înv. şi pop.> hărnicie, <înv.> practică (v. practic),voinicie, anvergură, măsură. A fost promovat pentru pregătirea sa profesională. pregătit pregătit1 s.n. facere, făcut1, gătire, gătit1, pregătire, pregătire, preparare, preparat1. pregătit2, -ă adj. 11 (despre oameni) gata. Aşteaptă, pregătită, în faţa porţii, să vină un taxi, pentru a merge la gară. 2 (despre mâncăruri) gata, gătit2, preparat2, <înv.> prefăcut. îl aşteaptă cu mâncarea pregătită. 3 (mai ales despre mese) aranjat2, aşezat2, aşternut2, întins2, pus2. Musafirii sunt primiţi cu masa pregătită. I11 (despre oameni) format2. Fiind un geolog pregătit, este solicitat în multe cercetări pe teren. 2 (despre oameni) educat, format2, instruit, învăţat2, şcolit. Este un lingvist pregătit la şcoala germană. 3 (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) avizat, capabil, competent, informat, bazat, tare. S-a adresat unei persoane pregătite în domeniu pentru a se lămuri. 4 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, priceput, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist pregătit. Colectivul are nevoie de un programator pregătit. Este un cercetător pregătit în astronautică. pregătitor, -oăre adj. 1 preparator. Lucrările pregătitoare pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului nu o scutesc de îndatoririle familiale. 2 (despre activităţi, studii etc.) prealabil, preliminar, premergător, preparator. Pentru a candida la acest post, are nevoie de studii speciale pregătitoare. Săptămâna aceasta au început meciurile pregătitoare din cadrul campionatului mondial. 3 (despre ani de studiu) preparator. La unele instituţii de învăţământ superior, în anul pregătitor studenţii străini învaţă limba ţârii în care îşi fac studiile. prâget s.n. (pop.) 1 v. Bâjbâială. Codeală. Codire. Ezitare. Indecizie. îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Pregetare. Reticenţă. Şovăială. Şovăire. 2 v. Odihnă. Răgaz. Repaus. Respiro. pregetă vb. 1.1 intr. (despre oameni; mai ales în prop. neg.) a se codi, a ezita, a şovăi1, a se sfii, a dubita, a vacila, <înv. şi reg.> a se îndoi, a se cioşmoli, a se coşmăgi, a se îngăima, a se nedumeri, a se scârciumi, a se smeri, a şovârca, a tântăvi, <înv.> a se cruţa, a lipsi, a balansa, a flota, a oscila, a pendula, a claudica, a cârmi, a se foi, a mătănăi, a se atârna, a se clăti, ase cumpăni, a se legăna, a se coi2. Pregetă între a-şi cumpăra o rochie sau o pereche de pantofi. Să nu pregetăm să ajutăm pe cei săraci. 2 intr. (pop.; despre oameni) urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin) v. întârzia. Lungi. Zăbovi. 3 tr. (înv.; în prop. neg.) v. Cruţa, pregetăre s.f. 1 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, reticenţă, şovăială, şovăire, irezo- luţie, vacilare, preget, coşmă-gire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Pregetarea lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. 2 (pop.) v. întârziere. Zăbovire, pregetător adj. (înv.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale br) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât Nesigur. Reticent Şovăielnic. Şovăitor. pregetătură s.f. (reg.) v. întârziere. Zăbovire, pregetos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale br) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor, preghiţă s.f. 1 (în tâmplârie; înv. şi reg.) v. Stinghie. 2 (la jug; reg.) v. Policioară. Poliţă1, pregiur adv., prep. (înv.) = prejur. pregnant, -ă adj. 1 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, reliefant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străvezia Dă semne pregnante de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era pregnantă. 2 (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenibr) evocativ, evocator, expresiv, nuanţat, pitoresc, plastic, semnificativ, sugestiv, viu, evocant, <înv.> semnificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este pregnant. Foloseşte metafore pregnante. pregnănţă s.f. 1 claritate, evidenţă, flagranţă, palpabilitate. Acest mare scriitor a ştiut să dea ficţiunii pregnanţa realităţii concrete. 2 elocvenţă, expresivitate, plasticitate, sugestivitate, expresie, <înv.> rostire. Ideea regizorului a fost prezentată în spectacol cu toată pregnanţa artistică necesară. pregustăre s.f. pregustaţie. O bucătăreasă face mai multe pregustări până când potriveşte gustul mâncării. pregustăţie s.f. (rar) Pregustăre. preistoric, -ă adj. fig. (fam.; iron.; despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) v. Anacronic. Antic. Caduc. Demodat. Depăşit. Desuet. Dezactualizat. Inactual. învechit. Lânced. Mucegăit. Neactual. Perimat. Prăfuit Răsuflat. Ruginit. Vechi2.Vetust. preînnoi vb. IV. tr. 1 (înv. şi reg.; compl. indică edificii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Moderniza. Preface. Renova. 2 (înv. şi reg.; compl. indică monumente, construcţii, picturi etc) v. înnoi. Reface. Restaura. 3 (înv.; compl. indică acte, documente etc.) v. Preschimba. Reînnoi. 4 (înv.; compl. indică acţiuni, promisiuni, obligaţii etc.) v. Reînnoi. Repeta. preînnoiălă s.f. (biol; înv.) v. Regenerare, preînnoi're s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Modernizare. Prefacere. Renovare. Renovaţie. 2 (înv. şi reg.) v. înnoire. Refacere. Restaurare. Restauraţie1. 3 (biol; înv.) v. Regenerare, preîntâmpină vb. I. tr. (compl. indică situaţii sau fapte primejdioase, neplăcute etc.) a evita, a se feri, a împiedica, a îndepărta, a în- | 1410 lătura, a ocoli, a se păzi, a preveni, a se proteja, a se apăra. A preîntâmpinat impactul cu maşina care venea din sensul opus. preîntâmpinăre s.f. evitare, împiedicare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, prevenire, prevenţie, <înv.> evitaţie. Prezenţa de spirit a şoferilor joacă un rol important în preîntâmpinarea accidentelor rutiere. preîntâmpinător, -oăre adj. (med.; înv.) v. Preventiv. Prezervativ. Profilactic, preîntoârce vb. III. tr. (reg.; compl. indică ţuica) a limpezi, a prefrige. A preîntors ţuica, distilând-o de mai multe ori. prejmet s.n. (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”; înv.) v. Apropiere. împrejurime. Jur2. Preajmă. Proximitate. Vecinătate, prejmui'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică locuri, terenuri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. împrejmui. închide, înconjura. îngrădi. prejmui're s.f. (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”) v. Apropiere. împrejurime. Jur2. Preajmă. Proximitate. Vecinătate, prejudecă vb. I. tr. (înv.) v. Prevedea. Previ-ziona. Pronostica. prejudecăre s.f. (înv.) v. Prejudecată, prejudecâtă s.f. eres, preconcepţie, <înv.> prejudecăre, prejudeţ, prejudiciu, prevenţie, prolips. Există multe prejudecăţi menţinute de starea generală de ignoranţă. Este o persoană fără prejudecăţi. prejudâţ s.n. (înv.) v. Prejudecată, prejudiciâ vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale lor) a dăuna, a leza, a vătăma, a atinge, a lovi, a păgubi. Un comportament uşuratic a prejudiciat imaginea pe care cu greu şi-a construit-o. 2 (compl. indică stări, situaţii etc.) a afecta1, a impieta, a leza. Acest comportament bizar a prejudiciat relaţiile de prietenie dintre ei. Disputele permanente cu cei din opoziţie i-au prejudiciat imaginea publică. 3 a dăuna, a strica, <înv. şi pop.> a vătăma, <înv. şi reg.> a reoni. Excesul de grăsimi prejudiciază sănătatea. prejudiciăbil, -ă adj. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, pernicios, primejdios, rău, vătămător, deleter, stricător, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dăunăcios, dăunos, poznaş, <înv.> pagubnic, piericios, prejudicios, stricăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt pre-judiciabile. prejudiciăl, -ă adj. (rar) v. Preliminar, prejudiciăt, -ă adj. (jur.; despre oameni) lezat, vătămat. Chiriaşii prejudiciaţi au dat în judecată primăria. prejudicios, -oăsă adj. (înv.) v. Dăunător. Negativ. Nociv. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Prejudiciăbil. Primejdios. Rău. Vătămător, prejudiciu s.n. 1 daună, dezavantaj, pagubă, pierdere, stricăciune, maleficiu, <înv. şi pop.> pricaz1, supărare, <înv. şi reg.> smintă, sminteală, ştetă, <înv.> detriment, eziet, piericiune, scădere, stricare, stricătură, tor2, zdruncinare, vătămare, gaură, 1411 | zdruncineală, vătămătură. Nu se pot estima prejudiciile aduse de inundaţii. 2 daună, lezare, lovitură, pagubă, vătămare, lovire. Publicarea unui articol calomnios i-a provocat mari prejudicii morale. 3 {înv.) v. Prejudecată, prejur adv., prep. (înv.) I adv. 1 (local) v. împrejur. Primprejur. 2 (modal; exprimă ideea de aproximaţie, în forma pregiur) v. Aproape. Aproximativ. Cam. Circa. Relativ. Vreo. IIprep. 1 (în forma prejurul; constr. eugen.; introduce un circ. de loc care indică situarea unei fiinţe, a unui obiect etc. în apropiere de altă fiinţă, de alt obiect etc.) v. Lângă. 2 (în forma prejurul; constr. eugen.) v. împrejurul (v. împrejur). Primprejurul (v. primprejur). 3 (în forma pregiur, introduce un compl indir. care indică obiectul acţiunii) v. De2, prejurâ vb. I. tr. (reg.) v. Jura. prejurul prep. (înv.) = prejur. prelată s.f. 1 polog2, poivă. Pe stradă trec mai multe camioane militare cu prelată. 2 (fam.; glum.) v. Rochie. 3 (arg.) v. Balon2. Balonzaid. Fâş. Fulgarin. Impermeabil. Manta. Manta de ploaie. Trenci. Trencicot prelecţie s.f (înv.) v. Curs2. Prelegere, prelege vb. III. intr. {înv.; despre profesori, personalităţi etc.) v. Conferenţia. Vorbi, prelegere s.f. 1 curs2, <înv.> prelecţie, propunere. Se numără printre cei care au asistat la prelegerile marelui profesor de istoria artei. 2 (înv.) v. Conferinţă. Cuvânt, prelevare s.f. prelevaţie. Prelevarea probelor de la locul crimei a fost dificilă din cauza condiţiilor atmosferice nefavorabile. prelevâţie s.f. prelevare, preliminâ vb. I. tr. (livr.; compl. indică mai ales sume de bani) v. Prevedea, preliminâr, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre activităţi, studii etc.) prealabil, pregătitor, premergător, preparator. Pentru a candida la acest post, are nevoie de studii speciale preliminare. Săptămâna aceasta au început meciurile preliminare din cadrul campionatului mondial. 2 anticipat, prealabil, premergător. Plata preliminară asigură furnizarea mărfii la timp. 3 prejudicial. înainte de a ţine prelegerea, profesorul a făcut câteva precizări preliminare. 4 introductiv, liminar, <înv.> precuvântător. La consfătuire, preşedintele Academiei a ţinut un discurs preliminar. II s.n. (lapl. preliminarii) 1 preparative. Preliminariile unei întâlniri la nivel înalt revin diplomaţilor. 2 introducere, preambul. A intrat direct în subiect, fără preliminarii. preliminare s.f. (livr.) v. Prevedere, preliminat -ă adj. (livr.; mai ales despre sume de bani) v. Prevăzut. prelinge vb. III. refl. 11 (despre lichide, materii vâscoase etc.) a se scurge, a pica2, <înv. şi reg.> a pişti, a se provărsa, <înv.> a se slobozi. Substanţa chimică s-a prelins din recipientul în care se afla. Picăturile de ploaie se preling pe geamuri. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat; fiziol; despre unele secreţii) a aluneca, a curge, a luneca, a picura, a se scurge, a merge, a pica2, a veni, a se strecura. Picături de transpiraţie i se preling pe frunte. II fig. 1 (despre fiinţe) a se fofila, a se furişa, a se strecura, a se prefira, a se scurge, a se şterge. Pisica s-a prelins pe lângă copil şi a intrat în casă. 2 (despre păr, barbă) a atârna, a se lăsa. Pletele i se preling pe umeri. prelingere s.f. efluenţă, scurgere, prelin-sătură, scurs1, scursoare, scursură. Prelingerea substanţei chimice din recipient s-a produs din cauză că acesta avea o mică fisură. prelins1, -ă adj. 1 (despre lichide) scurs2. Picăturile de ploaie prelinse pe geamuri se adună pe pervaz. 2 fig. (despre mers, deplasare) furişat2. Are mersul legănat şi prelins. prelins2, -ă adj. (în opoz. cu „creţ”; reg.; despre pâr) v. Drept. întins2. Lins2. Neîncreţit. Neondulat. Netezit2. prelinsătură s.f. (rar) v. Efluenţă. Prelingere. Scurgere. prelua vb. I. tr. 1 (compl. indică materiale, mărfuri, lucrări tehnice etc.) a primi, a recepţiona. A preluat toate materialele de construcţie pentru a se apuca de lucru. A preluat lăzile cu legume pe care trebuie să le pună în vânzare. 2 (compl. indică teorii, concepţii, doctrine etc.) a accepta, a admite, a adopta, a împărtăşi, a-şi însuşi1, a primi, a recunoaşte, a îmbrăţişa. Oamenii de ştiinţă i-au preluat teoria privind transhumanţa. preluăre s.f. primire, recepţionare. Preluarea materialelor s-a făcut pe baza unui proces-ver-bal. După preluarea lăzilor, apus legumele în vânzare. preluăt, -ă adj. (despre materiale, mărfuri, lucrări tehnice etc.) primit, recepţionat. Materialele preluate sunt de foarte bună calitate. Legumele preluate au fost puse în vânzare. prelucă s.f. (reg.) 1 v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. 2 (geomorf.) v. Luncă, prelucra vb. 1.11 tr. (compl. indică materiale, substanţe etc. brute) a lucra. Sculptorul prelucrează piatra. 2 tr., refl. pas. (tehn.; compl sau sub. gram. indică metale, aliaje etc.) a (se) elabora, a (se) pregăti, a (se) prepara. Oţelurile inoxidabile şi anticorozive sunt prelucrate în cuptoare electrice. II tr. 1 (muz.; compl. indică piese muzicale) a adapta, a aranja, a armoniza, a instrumenta, a orchestra. Toscanini a prelucrat această piesă pentru orchestră de coarde. 2 (compl. indică texte, informaţii, date, documente etc.) a modifica, a preface, a reface, a schimba, a transforma, a lucra, a refonta. Corectorul a prelucrat textul articolului. Arhitectul a prelucrat planul catedralei. 3 (lit.; compl. indică opere literare, personaje etc.) a adapta, a localiza. Unele dintre personajele lui Moliere au fost prelucrate pentru mediul românesc. 4 fig. (fam.; compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) v. Critica. Judeca. 5 (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. prelucrâre s.f. 11 lucrare, prelucrat1, <înv. şi pop.> lucrat1. Prelucrarea metalelor preţioase l-a pasionat din tinereţe. 2 (tehn.) elaborare, prelucrat1, preparare. Prelucrarea oţelurilor inoxidabile şi anticorozive se face în cuptoare electrice. I11 modificare, prefacere, refacere, schimbare, transformare, refontă. prelungi Textul a suferit prelucrări înainte de publicare. 2 (lit.) adaptare, localizare. Prelucrarea unor personaje ale lui Moliere pentru mediul românesc a fost o reuşită. prelucrat1 s.n. 1 lucrare, prelucrare, <înv. şi pop.> lucrat1. 2 (tehn.) elaborare, prelucrare, preparare. prelucrat2, -ă adj. I (despre materiale, substanţe etc. brute) lucrat2. Are o haină din piele prelucrată. I11 (despre texte, informaţii, date, documente etc.) modificat, prefăcut, refăcut, schimbat2, transformat. Textul prelucrat al articolului a fost predat la tipar. 2 (muz.; despre piese muzicale) adaptat, aranjat2, armonizat, orchestrat. Toscanini are pentru orchestră de coarde mai multe piese prelucrate. 3 (lit.; despre opere literare) adaptat, localizat. Piesa prelucrată a avut un mare succes. preludiu s.n. 1 (muz.) uvertură, <înv.> pestref, vorspiel. Preludiul este o compoziţie muzicală pentru orchestră, concepută ca introducere la o operă, la un balet, la un oratoriu sau la o suită instrumentală. 2 (înv.) v. Cuvânt introductiv. Cuvânt înainte. Exordiu. Introducere. Preambul. Prefaţă, prelung, -ă adj., adv. I adj. 1 alungit, elongat, lung, lungăreţ, lunguieţ, oblong, prelungit, lungit, sulatic, <înv. şi reg.> lunguiat, lungureţ, lunguiuş, lunguriu, <înv.> lun-gatec, lunguiatic, lunguiat. Bluza are capetele gulerului prelungi. 2 (despre ochi) alungit, codat1, migdalat, oblic. Ochii prelungi ai fetei sunt foarte expresivi. 3 (despre grupuri, şiruri de obiecte, de fiinţe) întins2, lung. Un şir prelung de oameni se află la casa de bilete. 4 (despre acţiuni, stări fizice sau afective etc.) îndelung, îndelungat, lung, prelungit, delung, <înv.> prelungitor. Solistul este rechemat pe scenă cu aplauze prelungi. Aşteptarea a fost prelungă. II adv. 1 (temporal) îndelung, îndelungat. Telefonul sună prelung. 2 (modal) <înv.> deşirat. Se sperie de un şarpe întins prelung la soare. prelungi vb. IV. I (predomină ideea de situare, de aştemere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lăţime pe o suprafaţă) 1 refl., tr. a (se) alungi, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) elonga. Mansarda se prelungeşte mult în afară. 2 refl. (despre drumuri, distanţe etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „până la”, ,„până în ”) a continua, a se întinde, a se lungi. Trotuarul se prelungeşte până la fântână. Poteca se prelungeşte până în vârful muntelui. 3 refl. (despre grupuri, şiruri de fiinţe) a se întinde, a se lungi, a ţine. Rândul de la casa de bilete se prelungeşte pe câţiva zeci de metri. II (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp) 1 refl. (despre zile, nopţi, anotimpuri) a se lungi, a se mări, <înv.> a se îndelunga. Ziua se prelungeşte după echinoc-ţiul de primăvară. 2 refl. (despre acţiuni activităţi etc.) a continua, a se întinde, a se lungi, a ţine. Ancheta poliţiei se prelungeşte. 3 tr. (compl indică termene, scadenţe, obligaţii financiare etc.) a amâna, a păsui1, <înv. şi reg.> a muta, a ridica. A reuşit să prelungească scadenţa datoriei. 4 tr. (compl. indică documente, legitimaţii, autorizaţii etc.) a înnoi, a lungi. Şi-a prelungit paşaportul Şi-a prelungit legitimaţia de călătorie. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică prelungire viaţa, zilele cuiva) <înv. şi pop.> a lungi, <înv.> a (se) îndelunga. Prin tratamentul pe care i l-a dat, medicul i-a prelungit viaţa cu câteva luni. 6 tr. (compl. indică sunete) a ţine. Nu poate prelungi mult timp tonul înalt. 7 tr., intr. (înv.; compl. sau sub. indică acţiuni, lucrări, fapte) v. întârzia. Lungi. Tărăgana. Tergiversa. Trena. 8 refl. unipers. (înv.; despre timp sau despre unităţi de timp) v. Trece. prelungire s.f. I (predomină ideea de situare, de aştemere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lăţime pe o suprafaţă) 1 alun-gire, prolongaţie. Prelungirea mansardei în părţile laterale s-a făcut pentru a da un aspect mai deosebit casei. 2 întindere, lungire. Prelungirea rândului de la casa de bilete este pe câţiva zeci de metri. 3 continuare. Garajul se află în prelungirea casei. II (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp) 1 întindere, lungire. Prelungirea anchetei poliţiei a fost de câteva săptămâni 2 amânare, păsuire. A beneficiat de o prelungire a termenului achitării datoriei. 3 înnoire. Prelungirea paşaportului se face la poliţie. prelungit, -ă adj. I alungit, elongat, lung, lungăreţ, lunguieţ, oblong, prelung, lungit, sulatic, <înv. şi reg.> lunguiat, lungureţ, lunguiuş, lunguriu, <înv.> lungatec, lunguiatic, lunguiat. I11 (despre acţiuni, stări fizice sau afective etc.) îndelung, îndelungat, lung, prelung, delung, <înv.> prelungitor. 2 (rar; despre voce, vorbire) v. Tărăgănat, prelungitor, -oăre adj. (înv.; despre acţiuni, stări fizice sau afective etc.) v. îndelung. îndelungat. Lung. Prelung. Prelungit, prelungoăsă s.f. (bot.; reg.) v. Silnic (Glecho-ma hederaceum şi Glechoma hirsutum). prelunjoără s.f. (bot; reg.) v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum). premah'gn, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli, etape ale unei boli) precanceros. Pacientul poate fi salvat întrucât boala este în fază precanceroasă. prematur, -ă adj. 1 (biol, med.) abortiv. A născut un făt prematur. 2 (despre fiinţe) imatur. Este încă prematur, nu a ajuns la maturitatea fizică şi intelectuală. 3 (despre fenomene, stări etc.) pretimpuriu, timpuriu, <înv.> prematural, prematurat, vremelnic. Moartea prematură a soţului ei i-a schimbat radical viaţa. Căderile premature de zăpadă au stopat semănăturile de toamnă. A (despre oameni, în special despre copii sau despre judecata lor) avansat, precoce. Este un copil prematur pentru vârsta lui. 5 (despre facultăţi psihice sau biologice, despre însuşiri etc. ale oamenilor) precoce. Are un mod prematur de a gândi lucrurile. Unchiul său are o bătrâneţe prematură din cauza necazurilor. prematurăl, -ă adj. (înv.; despre fenomene, stări etc.) v. Prematur. Pretimpuriu. Timpuria prematurat, -ă adj. (înv.; despre fenomene, stări etc.) v. Prematur. Pretimpuriu. Timpuria prematurităte s.f. (înv.) v. Precocitate, premeci'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică varza sau moarea de varză) v. Pritoci, premedită vb. I. tr. (compl indică mai ales acţiuni reprobabile) a plănui, a precuge- ta, a mesteca. Acuzatul a premeditat crima. premeditare s.f. precugetare, <înv.> pre-cuget, premeditaţie. Acuzatul a comis fapta cu premeditare. premedităt, -ă adj. (despre acţiuni, fapte, manifestări etc. ale oamenilor) precuge-tat Crima premeditată a şocat comunitatea. premedităţie s.f. (înv.) v. Premeditare, premenitură s.f. (reg.) 1 v. Primeneală. Primenire. Primenit1. Schimbare. Schimbat1.2 (la pl. premenituri; concr.) v. Albitură. Primeneli (v. primeneală). Rufa. Rufarie. Schimb, premergător, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. I (despre activităţi, studii etc.) prealabil, pregătitor, preliminar, preparator. Pentru a candida la acest post, are nevoie de studii speciale premergătoare. Săptămâna aceasta au început meciurile premergătoare din cadrul campionatului mondial. 2 anticipat, prealabil, preliminar. Plata premergătoare asigură furnizarea mărfii la timp. 3 (despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) antecedent, anterior, dinainte, precedent, anticipat, <înv.> pre-cezător, trecut2. Multe din evenimentele actuale se explică prin situaţia premergătoare. II s.m., s.f. antecesor, înaintaş, precursor, predecesor, <înv.> înainte-mergător, prediteci, procatoh, prodrom, selef. Scriitorii de astăzi au premergători celebri. prem£rge vb. III. tr. 1 a preceda, <înv.> a preurma, a propăşi. Generaţiile care ne-au premers ne-au transmis tradiţii pe care nu trebuie să le pierdem. într-o biserică pronaosul premerge naosul. 2 a preceda. Unele măsuri luate de minister premerg reforma învăţământului. premeteă s.f. (reg.) v. Bidinea, premiăt, -ă s.m., s.f., adj. laureat. Premiatul concursului internaţional de matematică este un elev român. Sportivii premiaţi au primit premii substanţiale. premier sm (polit.; în unele ţări) cancelar, cancelar federal, prim-ministru (v. prim1). La acest eveniment a participat şi premierul Germaniei. premilitără s.f. (înainte de cel de-al Doilea Război Mondial; înv. şi pop.) v. Premilitărie. premilitărîe s.f. (înainte de cel de-al Doilea Război Mondial) premilitără. Pre-milităria era o pregătire militară pe care tinerii o făceau, obligatoriu, înainte de recrutare. premisă s.f. 1 (log.) <înv.> protază. Premisa este propoziţia iniţială a unui raţionament din care este dedusă concluzia. 2 postulat. Trebuie să se pornească de la premisa că este nevinovat. Şcoala poate înfăptui această premisă numai dacă are sprijinul guvernanţilor. premi'te vb. III. tr. (înv.) v. Arăta. Indica. Preciza. Spune. premiu s.n. 1 bonus, gratificaţie, primă, recompensă. Patronul i-a acordat un premiu pentru că a lucrat exemplar. 2 (înv.) v. Primă de asigurare. premolăr s.m. (anat) măsea căţelească, măseaua căţelei (v. măsea). Premolarii sunt situaţi între canini şi molari. premonitoriu, -ie adj. prevestitor, profetic, sibilic, sibilin, sibilinic, vaticinant, vaticinar, |1412 vizionar, <înv.> menitor, prorocesc. întâmplarea din acea noapte a fost un avertisment premonitoriu. Vorbele bătrânului vraci aveau o gravitate premonitorie. premom'ţie s.f. (psih.) premuniţie. Premoni-ţia este presimţirea unor fapte viitoare, fară a avea o motivare raţională. premuniţie s.f. (psih.) premoniţie. premutarisi'vb. IV. tr., refl. (înv.; compl sau sub. indică oameni) v. Muta. Permuta. Strămuta. Transfera. prenarcoză s.f. (med.) preanestezie. în pre-narcozâ se administrează bolnavului medicamente hipnotice şi analgezice. prenatăl, -ă adj. (biol, med, med. vet.) ante-natal. în perioada prenatală a stat mult timp în pat. prencepevb. HI. tr. (reg.; compl. indică activităţi, acţiuni etc.) v. Reîncepe. Relua, preneputinţâruş s.m. (polit.; înv.) v. Plenipotenţiar. prenoi'vb. IV. tr. 1 (înv. şi reg.; compl. indică edificii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Moderniza. Preface. Renova. 2 (înv. şi reg.; compl. indică monumente, construcţii, picturi etc.) v. înnoi. Reface. Restaura. 3 (înv.; compl. indică valori, obiecte etc.) v. Preschimba. Schimba. prenoră vb. I. tr. (jur.; reg.; compl indică bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu ori aparţinând unor debitori) v. Sechestra, prenumără vb. I. tr., refl. (înv.; compl. indică oameni, instituţii etc.; cu determ. introduse prin prep. ,,layy) v. Abona, prenumărăre s.f. (înv.) v. Abonare, prenumărăţ, -ă adj. (despre oameni, instituţii etc.; înv.) v. Abonat. prenume s.n. nume de botez, nume mic, pronume. Fata are prenumele Maria. prenumerănt, -ă s.m., s.f. 1 (înv.) v. Abonat. 2 v. Subscriitor. prenumerâţie s.f. (înv.) 1 v. Abonare. 2 v. Subscripţie. prenumi vb. IV. tr. (compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) v. Aminti. Arăta. Cita. Indica. Menţiona. Numi. Pomeni. Semnala, prenupţiâl, -ă adj. antenupţial. înainte de a se căsători, cei doi tineri au primiţi certificate prenupţiale. preobrajenie s.f. 1 (relig.; înv. şi pop.; nm. pr.) v. Schimbarea la Faţă (v. schimbare). 2 (înv.) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare, preobrăzi vb. IV. tr. (înv.; compl indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, preobrăzitură s.f. (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. preocupă vb. 1.11 tr. a interesa. îl preocupă cum evoluează boala. O preocupă dezbaterile politice care au loc în media. 2 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>T) a se interesa, a se îngriji, a se ocupa, a vedea, <înv. şi pop.> a se uita, a umbla, <înv. şi reg.> a purta, <înv.> a se nevoi. Sepreo- 1413| cupă de cazarea turiştilor. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a-şi căuta, a se interesa, a se ocupa, a-şi vedea. Preocupâ-te de problemele tale, că de ale mele mă îngrijesc singur! II tr. (compl. indică oameni) 1 (despre lecturi, spectacole etc.) a domina, a solicita, a stăpâni, a absorbi, a acapara, a captiva, a încătuşa, a înlănţui, a sorbi, a lănţui. Lectura romanului o preocupă cu totul. 2 (despre idei, gânduri etc.) a chinui, a frământa, a obseda, a persecuta, a tortura, a urmări, a hanţa, a prigoni, a râcâi, a roade, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o preocupă. 3 a alarma, a alerta, a angoasa, a frământa, a se impacienta, a intriga, a îngrijora, a nelinişti, a speria, a tulbura, a îngândura, a îngrija, <înv.> a îngriji, a îngrijui, a lărmui, a nepăciui, a intrigarisi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o preocupă. Avertismentele meteorologice îi preocupă pe toţi. preocupare s.f. 11 atenţie, grijă, interes, stare, stat3, păsare1, sinchiseală, sinchisire, sinchisit, <înv. şi reg.> câştigă, <înv.> ocupaţie. Manifestă o preocupare deosebită faţă de propria persoană. 2 activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, ocupaţie, treabă, travaliu, operozitate, stare, rost, <înv.> înde-letnicie, ocupare, preocupaţie. Preocuparea sa în cercetare a fost răsplătită cu numeroase premii. I11 dominare, absorbire, capti-vare. Preocuparea lecturii o face să se detaşeze de tot ce o înconjoară. 2 angoasă, anxietate, frământare, grijă, impacienţă, îngrijorare, nelinişte, panică, temere, tulbur, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrijare, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frământătură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire,.neodihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de preocupare. preocupat -a adj. 1 (despre oameni) dominat, absorbit, captivat. Stătea într-un fotoliu preocupată de gânduri. 2 (despre oameni sau despre fizionomia lor) gânditor, îngândurat, umbrit, umbros. Este mereu preocupat pentru că are probleme în familie. 3 (despre oameni) absent, distrat, inadvertent, indiferent, îngândurat, năuc, neatent, uitit, <înv.> distras, aerian, căscat2, dus2, împrăştiat, transportat2, plecat2. Ca de obicei preocupată, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată ei. preocupaţie s.f. (înv.) v. Activitate. îndeletnicire. Lucru. Muncă. Ocupaţie. Preocupare. Treabă. preopinent -ă s.m., s.f antevorbitor, <înv.> prevorbitor. Preopinentul său a avut o intervenţie interesantă. preot s.m. 1 (relig.) pastor, părinte, sacerdot, prezbiter, <înv. şi pop.> lucrător al viei Domnului, lucrător al viei lui Hristos, lucrător în via Domnului, popă1, slujitor, popârţac1, taică, <înv.> iereu, învăţător de suflet, oltamic, vlădică, păs- tor. Cununia a fost oficiată de un preot cunoscut. 2 (în Antic.; la unele popoare orientale) mag1. Preotul îndeplinea funcţii sacerdotale. preoteasă s.f. 11 prezviteră, <înv. şi reg.> popoaie, <înv.> popadie. Preoteasa este o persoană înţeleaptă. 2 (în Antic.) <înv.> popă1. Preoteasa îndeplinea funcţii sacerdotale. 3 (înv.; j. de cărţi) v. Damă. Regină. II (reg.) căciulă, clop, măgar, popa-crucilor (v. popă2), popă2. Preoteasa este un snop de grâu care, pus în vârful unei grămezi de snopi, o apără de ploaie. preoţesc, -eâscă adj. (relig.) 1 sacerdotal, popesc, păstoresc. Veşmintele preoţeşti albe sunt purtate de înalţii clerici mai ales în timpul slujbei de Paşte. Activitatea sa preoţească l-a propulsat în ierarhia bisericească. 2 duhovnicesc, popesc. A intrat în cinul preoţesc. 3 clerical, ecleziastic, popesc. A avut cele mai înalte demnităţi preoţeşti. preoţeşte adv. (modal; relig.) popeşte. S-a îmbrăcat preoţeşte. preoţi vb. IV. (relig.) 1 tr., refl. a (se) hirotoni, a (se) hirotonisi, a (se) popi. A fost preoţit în catedrala mitropolitană. De copil, se gândea să se preoţească. 2 intr. (înv.; despre clerici) v. Popi. preoţie s.f. (relig.) 1 sacerdoţiu, popie, popărie, <înv.> dar2, cădelniţă. Pentru preoţie trebuie har. 2 (colect.; înv.) v. Cler. Preoţime. Sacerdoţiu. preoţime s.f. (colect.; relig.) cler, sacerdoţiu, popime, popărie, <înv.> preoţie. Cea mai mare parte a preoţimii româneşti este ortodoxă. prepanâţie s.f. (reg.) v. Cârciumă, prepară vb. 1.11 tr. (compl. indică alimente, mâncăruri) a face, a găti, a pregăti, <înv. şi pop.> a preface, a păzi, a socăci. A preparat pentru prânz o ciorbă cu perişoare. 2 tr., refl. pas. (tehn.; compl. sau sub. gram. indică metale, aliaje etc.) a (se) elabora, a (se) pregăti, a (se) prelucra. Oţelurile inoxidabile şi anticorozive sunt preparate în cuptoare electrice. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) pregăti, <înv. şi reg.> a (se) griji. O prepară dinainte, pentru ca aflarea nenorocirii să nu-i provoace o cădere psihică. 4 tr. (rar) v. Aranja. Pregăti. 5 refl. (rar; despre oameni; de obicei urmat de determ. precedate de prep. „de” sau de un vb. la conjunct.) v. Pregăti. 6 refl. (rar; urmat de un vb. la conjunct, sau la inf.) v. Pregăti. 7 tr. (rar; compl. indică animale sau păsări moarte) v. împăia. I11 refl. (despre oameni) a învăţa, a se pregăti, a studia. S-a preparat foarte serios pentru acest examen. 2 tr. (compl. indică elevi, studenţi etc.) a medita, a pregăti. îşi prepară copiii la engleză. 3 tr. (compl. indică lecţii, obiecte de studiu etc.) a pregăti. Profesorii trebuie să-şi prepare fiecare lecţia. preparând s.m. (pedag.; înv.) v. Normalist. preparandâlă s.f. (pedag.; înv.) v. Şcoală normală. preparândie s.f. (pedag.; înv.) v. Şcoală normală. preparandists.m. (pedag.; înv.)v. Normalist. prepondera preparâre s.f. 11 facere, făcut1, gătire, gătit1, pregătire, pregătit1, preparat1. Prepararea ciorbei îi ia pe puţin două ore. 2 (tehn.) elaborare, prelucrare, prelucrat1. Prepararea oţelurilor inoxidabile şi anticorozive se face în cuptoare electrice. 3 (rar) v. Aranjare. Aranjat1. Pregătire. II meditare, meditaţie, pregătire. Prepararea elevilor pentru olimpiadă este necesară. preparât1 s.n. 11 facere, făcut1, gătire, gătit1, pregătire, pregătit1, preparare. 2 (rar) v. Aranjare. Aranjat1. Pregătire. II (concr.) produs, sortiment, <înv.> preparaţie. Preparatele culinare sunt foarte diversificate în restaurante. preparât2, -ă adj. 1 (despre mâncăruri) gata, gătit2, pregătit2, <înv.> prefăcut. îl aşteaptă cu mâncarea preparată. 2 (rar; mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic. preparative s.f. pl. 1 preliminarii (v. preliminar). Preparativele unei întâlniri la nivel înalt revin diplomaţilor. 2 pregătiri (v. pregătire). Sunt foarte ocupaţi cu preparativele de nuntă. preparator, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre ani de studiu) pregătitor .La unele instituţii de învăţământ superior, în anul preparator studenţii străini învaţă limba ţării în care îşi fac studiile. 2 (rar) v. Pregătitor. 3 (rar; despre activităţi, studii etc.) v. Prealabil. Pregătitor. Preliminar. Premergător. II s.m., s.f. meditator, <înv.> corepetitor, repetitor. Are un preparator care îl pregăteşte la matematică. preparâţie s.f. 11 lecţie, lecţie particulară, meditaţie. Unii profesori dau preparaţii. 2 (rar) v. Aranjare. Aranjat1. Pregătire. II (concr.; înv.) v. Preparat1. Produs. Sortiment, prepât s.n. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. prepel s.m. (omit.; reg.) v. Prepeliţoi. prepeleâc s.n. 11 (gosp.) sărciner, par, par de oale, pop, sărcior, sleme, ţăruş, ul-celar. în prepeleac se pun diverse vase gospodăreşti pentru a se scurge sau a se usca. 2 (gosp.) pipirigă, ploscoană, porşor, prăjină. în jurul prepeleacului se clădeşte o claie de fân, de grâu, de trifoi etc. 3 (pop.) v. Par. Prăjină. 4 (reg.) v. Barieră. II (entom.; reg.) v. Molia-de-casă (v. molie). Molia-de-ziduri (v. molie) (Oniscus murarius). prepelicâr s.m. (zool.) brac1, câine de aret, vijlă1, vişlar. Prepelicarul este un câine de vânătoare, cu pârul scurt şi cu urechile mari şi blegi. prepeliţă s.f. 1 (omit.) Coturnix coturnix; pitpalac, pitpălăcoi, pitulice, potâmiche, titirlic. 2 (arg.) v. Pungă, prepeliţoi s.m. (omit.; pop.) prepel. Prepeliţoiul este bărbătuşul prepeliţei. preponderâ vb. I. intr. a precumpăni, a predomina, a prevala, <înv.> a predomni. în turismul rural preponderează micile pensiuni. preponderaţie preponderâţie s.f. (înv.) v. Precumpănire. Predominanţă. Predominare. Predominaţie. Preponderenţă. Prevalare, preponderent, -ă adj. 1 (despre idei, concepţii, însuşiri, trăsături etc.) dominant, precumpănitor, predominant, predominator, prevalent, <înv.> predomnitor. Ideea preponderentă a poemului este slăvirea eroilor. 2 (în opoz. cu „minoritarînv.) v. Majoritar, preponderenţă s.f. 1 precumpănire, predominanţă, predominare, predominaţie, prevalare, <înv.> predomnire, preponderaţie. Preponderenţa micilor pensiuni în turismul rural este benefică pentru excursionişti. 2 întâietate, precădere, primat, primordialitate, prioritate, <înv.> întăinţă, protie, protimie2, protimisire, protimisis, întâiere. Informarea noului guvern, preponderenţă are partidul câştigător în alegeri. 3 supremaţie. Prin tehnică şi intonaţie, violonistul deţine preponderenţa în interpretarea Capriciilor lui Paganini. prepotent, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale br) v. Atotputernic. Omnipotent, prepotenţă s.f. (livr.) v. Atotputernicie. Omnipotenţă. prepozit s.m. (milit.; latin.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. prepoziti'v, -ă adj. (gram.; în opoz. cu „encliticrar; despre articole şi unele pronume) v. Proclitic. prepuberăl, -ă adj. (biol.) prepubertar, pre-pubescent. prepubertăr, -ă adj. (biol.) prepuberăl, pre-pubescent. Perioada prepubertară precedă pubertatea. prepubescent, -ă adj. (biol.) prepuberăl, prepubertar. preputâlnic, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni sau despre firea br) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect. Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător. prepuitor, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (înv. şi reg.; despre oameni sau despre firea br) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect. Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător. 2 (jur.; înv.; despre fapte, manifestări ale oamenibr, despre acte, documente etc.) v. Acuzator. Incriminator. II s.m., s.f. (înv.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. prepune vb. III. 11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni, colectivităţi umane, organisme sociale etc.) v. Bănui. Suspecta. Suspiciona. 2 tr. (înv. şi pop.) v. Presupune. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Vaticina. Vesti. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Propune. Recomanda. 5 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Desemna. Face. învesti. Numi. Pune. 6 tr. (reg.; compl. indică obiecte) v. înnădi. 7 tr. (înv.; compl. indică texte, opere literare etc.) v. Tălmăci. Traduce. Transla. Transpune. 8 tr. (înv.; compl. indică texte, originale etc.) v. Copia. Reproduce. Transcrie. 9 refl. (înv.; despre oameni) v. îndoi. 10 tr. (înv.; compl. indică mai ales obiecte stricate, uzate, învechite, necorespunzătoare etc.) v. înlocui. Schimba. II tr. fig. (reg.; compl indică oameni) v. Chestiona. Descoase. Interoga. întreba, prepunere s.f. (înv.) v. Bănuială. Circumspecţie. Incredulitate. Neîncredere. Suspiciune, prepurtăre s.f. (reg.) v. Alergare. Alergătură. Fugă. Fugăreală. Goană. Umblătură. Umblet. prepus1 s.n. 1 (înv. şi pop.) v. Presupunere. 2 (pop. şi fam.) v. Bănuială. Circumspecţie. Incredulitate. Neîncredere. Suspiciune. prepus2, -ă adj. 1 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Bănuit. Suspect. Suspectat. 2 (înv. şi pop.; despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) v. Presupus2. 3 (în opoz. cu „natural”; reg.; despre păr, gene etc.) v. Artificial. Fals. prepuţ s.n. (anat.) <înv.> pieliţa mădularului (v. pieliţă), guler. Prepuţul se excizează la circumcizie. prerafaelism s.n. (pict.; rar) v. Prerafaelitism. prerafaetist, -ă s.m., s.f. (pict.; rar) v. Prerafaelit. prerafaelit, -ă s.m., s.f., adj. (pict.) pre-rafaelist. Prerafaeliţii sunt adepţii prerafaeli-tismului. prerafaelitism s.n. (pict.) prerafaelism. Prerafaelitismul, apărut în Anglia, la mijlocul sec. al XlX-lea, milita pentru întoarcerea la puritatea artei înaintaşilor lui Rafael. prerâură vb. I. tr. (înv.; despre ape curgătoare sau stătătoare; compl. indică maluri, ţărmuri, regiuni, teritorii etc.) v. Scălda. Spăla. Uda. prerecui vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Protesta. prerevoluţionăr, -ă adj. (polit.) anterevolu-ţionar. A resimţit puternic tumultul anilor prerevoluţionari. prerogativă s.f. 1 privilegiu, <înv.> pronomi-on. Şeful său abuzează de prerogativele funcţiei pe care o are. 2 avantaj, superioritate. Nu ezită să profite de prerogativa sa în orice situaţie. prerumpevb. III. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. întrerupe. presă vb. I. tr. 11 (compl. indică mai ales obiecte) a apăsa, a comprima, a strânge, <înv. şi pop.> a păsa1, <înv.> a greuia. Presează mingea pentru a scoate aerul din ea. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc. sau părţi ale corpului fiinţebr) a apăsa. Presează tutunul în pipă. 3 (compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) a bate, a bătători, a bătuci, a compacta, a îndesa, a tasa, a com-pactiza, a pătuli, a pisa, a pisăgi, a dricui, a dripi, a pături, a tăpşi, a zbătu-ci. A presat pământul cu tăvălugul. 4 (compl. indică fructe, seminţe etc.) a stoarce, a tescui, a zdrobi, a destoarce3, a stropşi. A presat seminţele de floarea-soarelui pentru a obţine ulei. A presat fagurii pentru a scoate mierea. 5 (compl indică brânză, caş) a stoarce, a tescui. Ciobanii presează caşul pentru a ieşi zerul. II fig. (compl. indică oameni) 1 a constrânge, a face, a forţa, a obliga, a sili, a soma, a violenta, a încolţi, a strânge, a opinti. L-a presat să depună mărturie. 2 (despre timp, circumstanţe, evenimente etc.) a grăbi, a zori2. Timpul ne presează să terminăm lucrarea. | 1414 presăj s.n. 1 presare, presat1.2 apăsare, apăsat1, comprimare, presare, presat1, strângere, strâns1, <înv. şi pop.> strânsoare, <înv.> apăsătură, strân-sătură, strânsură. presant -ă adj. 1 grabnic, neîntârziat, urgent, sorgoş. Treburi presante îl obligă să se întoarcă la serviciu. 2 (despre nevoi, motive, despre caracterul unor fenomene sociale, economice etc.) imperativ, imperios, stringent. Există un motiv presant să grăbim finalizarea acţiunii. presăr s.m. 1 (rar) v. Presator. 2 (jurnal; fam.) v. Gazetar. Jurnalist. Publicist. Ziarist. 3 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, presăre s.f. 1 presaj, presat1. Presarea obiectelor din metal se realizează cu ajutorul unei maşini speciale. 2 apăsare, apăsat1, comprimare, presaj, presat1, strângere, strâns1, <înv. şi pop.> strânsoare, <înv.> apăsătură, strânsătură, strânsură. Scoate aerul din minge prin presarea acesteia. 3 stoarcere, stors1, tescuire, tescuit1, zdrobeală, zdrobire, <înv. şi reg.> storsură, <înv.> tescuială. Presarea seminţelor de floarea-soarelui se face pentru a se obţine uleiul. presăş s.m. (rar) v. Presator. presăt1 s.n. 1 presaj, presare. 2 apăsare, apăsat1, comprimare, presare, presat1, strângere, strâns1, <înv. şi pop.> strânsoare, <înv.> apăsătură, strânsătură, strânsură. presăt2, -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte) apăsat2, comprimat, strâns2. Nu mai poate scoate capacul borcanului bine presat. 2 (despre fructe, seminţe etc.) stors2, tescuit2, zdrobit, zdrobolit. Seminţele de floarea-soarelui presate, din care s-a scos uleiul, sunt aruncate. presator s.m. presar, presaş, presor. Pre-satorul lucrează la o presă. prăsă s.f. 11 (adesea urmat de determ. care arată felul) teasc, storcătoare (v. storcător), stropşitoare, şaitău. Presă de ulei. Presă de struguri. 2 (tipogr.) teasc, <înv.> stambă. Cu presa se imprimă texte sau figuri prin presarea hârtiei pe un zaţ. 3 (tipogr.) presă rotativă = rotativă (v. rotativ). Presa rotativă este folosită pentru tipărirea publicaţiilor de mare tiraj. II (jurnal.) 1 publicistică (v. publicistic), tipar, ziare (v. ziar), <înv.> publicitate. într-o democraţie adevărată libertatea presei este deplină. Această revistă de cultură ocupă un loc important în presa românească. 2 gazetărie, jurnalism, jurnalistică (v. jurnalistic), publicistică (v. publicistic), ziarism, ziaristică (v. ziaristic), <înv.> publicitate, publicism. A renunţat la profesorat pentru presă. presădi vb. IV. tr. (pom., agric.; pop.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Planta. Pune. Răsădi. Repica. Sădi. Transplanta. presădi're s.f. (pom., agric.; pop.) v. Plantare. Plantat1. Punere. Pus1. Răsădire. Răsădit1. Sădire. Sădit1. Transplantare, presădi't, -ă adj. (pom., agric.; pop.; despre puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Plantat2. Răsădit2. Sădit2. Transplantat2, presără vb. I. tr. 1 (compl. indică materii în formă de pulbere, de granule etc.) a împrăştia, a prefira, a răsfira, a răspândi, a risipi, a revărsa, a zvârli, A presărat nisip pe gheaţa de pe străzi pentru a se evita alunecarea. 2 1415| (compl indică materii informă de pulbere, de granule etc.) a împrăştia, a pune, a răsfira. A presărat zahăr pe tarte. A presărat sare peste friptură. 3 a împrăştia, a răsfira, a răspândi, a semăna1, a scutura. Invitaţii la cununie au presărat flori în faţa tinerilor căsătoriţi. presărare s.f. împrăştiere, prefirare, presărat1, răsfirare, răspândire, risipire, zvârlire. Presărarea nisipului a împiedicat alunecarea pe gheaţă. presărăt1 s.n. împrăştiere, prefirare, presărare, răsfirare, răspândire, risipire, zvârlire. presărăt2, -ă adj. (despre materii în formă de pulbere, de granule etc.) împrăştiat, prefirat, răsfirat, răspândit, risipit. Nisipul presărat a împiedicat alunecarea pe gheaţă. preschimbă vb. 1.1 tr. (compl. indică valori, obiecte etc.) a schimba, <înv.> a prenoi. A preschimbat aurul în bijuterii. 2 tr. (compl. indică acte, documente etc.) a reînnoi, <înv.> a preînnoi. Şi-a preschimbat cartea de identitate. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) a (se) metamorfoza, a (se) modifica, a (se) preface, a (se) schimba, a (se) transfigura, a (se) transforma, <înv. şi pop.> a (se) întoarce, a (se) muta, <înv. şi reg.> a (se) închipui, a (se) străforma, <înv.> a (se) schizmi, a (se) strămuta, a (se) suci2, a (se) şanja, a se turna1, a (se) întoarce. Aspectul clădirii s-a preschimbat radical în urma lucrărilor de renovare. Singurătatea i-a preschimbat caracterul, devenind un om ursuz. preschimbare s.f. 1 schimbare. Preschimbarea aurului în bijuterii se face în ateliere de specialitate. 2 reînnoire. Preschimbarea cărţii de identitate este obligatorie după un număr de ani. 3 metamorfozare, metamorfoză, modificare, mutaţie, prefacere, schimbare, transfigurare, transformare, strămutare, transmutaţie, <înv. şi pop.> mutare, prefăcătură, schimbătură, străformare, <înv.> modificaţie, preobrajenie, schimbăciune, străformaţie, strămutătură, transformaţie, răsturnare, răsturnătură. Preschimbarea aspectului clădirii este radicală în urma lucrărilor de renovare. Nu crede în preschimbarea caracterului colegului său. preschimbat, -ă adj. 1 (despre acte, documente etc.) reînnoit Cartea de identitate preschimbată are alt format. 2 (despre aspectul unor obiecte, aşezări etc., despre înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) metamorfozat, modificat, prefăcut, schimbat2, transfigurat, transformat, <înv.> strămutat2. Clădirea cu aspectul preschimbat este de nerecunoscut. Are comportamentul preschimbat din cauza singurătăţii. prescribălui vb. IV. refl., tr. (jur.; înv.; sub. sau compl. indică pedepse penale, legi, litigii, drepturi la acţiune, drepturi de proprietate, împrumuturi, privilegii etc.) v. Prescrie. Stinge, prescrie vb. III. 1 tr. (jur.; compl. indică clauze, condiţii, principii etc.) a hotărî, a menţiona, a prevedea, a specifica, a stabili, a statua, a stipula, <înv. şi pop.> a slobozi, a suna, <înv.> a merge. Notarul a prescris în contract obliga- ţiile celui care ia pământul în arendă. 2 tr. (med., med. vet.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) a da2, a indica, a recomanda, a scrie, <înv.> a ordona, a recoman-darisi, a recomandui, a recomăndălui, a sfătui. Medicul i-a prescris un tratament cu antibiotice. 3 refl., tr. (jur.; sub. sau compl. indică pedepse penale, legi, litigii, drepturi la acţiune, drepturi de proprietate, împrumuturi, privilegii etc.) a (se) stinge, a (se) curma, <înv.> a se paragrafisi, a (se) prescribălui, a se săvârşi, a se sfârşi. Pedeapsa se prescrie după doi ani. Judecătorul a prescris pedeapsa din cauza trecerii timpului. 4 tr. (rar) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. 5 tr. (înv.; compl indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) v. Consemna. înregistra. înscrie, însemna. Nota1. Scrie. Trece. 6 tr. (înv.; compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) v. Descrie. Expune. înfăţişa. Prezenta. Reda. Relata. Zugrăvi. 7 tr . (înv.; compl. indică texte, originale etc.) v. Copia. Reproduce. Transcrie. prescriere s.f. 1 (med., med. vet.) indicare, recomandare. Prescrierea antibioticelor în cazul virozei se face numai de către medic. 2 (jur.) prescripţie, <înv.> paragrafie. 3 (jur.) stingere, <înv.> paragrafisire, săvârşire. Prescrierea pedepsei s-a făcut după doi ani. prescriitor s.m. (înv.) v. Conţopist. Copist. Scrib. prescriitură s.f. (înv.) v. Copie. Reproducere. Transcriere. prescrîpt s.n. (jur.; înv.) v. Dispoziţie. Normă. Prescripţie. Prevedere, prescripţie s.f. 1 indicaţie, regulă, <înv.> ustav. în emisiuni speciale de radio sau de televiziune se dau tinerelor mame prescripţii pentru creşterea copiilor. 2 (med., med. vet.; cu determ. introduse prin prep. „după”) aviz, indicaţie, instrucţiuni (v. instrucţiune), recomandare, recomandaţie, <înv.> sfătuire. Bolnavul ia medicamentele numai după prescripţia medicului. 3 (med., med. vet.) reţetă, recipisă, ţidulă, <înv.> ordonanţă. Medicamentele compensate se iau numai pe bază de pescripţie. 4 indicaţie, precizare, prevedere, <înv.> scriptură, prohdiorihmos. A cerut să fie judecat conform prescripţiilor legii. 5 (jur.) dispoziţie, normă, prevedere, <înv. şi reg.> rost, <înv.> emis, prescript, rostire, previziune. Aplicarea noilor pescripţii în domeniul culturii este anevoioasă. 6 (jur.) prescriere, <înv.> paragrafie. Prescripţia dreptului la acţiune s-a făcut prin neexercitarea lui în termenul prevăzut de lege. 7 (jur.) prescripţie achizitivă = uzucapiune. Prescripţia achizitivă este un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun prin efectul unei posesiuni prelungite. prescris, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre medicamente sau tratamente medicale) indicat, recomandat. Medicamentul prescris a avut efect. 2 (jur.; despre pedepse penale, legi, litigii, drepturi la acţiune, drepturi de proprietate, împrumuturi, privilegii etc.) stins2. Peste ani, presgarnitură infractorul s-a putut întoarce în ţară datorită pedepsei prescrise. prescurâriţă s.f. (reg.) 1 v. Prescurăreasă. 2 (bot.)v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). prescură s.f. I (bis.) liturghie. Prescura se face în formă de cruce. II (bot.; reg.) 1 v. Coa-da-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). 2 v. Rezedă. Rozetă (Reseda odorata). prescurăreasă s.f. prescurâriţă, pres-curăriţă. Prescurăreasa face prescuri. prescurărele s.f. pl. (bot; reg.) v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). prescurâriţă s.f. (reg.) 1 v. Prescurăreasă. 2 (bot.) v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). prescureâ s.f. (bot.; reg.) 1 v. Rechie (Reseda lutea). 2 v. Rechie. Rezedă (Reseda luteola). 3 v. Rezedă. Rozetă (Reseda odorata). 4 v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). prescurt s.n. (înv.) v. Rezumat. Sinteză. Sumar. prescurtâ vb. I. tr. 1 (compl. indică texte, scrieri etc.) a micşora, a reduce, a scurta. Din cauză că articolul era prea mare, autorul a fost nevoit să prescurteze textul pentru a-l putea publica. 2 (compl. indică texte citite, discursuri, prezentări etc.) a concentra, a reduce, a rezuma, a scurta, a sumariza, a comprima, a condensa. A prescurtat discursul din cauza lipsei de timp. 3 (compl. indică cuvinte, titluri etc.) a abrevia, a scurta. A prescurtat titlul cărţii. prescurtâre s.f. 11 micşorare, reducere, scurtare, racursi, <înv.> liniştire. Pentru a putea publica articolul, a fost obligatorie prescurtarea textului acestuia. 2 concentrare, reducere, rezumare, scurtare, comprimare, condensare. A fost nevoit să recurgă la prescurtarea discursului său din cauza lipsei de timp. II (concr.) 1 rezumat, <înv.> scriere în scurt, sinopsă. A realizat şi a publicat o prescurtare a cunoscutului său roman-fluviu. 2 abreviaţie, abreviere, scurtare, abreviatură. Prescurtarea pentru „domnul” este „dl”. Dicţionarul are o listă cu prescurtările folosite de autori. prescurtâţ, -ă adj. 1 (despre texte, scrieri etc.) micşorat, redus, scurtat, racursi. A fost publicat textul prescurtat al articolului. 2 (despre texte citite, discursuri, prezentări etc.) concentrat, redus, rezumat, scurtat, comprimat, condensat2. A fost nevoit să recurgă la o expunere prescurtată a discursului său din cauza lipsei de timp. 3 (despre cuvinte, titluri etc.) abreviat, scurtat. în lucrare se utilizează titlurile prescurtate ale cărţilor din bibliografie. preselectăre s.f. preselecţie. preselecţie s.f. preselectare. înainte de selecţia finală, s-a făcut o preselecţie a concurenţilor. presentiment s.n. presimţire, feeling, <înv. şi reg.> presimţ, şpuriu, ştimă, <înv.> preşimţământ, preştiinţă, prevedere, instinct. înainte de accident a avut un presentiment. Presentimentul ei nu s-a adeverit. presetupă s.f. (tehn.) presgarnitură. presgarnitură s.f. (tehn.) presetupă. Presgar-nitura etanşează un organ mobil al unei maşini. presimţ presimţ s.n. (înv. şi reg.) v. Presentiment. Presimţire. presimţământ s.n. (înv.) v. Presentiment. Presimţire. presimţi vb. IV. tr. 1 (compl. indică acţiuni, fapte viitoare, întâmplări despre care nu se poate afla încă în mod direct) a anticipa, a intui, a simţi, a mirosi, a adulmeca, a aulma, a ulma. A presimţit devalorizarea valutei. 2 a cunoaşte, a prevedea, a şti. Nu se poate să presimtă cât va dura această situaţie. presimţire s.f. presentiment, feeling, <înv. şi reg.> presimţ, şpuriu, ştimă, <înv.> presimţământ, preştiinţă, prevedere, instinct. presiometru s.n. (fiz.) indicator de presiune, manometru. Presiunea fluidelor se măsoară cu presiometrul. presiune s.f. 11 (fiz.) <înv.> opresiune. Presiunea este egală cu raportul dintre intensitatea unei forţe care apasă perpendicular pe suprafaţa unui corp şi aria suprafeţei respective. 2 (fiz.) presiune de vapori = tensiune de vapori. Presiunea de vapori este tensiunea vaporilor produşi de un lichid într-un spaţiu închis. 3 (fiziol.) presiune arterială = presiune sangvină = (art.) presiunea sângelui = tensiune, tensiune arterială. îşi menţine presiunea arterială la valorile normale cu ajutorul medicamentelor; presiune arterială diferenţială = tensiune arterială diferenţială. Presiunea arterială diferenţială este diferenţa dintre presiunea arterială maximă şi cea minimă; presiune arterială maximă = tensiune arterială maximă, tensiune arterială sistolică. Presiunea arterială maximă este valoarea presiunii existente în sistemul arterial în timpul sistolei cardiace; presiune arterială medie = tensiune arterială medie. Presiunea arterială medie este presiunea arterială mijlocie dintr-un ciclu cardiac, exprimată prin media aritmetică a valorilor extreme ale presiunii arteriale; presiune arterială minimă = tensiune arterială diasto-lică, tensiune arterială minimă. Presiunea arterială minimă este valoarea presiunii care există în artere în momentul diastolei, adică între două contracţii cardiace; presiune in-traoculară = tensiune intraoculară. Presiunea intraoculară este presiunea din interiorul globului ocular, care menţine întinşi pereţii acestuia; presiune venoasă = tensiune venoa-să. Presiunea venoasă este presiunea exercitată de sânge asupra pereţilor venelor într-un punct definit al sistemului venos. 4 apăsare, greutate, <înv.> sarcină. Simte o presiune în dreptul inimii. II fig. 1 constrângere, forţă, silă, silnicie, violenţă, strânsoare, strânsură. într-o societate democratică presiunea nu este permisă. 2 injoncţiune. Presiunile făcute asupra sa l-au determinat să-şi dea demisia. presopunctură s.f. (med.) acupresură. Pre-sopunctura este o metodă terapeutică folosită în medicina neconvenţională pentru îndepărtarea durerii. presor s.m. (rar) v. Presator. presoreceptor s.m. (anat.) baroreceptor. Presoreceptorul este o terminaţie nervoasă senzitivă în peretele unui vas de sânge. prespăn (presşpân) s.n. carton-prespan (v. carton1). Prespanul este întrebuinţat în electrotehnică, în poligrafie etc. presşpân s.n. = prespan. presta vb. 1.1 tr. (compl. indică diverse feluri de munci, de activităţi, de serykii etc.) a depune, a desfăşura, a duce2, a efectua, a executa, a face, a îndeplinita întreprinde. O astfel de activitate pe care vreţi să o prestăm este de durată. 2 tr. (compl. indică serviciul militar) a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a satisface. Şi-a prestat serviciul militar pentru o carieră în armată. 3 tr. a depune. Soldaţii au prestat jurământul. 4 intr. (fam.; glum.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu”, care indică opera căreia cineva i se dedică sau uneltele utilizate) v. Lucra. Munci, prestabili vb. IV. tr. <înv.> a prefige. Planul proiectului este prestabilit. Data la care va începe execuţia este prestabilită. prestabilit, -ă adj. <înv.> prefipt. Constructorii nu se abat, în execuţie, de la planul prestabilit. Au schimbat data prestabilită a nunţii. prestanţă s.f. maiestate. Un om politic trebuie să se impună şi prin prestanţă. Şi-a menţinut, peste ani, prestanţa şi eleganţa. prestâre s.f. 1 desfăşurare, efectuare, executare, îndeplinire, prestaţie, <înv.> desfaşurământ Prestarea acestei activităţi cere un efort deosebit. 2 efectuare, executare, îndeplinire. Cu ani în urmă, prestarea serviciului militar era obligatorie. prestâţie s.f. desfăşurare, efectuare, executare, îndeplinire, prestare, <înv.> desfaşurământ. prestavlenie s.f. (înv.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare, prestidigitator s.m. iluzionist, scamator, fachir, boscar, <înv.> cabaz. Iosefmi a fost un celebru prestidigitator român. prestid ig itâţie s.f. iluzionism, scamatorie, fachirism, hocus-pocus, panglicărie, boscărie. Prestidigitaţia este arta de a crea iluzii prin prestidigitaţie. prestigios, -oăsă adj. (despre realizări ale oamenilor sau despre acţiuni, manifestări, întruniri culturale, sportive etc.) important, însemnat. A creat o doctrină sociologică prestigioasă. Olimpiada este o manifestare sportivă prestigioasă. prestigiu s.n. 11 ascendent, autoritate, consideraţie, influenţă1, înrâurire, reputaţie, respect, stimă, trecere, vază1, ampri-ză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total, care are nu numai prestigiu în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. 2 celebritate, faimă, glorie, renume, reputaţie, fală, pomenire, aureolă, strălucire, lucire. Publicarea cărţii i-a adus prestigiul în lumea autorilor de romane SF. 3 faimă, notorietate, renume, reputaţie, vază1, <înv. şi reg.> vâlvă. Brâncuşi este un sculptor de prestigiu mondial. 4 onoare, renume, reputaţie. Face tot posibilul să |1416 salveze prestigiul familiei. II (rar) v. Atracţie. Farmec. presupuitor, -oăre adj. (înv.; despre oameni sau despre firea lor) v. Anxios. Bănuitor. Circumspect. Incredul. Neîncrezător. Suspicios. Temător. presupune vb. III. I tr. (de obicei urmat de prop. compl. dr.) 1 <înv. şi pop.> a prepune. Presupune că nu se va răzgândi şi-şi va schimba atitudinea faţă de copii. 2 (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.) a bănui, a crede, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a prevedea, a socoti, a şti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine ar fi presupus că se va întâmpla astfel? Nu a presupus că în ceai era somnifer. 3 a crede, a estima, a prezuma, a socoti, a probălui, <înv.> a supoza. Presupune că îşi va termina lucrarea în următoarele trei zile. 4 a admite, a spune, a zice. Presupune că preopinentul său are dreptate în ceea ce susţine. 5 a cere, a implica, a necesita, a reclama. Reuşita în meserie presupune muncă. II refl. impers. a se bănui, a se arde. Se presupune cine este autorul furtului. presupunere s.f. 1 <înv. şi pop.> prepus1. Are fel defel de presupuneri în legătură cu schimbarea atitudinii faţă de copii. 2 bănuială, ipoteză, prezumţie, supoziţie, presupus1. Presupunerea că este bolnavă s-a adeverit. 3 conjectură, ipoteză, prezumţie, supoziţie, <înv.> supunere. Existenţa vieţii pe Marte rămâne o presupunere. 4 bănuială, întrezărire, prevedere, <înv.> preştire. înspăimântată de presupunerea bătrânei, nu a mai plecat la drum. presupus1 s.n. (rar) v. Bănuială. Ipoteză. Presupunere. Prezumţie. Supoziţie. presupus2, -ă adj. 1 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) <înv. şi pop.> prepus2. Relatările lui nu erau certe, ci presupuse. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, fapte etc. ale lor) bănuit, conjectural, ipotetic, închipuit, prezumat, prezumtiv, <înv.> prezumpt. Cauzele accidentului sunt doar presupuse. presur s.m. (omit.) presuroi. Presurul este bărbătuşul presurei. presură1 s.f. (omit.) 1 (şi presură-de-grădină, presură-de-vară) Emberiza hortulana; ortolan. 2 (şi presură-mare, presură-sură) Emberiza calandra; alion. 3 (şi presură-aurie, presură-de-cămp, presură-de-holdă, presu-ră-gaJbenă) Emberiza citrineUa; gălbioara (v. gălbior), scatiu, vrabie-galbenă. 4 (şi presu-ră-de-stuf, presură-de-trestie, presură-dobro-geană) Emberiza schoenidus; vrabie-de-stuf, vrabie-de-stuf-mijlociu, vrabie-de-trestie, vra-bie-de-trestie-mijlocie. 5 (reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). 6 (reg.) v. Albinar. AlbinăreL Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). 7 (reg.) v. Privighetoare. Pri-vighetoare-filomelă. Privighetoare-mare. Privi-ghetoare-proprie (Luscinia luscinia). 8 (reg.) presură-de-iamă = presură-de-omăt v. Pasă-rea-omătului (v. pasăre) (Plectrophenax nivalis). presură2 s.f. (biochim.; reg.) v. Cheag. Chi-mază. Chimozină. Lab. Labferment Lactofer-ment. 1417 | presuroi s.m. (omit; reg.) v. Presur. presustvie s.f. (jur.; înv.) v. Tribunal, preş s.n. 1 tepih. Treptele sunt acoperite cu un preş făcut din lână colorată. 2 traversă. A pus peste covorul din hol un preş din in pentru ca acesta să nu se murdărească. 3 şter-gătoare (v. ştergător). în faţa uşii are un preş dintr-un material gros şi poros pentru şters talpa încălţămintei. preşedeâ vb. II. tr. (înv.; compl. indică şedinţe, dezbateri, adunări etc.) v. Conduce. Prezida. preşedinte s.m. 1 (de obicei urmat de determ. care arată felul) prezident, <înv. şi reg.> prezeş, predstateL Visul lui este să ajungă preşedinte de tribunal. A fost numit preşedintele comisiei parlamentare de anchetă. Preşedintele Academiei a vorbit în deschiderea lucrărilor Simpozionului Internaţional de Chimie. 2 prezident. în curând începe campania electorală pentru alegerea preşedintelui statului. preşedmţă s.f. (înv.) v. Preşedinţie, preşedinţiăl, -ă adj. prezidenţial. A fost eliberat din închisoare prin decret preşedinţiăl. preşedinţie s.f. 1 prezidenţie, <înv.> preşedinţă, prezidenţă, prezidiu. Comisia parlamentară de anchetă este sub preşedinţia unui cunoscut om politic. 2 prezidenţie. Preşedinţia lui a durat patru ani. preştivb. IV. tr. (rar, compl indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevedea. Previziona. Pronostica, preştire s.f. (înv.) v. Bănuială. întrezărire. Presupunere. Prevedere, preştimţă s.f. 1 (rar) v. Previziune. 2 (înv.) v. Presentiment. Presimţire, pretâ vb. I. refl. 1 a se potrivi. A folosit seminţe care se pretează pentru cultura de toamnă. 2 (despre oameni'; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se deda. S-a pretat la hoţii. pretcă s.f. (reg.) 1 (apic.) palţău. Pretce-le susţin fagurii în interiorul stupului. 2 (la scara de lemn) v. Fuscel. Spiţă. Treaptă. 3 (apic.; la stup) v. Urdiniş, pretendatâr, -oâre s.m., s.f. (înv.) 1 v. Pretendent. 2 v. Candidat. Pretendent, pretendâ s.f. (înv.) v. Cerere. Pretenţie. Revendicare. Revendicaţie. pretendelui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică bunuri, drepturi etc.) v. Cere. Pretinde. Reclama. Revendica. pretendent, -ă s.m., s.f. 1 <înv.> pretendator. La şefia partidului sunt mai mulţi pretendenţi. 2 candidat, <înv.> peţitor, pretendator. Fata urmează să se căsătorească şi nu ştie pe care dintre pretendenţii la mâna ei să-l aleagă. 3 (sport) challanger. Cunoscutul sportiv a câştigat dreptul de a fi pretendent la titlul de campion. pretenderimă s.f. (grec.; înv.) v. Cerere. Pretenţie. Revendicare. Revendicaţie. pretenderisivb. IV. tr. (grec.; înv.) 1 (de obicei urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „că”) v. Afirma. Declara. Pretinde. Spune. Susţine. Zice. 2 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) v. Cere. Pretinde. Reclama. Revendica. pretenderisire s.f. (înv.) v. Pretenţie. Veleitate. pretenduivb. IV. tr. (înv.; compl. indică bunuri, drepturi etc.) v. Cere. Pretinde. Reclama. Revendica. pretensiv, -ă adj. (rar, despre oameni) v. Exigent. Pretenţios. Riguros. Sever2, pretenţie s.f. 1 cerere, revendicare, revendicaţie, <înv.> pretendă, pretenderimă, teclif, teclifat. Pretenţia greviştilor de a li se da drepturile băneşti la timp a fost satisfăcută. 2 exigenţă, rigurozitate, severitate, exiguitate. Pretenţia tatălui în ceea ce priveşte învăţătura fiului său este exagerată. 3 cerinţă, exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, trebuinţă, trebuială, <înv. şi reg.> niştotă, <înv.> nevoinţă, nevoire, rece-rinţă, comandament. Trebuie avute în vedere noile pretenţii ale sistemului educaţional 4 ambiţie, veleitate, inaghie. Are pretenţia de a ajunge doctor. Nu are nicio pretenţie să devină conducător. 5 (mai ales la pl. pretenţii) veleitate, <înv.> pretenderisire. Tânărul are pretenţii nobiliare. Actorul nutrea şi pretenţii literare. 6 cerinţă, condiţie, obligaţie. I-a împrumutat banii cu pretenţia de a-i fi restituiţi la termenul stabilit. 7 (la pl. pretenţii) ifose (v. ifos), fumuri (v.fum), tererem, impresii (v. impresie). Lasă pretenţiile şi treci la treabă! pretenţios, -oâsă adj. 1 (despre oameni) exigent, riguros, sever2, catonian, catonic, exiguu, pretensiv, strict. Tatăl este pretenţios cu fiul său în ceea ce priveşte învăţătura. Este un ofiţer pretenţios cu subalternii săi. 2 (mai ales despre creaţii ale oamenilor) dificil, greu. S-a interpretat o uvertură pretenţioasă, care a cerut un efort deosebit din partea instrumentiştilor. 3 (despre oameni) boieros, capricios, fandosit, mofturos, năzuros, boieratic, fasolit, izmenit, fiţos, tonatic, belaliu, domnăreţ, farfasit, me-licos, năsfiros, năturos, ninerat, toncos, tonos, <înv.> domneţ, domnos. Se temea ca nu cumva fata, pretenţioasă cum era, să refuze propunerea. 4 (despre fiinţe sau, p. ext., despre organisme care se adaptează greu la un anumit mediu) dificil, dificultos, <înv.> discolios. Şeful ei este o persoană extrem de pretenţioasă. 5 (despre oameni) ambiţios, veleitar. Cu siguranţă va câştiga concursul întrucât este o persoană pretenţioasă. 6 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, retoric, ampolos, eufuistic, magnilocvent, <înv.> meşteşugit, bursuflat, didact, didactic, ariostic, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului pretenţios. 7 (mai ales despre modul de exprimare) sentenţios, preţios. Când vrea să-şi dea importanţă, tonul îi este pretenţios. pretinde preterâ vb. I. tr. (latin.; rar, compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) v. Lăsa. Neglija. Omite. Scăpa. Uita. preferit s.n. (gram.; rar) v. Perfectul simplu (v. perfect). pretenţie (preteriţiune) s.f. (ret) paralipsă, pretermisie. Pretenţia este o figură retorică prin care oratorul anunţă că nu va vorbi despre un lucru, pe care totuşi îl aduce în discuţie. preteriţiune s.f. (ret.) = preteriţie. pretermisie s.f. (ret.) paralipsă, preteriţie. pretext s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) motiv, ocazie, prilej, subiect, <înv. şi pop.> pricină, <înv. şi reg.> pofidă, <înv.> podoimă2, pricinuire, clenci. Caută pretext de ceartă. Premiul luat de copil este un pretext de bucurie pentru părinţi. 2 cuvânt, motiv, <înv. şi reg.> steamet, <înv.> chip. A plecat de la ore sub pretext că îi este râu. 3 motiv, scuză, <înv.> şteamăt, profasis, alibi, cale. Ce pretext ai invocat pentru a lipsi de la întâlnire? 4 imbold, impuls, impulsie, îndemn, mobil, pornire, stimul, stimulent, dictamen, <înv. şi reg.> vâlvă, şfimg, <înv.> năstav, pomeală, para-chinisis, inspiraţie, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost pretext pentru tot ce a făcut în viaţă. 5 sămânţă. Cele două prietene s-au întâlnit şi au găsit pretext de discuţie. pretextă vb. I. tr. a invoca, a pohibi, <înv.> a pofidi, a pricini, a pricinui, a propune, a profasisi, a proţăpi. A refuzat oferta pretextând lipsa de timp. preti vb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; reg.; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti. pretimpuriu,-ie adj. 1 (despre fenomene, stări etc.) prematur, timpuriu, <înv.> prematural, prematurat, vremelnic. Moartea pretimpurie a soţului ei i-a schimbat radical viaţa. Căderile pretimpurii de zăpadă au stopat semănăturile de toamnă. 2 (despre fructe, legume etc.) pripitor. Anul acesta cireşele sunt pretimpurii. pretinde vb. III. I tr. 1 (compl. indica bunuri, drepturi etc.) a cere, a reclama, a revendica, a solicita, <înv. şi reg.> a striga, <înv.> a pretendelui, a pretendui, a vindica, a pretenderisi, a trage. A pretins autorităţilor casa care i-a fost naţionalizată. Greviştii au pretins primirea drepturilor băneşti la timp. 2 (compl. indică taxe, bani etc.) a cere, <înv. şi pop.> a apuca, a solicita. Ce sumă pretinzi pentru protecţie? 3 (compl. indică produse, mărfuri etc.) a cere, a vrea. Cât pretinzi pe kilogramul de caş? 4 (de obicei urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „că”) a afirma, a declara, a spune, a susţine, a zice, a aserta, <înv.> a protesta, a pretenderisi. A pretins că cei puşi sub urmărire nu sunt vinovaţi. 5 a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a râvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza2, a stărui, <înv. şi reg.> a năsli, a bără-ni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bate, a jelui, a nădăjdui, a privi, a concerne, a pretins aspira, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. Este modest, nu pretinde onoruri. Pretinde să exceleze în artele plastice. 6 (compl. indică posturi) a cere, a dori, a solicita. A pretins postul de secretară. 7 (compl. indică eforturi, calităţi deosebite, inovaţii etc.) a cere, a comporta, a impune, a necesita, a reclama, a solicita, <înv.> a nevoi. Munca de cercetare pretinde acribie deosebită şi multă dăruire. II refl. (înv.; despre oameni) v. încrede. Supraaprecia. Supraestima. Supraevalua, pretins, -ă adj. 1 (despre bunuri, drepturi etc.) cerut2, reclamat, revendicat. După un proces care a durat ani, a primit casa pretinsă. 2 (an-tepus subst. determ.) aşa-numit, aşa-zis. Un pretins avocat i-a înşelat. 3 (în opoz. cu „adevărat”; despre oameni) fals. Pretinsul poliţist a fost depistat şi arestat. pretor1 s.m. (în vechea organizare administra-tiv-teritorială a României) jurat1. Pretorul dintr-o plasă era subordonat prefectului, având atribuţii administrative şi de poliţie. pretor2 s.n. (în Antic romană; înv.) v. Pretoria pretoriân, -ă adj. (în Antic, romană) <înv.> pretoricesc. Provincia pretoriană era condusă de un pretor. pretoricăsc, -eâscă adj. (în Antic, romană; înv.) v. Pretoriân. pret6riu s.n. 1 (în Antic, romană) <înv.> pretor2. Pretoriul era instituţia condusă de un pretor. 2 (jur.; înv.) v. Tribunal, pretutindeni adv. (local; înv. şi pop.; de obicei pe lângă vb. de mişcare) v. Oriîncotro. Orişiunde. Oriunde. preţ s.n. 11 cost1, valoare, valută, sâmbră. Preţul lemnului de trandafir este foarte mare. 2 tarif, taxă, scor, <înv.> fiat Şi-a deschis o firmă în care prestările de servicii au un preţ moderat. 3 căutare. Aceste mobile, deşi vechi, au încă mare preţ. 4 (com.) preţ liber = riza-pazar. Preţul liber este stabilit prin înţelegere între vânzător şi cumpărător. 5 (econ.) preţ de speculă = preţ negru = su-prapreţ. Şi-a cumpărat maşina la preţ de speculă. 6 (înv. şi pop.) v. Plată. 7 (înv. şi pop.) v. Răsplată. Recompensă. 8 (mat.; înv.) v. Valoare. II fig. 1 importanţă, însemnătate, relevanţă, semnificaţie, valoare, dimensiune. Viaţa ei a căpătat un alt preţ din momentul apariţiei copilului. 2 amploare, importanţă, însemnătate, semnificaţie, sens, valoare. S-a discutat mult despre preţul fenomenului glo-balizării. 3 jertfa, jertfire, sacrificare, sacrificiu. îşi va obţine dreptatea chiar şi cu preţul vieţii sale. 4 (înv.) v. Semnificaţie. Sens. preţălui vb. IV. 1 intr. (înv. şi reg.; despre lucruri care pot fi cumpărate) v. Costa. Face. Preţui. Valora. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima. 3 tr. (înv.; compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) v. Aprecia. Calcula. Estima. Evalua. Socoti. preţălui're s.f. (înv. şi reg.) v. Apreciere. Aproximare. Aproximaţie. Calcul. Calculare. Estimare. Estimaţie. Evaluare. Socotire. preţăluitor, -oâre s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Pre-ţuitor. preţios, -oâsă adj. 11 (despre metale) nobil. Aurul este un metal preţios. 2 (despre obiecte, cărţi, bijuterii, tablouri etc.) ales2, rar, scump, valoros, <înv.> preţuit. în casă are multe tablouri preţioase. 3 (despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) bogat, luxos, scump, fiţos, <înv.> luxurios, primar, luminos, luciu2, luminat2. A purtat o toaletă preţioasă la recepţie. 4 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie preţioasă la dezvoltarea literaturii. II fig. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, confecţionat2, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului preţios. 2 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, confecţionat2, mânzesc, strâmb, subţire. Adesea are un râs preţios. 3 (mai ales despre modul de exprimare) pretenţios, sentenţios. Când vrea să-şi dea importanţă, tonul îi este preţios. 4 (despre anumite produse, obiecte etc.) ales2, delicat, fin1. îi plac numai parfumurile preţioase. preţiozism s.n. (rar) v. Afectare. Afectaţie. Artificialitate. Emfază. Grandilocvenţă. Manierism. Patos. Preţiozitate. Retorism, preţiozităte s.f. 1 afectare, afectaţie, artificialitate, emfază, grandilocvenţă, manierism, patos, retorism, ampolozitate, artificio-zitate, magnilocvenţă, preţiozism, ştaif. Discursul s-a remarcat prin preţiozitatea expunerii. 2 sentenţiozitate. Preţiozitatea frazelor lui îi irită pe cei mai mulţi dintre prieteni. 3 pedanterie, pedantism, pedantlâc, savanterie, savantism, sa-vantlâc. Profesorul de franceză este de o preţiozitate enervantă. preţui vb. IV. 11 intr. (despre lucruri care pot fi cumpărate) a costa, a face, a valora, a plăti, <înv. şi reg.> a preţălui. Tabloul cunoscutului pictor preţuieşte o avere. 2 intr. (despre lucruri care pot fi cumpărate) a costa, a face, a fi, a reveni1, a valora, a ţine, <înv. şi reg.> a veni, <înv.> a costălui, a costisi, a valuta. Un apartament dintr-o zonă rezidenţială preţuieşte sute de mii de euro. 3 tr. (înv. şi pop.; compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) v. Aprecia. Calcula. Estima. Evalua. Socoti. I11 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a lăuda, a onora, |1418 a respecta, a stima, a priza2, a slăvi, <înv. şi pop.> a omeni, <înv. şi reg.> a preţălui, a tistăli2, <înv.> a apreţui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respectălui, a respectui, a socoti, a stimarisi, a evlavisi, a aproba, a credita. îl preţuieşte pe pictor pentru talentul său. 2 tr. (compl. indică mai ales calităţi, manifestări, acţiuni ale oamenilor) a admira, a aprecia, a vedea. Nu-şi dă seama ce preţuieşte la el. 3 tr. (compl. indică spectacole, opere de artă etc.) a aprecia, a gusta. Ştie să preţuiască o muzică bună. 4 intr. a conta, a valora, <înv. şi pop.> a se trece, a cântări. Părerile părinţilor preţuiesc mult pentru copii. preţuiâlă s.f. (reg.) 1 v. Apreciere. Aproximare. Aproximaţie. Calcul. Calculare. Estimare. Estimaţie. Evaluare. Socotire. 2 v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Defe-renţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1, preţuire s.f. 1 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuiâlă, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de preţuirea prietenilor. 2 (rar) v. Apreciere. Aproximare. Aproximaţie. Calcul. Calculare. Estimare. Estimaţie. Evaluare. Socotire. preţuit -ă adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) apreciat, cinstit, onorabil, onorat, respectabil, respectat, stimat, venerabil, stimabil, <înv.> apreţuit, cinsteş, considerat, omenit, preacinstit, respectuit, socotit2, vederos, văzut2. Este cel mai preţuit judecător din oraş. 2 (despre spectacole, opere de artă etc.) apreciat, gustat. Unul dintre cele mai preţuite spectacole din Franţa a ajuns să fie reprezentat şi pe scena din Bucureşti 3 (mai ales despre mărfuri) apreciat, căutat2, cerut2, <înv.> stimos. Legumele cele mai preţuite iama sunt roşiile, salata-verde şi ceapa-verde. 4 (înv.; despre obiecte, cărţi, bijuterii tablouri etc.) v. Ales2. Preţios. Rar. Scump. Valoros, preţuitor, -oâre s.m., s.f. <înv. şi reg.> preţăluitor. Pentru a-şi evalua inelul cu diamante, s-a dus la un preţuitor de bijuterii. preurmă vb. I. tr. (înv.) 1 v. Preceda. Premer-ge. 2 (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări, preursi vb. IV. tr. (constr. cu un pron. pers. în dat; rar; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. preursire s.f. (înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, preursit, -ă adj., s.f. (înv.) 1 adj. (mai ales despre oameni) v. Hărăzit Menit Predestinat 1419| Sortit. Ursit. 2 s.f. v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, prevala vb. 1.1 intr. a domina, a precumpăni, a predomina, <înv.> a predomni, a prisosi. La mulţi guvernanţi prevalează interesele personale şi mai puţin cele ale populaţiei. 2 intr. a precumpăni, a predomina, a prepondera, <înv.> a predomni. în turismul rural prevalează micile pensiuni. 3 refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”) a se folosi. S-a prevalat de dreptul câştigat şi a ocupat postul cerut. prevalare s.f. 1 dominare, precumpănire, predominare, predominaţie, prevalenţă. La mulţi guvernanţi este cunoscută prevalarea intereselor personale asupra acelora ale populaţiei. 2 precumpănire, predominanţă, predominare, predominaţie, preponderenţă, <înv.> predomnire, preponderaţie. Prevalarea micilor pensiuni în turismul rural este benefică pentru excursionişti. prevalent; -ă adj. (despre idei, concepţii, însuşiri, trăsături etc.) dominant, precumpănitor, predominant, predominator, preponderent, <înv.> predomnitor. Ideea prevalentă a poemului este slăvirea eroilor. prevalenţă s.f. (rar) v. Dominare. Precumpănire. Predominare. Predominaţie. Prevalare. prevaricăre s.f. (livr.) v. Prevaricaţiune. prevaricaţiune s.f. prevaricare. Preva-ricaţiunea este un abuz comis de un angajat în exerciţiul funcţiunii. prevăzător, -oăre adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atent, circumspect, grijuliu, precaut, prudent, vigilent, vigil, epilogistic, <înv. şi reg.> păsător, grijitor, <înv.> deştept, deşteptat2, gelos, grijnic, păzit2, priveghetor, vegheat2, veghetor, neadormit, treaz, nesomnoros. Este un şofer prevăzător în trafic. 2 (înv.; despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Diafan. Fin1. Fiu. Străveziu. Subţire. Uşor2. Transparent. Vaporos. prevăzm, -ie adj. (înv.; despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Diafan. Fin1. Fiu. Străveziu. Subţire. Transparent. Uşor2. Vaporos. prevăzut, -ă adj. 1 (despre evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) intuit, întrevăzut, întrezărit. Situaţia prevăzută a devenit realitate. 2 (despre efectul, rezultatul unor acţiuni, evenimente, procese) aşteptat2, previzibil, scontat. Vorbele profesorului au avut rezultatul prevăzut. 3 (mai ales despre sume de bani) preliminat. Cheltuielile de deplasare prevăzute nu depăşesc bugetul instituţiei. 4 (despre idei, gânduri etc.) anticipat, întrevăzut. Ideea prevăzută îi permite observarea anumitor aspecte ale comportării elevilor în situaţii cerute de testul psihologic. prevedeă vb. II. I tr. 1 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a previziona, a pronostica, a prospicia, a preşti, <înv.> a prejudeca, a provedea. Prevăzuse întocmai ceea ce avea să se întâmple. Prevăzuse ce urma să se petreacă în viaţa politică. 2 a se aştepta. Nu a prevăzut un asemenea comportament din partea lui. 3 (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a socoti, a şti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine ar fi prevăzut că se va întâmpla astfel? Nu a prevăzut că în ceai era somnifer. 4 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a ghici, a intui, a sesiza, a nimeri, a întrevedea, a întrezări, a mirosi, a pătrunde, a penetra. Este aproape imposibil să prevadă sfârşitul conflictului dintre ei. A prevăzut mersul evenimentelor. 5 (meteor.; compl. indică fenomene ale naturii, fenomene meteorologice etc.) a prognoza, a pronostica. A prevăzut vreme rece pentru săptămâna viitoare. Meteorologii au prevăzut ploi abundente în zilele următoare. 6 a cunoaşte, a presimţi, a şti. Nu poate să prevadă cât va dura această situaţie. 7 (compl. indică mai ales sume de bani) a prelimina. A prevăzut în bugetul institutului şi cheltuieli de deplasare în străinătate pentru angajaţi. 8 (compl. indică reforme, măsuri, metode, soluţii etc.) a concepe, a plănui, a preconiza, a proiecta. Guvernul a prevăzut noi măsuri pentru rezolvarea unor probleme din domeniul economic. 9 (compl. indică instituţii, întreprinderi, vehicule etc.) a dota, a echipa, a înzestra, a utila, <înv.> a provedea. Au prevăzut laboratoarele de informatică din şcoli cu calculatoare performante. 10 a preciza, a scrie, a specifica. în ordinul primit nu era prevăzută şi această măsură. 11 (jur.; compl. indică clauze, condiţii, principii etc.) a hotărî, a menţiona, a prescrie, a specifica, a stabili, a statua, a stipula, <înv. şi pop.> a slobozi, a suna, <înv.> a merge. Notarul a prevăzut în contract obligaţiile celui care ia pământul în arendă. II refl. 1 (astăzi rar) v. Oglindi. Proiecta. Răsfrânge. Reflecta. Vedea. 2 (rar; despre obiecte, fiinţe etc. situate la mare distanţă) v. întrevedea, întrezări. Transpărea. prevedenie s.f. (reg.) = preveghenie. prevedere s.f. 11 bănuială, întrezărire, presupunere, <înv.> preştire. înspăimântată de prevederea bătrânei, nu a mai plecat la drum. 2 intuire, sesizare, întrevedere, întrezărire. Este aproape imposibilă prevederea sfârşitului conflictului dintre ei. 3 (meteor.) progno-zare, pronosticare. Prevederea meteorologică pentru săptămâna în curs a fost corectă. 4 preliminare. Prevederea în bugetul institutului a cheltuielilor de deplasare în străinătate pentru angajaţi a fost o necesitate. 5 dotare, do-taţie, echipare, înzestrare, utilare. Prevederea laboratoarelor din şcoli cu calculatoare performante a fost obligatorie. 6 indicaţie, precizare, prescripţie, <înv.> scriptură, prohdi-orihmos. A cerut să fie judecat conform prevederilor legii. 7 (jur.) dispoziţie, normă, prescripţie, <înv. şi reg.> rost, <înv.> emis, pre-script, rostire, previziune. Aplicarea noilor prevederi în domeniul culturii este anevoioasă. 8 (jur.) clauză, condiţie, dispoziţie, prevenţiune punct, stipulare, stipulaţie, termen, <înv. şi pop.> tocmeală, <înv.> şart2. Trebuie cercetate prevederile din contract. 9 atenţie, băgare de seamă, circumspecţie, grijă, luare-aminte, precauţie, prudenţă, cuminţenie, fereală, pază, priveghere, <înv.> luare de grijă, luare de seamă, socotinţă, veghere, rezervă, sobrietate. Poliţia rutieră recomandă prevedere în trafic. 10 (în practicile relig. creştine; reg.) v. Priveghere. Priveghi. Veghe. Vegheat1. Veghere. 11 (înv.) v. Presentiment. Presimţire. II (înv.) v. Diafanitate. Transparenţă, preveghenie (prevedenie) s.f. (în practicile relig. creştine; reg.) v. Priveghere. Priveghi. Veghe. Vegheat1. Veghere, preveghetură s.f. (în practicile relig. creştine; înv.) v. Priveghere. prevegheu s.m. (înv.) 1 v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer. 2 v. Supraveghetor, preveni vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni, foruri superioare, state etc.) a avertiza, a informa, a înştiinţa, a priti, <înv.> a prevesti, a reflecta. îl previne că în viitor nu va scăpa numai cu o mustrare. 2 (compl. indică situaţii sau fapte primejdioase, neplăcute etc.) a evita, a se feri, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a se păzi, a preîntâmpina, a se proteja, a se apăra. A prevenit impactul cu maşina care venea din sensul opus. prevenînţă s.f. (înv.) v. Prevenire. Solicitudine, prevenire s.f. 1 avertizare, informare, înştiinţare, <înv.> prevestire. în urma prevenirilor meteorologilor, mai multe sate din zonele cu risc major de inundaţie au fost evacuate. 2 evitare, împiedicare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntâmpinare, prevenţie, <înv.> evitaţie. Prezenţa de spirit a şoferilor joacă un rol important în prevenirea accidentelor rutiere. 3 solicitudine, <înv.> preveninţă, prevenţie. Timorată că cererea ei va fi refuzată, şi-a recăpătat calmul când a constatat prevenirea directorului. 4 (jur.; ieşit din uz) v. Avertisment Somaţie. prevenitâr, -oăre adj. (despre oameni) 1 amabil, politicos. O persoană civilizată este întotdeauna prevenitoare cu ceilalţi. 2 amabil, binevoitor, complezent, culant, favorabil, îndatoritor, săritor, serviabil, acort, obligant, cooperativ, <înv.> graţios, slugărelnic. Este un om extrem de prevenitor, gata oricând să-ţi facă un serviciu cu plăcere şi cu promptitudine. preventiv, -ă adj. (med, med. vet.; despre medicamente, tratamente etc.) prezervativ, profilactic, <înv.> preîntâmpinător, profilactiv. Face un tratament preventiv pentru a nu se îmbolnăvi de gripă. prevenţie s.f. I (jur.) 1 arest preventiv, detenţie preventivă, <înv. şi pop.> popreală. Prevenţia este o măsură privativă de libertate, luată în cursul soluţionării unui proces penal. 2 (concr.) arest preventiv, închisoare preventivă. A făcut trei luni în prevenţie. I11 (rar) v. Evitare. împiedicare. îndepărtare. înlăturare. Ocolire. Preîntâmpinare. Prevenire. 2 (înv.) v. Prevenire. Solicitudine. 3 (înv.) v. Prejudecată. 4 (înv.; în forma prevenţiune) v. Bănuială. Circumspecţie. Incredulitate. Neîncredere. Suspiciune, prevenţiune s.f. (înv.) = prevenţie. prevernal prevernăl, -ă adj. (livr.; mai ales despre vegetaţie, plante sau părţi ale lor, culturi) v. Pri-măvăratic. prevesti vb. IV. tr. 11 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a prezice, a profetiza, a profeţi, a proroci, a vaticina, a vesti, a augura, <înv. şi reg.> a plăzui, a prepune, a spune, a obroci2, a pohibi, <înv.> a agura, a meni, a prorocestvui, a semna, a zice. Preotesele din templele antice greceşti prevesteau epidemii, războaie, căsătorii etc. I-a prevestit o îmbunătăţire a situaţiei financiare a firmei sale. 2 (compl. indică viitorul) a ghici, a prezice, a proroci, <înv. şi pop.> a vrăji, a devină. I-a prevestit viitorul în cafea. 3 (în credinţe şi superstiţii; cu determ. „a bine, „a răun, „a ploaie” etc.) a face. Vrăbiile prevestesc a ploaie. Parcă prevesteşte a râu! 4 (compl. indică evenimente, fenomene ale naturii etc.) a anticipa, a anunţa, a vesti, a promite, <înv.> a arăta, a ameninţa. Norii grei au prevestit furtuna. 5 (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; rar, de obicei urmat de o prop. compl. dr.) v. Bănui. Crede. Gândi. Ghici. Imagina. închipui. Presupune. Prevedea. Socoti. Şti. Visa. II (înv.; compl. indică oameni, foruri superioare, state etc.) v. Avertiza. Informa. înştiinţa. Preveni, prevestire s.f. 1 prezicere, prorocire, vestire, <înv.> menituri, spunere, zicere. Prevestirea unor epidemii, războaie, căsătorii etc. era făcută de preotesele din templele antice greceşti. Prevestirea unei îmbunătăţiri a situaţiei financiare a firmei sale l-a binedispus. 2 oracol, predicţie, previziune, prezicere, profeţie, prorocie, prorocire, vaticinaţie, vaticiniu, prevestit, <înv.> devinare, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plă-zuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat. 3 (cu determ. „bun” sau „rău”, care indică natura prevestirii) piază, semn, augur, pricaz1, <înv.> cobe, ogur. Crede că dacă îi iese cineva înainte cu o găleată plină este o prevestire bună. Se crede că atunci când cântă bufniţa este o prevestire rea. 4 (înv.) v. Avertizare. Informare. înştiinţare. Prevenire, prevestit s.n. (rar) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. prevestitor,-oâre adj. 1 premonitoriu, profetic, sibilic, sibilin, sibilinic, vaticinant, vaticinar, vizionar, <înv.> menitor, prorocesc. întâmplarea din acea noapte a fost un avertisment prevestitor. Vorbele bătrânului vraci aveau o gravitate prevestitoare. 2 anunţător, vestitor, <înv.> menitor. Un semn prevestitor al bolii este creşterea temperaturii. Nori prevestitori de vijelie întunecă cerul. preveşteâlâ s.f. (reg.) 11 (med., med. vet.) v. Albeaţă. Keratoleucom. Leucom. 2 (anat.) v. Peritoneu. II fig. v. Fum. împăienjenire. înceţoşare. Păienjenire. Tulburare. Voalare, prevină s.f. (pese.) privisină. Previnele sunt grinzi de lemn legate transversal, cu odgoane, de stâlpii de susţinere ai îngrăditurilor pescăreşti. prevmdevb. III.tr. (reg.; compl indică bunuri, mărfuri etc.) v. Revinde. previzibil, -ă adj. (despre efectul, rezultatul unor acţiuni, evenimente, procese) aşteptat2, prevăzut, scontat Vorbele profesorului au avut rezultatul previzibil. previzionâ vb. I. tr. (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a prevedea, a pronostica, a prospicia, a preşti, <înv.> a prejudeca, a provedea. Previzionase întocmai ceea ce avea să se întâmple, ^vizionase ce urma să se petreacă în viaţa politică. previziune s.f. 11 oracol, predicţie, prevestire, prezicere, profeţie, prorocie, prorocire, vaticinaţie, vaticiniu, prevestit, <înv.> devinare, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plăzu-itură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat. Previziunea preotesei templului s-a adeverit. 2 preştiinţă. Conform previziunii sale, nu este legal să se facă acest lucru. 3 (meteor.) prognoza vremii (v. prognoză), prognoză, pronostic. Previziunea vremii pentru ziua de astăzi a fost corectă. II (jur.; fran.; înv.) v. Dispoziţie. Normă. Prescripţie. Prevedere. prevorbitdr, -oâre s.m., s.f. (înv.) v. Antevorbitor. Preopinent, prez prep. (slavon.; înv.) v. Peste, prezbiopie s.f. (med.) prezbitism, prezbiţie. prezbiter s.m. (relig.; rar) v. Pastor. Părinte. Preot. Sacerdot. prezbiteriu s.n. (la catolici) casă parohială (v. casă1), locuinţă parohiali în prezbiteriu se află domiciliul şi cancelaria parohului. prezbitism s.n. (med.) prezbiopie, prezbiţie. Persoanele care suferă de prezbitism văd obiectele depărtate mai clare decât cele apropiate. prezbiţie s.f. (med.) prezbiopie, prezbitism. prezent1 s.n. (fam.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. prezânt2, -ă adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „trecut” sau „viitor”; despre fenomene, procese, unităţi de timp etc. sau despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) actual, contemporan, curent, momentan, <înv.> curgător, momentos. în perioada prezentă se accentuează tendinţele de mondializare. 2 (despre luni, ani) curent, <înv.> curgător, următor. Luna prezentă este foarte călduroasă. 3 (despre situaţii, tendinţe, diferenţe etc.) existent. Este nemulţumit de starea de lucruri prezentă. 4 (în opoz. cu „absent”; despre oameni) paron. Face câteva glume pentru destinderea atmosferei, spre încântarea invitaţilor prezenţi. II s.n. 1 (în opoz. cu „trecut” sau „viitor 0 actualitate, contemporaneitate, <înv.> împreună-vreme. Subiectul filmului este luat din prezent. 2 (art. prezentul) zilele noastre (v. zi), ziua de astăzi (v. zi), ziua de azi (v. zi), ziua de acuma (v. zi). Prezentul nu este chiar cum şi l-a imaginat. 3 (gram.) <înv.> preafiinţiv. Prezentul arată că o acţiune este în curs de desfăşurare, simultană cu momentul vorbirii sau de durată. prezentă vb. 1.1 tr. (compl. indică acte, documente, proiecte etc.) a depune, a înainta, a înmâna, a preda, a remite, a transmite, a băga. Şi-a prezentat demisia la direcţia instituţiei. 2tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) recomanda, a introduce, |1420 <înv.> a se răspunde, a (se) sistisi. A intrat la director şi s-a prezentat: Adrian Marinescu. Dă-mi voie să ţi-o prezint pe fiica mea. 3 refl. (despre oameni) a apărea, a se arăta, a se ivi, a se înfăţişă, a veni, a se înfiinţa, <înv.> a asta, a se spune. După mai multe citaţii, s-a prezentat la proces însoţit de avocat. 4 refl. (jur.; despre martori sau despre inculpaţi; de obicei cu determ. ca „înaintea”, „în faţa”) a compărea, a se înfăţişa, a veni. S-a prezentat în faţa judecătorului pentru a da informaţii în legătură cu cele întâmplate. 5 refl. a se înfăţişa. Bacilul se prezintă sub formă de bastonaş. Boala ei se prezintă sub o formă destul de gravă. 6 tr. (cu compl. „salutări”, „complimente”, „condoleanţe” sau cu un echivalent al acestora) a transmite. îl roagă să prezinte familiei complimentele sale. 7tr. (compl. indică elogii, omagii etc.) a adresa, a aduce, a exprima. Pentru cartea publicată, i-au fost prezentate elogii. 8 tr. (compl. indică idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) a enunţa, a exprima, a expune, a formula, a spune, <înv.> a înainta, a desface. Şi-a prezentat clar opiniile într-o emisiune televizată. 9 tr. (compl. indică argumente, mărturii, soluţii etc.) a aduce, a arăta, a exprima, a expune, a formula, a relata, a veni cu..., a desfăşura. A prezentat motivaţii convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. 10 tr. (compl. indică discursuri, conferinţe, rapoarte etc.) a expune, a rosti. Şi-a prezentat în faţa colegilor raportul anual de activitate. 11 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică lucrări dramatice) a (se) juca, a (se) reprezenta, <înv. şi pop.> a (se) da2, <înv.> a (se) parastisi. Opera din Bucureşti va prezenta Rigoletto de G. Ver-di. La teatru se va prezenta o piesă nouă la sfârşitul săptămânii. 12 tr. (compl. indică mai ales privelişti, perspective) a etala, a înfăţişa, a oferi, <înv.> a înainta. Carpaţii Apuseni prezintă turiştilor peisaje splendide. 13 tr. (compl. indică mai ales creaţii ale oamenilor) a arăta, a înfăţişa, a oferi. Producătorul de maşini prezintă publicului interesat ultima sa inovaţie. 14 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a contura, a înfăţişa, a zugrăvi. Pictorul a prezentat în tablou, prin combinaţia culorilor, bucuria de a trăi. 15 tr. (compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) a descrie, a expune, a înfăţişa, a reda, a relata, a zugrăvi, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a spune, <înv.> a prescrie, a scrie, a şerui2, a zografisi, a depinge, a picta, a vopsi. I-a prezentat cu lux de amănunte întâmplarea prin care a trecut. 16tr. {compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) a caracteriza, a descrie, a reprezenta, a zugrăvi, <înv.> a zografisi, a picta, a portretiza. în romanul său şi-a prezentat eroina sugestiv, ca pe o femeie de lume. 17 tr. (compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) a arăta, a expune, a istorisi, a înfăţişa, a nara, a povesti, a relata, a spune, a enara, a zice, <înv.> a istori, a parastisi, a rosti, a raconta. Martorul a prezentat cum s-a petrecut accidentul. 18 tr. (compl. indică fenomene, stări, acţiuni etc.) a înfăţişa, 1421 | a oglindi, a reoglindi, a reprezenta, <înv.> a resplenda, a reflecta, a răstălmăci. Arta prezintă realitatea. Filmul prezintă cruzimea Evului Mediu. 19 tr. (rar) v. Constitui. Fi. Forma. însemna. Reprezenta, prezentabil, -ă adj. (despre oameni) aspec-tuos, bine, scuturat2, scutu-răţel, spălat2, spălăţel. Tânăra este o femeie prezentabilă. prezentare s.f. 11 depunere, înaintare, în-mânare, predare, remitere, transmitere, <înv.> paradosire, paradosit. Prezentarea demisiei i-a fost cerută de directorul instituţiei. 2 (mai ales la pl. prezentări) recomandare, recoman-daţie, introducere, prezentaţie, <înv.> sistiseală. După ce s-au făcut prezentările, au început discuţiile pentru perfectarea afacerii. 3 înfaţişare, venire, înfiinţare. 1 s-a cerut prezentarea în instanţă ca martor. 4 descriere, expunere, înfaţişare, redare, zugrăvire, descripţie, zugrăveală, <înv.> scriere, scrisoare, scrisoare împrejur. Prezentarea întâmplării este făcută cu lux de amănunte. 5 arătare, expoziţie, expunere, istorisire, înfaţişare, narare, povestire, relatare, enarare, povestit, relaţie, <înv.> parasti-sire, povestitură, spunere, spusă (v. spus), galibardeală. Martorul nu a fost destul de coerent în prezentarea circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul. 6 cuvânt, istorisire, povestire, relatare, vorbă. Nu-l întrerupe, să nu-şi uite prezentarea! II (med.) prezentare pelviană = poziţie pelviană. Prezentarea pel-viană este o poziţie anormală a fătului, la naştere, cu bazinul înainte. prezentator, -oare s.m., s.f. 1 comentator. După ce s-a lăsat de fotbal, a devenit prezentator sportiv. 2 (jur.; arg.) v. Apărător. Avocat. Defensor. prezentaţie s.f. (fran.) v. Prezentare. Recomandare. Recomandaţie. prezenţa s.f. 1 (în opoz. cu „absenţa7) <înv.> asistare, asistenţă, parisie, prefiinţă. Politicianul prin prezenţa sa în mijlocul colectivităţii, şi-a câştigat încrederea oamenilor. Dezvelirea monumentului s-a făcut în prezenţa regelui. 2 aflare, existenţă, <înv.> subzistenţă. Cetatea era cunoscută datorită prezenţei ei acolo de secole. 3 apropiere. îl cuprinde un tremur nervos când îi simte prezenţa. prezerva vb. I. tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>7) a apăra, a feri, a ocroti, a păzi, a proteja, a salvgarda, a scuti, a protegui, <înv. şi pop.> a oblădui, a chezăşui, <înv. şi reg.> a socoti, a veghea, a se înveghea, <înv.> a osflnti, a otălmăzui, a protecta, a diafendisi, a ocoli, a umbri. Obiceiurile strămoşeşti trebuie să fie prezervate de dispariţie. prezervâre s.f. apărare, prezervaţie. Instinctul de prezervare este foarte puternic la om. prezervativ, -ă adj., s.n. I adj. 1 (med., med. vet.; despre medicamente, tratamente etc.) preventiv, profilactic, <înv.> preîntâmpinător, profilactiv. Face un tratament prezervativ pentru a nu se îmbolnăvi de gripă. 2 apărător, ocrotitor, protector, proteguitor, <înv.> scutitor. A învelit masa din curte cu un plastic prezervativ. II s.n. condom, capişon, balon1, balonaş, cauciuc, căciuliţă, flutu-raş, glugă, gumă, protex, scufiţă. Prezervativul are scop contraceptiv. prezervaţie s.f. apărare, prezervare, prâzeş s.m. (înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Preşedinte, prezicător,-oare s.m.,s.f. 1 ghicitor, prorociţă, vaticinator, haruspiciu, vates, <înv.> ghici-toreasă, provideţ, <înv.; gium.> gâcea, devin, pitonisă. A apelat la un prezicător pentru a-şi afla viitorul. 2 profet, proroc, vestitor, <înv.> giăsitor, înainte-grăitor, menitor, prorocitor, vrăjitor. Cunoscutul prezicător susţine că eclipsa de lună este un semn rău. prezice vb. III. tr. 1 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a prevesti, a profetiza, a profeţi, a proroci, a vaticina, a vesti, a augura, <înv. şi reg.> a plăzui, a prepune, a spune, a obroci2, a pohibi, <înv.> a agura, a meni, a prorocestvui, a semna, a zice. Preotesele din templele antice greceşti preziceau epidemii, războaie, căsătorii etc. I-a prezis o îmbunătăţire a situaţiei financiare a firmei sale. 2 (compl. indică viitorul) a ghici, a prevesti, a proroci, <înv. şi pop.> a vrăji, a devină. I-a prezis viitorul în cafea. prezicere s.f. 1 prevestire, prorocire, vestire, <înv.> menituri, spunere, zicere. Prezicerea unor epidemii, războaie, căsătorii etc. era făcută de preotesele din templele antice greceşti. Prezicerea unei îmbunătăţiri a situaţiei financiare a firmei sale l-a binedispus. 2 oracol, predicţie, prevestire, previziune, profeţie, prorocie, prorocire, vaticinaţie, vaticiniu, prevestit, <înv.> devinare, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plă-zuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat. Prezicerea preotesei templului s-a adeverit. prezidă vb. I. tr. (compl. indică şedinţe, dezbateri, adunări etc.) a conduce, <înv.> a preşe-dea, a prezidui. Prezidează şedinţa consiliului de administraţie. prezidăre s.f. conducere. Prezidarea dezbaterilor intră în atribuţiile directorului. prezident s.m. (astăzi rar) 1 (de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Preşedinte. 2 v. Preşedinte. prezidenţă s.f. (înv.) v. Preşedinţie, prezidenţiăl, -ă adj., s.f. pl. 1 adj. preşedin-ţial. A fost eliberat prin decret prezidenţial. 2 s.f. pl. (prezidenţiale) alegeri prezidenţiale (v. alegere). S-a înscris în cursa pentru prezidenţiale. prezidenţie s.f. (astăzi rar) v. Preşedinţie, prezidiu s.n. (înv.) v. Preşedinţie, prezidui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică şedinţe, dezbateri, adunări etc.) v. Conduce. Prezida. prezis, -ă adj. (înv.) v. Sus-amintit. Sus-citat. Sus-menţionat. Sus-numit. Sus-pomenit. Sus-zis. prezisă s.f. (înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. prezi'uă s.f. (de obicei constr. cu prep. „în”, „din7) ajun. Soldaţii îşi verifică armele în preziua atacului. prâzli subst (culin., ind. alim.; reg.)v. Pesmet prezumţios prezumă vb. I. tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr.) Ia crede, a estima, a presupune, a socoti, a probălui, <înv.> a supoza. Prezumă că îşi va termina lucrarea în următoarele trei zile. 2 a deduce, <înv.> a cunoaşte, a dezjudeca. Din ceea ce i-a spus directorul, a prezumat că nu poate încă promova. prezumăt, -ă adj. (despre oameni sau despre acţiuni, fapte etc. ale lor) bănuit, conjectural, ipotetic, închipuit, presupus2, prezumtiv, <înv.> prezumpt. prezumpt, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, fapte etc. ale lor) v. Bănuit. Conjectural. Ipotetic. închipuit. Presupus2. PrezumatPrezumtiv. prezumtiv, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre oameni sau despre acţiuni, fapte etc. ale lor) bănuit, conjectural, ipotetic, închipuit, presupus2, prezumat, <înv.> prezumpt. Cauzele accidentului sunt doar prezumtive. 2 s.n. (gram.) modul prezumtiv (v. mod), <înv.> modul potenţial (v. mod). Prezumtivul prezintă acţiunea ca ipotetică în trecut sau în viitor. prezumţie s.f. 1 conjectură, ipoteză, presupunere, supoziţie, <înv.> supunere. Existenţa vieţii pe Marte rămâne o prezumţie. 2 bănuială, ipoteză, presupunere, supoziţie, presupus1. Prezumţia că este bolnavă s-a adeverit. 3 aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, semeţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăz-nicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu prezumţie. 4 amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînăl-ţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v.fum), împăunare, pău-nire, umflare. Prezumţia tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. prezumţios, -oăsă adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mămicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de prezumţioasă. 2 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, prezumţiozitate altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, înfipt, <înv. şi reg.> pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasios, fumuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind prezumţios şi dificil, nu are prieteni. prezumţiozitate s.f. amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, semeţie, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v.Jum), împăunare, păunire, umflare, prezvi'teră s.f. (rar) v. Preoteasă, priân, -ă adj. (pop.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, priapesc, -ă adj. (med.) priapic, priapeu, -ee adj. priapic. S-a descoperit recent o statuie priapee, care îl reprezintă pe Priap, zeu al fecundităţii în mitologia greacă şi personificare a forţei virile. priapic, -ă adj. 1 priapeu. 2 (med.) priapesc. Bărbaţii priapici suferă de priapism. priătnic sm. (înv.) = prietnic. pribeag, -ă adj., s m., s.f. 11 adj., s.m., s.f hoinar, rătăcitor, vagabond, eratic,girovag,vagant, ducăreţ, bitang, co-ropcar, farcău, laidac, lainic, <înv.> prişleţ, stranie, drumeţ. Pribegii umblă dintr-un loc în altul, fără scop. 2 adj. (despre fiinţe) izolat, însingurat, răzleţ, retras, singur, singuratic, solitar, răzneţ, singuriu, zgulit, <înv.> retirat Un cocor pribeag şi-a făcut cuib într-o gospodărie ţărănească. 3 s.m., s.f., adj. fugar, refugiat, <înv.> băjenar. Pribegii au fost găsiţi într-o ascunzătoare. Oamenii pribegi şi-au găsit adăpost în munţi. 4 adj., s.m., s.f. (jur.) alungat, exilat, gonit, izgonit, proscris, relegat, surghiunit, <înv.> înstrăinat, surghiun. Multe dintre persoanele pribege din motive politice nu s-au mai întors. 5 sm, s.f., adj. emigrant, emigrat, expatriat, <înv.> desţărat, transmigrant. Mai mulţi pribegi clandestini au fost prinşi la graniţă. Persoanele pribege şi-au părăsit ţara mai ales din motive politice. 6 adj., s.m., s.f. străin, <înv.> nemernic, stranie, venit2, <înv.> proidit. La poarta lor a bătut un pribeag care le-a cerut ceva de mâncare. 7 s.m. (reg.) v. Haiduc. II adj. fig. (despre obiecte, elemente dintr-un peisaj etc.) izolat, rătăcit, răzleţ, singur, singuratic, solitar. în lanul de grâu se zăresc câţiva maci pribegi Pe cer sunt câţiva nori pribegi. pribegi vb. IV. intr. 1 (despre oameni) a hoinări, a rătăci, a vagabonda, a deambula, a răzni, a bădădăi, a horhăi, a horhoti. Mulţi oameni pribegesc în căutarea unui adăpost. 2 (despre oameni) a fugi, a se refugia, a se recela, a se pustii, <înv.> a băjenări, a băjeni. Localnicii au pribegit în munţi din cauza năvălitorilor. 3 (jur.; despre oameni) a se exila. A fost obligat să pribegească din cauza aderării la o mişcare extremistă. 4 (despre oameni sau despre colectivităţi umane; de obicei cu determ. locale care indică ţara sau destinaţia) a emigra, a se expatria, <înv.> a se desţăra, a se înstrăina, a transmigra. După război, a pribegit în America. pribegie s.f. 1 hoinăreală, hoinărire, pribegi-re, vagabondaj, vagabondare, horhăială, horhăit, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndrăluit Adesea povesteşte întâmplări din timpul pribegiei lui prin lume. 2 fugă, refugiu, <înv.> băjenărie, băjenărit, băjenie, băjenire, băjenit. Năvălirea tătarilor a determinat pribegia populaţiei în munţi. 3 (jur.) exil, exilare, surghiun, surghiunire, proscriere, proscripţie, străinie, <înv.> exilaţie, izgoa-nă, străinătate, surghiunie, surgunlâc, urgie, urgisie, zatocenie, exorie, izgnanie. Perioada de pribegie l-a marcat pentru tot restul vieţii. 4 emigrare, emigraţie, expatriere, <înv.> desţărare, expatriaţie, înstrăinare, transmigrare, transmigraţie. Pribegiile sunt, de cele mai multe ori, manifestări de nemulţumire politică. pribegi're s.f. hoinăreală, hoinărire, pribegie, vagabondaj, vagabondare, horhăială, horhăit, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndrăluit. priboi s.n., s.m. I s.n. (tehn.) dom, duş-lag, licastău, sclidiritor, vişeu, loha-izăn. Cu priboiul se fac sau se lărgesc găurile în tablă, în piele etc. II s.m. 1 (bot.) Geranium macrorrhizum; ' bănat, bribor, cumătră (v. cumătru), floarea-raiului (v. floare), floa-rea-vinului (v. floare), floarea-viorii (v. floare), laba-gâştei (v. labă), muşcată1, pliscul-cu-coarei (v. plisc), poala-Sfintei-Mării (v. poală), talpa-gâştei (v. talpă). 2 (şi, reg., în forma briboi) Geranium silvaticum; fratele-pri-boiului (v. frate), sovârf. 3 (reg.) v. Bobomic. Şopârliţă (Veronica beccabunga). 4 (reg.) v. Ciocul-berzei (v. cioc2) (Geranium luci-dum). 5 (reg.; şi priboi-căpresc) v. Năprasnică (v. năprasnic) (Geranium robertianum). 6 (reg.) v. Pălăria-cucului (v. pălărie) (Geranium phaeum). pribolî vb. IV. tr., refl. (med, med. vet.; reg.) 1 (compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta, înfiripa. însănătoşi întrema. înzdrăveni. Lecui Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) v. Fortifia. Fortifica. îndrepta. înfiripa. întări, întrema. învigora. înzdrăveni. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica, pribolit, -ă adj. (med., med. vet.; reg.) 1 (despre fiinţe) v. îndreptat. înfiripat. însănătoşit, întremat. înzdrăvenit. Lecuit. Refăcut. Restabilit. Tămăduit. Vindecat2. 2 (despre fiinţe, organisme, organe etc.) v. Fortificat. îndreptat. |1422 înfiripat. întărit. întremat. învigorat. înzdrăvenit. Reconfortat. Refăcut. Restabilit. Tonificat. 3 v. Convalescent, pribolnic s.m. (bot.; reg.) v. Bobomic. Şopârliţă (Veronica beccabunga). pric, prică adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat. pricâz1 s.n. 1 (înv. şi pop.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. 2 (înv. şi reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 3 (reg.; cu determ. „bun”sau „rău”, care indică natura prevestirii) v. Piază. Prevestire. Semn. pricâz2 s.n. (rus.; înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin, pricăză s.f. (med; slavon.; înv.) v. Lepră, pricăji vb. IV. (reg.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 2 tr. fig. (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocori. Compromite. Dezonora. întina. Mânji. Murdări. Necinsti. Păta. Pângări. Polua. Profana. Terfeli Veşteji, pricăjire s.f. fig. (reg.) v. Batjocorire. Compromitere. Dezonorare. întinare. Mânjire. Murdărire. Necinstire. Pătare. Pângărire. Profanare. Terfelire. pricăjit, -ă adj., s.m„ s.f. I adj. 1 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) atrofiat, chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, plăpând, prizărit, pieritor, slab, sterp, sfrijit, nevoiaş, stârcit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, imisit, izinit, miciculat, obidnic, pando-sit, pimnicit, pizghirit, prilestit, răit, şchiop, şiştav, târcav, <înv.> zârnit. Plantele pricăjite încep să se usuce. 2 (în opoz. cu „gras”; pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 3 (reg.; despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. 4 (înv.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat Indispus. îndurerat întristat Mâhnit. Necăjit Prostrat Supărat Trist II adj., s.m., s.f. 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 (med.; înv.) v. Lepros. pricăli vb. IV. I refl. (reg.; despre vreme) v. încălzi. Muia. II (arg.) 1 intr. (despre oameni) v. Glumi. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, price s.f. 1 (înv. şi pop.; adesea constr. cu vb. „a avea”) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere.Vrajbă1. Zâzanie. 2 (înv. şi pop.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. 1423| Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 3 (jur.; înv. şi pop.) v. Acţiune. Cauză Caz. Judecată. Proces. 4 (înv. şi pop.) v. Mizerie. Necaz. Neplăcere. Supărare. 5 (pop.) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei. 6 (înv.) v. învăţătură. Parabolă. Pildă. 7 (înv.) v. Caz. Fapt Fenomen, întâmplare. priceâsnă s.f. (relig.; înv.) v. Chinonic. pricelnic, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. pricepătură s.f. (înv.) 1 v. înţelegere. Percepere. Pricepere. Prindere. Sesizare. 2 v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă, pricepe vb. III. 11 tr. a se dumiri, a înţelege, a se lămuri, a şti, a se nădăi, a se dezmetici, a se trezi, a se dezmeţi. Nu a priceput unde se află. 2 tr. a înţelege, a percepe, a prinde, a sesiza, a desprinde, a pătrunde, a se descălţa, a bunghi. Trebuie să citească un context mai larg pentru a pricepe sensul unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până când a priceput semnificaţia ironiei lui. 3 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a înţelege, a judeca, a opina, a socoti, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A priceput că nu este pregătit pentru examen. 4 tr. a constata, a înţelege, a observa, a remarca, a sesiza, a vedea, a zăpsi, <înv.> a paratirisi, a şucări. A priceput că un virus i-a pătruns în computer. 5 intr.,tr. (mai ales interog., mascând o ameninţare) a auzi, a înţelege. Dacă nu vii în seara asta, mai vorbesc cu tine. Pricepi? 6 tr. (compl. indică stări, situaţii, fenomene etc.) a-şi explica, a înţelege, a devină. Nm pricepe unde a greşit. 7 tr. a concepe, a înţelege. Nw pricepe cum de s-au împăcat după un asemenea conflict. 8 tr. a cunoaşte, a înţelege, a şti, a cuprinde. Pricepi sensul acestei expresii? 9 tr. a desluşi, a distinge, a înţelege, a vedea. Se făcuse zi şi a priceput mai bine ce este în jurul lui. 10 tr. a înţelege. A priceput cine este vinovatul după investigaţii minuţioase. 11 intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a asculta, a înţelege. Cine nu pricepe de vorbă bună va avea de-a face cu mine! 12 tr. (compl. indică un domeniu al cunoaşterii, o artă, un meşteşug etc.) a cunoaşte, a stăpâni, a şti, a vedea. Pricepe bine fizica şi chimia. 13 tr. (astăzi rar) v. Cunoaşte. Şti. 14tr. (rar; predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; compl. indică obiecte, fiinţe etc.) v. Desluşi. Distinge. Observa. Percepe. Recunoaşte.Vedea. 15tr. (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) v. Afla. Depista. Descoperi. Găsi. II tr. fig. (înv.; compl indică stări, situaţii, fapte etc.) v. Aprecia. Descifra. Dibui. Intui. înţelege. Mirosi. Prinde. Sesiza. pricepere s.f. 1 înţelegere, percepere, prindere, sesizare, <înv.> iscusenie, pricepătură, ştiu- tură, pătrundere. Trebuie să citească un context mai larg pentru priceperea sensului unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până la priceperea semnificaţiei ironiei lui. 2 cunoaştere, înţelegere, percepţie, cogniţie. Atât ştiinţa, cât şi arta au ca scop priceperea realităţii obiective. 3 aprehensiune, comprehensiune, comprehensivitate, înţelegere, <înv.> vedere, pătrundere. Aspectul unor desene modeme depăşeşte priceperea obişnuită. 4 cunoaştere, stăpânire, periţie. Priceperea mai multor domenii ale ştiinţei este astăzi o necesitate. 5 capacitate, competenţă, destoinicie, pregătire, seriozitate, valoare, vrednicie, periţie, <înv. şi pop.> hărnicie, <înv.> practică (v. practic),volnicie, anvergură, măsură. A fost promovat pentru priceperea sa profesională. 6 deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, raţiune, spirit, ingeniu, duh, co-lărez, doxă, pamet1, <înv.> înţelegere, cap, creier, bilă2, scaun. Foloseşte-ţi propria pricepere, nu urma sfaturile altora! 7 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), ştiinţă, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră priceperea chirurgului în mânuirea bis-turiului. 8 agerime, agilitate, deşteptăciune, dexteritate, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemânare, <înv. şi pop.> glagore, <înv.> iscusime, isteciune, isteţeală, ischi-uzarlâc, ischiuzarlie, sprinteneală, vioiciune. îşi întrecea prietena prin pricepere şi eficienţă. 9 artă, dibăcie, iscusinţă, îndemânare, măiestrie, meşteşug, stil, ştiinţă, talent, savantlâc, <înv.> iscusime, perilipsis, tehnă, clasicitate. Statuia a fost executată cu multă pricepere. 10 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, talent, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofe, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are pricepere pentru teatru. priceput, -ă adj. 1 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, valoros, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist priceput. Colectivul are nevoie de un programator priceput. Este un cercetător priceput în astronautică. 2 (despre oameni) abil, destoinic, deştept, dibaci, industrios, in- prici genios, iscusit, isteţ, îndemânatic, măiestru, dexter, temeinic, <înv. şi pop.> meş-teşugos, bun de mână, mehenghi, meşter, <înv. şi reg.> pricopsit, prin-zaci, desholt, îndemânat, îndemânos, pocăzit, sconat, vârlav, <înv.> meşteşugareţ, meşteşugaş, practic, practicos, practisit, breaz. Este un vânător priceput. 3 (despre oameni) ager, agil, comprehensiv, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, nastratinesc, mintos, <înv. şi reg.> marghiol, pricopsit, artut, fific, firatic, hâtru, lotru, obârcaci, ocoş, schitaci1, sfetos, ştram, <înv.> deşteptat2, scornaci, ischiuzar, dezgheţat, sprinten, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte priceput. 4 (despre oameni cu o meserie care presupune o manualitate deosebită) iscusit, îndemânatic, <înv.> practicos, practisit. Este un chirurg priceput. Este un bucătar priceput. 5 (despre oameni) deprins, experimentat, încercat, rutinat, versat, purtat2.0 persoană pricepută îşi dă seama când apare o situaţie delicată. 6 (despre păreri, opinii, declaraţii etc. ale oamenilor) autorizat, competent, ponderos. Fiind specialist în domeniu, opinia sa pricepută trebuie luată în seamă. 7 (despre probleme, situaţii, fenomene etc.) înţeles2. Odată priceput, fenomenul poate fi explicat uşor. 8 (înv.; despre enunţuri, texte etc.) v. Inteligibil, pricepuţie s.f. (reg.) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. pricestânie s.f. (în practicile relig. creştine; înv. şi pop.) v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. împărtăşanie. împărtăşire. Sfânta împărtăşanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). pricestui vb. IV. tr., refl. (în practicile relig. creştine; la ortodocşi; înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Comunia. Cumineca, împărtăşi. prichici s.n. 1 (la vatra ţărănească, la cuptor sau la horn) corlată1, durlui. Pe prichici se pun diferite obiecte casnice. 2 (constr.; pop.; de obicei urmat de determ. „ ferestrei*) v. Glaf. Pervaz. prichindel s.m (fam.) 1 pici, puşti, ţânc, zgâmboi1, pricolici, ţâncar, năpârstoc. Prichindelul este destul de înalt pentru vârsta lui. 2 v. Liliputan. Nan1. Pigmeu Pitic. prici1 adv. (modal; urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. „cu”, „ca”) v. Absolut. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit. prici2 s.n. (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Prispă. pricP vb. IV. (înv.) 1 refl. (recipr.) (despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra. 2 refl. (recipr.) (jur.) v. Judeca. 3 tr. v. Obiecta. Reproşa. Spune. Zice. 4 tr. v. Răspunde. Reacţiona. Replica. Riposta. 5 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică stări, situaţii etc. în ge- pricinaş neral neplăcute) v. Cauza. Face. Produce. Provoca. pricinaş, -ă s.m., s.f., adj. (pop.) 1 v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. 2 (jur.) v. Acuzat. Defendor. Incriminat. Intimat. împricinat. învinuit. Pârât. Reclamat. Vinovat. pricinât, -ă s.m., s.f., adj. (reg.) v. Acuzat Defendor. Incriminat. Intimat. împricinat. învinuit. Pârât. Reclamat. Vmovat. pricină s.f. 11 (astăzi mai ales pop. sau fam.) cauză, considerent, mobil, motiv, prilej, raţiune, temei, raţionament, <înv. şi pop.> cuvânt, lucru, noimă, price, <înv.> materie, obiect, ocă, povod, vină, rezon, fundament, izvor, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost pricina care a declanşat protestul salariaţilor. 2 (astăzi mai ales pop. sau fam.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) motiv, ocazie, pretext, prilej, <înv. şi reg.> podoimă, pofidă, <înv.> pricinuire, clenci. Caută pricină de ceartă. Premiul luat de copil este o pricină de bucurie pentru părinţi. 3 (astăzi rar) v. Chestiune. Lucru. Poveste. Problemă. Treabă. 4 (înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Motiv. Ocazie. Pretext Prilej. 5 (înv. şi pop.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere.Vrajbă1. Zâzanie. 6 (jur.; pop.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. 7 (înv. şi reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 8 (înv.) v. Acuzare. Acuzaţie. Acuză. Culpabilizare. Incriminare. Incrimi-naţie. Inculpare. Inculpaţie. învinovăţire, învinuire. Recriminare. Recriminaţie. 9 (înv.) v. Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Impu-taţie. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. Reproş. Vină. 10 (înv.) v. Cauză. Obiectiv. Scop. Ţel. Ţintă. II (med.; reg.) v. Epilepsie. III (art., la pl; polit.; înv.) pricinile din lăuntru v. Afacerile interne (v. afacere); pricinile din afară = pricinile străine v. Afacerile externe (v. afacere); (ieşit din uz; nm. pr.) Pricinile Străinev. Externe (v. extern). Ministerul Afacerilor Externe (v. minister). Ministerul de Externe (v. minister). pricinelnic, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. 2 v. Bătăuş. pricini vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Cauza. Crea. Declanşa. Determina. Dezlănţui. Genera. Isca. Naşte. Ocaziona. Prilejui. Produce. Provoca. Stârni. 2 tr. v. Invoca. Pretexta. 3 refl. (recipr.) (despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra. 4 r efl. (recipr.). (jur.; despre oameni) v. Judeca, pricinos, -oăsă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. 2 v. Bătăuş, pricinui vb. IV. 1 tr. (constr. cu unpron. pers. în dat.; înv. şi pop.; compl. indică stări, situaţii etc. în general neplăcute) v. Cauza. Face. Produce. Provoca. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenibr) v. Cauza. Crea. Declanşa. Determina. Dezlănţui. Genera. Isca. Naşte. Ocaziona. Prilejui. Produce. Provoca. Stârni. 3 tr. (înv. şi pop.; adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales stări fiziologice, psihice, senzaţii) v. Cauza. Crea. Da2. Determina. Face. Induce. Produce. Provoca. 4 tr. (înv. şi pop.; compl. indică fapte, situaţii, stări etc.) v. Aduce. Cauza. Produce. Provoca. 5 refl. (recipr.) (înv. şi reg.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra. 6 refl. (recipr.) (jur.; înv. şi reg.; despre oameni:) v. Judeca. 7 tr. (înv.) v. Invoca. Pretexta, pricinuire s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Cauzare. Creare. Declanşare. Determinare. Dezlănţuire. Generare. Iscare. Naştere. Producere. Provocare. Stârnire. 2 (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict Contenţiune. Dezacord Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 3 (înv.) v. Frondă. împotrivire. Oponenţă. Opozabilitate. Opoziţie. Opunere. Rezistenţă. 4 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Motiv. Ocazie. Pretext. Prilej. 5 (înv.) v. Nemulţumire. Neplăcere. Supărare, pricinuitor, -oăre adj., s.m., s.f. 11 adj. producător, provocator, stârnitor. Lovitura pe care a primit-o a fost pricinuitoare de moarte. 2 s.m., s.f. (jur.; înv.) v. Autor. Făptaş. Făptuitor. II s.f. (gram.; înv.) v. Acuzativ. Caz acuzativ. pricios, -oăsă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. 2 v. Bătăuş. prici're s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. pricitdr, -oăre adj., s.m., s.f. (înv.) 1 v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. 2 v. Bătăuş, pricoăpsă s.f. (reg.) v. Ispravă. Treabă, pricolici s.m. 11 (în credinţe şi superstiţii) vârcolac, <înv. şi pop.> zvârcolac. Se crede că pricolicii provoacă neplăceri celor pe care îi întâlnesc noaptea. 2 (mitol. pop.; pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit Stafie. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. 3 (reg.) v. Pici. Prichindel. Puşti. Tine. II (entom.; reg.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). pricomigdălă s.f. (anat.; arg.) v. Vulvă, pricopseâlă s.f. 11 (pop. şi fam.; adesea iron.) v. Afacere. Avantaj. Câştig. Chilipir. Folos. Profit. 2 (pop.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. 3 (pop.) v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Prosperitate. 4 (pop.; iron.) v. Ispravă. Treabă. II (înv. şi reg.) v. Cultură. Cunoştinţe (v. cunoştinţă). Instrucţie. învăţătură. Pregătire. Studii (v. studiu). pricopsi vb. IV. 11 refl. (pop. şi fam.; adesea iron.; despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi. |1424 îmburghezi. înavuţi. înstări. Parveni. 2 intr. (înv.; despre state, naţiuni etc.) v. Avansa. Dezvolta. Evolua. înainta. Progresa. Propăşi. II refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Instrui. învăţa. Studia. pricopsi're s.f. 11 (pop. şi fam.; adesea iron.) v. îmbogăţire. înavuţire. înstărire. Parvenire. 2 (înv.) v. Dezvoltare. Evoluţie. înaintare. Mers-înainte. Progres. Propăşire. II (înv. şi reg.) v. Cultură. Cunoştinţe (v. cunoştinţă). Instrucţie. învăţătură. Pregătire. Studii (v. studiu). pricopsit, -ă adj. I (pop. şi fam.; adesea iron.; despre oameni) v. Ajuns. Bogat. îmbogăţit, înavuţit. înstărit. II (înv. şi reg.) 1 (despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale br) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept Dibaci Inteligent Iscusit Isteţ. îndemânatic. Priceput 3 (despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat Doct. Erudit învăţat2. Savant. pridădi vb. IV. (înv.) = prididi, prididi vb. IV. 11 intr. (despre oameni; mai ales în constr. neg.) a dovedi, a răzbi, a joi2, a puclui, a proftaxi. Femeia nu mai pridideşte cu treaba prin gospodărie. 2 tr. (rar, compl. indică lacrimi, gemete, gesturi, impulsuri etc. ale oamenilor) v. Opri. Reţine. Stăpâni. 3 tr. (pop.; despre lacrimi, sânge; compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor) v. îneca. Năpădi. Podidi. Umple. 4 tr. (pop.; despre necazuri, griji etc.; compl indică oameni) v. Copleşi. Covârşi. Cuprinde. Lua. Năpădi. Răzbi. II tr. (milit.) 1 (pop.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge. întrece. învinge. 2 (înv.; compl. indică teritorii, state etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. Subjuga. Supune. 3 (înv.; în forma pridădi; compl. indică cetăţi, localităţi etc.) v. Preda. III (înv.; în forma pridădi) 1 refl. (despre oameni; urmat de determ. în dat.) v. Abnega1. Consacra. Dărui. Deda. Dedica. Destina. Devota. Hărăzi, închina. 2 tr. (compl indică mesaje, adrese oficiale etc.) v. Aduce. Da2. încredinţa. înmâna. întinde. Preda. Remite. Transmite, pridvor s.n. 1 (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti) cerdac, pălimar, tindă, verandă, tâmaţ, podeţ1, pomană, şopron, tandâr, trapazan, <înv.> dreg, gorniţă. Stăteau până târziu în noapte în pridvorul casei. 2 (arhit. bis.) tindă, <înv.> slon. Pridvorul precedă pronaosul mei biserici. 3 (la moara de vânt) cerdac, tindă. 4 (pese.; reg.; la plasa de pescuit) v. Limbă. 5 (constr.; înv.) v. Cerdac. Chioşc. Edicul. Foişor. Pavilion. Pălimar. prielnic, -ă adj. 11 (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) avantajos, fast2, favorabil, propice, priincios, priitor, <înv.> îndemânatic. E un moment prielnic pentru a prezenta proiectul în faţa consiliului. 2 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, propice, apropriat, tem-pestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitpr, prios. Profitând de o ocazie prielnică, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 1425| 3 (despre împrejurări, situaţii etc.) benefic, binefăcător, favorabil, norocos, propice, <înv.> bunătatnic, părtinitor. Conjunctura a fost prielnică pentru promovarea ei. 4 favorabil, propice, surâzător. Soarta i-a fost prielnică. I11 (despre fenomene ale naturii, condiţii atmosferice, vânt etc.) bun, favorabil, nimerit, potrivit, propice, priincios. în sporturile nautice este important să ai un vânt prielnic. 2 (în opoz. cu „urât”; despre vreme) agreabil, bun, favorabil, frumos, plăcut, fain. în excursie timpul a fost prielnic. Este o vreme prielnică pentru înot. prier s.m. invar, (pop.) v. Aprilie, priâten, -ă s.m., s.f. 1 amic, apropiat, <înv. şi pop.> surată, fârtat, ortac, ortăciţă, camarad, <înv. şi reg.> soaţă, dălcăuţ, ţimboraş, <înv.> libovnic, prietnic, soţ, soţie, cafadar, soră. La petrecere a chemat numai prieteni 2 amant, concubin, iubit, metresă, bade, drăgălaş, dră-gulean, drăguliţă, drăguţ, ibovnic, pirandă, ţiitor, amorez, amoreză, bibic2, bălă, drăgu-cior, hazaică, naică, nană, ortac, <înv.> ibostnic, muiere de pat (v. muiere2), nicochera, posadnică, palachidă, atelaj, bibilică, bibiloi, hulub, asistentă (v. asistent), bufa, cadână, calmant, calorifer, cordaci, franţuzoaică, gagic, gagiu, gaştenie, gaştoană, gaşto-nie, încălzitoare, înlocuitor, învelitoare, mesadă, metreăncă, mordină, saltea, şaică3, tapeză, ţoancă, ursoaică1, verişoară (v. verişor), corditor. Mulţi bărbaţi fac gesturi necugetate pentru prietene. 3 (reg.) v. Asociat. Părtaş. Tovarăş. prietenesc, -eăscă adj. 1 amical, prietenos, tovărăşesc, camaraderesc, ami-cabil. Are faţă de el o atitudine prietenească. Cei trei colegi au avut o întâlnire prietenească. 2 (despre atitudini manifestări etc. ale oamenilor) afabil, afectuos, amabil, binevoitor, con-vivial, cordial, prietenos, <înv. şi pop.> omenesc, <înv.> voios, cald, călduros. îşi primea musafirii cu gesturi prieteneşti. 3 (despre vorbire, ton etc.) afectuos, amical, cordial, familiar, intim, prietenos, neprotocolar. Conversaţia dintre cele două colege are un ton prietenesc. 4 (despre atitudini manifestări etc. ale oamenilor) amiabil, convivial, neconflic-tual, prietenos. Neînţelegerile dintre statele vecine au avut o rezolvare prietenească. prieteneşte adv. (modal) 1 amical, bine, prietenos. Totdeauna era primit prieteneşte în grupul lor. 2 amiabil, prietenos, cama-radereşte. Discuţiile au decurs prieteneşte. prieteni vb. IV. refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. împrieteni. prietenie s.f. 1 amiciţie, <înv. şi pop.> prieteşug, camaraderie, fârtăţie, ortăcie, sindrofie, <înv.> amicie, prietnicie, simbioză, pobratanie. Prietenia lor durează de ani de zile. 2 afabilitate, afecţiune, bunăvoinţă, cordialitate, <înv.> libov, evmenie, călduri Totdeauna se purta cu studenţii săi cu prietenie. 3 amabilitate, atenţie, bunăvoinţă, solicitudine. Prietenia pe care i-a arătat-o o face curioasă. prietenos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) afabil, afectuos, amabil, ataşant, binevoitor, convivial, cordial, <înv.> apropietnic, cald, apropiat. Este o persoană prietenoasă şi plăcută. 2 (despre oameni sau despre firea lor) comunicativ, expansiv, extravertit, jovial, sociabil, volubil, social, vorbitor, <înv.> soţios, abordabil, accesibil, deschis, văratic, găşcar. îi plac oamenii prietenoşi, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) afabil, afectuos, amabil, binevoitor, convivial, cordial, prietenesc, <înv. şi pop.> omenesc, <înv.> voios, cald, călduros. 4 (despre vorbire, ton etc.) afectuos, amical, cordial, familiar, intim, prietenesc, neprotocolar. 5 amical, prietenesc, tovărăşesc, camaraderesc, amicabil. 6 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) amiabil, convivial, neconflictual, prietenesc. 7 (despre spaţii din natură, medii ambientale etc.) agreabil, atractiv, atrăgător, frumos, plăcut. Un parc cu multe flori este un mediu prietenos pentru oricine. II adv. (modal) 1 amical, bine, prieteneşte. 2 amiabil, prieteneşte, camaradereşte. 3 binişor, blând, frumos. Vorbeşte prietenos cu el pentru a nu-l speria. prieteşug s.n. (înv. şi pop.) v. Amiciţie. Prietenie. prietnic s.m. (înv.) 1 v. Amic. Apropiat. Prieten. 2 (art., în forma priatnic, priatnicuî) v. Aproapele (v. aproape). Semen2, prietnicie s.f. (înv.) v. Amiciţie. Prietenie, prigoănă s.f. 11 asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigonire, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strânsoare. 2 persecuţie, năpastă, <înv.> goană. A avut mult de suferit în timpul prigoanei rasiale. II (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. prigoăre s.f. I (omit.) 1 Merops apiaster,; al-binar, albinărel, furnicar1, viespar, albinei, ciuma-albinelor (v. ciumă), lupul-albinelor (v. lup), mâncătoare-de-albine (v. mâncător), pietrar, ploier, ploieşte, ploiete, presură1, pri-gorean, şoiţă, viespariţă, <înv.> merop. 2 (reg.; şi prigoare-cu-gât-roşu) v. Guşă-roşie. Măcă-leandru (Erithacus rubecula). 3 (reg.) v. Viespar (Pemis apivorus). 4 (reg.) v. Măcăleandru (Rubecula familiaris). II (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Canicul! Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreall Fierbinţeală înăbuşeall Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală, prigon s.n. (tehn.; la car; reg.) v. Tanjall prigonitor prigoni vb. IV. I tr. 1 (compl. indică oameni) a asupri, a năpăstui, a nedreptăţi, a oropsi, a ostraciza, a persecuta, a urgisi, a vitregi, <înv. şi reg.> a întiri, a strâmbătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a ca-tatrexi. Nu a prigonit pe nimeni în viaţa lui. 2 (compl. indică oameni grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi prigoneşte propriul popor. II tr. (compl indică fiinţe)1 (d e obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) a alunga, a depărta, a goni, a izgoni, a îndepărta, a prigoni, a scoate, a baleia, a răzmeri, a surghiuni, <înv. şi pop.> a lua, a oropsi, a mătrăşi, <înv. şi reg.> a întiri, a mâna, a detomi, a dudui, a gorgoni, a haicăi, a hâcii, a hâcili, a hâciui, a huşcăi, a păfuga, a poteri, a sprânji, a steji, a ţintiri, a ţipa2, a zogoni, <înv.> a răşchira, a mătura, a tăia, a râni, a lepăda, a flitul A prigonit câinele străin din curte. 2 (rar) v. Fugări Hăitui Urmări. III refl. (reciprj (înv.; despre oameni) 1 v. Certa. învrăjbi. Supăra. 2 (jur.) v. Judeca. IV tr. fig. (despre idei gânduri etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a obseda, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări, a râcâi, a roade, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o prigoneşte. prigonire s.f. I I asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strânsoare. Prigonirea poporului este specifică regimurilor totalitare. 2 alungare, gonire, izgonire. Prigonirea câinelui i-a întristat pe copii. II (înv.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartl Conflict Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 2 (jur.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. prigonit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m„ s.f. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, robit, urgisit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul prigonit s-a ridicat contra tiranului. 2 adj. (despre fiinţe) alungat, gonit, izgonit, surghiunit, <înv. şi pop.> oropsit. Câinele prigonit şi-a găsit un stăpân. prigonitor, -oăre adj., s.m., s.f. asupritor, exploatator, împilător, opresiv, opresor, opri-mant, persecutor, <înv.> asuprelnic, gonaci, gonitor, năpăstuitor, obiditor, obijduitor, vampir, apăsător, storcător, storcător prigorean de averi, mâncător. Mulţi dintre cei consideraţi prigonitori au fost întemniţaţi de comunişti. prigorean s.m. (omit; reg.) v. Albinar. Albi-nărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). prigori vb. IV. (înv. şi reg.) 1 intr. (despre soare, foc etc.) v. Arde. Dogori. Frige. Pârjoli. 2 refl. fig. (despre oameni) v. Chinui. Consuma2. Frământa. Măcina. Mânca. Mistui. Pârjoli. Sfărâmă. Zbate. Zbuciuma, prigorit, -ă adj. (înv. şi reg.; despre plante, culturi, câmpii etc.) v. Ars2. Dogorit. Pârlit, prihană s.f. 1 (rar) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. 2 (rar) v. Batjocorire. Compromitere. Dezonorare. Necinstire. Pângărire. Profanare. 3 (înv.) v. Acuzare. Acuzaţie. Acuză. Culpabi-lizare. Incriminare. Incriminaţie. Inculpare. Inculpaţie. învinovăţire. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. 4 (înv.) v. Blam. Blamare. Condamnare. Dezaprobare. Dezavuare. Ne-aprobare. Oprobriu. Reprobare. Respingere. Sancţionare. Stigmatizare. Vituperare. Vituperaţie. 5 (înv.) v. Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Imputaţie. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. Reproş. Vină. prihăni vb. IV. 1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocori. Necinsti. Pângări. Profana. Viola. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocori. Compromite. Dezonora. Necinsti. Pângări. Profana. 3 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina. Inculpa. învinovăţi. învinui. Re-crimina. 4 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 5 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv.; compl. indică fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Imputa. Recrimina. Reproşa, prihăm'e s.f. (mv.) v. Batjocorire. Compromitere. Dezonorare. Necinstire. Pângărire. Profanare. prihănire s.f. (înv. şi pop.) 1 v. Batjocorire. Necinstire. Pângărire. Profanare. Sacrilegiu. Violare. 2 v. Batjocorire. Compromitere. Dezonorare. Necinstire. Pângărire. Profanare, prihămt, -ă adj. (înv. şi pop.; despre lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocorit. Necinstit. Pângărit. Profanat, prii vb. IV. I intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) 1 (despre alimente) a se lipi, a-i prinde, a-i ponosi, a-i suferi, <înv.> a-i merge. Nu i-a priit musacaua. 2 a-i ajuta, a-i folosi, <înv.> a-i spori1. Aerul de munte i-a priit bolnavului să se vindece. 3 (despre plante) a-i plăcea, a-i primi. Cactuşilor nu le-a priit în grădină. Merilor le prieşte zona de deal 4 (adesea în constr. neg.) a-i tihni, a-i tiposi. După atâta agitaţie, i-a priit şi lui somnul în această după-amiază. Nu i-a priit concediul la munte din cauza unor probleme survenite la serviciu. II tr. (înv.; compl. indică urări, salutări) v. Dori. Pofti. Ura2. III tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Favoriza. Proteja. priicios, -oăsă adj. (înv.; mai ales despre oportunităţi) v. Adecvat. Binevenit. Bun. Favorabil. Fericit. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent. Potrivit. Prielnic. Propice, priirmnţă s.f. (înv.) v. Primire, priincios, -oăsă adj. I (pop.) 1 (mai ales despre oportunităţi) v. Adecvat. Binevenit. Bun. Favorabil. Fericit. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent. Potrivit. Prielnic. Ppdpice. 2 (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) v. Avantajos. Fast2. Favorabil. Prielnic. Propice. 3 (despre fenomene ale naturii, condiţii atmosferice, vânt etc.) v. Bun. Favorabil. Nimerit. Potrivit Prielnic. Propice. II (înv.; despre oameni) v. Binevoitor. Bun. Compătimitor. Comprehensiv. îngăduitor. înţelegător. Mărinimos. Milos. Milostiv, prirnţă s.f. 1 (pop.) v. Folos. Necesitate. Trebuinţă. Utilitate. 2 (pop.; de obicei constr. cu vb. „aface7)v. Serviciu.3 (înv. şi reg.) v. Cinste. Credinţă. Devotament. Fidelitate. Lealitate. Loialitate. Statornicie. 4 (înv.) v. Bunăvoinţă. Comprehensiune. îngăduinţă. înţelegere. Mărinimie. Milă. 5 (înv.) v. Amabilitate. Bunăvoinţă. Complezenţă. Culanţă. Graţiozitate. Serviabilitate. priitâr, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (pop.; despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) v. Avantajos. Fast2. Favorabil. Prielnic. Propice. 2 (înv.; mai ales despre oportunităţi) v. Adecvat. Binevenit Bun. Favorabil. Fericit. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent. Potrivit. Prielnic. Propice. 3 (înv.; despre oameni) v. Binevoitor. Bun. Compătimitor. Comprehensiv. îngăduitor. înţelegător. Mărinimos. Milos. Milostiv. 4 (înv.) v. Apărător. Ocrotitor. Protector. Tutelar. II s.m., s.f. (înv.) v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător, prijineălă s.f. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. prijim'vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică oaspeţi, solicitanţi etc.) v. întâmpina. Primi. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică obiecte, construcţii părţi ale acestora, pomi etc.) v. Propti. Rezema. Sprijini. Susţine. Tutora. 3 tr. v. Prinde, prilej s.n. 11 ocazie, <înv. şi pop.> vreme, loc, <înv. şi reg.> pont, <înv.> ceas, zăman, aralâc. A crezut că este cel mai bun prilej să discute această problemă cu el. 2 circumstanţă, ipostază, împrejurare, moment, ocazie, situaţie. Este un prilej favorabil pentru a începe afacerea. 3 împrejurare, întâmplare, ocazie, <înv.> prilejire. Un prilej fericit i-a adus pe cei doi împreună. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,de,T) motiv, ocazie, pretext, pricină, subiect, <înv. şi pop.> pricină, <înv. şi reg.> pofidă, <înv.> podoimă2, pricinuire, clenci. Caută prilej de ceartă. Premiul luat de copil este un prilej de bucurie pentru părinţi. 5 cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, raţiune, temei, raţionament, <înv. şi pop.> cuvânt, lucru, noimă, price, <înv.> materie, obiect, ocă, povod, vină, rezon, fundament, izvor, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost prilejul care a declanşat protestul salariaţilor. 6 (reg.) v. Pericol. Primejdie. II (înv. şi reg.) v. Avere. Avut1. |1426 Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. prileji vb. IV. I refl. (înv. şi reg.) 1 (despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) v. întâmpla. Petrece. Produce. Surveni. 2 impers. v. întâmpla. Nimeri. Potrivi. II tr. (înv.) 1 (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Cauza. Crea. Declanşa. Determina. Dezlănţui. Genera. Isca. Naşte. Ocaziona. Prilejui. Produce. Provoca. Stârni. 2 (compl indică fapte, evenimente, situaţii etc.) v. Determina. Mijloci. Ocaziona. Prilejui, prilejire s.f. (înv.) 11 v. Caz. Circumstanţă. Condiţie. Conjunctură. Ipostază. împrejurare. Postură. Poziţie. Situaţie. Stare. 2 v. Cauzare. Creare. Declanşare. Determinare. Dezlănţuire. Generare. Iscare. Naştere. Producere. Provocare. Stârnire. II v. împrejurare. întâmplare. Ocazie. Prilej. prilejui vb. IV. I tr. 1 (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenibr) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a produce, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prileji, a procura, a ridica, a trezi. Gestul său a prilejuit un val de indignare. 2 (compl indică fapte, evenimente, situaţii etc.) a determina, a mijloci, a ocaziona, a produce, <înv.> a prileji. Fiind o persoană influentă, ar putea prilejui o întrevedere între reprezentanţii celor două companii. 3 a permite, a îngădui. Simpozionul a prilejuit ample dezbateri ştiinţifice. II refl. impers. (înv. şi reg.) v. întâmpla. Nimeri. Potrivi, prilejui're s.f. (rar) v. Cauzare. Creare. Declanşare. Determinare. Dezlănţuire. Generare. Iscare. Naştere. Producere. Provocare. Stârnire, prilesteţ, -eăţă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Ademenitor. Amăgitor. înşelător. Seducător, prilesti vb. IV. I tr. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 2 (despre bărbaţi; compl. indică mai ales fete, femei) v. Ademeni. Amăgi. înşela1. Seduce. II tr., intr., refl. recipr. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera, prilestire s.f. (înv. şi reg.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. prilestft, -ă adj. I (înv. şi reg.) 1 (despre oameni) v. Ademenit Amăgit. încântat înşelat1. Minţit. Momit. Păcălit2. Trişat. 2 (mai ales despre fete, femei) v. Ademenit. Amăgit. înşelat1. Momit. Sedus. 3 (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. II (reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit. prilestitor, -oăre adj., s.m., s.f. (înv.) v. Ademenitor. Amăgitor. înşelător. Seducător. prim1, prfmănum. ord., adj., adv. I num. ord. 1 (cu val. adj.; în forma neart. prim, primă, 1427| când este postpus subst; informa art primul, prima, când precedă un subst) <înv. şi reg.> protos. Capitolul prim al lucrării este prea lung în comparaţie cu al doilea. Primul lor copil este arhitect, iar al doilea doctor. 2 {cu val. subst.; informa art. primul,prima) întâiul (v. întâi). Primul a vorbit mai bine. II adj. (în forma art. primul, prima, când precedă un subst.) 1 dintâi, întâi. Primii ani ai copilăriei sunt foarte importanţi în evoluţia unui om. Prima primită la şcoală a fost un zece. 2 (milit.) prima linie = linia întâi (v. linie). Prima linie este formaţia de luptă desfăşurată cel mai aproape de inamic. 3 iniţial, originar, primar, primordial. Prin împădurirea ţinutului se încearcă să i se redea splendoarea primă. Pentru sensul prim al cuvântului există puţine atestări. 4 principal. Menţinerea unităţii organizaţiei este o cerinţă primă pentru fiecare membru. 5 (biol; mai ales despre celule) em-brional, embrionar, iniţial, originar, primar, primordial. Asimilaţia în cursul vieţii prime este intensă. 6 (polit.; în unele ţâri) prim-mi-nistru = cancelar, cancelar federal, premier. La acest eveniment a participat şi prim-minis-trul Germaniei. 7 (teatru) prim-amorez = june-prim. Prim-amorezul este actorul care interpretează rolul de tânăr îndrăgostit. 8 (art.; geogr.) primul meridian = meridian de origine, meridianul zero (v. meridian). Primul meridian trece prin oraşul Greenwich (Marea Britanie) şi este folosit ca origine pentru măsurarea longitudinilor geografice. III adv. (modal; fam.; în forma prima; de obicei în corelaţie cu „secundo”) v. Primo. prim2, primă s.n., s.f. (reg.) 1 s.n. prim-blătură. Primul este o garnitură care se aplică pe marginea căciulilor, a pieptarelor sau a bundiţelor. 2 s.f. v. Panglică, prima adv. (fam.) = prim1, primăr, -ă adj., s.m., s.n. I adj. 1 iniţial, originar, prim1, primordial. 2 (lingv.) primitiv. Forma primară a cuvântului de bază a rămas nealterată la derivate. 3 (mai ales despre discipline ştiinţifice) elementar. A găsit într-un anticariat o gramatică primară veche a limbii române. 4 (despre noţiuni, judecăţi etc.) elementar, rudimentar, simplu. Unii elevi abia îşi însuşesc noţiunile primare de gramatică. 5 (despre existenţă, trai etc.) înapoiat, neevoluat, primitiv, rudimentar, sălbatic. Un trai primar se caracterizează prin simplitatea exigenţelor materiale şi spirituale. 6 (biol; mai ales despre celule) embrional, embrionar, iniţial, originar, prim1, primordial. II s.m. 1 (adm.) <înv. şi reg.> jude, antist,birău, chinez1, procator, <înv.> judeţ, orator, subaşă, vătăman, vornic, vomicel, starşină, jurat1. Primarul oraşului este liberal 2 (med) doctor primar, medic primar. Primarul este superior ierarhic medicului specialist. III s.n., adj. (geol.; astăzi rar) v. Eră primară. Paleozoic. primariât s.n. (adm.) primărie. în timpul primariatului său s-a refăcut ateneul din oraş. primat s.n. întâietate, precădere, preponderenţă, primordialitate, prioritate, <înv.> întăin-ţă, protie, protimie2, protimisire, protimisis, întâiere. în formarea noului guvern, primatul îl are partidul câştigător în alegeri. primă s.f. 1 bonus,gratificaţie,premiu,recom-pensă. Patronul i-a acordat o primă pentru că a lucrat exemplar. 2 primă de asigurare = rată de asigurare, <înv.> premiu. Prima de asigurare se plăteşte de către asigurat asigurătorului pentru riscul asumat de acesta de a-i plăti despăgubiri în cazul unei pierderi suferite. primăreăsă s.f. 1 primăriţă, <înv.> vorniceasă, vomiciţă. 2 (adm.) primăriţă, primărie s.f. (adm.) 1 consiliu, comună, <înv.> casa satului (v. casă1), sfat, vomicie, sfat popular. Primarul conduce primăria. 2 (reg.) v. Primariat. primăriţă s.f. 1 primăreăsă, <înv.> vorniceasă, vomiciţă. 2 (adm.) primăreăsă. O primăriţă poate conduce la fel de bine o primărie ca şi un primar. primări'u, -ie adj. (reg.; despre fructe, legume) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic, primăvărâ vb. I. refl. impers. (reg.) v. Despri-măvăra. împrimăvăra. primăvărătic, -ă adj. 11 vemal, primă-vărel, <înv.> primăvăros. Zăpada se topeşte sub adierea zefirului primăvărătic. 2 (mai ales despre vegetaţie, plante sau părţi ale lor, culturi) prevemal, primăvăros. Iarba primăvăratică are un verde intens. II fig. (în opoz. cu „mare”, „vârstnic”; despre fiinţe) june, juvenil, mic, nevârstnic, tânăr, fraged, necopt, verde. Nu s-a lovit de greutăţile vieţii, fiind încă primăvărătic. Este primăvărătic, nu-i poţi cere să judece ca un om matur. primăvărel, -eâ adj. (pop.) v. Primăvărătic. Vemal. primăvări'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Ghiocel (Ga-lanthus nivalis). primăvăros, -oâsă adj. 1 (astăzi rar, mai ales despre vegetaţie, plante sau părţi ale lor, culturi) v. Primăvărătic. 2 (înv.) v. Primăvărătic. Ver-nal. primăvăruţă s.f. (bot; reg.) v. Ghiocel (Ga-lanthus nivalis). prîmblă s.f. (reg.) = plimbă, primblătură s.f. (reg.) prim2, Primblă-tura este o garnitură care se aplică pe marginea căciulelor, a pieptarelor sau a bundiţelor. primejdie s.f. 1 ameninţare, pericol, <înv. şi pop.> nevoie, <înv.> zabrac, cumpănă. Ne-respectarea semnelor de circulaţie reprezintă o mare primejdie pentru trafic. 2 pericol, prilej, rele (v. rău), atrapă, cursă2.0 călătorie iarna prin munţi expune la multe primejdii. 3 pericol, risc, rizic. Traversarea străzii printr-un loc nepermis reprezintă o primejdie. La începerea oricărei afaceri primejdia de a nu reuşi este majoră. 4 (astăzi mai ales pop. sau fam.) gravitate, pericol, periculozitate, seriozitate, severitate. Suferă de o boală a cărei primejdie este cunoscută de toţi. 5 nesiguranţă, pericol, <înv.> feră-veste. Avionul este în primejdie din cauza furtunii. primejdios, -oâsă adj. 11 (despre fenomene, evenimente, situaţii etc.) ameninţător, pericu- primeni los, periclitant, <înv.> primejduincios, primejduitor. Pe cer sunt nori primejdioşi. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) hazardant, hazardat, imprudent, periculos, riscant, riscat. A făcut o investiţie primejdioasă. Escaladarea muntelui pe o vreme rea a fost primejdioasă. 3 dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, pernicios, prejudi-ciabil, rău, vătămător, deleter, stricător, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dăunăcios, dăunos, poznaş, <înv.> pagubnic, piericios, prejudicios, stricăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt primejdioase. 4 (despre situaţii, stări etc.) critic, grav, greu, periculos, urât2. Cei doi trec printr-un moment primejdios al situaţiei familiale. 5 (mai ales despre locuri, spaţii, forme de relief) expus, nesigur, periculos, aprig. Trebuie să se caţăre pe un perete primejdios de stâncă. II (med., med. vet.) 1 (despre medicamente, tratamente, alimente etc.) contraindicat, neindicat, nepotrivit, nociv, periculos, vătămător. Unele medicamente sunt primejdioase pentru femeile însărcinate. 2 (despre boli, răni etc.) grav, malign, periculos, serios, sever2, <înv. şi pop.> greu, rău, urât2. Suferă de o boală primejdioasă. Are o rană primejdioasă la cap, în urma accidentului. primejdui vb. IV. 1 tr. a ameninţa, a periclita, <înv.> a pericolarisi. îşi primejduieşte funcţia pe care o are prin ceea ce face. 2 tr. <înv.> a pericola. O călătorie prin junglă primejduieşte şi pe cel mai experimentat explorator. Oare prin această tranzacţie nu-şi primejduieşte averea? 3 tr. (compl indică viaţa, onoarea etc. oamenibr) a-şi expune, a-şi risca, a rizica. Sărind în apă să-l salveze de la înec, şi-a primejduit viaţa pentru prietenul său. 4 tr., refL pas. a (se) compromite, a (se) periclita, a ruina. Ploile excesive şi de lungă durată primejduiesc recolta. primejduiâlă s.f. (înv.) v. Ameninţare. Periclitare. Primejduire. primejduincios,-oâsă adj. (despre fenomene, evenimente, situaţii etc.) v. Ameninţător. Periculos. Primejdios. primejduire s.f. 1 ameninţare, periclitare, periclitaţie, <înv.> pericolare, pericolarisire, primejduiâlă. Ceea ce face duce la primejduirea funcţiei lui. 2 compromitere, periclitare. Seceta a avut ca efect primejduirea recoltei. primejduit, -ă adj. ameninţat, periclitat. îşi simţea funcţia primejduită după venirea controlului financiar. primejduitor, -oâre adj. (înv.; despre fenomene, evenimente, situaţii etc.) v. Ameninţător. Periculos. Primejdios. primeneâlă s.f. 1 primenire, primenit1, schimbare, schimbat1, premenitură. 2 (concr.; la pl. primeneli) albitură, rufe, ruferie, schimb, cămăşuţe (v. cămăşuţă), premenituri (v. premenitură). Primenelile au fost duse la spălătorie. primeni vb. IV. 11 refl., tr. a (se) schimba. S-a primenit după ce a terminat treaba în grădină. Primeneşte aştemuturile la sfârşit de săptămână. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică aerul dintr-o încăpere) a (se) împrospăta, a (se) primenire purifica, a refrişa, a ventila, a dezinfecta. A deschis geamurile pentru a primeni aerul din cameră. 3 tr., refl a (se) împrospăta, a (se) reînnoi. A primenit apa din căldare. 4 tr., refl. a (se) împrospăta, a (se) înviora, a (se) reînnoi. După ploaie, florile din grădină s-au primenit II tr. (înv.; compl. indică texte, opere literare etc.) v. Tălmăci. Traduce. Transla. Transpune. III refl., tr. fig. a (se) modifica, a (se) preface, a (se) schimba. Moda se primeneşte încontinuu, după modelul occidental. primenire s.f. I I primeneală, primenit1, schimbare, schimbat1, premenitură. Primenirea aşternuturilor se face la sfârşit de săptămână. 2 împrospătare, primenit1, purificare, ventilare, purgaţie. A deschis geamurile pentru primenirea aerului din cameră. II fig. modificare, prefacere, schimbare, primenit1. Primenirea modei se face, de obicei, după modelul occidental. primenit1 s.n. 11 primeneală, primenire, schimbare, schimbat1* premenitură. 2 împrospătare, primenire, purificare, ventilare, purgaţie. II fig. modificare, prefacere, schimbare, primenire. primenit2, -ă adj. 11 schimbat2. Este o plăcere să dormi într-un aşternut primenit. 2 (despre aerul dintr-o încăpere) împrospătat, purificat, dezinfectat2. Aerul primenit al camerei îl înviorează. 3 împrospătat, înviorat. Florile primenite şi-au deschis larg corola. II fig. modificat, prefăcut, schimbat2. Moda primenită după modelul occidental este agreată mai ales de tineri. primenitor, -oăre adj. (rar) v. înnoitor. Novator. Reformator. Regenerator. Transformator, primi vb. IV. I tr. (predomină ideea dobândirii, obţinerii, luării unor sume de bani, bunuri, drepturi, titluri, facilităţi etc.) 1 (compl. indică sume de bani) a încasa, a lua. După ce şi-a primit salariul, şi-a plătit datoriile. 2 (compl. indică sume de bani) a încasa, a ridica. Şi-a primit de la casieria editurii drepturile de autor pentru romanul publicat. 3 (compl. indică sume de bani, datorii etc.) a încasa, a vedea. La sfârşitul lunii ar trebui să primească banii împrumutaţi. 4 (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a avea, a căpăta, a câştiga, a dobândi, a încasa, a obţine, a apuca, <înv. şi reg.> a mirui2, a apristui. Primeşti o sumă bună de la mine dacă pui această marfă imediat în vânzare. 5 (compl. indică sume de bani sau bunuri necuvenite) a lua. A primit mită ca să-i rezolve problema. Chelnerul a primit bacşişul. 6 (compl. indică bani, bunuri etc.) a căpăta, a obţine, a scoate, a vedea. Nu primeşte un ban de la el dacă nu îl roagă frumos. 7 (compl. indică obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) a căpăta, a dobândi, a obţine, a adjudeca, <înv. şi reg.> a prinde, <înv.> a erezi, a isprăvi, a pupa. în urma licitaţiei, a primit tabloul dorit. 8 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a căpăta, a lua. Şi-a primit casa care îi fusese naţionalizată. Şi-a primit răsplata pentru fapta sa. 9 (compl. indică diplome, titluri de studii, calificări, premii, calificative etc.) a lua, a obţine. A primit Premiul Nobel pentru pace. 10 (compl. indică scrisori, reviste etc.) <înv.> a lua. Primeşte scrisorile numai la post-restant. 11 (compl. indică materiale, mărfuri, lucrări tehnice etc.) a prelua, a recepţiona. A primit toate materialele de construcţie pentru a se apuca de lucru. A primit lăzile cu legume pe care trebuie să le pună în vânzare. 12 (compl. indică ştiri, informaţii, dispoziţii, ordine etc.) a afla. După ce a primit ordiipd, s-a prezentat la cazarmă. 13 (compl. indică lovituri) a lua, a încasa. A primit o lovitură în plină figură. 14 (sport; compl indică goluri, coşuri etc.) a lua. în acest meci echipa gazdă a primit două goluri. 15 (fin.; compl. indică cecuri, oferte) a accepta, a onora, a recunoaşte. II tr. (predomină ideea stabilirii unor relaţii dintre persoane) 1 (compl. indică oameni) a accepta, a admite, a include. în cele din urmă, a fost primit în cercul nostru de prieteni. 2 (compl. indică oameni) a coopta. Studenţii primesc numai oameni de valoare în asociaţia lor culturală. 3 (compl. indică oameni) a angaja, a încadra, a lua, a numi, <înv. şi pop.> a năimi, a băga, a pogodi, <înv.> a înnăimi. L-a primit ca economist în firmă. 4 (compl. indică oameni) a aciua, a adăposti, a culca, a găzdui, a ţine, a ospi-talia, a oploşi, a pripăşi, a sălăşlui, <înv. şi reg.> a găzdălui, a încor-tela, a sălăşi, a sălui, <înv.> a conăci, a făgădui, a odihni, a ospitaliza, a sălăşui. L-a primit pentru o noapte în casa lui. 5 (compl indică oameni; adesea cu determ. „în gazdă'7) a lua. A primit în gazdă două studente. 6 (compl. indică oaspeţi, solicitanţi etc.) a întâmpina, <înv. şi reg.> a sprijini, a prijini, <înv.> a tâm-pina. Şi-a primit musafirii la gară. 7 (sociol.; înv.; compl. indică oameni, etnii etc.) v. Asimila. Include. Integra. încorpora. îngloba. Reintegra. 8 (relig.; înv.) v. Pleca. Smeri. Supune. Umili. III tr. 1 (compl. indică teorii, concepţii, doctrine etc.) a accepta, a admite, a adopta, a împărtăşi, a-şi însuşi1, a prelua, a recunoaşte, a îmbrăţişa. Oamenii de ştiinţă i-au primit teoria privind transhumanţa. 2 (compl indică situaţii, stări etc.) a accepta, a admite, a consimţi, a se învoi, a vrea. După o prietenie îndelungată, a primit să-i devină soţie. 3 (compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a vrea, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogo-di, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul a primit să se amâne examenul. 4 (compl. indică mărfuri, produse) a accepta, a admite, a agrea. Produsele au fost primite la export. IV intr. (psih.; reg.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti. V intr. (constr. cu unpron. pers. în dat.; reg.; despre plante) v. Prii. primicerul s.m. art (în jocul căluşarilor, reg) v. Mutul (v. mut). Mutulică. primire s.f. I (predomină ideea dobândirii unor sume de bani, bunuri, drepturi, titluri, facilităţi etc.) 1 încasare, luare, luat1, <înv.> luătură. După primirea salariului, şi-a plătit datoriile. 2 în- |1428 casare, ridicare. Primirea drepturilor de autor l-a scos dintr-un impas financiar. 3 luare. Primirea de mită este sancţionată prin lege. 4 căpătare, dobândire, obţinere, obten-ţiune. Pentru el a fost o mare satisfacţie primirea tabloului în urma licitaţiei. 5 luare, obţinere. Primirea Premiului Nobel i-a adus recunoaşterea internaţională. 6 preluare, re-cepţionare. Primirea materialelor s-a făcut pe baza unui proces-verbal. După primirea lăzilor cu legume, a pus legumele în vânzare. 7 aflare. După primirea ordinului, s-a prezentat la cazarmă. II (predomină ideea stabilirii unor relaţii între persoane) 1 acceptare, admitere, includere. Primirea lui în cercul nostru de prieteni a fost benefică pentru el. 2 cooptare, cooptaţie. Primirea lui în colegiul director s-a făcut cu acordul tuturor membrilor. 3 angajare, încadrare, numire. Primirea lui la firmă s-a făcut după un examen dificil. 4 aciuare, adăpostire, găzduire, ospitalitate, pripăşire, sălăşluire, încortelare, <înv.> hălăduinţă, hălăduire. Primirea drumeţilor în chiliile mănăstirii a fost un semn de bunăvoinţă din partea stareţului. 5 <înv.> pri-iminţă. Gazdele au făcut musafirilor o primire călduroasă. 6 întâmpinare, <înv.> tâmpina-re, tâmpinat, tâmpinătură. Primirea musafirilor a fost la gară. primit, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre bani, bunuri materiale etc.) căpătat, câştigat, dobândit, încasat, obţinut. Cu banii primiţi îşi va construi o casă. 2 (despre obiecte, lucruri etc.) căpătat, dobândit, obţinut. Tabloul primit în urma licitaţiei a fost dorit cu ardoare. 3 (despre titluri, trofee etc.) câştigat, cucerit, dobândit, obţinut. Titlul mondial primit a avantajat echipa în competiţiile sportive ulterioare. 4 (despre materiale, mărfuri, lucrări tehnice etc.) preluat, primit. Materialele primite sunt de foarte bună calitate. Legumele primite au fost puse în vânzare. 5 (despre candidaţi, concurenţi etc.) acceptat, admis, reuşit. Concurenţii primiţi aşteptau în faţa decanatului. II adj., s.m., s.f. (psih) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. primiţi vb. IV. tr. (reg) 1 (compl. indică urme lăsate de corpuri străine sau de substanţe care pătează) v. Curăţa. Depărta. Elimina. îndepărta. înlătura. Scoate. 2 v. Mătura, primitiv, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (despre popoare, neamuri etc.) barbar, sălbatic, <înv.> sălbăticesc, sireap, varvar, varvaricesc, vărvă-resc. Romanii au cucerit numeroase populaţii primitive. 2 (despre comunităţi umane) inferior, înapoiat, nedezvoltat, neevoluat, rudimentar, <înv.> prost. în epoca contemporană există încă populaţii primitive. 3 (despre popoare, comunităţi umane etc.) necivilizat, sălbatic, vandalic. Sociologii încearcă să cunoască viaţa unor popoare încă primitive. 4 (despre fiinţe) inferior, neevoluat, rudimentar, simplu, <înv.> prost. în peşteri trăiesc şi specii de animale primitive. 5 (despre oameni sau despre însuşiri, manifestări etc. ale lor) elementar, rudimentar. Este un pesimist primitiv şi brutal. 6 (despre existenţă, trai etc.) înapoiat, neevoluat, primar, rudimentar, sălbatic. Un trai 1429| primitiv se caracterizează prin simplitatea exigenţelor materiale şi spirituale. II adj. 1 iniţial, originar, primordial. Unele limbi au un sistem gramatical recent, format după dezmembrarea grupului primitiv din care aceste limbi făceau parte. 2 (despre populaţii, limbi, obiecte etc.) arhaic, străvechi, vechi2. Studiază civilizaţiile primitive. în mormântul descoperit s-au găsit unelte primitive de fier. 3 (lingv.) primar. Forma primitivă a cuvântului de bază a rămas nealterată la derivate. III adj. 1 (despre obiecte, unelte, instrumente etc.) rudimentar, simplu. La începuturile civilizaţiei uneltele erau primitive. 2 (despre construcţii, schiţe etc.) grosolan, rudimentar, ţărănos. Şi-a construit în curte o bucătărie de vară primitivă, din scânduri de brad. IV adv. (modal) grosolan, rudimentar. A creionat primitiv schiţa casei. V s.f. (mat.) integrală nedefinită (v. integral). Primitiva este o mulţime defuncţii care au o derivată comună. primitivism s.n. barbarie, primitivitate, sălbăticie, rudimentarism, rudimentaritate, <înv.> barbarism, sălbăticime, sălbăticiune, varvarie. Pe glob mai există oameni sau colectivităţi umane în stadiu de primitivism. primitivitate s.f. barbarie, primitivism, sălbăticie, rudimentarism, rudimentaritate, <înv.> barbarism, sălbăticime, sălbăticiune, varvarie. primitivizâ vb. I. refl., tr. (rar, sub. sau compl. indică oameni) v. Sălbătici, primitor, -oâre adj. 1 (despre oameni) ospitalier, ospătariţ, ospătarnic, ospătăreţ, <înv.> ospătător, ospătos, ospital2. Românii sunt primitori. 2 (despre locuri, peisaje etc.) atractiv, atrăgător, îmbietor, plăcut. A vizitat meleaguri primitoare. primiţii s.m. pl. (înv.) 1 v. Debut. început. 2 v. Trufanda. primo adv. (modal; astăzi mai ales fam.; de obicei în corelaţie cu „secundo”) prima. Primo, ai întârziat, secundo, m-ai minţit în legătură cu motivul. primordiâl, -ă adj. 11 iniţial, originar, primitiv. 2 iniţial, originar, prim1, primar. Prin împădurirea ţinutului se încearcă să i se redea splendoarea primordială. Pentru sensul primordial al cuvântului există puţine atestări. 3 (biol; mai ales despre celule) embrional, embrionar, iniţial, originar, prim1, primar. Asimilaţia în cursul vieţii primordiale este intensă. I11 adânc, capital2, cardinal, chinte-senţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri primordiale în societate. 2 central, principal, nodal. Dialogul are un rol primordial în socializarea unor persoane cu handicap psihic. primordialitâte s.f. întâietate, precădere, preponderenţă, primat, prioritate, <înv.> întăin-ţă, protie, protimie2, protimisire, protimisis, întâiere. în formarea noului guvern, primordialitatea o are partidul câştigător în alegeri. primordiu s.n. (înv.) v. Debut. început, primprejur adv., prep. 1 adv. (local) împrejur, <înv.> prejur. Se uită primprejur pentru a-şi zări prietena. 2 prep. (în forma primprejurul; constr. eugen.) împrejurul (v. împrejur),<înv.> prejurul (v. prejur). Primprejurul proprietăţii şi-a construit un gard de beton. primprejurul prep. = primprejur, primulă s.f. (bot.) Primula obconica; gălăţene (v. gălăţeană), mireasă, primuh'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Laptele-stâncii (v. lapte). Lăptişor (Androsace chamaejasme). prin prep. I (introduce un circ. de loc) 1 (după vb. de mişcare; circ. indică pătrunderea într-un spaţiu) printru. Aerul curat pătrunde în cameră prin fereastra deschisă. 2 (după vb. de mişcare; circ. indică locul prin care se deplasează ceva) pe. Apa curge prin ţevi. Gazul vine prin conductă. 3 (circ. indică o rută, un itinerar) via1. A luat trenul Bucureşti-Iaşi prin Vaslui. 4 (circ. indică spaţiul dintre două sau mai multe obiecte identice) în, între, printre. A căzut prin straturi. Mieii zburdă prin tufele de pe câmp. II (introduce un circ. de mod) 1 cu. Festivităţile se sfârşesc prin focuri de artificii. 2 (în constr. infmitivale cerute de obicei de vb. „a începe”, „a sfârşi”) cu. Când vine acasă, începe prin a-i reproşa lucruri banale. III (introduce un circ. instr.) 1 cu. Discuţia celor doi diplomaţi străini se face prin interpret. 2 după, printru, <înv. şi pop.> pe. L-a recunoscut prin semnul pe care îl purta la haină. 3 (cu nuanţă cauzală) datorită, graţie, mulţumită, <înv.> slavă. Prin el a putut să-şi realizeze visurile. IV (introduce un circ. de timp care indică luna în cursul căreia se petrece un fapt, un eveniment etc.) în. Au hotărât să se căsătorească prin mai. princiâr, -a adj. I <înv.> prindpesc, prinţese. Face parte dintr-o veche familie princiară. II fig. 1 (despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) bogat, luxos, preţios, scump, luminos, luciu2, luminat2. A purtat o toaletă princiară la recepţie. 2 (mai ales despre mese, ospeţe) abundent, bogat, copios, îmbelşugat, îndestulat, opulent, generos, regal2, regesc, zdravăn, domnesc. Au servit o dna princiară. principâl, -ă adj., s.f., s.m., I adj. 1 central. Din balcon se vede piaţa principală a oraşului. 2 central, primordial, nodal. Dialogul are un rol pricipal în socializarea unor persoane cu handicap psihic. 3 (despre conducte, drumuri, căi de comunicaţie etc.) magistral. Conducta principală de alimentare cu apă potabilă trece prin centrul oraşului. 4 prim1. Menţinerea unităţii organizaţiei este o cerinţă principală pentru fiecare membru. II s.f. (gram.) propoziţie principală. Propoziţiile subordonate dintr-o frază depind de principală. III s.m. (înv.) v. Conducător. Şef. principe s.m. 1 prinţ, <înv.> beizadea, crăişor, gospodar, toparh, <în Ev. Med, în Mold.> cneaz. Nunta principelui Spaniei a fost fastuoasă. 2 principe ereditar = prinţ ereditar. Principele ereditar are dreptul să moştenească tronul sau să întemeieze o dinastie. principesă s.f. domniţă, prinţesă, dom-nică, prinţă, prinţoaică. S-a căsătorit cu o principesă dintr-o cunoscută familie nobiliară. prinde prindpesc, -eâscă adj. (înv.) v. Princiar, principiâl, -ă adj. (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, egal, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic, nedezminţit, neclintit, vârtos. De obicei, este principial în respectarea angajamentelor făcute. principiu s.n. 1 bază, fundament, temei, început. Egalitatea tuturor în faţa legii este principiul unei societăţi democratice moderne. 2 învăţătură, normă, precept, regulă, poruncă, <înv.> lucru, mărturie, mărturisit1, porunceală, poruncită, zicere, zisă (v. zis), comandament. Şi-a educat copiii după principiile creştine. 3 normă, precept, rânduială, regulă, <înv.> dreptar, lucru, pravilă, scriptură, tocmeală, comandament. Nu a încălcat principiile pe care şi le-a impus. 4 criteriu, normă, semn. Principiile de selecţie a concurenţilor au fost precizate la începutul concursului. 5 concepţie, convingere, gând, idee, judecată, opinie, părere, vedere, viziune, convicţiune, existimaţie, optică, orientare. Ea are alt principiu în legătură cu subiectul abordat. 6 (art.; filos.) principiul cauzalităţii = legea cauzalităţii (v. lege). Potrivit principiului cauzalităţii, orice fapt are o cauză, aceeaşi cauză producând, în condiţii identice, acelaşi efect. 7 (art.; jur.) principiul publicităţii = publicitatea judecăţii (v. publicitate). în temeiul principiului publicităţii, soluţionarea litigiilor se face, cu unele excepţii, în şedinţă publică. prinde vb. III. I (predomină ideea de luare, de înşfăcare) 1 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) a apuca, a înhăţa, a înşfaca, a lua, a căpui, a încăibăra, a agâmba, a găbji, a găbui, a gâmba, a încăpui, a proftaxi, a căptuşi, a umfla. Câinele prinde osul care i-a fost aruncat. înfuriat, l-a prins de guler şi l-a dat afară. 2 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apuca, a lua, <înv. şi reg.> a sprijini, a agâmba, <înv.> a împrinde. Fetiţa a prins-o de mână pe mama sa când s-a împiedicat. 3 tr. a prijini. La bal îi place să prindă confeti în palmă. 4 refl. recipr., tr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „de”, „cu”) a (se) cuprinde, a se îmbrăţişa, a (se) înlănţui, a (se) prinde, a se încleşta. Când s-au întâlnit, s-au prins afectuos de umeri. II (predomină ideea de unire, deprindere, de fixare a unor corpuri, obiecte, lucruri etc. sau a unor părţi ale br) 1 tr. (compl. indică obiecte sau părţi ale lor; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a fixa, a imobiliza, a înţepeni, a pironi, a ţintui, a împlânta, a propti, a coase, <înv. şi reg.> a ţepeni, a crepeni, a proţăpi. A prins scândurile gardului în cuie. A prins reclama în perete cu un ciocan. 2 tr. (compl. indică obiecte; cu determ. locale) a aplica, a fixa, a pune. Croitoreasa i-a prins paiete pe rochia de seară. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a lega1. Pesca- prinde rul a prins momeala pentru peşti de o plută. 4 tr. (compl. indică părul şuviţe de păr etc.) a lega1, a strânge. Şi-a prins pârul cu o fundă. 5 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăţa, a se fixa. Foarte mulţi scaieţi s-au prins de blana oilor. 6 tr. a arăci, a lega1, a poci2. A prins lăstarii viţei-de-vie de araci. 7 tr. (mar.; compl. indică ambarcaţiuni) a amara, a lega1. A prins barca de un stâlp, la malul lacului. 8 tr. (tehn., constr:; compl. indică părţi ale unui ansamblu, elemente de construcţie etc.) a încastra, a lega1. A reuşit să prindă bine cele două corpuri metalice, pentru a nu se mai mişca. 9 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăţa, a se apuca, a se atârna, a se lua, a se ţine, a se anina, a se zgrepţăna, a se tăgârţa. Când a alunecat, s-a prins de ramurile copacului ca să nu cadă. 10 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) a acroşa, a agăţa, a atârna, a pune, a spânzura, a suspenda, a anina, a zgrepţăna, <înv. şi reg.> a aculma, a atăgârţa, a împrinde, a tăgârţa. Şi-a prins paltonul în cuier. A prins cu dificultate oglinda pe perete. 11 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „întru") a acroşa, a agăţa. Şi-a prins mâneca într-un cui de la poartă. 12 tr. a aplica, a pune. S-a deghizat, prinzându-şi barbă şi perciuni. 13 tr. (compl. indică mai ales cai) a harnaşa, a înhăma, a pune. Birjarul a prins caii la trăsură. A prins renii la sanie. 14tr. (compl. indică mai ales boi) a înjuga, a pune. A prins o pereche de boi la car. III (predomină ideea de fixare, de sudare, de ataşare de ceva) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte ori părţi ale lor) a (se) lipi. A prins cu pap foile rupte ale cărţii. 2 refl., intr. (despre materiale, lucruri etc.; cu determ. introduse prin prep. „de”) a adera, a se lipi. Folia se prinde de suprafaţa sticlei. 3 tr. (compl. indică grinzi, bârne etc.) a îmbina, a încheia, a lega1, a monta, a uni2, a încochela. Dulgherii prind grinzile în cuie pentru a face acoperişul casei. 4 refl. (med., med. vet.; mai ales despre oase) a se suda. După fractură, oasele s-au prins repede. IV tr. (predomină ideea de capturare, de oprire, de ajungere din urmă, de ţinere pe loc) 1 (jur.; compl. indică infractori) a aresta1, a captura, a aprehenda, a hali, a raşcheta, a răzui. Şoferul care a fugit de la locul accidentului a fost prins după două zile. Hoţii au fost repede prinşi de autorităţi. 2 (compl. indică animale sălbatice sau păsări sălbatice) a captura, a tuculi, <înv.> a vâna. Braconierii au prins un urs. 3 (cineget.; compl. indică animale sălbatice sau păsări sălbatice) a vâna, a iegări, a şoimi, a vădăzli, <înv.> a vânători. Au prins mistreţii care făceau stricăciuni în curţile oamenilor. 4 (pese.) a pescui, <înv. şi pop.> a vâna, <înv. şi reg.> a pescări, <înv.> a goni. Au reuşit să prindă crapi, caraşi şi un somn. 5 (compl. indică oameni aflaţi în mişcare; adesea cu determ. „din urmă”) a ajunge, <înv. şi pop.> a sosi, a scurta. Se grăbea să-i prindă. Du-te înainte, că te prind din urmă! 6 (compl. indică vehicule care sunt pe punctul de a pleca) a ajunge, a apuca. Aleargă să prindă microbuzul. 7 fig. (compl. indică o anume perioadă de timp) a trăi, a vedea, a ajunge, a apuca. Era convinsă că va prinde ziua în care fiul ei se va aşeza la casa lui. V (predomină ideea deformare, de constituire, de trecere dintr-o stare în alta) 1 refl. (despre unele substanţe, alimente etc. lichide) a se coagula, a se închega, a se îngrtîşa, a se cocârţi, a se strânge. Răciturile au început să se prindă. 2 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc.) a cârpi, a coase, a ţese, a pungăli, a cusători, a şpenţăli, a ştopoli, a ţârâi2. îşi prinde ciorapii rupţi. 3 refl., tr. (med., med. vet.; pop.) v. Anchiloza. înţepeni. 4 intr. (reg.; despre lichide) v. îngheţa. Solidifica. 5 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică anumite alimente, mâncăruri care se coc) v. Rumeni. VI tr. (predomină ideea de aflare, de descoperire, de surprindere) 1 (compl. indică oameni) a afla, a găsi, a întâlni. Prinzând-o singură, i-a putut spune secretul. 2 (compl. indică fiinţe) a surprinde, a apuca, <înv. şi reg.> a pripi, a zăpsi. L-a prins copiind la examen. 3 (despre unităţi de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamităţi etc.; compl. indică fiinţe) a ajunge, a apuca, a găsi, a surprinde, <înv. şi reg.> a lovi. Furtuna i-a prins în largul mării. 4 fig. (compl. indică impresii, stări etc.) a aprehenda, a recepta, a surprinde. Limbajul prinde realitatea. VII (predomină ideea de cuprindere cu mintea, cu privirea, cu urechea etc.) 1 tr. (compl. indică informaţii, cunoştinţe etc.) a asimila, a dobândi, a-şi însuşi1, a învăţa, a apercepe, a absorbi. Cei mai mulţi copii prind cu uşurinţă inovaţiile tehnice. 2 tr. a înţelege, a percepe, a pricepe, a sesiza, a desprinde, a pătrunde, a se descălţa, a bunghi. Trebuie să citească un context mai larg pentru aprinde sensul unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până când aprins semnificaţia ironiei lui. 3 tr. (compl. indică meserii, practici etc.) a deprinde, a-şi însuşi1, a învăţa, <înv.> a obicni. A prins cu uşurinţă croitoria. 4 intr., tr. (de obicei cu determ. „cu ochii”, „cu privirea7) a vedea, a apuca, a cuprinde, a îmbrăţişa. Cât prindeai cu ochii, şesurile şi văile abureau. 5 tr. (compl. indică cuvinte, sunete, zgomote) a auzi, a percepe a apuca. A prins ceva din explicaţiile profesorului. 6 tr. (compl. indică sunete, semnale sonore etc.) a capta, a înregistra, a recepta, a recepţiona. A ridicat antena radioului pentru a prinde mai bine undele sonore. Poliţia de coastă a prins semnalele sonore ale vasului în derivă. 7 tr. (înv. şi reg.; compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) v. Aprecia. Calcula. Estima. Evalua. Socoti. 8 tr. fig. (compl. indică stări, situaţii, fapte etc.) a aprecia, a intui, a înţelege, a sesiza, a descifra, a dibui, a mirosi, a pricepe. Are un spirit ascuţit dacă poate să prindă asemenea nuanţe. VIII (predomină ideea de dominare, de stăpânire psihică sau de copleşire, de covârşire, de împovărare fizică ori psihică) 1 tr. (despre stări fizice, compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, 11430 a cuprinde, a podidi, a răzbi, a toropi1, <înv.> a preacovârşi, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l prindă somnul când a sunat telefonul. 2 tr. (despre gânduri, trăiri, suferinţe etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a năpădi, a împresura, a încolţi, a învălui, a umple. Gândurile negre îl prind. 3 tr. (despre stări psihice, afective etc.; compl. indică oameni) a apuca, a cuprinde, a încerca, a-i veni, a mârzi. Adesea o prinde disperarea. 4 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Astâmpăra. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Tempera. 5 tr. fig. (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a prins pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. IX (predomină ideea de potrivire, de concordanţă) 1 tr. (despre obiecte de îmbrăcăminte; compl. indică oameni) a i se potrivi, a-i şedea, a-i veni, a-i cădea. Rochia de mătase o prinde bine. 2 tr. (despre ţinută, culori etc.; compl. indică oameni) a se potrivi Deşi trecut de prima tinereţe, ţinuta sportivă îl prinde perfect. Dintre culori, verdele o prinde cel mai bine. Noua coafură o prinde de minune. 3 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat; pop.; despre alimente) v. Prii. X (predomină ideea de dobândire, de câştigare, de obţinere) 1 intr. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a izbuti, a reuşi, a merge, <înv.> a trece. Planul său nu aprins. Stratagema lor a prins. 2 intr. (biol; înv. şi pop.; despre femei) v. Concepe. Naşte. Procrea. 3 tr. (med., med. vet.; pop.; compl indică boli contagioase) v. Căpăta. Contracta. Face. Lua. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) v. Căpăta. Dobândi. Obţine. Primi. 5 intr., refl. fig. (rar) v. Consacra. Consfinţi. Impune. XI tr. (predomină ideea începerii unei acţiuni; urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.) a începe, a se pomi, <înv. şi pop.> a rupe. Fetele au prins să-şi dea coate când l-au văzut pe băiat în încurcătură. Au prins să cânte cu glas tare. XII (predomină ideea de acceptare, de angajare, de învoire) 1 tr., refl. recipr. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> a (se) lua. S-au prins fraţi de cruce. 2 refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi. încuviinţa. îndupleca. îngădui. învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. 3 tr. (înv. şi pop.) v. Folosi. întrebuinţa. Recurge. Servi. Sluji. Utiliza. Uza. 4 refl. (pop.; despre oameni) v. Angaja. Intra. încadra. Tocmi 5 refl. recipr. (pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu7) v. încerca. înfrunta. întrece. Măsura. Pune. 6 refl. (pop.) v. Paria. 7 refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Angaja. Făgădui, îndatora. însărcina. Obliga. Promite. XIII refl. (înv. şi pop.; predomină ideea de asociere, de întovărăşire; despre oameni, grupuri de oameni etc) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2. XIV tr. (pop.) v. Ocupa. XV tr. (predomină ideea de luare în stăpânire, de ocupare; 1431 | înv.) 1 (milit.; compl. indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. 2 (compl. indică bunuri mobile sau imobile, obiecte de folosinţă temporară etc.) v. Angaja, închiria. XVI refl. (înv.; despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. StatomicL prindere s.f. I (predomină ideea de luare, de înşfăcare) 1 apucare, înhăţare, înşfacare, luare, luat1, găbjire, găbuire, umflare. Prinderea unui băţ în mână este gestul reflex când te atacă un câine. 2 apucare, luare, luat1, prins1. Prinderea unui vas fierbinte cu mâna este nerecomandată. II (predomină ideea de unire, de prindere, de fixare a unor corpuri, obiecte, lucruri etc. sau a unor părţi ale lor) 1 fixare, fixat1, imobilizare, înţepenire, pironire, ţintuire, fixaţie, ţintuială. Prinderea scândurilor gardului s-a făcut în cuie. 2 aplicare, fixare, punere. Prinderea paietelor pe rochiile de seară este migăloasă. 3 legare, legătură. Pentru prinderea momelii de plută pescarii folosesc o liţă. 4 agăţare, fixare. Prinderea scaieţilor de blana unui animal este jenantă pentru acesta. 5 acroşaj, acroşare, agăţare, agăţat1, atâr-nare, atârnat1, prins1, spânzurare, spânzurat1, suspendare, aninare, aninat1, atâmătură, atăgârţare. Prinderea oglinzii pe perete s-a făcut cu dificultate. 6 aplicare, punere. Actorul îşi schimbă înfăţişarea prin prinderea unei bărbi şi a unei mustăţi. 7 atelaj, harnaşare, înhămare, înhămat1, punere, înhămătură. După prinderea cailor, ne invită la o plimbare cu sania prin împrejurimi. 8 atelaj, înjugăre, înjugat, punere, <înv.> înjugătură. După prinderea boilor, au plecat la moară. III (predomină ideea de fixare, de sudare, de ataşare de ceva) 1 lipire. Prinderea foilor rupte ale cărţii s-a făcut cu pap. 2 aderare, aderenţă, lipire. Prinderea foliei de suprafaţa sticlei se face imediat. 3 îmbinare, încheiere, montare1, unire, <înv.> îmbinătură. Prinderea scândurilor acoperişului unei case trebuie făcută cu multă atenţie. IV (predomină ideea de capturare, de oprire, de ajungere din urmă, de ţinere pe loc) 1 (jur.) arestare, capturare, capturat1, prins1, prinzare, <înv.> prinsoare, prinsură. Prinderea şoferului care a fugit de la locul accidentului a avut loc după două zile. 2 capturare, captură. Prinderea speciilor rare de animale sau de păsări este interzisă prin lege. 3 (cineget.) vânare, vânat. Prinderea mistreţilor este legală numai în timpul sezonului de vânătoare. 4 (pese.) pescuire, pescuit, <înv. şi pop vânare1, vânat, vânătoare, <înv. şi reg.> pescărie, pescărit, pescuială, <înv.> gonire, vânătorie. în acest bc este interzisă prinderea peştilor. Pescarii au avut noroc la prinderea peştilor. V (predomină ideea deformare, de constituire, de trecere dintr-o stare în alta) 1 coagulare, închegare, îngroşare. Prinderea răcituribr se face la rece. 2 cârpire, coasere, cusut, ţesere, cusătură. Prinderea ciorapilor rupţi este migăloasă. 3 (med., med. vet; pop.) v. Anchilozare. Anchiloză. înţepenire. VI (predomină ideea de cuprindere cu mintea, cu privirea, cu urechea etc.) 1 asimilare, asimi-laţie, dobândire, însuşire, învăţare. O preocupare a sa era prinderea de noi cunoştinţe. 2 înţe- legere, percepere, pricepere, sesizare, <înv.> iscusenie, pricepătură, ştiutură, pătrundere. Trebuie să citească un context mai larg pentru prinderea sensului unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până la prinderea semnificaţiei ironiei lui. 3 captare, captaţie, înregistrare, receptare, recepţionare. A ridicat antena radioului pentru o mai bună prindere a undelor sonore. VII (concr.; înv. şi reg.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. prindoăre s.f. (reg.) 1 v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Prosperitate. 2 v. Condiţie. Poziţie. Situaţie. Stare. prindori vb. IV. tr., refl. recipr. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine, prinos s.n. 1 (bis.) danie, dar2,jertfe, ofrandă, sacrificiu, oblativitate, <înv.> aduse (v. adus?), arsătură, comând, miluire, oblaţiu-ne, plocon, holocaust, arse (v. ars1). După slujbă, preotul împarte prinosurile aduse de credincioşi pentru sfinţire. 2 (în unele ritualuri religioase păgâne) jertfa, ofrandă, sacrificiu. într-o grotă s-au găsit cranii care sunt indicii ale unor prinosuri cultice. 3 (bis.; înv. şi reg.) v. Pomană. Praznic. prins1 s.n. 1 (predomină ideea de luare, de înşfacare) apucare, luare, luat1, prindere. 2 (predomină ideea de unire, deprindere, de fixare a unor corpuri, obiecte, lucruri etc. sau a unor părţi ale br) acroşaj, acroşare, agăţare, agăţat1, atâmare, atârnat1, prindere, spânzurare, spânzurat1, suspendare, aninare, aninat1, atârnătură, atăgârţare. 3 (predomină ideea de capturare, de oprire, de ajungere din urmă, de ţinere pe bc; jur.) arestare, capturare, capturat1, prindere, prinzare, <înv.> prinsoare, prinsură. prins2, prinsă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre obiecte sau despre părţi ale lor) fixat2, imobilizat, înţepenit, proţăpit. Reclama prinsă în perete a căzut în timpul furtunii. 2 (despre unele substanţe, alimente etc. lichide) coagulat, închegat, îngroşat. Răciturile prinse pot fi mâncate. 3 (med., med. vet; pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Anchilozat. Inert. înţepenit. Ţeapăn. 4 fig. (despre oameni) ocupat, cuprins2. Este o persoană foarte prinsă. II adj., s.m., s.f. 1 (jur.) arestat2, capturat2, căzut. Traficantul de droguri prins şi-a recunoscut fapta. 2 captiv, prizonier, rob, <înv.> legător, prădat2. A primit ordin să elibereze fugarii prinşi. Prinşii sunt mutaţi la o închisoare de maximă siguranţă. prinsoare s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Captivitate. Prizonierat 2 (concr.; jur.; înv. şi pop.) v. Arest Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 3 (jur.; înv.) v. Arestare. Capturare. Capturat1. Prindere. Prins1.111 (pop. şifam.; de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune,T) v. Pariu. Rămăşag. 2 (reg.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie. III (reg.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). prioritar Situaţie. Stare IV (constr.; la acoperişul casei; reg.) v. Cătuşă. Chingă, prinsură s.f. (jur.; înv.) v. Arestare. Capturare. Capturat1. Prindere. Prins1, prinţ s.n. (inform.) listare, printare. printâ vb. I. tr. (inform.; compl. indică documente) a lista. Printez câteva foi pentru a verifica imprimanta. printâre s.f. (inform.) listare, prinţ La imprimantele cu laser printarea se face rapid. printre prep. I (introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică situarea în interiorul unei colectivităţi, al unei mulţimi) între, <înv.> adins. în colectivul în care lucrează se simte ca printre prieteni. 2 (circ. indică spaţiul dintre două sau mai multe obiecte identice) în, între, prin. A căzut printre straturi. Mieii zburdă printre tufele de pe câmp. I11 (introduce un compl. indir. care indică partitivul) din, dintre, între. Este cea mai inteligentă printre toţi colegii. 2 (introduce un atr. care indică detaşarea) din, dintre, între. Un elev printre aceia foarte buni a plecat la olimpiadă. printru prep. 1 (introduce un circ. de loc; după vb. de mişcare; circ. indică pătrunderea într-un spaţiu) prin. Aerul curat pătrunde în cameră printr-o fereastră deschisă. 2 (introduce un circ. instr.) după, prin, <înv. şi pop.> pe. L-a recunoscut printr-un semn pe care îl purta la haină. prinţ s.m. 1 principe, <înv.> beizadea, crăişor, gospodar, toparh, <în Ev. Med., în Molcb cneaz. Nunta prinţului Spaniei a fost fastuoasă. 2 prinţ ereditar = principe ereditar. Prinţul ereditar are dreptul să moştenească tronul sau să întemeieze o dinastie. prinţă s.f. (reg.) v. Domniţă. Principesă. Prinţesă. prinţesă s.f. 1 domniţă, principesă, domnică, prinţă, prinţoaică. S-a căsătorit cu o prinţesă dintr-o cunoscută familie nobiliară. 2 (arg.) v. Mijlocitoare (v. mijbeitor). Proxenetă (v. proxenet). Rufiană (v. rufian). prinţese, -eâscă adj. (înv.) v. Princiar, prinţoâică s.f. (reg.) v. Domniţă. Principesă. Prinţesă. prinvem vb. IV. tr. (înv.) v. Ajunge. Izbuti. Parveni. Reuşi. prinzâci, -ce adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. prinzâre s.f. (jur.; reg.) 11 v. Arestare. Capturare. Capturat1. Prindere. Prins1.2 v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare. închidere. întemniţare. Reţinere. II (concr.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, prinzător, -oâre s.f., s.m. 1 s.f. (adesea constr. cu vb. ca „a pune”, „a cădea) capcană, cursă2, <înv. şi pop.> cinie1, <înv. şi reg.> eluesă, bacniţă, clapcă, smâc, <înv.> mreajă, silţă, capangă, reţea, caterincă. Ursul a căzut în prinzătoare. 2 s.m. (cineget.; astăzi rar) v. Cineget. Vânător, priocă s.f. (reg.) v. Herghelie, prioritâr, -ă adj. <înv.> întâietor, protimisitor. Acest proiect este prioritar pentru institut. prioritate prioritate s.f. 1 antecedenţă, anterioritate, precedent, precedenţă. Prioritatea nu-i justifică poetului valoarea pe care o pretinde. 2 întâietate, precădere, preponderenţă, primat, primordialitate, <înv.> întăinţă, protie, protimie2, protimisire, protimisis, întâiere. Informarea noului guvern, prioritate are partidul câştigător în alegeri. 3 (jur.) drept de preferinţă. Prioritatea este dreptul recunoscut creditorilor titulari ai unor garanţii reale sau ai unor privilegii de a fi plătiţi din preţul obţinut prin vânzarea silită a unor lucruri ale debitorilor lor înaintea altor creditori. pripas s.n. (înv.) v. Copil1, pripă s.f. grabă, precipitare, precipitaţie, pripeală, pripire, zor. A reluat treaba fără pripă. pripăşi vb. IV. (pop.) 1 refl. (despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări. Oploşi. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. pripăşi're s.f. (pop.) 1 v. Aciuare. Adăpostire. Cuibărire. Oploşire. 2 v. Aciuare. Adăpostire. Găzduire. Primire. pripăşit, -ă adj.,s.m.,s.f. (pop.) 1 adj. (despre fiinţe) v. Aciuat. Adăpostit. Cuibărit. Oploşit. 2 adj., s.m., s.f. v. Străin, pripeâlă s.f. 1 grabă, precipitare, precipitaţie, pripă, pripire, zor. 2 (reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeălă. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. pripec s.n. (meteor.; înv.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeălă. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. pripelnic, -ă adj. (înv.) 1 (despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. 2 (despre oameni) v. Nechibzuit. Necumpănit. Pripit2. Repezit. pripeşte adv. (temporal; reg.) v. Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Rapid. Repede. Urgent, pripi vb. IV. 11 refl. (despre oameni) a se grăbi, a se repezi. Când iei o hotărâre importantă, nu trebuie să te pripeşti. 2 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe) v. Prinde. Surprinde. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe, mai ales răufăcători, infractori, inamici) v. Fugări. Hăitui Urmări 5 tr. (înv.; compl. indică evenimente, hotărâri, procese etc.) v. Accelera. Activiza. Grăbi. Iuţi. Precipita. Urgenta. Zori2.6tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili Soma. Violenta. I11 intr. (pop.; despre soare, foc etc.) v. Arde. Dogori. Frige. Pârjoli. 2 tr. (înv. şi reg.) v. încinge1. înfierbânta. 3 tr. (reg.; compl. indică alimente) v. Rumeni, pripire s.f. grabă, precipitare, precipitaţie, pripă, pripeală, zor. pripit1 s.n. (med., med. vet.; reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă. pripit2, -ă adj. 11 (despre oameni) nechibzuit, necumpănit, repezit, <înv.> pripelnic. Tânărul este prea pripit în tot ce face. 2 (despre mişcări, gesturi, vorbe etc. ale oamenilor) repede, repezit. Scotoceşte prin geantă cu gesturi pripite. Bărbatul are vorba pripită. II (despre procese, fenomene etc.) accelerat, grăbit, iuţit, rapid, zorit2. Căldura excesivă determină o coacere pripită a fructelor şi a legumelor. pripitbr, -oăre adj. I (reg.) 1 (despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) v. Arzător. Canicular. Dogoritor. Fervid. Fierbinte. Torid. Tropical. 2 (despre fructe, legume etc.) v. Pretimpuria. II (geol.; reg.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arena-ceu. Nisipos. III (înv.; despre paşi, mers etc.) v. Alergător. Grabnic. Grăbit. Iute. întins2. Precipitat Rapid. Repede. Repezit. Zorit2, pripoănă s.f. (reg.) = pripon. pripon s.n. 11 ţăruş, <înv. şi pop.> pociumb, pălimar, poteraş, răzlog1, stănog, şteamp, ţuiac, ţuleap. Pescarii îşi leagă odgoanele bărcilor de pripoanele fixate pe malul râului. Corturile se ancorează de pripoane. 2 conovăţ, odgon, paivan. A legat calul dus la păscut pe imaş de un pripon, pentru ca acesta să nu poată fugi. 3 (pese.; mai ales lapl. pripoane) cărmăcuţ, sfoară. Capetele pri-poanelor se fixează de ţăruşi. 4 (reg.; în forma pripoană) v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere. II (jur.; arg.) 1 v. Arest. Arestare. Detenţie. Deţinere. Incarceraţie. încarcerare. închidere. întemniţare. Reţinere. 2 v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, priponăr s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. priponeălă s.f. (înv.) v. Legare. Legat2. Priponire. priponi vb. IV. tr. (compl indică animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a lega1, a păivănl A priponit calul de un ţăruş. priponire s.f. legare, legat2, <înv.> priponeălă. Priponirea calului s-a făcut de un ţăruş. priponit, -ă adj. (despre animale) legat4. La marginea drumului este un cal priponit. prip6rs.n. 1 (geomorf,) clină, coastă, coborâş, costişă, muchie, pantă, povârniş, repeziş, versant, scoborâş, abrupteţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răsturniş, <înv. şi reg.> piază, povârghie, scapăt, aplecuş, împonciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvălitură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povârnitură, pră-vălac, şold1. Pădurile de pe pripoarele munţilor au înfrunzit. 2 (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană. priporât, -ă adj. (pop.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. priporîu,-ie adj. (reg.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. priporos, -oăsă adj. (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) abrupt, drept, perpendicular, pieptiş, pieziş, povâmit, prăpăstios, râpos1, vertical, escarpat, oblu, ponorât, prăpăstu-it, priporât, repede, corhănos, corhuros, ponciş, prăvălat, prăvălatic, priporiu, pripos, râpit, râpuros, ţărmuros, ţipiş, <înv.> escarpos, măluros2, străminos. Alpiniştii urcă cu greu- |1432 tate panta priporoasă. Muntele are spre nord un perete priporos. pripâs, -oăsă adj. (reg; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. prisăcă s.f. (apic.) albinărie1, stupărie1, stupină, prisăcărie2, sobă, stupar, stupinea. în prisăci vieţuiesc mii de albine. prisăcăr s.m. (apic.) albinar, apicultor, stupar, <înv. şi reg.> mierar, muscar, stupinar. Este un prisăcăr pasionat. prisăcărie1 s.f. (apic.) albinărie2, albinărit, apicultură, stupărit, <înv. şi pop.> stupărie2, <înv. şi reg.> prisăcărit, stupărărie, stupie, stu-pinărit. Cei care se ocupă cu prisăcăria trebuie să fie devotaţi meseriei lor. prisăcărie2 s.f. (apic.; rar) v. Albinărie1. Pri-sacă. Stupărie1. Stupină, prisăcărit s.n. (apic.; înv. şi reg.) v. Albinărie2. Albinărit Apicultură. Prisăcărie1. Stupărit. priscol s.n. (farm.) perifen. Priscolul este un vasodilatator. prislugă s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, prisnă s.f. (bis.; înv.) = prisne. prisne adv., adj. invar., s.f. 1 adv. (modal; exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează; înv. şi reg.) v. Chiar. Drept Exact. Precis. Tocmai. 2 adj. invar. (înv.; despre elemente chimice, mai ales despre metale) v. Curat. Nativ. Neamestecat. Pur2.3 s.f. (bis.; înv.; în forma prisnă) v. Candelă, prisnel s.n. (tehn.; reg.) = prâsnel. prisnic, -ă adj. (reg; despre elemente chimice, mai ales despre metale) v. Curat. Nativ. Neamestecat. Pur2. prisds s.n. 1 excedent, exces, plus, prisosinţă, surplus, radăş, <înv.> prisoseală, pri-sosire, prisosit, prisositură, rămas2, superplus, supraplus. Prisosul de produse alimentare duce la scăderea preţului acestora. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) abundenţă, afluenţă, belşug, bogăţie, exces, îmbelşugare, îndestulare, noian, opulenţă, ubertate, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfe, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destulare, destulătate, destu-lie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. corn), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbelşugării (v. corn), sac. La începutul verii este prisos de legume în pieţe. prisoseălă s.f. (înv.) v. Excedent Exces. Plus. Prisos. Prisosinţă. Surplus, prisoselnic, -ă adj. (înv.) 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) v. Ineficace. Ineficient. Infructuos. Inoperant. Inutil. Neeficient. Nefolositor. Nefructuos. Netrebuincios. Neutil. Superfluu. Van. Zadarnic. 2 (despre perioade de timp, linii de comunicaţii, locuri dintr-o incintă etc.) v. Disponibil. Liber. Neocupat. prisosi vb. IV. intr. 1 a rămâne. S-a mâncat şi a mai şi prisosit. Dacă îi vor mai prisosi bani, 1433| va putea pleca la munte la sfârşitul săptămânii. 2 a abunda, <înv. şi pop.> a trece. Fructele care prisosesc în pieţe sunt de calitate. 3 (înv.) v. Creşte. înmulţi. Mări. Ridica. Spori1. Urca. 4 (înv.) v. Domina. Precumpăni. Predomina. Prevala. prisosinţă s.f. excedent, exces, plus, prisos, surplus, radăş, <înv.> prisoseală, prisosire, prisosit, prisositură, rămas2, superplus, supra-plus. prisosire s.f. (înv.) v. Excedent. Exces. Plus. Prisos. Prisosinţă. Surplus, prisosit s.n. (înv.) v. Excedent. Exces. Plus. Prisos. Prisosinţă. Surplus, prisositor, -oâre adj. (înv.) 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) v. Ineficace. Ineficient. Infructuos. Inoperant. Inutil. Neeficient. Nefolositor. Nefiructuos. Netrebuincios. Neutil. Superfluu. Van. Zadarnic. 2 (fin.; despre buget, balanţe etc.) v. Excedentar. prisositură s.f. (înv.) v. Excedent. Exces. Plus. Prisos. Prisosinţă. Surplus, prispă s.f. 1 (constr.; la casele ţărăneşti) vatră, mal1, podmol, prăguş, prici2, prus2, streaşină, supărete, şatră, taban, tandâr, tălpoa-ie (v. tălpoi), tâmaţ, trapazan. Seara, stau de vorbă pe prispa casei. 2 (geomorf.) platformă, tăpşan, maidan. Prispa este un loc neted sau înclinat, aflat de obicei pe vârful unui munte sau al unui deal. prispişoâră s.f. (constr.; la casele ţărăneşti; rar) v. Prispuliţă. Prispuşoară. prispuh'ţă s.f. (constr.; la casele ţărăneşti) prispuşoară, prispişoâră. prispuşoâră s.f. (constr.; la casele ţărăneşti) prispuliţă, prispişoâră. pristânişte s.f. (înv.) 1 (geomorf.) v. Liman. Litoral. Mal1. Margine. Rivieră. Ţărm. 2 v. Port2. pristâvs.m. 1 (jur.; în vechea organizare judecătorească a ţării; înv. şi reg.) v. Executor judecătoresc. Portărel. 2 (în trecut; înv.) v. Administrator. Vătaf. Vechil. 3 (înv.) v. Crainic. Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor. 4 (înv.) v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer, pristavlisi'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) v. Aduce. Da2. încredinţa. înmâna. întinde. Preda. Remite. Transmite. pristăni vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) v. Accepta. Admite. Aproba. Concepe. îngădui. Permite. Răbda. Suferi. Suporta. Tolera. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) Avantaja. Favoriza. Parţializa. Părtini. Privilegia. Proteja. 3 intr. (înv.) v. Conveni, împăca. înţelege. învoi. 4 tr. (înv.) v. Accepta. Conveni. învoi. pristăvi vb. IV. 1 intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. 2 refl. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, pristăvi're s.f. (înv.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. pristăvi't, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Decedat. Defunct Dispărut Mort Răposat2. Sucombat, pristenior s.m. (bot.; reg.) v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum). pristoâre s.f. (reg.) v. Catrinţă. Fotă. pristol vb. IV. intr. (înv.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „cu”) v. Conteni. înceta. întrerupe. Opri. pristdl s.n. (bis.; la creştini; rar) v. Altar. Sanctuar. pristolnic s.m. (bot.) = pistomic. pristuf vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. 2 (compl. indică medicamente, tratamente sau mâncăruri, băuturi etc.) v. Suporta. Tolera, prişcopălă s.f. (reg.) v. Puşcoci, prişleţ s.m. (înv.) 1 v. Străin. 2 Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond. 3 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, prişniţă s.f. (med., med. vet.) cataplasmă, compresă, fomentaţie, <înv. şi pop.> legătură, oblojeală, plasture, legătoare (v. legător), <înv. şi reg.> turtă, faşă, fleaş-că. Fiind răcită, i s-a pus o prişniţă pe piept. priştipeâlă s. (reg.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. priştipi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi Face. Strânge, priti'vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică ordine) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. 2 (compl. indică oameni, foruri superioare, state etc.) v. Avertiza. Informa. înştiinţa. Preveni, pritoc s.n. (pop.) v. Pritoceală. Pritocire. Pritocit1. Pritocitură. pritoceâlă s.f. pritocire, pritocit1, pritoc, pritocitură. pritoci vb. IV. tr. 11 (compl. indică vinul) a preface, a răvăci, a strămuta, a strecura. A pritocit vinul pentru a-l limpezi. 2 (compl. indică varza sau moarea de varză) a vântura, a premeci. Pritoceşte varza până se dizolvă sarea de pe fundul vasului. 3 (compl. indică lichide, materiale pulverulente etc.) a transvaza. Cerneala fiind pe sfârşite, a pritocit un rest dintr-o sticlă în călimară pentru a o umple. 4 (fiziol.; arg.; despre masculi) v. Ejacula. II fig. (reg.; compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cârâi. Cicăli. Ciocăni. Dăscăli. Pisa. Pisălogi. Plictisi. Sâcâi. Toca. pritocire s.f. 1 răvăcire. Pritocirea vinului se face în scopul limpezirii acestuia. 2 pri-toceală, pritocit1, pritoc, pritocitură. Prin pritocire, moarea de varză se acreşte uniform. 3 transvazare. Şi-a umplut călimara prin pritocirea unui rest de cerneală dintr-o sticlă în călimară. pritodt1 s.n. pritoceâlă, pritocire, pritoc, pritocitură. pritocit2, -ă adj. 1 (despre vin) răvăcit. Vinul pritocit devine limpede. 2 (despre lichide, despre materiale pulverulente etc.) transvazat. Cerneala pritocită are culoarea violetă. pritocitură s.f. (reg.) v. Pritoceâlă. Pritocire. Pritocit1. priveghea priu, prie adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, privâ vb. 1.1 refl. (despre oameni) a-şi refuza, a renunţa. Nu s-a privat de nicio plăcere în concediu. 2 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică drepturi, titluri, ranguri, bunuri etc.) a frustra, a lipsi, a vitregi, <înv.> a slăbi, a se estirisi, a dezbrăca, a dezmoşteni, a văduvi I-a privat pe urmaşi de averea străbunilor. privâre s.f. frustrare, frustraţie, <înv.> lipsire. Prin acest act de dreptate, vrea să compenseze privările generaţiilor anterioare. privâscă s.f. (înv.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. privât, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre proprietăţi, bunuri etc.) individual, particular, personal, propriu. A fost trimis în judecată întrucât nu-şi poate justifica bunurile private. 2 (în opoz. cu „public”, „oficial”; despre viaţa oamenilor, relaţiile dintre ei etc.) domestic, intim, particular, personal. Nimeni nu are dreptul să se amestece în viaţa privată a cuiva. I11 s.m. (pop. şifam.) privatizat. 2 s.f. (pop.) v. Closet. Toaletă. Veceu. privâtim, -ă adj. (în opoz. cu „general”; înv.) v. Individual. Particular. Personal. Propriu, privatizâ vb. I. tr., refl. (econ.; compl. sau sub. indică sectoare economice, întreprinderi etc.) a (se) dezetatiza, a (se) deznaţionaliza, a (se) decomuniza. Prin adoptarea acestei legi, se vor privatiza multe din întreprinderile cu capital majoritar de stat. privatizâre s.f. (econ.) dezetatizare, deznaţionalizare. S-au adoptat mai multe legi privind privatizarea întreprinderilor cu capital majoritar de stat. privatizât, -ă s.m. (pop. şi fam.) privat. Privatizaţii sunt persoanele care au o afacere sau o societate comercială proprie. privâtnic, -ă adj. (în opoz. cu „general”; înv.) v. Individual. Particular. Personal. Propriu, privaţiune s.f. (mai ales la pl. privaţiuni) lipsă, mizerie, nevoie, penurie, sărăcie, indigenţă, <înv. şi pop.> neavere, calicea-lă, calicenie, calicie, <înv. şi reg.> niştotă, scumpete, ticăloşie, milă, sărăpanie, slăbie1, suşig, <înv.> golătate, meserătate, mişelătate, mişelie, mizerăciune, mofluzie, neajungere, neputinţă, nevoinţă, sărăcăcie, sărmănie, scădere, scumpătate, siclet, slăbiciune, penitenţă, strâmtare. După război, au fost mari privaţiuni în ţară. privătâr s.m. (înv.) 1 (fin.) v. Cămătar. Speculant. 2 (com.) v. Comerciant. Negustor, priveâlă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Privire. Privit. Uitare. Uitat1. 2 (înv. şi reg.) v. Deschidere. Perspectivă1. Privelişte. Vedere. 3 (înv.) v. Căutătură. Ochi (v. ochi1). Privire. Uitătură. 4 (înv.) v. Aspect înfăţişare. Privelişte. 5 (înv.) v. Cadru. Peisaj. Privelişte. Scenă. Tablou. Vedere. privegheâ vb. I. tr. 11 (în practicile relig. creştine; compl. indică morţi) a veghea, a păzi. Rudele şi prietenii apropiaţi l-au privegheat toată noaptea pe defunct. 2 (înv. şi pop.; compl. indică locuri, obiective, bunuri etc.) privegheală v. Păzi. Străjui. Supraveghea. Veghea. 3 (înv. şi pop.; compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. II (înv. şi pop.; compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce. Gospodări. Manageriza. Ţine. privegheală s.f. (reg.) v. Trezie. Veghe, privegheăt s.n. (în practicile relig. creştine; înv.) v. Priveghere. Priveghi. Veghe. Vegheat1. Veghere. priveghere s.f. 11 (în practicile relig. creştine) <înv.> preveghetură. Cei mai mulţi călugări îşi petrec viaţa în rugăciuni, posturi şi privegheri. 2 (în practicile relig. creştine) priveghi, veghe, vegheat1, veghere, prevedenie, prevedere, <înv.> privegheat. 3 (relig.) <înv.> priveghi. Privegherea este o slujbă care se face în seara din ajunul unei sărbători, într-o biserică sau într-o mănăsatire. I11 (înv. şi pop.) v. Trezie. Veghe. 2 (înv. şi pop.) v. Pază. Strajă. Străjuire. Supraveghere. Veghe. Veghere. 3 (pop.) v. Atenţie. Băgare de seamă. Circumspecţie. Grijă. Luare-aminte. Precauţie. Prevedere. Prudenţă. priveghetor, -oăre s.m., s.f., adj. I s.m. 1 (astăzi rar) v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer. 2 (astăzi rar) v. Supraveghetor. 3 (adm., polit.; înv.) v. Subprefect. II s.f. (bis.; reg.) v. Toiag. III adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent. priveghi s.n., s.m. I s.n. 1 (în practicile relig. creştine) priveghere, veghe, vegheat1, veghere, prevedenie, prevedere, <înv.> privegheat. Seara, la priveghi, se adună toate neamurile mortului. 2 (relig.; înv.) v. Priveghere. II s.n. 1 (rar) v. Pază. Strajă. Străjuire. Supraveghere. Veghe. Veghere. 2 (înv. şi reg.) v. Trezie. Veghe. III s.m. 1 (astăzi rar) v. Supraveghetor. 2 (înv.) v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer, privelişte s.f. 11 cadru, peisaj, scenă, tablou, vedere, sit1, <înv.> priveală, privire, tabel, seir, decor. O privelişte minunată ne apare în faţă după ridicarea ceţii. 2 deschidere, perspectivă1, vedere, <înv. şi reg.> priveală, <înv.> prospect1. Hotelul are privelişte spre mare. 3 aspect, înfaţişare, <înv.> priveală, privire. Casa oferă o privelişte jalnică. 4 (înv.) v. Căutătură. Ochi (v. ochi1). Privire. Uitături II (înv.; adesea urmat de determ. care indică felul) v. Manifestare. Manifestaţie. Reprezentaţie. Show. Spectacol. priveşti vb. IV. tr. (reg.) 1 (mai ales despre lichide; compl. indică materiale, lucruri etc.) v. Acoperi. Cuprinde. 2 (croitorie; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. însăila, privi vb. IV. 11 intr. (despre fiinţe) a se uita, a ochi2, a se binocla. Priveşte cu încântare la răsăritul soarelui. Câinele îşi priveşte stăpânul cu bucurie în ochi. 2 tr. (compl. indică întinderi de pământ, obiective, cerul etc.) a măsura, a scruta, a se uita, a ochi2, <înv.> a cerca, a se rigli. Priveşte de pe creastă valea de la poalele muntelui. Privea şoseaua, aşteptându-l să apară cu ma- şina. 3 refl. (despre oameni; cu determ. „în oglindă”) a se uita, a se căuta. Fetei îi place să se privească în oglindă. Se priveşte în oglindă pentru a vedea cum îi cade sacoul. 4tr. (compl. indică filme, spectacole etc.) a urmări, a vedea, a viziona. Au fost invitaţi să privească spectacolul în avanpremieră. 5 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a se uita, a vedea, a se zăuita, <înv.>>«ocoti, a se bunghi. Arde de nerăbdare să privească cadourile primite. 6tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) a analiza, a cerceta, a examina, a măsura, a observa, a scruta, a studia, a urmări, a cerca, a iscodi, <înv. şi reg.> a chemului, a oglindi, a tiposi, <înv.> a ispiti, a observarisi, a perierghisi, a coase. Când a venit în vizită, viitorii socri l-au privit din cap până în picioare. I11 tr. (la pers. 3) a se raporta, a se referi, <înv.> a se atinge. Tot ce priveşte poezia populară merită atenţia cercetătorilor. Tranzacţia propusă priveşte doar banii. 2 tr. a se aplica, a interesa,a se referi, a viza2, <înv.> a se raporta. Această observaţie priveşte lingvistica. 3 tr. a interesa. Problema care se dezbate o priveşte şi pe ea. 4 tr. a considera, a socoti. Un artist nu poate să privească viaţa cu ochii unui om de afaceri. 5 tr. (înv.; compl indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Investiga. Studia. Urmări. 6 intr. (înv.; mai ales în constr. neg.) v. Cadra. Cădea. Cuveni. Trebui. 7 tr. (înv.; compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) v. Apercepe. Observa. Percepe. Remarca. Reţine. Sesiza. Surprinde. Vedea. Zări. 8 intr., tr. (înv.) v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2. privighetoâre s.f. (omit.) 1 (şi privighetoa-re-filomelă, privighetoare-mare, privighetoa-re-proprie) Luscinia luscinia; presură1, <înv.> filomelă. 2 (şi privighetoare-mică,privi-ghetoare-roşie, privighetoare-sură) Luscinia megarhynchos; mierlă-gulerată, mierloi, minunea, pasăre-câinească, pituluş2.3privighe-toare-de-baltă = privighetoare-de-lac=privi-ghetoare-de-stuf = privighetoare-de-stuf-ru-ginie=Acrocephalus sdrpaceus; lăcar, lăcar-gă-lăgios, lăcar-mic, ţârâiac; privighetoare-de-bal-tâ = privighetoare-de-stuf = privighetoa-re-de-stuf-ruginie=Acrocephalus arundinace-us; lăcar, lăcar-mare; privighetoare-de-stuf= privighetoare-de-stufârie = privighetoa-re-de-trestie-fluvială = privighetoare-de-tres-tii = Locustella fluviatilis-, lăcar-de-ţărm, silvie-de-ţărm, silvie-greuşel, silvie-mătăsoasă; (reg.) privighetoare-cafenie = privighetoare-pi-ticăv. Pitulice. Purceluşă (v. purceluş) (Sylvia curruca); privighetoare-cu-cap-negru =privi-ghetoare-de-baltă = privighetoare-de-stuf= privighetoare-de-stuf-ruginie - privighetoa-re-neagră v. Purceluşă-neagră (v. purceluş) (Sylvia atricapilla); privighetoare-cu-mus-tăţi-negre = privighetoare-de-stuf = (art.) |1434 privighetoarea-bălţilor=privighetoarea-ta-marinului = privighetoarea-tamariscului v. Lăcar (Lusciniola melanopogon); privighe-toare-de-grădină v. a Pitulice. Purceluşă (v. purceluş) (Sylvia hortensis); b Scrofiţă (Sylvia borin); privighetoare-de-stânci v. Mărăcinar. Mărăci-nar-cu-gât-roşu. Mărăcinar-de-luncă. Mărăci-nar-mic. Urzicar (Saxicola rubetra); privighe-toare-porumbacă = privighetoare-vărgată v. Ţârâitoare (Sylvia nisoria). privighetor s.m. (omit.) privighetoroi. Privighetorul este bărbătuşul privighetorii. privighetoroi s.m. (omit.; reg.) v. Privighetor, privilegiâ vb. I. tr. (compl. indică oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) a avantaja, a favoriza, a parţializa, a părtini, a proteja, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a favora, a fă-ţămici. Arbitrul a privilegiat echipa adversă. privilegiăt, -ă adj. 1 (despre oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) avantajat, favorizat, părtinit, protejat, lesnit. Publicul se manifestă gălăgios împotriva echipei de fotbal privilegiate. 2 (înv.; despre firme, societăţi, asociaţii etc.) v. Autorizat, privilegiu s.n. 11 prerogativă, <înv.> prono-mion. Şeful său abuzează de privilegiile funcţiei pe care o are. 2 drept. S-a folosit de acest privilegiu pentru a pleca în străinătate. I11 avantaj, favoare, înlesnire, hatâr, uşurinţă, lesneală, ligotă, proterimă. Nu îi cere să-i facă niciun privilegiu. 2 avantaj, favoare. Se bucură de privilegiul de a-l cunoaşte bine pe maestru. 3 avantaj, binefacere, dar2, folos. Profităm cu toţii de privilegiile tehnicii modeme. 4 cinste, favoare, onoare, hatâr, <înv.> cherem, ovajenie. Are privilegiul de a fi invitat la festivitatea de decernare a premiilor pentru cel mai bun regizor al anului. privilighet s.m. (adm., polit.; înv.)v. Subprefect. privinţă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Privire. Privit. Uitare. Uitat1. 2 (înv.) v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală, privire s.f. 11 privit, uitare, uitat1, uitătură, <înv. şi reg.> priveală, privinţă, <înv.> vedere, vistă. Privirea îndelungată la televizor dăunează verderii. Detaliile cusăturilor costumelor expuse se observă numai la o privire atentă. 2 ochi (v. ochi1). Când copilul se joacă în parc, bona este cu privirea spre el. Privirea excursioniştilor se îndreaptă spre culmile munţilor. 3 ochire, uitătură. O observase în sală dintr-o privire. 4 căutătură, ochi (v. ochi1), uitătură, <înv. şi pop,> zare, căutare, ochitură, <înv.> priveală, privelişte, privitură, uitare, uitat1. Are privirea blândă. 5contemplare. Privirea naturii îi redă starea de linişte sufletească. 6 (med.) privire încrucişată = heterotropie, strabism. Privirea crucişă constă în lipsa permanentă a paralelismului axelor globilor oculari. 7 (fiziol.; rar) v. Ochi1. Văz. Vedere. 8 (înv.) v. Aspect. înfăţişare. Privelişte. 9 (înv.) v. Cadru. Peisaj. Privelişte. Scenă. Tablou. Vedere. 10 (anat.; meton.) v. Ochi1.111 cercetare, examinare, examen. La p privire amănunţită s-au găsit amprente pe armă. 2 (înv.) v. Atenţie. Curio- 1435| zitate. Interes. Luare-aminte. III (înv.; adesea urmat de determ. care indică felul) v. Manifestare. Manifestaţie. Reprezentaţie. Show. Spectacol. privişină s.f. (pese.; reg.) v. Prevină, privit s.n. 1 privire, uitare, uitat1, uitătură, <înv. şi reg.> priveală, privinţă, <înv.> vedere, vistă. 2 (înv.; adesea urmat de determ. care indică felul) v. Manifestare. Manifestaţie. Reprezentaţie. Show. Spectacol, privitor, -oâre s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. spectator, <înv.> uitător, spectatrice. Privitorii din sala teatrului trăiesc emoţiile personajelor. 2 s.m. (înv.) v. Iscoadă. Spion. II adj. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) referitor, relativ. Informaţiile privitoare la acest eveniment sunt bogate. privitură s.f. (înv.) v. Căutătură. Ochi (v. ochi1). Privire. Uitătură. priză1 vb. I. tr. (compl. indică tutun, droguri sub formă de pulbere etc.) a trage, a lua, a sfârcâi, a şniucui. Uneori priza tutun fin. priză2 vb. I. tr. (livr.) 1 (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui.Respecta. Stima. 2 (compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) v. Aprecia. Calcula. Estima. Evalua. Socoti. 3 (compl. indică stări, situaţii, fapte etc.) v. Aprecia. Intui. înţelege. Sesiza, priză s.f. I (tehn.) 1 (electr.) priză aeriană = priză aeriană de curent Printr-o priză aeriană se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană şi un tramvai, un troleibuz, o locomotivă electrică.; priză aeriană de curent = priză aeriană; priză de curent = priză electrică; priză electrică = priză de curent. Şi-a anulat priza electrică de pe hol pentru că nu o mai folosea. 2 (mec.) priză constantă = priză directă; priză directă = priză constantă. Priza directă este cuplarea directă între arborele principal al unui schimbător de viteză şi arborele de la care primeşte sau căruia îi transmite mişcarea. 3 (av.) priză de aterizare = priză de teren. Priza de aterizare reprezintă ansamblul manevrelor executate de pilot pentru a ateriza în locul dorit; priză de teren = priză de aterizare. II (livr.) v. Perspectivă1. Viziune. III (milit.; înv.) v. Captură. Pradă. IV fig. faimă, popularitate, renume, reputaţie. Interesul pentru soarta bătrânilor şi a copiilor fără cămin i-a adus priză în rândul concetăţenilor. prizări vb. IV. (reg.) 1 refl. (mai ales despre plante sau despre părţi ale br) v. Atrofia. Chirci. Degenera. închirci. Pipernici. Zgârci2.2 tr., refl. (med, med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului br, organe etc.) v. Răni Traumatiza. prizărit, -ă adj. 11 (mai ales despre plante sau despre părţi ale br) atrofiat, chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, plăpând, pricăjit, pieritor, slab, sterp, sfrijit, nevoiaş, stârcit, îngrămădit, <înv. şi reg.> scăzut, imisit, izinit, miciculat, obidnic, pandosit, pimnicit, pizghirit, prilestit, răit, şchiop, şiştav, târcav, <înv.> zâmit. Plantele prizărite încep să se usu- ce. 2 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) costeliv, osos, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, scheletic, slab, slăbănog, slăbit, supt2, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de prizărită, încât au rămas doar ochii de ea. 3 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia br) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, va-letudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgu-bilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşme-nit, subţire. Este prizărit, predispus mereu la îmbolnăviri. 4 (med., med. vet; reg.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului br, despre organe etc.) v. Lovit. Rănit2. II fig. 1 (despre oameni, colectivităţi etc.) amărât, nenorocit, prăpădit, pârlit. Este un salariat prizărit. 2 (fam.; mai ales despre realizări, creaţii ale oamenibr) v. Insignifiant. Mărunt. Microscopic. Neimportant. Neînsemnat. Nesemnificativ. Oarecare. Obscur. 3 (fam.; despre oameni) v. Insignifiant. Mărunt. Neimportant. Neînsemnat. Oarecare. prizăritură s.f. (înv. şi reg.; de obicei precedă un subst. de care se leagă prin prep. „de”) v. Chircitură. Sfrijitură. prizon1 s.n. (tehn.) şurub prizonier. Prizonul se foloseşte ca organ de îmbinare amovibilă a două sau a mai multe piese. prizon2 s.n. (jur.; fran.; înv.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, prizonier, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. captiv, prins2, rob, <înv.> legător, prădat2. A primit ordin să elibereze fugarii prizonieri. Prizonierii sunt mutaţi la o închisoare de maximă siguranţă. 2 s.m., s.f. <înv.> fuglu. Părinţii lor, prizonieri fugiţi din lagăr, se numără printre cei puţini care au scăpat cu viaţă. 3 s.m., s.f. (jur.) arestat2, deţinut, încarcerat, întemniţat, <înv.> arestant, arestăluit2, arestuit2, pensionar. Cei mai mulţi dintre prizonieri nu-şi recunosc fapta. prizonierât s.f. captivitate, prizonierie, <înv. şi pop.> prinsoare, robie, <înv.> robiciune, robime, robire. Povestirile celor care au stat în prizonierat sunt zguduitoare. prizonierie s.f. (rar) v. Captivitate. Prizonierat. pro prep. (în opoz. şi adesea în corelaţie cu „contra”, introduce un circ. de mod; şi adv.) pentru. S-a declarat pro democraţie. Trebuie să ştie cine votează pro şi cine contra. proba pro forma loc. adv. (modal) formal. Conflictul era, pro forma, rezolvat. proaccelermă s.f. (biochim.) protrombochi-nază. Proaccelerina este o substanţă din plasma normală, care accelerează coagularea. proaspăt, -ă adj. 11 (despre alimente sau produse alimentare) verde. îi place caşul proaspăt cu roşii. Trebuie să mănânce numai brânză de vaci proaspătă pentru că are uker. 2 (în opoz. cu „tare”, „vechi”; despre produse de panificaţie) cald Şi-a cumpărat covrigi proaspeţi. 3 (despre alimente, în special despre preparate de patiserie) moale, molicel, molicică, puhav. Gogoşile coapte în uki se păstrează proaspete. 4 (despre icre) moale, neconservat Ca aperitiv, a pregătit o salată de icre proaspete. 5 (în opoz. cu „acru”, „bătut”, „prins”; despre lapte) dulce. îi place mai mult laptele proaspăt decât laptek acru. 6 (despre apa potabilă) rece, <înv.> viu. A băut o cană de apă proaspătă de la fântână şi a răcit. 7 (despre plante, flori etc.) neofilit, neveştejit, <înv.> neveşted, neveştezicios. Deşi este secetă, florik sunt încă proaspete. 8 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, pur2, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer proaspăt. 9 (despre mirosuri) înviorător, răcoros. în cameră plutea un miros proaspăt de iasomie. II fig. 1 (despre veşti, ştiri, informaţii etc.) nou, recent, cald. I-a adus veşti proaspete. 2 actual,viu. Amintirea învăţătoarei este încă proaspătă în memoria ei. 3 (despre oameni sau despre înfăţişarea, chipul privirea etc. br) odihnit2, repauzat. După un somn bun, omul proaspăt are spor în tot ce face. Are faţa proaspătă. proâşcă s.f. 11 (reg.) v. Praştie. 2 (reg.) v. Puşcoci. 3 (înv.; adesea constr. cu vb. „a da”, „a lovi”, „a nimeri”, „a trage” şi precedat de prep. „în” sau »la,T) v. Semn. Ţintă. II (gosp.; reg.) v. Stropitoare (v. stropitor). prob, probă adj. (livr.; despre oameni sau despre caracterul br) v. Cinstit Corect Drept Incoruptibil. Integru. Leal. Necoruptibil. Onest. probă vb. I. tr. 11 (compl. indică aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) a încerca, a testa2, a verifica, a cerca, <înv. şi reg.> a probă-lui, <înv.> a probăi, a probui. Când cumperi un aparat electric, trebuie mai întâi să-l probezi la bancul de probe al magazinului. 2 (compl. indică metode, procedee, tratamente etc.) a experimenta, a încerca, a testa2. Pacienta a probat un nou tratament. 3 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a încerca. A probat costumul înainte de a-l cumpăra. 4 (compl. indică sentimentele, caracterul etc. cuiva) a încerca, a verifica, <înv.> a ispiti. S-a despărţit un timp de el pentru a-i proba sentimentele. I11 (urmat de o prop. compl dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a sprijini, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a probabil încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document probează că el este proprietarul casei. 2 {compl indică stări, situaţii etc.) a demonstra, a dovedi, a indica, a marca. Cursul evenimentelor probează o schimbare a mentalităţii oamenilor. 3 (compl indică idei, aserţiuni, păreri etc.) a argumenta, a demonstra, a dovedi, a susţine, a mărturisi, <înv. şi pop.> a întări, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a arăta, a argumentirui, a probui, a funda. Avocatul probează nevinovăţia clientului său. III (reg.; compl. indică texte, cunoştinţe, deprinderi etc.) v. învăţa. Memora. Memoriza, probabil, -ă adj., adv. I adj. 1 eventual, posibil. Arhitecţii discută despre probabilele probleme care pot apărea la începerea ridicării construcţiei. 2 posibil, potenţial, virtual. Sportivul român este un probabil câştigător al titlului mondial la nataţie. 3 (despre teorii, concepţii, explicaţii etc.) acceptabil, admisibil, bun, credibil, plauzibil, verosimil. Are o scuză probabilă pentru ceea ce a făcut. 4 plauzibil. Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, pe 25 mai. I se pare puţin probabil să fi aflat înaintea lui această veste. II adv. (modal) 1 (exprimă ideea de posibilitate sau de probabilitate) poate, posibil, opsă, uneori. Probabil să reuşească la concurs. 2 (exprimă probabilitatea, posibilitatea acţiunilor, faptelor, vorbelor cuiva) pesemne, poate, pasămite, samite. Probabil s-a întâlnit cu cineva, de întârzie. Dacă s-a îmbrăcat aşa, probabil nu i-a spus nimeni că ţinuta la un astfel de eveniment este obligatorie. probabilitate s.f. 1 eventualitate, posibilitate. Nu excludem probabilitatea sosirii pe neaşteptate a unor musafiri. 2 posibilitate, potenţialitate, virtualitate. Probabilitatea câştigării titlului mondial la nataţie de către sportivul român pare să devină o certitudine. 3 admisibilitate, credibilitate, plauzibilitate, verosimilitate, verosimilitudine. S-a apreciat probabilitatea celor declarate de martori. probant, -ă adj. (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, puternic, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edi-fîcativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încredinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost probante. probar s.m. (tipogr.; înv.) v. Culegător. Zeţar, probâre s.f. 11 (de obicei constr. cu vb. „a faceyt) încercare, probă, verificare, cercare, proveală, <înv.> cercătură, verificaţie. Probarea unui aparat electric nou trebuie făcută la bancul de probe al magazinului de unde a fost cumpărat. 2 experimentare, încercare, experiment, <înv.> experimentaţiune. Colectivul de specialişti îşi propune probarea unor noi metode de creştere a productivităţii. I11 adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, întărire, probă, <înv.> certificaţie, confirmaţie. Probarea de către specialişti a autenticităţii tabloului a produs agitaţie în lumea colecţionarilor. 2 confirmare, consolidare, coroborare, întărire, <înv.> coroboraţie. Probarea afirmaţiilor martorilor cu înregistrările de pe casete a stabilit adevărul. probat, -ă adj. 1 (despre aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) încercat, verificat, <înv.> probăluit, prubuit Primul televizor probat avea sonorul defect. 2 (despre fapte/nfirmaţii etc.) adeverit, confirmat, demonstrat, dovedit, verificat. Autenticitatea tabloului este un lucru probat. probator, -oâre adj. (mai ales despre acte, documente) doveditor, justificativ, justificator, probatoriu, <înv.> mărturisitor. A adus acte probatoare în sprijinul paternităţii. probatoriu, -ie adj. (mai ales despre acte, documente) doveditor, justificativ, justificator, probator, <înv.> mărturisitor, probaţiune s.f. (jur.) 1 dovedire. Orice persoană are dreptul să se apere prin toate mijloacele de probaţiune a nevinovăţiei prevăzute de lege. 2 (concr.) dovadă, mărturie, probă, arătare, <înv.> dreptate. Criminaliştii caută probaţiuni pentru identificarea victimei. probâză s.f. (reg.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Impu-taţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, probă s.f. 11 adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, întărire, probare, <înv.> certificaţie, confirmaţie. 2 dovadă, indicaţie, indiciu, mărturie, pildă, semn, testimoniu, piatră de încercare, piatră de încercat, piatră de probat, piatră de probă, <înv. şi reg.> scrisoare, tudumană, <înv.> dovedeală, mărturi-seală, piatră de cercare, răspuns. Există probe numeroase care să-i confirme presupunerea. 3 (de obicei constr. cu vb. „a face”) încercare, probare, verificare, cercare, proveală, <înv.> cercătură, verificaţie. 4 (de obicei constr. cu vb. „a face”) experienţă, experiment, experimentare, încercare, test, cercare, <înv.> experimentaţiune. Face numeroase probe în laborator înainte de a pune produsul în vânzare. 5 (mat.; de obicei constr. cu vb. „a face”) verificare. înainte de predarea tezei, face proba operaţiilor matematice mai complexe. Proba împărţirii se face prin înmulţire. 6 (pedag.; adesea urmat de determ. care arată felul, caracterul) examen, examinaţie, înfăţişare. Studentul a luat notă mare la proba practică. Probele pentru ocuparea unor posturi sunt extrem de grele. 7 (teatru, cinemat., muz.; rar) v. Repetiţie. 8 (tipogr.; înv.) v. Corectură. II (concr.) 1 atestare, dovadă, mărturie. Pentru a-şi susţine teoria, caută probe în operele clasicilor. 2 (jur.) dovadă, mărturie, probaţiune, arătare, <înv.> dreptate. 3 exemplu, model, mostră, specimen, tip. Profesorul a dat studenţilor o probă de limbă literară din sec. al XVIII-lea. 4 eşantion, model, mostră, modă, proveală. îşi alege, pe baza probelor, culoarea pentru mobila din sufragerie. 5 (med., med. vet.) analiză. Cercetând probele renale, medicul l-a diagnosticat cu o hernie a rinichiului. |1436 probăi'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) v. încerca. Proba. Testa2. Verifica. probăjem vb. IV. intr., refl. (reg.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji, probălui vb. IV. tr. I (înv. şi reg.; compl. indică aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) v. încerca. Proba. Verifica. Testa2.111 (înv. şi reg.) v. Căuta. încerca. Tatona. 2 (înv. şi reg.; compl. indică idei, aserţiuni, păreri etc.) v. Argumenta. Demonstra. Dovedi Proba. Susţine. 3 (reg.; adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) v. Bănui. Crede. Gândi. Ghici. Imagina, închipui. Presupune. Prevedea. Socoti. Şti. Visa. 4 (reg.; de obicei urmat de prop. compl. dr.) v. Crede. Estima. Presupune. Prezuma. Socoti. 5 (înv.; urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Adeveri. Arăta. Atesta. Certifica. Confirma. Demonstra. Dovedi. întări. învedera. Mărturisi. Proba. Sprijini. Stabili. Susţine, probăluiţ, -ă adj. (înv.; despre aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) v. încercat. Probat. Verificat. probăzui vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, probitâte s.f. 1 bună-credinţă, cavalerism, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, omenie, onestitate, onorabilitate, <înv.> onestate, onestie, verticalism, verticalitate, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în probitatea şi priceperea lui. 2 probitate profesională = conştiinţă profesională. Probitatea profesională este pusă la grea încercare într-o societate în care domină interesele băneşti. problemătic, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre acţiuni, stări, despre existenţa oamenilor etc.) dubios, improbabil, incert, indecis, îndoielnic, neprobabil, nesigur, îndoios, <înv.> neadeverit, nebulos. Pe mulţi copii abandonaţi îi aşteaptă o existenţă problematică. 2 (astăzi rar; despre oameni) v. Dubios. Suspect. 3 (astăzi rar, despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant. îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. II s.£ tematică. Opera sa se caracterizează printr-o problematică variată. problemă s.f. 11 chestiune, lucru, subiect, temă, <înv. şi reg.> prochimen, <înv.> materie, obiect Problemele care trebuie discutate sunt diverse. 2 chestiune, întrebare, vorbă. Problema este dacă putem răspunde solicitărilor ei. 3 (la pl. probleme) afacere, chestiuni (v. chestiune), interese (v. interes), lucruri (v. lucru), treabă, daraveră, nim, tamjă, <înv.> negoţ, nevoi (v. nevoie), trebuinţă. Nu-i place ca cineva să se amestece în problemele lui. 4 chestiune, lucru, poveste, treabă, 1437| pricină, socoteală, <înv.> madea, predmet. S-a lămurit problema despre care i-ai vorbit? I11 dificultate, greutate, nod. Nu vede nicio problemă în aplanarea acestui conflict. 2 enigmă, mister, secret2, taină, arcan1, misteriozitate, neînţeles1, ghicitoare (v. ghicitor), <înv.> nepricepere, neştiută (v. neştiut?), neştiutură, rebus, şaradă, logogrif, ascuns1. Pentru mulţi viaţa subacvatică este o problemă. în natură sunt multe probleme nedezlegate. III (înv.) 1 v. întrebare. 2 (adesea constr. cu vb. „a face7) v. Propunere. Sugestie. probosci'dă s.f. (anat.; la elefanţi; înv.) v. Trompă. probozeălă s.f. (înv. şi reg.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. probozenie s.f. (reg.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Im-putaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, probozi'vb. IV. 1 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune, îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. 3 refl., intr. (reg.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji, probozi're s.f. (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Impu-taţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, probul vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică compl. indică aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) v. încerca. Proba. Testa2. Verifica. 2 (compl. indică idei, aserţiuni, păreri etc.) v. Argumenta. Demonstra. Dovedi. Proba. Susţine. 3 (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Adeveri. Arăta. Atesta. Certifica. Confirma. Demonstra. Dovedi. întări. învedera. Mărturisi. Proba. Sprijini. Stabili. Susţine. procamă s.f. (chim., farm.) novocaină,sinca-ină. Procaina este întrebuinţată ca anestezic local. procatoh s.m. (înv.) v. Antecesor. înaintaş. Precursor. Predecesor. Premergător, procâtor s.m. (reg.) 1 (jur.) v. Apărător. Avocat. Defensor. 2 (adm.) v. Primar, procatori'e s.f. (jur.; înv.) v. Avocatură, procatorit s.n. (jur.; înv.) v. Avocatură, procedă vb. I. intr. 1 a acţiona, <înv.> a purcede. Nu a spus cum va proceda pentru a-i reuşi planul. 2 (despre oameni) a face, <înv. şi pop.> a lucra. Procedează aşa cum îi dictează conştiinţa. Va proceda cum va crede de cuviinţă. 3 (înv.) v. Proveni1. Purcede, procedăre s.f. (adesea urmat de determ. modale sau introduse prin prep. ,,deyT) chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedeu, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. procedeu s.n. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. ,,de,T) chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedură, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. Nu găseşte un procedeu rezonabil de aplanare a conflictului. 2 (tehn.) metodă, sistem, soluţie. Este interesat de noul procedeu de asamblare a roboţilor. 3 (sider.) procedeu duplex = duplex. Procedeul duplex este un procedeu complex de elaborare a oţelurilor superioare. procedură s.f. 1 (jur.) practică (v. practic). Din procedura juridică, ştie că va câştiga procesul. 2 (jur.) procedură graţioasă = procedură necontencioasă; procedură necontenci-oasă = procedură graţioasă. Un organ de jurisdicţie rezolvă, printr-o procedură necontencioasă, o cerere fără caracter contradictoriu. 3 formalitate. A fost necesar să îndeplinească anumite proceduri pentru a obţine acest act. 4 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, sistem, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. procelă s.f. (meteor.; latin.; înv.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. procent s.n. 1 sutime. I-au lispist câteva procente ca să-l egaleze. 2 procentaj, perţent, sazolic. Procentul natalităţii a scăzut în ultimul timp. 3 (fin.) rată. Procentul dobânzii la credit a crescut. 4 (fin.) camătă, dobândă, dobândă uzurară, <înv. şi reg.> mită, ujură, dijmă, mâzdă, perţent, <înv.> aslam, interes, uzură2, uzurărie, zeciuială. A fost acuzat că dădea bani cu procent. 5 proporţie. Cele două substanţe sunt amestecate în procente diferite. procentâj s.n. procent, perţent, sazolic. procentuăl, -ă adj. <înv.> proţentualnic. A reuşit să obţină o reducere procentuală a datoriei. procâs s.n. I (jur.) 1 acţiune, cauză, caz, judecată, <înv. şi pop.> price, dreptate, lege, pricină, hâcă, hoandră, pâră, tărghelaş, <înv.> criminalion, delă, divan, judeţ, prigonire, sud2. S-a amânat verdictul în procesul civil. 2procespenal = acţiune penală. Procesul penal se face împotriva unui infractor pentru a obţine pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. 3 (înv.) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentinţă. Verdict. I11 (adesea urmat de determ. care indică felul, natura, domeniul etc.) fenomen, <înv.> lucrare. îmbătrânirea este un proces biologic. Erupţiile vulcanice sunt procese geologice. Condensul este un proces fizic. 2 (biol.) proces metabolic = metabolism. în procesul metabolic există două faze care se succed sau se suprapun continuu: anabolismul şi catabolismul. 3 (geol.) proces hidrotermal = fază hidrotermală. Procesul hidrotermal este ultima etapă a consolidării magmatice, caracterizată prin separarea soluţiilor apoase fierbinţi. Aproces-verbal = protocol, <înv.> jurnal, practica1, tacrir. La întocmirea inventarului, notarul a încheiat un proces-verbal care cuprinde toate proclamare operaţiile efectuate. III (înv.) v. Impresie. Opinie. Părere. Punct de vedere, procesator s.m. (inform.) procesor. Procesatorul este specializat în procesare. proceselnic s.m. (reg.) v. Procesoman, procesiune s.f. 1 (relig.) <înv.> litanie, litie. Mitropolia a organizat o procesiune pe străzile oraşului cu moaştele Sfintei Parascheva. 2 alai, convoi, cortegiu. La înmormântare, rudele erau urmate de o lungă procesiune. procesi'v, -ă adj., s.m., s.f. (rar) v. Cârcotaş. Şicanator. Şicanier. procesomân, -ă s.m., s.f. proceselnic, pro-ţestaş. Bătrânul este un procesoman cunoscut. procesor s.n. (inform.) 1 unitate centrală de prelucrare. Procesorul asigură prelucrarea informaţiilor în memoria principală a unui calculator. 2 procesator, prochemâ vb. I. tr. (înv.) 1 v. Considera. Socoti. 2 (polit.; compl. indică oameni) v. înscăuna. întrona. învesti. Numi. Proclama. Pune. Unge. prochimen s.n. (înv. şi reg.) v. Chestiune. Lucru. Problemă. Subiect. Temă. proci adv. (slavon.; înv.; arată că enumerarea ar putea fi continuată) v. Etcetera, procidenţă s.f. (med., med. vet.) prolaps. Procidenţa este coborârea sau deplasarea din locul său a unui organ sau a unei părţi mobile dintr-un organ. procitânie s.f. (înv.) 1 v. Ascultare. Chestionare. Examinare. Interogare. 2 v. Recapitulare. Repetare. Repetiţie. Revedere, prociti'vb. IV. 1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică texte, scrieri etc.) v. Reciti. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repeta. 3 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. 4 intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Spo-rovăi. Trăncăni 5 tr. (înv.; compl indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 6 tr. (înv.; compl indică elevi, studenţi, candidaţi la un post etc.) v. Asculta. Chestiona. Examina. Interoga. întreba, proclamă vb. 1.1 tr. (jur.) a institui. După căderea monarhiei a fost proclamată republica. 2 tr. (jur.) a decreta. Şeful statului a proclamat stare de urgenţă în urma dezastrului natural. 3 tr. (polit.; compl. indică oameni) a înscăuna, a întrona, a învesti, a numi, a pune, a unge, a introniza, <înv.> a arăta, a pro-chema, a propovădui, a statornici, a striga, a vesti, a încinge2. Alexandru Ioan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite. 4 tr., refl. a (se) declara.* România şi-a proclamat independenţa faţă de Poarta Otomană la 9 mai 1877. S-a proclamat preşedintele ţării după lovitura de stat. 5 tr. (rar) v. Considera. Socoti. prodamâre s.f. 1 (jur.) instituire. După căderea monarhiei a urmat proclamarea republicii. 2 (jur.) decretare. Proclamarea stării de urgenţă a fost obligatorie în urma dezastrului natural. 3 (polit.) înscăunare, întronare, învestire, ungere, intronizare. Proclamarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza a avut loc în 1859. proclamarisi |1438 proclamarisi vb. IV. tr. {înv.) v. Considera. Socoti. proclamaţie s.f. 1 declaraţie. Proclamaţia de independenţă a României faţă de Poarta Otomană a fost făcută la 9 mai 1877. 2 manifest. A citit proclamaţia în faţa mulţimii. 3 chemare. Proclamaţia congresului partidului a fost distribuită mai ales în rândul tinerilor. proclet, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (reg.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. 2 (relig.; înv.; despre oameni) v. Afurisit. Anatemizat. Blestemat. Damnat. Excomunicat. 3 (relig.; înv.; despre oameni) v. Necredincios. Păgân. I11 s.m. (art. procletul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 s.m., s.f. (reg.) v. Caiafa. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Viclean. 3 adj., s.m., s.f. (reg.) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim, prodeţenie s.f. (relig.; înv.) v. Afurisenie. Afurisire. Anatemă. Blestem. Excomunicare, procleţi vb. IV. tr. (relig.; înv.; compl. indică oameni) v. Afurisi. Anatemiza. Blestema. Damna. Excomunica. procleţie s.f. (înv.) 1 (relig.) v. Afurisenie. Afurisire. Anatemă. Blestem. Excomunicare. 2 v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, prodeţft, -ă adj. (relig.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Afurisit. Anatemizat. Blestemat. Damnat. Excomunicat, proclinteâlă s.f. (med., med. vet; reg.) w. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. Dislocare. Exartroză. Luxare. Luxaţie. Scrântire. proclinti'vb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; reg.; compl. sau sub. indica oase ori extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti. prodintire s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. Dislocare. Exartroză. Luxare. Luxaţie. Scrântire. prodintit, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasat. Dezarticulat1. Dislocat Luxat. Scrântit proclitic, -ă adj. (gram.; în opoz. cu „enclitic”; despre articole şi unele pronume) prepo-zitiv. Articolul nehotărât este proclitic. procliză s.f. (lingv.) antepoziţie, antepunere. Procliză unui prefix. prodorperazmă s.f. (farm.) emetiral. Pro-clorperazina este folosită ca antiemetic. proconsul s.f. (ist.; în Roma antică) <înv.> antipat. Proconsulul era un magistrat roman care, după ce înceta să mai fie consul era însărcinat cu guvernarea unei provincii. procov s.n. (reg.) = pocrov. procovanţă s.f. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. procoviţă s.f. (reg., înv.) = pocroviţă. procrea vb. I. (biol.) 1 intr.,tr. (despre femei; compl. indică copii) a concepO naşte, <înv. şi pop.> a prinde, a rodi, a zămisli, <înv. şi reg.> a plodi, a prăsi, a polimi, <înv.> a începe, a îngreca, a plămădi. Fata a ajuns la vârsta la care poate procrea. 2 tr. (despre bărbaţi; compl. indică copii) a face, <înv. şi pop.> a zămisli. Un bărbat sănătos poate să procreeze foarte mulţi copii. 3 intr. (despre animale, organisme) a se înmulţi, a se prăsi, a se reproduce, a lega1, <înv. şi reg.> a se plodi, a se puiezi, a se puiţi, <înv.> a se propaga, procreare s.f. (biol.) 1 concepere, concepţie, <înv. şi pop.> zămislire. Procrearea copilului nu a fost planificată. 2 naştere, parturiţie, procreare, <înv. şi pop.> zămislire. După boala avută, procrearea acestui copil a fost un adevărat miracol. 3 înmulţire, prăsire, prăsit, reproducere, reproducţie, <înv. şi reg.> plodire, <înv.> generaţie, propagare, propagaţie. Procrearea animalelor domestice este controlată de om. procreativ, -ă adj. (biol.) procreator, procreator, -oâre adj. (biol.) procreativ. Forţa procreatoare a femeii este egală cu cea a bărbatului. procreâţie s.f. (biol.) naştere, parturiţie, procreare, <înv. şi pop.> zămislire, proctalgi'e s.f. (med.) nevralgie anală, proc-todinie, rectalgie. Proctalgia este însoţită de senzaţia falsă de defecaţie. proctită s.f. (med.) rectită. Proctita este o inflamaţie infecţioasă a rectului. proctocels.n. (med.) colpocel posterior, proc-toptoză, rectocel. Proctocelul este hernia rectului în vagin. proctodime s.f. (med.) nevralgie anală, proctalgie, rectalgie. proctopexi'e s.f. (chir.) rectopexie. Proctopexia este fixarea rectului la peretele posterior pelvin, în caz de prolaps rectal pentru corectarea mobilităţii anormale a acestuia. proctoplastîe s.f. (chir.) rectoplastie. Prin proctoplastie se urmăreşte fixarea în poziţie normală a unui anus ectopic sau refacerea acestuia în caz de imperforaţie anală. proctoptoză s.f. (med.) colpocel posterior, proctocel, rectocel. proctoragi'e s.f. (med., med. vet.) hemoragie rectală, rectoragie. proctoscop s.n. (med.) 1 rectoscop. Cuproc-toscopul se examinează optic rectul 2 anuscop. Proctoscopul este utilizat pentru examinarea anusului şi a canalului renal. proctoscopîe s.f. (med.) rectoscopie. Proto-scopia este examinarea rectului cu proctoscopul procubitus s.n. (med.) decubit ventral. Pro-cubitusul este poziţia corpului culcat pe burtă. procură vb. I. tr. 11 (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) a achiziţiona, a cumpăra, a dobândi, a lua, a obţine, <înv. şi pop.> a neguţa, a târgui, a închipui, a surzui, <înv.> a scumpăra, a proftaxi. A procurat un teren la un preţ convenabil. 2 (compl. indică obiecte de valoare, lucruri, cărţi etc.) a achiziţiona, a obţine. După îndelungi căutări, a procurat albumul dorit. 3 (compl. indică obiecte, acte, informaţii etc.) a lua, a obţine. A procurat de la notar toate actele necesare vânzării. A procurat de la secretariat datele necesare înscrierii la concurs. 4 a agonisi, a dobândi, a adăuga, a însăma. A procurat pentru sărbători produsele de care avea nevoie. 5 (compl indică date, informaţii etc.) a aduce, a da2, a furniza, a oferi. După multe insistenţe, i-a procurat datele necesare. Ziarele procură informaţii despre ceea ce se discută în Parlament. 6 a rosti, a rostui. Pentru concediul la munte, a reuşit să-i procure o pensiune de categoria întâi. 7 a găsi, a rosti, a rostui. I-a procurat un post bun. II (înv.; compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Cauza. Crea. Declanşa. Determina. Dezlănţui. Genera. Isca. Naşte. Ocaziona. Prilejui. Produce. Provoca. Stârni, procurânt s.m. (jur.; înv.) v. împuternicit. Mandatar. Procurator. Procurist. procurâre s.f. 1 achiziţie, achiziţionare, cumpărare, cumpărat1, dobândire, luare, obţinere, cumpărătură, <înv. şi pop.> târguire, <înv.> scumpărătoare. După procurarea unui teren, a primit aprobare de construcţie. 2 obţinere. Procurarea albumului dorit s-a făcut după îndelungi căutări. procurât, -ă adj. (despre produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) achiziţionat, cumpărat2, dobândit, <înv. şi pop.> târguit. Terenul procurat este foarte productiv. procurator s.m. (jur.) 1 împuternicit, mandatar, procurist, <înv.> procurânt. Părţile interesate vor putea fi reprezentate printr-un procurator. 2 (ieşit din uz) v. Apărător. Avocat Defensor. procuratură s.f. (jur.; ieşit din uz) v. Avocatură. procurâţie s.f. (jur.; înv.) v. Abilitate. Ando-sament. Andosare. Delegaţie. împuternicire. Mandat. Procură. procură s.f. (jur.) abilitate, andosament, andosare, delegaţie, împuternicire, mandat, <înv.> procurâţie, vechilâc, vechilet, vechilimea, plirexusiotită. Are procură de a-l reprezenta în proces. procurist s.m. (jur.) 1 împuternicit, mandatar, procurator, <înv.> procurânt 2 (rar) v. Apărător. Avocat. Defensor, procuror s.m. (jur.) acuzator, acuzator public, <înv.> minister public, doveditor, rechin, ţap roşu, uliu, vultur. Procurorul susţine învinuirea într-un proces penal. procuvântâre s.f. (înv.) v. Cuvânt introductiv. Cuvânt-înainte. Exordiu. Introducere. Preambul. Prefaţă. prodig, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „econom”; livr.) v. Cheltuitor. Risipitor, prodigă vb. I. tr. (în opoz. cu „a economisi”; livr.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi, împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli. 14391 prodigalitate s.f. (livr.) v. Aruncare. Azvârlire. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Disipare. Iroseală. Irosire. împrăştiere. Risipire. Zvârlire, prodigios, -oăsă adj. (despre creatori sau despre perioade de creaţie) productiv,, fecund, fertil, prolific. Balzac a fost unul dintre cei mai prodigioşi scriitori francezi. Perioada şederii la Paris a fost cea mai prodigioasă din viaţa pictorului. prodigul s.n. (livr.) v. Minune. Miracol, proditor, -oare adj., s.m., s.f. (înv.) v. Trădător. Vânzător. prodi'ţie s.f. (înv.) v. Trădare. Vânzare, prodosi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică ţara, structuri sociale sau politice, grupări etc.) v. Trăda. prodosi'e s.f. (înv.) v. Trădare. Vânzare, prodot s.m. (înv.) v. Trădător. Vânzător, prodrom s.m. (înv.) v. Antecesor. înaintaş. Precursor. Predecesor. Premergător, prodromâl, -ă adj. (despre simptome) pro-dromic. prodromic, -ă adj. (despre simptome) 1 pro-dromal. Un simpton prodromic anunţă apariţia unei boli sau o stare patologică. 2 (despre poezie) ocazional. A scris pentru acest eveniment o poezie prodromică. producătâr, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni sau despre activităţile lor, despre mijloace ori unităţi de producţie etc.) productiv. Unele sectoare producătoare din combinat au fost închise din cauza lipsei materiei prime. 2 pricinuitor, provocator, stârnitor. Lovitura pe care a primit-o a fost producătoare de moarte. 3 (înv.; despre pământ, terenuri) v. Bogat. Fecund. Fertil. Gras. Mănos. Productiv. Roditor. Rodnic. Uberos. Untos. II s.m., s.f. (cinemat.) producer. Producătorul acestui film este un cunoscut cineast. III (arg.) 1 s.m., s.f. v. Hoţ. Pungaş. 2 s.f. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). produce vb. III. 11 tr. (despre oameni, colectivităţi, întreprinderi; compl. indică bunuri materiale) a fabrica, a face, a da2. Uzina produce rulmenţi. întreprinderea produce postavuri. 2 tr. (compl. indică obiecte, materiale, semifabricate etc.) a confecţiona, a executa, a fabrica, a face, a lucra. Produce bijuterii din aur şi argint. 3 tr. (cinemat.) a realiza, a turna2. Cineastul a produs un documentar care a fost premiat. 4 tr. (bot.; despre plante; compl. indică fructe) a da2, a face, a rodi, <înv. şi pop.> a lega1, a scoate, <înv.> a purta. Prunii din livadă produc în fiecare an foarte multe fructe. 5 tr. (despre sol animale etc.) a da2, a face. Anul acesta pământul a produs recolte bogate. Oile produc lapte şi lână. 6 tr. (despre regiuni, teritorii, ţări etc.; compl. indică recolte, roade, plantaţii etc:) a rodi, <înv. şi pop.> a odrăsli. Regiunile din sudul ţârii produc mult grâu. Unele teritorii de deal sunt renumite pentru că produc cartofi de cea mai bună calitate. 7 refl. a se face, a se forma. După fierbere, la suprafaţa laptelui se produce caimacul 8 tr. (compl. indică profituri, venituri etc.) a aduce, a crea, a înfăptui, a realiza. Produce mari beneficii pentru familie, prin meseria pe care o profesează. 9 tr. (compl. indică radiaţii, unde, fascicule etc.) a degaja, a dezvolta, a emana, a emite, a radia1, a răspândi, <înv.) a libera. Lemnele care ard produc căldură. 10 tr. a emite, a scoate, <înv. şi pop.) a slobozi. Privighetoarea produce sunete splendide. 11 tr. a scoate, <înv. şi pop.) a slobozi. Potcoavele produc scântei când caii aleargă pe o şosea pietruită. I11 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales stări fiziologice, psihice, senzaţii) a cauza, a crea, a da2, a determina, a face, a induce, a provoca, <înv. şi pop.) a pricinui, a stârni. Medicamentul i-a produs o stare de somnolenţă. 2 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică stări, situaţii etc. în general neplăcute) a cauza, a face, a provoca, <înv. şi pop.) a pricinui, a căşuna, <înv.) a prici3, a trage. Unul dintre copii le produce numai necazuri. Lovitura pe care a primit-o i-a produs leziuni interne. 3 tr. (compl. indică fapte, situaţii, stări etc.) a aduce, a cauza, a provoca, <înv. şi pop.) a pricinui. Incendiul a produs locatarilor pagube majore. 4tr. (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a provoca, a stârni, a origina, <înv. şi pop.) a pricinui, <înv. şi reg.) a scorni, <înv.) a pricini, a prileji, a procura, a se prileji, <înv.) a se eveni, a se purta, a supraveni. într-un orăşel productiv de provincie nu se produce nimic important. Nu poate înţelege cum s-a produs o asemenea confuzie. 2 (despre fenomene meteorologice, dezastre naturale etc.) a se întâmpla, a surveni, a veni, <înv.> a supraveni. Seismul s-a produs în timpul nopţii. 3 a se înfăptui, a se realiza. Nimic nu se produce fără efort. IV refl. (despre actori, sportivi etc.) a apărea. Julia Roberts s-a produs într-un spectacol pe Broadway. Fotbalistul s-a produs pe teren prima dată în meciul cu „Steaua”. producer [pro'djusar] s.m. (cinemat.; rar) v. Producător. producere s.f. 11 confecţie, confecţionare, confecţionat1, executare, fabricare, facere, făcut1, fabricat. Producerea bijuteriilor l-a pasionat din tinereţe. 2 (cinemat.) realizare, turnare2. Producerea filmului documentar i-a luat cunoscutului cineast câteva luni. 3 degajare, dezvoltare, emanare, emanaţie, radiere1. Producerea de căldură în urma arderii lemnelor a încălzit soba. 4 emitere, scoatere, <înv. şi pop.) slobozire. Privighetoarea este renumită pentru producerea unor sunete splendide. I11 cauzare, creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, naştere, provocare, stârnire, determinaţie, prilejuire, provocaţie, <înv. şi pop.) pricinuire, prorupere, prorupţie. Producerea vijeliei i-a surprins pe drumul de întoarcere acasă. 3 <înv.) producţie. Una din cauzele producerii bolilor este lipsa igienei. 4 apariţie, iveală, ivire, eclozare, ecloziune. Producerea acestui fenomen i-a uimit pe toţi. 5 înfăptuire, realizare. S-au păstrat multe documente din perioada producerii Unirii Principatelor. III (concr.; înv.) v. Creaţie. Lucrare. Operă. Producţie. product s.n. (înv.) 1 (econ.) Beneficiu. Câştig. Emolument. Profit. Venit1. 2 v. Creaţie. Lucrare. Operă. Producţie. 3 (econ.) v. Articol. Marfa. Produs. 4 (de obicei urmat de determ. care arată felul provenienţa, scopul etc.) v. Produs. 5 (mat.) v. Produs, productibilitâte s.f. (înv.) v. Eficacitate. Eficienţă. Productivitate. productiv, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre activităţi ale lor, despre mijloace ori unităţi de producţie etc.) producător. Unele sectoare productive din combinat au fost închise din cauza lipsei materiei prime. 2 (despre plante, culturi etc.) roditor, <înv. şi reg.) plodi-cios, <înv.) lucrător. Viile de pe dealuri sunt foarte productive. 3 (despre pământ, terenuri) bogat, fecund, fertil, gras, mănos, roditor, rodnic, uberos, untos, buiac, producător, rodit, rodos, spornic, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este productiv pentru ambele părţi. 6 bun, eficace, eficient, folositor, funcţional, operant, operativ, practic, util, <înv.> lucrăreţ, putincios. Rezultatele obţinute de fabrică au arătat că procedurile folosite sunt productive. Trebuie găsită o metodă productivă pentru stoparea infracţio-nalităţii. II {gram.; despre aftxe) viu. Afi-xele productive formează derivate numeroase. productivitate s.f. 1 randament. în ultimul timp a crescut productivitatea în multe întreprinderi. 2 eficacitate, eficienţă, <înv.> produc-tibilitate. S-a impus un regim ecologic care să asigure productivitatea forestieră. 3 fecunditate, fertilitate, rodire, rodnicie, ubertate, mănoşie, dărnicie. Productivitatea pământului este bună când condiţiile meteorologice sunt prielnice. 4 eficacitate, eficienţă, folos, funcţionalitate, operativitate, randament, valoare. Productivitatea acestor proceduri s-a constatat în rezultatele obţinute de fabrică. producţie s.f. 11 fabricare, fabricaţie, fabricat Unele modele de maşini sunt retrase din producţie pentru a fi înlocuite cu altele modernizate. 2 (înv.) v. Producere. II (concr.) 1 creaţie, lucrare, operă, lucru, <înv.> producere, product, singramă. Scriitorul a lansat o nouă producţie valoroasă. 2 (cinemat.) film, peliculă. A văzut producţia în premieră. produh s.n. (reg.) 1 (pese.) v. Copcă2. Ochi1. 2 (la butoi; reg.; în forma preduf) v. Vrană, produs s.n. 11 (econ.) articol, marfa, <înv. şi pop.> negoţ, vânzare, <înv.> merce, metah, negustorie, product, vânzătoare (v. vânzător), vânzătură. Magazinul nou deschis oferă o gamă variată de produse. 2 (econ.) produs de apel = produs de atracţie. Produsul de apel este destinat atragerii unui segment de piaţă sau este realizat cu ocazia unui eveniment special; podus de atracţie = produs de apel; produs de schimb = marfa, valoare de schimb. Produsul de schimb este bunul destinat schimbului pe piaţă; produs secundar = subprodus. Produsul secundar este obţinut în cursul fabricării altui produs. 3 preparat1, sortiment, <înv.> preparaţie. Produsele culinare sunt foarte diversificate în restaurante. 4bun, <înv.> material, materie. Petrolul este un produs al pământului. 5 (de obicei urmat de determ. care arată felul, provenienţa, scopul etc.) <înv.> product. Sunt foarte multe reclame cu produse farmaceutice. Produsele alimentare semi-preparate sunt foarte căutate. 6 (la pl) produse lactate = lactate (v. lactat), produse lactice, lăptării (v. lâptărie2), lăpturi (v. lapte), <înv.> produse lactife-re. Magazinele oferă o gamă variată de produse lactate. Preferă produsele lactate cărnii; (rar) produse lactice v. Lactate (v. lactat). Produse lactate; (înv.) produse lactifere v. Lactate (v. lactat). Produse lactate. II (mat.) 1 <înv.> product. Produsul este rezultatul înmulţirii a doi factori. 2 produsfactorial = factorial. Produsul factorial se obţine prin înmulţirea nu- merelor întregi, pozitive şi succesive, începând de lai şi mergând până la numărul respectiv. Produsul factorial se notează cu „!” după numărul dat. III (arg.) v. Prostituţie, produşcă s.f. (pese.; reg.) v. Copcă2. Ochi1, proeminent, -ă adj. 11 ieşit, protuberant. A aplatizat partea proeminentă a piesei. 2 (despre frunte, obiecte etc.) boltit, bombat, scos2. Are o frunte mare, proeminentă. 3 accentuat, pronunţat, puternic. Are bărbia proeminentă. II fig. (despre personalităţi) important, însemnat, marcant, remarcabil, înalt Maiorescu a fost o personalitate proeminentă a timpului său. Este un demnitar proeminent în guvern. proeminenţă s.f. 1 (în opoz. cu „concavita-te”) convexitate, elevaţie, excrescenţă, ieşind, ieşitură, protuberanţă, ridicătură, umflătură, eminenţă, buricătură, bol-fa, <înv.> scosătură, scoţătură, cocoaşă. Trebuie să aplatizeze proeminenţa de pe suprafaţa piesei. 2 (med., med. vet.) excrescenţă, protuberanţă, tuberozitate, bulbucătură. Bolnavul are pe ficat mai multe proeminenţe. proenzfmă s.n. (biol.) proferment. Proenzima este o substanţă proteică inactivă. proeresis s.n. (înv.) v. Bunăvoinţă. Râvnă. Sârg. Silinţă. Zel. proerisi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. îndura. Milostivi. proerisi't s.n. (înv.) v. Bunăvoinţă. Râvnă. Sârg. Silinţă. Zel. proestoăsă s.f. (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe; înv.) v. Egumenă (v. egumenă). Egumeniţă. Stareţă (v. stareţ). Superioară (v. superior). proestos s.m. 1 (relig; în organizarea Bisericii Ortodoxe; înv. şi reg.) v. Egumen. Stareţ. Superior. 2 (în Ev. Med., mai ales în Ţara Rom.; înv.) v. Staroste, prof, profă s.m.,s.f. (fam.; în limbajul elevilor şi al studenţilor) v. Dascăl. Magistru. Profesor, profăn, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. laic, lumesc, mirean, pământean, mundan, secular, <înv. şi pop.> mirenesc, pământesc, <înv.> lumean, politicesc, temporal2. Preotul parohiei are, pe lângă activităţile bisericeşti, şi treburi profane. 2 adj., s.m., s.f. fig. ignorant, necunoscător, neiniţiat, nepriceput, neştiutor, analfabet, îngrămădit, mirean, neşcolit. Este total profan în domeniul muzicii clasice. profană vb. I. tr. 1 (compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) a batjocori, a necinsti, a pângări, a viola, <înv. şi pop.> a prihăni, <înv. şi reg.> a îngâna, a întina, a măscări1, a spurca, a ucide. Câţiva derbedei au profanat o biserică. 2 (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a necinsti, a pângări, <înv. şi pop.> a prihăni, a mârşăvi, a întina, a mânji, a murdări, a păta, a polua, a terfeli, a veşteji, a morfoli, a scâmăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. Prin afirmaţiile făcute îi profanează amintirea. |1440 profanăre s.f. 1 batjocorire, necinstire, pângărire, sacrilegiu, violare, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> ierosilie, violaţie, spurcare. Profanarea unei biserici este un mare păcat. 2 batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, pângărire, prihană, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> prihănie, profanaţiu-ne, întinare, mânjire, murdărire, pătare, terfelire, spurcare, pricăjire, scârnăvie. Profanarea memoriei părinţilor este o impietate. profanăt, -ă adj. 1 (despre lucruri sau locuri considerate sfinte) batjocorit, necinstit, pângărit, <înv. şi pop.> prihănit, întinat, pătat, spurcat2. Poliţia cercetează biserica profanată pentru a evalua fărădelegile. 2 (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis2, dezonorat, discreditat, necinstit, pângărit, <înv.> dezonest, întinat, maculat, mânjit, murdărit, pătat, terfelit, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui profanate. profanator, -oăre adj., s.m., s.f. 1 s.m., s.f., adj. pângăritor, sacrileg, <înv.> spurcă-tor. Profanatorul bisericii a fost condamnat la închisoare. Fapta lui profanatoare a fost dezavuată de toată comunitatea oraşului. 2 s.m., s.f. pângăritor, violator. Profanatorii de morminte au distrus o parcelă din cimitir. profanaţiune s.f. (înv.) v. Batjocorire. Compromitere. Dezonorare. întinare. Mânjire. Murdărire. Necinstire. Pătare. Pângărire. Profanare. Terfelire. prdfasis s.n. (grec.; înv.) v. Motiv. Pretext. Scuză. profasisi vb. IV. tr. (grec.; înv.) v. Invoca. Pretexta. profecti'cie s.f. (latin.; înv.) v. Dotaţie. Dotă. Zestre. proferă vb. I. tr. (compl. indică injurii, ameninţări, blesteme etc.) a proferisi. De furie, a început să profereze injurii. proferisi vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică injurii, ameninţări, blesteme etc.) v. Profera, proferment s.n. (biol.) proenzimă. profes s.n. (reg.) v. Prosop. Şervet. Ştergar, profesă vb. I. tr. (compl. indică meserii, profesii, îndeletniciri etc.) a exercita, a face, a practica2, <înv. şi pop.> a lucra, a meşteri, <înv.> a metahirisi. Profesează avocatura în capitală. Nu poţi profesa o meserie pentru care nu eşti pregătit. profesăre s.f. exercitare, practicare, practică (v. practic). Profesarea avocaturii te solicită mult psihic. Pentru profesarea unei meserii cu succes, trebuie o pregătire temeinică. profesie s.f. carieră, îndeletnicire, meserie, ocupaţie, <înv. şi reg.> meşterie, breaslă, lefterie, <înv.> cin1, marafet, epan-ghelmă. Te gândeşti la profesia de medic sau la cea de avocat? profesionălă s.f. (pedag.) şcoală profesională. în profesionale sunt pregătiţi elevii pentru a deveni muncitori calificaţi. profesionăl-liber s.m. (înv.) v. Liber-profe-sionist. 1441 | profesionalism s.n. 1 profesionalitate, profesionism. Este apreciat pentru profesionalismul dovedit în exercitarea meseriei. 2 (sport; rar) v. Profesionism. profesionalitâte s.f. profesionalism, profesionism. profesionism s.n. 1 profesionalism, profesionalitate. 2 (sport) profesionalism. Boxerul a trecut la profesionism. profesiomst-liber s.m. (rar) v. Liber-profe-sionist. profesionistă s.f. (fam.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituat! Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). profesor, -oără s.m., s.f. (pedag.) 1 s.m., s.f. dascăl, magistru, dăscăliţă, domn, prof, pedant, <înv.> profesoreasă, belfer. Nu-şi poate uita profesorii din liceu. 2 s.m. profesor consultant = consultant. După pensionare, a rămas profesor consultant la Catedra de biologie; profesor suplinitor = agregat. A lucrat un an ca profesor suplinitor, apoi s-a înscris la examenul pentru titularizarea pe post. profesoral, -ă adj. 1 (pedag.) <înv.> profesoresc, catedratic. în fiecare lună are loc consiliul profesoral. 2 (despre ton, ţinută) magistral, solemn. Cunoscutul academician vorbeşte cu un ton profesoral. 3 (deprec.; despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Grav. Marţial. Serios. Solemn. profesorat s.f. (pedag.) profesorie, dăscălie, <înv. şi reg.> profesură, catedră. Toată viaţa şi-a închinat-o profesoratului. profesoreăsă s.f. (pedag.; înv.) v. Profesoară (v. profesor). profesoresc, -eâscă adj. (pedag.; înv.) v. Profesoral. profesorie s.f. (pedag.; rar) v. Profesorat, profesorime s.f. (colect.; pedag.; pop. şi fam.) dăscălime. Toată profesorimea din ţară a intrat în grevă. profesură s.f. (pedag.; înv. şi reg.) v. Profesorat. profet s.m. 1 proroc. Profetul este considerat un trimis al Divinităţii pe pământ, fiind înzestrat cu darul de a prezice viitorul. 2 prezicător, proroc, vestitor, <înv.> glăsitor, înain-te-grăitor, menitor, prorocitor, vrăjitor. Cunoscutul profet susţine că eclipsa de lună este un semn râu. profetesă s.f. prorociţă, proroacă. Pro-fetesa este înzestrată cu harul prorocirii. profetic, -ă adj. 1 premonitoriu, prevestitor, sibilic, sibilin, sibilinic, vaticinant, vaticinar, vizionar, <înv.> menitor, prorocesc. întâmplarea din acea noapte a fost un avertisment profetic. Vorbele bătrânului vraci aveau o gravitate profetică. 2 mesianic. Poetul a fost un spirit profetic. profetizâ vb. I. tr. (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a prevesti, a prezice, a profeţi, a proroci, a vaticina, a vesti, a augura, <înv. şi reg.> a plăzui, a prepune, a spune, a obroci2, a pohibi, <înv.> a agura, a meni, a prorocestvui, a semna, a zice. Preotesele din templele antice greceşti profetizau epidemii, războaie, căsătorii etc. I-a profetizat o îmbunătăţire a situaţiei financiare a firmei sale. profeţi vb. IV. tr. (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a prevesti, a prezice, a profetiza, a proroci, a vaticina, a vesti, a augura, <înv. şi reg.> a plăzui, a prepune, a spune, a obroci2, a pohibi, <înv.> a agura, a meni, a prorocestvui, a semna, a zice. profeţie s.f. oracol, predicţie, prevestire, previziune, prezicere, prorocie, prorocire, vaticinaţie, vaticiniu, prevestit, <înv.> devinare, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat. Profeţia preotesei templului s-a adeverit. profil s.n. 11 contur, desen. Obrazul tinerei are un profil fin. 2 aspect, configuraţie, conformaţie, fizionomie, formă, înfăţişare, structură, <înv.> făptură. Vor să-şi cumpere pământ pentru a-şi ridica o casă, dar profilul terenului nu îi satisface. 3 contur. Calculează aria delimitată de profilul piesei. 4 secţiune. Exploatarea geologică s-a făcut în profil vertical. 5 (rar) v. Chip. Faţă. Figură. Fizionomie. Obraz. II fig. (rar) v. Amprentă. Atribut. Calitate. Caracter. Caracteristică (v. caracteristic). însuşire. întipărire. Marcă1. Notă. Particularitate. Pecete. Proprietate. Semn. Semn caracteristic. Semn distinctiv. Sigiliu. Specific. Ştampilă. Timbru. Tipar. Trăsătură. Urmă. Valenţă. profilă vb. 1.1 refl. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se delimita, a se desluşi, a se distinge, a se evidenţia, a se preciza, a se proiecta, a se reliefa, a se vedea, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se profilează pe linia orizontului. II1 refl. a se configura, a se contura, a se structura, a se lumina. Revista se profilează ca o publicaţie mondenă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică instituţii, întreprinderi etc.) a (se) specializa. Emisiunea este profilata pe ştiri financiare. Această instituţie medicală s-a profilat pe tratarea bolnavilor în regim de urgenţă. profilâctic, -ă adj. (med.; despre medicamente, tratamente etc.) preventiv, prezervativ, <înv.> preîntâmpinător,profilactiv. Face un tratament profilactic pentru a nu se îmbolnăvi de gripă. profilâctiv, -ă adj. (med.; înv.; despre medicamente, tratamente etc.) v. Preventiv. Prezervativ. Profilactic. profilăre s.f. 1 (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) conturare, delimitare, evidenţiere, precizare, proiectare, reliefare. Profilarea munţilor în depărtare devine clară pe timp senin. 2 specializare. Profilarea unei secţii a redacţiei revistei pe traduceri a fost o necesitate imediată. profilaxi vb. IV. tr. (grec.; înv.) v. Asigura. Garanta. profflă s.f. (bot.) bracteolă. Profila este o brac-tee mică, la baza pedicelelor. proftaxi profir adj., s.n. (înv.) = porfiră. profiriu, -ie adj. (înv. şi reg., reg.) = profiriu. profit s.n. 1 avantaj, beneficiu, bine, câştig, folos, <înv. şi reg.> hasnă, seamă, treabă, <înv.> dobândă, folosinţă, lucru, fruct, rod1, rodire. Profitul învăţăturii se constată în timp. 2 (econ.) beneficiu, câştig, emolument, venit1, agoniseală, <înv. şi reg.> provent, vamă, mirişug, snagă, <înv.> ghelir, product, spor, trudă, irat, mană, pamusă. Profitul din această afacere a fost de câteva milioane de dolari. 3 afacere, avantaj, câştig, chilipir, folos, pricopseală, scofală, <înv. şi reg.> faidă, haznă, <înv.> hofală, sfârâială. Nu a fost niciun profit pentru el achiziţionarea pământului la un asemenea preţ. profită vb. 1.1 intr. (despre oameni) 1 (cu determ. introduse prin prep. „de’) a beneficia, a se bucura, a se folosi, a se servi, a se hăsnui, <înv.> a se sprijini. A profitat de un ajutor substanţial din partea prefecturii. 2 (rar, cu determ. introduse prin prep. „de” care indică foloase, profituri etc.) v. Beneficia. Câştiga. II tr. fig. (urmat de un compl. indir. introdus prin prep. „din" sau în prop. neg. cu compl. „nimic) a câştiga, a înţelege, a simţi. - Ai profitat ceva din această şedere în străinătate? Dacă ia banii cu ţârâita, nu profită nimic. profitabil, -ă adj., adv. 1 adj. (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, fructuos, lucrativ, productiv, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este profitabil pentru ambele părţi. 2 adv. (modal) avantajos, bine, convenabil, rentabil. Marfa se vinde profitabil. profitabilităte s.f. rentabilitate. Profitabilitatea unui plan de afaceri poate fi calculată de specialişti. Profitabilitatea tranzacţiilor de acest gen va fi mare în următorii ani. profitor, -oâre s.m., s.f., adj. afacerist, speculant, traficant1, gheşeftar, bişniţar, businessman, <înv.> speculativ, speculator2, farfurist, franze-lar, fripturist, molie. Profitorii vând marfa la preţuri mari. Este cunoscut ca un cămătar profitor. profitul vb. IV. tr. (înv.; compl. indică foloase, profituri etc.) v. Beneficia. Câştiga, profondo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) grav, marciale, marţial, solemn. proforâ s.f. (grec.; înv.) v. Dicţie. Pronunţare. Rostire. proforisi'vb. IV. tr. (înv.) v. Pronunţa. Rosti, proftaxi vb. IV. (grec.; înv.) 1 tr. (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) v. Achiziţiona. Cumpăra. Dobândi. Lua. Obţine. Procura. 2 intr. (despre fiinţe sau, p. ext., despre vehicule, vase etc. care se deplasează; de obicei cu determ. locale, exprimate prin adv. sau introduse prin prep. „la”, „în”, „până la”, „până în) v. Accede. Ajunge. Sosi. Veni. 3 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Apuca. înhăţa. înşfaca. Lua. Prinde. 4 intr. (despre oameni; mai ales în constr. neg.) v. Dovedi. Prididi. Răzbi. 5 tr. profund (compl. indică pachete, colete, bani etc.) v. Expedia. Trimite. 6 intr. (despre oameni) v. Grăbi. Zori2. profund, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre ape, cavităţi, forme de relief etc.) adânc, afund, mare1, adâncos. Vara, apa râului este puţin profundă, putând fi trecută cu piciorul. La marginea satului este o râpă profundă. 2 (despre leziuni) terebrant. Rana profundă de la genunchi sângerează abundent. II adj. 1 adânc, intim, lăuntric, tainic. Cercetătorul a reuşit în studiul său să descopere natura profundă a fenomenului. 2 (în opoz. cu „uşor”; despre somn) adânc, greu, temeinic. De când se ştie, are un somn profund. 3 (cu nuanţă intensivă) absolut, adânc, complet, deplin, desăvârşit, perfect, total, adâncit, solemn, suveran. O linişte profundă domnea în toată casa. 4 (cu nuanţă intensivă; despre voce, ton, timbru, sunete) adânc, grav, gros, jos, cavernos. îşi recunoaşte fapta cu o voce profundă. 5 adânc, capital2, cardinal, chinte-senţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, radical, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodaL în ultimii ani au avut loc prefaceri profunde în societate. III adj. 1 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, limpede, lucid, pătrunzător, raţional, luminos, subţire, treaz. Este considerat un om cu mintea profundă. 2 (despre însuşiri, manifestări, cunoştinţe etc. ale oamenilor) adânc, serios, temeinic, aprofundat, pătrunzător, solid. Are cunoştinţe profunde în domeniul său. 3 (despre stări fiziologice sau psihice, sentimente etc. ale oamenilor) adânc, intens, mare1, puternic, viu. Expoziţia i-a produs o emoţie profundă. 4 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, imens, intens, mare1, pătrunzător, puternic, violent, viu, terebrant, iute* ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere profundă. IV adv. (modal) 1 <înv.> preafund. Excursioniştii pătrund profund în pădure. 2 grav, gros, jos. Cântă mai profund decât trebuie. 3 (în legătură cu vb. ca „a regreta”, „a se câi,T) mult, tare, amar, amarnic. Regretă profund vorbele grele pe care i le-a spus. profundităte s.f. (livr.) v. Adâncime. Profunzime. profunzime s.f. 11 adânc, adâncime, afund, fund, străfund. Foarte multe animale rare trăiesc în profunzimea mărilor şi a oceanelor. 2 adânc, adâncime, afund, fund, măruntaie, străfund, afundiş, afimzime, baie-re (v. baier), maţe (v. maţ). în profunzimea pământului se găsesc importante zăcăminte de fier. 3 adâncime, profun-ditate. Pe această porţiune a râului profunzimea apei este de câţiva metri. I11 importanţă, însemnătate, seriozitate, adâncime. Profunzimea prefacerilor din societate, din ultimii ani, este o realitate. 2 seriozitate, temeinicie, maturitate, soliditate. Ceea ce impresionează la aceşti doi tineri este profunzimea sentimentelor lor. profuz, -ă adj. (livr.; despre recoltă, producţie etc.) v. Abundent. Bogat. Bun. îmbelşugat, îndestulat. Mare1. Mănos. Mult. Opulent, profuziune s.f. (livr.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos, libertate, progădie s.f. (reg.) v. Cimitir. Necropolă, progeme s.f. (anat.) progn^tism. progenitură s.f. 11 (mai ales fam.) copil1, odraslă, prăsilă, moştenitor, pui1, mugur, plămadă, vlăstar, naştere. Nu are ce să facă, este progenitura sa şi trebuie să o ierte. Cei doi soţi nu au progenituri. 2 (fam.) v. Coborâtor. Descendent Nepot Urmaş. II (zool; mai ales fam.) odraslă, prăsilă, pui1, ţânc, <înv.> prăsitură. Iepuroaica şi progeniturile ei stau într-un ţarc special. progesteron s.n. (biochim.) hormon luteal, luteină. Progesteronul se formează în corpul galben al ovarelor. prognatism s.n. (anat.) progenie. Prognatis-mul este o conformaţie particulară a feţei omului, care constă în proeminenţa anterioară a maxilarelor sau a arcadelor dentare. prognosticiân, -ă s.m., s.f. prognozist. Prog-nosticianul este specialist în prognoză. prognoză vb. I. tr. (meteor.; compl. indică fenomene ale naturii, fenomene meteorologice etc.) a prevedea, a pronostica. A prognozat vreme rece pentru săptămâna viitoare. Meteorologii au prognozat ploi abundente în zilele următoare. prognoză s.f. 1 (meteor.; şi, art.,prognozavre-mii) previziune, pronostic. Prognoza vremii pentru ziua de astăzi a fost corectă. 2 fig. diagnoză Prognoza criticului literar a fost justă. prognozist, -ă s.m., s.f. prognosticiân. progrăm s.n. 1 orar1. Niciun angajat al unui magazin nu stă peste programul de funcţionare. 2 (polit.; şi program politic) platformă. A luat cunoştinţă de programul politic al acestui partid. La congres, preşedintele partidului a prezentat un nou program. 3 (inform.) program de navigare = browser, motor de căutare, navigator. Foloseşte programul de navigare pentru a ajunge la site-ul dorit. programă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a planifica. Stomatologul a programat-o săptămâna viitoare pentru începerea unui tratament de înălbire a dinţilor. 2 (compl. indică mai ales întruniri, întrevederi) a aranja, a fixa, a mijloci, a organiza, a planifica. I-a programat pentru seara aceasta o întâlnire. programăre s.f. planificare. Are programare săptămâna viitoare la stomatolog, pentru începerea unui tratament de înălbire a dinţilor. progredienţ, -ă adj. gradat2, gradual, progresiv, treptat, <înv.> scăriş. progres s.n. dezvoltare, evoluţie, înaintare, mers-înainte, propăşire, avansare, <înv.> mergere-înainte, pricopsire, progresie, proho-risire, creştere, pas2, pas înainte (v. pas2), înălţare, ridicare, săltare. Progresul societăţii este un deziderat al tuturor. progresă vb. I. intr. 1 (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor |1442 sociale etc.) a avansa, a se dezvolta, a evolua, a înainta, a propăşi, <înv.> a se eleva, a pricopsi, a spori1, a prohorisi, a creşte, a se ridica, a câştiga. Prin seriozitate, cinste şi muncă, un popor poate să progreseze rapid. 2 a se dezvolta, a înainta, a merge. Societatea din statele avansate progresează spre o formă superioară de civilizaţie. progresie s.f. 1 (mat.) <înv.> urmare. Progresia este un şir finit de numere ai cărui termeni se deduc unul din altul după un anumit procedeu progresiv, cu ajutorul unui număr fix numit raţie. 2 (muz.) secvenţă. Progresia este repetarea pe trepte diferite a unei formule melodice sau a unei succesiuni de acorduri. 3 (înv.) v. Dezvoltare. Evoluţie. înaintare. Mers-îna-inte. Progres. Propăşire, progresist, -ă adj. 1 (despre idei, concepţii, opinii etc.) înaintat, propăşitor, avansat. Economistul are idei progresiste. 2 (despre curente, mişcări, publicaţii etc.) <înv.> progresiv, luminat2. Şcoala Ardeleană a fost o mişcare progresistă în Transilvania. O publicaţie progresistă promovează şi susţine progresul social, economic, politic şi cultural. 3 (despre personalităţi) propăşitor, luminat2. Nicolae Bălcescu a fost unul dintre intelectualii progresişti ai epocii sale. Milescu a fost unul dintre cei mai progresişti boieri ai ţării. progresiv, -ă adj., adv. I adj. 1 ascendent Se speră într-o dezvoltare economică progresivă. 2 gradat2, gradual, progredienţ, treptat, <înv.> scăriş. încălzirea incintei trebuie făcută în mod progresiv şi uniform. Medicul îi recomandă creşterea progresivă a dozei de analgezic. 3 (înv.; despre curente, mişcări, publicaţii etc.) v. Progresist. II adv. (modal) gradat2, gradual, treptat, <înv.> scăriş. încălzirea locuinţei trebuie făcută progresiv şi uniform. Medicul îi creşte progresiv doza de analgezic. prohăb s.n. 1 (la pantaloni) şliţ, des-picătură, prăvălie, astupător, ghişeu. Prohabul pantalonilor se încheie cu nasturi sau cu fermoar. 2 (reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 3 (reg.) v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie, prohăz s.n. (înv.) v. Zgardă, prohdeorisi vb. IV. tr. (grec.; înv.) v. Arăta. Explica. Indica. Preciza. Spune, prohdiorihmds s.n. (grec.; înv.) v. Indicaţie. Precizare. Prescripţie. Prevedere, prohibi vb. IV. tr. (compl. indică producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri) a interzice, a opri, <înv.> a popri. Legea prohibeşte producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice în afara unităţilor specializate. prohibire s.f. excluziune, interdicţie, interzicere, prohibiţie, opreală, oprelişte, <înv.> oprire, opritură, poprelişte, iasac. Prohibirea fumatului în locurile publice este o hotărâre a organismelor Uniunii Europene. prohibit, -ă adj. (despre anumite produse, mărfuri sau despre producerea, vânzarea, exportul, importul lor) interzis, oprit. Substanţele energizqnte prohibite sunt totuşi folosite de unii sportivi în concursuri. 1443| prohibitiv, -ă adj. prohibitoriu. Printr-un sistem prohibitiv se poate distruge orice concurenţă. Unele legi sunt prohibitive. prohibitoriu, -ie adj. prohibitiv, prohibiţie s.f. excluziune, interdicţie, interzicere, prohibire, opreală, oprelişte, <înv.> oprire, opritură, poprelişte, iasac. prohod s.n. 1 (relig. creştină) prohodire,pro-hodit, îngropăminte. Cei prezenţi la înmormântare ascultă prohodul. 2 (pop.) v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare. prohodi're s.f. (relig. creştină) prohod, pro- hodit, îngropăminte. prohodi't s.n. (relig. creştină) prohod, proho- dire, îngropăminte. prohorisi vb. IV. (grec.; înv.) 1 intr. (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) v. Avansa. Dezvolta. Evolua. înainta. Progresa. Propăşi. 2 tr., refl. v. Acutiza. Agrava. Complica. Deprecia. înrăi. înrăutăţi. prohorisi're s.f. (înv.) v. Dezvoltare. Evoluţie, înaintare. Mers-înainte. Progres. Propăşire, proidi'vb. IV. tr. (înv.; despre obiecte ascuţite; compl. indică materiale, suprafeţe etc. dure) v. Pătrunde. Penetra. Răzbate. Răzbi. Străbate. Străpunge. Trece, proidi't s.m. (înv.) v. Pribeag. Străin, proiect s.n. 1 plan, plănuială, aranjament, <înv.> tertip. Nu i-a vorbit niciodată despre proiectele ei de viitor. 2 calcul, gând, idee, intenţie, plan, socoteală, sugestie, <înv. şi pop.> minte, socoată, combinaţie, <înv. şi reg.> propus, <înv.> cuget, cugetare, duh, privinţă, propozit, răfuială, săvârşit1, socotinţă, socotire. Proiectul său este să înlăture concurenţa. 3 calcul, plan, socoteală, ecuaţie. Prezenţa unui număr aşa mare de persoane la ceremonie nu a intrat în proiectul iniţial. 4 intenţie, vedere. Ce ai în proiect pentru viitor? proiecta vb. 1.1 tr. 1 (urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. »să”) a se gândi, a intenţiona, a plănui, a vrea, a socoti, <înv. şi pop.> a sta, a chiti1, <înv. şi reg.> a cislui, a sfătui, a scăpa, a scoposi, <înv.> a aşeza, a chibzui, a cugeta, a izvodi, a cumpăni. Proiectează să plece într-o călătorie prin Europa. 2 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a realiza, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să proiecteze o metodă tehnică nouă. 3 (compl. indică reforme, măsuri, metode, soluţii etc.) a concepe, a plănui, a preconiza, a prevedea. Guvernul a proiectat noi măsuri pentru rezolvarea unor probleme din domeniul economic. I11 refl. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se delimita, a se desluşi, a se distinge, a se evidenţia, a se preciza, a se profila, a se reliefa, a se vedea, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se proiectează pe linia orizontului. 2 refl. a se oglindi, a se răsfrânge, a se reflecta, a se vedea, a se prevedea, a se străvedea, a se mira2, a se răsturna, a se scălda. Chipul ei se proiectează în apa limpede a lacului. 3 refl. (cinemat.; despre filme) a se juca, a rula. Săptămâna viitoare se va proiecta, la cinematograf, un film american. 4tr. (compl. indică obiecte) a arunca, a azvârli, a propulsa, a zvârli. îşi proiectează pălăria în sus. proiectantă s.f. (geom.) dreaptă proiectantă (v. drept). Proiectanta uneşte un punct cu proiecţia sa pe un plan. proiectăre s.f. 11 concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, născocire, plănu-ire, plăsmuire, realizare, scornire, excogitare, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzire. După mai multe încercări, a reuşit proiectarea unei noi metode tehnice. 2 concepere, plănuire, preconizare. Proiectarea unor noi reforme economice este în atenţia guvernului. II 1 (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) conturare, delimitare, evidenţiere, precizare, profilare, reliefare. Proiectarea munţilor în depărtare devine clară pe timp senin. 2 oglindire, răsfrângere, reflectare, reflex, <înv.> reflect. Proiectarea chipului ei în apa lacului este posibilă datorită limpezimii acesteia. 3 (cinemat.) rulare. Proiectarea filmului american este programată pentru săptămâna viitoare. 4 aruncare, azvârlire, azvârlitură, propulsare, propulsie, zvârlire, <înv. şi pop.> zvârlitură. Proiectarea pălăriei în sus este însoţită de chiuituri. 5 (rar) v. Proiecţie, proiectât, -ă adj. 1 plănuit, scoposit. Petrecerea proiectată nu a mai avut loc. 2 (despre reforme, măsuri, metode, soluţii etc.) conceput, plănuit, preconizat. Măsurile proiectate vor ajuta economia să depăşească dificultăţile crizei financiare. 3 (despre obiecte) aruncat, azvârlit, propulsat, zvârlit. Nu şi-a mai putut recupera din mulţime pălăria proiectată. proiectil s.n. (milit.) plumb, <înv.> umplutură. Din când în când, peste satul asediat vuia câte un proiectil. proiectdr s:n. 1 (la vehicule) far, lanternă. Unul dintre proiectoarele maşinii s-a spart. 2 (electron.) proiectorvideo = videoproiector. Proiectorul, video este un dispozitiv care, conectat la un aparat video, la un calculator etc., permite proiectarea de imagini sau de filme pe un ecran de mari dimensiuni. proiecţie s.f. 1 proiectare. Cinematograful a achiziţionat un nou aparat pentru proiecţii. 2 oglindire, reflectare. Fiul este proiecţia tatălui în tot ce face. 3 (rar; de obicei determ. prin „de lumină,r) v. Dâră. Dungă. Fascicul. Fâşie. Rază. proimion s.n. (grec.; înv.) v. Cuvânt introductiv. Cuvânt-înainte. Exordiu. Introducere. Preambul. Prefaţă. proin adj. (înv.; precedă subst; despre oameni) v. Fost. prolificitate prolactmă s.f. (biochim.) hormon galactogen, luteotrofină, luteotropină. Prolactina este secretată de lobul anterior al hipofizei. prolaps s.n. 1 (med., med. vet.) procidenţă. Prolapsul este coborârea sau deplasarea din locul său a unui organ sau a unei părţi mobile dintr-un organ. 2 (med.) prolapsvaginal = coleocel, coleoptoză, colpocel, colpoptoză, elitroptoză, vaginocel. Prolapsul vaginal este o proeminenţă în vagin. prolaţiune s.f. 1 articulare, articulaţie, emisiune, emitere, pronunţare, pronunţie, rostire, <înv.> prozodie, răspundere. Prolaţiunea corectă a cuvintelor este foarte importantă în unele meserii. 2 alocuţiune, cuvânt, cuvântare, discurs, luare de cuvânt, vorbă, vorbire, logos, <înv.> dicţiune, di-migorie, voroavă, speech. La congres, directorul instituţiei a ţinut prolaţiunea de deschidere. prolepsă s.f. (ret.) precepţie. Prolepsa constă în enunţarea într-un discurs retoric a unei obiecţii pe care un adversar ar putea să o ridice şi în combatrerea ei anticipată. proletar, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (în filos. marxistă) muncitor. 2 adj. proletarian. Viaţă proletară. Internaţionalism proletar. proletariân, -ă adj. (rar) v. Proletar, proletariăt s.n. (în filos. marxistă) clasa muncitoare (v. clasă), <înv.> clasa lucrătoare (v. clasă). Proletariatul este una dintre cele două clase fundamentale ale societăţii capitaliste. proletarizâ vb. I. refl.,tr. (sub. sau compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a (se) pauperiza, a sărăci. Mulţi oameni s-au proletarizat în ultimii ani. Criza economică a proletarizat populaţia. proletarizâre s.f. pauperizare, sărăcire. Starea de proletarizare a populaţiei s-a accentuat în ultimul timp. prolifer, -ă adj. (biol; despre fiinţe) fecund, prolific, puios, sămânţos, <înv. şi reg.> plodicios, plodos, <înv.> plodit, ploditor, plodnic, rodnic. proliferant, -ă adj. (biol.) proliferativ. proliferare s.f. (biol.) proliferare, proligeraţie. Proliferarea celulelor canceroase este foarte rapidă. proliferativ, -ă adj. (biol.) proliferant, proliferâţie s.f. (biol.) proliferare, proligeraţie. prolific, -ă adj. 11 (despre animale) prăsitor, puios, prăselnic, prăsilos. Animalele prolifice se înmulţesc mult. Unele dintre animalele prolifice sunt crescute pentru înmulţire. 2 (biol; despre fiinţe) fecund, prolifer, puios, sămânţos, <înv. şi reg.> plodicios, plodos, <înv.> plodit, ploditor, plodnic, rodnic. Iepurii sunt unele dintre cele mai prolifice animale. 3 (p. anal; rar, despre pământ, terenuri) v. Bogat Fecund. Fertil. Gras. Mănos. Productiv. Roditor. Rodnic. Uberos. Untos. II fig. (despre creatori sau despre perioade de creaţie) prodigios, productiv, fecund, fertil. Balzac a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori francezi. Perioada şederii la Paris a fost cea mai prolifică din viaţa pictorului. prolificitate s.f. 1 (biol.) fecunditate, <înv.> plod, plodiciune, plodnicie, rodnicie. La iepuri, prolificitatea este mare. 2 fig. fecunditate. proligeraţie Uimeşte şi astăzi prolificitatea unui scriitor ca Balzac. proligeraţie s.f. (biol.) proliferare, proliferaţie. prolips s.n. (grec.; înv.) v. Prejudecată, prolix, -ă adj. 1 (despre limbă, stil exprimare, gândire, expuneri etc.) descusut, dezlânat, deznodat, diluat, lăbărţat. Discursul a fost prea prolix. 2 (despre limbă, stil expuneri etc.) greoi, încărcat2, plumbos. Manuscrisul este scris într-o limbă prolixă. prolixităte s.f. difuziune. I s-a imputat prolixitatea discursului. Prolixitatea se opune conciziei. prolog s.n. (bis.) <înv.> prologar. Prologul este o carte care cuprinde vieţile sfinţilor. prologar s.n. (bis.; înv.) v. Prolog, prolongâţie s.f. alungire, prelungire. Prolon-gaţia mansardei în părţile laterale s-a făcut pentru a da un aspect mai deosebit casei. profuziune s.f. (livr.) v. Cuvânt introductiv. Cuvânt-înainte. Exordiu. Introducere. Preambul. Prefaţă. promenâ vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Plimba. promenadă s.f. 1 ieşire, plimbare, deam-bulare, deambulaţie, peripato, plimbet, mişcare, şeitalău, şeităletiu, şpaţir. Promenada prin parc a fost relaxantă. Malul mării este un splendid bc de promenadă. 2 (concr.) corso, <înv.> plimbare, plimbătoare. Invitaţii au ieşit pe promenada din faţa cazinoului. promenoăr s.n. (în teatre, opere; fran.; rar) v. Foaier. prometazmă s.f. (farm;) fenergan,romergan. Prometazina este recomandată în urticarie, edem angioneurotic, rinită alergică. prometeiăn, -ă adj. prometeic, prometeic, -ă adj. prometeiăn. Mitul prometeic a inspirat, de-a lungul veacurilor, pe marii scriitori, compozitori şi artişti plastici ai lumii. Sacrificiul pentru binele omenirii este un act prometeic. promflă s.f. miime. Promila este a mia parte dintr-un întreg. promis, -ă adj. făgăduit. A spus copiilor povestea promisă. I-a dat banii promişi. promisiune s.f. (de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine”) angajament, asigurare, cuvânt, fagăduială, făgăduinţă, legământ, vorbă, parolă, fagăduire, <înv. şi reg.> fagadă, fagădaş, fagădeţ, juruită, juruinţă, <înv.> promitere, sfătuit, voroavă, bacalâm. Promisiunile avocatului îi redau speranţa că fiul ei va fi eliberat. promit s.n. (grec.; înv.) v. Aducere-aminte. Amintire. Evocare. Suvenir, promite vb. III. tr. 1 a se angaja, a făgădui, a se îndatora, a se însărcina, a se obliga, a se arvuni, a zice, <înv. şi reg.> a jurui, a se prinde, <înv.> a se adeveri, a se apuca, a se oblăgătui, a se lega1. A promis să-şi termine studiul până la sfârşitul lunii. 2 a făgădui, a îmbuna. Nu a putut să-i îndeplinească tot ce i-a promis. 3 (rar; compl. indică evenimente, fenomene ale naturii etc.) v. Anticipa. Anunţa. Prevesti. Vesti, promitere s.f. (înv.; de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine”) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbă, promitie s.f. (grec.; înv.) I (relig.; nm. pr.) 1 v. Cei2. Divinitate. Dumnezeire. Pronie. Providenţă. Putere. Putere Divină. 2 v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). AtotvăSătorul (v. atotvă-zător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaîn-altul (v. preaînalt). Preaputemicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). II (fin.) v. Comision. Remiză, promiţătdr, -oăre adj. fagăduitor. Cercetările întreprinse au rezultate promiţătoare. Cântăreţul a avut un debut promiţător. prdmo s.n. (publ.) reclamă. Pentru lansarea produsului pe piaţă, consiliul de administraţie al firmei a ales unpromo pertinent, extrem de sugestiv. promoără s.f. (meteor.; reg.) v. Chiciură. Promoroacă. promonârhic, -ă adj. (polit.) promonarhist. promonarhi'st,-ă adj. (polit.) promonârhic. Gruparea promonarhistă şi-a mărit numărul membrilor. promontoriu s.n. (geomorf) 1 finister, piept Promontoriul este o fâşie de uscat înaltă, stâncoasă, abruptă, care înaintează în mare, pornind din continent. 2 (înv.) v. Masiv. Munte, promorăr s.m. invar, (reg.) v. Noiembrie, promoroăcă s.f. (meteor.) 1 chiciură, geruială, brumă, rouă îngheţată, bură1, chidă, gotcă, polediţă, polei1, pro-moară, stură (v. stur). Fiind foarte frigpromo-roaca s-a depus pe pomi. 2 (rar) v. Brumă. 3 (bot; reg.) v. Brumă. Pruină. promotor, -oăre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. cap, deschizător de drum, iniţiator, protagonist, începător, pionier. Promotorul campaniei împotriva drogurilor este o cunoscută vedetă de televiziune. 2 s.m. (chim.) iniţiator. Promotorul prin descompuneri termice sau fotochimice, iniţiază reacţiile în lanţ în procesele de polimerizare. promoţie s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) serie. Bunicul ei a făcut parte din prima promoţie de elevi de la renumitul liceu. 2 (înv.) v. Luare. Promovare. Trecere. promovâ vb. 1.1 tr. (compl. indică cicluri de studii, ani de învăţământ, examene etc.) a lua, a trece. A promovat examenul de licenţă. 2 intr., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a avansa, a înainta, <înv.> a provivasi, a se înălţa, a se ridica, a se sălta, a se urca. |1444 Fiind deosebit de capabil, a promovat repede în ierarhia politică. promovâre s.f. 1 luare, trecere, <înv.> promoţie. După promovarea examenului de licenţă, a fost angajat la o firmă. 2 avansare, înaintare, <înv.> provivasire, ascensiune, înălţare, ridicare. Promovarea sa în ierarhia politică este binemeritată. prompt, promptă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) expeditiv, iute, operativ, rapid. Brokerii trebuie să fie prompţi. 2 grabnic, imediat, neîntârziat, operativ, rapid, <înv.> neapestit, neză-bavnic. Intervenţia chirurgicală promptă i-a salvat viaţa. II adv. (modal) expeditiv, grabnic, imediat, neîntârziat, operativ, rapid, repede. Directorul rezolvă prompt cererea angajatului. prompter s.n. (telev.) teleprompter. Prezentatorul citeşte ştirea de pe prompter. promptitudine s.f. 1 expeditivitate, operativitate, rapiditate, repeziciune. I-a recomandat o firmă de transport recunoscută pentru seriozitate şi promptitudine. 2 punctualitate. Este de o promptitudine proverbială. promptuăr s.n. (pedag.) manual prescurtat, promulgăre s.f. (jur.) emisiune, promulgaţie. Guvernul a hotărât promulgarea unui nou pachet de legi. promulgăţie s.f. (jur.; astăzi rar) v. Promulgare. pronăos s.n. (arhit. bis. bizantină) nartecă, nartex, tindă, sobă. Pronaosul precedă naosul unei biserici. Pronie s.f. (relig.; nm. pr.) 1 Cer2, Divinitate, Dumnezeire, Providenţă, Putere, Putere Divină, Promitie. Mergi sănătos şi Pronia să te ocrotească! 2 art. (Pronia) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. Slăvesc Pronia care a dat naştere cerului şi pământului. pronomion s.n. (înv.) v. Prerogativă. Privilegiu. pronostic s.ti. 1 (meteor.) previziune, prognoza vremii (v. prognoză), prognoză. Pronosticul 1445| vremii pentru ziua de astăzi a fost corect. 2 (med., med vet.; astăzi rar) v. Diagnostic. Diagnoză. pronostica vb. I. tr. 1 (meteor.; compl. indică fenomene ale naturii, fenomene meteorologice etc.) a prevedea, a prognoza. A pronosticat vreme rece pentru săptămâna viitoare. Meteorologii au pronosticat ploi abundente în zilele următoare. 2 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a prevedea, a pre-viziona, a prospicia, a preşti, <înv.> a prejudeca, a provedea. Pronosticase întocmai ceea ce avea să se întâmple. Pronosticase ce urma să se mai petreacă în viaţa politică. 3 a diagnostica. Criticul literar a pronosticat deja romanul. prontosfl alb s.n. (farm.) sulfanilamidă. Pron-tosilul alb este una dintre primele sulfamide antiinfecţioase. pronume s.n. 1 (gram.) <înv.> loc-de-nume, loc-de-numire,locul-numelui (v. bc). Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui substantiv. 2 (gram.) pronume demonstrativ = <înv.> pronume arătător. Pronumele demonstrativ înlocuieşte numele unui obiect, indicând apropierea sau depărtarea acestuia în timp ori în spaţiu, identitatea, asemănarea sau diferenţierea lui faţă de alte obiecte; pronume personal = <înv.> pronume frăţesc. Pronumele personal desemnează diferitele persoane gramaticale, fără a da şi alte informaţii şi se declină schimbându-şi forma după persoană, număr şi caz; pronume personal de politeţe = pronume personal de reverenţă. Pronumele personal de politeţe se foloseşte în vorbirea cu sau despre o persoană faţă de care se impune respect sau distanţă; pronume personal de reverenţă = pronume personal de politeţe; pronume posesiv = <înv.> pronume stăpânitor. Pronumele posesiv are o dublă valoare pronominală, deoarece înlocuieşte atât numele obiectului posedat, cât şi numele posesorului; (înv.) pronume arătător v. Pronume demonstrativ; pronume frăţesc v. Pronume personal; pronume stăpânitor v. Pronume posesiv. 3 (impr.) v. Nume de botez. Nume mic. Prenume, pronunţă vb. 1.11 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a emite, a rosti, <înv.> a răspunde. Pronunţă clar cuvintele, fără nicio deformare a lor. 2 tr. a rosti, <înv.> a proforisi. Copiii pronunţă literele cuvintelor pe rând, una după alta, când învaţă să citească. 3 tr., refl. a (se) spune, a (se) zice. Moldovenii pronunţă „chicior”pentru „picior”, în Muntenia se pronunţă „pa * pentru „pe”. 4 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a grăi, a lega1, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, a bleşti. De frică, n-a mai putut pronunţa niciun cuvânt. I11 tr. (compl. indică opinii, idei, judecăţi etc. ale oamenilor) a exprima, a formula, a rosti, a spune, a zice. Trebuie încurajat să-şi pronunţe public părerea. 2 tr. (jur.; compl. indică sentinţe, hotărâri etc. judecătoreşti) a rosti. Judecătorul a pronunţat sentinţa. 3 tr. (compl. indică cuvântări, conferinţe, discursuri etc.) a rosti, a ţine, <înv.> a precuvânta. Nu-l înţelege nimeni din cauză că îşi pronunţă cuvântarea cu voce joasă. 4 refl. (despre oameni) a se rosti, a vorbi. Doctorul nu s-a pronunţat până nu a făcut un examen amănunţit al bolnavului. 5 refl. (despre oameni; cu determ. introduse de obicei prin prep. „pentru” sau prin bc. prep. „în favoareaa se declara, a opina. Se pronunţă pentru încheierea contractului. Primarul se pronunţă în favoarea noului plan de urbanizare prezentat de arhitecţi. pronunţare s.f. 11 articulare, articulaţie, emisiune, emitere, prolaţiune, pronunţie, rostire, <înv.> prozodie, răspundere. Pronunţarea corectă a cuvintelor este foarte importantă în unele meserii. 2 pronunţie, <înv.> pronunţiaţie. Străinii se adaptează cu greu la sistemul de pronunţare al limbii române. 3 dicţie, rostire, profora. Un actor trebuie să aibă o pronunţare perfectă. 4 (fon.) fonetism, pronunţie, rostire. Foloseşte adesea în vorbire pronunţări regionale. I11 enunţare, exprimare, formulare, rostire, spunere, zicere, expunere, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), rostitură, <înv. şi reg.> zicală, zicătură, emisiune. Pronunţarea clară a opiniilor i-a atras simpatia publicului. 2 (jur.) rostire. După pronunţarea sentinţei, inculpatul a fost dus la închisoare. 3 rostire, ţinere. Nimeni nu-l înţelege din cauza pronunţării cuvântării cu voce joasă. pronunţat -ă adj. 11 accentuat, evident, reliefat, vizibil, îngroşat, marcat2. Vorbeşte cu o pronunţată pronunţie ardelenească. 2 ac-centuat, proeminent, puternic. Are bărbia pronunţată. 3 (despre culori) adânc, închis. Cerul este de un albastru pronunţat. II (despre idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenibr) enunţat, exprimat, formulat, lansat, <înv.> înaintat. Au luat în discuţie câteva dintre opiniile pronunţate. pronunţiaţie s.f. (înv.) v. Pronunţare. Pronunţie. pronunţie s.f. 1 articulare, articulaţie, emisiune, emitere, prolaţiune, pronunţare, rostire, <înv.> prozodie, răspundere. 2 pronunţare, <înv.> pronunţiaţie. 3 (fon.) fonetism, pronunţie, rostire. 4 vorbire, <înv. şi reg.> vorbă, <înv.> voroavă. Copilul are o pronunţie defectuoasă. în pronunţia rapidă dispar multe sunete şi chiar silabe. prdor s.n. mânecătoare, proroc. Proorul este ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe, când, potrivit unei credinţe populare, vrăjitoarele ar lua mana vacilor şi rodul ogoarelor. proorizmos s.n. (grec.; înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, propaga vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică flăcări, incendii etc.) a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) răspândi, a (se) pălălăi, a vâlvora, a (se) lăţi, a merge, <înv. şi reg.> a (se) pălăi, <înv.> a sări, a vâlvâi. Vântul propagă incendiul pe o suprafaţă mare. Focul s-a propagat şi la vecini. 2 refl. (fiz.;.despre radiaţii, energii, unde etc.) a se transmite, a trece, a merge. Căldura soarelui se propagă în interiorul pământului până la o adâncime mică. Undele sonore se propagă, prin pereţi, dintr-o cameră în alta. 3 tr. (despre surse de lumină, de căldură etc.; propagare compl. indică radiaţii, emanaţii etc.) a difuza, a împrăştia, a răspândi, a revărsa, a risipi, a vărsa, <înv.> a răsfuga, a răsufla. Becul puternic de la intrare propagă lumina în toate colţurile curţii. Radiatorul propagă căldură. 4 refl. (despre mirosuri) a adia, a se difuza, a se împrăştia, a se răspândi, a se revărsa, a se lăţi, a răzbi. Parfumul crinilor se propagă peste tot. 5 refl. (despre epidemii, infecţii, microbi etc.) a se transmite. Epidemia de gripă se propagă cu repeziciune. I11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) a (se) difuza,a (se) duce2, a (se) împrăştia, a (se) întinde, a (se) răspândi, a răzbate, a (se) transmite, a (se) vehicula, a (se) ebruita, <înv. şi pop.> a purta, a (se) lăţi, a (se) risipi, a vântura, <înv.> a (se) povesti, a (se) răsfira, a (se) vesti, a pătrunde, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. Propagă prin vecini bârfe pe seama lor. Totdeauna veştile rele se propagă peste tot. 2 refl. (despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) a circula, a se extinde, a se împrăştia, a se întinde, a se răspândi, a se transmite, a se lăţi, <înv.> a se răşchira, a se tinde, a merge, a umbla. Pe seama ei se propagă tot felul de zvonuri. 3 tr. (compl. indică idei, teorii, principii, metode, învăţături etc.) a difuza, a lansa, a populariza, a propovădui, a răspândi, a vulgariza, <înv.> a răsuna, a semăna1. Oamenii de ştiinţă propagă ideile cele mai valoroase prin intermediul cărţilor. 4 tr. (compl. indică stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc.) a disemina, a împrăştia, a răspândi, a semăna1, a sufla. Propagă numai ură între ei. 5 tr. (compl. indică idei, concepţii etc.) a predica, a propovădui, a răspândi. A devenit cunoscut pentru că a propagat principiul de dreptate şi egalitate pentru toţi oamenii. 6 tr. (relig.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) a predica, a propovădui, a răspândi, <înv. şi reg.> a pro-povedi, <înv.> a binevesti, a bogoslovi, a mărturisi, a povesti, a povestui, a spune, a vorbi, a vorovi, a semăna1. Clericii catolici şi ortodocşi au propagat creştinismul în lumea a treia. III refl. (biol; înv.; despre animale) v. înmulţi. Prăsi. Procrea. Reproduce. IV refl. fig. (despre idei, concepţii, ştiinţe, tehnici etc.) a se răspândi, a pătrunde, a se revărsa. Astăzi, informatica se propagă în toate domeniile de activitate. propagâre s.f. 11 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică radiaţii, emanaţii, mirosuri etc.) difuzare, împrăştiere, răspândire, revărsare, vărsare. A pus la intrare un bec puternic pentru propagarea luminii în toate colţurile curţii. Propagarea căldurii de la calorifer este uniformă în cameră. 2 <înv.> propagaţie. Populaţia a fost vaccinată pentru a stopa propagarea gripei. I11 difuzare, difuziune, răspândire, transmitere, vânturare. Presa, televiziunea şi radioul se ocupă cu propagarea ştirilor. 2 circulaţie, diseminare, împrăştiere, răspândire, diseminaţie, lăţire. Propagarea unor zvonuri mincinoase este frecventă. r uiarizare, propovăduire, răspândire, 3 rar> vulgarizare, <înv.> poporanizare, aţje. Propagarea celor mai valoroase idei ^°eP^n ^nterme^ cărţd°r- ^ (relig.) pre-se ^ propovăduire, răspândire, <înv.> măr-mărturisitură, spunere, uluită, ţtjfi5, ^e1. Propagarea credinţei creştine este se&^fâ în lumea a treia. III (biol; înv.) v. în-prăsire. Prăsit. Procreare. Reprodu- ^^eproducţie. cete‘ "â a4l- (despre ^ ^on'z, învăţături pţOP 0pularizat, răspândit. Jdez7e propagate etC-) ? acceptate de lumea ştiinţifică. fiuf0$3gator, -oare s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. pi^P^rizator, propovăduitor, răspânditor, poP,1* j rar> vulgarizator, semănător1. £s£e aS^'oscut propagator al tradiţiilor de la sate jjUl urban. 2 s.m. (relig.) predicator, ţft ^v£duitor, ecleziast, <înv.> mărturi-pf°P° f0povednic, străluminător. Propagato-s\^° fjovâduiesc o credinţă religioasă. 3 s.m. fji Autorul acestui roman pare a fi p(C^C. pUţin propagator dintre scriitori. II adj. cel ^wizant, popularizator, propovăduitor, pOp^y^lgativ, răspânditor, semănător1. tfjp Q revistă propagatoare a politicii eco- A sC°$e & guvemu^ui' fi°^tC naţie s.î. (înv.) 11 v. Propagare. 2 v. Po-P1^■ ar®- Propagare. Propovăduire. Răspân-v* înmu4ire- Păşire. Prăsit. dVe' are- Reproducere. Reproducţie. £| s.n. (chim.) alcool propilic. Propa-pţOp ^ obţine la fabricarea alcoolului etilic ft^JL etilenă- & până s.f. (chim.) acetonă, dimetilceto-pi'OP9 pflflona se foloseşte ca solvent în indus- uă. ??%ril°r F a voPselelor-ţfifl %trîo\ s.n. (chim.) glicerină, glicerol. pfOp triolul este folosit în cosmetică, în in-proPa ţextilă, în pielărie etc. vb. IV. intr. 1 (despre state, naţiuni, pţOp Informe de organizare a raporturilor iflsi etc-) a avansa>a se dezvolta, a evolua, $0° ■ \a,a progresa, <înv.> a se eleva, a pri- 2 spori1» a prohorisi, cops*’ a se ridica, a câştiga. Prin bc^-ţate> c*nste & muncâ> un popor poate $erioZl eaScă rapid. 2 (despre comunităţi ?f°^societăţi economice, arte, ştiinţe etc.) a h0^1’ ^nV-> a spori1» a se i a înfl°ri> a miŞca> pop.> a to^l ■ pupă recesiune, unele societăţi eco-început să propăşească. Artele şi >5; au propăşit în epoca umanistă. v. Preceda. Premerge. 3 (* - fre s.f 1 dezvoltare, evoluţie, înaintare, ptOPy ^ite, progres» avansare, <înv.> mer- pricopsire, progresie, prohorisire, 0efe ^$tere,pas2,pas mainte ^V‘ ffl ^ <&g‘> P°P- & ^am*> ridicare, săltare. Pro- $0cietăţii este un deziderat al tuturor. pfâfrea ^e, înflorire. După recesiune, s-a t propăşirea unor societăţi economice. cO^ trnul afost 0 perioadă benefică pentru tipărea artebr şi a ştiinţelor. ptOn.M6b -oăre adj- (rar) 1 (despre idei, pfoP90 opinH etc) v- înaintat. Progresist. rO^ J personalităţi) v. Progresist. C2iJesPfeP propedică s.f. (mat.; în opoz. cu „împărţire”; înv.) v. înmulţire. Multiplicare, propenâl s.n. (chim.) acroleină, aldehidă acrilică. Propenalul are un miros înecăcios, lacrimogen. propenă s.f. (chim.) propilenă. Propena se foloseşte ca materie primă la fabricarea glice-rinei. propensiune s.f. (livr.; urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) v. Aptitudine. Atracţie. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Talent. Vocaţie, propice adj. invar. 1 (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) avantajos, fast2, favorabil, prielnic, priincios, priitor, <înv.> îndemânatic. £ un moment propice pentru a prezenta proiectul în faţa consiliului. 2 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, prielnic, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor, prios. Profitând de o ocazie propice, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 3 (despre împrejurări, situaţii etc.) benefic, binefăcător, favorabil, norocos, prielnic, <înv.> bunătatnic, părtinitor. Conjunctura afost propice pentru promovarea ei. 4 favorabil, prielnic, surâzător. Soarta i-a fost propice. 5 (despre fenomene ale naturii, condiţii atmosferice, vânt etc.) bun, favorabil, nimerit, potrivit, prielnic, priincios. în sporturile nautice este important să ai un vânt propice. propilenă s.f. (chim.) propenă. propinâ vb. I. tr. (latin.; înv.; compl. indică idei, hotărâri etc. ale oamenilor) v. Sugera, propis s.n. (reg.) 1 v. Caiet. 2 v. Epistolă. Scrisoare. propolis s.n. (apic.) păstură1. Propolisul este o substanţă cleioasă, prelucrată de albine din polen şi din mugurii plantelor. proporţie s.f. I (mat.) 1 raport. Proporţia este câtul dintre două mărimi de acelaşi fel, exprimate în aceleaşi unităţi. 2 relaţie. Proporţia este conexiunea între doi sau mai mulţi termeni în mulţimea perechilor ordonate de elemente ale unei mulţimi date. I11 raport, relaţie. în toate tablourile expuse proporţia dintre armonia liniilor şi culoare este desăvârşită. în noul său roman autorul a reuşit să păstreze o proporţie echilibrată între raţiunea şi starea afectivă a personajului principal. 2 armonie1, concordanţă, echilibru, proporţionalitate, regularitate, simetrie, potrivire, eurit-niie, simfonie. 3 procent. Cele două substanţe sunt amestecate.în proporţii diferite. 4 dimensiune, mărime, măsură, calibru, <înv.> mărie1, mărire, scară. Dormitorul are proporţii normale. 5 (mai ales lapl. proporţii) amploare, extensiune, extindere. Epidemia a luat mari proporţii. III fig. (mai ales lapl proporţii) anvergură, calitate, mărime, calibru, carură. Manifestările de la festivalul de muzică clasică au fost de proporţii deosebite. proporţionâ vb. tr. (compl. indică substanţe sau materiale care formează un amestec) a doza, a potrivi. Farmaciştii proporţionează |1446 corect substanţele componente ale unui medicament. proporţionâl, -ă adj. proporţionat, <înv.> proporţionalnic. într-un triunghi oarecare, laturile sunt proporţionale cu sinusurile unghiurilor opuse. Cheltuielile trebuie să fie proporţionale cu veniturile. proporţionalitâte s.f. armonie1, concordanţă, echilibru, proporţie, regularitate, simetrie, potrivire, euritmie, simfonie. Clădirea teatrului are ceva din proporţionalitatea clasicismului. proporţionâlnic, -ă adj. (înv.) v. Proporţional, proporţionăre s.f. dozaj, dozare, potrivire. Farmacistul verifică dacă proporţionarea substanţelor medicamentului în amestec este cea corectă. proporţionât, -ă adj. 1 (despre două sau mai multe măsuri, mărimi, valori etc. ori despre părţi componente ale unui ansamblu, ale unui tot, despre ansambluri, sisteme materiale sau mentale etc) armonios, concordant, echilibrat, regulat, simetric, simmetru. Ansamblul arhitectonic din centrul oraşului este proporţionat. 2 (rar) v. Proporţional, propovădui vb. IV. tr. 11 (relig; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) a predica, a propaga, a răspândi, <înv. şi reg.> a propove-di, <înv.> a binevesti, a bogoslovi, a mărturisi, a povesti, a povestui, a spune, a vorbi, a voro- vi, a semăna1. Clericii catolici şi ortodocşi au propovăduit creştinismul în lumea a treia. 2 (compl. indică idei, concepţii etc.) a predica, a propaga, a răspândi. A devenit cunoscut pentru că a propovăduit principiul de dreptate şi egalitate pentru toţi oamenii. 3 (compl. indică idei, teorii, principii, metode, învăţături etc.) a difuza, a lansa, a populariza, a propaga, a răspândi, a vulgariza, <înv.> a răsuna, a semăna1. Oamenii de ştiinţă propovăduiesc ideile cele mai valoroase prin intermediul cărţilor. 4 (înv.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) v. Arăta. Confia. Declara. Destăinui. Dezvălui. Divulga. împărtăşi. încredinţa. Mărturisi. Revela. Spune. Zice. 5 (înv.; compl. indică oameni) v. Considera. Socoti. II (polit.; înv.; compl indică oameni) v. înscăuna. întrona învesti. Numi. Proclama. Pune. Unge. propovăduire s.f. 1 (relig) predicare, propagare, răspândire, <înv.> mărturisire, mărturisitură, spunere, uluită, semănare1. Propo-văduirea credinţei creştine este frecventă în lumea a treia. 2 popularizare, propagare, răspândire, vulgarizare, <înv.> poporanizare, propagaţie. Propovăduirea celor mai valoroase idei se face prin intermediul cărţilor. propovăduitor, -oăre s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 (relig.) predicator,propagator, ecleziast, <înv.> mărturisitor, propovednic, străluminător. Propovăduitorii propovăduiesc o credinţă religioasă. 2 propagator, propovăduitor, răspânditor, vulgarizator, semănător1. Este un cunoscut propovăduitor al tradiţiilor de la sate în mediul urban. II adj. popularizant, popularizator, propagator, divulgativ, 1447| răspânditor, semănător1. A scos o revistă propovăduitoare apoliticii economice a guvernului propovedâniesf. (înv.) 1 v. Cazanie. Cuvânt Omilie. Predică. 2 v. Discurs funebru. Oraţie funebră. propovedi vb. IV. tr. (relig; înv. şi reg.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi, propovednic s.m. (relig.; înv.) v. Predicator. Propagator. Propovăduitor, propâzit s.n. (înv.) 1 v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. 2 (înv.) v. Propunere. Sugestie, propoziţie s.f. 1 (gram.) vorbire, <înv.> propunere, vorbă. Propoziţia este o comunicare cu un singur predicat. 2 (gram.) propoziţie adversativă = propoziţie circumstanţială opoziţională = opoziţională (v. opoziţional). Propoziţia adversativă se opune conţinutului regentei; propoziţie cauzală = cauzală (v. cauzal). Propoziţia cauzală îndeplineşte funcţia de circumstanţial de cauză al regentei; propoziţie circumstanţială = circumstanţială (v. circumstanţial). Propoziţia circumstanţială are în frază rolul pe care îl are complementul circumstanţial în propoziţie; propoziţie circumstanţială de loc = circumstanţială de loc (v. circumstanţial). Propoziţia circumstanţială de loc arată locul unde se petrece acţiunea din regentă; propoziţie circumstanţială temporală =propoziţie temporală = circumstanţială de timp (v. circumstanţial), circumstanţială temporală (v. circumstanţial), temporală (v. temporal2). Propoziţia circumstanţială temporală are în frază funcţia unui circumstanţial de timp; propoziţie concesivă = concesivă (v. concesiv). Propoziţia concesivă corespunde, în planul frazei, unui circumstanţial concesiv; propoziţie concluzivă = concluzi-vă (v. concluziv). Propoziţia concluzivă este o propoziţie coordonată care exprimă o acţiune prezentată drept concluzie a termenului coordonat; propoziţie consecutivă = consecutivă (v. consecutiv). Propoziţia consecutivă îndeplineşte în frază funcţia de circumstanţial consecutiv al regentei; propoziţie disjunctivă = disjunctivă (v. disjunctiv). Propoziţia disjunctivă este o propoziţie coordonată care se află într-un raport de excludere faţă de o altă propoziţie coordonată; propoziţie dubitativă = dubitativă. Propoziţia dubitativă exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranţă, o posibilitate sau o bănuială; propoziţie enunţiativă = enunţiativă, <înv.> propoziţie expozitivă. Propoziţia enunţiativă prezintă o acţiune sau o stare ca reală; propoziţie exclamativă = exclamativă (v. exclamativ). Propoziţia exclamativă exprimă o stare afectivă sub formă de exclamaţie; propoziţiefinală = finală (v. final). Propoziţia finală este circumstanţiala care exprimă scopul acţiunii din regentă; propoziţie instrumentală = instrumentală. Propoziţia instrumentală este o circumstanţială cu funcţia de circumstanţial instrumental în frază; propoziţie optativă = optativă (v. optativ). Propoziţia optativă exprimă o acţiune sau o stare a căror realizare este dorită; propoziţie predicativă = predicativă. Propoziţia predicativă îndeplineşte în frază rolul de nume predicativ al unei propoziţii regente; propoziţie principală = principală (v. principal). Propoziţia principală este o propoziţie de sine stătătoare, întrucât nu depinde de alte propoziţii; propoziţie regentă = propoziţie supraordonată = regentă (v. regent), supraordonată. Propoziţiei regente îi este subordonată o propoziţie sau o parte de propoziţie; propoziţie relativă = relativă (v. relativ). Propoziţia relativă arătă la ce se limitează acţiunea sau existenţa unei însuşiri ori din ce punct de vedere este emisă comunicarea; propoziţie secundară = propoziţie subordonată = secundară (v. secundar), subordonată (v. subordonat). Propoziţia secundară depinde de altă propoziţie din frază. Propoziţie subordonată subiectivă. Propoziţie subordonată atributivă. Propoziţie subordonată completivă. Propoziţie subordonată predicativă; propoziţie subiectivă = subiectivă (v. subiectiv). Propoziţia subiectivă îndeplineşte funcţia de subiect al regentei; (înv.) propoziţie expozitivă v. Enunţiativă. Propoziţie enunţiativă. 3 (log.) propoziţie categorică = propoziţie de predicâţie; propoziţie de predicâţie = propoziţie categorică. Propoziţia de predicâţie reflectă raportul dintre un obiect şi o însuşire a lui. 4 (livr.) v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt. Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă (v. spus). Vorbă. Zisă (v. zis). 5 (înv.) v. Propunere. Sugestie, proprietar, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) deţinător, posesor, proprietăreasă, stăpân, stăpânitor, găzdoi, gazdă, <înv.> domn, ocinaş1, posesuitor, gagiu. Proprietarul autovehiculului nu avea certificatul la el când a fost oprit de poliţist. 2 s.m. (milit.; înv.) Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. proprietaricesQ -eâscă adj. (înv.) v. Proprie-tăresc. proprietâte s.f. 11 posesie, stăpânire, <înv.> cuprins1. Are certificat de proprietate pentru casă. 2 (concr.) domeniu, latifimdiu, moşie, pământuri (v. pământ), <înv. şi reg.> loc, iosag, telechi, <înv.> delniţă, dvor, dvorbă, ocol-nică, olat, posesiune, prediu, vatră. Proprietatea sa se întinde pe sute de hectare. 3 (concr.; în Ev. Med.) proprietate seniorală = pământ alodial. II1 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însuşietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o proprietate a civilizaţiei. 2 facultate, însuşire. Omul este înzestrat cu proprietatea de a vorbi. Magnetul are proprietatea de a atrage fierul. 3 virtute. Această plantă are proprietăţi tămăduitoare. proprietăreâsă s.f. (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) deţinătoare (v. deţinător), posesoare (v. posesor), stăpână (v. stăpân), stăpânitoare (v. stă- propti pânitor), gazdă, <înv.> posesuitoare (v. posesuitor). proprietăresc, -eâscă adj. (astăzi rar) <înv.> proprietaricesc. Vechea casă proprietărească este încă în stare foarte bună. propriu, -ie adj. 11 (în opoz. cu „general”) individual, particular, personal, <înv.> obrăzal-nic, particularistic, particulamic, partnic, per-sonalicesc, personalnic, privatim, privatnic. Fiecare fiinţă are caracteristici proprii. 2 (despre concepţii, atitudini, hotărâri, creaţii etc. ale oamenilor) individual, particular, personal, subiectiv. Are o viziune proprie asupra vieţii. Decizia de a ieşi din partid a fost proprie. 3 (despre proprietăţi, bunuri etc.) individual, particular, personal, privat. A fost trimis în judecată întrucât nu-şi poate justifica bunurile proprii. I11 caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, specific, structural, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura proprie a poeziilor sale. 2 adecvat, bun, indicat, nimerit, potrivit, cumsecade, acătării. Este un teren propriu pentru cultura viţei-de-vie. propriu-zis loc. adv. (modal) strict, stricto sensu, simplamente. Nu şi-a luat pro-priu-zis un angajament. Estetica tratează, propriu-zis, principiile generale ale frumosului. proptârs.n. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Căţel. Cordenci. proptă s.f. (reg.) 1 v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere. 2 fig. v. Protecţie. Sprijin, propteâ s.f. 11 (şi în forma propteală) pop, reazem, sprijin, sprijinitoare (v. sprijinitor), susţinere, punct de reazem, punct de sprijin, poprea, chezaş,papainog, pripoană, proptă, proptiş, şoş, şpraiţ, <înv.> rezemătură, sprijineală, sprijoană. Gardul casei are mai multe proptele. 2 (gosp.; pop.) v. Prăjină. 3 (la car sau la căruţă; reg.) v. Opritoare. Piedică. Zăvor. II fig. (pop. şifam.) 1 v. Protecţie. Sprijin. 2 v. Ajutor. Apărător. Cârjă. Ocrotitor. Patron2. Protector. Reazem. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. Toiag. Tutore, propteâlă s.f. = proptea, propti vb. IV. 11 tr.,refL (pas.) (compl sau sub. indică obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) a (se) rezema, a (se) sprijini, a (se) susţine, a tutora, a (se) popri, a (se) prijini. Şi-a proptit pereţii magaziei în mai mulţi stâlpi groşi. Aracii proptesc butucii viţei-de-vie. Poarta stricată se propteşte într-un par. 2 tr. (compl indică obiecte) a pune, a rezema, a sprijini. Pentru a se urca în copac, a proptit scara de trunchiul lui. 3 refl., tr. (pop. şifam.; sub. sau compl. indică oameni ori părţi ale corpului lor) v. Rezema. Sprijini. Susţine. Ţine. 4 tr. (pop. şi fam.; compl. indică obiecte sau părţi ale lor; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) v. Fixa. Imobiliza. înţepeni. Pironi. Prinde. Ţintui. II fig. 1 tr., refl. recipr. (fam.; compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine. 2 refl. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. îndrepta. înfiri- propti re pa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca, propti're s.f. rezemare, sprijinire, susţinere. A folosit mai mulţi stâlpi groşi pentru proptirea pereţilor magaziei. propti'ş s.n. (reg.) v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere, proptit, -ă adj. 1 (despre obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) rezemat, sprijinit, susţinut. Magazia proptită în stâlpi are un aspect dezolant. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Ajutat. Ajutorat. Ocrotit. Oploşit. Protejat. Sprijinit. Susţinut. propulsa vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte) a arunca, a azvârli, a proiecta, a zvârli. îşi propulsează pălăria în sus. 2 fig. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a activiza, a impulsiona, a îmboldi, a îndemna, a stimula, a cataliza, a îmboldi, a pomi. Succesul iniţial al proiectului i-a propulsat să-şi finalizeze cercetarea. Procesul de coalizare a forţelor politice democratice poate fi propulsat de societatea civilă. propulsănt s.m. (tehn.; rar) v. Propulsor. propulsăre s.f. 11 propulsie. 2 aruncare, az-vârlire, azvârlitură, proiectare, propulsie, zvârlire, <înv. şi pop.> zvârlitură. Propulsarea pălăriei în sus este însoţită de chiuituri. II fig. impulsionare, stimulare, îmboldire. Societatea civilă are un rol important în propulsarea procesului de coalizare a forţelor politice democratice. propulsie s.f. 1 propulsare. Propulsia unui vehicul sau a unui sistem tehnic se face prin exercitarea unei forţe de împingere sau de tracţiune asupra acestora. 2 aruncare, azvâr-lire, azvârlitură, proiectare, propulsare, zvârlire, <înv. şi pop.> zvârlitură, propulsor s.m. (tehn.) propulsant. Pro-pulsorul serveşte la propulsia unui vehicul. propune vb. III. tr. 1 (compl. indică oameni) a recomanda, <înv. şi reg. > a prepune. L-a propus directorului institutului pentru avansare. 2 a preconiza, a recomanda. Direcţia şcolii a propus ca, pentru rezolvarea acestei situaţii, să fie consultaţi părinţii elevilor. 3 (compl. indică produse, mărfuri, servicii etc.) a oferi. Firma a propus, ca promoţie, două sortimente de parfum. 4 (de obicei urmat de prop. introduse prin conj. „să”) a se decide, a se hotărî. Şi-a propus să plece într-o excursie în deltă. 5 (înv.) v. Invoca. Pretexta. 6 (înv:; compl. indică cunoştinţe, învăţătură, rezultate obţinute într-un domeniu de activitate etc.) v. Preda. propunere s.f. 11 recomandare, recomandare. Propunerea de avansare a unui cercetător se discută în Consiliul ştiinţific al institutului. 2 preconizare, recomandare. Propunerea rezolvării acestei situaţii prin consultarea părinţilor a fost benefică pentru şcoală. 3 sugestie, <înv.> predlojenie, problemă, propozit, propoziţie, punere înainte. Propunerea sa a fost supusă aprobării membrilor Consiliului Director. 4 (înv.)v. Predare. II (concr.; înv.) v. Curs2. Prelegere. III (gram.; înv.) v. Propoziţie, propus s.n. (înv. şi reg.) v. Calcul. Gând Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. pr6ră s.f. (mar.) bot, <înv. şi reg.> pisc, <înv.> pruă. La lansarea la apă, a spart sticla de şampanie de prora navei. prorector s.m. <înv.> subrector. Prorectorul unei universităţi este locţiitorul rectorului. proroâcă s.f. (rar) v. Profetesă. Prorociţi proroc s.m. 11 profet Prorocul este considerat un trimis al Divinităţii pe pământ, fiind înzestrat cu darul de a prezic&tiitorul. 2 prezicător, profet, vestitor, <înv.> glăsitor, înainte-gră-itor, menitor, prorocitor, vrăjitor. Cunoscutul proroc susţine că eclipsa de lună este un semn râu. II (reg.) v. Mânecătoare. Proor. prorocesc, -eăscă adj. (înv.) v. Premonitoriu. Prevestitor. Profetic. Sibilic. Sibilin. Sibilinic. Vaticinant. Vaticinar. Vizionar, prorocestvie s.f. (înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. prorocestvui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Vaticina. Vesti. proroci vb. IV. tr. 1 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a prezice, a prevesti, a profetiza, a profeţi, a vaticina, a vesti, a augura, <înv. şi reg.> a plăzui, a prepune, a spune, a obroci2, a pohibi, <înv.> a agura, a meni, a prorocestvui, a semna, a zice. Preotesele din templele antice greceşti proroceau epidemii, războaie, căsătorii etc. I-a prorocit o îmbunătăţire a situaţiei financiare a firmei sale. 2 (compl. indică viitorul) a ghici, a prezice, a prevesti, <înv. şi pop.> a vrăji, a devină. I-a prorocit viitorul în cafea. prorocie s.f. oracol, predicţie, prevestire, previziune, prezicere, profeţie, prorocire, vaticinaţie, vaticiniu, prevestit, <înv.> devinare, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat. prorocire s.f. 1 oracol, predicţie, prevestire, previziune, prezicere, profeţie, prorocie, vaticinaţie, vaticiniu, prevestit, <înv.> devinare, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat. Prorocirea preotesei templului s-a adeverit. 2 prevestire, prezicere, vestire, <înv.> menituri, spunere, zicere. Prorocirea unor epidemii, războaie, căsătorii etc. era făcută de preotesele din templele antice greceşti. Prorocirea unei îmbunătăţiri a situaţiei financiare a firmei sale l-a binedispus. prorocitor, -oăre s.m, s.f. (înv.) v. Prezicător. Profet. Proroc. Vestitor, prorocitură s.f. (înv.) v. Oracol. Predicţie. Prevestire. Previziune. Prezicere. Profeţie. Prorocie. Prorocire. Vaticinaţie. Vaticiniu. prorodţă s.f. 1 profetesă, proroad Pro-rociţă este înzestrată cu harul prorocirii. 2 ghicitoare (v. ghicitor), prezicătoare (v. prezicător), <înv.> ghicitoreasă, provideţă (v. provideţ), <înv.; glum.> gâcea, devină (v. devin), pitonisă. A apelat la o prorodţă pentru a-şi afla viitorul. prorogă vb. 1.1 tr., refl. pas. (compl. sau sub. logic indică adunări legislative) a amâna. Adunarea legislativă a fost prorogată pentru înce- | 1448 putui lunii următoare. 2 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc.) a amâna, a întrerupe, a suspenda. Prorogă finalizarea construcţiei, pretinzând sume suplimentare. prorogăre s.f. (jur.) prorogaţie. S-a dat un decret de prorogare a datei începerii vânătorii. prorogăţie s.f. (jur.) prorogare, prorupe vb. III. intr. 1 (înv. şi reg.; despre oameni; uneori determ. prin „în râs”, „în plâns”) v. Bufni. Izbucni. Pufni. 2 (reg; mai ales despre fenomene ale naturii) v. Conteni. Curma. înceta. încheia. întrerupe. Opri. Potoli. Sfârşi. Sta. Termina. Trece. 3 (înv.; despre lacrimi) v. Izbucni. Ţâşni. 4 (înv.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Pomi. Produce. Stârni, prorupere s.f. (înv.) v. Declanşare. Dezlănţuire. Iscare. Izbucnire. începere. Pornire. Producere. Stârnire. Venire, prorupţie s.f. (înv.) v. Declanşare. Dezlănţuire. Iscare. Izbucnire. începere. Pornire. Producere. Stârnire. Venire, prosădi vb. IV. tr. (pom., agric.; reg.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Planta. Pune. Răsădi. Repica. Sădi. Transplanta. proscalisi'vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică oameni) v. Invita. îmbia. Pofti, prosceniu s.n. (arhit.; în săli special amenajate pentru spectacole de teatru sau de operă) avanscenă. Prosceniul este cuprins între cortină şi rampă. proschinităr s.n. (în Biserica Ortodoxă; înv.) v. Iconostas. proscomfdie s.f. (bis.; la creştini) 1 <înv.> predlojenie. în timpul proscomidiei preotul sfinţeşte pâinea şi vinul pentru împărtăşanie. 2 jertfelnic. Proscomidia este masa din altar pe care se pregătesc Sfintele Daruri. proscrie vb. III. tr. 1 (jur.; compl. indică oameni) a alunga, a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a relega, a surghiuni, <înv. şi reg.> a urni, <înv.> a urgisi, a exorisi. Bălcescu a fost proscris din cauza rolului său în revoluţia de la 1848.2 (compl. indică acţiuni ale oamenilor, grupări, mişcări politice, religioase, idei, atitudini etc. considerate de autorităţi ca primejdioase) a interzice, a opri. Unele secte sunt proscrise. 3 (compl indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. A fost proscris de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. proscriere s.f. 1 (jur.) alungare, exilare, gonire, izgonire, ostracizare, relegare, relegaţie, surghiunire, ostracism, <înv.> exorisire, urgisire. După proscriere, scriitorul şi-a publicat cărţile în străinătate. 2 interzicere, oprire. Proscrierea unor secte a fost luată de autorităţi sub presiunea reprezentanţilor religiilor oficiale. 3 (jur.; astăzi rar) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire. 1449| proscripţie s.f. (astăzi rar) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire, proscris, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (jur.) alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, relegat, surghiunit, <înv.> înstrăinat, surghiun. Multe dintre persoanele proscrise din motive politice nu s-au mai întors. 2 adj. (despre idei, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) interzis, neîngăduit, nepermis, oprit. Renegarea propriei religii este pentru adevăraţii credincioşi o faptă proscrisă. prosectură s.f. (med.) morgă1, răcitor. La prosectură se depun cadavrele persoanelor moarte în afara domiciliului lor. prosferisi vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică obiecte, bunuri etc.) v. Da2. Dărui. Oferi. prosforâ1 s.f. (înv.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză. prosforă2 vb. I. tr. (înv.; compl. indică obiecte, bunuri etc.) v. Da2. Dărui. Oferi, prosimiân s.m. (zool.) lemurian. Prosimienii sunt mamifere primate nocturne, care trăiesc în regiunile tropicale ale Africii şi Asiei. proslăvi vb. IV. 1 tr. (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a slăvi, a venera, a engomia, <înv.> a faii, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi proslăvească eroii. 2 tr. (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a slăvi, a ferici. Proslăviţi ziua în care s-a format România Mare! 3 refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Lăfăi. 4 tr. (bis.; înv.; despre Dumnezeu sau despre sfinţi; compl. indică oameni) v. Ajuta. Milui. 5 refl. (înv.; despre oameni; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba, proslăvire s.f. 1 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, proslăvire, slavă, slăvire, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o proslăvire meritată. 2 elogiere, exaltare, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, slavă, slăvire, cântare, <înv.> exaltaţie, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteozare, apoteoză. în această scriere proslăvirea trecutului este evidentă. 3 binecuvântare, glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Proslăvirea zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. proslăvi -ă adj. 1 (despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) binecuvântat, glorificat, lăudat, mărit3, preamărit, preaslăvit, slăvit, luminat2. Proslăvită zi a formării României Mari rămâne în memoria tuturor românilor. 2 (despre eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) elogiat, glorificat, lăudat, mărit3, preamărit, preaslăvit, slăvit, cântat2. Eroii proslăviţi au murit pentru patrie. 3 (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) lăudat, mărit3, preaînălţat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, slăvit, venerat, preastrălucit, sanctificat, <înv. şi pop.> luminat2, prealuminos, <înv.> pohvălit, prealăudat, preaseninat, seninat2. Proslăvite Doamne, Ţie ne rugăm! Proslăvite împărate, ţi-am îndeplinit porunca! proslăvitor, -oâre adj. <înv.> lăudător, slăvitor. prosop s.n. şervet, ştergar, <înv. şi reg.> mâ-năştergură, peşchir, chindeu, măsai1, profes, senic, spălătoare (v. spălător), sprijineală, ştergătoare (v. ştergător), ştergură1, ştergu-reu, fotă. Femeile de la ţară ţes prosoape pe care le dăruiesc oaspeţilor de seamă mai ales la nunţi. prosopalgie s.f. (med.) nevralgie de trigemen, nevralgie facială, tic dureros (v. tic2). Prosopalgia este localizată la faţă, în regiunea nervului trigemen. prosopel s.n. ştergăraş, ştergărel. prospătură s.f. (arg.) v. Fată. Fecioară. Virgină (v. virgin). prospect1 s.n. (înv.) 1 v. Deschidere. Perspectivă1. Privelişte. Vedere. 2 v. Perspectivă1. prospect2 s.n. (livr.) v. Magistrală (v. magistral). prospectâre s.f. 1 (geol.) prospecţiune. 2 (econ.) prospecţiune, prospectivă s.f. fiiturologie, ştiinţa viitorului (v. ştiinţă), viitorologie. Prospectiva se ocupă cu studierea legilor şi metodelor noi de prospectare a viitorului. prospecţie s.f. = prospecţiune, prospecţiune s.f. 1 (geol.) prospectare. Lucrările de prospecţiune se fac în scopul descoperirii substanţelor minerale utile dintr-o regiune. 2 (geofiz.) prospecţiune seismică = seismometrie, seismică (v. seismic). Prospecţiunea seismică studiază viteza de propagare a undelor seismice din scoarţa pământului, provocate prin exploziii artificiale, mai ales în scopul prospectării diferitor substanţe minerale utile. 3 (econ.; şi în forma prospecţie) prospectare. Prin prospecţie se cercetează cererea şi oferta de mărfuri de pe o piaţă. prosper, -ă adj. 1 (despre oameni, aşezări omeneşti, state, despre situaţia oamenilor etc.) eflorescent, înfloritor, înflorit. Cultura se afla într-o stare prosperă. 2 (despre regiuni, localităţi etc.) bogat în jurul Sibiului sunt multe sate prospere. prosperă vb. I. intr. (despre comunităţi umane, societăţi economice, arte, ştiinţe etc.) a propăşi, a noji1, <înv.> a spori1, a se tocmi, a înflori, a mişca, a mărgări. După recesiune, unele societăţi economice au început să prospere. Artele şi ştiinţele au prosperat în epoca umanistă. prosperăre s.f. propăşire, înflorire. După recesiune, s-a constatat prosperarea unor societăţi economice. Umanismul a fost o perioadă benefică pentru prosperarea artelor şi a ştiinţelor. prosperitâte s.f. 1 belşug, bogăţie, bunăstare, noroc, pricopseală, prost duium, prindoare, <înv.> buiecitură, norocire, salut2, scumpete, scumpie2, spor, cornul abundenţei (v. corn), înflorire, larg, bumbac, mătase, osânză, cornul îmbelşugării (v. com). După o perioadă lungă de criză economică, încep să apară primele semne de prosperitate. 2 dezvoltare, eflorescenţă, înflorire. Numai o atmosferă de entuziasm poate face posibilă o prosperitate artistică. prospeţime s.f. 1 frăgezime, vioşie. Plantele de interior nu au mirosul şi prospeţimea florilor de câmp. 2 fig. frăgezime, tinereţe. Deşi bătrân, cunoscutul actor şi-a păstrat prospeţimea sufletească. prospiciă vb. I. tr. (livr.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevedea. Previziona. Pronostica, prost proastă adj.,s.m.,s.f.,adv. 11 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „istef) bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prostănac, stupid, tont, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, gă-găuţă, gogoman, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, cherapleş, chimiţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, moto-flete, motoflocea, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nă-truţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, ponivos, pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan, tuieş, turu-ietic, tut2, ivan, glupav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos, jepat, pamfletar. Copilul ăsta este tare prost! De regulă, proştii sunt uşor de înşelat. 2 adj. s.m., s.f. bleg, credul, naiv, <înv. şi pop.> zălud, fraier, <înv. şi reg.> lud, husăn, ponc, copil1, copilă, fazan, guguştiuc, oiţă, papagal, botanist, bulache, cajbec, candelist, fanache, fleng, gioablă, goglet, goro-bete, gudulan, gulie, guşter, gutufan, gutuie, leuştean, mocamente, mocan1, mocangiu, pampalache, pifan, popândău, râtan, topfiz, uţupan, zarzavagiu. - Eşti atât de prost încât ai putut s-o crezi? Este un prost dacă ascultă tot ce-i spune. 3 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat’) agramat, ignorant, incult, necultivat, neinstruit, neînvăţat, simplu, ignar, laic, <înv. şi pop.> prostac necărturar, prostac, netrecut prin şcoală, neşcolit, nespălat, mut, prostav, <înv.> gros, neabeţedat, nepricopsit, neştiut2, barbar, neluminat, habamamist. Un prost face multe greşeli de limbă. 4 adj., s.m., s.f. ignorant, incapabil, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neştiutor, <înv. şi pop.> rău, năzdrăvan, nepricopsit, ageamiu, ciumpalac, nestemnic, opatec, <înv.> neştiut2, îngrămădit, neşcolit, uţupan. Din nefericire sunt mulţi meşteri proşti în meseria lor. Calculatorul i-a fost stricat de un prost. 5 adj. (în opoz. cu „talentat”; despre oameni de litere, de artă, muzicieni etc.) netalentat, nevaloros, slab, rău, anemic. Nu a fost greu să se constate că este un jurnalist prost. 6 adj. (în opoz. cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) deplorabil, lamentabil, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereuşit, nesatisfacător, nevaloros, slab, îngrozitor, rău, anemic, stângaci. Prestaţia boxerului favorit a fost proastă. 7 adj. (despre materii, obiecte, materiale etc.) inferior, mizerabil, ordinar, rău, <înv.> grumb, prostac, prostatic, second-hand, scremut2. A cumpărat un vin prost. 8 adj. (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, rău, urât2, vrăjmaş, <înv. şi pop.> dimpotrivă, nepriincios, urgisit, afurisit, blestemat, urâcios, <înv.> nepriitor, advers, păgân, nasol, naşpa. Competiţia a avut loc pe un timp prost. 9 adj. mic, redus, scăzut, slab. Vizibilitatea este proastă din cauza ceţii. 10 adj. (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, necorect, rău, viciat, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat Exprimarea lui în română este proastă. 11 adj. (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, greşit, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect, nepotrivit, rău, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt proaste. Interpretarea datelor problemei este proastă. 12 adj. (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, chinuit, greu, mizer, mizerabil, necăjit, rău, <înv. şi pop.> necăjos, înfiorător, urât2, păsmăngit, amar, apăsat2, apăsător, puturos. Trece printr-o perioadă proastă. 13 adj. (despre veşti, întâmplări etc.) neplăcut, rău, urât2, <înv.> slab. Este foarte supărat pentru că a primit o veste proastă de la părinţi 14 adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, rău, urât2. A făcut o impresie proastă printr-o purtare neadecvată. 15 adj. (înv. şi pop.; despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) v. Inferior. Modest. Neimportant. Neînsemnat. Simplu. Umil. 16 adj. (înv. şi pop.; despre condiţia socială) v. Modest. Simplu. Umil. 17 adj. (pop. şifam.; despre drumuri, căi etc.) v. Greşit. 18 adj. (pop.; despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) v. Bârfitor. Calomniator. Calomnios. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Ponegritor. Vituperativ. 19 adj. (milit.; fam.; despre militari) v. Negradat 20 adj. (fam.; deprec.; despre oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică domeniul de activitate) v. Slab. 21 adj. (în opoz. cu „frumos”; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Urât2.22 adj., sjlt, s.f. (psih.; reg.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit 23 adj. (reg.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. In-delicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 24 adj. (reg.; despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol. 25 adj. (înv.; despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) v. Banal. Comun. Obişnuit Ordinar. Prozaic. 26 adj. (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) v. Candid. Cast Feciorelnic. Fecioresc. Inocent Neprihănit. Nevinovat. Pudic. 27 adj. (înv.; despre oameni) v. Cinstit. Franc2. Leal. Loial. Neprefacut Sincer. 28 adj. (înv.; despre fiinţe) v. Inferior. Neevoluat. Primitiv. Rudimentar. Simplu. 29 adj. (înv.; despre comunităţi umane) v. Inferior. înapoiat. Nedezvoltat. Neevoluat Primitiv. Rudimentar. 30 adj. (lingv.; înv.; despre limbi) v. Popular. 31 adj. (înv.; despre intervale de timp) v. Lucrător. 32 adj. (înv.; despre ani) v. Bisect. Bisextil. 33 adj. (în opoz. cu „compus”, „complex”; înv.; despre substanţe, corpuri etc. sau despre părţi componente ale unui corp, ale unui tot, ale unui ansamblu) v. Simplu. II s.m. 1 (în Ev. Med., în Transilv.; înv.) v. Iobag. Şerb. 2 (reg.) v. Sătean.Ţăran. III adv. (modal) 1 rău. Astăzi nu merge la şcoală pentru că se simte cam prost. 2 anevoie, greu, rău. Se merge prost pe această şosea plină de gropi. 3 aiurea, anapoda, înfiorător, îngrozitor, rău, brambura. Afacerile îi merg râu. 4 (în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie’7) defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, inexact, necorect, rău, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă prost în engleză. Cuvintele au fost scrise prost. 5 eronat, greşit, impropriu, incorect, inexact, rău. A înţeles prost ceea ce i s-a spus. Gândeşte prost acest fenomen social 6 inexact, rău. Ceasul merge prost. 7 insuficient, puţin, rău. Meseria lui este astăzi prost remunerată. Becul luminează prost holul 8 (în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) neclar, nedesluşit, rău. Vede prost chiar şi cu ochelarii noi Vocea i se aude prost la telefon. 9 rău. Solistul a cântat prost în această seară. Mecanicul a reparat prost motorul. 10 rău, urât2. Se îmbracă prost. S-a machiat prost. 11 rău. Nu ţi se pare că arată prost astăzi? 12 neplăcut, rău, urât2. Dacă nu te cuminţeşti, ai s-o termini prost! 13 deplorabil, lamentabil, slab. Filmul este realizat prost. 14 slab. Nu a luat bacalaureatul deoarece a fost prost pregătit. 15 slab. Această marfa se vinde prost. 16 (înv.; de obicei urmat de determ. locale) v. Drept Perpendicular. Vertical. 17 (înv.) v. Intens. Puternic. Tare. prostac, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; |1450 înv. şi pop.) v. Agramat. Ignorant Incult Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu. 2 adj. (înv.; despre oameni) v. Inferior. Modest Neimportant. Neînsemnat. Simplu. Umil. 3 adj. (despre materii, obiecte, materiale etc.) v. Inferior. Mizerabil. Ordinar. Prost. Rău. prostan adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; înv. şi reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. prostată s.f. 1 (anat.) glandă prostatică, <înv.> gâlca sămânţii (v. gâlcă). Prostata este anexă a aparatului genital masculin. 2 (med.; impr.) v. Prostatită. prostatic, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; înv. şi reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont 2 adj. (înv.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Degajat. Dezinhibat. Dezinvolt. Firesc. Liber. Natural. Neafectat. Neartificial. Necăutat. Neconvenţional. Neprefacut Nesilit Nesofisticat Nestudiat. Nonconvenţional. Nonşalant. Simplu. Spontan. 3 adj. (înv.; despre condiţia socială) v. Modest Simplu. Umil. 4 adj. (înv.; despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) v. Inept. Nătâng. Neghiob. Neghiobesc. Nerod. Nerozesc. Netot. Prostesc. Stupid. 5 adj. (înv.; despre materii, obiecte, materiale etc.) v. Inferior. Mizerabil. Ordinar. Prost. Rău. prostatită s.f. (med.) prostată. Pros-tatita este o inflamaţie acută sau cronică a prostatei. prostâv, -ă adj. (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”; reg.; despre oameni) v. Agramat. Ignorant. Incult. Necultivat. Neinstruit. Neînvăţat. Prost. Simplu, prostălau adj., s.m. prostovan, prostolan, ceacănău, năvârc, teleleu, năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, găgăuţă, gogoman, mu-haia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, cherapleş, chimiţă1, chiorrip, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, motoflete, motoflocea, mo-tolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruţ, năvleg, năviigos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, ponivos, pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tonto-lete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan; tuieş, turuietic, tut2, ivan, glu- 1451 | pav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos, jepat, pamfletar, prostănâtic, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; înv. şi reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. prostănău s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; înv.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost Prostănac. Stupid. Tont. prostănâl, -ea adj., s.m., s.f. (reg.) v. Prosticel. Prostişor. Prostuleţ. Prostuţ. prostăticîe s.f. (înv.) 1 v. Cretinism. Dobitocie. Idioţenie. Idioţie. Imbecilitate. Inepţie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie. Tâmpenie. 2 v. Agramatism. Ignoranţă. Incultură. Nepricepere. Neştiinţă. Simplicitate. Simplitate. prosteală1 s.f. 1 (mai ales fam.) capriciu, chef, fandoseală, fandosire, fantezie, fason, maimuţăreală, maimuţărie, moft, naz, poftă, toană1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pan-dalie, pârţag, scălâmbăială, scălâmbăiere, scă-lâmbăitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; deprec.> meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbădaie, năvâr-lii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> far-fazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, paraxenie, paraxin, smorfuri, boală, dambla, far-tiţie, căcărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate prostelile. 2 (pop. şifam.) v. Dobitocie. Imbecilitate. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Tâmpenie. Tembelism. prosteală2 s.f. (înv. şi reg.) v. Cerşeală. Cerşetorie. Cerşire. Cerşit. Cerut1. Milogeală. Milogit. prosternă vb. I. refl. (despre oameni) a se apleca, a se închina, a se înclina, a se pleca, a se ploconi, <înv.> a se abate2, a se temeni. Se prosternează în faţa ei, salutând-o reverenţios. prosternăre s.f. aplecare, închinare, înclinare, plecăciune, ploconire, prosternaţie, aplecăciune, plocon, <înv.> închinăciune, închinătură, plecare. O salută reverenţios, cu prosternări afectate. prosternaţie s.f. (rar) v. Aplecare. închinare, înclinare. Plecăciune. Ploconire. Prosternare, prostesc, -eăscă adj. 1 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenibr) inept, nătâng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, stupid, <înv.> prostatic, giurumist. Gestul lui de a lovi copilul a fost prostesc. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) dobitocesc, nesărat. Pune întrebări prosteşti. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenibr) imprudent, inconştient, intemperant, nebun, nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nejudecat, nesăbuit, nesocotit, derezona-bil, dezmetic, neprecugetat, nechitit, negândit, <înv.> buiac, orbesc. A făcut un salt prostesc şi s-a aruncat în apa rece a mării. Era să cadă din balcon din cauza unei mişcări prosteşti. 4 (înv.; despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) v. Banal. Comun. Obişnuit Ordinar. Prozaic. prosteşte adv. (modal) 1 necugetat, neghiobeşte, nerozeşte, stupid, măgăreşte. S-a purtat prosteşte cu ea şi a avut de suferit. 2 do-bitoceşte. îl priveşte prosteşte, neînţelegând întrebarea pusă. 3 nebuneşte, orbeşte, orbiş. Au cheltuit prosteşte în concediu. prosti'1 vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) cretiniza, a (se) îndobitoci, a (se) tâmpi, a (se) tembe-liza, a (se) năuci, a nebuni, a (se) hăbăuci, a (se) tonti. Izolarea de lume şi lipsa de informare l-au prostit de tot. 2 tr., refl. (med.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) idioţi, a (se) imbecili-za, a (se) nătângi, a (se) tâmpi. S-a prostit din cauza unui tratament medical greşit. 3 refl. (pop. şifam.; adesea deprec.; despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări. 4 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi, încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. II refl. (înv.) 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) v. Degrada. Deteriora. învechi. Ponosi. Roade. Strica. Toci. Uza. 2 (desprefiinţe) v. Urâţi. III refl. fig. (înv.; despre oameni) v. Deghiza. Travesti. prostP vb. IV. 1 intr. (pop.; despre oameni) v. Cere. Cerşi. Milogi. 2 refl. recipr. (înv.; mai ales despre adversari) v. Concilia. împăca. Reconcilia. 3 intr. (polit.; înv.; despre monarhi) v. Abdica. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. Demisiona. prostie, -ă adj., s.m., s.f. (rar) v. Prosticel. Prostişor. Prostuleţ. Prostuţ. prosticel, -eă adj., s.m., s.f. prostişor, prostuleţ, prostuţ, prostie, ludişor, noco-robuţ, prostănel. prostie s.f. 11 nătângie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, nătângeală, neto-ţie, tonţie, zevzecie, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nărozenie, zevzeclâc, sotiză, deşteptăciune, sărăcie cu duhul, sărăcie de duh, sărăcie de minte, sărăcie mintală. Nu 1 se cere niciodată părerea din cauza prostiei. 2 dobitocie, imbecilitate, neghiobie, nerozie, tâmpenie, tembelism, prosteală1, <înv.> prostime. Este de o prostie fără seamăn. 3 (înv.) v. Agramatism. Ignoranţă. Incultură. Nepricepere. Neştiinţă. Simplicitate. Simplitate. II (concr.) 1 cretinism, dobitocie, idioţenie, idioţie, imbecilitate, inepţie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, <înv.> pros-tăticie, nimicarniţă. Nu a mai auzit o asemenea prostie. 2 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma’) gogomănie, nătângie, nebunie, neghiobie, nerozie, nesocotinţă, stupiditate, stupizenie, netoţie, <înv. şi reg.> nătărăie, blegomanie, deşteptăciune, credulitate. Spune prostit multe prostii când este nervos. 3 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, parigo-rie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi prostiile pe care le-a susţinut. 4 (la pl. prostii) bagatele (v. bagatelă), fleacuri (v. fleac), mărunţişuri (v. mărunţiş), nimicuri (v. nimic), <înv. şi pop.> mărunţuşuri (v. mărunţuş), caracaşicuri, flinticuri (v. flintic), abţibilduri, acareturi (v. acaret), căcaturi (v. căcat), căcăţele (v. căcăţel). Cumpără tot felul de prostii. II11 (adesea constr. cu vb. „a comite”, „a face’) eroare, gafa, greşeală, poznă. A înţeles că a făcut o prostie după reacţia musafirilor. 2 (de obicei constr. cu vb. „a face) boroboaţă, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, poznă, şotie, trăsnaie, pocinog, boaţă, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, palotie, pociganie, snoabă, tonoasă, <înv.> bos-ma, mezaventură, bobotează, boţ. Pentru prostiile făcute la şcoală i-au scăzut nota la purtare. 3 naivitate, copilărie. E o prostie să crezi că îţi va spune adevărul. 4 bagatelă, fleac, mărunţiş, nimic, <înv. şi pop.> mărunţuş, secătură, chiţibuş, detaliu, moft, <înv. şi reg.> măruntaie, drăcăraie, plăvii, <înv.> blagomanie, minuţie, lucernă, plătică1, căcat, căcăţel. Este atât de cârcotaş, încât se leagă de toate prostiile. IV (înv.) v. Modestie. Simplicitate. Simplitate, prostime s.f. I (înv.) 1 v. Dobitocie. Imbecilitate. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Tâmpenie. Tembelism. 2 v. Agramatism. Ignoranţă. Incultură. Nepricepere. Neştiinţă. Simplicitate. Simplitate. II (înv.) v. Modestie. Simplicitate. Simplitate. III (colect.; deprec.) v. Vulg. prostire1 s.f. 1 îndobitocire, tâmpire, <înv.> dobitocire. Izolarea de lume şi lipsa de informare l-au adus într-o jalnică stare de prostire. 2 (med.) cretinizare, idiotizare, idioţire, imbecilizare, îndobitocire, tâmpire. Prostirea lui are drept cauză o boală din copilărie. 3 (fam.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune, înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. 4 (înv.) v. Degradare. Deteriorare. învechire. Ponosire. Roadere. Stricare. Tocire. Uzare. prostire2 s.f. (reg.) 1 v. Cearşaf. 2 v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. prostire3 s.f. (înv.) 1 (polit.) v. Abdicare. 2 (adesea constr. cu vb. ca „a da”, „a depune”, „a înainta”, „a oferi”, „a prezenta’) v. Demisie, prostişor, -oără adj., s.m„ s.f. prosticel, prostuleţ, prostuţ, prostie, ludişor, no-corobuţ, prostănel. Copilul br este cam prostişor. prostit1 s.n. (fam.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. prostit2, -ă adj. (despre oameni) 1 îndobitocit, tâmpit. Oamenii prostiţi sunt izolaţi de lume. prostitua 2 (med.) cretinizat, idiotizat, idioţit, imbecili-zat, îndobitocit, tâmpit, dobitocii Omul prostit nu mai este recuperabil din punct de vedere medical sau psihic. 3 (fam.) v. Ademenit. Amăgit încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Păcălit2. Trişat. prostitua vb. 1.1 refl {despre femei) a se vinde. Multe femei se prostituează pentru a avea din ce trăi. 2 tr. {compl. indică oameni) <înv.> a supune. Bărbatul afost condamnat la ani grei de puşcărie pentru că a prostituat nu numai femei, ci şi copii. prostituată s.f. cocotă, demimondenă, depravată (v. depravat), desfrânată (v. desfrânat), destrăbălată (v. destrăbălat), dezmăţată (v. dezmăţat), femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imorală (v. imoral), rufiană (v. rufian), stricată (v. stricat), frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rea (v. rău), curvă, curvet, curviştină, matracucă, târfe1, târfoştină, lele,papină, ţiitură, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachină2, profesionistă, fufa, japiţă, putorişcă, traseistă, <înv. şi reg.> pârţotină, te-lăliţă, teleleică2, ţorfa, ţorfotină, bandură, cotohaliţă, coturbă, crăiţă, dolobandură, ghiol-bană, harţaba, huşniţa, iobniţă, landră, leură, madaranţă, mâijoală, mârţână, mişarcă, mo-târcă, panţuşcă, paţircă, pocrişă, pohoaţă (v. po-hoţ), puiniţă, rapandulă, răstumică, răuleancă, scorţotină, târcoavă, târnoaţă, traftiroaică, vişteală1, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliuhă, puielniţă, pujlă, şulpe, tarbă, târşitură, tută (v. tut2), vijlă1, <înv.> celetnică, damă publică, femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, muiere îmblătoare (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), pa-laţandră, panchiţă, panţură, tălaniţă, uşamică, demimondă, gigoletă, cameristă, şanticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfa, buleandră, fleandură, gioarsă, rufa, zdreanţă, rablă, căţea, haită, îmbălăciune, întinzătură, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, hândră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfa, tearfa, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), <%.; deprec. sau peior.> lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică, başoldină, bomboană, bordeleză, bufa, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), cartoafa, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotarlă, cotoarbă, dameză, famă, farfuză, fârţă, fârţoagă, finfa, fleaşcă, fleoarţă, fleorţotină, fleştură, fliuşcă, floarţă, floştină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, jagardea, jantă, jartea, libar-că, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, maimuţică, marcoavă, marfa, mas- troacă, mătrăgună, meseriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafa, oarfa, pacientă (v. pacient), papacioacă (v. papacioc), papiţă, paraşutistă, pârjoală, penală (v. penal), pena-listă, pipiţă, piţipoancă, planoristă, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), potloagă (v. potlog), pralină, prăjitoare, producătoare (v. producător), puiţă, puşcătoare (v. puşcător), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafăyiepie, servitoare (v. servitor), sugativă, ştioalfa, tapeză, taxatoare (v. taxator), tivitoare, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână, frecangioaică, spălătură, spintecătură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o prostituată. prostituţie s.f. curvărie, curvă-rit, curvăsăreală, curvăsărie, curvie, curvasalâc, <înv.> supunere, produs. Unii dintre guvernanţi vor să legifereze prostituţia. prostolăn, -ă adj., s.m. {pop.) v. Prostălău. prostovăn, -ă adj., s.m. (pop. şi fam.) v. Prostălău. prostovol s.n. (pese.) năpastă, ceasma, cucă2, năpastnic, plaşcă1, şaşma, târâtoare (v. târâtor). Prostovolul este alcătuit dintr-o plasă conică, ce formează în apă un sac în care sunt prinşi peştii. prostrăt, -ă adj. I (despre oameni) 1 apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, tembel, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană prostrată, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristu-it, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâcloSj pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Prostrat după vestea primită, s-a închis în sine. II (înv.) 1 (med., med. vet.; indică valoarea, calitatea; despre însuşiri sau manifestări ale organismului uman ori animal) v. Diminuat. Micşorat. Redus. Scăzut. 2 (arată cantitatea) v. Diminuat. împuţinat. Micşorat. Redus. Scăzut, prostrăţie s.f. apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, tembelism, oscitanţă, indiferentism, neîngrijire, <înv. şi pop.> lingoare, nepăs, <înv.> adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de prostraţie faţă de ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. prostuleţ adj. (despre oameni) prosticel,pros-tişor, prostuţ, prostie, ludişor, no-corobuţ, prostănel. prostuţ, -ă adj. (despre oameni) prosticel, prostişor, prostuleţ, prostie, ludişor, |1452 nocorobuţ, prostănel. Copilul lor este cam prostuţ. proşcâ vb. I. (reg.) 1 tr. (de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. împroşca. Stropi. 2 intr. (despre lichide, noroi etc.) v. împroşca. Sări. Stropi. proştitirui vb. IV. tr. (înv.; compl indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsidera. Dispreţui. Nesocoti. prot1 s.m. (în edituri, tipografii etc.; înv.) v. Corector. prot2 s.m. (relig în organizarea Bisericii Ortodoxe; înv.) v. Egumen. Stareţ. Superior, prota s.m. (relig.; reg.) v. Protoiereu. Protopop, protagonist, -ă s.m., s.f. 1 cap, deschizător de drum, iniţiator, promotor, începător, pionier. Protagonistul campaniei împotriva drogurilor este o cunoscută vedetă de televiziune. 2 cap, corifeu, fruntaş. Petru Maior este unul dintre protagoniştii Şcolii Ardelene. 3 eroină, erou. El este protagonistul acestei întâmplări. protăl s.n. (bot.; la angiosperme) protal bărbătesc =protal mascul = microprotal; protal femei = macroprotal, sac embrionar. în pro-talul femei se află oosfera. protăndric, -ă adj. (biol.) proterandric. Organismele hermafrodite sunt protandrice. protandrie s.f. (biol; la organismele hermafrodite) proterandrie. Protandria este dezvoltarea organelor reproducătoare masculine înaintea celor feminine. protanopie s.f. (med.) daltonism. Protanopia este incapacitatea ochiului de a diferenţia culoarea roşie de cea verde. protăză s.f. (log.; înv.) v. Premisă, proteăze s.f. pl. (biochim.) proteinaze. Pepsina şi tripsina sunt cele mai cunoscute proteaze. protecta vb. I. (înv.) 1 tr.,refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine. 2 tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. protectiv, -ă adj. 1 protector. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) protector, proteguitor. protectdr, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. 1 apărător, ocrotitor, prezervativ, proteguitor, <înv.> scutitor. A învelit masa din curte cu un plastic protector. 2 apărător, ocrotitor, tutelar, proteguitor, <înv.> priitor, scutitor. Societatea filantropică este o instituţie protectoare pentru căminul de bătrâni. 3 protectiv. Legile trebuie să fie protectoare pentru populaţie. 4 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) protectiv, proteguitor. Totdeauna a avut faţă de ea o atitudine protectoare. îşi priveşte copilul cu un aer protector. 5 (în credinţe) apotropaic. Unele obiecte au rol protector. 6 (polit.; despre state) <înv.> protectrice, protectuitor. Un stat protector exercită un protectorat asupra unei ţâri sau asupra unui teritoriu. II s.m., s.f. 1 ajutor, apărător, ocrotitor, sprijin, sprijinitor, susţinător, prote- 1453 | guitor, protejator, apărare, <înv.> feritor, orfanotrof, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, socotitor, veghetor, vindecător, cârjă, patron2, reazem, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este protectoarea bătrâneţii ei. 2 apărător, ocrotitor, patron, sprijinitor, susţinător. Marele magnat şi-a luat rolul de protector al artelor plastice. protectorat s.n. (polit.) <înv.> protecţie. Tunisia s-a aflat mulţi ani sub protectorat francez. protectrice adj. (polit.; înv.; despre state) v. Protector. protectuitâr, -oâre adj. (polit.; înv.; despre state) v. Protector. protecţie s.f. 1 sprijin, <înv.> regea, regealâc, proptea, proptă, spate, spete (v. spată). Are multe relaţii care îi pot servi ca protecţie la nevoie. 2 apărare, ocrotire, sprijin, <înv. şi pop.> oblăduire, sprijoană, <înv.> apărământ, apărătură, ogur, osfinteală, regea, regealâc, scuteală, scutinţă, scutire, socoteală, socotinţă, socotire, sprijineală, sprijoană, vântă1, vârtute, prostasie, adăpost, adăpostire, scut, acoperământ, adăposteală. Codrul a fost adesea loc de protecţie pentru haiduci. 3 ajutor, asistenţă, ocrotire, sprijin, recurs, <înv. şi pop.> ajutorinţă, <înv. şi reg.> ajutorie, sprijoană, <înv.> sprijineală, auxiliu, aralâc, iamac, sosteniment. Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de protecţie calificată. 4 grijă, ocrotire, aripă, pavăză, scut, umbră, umbrire. Copilul se simte în siguranţă sub protecţia mamei. 5 ajutor, ocrotire, patronaj, sprijin, susţinere, tutelaj, tutelare, tutelă, patrocinium. Căminul de bătrâni se bucură de protecţia unei societăţi filantropice. 6 (urmat de determ. introduse prin prep. „sub”) egidă, oblăduire, ocrotire, patronaj, sprijin, auspiciu. Gramatica limbii române a apărut sub protecţia Academiei. 7 favoare, hatâr, <înv.> graţie, Iască, nazar, ovajenie, musaadea. Poetul a câştigat protecţia regelui. 8 apărare, asigurare, pază, protejare, securitate, securizare, siguranţă, <înv.> siguraţie, sigureală, siguritate. Se iau măsuri de protecţie a graniţelor din cauza stării conflictuale dintre cele două state. 9 (polit.; înv.) v. Protectorat. protegui vb. IV. (rar) 1 tr.,refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine. 2 tr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. proteguire s.f. (rar) 1 v. Ajutare. Ajutorare. Ocrotire. Protejare. Sprijinire. Susţinere. 2 v. Apărare. Ferire. Ocrotire. Păzire. Protejare. Salvgardare. proteguit -â adj. (rar; despre oameni) v. Ajutat. Ajutorat. Ocrotit. Oploşit. Protejat. Sprijinit. Susţinut. proteguitor, -oâre adj., s.m., s.f. (rar) I adj. 1 v. Apărător. Ocrotitor. Prezervativ. Protector. 2 v. Apărător. Ocrotitor. Protector. Tutelar. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Protectiv. Protector. II s.m., s.f. v. Ajutor. Apărător/Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător, proteic, -ă adj. (biochim.) proteinic. Brânza şi carnea conţin o importantă cantitate de substanţe proteice. proteidă s.f. (biochim.) proteină conjugată. Proteidele rezultă din combinarea unei proteine cu o componentă neproteică. proteinâze s.f. pl. (biochim.) proteaze. Pep-sina şi tripsina sunt cele mai cunoscute pro-teinaze. proteină conjugată s.f. (biochim.) proteidă. proteine s.f. pl. (biol.) albuminoide. Proteinele sunt o clasă de compuşi organici, cu greutate moleculară foarte mare, care constituie o mare parte a materiei vii. proteinemi'e s.f. (med.) protidemie. Protei-nemia este prezenţa de proteine în sânge. proteinic, -ă adj. (biochim.) proteic, proteinurie s.f. (med.) albuminurie. Prote-inuria este prezenţa proteinelor în urină. proteism s.n. (biol) proteitate. Proteismul este tendinţa unui organism inferior de a lua forme diferite. proteitâte s.f. (biol.) proteism. protejâ vb. 1.1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) a (se) ajuta, a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) sprijini, a (se) susţine, a (se) protegui, <înv. şi pop.> a înlesni, <înv. şi reg.> a (se) acurge, a lesni, a (se) prindori, <înv.> a (se) îndemâna, a opri, a (se) protecta, a (se) cârpi, a (se) propti. L-a protejat la greu. Prietenii adevăraţi se protejează în orice împrejurare. 2 tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apăra, a feri, a ocroti, a păzi, a prezerva, a salvgarda, a scuti, a protegui, <înv. şi pop.> a oblădui, a chezăşui, <înv. şi reg.> a socoti, a veghea, a se înveghea, <înv.> a osftn-ti, a otălmăzui, a protecta* a dia-fendisi, a ocoli, a umbri. Obiceiurile strămoşeşti trebuie să fie protejate de dispariţie. 3 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a apăra, a feri, a ocroti, a păzi. Paltonul îl protejează de frig. 4 tr. (compl indică de obicei trupe militare, poliţişti etc.) a apăra, a ocroti, a acoperi. Cavaleria proteja infanteria pe flancul drept. în misiune poliţiştii au fost protejaţi de trupe speciale. 5 refl. (despre oameni) a evita, a se feri, a împiedica, a îndepărta, a înlătura, a ocoli, a se păzi, a preîntâmpina, a preveni, a se apăra. S-a protejat de impactul cu maşina care venea din sensul opus. 6 tr. (compl. indică organizaţii, instituţii etc.) a ajuta, a ocroti, a patrona, a sprijini, a susţine. Căminul de bătrâni este protejat de o societate filantropică. 7 tr. (compl indică angajaţi sau interesele lor) a patrona, a tutela. Şeful de sindicat protejează angajaţii instituţiei, urmărind ca toate drepturile acestora să fie respectate de către conducere. 8 tr. (compl. indică protest oameni) a favoriza, <înv.> a prii. Ludovic al XlV-lea, supranumit Regele Soare, a protejat oamenii de cultură. 9 tr. (compl. indică oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) a avantaja, a favoriza, a parţializa, a părtini, a privilegia, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a favora, a faţămici. Arbitrul a protejat echipa adversă. protejâre s.f. 1 ajutare, ajutorare, ocrotire, sprijinire, susţinere, proteguire, <înv.> miluire. Protejarea părinţilor la bătrâneţe este o datorie a copiilor. 2 apărare, ferire, ocrotire, păzire, salvgardare, proteguire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> ferinţă. Este obligatorie protejarea de la dispariţie a obiceiurilor strămoşeşti. 3 apărare, ocrotire, acoperire. Cavaleria a asigurat protejarea infanteriei. 4 apărare, asigurare, pază, protecţie, securitate, securizare, siguranţă, <înv.> siguraţie, sigureală, siguritate. 5 favorizare, <înv.> lesnire. Protejarea oamenilor de cultură a fost una dintre priorităţile regelui. 6 avantajare, favorizare, părtinire, <înv.> părtăşie, voie vegheată. Protejarea echipei adverse de către arbitru a revoltat publicul. protejât -a adj., s.m, s.f I adj. 1 (despre oameni) ajutat, ajutorat, ocrotit, oploşit, sprijinit, susţinut, proteguit, proptit. De regulă, omul protejat este recunoscător. 2 (despre locuri, aşezăminte, adăposturi, drumuri etc.) adăpostit, apărat, asigurat, ferit, ocrotit, păzit2, sigur, <înv.> scutit, umbrit. S-a retras într-un loc protejat din cauza ploii. 3 (despre oameni, grupuri de oameni, echipe sportive etc.) avantajat, favorizat, părtinit, privilegiat, lesnit. Publicul se manifestă gălăgios împotriva echipei de fotbal protejate. II s.m,s.f. favorit, <înv.> cirac. Poetul a fost protejatul regelui. protejator, -oâre s.m., s.f. (rar) v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. proterândric, -ă adj. (biol.) protandric. Organismele hermafrodite sunt proterandrice. proterandrie s.f. (biol; la organismele hermafrodite) protandrie. Proterandria este dezvoltarea organelor reproducătoare masculine înaintea celor feminine. proterimă s.f. (grec.; înv.) v. Avantaj. Favoare. înlesnire. Privilegiu. Uşurinţă, proterogm, -ă adj. (biol) protogin. proterogime s.f. (biol.) protoginie. Protero-ginia este caracterul speciilor de animale la care acelaşi individ este mai întâi femelă, apoi mascul. proterozoic, -ă s.n., adj. (geol.) algonkian, arheozoic, eozoic. în proterozoic au apărut primele forme de viaţă. protesnm'e s.f. (grec.; înv.) v. Epocă. Interval. Perioadă. Răstimp. Spaţiu. Timp. Vreme, protest s.n. 11 protestaţie, <înv. şi reg.> tudumană, <înv.> protestăciune, răscoală. în semn de protest, profesorii au declanşat greva generală. 2 murmur, crâcnea-lă, crâcnire, crâcnit, cârteală, gălăgie, <înv.> mustrare, răpştire, răpştitură, strigare, vreavă. Deşi mulţimea începuse să se agite, nu se auzea încă niciun protest. 3 (înv.) v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă (v. spus). Vorbă. Zisă (v. zis). protesta II {concr.; jur.) protestare, protestaţie. Protestul este un act prin care organele judecătoreşti constată neplata unei poliţe. protestă vb. 1.1 intr. {despre oameni) a rebifa, <înv. şi reg.> a striga, a tudumăni, a şuta, <înv.> a exţipălui, a prerecui, a protes-tălui, a protestui, a răspunde, a reclama, a re-monstra. Greviştii au protestat cu vehemenţă auzind noile propuneri salariale prezentate de conducerea firmei. La propunerea făcută, toată familia a protestat într-un glas. 2 intr. {despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) a murmura, a cârti, a crâcni, a bleşti, <înv.> a răpşti, a rezona, a vicleni, a vo-rovi, a bâzâi, a vâşca, a mârâi. Agitată şi nemulţumită, mulţimea a început să protesteze. 3 tr. {înv.; compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) v. Abzice. Blama. Condamna. Dezaproba. Dezavua. Proscrie. Reproba. Respinge. Sancţiona. Stigmatiza. Vitupera. 4 tr. (înv.; compl. indică fapte, acţiuni, ştiri etc.) v. Contesta. Dezminţi. Infirma. Nega. Renega. Tăgădui. 5 tr. (înv.; de obicei urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „că”) v. Afirma. Declara. Pretinde. Spune. Susţine. Zice. protestănt1, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) 1 s.m., s.f. reformat. Protestanţii sunt adepţii protestantismului. 2 adj. reformat, <înv.> protestan-ticesc. Biserica Protestantă s-a separat de catolicism în prima jumătate a sec. al XVI-lea, prin mişcarea Reformei. protestănt2, -ă adj., s.m., s.f. (polit.; înv.) v. Contestatar. Contestator. Protestatar, protestanticesc, -eăscă adj. (relig.; înv.) v. Protestant1. Reformat, protestantism s.n. (relig.) <înv.> reformaţie. Protestantismul este o confesiune religioasă creştină separată de catolicism în prima jumătate a sec. al XVI-lea, prin mişcarea Reformei. protestăre s.f. (jur.) protest, protestaţie, protestatăr, -ă adj., s.m., s.f. (polit.) contestatar, contestator, <înv. şi reg.> tudumănel, tudumănitor, <înv.> malcontent, protestant2. Mişcarea protestatară s-a extins. Protestatarii s-au strâns în faţa clădirii guvernului. protestăţie s.f. 11 (rar) v. Protest. 2 (înv.) v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt. Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă (v. spus). Vorbă. Zisă (v. zis). II (concr.; jur.; rar) Protest. Protestare. protestăciune s.f. (înv.) v. Protest, protestălui'vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Protesta. protestul vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Protesta. protex s.n. (arg.) v. Condom. Prezervativ, proteză s.f. 1 (tehn. med.) picior, pilug. După amputare, bărbatului i s-a pus o proteză dintr-un material special. 2 (stomat.; şi proteză dentară) dantură falsă, placă, placă dentară. Nimeni nu îşi dă seama că are proteză dentară. 3 (tehn. med.) proteză oculară = ochi de sticlă (v. ochi1). protidemi'e s.f. (med.) proteinemie. protie s.f. (înv.) v. întâietate. Precădere. Preponderenţă. Primat. Primordialitate. Prioritate. protimie1 s.f. (înv.) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sâr-guinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. protimie2 s.f. (înv.) 1 v. întâietate. Precădere. Preponderenţă. Primat. Primordialitate. Prioritate. 2 v. Predilecţie. Preferinţă, protimisi vb. IV. tr. (înv.) v. Prefera, protimisire s.f. (înv.) 1 v. întâietate. Precădere. Preponderenţă. Primat. Primordialitate. Prioritate. 2 v. Predilecţie. Preferinţă, protimisis s.n. (înv.) 1 v. întâietate. Precădere. Preponderenţă. Primat. Primordialitate. Prioritate. 2 v. Predilecţie. Preferinţă, protimisitor, -oăre adj. (înv.) v. Prioritar, protipendăr, -ă s.m., s.f. (înv.) <înv.> proti-pendat, protipendist. Protipendarii făceau parte din protipendadă, protipendăt, -ă s.m., s.f. (înv.) <înv.> proti-pendar, protipendist. protipendist, -ă s.m., s.f. (înv.) <înv.> proti-pendar, protipendăt.. protist s.n. 1 (biol.) protobiont. Protistul este un microorganism unicelularprimitiv, care are caractere vegetale şi animale. 2 (zool; rar) v. Protozoar. protoănie s.f. (reg.) v. Protopopeasă. protobiont s.n. (biol.) protist. protocol s.n. I ceremonial, ceremonie, etichetă, regulă, rit, ritual, tipic1, <înv. şi pop.> lucru, rânduială, <înv.> politică (v. politic). întâlnirea celor doi şefi de stat a respectat protocolul cerut de un astfel de eveniment. Potrivit protocolului, trebuie să se îmbrace în smoching. II (concr.) 1 (rar) v. Proces-verbal. 2 (înv. şi reg.) v. Catastif. Condică. Registru, protocolăr, -ă adj. 1 (despre oameni) ceremonial, ceremonios, formalist, oficial. Este prea protocolar de când a devenit senator. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) ceremonial, ceremonios, reverenţial, reverenţios, solemn. Totdeauna a avut o atitudine protocolară faţă de profesorul său. 3 (despre stil, limbaj) ceremonios, parlamentar. La întruniri academice foloseşte un limbaj protocolar. protocoli vb. IV. tr. (înv.) 1 (jur.; compl indică acte, copii, documente etc.) v. Autentifica. Legaliza. 2 (compl. indică două sau mai multe obiecte, fiinţe, fenomene etc.) v. Alătura. Compara. Confrunta. 3 (compl. indică rapoarte, cereri, memorii etc.) v. Alcătui1. Compune. Concepe/Elabora. Face. Formula. încheia, întocmi. Redacta. 4 (compl indică reproduceri sau copii ale unui text) v. Colaţiona. protocolist s.m. (adm.; german.; înv.; de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Secretar2, protocrome s.f. protocronism. protocromsm s.n. protocronie. Protocronis-mul este un curent care urmăreşte să pună în valoare prioritatea şi precursorii în afirmarea unei idei, a unei teme etc. din istoria culturii. protodiăcon s.m. (relig.) arhidiacon. Protodi-aconul este primul diacon pe lângă un episcop. protogin, -ă adj. (biol) proterogin. protogime s.f. (biol.) proteroginie. Protoginia este caracterul speciilor de animale la care acelaşi individ este mai întâi femelă, apoi mascul. | 1454 protoiereu s.m. (relig.) protopop, arhi-presbiter, prota, <înv.> protoprezbiter. protoierie s.f. (relig.) protopopie, <înv.> protopopiat, protoprezbiterie. protomeşter s.m. (în Ev. Med., mai ales în Ţara Rom.; înv.) v. Staroste. proton1 s.m. (fiz.) ion de hidrogen. Protonul, alături de neutron, intră în alcătuirea nucleelor atomice ale tuturor elementelor chimice. proton2, -ă adj. (fon.; despre sunete sau silabe) protonic. Un sunet proton precedă silaba accentuată. protonic, -ă adj. (fon.; despre sunete sau silabe) proton2. protonotăr s.m. (ist.) arhicancelar. Protono-tarul este prim-cancelarul şi secretarul curiei papale. protopărînte s.m. (înv.) v. Străbun. Străbunic. Strămoş. protoplasmătic, -ă adj. (biol.) protoplasmic, protoplastic. Substanţă protoplasmatică. Ar-borizaţie protoplasmatică. protoplăsmă s.f. (biol) fitoplasmă. Protoplasma este substanţa complexă de bază a celulei vegetale, în care au loc procesele vitale. protoplăsmic, -ă adj. (biol.) protoplasmatic, protoplastic. protoplăstic, -ă adj. (biol.) protoplasmatic, protoplasmic. protopop s.m. (relig.) protoiereu, reg.> arhi-presbiter, prota, <înv.> protoprezbiter. Protopopul conduce o protopie. protopopeăsă s.f. protopopoaie, protoănie, <înv.> protoprezbiteră. Protopopea-sa este soţia protopopului. protopopiăt s.n. (relig.; înv.) v. Protoierie. Protopopie. protopopie s.f. (relig.) protoierie, <înv.> protopopiat, protoprezbiterie. Protopopia este o unitate administrativă bisericească ortodoxă, formată din mai multe parohii şi condusă de un protopop. protopopoăie s.f. (fam.) v. Protopopeasă. protoprezbiter s.m. (relig.; înv.) v. Protoiereu. Protopop. protoprezbiteră s.f. (înv.) v. Protopopeasă. protoprezbiterie s.f. (relig.; înv.) v. Protoierie. Protopopie. protoromână s.f. (lingv.) română comună (v. român), română primitivă (v. român), străromână. Protoromână este limba română vorbită între sec. al Vl-lea şi al XlII-lea, în nordul şi sudul Dunării, anterioară diferenţierii dialectelor. prâtos num ord (cu vaL adj.; înv. şi reg,;) v. Prim1, prototeriăn s.n. (zool.) monotrem. Protote-rienii sunt mamifere primitive, ovipare, cu ciocul lat, asemănător celui de raţă, cu corpul acoperit cu blană sau cu ţepi, care îşi alăptează puii ieşiţi din ouă. prototip, -ă s.n., adj. I s.n. 1 model, tip, <înv.> tipos. Prototipul unei noi mărci Mercedes a fost expus la Târgul Internaţional de la Bucureşti. 2 arhetip, model, tip, tipar, calapod. Dramaturgul a părăsit prototipul tragediei antice. 3 model. Hagi Tudose este prototipul avariţiei. Păturică este prototipul arivistului. II adj. (înv.) v. Prototipic. 1455| prototipic, -ă adj. 1 prototipistic, <înv.> prototip. îi răspunde cu cinismu-i prototipic. 2 arhetipal, arhetipic. Urmează schema prototipică a tragediei antice. prototipistic, -ă adj. (rar) v. Prototipic, protovi'rus s.m. (genet.) transpozon. Proto-virusul este segmentul de ADN care îşi poate schimba poziţia îngenom, având însuşirea de a modifica expresia şi structura altor gene. protovistier s.m. (în Ev. Med; în Ţările Rom.; înv.) v. Mare-vistier (v. mare1). Marele-vistier (v. mare1). Vistier1. Vistier mare (v. vistier1). Vistiernic. Vistierul cel mare (v. vistier1). protoxi'd de azot s.m. (chim.) gaz ilariant (v. gaz1). Protoxidul de azot este folosit ca anestezic. protozoăr s.n. (zool.) protist. Amiba este un protozoâr. protriton s.m. (paleon.) branhiozaur. Protri-tonii au trăit în carboniferul superior şi semănau cu salamandrele. protrombinâză s.f. (biochim.) trombochina-ză, tromboplastină. Protombinazele sunt en-zime rezultate prin distrugerea trombocitelor, prezente în ţesuturi, care, în contact cu ionii de calciu, provoacă coagularea sângelui. protrombină s.f. (biochim.) trombinogen, trombogen. Protrombină este o substanţă inactivă din plasma sangvină care, sub influenţa trombochinazei, se transformă în trombină. protrombochinăză s.f. (biochim.) proacce-lerină. Protrombochinaza este o substanţă din plasma normală, care accelerează coagularea. protrombochinmă s.f. (biochim.) protrom-boplastină, tromboplastinogen. protromboplastmă s.f. (biochim.) protrom-bochinină, tromboplastinogen. Protrombo-plastina este un factor de coagulare care, sub acţiunea tromboplastinogenazei, formează tromboplastina. protuberant, -ă adj. ieşit, proeminent. A aplatizat partea protuberantă a piesei. protuberânţă s.f. 1 (med., med. vet.) excrescenţă, proeminenţă, tuberozitate, bul-bucătură. Bolnavul are pe ficat mai multe protuberanţe. 2 (anat.) protuberânţă inelară = puntea Voralio (v. punte). Protuberanţa inelară este segmentul encefalului situat între bulb, pedunculii cerebrali şi cerebel. 3 (în opoz. cu „concavitate”) convexitate, elevaţie, excrescenţă, ieşind, ieşitură, proeminenţă, ridicătură, umflătură, eminenţă, buricătură, bolfa, <înv.> scosătură, scoţătură, cocoaşă. Trebuie să aplatizeze protuberanţa de pe suprafaţa piesei. proţâp s.n. I s.n. 1 (tehn.; la car, la căruţă, la sanie etc.) oişte, drug, mâţă, rudă2, tân-jală. Proţapul este bara lungă de lemn fixată în cruce, de-a dreapta şi de-a stânga căreia se înjugă boii sau se înhamă caii. 2 (tehn.; la moara de vânt) cârmă, drug, oişte, pârghie. Moara de vânt se roteşte cu ajutorul proţapului. 3 (tehn.; la fântână) pârghie. Cu ajutorul proţapului se roteşte cilindrul. 4 (reg.) popârţac2. Proţapul este o prăjină despicată la un capăt, cu ajutorul căreia se culeg fructele de pe ramurile înalte ale copacilor. 5 (reg.) v. Căluş. 6 (reg.) v. Laţ1.7 (înv.) v. Căluş. II (cu val. de adv.; modal; în opoz. cu „strâmb”; fam.; de obicei urmat de determ. locale) v. Băţ. Băţos. Drept. Rigid. Ţeapăn. proţăpel s.n. (tehn.; la car, la căruţă sau la plug reg.) v. Cătuşă. proţăpi vb. IV. I tr. (reg.; compl. indică obiecte sau părţi ale lor; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) v. Fixa. Imobiliza. înţepeni. Pironi. Prinde. Ţintui. II fig. 1 refl. (pop.; despre oameni) v. Contrapune. împotrivi. încontra2. Opune. 2 refl. (fam.; despre oameni) v. Posta. 3 tr. (înv.) v. Invoca. Pretexta. proţăpi't, -ă adj. 1 (reg.; despre obiecte sau părţi ale lor) v. Fixat2. Imobilizat. înţepenit. Prins2. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Băţos. Fudul. Grandoman. Infatuat. împăunat. închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. înţepat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Pieptos. Prezumţios. Scrobit2. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. proţentuâlnic, -ă adj. (înv.) v. Procentual, proţestâş, -ă s.m, s.f. (reg.) v. Procesoman, proudhonian, -ă [prudoni'an] s.m., s.f., adj. (econ.) proudhonist. proudhonist, -ă [prudo'nist] s.m., s.f., adj. (econ.) proudhonian. Proudhoniştii sunt adepţii proudhonismului. Doctrina proudhonistă preconizează menţinerea şi întărirea micii producţii şi a micii proprietăţi. provărsâ vb. I. refl. (reg.; despre lichide, materii vâscoase etc.) v. Prelinge. Scurge, proveâlă s.f. (reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a face) v. încercare. Probare. Probă. Verificare. 2 (concr.) v. Eşantion. Model Mostră. Probă, provedeă vb. II. tr. (înv.) 1 (compl. indică instituţii, întreprinderi, vehicule etc.) v. Dota. Echipa. înzestra. Prevedea. Utila. 2 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevedea. Previziona. proveni'1 vb. IV. intr. 1 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „din) a purcede, <înv.> a proceda, a izvorî. Această credinţă provine din negura timpurilor. Gelozia provine din neîncredere. 2 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din) a coborî, a descinde, a se trage, <înv.> a se obârşi. Provine din neamul Cantacuzinilor. 3 (despre oameni) a fi, a se trage. Văzându-l pe străin, l-a întrebat de unde provine. 4 (cu determ. locale introduse prin prep. „din”, „de la”, „de unde”, care indică punctul de plecare; cumulează şi ideea originii sau a provenienţei) a purcede, a veni. Unele popoare migratoare au provenit din Asia Centrală. Niciodată nu l-a întrebat de unde a provenit. 5 (despre fiinţe) a ieşi, a se naşte. El provine din încrucişarea unui metis cu o asiatică. Ce provine din pisică şoareci mănâncă. 6 (lingv.; despre cuvinte, sensuri ale unui cuvânt, sunete; urmat de determ. introduse prin prep. „de la”, „din) a deriva, a veni, a se trage. Cuvântul „bobocel” provine de la substantivul „boboc”. 7 (despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din) a apărea, a decurge, a ieşi, a reieşi1, a rezulta, a urma, a origina, a răsări1, a străbate, a purcede, a veni, <înv.> a curge, a deveni. Spectacolul are unele lacune, Providenţă care provin din pierderea viziunii lui globale. 8 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „din) a deriva, a rezulta, a se trage. Multe deprinderi rele provin din inconştienţă. 9 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la) a rezulta, a veni, <înv.> a atârna. Paguba provine dintr-o proastă gestionare a resurselor. 10 (jur.; despre hotărâri, legi, documente, acte etc.) a emana, <înv.> a veni, a izvorî. Hotărârea provine de la minister. provenP vb. IV. intr. (în opoz. cu „a pleca”; reg.; despre fiinţe) v. înapoia2. întoarce. Reveni1. Veni. provenienţă s.f. 1 început, obârşie, origine, sorginte, sursă, <înv.> ijdăranie, începătură, izvor, rădăcină, sâmbure, scutec, fântână. Limba română are provenienţă latină. 2 baştină, naştere, obârşie, origine, spiţă, provenire, <înv. şi reg.> neam, tămădaş, <înv.> ijdăranie, purcedere, purces, seminţie, matrice, extracţie, stirpe. Este un boier vechi, care se trage, după provenienţă, dintr-o familie nobilă franceză. 3 apartenenţă. Care este provenienţa acestei maşini? provenire s.f. (rar) v. Baştină. Naştere. Obârşie. Origine. Provenienţă. Spiţă, provensală s.f. (lingv.) limbă occitană, limbă provensală, occitană. Provensala se vorbeşte în sudul Franţei, în Spania şi în Italia. provent s.n. (econ.; înv. şi reg.) v. Beneficiu. Câştig. Emolument. Profit. Venit1, proverb s.n. vorbă bătrânească, vorbă veche, zicală, zicătoare (v. zicător), gnom, parimie, <înv. şi pop.> zicere, zisă (v. zis), spunere, zicătură, <înv. şi reg.> poveste, cimilitură, <înv.> pildă. Proverbul este o expresie populară succintă, de obicei ritmică şi uneori rimată, adesea metaforică, cuprinzând o învăţătură, un sfat, o experienţă de viaţă. proverbiăl, -ă adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc. sau despre caracteristici, manifestări etc. ale oamenilor) arhicunoscut, notoriu, răscunoscut. Legenda lui Prometeu este proverbială. 2 <înv.> parimicesc. Avariţia lui Hagi Tu-dose este proverbială. proviânt s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Provizii. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Zaherea. Providenţă s.f. (relig.; nm. pr.) 1 Cer2, Divinitate, Dumnezeire, Pronie, Putere, Putere divină, Promitie. Mergi sănătos şi Providenţa să te ocrotească! 2 art. (Providenţa) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunos-cătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (y. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preapu- providenţial temicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atot-ţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. Slăvesc Providenţa care a dat naştere cerului şi pământului. providenţiăl, -ă adj. 1 (relig.) ceresc, divin, dumnezeiesc. Este înzestrat cu un har providenţial. 2 fig. salutar, salvator. Intervenţia chirurgicală afost providenţială. O împrejurare providenţială l-a ferit de faliment. provider [pro'vaidar] s.n. (angl.) v. Furnizor, provi'deţ, -ă s.m., s.f. (mv.) v. Ghicitor. Prezicător. Prorociţi Vaticinator. provincial, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 provincialist. în afara capitalei, celelalte oraşe ale ţării sunt considerate de unii localităţi provinciale. Nu se poate desprinde de mediul provincial în care a crescut. 2 provincialist. Prim-mi-nistrul a vizitat câteva prefecturi provinciale. II s.m., s.f. târlan, <înv.> provincialist. Lucrătorii din ministere îi tratează, adeseori, cu indiferenţă pe provinciali. provincialism s.n. 1 (lingv.) regionalism. Provincialismul este un fapt de limbă (cuvânt, expresie, pronunţie etc.) existent numai într-o anumită regiune, caracteristic numai pentru un anumit grai. 2 parohialism, patriotism local. Discursurile sale au amprenta provincialismului Scriitorul afost acuzat adesea de provincialism. provincialist -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 provincial. 2 (rar) v. Provincial. II s.m., s.f. (înv.) v. Provincial. provincie s.f. 1 <înv.> periferie. Nemaigăsin-du-şi loc de muncă în capitală, afost nevoit să plece în provincie. 2 (adm.; adesea cu determ. care precizează unitatea teritorială) <înv.> eparhie, epicratie. Quebec este provincia franceză a Canadei. 3 (geol.) provincie metaliferă = provincie metalogenetică; provincie metalogenetică = provincie metaliferă. în provinciile metalogenetice există zăcăminte metalifere diverse. provivasi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) 1 V. Desemna. Face. învesti. Numi. Pune. 2 v. Avansa. înainta. Promova, provivasire s.f. (înv.) 1 v. Desemnare. Numire. 2 v. Avansare. înaintare. Promovare, provizii s.f. pl. strânsă (v. strâns2), <înv. şi reg.> proviant, taiii, tainat Cămara este plină cu provizii provizion s.n. (fin.; înv.) v. Comision. Remiză, provizionă vb. I. tr., refl. (înv.) v. Aproviziona, provizor s.m. (înv.) v. Administrator. Intendent. provizorat s.n. <înv.> provizoriu. Starea de provizorat l-a determinat să plece din ţară. Provizoratul politic este fatal pentru economie. provizorie,-ă adj. (înv.) 1 (despre stări, situaţii) v. Nedefinitiv. Provizoriu. Temporar. Trecător. Vremelnic. 2 (polit., adm.; despre comisii, guverne etc.) v. Interimar. Provizoriu. Temporar. provizoriu, -ie adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre stări, situaţii) nedefinitiv, temporar, trecător, vremelnic, tranzitoriu, <înv.> provizorie, provizomic. Ruptura dintre cei doi a fost provizorie. 2 (despre îndeletniciri, slujbe etc.) temporar, vremelnic, <înv.> precariu, vremel-nicesc. Şi-a luat o slujbă provizorie până la stabilirea datei concursului pentru postul de redactor la editură. 3 (polit., adm.; despre comisii, guverne etc.) interimar, temporar, <înv.> provizorie, provizornic. Comisia provizorie îndeplineşte funcţiile unui organ eligibil până la alegerea lui 4 (despre măsuri, soluţii) momentan, temporar, trecător, vremelnic, tranzitoriu, <înv.> momental, momentos, provizomic. împrumutul pe care i-l solicită este o soluţie provizorie pentru el. 5 (jur.) precar, temporar, vremelnic. Este un deţinător provizoriu al proprietăţii. Posesiunea casei a fost provizorie. II adv. (temporal) 1 temporar, <înv.> provizomic, vremelniceşte. Ocupă provizoriu demnitatea de ministru al învăţământului. După incendiu, spitalul funcţionează provizoriu în clădirea şcolii. 2 deocamdată. Stă provizoriu la prietena ei, întrucât nu a găsit loc la cămin. III s.n. (înv.) v. Provizorat, provizomic, -ă adj., adv. (înv.) I adj. 1 (despre stări, situaţii) v. Nedefinitiv. Provizoriu. Temporar/Trecător. Vremelnic. 2 (polit., adm.; despre comisii, guverne etc.) v. Interimar. Provizoriu. Temporar. 3 (despre măsuri, soluţii) v. Momentan. Provizoriu. Temporar. Trecător. Vremelnic. II adv. (temporal) v. Provizoriu. Temporar. provocă vb. 1.11 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a incita, a instiga, a întărâta, a stârni, a tulbura, a sumuţa, a zădărî, a fitili, a hârâi, <înv. şi reg.> a scorni, a smomi, a asmuţi, a incendia, a monta, a răscoli, a pomi, a smăcina, a strămura, a îmbâr-liga. Hotărârile abuzive au provocat populaţia. 2 tr. (compl. indică mai ales câini) a asmuţi, a aţâţa, a hărţui, a întărâta, a stârni, a sumuţa, a zădărî, <înv. şi reg.> a slobozi, a amuţa, a ascuma, a căţăla, a căţelări, a căţeii, a hărăţi,a ţurăi. Vânătorii provoacă câinii 3 tr. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică întreceri, competiţii, dueluri etc.) a chema, a invita. L-a provocat la duel pentru a-şi recâştiga onoarea. 4 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; compl indică mai ales stări fiziologice, psihice, senzaţii) a cauza, a crea, a da2, a determina, a face, a induce, a produce, <înv. şi pop.> a pricinui, a stârni. Medicamentul i-a provocat o stare de somnolenţă. 5 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl indică stări, situaţii etc. în general neplăcute) a cauza, a face, a produce, <înv. şi pop.> a pricinui, a căşuna, <înv.> a prici3, a trage. Unul dintre copii le provoacă numai necazuri Lovitura pe care a primit-o i-a provocat leziuni interne. 6 tr. (compl. indică fapte, situaţii, stări etc.) a aduce, a cauza, a produce, <înv. şi pop.> a pricinui. Incendiul a provocat locatarilor pagube majore. 7 tr. |1456 (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a stârni, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prileji, a ridica, a trezi. Gestul său a provocat un val de indignare. 8 tr. (compl. indică manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a produce, a solicita, a stârni, a suscita, a trezi, a aprinde, a aţâţa, a deştepta. Vorbele lui i-au provocat ambiţia. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică agitaţie, tensiuni etc.) a (se) face, a (se) produce, a (se) stârni. Declaraţia actriţei a provocat senzaţie. S-a provocat mare tevatură în jurul acestei ştiri 10 tr. a lăsa, a produce. Gestul tânărului a provocat o impresie bună. II refl. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Raporta. Referi, provocăbil, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre firea lor) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. provocănt, -ă adj. (rar; despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Aţâţător. Excitant Incitant. Provocator. Senzual, provocăre s.f. 11 aţâţare, incitare, instigare, instigaţie, întărâtare, stârnire, tulburare, excitare, incitaţie, provocaţie, sumuţare, zădărâre, fitileală, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură, strămurare, smăcinare. Unii urmăresc provocarea populaţiei pentru a produce haos. 2 asmuţire, aţâţare, hărţuială, hărţuire, întărâtare, stârnire, asmuţeală, asmuţitură, sumuţare, zădărâre, <înv. şi reg.> sumuţat1, hărăţire, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură. Hăitaşii se ocupă şi cu provocarea câinilor. 3 sfidare, sfrun-tare. A considerat vorbele colegului ca o provocare. Opulenţa vieţii unor vedete este o provocare pentru omul de rând. 4 chemare, invitare. A răspuns provocării la duel. 5 cauzare, creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, naştere, producere, stârnire, deter-minaţie, prilejuire, provocaţie, <înv. şi pop.> pricinuire, stâmeală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul său a condus la provocarea unui val de indignare. 6 (concr.; jur., adm.; rar) v. Citaţie. II (înv.) v. Raportare. Referinţă. Referire, provocât -ă adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) aţâţat, incitat, instigat, întărâtat, stârnit, concitat, zădărât, smăcinat. Instigatorii manipulează populaţia provocată. provocator, -oăre s.m., s.f., adj., adv. 11 adj., s.m., s.f. agitator, aţâţător, incitator, instigator, tulburător, facţios, fomentos, sediţios, <înv. şi pop.> răzvrătitor, <înv.> întărâtor, răscolitor, răscolnic, incendiar, incendiator. Foloseşte în discursurile sale cuvinte provocatoare, care incită masele. Este cunoscut ca provocator al mulţimilor. 2 adj. (în opoz. cu „defensiv”) agresiv, militarist, ofensiv, războinic, belicos. Politica acestui stat este provocatoare. 3 adj. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aţâţător, excitant, incitant, senzual, provocant. Tânăra are un mers provocator. îi aruncă priviri provocatoare. 4 adj. (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. 1457| ale oamenilor) demonstrativ, ostentativ, ostentatoriu. A privit spre el cu un dispreţ provocator. 5 adj. (despre gesturi, atitudini, manifestări ale oamenilor) sfidător. A răspuns gestului provocator al colegului cu o replică tăioasă. A intrat în sală aruncând înjur priviri provocatoare. 6 adj. pricinuitor, producător, stârnitor. Lovitura pe care a primit-o a fost provocatoare de moarte. II adv. (modal) 1 senzual. Dansează provocator. îi zâmbeşte provocator. 2 demonstrativ, ostentativ, vădit. Nemulţumit de hotărârile luate, a părăsit provocator sala de şedinţe. provocaţie s.f. (rar) 1 v. Aţâţare. Incitare. Instigare. Instigaţie. întărâtâre. Provocare. Stârnire. Tulburare. 2 v. Cauzare. Creare. Declanşare. Determinare. Dezlănţuire. Generare. Iscare. Naştere. Producere. Provocare. Stârnire. provocălui'vb. IV. refl. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Raporta. Referi, proxenet -ă s.m., s.f. mijlocitor, rufian, codoş, codoşcă, <înv. şi reg.> supuitor, votru, pohoţ, vătaf, <înv.> geambaş, hotru, pezevenchi, verigaş, votritor, peşte, cloţă, ambasador, garid, herghelegiu, nene, papaşa, prinţesă. Proxenetul intermediază prostituţia. proxenetism s.n. rufianism, codoşenie, codoşie, codoşlâc, <înv.> pezevenclâc, verigă, verigăşie, votrie, lenociniu. Proxenetismul este pedepsit prin lege. proximitate s.f. (cu sens local; în opoz. cu „depărtare”) apropiere, împrejurime, jur2, preajmă, vecinătate, aret2, meleag, prea-băt, <înv.> împrejmuire, împrejur, înconjurime, lăturiş, prejmet, prejmuire. Sunt multe florării prin proximitate. prozaic, -ă adj. I (lit.) 1 prozastic. în literatură există mai multe categorii prozaice. Se observă o schimbare a gustului cititorilor în ceea ce priveşte partea prozaică a literaturii. 2 (despre opere literare, despre stilul acestora etc.) apoetic, banal, comun, nepoetic, aplatizat, fad, plat2, tem, pedestru. Ultimul său volum conţine creaţii prozaice. I11 cotidian, curent, obişnuit, zilnic, jurnalier. Vizitele lui deveniseră prozaice. 2 (despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) banal, comun, obişnuit, ordinar, trivial, <înv.> prost, prostesc. Ceea ce povesteşte este o întâmplare prozaică. Nu are decât planuri prozaice de viitor. 3 (despre modul de viaţă al oamenilor) banal, comun, neînsemnat, obişnuit, sărac, trivial. Traiul zilnic al acestor oameni este prozaic. 4 (despre oameni sau despre înfăţişarea lor) banal, comun, normal, obişnuit, <înv.> purtăreţ, teluric. Este un om prozaic, care nu se distinge prin nimic deosebit. Fata are un chip prozaic. prozaicitâte s.f. (lit.) prozaism, pedestritate. Prozaismul romanului a fost amendat de critică. 2 banalitate, platitudine, truism, lapalisadă, proză, loc comun. Discursul său nu a interesat auditoriul din cauza prozaismului ideilor. prozaist s.m. (lit.; înv.) v. Prozator, prozapodoză s.f. (stil.) epanadiploză,epana-strofa, rediţie. Prozapodoza constă în repetarea unui cuvânt la începutul şi la sfârşitul unei unităţi sintactice sau metrice. prozâstic, -ă adj. (lit.; livr.) v. Prozaic, prozator, -oâre s.m., s.f. (lit.) <înv.> prozaist. Prozatorul este autorul de opere literare scrise în proză. proză s.f. fig. banalitate, platitudine, prozaism, truism, loc comun, prozărî vb. IV. refl. (med., med. vet.; înv.; despre pete, vezicule, pustule etc. caracteristice unor boli) v. Erupe. Ieşi. prozăritură s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Alergie. Anafilaxie. Erupţie. Exantem. prozfce vb. III. tr. (reg.; compl. indică afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repeta. prozodic, -ă adj. (lingv.; înv.) v. Ortografic, prozodie s.f. 1 (lit.) versificaţie, <înv.> versificare, versuire. Multe dintre gramaticile noastre vechi conţineau şi un scurt tratat de prozodie românească. Studiază prozodia greacă. 2 (înv.) v. Articulare. Articulaţie. Emisiune. Emitere. Prolaţiune. Pronunţare. Pronunţie. Rostire. 3 (lingv.; înv.) v. Ortoepie. 4 (lingv.; înv.) v. Punctuaţie. prozornică s.f. (bot.; reg.) v. Pojamiţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). pruă s.f. (mar.; înv.) v. Bot. Proră, prubui't, -ă adj. (înv.; despre aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) v. încercat. Probat. Verificat. prud, prudă adj. (fran.; despre oameni) v. Pu-dibond. prudent, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atent, circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, vigilent, vigil, epilogistic, <înv. şi reg.> păsător, grijitor, <înv.> deştept, deşteptat2, gelos, grijnic, păzit2, priveghetor, vegheat2, veghetor, neadormit, treaz, nesomnoros. Este un şofer prudent în trafic. 2 adv. (modal) atent, circumspect, precaut. Ei păşesc prudent pe gresia udă. Una dintre regulile de bază ale şoferiei este să se conducă prudent. prudenţă s.f. atenţie, băgare de seamă, circumspecţie, grijă, luare-aminte, precauţie, prevedere, cuminţenie, fereală, pază, priveghere, <înv.> luare de grijă, luare de seamă, socotinţă, veghere, rezervă, sobrietate. Poliţia rutieră recomandă prudenţă în trafic. prurnă s.f. (bot.) brumă, ceaţă, promoroacă. Strugurii sunt acoperiţi cu pru-ină. prujâlnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel prujă s.f. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. prujălui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Glumi. pruji vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Glumi. 2 v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. pruncuşoară prujitor, -oâre adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. VeseL prujitură s.f. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. prumutâ vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl. indică mai ales sume de bani) v. Da2. împrumuta, prumutiv, -ă adj. (polit.; înv.) v. Mutual. Reciproc. prun s.m. (bot.) 1 Prunus domestica; perj, pom. 2 prun-pădureţ = Pynus pynaster; corobeaţă; (reg.) prun-gogoneţv. Goldan. Renglot (Prunus insititia); prun-sălbatic v. a Mălin. Mălin-alb. Mălin-negru (Prunus padus); b Goldan. Renglot (Prunus insititia). prunâr1 s.m. 1 perjar. Prunarul cultivă pruni. 2 (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. prunâr2 s.m. (entom.) 1 Rhynchites cupreus; burghiaş, firezar, forfecel. 2 Rhynchites bacchus; gărgăriţa-prunului (v. gărgăriţă). prună s.f. (bot.) 1 (urmat de determ. care indică specia sau varietatea) perjă, poamă. Face colţunaşi cu prune. 2 prună-cu-gât = prună-gâtlană = gâtlană (v. gâtlan). Prune-le-cu-gât sunt alungite la un capăt. 3 (la pl; reg.) prune-gogoneţe v. Corcoduşă, prunărîe s.f. prunet, pruniş, prunişte, perjărie. Are o prunărie mare, care cuprinde peste două sute de pruni. prunc s.m. 1 copil mic (v. copil1), nou-născut, sugaci, sugar, <înv. şi pop.> coconaş, plod, sugător, copil de ţâţă (v. copil1), bebe, bebeluş, boţ cu ochi, cocă2, <înv. şi reg.> cocon2, lilig, poroboc, <înv.> aplecat2, faşă, patefon. îşi ţine cu dragoste pruncul în braţe. Sunt multe cărţi cu informaţii utile despre îngrijirea pruncilor. 2 (înv. şi pop.) v. Copil1. 3 (înv. şi reg; de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) v. Băiat. Copil1. Fecior. Fiu. 4 (reg.) v. Băiat. 5 (reg.; şi prunc tânăr) v. Fecior. Flăcău. June. Tânăr. 6 (reg.) v. Pogonici. pruncateu s.m. (reg.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru, pruncă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Copilă. Fată. 2 v. Copilă. Fată. Fiică, pruncenie s.f. (reg.) v. Copilărie. Pruncie, pruncesc, -eâscă adj. (înv.; despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Copilăresc. Copilăros. Infantil. Pueril, pruncheş s.m. (rar) v. Copilaş, prunci vb. IV. intr. (rar; despre copii) v. Copilări. pruncie s.f. copilărie, <înv. şi pop.> coconie, copilărea, luzie, pruncenie, <înv.> ludeţe, nevârstnicie, porobocie, leagăn, faşă. A avut o pruncie fericită. pruncoteân s.m. (reg.) 1 v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru. 2 v. Copilaş, pruncucidere s.f. (jur.) infanticid. Pruncuciderea este o infracţiune care constă în uciderea de către mamă a propriului copil imediat după naştere. prunculeână s.f. (reg.) v. Copiliţi prunculeţ s.m. (pop.) v. Copilaş, prunculi'ţă s.f. (reg.) v. Copiliţă. pruncuşoâră s.f. (reg.) v. Copiliţă. pruncuşor pruncuşor s.m. (pop.) v. Copilaş, pruncuţ s.m. (înv. şi reg.) v. Copilaş, pruncuţă s.f. (reg.) v. Copiliţă. prund s.n. 1 (geol.) pietriş, prundiş, pe-sac, pisoc, prundar, şoatăr. Prundul se formează în albiile apelor curgătoare, pe litoralul mării sau în regiunile ocupate de gheţari. 2 (geol.) prundiş, prundar. Prundul este un mal, un ţărm sau un teren acoperit cu pietriş. 3 prundiş. Prundul este un pietriş mărunt care se aşterne pe drumuri sau pe şosele. 4 (geomorf.) prundiş. Prundul este o insulă mică, fără vegetaţie, formată din aluviuni, pe cursul unui râu. 5 (geol.; reg.) v. Nisip. 6 (reg.) v. Gro-hot1. Grohotiş. Pietrărie. 7 (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană. prundăc s.m. (omit.; reg.) v. Fluierar (Tringa totanus). prundar s.m., s.n. I s.m. (omit.) 1 Motacilla alba; codobatură, prundaş, frişcă2, bâţâitoare, coadă-faloasă, codadbă (v. codalb), codobatică, codobatiţă, codobâţă, cotolocuşcă, cotorbatură, cotorobuşcă, coţobaie, coţobatină, coţobuşă, cuţubatură, jumătate-de-pasăre, lăstun, luluţană, mama-cucului (v. mamă), obrăznicătură, ochiul-boului (v. ochi1), oiţă, pasăre, pasăre-ţigănească, păsărica-Domnului (v. păsărică), păsărica-plugului (v. păsărică), păsărică, păsăruţa-plugului (v. păsăruţă), păstorel, păstoriţă, pescărel, pescăriţă, piţigoi, pleşcaiţă, plugăriţă, presură1, prundurel, rân-dunica-Domnului (v. rândunică), săltăreaţă (v. săltăreţ), sfredeluş, slujnica-cucului (v. slujnică), tremurice (v. tremurici), ţărmurar, vra-bia-lupului (v. vrabie). 2 (reg.; şi prundar-de-şes) v. Fluierar. Prundăraş. Prundă-raş-de-râu. Prundăraş-de-râu-cu-cioc-negru. Prundăraş-gulerat-mic. Prundărel (Charadrius dubius curonicus). 3 (reg.) v. Lăstun. Lăs-tun-alb. Lăstun-de-casă (Delichon urbica). 4 (reg.) v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pes-cărel-de-apă. Pescărel-de-gheaţă. Pescă-rel-de-munte. Pescărel-de-pădure. Pescă-rel-de-pârâu. Pescărel-negru. Pescăruş. Pescăruş-cu-guşă-albă. Pescăruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescăruş-negru (Cinclus cinclus). || s.m. (iht.; reg.) v. Fusar (Aspro stre-ber). III s.n. (geol.; reg.) 1 v. Pietriş. Prund. Prundiş. 2 v. Prund. Prundiş. prundaş s.m. (omit.) 1 Motacilla alba; codobatură, prundar, frişcă2, bâţâitoare, coadă-faloasă, codalbă (v. codalb), codobatică, codobatiţă, codobâţă, cotolocuşcă, cotorbatură, cotorobuşcă, coţobaie, coţobatină, coţobuşă, cuţubatură, jumătate-de-pasăre, lăstun, luluţană, mama-cucului (v. mamă), obrăznicătură, ochiul-boului (v. ochi1), oiţă, pasăre, pasăre-ţigănească, păsărica-Domnului (v. păsărică), păsărica-plugului (v. păsărică), păsărică, păsăruţa-plugului (v. păsăruţă), păstorel, păstoriţă, pescărel, pescăriţă, piţigoi, pleşcaiţă, plugăriţă, presură1, prundurel, rân-dunica-Domnului (v. rândunică), săltăreaţă (v. săltăreţ), sfredeluş, slujnica-cucului (v. slujnică), tremurice (v. tremurici), ţărmurar, vra-bia-lupului (v. vrabie). 2 Calidris; fluierar, fugaci, prundurel. 3 Calidris arenaria; prundurel, purcăraş. prundăios, -oăsă adj. (geol.; reg.; despre pământ, bcuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos, prundărăş s.m. (omit.) 1 (şi prundă-raş-de-râu, prundăraş-de-râu-cu-cioc-negru, prundăraş-gulerat-mic) Charadrius dubius curonicus; fluierar, prundărel, cric1, pie-trai, pietrar, ploier-de-râu, ploier-gulerat-mic, prundar, prundar-de-şes, prundurel, tililic. 2 (reg.) v. Fluierar. Fluierăt(^(Charadrius pluvialis). 3 prundăraş-de-nămol = Limicola falcinellus; porcăraş-comun, porcă-raş-de-nămol, surdă-de-mare; (reg.) prundă-raş-lobatv. Notătiţă (Phalaropus lobatus). prundărel s.m. (omit.) Charadrius dubius curonicus; fluierar, prundăraş, prundă-raş-de-râu, prundăraş-de-râu-cu-cioc-negru, prundăraş-gulerat-mic, cric1, pietrai, pietrar, ploier-de-râu, ploier-gulerat-mic, prundar, prundar-de-şes, prundurel, tililic. prundăriu, -ie adj. (geol; reg; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos, prundăros, -oăsă adj. (geol.; reg.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos, prundi vb. IV. tr. (constr.; reg.; compl. indică şosele, drumuri, alei, terenuri etc.) v. Prundui. prundiş s.n. 1 (geol.) pietriş, prund, pesac, pisoc, prundar, şoatăr. Prundişul se formează în albiile apelor curgătoare, pe litoralul mării sau în regiunile ocupate de gheţari. 2 (geol.) prund, prundar. Prundişul este un mal, un ţărm sau un teren acoperit cu pietriş. 3 prund Prundişul este un pietriş mărunt care se aşterne pe drumuri sau pe şosele. 4 (geomorf.) prund Prundişul este o insulă mică, fără vegetaţie, formată din aluviuni, pe cursul unui râu. 5 (geogr.; reg.) v. Renie. prundişor s.n. (geol.) prunduleţ, prun-duiaş, prunduţ. prundiţ, -ă adj. (constr.; despre şosele, drumuri, alei, terenuri etc.) prunduit. Se circulă foarte bine pe strada proaspăt prundită. prundoi s.n. (geomorf.; reg.) v. Grădină plutitoare. Insulă plutitoare. Ostrov plutitor. Pământ plutitor. Plaur. Plavie. prundos, -oăsă adj. 1 (despre albia sau malul apelor) pietros, prunduros. Pe malul acestui râu nu se poate face plajă pentru că este prundos. 2 (geol; reg.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) Arenaceu. Nisipos, prundui vb. IV. tr. (constr.; compl indică şosele, drumuri, alei, terenuri etc.) a prundi, a prunduli. Lucrătorii specializaţi prundu-iesc şoselele. prunduiăş s.n. (geol.; reg.) v. Prundişor. Prunduleţ. prunduit, -ă adj. (constr.; despre şosele, drumuri, alei, terenuri etc.) prundit. prunduleţ s.n. (geol.) prundişor, prun-duiaş, prunduţ. prunduli vb. IV. tr. (constr.; reg.; compl indică şosele, drumuri, alei, terenuri etc.) v. Prundui. prundurel s.m. (omit; reg.) 1 v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). 2 (şiprun-durel-de-pădure) v. Codobatură-sură (Motacilla cinerea). 3 v. Fluierar. Fugaci. Prundaş (Calidris). 4 v. Fluierar. Prundăraş. Prundă-raş-de-râu. Prundăraş-de-râu-cu-cioc-negru. Prundăraş-gulerat-mic. Prundărel (Charadrius 11458 dubius curonicus). 5 v. Pescar. Pescar-vânăt. Pescar-verde. Pescăraş. Pescărel. Pescărel-albastru. Pescărel-azuriu. Pescărel-vânăt Pescărel-verde. Pescăriţă. Pescăruş. Pescăruş-albastru. Pescăruş-vânăt. Pescăruş-verde. Pescăruş-verzuliu (Alcedo atthis). 6 v. Prundaş (Calidris arenaria). prunduros, -oăsă adj. (reg.; despre albia sau malul apelor) v. Pietros. Prundos. prunduţ s.n. (geol.; reg.) v. Prundişor. Prunduleţ. prunelă s.f. (anat; fran.; înv.) v. Pupilă. prunet s.n. primărie, pruniş, prunişte, perjărie. Are un prunet mare, care cuprinde peste două sute de pruni. prunic s.m. (bot.; reg.) v. Prunişor. Prunuţ. pruniş s.n. prunărie, prunet, prunişte, peijărie. prunişor s.m. (bot.) prunuţ, prunic. prunişte s.f. prunărie, prunet, pruniş, perjărie. pruntărăş s.m. (omit.; reg.) v. Ploier. Plo-ier-auriu. Ploier-auriu-mare. Ploier-pestriţ (Charadrius apricarius). prunuţ s.m. (bot.) prunişor, prunic. prurigen, -ă adj. (med., med. vet.; despre dermatoze, erupţii) pruriginos. Dermatozele pru-rigene produc prurit. pruriginos,-oăsă adj. (med., med. vet.; despre dermatoze, erupţii) prurigen. prurigo s.n. (med.) 1 dermatoză alergică, strofulus. Prurigo se caracterizează prin vezicule mărunte care provoacă mâncărimi intense. 2 prurigo Besnier = dermatită atopică, eczemă atopică, eczemă constituţională. Prurigo Besnier apare la vârstă fragedă, asociin-du-se frecvent cu astmul bronşic. prurit s.n. (med, med. vet.) mâncărime, mâncărici, mâncărie, mâncătură. Pruritul apare în diferite boli alergice, parazitare, dermatologice şi în unele nevroze. prus1 s.m. (entom.; reg.) v. Corhan. Libarcă. Libarcă-galbenă. Rus1. Şvab1. Şvab-mărunt (v. şvab1) (Phyllodromia germanica). prus2 s.m. (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Prispă. prus3, prusă s.m.,adj. (înv.) 1 s.m. v. Prusac. Prusian. 2 adj. v. Prusac. Prusian, prusăc; -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. prusian, prusiancă, burcuş, prais, <înv.> prus3. Prusacii făceau parte din populaţia de bază a Prusiei. 2 adj. prusian, prusăcesc, prusienesc, burcuşesc, <înv.> prus3, prusesc. Austria a fost învinsă în 1866 de armata prusacă. prusăcesc, -eăscă adj. (rar) v. Prusac. Prusian. prusesc -eăscă adj. (înv.) v. Prusac. Prusian, prusiăn, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. prusac, prusiancă, burcuş, prais, <înv.> prus3. 2 adj. prusac, prusăcesc, prusienesc, burcuşesc, <înv.> prus3, prusesc. prusiăncă s.f. (rar) v. Prusacă (v. prusac). Prusiană (v. prusian). prusianiză vb. I. tr., refl. a (se) prusifica. Foştii bcuitori ai Pobniei actuale de nord-vest au început să se prusianizeze începând cu secolul al XVIII-lea. prusiăt s.m. (chim.; rar) v. Cianură. 1459| prusienesc, -eâscă adj. (rar) v. Prusac. Prusian. prusificâ vb. I. tr., refl. (rar) v. Prusianiza. prusluc s.n. (reg.) 1 v. Pieptar. 2 v. Jiletcă. Vestă. prusten s.m. (bot.; reg.) v. Peniţă (Myriophyllum spicatum şi Myriophyllum verticillatum). prutişor subst. (culin., ind. alim.; reg.)v. Pesmet. pruvireâg s.m. (bot.; reg.) v. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana şi Matthiola annua). psâlmic, -ă adj. (bis.) psaltic. Cunoaşte bine cântecele psalmice. psalmist s.m. (bis.) <înv.> psaltist. Psalmistul este autor de psalmi. psalmodiă vb. I. tr. (bis.; compl. indică psalmi, rugăciuni, cântări religioase etc.) <înv.> a psăl-mui. Dascălul psalmodiază în biserică. psalmodiere s.f. (bis.) psălmuire. Psal-modierea unor cântări religioase revine atât preotului, cât şi dascălului. psalt s.m. (în Biserica Ortodoxă) cântăreţ, dascăl, diac, paracliser, ţârcovnic, peveţ, logofăt, logofăt de strană, <înv.> ecleziarh, grămătic. Psaltul execută cântările şi citirile în timpul serviciului religios. psalterion s.n. (muz.) <înv.> psaltire. Psalterionul este un vechi instrument cu coarde, de formă triunghiulară, folosit până în Evul Mediu. psâltic, -ă adj. (bis.) psalmic, psaltire s.f. (muz.; înv.) v. Psalterion, psaltist s.m. (bis.; înv.) v. Psalmist. psălmui vb. IV. tr. (bis.; înv.; compl. indică psalmi, rugăciuni, cântări religioase etc.) v. Psalmodia. psălmui're s.f. (bis.; rar) v. Psalmodiere. psefologie s.f. (sociol.) sociologie electorală. Psefologia are ca obiect studiul atitudinii politice şi al comportamentului grupurilor de alegători, pentru a detecta factorii care îi influenţează în deciziile luate. pseudoafîx s.n. (lingv.) afixoid. Pseudoafixul este un element de compunere tematică. pseudoârtă s.f. kitsch. Tot ceea ce realizează stă sub semnul pseudoartei. pseudoataxie s.f. (med.) pseudotabes, tabes periferic. Pseudoataxia este un sindrom care are caracteristicile tabesului, dar fără etiologie sifilitică. pseudoblepsîe s.f. (med.) iluzie optică. Pse-udoblepsiile sunt determinate de anumite stări psihice. pseudoconcept s.n. (filos.) pseudoidee. Pse-udoconceptului nu îi corespunde ceva existent în mod real. pseudodemocrât, -ă adj. (polit.) pseudode-mocratic. Consideră alegerile de la el din ţară pseudodemocrate. pseudodemocrâtic, -ă adj. pseudodemocrât pseudoepigrâf, -ă adj. (despre opere, texte, articole etc.) pseudonim. Opera pseudoepigra-fă este o operă atribuită pe nedrept unui autor. pseudohermafroditism s.n. (med.) androginie, ginandromorfism. Pseudohermafrodi-tismul este starea unui individ care are glandele sexuale ale unui sex şi organele genitale externe şi caracterele sexuale ale celuilalt sex. pseudoidee s.f. (filos.) pseudoconcept. pseudologi'e s.f. (psih.) confabulaţie, mitomanie. Pseudologia se caracterizează prin tendinţa unei persoane de a denatura adevărul de a inventa fapte, întâmplări imaginare. pseudomorfîsm s.n. (mineral.) pseudomor-fozl în pseudomorfism, mineralul care se transformă, prin diverse procese fizice sau chimice, în alt mineral îşi păstrează forma cristalogra-fică iniţială. pseudomorfâză s.f. (mineral) pseudomorfism. pseudonim,-ă s.n.,adj. 1 s.n. criptonim, pseudonume. Semnează adesea articolele cu un pseudonim. 2 adj. (despre opere, texte, articole etc.) pseudoepigrâf. pseudonume si (rar) v. Criptonim Pseudonim pseudopatriot, -ă s.m., s.f. patriotard. Pseu-dopatrioţii sunt pretinşi patrioţi. pseudoprefîx s.n. (lingv.) prefixoid. Cu ajutorul pseudoprefixelor se formează mai ales termeni ştiinţifici sau tehnici. pseudosufi'x s.n. (lingv.) sufixoid. Pseudosu-fixul este un element de compunere sau un cuvânt folosit ca sufix în compunerea savantă de termeni ştiinţifici şi tehnici. pseudotăbes s.n. (med.) pseudoataxie, tabes periferic. psicologicamente adv. (modal; înv.) v. Psi-hologiceşte. Sufleteşte, psifoi s.f. pl. (constr.; înv.) v. Mozaic1, psihanaliză s.f. (psihanal.) freudism, psihologie abisală. Psihanaliza reprezintă ansamblul concepţiilor lui Sigmund Freud şi ale adepţilor săi privind viaţa psihică conştientă şi inconştientă a omului. psihedelic s.n. drog1, halucinogen, stupefiant, chimicală, eter, marfa, material, substanţă, zăhărel. A fost condamnat pentru consum şi trafic de psihedelice. psihiatrie s.f. (psih.) psihiatrie comparată = psihiatrie transculturală = etnopsihiatrie. Psihiatria transculturală studiază bolile mintale în cadrul diferitor etnii sau culturi; psihiatrie infantilă = pedopsihiatrie. Psihiatria infantilă se ocupă cu studiul bolilor psihice ale copilului şi adolescentului. psihiâtru, -ă s.m., s.f. (psih.) alienist. Psihiatrul este medicul specialist în psihiatrie. psihic, -ă adj.,s.n. 1 adj. (despre însuşiri, stări etc. ale oamenilor) lăuntric, psihologic, spiritual, sufletesc. Pictorul pune în evidenţă în portretele sale forţa psihică a modelelor. Nu are starea psihică necesară pentru a face faţă unei polemici. 2 s.n. suflet, psihism. Are psihicul răvăşit. Acea întâmplare i-a marcat pentru totdeauna psihicul. psihiceşte adv. (modal; rar) v. Psihologiceş-te. Sufleteşte. psihism s.n. (rar) v. Psihic. Suflet, psihizâ vb. I. intr. (psih.) a psihologiza. psihoactiv, -ă s.n., adj. (farm.) psihotrop. Medicamentele psihoactive acţionează asupra psihicului. psihoanaleptic, -ă adj., s.n. (farm.) psiho-stimulant. Psihoanalepticele au acţiune psiho-tonică, euforizantă. psihodepresor, -oâre s.n., adj. (farm.) psi-holeptic, psihoplegic. psihonevroză psihodiagnostic s.n. (psih.; impr.) v. Psiho-diagnoză. psihodiagnoză s.f. (psih.) psihodiagnostică. Psihodiagnoza este o metodă de explorare a personalităţii indivizilor prin intermediul tehnicilor psihologice. psihoenergizânt, -ă s.n., adj. (farm., ind. alim.) psihotonic. Psihoenergizantele au acţiune stimulatoare asupra psihicului. Cafeaua este o băutură psihoenergizantă. psihofarmacologie s.f. (farm.) farmacopsi-hologie. Psihofarmacobgia se ocupă cu studiul experimental şi clinic al acţiunii medicamentelor asupra comportamentului psihologic. psihofiziologie s.f. (psih.) psihologie fiziologică. Psihofiziologia se ocupă cu studiul proceselor psihologice în raport cu procesele fiziologice din organism. psihogeme s.f. (psih.) boală psihogenă. Psi-hogenia reprezintă ansamblul tulburărilor psihotice şi nevrotice determinate de factori psihogeni. psihoigienă s.f. (psih.) igienă mintală. Psiho-igiena este domeniul psihiatriei care se ocupă cu studiul măsurilor de igienă impuse de anumite activităţi. psihoizoleptic, -ă s.n., adj. (farm.) timore-glator, timostabilizator. Medicamentele psiho-izoleptice acţionează ca stabilizator al tonusului afectiv sau emoţional. psiholeptic, -ce s.n., adj. (farm.) psihodepresor, psihoplegic. Psiholepticele au proprietatea de a diminua activitatea mentală, având acţiune hipnotică, sedativă. psiholingvistică s.f. (psih.) psihologia limbajului (v. psihologie). Psiholingvistica studiază mecanismul psihic al limbajului. psihologic, -ă adj. (despre însuşiri, stări etc. ale oamenilor) lăuntric, psihic, spiritual, sufletesc, psihologiceşte adv. (modal) sufleteşte, psihiceşte, <înv.> psicologicamente. înţelege ce îl motivează psihologiceşte. Nu ştie dacă va fi vreodată pregătit psihologiceşte să treacă printr-o încercare asemănătoare. psihologie s.f. 1 (psih.) noologie. Psihologia se ocupă cu studiul psihicului, cu legile proceselor psihice şi cu particularităţile psihice individuale (caracter, temperament etc.). 2 (sociol.) mentalitate, optici Este greu ca o colectivitate supusă unei anumite influenţe să-şi schimbe psihologia imediat. 3 (psihanal.) psihologie abisală = freudism, psihanalizl 4 (psih) psihologie animală = zoopsihologie. Psihologa animală se ocupă cu studiul genezei şi al stadiilor de dezvoltare ale psihicului la animale; psihologie fiziologică = psihofiziologie; psihologie patologică = patologia psihicului (v. patologie), patopsihologie, psihopatologie; (art.) psihologia limbajului = psiholingvistică, psihologizâ vb. I. intr. (psih.) a psihiza. psihomotor, -oâre adj. (med.) ideomotor. Bolnavul are tulburări psihomotorii. psihonevroză s.f (med.) nevropatie, nevroză, spaimă. Sub denumirea de psihonevroză se includ diferite afecţiuni ale sistemului nervos provocate de tulburarea dinamicii normale a proceselor nervoase în urma unor solicitări psihice excesive. psihopatie psihopatie s.f. {psih.) psihopatie paranoică = psihopatie paranoidă. în psihopatia paranoică predomină tendinţa patologică de a forma idei dominante, întreţinute de emoţii puternice; psihopatie paranoidă = psihopatie paranoică, psihopatologie s.f. {psih.) patologia psihicului (v. patologie), patopsihologie, psihologie patologică. Psihopatologia se ocupă cu studiul aspectelor patologice ale activităţii psihice. psihoplegic, -ce s.n., adj. (farm.) psihode-presor, psiholeptic. psihoplegie s.f. (psih.) leşin psihic. Psihople-gia este pierderea temporară a cunoştinţei, când pacientul face un atac de demenţă. psihoreâcţie s.f. (med., med. vet.) reacţie psihică. Psihoreacţia este reacţia de inhibare a acţiunii hemolitice a veninului de cobră. psihosferă s.f. (psih.) sociosferă. Psihosfera este alcătuită din „ totalitatea personalităţilor umane”, privite ca înveliş al planetei. psihosomatic, -ă adj. (med.) somatopsihic. Tratează în cartea sa afecţiunile psihosomatice. psihostimulănt, -ă adj., s.n. (farm.) psihoa-naleptic. psihoterapeutică s.f. (psih.) psihoterapie, psihoterapie s.f. (psih.) psihoterapeutică. Psihoterapia este o metodă de tratare a bolnavilor prin influenţarea psihicului lor, utilizân-du-se persuasiunea, hipnoza, sugestia etc. psihotonic, -ă s.n., adj. (farm., ind. alim.) psihoenergizant. psihotrop, -ă s.n., adj. (farm.) psihoactiv. Medicamentele psihotrope acţionează asupra psihicului. psihoză s.f. (psih.) 1 delir parţial, fixaţie, han-tisă, idee fixă, manie, marotă, monomanie, obsesie, ţicneală, fix, <înv.> vesanie, ţăcăneală, pată. Bolnavii care au o psihoză sunt preocupaţi de un singur gând sau de un singur subiect. 2 psihoză bipolară = psihoză maniaco-depresivă = tulburare afectivă bipolară. Psihoza bipolară se caracterizează fie printr-o dispoziţie euforică, fie printr-o dispoziţie depresivă, fie prin prezenţa simultană sau prin alternanţa rapidă a simptomelor maniacale şi depresive; psihoză paranoică = paranoia. Psihoza paranoică se caracterizează printr-o evoluţie lentă, progresivă şi ireductibilă a unui delir coerent, sistematizat, organizat, pornind de la anumite episoade reale din viaţa afectivă sau emoţională, conser-vându-se perfect claritatea în gândire, voinţa în acţiune, susceptibilitatea, orgoliul exagerat, judecata falsă şi tendinţa la interpretare, conducând frecvent la reacţii agresive şi antisociale. psihroffl, -ă adj., s.m., s.f. (biol.) criofil. Un organism psihrofil rezistă la temperaturi scăzute. psih' subst. (lingv.; înv.) v. Spirit lent. Spirit lin. Spirit moale. psilofîtă s.f. (bot.) psilofiton. Psilofitele se înmulţesc prin spori. psilofiton s.m. (bot.) psilofîtă. psilozis s.n. (med) sprue. Persoanele bolnave de psibzis prezintă diaree cronică, anemie, gbsită. psitaci'sm s.n. fig. (livr.) 1 v. Copiere. Imitare. Imitaţie. 2 v. Maimuţăreală. Maimuţărie. Schimonoseală. Strâmbătură. psitacoză s.f. (med. vet.) boala papagalilor (v. boală). Psitacoza este o maladie infecţioasă virotică a papagalilor, transmisibilă omului. pst interj, (adesea repetat sau cu „s”prelungit) linişte!, st!, tăcere!, ţist!, meclez!, mucles! Pst! Vine profesoara! pteridă s.f. (bot.; rar) v. Feriga-ursului (v. ferigă). Ferigă. Ferigă-de-câmp. Ferigă-împără-tească. Ferigă-mare. Ferigă-yeinicească (Pte-ridium aquilinum). pteridofîtă s.f. (bot.) criptogamă vasculară. Pteridofitele se înmulţesc prin spori. pteridospermăle s.f. pl. (bot.) pteridosperme. pteridosperme s.f. pl. (bot.) pteridosperma-le. Pteridospermele formează un grup de gimnosperme primitive fosile din carbonifer, asemănătoare cu ferigile, dar care se înmulţesc prin seminţe, şi nu prin spori. pterigosperm, -ă adj. (bot.; despre plante) pterosperm. Plantele pterigosperme au seminţe aripate. pterosperm, -ă adj. (bot.; despre plante) pterigosperm. pterozâur s.m. (paleon.; rar) v. Pterozaurian. pterozauriăn s.m. (paleon.) pterozâur. Pterozaurienii au trăit din triasic până la sfârşitul cretacicului. ptialagog, -ă adj. (despre substanţe, medicamente, alimente etc.) sialagog. Medicamentele ptialagoge măresc secreţia salivară. ptialmă s.f. (biochim.) amilază salivară. Ptia-lina este produsă de glandele salivare. ptialism s.n. (med.) hipersialie, polisialie, si-aloree. Ptialismul este o secreţie abundentă de salivă, întâlnită în unele maladii sau provocată prin medicamente. ptoză palpebrală s.f. (med.) blefaroptoză. Ptoza palpebrală este coborârea pleoapei superioare. pub [pab] s.n. (engl.) v. Bar. Cabaret, puberăl, -ă adj. pubertar. Părinţii aşteaptă să-i treacă criza puberală. puberă adj. (despre fete) nubilă. Fetele pubere au ajuns la vârsta pubertăţii. pubertăr, -ă adj. puberal, pubertăte s.f. <înv.> junie. Pubertatea este perioada vieţii cuprinsă între copilărie şi adolescenţă. public, -ă adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „individual”, „particular *) colectiv, comun, general2, obştesc, <înv.> generalnic. Aceste proiecte vizează investiţii pentru interesul public. 2 (în opoz. cu „ezoteric”; mai ales despre doctrine filosofice) exoteric 3 (despre atitudini, acţiuni, manifestări etc. ale oamenibr) oficial. Ar fi fost normal să facă o declaraţie publică după acuzele care i s-au adus în presă. II s.n. 1 ascultători (v. ascultător), asistenţă, audienţă, auditoriu, lume. Publicul îl întâmpină pe solist cu ropote de aplauze. 2 sală.1. Publicul s-a ridicat în picioare la sfârşitul concertului 3 (art.) publicul larg= marele public (v. mare1), publicul cel mare. Această scriere a poetului este necunoscută publicului larg, (rar) publicul cel marev. Marele public (v. mare1). Publicul larg. 4 (înv.) v. Locuitori (v. locuitor). Populaţie, publică vb. 1.1 tr. (tipogr.; compl. indică cărţi, reviste, acte, documente etc.) a edita, a imprima, 11460 a scoate, a tipări, a lansa, <înv.> a publicui, a scrie, a stampa, a eda. A publicat un nou roman de aventuri. 2 refl. (tipogr.; despre cărţi, publicaţii etc.) a apărea, a se edita, a ieşi, a se tipări, <înv.> a se publicarisi. Cartea s-a publicat în condiţii grafice excelente. 3 tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defaima. Denigra. Detracta. Discredita Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. 4 tr. (înv.; compl. indică fapte care au avut bc sau care sunt în curs de desfăşurare, situaţii trecute ori existente etc.) v. Anunţa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti, publicăre s.f. 11 editare, imprimare, imprimat1, scoatere, tipărire, tipărit1, tragere, <înv.> editură, publicaţie, publicitate, tipărie. Este necesară publicarea unor cărţi cu ilustraţii. 2 (tipogr.) imprimare, imprimat1, tipar, tipărire. Romanul său este bun de publicare. 3 apariţie, tipărire. Numele său s-a impus în literatura de specialitate după publicarea acestui tratat. 4 (înv.) v. Anunţare. încunoştinţare. înştiinţare. Vestire. II (concr.; înv.) 1 (jurnal.; cu determ. care arată felul sau apartenenţa) v. Organ1. Periodic. Publicaţie. Publicaţie periodică. 2 v. Imprimat2. Tipăritură, publicarisi vb. IV. (înv.) 1 refl. (tipogr.; despre cărţi, publicaţii etc.) v. Apărea. Edita. Ieşi. Publica. Tipări. 2 tr. (compl indică fapte care au avut loc sau care sunt în curs de desfăşurare, situaţii trecute ori existente etc.) v. Anunţa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti, publicăţie s.f. 1 (jurnal; cu determ. care arată felul sau apartenenţa; şi publicaţie periodică) organ1, periodic, <înv.> foaie, publicare. Acest ziar este publicaţia Partidului Liberal. 2 (înv.) v. Afiş. Anunţ. înştiinţare. 3 (înv.) v. Declaraţie. Notificare. 4 (înv.) v. Ordonanţă. 5 (înv.) v. Editare. Imprimare. Imprimat1. Publicare. Scoatere. Tipărire. Tipărit1. Tragere. 6 (înv.) v. Anunţare. încunoştinţare. înştiinţare. Vestire. publică s.f. (polit.; înv.) 1 v. Republică. 2 v. Stat1. Ţară. publicăluivb. IV. tr. (înv.; compl. indică fapte care au avut loc sau care sunt în curs de desfăşurare, situaţii trecute ori existente etc.) v. Anunţa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti, publicism s.n. (jurnal; fran.; înv.) v. Gazetărie. Jurnalism. Jurnalistică (v. jurnalistic). Presă. Publicistică (v. publicistic). Ziarism. Ziaristică (v. ziarisitic). publicist, -ă s.m., s.f. (jurnal) gazetar, jurnalist, ziarist, presar. Visul său este să devină publicist. publicistic, -ă adj., s.f. (jurnal) I adj. gazetăresc, jurnalistic, ziaristic. Este apreciat pentru activitatea sa publicistică. II s.f. 1 gazetărie, jurnalism, jurnalistică (v. jurnalistic), presă, ziarism, ziaristică (v. ziaristic), <înv.> publicitate, publicism. A renunţat la profesorat pentru publicistică. 2 presă, tipar, ziare (v. ziar), <înv.> publicitate. într-o democraţie adevărată libertatea publicisticii este deplină. Această revistă de cultură ocupă un loc important în publicistica românească. publicită vb.I tr. (rar, compl. indică fapte care au avut loc sau care sunt în curs de desfăşu- 1461 | rare, situaţii trecute ori existente etc.) v. Anunţa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti, publicitate s.f. 11 advertising. Prin publicitate se urmăreşte promovarea unui produs, a unui serviciu etc. 2 (art; jur.) publicitatea judecăţii = principiul publicităţii (v. principiu), în temeiul publicităţii judecăţii, soluţionarea litigiilor se face, cu unele excepţii, în şedinţă publică. 3 (înv.) v. Editare. Imprimare. Imprimat1. Publicare. Scoatere. Tipărire. Tipărit1. Tragere. II (jurnal.; înv.) 1 v. Gazetărie. Jurnalism. Jurnalistică (v. jurnalistic). Presă. Publicistică (v. publicistic). Ziarism. Ziaristică (v. ziarisitic). 2 v. Presă. Publicistică (v. publicistic). Tipar. Ziare (v. ziar). publicul vb. IV. tr. (înv.) 1 (tipogr.; compl. indică cărţi, reviste, aăe, documente etc.) v. Edita. Imprima. Publica. Scoate. Tipări. 2 (compl. indică fapte care au avut loc sau care sunt în curs de desfăşurare, situaţii trecute ori existente etc.) v. Anunţa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti. publicuire s.f. (înv.) v. Anunţare. încunoş-tinţare. înştiinţare. Vestire, pucăr s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. pucedos, -oăsă adj. (chim.; înv.; despre substanţe) v. Sulfuros, puchi s.m. (fiziol.; reg.) v. Urdoare. puchrnă s.f. (fiziol; reg.) v. Urdoare. puchineală s.f. (reg.) v. Atenţie. Grijă. Meticulozitate. Migală. Migăleălă. Minuţie. Minuţiozitate. Scrupulozitate. puchini vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Migăli. puchinâs,-oăsă adj. 11 (pop. şifam.; despre aşezări, regiuni, ţâri etc.) v. Mizer. Mizerabil. Prăpădit. Sărac. Sărăcăcios. 2 (în opoz. cu „intens”, „puternic”;pop. şifam.; despre lumină, surse de lumină) v. Mic. Pal. Palid Redus. Slab. 3 (fam.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 4 (fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. 5 (reg; despre ochi) v. Urduros. II fig. (pop. şifam.; despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) v. Inferior. Mărunt. Mic. Modest. Neimportant. Neînsemnat. Simplu. Umil. puchi6s, -oâsă adj. I (fam.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat Slinos. Soios. II (reg.; despre ochi) v. Urduros. puchiţel, -eâ s.f., adj. I s.f. (pop.) v. Bobiţă. Picăţea. II adj. (reg.) 1 (despre obiecte, culori) v. Pestriţ. 2 (despre ochi) v. Castaniu. Căprui, puci s.n. (polit.) lovitură de stat, <înv.> lovire de stat. Guvernul a căzut în urma unui puci. puciognă s.f. (bot.) 1 Bifora radians; iar-bă-puturoasă, buruiană-pucioasă, bu-ruiană-puturoasă, puturoasă (v. puturos), scărişoară. 2 (reg.) v. Coriandru (Coriandrum sativum). pucios, -oâsă s.f., adj. I s.f. 1 (chim.) sulf, piatră-pucioasă, ţâmpor, <înv.> iarbă-pucioasă. Pucioasa este un metaloid cu miros pătrunzător, specific, care se întrebuinţează la fabricarea unor coloranţi, în industria cauciucului, în farmacie etc. 2 (lapl. pucioase; reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. II adj. (fam.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Pătat Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. III adj. (înv. şi reg.) 1 (chim.; despre substanţe) v. Sulfuros. 2 (despre ape, băi etc. sau despre procese, despre reacţii chimice etc.) v. Sulfuros. IV adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2.2 (despre oameni sau despre manifestări ale br) v. Imposibil. Insuportabil. Nesuferit. Nesuportabil. pudâuă s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). pucliş, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre corpul lor) v. Adus2. Aplecat2. Cocârjat. Cocoşat. Curbat. Gârbov. Gârbovit. înclinat, încovoiat. îndoit. Plecat2. Strâmb. Strâmbat. Sucit2.2 (despre nas) v. Acvilin. Adus2. Buscat Cocârjat. Coroiat. Curbat. încovoiat, pudul vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni; mai ales în constr. neg.) v. Dovedi. Prididi. Răzbi. 2 intr. (în forma puculi; despre oameni; urmat de determ. locale) v. Domicilia. Fi. Locui. Sta. Şedea. Vieţui. 3 tr. (în forma pucului; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. puculi vb. IV. intr. (reg.) = puclui. pucului vb. IV. tr. (reg.) = puclui. pucurîci s.m. (entom.; reg.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). pudibând, -ă adj. (despre oameni) prud. Persoanele pudibonde afişează o pudoare exagerată. pudic, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale br) 1 decent, ruşinos, sfios. Tânăra pudică a roşit auzind bancul obscen. Are o comportare pudică în societate. 2 candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, <înv.> nepăcătuit, ne-zlobiv, prost, sânt, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, virginal, ebumeu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet pudic. pudicitâte s.f. 1 candoare, castitate, feciorie, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudoare, angelism, <înv.> devestăvnicie, smerenie, vergurie, puduciţie, curăţenie, imaculare, neîntinâre, puritate, virginitate, curăţie. 2 (rar) v. Bună-cuviinţă. Decenţă. Jenă. Maniere (v. manieră). Modestie. Pudoare. Ruşine. Sfială. pudici'ţie s.f. (latin.; înv.) v. Bună-cuviinţă. Decenţă. Jenă. Maniere (v. manieră). Modestie. Pudoare. Ruşine. Sfială, pudli subst. (reg.) v. Masă1. Tarabă. Tejghea, pudoâre s.f. 1 bună-cuviinţă, decenţă, jenă, maniere (v. manieră), modestie, ruşine, sfială, pudicitâte, pudiciţie. Multe pufai persoane sunt lipsite de pudoare. 2 candoare, castitate, feciorie, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudicitâte, angelism, <înv.> devestăvnicie, smerenie, vergurie, puduciţie, curăţenie, imaculare, neîntinâre, puritate, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană pudoare. 3 castitate, cinste, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, onoare, virginitate, fetie, <înv.> vergurie, curăţenie, curăţie. Vestalele au depus jurământul de pudoare. 4 (rar, mai ales constr. cu vb. „a păstra) v. Discreţie. Secret2. Tăcere, pudră vb. I. tr., refl. (cosmet.; compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii, nasul br) a prăfui, <înv.> a (se) înfaina, a (se) pudrui, a se faina. Femeia îşi pudrează nasul. Actorii se pudrează şi se fardează înainte de a intra pe scenă. pudrăj s.n. (cosmet.) pudrare, prăfuire, faineală. pudrâre s.f. (cosmet.) pudraj, prăfuire, faineală. Femeia începe machiajul cu pudrarea feţei. pudrăt, -ă adj. (cosmet.; despre oameni sau despre faţa, obrajii, nasul lor) <înv.> pudruit, fainat Femeia are faţa discret pudrată. pudră s.f. 1 pulbere. O pudră de făină acoperă masa din bucătărie. 2 (cosmet.) faină. îi face cadou de ziua ei o pudră şi un ruj. 3 (farm.) pudră de talc = talc. Pudra de talc are rol protector şi sicativ. 4 (farm., chim.; arg.) pudră de mătase v. Cocaină, pudrui vb. IV. tr., refl. (cosmet.; înv.; compl. sau sub. indică oameni sau faţa, obrajii, nasul gâtul lor) v. Pudra. pudruit, -ă adj. (cosmet.; înv.; despre oameni sau despre faţa, obrajii, nasul br) v. Pudrat, pueril, -ă adj. I (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenibr) 1 infantil, naiv, copilăresc, şcolăresc. Face glume puerile. Pune întrebări puerile. 2 copilăresc, copilăros, infantil, <înv. şi pop.> coconesc, <înv.> pruncesc. Nu şi-a pierdut aerul pueril nici la maturitate. II (adesea peior.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenibr sau despre afirmaţii, creaţii, decizii etc. ale lor) neîntemeiat, neserios, infantil. Reacţia ei la cele auzite a fost puerilă. Motivaţia lui este puerilă. puerilitâte s.f. (rar) v. Naivitate, puf interj, buf! Puf. S-a lovit cu capul de uşă. puf2 s.n.,s.m. I s.n. 1 (colect.; anat.) scamă, pihă. Are perne din puf de gâscă. Puişorilor de găină le-a căzut puful. 2 (colect.; bot.; la unele plante sau la fructe) lanugo, scamă. Este alergic la puful piersicilor. 3 (meteor.) fulg, stea, steluţă, steluţă de gheaţă, steluţă de zăpadă, fluture. Primul puf a căzut în noiembrie. 4 (colect.; culin.; fam.) v. Frecăţei. Tumăţei. Zdrenţe (v. zdreanţă). 5 (reg.) v. Pilotă. 6 (reg.) v. Lamură. 7 (arg.) v. Ţigară. Ţigaretă. II s.m. (bot.) 1 (rar) puf-vegetalv. Bumbăcariţă (Eriophorum angustifolium). 2 (reg.) v. Gogoaşă. Păpălău (Pfy/sa/is alkekengi). 3 (reg.) v. Gogoaşă (Globaria gigantea). 4 (reg.) v. Gogoaşă (Lycoperdon bovista). pufăi s.n. (bot.; reg.) 1 v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). 2 v. Gogoaşă (Globaria gigantea). 3 v. Gogoaşă (Lycoperdon bovista). puf an pufân s.m. {zool; reg.) v. Iepure (Lepus euro-paeus). pufă s.f. (meteor.; reg.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. pufăi vb. IV. 1 intr. (despre oameni) a pâcâi, a pâşcâi. Bătrânul turc pufăie din lulea. 2 intr. (despre fiinţe obosite, bolnave etc.; de obicei cu determ. modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos”) a gâfâi, a sufla, a îngeme, a lihăi1, a răsufla, a se şuşcăi. Pufăie zgomotos după ce urcă nouă etaje. Căţelul începe să pufăie greu după mult alergat. 3 intr. (despre oameni) a pufni, a ţâfni. 4 tr. (fam.; compl. indică tutun, ţigări etc.) v. Fuma. pufăiălă s.f. gâfâială, gâfâit, pufaire, pufăit1, pufaitură. Se odihneşte până se opreşte din pufăiălă. pufăiâs, -oăsă adj. (reg.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhav. Umflat, pufăire s.f. gâfâială, gâfâit, pufăiălă, pufăit1, pufaitură. pufăit1 s.n. gâfâială, gâfâit, pufaială, pufaire, pufaitură. pufăit2, -ă adj. (în opoz. cu „dens”, „compact”; rar; despre pământ, zăpadă etc.) v. Afânat. înfoiat. Moale. Poros. Pufos. Rar. pufăitură s.f. 1 gâfâială, gâfâit, pufaială, pufaire, pufăit1. 2 (rar) v. Pufnet. Pufnitură. pufăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Pufuliţă (Epilobium hirsutum). pufin s.m. (omit.; rar) pufin-mediteraneean = pufin-răsăritean v. Furtunar. Pasărea-fur- tunii (v. pasăre). Pasărea-vijeliei (v. pasăre) (Pufftnus puffinus yelkouan). pufişor s.m. (bot.; reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense). pufnă s.f. (geol) pâclă, salţă, vulcan noroios. Din pufne erup gaze, ape sărate şi, uneori, petrol. pufnet s.n. 1 pufnitură, pufaitură. Tatăl, supărat, scotea numai pufnete. 2 bufneală, bufnet, bufnire, bufnit, bufnitură, răbuf-nitură, răbufneală, răbufnire. Se aud pufnete puternice în uşa de la intrare. pufni vb. IV. 1 intr. (despre oameni) a pufai, a ţâfni. Supărată pe el, pufneşte ori de câte ori îl întâlneşte. Pufneşte când se împiedică de dala ieşită în afară a caldarâmului. 2 intr. (despre oameni; uneori determ. prin „în râs”, „în plâns”) a bufni, a izbucni, <înv. şi reg.> a prorupe, a dupăi, a răbufni. Nervoasă, pufneşte în faţa lor. Copilul pufneşte în plâns. 3 tr. (fam.; compl. indică tutun, ţigări etc.) v. Fuma. pufnitură s.f. pufnet, pufaitură. pufos, -oăsă adj. 11 (în opoz. cu „dens”, „compact”; despre pământ, zăpadă etc.) afânat, înfoiat, moale, poros, rar, pufăit2, ţărânos, <înv. şi reg.> uşor2, puhav, vospom, <înv.> răsfirat Solul săpat devine pufos. 2 (despre aluaturi) afânat, spumos. După frământare, aluatul de cozonac a devenit pufos. I11 (despre materiale textile, ţesături sau despre obiecte din fibre textile) scămos, scămoşat2, lânos. Are un palton din stofă pufoasă pe o parte. 2 (despre animale, despre blana lor sau despre părţi ale corpului lor) <înv.> pufiilin. Pisica are o blană pufoasă. Şi-a cumpărat un câine pufos. 3 (despre plante sau despre părţi ale lor) lanifer, pufuiat, scămos. Mâţişorii sunt pufoşi. Frunzele unor plante sunt pufoase. III (fam.) 1 (despre oameni sau despre faţa br) v. Puhav. Umflat. 2 (despre părţi ale corpului) v. Flacid. Flasc. Fleşcăit Moale. Puhav. pufoşiţ, -ă adj. (rar; despre părţi ale corpului) v. Flacid. Flasc. Fleşcăit. Moale. Puhav, pufuiât, -ă adj. (rar; despre plante sau despre părţi ale lor) v. Lanifer. Pufos. ^ pufulete s.m. (bot.; reg.) 1 v. Gogoaşă. Păpă-lău (Physalis alkekengi). 2 v. Gogoaşă (Lyco-perdon bovista). pufuleţ s.m. I pufuşor. II (bot.) 1 (la pl. pu-fuleţi) Ageratum houstonianum; vanilie, pufuşori (v. pufuşor). 2 (reg.) v. Gogoaşă (Glo-bariagigantea). 3 (lapl. pufuleţi; reg.) v. Pej-mă (Amberboa moschata). pufulin, -ă adj. (înv.; despre animale, despre blana lor sau despre părţi ale corpului lor) v. Pufos. pufuliţă s.f. (bot.) 1 Epilobium hirsutum; faţă-n-faţă, limbricaş, pufariţă, zburătoare (v. zburător), zburătoare-de-apă (v. zburător). 2 Epilobium angustifolium; zburătoare (v. zburător), răchiţică, răscoage, răscogea. pufuşor s.m. I pufuleţ. Puilor de găină a început să le cadă pufuşorul. II (bot.; reg.) 1 v. Papanaş (Trifolium arvense). 2 (la pl pufuşori) v. Pufuleţi (v. pufuleţ). Vanilie (Ageratum houstonianum). pughilăreş s.n. (reg.) v. Portmoneu. Portofel, pugilă vb. I. intr. (sport; rar; despre oameni) v. Boxa. pugilăt s.n. (sport; rar) v. Box1. Pugilism. Sportul cu mănuşi (v. sport). pugilism s.n. (sport) box1, sportul cu mănuşi (v. sport), cest2, pugilat, pugilistică. Fratele ei este campion naţional la pugilism. pugilist s.m. (sport) boxer. Pugilistul român a câştigat campionatul european de box. pugilistică s.f. (sport; rar) v. Box1. Pugilism. Sportul cu mănuşi (v. sport). pugleu s.m. (zool; reg.) v. Dulău. Zăvod. puhăce s.f. (omit.; înv. şi reg.) v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo). puhăi s.m. (bot.; reg.) v. Corcodel2. Corcoduş (Prunus cerasifera). puhav, -ă adj. 11 (despre părţi ale corpului) flacid, flasc, fleşcăit, moale, pufoşit, pufos, <înv.> molicios, iască. Are muşchii de pe braţe puhavi. Peste guler îi cade guşa puhavă. 2 (despre oameni sau despre faţa br) umflat, buhăit2, pufos, buged, buhos, butăv, pâhăvit, pufaios, searbăd1. îşi priveşte îngrijorat în oglindă faţa puhavă. II (reg.) 1 (în opoz. cu „dens”, „compact”; despre pământ, zăpadă etc.) v. Afânat. înfoiat. Moale. Poros. Pufos. Rar. 2 (mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2.3 (despre pământ) v. Apătos. Apos. 4 (despre obiecte, materiale etc. sau despre aspectul, consistenţa, textura br) v. Buretos. Miarolitic. Poros. Spongios. III (reg) 1 (despre alimente, în special despre preparate de patiserie) v. Moale. Proaspăt. 2 (despre carnea preparată) v. Fraged. Moale. IV (reg.; despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. |1462 Neplăcut Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2, puhă s.f. (reg.) v. Bici. Biciuşcă. puhăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, puhăiălă s.f. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeălă. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. puhăvi vb. IV. refl. 1 (despre oameni sau despre faţa lor) a se umfla, a se buhăi1, a se buftăni, a se bufii, a se bugezi, a se orjoveni1. S-apuhăvit tot din cauza băuturii. 2 (reg.; în forma pâhâvi; despre plante, părţi ale br, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji, puhăvie s.f. (înv.) v. Buhăială1. Buhăire. puhoi s.n. 11 (hidrol; adesea determ. prin „de apă” sau „de ape,T) şiroi1, şuvoi1, torent, debaclu, <înv. şi pop.> undă, noian, ză-por1, <înv. şi reg.> năboi1, poamă, şirlău, năboială, sel, şopor, şuşoi, turlaş, vâjoi. în urma ploilor abundente, puhoaiele de pe munţi au inundat satul. Puhoaiele distrug totul în calea br. 2 (mai ales lapl. puhoaie;prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fluviu, pârâu, râu, şiroi1, şuvoi1, torent, val, <înv. şi reg.> şirlău, ţuţuroi, vâjoi, flux. Fetei îi curgeau pe faţă puhoaie de lacrimi. Au curs puhoaie de cerneală pe acest subiect. II fig. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, sumedenie, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era un puhoi de oameni. Limuzina mirilor era urmată de un puhoi de maşini. 2 (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care sugerează ideea de succesiune neîntreruptă, de impetuozitate, de mulţime compactă în mişcare etc.) fluviu, flux, râu, şuvoi1, torent. După meci, pe străzi a început să curgă un adevărat puhoi de oameni. Pe autostrăzi se scurg puhoaie de maşini. puhoiă vb. I. intr. (reg.; despre ape curgătoare) v. Deborda. Deversa. Revărsa. Tălăzui. Vărsa. puhoier s.m. (omit.; reg.) 1 v. Gaie (Milvus milvus). 2v. Fluierar-argintiu. Ploier-argintiu. Ploier-comun. Ploier-degetat (Squatarola squatarola). 3 v. Ploier. Ploier-auriu. Ploier-au-riu-mare. Ploier-pestriţ (Charadrius apricarius). pui1 s.m. 11 (zool.) <înv. şi pop.> rod1, fat Căţeluşa lor a fătat opt pui. 2 (zool.) odraslă, prăsilă, progenitură, ţânc, <înv.> prăsitură Iepuroaica şi puii ei stau într-un ţarc special. 3 (entom.; reg.) căţeL Puii sunt larvele unei insecte. 4 (art.; reg.) puiul Silvei v. Vasilcă. 5 fig. (pop. şi fam.) pui de năpârca = pui de viperă v. Şarpe. Şerpoaică. Viperă. 6 fig. (fam.) v. Debutant. începăţor. Neofit. Novice. II (bot.) 1 lăstar1, mladă, mlădiţă, rejeton, smicea, telom, 1463| vlăstar, <înv. şi pop.> odraslă, arin, odrăsluţă, strămurare, <înv. şi reg.> lujer, vreasc, loază, mlădoacă, puiestru, strămuraş, <înv.> răsad Plantele se înmulţesc prin seminţe, pui sau bulbi. 2 (pop.) babă. Puiul este ştiuletele de porumb îngemănat. 3 (la porumb; reg.) v. Păpuşă. 4 (reg.) v. Copil2. 5 (reg.) pui-de-gâscă v. Păpădie (Taraxacum officinale). II11 (în limbajul părinţilor, adesea la vocat.) copil1, odor1. Nu mai fi supărat, puiul mamei! 2 (rar) pui de cuc v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1); (pop.) pui de bogdaproste=pui de lelev. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1); pui de lele v. a (fam.; deprec.) Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură; b (fam.; deprec.) v. Afemeiat. Crai; c fig. (fam.; iron.) Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat); (reg.) pui degiolv. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. 3 (fam.; de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) v. Băiat. Copil1. Fecior. Fiu. 4 (fam.) v. Copil1. Odraslă. Progenitură. 5 (fam.; mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) v. Drag. Iubit. Scump. IV1 (şi pui de pernă) perniţă, pemuţă, puişor, puiuţ, pemioară, pemi-şoară, coltuc, fultuc, modiţă, perinei. Pe pat are pui de pernă decorativi. 2 (constr.; reg.) pui de fereastră v. Ochi1. Ochi de fereastră (v. ochi1). Ochi de geam (v. ochi1). 3 (reg.) v. Sertar. V1 (pop.) v. Bobiţă. Picăţea. 2 (la cai; reg.) v. Mişină. VI (la obiecte de îmbrăcăminte; reg.) 1 broscuţă, palhă1, pălăcrinţ, păviţă, pă-vuţă, puiete. Puiul este un petec care se pune la răscroiala de la subsuoara cămăşilor ţărăneşti, pentru a le da lărgime. 2 v. Bazon. puP vb. IV. 11 tr. (reg.; despre mamifere femele; compl. indică pui) v. Face. Făta. Naşte. 2 tr. (pom., hort.; reg.; compl indică lăstari sau plante de cultură ori părţi ale lor) v. Copiii. Plivi. 3 intr. (bot.; reg.; despre plante sau despre părţi ale lor) v. înfrăţi. Lăstări. 4 refl. (recipr.) (biol; reg.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. II refl., tr. fig. (înv. şi reg.; sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Accentua. Acutiza. Adânci. Agrava. Amplifica. Ascuţi. Creşte. Exacerba. Intensifica. înăspri. înteţi. Mări. Spori1, puia-gaia s.f. art. (j. de copii) cloşca-cu-pui (v. cloşcă), baba-gaia (v. babă), ma-ma-cu-uliul (v. mamă), mama-gaia (v. mamă), mama-puilor (v. mamă), puişorii (v. puişor), uliul (v. uliu). puiâc s.m. (bot.; reg.) 1 v. Arpagic. Cea-pă-de-sămânţă. Ceapă-măruntă. 2 v. Copil2, puiandru s.m. (bot.; reg.) v. Copăcel. Puiet, puiâţă s.f. (reg.) puier,puiemiţă. înpu-iaţă se dă de mâncare puilor. puică s.f. I (fam.; mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) v. Dragă (v. drag). Iubită (v. iubit). Scumpă (v. scump). II (bot.; reg.) 1 (la porumb) v. Păpuşă. 2 v. Copil2. III (omit.; reg.) v. Curcă. IV (art.; entom.; reg.) puica-popiiv. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Va-ca-domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). V (iht.; reg.) v. Crăişor. Lostriţă (Hucho hucho). puichi'ţă s.f. (reg.) I (omit.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). II (bot.) 1 v. Calce1. Cal-cea-calului (v. calce1) (Caltha palustris). 2 v. Floarea-Paştelui (v. floare). Rotiliţă (Anemone nemorosa). puicoi s.m. (omit.; reg.) v. Curcan (Meleagris gallopavo). puiculeâ s.f. (reg.) v. Puiculiţă. puiculeănă s.f. (pop.) v. Puiculiţă. puiculiţă s.f. 11 (omit.) puicuţă. 2 puicu-leană, puicuţă puiculeâ Aşteaptă o scrisoare de la puiculiţă lui. 3 (culin.; reg.) v. Floricele (v. floricea). 4 (art.; entom.; reg.) puiculiţa-popii v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). II fig. (fam.; iron.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). puicuţă s.f. 11 (omit.) puiculiţă. A cumpărat din piaţă mai multe puicuţe şi un cocoşel. 2 (pop.) v. Puiculiţă. II fig. (fam.; iron.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). puidăi vb. IV. intr. (reg.; despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. puieci s.m. pl. (bot.; reg.) 1 v. Arpagic. Cea-pă-de-sămânţă. Ceapă-măruntă. 2 v. Copil2, puiecior s.m. (bot.; reg.) v. Cepişoară. Cepu-şoară. puielniţă s.f. (reg.; deprec. sau peior.) = pu-iemiţă. puier subst. (reg.) puiaţă, puiemiţă. în puier se dă de mâncare puilor. puierîţă s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Copil2, puiemiţă s.f. (reg.) 1 puiaţă, puier. 2 (deprec. sm peior.; în forma puielniţă) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). puiestru subst. (bot.; reg.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea Telom. Vlăstar, puiet s.m. I (colect.) 1 <înv.> puime. Gospodarul hrăneşte puietul din curte. 2 (pisc.) alevin. Puietul reprezintă peştii în primele zile de dezvoltare. II (bot.) 1 copăcel, puiandru, puiţ. Plantează pe lângă gard câţiva puieţi. 2 (la pl. puieţi) material săditor. Are ca puieţi lalele, crini şi trandafiri. puiuţ puiete s.m. (la obiecte de îmbrăcăminte; reg.) broscuţă, palhă1, pălăcrinţ, păviţă, păvu-ţă, pui1. Puietele este un petec care se pune la răscroiala de la subsuoara cămăşilor ţărăneşti, pentru a le da lărgime. puietoare s.f. (omit.; reg.) v. Cloşcă. puieţ1 s.m. (bot.; reg.) v. Copil2. puiet2 s.n. (reg.) v. Sertăraş. Sertărel. puiezîvb. IV. (reg.) 1 refl. (biol; despre animale, organisme) v. înmulţi. Prăsi. Procrea. Reproduce. 2 tr.,refl. v. Acoperi. încărca. Umple, puigăn s.m. (omit.; reg.) puioc. în câteva săptămâni, bine îngrijiţi, puişorii au devenit puigani. puigros s.m. (omit.; reg.) v. Botgros. Cireşar (Coccothraustes coccothraustes). pui'me s.f. (colect.; înv.) v. Puiet, puiniţă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). puioc s.m. (omit.; reg.) puigan. puios,-oăsă adj. 1 (biol; pop. şifam.; despre fiinţe) v. Fecund. Prolifer. Prolific. 2 (pop.; despre animale) v. Prăsitor. Prolific, puirîţă s.f. (bot.; reg.) v. Copil2, puişor s.m., s.n. I s.m. 1 (omit.) puiuţ, puiuleţ, puiuc. Cloşca are puişori. 2 (art., la pl. puişorii; j. de copii) v. Cloşca-cu-pui (v. cloşcă). Puia-gaia. II s.m. 1 (în limbajul părinţilor, adesea la vocat.) copilaş, puiuţ. Nu mai fi supărat, puişorul mamei! 2 (fam.; mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) v. Drag. Iubit. Scump. III s.n. perniţă, pernuţă, pui1, pui de pernă (v. pui1), puiuţ, pernioară, pernişoară, coltuc, fîiltuc, modiţă, perinei. IV s.m. (fin.; în trecut; înv. şi reg.) v. Băncuţă. Firfiric, puişte s.f. (agric.; reg.) v. Porumbişte. puiţ s.m. (reg.) I (bot.) 1 v. Arpagic. Cea-pă-de-sămânţă. Ceapă-măruntă. 2 v. Copăcel. Puiet. II (ind. alim.) v. Bomboană, puiţă s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). puiţi vb. IV. refl. (biol; reg.; despre animale, organisme) v. înmulţi. Prăsi. Procrea. Reproduce. puiuc s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. (omit.)v. Puişor. Puiuţ. 2 s.n. v. Sertăraş. Sertărel. puiuleţ s.m. 1 (omit.; pop.) v. Puişor. Puiuţ. 2 (fam.; mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) v. Drag. Iubit. Scump, puiuţ s.m. I (omit.) puişor, puiuleţ, puiuc. Cloşca are puiuţi. I11 (mai ales fam.; în limbajul părinţilor, adesea la vocat.) copilaş, puişor. Nu mai fi supărat, puiuţul mamei! 2 (fam.; mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) v. Drag. Iubit. Scump. III perniţă, pemuţă, pui1, pui de pernă (v. pui'), puişor, pemioară, pernişoară, col- puizea tuc, fultuc, modiţă, perinei. Pe pat are puiuţi decorativi. puizea s.f. (bot.; reg.) v. Pansea. Pansele-săl-batice (v. pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). pujdină s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămădi Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie. pujlă s.f. (reg.) I I (zool.) v. Javră. Jigodie. Potaie. 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 3 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). II (bot.) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Ma-na-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). pujlâu s.m. 1 (înv. şi reg.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 2 (zool; reg în forma puşlau) v. Dulău. Zăvod. pulân s.n.,s.m. (înv.) 1 s.n. <înv.> pular,pulău. Pulanul este scăunelul folosit de mulgători. 2 s.m. (zool) v. Câine ciobănesc. Câine ciobănesc german. pulâr s.n.,s.m. (înv.) 1 s.n. <înv.> pulan,pulău. 2 s.m. (zool.) v. Câine ciobănesc. Câine ciobănesc german.. pulă s.f. (vulg.) I (anat.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. II (art.) 1 (iht.) pula-ciobanului v. a Porcuşor (Gobius kessleri); b Fusar-mare. Pietrar (Aspro zingeî). 2 (bot.) pula-calului v. Dovlecel (Phallus impudicus). pulău subst. (înv.) 1 <înv.> pulan, pular. 2 (zool.) v. Câine ciobănesc. Câine ciobănesc german. pulberărie s.f. (milit.) <înv.> prăfaraie, prăfa-rie. Pulberăria este fabrica sau depozitul de muniţii. pulbere s.f. 11 pudră. O pulbere de făină acoperă masa din bucătărie. 2 praf, ţărână, <înv. şi reg.> gară2, colb, purdă, şperlă, şteah, ştiup, ţârfa. Pe mobilă s-a strâns multă pulbere. Pantofii i s-au umplut de pulbere. 3 (milit.; şi pulbere neagră) praf de puşcă, iarbă, iarbă de puşcă, iarbă vână-torească, <înv. şi reg.> silitră, <înv.> paler2, praf de tun. Pulberea este folosită la fabricarea explozibililor. 4 (bot.; înv. şi reg.) v. Polen1. 5 (reg.) v. Pospai. 6 (reg.) v. Lamură. 7 (farm., chim.; arg.) v. Cocaină. 8 (chim., farm.; arg.) v. Diacetilmorfină. Heroină. II fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) mulţime, puzderie, sumedenie, potop, spuză, spuzeală, spuzenie. La bal, s-a împrăştiat o pulbere de confeti deasupra participanţilor. Pe cer străluceşte o pulbere de stele. pulberic, -ă adj. (înv.; despre materii) v. Pră-fos. Pulverulent. pulberos,-oăsă adj. (înv.) 1 (despre încăperi, spaţii, drumuri etc.) v. Prăfos. Prăfuit. Prăfu-ros. 2 (despre materii) v. Prăfos. Pulverulent, puleârţ s.n. (reg.) v. Portmoneu. Portofel, pulex s.m. (entom.; livr.) v. Purice-comun. Purice-de-casă (Pulex irritans). pulmă s.f. (sport; reg.) v. Minge. pulm6n s.m. (anat.) plămân, bojoc, foaie, <înv. şi reg.> plămâni aj^e (v. plămân), ficaţi (v. ficat), maierele albe (v. mai4), maierele bălai (v. mai4), <înv.> răsuflătoare. Prin pulmoni se face respiraţia la om şi la vertebratele superioare. pulmonăl, -ă adj. (înv.) v. Pulmonar, pulmonăr, -ă adj. <înv.> pulmonal. Este tratat de o boală pulmonară. pulmonâriţă s.f. (bot.; rar) v. Cuscrişor. Mie-rea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). pulmânic, -ă adj., s.m., s.f. (med., med. vet.; rar) v. Ftizie. Tebecist. Tuberculos, pulmome s.f. (med, med. vet.; rar) 1 v. Boală de piept. Ftizie. Piept. Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară. 2 v. Pneumonie. pulmună s.f. (bot.; reg.) = plămân, pulover s.n. jerseu, sveter, flanelă, flanică, ilic, ştric4. în timpul liber, împleteşte pulovere. pulpănă s.f. (la unele obiecte de îmbrăcăminte bărbăteşti) coadă. Fracul are două pulpane. pulpăr s.n. (mai ales lapl. pulpare) 1 (milit.) <înv.> pulpă. în trecut, războinicii purtau pe pulpe pulpare de metal sau de piele pentru a le apăra. 2 (reg.) v. Tureatcă. pulpăt, -ă adj. (înv.; despre oameni sau animale) v. Pulpos. pulpă s.f. I (anat.) 1 sura, icră. Pulpa este partea musculoasă posterioară a piciorului, aflată între genunchi şi gleznă. 2 (pop.; şi, art., pulpa de la mână, pulpa mâinii) v. Biceps. 3 (la mamifere; pop.) v. Mamelă. Uger. 4 (art.; reg.) pulpa mâinii v. Antebraţ. 5 (la om; impr.) v. Coapsă. Coxă. II (bot.; la fructe) carne, miez. Caisele au multă pulpă. III (milit.; înv.) v. Pulpar. pulpeş, -ă adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Pulpos. pulpişoără s.f. (anat.) pulpiţă, pulpuliţă. S-a urzicat pe pulpişoara stângă. pulpit s.n. (reg) 1 (muz) v. Pupitru. 2 v. Bancă1. Pupitru. 3 v. Pupitru, pulpiţă s.f. (anat.; fam) v. Pulpişoără. pulpos, -oăsă adj. 1 (despre oameni sau animale) pulpeş, <înv.> pulpat Fiind pulpoa-să, nu poate purta cizme cu tureatcă. 2 (rar, despre fructe, tulpini, frunze ale plantelor) v. Cărnos. Gras. Plin. 3 (reg.; despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) v. Legat4. Musculos. Robust. Solid. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. pulpuliţă s.f. (anat.; reg) v. Pulpişoără. puls s.n. (fiziol) pulsaţie, undă pulsatilă, vână, sfigmos. Bătrânul are pulsul slab. pulsă vb. I. intr. 1 (fiziol; despre inimă) a bate, a palpita, a tăcăi, a ticăi1, a tresări, a se zbate, a zvâcni, a zvâcâi, a bâcâi, a tâcâti, a resălta. Inima a început să-i pulse- |1464 ze cu putere din cauza emoţiei puternice. 2 fig. (despre viaţă, sentimente, gânduri, manifestări etc. ale oamenilor sau despre procese în desfăşurare) a fremăta, a palpita, a vibra, a zvâcni. Simţirea lui pulsează când ascultă muzică. Pulsează în ea bucuria vieţii. pulsănţ, -ă adj. (fiz.; rar, despre curentul electric) v. Pulsator. pulsăre s.f. (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâc-neală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare, pulsatil, -ă adj. (med.; despre senzaţii, procese patologice etc.) pulsativ. Durerea pulsatilă se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. pulsativ, -ă adj. (med.; rar; despre senzaţii, procese patologice etc) v. Pulsatil, pulsatâr, -oăre adj. (fiz.; despre curentul electric) pulsant. Curentul electric pulsator este format din alternanţe de un singur sens. pulsăţie s.f. 1 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. Tăcerea era atât de adâncă, încât i se auzeau pulsaţiile inimii. 2 puls, undă pulsatilă, vână, sfigmos. 3 (mai ales fig.) palpitare, palpitaţie, freamăt, trepidaţie, vibrare, vibraţie. Este cunoscută pulsaţia vieţii poetului. Satul lor este ferit de pulsaţia civilizaţiei modeme. pulsogrăf s.n. (med) arteriograf,pulsometru, sfigmograf. Cu ajutorul pulsografului se înregistrează pulsul şi variaţiile tensiunii arteriale. pulsometru s.n. (med.) arteriograf, pulsogrăf, sfigmograf. pult s.n. (reg.) 1 v. Masă1. Tarabă. Tejghea. 2 v. Sertar. pultaceu, -cee adj. (rar; despre substanţe, materiale etc.) v. Păstos, pulveriză vb. I. tr. 1 (tehn.; compl. indică lichide) a atomiza. Aparatul pulverizează un parfum plăcut în încăpere. 2 fig. (compl indică localităţi, construcţii etc.) a distruge, a nimici, a rade, a zdrobi, a şterge. Cutremurul a pulverizat blocul din temelie. Taifunul a pulverizat tot orăşelul. pulverizăre s.f. 1 pulverizaţie. Pulverizarea parfumului a schimbat aerul din cameră. 2 fig. nimicire, distrugere, zdrobire. Taifunul a avut drept consecinţă pulverizarea orăşelului. pulverizator s.n. (tehn) atomizator,atomizor, spray, vaporizator, <înv.> stropitor pompă1. Şi-a cumpărat un pulverizator de ultimă generaţie pentru pulverizarea parfumului în camere. pulverizăţie s.f. pulverizare, pulverulent, -ă adj. (despre materii) prăfos, <înv.> pulberic, pulberos. Medicamentul pe care îl ia este pulverulent. puma s.f. invar, (zool) Felis concolor, cuguar, tigru-roşu. pumn s.m. 11 (de obicei precedat de art. nehot. „un”, „nişte” şi urmat de determ. introduse prin prep. „de”) mână. I-a dat un pumn de 1465| cireşe. 2 (adesea în constr. cu vb. „a lua”, „a da”, „a trage” şi precedat de art. nehot. „un”) scatoalcă, potâmog, <înv.> buş1, chilom, pumnitură. I-a dat un pumn în stomac. S-a trezit cu un pumn în faţă. 3 (la cămăşi ţărăneşti şi la ii; reg.) v. Pumnaş. II (la pl; anat.; reg.) pumnii obrajilor v. Pomeţi. Umerii feţei (v. umăr). Umerii obrajilor (v. umăr). pumnâci s.m. (în Antic, romană; înv.) v. Are-nar. Gladiator. pumnal s.n. stilet1, <înv. şi pop.> jungher, junghi, <înv. şi reg.> şiş, <înv.> pumnar, sculă, şuriu, unealtă. Pumnalul este o armă albă cu lama scurtă, cu două tăişuri şi cu vârful foarte ascuţit. pumnâr s.n. 1 (la cămăşi ţărăneşti şi la ii; reg.) v. Pumnaş. 2 (înv.) v. Pumnal. Stilet1, pumnaş s.m. (la cămăşi ţărăneşti şi la ii) 1 pumn, pumnar, pumnişor. Pumnaşul este o o manşetă brodată şi încreţită. 2 pumnicel, pumnişor. Pumnaşul este broderia cusută pe o manşetă. pumnări vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Pumni. Pumnui. pumnăşel s.m. (la cămăşi ţărăneşti şi la ii; reg.) pumnicel, pumnişor, pumnuşel, pumnuşor. Copilul încearcă să fie atent să nu îşi murdărească pumnăşeii. pumni vb. IV. tr.,refl. recipr. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) pumnui, a (se) pumnări. Anunţă poliţia când vede câţiva derbedei pumnindu-se la un colţ de stradă, pumnicâl s.m. I (anat.; înv. şi reg.) v. Pumnişor. II 1 (la cămăşi ţărăneşti şi la ii; reg.) v. Pumnaş. 2 pumnăşel, pumnişor, pumnuşel, pumnuşor. pumnişor s.m. I (anat.) <înv. şi reg.> pumnicel, pumnuţ. II (la cămăşi ţărăneşti şi la ii; reg.) 1 v. Pumnaş. 2 v. Pumnaş. 3 pumnăşel, pumnicel, pumnuşel, pumnuşor. pumnitură s.f. (înv.; adesea constr. cu vb. „a lua”, „a da”, „a trage” şi precedat de art. nehot. „o”) v. Pumn. pumnui vb. IV. tr., refl. recipr. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) pumni, a (se) pumnări. pumnuiâlă s.f. (reg.) pumnuire. Speră ca cearta dintre cei doi să nu degenereze în pumnuiâlă. pumnuire s.f. (reg.) pumnuiâlă. pumnuşel s.m. (la cămăşi ţărăneşti şi la ii; reg.) pumnăşel, pumnicel, pumnişor, pumnuşor. pumnuşor s.m. (la cămăşi ţărăneşti şi la ii; reg.) pumnăşel, pumnicel, pumnişor, pumnuşel. pumnuţ s.m. (anat.; reg.) v. Pumnişor. pumpeh't s.n. (mineral) lotrit. Pumpelitul a fost descoperit pe valea râului Lotru. puncâu adj.,s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. punching-ball ['panţjirjbol] s.n. (sport; la box) punctbal. Punching-ballul este mingea informă de pară, suspendată de o frânghie, care serveşte pentru antrenament. punct s.n., adv. I s.n. 1 (lingv.) <înv.> picătură, soroacă. Punctul se pune la sfârşitul unei propoziţii. 2 (lingv.) punct şivirgulă = <înv.> comă2, comă punctată (v. comă2), punct cu opritoare, semicolon. Punctul şi virgula sunt un semn de punctuaţie folosit pentru a despărţi două propoziţii care formează unităţi relativ independente în cadrul unei fraze; (la pl.) puncte de suspensie = puncte-puncte. Punctele de suspensie se folosesc pentru a arăta o pauză mare în cursul vorbirii, o întrerupere în şirul gândirii sau al acţiunii ori o omisiune (voluntară) într-un text (reprodus); puncte-puncte = puncte de suspensie; (rar) punct al mirării = punct de exclamaţie=punct de mirare v. Semn de exclamare. Semn de exclamaţie. Semnul exclamaţiei (v. semn). Semnul exclamării (v. semn); (înv.) punct cu opritoare v. Punct şi virgulă; punct de întrebare=punct întrebător v. Semn de întrebare. Semnul întrebării (v. semn). 3 (biol, med; şi punct negru) comedon. Punctul negru este un dop de cheratină şi sebum. 4 puntură. Punctul se obţine printr-un anumit fel de a coase, de a broda, de a croşeta sau de a împleti. II s.n. 1 loc. S-au amplasat camere de luat vederi în anumite puncte din magazin. A sudat bara în douăpunăe. 2 (med) punct medical=punct sanitar=post de ajutor (v. post1), post sanitar de prim-ajutor (v. post1). Punctul medical sau sanitar este un serviciu medical organizat în cadrul unei şcoli, al unei întreprinderi etc. sau aflat cât mai aproape de un loc în care se pot întâmpla accidente, în care pot apărea situaţii neprevăzute etc. 3 (astron.) punct draconic = punct draconitic. Punctele draconice sunt nodurile orbitei lunare în care aceasta întâlneşte enclitica; punct draconitic= punct draconic; (în opoz. cu „nadir”; înv.) punct vertical v. Amiază. Zenit 4 (med.) punct apen-dicular=punct McBumey. Punctul apendicu-lar este sensibil la palpare în caz de apendicită; punct McBumey = punct apendicular; punct nevralgic = centru nevralgic. Punctul nevralgic este partea corpului în care este localizată o nevralgie. 5 (fiz.) punct virtual - focar virtual. Punctul virtual este punctul din spaţiu în care se întâlnesc prelungirile razelor luminoase care au venit în contact cu un sistem optic (oglindă, lentilă etc.). 6 punct de reazem = punct de sprijin = a (rar) v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere; b fig. (fam.) v. Ajutor. Apărător. Cârjă. Ocrotitor. Patron2. Protector. Reazem. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. Toiag. Tutore. 7 punct de reper = semn. Ca să nu se rătăcească la întoarcere, şi-a luat ca punct de reper un hotel din apropierea locuinţei prietenului său. 8 (fam.) v. Aglomerare. Aglomeraţie. Aşezare. Localitate. 9 (reg.; în forma pont) v. Cap. Capăt. Colţ Extremă (v. extrem). Extremitate. Limită. Margine. 10 (fiz.; înv.) v. Pol1.11 (înv.) punct de demarcaţie v. Linia hotarului (v. linie). Linie de demarcaţie. Linie de hotar. 12 fig. punct de plecare = punct de pornire - <înv.> punct de purcedere. Această carte, apărută în sec. al XVIII-lea, a fost punctul de plecare pentru investigaţia literară a exegetului. Nu se cunoaşte punctul de plecare al acestui fenomen; (înv.) punctbal punct depurcedere v. Punct de plecare. Punct de pornire. III s.n. 1 (şi, înv., în forma pont) articol, paragraf, articuş, <înv.> cap. Trebuie respectat punctul legii. 2 (jur.) clauză, condiţie, dispoziţie, prevedere, stipulare, stipulaţie, termen, <înv. şi pop.> tocmeală, <înv.> şart2. Trebuie cercetate punctele din contract. 3 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau în gen.) etapă, fază, moment, stadiu, treaptă. Se află într-un punct de vârf al carierei, în fiecare punct al vieţii a învăţat câte ceva. 4 etapă, fază, situaţie, stadiu.' Primarului i se expune punctul în care se află construcţia. 5 (fam.; în forma pont) v. Butadă. Ironie. Persiflare. Zeflemea. 6 (înv. şi reg.; în forma pont) v. Ocazie. Prilej. 7 (reg; în forma pont) v. Capriciu. Chef. Fandoseai! Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreai! Maimuţărie. Moft Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1.8 (reg.; informa pont) v. Comportament. Comportare. Conduită. Deprindere. Maniere (v. manieră). Moravuri. Năravuri (v. nărav). Obiceiuri (v. obicei). Purtare. 9 (înv.; în forma pont) v. Extras2. Fragment Pasaj. 10 (înv.; în forma pont) v. Capitol Parte. IV s.n. punct de vedere = a impresie, opinie, părere, <înv. şi pop.> socotinţă, vorbă, <înv.> proces, socoată, socotire, socotit1, văz, unghi, unghi de vedere. După citirea cărţii, cei doi prieteni au schimbat câteva puncte de vedere; b perspectivă1. Privind situaţia din acest punct de vedere, s-ar putea să se lase convins să-l ajute. Din punct de vedere medical, boala nu este netratabilă. V adv. (modal; cu determ. temporale introduse prin prep. „la”) exact, fix, precis, matematic2. Şi-au stabilit întâlnirea punct la ora 7 seara. VI (cu val. de interj.; în constr. eliptice; exprimă mai ales un ordin) ajunge!, atât!, basta!, destul!, gata!, isprăveşte!, încetează!, sfârşeşte!, stai!, stop!, termină!, halt!, ho! Punct! Nu mai suport ţipetele tale! punctă vb. I. tr. 1 a accentua, a evidenţia, a întări, a învedera, a potenţa, a releva, a reliefa, a sublinia, a marca, a ridica. în intervenţia sa a punctat importanţa proiectului. 2 (sport; compl. indică puncte, goluri etc.) a înscrie, a marca. în ultimul minut al meciului a fost punctat golul victoriei. 3 (rar, compl. indică texte scrise) <înv.> a punctua. înainte de a da textul la tipar, a fost necesar să-l puncteze, adică să-i pună corect semnele de punctuaţie. 4 (rar; despre animale) v. Adulmeca. Mirosi. 5 (la unele j. de noroc; înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) v. Miza. Ponta1. 6 (înv.; compl. indică arme de foc) v. îndrepta. întinde. întoarce. Ochi2. Ţinti. punctaj s.n. <înv. şi reg.> punctaţiune. A luat notiţe în timpul cursului, cu punctajul ideilor esenţiale. punctar s.n. (tehn.; rar) v. Chemăr. Punctator, punctator s.n. (tehn.) chemăr, punctar. Cu punctatorul se trasează pe suprafaţa unor piese metalice reperele ce urmează a fi perforate. punctaţiune s.f. (înv. şi reg.) v. Punctaj, punctbal s.n. (sport; la box) punching-ball. Punctbalul este mingea informă de pară, sus- punctişor pendatâ de o frânghie, care serveşte pentru antrenament. punctişor s.n. punctuleţ, punctuliţă. Noaptea, licuricii se văd prin iarbă ca nişte punctişoare de foc. punctuâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică texte scrise) v. Puncta. punctual, -ă adj. (despre oameni) exact, parolist. Se bazează pe el, întrucât este o persoană punctuală în afaceri. punctualism s.n. (biol.) saltaţionism. Punc-tualismul admite că evoluţia cunoaşte o serie de perioade de stabilitate, urmate de scurte momente de mutaţii genetice importante, soldate cu apariţia de caractere ce depăşesc graniţele de specie, familie, ordin etc. punctualitate s.f. 1 exactitate, exactitudine, regulă, <înv.> exacteţă, exactiteţă. Cercetarea implică rigoare şi punctualitate. 2 promptitudine. Este de o punctualitate proverbială. punctuăre s.f. (lingv.; rar) v. Punctuaţie, punctuâţie s.f. (lingv.) punctuăre, <înv.> prozodie. Punctuaţia este foarte importantă pentru receptarea corectă a unui mesaj. punctuleţ s.n. punctişor, punctuliţă. punctuliţă s.f. (rar) v. Punctişor. Punctuleţ. puncţie s.f. (chir.) 1 puncţionare. Puncţia constă în introducerea unui ac sau a unui tro-car într-un vas, într-un ţesut ori într-o cavitate a organismului, cu scopul extragerii unui lichid normal sau patologic, a unui fragment de ţesut ori pentru introducerea unui medicament. 2 puncţie abdominală = abdominocenteză, paracenteză abdominală. Puncţia abdominală se execută în scopul evacuării unei colecţii de lichid din abdomen; puncţie amniotică = am-niocenteză. Puncţia amniotică se face femeilor însărcinate, în scopul recoltării de lichid amniotic, pentru studierea caracterelor sale chimice, spectrofotometrice, citogenetice; puncţie pleu-ralâ = pleurocenteză, toracenteză, toracocen-teză Puncţia pleurală se face în scop explorator sau terapeutic; puncţie spinală = rahicenteză. Puncţia spinală se execută şi în scopul efectuării unui examen radiologie;puncţievenoasă = venepuncţie. Prin puncţie venoasă se recoltează sânge din lumenul unei vene. puncţionăre s.f. (chir.; rar) v. Puncţie. pune vb. III. A (predomină ideea schimbării locului în care se află cineva sau ceva) 11 tr. (compl indică obiecte) a aşeza, a depune, a alipui. Pune mapa pe birou. 2 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a lăsa, a lepăda. Când a intrat în casă, şi-a pus poşeta pe un scaun. A pus pachetul lângă tomberon. 3 tr., refl. a (se) plasa, a (se) situa. Articolul enclitic se pune după nume. 4 tr. (compl. indică obiecte) a expune, a întinde, <înv.> a expoza. A pus hainele ude la soare. 5 tr., refl. (cu determ. locale) a (se) aşeza, a (se) fixa, a (se) instala, a (se) plasa, a (se) posta. Administratorul firmei a hotărât ca ghereta paznicului să fie pusă la intrarea în clădire. 6 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau de adv. de loc) a băga, a introduce, a vârî. A pus creioanele în sertarul biroului A pus puii într-un coş şi i-a dus în piaţă pentru a-i vinde. 7 tr. (compl. indică obiecte, elemen- te ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a ramuri, a tocmi. A pus piesele jocului după un anumit criteriu. 8 tr. (compl. indică obiecte sau părp*ale lor) a aduna, a depune. După ce şi-a terminat treaba, meşterul şi-a pus uneltele într-o magazie. 9 refl. (înv. şi pop.; despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. Statornici. 10 refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Aciua. Adăposti. 11 tr. (în opoz. cu „a câştiga”; înv. şi reg.; compl. indică bunuri, sume de bani, drepturi băneşti etc.) v. Pierde. II (aşezarea în alt loc implică ideea de acoperire) 1 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a îmbrăca, a lua, <înv.> a revesti. Şi-a pus cel mai bun costum pentru ceremonie. 2 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a îmbrăca, a trage, a lua. Şi-a pus repede pantalonii când a auzit soneria. 3 tr. (compl. indică obiecte de încălţăminte) a încălţa, a lua, a trage. îşi pune cizmele şi iese. 4 tr. (compl. indică mai ales obiecte) a aşeza, a lua. Şi-a pus un şal pe umeri. 5 tr. (compl. indică obiecte) a aşeza, a aşterne, a întinde. Pune cearşaful pe pat. Fetele au pus o pătură pe iarbă. 6 tr. (compl indică mese) a aranja, a aşeza, a aşterne, a întinde, a pregăti, a rândui. în zile festive pune masa în salon. 7 refl. (despre zăpadă, praf, nisip etc.) a se aşeza, a se aşterne, a se depune. Neaua s-a pus pe străzi. Lăsând geamurile deschise, praful de afară se pune pe mobilă. 8 tr. (compl. indică materii în formă de pulbere, de granule etc.) a împrăştia, a presăra, a răsfira. A pus zahăr pe tarte. A pus sare peste friptură. 9 refl. fig. (mai ales despre fenomene atmosferice, meteorologice) a se lăsa. S-a pus o iarnă grea. III tr. (aşezarea obiectului se face prin alăturare, aplicare, prindere, fixare etc.) 1 (compl. indică obiecte) a propti, a rezema, a sprijini. Pentru a se urca în copac, apus scara pe trunchiul lui. 2 (compl. indică ştampile, sigilii etc.) a aplica. Vameşii pun pe uşa tirului mai multe sigilii. 3 a aplica, a prinde. S-a deghizat, punându-şi barbă şi perciuni. 4 (med., med. vet.; compl. indică pansamente, cataplasme etc.) a aplica. îi pune un pansament pe rană. 5 (compl. indică produse de cosmetică) a aplica, a întinde. îşi pune fard pe pleoape. 6 (compl. indică afişe, postere etc.) a aplica, a apoza. Pune un afiş pe perete. 7 (compl. indică etichete, timbre etc.) a aplica, a lipi. Pune etichete pe sticle. 8 (compl. indică anunţuri, proclamaţii, orare etc.) a afişa, a anunţa, a expune, a placarda, a afige. Pe geamul farmaciei este pus orarul de funcţionare. 9 (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) a acroşa, a agăţa, a atârna, a prinde, a spânzura, a suspenda, a anina, a zgrepţăna, <înv. şi reg.> a aculma, a atăgârţa, a împrinde, a tăgârţa. Şi-a pus paltonul în cuier. A pus cu dificultate oglinda pe perete. 10 (compl. indică obiec- |1466 te; cu determ. locale) a aplica, a fixa, a prinde. Croitoreasa i-a pus paiete pe rochia de seară. 11 a coase. I-a pus un petic la pantaloni. 12 (compl. indică mai ales cai) a hamaşa, a înhăma, a prinde. Birjarul a pus caii la trăsură. A pus renii la sanie. 13 (compl. indică mai ales boi) a înjuga, a prinde. A pus o pereche de boi la car. 14 (în opoz. cu „a deschide”; compl indică încuietori, zăvoare etc.) a închide, a încuia, a trage, a ocluziona. Noaptea, pune zăvorul de la poarta casei. IV (schimbarea locului se realizează prin introducerea sau pătrunderea într-un spaţiu mărginit) 1 tr. (compl. indică obiecte) a ascunde, a sechestra, a dosi, a îndosi, a tira. Unde ai pus cheile de la maşină? 2 tr. (pom., agric.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) a planta, a răsădi, a repica, a sădi, a transplanta, a implanta, a semăna1, a presădi, a prosădi, a răstăvi, <înv.> a împlânta, a însădi, a plăntălui, a străplanta. A pus în livadă mai multe specii de meri. A pus flori în curtea casei. 3 tr. (agric.; compl. indică cereale) a semăna1. Pune porumb pe câteva hectare. 4tr. (compl. indică lichide) a turna1. A pus în compoziţia pandişpanului şi câteva picături de esenţă de rom. Obişnuieşte să pună spumant în cadă înainte de a face baie. A aprins focul după ce a pus gaz peste lemne. 5 tr. (cu sens cantitativ) a adăuga. A pus zahăr în cafea. 6 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică materii, obiecte etc.) a (se) include, a (se) integra, a (se) introduce, a (se) încorpora, a (se) îngloba. A pus în aluat şi ouă. Praful de copt se pune în compoziţie la sfârşitul preparării prăjiturii. 7 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) a băga, a închide, a înfunda, a vârî, <înv.> a periorisi, a turna1. L-a pus în arestul poliţiei. 8 tr. (econ.; compl. indică sume de bani) a băga, a investi, a plasa, a vârî, <înv.> a tuna. A pus o sumă importantă de euro într-o afacere. 9 tr. (pop.; compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) v. Băga. Implanta. împlânta. înfige. Ţintui. Vârî. 10 tr. (agric.; pop.; compl. indică seminţe de culturi) v. însămânţa. Semăna1. B (predomină ideea schimbării poziţiei) 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „pe”, „în”) a (se) aşeza, a (se) culca, a (se) întinde, a (se) lungi, a se instala. Se pune comod în pat. Se pune pe nisip pentru a face plajă. 2 tr., refl. a (se) sui, a (se) urca. îl pune pe cal. Se pune pe bicicletă. 3 tr. (pop. şi fam.; compl. indică obiecte) v. Duce2. 4 refl. (pop.; despre fiinţe; cu determ. care indică locul, poziţia etc.) v. Aşeza. Sta. Şedea. I11 refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se compara, a se măsura. Nu se pune el cu tine! 2 refl. recipr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se încerca, a se înfrunta, a se întrece, a se măsura, a se împotrivi, a se prinde. Nimeni nu îndrăzneşte să se pună cu ea la socoteli. 3 tr. a indica, a preciza. Pe cererea către director a uitat să pună data. 4 tr. (compl. indică mai ales diag- 1467| nostice) a fixa, a preciza, a stabili. Doctorul i-a pus diagnosticul 5 tr. {înv. şi pop.; compl. indică mai ales date, termene etc.) v. Asigna. Fixa. Hotărî. Preciza. Stabili. Statornici. 6 tr. (pop. şifam.; despre sentimente, porniri etc.; compl. indică oameni) v. îndemna. III refl. 1 a se apuca, a începe, a se pomi. Ajuns acasă, s-a pus să facă treabă în grădină. 2 fig. (fam.; despre oameni) a se aşeza, a se aşterne. Conştient că se apropie perioada examenelor, se pune pe carte. C tr. (predomină ideea schimbării stării ori situaţiei cuiva sau a ceva) 1 (compl indică oameni) a alege, a desemna, a învesti. Sinodul l-a pus mitropolit. 2 (polit.; compl. indică oameni) a înscăuna, a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a unge, a introniza, <înv.> a arăta, a prochema, a propovădui, a statornici, a striga, a vesti, a încinge2. Alexandru Ioan Cuza a fost pus domn al Principatelor Unite. 3 (compl. indică oameni) a desemna, a face, a învesti, a numi, <înv. şi pop.> a orândui, <înv. şi reg.> a prepune, <înv.> a provivasi, a rândui, a perivodi, a designa. A fost pus director al instituţiei. 4 (polit.; compl. indică reprezentanţi diplomatici) a acredita, a împuternici, a numi. Prim-ministrul l-a pus ambasador în Austria. punere si. A11 aşezare, aştemere, întindere. După punerea cearşafului pe pat, acesta se acoperă cu o cuvertură. 2 aranjare, aranjat1, aşezare, aşezat1, aştemere, aşternut1, pregătire, pus1. Punerea unei mese festive trebuie făcută din timp; (înv.) punere de cap = (art.) punerea capului v. a Asasinare. Asasinat1. Omorâre. Suprimare. Ucidere; b Calamitate. Catastrofe. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd Pustiire. Sinistru. Urgie; punere înainte v. Propunere. Sugestie. II (predomină ideea de aplicare, de fixare, de ataşare etc.) 1 aplicare. Punerea pe un act a unei ştampile de către notar înseamnă legalizarea actului respectiv. 2 aplicare, prindere. Actorul îşi schimbă înfăţişarea prin punerea unei bărbi şi a unei mustăţi. 3 (med., med. vet.) aplicare. A fost necesară punerea unui pansament pentru că rana a început să sângereze. 4 (cosmet.) aplicare, întindere. Punctele negre de pe faţă dispar prin punerea repetată a unor măşti abrazive. 5 aplicare, lipire. Punerea etichetelor pe sticle se realizează cu ajutorul unei maşini speciale. 6 aplicare, fixare, prindere. Punerea paietelor pe rochiile de seară este migăloasă. 7 atelaj, harnaşare, înhămare, înhămat1, prindere, înhămătură. După punerea cailor la sanie, ne invită la o plimbare prin împrejurimi. 8 atelaj, înjugăre, înjugat, prindere, <înv.> înjugătură. atelaj, în-jugare, înjugat, prindere, <înv.> înjugătură. După punerea boilor la car, au plecat la moară. 9 (în opoz. cu „descuiere) închidere,încuiere,tragere. Seara, are în grijă punerea zăvorului de la poarta casei. II11 băgare, băgat, introducere, vârâre, vârât. După punerea puilor în coş, a plecat la piaţă pentru a-i vinde. 2 (pom., agric.) plantare, plantat1, pus1, răsădire, răsădit1, sădire, sădit1, transplantare, implantare, transplantat1, transplantaţie, presădire, răsădeală, <înv.> plantaţie. Pentru punerea me- rilor în livadă a adus un specialist (agric.) pus1, semănare1, semănat. Se fac arăturile pentru punerea porumbului. B I fixare, precizare, stabilire. în cazul unor boli cu manifestări atipice, punerea diagnosticului este mai greu de făcut. I11 (teatru, cinemat. etc.) punere în scenă = a artă regizorală, direcţie de scenă, înscenare, montare1, regie, regizorat, <înv.> scenariu. Silviu Purcărete este un maestru al punerii în scenă; b fig. înscenare, mascaradă. Procesul care i s-a intentat este o punere în scenă. 2 punere în practică = aplicare, <înv.> punere în lucrare. E bine să mai discutăm înainte de punerea în practică a acestui proiect; (înv.) punere în lucrare v. a Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie; b Aplicare. Punere în practică. pungâci1 s.m. (reg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. pungâci2, -ce adj. fig. (înv.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Acerb. Acid. Acrimonios. Batjocoritor. Caustic. Cinic. Coroziv. Ghimpos. Incisiv. Muşcător. Sarcastic. Sardonic. Satiric. Săgetător. Sec. Urzicător. Usturător. Vitriolant. pungâş s.m. 1 hoţ, lazaron, prădător, <înv. şi pop.> beşliu, lotreţ, borfaş, ciorditor, coţcar, găinar, <înv. şi reg.> lotru, bojogar, borfar, furător, lotrean, lotroman, moţpan, puricar, rablău, robalău, <înv.> călcător, chesă-giu, fur, lotroi, prădaş, rău, războinic, <în Roma antică> latron, mobster, flibustier, achizitor, alpinist, aportor, aspersor, avi-cultor, bombagiu, caramangiu, carditor, cârâ-itor, cioran, digitator, maimuţar, manglitor, palmagiu, panacot, panacotar, panacotist, pălmar, pisicar, ploscar1, producător, scorţar, şmenar, şoarece-de-hotel, şpringar, şucăr, şut1, şutitor, teşcar, zarzavagiu, zdrenţar, zulitor. Poliţia a arestat câţiva pungaşi. 2 escroc, hoţ, impostor, înşelător, şarlatan, şnapan, fripon, fumist, pezevenchi, potlogar, pepelea, coţcar, pehlivan, pişicher, <înv. şi reg.> mafler, pârlaci, şuier, pasmarghiol, potcaş, pui de giol (v. pui1), pun-gaci1, şalvir, şoltic, <înv.> amăgeu, celaină, geam-baş, racketeer, panglicar, papugiu, păpuşar, scamator, calpuzan, coţovlaie, giolar, şmenar, şuşter, ţepar1, ţepuitor. Mulţi pungaşi au prosperat în ultimul timp. pungă s.f. 11 prepeliţă. Nu mai are niciun ban în pungă. 2 legătură, săculeţ, săculeţ de mână, boccea, doldoaşă, <înv.> boccealâc. Ţinea în mână o pungă în care avea nimicuri femeieşti. 3 (bot.; la unele plante mo-nocotiledonate; rar) v. Coleoriză. 4 (med.; pop.) pungă de apă v. Ascită. 5 (art.; anat.; pop.) punga boaşelorv. Scrot. 6 (arg.) v. Buzunar. II (art.; bot; reg.) punga-babei v. a Tătăişă1 (Pulicaria dysenterica); b Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris); c Capse-lă. Traista-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris); punga-ciobanului v. Iberis. Limba-mării (v. limbă) (Iberis umbellata); punga-popiiv. a Punguliţă (Thlaspi arvense); b Capselă. Traista-ciobanului (Capsella bur- pungăşie sa-pastoris); c Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine pratensis). III (culin., ind. alim.; reg.) v. Sângerete. pungăleâlă s.f. (reg.) v. Pungălitură. pungăli vb. IV. tr. (pop.) 1 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte descusute ori rupte) a pungi, a pungui. La cel mai mic efort, mâneca s-a descusut, pentru că a pungălit-o prost. 2 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc.) v. Cârpi. Coase. Prinde. Ţese. pungătit, -ă adj. (pop.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte descusute ori rupte) punguit1. Bluza este pungălită, adică prost cusută. pungălitură s.f. (la obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte descusute ori rupte; pop.) pungăleâlă. Pungălitură s-a desfăcut imediat, pentru că a fost făcută prost. pungărivb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Fura. Pungăşi. pungărire s.f. (înv.) 1 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. 2 v. Escrocare. înşelare1. Pungăşire. pungăşeâlă s.f. (pop. şifam.) 1 v. Furat1. Furt Hoţie. Pungăşie. Rapt Tâlhărie. 2 v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. pungăşesc, -eâscă adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) hoţesc, şarlatanesc, tâlhăresc, potlogăresc, <înv.> lo-tresc, crapulos. Are apucăturipungăşeşti. Oamenii naivi cred în minciunile pungăşeşti. pungăşeşte adv. (modal) hoţeşte, <înv. şi pop.> lotreşte, tâlhăreşte, potlogăreşte. Se comportă pungăşeşte. I-a sustras pungăşeşte colierul. pungăşi vb. IV. tr. (compl. indică oameni) 1 a fura, a pungui, a opera, a răbăli, <înv.> a pungări, a pungi, a arde, a coşi, a coji, a executa. Hoţul a pungăşit-o în tramvai. 2 a escroca, a frustra, a înşela1, a specula, a coţcări, a potlogări, a sfanţui, a şmecheri, a ţepui2, a şufari, a încărca, a carota, a căptuşi, a jumuli, a trufa, a coşi, a şmenui. Vânzătorul a pungăşii bătrâna cu zece lei. pungăşie s.f. 1 furat1, furt, hoţie, rapt, tâlhărie, furătură, <înv. şi pop.> luat1, hoţomănie, pungăşeâlă, ciordeală, cior-dire, ciordit1, coţcărie, furăciune, sfeteriseală, sfeterisire, şparleală, şterpeleală, şterpelire, bojogărie, cotârlire, răbălaş, răbluşag, robălie, <înv.> lotrie, pungărire, tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhărşag, tâlhuşag, sfeterismos, lovitură, piraterie, coşire, caramangeală, cardeală, căduleală, cojeală, cojire, fuşerai, giolărie, gioleală, intervenţie, juleală, manglă, mangleală, şuteală2, zulă, zu-leală. A fost închis de mai multe ori pentru pungăşie. 2 borfaşie. Găinarii se ocupă cu pungăşii. 3 escrocherie, hoţie, impostură, incorectitudine, înşelăciune, înşelătorie, şarlatanie, şmecherie, tripotaj, fumiste-rie, şarlatanerie, şarlatanism, pungăşire pezevenclâc, potlogărie, pungăşeală, coţcărie, inginerie, matrapazlâc, pehlivănie, pişicherlâc, şmechereală, şmecherlâc, ţeapă, <înv. şi reg.> şulerie, însă-luşag, şolticărie, <înv.> coţcă, geambaşie, ma-trapazlărie, meşteşug, papugerie, şălvirie, calpuzanlâc, panglicărie, scamatorie, trufa1, carotaj, fuşerai, şmen, şmenuială. Afost inculpat pentru pungăşie. pungăşire s.f. escrocare, înşelare1, po-tlogărire, sfanţuială, ţepuire, <înv.> înşelătură, pungărire, jumulire, co-şire. Pungăşirea este pedepsită de lege. pungăşi't, -ă adj. {despre oameni) escrocat, înşelat1, ţepuit, jumulit. Bătrâna pungâşită l-a denunţat pe vânzător. pungăşoăică s.f. (fam.) 1 v. Escroacă (v. escroc). Hoaţă (v. hoţ). Impostoare (v. impostor). înşelătoare (v. înşelător). Şarlatancă. Şnapan-că. 2 (deprec.) v. Hoaţă (v. hoţ). pungătdr, -oăre adj. (înv.; despre animale comute) v. împungător. punge vb. III. 1 tr., refl. (înv. şi reg.) v. împunge. înghimpa. înţepa. 2 tr. (înv.; despre animale cornute; compl. indică fiinţe) v. împunge. punghiţă s.f. (reg.) v. Punguliţă. Punguşoară. Punguţă. pungi vb. IV. 1 tr. (compl. indică gura sau buzele) a pungui. îşi pungeşte gura, ca şi cum ar fi muşcat dintr-o lămâie. 2 tr. (reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte descusute ori rupte) v. Pungăli. 3 refl. (reg.; despre pielea, faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2.4 refl. (reg.; despre oameni) v. Lăcomi. Scumpi. Zgârci2. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Fura. Pungăşi. pungit, -ă s.m., s.f., adj. I adj. 1 (despre gură sau buze) pungos. Are buzele pungite, ca şi cum ar fi muşcat dintr-o lămâie. 2 (reg.; despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Crestat. Creţ. Cutat. încreţit. Ridat. Zbârcit. II s.m., s.f., adj. (reg.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit, pungoci s.n. pungoi. pungoi s.n. pungoci. Pungoiul cu sticle este prea greu ca să îl poată ridica. pungos, -oăsă adj. (reg.; despre gură sau buze) v. Pungit. punguf vb. IV. tr. 1 (rar; compl. indică gura sau buzele) v. Pungi. 2 (pop.; compl. indică oameni) v. Fura. Pungăşi. 3 (reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte descusute ori rupte) v. Pungăli. pungui't1, -ă, adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte descusute ori rupte) v. Pungălit. pungui't2, -ă s.m., s.f., adj. (reg.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. punguliţă s.f. I punguşoară, punguţă, punghiţă. îşi ţine cosmeticalele într-o punguliţă. II (bot.) 1 Thlaspi arvense; buruia-na-viermelui (v. buruiană), limbuşoară, ma-zărea-mâţii (v. mazăre), plaşca-ciobanului (v. plâşcă1), punga-popii (v. pungă), taşca-cio-banului (v. taşcă), tăşculiţa-ciobanului (v. ţăş-culiţă), ţăşculiţă, tăşcuţa-ciobanului (v. tăşcu- ţă), traista-ciobanului (v. traistă), turta-cioarei (v. turtă). 2 (pop.; şi, art., punguliţa-păstoru- lui) v. Capselă. Traista-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris). 3 (reg.) v. Păstăioa- ră (Thlaspi perfoliatum). punguşoără s.f. punguliţă, punguţă, punghiţă. punguţă s.f. punguliţă, punguşoară, punghiţă. ^ puni s.m. pl. cartaginezi (v. cartaginez). Armata punilor era compusă din mercenari. punibil, -ă adj. (jur.) punisabil. O faptă punibilă este o faptă pasibilă de pedeapsă. punic, -ă adj. cartaginez. Cele trei războaie punice au fost purtate de Roma antică împotriva Cartaginei pentru hegemonia în bazinul occidental al Mării Mediterane. punisabil, -ă adj. (jur.; rar) v. Punibil. punitiv, -ă adj. pedepsitor, <înv.> răsplă-titor. Această lege are caracter punitiv. Condamnă tratamentul punitiv din închisori. pum'ţie s.f. (jur.; înv.) v. Condamnare. Pedeapsă. Penitenţă. punte s.f. 11 (mar.) covertă1, <înv.> pod1. Ma-teloţii spală puntea navei. 2 plută2. în punte se înfige fitilul candelei. I11 (la fierăstrău) chingă, curmeziş, mijlocaş, pod1, război2. Puntea uneşte cele două braţe alefierăstrăului de tâmplârie. 2 (muz.; instrumentele cu arcuş; rar) v. Cordar. 3 (la moara de apă; reg.) grindă, lumină, podoimă1, posadă1. Pe punte se sprijină capătul de jos al fusului care învârteşte piatra alergătoare. 4 (tehn.; la moară; reg.) v. Posadă1. Schimbătoare (v. schimbător). 5 (la pl. punţi; la moară; reg.) v. Crivac2.6 (constr.; la ferestre, reg.) v. Glaf. Pervaz. 7 (reg.) v. Pârleaz. 8 (tehn.; la compasul dogarului; reg.) v. Coardă. 9 (reg.) v. Chingă. Stinghie. 10 (tehn.; lajoagăr, reg.) v. Talpă. 11 (tehn.; la jug; reg.) v. Policioară. Poliţă1. 12 (tehn.; la grapă) v. Stinghie. 13 (constr.; înv.) v. Pod1. II11 (chim.) punte de hidrogen = legătură de hidrogen. Puntea de hidrogen este mijlocită de atomul de hidrogen între doi atomi electronegativi. 2 (art.; anat.) puntea Voralio = protuberanţă inelară. Puntea Voralio este segmentul encefalului situat între bulb, pedunculii cerebrali şi cerebel; (reg.) puntea nasului v. Zgârciul nasului (v. zgârci1); puntea umărului v. Claviculă. 3 (stomat.; şi punte dentară) bridge. Puntea este un aparat protetic dentar, cu punct de sprijin pe dinţii vecini. IV (în credinţele pop.; pop.) v. Vamă. V fig. (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Comunicare. Contact Legătură. Raport. Relaţie. punticeă s.f. (pop.) v. Puntişoară. puntidcă s.f. (pop.) v. Puntişoară. puntişoără s.f. punticea, puntidcă, puntiţă. puntiţă s.f. (pop.) v. Puntişoară. puntură s.f. 1 (înv.) v. împunsătură. înţepături 2 (reg.) v. Punct. pup1 s.m. (fam.) v. Gură. Sărut. Sărutare. pup2 s.m. (bot.; reg.) 1 v. Boboc. 2 v. Blasto-carp. Mugur. Ochi1. 3 (art.) pupul făinii v. (reg.) v. Lamură. 4 (pom.) v. Altoi1. Epibiont pup3 s.m., s.n. (reg.) I s.m. (anat.) v. Cifoză. Cocoaşă. Gibozitate. I11 s.m., s.n. (de obicei | 1468 urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. 2 s.n. (la pălărie) v. Calotă. 3 s.n. (la oameni sau la unele animale şi păsări) v. Ciuf. Moţ1.4 s.n. v. Coc1. III s.m. 1 (culin.) păpurojnie, păsărică, păsăruică, păsăruţă, peştişor, pupăză. Pupul este un fel de colac (sau turtă, pâine, cozonac) care se face cu prilejul botezurilor, nunţilor ori înmormântărilor. 2 (culin.) v. Minciună. Minciunea. Minciunică. Scovardă. Uscătură. Uscăţea (v. uscăţel). Uscăţică. 3 (culin.) v. Gogoaşă. 4 (ind. alim.) v. Franzelă. IV s.m. (bot.) 1 v. Ciuciulete. Zbârciog (Morchella esculen-ta). 2 (la pl pupi) v. Zbârciogi-graşi (v. zbârciog) (Gyromitra esculenta). pupă vb. I. 1 tr., refl. recipr. (pop. şi fam.) v. Săruta. 2 tr. fig. (fam.; compl. indică obiecte, lucruri, servicii solicitate etc.) v. Căpăta. Dobândi. Obţine. Primi. pupăre s.f. (pop. şi fam.) v. Sărut. Sărutare. Sărutat. pupăt s.n. (pop. şi fam.) v. Sărut. Sărutare. Sărutat. pupă s.f. (entom.) crisalidă, nimfa, gogoaşă, păpuşă. Pupa unui fluture are tegumentul cu reflexe metalice. pupăci vb. IV tr., refl. recipr. (fam.) v. Săruta, pupăcios, -oăsă adj. (pop. şi fam.; despre oameni) pupător. Copilul este alintat şi pupăcios. pupăgioără s.f. (bot.; reg.) = pupejoară. pupăi vb. IV. intr. 1 (despre pupeze) a pupăza, a pupui2. Pupăza pupăie dintr-un pâr. 2 (fam.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 3 (reg.; despre broaşte) v. Ocăcăi. Orăcăi. Miorcăi. pupător, -oăre adj., s.f. 1 adj. (pop. şi fam.) pupăcios. 2 s.f. (anat.; la oameni; fam.; glum.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. pupătură s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Sărut. Sărutare. Sărutat. 2 v. Gură. Sărutare. Sărutat, pupăză vb. I. (reg.) 11 intr. (despre pupeze) v. Pupăi. 2 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra’’) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. 3 refl. (iron.; despre oameni, mai ales despre femei) v. împo-poţona. înzorzona. II refl. fig. (despre privire, vedere etc.) v. împăienjeni. împânzi. înceţoşa, înnegura. Păienjeni. Tulbura. Voala, pupăză s.f. 11 (omit.) Upupa epops; cuc-armenesc. 2 fig. cocotă, demimondenă, depravată (v. depravat), desfrânată (v. desfrânat), destrăbălată (v. destrăbălat), dezmăţată (v. dezmăţat), femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imorală (v. imoral), prostituată, rufiană (v. rufian), stricată (v. stricat), pasăre de noapte, podoabă, bacantă, pupezoaică, boarfa, buleandră, fleandură, gioarsă, rufa, zdreanţă, «fig.; pop.> rablă, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfa, tearfa, 1469| terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o pupăză. 3 fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). 4 fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioacă. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). 5 fig. (reg.; deprec.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. 6 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). II (bot.) 1 Orobus vernus; pupăgioară, pupezele (v. pupezea), pupezoi. 2 (reg.) v. Li-liac-de-grădină (v. liliac1). Liliac-franţuzesc (v. liliac1). Nopticoasă (Hesperis matronalis). 3 (reg.) v. Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vernus). III (culin.; reg.) păpurojnie, păsărică, păsăruică, păsăruţă, peştişor, pup3. Pupăza este un fel de colac (sau turtă, pâine, cozonac) care se face cu prilejul botezurilor, nunţilor ori înmormântărilor. IV (med., med. vet.; reg.) v. Cicatrice. Semn. Urmă. pupegioi s.m. (bot.; reg.) = pupezoi. pupejoără s.f. I (omit.) pupezea. II (bot.; reg.; şi în forma pupăgioară) 1 v. Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vernus). 2 v. Pupăză (Orobus vernus). pupezea s.f. I (ornit.) pupejoâră. II (la pl. pupezele; bot.; reg.) 1 v. Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vernus). 2 v. Pupăză (Orobus vernus). pupezi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. pupezoâică s.f. fig. (pop. şi fam.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). pupezoi s.m. (bot.; reg.) 1 v. Ciuboţica-cucu-lui (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris). 2 (în forma pupegioi) v. Floarea-Paştelui (v. floare). Roti-liţă (Anemone nemorosa) v. Orăstică (Lathyrus niger şi Lathyrus vernus). 3 v. Pupăză (Orobus vernus). pupivb. IV. intr. (bot; reg.; despre flori) v. îmboboci. pupici vb. IV tr., refl. recipr. (fam.) v. Săruta, pupil s.m. (jur.) <înv.> epitropisit. Pupilul este recunoscător tutorelui său pentru educaţia primită. pupilă s.f. 1 (anat.) lumea ochiului (v. lume), lumea ochilor (v. lume), lumina ochiului (v. lumină), lumina ochilor (v. lumină), lumină, luminuţa ochiului (v. lumi-nuţă), luna ochiului (v. lună), luna ochilor (v. lună), luna neagră (v. lună), negruş, vână-ţauă de la ochi, vedere, <înv.> gaura irisului (v. gaură), prunelă. Prin pupile se face adaptarea vederii în funcţie de luminozitate, de distanţă etc. 2 (med.) pupilă fixă = iridoplegie. Pupila fixă este paralizia irisului. pupilometrie s.f. (med.) coreometrie. Prin pupilometrie se măsoară diametrul pupilei. pupiloscopie s.f. (med.) cheratoscopie, reti-noscopie, schiascopie. Pupiloscopia este măsurarea refracţiei ochiului, prin interpretarea optică a umbrei ce apare în câmpul pupilei. pupincurism s.n. fig. (fam.; peior.) 1 v. Adulare. Adulaţie. Flatare. Gâdilare. Linguşeală. Linguşire. Măguleală. Măgulire. Tămâiere. 2 v. Obsecviozitate. Servilism. Slugărnicie. Umilinţă. pupincurîst, -ă s.m., s.f., adj. fig. (fam.; peior.) 1 s.m., s.f. v. Adulator. Linguşitor. Periuţă. 2 adj. (despre persoane aflate în subordinea cuiva) v. Ascultător. Obedient. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Supus. Umil. pupineâţă s.f. (anat.; la oameni; glum.) v. Fesă. pupitru s.f. 1 (muz.) pulpit. Pe pupitru se aşază notele muzicale. 2 bancă1, pulpit. Şcolarii îşi aranjează caietele pe pupitre. 3 pulpit. Pupitrul este o mobilă care are partea de sus în formă de plan înclinat, folosită pentru scris, citit, desenat etc. pupoş, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Cifos. Cocoşat. Ghebos. Gheboşat. pupui1 sn. (reg.) 1 (anat.), v. Cifoză. Cocoaşă. Gibozitate. 2 (la oameni sau la unele animale şi păsări) v. Ciuf. Moţ1.3 v. Coc1. pupui2 vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre pupeze) v. Pupăi. 2 refl. recipr. (despre oameni) v. Şopti. Şuşoti. Şuşui. 3 (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. 4 refl. recipr. (despre fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa, pupuiâ vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pent „deasupra”) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. pupuiălă s.f. (reg.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. pupuiât-ă adj. (reg.) 1 (despre păsări) v. Moţat. 2 (mai ales despre stoguri sau despre vârful lor) v. Ţuguiat. pupui't s.n. (reg.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. pupuitură s.f. (reg.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. pupuţăre s.f. (reg.) v. împopoţonare. înzor-zonare. pur1 s.m. (bot.) 1 Allium rotundum; ai, usturoi, usturoi-sălbatic. 2 (reg.) Allium ochro-leucum; ai-sălbatic. 3 (reg.) v. Aiul-şar-pelui (v. ai) (Allium scorodoprasum). 4 (reg.) v. Arpagic (Allium schoenoprasum). 5 (reg.) v. Ceapa-Ciorii (v. ceapă) (Allium vineale). 6 (reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). 7 (reg.) v. Ceapă-franţuzească. Cepuşoară. Haşmă. Şalotă (Allium ascabnicum). 8 (reg.) v. Lumânare. Lumânărică (Verbascum phlomoides). 9 (reg.) v. Lumânărica-Domnului (v. lumânărică). Lumânărică (Verbascum thapsus). 10 (reg.) v. Praz (Allium porrum). 11 (reg.) v. Usturoi (Allium sativum). pur2, pură adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „amestecat”; despre materii granulare, seminţe etc.) curat, neamestecat, simplu, tistaş. Grâul cumpărat este pur, neavând seminţe de neghi- purcea nă. 2 (despre produse, substanţe, alimente etc.) natural, veritabil, genuin. Preferă să mănânce numai produse pure. 3 (despre elemente chimice, mai ales despre metale) curat, nativ, neamestecat, <înv. şi reg.> safi, prisnic, <înv.> lamur, prisne, virgin, ars2. în minereurile aurifere se găseşte aur pur. 4 (chim.; despre substanţe) absolut. Alco- ol pur. 5 (în opoz. cu „contrafăcut”, „falsificat”, „prefăcut”; despre băuturi alcoolice) curat, natural, neamestecat, <înv. şi pop.> sadea. La onomastică a servit un vin pur de Odobeşti. 6 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de ape etc.) clar, cristalin, curat, limpede, netulburat, transparent, lamur, limpetos, pelucid, <înv. şi pop.> viu, chiar, lichid, limpeziu. Din stâncă iese un izvor cu apa pură. 7 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozo-nizat, proaspăt, purificat, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer pur. 8 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, curat, înseninat, limpede, senin, străveziu, limpid, lucid, <înv. şi pop.> viu, despăienjenit, liber, tistaş, <înv.> luciu2, seninat2, seninos, spălat2. Cerul a devenit pur după furtună. 9 (în opoz. cu „răguşit”, „voalat”; despre sunete, voce) clar, limpede, nealterat, viu, argintiu, argintos, cristalin, curat, senin. Soprana are vocea pură. II adj. 1 (despre iubire) ideal, platonic, curat. Dragostea celor doi adolescenţi este pură. 2 (despre oameni) bun, candid, credul, ingenuu, inocent, naiv, neştiutor, crud, crudac. Este prea încrezător, prea pur. 3 (despre ochi, privire) clar, limpede, luminos, curat, senin. Fetiţa are ochii mari şipuri. 4 (rar; despre oameni,port, tradiţii etc.) v. Adevărat Autentic. Curat. Neaoş. Veritabil. III adj. fig. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, serafic, virgin, virginal, ebumeu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet pur. 2 (mai ales antepus subst. determ.) nud. Filmul prezintă realitatea pură a vieţii unui orăşel de provincie, îl priveşte cu o pură sinceritate. 3 (despre opere de artă, creaţii artistice etc.) adevărat, autentic, curat, nefalsificat, original, veritabil. Tânărul interpret are în repertoriul său numai folâorpur. IV adv. (modal; reg.) v. Aievea. Clar. Desluşit. Explicit. Expres2. Lămurit. Limpede. Răspicat. puradel s.m. 1 (pop. şi fam.) ceaurel, ceaurică, parpandel, cior-ciovel, gangur, <ţig.> danci. Câţiva puradei gălăgioşi alergau după ţigănci. 2 (fam.) v. Copil1, purcălăş s.m. (zool; reg.) v. Purceluş. purcărăş s.m. (omit.; reg.) = porcăraş. purceă s.f. 1 (zool.) scroafa, poarcă, măscuroaică,măscuroaie. Purceaua este purcede femela porcului. 2 (anat.; reg.) v. Biceps. 3 (arg.) v. Cufăr. Ladă. purcede vb. III. I intr. 1 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „din7) a proveni1, <înv.> a proceda, a izvorî. Această credinţă purcede din negura timpurilor. Gelozia purcede din neîncredere. 2 (cu determ. locale introduse prin prep. „din”, „de la”, „de unde”, care indică punctul de plecare; cumulează şi ideea originii sau a provenienţei) a proveni1, a veni. Unele popoare migratoare au purces din Asia Centrală. Niciodată nu l-a întrebat de unde a purces (pop.; despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din7) v. Apărea. Decurge. Ieşi. Proveni1. Reieşi1. Rezulta. Urma. II intr. 1 (în opoz. cu „a intra”; înv. şi pop.; despre fiinţe; de obicei urmat de determ. locale) v. Ieşi. Merge. 2 (pop.; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre77) v. Apuca. îndrepta. Lua. Merge. Păşi. Pleca. Pomi. 3 (înv.; despre fiinţe; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la7) v. Pleca. Pomi. 4 (înv.; despre oameni; adesea cu determ. care indică modul de deplasare) v. Lua. Pleca. Porni. 5 (înv.; despre ape) v. Curge. II11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică activităţi, acţiuni etc.) v. începe. Pomi. 2 intr., tr. (înv.) v. Acţiona. Proceda. IV intr. (înv.; despre oameni) v. Ajunge. Deveni, purcedere s.f. (înv.) 1 v. Baştină. Naştere. Obârşie. Origine. Provenienţă. Spiţă. 2 v. Plecare. Pornire. purcel s.m. I (zool.) 1 ţugurel. S-a dus în târg pentru a cumpăra doi purcei. 2 (rar) purcel-de-India v. Cobai (Cavia porcellus). 3 (rar) v. Marsuin. Porc-de-mare (Phocaena phocaena). II (bot.; reg.) 1 v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). 2 v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum). III (arg.) v. Portmoneu. Portofel. purcelândru s.m. (zool; reg.) purcelete. Purcelandrii s-au dezvoltat frumos, fiind grăsuni şi rozii. purcelâş s.m. (reg.) 1 (zool.) v. Purceluş. 2 (bot.) v. Scaiete (Xanthium strumarium). purcelete s.m. (zool; reg.) purcelândru. purceii vb. IV. refl. (recipr.) (biol; reg.; despre porcine) v. Acupla. Copula Cupla împerechea împreuna. încrucişa. purceluş, -ă s.m., s.f. I s.m. (zool.) pur-călaş,purcelaş. Scroafa a fătat câţiva purceluşi albi cu pete negre. II s.f. (omit.) 1 Sylvia curru-ca; pitulice, privighetoare-cafenie, privi-ghetoare-pitică, scrofiţă, ţâţ. 2 Sylvia hortensis; pitulice, privighetoare-de-grădină, scrofiţă. 3 purceluşă-neagră = Sylvia atricapilla; pitulice-cu-cap-negru, pitulice-mare, pitulice-neagră, privighetoare-cu-cap-negru, privighetoare-de-baltă,privighetoare-de-stuf, privighetoare-de-stuf-ruginie, privighetoa-re-neagră, sucitoare (v. sucitor). III s.f. (med.; reg.) v. Puşchea. purces s.n. (înv.) 1 v. Baştină. Naştere. Obârşie. Origine. Provenienţă. Spiţă. 2 v. Plecare. Pornire. purcezătură s.f. (înv.) v. Plecare. Pornire, purcoi s.n. (pop.) = porcoi. purd, purdă adj. (med., med. vet.; despre oameni sau despre animale; reg.) v. Hipoacuzic. Surd. purdă s.f. (reg.) v. Praf. Pulbere, purec s.m. (entom.) = purice, puredme s.f. (colect.; rar) v. Puricărie. purecos, -oăsă adj. (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit, purgament s.n. (farm.; înv.) v. Laxativ. Purgativ. purgăre s.f. (fiziol; înv.) v. Cenoză. Defecare. Defecaţie. Ieşire. Purgaţie. purgativ, -ă s.n., adj. 1 s.n. (farm.) laxativ, curăţenie, <înv.> purgament, purgaţie, calomel. Purgativele sunt prescrise în caz de constipaţie. 2 adj. (despre substanţe, medicamente sau despre efectul lor) cenotic, laxativ, <înv.> cathartic, deşertător, slobozitor, căcător. I se recomandă un ceai purgativ. purgăţie s.f. 11 (fiziol) cenoză, defecare, defecaţie, ieşire, <înv. şi pop.> slobozire, cufureală, spurcare, <înv.> purgare, slobozenie, scaun, căcare, căcătură. Laxativele provoacă purgaţia. 2 (farm.; înv.) v. Laxativ. Purgativ. II (rar) v. împrospătare. Primenire. Primenit1. Purificare. Ventilare, purica vb. I. tr., refl. (compl sau sub. indică oameni, animale, plante) a deparazita, a (se) des-păduchea, a (se) păduchea A chemat un agent veterinar pentru a purica păsările din curte. puricăr s.n., s.m. 1 s.n. (anat.; pop.) v. Deget mare. Degetul cel gros (v. deget). Degetul cel mare (v. deget). Policar. 2 s.m. (reg.) v. Hoţ. Pungaş. puricare s.f. 1 puricat, puricătură, puriceală. Ai terminat cu puricarea pisicii? 2 fig. puricat, puricătură. A luat textul de publicat la puricare. puricăriţă s.f. (bot.) Pulicaria vulgaris; iarba-purecilor (v. iarbă), puriceasă, puricică, puricioasă, rozovă. puricârniţă s.f. (bot.; reg.) v. Iarbă-roşie (Polygonum persicaria). puricăş s.m. (entom.) 1 (fam.) v. Puricei. 2 (reg.) v. Purice-de-omăt (Podura nivalis). puricat s.n. 1 puricare, puricătură, puriceală. 2 fig. puricare, puricătură. puricărie s.f. (colect.) purecime, puricărime. în blana câinelui era o puricărie de nedescris. puricărime s.f. (colect.; reg.) v. Puricărie. puricătură s.f. 1 puricare, puricat, puriceală. 2 fig. (înv. şi reg.) v. Puricare. Puricat, purice s.m. I (entom.) 1 purice-comun=pu-rice-de-casă = Pulex irritans; pulex, gad. 2 purice-de-omăt = Podura nivalis; puricaş; (art.; în forma purec) purecul-dra-cului = Elater segetum; elaterid, faur1.3 (glum.) purice-bătrân v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). II (zool; pop.; şi, reg., pu-rice-de-baltă)purice-de-apăv. Dafiiie (Daph-nia). III (lapl. purici; culin.; reg.) v. Cocârţău. Puricei (v. puricei). puriceală s.f. puricare, puricat, puricătură. puriceasă s.f. (bot.; reg.) v. Puricăriţă (Pulicaria vulgaris). 11470 puricei s.m. 1 (entom.) puricaş. Pisica lui nu are niciun puricei. 2 (la pl. puricei; culin.; pop.) cocârţău, gâgău,mandră2, purici (v. purice), scomici1. Puriceii sunt bucăţi de pâine sau de mămăligă prăjite în unt ori în untură. puricică s.f. (bot.; reg.) v. Puricăriţă (Pulicaria vulgaris). puricioasă s.f. (bot.; reg.) v. Puricăriţă (Pulicaria vulgaris). purifică vb. 1.11 tr. (tehn.; compl. indică soluţii, amestecuri etc.) a epura. Apele murdare trebuie să fie purificate înainte de a fi evacuate. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică soluţii, fluide vâscoase, aer, vapori etc.) a (se) limpezi. Magneziul este folosit pentru a purifica sticla. După furtună, aerul s-a purificat. 3 tr. (tehn.; compl. indică metale, soluţii, amestecuri etc.) a curăţa, a depura, a tistăli1, <înv.> a lămuri. Purifică aurul de impurităţi pe cale chimică. 4 tr. (compl. indică aerul dintr-o încăpere) a împrospăta, a primeni, a refrişa, a ventila, a dezinfecta. A deschis geamurile pentru a purifica aerul din cameră. II refl., tr. (relig.; sub. sau compl. indică oameni) a (se) izbăvi, a (se) mântui, a (se) răscumpăra, a (se) salva, <înv.> a scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) slobozi, a (se) spăsi, a (se) curăţa, a (se) elibera, a (se) înălbi, a (se) spăla, a (se) dezbrăca, a (se) ridica, a (se) şterge. în faţa lui Dumnezeu, cei păcătoşi se purifică prin pocăinţă şi rugăciuni. purificare s.f. 11 (tehn.) epurare, epuraţie, purificaţie. Apa supusă operaţiei de purificare poate fi destinată uzului menajer. 2 limpezire. Magneziul contribuie la purificarea sticlei. 3 (tehn.) curăţare, curăţat1, depuraţie, purificaţie, <înv.> lămurire. Purificarea aurului constă în îndepărtarea, pe cale chimică, a impurităţilor pe care le conţine. 4 împrospătare, primenire, primenit1, ventilare, purgaţie. A deschis geamurile pentru purificarea aerului din cameră. I11 (relig.) izbăvire, mântuire, redempţiune, salvare, <înv. şi pop.> răscumpărare, <înv.> izbăvinţă, mântuinţă, mântuitură, scumpărare, slobozire, spăseală, spăsenie, spă-sire, vântă1, curăţare, dezbrăcare. Purificarea de păcate se face prin pocăinţă şi rugăciuni. 2 lustraţie. Mărturisirea vinovăţiei a fost pentru el o purificare binefăcătoare. purificat, -ă adj. 1 (tehn.; despre soluţii, amestecuri etc.) epurat. Apa purificată poate fi destinată uzului menajer. 2 (tehn.; despre metale, soluţii, amestecuri etc.) curăţat2, <înv.> lămurit. Aurul purificat nu mai conţine impurităţi. 3 (despre aerul dintr-o încăpere) împrospătat, primenit2, dezinfectat2. Aerul purificat al camerei îl înviorează. 4 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, salubru, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer purificat. purificatdr s.n., adj. I s.n. (tehn.) epurator. Purificatorul este folosit la purificarea unei substanţe. Purificator de gaze. II adj. 1 (în ceremo- 1471 | nii; mai ales despre apa) lustral. 2 {estet.) ca-thartic. Muzica preclasică are efect purificator. purificâţie s.f. (tehn.; rar) 1 v. Epurare. Epuraţie. Purificare. 2 v. Curăţare. Curăţat1. De-puraţie. Purificare. purisăn, -ă adj., s.m. (arg.) 1 adj. (în opoz. cu „tânăr”; despre fiinţe) v. Bătrân. Vârstnic. 2 s.m. v. Bătrân. Moş. Moşneag, purisâncă s.f. (arg.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). puritate s.f. 11 curăţenie. Puritatea aurului este corespunzătoare. 2 claritate, curăţenie, limpezeală, limpezime, transparenţă, limpiditate, limpeziciune, <înv.> limpejune. De pe puntea vasului se vede puritatea apei mării. 3 claritate, limpezime. Puritatea vocei sopranei a impresionat publicul. II fig. 1 desăvârşire, perfecţiune. Portretele pictorului se caracterizează prin puritatea liniilor. 2 candoare, castitate, feciorie, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, curăţenie, imaculare, neîntinare, virginitate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană puritate. puritoăre s.f. (hidrotehn.; reg.) v. Baraj. Ecluză. Stăvilar. Zăgaz. puriţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Dentiţă (Bidens tri-partitus). 2 v. Iarbă-roşie (Bidens cemuus). puriu,-ies.m.,s.f.,adj. (arg.) 1 s.m.v. Părinte. Tată. 2 si v. Mamă. Mamă bună. 3 adj. (în opoz. cu „tânăr”; despre fiinţe) v. Bătrân. Vârstnic, purligăn, -ă adj. (în opoz. cu „bogat”; reg.; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, purluivb. IV. tr. (reg.) 11 (compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. 2 (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. II (deprec.; compl. indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. puroi s.n. 1 (med., med. vet.) coptură, materie, venin, mâţână, mlaci, puşiţă, zeamă. Abcesul de la măsea este plin de puroi. 2 (reg.) v. Coraslă. puroiă vb. I. intr. (med., med. vet.; despre răni, plăgi etc.) a curge, a supura, a apătoşa, a musti, a chifti, a zemoşi. Rana s-a infectat şi a început să puroieze. puroiăt, -ă adj. (med., med. vet.; rar; despre răni, plăgi etc.) v. Purulent. Supurant. puroios, -oăsă adj. (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre răni, plăgi etc.) v. Purulent. Supurant. puroi're s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Purulenţă. Supuraţie. purpur s.n. 1 (anat) purpur retinian = ero-tropsină, purpură retiniană, rodopsină. Pur-purul retinian are rol în vederea crepusculară. 2 (med.; reg.) v. Scarlatină. purpură vb. I. tr. (înv.) v. înroşi. însângera. Roşi. Sângera. purpurăt, -ă adj. (înv. şi reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Grena. Purpuriu. Roşu-închis. Rubiniu. Vişiniu. purpură s.f. 11 (ţes.) <înv.> porfiră. Purpura este o stofă pluşată scumpă, vopsită cu o substanţă colorantă roşie spre violet. 2 (rar) v. Hla- midă. Mantie. II (med.) purpură trombocito-penică idiopatică = trombocitopenie, trom-bopenie. Purpura trombocitopenică idiopatică se caracterizează prin scăderea anormală a numărului de trombocite din sânge. III (anat.) purpură retiniană = erotropsină, purpur retinian, rodopsină. purpuriu, -ie 1 adj., s.n. grena, roşu-închis, rubiniu, vişiniu, purpuros, conabiu, <înv. şi reg.> marmanziu, porfiriu, purpurat, ghivergiu, ghivez, <înv.> profir, rubinos, vermeliu, ghiviziu, vermeil. Şi-a cumpărat un pardesiu purpuriu. S-a îmbrăcat în purpuriu. 2 adj. (mai ales despre vinuri sau despre culoarea lor) roşu-în-chis, rubiniu, vişiniu, <înv. şi reg.> marmanziu. La masă au avut un vin purpuriu. purpuros, -oăsă adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Grena. Purpuriu. Roşu-în-chis. Rubiniu. Vişiniu. purtă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică obiecte, materiale, fiinţe etc.) a căra, a duce2, a transporta, a cărăbăni, <înv.> a plimba, a podvodări, a transportul Poartă un geamantan greu la taxi. 2 (despre vehicule; compl. indică fiinţe) a duce2, a lua, a transporta. Taxiul i-a purtat până la gară. 3 (compl. indică obiecte; de obicei cu determ. „din mână în mână”, „din om în om”) a transmite, a trece, <înv. şi pop.> a umbla. Muncitorii poartă cărămizile din mână în mână. Mesenii poartă paosul din om în om. 4 (compl. indică obiecte, lucruri) a avea, a ţine. Poartă în mână o valiză şi în spate un rucsac. 5 a sprijini, a susţine, a ţine. Vor merge cât îi vor purta picioarele. 6 (bot.; înv.; despre plante; compl. indică fructe) v. Da2. Face. Produce. Rodi. 7 (înv.; compl. indică succese, victorii, izbânzi, reuşite etc.) v. Câştiga. Cuceri. Dobândi. Obţine. Realiza. Repurta. 8 fig. (astăzi rar; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. înghiţi. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trage. Trăi. I11 tr. (compl. indică oameni) a conduce, a duce2. îl poartă de braţ până coboară scările. 2 tr. a ţine. Pe stradă, mama îşi poartă copilul de mână. Băiatul îşi poartă prietena de talie. 3 tr. (rar; compl. indică pârul, pletele) v. Flutura. 4 tr. (înv. şi pop.; compl. indică ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2. împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Răzbate. Transmite. Vehicula. 5 tr. (pop.; compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) v. Bate. Colinda. Cutreiera. Măsura. Parcurge. Străbate. Umbla. 6 refl. (pop.; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „către”, „spre”) v. Apuca. îndrepta. Lua. Merge. Păşi. Pleca. Pomi. 7 refl. (pop.; despre fiinţe; de obicei cu determ. modale sau bcale) v. Deplasa. Merge. Mişca. Umbla. 8 refl. (reg.; despre oameni) v. Plimba. 9 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2.10 refl. (înv.; despre fiinţe; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”) v. Pleca. Porni. 11 tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Ademeni Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. 12 tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. îmbia. îm- purtat boldi. încuraja. îndemna. Stimula. III tr. 1 (compl. indică lupte, bătălii, tratative etc.) a da2, a desfăşură, a duce2, a susţine. în decursul vremii, românii au purtat multe bătălii pentru a apăra independenţa ţării. 2 (compl. indică titluri, demnităţi) a avea, a deţine, a poseda, <înv.> a ţine. Poartă titlul ştiinţific de doctor în filosofie. 3 (tehn.; înv. şi pop.; compl. indică dispozitive sau sisteme tehnice, instrumente, aparate etc.) v. Manevra. Manipula. Mânui. 4 (înv. şi reg.; compl. indică săbii, paloşe, buzdugane etc.) v. învârti. Mânui. Răsuci. Roti. 5 (înv. şi reg.; compl. indică mai ales probleme, treburi de rezolvat) v. Interesa. îngriji. Ocupa. Preocupa. Vedea. IV tr. 1 (despre oameni) a merge, a umbla. Iarna purtăm haine groase. Vara poartă o pălărie de soare. 2 (compl. indică obiecte vestimentare, încălţăminte, podoabe) a avea. Poartă la gât un lanţ masiv din aur. V tr. 1 (compl. indică sentimente ale oamenilor) a avea, a nutri. îi poartă mult respect. 2 a păstra, a reţine. Poartă în gând sfaturile înţelepte ale părinţilor. 3 (compl. indică conversaţii, corespondenţă etc.) a duce2, a întreţine. Cei doi poartă o discuţie despre literatura engleză. VI refl. (despre oameni; adesea cu determ. modale sau introduse prin prep. „cu”) a se comporta. A venit timpul să înveţi cum să te porţi în lume. VII refl. (înv.) 1 (despre fapte, acţiuni, evenimente etc.) v. Desfăşura. Evolua. întâmpla. Petrece. 2 (despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) v. întâmpla. Petrece. Produce. Surveni. VIII intr. (reg; despre obiecte, lucruri, substanţe etc.) v. Dura2. Păstra. Rezista. Ţine. purtăre s.f. 11 cărare, cărat, ducere, dus1, transport, transportare, transportat1, ducă1, <înv.> purtat1, transportare, transportu-ire. Purtarea geamantanului până la taxi a obosit-o. 2 port1. A fost arestat pentru purtare ilegală de arme. 3 (pop.) v. Circulaţie. Mers. Umblet. 4 (biol; înv. şi reg.) v. Gravidie. Graviditate. Maternitate. Sarcină. 5 (polit.; înv.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. II folosire, întrebuinţare, purtat1, uzură1. III ducere, susţinere. Purtarea unei campanii electorale este costisitoare. IV1 comportament, comportare, conduită, deprindere, maniere (v. manieră), moravuri, năravuri (v. nărav), obiceiuri (v. obicei), port1, purtat1, modă, <înv. şi reg.> urmare, pont, purtătură, <înv.> duh, tocmeală, talâm, apucătură. Părinţii sunt nemulţumiţi de purtarea necuviincioasă a fiului lor. 2 comportament, comportare, conduită, purtat1, <înv. şi pop.> umblet, port1, purtătură, săbaş, <înv.> petrecere, politie, umblătură. Purtarea sa în societate este ireproşabilă. 3 atitudine, comportare, ţinută, postură, <înv.> pusoare, tarz, poziţie. Este adesea criticat pentru o purtare prea categorică. 4 atitudine, comportare, gest. Este plăcut impresionat de purtarea tânărului care a cedat locul său din autobuz unei persoane vârstnice. purtăt1 s.n. I folosire, întrebuinţare, purtare, uzură1. Flaneaua s-a rupt în coate de atâta purtat. II (rar) 1 v. Comportament. Compor- purtat tare. Conduită. Deprindere. Maniere (v. manieră). Moravuri. Năravuri (v. nărav). Obiceiuri (v. obicei). Purtare. 2 v. Comportament. Comportare. Conduită. Purtare. III (concr.; pop.) v. îmbrăcăminte. Port1. IV (înv.) 1 v. Cărare. Cărat. Ducere. Dus1. Purtare. Transport. Transportare. Transportat1.2 (polit.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. purtăt2, -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) folosit, întrebuinţat, uzat, vechi2, nasol, naşpa, naşpet. Flaneaua purtată trebuie aruncată. 2 (pop. şifam.; despre oameni) v. Deprins. Experimentat. încercat. Priceput. Rutinat. Versat. 3 (fam.; despre oameni) v. Călătorit. Umblat2. Voiajat. purtăreţ, -eăţă adj. 1 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; pop; despre obiecte, construcţii etc.) v. Dăinuitor. Durabil. Rezistent. Solid. Stabil. Temeinic. Trainic. 2 (înv.; despre obiecte) v. Portabil. Portativ2. Transportabil. 3 (med., med. vet.; înv.; despre boli, răni) v. Uşor2. 4 (lingv.; înv.; despre limbi) v. Popular. 5 (înv.; despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Banal. Comun. Normal. Obişnuit. Prozaic, purtător, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj. transportor. A înzestrat fabrica de ciment cu benzi purtătoare. 2 s.m.,s.f. deţinător, posesor. Este purtătorul unui titlu nobiliar. 3 adj., s.m., s.f. (înv.) v. Călăuzitor. îndrumător. Povăţuitor. Sfătuitor. 4 s.m. (polit.; în opoz. cu „supus”; înv.) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod. purtătură s.f. 1 (pop.) v. Comportament. Comportare. Conduită. Purtare. 2 (reg.) v. Comportament. Comportare. Conduită. Deprindere. Maniere (v. manieră). Moravuri. Năravuri (v. nărav). Obiceiuri (v. obicei). Purtare. purulent -ă adj. (med., med. vet.; despre răni, plăgi etc.) supurant, puroiat, zemuitor, <înv. şi reg.> puroios. Are pe picioare răni purulente. purulenţă s.f. (med., med. vet.) supuraţie, supurare, <înv.> puroire. Purulenţa plăgii operatorii este o complicaţie postoperatorie. îi prescrie antibiotice pentru stoparea purulenţei leziunii. purure s.f. (înv.) v. Eternitate. Nemurire. Vecie. Veşnicie. pururelnic, -ă adj. (înv.; exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.) 1 (despre evenimente, acţiuni etc.) v. Continuu. Etern. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Nesfârşit2. Neslăbit. Permanent. Perpetuu. Veşnic. 2 v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfârşit2. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. pururelnicie s.f. (înv.) v. Eternitate. Nemurire. Vecie. Veşnicie. pururi adv. I (modal) 1 constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, nonstop, permanent, veşnic, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc pururi. 2 continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, totdeauna, veşnic, necurmat. Opera eminesciană rămâne pururi un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi. II (temporal) 1 (adesea prin exagerare sau poetic) etern, totdeauna, veşnic, <înv.> apururea, etemamentefPărinţii vor rămâne pururi în sufletul lui. 2 (în prop. neg.; înv. şi reg.)v. Nicicând. Niciodată. Vreodată. pus1 s.n. I aranjare, aranjat1, aşezare, aşezat1, aştemere, aşternut1, pregătire, punere. Pusul unei mese festive trebuie făcut din timp. I11 (pom., agric.) plantare, plantat1, punere, răsădire, răsădit1, sădire, sădit1, transplantare, implantare, transplantat1, transplantare, presădire, răsădeală, <înv.> plantaţie. Pentru pusul merilor în grădină a adus un specialist. 2 (agric.) punere, semănare1, semănat. Se fac arăturile pentru pusul porumbului. 3 (pop.) v. Turnare1. Turnat1. Vărsare. 4 (agric.; reg.) v. însămânţare. însămânţat. Semănare1. Semănat. Semănătură1. pus2, pusă adj. 1 (mai ales despre mese) aranjat2, aşezat2, aşternut2, întins2, pregătit. îşi aşteaptă musafirii cu masa pusă. 2 (în opoz. cu „deschis”; despre încuietori, zăvoare etc.) închis, încuiat2, tras. Verifică din nou zăvorul pus. pusăciune s.f. (înv.) 1 v. Amplasament. Amplasare. Aşezare. Loc. Poziţie. Situare. 2 v. Poziţie. Situaţie. pusăitor, -oăre adj. (înv.; despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) v. Concret. Fizic2. Material. Palpabil. Pământesc. Perceptibil. Pipăibil. Sesizabil. pusătură s.f. (înv.) v. Amplasament. Amplasare. Aşezare. Loc. Poziţie. Situare, puscelds, -oâsă adj. (med., med. vet; înv.; despre erupţii cutanate) v. Pustulos. pusciuhă s.f. (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). puseu s.n. (med., med. vet.) acces, atac, criză, toană1, <înv.> lovire, lovitură, paroxism. Şi-a oprit discursul din cauza unui puseu de tuse. pusher ['pujar] s.m. (engl.) v. Traficant1, puşi s.m. (fam.; în limbajul copiilor) v. Gură. Sărut. Sărutare. pusoâre s.f. (înv.) 1 v. Amplasament Amplasare. Aşezare. Loc. Poziţie. Situare. 2 (bot.) v. Sad. 3 (de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) v. înălţime. Mărime. Statură. Talie. 4 v. Atitudine. Comportare. Purtare. Ţinută. puspân s.m. (bot; reg.)v. Barba-caprei (v. barbă). Cimişir (Buxus sempervirens). pustă s.f. 1 (geomorf; astăzi rar) v. Stepă. 2 (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1 (reg.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană, pustelnidvb. IV. intr. (tis.; reg.; despre oameni) v. Pustnici. Schimnici. Sihăstri. pustielnică s.f. (omit.; reg.) v. Cucuvaie. Cucuvea (Athene noctua). pustiesc, -iâscă adj. (înv.; mai ales despre modul de viaţă al oamenilor) v. Ascetic. Si-hăstresc. pustieşâg s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpas- | 1472 tă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. 2 (geomorf.; reg.) v. Deşert. Landă. Pustietate. Pustiu, pustietâte s.f. 1 (geomorf.) deşert, landă, pustiu, pustiire, pustieşâg, <înv.> ariniş2, erem, pustiiciune. 2 pustiu, sălbăticie, sihăstrie, sălbăticiune, stihie, <înv.> sălbăticime. Colindând lumea, a străbătut multe pustietăţi. Cum poţi trăi în pustietatea asta? 3 pustiu, singurătate, dezolare, sihăstrie, vid. Omul este o fiinţă socială şi sociabilă căreia nu-i place să trăiască în pustietate. Satul părăsit are un aer de pustietate. pustietură s.f. (înv.) v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pârjolire. Pustiire, pustii vb. IV. 11 tr. (despre oameni; compl. indică ţâri, ţinuturi etc.) a bântui, a devasta, a distruge, a nimici, a pârjoli, a prăpădi, a răşlui, a se pustului, <înv.> a dezola, a sfârşi, a strica, a sfărâmă. Multe populaţii migratoare au pustiit ţara. 2 tr. (despre războaie, boli molipsitoare etc.; compl. indică ţâri, oraşe, ţinuturi etc.) a bântui, a devasta. Ciuma a pustiit multe ţâri. 3 refl. (pop.; despre oameni) v. Fugi. Pribegi. Refugia. 4 tr. (înv. şi reg; compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi. 5 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 6 tr. (în opoz. cu „a economisi”; reg.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli. I11 tr. (reg.; compl. indică plante, mai ales buruieni) v. Extirpa. Stârpi. 2 tr. (reg.; compl. indică plante, mai ales arbori) v. Dezrădăcina. 3 refl. (înv.; despre culturi, terenuri cultivabile, locuri etc.) v. Părăgini. Sălbătici, pustiicios, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) v. Deşert. Gol2. Necultivat. Pustiu. Sălbatic. Vid. 2 (despre ţâri, aşezări omeneşti, teritorii etc.) v. Deşert Gol2. Nelocuit Nepopulat Pustiu. 3 (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor, pustiiciune s.f. (înv.) 11 v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pârjolire. Pustiire. 2 v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. II (concr.; geomorf.) v. Deşert. Landă. Pustietate. Pustiu. pustiire s.f. 11 destrucţie, devastare, distrugere, nimicire, pârjolire, <înv. şi pop.> pieire, <înv. şi reg.> pustiit1, <înv.> devastaţie, dezolare, dezolaţie, dezrădăcinare, piericiune, pustietură, pustiiciune, risipă. Pustiirea statelor a fost aproape totală după invazia populaţiilor migratoare. 2 calamitate, catastrofa, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, sinistru, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, ţopenie, <înv. şi reg.> pojar, pustie-şag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfa-râmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, 1473| foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o pustiire aducătoare de moarte. II {concr.; geomorf.; rar) v. Deşert. Landă. Pustietate. Pustiu. pustiit1 s.n. (înv. şi reg.) 1 v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pâijolire. Pustiire. 2 v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. pustiit2, -ă adj. 11 (despre ţări, localităţi, ţinuturi etc.) devastat, distrus, nimicit, pârjolit, <înv.> dezolat, carbonizat. Oraşul pustiit în timpul războiului afost reconstruit din temelii. 2 (înv.; despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) v. Deşert. Gol2. Necultivat. Pustiu. Sălbatic. Vid. II fig. (despre oameni, despre procese psihice etc.) ars2, devastat, dezolat, distrus, nimicit, pârjolit, zdrobit. Se simţea pustiită la gândul că afost atât de naivă. pustiitdr, -oăre adj. 1 (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) destructor, devastator, dezastruos, distructiv, distrugător, nimicitor, ruinător, zdrobitor, prăpăditor, <înv. şi pop.> pierzător, <înv.> dărăpănător, dezastric, dezolator, nimicnicitor, pustiicios, risipitor, ruinos, stârpitor. Războiul afost pustiitor pentru ţară. 2 distrugător, mistuitor, nimicitor. Un incendiu pustiitor a izbucnit într-un cartier al oraşului. pustiu, -ie adj., s.n., s.m., s.f. A adj. 11 (despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) deşert, gol2, necultivat, sălbatic, vid, stingher, luciu2, <înv. şi reg.> secret3, <înv.> erem, pustiicios, pustiit2. Drumeţii au ajuns într-un loc pustiu, care nu afost niciodată acoperit de vegetaţie. 2 (despre ţări, aşezări omeneşti, zone, teritorii etc.) deşert, gol2, nelocuit, nepopulat, bikinian, <înv.> neumblat, pustiicios, deşertat2. După alunecările de teren, satul a rămas pustiu. 3 (despre străzi, drumuri etc.) deşert, gol2, nebătut, necirculat, neumblat, solitar. Sfrada este pustie în timpul nopţii. 4 (rar; despre locuinţe, instituţii, locuri etc.) v. Nepăzit Nesupravegheat 5 (înv. şi pop.; despre culturi, terenuri cultivabile, locuri etc.) v. Neîngrijit. Părăginit. Sălbăticit. 6 (despre fiinţe; pop.) v. Singur. Stingher. 7 (înv. şi reg.; despre fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandonat. Lăsat. Părăsit. 8 (în opoz. cu „plin) înv.; despre recipiente, spaţii închise, încăperi etc.) v. Deşert. Deşertat2. Gol2. Vid. 9 (poetic; despre arbori, crengi etc.) v. Ciunt. Desfrunzit. Gol2. Golaş. Pleşuv. II fig. 1 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, neexpresiv, placid, searbăd1, cenuşiu, incolor, palid, spălăcit, sterp, sur, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip pustiu. îi aruncă o privire pustie. 2 (înv. şi pop.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Deşert Gratuit Ineficace. Ineficient. Infructuos. Inoperant. Inutil. Neeficient Nefolositor. Nefructuos. Netrebuincios. Neutil. Steril. Sterp. Superfluu. Van. Zadarnic. BI s.n. 1 (geomorf.) deşert, landă, pustietate, pustiire, pustieşag, <înv.> ariniş2, erem, pustiiciune. O parte a pustiului Kalahari este rezervaţie naturală. 2 pustietate, sălbăticie, sihăstrie, sălbătăciune, stihie, <înv.> sălbăticime. 3 pustietate, singurătate, dezolare, sihăstrie, vid. I11 adj., s.m., s.f. (mai ales în imprecaţii; înv. şi pop.) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. 2 s.m., s.f. (art. pustiul, pustia; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. pustnic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. anahoret, ascet, eremit, schimnic, sihastru, schimo-nah, solitar, <înv.> aschitac, aschitean, colibnic, monah, oselnic, schitnic. Trăieşte izolat, ca un pustnic. 2 adj. fig. (despre oameni sau, p. ext., despre viaţa lor) izolat, însingurat, retras, singur, singuratic, solitar, sihastru. Un bărbat pustnic trăieşte într-o colibă, la marginea pădurii. Duce un trai pustnic, la mănăstire. pustnicesc, -eăscă adj. (rar; mai ales despre modul de viaţă al oamenilor) v. Ascetic. Si-hăstresc. pustniceşte adv. (modal; înv.) v. Ascetic. Sihăstreşte. pustnici vb. IV. intr., refl. (bis.; despre oameni) a (se) schimnici, a (se) sihăstri, a pustel-nici. La mănăstirile de pe muntele Athos pustnicesc mulţi călugări ortodocşi. Băiatul lor s-a pustnicit de tânăr. pustnicie s.f. ascetism, asceză, schimnicie, sihăstrie, schimnicit. Pustnicia presupune renunţarea la viaţa laică. pustnicit, -ă adj. (bis.; rar; despre oameni) v. Sihăstrit. pustulă malignă s.f. (med., med. vet.) antrax, cărbune, dalac, splină, <înv. şi reg.> zgai-bă, armurar, armurare, armurariţă, băşică rea, bubă, bubă neagră, bubă rea, marmură, pripit1, răsfug, sânge mohorât, spurcat1, taiug, talan, <înv.> serpengea. Pustula malignă se manifestă clinic prin leziuni cutanate sau viscerale. pustulos, -oăsă adj. (med, med. vet.; despre erupţii cutanate) <înv.> puscelos. pustului vb. IV. tr. (reg.; despre oameni; compl. indică ţări, ţinuturi etc.) v. Bântui. Devasta. Distruge. Nimici. Pârjoli. Pustii, pus s.m. (milit.; reg.) v. Ordonanţă, puşcă vb. 1.11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe) v. împuşca. 2 intr. (reg.; despre obiecte; de obicei cu determ. cauz.) v. Crăpa. Plesni. II tr. fig. (med; reg.; despre dureri fizice; compl. indică oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin7) v. înjunghia. Săgeta, puşcălă s.f. (reg.) v. Puşcoci, puşcâr s.m. (milit.; înv.) 1 <înv.> puşcaş. 2 v. Puşcaş. 3 v. Artilerist. Tunar, puşcăre s.f. (înv.) v. împuşcare, puşcăş s.m. I (milit.) 1 <înv.> puşcar, sineţaş. Puşcaşul este un ostaş care este înarmat cu puşcă. 2 (înv.) <înv.> puşcar. Puşcaşul făcea puşti. 3 (înv.) v. Artilerist. Tunar. II (cineget.; rar) v. Cineget. Vânător. puşcăt1 s.n. (înv.) v. împuşcare. puşcăt2, -ă adj. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. împuşcat puşcăviţă s.f. (reg.) v. Puşcoci. puşcătură puşcă s.f. 11 (milit.) <înv. şi reg.> durdă, flintă, sâneaţă, <înv.> aramă, tufec2, baston desfundat, picior de porc mare. Soldaţii merg la trageri cu puşca. 2 puşcă de vânătoare = armă de vânătoare, puşca cea vânăto-rească. Puşca de vânătoare este o armă de foc portativă şi individuală, care se foloseşte la vânat; (art.; pop.) puşca cea vânătorească v. Armă de vânătoare. Puşcă de vânătoare. 3 (milit.; reg.) v. Arc. 4 (reg.) v. Praştie. 5 (reg.) puşcă desocv. Puşcoci. 6 (milit.; înv.) v. Tun. II (art.; bot.; reg.) puşca-lupuluiv. a Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafa-de-grădină. Garoafa-turcească. Garofiţă-de-grădină (Di-anthus barbatus); b Garoafa-de-câmp. Garoafa-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusiano-rum); c Lipicioasă (v. lipicios) (Viscaria vulgaris). III (arg.) v. Copiuţă. Fiţuică, puşcăivb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. împuşca. Trage. puşcăleăţă s.f. (reg.) v. Puşcoci, puşcări vb. IV. tr. 1 (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe) v. împuşca. 2 (milit.; înv.; compl indică localităţi, construcţii etc.) v. Bombarda, puşcăriăş, -ă s.m., s.f. (jur.) condamnat, deţinut, ocnaş, osândit, rob, <înv.> şalgău, recluzionar, pensionar, ostrovean, pârnăiaş, sezonist, zegar. Puşcăriaşii sunt urcaţi în maşini speciale şi transportaţi la închisoare. puşcărie1 s.f. (jur.) 1 arest, carceră, închisoare, penitenciar, temniţă, ocnă, detenţie, ergastul, temnic, zăbrele (v. zăbrea), <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinsoare, robie, beci, gherlă, hrubă, zdup, arişte, hudă, piţigoaică, prinzare, robşag, troian2, tumurug,varmeghie, <înv.> criminal1, legătură, ocniţă, odobeală, pază, păzitori (v. păzitor), socotitură, tărie, prizon2, ştocaus, bastilie, ciubăr, hârdău, dubă, răcoare, umbră, colivie, coteţ, cuşcă, căliscă, academie, arcan2, başcă, bodârlău2, bulău, calea putreziciunii (v. cale), colegiu, facultate, fereală, gros, grotă, incubator, internat1, întreprindere, marmezan, mititica (v. mititică), ospiciu, ostrov, pandaimos, pâmaie, pension, pripon, raft, rece, reveneală, salon1, spital, tabără, ţuhal, ţuhaus, universitate1, zbâmă. A stat zece ani în puşcărie, la Jilava, din motive politice. 2 închisoare, recluziune, temniţă, ocnă. Afost condamnat la 30 de ani de puşcărie pentru crimă. puşcărie2 s.f. (milit.; înv.) v. Artilerie, puşcărire s.f. (milit.; înv.) v. Canonadă, puşcăriţă s.f. (reg.) v. Puşcoci, puşcător, -oăre s.m.,s.f. 1 s.m. (cineget.; reg.) v. Cineget. Vânător. 2 s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). puşcătură s.f. I (concr.) patron1. Puşcătură este un cartuş special, folosit pentru dislocarea rocilor din mine. I11 (cineget.; rar; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi puşcău precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare. 2 (reg.) v. Potricală. 3 (milit.; înv.) v. Descărcă-turl Detunătură. Foc. împuşcătură. Rafală, puşcâu subst. (reg.) v. Dinamită, puşcăvi vb. IV. refl. (reg.; despre coaja unor fructe sau, p. ext., despre unele fructe) v. încreţi. Zbârci2. puşcăvît, -ă adj. (reg.; despre ziduri, pietre, materii organice etc.) v. Muced. Mucegăit. Mucezit2. puşcheă s.f. (med.) mărgea, pojghiţă, purceluşă (v. purceluş), <înv.> puşchineaţă. Puşcheaua este o veziculă dureroasă formată pe mucoasa cavităţii bucale, mai ales pe limbă. puşchiâ s.f. (reg.) v. Puşcoci, puşchineaţă s.f. (med.; înv.) v. Puşchea. puşcoâie s.f. (reg.) v. Puşcoci, puşcâci s.n., s.m. I s.n. 1 plişcoci, pocnitoare (v. pocnitor), prişcopală, proaşcă, puş-cală, puşcaviţă, puşcă de soc, puşcăleaţă, puş-căriţă, puşchia, puşcoaie, puşcoi, puşculie, puşculiţă, puşcuroi, puşcuţă, şpriţ2, ţâşcă cu apă, ţâşnitoare, ţâşniţi Puşcociul este o jucărie care imită puşca, făcută dintr-o ţeavă de lemn de soc sau dintr-o tulpină de cucută şi dintr-un beţişor de grosimea golului din ţeavă, cu ajutorul căreia copiii se împuşcă cu dopuri de căiţi sau se împroaşcă cu apă. 2 (tehn. med.; rar) v. Irigator. 3 (milit; reg.) v. Arc. II s.m. (omit; reg.; în forma pitcoci) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). puşcoi s.n. (reg.) 1 v. Puşcoci. 2 v. Săgeată, puşculie s.f. (reg.) v. Puşcoci, puşculiţă s.f. 11 (milit.) puşcuţă. 2 (reg.) v. Puşcoci. 3 (reg.) v. Praştie. II mută (v. mut), piesa. îşi păstrează economiile într-o puşculiţă. puşcuroi s.n. (reg.) v. Puşcoci, puşcuţă s.f. 11 (pop.) v. Puşculiţă. 2 (reg.) v. Puşcoci. 3 (reg.) v. Praştie. II (art.; bot.; reg.) puşcuţa-lupului v. Garoafa-de-câmp. Garoa-fa-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusiano-rum). puşiţă s.f. (reg.) 1 (med, med. vet.) v. Puroi, 2 (med.) v. Panariţiu. puşiţos, -oâsă adj. (reg.; mai ales despre copii) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Văicăreţ. puşlalâu s.m. (înv.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. puşlamâ s.f. 1 derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, secătură, lazaron, cioflingar, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, terchea-berchea, căcănar, cutră, marţafoi1, paţachină2, şmecher, pujlău, ceacănău, dârdală, hoan-tă, orbete, oşiştie, poghibală, pujlă, ştrengar, pici, prichindel, ţânc, zgâmboi1, vârtute. Nu are puterea să-l pună la punct. 5 forţă, străşnicie, tărie, vigoare. Strigă cu putere după ajutor. 6 dar2, însuşire. Este înzestrat cu puterea de a hipnotiza. 7 (biol, med.) putere patogenă = patogenicitate, pato-genitate. Puterea patogenă este capacitatea unui microorganism patogen de a provoca o boală. 8 (reg.) v. Credinţă. încredere. Nădejde. Speranţă. 9 (mai ales lapl puteri.; înv.) v. Minune. |1474 Miracol I11 conducere, stăpânire. El este reprezentantul puterii. 4 (polit.; şi putere de stat) braţ, sceptru, suflare. Nu-i poate cere nimic pentru că nu are nicio putere asupra lui. 11 influenţă1, înrâurire, trecere, şirag, tabără, <înv.) armadă, armie, baionete (v. baionetă), miliţie, obuz2, ordie, ostăşime, oştime, oştitură, rânduială, silă, tărie, mărie1, mărime, adâncime, vâlvătaie, pară1, străbatere. Bolnavul a simţit puterea durerii. A reuşit cel mai bine să sugereze în romanul său puterea tensiunii sociale. 4 concentraţie, tărie, <înv. şi reg.> tărime. Ce putere are această băutură? 5 soliditate, trăinicie. Nu se îndoieşte de puterea relaţiei br. 6 (cu sens temporal) miez, mijloc, toi2, tărie, temei, vipie, viu, <înv.> despus, dric. în puterea nopţii a început o furtună puternică. 7 (mat.) <înv.> potenţă. Ridică numărul la puterea a doua. 8 (fiz.) putere electromotrice = forţă electromotrice. Puterea electromotrice este diferenţa de potenţial între cei doi poli ai unei maşini electrice. 9 (optic.) putere măritoare unghiulară = grosisment, mărire unghiulară. Puterea măritoare ungjniulară reprezintă raportul dintre unghiul sub care se vede un obiect îndepărtat cu ajutorul unui instrument optic şi unghiul sub care se vede acelaşi obiect cu ochiul liber. 10 (tehn.) putere nominală = valoare nominală. Puterea nominală este puterea pentru care afost conceput un anumit sistem tehnic. 11 (fiz.; înv.) v. Forţă. 12 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie. V posibilitate, putinţă, stare, <înv.> putincioşie, cheag. Fiecare cotizează după puterea lui. Acolo unde este necesitate trebuie să fie şi putere. VI (înv.) v. Disponibil. Efectiv. putermţă s.f. (înv.) v. Capacitate. Forţă. Posibilitate. Putere. Putinţă, puternic, -ă adj., adv., s.m., s.f. A adj. 11 (despre fiinţe, în special despre oameni) potent, robust, solid, tare, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, vital, rânzos, ţeapăn, umeros, vânos, vârtos, haidoş, înspiţat, muşchios, pogan, pogănit, puteros, putut2, socolan, vo-nicar, vonicoi, vuzum, <înv.> levent, putincios, silnic, spatoş, vârtucios, veget, forţos, musculos, pietros, verde, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană puternică, care munceşte din greu. 2 (despre oameni sau animale) binefacut, corpolent, masiv, robust, solid, spătos, trupeş, voinic, stofat, trun-chios, voinicos, truncheş, <înv.> trupos, dizman. Cei mai mulţi sportivi din echipa naţională de rugbi sunt puternici. 3 (despre fiinţe, în special despre oameni sau,p. ext., despre anumite organe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) rezistent, tare, pilos, răbduriu, învârtoşat. Deşi copleşit de necazuri, este un om puternic. Este puternic la infecţii. A trecut cu bine de operaţie deoarece are inima puternică. 4 (despre corpuri, obiecte etc.) rezistent, solid, tare, trainic, zdravăn, sănătos, răbdător. Zidul cetăţii este puternic. Tavanul se sprijină pe colonade puternice. 5 (despre părţi ale feţei oamenilor) accentuat, proeminent, pronunţat. Are bărbia puternică. 6 (despre oameni) potent, redutabil, tare, temut2, valoros, bazat. Are adversari puternici în competiţie. 7 (mai ales despre caracterul oamenibr) energic, impetuos, tare, vajnic, viguros, învăpăiat. Tânărul, având un caracter puternic, înfruntă cu uşurinţă orice adversitate a sorţii. 8 (despre lovituri) apăsat2, greu, straşnic, zdravăn, ţeapăn. I-a tras un pumn puternic în stomac. I11 (despre ţări, provincii etc.) <înv.> temeinic, tare, ponderos. Germania este un stat puternic economic. 2 (despre partide, oameni politici etc.) <înv.> potent, putincios. Partidul liberal devine din ce în ce mai puternic. 3 (despre oameni) important, influent, însemnat, marcant, greu. Soţul ei este o persoană puternică în administraţia oraşului. III (indică intensitatea) 1 (despre lumină sau despre surse de lumină) eclatant, fervid, intens, mare1, strălucitor, tare, viu, <înv.> lucitor. Lumina lămpii este prea puternică pentru această cameră. 2 (despre culori, nuanţe) criant, dezagreabil, intens, izbitor, strident, tare, ţipător, violent, viu, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe puternice. 3 (în opoz. cu „slab”, „stins”; despre voce, sunete, zgomote etc.) amplu, de-tunător, intens, răsunător, rezonant, ridicat2, tare, tonant, tunător, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este puternic. 4 (despre sunete) intens, răsunător, sonor, viu, zgomotos, clocotitor. încă mai aude urletul puternic al torentului dezlănţuit. 5 (despre mirosuri) intens, pătrunzător, penetrant, tare, viu, <înv.> străbătător, ascuţit2, trăsnitor. Deodorantul are un miros puternic de levăn-ţică. 6 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, mare1, năprasnic, straşnic, tare, violent, zdravăn, aspru, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt puternic. Astăzi este un ger puternic. 7 (despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năprasnic, năvalnic, violent, furios, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, sălbatic, tumultuos. Pârâul puternic, umflat de ploi, îneacă tot ce este în calea lui. 8 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, năprasnic, violent, viu, terebrant, <înv.> zbuciumător, mortifiant, arzător, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi puternic în inimă. 9 (despre senzaţii, manifestări ale oamenibr etc.) apăsat2, intens, <înv.> tare. A scos un oftat puternic. 10 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, imens, intens, mare1, pătrunzător, profund, violent, viu, terebrant, iute, ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere puternică. 11 (despre stări fiziologice sau psihice, sentimente etc. ale oamenilor) adânc, intens, mare1, profund, viu. Expoziţia i-a produs o emoţie puternică. 12 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, sălbatic, viu, <înv. şi pop.> vioi, straşnic, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire puternică. 13 (despre medicamente, puternic tratamente, remedii medicale) bun, drastic, eficace, eficient, energic, <înv.> drastiric, dras-tiriu, eroic. I s-a administrat un medicament puternic pentru ca vindecarea să fie rapidă. 14 (rar; despre privire, ochi) v. Ager. Atent. Cercetător. Iscoditor. Pătrunzător. Penetrăbil. Penetrant. Scotocitor. Scrutător. Viu. 15 fig. adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital, cumpărător, nodal. în ultimii ani au avut bc prefaceri puternice în societate. IV1 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, serios, solid, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încre-dinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauza pentru că dovezile lui au fost puternice. 2 forte, tare. El este o mână puternică. Euro este o valută puternică. B adv. (modal) 1 tare, voiniceşte, zdravăn, ortomăneşte. Pentru a-şi stăpâni câinele, trage puternic de lesă. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) forte, forzato, tare. 3 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) furioso. 4 tare. Vocea lui răsună puternic pe holurile pustii. 5 intens, tare, <înv.> prost. Inima îi bate puternic. 6 bine, intens, înfiorător, tare, vârtos, zdravăn. Afară viscoleşte puternic. 7 aprig, intens, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, pogan. Vântul suflă puternic. C 1 s.m. (art. Puternicul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Prea-înaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. prea-puternic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Cel de Sus, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Puternicul care a dat naştere cerului şi pământului. 2 s.f. (lapl. puternice; mitol. pop.; pop.) puternicie v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). 3 s.m. {art., la pl puternicii; bis.; înv.) <înv.> puterile (v. putere), puterile cereşti (v. putere), puterile cerurilor (v. putere). puternicie s.f. (înv.) 11 v. Capacitate. Forţă. Posibilitate. Putere. Putinţă. 2 (polit.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. 3v. (bis.) v. Atotputernicie. Omnipotenţă. II v. Abuz. Exces. Ilegalitate. Injustiţie. Samavolnicie. Silnicie. puternicos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atotputernic. Omnipotent, puterâs, -oăsă adj. (reg.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent Puternic. Robust Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn, putinâr s.m. (rar) v. Dogar, putină s.f. 1 (gosp.) bărbânţă, butică, doabă, ghiob, pârlău, şiroadă, toc2. Păstrează brânza în putini. 2 (reg.) v. Cadă. Ză-cătoare (v. zăcâtor) 3 (vit; reg.) v. Călcătoare (v. călcător). Jgheab. Lin1.4 (bis.; reg.) v. Cristelniţă. putincios, -oâsă adj. 1 (înv. şi reg.) v. Posibil. 2 (înv.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 3 (înv.; mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indica domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic. 4 (înv.) v. Bun. Eficace. Eficient. Folositor. Funcţional. Operant. Operativ. Practic. Productiv. Util. 5 (înv.; despre partide, oameni politici etc.) v. Puternic, putincioşi'e s.f. (înv.) v. Posibilitate. Putere. Putinţă. Stare. putinei s.n. (gosp.) bădâi, doabă, mas-leancă, potroşcă, tic4, untar, untăriţă, unterni-ţă, untomiţă. în putinei se bate laptele pentru a se alege untul putinică s.f. (gosp.) brădoaie, ghiobuleţ, putinioară. Scoate nişte brânză sărată dintr-o putinică. putinioâră s.f. (gosp.; reg.) v. Putinică. putinţă s.f. 11 capacitate, forţă, posibilitate, putere, putut1, <înv.> puterinţă, puternicie, răsuflet, măsură. Ofiţerul are putinţa de a duce la bun sfârşit o misiune dificilă. îi admiră putinţa de a se concentra. 2 posibilitate, putere, stare, <înv.> putincioşie, cheag. Fiecare cotizează după putinţa lui. Acolo unde este necesitate trebuie să fie şi putinţă. 3 (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. 4 (fiz.; înv.) v. Forţă. II (concr.; polit.; înv.) v. Putere. Stat1. Ţară. putoâre s.f. 1 (mai ales pop.) duhoare, infecţie, miasmă, fetiditate, mefitism, <înv. şi pop.> împuţiciune, puturoşenie, puturoşie, <înv.> apuţit, apuţitură, duh, smreduire, vapor. în încăpere era o putoare insuportabilă. 2 fig. (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). putori vb. IV. intr. (reg; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi. putorişcă s.f. (fam.; deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravafă(v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). putrăgânie s.f. (înv. şi reg.) v. Putregai, putred, -ă adj. 11 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) descompus, putrezit, stricat, putrid, putregăit, putregăios, mârcav, mârced, zăcut2, <înv.> dezalcătuit, topit2. în pădure s-a găsit un cadavru putred. 2 (med., med. vet.; despre ţesuturi animale, organe etc.) cangrenat, macerat, necrotic, necrozat, putrezit, mortificat, întăciunat. Chirurgul i-a tăiat degetele putrede. II fig. 1 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, vicios, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă putred. 2 (în opoz. cu „durabil”, „etern”; înv.) v. Călător. Efemer. Meteoric. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic. putrefâcţie s.f. 1 descompunere, putrezire, putrefiere, putrescenţă, <înv.> dezalcătu-ire, putrejune, putrezeală, putreziciune. Cadavrul a intrat în putrefacţie. 2 fig. (rar) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Delicvescenţă. Depravare. Descompunere. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Putregai. Putreziciune. Sibaritism. Viciu, putrefiâ vb. I. tr., refl. (rar, compl. sau sub. indică corpuri ori materii organice, lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompune. Putrezi. Strica. putrefiâbil, -ă adj. (livr.; despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Putrescibil. putrefiere s.f. (rar) v. Descompunere. Putrefacţie. Putrezire. putregâi s.n. 11 putrezitură, <înv. şi reg.> putrăgânie. Focul nu se poate face cu putregaiuri. 2 (entom.; pop.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). 3 (înv.) v. Mucegai. Mucezeală. Muşiţă. II fig. 1 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, per- 11476 versitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, delicvescenţă, descompunere, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1. 2 (peior.) drojdie, gunoi, lepădătură, leşinătură, pleavă, scurs1, scursoare, scursură, spumă, substructură, codină. Aceşti indivizi fac parte din putregaiul societăţii. putregăi'vb. IV. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică corpuri ori materii organice, lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompune. Putrezi. Strica. putregăios, -oâsă adj. 1 (pop.; despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompus. Putred. Putrezit. Stricat. 2 fig. (în opoz. cu „durabil”, „etern”; înv.) v. Călător. Efemer. Meteoric. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic. putregăit, -ă adj. (rar, despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompus. Putred. Putrezit. Stricat. putrejune s.f. 11 (înv. şi reg.) v. Putreziciune. 2 (înv.) v. Descompunere. Putrefacţie. Putrezire. II fig. (înv.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Delicvescenţă. Depravare. Descompunere. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemoralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Putregai. Putreziciune. Sibaritism. Viciu. putrescenţă s.f. (rar) v. Descompunere. Putrefacţie. Putrezire. putrescibil, -ă adj. (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) putrefiâbil, <înv.> putre-zicios,putrezitor. Anumite sortimente de lemn, netratate, sunt putrescibile. putrezeâlă s.f. (înv.) 1 v. Descompunere. Putrefacţie. Putrezire. 2 v. Putreziciune, putrezi vb. IV. intr. 11 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) a se descompune, a se strica, a se putrefia, a se putregăi, a se mârcezi, <înv.> a se dezalcătui. Lemnele din gard au început să putrezească din cauza umezelii Cadavrul a început să putrezească. 2 (med., med. vet.; despre ţesuturi animale, organe etc.) a se cangrena, a se macera, a se necroza, a se mortifica, a se întăciuna. I-au putrezit degetele de la un picior. II fig. (mai ales deprec.; despre oameni sau despre mintea, judecata etc. lor) a mucegăi, a mucezi, a rugini. Putrezeşte într-un sat uitat de lume. Mintea i-a putrezit de atâta incultură. putrezicios, -oâsă adj. (înv.; despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Putrescibil. putreziciune s.f. 11 putriditate, putrezime, <înv. şi reg.> putrejune, <înv.> putrezeală, putrificaţiune. De la ghena de gunoi miroase a putreziciune. 2 (înv.) v. Descompunere. Putrefacţie. Putrezire. II fig. corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, de- 1477| pravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, viciu, delicvescen-ţă, descompunere, putregai, infecţie, putrefacţie, dezmier-dăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre putreziciune. putrezi'me s.f. (rar) v. Putreziciune, putrezire s.f. 1 descompunere, putrefacţie, putrefiere, putrescenţă, <înv.> dezalcătu-ire, putrejune, putrezeală, putreziciune. 2 (med., med. vet.) cangrenare, macerare, maceraţie, necrozare, mortificare, mortificare. Pacientul trebuie operat din cauza putrezirii degetelor. putrezit -ă adj. 1 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) descompus, putred, stricat, putrid, putregăit, putregăios, mârcav, mârced, zăcut2, <înv.> dezalcătuit, topit2.2 (med., med. vet.; despre ţesuturi animale, organe etc.) cangrenat, macerat, ne-crotic, necrozat, putred, mortificat, întăciunat. putrezitor, -oare adj. (înv.) 11 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Putrescibil. 2 (despre fiinţe) v. Muritor. Pieritor. II fig. (în opoz. cu „durabil”, „etern”; înv.) v. Călător. Efemer. Meteoric. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic, putrezitură s.f. (rar) v. Putregai, putrîd, -ă adj. (livr.; despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompus. Putred. Putrezit. Stricat. putridităte s.f. (livr.) v. Putreziciune, putrificaţiune s.f. (înv.) v. Putreziciune, putto s.n. (a. plast.; în sculptura şi în pictura italiană) amoraş, amoretă. Pe tăblia patului sunt sculptaţi putti. puturos, -oăsă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii puturoase de sulf. 2 (despre aer, atmosferă) fetid, infect, pestilenţial, rău-mirositor, viciat, mefitic, împuţit, <înv.> împuţicios. în încăpere este un aer puturos, de alimente alterate. 3 fig. (reg; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat Mânjit Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. II adj. 1 (despre oameni) comod, indolent, leneş, moale, trândav2, somnoros, <înv. şi pop.> lenevos, nehamic, trândăvit2, trândăvos, lânced, caniv, diugos, dospău, duglan, dugliş, ghiduş, ghilan, iorlan, lainic, lenos, letnic, modoroi, pluhud, ponivos, posleţ, pucios, sanchiu, trând2, trândos, trânduş, zăcaş, zăcător, <înv.> molicios, oţios, tanduriu, feneant, adormit, somnoros, trântor, nasol, naşpa. Făcea tot ce i se cerea pentru a nu-l considera lumea puturos. 2 fig. (reg.; despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) v. Amar. Amărât. Anevoios. Apăsat2. Apăsător. Chinuit. Greu. Mizer. MizerabiL Necăjit Prost Rău. III s.f. (bot.) 1 Dipbtaxis tenuifolia; cerenţel, ridichioa-ră. 2 (reg.) v. Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris). 3 (reg.) v. Curcubeţea. Curcubeţică. Remf (Aristolochia clematitis). 4 (reg.) v. Gogoaşă. Păpălău (Physalis alkekengi). 5 (reg.) v. Iarbă-pu-turoasă. Puciognă (Bifora radians). 6 (reg.) v. Muşcată1. Muşcată-roşie (v. muşcată1). Muş-cată-rotată (v. muşcată1). Muşcată-roz (v. muşcată1). Pelargonie (Pelargonium zonale). 7 (înv.) v. Coriandru (Coriandrum sativum). IV s.m. (zool; reg.) v. Sconcs (Mephitis mephitis). puturoşenie s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare. 2 v. Comoditate. Indolenţă. Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţă. Trândăveai! Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1. puturoşi'vb. IV. refl. (pop. şi fam.; despre; oameni) v. Lenevi. puturoşi'e s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Comoditate. Indolenţă. Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţă. Trândăveală. Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1. 2 (pop.) v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare. putut1 s.n. (rar) v. Capacitate. Forţă. Posibilitate. Putere. Putinţă. putut2, -ă adj. (reg.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn, puţ s.n. 1 apă, fântână, bunar, butălău, calabatină, ghiran, <înv.> cişmea. S-a dus la puţul din curte şi a scos o găleată. 2 (ind. extract.) sondă. Au forat un puţ pentru exploatarea unui zăcământ de petrol 3 (miner.) şaht, vârtej. Minerii transportă cărbunele printr-un puţ. 4 (pop.; şipuţartezian) v. Arteziană. Fântână arteziană. Havuz, puţăr s.m. (pop.) v. Fântânar, puţă s.f. 11 (anat.; la băieţi şi la unele animale tinere; pop. şifam.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. 2 (anat.; pop. şi fam.) v. Organ genital feminin (v. organ1). 3 (art.; anat.; reg.) puţa gâtului v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. 4 (art; bot.; reg.) pu-ţa-cocoşului v. Buhai (Listera ovata);puţa-ţi-gantduiv. Lumânare. Lumânărică (Verbascum phlomoides). II (fam.; ca termen de adresare) puţoi. Mâi, puţă, pe unde ai umblat până la ora asta. puţăr s.m. (german.; înv.) v. Ordonanţă, puţcă s.f. (reg.) v. Baros, puţi vb. IV. intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „a”, care indică obiectul sau substanţa) 1 a duhni, a mirosi, <înv. şi reg.> a apuţi, a se auzi, a duhli, <înv.> a duhori. Bărbatul pute a coniac. 2 (înv. şi pop.) v. Mirosi, puţi'că s.f. (anat.; fam.) v. Puţişoară. puţin adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „mult”, „numeros”; despre obiecte, fiinţe etc.) insufici- puţinătate ent. Are la ea bani prea puţini pentru a-şi cumpăra albumul Festivitatea s-a suspendat din cauză că în aulă erau studenţi puţini. 2 <înv.> scurt. Şi-a expus părerea în fraze puţine. A scris totul în cuvinte puţine. 3 (antepus subst. determ.) câtva, oarecare, niţel, <înv. şi reg.> oarecât, oarecâtva, oareşicât, <înv.> neşcât. A aşteptat puţin timp până a venit tramvaiul. 4 (despre timp sau despre noţiuni temporale) scurt. în puţin timp ajunge şi ea la locul de întâlnire. După puţină linişte, a început vacarmul. 5 (în opoz. cu „mult”, „mare”; despre caracteristici, posibilităţi, situaţii etc. ale oamenilor) insuficient, mic, redus, scăzut, slab, feblu. Posibilităţile puţine de reabilitare financiară îl neliniştesc. Are şanse puţine să ia examenul dacă nu învaţă serios. 6 (în opoz. cu „mare”; despre stări sufleteşti, sentimente, senzaţii etc.) mic, redus, slab. Medicul are speranţe puţine că va reuşi la rezidenţiat. Rezultatul concursului i-a dat satisfacţie puţină. 7 (în opoz. cu „înalt”, „lung”; înv. şi pop.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Mărunt Mic. Scund. Scurt. 8 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; înv.; despre preţuri) v. Avantajos. Coborât. Convenabil. Ieftin. Jos. Mic. Micşorat. Scăzut. II (la pl. puţini puţine; cu val. de pron. nehot.; ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) câţiva (v. câtva), <înv.> neşcâţi (v. neşcât). Nu vom enumera toate greşelile, ci ne vom limita la puţine. Când a intrat profesorul în sală, puţini s-au ridicat în picioare. III adv. (modal) 1 insuficient, prost, rău. Meseria lui este astăzi puţin remunerată. Becul luminează puţin holul. 2 uşor2. Vorbeşte cu glasul puţin tremurat. 3 slab, uşor2. Bea ceaiul puţin îndulcit. Băutura este puţin alcoolizată. 4 întrucâtva, mai1, oarecum, niţel. în compania fetei se simte puţin jenat. Te-ai încălzit puţin? 5 ceva, întrucâtva, oarecum, încâtva, câtva, oleacă, niţel. Vrea să-şi îmbunătăţească puţin situaţia materială. 6 (restrictiv) cam, niţel. E puţin supărat. Afirmaţiile lui sunt puţin tendenţioase. Interpelările parlamentarilor au fost puţin acide. 7 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) poco. 8 (exprimă ideea de aproximaţie; în constr. neg.; înv.) v. Aproape. Gata. Mai1. IV adv. (temporal) 1 oleacă, niţel, <înv.> oarece, oareşice. Stai puţin! Aşteaptă-mă! 2 câtva, oleacă, niţel. Se hotărî să se mai plimbe puţin. 3 (în opoz. cu „ades”, „adesea”, „adeseori”, „deseori”, „des”, „frecvent”) rar, rareori. Merge puţin prin muzee. Călătoreşte puţin, fiind bolnav. puţină vb. I. refl. (arată cantitatea; înv.) v. Descreşte. Diminua. împuţina. Micşora. Reduce. Scădea. puţinăre s.f. (arată cantitatea; înv.) v. Descreştere. Diminuare. împuţinare. Micşorare. Reducere. Scădere. puţinătăte s.f. 1 (arată cantitatea) pu-ţintime, <înv. şi reg.> puţinime, <înv.> puţinea-lă. Puţinătatea obiectelor de artă autentice explică achiziţionarea lor la preţuri fabuloase. 2 (indică dimensiunea) micime. Are un suflet mare în raport cu puţinătatea trupului său. puţineală puţineâlă s.f. (arată cantitatea; înv.) v. Puţi-nătate. puţinei, -eâ adj., adv. (pop.) 1 adj. v. Puţintel. Puţintică. 2 adv. (modal) v. Puţintel, puţinică adj. (pop.) v. Puţintea (v. puţintel). Puţintică. puţimme s.f. (arată cantitatea; înv. şi reg.) v. Puţinătate. puţintel, -eâ adj., adv. I adj. puţintică, puţinei, puţinică, <înv.> nişchiţel. Are puţintei bani în buzunar. II adv. 1 (modal) puţinei, <înv.> nişchiţel. Mănâncă puţintel pentru că vrea să slăbească. Se simte puţintel obosit. 2 (temporal) niţeluş, niţicuş, olecu-şoară, olecuţă, olecuţică. Stai puţintel locului! puţintică adj. f. puţintea (v. puţintel), puţinea (v. puţinei), puţinică, <înv.> nişchiţea (v. nişchiţel). Ai puţintică răbdare, că vine şi el imediat! puţintime s.f. (arată cantitatea; rar) v. Puţinătate. puţişoâră s.f. (anat.) 1 (pop. şifam.) puţică, <înv.> puţuică. 2 (reg.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. puţâi s.m. I (fam.; ca termen de adresare) puţă. II (reg.) 1 v. Ţoi2. 2 (bot.) v. Sân-gele-voinicului (v. sânge) (Nigritella nigra). puţopalmi'st s.m. (arg.) v. Onanist. puţul vb. IV. (reg.) 11 intr. (despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Strânge. 2 tr. (compl. indi- că obiecte de încălţăminte) v. Face. Lustrui. Văc-sui. 3 tr. (compl. indică animale sau părţi ale corpului br) v. Ţesăla. 4 tr. (constr.; compl indică pereţi, încăperi, clădiri etc.) v. SpoL Vărui. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. II tr. fig. (compl indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, puţuiâlă s.f. (reg.) 1 v. Lustr^jire. Lustruit1. Văcsuire. 2 fig. v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, puţuică s.f. (anat.; înv.) v. Puţişoâră. puţuitură s.f. (reg.) 1 v. Lustruire. Lustruit1. Văcsuire. 2 fig. v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, puţuleţ s.n. puţurel. Puţuleţul din spatele grădinii a secat. puţului vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică obiecte de încălţăminte) v. Face. Lustrui. Văc-sui. 2 tr. (compl indică animale sau părţi ale corpului br) v. Ţesăla. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi, puţuluiălă s.f. (reg.) 1 v. Lustruire. Lustruit1. Văcsuire. 2 fig. (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage,r) Bătaie. Corecţie. puţurel s.n. (reg.) v. Puţuleţ. |1478 puvuiâlă s.f. (anat.; reg.; la unele animale) v. Deşert. puzderie s.f. I (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) 1 amar, duium, grămadă, mulţime, noian, sumedenie, <înv. şi pop.> poiede, posmol, pujdină, silă, sumedie, tălabă, ţopenie, <înv.> înmulţime, mulţit, putere, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era o puzderie de oameni. Limuzina mirilor era urmată de o puzderie de maşini. 2 mulţime, sumedenie, <înv. şi reg.> sodom, potop, pulbere, spuză, spuzeală, spuzenie. La bal, s-a împrăştiat o puzderie de confeti deasupra participanţilor. Pe cer străluceşte o puzderie de stele. II (colect) 1 meleşniţă, spâldării. O puzderie este formată din resturile lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la meliţare, la destrămare etc. şi care sunt folosite pentru aţâţarea focului. 2 (reg.) v. Pleavă. III (reg.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. puzzle [ pAzl] s.n. (enigmistică) reconstituire. Puzzle-ul este un joc de perspicacitate, care constă în refacerea unei imagini sau a unui întreg din fragmente decupate. Qq quasag [icwa'sag] s.m. (astron.) galaxie albastră, galaxie cvasistelară. Quasagul este un obiect cosmic extragalactic, cu dimensiuni unghiulare reduse, dar foarte strălucitor, care emite radiaţii ultraviolete intense. quattrocento [icwatro'cento] subst. (ist, arte; şi nm. pr.) renaştere timpurie. Quattrocento este cultura italiană din sec. al XV-lea, care reprezintă perioada umanismului renascentist. Rr rabârbură s.f. (bot; reg.) v. Revent. Rubarbă (Rheum officinale). rabăşcă s.f. (constr.; în zidărie; reg.) v. Mistrie, rabăts.n. (econ.) 1 reducere,scăzământ.A făcut un rabat pentru a-şi putea vinde marfa. 2 rabat comercial = adaos comercial. Rabatul comercial este suma adăugată de comercianţi la preţul unui produs. rabiat, -ă adj. fig. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) furibund, turbat. Tânărul rabiat a început să spargă tot ce întâlnea în cale. I-a smuls scrisoarea din mână cu un gest rabiat. râbie s.f. (med., med. vet.) turbare, hidrofobie, nebuneală, turbă2, <înv.> lisă, turbăciune, turbătură. Rabia este o boală infecţioasă acută a sistemului nervos central, provocată de un virus, care afectează toate mamiferele şi care, la om, se transmite prin muşcătura animalelor infectate. rabin s.m. (relig.; la mozaici) <înv.> haham, haldeu, sacerdot. rablagi vb. IV. 1 tr., refl. (fam.; compl sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. 2 refl. fig. (pop. şifam.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Ramoli. Seniliza. rablagi re s.f. (fam.) v. Degradare. Deteriorare. învechire. Stricare. Uzare, rablagit, -ă adj. 1 (fam.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2.2 fig. (pop. şifam.; deprec. sau peior.; despre oameni sau, p. ext, despre starea lor) v. Decrepit Fosilizat Ramolit Senil. Senilizat, rablagi'u, -i'e adj. fig. (pop. şi fam. deprec. sau peior.; despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Fosilizat. Ramolit. Senil. Senilizat. rablă s.f. I (mai ales deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) rugină, rugini-tură, vechitură, tărăboanţă, hârb, hleab, răbăgie, rebeagă, roajbă, şotroagă, jeg, răgălie. Păstrează toate rablele în boxă. Are o rablă de maşină. II fig. 1 (pop.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 (zool; fam.; deprec.) v. Gloabă. Mârţoagă. rablâu s.m. (reg.) v. Hoţ. Pungaş, rabotăj s.n. (tehn.) rabotare, rabotat. rabotâre s.f. (tehn.) rabotaj, rabotat. Rabota-rea este operaţia de prelucrare prin aşchiere a suprafeţei unei piese (de metal), cu ajutorul rabotezei. rabotat s.n. (tehn.) rabotaj, rabotare. raboteză s.f. (tehn.) maşină de rabotat. Cu raboteza se prelucrează, prin aşchiere, suprafeţele plane ale pieselor (metalice) de dimensiuni mari. rabotor s.m. (tehn.) rindelar. Rabotorul lucrează la raboteză. râburi s.n. pl. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. rac s.m.,s.n. I s.m. 1 (zool.) Asţacusfluviatilis; stacoj. Carnea racilor este foarte gustoasă 2 (zool.) rac-de-mare = a Carcinus moenas; crab; b Homarus vulgaris; homar, stacoj, stacoj-de-mare. 3 (art.; bot) racul-pământu-lui i v. Ciormoiag (Melampyrum cristatum). II s.m. (astrol; şi nm. pr.) cancer. Este născut în zodia Racului. III s.m. (med., med. vet.; pop.) v. Cancer. Neoformaţie. Neoplasm. Neoplazie. Tumoare malignă. IV s.m., s.n. (p. anal.) 1 (rar) v. Belciug. Inel. Verigă. 2 (pop.) v. Destupătoare (v. destupător). Tirbuşon. 3 (mar.; înv. şi reg.) v. Ancoră. V s.m. (entom.; reg.; de obicei determ. prin „de pământ”, „de câmp”) v. Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). racachîci s.m. (zool; reg.) v. Broască-de-iarbă. Broască-verde. Broatec. Brotac. Brotăcel. Buratic (Hyla arborea). racaleţs.m. (zool; reg.) v. Broască-de-iarbă. Broască-verde. Broatec. Brotac. Brotăcel. Buratic (Hyla arborea). racalici s.m. (zool; reg.) v. Broască-de-iarbă. Broască-verde. Broatec. Brotac. Brotăcel. Buratic (Hyla arborea). racam£te s.m. (reg.) I (zool.) v. Broască-de-iarbă. Broască-verde. Broatec. Brotac. Brotăcel. Buratic (Hyla arborea). II (bot.) 1 v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus). 2 v. Măcriş. Oxalis (Rumex aceto-sa). 3 v. Brăbin. Breabăn (Bunias orientalis). racateţ s.m. (zool; reg.) v. Broască-de-iarbă. Broască-verde. Broatec. Brotac. Brotăcel. Buratic (Hyla arborea). racatiţă s.f. (zool; reg.) v. Broască (Rana esculenta). racem s.n. (bot.) 1 ciorchine, grapă2, cotring, şiboi. Racemul are un ax principal cu numeroase ramificaţii cu flori de-a lungul lui. 2 racem compus = panicul. La racemul compus axul principal se ramifică pe axele secundare, formând spiculeţe neuniforme sau capitule. racemiform, -ă adj. (bot.; despre inflorescenţe) racemos. racemos, -oăsă adj. (bot.; despre inflorescenţe) racemiform. Inflorescenţele racemoase sunt în formă de racem. rachetă s.f. (milit.) rachetă auxiliară = booster. Racheta auxiliară este folosită pentru lansarea proiectilelor teleghidate; rachetă luminoasă = rachetă de semnalizare; rachetă de semnalizare = rachetă luminoasă. Naufragiaţii lansează în aer rachete de semnalizare. rachiăş s.n. rachior, rachiuţ. Cârciumarul îl cinsteşte cu rachiaş de prune. rachiege s.f. (bot.; reg.) 1 v. Rechie (Reseda lutea). 2 v. Rechie. Rezedă (Reseda luteola). 3 v. Rezedă. Rozetă (Reseda odorata). rachier |1480 rachiâr s.m. (înv.) v. Povarnagiu. rachiereâsă s.f. (înv.) <înv.> rachieriţă. rachieri'e s.f. (înv.) v. Povarnă. Velniţă. rachieriţă s.f. (înv.) <înv.> rachiereasă. Rachieriţa vinde rachiu. rachigiu s.m. (înv.) v. Povarnagiu. rachior subst. (rar) v. Rachiaş. rachiu s.n. 1 şnaps, agheasmă, gibră, holercă, leoarcă1, liuliuruică, palincă, sămăhoancă, stropşeală, vinars, maia1, mâstână, papacioc, tabardos. Sunt serviţi cu rachiu de pere. 2 rachiu de tescovină = tescovină. Rachiul de tescovină se obţine prin fermentarea şi distilarea resturilor râmase după presarea strugurilor. rachiuţ s.n. (fam.) v. Rachiaş. răcilă s.f. 11 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, »afi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Racilele lui educaţionale sunt evidente. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Cancer. Neoformăţie. Neoplasm. Neoplazie. Tumoare malignă. 3 (med., med. vet.; reg.) v. Leziune. Plagă. Rană. II fig. (pop.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie, racketeer [raicetiar] s.m. (angl.) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. raclă vb. I. tr. 1 (chir.) a chiureta, a scobi. 2 (rar, compl. indică obiecte sau straturi subţiri depuse pe suprafaţa obiectelor) v. Rade. Răzui. radăj s.n. (chir.) chiuretaj, chiuretare, radare. După raclaj a luat antibiotice. radare s.f. (chir.) chiuretaj, chiuretare, raclaj. rădă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. 2 (înv. şi reg.) v. Lot. Parcelă. 3 (înv.) v. Sertar. 4 (art.; în Vechiul Testament; înv.) racla legii v. Chivot. Chivotul legii (v. chivot). Lada păcii (v. ladă). Sicriul legii (v. sicriu). racletă s.f. (tehn.) raclor, răzuitor. Racleta este folosită la curăţarea sau la răzuirea unor suprafeţe. raclor s.n. (tehn.) racletă, răzuitor. racolă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a recruta. îşi racola clientela dintre comercianţi. racolăj s.n. racolare. racolăre s.f. racolaj. Poliţia a descoperit reţeaua traficanţilor care se ocupau cu racolarea de prostituate pentru casele de toleranţă din străinătate. racontă vb. I. tr. (fran.; compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) v. Arăta. Expune. Istorisi, înfăţişă. Nara. Povesti. Prezenta. Relata. Spune. racârd olandez s.n. (tehn.) holendru. Racordul olandez este folosit ca element de legătură a două conducte, fiind format dintr-o piesă tubulară şi una sau două piuliţe. racursi adj. invar., s.n. (livr.) 1 adj. invar. (despre texte, scrieri etc.) v. Micşorat Prescurtat. Redus. Scurtat. 2 s.n. v. Micşorare. Prescurtare. Reducere. Scurtare, rădar s.n. (fiz.) locator-radiojradiolocator. Radarul este o instalaţie de radiolocaţie. radavoi s.m. (milit.; reg.) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. rădă s.f. (înv.) v. Adunare. Sfat. rădăş subst. (reg.) v. Excedent. Exces. Plus. Prisos. Prisosinţă. Surplus, răde vb. III. 11 refl. tr., a (se) bărbieri, a lua. Majoritatea bărbaţilor se rad zilnic, îşi rade obrajii în fiecare dimineaţă. 2 tr. (compl. indică obiecte sau straturi subţiri depuse pe suprafaţa obiectelor; adesea cu indicarea obiectului acţiunii) a răzui, a racla, a răzălui. A ras fundul tigăii cu un cuţit. Rade vopseaua umflată de pe rama geamului cu o racletă. 3 tr. (compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a radia2, a scoate, a suprima, a şterge, a tăia, a efasa, a ştricui, a amputa. A ras un rând din text. 4 tr. (mai ales fig.; compl. indică oraşe, construcţii etc.) a distruge, a nimici, a zdrobi, <înv. şi reg.> a sparge, a pulveriza, a şterge. Cutremurul a ras blocul de pe faţa pământului. Taifunul a ras tot orăşelul. 5 tr. (pop.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor, în special capul) v. Reteza. Tăia. 6 refl. (arg.; despre oameni) v. Fabula. Inventa. Minţi. II tr. fig. (fam.) 1 a şterge, a răzui. Un şofer neatent i-a ras aripa din dreapta maşinii. Mingea a ras pământul şi a intrat în poartă. 2 (compl. indică adversari în jocuri, în concursuri etc.) v. Bate. Dispune. Impune. întrece. învinge. Triumfa. radiă1 vb. 1.11 tr. (compl. indică radiaţii, unde, fascicule etc.) a degaja, a dezvolta, a emana, a emite, a produce, a răspândi, <înv.> a libera. Lemnele care ard radiază căldură. 2 intr. (despre surse de lumină sau de căldură, corpuri, aparate etc.) a răza. Soarele radiază pe cer. 3 intr. (despre oameni sau despre faţa, privirea lor) a exulta. Fata radiază de bucurie. II intr. (despre artere, căi de comunicaţie, ape, munţi etc.) a se ramifica, a se rămuri, a se răzleţi. Conducătorul auto a rămas încadrat pe banda din dreapta, întrucât la următorul sens giratoriu şoseaua radiază. radiă2 vb. I. tr. 1 (jur.) a şterge. I-a radiat ipoteca după achitarea integrală a apartamentului. 2 (compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a rade, a scoate, a suprima, a şterge, a tăia, a efasa, a ştricui, a amputa. radiăl, -ă adj., adv. 1 adj. radiar, radiat. Reţelele electrice sunt radiale, făcând legătura între o singură sursă de energie electrică şi unul sau mai multe puncte de consum. 2 adv. (modal) radiar, radiat. Piesele sunt dispuse radial. radiănţă s.f. (fiz.) emitanţă. Radianţa este o mărime fotometrică, egală cu raportul dintre fluxul de lumină emis de suprafaţa unui corp şi aria acestei suprafeţe. radiăr, -ă adj., adv. 1 adj. radial, radiat. 2 adv. (modal) radial, radiat, radiăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre radiaţii, unde, fascicule etc.) degajat, dezvoltat, emanat, emis, răspândit. Soarele, prin căldura radiată, menţine viaţa pe Pământ. 2 radial, radiar. II adv. (modal) radial, radiar. radiator s.n. (tehn.; şi radiator electric) calorifer, calorifer electric. Şi-a cumpărat pentru birou un radiator electric. radiăţie s.f. 1 (fiz.) radiere1. Căldura se propagă prin radiaţie. 2 (fiz.) rază. Este contraindicată expunerea la radiaţiile solare între orele 1200 şi 1600. Se scoală devreme pentru a prinde radiaţiile ultraviolete. 3 (fiz.) radiaţie gama = raze gama (v. rază). Radiaţia gama este emisă de corpurile radioactive, produ-cându-se prin tranziţii în interiorul nucleelor atomice; radiaţie radio = radioundă, undă electromagnetică. Radiaţia radio este câmpul electromagnetic variabil, care se propagă în substanţe sau în vid, datorită interacţiunilor dintre variaţiile câmpului electric şi ale celui magnetic. 4 (fiz., med, med. vet.) radiaţie Rontgen = radiaţie X = raze Rontgen (v. rază), raze X (v. rază). Radiaţia Rontgen este folosită în radiografie şi în radioscopie. radicăl, -ă adj., adv., s.m. I adj. 1 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, serios, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri radicale în societate. 2 (mai ales despre măsuri) drastic, extrem. Se iau măsuri radicale în ceea ce priveşte traficul stupefiantelor. II adv. (modal) 1 complet, total. S-a schimbat radical de când nu am mai văzut-o. S-a rupt radical de trecut. 2 categoric, decis, ferm, hotărât, net2, scurt, tranşant, tăietor, ritos, <înv. şi reg.> răzimiş, nilvan, regulat, <înv.> categoriceşte. îi refuză radical propunerea. III s.m. 1 (mat.) rădăcină. Radicalul este valoarea necunoscutei într-o ecuaţie. 2 (lingv.) rădăcină. Radicalul este elementul ireductibil din punctul de vedere morfologic al unui cuvânt, care conţine sensul lexical al cuvântului şi care este comun tuturor cuvintelor din aceeaşi familie. radicalism s.n. 1 radicalitate. Radicalismul este înclinaţia spre măsuri radicale. 2 (rar) v. Dârzenie. Decizie. Fermitate. Hotărâre. Intransigenţă. Neînduplecare. Nestrămutăre. Neşovăire. Statornicie, radicalitate s.f. (rar) v. Radicalism, radicelă s.f. (bot.) rădăcină laterală, rădăcină secundară. Radicela se dezvoltă pe rădăcina principală. radicotomi'e s.f. (chir.) rizotomie. Prin ra-dicotomie sunt secţionate rădăcinile nervilor spinali. v 1481 | radiculi'tă s.f. (med., med. vet.) nevrită radiculară. Radiculita este inflamaţia rădăcinii unui nerv rahidian. radieră s.f. gumă, raşpă. A şters corecturile în creion cu o radieră. radiere1 s.f. 1 (fiz.) radiaţie. Căldura se propagă prin radiere. 2 degajare, dezvoltare, emanare, emanaţie, producere. Radierea de căldură în urma arderii lemnelor a încălzit soba. radiere2 s.f. 1 (jur.) ştergere. Actul de radiere a ipotecii i-a fost predat imediat ce a dovedit că a achitat la bancă întreaga sumă pentru apartamentul achiziţionat. 2 anulare, eliminare, îndepărtare, înlăturare, scoatere, suprimare, ştergere, tăiere. Radierea rândului din text a fost obligatorie pentru că acesta se repeta. radină s.f. (reg.) 1 v. Răgălie. 2 v. Răgălie. 3 (pese.) v. Rariţă2. Sirec. 4 (în forma ratină) v. Cracă. Creangă. Ramură. 5 (în forma ratină) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. radio s.n. 1 (electron.) aparat de radio, radioreceptor, receptor radio. Şi-a cumpărat un radio pentru autoturism. 2 (telec.) radiodifuziune. Lucrează ca reporter în radio. 3 (telec.) radio telefonie, telefonie fară fir. Radioul este un sistem de comunicaţie radiofonică în ambele sensuri între două posturi echipate cu radiotelefoane. radiobalizâj s.n. (nav.) radiobalizare. radiobalizăre s.f. (nav.) radiobalizaj. Radio-balizarea este echiparea cu instalaţii de semnalizare a unui drum aerian sau maritim printr-un procedeu radioelectric. radiobaliză s.f. (av., nav.) far hertzian, radiofar. Radiobaliza semnalează trecerea unei aeronave deasupra unui anumit punct geografic, prin emiterea unor unde radioelec-trice sau prin reflectarea unor unde radioelec-trice recepţionate. radiocinematografîe s.f. (med., med. vet.) cineradiografie. Prin radiocinematografîe se obţine imaginea radiografică a unui organ în funcţiune. radiocobâlt s.n. (chim.) cobalt radioactiv. Radiocobaltul este folosit ca sursă de radiaţii gama în medicină. radiocomunicăţie biologică s.f. (telec.) bioradiocomunicaţie. radiodetecţie s.f. radiolocaţie, radioreperaj. Radiodetecţia este detectarea şi determinarea poziţiei unui obiect (în mişcare) faţă de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise. radiodifuziune s.f. (telec.) radio, radiodistribuţie s.f. (telec.) radioficaţie. Prin radiodistribuţie se distribuie public programele de radiodifuziune prin linii de telecomunicaţii speciale de la o staţie centrală. radioemi'sie s.f. (telec.) - radioemisiune. radioemisiune (radioemi'sie) s.f. (telec.) emisiune radio. într-o radioemisiune se transmit ştiri, programe culturale, muzică etc. radioemiţător s.n. (electron.) emiţător radio. Cu ajutorul radioemiţătorului se produc unde electromagnetice folosite la radiocomu-nicaţii. radiofăr s.n. (nav.) far hertzian, radiobaliză. radioficaţie s.f. radiodistribuţie. radiofotografi'e s.f. (med, med. vet.) <înv.> microradiofotografie. Radiofotografia este clişeul unei imagini obţinute pe ecranul radioscopic. radiografie s.f. 1 (med., med. vet.) radiogramă, rontgenografie, schiagrafie, rază. Radiografia este fotografia unui organ, a unui corp opac sau a unei porţiuni din interiorul corpului uman ori animal, obţinută cu ajutorul razelor X. 2 (med., stomat.) radiografie panoramică = ortopantomografie,pantomo-grafie, pantoradiografie. Radiografia panoramică este o metodă de tomografie pentru vizualizarea suprafeţelor curbe din organism; (în radiologia vasculară) radiografie în serie = seriografie. Printr-o radiografie în serie se efectuează radiografii succesive, cu o anumită frecvenţă, la nivelul aceleiaşi regiuni anatomice. radiogrâmă s.f. 1 (telec.) radiotelegramă. Radiograma este o telegramă transmisă prin radiocomunicaţie. 2 (med., med. vet.) radiografie, rontgenografie, schiagrafie, rază. radioizotop s.m. (fiz.) izotop radioactiv. Radioizotopul este izotopul unui element chimic care are proprietăţi radioactive. radiolocator s.n. (fiz.) locator radio, radar. Radiolocatorul este o instalaţie de radiolocaţie. radioleziune s.f. (med., med. vet.) radiopatie. Radioleziunea desemnează modificările patologice determinate de acţiunea razelor X sau a altor tipuri de radiaţii asupra unui organism. radiolocâţie s.f. radiodetecţie, radioreperaj. Radiolocaţia este detectarea şi determinarea poziţiei unui obiect (în mişcare) faţă de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise. radiologie s.f. (med.) radiologie intervenţi-onală = radiologie terapeutică;, radiologie terapeutică = radiologie intervenţională. Radiologia intervenţională sau terapeutică constă în efectuarea unor procedee terapeutice sau diagnostice prin vizualizarea radiologi-că directă. radiomicrometru s.n. (tehn.) microradiome-tru. Cu ajutorul radiomicrometrului se măsoară intensităţile de radiaţie foarte mici. radiopatie s.f. (med., med. vet.) radioleziune. radioreceptdr s.n. (electron.) aparat de radio, radio, receptor radio. Şi-a cumpărat un radioreceptor pentru autoturism. radioreperaj s.n. radiodetecţie, radiolocaţie. radios, -oâsă adj. 1 (mai ales despre dimineţi) luminos, strălucitor, dalb. Se bucură de această dimineaţă radioasă la malul mării. 2 fig. (mai ales despre chipul oamenilor) fericit, încântat A ieşit de la examen cu chipul radios. radioscopi'e s.f. (fiz.) rontgenoscopie. Imaginea rezultată în urma unei radioscopii este doar examinată vizual şi nu înregistrată pe film. radiotelefome s.f. (telec.) radio, telefonie fără fir. Radiotelefinia este un sistem de comunicaţie radiofonică în ambele sensuri între două posturi echipate cu radiotelefoane. radiotelegrafi'e s.f. (telec.) telegrafie fară fir, <înv.> telegrafie fară sârmă. Radiotelegrafia rafinament constă în transmiterea unor mesaje prin unde electromagnetice. radiotelegrâmă s.f. radiogramă. Radiotele-grama este o telegramă transmisă prin radiocomunicaţie. radioterapeutic, -ă adj. (med., med. vet.) radioterapie. Tratamentul radioterapeutic poate avea, la unii bolnavi, efecte secundare. radioterâpic, -ă adj. (med., med. vet.) radioterapeutic. radioterapie s.f. (med., med. vet.) rontgen-terapie. Radioterapia este metoda de tratament cu ajutorul razelor X. radiotom s.n. (med, med. vet.) planigraf, stratigraf, tomograf. Tomografiile se realizează cu ajutorul radiotomului. radiotorme s.f. (med., med. vet.) 1 stratigrafie, tomografie. Radiotomia se execută cu ajutorul tomografului, pentru a se realiza imagini ale secţiunilor unui organ. 2 (concr.) tomografie, tomogramă. Radiotomia este imaginea obţinută prin examenul radiologie executat cu ajutorul tomografului. radioundă s.f. (fiz.) radiaţie radio, undă electromagnetică. Radiounda este un câmp electromagnetic variabil, care se propagă în substanţe sau în vid, datorită interacţiunilor dintre variaţiile câmpului electric şi ale celui magnetic. radiumterapie s.f. (med., med. vet.) curiete-rapie, gamaterapie. Prin radiumterapie se tratează cu radiu tumorile maligne. radon s.n. (chim.) emanaţie de radiu. Prin dezintegrarea radiului se produce radonul, care este radioactiv. rad6u s.n. (fran.; înv.) v. Plută1, raf s.n. (reg.) 1 (la roţile de lemn ale căruţei sau ale carului) v. Cerc. Şină. 2 (ferov.) v. Şină. rafaelic, -ă adj. (a. plast.) rafaelit, rafaelitic. A pictat tablouri în manieră rafaelică. rafaelit, -ă adj. (a. plast.) rafaelic, rafaelitic. rafaelitic, -ă adj. {a. plast.) rafaelic, rafaelit, rafâlă s.f. descărcătură, detunătură, foc, împuşcătură, <înv. şi pop.> detunare, şus, <înv.> detunat1, detunet, puşcătură. în depărtare se auzeau rafale de armă. rafinâ vb. 1.1 tr. (compl. indică alcool) a litrui. Specialiştii rafinează alcoolul cu ajutorul unor instalaţii speciale. 2 refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a (se) civiliza, a (se) cultiva, a (se) stila, a (se) cizela, a (se) deştepta, a (se) lumina, a (se) subţia, a (se) şlefui, a (se) sublima, a (se) ciopli, a (se) pili1, a (se) roade. S-a mai rafinat de când a schimbat anturajul. rafinăj s.n. (fran.; înv.) v. Rafinare, rafinament s.n. 11 bun-gust, distincţie, eleganţă, şic1, <înv.> zariflâc, ştaif. Şi-a mobilat casa cu rafinament. Dă dovadă de mult rafinament când îşi cumpără obiecte de vestimentaţie. 2 distincţie, eleganţă, fineţe, nobleţe, subtilitate, evghenie. Tânăra se remarcă prin rafinamentul comportării. îi admiră rafinamentul limbajului. 3 fineţe, rafinare, subtilitate, tenuitate, rafinaţie, subţiime, subţirime, şlif, rafinărie, rafinare |1482 subţietate, subţirenie, subţiritate. Rafinamentul observaţiilor ei nu este o surpriză pentru nimeni Este un critic de mare rafinament. II (peior.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug. rafinăre s.f. I rafinat1, rafinaj. Rafinarea alcoolului se face în instalaţii speciale. I11 fineţe, rafinament, subtilitate, tenuitate, rafinaţie, subţiime, subţirime, şlif, rafinărie, subţietate, subţirenie, subţiritate. 2 fig. cultivare, stilare, cizelare, subţiere, şlefuire, limpezire, mlădiere, cioplire. Rafinarea a obţinut-o prin educaţie, prin artă. rafinat1 s.n. (rar) v. Rafinare. rafinat2, -ă adj. 11 (despre oameni, grupuri sociale, profesionale etc. sau despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, elevat, fin1, patrician, rasat, select, stilat, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane rafinate. 2 (despre oameni sau despre aerul, mina, ţinuta etc. lor) distins, elegant, fin1, nobil, select, subţire. Are o figură luminoasă şi rafinată. Totdeauna se remarcă printr-o ţinută rafinată. 3 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) ales2, aparte, deosebit, distins, elegant, elevat, îngrijit, literar, select, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna un limbaj rafinat. 4 (despre nuanţe de exprimare, despre gusturi, simţuri etc.) fin1, subtil. Pictorul are un simţ rafinat al culorii. Este apreciat pentru că face o distincţie rafinată între noţiuni. 5 savant. Regizorul a dat dovadă şi în această creaţie a sa de o rafinată măiestrie în mânuirea efectelor cinematografice. 6 (peior.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. II fig. 1 (despre oameni sau despre spiritul, caracterul lor) cultivat, manierat, patrician, stilat, civilizat, cizelat2, şlefuit2, sublimat, cioplit2. Educaţia şi arta l-au transformat într-un om rafinat. 2 (despre stil, exprimare etc.) stilat, cultivat, subţiat, subţire. Discursul profesorului este totdeauna rafinat. rafinator s.m., s.n. (tehn.) 1 s.m. rafinor, <înv. lămuritor. 2 s.n. rafinor, rafinăţie s.f. (rar) v. Fineţe. Rafinament. Rafinare. Subtilitate. rafinărie s.f fig. 1 (înv.)v. Fineţe. Rafinament. Rafinare. Subtilitate. Subţiime. Subţirime. 2 (peior.) v. Abilitate. Artificiu. Cal troian. Calul troian (v. cal). învârtitură. Manej. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. rafinor s.m., s.n. (tehn.) 1 s.m. rafinator, <înv. lămuritor. Rafinorul este un muncitor calificat pentru operaţiile de rafinare. 2 s.n. rafinator. Cu rafinorul se macină semifabricatele lânoa-se sau pasta de hârtie. raft s.n. I poliţă1, corlată1. Tâmplarul a schimbat rafturile din dulap. II (arg.) 1 (anat.; la oameni.) v. Dos. Fund. Şezut. 2 (anat.) v. Stomac. 3 (jur.) v. Carceră. 4 (jur.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă.^.v. Pat. ragădă s.f. 1 (med.) perleş, zăbală zăbăluţă, zobele. Ragada este o leziune cutanată de mici dimensiuni, cu aspect de fisură, care se formează pe piele, la colţul gurii, la nări, între degete, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării. 2 (anat; rar) v. Mamelon. Sfârc, ragazza [ra'gatsa] s.f. (ital.) v. Copilă. Fată. răge vb. III. intr. 11 (despre unele animale cornute mari) a mugi, a zbiera, <înv. şi pop.> a răcni1, a băuna, <înv. şi reg.> a rugi, a goidăni, a miercăi, a râncăi, a râncălui, <înv.> a râcăi1. Boii păşteau liniştiţi şi din când în când câte unul răgea prelung. 2 (înv.; despre despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera. Ţiui. Urla. Vâjâi. Vui. II fig. (mai ales deprec.; despre oameni) 1 a striga, a ţipa1, a urla, a vui, a zbiera, a mugi. Manifestanţii, cu cât se apropiau de palat, cu atât răgeau mai tare. 2 a răcni1, a striga, a ţipa1, a urla, a zbiera, a se sparge. Jucându-se, copiii ragaşa de tare, încât nimeni nu se poate odihni. Rage de durere când este atins la piciorul lovit. răgilă s.f. 1 (ind. text.) perie, raştilă. Ragila este formată dintr-o scândură în care sunt înfipţi dinţi de fier, prin care se trage cânepa sau inul meliţat, pentru a se curăţa fibrele de puzderii şi de căiţi. 2 (pese.; rar; în forma ravilă) v. Majă. Năvod. 3 (art.; bot; reg.) ragila-pământului v. Sparanghel. Sparanghel-bun (Asparagus officinalis). ragionament s.n. (ital.; înv.) v. Raţionament. rahăt1 s.n., s.m. I s.n. 1 (ind. alim.) rahatlocum. îi place rahatul cu aromă de zmeură. 2 (fam.; deprec.) v. Bagatelă. Fleac. Mărunţiş. Nimic. Prostie. 3 (lapl. rahaturi; concr.; fam.; deprec.) v. Bagatele (v. bagatelă). Fleacuri (v. fleac). Mărunţişuri (v. mărunţiş). Nimicuri (v. nimic). Prostii (v. prostie). 4 (la pl. rahaturi; fam.; deprec.) v. Fleac. Nimic. Palavră. II s.m. 1 (fiziol.; pop. şi fam.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. 2 fig. (fam.; deprec.) spin, şira spatelor (v. şir), vârful spetei (v. vârf), vârful spetelor (v. vârf), <înv.> greabănul spinării (v. greabăn), osul spinării (v. 05). în timpul accidentului, şi-a fracturat rahisul. rahitis s.n. (med, med. vet.; înv.) v. Rahitism, rahitism s.n. (med., med. vet) <înv.> rahitis. Rahitismul este provocat de un deficit de mineralizare osoasă, secundară unei carenţe în vitamina D2sau în colecalciferol. răhnă1 s.f. (med, med. vet; reg.) v. Răceală. răhnă2 s.f. (bot.; reg.) v. Limbariţă (Alisma plantago-aquatica). rai1 s.n. 1 (relig.; în Biblie) cer2, eden, împărăţia cerului (v. împărăţie), împărăţia cerurilor (v. împărăţie), paradis, patria cerească (v. patrie), patria obştească (v. patrie), <înv.> poala lui Avram (v. poală), poala lui Dumnezeu (v. poală), poală, senin. Sufletele părinţilor au ajuns în rai. 2 (în practicile Bis. Ortodoxe; reg.) v. Panahidă. Parastas. Pomană. rai2 s.n. (agric.; reg.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă, raiă s.f. (colect.; înv.) v. Sărăcime. răie s.f. (iht.; înv.) v. Vatos. Vulpe-de-mare. Vulpe-marină (Raja clavata). raigrăs s.n. (bot) 1 (şi raigras-englezesc) Lolium perenne; zizanie, grâuşor, iar-bă-de-ţelină, iarbă-englezească, neghină, obsigă, odos, pir, sălbăţie. 2 raigras-de-mare = Zostera marina; iarbă-de-mare, zegras, zosteră, târsoacă, <înv.> smirdar. Raigra-sul-de-mare este utilizat la tapisatul mobilelor, la umplerea saltelelor, ca ambalaj etc. răimăr s.m. (reg.) v. Picher, răină s.f. (reg.) I (gosp.) 1 v. Cratiţă. 2v. Tigaie. II (alim.; urmat de determ. introduse prin prep. „de", care arată felul mâncării) v. Cratiţă. raion s.n. 1 (de obicei urmat de determ. care arată felul) secţie. Raionul de cosmetice al magazinului este la etajul al doilea. 2 (adm.; ieşit din uz) v. Cvartal. Microraion. Sector, raionăre s.f. (adm.; ieşit din uz) v. Zonare. Zonificare. raipelţ s.n. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. rais s.n. (ind. alim.; german.) v. Orez. răită s.f. (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a face”, „a trage”) tur1, tură1, otrocol, terpel. Au dat o raită prin magazine, pentru a vedea cea mai apărut nou. raliă vb. I. refl. (despre oameni sau despre colectivităţi; cu determ. introduse prin prep. „la”) a accede, a adera, a subscrie. Se raliază fără rezervă la părerea colectivului. raliere s.f. aderare, aderenţă, adeziune, ataşare, solidarizare. Ralierea la ideologia creştin-democrată afost o soluţie electorală. ram s.n. (bot; rar; astăzi mai ales poetic) v. Cracă. Creangă. Ramură. ramă vb. I. intr. (nav., sport; rar; despre oameni) v. Lopăta. Vâsli. ramăre s.f. (nav., sport; rar) v. Lopătare. Lopătat. Vâslire. Vâslit. ramazăn s.n. (anat.; fam.) v. Stomac. 1483| ranchiunos râmă1 s.f. 1 cadru, încadratură, pervaz, parcan. Şi-a cumpărat rame noi pentru fotografii. 2 (constr.) cadru, cercevea, chenar, toc2, parcan. Ramele ferestrelor sunt din lemn de fag. 3 (tehn.) şasiu. Rama se montează pe osiile unui vehicul pentru a susţine caroseria. râmă2 s.f. (mar.) lopată, vâslă, <înv. şi reg.> lopăţică, băbaică, lopiscă, opacă, opacină, opăciuie, şuflă. A scăpat o ramă de la barcă în lac. rambleiâj s.n. rambleiere. Rambleiajul este operaţia de umplere cu rambleu a golurilor râmase într-o mină în urma exploatării. rambleiere s.f. rambleiaj. rambleu s.n. umplutură. Rambleul serveşte la înălţarea sau la nivelarea unui teren. ramburs s.n. (înv.) v. înapoiere. Rambursare. Rediţie. Restituire. rambursă vb. I. tr. (compl indică sume de bani, credite etc.) a înapoia2, a restitui, a înturna. A rambursat băncii creditul din cauza creşterii dobânzii. rambursâre s.f. înapoiere, rediţie, restituire, restituţie, întoarcere, înturnare, <înv.> ramburs, reînturnare. Rambursarea creditului la bancă s-a făcut din cauza creşterii dobânzii. rambursât, -ă adj. (despre sume de bani, credite etc.) înapoiat, restituit, întumat2. Creditul rambursat a fost mare. râmie s.f. (bot.) Boehmeria nivea; urzică-chi-nezească. ramifică vb. 1.11 refl. (despre copaci, plante, crengi) a se desfira, a se rămuri, a se crăcăna, <înv.> a se despica. Stejarul s-a ramificat mult. 2 refl. (despre artere, căi de comunicaţie, ape, munţi etc.) a radia1, a se rămuri, a se răzleţi. Conducătorul auto a rămas încadrat pe banda din dreapta, întrucât la următorul sens giratoriu şoseaua se ramifică. II refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică procese, acţiuni, fapte etc.) a (se) diversifica, a varia2. După o introducere lungă şi monotonă, tematica romanului începe să se ramifice. ramificâre s.f. 1 ramificaţie, rămurire. Ramificările stejarului umbresc toată curtea casei. 2 fig.diversificare, variaţie. Autorul urmăreşte ramificarea limbii romanului prin folosirea regionalismelor şi arhaismelor. ramificât, -ă adj. 1 (despre arbori, arbuşti) crengos, crenguros, rămuros, despicat2, crăcos, rămurat, clombos, clomburat, crăcuros, rătinos, răvănat, <înv.> ramulos, rămos, rămurit. în curtea casei este un stejar ramificat. 2 rămuros, <înv.> răşchirat. Trofeul vânătorii a fost un cerb cu splendide coame ramificate. Cele mai multe plante au rădăcinile ramificate. 3 arborescent. A achiziţionat o plantă exotică ramificată, care seamănă cu un arbore în miniatură. ramificăţie s.f. 1 ramificare, rămurire. 2 (hidrol.) braţ, crac. Râul Jijia are numeroase ramificaţii. 3 (tehn.; la calea ferată) schimbător de cale. Ramificaţia se montează la intersecţia a două linii de cale ferată, pentru a permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta. ramn s.m. (bot.; înv.) 1 v. Albaspină. Păducel. Păducel-alb. Păducel-mic (Crataegus mono-gyna). 2 v. Păducel (Crataegus oxycantha). ramoleâlă s.f. (fam.) v. Decrepitudine. Gatism. Gerontism. Ramoleală. Ramolire. Ramolisment. Senilitate, ramoli vb. IV. refl. (med; despre oameni) a se seniliza, a se copilări, a se honci, <înv.> a se matofi, a se fosiliza, a se hârbui, a se hodorogi, a se rablagi, a se zaharisi, a se ciorsăi, a se scleroza. Biata femeie s-a ramolit prea repede. ramolire s.f. 1 (med.) senilizare, fosili-zare, zaharisire, sclerozare. Boala îndelungată a provocat şi ramolirea prematură a femeii. 2 decrepitudine, gatism, gerontism, ramolisment, senilitate, hâire, ramoleală, <înv.> ramolisire, ramoliţie, boşorogeală, boşorogire, sclerozare. Starea de ramolire a bătrânului avansează rapid. ramolisire s.f. (înv.) v. Decrepitudine. Gatism. Gerontism. Ramolire. Ramolisment. Senilitate. ramolisment s.n. 1 decrepitudine, gatism, gerontism, ramolire, senilitate, hâire, ramoleală, <înv.> ramolisire, ramoliţie, boşorogeală, boşorogire, sclerozare. 2 (med.) malacie. Ramolismentul reprezintă modificarea patologică a structurii unui ţesut, având ca rezultat diminuarea consistenţei lui, încetinirea funcţiilor acestuia etc. 3 (med.) ramolisment cerebral=cerebro-malacie, encefalomalacie. Ramolismentul cerebral este provocat de întreruperea circulaţiei sangvine într-o porţiune a creierului, în urma unei tromboze sau a unei embolii; ramolisment osos = osteomalacie. Ramolismentul osos se caracterizează printr-o decal-cificare progresivă a oaselor (cu păstrarea scheletului conjunctiv al osului), ca urmare a unor tulburări grave ale metabolismului fosforului şi al calciului. ramolit -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) decrepit, senil, senilizat, honcit, <înv.> matofit,xanamorisit, răsuflat, fosilizat, coclit, hârbuit, hodorogit, rablagit, rablagiu, ţăndărit, zaharisit, sclerozat. Bătrânul ramolit a fost internat în spital. 2 s.m., s.f. (pop. şifam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag, ramoliţie s.f. (înv.) v. Decrepitudine. Gatism. Gerontism. Ramolire. Ramolisment. Senilitate. râmpaş s.n. (vinificaţie; reg.) v. Tulburel, râmpă s.f. 1 rampă de lansare = platformă de lansare. De pe rampa de lansare decolează vertical rachetele teleghidate. 2 (constr.) balustradă, mână curentă, parapet, parmaclâc, pălimar, rezemătoare, reazem, calindră, plimbă, sleme, stănog, strajă, trapazan, ţiitor, <înv.> parmac. Urcă scara blocului ţinându-se de rampă. 3 (teatru) rivaltă. Rampa este partea din faţă a unei scene, unde sunt instalate luminile. 4 (reg.) v. Barieră. ramplasâ vb. I. tr. (fran.; înv.; compl. indică persoane angajate într-o anumită instituţie sau care au o anumită poziţie socială ori politică) v. înlocui. Schimba, ramulos, -oâsă adj. (înv.; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros. râmură s.f. 1 (bot.) cracă, creangă, ram, vână, <înv. şi reg.> stâlp, cimotie, cloambă, colugă, comănac2, crac, crachină, crambă, dârmă, ratină, rază. A aplecat o ramură a cireşului pentru a-i culege fructele. 2 (de obicei urmat de determ. care indică felul) branşă, disciplină, domeniu, sector, specialitate, <înv.> rămureală, specie, tagmă, felie. Tatăl ei a lucrat în mai multe ramuri economice. rana [’raqa] s.f. (geomorf.) glacis. Rana este uşor înclinată şi acoperită cu pietrişuri de cuarţ. rână s.f. 11 (med., med. vet.) leziune, plagă, ulcus, afect, arici1, aruncătură, bubă, meteahnă, <înv. şi reg.> beleaznă, zgancă, betegire, cozace, momiţă, oajdă2, racilă, <înv.> bolie, rănitură, vulnă. Are o rană la mână. 2 (med., med. vet.) lovitură, <înv.> vătămătură. Are o rană uşoară la genunchi în urma căzăturii. 3 (med., med. vet.; rar) v. Cicatrice. Semn. Urmă. 4 (art.; med.; înv.) rana-trânjilorv. Maidism. Pelagră. II fig. 1 chin, frământare, zbucium, zbuciumare, foc, iad, măcinare, zbatere, vârtej, val. Moartea mamei i-a provocat o mare rană sufletească. 2 (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură, râncă s.f. (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). ranchăş s.m. (reg.) v. Râncaci. ranchiună s.f. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică1, pornire, înciudare, năduf, supărare, obidă, pizmă, pizmu-ire, pofidă, zăcăşeală, zăcăşie, boală, <înv. şi reg.> băsău, măraz, nevedenie, nevezie, scârbă, bănat, chită1, dâcă1, inat, opşag, pildă, pocsâie, pogană (v. pogan), <înv.; astăzi fam.> parapon, <înv.> jinduială, jinduire, patos, răpştire, râvnă, râvnire, zavistie, zavistnicie, zelotipie, rancoare. Nu-şi poate domoli ranchiuna pentru că prietena ei este apreciată mai mult de cunoscuţi. ranchiunos, -oâsă adj. 1 (despre oameni) gelos, invidios, ciudos, pizmaş, pizmăreţ, pizmuitor, <înv. şi reg.> nevedemic, dâcos, supăros, <înv.> pizmă-tar, pizmătareţ, râvnaci, râvnitor, zavistios, zavistliv, zavistnic, zavistuitor, zuliar, zulipsitor, ofticos, zăcaş. rancoare Este ranchiunos pe fostul coleg pentru că şi-a găsit un job mai bun decât al lui. 2 (despre acţiuni manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, răzbunător, vindicativ, ţânaş, <înv.> răscumpărător, zăcaş. Are o fire ranchiunoasă. rancoare s.f. (latin.; înv.) 1 v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 2 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, râncotă s.f. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. randalinâ vb. I. tr. (tehn.) a moleta. A randalinat marginea piesei metalice. randalinâre s.f. (tehn.) crestare, danturare, dinţare, moletare, zimţare, zimţat1, zimţuire, zimţuit1. Execută la strung randalinarea marginii piesei metalice. randalmă s.f. (tehn.) moletă. Randalina este un instrument prevăzut cu o rotiţă cu muchia zimţuită, folosit pentru a imprima zimţi, striuri, desene etc. pe suprafaţa unui obiect metalic. randament s.n. 1 potenţial. După luni de recesiune, a început să crească randamentul economiei. 2 spor. Lucrează fără randament. Este obosit şi nu are randament în activitate. 3 productivitate. în ultimul timp a crescut randamentul în multe întreprinderi. 4 eficacitate, eficienţă, folos, funcţionalitate, operativitate, productivitate, valoare. Randamentul acestor proceduri s-a constatat în rezultatele obţinute de fabrică. ranforsăj s.n. (constr.; livr.) v. Consolidare, întărire. ranforsâre s.f. (constr.; livr.) v. Consolidare, întărire. rang s.n. 11 demnitate, onoruri (v. onor), titlu, <înv.> spiţă, stat3, taxis. Era un om onest pe care nu-l interesa rangul. Prin căsătorie, a urcat scara rangurilor până la vârf. 2 (mai ales la pl. ranguri) demnitate, poziţie, <înv. şi pop.> mărie1, mărime, mărire, <înv.> cin1, despus, dregătorie, ifos, orânduială, şedere, vrednicie, ipolips, treaptă. Tatăl ei deţine un rang înalt în stat. 3 grad, poziţie, situaţie, <înv.> stepenă, treaptă. Părinţii lui au cel mai înalt rang în ierarhia socială. 4 condiţie, stare, teapă, seamă, treaptă, mână. Nu este de rangul lui ca să se preteze la asemenea fapte. Cei doi sunt de acelaşi rang. 5 funcţie, grad, <înv.> ridicare. Are rangul de subsecretar de stat. Tânărul are rangul de cercetător. 6 (determ. de un adj. num. ord.) categorie, clasă, mână. Sportivii au fost cazaţi într-un hotel de rangul întâi. 7 categorie, clasă, ordin, <înv.> ordine. Este o realizare de prim rang. Vorbeşte despre cifre de rangul miilor. II (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Rând. Şir. Şirag. rangă s.f. 1 ştangă, leştreang, manelă, părângă, răzuş, ţapină. A folosit o rangă ca pârghie pentru a mişca un buştean. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. răngăt s.n. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, răniţă s.f. rucsac, sac, sac de spate, sac de spinare, borneu. Turistul a scos din raniţă un termos cu cafea. răntie s.f. 1 (bis.) mantie. Ranjia este o haină lungă şi largă, de postav, care este purtată, peste îmbrăcăminte, mai ales de călugări. 2 (înv. şi reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 3 (reg.) v. Scutec, ranţ s.n. (reg.) 11 (anat.) v. Crestătură. Creţ. Cută. Dungă. încreţire. încreţitură. Rid. Zbârcitură. 2 v. Rumegătură. Rumeguş. 3 (ind. text.) v. Franj. II fig. (zool.) v. Gloabă. Mârţoagă. ranversă vb. I. tr. (fran.; compl. indică obiecte, corpuri etc.) v. întoarce. Răsturna, rapăce adj. 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, ,,după,T) ahtiat, aprig, avid, cupid, hrăpăreţ, lacom, neîndestulat, lăcomit, vampiric, hapsân, lăcomos, nesătul, nesăturat, nesăţios, vorace, apucător. Este cunoscut ca un om rapace după câştig. 2 (înv.; despre animale sălbatice carnivore sau despre păsări) v. Prădalnic. Răpitor. rapacităte s.f. aviditate, cupiditate, lăcomie, <înv.> luătură, răpăreţie, pleonexie, nesaţ, voracitate. Rapacitatea l-a împins la delapidări repetate, până afost prins. rapainoăge s.f. pl. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc, rapandulă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). răpăg s.n. (reg.) v. Alunecuş. Gheţuş. Lunecuş. răpăn1 s.n. 11 (med vet.; rar, în forma răpiri; mai ales la cai) v. Morvă. Răpciugă. 2 (med. vet.; pop.) v. Boala lui Carre (v. boală). 3 (med., med. vet.; la oameni, la animale şi la păsări; reg.) v. Acarioză. Râie. Scabie. II (pop.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. III (bot; reg.) v. Capselă. Traista-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris). răpăn2, -ă adj. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. încărcat2. Plin. rapid, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre procese, fenomene etc.) accelerat, grăbit, iuţit, pripit2, zorit2. Căldura excesivă determină o coacere rapidă a fructelor şi a legumelor. 2 grăbit, iuţit, zorit2, <înv.> îniuţit. Se deplasează într-un ritm rapid. 3 (despre mişcări) fulgerător, fulgurant, iute, <înv.> fulgeros. Poliţistul a doborât infractorul din câteva mişcări rapide. 4 (despre paşi, mers etc.) alergător, grabnic, grăbit, iute, întins2, precipitat, repede, repezit, zorit2, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas rapid din cauză că întârzia. 5 (despre mişcări, procese etc. care se repetă) des, grăbit, iute. |1484 Bătăile clopotelor erau tot mai rapide şi puternice. 6 (despre oameni) expeditiv, iute, operativ, prompt Brokerii trebuie să fie rapizi. 7 (despre modul de a acţiona al oamenilor sau despre mijloacele, procedeele folosite de ei) expeditiv. Conflictul social afost rezolvat de autorităţi în mod rapid. 8 (despre gesturi, vorbire etc.) expeditiv, grăbit, precipitat. îl deranjează exprimarea lui rapidă. 9 grabnic, imediat, neîntârziat, operativ, prompt, <înv.> neapestit, nezăbavnic. Intervenţia chirurgicală rapidă i-a salvat viaţa. 10 (despre efectul unor medicamente) imediat. Efectul algoca-minului este rapid. 11 (în opoz. cu „serios”, „profund”; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) expeditiv, fugitiv, sumar, superficial, fugos. Consultul rapid al medicului l-a nemulţumit pe pacient. 12 (fam.; despre drumuri) v. Scurt. II adv. 1 (modal; adesea în opoz. cu „domol”, „încet”, „lin”; în legătură cu vb. de mişcare) grabnic, iute, repede, tare, rândunel, <înv.> olă-ceşte. Merge când încet, când rapid. 2 (modal) des, grăbit, iute. Respiră rapid din cauză că a alergat 3 (modal) expeditiv, grabnic, imediat, neîntârziat, operativ, prompt, repede. Directorul rezolvă rapid cererea angajatului. 4 (modal) fugitiv, repede. Parcurge rapid textul. 5 (temporal) grabnic, imediat, iute, îndată, repede, urgent, mintenaş, minteni, pripeşte, sorgoş, <înv.> zburiş. îi expediază rapid suma de bani pe care i-a cerut-o. 6 (temporal) curând, devreme, fuga (v.fugă), grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, repede, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra rapid în casă. III s.n. (transp.) tren rapid. Rapidul circulă cu viteză mare şi se opreşte doar în staţiile importante. rapidităte s.f. 1 celeritate, iuţeală, repeziciune, viteză, velocitate, aiept, <înv.> repezire. Maşina se deplasează cu rapiditate. 2 grabă, iuţeală, repezeală, repeziciune, viteză, zor, grăbire, repezime, <înv. şi pop.> repejune, zabăr, <înv.> iuţime, repezire, steje, năvală. Adesea, rapiditatea cu care faci ceva este în defavoarea ta. 3 expeditivita-te, operativitate, promptitudine, repeziciune. I-a recomandat o firmă de transport recunoscută pentru seriozitate şi rapiditate. răpin s.n. (med. vet.; rar) = rapăn1, răpiţă s.f. (bot.) 1 (şi rapiţă-colză, rapiţă-mă-runtă, rapiţâ-navetă, rapiţă-sălbatică) Brassica napus şi Brassica rapa; broajbă, curechi-de-câmp, curechi-sălbatic, nap, nap-de-mirişti, nap-rotund, navetă2, ridichioa-ră, <înv.> colză. 2 rapiţă-sălbatică = a Nasturtium palustre; brâncuţă, muştar-de-bal-tă; b (reg.) v. Muştar-de-câmp. Ridiche-săl-batică. Ridichioară (Sinapis arvensis); (reg.) rapiţă-albă = rapiţă-de-muştar v. Muştar. Muştar-alb. Muştar-bun (Brassica alba); rapiţă-de-câmp = rapiţă-de-muştar = rapi-ţă-sălbatică y. Muştar. Muştar-de-câmp. Muştar-sălbatic (Brassica sinapis); rapi- 1485| ţă-de-câmp = rapiţă-sălbătică v. Nap-săl-batic (Brassica rapa campestris); rapi-ţă-de-muştar v. Muştar. Muştar-de-câmp. Muştar-negru (Brassica nigra); rapi-ţă-de-ogoare=rapiţă-sălbatică v. Ridiche-săl-batică (Raphanus raphanistrum). 3 (reg.) v. Brâncuţă (Sisymbrium officinale). răpor s.m. 11 (med.; pop.) răpurei. Raporul este o afecţiune a pielii cauzată în special de febră. 2 (med.; reg.) v. Pojar. Ru-jeolă. 3 (med.; reg.) v. Scarlatină. 4 (med, med. vet.; reg.) v. Bubiţă. Bubuliţă. Bubu-şoară. Coş2. 5 (med; reg.) v. Alopecie. Calviţie. Chelie. Chelire. Decalvaţie. Pleşuvie. Pleşuvire. II (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. raport s.n. 11 aderenţă, conexiune, corelaţie, înlănţuire, legătură, relaţie, consecuţie, intercomunicaţie, conexitate, contexturi Acest fenomen nu are niciun raport cu paranormalul 2 (de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) legătură, relaţie, contingent, contingenţă, nex, <înv.> legământ, referinţă, schesis. între ei există un vechi raport de prietenie. Prin raporturile de familie el a reuşit să aibă un loc important în viaţa publică. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,cu,T) comunicare, contact, legătură, relaţie, <înv.> chelemet, punte. Păstrează şi acum raportul cu un coleg din liceu. 4 proporţie, relaţie. în toate tablourile expuse raportul dintre armonia liniilor şi culoare este desăvârşit. în noul său roman autorul a reuşit să păstreze un raport echilibrat între raţiunea şi starea afectivă a personajului principal. 5 conformitate. Cheltuielile se fac în raport cu salariile. I11 (mat.) proporţie. Raportul este câtul dintre două mărimi de acelaşi fel, exprimate în aceleaşi unităţi. 2 (med, med. vet.) raport radiotoracic = indice cardioto-racic. Raportul radiotoracic este raportul diametrelor transversale maxime ale umbrei cardiace şi ale peretelui toracic, măsurate pe un clişeu radiografie. III dare de seamă, referat, situaţie, sămădaş, <înv.> doclad, otnoşenie, paradosis, tacrir, povescă, predstavlenie. Pentru a putea primi subvenţia, a fost necesar un raport despre starea financiară a instituţiei. raportă vb. I. I refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) 1 (la pers. 3) a privi, a se referi, <înv.> a se atinge. Tot ce se raportează la poezia populară merită atenţia cercetătorilor. Tranzacţia propusă se raportează doar la bani. 2 a se referi, a viza. Dezvăluirile din ziar se raportează la onorabilitatea familiei vedetei. Măsurile luate se raportează la privilegiile politicienilor. 3 a se referi, <înv.> a se provoca, a se provocălui. - La ce crezi că se raportează când face astfel de afirmaţii? 4 (înv.) v. Aplica. Interesa. Privi. Referi. Viza2.111 intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „despre”) a relata, a referi, <înv.> a paradosi. Martorul raportează poliţiei despre accidentul care a avut loc pe autostradă. 2 tr. (compl. indică fapte, acţiuni etc.) <înv.> a raportui, a predstavlisi. I-a raportat ce are de gând să facă în zilele următoare. 3 tr. (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) a denunţa, a pâri, a reclama, a spune, <înv. şi pop.> a arăta, a zice, <înv. şi reg.> a ponoslui, a izda, <înv.> a descoperi, a donosi, a jelui, a vădi, a vinde, a aranja, a turna1, a dichisi, a măcăni, a borî, a cânta, a ciripi, a cloncăni, a desena, a guiţa, a înfunda, a lătra, a mârâi, a peţi, a sifona, a stropi, a trâmbiţa, a vărsa, a vomita. L-a raportat la poliţie pentru o faptă gravă pe care nu a făcut-o. raportâre s.f. referinţă, referire, <înv.> provocare. Vedeta a cerut în interviu să nu se facă nicio raportare la familia sa. raportator s.m. (înv.) v. Raportor, raportor s.m., s.n. 1 s.m. <înv.> raportator, reportuitoriu. Raportorul a făcut un referat despre situaţia financiară a instituţiei. 2 s.n. (geom.) <înv.> transportator. Raportorul este un instrument gradat, în formă de semicerc sau de cerc, care este folosit la trasarea şi la măsurarea unghiurilor. raportul vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fapte, acţiuni etc.) v. Raporta, rapsodic, -ă adj. (despre idei, concepţii etc.) <înv.> rapsodistic. Concepţia rapsodică este lipsită de unitate. rapsodistic, -ă adj. (înv.; despre idei, concepţii etc.) v. Rapsodic. rapt s.n. 1 luare, răpire, <înv.> apucătură, răpit1, răpitură. Raptul copilului influentului om de afaceri a fost un act nechibzuit. 2 furat1, furt, hoţie, pungăşie, tâlhărie, furătură, <înv. şi pop.> luat1, hoţomănie, pungăşeâlă, ciordeală, ciordire, ciordit1, coţcărie, furăciune, sfeteriseală, sfeterisire, şparleală, şterpeleală, şterpelire, bojogă-rie, cotârlire, răbălaş, răbluşag, robălie, <înv.> lotrie, pungărire, tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhă-rşag, tâlhuşag, sfeterismos, lovitură, piraterie, coşire, caramangeală, cardeală, căduleală, cojeală, cojire, fuşerai, giolărie, gioleală, intervenţie, juleală, manglă, mangleală, şuteală2, zulă, zuleală. A fost închis de mai multe ori pentru rapt. 3 jaf, jefuire, jefuit1, pradă, prădare, prădat1, <înv. şi pop.> apucătură, prădăciune, răpire, plean, <înv. şi reg.> jerpelire, haram, răbălaş, răbluşag, <înv.> apucare, apucat1, dobândă, prădăşug, prădătură, privască, răpiciune, răpit1, răpitură, răpştire, globire. Motivul crimei a fost raptul rar, râră adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „des”; despre lucruri, corpuri, fiinţe etc. de acelaşi fel aflate într-un şir) depărtat, distanţat. Răsadurile rare se dezvoltă mai bine. Cei câţiva copaci rari din grădină au coroana bine dezvoltată. 2 (în opoz. cu „dens”, „compact”; despre pământ, zăpadă etc.) afânat, înfoiat, moale, poros, pufos, pufăit2, ţărânos, <înv. şi reg.> uşor2, puhav, vospom, <înv.> răsfirat. Solul săpat devine rar. 3 (mai ales despre aer) rarefiat, rarificat, rărit2. Aerul este rar în straturile superioare ale atmosferei. 4 (despre materiale, medii rarişte etc.) subţire, transparent, uşor2. Voalul este un material rar. O ceaţă rară pluteşte peste apa lacului. 5 lent. Bătăile pendulului sunt rare. 6 (în opoz. cu „rapid”; despre vorbire) tărăgănat, lăbărţat. Vorbirea rară este enervantă. 7 excepţional, neobişnuit, rarisim. Meteorologii susţin că unele fenomene meteorologice sunt rare pentru anumite zone ale ţării. 8 (despre oameni) ales2, aparte, deosebit, distins, superior, fain. A reuşit să se împrietenească numai cu oameni rari. 9 (despre obiecte, cărţi, bijuterii, tablouri etc.) ales2, preţios, scump, valoros, <înv.> preţuit în casă are multe tablouri rare. II adv. 1 (temporal; în opoz. cu „ades”, „adesea”, „adeseori”, „deseori”, „des”, ,,frecvent>T) puţin, rareori. Merge rar prin muzee. Călătoreşte rar, fiind bolnav. 2 (temporal; în opoz. cu „ades”, „adesea”, „adeseori”, „deseori”, „des”, „frecvent”) arar1, arareori, rareori, <înv.> avremi. Se întâlnesc rar. 3 (modal; muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) adagio, încet, largamente, largo, lento. 4 (modal; muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) andante, liniştit, moderat. rara adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare;pop.; adesea repet.) v. Agale. Alene. Binişor. Domol. încet. încetinel. încetişor. Lent. Lin2. Liniştit. Uşor2. Uşurel. rarefăcţie s.f. rarefiere, rarificare, subţiere, <înv.> subţietură. rarefiă vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică gaze ori corpuri gazoase) a (se) rarifica, a (se) subţia, a (se) subţira. Aerul se rarefiază în straturile superioare ale atmosferei. Vântul rarefiază norii. rarefiăt, -ă adj. 1 (despre corpuri gazoase) subţiat, subţire, subtil. Norii, din ce în ce mai rarefiaţi, fac bc razelor soarelui. 2 (mai ales despre aer) rar, rarificat, rărit2. Aerul este rarefiat în straturile superioare ale atmosferei. rarefiere s.f. rarefacţie, rarificare, subţiere, <înv.> subţietură. Din cauza rarefierii aerului, presiunea atmosferică scade odată cu creşterea altitudinii. răreori adv. (temporal; în opoz. cu „ades”, „adesea”, „adeseori”, „deseori”, „des”, „frecvent”) 1 puţin, rar. 2 arar1, arareori, rar, <înv.> avremi. răreş, -ă adj. (înv.; despre bărbaţi sau despre părţi ale feţei lor) v. Spân. rarifica vb. I. refl.,tr. (sub. sau compl. indică gaze ori corpuri gazoase) a (se) rarefia, a (se) subţia, a (se) subţira. rarificare s.f. rarefacţie, rarefiere, subţiere, <înv.> subţietură. rarificat, -ă adj. (mai ales despre aer) rar, rarefiat, rărit2. rarisim adj. (rar) v. Excepţional. Neobişnuit. Rar. rârişte s.f. 1 răritură, limpeziş, răriş, răret, rărime, răriştiş. Copacii sunt puţini în rariştea unei păduri. 2 (anat.; reg.; în forma rarişte) v. Diastemă. Strungăreaţă (v. strungăreţ). raritate |1486 raritâte s.f. 1 <înv. şi reg.> rărime. Antichităţile sunt valoroase datorită rarităţii lor. 2 curiozitate. Această floare este o raritate a naturii. râriţă1 s.f. 1 (tehn., agric.) plug de prăşuit, plug de sapă, plug de săpat, plugniţă, sapă1, sapă de plug (v. sapă1), săpătoare (v. săpător), târmâc, <înv.> răritoare. Cu rariţa se răstoarnă şi se îngrămădeşte pământ la baza plantelor prăşitoare. 2 (art. Rariţa; astron.; pop.; nm. pr.) v. Luceafa-rul-de-Ziuă (v. luceafăr). Luceafarul-din-Zori (v. luceafăr). râriţă2 s.f. 1 (pese.) sirec, radină. Rariţa este o reţea cu ochiurile largi, care se adaugă volocului obişnuit, pentru a încurca mai uşor peştele. 2 (ind. text.; reg.) v. Perdea. ras1 s.n. bărbiereală, bărbierit1, răsătură. Rasul zilnic este o obligaţie pentru un bărbat îngrijit. ras2, răsă adj., adv. I adj. 1 (despre bărbaţi sau despre faţa, obrajii lor) bărbierit2. Faţa lui rasă se irită uşor. 2 (despre obiecte sau despre suprafaţa lor) răzuit2, retezat2. Tigaia rasă are urme de cuţit. Vopseaua se impregnează mai uşor pe suprafaţa rasă a lemnului. II adj. fig. 1 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) drept, lis, neted, orizontal, plan, plat2, şes, şters. în faţă se întinde o câmpie rasă, fără denivelări. 2 (despre terenuri) cosit2. în urma cosaşilor câmpul rămâne ras. 3 (despre câmpuri) secerat2. Câmpul ras miroase încă a grâu. III adv. (modal) razant, tangenţial. Avionul a trecut ras pe lângă peretele de stâncă. Raţa sălbatică atinsă de alice zboară ras cu solul. rasât, -ă adj. (despre oameni, grupuri sociale sau profesionale ori despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, elevat, fin1, patrician, rafinat2, select, stilat, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane rasate. răsă1 s.f. 11 (biol; adesea urmat de determ. care precizează sensul) prăsilă, soi1, specie, sămânţă, strană, <înv.> specială (v. special). în deltă trăiesc foarte multe rase de animale. Fermierul a achiziţionat mai multe vaci dintr-o rasă austriacă. 2 (biol) sânge, viţă. Calul pe care l-a cumpărat pentru curse este de rasă arabă. 3 (biol) rasă ecologică = ecotip. Rasa ecologică reprezintă un grup de indivizi din aceeaşi specie adaptat din punct de vedere genetic la condiţiile particulare de mediu; rasă geografică = subspecie. Rasa geografică este ataşată de o anumită regiune din arealul speciei, nu de un biotip definit. 4 (antrop.) <înv.> seminţie, soi1, viţă. Sunt mai multe rase ale speciei umane, care prezintă, fiecare, un ansamblu de caractere ereditare, exprimate în particularităţi morfologice şi fiziologice, indiferent de limba şi obiceiurile folosite sau de diferenţele culturale. 5 (antrop.) rasă galbenă = rasă mongolă, rasă mongolidă, rasă mongoloidă; rasă mongolă = rasă galbenă, rasă mongolidă, rasă mongoloidă; rasă mongolidă = rasă galbenă, rasă mongolă, rasă mongoloidă; rasă mongoloidă = rasă galbenă, rasă mongolă, rasă mongolidă. Rasa mongoloidă se caracterizează prin culoarea gălbuie-brună a pielii, statură medie spre mică, pârul negru şi drept, nasul mic şi ochii cu o îndoitură tipică a pleoapelor. Chinezii fac parte din rasa galbenă. 6 (impr.) v. Neam. Seminţie. Spiţă. 7 (impr.) v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. II fig. (rar) ^v. Calibru. Calitate. Nivel. Talie. Ţinută. Valoare. 2 v. Calibru. Caracter. Categorie. Fel. Gen. Natură. Soi1 Teapă. răsă2 s.f. (bis.) <înv.> schimă. Rasa este o haină de culoare neagră, largă şi lungă până la călcâie, purtată peste îmbrăcăminte de călugări şi de călugăriţe. râscotă s.f. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. rasiăl, -ă adj. (polit.) rasist, segregaţionist. Germania nazistă a dus o politică rasială. rasism s.n. (polit.) segregaţionism, ură de rasă (v. ură1). în SUA, rasismul afost abolit prin lege. Numeroase filme au ca subiect rasismul rasist, -ă adj. (polit.) rasial, segregaţionist. rasol s.n. I (culin.) 1 rinflaiş. Rasolul este un fel de mâncare preparat din carne de vită din regiunea gambei sau din peşte, prin fierbere în apă sărată (cu diferite legume şi ingrediente). 2 (reg.) v. Piftie. Răcitură. I11 (fam.) fuşăială, fuşerai, fuşereală, fuşerire, rasoleală, rasolire. S-a grăbit şi a făcut un rasol, un lucru de mântuială. 2 (constr.; înv. şi reg.) v. Tencuială, rasoleâlă s.f. 1 (fam.) fuşăială, fuşerai, fuşereală, fuşerire, rasol, rasolire. 2 (constr.; înv. şi reg.) v. Tencuială, rasoli vb. IV. tr. (fam.) a fuşeri, a sucăli. Nu a făcut treaba cu migală, ci numai a rasolit-o. rasolire s.f. 1 (fam.) fuşăială, fuşerai, fuşereală, fuşerire, rasol, rasoleală. 2 (constr.; înv.) v. Tencuială. rast1 s.n. (german.; înv.) v. Popas. Poposire. rast2 s.n. 1 (fiziol, med., med. vet.; reg.) v. Greaţă. Nausea. 2 (fiziol., med., med. vet.; reg.) v. Indigestie. 3 (med., med. vet.; înv.) v. Infarct. răster s.n. 1 (tipogr.) sită fotografică. Rasterul este o placă de sticlă, pătrată sau rotundă, cu o reţea fină de linii ori de puncte, folosită pentru fotoreproducerea anumitor figuri. 2 (electron.) rastru. Rasterul este ansamblul liniilor orizontale în care este descompusă o imagine de televiziune. răstru s.n. (electron.) raster, raşchetă vb. I. tr. (arg.) I (compl indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p.ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi. II (jur.) 1 (compl. indică infractori) v. Aresta1. Captura. Prinde. 2 (compl indica oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide. întemniţa. Reţine, raşpalâu s.n. (reg.) 1 (gosp.) v. Râzătoare (v. râzător). Răzuitoare (v. răzuitor). 2 (tehn.) v. Raşpel. râşpă s.f. 1 (fam.) v. Gumă. Radieră. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. răşpel s.n. (tehn.) raşpalău, răzălău, limă2. Raşpelul este o pilă de oţel cu una sau cu mai multe feţe, lată, cu dinţi rari şi mari, folosită la prelucrarea lemnului, a tălpii, a pieselor metalice de duritate mică sau a pieselor nemetalice. răştilă s.f. (ind. text.; reg.) v. Ragilă. răstoc s.n. (reg.) v. Biciuşca. Cravaşă. rat s.m. (jur.; înv. şi reg.) v. Judecător, rată vb. I. tr. (compl. indică evenimente, ocazii, spectacole, întâlniri etc.) a pierde, a scăpa. A ratat deschiderea expoziţiei. A ratat începutul ceremoniei. ratâj s.n. (fran.) v. Eşec. Insucces. Neizbândă. Neizbutire. Neîmplinire. Nerealizare. Nereuşită (v. nereuşit). ratâre s.f. pierdere, scăpare. Regretă foarte mult ratarea începutului ceremoniei. rataşă vb. I. refl. fig. (fran.; despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de") v. Apropia. Ataşa. Lega1, ratăt, -ă adj. 11 (despre acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) eşuat, neizbutit, nereuşit, abraş. Este supărat din cauza proiectului ratat. 2 (despre evenimente, ocazii, spectacole, întâlniri etc.) pierdut, scăpat. A regretat începutul ratat al ceremoniei. II (despre oameni) irosit, expirat. Este un scriitor ratat. ratatină vb. I. refl. (livr.) 1 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau , p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2. 2 (în opoz. cu „a se întări”; despre fiinţe sau despre forţele, puterile lor) v. Debilita. Slăbi. Şubrezi, ratatui s.n. (culin.; fran.) v. Ghiveci, rătă s.f. 1 tranşă, <înv. şi reg.> câşti, <înv.> soroc. Mai are de plătit încă două rate la bancă şi achită împrumutul 2 (fin.) procent. Rata dobânzii la credit a crescut. 3 (fin.) curs1. Rata schimbului este în favoarea monedei naţionale. 4 (econ.) rată de penetraţie = penetraţie a pieţei. Rata de penetraţie în consum a unui produs se calculează ca raport dintre clienţii efectivi şi clienţii potenţiali ai acestui produs; (art.) rata plusvalorii = rata profitului; rata profitului = rata plusvalorii. Rata plusvalorii sau a profitului este raportul dintre plusvaloare şi capitalul variabil 5 (ieşit din uz) rată de asigurare v. Primă de asigurare. răteş s.n. (constr.; reg.) 1 v. Magazie. Şopron. Şură. 2 (deprec.) v. Hardughie, rateu s.n. fig. eşec, insucces, neizbândă, neizbutire, neîmplinire, nerealizare, nereuşită (v. nereuşit), &%.> pierdere, avort. Rateurile îl demoralizează. Gestul lui s-a soldat în final cu un rateu. ratifică vb. I. tr. (jur.; compl. indică legi, măsuri, hotărâri etc.) a aproba, a confirma, a consacra, a consfinţi, a sancţiona, a valida, a validita, <înv. şi pop.> a întări, <înv.> a sacra. Proiectul de lege a fost ratificat de Parlament. ratificăre s.f. 1 (jur.) aprobare, confirmare, consacrare, consfinţire, sancţionare, sancţiune, validare, validitare, <înv. şi pop.> întărire, <înv.> sacrare, validaţie. Ratificarea legilor 1487| ravlă revine Parlamentului. 2 (polit.) <înv.> ratifica-ţie. Ratificarea este acţiunea juridică prin care un stat îşi însuşeşte, prin intermediul organelor sale competente, un tratat internaţional. ratificat, -ă adj. (jur.; despre măsuri, legi, hotărâri, sentinţe etc.) confirmat, consacrat, consfinţit, sancţionat, validat, <înv. şi pop.> întărit. Legea ratificată este dată publicităţii. ratificâţie s.f. (polit; înv.) v. Ratificare. ratină s.f. (reg.) = radină. ratftă s.f. (omit) acarinată. Cazuarul şi struţul fac parte din grupul ratitelor. raton s.m. 1 (zool.) Procyon lotor; şop1, ursuleţ-spălător. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. râtotă s.f. (culin.; reg.) v. Jumări. Omletă. Scrob1. raţă s.f. I (omit.) 1 Anas; papcă. 2 ra-ţă-gotcă = Anas platyrhynchos; raţă-sălbatică; raţă-leşească = Chairina moscata; lişiţă1; raţă-sălbatică = Anas platyrhynchos; raţă-got-că; raţă-suliţar = Anas acuta; suliţar; (rar) raţă-micăw. Sarselă (Anas crecca); (reg.) raţă-de-tău v. a Pescăruş (Alcedo atthis hispida); b Cocor (Grus grus). II (iht.; reg.) v. Ştiucă (Esox lucius). III (med;pop. şifam.) v. Ploscă1. Urinai. Urinar, raţie s.f. porţie, <înv. şi reg.> obricariţă, <înv.> mertic, oboroc, tain, ghebir, parţon, emiclic. Animalelor dintr-o gospodărie li se dă zilnic o anumită raţie de alimente. raţiocinâre s.f. (livr.) raţiocinaţie. Este apreciat pentru raţiocinările lui, adică pentru raţionamentele lui extrem de subtile. raţiocinaţie s.f. (livr.) raţiocinare. raţiocmiu s.m. (fin.; latin.; înv.) v. Decont. Decontare. raţioriâ1 vb. I. intr. (despre oameni) a chibzui, a cugeta, a gândi, a judeca, a medita, a se răzgândi, a reflecta, a contempla, <înv.> a asimţi, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezonirui, a semui2, a vorbi. Trebuie să raţioneze înainte de a lua o hotărâre importantă. raţionâ2 vb. I. tr. 1 (compl. indică mai ales produse, utilităţi etc. de primă necesitate) a raţionaliza. 2 (mat.; rar) v. Raţionaliza, raţionâbil, -ă adj. (înv.) 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Corect. Drept. Echitabil. Just Nepărtinitor. 2 (despre cauze, motive etc.) v. Bun. Fundamentat, îndreptăţit îndrituit. întemeiat Just Justificat. Legitim. Logic2. Motivat. Serios. Temeinic, raţionăl, -ă adj., adv. I adj. 1 cerebral, intelectual, mintal, spiritual. în psihologia experimentală starea raţională a unui individ se determină cu ajutorul unui test. 2 (în opoz. cu „ilogic”, „iraţional”; despre oameni sau despre facultăţile lor mintale) logic2, <înv.> raţionat2. Este un spirit raţional. Are o judecată raţională. 3 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, limpede, lucid, pătrunzător, profund, luminos, subţire, treaz. Este considerat un om cu mintea raţională. 4 (despre oameni) cuminte, cumpănit, echilibrat, moderat, rezonabil, <înv.> rezonat Este un tânăr raţional, manifestând cumpătare, sobrietate în acţiunile lui. 5 (despre oameni) cerebral, judecat. în tot ce face se dovedeşte a fi o persoană raţională. 6 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folositor, gândit, înţelept, judecat, judicios, pertinent, rezonabil, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi raţionale. 7 (în concepţia lui Nietzsche şi a lui Schelling; despre o atitudine în artă sau în cultură) apolinic, lucid. II adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ca „a judeca”, „a gândi”, „a socoti”) clar, limpede, lucid. Judecă raţional faptele când trebuie să ia o hotărâre. 2 chibzuit, cuminte, înţelept, înţe-lepţeşte, judicios, serios, temeinic. A procedat raţional în ceea ce priveşte hotărârea luată. raţionalist, -ă adj. <înv.> raţionalistic. Este adept al doctrinei raţionaliste. raţionalistic, -ă adj. (înv.) v. Raţionalist, raţionaliză vb. I. tr. 1 (compl. indică mai ales produse, utilităţi etc. deprimă necesitate) a raţiona2. Multe oraşe îşi raţionalizează consumul de apă. A raţionalizat drastic curentul electric. 2 (mat.) a raţiona2. A raţionalizat o fracţie cu numitorul iraţional într-o fracţie cu numitor raţional. raţionalizare s.f. raţionare2. în unele oraşe s-a hotărât raţionalizarea curentului electric. raţionalizat -ă adj. (mai ales despre produse, utilităţi etc. de primă necesitate) raţionat1. Risipa de apă trebuie stopată printr-un consum raţionalizat. raţionament s.n. 11 argument, considerent, <înv.> cuvânt, rezonament, rezon. Raţionamentul era simplu, dar logic. 2 <înv.> rezonament, socoată, socoteală, rezon. ragionament. Potrivit raţionamentului său, nu are cum să piardă acest pariu. 3 cugetare, judecată, minte, raţiune, <înv.> socoată, socoteală, socotinţă. Dogme banale îi ţin loc de raţionament 4 (log.) raţionament transductiv = transducţie. în raţionamentul transductiv trecerea de la un adevăr la altul nu se face în virtutea unei necesităţi logice, ci în virtutea unor coincidenţe întâmplătoare. II (rar) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei. raţionâre1 s.f. (log.) deducere, deducţie, <înv.> rezonare. Raţionarea este un raţionament în care concluzia decurge necesar din premise, între care una este o judecată universală. raţionăre2 s.f. raţionalizare. raţionat1, -ă adj. (mai ales despre produse, utilităţi etc. deprimă necesitate) raţionalizat. raţionat2, -ă adj. (în opoz. cu „ilogic”, „iraţional”; înv.; despre oameni sau despre facultăţile lor mintale) v. Logic2. Raţional, raţiom'st s.m. (înv.) v. Contabil, raţiune s.f. 11 gând, minte, cogitaţie. Raţiunea nu poate cuprinde toate fenomenele care se petrec în univers. 2 deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, spirit, ingeniu, duh, colărez, doxă, pamet1, <înv.> înţelegere, cap, creier, bilă2, scaun. Foloseşte-ţi propria raţiune, nu urma sfaturile altora! 3 cuget, fire, gândire, intelect, judecată, minte, spirit, nous, <înv.> înţeles1, simţire. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii este opera raţiunii. 4 gândire, intelect, înţelegere, judecată, minte, cap, materie cenuşie, substanţă cenuşie, substanţă nervoasă cenuşie. Este apreciat pentru raţiunea lui, dar şi pentru seriozitatea cu care lucrează. 5 judecată, minte, cunoştinţă, glagore, rezon, ochi1. La această vârstă înaintată are o raţiune normală. 6 cugetare, judecată, minte, raţionament, <înv.> socoată, socoteală, socotinţă. 7 chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, sobrietate, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chitea-lă1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe raţiunea pe care o are acum, la bătrâneţe. I11 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptăţire, justificare, justificaţie, legitimare, legitimitate, motiv, motivare, motivaţie, temei, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. Nu găseşte nicio raţiune pentru decizia pe care a luat-o. 2 justificare, justificaţie, logică (v. logic2), motivare, motivaţie, noimă, rost, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are nicio raţiune. 3 rost, temei, socoteală. în viaţă orice are o raţiune. Şi moartea are raţiunea ei. 4 cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, temei, raţionament, <înv. şi pop.> cuvânt, lucru, noimă, price, <înv.> materie, obiect, ocă, povod, vină, rezon, fundament, izvor, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost raţiunea care a declanşat protestul salariaţilor. 5 menire, mobil, obiectiv, rol1, rost, scop, sens, ţel, ţintă, noimă. Raţiunea scrisorii a fost aceea de a-i transmite informaţiile cerute. 6 înţeles1, rost, semnificaţie, sens, semnificare, <înv. şi pop.> meşteşug, tâlc, noimă, merchez, <înv.> tocmeală, ascuns1. Raţiunea acestui gest extrem este de nepătruns pentru cunoscuţi. râucă s.f. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. râuten s.m. (bot.; german.; înv.) v. Rută2. Rută-de-grădină (v. rută2). Virnanţ (Ruta graveolens). râvilă s.f. (pese.; rar) = ragilă. râvlă s.f. fig. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Cornul abundenţei (v. corn). Exces. îmbelşugare. îndestulare. Lux. Noian. Opulenţă. Prisos. Revărsare. Ubertate. raz |1488 raz s.n. 1 (tehn.; în tâmplârie, în dulgherie) răzuitor, şabăr. Razul este format dintr-o bară rotundă şi scurtă de oţel cu tăiş lăţit şi ascuţit la un capăt. 2 (reg.) v. Otic. 3 (la stână; reg.) v. Răvar. razachie si. 1 (vit.) ţâţa-caprei (v. ţâţă), ţâţa-oii (v. ţâţă), ţâţa-vacii (v. ţâţă), ţâţche. Razachia este o specie de struguri de masă, care are boabele mari, albe sau roşii, lunguieţe şi foarte cărnoase. 2 (bot.; reg.; şi razachie-sălbatică) v. Agriş. Coacăz-domnesc. Coacăz-sălbatic (Ribes grossularia). razant adv. (modal) ras2, tangenţial. Avionul a trecut razant pe lângă peretele de stâncă. Raţa sălbatică atinsă de alice zboară razant cu solul. rază s.f. I 1 (de obicei determ. prin „de lumină”) dâră, dungă, fascicul, fâşie, proiecţie, fum, pânză, sprânceană, şuviţă, trâmbă. O rază de lumină pătrunde pe sub uşă. 2 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) lumină, strălucire, senin, strălumi-nare, <înv. şi pop.> lume, răsfrângere, vedere, zare, <înv.> luceafar, luceală, luceaţă, lucoare, smiclire, luce, bătaie. îi orbea razele soarelui. Paharele sclipeau în razele candelabrului aprins. 3 (fiz.) radiaţie. Este contraindicată expunerea la razele solare între orele 1200 şi 1600. Se scoală devreme pentru a prinde razele ultraviolete. 4 (lapl; fiz., med., med. vet.) raze Rontgen = razeX = radiaţie Rontgen, radiaţie X. Razele Rontgen sunt folosite în radiografie şi în radioscopie. 5 (fiz.) rază hertziană = undă hertziană, undă radio. Raza hertziană transmite semnalele radiofonice; (la pl.) raze gama = radiaţie gama. Razele gama sunt emise de corpurile radioactive, producându-se prin tranziţii în interiorul nucleelor atomice; raze ultrascurte = ultrascurte. Razele ultrascurte sunt radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă foarte mici, utilizate în telecomunicaţii, medicină etc. 6 (art., la pl; astron.; reg.; nm. pr.) Razele-Nopţii v. Calea-Lactee (v. cale). Calea-Laptelui (v. cale). 7 (med., med. vet.; reg.) v. Radiografie. Radiogramă. Rontgeno-grafie. Schiagrafie. 8 (p. anal; tehn.; la vârtelniţă; reg.) v. Fofează. I11 (geom.) <înv.> semi-diametru. Raza reprezintă distanţa de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferinţa lui sau din centrul unei sfere până la un punct oarecare de pe suprafaţa ei. 2 (mat.) razăvectoare = vector de poziţie. Raza vectoare este un segment de dreaptă orientat care uneşte un punct fix cu un punct mobil de pe o curbă dată. 3 rază vizuală = linie vizuală. Raza vizuală este linia dreaptă imaginară care uneşte ochiul observatorului cu obiectul observat. 4 arie2, zonă. Nu este nicio casă pe o rază de cinci kilometri. III (bot.; reg.) 1 v. Cracă. Creangă. Ramură. 2 (şi art., raza-soarelui) v. Floa-rea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). 3 (art.; la pl.) razele-soarelui v. Limba-cerbu-lui (v. limbă). Năvalnic (Scolopendrium vulgare). IV fig. 1 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, foc, lumină, scăpărare, străfulgerare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde raza din priviri. 2 frumuseţe, minunăţie, minune, splendoare, vis. Fiica lor este o rază. 3 licăr, licărire, licărit, lucire, pâlpâire, scăpărare, străfulgerare. Simte o rază de speranţă în suflet. 4 rază de activitate = rază de acţiune. Această problematică nu intră în raza ei de activitate; rază de acţiune = rază de activitajg. răzie s.f. înghesuială, tnfractorul a fost descoperit în urma unei razii într-un cartier mărginaş al oraşului. răzna adv. 1 (modal; în legătură cu vb. ca „a o apuca”, „a o lua”, „a merge”, „a pleca”, „a porni”, „a umbla”) haihui. Copiii au luat-o razna prin pădure. - Unde umbli razna toată ziua? 2 (modal; pop. şi fam.; mai ales în legătură cu vb. „a sta”) v. Deoparte. Izolat. Retras. 3 (local; pop. şi fam.) y. Departe. Mult. râznă s.f. (rar) 1 v. Dispersare. Dispersie, împrăştiere. Răsfirare. Răspândire. Răzleţire. Risipire. 2 fig. v. Digresiune. Divagare. Divagaţie. Excurs. Ocol. Ocoliş. Paranteză, răbăgi'e s.f. (reg.; mai ales deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură, răbălăş s.n. (reg.) 1 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. 2 v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. răbăh'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) 1 v. Fura. Pungăşi. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări, răbdâ vb. I. 1 tr. (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) a îndura, a pătimi, a păţi, a suferi, a suporta, a trăi, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a pănăta, a petrece, a târpi, a ticăi2, a joi2, a păula, a peşti, a pristui, <înv.> a cerca, a se necăji, a obicni, a supăra, a înghiţi, a trage, a purta, a mânca, a lupta. A răbdat multe umilinţe de la colegi. 2 tr. (compl indică suferinţe, greutăţi etc.) a duce2, a îndura, a suferi, a suporta, a apuca, <înv.> a simţi. Rămânând văduvă, femeia a răbdat toate greutăţile şi necazurile familiei. 3 tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a accepta, a admite, a aproba, a concepe, a îngădui, a permite, a suferi, a suporta, a tolera, a accepe, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot răbda comportamentul iresponsabil al fiului lor. 4 intr. (mai ales despre oameni) a se abţine, a se domina, a se reţine, a se stăpâni, a se ţine, a se inhiba, <înv.> a se păstra, a se înfrâna, a se opri, a se mărgini, a se rezerva, a se răstigni. Dacă nu ar fi răbdat, ar fi izbucnit în plâns. 5 tr. (înv.) v. Crede. Nădăjdui. Spera. răbdăre s.f. 1 răbdat1, <înv.> răbdurie. A aşteptat mult timp ca el să-şi schimbe comportamentul, însă, acum, răbdarea ei a ajuns la capăt. 2 anduranţă, pacienţă, îndurare, <înv.> îngăduială, târpenie. Orice mamă are răbdare cu fiii ei. 3 perseverenţă, stăruinţă, tenacitate. Dă dovadă de răbdare în toate întreprinderile sale. S-a angajat într-o lucrare care, pe lângă ştiinţă, necesită şi multă răbdare. 4 (înv.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 5 (înv.) v. Indulgenţă. îngăduinţă, îngăduire. înţelegere. Permisivitate. Toleranţă. 6 (înv.) v. Nădejde. Speranţă. răbdăt1 s.n. (rar) v. Răbdare. răbdăt2, -ă adj. (despre chinuri, suferinţe etc.) îndurat, suferit. Nu-şi aduce aminte cu plăcere de necazul răbdat. răbdător, -oăre adj. 11 (despre oameni) îndurător, <înv. şi pop.> răbduriu, <înv.> ră-duros. A fost toată viaţa un om răbdător, care a suportat cu resemnare multe suferinţe, boli şi necazuri. 2 (despre oameni) pacient, <înv. şi pop.> răbduriu, pilos, <înv.> suferitor. Orice mamă este răbdătoare cu fiii ei. 3 (despre oameni) concesiv, indulgent, îngăduitor, permisiv, tolerant, răbduriu, <înv.> liberal, moale. Este o persoană mult prea răbdătoare cu cei care greşesc. 4 (despre firea oamenilor) perseverent, stăruitor, tenace, pacient, străduitor, răbduriu, pilos, <înv.> nevoitor. Femeile au, în general, o fire răbdătoare. II fig. (rar; despre corpuri, obiecte etc.) v. Puternic. Rezistent. Sănătos. Solid. Tare. Trainic. Zdravăn, răbdurie s.f. (înv.) v. Răbdare, răbduriu, -ie adj. 11 (rar; despre firea oamenilor) v. Perseverent. Răbdător. Stăruitor. Tenace. 2 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Răbdător. 3 (înv. şi pop.; despre oameni) v. îndurător. Răbdător. 4 (pop.; despre oameni) v. Concesiv. Indulgent îngăduitor. Permisiv. Răbdător. Tolerant. II (pop.; despre fiinţe, în special despre oameni sau, p. ext., despre anumite organe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Puternic. Rezistent. Tare. răblări vb. IV. tr., refl. (fam.; compl sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. răblărît -ă adj. (fam.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2, răbloli vb. IV. refl. unipers. (reg.; despre vreme) v. încălzi. Muia. răbluşăg s.n. (reg.) 1 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. 2 v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. răboj s.n. 1 (în trecut; înv. şi pop.) răvar, răvaş, ţăncuşă. Răbojul era o bucată de lemn pe care se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli, numărători etc. 2 (pop.) v. Calcul. Calculare. Socoteală. Socotire. Socotit1. 3 (la stână; reg.) v. Răvar. răboleălă s.f. (reg.) v. Răsteală. Răstire. Stropşeală. răboli vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. »la,r) v. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 1489| răboţoi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. răbufneâlă s.f. 11 (mai ales fig.) acces, bu-feu, răbufnire, răbufnitură, izbucnire. 2 (pop. şifam.) v. Bufneală. Bufnet. Bufnire. Bufnit. Bufnitură. Pufnet. II (reg.) v. Fermentare. Fermentaţie, răbufni vb. IV. 11 intr. (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) a erupe, a ieşi, a irupe, a izbucni, a ţâşni, <înv. şi pop.> a năbuşi, a se desfunda, a năvăli, <înv. şi reg.> a prâsni1, a bui, a bujdi, a buşni, a buti, a năsădi, a spârcâi, a ţâşti2, a ţuşni. Petrolul a început să răbufnească la o sondă. Vaporii răbufnesc cu zgomot din supape. 2 tr. (pop.; compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî. întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. 3 intr. (reg.; despre substanţe, produse, alimente, fructe etc.) v. Fermenta. II intr. fig. 1 (despre oameni; uneori determ. prin „în râs”, „în plâns’1) a bufni, a izbucni, a pufni. Nervoasă, răbufneşte în faţa lor. Copilul răbufneşte în plâns. 2 (despre sentimente, acţiuni etc. ale oamenilor) a izbucni. Mânia lui, reprimată îndelung a răbufnit cu violenţă. O ură cruntă răbufnea în vorbele lui. 3 (despre oameni) a exploda, a izbucni, a sări. Enervat la maximum, abia se stăpânea să nu răbufnească. răbufnire s.f. 1 erupţie, irupere, irupţie, izbucnire, ţâşnire, năvală, năvălire, <înv.> izbucneală. Specialiştii supraveghează răbufnirea petrolului. 2 (mai ales fig.) acces, bufeu, răbufneâlă, răbufnitură, izbucnire. Are o răbufnire de furie. 3 (pop. şifam.) v. Bufneală. Bufnet. Bufnire. Bufnit. Bufnitură. Pufnet. răbufnitură s.f. (rar) 1 (mai ales fig.) v. Acces. Bufeu. Răbufneâlă. Răbufnire. 2 v. Bufhea-lă. Bufnet. Bufnire. Bufnit. Bufnitură. Pufnet. răbui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Strânge, răbuiălă s.f. (reg.) 1 răbuire. Răbuiala unor obiecte din piele constă în ungerea lor cu o soluţie pe bază de păcură pentru a le înmuia. 2 v. Dereticare. Dereticat1, răbuire s.f. (reg.) răbuială. răbunf vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Culca. întinde. Lungi. Tolăni, răbumt, -ă adj. (constr. mai ales cu vb. „a sta”; reg.; despre fiinţe) v. Culcat2. întins2. Lungit. Tolănit. răcăn s.m. (milit.; deprec.) v. Recrut, răcăbuş s.m. (reg.) v. Cărăuş. Căruţaş, răcădui vb. IV. refl. (reg.; despre copii) v. Plânge. Scânci. răcăi' vb. IV. intr. (reg.; despre broaşte) v. Miorcăi. Ocăcăi. Orăcăi. răcălf vb. IV. intr. (reg; despre raţe) v. Măcăi. Măcăli. Măcăni. răcăli2 vb. IV. tr. (reg.; despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. răcămăţi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. răcănel s.m. (zool; reg.) v. Broască-de-iarbă. Broască-verde. Broatec. Brotac. Brotăcel. Buratic (Hyla arborea). răcăm vb. IV. intr. (reg.; despre broaşte) v. Miorcăi. Ocăcăi. Orăcăi. răcăm't s.n. (reg.) v. Miorcăire. Miorcăit. Ocăcăit. Orăcăială. Orăcăire. Orăcăit, răcărele s.f. pl. (bot.; reg.) ■= răcorele. răcăstiu s.n. (hidrotehn.; reg.) v. Baraj. Ecluză. Stăvilar. Zăgaz, răcăşi vb. IV. (reg.) 1 tr. a răcăşui. A răcăşit în ordine lemnele la tason. 2 refl. (despre fiinţe) v. Culca. întinde. Lungi. Tolăni, răcăşui vb. IV. tr. (reg.) a răcăşi. răcăţel s.m. (zool; reg.) v. Broască-de-iarbă. Broască-verde. Broatec. Brotac. Brotăcel. Buratic (Hyla arborea). răcea s.f. (pese.; reg.) v. Minciog, răceală s.f. 11 frig, rece, troahnă, rahnă1, rădăgeală, rebegeală, şuhărie, trohneală. A neglijat o răceală banală şi a făcut pneumonie. II fig. 1 reţinere, rezervă, sobrietate. La început a fost primit cu răceală în grupul lor, dar, cu timpul, au devenit buni prieteni. Sesizează răceala din glasul lui când vorbeşte cu persoane incomode. 2 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturba-bilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, tembelism, letargie, sterpăciune. Starea lui de răceală faţă de ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. 3 imparţialitate, nepărtinire, obiectivitate. Un judecător trebuie să dovedească răceală. 4 (rar; adesea constr. cu vb. ca „a-şi păstra”, „a-şi pierde”) v. Calm2. Cumpăt. Fire. Sânge rece. Stăpânire. Stăpânire de sine. răcer s.n. (tehn.; la cazanul de distilat rachiu; reg.) v. Răcitor. răchişoâră s.f. (bot.; reg.) v. Cătină. Căti-nă-de-garduri (Lycium vulgare). răchitan s.m. (bot.) Lythrum salicaria; brăileancă, călbăşoară, cârligăţea, floarea-zânei (y. floare), florile-zânelor (v. floare), gălbejoa-ră, lemnie (v. lemniu), lemnuş, lemnuşcă, zburătoare (v. zburător), zburătoare-bărbă-tească (v. zburător), zburătoare-bărboasă (v. zburător). rădiitâr subst (colect.; bot.; reg.) v. Răchitărie. Răchitiş. răchită s.f. (bot.) 11 (şi răchită-albă, răchi-tă-verde, art., răchita-cea-fragedă) Salix fragilis; mlajă, lozie, plesnitoare, salcă2, salcie, salcie-fragedă, salcie-plesnitoare, sălci-că,sălcioaiă. 2 (şi răchită-albă, răchită-de-îm-pletit, răchită-de-mlajă, răchită-mlajă) Salix viminalis; mlajă, răchiţică, răchiţică-albă, răchiţică-mlajă, salcie, salcie-americană, salcie-de-mlaje, salcie-roşie, salcie-vânjoasă, lozie, răchiteaţă. 3 răchită-albă = Salix incana; mlajă, salcie, salcie-albicioasă; răchiţică răchită-toşie = Salix purpurea; mlajă, lozie, răchiţică, salcie, salcie-neagră, salcie-pur-purie, salcie-roşie. 4 (reg.; şi răchită-cu-mâţă, răchită-moale, răchită-puturoasă, răchi-tă-sălbatică) v. Iovă (Salix capraea). 5 (reg.; şi răchită-puturoasă) v. Salcie. Salcie-cenuşie. Salcie-sălbatică. Zălog1 (Salix cinerea). 6 (reg.; şi răchită-albă, răchită-cu-mâţoace, răchi-tă-de-luncă, răchită-de-pădure, răchită-ma-re, răchită-sălbatică) v. Salcie. Salcie-albă. Salcie-alburie (Salix alba). 7 (reg.; şi răchită-albă»răchită-americanăy răchită-de-mla-jăy răchită-iovă, răchită-jalnică, răchită-mlă-joasă, răchită-moartă, răchită-pletoasă, răchită-supărată, art., răchita-plângerii) v. Salcie. Salcie-jalnică. Salcie-moartă. Sal-cie-plângătoare. Salcie-plecată. Salcie-pletoa-să. Salcie-răchitoasă (Salix babylonica). II (colect.; înv. şi pop.) v. Răchitărie. Răchitiş. răchitărie s.f. (colect.; bot.) răchitiş, <înv. şi pop.> răchită, răchitar, răchitici. Răchi-tăria este plantaţia, pădurea sau desişul de răchite. răchiteâţă s.f. (bot.; reg.) v. Mlajă. Răchită. Răchită-albă. Răchită-de-împletit. Răchită-de-mlajă. Răchită-mlajă. Răchiţică. Răchi-ţică-albă. Răchiţică-mlajă. Salcie. Salcie-ame-ricană. Salcie-de-mlaje. Salcie-roşie. Sal-cie-vânjoasă (Salix viminalis). răchitici subst. (colect.; bot.; reg.) v. Răchitărie. Răchitiş. răchitiş s.n, (colect.; bot.) răchitărie, <înv. şi pop.> răchită, răchitar, răchitici. răchiţeâ s.f. (bot.) 1 răchiţică. 2 (la pl. răchiţele) Vaccinium oxycoccos; pomi-ţă-de baltă. 3 (la pl; reg.) răchiţele-de-toamnă v. Brumărea. Flox. Liliac-nemţesc (v. liliac1) (Phlox paniculata). răchiţâl s.m. (zool; reg.) v. Broască-de-iarbă. Broască-verde. Broatec. Brotac. Brotăcel. Buratic (Hyla arborea). răchiţică s.f. (bot.) 1 răchiţea. 2 Elaeagnus angustifolia; măslin-sălbatic, da-fin-sălbatic, salcie-domnească, salcie-mirosi-toare, sălcioară, sălcioară-mirositoare, sălciu-ţă-mirositoare, <înv.> oleastru. 3 (şi răchiţi-că-albă, răchiţică-mlajă) Salix viminalis; mlajă, răchită, răchită-albă, răchită-de-împle-tit, răchită-de-mlajă, răchită-mlajă, salcie, salcie-americană, salcie-de-mlaje, salcie-roşie, salcie-vânjoasă, lozie, răchiteaţă. 4 răchiţică-de-toamnă = Aster tripolium; albăstrică, liliac-de-câmp (v. liliac1), lili-ac-de-toamnă(v. liliac1), liliac-sălbatic (v. liliac1), reg.> tămâiţă-de-câmp. 5 (reg.) v. Bucuria-casei (v. bucurie). Canale (Impati-ens balsamina). 6 (reg.) v. Cătină (Lycium halimifolium). 7 (reg.) v. Iarbă-roşie (Polygonum persicaria). 8 (reg.) v. Mlajă. Răchită-ro-şie (Salix purpurea). 9 (reg.) v. Pufuliţă. Zburătoare (v. zburător) (Epilobium angustifolium). 10 (reg.) v. Răscoage (Chamaenerion angustifolium). 11 (reg.; şi răchiţică-albă) v. Salcie. Salcie-jalnică. Salcie-moartă. Sal-cie-plângătoare. Salcie-plecată. Salcie-pletoa-să. Salcie-răchitoasă (Salix babylonica). 12 (la pl. răchiţele; reg.) v. Slăbănog (Impatiens noli-tangere). răci |1490 răci vb. IV. 11 tr., refl. a (se) răcori, a (se) desfierbânta, a (se) reveni2. Vara, răceşte încăperea cu ajutorul aparatului de aer condiţionat. Mâncarea se pune în frigider după ce se răceşte bine. 2 refl. (despre vreme) a se înăspri, a ostri. Vremea începe să se răcească spre sfârşitul toamnei. 3 intr. (med, med. vet.; despre fiinţe) a trohni, <înv. şi reg.> a înfrigoşa, a colnici, a rădăgi, a rebegi, a trohnări. A răcit pentru că a stat în curent. 4 tr. (arg.; compl indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 5 refl. (arg.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. II fig. 1 refl. (despre fiinţe) a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a înţepeni, a împietri, a îngheţa, a înţeleni, a paraliza, a mărmuri. S-au răcit de frică când au auzit urletul lupului. 2 refl. (recipr.) (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se depărta, a se îndepărta, a se înstrăina, a se rupe. După căsătorie, băiatul s-a răcit de familia lui. Nu s-au văzut de multă vreme şi s-au răcit unul de altul 3 tr. (fam.; compl indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) v. Adormi. Alina. Astâmpăra. Atenua. Calma. Domoli. îmblânzi. Linişti. Potoli. Răcori. Slăbi. Stinge. Tempera. Uşura, răcire s.f. 1 răcit1. Nu mai este loc în frigider şi pentru răcirea sticlelor cu apă minerală. 2 fig. înstrăinare. Răcirea dintre ei a intervenit în urma unei dispute. răcit1 s.n. răcire. răcit2, -ă adj. 1 rece. Caloriferele răcite se încălzesc rapid când centrala termică începe să funcţioneze. Supa răcită nu se poate mânca. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe) trohnit, rădăgit. Unei persoane răcite i se recomandă să bea ceaiuri fierbinţi cu lămâie. răcitoăică s.f. (bot.; reg.) v. Cârligei (v. cârli-gel) (Epilobium roseum). răcitor, -oăre s.n., s.f. 1 s.n. (tehn.) gheţar. Răcitorul este folosit pentru păstrarea alimentelor, pentru răcirea băuturilor etc. 2 s.n., s.f. (tehn.; la cazanul de distilat rachiu; pop.) răcer. Răcitorul este o instalaţie cu apă rece, care serveşte la condensarea vaporilor de alcool. 3 s.n. (med.; arg.) v. Morgă1. Prosectură. răcitură s.f. (mai ales lapl răcituri; culin.) piftie, aitură, catarigi, cotoroage, ghin-turi, îngheţată (v. îngheţat), îngheţătură, piciorong, pistoseli, plachie, răsol, reci (v. rece), străgheaţă, tremurele, tremurici, tremurişte. De Crăciun, gospodinele prepară răcituri de porc sau de curcan. răditură s.f. (tehn.; rar) v. Canelură. Nut. Renură. răcliţă s.f. (înv. şi pop.) v. Casetă. Cutioară. Cutiuţă. rădui'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică terenuri) v. Lotiza. Parcela. răduţă s.f. (înv. şi reg.) v. Casetă. Cutioară. Cutiuţă. răcnet s.n. 1 strigăt, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret, strigare, strigătiiră, <înv. şi reg.> olălău, răcnitură, răncot, răncoteală, răncotit, ţipătură1, ţipot, muget, răget. Răcnetele prizonierilor din lagăr erau sfâşietoare. 2 (înv. şi pop.) v. Muget. Mugit. Răget. 3 (fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. răcni1 vb. IV. intr. 1 (despre oameni) a striga, a ţipa1, a urla, a zbiera, ajbomăi, a otătăi, a puhăi, a răncoti, a ţipoti, a ţipui, a ţipuri, a ţivli, a rage, a se sparge. Jucându-se, copiii răcnesc aşa de tare, încât nimeni nu se poate odihni. Răcneşte de durere când este atins la piciorul lovit. 2 (despre oameni) a striga, a ţipa1, a urla, a vocifera, a zbiera, a trâmbiţa. Enervat din cauza gălăgiei din sală, răcneşte, ameninţă, bate cu pumnul în masă. 3 (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se răsti, a striga, a ţipa1, a urla, a zbiera, a se bursuca,a se burzului, a se stropşi, a se coţobăni, a se oţărî, a se răţoi, a se zborşi, a se zmei, <înv. şi reg.> a se răpşti, a se coţofăni, a hropsi, a se născocorî, a se otătăi, a se răboli, a se răboţoi, a se răcămăţi, a se răgădui1, a răncăni, a se răscocora, a se războti, a se rocoboi, a se scârbi, a se screme, a se sumuţa, a truşni, a truştui, <înv.> a se îngurguţa, a marecuvânta, a râcăi1, a se aspri. Tata răcneşte la copii fără niciun motiv. Adesea se înfuria şi răcnea la ea. 4 (înv. şi pop.; despre unele animale cornute mari) v. Mugi. Rage. Zbiera. răcni*2 vb. IV. tr. (fiziol; reg.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) v. Degurgita. Vărsa. Voma. Vomita, răcnitură s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Răcnet. Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbierătură. Zbieret. 2 v. Muget. Mugit. Răget. răcoăre s.f., adj. I s.f. 1 răcoreală, <înv. şi pop.> răcorire, reveneală. Răcoarea nopţii îi determină să intre în casă. 2 răceală. Răcoarea aerului de munte îi tăie respiraţia. 3 (la pl răcori; de obicei constr. cu vb. ca „a cuprinde”, „a simţi”, „a străbate”, „a trece>T) fiori (v.fior1). O trec răcorii din cauza emoţiei puternice. 4 fig. (fam.) v. Arest. Bastilie. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. II adj. (înv.) 1 v. Răcoros. Reavăn. Rece. 2 v. Răcorit. Răcoritor. Răcoros, răcoreălă s.f. răcoare, <înv. şi pop.> răcorire, reveneală. răcorele s.f. pl. (bot; reg.) 1 v. Rochiţa-rân-dunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis). 2 v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (v. zorea) (Ipo-maea purpurea). 3 v. Zorele (v. zorea). Zore-le-albe (v. zorea) (Pharbites hederacea). 4 (în forma răcârele) Calystegia pubescens; zorele-bătute (v. zorea). 5 v. Zorele (v. zorea) (Quamoclit pennata). răcori vb. IV. 11 tr., refl. a (se) răci, a (se) desfierbânta, a (se) reveni2. Vara, răcoreşte încăperea cu ajutorul aparatului de aer condiţionat. Mâncarea se pune în frigider după ce se răcoreşte bine. 2 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni) a se aerisi, a se luftui, a se lufturi. A ieşit afară pentru a se răcori puţin. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a slăbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a răcorit durerea pentru moment. răcorire s.f. (înv. şi pop.) v. Răcoare. Răcoreală. răcorit, -ă adj. 1 (mai ales poetic) răcoritor, răcoros, <înv.> răcoare. 2 fig. (despre fiinţe) calmat, domolit, îmbunat, împăcat, liniştit, potolit2, îmblânzit, înmuiat. Răcorit, bărbatul regretă atitudinea pe care a avut-o. răcoritor, -oăre adj. 1 răcorit, răcoros, <înv.> răcoare. îi place să se scalde vara în apa răcoritoare a râului. S-a retras la umbra răcoritoare a nucului. 2 fig. alinător, calmant, liniştitor, răcoros. Infuzia din flori de tei are o acţiune răcoritoare asupra sistemului nervos. Unguentul are efect răcoritor. răcorâs, -oăsă adj. 11 răcorit, răcoritor, <înv.> răcoare. 2 (despre aer, miros etc.) reavăn, rece, <înv.> răcoare. Seara, după o zi călduroasă, este o plăcere să respiri aerul răcoros de afară. 3 (în opoz. cu „cald”; despre climă, locuinţe, încăperi etc.) friguros, rece, îngheţat. în staţiunile montane clima este răcoroasă. Are o casă răcoroasă. 4 (despre mirosuri) înviorător, proaspăt. în cameră plutea un miros răcoros de iasomie. II fig. alinător, calmant, liniştitor, răcoritor. răcovină s.f. (bot.) 1 Stellaria media; aurică, coadă-de-găină, cuişoriţă, gheţişoară, iarba-găinii (v. iarbă), iarbă-de-păsări, rocoţel, rocoviţă, scânteiuţă, steluţa-fetei (v. steluţă), steluţă-albă. 2 (reg.) v. Busuioc-de-câmp (Galinsoga quadriradiata). 3 (reg.) v. Busu-ioc-sălbatic (Galinsoga parviflora). 4 (reg.) v. Mierluţă1 (Alsine vema). 5 (reg.) v. Rocoţea (v. rocoţel) (Stellaria graminea). 6 (reg.) v. Roşuţă (v. roşuţ) (Anagallis caerulea). 7 (reg.) v. Sânziană (Galium rotundifolium). 8 (reg.) v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiu-ţă-roşie (Anagallis arvensis). răcui vb. IV. tr. (arg.; compl indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, răculăţ s.m. I (zool) răcuşor, răcuţ. II (bot) 1 Polygonum bistorta; şerpariţă, buruiana-rândunicii (v. buruiană), cărligăţie, cărligete, cârligat, cârligăţică, cârligei, cârliguţ, ghinţură, iarba-balautului (v. iarbă),izibă-bol-navului (v. iarbă), iarba-şarpelui (v. iarbă), iarbă-iute, iarbă-roşie, lemn-dulce, mo-ţul-curcanului (v. moţ1), nodurar, rădăci-na-şarpelui (v. rădăcină), scoriş-de-munte, troscot1, troscoţel, ţâţa-fiului (v. ţâţă). 2 (reg.) v. Iarba-şopârlelor (v. iarbă) (Polygonum viviparum). 3 (reg.) v. Iarbă-ro-şie (Bidens cqrnuus). răcurgere s.f. (hidrol.; înv.) v. Reflux. 1491 | răcuşor s.m. 1 (zool) răculeţ, răcuţ. 2 (entom.) Nepa cinerea; ploşniţă-de-apă. 3 (bot.; reg.) v. Creţuşcă (Filipendula ulmaria). răcuţ s.m. (zool; rar) v. Răculeţ. Răcuşor. rădaşcă s.f. (entom.) Lucanus cervus; răgace, corodaşcă, boul-babei (v. bou), boul-Domnului (v. bou), boul-lui-Dumnezeu (v. bou),boure\, buhai, buhaiul-lui-Dumnezeu (v. buhai), capul-cerbului (v. cap), caraban, cerb, cerbar, cerbul-lui-Dumnezeu (v. cerb), corn, cornac, cornac-mare, corneci, pe-pe-cu-coarne, răgăciţă, taur, vaca-Domnului (v. vacă), vaca-lui-Dumnezeu (v. vacă). rădăcină vb. I. refl. fig. 1 (rar, despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. Statornici. 2 (înv.; despre obiceiuri, vicii, defecte, prejudecăţi, sentimente etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”, „pe la” etc.) v. Invetera. încuiba. înrădăcina, înţeleni. Statornici. rădăcină s.f. I (bot.) 1 colnare. Copacul s-a uscat de la rădăcină. A scos floarea cu tot cu rădăcină, ca să o răsădească într-un ghiveci. 2 rădăcină laterală = rădăcină secundară = radicelă. Rădăcina laterală se dezvoltă pe rădăcina principală. 3 (art.) rădăcina-vieţii = Panax schinseng; ginseng. 4 (reg.) rădăcină-amară v. Genţiană. Ghinţură (Gentiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana sphlogifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata); rădăcină-de-friguri v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum); rădăci-nă-de-ghimber = rădăcină-de-piper-alb v. Ghimber (Zingiber officinale); rădăci-nă-de-lingoare v. a Iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata); b Aişor. Usturoiţă (Alliaria officinalis); rădăcină-de-micşunea v. Stânjenel (Iris florentina); rădăcină-de-să-pun v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis); rădăcină-de-smăhoaiev. Iar-ba-osului (v. iarbă) (Helianthemum nummu-larium); rădăcină-dulce v. a Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata); b Feriguţă. Ferigu-ţă-dulce. Iarbă-dulce (Polypodium vulgare); c Morcov (Daucus carota sativa); rădăci-nă-dulce-de-muntev. Feriguţă. Feriguţă-dul-ce. Iarbă-dulce (Polypodium vulgare); rădă-cină-galbenă v. Sfeclă. Sfeclă-de-nutreţ. Sfeclă-de-nutreţ-galbenă. Sfeclă-furajeră (Beta lutea); rădăcină-neagră a Symphytum cordatum; brustur-negru, fasole-sălba-tică; b v. Tătăneasă (Symphytum officinale); rădăcină-sălbatică v. Hrean (Armoracia rusticana); (art.) râdăcina-ciumeiv. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus); rădăcina-sărăciei v. Pătrunjel-de-câmp. Pătrunjel-sălbatic (Pimpinella saxifraga şi Pimpinella major); rădăcina-şarpelui v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). II (p. anal.) 1 (anat; la dinţi, măsele) şip2. Stomatologul i-a extras dintele cu tot cu rădăcină. 2 (anat.; la coada calului; şi rădăcina cozii) cotor, măcău. Pe rădăcina cozii creşte părul. 3 (med., med. vet.) ţâţână. Coşul de pe obraz are o rădăcină adâncă. 4 (pop.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. 5 (art.; anat.; pop.) rădăcina nasului v. Nasion. 6 (art.; anat.; reg.) rădăcina mâinii v. Carp; rădăcina piciorului v. Tars. 7 (pom.; reg.) v. Pom nealtoit. Pom rău. Pom sălbatic. Portaltoi. 8 (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. 9 (reg.) v. Scorbură. 10 (la pl; constr.; reg.) rădăcinile uşii v. Uşor1. 11 (constr.; înv.) v. Bază. Fundament. Fundaţie. Subas-ment. Temelie. II11 (lingv.) radical. Rădăcina este elementul ireductibil din punctul de vedere morfologic al unui cuvânt, care conţine sensul lexical al cuvântului şi care este comun tuturor cuvintelor din aceeaşi familie. 2 (mat.) radical. Rădăcina este valoarea necunoscutei într-o ecuaţie. 3 (mat.) soluţie. A aflat rădăcina ecuaţiei algebrice. 4 (mat.) rădăcină pătrată = (art.) rădăcina a doua = <înv.> rădăcina cvadratului, rădăcină cvadrată, rădăcină cvadraticească, rădăcină pătratică. Rădăcina pătrată este numărul care, înmulţit cu sine însuşi, dă numărul respectiv; rădăcină cubică = <înv.> rădăcină cubă. Rădăcina cubică a unui număr este numărul care, înmulţit succesiv de două ori cu sine însuşi, reproduce numărul dat; (înv.) rădăcină cubă v. Rădăcină cubică; rădăcină cvadrată = rădăcină cvadraticească = rădăcină pătratică = (art.) rădăcina cvadratului v. Rădăcina a doua. Rădăcină pătrată. 5 (mat.; înv.) v. Numitor. IV fig. 1 început, obârşie, origine, provenienţă, sorginte, sursă, izvor, sâmbure, scutec, fântână. Limba română are rădăcină latină. 2 cauză, obârşie, origine izvor, maică, mamă, naştere. Rădăcina incendiului nu a fost descoperită. 3 (înv. şi reg.) v. Familie. Neam. Sânge. 4 (înv.) v. Bază. Esenţă. Fundament. Piatră de temelie. Piatră fundamentală. Temei. Temelie, rădăcimţă s.f. (bot.; pop.) v. Rădăcinuţă. rădăcimu, -ie adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. rădăcinos, -oâsă adj. fig. (pop. şifam.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Cio-lănos. Osos. rădăcinuţă s.f. (bot.) rădăciniţă, rădăcioară. rădăcioără s.f. (bot.; pop.) v. Rădăcinuţă. rădăgeâlă s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Răceală. rădăgi vb. IV. intr. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Răci. rădăgit, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Răcit2. rădiâc s.n. (bot.; reg.) v. Dumbravă, rădi'scă s.f. (bot.; reg.) v. Ridiche (Raphanus sativus). răduce vb. III. 11 refl., intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe, obiecte, stări etc.; cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aduce. Apropia. Asemăna. Asemui. Semăna2.2 tr. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Apropia. Asemăna. Asemui. Compara. II tr. (înv.) 1 v. Imagina. închipui. înfăţişa. Reprezenta. Vedea. 2 v. Imagina. închipui. înfăţişa. Reprezenta. Reproduce. răgaz răduros, -oâsă adj. (înv.; despre oameni) v. îndurător. Răbdător, rădvân s.n. (transp.; pop.) v. Caleaşcă. răftuleţ s.n. răfturel. în baie este un răftuleţ special pentru sticluţele cu parfum. răfturel s.n.răftuleţ. răfui vb. IV. I tr. 1 (mat.; reg.) v. Calcula. Socoti. 2 (reg.; compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) v. Aprecia. Calcula. Estima. Evalua. Socoti. 3 (reg.; compl. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Isprăvi. înceta. încheia. Sfârşi. Termina. 4 (reg.; compl. indică activităţi, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Isprăvi. încheia. închide. Sfârşi. Termina. 5 (înv.; compl. indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) v. Achita. Lichida. Onora. Plăti. II fig. 1 refl. recipr. (despre oameni) a se socoti. Ne vom răfui cu altă ocazie. 2 refl. recipr. (fam.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra. 3 refl. recipr. (fam.; despre oameni) v. Bate. întrece. Lupta. Măsura. 4 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 5 tr. (fam.; compl indică oameni) v. Atinge. Bate. Lovi. răfuiălă s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Achitare. Lichidare. Onorare. Plată. Plătire. 2 (înv.) v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. II fig. 1 vendetă. Ţine minte! Va veni şi timpul răfuielii. 2 (fam.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Ciocnire. Coliziune. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Duel. Fricţiune. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Război1. Scizură. Vrajbă1. Zâzanie. 3 (fam.) v. Bătaie. Coliziune. încăierare, învălmăşag. învălmăşeală. Luptă, răfui're s.f. (înv.) v. Achitare. Lichidare. Onorare. Plată. Plătire. răgâce s.f. (entom.) Lucanus cervus; rădaşcă, corodaşcă, boul-babei (v. bou), boul-Domnului (v. bou), boul-lui-Dumnezeu (v. bou),bourel, buhai, buhaiul-lui-Dumnezeu (v. buhai), capul-cerbului (v. cap), caraban, cerb, cerbar, cerbul-lui-Dumnezeu (v. cerb), corn, cornac, cornac-mare, corneci, pe-pe-cu-coarne, răgăciţă, taur, vaca-Domnului (v. vacă), vaca-lui-Dumnezeu (v. vacă). răgâz s.n. 1 odihnă, repaus, respiro, odihnit1, preget, răsuflet, zăbavă, <înv. şi reg.> odihneală, paos, păuzare, răzbun2, <înv.> răposare, răsuflare, răsuflu. A avut atâta treabă, încât nu şi-a permis puţin răgaz. 2 linişte, pace, tihnă. După atâta muncă, simte nevoia câtorva momente de răgaz. 3 (constr. mai ales cu vb. „a avea”, „a da”, „a găsi”) timp, vreme, răspas, lete, maidan. Are răgaz până mâine să ia decizia potrivită. Nu a găsit răgaz să-i dea măcar un telefon. 4 amânare, păsuială, păsuire, apestire, îngăduinţă, îngăduire, <înv. şi reg.> răzbun2, răgăduială2, răstoc1, <înv.> îngăduiălă. Proprietarul i-a dat un răgaz de o lună pentru a plăti chiria. 5 (rar) v. Ceas. Clipă. Clipită. Minut. Moment. Oră. Secundă. Timp. Vreme. răgăciţă răgăriţă s.f. {entom.; reg.) v. Rădaşcă. Răgace {Lucanus cervus). râgădâie s.f. {bot.; reg.) 1 v. Turiţă {Galium aparine). 2 {în forma rogodai) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă {Saponaria officinalis). răgădui1 vb. IV. {reg.) 1 tr. {compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. 2 tr. {compl. indică obiecte) v. Apuca. întâmpla. Nimeri. 3 refl. {despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 4 intr. {despre oameni, colectivităţi etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”) v. Năvăli. Veni. răgăduP vb. IV. tr. {reg.; compl. indică oameni, instituţii etc.) v. Amâna. Aştepta, îngădui. Păsui1. răgăduială1 s.f. {reg.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. răgăduiălă2 s.f. {reg.) v. Amânare. Păsuială. Păsuire. Răgaz. răgălie s.f. 11 {mai ales pop.) radină, răgăţână. Răgălia este rădăcina ieşită din pământ a plantelor smulse de vânt, de apă etc. 2 {mai ales pop.) radină. Răgălia este desişul de rădăcini ieşite din malul apelor curgătoare, în care se ascund peşti. 3 {bot; reg.) v. Albei. Pir {Agropyrum repens). II {arg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură, răgăoăce s.f. {anat.; reg.) v. Cavitate orbitară. Orbită. răgăţână s.f. {reg.) v. Răgălie. răgeluţă s.f. {ind. text; reg.) v. Răgiluică. r0get s.n. 1 muget, mugit, mugitură, ruget, <înv. şi pop.> răcnet, <înv. şi reg.> răcnitură. Se aude răgetul vitelor care se întorc de la păşune. 2 fig. răcnet, strigăt, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret, muget. Răgetele prizonierilor din lagăr erau sfâşietoare. răgilă vb. I. tr. {ind. text; compl. indică fuioare de in sau de cânepă) a răheri. A răgilatfuioarele de in trăgându-le pe ragilă. răgiluică s.f. {ind. text; pop.) răgeluţă. Trage cânepa sau inul meliţat pe o răgiluică. răgloti vb. IV. refl. {milit.; înv.; despre armate, popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război3, răgori vb. IV. intr., refl. {reg.; despre oameni sau despre glasul lor) v. Răguşi, răgorit, -ă adj. {reg.; despre oameni) v. Ră-guşit. ^ ^ răgoritură s.f. {med; reg.) v. Afonie. Disfonie. Guturalizare. Răguşeală. răgulă s.f. {înv.) v. Neam. Seminţie. Trib. răguşeălă s.f. {med.) afonie, disfonie, guturalizare, răgoritură. Profesoara suferă de răguşeală cronică. răguşi vb. IV. intr. (despre oameni sau despre glasul lor) a (se) răgori, a sitivi, a (se) ştiri1, a se dogi, a se hodorogi, a se sparge. A răguşit de când vorbeşte. Glasul i-a răguşit din cauza unei răceli puternice. răguşit, -ă adj. 1 (despre oameni) răgorit. Bărbatul răguşit îşi drege vocea. 2 (despre glas) gâjâit2, hârâit2, hârâitor, gâşăit, siteav, spart2, dogit, hodorogit. Are vocea răguşită din cauza unei răceli puternice. răhăţivb. IV. refl. (fiziol; pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Defeca. Ieşi. răheri vb. IV. tr. (ind. text.; reg.; compl indică fuioare de in sau de cânepă) v. Răgila. răivb. IV. (înv. şi reg.) 1 refl. (despre oameni) v. Haini. Inrăi. 2 refl. (despre gameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. 3 intr. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. răiciune s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare/Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie. răieş s.m. (reg.) v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş. răime s.f. (înv. şi reg.) v. Maliţie/Maliţiozitate. Răutate. răinţă s.f. (înv. şi reg.) v. Maliţie. Maliţiozitate. Răutate. răi're s.f. (înv.) v. Maliţie. Maliţiozitate. Răutate. răi't, -ă adj. (reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit, răităr s.m. (milit; înv.) v. Cavalerist. Călăreţ. rămăs1 s.n. 1 rămânere, stare, stat3.1 s-a părut o idee bună rămasul peste noapte la motel 2 (înv. şi pop.; de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune”) v. Pariu. Rămăşag. 3 (jur.; înv. şi reg.) v. Amanet. Gaj. Garanţie. rămăs2, -ă adj, s.m., s.n. I adj. (pop.) 1 (adesea constr. cu vb.„a fi”, „a rămâne” şi cu determ. introduse prin prep. „de”; despre copii) v. Orfan. 2 (adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne”; despre soţi) v. Văduv. II s.m. (jur.; înv. şi reg.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. III s.n. (înv.) 1 v. Rămăşiţă1. Rest 2 v. Excedent Exces. Plus. Prisos. Prisosinţă. Surplus. 3 (jur.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, rămăş s.n. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „apune’) v. Paria Rămăşag, rămăsătură s.f. (reg.) v. Rămăşiţă1. Rest. rămăsdi s.m. (reg.) v. Văduv, rămăşâg s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune’) pariu, <înv. şi pop.> rămas1, prinsoare, rămaş, rămăşeală, rămăşiţă2, <înv.> Vierşun, legătură. A pierdut rămăşagul făcut cu prietenul lui. A făcut rămăşag pe o sumă importantă de lei că va câştiga Steaua în meciul din această Ligă a Campionilor. 2 (reg.) v. Rămăşiţă1. Rest. rămăşeălă s.f. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune’) v. Pariu. Rămăşag. rămăşi vb. IV. refl. recipr. (înv. şi pop.) v. Paria. rămăşitor s.m. (înv.) v. Parior. rămăşi tură s.f. (înv. şi reg.) v. Rămăşiţă1. Rest. rămăşiţă1 s.f. 1 rest, fărâme (v. fărâmă), trevere, <înv. şi reg.> |1492 rămăşitură, mărădic, mont2, rămăsătură, rămăşag, şteamăt, <înv.> rămas2. A dat porumbeilor rămăşiţele de pâine de la masă. Din papiota de aţă i-a rămas numai o rămăşiţă. 2 (de obicei la pl rămăşiţe) relict, relicvă, reminiscenţă, rest, urmă, vestigiu. Arheologii au descoperit câteva rămăşiţe din perioada geto-dacă. 3 (la pl rămăşiţe; anat.; adesea determ. prin „pământeşti”, „trupeşti’) oase (v. os), oseminte, resturi (v. rest), oscioare (v. oscior), osamă, <înv.> mădulare (v. mădular), ţărână. La dezgroparea rămăşiţelor trupeşti, după şapte ani, preotul ţine o slujbă specială. 4 (înv. şi pop.) v. Rest. Restanţă. 5 (jur.; înv. şi reg.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune. 6 (înv. şi reg.) v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. 7 (reg.; peior.) v. Fată bătrână. Fată stătută. 8 (la pl rămăşiţe; relig. creştină; înv.) v. Moaşte. Relicve (v. relicvă). 9 (mat.; înv.) v. Diferenţă. Rest. rămăşiţă2 s.f. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune’) v. Pariu. Rămăşag. rămâielnic, -ă adj. (reg.) v. Codaş, rămâitor, -oăre adj. (în opoz. cu „efemer”; înv.; despre stări, sentimente, relaţii etc.) v. Constant. Durabil. Inalienabil. Stabil. Statornic. Trainic. rămâne vb. III. intr. I (despre oameni; cu determ. locale) 1 a sta, a zăbovi, <înv.> a prebândi. A rămas mai mult timp în catedrală, pentru a-i admira frescele. Mai rămâne în oraş pentru a se întâlni cu un coleg din liceu. 2 a sta. - Rămâi seara aceasta la noi? Pe caniculă este bine să rămânem în casă. I11 (despre fiinţe) a supravieţui, <înv.> a supravia, a survieţui. Nu a mai rămas nimeni în urma catastrofei aviatice. 2 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a subzista, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale au rămas pe Pământ din timpuri străvechi. 3 (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a subzista, a ţine. Palatul a rămas din sec. al XlX-lea. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat; despre imagini, gânduri, idei, amintiri sau despre chipul, spusele, faptele, sentimentele etc. cuiva) a se fixa, a se grava, a se imprima, a se întipări, a se pecetlui, a se săpa, a se tipări. Cuvintele ei au impresionat-o atât de mult, încât i-au rămas în minte. Acest eveniment emoţionant i-a rămas în memorie pentru totdeauna. II11 a udi. Din zece candidaţi, au rămas, în urma concursului, doi. A rezolvat o serie de probleme, dar i-au mai rămas câteva. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „cu) a se alege. Din moştenirea care i se cuvenea nu a rămas cu nimic. 3 a prisosi. S-a mâncat şi a mai şi rămas. Dacă îi vor mai rămâne bani, va putea pleca la munte la sfârşitul săptămânii. IV1 (milit; pop.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. 1493| Birui. înfrânge. întrece. învinge. 2 (înv. şi reg.) v. Lipsi. rămânere s.f. rămas1, stare, stat3, rămos, -oăsă adj. (înv.; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros, rămţurâs, -oăsă adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Găurit2. Rufos. Rupt. Sfâşiat. Uzat. Zdrenţăros. Zdrenţuit, rămurăţ, -ă adj. (pop.; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros, rămureă s.f. (bot.) 1 crăculiţă, crăcuşoară, crăcuţă, crenguţă, rămurică, crenguliţă, crengurea, rămuriţă, răncurea, rătioară, şibă, şibioară. A rupt câteva râmurele de salcie. 2 (lapl. râmurele) Clavaria botrytis; opintici (v. opintic), barba-caprei (v. barbă), burete-creţ, creasta-cocoşului (v. creastă), meloşel, piciorul-cocoşului-târâtor (v. picior), tocmăgel, verzişoară (v. verzişor). 3 (la pl. râmurele) Ramaria botrytis; bure-te-de-conopidă, bujor, bujorel, rămureălă s.f. (înv.; de obicei urmat de determ. care indică felul) v. Branşă. Disciplină. Domeniu. Ramură. Sector. Specialitate, rămuri vb. IV. I refl. 1 (pop.; despre copaci, plante, crengi) v. Desfira. Ramifica. 2 (despre artere, căi de comunicaţie, ape, munţi etc.) v. Radia1. Ramifica. 3 (înv.; despre un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) v. Despărţi. Dezbina. Dezmembra. Divide. Diviza. Frac-ţiona. împărţi. Scinda. Sciziona. Separa. II tr. (înv.; compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza, rămurică s.f. (bot.) crăculiţă, crăcuşoară, crăcuţă, crenguţă, rămurea, crenguliţă, crengurea, rămuriţă, răncurea, rătioară, şibă, şibioară. rămurîre s.f. (rar) v. Ramificare. Ramificaţie, rămuriş s.n. (bot.) rămurişte. Rămurişul stejarului este foarte des. rămurişte s.f. (bot; rar) v. Rămuriş, rămurit, -ă adj. (înv.; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros, rămuriţă s.f. (bot.; reg.) v. Crăculiţă. Crăcuşoară. Crăcuţă. Crenguţă. Rămurea. Rămurică rămuros, -oăsă adj. 1 (despre arbori, arbuşti) crengos, crenguros, ramificat, despicat2, crăcos, rămurat, clombos, clomburat, crăcuros, rătinos, răvănat, <înv.> ramulos, rămos, rămurit. în curtea casei este un stejar rămuros. 2 ramificat, <înv.> răşchirat. Trofeul vânătorii afost un cerb cu splendide coarne rămuroase. Cele mai multe plante au rădăcinile rămuroase. rănăli vb. IV. refl. (med., med. vet; reg.; despre fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza, răncăn s.m. (reg.) v. Râncaci. răncăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. răncâu s.n. (culin.; reg.) v. Prăjeală. Rântaş. răncot s.n. (reg.) 1 v. Răcnet. Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbierătură. Zbieret. 2 v. Gălăgie. Hăr- mălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. răncoteălă s.f. (reg.) v. Răcnet Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbierătură. Zbieret, răncoti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, răncotit s.n. (reg.) v. Răcnet. Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbierătură. Zbieret, răncureă s.f. (bot; reg.) v. Crăculiţă. Crăcuşoară. Crăcuţă. Crenguţă. Rămurea. Rămurică. rănelvănă s.f. (bot; reg.) v. Vătămătoare (v. vătămător) (Anthyllis vulneraria). răni vb. IV. I tr., refl. (med., med. vet; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) a traumatiza, a leza, a leziona, a (se) vulnera, <înv. şi pop.> a (se) vătăma, a (se) sparge, a (se) strica, a (se) tăia, a se plesura, a (se) prizări, a se rănăli, a se rănui, a (se) săgni, <înv.> a (se) plăgui, a plaga Glonţul i-a rănit piciorul. în urma căzăturii s-a rănit la cap. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece afost rănit public, într-o emisiune televizată. 2 tr. (despre întâmplări, situaţii, manifestări ale oamenilor etc.; compl. indică oameni) a durea, a îndurera, a întrista, a mâhni, a ulcera. Atitudinea lui indiferentă a rănit-o. Vorbele lui spuse la mânie au rănit-o mult 3 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a rănit pe toţi. 4 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub indică oameni) v. Aprinde. Entuziasma. înaripa, încălzi. înfierbânta. înflăcăra. înfoca. însufleţi. întărâta. învăpăia. Pasiona, rănire s.f. I (med., med. vet.) lezare, <înv. şi pop.> vătămare, <înv.> rănit1, rănitură. S-a constatat că rănirea lui afost accidentală. II fig. 1 insultare, invectivare, jignire, ofensare, ultragiere, vexare, lezare. Rănirea politicianului afost necuviincioasă. 2 îndurerare, întristare, mâhnire. Vorbele lui spuse la mânie i-au provocat o mare rănire. rănit1 s.n. (med., med. vet; înv.) v. Rănire. rănit2, -ă adj. I (med., med. vet.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre organe etc.) lovit, lezat, <înv. şi pop.> vătămat, pocnit2, marod, prizărit, rănuit, săgnit, <înv.> plăguit, smintit. Abia merge din cauza piciorului rănit II fig. (despre oameni) 1 insultat, invectivat, jignit, ofensat, ultragiat, vexat, atins, lezat, lovit. Politicianul rănit a intrat în polemică cu opozanţii, săi. 2 abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, răpăială neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Rănit după vestea primită, s-a închis în sine. rănitură s.f. (med., med. vet.; înv.) 1 v. Rănire. 2 (concr.) v. Leziune. Plagă. Rană. rănoloăsă s.f. (bot.; reg.) v. Vătămătoare (v. vătămător) (Anthyllis vulneraria). răntui vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranja. Răscoli. Răvăşi. Zăpăci. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) v. Dărăpăna. Degrada. Delabra. Deteriora. Măcina. Părăgini. Ruina. Strica. răntuit, -ă adj. (reg.; despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) v. Dărăpănat. Degradat. Deteriorat. Măcinat2. Părăginit. Ruinat. Stricat. Vechi2, răntună vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî. întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli, rănţui vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică ţesături, împletituri, pânzeturi ori obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite sau din pânză) v. Destrăma. Deşira. Rări. Zdrenţui. 2 refl. (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) v. Degrada. Deteriora. Ponosi. Roade. Strica. Toci. Uza. rănţuiălă s.f. (reg.) 1 v. Destrămare. Deşirare. Rărire. Rărit1. Zdrenţuire. 2 v. Degradare. Deteriorare. învechire. Ponosire. Roadere. Stricare. Tocire. Uzare, rănţuit, -ă adj. (reg.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) v. Degradat. Deteriorat. învechit. Ponosit. Ros. Stricat. Tocit. Uzat. Vechi2, rănui vb. IV. refl. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre organe etc.) v. Răni. Traumatiza, rănuit, -ă adj. (med, med. vet.; reg.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre organe etc.) v. Lovit. Rănit2, rănunchioără s.f. (bot.; reg.) v. Boglar (Ranunculus sceleratus). răpăguş s.n. (reg.) 1 v. Alunecuş. Gheţuş. Lunecuş. 2 (geomorf.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. răpăivb. IV. intr. 1 (despre ploaie, grindină etc.) a pârâi, a ropoti, a ropăi, a sfârâi. Ploaia răpăie pe acoperişul de tablă al casei. 2 (despre arme automate, gloanţe, obiecte cu clape etc.) a păcăni, a pârâi, a ţăcăni, a toca. Mitralierele răpăiau în depărtare. Maşina de scris răpăie enervant. 3 (despre spaţii închise; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’) a detuna, a răsuna, a vui. Sala teatrului a răpăit de aplauze la sfârşitul spectacolului. 4 (pop.; despre lemne sau obiecte din lemn) v. Pârâi. Pocni. Trosni, răpăiălă s.f. 11 pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, ropot, ropotire, ropotit, pârâ- răpăire ială, răpăire, ciuruială de ploaie, ropăială. îi place să asculte răpăiala ploii pe acoperişul de tablă al casei. 2 (de obicei determ. prin „deploaie”, „de grindină3) ropot, ropăială. Răpăiala de ploaie a fost de scurtă durată. 3 (pop. şifam.; glum.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. II fig. (de obicei determ. prin „de aplauze”) ropot. La urcarea pe scenă, marele actor a fost întâmpinat cu o răpăială de aplauze. răpăire s.f. (rar) v. Pârâit. Pârâitură. Răpăială. Răpăit Răpăitură. Ropot Ropotire. Ropotit răpăit s.n. 1 pârâit, pârâitură, răpăială, răpăitură, ropot, ropotire, ropotit, pârâială, răpăire, ciuruială de ploaie, ropăială. 2 păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcănituri în depărtare se aude răpăitul mitralierelor. răpăitură s.f. 1 pârâit, pârâitură, răpăială, răpăit, ropot, ropotire, ropotit, pârâială, răpăire, ciuruială de ploaie, ropăială. 2 păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcănituri răpălui vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) v. Reface. Repara. 2 (compl. indică obiecte stricate, uzate etc.) v. Repara. răpăluit1 s.n. (reg.) v. Refacere. Reparare. Reparat1. Reparaţie. răpăluit2, -ă adj. (reg.; despre obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) v. Refăcut. Reparat2, răpănos, -oâsă adj. 11 (med. vet.; despre animale) jigodios, jigodit, răpchinos. Animalele răpănoase sunt bolnave de rapăn. 2 (med., med. vet.; reg.; despre oameni şi animale) v. Râios. Scabios. II (pop. şifam.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. răpăreţi'e s.f. (înv.) v. Aviditate. Cupiditate. Lăcomie. Rapacitate. răpchinos, -oăsă adj. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru/Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. răpciugă vb. IV. intr. (reg.; despre oameni şi despre unele animale) v. Strănuta, răpciugă s.f. (med. vet.; mai ales la cai) morvă, rapin, armurar, armurare, cârtiţă, mucărie, muci (v. muc), şoricei (v. şoricel). Răpduga este o boală contagioasă, care se poate transmite la om, fiind mortală. răpciugos, -oăsă adj., s.m., s.f. I adj. (med. vet.; mai ales despre cai) morvos. Calul răpciugos prezintă ulceraţii pe mucoasa nazală, pe piele sau pe unele organe. II fig. 1 adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) flenduros, rupt, zdrenţăros, zdrenţuit. Mulţi săraci poartă haine răpciugoase. Un om răpciugos şi murdar cerşea la un colţ de stradă. 2 adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori, p. ext., despre oameni) jerpelit, peticit2, rupt, zdrenţuit. Costumul răpciugos trebuie aruncat. Bătrânul răpciugos inspiră milă când îl vezi. 3 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”) mizer, neajutorat, necăjit, nevoiaş, sărac, sărman, gol2, dezbrăcat2, peleag, deşert. A ajuns bătrân şi răpciugos. Nu au nimic, sunt răpciugoşii satului. răpciune s.m. invar. 1 (înv. şi pop.) v. Septembrie. 2 (reg.) v. August. 3 (reg.) v. Decembrie. răpezitor, -oâre s.n., s.f. (reg.) 1 s.n. v. Săgeată. 2 s.f. v. Praştie, răpi vb. IV. 11 tr. (compl indică fiinţe) a lua, a şterge. Un necunoscut a răpit copilul unui influent om de afaceri pentru a-l şantaja. 2 tr. (compl. indică oameni) a fura, <înv.> a apuca. La nuntă, i-a răpit mireasa. 3 tr. (compl. indică bunuri, obiecte posedate de cineva) a jefui, a prăda, <înv.> a răpşti, a rupe. Un hoţ i-a răpit poşeta. 4 refl., intr. (reg.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 5 refl. (relig. creştină; înv.; despre Iisus Hristos; de obicei urmat de determ. „la cer”, „spre cer”) v. înălţa. Ridica. II tr. fig. 1 (compl. indică teritorii, ţări) a smulge. Otomanii le-au răpit zona cea mai mănoasă a ţârii. 2 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a ridica, a răşlui. Fratele mamei i-a răpit o parte din pământul moştenit. 3 (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfata, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a prinde, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a răpit pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 4 (compl. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a distruge, a aneantiza, a demola, a muri, a nimici, a omorî, a pieri, a sfărâma, a spulbera, a stinge, a strivi, a ucide, a zdrobi. Eşecul avut nu i-a răpit speranţele. 5 (compl indică fiinţe, mai ales oameni) a fura. Cancerul i-a răpit mama. Moartea l-a răpit dintre noi. 6 a fura. Venirea lui neanunţată i-a răpit liniştea. - îmi permiţi să-ţi răpesc un minut din timpul tău? Gândurile negre i-au răpit somnul. răpicids, -oâsă adj. (înv.; despre animale sălbatice carnivore sau despre păsări) v. Prădalnic. Răpitor. răpiciune s.f. 1 (reg.; deprec.) v. Jecmănitor. 2 (înv.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. răpire s.f. 11 luare, rapt, <înv.> apucătură, răpit1, răpitură. Răpirea copilului influentului om de afaceri a fost un act nechibzuit. 2 (înv. şipop.) v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. II fig. 1 captivare, delectare, desfatare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, 11494 încântare, seducere, seducţie, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: răpirea spectatorilor. 2 (înv.) v. Aprindere. Ardenţă. Ardoare. Aripi (v. aripă). Avânt. Căldură. Dogoare. Efervescenţă. Elan. Entuziasm. Febricitate. Fervenţă. Fervoare. Flacără. Foc. Incandescenţă. înflăcărare. înfocare. însufleţire. Pară1. Pasiune. Patimă. Patos. Pojar. Pornire. Suflu. Văpaie. Vâlvătaie. Vulcanism. Zbor1. răpit1 s.n. (înv.) 11 v. Luare. Rapt. Răpire. 2 v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. II fig. v. Aprindere. Ardenţă. Ardoare. Aripi (v. aripă). Avânt. Căldură. Dogoare. Efervescenţă. Elan. Entuziasm. Febricitate. Fervenţă Fervoare. Flăcări Foc. Incandescenţă. înflăcărare. înfocare. însufleţire. Pară1. Pasiune. Patimă. Patos. Pojar. Pornire. Suflu. Văpaie. Vâlvătaie. Vulcanism. Zbor1. răpit2, -ă adj. 11 (despre bunuri, obiecte posedate de cineva) jefuit2, prădat2. Poşeta răpită era din piele. 2 (înv.; mai ales despre temperamentul oamenilor) v. Aprig. Focos. Impetuos. Impulsiv. Iute. înflăcărat. înfocat. Năvalnic. Nedomolit. Nepotolit. Nestăpânit. Nestăvilit. Sălbatic. Tumultuos. Vehement. Violent. II fig. (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, cucerit, hipnotizat, magnetizat, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul răpit a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. răpitor, -oâre adj., s.f. I adj. (despre animale sălbatice carnivore sau despre păsări) prădalnic, <înv.> rapace, răpicios. Uliul este o pasăre răpitoare. II adj. fig. 1 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprin-zibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este răpitor. 2 (despre oameni, despre fizionomia lor sau despre însuşiri ale lor) captivant, fascinant, seducător, fascinator. Imaginaţia scriitorului este răpitoare. III s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). răpitură s.f. (înv.) 11 v. Luare. Rapt. Răpire. 2 v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradl Prădare. Prădat1. Rapt. II fig. v. Captivare. Cucerire. Delectare. Desfatare. Fascinare1. Fascinaţie. Fermecare. Hipnotizare. Hipnoză. încântare. Magnetizare. Răpire. Seducere. Seducţie. Subjugare. Vrăjire. răposâ vb. I. 1 intr. (mai ales în limbajul bisericesc; despre oameni; de obicei la pers. 3 perf. c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a se sfârşi, a se stinge, a^ sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, 1495| a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pristăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni, a o mierli, a se răci. Eminescu a răposat în 1889, după o boală grea. 2 refl., intr. {înv.; despre fiinţe) v. Dormi. Odihni. Repauza. răposăre s.f. 1 (mai ales în limbajul bisericesc) decedare, deces, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, sfârşit1, stingere, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, repaus, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, topenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, prestavlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), săvârşenie, săvârşit1, scădere, sconcenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mierlire. Răposarea poetului a provocat durere. 2 (înv.) v. Odihnă. Răgaz. Repaus. Respiro. răposat1 s.n. (mai ales în limbajul bisericesc; rar) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. răposăt2, -ă adj., s.m., s.f. (mai ales în limbajul bisericesc) decedat, defunct, dispărut, mort, sucombat, <înv. şi pop.> pierit, pierdut, <înv.> pristăvit, săvârşit2, adormit, expirat, repauzat. Străbunii noştri răposaţi trebuie pomeniţi. râpşte s.f. (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Impu-taţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, răpşti vb. IV. 1 refl. (înv. şi reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 2 intr. (înv.; despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) v. Murmura. Protesta. 3 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Invidia. 4 tr. (înv.; compl. indică bunuri, obiecte posedate de cineva) v. Jefui. Prăda. Răpi. 5 tr. (înv.; compl. indică ranguri, demnităţi etc.) v. Uzurpa. răpştire s.f. (înv.) 1 v. Murmur. Protest. 2 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 3 v. Jaf. Jefuire. Jefuit1. Pradă. Prădare. Prădat1. Rapt. 4 v. Uzurpare, răpştit, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, răpştitură s.f. (înv.) v. Murmur. Protest, răpuci vb. IV. intr. (fiziol.; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Asuda. Exsuda. Năduşi. Transpira. răpunătâr, -oăre s.m., s.f., adj. (înv.) I s.m., s.f. 1 v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâ-tor. Ucigaş. 2 fig. v. Ademenitor. Amăgitor, înşelător. Seducător. II adj. v. Omorâtor. Ucigaş. Ucigător. răpune vb. III. 11 refl. (înv. şi pop.; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuiza. Extenua. Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică inamici, adversari) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 3 tr. (în opoz. cu „a câştiga”; înv. şi pop.; compl. indică bunuri, sume de bani, drepturi băneşti etc.) v. Pierde. 4 refl. (înv. şi pop.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. 5 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 6 tr. (milit.; pop.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui, înfrânge. întrece. învinge. 7 tr. (în opoz. cu „a afla”, „a găsi”; reg.; compl. indică obiecte, bunuri materiale etc.) v. Pierde. Rătăci. 8 refl. (reg.; despre oameni) v. încurca. Pierde. Rătăci. II tr. fig. (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a răzbi, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o răpune. răpunere s.f. (pop.) v. Asasinare. Asasinat1. Omorâre. Suprimare. Ucidere, răpurei s.m. pl. (med.; reg.) v. Rapor. răpus, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Asasinat2. Omorât. Suprimat. Ucis2, râret s.n. (reg.) v. Rarişte. Răritură. rări vb. IV. 11 tr. (compl. indică lucruri, corpuri, fiinţe etc. de acelaşi fel aflate într-un şir) a rărici. A rărit răsadurile pentru a se dezvolta mai bine. 2 tr. (tipogr.; compl. indică litere, cuvinte, rânduri) a depărta, a distanţa, a îndepărta, a spatia, <înv.> a spaţiona. A rărit cuvintele scrise împreună. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică ţesături, împletituri, pânzeturi ori obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite sau din pânză) a (se) destrăma, a (se) deşira, a (se) zdrenţui, a (se) destivi, a (se) dezbârna, a (se) rănţui, a se siti, a (se) strica, <înv.> a (se) dezmăţa, a se rânji. Detergentul prea concentrat răreşte ţesăturile. Perdeaua începe să se rărească. II refl. (despre valori, fapte, situaţii etc.) a se împuţina, a se micşora, a se reduce, a scădea, a scăpăta. Recompensele băneşti s-au rărit. S-a constatat că infracţiunile s-au rărit. răricel, -eă adj. răricică, rărişor, răruţ, răriu, rărui. rărici vb. IV. tr. (reg.; compl. indică lucruri, corpuri, fiinţe etc. de acelaşi fel aflate într-un şir) v. Rări. răricică adj. răricea (v. răricel), rărişoară (v. rărişor), răruţă (v. răruţ), rărie (v. răriu), răruie (v. rărui). rărime s.f. 11 (înv. şi reg.) v. Raritate. 2 (reg.) v. Rarişte. Răritură. II (anat.; reg.) Diastemă. Strungăreaţă (v. strungăreţ). rărire s.f. 1 (tipogr.) depărtare, distanţare, îndepărtare, rărit1, răritură, spaţiere. La corec- răruţ tură, s-a făcut rărirea cuvintelor scrise împreună. 2 destrămare, deşirare, rărit1, zdrenţuire, rănţuială, <înv.> dezmăţare. Rărirea ţesăturilor se produce în timp. răriş s.n. (pop.) v. Rarişte. Răritură. rărişor, -oără adj. răricel, răricică, răruţ, răriu, rărui. rârişte s.f. (anat.; reg.) = rarişte. răriştiş s.n. (reg.) v. Rarişte. Răritură. rărit1 s.n. 1 (tipogr.) depărtare, distanţare, îndepărtare, rărire, răritură, spaţiere. 2 destrămare, deşirare, rărire, zdrenţuire, rănţuială, <înv.> dezmăţare. rărit2, -ă adj. 1 (tipogr.; despre litere, cuvinte, rânduri) depărtat, distanţat, spaţiat, răsfirat. Textul anunţului are cuvintele foarte rărite. 2 (despre ţesături, împletituri, pânzeturi sau despre obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite ori din pânză) destrămat, deşirat, zdrenţuit, rânjit. Trebuie să schimbe perdeaua rărită. 3 (mai ales despre aer) rar, rarefiat, rarificat. Aerul este rărit în straturile superioare ale atmosferei. 4 (reg.; despre soluţii, băuturi, mâncăruri etc.) v. Diluat. îndoit. Slab. Subţiat. Subţire. răritoăre s.f. (tehn., agric.; înv.) v. Rariţă1. răritură s.f. 11 (tipogr.) depărtare, distanţare, îndepărtare, rărire, rărit1, spaţiere. La corectură s-a făcut răritură cuvintelor scrise împreună. 2 rarişte, limpeziş, răriş, răret, rărime, răriştiş. Copacii sunt puţini în răritură unei păduri. 3 destrămătură, <înv. şi reg.> stramă, strămătură, <înv.> scămătură. Răriturile perdelei s-au înmulţit după spălare. 4 (ţes.) lătunoaie (v. lătunoi), cărare, dinte, lup, strungă. Răritură se face la marginile pânzei în timpul ţesutului manual. II (anat.; reg.) v. Diastemă. Strungăreaţă (v. strungăreţ). răriţă vb. I. tr. (agric.; compl. indică plante prăşitoare) a şărui. Au rariţatporumbul folosind o rariţă nouă. răriţăre s.f. (agric.) răriţat, răriţătură. răriţăt s.n. (agric.) răriţare, răriţătură. răriţătură s.f. (agric.; reg.) v. Răriţare. Răriţat. răriu, -ie adj. (reg.) v. Răricel. Răricică. Rărişor. rărui, -ie adj. (reg.) v. Răricel. Răricică. Rărişor. rărunchi1 s.m. (anat.) 11 (înv. şi pop.) v. Rinichi. 2 (la oameni; pop.) v. Şale (v. şa). II fig. (anat.; la oameni şi la animale; înv. şi pop.) v. Măruntaie. Viscere. rărunchi2 s.m. (bot.; reg.) 1 v. Boglar (Ranunculus sceleratus). 2 v. Floare-de-leac (Ranunculus repens). 3 v. Gălbenele (v. gălbenea) (Ranunculus polyanthemos). 4 v. Gălbene-le-de-munte (v. gălbenea) (Ranunculus carpaticus). 5 v. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculusfcaria).6v. Piciorul-co-coşului (v. picior) (Ranunculus acris). 7 v. Untişor (Ficaria verna). rărunchioâră s.f. (bot.; reg.; şi rârunchioa- ră-de-pădure) v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum). răruţ, -ă adj. (pop.) v. Răricel. Răricică. Rărişor. răsad |1496 răsad s.n. 11 (bot.) <înv. şi reg.> sad. A plantat în grădină câteva răsaduri de vinete. 2 (bot.; reg.) v. Butaş. 3 (agric.; reg.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă. 4 (bot.; înv.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar. II fig. (înv. şi pop.) v. Neam. Popor. Viţă. răsâdnic s.n. (agric.; reg.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă, răsadniţă s.f. (agric.) pat, pat cald, pat germinativ, pătul, <înv. şi reg.> şcoală, melegâr2, mispet, rai2, răsad, răsadnic, strat, strat cald, strat de gunoi, strat de răsad, ţarc, ţărcălău, vitărie, <înv.> pepinieră, semănărie. în răsadniţe se cultivă răsaduri. răsăi subst. (geogr.; în opoz. cu „occident”; reg.) v. Est. Orient. Răsărit2, răsârea-soarelui s.f. (bot.; reg.) v. Floa-rea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). răsădeălă s.f. (pom., agric.; pop.) v. Plantare. Plantat1. Punere. Pus1. Răsădire. Răsădit1. Replantare. Sădire. Sădit1. Transplantare, răsădi vb. IV. tr. 11 (pom., agric.; compl indică puieţi, răsaduri material săditor viticol etc.) a planta, a pune, a repica, a sădi, a transplanta, a implanta, a semăna1, a presădi, a prosădi, a răstăvi, <înv.> a împlânta, a însădi, a plăntălui, a străplanta. A răsădit în livadă mai multe specii de meri. A răsădit flori în curtea casei. 2 (agric.; pop; compl. indică seminţe de culturi) v. însămânţa. Semăna1. II fig. a planta, a sădi. învăţătorul a răsădit în el pasiunea cititului. răsădire s.f. (pom., agric.) plantare, plantat1, punere, pus1, răsădit1, sădire, sădit1, transplantare, transplantat1, implantare, transplan-taţie, presădire, răsădeală, <înv.> plantaţie. Pentru răsădirea merilor în livadă a adus un specialist. răsădit1 s.n. (pom., agric.) plantare, plantat1, punere, pus1, răsădire, sădire, sădit1, transplantare, transplantat1, implantare, transplantare, presădire, răsădeală, <înv.> plantaţie. răsădit2, -ă adj. (pom., agric.; despre puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) splantat2, sădit2, transplantat2, implantat, presădit, răstăvit. Merii răsădiţi sunt din specii diferite. răsăditor, -oăre s.m., s.f. (înv.) v. Plantator. Săditor. răsăreală s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Germinare. Germinaţie. încolţire. încolţit1. Răsărire1. Răsărit2.2 (fiziol.) v. Bătaie. Mişcare. Palpitare. Palpitaţie. Pulsare. Pulsaţie. Ticăială1. Ticăit1. Ticăitură. Tresăltare. Tresărire. Tresăritură. Zbatere. Zvâcneală. Zvâcnet. Zvâcnire. Zvâcnit. Zvâcnitură. răsări1 vb. IV. intr. 11 (în opoz. cu „a apune”; despre aştri) a apărea, a se arăta, a ieşi, a se ivi, a se ridica, a se sui, a steli, a izvorî. Dimineaţa devreme, soarele răsare, mare şi roşu, în zarea îndepărtată. 2 (despre fenomene luminoase) a apărea, a se arăta, a se ivi, a miji, a (se) iţi, a (se) slomni, a zâmbi. Ceaţa nu s-a împrăştiat, deşi zorii au răsărit. 3 (pop. şifam.; despre sunete, voce etc.; cu determ. introduse prin prep. „până la”, „la”) v. Ajunge. Răzbate. Răzbi. Străbate. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat. şi urmat de obicei de o prop. sub. introdusă prin conj. „că”, exprimă credinţa, speranţa, îndoiala, teama, suspiciunea; înv. şi reg.) v. Crede. Imagina. închipui. Năluci. Năzări. Părea. 5 fig. (despre construcţii înalte, munţi, copaci etc.) a se înălţa a se ridica. Deodată, în faţă răsăriră piramidele. Ceahlăul răsare maiestuos în noapte. 6 fig. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. I11 (bot.; despre plante) a apărea, a se arăta, a creşte, a germina, a ieşi, a se ivi, a încolţi, a miji, a lăstări, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii, a năstimi, a oteşi2. în grădină au răsărit ghioceii. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; bot.; despre frunze, flori, muguri) a apărea, a creşte, a da2, a ieşi. Copacului i-au răsărit mugurii. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; biol; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) a apărea, a se arăta, a creşte, a ieşi, a se ivi, a se înfira, a nizgui, a picni. I-au răsărit primele fire de păr în barbă. Puiului de vrabie încep să-i răsară penele. 4 (înv.; despre fiinţe) v. Apărea. Naşte. 5 fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, a emerge, a încolţi, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se lumina, a se naşte, a se împânzi, a (se) împuia. Un surâs sfios răsare pe chipul ei. 6 fig. (despre construcţii, aşezări omeneşti etc.) a se înălţa, a se ridica. în scurt timp a răsărit un nou oraş în plin deşert. II11 (rar; despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din”) v. Apărea. Decurge. Ieşi. Proveni1. Reieşi1. Rezulta. Urma. 2 (reg; despre aluaturi) v. Creşte. Dospi. Umfla. IV 1 (înv. şi pop.; despre oameni) v. înfiora. Palpita. Tresălta. Tresări. 2 (pop.; cu determ. „din somn”) v. Tresări. răsări2 vb. IV. 1 tr. (reg.; compl. indică lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) v. Crăpa. Despica. Sparge. Spinteca. Tăia. 2 refl. (înv.; despre obiecte, bunuri materiale etc.) v. Pierde. Rătăci. 3 refl. (înv.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. înstrăina. răsărire1 s.f. 11 (în opoz. cu „apus”) răsărit2. Admiră răsărirea stelelor. 2 (geogr.; în opoz. cu „occident”; pop.) v. Est. Orient. Răsărit2. 3 fig. (pop. şifam.) v. Apariţie. Ivire. II (bot.) germinare, germinaţie, încolţire, încolţit1, răsărit2, <înv. şi reg.> încolţitură, răsăreală. Prin răsărire, un germen dă naştere unui organ vegetal sau unei plante. III (înv. şi reg.) v. Tresărire. răsărire2 s.f. (reg.) v. Crăpare. Crăpat1. Despicare. Despicat1. Spargere. Spart1. Spintecare. Spintecat1. Tăiat1. Tăiere, răsăriş subst. (geogr.; în opoz. cu „occident”; reg.) v. Est. Orient. Răsărit2. răsărit1, -ă adj. 1 (bot.; despre plante) germinat, încolţit2. Pe câmp miroase plăcut a iarbă proaspăt răsărită. 2 fig. (despre copii sau despre pui de animale) crescut2, dezvoltat, măricel, măricică, mărişor. Căţeii răsăriţi pot fi daţi spre adopţie. răsărit2, -ă s.n., s.f. I s.n. 1 (în opoz. cu „apus) răsărire1.2 (geogr.; în opoz. cu „occident”; şi art. fi, înv. şi pop., răsărita soarelui) est, orient, răsărire1, soare-răsare, răsai, răsăriş, zorit1, <înv.> levant2, ost. Nava se îndreaptă spre răsărit. II (bot.) 1 s.n. germinare, germinaţie, încolţire, încolţit1, răsărire1, <înv. şi reg.> încolţitură, răsăreală. 2 s.f. (reg.; şi art., răsări-ta-soarelui) v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). răsăritean, -ă adj. 1 (geogr.; în opoz. cu „occidental) estic, oriental, <înv.> ostie, răsă-ritenesc. în partea răsăriteană a Europei vremea este mai secetoasă. 2 (relig.) greco-ori-ental, greco-răsăritean, ortodox, sârbesc. Prietenii lui sunt de rit răsăritean. răsăritenesc, -eâscă adj. (geogr.; în opoz. cu „occidental”; înv.) v. Estic. Oriental. Răsăritean. răsăritură s.f. (fiziol.; înv.) v. Bătaie. Mişcare. Palpitare. Palpitaţie. Pulsare. Pulsaţie. Ticăială1. Ticăit1. Ticăitură. Tresăltare. Tresărire. Tresăritură. Zbatere. Zvâcneală. Zvâcnet. Zvâcnire. Zvâcnit. Zvâcnitură. răsătură s.f. 11 ştersătură, <înv.> ştersură. Nu se admit răsături în tezele de la examenul de admitere în facultate. 2 (rar) v. Bărbiereală. Bărbierit1. Ras1. II (concr.) 1 (şi în forma răzătură) <înv.> răsură.2 O parte din răsătură de brânză o presară deasupra pi-zzei. 2 (reg.) răsunoi, răsură2, răzăli-turi, râzătoare (v. râzător), răzuitură, rosuri (v. rosură). Răsătură este aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâine. 3 (culin.; reg.) v. Frecăţei. Turnăţei. Zdrenţe (v. zdreanţă). răscâci, -ce adj. (reg.; despre oameni sau despre picioarele acestora) v. Crăcănat2, răscâli s.m. (reg.) v. Cazma. Hârleţ. răscăci'vb. IV. refl. (reg.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcăna, răscăci't, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcănat2, răscăiâ vb. I. (reg.) 1 refl. (despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcăna. 2 tr. (compl indică degetele de la mâini) v. Răsfira, răscănâ vb. I. refl. (reg.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcăna, răscănât, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcănat2, răscheie s.f. (tehn.; reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare, răsciti vb. IV. tr. a preciti. Actorii citesc şi răscitesc replicile, până le memorează. răsclocf vb. IV. tr. (compl. indică cloşti) a descloci. A răsclocit cloşca, alungând-o din cuibar. răscoâce vb. III. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică alimente) <înv. şi reg.> a (se) scoace. A răscopt aluatul. Plăcinta s-a răscopt. 2 refl. (despre fructe, seminţe, plante) a se scoroji. Nefiind secerat la timp, grâul s-a răscopt. 3 tr. (rar, compl. indică obiecte, fiinţe, pământul etc.) v. Dogori. încinge1. înfierbânta. 1497| răscoâge s.f. (bot) 1 Chamaenerion angus-tifolium; iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), iarba-fântului-Ioan (v. iarbă), răchiţică, zburătoare (v. zburător), zburătoare-de-pă-dure (v. zburător). 2 (reg.) v. Pufuliţă. Zburătoare (v. zburător) (Epilobium angustifolium). răscoală s.f. I agitare, agitaţie, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă, tulburare, turbulenţă, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, rebelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurba-vă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, hainlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, roco-şitură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. Răscoala sătenilor este justificată din cauza măsurilor luate de autorităţi. II fig. 1 agitaţie, frământare, tulburare, vâlvă, zarvă, mişcare. Hotărârea primăriei de a demola mai multe case din oraş a produs o mare răscoală. 2 protest. în semn de răscoală, profesorii au declanşat greva generală. 3 indignare, revoltare, revoltă, scandalizare. Atitudinea indecentă a băiatului a produs răscoala celor de faţă. 4 agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălura-re, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte răscoala mării. 5 deranj, dezordine, neorânduială, neordine, neregulă, vraişte, zăpăceală, porcăreală. în camera copilului este răscoală. răscoboălă s.f. (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură, răscocoră vb. I. refl. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. răscogeă s.f. (bot.; reg.) v. Pufuliţă. Zburătoare (v. zburător) (Epilobium angustifolium). răscâi s.m. (omit.; reg.) v. Lăstun. Lăst-un-de-apă. Lăstun-de-mal. Lăstun-de-râpi. Rândunică-de-apă. Rândunică-de-lut. Rân-dunică-de-mal. Rândunică-de-pământ. Rândunică-de-pârâu. Rândunică-de-ploaie (Riparia riparia). răscâi s.n! I (păstorit; pop.) răscoleală, răscolit1, răvăşeală, răvăşit1. Toamna, după ce s-a preparat brânza, are loc răscolul stânii, prin separarea oilor după fiecare proprietar în parte. II (concr.; reg.) 1 v. Căuş. 2 (la car sau la căruţă) v. Ceatlău. Cruce, răscoleală s.f. (păstorit; reg.) v. Răscol. răscoli vb. IV. A11 intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) a căuta, a cotrobăi, a scormoni, a scotoci, a se uita, a umbla, a scociorî, a scurma, a fuşeri, a percheziţiona, <înv. şi reg.> a cotroci, a scodoli, a scorbeli, a bârcâi, a bodicăi, a boltăi, a borfai, a boscorodi, a bulduşi, a cobârlui, a cociobăi, a corleşi, a cotili, a cotorî, a coţobăi, a dibisi, a hojbăi, a motroşi, a scobârli, a scofeli, <înv.> a scorteli, a răzvrăti. Răscoleşte prin toate sertarele biroului, dar nu-şi găseşte stiloul. 2 tr. (compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) a deranja, a răvăşi, a zăpăci, a vânzoli, a brăcui, a buntuzui, a permeci, a răntui, a rostopoli, <înv.> a dezorândui, a dezregula. A răscolit toată casa din cauza văruitului pereţilor. 3 tr. (compl. indică cărbuni, jar etc.) a răvăşi, a scormoni, a zgândări, a scociorî, <înv. şi reg.> a scărmăna, a scorni, a râcâi, <înv.> a scotoci, a răzvrăti. Răscoleşte jarul ca să înteţească focul. 4tr. (compl. indică pământ, pulbere, cenuşă etc.) a scurma. A răscolit pulberea de pe cărare pentru a-şi găsi agrafa căzută din păr. 5 intr., tr. (pop.; despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.)v. Râcâi. Scormoni. Scurma. 6 tr. (agric.; pop.; compl. indică ogoare, terenuri etc.) v. Ara. Brăzda. 7 tr. (agric.; pop.; compl indică terenuri cultivate cu plante prăşitoare) v. Prăşi. Săpa. 8 refl. (med, med. vet.; de obicei constr. cu un pron. pers. în dat; fam.; despre stomac) v. Deranja. Strica. II tr. fig. 1 (compl indică ziare, cărţi, reviste etc.) a foileta, a frunzări, a răsfoi, a răsfira. A răscolit în câteva minute ziarul. 2 (compl. indică scrieri, documente, cărţi etc.) a cerceta, a consulta, a examina, a studia, <înv.> a răsfoi. A răscolit toată bibliografia pentru subiectul aflat în studiu. A răscolit documente de arhivă. B 11 tr., refl. pas. (păstorit; pop.) a răvăşi. Toamna, după ce s-a preparat brânza, se răscoleşte stâna, prin separarea oilor după fiecare proprietar în parte. 2 tr. (compl. indică frunze, praf, nisip) a agita, a înălţa, a ridica, a stârni, <înv. şi pop.> a scurma. Vântul puternic răscoleşte praful de pe străzi. 3 tr. (compl indică ape, valuri) a învolbura, a tulbura, a vânzoli. Furtuna răscoleşte valurile mării. 4 intr., refl. (pop.; despre fiinţe; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”) v. Pleca. Porni. 5 refl. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura. II tr. fig. 1 (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a incita, a instiga, a întărâta, a provoca, a stârni, a tulbura, a asmuţi, a incendia, a monta, a porni, a smăcina, a strămura. Hotărârile abuzive au răsculat populaţia. 2 (compl. indică oameni sau sufletul, inima etc. lor) a tulbura, a învifora, a învolbura, a răvăşi, a sfredeli, a zădărî, a uimi, a viforî. Vestea morţii marelui actor i-a răscolit sufletul 3 a exalta, a excita, a stârni, a tulbura, a aprinde, a aţâţa, a incita, a întărâta, a trezi. Cartea îi răscoleşte imaginaţia. 4 (compl. indică sentimente, pasiuni etc. vechi) a reactiva. întâlnirea de promoţie i-a răscolit amintirile din studenţie. 5 a aţâţa, a reînnoi, a scormoni, a stârni, a zgândări. Vederea lui îi răscoleşte mânia. 6 (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, răscolniţă a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a martela, a omorî, a oripila, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a se ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî. îl răscoleşte cu veşnicele ei lamentări. răscolire s.f. 11 deranjare, răvăşire, zăpăcire, <înv.> dezregulare. Copilul a fost pedepsit pentru răscolirea colecţiei de timbre. 2 scormonire, scormonit1, zgândărire, scocio-râre. A întreţinut focul prin răscolirea periodică a jarului. 3 (fiziol, med, med. vet; fam.) v. Greaţă. Nausea. 4 fig. foiletare, frunzăreală, frunzărire, răsfoială, răsfoire. Răscolirea ziarelor în fiecare dimineaţă este un obicei al lui. I11 înălţare, ridicare, stârnire, stâmeală. Vântul puternic a provocat răscolirea prafului de pe străzi. 2 fig. tulburare, înviforare, învolburare, răvăşire, vâltoare, zădărâre, uimire. Vestea morţii marelui actor le-a produs o adevărată răscolire sufletească. răscolit1 s.n. (păstorit; reg.) v. Răscol. răscolit2, -ă adj. 11 cotrobăit2, scotocit2, <înv. şi reg.> scorbelit, rostopolit. Poşeta răscolită era aruncată pe masă. 2 (despre lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) deranjat, răvăşit2, zăpăcit, rostopolit, <înv.> dezregulat, răzvrătit. Colecţia de timbre răscolită trebuie rearanjată. 3 (pop.; despre pământ sau despre alte materii solide) v. Râcâit2. Scormonit2. Scurmat2. 4 (agric.; pop.; despre ogoare, terenuri etc.) v. Arat2. Brăzdat. 5 (agric.; pop.; despre terenuri cultivate cu plante prăşitoare) v. Prăşit2. Săpat2. I11 (despre praf, nisip etc.) înălţat, stârnit. Praful răscolit de vânt irită ochii. 2 (despre ape) învârtejit, învolburat, volburos, <înv. şi reg.> volburat. Apele răscolite ale fluviului sunt ameninţătoare. 3 (despre fiinţe) stârnit. Albinele răscolite ies din stup. III fig. 1 (despre oameni sau despre sufletul, inima etc. lor) tulburat, înviforat, învolburat, răvăşit2, uimit. A fost mult timp cu sufletul răscolit după aflarea morţii marelui actor. 2 (despre sentimente, pasiuni etc. vechi) reactivat Amintirile răscolite îi tulbură somnul. Durerea răscolită îi macină sufletul. răscolitor,-oăre adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, duios, emoţionant, impresionant, înduioşător, patetic, tulburător, <înv.> simţitor, mişcător, pătrunzător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război afost răscolitoare. 2 adj., s.m., s.f. (înv.) v. Agitator. Aţâţător. Incitator. Instigator. Provocator. Tulburător, rascolnic, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) v. Agitator. Aţâţător. Incitator. Instigator. Provocator. Tulburător. răscolniţă s.f. 1 (reg.) v. Deranj. Dezordine. Neorânduială. Neordine. Neregulă. Vraişte. Zăpăceală. 2 (meteor.; reg.; determ. prin „de vifor') v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. 3 (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răz- răscopt meriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. răscopt1, -oăptă adj. 11 (despre alimente, mâncăruri) trecut2. Plăcinta răscoaptă s-a întărit 2 (mai ales despre ouă) tare. Nu-i plac ouăle răscoapte. 3 (mai ales despre fructe) trecut2. Pepenii răscopţi nu au gust bun. Caisele răscoapte au început să se strice. II fig. 1 (despre plante, culturi, câmpii etc.) ars2, dogorit, pârlit. Câmpiile răscoapte ale ţării oferă un peisaj jalnic. 2 (despre materii, obiecte etc.) aprins2, cald, dogorit, fierbinte, încins2, înfierbântat. Se întinde pe nisipul răscopt al plajei. îşi apropie mâinile îngheţate de soba răscoaptă. 3 (înv.; despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) v. Chibzuit Cumpănit. Gândit. Judicios. Matur. Serios. Socotit2. Temeinic. 4 (iron.; despre oameni, despre modul lor de gândire etc.) v. Copt2. Matur. răscâpt2, -oăptă adj. (reg.; despre lapte acru) v. Opărit. Scopt. răscrăcănâ vb. I. (pop. şifam.) 1 refl. (despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcăna. 2 tr. (compl. indică picioarele) v. Crăcăna, răscrăcănăt, -ă adj. (pop. şi fam.; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcănat2, răscrăd vb. IV. refl. (reg; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcăna, răscrăcft, -ă adj. (reg; despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcănat2, răscroi s.n. (croitorie; rar) v. Răscroială. Răscroitură. răscroială s.f. (croitorie) răscroitură, răscroi, scobitură. Răscroiala hainei la gât este prea adâncită. răscroitură s.f. (croitorie) răscroială, răscroi, scobitură. răscruce s.f. 11 intersecţie, încrucişare, întretăiere, răspântie, cruce, crucea drumului (v. cruce), furca drumului (v. furcă), plaţ, <înv.> încrucişătură. La răscrucea celor două şosele a fost instalat un semafor. 2 (geogr.) confluenţă, răspântie. Răscrucea Şiretului cu Dunărea este la sud de Galaţi. 3 (art.; astron.; în opoz. cu „nadir”; pop.) răscrucea cerului = (la pl.) răscrucile cerului v. Amiază. Zenit. 4 fig. cotitură, răspântie. Se află într-un moment de răscruce a vieţii. II (tehn.) 1 (la car sau la căruţă) cruce. De răscruce se prind şleaurile. 2 (la pl răscruci; la războiul de ţesut) aripi (v. aripă), crucişe (v. cruciş), cumpene (v. cumpănă), fofelniţe (y.fofelniţă), speteze (v. spetează). Răscrucile sunt cele două stinghii încrucişate ale vârtelniţei pe care sunt aşezate fofezele. 3 (la vârtelniţă; reg.) v. Aripă. Cruce. Spetează. 4 (la car sau la căruţă; reg.) v. Crucea dinainte (v. cruce). răsculă vb. I. I refl. (despre colectivităţi, grupuri) a se agita, a se mişca, a se răzvrăti, a se revolta, a se ridica, a se tulbura, <înv. şi pop.> a se semeţi, a se scula, <înv. şi reg.> a se zurbălui, <înv.> a se buntui, a se burzului, a se haini, a se lărmui, a se oţărî, a se pristăvi, a se răscoli, a se răzmiriţi, a răzvesti, a se rebela, a se rocoşi, a se zavergisi. Salariaţii se răscoală din cauza reducerilor de personal. II tr. fig. (compl. indică oameni) 1 a indigna, a revolta, a scandaliza. Atitudinea indecentă a băiatului i-a răsculat pe toţi. 2 (pop. şifam.) v. Alarma. Alerta. Angoasa. Frământa. Impacienta. Intriga. îngrijora. Nelinişti. Preocupa. Speria. Tulbura, răsculăre s.f. agitare, agitaţie, răscoală, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă, tulburare, turbulenţă, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, refeelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurba-vă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, hainlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, roco-şitură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. Răscularea sătenilor este justificată din cauza măsurilor luate de autorităţi. răsculat, -ă adj., s.m., s.f. insurgent, răzvrătit, rebel, revoltat, sediţios, apostat, rebelionist, <înv. şi reg.> zurbagiu, sculat2, <înv.> bontaş, buntuşnic, burzuluit, răpştit, răsculător, rebelist, revoltant, rocoşan, rocoşelnic, rocoşit2, rocoşitor, zavergiu, zurba, zurbav. Răsculaţii au început lupta. răsculător s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, răscumpăr s.n. (înv.) v. Răscumpărare, răscumpără vb. I. 11 tr. (compl indică obiecte amanetate, pierdute sau vândute) <înv.> a preacumpăra. Şi-a răscumpărat lanţul amanetat. 2 tr. (compl. indică prizonieri, robi, captivi etc.) <înv.> a scumpăra. Pretorul roman şi-a răscumpărat sclavul. 3 tr. a răsplăti, a recompensa. Nimic nu poate răscumpăra suferinţa din anii de detenţie politică. 4 refl., tr. (relig.; sub. sau compl indică oameni) a (se) izbăvi, a (se) mântui, a (se) purifica, a (se) salva, <înv.> a scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a slobozi, a (se) spăsi, a (se) curăţa, a (se) elibera, a (se) înălbi, a (se) spăla, a (se) dezbrăca, a (se) ridica, a (se) şterge. în faţa lui Dumnezeu, cei păcătoşi se răscumpără prin pocăinţă şi rugăciuni. 5 tr. (pop. şifam.; compl. indică păcate, greşeli, fapte incorecte etc.) v. Expia. Ispăşi. 6 tr. (înv.; compl. indică mai ales oameni) v. Răzbuna. II tr. fig. (fam.) v. Recăpăta. Recâştiga. Recupera. Redobândi, răscumpărăbil, -ă adj. (despre obiecte amanetate, pierdute sau vândute) <înv.> răscumpărător. Obiectele amanetate sunt râscumpărabile. răscumpărăre s.f. 1 răscumpărat1, <înv.> răscumpăr, răscumpărătură, scumpăra-re. A plătit integral suma de bani pentru răscumpărarea obiectelor amanetate. 2 (relig.; înv. şi pop.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare. 3 (înv.) v. Răzbunare. Vendetă. răscumpărăt1 s.n. (rar) v. Răscumpărare. răscumpărat2, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Răzbunat. răscumpărător, -oâre adj. (înv.) 1 (despre obiecte amanetate, pierdute sau vândute) v. Răscumpărăbil. 2 (despre acţiuni, manifes- 11498 târiy atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Ranchiunos. Răzbunător. Vindicativ, răscumpărătură s.f. (înv.) v. Răscumpărare, răscunoscut,-ă adj. 1 arhicunoscut, banal, depăşit, ştiut2, ultracunoscut, vechi2, supercunoscut, prăfuit, filmat2, răsuflat, trezit2. A spus un banc răscunoscut şi nimeni nu a râs. 2 (despre fapte, întâmplări etc. sau despre caracteristici, manifestări etc. ale oamenilor) arhicunoscut, notoriu, proverbial. Legenda lui Prometeu este răscunoscută. răsfâce vb. III. refl. (înv.; despre pământ sau formaţii ale lui) v. Crăpa. Deschide. Despica. răsfăciune s.f. (înv.) v. Delectare. Desfatare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă, răsfăţ s.n. 1 alintare, răsfaţare, răsfaţat1, răzgâială, răzgâiere, răsfaţătură, alintătură, cocoleală, cocolire, cocoli-tură, cocoloşeală, cocoloşire, cocoloşitură, corconeală, corconire, şoimăneală, <înv.> gingăşitură, răsfaţăciune. Răsfăţul exagerat le afectează copiilor caracterul 2 (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. 3 (rar) v. Huzur. Lăfaială. Lăfăire. 4 (fam.) v. Delectare. Desfatare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă. răsfăţă vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. indică mai ales copii, tineri) a (se) alinta, a (se) răzgâia, <înv. şi pop.> a dezmierda, a (se) cocoli, a (se) cocoloşi, a corcomeni, a (se) corconi, a se îmboţi, a (se) mădări, a se mătălnici, a se măzări, a nielcoşi, a nineri, a ninini, a ninirizî, a răsfloci, a se silhui1, a se spanciuli, a se şoimăni, <înv.> a se gingăşi, a (se) lăinici, a moşi. Fetiţa începe să facă mofturi, să se răsfeţe. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a alinta, a dezmierda, a mângâia, a giugiuli, a netezi, a drăgăli, a drăgosti, a băia, a gogoni2, a gomoli, a se hoi, a se honcăi, a se îngurlui1, a mădări, a milui, a nineri, a ninii1, a ninini, a ninirizî, a se pupui2, a răsfloci, <înv.> a linguşi, a măguli, a peripiisi, a adia. îi place ca cineva s-o răsfeţe când este necăjită. 3 refl. (despre oameni) a huzuri, a se lăfăi, a se îmbuiba, a înota, a împărăţi. A fost un om norocos pentru că toată viaţa s-a răsfăţat în belşug, bucurii şi confort 4 tr., refl. (mai ales cu determ. introduse prin prep. „cu”) a (se) delecta, a (se) desfata, a teferici, a (se) îndulci. îşi răsfaţă nepoţii cu tot felul de bunătăţi. S-au răsfăţat în excursie, cumpărându-şi tot ce şi-au dorit. 5 tr. (rar; compl. indică oameni) v. Amuza. Desfata. Dispune. Distra. înveseli. Petrece. Râde. Veseli. II fig. 1 refl. (despre oameni) a se lăfăi. Se răsfaţă în pat până la prânz. 2 tr. (rar; compl. indică oameni) v. Dota. împodobi. înzestra. 3 refl. (rar; despre aşezări, ţinuturi, suprafeţe de apă etc.) v. întinde. Lungi. 1499| răsfăţăre s.f. 1 alintare, răsfăţ, răsfăţat1, răzgâială, răzgâiere, răsfăţătură, alintătură, cocoleală, cocolire, cocoli-tură, cocoloşeală, cocoloşire, cocoloşitură, corconeală, corconire, şoimăneală, <înv.> gingăşitură, răsfăţăciune. 2 (pop.) v. Jovialitate. Veselie. Voioşie. 3 (fam.) v. Delectare. Desfătare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă. răsfăţat1 s.n. alintare, răsfăţ, răsfăţăre, răzgâială, răzgâiere, răsfăţătură, alintătură, cocoleală, cocolire, cocolitură, cocoloşeală, cocoloşire, cocoloşitură, corconeală, corconire, şoimăneală, <înv.> gingăşitură, răsfăţăciune. răsfăţât2, -ă adj. I (mai ales despre copii, tineri) alintat, rău, răzgâiat, <înv. şi pop.> buiac, dezmierdat, cocolit, cocoloşit, giugiulit2, corconit, îmboţit, îndrâncit, mădărit, ninerat, răsflocit, spanciu-lit. Are o fată leneşă şi răsfăţată. II fig. 1 (rar; despre existenţă, condiţii materiale etc.) v. Bogat. îmbelşugat. îndestulat. Opulent. 2 (în opoz. cu „mic”; rar; despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) v. Cuprinzător. Extins. Imens. întins2. Larg. Mare1. Vast2, răsfăţăciune s.f. (înv.) v. Alintare. Răsfăţ. Răsfăţăre. Răsfăţat1. Răzgâială. Răzgâiere. răsfăţătură s.f. (rar) v. Alintare. Răsfăţ. Răsfăţăre. Răsfăţat1. Răzgâială. Răzgâiere. răsfiră vb. I. 11 tr. (compl. indică fire de pâr, barba etc.) <înv. şi reg.> a răşchira. Fata îşi răsfiră pârul pe spate. Vântul i-a răsfirat pieptănătura. 2 refl. (despre penele păsărilor sau, p. ext., despre păsări) se înfoia, a se umfla, a se zbârli, a se sperii, a se străfloca. Penele păunului s-au răsfirat. Vrăbiuţa s-a răsfirat. 3 tr. (compl. indică aripile păsărilor) a desface, a desfăşura, a întinde. Vulturul îşi răsfiră aripile şi îşi ia zborul. 4 tr. (compl. indică degetele de la mâini) a răşchira, a răscăia. îşi răsfiră pe masă degetele mâinii stângi. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) a (se) dispersa, a (se) împânzi, a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a (se) răzleţi, a (se) risipi, <înv. şi pop.> a sparge, a (se) răzni, <înv. şi reg.> a (se) răşchira, a spărgălui, a se deşira. Poliţia a răsfirat protestatarii. Oamenii adunaţi în faţa prefecturii se răsfiră pe străzi. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) a (se) destrăma, a (se) disipa, a (se) împrăştia, a (se) răzleţi, a (se) risipi, a (se) spulbera, <înv. şi pop.> a (se) despica, a (se) sparge, a (se) vărzui, <înv.> a (se) răşchira, a (se) deşira, a (se) ridica, a (se) răzbuna. Vântul a răsfirat norii. 7 tr. (compl. indică materii informă de pulbere, de granule etc.) a împrăştia, a prefira, a presăra, a răspândi, a risipi, a revărsa, a zvârli. A răsfirat nisip pe gheaţa de pe străzi pentru a se evita alunecarea. 8 tr. (compl. indică materii în formă de pulbere, de granule etc.) a împrăştia, a presăra, a pune. A răsfirat zahăr pe tarte. A răsfirat sare peste friptură. 9 tr. a împrăştia, a presăra, a răspândi, a semăna1, a scutura. Invitaţii la cununie au răsfirat flori în faţa tinerilor căsătoriţi. 10 tr. (compl. indică materii sub formă de pulbere) a întinde, a lăţi. Calitatea făinii se constată strângând-o şi răsfirând-o în palmă. 11 refl. (despre elementele componente ale unui întreg, ale unui ansamblu etc.) a se răzleţi. Casele satului se răsfiră una de alta la distanţe mari. 12 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2. împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Răzbate. Transmite. Vehicula. II tr. fig. (înv.) 1 (compl. indică organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) v. Desfiinţa. Dizolva. închide. Lichida. 2 (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică taine, gânduri ascunse, informaţii etc.) v. De-conspira. Destăinui. Dezvălui. Divulga. 3 (compl. indică date, termene, evenimente sau lucruri de făcut, sarcini de îndeplinit etc.) v. Reaminti. 4 (compl. indică ziare, cărţi, reviste etc.) v. Foileta. Frunzări. Răsfoi, răsfirăre s.f. 1 dispersare, dispersie, împrăştiere, răspândire, răzleţire, risipire, raznă, <înv. şi pop.> spargere, spărgălu-ială, <înv.> risipă. Poliţia a primit ordin de răsfirare a oamenilor adunaţi în faţa prefecturii. 2 destrămare, disipare, împrăştiere, risipire, <înv. şi pop.> spargere, spart1, ridicare. Răsfirarea norilor afost rapidă din cauza vântului puternic. 3 împrăştiere, prefi-rare, presărare, presărat1, răspândire, risipire, zvârlire. Răsfirarea nisipului a împiedicat alunecarea pe gheaţă. răsfirăt, -ă adj. 11 (despre fire de păr, barbă etc.) <înv. şi reg.> răşchirat, destrămat. îşi aranjează pârul răsfirat. 2 (mai ales despre penele păsărilor) înfoiat, umflat, zbârlit, ciuş. Păunul are penele răsfirate. 3 (despre degetele de la mâini) răşchirat. îşi ţine pe masă palma stângă, cu degetele răsfirate. 4 (despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) dispersat, împânzit, împrăştiat, răspândit, răzleţit, risipit, răznit, <înv. şi reg.> răşchirat. Protestatarii răsfiraţi se îndepărtează din faţa prefecturii. 5 (despre materii în formă de pulbere, de granule etc.) împrăştiat, prefirat, presărat2, răspândit, risipit. Nisipul răsfirat a împiedicat alunecarea pe gheaţă. 6 (despre elementele componente ale unui întreg ale unui ansamblu etc.) răzleţit. Satul de munte este format din case răsfirate. 7 (rar; despre litere, cuvinte, rânduri) v. Depărtat. Distanţat. Rărit2. Spaţiat. 8 (înv.; în opoz. cu „dens”, „compact”; despre pământ, zăpadă) v. Afânat. înfoiat. Moale. Poros. Pufos. Rar. II fig. (pop.; despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Alunecos. Cameleonic. Capricios. Fluctuant. Inconsecvent. Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Oscilant. Pendular. Schimbător. Superficial. Unduios. Vagabond. Variabil. Versatil, răsfloci vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică mai ales copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. răsfrânge Răzgâia. 2 (compl. indică fiinţe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăţa, răsflocit, -ă adj. (reg.; mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfăţat2. Rău. Răzgâiat, răsfoi vb. IV. tr. 1 (compl. indică ziare, cărţi, reviste etc.) a foileta, a frunzări, a prefira, a străbate, a răscoli, a răsfira. A răsfoit în câteva minute ziarul. 2 (compl. indică ziare, cărţi, reviste etc.) a parcurge, a petrece. înainte de a intra la examen, răsfoieşte în grabă un curs pe care nu a reuşit să-l studieze. 3 (compl. indică filele unei cărţi, ale unui caiet etc.) a da2, a întoarce. Răsfoieşte filele manuscrisului cu multă atenţie. 4 (înv.; compl. indică scrieri, documente, cărţi etc.) v. Cerceta. Consulta. Examina. Studia. răsfoiâlă s.f. foiletare,frunzăreală,frunzărire, răsfoire, <înv.> răscolire, răsfoire s.f. 1 foiletare,fhinzăreală, frunzări -re, răsfoiâlă, <înv.> răscolire. Răsfoirea ziarelor în fiecare dimineaţă este un obicei al lui. 2 parcurgere. Răsfoirea grăbită a notiţelor de la curs nu o ajută să şi memoreze informaţiile. răsfrăngător, -oăre adj. (fiz.; înv.) v. Refrac-tant. Refractiv. răsfrângătură s.f. (rar) v. Cută. îndoitură. răsfrânge vb. III. 11 refl., tr. (fiz.; sub. sau compl. indică raze, radiaţii, unde) a (se) întoarce, a (se) reflecta, a (se) repercuta, a reveni1, a reverbera, <înv.> a (se) refrânge. Unda sonoră se răsfrânge când întâlneşte un obstacol. Suprafaţa de separaţie a două medii diferite răsfrânge razele de lumină în mediul din care au venit. 2 refl. (fiz.; mai ales despre unde, raze de lumină) a se reflec-toriza, a se refracta. Curcubeul apare atunci când lumina se răsfrânge în picăturile de apă din atmosferă. 3 tr. (despre corpuri) a reflecta. Apa. lacului răsfrânge cerul. Sticla poleită a vitrinei îi răsfrânge silueta. 4 refl. (despre sunete) a se repeta. Sunetele care se răsfrâng se întorc sub formă de ecou. 5 refl. a se oglindi, a se proiecta, a se reflecta, a se vedea, a se prevedea, a se stră-vedea, a se mira2, a se răsturna, a se scălda. Chipul ei se răsfrânge în apa limpede a lacului. I11 tr. (compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) a îndoi, a întoarce, a ridica, a sufleca, a sumete, a trage, a răsuci, a sumeca, a supune, <înv. şi reg.> a răsufleca, a suci2, a înfuleca, a sufleteca, a sumeteca. Pe ploaie, şi-a răsfrânt marginile pantalonilor pentru a nu le murdări de noroi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică buzele) <înv. şi reg.> a (se) răzbuza. Când se alintă, îşi răsfrânge buzele. III refl. fig. 1 a se reflecta, a trece. Problemele epocii în care a trăit poetul se răsfrâng în creaţia sa. Efectele poluării se răsfrâng în starea de sănătate a populaţiei. 2 a se resimţi, a se simţi, a se repercuta. Tensiunea dintre părinţi se răsfrânge asupra copiilor. Furia înmagazinată în el se răsfrânge în modul lui de a acţiona. răsfrângere răsfrângere s.f. 11 (fiz.) întoarcere, reflectare, reflexie, repercutare. Răsfrângerea undei sonore se produce la întâlnirea unui obstacol. 2 (fiz.) refracţie, <înv.> plecare. Răsfrângerea este fenomenul de modificare a direcţiei de propagare a unei unde, a unei radiaţii etc. atunci când traversează suprafaţa de separaţie a două medii diferite. 3 oglindire, proiectare, reflectare, reflex, <înv.> reflect. Răsfrângerea chipului ei în apa lacului este posibilă datorită limpezimii acesteia. 4 (înv. şi pop.; urmat de determ. în gen. care indică sursa) v. Bătaie. Lumină. Rază. Strălucire. II fig. reflectare. Poezia lui este o răsfrângere a problemelor epocii în care a trăit. Vorbeşte studenţilor despre efectele poluării şi despre răsfrângerea lor în starea de sănătate a populaţiei. răsfrânsătură s.f. (rar) v. Cută. îndoitură. răsfrânt, -ă adj. 1 (despre extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) îndoit, întors2, ridicat2, suflecat2, sumes, tras, sumecat. Pe ploaie, merge cu marginile pantalonilor răsfrânte. 2 (bot.; despre părţi ale plantelor) îndoit, întors2, revolut, <înv.> reflex. Această plantă are frunzele răsfrânte. 3 (despre carâmbii cizmelor) suflecat2.4 (despre buze) <înv. şi reg.> răzbuzat. Stă cu buzele răsfrânte, ca un copil alintat. răsfrântură s.f. (rar) v. Cută. îndoitură. răsfug s.m., s.n. I s.m. (bot.) 1 Chondrilla juncea; mestecă, sacâz, sălăţica-zidului (v. sălăţică). 2 (reg.) v. Dalac (Paris quadrifo-lia). 3 (reg.) v. Grin-de-pădure. Crin-pestriţ. Crin-sălbatic (Lilium martagon). 4 (reg.) v. Urzică-de-câmp. Urzică-moartă. Urzi-că-moartă-pătată (Lamium maculatum). II s.n. 1 (med. vet; la ovine, caprine; pop.; şi răsfug alb) v. Agalactie contagioasă. 2 (med. vet; la ovine, bovine, caprine; pop.) v. Capie. Cenuroză. 3 (med, med. vet; reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă, răsfugâ vb. I. (înv.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) v. Degaja. Elimina. Emana. Emite. Exala. împrăştia. Răspândi. Scoate. 2 tr. (despre surse de lumină, de căldură etc.; compl. indică radiaţii, emanaţii etc.) v. Difuza. împrăştia. Propaga. Răspândi. Revărsa. Risipi. Vărsa. 3 refl. (fiz.; despre lichide) v. Evapora. Vaporiza. Volatiliza. 4 refl. (despre lichide; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) v. Infiltra. Intra. Pătrunde. Scurge. răsfugâre s.f. (înv.) v. Degajare. Efluenţă. Eliminare. Emanare. Emanaţie. Emisiune. Exalare. Exalaţie. împrăştiere. Răspândire, răsfulgerâ vb. I. intr. (pop.; despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase,pietre preţioase etc.) v. Bria. Licări. Luci. Scăpăra. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străfulgera. Străluci. răsfulgerât s.n. (med. vet; la ovine, caprine; reg.) v. Agalactie contagioasă, răsfulgire s.f. (med. vet.; la ovine, caprine; reg.) v. Agalactie contagioasă, răsfulgi't s.n. (med. vet.; la ovine, caprine; reg.) v. Agalactie contagioasă. răslăbi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Demoraliza. Deprima. Descuraja. Dezola, răslăbi're s.f. (înv.) v. Impotenţă. Incapacitate. Neputinţă. Slăbiciune, răslăbit, -ă adj. (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv.; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. răslăbitură s.f. (înv.) v. Impotenţă. Incapacitate. Neputinţă. Slăbiciune răspăs s.n. (pop.) 1 (constr. mai ales cu vb. „a avea”, „a da”, „a găsi”) v. Răgaz. Timp. Vreme. 2 v. Epocă. Interval. Perioadă. Răstimp. Spaţiu. Timp. Vreme, răspăr s.m. (iht.) 1 Acerina Schraetser, meles. 2 v. Biban (Percafluviatilis). 3 v. Ghi-borţ (Acerina cernua). răspător s.n. (ind. text; reg.) v. Răşchitor. răspândi vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) a (se) dispersa, a (se) împânzi, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răzleţi, a (se) risipi, <înv. şi pop.> a sparge, a (se) răzni, <înv. şi reg.> a (se) răşchira, a spărgălui, a se deşira. Poliţia a răspândit protestatarii. Oamenii adunaţi în faţa prefecturii se răspândesc pe străzi. 2 tr.,refl. (compl sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) a (se) împrăştia, a (se) răzleţi, a (se) risipi, a (se) năsădi, <înv. şi reg.> a (se) sparge, a (se) spărgălui, a buntuzui, a (se) sprânji, <înv.> a (se) scociorî, a (se) scodoli, a se destrăma. Grupul de turişti s-a răspândit prin pădure. 3 tr. (compl. indică materii informă de pulbere, de granule etc.) a împrăştia, a prefira, a presăra, a răsfira, a risipi, a revărsa, a zvârli. A răspândit nisip pe gheaţa de pe străzi pentru a se evita alunecarea. 4 tr. a împrăştia, a presăra, a răsfira, a semăna1, a scutura. Invitaţii la cununie au răspândit flori în faţa tinerilor căsătoriţi. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică lichide; de obicei urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”) a (se) împrăştia, a năpădi, a (se) vărsa. A scăpat căldarea din mână şi apa s-a răspândit în încăpere. 6 refl. (despre plante, buruieni etc.) a se extinde, a se întinde, a se lăţi. Troscotul s-a răspândit în toată curtea. 7 tr., refl. (compl sau sub. indică flăcări, incendii etc.) a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) propaga, a (se) pălălăi, a vâlvora, a (se) lăţi, a merge, <înv. şi reg.> a (se) pălăi, <îhv.> a sări, a vâlvâi. Vântul răspândeşte incendiul pe o suprafaţă mare. Focul s-a răspândit şi la vecini. 8 refl. (despre epidemii, infecţii etc.) a se extinde, a se întinde, a se lărgi, a se lăţi, a se căţăla, a se căţelări, a se căţeii. Epidemia se răspândeşte cu repeziciune. 9 tr. (compl. indică lumini, umbre etc.) a arunca, a da2, a împrăştia, a zvârli. în noaptea adâncă, farul răspândeşte o lumină puternică. 10 tr. (despre surse de lumină, de căldură etc.; compl indică radiaţii, emanaţii etc.) a difuza, a împrăştia, a propaga, a revărsa, a risipi, a vărsa, <înv.> a răsfuga, a răsufla. Becul puternic de la intrare răspândeşte lumina în toate colţurile curţii. |1500 Radiatorul răspândeşte căldură. 11 refl. (despre mirosuri) a adia, a se difuza, a se împrăştia, a se propaga, a se revărsa, a se lăţi, a răzbi. Parfumul crinilor se răspândeşte peste tot. 12 tr., refl. (compl. sau sub. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) a (se) degaja, a (se) elimina, a (se) emana, a (se) emite, a exala, a (se) împrăştia, a scoate, <înv.> a dezabura, a exabora, a (se) răsfuga, a (se) slobozi. Coşurile fabricilor răspândesc gaze periculoase pentru sănătate. în timpul reacţiei se răspândeşte un miros specific. 13 tr. (compl. indică radiaţii, unde, fascicule etc.) a degaja, a dezvolta, a emana, a emite, a produce, a radia1, <înv.> a libera. Lemnele care ard răspândesc căldură. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) a (se) difuza, a (se) duce2, a (se) împrăştia, a (se) întinde, a (se) propaga, a răzbate, a (se) transmite, a (se) vehicula, a (se) ebruita, <înv. şi pop.> a purta, a (se) lăţi, a (se) risipi, a vântura, <înv.> a (se) povesti, a (se) răsfira, a (se) vesti, a pătrunde, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. Răspândeşte prin vecini bârfe pe seama lor. Totdeauna veştile rele se răspândesc peste tot. 2 refl. (despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) a circula, a se extinde, a se împrăştia, a se întinde, a se propaga, a se transmite, a se lăţi, <înv.> a se răşchira, a se tinde, a merge, a umbla. Pe seama ei se răspândesc tot felul de zvonuri. 3 tr. (compl. indică idei, teorii, principii, metode, învăţături etc.) a difuza, a lansa, a populariza, a propaga, a propovădui, a vulgariza, <înv.> a răsuna, a semăna1. Oamenii de ştiinţă răspândesc ideile cele mai valoroase prin intermediul cărţilor. 4 tr. (relig.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) a predica, a propaga, a propovădui, <înv. şi reg.> a propovedi, <înv.> a binevesti, a bogoslovi, a mărturisi, a povesti, a povestui, a spune, a vorbi, a vorovi, a semăna1. Clericii catolici şi ortodocşi au răspândit creştinismul în lumea a treia. 5 tr. (compl. indică idei, concepţii etc.) a predica, a propaga, a propovădui. A devenit cunoscut pentru că a răspândit principiul de dreptate şi egalitate pentru toţi oamenii. 6 refl. (despre idei, concepţii, ştiinţe, tehnici etc.) a pătrunde, a se propaga, a se revărsa. Astăzi, informatica se răspândeşte în toate domeniile de activitate. 7 tr. (compl indică stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc.) a disemina, a împrăştia, a propaga, a semăna1, a sufla. Răspândeşte numai ură între ei. 8 refl. (mai ales despre dureri fizice) a iradia, a se împrăştia. Durerea se răspândeşte în tot corpul. 9 refl. (despre boli) a se lua, a se transmite. Unele boli se răspândesc în anumite sezoane ale anului. 10 tr. fig. a (se) degaja, a (se) împrăştia, a răsufla, a respira, a (se) revărsa. Fiinţa ei răspândeşte bunătate. Din paginile romanului se răspândeşte revolta intelectualului prins în mrejele unei societăţi ostile. 1501 | răspândire s.f. 11 dispersare, dispersie, împrăştiere, răsfirare, răzleţire, risipire, raznă, <înv. şi pop.> spargere, spărgălu-ială, <înv.> risipă. Poliţia a primit ordin de răspândire a oamenilor adunaţi în faţa prefecturii. 2 împrăştiere, răzleţire, risipire, destrămare. Pentru a găsi drumul bun, turiştii au hotărât răspândirea grupului lor. 3 împrăştiere, prefirare, presărare, presărat1, răsfirare, risipire, zvârlire. Răspândirea nisipului a împiedicat alunecarea pe gheaţă. 4 extindere, întindere, lăţire. Răspândirea troscotului s-a produs în toată curtea. 5 extindere, întindere, lărgire, lăţire. Răspândirea unei epidemii este greu de controlat. 6 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică radiaţii, emanaţii, mirosuri etc.) difuzare, împrăştiere, propagare, revărsare, vărsare. A pus la intrare un bec puternic pentru răspândirea luminii în toate colţurile curţii. Răspândirea căldurii de la calorifer este uniformă în cameră. 7 degajare, efluenţă, eliminare, emanare, emanaţie, emisiune, exalare, exalaţie, împrăştiere, <înv.> dezaburire, răsfugare, slobozire, răsuflet. Răspândirea de gaze din coşurile fabricilor este periculoasă pentru sănătate. I11 difuzare, difuziune, propagare, transmitere, vânturare. Presa, televiziunea şi radioul se ocupă cu răspândirea ştirilor. 2 circulaţie, diseminare, împrăştiere, propagare, diseminaţie, lăţire. Răspândirea unor zvonuri mincinoase este frecventă. 3 popularizare, propagare, propovăduire, vulgarizare, <înv.> poporanizare, propagaţie. Răspândirea celor mai valoroase idei se face prin intermediul cărţilor. 4 (relig.) predicare, propagare, propovăduire, <înv.> mărturisire, mărturisitură, spunere, uluită, semănare1. Răspândirea credinţei creştine este frecventă în lumea a treia. 5 extindere, întindere, lărgire, mărire, lăţire, <înv.> adăugare. De câtva timp se observă răspândirea dominaţiei concernelor asupra pieţei petrolului. răspândit, -ă adj. 11 (despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) dispersat, împânzit, împrăştiat, răsfirat, răzleţit, risipit, răznit, <înv. şi reg.> răşchirat. Protestatarii răspândiţi se îndepărtează din faţa prefecturii. 2 (despre materii în formă de pulbere, de granule etc.) împrăştiat, prefirat, presărat2, răsfirat, risipit. Nisipul răspândit a împiedicat alunecarea pe gheaţă. 3 (despre radiaţii, unde, fascicule etc.) degajat, dezvoltat, emanat, emis, radiat. Soarele, prin căldura răspândită, menţine viaţa pe Pământ. 4 (despre gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) degajat, emanat, emis, exalat, iradiat, împrăştiat, scos2. Gazele răspândite sunt periculoase pentru sănătate. I11 (despre cuvinte, expresii, practici etc.) cunoscut, curent, frecvent, general2, habitual, obişnuit, uzual, ha-bitudinal. A alcătuit un dicţionar cu termenii medicali răspândiţi. 2 (despre idei, teorii, învăţături etc.) popularizat, propagat. Ide- ile răspândite au fost acceptate de lumea ştiinţifică. răspânditor, -oăre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. popularizator, propagator, propovăduitor, vulgarizator, semănător1. Este un cunoscut răspânditor al tradiţiilor de la sate în mediul urban. 2 adj. (rar) v. Po-pularizant. Popularizator. Propagator. Propovăduitor. răspânti vb. IV. refl. (reg.; despre drumuri, râuri, căi de acces etc.) v. Bifurca. Despărţi, răspântie s.f. 11 intersecţie, încrucişare, întretăiere, răscruce, cruce, crucea drumului (v. cruce), furca drumului (v. furcă), plaţ, <înv.> încrucişătură. La răspântia celor două şosele afost instalat un semafor. 2 (geogr.; rar) v. Confluenţă. II fig. cotitură, răscruce. Se află într-un moment de răspântie a vieţii. răspetie s.f. 1 (reg.) v. Giulgiu. Linţoliu. 2 (înv.) v. Crucifix. răspică vb. I. tr. (înv.) 11 (despre ambarcaţiuni, păsări, sunete, fascicule de lumină etc.; compl indică mase de aer sau de apă) v. Despica. Străbate. 2 (compl. indică lucruri împăturite, îndoite, strânse etc.) v. Desface. Despături. Dezdoi. întinde. 3 (compl. indică mai ales proprietăţi, caracteristici ale unor fiinţe, stări, fenomene, creaţii etc.) v. Defini. Determina. Identifica. Preciza. Stabili. 4 (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; compl. indică idei,probleme, noţiuni etc.) v. Clarifica. Desluşi. Elucida. Explica. Explicita. Lămuri. Limpezi. Preciza. Rezolva. Soluţiona. II fig. (compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Explora. Investiga. Studia. Urmări. răspicâre s.f. (înv.) 1 (de obicei urmat de determ. care arată obiectul studiului) v. Analizare. Analiză. Cercetare. Examen. Examinare. Investigare. Investigaţie. Studiere. Studiu. Urmărire. 2 v. Clarificare. Desluşire. Elucidare. Explicare. Explicaţie. Explicitare. Lămurire. Limpezire. Precizare. Rezolvare. Soluţie. Soluţionare. răspicât, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, precis, <înv.> apriat, dezvelit, luminos, transparent, neted, luminat2. Are o reprezentare răspicată a întregului proiect. 2 (despre glasul, vocea, modul de exprimare a cuiva) apăsat2, categoric, convins, decis, ferm, hotărât, despicat2. îi spune pe un ton răspicat să părăsească încăperea. II adv. (modal) 1 aievea, clar, desluşit, explicit, expres2, lămurit, limpede, lişteav, nilvan, pur2, <înv.> apriat, chiar, curat. I-a repetat răspicat cum trebuie să procedeze. 2 (în legătură cu vb. ale vorbirii) apăsat2, energic, ferm, hotărât, poruncitor. îi spune răspicat să plece. răsplâi s.n. (reg.) v. Creion. răspunde răsplătă s.f. 11 recompensă, <înv. şi pop.> mulţumire, preţ, mulţumită (v. mulţumit), vălceag, <înv.> hac, plaşcă2, răsplătire, simbrie, mercede. A primit o răsplată binemeritată pentru serviciile pe care i le-a făcut. 2 (econ.) drept, retribuţie. Beneficiază de o răsplată bănească importantă. III pedeapsă, plată, recompensă, aflicţiune, <înv.> plătire, răsplătire. Copilul care minte primeşte din partea părinţilor o răsplată pe măsură. 2 (înv.) v. Răzbunare. Vendetă. răsplăti vb. IV. I tr. 1 (compl. indică oameni) a recompensa, <înv. şi pop.> a cununa, a mulţumi, <înv. şi reg.> a cunoaşte. L-a răsplătit cu o sumă mare de bani pentru serviciile pe care i le-a făcut. 2 (jur.; compl indică oameni) a compensa, a despăgubi, a indem-niza, <înv. şi reg.> a escontenta, a escontentelui, a potoli, <înv.> a dezdăuna, a mulţumi, a repara. Societatea de asigurări a răsplătit asiguratul care a suferit prejudicii fizice. 3 a răscumpăra, a recompensa. Nimic nu poate răsplăti suferinţa din anii de detenţie politică. II tr. 1 (compl. indică oameni) a pedepsi, <înv.> a plăti. Va fi răsplătit cândva pentru nerecunoştinţa sa. 2 (înv.; compl. indică sentimente, atitudini etc.) v. Pedepsi. Răzbuna. III tr., intr. fig. (reg.) v. Ispăşi, îndura. Plăti. răsplătire s.f. I 1 recompensare, <înv.> recompensaţie. O muncă bine făcută trebuie să aibă o răsplătire justă. 2 (jur.; înv.) v. Compensare. Compensaţie. Daune (v. daună). Despăgubire. Indemnizaţie. 3 (înv.) v. Răsplată. Recompensă. II (înv.) 1 v. Pedeapsă. Plată. Răsplată. Recompensă. 2 (constr. cu vb. „a da”, „a face”) v. Răzbunare. Vendetă. 3 v. Revanşă. răsplăţilor, -oăre adj., s.m., s.f. (înv.) v. Pedepsitor. răspopi vb. IV. (bis.; compl. indică preoţi) a caterisi, <înv.> a despopi, a despreoţi. Preotul a fost răspopit pentru că a încălcat grav canoanele bisericeşti. răspopire s.f. (bis.) caterisire, <înv.> despopi-re, despreoţire, izvâijanie, caterisis. Consiliul a hotărât râspopirea preotului. răspopit adj. (bis.; despre preoţi) caterisit, <înv.> despopit, despreoţit. Preotul răspopit s-a angajat ca funcţionar. răspunde vb. III. 1 intr., tr. (despre oameni) <înv. şi pop.> a zice, a feleli, a felelui. Nu i-a răspuns la întrebare. Luat pe nepregătite, nu prea ştie ce să-i răspundă. 2 intr. (despre oameni) a reacţiona, a replica, a riposta, <înv.> a întâmpina, a prici3. îl sfătuieşte să nu răspundă la provocările lansate în presă. Răspunde vehement atunci când este atacat. 3 intr. a reacţiona, <înv.> a reaga. Organismul răspunde la căldură prin transpiraţie. A răspuns bine la tratament. 4 tr. a întoarce, a replica, a retorca. I-a răspuns vreo două, încât a rămas uimit. 5 intr. (jur.) a cauţiona, a garanta, a gira, a chezăşui. Răspunde pentru nevinovăţia acestui om. 6 intr. a corespunde, a se potrivi, a acoperi. Definiţia dată răspunde perfect răspundere sensului cuvântului. 7 tr. (înv.; compl indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) v. Achita. Lichida. Onora. Plăti. 8 intr. (înv.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. 9 intr. (înv.; despre oameni) v. Conveni. înţelege. învoi. Vorbi. lOtr. (înv.; compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) v. Articula. Emite. Pronunţa. Rosti. 11 intr. (înv.; despre oameni) v. Protesta. 12 refl. recipr. (înv.; despre oameni) v. întâlni. Vedea. 13 tr. (înv.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. 14 refl. (înv.; despre oameni) v. Prezenta. Recomanda. 15 refl. impers. (înv.) v. Chema. Numi. Spune. Zice. răspundere s.f. 1 îndatorire, obligaţie. Ca şef, are multe răspunderi. 2 responsabilitate, <înv.> răspuns, răspunzătate. îşi asumă răspunderea pentru afirmaţiile sale. 3 responsabilitate, sarcină. Cei doi soţi îşi împart răspunderile între ei. 4 (înv.) v. Achitare. Lichidare. Onorare. Plată. Plătire. 5 (înv.; adesea constr. cu vb. „a da”, „a primi”) v. Răspuns. 6 (înv.) v. Articulare. Articulaţie. Emisiune. Emitere. Prolaţiune. Pronunţare. Pronunţie. Rostire, răspuns s.n. 1 (adesea constr. cu vb. „a da”, ,,a primi”) <înv. şi reg.> feleleat, <înv.> răspundere, otveat A primit un răspuns evaziv din partea lui. L-a întrebat ceva şi aşteaptă un răspuns. 2 (adesea constr. cu vb. „a admite”, „a suferi”, „a suporta”) contrazicere, replică, ripostă, <înv.> spunere. Această judecată nu admite răspuns. 3 (mat.) dezlegare, rezolvare, rezultat, soluţie. Elevul a găsit răspunsul problemei de geometrie. 4 (med., med. vet.) răspuns imunitar = reacţie imunitară. Răspunsul imunitar nu oferă protecţie în faţa infecţiilor sau a cancerului. 5 (înv. şi pop.) v. Comunicare. Informaţie. înştiinţare. Ştire. Veste. 6 (înv.) v. Răspundere. Responsabilitate. 7 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 8 (înv.) v. Seamă. Socoteală. 9 (înv.) v. Dovadă. Indicaţie. Indiciu. Mărturie. Pildă. Probă. Semn. 10 (înv.) v. Justificare. Justificaţie. Motivare. Motivaţie. Scuză, răspunzătate s.f. (înv.) v. Răspundere. Responsabilitate. răspunzător, -oâre adj. 1 (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „pentru3) responsabil. Persoanele alienate nu sunt răspunzătoare de faptele lor. Este răspunzător pentru afirmaţiile sale. 2 (înv.) v. Adecvat. Conform. Convenabil. Corespunzător. Cuvenit. Eficace. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent. Potrivit. Recomandabil. Recomandat, răstălmăci vb. IV. tr. 11 (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contra-face, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a adultera, a erona, a răzjudeca, a cotârji, a mitocosi, <înv.> a deznaturalisi, a izvrăti, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a violenta, a interverti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a răstălmăcit voit textul comunicatului. 2 (rar; urmat de determ. introduse prin prep. „în) v. Transpune. II fig. (rar; compl. indică fenomene, stări, acţiuni etc.) v. înfăţişă. Oglindi. Prezenta. Reflecta. Reoglindi. Reprezenta, răstălmăcire s.f. alterare, deformare, denaturare, escamotaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, fumisterie, <înv.> falsificaţie, distorsionş», distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, violentare, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza răstălmăcirii textului comunicatului. răstălmăcit, -ă adj. (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, <înv.> izvră-tit, distorsionat, mutilat, pervertit, siluit, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul răstălmăcit al comunicatului l-a revoltat. răstăuţe s.f. pl. (culin., ind. alim.; reg.) v. Tăiţei. răstăvi vb. IV. tr. (pom., agric.; reg.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Planta. Pune. Răsădi. Repica. Replanta. Sădi. Transplanta. răstăvi't, -ă adj. (pom., agric.; reg.; despre puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Plantat2. Răsădit2. Sădit2. Transplantat2, răsteălă s.f. (pop.) răstire, stropşeală, răţoială, răţoitură, <înv. şi reg.> răstitură, răboleală. îl roagă să înceteze cu răstea-la şi să poarte discuţia pe un ton calm. Copilul s-a săturat de răstelile tatălui său. răsti vb. IV. refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a răcni1, a striga, a ţipa1, a urla, a zbiera, a se bursuca, a se burzului, a se stropşi, a se coţobăni, a se oţărî, a se răţoi, a se zborşi, a se zmei, <înv. şi reg.> a se răpşti, a se coţofani, a hropsi, a se născocorî, a se otătăi, a se răboli, a se răboţoi, a se răcămăţi, a se răgădui1, a răncăni, a se răscocora, a se războti, a se rocoboi, a se scârbi, a se screme, a se sumuţa, a truşni, a truştui, <înv.> a se îngurguţa, a marecuvânta, a râcăi1, a se aspri. Tata se răsteşte la copii fără niciun motiv. Adesea se înfuria şi se răstea la ea. răstigni vb. IV. I tr. (în Antic.; compl. indică condamnaţi) a crucifica, <înv. şi pop.> a pironi, <înv.> a găvozdi, a ţintui. Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi răstignit pe Golgota. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni) a canoni, a căzni, a chinui, a schingiui, a tortura, a crucifica, a vampiriza, a ustura, a întinde, a strânge, a tescui, a ucide. L-au răstignit pentru a mărturisi o vină pe care nu o avea. 2 tr. (înv.; compl. indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc.ale lor) v. Birui, înfrâna. înfrânge. înstruna. învinge. Stăpâni. Struni. Ţine. 3 refl. (înv.; mai ales despre oameni) v. Abţine. Domina. înfrâna. Opri. Răbda. Reţine. Stăpâni. Ţine. răstignire s.f. (în Antic.) crucificare, <înv.> răstignit1, răstignitură. Răstignirea lui Iisus Hristos s-a făcut pe Golgota. |1502 răstignit1 s.n. (în Antic.; înv.) v. Crucificare. Răstignire. răstignit2, -ă adj. (în Antic.; despre condamnaţi) crucificat, <înv. şi pop.> pironit. Iisus Hristos răstignit a murit în văzul mulţimii adunate în faţa crucii. răstignitură s.f. (în Antic.; înv.) v. Crucificare. Răstignire. răstimp s.n. 1 epocă, interval, perioadă, spaţiu, timp, vreme, <înv. şi pop.> soroc, răspas, <înv. şi reg.> seamă, <înv.> zăstimp, protesmie. Răstimpurile de dezvoltare economică sunt faste pentru progresul unei societăţi. 2 timp, vreme, scopot1. în tot acest răstimp nu a scos o vorbă 3 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de’) interval, timp, vreme, <înv.> diastemă, curs1. în răstimp de o zi a fost de două ori la farmacie. 4 interval. A trecut un răstimp destul de mare de când nu te-am văzut. 5 ceas, interval, oră, perioadă, timp, vreme. A mai aşteptat un răstimp bun până a venit. 6 durată, interval, întindere, perioadă, timp, rahăt, <înv.> vârstă de vreme (v. vârstă1). Pe tot răstimpul verii a fost la ţară, la bunici. 7 (rar) v. Contenire. încetare. întrerupere. Oprire. răstire s.f. (pop.) răsteală, stropşeală, răţoială, răţoitură, <înv. şi reg.> răstitură, răboleală. răstit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre glas, ton, voce) expozitiv, ridicat2, răţoit, aspru, dur, înăsprit, rece, sec, tăios, uscat2.1 se adresează pe un ton răstit. 2 (pop. şifam.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. II adv. (modal) răţoit, aspru, dur, rece, sec, tăios, uscat2. îi vorbeşte răstit. răstitură s.f. (înv. şi reg.) v. Răsteală. Răstire. Stropşeală. răstoârce vb. III. (înv. şi pop.) 1 refl. (despre fiinţe) v. Răzbuna. 2 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică sentimente, atitudini etc.) v. Pedepsi. Răzbuna. răstoc1 s.n. (reg.) v. Amânare. Păsuială. Păsuire. Răgaz. răstdc2 s.n. (muz.; reg.) v. Fluier. Fluierătoa-re (v. fluierător). răstopi vb. IV. refl. (înv.; despre ceară, lumânări, ciocolată etc.) v. Topi. răstopi't, -ă adj. (înv.; despre ceară, lumânări, ciocolată etc.) v. Topit2. răstrăbun s.m. (înv. şi reg.) v. Răstrăbunic. Răstrămoş. răstrăbunic, -ă s.m., s.f. (rar) răstrămoş, <înv. şi reg.> răstrăbun, răstrămamă. Răstrăbunicul este părintele străbunicului sau al străbunicii considerat în raport cu răstrănepoţii. răstrămâmă s.f. (reg.) v. Răstrăbunică (v. răstrăbunic). Răstrămoaşă (v. răstrămoş). răstrămoş, -oâsă s.m., s.f. (rar) răstrăbun, <înv. şi reg.> răstrăbun, răstrămamă. răstupeâscă s.f. (bot.; reg.) = rostopască. răsturnă vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, corpuri etc.) a întoarce, a îmburda, a ranversa. A răsturnat vasul cu gura 1503| răsucire în jos. 2 refl. (despre vehicule) a şavira. Din cauza vitezei nepotrivite, la o curbă periculoasă, şoferul a pierdut controlul maşinii, care s-a răsturnat. 3 tr. (compl. indică alimente) a întoarce. A răsturnat budinca din tavă pe un platou. 4 tr. (compl. indică recipiente) a vărsa. A răsturnat cana cu apă din greşeală. 5 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a trânti, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a răsturnat la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a răsturnat adversarul în ring. 6 refl. (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) a cădea, a se nărui, a se prăbuşi, a se abate2, a se poticni, <înv. şi pop.> a pica2, a se prăvăli, a se povârni, a se turna1, a oticni, <înv.> a scăpăta. S-a răsturnat de pe scaun din cauza unei ameţeli puternice. II fig. 1 tr. (compl. indică ordinea elementelor unei serii) a interverti, a inversa. Nu acceptă să răstoarne rolurile sociale. A fost nevoită să-şi răstoarne planurile din acea zi. 2 tr. (compl. indică şefi de state, conducători de partid, comandanţi de oşti etc.) a înlătura. L-au răsturnat de la domnie. 3 tr. (compl. indică legi, stări de lucruri, concepţii etc.) a modifica, a reforma, a schimba. A răsturnat ortografia. 4 tr. (compl. indică idei, ipoteze, concepte etc.) a anula, a infirma. Teoria sa empirică a fost răsturnată în urma unei cercetări profunde. 5 refl. a se oglindi, a se proiecta, a se răsfrânge, a se reflecta, a se vedea, a se scălda. Chipul ei se răstoarnă în apa limpede a lacului. răsturnare s.f. 11 întoarcere, întors1. Budinca se scoate din tavă prin răsturnarea acesteia cu gura în jos pe un platou. 2 vărsare. Răsturnarea cânii cu apă s-a făcut din greşeală. 3 aruncare, azvârlire, culcare, culcat1, dărâmare, doborâre, întindere, lungire, prăbuşire, prăvălire, trântire, zvârlire, <înv.> oborâre, răstumătură. Răsturnarea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. 4 cădere, năruire, prăbuşire, <înv. şi pop.> picare, prăvălire. în urma răsturnării de pe scaun şi-a luxat mâna. II fig. 1 interversiune, inter-vertire, inversare, inversiune. Nu acceptă răsturnarea rolurilor sociale. Răsturnarea planurilor din acea zi a încurcat-o. 2 metamorfozare, metamorfoză, modificare, mutaţie, prefacere, preschimbare, schimbare, transfigurare, transformare, răstumătură. Răsturnarea aspectului clădirii este radicală în urma lucrărilor de renovare. Nu crede în răsturnarea caracterului colegului său. 3 anulare, infirmare. Răsturnarea teoriei sale empirice s-a făcut printr-o cercetare profundă. 4 înlăturare. Conjuraţii au hotărât răsturnarea lui de la domnie. răsturnâţ, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală) culcat2, doborât, trântit, <înv.> oborât. Boxerul răsturnat a avut nevoie de îngrijiri medicale. 2 (despre fiinţe, obiecte etc.) căzut, năruit2, prăbuşit, <înv. şi pop.> prăvălit. Bolnavul răsturnat a primit ajutor medical. 3 (despre oameni sau despre corpul lor) tolănit, trântit. Răsturnat pe canapea, citeşte ziarul. răsturnâtul rânzei s.n. art. (med.; reg.) v. Hernie. răsturnător, -oăre s.f., s.n. 1 s.f. (tehn.; la plug) cormană, scândură, cătuşă, cucură1, lespede, poliţă1. Răsturnătoarea preia brazda tăiată de brăzdar, răstumând-o şi mărunţind-o. 2 s.n. (mec., miner.) bascula-tor, culbutor. Cu răsturnătorul se răstoarnă un vas sau un vagonet pentru a-i goli conţinutul. răstumătură s.f. (înv.) 1 v. Aruncare. Azvârlire. Culcare. Culcat1. Dărâmare. Doborâre. întindere. Lungire. Prăbuşire. Prăvălire. Răsturnare. Trântire. Zvârlire. 2 fig. v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Răsturnare. Schimbare. Transfigurare. Transformare, răsturnică s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). răsturniş s.n. (geomorf; pop.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant, răsuceâlă s.f. 1 înfăşurare, învălătucire, învârtire, învârtit1, răsucire, răsucit1, răsucitu-ră, sucire, sucit1, sucitură, suceală, sucăleală. 2 (concr.; pop.) v. Răsucitură. Spirală (v. spiral). Spiră, răsuci vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) a înfăşură, a învălătuci, a învârti, a roti, a rula, a suci2, a vălătuci, a sucăli, a rotila, a rotocoli, a tecărui, a vălugi. A răsucit strâns covorul pentru a încăpea în portbagaj. 2 tr., refl. (pas.) (compl. sau sub. gram. indică fire textile, paie, tulpini de plante, mlădiţe etc.) a (se) suci2. Femeia răsuceşte firele de bumbac când toarce. Firele de borangic se răsucesc, în fabrici, cu ajutorul unor maşini speciale. 3tr. (compl. indică ţigări) a suci2. Bărbatul îşi răsuceşte o ţigară. 4 tr. (compl. indică mustăţi) a sumete. înainte de a ieşi din casă îşi răsuceşte mustaţa. 5 refl. (despre frunze) a se suci2, a se ciuci. Frunzele plantelor se răsucesc când încep să se veştejească. 6 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a frământa, a învârti, a suci2. De emoţie, fata răsuceşte batista în mână. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) a (se) întoarce, a (se) învârti, a (se) roti, a (se) suci2, <înv. şi reg.> a (se) vâr-ti, a cărica, a (se) rotila, a sprehui1. A răsucit cheia în broască şi a deschis uşa. Mânerul robinetului se răsuceşte uşor. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori trupul lor) a (se) contorsiona, a (se) suci2, a (se) torsiona. Osteoporoza răsuceşte oasele şi corpul. Se răsuceşte de durere. 9 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) a (se) încârliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfăşură, a (se) învălătuci, a (se) suci2, a (se) covriga, a (se) covrigi, a (se) încolătăci, <înv.> a (se) învălui, a (se) împleti, a (se) împletici. Şarpele s-a răsucit pe o creangă. 10 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte din fier, din metal etc.) a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) întoarce, a (se) strâmba. Cuiele s-au răsucit sub lovitura ciocanului. 11 tr. (pop.; compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) v. îndoi. întoarce. Răsfrânge. Ridica. Sufleca. Sumete. Trage. I11 refl. (despre fiinţe) a se foi, a se frământa, a se perpeli, a se suci2, a se zbate, a se zbuciuma, a se zvârcoli, a se vânzoli, a se bate, <înv. şi reg.> a se ticăi2, a se scârciumi, a se vârpăli. Toată noaptea s-a răsucit în aşternut din cauza coşmarurilor pe care le-a avut. 2 refl. (despre fiinţe) a se suci2. Ajuns la locul întâlnirii, a început să se răsucească când la dreapta, când la stânga, pentru a-şi zări prietenul venind. Copilul se răsuceşte pe scaun tot timpul mesei. 3 refl. (despre fiinţe; adesea determ. prin „pe loc”) a se roti, a se suci2. Se răsucea în faţa oglinzii pentru a vedea cum îi cade rochia. Câinele se răsuceşte pe loc, încercând să-şi prindă coada. 4 tr. (compl. indică săbii, paloşe, buzdugane etc.) a învârti, a mânui, a roti, a suci2, <înv. şi reg.> a purta. Scrimerul răsuceşte sabia cu multă dibăcie. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică părţi ale corpului; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „după”, „spre”) a (se) întoarce, a (se) suci2, a (se) înturna. Este atât de frumoasă, încât toată lumea răsuceşte capul după ea. Toţi ochii s-au răsucit spre tânără. 6 refl. (despre formaţii în marş) a se întoarce. Compania de cercetaşi s-a răsucit brusc. 7 refl. (rar; despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Prăbuşi. Prăvăli. Rostogoli. 8 tr., refl. (med., med. vet.; pop. şi fam.; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti. răsucire s.f. 11 înfăşurare, învălătucire, învârtire, învârtit1, răsuceală, răsucit1, răsucitură, sucire, sucit1, sucitură, suceală, sucăleală. Răsucirea covorului s-a făcut după ce acesta afost aspirat. 2 răsucit1, sucire, sucit1. Răsucirea firelor de bumbac se face cu ajutorul unor maşini speciale. 3 întoarcere, întors1, învârtire, învârtit1, rotire, sucire, convoluţie. Răsucirea cheii în broască se face cu dificultate. 4 torsiune, torsionare. La orele de gimnastică se învaţă anumite mişcări de răsucire a corpului. 5 încolăcire, înfăşurare, învălătucire, sucire, sucit1, vălătuceală, colăcitură, încolăceală, încolăcitură. Urmăreşte răsucirea şarpelui pe o creangă. I11 foială, foire, perpelire, sucire, zvârcolire. Răsucirea din timpul nopţii afost cauzată de coşmarurile pe care le-a avut. 2 cerc, întoarcere, învârteală, învârtire, învâr- răsucit 11504 tit1, învârtitură, roată1, rotaţie, rotire, rotit1, ocol, rotitură, rotocol. în înaltul cerului, un vultur zbura făcând răsuciri largi. 3 {med., med. vet.; pop. şifam.) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. Dislocare. Exartroză. Luxare. Luxaţie. Scrântire. răsucit1 s.n. 1 înfăşurare, învălătucire, învârtire, învârtit1, răsuceală, răsucire, răsucitură, sucire, sucit1, sucitură, suceală, sucăleală. 2 răsucire, sucire, sucit1. răsucit2, -ă adj. 11 (despre obiecte, materiale flexibile etc.) înfăşurat2, învălătucit, învârtit2, rotit2, sucit2, vălătucit. Covorul răsucit încape perfect în portbagaj. 2 (ind. text.; despre fibre textile) filat2, tors3. Bumbacul răsucit este supus unor operaţii de prelucrare tehnologică. 3 (despre fire textile, paie, tulpini de plante, mlădiţe etc.) sucit2. A împletit o bluză din firele de bumbac răsucite. 4 (despre obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) întors2, învârtit2, rotit2, sucit2, contort. Pe timp de noapte lasă în broască cheia răsucită. 5 (despre mustaţă) sumes. Are mustaţa atent răsucită. 6 (despre fiinţe sau despre trupul lor) contorsionat, sucit2. Stă în pat cu trupul răsucit. 7 (despre obiecte, corpuri alungite) torsat, torsionat. Are nevoie de o tijă răsucită la unul din capete. 8 (mai ales despre obiecte confecţionate din metale) contorsionat, curbat, încovoiat, îndoit, întors2, strâmb, strâmbat. în urma exploziei, din clădire au rămas doar fiare răsucite. 9 (despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre plante etc.) încârligat, încolăcit, încovrigat, înfăşurat2, învălătucit, sucit2, acolat, contort, împleticit, împletit2. A luat de pe creangă şarpele răsucit. 10 (pop. şifam.; despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) v. Cotit2. întortocheat. Labirintic. Sinuos. Strâmb. Sucit2. Şerpuit. Şerpuitor. Unduios. I11 (despre părţi ale corpului) întors2* sucit2, înturnat2. Toată lumea este cu capul răsucit după ea când trece pe stradă. 2 (med., med. vet.; pop. şifam.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasat. Dezarticulat1. Dislocat. Luxat. Scrântit. răsucitoâre s.f. (tehn.; la fierăstrău; reg.) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1, răsucitură s.f. 11 înfăşurare, învălătucire, învârtire, învârtit1, răsuceală, răsucire, răsucit1, sucire, sucit1, sucitură, suceală, sucăleală. 2 arcuire, arcuitură, cambrare, curbare, flectare, flexare, flexiune, încovoiere, încovoietură, îndoire, îndoitură, <înv. şi reg.> încujbare, <înv.> scovârdare. Răsucitură barei automobilului s-a produs în urma accidentului. II (concr.) 1 spirală (v. spiral), spiră, tel, răsuceală. Răsuciturile arcurilor sunt confecţionate din oţel. 2 cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. Răsuciturile şoselelor sunt foarte periculoase. răsuflă vb. 1.11 intr. (fiziol.; despre fiinţe) a respira, <înv. şi pop.> a sufla, a expira. Răsuflă anevoie din cauza caniculei. Abia mai răsuflă după ce a urcat în goană scările. 2 intr. (despre oameni) a respira. Răsuflă uşurat când îl vede intrând pe uşă. 3 refl. (despre băuturi, substanţe aromatice) a se trezi, a se spălăci. Apa minerală s-a răsuflat dipKauză că sticla nu a fost bine astupată. 4 intr. (reg.; despre fiinţe obosite, bolnave etc.; de obicei cu determ. modale de felul greu”, „tare”, „zgomotos”) v. Gâfâi. Pufăi. Sufla. II fig. 1 intr. (despre secrete, acţiuni, planuri ascunse etc.) a se afla, a se auzi, a se cunoaşte, a respira, a transpira, a răzbate. Secretul relaţiei lor a răsuflat în câteva zile. 2 refl. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) a se demoda, a se dezactualiza, a se învechi, a se perima, a trece, a se rugini. Unele obiceiuri s-au răsuflat. 3 tr. (despre surse de lumină, de căldură etc.; compl. indică radiaţii, emanaţii etc.) a difuza, a împrăştia, a propaga, a răspândi, a revărsa, a risipi, a vărsa. Becul puternic de la intrare răsuflă lumina în toate colţurile curţii. Radiatorul răsuflă căldură. 4 tr., intr. a (se) degaja, a (se) împrăştia, a răspândi, a respira, a (se) revărsa. Fiinţa ei răsuflă bunătate. Din paginile romanului răsuflă revolta intelectualului prins în mrejele unei societăţi ostile. răsuflăre s.f. 11 {fiziol.) respiraţie, suflare, suflu, respirare, <înv. şi pop.> suflet, răsuflet, răsuflu, răsufluş, <înv.> duh, răsuflătură, spirit, respir. îşi trage cu greu răsuflarea după ce a urcat în goană scările. 2 (fiziol.) expirare, expiraţie, <înv. şi pop.> suflare, suflet. Prin răsuflare se elimină din plămâni aerul inspirat. 3 (fiziol.) bufeu, respiraţie, suflare, <înv. şi pop.> suflat1, suflet, răsuflet. Răsuflarea este aerul care iese pe gură. 4 trezire. Neastuparea sticlei a determinat răsuflarea apei minerale din interiorul ei. 5 (înv.) v. Uşurare. 6 (înv.) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă. 7 (înv.) v. Odihnă. Răgaz. Repaus. Respiro. 8 (art.; înv.) răsuflarea sufletului v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. II (concr.; înv.) v. Răsu-flătoare. răsuflat, -ă adj. 11 (despre apă) clocit2, stătut2, <înv. şi pop.> ostoit, împuţit, trezit2, băhnit, bâhlit, mocnit, zăcut2, <înv.> stat4. în gropile din asfalt persistă o apă răsuflată. 2 (în opoz. cu „real”; înv.; despre afirmaţii, mărturii etc.) v. Fals. Inau-tentic. Inventat. Mincinos. Născocit. Neadevărat. Neautentic. Neîntemeiat. Nereal. Plăsmuit Scornit 3 (jur.; în opoz. cu „validat”; înv.; despre acte normative, sisteme social-po-litice, instituţii etc.) v. Abolit. Abrogat. Anulat. Desfiinţat. Invalidat. înlăturat. Suprimat. 4 (med.; deprec.; despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Ramolit. Senil. Senilizat. II fig. 1 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare răsuflată. 2 (despre cuvinte, fraze, argumente etc.) banalizat, stereotip, stereotipic, tocit. Regizorul a reuşit să brodeze, pe baza unui subiect răsuflat, o intrigă captivantă. 3 (fam.) v. Arhicunoscut. Banal. Depăşit. Prăfuit. Răscunoscut. Ştiut2. Ultracunoscut. Vechi2, răsuflătoâre s.f. 11 <înv.> răsuflare, răsuflătură. Un spaţiu închis comunică cu exteriorul printr-o răsuflătoâre. 2 (tehn.; la orificii; pop.) v. Supapă. Ventil. 3 (art.; bot.; reg.) răsuflătoarea-pământului v. Gogoaşă (Lycoperdon bovista). 4 (arg.) v. Buzunar. II (anat.; înv.) 1 v. Laringe. 2 v. Trahee. 3 v. Plămân. Pulmon. răsuflătură s.f. (înv.) 1 (fiziol.) v. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. Suflu. 2 (concr.) v. Răsu-flătoare. răsuflecâ vb. I. (înv. şi reg.) 1 tr. (compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) v. îndoi. întoarce. Răsfrânge. Ridica. Sufleca. Sumete. Trage. 2 refl. (despre oameni) v. Sufleca. răsuflet s.n. (pop.) 11 (fiziol.) v. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. Suflu. 2 v. Bufeu. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. 3 v. Odihnă. Răgaz. Repaus. Respiro. II fig. 1 v. Capacitate. Forţă. Posibilitate. Putere. Putinţă. 2 v. Degajare. Efluenţă. Eliminare. Emanare. Emanaţie. Emisiune. Exalare. Exalaţie. împrăştiere. Răspândire. 3 v. Abur. Aburire. Adiere. Boare. Briză. Pală1. Suflare. Suflu. Undă. răsuflu s.n. 1 (fiziol.; pop.) v. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. Suflu. 2 (înv.) v. Odihnă. Răgaz. Repaus. Respiro. răsufluş s.n. (fiziol.; reg.) v. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. Suflu, răsun s.n. (înv. şi reg.) v. Răsunet, răsună vb. 1.11 intr. (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a suna, a urla, a vui, a răzbubui, a vâjâi, a boci, a chioti, a chiui, a clocoti, a fierbe, a hohoti, a pârâi. Valea răsună de glasuri şi strigăte. 2 intr. (despre spaţii închise; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a detuna, a răpăi, a vui. Sala teatrului a răsunat de aplauze la sfârşitul spectacolului. 3 intr. (muz.; despre instrumente muzicale) a cânta, a sufla, a suna, a urla, <înv.> a asuna, a striga. Din depărtare se aud goarnele de vânătoare cum răsună. 4tr. (înv.; compl. indică idei, teorii, principii, metode, învăţături etc.) v. Difuza. Lansa. Populariza. Propaga. Propovădui. Răspândi. II intr. fig. a vibra, a detuna. îi răsună sufletul de emoţie. răsunăre s.f. (înv.) v. Sunet, răsunăt s.n. (înv.) 1 v. Răsunet 2 fig. v. Ecou. Interes. Răsunet. Rezonanţă. 1505| rătăcire răsunător, -oăre adj. 11 (în opoz. cu „slab”, „stins”; despre voce, sunete, zgomote etc.) amplu, detunător, intens, puternic, rezonant, ridicat2, tare, tonant, tunător, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este răsunător. 2 (despre sunete) intens, puternic, sonor, viu, zgomotos, clocotitor. încă mai aude urletul răsunător al torentului dezlănţuit. 3 (despre spaţii) vuitor. în timpul vijeliei codrii devin răsunători. II fig. 1 (despre manifestări, realizări etc. ale oamenilor) briant, eclatant, strălucit, strălucitor, coruscant, tropotitor, sunător. A ţinut un discurs răsunător. 2 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; iron.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat2. Confecţionat2. Convenţional. Declamativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut2. Grandilocvent. Manierat Nefiresc. Nenatural. Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretenţios. Preţios. Retoric. Ronflant. Sforăitor. Sonor.Sunător. Umflat. răsunătură s.f. (înv.) v. Răsunet, răsunet s.n. 11 <înv. şi reg.> răsun, <înv.> răsunat, răsunătură. în miez de noapte s-a auzit răsunetul unei puşti. 2 ecou, vuiet, vuire, hăuit, sunet, sun. Stâncile răspundeau cu sute de răsunete. 3 (muz.) rezonanţă, sonoritate, timbru, ton2. Răsunetul orgii îi umple sufletul de visare. Această vioară are un răsunet deosebit. II fig. 1 interes, ecou, rezonanţă, răsunat, sunet. Articolele politice ale lui Eminescu au răsunet şi astăzi. 2 vâlvă, ecou, vuiet. Descoperirea făcută a produs un adevărat răsunet în lumea medicală. răsunoi s.n. (reg.) răsătură, răsură2, răzălituri, râzătoare (v. râzător)„ răzuitură, rosuri (v. rosură). Răsunoiul este aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâine. răsură vb. I. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor) v. îmbujora. împurpura. înflăcăra. înfoca. înroşi, învăpăia. Roşi. Rumeni. răsură1 s.f. I (bot.) 1 Rosa gallica; rujnicea, ruxandră, trandafir-de-câmp, tran-dafirel, trandafir-mic, trandafir-pitic, tranda-firaş. 2 (pop.) v. Măceş. Trandafir-sălbatic (Rosa canina). II (entom.) Ephemera vulgata; efemeră (v. efemer), rusalie, ţân-ţar-de-apă. răsură2 s.f. 1 (reg.) răsătură, răsunoi, răzălituri, râzătoare (v. râzător), răzuitură, rosuri (v. rosură). 2 (colect.; înv.) v. Pilitură. 3 (înv.) v. Răsătură. răsuriu, -ie adj. (rar; despre piele, obraji, buze etc.) v. Roz. Rumen2. Trandafiriu, răşcăli vb. IV. tr. (reg.; despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma, răşchiă vb. I. tr. 1 (pop.; compl. indică fire textile) a răşchitori. A răşchiat firele de lână de pe fus pe răşchitor. 2 (reg.; despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma, raşchiăt s.n. (ind. text.; pop.) răşchiere. răşchiere s.f. (ind. text.; pop.) răşchiat. Răşchierea firelor de lână de pe fus pe răşchitor nu i-a luat mult timp. răşchiră vb. 1.1 tr. (pop. şi fam.) 1 (compl. indică picioarele) v. Crăcăna. 2 (compl. indică degetele de la mâini) v. Răsfira. I11 tr. (înv. şi reg.; despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fire de păr, barba etc.) v. Răsfira. 3 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) v. Dispersa. împânzi. împrăştia. Răsfira. Răspândi. Răzleţi. Risipi. 4tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) v. Destrăma. Disipa. împrăştia. Răsfira. Răzleţi. Risipi. Spulbera. 5 refl. (înv.; despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) v. Circula. Extinde, împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Transmite. 6 tr. (înv.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din7) v. Alunga Depărta Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. 7 tr. (în opoz. cu „a economisi”; înv.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli, răşchirăt, -ă adj. I (pop. şi fam.; despre degetele de la mâini) v. Răsfirat. I11 (înv. şi reg.; despre fire de pâr, barbă etc.)v. Răsfirat. 2 (înv. şi reg.; despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) v. Dispersat. împânzit. împrăştiat. Răsfirat. Răspândit. Răzleţit. Risipit. 3 (înv.) v. Ramificat. Rămuros. răşchitdr s.n. (pop.) 1 (ind. text.) răspător, râşchi. Pe răşchitor se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul orijurubiţâ. 2 (ind. casnică) v. Vârtelniţă. răşchitori vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fire textile) v. Răşchia. răşină s.f. 1 rezină. Răşinile naturale sunt lipicioase. 2 răşină sintetică = wofatit. Răşinile sintetice sunt folosite în laminarea fibrei de sticlă. 3 (chim.) răşină alchidică = alchidal. Răşinile alchidice sunt folosite la prepararea unor lacuri şi vopsele; răşină anionactivă - anionit. Răşina anionactivă reţine anionii dintr-o soluţie; răşină carbami-dică = răşină ureoformaldehidică. Răşinile carbamidice sunt produse de policondensare ale ureei cuformaldehida şi folosite la fabricarea unor produse de uz casnic, a reflectoarelor, a abajururilor, ca adezivi în industria textilă etc.; răşină fenol-formaldehidică = răşină fenolică = fenoplastă. Răşina fenolică este folosită în industria lacurilor, a obiectelor de uz industrial şi casnic; răşină ureoformaldehidică = răşină carbamidică. răşinos, -oăsă s.f., adj. I s.f. (la pl. răşinoase; bot.) conifere. Răşinoasele au frunze acicula-re sau solzoase (persistente şi fructe lemnoase. II adj. 1 (rar; despre unele substanţe) v. Cleios. Lipicios. Mucilaginos. Vâscos. 2 (reg.; despre pământ, terenuri etc.) v. Argilos. Cleios. Clisos. Lutos. răşlui vb. IV. I 1 tr. (pop; compl. indică seminţe de cereale, fructe etc.) v. Decortica. 2 tr. (pop.; compl indică fructe, legume) v. Coji. Descoji. 3 tr. (pop.; despre oameni; compl. indică ţâri, ţinuturi etc.) v. Bântui. Devasta. Distruge. Nimici. Pârjoli. Pustii. 4 refl. (reg.; despre turme) a se răzlogi. Turmele se râşluiesc în toate părţile, mai ales la venirea unei furtuni. 5 tr. (în opoz. cu „a economisi”; înv.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli. II tr. fig. (înv. şi pop.; compl. indică bunuri, drepturi etc.) v. Răpi. Ridica. răşluire s.f. (înv.) v. Aruncare. Azvârlire. Cheltuială. Cheltuire. Cheltuit1. Disipare. Iroseală. Irosire. împrăştiere. Risipire. Zvârlire, răşluit, -ă adj. (pop.) 1 (desprefructe, legume) v. Cojit. Descojit. 2 (despre seminţe de cereale, fructe etc.) v. Decorticat. Descojit. răşpălui vb. IV. tr. (tehn.; compl. indică obiecte dure, de obicei din metal) a pili1. A răşpăluit cheia pentru a intra în broască. răşpăluire s.f. (tehn.) pilire1, pilit1. A folosit un raşpel pentru răşpăluirea cheii. rătăcâne s.f. pl. (reg.) v. Hârtoape (v. hârtop). Hopuri (v. hop). Văgăuni (v. văgăună). rătăceălă s.f. fig. (înv.) v. Abatere. Alunecare. Culpabilitate. Culpă. Eres. Erezie1. Eroare. Greşeală. Păcat. Rătăcire. Vină. Vinovăţie, rătăci vb. IV. 11 tr. (compl. indică drumuri, căi etc.) a greşi, a încurca, a pierde, a prăpădi, <înv.> a sminti. Excursioniştii au rătăcit cărarea spre cabană din cauza lipsei indicatoarelor. 2 refl. (despre oameni) a se încurca, a se pierde, a se prăpădi, a se răpune, a se zăhătui, a se zărăsti. S-a rătăcit în labirintul străzilor şi nu mai ştie unde se află. 3 refl. (despre animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se pierde, a se răzleţi, a se prăpădi, a se răzni, a se rătuti. Câteva oi s-au rătăcit de turmă. 4 intr. (despre oameni) a hoinări, a pribegi, a vagabonda, a deambula, a răzni, a bădădăi, a horhăi, a horhoti. Mulţi oameni rătăcesc în căutarea unui adăpost. 5 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a umbla, a vagabonda, a flana, a perinda. Nu mă întreba pe unde am rătăcit! 6 tr. (în opoz. cu „a afla”, „a găsi”; compl indică obiecte, bunuri materiale etc.) a pierde, a prăpădi, <înv. şi reg.> a zăhăi, a răpune, <înv.> a se răsări2. Copilul şi-a rătăcit mănuşile. A rătăcit cheile prin casă. 7 refl. (rar; despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări. Oploşi. II fig. 1 refl. (despre mintea, judecata oamenilor) a se obnubila, a se tulbura, a se întuneca. Când mintea i se rătăceşte, nu mai judecă limpede. Face numai fapte regretabile atunci când judecata i se rătăceşte din cauza alcoolului. 2 intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Aluneca. Greşi. Păcătui. 3 refl. (înv.; despre oameni) v. Amăgi. Greşi. înşela1. rătăcire s.f. 11 colindare, colindat, cutreierare, cutreierat, hoinăreală, hoinărire, umblat1, umblet, vagaţie, cutreier, cutreieră- rătăcit |1506 tură, umblătură. Rătăcirea prin parcuri o relaxează. 2 pierdere, prăpădire. Copilul a fost certat pentru rătăcirea mănuşilor. II fig. 1 întunecare, orbire, sminteală, orbie, lunecare, lunecătoare (v. lunecător), lunecuş, lunicăciune. O clipă de rătăcire a minţii explică 'decizia lui de a lua această măsură absurdă. 2 abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, alunecare, eres, erezie1, rătăcea- 11 Va fi pedepsit pentru rătăcirea sa, deoarece a încălcat legea. 3 (psih.; mai ales pop.) alienare, alienare mintală, alienaţie, alienaţie mintală, boală de nervi, boală mintală, boală nervoasă, demenţă, nebunie, scrân-teală, scrânteală la cap, scrântire, eroare, căpială, căpiere, filoxeră, ţăcăneală. A fost internat cu diagnosticul de rătăcire. 4 (relig.; înv.) v. Păcat, rătăcit, -ă adj. 11 (despre oameni) pierdut, prăpădit. Fetiţa rătăcită este copilul unor cunoscuţi. 2 (despre animale) pierdut, răzleţit, prăpădit, răznit, râjneţ. Oile rătăcite au fost găsite după câteva zile de căutări. 3 (despre obiecte, elemente dintr-un peisaj etc.) izolat, răzleţ, singur, singuratic, solitar, pribeag. în lanul de grâu se zăresc câţiva maci rătăciţi. Pe cer sunt câţiva nori rătăciţi. 4 (despre obiecte, bunuri materiale etc.) pierdut, prăpădit, <înv. şi reg.> zăhăit. Mânuşile rătăcite erau din blană. II fig. 1 (despre mintea, judecata oamenilor) obnubilat, tulburat, tulbure, împâclit, întunecat. într-un moment de furie, cu mintea rătăcită, l-a omorât. 2 (despre privire) dus2, rătăcitor, răzleţ. în culmea disperării femeia avea privirea rătăcită. 3 (înv.; despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) v. Eronat. Fals. Greşit. Incorect. Inexact. Necorect. Neexact. Nefondat. Neîntemeiat. Sofistic. 4 (relig.; înv.; despre oameni) v. Păcătos. rătăcitor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. hoinar, pribeag, vagabond, eratic, girovag, vagant, ducăreţ, bitang, coropcar, farcău, laidac, lainic, <înv.> prişleţ, stranie, drumeţ. Rătăcitorii umblă dintr-un loc în altul, fără scop. 2 adj. fig. (rar, despre privire) v. Dus2. Rătăcit, rătăcitură s.f. (relig.; înv.) v. Păcat, răteri vb. IV. intr. (milit.; reg.; despre ostaşi armate etc.) v. Retrage, rătez s.n. 1 (rar) v. Lanţ. 2 (tehn.; pop.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. 3 (înv. şi reg.) v. Inel. Ochi1. Verigă. Za2. 4 (tehn.; reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare, râtie s.f. (reg.) 1 v. Nuia. Vargă. Vergea. 2 v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc, rătinâs, -oâsă adj. (reg.; despre arbori arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros, rătioâră s.f. (bot.; reg.) v. Crăculiţă. Crăcu-şoarl Crăcuţl Crenguţl Rămurea. Rămurid rătui'vb. IV. (înv.) 1 refl.,tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”, „de la”) v. Salva. Scăpa. 2 tr. fig. v. Salva. rătunde vb. III. tr. (reg.) 1 (apic.; compl. indică fagurii dintr-un stup) v. Reteza. 2 v. Rotunji. rătuns s.n. (apic.; reg.) v. Retezare. Retezat1, rătuteâlă s.f. (reg.) v. Fâstâceai! Fâstâcire. Intimidare. încurcare. Zăpăceală. Zăpăcire. rătuti vb. IV. refl. (reg.) 1 (despre oameni) v. Fâstâci. Intimida. încurca. Zăpăci. 2 (despre animale) v. Pierde. Rătăci. Jiăzleţi. rătutit, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Fâstâcit. Intimidat. încurcat2. Zăpăcit. 2 v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. răţârs.m. (omit.; reg.)v. Erete. Erete-de-găini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-po-rumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). răţăşcuţă s.f. (omit.; reg.) v. Pescar. Pescar-ne-gru. Pescărel. Pescărel-de-apă. Pescă-rel-de-gheaţă. Pescărel-de-munte. Pescă-rel-de-pădure. Pescărel-de-pârâa Pescărel-ne-gru. Pescăruş. Pescăruş-cu-guşă-albă. Pescă-ruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescă-ruş-negru (Cinclus cinclus). răţi'că s.f. (omit.; reg.) v. Boboc. Răţişoară. Răţuşcă. răţişoâră s.f. 1 (omit.) boboc, răţuşcă, răţică, răţucă, răţuică, răţuşoară, răţuţă. 2 (bot.) Irispumila; stânjen, stânjenel. răţoâică s.f. (omit.; reg.) răţoaie. răţoâie s.f. (omit.; reg.) răţoaică. răţoi'vb. IV. refl. 1 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1.2 (fam.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, răţoiâlă s.f. (fam.) v. Răsteală. Răstire. Stropşeală. răţoit,-ă adj., adv. (fam.) 1 adj. (despre glas, ton, voce) v. Expozitiv. Răstit. Ridicat2.2 adv. (modal) v. Răstit. răţoitură s.f. (fam.) v. Răsteală. Răstire. Stropşeală. răţucă s.f. (omit.; reg.) v. Boboc. Răţişoară. Răţuşcă. răţuică s.f. (omit.; reg.) v. Boboc. Răţişoară. Răţuşcă. răţuşcă s.f. (omit.) boboc, răţişoară, răţică, răţucă, răţuică, răţuşoară, răţuţl Răţuş-tele înoată pe lac. răţuşoâră s.f. (omit.; reg.) v. Boboc. Răţişoară. Răţuşcă. răţuţă s.f. (omit.; reg.) v. Boboc. Răţişoară. Răţuşcă. rău, rea adj., adv., s.n., s.m., s.f. A adj. 11 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan,hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăti- cos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om rău şi ursuz. Este rea la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime rea. 3 (despre oameni) afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, ticălos, <înv. şi pop.> pustiu, pârdalnic, împeliţat, jurat2, <înv. şi reg.> urgisit, bengos, benguţ, limujder, pricăjit, secret3, <înv.> înde-monit. A avut un bărbat rău, care i-a făcut viaţa un coşmar. 4 (în opoz. cu „binevoitor”; despre oameni sau despre manifestări atitudini ale lor) duşmănos, ostil, răuvoitor, <înv.> nepriincios. Este o persoană rea cu vecinii. 5 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, răutăcios, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, vrăjmăşesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni rele din partea opozanţilor. 6 (despre animale domestice) indocil, neascultător, nesubordonat, nesupus. îşi duce câinele la dresor pentru că este râu. 7 (mai ales despre câini) agresiv. Nu te apropia de câine pentru că este rău. 8 (despre oameni) necorespunzător, nepotrivit. O pereche mai rea nici că se putea imagina! 9 (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinat, indocil, inobedient, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, obraznic, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor răi li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul râu a fost dus în arest. 10 (mai ales despre copii, tineri) alintat, răsfăţat2, răzgâiat, <înv. şi pop.> buiac, dezmierdat, cocolit, cocoloşit, giugiulit2, corconit, îmboţit, îndrâncit, mădărit, ninerat, răsflocit, spanciulit. Are o fată leneşă şi rea. 11 (despre manifestări, atitudini, stări, acţiuni etc. ale oamenilor) greşit, <înv.> slab. A rămas cu obiceiuri rele încă din copilărie. 12 (despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) amărât, anevoios, chinuit, greu, mizer, mizerabil, necăjit, prost, <înv. şi pop.> necăjos, înfiorător, urât2, păsmăngit, amar, apăsat2, apăsător, puturos. Trece printr-o perioadă rea. 13 (despre veşti, întâmplări etc.) neplăcut, prost, urât2, <înv.> slab. Este foarte supărat pentru că a primit o veste rea de la părinţi. 14 (înv. şi pop.; despre atitudini fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abominabil. Cumplit Cutremurător. Feroce. Fioros. Groaznic. Grozav, înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimân- 1507| rău tător. Macabru. Monstruos. Odios. Oribil. Oripilant. Sângeros. Teribil. Terifiant. Zguduitor. 15 {relig.; înv. şi pop.; despre oameni) v. Păcătos. 16 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Deloial. Incorect. Necinstit. Necorect. Neloial. Neonest. Veros. 17 (înv. şi pop.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. 18 (înv. şi pop.; despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) v. Batjocoritor. Injurios. Insultător. Jignitor. Ofensant. Ofensator. Vexant. Vexatoriu. 19 (înv. şi pop.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Deşănţat. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Pornografic. Scabros. Scârbos. Trivial. Vulgar. 20 {pop. şi fam.; despre situaţii, stări sufleteşti, sentimente etc. ale oamenilor) v. Apăsător. Chinuitor. Greu. 21 {pop.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat întristat Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. 22 {pop.; despre oameni) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 23 (înv. şi reg.; despre păcate, greşeli etc.) v. Greu. Mare1. I11 {despre materii, obiecte, materiale etc.) inferior, mizerabil, ordinar, prost, <înv.> grumb, prostac, prostatic, second-hand, scremut2. A cumpărat un vin rău. 2 {despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăn-dăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii rele de sulf. 3 {despre drumuri, căi de acces, terenuri) desfundat2, impracticabil, inaccesibil, dezvocat. în urma ploilor, un drum neasfaltat devine râu. 4 {med., med. vet.; înv. şi pop.; despre boli, răni etc.) v. Grav. Malign. Periculos. Primejdios. Serios. Sever2.5 {înv. şi pop.; despre oameni) v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat. Necompetent. Neisprăvit. Nepregătit. Nepriceput Neştiutor. Prost. 6 {pop. şi fam.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degradat. Delabrat. Deteriorat. învechit. Stricat. Uzat. Vechi2. 7 {pop. şi fam.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) v. Degradat. Deteriorat. învechit Ponosit Ros. Stricat. Tocit. Uzat. Vechi2.8 (în opoz. cu „talentat”; pop. şi fam.; despre oameni de litere, de artă, muzicieni etc.) v. Netalentat. Nevaloros. Prost. Slab. 9 (în opoz. cu „adevărat”; pop.; despre bani) v. Fals. Falsificat. 10 {în opoz. cu „valoros”; fam.; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) v. Deplorabil. Lamentabil. Necorespunzător. Neizbutit. Nerealizat. Nereuşit. Nesatisfacător. Nevaloros. Prost. Slab. 11 (în opoz. cu „gras”; înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 12 {med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. 13 {reg.; despre plante) v. Necultivat. Sălbatic. 14 {reg.; despre pomi, viţă-de-vie etc.) v. Nealtoit. Sălbatic. 15 {reg.; despre plante, animale, substanţe etc.) v. Otrăvit2. Otrăvitor. Veninos. II11 dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, pernicios, prejudiciăbil, primejdios, stricător, vătămător, deleter, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dăună-cios, dăunos, poznaş, <înv.> pagubnic, piericios, prejudicios, stricăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt rele. 2 defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, urât2. A făcut o impresie rea printr-o purtare neadecvată. 3 {despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, necorect, prost, viciat, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. Exprimarea lui în română este rea. 4 {despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, greşit, fals, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect, nepotrivit, prost, viciat, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt rele. Interpretarea datelor problemei este rea. 5 {despre fenomene meteorologice) mizer, mizerabil, păcătos, urât2, ticălos. De câteva zile este o ploaie rea, care nu mai încetează. 6 {despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, urât2, vrăjmaş, <înv. şi pop.> dimpotrivă, nepriincios, urgisit, afurisit, blestemat, urâcios, <înv.> nepriitor, advers, păgân, nasol, naşpa. Competiţia a avut loc pe un timp rău. 7 {despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) nefast, nenorocos, nefericit. Ziua de ieri afost rea pentru ea: a avut un accident. Este o conjunctură rea pentru a rezolva această chestiune delicată. 8 {pop. şi fam.; despre circumstanţe, condiţii etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit. Neprielnic. Ostil. Potrivnic. Vitreg. Vrăjmaş. 9 {fam.; despre modul de înţelegere a lucrurilor, de percepere a realităţilor etc.) v. Eronat. Greşit. Incorect. Inexact. Necorect. 10 (fam.; despre activităţi, afaceri etc.) v. Nelucrativ. Neproductiv. Neprofitabil. Nerentabil. B adv. (modal) I 1 aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă rău cu adversarii. 2 cumplit, groaznic, înfiorător, îngrozitor, oribil, <înv. şi pop.> vrăjmaş. îl doare capul şi se simte râu. 3 (în legătură cu vb. „a se uita”, „aprivi”, „a căuta) duşmănos, încruntat, ostil, potrivnic, răutăcios, chiorâş, ponciş. îl priveşte râu. 4 calomnios, defăimător. Vorbeşte rău despre ea. I11 dezgustător, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, repugnant, respingător, scârbos, urât2. Miroase râu în cameră. 2 (în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii) neclar, nedesluşit, prost. Vede rău chiar şi cu ochelarii noi. Vocea i se aude râu la telefon. 3 incomod, neconfortabil. Stă râu la birou. 4 prost. Solistul a cântat râu în această seară. Mecanicul a reparat râu motorul. 5 prost, urât2. Se îmbracă rău. S-a machiat râu. 6 prost. Nu ţi se pare că arată rău astăzi? 7 neplăcut, prost, urât2. Dacă nu te cuminţeşti, ai s-o termini râu! II11 mult, tare. Piciorul rupt o doare rău. 2 groaznic, grozav, înfiorător, mult, tare, teribil, <înv. şi pop.> foarte, <înv.> morţeşte, foc. Părinţii s-au supărat râu pentru necinstea lui. 3 prost. Astăzi nu merge la şcoală pentru că se simte cam rău. 4 (ca determ. al unui adj., căruia îi dă val. de super. abs.) foarte, grav, greu, serios, tare. Prietena ei este rău bolnavă. 5 anevoie, greu, prost. Se merge râu pe această şosea plină de gropi. 6 aiurea, anapoda, înfiorător, îngrozitor, prost, brambura. Afacerile îi merg râu. 7 (în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie”) defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, inexact, necorect, prost, vicios, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă râu în engleză. Cuvintele au fost scrise rău. 8 eronat, greşit, impropriu, incorect, inexact, prost. A înţeles râu ceea ce i s-a spus. Gândeşte râu acest fenomen social. 9 inexact, prost. Ceasul merge rău. 10 greşit, nepotrivit. Ar fi fost râu dacă ar fi insistat cu întrebările. 11 insuficient, prost, puţin. Meseria lui este astăzi râu remunerată. Becul luminează rău holul. 12 neprofitabil, nerentabil. A vândut rău apartamentul. 13 fig. (fam.) v. Consistent. Mult. Substanţial. Substanţialmente. Tare. CI s.n. 1 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, supărare, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, drăcăraie, încurcală, întâmplare, năvâmeală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcos-tenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, nevoinţă, patimă, silă, stenahorie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe rele a rău-mirositor |1508 avut în ultimul timp! 2 (înv. şi pop.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 3 (înv. şi pop.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate.Turpitudi-ne. 4 (înv. şi pop.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 5 (înv. şi pop.) v. Maliţie. Maliţiozitate. Răutate. 6 (mai ales la pl. rele; pop.) v. Greşeală. Ispită. Păcat. 7 (lapl. rele; înv. şi reg.) v. Drăcie. Drăcovenie. Năzbâtie. Poznă. Ştrengărie. II s.n. 1 (med., med. vet.; astăzi mai ales pop.) afecţiune, boală, maladie, suferinţă, mal2, morb, <înv. şi pop.> nevoie, slăbiciune, slăbire, supărare, beteşug, călcătură, patimă, vătămare, <înv. şi reg.> neputinţă, slăbănogeală, slăbănogie, betegeală, betegie, betegire, izdat, morbiciune, păs, <înv.> lâncezime, lân-goare, morbiciune, pătimire, slăbănogire, zaiflâc. îl mistuia un rău pulmonar. 2 (med.) râu de altitudine = rău de munte. Râul de altitudine apare în cursul ascensiunilor peste o anumită altitudine, din cauza scăderii concentraţiei de oxigen din aerul atmosferic; rău de mare = naupatie, răul mării, <înv.> patimile mării (v. patimă). Răul de mare se manifestă prin indispoziţie generală, senzaţie de greaţă şi vărsături provocate de mişcările de balans ale vapoarelor; râu de munte = rău de altitudine; (art.; rar) râul mării v. Naupatie. Rău de mare; (pop.) răul cel mare = răul cel rău = răul copiilor v. Epilepsie. II11 s.m.,s.f. (înv. şi pop.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Dezmăţat. Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imoral. Prostituată. Rufian. Stricat. 2 s.f. (la pl. rele; înv. şi pop.) v. Bârfa. Bârfeală. Bârfi-re. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infama-re. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. 3 s.f. pl. (rele; reg.) v. Pericol. Primejdie. 4 s.m. (înv.) v. Hoţ. Pungaş, rău-mirositor, -oăre adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scârnav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii rău-mirositoare de sulf. 2 (despre aer, atmosferă) fetid, infect, pestilenţial, puturos, viciat, mefitic, împuţit, <înv.> împuţicios. în încăpere este un aer rău-mirositor, de alimente alterate. rău-plătnic, -ă adj., s.m., s.f. (fin., econ.) insolvabil, neplatnic. Pentru că este rău-platnic i s-a tăiat curentul electric. răufăcător, -oăre s.m., s.f. (jur.) făptaş, făptuitor, infractor, răufăptaş, <înv.> făcător-de-rău, fâcător-de-rele, făcător-rău, lotru, ilegalist, interlop. Răufăcătorul afost arestat. răufăptăş s.m. (rar) v. ţ£ptaş. Făptuitor. Infractor. Răufăcător, răui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. răuleâncă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). răuli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. răutăte s.f. 11 maliţie, maliţiozitate, <înv. şi pop.> rău, zăcăşeală, zăcăşie, <înv. şi reg.> răime, răinţă, opşag, <înv.> pierzătură, răire, răutăţie, acrime, fiere, otravă, venin, negreală, venimozi-tate, catran. Editorialele unor ziare sunt scrise cu multă răutate. 2 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemen-ţă, neîndurare, neomenie, sălbăticie, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neome-nire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudeli-tate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fă-ră-de-omenie, fără-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitre-gitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru răutatea lor. II 1 (înv. şi pop.) v. Bucluc, încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 (înv. şi reg.) v. Conflict. Conflict armat. Război1. 3 (mai ales la pl. răutăţi; înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţi Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 4 (înv.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate.Turpitudine. 5 (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. III (med.; pop.; şi, art., răutatea copiilor) v. Epilepsie. răutăcios, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) malign, maliţios, rânzos, coţac, hamiş, roangheş, ţepos, veninos, move, nasol, nasuliu, naşpa. Este atât de răutăcios, încât toată lumea îl evită. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cinic, maliţios, sarcastic, înrăutăţit, amar, otrăvit2, şerpesc, veninos. Face comentarii răutăcioase la adresa lui. 3 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, rău, vrăjmaş, pizmaş, pizmuitor, vrăjmăşesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni răutăcioase din partea opozanţilor. 4 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) morocănos, posac, ursuz, acru, înăcrit, înţepat. Era răutăcioasă din cauza durerii de cap. II adv. (modal; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta) duşmănos, încruntat, ostil, potrivnic, rău, chiorâş, ponciş. îl priveşte răutăcios. răutăţi vb. IV. tr. (înv.; compl indică oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Strica. Vicia. răutăţie s.f. (înv.) v. Maliţie. Maliţiozitate. Răutate. răutăţi't, -ă adj. (înv.; despre oameni) I v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim. 2 (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. răuvoitor, -oăre adj. (în opoz. cu „binevoitor”; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) duşmănos, ostil, rău, <înv.> nepriincios. Este o persoană răuvoitoare cu vecinii lui. răvăr s.n. 11 (la stână) brânzar, creastă, crestălău, meredeu, raz, răboj, răzător, urdar. Cu râvarul se sfărâmă caşul dospit, pentru a putea fi frământat. 2 (gosp.; reg.jv. Cratiţă. 3 (gosp.; reg.) v. Oală. 4 (gosp.; reg.) v. Strecurătoare. 5 (reg.) v. Ghiveci. Glastră. II (în trecut; reg.) v. Răboj. răvăş s.n. I 1 (înv. şi pop.) v. Epistolă. Scrisoare. 2 (pop. şi fam.) v. Bilet. 3 (înv.) răvaş devoie v. Bilet de voie. 4 (înv.) v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 4 (înv.) v. Adeverinţă. Dovadă. Mărturie. 5 (econ., fin.; înv.) v. Adeverinţă. Chitanţă. Recipisă. Vaucer. 6 (înv.; adesea urmat de determ. „de drum”) v. Paşaport. 7 (înv.) v. Cerere. Petiţie. 8 (jur.; înv.; şi răvaş cu jalobă, răvaş de jalbă) v. Plângere. Reclamaţie. 9 (milit.; arg.) v. Consemn. Dispoziţie. Ordin. II (reg.) 1 remeş. Răvaşele sunt şanţurile făcute pe suprafaţa pietrei de la moară. 2 (anat.) v. Crestătură. Creţ. Cută. Dungi încreţire. încreţituri Rid Zbârciturl II11 (reg.) v. Răboj. 2 (în trecut; înv.) v. Calcul. Calculare. Socoteală. Socotire. Socotit1, răvăci vb. IV. tr. (reg.; compl indică vinul) v. Pritoci. răvăcire s.f. (reg.) v. Pritocire, răvăcit, -ă adj. (reg.; despre vin) v. Pritocit2, răvănăt, -ă^adj. (reg.; despre arbori, arbuşti) v. Crengos. Crenguros. Ramificat. Rămuros. 1509| răzbi răvări vb. IV. tr. (reg.; compl. indică legume fierte) v. Bate. Făcălui. Freca, răvăşeală s.f. 1 dezordine, neorânduială, vraişte, zăpăceală, brambureală, bulibă-şeală, bulibăşie, haloimăs, harababură, tal-meş-balmeş, tanda-manda, <înv. şi reg.> zăhăială, balamuc. Pe biroul ei este o răvăşeală de neimaginat. în acte este mare răvăşeală. 2 (păstorit; reg.) v. Răscol. răvăşel s.n. I (pop.) 1 v. Scrisorică. 2 v. Bileţel. II (jur.; înv.) v. Codicil, răvăşi vb. IV. tr. 11 (compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) a deranja, a răscoli, a zăpăci, a vânzoli, a brăcui, a buntuzui, a permeci, a răntui, a rostopoli, <înv.> a dezorândui, a dezregula. A răvăşit toată casa din cauza văruitului pereţilor. 2 (compl. indică obiecte) a vrăfui, <înv. şi reg.> a scorbeli. Cum să mai găsesc chitanţa, dacă mi-ai răvăşit lucrurile de pe birou?! 3 (compl. indică cărbuni, jar etc.) a răscoli, a scormoni, a zgândări, a scociorî, <înv. şi reg.> a scărmăna, a scorni, a râcâi, <înv.> a scotoci, a răzvrăti. Răvăşeşte jarul ca să înteţească focul. 4 (păstorit; reg.) v. Răscoli. II fig. (compl. indică oameni sau sufletul, inima etc. lor) a tulbura, a învifora, a învolbura, a răscoli, a sfredeli, a zădărî, a uimi, a viforî. Vestea morţii marelui actor i-a răvăşit sufletul. răvăşire s.f. 1 deranjare, răscolire, zăpăcire, <înv.> dezregulare. Copilul a fost pedepsit pentru răscolirea colecţiei de timbre. 2 fig. tulburare, înviforâre, învolburare, răscolire, vâltoare, zădărâre, uimire. Vestea morţii marelui actor le-a produs o adevărată răvăşire sufletească. răvăşit1 s.n. (păstorit; reg.) v. Răscol. răvăşit2, -ă adj. I (despre lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) deranjat, răscolit2, zăpăcit, rostopolit, <înv.> dezregulat, răzvrătit. Colecţia de timbre răvăşită trebuie rearanjată. II fig. 1 (despre oameni sau despre sufletul, inima etc. lor) tulburat, înviforat, învolburat, răscolit2, uimit. A fost mult timp cu sufletul răvăşit după aflarea morţii marelui actor. 2 (despre faţa, trăsăturile etc. oamenilor) contractat, crispat, încleştat, descompus. Are faţa răvăşită din cauza furiei. răvăşitor, -oâre adj. fig. (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, duios, emoţionant, impresionant, înduioşător, patetic, răscolitor, tulburător, mişcător, pătrunzător, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost răvăşitoare. răvăşlui vb. IV. tr. (mat.; reg.) v. Calcula. Socoti. răzâ vb. I. intr. (reg.) 1 (despre surse de lumină sau de căldură, corpuri, aparate etc.) v. Radia1. 2 (despre aştri, surse de lumină etc.) v. Luci. Lumina. Străluci, răzăchi'e s.f. (bot.) v. Coacăză, răzălau s.n. (reg.) 1 (tehn.) v. Raşpel. 2 (gosp.) v. Râzătoare. Răzuitoare (v. răzuitor). răzălituri s.n. pl. (reg.) răsătură, răsunoi, răsură2, râzătoare (v. râzător), răzuitură, rosuri (v. rosură). răzălui'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte sau straturi subţiri depuse pe suprafaţa obiectelor; adesea cu indicarea obiectului acţiunii) v. Rade. Răzui. răzăluiâlă s.f. (reg.) v. Răzuială. Răzuire. Răzuit1. râzător, -oăre s.f., s.n. I s.f. 1 (gosp.) răzuitoare (v. răzuitor), raşpalău, răzălău. Cu răzătoarea se rad legume, fructe, brânzeturi etc. 2 (reg.) răsătură, răsunoi, răsură2, răzălituri, răzuitură, rosuri (v. rosură). Răzătoarea este aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâine. II s.n. (reg.) 1 v. Otic. 2 (la stână) v. Răvar. răzătură s.f. = răsătură. răzăţâl s.m. (bot.; reg.) v. Bobomic. Şopârliţă (Veronica beccabunga). răzbâte vb. III. 11 intr. (despre obiecte ascuţite; cu determ. introduse prin prep. „prin”) a pătrunde, a penetra, a răzbi, a străbate, a străpunge, a trece, <înv.> a proidi, a transpersa. Pironul a răzbătut cu greutate prin perete. Cuiul a răzbătut prin talpa pantofului. 2 intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. introduse prin prep. „prin”) a răzbi, a străbate, a trece. Au reuşit cu greu să răzbată prin hăţişul tufelor de mure. 3 intr. a răzbi. O rază de lumină răzbate pe sub uşă. 4 intr. (despre sunete, voce etc.; cu determ. introduse prin prep. „până la”, „la”) a ajunge, a răzbi, a străbate, a răsări1. Vocea ei stridentă răzbate până în cealaltă parte a casei. 5 intr. (despre sunete, zgomote, frig, lumină etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”, „printre’) a intra, a pătrunde, a răzbi, a străbate, a trece, a străpunge, a se strecura. Zgomotul de afară nu răzbate prin termopane. Frigul a răzbătut în cameră prin geamul deschis. Lumina nu răzbate prin jaluzele. 6 intr. (despre mirosuri) a adia, a se difuza, a se împrăştia, a se propaga, a se răspândi, a răzbi, a se revărsa, a se lăţi. Parfumul crinilor răzbate peste tot. 7 intr. (despre ştiri, zvonuri etc.) a se difuza, a se duce2, a se împrăştia, a se întinde, a se propaga, a se răspândi, a se transmite, a se vehicula, a se ebruita, <înv. şi pop.> a purta, a se lăţi, a se risipi, a vântura, <înv.> a se povesti, a se răsfira, a se vesti, a pătrunde, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. Totdeauna veştile rele răzbat peste tot. 8 tr. (înv. şi reg.; despre oameni; compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) v. Bate. Colinda. Cutreiera. Măsura. Parcurge. Străbate. Umbla. 9 intr. (reg.; despre oameni) v. Târgui. Tocmi. lOtr. (înv.; despre senzaţii; compl. indică fiinţe) v. Copleşi. Cuprinde. Pătrunde. Răzbi. 11 tr. (milit.; înv.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge, întrece. învinge. II intr. fig. 1 a izbândi, a izbuti, a reuşi, a învinge, a răzbi. A răzbătut în viaţă prin muncă şi seriozitate. 2 (fam.; despre secrete, acţiuni, planuri ascunse etc.) v. Afla. Auzi. Cunoaşte. Răsufla. Respira. Transpira, răzbătere s.f. pătrundere, penetranţă, penetrare, penetraţie, răzbire, străbatere, străpungere, trecere, <înv.> străbătătură. Răzbaterea pironului prin perete s-a făcut cu greutate. răzbăbuică s.f. (pop.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrână (v. bătrân). răzbătător, -oâre adj. 1 (în opoz. cu „delăsător”; despre oameni) insistent, perseverent, persistent, persuasiv, statornic, stăruitor, tenace, intrepid, străbătător, <înv.> stătător, bătăios, coriaceu. Fiind un om răzbătător, nu renunţă la proiectele lui. 2 (mai ales despre umezeală) pătrunzător, <înv.> străbătător. S-a îmbrăcat gros din cauza umezelii de afară, răzbătătoare prin haine subţiri. răzbel s.n. (milit.; înv. şi pop.) v. Conflict. Conflict armat. Război1, răzbi vb. IV. 11 intr. (despre obiecte ascuţite; cu determ. introduse prin prep. „prin”) a pătrunde, a penetra, a răzbate, a străbate, a străpunge, a trece, <înv.> a proidi, a transpersa. 2 intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. introduse prin prep. „prin) a răzbate, a străbate, a trece. 3 intr. a răzbate. 4 intr. (despre sunete, voce etc.; cu determ. introduse prin prep. „până la”, „la) a ajunge, a răzbate, a străbate, a răsări1. 5 intr. (despre sunete, zgomote, frig lumină etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”, „printre’) a intra, a pătrunde, a răzbate, a străbate, a trece, a străpunge, a se strecura. 6 intr. (despre mirosuri) a adia, a se difuza, a se împrăştia, a se propaga, a se răspândi, a răzbate, a se revărsa, a se lăţi. I11 intr. (despre oameni; mai ales în constr. neg.) a dovedi, a prididi, a joi2, a puclui, a proftaxi. Femeia nu mai răzbeşte cu treaba prin gospodărie. 2 tr. (despre senzaţii; compl. indică fiinţe) a copleşi, a cuprinde, a pătrunde, a penetra, <înv.> a răzbate, a străbate, a străpunge, a tăia. L-a răzbit foamea. O răzbeşte setea. L-a răzbit frigul. 3tr. (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a toropi1, <înv.> a preaco-vârşi, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l răzbească somnul când a sunat telefonul. 4 tr. (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi, a prididi, a poticăli, <înv.> a supune, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a umple, a ecrasa, a păli2. Grija zilei de mâine o răzbeşte. III tr. 1 (milit.; pop.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge. întrece. învinge. 2 (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) v. Izbi. Lovi. Pocni. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. IV fig. 1 intr. a răzbici |1510 izbândi, a izbuti, a reuşi, a învinge, a răzbate. 2 tr. (compl indică dificultăţi, «e-ajunsuri etc.) a depăşi, a surmonta, a birui, a înfrânge, a învinge, a rezolva, a dovedi. în scurt timp au reuşit să răzbească toate greutăţile. răzbici1 s.n. (reg.)v. Retevei. Scurtătură. răzbicP vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, răzbire s.f. pătrundere, penetranţă, penetrare, penetraţie, răzbatere, străbatere, străpungere, trecere, <înv.> străbătătură. război1 s.n. 11 (milit.) conflict, conflict armat, campanie, campanie militară, <înv. şi pop.> bătaie, răzbel, <înv. şi reg.> răutate, bozgun, hârţoală, <înv.> apucarea armelor (v. apucare), foc, oaste, oştenie, oşte-nire, oştire, oştit, vrăjmăşie, sefer, tărie. Războiul din zonă a fost aplanat. Războiul din Vietnam putea fi evitat. 2 (milit.) <înv.> nepace. Fâşia Gaza este într-o permanentă stare de război. 3 (milit.) artă militară, <înv.> lucru de oaste, lucru de război, lucrul războaielor (v. lucru), meşteşugul războaielor (v. meşteşug), oştenie, oştenire. Alexandru Macedon afost un geniu al războiului. 4 (art.; relig. musulmană) războiul sfânt = jihad. 5 (milit.; înv. şi reg.) v. Bătălie, înfruntare. Luptă. 6 (înv. şi reg.) v. încăierare, înfruntare. II fig. altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, scizu-ră, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de război între cei doi parteneri de afaceri. război2 s.n. 1 (ind. casnică; şi război de ţesut) argea, stative, teară, <înv.> ţesătoare (v. ţesător). Multe femei de la ţară ţes încă la război. 2 (tehn.; la moara de vânt) cal, căluşel. Războiul ţine coşul. 3 (ţes.; reg.; şi război de cusut) v. Gherghef. 4 (tehn.; la joagăr; reg.) v. Car2. 5 (tehn.; lajoagăr; reg.) v. Jug. 6 (lafierăstrău; reg.) v. Chingă. Punte. 7 (la fântână; reg.) v. Colac. Ghizd. Margine. războP vb. IV. (milit.) 1 refl. (despre armate, popoare etc.) a se bate, a se lupta, <înv. şi pop.> a se lovi, a ostăşi, a se soldăţi, <înv.> a combate, a se oşti, a se răgloti, a voinici. Românii s-au războit eroic pentru independenţă. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge, întrece. învinge. războiălă s.f. (milit.; înv.) v. Bătălie. înfruntare. Luptă. războiesc, -iăscă adj. (înv.) v. Războinic, războinic, -ă s.m., adj. I s.m. 1 (milit.) luptător, belicist, <înv.> boinic, luptăci1, luptaş, om de război, războitor, rezbelator, săgar, viteaz. Alexandru Macedon a fost un mare războinic. 2 (înv.) v. Hoţ. Pungaş. 3 (înv.) v. Bandit. Tâlhar. 4 (înv.) v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş. II adj. 1 (în opoz. cu „defensiv”) agresiv, militarist, ofensiv, provocator, belicos. Politica acestui stat este războinică. 2 (milit.; în opoz. cu »paşnic 0 marţial, <înv.> războini-cesc. încăierarea celor două bande de interlopi a avut un caracter războinic. 3 <înv.> războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. Câţiva amerindieni au executat în faţa camerelor de filmat un dans războinic. III adj. fig. 1 (despre modul de a se comporta al oamenilor, despre ţinuta lor etc.) cazon, marţial, milităros. Bărbatul are un aer războinic. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, nestăpânit, violent, dur, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt războinice. războinicesc, -eăscă adj. (înv.) 1 (milit.; în opoz. cu „paşnic”) v. Marţial. Războinic. 2 v. Războinic. războire s.f. (milit.; înv. şi pop.) v. Bătălie, înfruntare. Luptă. războitor,-oăre adj., s.m. (milit.; înv.) 1 adj. (despre state, armate etc.) v. Beligerant. 2 s.m. v. Luptător. Războinic, războli vb. IV. 1 refl. (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. îmbolnăvi. 2 tr. (reg.; compl. indică mai ales oameni) v. Răzbuna, războlit, -ă adj. (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind, războti vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. răzbubui vb. IV. intr. (pop.) 1 (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) v. Bubui. Detuna. Dudui. Trăsni. Tuna. Vui. 2 (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Hăui. Hăuli. Răsuna. Suna. Urla. Vui. răzbubuit s.n. (pop.) v. Bubuire. Bubuit. Bubuitură. Detonaţie. Detunare. Detunat1. Detunătură. Duduit. Duduitură. Trăsnet. Trăsnitură. Vuiet. răzbucnivb. IV. refl. (reg.; despre substanţe, produse, alimente, fructe etc.) v. Fermenta. răzbun1 s.m. (reg.) v. Străbunic. răzbun2 s.n. 1 (rar) v. Răzbunare. Vendetă. 2 (înv. şi reg.) v. Amânare. Păsuială. Păsuire. Răgaz. 3 (înv. şi reg.) v. Odihnă. Răgaz. Repaus. Respiro. 4 (înv. şi reg.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă, răzbună vb. 1.11 refl. (despre fiinţe) <înv. şi pop.> a se răstoarce, a se distoarce, <înv.> a se izbândi, a se vindica. S-a răzbunat pe prietenul ei pentru că a minţit-o. Câinele s-a răzbunat, muşcându-l de picior pe bărbatul care l-a bătut. 2 tr. (compl. indică mai ales oameni) a destoia, a războli, <înv.> a răscumpăra. Şi-a răzbunat într-un pamflet colegul atacat pe nedrept în presă. 3 tr. (compl. indică sentimente, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) a pedepsi, <înv. şi pop.> a răstoarce, <înv.> a răsplăti, a vindica, a spăla. A venit momentul să răzbune umilinţa îndurată în public. 4 refl. (despre oameni) a se descărca. Fiind nervos, s-a răzbunat pe câine, izgonindu-l. I11 refl. (în opoz. cu „ a se întuneca”; pop.; despre vreme sau despre zare, atmosferă etc.) v. însenina. Limpezi. Lumina. 2 tr., refl. (med., med. vet.; reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta, înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. III fig. 1 refl. (pop. şi fam.; despre stări, procese, situaţii etc.) v. Ameliora. îmbunătăţi, îndrepta. însănătoşi. Restabili. 2 refl., tr. (pop.; sub. sau compl. indică nori, ceaţă, fum etc.) v. Destrăma. Deşira. Disipa. împrăştia. Răsfira. Răzleţi. Ridica. Risipi. Spulbera, răzbunăre s.f. 1 vendetă, vindictă, răzbun2, răzbuneală, <înv.> băsău, despus, răscumpărare, răsplată, răsplătire, scumpărare,vrăjbie,vrăjbire. Nu se gândeşte decât la răzbunare. Ura dintre cele două familii a dus la tot felul de răzbunări. 2 (reg.) v. înseninare. Limpezire. Luminare, răzbunât, -ă adj. 11 (despre oameni) <înv.> răscumpărat2. Femeia răzbunată şi-a revenit psihic. 2 (despre sentimente, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) pedepsit, plătit2. Umilinţa răzbunată i-a readus liniştea sufletească. II fig. (pop. şi fam.; despre stări, procese, situaţii etc.) v. Ameliorat. îmbunătăţit. îndreptat. răzbunător, -oăre adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, ranchiunos, vindicativ, ţânaş, <înv.> răscumpărător, zăcaş. Are o fire răzbunătoare. răzbuneâlă s.f. (reg.) 1 v. Răzbunare. Vendetă. 2 v. înseninare. Limpezire. Luminare. 3 v. Luminiş. Ochi1. Poiană, răzbunic s.m. (pop.) v. Străbun. Străbunic. Strămoş. răzbunică s.f. (pop.) v. Străbună (v. străbun). Străbunică. Strămoaşă (v. strămoş). răzbuză vb. 1.1 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică buzele) v. Răsfrânge. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. îmbufna, răzbuzăt, -ă adj. 1 (înv. şi reg.; despre buze) v. Răsfrânt. 2 (reg.; despre oameni) v. îmbufnat. răzdomni vb. IV. tr. (polit.; rar; compl. indică monarhi) v. Descăuna. Detrona. Mazili, răzdumicâ vb. I. tr. (înv.) 1 (compl. indică obiecte, corpuri solide) v. Sfărâmă. Zdrobi. 2 (compl indică legume, fructe, frunze) v. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. 3 (compl. indică inamici, adversari) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. răzeş s.m. 1 (în Ev. Med., în Mold.) moşnean, <înv. şi reg.> moşinaş, <înv.> moşan, moşian, moştean, sodăş. Răzeşul era un ţăran liber, stăpân în devălmăşie al pământului moştenit de la un strămoş comun. 2 (înv.) v. Vecin, răzeşesc, -eăscă adj. (în Ev. Med., în Mold.) moşnenesc, <înv.> moştenesc. Drepturile răzeşeşti au fost întotdeauna respectate. răzeşi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni, popoare, ţări^ teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. învecina. Mărgini. 1511 | răzgâiâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică mai ales copii, tineri) a (se) alinta, a (se) răsfaţa, <înv. şi pop.> a dezmierda, a (se) cocoli, a (se) cocoloşi, a corcomeni, a (se) corconi, a se îmboţi, a (se) mădări, a se mătălnici, a se măzări, a nielcoşi, a nineri, a ninini, a ninirizî, a răsfloci, a se silhui1, a se spanciuli, a se şoimăni, <înv.> a se gingăşi, a (se) lăinici, a moşi. Fef/fa începe să facă mofturi, să se răzgâie. răzgâiată s.f. alintare, răsfăţ, răsfâţare, răsfăţat1, răzgâiere, răsfaţătură, alintătură, cocoleală, cocolire, cocolitură, cocoloşeală, cocoloşire, cocoloşitură, corconeală, corconire, şoimăneală, <înv.> gingăşitură, răsfaţăciune. Răzgâiala exagerată le afectează copiilor caracterul. răzgâiat, -ă adj. (mai ales despre copii, tineri) alintat, răsfăţat2, rău, <înv. şi pop.> buiac, dezmierdat, cocolit, cocoloşit, giugiulit2, corconit, îmboţit, îndrâncit, mădărit, ninerat, răsflocit, spanciulit. Are o fată leneşă şi răzgâiată. răzgâiere s.f. alintare, răsfăţ, răsfăţare, răsfaţat1, răzgâială, răsfăţătură, alintătură, cocoleală, cocolire, cocolitură, cocoloşeală, cocoloşire, cocoloşitură, corconeală, corconire, şoimăneală, <înv.> gingăşitură, răsfăţăciune. răzgândi vb. IV. refl. (despre oameni) 1 a reveni1, a se întoarce, a cârni. După câtva timp s-a răzgândit şi a acceptat colaborarea la proiect. - De ce te-ai răzgândit şi ai invitat-o la petrecere? 2 (în corelaţie cu vb. „a gândi”) a chibzui, a cugeta, a gândi, a judeca, a medita, a raţiona1, a reflecta, a contempla, <înv.> a asimţi, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezonirui, a semui2, a vorbi. Trebuie să gândească şi să se răzgândească înainte de a lua o hotărâre importantă. răzgândi're s.f. revenire, întoarcere, cârnire. - Cum se explică răzgân-direa ta în ceea ce priveşte colaborarea la proiect? răzi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni, popoare, ţâri, teritorii etc.; urmat de determ: introduse prin prep. „cu”) v. învecina. Mărgini, răzilet s.n. (turc.; înv.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. răzimâr s.n. (înv.) v. Rezemătoare. Spate. Spătar2. Spetează. răzimi'ş adv. (modal; înv. şi reg.) v. Categoric. Decis. Ferm. Hotărât. Net2. Radical. Scurt. Tranşant. răzjudecâ vb. I. tr. (rar; compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Altera. Contra-face. Deforma. Denatura. Escamota. Falsifica. Măslui. Mistifica. Răstălmăci, răzleţ, -eăţă adj., adv. I adj. 1 (despre obiecte, elemente dintr-un peisaj etc.) izolat, rătăcit, singur, singuratic, solitar, pribeag. în lanul de grâu se zăresc câţiva maci răzleţi. Pe cer sunt câţiva nori răzleţi. 2 (despre fiinţe) izolat, însingurat, pribeag, retras, singur, singuratic, solitar, răzneţ, singuriu, zgulit, <înv.> retirat. Un cocor răzleţ şi-a făcut cuib într-o gospodărie ţărănească. 3 (despre lucruri, ştiri, date, impresii etc.) disparat, izolat. încearcă să adune în cartea sa impresii răzleţe, trăite în diferite momente ale vieţii. 4 izolat, sporadic. S-au constatat câteva cazuri răzleţe de gripă în şcoală. 5 fig. (rar; despre privire) v. Dus2. Rătăcit. II adv. (modal) 1 izolat, sporadic, <înv.> sporadiceşte. Câţiva nori apar, răzleţ, pe cerul senin. 2 disparat, izolat. Câte o stea sclipeşte, răzleţ, pe cer. răzleţi vb. IV. 1 refl. (despre fiinţe) a se despărţi, a se izola, a se separa, <înv. şi pop.> a se osebi, a se răzneţi, a se răzni, a se răzlogi. Câţiva dintre turişti s-au răzleţit de ceilalţi, plecând spre cabană pe un drum mai scurt. 2 refl. (despre animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se pierde, a se rătăci, a se prăpădi, a se răzni, a se rătuti. Câteva oi s-au răzleţit de turmă. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) a (se) dispersa, a (se) împânzi, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răspândi, a (se) risipi, <înv. şi pop.> a sparge, a (se) răzni, <înv. şi reg.> a (se) răşchira, a spărgălui, a se deşira. Poliţia a răzleţit protestatarii. Oamenii adunaţi în faţa prefecturii se răzleţesc pe străzi. 4tr., refl. (compl. sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a (se) risipi, a (se) năsădi, <înv. şi reg.> a (se) sparge, a (se) spărgălui, a buntuzui, a (se) sprânji, <înv.> a (se) scociorî, a (se) scodoli, a se destrăma. Grupul de turişti s-a răzleţit prin pădure. 5 tr.,refl. (compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) a (se) destrăma, a (se) disipa, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) risipi, a (se) spulbera, <înv. şi pop.> a (se) despica, a (se) sparge, a (se) vărzui, <înv.> a (se) răşchira, a (se) deşira, a (se) ridica, a (se) răzbuna. Vântul a răzleţit norii. 6 refl. (despre elementele componente ale unui întreg, ale unui ansamblu etc.) a se răsfira. Casele satului se răzleţesc una de alta la distanţe mari. 7 refl. (pop.; despre artere, căi de comunicaţie, ape, munţi etc.) v. Radia1. Ramifica. 8 refl. (înv.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>T) v. înstrăina, răzleţire s.f. 1 dispersare, dispersie, împrăştiere, răsfirare, răspândire, risipire, raznă, <înv. şi pop.> spargere, spărgălu-ială, <înv.> risipă. Poliţia a primit ordin de răzleţire a oamenilor adunaţi în faţa prefecturii. 2 împrăştiere, răspândire, risipire, destrămare. Pentru a găsi drumul bun, turiştii au hotărât răzleţirea grupului lor. răzleţit, -ă adj. 1 (despre fiinţe) despărţit2, izolat, separat, <înv. şi pop.> osebit, răznit, dezbăşcăşuit, răznatic. Turiştii răzleţiţi de grup au plecat spre cabană pe un drum mai scurt. 2 (despre animale) pierdut, rătăcit, prăpădit, răznit, râjneţ. Oile răzleţite au fost găsite după răzni câteva zile de căutări. 3 (despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) dispersat, împânzit, împrăştiat, răsfirat, răspândit, risipit, răznit, <înv. şi reg.> răşchirat. Protestatarii răzleţiţi se îndepărtează din faţa prefecturii. 4 (despre elementele componente ale unui întreg ale unui ansamblu etc.) răsfirat. Satul de munte este format din case răzleţite. răzlog1 s.m. (reg.) 1 corlată1, dulap1, zăvor. Răzlogii sunt folosiţi la îngrădituri. 2 v. Pripon. Ţăruş. 3 (la stână) v. Strungă. răzlog2 s.n. 1 (reg.) v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Consiliu. Divan. Sfat. răzlogi vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre fiinţe) v. Despărţi. Izola. Răzleţi. Separa. 2 refl. (despre turme) a se răşlui. Turmele se răzlogesc în toate părţile, mai ales la venirea unei furtuni. 3 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) v. Alege. Decide. Fixa. Hotărî. Stabili, răzluşi vb. IV. refl. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Depărta. Distanţa. îndepărta. răzmâmă s.f. (reg.) v. Străbună (v. străbun). Străbunică. Strămoaşă (v. strămoş). răzmeri vb. IV. tr. (rar; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni, îndepărta. Scoate. răzmeriţă s.f. agitare, agitaţie, răscoală, răsculare, răzvrătire, rebeliune, revoltă, tulburare, turbulenţă, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, rebelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurba-vă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, hainlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, roco-şitură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. Răzmeriţa sătenilor este justificată din cauza măsurilor luate de autorităţi. răzmiriţi vb. IV. refl. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, răzmuiâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică haine, rufe murdare etc.) v. înmuia. Muia. răznâtic, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Despărţit2. Izolat. Răzleţit. Separat, răznepot, -oâtă s.m., s.f. (pop.) v. Strănepot, răzneţ, -eâţă adj. (pop.; despre fiinţe) v. Izolat. însingurat. Pribeag. Răzleţ. Retras. Singur. Singuratic. Solitar, răzneţi vb. IV. refl. (pop.; despre fiinţe) v. Despărţi. Izola. Răzleţi. Separa, răzni vb. IV. (pop.) 1 refl. (despre animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Pierde. Rătăci. Răzleţi. 2 refl. (despre fiinţe) v. Despărţi. Izola. Răzleţi. Separa. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) v. Dispersa. împânzi. împrăştia. Răsfira. Răspândi. Răzleţi. Risipi. 4 intr. (despre oameni) v. Hoinări. Pribegi. Rătăci. Vagabonda. răznit 11512 răzni't, -ă adj. {pop) 1 {despre animale) v. Pierdut. Rătăcit. Răzleţit. 2 {despre fiinţe) v. Despărţit2. Izolat Răzleţit Separat 3 {despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) v. Dispersat împânzit împrăştiat. Răsfirat. Răspândit. Răzleţit. Risipit, răzor s.n. 1 hat1, hotar, limită, <înv. şi reg.> dâlmă, căluşire, dâmbicar, dorjincă, forgaşă, haşpor, mejdă, mejdină, meşghie, metă, miezuină, muşchi2, slog, <înv.> semn. între ogoarele celor doi vecini este un răzor. 2 brazdă, strat, postată, <înv. şi reg.> tablă1, melegar2, muşchi2. în mijlocul grădinii sunt răzoare de flori. 3 {pop.) v. Arătură. Câmp. Ogor. Ţarină1, răzorăş s.n., s.m. 1 s.n. răzorel. 2 s.m. (înv.) v. Vecin, răzorel s.n. (reg.) v. Răzoraş. răzori vb. IV. I tr. (înv. şi pop.) 1 (compl. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) v. Despărţi. Dezbina. Dezmembra. Divide. Diviza. Fracţiona. împărţi. Scinda. Scizi-ona. Separa. 2 (compl. indică un tot, o unitate etc.) v. Defalca. Despărţi. Divide. Diviza. Fracţiona. Fragmenta. îmbucătăţi. îmbucăţi, împărţi. Scinda. Secţiona. Segmenta. Separa. II (înv.) 1 refl. (despre oameni, popoare, ţări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. învecina. Mărgini. 2 tr. fig. (compl. indică spaţii, lucruri etc.) v. împrejmui. încadra. înconjura. Tivi. răzui vb. IV. tr. 11 (compl. indică obiecte sau straturi subţiri depuse pe suprafaţa obiectelor; adesea cu indicarea obiectului acţiunii) a rade, a racla, a răzălui. A răzuit fundul tigăii cu un cuţit. Răzuieşte vopseaua umflată de pe rama geamului cu o racletă. 2 (adesea cu indicarea obiectului acţiunii) a râcâi, a scobi. Coşarul a răzuit hornul de funingine pentru a-l curăţa. Răzuieşte cu un şpaclu glodul uscat de pe pavelele din curte. 3 fig. (înv.) v. Rade. Şterge. II (arg.) 1 (jur.; compl. indică infractori) v. Aresta1. Captura. Prinde. 2 (compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. răzuiălă s.f. 1 răzuire, răzuit1, grataj, răzăluială. 2 (arg.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge’7) v. Beţie. Chef. Petrecere. răzuire s.f. 1 răzuială, răzuit1, grataj, răzăluială. Nu este indicată răzuirea fundului tigăii cu un cuţit. 2 (tehn.; şi răzuire de dinţare) şeveruire. Flancurile roţilor dinţate se netezesc prin răzuire. răzuit1 s.n. răzuială, răzuire, grataj, răzăluială. răzuit2, -ă adj. (despre obiecte sau despre suprafaţa lor) ras2, retezat2. Tigaia răzuită are urme de cuţit. Vopseaua se impregnează mai uşor pe suprafaţa răzuită a lemnului. răzuitor, -oăre s.n., s.f. I s.n. 1 (tehn.) racletă, raclor. Răzuitorul este folosit la curăţarea sau la răzuirea unor suprafeţe. 2 (tehn.; în tâmplârie, în dulgherie) raz,şabăr. Răzuitorul este format dintr-o bară rotundă şi scurtă de oţel, cu tăiş lăţit şi ascuţit la un capăt. 3 (tehn.) răzuitor de dinţare = şever. Răzuitorul de dinţare este folosit la şeveruire. 4 (reg.) v. Otic. II s.f. (gosp.) râzătoare, raşpalău, răzălău. Cu răzuitoarea se rad legume, fructe, brânzeturi etc. răzuitură s.f. (reg.) răsătură, răsunoi, răsură2, răzălituri, râzătoare (v. râzător), rosuri (v. rosură). Răzuitură este aluatul ras de pe vasul în care s-a frărpântat pâine. răzuş s.n. 1 (tehn.; în tâmplârie, în dulgherie) gripcă, teslă, faragău, scoabă, <înv.> strujniţă. Râzuşul este folosit la fasonarea lemnului prin cioplire. 2 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Căţel. Cordenci. 3 (reg.) v. Otic. 4 (reg.) v. Rangă. 5 (tehn.; reg.) v. Şurubelniţă. răzvălă s.f. (înv. şi pop.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, răzvâchi, -e adj. (rar; mai ales despre intervale de timp, epoci istorice) v. Imemorabil. Imemorial. Străvechi, răzvedit adv. (modal; în legătură cu vb. ale percepţiei, ale distingerii; reg.) v. Bine. Clar. Desluşit. Distinct. Lămurit. Limpede, răzvestivb. IV. refl. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, răzvidi vb. IV. tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere; înv.; compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) v. Clarifica. Desluşi. Elucida. Explica. Explicita. Lămuri. Limpezi. Preciza. Rezolva. Soluţiona, răzvod s.n. (înv.) v. Paradă, răzvrăti vb. IV. 11 refl. (despre colectivităţi, grupuri) a se agita, a se mişca, a se răscula, a se revolta, a se ridica, a se tulbura, <înv. şi pop.> a se semeţi, a se scula, <înv. şi reg.> a se zurbălui, <înv.> a se buntui, a se burzului, a se haini, a se lărmui, a se oţărî, a se pristăvi, a se răscoli, a se răzmiriţi, a răzvesti, a se rebela, a se rocoşi, a se zavergisi. Salariaţii se răzvrătesc din cauza reducerilor de personal. 2 refl. (rar; despre oameni) v. Indigna. Revolta. Scandaliza. 3 intr. (rar, despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) v. Complota. Conjura. Conspira. Unelti. II fig. 1 tr. (rar; compl. indică cărbuni, jar, foc etc.) v. Răscoli. Răvăşi. Scormoni. Zgândări. 2 intr. (rar; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin7) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla. 3 tr., refl. (înv.) v. Preface. Schimba. Transforma, răzvrătire s.f. 11 agitare, agitaţie, răscoală, răsculare, răzmeriţă, rebeliune, revoltă, tulburare, turbulenţă, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, rebelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurba-vă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, hainlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, roco-şitură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. Răzvrătirea sătenilor este justificată din cauza măsurilor luate de autorităţi. 2 frondă. Adesea este stăpânit de un spirit de răzvrătire. 3 (rar) v. Indignare. Revoltare. Revoltă. Scandalizare. II fig. (rar) v. Agitaţie. Febrilitate. încordare. înfrigurare. Neastâmpăr. Nelinişte. Nerăbdare. Tensiune, răzvrătit, -ă adj., s.m., s.f. I adj., s.m., s.f. insurgent, răsculat, rebel, revoltat, sediţios, apostat, rebelionist, <înv. şi reg.> zurbagiu, sculat2, <înv.> bontaş,buntuşnic, burzuluit, răpştit, răsculător, rebelist, revoltant, rocoşan, rocoşelnic, rocoşit2, rocoşitor, zaver-giu, zurba, zurbav. Răzvrătiţii au început lupta. II adj. fig. 1 (despre ape, râuri, şuvoaie) agitat, clocotitor, frământat2, fremătător, învolburat, tulburat, tumultuos, zbuciumat, înfuriat. Marea răzvrătită înspăimântă. 2 (rar; despre lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranjat. Răscolit2. Răvăşit2. Zăpăcit. răzvrătitor, -oăre s.m., s.f., adj. (înv. şi pop.) v. Agitator. Aţâţător. Incitator. Instigator. Provocator. Tulburător, răzvrăţ s.n. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, râbăr s.m. (omit.) 1 Stema hirundo; chirighiţă, pescăruş, pescăruş-cu-cap-negru, pescă-ruş-de-baltă, cioară-de-mare, pescar, pescar-cu-cap-negru, pescăriţă, pescări-ţă-cu-cap-negru, rândunică-de-mare. 2 (reg.) v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pescă-rel-de-apă. Pescărel-de-gheaţă. Pescă-rel-de-munte. Pescărel-de-pădure. Pescă-rel-de-pârâu. Pescărel-negru. Pescăruş. Pescăruş-cu-guşă-albă. Pescăruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescăruş-negru (Cinclus cinclus). răbâi vb. IV. tr. (reg.; despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma, râbiţă s.f. (iht.; reg.) 1 Rhodeus amarus; behliţă. 2 v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). râcă s.f. (pop. şi fam.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. râcăi1 vb. IV. intr. (înv.) 1 (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 2 (despre unele animale comute mari) v. Mugi. Rage. Zbiera. râcăP vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Forţa. Opinti. Sforţa. râcălui'vb. IV. tr. (reg.) 1 (despre păsări sau animale; compl. indică pământ,, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. 2 (compl. indică locuri, încăperi etc.) v. Râni. râcâi vb. IV. 11 tr., intr. (despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) a scormoni, a scurma, a scotoci, <înv. şi pop.> a scociorî, a zgândări, a răscoli, a săpa, a zgâria, <înv. şi reg.> a scodoli, a scorbeli, a scorni, a răşchira, a zgârmăi, a dricui, a răcăli2, a răşcăli, a răşchia, a râbâi, a râcălui, a 1513| scodormoli, a scurmuzi. Găina râcâie pământul, căutând râme. Porcul râcâie prin gunoi. 2 tr. (despre oameni; compl. indică suprafaţa unor obiecte) a zgâria, a zgândă-ri, a scurma, a zgrepţăna. A râcâit mobila cu un cui. 3 tr. (despre fiinţe; compl. indică leziuni) a zgândări, a scociorî, a zădărî, a scurma, a zgâmăi, a zgâncili, a zgânciori. îşi râcâie rana cu unghiile. 4 tr. (adesea cu indicarea obiectului acţiunii) a răzui, a scobi. Coşarul a râcâit hornul de funingine pentru a-l curăţa. Râcâie cu un şpaclu glodul uscat de pe pavelele din curte. 5 tr. (reg.; compl. indică cărbuni, jar, foc etc.) v. Răscoli. Răvăşi. Scormoni. Zgândări. II tr. fig. (compl. indică oameni) 1 (despre senzaţii, stări etc.) a chinui, a frământa, a munci, a apăsa, a consuma2, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a opresa, a roade, a seca, a sfredeli. îl râcâie situaţia în care se află. 2 (despre idei, gânduri etc.) a chinui, a frământa, a obseda, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări, a prigoni, a roade, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o râcâie. râcâiâlă s.f. 1 râcâire, râcâit1, râcâitură, scormonire, scurmare, scurmătură, scurmat1, <înv. şi pop.> scociorâre, scociorât, râcâiş. Toată curtea este plină de râcâ-ielile găinilor. 2 râcâire, zgâriere, zgrepţănare, zgrepţănat. Râcâiala mobilei a fost reparată de un lemnar. 3 râcâire, zgândă-rire, scociorâre, zgâmăire, zgânci-lire. Rana s-a infectat din cauza râcâielii. râcâire s.f. 1 râcâială, râcâit1, râcâitură, scormonire, scurmare, scurmătură, scurmat1, <înv. şi pop.> scociorâre, scociorât, râcâiş. 2 râcâială, zgâriere, zgrepţănare, zgrepţănat. 3 râcâială, zgândărire, scociorâre, zgâmăire, zgâncilire. râcâiş s.n. (reg.) v. Râcâială. Râcâire. Râcâit1. Râcâitură. Scormonire. Scurmare. Scurmătură. râcâit1 s.n. râcâială, râcâire, râcâitură, scormonire, scurmare, scurmătură, scurmat1, <înv. şi pop.> scociorâre, scociorât, râcâiş. râcâit2,-ă adj. (despre pământ, gunoi, noroi etc.) scormonit2, scurmat2, râmat, răscolit2, scofelit, scorbelit. Gunoiul râcâit de porci a fost adunat şi pus într-un recipient. râcâitură s.f. râcâială, râcâire, râcâit1, scormonire, scurmare, scurmătură, scurmat1, <înv. şi pop.> scociorâre, scociorât, râcâiş. răcea subst. (reg.; deprec.; ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de'*) v. Pocitanie. Pocitură. Stârpi-tură. râceăt, -ă adj. (în opoz. cu „gras”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv, râde vb. III. intr. (despre oameni) 1 a se amuza, a se desfata, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, a răsfaţa, a dilui, <înv.> a se dileta, a se distrage, a se diverti, a se eglendisi, a se libovi. Totdeauna râde când îşi vede amicii în situaţii ridicole. îi place să-şi facă musafirii să râdă de bancurile lui. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a târtăi, <înv.> a mădări, a rânji. Nu trebuie să râzi de un om bătrân şi neputincios. Se enervează când cineva râde de el. 3 (pop. şifam.; cu determ. introduse prin prep. „la” sau în dat.) v. Surâde. Zâmbi. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat.; pop. şifam.; compl. indică mai ales femei, minori; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Silui. Viola. 5 (fam.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsidera. Dispreţui. Nesocoti, radere s.f. (rar) v. Râs2. Râset, râgâi vb. IV. intr. (fiziol.; despre fiinţe) a eructa. Sugarul râgâie după ce mănâncă. râgâiălă s.f. (fiziol.) eructaţie, râgâit, râgâitură. râgâit s.n. (fiziol.) eructaţie, râgâială, râgâitură. râgâitură s.f. (fiziol.) eructaţie, râgâială, râgâit. râhnă s.f. (bot.; reg.) = râvnă. râiâ vb. I. ref[.(med., med. vet.; înv.; despre oameni, animale şi păsări) <înv.> a se râioşa. râiâlă s.f. (med., med. vet.; la oameni, la animale şi la păsări; reg.) v. Acarioză. Râie. Scabie. râiât, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre oameni, animale şi păsări) v. Râios. Scabios. râie s.f. 11 (med., med. vet.; la oameni, la animale şi la păsări) acarioză, scabie, parhal, parhă, rapăn1, râială, scărpineală, zgaibă. Râia este o boală contagioasă. 2 (art.; fitopat.) râia cartofului = actino-micoză. Râia cartofului este provocată de bacteria Actinomyces scabies. 3 (fam.; mai ales deprec.) belea, năpastă, pacoste. Cheltuieşti aşa de mult, încât eşti o adevărată râie la casa omului! II (bot.; reg.) 1 (şi art. râia-trifoiului) v. Cuscută. Torţei (Cuscuta epithymum). 2v. Cârcel. Gălbea-ză. Torţei (Cuscuta trifolii). 3 v. Torţei (Cuscuta europaea). 4 râie-broştească = râie-de-apă = (art.) râia-broaştei v. Mă-tasea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia); (art.) râia-pământului v. Busu-ioc-sălbatic (Galinsoga parviflora). râios, -oăsă adj. (med., med. vet.; despre oameni, animale şi păsări) scabios, răpănos, râiat. Medicul a descoperit în şcoală doi copii râioşi. Animalele râioase sunt tratate de medicul veterinar. râioşâ vb. I. refl. (med. , med. vet.; înv.; despre oameni, animale şi păsări) <înv.> a se râia. râjneţ, -eăţă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcănat2.2 (despre animale) v. Pierdut. Rătăcit. Răzleţit, râjnică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine pratensis). 2 v. Drob2. Drobuşor (Isatis tinctoria). râmă vb. I. intr., tr. (despre porci; compl. indică pământ, noroi, gunoi etc.) a săpa, a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, râncaş a rujmuli, a tefui. Mistreţii râmă pentru a-şi căuta hrană. râmât, -ă adj. (rar; despre pământ, noroi, gunoi etc.) v. Râcâit2. Scormonit2. Scurmat2, râmă s.f. (zool.) Lumbricus terrestris; <înv.> limbric, vierme-de-ploaie. râmător, -oâre s.m., adj. I s.m. (zool.) I (pop.) v. Porc (Sus scrofa domestica). 2 (înv.) râmător-sălbatic v. Mistreţ. Porc-mistreţ. Porc-sălbatic (Sus scrofa). II adj. fig. (reg.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Barbar. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Inde-licat. Mitocan. Mojic. Necioplit. Necivilizat. Necizelat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Neşlefuit. Ordinar. Pădureţ. Rustic. Sălbatic. Trivial. Vulgar. râmătură s.f. râmuitură. Râmătura este locul scurmat de porci. râmleân, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Roman2. 2 adj. v. Roman2, râmlenesc, -eâscă adj. (înv.) v. Roman2, râmleneşte adv. (modal; înv.) v. Latineşte, râmnic s.n. (hidrol; reg.) v. Heleşteu. Iaz. râmnicios, -oâsă adj. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. râmnicos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. râmpî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Ghionti. Izbi. îmboldi. îmbrânci. împinge, înghionti. râmui vb. IV. intr., tr. (reg.; despre porci; compl. indică pământ, noroi, gunoi etc.) v. Râma. râmuitor s.m. (zool; reg.) v. Porc (Sus scrofa domestica). râmuitură s.f. (reg.) v. Râmătură. râmuş subst. (anat.; la porci; reg.) v. Bot. Rât1. rână s.f. I (anat.) 1 (la corpul oamenilor şi al animalelor) coastă, latură, parte, surcele (v. surcea). Stă culcat pe o rână. 2 (la pl. râne; la oameni; reg.) v. Şale (v. şa). II (pese.; la crâsnic; reg.) v. Coardă, rânc adj., s.m. (reg.) v. Râncaci. râncâci adj., s.m. 11 adj., s.m. rancheş, răncan, rânc, râncai, râncalău, râncaş, râncoi. Caii şi boii râncaci sunt cei castraţi rău sau cei care au un singur testicul. 2 adj. (înv.; despre oameni) v. Libidinos. 3 adj. (înv.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Declasat. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. 4 adj. fig. (pop.; despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. II s.m. (zool; reg.) v. Taur (Bos taurus). râncâi adj., s.m. (reg.) v. Râncaci. râncalău s.m. (reg.) 1 v. Râncaci. 2 (deprec. sau peior.) v. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Dezmăţat. Imoral. Rufian. Stricat, râncăş adj., s.m. (reg.) v. Râncaci. râncă |1514 râncă s.f. I (tehn.) 1 (la car) gânj, postoroncă. Cu rănea se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei. 2 (la car sau la căruţă; reg.) v. Lambă. 3 (la plug; reg.) v. Potâng. II (pop.) v. Biciuşcă. Cravaşă. râncăi vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre cerbi, vite şi alte animale erbivore mari) v. Boncăi. Boncălui. Mugi. 2 (despre unele animale cornute mari) v. Mugi. Rage. Zbiera, râncăiâlă s.f. (reg.) v. Boncăire. Boncăit. Boncăluire. Boncăluit. Muget, râncăitură s.f. (reg.) v. Boncăire. Boncăit. Boncăluire. Boncăluit. Muget, râncălui vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre cerbi, vite şi alte animale erbivore mari) v. Boncăi. Boncălui. Mugi. 2 (despre unele animale comute mari) v. Mugi. Rage. Zbiera. 3 (despre urşi) v. Mormăi1. rânced, -ă adj. 1 (despre materii grase) alterat, descompus, stricat. Untul rânced nu trebuie mâncat. 2 (pop. şi fam.; despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2, râncezeălă s.f. râncezitură. Ţine untul în frigider pentru a-lferi de râncezeălă. râncezi vb. IV. refl. (despre materii grase) a se altera, a se descompune, a se strica. Untul nu poate fi consumat pentru că s-a râncezit. râncezi're s.f. alterare, descompunere, strica-re.Râncezirea untului este rapidă la cald. râncezitură s.f. (rar) v. Râncezeălă. rânchez s.n. (pop.) v. Nechez. Nechezare. Nechezat. Nechezătură. Rânchezare. Rânchezat. râncheză vb. I. intr. 1 (despre cai) a necheza, a hohoti, a hohăni, a huhura, a îngheza, a mihohoi, a mihoni, a mihoti, a străfiga1. Caii rânchezau pe imaş. 2 fig. (iron. sau deprec.; despre oameni) v. Chicoti, rânchezăre s.f. nechez, nechezare, nechezat, nechezătură, rânchezat, <înv. şi pop.> rânche-zătură, hohotire, hohotit1, rânchez. rânchezăt s.n. nechez, nechezare, nechezat, nechezătură, rânchezare, <înv. şi pop.> rânche-zătură, hohotire, hohotit1, rânchez. rânchezător, -oăre adj. (despre cai) neche-zător. rânchezătură s.f. (înv. şi pop.) v. Nechez. Nechezare. Nechezat. Nechezătură. Rânchezare. Rânchezat. râncoi adj. (reg.; despre cai şi boi) v. Râncaci. rând s.n. 1 (într-un text) <înv. şi pop.> şir, <înv.> linie, rânduială. Elevii au de copiat câteva rânduri dintr-o poveste. 2 (milit.) şir, <înv. şi reg.> stroi. Niciun militar nu se mişcă din rând. Ostaşii defilează în rânduri la ceremonii. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) coloană, convoi, lanţ, şir, şirag, trâmbă, cârnat. Pe autostradă s-a format un lung rând de maşini. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) şir, şirag, ord, şar1, <înv.> rang, dâră, pânză. De-a lungul şoselei se întinde un rând de plopi. A plantat în faţa casei un rând de trandafiri. 5 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) serie, unde (v. undă). A urmat un nou rând de toasturi. Cloşca a scos două rânduri de pui. 6 serie, tranşă. Un al doilea rând de elevi a plecat la mare pentrj±o săptămână. Când era student, mânca la cantină în rândul al doilea. 7 <înv.> orânduială. îşi aşteaptă rândul la casa de bilete. 8 tagmă. După ce a terminat facultatea, a intrat în rândul avocaţilor. 9 (precedat de un num. sau de un echivalent al acestuia) dată (v. dat2), vers. Astăzi a fost la farmacie în două rânduri. 10 (constr.; rar) v. Cat. Etaj. Nivel. 11 (înv. şi pop.) v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 12 (reg.; de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Situaţie. Stare. 13 (fiziol.; reg.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period, rândâş s.m. (ieşit din uz) v. Argat. Servitor. Slugă. rândăşesc, -eăscă adj. (ieşit din uz) v. Argă-ţesc. rândăşftă s.f. (ieşit din uz) v. Argată (v. argat). Servitoare (v. servitor). Slugă, rândui vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A rânduit piesele jocului după un anumit criteriu. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte, construcţii etc.) a (se) alinia, a (se) înşira, a (se) înşirui, a (se) ordona, <înv. şi reg.> a (se) şirui, <înv.> a se linia. Soldaţii s-au rânduit la comandă. Casele de pe strada lor se rânduiesc perfect. 3 tr. (compl. indică mese) a aranja, a aşeza, a aşterne, a întinde, a pregăti, a pune. în zile festive rânduieşte masa în salon. 4 tr. (compl indică paturi) a aranja, a face, a pregăti. A rânduit paturile pentru musafiri în dormitoarele de la etajul casei. 5 refl. (despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se succeda, a urma, <înv.> a se lănţui, a se derula, a se deşira, a se roti. Generaţiile se rânduiesc într-o ordine prestabilită. 6 tr. (compl. indică afaceri, înţelegeri etc.) a aranja, a reglementa, a stabili, a regula, <înv. şi pop.> a orândui, <înv.> a regularisi. S-au întâlnit ca să rânduiască afacerea despre care au vorbit 7 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc.) a rostui, a rosti. Gospodinele rânduiesc toate cele de cuviinţă pentru prânz. 8 tr. (înv. şi pop.; compl. indică ordine, planuri, termene etc.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. 9 intr. (reg.; despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Strânge. II tr. 1 a hotărî, a lăsa, a statornici, a vrea, <înv. şi pop.> a orândui. Aşa a rânduit Dumnezeu să se întâmple. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a rânduit numai bucurii. 3 (rar; compl. indică misiuni, obligaţii etc.) v. îndeplini, înfăptui. Realiza. 4 (înv.; compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui, întocmi. Stabili. Statornici. 5 (înv.; compl. indică oameni) v. Desemna. Face. învesti. Numi. Pune. III tr. (jur.; înv.) 1 (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Condamna. Pedepsi. 2 (compl indică acte, acţiuni etc.) v. învesti, rânduiălă s.f. 11 aranjare, aranjat1, aşezare, clasare, clasificare, distribuire, împărţire, ordonare, rânduire, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. Rânduiala pieselor jocului i-a luat timp. 2 alcătuire, aranjament, aranjare, aranjat1, aşezare, dispunere, distribuţie, întocmire, structurare, structură, <înv.> dispo-zitură, locaţie. S-a gândit mult la rânduiala colecţiei de mărci poştale. A apelat la un numismat pentru a se ocupa de rânduiala colecţiei sale de monede. 3 (în opoz. cu „dezordine') orânduială, ordine, organizare, regulă, <înv.> tocmeală, tocmire, eftaxie. Rânduiala din mapa cu acte este exemplară. 4 (fiziol; reg.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. 5 (reg.) v. Rost. Situaţie. Stare. 6 (înv.) v. Categorie. Clasă. Grup. Grupare. 7 (într-un text; înv.) v. Rând. 8 (fin.; înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 9 (milit.; înv.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). I11 întocmire, orânduială, orânduire, organizare, organizare socială, <înv.> aşezământ. Noua rânduială a societăţii este complexă. 2 ordine, organizare, rost, rostire. Ce este împotriva rânduielii fireşti a lumii nu rezistă. 3 disciplină, ordine, regulă. Cei mai mulţi adolescenţi respectă rânduiala impusă de şcoală. 4 ordine, regulă, rost, socoteală, <înv. şi pop.> treabă, <înv. şi reg.> soroc, <înv.> har, ordin. Cunoaşte foarte bine rânduiala lucrurilor în casa în care este menajeră de ani de zile. 5 datină, obicei, tradiţie, uz, uzanţă, <înv. şi pop.> fel, lucru, rând, dată (v. dat2), lege, <înv. şi reg.> pomană, zacon1, orândă1, răzlog2, sucă, zănat, znov, <înv.> datorie, nobet, pravilă, predanie, resm, şart2, tocmeală, paradosis, adet. Această rânduială s-a păstrat în familia lor din generaţie în generaţie. După rânduială, la sărbătorile pascale se fac ouă roşii. 6 datină, obicei, regulă, tipic1, uz, uzanţă, uzaj, <înv.> şart2. Se străduia să respecte rânduielile existente în familia în care a intrat prin căsătorie. 7 rost, seamă, agod, <înv.> datină. Toată rândujala gospodăriei era făcută de un intendent foarte iscusit. 8 normă, precept, 1515| principiu, regulă, <înv.> dreptar, lucru, pravilă, scriptură, tocmeală, comandament. Nu a încălcat rânduielile pe care şi le-a impus. 9 {pop. şifam.) v. Ceremonial. Ceremonie. Etichetă. Protocol. Regulă. Rit. Ritual. Tipic1. 10 (pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 11 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 12 (art.; mat.; înv.) rânduiala de trei v. Regula de trei simplă (v. regulă). rânduire s.f. 1 aranjare, aranjat1, aşezare, clasare, clasificare, distribuire, împărţire, ordonare, rânduială, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. 2 aliniere, înşirare, înşiruire, ordonare. Rânduirea caselor este perfectă în cartierul nou. rânduit, -ă adj. 1 (despre obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) aranjat2, clasat, ordonat, organizat, sistematizat. A realizat cu piesele rânduite ale jocului o anumită construcţie. 2 (despre fiinţe, obiecte, construcţii etc.) aliniat2, înşirat, înşiruit. Soldaţii rânduiţi prezintă onorul. 3 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, anumit, cunoscut, determinat, fixat2, hotărât, precizat, specificat, stabilit, statornicit. Se vor logodi într-o zi rânduită, ştiută doar de ei. 4 (înv. şi pop.; mai ales despre oameni) v. Hărăzit. Menit. Predestinat. Sortit. Ursit, rândului vb. IV. tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; reg.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. rânduneâ s.f. I (omit.) 1 Hirundo rustica; rândunică, rândunică-de-casă, rânduni-că-de-cămine, rândunică-de-câmp, rânduni-că-de-coş, rândunică-de-sat, rândunică-de-ţa-ră, rânduniţă, <înv.> rândunelă. 2 rân-dunea-maritimă-mică = Stema sandvicensis; chiră, chirighiţă, pescar, pescăruş, pescă-ruş-de-aterină, pescăruş-de-mare, pescă-ruş-mic, goeland, rânduni-că-de-mare; (reg.) rândunea-de-noapte v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus). 3 (pop.; şi rândunea de-ploaie, rândunea-puturoasă) v. Lăstun. Lăstun-alb. Lăstun-de-casă (Delichon urbica). 4 (reg.) v. Lăstun (Apus apus). II (iht.) rândunică, rândunică-de-mare (Trigla hirundo). rândunel s.m. 1 (omit.) rândunic, rândunicoi,rândunoi. Rândunelul este bărbă-tuşul rândunicii. 2 (cu val. de adv.; modal; adesea în opoz. cu „domol”, „încet”, „lin”; în legătură cu vb. „a zbura”, exprimă ideea de super. abs.; pop.) v. Grabnic. Iute. Rapid. Repede. Tare. rândunelă s.f. (omit.; înv.) v. Rândunea. Rândunică. Rândunică-de-casă. Rânduni-că-de-cămine. Rândunică-de-câmp. Rându-nică-de-coş. Rândunică-de-sat. Rânduni-că-de-ţară (Hirundo rustica). rândunic s.m. (omit.; reg.) v. Rândunel. rândunică s.f. 11 (omit.; şi rândunică-de-casă, rândunică-de-cămine, rândunică-de-câmp, rândunică-de-coş, rânduni- că-de-sat, rândunică-de-ţară) Hirundo rustica; rândunea, rânduniţă, <înv.> rândunelă. 2 (omit.) rândunică-de-apă = rândunică-de-lut = rândunică-de-mal = rândunică-de-pământ= rândunică-de-pârâu = rândunicâ-de-ploaie = Riparia riparia; lăstun, lăstun-de-apă, lăstun-de-mal, lăs-tun-de-râpi, răscoi, râpar, scobar1, sturz, ţărmuraş, zvârdaică, zvârdaş; (reg.) rânduni-că-de-fereastră v. Lăstun (Apus apus); rândunică-de-mare v. a Chiră. Chirighiţă. Pescar. Pescăruş. Pescăruş-de-aterină. Pescă-ruş-de-mare. Pescăruş-mic. Rândunea-mari-timă-mică (Stema sandvicensis); b Chirighiţă. Pescăruş. Pescăruş-cu-cap-negru. Pescă-ruş-de-baltă. Râbar (Stema hirundo); rându-nică-de-munte = răndunică-de-pădure = rândunică-de-ploaie = rândunică-de-tum = rândunică-de-ziduri v. Drepnea (Cypselus apus); rândunică-de-noapte v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus); rândunică-de-stepă v. Glareolă (Glareola pratincola); (art.) rândunica-Domnului v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). 3 (omit.; pop.; şi rândunică-de-casă, rândunică-de-fereastră, rândunică-de-oraş) v. Lăstun. Lăstun-alb. Lăstun-de-casă (Delichon urbica). 4 (anat.; la copita calului; reg.) v. Maia2. 5 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). II (iht.; şi rândunică-de-mare) rândunea (Trigla hirundo). III (bot. ; reg.) v. Iarba-fiarelor (v. iarbă) (Cynanchum vicetoxicum). IV (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Străgălie. rândunicoi s.m.(ornit.; reg.) v. Rândunel. rânduniţă s.f. (reg.) I (ornit.) v. Rândunea. Rândunică. Rândunică-de-casă. Rânduni-că-de-cămine. Rândunică-de-câmp. Rându-nică-de-coş. Rândunică-de-sat. Rânduni-că-de-ţară (Hirundo rustica). II (bot.) 1 v. Iarba-fiarelor (v. iarbă) (Cynanchum vincetoxi-cum). 2 v. Coada-zmeului (v. coadă). Şerpa-riţă (Calla palustris). rândundi s.m .(omit.; reg.) v. Rândunel. rânel s.n. (gosp.; reg.) 1 v. Cratiţă. 2 v. Tigaie, rânetă s.f. (tehn.; reg.) v. Cioplitor. Cuţitoaie. râm vb. IV. tr. I (compl. indică locuri, încăperi etc.) a râcălui. Grajdul trebuie rânit în fiecare zi. II fig. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”)v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni, îndepărta. Scoate. 2 (compl. indică gânduri, senzaţii, sentimente etc.) v. Adormi. Alunga. Ecarta. Elimina. îndepărta. înlătura. Risipi. Suprima. rânjeălă s.f. rânjet, rânjire, rânjit1, rânjitu-ră, ricanare. rânjet s.n. rânjeală, rânjire, rânjit1, rânjitură, ricanare. Bătrânul şi-a strâmbat gura într-un rânjet plin de răutate. rânji vb. IV. I intr. (despre oameni) 1 a ricana, a se jimba, a hârgi, a lisco-ti, a se târşi1. Bătrânul a început să rânjească cu răutate la remarca tânărului. 2 (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Râde. II fig. refl. (înv.; despre ţesături, împletituri, pânzeturi sau despre obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împle- râpă tite ori din pânză) v. Destrăma. Deşira. Rări. Zdrenţui. rânjire s.f. rânjeală, rânjet, rânjit1, rânjitură, ricanare. rânjit1 s.n. rânjeală, rânjet, rânjire, rânjitură, ricanare. rânjit2, -ă adj. 1 (despre zâmbet, expresia feţei etc.) batjocoritor. De obicei, are o mină rânjită la ironiile colegilor. 2 fig. (înv.; despre ţesături, împletituri, pânzeturi sau despre obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite ori din pânză) v. Destrămat. Deşirat. Rărit2. Zdrenţuit. rânjitură s.f. 1 rânjeală, rânjet, rânjire, rânjit1, ricanare. 2 (înv.) v. Batjocură. Bătaie de joc. Derâdere. Deriziune. Iriziune. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Parodie. Râs2. Zeflemea, rânsă s.f. (bot.; pop.) v. Ament. rântâş s.n. (culin.) 1 prăjeală, <înv. şi reg.> prăjitură, răncău, scrobeală. Ardelencele gătesc mâncărurile cu rântaş. 2 (reg.) v. Sos. rânticos, -oâsă adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) v. Flenduros. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit, rânză s.f. 1 (anat.; la păsări) pipotă, stomac măcinător, bătucă, dâcă1, mură2, pipoaş-că, râşnitoare, râşniţă, morişcă. 2 (anat.; înv. şi pop.) v. Stomac. 3 (anat.; reg.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. 4 (reg.) v. Osânză. rânzişoâră s.f. (bot.; reg.) 1 v. Boglar (Ranun-culus sceleratus). 2 v. Creţuşcă (Filipendula ulmaria). 3 v. Gălbenele (v. gălbenea) (Ranun-culuspolyanthemos).4v. Lumânare. Lumânărică (Verbascum phlomoides). rânzoi vb. IV. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia, rânzos, -oâsă adj. (pop.) 1 (despre oameni sau despre firea lor) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. 2 (despre oameni) Malign. Maliţios. Răutăcios. 3 (despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâl-cevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. 4 (despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros.Voinic. Zdravăn. râp1 s.m. (iht.; reg.) 1 v. Fusar (Aspro streber). 2 v. Fusar-mare. Pietrar (Aspro zingel). râp2 s.n. (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, râpâr s.m. (omit.; reg.) 1 v. Lăstun. Lăstun-alb. Lăstun-de-casă (Delichon urbica). 2 v. Lăstun. Lăstun-de-apă. Lăstun-de-mal. Lăstun-de-râpi. Rândunică-de-apă. Rândunică-de-lut. Rândunică-de-mal. Rândunică-de-pământ Rândunică-de-pârâu. Rândunică-de-ploaie (Riparia riparia). râpât, -ă adj. (reg.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. râpă s.f. (geomorf.) 1 ponor, văgăună, mal1, surpătură, afundătură, corhol, corobaie, poghiaz, repezeală, sodom, tudină, ţifleică, udup, <înv.> strămină. Spre stânga râpit cărării se adânceşte o râpă. 2 {înv.) v. Liman. Litoral. Mal1. Margine. Rivieră. Ţărm. râpit, -ă adj. (reg.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. râpos1, -oăsă adj. (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) abrupt, drept, perpendicular, pieptiş, pieziş, povâmit, prăpăstios, priporos, vertical, escarpat, oblu, ponorât, prăpăstuit, priporât, repede, corhănos, corhuros, ponciş, prăvălat, prăvălatic, priporiu, pripos, râpit, râpuros, ţărmuros, ţipiş, <înv.> escarpos, măluros2, străminos. Alpiniştii urcă cu greutate panta râpoasâ. Muntele are spre nord un perete râpos. râpos2, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. râpuros, -oăsă adj. (reg.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povârnit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. râs1 s.m. (zool.) 1 Lynx lynx; linx, <înv.> lingău. 2 râs-de-deşert = râs-de-pustiu = (art.) râsul-pustiului = Felis caracal; caracal. râs2 s.n., s.m. I s.n. 1 râset, râdere. în sală era numai râs şi voie bună. 2 râs sardonic = mască tetanică, risus sardonicus. Râsul sardonic, provocat prin contractura spasmodică a muşchilor feţei, apare în tetanos şi în unele intoxicaţii. 3 batjocură, bătaie de joc, derâdere, deriziune, iriziune, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, parodie, zeflemea, băşcălie, hai, mişto, rizilic, <înv.> batjoc,batjocoritură, îngâ-năciune, rânjitură, tărbăceală. Numai atâţia bani pentru cât am muncit! Ce râs! 4 (înv. şi reg.) v. Abuzare. Batjocorire. Necinstire. Siluire. Viol. Violare. 5 fig. (la sg.) butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Râsul pamfletarului nu iartă pe nimeni. II s.m. (art.; omit.; reg.) râsul-pâdurii v. Ciuf. Ciuhurez. Huhurez (Strix aluco sau Strix urlensis). râset s.n. râs2, râdere. râsui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales femei, minori) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Silui. Viola. râsui're s.f. (reg.) v. Abuzare. Batjocorire. Necinstire. Siluire. Viol. Violare, râşchi s.n. (ind. text.; reg.) v. Răşchitor. râşchi'g s.n. (ind. alim.; reg.) v. Ghiuden. râşcov s.m. (bot.) 1 (şi râşcov-de-brad, râşcov-de-fag) Lactarius deliciosus; lactar, opintici (v. opintic), bure-te-dulce, lăptucă, păstrăv-de-pădure, pâi-nea-pădurii (v. pâine), pâinişoară, pi-ta-lui-Dumnezeu (v. pită), râşcovan, râşcoviţă, roşcovior. 2 Lactarius volemus; lăptucă, lăptucă-dulce, vineţică, vineţică-cu-lapte, burete-dulce, pâinişoare (v. pâinişoară), râşcovel, râşcoviţă, roşioară (v. roşior). 3 Cantharellus cibarius; burete-galben, cigă-mică, gălbenele (v. gălbenea), gălbiori (v. gălbior), lăptucă, lotrişor, nemţişori (v. nemţişor), unghia-caprei (v. unghie1), urechiuşă. 4 Lactarius piperatus; iuţari, burete-acru, burete-amar, burete-galben, burete-iute, burete-lăptos^burete-pipărat, burete-usturos, bureţi-albi (v. burete), bu-reţi-de-spin (v. frwrete),bureţi-lucii (v. burete), bureţi-usturoi (v. burete), bureţi-vineţi (v. burete), iuţani, iuţel, iuţişori (v. iutişor), lăptucă. 5 Gyromitra esculenta; zgâr-ciobi-graşi (v. zgârciob). râşcovân s.m. (bot.; reg.) v. Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag (Lactarius deliciosus). râşcovel s.m. (bot.; reg.) v. Lăptucă. Lăptu-că-dulce. Râşcov. Vineţică. Vineţică-cu-lapte (Lactarius volemus). râşcoviţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag (Lactarius deliciosus). 2v. Lăptucă. Lăptucă-dulce. Râşcov. Vineţică. Vineţică-cu-lapte (Lactarius volemus). râşneălă s.f. (pop.) v. Râşnire. Râşnit1. râşm vb. IV. 1 tr. (fiziol; pop. şi fam.; despre organele digestive sau, p. ext., despre fiinţe; compl. indică alimente introduse în organism) v. Digera. Mistui. 2 tr., intr. fig. (despre oameni) a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a toca, a bleoto-cări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cot-codăci, a hodorogi, a măcăi. Vecinele ei râşnesc vrute şi nevrute. Cele două prietene râşnesc toată ziua la telefon. râşnire s.f. râşnit1, râşneală. Foloseşte râşniţa electrică pentru râşnirea cafelei, a piperului sau a zahărului tos. râşnit1 s.n. râşnire, râşneală. râşnit2, -ă adj. (reg.; mai ales despre legume fierte) v. Bătut2. Făcăluit2. Frecat2, râşnitoăre s.f. (reg.) 1 (anat.; la păsări) v. Pipotă. Rânză. Stomac măcinător. 2 (la moară) v. Piatră. Piatră de moară. Râşniţă. râşniţăr s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. râşniţă s.f. 11 morişcă. Cafeaua măcinată la râşniţă este foarte fină. 2 (tehn.) melesteu. Râşniţa este formată din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se roteşte cu ajutorul unui mâner pentru a măcina porumb, sare etc. 3 (la moară) piatră, piatră de moară, râşnitoăre. între râşniţe se macină seminţele. 4 fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Gură (ca organ al vorbirii). II (p. anal; anat.; reg.) 1 (la păsări) v. Pipotă. Rânză. Stomac măcinător. 2 v. Stomac. 3 v. Măsea. Molar. rât1 s.n. (anat.) 1 (la porci) bot, ciort, flit, mordă, pliscălău, râmuş, roată1, sfârlă, surlă, teflu, tic3, ţiu, zotcă, zumă. Porcul are în rât un belciug. 2 (la oameni; pop. şi fam.; |1516 deprec. sau peior.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. rât2 s.n. (reg.) 1 (geomorf, hidrol.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc. 2 (geomorf.) v. Luncă. 3 (hidrol.) v. Baltă. 4v. Livadă. Pomet. 5 (agric.) v. Ogor. Pârloagă. 6 (bot.) v. Păpuriş. Păpurişte. râtăn s.m. 11 (zool; pop.) v. Porc (Sus scrofa domestica). 2 (milit.; deprec.) v. Recrut. 3 (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. II fig. (reg.; deprec. sm peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. Necioplit. râtănie s.f. fig. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelicateţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necioplire. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţă. Nepoliteţe. Rusticitate. Vulgaritate. râtos1, -oăsă adj. (reg.; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. râtos2 -oăsă adj. fig. (reg.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Barbar. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necioplit. Necivilizat. Necizelat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Neşlefuit. Ordinar. Pădureţ. Rustic. Sălbatic. Trivial. Vulgar, râtui vb. IV. intr., tr . (reg.; despre porci; compl indică pământ, noroi, gunoi etc.) v. Râma. râţă s.f. (înv. şi reg.; urmat de determ. care indică aspectul, forma etc.) v. Literă. Slovă, râu s.n. 11 (hidrol.) apă. Multe râuri care traversează Podişul Transilvaniei izvorăsc din Carpaţi. 2 (mai ales la pl. râuri; prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fluviu, pârâu, puhoi, şiroi1, şuvoi1, torent, val, <înv. şi reg.> şirlău, ţuţuroi, vâjoi, flux. Fetei îi curgeau pe faţă râuri de lacrimi. Au curs râuri de cerneală pe acest subiect. II fig. (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care sugerează ideea de succesiune neîntreruptă, de impetuozitate, de mulţime compactă în mişcare etc.) fluviu, flux, puhoi, şuvoi1, torent. După meci, pe străzi a început să curgă un adevărat râu de oameni. Pe autostrăzi se scurg râuri de maşini. râuleţ s.n. (hidrol.) pârâu, râuşor, apşoară, râurel, hreadă, pactol, râuţ, vână. După ploi abundente, râurile se umflă şi pot deveni periculoase. râură vb. I. intr. 1 (înv. şi reg.; despre ape) v. Curge. 2 fig. (despre păr) a undui. Părul blond îi râureazâ pe spate. râurel s.n. (hidrol; pop.) v. Pârâu. Râuleţ. Râuşor. râuşdr s.n. 1 (hidrol.) pârâu, râuleţ, apşoară, râurel, hreadă, pactol, râuţ, vână. 2 (reg.) v. Strecurătoare. râuţ s.n. (hidrol.; reg.) v. Pârâu. Râuleţ. Râuşor. râvnăci, -ce adj., s.m., s.f. (znv.) I adj. 1 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguiţor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 2 (despre oameni) v. Gelos. Invidios. 1517 | Ranchiunos. 3 v. Concurent. Rival. I11 adj. s.m., s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. 2 s.m., s.f. v. Adversar. Concurent. Rival, râvnă s.f. 11 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, sârguinţă, sforţare, silinţă, stăruinţă, strădanie, străduinţă, zel, intrepiditate, perseverâţie, <înv. şi pop.> osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu râvnă. 2 ardoare, avânt, hărnicie, laboriozitate, neoboseală, sârguinţă, silinţă, strădanie, străduinţă, tenacitate, vrednicie, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spomicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu o râvnă ieşită din comun de un caz de corupţie. 3 bunăvoinţă, sârg, silinţă, zel, <înv.> proeresis, proerisit. Munca şi râvna au stat la baza acestei performanţe. 4 dor, dorinţă, gând, năzuinţă, pasiune, poftă, pornire, tendinţă, năzuire, râvnire, tindere, năduleală, <înv.> dorire, năslire, năslitură, râvnitură, dezir, aspiraţie, vis, ţintire, visare. Tânărul are râvne îndrăzneţe. 5 (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 6 (în superstiţii; reg.) v. Deochi. 7 (înv.) v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Poftă. Voie. Voinţă. Vrere. 8 (înv.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. II (bot.; reg.; în forma râhnă) v. Rocoţea (v. rocoţel) (Stellaria graminea). III (relig.; înv.; adesea determ. prin „dumnezeiasca) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Pio-zitate. Religiozitate. Smerenie, râvni vb. IV. 1 intr., tr. a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a tinde, a urmări, a visa, a viza2, a stărui, <înv. şi reg.> a năsli, a bărăni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bate, a jelui, a nădăjdui, a privi, a concerne, a aspira, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. Este modest, nu râvneşte onoruri. Râvneşte să exceleze în artele plastice. 2 intr.,tr. (adesea cu determ. introduse prin prep. „după”) a se ahtia, a dori, a jindui, a se întinde. Râvneşte după o funcţie de conducere. 3 tr. a dori, a jindui, a pofti, a ţine, a vrea, <înv.> a deşidera, a dezidera, a iubi, a jelui, a poftişi, a devora. Râvneşte de multă vreme să o cunoască. A intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „după”) & jindui, a tânji. Râvneşte după alt mod de viaţă. 5 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se ahtia, a jindui, a se lăcomi, a tânji, <înv.> a zavistui. Râvneşte la averea unui unchi. 6 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Invidia. 7 tr. (în credinţe şi superstiţii; reg.; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. 8 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. râvnire s.f. 11 (rar) v. Dor. Dorinţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă. 2 (înv.) v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Poftă. Voie. Voinţă. Vrere. 3 (înv.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. II (relig.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie. râvnit, -ă adj. dorit, jinduit, urmărit2, visat, vizat, <înv. şi pop.> poftit2. Şi-a atins scopul râvnit. râvnitâr, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. (despre oameni) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ahtiat, avid, dorit, doritor, dornic, jinduit, jinduitor, ahotnic, flămând, înfometat, însetat, lacom, setos, însetoşat, lihnit. Tânărul este râvnitor de muzică. 2 (înv.) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 3 (înv.) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. I11 adj.,s.m.,s.f. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) amator, doritor, dornic, iubitor, pofticios, <înv. şi pop.> voitor, poftitor, poftăreţ, poftos, pohtaci, râmnicios, râmnicos, <înv.> iboreţ, libovnic, râvnaci, voincios. Este mare râvnitor de senzaţii tari. 2 s.m., s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Babă. Strigoaică1. Şaman. Vrăjitor. III adj. (relig.; înv.) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit, râvnitură s.f. 1 (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 2 (înv.) v. Dor. Dorinţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă, râzâr s.m. (com.; reg.) v. Telal. râză s.f. (reg.) 1 v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 2 v. Scutec. 3 (deprec.) v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt, râzăcios, -oâsă adj. (înv.; despre oameni) v. Jovial. Vesel. Voios, râzăreţ, -eăţă adj. (rar; despre oameni) v. Jovial. Vesel. Voios, râzător, -oâre adj. (rar; despre oameni) v. Jovial. Vesel. Voios, râzând, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Jovial. Vesel. Voios. râznâr s.m. (reg.) v. Vagonetar, râznâş s.m. (reg.) v. Vagonetar, rea-credmţă s.f. 1 deloialitate, improbitate, incorectitudine, necinste, necorectitudine, <înv.> fară-de-cinste, incorecţiune, malonesti-tate. Rea-credinţa unor funcţionari publici este o realitate. 2 (jur.) doi, viclenie. Rea-credinţa este inducerea în eroare a unei persoane pentru a o determina să încheie un anumit act juridic nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. reabilitâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică reputaţia, onoarea etc. cuiva ori, p. ext., oameni) a (se) spăla. A făcut tot ce a fost posibil pentru a reabilita onoarea reacţie soţului ei. Prin fapta sa s-a reabilitat în ochii tuturor. reabilitâre s.f. I (jur.) 1 <înv.> reabilitaţie. După ce a făcut pe nedrept ani grei de puşcărie politică, a cerut reabilitarea sa totală. 2 (concr.) <înv.> reabilitaţie. Reabilitarea şterge condamnarea şi face să înceteze pentru viitor toate incapacităţile care rezultă din pedeapsă. II (med.) readaptare. Reabilitarea vizează atât reeducarea funcţională a persoanelor cu handicap, cât şi dezvoltarea posibilităţilor psihice, fizice şi profesionale ale acestora în scopul reintegrării lor în viaţa publică şi privată. III (jar.; în limbajul elevilor) v. Reascultare. Reexaminare, reabilitâţie s.f. (jur.; înv.) 1 v. Reabilitare. 2 (concr.) v. Reabilitare, reactiv s.m. (chim.) agent chimic, <înv.> reagent. Reactivul are proprietatea de a reacţiona specific într-o reacţie chimică. reactivă vb. I. tr. (compl. indică sentimente, pasiuni etc. vechi) a răscoli. întâlnirea de promoţie i-a reactivat amintirile din studenţie. reactivâre s.f. <înv.> reacţionare. S-a vorbit mult despre reactivarea unor celule teroriste pe teritoriul Europei după tragedia din America. reactivât, -ă adj. (despre sentimente, pasiuni etc. vechi) răscolit2. Amintirile reactivate îi tulbură somnul. Durerea reactivată îi macină sufletul. reactor s.n. 1 (fiz.) bobină cu reactanţă. Reactorul este folosit ca sistem fizic care prezintă, în principiu, reactanţă într-un circuit electric. 2 (fiz.) reactor atomic = reactor nuclear = pilă atomică (v. pilă1). Reactorul nuclear serveşte la producerea treptată şi reglabilă a fisiunii nucleare în lanţ. 3 (fiz., chim.) reactor catalitic = coloană de sinteză. într-un reactor catalitic are loc sinteza unui compus, în anumite condiţii de temperatură şi de presiune. 4 (tehn.) motor cu reacţie. Reactorul transformă energia chimică a combustibilului în energie cinetică a jetului de fluid evacuat, fiind folosit pentru propulsia unor vehicule. reactualizâ vb. I. tr. (compl. indică fapte, stări, situaţii etc. din trecut sau uitate) a dezgropa, a reînnoi, a reînvia, a dezmormânta. Ultima discuţie în familie a reactualizat probleme litigioase legate de o moştenire. reactualizăre s.f. reînviere. Reactualizarea unor probleme litigioase legate de o moştenire a generat discuţii aprinse în familie. reactualizat, -ă adj. reînviat. Problemele reactualizate legate de o moştenire au generat discuţii aprinse în familie. reăcţie s.f. 1 replică. Scriitorul a intuit bine reacţiile eroilor în situaţiile dramatice. 2 (psih.) reacţie de anxietate = nevroză anxioasă. Reacţia de anxietate este un complex de simptome care implică un sentiment de pericol iminent şi care se poate asocia cu simptome neurovegetative ori somatice; (med., med. vet.) reacţie de respingere = rejecţie, rejet. Reacţia de respingere reprezintă ansamblul reacţiona reacţiilor, în special imunitare, ale organismului primitor împotriva ţesuturilor grefate; reacţie Fahraeus = viteza de sedimentare a hematiilor (v. viteză). Reacţia Fahraeus evidenţiază diferite stări patologice: boli asociate cu perturbarea concentraţiei proteinelor plasmatice sau cu distrugerea tisulară, procese inflamatorii (infecţioase sau neinfec-ţioase) etc.; reacţie imunitară = răspuns imunitar. Reacţia imunitară nu oferă protecţie în faţa infecţiilor sau a cancerului; reacţie intradermică = cutireacţie, intradermoreacţie. Reacţia intradermică apare după aplicarea intradermică a unei mici cantităţi de substanţă ce conţine particule antigenice; reacţie psihică = psihoreacţie. Reacţia psihică este reacţia de inhibare a acţiunii hemolitice a veninului de cobră; reacţie serică = reacţie serologică = diagnostic serologic, seroagluti-nare, serodiagnostic, seroreacţie. Reacţia serică este folosită pentru evidenţierea anticorpilor specifici produşi de microbii respectivi. 3 (chim.) reacţie de carbonilare = hidrofor-milare, oxosinteză, sinteză oxo. Reacţia de carbonilare este un procedeu industrial de obţinere a aldehidelor; reacţie redox = oxidoreducere, oxidoreducţie, redox. Reacţia redox este formată dintr-o reacţie de oxidare şi o reacţie de reducere, care au loc concomitent, datorită unui transfer de electroni între substanţa care se oxidează şi substanţa care se reduce. 4 (fiziol.; şi în forma reacţiune) aferentaţie, aferentaţie inversă, cauzalitate inelară, conexiune inversă, feedback, lanţ cauzal închis, legătură inversă, retroacţiune, retrocontrol. Reacţia este transmiterea excitaţiei de la neuronii periferici la neuronii centrali. reacţiona vb. I. intr. 1 (despre oameni) a replica. La cuvintele jignitoare ale tânărului, femeia a reacţionat pe măsură. 2 (despre oameni) a răspunde, a replica, a riposta, <înv.> a întâmpina, a prici3. îl sfătuieşte să nu reacţioneze la provocările lansate în presă. Reacţionează vehement atunci când este atacat. 3 a răspunde, <înv.> a reaga. Organismul reacţionează la căldură prin transpiraţie. A reacţionat bine la tratament. reacţionar, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre mentalităţi, concepţii, idei etc.) înapoiat, învechit, retrograd, medieval. Multe categorii de oameni au de suferit din cauza unor concepţii reacţionare. 2 adj., s.m., s.f. (polit.) antirevoluţionar, contrarevoluţionar. Unele din scrierile sale au un conţinut reacţionar. reacţionare s.f. (înv.) v. Reactivare, reacţiune s.f. (fiziol.) = reacţie, readaptăre s.f. (med.) reabilitare, readmisie s.f. (astăzi rar) v. Readmitere. readmite vb. III. tr. (compl. indică elevi, studenţi etc.) a reprimi. După exmatriculare, afost readmis greu într-o altă şcoală. readmitere s.f. readmisie. După exmatriculare, readmiterea într-o altă şcoală s-a făcut cu dificultate. readuce vb. III. tr. (compl. indică fiinţe) a întoarce, <înv.> a reduce. Patronul a putut să-i readucă la muncă pe muncitori după multe promisiuni. readucere s.f. <înv.> reducere. Prin readucerea în discuţie a noii sale cărţi voia să afle părerea celor din jur despre valoarea ei. reaflă vb. I. tr. (compl. indică obiecte, lucruri, fiinţe pierdute, uitate, rătăcite etc.) a redescoperi, a regăsi. întâmplător, a reaflat manuscrisul pe care specialiştii îl considerau pierdut. Uitându-şi parola de intrare pe site, a apelat la managerul acestuia pentjfu a o reafla. reaflâre s.f. redescoperire, regăsire. Reaflarea manuscrisului considerat pierdut afost un câştig pentru istoria filologiei. Reaflarea unei parole uitate este posibilă dacă utilizatorul apelează la managerul site-ului. reagâ vb. I. intr. (înv.) v. Răspunde. Reacţiona, reagent s.m. (chim.; înv.) v. Agent chimic. Reactiv. reajunge vb. III. intr. (rar; despre oameni) v. Redeveni. real, -ă adj., s.n., adv. I adj. 1 (filos.; în opoz. cu „ideal”, „spiritual”) material, obiectiv, obiectual. Lumea care ne înconjoară este reală pentru că există în afară şi independent de conştiinţa omenească. Unele curente filosofice neagă existenţa reală a lumii. 2 aievea, concret, palpabil, pipăibil, <înv.> plăsmuit. Totul este mirific, încât nu-ţi vine să crezi că este un peisaj real. 3 concret, determinat, neiluzoriu, precis. îşi sprijină afirmaţiile pe date reale. 4 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, sigur, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii reale ale existenţei dacilor în această zonă a ţârii. 5 adevărat, sincer. Are o preţuire reală pentru învăţătoarea sa. 6 adevărat, efectiv. Deschiderea reală a stagiunii va fi peste o săptămână. 7 efectiv, incontestabil, indiscutabil, <înv.> actual. Prin activitatea sa a adus servicii reale acţiunii caritabile iniţiate. 8 (despre oameni) autentic, drept, sigur, veridic, veritabil. Se comportă ca un succesor real la şefia partidului. 9 existent, <înv.> existat. S-a discutat despre instituţiile reale în epoca feudală. II s.n. 1 (filos.) adevăr, realitate, <înv.> adevărătate, adevărătură, delta. Realul este existenţa efectivă, obiectivă. 2 (pedag.) liceu real. A terminat realul şi s-a înscris la Facultatea de Informatică. III adv. (modal) aidoma, aievea. S-a constatat că martorul a relatat real circumstanţele în care s-a produs accidentul. realgâr s.n. (mineral.) şar2, <înv.> rismă roşie (v. rismă2). Realgarul este folosit în pirotehnie, în industria sticlei, în vopsitorie, în tăbăcărie, la extragerea arsenului sau drept colorant. realist, -ă adj. 1 realistic. Teoria sa a avut ecou pentru că este realistă. în paginile romanului, trecerea din planul realist în cel imaginar se face pe nesimţite. 2 (despre oameni) pozitiv, pozitivist, practic. Multe femei sunt realiste şi iau viaţa aşa cum este, fără a o înfrumuseţa. Fiind un spirit realist, judecă totul obiectiv. 3 veridic. Zugrăvirea unor caractere realiste în romanele sale i-a 11518 adus celebritatea. Pictorul a surprins, în pânzele sale, imagini realiste din lumea cabaretelor. realistic, -ă adj. (rar) v. Realist, realitate s.f. 11 (filos.) adevăr, real, <înv.> adevărătate, adevărătură, delta. 2 existenţă, fiinţare, fiinţă. De multe ori ne întrebăm dacă ceea ce trăim este realitate obiectivă. 3 adevăr, veracitate, veridicitate, veritate. Cei care erau de faţă au constatat realitatea afirmaţiilor sale. II (la pl. realităţi; jur.; înv.) v. Bunuri imobile (v. bun). Bunuri imobiliare (v. bun). realiză vb. 1.1 tr., refl. a (se) înfăptui, a (se) isprăvi. Au realizat cea mai mare parte din planul de cercetare. 2 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a executa, a face, <înv. şi pop.> a tăia, a meşteri, <înv.> a meşterui. Mecanicul a realizat piesa la strung. 3 tr. (compl. indică bunuri materiale, valori artistice etc.) a efectua, a executa, a face, a fauri, a înfăptui, a săvârşi, <înv.> a unelti. Sculptorul a realizat statuia ecvestră a domnitorului. 4 tr. (compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) a efectua, a executa, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a săvârşi, a antretui, <înv şi pop.> a plini, a percuta, <înv.> a execvi, a umple, a epiherisi. Colectivul a realizat tot ce i-a cerut directorul de proiect. 5 tr. (compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) a alcătui1, a compune, a crea, a elabora, a face, a întocmi, a redacta, a scrie, a da2, <înv.> a izvodi, a redija, a sintesi, a tocmi, a tonisi. Eminescu a realizat o operă de valoare universală. Beethoven a realizat simfonii nemuritoare. 6 tr. (cinemat.) a produce, a turna2. Cineastul a realizat un documentar care a fost premiat. 7 tr. a alcătui1, a concepe, a întocmi, a plăsmui, a structura, a plăsmi, a urzi. A realizat o interesantă colecţie de mărci poştale pe domenii. A apelat la un numismat ca să-i realizeze colecţia sa de monede. 8 tr. (compl. indică lucrări, opere, acţiuni etc. ale oamenilor) a desăvârşi, a împlini, a îndeplini, a înfăptui. A ajutat-o să-şi realizeze proiectul. 9 refl. (despre oameni, mai ales despre artişti, scriitori) a se desăvârşi, a se împlini. După ani, s-a realizat ca romancier. 10 tr., refl. a (se) concretizata (se) materializa, a (se) corporaliza, a (se) incarna, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) sensibiliza, a (se) traduce. Arhitectul este satisfăcut pentru că proiectele sale se realizează. 11 tr. (compl. indică bunuri materiale) a obţine, a scoate. Anul acesta au realizat o producţie record de grâu. 12 tr. (compl. indică profituri, venituri etc.) a aduce, a crea, a înfăptui, a produce. Realizează mari beneficii pentru familie prin meseria pe care o profesează. 13 tr. (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a scorni, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, 1519| a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să realizeze o metodă tehnică nouă. 14tr. (compl. indică ţeluri, scopuri, visuri etc.) a ajunge, a atinge, a îndeplini, a înfăptui. După multe greutăţi, a reuşit să-şi realizeze scopul. 15 tr. (compl. indică misiuni, obligaţii etc.) a îndeplini, a înfăptui, a rândui, a rezolva, <înv. şi reg.> a sfârşi, <înv.> a obârşi. Şi-a realizat onorabil misiunea ca diplomat. 16 tr. (compl. indică state) a crea, a face, a fauri, a forma, a înfăptui, a întemeia, <înv.> a ijderi, a întemelia, a plămădi, a forja. Are meritul de a fi realizat un stat naţional unitar. 17 refl. a se înfăptui, a se produce. Nimic nu se realizează fără efort. 18tr. (compl. indică succese, victorii, izbânzi, reuşite etc.) a câştiga, a cuceri, a dobândi, a obţine, a repurta, a mirui2, <înv.> a elupta, a purta. £/ev» români au realizat victorii importante în concursurile internaţionale. 19 tr. a obţine, a stabili. Sportivul a realizat un nou record atletic. 20 tr. a obţine, a cunoaşte, a vedea. în ultimul timp colectivul a realizat progrese în finalizarea planului de cercetare. 21 refl. pas. a se obţine. Din informaţiile culese de pe teren s-a realizat o lucrare foarte interesantă despre portul popular. 22 tr. (compl. indică dorinţe, porniri, necesităţi etc.) a împlini, a îndeplini, a satisface, a izbândi, <înv.> a plini, a sătura. în sfârşit, şi-a realizat visul de ani. 23 refl. (despre previziuni, blesteme, vrăji etc.) a se împlini, a se îndeplini, a se înfăptui, <înv. şi pop.> a se lega1, a se întâmpla, <înv. şi reg.> a se plini. După puţin timp, previziunile lui s-au realizat. 24 refl. (despre prevestiri, prorociri etc.) a se adeveri, a se confirma, a se împlini, a se îndeplini, <înv. şi reg.> a se umple. Presupunerile ghicitoarei s-au realizat. realizabil, -ă adj. (despre lucruri, obiecte sau despre planuri, idei etc.) executabil, fezabil, posibil, practicabil. A propus un proiect realizabil. realizânt s.m. (mat.) discriminant Realizan-tul este expresia formată din coeficienţii unei ecuaţii de gradul doi, a cărei valoare indică natura celor două rădăcini ale ecuaţiei. realizare s.f. 11 executare, facere. Realizarea piesei la strung presupune multă îndemânare. 2 executare, execuţie, facere, făurire. Realizarea unei astfel de statui a cerut dăruire totală din partea artistului. 3 efectuare, executare, execuţie, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, lucrare, săvârşire, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1. Pentru realizarea în bune condiţii a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 4 alcătuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, redactare, scriere, scris1, <înv.> elaboraţie, izvodire, redacţie, redijare. Realizarea unei opere ştiinţifice presupune multă trudă. 5 (cinemat.) producere, turnare2. Realizarea filmului documentar i-a luat cunoscutului cineast câteva luni. 6 desăvârşire, ducere la capăt, ducere la sfârşit, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, lichidare. A ajutat-o la realizarea proiectului. 7 desăvârşire, împlinire. Realizarea lui ca romancier s-a produs destul de târziu. 8 concretizare, materializare, incarnare, întruchipare, întrupare, sensibilizare. Realizarea proiectului i-a adus arhitectului mari satisfacţii. 9 obţinere, scoatere. Anul acesta, realizarea unei producţii record de grâu s-a datorat timpului favorabil. 10 concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, scornire, excogitare, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă2, urzire. După mai multe încercări, a reuşit realizarea unei noi metode tehnice. 11 îndeplinire, înfăptuire, <înv.> obârşire, realizaţie. Realizarea misiunii a fost onorabilă. 12 creare, făurire, formare, înfăptuire, întemeiere. Realizarea statului naţional unitar a fost sărbătorită cu mare bucurie. 13 înfăptuire, producere. S-au păstrat multe documente din perioada realizării Unirii Principatelor. 14 câştigare, cucerire, dobândire, obţinere, repurtare. Elevii români sunt renumiţi pentru realizarea victoriilor în concursurile internaţionale. 15 obţinere, stabilire. Realizarea unui nou record atletic este o mare victorie a sportului românesc. 16 împlinire, îndeplinire, satisfacere, satisfacţie. A sărbătorit cu fast realizarea visului său de ani. 17 adeverire, confirmare, împlinire, îndeplinire, <înv.> lucru, plinire. Realizarea presupunerilor ghicitoarei l-a şocat. 18 izbândă, reuşită, succes, ispravă, <înv.> reieşire, reuşire. Realizarea în viaţă este condiţionată, de cele mai multe ori, de o muncă susţinută. Este sigur de realizarea negocierilor. II (concr.) 1 (mai ales la pl. realizări) înfăptuire, lucrare, operă. Sculptorul este mândru de realizările sale. 2 creaţie, operă. Această pinacotecă este realizarea fiicei pictorului. 3 (la pl. realizări) înfăptuiri (v. înfăptuire), manifestări (v. manifestare). Dăruirea de sine este una dintre cele mai reuşite realizări ale firii umane. realizat, -ă adj. 1 (despre dorinţe, porniri, necesităţi etc.) împlinit, îndeplinit, satisfăcut. Visul realizat îi provoacă o stare de bine. 2 (rar; despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Bun. Izbutit. Reuşit. Valoros, realizator, -oâre s.m., s.f. 1 creator, demiurg, făuritor, înfăptuitor, născocitor, plăsmuitor, artefice, <înv.> ijderitor, săvârşitor, scor-nitor, sfârşitor, statomicitor, făurar1, clăditor, tată, faur1. Petrarca este realizatorul poeziei de dragoste italiene. 2 autor, creator. Soţul ei este un cunoscut realizator de emisiuni de televiziune. realizâţie s.f. (înv.) v. îndeplinire. înfăptuire. Realizare. realmente adv. (modal) efectiv. Şi-a amintit de tot ce se întâmplase şi a făcut realmente o criză de nervi. reambalâ vb. I. tr. (compl. indică obiecte) a reîmpacheta. După testarea frigiderului la bancul de probă, angajaţii magazinului l-au reambalat. reambalâre s.f. reîmpachetare. După testarea aparatelor electrocasnice la bancurile de probă, reambalarea lor se face în cutiile originale. reapărea reambalât, -ă adj. (despre obiecte) reîmpa-chetat. Produsele reambalate sunt repuse în vânzare. reaminti vb. IV. tr. 1 (compl. indică date, termene, evenimente sau lucruri de făcut, sarcini de îndeplinit etc.) <înv.> a poftori, a răsfira. I-a reamintit că în zilele următoare trebuie să meargă la doctor. I-a reamintit când cade ziua de naştere a finului lor. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a(-şi) rememora, <înv.> a se uita, a(-şi) reîmprospăta. Cu greu îşi mai reaminteşte poezia. 3 (compl. indică persoane care nu mai există, evenimente, fapte, întâmplări din trecut etc.) a evoca, a redeştepta, a chema, a rechema, a reînvia, a revoca2. Când se simte singură şi părăsită, îşi reaminteşte momentele fericite din viaţa ei. reamintire s.f. rememorare, reîmprospătare. îi este imposibilă reamintirea poeziei. reangajâ vb. I. tr. (compl. indică persoane concediate, trecute în şomaj etc.) a reprimi. La câteva luni după demitere, secretara a fost reangajată în instituţie pe acelaşi post. reangajâre s.f. reprimire. Reangajarea secretarei s-a făcut la câteva luni după demiterea ei. reangajât s.m. (milit.; în vechea organizare a armatei) subofiţer, <înv.> unterofiţer, tablagiu. reanimă vb. 1.1 tr. (med., med. vet.; compl. indică fiinţe) a reînsufleţi. Paramedicii au reuşit să reanime accidentatul şi să-i stabilizeze funcţiile vitale. 2 tr., refl. fig. a (se) reînvi-ora, a (se) reînsufleţi. Atmosfera din club s-a reanimat după apariţia vedetei. reanimâre s.f. I (med., med. vet.) 1 reînsufle-ţire. Reanimarea persoanei accidentate a fost posibilă şi datorită utilităţilor moderne din dotarea ambulanţei. 2 terapie intensivă, îngrijiri intensive (v. îngrijire). După operaţie, bolnava a fost internată în secţia de reanimare. II fig. reînviorare, reînsu-fleţire. După apariţia vedetei, reanimarea atmosferei în club a fost imediată. reapariţie s.f. 1 întoarcere, reivire, revenire. S-au luat măsuri de protecţie a gospodăriilor după reapariţia mistreţilor în sat. 2 revenire. Reapariţia fostului senator pe scena politică a fost cerută de partidul din care face parte. 3 întoarcere, recidivare, recurenţă, revenire. Reapariţia gripei era previzibilă, deoarece a întrerupt tratamentul prescris. 4 reeditare, reimprimare, republicare, retipărire, reprint. Se impune reapariţia operelor marelui poet. Reapariţia vechilor texte religioase în ediţii critice este un eveniment cultural. reapăreâ vb. II. intr. 1 (despre fiinţe) a se întoarce, a se reivi, a reveni1. Mistreţii au reapărut în sat, căutând hrană. 2 (despre oameni) a reveni. Fostul senator a reapărut pe scena politică la cererea partidului din care face parte. 3 (despre stări, boli etc.) a se întoarce, a recidiva, a reveni1, a se înturna. Gripa i-a reapărut. 4 (med, med. vet.) a se regenera. Eczema i-a reapărut pe corp. 5 (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) a se reedita, a se reimprima, a se republica, reaprinde a se retipări. După mulţi ani de la prima ediţie, a reapărut cunoscutul roman al scriitorului. 6 (despre stări, sentimente etc.) a renaşte. în sufletul lui reapar nădejdi şi dorinţe noi. Eroismul reapare, luând proporţii de masă. reaprinde vb. III. tr. fig. a redeştepta, a reizbucni. Evocarea evenimentelor trecute îi reaprinde în suflet emoţiile de atunci. reapucă vb. I. tr. (înv.; compl. indică activităţi, acţiuni etc.) v. Reîncepe. Relua, rearmâ vb. I. tr., refl. (înv.) v. Reînarma. reascultâ vb. I. tr. 1 (compl. indică elevi, studenţi etc.) a reexamina. Profesorul l-a reascultat pe student, la cererea acestuia, pentru mărirea notei. 2 (jur.; compl. indică martori) a reaudia. Judecătorul a reascultat martorul, întrucât în declaraţiile acestuia existau neconcordanţe. reascultăre s.f. 1 reexaminare, reabilitare. Reascultarea studentului s-a făcut la cererea acestuia,pentru mărirea notei. 2 (jur.) reaudiere. După reascultarea martorului, judecătorul a putut da un verdict. reascultat; -ă adj. (despre elevi, studenţi etc.) reexaminat. Studentul reascultat a luat nota maximă. reascuţi vb. IV. refl. fig. (despre dispute, conflicte etc.) a se îndârji, a se înteţi, a se înverşuna, a se încleşta. Conflictul dintre fraţi s-a reascuţit în urma procesului de partajare a bunurilor moştenite de la părinţi. reascuţi're s.f. fig. înteţire. Reascuţirea conflictului dintre fraţi s-a produs în urma procesului departajare a bunurilor moştenite de la părinţi. reaşeză vb. I. tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a repune. După ce şi-au reparat biblioteca, au reaşezat cărţile la locul iniţial. reaşeză re s.f. repunere. Reaşezarea cărţilor în bibliotecă i-a luat două zile. reaudiă vb. I. tr. (jur.; compl. indică martori) a reasculta. reaudiere s.f. (jur.) reascultare. reavăn, -ă adj., s.n. I adj. 1 (mai ales despre pământ) jilav, moale, ud, umed, umezit2, <înv. şi reg.> umezos, mlăciu, motov, puhav, revenos, udăcios, udilos, udos, verde. Dimineaţa, pământul este reavăn de la rouă. 2 (despre aer, miros etc.) răcoros, rece, <înv.> răcoare. Seara, după o zi călduroasă, este o plăcere să respiri aerul reavăn de afară. 3 (reg.; despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) v. Igrasios. Jilav. Ud. Umed. II s.n. (rar) v. Jilăveală. Reveneală. Udătură. Umezeală. Umiditate, reăzem s.n. 11 pop, proptea, sprijin, sprijinitoare (v. sprijinitor), susţinere, punct de reazem, punct de sprijin, poprea, chezaş, papainog, pripoană, proptă, proptiş, şoş, şpraiţ, <înv.> rezemătură, spriji-neală, sprijoană. Gardul casei are mai multe reazeme. 2 (tehn.) rezemătoare, sprijin. Printr-un reazem se face legătura dintre două corpuri solide ale unui sistem tehnic. 3 (constr.; rar) v. Balustradă. Mână curentă. Parapet. Parmaclâc. Pălimar. Rampă. Rezemătoare. 4 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Pat. II fig. ajutor, apărător, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susţinător, cârjă, patron2, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este reazemul bătrâneţii ei. rebarbativ, -ă adj. 1 (despre elemente, caracteristici ale unor obieţte, construcţii, despre interioare etc.) dezordonat, inaspectu-os, inestetic, neaspectuos, neestetic, urât2, nechimuluit, monstruos, nasol, naşpa, naşparliu, naşpet. Construcţia prezintă un amestec rebarbativ de stiluri arhitectonice. 2 fig. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) refractar. Este rebarbativ la orice influenţă binefăcătoare. Fiind un conservator convins, atitudinea sa în faţa noului este una rebarbativă. Are un fel de a gândi ferm, însă nu rebarbativ. rebăte vb. III. tr. (compl. indică texte) a redactilografia. Textul articolului a trebuit rebătut din cauza numeroaselor corecturi. rebătere s.f. redactilografiere. Neavând dexteritate, rebaterea textului articolului i-a ocupat întreaga zi. rebătut, -ă adj. (despre texte) redactilografi-at. Face o copie xerox textului rebătut al articolului. rebeăgă s.f. (reg.; mai ales deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginătură. Vechitură, rebegeălă s.f. 1 (pop. şi fam.) rebegire. Are nevoie să bea un ceai fierbinte, ca să-şi revină din rebegeălă. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Răceală. rebegi vb. IV. 11 intr. (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Zgribuli. 2 refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; pop.; despre fiinţe) v. Slăbi. 3 intr. (med. vet.; reg.; despre animale) v. Răci. II refl. fig. (reg.; despre oameni) v. Cădea. Decădea. Declasa. Degrada. Degringola. Descompune, rebegire s.f. (pop. şi fam.) rebegeălă. rebegiţ, -ă adj. 11 (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Zgribulit. 2 (pop.; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuizat Extenuat. Istovit. Lânced. Moale. Prăpădit. Sfârşit2. Surmenat. Trudit. Vlăguit. II fig. (fam.; despre oameni) v. Abătut. Acru. Afectat1. Amărât. Cătrănit2. Cernit2. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Fiert2. Indispus. îndoliat. îndurerat, înlăcrimat. înnegurat. întristat. Mâhnit. Muiat. Necăjit. Neguros. Opărit. Otrăvit2. Pâclos. Pleoştit. Plouat2. Prostrat. Rănit2. Rebegit. Supărat. Trist. Ulcerat, rebel, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. insurgent, răsculat, răzvrătit, revoltat, sediţios, apostat, rebelionist, <înv. şi reg.> zurbagiu, sculat2, <înv.> bontaş,buntuşnic, burzuluit, răpştit, răsculător, rebelist, revoltant, rocoşan, rocoşelnic, rocoşit2, rocoşitor, zaver-giu, zurba, zurbav. Rebelii au început lupta. 2 adj. (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinat, indocil, inobedient, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, obraznic, rău, recal- |1520 citrant, nărăvaş. Elevilor rebeli li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul rebel a fost dus în arest. 3 adj. (despre senzaţii, stări fizice sau psihice etc.) chinuitor, păcătos, sâcâitor, supărător, <înv. şi pop.> necăjos, <înv.> penibil, tenace. Tuşea uscată este rebelă. 4 adj. fig. (fam.; despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. II s.f. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. rebelă vb. I. refl. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, rebelie s.f. (înv. şi pop.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, rebelionist s.m. (rar) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, rebelist s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, rebelişte s.f. (rar) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, rebeliune s.f. agitare, agitaţie, răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, revoltă, tulburare, turbulenţă, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, rebelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurba-vă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, hainlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, roco-şitură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. Rebeliunea sătenilor este justificată din cauza măsurilor luate de autorităţi. rebifă vb. I. intr. (fam.; despre oameni) v. Protesta. rebonificăre s.f. (econ.) rebonificaţie. Rebonificarea este suma care se restituie cuiva după ce afost avansată în contul unei mărfi, al unui serviciu etc. rebonificăţie s.f. (econ.) rebonificăre. rebus s.n. 1 rebus criptografic = criptorebus. Rebusul criptografic este o problemă enigmistică dificilă, care se prezintă exclusiv imagistic. 2 fig. enigmă, mister2, problemă, secret2, taină, şaradă, logogrif, ascuns1. Pentru mulţi viaţa subacvatică este un rebus. în natură sunt multe rebusuri nedezlegate. rebusist, -ă adj. rebusistic. rebusistic, -ă adj. rebusist. A cumpărat o revistă rebusistică. îi place să dezlege careuri rebusisitce. rebut s.n. (tehn.) deşeu. O piesă cu defecte este considerată un rebut. rec s.n. (gimn.) bară, bară fixă, sul. Gimnastul este specialist în exerciţii la rec. recalcitrănt, -ă adj. 1 (despre oameni) încăpăţânat, îndărătnic, nătâng, obstinat, refractar, reluctant, dârz, încâinit, înţepat, sanchiu, capsoman, căpăţânos, <înv. şi reg.> 1521 | îndărăpnat, dâcos, dugos, inacciu, opac3, <înv.> capeş, împoncişat, renitent, retiv, nărăvaş, căpos, înţesat, ţestos. Este atât de recalcitrant, încât nu poţi ajunge la o soluţie cu el 2 (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinat, indocil, inobedient, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, rău, rebel, obraznic, nărăvaş. Elevilor recalcitranţi li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul recalcitrant a fost dus în arest. recalcitrânţă s.f. 1 indisciplină, indocilitate, inobedienţă, insubordonare, neascultare, nedisciplină, nesubordonare, nesupunere, obrăznicie, refractarism, dezobedienţă, insumisiune, insubordonanţă, insubordonare, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza recalcitranţei şi a absenţelor nemotivate. 2 încăpăţânare, îndărătnicie, nătângie, obstinaţie, dâcă1, mădăţie, <înv.> retivi-tate, pertinacitate, vârtoşală. Niciodată nu se purtase cu atâta recalcitranţă. recalculare s.f. recalculaţie. Recalcularea pensiei s-a făcut conform principiului contri-butivităţii la asigurările sociale. recalculaţie s.f. recalculare, recamier s.n. canapea, studio. în sufragerie are un recamier capitonat cu catifea verde. recapitula vb. I. tr. 1 (compl. indică idei, expuneri etc.) a rezuma, a sintetiza, a chintesenţia, a sumariza, <înv.> a recapi-tului. Recapitulează cele spuse pentru a ajunge la o concluzie. Au desprins ideile principale după ce au recapitulat toate concluziile. 2 (compl. indică lecţii, cursuri, materii de învăţat etc.) a repeta, a revedea. A recapitulat toată materia înaintea examenului. recapitulare s.f. 1 rezumare, sintetizare, <înv.> recapitulaţie. O concluzie se poate desprinde în urma recapitulării celor spuse. Au desprins ideile principale după recapitularea concluziilor. 2 repetare, repetiţie, revedere, <înv.> procitanie. Şi-a rezervat două zile pentru recapitularea materiei înaintea examenului. recapitulativ, -ă adj. rezumativ. Lucrarea sa are la final un capitol recapitulativ. recapitulaţie s.f. (înv.) v. Recapitulare. Rezumare. Sintetizare, recapitului vb. IV. tr. (înv.; compl. indică idei, expuneri etc.) v. Recapitula. Rezuma. Sintetiza. recădeâ vb. II. intr. (urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a reveni1. A lăsat perdeaua să recadă în poziţia iniţială. recădâre s.f. (înv.) 1 (med., med. vet.) v. Recidivă. 2 fig. v. Cădere. Decădere. Declasare. Degradare. Degringoladă, recăl s.n. (reg.) v. Dulamă. Suman, recăpăta vb. I. tr. a recâştiga, a recupera, a redobândi, a răscumpăra. Trebuie să-şi recapete simţul realităţii pentru a înţelege exact situaţia în care se află. Şi-a recăpătat echilibrul sufletesc. recăpătâre s.f. recâştigare, recuperare, redobândire. Recăpătarea simţului realităţii l-a făcut să înţeleagă exact situaţia în care se află. recăsători vb. IV. refl. (despre femei) a se remărita. S-a recăsătorit la cinci ani după moartea soţului. recăsătorită adj. (despre femei) remăritată. Tânăra recăsătorită este convinsă că noul mariaj va fi mai bun. recâştigă vb. 1.1 tr. a recăpăta, a recupera, a redobândi, a răscumpăra. 2 tr. (compl. indică teritorii, ţâri, localităţi etc.) a recuceri, a relua, a reocupa, <înv.> a recuprin-de. După o primă înfrângere, trupele au reuşit să recâştige teritoriul pierdut. 3 refl. (rar; despre oameni) v. Dezmetici. Reculege. Reveni1. recâştigâre s.f. 1 recăpătare, recuperare, redobândire. 2 recucerire, reluare, reocupare. Recâştigarea teritoriului pierdut s-a făcut după lupte grele. rece adj., s.n., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „cald”; despre climă, locuinţe, încăperi etc.) friguros, răcoros, îngheţat în staţiunile montane clima este rece. Are o casă rece. 2 (în opoz. cu „cald”; despre vreme, zile, nopţi anotimpuri etc.) friguros, geros, algid, <înv. şi pop.> mare1, boreal. Astăzi vremea este rece. Nu poate suporta zilele reci de iarnă. 3 (despre aer, miros etc.) răcoros, reavăn, <înv.> răcoare. Seara, după o zi călduroasă, este o plăcere să respiri aerul rece de afară. 4 (geogr., climat., meteor.; despre climă, zone, regiuni etc.) polar, <înv.> polaric. Clima rece este clima regiunilor situate în apropierea cercului polar. în regiunile reci este veşnic frig. 5 răcit2. Caloriferele reci se încălzesc rapid când centrala termică începe să funcţioneze. Supa rece nu se poate mânca. 6 (despre apa potabilă) proaspăt, <înv.> viu. A băut o cană de apă rece de la fântână şi a răcit 7 (în opoz. cu „proaspăt”; mai ales despre produse de panificaţie) tare, uscat2, vechi2. Spre seară, în brutărie este numai pâine rece. 8 (mai ales fig.; în opoz. cu „viu”; despre fiinţe) inert, mort, neînsufleţit, nemişcat, ţeapăn, <înv.> desuflat, inanimat, neanimat. Medicii l-au găsit rece pe cel care s-a aruncat de la etaj. I11 s.n. sg. frig, răceală, cald nemţesc. Când are febră, simte rece la picioare. 2 s.f. (la pl. reci; culin.; reg.) v. Piftie. Răcitură. 3 s.n. (în textele relig.; înv.) v. Batjocură. Ruşine. 4 s.n. sg. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. III adj. fig. 1 (despre oameni) apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, tembel, letargic, amorf. Este o persoană rece, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 (despre oameni) distant, neprietenos, nesociabil, rezervat, frigid, glacial. Tânăra este o persoană rece, lipsită de căldură, de curtoazie. 3 (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) distant, neprietenos, nesociabil, rezervat, apatic, glacial, hieratic, îngheţat. Are o atitudine rece faţă de colaboratori. 4 (în opoz. cu „sensibil”; despre oameni) flegmatic, impasibil, imperturbabil, indiferent, insensibil, nepăsător, nesensibil, nesimţitor, pasiv, recepta imun, împietrit, înlemnit, neclintit, netulburat, învârtoşat, umezos. A devenit rece din cauza nenorocirilor care i-au marcat existenţa. 5 (despre oameni, colectivităţi, p. ext., despre încăperi, locuri etc.) inospitalier, neospitalier, neprimitor, neprietenesc, neprietenos. Este o persoană rece. Are o casă rece, cu mobilă puţină şi veche. A nimerit într-un loc rece, plin de mărăcini. 6 (despre glas, ton, voce) expozitiv, răstit, ridicat2, aspru, dur, înăsprit, sec, tăios, uscat2.1 se adresează pe un ton rece. 7 (despre ambianţă, mediu etc.) academic, convenţional, solemn. în aulă era o atmosferă rece. 8 (rar, despre oameni) v. Calculat. Chibzuit. Cugetat. Cumpănit. Cumpătat. Echilibrat înfrânat Măsurat2. Moderat Ponderat. Socotit2. Tacticos. V adv. (modal) răstit, răţoit, aspru, dur, sec, tăios, uscat2. îi vorbeşte rece. receiver [ri sivar] s.n. (telec.) microreceptor, pâlnia receptorului (v. pâlnie), pâlnia telefonului (v. pâlnie), pâlnie, receptor, receptor telefonic, <înv.> urecher, sunder. Când vorbeşte la telefon, acoperă receiverul cu mâna, pentru ca apelantul să nu audă ce se vorbeşte în casă. recelâ vb. I. refl. (livr.) 1 (despre fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde. 2 (despre oameni) v. Fugi. Pribegi. Refugia. recensământ s.n. 1 numărătoare, <înv.> catagrafie, recenzie, scrisoare, socotinţă. La un recensământ se stabileşte numărul şi structura populaţiei unei ţâri, la un moment dat. 2 recensământ fiscal = <înv.> recensământ al dărilor. Recensământul fiscal este înregistrarea contribuabililor, a averii şi a veniturilor acestora, susceptibile de a fi impuse la fisc; (înv.) recensământ al dărilor v. Recensământ fiscal. recent, -ă adj. 1 (în opoz. cu ,,vechiiT) actual, contemporan, modern, nou, tânăr. Este un stat recent, format de foarte puţin timp. Această caracteristică este proprie civilizaţiilor recente. 2 (despre veşti, ştiri, informaţii) nou, cald, proaspăt. I-a adus veşti recente. recenzâ1 vb. I. tr. (compl. indică colectivităţi umane, animale, vehicule etc.) <înv.> a catagrafia, a catagrafisi, a scrie. Periodic, autorităţile recenzează populaţia ţării. recenzâ2 vb. I. tr. (rar; compl. indică texte, opere literare, scrieri istorice, articole de lege etc.) v. Analiza. Comenta. Explica. Interpreta, recenzent, -ă s.m., s.f. recenzor. Recenzentul lucrării a subliniat importanţa acesteia în lingvistica românească. recenzie s.f. (înv.) v. Recensământ, recenzor, -oâre s.m., s.f. (rar) v. Recenzent, recepâj s.n. (silv.) recepare. Recepajul puieţilor se face pentru a provoca formarea unor tulpini noi prin lăstărire. recepâre s.f. (silv.) recepaj. recept, -ă adj. (rar, despre teorii, concepţii, opinii etc.) v. Acceptat. Admis. Recunoscut, receptâ vb. I. tr. 1 (compl. indică sunete, semnale sonore etc.) a capta, a înregistra, a prinde, a recepţiona. A ridicat antena radi- receptare oului pentru a recepta mai bine undele sonore. Poliţia de coastă a receptat semnalele sonore ale vasului în derivă. 2 fig. (compl. indică impresii, stări etc.) a aprehenda, a prinde, a surprinde. Limbajul receptează realitatea. receptare s.f. captare, captaţie, înregistrare, prindere, recepţionare. A ridicat antena radioului pentru o mai bună receptare a undelor sonore. receptiv, -ă adj. (despre oameni) aerisit2, deschis, permeabil, descuiat. Este un om receptiv, interesat de ceea ce este nou. receptivitate s.f. deschidere. Părinţii ei au o mare receptivitate la ceea ce este nou. receptor s.n., s.m., s.f. I s.n. 1 (telec.; şi receptor telefonic) microreceptor, pâlnia receptorului (v. pâlnie), pâlnia telefonului (v. pâlnie), pâlnie, receiver, <înv.> urecher, sunder. Când vorbeşte la telefon, acoperă receptorul cu mâna, pentru ca apelantul să nu audă ce se vorbeşte în casă. 2 (electron.) receptor radio = aparat de radio, radio, radioreceptor. Şi-a cumpărat un receptor radio pentru autoturism. 3 (med.) receptor nociceptiv = nociceptor. Receptorul nociceptiv este receptorul stimulaţiilor externe sau interne dureroase. II s.m., s.f. (lingv.) cititor, interlocutor. Receptorul este persoana care primeşte şi decodează un mesaj realizat potrivit regulilor unui cod specific. recepţie s.f. 1 recepţionare. La recepţia unei lucrări se fac verificări de ordin calitativ şi cantitativ. 2 cocteil, petrecere. La recepţia organizată de preşedinţie cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale au fost invitaţi ambasadori şi diplomaţi. recepţiona vb. I. tr. 1 (compl. indică materiale, mărfuri, lucrări tehnice etc.) a prelua, a primi. A recepţionat toate materialele de construcţie pentru a se apuca de lucru. A recepţionat lăzile cu legume pe care trebuie să le pună în vânzare. 2 (compl. indică sunete, semnale sonore etc.) a capta, a înregistra, a prinde, a recepta. recepţionare s.f. 1 preluare, primire. Recep-ţionarea materialelor s-a făcut pe baza unui proces-verbal. După recepţionarea lăzilor, a pus legumele în vânzare. 2 recepţie. 3 captare, captaţie, înregistrare, prindere, receptare, recepţionât, -ă adj. (despre materiale, mărfuri, lucrări tehnice etc.) preluat, primit. Materialele recepţionate sunt de foarte bună calitate. Legumele recepţionate au fost puse în vânzare. recepţioner, -ă s.m., s.f. recepţionist. Recepţionerul repartizează în camere pe cei care se cazează într-un hotel. recepţionist,-a s.m.,s.f. (rar) v. Recepţioner. recerinţă s.f. (înv.) v. Cerinţă. Exigenţă. Imperativ. Necesitate. Nevoie. Obligaţie. Pretenţie. Trebuinţă. recerut, -ă, adj. (mv.) v. Cerut2. Cuvenit. Necesar. Trebuincios. Trebuitor, reces s.n. (anat.) 1 fosă, şanţ1. Recesul iliac apare pe suprafaţa osului iliac. 2 ventricul, <înv.> talam, vintricel2. Artera pulmonară pleacă din recesul drept al inimii. recesionâl, -ă adj. (econ.,fin.) recesionist. recesionist, -ă adj. (econ., fin.) recesionâl. Economia ţârii este într-o perioadă recesionistă. recesiune s.f. 1 (econ., fin.) criză, <înv.> chesat, chesatliuc. Orice ţară trece printr-o gravă recesiune după un război. 2 (milit.; rar) v. Retragere. rechemă vb. I. tr. 1 (polit.; compl. indică ambasadori, miniştri plenipotenţiari etc.) a revoca1. După scandalul de la ambasadă, ambasadorul afost rechemat. 2 fig. (compl. indică persoane care nu mai există, evenimente, fapte, întâmplări din trecut etc.) a evoca, a reaminti, a redeştepta, a chema, a reînvia, a revoca2. Când se simte singură şi părăsită, îşi recheamă momentele fericite din viaţa ei. rechie s.f. (bot.) 1 Reseda lutea; brobinţă, drobiţă1, poala-Sfintei-Mării (v. poală), prescurea, rachiege, rezedă, reze-dă-galbenă, rezedă-sălbatică, rozetă, rozetă-săl-batică. 2 Reseda luteola; rezedă, prescurea,rachiege, rozetă, rozetă-galbenă, rozetă-sălbatică. rechin s.m. I (iht.) <înv.> scai. Rechinul este cel mai mare peşte marin răpitor. II (arg.) 1 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 2 (jur.) v. Acuzator. Acuzator public. Procuror. 3 (jur.) v. Recidivist. rechizite s.f. pl. <înv.> organe (v. organ1). Rechizitele şcolare sunt foarte scumpe. rechizitorial, -ă adj. acuzator. A ţinut un discurs rechizitorial. rechizitâriu s.n. (jur.) serenadă. Rechizitoriul procurorului în faţa instanţei judecătoreşti a fost foarte convingător. rechiziţie s.f. rechiziţionare, <înv.> recrutaţie. Rechiziţia este o măsură administrativă, de interes social, determinată de situaţii excepţionale. rechiziţionare s.f. rechiziţie, <înv.> recrutaţie. reciclu s.n. (tehn.) recirculare, recirculaţie. Reciclul este reintroducerea agentului caloric sau frigorific într-o instalaţie de încălzire ori de răcire. recidivă vb. I. intr. (despre stări, boli etc.) a se întoarce, a reapărea, a reveni1, a se înturna. Gripa i-a recidivat. recidivăre s.f. întoarcere, reapariţie, recurenţă, revenire. Recidivarea gripei era previzibilă, deoarece a întrerupt tratamentul prescris. recidivă s.f. (med., med. vet.) <înv.> recădere, reşută. Pentru a preveni recidivele, se recomandă autovaccinul. recidivism s.n. recidivitate. recidivist, -ă s.m., s.f. (jur.) cobră, ocnă, rechin, reptilă. Fiind recidivist, judecătorul i-a înăsprit sentinţa. recidivităte s.f. recidivism. Recidivitatea este tendinţa spre recidivă. recif s.n. (biol, geomorf; şi recif coralier inelar) atol, barieră coraligenă. Reciful coralier inelar este format din schelete de corali şi aluviuni. recipient s.n. vas. în recipiente se păstrează sau se transportă materii fluide, pulverulente ori granulare. recipisă s.f. 1 (econ., fin.) adeverinţă, chitanţă, vaucer, <înv. şi reg.> zdelcă, <înv.> răvaş, |1522 siguranţă, sinet, tahvil, teşcherea1, exofliticon, hoget, rospiscă. A trimis un colet prin poştă şi a luat recipisă de la ghişeu. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Prescripţie. Reţetă, reciproc, -ă adj., s.f., adv. 1 adj. (polit.) mutual, <înv.> prumutiv. Acordul dintre cele două state afost reciproc. 2 s.f. (mat.) teoremă reciprocă. Premisele reciprocei sunt concluziile altei teoreme şi invers. 3 adv. (modal; înv.) v. Invers. Viceversa. reciprocităte s.f. (polit.) mutualitate. Acordul dintre cele două state se bazează pe reciprocitate. recirculăre s.f. (tehn.) reciclu, recirculaţie. Recircularea este reintroducerea agentului caloric sau frigorific într-o instalaţie de încălzire ori de răcire. recirculăţie s.f. (tehn.) reciclu, recirculare. recită vb. I. tr. (compl. indică versuri, poezii etc.) a declama, a rosti, a spune, <înv. şi pop.> a zice, a cuvânta, a debita. A recitat poezia cu intonaţie, impresionând publicul. recitănt, -ă s.m., s.f. (muz.) recitator. Recitantul interpretează recitativele într-un oratoriu sau într-o cantată. recităre s.f. declamare, declamaţie, spunere, <înv.> recitaţie, debitare1. A impresionat publicul prin recitarea cu intonaţie a poeziei. recitativ s.n. (muz; în Grecia antică) melopee. Recitativul era o melodie lentă, ritmică şi monotonă, care acompania o declamaţie. recitatdr, -oăre s.m., s.f. 1 declamator. Cunoscutul actor este un bun recitator. 2 (muz.) recitant. recităţie s.f. (înv.) v. Declamare. Declamaţie. Recitare. Spunere. reciti vb. IV. tr. (compl. indică texte, scrieri etc.) <înv. şi pop.> a prociti. Citeşte şi reciteşte scrisorile primite de la părinţi. recitire s.f. relectură. Recitirea operelor marelui gânditor i-a deschis noi orizonturi. reclamă vb. I. 1 tr. (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a cere, a pretinde, a revendica, a solicita, <înv. şi reg.> a striga, <înv.> a pretendelui, a pretendui, a vindica, a pretenderisi, a trage. A reclamat autorităţilor casa care i-a fost naţionalizată. Greviştii au reclamat primirea drepturilor băneşti la timp. 2 tr. a se plânge. - Cui să reclamăm că nu avem apă caldă? 3 tr. (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) a denunţa, a pârî, a raporta, a spune, <înv. şi pop.> a arăta, a zice, <înv. şi reg.> a ponoslui, a izda, <înv.> a descoperi, a donosi, a jelui, a vădi, a vinde, a aranja, a turna1, a dichisi, a măcăni, a borî, a cânta, a ciripi, a cloncăni, a desena, a guiţa, a înfunda, a lătra, a mârâi, a peţi, a sifona, a stropi, a trâmbiţa, a vărsa, a vomita. L-a reclamat la poliţie pentru o faptă gravă pe care nu a făcut-o. 4 tr. (compl. indică eforturi, calităţi deosebite, inovaţii etc.) a cere, a comporta, a ippune, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, <înv.> a nevoi. Munca 1523| de cercetare reclamă acribie deosebită şi multă dăruire. 5 tr. a cere, a implica, a necesita, a presupune. Reuşita în meserie reclamă muncă. 6 intr. (înv.; despre oameni) v. Protesta. reclamagiu1 s.m. (fam.) v. Grafoman. reclamagiu2 s.m. (fam.) v. Fanfaron. Lăudăros, reclamant, -ă s.m., s.f. (jur.) <înv. şi reg.> pârâş, pârât, pârâtor, plângător, ponoslaş, ponosluitor, <înv.> dovagiu, jeluitor, suplicant, ţipător. Judecătorul ascultă pledoaria avocaţilor reclamantului. reclamare s.f. (jur.; înv.) v. Plângere. Reclamaţie. reclamat, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (jur.) acuzat, defendor, incriminat, intimat, împricinat, învinuit, pârât, vinovat, pricinaş, pricinat. Reclamatului i s-apus avocat din oficiu. 2 adj. (despre bunuri, drepturi etc.) cerut2, pretins, revendicat. După un proces care a durat ani, a primit casa reclamată. reclamaţie s.f. 1 (jur.) plângere, lament, <înv. şi pop.> jalbă, pâră, <înv. şi reg.> libel, plânsoare, ponoslu, ponosluire, lăcramă, ponos, <înv.> artic, davagilâc, dovagiu, pitac2, răvaş, răvaş cu jalobă, răvaş de jalbă, reclamare, suplică, tânguire, ruca. A depus o reclamaţie la consiliul de administraţie. 2 sesizare. Primăria a primit multe reclamaţii în legătură cu încălcarea dreptului de proprietate. redâmă s.f. (publ.) promo. Pentru lansarea produsului pe piaţă, consiliul de administraţie al firmei a ales o reclamă pertinentă, extrem de sugestivă. reclădi vb. IV. tr. 1 (constr.; compl. indică clădiri, construcţii etc.) a reconstrui, a reînălţa, a rezidi, a reedifica. După incendiu, edilii satului au reclădit şcoala. 2 fig. (rar; compl. indică fapte, evenimente etc.) v. Evoca. Reconstitui. Reconstrui, reclădire s.f. (constr.) reconstrucţie, reconstruire, reînălţare, rezidire, reedificare. După incendiu, reclădirea şcolii a fost una dintre priorităţile edililor satului. reduzionâr s.m. (jur.; fran.) v. Condamnat. Deţinut. Puşcăriaş. recluziune s.f. 1 claustrare, izolare, însingurare, singurătate, solitudine, claustraţie, sălbăticie, <înv.> osebiciune, osebire, schimnicie, sihăstrie. Daniil Sihastrul a trăit într-o recluziune totală. 2 izolare, retragere. Recluziunea la o mănăstire după moartea soţiei i s-apărut cea mai bună alegere. 3 (jur.) închisoare, puşcărie1, temniţă, ocnă. A fost condamnat la 30 de ani de recluziune pentru crimă. recogniţiune s.f. (fran.) v. Identificare. Recunoaştere. recognoscibil, -ă adj. identificabil. Substanţa de bază a medicamentului este recognosci-bilă. Scopul acestei acţiuni este uşor recognoscibil. recoltă vb. I. tr. (compl. indică recolte, roade etc.) a aduna, a culege, a strânge, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a poghirci, a sureti, <înv.> a secera. Viticultorii au recoltat strugurii din vii. recoltare s.f. adunare, adunat1, culegere, cules1, recoltat1, recoltă, strângere, strâns1, suretiu, tunsoare, <înv.> strânsoare, strânsură. Pentru cei mai mulţi recoltarea strugurilor este un prilej de bucurie. A sosit timpul recoltării porumbului. recoltat1 s.n. adunare, adunat1, culegere, cules1, recoltare, recoltă, strângere, strâns1, suretiu, tunsoare, <înv.> strânsoare, strânsură. recoltăt2, -ă adj. (despre plante, fructe, flori etc.) adunat2, cules2, strâns2. Strugurii recoltaţi sunt puşi în lăzi speciale pentru a fi transportaţi. recoltă s.f. I adunare, adunat1, culegere, cules1, recoltare, recoltat1, strângere, strâns1, suretiu, tunsoare, <înv.> strânsoare, strânsură. II (concr.; bot.) 1 bucate (v. bucată), rod1, ponov, <înv.> vipt. Toamna se strânge recolta câmpului. 2 rod1, strânsă (v. strâns2), strânsură, <înv. şi reg.> rodire, strânsoare, <înv.> agru. Anul acesta recolta a fost bogată. 3 <înv. şi pop.> seceriş, <înv. şi reg.> secerătură, <înv.> secerăciune, secere. Recolta de grâu obţinută îi acoperă necesităţile familiei. Iarna timpurie i-a prins cu recoltele nestrânse. recoltor s.n. (med., med. vet.) urocultor. Recoltorul este un recipient folosit pentru urocultură. recomandă vb. 1.1 tr. 1 <înv.> a recoman-darisi, a recomandui, a recomăndălui. I-a recomandat nepoatei sale un tânăr serios, în vederea căsătoriei. I-a recomandat articolele sale pentru a se lămuri într-o chestiune de istoria limbii. 2 (compl. indică oameni) a propune, <înv. şi reg.> a prepune. L-a recomandat directorului institutului pentru avansare. 3 a preconiza, a propune. Direcţia şcolii a recomandat ca, pentru rezolvarea acestei situaţii, să fie consultaţi părinţii elevilor. 4 (med., med. vet.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) a da2, a indica, a prescrie, a scrie, <înv.> a ordona, a recomandari-si, a recomandui, a recomăndălui, a sfătui. Medicul i-a recomandat un tratament cu antibiotice. 5 (constr. cu un pron. pers. în dat.; urmat de o prop. compl. dr.) a sfătui, a zice. Pentru că starea pacientului nu este prea bună, doctorul îi recomandă să urmeze cu stricteţe tratamentul prescris. Părinţii i-au recomandat să nu intre în politică. 6 (compl. indică lecturi, teorii, metode etc.) a indica. Profesorul le-a recomandat elevilor cărţile pe care trebuie să le citească în timpul vacanţei. 7 (fran.; înv.; compl. indică fiinţe) v. Da2. încredinţa. II tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) prezenta, a introduce, <înv.> a se răspunde, a (se) sistisi. A intrat la director şi s-a recomandat: Adrian Marinescu. recomandabil, -ă adj., adv. 1 adj. adecvat, conform, convenabil, corespunzător, cuvenit, eficace, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandat, apropriat, idoneu, adecvaţional,convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. Cea mai recomandabilă tactică părea în acel recompensa moment tăcerea. 2 adv. (modal) adecvat, indicat, nimerit, oportun, potrivit. Nu a răspuns recomandabil la întrebarea pusă. recomandare s.f. 11 propunere, recoman-daţie. Recomandarea de avansare a unui cercetător se discută în Consiliul Ştiinţific al institutului. 2 preconizare, propunere. Recomandarea rezolvării acestei situaţii prin consultarea părinţilor a fost benefică pentru şcoală. 3 directivă, indicaţie, instrucţiune, îndrumare, normativ, normă, <înv.> regulativ. în timpul inundaţiilor au fost respectate recomandările guvernului. 4 (med., med. vet.) indicare, prescriere. Recomandarea antibioticelor în cazul virozei se face numai de către medic. 5 (med., med. vet.; cu determ. introduse prin prep. „după”) aviz, indicaţie, instrucţiuni (v. instrucţiune), prescripţie, recomandaţie, <înv.> sfătuire. Bolnavul ia medicamentele numai după recomandarea medicului. 6 povaţă, precept, recomandaţie, sfat. La grădiniţă copiii primesc recomandări privind igiena. 7 vorbă bună. A reuşit să intre la renumitul chirurg în urma recomandării unui prieten comun. II (mai ales la pl. recomandări) prezentare, recomandaţie, introducere, prezentaţie, <înv.> sistiseală. După ce s-au făcut recomandările, au început discuţiile pentru perfectarea afacerii. recomandarisî vb. IV. tr. (înv.) 1 v. Recomanda. 2 (med., med. vet.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) v. Da2. Indica. Prescrie. Recomanda, recomandăt, -ă adj., s.f. I adj. 1 adecvat, conform, convenabil, corespunzător, cuvenit, eficace, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, apropriat, idoneu, adecvaţional, convenient, <înv.> cuviincios, răspunzător, consult2, sănătos. 2 (med., med. vet.; despre medicamente sau tratamente medicale) indicat, prescris. Medicamentul recomandat a avut efect. 3 (despre lecturi, teorii, metode etc.) indicat. Cărţile recomandate au fost citite de elevi în timpul vacanţei. II s.f. scrisoare recomandată, carte de comândare. Destinatarul semnează un formular, atestând astfel că a intrat în posesia recomandatei. recomandăţie s.f. 1 (med., med. vet.; cu determ. introduse prin prep. „după’) aviz, indicaţie, instrucţiuni (v. instrucţiune), prescripţie, recomandare, <înv.> sfătuire. 2 povaţă, precept, recomandare, sfat. 3 propunere, recomandare. 4 (mai ales lapl. recomandaţii) prezentare, recomandare, introducere, prezentaţie, <înv.> sistiseală. recomandui vb. IV. tr. (înv.) 1 v. Recomanda 2 (med, med. vet.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) v. Da2. Indica. Prescrie. Recomanda. recomăndălui vb. IV. tr. (înv.) 1 v. Recomanda. 2 (med., med. vet.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) v. Da2. Indica. Prescrie. Recomanda, recompensă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a răsplăti, <înv. şi pop.> a cununa, a mulţumi, <înv. şi reg.> a cunoaşte. Pentru recompensare serviciile pe care i le-a făcut l-a recompensat cu o sumă mare de bani. 2 a răscumpăra, a răsplăti. Nimic nu poate recompensa suferinţa din anii de detenţie politică. recompensare s.f. răsplătire, <înv.> recom-pensaţie. O muncă bine făcută trebuie să aibă o recompensare justă. recompensăţie s.f. (înv.) 1 v. Răsplătire. Recompensare. 2 v. Compensare. Echilibrare, recompensă s.f. 1 răsplată, <înv. şi pop.> mulţumire, preţ, mulţumită (v. mulţumit), vălceag, <înv.> hac, plaşcă2, răsplătire, simbrie, mercede. A primit o recompensă binemeritată pentru serviciile pe care i le-a făcut. 2 bonus, gratificaţie, premiu, primă. Patronul i-a acordat o recompensă pentru că a lucrat exemplar. 3 pedeapsă, plată, răsplată, aflicţiune, <înv.> plătire, răsplătire. Copilul care minte primeşte din partea părinţilor o recompensă pe măsură. recompoziţie s.f. (fiz.; înv.) v. Recompunere, recompune vb. III. tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, ansambluri etc. alcătuite din elemente care au fost descompuse) a (se) întregi, a (se) reconstitui, a (se) reface, a se complementariza, a (se) reînchega. A recompus în gând tot traseul excursiei. Grupul disparat s-a recompus imediat. recompunere s.f. 1 întregire, reconstituire, reconstituţie, refacere. Recompunerea grupului disparat s-a făcut imediat. 2 (fiz.) <înv.> recompoziţie. Recompunerea luminii. reconciliă vb. I. tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică mai ales adversari; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se concilia, a (se) împăca, a (se) împăciui, <înv.> a (se) îmbuna, a (se) păciui, a se prosti2, a se aşeza. Cei doi politicieni s-au reconciliat după luni de dispute interminabile. reconciliere s.f. împăcare, împăciuire, <înv.> împăcăciune, păciuire. Reconcilierea celor doi politicieni s-a făcut după luni de dispute interminabile. reconfort s.n. (med., med. vet.) fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, învigorare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, tonifiere, vivificare,vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. reconforta vb. I. tr., refl. 1 (med, med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg:> a (se) zdrăveni, a se ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vânjoşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a reconfortat. Muşchii s-au reconfortat prin exerciţii fizice. 2 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) odihni, a (se) recrea, a (se) repauza, a se deconecta, a se destinde, a (se) relaxa, a întări. S-au dus cu toţii la munte pentru a se reconforta. reconfortănt,-ă adj., s.n. 1 adj., s.n. (farm.) fortifiant, fortificant, întăritor, reconstituant, roborant, tonic, tonifiant, <înv.> reconfortator, confortant. Medicul i-a prescris medicamente reconfortante pentru a se reface rapid după boală. Reconfortantul pe care îl ia este un complex de vitamine. 2 adj. odihnitor, recreativ, recreator, relaxant. A petrecut câteva zile reconfortante la npinte. reconfortare s.f. 1 (med., med. vet.) fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, învigorare, înzdrăvenire, reconfort, refacere, restabilire, tonificare, tonifiere, vivifi-care, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, reconfortarea organismului după boală a fost rapidă. 2 odihnire, recreere, repauzare, recreaţie, deconectare, destindere, relaxare, relaxaţie, moliciune. S-a dus la munte pentru reconfortare. reconfortăt,-ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, îndreptat, înfiripat, întărit, întremat, învigorat, înzdrăvenit, refăcut, restabilit, tonificat, pribolit. Reconfortat după boală, a plecat într-o staţiune montană. reconfortator adj., s.n. (farm.; înv.) v. Eor-tifiant. Fortificant. întăritor. Reconfortant. Reconstituant. Roborant. Tonic. Tonifiant, reconsideră vb. I. tr. (compl. indică evenimente, opere literare, autori etc.) a revalorifica. Istoricii au reconsiderat evenimentele din acea perioadă tulbure a ţării. Criticii literari au reconsiderat opera acestui scriitor interzis timp de decenii. reconsiderăre s.f. revalorificare. Criticii literari şi-au propus reconsiderarea operei acestui scriitor interzis timp de decenii. reconsolidă vb. I. tr., refLpas. (constr.; compl. sau sub. gram. indică edificii, temeliile acestora, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) a (se) reîntări. Firma de construcţii a reconsolidatfundaţia casei. Se reconsolidează clădirea teatrului. reconstituănt, -ă adj., s.n. (farm.) fortifiant, fortificant, întăritor, reconfortant, roborant, tonic, tonifiant, <înv.> reconfortator, confortant. Medicul i-a prescris medicamente reconstituante pentru a se reface rapid după boală. Reconstituantul pe care îl ia este un complex de vitamine. reconstitui vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, ansambluri etc. alcătuite din elemente care au fost descompuse) a (se) întregi, a (se) recompune, a (se) reface, a se complementariza, a (se) reînchega. A reconstituit în gând tot traseul excursiei. Grupul disparat s-a reconstituit imediat. 2 tr. (lingv.; compl. indică forme lexicale primitive, etimologii, limbi, graiuri etc.) a reconstrui, a reface, a restabili. Lingviştii au reconstituit unele limbi vechi prin metoda comparativ-is-torică. Au reconstituit etimoanele unor cuvinte româneşti. 3 tr. (compl. indică fapte, evenimente etc.) a evoca, a reconstrui, a reclădi. A reconstituit accidentul din depoziţiile martorilor. |1524 reconstituire s.f. 11 întregire, recompunere, reconstituţie, refacere. Reconstituirea grupului disparat s-a făcut imediat. 2 (lingv.) reconstrucţie, reconstruire, refacere, restabilire. Reconstituirea unor limbi vechi se poate face prin metoda comparativ-istorică. Reconstituirea etimoanelor unor cuvinte româneşti este o sarcină grea pentru lingvişti. 3 (enigmistică) puzzle. Reconstituirea este un joc de perspicacitate, care constă în refacerea unei imagini sau a unui întreg din fragmente decupate. II fig. aducere-aminte, amintire, evocare, suvenir, ecou, reconstrucţie. Reconstituirea întâmplărilor petrecute în copilărie îi face plăcere. reconstituit, -ă adj. (lingv.; despre forme lexicale primitive, etimologii, limbi, graiuri etc.) reconstruit, refăcut. A dat ca etimon pentru cuvânt o formă etimologică reconstituită. reconstituţie s.f. întregire, recompunere, reconstituire, refacere. Reconstituţia grupului disparat s-a făcut imediat. reconstrucţie s.f. 11 (constr.) reclădire, reconstruire, reînălţare, rezidire, reedifi-care. După incendiu, reconstrucţia şcolii a fost una dintre priorităţile edililor satului. 2 (lingv.) reconstituire, reconstruire, refacere, restabilire. 3 refacere. Perioada reconstrucţiei ţării după război afost grea pentru populaţie. II fig. (rar) v. Aducere-aminte. Amintire. Ecou. Evocare. Reconstituire. Suvenir, reconstrui vb. IV. tr. 11 (constr.; compl. indică clădiri, construcţii etc.) a reclădi, a reînălţa, a rezidi, a reedifica. După incendiu, edilii satului au reconstruit şcoala. 2 (lingv.; compl. indică forme lexicale primitive, etimologii, limbi, graiuri etc.) a reconstitui, a reface, a restabili. Lingviştii au reconstruit unele limbi vechi prin metoda comparativ-is-torică. Au reconstruit etimoanele unor cuvinte româneşti. II fig. (compl. indică fapte, evenimente etc.) a evoca, a reconstitui, a reclădi. reconstruire s.f. 1 (constr.) reclădire, reconstrucţie, reînălţare, rezidire, reedificare. 2 (lingv.) reconstituire, reconstrucţie, refacere, restabilire. reconstruit, -ă adj. (lingv.; despre forme lexicale primitive, etimologii, limbi, graiuri etc.) reconstituit, refăcut, reconvalescent, -ă s.m., s.f., adj. (med., med. vet.; înv.) v. Convalescent, reconvalescenţă s.f. (med, med. vet.; înv.) v. Convalescenţă. reconvenţiune s.f. (jur.) cerere reconvenţi-onală. Printr-o reconvenţiune pârâtul formulează pretenţii împotriva reclamantului în legătură cu litigiul. reconversiunes.f. (econ., tehn.) reconvertire. Reconversiunea este adaptarea activităţii unor întreprinderi, a forţei de muncă etc. la noi condiţii economice. reconvertire s.f. (econ., tehn.) reconversiune. record s.n. (sport) event. Atletul a stabilit un nou record la proba de 100 m garduri. recorder [ri’kordar] s.n. (electron.) videore-corder. Recorderul permite înregistrarea 1525| recul programelor de televiziune pe videocasetâ şi redarea videocasetelor. recrea vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) 1 (se) odihni, a (se) reconforta, a (se) repauza, a se deconecta, a se destinde, a (se) relaxa, a întări. S-au dus cu toţii la munte pentru a se recrea. 2 a (se) decrispa, a (se) deconecta, a (se) decontracta, a (se) destinde, a (se) relaxa. După o zi de învăţat, s-a recreat cu un film bun. recreativ, -ă adj. 1 odihnitor, reconfortant, recreator, relaxant. A petrecut câteva zile recreative la munte. 2 liniştitor, relaxant, deconectant. Totdeauna un film bun este recreativ. recreator, -oăre adj. odihnitor, reconfortant, recreativ, relaxant. recreaţie s.f. 1 (la şcoală) pauză. Elevii au recreaţie după fiecare oră de curs. 2 (rar) v. Odihnire. Reeonfortare. Recreere. Repău-zare. recreere s.f. 1 odihnire, reeonfortare, repau-zare, recreaţie, deconectare, destindere, relaxare, relaxaţie, moliciune. S-a dus la munte pentru recreere. 2 decrispare, deconectare, decontractare, destindere, relax, relaxare, relaxaţie. Un film bun produce o recreere benefică. 3 agrement, amuzament, distracţie, divertisment, plăcere, distrare, <înv.> distragere, eglendisire, eglengea, zefehi. Vara trecută au făcut o călătorie de recreere. recriminâ vb. I. tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl indică fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a imputa, a reproşa, a obiecta, a ridica, <înv. şi reg.> a înfrunta, a bănui, <înv.> a observa, a prihăni. I-a recriminat că nu a plătit la timp datoria. 2 (compl. indică oameni) a acuza, a culpabiliza, a incrimina, a inculpa, a învinovăţi, a învinui, a criminaliza, a bănui, a tuji2, <înv.> a jelui, a prihăni, a vinătui, a vini, a vinovăţi, a vinui, a ataca. Jurnaliştii îl recriminează de corupţie. recriminare s.f. 1 critică (v. critic), frondă, imputare, imputaţie, învinuire, recriminaţie, reproş, vină, reprehensiune, bănat, <înv.> luare de seamă, pricină, prihană, trudă, scuturare, scuturat1, scuturătură. Au răspuns în scris unor recriminări aduse de superiorii lor. 2 acuzare, acuzaţie, acuză, cul-pabilizare, incriminare, incriminaţie, inculpare, inculpaţie, învinovăţire, învinuire, recriminaţie, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. Recriminarea de corupţie nu a putut fi dovedită. recriminâţie s.f. 1 critică (v. critic), frondă, imputare, imputaţie, învinuire, recriminare, reproş, vină, reprehensiune, bănat, <înv.> luare de seamă, pricină, prihană, trudă, scuturare, scuturat1, scuturătură. 2 acuzare, acuzaţie, acuză, culpabilizare, incriminare, incriminaţie, inculpare, inculpaţie, învinovăţire, învinuire, recriminare, pâră, <înv.> notă, pârâtură, pricină, prihană, vinovăţie, vinovăţire, vinuire. recrudescent, -ă adj. (despre situaţii, stări etc.) agravat, înrăutăţit. Starea conflictuală recrudescentă este rezultatul neînţelegerilor repetate. recrudescenţă s.f. agravare, înrăutăţire, agravaţiune, îngreunare. Recrudescenţa stării conflictuale este rezultatul neînţelegerilor repetate. recrut s.m. 1 (milit.) <înv.> conscript,conscris, răcan, râtan, boboc, biban. Recruţii au ieşit la instrucţie. 2 fig. (fam.) v. Debutant începător. Neofit Novice, recrută vb. I. tr. 1 (milit.; compl. indică tineri) a încorpora, a înrola, <înv. şi pop.> a scrie, a cătăni, <înv. şi reg.> a asenta, a corpura, a şorozi, <înv.> a conscrie, a încălţa. Tânărul a fost recrutat la vânătorii de munte. 2 fig. (compl. indică oameni) a racola. îşi recruta clientela dintre comercianţi. recrutament s.n. (milit.; înv.) v. Recrutare, recrutăre s.f. (milit.) 1 încorporare, înrolare, încorporaţie, <înv. şi pop.> scriere, cătănire, luare la oaste, <înv. şi reg.> asentare, şorozaş, <înv.> conscripţie, înscriere, luare într-ostaşi, luare la miliţie. La comisariat s-au prezentat, pentru recrutare, mai mulţi tineri. Pentru unii tineri recrutarea este un act de mândrie. 2 sorţi (v. soartă), <înv. şi reg.> verbunc, măsură, număruş, şorozaş, vizitaţie, <înv.> recrutament, recrutaţie. A fost respins la recrutare, întrucât i-a fost descoperită o boală cardiacă. recrutăţie s.f. (înv.) 1 (milit.) v. Recrutare. 2 v. Rechiziţie. Rechiziţionare, recrutător s.m. (milit.; înv.) v. Recrutor. recrutor s.m. (milit.) verbuncaş, <înv.> recrutător. Recrutorul înscrie tinerii în evidenţa autorităţilor militare în vederea încorporării. rectalgie s.f. (med.) nevralgie anală, proctal-gie, proctodinie. Rectalgia este însoţită de senzaţia falsă de defecaţie. rectăngul s.n. (geom.; rar) v. Dreptunghi, rectangular, -ă adj. (geom.) dreptunghiular. Vila are balcoane rectangulare. recte adv. (explic.) adică, anume, adicălea, adicătelea, vasăzică, maram, <înv.> sireaci. în limba română sunt trei genuri, recte: masculin, feminin şi neutru. rectifică vb. I. 1 tr. a corecta, a corija, a îmbunătăţi, a îndrepta, a remedia, a repara, a retuşa. Croitorul îi rectifică croiul sacoului. 2 tr., refl. a (se) corecta, a (se) corija, a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta. Logopedul i-a rectificat copilului dicţia. 3 tr. (compl. indică declaraţii, opinii, texte, cuvinte etc.) a amenda2, a corecta, a corija, a emenda, a îndrepta, a remedia, a retuşa, <înv.> a corege, a repara. Profesorul rectifică greşelile făcute de elevi. rectificare s.f. 11 corectare, corijare, îmbunătăţire, îndreptare, remediere, reparare, retuş, retuşare. îşi duce sacoul la croitor pentru rectificarea croiului. 2 corectare, corijare, îmbunătăţire, îndreptare. Logopedul a contribuit mult la rectificarea dicţiei copilului. 3 amendare2, corectare, corijare, emendare, emendaţie, îndreptare, remediere, retuş, retuşare, rectificaţie, perdaf, reparare. Rectificarea greşelilor făcute de elevi este preocuparea de bază a profesorului. 4 (contab.) contratrecere. A fost aprobat proiectul de rectificare bugetară. II (concr.) corectiv, corectură, îndreptare, rectificaţie. Parlamentarii au adus câteva rectificări proiectului de lege. rectificativ, -ă adj. rectificator. La articolul publicat s-au făcut câteva observaţii rectifica-tive. rectificator, -oăre adj. rectificativ. rectificaţie s.f. (rar) 1 v. Amendare2. Corectare. Corijare. Emendare. Emendaţie. îndreptare. Rectificare. Remediere. Retuş. Retuşare. 2 (concr.) v. Corectiv. Corectură, îndreptare. Rectificare, rectiliniăr, -ă adj. (optic.; despre sisteme optice) ortoscopic. Sistemul optic rectiliniăr nu produce distorsiuni ale imaginii. rectilmiu, -ie adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „strâmb”) drept, oblu. De sub uşă apare o dungă rectilinie de lumină. 2 (mat.; despre figuri geometrice) <înv.> dreptiliniat, dreptiliniu. O figură geometrică rectiliniară este mărginită de linii drepte. II adv. (modal) liniar. Maşina merge rectiliniu. rectită s.f. (med.) proctită. Rectita este o inflamaţie infecţioasă a rectului. rectitudine s.f. fig. 1 directitate. Şeful său este un model de rectitudine. 2 cinste, francheţe, lealitate, loialitate, sinceritate. Tânăra este de o rectitudine exemplară. recto s.n. (la file; în opoz. cu „verso”) faţă. A făcut câteva adnotări pe rectoul unei file. rectocel s.n. (med.) colpocel posterior, proctocel,proctoptoză. Rectocelul este hernia rectului în vagin. rectodiză s.f. (med., med. vet.) spălătură rectală. rectopexi'e s.f. (chir.) proctopexie. Rectopexia este fixarea rectului la peretele posterior pelvin, în caz de prolaps rectal, pentru corectarea mobilităţii anormale a acestuia. rectoplastie s.f. (chir.) proctoplastie. Prin rectoplastie se urmăreşte fixarea în poziţie normală a unui anus ectopic sau refacerea acestuia în caz de imperforaţie anală. rectorăgie s.f. (med., med. vet.) hemoragie rectală, proctoragie. rectoscop s.n. (med.) proctoscop. Cu rectoscopul se examinează optic rectul. rectoscopi'e s.f. (med.) proctoscopie. Rectoscopia este examinarea rectului cu proctoscopul recţiune s.f. (gram.) regim. Recţiunea este legătura stabilă între cuvinte şi determinantele lor. recuceri vb. IV. 1 tr. (compl. indică teritorii, ţări, localităţi etc.) a recâştiga, a relua, a reocupa, <înv.> a recuprinde. După o primă înfrângere, trupele au reuşit să recucerească teritoriul pierdut. 2 refl. (înv.; despre oameni) v. Dezmetici. Reculege. Reveni1, recucerire s.f. recâştigare, reluare, reocupare. Recucerirea teritoriului pierdut s-a făcut după lupte grele. recul s.n. 1 retragere. Mulţimea a avut un recul uşor, încercând o evacuare spre gangurile străzii din apropiere. 2 fig. (în opoz. cu recula 11526 „progres’) decadenţă, decădere, declin, regres, regresiune, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre reculul puterii romane. recula vb. I. intr. (despre oameni) a se retrage. Mulţimea a reculat spre margini, încercând o evacuare spre gangurile străzii din apropiere. reculege vb. III. refl. (despre oameni) a se dezmetici, a-şi reveni1, a se recâştiga, <înv. şi reg.> a se dezmeţi, a se dezmânta, <înv.> a se desholba, a se recuceri, a se remite, a se regăsi, a se replia, a se trezi, a se dezbăta. S-a pierdut pentru o clipă la primirea veştii, dar s-a recules repede. reculegere s.f. dezmeticire, revenire, <înv. şi reg.> dezmeţire, <înv.> dezameţeală, regăsire, trezire, dezbătare. Din fericire, reculegerea din şocul produs de vestea primită a fost rapidă. recules, -eâsă adj. (despre oameni) dezmeticit, dezameţit, <înv. şi reg.> dezmeţit, trezit2. Recules, a acceptat situaţia după primirea veştii. recumpăm vb. IV. tr. (compl. indică sisteme fizice, tehnice etc.) a reechilibra. A recumpănit talerele cântarului. recumpănire s.f. reechilibrare. A pus pe un taler al cântarului marfa, iar pe celălalt o greutate pentru recumpănire. recunoaşte vb. III. 11 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri etc. sau trăsături, caracteristici ale lor cunoscute anterior) a cunoaşte, a identifica, a şti. Abia a recunoscut-o în noua ei ţinută. în scrisoare a recunoscut scrisul tatălui ei. 2 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri etc. sau trăsături, caracteristici ale lor necunoscute anterior) a semui1. Deşi nu şi-a văzut niciodată vărul, l-a recunoscut din prima clipă, după aerul familial întipărit pe chipul lui. Imediat a recunoscut camera bunicii din casa de la ţară, amintindu-şi descrierile auzite de la mama sa. 3 tr. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; compl. indică obiecte, fiinţe etc.) a desluşi, a distinge, a observa, a percepe, a vedea, a pricepe, <înv.> a lămuri. Cu noii ochelari recunoaşte bine lucrurile. 4 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri etc. dintre altele asemenea) a alege, a deosebi2, a desluşi, a diferenţia, a identifica. îl vei putea recunoaşte din mulţime după pălăria mexicană pe care o poartă. 5 refl. (despre oameni) a se regăsi. Este mândru că se recunoaşte în fiul lui. I11 tr. (jur.; compl. indică oameni) a confirma, a valida, <înv. şi pop.> a întări. Afost recunoscut ca ambasador. 2 tr. (compl. indică greşeli, acte criticabile etc.) a declara, a mărturisi, <înv.> a cunoaşte, a paradişi, a piui, a scuipa. După multe ezitări, a recunoscut crima la poliţie. 3 tr. a accepta, a admite, a mărturisi. Nu-i convine, dar recunoaşte că argumentele lui sunt convingătoare. 4 tr. (compl. indică teorii, concepţii, doctrine etc.) a accepta, a admite, a adopta, a împărtăşi, a-şi însuşi1, a prelua, a primi, a îmbrăţişa. Oamenii de ştiinţă i-au recunoscut teoria privind transhumanţa. 5 refl. (despre oameni) a se declara. Se recunoaşte depăşit de situaţie. 6 tr. (fin.; compl. indică cecuri, oferte) a accepta, a onora, a primi. recunoaştere s.f. I identificare, re-cogniţiune. Martorul afost chemat la poliţie pentru recunoaşterea infractorului. I11 (jur.) confirmare, validare, <înv. şi pop.> întărire. Recunoaşterea lui ca ambasador a fost făcută publică. 2 mărturisire. Recunoaşterea vinei i-a şters sentimentul de culpabilitate, care o măcina. 3 acceptare, admitere, adoptare. Recunoaşterea teoriei lui în lumea ştiinţifică i-a adus un titlu academic. III 1 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, respect, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de recunoaşterea prietenilor. 2 (înv.) v. Apreciere. Gratitudine. Recunoştinţă, recunoscător, -oăre adj. (constr. cu un pron. pers. în dat. şi cu vb. „a fi”, „a rămâne”; despre oameni) dator, îndatorat, obligat, redevabil, <înv.> mulţumitor. îi este recunoscătoare pentru serviciul făcut. recunoscut, -ă adj. I (despre fiinţe, lucruri etc. sau trăsături, caracteristici ale lor cunoscute anterior) identificat. Infractorul recunoscut afost arestat. I11 (despre oameni, mai ales despre oponenţi, opozanţi) declarat, deschis, făţiş, manifest, mărturisit2, vădit. Judecătorul este un duşman recunoscut al corupţiei. 2 (despre teorii, concepţii, opinii etc.) acceptat, admis, acreditat, <înv.> recept. Teoria recunoscută afost pusă în practică imediat. 3 (despre oameni) consacrat, cunoscut, faimos, notoriu, renumit, reputat, vestit. Este un romancier recunoscut. recunoştinţă s.f. apreciere, gratitudine, apreciaţie, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> blagodarenie, cunoştinţă, halal, recunoaştere, evgnomosine, euharistie. îşi exprimă recunoştinţa faţă de munca imensă pe care a depus-o în slujba comunităţii. recuperă vb. I. tr. 1 a amortiza. După publicarea volumului, editura a reuşit să recupereze toate cheltuielile făcute. 2 (compl. indică bani, bunuri etc.) a scoate. A reuşit să recupereze de la el banii împrumutaţi. După multe procese a reuşit să-şi recupereze pământurile luate de stat. 3 a recăpăta, a recâştiga, a redobândi, a răscumpăra. Trebuie să-şi recupereze simţul realităţii pentru a înţelege exact situaţia în care se află. Şi-a recuperat echilibrul sufletesc. recuperăre s.f. recăpătare, recâştigare, redobândire. Recuperarea simţului realităţii l-a făcut să înţeleagă exact situaţia în care se află. recuprmde vb. III. tr. (înv.; compl. indică teritorii, ţâri, localităţi etc.) v. Recâştiga. Recuceri. Relua. Reocupa, recurăre s.f. (jur.; rar) v. Recurs, recurbă vb. I. tr., refl. (livr.; compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arca2. Arcui. Cambra. Curba. Flecta. Flexa. Flexiona. Gondola1. încovoia. îndoi, recurbăt, -ă adj. (livr.; mai ales despre lucruri, obiecte etc. neflexibile, rigide) Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit, recurent, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli) palindromic. Gripa este recurentă. recurenţă s.f. întoarcere, reapariţie, recidi-vare, revenire. Recurenţa gripei era previzibilă, deoarece a întrerupt tratamentul prescris. recurge vb. III. intr. (despre oameni) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se folosi, a întrebuinţa, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, <înv. şi pop.> a prinde, a vestegălui. Este interzis să recurgă la metode dure de educaţie. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „la”, care indică ajutor, sprijin, înţelegere, bunăvoinţă, îndurare etc. din partea cuiva) a apela, a cere, a solicita, <înv. şi pop.> a merge, <înv. şi reg.> a pofti, a suruclui, <înv.> a năzui, a soli. Surprinşi de o ninsoare abundentă pe munte, turiştii au recurs la ajutorul salvamontiştilor. La nevoie, recurge la sprijinul părinţilor. recurgere s.f. recurs, solicitare. Recurgerea la bunăvoinţa cuiva maschează adesea impasul în care te poţi afla la un moment dat. recurs s.n. 1 (jur.) recurare, manifest. A făcut recurs în vederea anulării hotărârii judecătoreşti anterioare. 2 recurgere, solicitare. 3 (livr.) v. Ajutor. Asistenţă. Ocrotire. Protecţie. Sprijin, recursie s.f. (fon.) destindere, relaxare. Recursia este revenirea la normal a organelor articulatorii, după ce părăsesc poziţia de articulare. recuză vb. I. tr. (jur.; compl indică judecători, martori etc.) a refuza, a respinge. Oricare dintre părţi poate recuza pe judecătorul care ar avea un interes în cauză. recuzăre s.f. (jur.) recuzaţie, refuzare, respingere. Recuzarea unui judecător se face atunci când se constată că acesta are un interes în cauză. recuzăţie s.f. (jur.) recuzare, refuzare, respingere. recviem s.n. (muz.; în Biserica Romano-Ca-tolică) misă funebră. Recviemul este slujba pentru pomenirea unei persoane decedate şi muzica corală compusă pentru această slujbă. redă vb. I. tr. I (compl. indică bunuri împrumutate, luate etc.) a înapoia2, a restitui, a întoarce, <înv.> a reîntoarce, a remite, a retrimite. A redat bibliotecii cărţile. I11 (compl. indică afirmaţii, mărturii, fragmente de text etc.) a cita, a reproduce. A redat un pasaj dintr-un tratat cunoscut de lingvistică. 2 a arăta, a înfăţişă, a reprezenta. Uneori este greu de înţeles atmosfera pe care dramaturgul a vrut să o redea în schiţă. 3 (compl. indică lucruri, fapte^ evenimente, situaţii etc.) a descrie, a expune, a înfăţişă, a prezenta, a 1527 | redresament relata, a zugrăvi, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a spune, <înv.> a prescrie, a scrie, a şerui2, a zografisi, a depinge, a picta, a vopsi. I-a redat cu lux de amănunte întâmplarea prin care a trecut. 4 (despre domenii ale artei sau despre creaţii artistice, stiluri, procedee etc.; compl. indică sentimente, stări, senzaţii, trăiri etc.) a arăta, a exprima, a înfăţişa, a reprezenta, <înv.> a obrăzui, a traduce. Compoziţia redă trăirile muzicianului. redacta vb. I. tr. 1 {compl. indică rapoarte, cereri, memorii etc.) a alcătui1, a compune, a concepe, a elabora, a face, a formula, a încheia, a întocmi, <înv.> a protocoli. La sfârşit de lună trebuie să redacteze un raport de activitate. 2 (compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) a alcătui1, a compune, a crea, a elabora, a face, a întocmi, a realiza, a scrie, a da2, <înv.> a izvodi, a redija, a sintesi, a tocmi, a tonisi. Eminescu a redactat o operă de valoare universală. Beethoven a redactat simfonii nemuritoare. 3 {jur.; despre organe de stat sau despre reprezentanţi ai acestor organe; compl. indică acte oficiale) a dresa, a întocmi. Notarul a redactat un certificat de moştenitor. redactare s.f. 1 alcătuire, compunere, concepere, elaborare, formulare, întocmire. Redactarea rapoartelor de activitate se face la sfârşit de lună. 2 alcătuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, scriere, scris1, <înv.> elaboraţie, izvodire, redacţie, redijare. Redactarea unei opere ştiinţifice presupune multă trudă. 3 (jur.) dresare, întocmire. Redactarea certificatului de moştenitor s-a făcut la notariat. redactilografiâ vb. I. tr. (compl. indică texte) a rebate. Textul articolului a trebuit redactilografiat din cauza numeroaselor corecturi. redactilografiat, -ă adj. (despre texte) rebătut. A făcut o copie xerox textului redactilografiat al articolului. redactilografiere s.f. rebatere. Neavând dexteritate, redactilografierea textului articolului i-a ocupat întreaga zi. redactor s.m. redactor-responsabil = redactor-şef; redactor-şef= redactor-responsabil. Redactirul-şef are răspunderea oficială a ceea ce se publică. redacţie s.f. (înv.) v. Alcătuire. Compunere. Creare. Elaborare. întocmire. Realizare. Redactare. Scriere. Scris1, redare s.f. I înapoiere, restituire. Redarea cărţilor a fost impusă de bibliotecă. I11 citare, reproducere. Redarea pasajului din tratat s-a făcut cu exactitate. 2 arătare, înfăţişare, reprezentare, <înv.> obrazire, reprezentaţie. Un mijloc de redare a atmosferei şi a personajelor folosit în schiţă este dialogul. 3 descriere, expunere, înfăţişare, prezentare, zugrăvire, descripţie, zugrăveală, <înv.> scriere, scrisoare, scrisoare împrejur. Redarea întâmplării este făcută cu lux de amănunte. redat, -ă adj. (despre bunuri împrumutate, luate) înapoiat, restituit. Cărţile redate erau romane poliţiste. redemptoriu, -oâre adj. (relig.) izbăvitor, mântuitor, salvator, <înv.> slobozitor, spăsitor, vindecător. Sfântul redemptoriu l-a scăpat de la moarte. redempţiune s.f. (relig.) izbăvire, mântuire, purificare, salvare, <înv. şi pop.> răscumpărare, <înv.> izbăvinţă, mântuinţă, mântuitură, scumpărare, slobozire, spăseală, spăsenie, spăsire, vântă1, curăţare, dezbrăcare. Redempţiunea de păcate se face prin pocăinţă şi rugăciuni. redeschide vb. III. refl. (despre activitatea din şcoli, instituţii, întreprinderi etc.) a reîncepe, a se relua. După vacanţă, şcolile se redeschid Cursurile de engleză pentru avansaţi se redeschid în semestrul al doilea al anului universitar. redeschidere s.f. reîncepere, reluare. După vacanţă, redeschiderea şcolilor este pentru cei mai mulţi şcolari un prilej de bucurie. redescoperi vb. IV. tr. (compl. indică obiecte, lucruri, fiinţe pierdute, uitate, rătăcite etc.) a reafla, a regăsi. întâmplător, a redescoperit în arhive manuscrisul pe care specialiştii îl considerau pierdut. Uitându-şi parola de intrare pe site, a apelat la managerul acestuia pentru a o redescoperi. redescoperire s.f. reaflare, regăsire. Redescoperirea manuscrisului considerat pierdut a fost un câştig pentru istoria filologiei. Redescoperirea unei parole uitate este posibilă dacă utilizatorul apelează la managerul site-ului. redeşteptă vb. I. tr. I 1 (compl. indică persoane care nu mai există, evenimente, fapte, întâmplări din trecut etc.) a evoca, a reaminti, a chema, a rechema, a reînvia, a revoca2. Când se simte singură şi părăsită, îşi redeşteaptă momentele fericite din viaţa ei. 2 (compl. indică evenimente importante, fapte deosebite etc. din trecut) a aminti, a evoca, a învia, a reînvia. Redeşteaptă elevilor faptele eroice ale românilor în Războiul de Independenţă. II fig. a reaprinde, a reizbucni. Evocarea evenimentelor trecute îi redeşteaptă în suflet emoţiile de atunci. redevâbil, -ă adj. (constr. cu un pron. pers. în dat. şi cu vb. „a fi”, „a rămâne”; despre oameni) dator, îndatorat, obligat, recunoscător, <înv.> mulţumitor. îi este redevabilă pentru serviciul făcut. redeveni vb. IV. intr. (despre oameni) a reajunge, a se face. Când a intrat profesorul în clasă, elevii au redevenit serioşi. redev£nţă s.f. (fin.; în economia de piaţă) datorie. Banca i-a fixat plata redevenţei la sfârşitul fiecărei luni, timp de zece ani. redijâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) v. Alcătui1. Compune. Crea. Elabora. Face. întocmi. Realiza. Redacta. Scrie, redijâre s.f. (înv.) v. Alcătuire. Compunere. Creare. Elaborare. întocmire. Realizare. Redactare. Scriere. Scris1, redimensionâ vb. I. tr. fig. (compl. indică teorii, metode, planuri etc.) a regândi. Şi-a redimensionat teoria. redingotât, -ă adj. (despre unele obiecte de îmbrăcăminte) evazat. Poartă pantaloni redingotaţi. redingotă s.f. <înv.> gheroc. La recepţie, domnii au purtat redingotă, iar doamnele rochii lungi. redistilâ vb. I. tr. (compl. indică lichide) a reface. A redistilat ţuica. redistribui vb. IV. tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) a reîmpărţi. Educatoarele au redistribuit jocurile pentru copii. redistribuire s.f. redistribuţie, reîmpărţire. Redistribuirea jocurilor pentru copii s-a făcut de către educatoare. redistribuţie s.f. redistribuire, reîmpărţire, redi'ş s.n. (bot.; reg.) v. Dumbravă, rediţie s.f. 1 înapoiere, rambursare, restituire, restituţie, întoarcere, înturnare, <înv.> ramburs, reîntumare. Rediţia creditului la bancă s-a făcut din cauza creşterii dobânzii. 2 (stil.) epanadiploză, epanastrofă, prozapo-doză. Rediţia constă în repetarea unui cuvânt la începutul şi la sfârşitul unei unităţi sintactice sau metrice. rădiu s.n. (bot.; reg.) 1 v. Dumbravă. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufărie. Tufăriş. Tufiş, redoâre s.f. inflexibilitate, neflexibilitate, rigiditate. O bară de fier se caracterizează prin redoare. redobândi vb. IV. tr. a recăpăta, a recâştiga, a recupera, a răscumpăra. Trebuie să-şi redobândească simţul realităţii pentru a înţelege exact situaţia în care se află. Şi-a redobândit echilibrul sufletesc. redobândire s.f. recăpătare, recâştigare, recuperare. Redobândirea simţului realităţii l-a făcut să înţeleagă exact situaţia în care se află. redoxs.n. (chim.) oxidoreducere,oxidoreduc-ţie, reacţie redox. Redoxul este format dintr-o reacţie de oxidare şi o reacţie de reducere, care au bc concomitent, datorită unui transfer de electroni între substanţa care se oxidează şi substanţa care se reduce. redoxâze s.f. pl. (biochim.) desmolaze. Redoxazele intervin în procesele biologice de oxidare şi reducere din organism, în care se dezvoltă energie şi se produc dioxid de carbon şi apă. redresâ vb. I.refl., tr. 11 (sub. sau compl. indică situaţii, stări etc.) a (se) îndrepta, a (se) normaliza, a (se) reface, a (se) scula, a se restaura. O perioadă, scăpase situaţia de sub control, dar, acum, aceasta s-a redresat. 2 a (se) asana, a (se) însănătoşi. Atmosfera din instituţie s-a redresat după demiterea directorului. II fig. (sub. sau compl. indică fiinţe) a (se) energiza, a (se) înviora, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, a revitaliza, a revivifia, a împrospăta, a (se) remonta, a renaşte. După o cură de vitamine s-a mai redresat. Un somn bun l-a redresat. redresament s.n. fig. (rar) v. înviorare. Redresare. Refacere. Remontare. Renaştere. redresare |1528 Restabilire. Revigorare. Revitalizare. Revivi-fiere. redresare s.f. 11 îndreptare, normalizare, refacere, sculare, sculătoare (v. sculător). Speră în redresarea situaţiei din firmă. 2 asanare, însănătoşire. S-a constatat o redresare a atmosferei din instituţie după demiterea directorului. II fig. înviorare, refacere, restabilire, revigorare, revitalizare, revivifiere, remontare, renaştere, redresament. Redresarea organismului se face simţită după o cură de vitamine. redresor s.n. (tehn.) supapă electrică. Cu ajutorul redresorului se obţine transformarea unui curent electric alternativ în curent electric continuu. redublâre s.f. (biol.) congeminaţie. Redu-blarea este o formaţie dublă simultană. reduce vb. III. I (indică dimensiunea) 1 tr., refl. a descreşte, a (se) diminua, a (se) micşora, a scădea, a (se) mici, a (se) pitici, a scăpăta, a se pişcă. Spre seară, coborând spre asfinţit, globul soarelui se reduce. 2 tr., refl. a (se) împuţina, a se micşora, a (se) restrânge, a scădea, <înv. şi reg.> a (se) strâmta. în ultimii ani pădurile s-au redus. 3 tr. (compl. indică texte, scrieri etc.) a micşora, a prescurta, a scurta. Din cauză că articolul era prea mare, autorul a fost nevoit să reducă textul pentru a-l putea publica. 4 tr. (milit.; înv.; compl. indică teritorii, state etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. Subjuga. Supune. II (arată cantitatea) 1 tr., refl. a descreşte, a (se) diminua, a (se) împuţina, a (se) micşora, a scădea, a (se) mici, a sărăci, <înv.> a (se) puţina. Numărul fumătorilor se reduce continuu. 2 tr. (compl. indică personalul unei instituţii, al unei întreprinderi etc.) a restrânge, a comprima. Personalul din unele ministere a fost redus. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică greutăţi, poveri, încărcături etc.) a (se) diminua, a (se) micşora, a (se) uşura. Pentru ca un balon să se ridice în aer trebuie să se reducă cantitatea de lest. 4 tr., refl. (despre preţuri) a coborî, a (se) ieftini, a (se) micşora, a scădea, a se lesni. Preţurile la unele alimente s-au redus. 5 refl. (despre valori, fapte, situaţii etc.) a se împuţina, a se micşora, a se rări, a scădea, a scăpăta. Recompensele băneşti s-au redus. S-a constatat că infracţiunile s-au redus. 6 intr. a lăsa, a micşora, a scădea. întrucât marfa nu se vindea, producătorii au redus din preţ. 7 tr. (compl. indică pedepse, condamnări, amenzi etc.). a coborî, a micşora, a scădea, <înv. şi pop.> a uşura, a îndulci. în urma recursului, judecătorul i-a redus pedeapsa. 8 tr. (compl. indică valori, raţii etc.) a micşora, a scădea, a mici, a îngusta. Băncile au redus creditele. 9 (mat.; compl. indică egalităţi, inegalităţi, fracţii etc.) a simplifica, <înv.> a reduţirui, a schimba, a scurta. Profesorul i-a cerut elevului să reducă fracţia. 10 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la7) a se limita, a se mărgini, a se mulţumi, a se opri, a se restrânge, a se rezuma, a ţărmuri. Se reduce la strictul necesar. II refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se limita, a se mărgini, a se rezuma, a sta, a se încheia. Şofatul nu se reduce doar la cunoştinţe teoretice. Valoarea unui actor nu se reduce numai la talent. III (indică intensitatea) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calmafa descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a se ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a redus în urma instalării termopane-lor la ferestre. 2 tr. a încetini, a micşora, a muia. Şoferii reduc viteza maşinii la curbe. IV (indică durata) 1 refl. a descreşte, a se diminua, a se micşora, a scădea, a se scurta, a se mici. Primăvara, noaptea se reduce, iar ziua creşte. 2 tr. (compl. indică texte citite, discursuri, prezentări etc.) a concentra, a prescurta, a rezuma, a scurta, a sumariza, a comprima, a condensa. A redus discursul din cauza lipsei de timp. V tr. 1 (compl indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a constrânge, a obliga, a sili. A redus fata la supunere oarbă. 2 (înv.; compl. indică fiinţe) v. întoarce. Readuce. reducere s.f. I (indică dimensiunea) 1 descreştere, diminuare, micşorare, scădere, descaladare. Extinderea satului a dus la reducerea suprafeţei terenului cultivat. 2 micşorare, prescurtare, scurtare, racursi, <înv.> liniştire. Pentru a putea publica articolul, afost obligatorie reducerea textului acestuia. 3 (med., med. vet.) reducţie. Prin reducere, oasele fracturate sau luxate sunt puse la loc. II (arată cantitatea) 1 descreştere, diminuare, împuţinare, micşorare, scădere, deper-diţie, diminuţie, descaladare, <înv.> puţinare. în ultimul timp se observă o reducere a numărului fumătorilor. 2 restrângere, comprimare. Reducerea personalului din unele ministere afost obligatorie. 3 diminuare, micşorare, uşurare. Ridicarea în aer a unui balon depinde de reducerea lestului. 4 micşorare, scăzământ. Dacă plăteşti impozitul în primele trei luni ale anului, ţi se face o reducere de câteva zeci de lei. 5 rabat, scăzământ. A făcut o reducere la preţ pentru a-şi putea vinde marfa. 6 ieftinire, micşorare, scădere. La sfârşitul anului s-a constatat o reducere a preţurilor la unele alimente. 7 pierdere, scăzământ. Din cauza bolii, se vede la ea o evidentă reducere în greutate. 8 (mat.) reducţie, simplificare, simplifi-caţie, <înv.> dezbinare, schimbare. Reducerea unei fracţii constă în suprimarea factorilor comuni de la numitorul şi de la numărătorul ei. 9 limitare, mărginire, restrângere, rezumare. Salariile mici impun reducerea la strictul necesar. III (indică intensitatea) 1 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, scădere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Reducerea zgomotului de afară se datorează instalării termopanebr la ferestre. 2 încetinire, micşorare. înainte de a intra într-o curbă, este obligatorie reducerea vitezei maşinii. IV (indică durata) 1 descreştere, micşorare, scădere, scurtare. Toamna are bc reducerea zilei. 2 concentrare, prescurtare, rezumare, scurtare, comprimare, condensare. A fost nevoit să recurgă la reducerea discursului său din cauza lipsei de timp. V (înv.) v. Readucere, reductibil, -ă adj. (despre materiale, obiecte etc.) micşorabil. reductor de presiune s.n. (tehn.) regulator de presiune, variator de presiune. Reductorul depresiune reglează presiunea mediilor fluide şi gazoase. reducţie s.f. 1 (med., med. vet.) reducere. 2 (mat.) reducere, simplificare, simplifi-caţie, <înv.> dezbinare, schimbare, redundant, -ă adj. inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil, superfluu, superfetato-riu, parazit, parazitar. Povesteşte pe scurt, fără amănunte redundante! redundanţă s.f. inutilitate. Toţi au subliniat redundanţa unor amănunte obositoare în prezentarea faptei. reduplică vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică sume de bani) a (se) dubla, a (se) duplica, a (se) îndoi, <înv.> a (se) îndupleca. Şi-a reduplicat capitalul investind inspirat. Preţurile la carne aproape s-au reduplicat în perioada de criză. 2 tr. (lingv.) a duplica. A reduplicat mai multe elemente dintr-un cuvânt pentru a da cuvântului altă valoare stilistică. reduplicăre s.f. (lingv.) duplicare, reduplica-ţie. Reduplicarea este repetarea unuia sau a mai multe foneme din rădăcina unui cuvânt. reduplicăţie s.f. 1 (lingv.) duplicare, redupli-care. 2 (stil, ret.) anadiploză, geminaţie, repetiţie. Reluarea unui cuvânt la începutul unităţii următoare este o reduplicăţie. redus, -ă adj., s.m., s.f. A adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre suprafeţe, spaţii, teritorii etc.) mic. Epidemia s-a extins pe un teritoriu destul de redus. 2 limitat, mărginit, restrâns. Nu şi-a putut expune toate tablourile în spaţiul redus al sălii muzeului. 3 (în opoz. cu „larg”, „mare”; despre suprafeţe, spaţii etc.) descrescut, diminuat, micşorat, scăzut Suprafeţele aride reduse sunt în atenţia agronomilor. 4 (în opoz. cu „lung”; mai ales despre texte, lucrări, volume) mic, restrâns, scurt. A publicat un articol redus despre etimologia unui cuvânt. 5 (despre texte, scrieri etc.) micşorat, prescurtat, scurtat, racursi. A putut să publice doar textul redus al studiului. II (arată cantitatea) 1 (despre stocuri de produse, mărfuri, câştiguri etc.) limitat, mic. în timpul verii, în depozitul magazinului se păstrează un stoc redus de produse alimentare. Câştigul celor doi soţi este redus. 2 insuficient, neîndestulător, nesatisfacător. Canti- 1529| reface tatea de carne cumpărată este redusă pentru familia lui numeroasă. 3 insuficient, neîndestulător, nesatisfacător, nesuficient, sărac. Instrumentarul din laborator este redus. 4 (despre limbă, stil etc.) sărac. Tânărul are un vocabular redus. 5 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; despre preţuri) avantajos, coborât, convenabil, ieftin, jos, mic, micşorat, scăzut, lesne, <înv.> puţin. în preajma sărbătorilor, preţurile mărfurilor sunt destul de reduse. 6 (în opoz. cu „mult”, „mare”; despre caracteristici, posibilităţi, situaţii etc. ale oamenilor) insuficient, mic, puţin, scăzut, slab, feblu. Posibilităţile reduse de reabilitare financiară îl neliniştesc. Are şanse reduse să ia examenul dacă nu învaţă serios. 7 limitat, mărginit, restrâns. A expus un număr redus de tablouri. 8 diminuat, împuţinat, micşorat, scăzut, <înv.> prostrat. Numărul redus al fumătorilor este o realitate. III (indică intensitatea) 1 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre lumină, surse de lumină) mic, pal, palid, slab, puchinos, anemic, leşinat2, chior. încearcă să citească, dar lumina redusă îi oboseşte ochii. 2 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, scăzut, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele reduse nu mai deranjează pe nimeni. 3 încetinit, micşorat, moderat. Ia curbele cu viteză redusă. 4 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) alinat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, liniştit, ponderat, potolit2, scăzut, <înv. şi pop.> ostoit. O durere redusă este mai uşor de suportat. 5 (în opoz. cu „mare”; despre stări sufleteşti, sentimente, senzaţii etc.) mic, puţin, slab. Medicul are speranţe reduse că va reuşi la rezidenţiat. Rezultatul concursului i-a dat o satisfacţie redusă. IV (indică valoarea, calitatea) 1 (în opoz. cu „major”) mărunt, mic, minor, neimportant, neînsemnat, secundar. Contribuţia acestui poet la dezvoltarea literaturii este redusă. 2 mic, prost, scăzut, slab.Vzzz-bilitatea este redusă din cauza ceţii: 3 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) mediocru, modest, scăzut, simplu, slăbuţ. Rezultatele reduse la învăţătură l-au adus în situaţia de repetenţie. 4 (med., med. vet.; despre însuşiri sau manifestări ale organismului uman ori animal) diminuat, micşorat, scăzut, <înv.> prostrat. Nu poate ieşi noaptea fără însoţitor, din cauza acuităţii reduse a vederii. 5 fig. (despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) impermeabil, închistat, încuiat2, îngust, limitat, mărginit, mic, obtuz, opac2, plafonat, plat2, scurt, constipat. Nemaiavând niciun contact cu lumea civilizată, a devenit o persoană redusă. Având o judecată redusă, se opune progresului. 6 fig. (despre oameni, despre manifestări, acţiuni ale lor sau despre medii sociale) meschin, îngust, limitat, mărginit, obtuz, plat2, strâmt. Este un spirit redus, care nu poate discerne valorile. Trăieşte într-un cerc redus, dominat de un sentiment de automulţumire. V (indică durata; despre texte citite, discursuri, prezentări etc.) concentrat, prescurtat, rezumat, scurtat, comprimat, condensat2. A fost nevoit să recurgă la o expunere redusă a discursului său din cauza lipsei de timp. B adj., s.m., s.f. fig. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; şi redus la minte, redus mintal) bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, clăpăug, fonf, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru. Copilul ăsta este tare redus! De regulă, reduşii mintal sunt uşor de înşelat. redutabil, -ă adj. (despre oameni) potent, puternic, tare, temut2, valoros, bazat. Are adversari redutabili în competiţie. redută s.f. (milit.) <înv.> tabie. Reduta constituie ultimul punct de sprijin în cadrul poziţiilor fortificate. reduţirufvb. IV. tr. (mat.; înv.) v. Reduce. Simplifica. reechilibrâ vb. I. tr. (compl. indică sisteme fizice, tehnice etc.) a recumpăni. A reechilibrat talerele cântarului. reechilibrâre s.f. recumpănire. A pus pe un taler al cântarului marfa, iar pe celălalt o greutate pentru reechilibrare. reedifică vb. I. tr. (constr.; rar; compl. indică clădiri, construcţii etc.) v. Reclădi. Reconstrui. Reînălţa. Rezidi. reedificâre s.f. (constr.; rar) v. Reclădire. Reconstrucţie. Reconstruire. Reînălţare. Rezidire. reeditâ vb. 1.11 tr. (compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) a reimprima, a republica, a retipări. A fost reeditată o importantă antologie a scriitorilor Antichităţii. 2 refl. (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) a reapărea, a se reimprima, a se republica, a se retipări. După mulţi ani de la prima ediţie, s-a reedidat cunoscutul roman al scriitorului. II tr. fig. (compl indică afirmaţii, idei, realizări etc. ale oamenilor) a repeta. în ultima sa lucrare a reeditat unele idei expuse în studii anterioare. în acest an cunoscutul atlet a reeditat performanţa de la olimpiada de anul trecut. reeditare s.f. 1 reapariţie, reimprimare, republicare, retipărire, reprint. Se impune reeditarea operelor marelui poet. Reeditarea vechilor texte religioase în ediţii critice este un eveniment cultural. 2 fig. repetare. Suporterii atletului speră în reeditarea performanţei acestuia de la olimpiada de anul trecut. reedităt, -ă adj. 1 (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) reimprimat, republicat, retipărit. Operele reeditate ale marelui poet s-au epuizat imediat din librării. 2 fig. (despre afirmaţii, idei, realizări etc. ale oamenilor) repetat. Performanţa reeditată a cunoscutului atlet este un succes al sportului românesc. reescont s.n. (fin.; în economia de piaţă) reescontare. Reescontul este operaţia prin care o bancă vinde, înainte de scadenţă, altei bănci o cambie, o trată etc. la ordinul său, pentru a accelera rotaţia şi lărgirea plasamentelor. reescontare s.f. (fin.; în economia de piaţă) reescont. reexamină vb. I. tr. (compl. indică elevi, studenţi etc.) a reasculta. Profesorul l-a reexaminat pe student, la cererea acestuia, pentru mărirea notei. reexaminâre s.f. reascultare, reabilitare. Reexaminarea studentului s-a făcut la cererea acestuia, pentru mărirea notei. reexaminat, -ă adj. (despre elevi, studenţi etc.) reascultat. Studentul reexaminat a luat nota maximă. reexpediă vb. I. tr. (compl. indică scrisori, pachete, colete, bani etc.) a retrimite. I-a reexpediat scrisoarea returnată de poştă. reexport s.n. (econ.) reexportare. Reexportul este exportarea unor mărfuri importate, fără a le supune vreunei prelucrări. reexportăre s.f. (econ.) reexport, reexpozi'ţie s.f. (muz.) repriză. Reexpoziţia este secţiunea unei sonate, a unei fugi etc. care se repetă. refâce vb. III. 11 tr. (compl. indică obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) a repara, a drege, a meşteri, <înv. şi reg.> a meremetisi, a răpălui, <înv.> a meşterui. Sătenii au refăcut podul după inundaţii. Instalatorul a refăcut instalaţia sanitară. 2 tr. (compl. indică monumente, construcţii, picturi etc.) a înnoi, a restaura, <înv. şi reg.> a meremetisi, a preînnoi, a prenoi. Constructorii au refăcut biserica mănăstirii. Cetatea a fost refăcută după două secole. 3 tr. a restabili. Legătura telefonică a fost refăcută. 4 tr. (compl indică texte, informaţii, date, documente etc.) a modifica, a preface, a prelucra, a schimba, a transforma, a lucra, a refonta. Corectorul a refăcut textul articolului. Arhitectul a refăcut planul catedralei. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, ansambluri etc. alcătuite din elemente care au fost descompuse) a (se) întregi, a (se) recompune, a (se) reconstitui, a se complementariza, a (se) reînchega. A refăcut în gând tot traseul excursiei. Grupul disparat s-a refăcut imediat. 6 tr. (lingv.; compl indică forme lexicale primitive, etimologii, limbi, graiuri etc.) a reconstitui, a reconstrui, a restabili. Lingviştii au refăcut unele limbi vechi prin metoda comparativ-is-torică. Au refăcut etimoanele unor cuvinte româneşti. 7 refl., tr. (sub. sau compl indică situaţii, stări etc.) a (se) îndrepta, a (se) normaliza, a (se) redresa, a (se) scula, a se restaura. O perioadă, scăpase situaţia de sub control, dar, acum, aceasta s-a refăcut. 8 tr. (reg.; compl indică lichide) v. Redistila. I11 tr., refl. (compl sau sub. indică fiinţe) a (se) energiza, a (se) înviora, a (se) restabili, a (se) revigora, a revitaliza, a revivifia, a (se) învioşa, a împrospăta, a (se) redresa, a (se) remonta, a renaşte. Un somn bun l-a refăcut. După o cură de vitamine s-a mai refăcut. refacere |1530 2 refl. (biol; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) a creşte, a se regenera. Unghia căzută s-a refăcut. Dacă şopârlele rămân fără coadă, aceasta se reface. 3 refl. (biol; despre ţesuturi, organe etc.) a se reforma, a se regenera. Ficatul este un organ care se poate reface. 4 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoşi, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) restabili, a (se) tămădui, a (se) vindeca, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) învoinici, a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) dezmăci, a (se) ipeni, a se înciocăla, a se orjoveni1, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi refăcut mai repede. 5 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vânjoşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a refăcut. Muşchii s-au refăcut prin exerciţii fizice. refacere s.f. 11 reparare, reparat1, reparaţie, reparatură, dregere, dres2, <înv. şi reg.> meremet, meremetiseală, meremetisire, prefai, răpăluit1, <înv.> meremetisit1. Sătenii au avut ca prioritate refacerea podului după inundaţii. A fost chemat un instalator pentru refacerea instalaţiei sanitare. 2 înnoire, restaurare, restauraţie1, <înv. şi reg.> meremetiseală, meremetisire, preînnoire, <înv.> meremetisit1, restituire. Refacerea bisericii s-a făcut cu ajutorul material al enoriaşilor. 3 restabilire. Refacerea legăturii telefonice, dacă nu este vorba despre o avarie serioasă, se poate realiza şi din centrală. 4 modificare, prefacere, prelucrare, schimbare, transformare, refontă. Textul a suferit refaceri înainte de publicare. 5 întregire, recompunere, reconstituire, reconstituţie. Refacerea grupului disparat s-a făcut imediat. 6 (lingv.) reconstituire, reconstrucţie, reconstruire, restabilire. Refacerea unor limbi vechi se poate face prin metoda comparativ-is-torică. Refacerea etimoanelor unor cuvinte româneşti este o sarcină grea pentru lingvişti. 7 îndreptare, normalizare, redresare, sculare, sculătoare (v. sculător). Speră în refacerea situaţiei din firmă. 8 reconstrucţie. Perioada refacerii ţârii după război a fost grea pentru populaţie. I11 înviorare, restabilire, revigorare, revitalizare, revivifîere, redresare, remontare, renaştere, redresament. Refacerea organismului se face simţită după o cură de vitamine. 2 (biol.) regenerare, regeneraţie, regenerescenţă, restituţie. După operaţie, se constată refacerea ficatului. 3 (biol.) creştere, regenerare. Refacerea cozii şopârlei începe imediat după desprindere. 4 (med., med. vet.) îndreptare, înfiripare, însănătoşire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, restabilire, tămăduire, vindecare, leac, lecuială, ridicare, sculare, tămăduială, <înv. şi reg.> sănătoşare, vindec, <înv.> isţelenie, tămăduiciune, tămă-duinţă, vindecat1, vindecăciune, vindecământ, vindecătură, vracevanie. Şi-a reluat activitatea după refacerea sa deplină. 5 (med., med. vet.) fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, învigorare, înzdrăvenire, reconfort, reconfortare, restabilire, tonificare, tonifiere, vivificare, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, refacerea organismului după boală afost rapidă. refăcţie s.f. (fin.; înv.) v. Bonificare. Bonificaţie. refăcut -ă adj. 11 (despre obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) reparat2, dres3, <înv. şi reg.> meremetisit2, răpăluit2. După câteva zile, s-a putut relua circulaţia pe podul refăcut. 2 (despre monumente, construcţii, picturi etc.) restaurat, <înv. şi reg.> meremetisit2. Cetatea refăcută a intrat în circuitul turistic. 3 restabilit. Legătura telefonică refăcută a permis reluarea convorbirilor întrerupte mult timp. 4 (despre texte, informaţii, date, documente etc.) modificat, prefăcut, prelucrat2, schimbat2, transformat. Textul refăcut al articolului afost predat la tipar. 5 (despre construcţii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) modernizat, prefăcut, renovat. Apartamentul refăcut este de nerecunoscut. Hotelul refăcut afost repus în circuitul turistic naţional. 6 (lingv.; despre forme lexicale primitive, etimologii, limbi, graiuri etc.) reconstituit, reconstruit A dat ca etimon pentru cuvânt o formă etimologică refăcută. I11 (biol; despre organe, ţesuturi etc.) regenerat. Ficatul refăcut funcţionează normal. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe) îndreptat, înfiripat, însănătoşit, întremat, înzdrăvenit, lecuit, restabilit, tămăduit, vindecat2, ridicat2, <înv. şi reg.> sănătoşat, pribolit, zviduit, <înv.> isţelit. Deşi refăcut, nu şi-a reluat încă activitatea. 3 (med., med. vet; despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, îndreptat, înfiripat, întărit, întremat, învigorat, înzdrăvenit, reconfortat, restabilit, tonificat, pribolit. Refăcut după boală, a plecat într-o staţiune montană. refec s.n. 1 refecătură. Refecul este o cusătură cu ajutorul căreia se îmbină două bucăţi de material textil, pentru a nu se destrăma. 2 tiv, tivitură, refecătură, <înv. şi reg.> tiveală, manişcă, poală, polcea, roit2, rubăţ, tighel, <înv.> omet2. Pentru a-şi scurta fusta, i-a făcut un refec mai mare. refecă vb. I. tr. 1 (compl. indică materiale, stofe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) a tivi, a trage, a muchia, a rupturi, a ştipui, a tigheli. Şi-a refecat fusta. 2 (ind. lemnului; compl. indică marginile teşite ale scândurilor brute) a muchia, a tivi. A refecat cu fierăstrăul marginile scândurilor brute pentru a obţine scânduri paralelipipedice. refecăre s.f. 1 tivire, tivit1. Pentru a-şi scurta fusta, a fost necesară refecarea ei. 2 (ind. lemnului) tivire. Prin refecare se detaşează cu fierăstrăul marginile teşite ale scândurilor brute, pentru a obţine scânduri paralelipipedice. refecăt, -ă adj. (despre materiale, stofe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) tivit2. Fusta refecată este puţin mai scurtă. refecătură s.f. 1 (pop.) v. Refec. Tiv. Tivitură. 2 (reg.) v. Refec. refectoriu s.n. (constr.) sală de trapeză (v. sală1), sufragerie, trapeză, <înv.> trapezare, trapezărie. Refectoriul este sala de mese dintr-un internat, dintr-o mănăstire etc. refeneă s.f. 1 (pop.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. 2 (reg.) v. Cârciumă. 3 (fin.; înv.) v. Cotă-parte. Cotitate. referăt s.n. dare de seamă, raport, situaţie, sămădaş, <înv.> doclad, otnoşenie, paradosis, tacrir, povescă, predstavlenie. Pentru a putea primi subvenţia, a fost necesar un referat despre starea financiară a instituţiei. referendăr s.m. (înv.) v. Referent, referendum s.n. (jur.) plebiscit Referendumul este consultarea (prin vot) a cetăţenilor dintr-o ţară asupra unui proiect de lege, asupra unui act de stat de importanţă deosebită sau asupra unei chestiuni de interes general. referent s.m. <înv.> referendăr. Referentul dă îndrumări şi informaţii în domeniul specialităţii sale. referenţiăl s.n. (fiz., geom.) sistem de referinţă. Referenţialul este un ansamblu de corpuri (considerate fixe) în raport cu care se defineşte mişcarea altor corpuri. referi vb. IV. 1 refl. (la pers. 3; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a privi, a se raporta, <înv.> a se atinge. Tot ce se referă la poezia populară merită atenţia cercetătorilor. Tranzacţia propusă se referă doar la bani. 2 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se raporta, a viza2. Dezvăluirile din ziar se referă la onorabilitatea familiei vedetei. Măsurile luate se referă la privilegiile politicienilor. 3 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se raporta, <înv.> a se provoca, a se provocălui. - La ce crezi că se referă când face astfel de afirmaţii? 4 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se aplica, a interesa, a privi, a viza2, <înv.> a se raporta. Această observaţie se referă la lingvistică. 5 intr., tr. (rar; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „despre”, „asupra”) v. Raporta. Relata. referinţă s.f. 1 raportare, referire, <înv.> provocare. Vedeta a cerut în interviu să nu se facă nicio referinţă la familia sa. 2 (de obicei lapl. referinţe) informaţie, relaţie. I-a dat referinţe foarte bune privind pregătirea ei profesională. 3 (înv.; de obicei urmat de 1531 | determ. care indică felul, natura, caracterul) v. Legătură. Raport. Relaţie, referire s.f. raportare, referinţă, <înv.> provocare. referitor, -oâre adj. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) privitor, relativ. Informaţiile referitoare la acest eveniment sunt bogate. reflect s.n. (înv.) 1 v. Oglindire. Proiectare. Răsfrângere. Reflectare. Reflex. 2 v. Reflecţie. Reflex. 3 fig. v. Reflex, reflectâ vb. 1.11 refl., tr. (fiz.; sub. sau compl. indică raze, radiaţii, unde) a (se) întoarce, a (se) răsfrânge, a (se) repercuta, a reveni1, a reverbera, <înv.> a (se) refrânge. Unda sonoră se reflectă când întâlneşte un obstacol. Suprafaţa de separaţie a două medii diferite reflectâ razele de lumină în mediul din care au venit. 2 tr. (despre corpuri) a răsfrânge. Apa lacului reflectă cerul. Sticla poleită a vitrinei îi reflectâ silueta. 3 refl. a se oglindi, a se proiecta, a se răsfrânge, a se vedea, a se prevedea, a se străvedea, a se mira2, a se răsturna, a se scălda. Chipul ei se reflectă în apa limpede a lacului. 4 intr. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a chibzui, a cugeta, a gândi, a judeca, a medita, a raţiona1, a se răzgândi, a contempla, <înv.> a asimţi, a se loghici, a mândri, a meditarisi, a se pogodi, a rezona, a rezonirui, a semui2, a vorbi. Trebuie să reflecteze înainte de a lua o hotărâre importantă. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni, foruri superioare, state etc.) v. Avertiza. Informa. înştiinţa. Preveni. II fig. 1 tr. (compl. indică fenomene, stări, acţiuni etc.) a înfăţişă, a oglindi, a prezenta, a reoglin-di, a reprezenta, a răstălmăci. Arta reflectă realitatea. Filmul reflectă cruzimea Evului Mediu. 2 refl. a se răsfrânge, a trece. Problemele epocii în care a trăit poetul se reflectă în creaţia sa. Efectele poluării se reflectâ în starea de sănătate a populaţiei. reflectănt, -ă adj. (fiz.; despre corpuri sau despre suprafeţele lor) reflectorizant, reflectător. Apa lacului este reflectantă. reflectâre s.f. 11 (fiz.) întoarcere, răsfrângere, reflexie, repercutare. Reflectarea undei sonore se produce la întâlnirea unui obstacol. 2 oglindire, proiectare, răsfrângere, reflex, <înv.> reflect. Reflectarea chipului ei în apa lacului este posibilă datorită limpezimii acesteia. 3 (concr.) imagine. Reflectarea din oglindă era a unui om obosit. 4 cugetare, gândire, meditare, meditaţie, reflecţie, reflexie, cogitaţie, epilogism, <înv.> schepsis. I-a răspuns după o scurtă reflectare. II fig. 1 înfăţişare, oglindire, reprezentare. Arta are drept scop reflectarea realităţii. 2 oglindire, proiecţie. Fiul este reflectarea tatălui în tot ce face. 3 răsfrângere. Poezia lui este o reflectare a problemelor epocii în care a trăit. Vorbeşte studenţilor despre efectele poluării şi despre reflectarea lor în starea de sănătate a populaţiei. reflectător, -oăre adj. (fiz.; rar, despre corpuri sau despre suprafeţele lor) v. Reflectant. Reflectorizant. reflector s.n. (arg.) v. Calviţie. Chelie. Pleşuvie. reflectoriză vb. I. refl. (fiz.; mai ales despre unde, raze de lumină) a se răsfrânge, a se refracta. Curcubeul apare atunci când lumina se reflectorizează în picăturile de apă din atmosferă. reflectorizânt, -ă adj. (fiz.; despre corpuri sau despre suprafeţele lor) reflectant, reflectător. reflecţie s.f. 1 cugetare, gândire, meditare, meditaţie, reflectare, reflexie, cogitaţie, epilogism, <înv.> schepsis. 2 comentariu, consideraţie, considerent, constatare, idee, observare, observaţie, opinie, părere, reflexie, remarcă, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. îl interesează reflecţiile din presă în legătură cu poeziile sale. 3 reflex, <înv.> reflect. reflex, -ă s.n., adj., adv. I s.n. 1 oglindire, proiectare, răsfrângere, reflectare, <înv.> reflect. 2 reflecţie, <înv.> reflect. Pârul ei are reflexe roşietice. Bluza albastră pe care o poartă capătă, în lumină, reflexe metalice. 3 (fiziol., psih.) reflex condiţionat = reflex dobândit. Reflexul condiţionat este actul reflex care se stabileşte în urma asocierii repetate a unei activităţi a organismului cu un stimul exterior oarecare; reflex de alungire = reflex de extensiune, reflex de întindere, reflex miotac-tic. Reflexul de alungire este reflexul medular fundamental care se manifestă printr-o contracţie de scurtă durată a muşchiului, provocată de propria sa întindere; reflex de apărare = reflex nociceptiv. Reflexul de apărare este reacţia involuntară a organismului provocată de un stimul nociv, cel mai adesea dureros; reflex de extensiune = reflex de alungire, reflex de întindere, reflex miotactic; reflex de întindere = reflex de alungire, reflex de extensiune, reflex miotactic; reflex dobândit = reflex condiţionat; reflex înnăscut = reflex necondiţionat. Reflexele înnăscute constituie ansamblul reacţiilor şi răspunsurilor la excitanţii cu semnificaţie biologică intrinsecă, alcătuind aşa-numita „zestre adaptativă” a individului, care există încă din momentul naşterii, fiind transmis ereditar; reflex miotactic = reflex de alungire, reflex de extensiune, reflex de întindere; reflex necondiţionat = reflex înnăscut; reflex nociceptiv = reflex de apărare. 4 fig. reflect. Candoarea din privirea ei este reflexul unui suflet curat. II adj. 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) inconştient, instinctiv, maşinal, mecanic, automat, automatic. Salută cu un gest reflex al mâinii. 2 (bot.; înv.; despre părţi ale plantelor) v. îndoit. întors2. Răsfrânt. Revolut. III adv. (modal) inconştient, maşinal, mecanic, <înv.> maşinaliceşte, mecaniceşte, automat, automatic. Răspunde reflex la toate întrebările care i se pun. reflexie s.f. 1 (fiz.) întoarcere, răsfrângere, reflectare, repercutare. 2 cugetare, gândire, meditare, meditaţie, reflectare, reflecţie, cogitaţie, epilogism, <înv.> schepsis. 3 comentariu, consideraţie, considerent, constatare, idee, observare, observaţie, opinie, reformaţie părere, reflecţie, remarcă, lua-re-aminte, <înv.> luare de seamă, respect, reflexiv, -ă adj. (despre oameni) cugetător, gânditor, meditativ, cogitabund, medi-tabund, <înv.> meditator, pansiv. Este un om reflexiv şi rece. reflexivi'sm s.n. (rar) v. Reflexivitate, reflexivitâte s.f. reflexivism. Reflexivitatea este predispoziţia spre meditaţie. reflux s.n. 1 (hidrol.) <înv.> răcurgere, scădere. Refluxul este faza de coborâre a nivelului apelor oceanelor şi ale mărilor deschise în cadrul fenomenului de maree, datorită atracţiei Lunii şi a Soarelui. 2 fig. (în opoz. cu „progres7) decadenţă,decădere,declin,regres, regresiune, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre refluxul puterii romane. refolosi vb. IV. tr. (compl. indică materiale, obiecte etc.) a reutiliza, a revalorifica. Refolo-seşte pungile din plastic murdare după ce le spală. refolosibil, -ă adj. (despre materiale, obiecte etc.) reutilizabil, revalorificabil. Sticlele din material plastic pot fi refolosibile. refontă vb. I. tr. 1 (tehn.; compl. indică metale, minereuri etc.) a retopi. 2 fig. (rar; compl. indică texte, informaţii, date, documente etc.) v. Modifica. Preface. Prelucra. Reface. Schimba. Transforma, refontă s.f. fig. (rar) v. Modificare. Prefacere. Prelucrare. Refacere. Schimbare. Transformare. reformă vb. 1.1 tr. (compl. indică legi, stări de lucruri, concepţii etc.) a modifica, a schimba, a răsturna. A reformat ortografia. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări de lucruri, concepţii etc.) a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta, a (se) înnoi, a (se) remedia. Este însufleţit de dorinţa de a reforma mentalitatea oamenilor. 3 refl. (biol; despre ţesuturi, organe etc.) a se reface, a se regenera. Ficatul este un organ care se poate reforma. reformăre s.f. 1 modificare, schimbare. S-a votat reformarea ortografiei. 2 (chim.) refor-ming. Prin reformarea catalitică se realizează creşterea cifrei octanice a benzinelor. reformat, -ă adj., s.m., s.f. (relig.) I adj. 1 protestant1, <înv.> protestanticesc. Biserica Reformată s-a separat de catolicism în prima jumătate a sec. al XVI-lea, prin mişcarea Reformei. 2 calvin, calvinesc, calvinist. în Transilvania existau numeroase şcoli reformate. II s.m., s.f. 1 protestant1. Reformaţii sunt adepţii protestantismului. 2 (restr.) calvin, calvinist. Reformaţii sunt cei mai riguroşi şi mai austeri dintre protestanţi. reformatdr, -oâre adj. înnoitor, novator, regenerator, transformator, primenitor. A dat soluţii reformatoare în domeniul său de activitate. în ultimul timp se constată tendinţe reformatoare în artă. reformâţie s.f. (înv.) 11 v. îmbunătăţire, îndreptare. Optimizare. Remediere. 2 (de obicei urmat de determ. care indică natura, reformă |1532 felul, caracterul) v. Reformă. II (relig.) v. Protestantism. reformă s.f. 1 (de obicei urmat de determ. care indică natura, felul, caracterul) <înv.> reformaţie, tanzimat Reforma învăţământului este obligatorie. Reforma financiară aduce modificări importante în sistemul de formare şi de cheltuire a venitului statului. 2 (fin., econ.) reformă monetară = stabilizare bănească, stabilizare monetară, <înv.> reformă bănească. Printr-o reformă monetară se înlocuieşte moneda unei ţări cu o monedă nouă, având un curs diferit faţă de prima; (înv.) reformă bănească v. Reformă monetară. Stabilizare bănească. Stabilizare monetară. refdrming s.n. (chim.) reformare, refractă vb. I. refl. (fiz.; mai ales despre unde, raze de lumină) a se răsfrânge, a se reflectoriza. Curcubeul apare atunci când lumina se refractă în picăturile de apă din atmosferă. refractănt, -ă adj. (fiz.) refractiv, <înv.> răsfrângător, refractor. refractăr, -ă adj. 1 (despre oameni) încăpăţânat, îndărătnic, nătâng, obstinat, recalcitrant, reluctant, dârz, încâinit, înţestat, sanchiu, capsoman, căpăţânos, <înv. şi reg.> îndărăpnat, dâcos, dugos, inacciu, opac3, <înv.> capeş, împoncişat, renitent, retiv, nărăvaş, căpos, înţesat, ţestos. Este atât de refractar, încât nu poţi ajunge la o soluţie cu el. 2 fig. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) rebarbativ. Este refractar la orice influenţă binefăcătoare. Fiind un conservator convins, atitudinea sa în faţa noului este una refractară. Are un fel de a gândi ferm, însă nu refractar. refractarism s.n. indisciplină, indocilitate, inobedienţă, insubordonare, neascultare, nedisciplină, nesubordonare, nesupunere, obrăznicie, recalcitranţă, dezobedienţă, insumisiune, insubordonanţă, insubordonare, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza refractarismului şi a absenţelor nemotivate. refractiv, -ă adj. (fiz.) refractant, <înv.> răsfrângător, refractor. în hipermetropie există un raport anormal între lungimea axului şi puterea refractivă a mediilor, corecţia realizându-se cu ajutorul lentilelor convexe. refractor s.n., adj. 1 s.n. (astron.) lunetă astronomică. Corpurile cereşti se pot urmări cu refractorul. 2 adj. v. Refractant. Refractiv. refrăcţie s.f. (fiz.) răsfrângere, <înv.> plecare. Refracţia este fenomenul de modificare a direcţiei de propagare a unei unde, a unei radiaţii etc. atunci când traversează suprafaţa de separaţie a două medii diferite. refrânge vb. III. refl., tr. (fiz.; înv.; sub. sau compl. indică raze, radiaţii, unde) v. întoarce. Răsfrânge. Reflecta. Repercuta. Reveni1, refren s.n. (în vechea muzică vocală) ritome-lă. Refrenul este fraza muzicală care se repetă după fiecare cuplet al unui cântec. refrigerâ vb. I. (compl. indică mai ales alimente) a congela, a îngheţa. A refrigerat o parte din carnea de porc cumpărată. refrigerăre s.f. refrigeraţie. Prin refrigerare alimentele îşi păstrează mai bine proprietăţile decât prin congelare. Abatoarele sunt dotate cu instalaţii de refrigerare. refrigerator s.n. congelator, freezer. A pus o parte din carnea de porc cumpărată în refrigerator. refrigerăţie s.f. refrigerare, refrigerent, -ă adj. (fiz.; despre sisteme fizico-chimice, agenţi etc.) criogen, frigorigen. Un agent refrigerent produce scăderea temperaturii. Freonul este un agent refrigerent. refrişă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică aerul dintr-o încăpere) a (se) împrospăta, a (se) primeni, a (se) purifica, a ventila, a dezinfecta. A deschis geamurile pentru a refrişa aerul din cameră. refugiă vb. I. refl. (despre oameni) I a fugi, a pribegi, a se recela, a se pustii, <înv.> a băjenări, a băjeni. Localnicii s-au refugiat în munţi din cauza năvălitorilor. II fig. 1 a se claustra, a se izola, a se însingura, a se sihăstri, a se sechestra. Dorindu-şi linişte, s-a refugiat într-o cameră de la mansardă. 2 a se izola, a se închide, a se retrage, a se îngropa. Spre sfârşitul vieţii, s-a refugiat într-o mănăstire. refugiăt, -ă s.m., s.f., adj. fugar, pribeag, <înv.> băjenar. Refugiaţii au fost găsiţi într-o ascunzătoare. Oamenii refugiaţi şi-au găsit adăpost în munţi. refugiere s.f. refugiu, refugiu s.n. 11 refugiere. Oamenii locului, prigoniţi, şi-au găsit refugiu în altă localitate. 2 fugă, pribegie, <înv.> băjenărie, băjenărit, băjenie, băjenire, băjenit. Năvălirea tătarilor a determinat refugiul populaţiei în munţi. 3 (constr. mai ales cu vb. „a cere”, „a găsi”, „a oferi”, „a solicita”) adăpost, azil, scăpare, <înv.> năzuinţă, ocrotire, liman, vizuină, peşteră. A găsit în viaţa de la mănăstire un refugiu. II fig. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, mângâiere, balsam, sabur. Sfaturile ei au fost un refugiu pentru durerea lui. refulăre s.f. (ind. metalurg.) îndesare. Refularea se face în scopul măririi dimensiunilor transversale ale pieselor de metal. refutăre s.f. refutaţie, confutaţie. refutăţie s.f. refutare, confutaţie. Refutaţia teoriei sale a dus la discreditarea lingvistului. refuz s.n. inacceptare, neacceptare, respingere, denegare, denegaţie. Refuzul ideii de a participa la întrunire a iritat pe mulţi colegi. refuză vb. I. 1 tr. (compl. indică lucruri, propuneri, invitaţii, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) a respinge, a denega, a corfa, <înv.> a apăra, a împinge, a opri, a tăgădui, a lepăda. A refuzat oferta care i s-a făcut. I-a refuzat cadoul. 2 tr. (jur.; compl. indică judecători, martori etc.) a recuza, a respinge. Oricare dintre părţi poate refuza pe judecătorul care ar avea un interes în cauză. 3 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) a se priva, a renunţa. Nu şi-a refuzat nicio plăcere în concediu. 4 refl. (fran.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) v. Eschiva. Scăpa. Sustrage, refuzăre s.f. 1 rejet, rejecţie, respingere. Refuzarea cadoului l-a supărat. 2 (jur.) recuzare, recuzaţie, respingere. Refuzarea unui judecător se face atunci când se constată că acesta are un interes în cauză. regăl1 s.n. fig. desfătare, încântare, plăcere. Concertul afost un adevărat regal. regăl2, -ă adj. I regesc, regalian, crăiesc, regiu. Este grădinar la curtea regală. Coroana regală are o valoare inestimabilă. Comisarul regal avea funcţia de procuror în consiliul de război. II fig. 1 (mai ales despre ţinută, manifestări, ton) maiestuos, mândru, măreţ, regesc. Impunătoare, frumoasă şi cu o ţinută regală, impresionează pe toţi. 2 (mai ales despre mese, ospeţe) abundent, bogat, copios, îmbelşugat, îndestulat, opulent, generos, princiar, regesc, zdravăn, domnesc. Au avut o cină regală. regală vb. I. tr. fig. (compl. indică oameni) a desfeta, a încânta. A regalat publicul cu un concert magnific. regaliăn, -ă adj. (livr.) v. Regal2. Regesc, regalism s.n. (polit.) monarhism. Este adept al regalismului. regalist, -ă s.m., s.f. (polit.) monarhist. Este regalist convins. regalităte s.f. (polit.) monarhie. Antimonar-hiştii luptă împotriva instaurării regalităţii. regăt s.n. (polit.) monarhie, crăie, crăime, <înv.> regn. Preşedintele ţârii afost invitat în câteva regate europene. regălui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică pământul) v. Rigola. regăsi vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, lucruri, fiinţe pierdute, uitate, rătăcite etc.) a reafla, a redescoperi. întâmplător, a regăsit în arhive manuscrisul pe care specialiştii îl considerau pierdut. Uitându-şi parola de intrare pe site, a apelat la managerul acestuia pentru a o regăsi. 2 tr., refl. a (se) reîntâlni, a (se) revedea. Cei doi prieteni s-au regăsit după ani de zile. 3 refl. (despre oameni) a se recunoaşte. Este mândru că se regăseşte în fiul lui. II refl. fig. (despre oameni) a se dezmetici, a se reculege, a-şi reveni1, a se replia, a se trezi, a se dezbăta. S-a pierdut pentru o clipă la primirea veştii, dar s-a regăsit repede. regăsire s.f. I 1 reaflare, redescoperire. Regăsirea manuscrisului considerat pierdut afost un câştig pentru istoria filologiei. Regăsirea unei parole uitate este posibilă dacă utilizatorul apelează la managerul site-ului. 2 reîntâlnire, revedere. Regăsirea celor doi prieteni după ani de zile afost emoţionantă. II fig. dezmeticire, reculegere, revenire, trezire, dezbătare. Din fericire, regăsirea din şocul produs de vestea primită a fost rapidă. 1533| regăţeână s.f. regăţeancă. Regăţene erau numite, după Primul Război Mondial, locuitoarele vechiului regat român. regăţeancă s.f. regăţeână. regândi vb. IV. tr. (compl. indică teorii, metode, planuri etc.) a redimensiona. Şi-a regândit teoria. rege1 s.m. 11 (polit.) cap încoronat, maiestate, monarh, suveran, rigă. Juan Carlos este regele Spaniei. 2 (j. de cărţi) popă1, rigă, <înv.> crai, praftoriţă. A câştigat o sumă mare de bani la pocher, cu un careu de regi. 3 fig. stăpân. Mozart este regele muzicii clasice. Leul este regele animalelor. II (art.) 1 (ornit.) regele-păsârilor = Parus major; piţigoi, piţ, simţivară, domnişor, pasărea-plugului (v. pasăre), piţigaie, piţigan, piţiguş, piţiîmpărătuş, sucitoare (v. sucitor), turcunel, ţaizăr, ţâţâboc, ţiclău1, ţiclean, ţiclete, ţicloi1, ţincluş, ţinţilec, ţiţidoi, ţiţivară, ţuţubei. 2 (iht.) regele-peştelui = regele-peştilor=Eupomotis gibbosus; peşte-au-riu, peşte-curcubeu, peşte-soare, regina-peş-telui (v. regină), regina-peştilor (v. regină), regină, biban-american, biban-soare, caracudă-colorată, caras-galben, împăra-tul-peştilor (v. împărat), mâna-diavolului (v. mână), ochean2, reginică, sineş, soare, sorel, sorete, sticlete, trei-colori. 3 (zool.) regele-savanei = Panthera leo; leu1, aslan. rege2 vb. III. tr. (polit.; latin.; înv.; despre suverani; compl. indică state, popoare etc.) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. regea s.f. (înv.) 11 v. Apel. Cerere. Rugăminte. Solicitare 2 v. Rugă. Rugăminte. I11 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 v. Protecţie. Sprijin. regealâc s.n. (înv.) 11 v. Apel. Cerere. Rugăminte. Solicitare. 2 v. Rugă. Rugăminte. I11 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 v. Protecţie. Sprijin, regeneră vb. I. refl. 11 (biol; despre anumite părţi ale corpului oamenilor, animalelor sau păsărilor) a creşte, a se reface. Unghia căzută s-a regenerat. Dacă şopârlele rămân fără coadă, aceasta se regenerează. 2 (biol; despre ţesuturi, organe etc.) a se reface, a se reforma. Ficatul este un organ care se poate regenera. 3 refl. (med., med. vet.) a reapărea. Eczema s-a regenerat pe corp. II (mai ales fig.) a se înviora, a se înnoi, a renaşte. Primăvara, pădurile de foioase se regenerează. regenerabil, -ă adj. (biol; despre organe, ţesuturi etc.) regenerativ. Prin tratament, în sânge apar forme regenerabile ale hematiilor. regenerăre s.f. I (biol) 1 creştere, refacere. Regenerarea cozii şopârlei începe imediat după desprindere. 2 refacere, regeneraţie, regenerescenţă, restituţie. După operaţie, se constată regenerarea ficatului. 3 <înv.> preînnoială,preînnoire. Regenerarea sângelui. II (mai ales fig.) <înv.> regeneraţie, înnoire, renaştere. Primăvara, are loc regenerarea pădurilor de foioase. regenerat, -ă adj. 1 (biol; despre organe, ţesuturi etc.) refăcut. Ficatul regenerat funcţionează normal 2 (mai ales fig.) împrospătat, înnoit, reînnoit, renăscut. Natura regenerată s-a îmbrăcat în verde crud. regenerativ, -ă adj. (biol; despre organe, ţesuturi etc.) regenerabil, regenerator, -oâre adj. înnoitor, novator, reformator, transformator, primenitor. A dat soluţii regeneratoare în domeniul său de activitate. în ultimul timp se constată tendinţe regeneratoare în artă. regenerâţie s.f. 1 (biol.) refacere, regenerare, regenerescenţă, restituţie. 2 (înv.) v. Regenerare. regenerescenţă s.f. (biol.) refacere, regenerare, regeneraţie, restituţie. regent, -ă s.m., s.f. I s.m. 1 (polit.) <înv.> caimacam, locotenent domnesc, vechil. Regentul guvernează provizoriu o monarhie, ţinând locul monarhului în timpul unei regenţe. 2 (astrol.) planetă dominantă, planetă regentă. Regentul are principala influenţă într-un horoscop. II s.f. (gram.) propoziţie regentă, propoziţie supraordonată, supraordonată. Regentei îi este subordonată o propoziţie sau o parte de propoziţie. regentă vb. I. tr. (polit.; rar, despre suverani; compl indică state, popoare) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni, regânţă s.f. (polit.) <înv.> căimăcămie, locotenenţă, locotenenţă regală. Regenţa sa a durat câteva luni, până la majoratul prinţului moştenitor. regesc, -eâscă adj. I regal2, regalian, crăiesc, regiu. Este grădinar la curtea regească. Coroana regească are o valoare inestimabilă. Comisarul regesc avea funcţia de procuror în consiliul de război. II fig. 1 (mai ales despre ţinută, manifestări, ton) maiestuos, mândru, măreţ, regal2. Impunătoare, frumoasă şi cu o ţinută regească, impresionează pe toţi. 2 (mai ales despre mese, ospeţe) abundent, bogat, copios, îmbelşugat, îndestulat, opulent, generos, princiar, regal2, zdravăn, domnesc. Au avut o cină regească. regeşte adv. (modal) regizorat, <înv.> scenariu. Silviu Purcărete este un maestru al regiei. III debit, debit de tutun, tutungerie, <înv.> trafică, tutunărie. Tatăl lui era proprietarul unei regii. 2 (fam.)v. Tutun. regim s.n. 11 (polit.) guvernământ. După revoluţie, în ţară a fost instaurat un regim democrat. 2 (polit.) conducere, guvernare. Economia se dezvoltă mult în timpul unui regim competent. 3 (ist.) orânduire, sistem, societate. Elevii au avut de studiat regimul sclavagist. 4 (polit., econ.) ordine, sistem. împrejurările actuale pot crea noi regimuri mondiale. I11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>r) fel, gen, manieră, mod, modalitate, sistem, stil. Tinerii se gândesc registru la un alt regim de viaţă. 2 (med., med. vet.) dietă1, pază, <înv.> cumpăt, post2, post limpede (v. post2). Nu se abate de la regimul prescris de doctor. III (gram.) recţiune. Regimul este legătura stabilă între cuvinte şi determinantele lor. regiment s.n. 1 (milit.) <înv. şi reg.> ezred, <înv.> polc. Soţul ei este comandantul unui regiment de elită al aviaţiei militare. 2 fig. (fam.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Cohortă. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Stol. Şiruri (v. şir). Turmă. regină s.f. 11 (polit.) cap încoronat, maiestate, monarh, suverană (v. suveran), crăiasă. Elisabeta a Il-a este regina Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. 2 (j. de cărţi) damă, fată, <înv.> crăiasă, crăiţă, preoteasă. A câştigat o sumă mare de bani la pocher cu un careu de regine. 3 (sport, j. de şah) damă. A luat cu regina calul adversarului. I11 (entom.) împărăteasa-albinelor (v. împărăteasă), împărăteasă, mama-albine-lor (v. mamă), mamă, matcă, albină împărătească, crăiasa-albinelor (v. crăiasă), crăiasă, crăiţă, muscă-mare. 2 (iht.; şi art. regina-peştelui, regina-peştilor) Eupomotis gibbosus; peşte-auriu, peşte-curcubeu, peşte-soare, regele-peştelui (v. rege1), regele-peştilor (v. rege1), biban-american, biban-soare, caracudă-colorată, caras-galben, împăratul-peştilor (v. împărat), mâna-diavo-lului (v. mână), ochean2, reginică, sineş, soare, sorel, sorete, sticlete, trei-colori. 3 (art.; bot.) regina-nopţii = Nicotiana alata şi Nicotiana silvestris; floare-de-tabac, floarea-duhanului (v. floare), floarea-miresei (v. floare), floarea-nopţii (v. floare), tutun, tutunaş. 4 (art; omit.; reg.) regina-păsărilor v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). 5 (art.; astron.; nm. pr.; reg.) Regina-stelelorv. Luceafarul-cel-Frumos (v. luceafăr). Luceafarul-cel-Mare-de-Mie-zul-Nopţii (v. luceafăr). Luceafarul-de-Mie-zul-Nopţii (v. luceafăr). Steaua-Ciobanului (v. stea). reginică s.f. (iht.; reg.) v. Peşte-auriu. Peş-te-curcubeu. Peşte-soare. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regina-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus). regionalism s.n. (lingv.) provincialism. Regionalismul este un fapt de limbă (cuvânt, expresie, pronunţie etc.) existent numai într-o anumită regiune, caracteristic numai pentru un anumit grai. registrâ vb. I. tr. (econ.; înv.; compl. indică bunuri, obiecte etc.) v. Inventaria. înregistra, registrator, -oâre s.m., s.f. (adm., econ.) înregistrator, <înv.> condicar. Registratorul este o persoană care înregistrează pe cineva sau ceva. registru s.n. 11 catastif, condică, carte, <înv. şi reg.> metrică1, protocol, libel, papir, <înv.> defter, izvod, opis, tartaj, tăbliţă, terfelog, caid, tefter. îşi regiu notează într-un registru cheltuielile zilnice. 2 (contab.) registru de casă = jurnal de casă. în registrul de casă se înscriu zilnic, în ordine cronologică, încasările şi plăţile făcute de o casierie; (înv.) registru departizi v. Cartea mare. Maestru1. 3 registru de cadastru = cadastru, carte funciară, carte funduară, grumbuh, tabelă, telechim, urbariu. în registrul de cadastru sunt înscrise datele de identificare ale proprietăţilor funciare pe un anumit teritoriu. 4 (tehn.; la cuptoarele industriale sau la căldările de abur) sertar, şuber, ventil. Registrul serveşte la reglarea tirajului sau la închiderea canalelor de fum. 5 (rar) v. Condică de prezenţă. 6 (înv.) v. Conţinut. Cuprins1. Sumar. Tablă de materii (v. tablă1). 7 (jur.; arg.) v. Cazier. II (muz.) 1 ambitus, diapazon, întindere. Registrul reprezintă totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical. 2 <înv.> octoih. Această vioară are un registru grav. regiu, -ie adj. (latin.; înv.) v. Regal2. Regesc, regiune s.f. 11 loc, teren, ţinut, zonă, aret2. Nu cunoaşte bine regiunea şi de aceea are nevoie de o călăuză. 2 loc, meleag, tărâm, teritoriu, ţinut, zonă, ţărm, obleaguri (v. obleagă), <înv.> despus, aralâc. în peregrinările sale a străbătut multe regiuni. Vrea să cunoască obiceiurile regiunii unde face cercetarea folclorică. 3 ţinut, <înv.> latură. în această vară a vizitat o regiune mai puţin cunoscută a ţării. 4 meleag, plai, ţinut, <înv.> plăiet. După mulţi ani petrecuţi în străinătate, se întoarce în regiunea sa natală. 5 (adesea determ. prin „a lumii) loc, lume, parte, parte a lumii, parte de lume, ţinut, <înv.> cuprins1. Nu mai fi atât de critic şi vezi cum este şi prin alte regiuni! 6 pământ, teritoriu, ţinut. De mulţi ani trăieşte într-o regiune străină, departe de patria de origine. Sultanul a vrut să transforme ţara cucerită într-o regiune turcească. 7 ţinut, zonă, <înv.> oblastie, olat. în regiunile temperate se află cea mai mare parte a populaţiei globului. Cele mai multe specii de animale sălbatice trăiesc în regiunea munţilor. 8 suprafaţă, teritoriu, zonă. Satul se află într-o regiune inundabilă. 9 porţiune, sector, zonă. Părinţii i-au dat din pământul lor o regiune bine delimitată pentru a o cultiva cu grâu. I11 (anat.) regiune inghinală = <înv. şi pop.> stinghie. Are dureri în regiunea inghinală. 2 (hidrol.) regiune pelagică = pelagial, zonă pelagică. Regiunea pelagică este zona oceanică sau marină care cuprinde masele de apă din larg, pe suprafaţa căreia se află un mare număr de alge verzi şi de diatomee, în care organismele alcătuiesc planctonul, pleustonul şi nectonul. 3 (geol.) regiune periglaciară = zonă periglaciară. Regiunea periglaciară este situată la periferia gheţarilorpleistoceni şi actuali, caracterizân-du-se prin climă, procese şi forme de relief specifice, determinate de condiţii fizico-geogra-fice caracteristice. III (la pl. regiuni; înv.) v. Categorie. Categorie socială. Pătură. Pătură socială. regiză vb. I. tr. 1 (teatru, cinemat. etc.; compl. indică opere dramatice, spectacole etc.) a înscena, a monta. A regizat spectacolul Aida de G. Verdi. 2 fig. (compl. indică acţiuni, activităţi, planuri etc.) a conduce, a dirija. Persoana care regizează toate acţiunile grupului este o tânără. regizor s.m. (teatru, cinemat.) director artistic (v. director1), director de scenă (v. director1). Regizorul a distribuit-o într-un rol secundar. regizoral, -ă adj. (teatru, cinemat. etc.) scenic. în cazul acestei piese, actul creaţiei regizorale a fost elogiat atât de critci, cât şi de spectatori. regizorat s.n. (teatru, cinemat. etc.; rar) v. Artă regizorală. Direcţie de scenă. înscenare. Montare1. Punere în scenă. Regie, regla vb. I. tr. 1 (tehn.; compl. indică aparate, instrumente etc.) a potrivi. A reglat cântarul electronic. 2 (tehn.; compl. indică aparate, instalaţii, utilaje etc.) a aranja, a potrivi, a repara, a regula, a meşteri, a şmecheri. Un electronist bun i-a reglat calculatorul. 3 (compl. indică imaginea, luminozitatea, intensitatea sonoră etc. ale unor aparate) a potrivi. Inginerul de lumini reglează reflectoarele înainte de spectacol. 4 (tehn.; compl. indică sisteme tehnice, mecanisme, organe de maşini, maşini etc.) a comanda, a controla. înainte de plecare, a verificat pedala care reglează ambreiajul. Reglează de la sol racheta din aer. 5 (compl. indică mai ales traficul terestru, aerian sau maritim) a dirija, a îndruma. Poliţiştii reglează circulaţia în intersecţiile aglomerate. 6 (fiziol, med., med. vet.; compl. indică funcţionarea unui organ, a unui sistem dintr-un organism viu) a dirija. Sistemul nervos reglează funcţiile glandelor endocrine. 7 tr. (compl. indică tirul unei arme de foc) a potrivi, reglabil, -ă adj. (tehn.; despre piese, ansamble etc.) adaptabil, ajustabil Piesa este reglabilă. reglaj s.n. (tehn.) 1 potrivire, reglare. 2 comandă, control. Uşa funcţionează prin reglaj de la distanţă. reglăre s.f. 1 (tehn.) potrivire, reglaj. Reglarea cântarului electronic a fost obligatorie, întrucât nu indica corect greutatea. 2 dirijare, îndrumare. Reglarea circulaţiei pe străzile oraşului este în sarcina poliţiei rutiere. reglement s.n. (înv.) v. Regulament, reglementă vb. I. tr. 1 (jur.; compl indică fapte, stări, situaţii, impozite, dispoziţii etc.) a legaliza, a legifera, <înv. şi pop.> a lega1, <înv.> a legiui, a nomotemisi. Noul guvern a reglementat reforma agrară. 2 (compl. indică afaceri, înţelegeri etc.) a aranja, a rândui, a stabili, a regula, <înv. şi pop.> a orândui, <înv.> a regularisi. S-au întâlnit ca să reglementeze afacerea despre care au vorbit. reglementăr, -ă adj., adv. I adj. 1 regulamentar, <înv.> regular. în unele şcoli elevii au o ţinută reglementară. Recepţionarea şi depozitarea mărfii s-au făcut conform dispoziţiilor reglementare. 2 (ist.; înv.) <înv.> regulamentar. Reforma lui Mavrocordat afost reglementară, adică în conformitate cu Regulamentul Organic. II adv. (modal) regulamentar. Soldatul | 1534 îşi salută reglementar superiorul. Elevul este îmbrăcat reglementar. reglementăre s.f. 1 (jur.) legalizare, legiferare, <înv.> legiuire, nomotesie. S-a decis reglementarea reformei agrare. 2 aranjare, orânduire, stabilire, regulare, <înv.> regularisire. Reglementarea afacerii va avea loc astăzi. reglet s.n. (tipogr.) <înv.> albitură. Regletul este o piesă de plumb folosită la completarea spaţiilor dintre rânduri sau la umplerea spaţiilor dintre formă şi ramă. regn s.n. (polit.; înv) 1 v. Monarhie. Regat. 2 v. Imperiu. împărăţie, regres s.n. 1 (în opoz. cu „progres'7) decadenţă, decădere, declin, regresiune, pieire, <înv.> descreştere, scădenie, scădere, scăpătare, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. S-a scris mult despre regresul puterii romane. 2 (biol, med. , med. vet.; în opoz. cu „evoluţie”) involuare, involuţie. Pe măsură ce un organism îmbătrâneşte, are loc regresul ţesuturilor sau al organelor lui. 3 (psih.) regres mintal = arieraţie mintală, involuţie mintală, înapoiere mintală. Regresul mintal poate fi tratat prin psihoterapie. 4 involuare, involuţie, pas înapoi (v. pas2). Măsurile luate reprezintă un regres în promovarea libertăţii cuvântului. regresă vb. I. intr. 1 (despre state, puteri, comunităţi umane etc.) a decădea, <înv. şi pop.> a se sparge, <înv.> a scădea, a scăpăta, a apune, a cădea, a involua, a se înapoia2, a se pleca, a retrograda. Imperiul Roman începe să regreseze după năvălirea popoarelor migratoare. 2 (indică dimensiunea; despre inflamaţii, excrescenţe etc.) a descreşte, a se micşora, a se trage. Abcesul a început să regreseze. regresiune s.f. 1 (în opoz. cu „progres”) decadenţă, decădere, declin, regres, dezechilibru, <înv. şi pop.> pieire, <înv.> descreştere, scădenie, scădere, scăpătare, agonie, apunere, apus1, asfinţit, cădere, crepuscul, degenerare, involuare, involuţie, recul, reflux, plecare, retrogradare. 2 (biol.) subinvoluţie. Regresiunea este revenirea unei specii sau a unui organ la un stadiu mai puţin evoluat. 3 (stil.) epanodă. Regresiunea constă în reluarea fiecărui cuvânt sau grup de cuvinte dintr-un vers la începutul unor unităţi metrice. regret s.n. căinţă, mustrare, părere de rău, pocăinţă, remuşcare, compuncţiune, contriţiune, penitenţă, pocăială, tristeţe, <înv.> căială, căire, pocaianie, smerenie, epitimie1, repentir, înfrângere. Regretul târziu nu foloseşte nimănui. regretă vb. I. tr. 1 a se căi, a se pocăi1, <înv. şi reg.> a se jindui, a bănui, a buşuli, a se măcădui, a şăinăli, <înv.> a jeli, a jelui, a se mâhni, a se scârbi, a se smeri, a se umili, a se ucide, a se înfrânge. Infractorul regretă fapta comisă. Regretă că l-a acuzat pe nedrept. 2 (compl. indică greşeli, 1535| păcate etc.) a deplânge, <înv. şi pop.> a plânge, a ucide. Regretă greşelile pe care le-a făcut în viaţă. regretabil, -ă adj. (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, reprobabil, ruşinos, urât2, vinovat, reprehensibil, repudiabil, <înv.> ocarnic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt regretabil. regretăt, -ă adj. (precedă subst. determ.; despre persoane decedate) biet. Regretatul meu tată a murit într-un accident. regrupa vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică tabere, trupe etc.) a (se) reuni. Cei învinşi s-au regrupat pentru a obţine victoria. Generalul a regrupat armata risipită. regrupâre s.f. reunire. Regruparea celor învinşi a dus, în cele din urmă, la câştigarea luptei. regulă vb. 1.1 tr. 1 (compl indică activităţi practice, aşezări urbane sau rurale etc.) a sistematiza, <înv.> a regularisi. Noul primar a reuşit în scurt timp să reguleze cartierele mărginaşe ale oraşului. 2 (hidrotehn.; compl. indică cursuri de apă) a corecta, a regulariza, a sistematiza. Cursul râului a fost regulat din cauza revărsărilor repetate. 3 (tehn.; rar; compl indică aparate, instalaţii, utilaje etc.) v. Aranja. Potrivi. Regla. Repara. 4 (rar; compl indică afaceri, înţelegeri etc.) v. Aranja. Rândui. Reglementa. Stabili. II tr. fig. (fam.) 1 (compl indică oameni) a regularisi. II voi regula eu pentru ce-a făcut! 2 (compl indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. III refl. (recipr.) (biol; arg.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. regulament s.n. 1 <înv.> reglement. Regulamentul spitalului de boli infecţioase interzice vizitarea bolnavilor. Elevii trebuie să se comporte conform regulamentului şcolar. 2 statut. Universităţile au regulamente şi administraţii proprii. Orice societate comercială funcţionează potrivit unui regulament. regulamentăr,-ă adj., adv. I adj. 1 reglementar, <înv.> regular. în unele şcoli elevii au o ţinută regulamentară. Recepţionarea şi depozitarea mărfii s-au făcut conform dispoziţiilor regulamentare. 2 (ist.; înv.) <înv.> reglementar. Reforma lui Mavrocordat a fost regulamentară, adică în conformitate cu Regulamentul Organic. II adv. (modal) reglementar. Soldatul îşi salută regulamentar superiorul. Elevul este îmbrăcat regulamentar. regulăr, -ă adj. (înv.) 1 (despre acţiuni, manifestări, activităţi etc. ale oamenilor) v. Regulat. 2 v. Reglementar. Regulamentar. 3 (milit.; în opoz. cu „neregulat”; despre oşti, trupe) v. Regulat. regulare s.f. 1 sistematizare. Regularea cartierelor mărginaşe ale oraşului se impunea. 2 (hidrotehn.) corectare, regularizare, sistematizare. Regularea cursului râului a fost obligatorie din cauza revărsărilor repetate. 3 (rar) v. Aranjare. Orânduire. Reglementare. Stabilire. regularisi vb. IV. tr. (înv.) 11 (compl indică afaceri, înţelegeri etc.) v. Aranja. Rândui. Reglementa. Stabili. 2 (compl indică activităţi practice, aşezări urbane sau rurale etc.) v. Regula. Sistematiza. II fig. (fam.; compl indică oameni) v. Regula, regularisire s.f. (înv.) v. Aranjare. Orânduire. Reglementare. Stabilire, regularitate s.f. 1 armonie1, concordanţă, echilibru, proporţie, proporţionalitate, simetrie, potrivire, euritmie, simfonie. Clădirea teatrului are ceva din regularitatea clasicismului. 2 uniformitate. Această ţesătură se caracterizează prin regularitatea desenelor. 3 ritmicitate, <înv.> regulateţe. Trebuie respectată regularitatea orelor de tratament. Aportul de vitamine al unor fructe depinde de regularitatea cu care acestea sunt consumate. regulariza vb. I. tr. (hidrotehn.; compl. indică cursuri de apă) a corecta, a regula, a sistematiza. Cursul râului a fost regularizat din cauza revărsărilor repetate. regularizăre s.f. corectare, regulare, sistematizare. Regularizarea cursului râului a fost obligatorie din cauza revărsărilor repetate. regulăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, activităţi etc. ale oamenilor) <înv.> regular. Mersul regulat la biserică era o cutumă în familia lor. 2 (despre mişcări, acţiuni etc.) ritmic. Bătăile aripilor păsărilor sunt regulate. Legănarea regulată a hamacului îi creează o stare de visare. 3 (despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) periodic, sistematic. Având diabet, merge la controale regulate la medic. Inspecţiile în şcoli sunt regulate. 4 (despre activităţi, procese fiziologice etc.) firesc, normal, obişnuit. Pacientul are un puls regulat. Activitatea în secţie se desfăşoară într-un ritm regulat. 5 (despre procese fiziologice, mişcări etc.) uniform. Deşi grav rănit, are respiraţia regulată. 6 (despre două sau mai multe măsuri, mărimi, valori etc. ori despre părţi componente ale unui ansamblu, ale unui tot, despre ansambluri, sisteme materiale sau mentale etc.) armonios, concordant, echilibrat, proporţionat, simetric, simmetru. Ansamblul arhitectonic din centrul oraşului este regulat. 7 (despre viaţa oamenilor, despre modul lor de a gândi etc.) disciplinat, ordonat. A trăit mult pentru că a dus o viaţă regulată. Are o minte regulată. 8 (milit.; în opoz. cu „neregulat”; despre oşti, trupe) <înv.> regular. Trupele regulate au un caracter permanent. II adv. (modal) 1 exact, normal. Avionul aterizează regulat, la ora ştiută. Trenul trece regulat prin această staţie, la aceeaşi oră. 2 obişnuit, sistematic. întârzie regulat la serviciu. 3 periodic, sistematic. Fiind diabetic, merge regulat la controale medicale. 4 (reg.) v. Categoric. Decis. Ferm. Hotărât. Net2. Radical. Scurt. Tranşant, regulati'v s.n. (înv.) 1 v. Directivă. Indicaţie. Instrucţiune. îndrumare. Normativ. Normă. Recomandare. 2 v. îndreptar. Normativ, regulatâr s.n. (tehn.) 1 (la plug) dinţar, picior, pieptene, sabie. Regulatorul permite reglarea brazdei în adâncime. 2 (tehn.) regulator depresiune = reductor de presiune, reieşi variator de presiune. Regulatorul depresiune reglează presiunea mediilor fluide şi gazoase; (electron.) regulator de temperatură = termoregulator, termostat. Regulatorul de temperatură este un aparat automat pentru controlul şi supravegherea temperaturii dintr-o incintă sau dintr-un sistem tehnic; (electr.) regulator de tensiune = variator de tensiune. Regulatorul de tensiune reglează curentul, tensiunea sau amperajul într-un circuit electric, (tehn.) regulator de turaţie = variator de turaţie. 3 (la moară; reg.) v. Posadă1. Schimbătoare (v. schimbător). regulă s.f. 11 datină, obicei, rânduială, tipic1, uz, uzanţă, uzaj, <înv.> şart2. Se străduia să respecte regulile existente în familia în care a intrat prin căsătorie. 2 canon, lege, normă, tipic1. Clădirea respectă regulile artei baroce. 3 indicaţie, prescripţie, <înv.> ustav. în emisiuni speciale de radio sau de televiziune se dau tinerelor mame reguli pentru creşterea copiilor. 4 normă, precept, principiu, rânduială, <înv.> dreptar, lucru, pravilă, scriptură, tocmeală, comandament. Nu a încălcat regulile pe care şi le-a impus. 5 ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, rit, ritual, tipic1, <înv. şi pop.> lucru, rânduială, <înv.> politică (v. politic), întâlnirea celor doi şefi de stat a respectat regula cerută de un astfel de eveniment. Potrivit regulii, trebuie să se îmbrace în smoching. 6 învăţătură, normă, precept, principiu, poruncă, <înv.> lucru, mărturie, mărturisit1, porunceală, poruncită, zicere, zisă (v. zis), comandament. Şi-a educat copiii după regulile creştine. 7 disciplină, ordine, rânduială. Cei mai mulţi adolescenţi respectă regula impusă de şcoală. 8 (în opoz. cu „dezordine”) orânduiălă, ordine, organizare, rânduială, <înv.> tocmeală, tocmire, eftaxie. Regula din mapa cu acte este exemplară. 9 ordine, rânduială, rost, socoteală, <înv. şi pop.> treabă, <înv. şi reg.> soroc, <înv.> har, ordin. Cunoaşte foarte bine regula lucrurilor în casa în care este menajeră de ani de zile. 10 (rar) v. Exactitate. Exactitudine. Punctualitate. 11 (fiziol; reg.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. 12 (înv.) v. învăţătură. Pildă. II (mat.) 1 (art.) regula de trei simplă = <înv.> orându-iala de trei, rânduiala de trei. în regula de trei simplă numerele sunt direct proporţionale. 2 (rar) v. Calcul. Operaţie, regurgitare s.f. (fiziol.) regurgitaţie. Regurgitarea este revenirea în gură a alimentelor din stomac sau din esofag, fără spasmul de vomă, dar însoţit, de obicei, de eructaţie. regurgităţie s.f. (fiziol.) regurgitare, reiăt, -ă adj. (despre ţesături, hârtie etc.) dungat. Cuvertura de pat este din catifea reiată. reieşi'1 vb. IV. 1 intr. (despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din”) a apărea, a decurge, a ieşi, a proveni1, a rezulta, a urma, a origina, a răsări1, a străbate, a purcede, a veni, <înv.> a curge, a deveni. Spectacolul are unele lacune, care reies din pierderea viziunii lui reieşi globale. 2 tr. a însemna, a se observa, a rezulta, a se vedea, a urma, a se desluşi, a se desprinde. Din cele relatate reiese că nu spune adevărul. 3 intr. a apărea, a rezulta, a se subînţelege. Vina lui reiese clar din aceste documente. A intr. a se evidenţia, a se reliefa, a transpira. Din scrierea lui reiese un sentiment al inutilităţii. reieşp vb. IV. intr. {înv.) v. Izbândi. Izbuti. Reuşi. reieşire s.f. (înv.) v. Izbândă. Realizare. Reuşită. Succes, reimport s.n. reimportare. reimportâre s.f. reimport. reimprimâ vb. 1.1 tr. (compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) a se reedita, a republica, a retipări. Afost reimprimată o importantă antologie a scriitorilor Antichităţii. 2 refl. (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) a reapărea, a se reedita, a se republica, a se retipări. După mulţi ani de la prima ediţie, s-a reimprimat cunoscutul roman al scriitorului. reimprimăre s.f. reapariţie, reeditare, republicare, retipărire, reprint. Se impune reimprimarea operelor marelui poet. Reimpri-marea vechilor texte religioase în ediţii critice este un eveniment cultural. reimprimat, -ă adj. (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) reeditat, republicat, retipărit. Operele reimprimate ale marelui poet s-au epuizat imediat din librării. reincarnare s.f. 1 (filos., relig.) reincamaţie. Credinţa în reincarnare este fundamentală în hinduism şi în budism. 2 (relig.) metempsihoză, palingenezie, transmigraţie, <înv.> transmigrare. Reincarnarea este concepţia potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. reincarnâţie s.f. (filos., relig.) reincarnare, reinfectâre s.f. (med., med. vet.) reinfecţie. Reinfectarea unor plăgi se produce din cauze ce ţin de igienă. Pentru a preveni reinfecatrea cu virusul herpetic, trebuie evitată folosirea aceloraşi tacâmuri sau pahare utilizate de persoanele infectate. reinfecţie s.f. (med., med. vet) reinfectâre. reinfestâre s.f. (med., med. vet.) reinfestaţie. Reinfestarea bolnavului s-a produs cu acelaşi agent patogen. Posibilitatea reinfestării există doar dacă deparazitarea nu s-a făcut corect. reinfestaţie s.f. (med., med. vet.) reinfestâre. reinstalare s.f. repoziţie. Reinstalarea proprietarului în casă a avut loc după evacuarea acelora care au ocupat-o în mod abuziv. reinstaurâ vb. I. tr. (polit.; compl. indică oameni, sisteme politice, guvernări etc. abolite) a reîntrona, a restaura, <înv.> a reînscăuna. După decenii de dominare comunistă, forţele democratice au reinstaurat un regim democratic. reinstaurăre s.f. (polit.) reîntronare, restaurare, restauraţie1* <înv.> reînscăunare. Reinsta-urarea regimului democratic s-a produs prin revoluţie. reintegra vb. 1.1 tr. (compl. indică oameni) a reîncadra. Cei concediaţi nu au mai fost reintegraţi în serviciu. 2 refl., tr. (sociol.; sub. sau compl. indică oameni, etnii etc.) a (se) asimila, a (se) include, a (se) integra, a (se) încorpora, a (se) îngloba, <înv.> a primi, a (se) absorbi, a (se) îneca. Societatea îi reintegrează pe cei mai mulţi dintre imigranţi. reintegrare s.f. reintegraţie, reîncadrare. Reintegrarea celor concediapfnu a mai fost acceptată de conducerea instituţiei. reintegraţie s.f. reintegrare, reîncadrare, reintroduce vb. III. tr. a restaura. Religia afost reintrodusă ca obiect de învăţământ în şcoli. rei'sm s.n. (filos.) concretism. Potrivit reismului, substratul ultim al lumii îl reprezintă lucrurile concrete, materiale. reitera vb. I. tr. (compl. indică invitaţii, propuneri etc.) a înnoi, a repeta. A reiterat invitaţia de a participa la vernisajul expoziţiei sale. reiterare s.f. înnoire, reiteraţie, repetare. S-a aşteptat la reiterarea invitaţiei de a participa la vernisajul expoziţiei. reiterat, -ă adj. (despre invitaţii, propuneri etc.) reiterativ, repetat. La invitaţia reiterată de a participa la vernisajul expoziţiei a dat pictorului un răspuns afirmativ. reiterativ, -ă adj. (despre invitaţii, propuneri etc.) reiterat, repetat, reiterâţie s.f. înnoire, reiterare, repetare, reivî vb. IV. refl. (despre fiinţe) a se întoarce, a reapărea, a reveni1. Mistreţii s-au reivit în sat, căutând hrană. reivire s.f. întoarcere, reapariţie, revenire. S-au luat măsuri de protecţie a gospodăriilor după reivirea mistreţilor în sat. reizbucnivb. IV. intr. fig. a se reaprinde, a se redeştepta. Evocarea evenimentelor trecute face să-i reizbucnească în suflet emoţiile de atunci. reîmpachetă vb. I. tr. (compl. indică obiecte) a reambala. După testarea frigiderului la bancul de probă, angajaţii magazinului l-au reîmpachetat. reîmpadietăre s.f. reambalare. După testarea aparatelor electrocasnice la bancurile de probă, reîmpachetarea lor se face în cutiile originale. reîmpachetat, -ă adj. (despre obiecte) reambalat. Produsele reîmpachetate sunt repuse în vânzare. reîmpărţivb. IV. tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) a redistribui. Educatoarele au reîmpărţit jocurile pentru copii. reîmpărţire s.f. redistribuire, redistribuţie. Reîmpărţirea jocurilor pentru copii s-a făcut de către educatoare. reîmplantâ vb. I. tr. (pom., agric.; reg.; compl indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Replanta. Transplanta, reîmplantâre s.f. (pom., agric.; reg.) v. Re-plantare. Transplantare. Transplantat1, reîmprospăta vb. I. tr. fig. (constr. cu un pron. pers. în dat.) a(-şi) reaminti, a(-şi) rememora. Cu greu îşi mai reîmprospătează poezia. reîmprospătăre s.f. fig. reamintire, rememorare. îi este imposibilă reîmprospătarea poeziei. |1536 reînarmă vb. I. tr., refl. <înv.> a (se) rearma. în epoca contemporană, cele mai multe state ale lumii nu au ca prioritate să se reînarmeze. reînălţă vb. I. tr. (constr.; compl. indică clădiri, construcţii etc.) a reclădi, a reconstrui, a rezidi, a reedifica. După incendiu, edilii satului au reînălţat şcoala. reînălţăre s.f. (constr.) reclădire, reconstrucţie, reconstruire, rezidire, reedificare. După incendiu, reînălţarea şcolii afost una dintre priorităţile edililor satului. reîncadră vb. I. tr. (compl. indică oameni) a reintegra. Cei concediaţi nu au mai fost reîncadraţi în serviciu. reîncadrăre s.f. reintegrare, reintegraţie. Reîncadrarea celor concediaţi nu a mai fost acceptată de conducerea instituţiei. reîncepe vb. III. 1 tr. (compl indică activităţi, acţiuni etc.) a relua, a prencepe, <înv.> a reapuca, a împrospăta. Şi-a reînceput serviciul după un concediu medical prelungit. 2 intr. (despre activitatea din şcoli, instituţii, întreprinderi etc.) a se redeschide, a se relua. După vacanţă, şcolile reîncep. Cursurile de engleză pentru avansaţi reîncep în semestrul al doilea al anului universitar. 3 tr. a reînnoi, a relua, a restabili. A reînceput o prietenie mai veche. reîncepere s.f. 1 reluare. După un concediu medical prelungit, la reînceperea serviciului, afost întâmpinată cu entuziasm de colegi. 2 redeschidere, reluare. După vacanţă, reînceperea şcolilor este pentru cei mai mulţi şcolari un prilej de bucurie. reînchegă vb. I. tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică obiecte, ansambluri etc. alcătuite din elemente care au fost descompuse) a (se) întregi, a (se) recompune, a (se) reconstitui, a (se) reface. A reînchegat în gând tot traseul excursiei. Grupul disparat s-a reînchegat imediat. reîncorporă vb. I. tr. (compl. indică teritorii, provincii, state etc.) <înv.> a reîntrupa. Această provincie afost reîncorporată în patria-mamă după foarte mulţi ani. reîncorporăre s.f. <înv.> reîntrupare. Reîncor-porarea provinciei în patria-mamă s-a făcut după foarte mulţi ani. reînfiinţă vb. I. tr. (compl. indică societăţi, asociaţii, organizaţii etc.) a reîntemeia. A reuşit să reînfiinţeze societatea de caritate care fusese desfiinţată ilegal. reînfiinţăre s.f. reîntemeiere. Reînfiinţarea societăţii de caritate afost o prioritate pentru ea. reînnoi vb. IV. 11 tr. (compl. indică acte, documente etc.) a preschimba, <înv.> a preînnoi. Şi-a reînnoit cartea de identitate. 2 tr., refl. a (se) împrospăta, a (se) primeni. A reînnoit apa din căldare. 3 tr. (compl indică acţiuni, promisiuni, obligaţii etc.) a repeta, <înv.> a preînnoi. Spre seară, au reînnoit atacul Pentru a se linişti, a rugat-o să-şi reînnoiască promisiunea. 4 tr. a reîncepe, a relua, a restabili. II fig. 1 tr. a aţâţa, a scormoni, a stârni, a zgândări, a răscoli. Vederea lui, îi reînnoieşte mânia. 2 tr. (compl. indică fapte, stări, situaţii etc. din trecut sau 1537| uitate) a reactualiza, a dezgropa, a reînvia, a dezmormânta. Ultima discuţie în familie a reînnoit probleme litigioase legate de o moştenire. 3 tr., refl. a (se) împrospăta, a (se) înviora, a (se) primeni. După ploaie, florile din grădină s-au reînnoit. reînnoire s.f. 1 preschimbare. Reînnoirea cărţii de identitate este obligatorie după un număr de ani. 2 împrospătare. A doua zi a fost necesară reînnoirea apei din căldare, pentru a putea fi consumată. 3 repetare. A rugat-o să facă o reînnoire a promisiunii pentru a se linişti. reînnoit, -ă adj. 1 (despre acte, documente etc.) preschimbat. Cartea de identitate reînnoită are alt format. 2 fig. împrospătat, regenerat, înnoit, renăscut. Natura reînnoită s-a îmbrăcat în verde crud. reînregistrâre s.f. (muz.) rerecording. Reînregistrarea este procedeul tehnic de suprapunere prin înregistrări consecutive, pe aceeaşi fonogramă, a mai multe părţi instrumentale sau vocale. reînsănătoşi' vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) reîntrema, a (se) reînzdrăveni. După revenirea gripei, s-a reînsănătoşit mai greu. reînsănătoşi're s.f. reîntremare, reînzdrăve-nire. Reînsănătoşirea după boală s-a făcut cu dificultate. îi urează o reînsănătoşire grabnică. reînsănătoşit, -ă adj. (despre fiinţe) reîntre-mat, reînzdrăvenit. Reînsănătoşit, a reluat cursurile şcolare. A plecat din spital reînsănă-toşită după un tratament sever. reînscăună vb. I. tr. (polit.; înv.; compl. indică oameni, sisteme politice, guvernări etc. abolite) v. Reinstaura. Reîntrona. Restaura, reînscăunăre s.f. (polit.; înv.) v. Reinstau-rare. Reîntronare. Restaurare. Restauraţie1, reînsufleţi vb. IV. 1 tr. (med., med. vet.; compl. indică fiinţe) a reanima. Paramedicii au reuşit să reînsufleţească accidentatul şi să-i stabilizeze funcţiile vitale. 2 refl. (mai ales fig.; despre natură, vegetaţie etc.) a învia, a reînvia, a renaşte. După o iarnă grea, natura se reînsufleţeşte. 3 tr., refl. fig. a (se) reînviora, a (se) reanima .Atmosfera din club s-a reînsufleţit după apariţia vedetei. reînsufleţi're s.f. 1 (med., med. vet.) reanimare. Reînsufleţirea persoanei accidentate a fost posibilă şi datorită utilităţilor moderne din dotarea ambulanţei. 2 (mai ales fig.) reînviere, resurecţie. Primăvara, reînsufleţirea naturii este o binefacere atât pentru oameni, cât şi pentru animale. 3 fig. reînviorare, reanimare. După apariţia vedetei, reînsufleţirea atmosferei în club a fost imediată. reînsufleţit, -ă adj. (mai ales fig.; despre natură, vegetaţie etc.) reînviat, renăscut Pădurea reînsufleţită răsună de trilurile păsărilor. reînsufleţitor, -oăre adj. reînvietor. Aerul de munte este reînsufleţitor. reîntări vb. IV. tr., refl. pas. (constr.; compl. sau sub. gram. indică edificii, temeliile acestora, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) a (se) reconsolida. Firma de construcţii a reîntărit fundaţia casei. Se reîntăreşte clădirea teatrului. reîntâlni vb. IV. tr., refl. a (se) regăsi, a (se) revedea. Cei doi prieteni s-au reîntâlnit după ani de zile. reîntâlnire s.f. regăsire, revedere. Reîntâlnirea celor doi prieteni după ani de zile a fost emoţionantă. reîntemeiâ vb. I. tr. (compl. indică societăţi, asociaţii, organizaţii etc.) a reînfiinţa, reîntemeiere s.f. reînfiinţare, reîntoârce vb. III. 1 refl. (despre oameni) a se returna, a reveni1, a se reînturna. La bătrâneţe, s-a reîntors în satul natal, după ce toată viaţa a stat în oraş. Alergătorii s-au reîntors la linia de start, deoarece arbitrii au considerat sprintul greşit. 2 tr. (înv.; compl. indică bunuri împrumutate, luate etc.) v. înapoia2. Reda. Restitui. reîntoârcere s.f. returnare, revenire, reînturnare. După ce a stat toată viaţa în oraş, reîntoarcerea, la bătrâneţe, în satul natal a fost un vis împlinit. Reîntoarcerea alergătorilor la linia de start a fost decizia arbitrilor. reîntremâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) reînsănătoşi, a (se) reînzdrăveni. reîntremâre s.f. reînsănătoşire, reînzdrăve-nire. reîntremât, -ă adj. (despre fiinţe) reînsănătoşit, reînzdrăvenit. reîntronâ vb. 1.1 tr. (polit.; compl. indică oameni, sisteme politice, guvernări etc. abolite) a reinstaura, a restaura, <înv.> a reînscăună. După decenii de dominare comunistă, forţele democratice au reîntronat un regim democratic. 2 tr., refl. pas. fig. a (se) restabili, a (se) restatomici. Noul director a reîntronat ordinea în şcoală. Pacea s-a reîntronat. reîntronăre s.f. 1 (polit.) reinstaurare, restaurare, restauraţie1, <înv.> reînscăunăre. Reîntronarea regimului democratic s-a produs prin revoluţie. 2 fig. restabilire, restatomicire. Noul director îşi propune reîntronarea ordinii în şcoală. Reîntronarea păcii este o binefacere pentru întreaga lume. reîntrupâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică teritorii, provincii, state etc.) v. Reîncorpora. reîntrupâre s.f. (înv.) v. Reîncorporare. reîntumă vb. 1.1 refl. (pop.; despre oameni) v. Reîntoarce. Returna. Reveni1. 2 tr. (înv.; compl. indică bunuri, obiecte, datorii etc.) v. Da2. înapoia2. Plăti. Restitui. Returna. reîntumâre s.f. 1 (pop.) v. Reîntoarcere. Returnare. Revenire. 2 (înv.) v. înapoiere. Rambursare. Rediţie. Restituire, reînviâ vb. 1.1 (mai ales fig.) 1 tr. (med., med. vet.; compl. indică fiinţe sau organismul lor ori inima, respiraţia lor) a resuscita. Medicii au reuşit să reînvie accidentatul care era în comă profundă. După mai multe încercări, i-au reînviat inima. 2 intr. (despre natură, vegetaţie etc.) a învia, a se reînsufleţi, a renaşte. După o iarnă grea, natura reînvie. II tr. fig. 1 (compl. indică fapte, stări, situaţii etc. din trecut sau uitate) a reactualiza, a dezgropa, a reînnoi, a rejet dezmormânta. Ultima discuţie în familie a reînviat probleme litigioase legate de o moştenire. 2 (compl. indică activităţi, procese etc.) a activa, a activiza, a dinamiza, a intensifica, a înviora, a stimula, a anima, a însufleţi, a vivifica. Munca reînvie forţele şi energia organismului. 3 (compl. indică persoane care nu mai există, evenimente, fapte, întâmplări din trecut etc.) a evoca, a reaminti, a redeştepta, a chema, a rechema, a revoca2. Când se simte singură şi părăsită, îşi reînvie momentele fericite din viaţa ei. 4 (compl. indică evenimente importante, fapte deosebite etc. din trecut) a aminti, a evoca, a redeştepta, a învia. Reînvie elevilor faptele eroice ale românilor în Războiul de Independenţă. reînviât, -ă adj. I (mai ales fig.) 1 (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre organismul lor ori despre inima, respiraţia lor) resuscitat. Accidentatul reînviat este transportat de urgenţă la spital. Inima reînviată a început să pompeze normal sângele. 2 (despre natură, vegetaţie etc.) reînsufleţit, renăscut. Pădurea reînviată răsună de trilurile păsărilor. II fig. reactualizat. Problemele reînviate legate de o moştenire au generat discuţii aprinse în familie. reînviere s.f. I (mai ales fig.) 1 (med., med. vet.) resuscitare. în caz de stop cardiac sau de înec, medicii recurg la reînvierea cardiopul-monară. După reînviere, inima a început să pompeze normal sângele. 2 reînsufleţire, resurecţie. Primăvara, reînvierea naturii este o binefacere atât pentru oameni, cât şi pentru animale. II fig. reactualizare. Reînvierea unor probleme litigioase legate de o moştenire a generat discuţii aprinse în familie. reînvietor, -oâre adj. reînsufleţitor. Aerul de munte este reînvietor. reînviorâ vb. I. tr., refl. (mai ales fig.) a (se) reanima, a (se) reînsufleţi. Atmosfera din club s-a reînviorat după apariţia vedetei. reînviorâre s.f. (mai ales fig.) reanimare, reînsufleţire, După apariţia vedetei, reînvi-orarea atmosferei în club a fost imediată. reînzdrăveni vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) reînsănătoşi, a (se) reîntrema. După revenirea gripei, s-a reînzdrăvenit mai greu. reînzdrăvem're s.f. reînsănătoşire, reîntremare. Reînzdrăvenirea după boală s-a făcut cu dificultate. îi urează o reînzdrăvenire grabnică. reînzdrăvenit, -ă adj. (despre fiinţe) reînsănătoşit, reîntremât. Reînzdrăvenit, a reluat cursurile şcolare. A plecat din spital reînzdră-venită după un tratament sever. rejecţie s.f. 1 refuzare, rejet, respingere. 2 (med., med. vet.) reacţie de respingere, rejet. Rejecţia reprezintă ansamblul reacţiilor, în special imunitare, ale organismului primitor împotriva ţesuturilor grefate. rejet s.n. 11 refuzare, rejecţie, respingere. Rejetul cadoului l-a supărat. 2 (med., med. vet.) reacţie de respingere, rejecţie. II (stil.) enjambement, ingambament. Rejetul este cerut de necesităţi prozodice sau de dorinţa de a evidenţia anumite cuvinte. rejeton rejeton s.n. 1 (bot.) lăstar1, mladă, mlădiţă, pui1, smicea, telom, vlăstar, <înv. şi pop.> odraslă, arin, odrăsluţă, strămurare, <înv. şi reg.> lujer, vreasc, loază, mlădoa-că, puiestru, strămuraş, <înv.> răsad. Plantele se înmulţesc prin seminţe, rejetoane sau bulbi. 2 fig. coborâtor, descendent, nepot, urmaş, lăstar1, mlădiţă, os, viţă, vlăstar, lujer, surcea, stâlpare. Este rejeton al unei cunoscute familii princiare. relăns s.n. (j. de cărţi) plusare. A ieşit din joc din cauza relansului. relansa vb. I. intr. (j. de cărţi) a plusa. Relansează şi aşteaptă să vadă dacă plăteşte cineva. relată vb. I. 1 tr. (compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) a arăta, a expune, a istorisi, a înfăţişa, a nara, a povesti, a prezenta, a spune, a enara, a zice, <înv.> a istori, a parastisi, a rosti, a raconta. Martorul a relatat cum s-a petrecut accidentul. 2 tr. (compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) a descrie, a expune, a înfăţişa, a prezenta, a reda, a zugrăvi, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a spune, <înv.> a prescrie, a scrie, a şerui2, a zografisi, a depinge, a picta, a vopsi. I-a relatat cu lux de amănunte întâmplarea prin care a trecut. 3 tr. (compl. indică gânduri, păreri, fapte etc.) a afirma, a declara, a mărturisi, a spune, a zice, a cuvânta, <înv. şi reg.> a tudumăni, <înv.> a mărturi, a ului2. A relatat unele lucruri menite să impresioneze. 4 tr. (compl. indică argumente, mărturii, soluţii etc.) a aduce, a arăta, a exprima, a expune, a formula, a prezenta, a veni cu..., a desfăşura. A relatat motivaţii convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. 5 intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „despre”) a raporta, a referi, <înv.> a paradosi. Martorul relatează poliţiei despre accidentul care a avut loc pe autostradă. 6 intr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „despre”, „de”) a vorbi, <înv.> a vorovi. De multe ori i-a relatat despre copilăria lui nefericită. Cartea despre care i-a relatat afost reeditată. relată re s.f. I arătare, expoziţie, expunere, istorisire, înfăţişare, narare, povestire, prezentare, enarare, povestit, relaţie, <înv.> parastisire, povestitură, spunere, spusă (v. spus), galibardeală. Martorul nu a fost destul de coerent în relatarea circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul. II (concr.) 1 cuvânt, istorisire, povestire, prezentare, vorbă. Nu-l întrerupe, să nu-şi uite relatarea! 2 afirmaţie, aserţiune, cuvânt, declaraţie, mărturisire, spusă (v. spus),vorbă, zisă (v. zis), propoziţie, <înv. şi pop.> vorbire, <înv.> parolă, protest, protestaţie, voroavă, zicere, asert, gură. Relatările lui nu au niciun suport real. relativ, -ă adj., adv., s.f. I adj. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) privitor, referitor. Informaţiile relative la acest eveniment sunt bogate. II adv. (modal; exprimă ideea de aproximaţie) 1 (precedă un adj.) aproape, aproximativ, cvasi. A cumpărat o maşină relativ nouă. 2 aproape, aproximativ, cam, circa, vreo, ca1, la1, <înv.> mai1, pregiur. Erau relativ douăzeci de oameni în faţa primăriei. A stat în străinătate relativ cinci ani. III s.f. (gram.) propoziţie relativă. Relativa arătă la ce se limitează acţiunea sau existenţa unei însuşiri ori din ce punct de vedere este emisă comunicarea. relativism s.n. relativitate. Adevărul se caracterizează prin relativism. Relativismul cunoaşterii este evident. relativităte s.f. relativism, relăţie s.f. I 1 (filos.) relaţie cauzală = cauzalitate. Relaţia cauzală este raportul obiectiv între cauză şi efect. 2 (mat.) proporţie. Relaţia este conexiunea între doi sau mai mulţi termeni în mulţimea perechilor ordonate de elemente ale unei mulţimi date. 3 (la pl; fiz.) relaţii de imprecizie = relaţii de incertitudine, relaţii de nedeterminare; relaţii de incertitudine = relaţii de imprecizie, relaţii de nedeterminare; relaţii de nedeterminare = relaţii de imprecizie, relaţii de incertitudine. Relaţiile de nedeterminare sunt formule care exprimă o teoremă din mecanica cuantică, ce afirmă imposibilitatea măsurării simultane, cu împrăştieri statistice oricât de mici, a unor perechi de mărimi fizice. I11 proporţie, raport în toate tablourile expuse relaţia dintre armonia liniilor şi culoare este desăvârşită, în noul său roman autorul a reuşit să păstreze o relaţie echilibrată între raţiunea şi starea afectivă a personajului principal. 2 (de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) legătură, raport, contingent, contingenţă, nex, <înv.> legământ, referinţă, schesis. între ei există o veche relaţie de prietenie. Prin relaţiile de familie el a reuşit să aibă un loc important în viaţa publică. 3 aderenţă, conexiune, corelaţie, înlănţuire, legătură, raport, consecuţie, intercomunicaţie, conexitate, contextură. Acest fenomen nu are nicio relaţie cu paranormalul. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) comunicare, contact, legătură, raport, <înv.> chelemet, punte. Păstrează şi acum relaţia cu un coleg din liceu. 5 legătură de dragoste, legătură sexuală, şustă. Relaţia ascunsă dintre cele două vedete afost descoperită de presă. 6 (de obicei lapl. relaţii) informaţie,referinţă. I-a dat relaţii foarte bune privind pregătirea ei profesională. 7 (rar) v. Arătare. Expoziţie. Expunere. Istorisire. înfăţişare. Narare. Povestire. Prezentare. Relatare. III (concr.) 1 cunoştinţă, pilă1. Nu are nicio relaţie la care să apeleze pentru a obţine o casă. 2 (lapl. relaţii) cunoscuţi (v. cunoscut), cunoştinţe (v. cunoştinţă), legături (v. legătură). întrucât are o funcţie publică, are foarte multe relaţii. relaţionă vb. I. intr. (despre oameni) a socializa. Fiind o fire deschisă, relaţionează bine cu toată lumea. relăxs.n. 1 destindere, detensionare, relaxare, relaxaţie, slăbire, destrunare. 2 fig. de- |1538 crispare, recreere, deconectare, decon-tractare, destindere, relaxare, relaxaţie. relaxă vb. I. tr., refl. 1.1 (compl. sau sub. indică arcuri, coarde aflate în tensiune etc.) a (se) destinde, a (se) detensiona, a (se) slăbi, <înv.> a destruna. Relaxează arcul după ce ţinteşte. Arcul s-a relaxat. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe, corpul lor ori părţi ale acestuia) a (se) destinde, a (se) dezdoi, a (se) îndrepta, a (se) întinde, a (se) dezghemui, a (se) discorda, <înv.> a (se) dezgârci. După ce s-a ridicat de pe scaun, şi-a relaxat corpul Degetele i s-au relaxat dând drumul mânerului genţii. II fig. 1 (compl. sau sub. indică oameni ori situaţii conflictuale, stări etc.) a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) destinde. Munca îl relaxează. Atmosfera tensionată de la serviciu s-a mai relaxat. 2 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) decrispa, a (se) recrea, a (se) deconecta, a (se) decontracta, a (se) destinde. După o zi de învăţat, s-a relaxat cu un film bun. 3 (compl. sau sub. indică oameni) a (se) odihni, a (se) reconforta, a (se) recrea, a (se) repauza, a se deconecta, a se destinde, a întări. S-au dus cu toţii la munte pentru a se relaxa. relaxănt, -ă adj. 1 odihnitor, reconfortant, recreativ, recreator. A petrecut câteva zile relaxante la munte. 2 liniştitor, recreativ, deconectant. Totdeauna un film bun este relaxant. relaxăre s.f. 11 destindere, detensionare, relax, relaxaţie, slăbire, destrunare. Prin relaxarea corzii, se pune în mişcare un mecanism. 2 destindere, îndreptare, întindere, discordare. Pentru ca relaxarea degetelor să nu fie dureroasă după eliberarea mânerului genţii, se recomandă masarea lor. 3 (fon.) destindere, recursie. Relaxarea este revenirea la normal a organelor articulatorii, după ce părăsesc poziţia de articulare. II fig. 1 decris-pare, recreere, deconectare, decontracta-re, destindere, relax, relaxaţie. Un film bun produce o relaxare benefică. 2 odihnire, reconfortare, recreere, repauzare, deconectare, destindere, relaxaţie, moliciune. S-a dus la munte pentru relaxare. 3 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) astâmpăr, calm2, calmare, linişte, liniştire, odihnă, pace, tihnă, destindere, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, senineaţă. Este atât de surescitat, încât nu-şi poate găsi o clipă de relaxare. relaxăt, -ă adj. 11 (despre arcuri, coarde aflate în tensiune etc.) destins, detensionat, discordat, slăbit, destrunat, <înv.> slăbănog. Partida de tenis s-a întrerupt, deoarece plasa era relaxată. 2 (mai ales despre muşchii fiinţelor) destins, îndreptat, întins. Muşchii relaxaţi nu o mai dor. II fig. 1 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, potolit2, tihnit, destins, dulce, senin. între colaboratori este o atmosferă relaxată. 2 (despre fiinţe) calm2, calmat, liniştit, moale, destins. I se pare că este prea relaxat după 1539| 0 aşa încordare nervoasă. 3 (despre oameni) deconectat, decontractat, destins. Se simte relaxat după vizionarea filmului. relaxaţie s.f. 11 destindere, detensionare, relax, relaxare, slăbire, destrunare. II fig. 1 decrispare, recreere, deconectare, decontractare, destindere, relax, relaxare. 2 odihnire, reeonfortare, recreere, repauzare, deconectare, destindere, relaxare, moliciune. relectură s.f. (rar) v. Recitire, relegă vb. I. tr. (jur.) 1 (compl. indică oameni) a alunga, a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, <înv. şi reg.> a urni, <înv.> a urgisi, a exorisi. Bălcescu a fost relegat din cauza rolului său în revoluţia de la 1848.2 (compl. indică cetăţeni străini) a expulza. Pentru că l-au prins furând din magazine, emigrantul a fost relegat din Germania. relegăres.f. (jur.) 1 alungare, exilare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, relegaţie, surghiunire, ostracism, <înv.> exorisire, urgisire. După relegare, scriitorul şi-a publicat cărţile în străinătate. 2 expulzare, relegaţie, <înv.> expulzie. S-a hotărât relegarea emigrantului din cauză că a fost prins furând din magazine. relegăt, -ă adj., s.m., s.f. (jur.) 1 adj., s.m., s.f. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, <înv.> înstrăinat, surghiun. Multe dintre persoanele relegate din motive politice nu s-au mai întors. 2 adj. (despre cetăţeni străini) expulzat. Emigrantul relegat a fost obligat să se întoarcă în ţara sa. relegâţie s.f. (jur.) 1 alungare, exilare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, relegare, surghiunire, ostracism, <înv.> exorisire, urgisire. 2 expulzare, relegare, <înv.> expulzie. relevă vb. 1.1 tr. a accentua, a evidenţia, a întări, a învedera, a potenţa, a puncta, a reliefa, a sublinia, a marca, a ridica. în intervenţia sa a relevat importanţa proiectului. 2 tr. a nota1, a observa, a remarca, a reţine, a semnala, a sublinia. Trebuie să relevăm faptul că se dă sănătăţii copiilor o atenţie deosebită. 3 tr. (compl. indică ilegalităţi, abateri etc.) a arăta, a dezvălui, a revela, a sesiza. Comisia a relevat procuraturii neregulile financiare descoperite în instituţie. 4 tr. a arăta, a atesta, a denota, a indica, a vădi, a trăda. Ochii lui injectaţi relevă faptul că nu dormise toată noaptea. 5 refl. a se dezvălui, a se dovedi, a se învedera, a se manifesta. Specificul naţional se relevă mai pregnant atunci când ne înfruntăm cu probleme universale. 6 tr. a păstra, a reţine. Este bine să relevăm aspectele utile ale acestei acţiuni. relevăbil, -ă adj. notabil, semnalabil. Coincidenţa celor două evenimente este un fapt relevabil. relevănţă s.f. 1 importanţă, însemnătate, pondere, valoare, accent, ponderozitate. Argumentele ştiinţifice au avut relevanţă deosebită în cadrul dezbaterilor. 2 importanţă, însemnătate, valoare, <înv.> însemnanţă, notabilitate. Şi astăzi suntem conştienţi de relevanţa descoperirii antibioticelor. Sunt amănunte fără relevanţă. 3 importanţă, însemnătate, semnificaţie, valoare, dimensiune, preţ. Viaţa ei a căpătat o altă relevanţă din momentul apariţiei copilului. relevâre s.f. 1 accentuare, arătare, evidenţiere, întărire, potenţare, punctare, relevaţie, reliefare, subliniere, accentuaţie, marcare. Vorbitorul s-a limitat la relevarea importanţei proiectului. 2 observare, relevaţie, remarcare, semnalare, sesizare, subliniere. Relevarea unor nereguli în procesul de votare a produs nemulţumirea alegătorilor. relevăţie s.f. 1 accentuare, arătare, evidenţiere, întărire, potenţare, punctare, relevare, reliefare, subliniere, accentuaţie, marcare. 2 observare, relevare, remarcare, semnalare, sesizare, subliniere, releveu s.n. (arhit., constr.) ridicare. Arhitecţi cunoscuţi au contribuit la releveul noului cartier rezidenţial al capitalei. reli'ct, -ă s.n., s.f. 1 s.n. rămăşiţă1, relicvă, reminiscenţă, rest, urmă, vestigiu. 2 s.f. specie relictă. Relicta a supravieţuit, în decursul timpurilor geologice, dispariţiei florei sau faunei din care făcea parte. relicvă s.f. 1 rămăşiţă1, relict, reminiscenţă, rest, urmă, vestigiu. Arheologii au descoperit câteva relicve din perioada geto-dacă. 2 (la pl. relicve; relig. creştină) moaşte, vestigii (v. vestigiu), <înv.> despuieri (v. despuiere), rămăşiţe (v. rămăşiţă1). Relicvele Sfintei Parascheva se găsesc în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. relief s.n. 11 (geomorf.) configuraţie, conformaţie. Regiunea are relief montan. 2 (geomorf.) relief eolian = depozit eolian, formaţiune eoliană. Originea reliefului eolian se datorează acţiunii de transport, de sedimentare sau de eroziune a vântului. 3 (a. plast.) relief scund = basorelief, semirelief. Reliefurile scunde de pe Columna lui Traian sunt renumite. II fig. 1 contur, formă. în semiîntuneric, nu mai vede bine, scrierea pierzându-şi relieful. 2 plasticitate, forţă, strălucire. Construcţia folosită de autor în acest roman nu are relief. Calitatea esenţială a frazei lui Creangă este relieful ei. reliefă vb. I. 1 refl. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se delimita, a se desluşi, a se distinge, a se evidenţia, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se vedea, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se reliefează pe linia orizontului. 2 tr. (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului; constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică corpul uman sau părţi ale lui) a accentua, a arăta, a contura, a evidenţia, a marca, a mula, a sublinia. Taiorul îi reliefează talia fină. 3 tr. a accentua, a evidenţia, a întări, a învedera, a potenţa, a puncta, a releva, a sublinia, a marca, a ridica. în intervenţia sa a reliefat importanţa proiectului. 4 refl. a se evidenţia, a reieşi1, a transpira. în scrierea lui se reliefează un sentiment al inutilităţii. 5 tr. (compl. indică religios stilul unei opere, exprimarea cuiva, noţiuni, idei, trăsături de caracter ale oamenilor etc.) a colora, a nuanţa. îşi reliefează vocabularul cu foarte multe englezisme. reliefănt, -ă adj. (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne reliefante de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era reliefantă. reliefare s.f. 1 (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) conturare, delimitare, evidenţiere, precizare, profilare, proiectare. Pe timp senin se observă reliefarea munţilor în depărtare. 2 accentuare, arătare, evidenţiere, întărire, potenţare, punctare, relevare, relevaţie, subliniere, accentuaţie, marcare. reliefat, -ă adj. 1 accentuat, evidenţiat, întărit, potenţat, subliniat2, marcat2. în ultimul volum al poetului se remarcă o notă reliefată de lirism. 2 accentuat, evident, pronunţat, vizibil, îngroşat, marcat2. Vorbeşte cu o reliefată pronunţie ardelenească. religie s.f. I (relig.) 1 confesiune, credinţă, cult1, rit, <înv. şi pop.> lege, <înv.> crezare, staul. Cei mai mulţi români aparţin religiei creştine ortodoxe. 2 (art.) religia creştină = creştinism, cristianism, cruce, legea cea nouă (v. lege), legea lui Hristos (v. lege), legea lui Iisus Hristos (v. lege), legea nouă (v. lege), creştinătate, <înv.> hristia-nism, hristianitate. Religia creştină are la bază Vechiul Testament şi Noul Testament şi credinţa în Iisus Hristos; religia mahomedană = islam, islamism, legea lui Mahomed (v. lege), mahomedanism, musulmanism, <înv.> mahometism, semilună. Religia mahomedană este un cult religios întemeiat de Mahomed în sec. al VH-lea, ale cărui dogme sunt cuprinse în Coran; religia mozaică = evreism, iudaism, legea lui Moise (v. lege), legea veche (v. lege), mozaism. Preceptele religiei mozaice sunt cuprinse în Vechiul Testament. II fig. crez, cult1. Pentru Caragiale scrisul era o religie. religionăr, -ă adj. (relig.; înv.) v. Bisericesc. Eclezial. Ecleziastic. Religios. Spiritual, religios, -oăsă adj., s.m. (relig.) I adj. 1 bisericesc, eclezial, ecleziastic, spiritual, <înv.> duhovnicesc, religionăr. Dogmele religioase trebuie respectate cu sfinţenie. Mulţi cărturari au lucrat la traducerea şi tipărirea cărţilor cu caracter religios. 2 (despre cărţi, obiecte, podoabe etc.) bisericesc, sfânt, <înv. şi reg.> sânt. Are în bibliotecă multe cărţi religioase. La slujbă, preoţii îmbracă veşmintele religioase. 3 bisericesc, divin. în fiecare duminică ascultă slujbele religioase. 4 (despre preoţi, pastori) bisericesc, duhovnicesc, spiritual, sufletesc. Stareţul mănăstirii este părintele religios al tânărului scriitor. 5 (despre oameni) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, plecat2, preacredincios, smerit, devot, orant, <înv. şi pop.> drept, închinător, <înv. şi reg.> smemic, <înv.> bine-credincios, religiozitate blagocestiv, cucerit, evlavnic, evsevios, pietos, pravoslavnic, râvnitor, smerelnic, smerin, piu, evlavicos. Este un om religios, cu frica lui Dumnezeu. II s.m. (înv.) v. Călugăr. Monah. Părinte, religiozitate s.f. 1 (relig.) credinţă, cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, devoţiune, dumnezeire, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, smerenie, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagocestie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, preapodobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplahnie, înfrângere. Religiozitatea lui este recunoscută de toţi. 2 fig. rigurozitate, stricteţe. Adevăraţii credincioşi păzesc cu religiozitate preceptele religioase. relocâ vb. I. tr., refl. a (se) relocaliza. relocalizâ vb. I. tr., refl. a (se) reloca. A relocalizat sediul firmei. relua vb. I. 1 tr. (compl. indică teritorii, ţări, localităţi etc.) a recâştiga, a recuceri, a reocupa, <înv.> a recuprinde. După o primă înfrângere, trupele au reuşit să reia teritoriul pierdut. 2 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc.) a reîncepe, a prencepe, <înv.> a reapuca, a împrospăta. Şi-a reluat serviciul după un concediu medical prelungit. 3 refl. (despre activitatea din şcoli, instituţii, întreprinderi etc.) a se redeschide, a reîncepe. După vacanţă, şcolile se reiau. Cursurile de engleză pentru avansaţi se reiau în semestrul al doilea al anului universitar. 4 tr. a reîncepe, a reînnoi, a restabili. După scurt timp a reluat o prietenie mai veche. 5 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc.) a continua, a urma. Şi-a reluat drumul după un scurt popas. Din cauza bolii a întrerupt studiile, dar le va relua în primăvară. 6 tr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; mai ales fam.) a începe, a repeta, a porni. Ai vorbit despre asta şi ieri. Iar o reiei? reluare s.f. 1 recâştigare, recucerire, reocupare. Reluarea teritoriului pierdut s-a făcut după lupte grele. 2 reîncepere. După un concediu medical prelungit, la reluarea serviciului, a fost întâmpinată cu entuziasm de colegi. 3 redeschidere, reîncepere. După vacanţă, reluarea şcolilor este pentru cei mai mulţi şcolari un prilej de bucurie. 4 continuare. Reluarea discuţiei are loc la o cafea. reluctant, -ă adj. (despre oameni) încăpăţânat, îndărătnic, nătâng, obstinat, recalcitrant, refractar, dârz, încâinit, înţestat, sanchiu, capsoman, căpăţânos, <înv. şi reg.> îndărăpnat, dâcos, dugos, inacciu, opac3, <înv.> capeş, împoncişat, renitent, retiv, nărăvaş, căpos, înţesat, ţestos. Este atât de reluctant, încât nu poţi ajunge la o soluţie cu el. reluctânţă s.f. (fiz.) 1 rezistenţă magnetică. Reluctanţa este egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit şi fluxul magnetic care străbate circuitul. 2 reluctânţă specifică = reluctivitate. Reluctanţa specifică este o mărime caracteristică materialelor magnetice, egală cu reluctanţa unui cub confecţionat din materialul respectiv şi având muchia egală cu unitatea. reluctivităte s.f. (fiz.) reluctânţă specifică, remaiâj s.n. remaiat, remaiere. remaiat s.n. remaiaj, remaiere. A dus ciorapii la remaiat. remaiăre s.f. remaiaj, remaiat, remanent, -ă adj. (despre stări, senzaţii, sentimente etc.) persistent, stăruitor. Are o durere remanentă de cap. (fândul că va câştiga la concurs premiul cel mare devenea din ce în ce mai remanent. remanenţă magnetică s.f. (fiz.) magnetizare remanentă, magnetizare reziduală. Rema-nenţa magnetică este starea de polarizare a unui corp electric, păstrată de acesta după anularea câmpului de magnetizare exterior. remarcă vb. 1.11 tr. (compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) a apercepe, a observa, a percepe, a reţine, a sesiza, a surprinde, a vedea, a zări, <înv. şi pop.> a însemna, <înv.> a descoperi, a privi. Era atât de distrat, încât nu a remarcat noul look al fetei. 2 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc. care se află într-un grup, într-o adunare) a ochi2, a urmări. O remarcase pe fată la o petrecere. 3 tr. a constata, a înţelege, a observa, a pricepe, a sesiza, a vedea, a zăpsi, <înv.> a paratirisi, a şucări. A remarcat că un virus a pătruns în computer. 4 tr. a nota1, a observa, a releva, a reţine, a semnala, a sublinia. Trebuie să remarcăm faptul că se dă sănătăţii copiilor o atenţie deosebită. 5 refl. impers. a se cunoaşte, a se observa, a se vedea. După ordinea din casă, se remarcă că ai fost tu aici. 6 refl. a se constata, a se impune, a se observa, a se vedea. Privind cu atenţie picturile celor doi artişti, se remarcă, din primul moment, o mare deosebire între ele. II refl. 1 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) a se deosebi2, a se departaja, a se detaşa, a se distinge, a se evidenţia, a se ilustra, a se singulariza, a se despărţi, <înv.> a se însemna, a se semnala, a se vesti. între ceilalţi creatori, el se remarcă şi ca un deschizător de drumuri. Lucrarea lui se remarcă prin originalitate. 2 (despre oameni) a se afirma, a se evidenţia, a se impune, a se lansa, a triumfa. A reuşit să se remarce în lumea muzicală. 3 a se caracteriza, a se distinge, a se evidenţia, a se individualiza. Această perioadă se remarcă printr-o dezvoltare economică rapidă. remarcăbil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre personalităţi) important, însemnat, marcant, ditamai, socotit2, înalt, proeminent. Maiorescu a fost o personalitate remarcabilă a timpului său. Este un demnitar remarcabil în guvern. 2 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales2, deosebit, distins, eminent, extraordinar, grozav, ilustru, mare1, titanic1, eminentisim, şoiman, senzaţional, ţonţoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat remarcabilului artist întreaga carieră. 3 (mai ales despre |1540 realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, notabil, preţios, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea literaturii. 4 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) admirabil, deosebit, excelent, grozav, încântător, minunat, senzaţional, <înv.> exchizit. A scris o carte remarcabilă. 5 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, senzaţional. La olimpiadă, succesul echipei noastre de gimnastică afost remarcabil. 6 epocal, memorabil. Această invenţie este un eveniment remarcabil în istoria omenirii. 7 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă remarcabilă. II adv. (modal) admirabil, deosebit, excelent, senzaţional. La recepţie s-a purtat remarcabil. remarcăre s.f. 1 observare, relevare, relevaţie, semnalare, sesizare, subliniere. Remarcarea unor nereguli în procesul de votare a produs nemulţumirea alegătorilor. 2 afirmare, evidenţiere, impunere. Remarcarea lui ca poet a fost târzie. remărcă s.f. comentariu, consideraţie, considerent, constatare, idee, observare, observaţie, opinie, părere, reflecţie, reflexie, luare-aminte, <înv.> luare de seamă, respect. îl interesează remarcile din presă în legătură cu poeziile sale. remastică vb. I. intr. (fiziol.; despre animale rumegătoare) a rumega, a rumina. Vacile remasticau în grajd. remasticăre s.f. (fiziol.; la animalele rumegătoare) mericism, remasticaţie, rumegare, rumegat1, ruminare, ruminaţie, rumeg, remasticăţie s.f. (fiziol.; la animalele rumegătoare) mericism, remasticare, rumegare, rumegat1, ruminare, ruminaţie, rumeg. remărită vb. I. refl. (despre femei) a se recăsători. S-a remăritat la cinci ani după moartea soţului. remăritătă adj. (despre femei) recăsătorită. Tânăra remăritată este convinsă că noul mariaj va fi mai bun. rembrandtiăn, -ă adj. (a. plast.) rembranesc. Pictează în manieră rembrandtiană. rembranesc, -ă adj. (a. plast.) rembrandtian. remediă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, situaţii etc.) a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta, a (se) optimiza. Situaţia financiară a populaţiei a început să se remedieze după încetarea crizei economice. 2 tr. (compl. indică declaraţii, opinii, texte, cuvinte etc.) a amenda2, a corecta, a corija, a emenda, a îndrepta, a rectifica, a retuşa, <înv.> a (se) corege, a repara. Profesorul remediază greşelile făcute de elevi. 3 tr. a corecta, a 1541 | corija, a îmbunătăţi, a îndrepta, a rectifica, a repara, a retuşa. Croitorul îi remediază croiul sacoului. 4 tr., refl. (mai ales fig.; compl. sau sub. indică stări de lucruri, concepţii etc.) a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta, a (se) înnoi, a (se) reforma. Este însufleţit de dorinţa de a remedia mentalitatea oamenilor. 5 tr., refl. (med, med. vet.; înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi, întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. remediere s.f. 1 îmbunătăţire, îndreptare, optimizare, <înv.> reformaţie. Remedierea situaţiei financiare a populaţiei a început după încetarea crizei economice. 2 amendare2, corectare, corijare, emendare, emendaţie, îndreptare, rectificare, retuş, retuşare, rectificaţie, perdaf, reparare. Remedierea greşelilor făcute de elevi este preocuparea de bază a profesorului. 3 corectare, corijare, îmbunătăţire, îndreptare, rectificare, reparare, retuş, retuşare. Îşi duce sacoul la croitor pentru remedierea croiului. remediu s.n. 1 (farm.) doctorie, medicament, elixir, leac, dres2, <înv. şi reg.> medicină, spiţerie, orvoşag, <înv.> specificiu, vracevanie, auxiliu, doftoricale. Doctorul i-a recomandat un remediu eficient pentru gripă. 2 soluţie, antidot, derivativ, leac. Munca este remediul plictiselii. rememora vb. I. tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a (-şi) reaminti, <înv.> a se uita, a(-şi) reîmprospăta. Cu greu îşi mai rememorează poezia. 2 (constr. cu forma neacc. a pron. în ac.; compl. indică oameni, obiecte, fenomene etc. percepute anterior) a aminti, a vedea. Când se uită la băiat, îl rememorează pe tatăl lui. rememorare s.f. reamintire, reîmprospătare. îi este imposibilă rememorarea poeziei. rememorati'v, -ă adj. (rar) v. Comemorativ. Memorial. remeneâcă s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Bulfeu. Cruce. Spetează. Stinghie, remeş s.n. (reg.) răvaş. Remeşele sunt şanţurile făcute pe suprafaţa pietrei de la moară. remeţi'e s.f. (bis.; rar) v. Schimnicie. Schit. Sihăstrie. remf s.m. (bot.) Aristolochia clematitis; curcubeţea, curcubeţică, desagii-popii (v. desagă), boaşele-popii (v. boaşă), buruiană-de-remf, coaiele-popii (v. coi1), fasolea-cioarei (v. fasole), fasolică, ghemele-po-pii (v. ghem), lepădătoare (v. lepădător), lingura-frumoaselor (v. lingură), lingura-popii (v. lingură), locotiţă, lungorice, lupariţă, mărul-lupului (v. măr1), piperul-lupului (v. piper), poama-vulpii (v. poamă), puturoasă (v. puturos), turta-lupului (v. turtă). remineralizăre s.f. (med., biol.) reminerali-zaţie. Prin remineralizare un organism redobândeşte mineralele până la compoziţia normală. remineralizâţie s.f. (med., biol.) remineralizare. reminiscenţă s.f. rămăşiţă1, relict, relicvă, rest, urmă, vestigiu. Arheologii au descoperit câteva reminiscenţe din perioada geto-dacă. remis,-ă adj. (despre mesaje, adrese oficiale etc.) adus2, dat2, încredinţat, înmânat, întins2, predat, transmis. Citaţia remisă este de la judecătorie. remisibil, -ă adj. (despre fapte, gesturi, moduri de comportament etc.) justificabil, motivabil, scuzabil, pardonabil. Mijloacele folosite pentru a se afirma sunt remisibile din punctul lui de vedere. remisiune s.f. 1 (med, med. vet.) remitenţă. Remisiunea este dispariţia temporară a manifestărilor unei boli. 2 încredinţare, înmânare, predare, remitere, transmitere, <înv.> teslima-risire, teslimatisire, teslim, teslimat. Remisiunea citaţiei i-a fost făcută de către poştaş. 3 (livr.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvire. Cruţare. Dezlegare. Iertare. Scutire. 4 (înv.; adesea cu determ. care indică felul) v. Dispensă. Scutire, remite vb. III. I tr. 1 (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) a aduce, a da2, a încredinţa, a înmâna, a întinde, a preda, a transmite, a confia, <înv.> a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslima-tisi, a tinde. Poştaşul i-a remis o citaţie. 2 (compl. indică acte, documente, proiecte etc.) a depune, a înainta, a înmâna, a preda, a prezenta, a transmite, a băga. Şi-a remis demisia la direcţia instituţiei. 3 (compl. indică afaceri, tranzacţii etc.) a amâna. A remis tranzacţia din cauza lipsei unor acte. 4 (înv.; compl. indică bunuri împrumutate, luate etc.) v. înapoia2. Reda. Restitui. II refl. (înv.; despre oameni) v. Dezmetici. Reculege. Reveni1. remitent s.m. (econ.) girant, <înv.> stătător bun. Remitentul transmite un titlu de credit unei alte persoane prin girarea ei. remitenţă s.f. (med., med. vet.) remisiune. remitere s.f. 1 încredinţare, înmânare, predare, remisiune, transmitere, <înv.> teslima-risire, teslimatisire, teslim, teslimat. 2 depunere, înaintare, înmânare, predare, prezentare, transmitere, <înv.> paradosire, paradosit. Remiterea demisiei i-a fost cerută de directorul instituţiei. remiză s.f. (fin.) comision, <înv.> provizion, promitie. Un anumit procent din împrumut este remiza băncii. remodelăj s.n. (chir.) remodelare. remodelăre s.f. (chir.) remodelăj. în chirurgia plastică se fac operaţii de remodelare a feţei sau a altor părţi ale corpului. remonstră vb. I. (înv.) 1 tr. v. Obiecta. Reproşa. Spune. Zice. 2 intr. (despre oameni) v. Protesta. remonstrăre s.f. (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. remânt s.n. (tehn.) depanare, depanaţie, reparare, reparat1, reparaţie, dregere. Remontulfrigiderului s-a făcut într-un atelier de specialitate. renascentist remontă vb. I. tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) energiza, a (se) înviora, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, a revitaliza, a revivifia, a împrospăta, a (se) redresa, a renaşte. Un somn bun l-a remontat. După o cură de vitamine s-a mai remontat. remontare s.f. fig. înviorare, refacere, restabilire, revigorare, revitalizare, revivifiere, redresare, renaştere, redresament. Remontarea organismului se face simţită după o cură de vitamine. remorcă vb. I. tr. (compl. indică camioane, vagoane, vapoare etc.) a tracta. Un camion a remorcat un autoturism care a rămas fără frâne. remorcăj s.n. remorcare, tractare, remorcaţie. remorcare s.f. remorcaj, tractare, remorcaţie. Pentru remorcare sefobsesc cabluri groase. remorcăt, -ă adj. (despre vehicule) tractat. Autoturismul remorcat a rămas fără frâne. remorcăţie s.f. (rar) v. Remorcaj. Remorcare. Tractare. remdrcă s.f. (arg.) v. Nevastă. Soţie, removă vb. I. tr., refl. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de) v. Depărta. Distanţa. îndepărta, remuneră vb. I. tr. (econ.) a onora, a plăti, a retribui, <înv.> a solda. Patronul a remunerat munca prestată de angajaţii săi. remunerăre s.f. plată, remuneraţie, retribuire, retribuţie, remunerariu. Remunerarea 1 s-a părut cam mică pentru munca depusă. remunerăriu s.f. (rar) v. Plată. Remunerare. Remuneraţie. Retribuire. Retribuţie, remunerativ, -ă adj. (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remuneratoriu, rentabil, fructuos, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este remunerativ pentru ambele părţi. remuneratoriu, -i'e adj. (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, rentabil, fructuos, gras, mănos, roditor, rodnic, remunerăţie s.f. 1 leafa1, retribuţie, salariu, simbrie, bir, lohn, <înv.> hac, nafaca, năiem, ghiundelic. Remuneraţiile au scăzut în ultimul timp. 2 plată, remunerare, retribuire, retribuţie, remunerariu. remuşcăre s.f. (adesea constr. cu vb. „a avea”) căinţă, mustrare, părere de rău, pocăinţă, regret, compuncţiune, contriţiune, penitenţă, pocăială, tristeţe, <înv.> căială, căire, pocaianie, smerenie, epitimie1, repentir, înfrângere. Remuşcarea târzie nu foloseşte nimănui. renăl, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli) nefritic. Colica renală este foarte dureroasă. renascentm, -ă adj. (rar) v. Renascentist, renascentist, -ă adj. renascentin. Filosofia renascentistă se defineşte prin laici- renaşte zarea concepţiilor despre om, natură şi realitate. renaşte vb. III. intr. fig. 1 (despre natură, vegetaţie etc.) a învia, a se reînsufleţi, a reînvia. După o iarnă grea, natura renaşte. 2 a se înviora, a se regenera, a se înnoi. Primăvara, pădurile de foioase renasc. 3 (despre stări, sentimente etc.) a reapărea. în sufletul lui renasc nădejdi şi dorinţe noi. Eroismul renaşte, luând proporţii de masă. 4 (despre fiinţe) a se energiza, a se înviora, a se reface, a se restabili, a se revigora, a revitaliza, a revivifia, a împrospăta, a se redresa, a se remonta. După o cură de vitamine a renăscut. renaştere s.f. I (ist., arte; şi nm. pr.) renaştere timpurie = quattrocento. Renaşterea timpurie este cultura italiană din sec. alXV-lea, care reprezintă perioada umanismului renascentist. II fig. 1 înviorare, reviriment. între cele două războaie mondiale în cultura română a avut loc o renaştere literară importantă. 2 înviorare, refacere, restabilire, revigorare, revitalizare, revivifiere, redresare, remontare, redresament. După o cură de vitamine renaşterea organismului se face simţită. 3 regenerare, înnoire. Primăvara, are loc renaşterea pădurilor de foioase. renăscut, -ă adj. fig. 1 (despre natură, vegetaţie etc.) reînsufleţit, reînviat. Pădurea renăscută răsună de trilurile păsărilor. 2 împrospătat, regenerat, înnoit, reînnoit. Natura renăscută s-a îmbrăcat în verde crud. rendez-vous [randevu] s.n. (fran.) v. întâlnire. rendită s.f. (înv.) v. Rentă, renegă vb. I. tr. 1 (compl. indică fapte, acţiuni, ştiri etc.) a contesta, a dezminţi, a infirma, a nega, a tăgădui, a dezavua, <înv.> a protesta. Ştirea privind majorarea preţului la gaze a fost renegată. 2 (compl. indică credinţe, noţiuni, doctrine, opinii etc.) a abandona, a abjura, a aboli, a se dispensa, a renunţa, a repudia, <înv.> a se scârbi, a se lepăda. Tânăra şi-a renegat propria religie. 3 (compl. indică oameni) a repudia, a respinge, a excomunica. Când a ajuns o persoană publică, şi-a renegat părinţii de condiţie modestă. renegăre s.f. 1 contestare, dezminţire, negare, negaţie, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, <înv. şi reg.> tăgădaş, tăgădat, tarpel, <înv.> dezmărturisire, tagă, tăgăduin-ţă. Comunicatul dat cuprindea renegarea ştirii privind majorarea preţului la gaze. 2 abandonare, abjurare, abjuraţie, abolire, apostazie, renunţare, repudiere, părăsire, lepădare. A avut de suferit în urma renegării propriei religii. 3 abnegare2, contestare, dezminţire, negare, negaţie, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, denegare, denegaţie. Renegarea propriei religii este o impietate. 4 repudiere, respingere, excomunicare. Renegarea părinţilor i-a atras oprobriul public. renegăt, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) apostat, <înv.> preastâpnic, paravat, otstâpnic, lepădat2, lepădător. Biserica l-a considerat un renegat. renghi s.n. (pop. şi fam.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengărie. renglât s.m. (bot.) Prunus insititia; goldan, crichin, culcuduş, culducuşă, prun-go-goneţ, prun-sălbatic, <înv.> duducel. renglotă s.f. (bot.) goldană,j]&r> mirabelă, crichină. renie s.f (geomorf.) prundiş. Renia este o porţiune joasă şi convexă în meandrul unui râu. renitent, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. renoloăre s.f. (bot.; rar) v. Vătămătoare (v. vătămător) (Anthyllis vulneraria). renovă vb. I. tr. tr. (compl. indică edificii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) a moderniza, a preface, a sulimeni, <înv. şi reg.> a preînnoi, a prenoi. Şi-a renovat apartamentul. Au renovat hotelul pentru a putea fi repus în circuitul turistic naţional. renovăre s.f. 1 modernizare, prefacere, renovaţie, <înv.> preînnoire. A fost necesară renovarea hotelului pentru a fi repus în circuitul turistic naţional. 2 fig. inovare, inovaţie, înnoire. Spiritul de renovare trebuie să înlocuiască rutina. renovăt, -ă adj. (despre construcţii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) modernizat, prefăcut, refăcut. Apartamentul renovat este de nerecunoscut. Hotelul renovat afost repus în circuitul turistic naţional. renovator, -oăre adj. fig. inovator, înnoitor. Spiritul renovator trebuie să înlocuiască rutina. renovăţie s.f. modernizare, prefacere, renovare, <înv.> preînnoire. rentă vb. I. intr. impers. a face, a merita, a osâmbri. Rentează să mergem anul acesta la munte. I se pare ieftin, rentează să-l cumpere. rentăbil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, fructuos, gras, mănos, roditor, rodnic. Contractul este rentabil pentru ambele părţi. 2 economic, economicos, ieftin, <înv.> econo-miesc. A inventat un procedeu rentabil de încălzire a locuinţelor. II adv. (modal) avantajos, bine, convenabil, profitabil. Marfa se vinde rentabil. rentabilităte s.f. 1 profitabilitate. Rentabilitatea unui plan de afaceri poate fi calculată de specialişti. Rentabilitatea tranzacţiilor de acest gen va fi mare în următorii ani. 2 economicitate. Trebuie ca proiectele propuse spre a fi aprobate să se caracterizeze prin rentabilitate. rentabiliză vb. I. tr. (ec.) eficientiza. S-au luat măsuri pentru a rentabiliza producţia. rentabilizăre s.f. (ec ) eficientizare. S-au luat măsuri pentru rentabilizarea producţiei. rentă s.f. 1 <înv.> rendită. Primeşte lunar o rentă. 2 rentă viageră = <înv.> vitaliţiu, tontină. Fiind campion mondial la nataţie, primeşte o rentă viageră din partea statului. renume s.n. 1 celebritate, faimă, glorie, prestigiu, reputaţie, fală, pomenire, aureolă, strălucire, lucire. Publicarea cărţii i-a adus renumele în lumea autorilor de romane SF. 2 faimă, notorietate, prestigiu, reputaţie, vază1, <înv.şi reg.> vâlvă. Brâncuşi este un sculptor de renume mondial. 3 faimă, popularitate, reputaţie, <înv.> poporalitate, priză. Interesul pentru soarta bătrânilor şi a copiilor fără cămin i-a adus renume în rândul concetăţenilor. 4 faimă, veste, pomină. Faptelor sale de vitejie le-a mers renumele pretutindeni. 5 faimă, nume, reputaţie. Şi-a câştigat renumele în lumea modei. 6 onoare, prestigiu, reputaţie. Face tot posibilul să salveze renumele familiei. renumit, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, mare1, reputat, ultracunos-cut, vestit, slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hireş, hiriclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, perifan, strălucit, strălucitor, lucitor, străluminat. Faptele sale de arme au rămas renumite. Este autorul unor aforisme renumite. 2 (despre oameni) consacrat, cunoscut, faimos, notoriu, recunoscut, reputat, vestit. Este un romancier renumit. renunţă vb. I. intr. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”) 1 (jur.) a desista, a repudia. Renunţă la dreptul de proprietate. Judecătorul renunţă la judecarea acestui caz. 2 (compl. indică domenii de activitate, acţiuni, planuri etc.) a abandona, a abzice, a lăsa. în viitorul apropiat va renunţa la acest plan ineficient. 3 (compl. indică credinţe, noţiuni, doctrine, opinii etc.) a abandona, a abjura, a aboli, a se dispensa, a renega, a repudia, <înv.> a se scârbi, a se lepăda. Tânăra a renunţat la propria religie. 4 a abdica. A renunţat la propriile principii de viaţă. 5 a abandona, a ceda, a se opri, a capitula, a dezarma. Boxerul a renunţat în repriza a doua. 6 a se dispensa, a se lipsi, a se scăpa, a se dehlemeti. Nu poate să renunţe la ochelari. 7 a se priva, a-şi refuza. Nu a renunţat la nicio plăcere în concediu. 8 a depune. Politicianul a renunţat la mandat. 9 (cu determ. care indică funcţii, demnităţi etc.) a lepăda. A renunţat la funcţia de ministru, întorcându-se la meseria de bază. 10 a se lăsa, a se lepăda, a se dezbrăca. A renunţat la droguri din cauza bolii. 11 a se despărţi, a se lipsi. Nu vrea să vândă pentru că nu poate renunţa la casa părintească. renunţăre s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”) 1 abandonare, abjurare, abjuraţie, abolire, apostazie, renegare, repudiere, părăsire, lepădare. A avut de suferit în urma renunţării la propria religie. 2 (jur.) cedare, cesiune, 1543| repudiere. Renunţarea la bunuri afost voluntară. 3 abandon, abandonare, cedare, capitulare. Renunţarea boxerului s-a produs în repriza a doua. 4 abdicare. A refuzat renunţarea de la principiile proprii. renură s.f. (tehn.) canelură, nut, uluc, răclitură. Renura de pe suprafaţa cilindrică a unei piese serveşte la asamblarea acesteia cu o altă piesă canelată. reocupă vb. I. tr. (compl. indică teritorii, ţări, localităţi etc.) a recâştiga, a recuceri, a relua, <înv.> a recuprinde. După o primă înfrângere, trupele au reuşit să reocupe teritoriul pierdut. reocupăre s.f. recâştigare, recucerire, reluare. Reocuparea teritoriului pierdut s-a făcut după lupte grele. reoglindi vb. IV. tr. (compl. indică fenomene, stări, acţiuni etc.) a înfăţişa, a oglindi, a prezenta, a reprezenta, <înv.> a resplenda, a reflecta, a răstălmăci. Arta reoglindeşte realitatea. Filmul reoglindeşte cruzimea Evului Mediu. reoni vb. IV. tr. (constr. cu dat.; înv. şi reg.) v. Dăuna. Prejudicia. Strica, reorchestrăre s.f. (muz.) reorchestraţie. A făcut pentru această compoziţie o reorchestrăre. reorchestrăţie s.f. (muz.) reorchestrăre. reorganiză vb. I. tr. (compl. indică întreprinderi, instituţii etc.) a reprofila, a restructura, a se îndrepta. Au reorganizat fabrica pentru a deveni rentabilă. reorganizăre s.f. reprofilare, restructurare, <înv.> reorganizaţie. Reorganizarea fabricii afost obligatorie pentru a deveni rentabilă. reorganizăţie s.f. (înv.) v. Reorganizare. Reprofilare. Restructurare, reotaxie s.f. (biol.) reotropism. reotropi'sm s.ri. (biol.) reotaxie. Prin reotropism, organismele acvatice fixate iau o poziţie determinată, în funcţie de curentul apei. repară vb. I. tr. 11 (compl. indică obiecte stricate, uzate, vechi etc.) a drege, <înv. şi reg.> a tocmi, a răpălui, a tărtăzi. Lemnarul i-a reparat scaunele din bucătărie. 2 (tehn.; compl. indică autovehicule, aparate electrice etc.) a depana, a drege, a fixa. A apelat la un specialist pentru a-i repara frigiderul. 3 (tehn.; compl. indică aparate, instalaţii, utilaje etc.) a aranja, a potrivi, a regla, a regula, a meşteri, a şmecheri. Un electronist bun i-a reparat calculatorul. 4 (compl. indică obiecte sparte, crăpate sau stricate, aparate, instalaţii, mecanisme etc. defecte, stricate, uzate) a drege, a îndrepta, a cârpi. Zidarul a reparat pereţii fisuraţi. A reparat cerceveaua în care este montat geamul. 5 (compl. indică obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) a reface, a drege, a meşteri, <înv. şi reg.> a meremetisi, a răpălui, <înv.> a meşterui. Sătenii au reparat podul după inundaţii. Instalatorul a reparat instalaţia sanitară. 6 a corecta, a corija, a îmbunătăţi, a îndrepta, a rectifica, a remedia, a retuşa. Croitorul îi repară croiul sacoului. II fig. 1 (compl. indică declaraţii, opinii, texte, cuvinte etc.) a amenda2, a corecta, a corija, a emenda, a îndrepta, a rectifica, a remedia, a retuşa. Profesorul repară greşelile făcute de elevi. 2 (compl. indică nedreptăţi, greşeli etc.) a îndrepta, a drege. A reparat nedreptatea pe care a comis-o. - Cum poate să-şi repare greşeala? 3 (jur.; compl. indică oameni) a compensa, a despăgubi, a indemniza, a răsplăti. Societatea de asigurări a reparat asiguratul care a suferit prejudicii fizice. reparăre s.f. 11 (tehn.) depanare, depanaţie, remont, reparat1, reparaţie, dregere. Repararea frigiderului s-a făcut într-un atelier de specialitate. 2 refacere, reparat1, reparaţie, reparatură, dregere, dres2, <înv. şi reg.> meremet, meremetiseală, meremetisire, prefai, răpăluit1, <înv.> meremetisit1. Sătenii au avut ca prioritate repararea podului după inundaţii. Afost chemat un instalator pentru repararea instalaţiei sanitare. 3 corectare, corijare, îmbunătăţire, îndreptare, rectificare, remediere, retuş, retuşare. îşi duce sacoul la croitor pentru repararea croiului. II fig. 1 amendare2, corectare, corijare, emendare, emendaţie, îndreptare, rectificare, remediere, retuş, retuşare. Repararea greşelilor făcute de elevi este preocuparea de bază a profesorului. 2 îndreptare. îl frământă gândul reparării nedreptăţii comise. 3 (mai ales la pl. reparări; concr.; jur.) compensare, compensaţie, daune (v. daună), despăgubire, indemnizaţie, reparaţie. reparăt1 s.n. 1 (tehn.) depanare, depanaţie, remont, reparare, reparaţie, dregere. 2 refacere, reparare, reparaţie, reparatură, dregere, dres2, <înv. şi reg.> meremet, meremetiseală, meremetisire, prefai, răpăluit1, <înv.> meremetisit1. reparăt2, -ă adj. (despre obiecte, construcţii, sisteme tehnice etc.) refăcut, dres3, <înv. şi reg.> meremetisit2, răpăluit2. După câteva zile, s-a putut relua circulaţia pe podul reparat. reparatdr, -oăre s.m., adj. I s.m. (tehn.) depanator. A apelat la un reparator pentru a-i repara frigiderul. II adj. 1 (jur.) reparatoriu. 2 fig. (despre atitudini, acţiuni etc.) reparatoriu. reparatoriu, -ie adj. 1 (jur.) reparator. Sinistraţii au primit despăgubiri reparatorii. A primit o indemnizaţie reparatorie pentru că afost scos din funcţie înainte de termen. 2 fig. (despre atitudini, acţiuni etc.) reparator. Ca un gest reparatoriu pentru anii grei de detenţie, afost ales membru de onoare al acestei societăţi academice. reparatură s.f. (rar) v. Refacere. Reparare. Reparat1. Reparaţie. reparăţie s.f. 11 (tehn.) depanare, depanaţie, remont, reparare, reparat1, dregere. 2 refacere, reparare, reparat1, reparatură, dregere, dres2, <înv. şi reg.> meremet, meremetiseală, meremetisire, prefai, răpăluit1, <înv.> meremetisit1. 3 (concr.; la pl.) reparaţii de război = despăgubiri de război. Reparaţiile repaus de război reprezintă suma pe care un stat răspunzător de dezlănţuirea unui război de agresiune este obligat s-o plătească statului victimă a agresiunii, pentru prejudiciile cauzate. II fig. 1 (mai ales la pl. reparaţii; concr.; jur.) compensare, compensaţie, daune (v. daună), despăgubire, indemnizaţie, reparaţie. Asiguratul a primit reparaţii pentru prejudiciile suferite. 2 (med., med. vet.; rar) v. Cicatrizare. închidere. Vindecare, repartiră vb. I. tr. (înv.; compl. indică obiecte) v. Distribui. împărţi. Repartiza, repartiţie s.f. distribuire, distribuţie, împărţire, repartizare, <înv.> repărţire. Acţiunea de repartiţie a ajutoarelor pentru sinistraţii din zonele inundate afost salutată de populaţie. repartiză vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte) a distribui, a împărţi, <înv.> a repartira, a repărţi. Guvernul a repartizat ajutoare pentru sinistraţii din zonele inundate. Au repartizat jucării copiilor dintr-un orfelinat. 2 (compl. indică obiecte, terenuri, sume de bani etc.) a atribui, a da2, a distribui, a împărţi. Primăria a repartizat sinistraţilor locuri de casă. 3 (compl. indică funcţii, posturi etc.) a da2, a încredinţa, a oferi. Episcopul i-a repartizat conducerea unei parohii mari. 4 (compl. indică bani, bunuri materiale etc.) a afecta2, a destina, a distribui, a direcţiona. Ministerul a repartizat sume importante pentru cultură. 5 (compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A repartizat piesele jocului după un anumit criteriu. 6 (compl. indică oameni) a trece, a vărsa. Recruţii au fost repartizaţi la artilerie. repartizăre s.f. 1 distribuire, distribuţie, împărţire, repartiţie, <înv.> repărţire. 2 atribuire, distribuire, împărţire. Repartizarea unor locuri de casă cetăţenilor expropriaţi este un gest reparatoriu. 3 aranjare, aranjat1, aşezare, clasare, clasificare, distribuire, împărţire, ordonare, rânduială, rânduire, sistematizare, <înv.> orânduire. Repartizarea pieselor jocului i-a luat timp. 4 trecere, vărsare. Repartizarea recruţilor s-a făcut la artilerie. repartizator s.n. (tehn.; rar) v. Distribuitor. Repartizor. repartizor s.n. (tehn.) distribuitor, repartizator. Repartizorul asigură distribuirea unui agent motor, a apei, a sarcinii electrice etc. repăus s.n. 11 dormit, odihnă, somn2, dormire, odihnit1, soi1, soileală, soileanu, soilescovici, soilescu, soilit. S-a trezit reconfortat după câteva ore de repaus. 2 odihnă, răgaz, respiro, odihnit1, preget, răsuflet, zăbavă, <înv. şi reg.> odihneală, paos, păuzare, răzbun2, <înv.> răposare, răsuflare, răsuflu. A avut atâta treabă, încât nu şi-a permis puţin repaus. 3 pauză, <înv. şi reg.> păuzare, destindere, relaxare, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, senineaţă. Este atât de surescitat, încât nu-şi poate găsi o clipă de repaus. 2 (în concepţiile relig.; şi repaus etern) moarte, linişte de veci, linişte eternă, linişte veşnică, odihnă de veci, odihnă veşnică, odihnire, pace, somnul cel veşnic (v. somn2), somnul de veci (v. somn2), somnul mormântului (v. somn2), somnul morţii (v. somn2), somnul veşnic (v. som»2), somnul veşniciei (v; somn2), -niormâflt, paeifîcare, noapte^Tepauzare, a somna, <înv.> a se po£osiyaise răposa, a soili. După atâtea nopţi ălbe,rs-a repauzat şi el bine. 2 refl. (despre'toameni) a se odihni, a se aciua, a se piheni, <înv.> a (se) dezosteni, a păuza. Drumeţii s-au repauzat câteva minute după un urcuş greu. 3 tr., refl. (compl. sau sub; indică oameni) a (se) odihni, a (se) reconforta, a (se) recrea, a se deconecta, a se destinde, a (se) relaxa, a întări. S-au dus cu toţii la munte pentru a se repauza. 4 intr. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe’) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini. II intr. fig. (înv.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. Trece. repauzăre s.f. 11 odihnire. Repauzarea după un efort îndelungat este obligatorie. 2 odihnire, reeonfortare, recreere, recreaţie, deconectare, destindere, relaxare, relaxaţie, moliciune. S-a dus la munte pentru repauzare. II fig. (în concepţiile relig.; înv. şi pop.) v. Linişte de veci. Linişte eternă. Linişte veşnică. Moarte. Odihnă de veci. Odihnă veşnică. Odihnire. Pace. Repaus. Repaus etern. Somnul cel veşnic (v. somn2). Somnul de veci (v. somn2). Somnul mormântului (v. somn2). Somnul morţii (v. somn2). Somnul veşnic (v. somn2). Somnul veşniciei (v. somn2). repauzat, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) odihnit2, freş, proaspăt. După un somn bun, omul repauzat are spor în tot ce face. 2 adj., s.m., s.f. fig. (înv.) v. Adormit .Decedat. Defunct. Dispărut. Mort. Răposat2. Sucombat, repărţi vb. IV. tr. (înv.; compl: indică obiecte) v. Distribui. împărţi. Repartiza, repărţi're s.f. (înv) v. Distribuire. Distribuţie, împărţire. Repartiţie. Repartizare, repede adj., adv., s.f. A adj. I (adesea în opoz. cu „încet”, „lin) 1 (desprefiinţe) ager,agil, iute, sprinten, uşor2, vioi, vivace, zglobiu, bun de picioare, lotru, sulednic, vârlav, zburatic, <înv.> isteţ, lest2. Deşi în vârstă, este încă repede în mişcări. 2 (despre mişcări, gesturi, vorbe etc. ale oamenilor) pripit2, repezit. Scotoceşte prin geantă cu gesturi repezi. Bărbatul are vorba repede. 3 (despre paşi, mers etc.) alergător, grabnic, grăbit, iute, întins2, precipitat, rapid, repezit, zorit2, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas repede din cauză că întârzia. 4 (pop.; despre pante, upuşuri, munţi etc.) v. Abrupt Drept Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. II (înv.) v. Succint. Sumar. B adv. 1 (modal; adesea în opoz. cu „domol”, „încet”, „lin) 1 (în legătură cu vb. de mişcare) grabnic, iute, rapid, tare, rândunel, <înv.> olăceş-te. Merge când încet, când repede. 2 brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, scurt, subit, numai, odată, târla-mârla, <înv.> neoprit. Furtuna s-a dezlănţuit repede. 3 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) allegro. 4 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) veloce. 5 iute, uşor2, curând, degrabă. învaţă sârguincios, dar uită repede. 6 expeditiv, grabnic, imediat, neîntârziat, operativ, prompt, rapid. Directorul rezolvă repede cererea angajatului. 7 fugitiv, rapid. Parcurge repede textul. III (temporal) 1 grabnic, imediat, iute, îndată, rapid, urgent, mintenaş, minteni, pripeşte, sorgoş, <înv.> zburiş. îi expediază repede suma de bani pe care i-a cerut-o. 2 curând, devreme, fuga (v.fugă), grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, timpuriu, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra repede în casă. 3 devreme, timpuriu, degrabă. Ghioceii au răsărit repede anul acesta. C s.f. (entom.) Cicindela campestris; dragobete, măsurător, mâţa-popii (v. mâţă), pepe-mică, târtăriţă, vierme, vierme-negru. repeguş s.n. (geomorf; reg.) v. Repeziş. repejor adj., adv. I adj. 1 (despre mers, paşi etc.) iuticel, iutişor. Mersul îi era mai repejor din cauză că întârzia. Se îndepărtează cu paşi repejori. 2 tărişor. A început să bată un vânt cam repejor. II adv. (modal) 1 iuticel, iutişor. Pleacă repejor spre casă, deoarece a întârziat la cină. 2 tăricel, tărişor, tărinţel. Vântul bate repejor în această seară. 3 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) andantino. repejune s.f. (înv. şi pop.) v. Grabă. Iuţeală. Rapiditate. Repezeală. Repeziciune. Viteză. Zor. repent, -ă adj. (bot.; despre plante sau despre tulpinile lor) abrupt, târâtor. Plantele cu tulpinile repente se întind pe pământ şi formează, din loc în loc, rădăcini. repentm, -ă adj. (latin.; înv.) 1 v. Brusc. Fulgerător. Instantaneu. Năprasnic. Neaşteptat. Subit. 2 (despre fapte, întâmplări etc.) v. Imprevizibil. Neaşteptat Nebănuit Negândit. Neprevăzut. Neprevizibil. Nescontat. Surprinzător. repenti'r s.n. (fran.; înv.) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Remuşcare. |1544 reper s.n. indicator, jalon, semn. Pe potecile montane sunt repere pentru ca drumeţii să nu rătăcească drumul. reperă vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe, obiecte, fenomene etc. ascunse sau nevăzute) a depista, a descoperi, a detecta, a identifica. Radarul reperează prezenţa unui avion în spaţiul aerian. 2 (fam.; compl indică suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) v. Depista. Descoperi. Dovedi. reperăj s.n reperare. reperăre s.f. reperaj. Avioanele care intră în spaţiul aerian al unei ţâri sunt identificate cu ajutorul unor echipamente speciale de reperare. repercusiune s.f. consecinţă, efect, rezultat, urmare, <înv.> urmat, urmă, urmuire, impact, incidenţă, rezultantă, rod1, sechelă. Nu s-a gândit la repercusiunile faptelor sale. repercută vb. I. 1 refl., tr .(fiz.; sub. sau compl. indică raze, radiaţii, unde) a (se) întoarce, a (se) răsfrânge, a (se) reflecta, a reveni1, a reverbera, <înv.> a (se) refrânge. Unda sonoră se repercutează când întâlneşte un obstacol Suprafaţa de separaţie a două medii diferite repercutează razele de lumină în mediul din care au venit. 2 refl. fig. a se resimţi, a se simţi, a se răsfrânge. Tensiunea dintre părinţi se repercutează asupra copiilor. Furia înmagazinată în el se repercutează în modul lui de a acţiona. repercutare s.f. (fiz.) întoarcere, răsfrângere, reflectare, reflexie. Repercutarea undei sonore se produce la întâlnirea unui obstacol repertoriă vb. I. tr. (compl. indică bunuri, date, nume, titluri etc.) a repertoriza. îşi repertoriază monedele din colecţie. Repertori-ază titlurile revistelor din bibliotecă. repertoriză vb. I. tr. (compl. indică bunuri, date, nume, titluri etc.) a repertoriă. repetă vb. 1.1 tr. (compl. indică afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) <înv. şi pop.> a prociti, a prozice, <înv.> a poftori, a repetălui, a repetirui, a repetui, a rezice, a împrospăta. Copilul mic repetă ceea ce aude în casă. Dacă repetă mereu aceeaşi minciună, ajunge să creadă că este un adevăr. 2 tr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră) a începe, a relua, a porni. Ai vorbit despre asta şi ieri. Iar o repeţi? 3 tr. (compl. indică invitaţii, propuneri etc.) a înnoi, a reitera. A repetat invitaţia de a participa la vernisajul expoziţiei sale. 4 tr. (compl. indică lecţii, cursuri, materii de învăţat etc.) a recapitula, a revedea. A repetat toată materia înaintea examenului. 5 intr., tr. a exersa, a exercita, a se antrena, a slomni, <înv.> a exerselui, a se exerţirui. Repetă la pian. Repetă figuri de dans sportiv. 6 tr. (compl. indică afirmaţii, idei, realizări etc. ale oamenilor) a reedita. în ultima sa lucrare a repetat unele idei expuse în studii anterioare. în acest an cunoscutul atlet a repetat performanţa de la olimpiada de anul trecut. 7 tr. (compl. indică acţiuni, promisiuni, obligaţii etc.) a reînnoi, <înv.> a preînnoi. Spre seară, au repetat atacul Pentru a se linişti, a rugat-o să-şi repete 1545| promisiunea. 8 refl. (despre sunete) a se răsfrânge. Sunetele care se repetă se întorc sub formă de ecou. 9 refl. a se reproduce. Anumite fenomene astronomice se repetă cu regularitate. Visul se repetă de câteva nopţi. repetare s.f. 1 repetiţie, <înv.> poftorire, repetiruire, repetuire. Repetarea aceloraşi cuvinte în fraze succesive trebuie evitată. 2 înnoire, reiterare, reiteraţie. S-a aşteptat la repetarea invitaţiei de a participa la vernisajul expoziţiei. 3 recapitulare, repetiţie, revedere, <înv.> procitanie. Şi-a rezervat două zile pentru repetarea materiei înaintea examenului. 4 reeditare. Suporterii atletului speră în repetarea performanţei acestuia de la olimpiada de anul trecut. 5 reînnoire. A rugat-o să facă o repetare a promisiunii pentru a se linişti. repetât, -ă adj. 1 (despre afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) <înv.> poftorit, repetuit. Aceleaşi cuvinte prea des repetate într-un discurs produc un anumit disconfort pentru auditoriu. 2 (despre invitaţii, propuneri etc.) reiterat, reiterativ. La invitaţia repetată de a participa la vernisajul expoziţiei a dat pictorului un răspuns afirmativ. 3 (despre acţiuni, întâmplări, fenomene etc.) des, frecvent. Alunecările repetate de teren au determinat pe oameni să părăsească satul. 4 (despre afirmaţii, idei, realizări etc. ale oamenilor) reeditat. Performanţa repetată a cunoscutului atlet este un succes al sportului românesc. 5 (pe lângă un număr) bis. Locuieşte pe această stradă la numărul 10 repetat. repetălui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repeta. repetent, -ă adj. (despre elevi, studenţi) verde. Elevul repetent nu are nota suficient de mare pentru a trece clasa. repetenţă s.f. (pedag.; rar) v. Repetenţie. repetenţie s.f. (pedag.) repetenţă. Frica de repetenţie l-a determinat să se apuce de învăţat la matematică. repetirui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repeta. repetiruire s.f. (înv.) v. Repetare. Repetiţie, repetitiv, -ă adj. (despre acţiuni, gesturi etc.) iterativ. Reflexele sunt repetitive. repetitor, -oăre s.m., s.f. 1 (muz.) corepetitor. Repetitoarea repetă împreună cu violonistul piesa pe care acesta o va cânta în spectacol. 2 (ieşit din uz) v. Meditator. Preparator, repetiţie s.f. 1 repetare, <înv.> poftorire, repetiruire, repetuire. 2 recapitulare, repetare, revedere, <înv.> procitanie. 3 (teatru, cinemat., muz.) probă. Actorii au repetiţie în fiecare zi. Instrumentiştii din orchestra filarmonicii se întâlnesc înaintea concertului pentru repetiţie. 4 (teatru, cinemat., muz.) repetiţie generală = avanpremieră. A fost la. repetiţia generală a piesei de teatru. 5 (stil, ret.) anadiploză, geminaţie, reduplicăţie. Reluarea unui cuvânt la începutul unităţii următoare este o repetiţie. repetui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repeta. repetuire s.f. (înv.) v. Repetare. Repetiţie, repetuit, -ă adj. (înv.; despre afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repetat, repâz s.n. (geomorf.; reg.) v. Repeziş. repezeălă s.f. 1 grabă, iuţeală, rapiditate, repeziciune, viteză, zor, grăbire, repezime, <înv. şi pop.> repejune, zabăr, <înv.> iuţime, repezire, steje, năvală. Adesea, repezeala cu care faci ceva este în defavoarea ta. 2 (rar) v. Alergare. Alergătură. Fugă. Goană. Ropot. 3 (geomorf; reg.) v. Ponor. Râpă. Văgăună. repezi vb. IV. 11 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) a se arunca, a se azvârli, a se duce2, a năpădi, a se năpusti, a năvăli, a se porni, a se precipita, a sări, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Se repede asupra lui cu toată forţa. Uliul s-a repezit asupra prăzii. 2 refl. (despre oameni) a se grăbi, a se pripi. Când iei o hotărâre importantă, nu trebuie să te repezi. 3 refl. (despre oameni) a se arunca, a se avânta, a se azvârli, a se precipita, a sări, a se zvârli, a se elansa, a se chiti1, a se aiepta1. Se repede în şa şi pleacă în grabă. 4 tr. a arunca, a azvârli, a zvârli, <înv. şi reg.> a năpusti. Repede mătura după el. 5 tr. (compl. indică uşi, porţi, ferestre etc.) a izbi, a trânti. Pleacă nervos, repezind uşa de perete. Vântul repede poarta de gard. II tr. fig. (compl. indică fiinţe) a brusca. Aplanează conflictul cu calm, fără să repeadă pe cineva. repeziciune s.f. 1 celeritate, iuţeală, rapiditate, viteză, velocitate, aiept, <înv.> repezire. Maşina se deplasează cu repeziciune. 2 grabă, iuţeală, rapiditate, repezeală, viteză, zor, grăbire, repezime, <înv. şi pop.> repejune, zabăr, <înv.> iuţime, repezire, steje, năvală. 3 agerime, agilitate, iuţeală, sprinteneală, supleţe, uşurinţă, vioiciune, vivacitate, alerteţe, alertitate, schi-tăcie, <înv.> agerie, sprintenie, sprintinătate. A reuşit să prindă mingea cu mare repeziciune. 4 expeditivitate, operativitate, promptitudine, rapiditate. I-a recomandat o firmă de transport recunoscută pentru seriozitate şi repeziciune. repezime s.f. (rar) v. Grabă. Iuţeală. Rapiditate. Repezeală. Repeziciune. Viteză. Zor. repezină s.f. (geomorf.; pop.) v. Repeziş. repezire s.f. I (înv.) 1 v. Celeritate. Iuţeală. Rapiditate. Repeziciune. Viteză. 2 v. Grabă. Iuţeală. Rapiditate. Repezeală. Repeziciune. Viteză. Zor. II fig. bruscare. Confictul afost aplanat fără repezirea cuiva. replica repeziş s.n. 11 (geomorf.) clină, coastă, coborâş, costişă, muchie, pantă, povârniş, pripor, versant, scoborâş, abrupteţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răsturniş, <înv. şi reg.> piază, povârghie, scapăt, aplecuş, împonciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvălitură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povârnitură, prăvălac, şold1. Pădurile de pe repezişu-rile munţilor au înfrunzit. 2 (geomorf.) repezină, repeguş, repez. Repezişul este porţiunea cu pantă accentuată în albia unui râu, unde apa are viteza cea mai mare. 3 (geomorf., hidrol; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. II (înv.) v. Alergare. Alergătură. Fugă. Goană. Ropot, repezit, -ă adj. 1 (despre paşi, mers etc.) alergător, grabnic, grăbit, iute, întins2, precipitat, rapid, repede, zorit2, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas repezit din cauză că întârzia. 2 (despre mişcări) nestăpânit. A răsturnat scaunul cu un gest repezit. 3 (despre mişcări, gesturi, vorbe etc. ale oamenilor) pripit2, repede. Scotoceşte prin geantă cu gesturi repezite. Bărbatul are vorba repezită. 4 (despre oameni) nechibzuit, necumpănit, pripit2, <înv.> pripelnic. Tânărul este prea repezit în tot ce face. repezitură s.f. (înv.) v. Alergare. Alergătură. Fugă. Goană. Ropot. repezuş s.n. (milit.; în opoz. cu „defensivă”; reg.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureş. Năvală. Năvălire. Ofensivă. repicâ vb. I. tr. (pom., agric.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) a planta, a pune, a răsădi, a sădi, a transplanta, a implanta, a semăna1, a presădi, a prosădi, a răstăvi, <înv.> a împlânta, a însădi, a plăntălui, a străplanta. A repicat în livadă mai multe specii de meri. A repicat flori în curtea casei. repicâj s.n. (pom., agric.) repicare, repicat. repicăre s.f. (pom., agric.) repicaj, repicat. Prin repicare, plantele tinere, crescute în răsadniţe şi în sere, se răsădesc la distanţe mai mari, pentru a le asigura o suprafaţă mai mare de nutriţie. repicat s.n. (pom., agric.) repicaj, repicare. replantă vb. I. tr. (pom., agric.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) a transplanta, a reîmplanta. A replantat răsadurile de crizanteme în faţa casei. replantâre s.f. (pom., agric.) transplantare, transplantat1, transplantaţie, reîm-plantare. Pentru replantarea răsadurilor de crizanteme a avut nevoie de îngrăşământ special. repliă vb. I. refl. fig. (despre oameni) a se dezmetici, a se reculege, a-şi reveni1, a se regăsi, a se trezi, a se dezbăta. S-a pierdut pentru o clipă la primirea veştii, dar s-a repliat repede. replică vb. I. 1 intr. (despre oameni) a răspunde, a reacţiona, a riposta, <înv.> a întâmpina, a prici3. îl sfătuieşte să nu replice la provocările lansate în presă. Replică vehement atunci când este atacat. 2 tr. a întoarce, a răspunde, a retorca. I-a replicat vreo replică două, încât a rămas uimit 3 intr. (despre oameni) a reacţiona. La cuvintele jignitoare ale tânărului, femeia a replicat pe măsură. râplică s.f. I 1 (adesea constr. cu vb. „a admite”, „a suferi”, „a suporta”) contrazicere, răspuns, ripostă, <înv.> spunere. Această judecată nu admite replică. 2 reacţie. Scriitorul a intuit bine replicile eroilor în situaţiile dramatice. 3 dumă. I-a dat o replică stupefiantă. II (a. plast.; concr.) copie, reproducere. A făcut o replică reuşită după o pictură a lui Grigorescu. repondent, -ă s.m., s.f. (sociol.) respondent. Repondentul răspunde la un sondaj de opinie. report s.n. (contab.) reportare. Reportul este trecerea unei sume (reprezentând un total parţial) din josul unei coloane în fruntea coloanei următoare, pentru a fi adunată în continuare. reportăre s.f. (contab.) report, reportuitoriu s.m. (înv.) v. Raportor, repozitdriu s.n. (înv.) v. Bibliotecă, repozi'ţie s.f. (latin.; înv.) v. Reinstalare, reprehendâ vb. I. tr. (latin.; înv.) 1 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) v. Abzice. Blama. Condamna. Dezaproba. Dezavua. Proscrie. Reproba. Respinge. Sancţiona. Stigmatiza. Vitupera. 2 (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, reprehensibil, -ă adj. (livr.; mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) v. Acuzabil. Blamabil. Condamnabil. Criticabil. Neîngăduit. Neonorabil. Nepermis. Regretabil. Reprobabil. Ruşinos. Urât2. Vinovat, reprehensiune s.f. (livr.) 1 v. Blam. Blamare. Condamnare. Dezaprobare. Dezavuare. Neaprobare. Oprobriu. Reprobare. Respingere. Sancţionare. Stigmatizare. Vituperare. Vituperaţie. 2 v. Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Imputaţie. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. Reproş. Vină. 3 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. represiune s.f. (polit.) reprimare. Guvernul ia măsuri de represiune împotriva greviştilor. represor s.m. (biol.) frenator. Represorul este un organit celular care blochează activitatea unei gene. reprezenta vb. 1.11 tr. a imagina, a închipui, a înfăţişă, a reproduce, <înv.> a răduce. Decorul reprezintă o scenă campestră. 2 tr. (compl. indică figuri, scene din viaţă etc.) a ilustra, a imagina, a înfăţişă. Tabloul reprezintă o balerină. Fotografiile reprezintă momente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial 3 tr. (compl. indică fenomene, stări, acţiuni etc.) a înfăţişă, a oglindi, a prezenta, a reoglin-di, <înv.> a resplenda, a reflecta, a răstălmăci. Arta reprezintă realitatea. Filmul reprezintă cruzimea Evului Mediu. 4 tr. a arăta, a înfăţişă, a reda. Uneori este greu de înţeles atmosfera pe care dramaturgul a vrut să o reprezinte în schiţă. 5 tr. (despre domenii ale artei sau despre creaţii artistice, stiluri,procedee etc.; compl. indică sentimente, stări, senzaţii, trăiri etc.) a arăta, a exprima, a înfăţişa, a reda, <înv.> a obrăzui, a traduce. Compoziţia reprezintă trăirile muzicianului. 6 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) a-şi imagina, a-şi închipui, a-şi înfăţişă, a vedea, a-şi reproduce, <înv.> a răduce, a-şi figura. Nu-şi reprezintă cum va fi momentul reîntâlnirii după atâţia ani. încearcă să-şi reprezinte scena duelului. 7 tr. (compl. indică fiinţe, fenomen^situaţii etc.) a caracteriza, a descrie, a prezenta, a zugrăvi, <înv.> a zografisi, a picta, a portretiza. în romanul său şi-a reprezentat eroina sugestiv, ca pe o femeie de lume. 8 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică lucrări dramatice) a (se) juca, a (se) prezenta, <înv. şi pop.> a (se) da2, <înv.> a (se) parastisi. Opera din Bucureşti va reprezenta Rigoletto de G. Verdi. La teatru se va reprezenta o piesă nouă la sfârşitul săptămânii. II tr. 1 (despre semne, figuri, simboluri, sigle etc.) a închipui, a înfăţişă, a semnifica, a simboliza. Crucea reprezintă creştinătatea. Balanţa reprezintă justiţia. 2 (despre fiinţe, plante, pietre, culori etc.) a simboliza, <înv.> a semna. Crinul reprezintă puritatea. Verdele reprezintă prospeţimea. 3 a exprima, a incarna, a întruchipa, a întrupa, a personifica, a simboliza, <înv.> a închipa. Această femeie reprezintă bunătatea. Făt-Frumos reprezintă forţa binelui. III tr. 1 a ilustra, a însemna, a semnifica, a marca. Ultimul volum de versuri al poetului reprezintă un eveniment în istoria literaturii române. 2 a constitui, a fi, a forma, a însemna, a prezenta, a face. Medicii reprezintă oriunde în lume o castă respectată. 3 <înv.> a reprezentălui. Angajează un avocat care să-l reprezinte în instanţă. Directorul reprezintă instituţia în faţa forurilor superioare. reprezentant, -ă s.m., s.f. 1 delegat, emisar, împuternicit, mesager, sol1, trimis1, reprezentator, <înv. şi reg.> tist, mânat, <înv.> deputat, misit, rugător, solitor, vornic. La congres, reprezentanţii străini au fost în număr mare. 2 (jur.) andosant, andosator, comitent, împuternicit, mandatar, înfa-ţişător, <înv.> ispravnic, mandator. Reprezentantul autorizează pe cineva să-i încaseze contravaloarea unui cec. 3 (mai ales cu determ. care indică apartenenţa) exponent, interpret, sol1, organ1. Scriitorul a fost reprezentantul elitei româneşti din secolul său. reprezentânţă s.f. 1 (econ., com. etc.) agentură, agenţie, filială, sucursală, <înv.> despărţământ. Firma şi-a inaugurat noua reprezentanţă comercială. 2 (polit.) reprezentanţă naţională = <înv.> reprezentaţie naţională. Reprezentanţa naţională este organul de stat constituit din totalitatea deputaţilor. reprezentare s.f. 11 imagine, înfaţişare, viziune, <înv.> vedenie, icoană, oglindă. Are o reprezentare distinctă a derulării faptelor la care a fost martor. 2 arătare, înfaţişare, redare, <înv.> obrazire, reprezentaţie. Un mijloc de reprezentare a atmosferei şi a personajelor folosit în schiţă este dialogul. |1546 3 înfaţişare, oglindire, reflectare. Arta are drept scop reprezentarea realităţii. 4 (teatru) reprezentaţie. Sala a fost arhiplină la reprezentarea piesei. 5 (psih.) reproducere, <înv.> reprezentaţie. Reprezentarea este capacitatea de readucere în conştiinţă a obiectelor şi a fenomenelor care au acţionat anterior asupra simţurilor unei persoane. I11 simbol, <înv.> chip. Crinul este reprezentarea purităţii. 2 incarnare, incamaţie, întruchipare, întrupare, personificare, simbolizare, <înv.> personifi-caţie, simbolizaţie. Această femeie este reprezentarea bunătăţii. III (jur.) <înv.> reprezentaţie. Prin reprezentare o persoană poate acţiona ca împuternicit al unei alte persoane, al unei colectivităţi etc. reprezentativ, -ă adj. 1 caracteristic, clasic, definitoriu, elocvent, specific, tipic2. îi dă un exemplu reprezentativ de ceea ce înseamnă marea artă. 2 antologic, clasic, ilustrativ. A scris pagini reprezentative despre istoria neamului. 3 (despre oameni) exponenţial. Tolstoi a făcut din Anna Karenina o figură reprezentativă a literaturii universale. 4 revelator, semnificativ, simbolic, emblematic. A ales ca motto pentru volumul său de poezii un vers reprezentativ. reprezentator, -oâre s.m., s.f. (rar) v. Delegat. Emisar. împuternicit. Mesager. Reprezentant. Sol1. Trimis1. reprezentaţie s.f. 11 (adesea urmat de determ. care indică felul) manifestare, manifestaţie, show, spectacol, <înv.> arătare, paras-tiseală, privelişte, privire, privit. Cu ocazia zilei naţionale au avut loc multe reprezentaţii artistice. 2 (teatru) reprezentare. 3 (înv.) v. Arătare. înfaţişare. Redare. Reprezentare. 4 (polit.; înv.) reprezentaţie naţională v. Reprezentanţă naţională. 5 (jur.; înv.) v. Reprezentare. 6 (psih.; înv.) v. Reprezentare. Reproducere. II (fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. reprezentălui vb. IV. tr. (înv.) v. Reprezenta, reprimă vb. I. tr. I (compl indică manifestări, acţiuni ale oamenilor, mişcări sociale etc.) a înăbuşi, a jugula, a sugruma, a astupa. Revoluţia a fost reprimată cu violenţă. II fig. 1 (compl. indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice, manifestări etc. ale oamenilor) a domina, a stăpâni, a ţine, a înfrâna, a învinge, a strivi, a struni, a dompta, a respinge. Atletul a reuşit să-şi reprime suferinţa fizică şi a alergat mai departe. Cu greu îşi reprimă curiozitatea. 2 (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a inhiba, a împiedica, a opri, a stopa, a frâna, a înăbuşi, a înfrâna, a stăvili, a sufoca, a tăia, a frena, a năbuşi. Nimic nu poate reprima declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi reprimă pofta de mâncare. reprimandă vb. I. tr. (fran.; înv.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 1547| reprimândă s.f. (fran.; înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. reprimare s.f. 11 <înv.> supresiune, înăbuşire, jugulare, sugrumare. Reprimarea revoluţiei s-a făcut cu multă violenţă. 2 represiune. Guvernul ia măsuri de reprimare împotriva greviştilor. II fig. continenţă, înfrâ-nare, reţinere, retenţie. Reprimarea permanentă a sentimentelor a adus-o la depresie. reprimi vb.IV.tr. 1 (compl. indică persoane concediate, trecute în şomaj etc.) a reangaja. La câteva luni după demitere, secretara a fost reprimită în instituţie pe acelaşi post. 2 (compl indică elevi, studenţi etc.) a readmi-te. După exmatriculare, afost reprimit greu într-o altă şcoală. reprimire s.f. reangajare. Reprimirea secretarei s-a făcut la câteva luni după demiterea ei. reprint [ri’print] s.n. (engl.) v. Reapariţie. Reeditare. Reimprimare. Republicare. Retipărire. repriză s.f. 1 (sport) half-time, manşă, mitan. Golul decisiv afost marcat în ultimul minut al reprizei a doua. 2 (sport) rundă. Boxerul a fost făcut knockout încă din prima repriză. în turneul internaţional de şah s-au disputat opt reprize. 3 (muz.) reexpoziţie. Repriza este secţiunea unei sonate, a unei fugi etc. care se repetă. reprobă vb. I. tr. (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. Afost reprobat de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. reprobăbil, -ă adj. (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, ruşinos, urât2, vinovat, reprehensibil, repudiabil, <înv.> ocamic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt reprobabil. reprobăre s.f. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat reprobarea colegilor pentru ceea ce a făcut. reprobativ, -ă adj. (rar; mai ales despre manifestări ale oamenilor) v. Dezaprobator. Neaprobator. Reprobator. Vituperativ. reprobator, -oăre adj. (mai ales despre manifestări ale oamenilor) dezaprobator, neaprobator, vituperativ, reprobativ. îi face un semn reprobator din cap. reprobaţiune s.f. (rar) v. Blam. Blamare. Condamnare. Dezaprobare. Dezavuare. Neaprobare. Oprobriu. Reprobare. Respinge- re. Sancţionare. Stigmatizare. Vituperare. Vituperaţie. reproduce vb. III. 11 tr. (compl. indică afirmaţii, mărturii, fragmente de text etc.) a cita, a reda. A reprodus un pasaj dintr-un tratat cunoscut de lingvistică. 2 tr. (compl. indică gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) a copia, a imita, a mima, a mimetiza, a plagia, <înv.> a închipui. Copiii reproduc gesturile adulţilor. 3 tr. (compl. indică texte, originale etc.) a copia, a transcrie, <înv.> a decopia, a izvodi, a prepune, a prescrie. A reprodus cu migală manuscrisul. 4 tr. (compl. indică opere de artă) a copia. A reprodus o pictură a lui Grigorescu. 5 tr. (jur.; compl. indică acte, documente etc.) a copia, <înv.> a scoate, a scrie. A reprodus contractul de vânzare-cumpărare a casei. 6 tr. (compl. indică texte, fotografii etc.) a multiplica. A reprodus documentul în mai multe exemplare. 7 tr. a imagina, a închipui, a înfăţişă, a reprezenta, <înv.> a răduce. Decorul reproduce 0 scenă campestră. 8 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; rar) v. Imagina. închipui. înfăţişă. Reprezenta. Vedea. 9 refl. (rar) v. Repeta. II refl. (biol.) 1 (despre animale, organisme) a se înmulţi, a se prăsi, a procrea, a lega1, <înv. şi reg.> a se plodi, a se puiezi, a se puiţi, <înv.> a se propaga. 2 (despre animale sau păsări) a se înmulţi, a (se) împuia, <înv. şi reg.> a se plodi. Există câteva mamifere care se reproduc prin ouă, la fel ca păsările. reproducere s.f. 11 citare, redare. Reproducerea pasajului din tratat s-a făcut cu exactitate. 2 copiere, imitare, mimare, mime-sis. Un obicei al copiilor este reproducerea gesturilor adulţilor. 3 copiat1, copiere, transcriere, transcripţie. Reproducerea manuscrisului este o operaţie migăloasă. 4 multiplicare. Xeroxul este un aparat de reproducere a unor texte, fotografii etc. 5 (psih.) reprezentare, <înv.> reprezentaţie. Reproducerea este capacitatea de readucere în conştiinţă a obiectelor şi a fenomenelor care au acţionat anterior asupra simţurilor unei persoane. 6 (econ.) reproducţie. Prin reproducere se reia neîntrerupt procesul de producţie. II (concr.) 1 copie, transcriere, transcripţie, <înv.> izvod, prescriitură, transcript. A realizat o reproducere fidelă a manuscrisului. 2 (a. plast.) copie, replică. A făcut o reproducere reuşită după o pictură a lui Grigorescu. III (biol.) 1 înmulţire, prăsire, prăsit, procreare, reproducţie, <înv. şi reg.> plodire, <înv.> generaţie, propagare, propagaţie. Reproducerea animalelor domestice este controlată de om. 2 prăsilă, reproducţie, plămadă, prăşeală. A cumpărat vaci elveţiene pentru reproducere. reproducţie s.f. I (econ.) reproducere. II (biol.) 1 înmulţire, prăsire, prăsit, procreare, reproducere, <înv. şi reg.> plodire, <înv.> generaţie, propagare, propagaţie. 2 prăsilă, reproducere, plămadă, prăşeală. reprodus, -ă adj. (despre texte, originale etc.) copiat2, transcris. Textul reprodus este un manuscris din sec. al XVII-lea. republican reprofilă vb. I. tr. (compl. indică întreprinderi, instituţii etc.) a reorganiza, a restructura, a se îndrepta. Au reprofilat fabrica pentru a deveni rentabilă. reprofilăre s.f. reorganizare, restructurare, <înv.> reorganizaţie. Reprofilarea fabricii a fost obligatorie pentru a deveni rentabilă. reproş s.n. 1 critică (v. critic), frondă, imputare, imputaţie, învinuire, recriminare, recriminaţie, vină, reprehensiune, bănat, <înv.> luare de seamă, pricină, prihană, trudă, scuturare, scuturat1, scutu-rătură. Au răspuns în scris unor reproşuri aduse de superiorii lor. 2 admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, imputaţie, morală, mustrare, observaţie, admones-taţie, admoniţiune, reprehensiune, beşteleală, muştruluială, ocară, stropşeală, surchideală, discurs, predică, reprezentaţie, şmotreală, şmotru, <înv. şi reg.> înfruntare, probozeală, bănat, calcavură, pleftureală, probază, probozenie, socreală, <înv.> dăscălie, împutăciune, înfruntăciune, învăţătură, luare-aminte, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, strigare, zabrac, objurgaţie, reprimândă, levită, frecătură, molitvă, forfecătură, săpuneală, scuturare, scuturat1, scuturătură, puţuială, puţuitură, în-ghimp, tărbăceală. Reproşul părinţilor l-a determinat să trateze cu seriozitate studiile. reproşă vb. I. tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a imputa, a recrimina, a obiecta, a ridica, <înv. şi reg.> a înfrunta, a bănui, <înv.> a observa, a prihăni. I-a reproşat că nu a plătit la timp datoria. 2 a obiecta, a spune, a zice, a obiecţiona, <înv.> a prici3, a remonstra. Nu are ce să-i reproşeze, căci se poartă foarte frumos. Reproşează mereu că nu este ajutată la treabă. reproşăbil, -ă adj. (despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) imputabil, impu-tativ. Neplata la timp a unei datorii este un lucru reproşăbil. reptăţie s.f. (înv.) v. Târâre. Târâş. Târât, reptilă s.f. 1 (zool.) târâtor, gavăt. Şarpele face parte din clasa reptilelor. 2 {jur.; arg.) v. Recidivist. reptiliăn, -ă adj. fig. (livr.; despre oameni) v. Abject. Infam. Infect. Josnic. Lamentabil. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Murdar. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Negru. Păcătos. Periculos. Scelerat. Sordid. Ticălos, republic, -ă adj. (polit.; înv.) v. Republican, republică vb. 1.1 tr. (compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) a se reedita, a reimpri-ma, a retipări. Afost republicată o importantă antologie a scriitorilor Antichităţii. 2 refl. (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) a reapărea, a se reedita, a se reimprima, a se retipări. După mulţi ani de la prima ediţie, s-a republicat cunoscutul roman al scriitorului. republicăn, -ă adj. (polit.) <înv.> republic, republicănesc, republicesc, respublicanicesc. Este adeptul guvernării republicane. republicare republicare s.f. reapariţie, reeditare, reimpri-mare, retipărire, reprint. Se impune republicarea operelor marelui poet. Republicarea vechilor texte religioase în ediţii critice este un eveniment cultural. republicat, -ă adj. (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) reeditat, reimprimat, retipărit. Operele republicate ale marelui poet s-au epuizat imediat din librării. republică s.f. (polit.) <înv.> publică. Republica este condusă de un preşedinte, ales pe o perioadă determinată. republicănesc, -eăscă adj. (polit.; înv.) v. Republican. republicesc, -eăscă adj. (polit.; înv.) v. Republican. repuc s.m. (zool; reg.) năpuc, zăpuc1. Repucul este ultimul purcel fătat. repudiă vb. I. tr. 11 (compl. indică oameni) a renega, a respinge, a excomunica. Când a ajuns o persoană publică, şi-a repudiat părinţii de condiţie modestă. 2 (compl. indică credinţe, noţiuni, doctrine, opinii etc.) a abandona, a abjura, a aboli, a se dispensa, a renega, a renunţa, <înv.> a se scârbi, a se lepăda. Tânăra şi-a repudiat propria religie. II (jur.) 1 (în Roma antică; livr.) v. Despărţi. Divorţa. Separa. 2 (rar; compl. indică moşteniri sau legate) v. Desista. Renunţa. repudiăbil, -ă adj. (rar; mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) v. Acuzabil. Blamabil. Condamnabil. Criticabil. Neîngăduit. Neonorabil. Nepermis. Regretabil. Reprobabil. Ruşinos. Urât2. Vinovat, repudiere s.f. 1 renegare, respingere, excomunicare. Repudierea părinţilor i-a atras oprobriul public. 2 abandonare, abjurare, abjuraţie, abolire, apostazie, renegare, renunţare, părăsire, lepădare. A avut de suferit în urma repudierii propriei religii. 3 (jur.; rar) v. Cedare. Cesiune. Renunţare. repugnă vb. I. intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) a displăcea. îi repugnă fariseismul şi laşitatea. repugnănt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-miro-sitor, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii repugnante de sulf. 2 (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. lor) antipatic, dezagreabil, neplăcut, nesuferit, repulsiv, respingător, scârbos, displăcut, <înv. şi pop.> urât2, căcănar, <înv. şi reg.> urgisit, nasol, naşpa. N-am văzut o femeie mai repugnantă în viaţa mea! 3 (despre atitudini, fapte etc. ale oamenibr) abominabil, detestabil, dezgustător, monstruos, odios, oribil, respingător. Paricidul este o faptă repugnantă. 4 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dezgustător, dizgraţios, hidos, imund, oribil, repulsiv, respingător, scârbos, sordid, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, execraţie, nesuferire, lehamite, <înv.> sfârşeală, urât1, odiu, greaţă, viscozitate, saţ, acrime, alergie, îngreţoşare, jitie1. 2 antipatie, aversiune, idiosincrazie, ostilitate, pornire, repulsie, resentiment, inamiciţie, căcănăreală, <înv.> nesuferinţă, resimţământ, alergie, repulsie s.f. 11 antipatie, aversiune, idiosincrazie, ostilitate, pornire, repugnănţă, resentiment, inamiciţie, căcănăreală, <înv.> nesuferinţă, resimţământ, alergie. Are o repulsie violentă faţă de el. 2 aversiune, dezgust, fobie, neplăcere, oroare, repugnănţă, scârbă, silă, execraţie, nesuferire, lehamite, <înv.> sfârşeală, urât1, odiu, greaţă, viscozitate, saţ, acrime, alergie, îngreţoşare, jitie1. Simte o repulsie instinctivă faţă de actele de violenţă extremă. Repulsia faţă de ceea ce văzuse era accentuată de revoltă. II (fiz.) respingere. Repulsia este forţa în virtutea căreia două corpuri sau două molecule se resping reciproc. repulsiv, -ă adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, respingător, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. 2 (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. br) antipatic, dezagreabil, neplăcut, nesuferit, repugnant, respingător, scârbos, displăcut, <înv. şi pop.> urât2, căcănar, <înv. şi reg.> urgisit, nasol, naşpa. 3 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea br) dezgustător, dizgraţios, hidos, imund, oribil, repugnant, respingător, scârbos, sordid, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, a mirui2, <înv.> a elupta, a purta. Elevii români au repurtat victorii importante în concursurile internaţionale. 2 a înregistra, a obţine. Trupa de balet a repurtat un succes răsunător pe scenele europene. repurtăre s.f. 1 câştigare, cucerire, dobândire, obţinere, realizare. Elevii români sunt renumiţi pentru repurtarea victoriilor în concursurile internaţionale. 2 înregistrare, obţinere. Repurtarea unor succese răsunătoare pe scenele europene a încununat munca balerinilor din trupă. repusă vb. I. tr. (livr.; compl. indică insulte, calomnii etc.) v. Respinge, repusăj s.n. (livr.) v. Respingere, repusăre s.f. (livr.) v. Respingere, repută vb. I. tr. (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima, reputăt, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, mare1, renumit, ultracu-noscut, vestit, slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hireş, hiriclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, perifan, strălucit, strălucitor, lucitor, străluminat. Faptele sale de arme au rămas reputate. Este autorul unor aforisme reputate. 2 (despre oameni) consacrat, cunoscut, faimos, notoriu, recunoscut, renumit, vestit. Este un romancier reputat. reputăţie s.f. 11 celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, fală, pomenire, aureolă, strălucire, lucire. Publicarea cărţii i-a adus reputaţia în lumea autorilor de romane SF. 2 faimă, notorietate, prestigiu, renume, vază1, <înv. şi reg.> vâlvă. Brâncuşi este un sculptor de reputaţie mondială. 3 faimă, popularitate, renume, <înv.> poporalitate, priză. Interesul pentru soarta bătrânilor şi a copiilor fără cămin i-a adus reputaţie în rândul concetăţenilor. 4 faimă, nume, renume. Şi-a câştigat reputaţia în lumea modei. 5 ascendent, autoritate, consideraţie, influenţă1, înrâurire, prestigiu, respect, stimă, trecere, vază1, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total care şi-a cucerit nu numai reputaţia în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. I11 onoare, prestigiu, renume. Face tot posibilul să salveze reputaţia familiei. 2 cinste, demnitate, obraz. Şi-a păstrat în viaţă reputaţia. reradiă vb. I. tr. (telec.; compl. indică semnale radio sau de televiziune) a retransmite. rerecording s.n. (muz.) reînregistrare. Rerecordingul este procedeul tehnic de suprapunere prin înregistrări consecutive, pe aceeaşi fonogramă, a mai multe părţi instrumentale sau vocale. 1549| resăltâ vb. I. intr. fig.ifizioL; rar; despre inimă) v. Bate. Palpita. Pulsa. Tăcăi. Ticăi1. Tresări. Zbate. Zvâcni, rescmde vb. III. tr. (jur.; rar) 1 (în opoz. cu „a valida”; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-po-litice, instituţii etc.) v. Aboli. Abroga. Anula. Desfiinţa. Infirma. Invalida. Suprima. 2 (compl. indică hotărâri judecătoreşti) v. Anula. Casa. Revoca, rescript s.n. (în Antic, romană) <înv.> rescris. Rescriptul era răspunsul dat de împăraţii romani la chestiunile juridice şi administrative puse de către magistraţii sau guvernatorii provinciilor din imperiu. rescris s.n. (în Antic, romană; înv.) v. Rescript. resemnâre s.f. <înv.> resemnaţie. Cu cât un om înaintează în vârstă, cu atât resemnarea pătrunde tot mai adânc în sufletul lui. După o tragedie poţi fi cuprins ori de revoltă, ori de resemnare. resemnaţie s.f. (înv.) v. Resemnare, resentiment s.n. antipatie, aversiune, idio-sincrazie, ostilitate, pornire, repugnanţă, repulsie, inamiciţie, căcă-năreală, <înv.> nesuferinţă, resimţământ, alergie. Are un resentiment violent faţă de el. reset s.n. (inform.) resetare. resetâre s.f. (inform.) reset. Resetarea permite unui calculator să repornească fără a se opri alimentarea cu energie. resimţământ s.n. (înv.) v. Antipatie. Aversiune. Idiosincrazie. Ostilitate. Pornire. Repugnanţă. Repulsie. Resentiment, resimţi vb. IV. 1 tr. (compl. indică o stare sufletească, un sentiment, o senzaţie etc.) a fi, a încerca, a simţi, <înv. şi pop.> a veni, a trăi. Resimte ruşine pentru ceea ce a spus. 2 refl. a se simţi, a se răsfrânge, a se repercuta. Tensiunea dintre părinţi se resimte între copii. Furia înmagazinată în el se resimte în modul lui de a acţiona. resimţire s.f. <înv.> însimţire. în cazul resimţirii unei dureri în zona abdominală, este indicat să fie consultat un medic specialist. resm s.n. (înv.) 1 v. Ceremonie. Cinste. Fast1. Paradă. Pompă2. Solemnitate. 2 v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. resolvânt, -ă adj. (farm., med.; înv.; despre medicamente, soluţii sau despre medicaţii) v. Rezolutiv. resolvălui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică instituţii, asociaţii etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făuri. Forma. Funda. Institui. înfiinţa. întemeia. Organiza, resorbi vb. IV. 1 tr. (compl. indică mai ales materii fluide) a absorbi, a aspira, a încorpora, a înghiţi, a sorbi, a suge, a trage. Pământul s-a dezgheţat şi începe să resoarbă apa rezultată din topirea zăpezii. 2 refl. (med, med. vet.) a se rezolva. Tumoarea s-a resorbit. resdrbţie s.f. 1 absorbire, absorbţie, aspiraţie, încorporare, sorbire, sucţiune, sugere. Capacitatea solului pietros de resorbţie a apei de ploaie este mică. 2 (med., med. vet.) rezoluţie. Resorbţia este procesul de dispariţie lentă, prin absorbţie treptată, a unui ţesut sau organ, de obicei străin organismului. resort s.n. 11 (la fotolii, canapele etc.) arc, tel, drot. Resorturile canapelei s-a stricat. 2 (la ceasuri) arc. Ceasurile cu resort se repară mai greu. 3 (la maşini, trăsuri etc.) arc, lisor. A schimbat resorturile la maşină. 4 fig. imbold, impuls, impulsie, îndemn, mobil, pornire, pretext, stimul, stimulent, inspiraţie, mişcare, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost resort pentru tot ce a făcut în viaţă. II (adm.; de obicei urmat de determ. care indică felul) domeniu, sector, serviciu. S-au făcut mari progrese în resortul public. resortisânt, -ă s.m., s.f., adj. (jur.) azilant. Resortisantul a beneficiat de statutul de refugiat politic. respâct s.n. 1 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, reverenţă, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuiâlă, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de respectul prietenilor. 2 ascendent, autoritate, consideraţie, influenţă1, înrâurire, prestigiu, reputaţie, stimă, trecere, vază1, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total, care şi-a cucerit nu numai respectul în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. 3 cuviinţă, decenţă, politeţe, reverenţă, urbanitate, supunere, <înv.> cuvenire, celibilâc, urbanism. Are un comportament plin de respect. 4 (rar) v. Respectare. 5 (înv.) v. Comentariu. Consideraţie. Considerent. Constatare. Idee. Observare. Observaţie. Opinie. Părere. Reflecţie. Reflexie. Remarcă. respectă vb. I. tr. 1 (compl indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a lăuda, a onora, a preţui, a stima, a priza2, a slăvi, <înv. şi pop.> a omeni, <înv. şi reg.> a preţălui, a tistăli2, <înv.> a apreţui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respectălui, a respectui, a socoti, a stima-risi, a evlavisi, a aproba, a credita. îl respectă pe pictor pentru talentul său. 2 (compl. indică datini, obiceiuri etc.) a păstra, a ţine, <înv. şi pop.> a cinsti, a păzi, <înv.> a cruţa, a feri, a observa, a veghea. Toţi creştinii respectă cu sfinţenie obiceiul colindatului. 3 (compl indică angajamente, jurăminte etc.) a îndeplini, a onora, a ţine, a împlini, a păzi, <înv.> a respectălui. Şi-a respectat jurământul. 4 (compl. indică sfaturi, indicaţii, norme de conduită, prescripţii medicale etc.) a urma, <înv.> a posledui. Bolnavul respec- respingător tă schema de tratament. Copiii trebuie să respecte cuvântul părinţilor. respectabil, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) apreciat, cinstit, onorabil, onorat, preţuit, respectat, stimat, venerabil, stimabil, <înv.> apreţuit, cinsteş, considerat, omenit, preacinstit, respectuit, socotit2, vederos, văzut2. Este cel mai respectabil judecător din oraş. 2 (despre oameni sau despre comportamentul lor) demn. Este un profesor respectabil, preţuit de studenţi. II fig. (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, miezos. Are o leafă respectabilă. respectabilitate s.f. onorabilitate. Este un profesor sobru, care se bucură de respectabilitate. respectâre s.f. 1 respect, păzire. Poliţia veghează la respectarea legii. 2 îndeplinire, onorare. Respectarea unui jurământ este o datorie sfântă. respectăt, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) apreciat, cinstit, onorabil, onorat, preţuit, respectabil, stimat, venerabil, stimabil, <înv.> apreţuit, cinsteş, considerat, omenit, preacinstit, respectuit, socotit2, vederos, văzut2.2 (despre legi, hotărâri, dispoziţii etc.) neîncălcat, necălcat, respectălui vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima. 2 (compl. indică angajamente, jurăminte etc.) v. îndeplini. Onora. Respecta. Ţine. respectul vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima, respectuit, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil, respectuos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) condescendent, cuviincios, decent, deferent, politicos, reverenţios, smerit, <înv.> smerin. Este un tânăr respectuos cu toată lumea. Are o atitudine respectuoasă faţă de persoanele în vârstă. 2 (despre oameni, mai ales despre persoane cu funcţie de conducere) condescendent. Este un patron de firmă respectuos. II adv. (modal) politicos, reverenţios. La intrarea în sală, salută respectuos pe cei prezenţi. respicient s.m. (latin.; înv.) v. Supraveghetor, respingător, -oâre adj., adv. I adj. 1 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-miro-sitor, repugnant, repulsiv, scârbos, stătut2, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> respinge scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii respingătoare de sulf 2 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) diform, hâd, hidos, monstruos, pocit2, schimonosit2, slut, strâmb, urât2, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodnic, pacearât, paceariz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smârced. Toată lumea îl evită pentru că este respingător. Are mâinile respingătoare. 3 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dezgustător, dizgraţios, hidos, imund, oribil, repugnant, repulsiv, scârbos, sordid, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, displăcut, <înv. şi pop.> urât2, căcănar, <înv. şi reg.> urgisit, nasol, naşpa. N-am văzut o femeie mai respingătoare în viaţa mea! 5 (despre atitudini, fapte etc. ale oamenilor) abominabil, detestabil, dezgustător, monstruos, odios, oribil, repugnant. Paricidul este o faptă respingătoare. 6 (despre firea, caracterul oamenilor) detestabil, dezgustător, execrabil, oribil, scârbos, îngrozitor, infect. Are un caracter respingător. 7 (despre lucruri, materii etc.) dezgustător, infect, scârbos, <înv. şi pop.> spurcat2, scârnav. Are trupul acoperit cu scame respingătoare. II adv. (modal) dezgustător, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, rău, repugnant, scârbos, urât2. Miroase respingător în cameră. respinge vb. III. tr. 11 (compl. indică lucruri, propuneri, invitaţii, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) a refuza, a denega, a corfa, <înv.> a apăra, a împinge, a opri, a tăgădui, a lepăda. A respins oferta care i s-a făcut. I-a respins cadoul. 2 (jur.; compl. indică judecători, martori etc.) a recuza, a refuza. Oricare dintre părţi poate respinge pe judecătorul care ar avea un interes în cauză. 3 (compl. indică oameni) a renega, a repudia, a excomunica. Când a ajuns o persoană publică, şi-a respins părinţii de condiţie modestă. 4 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecedui, a ştampila, a veşteji. Afost respins de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. 5 (compl indică elevi, studenţi, candidaţi la un concurs etc.) a lăsa, a pica2, a trânti, a buşi. în această sesiune profesorii au respins mulţi studenţi la examene. 6 (compl. indică trupe, armate etc. inamice) a alunga, a goni, a izgoni, <înv. şi reg.> a înfiiga, <înv.> a împinge, a ostâmpi. Au reuşit să respingă inamicii. 7 (sport; în fotbal, handbal etc.; compl. indică lovituri de pedeapsă) a apăra, a para3. A respins lovitura de la 11 metri. 8 (compl. indică insulte, calomnii etc.) a repusa. Actriţa respinge atacurile din presă. II fig. (rar; compl. indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice, manifestări etc. ale oamenilor) v. Domina. înfrâna. învinge. Reprima. Stăpâni. Strivi. Struni. Ţine. respingere s.f. 11 refuzare, rejet, rejecţie. Respingerea cadoului l-a supărat. 2 (jur.) recuzare, recuzaţie, refuzare. Respingerea unui judecător se face atunci când se constată că acesta are un interes în cauză. 3 renegare, repudiere, excomunicare. Respingerea părinţilor i-a atras oprobriul public. 4 inac-ceptare, neacceptare, refuz, denegare, denegaţie. Respingerea ideii de a participa la întrunire a iritat pe mulţi colegi. 5 blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, reprobare, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat respingerea colegilor pentru ceea ce a făcut. 6 repusaj, repusare. Actriţa a organizat o conferinţă publică pentru respingerea atacurilor din presă. 7 alungare, gonire, izgonire. Respingerea inamicilor afost dificilă. 8 (sport; în fotbal handbal etc.) apărare, parare Respingerea loviturii de la 11 metri i-a adus portarului celebritatea. II (fiz.) repulsie. Respingerea este forţa în virtutea căreia două corpuri sau două molecule se resping reciproc. respir s.n. (fiziol.; poetic) v. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. Suflu, respiră vb. 1.11 intr. (fiziol.; despre fiinţe) a răsufla, <înv. şi pop.> a sufla, a expira. Respiră anevoie din cauza caniculei. Abia mai respiră după ce a urcat în goană scările. 2 tr. (compl. indică aer, miresme etc.) a aspira, a inspira, a sorbi, a trage, a suge. Dimineaţa, respirăm aerul proaspăt de afară. II fig. 1 intr. (despre fiinţe sau, p. ext, despre plante) a exista, a fi, a trăi, a vieţui. Atât timp cât respiră, părinţii îşi ajută copiii. 2 intr. (despre oameni) a răsufla. Respiră uşurat când îl vede intrând pe uşă. 3 intr. (despre secrete, acţiuni, planuri ascunse etc.) a se afla, a se auzi, a se cunoaşte, a răsufla, a transpira, a răzbate. Secretul relaţiei lor a respirat în câteva zile. 4 tr., intr. a (se) degaja, a (se) împrăştia, a răspândi, a răsufla, a (se) revărsa. Fiinţa ei respiră bunătate. Din paginile romanului respiră revolta intelectualului prins în mrejele unei societăţi ostile. respirabil, -ă adj. (despre aer) suportabil. întrucât nu se fumează, aerul din restaurant este respirabil. respirăre s.f. (fiziol.; rar) v. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. Suflu, respiratdr Drinker s.n. (tehn. med.) plămân de oţel. Respiratorul Drinker este un |1550 sistem electromecanic clasic pentru întreţinerea artificială a respiraţiei persoanelor bolnave. respirăţie s.f. (fiziol.) 1 răsuflare, suflare, suflu, respirare, <înv. şi pop.> suflet, răsuflet, răsuflu, răsufluş, <înv.> duh, răsuflătură, spirit, respir. îşi trage cu greu respiraţia după ce a urcat pe jos nouă etaje. 2 bufeu, răsuflare, suflare, <înv. şi pop.> suflat1, suflet, răsuflet. Respiraţia este aerul care iese pe gură. 3 respiraţie stertoroasâ = stertor. Respiraţia stertoroasă este respiraţia zgomotoasă care apare în unele come profunde; respiraţie stridoroasă = stridor. Respiraţia stridoroasă este zgomotul aspru, ascuţit, care se aude în timpul inspiraţiei, specific obstrucţiei laringi-ene sau laringitei spastice. respiro s.n. odihnă, răgaz, repaus, odihnit1, preget, răsuflet, zăbavă, <înv. şi reg.> odihneală, paos, păuzare, răzbun2, <înv.> răposare, răsuflare, răsuflu. A avut atâta treabă, încât nu şi-a permis puţin respiro. resplendă vb. I. tr. (înv.; compl. indică fenomene, stări, acţiuni etc.) v. înfăţişa. Oglindi. Prezenta. Reoglindi. Reprezenta, respondent, -ă s.m., s.f. (sociol.) repondent. Respondentul răspunde la un sondaj de opinie. responsăbil, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”) răspunzător. Persoanele alienate nu sunt responsabile de faptele lor. Este responsabil pentru afirmaţiile sale. 2 s.m., s.f. (econ.) gestionar. Este responsabilul magazinului alimentar. responsabilităte s.f. 1 răspundere, <înv.> răspuns, răspunzătate. îşi asumă responsabilitatea pentru afirmaţiile sale. 2 răspundere, sarcină. Cei doi soţi îşi împart responsabilităţile între ei. respublicanicesc, -eăscă adj. (polit; înv.) v. Republican. rest s.n. 11 rămăşiţă1, fărâme (v. fărâmă), trevere, <înv. şi reg.> rămăşitură, mărădic, mont2, rămăsătură, rămăşag, şteamăt, <înv.> rămas2. A dat porumbeilor resturile de pâine de la masă. Din papiota de aţă i-a rămas numai un rest. 2 (mai ales la pl. resturi) deşeu, <înv. şi reg.> marda. Adună resturile textile într-un sac. 3 (la pl resturi; anat.; adesea determ. prin „pământeşti”, „trupeşti”) oase (v. os), oseminte, rămăşiţe (v. rămăşiţă1), oscioare (v. oscior), osamă, <înv.> mădulare (v. mădular), ţărână. La dezgroparea resturilor trupeşti, după şapte ani, preotul ţine o slujbă specială. 4 (lapl. resturi; paleon.; urmat de determ. „umane”, „animale”, „vegetale”) fosilă, <înv.> petrefact. în muzeu există o interesantă colecţie de resturi vegetale. 5 rămăşiţă1, relict, relicvă, reminiscenţă, urmă, vestigiu. Arheologii au descoperit câteva resturi din perioada geto-dacă. 6 (la pl. resturi) dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbuşitură, ruină, sur-pătură, sfarâmătură, <înv. şi reg.> detunătură, hârciob, hurubişte, ruinătură, <înv.> năruire, risipă, risipire, risipitură, 1551 | restituit surpare, dezastru. Din palatul domnesc au rămas doar resturi. 7 restanţă, <înv. şi pop.> rămăşiţă1, <înv. şi reg.> cusur. I-a rămas un rest de plată la lumină. 8 (mat.) diferenţă, <înv.> rămăşiţă1, restanţă. Restul este rezultatul unei scăderi. II fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de ”, care indică felul) urmă. în suflet i-a rămas un rest de bănuială. Un rest de frumuseţe se vede pe faţa bătrânei. restabili vb. IV. 11 tr., refl. pas. a (se) restatornici, <înv.> a restatori, a restitui, a (se) reîntrona. Noul director a restabilit ordinea în şcoală. Pacea s-a restabilit. 2 tr. a reface. Legătura telefonică a fost restabilită. 3 tr. a reîncepe, a reînnoi, a relua. După scurt timp a restabilit o prietenie mai veche. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) energiza, a (se) înviora, a (se) reface, a (se) revigora, a revitaliza, a revivifia, a (se) învioşa, a împrospăta, a (se) redresa, a (se) remonta, a renaşte. Un somn bun l-a restabilit. După o cură de vitamine s-a mai restabilit. 5 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoşi, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) tămădui, a (se) vindeca, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) învoinici, a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) dezmăci, a (se) ipeni, a se înciocăla, a se orjoveni1, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi restabilit mai repede. 6 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) restabili, a (se) tonifia, a (se) tonifica, <înv. şi pop.) a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vânjoşa, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a restabilit. Muşchii s-au restabilit prin exerciţii fizice. 7 refl.,tr. (sub. sau compl. indică stări, procese, situaţii etc.) a (se) ameliora, a (se) îmbunătăţi, a (se) îndrepta, a (se) drege, a (se) îmbuna, a îndoila, a se tocmi, <înv.> a statornici, a meliora, a (se) însănătoşi, a se răzbuna. După săptămâni cu ploi, vremea s-a restabilit. Situaţia lor familială s-a restabilit în ultimul timp. II tr. (lingv.; compl. indică forme lexicale primitive, etimologii, limbi, graiuri etc.) a reconstitui, a reconstrui, a reface. Lingviştii au restabilit unele limbi vechi prin metoda comparativ-istorică. Au restabilit etimoanele unor cuvinte româneşti. restabilire s.f. 11 restatornicire, restaurare, restituţie, isţelenie, tămăduiciune, tămă-duinţă, vindecat1, vindecăciune, vindecământ, vindecătură, vracevanie. Şi-a reluat activitatea după restabilirea sa deplină. 5 (med:, med. vet.) fortificare, îndreptare, înfiripare,întărire, întremare, învigorare, înzdrăvenire, reconfort, reeonfortare, refacere, tonificare, tonifiere, sănătoşat, isţelit. Deşi restabilit, nu şi-a reluat încă activitatea. 3 (med., med. vet.; despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, îndreptat, înfiripat, întărit, întremat, învigorat, înzdrăvenit, reconfortat, refăcut, tonificat, cusur. 2 restituţie, a meremetisi, a preînnoi, a prenoi. Constructorii au restaurat biserica mănăstirii. Cetatea a fost restaurată după două secole. 2 (polit.; compl. indică oameni, sisteme politice, guvernări etc. abolite) a reinstaura, a reîntrona, <înv.) a reînscăună. După decenii de dominare comunistă, forţele democratice au restaurat un regim democratic. 3 (rar) v. Reintroduce. II fig. (fran.) 1 tr.,refl. (med, med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) v. Căli. Cuirasa. Fortifia. Fortifica. îndrepta. înfiripa. întări, întrema. învigora. înzdrăveni. Oţeli. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica. 2 refl. (despre situaţii, stări etc.) v. îndrepta. Normaliza. Redresa. Reface, restaurant s.n. (com.; adesea cu determ. care indică specificul) local, <înv.> restauraţie2. în această seară vor lua masa într-un restaurant chinezesc. restaurare s.f. 1 înnoire, refacere, restauraţie1, <înv. şi reg.) meremetiseală, meremetisire, preînnoire, <înv.) meremetisit1, restituire. Restaurarea bisericii s-a făcut cu ajutorul material al enoriaşilor. 2 (polit.) reinstaurare, reîntronare, restauraţie1, <înv.) reînscăunăre. Restaurarea regimului democratic s-a produs prin revoluţie. 3 (rar) v. Restabilire. Restatornicire. restaurat, -ă adj. (despre monumente, construcţii, picturi etc.) refăcut, <înv. şi reg.> meremetisit2. Cetatea restaurată a intrat în circuitul turistic. restauraţie1 s.f. 1 înnoire, refacere, restaurare, <înv. şi reg.) meremetiseală, meremetisire, preînnoire, <înv.) meremetisit1, restituire. 2 (polit.) reinstaurare, reîntronare, restaurare, <înv.> reînscăunăre. restauraţie2 s.f. (com.; înv.; adesea cu determ. care indică specificul) v. Local. Restaurant, resteu s.n. 1 a întoarce, a înturna, <înv.) a reînturna, a turna1. A reuşit să-i restituie banii împrumutaţi. 2 (compl indică sume de bani, credite etc.) a înapoia2, a rambursa, a întoarce, <înv.) a reîntoarce, a remite, a retrimite. A restituit bibliotecii cărţile. 4 (înv.) v. Restabili. Restatornici. restituire s.f. 1 înapoiere, rambursare, rediţie, a (se) strâmta. în ultimii ani pădurile s-au restrâns. 2 tr. (compl. indică personalul unei instituţii, al unei întreprinderi etc.) a reduce, a comprima. Personalul din unele ministere afost restrâns. 3 tr., refl. a (se) limita, a (se) localiza. Pompierii au restrâns incendiul. Infecţia s-a restrâns la nivelul gâtului. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se limita, a se mărgini, a se mulţumi, a se opri, a se reduce, a se rezuma, a ţărmuri. Se restrânge la strictul necesar. 5 tr. (compl. indică probleme, situaţii, fapte etc.) a circumscrie, a delimita, a limita, <înv.> a periorisi. Şi-a restrâns subiectul lucrării numai la studiul neologismelor din sec. al XlX-lea. 6 tr. (compl. indică sfere de activitate, moduri de a acţiona, drepturi ale oamenilor etc.) a limita, a mărgini, a îngrădi, a ţărmuri. I-a restrâns dreptul de a-şi vizita copilul. A restrâns activitatea firmei la vânzarea de produse cosmetice. restrângere s.f. 1 reducere, comprimare. Restrângerea personalului din unele ministere afost obligatorie. 2 limitare, mărginire, reducere, rezumare. Salariile mici impun restrângerea la strictul necesar. 3 circumscriere, delimitare, limitare. Restrângerea subiectului lucrării numai la studiul neologismelor din sec. al XlX-lea i-a fost cerută de profesor. 4 limitâţie, restricţie, <înv.> periorisire, îngrădire. restrâns, -ă adj. 11 (în opoz. cu „lung”; mai ales despre texte, lucrări, volume) mic, redus, scurt. A publicat un articol restrâns despre etimologia unui cuvânt. 2 limitat, mărginit, redus. Nu şi-a putut expune toate tablourile în spaţiul restrâns al sălii muzeului. 3 (în opoz. cu „larg”) <înv.> strâns2. A discutat noţiunea de artă atât în sens larg cât şi în sens restrâns. I11 limitat, mărginit, redus. A expus un număr restrâns de tablouri. 2 intim. A sărbătorit evenimentul într-un cadru restrâns. restrictiv, -ă adj. 1 (despre condiţii, măsuri etc.) îngrăditor. în spital se iau măsuri cu caracter restrictiv din cauza răspândirii virusului. în unele ţări programul de distribuire a curentului electric este restrictiv. 2 delimitativ, delimitator, limitativ, limitator. Tratatul încheiat are condiţii restrictive. restricţie s.f. 1 limitâţie, restrângere, <înv.> periorisire, îngrădire. Copilul nu are nicio restricţie pentru că este ascultător. 2 limită, mărginire. Orice om trebuie să-şi impună o anumită restricţie în modul de a se comporta. restringent, -ă adj. (despre substanţe, produse, alimente, băuturi etc. sau despre gustul, efectele etc. lor) astringent, ştiros, <înv.> stifos, strângător. Lămâia este restringentă. Loţiunea pentru ten gras are un efect uşor restringent. restrişte s.f. cumpănă. Seceta prelungită afost o vreme de grea restrişte atât pentru oameni, cât şi pentru animale. restructură vb. I. tr. 1 (compl. indică întreprinderi, instituţii efc.)^Treorganiza, a reprofila, a se îndrepta. Au restructurat fabrica pentru a deveni rentabilă. 2 (arg.; compl. indică persoane angajate) v. Concedia. Disponibiliza. îndepărta. Scoate, restructurare s.f. reorganizare, reprofilare, <înv.> reorganizaţie. Restructurarea fabricii afost obligatorie pentru a deveni rentabilă. resuche s.f. (bot.; reg.) v. Creson. Hreniţă (Lepidium sativum). resurect, -ă adj. (mai ales fig.; livr.) resurecţional. resurecţie s.f. (mai ales fig.; livr.) v. Reînsu-fleţire. Reînviere. resurecţional, -ă adj. (mai ales fig.; livr.) resurect. Multe obiecte şi fenomene au simbolistică resurecţională. resursă s.f. (mai ales la pl. resurse; fin.) fonduri (v.fond), mijloace (v. mijloc), <înv.> sermaia, suprafaţă. Banca dispune de mari resurse băneşti. resuscită vb. I. tr. (med., med. vet.; compl. indică fiinţe sau organismul lor ori inima, respiraţia lor) a reînvia. Medicii au reuşit să resusciteze accidentatul care era în comă profundă. După mai multe încercări, i-au resuscitat inima. resuscităre s.f. (med., med. vet.) reînviere. în caz de stop cardiac sau de înec, medicii recurg la resuscitarea cardiopulmonară. După resuscitare, inima a început să pompeze normal sângele. resuscităt, -ă adj. (med, med. vet.; despre fiinţe sau despre organismul lor ori despre inima, respiraţia lor) reînviat. Accidentatul resuscitat este transportat de urgenţă la spital. Inima resuscitată a început să pompeze normal sângele. resuvenire s.f. (fran.; înv.) v. Aducere-aminte. Amintire. Evocare. Suvenir, reşapăj s.n. (auto) reşapare, reşapat. reşapăre s.f. (auto) reşapaj, reşapat. Prin reşapare sunt recondiţionate benzile de rulare ale unor anvelope uzate. reşapăt s.n. (auto) reşapaj, reşapare. reşedinţă s.f. 1 rezidenţă, sediu, <înv. şi reg.> sălaş, <înv.> locuinţă, şedere, şez, şezământ1, stoliţă. Regele şi-a părăsit reşedinţa pentru a face o vizită oficială în străinătate. 2 capitală. Oraşul Iaşi este reşedinţă de judeţ. reştăfel s.n. (reg.) v. Portmoneu. Portofel, reşută s.f. (med., med vet.; impr.)v. Recidivă retardăt, -ă adj., s.m., s.f. (psih.) arierat, înapoiat, înapoiat mintal, întârziat, întârziat mintal, ciumpaliu. Un om retardat este neevoluat mintal. Retardaţii sunt insuficient dezvoltaţi din punct de vedere mintal. retăceă vb. II. tr. (înv.; compl. indică manifestări, stări, sentimente etc. ale oamenilor) v. Ascunde. Masca. Tăinui. retenţie s.f. I 1 (med., med. vet.) zăpreală. Retenţia este acumularea unei substanţe într-un organ sau în organism din cauza imposibilităţii de evacuare. 2 (med., med. vet.) retenţie de urină = retenţie urinară = încuiere, încuietură, zăpreală, zăprire. Retenţia de urină este imposibilitatea de a evacua, total sau parţial, urina din vezică. 3 (hidrotehn.) reţinere. Barajele de retenţie opresc, temporar, viiturile de apă. 4 (rar) v. Oprire. Păstrare. Reţinere. II fig. (rar) v. Continenţă. înfrânare. Reprimare. Reţinere. retevăi s.n. 1 scurtătură, scurtă (v. scurt), zburătură, caravei, cotromple-te, jilăvete, răzbici1, resteu, scatoalcă, scurtei, şui2, şutavei, şuvei, şuvete, toldaş, toldău, toldie, tuschie, verdete. Reteveiul este o bucată de lemn scurtă şi groasă. 2 (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. 3 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, retez s.n. 1 (reg.) retezătură. Retezul este un semn de recunoaştere care se face la 01 prin tăierea vârfului urechii. 2 (geom.; înv.) v. Diametru. reteză vb. I. tr. 11 (compl. indică arbori, crengi etc.) a ciunti, a tăia, a trunchia, <înv. şi reg.> a seciui. Oamenii au retezat mulţi copaci din pădure. 2 (compl. indică vârful lăstarilor tineri ai unor plante) a tăia, a cârni. Trebuie să reteze vârful lăstarilor. 3 (compl. indică iarbă, crengi, viţă-de-vie etc.) a tăia, a tunde, a tuşina. Grădinarul a retezat iarba din curte pentru că era prea înaltă. 4 (apic.; compl. indică fagurii dintr-un stup) a rătunde, a tunde. Fagurii sunt retezaţi pentru a se strânge mierea. 5 (pop. şi fam.; compl. indică părul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau lâna, blana, părul unor animale) v. Scurta. Tăia. Tunde. 6 (pop.; compl. indică obiecte cu o lungime relativ mare, în special lemne sau scânduri) v. Tăia. 7 (reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. Scurta. I11 (compl. indică părţi ale corpului fiinţelor, în special membre) a tăia, a lua. Fierăstrăul electric i-a retezat mâna. L-au torturat cumplit, retezându-i limba. 2 (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor, în special capul) a tăia, a rade, a curma. L-a retezat în două cu sabia. Gâdele reteza capetele condamnaţilor la moarte. 3 (chir.; compl. indică membre ale corpului fiinţelor sau segmente ale lor) a amputa, a ciunti, a tăia, a ciungi, a ciumpăvi, <înv.> a ciungări. Medicii i-au retezat accidentatului un picior. I-au retezat mâna pentru a nu i se extinde cangrena. III fig. (compl. indică acţiuni, conversaţii, discuţii etc.) a curma, a întrerupe, a opri, a stăvili, a tăia. Zgomotul mare de afară a retezat discuţia celor doi. retezăre s.f. I (apic.) retezat1, rătuns, tuns1. Prin retezarea fagurilor se strânge mierea. II 1 retezat1, tăiat1, tăiere. Afost condamnat la moarte prin retezarea capului. 2 (pop. şi fam.) v. Tundere. Tuns1. Tunsoare. Tunsură. 1553| retezat1 s.n. 1 (apic.) retezare, rătuns, tuns1. 2 retezare, tăiat1, tăiere. retezat2, -ă adj. 11 (despre părţi ale obiectelor, ale clădirilor etc.) scurtat, tăiat2. Puşca are ţeava retezată. Multe case au rămas cu acoperişurile retezate după bombardament. 2 (despre iarbă, crengi, viţă-de-vie etc.) tăiat2, tuns2, tuşinat. Iarba retezată a fost dată la păsări. 3 (reg.; despre obiecte sau despre suprafaţa lor) v. Ras2. Răzuit2.111 (chir.; despre membre ale fiinţelor sau despre segmente ale lor) amputat, ciung, ciuntit, tăiat2, trunchiat, bont2, ciumpav. Are un picior retezat. Poartă o proteză la mâna retezată. 2 (pop. şifam.; despre părul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau despre lâna, blana,pârul unor animale) v. Scurtat. Tăiat2. Tuns2, retezătură s.f. 1 (geomorf; rar) v. Platou. Podiş. 2 (reg.) retez. 3 (reg.) v. Scorbură, reticent, -ă adj. 1 (despre oameni) reţinut, rezervat, pâşin, parcimonios. Este reticent la nou. Este reticent în faţa gesturilor pline de efuziune. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) ezitant, indecis, nedecis, nehotărât, nesigur, şovăielnic, şovăitor, şovăind, şovăit, vacilant, <înv. şi reg.> înclinciurat, codelnic, îmbalansat, pregetos, <înv.> înclinător, îndoielnic, îndoit, pregetător, târzielnic, vacilatoriu, fluctuant, indeterminat, oscilant, sinuos, oscilatoriu. Nu înţelege comportarea lui reticentă. Negustorii îşi îmbie clienţii reticenţi să le cumpere marfa. reticenţă s.f. 1 reţinere, rezervă, parcimonie. Reticenţa la nou este o caracteristică a persoanelor conservatoare. Ca ziarist, manifestă reticenţă în folosirea informaţiilor provenite din surse nesigure. 2 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, şovăială, şovăire, irezoluţie, vacilare, preget, coşmăgi-re, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. Reticenţa lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. 3 (ret.) aposiopeză. Reticenţa este întreruperea vorbirii. reticulâr, -ă adj. (despre structuri, organe vegetale etc.) dictiofor, reticulat, textiform. Structurile reticulare sunt alcătuite în forma unei reţele (de puncte sau de linii). reticulât, -ă adj. (despre structuri, organe vegetale etc.) dictiofor, reticulâr, textiform. reticuloendoteliâl, -ă adj. (anat.; despre ţesuturi) reticulohistocitar. Ţesutul reticulo-endotelial este un ţesut conjunctiv format din mai multe tipuri de celule. reticuloendoteliom s.n. (med.) reticulosar-com. reticuloendotelioză s.f. (med.) histiocitoză, reticuloză. reticulohistocitar, -ă adj. (anat.; despre ţesuturi) reticuloendoteliâl. reticulosarcom s.n. (med.) reticuloendoteliom. Reticulosarcomul este o tumoare malignă, produsă de celulele reticulare atipice. reticuloză s.f. (med.) histiocitoză, reticuloendotelioză. Reticuloză este numele generic pentru o serie de afecţiuni caracterizate prin proliferarea tipică sau atipică a reticulocitelor. reticulum s.n. (anat; la rumegătoare) ciur, reţea. Reticulumul este unul dintre cele patru compartimente ale stomacului, asemănător cu un fagure. retinoblastom s.n. (med., med. vet) gliom retinian. Retinoblastomul este o tumoare malignă a retinei. retinâl s.n. (biochim., farm.) axeroftol, vitamina A (v. vitamină), vitamina antixerof-talmică (v. vitamină). Retinolul se prescrie mai ales în tulburările de creştere. retinoscop s.n. (tehn. med.) schiascop. Cu retinoscopul se examinează umbra pupilară, pentru a determina gradul de refracţie a ochiului. retinoscopie s.f. (med.) cheratoscopie, pupiloscopie, schiascopie. Retinoscopia este măsurarea refracţiei ochiului, prin interpretarea optică a umbrei ce apare în câmpul pupilei. retipări vb. IV. 1 tr. (compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) a se reedita, a reimprima, a republica. A fost retipărită o importantă antologie a scriitorilor Antichităţii. 2 refl. (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) a reapărea, a se reedita, a se reimprima, a se republica. După mulţi ani de la prima ediţie, s-a retipărit cunoscutul roman al scriitorului. retipărire s.f. reapariţie, reeditare, reimpri-mare, republicare, predicant, <înv.) retoric. Iorga a fost un mare retor. Demostene este considerat cel mai mare retor al Antichităţii. 2 (peior.) v. Demagog, retorcă vb. I. tr. (livr.) v. întoarce. Răspunde. Replica. retoric, -ă adj., s.m. I adj. 1 <înv.) ritoricos. Captează atenţia publicului uzând de procedeele retorice specifice. 2 (în opoz. cu „firesc", „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, retrage grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, umflat, arta vorbirii (v. artă), vorbire bună, vorbire frumoasă, vorbitorie, vorovire bună, dezgrăire, retractaţie, a se retira, a retrograda, a (se) trage. SUA şi-a retras trupele de pe teritoriul Irakului. Cavaleria s-a retras din faţa inamicului. 2 refl. (despre oameni) a recula. Mulţimea s-a retras spre margini, încercând o evacuare spre gangurile străzii din apropiere. 3 refl. (despre oameni) a pleca. îşi cere permi- retragere siunea de a se retrage, deoarece era foarte obosit. 4 refl. (despre oameni) a se izola, a se închide, a se îngropa, a se refugia. Spre sfârşitul vieţii, s-a retras într-o mănăstire. 5 refl. (despre fiinţe) a se feri. S-a retras de la fereastră pentru a nu fi văzut. 6 refl. (j. de cărţi) a bifa2. Văzând că pierde, s-a retras de la masa unde se juca poker. 7 tr. (compl. indică oameni) a scoate. Fiind foarte bolnav, părinţii l-au retras de la şcoală pentru a-l interna într-un sanatoriu. 8 tr. (compl. indică sume de bani depozitate în conturi) a lua, a scoate, a trage. A retras din cont banii de care avea nevoie. II tr. fig. (compl. indică afirmaţii, promisiuni, hotărâri etc.) a întoarce, a retracta, a revoca1. retrăgere s.f. 11 (milit.) recesiune, <înv.> retiradă, retretă. Generalul, pentru a nu pierde mai mulţi oameni în luptă, ordonă retragerea. 2 recul. Mulţimea a avut o retragere uşoară, încercând o evacuare spre gangurile străzii din apropiere. 3 (fiziol.) retractare. 4 izolare, recluziune. Retragerea la o mănăstire după moartea soţiei i s-a părut cea mai bună alegere. 5 scoatere. Banca ia comision la retragerea din cont a unei sume de bani. II fig. întoarcere, retractare, retransmite vb. III. tr. (telec.; compl. indică semnale radio sau de televiziune) a reradia. retranşâ vb. I. refl. (milit.; rar; despre oraşe, linii de luptă etc.) v. Fortifica. întări, retranşament s.n. (milit.; rar) v. Fortificaţie, întăritură. retranşâre s.f. (milit.; rar) v. Fortificare, întărire. retras, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe) izolat, însingurat, pribeag, răzleţ, singur, singuratic, solitar, răzneţ, singu-riu, zgulit, <înv.> retirat. Un cocor retras şi-a făcut cuib într-o gospodărie ţărănească. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre viaţa lor) izolat, însingurat, singur, singuratic, solitar, pustnic, sihastru. Un bărbat retras trăieşte într-o colibă, la marginea pădurii. Duce un trai retras, la mănăstire. 3 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) ascuns2, discret, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, secret2, singuratic, tainic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singu-rit. Se retrage în colţul cel mai retras al camerei. II adv. (modal) 1 izolat, singur, singuratic, solitar. Trăieşte retras, într-o colibă, la marginea pădurii. 2 (mai ales în legătură cu vb. „a sta”) deoparte, izolat, razna, <înv.> osebi1. La întruniri colegiale preferă să stea retras. retrăi vb. IV. intr. (rar; despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) v. Dăinui. Dura2. Exista. Fi. Menţine. Păstra. Perpetua. Persista. Rămâne. Subzista. Trăi. Ţine. retretă s.f. (milit.; înv.) v. Retragere, retribui vb. IV. tr. (econ.) 1 a onora, a plăti, a remunera, <înv.> a solda. Patronul a retribuit munca prestată de angajaţii săi. 2 (compl. indică oameni) a salariza, a salaria. Are un serviciu solicitant, dar este bine retribuit. retribuire s.f. (econ.) 1 plată, remunerare, remuneraţie, retribuţie, remunerariu. Retribuirea i s-a părut cam mică pentru munca depusă. 2 salarizare, salariere. Guvernul are în vedere un nou sistem de retribuire a bugetarilor. retribuţie s.f. (econ.) 1 leafa1, remuneraţie, salariu, simbrie, bir, lohn, <înv.> hac, nafaca, năiem, ghiunde-lic. Retribuţiile au scăzut în ultimul timp. 2 retribuţie în acord = plată în acord, salariu în acord. Retribuţia în acord este sistemul de remunerare a muncii normate în raport cu rezultatele obţinute. 3 câştig. îşi poate întreţine familia, întrucât are o retribuţie lunară de 2 500 de lei. 4 plată, remunerare, remuneraţie, retribuire, remunerariu. 5 drept, răsplată. Beneficiază de o retribuţie importantă. 6 (înv.) v. Grant. Stipendiu. Subvenţie. retrimite vb. III. tr. 1 (compl. indică scrisori, pachete, colete, bani etc.) a reexpedia. I-a retrimis scrisoarea retumată de poştă. 2 (compl indică obiecte) a returna. I-a retrimis albumele de artă printr-un serviciu de curierat rapid. Proprietarul magazinului a retrimis distribuitorului unele alimente pentru că erau vechi. 3 (înv.; compl. indică bunuri împrumutate, luate) v. înapoia2. Reda. Restitui, retroacţiune s.f. (fiziol.) 1 aferentaţie, aferentaţie inversă, cauzalitate inelară, conexiune inversă, feedback, lanţ cauzal închis, legătură inversă, reacţiune, retrocontrol. Retroacţiunea este transmiterea excitaţiei de la neuronii periferici la neuronii centrali. 2 retroacţiune negativă = feedback negativ, retrocontrol negativ. în retroacţiunea negativă creşterea valorii variabilei reglate se compensează printr-o diminuare a valorii factorului care îi provoacă creşterea; retroacţiune pozitivă = feedback pozitiv, retrocontrol pozitiv. în retroacţiunea pozitivă creşterea valorii variabilei reglate provoacă creşterea valorii variabilei ce declanşează reglarea. retrocedă vb. I. tr. 1 (compl. indică teritorii anexate de o ţară străină) a dezanexa. 2 tr. (compl. indică bunuri cedate sau pierdute anterior) a înapoia2. Statul i-a retrocedat casa naţionalizată în timpul comunismului. retrocedăre s.f. 1 dezanexare. Nu s-a semnat încă tratatul de retrocedare a teritoriului. 2 înapoiere. Formalităţile de retrocedare a casei naţionalizate au durat câţiva ani. retrocedăt, -ă adj. 1 (despre teritorii anexate de o ţară străină) dezanexat. 2 (despre bunuri cedate sau pierdute anterior) înapoiat. A renovat casa retrocedată. retrocompatibilităte s.f. (telec.) compatibilitate inversă. Retrocompatibilitatea este proprietatea unui sistem de televiziune în culori de a permite ca receptoarele aferente să reproducă în alb-negru imaginile transmise de un sistem alb-negru. retrocontrol s.n. 1 aferentaţie, aferentaţie inversă, cauzalitate inelară, conexiune inversă, feedback, lanţ cauzal închis, legătură inversă, reacţie, retroacţiune. 2 retrocontrol negativ = feedback negativ, retroacţiune negativă; |1554 retrocontrol pozitiv = feedback pozitiv, retroacţiune pozitivă, retrofuzee s.f. (aeron.) fuzee de frânare, retrorachetă. Retrofuzeea este motorul-rache-tă al unui vehicul spaţial, cu jetul dirijat în sensul opus înaintării, având rol de frână. retrognatism s.n. (anat.) retrognaţie. Retrognatismul este conformaţia feţei caracterizată prin poziţia posterioară a bărbiei faţă de planul frontal al craniului, din cauza unei insuficiente dezvoltări a mandibulei. retrognăţie s.f. (anat.) retrognatism. retrogrăd, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre mentalităţi, concepţii, idei etc.) înapoiat, învechit, reacţionar, medieval. Multe categorii de oameni au de suferit din cauza unor concepţii retrograde. 2 s.m., s.f., adj. (în opoz. cu „progresist”) înapoiat, medieval, troglodit, capanlâu, rugină, tureatcă. în plină epocă modernă, există retrograzi care se opun progresului. 3 adj. (despre idei, concepţii etc.) depăşit, învechit, perimat, vechi2, vetust, mucegăit. Mulţi oameni au încă idei retrograde, refractare la tot ce este nou. retrogradă vb. 1.11 tr. (compl. indică oameni care au o anumită funcţie, un anumit grad) a caterisi. Contabilul-şef afost retrogradat. 2 intr. (milit; înv.; despre ostaşi, armate etc.) v. Retrage. II intr. fig. (înv.; despre state, puteri comunităţi umane etc.) v. Apune. Cădea. Decădea. Involua. Regresa, retrogradăre s.f. 1 retrogradaţie. Este ameninţat de director cu retrogradarea din funcţia de contabil-şef din cauza unor nereguli descoperite în acte. 2 fig. (în opoz. cu „progres”; înv.) v. Agonie. Apunere. Apus1. Asfinţit. Cădere. Crepuscul. Decadenţă. Decădere. Declin. Degenerare. Involuare. Involuţie. Recul. Reflux. Regres. Regresiune. retrogradăţie s.f. (înv.) v. Retrogradare, retroguărdie s.f. (milit.; în opoz. cu „avangardă”; înv.) v. Ariergardă, retrometamorfism s.n. (geomorf.) diaftore-ză, metamorfism retrograd, retromorfism. Retrometamorfismul este un proces metamor-fic prin care şisturile cristaline se adaptează unor condiţii de metamorfism mai puţin intens. retromorfism s.n. (geomorf.) diaftoreză, metamorfism retrograd, retrometamorfism. retrorachetă s.f. (aeron.) fuzee de frânare, retrofuzee. retrovizor s.n. (auto) oglindă retrovizoare. Retrovizorul permite conducătorului să vadă ce se petrece în spatele vehiculului. retur s.n. întoarcere, întors1. A cumpărat bilete de tren şi pentru retur. returnă vb. 1.1 tr. (compl. indică obiecte) a retrimite. I-a returnat albumele de artă printr-un serviciu de curierat rapid. Proprietarul magazinului a returnat distribuitorului unele alimente pentru că erau vechi. 2 tr. (compl. indică bunuri, obiecte, datorii etc.) a da2, a înapoia2, a plăti, a restitui, a întoarce, a întruna, <înv.) a reîntuma, a turna1. A reuşit să-i returneze banii împrumutaţi. 1555| 3 refl. (despre oameni) a se reîntoarce, a reveni1, a se reînturna. La bătrâneţe, s-a returnat în satul natal, după ce toată viaţa a stat în oraş. Alergătorii s-au returnat la linia de start, deoarece arbitrii au considerat sprintul greşit. returnăre s.f. reîntoarcere, revenire, reînturnare. După ce a stat toată viaţa în oraş, returnarea, la bătrâneţe, în satul natal a fost un vis împlinit. Returnarea alergătorilor la linia de start a fost decizia arbitrilor. returnat, -ă adj. {despre bunuri, obiecte, datorii etc.) înapoiat, restituit, înturnat2. Bunurile retumate erau degradate. retuş s.n. 1 corectare, corijare, îmbunătăţire, îndreptare, rectificare, remediere, reparare, retuşare. Strungarul face un retuş piesei. îşi duce sacoul la croitor pentru retuşul croiului. 2 (mai ales fig.) amendare2, corectare, corijare, emendare, emendaţie, îndreptare, rectificare, remediere, retuşare, rectificaţie, perdaf, reparare, retuşa vb. I. tr. 1 (compl. indică piese tehnice, haine, desene, fotografii etc.) a corecta, a corija, a îmbunătăţi, a îndrepta, a rectifica, a remedia, a repara. Strungarul a retuşat piesa. Croitorul îi retuşează croiul sacoului. 2 (mai ales fig.; compl. indică declaraţii, opinii, texte, cuvinte etc.) a amenda2, a corecta, a corija, a emenda, a îndrepta, a rectifica, a remedia, <înv.> a corege, a repara. Profesorul retuşează greşelile făcute de elevi. retuşăre s.f. 1 corectare, corijare, îmbunătăţire, îndreptare, rectificare, remediere, reparare, retuş. 2 (mai ales fig.) amendare2, corectare, corijare, emendare, emendaţie, îndreptare, rectificare, remediere, retuş, rectificaţie, perdaf, reparare. Retuşarea greşelilor făcute de elevi este preocuparea de bază a profesorului. reţe s.f. pl. (ind. text.; reg.) v. Dantelă, reţea s.f. 11 (pese.) fileu, plasă1, plasă pescărească (v. plasă1), sitelcă. Reţeaua năvodului s-a rupt în timpul pescuitului. 2 mreajă, păianjen, păienjeniş, pânză, pânză de păianjen, plasă1, plasă de păianjen (v. plasă1), painguri (v. paing), păinji-nar, paingânăraie, <înv.> păioară. în colţurile podului sunt numai reţele de păianjeni. 3 (înv.) v. Dantelă. II (anat.) 1 (la rumegătoare) ciur, reticulum. Reţeaua este unul dintre cele patru compartimente ale stomacului, asemănător cu un fagure. 2 reţea fibrilarâ = ţesut fibrilar. Reţeaua fibrilarâ este un ţesut reticulâr precolagen, care se transformă treptat în ţesut conjunctiv. III (inform.) 1 recipisă, ţidulă, <înv.> ordonanţă. Medicamentele compensate se iau numai pe bază de reţetă. II fig. 1 şablon. Nu există o reţetă după care să creezi personaje credibile într-o operă. 2 secret2. Nu există o reţetă a fericirii. Crede că prietenul său deţine reţeta înavuţirii. reţi'că s.f. (farm., ind; reg.) v. Ulei de ricin (v. ulei1). Unt de ricin, reţine vb. III. 11 tr. (jur.; compl. indică oameni) a aresta1, a deţine, a încarcera, a închide, a întemniţa, a opri, <înv. şi pop.> a înrobi, a lega1, a robi, a zăvorî, <înv.> a arestălui, a arestui, a popri, a temniţa, a atârna, a gărdui, a hămui, a imprima, a îmbarca, a împacheta, a încălţa, a înfia, a lăcui, a lustrui, a pironi, a polei3, a raşcheta, a săcui2, a ţiurguli.Po/z’fm l-a reţinut pentru deţinere de droguri. 2 tr. (compl. indică oameni) a opri. L-au reţinut să doarmă la ei, deoarece era prea târziu ca să mai plece acasă. 3 tr. (compl. indică bilete, locuri în tren, în avion, la teatru, în hotel etc.) a opri, a păstra, a rezerva, a ţine, <înv.> a acolisi. I-a reţinut bilete pentru premieră. I-a reţinut loc la rândul de la casă. 4 tr. (mai ales la imper.; compl indică bani) a opri, a păstra, a ţine. - Reţine restul! se adresă chelnerului. 5 tr. (compl. indică obiecte, acte etc.) a opri. Farmacista i-a reţinut reţeta compensată. La internarea în spital i-a fost reţinut un cupon de pensie. 6 tr. a lăsa, a opri, a păstra, a rezerva. A reţinut loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste şi ziare. Pentru eventualii musafiri au fost reţinute câteva locuri la masă. 7 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a opri, a păstra, a rezerva, a ţine. I-a reţinut câteva felii de tort pentru când se va întoarce acasă. îşi reţine de pe acum bani pentru concediu. 8 tr. (compl. indică mărfuri, bunuri) a opri, a ţine. Reţineţi-mi, vă rog, aceşti pantofi o oră, pentru a-mi aduce banii de acasă. 9 tr. (fin.; compl. indică drepturi materiale, băneşti sau de altă natură) a opri, a ţine. I-a reţinut din salariu rata la casă. 10 tr. (compl. indică obiecte) a aresta1. I-a reţinut cunoştinţei sale telefonul mobil pentru că îl înregistrase când discutau afaceri. 11 tr. (compl. indică acte, documente etc.) a lua, a ridica, a sălta. Poliţistul i-a reţinut permisul de conducere pentru că nu a oprit la culoarea roşie a semaforului. 12 tr., refl. a (se) menţine, a (se) păstra. Ceaţa reţine umezeala în atmosferă. Medicamentul i-a fost recomandat pentru ca apa să nu se reţină în exces în organism. 13 tr. (compl. indică lacrimi, gemete, gesturi, impuburi etc. ale oamenilor) a opri, a stăpâni, a prididi, a aresta2, a birui, a înghiţi. Şi-a reţinut cu greu lacrimile. Nu şi-a putut reţine plânsul. 14 refl. (mai ales despre oameni) a se abţine, a se domina, a răbda, a se stăpâni, a se ţine, a se inhiba, <înv.> a se păstra, a se înfrâna, a se opri, a se mărgini, a reţinere se rezerva, a se răstigni. Dacă nu s-ar fi reţinut, ar fi izbucnit în plâns. 15 tr. (compl. indică oameni) a împiedica, a opri, <înv. şi reg.> a popri, a opăci, <înv.> a apăra. Nimeni nu-l poate reţine să facă ceea ce şi-a propus. 16 tr. (rar; compl. indică oameni, mai ales copii sau manifestări ale lor) v. Stăpâni. II tr. 1 (compl indică imagini, evenimente etc.) a (-şi) aminti, a şti, a şucări. Mai reţii ce revistă ai citit săptămâna trecută? A reţinut că s-au cunoscut la o onomastică. 2 (compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) a apercepe, a observa, a percepe, a remarca, a sesiza, a surprinde, a vedea, a zări, <înv. şi pop.> a însemna, <înv.> a descoperi, a privi. Era atât de distrat, încât nu a reţinut noul look al fetei. 3 a nota1, a observa, a releva, a remarca, a semnala, a sublinia. Trebuie să reţinem faptul că se dă sănătăţii copiilor o atenţie deosebită. 4 a păstra, a purta. Reţine în gând sfaturile înţelepte ale părinţilor. 5 a păstra, a releva. Este bine să reţinem aspectele utile ale acestei acţiuni. 6 (compl. indică fapte, evenimente etc.) a consemna, a înregistra, a menţiona, a preciza, a specifica. Ca istoric, îi revine sarcina de a reţine evenimentele politice majore. 1 (compl. indică date, informaţii etc.) a însemna, a înregistra. A reţinut tot ce i s-a spus. A reţinut că şedinţa va avea loc lunea viitoare. reţinere s.f. 11 (jur.) arest, arestare, detenţie, deţinere, incarceraţie, încarcerare, închidere, întemniţare, arestat1, <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinzare, <înv.> ares-tăluire, arestăluit1, arestuit1, oprelişte, harpon, internare, pripon. Reţinerea lui a durat câteva ore pentru că nu a fost găsit vinovat. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) abstinenţă, abţinere, continenţă, stăpânire, abstenţiune, post2, <înv.> mortificaţie, înfrânăre, penitenţă. A reuşit să-şi refacă sănătatea prin reţinere de la excese alimentare. 3 oprire, păstrare, retenţie. A hotărât reţinerea de pe acum a unor bani pentru concediu. 4 oprire, păstrare, rezervare. Reţinerea biletelor pentru premiera de la operă a fost destul de dificilă. 5 (adesea cu determ. locale) menţinere, păstrare. Ceaţa este o cauză a reţinerii umezelii în atmosferă. Medicamentul i-a fost recomandat pentru evitarea reţinerii apei în organism. 6 (hidrotehn.) retenţie. Barajele de reţinere opresc, temporar, viiturile de apă. I11 continenţă, înfrânăre, reprimare, retenţie. Reţinerea permanentă a sentimentelor a adus-o la depresie. 2 stăpânire. Arată multă reţinere când vorbeşte cu o persoană enervantă. 3 rezervă, modestie, smerenie, măsură. îi invidiază reţinerea în comportare. 4 reticenţă, rezervă, parcimonie. Reţinerea în faţa noului este o caracteristică a persoanelor conservatoare. Ca ziarist, manifestă reţinere în folosirea informaţiilor provenite din surse nesigure. 5 fig. răceală, rezervă, sobrietate. La început a fost primit cu reţinere în grupul lor, dar, cu timpul, au reţinut devenit buni prieteni. Sesizează reţinerea din glasul lui când vorbeşte cu persoane incomode. reţinut, -ă adj. 11 {jur.; despre oameni) arestat2, deţinut, încarcerat, închis, întemniţat, oprit, <înv.> arestăluit2, arestuit2, poprit, gărduit, îmbarcat, împachetat2, înhămat2, lăcuit2, lustruit2, pironit, poleit2, săcuit. Persoana reţinută a angajat un avocat. 2 {despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale br) stăpânit. Fata este reţinută în comportare. în glas i se simţea furia reţinută. I se adresează pe un ton reţinut. 3 {despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om reţinut. 4 {despre oameni) reticent, rezervat, pâşin, parcimonios. Este reţinut în faţa noului. Este reţinut în faţa gesturilor pline de efuziune. 5 {despre oameni sau despre firea lor) rezervat, măsurat2. Nu se avântă în discuţii, fiind un spirit reţinut. 6 {mai ales despre sentimente ale oamenilor) ascuns2, tăinuit, mocnit, surd. Fierbe în el o ură reţinută. II fig. {rar, despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) v. Alinat. Amortizat. Atenuat. Calmat. Diluat Diminuat. Domolit. Estompat înmuiat. Liniştit. Micşorat. Moderat. Ponderat. Potolit2. Redus. Scăzut. Slăbit. Temperat, reumatic, -ă adj. {med., med. vet.) 1 {despre dureri, afecţiuni etc.) reumatismal, <înv.> reumaticos, reumatismatic. Are dureri reumatice. La schimbările de vreme simte junghiuri reumatice în piciorul stâng. Suferă de o afecţiune reumatică. 2 {despre fiinţe) <înv.> reumaticos. Este o persoană reumatică. reumaticos, -oăsă adj. {med., med. vet.; înv.) 1 {despre dureri, afecţiuni etc.) v. Reumatic. Reumatismal. 2 {despre fiinţe) v. Reumatic. reumatism s.n. {med., med. vet.) 1 <înv. şi reg.> tâmpinătură, mătrice, orbalţ, orba-riţă, orbălţitură, reumă, spurc, spurcat1, <înv.> revmaticale. Persoanele care suferă de reumatism sunt foarte sensibile la schimbările vremii. 2 reumatism abarticular = fibrozită. în reumatismul abarticular se inflamează ţesutul conjunctiv fibros. reumatismâl, -ă adj. {med., med. vet.; despre dureri, afecţiuni etc.) reumatic, <înv.> reumaticos, reumatismatic. reumatismatic, -ă adj. {med., med. vet.; înv.; despre dureri, afecţiuni etc.) v. Reumatic. Reumatismal. reumă s.f. {med, med vet.; reg.)v. Reumatism, reuni vb. IV. 11 tr., refl. {compl. sau sub. indică oameni) a (se) aduna, a (se) întruni, a (se) strânge, a (se) închelba, a (se) închelbăra, a (se) întroloca, a soborî. Tinerii s-au reunit la o şezătoare literară. 2 tr. {compl. indică oameni) a aduna, a convoca, a întruni, a strânge, a scoate, a mobiliza. Decanul a reunit studenţii în amfiteatru pentru anunţuri importante. 3 tr., refl. {compl. sau sub. indică tabere, trupe etc.) a (se) regrupa. Cei învinşi s-au reunit pentru a ob- ţine victoria. Generalul a reunit armata risipită. 4 tr., refl. pas. {polit.; compl. sau sub. gram. indică regiuni, teritorii, state etc.) a (se) uni2, a (se) unifica. Mihai Viteazul a reunit pentru prima dată cele trei ţâri româneşti. Cele trei ţări româneşti s-au reunit pentru prima dată sub Mihai Viteazul. I11 tr. {tehn.; compl. indică elementele componente ale unui sistem) a asambla, a^ixa, a îmbina, a împreuna, a monta, a uni2. Mecanicul reuneşte cu uşurinţă piesele unui motor. 2 tr. {compl. indică elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri, sisteme etc. de acelaşi fel) a conexa, a îmbina, a împreuna, a îngemăna, a lega1, a uni2, a conglomera, a îmbăiera. A reunit firele electrice pentru a reface circuitul. 3 tr. {tehn.; despre piese din structura unor unelte, vehicule etc.; compl. indică părţi componente ale acestora) a asambla, a lega1, a împreuna, a uni2. Osia căruţei reuneşte două roţi. 4 tr., refl. {biol, lingv., tehn.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) suda, a (se) uni2. Hematiile se reunesc sub acţiunea anumitor substanţe. Vorbitorii reunesc frecvent afixele posesive. 5 refl. {despre elemente, materii etc.) a se agrega, a se alipi, a se lipi, a se uni2. Rocile s-au reunit cu milioane de ani în urmă. 6 tr. a aduna, a strânge, a înmănunchea. Şi-a reunit ultimele şlagăre pe un nou disc. 7 tr. {jur.) a conexa. Judecătorul a reunit cele două pricini pentru a da o rezolvare. reunire s.f. 11 adunare, convocare, întrunire, strângere, <înv.> convocaţiune, strânsoare. Reunirea studenţilor în amfiteatru s-a făcut la cererea decanului pentru anunţuri importante. 2 regrupare. Reunirea celor învinşi a dus, în cele din urmă, la câştigarea luptei. 3 {polit.) unificare, unire, <înv.> obştire, unie2. Mihai Viteazul a fost primul domnitor care a realizat reunirea celor trei ţâri româneşti. I11 (tehn.) asamblaj, asamblare, asamblat1, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare1, unire, <înv.> îmbinătură, împreunătură. Mecanicul a realizat reunirea pieselor motorului maşinii într-un timp relativ scurt. 2 (biol., lingv., tehn.) aglutinare, alipire, lipire, lipitură, sudare, unire. Reunirea hematiilor se face sub acţiunea anumitor substanţe. 3 agregare, agregaţie, alipire, lipire, unire. Reunirea rocilor a avut loc cu milioane de ani în urmă. reunit, -ă adj. 11 (despre mulţimi, grupuri etc.) adunat2, întrunit. Mulţimea reunită aştepta începerea spectacolului. 2 (polit.; despre regiuni, teritorii etc.) unificat, unit. Românii din provinciile reunite l-au întâmpinat cu urale pe Mihai Viteazul. I11 (tehn.; despre elementele componente ale unui sistem) asamblat2, fixat2, îmbinat, împreunat, îngemănat, montat, unit. Verifică piesele reunite ale motorului maşinii. 2 (despre elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau despre lucruri, sisteme de acelaşi fel) îmbinat, împreunat, îngemănat, unit. Firele electrice reunite au refăcut circuitul. 3 (biol, lingv., tehn.; despre hematii, bacterii, elemente ale vorbirii, particule ale unor materiale etc.) aderent, adnat, aglutinat, alipit, lipit2, sudat2, |1556 unit. Hematii reunite. Afixe posesive reunite. 4 (despre loturi de pământ, unităţi agricole, unităţi industriale, comerciale, instituţii etc.) comasat. Loturile de teren agricol reunite au fost semănate cu grâu. reuniune s.f. 1 adunare, întrunire, <înv. şi pop.> strânsură, <înv.> cor, sobor, şedere. Cu ocazia sărbătoririi Unirii Ţârilor Române afost o mare reuniune populară. 2 (de obicei determ. prin „literară’) întrunire, şezătoare (v. şezător). La această reuniune literară s-au spus multe epigrame. 3 (sport) competiţie, gală1, întrecere. Reuniunea de box se desfăşoară la Sydney. 4 (înv.) v. Asociaţie. Societate. 5 (înv.) v. Societate. reuşi'vb. IV. 1 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenibr) a izbuti, <înv. şi pop.> a isprăvi, a nimeri, a hălădui, a succeda, a tălăli, <înv.> a parveni, a catortosi. A reuşit să repare calculatorul. A reuşit să ia examenul pentru obţinerea permisului de conducere. 2 intr. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a izbuti, a prinde, a merge, <înv.> a trece. Planul său nu a reuşit. Stratagema br a reuşit. 3 intr. a izbândi, a izbuti, <înv.> a reieşi2, a învinge, a răzbate, a răzbi. A reuşit în viaţă prin muncă şi seriozitate. 4 tr. a ajunge, a izbuti, a parveni, <înv.> a prinveni. A reuşit să înţeleagă cum stau lucrurile. reuşire s.f. (înv.) v. Izbândă. Realizare. Reuşită. Succes. reuşit, -ă adj. 1 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) bun, izbutit, valoros, realizat, nimerit, fain, meseriaş, mişto. A fost la un spectacol reuşit. 2 (despre candidaţi, concurenţi etc.) acceptat, admis, primit. Concurenţii reuşiţi aşteptau în faţa decanatului. 3 (în opoz. cu „urât”; fam.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. reuşită s.f. 1 izbândă, realizare, succes, ispravă, <înv.> reieşire, reuşire. Reuşita în viaţă este condiţionată, de cele mai multe ori, de o muncă susţinută. Este sigur de reuşita negocierilor. 2 izbândă, succes, victorie. Fanii ovaţionează, fericiţi de reuşita echipei de fotbal. 3 audienţă, succes. Vedeta a fost emoţionată de o asemenea reuşită la festival. reutiliză vb. I. tr. (compl. indică materiale, obiecte etc.) a refolosi, a revalorifica. Reutili-zează pungile din plastic murdare după ce le spală. reutilizăbil, -ă adj. (despre materiale, obiecte etc.) refolosibil, revalorificabil. Sticlele din material plastic pot fi reutilizabile. revalorifică vb. I. tr. 1 (compl. indică evenimente, opere literare sau ştiinţifice, autori etc.) a reconsidera. Istoricii au revalorificat evenimentele din acea perioadă tulbure a ţării. Criticii literari au revalorificat opera acestui scriitor interzis timp de decenii. 2 (compl. indică materiale, obiecte etc.) a refolosi, a revalorifica, revalorificăbil adj. (despre materiale, obiecte etc.) refolosibil, reutilizăbil. revalorificăre s.f. reconsiderare. Criticii literari şi-ay propus revalorificarea operei acestui scriitor interzis timp de decenii. 15571 reveneală revanşă s.f. <înv.> răsplătire. După râul pe care l-a suferit din cauza lui, aşteaptă momentul revanşei. revanşism s.n. spirit de revanşă. Revanşismul este dorinţa de răzbunare. A devenit un om stăpânit de revanşism pentru că a avut mult de suferit pe nedrept. revărsă vb. 1.11 refl. (despre ape curgătoare) a deborda, a deversa, a tălăzui, a se vărsa, a se desfunda, a buti, a puhoia. Râurile se revarsă din cauza ploilor abundente. 2 refl. (despre ape curgătoare) a inunda, a submerge, <înv. şi pop.> a se năbuşi, <înv. şi reg.> a exunda, a se năboi2. Râurile se revarsă mai ales primăvara, după topirea zăpezii. 3 refl. (despre pâr) a se învoita, <înv. şi pop.> a se slobozi. Pletele i se revarsă pe umeri. 4 refl. (mai ales fig.; despre mirosuri) a adia, a se difuza, a se împrăştia, a se propaga, a se răspândi, a răzbate, a răzbi, a se lăţi. Parfumul crinilor se revarsă peste tot. 5 tr. (mai ales fig.; despre surse de lumină, de căldură etc.; compl. indică radiaţii, emanaţii etc.) a difuza, a împrăştia, a propaga, a răspândi, a risipi, a vărsa, <înv.> a răsfuga, a răsufla. Becul puternic de la intrare revarsă lumina în toate colţurile curţii. Radiatorul revarsă căldură. 6 tr. (pop.; compl indică materii informă de pulbere, de granule etc.) v. împrăştia. Prefira. Presăra. Răsfira. Răspândi. Risipi. 7 refl. (înv.; despre râuri, fluvii etc.; cu determ. locale) v. Vărsa. II fig. 1 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; despre lacrimi) a se vărsa. La primirea veştii, lacrimile au început să i se reverse pe obraji. 2 refl. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte, părţi ale corpului etc.) a atârna, a cădea, a curge, a spânzura. Panglicile de la pălărie i se revarsă pe spate. I se revarsă burta, de gras ce este. 3 refl. (despre sentimente, stări sufleteşti etc.) a deborda, a irupe, a se vărsa. Bucuria ei se revarsă, lacrimi de fericire inundându-i faţa. 4 tr. , refl. a (se) degaja, a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a răsufla, a respira. Fiinţa ei revarsă bunătate. Din paginile romanului se revarsă revolta intelectualului prins în mrejele unei societăţi ostile. 5 refl. (despre aşezări, ţinuturi, peisaje etc.) a se desfăşura, a se întinde, a se deşira, a se deşterne, a se destinde. Oraşul Iaşi se revarsă pe şapte coline. 6 refl. (înv.; despre idei, concepţii, ştiinţe, tehnici etc.) v. Pătrunde. Propaga. Răspândi, revărsâre s.f. 11 iluviu, iluviune, inundare, inundaţie, înec, potop, tălăzuire, potopenie, ponou, <înv.> revărsătură, umflătură, undătură, venire. în ultimii ani ţările europene s-au confruntat cu mari revărsări de ape. 2 (mai ales fig.; urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică radiaţii, emanaţii, mirosuri etc.) difuzare, împrăştiere, propagare, răspândire, vărsare. A pus la intrare un bec puternic pentru revărsarea luminii în toate colţurile curţii. Revărsarea căldurii de la calorifer este uniformă în cameră. II fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) abundenţă, afluenţă, belşug, bogăţie, exces, îmbel-şugare, îndestulare, noian, opulenţă, prisos, ubertate, cornul abundenţei (v. corn), lux, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbel-şugării (v. com). La începutul verii este revărsare de legume în pieţe. revărsăt1 s.n. fig. (pop. şi fam.) v. Debut, început. Start. revărsăt2, -ă adj. (reg.; despre flori sau, p. ext., despre unele plante) v. Bătut2. Bogat, înfoiat. învoit. Rotat. revărsătură s.f. (înv.) v. Iluviu. Iluviune. Inundare. Inundaţie. înec. Potop. Revărsare, revăzut, -ă adj. (despre texte, scrieri, ediţii etc.) controlat, revizuit, verificat. Articolul revăzut este bun de tipar. revânzăre s.f. revindere. Revânzarea unui bun se face pentru a câştiga un profit. revedeă vb. II. 1 tr., refl. a (se) regăsi, a (se) reîntâlni. Cei doi prieteni s-au revăzut după ani de zile. 2 refl. (mai ales în formule de salut, despre oameni) a se vedea. Să ne revedem cu bine! 3 tr. (compl indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) a cerceta, a controla, a inspecta, a revizui, a vedea, a verifica, a ţărcălui, <înv.> a legitima, a revedui, a teorisi. Inspectorii au revăzut toate actele financiare ale firmei. 4 tr. (compl. indică texte, scrieri, ediţii etc.) a revizui. A revăzut articolul înainte de a-l da spre publicare. 5 tr. (compl. indică lecţii, cursuri, materii de învăţat etc.) a recapitula, a repeta. A revăzut toată materia înaintea examenului. revedere s.f. 1 regăsire, reîntâlnire. Revederea celor doi prieteni după ani de zile a fost emoţionantă. 2 revizie, revizuire. înainte de publicare, orice text se dă spre revedere unui revizor. 3 recapitulare, repetare, repetiţie, <înv.> procitanie. Şi-a rezervat două zile pentru revederea materiei înaintea examenului. revedui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) v. Cerceta. Controla. Inspecta. Revedea. Revizui. Vedea. Verifica. revelă vb. 1.1 tr. (compl. indică ilegalităţi, abateri etc.) a arăta, a dezvălui, a releva, a sesiza. Comisia a revelat procuraturii neregulile financiare descoperite în instituţie. 2 tr. (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a spune, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi revelează cât de mult îl iubeşte. Nu-şi revelează nimănui sentimentele. 3 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales însuşiri, caracteristici etc. ale oamenilor) a arăta, a descoperi, a dezvălui, a decela. Oglinda îi revelează urâţenia. Vorbele îi revelează adevărata fire. 4 refl. (despre obiecte, piesaje etc. sau despre stări, situaţii etc.) a apărea, se arăta, a se ivi, a se înfăţişa, <înv.> a se dezveli, a se lămuri, a se destăinui. Crestele munţilor se revelează în toată măreţia lor. 5 refl. (despre Dumnezeu, zeităţi, fiinţe supranaturale etc.) a se arăta. Fecioara Maria se revelează în vise multor femei. 6 tr. (fotogr.; compl. indică filme fotografice) a developa. A revelat filmele într-un atelier specializat. revelăre s.f. 1 arătare, dezvăluire. Revelarea neregulilor din acte i-a atras aprecierea comisiei de control 2 destăinuire, dezvăluire, divulgare, împărtăşire, încredinţare, mărturisire, spovedire, <înv.> divulgaţie, dezvelire, devoalare. Revelarea sentimentelor lui nu i-a atras dragostea fetei. 3 descoperire, dezvăluire, revelaţie, decelare, decelaţie. Revelarea secretului acestei femei a fost imposibilă. revelator, -oâre adj., s.n. I adj. 1 (despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) elocvent, semnificativ, <înv.> spunător. Exemplul lui este revelator şi nu poate fi respins. Protestul său este revelator. 2 reprezentativ, semnificativ, simbolic, emblematic. A ales ca motto pentru volumul său de poezii un vers revelator. II s.n. (fotogr.) developant, developator. Cu ajutorul revelatoarelor se face developarea materialelor fotografice impresionate. revelăţie s.f. 1 descoperire, dezvăluire, revelare, decelare, decelaţie. Revelaţia secretului acestei femei a fost imposibilă. 2 otcârvenie, iluminare, lumină, iluminaţie. în acel moment tensionat a avut revelaţia propriului ei secret. S-a oprit brusc ca străbătut de o revelaţie. 3 (în credinţele religioase) apariţie, arătare, vedenie, viziune, <înv.> arătat, uimire, vedere. Revelaţia Sfintei Parascheva în vis i-a creat o profundă linişte sufletească. revendică vb. I. tr. 1 (compl. indică bunuri, drepturi etc.) a cere, a pretinde, a reclama, a solicita, <înv. şi reg.> a striga, <înv.> a pretendelui, a pretendui, a vindica, a pretenderisi, a trage. A revendicat autorităţilor casa care i-a fost naţionalizată. Greviştii au revendicat primirea drepturilor băneşti la timp. 2 (compl. indică în special atentate) a(-şi) asuma. Nicio grupare teroristă nu a revendicat încă atentatul. revendicăre s.f. cerere, pretenţie, revendicaţie, <înv.> pretendă, pretenderimă, teclif, teclifat. Revendicarea greviştilor de a li se da drepturile băneşti la timp a fost satisfăcută. revendicăt, -ă adj. (despre bunuri, drepturi etc.) cerut2, pretins, reclamat. După un proces care a durat ani, a primit casa revendicată. revendicăţie s.f. cerere, pretenţie, revendicare, <înv.> pretendă, pretenderimă, teclif, teclifat. reveneălă s.f. 1 jilăveălă, udătură, umezeală, umiditate, reavăn, udeală, crihală, udelişte, <înv.> umejune. Dimineaţa, în aer se simte miros de reveneală de la pământul acoperit de rouă. 2 (rar) v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum. 3 (reg.) v. Igrasie. Jilăveălă. Mucegai. Umezeală. 4 (reg.) v. Răcoare. Răcoreală. 5 (reg.) reveni v. Adiere. Boare. Briză. Pală1. Suflare. Suflu. Undă. 6 (arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. reveni1 vb. IV. intr. 11 (despre oameni) a se reîntoarce, a se retuma, a se reîntur-na. La bătrâneţe, a revenit în satul natal, după ce toată viaţa a stat în oraş. Alergătorii au revenit la linia de start, deoarece arbitrii au considerat sprintul greşit. 2 (în opoz. cu „a pleca”; despre fiinţe) a se înapoia2, a se întoarce, a veni, a se cârni, a se întuma, a merge, <înv. şi reg.> a se desturna, a proveni2, <înv.> a se toarce, a se turna1. A revenit acasă seara, târziu. 3 (despre fiinţe) a se întoarce, a reapărea, a se reivi. Mistreţii au revenit în sat, căutând hrană. 4 (despre oameni) a reapărea. Fostul senator a revenit pe scena politică la cererea partidului din care face parte. 5 (despre anotimpuri, vreme) a se întoarce. Primăvara a revenit după o iarnă grea. 6 (fiz.; despre raze, radiaţii, unde) a se întoarce, a se răsfrânge, a se reflecta, a se repercuta, a reverbera, <înv.> a se refrânge. Unda sonoră revine când întâlneşte un obstacol. 7 (urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a recădea. A lăsat perdeaua să revină în poziţia iniţială. 8 (despre sentimente, gânduri, senzaţii etc.) a se întoarce. Când l-a revăzut, i-a revenit antipatia pentru el. Gândul plecării din ţară revine obsesiv. După un timp i-a revenit greaţa. 9 (despre stări, boli etc.) a se întoarce, a reapărea, a recidiva, a se întuma. Gripa i-a revenit. I11 (despre oameni; adesea wmat de determ. introduse prin prep. „asupra”) a se răzgândi, a se întoarce, a cârni. După câtva timp a revenit şi a acceptat colaborarea la proiect. - De ce ai revenit şi ai invitat-o la petrecere? 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) a se dezmetici, a se reculege, a se recâştiga, <înv. şi reg.> a se dezmeţi, a se dezmânta, <înv.> a se desholba, a se recuceri, a se remite, a se regăsi, a se replia, a se trezi, a se dezbăta. S-a pierdut pentru o clipă la primirea veştii, dar şi-a revenit repede. II11 (constr. cu unpron. pers. în dat.; despre sarcini, obligaţii etc.) a incumba, a afera. Părinţilor le revine datoria de a-şi creşte copiii. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre bani, bunuri etc.) a se cădea, a se cuveni, <înv. şi reg.> a veni. Această parte de moştenire îi revine lui. 3 (despre lucruri care pot fi cumpărate) a costa, a face, a fi, a preţui, a valora, a ţine, <înv. şi reg.> a veni, <înv.> a costălui, a costisi, a valuta. Pentru un apartament dintr-o zonă rezidenţială revin sute de mii de euro. revenP vb. IV. 1 intr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică mai ales pământul) v. Jilavi. Umezi. 2 tr., refl. (reg.) v. Răci. Răcori, revenire s.f. 11 reîntoarcere, returnare, reînturnare. După ce a stat toată viaţa în oraş, revenirea, la bătrâneţe, în satul natal afost un vis împlinit. Revenirea alergătorilor la linia de start afost decizia arbitrilor. 2 (în opoz. cu „plecare”) înapoiere, întoarcere, întors1, venire, venit1, câmire,întumare, înturnat1, cârniş. Nu a mai găsit pe nimeni acasă la revenirea din oraş. 3 întoarcere, reapariţie, reivire. S-au luat măsuri de protecţie a gospodăriilor după revenirea mistreţilor în sat. 4 reapariţie. Revenirea fostului senator pe scena politică afost cerută de partidul din care face parte. 5 întoarcere. Apariţia ghioceilor este un semn de revenire a primăverii. 6 întoarcere, r^3ţ)ariţie, recidi-vare, recurenţă. Revenirea gripei era previzibilă, deoarece a întrerupt tratamentul prescris. I11 răzgândire, întoarcere, câmire. - Cum se explică revenirea ta în ceea ce priveşte colaborarea la proiect? 2 dezmeticire, reculegere, <înv. şi reg.> dezmeţire, <înv.> dezameţeală, regăsire, trezire, dezbătare. Din fericire, revenirea din şocul produs de vestea primită afost rapidă. revenâs, -oăsă adj. (reg.; mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2. revent s.m. (bot.) 1 Rheum officinale; rubarbă, rabarbură. 2 (reg.) v. Lavandă. Levănţică (Lavandula angustifolia). rever s.n. (sport; în tenis) backhand. Reverul se execută pe partea stângă, printr-o mişcare de jos în sus, cu partea exterioară a paletei sau a rachetei. reverberă vb. I. tr. 1 (fiz.; compl. indică raze, radiaţii, unde) a întoarce, a răsfrânge, a reflecta, a repercuta, a reveni1, <înv.> a refrânge. Suprafaţa de separaţie a două medii diferite reverberează razele de lumină în mediul din care au venit. 2 (rar, compl. indică spaţii, încăperi, drumuri etc.) v. Lumina, reverendă s.f. (bis.) anteriu, sutană, caftan, mintie, <înv.> libadea. Reverenda preotului este de mătase. reverenţă s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a face”) închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, temenea, compliment, pleoştire, plocon, <înv.> plecare, selamlâc, talâm. Face o reverenţă în faţa suveranului. 2 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, stimă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epiti-mie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de reverenţa prietenilor. 3 cuviinţă, decenţă, politeţe, respect, urbanitate, supunere, <înv.> cuvenire, celibilâc, urbanism. Are un comportament plin de reverenţă. reverenţiăl, -ă adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) ceremonial, ceremonios, protocolar, reverenţios, solemn, reverenţiâs, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) ceremonial, ceremonios, protocolar, reveren-ţial, solemn. Totdeauna a avut o atitudine reverenţioasăfaţă de profesorul său. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. |1558 ale lor) condescendent, cuviincios, decent, deferent, politicos, respectuos, smerit, <înv.> smerin. Este un tânăr reverenţios cu toată lumea. Are o atitudine reverenţi-oasăfaţă de persoanele în vârstă. II adv. (modal) politicos, respectuos. La intrarea în sală, salută reverenţios pe cei prezenţi. reverie s.f. 1 contemplare, contemplaţie, meditaţie, vis, visare, toropeală, aiurare, <înv.> visărie, visătură, eter. Fata nu îl observă, fiind cufundată în reverie. 2 uitare de sine, visare. Tresări, scos din reverie. Adesea, în nopţile senine de vară îl învăluiau liniştea sufletească şi reveria. revers s.n. 1 (în opoz. cu „avers”; la monede, medalii etc.) arol, dos, pajură, areşcă. 2 (biochim.) revers-transcriptoză = transcriptază invers! Reversul-transcriptoză este o enzimă asociată unor virusuri cancerigene sau leucemice ori virusului SIDA. 3 (la file de carte, de caiet etc. scrise; înv.) v. Dos. Verso. reversie s.f. = reversiune. reversiune (reversie) s.f. 1 (biol.) atavism, ereditate ancestrală, ereditate de revenire. Reversiunea indică înrudirea filogenetică a organismelor. 2 (lingv.) conversiune. într-o reversiune se reiau în ordine inversă termenii unei sintagme sau fraze, fără ca înţelesul să sufere. revestivb. IV. tr. (înv.) 1 (jur.; compl. indică acte, acţiuni etc.) v. învesti. 2 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. îmbrăca. Lua. Pune. revestire s.f. (înv.) v. Echipare. îmbrăcare. îmbrăcat1. înveşmântare. revestit1, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Ultracunoscut. Vestit. revestit2, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Echipat. îmbrăcat2. înveşmântat, revigora vb. I refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe) a (se) energiza, a (se) înviora, a (se) reface, a (se) restabili, a revitaliza, a revivifia, a (se) învioşa, a împrospăta, a (se) redresa, a (se) remonta, a renaşte. După o cură de vitamine s-a mai revigorat. Un somn bun l-a revigorat. revigorânt, -ă adj. însufleţitor, înviorător, revigorator, revitalizant, vivifiant, <înv.> vivific, vivificator. Cafeaua are proprietăţi revigorante. Atmosfera din discotecă este revigorantă. revigorare s.f. înviorare, refacere, restabilire, revitalizare, revivifiere, redresare, remontare, renaştere, redresament. Revigorarea organismului se face simţită după o cură de vitamine. revigorât, -ă adj. (despre oameni sau despre organismul lor) revitalizat. Se simte revigorat după concediul petrecut la munte. revigorator, -oare adj. însufleţitor, înviorător, revigorânt, revitalizant, vivifiant, <înv.> vivific, vivificator. revinde vb. III. tr. (compl. indică bunuri, mărfuri etc.) a previnde. A cumpărat 1559| cu ani în urmă un teren cu un preţ mic, iar acum îl revinde avantajos. revmdere s.f. revânzare. Revinderea unui bun se face pentru a câştiga un profit. reviriment s.n. 1 înviorare, renaştere. între cele două războaie mondiale în cultura română a avut loc un reviriment literar important. 2 (fin.; înv.) reviriment de fonduri v. Virament. revistă s.f. 1 (jurnal.) <înv.> foaie. Aşteptând să intre la oftalmolog răsfoieşte o revistă de specialitate. 2 spectacol de varietăţi, varietăţi (v. varietate). Arşinel şi Stela Popescu sunt figuri marcante ale revistei româneşti. revitalizâ vb. I. tr. (compl. indică fiinţe) a energiza, a înviora, a reface, a restabili, a revigora, a revivifia, a învioşa, a împrospăta, a redresa, a remonta, a renaşte. Un somn bun l-a revitalizat. revitalizânt, -ă adj. însufleţitor, înviorător, revigorant, revigorator, vivifiant, <înv.> vivific, vivificator. Cafeaua are proprietăţi revitalizante. Atmosfera din discotecă este revitalizantă. revitalizâre s.f. înviorare, refacere, restabilire, revigorare, revivifiere, redresare, remontare, renaştere, redresament. Revita-lizarea organismului se face simţită după o cură de vitamine. revitalizât, -ă adj. (despre oameni sau despre organismul lor) revigorat. Se simte revitalizat după concediul petrecut la munte. revivifiâ vb. I. tr. (compl. indică fiinţe) a energiza, a înviora, a reface, a restabili a revigora, a revitaliza, a învioşa, a împrospăta, a redresa, a remonta, a renaşte, revivifiere s.f. înviorare, refacere, restabilire, revigorare, revitalizare, redresare, remontare, renaştere, redresament. revizie s.f. 1 control, inspectare, inspecţie, verificare, paratirisis. Revizia comisiei ministeriale a luat prin surprindere conducerea spitalului. 2 cercetare, control, revizuire, verificare, <înv.> teorie, teorisire, teorisis. Inspectorii au început revizia actelor financiare ale firmei. 3 revedere, revizuire. înainte de publicare, orice text se dă spre revizie unui revizor. revizor s.m. (în edituri, tipografii etc.) corector, îndreptător, <înv.> prot1. Ceea ce face revizorul solicită la maximum atenţia. revizui vb. IV. tr. 1 (compl. indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) a cerceta, a controla, a inspecta, a revedea, a vedea, a verifica, a ţărcălui, <înv.> a legitima, a revedui, a teorisi. Inspectorii au revizuit toate actele financiare ale firmei. 2 (compl indică texte, scrieri, ediţii etc.) a revedea. A revizuit articolul înainte de a-l da spre publicare. revizuire s.f. 1 cercetare, control, revizie, verificare, <înv.> teorie, teorisire, teorisis. 2 controlare, verificare. înainte de a urca pe munte, se impune revizuirea stării echipamentului. 3 revedere, revizie, revizuit, -ă adj. 1 controlat, verificat. Echipamentul tehnic revizuit corespunde standardelor. 2 (despre texte, scrieri, ediţii etc.) controlat, revăzut, verificat. Articolul revizuit este bun de tipar. revmaticâle s.f. pl. (med., med. vet.; înv.) v. Reumatism. revocă1 vb. I. tr. 1 (compl. indică ordine, comenzi, invitaţii, întâlniri, reuniuni etc.) a anula, a contramanda, a decomanda, <înv.> a revocălui. A revocat ordinul de plată. 2 (compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) a desărcina, a destitui, a elibera, a îndepărta, a scoate, a descăuna, a detrona, a mazili, a debarca, a zbura. Ministrul l-a revocat din funcţia de secretar de stat. 3 (polit.; compl. indică ambasadori, miniştri plenipotenţiari etc.) a rechema. După scandalul de la ambasadă, ambasadorul a fost revocat. 4 fig. (compl. indică afirmaţii, promisiuni, hotărâri etc.) a întoarce, a retracta, a retrage. Niciodată nu-şi revocă cuvântul dat. revocă2 vb. I. tr. (compl. indică persoane care nu mai există, evenimente, fapte, întâmplări din trecut etc.) a evoca, a reaminti, a redeştepta, a chema, a rechema, a reînvia. Când se simte singură şi părăsită, îşi revocă momentele fericite din viaţa ei. revocâbil, -ă adj. (despre acte, ordine, dispoziţii etc.) contramandabil. Testamentul este un act revocabil. revocare s.f. anulare, contramandare, deco-mandare, <înv.> revocaţie. Revocarea ordinului de plată a fost făcută prin tribunal. revocăt, -ă adj. 1 (despre ordine, comenzi, invitaţii, întâlniri, reuniuni etc.) anulat, contramandat. A aruncat ordinul de plată revocat. 2 (jur.; despre hotărâri judecătoreşti) anulat, casat. Hotărârea judecătorească revocată nu produce efect. 3 (despre persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) destituit, îndepărtat, scos2, detronat, mazilit2, debarcat. Consilierul revocat s-a întors la profesia de bază. revocaţie s.f. (înv.) v. Anulare. Contramandare. Decomandare. Revocare, revocălui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică ordine, comenzi, invitaţii, întâlniri, reuniuni etc.) v. Anula. Contramanda. Decomanda. Revoca1. revoltă vb. I. 1 refl. (despre colectivităţi, grupuri) a se agita, a se mişca, a se răscula, a se răzvrăti, a se ridica, a se tulbura, <înv. şi pop.> a se semeţi, a se scula, <înv. şi reg.> a se zurbălui, <înv.> a se buntui, a se burzului, a se haini, a se lărmui, a se oţărî, a se pristăvi, a se răscoli, a se răzmiriţi, a răzvesti, a se rebela, a se rocoşi, a se zavergisi. Salariaţii se revoltă din cauza reducerilor de personal. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) indigna, a (se) scandaliza, a se răzvrăti, <înv.> a (se) scandalisi, a (se) scăndăli, a răscula. Atitudinea indecentă a băiatului i-a revoltat pe toţi. S-a revoltat când a auzit că a fost învinovăţit pe nedrept. 3 refl. (despre oameni) a blestema. Adesea se revoltă pe viaţă din cauza greutăţilor. revoltănt,-ă adj., s.m. (înv.) 1 adj. (despre atitudini, gesturi etc. ale oamenilor) v. Incali- revoluţionariza ficabil. Necalificabil. Revoltător. Scandalos. 2 adj., s.m. v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat. revoltare s.f. indignare, revoltă, scandalizare, indignaţie, răzvrătire, oţărâre, oţăreală, <înv.> oţărime, răscoală. Atitudinea indecentă a băiatului a produs revolta-rea celor de faţă. revoltat, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. insurgent, răsculat, răzvrătit, rebel, sediţios, apostat, rebelionist, <înv. şi reg.> zurbagiu, sculat2, <înv.> bontaş,buntuşnic, burzuluit, răpştit, răsculător, rebelist, revoltant, rocoşan, rocoşelnic, rocoşit2, rocoşitor, zaver-giu, zurba, zurbav. Revoltaţii au început lupta. 2 adj. (despre oameni) indignat, scandalizat. Persoanele revoltate de atitudinea indecentă a băiatului au cerut pedepsirea acestuia. revoltă s.f. 1 agitare, agitaţie, răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, tulburare, turbulenţă, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, rebelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurbavă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, hainlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, rocoşitură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. Revolta sătenilor este justificată din cauza măsurilor luate de autorităţi. 2 indignare, revoltare, scandalizare, indignaţie, răzvrătire, oţărâre, oţăreală, <înv.> oţărime, răscoală, revoltător, -oâre adj. (despre atitudini, gesturi etc. ale oamenilor) incalificabil, necalificabil, scandalos, <înv. şi reg.> scăndălicios, <înv.> revoltant Tânărul are un comportament revoltător faţă de colege. Este de un individualism revoltător. revolut, -ă adj. (bot.; despre unele părţi ale plantelor) îndoit, întors2, răsfrânt, <înv.> reflex. Această plantă are frunzele revolute. revoluţie s.f. 1 (astron.) revoluţie siderală = perioadă siderală, <înv.> rotire siderală. Revoluţia siderală este intervalul de timp în care un astru revine în punctul din care a plecat; (înv.; în forma revoluţiune) revoluţi-une sinodică a lunii = <înv.> ocol sinodicesc. Revoluţiunea sinodică a lunii este efectuată de Lună într-o lună sinodică. 2 (pop.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. revoluţionâ vb. I. tr. (rar; compl. indică grupuri de oameni, naţiuni, regiuni etc.) a revoluţionariza. Patrioţii paşoptişti revoluţionau masele. revoluţionâr,-ă s.m.,s.f.,adj. 1 s.m.,s.f. <înv.> căuzaş. Nicolae Bălcescu a fost un revoluţionar. 2 adj. fig. (despre idei, concepţii, acţiuni, produse, metode etc.) dinamitard. Această teorie revoluţionară a provocat schimbări radicale în domeniul chimiei. revoluţionarizâ vb. I. tr. (rar; compl. indică grupuri de oameni, naţiuni, regiuni etc.) v. Revoluţiona. revoluţiune revoluţiune s.f. (astron.; înv.) = revoluţie, revolver s.n. 1 (milit.) pistol, jucărie, lifoşel, tapangea, focos, parapei, picior de porc, trancan, trăgaci, ţeavă. Când este în misiune, poartă revolver. 2 (tehn.) autocompresor, ciocan pneumatic (v. docar?). A achiziţionat de la o firmă specializată un revolver de producţie germană. rezalet s.n. (turc.; înv.) v. înjosire. Ruşine. Umilinţă. reză s.f. (tehn.; reg.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. rezbelator s.m. (milit.; înv.) v. Luptător. Războinic. rezbelic, -ă adj. (înv.) v. Războinic, rezbelnic, -ă adj. (înv.) v. Războinic, rezâcţie s.f. (chir.) absciziune. Medicul a recurs la rezecţia degetului din cauza cangrenei. rezedă s.f. (bot.) 1 Reseda odorata; rozetă, busuioc-domnesc, prescură, prescurea, rachiege, zmeurică, zmeuriţă. 2 Reseda luteo-la; rechie, prescurea, rachiege, rozetă, rozetă-galbenă, rozetă-sălbatică. 3 (reg.; şi rezedă-galbenă, rezedă-sălbatică) v. Rechie (Reseda lutea). rezemă vb. 1.11 tr., refl. (pas.) (compl. sau sub. gram. indică obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) a (se) propti, a (se) sprijini, a (se) susţine, a tutora, a (se) popri, a (se) prijini. Şi-a rezemat pereţii magaziei în mai mulţi stâlpi groşi. Aracii reazemă butucii viţei-de-vie. Poarta stricată se reazemă într-un par. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori părţi ale corpului lor) a (se) sprijini, a (se) susţine, a (se) ţine, a (se) propti. Simţind că leşină, s-a rezemat de un perete. îşi reazemă fruntea fierbinte de geamul rece pentru a-i trece durerea de cap. îşi reazemă mama, apucând-o de braţ. 3 refl. (despre oameni) a se lăsa. Fata se reazemă pe umărul lui. 4 tr. (compl. indică obiecte) a propti, a pune, a sprijini. Pentru a se urca în copac, a rezemat scara de trunchiul lui. II fig. 1 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) a aţinti, a fixa, a ţinti, a ţintui, a pironi, a scufunda. îşi reazemă, fascinat, ochii asupra tabloului. îl reazemă cu privirea. 2 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, a miza, a se susţine, a se închina. în argumentarea cercetării se reazemă pe date concrete. 3 intr. (înv.) v. Aspira. Aţinti. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Ţinti. Urmări. Visa. Viza2. rezemă re s.f. proptire, sprijinire, susţinere. A folosit mai mulţi stâlpi groşi pentru rezema-rea pereţilor magaziei. rezemăt, -ă adj. (despre obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) proptit, sprijinit, susţinut. Magazia rezemată în stâlpi are un aspect dezolant. rezemătoăre s.f. 1 spate, spătar2, spetează, <înv. şi reg.> spată, <înv.> răzimar. Se sprijină de rezemătoarea băncii. 2 (tehn.) reazem, sprijin. Printr-o rezemătoare se face legătura dintre două corpuri solide ale unui sistem tehnic. 3 (tehn.; la piuă) jug. Rezemătoarea se află în spatele maiurilor. 4 (constr.) balustradă, mână curentă, parapet, parmaclâc, pălimar, rampă, reazem, calindră, plimbă, sleme, stănog, strajă, trapazan, ţiitor, <înv.> parmac. Urcă scara blocului ţinându-se de rezemătoare. rezemătură s.f. (înv.) v.^Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere. rezerpmă s.f. (farm.) serpasil. Rezerpina este un alcaloid vegetal, cu acţiune sedativă şi hipotensivă. rezervă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică bilete, locuri în tren, în avion, la teatru, în hotel etc.) a opri, a păstra, a reţine, a ţine, <înv.> a acolisi. I-a rezervat bilete pentru premieră. I-a rezervat loc la rândul de la casă. 2 (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a opri, a păstra, a reţine, a ţine. I-a rezervat câteva felii de tort pentru când se va întoarce acasă. îşi rezervă de pe acum bani pentru concediu. 3 a lăsa, a opri, a păstra, a reţine. A rezervat loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste şi ziare. Pentru eventualii musafiri au fost rezervate câteva locuri la masă. II fig. 1 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, a urzi. Dumnezeu le-a rezervat numai bucurii. 2 refl. (fam.; mai ales despre oameni) v. Abţine. Domina, înfrâna. Opri. Răbda. Reţine. Stăpâni. Ţine. rezervăre s.f. oprire, păstrare, reţinere. Rezervarea biletelor pentru premiera de la operă afost destul de dificilă. rezervăt, -ă adj. 1 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om rezervăt. 2 (despre oameni) reticent, reţinut, pâşin, parcimonios. Este rezervat în faţa noului. Profesorul este rezervat cu laudele. Este rezervat în faţa gesturilor pline de efuziune. 3 (despre oameni sau despre firea lor) reţinut, măsurat2. Nu se avântă în discuţii, fiind un spirit rezervat. 4 (despre oameni) distant, neprietenos, nesociabil, frigid, glacial, rece. Tânăra este o persoană rezervată, lipsită de căldură, de curtoazie. 5 (despre manifestări, atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) distant, neprietenos, nesociabil, apatic, glacial, hieratic, îngheţat, rece. Are o atitudine rezervatăfaţă de colaboratori. rezervăţie s.f. (înv.) v. Depozit. Economie. Rezervă. Stoc. rezervă s.f. 11 depozit, economie, stoc, <înv.> rezervaţie. A făcut rezervă de alimente şi a supravieţuit până afost descoperit de salva-montişti. 2 (jur.) rezervă legală = rezervă succesorală; rezervă succesorală = rezervă legală. Testatorul nu poate dispune liber de rezerva succesorală, aceasta fiind rezervată de |1560 lege unor anumiţi moştenitori. 3 marjă, margine. Planifică ora plecării spre aeroport cu o rezervă de siguranţă, ca să fie siguri că se încadrează în timp. II (constr.; în spitale) boxă. Bolnavul afost internat într-o rezervă cu un singur pat. II11 dubiu, incertitudine, incredulitate, îndoială, neîncredere, nesiguranţă, scepticism, şovăială, şovăire, dubitaţie, addubitaţie, <înv.> aporie, îndoiciune, îndoin-ţă, necredinţă, întrebare. Nu există nicio rezervă în ceea ce priveşte câştigarea concursului. 2 reţinere, modestie, smerenie, măsură. îi invidiază rezerva în comportare. 3 reticenţă, reţinere, parcimonie. Rezerva în faţa noului este o caracteristică a persoanelor conservatoare. Ca ziarist, manifestă rezervă în folosirea informaţiilor provenite din surse nesigure. 4 (constr. mai ales cu vb. ca „a avea”, „a aduce”, „a face”, „a ridica”) critică (v. critic), obiecţie, observaţie, observare. Are unele rezerve cu privire la conţinutul studiului. IV fig. 1 răceală, reţinere, sobrietate. La început a fost primit cu rezervă în grupul br, dar, cu timpul au devenit buni prieteni. Sesizează rezerva din glasul lui când vorbeşte cu persoane incomode. 2 atenţie, băgare de seamă, circumspecţie, grijă, luare-aminte, precauţie, prevedere, prudenţă, sobrietate. Poliţia rutieră recomandă rezervă în trafic. 3 (la pl. rezerve) posibilităţi (v. posibilitate). O să mai audă de el, fiindcă nu şi-a epuizat toate rezervele. 4 jenă, ruşine, sfială, sfiiciune, stânjeneală, stânjenire, stinghereală, stingherire. Minte fără nicio rezervă. rezervor s.n. bazin. S-au construit de-a lungul râurilor rezervoare de deversare a apei excedentare. rezice vb. III. tr. (înv.; compl. indică afirmaţii făcute anterior, spusele, ideile cuiva etc.) v. Repeta. rezidă vb. I. intr. I (cu determ. introduse prin prep „în”) 1 a consista, a consta, a sta, <înv.> a stărui. - în ce rezidă această tehnică? 2 a se afla, a consta, a exista. Secretul reuşitei rezidă în muncă şi în devotament. II (rar; despre oameni) <înv.> a rezidui. Rezidează într-un orăşel de munte. rezident s.m. (polit.; în trecut) <în trecut> ministru rezident. Rezidentul era inferior în grad unui ministru plenipotenţiar sau unui ambasador. rezidenţă s.f. reşedinţă, sediu, <înv. şi reg.> sălaş, <înv.> locuinţă, şedere, şez, şezământ1, stoliţă. Regele şi-a părăsit rezidenţa pentru a face o vizită oficială în străinătate. rezidi vb. IV. tr. (constr.; compl. indică clădiri, construcţii etc.) a reclădi, a reconstrui, a reînălţa, a reedifica. După incendiu, edilii satului au rezidit şcoala. rezidire s.f. (constr.) reclădire, reconstrucţie, reconstruire, reînălţare, reedificare. După incendiu, rezidirea şcolii a fost una dintre priorităţile edililor satului. rezidui vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Rezida. reziduu s.n. detritus. Cele mai multe specii de peşti se hrănesc cu reziduuri organice sau cu plante. 1561 | rezon rezil s.n. (fran.; înv.) v. Fileu. Plasă1, reziliă vb. I. tr. (jur.; compl. indică tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) a anula, a desface, a rezolva, <înv. şi pop.> a destocmi, a dezlega. Notarul i-a reziliat testamentul. reziliat, -ă adj. (jur.; despre tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) anulat, desfăcut, suspendat, <înv.> dezlegat2. Dubletul testamentului reziliat a rămas la notariat. reziliere s.f. (jur.) anulare, desfacere. Rezilierea testamentului s-a făcut la notariat. rezinâj s.n. (silv.) rezinare. Rezinajul este operaţia de extragere şi de colectare a răşinii din arborii răşinoşi. rezinare s.f. (silv.) rezinaj. rezrnă s.f. răşină. Rezinele naturale sunt lipicioase. rezistă vb. I. intr. 11 (despre obiecte, lucruri, substanţe etc.) a dura2, a se păstra, a ţine, a purta. Genţile de piele rezistă mai mult decât cele confecţionate din înlocuitori. Parfumurile de calitate rezistă timp îndelungat. 2 (de obicei constr. cu dat. sau cu determ. introduse prin prep. „la”) a suporta. Termosul nu a rezistat presiunii aburilor foarte fierbinţi şi s-a spart. Maşina nu a rezistat la impactul cu tirul. 3 (despre fiinţe sau despre obiecte, lucruri etc.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”) a duce2, a ţine. Cămila rezistă la secetă. Copilul poartă haine care rezistă la tăvăleală. 4 (despre sportivi, competitori etc.) a se ţine. Maratonistul român a rezistat în perfectă formă până la sfârşitul cursei. II (despre oameni) a se împotrivi, a se opune, <înv.> a (se) nevoi, a suferi, a se susţine. A rezistat protestului angajaţilor care nu acceptau măsurile propuse. rezistent, -ă adj. 11 (în opoz. cu „moale”; despre corpuri solide) dur, solid, tare, tenace, ţeapăn, vârtos, <înv.> vladnic. Corpurile rezistente au o structură compactă şi o mare coeziune moleculară. 2 (despre corpuri, obiecte etc.) puternic, solid, tare, trainic, zdravăn, sănătos, răbdător. Zidul cetăţii este rezistent. Tavanul se sprijină pe colonade rezistente. 3 (despre fiinţe, în special despre oameni sau, p. ext., despre anumite organe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) puternic, tare, pilos, răbduriu, învârtoşat. Deşi copleşit de necazuri, este un om rezistent. Este rezistent la infecţii. A trecut cu bine de operaţie, deoarece are inima rezistentă. II (în opoz. cu „temporar”, „trecător 0 1 (despre obiecte, construcţii etc.) dăinuitor, durabil, solid, stabil, temeinic, trainic, tenabil, purtăreţ, ţeapăn, vârtos, <înv.> nestrămutat, sigur, teme-ielnic, ţiitor, robust. Multe dintre cetăţile rezistente impresionează prin măreţie. 2 (despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) durabil, trainic, viabil. Opera poetului este rezistentă prin perfecţiunea ei. 3 durabil, peren, persistent, stăruitor, trainic, vivace, <înv.> îndelungă-reţ. Efectul băilor cu ape termale asupra organismului este rezistent. rezistenţă s.f. 11 duritate, soliditate, tărie, tenacitate, vârtoşenie, <înv.> tărime, vârtoşare, vârtute. Fierul are o rezistenţă mai mare decât alte metale. 2 (fiz.) rezistenţă electrică specifică = rezistivitate. Rezistivitatea electrică specifică este egală cu rezistenţa electrică a unui cub dintr-un material, având muchia egală cu unitatea; rezistenţă magnetică = reluctanţă. Rezistenţa magnetică este egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit şi fluxul magnetic care străbate circuitul. 3 (concr.; electr.) rezistor. Rezistenţele sunt folosite în construcţia reostatelor, a aparatelor electrice de încălzit etc. I11 durabilitate, soliditate, stabilitate, tărie, temeinicie, trăinicie, <înv. şi reg.> statornicie, <înv.> nestrămutare, tărime, vâr-toşie, vârtoşime. Ceea ce impresionează la această mănăstire este rezistenţa zidurilor care o înconjoară. 2 durabilitate, trăinicie, viabilitate. Rezistenţa operei poetului este o certitudine. III frondă, împotrivire, oponenţă, opozabilitate, opoziţie, opunere, <înv.> împon-cişare, împotriveală, îndărătnicie, întâmpinare, potrivire, potrivnicie, pricinuire, stare împotrivă, stare în contră, obstrucţie. A întâmpinat rezistenţa angajaţilor din cauza măsurilor propuse. rezistiv, -ă adj. (despre oameni) ambiţios, încăpăţânat, îndărătnic, îndârjit, perseverent, stăruitor. Este extrem de rezistiv în încercarea de a-şi îndeplini visurile. reziştivităte s.f. (fiz.) rezistenţă electrică specifică. rezistor s.n. (electr.) rezistenţă, rezi'tă s.f. (chim.) bachelită C. Rezita este folosită în electrotehnică la fabricarea izolatoarelor electrice. rezitol s.m. (chim.) bachelită B. Rezitolul se obţine ca produs intermediar în reacţia de policondensare a fenolului cuformaldehida. rezol s.m. (chim.) bachelită A. Rezolul este folosit ca lac izolant în electrotehnică. rezolut, -ă adj. (înv.; despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Categoric. Decis. Expres2. Ferm. Formal. Hotărât. Neezitant. Neoscilant. Net2. Tranşant, rezolutiv, -ă adj. (farm., med; despre medicamente, soluţii sau despre medicaţii) <înv.> resolvant. Un medicament rezolutiv are proprietatea de a micşora o inflamaţie. rezoluţie s.f. 11 decizie, hotărâre, <înv.> rezolvare, tratament, carar. Rezoluţia consiliului trebuie respectată. 2 apostilă, nadpis. Rezoluţia se scrie pe o cerere, pe un raport sau pe un alt act oficial. II (med., med. vet.) resorbţie. Rezoluţia este procesul de dispariţie lentă, prin absorbţie treptată, a unui ţesut sau organ, de obicei străin organismului. rezolvă vb. I. 11 tr. (compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) a clarifica, a desluşi, a elucida, a explica, a explicita, a lămuri, a limpezi, a preciza, a soluţiona, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfeti, a dezamesteca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie rezolvat nu este apariţia acestei credinţe, ci menţinerea ei. Câteodată, în loc să rezolve, strică. 2 tr. (compl. indică litigii, controverse, conflicte etc.) a clarifica, a lichida, a soluţiona, <înv.> a paravlepsi. Părinţii au reuşit să rezolve disensiunile dintre ei. 3 tr. a aranja, a orândui, <înv.> a chivernisi. A plecat în oraş ca să rezolve nişte treburi. 4 tr. a soluţiona, a bifa1. A mai rezolvat încă o acţiune care rămăsese neterminată. 5 tr. (compl. indică probleme, conflicte etc.) a tranşa. A rezolvat conflictul în favoarea sa. 6 tr. (compl. indică o evoluţie viitoare a unor stări, acţiuni etc.) a decide, a delibera, a hotărî, a soluţiona, a stabili, a pecetlui. Urma să rezolve strategia de dezvoltare economică. 7 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat; rar; compl. indică misiuni, obligaţii etc.) v. îndeplini. înfăptui. Realiza. 8 tr., refl. (chim.; rar; compl. sau sub. indică substanţe, materii) v. Descompune. Dizolva. Solvi. 9 tr. (jur.; rar; compl. indică tratate, contracte, învoieli, înţelegeri, căsătorii etc.) v. Anula. Desface. Rezilia. 10 refl. (rar; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”) v. Preface. Schimba. Transforma. 11 refl. (med., med. vet.; rar) v. Resorbi. 12 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) v. Despărţi. Dezbina. Dezmembra. Divide. Diviza. Fracţi-ona. împărţi. Scinda. Sciziona. Separa. 13 tr., refl. pas. (înv.; compl. sau sub. gram. indică soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) v. Alege. Decide. Fixa. Hotărî. Stabili. Il.tr. fig. (compl. indică dificultăţi, neajunsuri etc.) a depăşi, a surmonta, a răzbi, a birui, a înfrânge, a învinge, a răzbi, a dovedi. în scurt timp au reuşit să rezolve toate greutăţile. rezolvabil, -ă adj. (despre probleme, situaţii etc.) soluţionabil, solubil. Problema pe care o are calculatorul este rezolvabilă. rezolvare s.f. I 1 clarificare, desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, explicitare, lămurire, limpezire, precizare, soluţie, soluţionare, <înv.> desluşeală, răspicare, dezamestecare. Rezolvarea menţinerii acestei credinţe este dificilă. 2 clarificare, soluţionare. Părinţii au intervenit în rezolvarea disensiunilor dintre ei. 3 soluţionare, bifare. Şi-a propus rezolvarea acţiunii care rămăsese neterminată. 4 tranşare. A făcut în aşa fel încât rezolvarea conflictului a fost în favoarea sa. 5 (înv.) v. Decizie. Hotărâre. Rezoluţie. 11 (concr.; mat.) dezlegare, răspuns, rezultat, soluţie. Elevul a găsit rezolvarea problemei de geometrie. rezolvat, -ă adj. soluţionat, bifat. Chestiunile rezolvate erau notate într-un carnet. rez6n s.n. (fran.; înv.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) v. Argument, îndreptăţire. Justificare. Justificaţie. Legitimare. Legitimitate. Motiv. Motivare. Motivaţie. Raţiune. Temei. 2 v. Argument. Considerent Raţionament. 3 v. Raţionament. 4 v. Judecată. Minte. Raţiune. 5 v. Dreptate. Justeţe. Temeinicie. 6 v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei. rezona |1562 rezonâ vb. I. intr. (înv.) 1 (despre oameni) v. Chibzui. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta. 2 {despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) v. Murmura. Protesta. rezonabil, -ă adj. 1 (despre oameni) cuminte, cumpănit, echilibrat, moderat, raţional, <înv.> rezonat. Este un tânăr rezonabil, manifestând cumpătare, sobrietate în acţiunile lui. 2 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folositor, gândit, înţelept, judecat, judicios, pertinent, raţional, socotit2, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi rezonabile. 3 (despre preţuri) acceptabil, accesibil, confortabil, convenabil, moderat, modic, potrivit, omenesc, modest, pasabil. Şi-a cumpărat haina la un preţ rezonabil rezonament s.n. (înv.) 1 v. Raţionament. 2 v. Argument. Considerent. Raţionament. 3 v. Polemică (v. polemic). rezonant, -ă adj. (în opoz. cu „slab”, „stins”; despre voce, sunete, zgomote etc.) amplu, detunător, intens, puternic, răsunător, ridicat2, tare, tonant, tunător, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este rezonant. rezonanţă s.f. 11 (muz.) răsunet, sonoritate, timbru, ton2. Rezonanţa orgii îi umple sufletul de visare. Această vioară are o rezonanţă deosebită. 2 (fiz.) rezonanţa electronică de spin = rezonanţă paramagnetică electronică. Rezonanţa electronică de spin este o metodă de spectroscopie care se bazează pe absorbţia de energie a substanţelor chimice paramagne-tice aflate într-un câmp de microunde; rezonanţă magnetică nucleară = zeugmatografie. Rezonanţa magnetică nucleară, abreviată RMN, este o metodă fizică bazată pe proprietăţile magnetice ale atomilor, care se utilizează în studiul structurilor moleculare şi ca tehnică imagistică; rezonanţă paramagnetică electronică = rezonanţă electronică de spin. 3 (fon.; rar) v. Timbru. II fig. interes, ecou, răsunet, răsunat, sunet. Articolele politice ale lui Eminescu au rezonanţă şi astăzi. rezonâre s.f. (log.; înv.) v. Deducere. Deducţie. Raţionare1. rezonat, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Cuminte. Cumpănit. Echilibrat. Moderat Raţional. Rezonabil. rezonirui vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Chibzui. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta, rezultă vb. I. 1 intr. (despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din”) a apărea, a decurge, a ieşi, a proveni1, a reieşi1, a urma, a origina, a răsări1, a străbate, a purcede, a veni, <înv.> a curge, a deveni. Spectacolul are unele lacune, care rezultă din pierderea viziunii lui globale. 2 intr. (de obicei cu determ. introduse prin prep. „din) a deriva, a proveni1, a se trage. Multe deprinderi rele rezultă din inconştienţă. 3 tr. a însemna, a se observa, a reieşi1, a se vedea, a urma, a se desluşi, a se desprinde. Din cele relatate rezultă că nu spune adevărul 4 intr. a apărea, a reieşi1, a se subînţelege. Vina lui rezultă clar din aceste documente. 5 intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) a proveni1, a veni, <înv.> a atârna. Paguba rezultă dintr-o proastă gestionare a resurselor. rezultăntă s.f. fig. consecinţ^fect, repercusiune, rezultat, urmare, impact, incidenţă, rod1, sechelă. rezultăts.n. 1 consecinţă,efect,repercusiune, urmare, <înv.> urmat, urmă, urmuire, impact, incidenţă, rezultantă, rod1, sechelă. Nu s-a gândit la rezultatele faptelor sale. 2 acţiune, efect, influenţă1, înrâurire, <înv.> lucrare. - Ce rezultat are ploaia asupra scoarţei terestre? 3 (mat) dezlegare, răspuns, rezolvare, soluţie. Elevul a găsit rezultatul problemei de geometrie. rezumă vb. I. I tr. 1 (compl indică texte citite, discursuri, prezentări etc.) a concentra, a prescurta, a reduce, a scurta, a sumari-za, a comprima, a condensa. A rezumat discursul din cauza lipsei de timp. 2 (compl. indică idei, expuneri etc.) a recapitula, a sintetiza, a chintesenţia, a sumariza, <înv.> a recapitului. Rezumă cele spuse pentru a ajunge la o concluzie. Au desprins ideile principale după ce au rezumat toate concluziile. 3 fig. a cumula, a îngloba, a însuma, a întruni. Este o personalitate unică întrucât rezumă însuşiri deosebite. II refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) 1 (despre oameni) a se limita, a se mărgini, a se mulţumi, a se opri, a se reduce, a se restrânge, a ţărmuri. Se rezumă la strictul necesar. 2 a se limita, a se mărgini, a se reduce, a sta, a se încheia. Şofatul nu se rezumă doar la cunoştinţele teoretice. Valoarea unui actor nu se rezumă numai la talent. rezumăre s.f. 11 concentrare, prescurtare, reducere, scurtare, comprimare, condensare. Afost nevoit să recurgă la rezumarea discursului său din cauza lipsei de timp. 2 recapitulare, sintetizare, <înv.> recapitulaţie. O concluzie se poate desprinde în urma rezumării celor spuse. Au desprins ideile principale după rezumarea concluziilor. II limitare, mărginire, reducere, restrângere. Salariile mici impun rezumarea la strictul necesar. rezumăt, -ă adj., s.n. I adj. (despre texte citite, discursuri, prezentări etc.) concentrat, prescurtat, redus, scurtat, comprimat, condensat2. A fost nevoit să recurgă la o expunere rezumată a discursului său din cauza lipsei de timp. II s.n. 1 prescurtare, <înv.> scriere în scurt, sinopsă. A realizat şi a publicat un rezumat al cunoscutului său roman-fluviu. 2 sinteză, sumar, <înv.> epitomă, extract, prescurt, perilipsis. Elevii au de alcătuit rezumatul acţiunii unei nuvele ca temă pentru acasă. rezumativ, -ă adj. 1 (despre expuneri, texte etc.) concis, sintetic, succint, sumar, scurt, <înv.> rezumator. A făcut un raport rezumativ privind deplasarea în străinătate. 2 recapitulativ. Lucrarea sa are la final un capitol rezumativ. rezumator, -oăre adj. (înv.) 1 (despre limbaj, stil, exprimare) v. Brevilocvent. Concentrat. Concis. Laconic. Lapidar. Scurt. Succint. 2 (despre expuneri, texte etc.) v. Concis. Rezumativ. Sintetic. Succint. Sumar, ribizli s.m. pl. (bot.; reg.) 1 v. Coacăz (Ribes rubrum). 2 v. Coacăză. 3 v. Agriş. Coa-căz-domnesc. Coacăz-sălbatic (Ribes grossu-laria). riboflavină s.f. (biochim., farm.) lactoflavină, vitamina B2. Riboflavina se află în lapte, ouă, cereale, legume, drojdie de bere etc. ribovirus s.n. (med.) virus ARN. Ribovirusul are materialul genetic format din acid ribonu-cleic. ribozom s.m. (biol) microzom. Ribozomul este un organit din citoplasmă de dimensiuni microscopice, cu rol important în biosinteza proteinelor, în transmiterea caracterelor ereditare etc. ricană vb. I. intr. (despre oameni) a rânji, a se jimba, a hârgi, a liscoti, a se târşi1. Bătrânul a început să ricaneze cu răutate la remarca tânărului. ricanăre s.f. rânjeală, rânjet, rânjire, rânjit1, rânjitură. Bătrânul şi-a strâmbat gura într-o ricanare plină de răutate. ricercăr s.n. (muz.) capriciu, fantezie. Ricercarul este o compoziţie de improvizaţie cu formă liberă şi caracter fantezist. rici s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ricin s.m. (bot.) Ricinus communis; căpuşă, ricină, iarba-boierilor (v. iarbă), iarba-boierului (v. iarbă), iarba-boilor (v. iarbă), turbă2. ricină s.f. (pop.) 1 (farm., ind.) v. Ulei de ricin (v. ulei1). Unt de ricin. 2 (bot) v. Căpuşă. Ricin (Ricinus communis). riduri s.n. pl. (reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă, rictus s.n. grimasă, schimonoseală, schimonosire, schimonositură, strâmbătură, schimă, strâmbet, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, izmeneală, ţachismă, <înv.> îngânăciune, oţărâ-tură, cehrea, smorfuri. A făcut un rictus de dispreţ când l-a văzut. rid s.n. (anat) crestătură, creţ, cută, dungă, încreţire, încreţitură, zbârcitură, şanţ1, <înv. şi reg.> zbârceală, zbârci1, încreţea-lă, ranţ, răvaş, vârstă2, boţitură, brazdă, pârâuţ. Bătrâna are o faţă plină de riduri. ridă vb. I. refl., tr. (sub. sau compl indică pielea, faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., părţi ale corpului lor) a (se) cuta, a (se) încreţi, a (se) zbârci, a se ratatina, a se şănţui, a se îngurzi, a se pomăi, a se pomi, a se pomisi, a se pungi,a se sfârlo-gi, a (se) boţi, a (se) brăzda, a (se) smochini, a (se) stafidi. înaintând în vârstă, obrazul i s-a ridat. I s-a ridat fruntea din cauză că stă tot timpul încruntat Bătrâneţea i-a ridat chipul. Mâinile care i s-au ridat îi trădează anii. 1563| ridica ridâre s.f. cutare2, încreţire, zbârcire, smochinire, stafidire. Ridarea pielii obrazului este consecinţa înaintării în vârstă. ridat, -ă adj. (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext, despre părţi ale corpului lor) crestat, creţ, cutat, încreţit, zbârcit, <înv. şi reg.> ghiuzit, îngurzit, pomăit, pungit, boţit, brăzdat, smochinit, stafidit, papacioc. Bătrâna are obrazul ridat. Mâinile ridate îi trădează vârsta. ridectomi'e s.f. (chir. plast.) lifting facial. Prin ridectomie se înlătură ridurile şi laxitatea pielii de la nivelul feţei şi al gâtului. ridică vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe etc.) a lua, a sălta, a sui, a urca. Bărbatul a ridicat sacul pe umeri. Tatăl îşi ridică fetiţa pe genunchi. 2 tr. (compl. indică obiecte) a înălţa. Ridică paharul în lumină pentru a vedea culoarea vinului. 3 tr. (compl. indică obiecte împrăştiate, răspândite, risipite) a aduna, a culege, a lua, a strânge, a tulduza. în fiecare zi ridică hainele copiilor împrăştiate peste tot în cameră. 4 tr. (compl. indică steaguri, pavilioane) a arbora, a înălţa. Când un vapor intră în apele teritoriale ale altei ţări, ridică şi pavilionul ţârii respective. 5 tr. (compl indică pânzele unei ambarcaţiuni) a înălţa, <înv.> a lua. Navigatorii ridică pânzele corăbiei înainte de a porni la drum. 6 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a trage. Ridică-ţi puţin fusta la spate! 7 tr. (compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) a îndoi, a întoarce, a răsfrânge, a sufleca, a sumete, a trage, a răsuci, a sumeca, a supune, <înv. şi reg.> a răsufleca, a suci2, a înfuleca, a sufleteca, a sumeteca. Pe ploaie, şi-a ridicat marginile pantalonilor pentru a nu le murdări de noroi. 8 tr. (compl. indică jaluzele, storuri) a trage. Ridică jaluzelele pentru a lăsa lumina să pătrundă în cameră. 9 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică poduri mobile, bariere etc.) a (se) suspenda. Au ridicat podul mobil pentru a permite trecerea vapoarelor. Bariera se ridică după ce a trecut trenul. 10 tr. (compl. indică obiecte sau părţi ale lor care acoperă ceva) a îndepărta, a înlătura, a lua, a dezridica. Mireasa şi-a ridicat vălul de pe faţă când a ajuns în faţa altarului. Cortina este ridicată la începerea spectacolului. 11 tr. (compl. indică sume de bani) a încasa, a primi. Şi-a ridicat de la casieria editurii drepturile de autor pentru romanul publicat. 12 tr. (compl. indică obiecte, colete poştale, scrisori, acte etc.) a lua, a scoate. S-a dus la poştă să ridice un colet. 13 tr., intr. a înălţa, a sălta, a lua. îşi ridică capul de pe pernă. Ridică din umeri a nedumerire. 14 tr. (fin.; pop. şifam.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) v. încasa. Lua. Percepe. Strânge. 15 tr. (pop. şifam.; deprec.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Consuma1. Mânca. 16 tr. (fam.; compl. indică acte, documente etc.) v. Lua. Reţine. 17 tr., refl. (înv.) v. Muta. 18 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. înfige. Trage. 19 tr. (înv.; compl. indică responsabilităţi, răspunderi etc.) v. Asuma. 20 tr. (în unele ritualuri religioase păgâne; înv.; compl. indică ofrande) v. Jertfi. Sacrifica. 21 tr. fig. (compl. indică oameni) a aresta1, a lua, a sălta, a umfla. Mulţi opozanţi ai regimului erau ridicaţi noaptea. 22 tr. fig. (compl. indică monopoluri, restricţii etc.) a anula, a desfiinţa. Au fost ridicate restricţiile de circulaţie. 23 tr. fig. (relig.; compl. indică vini, greşeli, păcate etc.) a dezlega, a ierta, a şterge. Numai Dumnezeu îi poate ridica păcatul 24 tr. fig. (compl indică bunuri, drepturi etc.) a răpi, a răşlui. Fratele mamei i-a ridicat o parte din pământul moştenit. 25 tr. fig. (înv.; compl. indică organizaţii, societăţi, firme, întreprinderi etc.) v. Desfiinţa. Dizolva, închide. Lichida. 26 tr. fig. (înv.; compl. indică termene, scadenţe, obligaţii financiare etc.) v. Amâna. Păsui1. Prelungi. 27 tr. fig. (înv.; compl. indică mai ales scrieri, melodii, monumente etc.) v. Consacra. Dedica. închina. I11 refl. (despre oameni) a se scula, a se sălta. Se ridică de la birou pentru a-şi face o cafea. S-a ridicat sătul de la masă. 2 refl., tr. (sub. sau compl indică oameni) a (se) scula. Studenţii din aulă se ridică la intrarea rectorului. Prin jocul lor, actorii au ridicat spectatorii în picioare. 3 refl. (despre fiinţe sau, p.ext., despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) a se înălţa, a se întinde, a se lungi, a se deşira. Se ridică pe vârful picioarelor pentru a ajunge la creangă. 4 refl. (relig. creştină; despre Iisus Hristos; de obicei urmat de determ. „la cer”) a se înălţa, <înv.> a se răpi, a se văznesi. Iisus s-a ridicat la cer. 5 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre părul oamenilor sau al animalelor) a se zbârli, a se arici2, a se scula. La vederea câinelui, pisicii i s-a ridicat pârul de frică. 6 refl. (despre construcţii înalte, munţi, copaci etc.) a se înălţa, a răsări1. Deodată, în faţă se ridicară piramidele. Ceahlăul se ridică maiestuos în noapte. 7 tr., refl. a (se) înălţa, a (se) sui, a (se) urca. Se chinuie să ridice în aer un zmeu. Avionul s-a ridicat la mare altitudine. 8 refl. (în opoz. cu „a apune”, despre aştri) a apărea, a se arăta, a ieşi, a se ivi, a răsări1, a se sui, a steli, a izvorî. Dimineaţa devreme, soarele se ridică, mare şi roşu, în zarea îndepărtată. 9 refl. (despre aştri) a se înălţa. Luna se ridicase pe cer când au ajuns la cabană. 10 tr. (compl. indică frunze, praf, nisip) a agita, a înălţa, a răscoli, a stârni, <înv. şi pop.> a scurma. Vântul puternic ridică praful de pe străzi. 11 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra”) a se căţăra, a se sui, a se urca, a se cocoţa, a se zgăibăra, a se aburca, a se coţobăni, a se ţuţuia, a se zgrepţăna, a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se îmbârca, a se popoţa, a se pupăza, a se pupuia, a se suliga, a se ţuguia. Veveriţa s-a ridicat pe copac şi a intrat într-o scorbură. 12 refl. (bot.; despre plante, arbori etc.) a creşte, a se înălţa, a se lungi, a se urca. Puieţii de brad s-au ridicat mult în câţiva ani. 13 refl. (despre plante agăţătoare) a se urca, a se căţăra, a se sui. Iedera s-a ridicat până la etajul al doilea al clădirii. Buruiana se ridică pe trunchiul copacului. 14 refl. a creşte, a se mări, a spori1. Rata şomajului s-a ridicat din cauza crizei economice. 15 intr. (rar, despre drumuri, cărări etc.) v. Urca. 16 refl. (fiz.; pop. şifam.; despre lichide) v. Evapora. Vaporiza. Volatiliza. 17 tr., refl. (med., med. vet.; pop.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa, însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. 18 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. însufleţi. învia. Scula. 19 refl. (înv.; despre fiinţe) v. Deştepta. Scula. Trezi. 20 refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică oameni) a avansa, a înainta, a promova, a se înălţa, a se sălta, a se urca. Fiind deosebit de capabil, s-a ridicat cu repezicine. 21 refl. fig. (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) a avansa, a se dezvolta, a evolua, a înainta, a progresa, a propăşi, a creşte, a câştiga. Prin seriozitate, cinste şi muncă, un popor se poate ridica rapid. 22 refl. fig. (despre oameni) a pleca. S-a ridicat de jos, din-tr-o familie săracă de ţărani, şi a ajuns om important 23 tr. fig. (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a trezi. Gestul său a ridicat un val de indignare. 24 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) a (se) destrăma, a (se) disipa, a (se) împrăştia, a se răsfira, a (se) răzleţi, a (se) risipi, a (se) spulbera, a (se) deşira, a (se) răzbuna. Vântul a ridicat norii. 25 tr., refl. fig. (pop.; compl. sau sub. indică fenomene ale naturii, manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Porni. Produce. Stârni. 26 tr. fig. (înv.; compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Apoteoza. Aureola. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. înălţa. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. 27 refl. fig. (înv.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. 28 tr. fig. (înv.) v. Accentua. Evidenţia. întări. învedera. Marca. Potenţa. Puncta. Releva. Reliefa. Sublinia. 29 refl., tr. fig. (relig.; înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Curăţa. Elibera. Izbăvi. înălbi. Mântui. Purifica. Răscumpăra. Salva. Spăla. II11 tr., refl. (compl. sau sub. indică suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a creşte, a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) lăţi, a (se) mări, a spori1, a (se) urca. Şi-a ridicat proprietatea la câteva zeci de hectare prin cumpărarea unui bt de pământ de la un vecin. Terenurile cultivate cu grâu se ridică la mii de hectare în unele zone ale ţării. 2 refl. a creşte, a se înmulţi, a se mări, a spori1, a se urca, <înv.> a se mulţi, a prisosi, a se sforţa, a se umnoji. Numărul manifestan- ridicare |1564 ţilor se ridică de la oră la oră. 3 tr., refl. (compl sau sub. indică sume, valori, preţuri etc.) a creşte, a (se) majora, a (se) mări, a (se) scumpi, a spori1, a (se) sui, a (se) urca. Comercianţii au ridicat preţurile la alimente. 4 refl. (despre câştiguri, venituri sau cheltuieli) a se cifra. Cheltuielile se ridică la 3 000 000 de lei. 5 refl. (despre temperatură, tensiune etc.) a creşte, a se mări, a spori1, a se sui, a se urca. Temperatura i s-a ridicat pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 6 refl. (despre ape, râuri etc.) a creşte, a se mări, a se umfla, <înv. şi pop.> a se urca, a boboti, a musti. Apele râurilor s-au ridicat din cauza ploilor. 7 refl. (biol; pop. şi fam.; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. IV1 tr. (compl. indică edificii, construcţii etc.) a clădi, a construi, a dura1, a edifica, a eleva, a face, a înălţa, a zidi, a erija, <înv. şi reg.> a zidui, a ipuli, <înv.> a edifia, a temeia, a zidări, a etabla, a urzi. Au ridicat o nouă biserică în oraş. 2 refl. (despre construcţii, aşezări omeneşti etc.) a se înălţa, a răsări1. în scurt timp s-a ridicat un nou oraş în plin deşert. 3 tr. fig. (compl indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a fauri, a forma, a funda, a institui, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a urzi, a sădi. A ridicat prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a ridicat o şcoală de actorie. V (mai ales fig.) 1 refl. (despre sunete, zgomote etc.) a se înălţa, a (se) urca, a (se) sui. Glasuri de mânie se ridică în piaţa plină de manifestanţi. 2 refl. (despre colectivităţi, grupuri) a se agita, a se mişca, a se răscula, a se răzvrăti, a se revolta, a se tulbura, <înv. şi pop.> a se semeţi, a se scula, <înv. şi reg.> a se zurbălui, <înv.> a se buntui, a se burzului, a se haini, a se lărmui, a se oţărî, a se pristăvi, a se răscoli, a se răzmiriţi, a răzvesti, a se rebela, a se rocoşi, a se zavergisi. Salariaţii se ridică din cauza reducerilor de personal. 3 tr. (rar; compl. indică fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Imputa. Recrimina. Reproşa. 4 refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Contrapune. împotrivi. încontra2. Opune. 5 tr. (înv. şi pop.; compl indică oameni, colectivităţi umane etc.) v. Antrena. Mobiliza. VI refl. (înv.; despre pământ, clădiri, ferestre etc.) v. Clătina. Cutremura. Dârdâi. Dudui. Pârâi. Tremura. Zgudui. ridicare s.f. 11 ridicat1, săltare, săltat1, suire, suit1, urcare, urcat1. Bărbatul a făcut un efort mare la ridicarea sacului de ciment pe umeri. Ridicarea fetiţei pe genunchi este o plăcere pentru tatăl ei. 2 adunare, culegere, cules1, ridicat1, strângere, strâns1. Ridicarea hainelor copiilor împrăştiate peste tot în casă trebuie făcută în fiecare zi. 3 îndoire, întoarcere, ridicat1, suflecare, suflecat1, <înv. şi reg.> suflecătură, <înv.> sumetere. Pe ploaie, ridicarea marginilor pantalonilor este necesară pentru a nu le murdări de noroi. 4 îndepărtare, înlăturare, ridicat1. Ridicarea de pe faţă a vălului miresei se face în faţa altarului. 5 încasare, primire. Ridicarea drepturilor de autor l-a scos dintr-un impas financiar. 6 (înv.) v. Mutare. 7 fig. (jur) arestare, săltare. Ridicarea opozanţilor regimului avea loc noaptea. 8 fig. anulare, desfiinţare. Primăria a ordonat ridicarea restricţiilor de circulaţie. I11 sculare, sculat1. La ridicarea de pe pat a simţit un junghi în dreptul inimii. 2 (relig. creştină; de obicei^m determ. „la cer”; nm. pr.) înălţare, Ispas, <înv.> Văznesenia Domnului (v. văznesenie). Ridicarea la cer a lui Iisus este prăznuită în joia a şasea după Paşte. 3 ascensiune, înălţare, suire, suit1, urcare, urcat1. Ridicarea avionului este spectaculoasă. 4 ascensiune, escaladare, înălţare, suire, suiş, suit1, urcare, urcat1, urcuş, escaladă, <înv.> suitură. Şi-a pierdut ochelarii în timpul ridicării muntelui. 5 înălţare, răscolire, stârnire, stâmeală. Vântul puternic a provocat ridicarea prafului de pe străzi 6 căţărare, căţărat, suire, urcare, urcat1, escaladă, suiş, suit1, urcuş, cocoţare, aburcare, căţărătură, coţobăneală, coţobănire, ţuţuiere, buricare, cucuiere, găibărare. Ridicarea pe copac afost anevoioasă. 7 (bot.) creştere, înălţare, urcare. Ploile din ultimii ani au favorizat ridicarea rapidă apuieţilor. 8 creştere, mărire, sporire. Se constată o ridicare a ratei şomajului din cauza crizei economice. 9 destrămare, disipare, împrăştiere, răsfirare, risipire. Ridicarea norilor a fost rapidă din cauza vântului puternic. 10 (pop. şi fam.) v. Suire. Suit1. Urcare. Urcat1. 11 (med., med. vet.; pop.) v. îndreptare, înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare. 12 (concr.; înv.) v. Funcţie. Grad. Rang. 13 fig. avansare, înaintare, promovare, ascensiune, înălţare. Ridicarea sa în ierarhie este binemeritată. 14 fig. cauzare, creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, naştere, producere, provocare, stârnire, trezire, trezit1. Gestul său a condus la ridicarea unui val de indignare. 15 fig. suiş, urcuş. Viaţa este plină de ridicări şi de coborâşuri. 16 fig. (pop. şi fam.) v. Creştere. Dezvoltare. Evoluţie. înaintare. Mers-înainte. Pas2. Pas înainte (v.pas2). Progres. Propăşire. II11 creştere, majorare, mărire, scumpire, sporire, suire, urcare. Ridicarea preţurilor la alimente îngrijorează populaţia. 2 creştere, mărire, suire, urcare. Ridicarea temperaturii s-a produs pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 3 creştere, mărire, umflare, <înv. şi pop.> urcare, <înv.> umflătură. Ridicarea apelor râului a pus în pericol numeroase localităţi IV1 clădire, construcţie, construire, durare, edificare, înălţare, zidire, zidit, edificaţie, zidărire, <înv. şi reg.> ziduire, <înv.> etablare, ziditură. Au început ridicarea unei noi biserici. 2 (arhit., constr) releveu. Arhitecţi cunoscuţi au contribuit la ridicarea noului cartier rezidenţial al capitalei V (mai ales fig.) 1 înălţare. Afost necesară ridicarea vocii pentru a fi auzit de mulţime. 2 (pop) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răscu- lare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. ridicât1 s.n. 1 ridicare, săltare, săltat1, suire, suit1, urcare, urcat1. 2 adunare, culegere, cules1, ridicare, strângere, strâns1. 3 îndepărtare, înlăturare, ridicare. 4 îndoire, întoarcere, ridicare, suflecare, suflecat1, <înv. şi reg.> suflecătură, <înv.> sumetere. ridicat2, -ă adj. 11 (despre steaguri, pavilioane) arborat2, înălţat. Militarii salută drapelul ridicat. 2 (despre storuri, jaluzele etc) tras. Jaluzelele ridicate sunt semn că cei din casă s-au trezit. 3 (despre pânzele unei ambarcaţiuni) înălţat. Corabia a ieşit în larg cu pânzele ridicate. 4 (despre părţi ale corpului) înălţat, săltat2. La întrebarea pusă, stătea cu umerii ridicaţi, arătându-şi nedumerirea. 5 (despre terenuri, locuri etc.) înălţat. Şi-a construit casa pe un loc mai ridicat. 6 (despre extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) îndoit, întors2, răsfrânt, suflecat2, sumes, tras, sumecat. Pe ploaie, merge cu marginile pantalonilor ridicate. 7 (despre părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, în special despre guler) suit2. îi place să poarte, la sacouri, gulerul ridicat. I11 (despre oameni) sculat2. Stă ridicat, în picioare, nu pe scaun. 2 (despre obiecte, construcţii etc.) înalt, sus. Scena este mai ridicată faţă de stal. 3 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. îndreptat. înfiripat, însănătoşit. întremat. înzdrăvenit. Lecuit. Refăcut. Restabilit. Tămăduit. Vindecat2. II11 (despre numere, cantităţi etc) crescut2, mărit3, sporit. Numărul ridicat al manifestanţilor a speriat autorităţile. 2 (despre sume, valori, preţuri etc.) crescut2, majorat2, mărit3, sporit, urcat2. Puterea de cumpărare a populaţiei este mai mică din cauza preţurilor ridicate. 3 (despre temperatură, tensiune etc.) crescut2, mărit3, urcat2. Temperatura ridicată poate indica o infecţie în organism. 4 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă ridicată pentru un autoturism. 5 (despre mărimi, cantităţi, valori etc) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă ridicată. IV (mai ales fig) 1 (în opoz. cu „slab”, „stins”; despre voce, sunete, zgomote etc) amplu, detunător, intens, puternic, răsunător, rezonant, tare, tonant, tunător, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este ridicat. 2 (despre glas, ton, voce) expozitiv, răstit, răţoit, aspru, dur, înăsprit, rece, sec, tăios, uscat2. I se adresează pe un ton ridicat. 3 înalt, superior. Ţările avansate au ajuns la un 1565| nivel ridicat de dezvoltare economică şi culturală. ridicătoare s.f. (tehn.; reg.) v. Pârghie, ridicătdr s.n. (tehn.; reg.) v. Pârghie, ridicătură s.f. 1 (geomorf.) bosă, dâmb, înălţime, <înv. şi reg.> dâlmă, stog, <înv.> gâlmă, înălţătură. în această zonă deluroasă sunt şi multe ridicături mai mici decât dealurile. 2 (în opoz. cu „concavitate”) convexitate, elevaţie, excrescenţă, ieşind, ieşitură, proeminenţă, protuberanţă, umflătură, eminenţă, buricătură, bolfa, <înv.> scosă-tură, scoţătură, cocoaşă. Trebuie să aplatizeze ridicătură de pe suprafaţa piesei. ridiche s.f. (bot.) 1 Raphanus sativus; arape, aripane, rădiscă, rotcă. 2 ridiche-sâl-batică = a Raphanus raphanistrum; rapiţă-de-ogoare, rapiţă-sălbatică, ridichioară; b Sinapis arvensis, muştar-de-câmp, ridichioară, hardal, rapiţă-sălbatică, siripă. ridichioâră s.f. (bot.) 1 Sinapis arvensis; muştar-de-câmp, ridiche-sălbatică, hardal, rapiţă-sălbatică, siripă. 2 (reg.) v. Călţunul-doamnei (v. călţun). Cerenţel. Cuişoriţă (Geum urbanum). 3 (reg.) v. Călţunul-doamnei (v. călţun). Cerenţel (Geum rivale). 4 (reg.) v. Cerenţel. Mărţişor (Geum montanum). 5 (reg.)v. Cuişoară, Cuişoară-săl-batică. Cuişor. Cuişoriţă. Garoafa (Holosteum umbellatum). 6 v. Puturoasă (v. puturos) (Diplotaxis tenuifolia). 7 v. Rapiţă. Rapi-ţă-colză. Rapiţă-măruntă. Rapiţă-navetă. Rapiţă-sălbatică (Brassica napus şi Brassica rapa). ridicol, -ă adj., adv. s.n. I adj. 1 (despre opere muzicale sau dramatice ori despre roluri într-un spectacol, situaţii etc.) arlechinesc, buf, burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, <înv.> pocit2, carnavalesc. Piesa abundă în situaţii ridicole. 2 (despre oameni sau despre înfăţişarea, fizionomia lor) comic, rizibil, giurumist. Devine ridicol atunci când îşi ia o mină serioasă. 3 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) deplorabil, penibil, jalnic, cealapa, giurumist. Discursul politicianului a fost ridicol. 4 caraghios, comic, nostim, ciuf, <înv.> ridiculos. Are o pieptănătură ridicolă. 5 fig. (despre sume de bani,plăţi etc.) derizoriu, neînsemnat. Pentru prestaţia făcută a primit o sumă ridicolă. II adv. (modal) 1 caraghios, comic, <înv.> comiceşte. Adesea se îmbracă ridicol. Se comportă ridicol când este emoţionat. 2 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, constemant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, surprinzător, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare ridicol de scump. III s.n. ridiculitate. Nu-şi dă seama de ridicolul situaţiei în care se află. îi este groază de ridicol. Uneori moda tinde spre ridicol. ridiculitate s.f. (rar) v. Ridicol, ridiculiza vb. I. tr. 1 (compl. indică deprinderi, obiceiuri, caractere etc. sau stări, situaţii etc.) a satiriza, <înv.> a satira, a satirisi, a biciui, a flagela. Donici a ridiculizat în fabulele lui viciile contemporanilor săi. 2 (compl. indică oameni) a batjocori, a zefle-misi, <înv. şi reg.> a măscări1, a prâsni2, a călăsi, a despeta, a purlui, a tălăşmăni, <înv.> a împrohita, a spurca, a şifona, a tărbăci, a ciufuli, a ciufului. Şi-a ridiculizat prietenul în faţa tuturor. ridiculizare s.f. 1 satiră, satirizare, <înv.> satirisire, biciuire. Donici este apreciat pentru ridiculizarea viciilor contemporanilor în fabulele sale. 2 batjocorire, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, zeflemisire, luat în deşert (v. luat1). Ridiculizarea prietenului în faţa tuturor i-a atras dezaprobarea colegilor. ridiculos, -oăsă adj. (înv.) v. Caraghios. Comic. Ridicol. riesling-de-Banat [’rislii)] s.n. (bot.) creaţă (v. creţ). rigân s.m. (bot.; reg.) v. Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare). rigă s.m. 1 (j. de cărţi) popă1, rege1, <înv.> crai, prăftoriţă. A câştigat o sumă mare de bani la pocher, cu un careu de rigi. 2 (polit.; înv.) v. Cap încoronat. Maiestate. Monarh. Rege1. Suveran. rigi adj. invar, (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Arămiu. Galben-roşcat. Galben-roşiatic. Hiacint. Oranj. Portocaliu. Ruginiu. rigid, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre materiale, obiecte etc.) inflexibil, neelastic, neflexibil, scorţos, tare, ţeapăn, inebranlabil, jilav, ojingos. Bara de fier este rigidă. 2 (despre piese, legături, îmbinări) ţeapăn. Legăturile dintre piese trebuie să fie rigide. 3 (în opoz. cu „mobil”; despre elemente care, în mod obişnuit, sunt mişcate sau în mişcare sub acţiunea anumitor factori) fix, imobil2, neclintit, nemişcat, ţeapăn, vârtos. Imaginea crengilor rigide ale copacilor desfrunziţi te întristează. 4 (în opoz. cu „gârbovit”; mai ales despre spatele, ţinuta oamenilor) băţos, drept, neaplecat, ţeapăn, <înv> neted, crohmălit. Stă pe scaun cu spatele rigid. Deşi bătrân, are o ţinută rigidă. II adj. fig. 1 (despre oameni) intransigent, neînduplecat, dur, inflexibil. Militarii sunt oameni rigizi. 2 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) grav, serios, sever2, sobru, solemn. Profesorul este o persoană rigidă, care impune respect. Faţa lui are o expresie rigidă. 3 (despre oameni) scorţos, scrobit2. La lansarea cărţii a invitat şi un critic mai puţin rigid. 4 (despre caracter, atitudini etc. ale oamenilor) înţepenit, ţeapăn. Are un caracter rigid, pe care nu-l poate schimba nimic. 5 (în artă; despre atitudini, gesturi etc. ale personajelor) hieratic, imobil2, înţepenit, static. Bărbatul din tablou are o ţinută rigidă. Figura îi este rigidă. 6 dogmatic, mecanic, schematic, simplist, liniar. Are riguros 0 viziune rigidă asupra vieţii. 7 (în opoz. cu „schimbător”) fix, stabil. Oda are o formă rigidă. III adv. (modal; în opoz. cu „strâmb”; de obicei urmat de determ. locale) băţ, băţos, drept, ţeapăn, proţap. Stă rigid pe scaun. rigidităte s.f. 11 inflexibilitate, neflexibilităte, redoare. O bară de fier se caracterizează prin rigiditate. 2 fixitate, imobilitate, înţepeneală. Rigiditatea privirii oboseşte ochii. 3 înţepeneală, înţepenire. A simţit o rigiditate a mâinii după injecţie. 4 (fiziol.) rigiditate cadaverică = rigor mortis. Rigiditatea cadaverică este fenomenul de întărire şi de înţepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare; rigiditate musculară = contracturi Rigiditatea musculară este un simptom al unor boli ale sistemului nervos. II fig. 1 intransigenţă, severitate, duritate, inflexibilitate. Rigiditatea militarilor de carieră este bine cunoscută. 2 inflexibilitate, neflexibilităte. îl revoltă rigiditatea sa în gândire. 3 (lit.) formalism. Criticul a subliniat rigiditatea eroilor romanului. rigips s.n. (constr.) gips-carton. Şi-a ridicat în casă un perete despărţitor din rigips. riglă vb. I. tr. (rar; compl. indică foi de hârtie, caiete etc.) v. Linia. riglăt, -ă adj. (rar; despre foi de hârtie, caiete etc.) v. Liniat2. riglă1 s.f. 11 (tehn.) linie, lineal, <înv.> arac. A măsurat laturile cutiei cu o riglă. 2 (înv.) v. Rubrică. II fig. (rar) v. Dâră. Urmă. riglă2 s.f. 1 (constr.) cuşac. Rigla este o piesă de lemn groasă şi lată. 2 (tehn.; reg.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. 3 (ferov.; reg.) v. Barieră, rigli vb. IV. refl. (arg.; despre oameni) v. Măsura. Privi. Scruta. Uita. rigoăre s.f. 11 constrângere, intransigenţă, rigurozitate, severitate, străşnicie, stricteţe, <înv.> străşnicire, asprime, duritate. Diabeticii suportă cu greutate rigoarea unui regim alimentar strict. 2 acribie, exactitate, exactitudine, precizie, rigurozitate, <înv.> exacteţă, exactiteţă, scumpătate. Afost apreciat pentru rigoarea rezultatelor cercetării sale. II fig. asprime, greutate, străşnicie. îi este groază de rigoarea iernii. rigolă vb. I. tr. (compl. indică pământul) a regălui. A rigola înseamnă a săpa adânc pentru a planta viţa-de-vie. rigolă s.f. jgheab. în grădina de zarzavat a făcut mai multe rigole care să-i servească la udat. rigor mortis loc. subst. (fiziol.; latin.) v. Rigiditate cadaverică, rigorism s.n. 1 austeritate, gravitate, severitate, sobrietate, asprime. Rigorismul catedralei este impresionant. 2 conformism. Adolescenţa este vârsta aflată la graniţa dintre rigorism şi noconformism în ceea ce priveşte regulile societăţii. riguros, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre reguli de comportare, ordine, dogme, indicaţii, diete etc.) sever2, straşnic, strict, aspru. într-o cazarmă disciplina este riguroasă. rigurozitate 2 (despre oameni) exigent, pretenţios, sever2, catonian, catonic, exiguu, pretensiv, strict. Tatăl este riguros cu fiul său în ceea ce priveşte învăţătura. Este un ofiţer riguros cu subalternii săi. 3 {despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) amănunţit2, atent, meticulos, migălos, minuţios, scrupulos, serios, <înv.> scump. A făcut un studiu riguros despre numeralele din limba română. 4 {despre activităţi, acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) sever2, straşnic, strict. Comisia a făcut firmei un control financiar reguros. 5 exact, precis, strict, ştiinţific. A dat o definiţie riguroasă acestei noţiuni. 6 exact, precis, matematic2. Formularea unei legi trebuie să fie riguroasă. 7 {lingv.; despre limbaj, semnificaţii etc.) denotativ, exact, precis. A surprins perfect sensul riguros al acestui cuvânt. 8 fig. {rar; despre vreme, fenomene atmosferice etc.) v. Aspru. Câinesc. Câinos. Dur. Greu. Mizer. Mizerabil. II adv. {modal; în legătură cu vb. ale gândirii) exact, precis, sistematic, <înv. şi reg.> nesmintit. îi prezintă riguros faptele. rigurozitate s.f. 1 constrângere, intransigenţă, rigoare, severitate, străşnicie, stricteţe, <înv.> străşnicire, asprime, duritate. 2 exigenţă, pretenţie, severitate, exiguitate. Rigurozitatea tatălui în ceea ce priveşte învăţătura fiului său este exagerată. 3 acribie, exactitate, exactitudine, precizie, rigoare, <înv.> exacteţă, exactiteţă, scumpătate. 4 acribie, conştiinciozitate, exigenţă, meticulozitate, scrupulozitate, tipicărie. Ceea ce caracterizează un cercetător adevărat este rigurozitatea. 5 stricteţe, religiozitate. Adevăraţii credincioşi păstrează cu rigurozitate preceptele religioase. rima vb. I. intr. 1 {lit.; mai ales despre poeţi) a versifica, a stihui, <înv.> a poetiza, a versui, a stihurghisi. Acest tânăr poet rimează frumos. Ştie să rimeze din copilărie. 2 fig. {despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) a concorda, a corespunde, a se potrivi, a consuna. Mărturiile celor doi martori nu rimează. rimăt, -ă adj. (lit.; despre scrieri) <înv.> versuit Culegerea conţine multe fabule rimate. rimă s.f. (vers.) vers. Poetul a publicat câteva poezii cu rimă albă. rimei s.n. (cosmet.) negru. îşi colorează genele cu rimei. rimelâre s.f. (cosmet.) rimelat. Totdeauna îşi termină machiajul cu rimelarea genelor. rimelât s.n. (cosmet.) rimelare. rindea s.f. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie) făţuitor, <înv. şi reg.> teşcherea2, histire, strug2, strujniţă. Cu rindeaua se fasonează piesele din lemn. rindelă vb. I. tr. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; compl. indică scânduri, obiecte din lemn etc.) a gelui, a rindelui, a faţui, a plătui, a rindui, a spăla, <înv.> a rindeni. Tâmplarul rindelează o scândură. rindelăr s.m. (tehn.) rabotor. Rindelarul lucrează la raboteză. rindelâre s.f. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie) geluire, geluit1, rindeluire, rindeluit1, făţuială, făţuire, făţuit1, geluială, geluitură, plătuire, <înv.> rindire. Rindelarea se execută cu rindeaua. rindelui vb. IV. tr. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; compl. indică scânduri, obiecte din lemn etc.) a gelui, a rindela, a făţui, a plătui, a rindui, a spăla, <înv.> a rindeni. rindeluire s.f. (ind. lemmdui, în dulgherie, în tâmplărie) geluire, geluit1, rindelâre, rindeluit1, făţuială, făţuire, făţuit1, geluială, geluitură, plătuire, <înv.> rindire, rindeluit1 s.n. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie) geluire, geluit1, rindelâre, rindeluire, făţuială, făţuire, făţuit1, geluială, geluitură, plătuire, <înv.> rindire. rindeluit2, -ă adj. (ind. lemnului, în dul^ierie, în tâmplărie; despre scânduri, obiecte din lemn etc.) geluit2. Vrăfuieşte scândurile rindeluite într-un colţ al atelierului. rindeni vb. IV. tr. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; înv.; compl. indică scânduri, obiecte din lemn etc.) v. Gelui. Rindela. Rindelui. rindire s.f. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; înv.) v. Geluire. Geluit1. Rindelâre. Rindeluire. Rindeluit1. rindui vb. IV. tr. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; înv.; compl. indică scânduri, obiecte din lemn etc.) v. Gelui. Rindela. Rindelui. rinencefâl s.m. rinocefal. Rinencefalul este un monstru al cărui aparat nazal constă într-o trompă aflată la baza frunţii. rmflaiş s.n. (culin.; reg.) v. Rasol, ring s.n. (şi ring de dans) rotondă. Preferă localurile care au şi ringuri de dans. rinichi s.n. 1 (anat.) <înv. şi pop.> rărunchi1, bobric, momic, momuc. Rinichiul este organul principal al aparatului urinar. 2 (tehn. med.) rinichi artificial = dializor, hemodia-lizor. Rinichiul artificial serveşte la înlocuirea temporară a funcţiilor rinichiului, eliminând produşii toxici din sânge, fără a modifica compoziţia acestuia. rinită s.f. (med.) 1 coriză, guturai, troahnă, cataroi2, cotrofelniţă, gubemiţă, motroahnă, subărie, şuhărie, trohneală, zalfă, <înv.> catar. Copilului nu-i mai trece rinita. 2 rinită atrofică = rinită cronică fetidă = ozenă. Rinita atrofică este o inflamaţie cronică a mucoasei nazale, care duce la atrofia acesteia şi la dispariţia simţului mirosului. rinocefâl s.m. rinencefâl. rinocer s.m. (zool.) 1 Diceros bicomis; <înv.> cornorar. 2 {şi rinocer-indian) Rhinoceros unicornis; unicorn, <înv.> inorog, rinofarmge s.n. (anat.) cavum, faringe nazal, nazofaringe. Rinofaringele se află deasupra vălului palatin şi posterior foselor nazale. rinofome s.f. (med.) rinolalie. Rinofonia este tulburarea vocii din cauza modificărilor rezonanţei cavităţilor nazale. rinofug s.n. (farm.) nafazolină. Rinofugul se foloseşte ca dezinfectant, antiinflamator şi calmant. rinolalie s.f. (med.) rinofonie. |1566 rinoh't s.n. (med.) calcul nazal. Rinolitul este o concreţiune pietroasă în nas. rinoplăstică s.f. (chir.) rinoplastie. rinoplasti'e s.f. (chir.) rinoplăstică. Un nas diform sau mutilat se reface sau se modelează prin rinoplastie. rinoragi'e s.f. (med.) epistaxis. Rinoragia este o hemoragie nazală. riolft s.n. (mineral.) liparit. Rinolitul este o rocă vulcanică, formată din cuarţ, feldspat, oligoclaz şi biotit. ripă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Sfeclă. Sfeclă-de-borş. Sfeclă-pangele. Sfeclă-potajeră (Beta vulgaris). 2 v. Sfeclă. Sfeclă-de-masă. Sfeclă-pangele. Sfeclă-roşie (Beta rubra). ripidă s.f. (în Biserica Ortodoxă) serafim. Ripida este un obiect liturgic de forma unui evantai sau a unei palete, împodobit cu chipul unui înger, cu scene biblice etc., care este mişcat de preot deasupra cuminecăturii, simbolizând serafimii bătând din aripi în jurul lui Iisus Hristos. ripieno s.n. (muz.; în concerti grossi) tutti. Ripieno este întregul ansamblu orchestral, care se opune grupului de solişti. ripolinăt, -ă adj. (despre mobilier, obiecte etc.) lăcuit2. Pe terasă are o măsuţă şi câteva scaune ripolinate. ripostă vb. I. intr. a răspunde, a reacţiona, a replica, <înv.> a întâmpina, a prici3. îl sfătuieşte să nu riposteze la provocările lansate în presă. Ripostează vehement atunci când este atacat. ripdstă s.f. (adesea constr. cu vb. „a admite”, „a suferi”, „a suporta”) contrazicere, răspuns, replică, <înv.> spunere. Această judecată nu admite ripostă. ripuâr, -ă adj. (despre vechile popoare germanice, în special despre franci) ripuaric. Francii ripuari provin de pe malurile Rinului. ripuaric, -ă adj. (despre vechile popoare germanice, în special despre franci) ripuar. ris1 s.n. (reg.) v. Testea. Top1. ris2 s.n. (bot.; înv.) v. Orez (Oryza sativa). risc s.n. 1 pericol, primejdie, rizic. Traversarea străzii printr-un loc nepermis reprezintă un risc. La începerea oricărei afaceri riscul de a nu reuşi este major. 2 periclitate, pericol. în unele meserii se acordă un spor de risc. riscă vb. 1.11 tr. (compl. indică viaţa, onoarea etc. oamenilor) a-şi expune, a-şi primejdui, a rizica. Sărind în apă să-l salveze de la înec, şi-a riscat viaţa pentru prietenul său. 2 intr. (despre oameni) a se expune, a se hazarda, a se lansa, <înv.> a se expoza. Părinţii l-au sfătuit să nu rişte intrând în politică. II refl. (înv.; despre oameni; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) v. Cuteza, încumeta. îndrăzni. Vrea. riscant, -ă adj., adv. 1 adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) hazardant, hazardat, imprudent, periculos, primejdios, riscat. A făcut o investiţie riscantă. Escaladarea muntelui pe o vreme rea a fost riscantă. 2 adv. (modal) imprudent, periculos, primejdios, riscat. Acţionează riscant. Ar fi riscant să plece obosit la un drum aşa de lung. 1567| riscat -ă adj., adv. (fam.) 1 adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Hazardant. Hazardat. Imprudent. Periculos. Primejdios. Riscant. 2 adv. (modal) v. Imprudent. Periculos. Primejdios. Riscant, risipă s.f. 11 <înv. şi reg.> zbranca, diveseală, pradă, <înv.> eziet, istravă, jaf. A făcut o adevărată risipă de zahăr. 2 (în opoz. cu „economie”) iroseală, irosire, pierdere, risipire, prăpădire, izidă, <înv.> pagubă. Orice risipă trebuie stopată. 3 (rar; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de") v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. 4 (înv.) v. Dispersare. Dispersie. împrăştiere. Răsfirare. Răspândire. Răzleţire. Risipire. II (înv.) 1 v. Cădere. Dărăpănare. Dărâmare. Dărâmat1. Năruire. Năruit1. Prăbuşire. Prăvălire. Risipire. Surpare. Surpat1.2 (concr.) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşitură. Resturi (v. rest). Ruină. Surpătură. III (înv.) 1 v. Destrucţie. Devastare. Distrugere. Nimicire. Pârjolire. Pustiire. 2 (milit.) v. înfrângere. învingere. risipelnic, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „econom”; rar) v. Cheltuitor. Risipitor, risipi vb. IV 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) a (se) dispersa, a (se) împânzi, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răspândi, a (se) răzleţi, <înv. şi pop.> a sparge, a (se) răzni, <înv. şi reg.> a (se) răşchira, a spărgălui, a se deşira. Poliţia a risipit protestatarii. Oamenii adunaţi în faţa prefecturii au început să se risipească pe străzi. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) a (se) împrăştia, a (se) răspândi, a (se) răzleţi, a (se) năsădi, <înv. şi reg.> a (se) sparge, a (se) spărgălui, a buntuzui, a (se) sprânji, <înv.> a (se) scociorî, a (se) scodoli, a se destrăma. Grupul de turişti s-a risipit prin pădure. 3 tr. (compl. indică armate, grupuri de răufăcători etc.) a împrăştia, <înv.> a spârcui, a spulbera, a vântura. Ostaşii lui Ştefan i-au risipit pe turci. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte adunate în grămezi, în teancuri etc.) a (se) împrăştia. A scăpat portofelul şi monedele s-au risipit prin toată camera. O pală puternică de vânt i-a risipit foile din teancul de pe birou. Borcanul s-a spart şi boabele de piper s-au risipit pe jos. 5 tr., refl. (compl sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) a (se) destrăma, a (se) disipa, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răzleţi, a (se) spulbera, <înv. şi pop.> a (se) despica, a (se) sparge, a (se) vărzui, <înv.> a (se) răşchira, a (se) deşira, a (se) ridica, a (se) răzbuna. Vântul a risipit norii. 6 refl. (despre ceaţă, noapte, nori etc., sau, p. ext., despre impresii, senzaţii, gânduri etc. neplăcute) a dispărea, a pieri. Ceaţa s-a risipit brusc. Gândurile negre i se risipesc la vedera lui. 7 tr. (compl indică praf, frunze etc.) a împrăştia, a spulbera, a zburătăci. Vântul risipeşte frunzele uscate. 8tr. (compl. indică materii informă de pulbere, de granule etc.) a împrăştia, a prefira, a presăra, a răsfira, a răspândi, a revărsa, a zvârli. A risipit nisip pe gheaţa de pe străzi pentru a se evita alunecarea. 9 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a zvârli, a prodiga, a părădui, a fitui, a sparge, <înv. şi reg.> a adevăsi, a prăda, a divesi, a izidi, a mătrăşi, a pocicăli, a pojivăi, a prădăli, a pustii, a schirfosi, a spesa, <înv.> a dezmăţa, a răşchira, a răşlui, a eroga, a afierosi, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. Risipeşte banii prin baruri şi discoteci. 10 tr. (compl indică obiecte, materiale etc.) a irosi, a pierde, a strica, <înv.> a istrăvi. Soldaţii sunt obligaţi să nu risipească muniţia. 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) a cădea, a (se) dărăpăna, a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăbuşi, a (se) prăvăli, a (se) surpa, <înv. şi pop.> a pica2, a (se) hâi, <înv. şi reg.> a se detuna, a (se) hăiti, a (se) hului, a (se) hurubăi, a (se) hurui, a (se) îmburda, a (se) oroia, a (se) sodomi, a străvăli, a (se) ului1, <înv.> a se cotropi, a (se) prăpădi, a (se) săpa, a (se) sfărâma, a (se) sparge. Foişorul din grădină s-a risipit în timpul furtunii. Cutremurul a risipit casa. 12 tr. (mai ales fig.; despre surse de lumină, de căldură etc.; compl indică radiaţii, emanaţii etc.) a difuza, a împrăştia, a propaga, a răspândi, a revărsa, a vărsa, <înv.> a răsfuga, a răsufla. Becul puternic de la intrare risipeşte lumina în toate colţurile curţii. Radiatorul risipeşte căldură. 13 tr. (înv. şi pop.; compl. indică obiecte, corpuri solide) v. Sfărâma. Zdrobi. 14 tr., refl. (înv. şi pop.; compl sau sub indică obiecte ori părţi ale lor) v. Sferâma. Strivi. Zdrobi. 15 tr. (înv. şi pop.; compl indică inamici, adversari) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 16 tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2. împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Răzbate. Transmite. Vehicula. 17 tr. (jur.; în opoz. cu „a valida”; înv.; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) v. Aboli. Abroga. Anula. Desfiinţa. Infirma. Invalida. Suprima. 18 tr. (înv.; compl. indică jurăminte, angajamente etc.) v. încălca. Nesocoti. II fig. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) a (se) destrăma, a se evapora, a (se) împrăştia, a (se) îndepărta, a (se) sferâma, a (se) spulbera, a (se) zdrobi. Gândul său de mărire s-a risipit. Panica populaţiei s-a risipit repede. Glasul lui blând i-a risipit orice temere. 2 tr. (compl. indică gânduri, senzaţii, sentimente etc.) a ecarta, a elimina, a înlătura, a suprima, a adormi, a alunga, a îndepărta, a râni. A reuşit să-i risipească vigilenţa şi l-a înşelat. 3 tr. (compl indică timp, energie etc.) a consuma1, a folosi, a irosi, a întrebuinţa, a pierde, a cheltui. A risipit mult timp la risipit cumpărături. Şi-a risipit toată energia cărând greutăţi. 4 refl. (despre oameni sau despre viaţa lor) a se irosi, a se trece. Se risipeşte slugărind pe alţii. Şi-a risipit viaţa prin baruri. 5 refl. (despre gospodării, proprietăţi etc.) a se irosi, a se împrăştia, a se nărui. Multe dintre bunurile lui s-au risipit din cauza crizei economice. risipire s.f. 11 dispersare, dispersie, împrăştiere, răsfirare, răspândire, răzleţire, raznă, <înv. şi pop.> spargere, spărgălu-ială, <înv.> risipă. Poliţia a primit ordin de risipire a oamenilor adunaţi în faţa prefecturii. 2 împrăştiere, răspândire, răzleţire, destrămare. Pentru a găsi drumul bun, turiştii au hotărât risipirea grupului lor. 3 destrămare, disipare, împrăştiere, răsfirare, <înv. şi pop.> spargere, spart1, ridicare. Risipirea norilor a fost rapidă din cauza vântului puternic. 4 împrăştiere, spulberare. Risipirea frunzelor uscate se datorează vântului. 5 împrăştiere, prefirare, presărare, presărat1, răsfirare, răspândire, zvârlire. Risipirea nisipului a împiedicat alunecarea pe gheaţă. 6 aruncare, azvârlire, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, irosire, împrăştiere, zvârlire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire, <înv.> erogare, erogaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpare. Risipirea banilor prin baruri şi discoteci este una dintre plăcerile ei. 7 iroseală, irosire, pierdere, risipă, prăpădire, izidă, <înv.> pagubă. Orice risipire trebuie stopată. 8 cădere, dărăpănare, dărâmare, darâmat1, năruire, năruit1, prăbuşire, prăvălire, surpare, surpat1, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risipitură. în timpul cutremurului s-a produs risipirea casei. 8 (rar; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. 9 (înv. şi pop.) v. Distrugere. Nimicire. Zdrobire. 10 (concr.; înv.) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşitură. Resturi (v. rest). Ruină. Surpătură. II fig. destrămare, evaporare, sfărâmare, spulberare, zdrobire. Vestea primită a avut ca urmare risipirea gândurilor negre. risipit -ă adj. 11 (despre fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) dispersat, împânzit, împrăştiat, răsfirat, răspândit, răzleţit, răznit, <înv. şi reg.> răşchirat. Protestatarii risipiţi se îndepărtează din faţa prefecturii. 2 (despre armate, grupuri de răufăcători etc.) împrăştiat, <înv.> spârcuit. Oastea turcă risipită a fost urmărită de moldovenii lui Ştefan până la graniţă. 3 (adesea poetic) difuz, împrăştiat. Este un ansamblu unitar, nu o aglomerare de elemente risipite. 4 (despre nori, ceaţă, fum etc.) destrămat, disipat, împrăştiat, <înv. şi pop.> spart2. Printre norii risipiţi se vede cerul albastru. 5 (despre praf, frunze etc.) împrăştiat, spulberat, sulberător. Frunzele risipite trebuie adunate şi arse. 6 (despre materii informă de pulbere, de granule etc.) împrăştiat, prefirat, presărat2, risipitor răsfirat, răspândit. Nisipul risipit a împiedicat alunecarea pe gheaţă. 7 (despre sume de bani, averi, bunuri etc.) cheltuit2, disipat, irosit, împrăştiat, prăpădit, părăduit, izidiţ Banii risipiţi fuseseră împrumutaţi de la bancă. 8 (despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) căzut, dărăpănat, dărâmat2, năruit2, prăbuşit, prăvălit, surpat2, hâit, huluit. Terenul pe care se află casa risipită trebuie să fie curăţat. 9 (înv. şi pop.; despre inamici, adversari) v. Distrus. Nimicit Zdrobit II fig. 1 (despre timp, energie etc.) irosit, pierdut. Regretă timpul risipit în activităţi inutile. 2 (despre stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) destrămat, evaporat, sfărâmat, spulberat. Cu gândul de mărire risipit a revenit la cruda realitate. risipitor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „econom) cheltuitor, prodig, risipelnic, prădălău, prădător, <înv.> cheltuielnic, erogator, istrăvitor, împrăştietor, necruţător, mâncător, spart2. Fiica ei este foarte risipitoare. Risipitorii rămân totdeauna fără bani. 2 adj. (înv.; mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor. risipitură s.f. I (geomorf; reg.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. II (înv.) 1 v. Cădere. Dărăpănare. Dărâmare. Dărâmat1. Năruire. Năruit1. Prăbuşire. Prăvălire. Risipire. Surpare. Surpat1. 2 (concr.; mai ales la pl. risipitori) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşitură. Resturi (v. rest). Ruină. Surpătură. III (înv.) v. Distrugere. Nimicire. Zdrobire. rismă1 s.f. (înv.) v. Testea. Top1. rismă2 s.f. (înv.) 1 (chim.) rismă galbenă v. Auripigment. Orpiment. 2 (mineral.) rismă roşie -v. Realgar. risus sardonicus loc. subst. (med.; latin.) v. Mască tetanică. Râs sardonic (v. râs2). rişcăşă s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Orez (Oryza sativa). 2 (culin.) v. Păsat. Terci, riscă s.f. (j. de noroc) orleanca, <înv.> tura, iasâc. La rişcă jucătorii trebuie să ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. ri'şiţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Agriş. Coacăz-dom-nesc. Coacăz-sălbatic (Ribes grossularia). 2 v. Coacăz (Ribes rubrum). rit s.n. I (relig.) 1 confesiune, credinţă, cult1, religie, <înv. şi pop.> lege, <înv.> crezare, staul. Cei mai mulţi români aparţin ritului creştin ortodox. 2 ritual. Ritul înmormântării a fost respectat întocmai. II ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, tipic1, <înv. şi pop.> lucru, rânduială, <înv.> politică (v. politic). întâlnirea celor doi şefi de stat a respectat ritul cerut de un astfel de eveniment. Potrivit ritului, trebuie să se îmbrace în smoching. ritişor s.n. (pese.; reg.) v. Minciog, ritm s.n. 11 (muz.) battuta, cadenţă, măsură, metru, ritmică (v. ritmic), tact, <înv.> încheiere, metrică2, timp. Ritmul acestei melodii este rapid. 2 (vers.) metru. Eminescu a introdus în poezie ritmuri noi. 3 cadenţă, tempo. Ritmul paşilor în marş nu se schimbă. Bate cu degetele în masă, într-un anume ritm. I11 (med.) ritmfetal = embriocardie. Ritmul fetal se aseamănă cu ritmul cordului fetal. 2 (biol.) ritm biologic = bioritm. Ritmul biologic este ritmul activităţii organismului, condiţionat de particularităţile biologice individuale. ritmâ vb. I. tr. (compl. indiei fraze, versuri, melodii, mişcări etc.) a cadenţa. Poetul ritmează versurile. Soldaţii îşi ritmează paşii în marş. ritmât -ă adj. 1 (despre fraze, versuri, melodii, mişcări etc.) cadenţat, ritmic. îi plac melodiile ritmate pe care poate dansa. Se aud de departe paşii ritmaţi ai soldaţilor în marş. 2 (despre dansuri) sacadat, săltat2, săltăreţ, săltător, scuturat2. Hora este un dans popular ritmat. ritmic, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre fraze, versuri, melodii, mişcări etc.) cadenţat, ritmat 2 (despre muzică, mai ales despre muzica de jazz) sincopat. 3 (mai ales despre acţiuni, mişcări, manifestări, sunete) intermitent, sacadat, rupt. în uşă se aud bătăi ritmice. De afară se aude zgomotul ritmic al potcoavelor cailor pe asfalt. 4 (despre mişcări, acţiuni etc.) regulat. Bătăile aripilor păsărilor sunt ritmice. Legănarea ritmică a hamacului îi creează o stare de visare. II s.f. (muz.) battuta, cadenţă, măsură, metru, ritm, tact, <înv.> încheiere, metrică2, timp. ritmicităte s.f. regularitate, <înv.> regulateţe. Trebuie respectată ritmicitatea orelor de tratament. Aportul de vitamine al unor fructe depinde de ritmicitatea cu care acestea sunt consumate. ritorie s.f. (înv.) v. Elocvenţă. Oratorie. Oratorism. Retorică. ritornelă s.f. (în vechea muzică vocală) refren. Ritornelă este fraza muzicală care se repetă după fiecare cuplet al unui cântec. ritos adv. (modal; fam.) v. Categoric. Decis. Ferm. Hotărât Net2. Radical. Scurt. Tranşant, rituâl, -ă adj., s.n. I adj. ritualic. Libaţia era un act ritual funerar. Preotul rosteşte formule rituale. II s.n. (relig.) 1 rit. Ritualul înmormântării a fost respectat întocmai. 2 canon, tipic1, <înv.> trebnic1. Cei mai mulţi români celebrează sărbătorile religioase după ritualul ortodox. III s.n. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, rit, tipic1, <înv. şi pop.> lucru, rânduială, <înv.> politică (v. politic). întâlnirea celor doi şefi de stat a respectat ritualul cerut de un astfel de eveniment. Potrivit ritualului, trebuie să se îmbrace în smoching. rituâlic, -ă adj. (rar) v. Ritual, riţui're s.f. (tipogr.) riţuit. Riţuirea este executarea unei crestături liniare pe o foaie de carton sau pe o mucava. riţuit s.n. (tipogr.) riţuire. rivăj subst (geomorf;fran.; înv.) v. Liman. Litoral. Mal1. Margine. Rivieră. Ţărm. rivăl, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 adversar, concurent, <înv.> împotrivitor, râvnaci. în competiţie uitau de prietenia lor, întrucât erau rivali. 2 concurent, emul, <înv.> emulator. |1568 Savantul are un rival în domeniul geometriei în spaţiu. II adj. concurent, <înv.> râvnaci. Este în litigiu cu o societate rivală. rivalităte s.f. 1 concurenţă, întrecere, luptă, meci1. Să uităm pentru un timp de rivalitatea dintre noi şi să ne gândim cum putem rezolva, împreună, această situaţie de criză. 2 concurenţă, emulare, emulaţie, întrecere, luptă, turnir. O rivalitate liberă, reală, ajută la dezvoltarea talentelor. rivalizâ vb. I. intr. (adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) 1 (despre oameni) a concura, a emula, a se întrece, a se luptă. Trebuie să rivalizeze cu prietenul lui pentru câştigarea premiului. 2 (econ., com.) a concura. Produsele noastre electronice nu pot rivaliza cu cele japoneze. rivâltă s.f. (teatru) rampă. Rivalta este partea din faţă a unei scene de teatru, unde sunt instalate luminile. riverân, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre ţâri, teritorii etc.) <înv. şi reg.> mărginean, <înv.> măluros2,ţărmurean. Italia este o ţară riverană. 2 s.m., s.f. <înv.> ţărmurean. Mulţi dintre riverani se ocupă cu pescuitul. rivieră s.f. (geomorf) liman, litoral, mal1, margine, ţărm, luncă, <înv.> pristanişte, râpă, vad, rivaj. Nisipul de pe riviera Mării Negre este fin. Iahtul a fost ancorat nu departe de rivieră. ri'xă s.f. (rar) v. Controversă. Discuţie. Dispută. riz s.n. (silv.; reg.) v. Jilip. Plancă. Scoc. Uluc. rizâ-pazar s.n. (com.; turc.; înv.) v. Preţ liber. rizâc s.m. (bot.; reg.) = rizacă. rizâcă s.f. (reg.) 1 (agric.) v. Cosor. Târpan. 2 (bot) v. Foarfeca-bălţii (v. foarfecă) (Stra-tiotes aloides). 3 (bot; în forma rizac) v. Aloe (Aloeferox şi Aloe succotrina). rizeâfcă s.f. (iht.) 1 Alosa caspia nordmanni; scrumbiţă. 2 rizeafcă-mică = rizeafeă-mi-câ-de-neam = Ciupea cultriventris nordmanni; scrumbie-mică-de-neam, scrumbioară, scrumbioară-mică. rizerie s.f. orezărie. Rizeria este un teren cultivat cu orez. rizibil, -ă adj. (despre oameni sau despre înfăţişarea, fizionomia lor) comic, ridicol, giurumist. Devine rizibil atunci când îşi ia o mină serioasă. ri'zic s.n. (rar) v. Pericol. Primejdie. Risc. rizicâ vb. I. tr. (rar; compl. indică viaţa, onoarea etc. oamenilor) v. Expune. Primejdui. Risca. rizicultură s.f. orezărie. Cei mai mulţi asiatici se ocupă cu rizicultură. rizilic s.n. (reg.) l v. Batjocură. Bătaie de joc. Derâdere. Deriziune. Iriziune. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Parodie. Râs2. Zeflemea. 2 v. Deranj. Dezordine. Neorânduială. Neordine. Neregulă. Vraişte. Zăpăceală. rizocarpâe s.f. pl. (bot.) hidrofilicale. Rizocarpeele sunt plante ierboase care au numai rădăcini perene. rizodermă^s.f. (bot) epiblemă. Rizoderma este un strat de celule la rădăcinile tinere. 1569 | robire rizotomi'e s.f. (chir.) radicotomie. Prin rizotomie sunt secţionate rădăcinile nervilor spinali. roăbă s.f. (gosp.) căruţ, tărăboanţă, căroaie, hont, pataşcă2, rotcol, şireglă. Cară cărămizile cu o roabă. road [raud] s.n. (engl.) v. Cale. Drum. roadă s.f. (bot.; reg.) v. Agavă. Limba-boului (v. limbă) (Agave americana). roade vb. III. 11 tr. (compl. indică lucruri comestibile tari) a mezdri. îi place să roadă pesmeţi. Câinele roade un os. 2 tr. (compl. indică lucruri necomestibile) a mânca. Şoarecii au ros duşumeaua. 3 tr.,refl. (compl. sau sub. indică materiale, obiecte etc.) a (se) patina, a (se) toci, a (se) uza, a se spuma. Frecarea a ros tălpile şezlongului. Tapiseria canapelei s-a ros. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) a (se) degrada, a (se) deteriora, a se învechi, a (se) ponosi, a (se) strica, a (se) toci, a (se) uza, <înv. şi pop.> a (se) sparge, <înv. şi reg.> a slăbi, a se rănţui, a ştofloci, a ştrăpăţui, a teşmeni, a (se) tohoci, <înv.> a se prosti1. De atâta purtat, a ros repede pantofii. Paltonul i s-a ros cu trecerea timpului. 5 tr. (despre insecte, viermi; compl. indică lucruri, materiale textile, frunze etc.) a devora, a distruge, a mânca, a linge, a picni. Omizile rod frunzele copacilor. 6 tr. (despre agenţi fizici sau chimici; compl. indică obiecte, materiale etc.) a ataca, a distruge, a mânca, a devora. Rugina roade fierul. 7 tr., refl. (geomorf, geol; despre ape, ploi etc.; compl. sau sub. indică solul, roci, terenuri) a (se) eroda, a (se) săpa, a (se) sfărâma, a (se) coptorî, a (se) coptoroşi, a (se) mânca, a (se) spăla. Torenţii rod pantele munţilor. Solul nu s-a ros încă în această zonă. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică maluri, ţărmuri etc.) a (se) măcina, a (se) mina, a (se) săpa, a (se) scobi, a (se) nisipi, a (se) mânca. Valurile mării au ros ţărmul Malurile s-au ros din cauza apei. 9 tr. (despre încălţăminte, ham, şa etc.; compl. indică oameni, animale sau părţi ale corpului lor) a bate, a freca, a glodi. Pe fată o rod sandalele noi. II fig. 1 tr. (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a munci, a apăsa, a consuma2, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a opresa, a râcâi, a seca, a sfredeli. îl roade situaţia în care se află. 2 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, a măcina, a mânca, a mina, a ruina, a submina, a topi, a paşte2. Condiţiile în care lucrează i-au ros plămânii. 3 tr. (despre idei, gânduri etc.; compl indică oameni) a chinui, a frământa, a obseda, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări, a prigoni, a râcâi, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o roade. 4 tr. (fam.; compl. indică lecţii, cursuri etc.) v. Toci. 5 refl., tr. (înv.; sub. sau compl indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) v. Civiliza. Cizela. Cultiva. Deştepta. Lumina. Rafina. Stila. Subţia. Şlefui, roădere s.f. I 1 degradare, deteriorare, învechire, ponosire, stricare, tocire, uzare, eroziune, ponoseală, <înv. şi reg.> dârvă-reală, rănţuială, <înv.> prostire1, umilinţă. A renunţat la palton din cauza roaderii lui. 2 (geomorf, geol.) abraziune, erodare, eroziune, săpare, spălare, şiroire. Roaderea unui teren în pantă este provocată de torenţi sau de ploi. 3 măcinare, minare, săpare, săpat1. Ţărmul mării se poate surpa oricând din cauza roaderii produse de valuri. 4 frecare, rosătură. Roaderea sandalelor i-a produs o rană. II (concr.; geomorf, geol.) coroziune, erodare, eroziune, mâncătu-ră, rosătură. în ţărmul mării sunt roaderi adânci din cauza valurilor. roăjbă s.f. (reg.; mai ales deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură, roângheş, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Malign. Maliţios. Răutăcios, roânţă s.f. (reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. roată1 s.f. I s.f. 1 cerc, disc. Copilului îi place să rostogolească o roată de plastic. 2 cerc, brâu. Dansatorii reuşeau să menţină perfect roata horei. Flăcăii făceau o roată în jurul tarafului. 3 cerc, întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit1, învârtitură, răsucire, rotaţie, rotire, rotit1, ocol, rotitură, rotocol. în înaltul cerului, un vultur zbura făcând roate largi. 4 (art.; pop.) roata de foc = alimori. Roata de foc este o sărbătoare populară, ţinută de obicei la începutul Rusaliilor, care este însoţită de diferite obiceiuri, printre care învârtirea unor tăciuni aprinşi în jurul corpului. 5 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Roa-ta-Stelelorv. Coroana-Boreală (v. coroană). 6 (cineget.; reg.; şi roată de vânat) v. Bătaie. Goană. Gonire. Hăituială. Hăituire. Scornire. Stârnire. II (p. anal.) 1 (la fusul de tors; reg.; şi, art., roata de la fus, roata fusului) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. 2 (la pălărie; reg.) v. Bor. Margine. 3 (gosp.; reg.) v. Bătător. 4 (ind. casnică; reg.) v. Vârtelniţă. 5 (ind. text.; reg.) v. Urzitor. 6 (reg.) v. Bicicletă. 7 (lapl. roate; tehn.; la plug; reg.) v. Cotigă. Teleagă. 8 (anat.; la porci; reg.) v. Bot. Rât1. 9 (bot.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chinensis). 10 (j. de noroc; arg.) v. Ruletă. 11 (lapl. roţi; anat.; arg.) Membru inferior. Picior. III (cu val. de adv.; modal) circular. Priveşte roată în mulţime pentru a-şi localiza prietenul. roătă2s.f. (milit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv. şi pop.) v. Companie2, rob, roabă s.m., s.f. 1 (în Ev. Med.) aservit, sclav, subjugat, serv, <înv.> nevolnic, prădat2, şerb. Robul era dependent total faţă de un stăpân. 2 (adesa constr. cu vb. „a cădea”, „a lua 0 captiv, prins2, prizonier, <înv.> legător, prădat2. Robii sunt mutaţi la o închisoare de maximă siguranţă. 3 (jur.; pop.) v. Condamnat. Deţinut. Puşcăriaş, robăci, -ce adj. (reg.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, robalâu s.m. (reg.) 1 v. Hoţ. Pungaş. 2 v. Bandit. Tâlhar. robănc s.n. (ind. lemnului, dulgherie; reg.) v. Gealău. robă s.f. togă. Magistraţii poartă robe. robăli'e s.f. (reg.) 1 s.n. Banditism. Jaf. Tâlhărie. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. robi vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni) a înrobi, <înv.> a prăda. Tătarii au năvălit în ţară şi au robit femeile şi copiii. 2 tr. (compl. indică ţâri, popoare, grupuri sociale, oameni) a aservi, a înrobi, a subjuga, a supune, a astâmpăra, a devinge, a apleca, a înfeuda, a îngenunchea, a lega1. I-a robit cu puterea armelor. 3 intr. (despre oameni) a trudi. Toată vara a robit pe moşia fermierului. 4 tr. (rar; compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Asupri. Exploata, împila. împovăra. Năpăstui. Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. 5 tr. (jur.; înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide, întemniţa. Reţine. II tr. fig. 1 (despre pasiuni, sentimente, preocupări, vicii etc.; compl. indică oameni) a captiva, a înlănţui, a înrobi, a subjuga, a ademeni. Dragostea l-a robit pe tânăr. 2 (despre oameni sau despre sentimente, convingeri, idei etc. ale lor; compl. indică oameni) a domina, a poseda, a stăpâni, a subjuga, a încăleca. A reuşit să-şi robească subalternii. Adesea îl robeşte furia. Este robit de un singur gând. robiciunes.f. (înv) v. Captivitate. Prizonierat, robie s.f. 11 sclavie, lanţuri (v. lanţ), legătură. După secole de luptă, negrii au scăpat de robie. 2 aservire, sclavaj, sclavie, servitudine, servitute, robşag, <înv.> robitură, sclavism, servaj, şerbie. Starea de robie a unor ţărani afost menţinută mult timp, chiar dacă scriptic erau declaraţi liberi. 3 captivitate, sclavaj, sclavie, servitute, <înv.> plean, pradă, robire, robitură, sclavism, servaj, servitate, şerbie. De-a lungul istoriei, multe popoare s-au aflat în stare de robie. 4 aservire, înrobire, robire, servitute, subjugare, supunere, <înv.> supunăciune, supusăciune, înfeudare, îngenunchere. Se urmăreşte promovarea unei politici economice care să nu ducă la robia unei ţări de către o putere străină. 5 (înv. şi pop) v. Captivitate. Prizonierat. II (concr.; jur.; pop.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, robinet s.n. ţuţuroi. A dat drumul la robinet şi a lăsat apa să curgă în cadă. robire s.f. 1 aservire, înrobire, robie, servitute, subjugare, supunere, <înv.> supunăciune, supusăciune, înfeudare, îngenunchere. 2 (înv) v. Captivitate. Prizonierat. 3 (înv.) robit |1570 v. Captivitate. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute. robit, -ă adj. 11 (despre grupuri sociale, popoare, oameni etc.) aservit, înrobit, subjugat, supus, <înv.> şerbit, îngenuncheat. A fost zeci de ani o naţiune robită. 2 (despre oameni, grupuri sociale etc.) asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, urgisit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul robit s-a ridicat contra tiranului. II fig. (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, cucerit, hipnotizat, magnetizat, răpit2, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul robit a râsplâtit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. robitor, -oâre adj., s.m., s.f. înrobitor, subjugător, <înv.> prădător. Multe dintre statele robitoare din vechime s-au destrămat. robitură s.f. (înv.) 1 v. Aservire. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute. Servitudine. 2 v. Captivitate. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute. roborânt adj., s.n. (farm.) fortifiant, fortificant, întăritor, reconfortant, reconstituant, tonic, tonifiant, <înv.> reconfortator, confor-tant. Medicul i-a prescris medicamente robo-rante pentru a se reface rapid după boală. Roborantul pe care îl ia este un complex de vitamine. robot s.m. 1 (în opere de anticipaţie) android, cyborg. Personajul principal din film este un robot. 2 fig. maşină. Ar trebui să te mai odihneşti, doar nu eşti robot! robotâş s.m. (în Ev. Med.; înv. şi reg.) v. Clăcaş. robotă s.f. (în Ev. Med.) boieresc, clacă. Robota era o formă caracteristică a rentei feudale. roboteâlă s.f. robotit, trebăluială, stropoleală1. Se odihneşte puţin după robotea-la din bucătărie. roboti vb. IV. intr. (despre oameni) 1 a trudi, a hâi, a oblicări, a cârnosi. A robotit din greu toată vara pe câmp. 2 a trebălui, a oblicări, a stropoli2. Toată ziua roboteşte în bucătărie. robotică s.f. robotologie. Robotica studiază proiectarea şi realizarea sistemelor mecanice, informatice sau mixte şi a roboţilor. robotit s.n. roboteâlă, trebăluială, stropoleală1. robotnic, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Lucrător. Muncitor. robotologie s.f. robotică, robşâg s.n. (reg.) 1 v. Aservire. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute. Servitudine. 2 (concr.; jur.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. robust, -ă adj. 11 (despre fiinţe, în special despre oameni) potent, puternic, solid, tare, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, vital, rânzos, ţeapăn, umeros, vânos, vârtos, haidoş, înspiţat, muşchios, pogan, pogă-nit, puteros, putut2, socolan, vonicar, vonicoi, vuzum, <înv.> levent, putincios, silnic, spatoş, vârtucios, veget, forţos, musculos, pietros, verde, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană robustă, care munceşte din greu. 2 (despre oameni sau animale) binefăcut, corpolent, masiv, puternic, solid, spătos, trupeş, voinic, stofat, trunchios, voinicos, truncheş, <înv.> trupos, dizman. Cei mai mulţi sportivi din echipa naţională de rugby sunt robuşti. 3 (despre corpul fiinţelor sau despre pcfai ale lui) legat4, musculos, solid, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, încheiat, pulpos. Bărbatul are un trup robust, ca de atlet. II fig. (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; despre obiecte, construcţii etc.) dăinuitor, durabil, rezistent, solid, stabil, temeinic, trainic. Multe dintre cetăţile robuste impresionează prin măreţie. robustâţe s.f. 1 dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, năvălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Robusteţea i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o robusteţe inepuizabilă. 2 fig. forţă, sănătate, tărie. O economie puternică este semnul robusteţii unei societăţi. roc s.n. (fin., econ.; reg.) v. Scadenţi Termen. rocă1 s.f. 1 (geol.) piatră, <înv.> stâncă. în satele de munte există case vechi, din rocă. Se aşază pe o rocă, pe malul râului. 2 (geol.) rocă biogenă = rocă organogenâ = biolit, organolit. Rocile organogene se formează prin transformarea unor substanţe organice; rocă cataclastică = rocă mezometamorfică. Rocile cataclastice s-au format prin transformarea rocilor existente în condiţiile unor dislocaţii intense ale scoarţei terestre; rocă clastică = rocă detritică. Rocile clastice se formează prin depunerea materialelor rezultate în procesul de dezagregare şi de alterare a rocilor de pe suprafaţa scoarţei, fiind transportate de vânt, ape şi gheţari; rocă colectoare = rocă-magazin. Rocile colectoare sunt medii poroase şi medii fisurate permeabile care conţin acumulări de hidrocarburi; rocă de contact = rocă epimetamorfică. Rocile de contact s-au format prin transformarea rocilor existente în condiţii de temperatură ridicată; rocă detritică = rocă clastică; rocă efuzivă = rocă vulcanică = vulcanit. Rocile efuzive se formează prin răcirea magmei la suprafaţa scoarţei terestre; rocă epimetamorfică = rocă de contact; rocă eruptivă = rocă magmatică. Rocile eruptive s-au format prin mişcarea, consolidarea şi solidificarea magmelor sau a substanţelor vulcanice; rocă-magazin = rocă colectoare; rocă magmatică = rocă eruptivă; rocă mezometamorfică = rocă cataclastică; rocă salină = evaporit. Rocile saline se formează prin evaporarea apei de mare dintr-o lagună, a apei continentale dintr-un lac de deşert sau dintr-o mare închisă pe cale de a seca; (rar) rocă eratică v. Bloc eratic (v. bloc1). 3 (la pl; geomorf.) roci mutonate = spinări de berbec (v. spinare), roches mouton-nees. Rocile mutonate sunt nişte blocuri stâncoase, şlefuite şi rotunjite pe suprafeţele superioare de abraziunea glaciară, care de la distanţă seamănă cu spinarea unor oi în turmă. rocă2 s.f. (bot.; reg.) v. Roua-cerului (v. rouă). Roua-soarelui (v. rouă) (Drosera rotundifolia). roches moutonnees [rojmuto'ne] s.f. pl. (geomorf; fran.) v. Roci mutonate (v. rocă1). Spinări de berbec (v. spinare). rdchie s.f. 11 cortină, prelată, şlofroc, şpigniţă. A venit la recepţie într-o rochie foarte elegantă. 2 (înv. şi reg.) v. Foi (v. foaie). Fustă. 3 (reg.) v. Poală. II (art.; bot.; reg.) rochia-ceruluiv. Rourică (Glyceriafluitans); rochia-cucoanei = ro-chia-doamnei = rochia-păsării = rochia-rân-dunelei = rochia-rânduniciiv. Rochiţa-rân-dunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis); (reg.) rochia-rânduniciiv. GhizdeL Ghizdei-mărunt (Lotus corniculatus). rochioâră s.f. (pop.) v. Rochiţă, rochiţă s.f. 1 rochioâră. Fetiţa poartă o rochiţă roz. 2 (art.; bot.) rochiţa-rândunelei = rochiţa-rândunicii = a Convolvulus arvensis; volbură, volbură-de-câmp, volbură-mică, bună-dimineaţa, poponeţ1, căma-şa-lui-Dumnezeu (v. cămaşă), cămaşa-Mai-cii-Domnului (v. cămaşă), cămăşuţa-lui-Dum-nezeu (v. cămăşuţă), floarea-şarpelui (v. floare), fusta-rândunicii (v. fustă), lipici, pălămidă1, poala-Maicii-Domnului (v. poală), poala-rândunicii (v. poală), răcorele, rochia-cucoanei (v. rochie), rochia-doamnei (v. rochie), rochia-păsării (v. rochie), ro-chia-rândunelei (v. rochie), rochia-rândunicii (v. rochie), rochiţa-păsăricii, rochiţa-păsărui-cii, struna-gâştei (v. strună1), volvorică, vrejoaică, zârnă, zorele (v. zorea); b Calystegia sepium; cupa-vacii (v. cupă1), volbură, volbură-de-garduri, volbură-mare, volbu-ră-urcătoare; rochiţa-rândunelei = Ipomaea purpurea; adormiţele, zorea, zorele-urcătoare (v. zorea), bună-dimineaţa, bar-ba-împăratului (v. barbă), căţărătoare (v. căţărător), clopoţei (v. clopoţel), garoafe (v. garoafă), gramofon, gura-paharului (v. gură), hărăgele, norea, nouraş, pansele-bo-iereşti (v. pansea), patefon, porosică, răcorele, rozetă, schimbăcioase (v. schimbăcios), tolcer, volbură, volbură-păroasă, volvorică, zbânţui-tori, zori1; (reg.) rochiţa-păsăricii = rochi-ţa-păsăruicii v. Rochiţa-rândunelei. Rochi-ţa-rândunicii. Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis): roci s.n. (pese.; reg.) 1 v. Crâsnic. Tifan. 2 v. Minciog. rock s.n. (muz.) rock-and-roll. rock-and-roll [,roka nrol] s.n. (muz.) rock. Rock-and-roll-ul este un stil în muzica uşoară. rocoboî vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcpi1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 1571 | rococo adj. invar., s.n. 1 adj. invar. (despre obiecte de îmbrăcăminte) extravagant. A venit la bal într-un costum rococo. 2 s.n. (arhit., arte) stil rococo. Rococoul a apărut în Franţa, în sec. al XVIII-lea, după baroc. rocoş s.n. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, rocoşân s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, rocoşeălă s.f. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, rocoşâlnic s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, rocoşenie s.f. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, rocoşi vb. IV. refl. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, rocoşi're s.f. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. rocoşit1 s.n. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. rocoşit2, -ă adj., s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, rocoşitdr, -oare adj., s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, rocoşitură s.f. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, rocoţel, -eâ s.m., s.f. (bot.) 1 s.m., s.f. (mai ales laf rocoţea) Stellaria graminea; buruiana-junghiului (v. buruiană), iarba-că-şunatului (v. iarbă), intiţă, ochişor, răcovină, râhnă, sclipeţ, steluţa-fetei (v. steluţă), steluţă. 2 s.m. (reg.) v. Cuişoară. Cuişoară-sălbatică. Cuişor. Cuişoriţă. Garoafa (Holosteum umbellatum). 3 s.m. (reg.) v. Răcovină (Stellaria media). 4 s.m. (reg.) v. Iarbă-mare (Stellaria holostea). rocovîţă s.f. (bot.; reg.) v. Răcovină (Stellaria media). rod1 s.n. I (bot.) 1 fruct, poamă, glodo-veţe, legumă, poricale, <înv.> plod. Cireşii sunt plini de roade. Toamna se coc cele mai multe roade. 2 recoltă, strânsă (v. strâns2), strânsură, <înv. şi reg.> rodire, strânsoare, <înv.> agru. Anul acesta rodul afost bogat. 3 bucate (v. bucată), recoltă, ponov, <înv.> vipt Toamna se strânge rodul câmpului. 4 (art.) rodul-pământului = Arum macula-tum; aron, barba-lui-Aron (v. barbă), călindar, cocoşoaică, hiribă, limba-vacii (v. limbă), limba-vecinei (v. limbă), mana-pă-mântului (v. mană), mărceţ, piciorul-viţelului (v. picior), porumbul-cucului (v. porumb), porumbul-şarpelui (v. porumb), purcel, rădăcină-de-friguri, timp, ungurean, ungu-reancă, unguroaică, unguroancă. I11 (înv. şi pop.) v. Copil1.2 (zool; înv. şi pop.) v. Pui1. 3 (biol; înv. şi reg.) v. Sămânţă. 4 (anat.; reg.) v. Testicul. III (înv.) 1 v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. 2 v. Neam. Seminţie. Spiţă. 3 v. Generaţie. IV fig. 1 avantaj, beneficiu, bine, câştig, folos, profit, fruct, rodire. Roadele învăţăturii se constată în timp. 2 consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, urmare, impact, incidenţă, rezultantă, sechelă. Nu s-a gândit la rodul faptelor sale. rod2 s.n. (reg.) v. Por1, rodaj s.n. (auto, mec.) rodare. Rodajul unei maşini se face la drum întins, pentru a nu solicita piesele nou asamblate. rodân s.n. 1 (tehn.; la războiul de ţesut) sucală, cicârâg, letcă. Cu rodanul se deapănă firele textile de pe scul pe ţevi sau pe mosoare. 2 (ind. casnică; reg.; în forma rotan) v. Vârtelniţă. rodanură s.f. (chim.) cianură de sulf, sulfo-cianură, tiocianat, tiocianură. Rodanura este sarea acidului tiocianic. roda re s.f. (auto, mec.) rodaj, rodi vb. IV. 11 intr. (bot.; despre plante) a fructifica, <înv. şi reg.> a plodi, a înrodi, a veni. Cele mai multe plante rodesc vara. Via rodeşte după patru ani. 2 tr. (bot.; despre plante; compl. indică fructe) a da2, a face, a produce, <înv. şi pop.> a lega1, a scoate, <înv.> a purta. Prunii din livadă rodesc în fiecare an foarte multe fructe. 3 tr. (despre regiuni, teritorii, ţări etc.; compl. indică recolte, roade, plantaţii etc.) a produce, <înv. şi pop.> a odrăsli. Regiunile din sudul ţârii rodesc mult grâu. Unele teritorii de deal sunt renumite pentru că rodesc cartofi de cea mai bună calitate. 4 tr. (rar; compl. indică terenuri agricole) v. Fertiliza. II intr., tr. (biol; înv. şi pop.; despre femei; compl. indică copii) v. Concepe. Naşte. Procrea. rodie1 s.f. (bot.) 1 granată. Rodia este un fruct comestibil, care are numeroase seminţe înconjurate de un înveliş cărnos şi roşiatic. 2 (înv. şi reg.) v. Melogran. Rodier. Rodiu (Punica granatum). rodie2 s.f. (reg.) 1 (fitopat.) v. Rugină. 2 (meteor.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. rodier s.m. (bot.) Punica granatum; melogran, rodiu, rubin, <înv. şi reg.> rodie1, arodie. rodină1 s.f. I (reg.) v. Lăuzie. Post-partum. II (relig.; înv.) 1 v. Creare. Creaţie. Facere. Geneză. Zidire. 2 v. Consacrare. Sfeştanie. Sfinţire1. Sfinţit1. Târnoseală. Târnosire. rodină2 s.f. (fitopat.; reg.) v. Rugină, rodire s.f. 11 (bot.) <înv. şi pop.> legare. Rodirea viei afost timpurie datorită căldurii excesive. Seminţele sunt îngropate în vederea rodirii. 2 fecunditate, fertilitate, productivitate, rodnicie, ubertate, mănoşie, dărnicie. Rodirea pământului este bună când condiţiile meteorologice sunt prielnice. 3 (înv. şi reg.) v. Recoltă. Rod1. II fig. avantaj,beneficiu, bine, câştig, folos, profit, fruct, rod1, rodit, -ă adj. (înv.; despre pământ, terenuri) v. Bogat. Fecund. Fertil. Gras. Mănos. Productiv. Roditor. Rodnic. Uberos. Untos. roditor, -oăre adj. 11 (despre pământ, terenuri) bogat, fecund, fertil, gras, mănos, productiv, rodnic, uberos, untos, prolific, <înv.> buiac, producător, rodit, rodos, spornic, darnic, generos. Producţia de legume rogoz afost foarte bună pentru că pământul este roditor. 2 (bot.; despre pomi) fructifer. Are o livadă cu foarte mulţi pomi roditori. 3 (despre plante, culturi etc.) productiv, <înv. şi reg.> plodicios, <înv.> lucrător. Viile de pe dealuri sunt foarte roditoare. II fig. (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, fructuos, gras, mănos, rodnic, roditură s.f. (relig.; înv.) v. Creare. Creaţie. Facere. Geneză. Zidire, rodiu s.m. (bot.) Punica granatum; melogran, rodier, rubin, <înv. şi reg.> rodie1, arodie. rodnic, -ă adj. 11 (despre pământ, terenuri) bogat, fecund, fertil, gras, mănos, productiv, roditor, uberos, untos, prolific, <înv.> buiac, producător, rodit, rodos, spornic, darnic, generos. 2 (biol; înv.; despre fiinţe) v. Fecund. Prolifer. Prolific. II fig. (despre afaceri, oferte, tranzacţii, meserii etc.) avantajos, bănos, bun, emolumentar, lucrativ, productiv, profitabil, remunerativ, remuneratoriu, rentabil, fructuos, gras, mănos, roditor. Contractul este rodnic pentru ambele părţi. rodnicie s.f. 1 fecunditate, fertilitate, productivitate, rodire, ubertate, mănoşie, dărnicie. 2 (biol; înv.) v. Fecunditate. Prolificitate. rodocrozit s.n. (mineral) <înv.> dialagit. Rodocrozitul este un minereu de mangan important. rododăfin s.m. (bot; înv.) v. Leandru (Nerium oleander). rododendron s.m. (bot) Rhododendron kotschyi; smirdar, bujor-de-munte, bujorel-de-munte, coacăză, cocăzar, iederă, merişor1, perişoare (v. perişoară), popdele, ruja-munţilor (v. rujă), ruja-stâncilor (v. rujă), rujă, trandafir-de-munte, tulichină, vâsc-de-munte. rodoficee s.f. (bot.) floridee. Rodoficeele sunt algele marine care conţin clorofilă şi rodofil. rodomontădă s.f. (fran.) v. Fanfaronadă. Lăudăroşenie. Lăudăroşie. rodopsină s.f. (anat.) erotropsină, purpur retinian, purpură retiniană. Rodopsină are rol în vederea crepusculară. rodos, -oăsă adj. (înv.; despre pământ, terenuri) v. Bogat. Fecund. Fertil. Gras. Mănos. Productiv. Roditor. Rodnic. Uberos. Untos. rogoăde s.f. pl. (bot.; reg.) v. Rogodele. rogodăi s.m. (bot.; reg.) = răgădaie. rogodele s.f. pl. (bot.; pop.) rogoade. A cules din livadă fel defel de rogodele. rogojeă s.f. (bot; reg.) v. Băluşcă (Ornitho-galum umbellatum). rogojel s.m. (bot; reg.) v. Rostogol (Carex carryophyllea). rogojină s.f. 1 scoarţă, <înv.> jitie2, papură. Dormeau afară, întinşi pe o rogojină. 2 (zool; arg.) v. Iapă. rogoz s.m. (bot.) 1 (şi rogoz-aspru, ro-goz-de-pădure, rogoz-mare) Carex; lucigău, mohor, papură, papură-de-baltă, rogozar şuşarcă, ţipirig1, <înv.> săgeţel. 2 Carex silvati-ca şi Carex pilosa; şovar. 3 Carex riparia; mohor, păiş, pir, pir-roşu. 4 Scirpus maritimus; paşă. 5 Schoenoplectus lacustris; pipirig, pipirig-de-munte, papură-rotundă, păpurică, ţipirig1. 6 {reg.) v. Gladiolă (Gladiolus hybridus sau Gladiolus gandavensis). 7 (reg.; şi rogoz-de-pe-tău, rogoz-negru) v. Papură. Papură-de-baltă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). 8 (reg.) v. Pipirig. Pipirig-mare (Bolboschoenus maritimus). 9 (reg.) v. Pipiriguţ (Heleocharis palustris). 10 (reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). 11 (reg.) v. Ţipirig1 (Scirpus holoschoenus). 12 (reg.) rogoz-de-grădină v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonar-cissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). rogozar s.m. (omit.) Acrocephalus schoe-nabaenus; lăcar, lăcar-de-rogoz. rogozaştină s.f. (colect; bot.; reg.) v. Rogoziş. Rogozişte. rogozărie s.f. (colect.; bot; reg.) v. Rogoziş. Rogozişte. rogoziş s.n. (colect.; bot.) rogozişte, rogozaştină, rogozărie. Pe ma/w/ ba/f/i este un rogoziş foarte des. rogozişte s.f. (colect.; bot.) rogoziş, rogozaştină, rogozărie. rohătcă s.f. (reg.) 1 v. Barieră. 2 (în trecut) v. Barieră. rohmâni s.m. pl. (mitol. pop.; reg.) v. Blajinii (v. blajin). rohot s.n. (reg.) v. Freamăt. Gălăgie. Larmă. Tumult. Turbulenţă. Vuiet. Vuire. Zgomot, rohoti vb. IV. refl. (recipr.) (reg.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra. roi1 s.n. (apic.; reg.) matcă, pârvac. Roiul este stupul care a roit o dată sau de mai multe ori. roP vb. IV. intr. (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a forfoti, a se frământa, a fremăta, a furnica, a se învârti, a mişui, a mişuna, a viermui, a bâjbâi, a colcăi, a forfai, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea roieşte încoace şi încolo. roiălă s.f. agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs roiala mulţimii adunate în piaţă. roib, roâibă adj. (despre cai) alezan, roşcat, roşu, roiban, roibat, roşcău. Tânărul are un cal roib nărăvaş. roiban, -ă adj. (reg.; despre cai) v. Alezan. Roib. Roşcat. Roşu. roibat, -ă adj. (reg.) 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşu. Sângeriu. 2 (despre cai) v. Alezan. Roib. Roşcat. Roşu. roibă s.f. (bot.) 1 Rubia tinctorum; garanţă, orcanetă, otrăţel, paţachină1, broci, buruiana-faptului (v. buruiană), faptnic, rumenele (v. rumeneală), rută2. 2 (reg.) v. Dumbravnic (Melittis melissophyllum). 3 (reg.) v. Rumeneală (Potentffta procumbens). roiniţă s.f. (bot.) 1 Melissa officinalis; citronelă, melisă, buruiana-stupului (v. buruiană), busuiocul-stupului (v. busuioc), cătuşnică, floarea-stupului (v. floare), iarba-al-binelor (v. iarbă), iarba-roilor (v. iarbă), iarba-stupului (v. iarbă), izma-stupilor (v. izmă), lămâiţă, mătăcină, mierea-ursului (v. miere), mintă-turcească, motoacă, poa-la-Sfîntei-Mării (v. poală), răstupească, roişte, sască2, stupelniţă, tămâioară, tămâiţă-sălbatică, urechea-ursului (v. «rec/ze),voieştniţă,vo-ioşniţă-de-albini. 2 (reg.) v. Mătăcină (Draco-cephalum moldavica). roire s.f. roişte, roit1. Roirea este plecarea din stup a albinelor, pentru a-şi întemeia o nouă familie. roişte s.f. 1 roire, roit1.2 (reg.) v. Citronelă. Melisă. Roinită (Melissa officinalis). roit1 s.n. roire, roişte. roit2 s.n. (reg.) 1 v. Canaf. Ciucure. 2 (ind. text) v. Franj. 3 v. Refec. Tiv. Tivitură. roit3 subst. (bot.; reg.) v. Arnică. Pod-bal-de-munte (Amica montana). rojdănic s.n. (astrol.) 1 pascalie, zodiac, zodiar, carte de zodii. Rojdanicul cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor, în funcţie de zodia în care s-au născut. 2 (înv. şi pop.) v. Horoscop. Zodiac. rol1 s.n. 11 (teatru, cinemat; de obicei constr. cu vb. „a avea", „a juca”) <înv.> parte. Marele actor a avut un rol dificil în piesă. Interpretul român a jucat rolul principal într-o coproducţie franco-română. 2 (operă, teatru liric) partitură. Cunoscutul tenor a avut în această operă un rol foarte greu. 3 (teatru, cinemat.) personaj. - Ce rol interpretezi în film? I11 funcţie, misiune, sarcină. Arta are un rol educativ. 2 atribuţie, îndatorire, rost, sarcină, <înv.> meslehet. Rolul bonei este să plimbe copilul în fiecare zi. 3 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) menire, misiune, rost, sarcină, vocaţie, <înv.> destinaţie, ursită (v. ursit), chemare, sacerdoţiu, meninţă, solie. îşi îndeplineşte bine rolul de mamă. 4 menire, mobil, obiectiv, raţiune, rost, scop, sens, ţel, ţintă, noimă. Rolul scrisorii afost acela de a-i transmite informaţiile cerute. III (gram.) rol sintactic = funcţie. Infinitivul poate avea rol sintactic de subiect într-o propoziţie. rol2 s.n. 1 (miner.) rostogol. Rolul este o excavaţie minieră sau un compartiment dintr-o suitoare cu înclinaţie mare, care permite transportul materialului de la un orizont la altul inferior prin simplă alunecare ori prin rostogolire. 2 (silv.; reg.) v. Jilip. Plancă. Scoc. Uluc. 3 (agric.; reg.) v. Tăvălug. Vălătuc, rolă s.f. cuptor, tobă. Rola aragazului coace foarte bine. |1572 role s.f. pl. patine cu role (v. patină1), patine cu rotile (v. patină1), patine pe role (v. patină1), patine pe rotile (v. patină1), rotile (v. rotilă), skating. Cu rolele te deplasezi pe sol în mişcări asemănătoare cu cele de pe patinoar. roletă s.f. (rar) v. Jaluzea. Persiană. Rulou. Stor. Transperant. roller [’raula] s.m. (engl.) v. Patinator pe role. rom1 s.n. motorină. Romul se obţine prin fermentarea şi distilarea melasei din trestia-de-zahăr. rom2, romă (rrom, rromă) s.m., s.f. ţigan, ţigancă, gitan, <înv. şi pop.; glum.> arap, arapină, <înv. şi pop.; peior.> coroi1, pirandă, ursar, ursăreasă, ursăriţă, faraon, faraoancă, cioropină, halarip, chivu-ţă, florar, gaşper, gaşperiţă, porumbac, balaoacheş, balaur, oacheş, cioacă1, şoşoi1, cinghinea, corău, gavaon, zgaroi, caramea, mirandoli-nă, cârâitoare (v. cârâitor), ceucă, cioară, cioroaică, cioroi, corb, coţofană, graur, stăncuţă, creol, indian, mulatru, tuciuriu, aripată, baragladină, baraon, coţofană, gar, garoaică, garoi, garvan, colorat2, buzat, cataroi1, cioran, geanău, jagardea, maglaoi, magraon, panteră-neagră, şuşter. Cunoscutul fotbalist este rom de origine. romaică s.f. (lingv.) greacă modernă (v. grec), limbă neogreacă, limbă romaică, neogreacă (v. neogrec). Romaica este limba greacă din perioada modernă, formată începând cu sec. al XVI-lea, care este diferită de greaca veche şi de greaca bizantină. romaicâsc, -eăscă adj. (înv.) v. Roman2. romăn1 s.m. (bot.; reg.) 1 v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). 2 v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum). 3 v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). 4 v. Margaretă (Chrysanthemum leucanthemum). 5 v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Chrysanthemum rotundifolium). 6 v. Romaniţă-de-câmp (Anthemis arvensis). 7 v. Romaniţă-mare (Anthemis nobilis). 8 (şi în forma romon, romon-bolund) v. Romaniţă-neadevărată. Romaniţă-nemirositoare (Matricaria inodora). 9 (şi roman-puturos) v. Romaniţă-pu-turoasă (Anthemis cotula). lOv. Vetrice, Vetricea (Chrysanthemum vulgare). romăn2, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. <înv.> râmlean. Romanii locuiau în Imperiul Roman. Dacia afost cucerită de romani. 2 s.m., s.f., adj. latin. Romanii trăiau în provinciile italice ale Imperiului Roman. Operele marilor scriitori romani au fost publicate în mai multe ediţii. II adj. 1 <înv.> râmlean, râmlenesc, romaicesc, romanesc2, romanicesc. Legiunile romane aveau ca stemă un vultur de aur sau de argint într-un vârf de suliţă. 2 (relig) catolic, papal, romano-catolic, papist, <înv. şi reg.> latin, latinesc, papistaş, papistăşesc, <înv.> papistic.\Catedrala romană din oraş este grandioasă. 1573| ronhăi romanesc1, -ă adj. 1 (livr.) v. Fantezist. Imaginar. Născocit. Plăsmuit. 2 (fam.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor ori despre viaţa, modul lor de existenţă) v. Romantic. Romanţios. Visător. romanesc2, -ă adj. (înv.) v. Roman2, românie, -ă adj. latin, neolatin. Limba română este o limbă romanică. Românii sunt un popor romanic alături de italieni, francezi, spanioli, portughezi. romanicesc, -eâscă adj. (înv.) v. Roman2, românism s.n. (rar) v. Latinitate. Romanitate. romanist, -ă s.m., s.f. (lingv.) neolatinist. Romaniştii sunt specialişti în studiul limbilor romanice. romanitâte s.f. latinitate, românism, <înv.> latinism. Romanitatea limbii române este un fapt incontestabil. romamţă s.f. (bot.) 1 romaniţă-de-câmp - Anthemis arvensis; mărucă, mărună, măruncă, muşeţel-prost, roman1, romaniţă-proastă, romaniţă-puturoasă; romani-ţă-mare = a Anthemis nobilis; aurată (v. aurat2), muşeţel, roman1, <înv.> seefiu; b (reg.) v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum); c (reg.) v. Margaretă (Chrysanthemum leucanthe-mum); romaniţâ-neadevărată = romarti-ţă-nemirositoare = Matricaria inodora; chioara-găinii (v. chior), mărarul-broaştei (v. mărar), mărăriţă, muşeţel-prost, ochiul-boului (v. ochi1), pene-albe (v. pană), roman1, romaniţă-proastă, romaniţă-puturoasă, romon-bolund, rută2, tătăişi (v. tătăişă1); romaniţă-puturoasă = a Anthemis cotula; fulău, fulică, fulin, mărariul-câinelui, mărună, măruncă, momoriţă, muşeţel-prost, ochiul-boului (v. ochi1), roman1, roman-pu-turos (v. roman1), romaniţă-proastă, romanoi; b (reg.) v. Romaniţă-de-câmp (Anthemis arvensis); c (reg) v. Romaniţă-neadevărată. Romaniţă-nemirositoare (Matricaria inodora); (reg.) romaniţă-proastă v. a Romaniţă-de-câmp (Anthemis arvensis); b Romaniţă-neadevărată. Romaniţa-nemirositoare (Matricaria inodora); c Romaniţă-puturoasă (Anthemis cotula). 2 (pop.; şi romaniţă-bună, romaniţă-mică) v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). 3 (reg.) v. Floarea-raiului (v. floare) (Chrysanthemum cinerariifolium). 4 (reg.) v. Floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 5 (reg; şi romaniţă-de-grădină) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). romano-catolic s.m., s.f., adj. (relig.) 1 s.m., s.f. catolic, papist, <înv. şi reg.> latin, papistaş. Romano-catolicii sunt adepţii catolicismului. 2 adj. catolic, papal, roman2, papist, <înv. şi reg.> latin, latinesc, papistaş, papistăşesc, <înv.> papistic. Catedrala roma-no-catolică din oraş este grandioasă. româno-catolicism s.n. (relig.) biserica catolică (v. biserică), catolicism, legea catolică (v. lege), <înv. şi reg.> papistăşie, <înv.> papism. Romano-catolicismul este o confesiune creştină. romanoi s.m. (bot.; reg.) v. Romaniţă-puturoasă (Anthemis cotula). romăntic, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor ori despre viaţa, modul lor de existenţă) romanţios, visător, romanesc1. De câtva timp, tânăra este galeşă şi romantică. Spirit romantic, a scris nenumărate versuri. 2 romanţios. Toamna este un anotimp romantic, predispu-nând la visare, la contemplaţie. romanticism s.n. (rar) v. Romantism, romantism s.n. 1 romanticism. Romantismul este o mişcare artistică şi literară, apărută la începutul sec. al XLX-lea, ca reacţie împotriva clasicismului. 2 romanţiozitate. Toamna, contemplarea naturii îţi provoacă o stare de romantism. romanţiâs, -oâsă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor ori despre viaţa, modul br de existenţă) romantic, visător, romanesc1. 2 romantic, romanţiozitâte s.f. romantism, român, -ă s.m., s.f., adj. I s.m. 1 (lapl. români; în Ev. Med.) valahi (v. valah). 2 (pop.) v. Sătean. Ţăran. 3 (pop.) v. Bărbat. Soţ. 4 (pop.) v. Chip. Figură. Individ. Ini Om. Persoană. Personaj. 5 (relig.; reg.) v. Greco-oriental. Greco-răsăritean. Ortodox. II (în Ev. Med., în Ţara Rom.; în forma rumân) v. Iobag. Şerb. III s.f. (lingv.) 1 limbă română, limbă românească, românească (v. românesc), <înv.> românie. Româna este singura limbă romanică din aria sud-est europeană. 2 română comună = română primitivă = protoro-mână, străromână. Româna comună este limba română vorbită între sec. al Vl-lea şi al XlII-lea, în nordul şi în sudul Dunării, anterioară diferenţierii dialectelor. IV adj. românesc, <înv.> dăcesc. La congres au participat numeroşi lingvişti români şi străini. Inteligenţa română este apreciată peste tot în lume. româncă s.f. (pop.) v. Săteană (v. sătean). Săteancă. Ţărancă1. românesc, -eâscă adj., s.f. I adj. 1 român, <înv.> dăcesc. 2 (relig.; reg.) v. Ortodox. II s.f. (lingv.; rar) v. Limbă română. Limbă românească. Română (v. român). români vb. IV. 11 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Româniza. 2 tr. (lingv.; înv.; compl. indică cuvinte, expresii etc. străine) v. Româniza. II intr., tr. (în Ev. Med, în Ţara Rom.; informa rumâni; sub. sau compl. indică oameni) v. Iobăgi. Şerbi, românkă s.f. (bot.; reg.) v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). românie s.f. 1 (lingv.; înv.) v. Limbă română. Limbă românească. Română (v. român). 2 (în Ev. Med., în Ţara Rom.; în forma rumâ-nie) v. Iobăgie. Şerbie. româm'me s.f. (colect.) 1 românism, <înv.> românitate. Toată românimea din oraş a sărbătorit ziua naţională a Italiei. 2 (în Ev. Med., în Ţara Rom.; informa rumânime) v. Iobăgime. românism s.n. (colect.; rar) v. Românime. românit, -ă adj. (înv.; despre oameni, colectivităţi etc.) v. Românizat, românitâte s.f. (colect.; înv.) v. Românime. româniză vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) <înv. şi reg.> a români. După zeci de ani trăiţi în mijlocul românilor, s-a românizat în totalitate. 2 tr. (lingv.; compl. indică cuvinte, expresii etc. străine) <înv.> a români. Când a tradus piesa, a românizat şi numele personajelor. românizât, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) <înv.> românit. Soţia lui românizată respectă toate obiceiurile româneşti. romb s.n. 1 (geom.) losanj. Rombul are toate laturile egale şi unghiurile opuse egale. 2 (la cărţile de joc; fam.) v. Caro. Tobă. rombic, -ă adj. rombiform, romboid, romboidal. Poartă un pandantiv rombic. Cămaşa lui are un model rombic. rombiform, -ă adj. rombic, romboid, romboidal. romboid, -ă adj. rombic, rombiform, romboidal. romboidăl, -ă adj. rombic, rombiform, romboid. romergân s.n. (farm.) fenergan,prometazină. Romerganul este recomandat în urticarie, edem angioneurotic, rinită alergică. romm, rromă s.m., s.f. = rom2, român s.m. (bot.; reg.) = roman1, romonel s.m. (bot.; reg.) v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). rond, rondă adj. circular, rotund, cercual, rotocol, cercuriu, rotilat, rotocolit. în mijbcul pieţei este un teren rond cu flori. rondelă s.f. (tehn.) şaibă, nucă. Rondelele sunt folosite mai ales ca garnituri între o piuliţă şi piesa la care aceasta se asamblează prin înşurubare. ronflânt, -ă adj. 1 (despre oameni) sforăitor. Este ronflant din cauza unei deviaţii de sept. 2 fig. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, confecţionat2, preţios, sforăitor, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului ronflant. rongalită s.f. (chim.) formaldehidsulfooxilat de sodiu. Rongalita este folosită în vopsitorie. ronghi s.n. (reg.) 1 v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă 2 (zool.) v. Gloabă. Mârţoagă. ronghioş, -ă adj. (reg.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) v. Flenduros. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit. 3 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori, p. ext., despre oameni) v. Jerpelit. Peticit2. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit. ronhăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Sforăi. roniţă roniţă s.f. (bot.; reg.) v. Pitărcuţă (Boletus versipellis). ronjă vb. I. tr. (ind. text.; compl. indică ţesături vopsite) a coroda. A ronjat ţesătura pe anumite porţiuni, în scopul obţinerii unor desene variate. ronjâre s.f. (ind. text.) corodare. Prin ronjare se produce, la imprimare, decolorarea anumitor porţiuni din ţesătură, în scopul obţinerii unor desene variate. ronron s.n. (rar) ronroneală. în uzină se aude un ronron surd de motoare electrice. ronroneală s.f. (rar) ronron. rontgenografie [roentgenografie] s.f. (med, med. vet.) radiografie, radiogramă, schia-grafie, rază. Rontgenografla este fotografia unui organ, a unui corp opac sau a unei porţiuni din interiorul corpului uman ori animal, obţinută cu ajutorul razelor X. rontgenoscopie [roentgenoscopie] s.f. (fiz.) radioscopie. Imaginea rezultată în urma unei rontgenoscopii este doar examinată vizual şi nu înregistrată pe film. rontgenterapie [roentgentera’pie] s.f. (med., med. vet.) radioterapie. Rontgenterapia este metoda de tratament cu ajutorul razelor X. ronţ s.n. (anat.; reg.) v. Cartilaj. Zgârci1, ronţăi vb. IV. 1 intr. (despre şoareci, şobolani etc.; compl. indică alimente uscate, lucruri dure etc.) a crănţăni, <înv. şi reg.> a grojdi, <înv.> a corţui. Şoarecii ronţăie în magazie. 2 tr. (despre oameni sau animale; compl. indică alimente uscate ori tari) a crănţăni. Ronţăie sărăţele. ronţăiâlă s.f. 1 crănţăneală, crănţănit, ronţăire, ronţăit, ronţăitură. în magazie se aude ronţăiala şoarecilor. 2 crănţăneală, crănţănit, ronţăire, ronţăit, ronţăitură. Se opreşte pentru câteva clipe din ronţăiala sărăţelelor pentru a-i răspunde. ronţăire s.f. 11 crănţăneală, crănţănit, ronţăiâlă, ronţăit, ronţăitură. 2 crănţăneală, crănţănit, ronţăiâlă, ronţăit, ronţăitură. II (tehn.) grinotare, grinotat. Prin ronţăire se decupează tabla cu ajutorul unuipoanson. ronţăit s.n. 1 crănţăneală, crănţănit, ronţăia-lă, ronţăire, ronţăitură. 2 crănţăneală, crănţănit, ronţăiâlă, ronţăire, ronţăitură. ronţăitură s.f. 1 crănţăneală, crănţănit, ronţăiâlă, ronţăire, ronţăit. 2 crănţăneală, crănţănit, ronţăiâlă, ronţăire, ronţăit, ropai interj, (de obicei repet.) tropăi! Din sala de dans se aude: ropai, ropai! ropân s.m. (bot.; reg.) v. Podbal (Tussilago farfara). ropanior s.m. (bot.; reg.) v. Podbal (Tussilago farfara). ropăi' vb. IV. intr. (reg.; despre ploaie, grindină etc.) v. Pârâi. Răpăi. Ropoti. ropăiâlă s.f. (reg.) 1 v. Pârâit. Pârâitură. Răpăială. Răpăit. Răpăitură. Ropot. Ropotire. Ropotit. 2 (de obicei determ. prin „de ploaie”, „de grindină’) v. Răpăială. Ropot, ropăi't s.n. (reg.) v. Ropot. Tropăit, roprnă s.f. (geomorf.; reg.) v. Rovină, ropot s.n. 11 pârâit, pârâitură, răpăială, răpăit, răpăitură, ropotire, ropotit, pârâ-ială, răpăire, ciuruială de ploaie, ropăială. îi place să asculte ropotul ploii pe acoperişul de tablă al casei. 2 (de obicei determ. prin „de ploaie”, „de grindină”) răpăială, ropăială. Ropotul de ploaie a fost de scurtă durată. 3 alergare, alergătură, fugă, goană, repezeală, izgoană, scopcă, <înv.> repeziş, repezitură. După atâta ropot, un somn bun îi este necesar. 4 tropăit, ropăit. De afară, se aude^nopotul regulat al bocancilor soldaţilor care defilează. 5 (med.; reg.) v. Agonie. II fig. (de obicei determ. prin „de aplauze”) răpăială. La urcarea pe scenă, marele actor afost întâmpinat cu un ropot de aplauze. ropoti vb. IV. intr. (despre ploaie, picături de ploaie, grindină etc.) a pârâi, a răpăi, a ropăi, a sfârâi. Ploaia ropoteşte pe acoperişul de tablă al casei. ropotire s.f. (de obicei determ. prin „de ploaie”, „de grindină”) pârâit, pârâitură, răpăială, răpăit, răpăitură, ropot, ropotit, pârâială, răpăire, ciuruială de ploaie, ropăială. ropotit s.n. (de obicei determ. prin „deploaie”, „de grindină”) pârâit, pârâitură, răpăială, răpăit, răpăitură, ropot, ropotire, pârâială, răpăire, ciuruială de ploaie, ropăială. ros, roâsă adj. 11 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) degradat, deteriorat, învechit, ponosit, stricat, tocit, uzat, vechi2, rău, picnit, rănţuit, amărât. Şi-a peticit paltonul ros. 2 (geomorf., geol.; despre sol, roci, terenuri) erodat, săpat2, sfărâmat, erozionat, coptorât, coptoroşit. Este dificil de întărit un teren ros. 3 (despre maluri, ţărmuri etc.) măcinat2, săpat2, mâncat2. Porţiuni din ţărmul ros încep să cadă în mare. II fig. (reg; despre băuturi alcoolice) v. Bătrân. Vechi2. rosătură s.f. I frecare, roadere. Rosătură sandalelor i-a produs o rană. II (concr.) 1 măcinătură, mâncătură. Zidul cetăţii are multe rosături. 2 (med., med. vet.) eroziune, <înv. şi reg.> rosură. Are la călcâi o rosătură. 3 (geomorf., geol; pop.) v. Coroziune. Erodare. Eroziune. Roadere. rosiăn, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Rus3. 2 adj. v. Rus3. Rusesc, rosienesc, -eăscă adj. (înv.) v. Rus3. Rusesc, rospi'scă s.f. (rus.; înv.) 1 (econ., fin.) v. Adeverinţă. Chitanţă. Recipisă. Vaucer. 2 v. Adeverinţă. Dovadă. Mărturie. rost s.n. 11 înţeles1, raţiune, semnificaţie, sens, semnificare, <înv. şi pop.> meşteşug, tâlc, noimă, merchez, <înv.> tocmeală, ascuns1. Rostul acestui gest extrem este de nepătruns pentru cunoscuţi. 2 justificare, justificaţie, logică (v. logic2), motivare, motivaţie, noimă, raţiune, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are niciun rost. 3 raţiune, temei, socoteală. în viaţă orice are un rost. Şi moartea are rostul ei. 4 socoteală, <înv. şi reg.> şart2. în ultimul timp nimic nu mai este cu rost. 5 ordine, rânduială, regulă, socoteală, <înv. şi pop.> treabă, <înv. şi reg.> soroc, <înv.> har, ordin. |1574 Cunoaşte foarte bine rostul lucrurilor în casa în care este menajeră de ani de zile. 6 rânduială, seamă, agod, <înv.> datină. Tot rostul gospodăriei era făcut de un intendent foarte iscusit. 1 situaţie, stare, rânduială, temei. Orice om care munceşte îşi face încet-încet un rost. 8 ordine, organizare, rânduială, rostire. Ce este împotriva rostului firesc al lumii nu rezistă. 9 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) menire, misiune, rol1, sarcină, vocaţie, <înv.> destinaţie, ursită (v. ursit), chemare, sacerdoţiu, meninţă, solie. îşi îndeplineşte bine rostul de mamă. 10 menire, mobil, obiectiv, raţiune, rol1, scop, sens, ţel, ţintă, noimă. Rostul scrisorii a fost acela de a-i transmite informaţiile cerute. 11 atribuţie, îndatorire, rol1, sarcină, <înv.> meslehet. Rostul bonei este să plimbe copilul în fiecare zi. 12 (constr. cu vb. „a avea”, „a face”, „a găsi”, „a pierde”; pop.) v. Activitate. îndeletnicire. Lucru. Muncă. Ocupaţie. Preocupare. Treabă. 13 (pop.) v. Seamă. Socoteală. 14 (jur.; înv. şi reg.) v. Dispoziţie. Normă. Prescripţie. Prevedere. I11 (rar) v. Tăiş. 2 (constr.; reg.) v. Uşor1. II11 (anat.; la oameni; înv. şi reg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. 2 (anat.; la păsări; înv. şi reg.) v. Cioc2. Clonţ. Plisc. 3 (înv.) v. Glas. Grai. Voce. 4 (înv.) v. Vorbă. Vorbire. rosti vb. IV. 11 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a emite, a pronunţa, <înv.> a răspunde. Rosteşte clar cuvintele, fără nicio deformare a lor. 2 tr. a pronunţa, <înv.> a proforisi. Copiii rostesc literele cuvintelor pe rând, una după alta, când învaţă să citească. 3 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a grăi, a lega1, a pronunţa, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, a bleşti. De frică, n-a mai putut rosti niciun cuvânt. 4 tr. (compl. indică versuri, poezii etc.) a declama, a recita, a spune, <înv. şi pop.> a zice, a cuvânta, a debita. A rostit poezia cu intonaţie, impresionând publicul. 5 tr. (compl indică opinii, idei, judecăţi etc. ale oamenilor) a exprima, a formula, a pronunţa, a spune, a zice. Trebuie încurajat să-şi rostească public părerea. 6 tr. (compl indică afirmaţii, expresii etc.) a spune, a vorbi, a zice, a cuvânta, a glăsui, a grăi, <înv.> a glăsi, a debita. Rosteşte minciuni pentru a ieşi din încurcătură. 7 tr, (compl. indică discursuri, conferinţe, rapoarte etc.) a expune, a prezenta. Şi-a rostit în faţa colegilor raportul anual de activitate. 8 tr. (compl. indică cuvântări, conferinţe, discursuri etc.) a pronunţa, a ţine, <înv.> a precuvânta. Nu-l înţelege nimeni din cauză că îşi rosteşte cuvântarea cu voce joasă. 9 tr. (bis.; despre preoţi, dascăli etc.; compl. indică texte religioase) a citi, a lectura. Preotul a rostit Sfânta Evanghelie. 10 tr. (jur.; compl. indică sentinţe, hotărâri etc. judecătoreşti) a pronunţa. Judecătorul a rostit sentinţa. 11 refl. (rar; despre oameni) v. Pronunţa. 12 tr. (înv,.; compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) 1575| v. Arăta. Expune. Istorisi. înfăţişă. Nara. Povesti. Prezenta. Relata. Spune. 13 tr. (înv.; compl. indică păreri, secrete, idei, rugăminţi, ordine etc.) v. Comunica. împărtăşi. Spune. Transmite. Zice. I11 tr. (pop.; compl. indică activităţi, acţiuni etc.) v. Rândui. Rostui. 2 tr. (pop.) v. Găsi. Procura. 3 intr. (înv. şi reg.; despre oameni; de obicei urmat de determ. precedate de prep. „de” sau de un vb. la conjunct.) v. Pregăti. 4 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Gospodări. 5 refl. (reg.; despre oameni) v. Căsători. III tr. 1 (ind. text.; compl. indică fire de urzeală) a năvădi, a rostui. 2 (ind. text.; reg.; compl. indică covoare, pânzeturi etc.) Ţese. 3 (silv.; reg.; compl. indică capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. rostire s.f. 11 articulare, articulaţie, emisiune, emitere, prolaţiune, pronunţare, pronunţie, <înv.> prozodie, răspundere. Rostirea corectă a cuvintelor este foarte importantă în unele meserii. 2 dicţie, pronunţare, profora. Un actor trebuie să aibă o rostire perfectă. 3 (fon.) fonetism, pronunţare, pronunţie. Foloseşte adesea în vorbire rostiri regionale. 4 enunţare, exprimare, formulare, pronunţare, spunere, zicere, expunere, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), rostitură, <înv. şi reg.> zicală, zicătură, emisiune. Rostirea clară a opiniilor i-a atras simpatia publicului. 5 (jur.) pronunţare. După rostirea sentinţei, inculpatul a fost dus la închisoare. 6 spunere, debitare1. Rostirea minciunii l-a scos din încurcătură. 7 pronunţare, ţinere. Nimeni nu-l înţelege din cauza rostirii cuvântării cu voce joasă. 8 (rar; adesea determ. prin „poetica1) v. Stil. 9 (rar) v. Elocvenţă. Expresivitate. Plasticitate. Pregnanţă. Sugestivitate. 10 (jur.; înv.) v. Dispoziţie. Normă. Prescripţie. Prevedere. II (reg.) v. Ordine. Organizare. Rânduială. Rost. rostit, -ă adj. (despre afirmaţii, expresii etc.) spus, vorbit2, zis, debitat2. Enormităţile rostite au enervat-o peste măsură. rostitură s.f. (pop.) v. Enunţare. Exprimare. Formulare. Pronunţare. Rostire. Spunere. Zicere. rostogol s.n. I (bot.) 1 Echinops sphaerocepha-lus; scai, scaiete, arici1, căpăţânoasă (v. căpăţânos), măciuca-ciobanului (v. măciucă), scai-gogoneţ, scai-rotund, scai-rotunjor. 2 Carex carryophyllea; rogojel. 3 (reg.) v. Ciurlan. Salcicorn. Săricică (Salsola kali). 4 (reg.) v. Scai (Cirsium vulgare). 5 (reg.) v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium campes-tre). 6 (reg.) v. Tătamică (Echinops commuta-tus). II (miner.) rol2. Rostogolul este o excava-ţie minieră sau un compartiment dintr-o suitoare cu înclinaţie mare, care permite transportul materialului de la un orizont la altul inferior prin simplă alunecare ori prin rostogolire. rostogoli vb. IV. 1 tr., refl. a (se) dârgoli, a (se) durduca, a (se) durdulica, a (se) duriga, a (se) îmboi, a (se) îmburda, a (se) slobozi. După ce a reparat-o, meşterul a rostogolit roata de lemn până la căruţă pentru a o monta. Lacrimile curgeau, rostogolindu-se pe obraji. 2 tr., refl. a (se) tăvăli, a (se) turduluca. De bucurie, câinele se rostogoleşte prin iarbă. 3 refl. (despre pământ, stânci, construcţii etc.) a aluneca, a luneca, a se prăvăli, a se prăpăstui, a se prăstăvăli. Câteva stânci s-au rostogolit de pe versantul muntelui, blocând şoseaua. Casa s-a rostogolit în puhoaiele nestăvilite. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) a (se) prăbuşi, a (se) prăvăli, a degringola, a se răsuci, <înv.> a (se) ponorî, a zbura. A alunecat şi s-a rostogolit în prăpastie. rostogolire s.f. 1 rostogolit. Nu se auzea decât rostogolirea nesfârşită a roţilor de lemn pe asfalt. Nu poate stăvili rostogolirea lacrimilor pe obraji. 2 tăvălire, tăvălitură. Rostogolirea câinelui prin iarbă atrăgea privirile celor din jur. 3 degringoladă, prăbuşire, prăvălire, rostogolit. Rostogolirea în prăpastie a fost fatală pentru ea. rostogolit s.n. 1 rostogolire. 2 degringoladă, prăbuşire, prăvălire, rostogolire, rostogolitor-de-piatră s.m. (omit.; reg.) Arenaria interpres; pietroşel, pietro-şel-de-ţărmuri, scormonitor-de-pietriş. rostopălniţă s.f. (bot.; reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). rostopăscă s.f. (bot.) 1 Chelidonium majus; negelariţă, ai-de-pădure, alându-rişe, buruiană-de-negei, buruiană-de-pecin-gine, buruiană-de-tătarcă, calce-mare (v. calce1), crucea-voinicului (v. cruce), gălbinare, iarba-rândunelei (v. iarbă), iar-ba-rândunicii (v. iarbă), iarbă-de-negei, iarbă-de-negi, lăptiugă, mac-sălbatic, măselariţă1, oiască, paparună, pleoscăniţă, pleoscări-ţă, rostopălniţă, rostopastică, rostopatiţă, rostopol, sălăţea, scălci-mici (v. scalce), scânteiţă, scânteiţă-galbenă, scânteiuţă-galbe-nă, tătărcele, ţilidonie. 2 (reg.; în forma răstupească) v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). rostopâstică s.f. (bot.; reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). rostopătiţă s.f. (bot.; reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). rostopol s.m. (bot.; reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). rostopoh' vb. IV. tr. (reg.; compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranja. Răscoli. Răvăşi. Zăpăci, rostopoh't, -ă adj. (reg.) 1 (despre lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranjat Răscolit2. Răvăşit2. Zăpăcit. 2 v. Cotrobăit2. Răscolit2. Scotocit2, rostui vb. IV. 1 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc.) a rândui, a rosti. Gospodinele rostuiesc toate cele de cuviinţă pentru prânz. 2 (ind. text.; compl. indică fire de urzeală) a năvădi, a rosti. 3 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aşeza. 4 tr. (pop.) v. Găsi. Procura, rosură s.f. I (med., med. vet.) 1 (înv. şi reg.) v. Eroziune. Rosătură. 2 (reg.) v. Colică. Crampă. Spasm. II (la pl. rosuri; reg.) răsătură, răsunoi, răsură2, răzălituri, râzătoare (v. râzător), răzuitură. Rosurile reprezintă roşcovior aluatul ras de pe vasul în care s-a frământat pâine. III (zool; reg.; deprec.) v. Gloabă. Mârţoagă. roşăţeă s.f. (bot.) Butomus umbellatus; micşunea-de-baltă, micşuneaua-apei (v. micşunea), crin-de-apă, crin-de-bal-tă, fânul-cămilei (v.fân), fânul-câinelui (v.fân), garoafa-de-apă, ghiocel, papură-de-ro-gojină, păpurică, pipirig-înflorit, ţipirig-cu-flori (v ţipirig1). roşăţică s.f. (bot; reg.) v. Rujă (Sedum roşea). roşcăt, -ă adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) bric1, cărămiziu, fov, roşiatic, teracot, stacojiu, buş2, roşcav, roşiu, <înv.> roşcatic. Bluza ei are culoarea roşcată. Poartă un palton roşcat. 2 (despre culori, obiecte, materiale etc.) frez, roşiatic, rumeniu, trandafiriu. îi place foarte mult culoarea roşcată. 3 (despre pâr, barbă etc.) arămiu, roşcovan, roşiatic, roşiu, roşu, roşcatic, stacojiu, <înv. şi reg.> rus2, roşcav, roşcău, rai1, ruj an, ruşeţ, <înv.> arămui2. Are barba roşcată. 4 (despre cat) alezan, roib, roşu, roiban, roibat, roşcău. Tânărul are un cal roşcat nărăvaş. 5 (despre ochi) congestionat, injectat, înroşit, însângerat, roşit, roşu, sângerat2, sângeros. Ochii roşcaţi îi trădează oboseala. 6 (despre culori, obiecte, materiale etc.) roşcat-cenuşiu = <înv. şi reg.> scorţişoriu. La bluza roşcat-ce-nuşie se asortează o eşarfă în culori vii. roşcătic, -ă adj. 1 (rar; despre păr, barbă etc.) v. Arămiu. Roşcat. Roşcovan. Roşiatic. Roşiu. Roşu. 2 (înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Bric1. Cărămiziu. Fov. Roşcat. Roşiatic. Teracot. roşcav, -ă adj. (reg.) 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Bric1. Cărămiziu. Fov. Roşcat. Roşiatic. Teracot. 2 (despre pâr, barbă etc.) v. Arămiu. Roşcat. Roşcovan. Roşiatic. Roşiu. Roşu. roşcă s.f. (fam.) v. Evreică. Israeliană (v. israelian). Israelită (v. israelit). roşeau adj. (reg.) 1 (despre pâr, barbă etc.) v. Arămiu. Roşcat. Roşcovan. Roşiatic. Roşiu. Roşu. 2 (despre cai) v. Alezan. Roib. Roşcat. Roşu. rdşchiţă s.f. (omit.; reg.) v. Botroş (Pyrrhula vulgaris). roşcov s.m. (bot.) 1 Ceratonia siliqua; carubier, <înv.> carub. 2 (reg.) roşcov-sălbatic v. Glădiţă. Plătică2 (Gleditschia triacanthos). roşcovân, -ă adj. (despre păr, barbă etc.) arămiu, roşcat, roşiatic, roşiu, roşu, roşcatic, stacojiu, <înv. şi reg.> rus2, roşcav, roşcău, rai1, ruj an, ruşeţ, <înv.> arămui2. roşcovâr s.m. (bot; reg.) v. Glădiţă. Plătică2 (Gleditschia triacanthos). roşcovă s.f 1 (bot.) coarne-de-mare (v. corn), cornul-caprei (v. corn), păstaică, păstaie, pita-lui-Domnul-Hristos (v. pită), pita-lui-Sântion (v. pită), pita-lui-Sfântul-Ioan (v. pită), ţâţa-caprei (v. ţâţă). 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, roşcovior s.m. (bot.; reg.) v. Râşcov. Râşcov-de-brad. Râşcov-de-fag (Lactarius deliciosus). roşculeţe roşculeţe s.f. pl. (bot.; reg.) v. Narcisă. Zarnacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). roşeâlă s.f. 11 roşeaţă, <înv. şi reg.> ruşinţă. 2 îmbujorare, împurpurare, roşeaţă, rumeneală, <înv. şi pop.> rumeneaţă, < fig.; reg.> rujă. 3 (mai ales la pl. roşele; cosmet.; pop.) roşeaţă, rumeneală. Şi-a cumpărat roşeală pentru a sefarda. 4 (pop.) v. Băcan2.111 (med., med. vet.; reg.) v. Băşicuţă. Bubuliţă. Papulă. Spuzeală. 2 (fitopat.; reg.) v. Rugină, roşeaţă s.f. 11 roşeală, <înv. şi reg.> ruşinţă. Aranjamentul floral afost în aşa fel executat, încât să pună în valoare roşeaţa intensă a trandafirilor 2 îmbujorare, împurpurare, roşeală, rumeneală, <înv. şi pop.> rumeneaţă, rujă. Pe măsură ce emoţiile cresc, şi roşeaţa feţei devine mai accentuată. 3 (cosmet.; pop.) roşeală, rumeneală. 4 (arg.) v. Aur. I11 (med.; pop.) v. Erizipel. 2 (stomat.; pop.) v. Gingivită. Uliţă. 3 (med.; pop.) v. Maidism. Pelagră. 4 (fitopat.; reg.) v. Rugină. roşi'vb. IV. (în concurenţă cu „a (se) înroşi”) 1 refl., tr. a (se) înroşi, a (se) însângera, a sângera, <înv. şi reg.> a (se) mohorâţi, a cruşi, <înv.> a crunta, a (se) încrunta, a purpura, a (se) rubina. Rana i s-a roşit şi sângele a început să se prelingă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) înfoca, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) rumeni, <înv. şi reg.> a (se) vâlvora, <înv.> a răsura, a (se) aburi, a (se) aprinde, a (se) arămi, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a roşit când a urcat pe scenă. 3 refl. (despre ochi) a se congestiona, a se injecta, a se înroşi. Ochii i s-au roşit din cauză că a lucrat mult la calculator. 4 refl. (despre fructe, legume etc.) a se coace, a se înroşi, a se maturiza, <înv.> a dospi. Cireşele se roşesc la începutul verii. roşiatic, -ă adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) bric1, cărămiziu, fov, roşcat, teracot, stacojiu, buş2, roşcav, roşiu, <înv.> roşcatic. 2 (despre culori, obiecte, materiale etc.) frez, roşcat, rumeniu, trandafiriu. 3 (despre pâr, barbă etc.) arămiu, roşcat, roşcovan, roşiu, roşu, roşcatic, stacojiu, <înv. şi reg.> rus2, roşcav, roş-cău, rui1, rujan, ruşeţ, <înv.> arămui2. roşior, -oâră adj., s.f., s.m., s.n. I adj. roşiuţ, roşuţ. Fata are buzele roşioare. II (iht.) 1 s.f. Scardinius erythrophtalmus; ocheană (v. ochean2), babuşcă-roşie, ochenică, ocheniţă, vârlugă. 2 s.f. (reg.) v. Boarcă. Boarţă (Rhodeus sericeus). 3 s.m. (reg.) v. Bo-iştean (Phoxinus phoxinus). 4 s.f. (reg.) roşioară-bălană v. Babuşcă. Babuşcă-albă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). III s.f. (bot.; reg.) 1 Russula vesca; pâinea-pă-mântului (v. pâine). 2 v. Bujor (Paeonia officinalis). 3 v. Filimică (Calendula officinalis). 4 v. Lăptucă. Lăptucă-dulce. Râşcov. Vineţică. Vineţică-cu-lapte (Lactarius volemus). 5 (la pl. roşioare) v. Ruşuliţă (Hieracium auranti- acum). 6 roşioară-sălbaticăv. Mama-pădurii (v. mama) (Lathraea squamaria). IV s.f (omit.; reg.) v. Guşă-roşie. Măcăleandru (Erithacus rubecula). V s.n. sg. (med.; înv.) v. Scarlatină. roşi're s.f. îmbujorare, împurpurare, înroşire, rumenire, erubescenţă, aburire, aprindere. Emoţiile i-au provocat roşirea feţei. roşit, -ă adj. (în concurejaţâ cu „înroşit”) 1 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşu, rubicond, rumen2, rumenit, aburit, aprins2, încins2, înflorit. 2 (despre ochi) congestionat, injectat, înroşit, însângerat, roşcat, roşu, sângerat2, sângeros. 3 (despre fructe sau legume) copt2, înroşit. Este timpul să fie culese cireşele roşite. roşitură s.f. (arg.) v. Aur. roşiu, -ie adj. 1 (desprepăr, barbă etc.) arămiu, roşcat, roşcovan, roşiatic, roşu, roşcatic, stacojiu, <înv. şi reg.> rus2, roşcav, roşcău, rui1, rujan, ruşeţ, <înv.> arămui2.2 (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Bric1. Cărămiziu. Fov. Roşcat. Roşiatic. Teracot. roşiuţ, -ă adj., s.f. 1 adj. (pop.) v. Roşior. 2 s.f. (iht.; reg.) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). roştei s.n. (reg.) v. Gratie. Vergea. Zăbrea, roşu, -ie adj., s.n., s.f., s.m. I adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) sângeriu, sangvinolent, roibat, sângiu, varoş, sângerat2, sângeratic, sângeros. îi place foarte mult culoarea roşie. Şi-a cumpărat o pălărie roşie. La fereastra camerei sunt ghivece cu muşcate roşii. 2 (despre metale, obiecte de metal etc.) incandescent, înroşit. A însemnat animalul cu un fier roşu. 3 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşit, rubicond, rumen2, rumenit, aburit, aprins2, încins2, înflorit. Obrajii roşii şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 4 (despre ochi) congestionat, injectat, înroşit, însângerat, roşcat, roşit, sângerat2, sângeros. Ochii roşii îi trădează oboseala. 5 (med.; despre oameni) pletoric, rubicond, sangvin. Oamenii roşii prezintă pletoră, mai ales la nivelul feţei. 6 (despre faţa oamenilor sau, p. ext., despre oameni) congestionat, înroşit, aprins2. Are faţa roşie din cauza unui puseu de tensiune. 7 (despre cat) alezan, roib, roşcat, roiban, roibat, roşcău. Tânărul are un cal roşu nărăvaş. 8 (despre păr, barbă etc.) arămiu, roşcat, roşcovan, roşiatic, roşiu, roşcatic, stacojiu, <înv. şi reg.> rus2, roşcav, roşcău, rui1, rujan, ruşeţ, <înv.> arămui2. Are barba roşie. II roşu-aprins = a adj., s.n. rumeneală, <înv. şi reg.> marmanziu, <înv.> focos, vermeliu, însângerat, sângerat2, sângeros. îi întinde un trandafir roşu-aprins. Roşul-aprins al zării încântă privirea; b s.n. magenta. Şi-a dat unghiile cu roşu-aprins; roşu-deschis = a adj., s.n. <înv. şi reg.> naramzat, narangiu. Poartă la costumul negru un papion roşu-deschis. Roşul-deschis nu avantajează, la îmbrăcăminte, pe toată lumea; b adj. (despre vinuri sau despre culoarea lor) roze, trandafiriu, |1576 ghiurghiuliu, gingirliu, profiriu, <înv.> profir. Savurează paharul cu vin roşu-deschis; roşu-închis = a adj., s.n. grena, purpuriu, rubiniu, vişiniu, purpuros, conabiu, <înv. şi reg.> marmanziu, porfiriu, purpurat, ghivergiu, ghivez, <înv.> profir, rubinos, vermeliu, ghiviziu, vermeil. Şi-a cumpărat un pardesiu roşu-închis. S-a îmbrăcat în roşu-închis; b adj. (mai ales despre vinuri sau despre culoarea lor) purpuriu, rubiniu, vişiniu, <înv. şi reg.> marmanziu. La masă au avut un vin roşu-închis; (a. plast.) roşu-violet s.n. magenta. Acvamarinul,fucsia, olivul, vemilul şi roşul-violet sunt, în pictură, culori intermediare; roşu-vişiniu = a adj. ecarlat, stacojiu. Are un sacou roşu-vişiniu; b s.n. stacojiu. Roşul-vişiniu o prinde foarte bine. III s.n. 1 (chim.) roşu de anilină = fucsia, fiicsină. Roşul de anilină este o substanţă colorantă roşie, folosită în industria textilă şi a pielăriei, în citologie, bacteriologie, his-tologie; roşu de Congo = roşu de fenol = fenolsulfonftaleină. Roşul de Congo este utilizat ca indicator în chimia analitică şi în vopsirea materialelor textile. 2 (cosmet.) roşu de buze = lipstick, ruj, ruj de buze. Preferă roşurile de buze în tonuri calde. 3 (j. de cărţi) cupă2. Valet de roşu. IV s.m. 1 (mai ales la pl. roşii; polit.) bolşevic, comunist, pecerist. Afost un roşu convins. 2 (lapl. roşii; în Ev. Med., în Ţara Rom.) v. Curtean. V s.f. (bot.) 1 Lycopersicum esculentum; pătlăgea, pă-tlăgea-de-paradis, pătlăgea-galbenă, pătlă-gea-roşie, pătlăgică, tomată, gălăţeană, măr-paradis (v. măr2), paradaisă. 2 (la pl. roşii) v. Limba-boului (v. limbă). Miruţă. Otrăţel (Anchusa officinalis). roşuli'ţă s.f. (bot.) = ruşuliţă. roşuţ, -ă adj., s.f. I adj. (pop.) v. Roşior. II s.f. (bot.) 1 Anagallis caerulea; iarba-rându-nelei-mici (v. iarbă), răcovină, sclipeţ. 2 (reg.) v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). rotadsm s.n. (fon.) 1 rotacizare. Rotacismul este un fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r\ 2 (în limba română) rotacizare. Rotacismul este un fenomen fonetic dialectal care constă în transformarea lui „n” intervocalic în „r”, în cuvintele moştenite din latină. Rotacismul se păstrează în graiul moţilor. rotacizare s.f. (fon.) 1 rotacism. 2 (în limba română) rotacism. rotăn s.n. (ind. casnică; reg.) = rodan. rotăr s.m. colariu, voagnăr. Rotarii fac roţi, căruţe, care etc. rotaş s.m. (zool.) rudar3, rudaş3. Rotaşii sunt caii înhămaţi înaintea roţilor, în spatele înaintaşilor. rotât, -ă adj. 1 (despre mişcări) circular. Această pasăre are un zbor rotat. 2 (despre flori sau, p. ext., despre unele plante) bătut2, bogat, înfoiat, învoit, revărsat2, umplut2. I-a adus un buchet de liliac rotat. rotativ, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre mişcări, deplasări) circular, giratoriu. Cilindrul are o mişcare rptativă. Maşina a făcut o mişcare rotativă. 2 s.f. (tipogr.) presă rotativă. Rotativa 1577| este folosită pentru tipărirea publicaţiilor de mare tiraj. rotator, -oâre adj. rotatoriu. rotatoriu, -ie adj., s.m. 1 adj. rotator. îşi perie dinţii printr-o mişcare rotatorie. 2 s.m. muşchi rotatoriu (v. muşchi1). Rotatoriul permite răsucirea unui os în jurul axei sale. rotâţie s.f. 1 (tehn., fiz.) giraţie. Burghiul face o mişcare de rotaţie. 2 turaţie. Rotaţia este o mişcare circulară a unei piese în jurul unui ax. Elicea face un număr foarte mare de rotaţii pe minut. 3 cerc, întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit1, învârtitură, răsucire, roată1, rotire, rotit1, ocol, rotitură, rotocol. în înaltul cerului, un vultur zbura făcând rotaţii largi. 4 alternanţă, alternare, succesiune. Este obligatorie rotaţia culturilor pentru a se obţine recolte bune. 5 (mat.) rotor. Rotaţia este transformarea biunivocă a planului sau a spaţiului în el însuşi. 6 (astron.) rotaţie diurnă = mişcare diurnă. Rotaţia diurnă este mişcarea aparentă de rotaţie a sferei cereşti, în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. rotăreâsă s.f. rotăriţă. Rotăreasa este soţia rotarului. rotărie s.f. rotărit. A învăţat rotăria de la un meşter renumit de roţi şi de căruţe. rotărit s.n. rotărie. rotăriţă s.f. rotăreâsă. r6tcă s.f. (bot.; reg.) v. Ridiche (Raphanus sativus). rotcol s.n. (gosp.; reg.) v. Roabă, roti'vb. IV. 11 refl. (despre obiecte în mişcare, despre păsări în zbor etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în jurul”, „împrejurul'0 a se învârti, a se rotocoli. Planetele se rotesc în jurul Soarelui. Stoluri de berze se roteau prin văzduh. 2 refl. (despre fiinţe; adesea determ. prin „pe loc”) a se răsuci, a se suci2. Se rotea în faţa oglinzii pentru a vedea cum îi cade rochia. Câinele se roteşte pe loc, încercând să-şi prindă coada. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) a (se) întoarce, a (se) învârti, a (se) răsuci, a (se) suci2, <înv. şi reg.> a (se) vârti, a cărica, a (se) rotila, a sprehui1. A rotit cheia în broască şi a deschis uşa. Mânerul robinetului se roteşte uşor. 4 tr. (compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) a înfăşură, a învălătuci, a învârti, a răsuci, a rula, a suci2, a vălătuci, a sucăli, a rotila, a rotocoli, a tecărui, a vălugi. A rotit strâns covorul pentru a încăpea în portbagaj. 5 tr. (compl. indică săbii, paloşe, buzdugane etc.) a învârti, a mânui, a răsuci, a suci2, <înv. şi reg.> a purta. Scri-merul roteşte sabia cu multă dibăcie. 6 (tehn.; despre două corpuri în contact) a pivota. 7 refl., tr. (sub. sau compl. indică păsări ori coada lor) a (se) înfoia. Cocoşul se roteşte când se află între găini. Păunul şi-a rotit coada. II refl. fig. (despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda, a urma, a se derula, a se deşira. Generaţiile se rotesc într-o ordine prestabilită. roti'că s.f. (înv.) v. Roticea. Roticică. Rotilă. Rotiţă. roticeâ s.f. roticică, rotilă, rotiţă, <înv.> rotică, rotiliţă. roticică s.f. roticea, rotilă, rotiţă, <înv.> rotică, rotiliţă. rotfl s.m. (bot; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chinensis). rotilă vb. I. (reg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) v. întoarce. învârti. Răsuci. Roti. Suci2.2 tr. (compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) v. înfăşură. învălătuci. învârti. Răsuci. Roti. Rula. Suci2. Vălătuci. rotilât, -ă adj. (reg.) 1 v. Circular. Rond. Rotund. 2 (despre paloşe, iatagane etc.) v. încovoiat. îndoit. rotilă s.f. 1 roticea, roticică, rotiţă, <înv.> rotică, rotiliţă. 2 (tehn.; la cotiga plugului) rotiţă. 3 (la pl. rotile) patine cu role (v. patină1), patine cu rotile (v. patină1), patine pe role (v. patină1), patine pe rotile (v. patină1), role, skating. Cu rotilele te deplasezi pe sol în mişcări asemănătoare cu cele de pe patinoar. 4 (reg.) oblanic. Rotila este un suport făcut dintr-o bucată de pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creştet când poartă greutăţi pe cap. 5 (lapl. rotile; tehn.; la plug; reg.) v. Cotigă. Teleagă, rotiliţă s.f. I (bot.) 1 Anemone nemorosa; floarea-Paştelui (v. floare), floarea-oştilor (v. floare), floarea-păsărilor (v. floare), floa-rea-vântului (v. floare), găinuşă, oiţă, papu-cul-cucului (v. papuc), păscuţă, păştiţă, pâinea-Paştelui (v. pâine), puichiţă, pupegioi, turculeţ,viorea,zlac. 2 (lapl.) rotiliţe-albe = a Achillea ptarmica; rotoţele-albe, iarba-păduchilor (v. iarbă), iarbă-de-strănutat, scânteiuţe-albe (v. scânteiuţă), strănutătoare; b (reg) v. Strănutătoare (Achillea cartilaginea). II (înv.) v. Roticea. Roticică. Rotilă. Rotiţă, rotire s.f. 1 întoarcere, întors1, învârtire, învârtit1, răsucire, sucire, convoluţie. Rotirea cheii în broască se face cu dificultate. 2 cerc, întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit1, învârtitură, răsucire, roată1, rotaţie, rotit1, ocol, rotitură, rotocol. în înaltul cerului, un vultur zbura făcând rotiri largi. 3 (tehn.) pivotare, pivotaţie. 4 (astron.; înv.) rotire siderală v. Perioadă siderală. Revoluţie siderală. rotit1 s.n. cerc, întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit1, învârtitură, răsucire, roată1, rotaţie, rotire, ocol, rotitură, rotocol. rotit2, -ă adj. 11 (despre obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) întors2, învârtit2, răsucit2, sucit2, contort. Pe timp de noapte lasă în broască cheia rotită. 2 (despre obiecte, materiale flexibile etc.) înfăşurăt2, învălătucit, învârtit2, răsucit2, sucit2, vălătucit. Covorul rotit încape perfect în portbagaj. II fig. (despre fapte, fenomene, timp, momente ale zilei, ani etc.) trecător, rotitor, lunecător. Au fost trei ani grei, îndelungi, cu luni veşnic rotite. rotitor, -oăre adj. 1 (despre piese, elemente dintr-un sistem, obiecte etc.) turnant. Scena rotitoare permite schimbarea rapidă a deco- rotoplan rurilor în timpul unui spectacol. 2 fig. (despre fapte, fenomene, timp, momente ale zilei, ani etc) trecător, rotit2, lunecător, rotitură s.f. (pop.) v. Cerc. întoarcere, învârteală. învârtire. învârtit1. învârtitură. Răsucire. Roată1. Rotaţie. Rotire. Rotit1, rotiţă s.f. 1 roticea, roticică, rotilă, <înv.> rotică, rotiliţă. 2 (la plita sobei) cărică, dură, durigă. 3 (la pinteni) rozetă. 4 (tehn.; la sucală; reg.) durigă, duriţă, garigă, scripete. Rotiţa transmite mişcarea circulară a roţii la axul pe care se află mosorul. 5 (tehn.; la cotiga plugului; reg) v. Rotilă, rotocol, -oâlă s.n., s.f., adj. I s.n. 1 cerc, armean1, colac, colier. Piatra aruncată în lac a făcut rotocoale la suprafaţa apei. îi place să facă rotocoale de fum când expiră fumul de ţigară. 2 (pop.) v. Cerc. întoarcere. învârteală. învârtire. învârtit1, învârtitură. Răsucire. Roată1. Rotaţie. Rotire. Rotit1. II s.f. (la pl. rotocoale; bot.; reg.) 1 v. Brumărea. Flox. Liliac-nemţesc (v. liliac1) (Phlox paniculata). 2 v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chinensis). III adj. (pop)v. Circular. Rond. Rotund, rotocoli vb. IV. 1 refl., intr. (pop.; despre obiecte în mişcare, despre păsări în zbor etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în jurul”, „împrejurul') v. învârti. Roti. 2 tr. (reg.; compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) v. înfăşură. învălătuci. învârti. Răsuci. Roti. Rula. Suci2. Vălătuci. 3 intr. (înv) v. înconjura. Ocoli. rotocolit, -ă adj. (reg.) v. Circular. Rond. Rotund. rotofăi, -eie adj. 1 (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) bucălai, bucălat, dolofan, durduliu, grăsuliu, grăsuţ, plin, rotund, bufliu, <înv. şi reg.> brusnat, bucăHu, dorjenel, durd, vârlav, voloneţ, cărnos. Deşi rotofei, copilul este foarte zglobiu. Are obrajii rotofei. 2 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gras, gros, masiv, obez, opulent, planturos, plin, rotund, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, slăninos, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam rotofei pentru vârsta lui. 3 (în opoz. cu „osos”, „slab”; despre corp sau despre părţi ale lui) gras, împlinit, musculos, plin, rotund, rotunjit, cărnos. Femeia are forme rotofeie. rotoghilă s.f. (pop.) v. Glob. Sferă, rotogravură s.f. (tipogr.) rotoheliografie, rotoheliogravură. rotoheliografie s.f. (tipogr.) rotogravură, rotoheliogravură. Rotoheliografia este un tipar adânc, cu forme cilindrice de cupru, obţinute pe cale fotochimică, folosit pentru revistele în mai multe culori, timbre, reproduceri pentru albume de artă. rotoheliogravură s.f. (tipogr.) rotogravură, rotoheliografie. rotondă s.f. 1 (rar) v. Ring. Ring de dans. 2 (înv.) v. Capă. rotoplăn s.n. (av.) autogir, avion convertibil, convertiplan, convertoplan. Rotoplanul poate să decoleze şi să aterizeze vertical. rotor |1578 rotor s.n. (mat.) rotaţie. Rotorul este transformarea biunivocă a planului sau a spaţiului în el însuşi. rotoţele s.f. pl. (bot.) 1 rotoţele-albe = a Achillea ptarmica; rotiliţe-albe (v. rotiliţâ), iarba-păduchilor (v. iarbă), iar-bă-de-strănutat, scânteiuţe-albe (v. scânteiuţă), strănutătoare; b Achillea millefolium; coada-şoricelului (v. coadă), <înv. şi reg.> prâsnel, alunele (v. alunea), bumbi-şori-albi (v. bumbişor), coada-hârţului (v. coadă), coada-sorocinii (v. coadă), iarba-oi-lor (v. iarbă), iarba-şoarecelui (v. iarbă), sorocină, şorecie, urda-vacii (v. urdă); c (reg.) v. Strănutătoare (Achillea cartilaginea). 2 (reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellisperennis). rotulă s.f. 1 (anat.; la oameni şi la unele animale) patelă, oul genunchiului (v. ou), ouşorul genunchiului (v. ouşor), <înv. şi reg.> scăfârlie, tuturigă, nuca genunchiului (v. nucă), umărul genunchiului (v. umăr). în cădere şi-a fracturat rotula. 2 (tehn.) nucă. Rotula este folosită la realizarea unor articulaţii la maşini. rotulian, -ă adj. (anat.) patelar. Face un tratament special pentru refacerea tendonului rotulian rupt. rotund, -ă adj., s.f. I adj. 1 cicloid, circular, orbiculăr, orbiculaL Descrie o mişcare rotundă. 2 circular, rond, cercual, rotocol, cercuriu, rotilat, rotocolit. în mijlocul pieţei este un teren rotund cu flori. 3 sferic, bumbărat, bumbuliu, bumburat, tărtăneţ. A făcut din zăpadă un bulgăre rotund. 4 (impr.; mai ales despre obiecte sau despre forma lor) v. Bulbiform. Globular. Orbiculăr. Sferic. Sferiform. II adj. (mat.; despre numere) întreg. Catul acestei împărţiri este o cifră rotundă. III adj. 1 (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) bucălai, bucălat, dolofan, durduliu, grăsuliu, grăsuţ, plin, rotofei, bufliu, <înv. şi reg.> brusnat, bucăliu, dorjenel, durd, vârlav, voloneţ, cărnos. 2 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gras, gros, masiv, obez, opulent, planturos, plin, rotofei, trupeş, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. 3 (în opoz. cu „osos”, „slab”; despre corp sau despre părţi ale lui) gras, împlinit, musculos, plin, rotofei, rotunjit, cărnos. 4 fig. (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lent, lin2, liniştit, măsurat2, potolit2, tacticos, temperat, lânced, moale. Se îndepărtează cu pas rotund. IV s.f. (bot.; reg.) 1 v. Muşcată1 (Pelargonium odoratissimum). 2 (la pl. rotunde) v. Corcodel2. Corcoduş (Prunus cerasifera). 3 (art.) rotunda-putu-roasă v. Muşcată1. Muşcată-roşie (v. muşcată1). Muşcată-rotată (v. muşcată1). Muş-cată-roz (v. muşcată1). Pelargonie (Pelargonium zonale). rotunditâte s.f. (rar) 1 v. Rotunjime. 2 v. Rotunjime. rotunduţ, -ă adj. (reg.) v. Rotunjel. Rotunjică. Rotunjor. rotunjeâlă s.f. (înv.) 1 v. Rotunjime. 2 v. Rotunjime. rotunjel, -eâ adj. rotunjică, rotunjor, rotunduţ. Fata are obrazul rotunjel. rotunji vb. IV. I tr. 1 a rătunde. A rotunjit muchiile scândurii. Olarul rotunjeşte gura vasului. 2 (reg.; compl. indică părul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau lâna, blana, părul unor animale) v. Scytfa. Tăia. Tunde. II tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori animale) a (se) împlini, a (se) îngrăşa, a se umple, a se bacceli, a (se) umfla, a se buftăni, a se bufti, a (se) încăla, a (se) încărna. în ultimul timp s-a cam rotunjit. III tr. 1 (compl. indică venituri) a mări, a spori1. Şi-a rotunjit averea de când a intrat în afaceri. 2 a completa, a complini, a împlini, a întregi, <înv. şi reg.> a plini, <înv.> a completui, a încheia, a ovârşi. Şi-a rotunjit suma necesară pentru studii. rotunjică adj. rotunjea (v. rotunjel), rotunjoară (v. rotunjor), rotunduţă (v. rotunduţ). rotunjime s.f. 11 rotunditâte, <înv.> rotunjeâlă, rotunjitură. Faţa ei are o rotunjime perfectă. 2 rotunditâte. Rochia prea strâmtă îi accentua rotunjimea trupului. II <înv.> rotunjeâlă. Nu a vrut să plătească el taxiul pentru a nu-şi ştirbi rotunjimea celor 50 de lei. rotunjire s.f. I împlinire, îngrăşare, îngrăşat, îngrăşaţă, <înv.> îngrăşătură. Lipsa unui regim alimentar raţional a avut ca urmare rotunjirea ei. I11 mărire, sporire. Este evidentă rotunjirea averii după intrarea lui în afaceri. 2 completare, complinire, împlinire, întregire. Pentru rotunjirea sumei necesare studiilor a lucrat în vacanţă. rotunjit, -ă adj. I (în opoz. cu „osos”, „slab”; despre corp sau despre părţi ale lui) gras, împlinit, musculos, plin, rotofei, rotund, cărnos. Femeia are forme rotunjite. I11 (despre venituri) mărit3, sporit. A donat spitalului 0 parte din venitul anual rotunjit. 2 completat, împlinit, întregit. A luat marfa după ce a avut suma rotunjită. rotunjitură s.f. (înv.) v. Rotunjime, rotunjor, -oără adj., s.f. I adj. 1 rotunjel, rotunjică, rotunduţ. 2 (fam.; despre fiinţe) v. Grăsuliu. Grăsuţ. Plinuţ. II s.f. (bot.) 1 Homogyne alpina; zgaibă-drăcească. 2 (reg.) v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum). rouă vb. I. intr. impers. 1 (înv. şi pop.) v. Roura. 2 (meteor.; înv.) v. Bura. Burniţa. Ţârâi1. rouă s.f. I (bot.) 1 (art.) roua-ceruîui = a (roua-soarelui) = Drosera rotundifolia; rocă2; b (reg.) v. Mană-de-apă (Glyceria aqua-tica). 2 (înv.) rouă-dulce v. Mana-florilor (v. mană). Mană. Nectar. II (meteor.; pop.) rouă îngheţată v. Chiciură. Promoroacă. rouos, -oăsă adj. (înv.; despre iarbă, flori, frunze etc.) v. înrourat. Rourat. rourâ vb. 1.11 intr. impers. <înv. şi pop.> a roua. Spre dimineaţă a rourat. 2 refl. (despre iarbă, flori, frunze etc.) a se înroura. Iarba se rourează în nopţile de vară. 3 intr. impers. (meteor.; înv. şi pop.) v. Bura. Burniţa. Târâi1. 4 intr. (înv. şi pop.; mai ales despre lichide şi picături) v. Picura. II tr. fig. a uda, a umezi. Lacrimile i-au rourat obrajii. rourat, -ă adj. 1 (despre iarbă, flori, frunze etc.) înrourat, <înv. şi pop.> rouros, rouratic, <înv.> rouos. A rupt din grădină câţiva trandafiri rouraţi. 2 fig. (despre ochi) înlăcrimat, lăcrimat, lăcrimător, lăcrimos, ud, umed, umezit2. Se roagă cu ochii rouraţi. rouratic, -ă adj. (reg.; despre iarbă, flori, frunze etc.) v. înrourat. Rourat. roureâlă s.f. (meteor.; reg.) v. Bură1. Burniţă. Burniţeală. Ţârâială. rourică s.f. (bot.) 1 Glyceria fluitans; firuţă, firuţă-de-baltă, iarbă-dulce, plutitoare (v. plutitor), rochia-cerului (v. rochie). 2 (rar) v. Mană-de-apă (Glyceria aquatica). rouros, -oăsă adj. 1 (înv. şi pop.; despre iarbă, flori, frunze etc.) v. înrourat. Rourat. 2 (în opoz. cu „tulbure”; reg.; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) v. Clar. Cristalin. Curat. Limpede. Netulburat. Pur2. Transparent, rouşoără s.f. rouţă. rouţă s.f. (reg.) v. Rouşoără. rovină s.f. 1 (geomorf.) ropină. Pământul pe care l-a moştenit nu este bun pentru a-şi construi o casă, deoarece este plin de rovine. 2 (geomorf., hidrol; pop.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, roving s.n. (ind. text.) semitort. Rovingul este un produs intermediar obţinut în filaturi, format dintr-o bandă fibroasă căreia i s-a aplicat o torsiune parţială înainte de a fi supusă laminării şi filării finale. rovim'ş s.n. (geomorf; reg.) rovinişte. Rovinişul este un loc mlăştinos şi râpos. rovinişte s.f. (geomorf; reg.) roviniş. rovinos, -oăsă adj. (pop.; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. roz adj. invar., s.n. 1 adj. invar., s.n. roziu, trandafiriu, rozatic, rumeneală, pembe, rozosin. Culoarea roz se asortează cu negru. îşi îmbracă fetiţa în roz. 2 adj. invar, (despre piele, obraji, buze etc.) rumen2, trandafiriu, răsuriu. Copila are faţa roz şi ochii scânteietori. rozăce s.f. - rozasă. rozăsă (rozăce) s.f. 1 (a. plast, arhit) rozetă. Rozasa este un motiv decorativ sau un ornament în formă de trandafir. 2 (arhit.; la bisericile gotice) roză, rozetă. Rozasa este o fereastră circulară de mari dimensiuni deasupra portalurilor, decorată cu vitralii. rozătiCr -ă adj. (rar) v. Roz. Roziu. Trandafiriu, roză s.f. 1 (bot.) Rosa; trandafir, <înv. şi reg.> rug, rug-de-casă, rug-de-flori, rug-domnesc, rugar, rujă, rujă-roşie. 2 (arhit; la bisericile gotice) rozasă, rozetă. 3 (art.; geogr.) roza-vânturilor = ro-zeta-vânturilor (v. rozetă). Roza-vânturilor este o reprezentare grafică, în formă de stea (cu 32 de raze), a direcţiilor punctelor cardinale şi a gradaţiilor lor intermediare, folosită pentry. determinarea direcţiei şi vitezei vântului. 1579| rudimentar rozâ adj. invar. (despre vinuri sau despre culoarea lor) roşu-deschis, trandafiriu, ghiurghiuliu, gingirliu, profiriu, <înv.> profir. Savurează paharul cu vin roze. rozetă s.f. I (bot.) 1 Reseda odorata; rezedă, busuioc-domnesc, prescură, prescurea, rachiege, zmeurică, zmeuriţă. 2 (reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (v. zorea) (Ipo-maea purpurea). 3 (reg.; şi rozetâ-galbenâ, rozetâ-sâlbatică) v. Rechie. Rezedă (Reseda luteola). 4 (şi rozetă-sălbatică) v. Rechie (Reseda lutea). 5 v. Zorele (v. zorea). Zorele-al-be (v. zorea) (Pharbites hederacea). I11 (a. plast., arhit.) rozasă. 2 (arhit; la bisericile gotice) rozasă, roză. 3 (la pinteni) rotiţă. 4 (tehn.) pateră. Rozeta este un element de legătură, de suspensie sau de protecţie al unor piese, în formă de guler marginal. 5 (art.; geogr.; rar) rozeta-vânturilor v. Roza-vân-turilor (v. roză). 6 (anat; arg.) v. Anus. rozinchm s.m. (bot.; reg.) v. Coacăz (Ribes rubrum). rozinchmă s.f. (bot.) 1 (înv. şi reg.) v. Stafidă. 2 (reg.) v. Coacăză. 3 (reg.) v. Agrişă, rozi'u, -ie adj., s.n. roz, trandafiriu, rozatic, rumeneală, pembe, rozosin. rozmarin s.m. (bot.) 1 Rosmarinus officinalis; <înv. şi reg.> dendru, mirtân. 2 rozma-rin-de-munte = Gnaphalium silvaticum; mărgică-ţeapănă, merişor1. 3 (reg.) v. Lemnul-Domnului (v. lemn) (Artemisia abrotanum). 4 (reg.) v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua). 5 (reg.) v. Siminoc (Heli-chrysum arenarium). rozosin, -ă adj. (reg.) v. Roz. Roziu. Trandafiriu. rozdvă s.f. (bot.; reg.) v. Puricăriţă (Pulicaria vulgaris). rrom, rromă s.m., s.f. = rom2. rromam s.f. (lingv.) ţigănească (v. ţigănesc). Rromani este limba vorbită de ţigani. rubăn s.n. (rar) v. Panglică. rubărbă s.f. (bot.) Rheum officinale; revent, rabarbură. rubăţ s.n. (reg.) v. Refec. Tiv. Tivitură. rubedenie s.f. (în opoz. cu „străin”; mai ales fam.) apropiat, consangvin, consângean, neam, rudă1, rudenie, <înv. şi reg.> hereghie, nemotenie, cimotie, comşie, nat, neme-nie, nemet, nemuşug, <înv.> consânge. rubedem'sm s.n. (peior.) v. Nepotism, rubicond, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşit, roşu, rumen2, rumenit, aburit, aprins2, încins2, înflorit. Obrajii rubiconzi şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 2 (med.; despre oameni) pletoric, roşu, sangvin. Oamenii rubiconzi prezintă pletoră, mai ales la nivelul feţei. rubiginos, -oâsă adj. (despre culori, obiecte, lucruri etc.) brun-roşcat, mahoniu, ruginiu. Poartă un sacou rubiginos. rubil, -ă adj. (livr; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Fov. Galben-roşiatic. Hiacint. Oranj. Portocaliu. rubin s.n., s.m. 1 s.n. (mineral.) corindon hialin, <înv.> antrax, cărbune, ţeilanit, iacut. Rubinul este folosit ca piatră preţioasă şi în mecanica de precizie. 2 s.m. (bot.; rar) v. Melogran. Rodier. Rodiu (Punica granatum). rubinâ vb. I. tr., refl. (înv.) v. înroşi. însângera. Roşi. Sângera. rubiniu, -ie adj., s.n. 1 adj., s.n. grena, purpuriu, roşu-închis, vişiniu, purpuros, conabiu, <înv. şi reg.> marmanziu, porfiriu, purpurat, ghivergiu, ghivez, <înv.> profir, rubinos, vermeliu, ghiviziu, vermeil. Şi-a cumpărat un pardesiu rubiniu. S-a îmbrăcat în rubiniu. 2 adj. (mai ales despre vinuri sau despre culoarea lor) purpuriu, roşu-închis, vişiniu, <înv. şi reg.> marmanziu. La masă au avut un vin rubiniu. rubinos, -oâsă adj. (înv.) v. Grena. Purpuriu. Roşu-închis. Rubiniu.Vişiniu. rublă s.f. (fin.) <înv. şi reg.> carboavă, <înv.> carboanţă, carbovan. Rubla este unitatea monetară principală în Rusia. rublişoâră s.f. (fin.; pop.) rubliţă, rubluliţă. rubliţă s.f. (fin.; pop.) rublişoâră, rubluliţă. rubluliţă s.f. (fin.; reg.) v. Rublişoâră. Rubliţă. rubricatură s.f. liniatură, portativ1. Rubricatura reprezintă ansamblul liniilor orizontale sau verticale imprimate pe colile de hârtie, pe caiete, pe registre etc. rubrică s.f. 11 <înv.> riglă1. Registrul are mai multe rubrici. 2 (înv.) v. Capitol Parte. II (înv.) v. Cerneală roşie (v. cerneală1). rucâ s.f. (jur.; turc.; înv.) v. Plângere. Reclamaţie. rucâviţă s.f. (bis.) mânecar, mânecuţă, <înv.> naracliţă. Rucaviţele sunt manşete detaşabile, cusute cu fir, purtate de preot cât oficiază slujba. ruciulî vb. IV. intr., tr. (reg.; despre porci; compl. indică pământ,, noroi, gunoi etc.) v. Râma. rucsac s.n. raniţă, sac, sac de spate, sac de spinare, borneu. Turistul a scos din rucsac un termos cu cafea. rudâci s.m. (zool; reg.) rudar2, rudaş2. rudâr1 s.m. lingurar, ţigan de vatră, ţigan rudar, rudaş1. Rudarii fac albii, linguri, fuse etc. din lemn. rudâr2 s.m. (zool; reg.) rudaci, rudaş2. Rudarul este un berbec de prăsilă. rudâr3 s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. (la casele ţărăneşti) v. Culme. 2 s.m. (zool.) v. Rotaş. rudâş1 s.m. (reg.) v. Lingurar. Rudar1. Ţigan de vatră. Ţigan rudar. rudâş2 s.m. (zool; reg.) rudaci, rudar2. rudâş3 s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. (la casele ţărăneşti) v. Culme. 2 s.m. (zool.) v. Rotaş. rudă1 s.f. 11 (în opoz. cu „străin 0 apropiat, consangvin, consângean, neam, rubedenie, rudenie, <înv. şi reg.> hereghie, nemotenie, cimotie, comşie, nat, nemenie, nemet, nemuşug, <înv.> consânge. La nuntă au fost invitate strict rudele. 2 (înv.) v. Familie. Neam. 3 (înv.) v. Neam. Popor. Populaţie. 4 (mv.) v. Neam. Seminţie. Spiţă. 5 (înv.) v. Generaţie. 6 (înv.) v. Obârşie. Origine. II (înv. şi reg.) v. Categorie. Clasă. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. Varietate. rudă2 s.f. (reg.) 1 v. Par. Prăjină. 2 v. Drug. 3 v. Băţ. Coadă. Nuia. Prăjină. Vargă. 4 (gosp.) v. Cociorvă. 5 (la casele ţărăneşti) v. Culme. 6 (tehn.; la car, căruţă, sanie etc.) v. Oişte. Proţap. 7 (la car sau la căruţă) înaintaş, lăturar, lăturaş, lăturinţă, lung, lungiş. Rudele se pun peste capetele curmezişurilor pentru a mări suprafaţa de încărcare a carului sau a căruţei. rudă3 s.f. (geol; înv. şi reg.) v. Minereu, rudăreâsă s.f. rudăriţă. Rudăreasa este soţia rudarului. rudăresc, -eâscă adj. fig. (pop.; despre lucruri, obiecte etc.) v. Butucănos. Grosolan. Necioplit, rudări'e s.f. (miner.; reg.; urmat de determ. care arată felul, natura) v. Mină1. Subteran, rudăriţă s.f. rudăreâsă. rudem vb. IV. refl. (recipr.) (înv.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. înrudi, rudenie s.f. 11 înrudire, <înv. şi reg.> nemotenie, nemuşug. Gradul lor de rudenie este foarte apropiat. 2 rudenie de sânge = înrudire de sânge. Rudenia de sânge este legătura de consangvinitate între membrii aceleiaşi familii. 3 (în opoz. cu „străin”) apropiat, consangvin, consângean, neam, rubedenie, rudă1, <înv. şi reg.> hereghie, nemotenie, cimotie, comşie, nat, nemenie, nemet, nemuşug, <înv.> consânge. 4 (înv.) v. Familie. Neam. 5 (înv.) v. Neam. Popor. Populaţie. 6 (înv.) v. Neam. Seminţie. Spiţă. 7 (înv.) v. Generaţie. II (înv.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine. rudi vb. IV. refl. (recipr.) (înv.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. înrudi. rudiment s.n. (biol.) organ rudimentar (v. organ1). Rudimentul, pe deplin dezvoltat şi funcţional la speciile de origine, este în formă atrofiată şi fără funcţionalitate la speciile actuale. rudimentâr, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe) inferior, neevoluat, primitiv, simplu, <înv.> prost. în peşteri trăiesc şi specii de animale rudimentare. 2 (despre comunităţi umane) inferior, înapoiat, nedezvoltat, neevoluat, primitiv, <înv.> prost în epoca contemporană există încă populaţii rudimentare. 3 (despre oameni sau despre însuşiri, manifestări etc. ale lor) elementar, primitiv. Este un pesimist rudimentar şi brutal. 4 (despre existenţă, trai etc.) înapoiat, neevoluat, primar, primitiv, sălbatic. Un trai rudimentar se caracterizează prin simplitatea exigenţelor materiale şi spirituale. II adj. 1 (despre obiecte, unelte, instrumente etc.) primitiv, simplu. La începuturile civilizaţiei uneltele erau rudimentare. 2 (despre construcţii, schiţe etc.) grosolan, primitiv, ţărănos. Şi-a construit în curte o bucătărie de vară rudimentară, din scânduri de brad. 3 (despre noţiuni, rudimentarism |1580 judecăţi etc.) elementar, primar, simplu. Unii elevi abia îşi însuşesc noţiunile rudimentare de gramatică. 4 (mai ales despre artă) frust. Sunt persoane care apreciază arta rudimentară. III adv. (modal) grosolan, primitiv. A creionat rudimentar schiţa casei. rudimentarism s.n. (rar) v. Barbarie. Primitivism. Primitivitate. Sălbăticie, rudimentarităte s.f. (rar) v. Barbarie. Primitivism. Primitivitate. Sălbăticie, rudi're s.f. (înv. şi reg.) v. înrudire, rudişoâră s.f. (pop.) rudiţă. rudiţă s.f. (reg.) 1 v. Rudişoâră. 2 (la car sau la căruţă) v. Hulubă, rufâr s.m. (com.; reg.) v. Telal. rufă s.f. 11 (mai ales la pl. rufe) albitură, primeneli (v. primeneală), rufarie, schimb, cămăşuţe (v. cămăşuţă), premenituri (v. premenitură). Rufele au fost duse la spălătorie. 2 (reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 3 (înv.) v. Haină, îmbrăcăminte. Veşmânt. II fig. (pop. şi fam.; desprec. sm peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). rufărie s.f. 1 albitură, primeneli (v. primeneală), rufa, schimb, cămăşuţe (v. cămăşuţă), premenituri (v. premenitură). 2 lenjerie, lenjuri. Poartă numai rufărie scumpă. rufet s.n., s.m. (în trecut; înv.) 1 s.n. v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă. 2 s.m. v. Breslaş. rufetâş s.m. (în trecut; înv.) v. Breslaş. rufiân,-ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. mijlocitor, proxenet, codoş, codoşcă, <înv. şi reg.> supuitor, votru, pohoţ, vătaf, <înv.> geambaş, hotru, pezevenchi, verigaş, votritor, peşte, cloţă, ambasador, garid, herghelegiu, nene, papaşa, prinţesă. Rufianul intermediază prostituţia. 2 s.m., s.f. cocotă, demimondenă, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmăţat, femeie de moravuri uşoare, femeie de stradă, femeie uşoară, imoral, prostituată, stricat, fornicator, frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.> rău, curvar, curvă, curvet, curViştină, matracucă, târfa1, târfoştină, curvaş, lele, papină, praşcău, ţiitură, hăitană, damă, damă de companie, damă de consumaţie, fată galantă, femeie de consum, femeie galantă, madamă, paţachină2, profesionistă, fufa,japiţă, putoriş-că, traseistă, <înv. şi reg.> pârţotină, telăliţă, teleleică2, ţorfa, ţorfotină, bandură, cotohaliţă, coturbă, crăiţă, dolobandură, ghiolbană, harţaba, huşniţă, iobniţă, landră, leură, madaranţă, mârjoală, mârţână, mişarcă, motârcă, panţuşcă, paţircă, pocrişă, pohoaţă (v. pohoţ), puiniţă, rapandulă, răsturnică, răuleancă, scorţotină, târcoavă, târnoaţă, traftiroaică, vişteală1, hăituşcă, lindră, mârliţă2, paceaură, pliuhă, puielniţă, pujlă, râncalău, şulpe, tarbă, târşitură, tută (v. tut2), vijlă1, <înv.> celetnică, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, damă publică, femeie publică, hurişte, loretă, magopaţă, mehariu, muiere îmblătoare (v. muiere2), muiere slobodă (v. muiere2), palaţandră, panchiţă, panţj*ră, preacurvar, preacurvitor, tălaniţă, uşarnică, demi-mondă, gigoletă, cameristă, şanticler, pasăre de noapte, podoabă, pupăză, bacantă, pupezoaică, boarfa, buleandră, fleandură, gioarsă, rufa, zdreanţă, rablă, căţea, haită, îmbălăciune, întinzătură, păsărică, pui de lele (v. pui1), puiculiţă, puicuţă, vrăbioară, borfet, panaramă, paraşută, bulă2, corcoată, cotreanţă, fleanţă, gudă, handră, libră1, ruptură, şuleandră, şulfa, tearfa, terfeloagă, ţoloabă, ţundră, vândută (v. vândut), lepădătură, otreapă, poamă, putoare, târâtură, acadea, armăsăroaică,başoldină, bomboană, bordeleză, bufa, bufniţă, calmant, calorifer, captivă (v. captiv), cartoafa, catifea, caţaveică, chiftea, chiftică, coardă, conopidă, cordache, cordea, cordelie, cordină, cotarlă, cotoarbă, dameză, famă, farfuză, fârţă, fârţoa-gă, finfa, fleaşcă, fleoarţă, fleorţotină, fleştură, fliuşcă, floarţă, floştină, fluture de noapte, focă, garidă, hastură, hâţă, iapă, jagardea, jantă, jartea, libarcă, libelulă, lipitoare (v. lipitor), magnoliţă, maimuţă, maimuţică, marcoavă, marfa, mastroacă, mătrăgună, meseriaşă (v. meseriaş), metreancă, mordină, oafa, oarfa, pacientă (v. pacient), papacioacă (v. papacioc), papiţă, paraşutistă, pârjoală, penală (v. penal), penalistă, pipiţă, piţipoancă, planoristă, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), potloagă (v. potlog), pralină, producătoare (v. producător), prăjitoare, puiţă, puşcătoare(v. puşcător), răpitoare (v. răpitor), scabie, scroafa, sepie, servitoare (v. servitor), sugativă, ştioalfa, tapeză, taxatoare (v. taxator), tivitoare, ursoaică1, veveriţă, zaharină, zână, frecangioaică, spălătură, spintecătură. Dorea să înveţe pentru a le face cinste părinţilor, nu să ajungă o rufiană. rufianesc, -eăscă adj. (despre oameni sau, p. ext, despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, stricat, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbră-cinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, deHcvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă rufianesc. rufiam'sm s.n. proxenetism, codoşenie, codoşie, codoşlâc, <înv.> pezevenclâc, verigă, verigăşie, votrie, lenociniu. Rufianismul este pedepsit prin lege. rufos, -oăsă adj. 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte) găurit2, rupt, sfâşiat, uzat, zdrenţăros, zdrenţuit, <înv. şi pop.> dezmăţat, zdrenţos, destrăbălat, dihocat, hâşiat, rămţuros, uşchit. Pantalonii rufoşi au fost reparaţi de croitor. 2 (pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. 3 (pop.; despre oamei) v. Flenduros. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit, rufuliţă s.f. (bot.; reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). rug s.m.,s.n. (bot) 1 s.m. strug1. Copiii culegeau mure de pe rugii înfloriţi a doua oară. 2 s.m. (înv. şi reg; şi rug-de-munte, rug-de-mure, rug-de-pâdure) v. Mur1. Mur-negru (v. mur1) (Rubus caesius şi Rubus plicatus). 3 s.m. (înv. şi reg.; şi rug de-casă, rug-de-flori, rug-domnesc) v. Rozi Trandafir (Rosa). 4 s.m. (reg.; şi rug-de-câmp, rug-de-măceş, rug-sălbatic, art., rugul-vacii) v. Măceş. Trandafir-sălbatic (Rosa canina). 5 s.m. (înv. şi reg.; şi rug-de-munte, rug-de-zmeură, rug-jidovesc, art., rugul-jido-vului) v. Zmeur. Zmeurar (Rubus idaeus). 6 s.m. (reg.) v. Iederă-cu-cinci-foi. Viţă-ame-ricană. Viţă-de-Canada. Viţă-sălbatică. Vi-ţă-sălbatică-americană (Parthenocissus quinquefolia). 7 s.m .(reg.) v. Salcâm. Sal-câm-alb (Robinia pseudacacia). 8 s.n. (reg.) v. Curpen. Viţă. Vrej. 9 s.m. (înv.) v. Mărăcine. 10 s.m. (înv.) v. Spin. rugă1 vb. 1.1 tr. 1 (folosit de obicei în formule de politeţe) a pofti, <înv. şi pop.> a zice, <înv.> a cerca, a poftori, a se smeri. - Adu-mi, te rog un pahar de apă! Şi-a rugat sora mai mare s-o ajute la lecţii. 2 (compl. indică oameni) a invita, a pofti, a solicita. L-a rugat să colaboreze la noul proiect. II refl. (relig.; despre oameni) a se închina, a se sineca, <înv.> a se încresta2, a se sluji, a vorbi, a vorovi. Se roagă în fiecare seară. rugă2 vb. I. tr. (reg.) v. împunge. înghimpa. înţepa. rugăr s.m. (bot.; reg.) 1 v. Salcâm. Salcâm-alb (Robinia pseudacacia). 2 v. Roză. Trandafir (Rosa). rugăre s.f. 11 (pop.) v. Rugă. Rugăminte. 2 (concr.; reg.) v. Cerere. Petiţie. II (relig.; înv.) v. închinare. închinăciune. Rugi Rugăciune. rugat1 s.n. (înv.) v. Cerere. Petiţie. rugat2, -ă adj. (pop.; despre manifestări ale oamenilor) v. Implorator. Rugător, rugă s.f. I rugăminte, rugăciune, rugare, <înv.> regea, regealâc. Toate rugile ei au fost în zadar. Ruga mea este să te împaci cu prietenul tău. II (relig.) 1 închinare, închinăciune, rugăciune, <înv. şi reg.> ocinaş2, <înv.> închinătură, molenie, molitvă, plâns1, rugare, rugăminte, voroavă, dova. 2 (reg.) v. Biserică. Casa Domnului (v. casă1). 1581 | Casa lui Dumnezeu (v. casă1). Locaş de cult (v. locaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Locaş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). 3 (mai ales la pl. rugi; la creştinii ortodocşi; reg.) v. Denie. 4 (reg.) v. Cruce. Troiţă. 5 (reg.) v. Hram. rugăciunăr s.n. (în Biserica Ortodoxă; rar) v. Molitvelnic. rugăciune s.f. 1 (relig.) închinare, închinăciune, rugă, <înv. şi reg.> ocinaş2, <înv.> închinătură, molenie, molitvă, plâns1, rugare, rugăminte, voroavă, dova. Nimeni nu trebuie deranjat în timpul rugăciunii. 2 (rar) v. Rugă. Rugăminte, rugăminte s.f. 11 rugă, rugăciune, rugare, <înv.> regea, regealâc. 2 cerere, doleanţă, solicitare, poftire, <înv. şi reg.> poftă. Nu-i poate satisface această rugăminte. 3 apel, cerere, solicitare, strigăt, <înv.> apelaţie, regea, regealâc. Rugămintea sa pentru ajutorarea sinistraţilor a dat rezultat. II (relig.; înv.) v. închinare. închinăciune. Rugă. Rugăciune. rugător, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre manifestări ale oamenilor) implorator, rugat2. îi cere cu ton rugător să o ierte. îi aruncă o privire rugătoare. 2 s.m., s.f. (înv.) v. Delegat. Emisar. împuternicit. Mesager. Reprezentant. Sol1. Trimis1, rugbi (rugby) [ragbi, rwigbi] s.n (sport) sportul cu balonul oval (v. sport). Jucătorii care practică rugbiul sunt înalţi şi bine legaţi. rugby s.n. (sport) = rugbi. ruget s.n. (rar) v. Muget. Mugit. Răget, rugi vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre unele animale comute mari) v. Mugi. Rage. Zbiera, ruginăre s.f. (bot.) Andromeda polifolia; merişoare-sălbatice (v. merişor1). rugină s.f. 11 zgură. Fierul este atacat de rugină. 2 (mai ales deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. ,,de,T) rablă, ruginitură, vechitură, tărăboanţă, hârb, hleab, răbăgie, rebeagă, roajbă, şotroagă, jeg, răgălie. Păstrează toate ruginile în boxă. Are o rugină de maşină. 3 (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 4 fig. (în opoz. cu „progresist”; deprec.) v. înapoiat. Medieval. Retrograd. Troglodit. II (fitopat.) <înv. şi reg.> pălitură, mucegai, rodie2, rodină2, roşeală, roşeaţă. Rugina este 0 boală infecţioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene. III (bot.) 1 Juncus inflexus; spetează. 2 Juncus effusus; iarba-mlaştinii (v. iarbă), pă-rul-porcului (v. păr), spetează, spetie, ţipirig1. 3 Juncus conglomeratus', pipirig. 4 Sene-cio jacobaea; cruguliţă, lemn-sfânt. 5 Luzula pilosa; mălaiul-cucului (v. mălai), horşti, iarba-mlaştinii (v. iarbă), papu-ră-flocoasă, părasin, păuniţă, spetează, rugini vb. IV. 11 tr., refl. (chim.; compl. sau sub. indică metale ori obiecte din metal) a (se) cocli, a (se) oxida, a (se) patina, a (se) căldări, a (se) mucezi. Aerul rugineşte fierul. Aurul şi platina sunt metale care nu se ruginesc. 2 intr. (despre fân, cereale, făină etc.) v. Aprinde. Fermenta. încinge1. II intr., refl. fig. 1 (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) a se demoda, a se dezactualiza, a se învechi, a se perima, a se răsufla. Unele obiceiuri s-au ruginit. 2 (mai ales deprec.; despre oameni sau despre mintea, judecata etc. lor) a mucegăi, a mucezi, a putrezi. Rugineşte într-un sat uitat de lume. Mintea i s-a ruginit de atâta incultură. rugimre s.f. codire, oxidare, oxidaţie. Oxigenul atmosferic este cauza ruginirii unor metale. ruginit, -ă adj. 1 (chim.; despre metale sau despre obiecte din metal) coclit, oxidat, <înv. şi pop.> ruginos, muced, şiclit. A aruncat suportul din fier ruginit. 2 fig. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, vetust, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare ruginită. ruginitură s.f. (mai ales deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) rablă, rugină, vechitură, tărăboanţă, hârb, hleab, răbăgie, rebeagă, roajbă, şotroagă, jeg, răgălie. rugimţă s.f. (bot.) 1 Asplenium ruta muraria; feriguţă, spinarea-lupului (v. spinare). 2 Asplenium trichomanes; straşnic, acul-pământului (v. ac), dorul-Maicii-Precis-te (v. dor), ferigă-măruntă, ferigă-sălbatică, ferigea, ferigea-vărgată, ferigea-vânătă, feriguţă, părul-doamnei (v. păr), părul-Mai-cii-Domnului (v. pâr), pocitoc, teişor. ruginiu, -i'e adj., s.n. 1 adj., s.n. arămiu, fov, galben-roşiatic, hiacint, oranj, portocaliu, rubil, morcoviu, <înv. şi reg.> naramzat, narangiu, rigi, <înv.> peratic, turungiu. A îmbrăcat un costum ruginiu. Ruginiul cămăşii nu se asortează cu sacoul. 2 adj. (despre culori, obiecte, lucruri etc.) brun-roşcat, mahoniu, rubiginos. Poartă un sacou ruginiu. ruginds, -oăsă adj. (chim.; înv. şi pop.; despre metale sau obiecte din metal) v. Coclit. Oxidat. Ruginit. rugds, -oăsă adj. 1 (despre suprafeţe, ziduri etc.) granulos, grunjos, grunzuros, zgrunţuros, zgrăbunţos, zgrunţos, zgrunţuit, zdrobunţos. Suprafaţa peretelui este rugoasă pentru că nu a fost bine finisată. 2 (despre materii, materiale etc.) aspru, scorţos, zgrunţuros, grunzuros, zgrunţuit, orozan, orozănos. Lemnul negeluit este rugos. rugozitate s.f. (tehn.) asperitate, aspreală, asprime. A determinat rugozitatea suprafeţei lemnului cu ajutorul unui profilometru. ruguleţ s.m. (bot.) ruguşor, ruguţ, ruguş, ruguşel, ruguţel. A rupt un ruguleţ plin de mure. rugulftă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Filimică (Calen-dula officinalis). 2 v. Ruşuliţă (Hieracium aurantiacum). ruinare rugumăşcă s.f. (reg.) v. Rumegătură. Rumeguş. ruguş s.m. (bot.; pop.) v. Ruguleţ. Ruguşor. Ruguţ. ruguşel s.m. (bot.; pop.) v. Ruguleţ. Ruguşor. Ruguţ. ruguşor s.m. (bot.) ruguleţ, ruguţ, ruguş, ruguşel, ruguţel. ruguţ s.m. (bot.) ruguleţ, ruguşor, ruguş, ruguşel, ruguţel. ruguţel s.m. (bot.; pop.) v. Ruguleţ. Ruguşor. Ruguţ. rui1 adj. invar, (reg.; despre pâr, barbă etc.) v. Arămiu. Roşcat. Roşcovan. Roşiatic. Roşiu. Roşu. rui2 s.m. (omit.; reg.) 1 v. Ciocârlan (Galerida cristata). 2 v. Ciocârlie (Alauda arvensis). rui3 s.m. (bot.; reg.) v. Scumpie1 (Cotinus coggygria). rum s.m. (bot.) 1 (şi ruin-alb) Succisa pratensis; călugărişoară, floarea-vădu-velor (v. floare), muşcatul-dracului (v. muşcat), şopârlaiţă. 2 (reg.) v. Aglică (Filipendula vulgaris). ruină vb. 1.1 refl., tr. (sub. sau compl indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) strica, a (se) părădui, a (se) dorovăi, a (se) răntui, a (se) stârci, a (se) nasoli. Conacul s-a ruinat cu timpul. Igrasia a ruinat chiliile mănăstirii. II fig. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a sărăci, a scăpăta, a (se) strâmtora, a (se) speti, a (se) toca, a (se) usca, a se storî. A jucat la ruletă până s-a ruinat. Jocurile de noroc l-au ruinat. 2 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a submina, a topi, a paşte2. Condiţiile în care lucrează i-au ruinat plămânii. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) distruge, a (se) nenoroci, a (se) prăpădi, a (se) mânca, a (se) mina, a naufragia, a se rupe, a termina. Consumul excesiv de droguri l-a ruinat. Se ruinează din cauza băuturii. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) învechi, a (se) strica, a (se) uza, a îmbătrâni, a se jigări. Intemperiile au ruinat gardul de lemn al casei. Toate fotoliile s-au ruinat. 5 tr. a compromite, a periclita, a primejdui. Ploile excesive şi de lungă durată ruinează recolta. ruinare s.f. I dărăpănare, degradare, deteriorare, măcinare, părăginire, stricare. Ruinarea conacului s-a produs în timp. II fig. 1 sărăcire, scăpătare, eversiune. Ruinarea lui s-a produs din cauza jocurilor de noroc. 2 distrugere, minare. Emoţiile şi supărările repetate duc la ruinarea sănătăţii. 3 ruinat 11582 dezastru, distrugere, naufragiu, ruină. Orice societate merge spre ruinare dacă nu sunt stopate corupţia şi nepotismul. ruinat, -ă adj. I (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) dărăpănat, degradat, deteriorat, măcinat2, părăginit, stricat, vechi2, părăduit, slab, hurbuluit, răntuit, stârcit, amărât, deşirat. Conacul ruinat a fost iniţial o construcţie foarte frumoasă. II fig. 1 (despre oameni) sărăcit, scăpătat2. Omul de afaceri ruinat a avut o tentativă de suicid. Persoanele ruinate trăiesc în mari privaţiuni. 2 distrus, minat, terminat2. Are nervii ruinaţi din cauza supărărilor repetate. 3 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) degradat, delabrat, deteriorat, învechit, stricat, uzat, vechi2, îmbătrânit, jigărit. Fotoliile ruinate au fost reparate. ruină s.f. 1 dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbuşitură, resturi (v. rest), surpătură, sfarâmătură, <înv. şi reg.> detunătură, hârciob, hurubişte, ruinătură, <înv.> năruire, risipă, risipire, risipitură, surpare, dezastru. Din palatul domnesc a rămas doar o ruină. 2 fig. dezastru, distrugere, naufragiu, ruinare, ruinător, -oâre adj. (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) destructor, devastator, dezastruos, distructiv, distrugător, nimicitor, pustiitor, zdrobitor, prăpăditor, <înv. şi pop.> pierzător, <înv.> dărăpănător, dezastric, dezolator, nimicnicitor, pustiicios, risipitor, ruinos, stârpitor. Războiul a fost ruinător pentru ţară. ruinătură s.f. (reg.) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşitură, Resturi (v. rest). Ruină. Surpătură. ruinos, -oâsă adj. (înv.; mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor. ruj s.n. (cosmet.; şi ruj de buze) lipstick, roşu de buze. Preferă rujurile de buze în tonuri calde. rujalmă (rujulmă) s.f. (bot.; reg.) v. Nalbă. Nalbă-de-grădină. Nalbă-mare-de-grădină. Nalbă-roşie (Althaea roşea). rujân, -ă adj. (reg.; despre pâr, barbă etc.) v. Arămiu. Roşcat. Roşcovan. Roşiatic. Roşiu. Roşu. rujă s.f. I (bot.) 1 Sedum roşea; arşi-nic-de-căţun, barba-lupului (v. barbă), cu-rechi-de-stâncă,durzăuaş,iarba-ciutei (v. iarbă), iarba-tunului (v. iarbă), iarba-urechii (v. iarbă), roşăţieă, urechelniţă, varză-de-stân-că, verzişoară (v. verzişor), viorea. 2 (reg.; şi rujă-bujă, rujă-bujă-roşie, rujă-de-Rusalii, rujă-mare, rujă-roşie) v. Bujor (Paeonia officinalis). 3 (reg.) v. Iarba-osului (v. iarbă) (Helianthemum chemaecistus şi Helianthemum vulgare). 4 (reg.) v. Iarba-osului (v. iarbă) (Helianthemum alpestre şi Helianthemum rupifragum). 5 (reg.) v. Măceş. Trandafir-săl-batic (Rosa canina). 6 (reg.; şi rujă-întuneca-tă, rujă-neagră) v. Nalbă. Nalbă-de-grădină, Nalbă-mare-de-grădină. Nalbă-roşie (Althaea roşea). 7 (reg.; şi, art., ruja-munţilor, ru-ja-stâncilor) v. Rododendron. Smirdar (Rhododendron kotschyi). 8 (reg.; şi rujă-roşie) v. Roză. Trandafir (Rosa). 9 (reg.) rujă-de-deal = rujă-floare-mare v. Salvie-albă (Lavatte-ra thuringiaca); rujă-de-toamnă v. a Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum); b^rânduşa-mor-ţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brându-şă-de-toamnă (Colchicum autumnale); rujă-de-toamnă = rujă-vânătă v. a Aster. Steliţă. Steliţă-vânătă (Aster amellus); b (şi, la pl, ruji-de-toamnă) Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chinensis); (art.) ruja-soarelui v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus); (lapl.) ruji-albev. Călin (Vibumum opulus); ruji-de-paiev. Flori-de-paie (v. floare). Imortelă. Nemuritoare (v. nemuritor) (Helichrysum bracteatum); ruji-galbene v. Mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata); ruji-miciv. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans). II fig. (reg.) v. îmbujorare. împurpurare. Roşeală. Roşea-ţă. Rumeneală. rujămbujă s.f.(reg.) v. Bujor (Paeonia officinalis). rujdă s.f. (reg.) 1 bulicher, buzdură, cioarsă, rujdulă. Are o rujdă cu care nu poate tăia nici măcar pâine. 2 (constr.) v. Cocioabă, rujdi vb. IV. tr., refl. (med, med. vet.; reg.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Juli. Jupui. Zdreli. Zgâria, rujdulă s.f. (reg.) bulicher, buzdură, cioarsă, rujdă. rujeolă s.f. (med.) pojar, foc-viu, luat-de-vânt (v. /wafJ)>hiat-din-vânt (v. luat1), <înv. şi reg.> vărsat de copii, vărsat mic, cochinadă, cori, cozace, mârced, pârpor, rapor, vărsat mărunt, vărsat roşu, vărsat spoit, vărsat spuzit, zăpor2, <înv.> iler, morbili, vărsat pătat. Rujeola este o boală contagioasă, caracterizată prin apariţia unor pete roşii pe piele. rujet s.n. (med. vet.) brâncă1. Rujetul este o boală infecţioasă a porcilor, caracterizată prin apariţia unor pete roşii pe piele. rujinei s.m. pl. (bot; reg.) v. Filimică (Calen-dula officinalis). rujim'că s.f. (bot; reg.) 1 v. Filimică (Calen-dula officinalis). 2 (la pl.) rujinid-de-munte v. Ruşuliţă (Hieracium aurantiacum). rujioâră s.f. (bot.; reg.) 1 v. Bujor (Paeonia officinalis). 2 v. Bujor-românesc (Paeonia peregrina). rujiţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Măceş. Tranda-fir-sălbatic (Rosa canina). 2 (la pl. rujiţe) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). rujmuli vb. IV. intr., tr. (reg.; despre porci; compl. indică pământ, noroi, gunoi etc.) v. Râma. rujniceâ s.f. (bot.; reg.) 1 v. Filimică (Ca-lendula officinalis). 2 v. Răsură1 (Rosa gallica). rujnicuţă s.f. (bot.; reg.) v. Filimică (Calen-dula officinalis). rujoâncă s.f. (bot; reg.) v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). rujulmă s.f. (bot.; reg.) = rujalină. rujulftă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Filimică (Calen-dula officinalis). 2 v. Vulturică (Hieracium pilosella). 3 v. Ruşuliţă (Hieracium aurantiacum). rujuţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Filimică (Calen-dula officinalis). 2 (art.) rujuţa-soarelui v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). rulă vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) a înfăşură, a învălătuci, a învârti, a răsuci, a roti, a suci2, a vălătuci, a sucăli, a rotila, a rotocoli, a tecărui, a vălugi. A rulat strâns covorul pentru a încăpea în portbagaj. 2 (compl. indică aluat) a învârti, a suci2. A rulat foaia de plăcintă şi a pus-o în tavă. 3 (cinemat.; compl. indică filme) a se juca, a se proiecta. Săptămâna viitoare va rula, la cinematograf, un film american. rulâdă s.f. (arg.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. rulâre s.f. (cinemat.) proiectare. Rularea filmului american este programată pentru săptămâna viitoare. ruletă s.f. (j. de noroc) roată1. A pierdut o sumă foarte mare la ruletă. rulotă s.f. (transp.) casă-remorcă (v. casă1), camping-trailer. Au vizitat multe ţâri cu autoturismul la care au ataşat o rulotă. rulou s.n. 1 (de obicei urmat de determ. care indică materialul, felul etc.) sul. Pe masa arhitectului sunt o mulţime de rulouri de planuri. A cerut farmacistei un rulou de tifon. 2 jaluzea, persiană, stor, transperant, roletă, voleu. Vara, când soarele este arzător, se trag rulourile la ferestre. rumân s.m. (în Ev. Med., în Ţara Rom.) = român. rumâni vb. IV. intr., tr. (în Ev. Med., în Ţara Rom.) = români. rumâm'e s.f. (în Ev. Med, în Ţara Rom.) = românie. rumâmme s.f. (în Ev. Med., în Ţara Rom.) = românime. rumeg s.n. (fiziol.; la animalele rumegătoare; reg.) v. Mericism. Rumegare. Rumegat1. Ruminare. Ruminaţie. rumegă vb. 1.11 intr. (fiziol; despre animalele rumegătoare) a remastica, a rumina. Vacile rumegă în grajd. 2 tr. (deprec.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Consuma1. Mânca. II intr. fig. a digera, a rumina. A rumegat îndelung vorbele lui. rumegâlă s.f. (înv.) v. Rumegătură. rumegare s.f. 1 (fiziol; la animalele rumegătoare) mericism, remasticare, remasticaţie, rumegat1, ruminare, ruminaţie, rumeg. 2 (deprec.) v. Consumare. Mâncare. Mâncat1. rumegât1 s.n. (fiziol.; la animalele rumegătoare) mericism, remasticare, remasticaţie, rumegare, ruminare, ruminaţie, rumeg. rumegât2, -ă adj. fig. digerat. Ideea rumegată a fost pusă în practică. rumegătoâre s.f. (reg.) 1 v. Rumegătură. Rumeguş. 2 (anat.) v. Stomac. 3 (bot.) v. Păducherniţă (Lepidium ruderale). 1583| rumegătură s.f. 1 <înv.> rumegală. Rumegă-tura este hrana rumegată de vite. 2 rumeguş, faină de lemn, mozol2, pleavă de lemn, ranţ, rugumaşcă, rumegătoare, scamă, tărâţar, tărâţă, tărâţă de lemn. 3 (anat.; reg.) v. Stomac. rumeguş s.f. 1 rumegătură, faină de lemn, mozol2, pleavă de lemn, ranţ, rugumaşcă, rumegătoare, scamă, tărâţar, tărâţă, tărâţă de lemn. Pe gheaţă s-a împrăştiat nisip amestecat cu rumeguş, pentru a se preveni alunecarea. 2 {anat.; reg) v. Stomac, rumeior, -oară adj., s.f. 1 adj. (despre obraji sau, p. ext., despre oameni) rumenei, rumenuţ. 2 s.f. (bot.; reg.) v. Cârmâz (Phyto-lacca americana). rumejînă s.f. (meteor.; reg.) rumejuie. Rumejina este o ploaie de scurtă durată. rumejuie s.f. (meteor.; reg.) rumejină. rumen1 s.n. (anat.; la animalele rumegătoare) burduhan, ierbar. Rumenul este primul dintre cele patru compartimente ale stomacului. rumen2, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşit, roşu, rubicond, rumenit, aburit, aprins2, încins2, înflorit. Obrajii rumeni şi mâinile îngheţate au început s-o usture. 2 (despre piele, obraji, buze etc.) roz, trandafiriu, răsuriu. Copila are faţa rumenă şi ochii scânteietori. rumeneală s.f. 11 îmbujorare, împurpurare, roşeală, roşeaţă, <înv. şi pop.> rumeneaţă, rujă. Pe măsură ce emoţiile cresc, şi rumeneala feţei devine mai accentuată. 2 roşu-aprins. Rumeneala zării încântă privirea. 3 (rar) v. Roz. Roziu. Trandafiriu. 4 (mai ales la pl. rumenele; cosmet.; pop.) roşeală, roşeaţă. Şi-a cumpărat rumenele pentru a se farda. 5 fig. căldură, dogoare. Stă cu uşa sobei deschisă pentru a simţi rumeneala jăraticului. II (bot.) 1 Potentilla procumbens; roibă. 2 (reg.) v. Cârmâz (Phytolacca americana). 3 (reg.) v. Iarba-şar-pelui (v. iarbă) (Echium vulgare). 4 (la pl. rumenele; reg.) v. Garanţă. Orcanetă. Otrăţel. Paţachină1. Roibă (Rubia tinctorum). rumeneaţă s.f. (înv. şi pop.) v. îmbujorare. împurpurare. Roşeală. Roşeaţă. Rumeneală. rumenei, -ea adj. (despre obraji sau, p. ext., despre oameni) rumeior, rumenuţ. rumeni vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori faţa, obrajii lor; adesea determ. prin ,,lafaţăn) a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înflăcăra, a (se) în-foca, a (se) înroşi, a (se) învăpăia, a (se) roşi, <înv. şi reg.> a (se) vâlvora, <înv.> a răsura, a (se) aburi, a (se) aprinde, a (se) arămi, a (se) încinge1, a înflori, a (se) arămui1. De emoţie, fetiţa s-a rumenit la faţă când a urcat pe scenă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică anumite alimente, mâncăruri care se coc) a (se) faţa, a (se) prinde. Cozonacii s-au rumenit foarte frumos. 3 tr. (reg.; compl. indică alimente) a pripi, a răpi. A rumenit frigăruile pe grătar. II tr., refl. (pop.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.) v. Face. Farda. Machia. rumenire s.f. îmbujorare, împurpurare, înroşire, roşire, erubescenţă, aburire, aprindere. Emoţiile i-au provocat rumenirea feţei. rumenit -ă adj. 1 (despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) îmbujorat, împurpurat, înroşit, învăpăiat, roşit, roşu, rubicond, rumen2, aburit, aprins2, încins2, înflorit. 2 (pop.; mai ales despre femei sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) v. Fardat2. Machiat2, rumeniu, -ie adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) frez, roşcat, roşiatic, trandafiriu. îi place foarte mult culoarea rumenie. rumenuţ, -ă adj. (reg.; despre obraji sau, p. ext., despre oameni) v. Rumeior. Rumenei, rumină vb. I. intr. 1 (fiziol.; despre animalele rumegătoare) a remastica, a rumega. Vacile rumină în grajd. 2 fig. a digera, a rumega. A ruminat îndelung vorbele lui. ruminare s.f. (fiziol.; la animalele rumegătoare) mericism, remasticare, remasticaţie, rumegare, rumegat1, ruminaţie, rumeg, ruminăţie s.f. (fiziol.; la animalele rumegătoare) mericism, remasticare, remasticaţie, rumegare, rumegat1, ruminare, rumeg, rummy s.n.['rami] (j. de noroc) pietre (v. piatră). Seara aceasta şi-au propus să joace rummy. rumoare s.f. 1 zgomot, zvon1. Cuvintele lui au produs rumoare şi agitaţie în sală. 2 (rar) v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1. runc s.n. (pop.) v. Curătură. runcă s.f. (bot.; reg.) v. Muşcată1 (Pelargonium odoratissimum). runcui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică terenuri împădurite) v. Livezi, runculi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică terenuri împădurite) v. Livezi, rundă s.f. (sport) repriză. Boxerul a fost făcut knockout încă din prima rundă. în turneul internaţional de şah s-au disputat opt runde. rupe vb. III. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte dure) a (se) frânge, a (se) curma, a (se) ciumpăvi, a (se) hăbuci, a lomi, <înv.> a înfrânge. A rupt băţul în două. Lama cuţitului s-a rupt. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică corpuri ori suprafeţe dure, solide) a (se) sparge. I s-a rupt smalţul unui dinte când a încercat să crape coaja unei alune. A rupt cu un par ţurţurii formaţi la streaşina casei. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică construcţii, părţi ale unor construcţii, drumuri etc.) a (se) distruge, a (se) sfărâma, a (se) strica, <înv.> a vătăma. Râul învolburat a rupt digul care proteja localitatea. 4 refl. (despre lucruri, materiale etc.) a ceda, a se frânge. Acoperişul s-a rupt sub greutatea zăpezii. Cablurile electrice s-au rupt din cauza vântului puternic. 5 refl. (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) a se nărui, a se prăbuşi, a se prăvăli, a se scufunda, a se surpa, a se ponorî, a se păvui, a turlăşi, a se urni. Malurile râului încep să se rupă în urma revărsărilor repetate. 6 refl. (despre coarde, cabluri, fire etc. în tensiune, suprasolicitate, uzate) a pocni, a plesni. O coardă de la chitară s-a rupt. I s-a rupt şnurul rupe de la corset. 7 refl. (despre haine, obiecte elastice etc.; de obicei cu determ. cauz.) a crăpa, a plesni, a pocni. Fusta i s-a rupt din cauză că s-a îngrăşat. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte) a (se) găuri, a (se) sfâşia, a (se) uza, a (se) zdrenţui, a (se) flenduri, a (se) deshăma. Pantalonii i s-au rupt în genunchi. 9 refl. (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a se jerpeli, a se zdrenţui. Multe dintre haine i s-au rupt. 10 tr.,refl. (compl. sau sub. indică materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) a (se) ferfeniţi, a sfârteca, a (se) sfâşia, a (se) zdrenţui, a (se) spinteca, a (se) hărtăni, a (se) vărzui. Cei doi băieţi şi-au rupt cămăşile în timpul bătăii. Coperţile cărţii s-au rupt. 11 tr. (compl. indică materiale textile sau metalice, obiecte etc.) a sfâşia, a spinteca, a lacera, <înv.> a sparge. A rupt un cearşaf uzat pentru a face cârpe de praf 12 tr. (compl. indică foile unei cărţi, ale unui caiet etc.) a desfoia, a desprinde, a scoate, a separa. A rupt câteva file din album. 13 tr. (compl. indică dinţii unei perii de sârmă, ai unei roţi dinţate etc.) a edenta, a scoate, a smulge. A rupt aproape toţi dinţii periei după ce a frecat duşumeaua. 14 tr. (compl. indică flori, frunze etc.) a culege. A rupt din grădină câteva brânduşe. 15 tr. (compl. indică lăstari, frunze sau petale ale unei plante, ale unei flori etc.) a desfoia, a smulge, a ciupi. Rupe cu grijă frunzele uscate ale florilor din glastre. 16 tr. (med., med. vet.; compl. indică oase sau părţi ale corpului, în special membre) a fractura, a frânge. A căzut şi şi-a rupt piciorul. I-a prins degetele în uşă şi i-a rupt o falangă. 17 tr. (despre animale sălbatice sau despre câini; compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a sfârteca, a sfâşia, a lacera, <înv. şi reg.> a murseca, a corbi, <înv.> a deşira. Lupii înfometaţi au rupt mai multe oi. Un câine i-a rupt mâna. 18 tr., refl. (compl. sau sub. indică elemente care alcătuiesc un tot, un ansamblu) a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) separa, a se dezvoca. A rupt aşchii groase din trunchiul de copac tăiat. I s-a rupt unghia de la un deget din cauza infecţiei. 19tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) despărţi, a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) izola, a (se) separa, a se excepta, a stingheri, <înv. şi reg.> a (se) dezbăş-călui, a dezbăşcăşi, a (se) dezbăşcăşui, <înv.> a (se) dezgârli, a se dezice2, a periorisi. A fost nevoit să se rupă de grup din cauza unei neînţelegeri. 20 tr. (la anumite j. de cărţi; rar; compl. indică cărţile de joc) v. Tăia. 21 tr. (înv. şi pop.; despre oameni; urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.) v. începe. Porni. Prinde. 22 tr. (reg.) v. Spune. Vorbi. Zice. 23 tr. (înv.; compl. indică bunuri, obiecte posedate de cineva) v. Jefui. Prăda. Răpi. II fig. 1 tr. (compl. indică legături matrimoniale) a desface, a strica, a despărţi. A rupt logodna pentru că nu era pe deplin hotărâtă. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică relaţii sociale, politice, rupere diplomatice etc.) a (se) strica. Cele două ţâri au rupt relaţiile diplomatice. Prietenia lor s-a rupt din cauza convingerilor politice opuse. 3 tr. a curma, a întrerupe, a frânge, a sparge. Nu a mai putut suporta şi a rupt tăcerea. 4 refl. (recipr.) (despre oameni) a se depărta, a se îndepărta, a se înstrăina, a se răci. După căsătorie, băiatul s-a rupt de familia lui. Mulţi tineri s-au rupt de ţara lor natală. Nu s-au văzut de multă vreme şi s-au rupt unul de altul. 5 tr. (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, a tăia. Şi-fl rupt proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezbina, a (se) dezmembra, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) sciziona, a (se) separa. A reuşit să rupă partidul în două grupări. Colectivul s-a rupt în două tabere. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a seca, a secătui* a (se) sferâma, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl rupe. S-a rupt studiind pentru examenul de titularizare pe post. 8 tr. (compl. indică jurăminte, angajamente etc.) a încălca, a nesocoti, a silui, a vătăma. A rupt jurământul şi a divulgat secretul. 9 refl. (pop.; despre oameni) v. Distruge. Mânca. Mina. Naufragia. Nenoroci. Prăpădi. Ruina. 10 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Arde. Frige. 11 tr., refl. (înv.; despre oameni sau despre chipul, ochii lor) v. Adumbri. Cerni, înnegri. înnegura. înnora. întrista. întuneca. Mâhni. Mohorî. Posomori. Umbri, rupere s.f. 11 frângere, <înv.> înfrângere. Cuţitul afost aruncat după ruperea lamei. 2 spargere. încercarea de a crăpa o alună între dinţi afost cauza ruperii smalţului unui dinte. Prin ruperea ţurţurilor de la streşinile caselor se previn accidente. 3 jerpelire, zdrenţuire. Vechimea şi purtarea îndelungată explică ruperea paltonului. 4 ferfeniţi-re, sfârtecare, sfâşiere, zdrenţuire, spintecare, spintecat1, hărtănire. Ruperea cămăşilor celor doi băieţi s-a produs în timpul bătăii. 5 sfâşiere, spintecare, spintecat1, lacerare, laceraţie. Prin ruperea cearşafului uzat şi-a făcut cârpe de praf. 6 desfoiere, desprindere, scoatere, separare. Ruperea unor file din album afost o greşeală. 7 (med., med. vet.) fracturare, frângere. Şi-a luat concediu medical în urma ruperii piciorului. 8 despărţire, desprindere, detaşare, izolare, separare, separaţie, dir-empţiune, <înv. şi reg.> despărţenie, dezbăşcăşuială, <înv.> despărţeală, despărţi-ciune, despărţime, despărţitură. Ruperea lui de grup i-a surprins pe prieteni. II fig. 1 desfacere, stricare. Neînţelegerile dintre tineri au dus la ruperea logodnei lor. 2 defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmen-taţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă ruperea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiiloj^ăi. rupestru, -ă adj. (a. plast.; despre picturi) parietal. Picturile rupestre se păstrează din trecut pe pereţii peşterilor sau pe stânci. rupi'a s.f. (bot.) aţă-de-mare (Ruppia maritima). rupt, ruptă adj. 11 (despre obiecte dure) frânt, lomit. Beţele rupte sunt puse pe foc. 2 (despre construcţii, părţi ale unor construcţii, drumuri etc.) distrus, sfărâmat, stricat, <înv.> smăcinat. Digurile rupte au fost refăcute după retragerea apelor. 3 (despre coarde, cabluri, fire etc. în tensiune, suprasolicitate, uzate) plesnit2. A înlocuit coarda ruptă a chitarei. 4 (despre obiecte de îmbrăcăminte) găurit2, rufos, sfâşiat, uzat, zdrenţăros, zdrenţuit, <înv. şi pop.> dezmăţat, zdrenţos, destrăbălat, dihocat, hâşiat, rămţuros, uşchit. Pantalonii rupţi au fost reparaţi de croitor. 5 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) flenduros, zdrenţăros, zdrenţuit, rufos, zdrenţos, cotrenţos, felegos, rânticos, ronghioş, strămătos, hănţuit, răpciugos. Mulţi săraci poartă haine rupte. Un om rupt şi murdar cerşea la un colţ de stradă. 6 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori, p. ext., despre oameni) jerpelit, peticit2, zdrenţăros, zdrenţuit, pirpiriu, <înv. şi reg.> bulendros, lăţos, plotogărit, plotojit, ronghioş, obosit, răpciugos. Costumul rupt trebuie aruncat. Bătrânul rupt inspiră milă când îl vezi. 7 (despre materiale textile sau metalice, obiecte etc.) sfâşiat, spintecat2, lacerat, <înv.> spart2. Din cearşaful rupt a făcut cârpe de praf. 8 (despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) ferfeniţit, sfârtecat, sfâşiat, zdrenţăros, zdrenţuit, ferfeniţos, spintecat2, hărtănit, jerpelit, strămătos. Cămăşile rupte nu au mai putut fi reparate. Cartea are coperţile rupte. 9 (despre obiecte de încălţăminte) uzat, <înv.> spart2. Când merge la pescuit, îşi ia nişte bocanci rupţi. 10 (med., med. vet.; despre oase sau despre părţi ale corpului, în special despre membre) fracturat, frânt. Nu poate merge la serviciu din cauza piciorului rupt. 11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) sfârtecat, sfâşiat, lacerat, <înv. şi reg.> mursecat. Mâna ruptă i-a fost operată. II fig. 1 (despre acţiuni, manifestări, stări fizice, fiziologice sau psihice etc.) intermitent, întrerupt, întretăiat. Are un plâns rupt. Respiraţia ruptă se datorează emoţiei. 2 (mai ales despre acţiuni, mişcări, manifestări, sunete) intermitent, ritmic, sacadat. în uşă se aud bătăi rupte. De afară se aude zgomotul rupt al potcoavelor cailor pe asfalt. 3 (despre relaţii |1584 sociale, politice, diplomatice etc.) stricat. Cele două ţări consideră, în acest moment, relaţiile lor diplomatice rupte. Prietenia lor ruptă a surprins pe toată lumea. 4 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, rupt, s-a aşezat pe o bancă. ruptă s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> ruptoare. Rupta era o înţelegere între contribuabili şi vistierie. ruptoare s.f. I (med., med. vet.; reg.) 1 ruptoare de apă v. Ciroză hidrică. Hidropizie. Hidrops. 2 v. Diaree. II (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) <înv.> ruptă, ruptură s.f. 11 gaură, spărtură, ştirbitură, <înv.> frântură. După inundaţii au apărut mai multe rupturi în dig. 2 sfâşietură, spintecătură, picnitură, picneală, <înv.> spărtură. Ruptura rochiei îi dezveleşte o parte din spate. 3 zdreanţă, ţâră2, jerpelitură, şofilă, terfeloagă (v. terfelog). Cerşetorul era tot numai rupturi. 4 petic, zdreanţă, foit. A pus în cuşca câinelui rupturile unei haine. 5 (med., med. vet.) fractură, frântură. Căderea i-a provocat ruptura piciorului. 6 (med, med. vet.) ruptură musculară = miorexie; ruptură vasculară = angiorexie. 7 (inform.) ruptură de secvenţă = salt2. Ruptura de frecvenţă este trecerea, condiţionată sau nu, de la un punct al unui program, cu ascunderea părţii intermediare. 8 (med.; pop.) v. Hernie. 9 (polit.; înv.) v. Fracţiune. II (la pl; bot.; reg.) rupturi-de-malv. Ciuin. Oda-gaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). III fig. 1 despărţire, dezbinare, dezmembrare, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, fractură, spărtură. Ruptura colectivului în două tabere era previzibilă. 2 (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. 3 (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). rupturi vb. IV. 1 tr. (reg.; compl. indică un tot, un întreg, o unitate etc.) v. îmbucătăţi. îmbucăţi. 2 tr. (reg.; compl. indică materiale, stofe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Refeca. Tivi. 3 tr., refl. (med. med. vet.; înv.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Mutila. Schilodi, rupturit, -ă adj. (înv.) 1 (med, med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Mutilat. Schilod. Schilodit. 2 (med.; despre oameni) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. rural, -ă adj. 1 sătesc, ţărănesc, <înv.> săte-nesc, ţărănatic. Vechile tradiţii româneşti 1585| s-au păstrat în special în mediul rural. 2 sătesc. Multe localităţi rurale au devenit oraşe. 3 rustic, ţărănesc. Obiceiurile rurale sunt moştenite de la o generaţie la alta. 4 (mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) agrest, campestru, câmpenesc, pastoral, rustic, câmpean, patriarhal, rustican, ţărănesc, <înv.> câmpesc. Dintotdeauna i-a plăcut viaţa rurală. rus1 s.m. 1 (entom.) Phyllodromia germanica; corhan, libarcă, libarcă-galbenă, şvab1, şvab-mărunt (v. şvab1), colţan, prus1, tarhan, tăun. 2 (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). rus2, rusă adj. (înv. şi reg.; despre păr, barbă etc.) v. Arămiu. Roşcat. Roşcovan. Roşiatic. Roşiu. Roşu. rus3, rusă s.m., adj. I s.m. 1 <înv. şi pop.> muscal, rusnac, <înv.> rosian. Ruşii sunt un popor slav. 2 rus alb = albgardist, gardist alb. Ruşii albi erau combatanţii care făceau parte din gărzile albe. II adj. rusesc, <înv. şi pop.> muscălesc, <înv.> mosc1, moschicesc, <înv.> rosian, rosienesc. rusalie s.f. 11 (la pl. Rusalii; relig. creştină; nm. pr.) Duminica Mare (v. duminică), Cincizecime, Duminica Teiului (v. duminică), Marţă Mare. Rusaliile cad la 50 de zile după Paşte. 2 (lapl rusalii; mitol. pop.; pop.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). II (entom.; reg.) v. Efemeră (v. efemer). Răsură1 (Ephemera vulgata). ruscă s.f. (pop.) 1 v. Rusoaică. 2 v. Ucraineană (v. ucrainean). Ucraineancă. rusceă s.f. (bot.) 1 v. Brânduşă. Brându-şă-albastră. Brânduşă-de-munte. Brându-şă-de-primăvară. Şofran1. Şofran-de-primă-vară (v. şofran1) (Crocus heuffelianus). 2 ruscea-de-poianâ v. Brânduşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brânduşă-de-toam-nă (Colchicum autumnale). ruscuţă s.f. (bot.) 1 (şi mscuţă-de-primâ-vară, ruscuţă-primăvăratică) Adonis ver-nalis; cocoşel, dediţei-galbeni (v. de-diţel), dediţei- primăvăratici (v. dediţel), scânteiţă, spânz, spânz-albastru, spânz-de-cal, spânz-de-deal, spânz-de-munte, spânz-de-vi-te, spânz-galben. 2 (şi ruscuţă-de-toamnâ, ruscuţă-tomnatică) Adonis autumnalis; cocoşel, cocoşel-tomnatic. 3 Adonis flammea; cocoşel. 4 (reg.) v. Coco-şel-de-câmp (Adonis aestivalis). 5 (reg.) v. Spânz (Helleborus niger). 6 (reg.) v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). 7 (la pl. ruscuţe; reg.) v. Măseaua-ciutei (v. măsea) (Erythronium dens caniş). rusâsc, -eâscă adj., s.f. 1 adj. rus3, <înv. şi pop.> muscălesc, <înv.> mosc1, moschicesc, <înv.> rosian, rosienesc. Ansamblurile ruseşti de balet sunt apreciate în întreaga lume. Cazaciocul este un dans popular rusesc. 2 s.f. (j.folc.; reg.) v. învârtită (v. învârtit2). Mărunţel. ruseşte adv. (modal) <înv. şi pop.> muscă-leşte. Vorbeşte foarte bine ruseşte. rusnâc s.m. (reg.) 1 v. Ucrainean. 2 v. Rus3, rusoăică s.f. ruscă. Bunica ei a fost rusoaică. rusofil, -ă adj., s.m., s.f. filorus. Rusofilii admiră şi aprobă tot ce este rusesc. rustic, -ă adj. 11 (mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) agrest, campestru, câmpenesc, pastoral, rural, câmpean, patriarhal, rustican, ţărănesc, <înv.> câmpesc. 2 rural, ţărănesc. II fig. (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om rustic, fără educaţie şi cultură. rusticăn, -ă adj. (rar; mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) v. Agrest. Campestru. Câmpenesc. Pastoral. Rural. Rustic, rustici'sm s.n. (rar) v. Rusticitate, rusticităte s.f. 1 rusticism. Rusticitatea unui fenomen lingvistic este un element important într-o cercetare. 2 fig. bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, neeleganţă, nepoliteţe, vulgaritate, necioplire, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Rusticitatea este respinsă de oamenii de bun-simţ. rusticizăre s.f. rustificare. Rusticizarea limbii latine a fost o realitate. rustificăre s.f. rusticizăre. ruşcă1 s.f. (reg.) v. Afumătoare. Casoletă. Căţuie. ruşcă2 s.f. (bot.; reg.; şi ruşcă-vânătă) v. Aster. Steliţă. Steliţă-vânătă (Aster amellus) ruşculi'ţă s.f. (reg.) v. Ruşuliţă (Hieracium aurantiacum). ruşeţ, -eăţă adj. (reg.; despre păr, barbă etc.) v. Arămiu. Roşcat. Roşcovan. Roşiatic. Roşiu. Roşu. ruşfât s.n. (înv.) v. Mită. ruşfetărie s.f. (înv.) v. Mituială. Mituire, ruşină vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se jena, a se sfii, <înv. şi reg.> a se stânjeni, <înv.> a se înfrunta, a se scandalisi, a se scăndăli, a se stidi, a se teşi. Se ruşinează să împrumute bani. 2 tr. (rar; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 3 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. înjosi. Umili. 4 tr. (reg.; compl. indică mai ales femei, minori) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Silui. Viola, ruşinăre s.f. 1 (pop.) v. Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stingherire. 2 (înv.; adesea constr. cu vb. „a suporta”, „a suferi”, „a răbda>T) v. în- ruşine josire. Ruşine. Umilinţă. 3 (înv.) v. Desfrâu. Dezmăţ. Libertinaj. Luxură. Orgie, ruşinăt, -ă adj. 1 (despre oameni) jenat. Este foarte ruşinat din cauza gafei comise. 2 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Degradat. înjosit. Umilit. 3 (înv. şi reg.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. 4 (înv. şi reg.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. 5 (reg.; despre fete, femei etc.) v. Ademenit. Amăgit. înşelat1. Momit. Sedus. 6 (reg.; mai ales despre femei, minori) v. Abuzat. Batjocorit. Necinstit. Siluit. Violat. ruşinăciune s.f. (înv.) v. Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stingherire. ruşinător, -oâre adj. (înv.; mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) v. Acuzabil. Blamabil. Condamnabil. Criticabil. Neîngăduit. Neonorabil. Nepermis. Regretabil. Reprobabil. Ruşinos. Urât2. Vinovat, ruşine s.f. 11 jenă, sfială, sfiiciune, stânjeneală, stânjenire, stinghereală, stingherire, sfiire, sfioşenie, ruşinare, încurcătură, <înv. şi reg.> ruşinţă, scandal, <înv.> ruşinăciune, stideală, stidinţă, stidire, rezervă. Minte fără nicio ruşine. 2 sfială, sfiiciune, timiditate, sfiire, sfioşenie, smerenie, <înv.> sfiinţă. Plini de ruşine, copiii recitau poezii în faţa musafirilor. 3 bună-cuviinţă, decenţă, jenă, maniere (v. manieră), modestie, pudoare, sfială, pudicitâte, pudiciţie. Multe persoane sunt lipsite de ruşine. I11 afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă),vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, sudu-ire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosa-dă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Ruşinile din presă au demoralizat-o. 2 (adesea constr. cu vb. „a suporta”, „a suferi”, „a răbda>T) înjosire, umilinţă, <înv.> ruşinare, rezalet. A suportat public o ruşine nemeritată. 3 dezonoare, necinste, ocară, <înv. şi reg.> ponos, ponoslu, pângară (v. pângar). Este o ruşine să cazi în mâna inamicului. 4 batjocură, <înv. şi pop.> mascara, ocară, măscăreală, moşcoală, <înv.> necinste, rece. Considera că ceea ce i s-a propus este o adevărată ruşine pentru el. 5 stigmat, pată, pecete. Băiatul aruncase o mare ruşine asupra familiei. III (art.; ruşinos bot.) ruşinea-fetei = Daucus carota şi Daucus silvestris; buruiana-ruşinii (v. buruiană), cinstea-femeilor (v. cinste), cin-stea-fetei (v. cinste), morcov-de-câmp, morcov-galben, morcov-sălbatic, pătrun-jel-sălbatic, ruşinoasă (v. ruşinos); ruşi-nea-fetelor v. Iarbă-roşie (Polygonum per-sicaria); ruşinea-ursului v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Ma-na-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). ruşinos, -oăsă adj., s.f. I adj. 1 (despre oameni) aprehensiv, sfielnic, sfiicios, sfios, timid, smerit, obraznic, obrăzat, pâşin, <înv.> sfieţ, smerin, stidicios, stidivos, stidliv. Fetiţa ei este foarte ruşinoasă. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) decent, pudic, sfios. Tânăra ruşinoasă a roşit auzind bancul obscen. Are o comportare ruşinoasă în societate. II adj. 1 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mişelesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, scelerat, ticălos, turpid, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scârnav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş, verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai ruşinoase manipulări. 2 (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, urât2, vinovat, reprehensibil, repudiabil, <înv.> ocarnic, ocărâtor, plângu-ros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt ruşinos. 3 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) scandalos. Gestul băiatului afost ruşinos. Disputa dintre aceşti doi maeştri ai condeiului este ruşinoasă. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oame- nilor) compromiţător, degradant, degradator, dezonorant, infamant, infamator, înjositor, nedemn, difamant, nevrednic, <înv.> necinstit, necinstitor, pierzător. Invidia este un sentiment ruşinos. 5 (despre situaţii, stări, fapte etc.) degradant, dezonorant, înjositor, jignitor, ofensant, ofensator, umilitor, <înv.> ovelitoriu, negru, mortifiant. Prin acest^efuz brutal al lui, a fost pusă într-o postură ruşinoasă. III s.f. (bot.; reg.) v. Ruşinea-fetei (v. ruşine) (Daucus carota şi Daucus silvestris). ruşinţă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stingherire. 2 v. Roşeală. Roşeaţă. ruşnică s.f. (bot.; reg.) v. Filimică (Calen-dula officinalis). ruşuli'că s.f. (bot.; reg.) v. Ruşuliţă (Hi-eracium aurantiacum). ruşuliţă (roşuliţă) s.f. (bot.) 1 Hieracium aurantiacum; roşioare (v. roşior), ru-guliţă, rujinici-de-munte (v. rujinică), ruju-liţă, ruşculiţă, ruşulică, sângeroasă (v. sângeros), struguraş, urechea-şoarecelui (v. ureche). 2 (reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). rută1 s.f. 1 drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, marşrut, <înv. şi reg.> şleau3, <înv.> cărare. Face ruta Iaşi -Cluj cu trenul. 2 (rar) v. Direcţie. Parte. Sens. rută2 s.f. (bot.) 1 (şi rută-de-grădină) Ruta graveolens; virnanţ, rauten. 2 Thalictrumflavum; rutişor-galben. 3 (reg.) v. Garanţă. Orcanetă. Otrăţel. Paţachină1. Roibă (Rubia tinctorum). 4 (reg.) v. Roma-niţă-neadevărată. Romaniţă-nemirositoare (Matricaria inodora). 5 (reg.) v. Salvie-albă (Lavattera thuringiaca). 6 v. Tătăişă1 (Chrysanthemum cinerariaefolium). 7 (reg.) rută-sălbâtică v. Tămâiţă-de-câmp (Ajuga chamaepytis). |1586 ruteăn, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Ucrainean. Ucraineancă. 2 adj. Ucrainean, ruteăncă s.f. (înv.) v. Ucraineană (v. ucrainean). Ucraineancă. rutenesc, -eăscă adj. (înv.) v. Ucrainean, rutes adv. (modal; cu sens repetitiv; înv.) v. Iar. Iarăşi. Mai1. rutiâr, -ă s.m., s.f. 1 s.m. (sport) biciclist, ciclist, velocipedist. Prin oraş a trecut grupul rutierilor care participă la concursul naţional de ciclism. 2 s.f. maşină rutieră. Rutiera este folosită la construirea sau la repararea şoselelor. rutinăr, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. rutinier. Rutinarul este o persoană care lucrează numai prin rutină. Este un militar rutinar. 2 adj. rutinier, şablonizat. Stilul administrativ este rutinar. rutinat, -ă adj. (despre oameni) deprins, experimentat, încercat, priceput, versat, purtat2. O persoană rutinată îşi dă seama când apare o situaţie delicată. rutină s.f. (mai ales cu determ. care indică domeniul, posesorul etc.) experienţă, practică (v. practic), periţie, empirie, <înv.> ispită, ispitire, capital de cunoştinţe (v. capital1). A acumulat în domeniul său de activitate o rutină valoroasă. rutinier, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. rutinar. 2 adj. rutinar, şablonizat. rutişor s.m. (bot.) 1 Thalictrum aquilegifo-lium; clocoţei (v. clocoţel), mărgea, somnoroasă (v. somnoros), voltinel. 2 rutişor-galben = Thalictrum flavum; rută2, rutozid s.n. (biochim., farm.) citrină, vitamina P (v. vitamină). Rutozidul exercită un efect protector asupra pereţilor capilari, fiind recomandat, împreună cu vitamina C, în stările hemoragice determinate de fragilitatea capilară. ruxăndră s.f. (bot.; reg.) v. Răsură1 (Rosa gallica). Ss sabadâş, -ă adj. (în opoz. cu „redus”, „restrâns”; reg.; despre colectivităţi) v. Mare1. Numeros. sâbaş s.n. (reg.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a lua”, „a primi’7) v. Bacşiş. sabat s.n. (relig.; la mozaici) sâmbătă, şabăs. Sabatul este ultima zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare. sabati'sm s.n. (relig.; la mozaici; înv.) <înv.> sabatizare. sabatizăre s.f. (relig.; la mozaici; înv.) <înv.> sabatism. Sabatizarea este sărbătorirea sabatului. săbie s.f. I 1 (milit.) spadă, <înv. şi reg.> spată, <înv.> spangă, satâr, fier, vătrai, cosperdie, spală-linte, spală-poamă, spală-varză. Are o sabie moştenită de la străbunicul lui. Ostaşii încrucişau săbiile în luptă. 2 fig. (milit.; rar) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). 3 fig. (polit.; înv. şi pop.) v. Autoritate. Braţ. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Sceptru. Stăpânire. Supremaţie. II (tehn.; la plug; reg.) 1 v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 2 v. Regulator. II11 (iht.) Pelecus cultratus; săbioară, sabiţă, săbiuţă, bârcie, săbi-cioară, săbiiţă. 2 (bot.; reg.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânje-nel-vânăt. Stânjenel-violet (Iris germanica). IV (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. sabină s.f. (bot.) Juniperus sabina; ceti-nă-de-negi, turtei, sabiţă s.f. I (iht.) 1 Pelecus cultratus; sabie, săbioară, săbiuţă, bârcie, săbicioară, săbiiţă. 2 (reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Albumus albumus). II (reg.) v. Cosor. larpan. sablăj s.n. (tehn.) sablare, sablat, suflare, sablăre s.f. (tehn.) sablaj, sablat, suflare. Cu aparatul de sablare se netezeşte şi se finisează suprafaţa unei piese metalice. sablăt s.n. (tehn.) sablaj, sablare, suflare. sabie [sabl] adj. invar, (fran.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbarul. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. sableză s.f. (tehn.) maşină de sablat. Sableza este un proiector de nisip cu aer comprimat. sabordăj s.n. (mar.) sabordare. Sabordajul este scufundarea intenţionată a unei nave. sabordăre s.f. (mar.) sabordaj. sabot s.n. 11 (tehn.) papuc. Sabotul, montat la capătul inferior al unui pilon, are rolul de a-l proteja şi de a-i înlesni pătrunderea în pământ. 2 (tehn.; la maşinile agricole de recoltat) patină1. Sabotul foloseşte la rezemarea pe sol a aparatului de tăiere a plantelor. 3 (ind. extract.) şiu. Sabotul, fixat la capătul inferior al unor coloane tubulare sau al unor dispozitive de curăţare a sondei, are rol de protecţie şi de ghidaj în timpul introducerii lor în gaura de sondă ori de element de dislocare a depunerilor de la talpa acesteia. 4 (tehn., auto) sabot de fier = sabot de frână; sabot de frână = sabot de fier. Sabotul de frână serveşte la încetinirea sau la oprirea mişcării unui vehicul a unei maşini-unelte etc. II (arg.) v. Bocanc. Gheată. sabotă vb. I. tr. (compl. indică activităţi, jocuri, întreceri sportive etc.) a falsifica, a măslui, a aranja. Unii politicieni au încercat să saboteze alegerile. sabotaj s.n. sabotare. Este bănuit de sabotajul economiei naţionale. sabotăre s.f. sabotaj. sabotăt, -ă adj. (despre activităţi, jocuri, întreceri sportive etc.) falsificat, măsluit2, aranjat2. Toţi vorbesc despre rezultatul sabotat al jocului. sabră vb. I. tr. (fran.; compl indică duşmani, adversari etc.) v. Săbia, săbur s.n. I (bot.) 1 aloe, sarisabri. Saburul este o răşină de culoare brună, cu miros plăcut, extrasă din sucul frunzelor de aloe, care se foloseşte în farmacie. 2 (rar) v. Aloe (Aloeferox şi Aloe succotrina). II fig. (rar) v. Alinare. Balsam. Consolare. îmbărbătare, încurajare. Mângâiere. Refugiu. sac s.m. 11 (anat.) sac aerian = sac pulmonar = <înv.> săcuşor pentru aer. Sacul aerian sau pulmonar este o prelungire extrapulmonară a bronhiilor păsărilor, care are rolul de a asigura respiraţia în timpul zborului; sac amniotic = cavitate amniotică. Sacul amniotic se află pe faţa internă a placentei; sac lacrimal = dacriocist. în sacul lacrimal se scurg lacrimile; sac pericardic = pericard. Sacul pericardic înveleşte inima; sac vitelin = vezică ombilicală. în sacul vitelin se află vitelusul nutritiv. 2 (bot.) sac embrionar = a (la gimnosperme) macrospor, megaspor, spor femei; b (la angiosperme) macroprotal, protal femei. în sacul embrionar se află oosfera. 3 (ţes.) <înv.> dârstină. Sacul este o pânză de fuior, de câlţi sau de buci. 4 (rar; şi sac de spate, sac de spinare) v. Raniţă. Rucsac. 5 (la pernă; reg.) sac de perină v. a Faţă. Faţă de pernă, învelitoare; b Dos. Dos de pernă. 6 (pese.; reg.) v. Juvelnic. 7 (pese.; reg.) v. Matcă. Matiţă. 8 (gosp.; reg.; şi sac mic) v. Săculeţ. Sedilă2. II (arg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) v. Abundenţă. Afluenţi Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. sacadăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre acţiuni, mişcări, manifestări, sunete) intermitent, ritmic, rupt. în uşă se aud bătăi sacadate. De afară se aude zgomotul sacadat al potcoavelor cailor pe asfalt. 2 (despre mişcări, sunete, vorbire etc.) sincopat. Mâna ei are mişcări sacadate, de păpuşă mecanică. O prinsese un râs sacadat, nervos. Se aude sunetul sacadat al unui clopoţel. 3 (despre dansuri) ritmat, săltat2, săltăreţ, săltător, scuturat2. Hora este un dans popular sacadat. 4 (despre stil) inegal, necurgător, neegal, abrupt, aspru. Stilul romanului este sacadat, cu fraze scurte, întrerupte. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 martellato, staccato. 2 (la instrumentele cu coarde şi arcuş) spiccato. sacagioăică s.f. (înv.) v. Sacagiţă1. sacagi'ţă1 s.f. <înv.> sacagioaică. Sacagiţa transporta apa cu sacaua. sacagiţă sacagi'ţă2 s.f. (iht.; reg.) Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacăucă, sfaret, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vâr-ligoanţă, vârlugă, vâslă, zmorlă, zvârlugă. sacagiu s.m. 1 <înv.> apar, suiulgiu. Sacagiul transporta apa cu sacaua. 2 (mar.; înv.) v. Corăbier. sacât, -ă adj. (turc.; înv.) 1 (în opoz. cu „sănătos”; med., med. vet.; despre fiinţe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. 2 (med.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod, sacatifsi vb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; grec.; înv.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Mutila. Schilodi, sacatifsit, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj. (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Mutilat. Schilod. Schilodit. 2 s.m., s.f. (med.) v. Invalid. Mutilat, sacatlâc s.n. (med., med. vet.; turc.; înv.) v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. sacâucă s.f. (iht.; reg.) Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sfaret, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vâr-ligoanţă, vârlugă, vâslă, zmorlă, zvârlugă. sacâz s.n. 11 (şi, înv., sacâz alb, sacâz bun, sacăz dulce) mastic. Sacâzul este folosit la prepararea unor băuturi alcoolice, a unor lacuri etc. 2 (chim.; şi sacâz de vioară) colofoniu. Cor darii îşi dau arcuşele cu sacâz. 3 (pop.) v. Mastică. II (bot.; reg.) 1 v. Colăcel (Pelargonium peltatum). 2 v. Kăshig (Chondrilla juncea). sacerdot s.m. (relig.) 1 pastor, părinte, preot, prezbiter, <înv. şi pop.> lucrător al viei Domnului, lucrător al viei lui Hristos, lucrător în via Domnului, popă1, slujitor, popârţăc1, taică, <înv.> iereu, învăţător de suflet, oltarnic, vlădică, păstor. Cununia a fost oficiată de un sacerdot cunoscut. 2 (la mozaici; înv.) v. Rabin, sacerdotal, -ă adj. 1 (relig.) preoţesc, popesc, păstoresc. Veşmintele sacerdotale albe sunt purtate de înalţii clerici mai ales în timpul slujbei de Paşte. Activitatea sa sacerdotală l-a propulsat în ierarhia bisericească. 2 sacru, solemn. Toate persoanele care participau la ceremonie au înţeles importanţa sacerdotală a evenimentului şi au păstrat un moment de reculegere. sacerdoţiu s.n. I (relig.) 1 cler, preoţime, popime, popărie, <înv.> preoţie. Cea mai mare parte a sacerdoţiului român este ortodoxă. 2 preoţie, popie, popărie, <înv.> dar2, cădelniţă. Pentru sacerdoţiu trebuie har. II fig. (livr.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Chemare. Menire. Misiune. Rol1. Rost. Sarcină. Vocaţie. sachet s.n. (livr.) v. Săculeţ. Săcuşor. saciform, -ă adj. (despre obiecte, organe etc.) saculiform. Un obiect saciform are forma unui sac. sacos s.n. (bis.) polistavrion. Sacosul este un veşmânt arhieresc de mătase, care se poartă peste stihar. sacoşă s.f. plasă1, fileu, neţ. Foloseşte sacoşe împletite din aţă pentru cumpărături. A cumpărat mai multe sacoşe din rafie. sacou s.n. blazer, haină, jachetă, veston, palton, uioş. Şi-a cumpărat un sacou asortat la pantaloni. sacoviţă s.f. (pese.; reg.) sicaiţă. Sacoviţa este o unealtă auxiliară în pescuitul cu năvodul. sacră vb. I. tr. (înv.) I (relig.)^( compl. indică persoane decedate) v. Canoniza. Sacraliza. Santifica. Sfinţi1. 2 (compl. indică clerici) v. Consacra. Hirotoni. Hirotonisi. Ordona. II (jur.; compl. indică legi, măsuri, hotărâri, etc.) v. Aproba. Confirma. Consacra. Consfinţi. Ratifica. Sancţiona. Valida. sacral1, -ă adj. I (relig.) 1 divin, sacramental, sacrat1, sacrosanct, sacru, sfânt. Textele sacrale nu trebuie denaturate. 2 sacrosanct, sacru, sfânt, sacrat1, <înv. şi reg.> sânt Afost pus să jure pe Biblia sacrală. în biserică este o icoană sacrală, făcătoare de minuni. Se închină în faţa sacralei cruci. II (despre drepturi, jurăminte etc.) intangibil, inviolabil, sacramental, sacrosanct, sacru, sfânt, nevi-olabil, <înv. şi reg.> sânt. Dreptul la libertate trebuie să fie sacral. sacral2, -ă adj. (anat.) sacrat2. Regiunea sacrală este formată din 5 vertebre. sacralgie s.f. (med.) sacrodinie. Sacralgia este o durere localizată la nivelul sacrului sau a regiunii sacrale. sacralism s.î. (relig) dumnezeire, sacralitate, sanctitate, sfinţenie, sacramentalitate, <înv. şi pop.> sânţenie, <înv.> sfinţie, sacralitâte s.f. (relig.) dumnezeire, sacralism, sanctitate, sfinţenie, sacramentalitate, <înv. şi pop.> sânţenie, <înv.> sfinţie. A perceput, cu toată fiinţa, sacralitatea acestor locuri de pelerinaj. sacralizâ vb. I. tr. (relig.; compl. indică persoane decedate) a canoniza, a sanctifica, a sfinţi1, <înv.> a sacra. Ştefan cel Mare a fost sacralizat. sacralizare s.f. 1 (relig.) canonizare, sacra-lizaţie, sanctificare, sfinţire1, <înv.> sacrare, sanctificaţie. Bisericii îi trebuie numeroase dovezi pentru a aproba sacralizarea unei persoane. 2 fetişism, fetişizare. Este recunoscut ca un adept al sacralizării. sacralizăţie s.f. (relig.) canonizare, sacralizare, sanctificare, sfinţire1, <înv.> sacrare, sanctificaţie. sacrament s.n. (relig. creştină; la catolici) taină, dar2. Copilul a primit sacramentul botezului când a împlinit două luni. sacramentăl, -ă adj. I (relig.) divin, sacral1, sacrat1, sacrosanct, sacru, sfânt. I11 solemn. Citeşte actul sacramental al întemeierii republicii. 2 (despre drepturi, jurăminte etc.) intangibil, inviolabil, sacral1, sacrosanct, sacru, sfânt, neviolabil, <înv. şi reg.> sânt 3 (rar) v. Consacrat Consfinţit Obişnuit Tradiţional, sacramentalitate s.f. (relig.; rar) v. Dumnezeire. Sacralism. Sacralitate. Sanctitate. Sfinţenie. sacrâre s.f. (înv.) 1 (relig.) v. Canonizare. Sacralizare. Sacralizaţie. Sanctificare. Sfinţire1. |1588 2 (jur.) v. Aprobare. Confirmare. Consacrare. Consfinţire. Ratificare. Sancţionare. Sancţiune. Validare. sacrâriu s.n. (în Biserica Catolică; înv.) v. Sacristie. sacrat1, -ă adj. (relig. ) 1 divin, sacral1, sacramental, sacrosanct, sacru, sfânt. 2 (despre persoane decedate) canonizat, sanctificat, sfinţit3. Ştefan cel Mare este unul dintre voievozii sacraţi. 3 (livr.) v. Sacral1. Sacrosanct Sacru. Sfânt. sacrat2, -ă adj. (anat.) sacral2, sacrifică vb. I. I tr. 1 (în unele ritualuri religioase păgâne; compl. indică ofrande) a jertfi, a imola, <înv.> a comânda, a înjunghia, a pocloni, a ridica. Au sacrificat un berbec divinităţii. 2 (compl indică viaţa, ani din viaţa cuiva etc.) a da2, a jertfi. Şi-au sacrificat viaţa pe câmpul de luptă. II refl. fig. (despre oameni) a se jertfi. S-a sacrificat pentru promovarea culturii sacrificăre s.f. jertfa, jertfire, sacrificiu, imolare, imolaţie, preţ. îşi va obţine dreptatea chiar şi cu sacrificarea vieţii sale. sacrificăt, -ă adj. fig. jertfit. Cea mai apreciată componentă a activităţii acestui mare cărturar este cea sacrificată pentru promovarea culturii. sacrificiu s.n. 1 (bis.) danie, dar2, jertfă, ofrandă, prinos, oblativitate, <înv.> aduse (v. adus2), arsătură, comând, miluire, obla-ţiune, plocon, holocaust, arse (v. ars1). După slujbă, preotul împarte sacrificiile aduse de credincioşi pentru sfinţire. 2 (în unele ritualuri religioase păgâne) jertfe, ofrandă, prinos. într-o grotă s-au găsit cranii care sunt indicii ale unor sacrificii cultice. 3 jertfe, jertfire, sacrificare, imolare, imolaţie, preţ. 4 abnegaţie, jertfire. Ceea ce o caracterizează este sacrificiul pentru copii. 5 jertfă, sânge. Lupta pentru libertate cere sacrificii. 6 jertfe. Părinţii au făcut mari sacrificii pentru a-şi creşte copiii. sacrileg, -ă adj., s.m., s.f. (livr.) 1 adj. (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mi-şelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. 2 adj., s.m., s.f. v. Pângăritor. Profanator. sacrilegiu s.n. 1 batjocorire, necinstire, pângărire, profanare, violare, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> ierosilie, violaţie, spurcare. Sacrilegiul unei biserici este un mare păcat. 2 impietate. A te considera mai presus de Dumnezeu este un sacrilegiu. sacristăn s.m. (în Biserica Catolică) <înv.> sacristin. Sacristanul are în grija sa sacristia unei biserici. sacristie s.f. (în Biserica Catolică) <înv.> sacrariu, schevofilachie. în sacristie se păstrează obiectele de cult. sacristin s.m. (în Biserica Catolică; înv.) v. Sacristan. sacrodinie s.f. (med.) sacralgie. Sacrodinia este o durere localizată la nivelul sacrului sau a regiunii sacrale. 1589| salariza sacroiliâc, -ă adj. (anat.) iliosacral. Ligamentul sacroiliac stâng este rupt. sacrolombâr, -ă adj. (anat.) lombosacrat Are dureri în regiunea sacrolombarâ. sacrosanct, -ă adj. 1 (relig.) divin, sacral1, sacramental, sacrat1, sacru, sfânt. 2 (relig.) sacral1, sacru, sfânt, sacrat1, <înv. şi reg.> sânt. 3 (despre drepturi, jurăminte etc.) intangibil, inviolabil, sacral1, sacramental, sacru, sfânt, neviolabil, <înv. şi reg.> sânt. sâcru, -ă adj. I 1 (relig.) divin, sacral1, sacramental, sacrat1, sacrosanct, sfânt. Textele sacre nu trebuie denaturate. 2 (relig.) sacral1, sacrosanct, sfânt, sacrat1, <înv. şi reg.> sânt A fost pus să jure pe Biblia sacră. în biserică este o icoană sacră, făcătoare de minuni. Se închină în faţa sacrei cruci. 3 sfânt, solemn. Cuvântul de onoare este sacru pentru el. Un jurământ depus în faţa poporului este considerat sacru. 4 (despre drepturi, jurăminte etc.) intangibil, inviolabil, sacral1, sacramental, sacrosanct, sfânt, neviolabil, <înv. şi reg.> sânt. Dreptul la libertate trebuie să fie sacru. 5 sfânt, slăvit. Numele patriei este sacru. Pământul patriei este sacru. 6 sacerdotal, solemn. Toate persoanele care participau la ceremonie au înţeles importanţa sacră a evenimentului şi au păstrat un moment de reculegere. II fig. (despre fiinţe) adorat, divinizat, idolatrizat, slăvit, venerat, de-ificat, zeificat. A suferit când actorul sacru nu a mai jucat. sâcrum s.n. (anat.) os sacru, os sacrum, crucea-şalelor (v. cruce), osul crucii (v. os), şa, şaua corpului (v. şa), şaua picioarelor (v. şa), şale (v. şa), şalele ale mici (v. şa), şalele la încingătoâre (v. şa) şapca-şezutului (v. şapcă), şchei1, şold1, <înv.> os sfânt. Sacrumul este alcătuit din cinci vertebre sudate. sacsi'e s.f. (reg.) v. Ghiveci. Glastră, saculiform, -ă adj. (despre obiecte, organe etc.) saciform. Un obiect saculiform are forma unui sac. sad s.n. 11 (bot.; înv. şi reg.) <înv.> pusoare. Sadul este o vie sădită de curând. 2 (bot.; înv. şi reg.) v. Răsad. 3 (bot.; înv. şi reg.) v. Butaş. 4 (înv. şi reg.) v. Grădină. 5 (înv. şi reg.) v. Livadă. Pomet 6 (bot; reg.) v. Barba-caprei (v. barbă). Bărboasă (v. bărbos) (Andropogon ischaemum). 7 (bot.; reg.; şi sad-pletos) v. Sadină (Chrysopogon gryllus). 8 (bot; reg.) v. Sămânţă. 9 ( bot; înv.) v. Plantă1. Vegetală (v. vegetal). II (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Neam. Soi1. Sort Sortiment. Specie. Tip. Varietate. III (biochim.; reg.)v. Ferment Maia1, sadacat s.n. (înv.) 1 v. Abnegare1. Abnegaţie. Dăruire. Devotament. 2 v. Cinste. Francheţe. Lealitate. Loialitate. Sinceritate, sădă s.f. (la butoi; reg.) v. Vrană, sadea adj. invar., adv. I adj. invar. 1 (în opoz. cu „contrafăcut”, „falsificat”, „prefăcut”; înv. şi pop.; despre băuturi alcoolice) v. Curat. Natural. Neamestecat. Pur2. 2 (pop. şifam.; despre oameni, port, tradiţii etc.) v. Adevărat. Autentic. Curat. Neaoş. Veritabil. 3 (pop.; despre aspectul cromatic al unor lucruri, suprafeţe etc.) v. Uni1. Unicolor. 4 (înv.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Neîmpodobit. Neornat. Nesofisticat. Simplu. II adv. (modal) 1 (înv. şi pop.) v. Absolut. Complet. Completamente. Integral. Total. 2 (înv.) v. Concret. Exact. Precis, sadetica adj. invar. (înv.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Neîmpodobit. Neomat. Nesofisticat. Simplu, sadină s.f. 1 (bot.) Chrysopogon gryllus; cipcină, păruşcă, sad, sad-pletos. 2 (bot.; reg.) v. Barba-caprei (v. barbă). Bărboasă (v. bărbos) (Andropogon ischaemum). 3 (pom.; reg.) v. Pepinieră. saducheăn s.m. (relig. mozaică; în Antic.; rar) v. Saducheu. saducheu s.m. (relig. mozaică; în Antic.) saduchean. Saducheii erau membrii unei secte constituite din aristocraţia sacerdotală, opusă fariseismului şi favorabilă elenismului, care nega existenţa sufletului şi a vieţii viitoare. safalăd s.n. (culin., ind. alim.; reg.) v. Debreţin. safi adj. invar. (înv. şi reg.; despre elemente chimice, mai ales despre metale) v. Curat. Nativ. Neamestecat. Pur2, safiriu, -ie adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albăstriu. Albăstrui, safîsm s.n. ginecofilie, lesbianism, tribadism. Sofismul este homosexualitatea feminină. safran s.n. (mar.) pană. Safranul este piesa principală a cârmei, care serveşte la întoarcerea navei. safteâ s.f. (înv. şi pop.; adesea constr. cu vb. „aface) <înv. şipop.>pocinog,pocean-că. Faceţi-mi safteaua; n-am mai vândut la nimeni până acum. saftiân s.n. 1 (ind. piei.) marochin, săfdele, <înv.> cordovan. Saftianul este o piele fină de capră tăbăcită vegetal. 2 (reg.) v. Carâmb. Tureatcă. sagace adj. (despre oameni sau despre spiritul intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său sagace. sagacitâte s.f. acuitate, agerime, clarviziune, pătrundere, penetranţă, penetraţie, perspicacitate, subtilitate, vivacitate, schepsis, ascuţime, străbatere. Sagacitatea gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. sageăc s.n. (constr.; reg.) = săgeac2. săgnă s.f. 11 (med. vet.) săgneală, săgnitură. Sagna este o rană pe spinarea cabalinelor, provocată de şa, de tamiţă sau de ham. 2 (art.; bot.; reg.) sagna-caluluiv. Tarhon (Artemisia dracunculus). II (reg.) v. Mizerie. Necaz. Neplăcere. Supărare. saiâ1 s.f. (croitorie; înv. şi pop.) 1 şular. Saiaua este aţa folosită pentru însăilat. 2 v. însăilătură. saiâ2 s.f. (constr.; reg.) v. Staul. saicior s.m. (omit.; reg.) v. Scatiu (Carduelis spinus). sâilă s.f. (croitorie; reg.) v. însăilătură. saint-bernard [seber'nar] s.m. (zool.) ber-nardin. Saint-bemarzii sunt câini originari din Elveţia, dresaţi pentru găsirea persoanelor rătăcite în munţi. saitdc, -oâcă s.n., adj. (reg.) 1 s.n. v. Salt2. Săritură. 2 adj. (despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. saivân s.n. (constr.) 1 colniţă1, stăuină. Oile trebuie ţinute în saivan. 2 (reg.) v. Magazie. Şopron. Şură. 3 (reg.) v. Staul, sâjă s.f. (reg.) 1 (ind. chim.) v. Chinoroz. Negru-de-fum. 2 v. Funingine, salacetol s.n. (farm.) salantol, salicilacetol, salicilacetonă. Salacetolul este folosit ca antiseptic. salahorâşte adv. (modal) salahoric. Angajaţii de pe plantaţie muncesc salahoreşte. salahoric adv. (modal; rar) v. Salahoreşte. salahorie s.f. 1 salahorit, trudă, trudire, <înv. şi reg.> dârvăreală. Cad morţi de oboseală după atâta salahorie. 2 (colect.; înv.) v. Salahorime. salahorime s.f. (colect.; astăzi rar) <înv.> salahorie. salahorit s.n. salahorie, trudă, trudire, <înv. şi reg.> dârvăreală. sâlak s.n. (bot.) fructul-şarpelui (v. fruct). Salakul este originar din Indonezia, creşte în palmieri şi îşi trage numele de la învelişul său maro-roşiatic, solzos, fiind folosit la prepararea unor mâncăruri din came. salâm s.n. 1 (ind. alim.) sângerete. Preferă salamul de Sibiu. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, salamândră s.f. (zool.) 1 Salamandra salamandra; salamandriţă, şopârlă, şopârlă-de-apă, văcăroaie. 2 Salamandra maculosa; şopârlă, şopârlă-de-apă-pes-triţă, şopârluţă-galbenă. salamândriţă s.f. (zool; rar) v. Salamandră (Salamandra salamandra). salamâstră s.f. (reg.) v. Vână de bou. salantol s.n. (farm.) salacetol, salicilacetol, salicilacetonă. salariâ vb. I. tr. (econ.; rar; compl. indică oameni) v. Retribui. Salariza, salariât, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. angajat, slujbaş, <înv. şi pop.> năimit, simbriaş, breslaş, <înv.> lefaş, lefegiu, supus. Fratele ei este salariat, iar sora este elevă 2 s.m. (lapl salariaţi) angajaţi (v angajat), personal, slujbaşi (v. slujbaş). Salariaţilor firmei li s-au mărit salariile. salariere s.f. (econ.; rar) v. Retribuire. Salarizare. salâriu s.n. (econ.) 1 leafa1, remuneraţie, retribuţie, simbrie, bir, lohn, <înv.> hac, nafaca, năiem, ghiun-delic. Salariile au scăzut în ultimul timp. 2 salariu în acord = plată în acord, retribuţie în acord. Salariul în acord este sistemul de remunerare a muncii normate în raport cu rezultatele obţinute. salarizâ vb. I. tr. (econ.; compl. indică oameni) a retribui, a salaria. Are un serviciu solicitant, dar este bine salarizat. salarizare 11590 salarizare s.f. retribuire, salariere. Guvernul are în vedere un nou sistem de salarizare a bugetarilor. salată s.f. (bot.) 1 (şi salată-verde, reg,, salată-creaţă, salată-cu-câpăţână, salatâ-ne-creaţă) Lactuca sativa; lăptucă, lăptucă-crea-ţă, lăptucă-căpăţână, lăptucă-învelită, marulă. 2 salată-sălbatică = Lactuca serriola; lăptucă, lăptucă-amară, lăptucă-sălbatică, palma-tâlharului (v. palmă), susai1, susai-ţi-gănesc (v. susai1); (art.) salata-iepurelui = Prenanthes purpurea; crestăţea, susai1, susai-de-pădure (v. susai1), tâlhărea; (reg.) salată-câinească = (art.) salata-câinelui v. Zgrăbunţică (Lapsana communis); sala-tă-câinoasă v. Susai-de-munte (v. susai')• Susai-de-pădure (v. susai1). Susai-pădureţ (v. susai1). Susai-sălbatic (v. susai1). Talhărea (Mycelis muralis); salată-de-câmp = sala-tă-mică = salată-nemţească = salată-sălbatică = (art.) salata-cuculuiv. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria); salată-de-câmp v. Calce1. Calcea-calului (v. calce1) (Caltha palustris); salată-de-iamă v. a Bar-ba-caprei (v. barbă) (Tragopogon major); b Salsifi. Scorţoneră (Scorzonera hispanica); salatâ-împărâtească v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua); (art.) salata-câi-nilorv. Sălăţică (Aposerisfoetida);salata-mie-lului v. a Fetică (Valerianella locusta); b Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria); salata-porculuiv. Buruiană-por-cească (Hipochoeris radicata); (la pl) salate-le-broaştei v. Floare-de-leac (Ranunculus repens). salatieră s.f. (jar.) v. Grăsană (v. grăsan). sălă1 s.f. I (constr.) 1 sală de mâncare = sală de mese = sufragerie, tricliniu, <înv. şi reg.> prânzitor, <înv.> sală de ospeţe. Musafirii au fost invitaţi în sala de mese; sală de trapeză = refectoriu, sufragerie, trapeză, <înv.> trapezare, trapezărie. Sala de trapeză este sala de mese dintr-un internat, dintr-o mănăstire etc.; (astăzi rar) sală debaiev. Baie1; (înv.) sală de ospeţe v. Sală de mâncare. Sală de mese. Sufragerie. 2 antreu, hol, vestibul. Casa are o sală mare la intrare. 3 anticameră, <înv.> antişambră, perdea. Multe persoane aşteaptă în sala primarului. 4 sală de clasă = clasă, paradosis. Când era elev, stătea în ultima bancă a sălii de clasă; sală de curs = amfiteatru. Conferinţele reputatului profesor umplu sălile de curs ale universităţilor. 5 sală de arme = (art.) sala armelor. Vizitatorii sunt invitaţi să vadă sala de arme a castelului; (art.) sala armelor = sală de arme. 6 (pop.) v. Cameră, încăpere. Odaie. II public. Sala s-a ridicat în picioare la sfârşitul concertului. sălă2 s.f. (culin., ind. alim.; reg.) v. Slănină, salâu s.m. (reg.) v. Chiriaş. Locatar, sălbă s.f. 11 baier, <înv.> harhal. La nuntă a primit cadou o salbă de galbeni. 2 colan, colier, şirag, <înv. şi pop.> gherdan, zgardă, stol. La recepţie a purtat o salbă din perle naturale. 3 (anat.; la bovine şi la unele rase de ovine) fanon. Salba este cuta pielii de pe marginea inferioară a gâtului. 4 (la jug; reg.) v. Policioară. Poliţă1. II (bot.) 1 salbă-moale = a Evonymus europaeus; vonicer, caprifoi, clocuţă, grujarcă, lemn-câinesc, lemnul-câinelui (v. lemn), pa-rastasul-popii (v. parastas), pomiţă-de-sânger, sânger; b Evonymus latifolius; lemn-câinesc, salbă-mare, verigar, vonicer; c Rhamnus cathartica; părul-ciutei (v. păr), verigar, verigaş, nerprun, cruşin, gladiş, lemn-câinesc, lemn-râios, lemnul-câinelui (v. lemn), paţachi-nă1, poama-câinelui (v. poamă), porumbel, spin-alb, spinele-cerbului (v. spine), vonicer; d (reg.) v. Cruşin (Rhamnus frangula); e v. Scânteiuţe (v. scânteiuţă) (Aster novi-belgii); f (reg.) v. Liliac1. Liliac-comun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris); g (reg.) v. Lemn-râios. Salbă-râioasă (Evonymus verrucosus); h (reg.) v. Săpunele (v. săpunel) (Aster novae-angliae); salbă-râioasă = Evonymus verrucosus; lemn-râios, cerceii-babei (v. cercel), salbă-moale, vonicer; (reg.) salbă-mare v. Salbă-moale (Evonymus latifolius); (art.) salba-dracului v. Cruşin (Rhamnus frangula). 2 (reg.) v. Gârbiţă (Limodorum abortivum). 3 (reg.) v. Secară (Secale cereale). sâlcă1 s.f. (reg.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. salcă2 s.f. (bot.; reg.) v. Mlajă. Răchita-cea-fra-gedă (v. răchită). Răchită. Răchită-albă. Ră-chită-verde (Salixfragilis). salcâm s.m. (bot.) 1 (şi salcâm-alb, rar, salcâm-altoit, reg., salcâm-rotund) Robinia pseudacacia; acaţ,acăţar,băgrin,brebene, cornofan, dafin, dafin-creţ, dracă, hârgaţ, lemn-alb, liliac1, pănar, păsuiele, rug, rugar. 2 salcâm-galben = a Labumum anagyroides; băgrin, drob2, grozamă, lemnul-bobului (v. lemn); b Cytisus nigricans; lemnul-bobului (v. lemn), bobiţel, drob2, grozamă-mare, piciorul-găinii (v. picior) ; c (reg.) Colutea arborescens; băşicoasă (v. băşicos), bă-şină; salcâm-japonez=Sophora japonica; soforă, salcâm-boieresc, acaţie-bo-ierească; salcâm-mic = Amorpha fructicosa; amorfa; (pop.) salcâm-boieresc v. Salcâm-japonez (Sophora japonica). 3 (reg.; şi salcâm-boieresc) v. Glădiţă. Plătică2 (Gle-ditschia triacanthos). salcâmîş s.n. (colect.; bot.; reg.) v. Salcâmişte. salcâmişte s.f. (colect.) salcâmiş. Spitalul se află în mijlocul unei salcâmişte. sâlce s.f. (bot.) 1 (reg., salce-mare, salce-pă-rită) Smilax sarsaparilla; sarsaparilă, saparină. 2 Smilax medica şi Smilax officinalis; sarsaparilă. 3 (reg.; informa sarde) v. Iederă (Hedera helix). salcicorn s.m. (bot.) Salsola kali; ciurlan, săricică, salsolă, burcum, căruţa-dra-cului (v. căruţă), ciulin, curai, fugaci, iar-ba-porcului (v. iarbă), iarbă-sărată, parpalac, pochitnic, rostogol, sărigea, tartan, tărfalog, tăvălug, târtan1, vălătan, vălătuc, sălcie s.f. I (bot.) 1 (şi salcie-albă, salcie-al-burie) Salix alba; lozie, răchită, răchită-albă, răchită-cu-mâţoace, răchită-de-luncă, răchită-de-pădure, răchită-mare, răchită-săl-batică, sălcuţă. 2 (şi salcie-americană, sal- cie-de-mlaje, salcie-roşie, salcie-vânjoasă) Salix viminalis; mlajă, răchită, răchită-albă, răchită-de-împletit, răchită-de-mlajă răchi-tă-mlajă, răchiţică, răchiţică-albă, răchiţi-că-mlajă, lozie, răchiteaţă. 3 (şi salde-ce-nuşie, salcie-sălbatică) Salix cinerea; zălog1, iovă, loză, răchită, răchită-puturoasă. 4 (şi salcie-jalnică, salcie-moartă, salcie-plângă-toare, salcie-plecată, salcie-pletoasă, sal-cie-răchitoasă) Salix babylonica; lozie, lozie-pletoasă, răchita-plângerii (v. răchită), răchită, răchită-albă, răchită-americană, răchită-de-mlajă, răchită-iovă, răchită-jalnică, răchită-mlăjoasă, răchită-moartă, răchită-ple-toasă, răchită-supărată, răchiţică, sălcuţă. 5 (reg; şi salcie-fragedă, salcie-plesnitoare) v. Mlajă. Răchita-cea-fragedă (v. răchită). Răchită. Răchită-albă. Răchită-verde (Salix fragilis). 6 (reg.; şi salcie-neagră, salcie-pur-purie, salcie-roşie) v. Mlajă. Răchită-roşie (Salix purpurea). 7 (reg.; şi salcie-căpreascâ, salcie-crestată, salcie-de-munte, salcie-moa-le) v. Iovă (Salix capraea). 8 (reg.; şi salcie-al-bicioasă) v. Mlajă. Răchită-albă (Salix incana). 9 (reg.; şi salcie-domnească, salcie-mirosi-toare) v. Răchiţică (Elaeagnus angustifolia). II (bot., bis.; reg; adesea cu determ. „de la Florii”) v. Stâlpare. salep s.m. (bot.; reg.) 1 v. Poroinic (Orchis mascula) 2 v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). salepăr s.m. (înv.) <înv.> salepgiu. Saleparul era persoana care prepara sau vindea salep. salepgiu s.m. (înv.) <înv.> salepar. saleri s.m. pl. (în Roma antică; înv.) v. Salieni. saleu s.n. 1 (mai ales la pl. saleuri; culin., com.) sărăţea, sărăţică. îi plac foarte mult saleurile cu chimen. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, salicil s.m. (rar) v. Salicilat. salicilacetol s.n. (farm.) salacetol, salantol, salicilacetonă. Salicilacetolul este folosit ca antiseptic. salicilacetonă s.f. (farm.) salacetol, salantol, salicilacetol. salicilanilidă s.f. (chim.) salifebrină. Sali-cilanilida este folosită ca fungicid. salicilăt s.m. 1 (chim.) salicil. Salicilatul este o sare sau un ester al acidului salicilic. 2 (farm.) salicilat de antipirină = antipirină salicilică, salipirină. Salicilatul de antipirină este întrebuinţat mai ales ca analgezic şi antireumatic. salicilină s.f. (farm.) salicozidă. Salicilina are acţiune antifebrilă şi antireumatică. salicornie s.f. (bot.; rar) v. Brâncă1 (Salicomia herbacea). salicozidă s.f. (farm.) salicilină. salidiuretic, -ă adj., s.n. (farm.) saluretic. Salidiureticul stimulează secreţia renală de sodiu. salieni s.m. pl. (în Roma antică) sălii, <înv.> saleri. Salienii erau cei 12 (mai târziu 24) preoţi ai zeului Marte, care păstrau scuturile sacre şi conduceau dansurile războinice la sărbătoarea zeului. salifebrină s.'f. (chim.) salicilanilidă. 1591 | salva salificăre s.f. (chim.) salificaţie, salifiere. Salificarea este o metodă de separare a colo-izilor dintr-o soluţie, care se aplică la fabricarea săpunurilor sau a coloranţilor. salificaţie s.f. (chim.) salificare, salifiere. salifiere s.f. (chim.) salificare, salificaţie. saligemnă s.f. (farm.) saligenol. Saligenina este un alcool aromatic, folosit ca anestezic şi ca antireumatic. saligenol s.m. (farm.) saligenină. sălii s.m. pl. (în Roma antică; rar) v. Salieni. salin, -ă adj. 1 sărat2, sărăturos. Ocna Sibiului este o staţiune renumită prin calitatea lacurilor saline din împrejurimi. 2 (chim.) <înv.> săros. Substanţele saline au caracter de sare sau conţin sare (într-o anumită concentraţie). salinâr s.m. (înv.) <înv.> ocnar, ocnaş, ocnean, şalgău. Salinarii munceau în mine de sare. salină s.f. mină de sare (v. mină1), ocnă, <înv.> sărărie. în salina de la Cacica se face tratament pentru căile respiratorii. saliniză vb. I. tr., refl. a (se) săra. Apa acestui lac s-a salinizat, deoarece acesta s-a format pe un masiv de sare. salinizâre s.f. sărare. Apa lacului Ursu de la Sovata a suferit procesul de salinizare din cauza dizolvării masivului de sare pe care s-a format. salipirină s.f. (farm.) antipirină salicilică, salicilat de antipirină. sah'tă s.f. (zool; înv.) v. Gasteropod. Gastro-pod. Melc. salivăre s.f. (fiziol.) salivaţie. Bolnavul prezintă tulburări caracterizate prin greaţă şi salivare excesivă. salivâţie s.f. (fiziol.) salivare, salivă s.f. scuipat1, scuipătură, spută, apă, stupit, bleasc, scuipici, stupitură, flit. Unele afecţiuni digestive pot provoca producerea în exces a salivei. salmiâc s.n. (chim.) clorură de amoniu, ţipirig2, solomie, nişadâr. Salmiacul este folosit în industrie şi în medicină. salmdn s.m. (iht.; rar) v. Somn1 (Silurus glanis). salmoneloză s.f. (med. vet.) paratifoză. Salmoneloza este o boală infecţioasă a mamiferelor şi apăsărilor,provocată de salmone-lă, transmisibilă şi la om prin consumarea de came şi de ouă infectate. salmtru s.n. (chim.; înv. şi reg.) v. Azotat de potasiu (v. azotat1). Nitrat de potasiu. Salpetru de India. saloăntă s.f. (omit.; reg.) v. Sitar1. Sitar-de-pă-dure (v. sitar1). Sitarul-pădurean (v. sitar1) (Scolopax rusticola). salorme s.f. (bot.; reg.) 1 v. Filimică (Ca-lendula officinalis). 2 (lapl) salomii-galbene v. a Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum); b Margaretă (Chrysanthemum leucanthemum). salon1 s.n. 1 cameră de primire. Oaspeţii sunt invitaţi în salon. 2 salon de modă = casă de modă (v. casă1), <înv.> prăvălie de modă, prăvălie modistă. Cântăreaţa este clienta unui renumit salon de modă din Paris. 3 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. salon2 adj. invar, (arg.; despre oameni) v. Bun. Cumsecade. îngăduitor. înţelegător. Omenos, salonârd, -ă adj. salonier. Tinerii snobi discută despre modă într-un limbaj salonard. salonier, -ă adj. (rar) v. Salonard, saloperie s.f. (fran.; înv) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. salopetă s.f. combinezon. Zugravul îmbracă o salopetă înainte de a se apuca de lucru. salpetros, -oâsă adj. (înv.) v. Silitros. salpetru s.n. (chim.) salpetru-de-Chile = azotat de sodiu (v. azotat1), nitrat de sodiu. Salpetrul de Chile este folosit ca îngrăşământ mineral; salpetru-de-India = azotat de potasiu (v. azotat1), nitrat de potasiu, nitru, silitră, <înv. şi reg.> salnitru, <înv.> acrime de silitră, ghiuvergilea. Salpetrul de India este folosit ca îngrăşământ; salpetru-de-Leuna = azotat de amoniu (v. azotat1). Salpetrul de Leuna se foloseşte mai ales ca îngrăşământ de suprafaţă pentru culturile de cereale, păşuni şi livezi; salpe-tru-de-Norvegia - azotat de calciu (v. azotat1), nitrocalcit. Salpetrul-de-Norvegia este folosit ca îngrăşământ chimic. salpinge (sâlpinx) s.n. (anat.) 1 oviduct,trom-pa-Fallopio (v. trompă), trompă uterină, <înv.> trâmbiţa matchii (v. trâmbiţă), trâmbiţa mitrii (v. trâmbiţă), trompeta mătricii (v. trompetă). O vulele, ajunse la maturitate, sunt transportate spre exterior prin salpinge. 2 trom-pa-Eustachio (v. trompă), trompa lui Eustache (v. trompă), trompă auditivă, <înv.> trâmbiţa lui Eustache (v. trâmbiţă), trompa lui Eustah (v. trompă), trompa urechii (v. trompă), trompeta lui Eustahie (v. trompetă). Salpingele face legătura dintre urechea medie şifaringe. salpingoovariectomie s.f. (chir.) ooforosal-pingectomie. Salpingoovariectomia este ablaţia trompei uterine şi a ovarului, cu păstrarea uterului. salpingoovarită s.f. (med.) anexită, oofo-rosalpingită, tuboovarită. Multe femei suferă de salpingoovarită. sâlpinx s.n. (anat.) = salpinge. salsifi s.m. (bot.) Scorzonera hispanica; scorţoneră, artifi, lutăţea, salată-de-iamă. salsolă s.f. (bot.; rar) v. Ciurlan. Salcicorn. Săricică (Salsola kali). salt1 adv. (modal; înv.) v. Neînsoţit. Neîntovărăşit. Singur. salt2 s.n. 11 săritură, săltare, sărită (v. sărit2), zbugheală, <înv. şi reg.> săltătură, jocot, saitoc, săltat1, ţâşti1, ţâştoc, zburdătură. Trece pârâul dintr-un salt. 2 hop, săritură. Suportă greu salturile maşinii pe un drum de ţară. 3 (înv.) v. Dans. Joc. II (inform.) ruptură de secvenţă. Saltul este trecerea, condiţionată sau nu, de la un punct al unui program, cu ascunderea părţii intermediare. saltanăt s.n. (înv.) 1 v. Alai. Cortegiu. Suită. 2 v. Fast1. Lux. Măreţie. Pompă2. Somptuozitate. Splendoare. saltândo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale la instrumentele cu coarde) saltato. saltâto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale la instrumentele cu coarde) saltando. saltaţiomsm s.n. (biol.) punctualism. Saltaţionismul admite că evoluţia cunoaşte o serie de perioade de stabilitate, urmate de scurte momente de mutaţii genetice importante, soldate cu apariţia de caractere ce depăşesc graniţele de specie, familie, ordin etc. salteâ s.f. 1 <înv. şi reg.> tufec1, dricală, străjac. Şi-a cumpărat o saltea ortopedică pentru că are probleme cu spatele. 2 (pese.; reg.) v. Leasă. Vintir. 3 (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). saltegm s.m. (înv.) v. Saltelar. saltelâr s.m. <înv.> saltegiu. Saltelarul confecţionează saltele. saltimbânc s.m. (la circ) bufon, clovn, comediant, măscărici, paiaţă, <înv. şi reg.> ghiduş, chimiţă1, irod. Copiii se distrează mult la spectacolele oferite de saltimbanci. sălţă s.f. (geol) pâclă, pufnă, vulcan noroios. Din salţe erup gaze, ape sărate şi, uneori, petrol. salubrităte s.f. curăţenie. Primăria, prin servicii speciale, asigură salubritatea unei localităţi: salubru, -ă adj. (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, sănătos, tare, viu, liber, senin. La munte este aer salubru. saluretic, -ă adj., s.n. (farm.) salidiuretic. Salureticul stimulează secreţia renală de sodiu. salut1 s.n., interj. 1 s.n. salutare, salutat, <înv.> salutaţie, sărutare, sărutat, sărutătură, selam. Este politicos să răspunzi la salut. 2 interj, (ca formulă de salut) bună (v. bun)\, ciao!,hello!, ave! -Salut! -Ce mai faci? salut2 s.n. (înv.) 1 v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Prosperitate. 2 v. Salvare. Scăpare, salută vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a noroci, a sălutări, <înv.> a complimenta, a săruta, a hiritisi. Salută pe toţi cunoscuţii înainte de a ieşi din expoziţie. 2 fig. (compl. indică oameni sau idei, acţiuni etc. ale lor) a aplauda, a aproba. Discipolii salută ideile maestrului. salutâr, -ă adj. 1 salvator, providenţial. Intervenţia chirurgicală a fost salutară. O împrejurare salutară l-a ferit de faliment. 2 binevenit, folositor, util, binecuvântat. Critica obiectivă este salutară. A fost satisfăcut să constate că s-au preconizat multe măsuri salutare. salutâre s.f., interj. I s.f. 1 salut1, salutat, <înv.> salutaţie, sărutare, sărutat, sărutătură, selam. 2 (lapl. salutări) complimente (v. compliment), <înv.> hiritiseală, hiri-tisire. I-a transmis mamei salutările prietenului ei. II interj, (ca formulă de salut) pa!, salve!, servus! Salutare! Ne vedem mâine. salutât s.n. (rar) v. Salut1. Salutare, salutâţie s.f. (înv.) v. Salut1. Salutare, salvă vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin salvamar |1592 prep. „de”, „din”, „de la ) a scăpa, a (se) izbăvi, a (se) mântui, <înv. şi reg.> a (se) litrosi, <înv.> a hălădui, a (se) milui, a (se) mistui, a (se) rătui, a eşapa. Au fost singurii care s-au salvat de la înec după naufragiu. A salvat un copil din vâltoarea râului. 2 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „din) a elibera, a libera, a scăpa, a scoate, <înv. şi pop.> a dezbate2, a mântui, a slobozi, <înv.> a apuca, a ierta, a opri, a trimite, a volnici. Afost salvat din lagărul german la sfârşitul războiului. 3 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. care arată situaţii, stări etc. în care se află cineva) a scăpa, a scoate, <înv. şi pop.> a uşura, a mântui, <înv.> a hălăstui, a mistui, a slobozi. Părinţii au reuşit s-o salveze din situaţia financiară grea în care se afla. 4 refl., tr. (relig.; sub. sau compl. indică oameni) a (se) izbăvi, a (se) mântui, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, <înv.> a scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) slobozi, a (se) spăsi, a (se) curăţa, a (se) elibera, a (se) înălbi, a (se) spăla, a (se) dezbrăca, a (se) ridica, a (se) şterge. în faţa lui Dumnezeu, cei păcătoşi se salvează prin pocăinţă şi rugăciuni. II tr. fig. a rătui. Umorul lui îl salvează de ridicol. Şi-a salvat sufletul prin pocăinţă. salvamar s.m. salvamarist. Un salvamar a scăpat băiatul de la înec. salvamarist s.m. salvamar. salvare s.f. 11 scăpare, izbăvire, mântuire, <înv.> izbavă, mântuinţă, salut2, se-lamet, slobozire. Salvarea copilului din vâltoarea râului a fost riscantă. 2 eliberare, liberare, scăpare, scoatere, <înv. şi pop.> dezbatere2, mântuire, slobozire, <înv.> elibe-raţie, liberaţie, scăpătură, dezgrădire. Salvarea deţinuţilor din lagărele germane a fost o prioritate pentru armata învingătoare. 3 (relig.) izbăvire, mântuire, purificare, redempţiune, <înv. şi pop.> răscumpărare, <înv.> izbăvinţă, mântuinţă, mântuitură, scumpă-rare, slobozire, spăseală, spăsenie, spăsire, vântă1, curăţare, dezbrăcare. Salvarea de păcate se face prin pocăinţă şi rugăciuni. II (concr.; transp., med.) ambulanţă, autoambulanţă, autosalvare, autosanitară, sanitară (v. sanitar). La locul accidentului a fost chemată de urgenţă o salvare. salvarsân s.n. (farm.) arsfenamină 606, ehrlich 606. Salvarsanul se foloseşte în tratamentul sifilisului. salvât, -ă adj. 1 (despre fiinţe) scăpat, izbăvit, mântuit. Copilul salvat din vâltoarea râului a fost adus la mal. 2 (relig.; despre oameni) izbăvit, mântuit, <înv.> spăsit. Păcătosul salvat se simte liniştit sufleteşte. salvator, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre măsuri, remedii, tratamente etc.) izbăvitor, mântuielnic, mântuitor. Ideea ridicării unui dig în calea apelor dezlănţuite afost salvatoare. Tratamentul administrat la timp afost salvator. 2 salutar, providenţial. Intervenţia chirurgicală afost salvatoare. O împrejurare salvatoare l-a ferit de faliment. 3 (relig.) izbăvitor, mântuitor, redemptoriu, <înv.> slobozitor, spăsitor, vindecător. Sfântul salvator l-a scăpat de la moarte. II s.m., s.f. <înv.> scăpător, vindecător, sotir, mesia. Eroul acestui film SF ajunge să fie, până la urmă, şi salvatorul universului. sălvă s.f. (milit.) foc. Salvă de artilerie. La înmormântarea generalului s-au tras salve. sălve interj, (ca formulă de salut; fam.) v. Salutare. salvăt s.n. (reg.) v. Şervet, salvgarda vb. I. tr. a apăra, a feri, a ocroti, a păzi, a prezerva, a proteja, a scuti, a protegui, <înv. şi pop.> a oblădui, a chezăşui, <înv. şi reg.> a socoti, a veghea, a se înveghea, <înv.> a osfinti, a otălmăzui, a protecta, a diafendisi, a ocoli, a umbri. Obiceiurile strămoşeşti trebuie să fie salvgardate. salvgardare s.f. apărare, ferire, ocrotire, păzire, protejare, proteguire, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> ferinţă. Este obligatorie salvgardarea obiceiurilor strămoşeşti. salvie s.f. (bot.) 1 (şi salvie-de-grădinâ) Salvia officinalis; jale2, jale-de-grădină (v. jale2), jaleş, jaleş-de-grădină, mierea-ursului (v. miere), nădragul-ţiganului (v. nădrag), şalef, şerlai. 2 Salvia verticillata; urechea-por-cului (v. ureche), buruiană-de-bubă, buruiană-lată, coada-mielului (v. coadă), coada-şoricelului (v. coadă), cocean-căpresc, iarba-somnului (v. iarbă), jaleş, jaleş-de-câmp, jaleş-sălbatic, năduf, talpa-cucoanei (v. talpă). 3 (şi salvie-de-câmp, salvie-de-câmpie, salvie-de-câmpuri) Salvia pratensis; ja-le-de-câmp (v.jale2), jaleş, jaleş-de-câmp, coada-vacii (v. coadă), iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), iarba-Sfântului-Ioan (v. iarbă), slăbănog, şerlai, urechea-porcului (v. ureche). 4 salvie-albâ = Lavattera thuringiaca; colăceii-babei (v. colăcel), ghilie, nalbă, ru-jă-de-deal, rujă-floare-mare; salvie-austriacă = Salvia austriaca; coada-lupului (v. coadă), urechea-porcului (v. ureche); salvie-de-Etiopia = Salvia aethiopis; desfăcătoare (v. desfăcător), iarba-Sfântu-lui-Ioan (v. iarbă), şerlai, tutunaş; (reg.) sal-vie-busuioacă = salvie-cleioasâ = salvie-săl-baticâ v. Cinsteţ. Jale-cleioasă (v. jale2). Jale-de-pădure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pă-dure (Salvia glutinosa); salvie-de-grâdină v. Scrofiţă (Sylvia borin); salvie-de-pădure v. Coada-vacii (v. coadă). Jale2 (Salvia silvestris). samalâş, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. samali't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Calculat. Chibzuit. Cugetat. Cumpănit. Cumpătat. Echilibrat. Măsurat2. Moderat. Ponderat. Socotit2. samâr s.n. 1 şa, şa de măgar, şa de povară. Samarul este o şa mare, fără scări, care se pune pe măgari, pe catâri, pe cămile etc. 2 (constr.; reg.) v. Coamă. Creastă. Culme, samaragi'u s.m. <înv.> sămărar. Samaragiul confecţionează şi vinde samare. samară s.f. (bot.; la ulm, arţar, paltin etc.) <înv.> samaridie. Samara este un tip de fruct uscat, indehiscent, cu o singură sămânţă şi cu pericarpul lăţit sub forma unor aripioare. samareanesc, -eăscă adj. (înv.) v. Samari-nean. Samaritean. samareaninesc, -eăscă adj. (înv.) v. Sama-rinean. Samaritean. samaridie s.f. (bot.; înv.; la ulm, arţar, paltin etc.) v. Samară. samarineăn, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. samarineancă, samaritean, samariteancă. Sa-marinenii sunt originari din provincia palestiniană Samaria. 2 adj. samaritean, <înv.> samareanesc, samareaninesc. Persoanele samarinene aparţineau unei comunităţi etnice religioase din provincia palestiniană Samaria. samarineăncă s.f. samarineană (v. samari-nean), samariteană (v. samaritean), samariteancă. samaritean, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. samarinean, samarineancă, samariteancă. 2 adj. samarinean, <înv.> samareanesc, samareaninesc. samariteancă s.f. samarineană (v. samarinean), samarineancă, samariteană (v. samaritean). samavolnic, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, ilegal, injust, neronian, silnic, tiranic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat. Au fost luate măsuri samavolnice împotriva greviştilor. 2 (polit.; despre regimuri politice, state etc.) absolutist, autocrat, autocratic, despotic, dictatorial, satrapie, tiranic, <înv.> absolutistic, autocratoric, dictatoresc, dictatoric, tirănesc. Unele state samavolnice au evoluat spre democraţie. 3 (despre măsuri, dispoziţii, hotărâri etc. luate de unele regimuri politice) opresiv, oprimant, tiranic. în urma măsurilor samavolnice luate de guvern, populaţia s-a răsculat şi l-a înlăturat. II adv. (modal) abuziv, arbitrar, despotic, samavolniceşte, tiranic, <înv.> arbitrariceşte, despoteşte, tiraniceşte, tirăneşte, volnic. Şi-a însuşit samavolnic proprietatea. samavolniceşte adv. (modal) abuziv, arbitrar, despotic, samavolnic, tiranic, <înv.> arbitrariceşte, despoteşte, tiraniceşte, tirăneşte, volnic, samavolnicie s.f. 1 abuz, exces, ilegalitate, injustiţie, silnicie, arbitraritate, <înv. şi reg.> silă, <înv.> necuviinţă, puternicie, voinicie, <înv.; glum.> catahrismie, catahris. Cetăţenii nu admit samavolniciile puterii. 2 despotism, tiranie, <înv.> despoţie. Luptă împotriva oricărui tip de samavolnicie. sămbo s.m. invar, cafuzo. Sambo este un metis brazilian, provenit din părinţi negri şi amerindieni. sămeă s.f. 1 (med; în credinţe şi superstiţii) spasmă (v. spasm). Samca este o boală a copiilor mici, care ar fi cauzată de o fiinţă imaginară rea, cu acelaşi nume. 2 (bot.; reg.) v. Scai-albastru. Scai-vânăt (Eryngium pla-num). sămeş, -ă s.m., adj. I s.m. 1 (adm.; în Ev. Med, în Ţările Rom.) <înv.> sameşer. Sameşul era dregătorul însărcinat cu strângerea birului. 2 (reg) v. Baci. Cioban. II adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Calculat. Chibzuit. Cugetat. 1593| Cumpănit. Cumpătat. Echilibrat. Măsurat2. Moderat. Ponderat. Socotit2, sameşer s.m. (adm.; în Ev. Med, în Ţările Rom.; înv.) v. Sameş. sâmite adv. (modal; exprimă probabilitatea, posibilitatea acţiunilor, faptelor, vorbelor cuiva; reg.) v. Pesemne. Poate. Probabil, samoderjâvie s.f. (polit.; înv.) v. Absolutism. Autocraţie. Despotism. Tiranie, samoderjeţ s.m. (polit.; înv.) v. Autocrat. Despot Dictator. Potentat. Satrap. Tiran, samodivă s.f. 1 (art. Samodiva; în credinţe şi superstiţii; pop.; eufem.; nm. pr.) v. Moartea (v. moarte). 2 (reg.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, samovi'le s.f. pl. (mitol. pop.; reg.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v.joimă-riţă). samsar s.m. intermediar, mijlocitor, misit, intermediator, mecler, <înv.> geambaş, sensal. Afacerea a fost înlesnită de un samsar iscusit în materie de contrabandă. samsarlâc s.n. misitie, <înv.> sămsărie. Samsarlâcul este ocupaţia misitului. samson s.m. (zool; înv.) v. Dulău. Zăvod. samtartâu s.m. (reg.) v. Contabil, samur s.m.,s.n. 1 s.m. (zool) Martes zibellina; zibelină, <înv.> sobol2. 2 s.n. zibelină, <înv.> sobol2. Are o haină îmblănită cu samur. samurâslă s.f. (bot; reg.) v. Ceapa-ciorii (v. ceapă) (Allium vineale). sanâ vb. I. tr.,refl. (med., med vet.; latin.; înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta, înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca, sanatoriu s.n. (med) casă de odihnă (v. casă1), casă de sănătate (v. casă1). După operaţie, s-a recuperat într-un sanatoriu din Elveţia. sanbemto s.n. invar, (jur.; livr.) V. Condamnare. Pedepsire, sanchi interj, (fam.) v. Aiurea! sanchiu, -i'e adj., s.m., s.f. I adj. 1 (pop.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut Urâcios. Ursuz. 2 (pop.; despre oameni) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant. Refractar. Reluctant. 3 (fam.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 4 (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric/Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant, îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Strania II adj., s.m., s.f. (reg.) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2, sanct, sânctă s.m., s.f., adj. (relig. creştină; latin.; înv.) v. Sfânt. sanctifică vb. I. tr. (relig.) 1 (compl. indică persoane decedate) a canoniza, a sacraliza, a sfinţi1, <înv.> a sacra. Ştefan cel Mare a fost sanctificat. 2 (livr.; compl. indică obiecte) v. Sfinţi1. sanctificare s.f. (relig.) canonizare, sacralizare, sacralizaţie, sfinţire1, <înv.> sacrare, sanctificaţie. Bisericii îi trebuie numeroase dovezi pentru a aproba sanctificarea unei persoane. sanctificât, -ă adj. 1 (relig.; despre persoane decedate) canonizat, sacrat1, sfinţit3. Ştefan cel Mare este unul dintre voievozii sanctificaţi. 2 (rar, mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) v. Lăudat. Mărit3. Preaînălţat. Prealuminat. Preamărit. Preaslăvit. Proslăvit. Slăvit. Venerat, sanctificâţie s.f. (relig; înv.) v. Canonizare. Sacralizare. Sacralizaţie. Sanctificare. Sfinţire1, sanctitate s.f. (relig.) dumnezeire, sacralism, sacralitate, sfinţenie, sacramentalitate, <înv. şi pop.> sânţenie, <înv.> sfinţie. A perceput, cu toată fiinţa, sanctitatea acestor locuri de pelerinaj. sanctuăr s.n. 1 (bis.; la creştini) altar, pristol, trapeză, <înv. şi pop.> oltar, <înv.> jertfelnic, sat, sfântariu, trapezare, trebnic1. în sanctuar preotul oficiază liturghia. 2 (în templele antice) naos, <înv.> sat Sanctuarul este încăperea centrală a templului. 3 (relig.; la iudei) sfânta sfintelor (v. sfânt), <înv.> sfinţia sfinţilor (v. sfinţie). în sanctuarul din Ierusalim se ţinea chivotul legii. sancţionâ vb. I. tr. 11 (jur.; compl. indică oameni, instituţii etc.) a pedepsi, a zaconi. Autorităţile l-au sancţionat pentru neplata datoriilor. 2 (sport; compl. indică sportivi, echipe, cluburi etc.) a penaliza. Jucătorul a fost sancţionat pentru un fault la portar. 3 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, ă vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. A fost sancţionat de colectivitatea Sa pentru ceea a făcut. II (jur.; compl. indică legi, măsuri, hotărâri etc.) a aproba, a confirma, a consacra, a consfinţi, a ratifica, a valida, a validita, <înv. şi pop.> a întări, <înv.> a sacra. Proiectul de lege a fost sancţionat de Parlament. sancţionâre s.f. 11 (jur.) pedepsire. Neplata datoriilor i-a atras sancţionarea din partea autorităţilor. 2 (sport) penalizare. Faultul la portar s-a soldat cu sancţionarea fotbalistului. 3 blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, reprobare, respingere, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv,> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat sancţionarea colegilor pentru ceea ce a făcut. II (jur.) aprobare, confirmare, consacrare, consfinţire, ratificare, sancţiune, validare, validitare, <înv. şi pop.> întărire, <înv.> sacrare, validaţie. Sancţionarea legilor revine Parlamentului. sancţionăt, -ă adj. (jur.) 1 (despre oameni, instituţii etc.) pedepsit. Persoana sancţionată este obligată să-şi plătească datoriile către stat. sangvinar 2 (despre măsuri, legi, hotărâri, sentinţe etc.) confirmat, consacrat, consfinţit, ratificat, validat, <înv. şi pop.> întărit. Legea sancţionată este dată publicităţii. sancţiune s.f. 11 (jur.) pedeapsă, <înv. şi reg.> ceartă, ştraf, <înv.> despus, pilduire, strânsoare. Nu şi-a plătit datoriile către stat şi a primit o sancţiune din partea autorităţilor. 2 (jur.) sancţiune disciplinară = pedeapsă disciplinară. Sancţiunea disciplinară se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină ale instituţiei sau organizaţiei din care face parte; sancţiune penală = pedeapsă penală. Sancţiunea penală este prevăzută de codul penal. 3 (sport) penalizare. Clubul a primit o sancţiune usturătoare din cauza fanilor care s-au luat la bătaie în tribune. II (jur.) aprobare, confirmare, consacrare, consfinţire, ratificare, sancţionare, validare, validitare, <înv. şi pop.> întărire, <înv.> sacrare, validaţie. sandacm s.m. (înv.) v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş. sandălă s.f. 1 sandaletă. I s-a rupt o cureluşă de la sandală şi trebuie să o dea la reparat. 2 (reg.) v. Papuc. sandaletă s.f. sandală. sandâc s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Cufăr. Ladă. 2 (tehn.; la căruţă; reg.) v. Dric. sandilâu s.m. (psih.; arg.) v. Alienat. Dement Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. sandiliu, -ie adj. (psih.; arg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. sandolă s.f. (pese.; reg.) v. Ostie1, săndvici (sendviş) s.n. tartină. îşi pregăteşte pentru călătorie câteva sandviciuri cu unt şi caşcaval. sanfîu s.m. (bot; reg.) = seefiu. sangeâc s.n. 1 (adm.; în Imperiul Otoman) <înv.> sangeacat, sangealâc. Sangeacul era o subdiviziune administrativ-teritorială a unui paşalâc sau a unui vilaiet. 2 (milit.; la turci; înv.) sangeac-begv. Portdrapel. Portstindard. Stegar. sangeacât s.n. (adm.; în Imperiul Otoman; înv.) v. Sangeac. sangeactâr s.m. (milit.; la turci; înv.) v. Portdrapel. Portstindard. Stegar, sangeagâş s.m. (milit.; la turci; înv.) v. Portdrapel. Portstindard. Stegar, sangealâc s.n. (adm.; în Imperiul Otoman; înv.) v. Sangeac. sangeangm s.m. (milit.; la turci; înv.) v. Portdrapel. Portstindard. Stegar, sanguină s.f. (mineral., chim.) oligist. Sanguina este folosită pentru extragerea fierului. sangvin, -ă adj. 1 (med.; despre oameni) pletoric, roşu, rubicond. Oamenii sangvini prezintă pletoră, mai ales la nivelul feţei. 2 (psih.; despre oameni sau despre temperamentul lor) sangvinic, <înv. şi reg.> sângios, <înv.> sângeros. Persoanele sangvine trebuie să-şi controleze impulsivitatea în modul de a reacţiona. sangvinar adj., adv. (livr.) 1 adj. (despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câi- sangvinic nos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent 2 adv. (modal) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent. sangvinic, -ă adj., adv. I adj. 1 (psih.; despre oameni sau despre temperamentul lor) sangvin, <înv. şi reg.> sângios, <înv.> sângeros. 2 [înv.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman, înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. II adv. {modal; înv.) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent, sangvinolent, -ă adj. {livr.) 1 (despre excreţii fiziologice, lichide, materii etc.) v. Sângeriu. 2 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşu. Sângeriu. sanhedrin s.n. (jur.; la vechii evrei) sinedriu. Sanhedrinul era tribunalul suprem, cu sediul la Ierusalim, prezidat de marele preot. sănie s.f. tragă, trăgace (v. trăgaci). S-au plimbat cu o sanie trasă de reni. sanificâ vb. I. tr. (med., med. vet.; rar; compl indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi, întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. sanităr, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (med.) agent sanitar, felcer, felceriţă. Sanitarul are pregătire medicală medie. 2 s.f. (transp., med.) ambulanţă, autoambulanţă, autosalvare, autosanitară, salvare. La locul accidentului a fost chemată de urgenţă o sanitară. sanscrit, -ă adj., s.f. I adj. <înv.> sanscritic. Apelează, pentru lămuriri, la un reputat cercetător al textelor sanscrite. II s.f. (lingv.) 1 limbă sanscrită, <înv.> limbă sanscritică. Sanscrita este vechea limbă indo-europeană din India, în care sunt redactate majoritatea operelor din literatura clasică a acestei ţâri. 2 sanscrită vedică = limbă vedică, vedică. Vedele şi comentariile vedice sunt scrise în sanscrita vedică. sanscritic, -ă adj. (înv.) v. Sanscrit, sanscritist s.m. (rar) v. Sanscritolog. sanscritolog s.m. sanscritist. Theofil Simenschy este un renumit sanscritolog român. sansiu s.m. (bot.; reg.) = saschiu. santâl s.n. (cosmet., med.) ulei de santal (v. ulei1). Santalul se foloseşte în parfumerie şi în medicină. santinelă s.f. (milit.) pază, strajă, veghe, caraulă, pândar, străjer, caraulaş, şălbocar, şilboc, <înv.> boactăr, vartă2, vedetă, vigilie, viglă. Santinela se află în post, la intrarea în garnizoană. saparină s.f. (bot.; rar) v. Salce (Smilax sarsaparilla). sapă1 s.f. 11 (agric.) căpăluş,târşiţă. Sapa este folosită mai ales la săpat şi la prăşit. 2 (ind. extract.; şi sapă de foraj) foreză, maşină de forat, <înv.> trepan. Cu sapa de foraj se fac găuri de sondă. 3 (tehn., agric.^pop.; şi sapă de plug) v. Rariţă1.4 (pop.) v. Sapăligă. 5 (reg.; şi sapă de laz) v. Cazma. Hârleţ. 6 (tehn.; la plug; reg.) v. Brăzdar. Fier lat. 7 (miner.; reg.) v. Ghionoi. II (bot.; reg.) sapă-sălbatică v. Brânduşa-morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brânduşă-de-toamnă (Colchicum autumnale). săpă2 s.f. (agric.) praşilă, prăşire, prăşit1, săpare, săpat1, praşă, prăşitură, că-pălire, copăire, copăit, prăşeală, săpătură, târşenit, târşit1, târşitură, troşenire, troşenit. Prin sapa porumbului se distrug buruienile care cresc în jurul acestuia. săpă3 s.f. (anat.; la animale; pop.) v. Crupă, sapeur s.m. (fran.) v. Săpător, sapid, -ă adj. (livr.) 1 (despre mâncăruri) v. Apetisant Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Plăcut. Savuros. Suculent. 2 (despre băuturi) v. Apetisant. Bun. Delicios. Gustos. îmbietor. Licoros. Plăcut. Savuros, sapient, -ă adj. (livr.; despre oameni) 1 v. Citit2. Cult2. Cultivat. Doct. Erudit. învăţat2. Savant. 2 v. înţelept. sapienţă s.f. (livr.) 1 v. învăţătură. Ştiinţă. 2 v. înţelepciune. saponificâre s.f. (chim.) saponificaţie. Grăsimile se transformă înglicerină şi săpunuri prin saponificare. saponificaţie s.f. (chim.; rar) v. Saponificare. sarabalie s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). sarabăndă s.f. fig. agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, vâltoare. împuşcăturile au produs sarabanda mulţimii adunate în piaţă. saramură vb. I. tr. (culin.; compl. indică anumite legume sau fructe) a mura. A saramurat castraveţi pentru iarnă. saramurâre s.f. (culin.) murare, murat1. Pentru saramurarea castraveţilor nu trebuie folosită prea multă sare. saramură s.f. 1 (culin.) sărătură, <înv. şi reg.> slatină, mură3, murătoâre. Peştele rezistă mult timp dacă este ţinut în saramură. A pus, pentru iarnă, caş în saramură. 2 (culin., ind. alim.; pop.) v. Telemea. 3 (pop.) v. Sărătură. sarazin, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (în Antic.) <înv.> sărăcin2. Sarazinii făceau parte din populaţia Arabiei apusene şi sudice. 2 adj. (în Ev. Med., în apusul Europei) arab, maur, <înv.> sărăcinesc. Armele sarazine erau de temut. 3 s.m. (în Ev. Med., în apusul Europei) arab, |1594 maur, negritean, <înv. şi pop.> arap. Sarazinii locuiau în apusul Europei. 4 s.m., adj. (relig; în Ev. Med., în apusul Europei) mahomedan, musulman. Occidentalii îi numeau sarazini pe locuitorii de religie islamică din vestul Europei şi din Africa. sără s.f. (bot.; înv.) = seară, sarcâsm s.n. acrimonie, micterism, causticitate, incisivitate. De multe ori afost rănit de sarcasmul colegilor. sarcăstic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar sarcastic, dar foarte talentat. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimoni-os, batjocoritor, cinic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii sarcastice. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cinic, maliţios, răutăcios, înrăutăţit, amar, otrăvit2, şerpesc, veninos. Face comentarii sarcastice la adresa lui. 4 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Cronica teatrală este sarcastică. II adv. (modal) batjocoritor, sardonic, caustic. Zâmbeşte sarcastic. Tonul vocii sale sună sarcastic. sărce s.f. (omit.; reg.) v. Lişiţă1 (Fulica atra). sărcie s.f. (bot.; reg.) = salce. sărcină s.f. 11 greu, greutate, încărcătură, pondere, povară, tărhat, <înv. şi reg.> pond, tar, tovar, greumânt, spinare, tă-bârcă, <înv.> greaţă, greime. Crengile mărului sunt aplecate de sarcina fructelor. 2 apăsare, greutate, povară. Abia respiră sub sarcina rucsacului din spate. 3 (biol) gravidie, graviditate, maternitate, <înv. şi reg.> purtare, poziţie, stare, <înv.> îngrecare. în timpul sarcinii s-a simţit foarte bine. 4 (biol) sarcină ectopică = sarcină extrauterină; sarcină extrauterină = sarcină ectopică. în sarcina extrauterină oul fecundat se dezvoltă în afara cavităţii uterine. 5 (biol.) gestaţie. în timpul sarcinii se pot produce anumite modificări în organism. 6 (înv.) v. Apăsare. Greutate. Presiune. I11 datorie, îndatorire, însărcinare, obligaţie, lucru, <înv.> dator, datorinţă, îndatorinţă. Sarcina elevilor este să-şi însuşească cât mai multe cunoştinţe. 2 (adesea constr. cu vb. „a îndeplini7) datorie, îndatorire, obligaţie, oficiu. Şi-a îndeplinit exemplar sarcina de gazdă. 3 atribuţie, îndatorire, rol1, rost, <înv.> meslehet. Sarcina bonei este să plimbe copilul în fiecare zi. 4 angajament, îndatorire, obligaţie, <înv.> obligament, legătură. în scurt timp a reuşit să-şi rezolve toate sarcinile. 5 răspundere, responsabilitate. Cei doi soţi îşi împart sarcinile între ei. 6 însărcinare, misiune, <înv. şi reg.> slujbă, <înv.> despus, orândă1, sărcinare, solie, memuriet. Diplomatul a primit o sarcină dificilă din partea şefului de stat. 7 {urmat de determ. introduse prin prep. „de”) menire, misiune, rol1, rost, vocaţie, <înv.> destinaţie, ursită (v. ursit), chemare, sacerdoţiu, meninţă, solie. îşi îndeplineşte bine sarcina de mamă. 8 funcţie, misiune, rol1. Arta are o sarcină educativă. 9 (rar) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. III (fiz.) 1 (şi sarcină electrică) electricitate, <înv.> electrism, electru1. Prin frecare, chihlimbarul capătă sarcină electrică. 2 sarcină electrică = a cantitate de electricitate. Sarcina electrică se măsoară cu electrometrul; b masă electrică (v. masă2). Sarcina electrică este mărimea scalară care caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric; sarcină magnetică = masă magnetică (v. masă2). Sarcina magnetică este mărimea care caracterizează starea de magnetism a unui corp. sarcofag s.n. coşciug, sicriu, <înv. şi pop.> raclă, lemn, scândură, scândură de brad, brad, casă1, copârşeu, jgheab, ladă, ladă de mort, sălaş, tron2, <înv.> chivot, coş1, locşor, năsălie, costum de cherestea, costum de placaj, costum de scânduri, paltonaş, pardesiu de scânduri. A stat o noapte întreagă lângă sarcofagul tatălui ei. sarcoid s.n. (med.) sindrom Boeck. Sarcoidul este o tumoare benignă a pielii. sarcoidoză s.f. (med.) sindrom Schaumann. Sarcoidoza este o afecţiune caracterizată prin multiple leziuni sarcoide. sarcologi'e s.f. (anat.) miologie. Sarcologia se ocupă cu studiul naturii, structurii şi funcţiilor muşchilor. sarcom s.n. (med.) sarcom melanic = mela-nosarcom. Sarcomul melanic este o tumoare malignă constituită din celule care conţin melanină, localizată în piele sau în globul ocular; sarcom osteogen = osteosarcom. Sarcomul osteogen este o tumoare malignă primitivă a osului, dezvoltată, de obicei, la nivelul oaselor spongioase. sarcomiom s.n. (med., med. vet.) miosarcom. Sarcomiomul este o tumoare malignă a ţesutului muscular. sard, sardă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> sar-dinian. Sarzii sunt originari din Sardinia. 2 adj. sardic, <înv.> sardinesc, sardinez, sardi-nian. Cât a stat în Sardinia, a învăţat câteva cuvinte sarde. 3 s.f. (lingv.) limbă sardă. Sarda este o limbă romanică vorbită de sarzi. sardanapalesc, -ă adj. (livr.; despre mese, ospeţe etc.) pantagruelic, sardanapalic, sardanapâlic, -ă adj. (livr.) 1 (despre mese, ospeţe etc.) pantagruelic, sardanapalesc. La împlinirea a 25 de ani de căsătorie, cei doi soţi au organizat un ospăţ sardanapalic. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. sardea s.f. (mai ales lapl. sardele; ind. alim.) sardină. A cumpărat câteva conserve cu sardele în ulei. sardeluţă s.f. (iht.) 1 Sprattus sprattus phalericus; şprot. 2 Clupeonella delicatula; gingirică, tiulcă. sardic, -ă adj. (rar) v. Sard. sardină s.f. (mai ales lapl. sardine; ind. alim.; rar) v. Sardea. sardinesc, -eâscă adj. (înv.) v. Sard. sardinez, -ă adj. (înv.) v. Sard. sardiniăn, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Sard. 2 adj. v. Sard. sardonic, -ă adj., adv. 1 adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimonios, batjocoritor, cinic, sarcastic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îm-bolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungâci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii sardonice. 2 adv. (modal) batjocoritor, sarcastic, caustic. Zâmbeşte sardonic. Tonul vocii sale sună sardonic. sâre s.f. 11 (chim.; şi sare de bucătărie, pop., sare de bucate) clorură de sodiu, slatină. Sarea constituie un important compus chimic şi un condiment de bază în alimentaţie. 2 (mineral.) sare gemă = halit1. Sarea gemă se foloseşte în industria chimică, în industria alimentară, în tăbăcărie, în medicină. 3 (chim.) sare de lămâie = acid citric, acid tartric, săricică, săricică de lămâie. Unele femei acresc ciorba cu sare de lămâie; sare de măcriş = oxalat acid de potasiu. Sarea de măcriş este folosită ca decolorant în industria textilă; sare Seignette = tartrat dublu de sodiu şi potasiu, tartrat mixt de sodiu şi potasiu. Sarea Seignette este un material monocristalin, cu proprietăţi piezoelectrice; (reg.) sare-acră v. Alaun. Sulfat dublu de aluminiu şi de potasiu; (înv.) sare de cenuşă = sare de leşie v. Carbonat de potasiu. Carbonat neutru; (art.; pop.) sarea mâţei = sarea pisicii v. a Antimoniu. Stibiu; b Sulfură de stibiu. 4 (farm.) sare amară = sare de Seidlitz = sulfat de magneziu. Sarea amară este folosită ca purgativ. 5 (art.) sarea lui Glauber = mirabilit, sulfat de sodiu. Sarea lui Glauber, prezentă în apa de mare, este folosită în industria sticlei, în vopsitorie, în farmacie etc. II fig. duh, haz, spirit, umor, piper. Este renumit pentru glumele sale pline de sare. sâre-garduri s.m. (fam.; glum.) v. Afemeiat. Crai. saric s.n. (înv.) v. Turban. sârică s.f. ţundră, burcă, gubă. Sarica este o manta ţărănească lungă şi miţoasă pe dinafară, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. sarigă s.f. (zool.) Didelphys virginiana; oposum. Sariga este un mamifer marsupial arboricol. sarin s.n. (chim.) gaz sarin (v. gaz1). Sarinul este o substanţă toxică de luptă, cu acţiune neuroparalitică. sarisabri subst. (turc.; înv.) v. Aloe. Sabur. sărjă s.f. (înv.) v. Cercel, sarmâ s.f. (culin.) 1 (mai ales la pl. sarmale) găluşcă, perişoară, pernuţă, piroşcă, umpluturi (v. umplutură), varză cu găluşte, varză umplută, ghionti (v. ghiont), îi plac sarmalele de post cu ciuperci. 2 (reg.; şi sarma de pipară, sarma depiparcă) v. Ardei umplut. sarmât, -ă adj., s.f. 1 adj. sarmatic. Neamurile sarmate au populat partea nordică a bazinului Mării Negre şi au fost asimilate de vechii slavi, daco-geţi, huni etc. 2 s.f. (lingv.) limbă sarmată. Sarmata este limba iraniană veche vorbită de sarmaţi. sarmâtic, -ă adj., s.n. 1 adj. sarmat. 2 adj., s.n. (geol.) sarmaţian. Depozitele sarmatice conţin zăcăminte de gaze naturale. Sarmaticul este ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei. sarmaţiăn, -ă adj., s.n. (geol.) sarmatic. sârniţă s.f. (reg.) v. Solniţă, sarponel s.m. (bot.; reg.) v. Sănişoară (Sanicula europaea). sarsailă s.m. (pop.) 1 v. Demon. Diavol Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 (şi nm. pr.) v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). sarsalâm s.m. (bot.; reg.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). sarsân s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, sarsanâ s.f. 1 (mai ales la pl. sarsanale;fam.) v. Bagaj. 2 (arg.) v. Buzunar. 3 (arg.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. 4 (arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). sarsaor s.m. (reg.; şi nm. pr.) v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). sarsaoroăică s.f. (reg.) v. Diavoliţă. Dră-coaică. Tartoriţă. sarsaparflă s.f. (bot.; livr.) 1 v. Salce (Smilax sarsaparilla). 2 v. Salce (Smilax medica şi Smilax officinalis). sarselă s.f. (omit.) Anas crecca; raţă-mică. sas, sâsă adj. saxon. în Braşov erau mulţi negustori saşi. sasău s.m. (bot.; reg.) = saschiu. săscă1 s.f. (reg.) v. Săsoaică. sâscă2 s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). 2 (entom.) v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mic. (Locusta cantans sau Tettigonia cantans). sâscă3 s.f. (geomorf.; reg.) v. Vale. saschiu s.m. (bot.) 1 Vinca herbacea şi Vinca minor, brebenoc, caprifoi, coada-vână- torului (v. coadă), cununiţă, faichiu, fiong, foaie-n-fir, iederă, merişor1, periei, perişor2, pervincă, sămăchişă, secfiu, verdeaţă. 2 (reg.) v. Cuişoară. Cuişoară-de-grădină. Garoafa (Dianthus caryophyUus). 3 (reg.) v. Cuişoare sastiseală (v. cuişoară) (Dianthus chinensis). 4 {reg.; în forma saşti) v. Iberis. Limba-mării (v. limbă) (Iberis umbellata). 5 (reg.; în forma sansiu) sansiu-turcesc-de-câmp v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). 6 (reg.; în forma sasău) v. Papură. Papură-de-baltă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). 7 (reg.; în forma sasău) sasâu-de-apâ v. Nufăr. Nufar-galben (Nuphar luteum). 8 (art.; reg.; în forma sasău) sasăul-iepurilor v. Ferigă (Dryopteris filix-mas). 9 (reg.; în forma zaschiu) zaschiu-sălbatic v. Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafa-de-grădină. Garoafa-turcească. Garofiţă-de-grădină (Dianthus barbatus). sastiseală s.f. (înv.) v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1. sastisi vb. IV. (înv.) 1 refl. (despre oameni) v. Plictisi. Urî. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Bulversa. Debusola. Deconcerta. Deruta. Descumpăni. Dezorienta. încurca. Tulbura. Zăpăci. sastisire s.f. (înv.) v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1. sastisit, -ă adj. (înv.; despre oameni) 1 v. Dezabuzat. Blazat. Plictisit. Scârbit. 2 v. Bulversat. Confuz. Debusolat. Deconcertat. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. încurcat2. Nedumerit. Nelămurit. Perplex. Tulburat. Tulbure. Zăpăcit. 3 v. Conturbat. Deranjat. Importunat. Incomodat. încurcat2. Stânjenit. Stingherit. Tulburat. saşeu s.n. (fran.) v. Săculeţ. Săcuşor. saşiu, -ie adj., adv. 1 adj. (despre ochi, privire sau,, p. ext., despre oameni) cruciş, încrucişat, pieziş, strabic, ceacâr, chior, chiorâş, strunit, zbanghiu, balcâz, bazaochi, ceur, chiomp, honchiu, împonciş, pachionţ, paliu1, ponc, ponciş, şantaliu, <înv.> împoncişat, luş, strâmb. Copilul are ochii saşii. 2 adv. (modal; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta’) cruciş, încrucişat, pieziş, strâmb, boldiş, chiorâş, zbanghiu, chion-dorâş, ghioldiş, ponciş. Copilul trebuie operat din cauză că se uită saşiu. saşti s.m. (bot.; reg.) = saschiu. sat s.n. 11 <înv. şi reg.> sălaş, <înv.> sălăşluire. Satul este o aşezare rurală. 2 (înv.) v. Cort. 3 (înv.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 4 (înv.) v. Pat. 5 (înv.) v. Aşternut1. Culcuş. Pat. II (înv.) 1 (bis.; la creştini) v. Altar. Sanctuar. 2 (în templele antice) v. Naos. Sanctuar. III (înv.) v. Arătură. Câmp. Ogor. Ţarină1. satană s.f., s.m. 1 demon, diavol, drac, duh al întunericului, duh al răului, duh necurat, duh rău, necuratul (v. necurat), spirit al întunericului, spirit al răului, spirit necurat, spirit rău, tartor, belzebut, lucifer, <înv. şi pop.> înger drăcesc, şarpe, <înv. şi pop.; eufem.> cornilă, cornoratul (v. cornorat), secretul (v. secret3), vrăjmaşul (v. vrăjmaş), chimiţă1, michiduţă, nichipercea, pârlea, scaraoţchi, cel cu coame, cel cu tichia roşie, cel de pe comoară, cel rău, împeliţatul (v. împeliţat), încornoratul (v. încornorat), faraon, idol, sarsailă, zmeu, boierul lumii (v. boier), cel de pe scorbură, cel din baltă, cel din bolovani, cel din puţ, codanul (v. codan), cornea, cornutul (v. comut), lucru rău, lucru slab, mititelul (v. mititel), mohorâtul (v. mohorât), nefârtatul (v. nefârtat), pârdalnicul (v. pârdalnic), procletul (v. proclet), spurcatul (v. spurcat2), tichiuţă, vânătul (v. vânăt), vicleanul (v. viclean),benganaiba, aghiuţă, <înv. şi reg.> mamon, paha, sotea, <înv. şi reg.; eufem.> chima-necazului (v. chimă), chima-răului (v. chimă), bedă, carcandilă, draiba, dravol, hâdache, iuhman, nifartache, nodea, sarsan, scaloi, spurc, spur-căilă, şchiontropea, şeitan, şotcă, ştatânvalt, tărtăroi, ucigan, vârlan, zgâmbea, cel din răspântie, codea, comaci, comeci, cotea, mutul (v. mut), năpustul (v. năpust), neaga-rea, netrebuitul (v. netrebuit), pocnetul (v. pocnet), pocnitul (v. pocnit2), poganul (v. pogan), sulea, şlactraful, ucigaşul (v. ucigaş), <înv.> ghighiuţă, <înv.; eufem.> iscusitorul, împiedicătorul (v. împiedicător), înfiorătorul (v. înfiorător), înşelăciosul (v. înşelăcios), înşelătorul (v. înşelător), muncitorul (v. muncitor), nepriitorul (v. nepriitor), ducă-se-pe-pustii, el, nevoia (v. nevoie), pacostea (v. pacoste), păcatul (v. păcat), pustiul (v. pustiu), uci-gă-l-crucea, ucigă-1-toaca, încordătorul (v. încordător), leu1. 2 (art. satana; şi nm. pr.) dracul (v. drac), lucifer, necuratul (v. necurat), tartorul (v. tartor), mefisto, mefistofel, <înv. şi pop.> luceafar, michiduţă cel bătrân, scaraoţchi, luceflender, mamo-nul dracilor (v. mamon), sarsailă, scaraoschi cel bătrân, scaraoschi cel mai mare, vătaful (v. vătaf), <înv. şi reg.> mamonul dracilor (v. mamon), sarsaor, tatăl dracilor (v. tată), tatăl minciunilor (v. tată). Satana s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu şi, ca pedeapsă, afost aruncat în iad, unde a devenit căpetenia dracilor. satanesc, -eăscă adj. (înv. şi pop.; mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenibr) v. Demonic. Diabolic. Diavolesc. Drăcesc. Infernal. Luciferian. Luciferic. Mefistofelic. Necurat. Satanic. satânic, -ă adj., adv. 1 adj. (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) demonic, diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, luciferian, luciferic, mefistofelic, necurat, demoniac, demonesc, vampiric, <înv. şi pop.> satanesc, <înv.> diavolie, mamonic, vrăjmăşesc. Numai dintr-un impuls satanic a putut face o asemenea atrocitate. 2 adv. (modal) diavoleşte, drăceşte, <înv.> diavoliceş-te. Râde satanic. satanism s.n. 1 demonie, demonism. Satanismul este credinţa în demoni. 2 (lit.) demonism. Satanismul romantic situează în centrul operei literare pe demon sau personaje satanice. sataniza vb. I. tr. (compl. indică mai ales oameni) a afurisi, a blestema, a drăcui, a înjura, a ocărî, a invectiva, <înv. şi pop.> a măscări1, a stropşi, a sudui, a drăcălui, a drăci, a drăciui, a drăcovi, a răui, a |1596 răuli, a ştatânvaltui, a târfai, a târtăi, a vaviloni, <înv.> a dondăni, a mustra, a spurca, a îmbăia, a meşteri, a zbârnâi, a îmbălăcări, a paligori, a sictiri, a sictirisi. îşi satanizează copiii când este beat. satanofobie s.f. (psih.) demonofobie. Sa-tanofobia este frica patologică de demoni, stafii şi spirite. satară s.f. I (pop.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. II (înv.) 1 (fin.; în trecut) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 2 (jur.; în Ev. Med, în Ţările Rom.) v. Şugu-bină. satâr s.n. 1 (gosp.) tocător. Satârul se foloseşte la tocat carnea. 2 secure. Satârul era folosit, în trecut, ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. 3 (milit.; glum.) v. Sabie. Spadă. satârăş s.m. (milit.; în Ţările Rom.; înv.) <înv.> satârgiu, şatâr. Satâraşii erau soldaţii lefegii din vechea gardă domnească, înarmaţi cu satâre. satârgi-başa s.m. invar, (milit.; înv.) <înv.> şatârbaş. Satârgi-başa era comandantul satârgiilor. satârgiu s.m. (milit.; în Ţările Rom.; înv.) <înv.> satâraş, şatâr. satelit, -ă s.m., adj. 1 s.m. (astron.) <înv.> trabant. Luna este staelitul Pământului. 2 adj. fig. (în opoz. cu „principal”; mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, secund, adiacent, lateral, lăturalnic, periferic. Se aduce în discuţie o chestiune satelită care nu interesează pe nimeni. satiră vb. I. tr. (înv.; compl. indică deprinderi, obiceiuri, caractere etc. sau stări, situaţii etc.) v. Ridiculiza. Satiriza. sătiră s.f. ridiculizare, satirizare, <înv.> satirisire, biciuire. Donici este apreciat pentru satira viciilor contemporanilor în fabulele sale. satiriâzis s.n. (med.) aidomanie. Satiriazisul este o exagerare anormală a apetitului sexual la bărbaţi. satiric, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenibr) acerb, acrimoni-os, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii satirice. 2 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiu-itor, tăios, usturător, vitriolant. Cronica teatrală este satirică. 3 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, sarcastic, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar satiric, dar foarte talentat. II s.m. (lit.) <înv.> satirist. Gr. Alexandrescu afost un mare satiric. 1597| savuros satirisi' vb. IV. tr. (înv.; compl. indică deprinderi, obiceiuri, caractere etc. sau stări, situaţii etc.) v. Ridiculiza. Satiriza, satirisi're s.f. (înv.) Ridiculizare. Satiră. Satirizare. satirist s.m. (lit.; înv.) v. Satiric, satiriza vb. I. tr. (compl. indică deprinderi, obiceiuri, caractere etc. sau stări, situaţii etc.) a ridiculiza, <înv.> a satira, a satirisi, a biciui, a flagela. Donici a satirizat în fabulele lui viciile contemporanilor săi. satirizare s.f. ridiculizare, satiră, <înv.> satirisire, biciuire, satisface vb. III. tr. 1 (compl. indică oameni) a împăca, a mulţumi. Prin măsura luată, patronul a satisfăcut pe angajaţii care vroiau să intre în grevă. 2 (compl. indică oameni) a mulţumi, a îndestula, <înv. şi reg.> a destula, a joi2. Notele luate la examen l-au satisfăcut. 3 (compl. indică dorinţe, porniri, necesităţi etc.) a împlini, a îndeplini, a realiza, a izbândi, <înv.> a plini, a sătura. în sfârşit, şi-a satisfăcut visul de ani. 4 (compl. indică dorinţe, rugăminţi etc.) a asculta, a împlini, a îndeplini. I-a satisfăcut dorinţa de a merge la teatru. 5 (compl. indică serviciul militar) a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a presta. Şi-a satisfăcut serviciul militar pentru o carieră în armată. satisfacere s.f. 1 împlinire, îndeplinire, realizare, satisfacţie. A sărbătorit cu fast satisfacerea visului său de ani. 2 (rar) v. Mândrie. Mulţumire. Satisfacţie, satisfacţie s.f. 1 bucurie, desfatare, juisare, mângâiere, mulţumire, plăcere, juisenţă, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit), <înv.> haz, mângâietură, letiţie, plezir. Cadoul primit i-a produs o mare satisfacţie. 2 mândrie, mulţumire, satisfacere, <înv.> mândreţe, trufa2, trufie, contentaţie. Are o mare satisfacţie că a reuşit primul la concursul de rezidenţiat. 3 (rar) v. împlinire. îndeplinire. Realizare. Satisfacere. satisfăcător, -oâre adj. 1 acceptabil, admisibil, convenabil, mulţumitor, pasabil. A găsit argumentele satisfăcătoare pentru demararea proiectului. 2 îndestulător, mulţumitor, suficient. Are un număr satisfăcător de CD-uri cu muzică clasică. satisfăcut -ă adj. 1 (despre oameni) mulţumit, <înv. şi pop.> norocit, <înv. şi reg.> destulat, mulţumitor, <înv.> odihnit2, content, sătul. Se simte satisfăcut pentru fapta pe care a făcut-o. 2 (despre oameni) împăcat, mulţumit, împăciuit Satisfacuţi, angajaţii şi-au reluat lucrul. 3 (despre oameni sau despre inima, sufletul lor) bucuros, mulţumit, vesel, voios, <înv.> dichis2, luminat2. Este foarte satisfăcut pentru că a reuşit la facultate. 4 (despre dorinţe, porniri, necesităţi etc.) împlinit, îndeplinit, realizat. Visul satisfăcut îi provoacă o stare de bine. satrâps.m. 1 (polit.) autocrat, despot, dictator, potentat, tiran, <înv.> autocrator, samoderjeţ. Satrapul îşi foloseşte nelimitat puterile discreţionare. 2 fig. călău, despot, tiran, zbir. Domnitorul crud era considerat un satrap. satrâpic, -ă adj. (polit.; despre regimuri politice, state etc.) absolutist, autocrat, autocratic, despotic, dictatorial, samavolnic, tiranic, <înv.> absolutistic, autocratoric, dictatoresc, dictatoric, tirănesc. Unele state satrapice au evoluat spre democraţie. saturâre s.f. (chim., fiz.) saturaţie. Saturarea este starea unei soluţii în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate de substanţă. saturât, -ă adj. (chim., fiz.; despre sisteme fizico-chimice sau tehnice, compuşi chimici etc.) sătul. O soluţie saturată are concentraţia maximă pentru presiunea şi temperatura la care se află. saturâţie s.f. I 1 (chim., fiz.) saturare. 2 saţietate, săturare, saţ, <înv.> săturătu-ră. După o masă îmbelşugată, are senzaţia de saturaţie. Mănâncă ponderat, pentru a nu ajunge la saturaţie. II fig. saţietate. Nu mai deschide televizorul, deoarece a ajuns la saturaţie văzând atâtea emisiuni de prost-gust. saturn s.n. (chim.; astăzi rar) v. Plumb, saturnâle s.f. pl. fig. desfrâu, dezmăţ, libertinaj, luxură, orgie, bacanală, scârnăvie. Astă-noapte au fost mari saturnale acasă la ei. saturniân, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Galeş. Melancolic. Trist. saturnic, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Galeş. Melancolic. Trist. saturnism s.n. (med.) intoxicaţie cu plumb. în saturnism vaporii sau sărurile plumbului pătrund în organism pe cale digestivă sau respiratorie. saţ s.n. 11 (înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îm-belşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. 2 (pop.) v. Saturaţie. Saţietate. Săturare. 3 (pop.) v. îmbuibare. 4 (pop.) v. Aviditate. Insaţiabilitate. Insaţietate. Lăcomie. Nesaţ. Voracitate. II fig. (pop.) v. Aversiune. Dezgust. Fobie. Greaţă. îngreţoşăre. Neplăcere. Oroare. Repugnanţă. Repulsie. Scârbă. Silă. saţiât, -ă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Mâncat2. Sătul. Săturat, saţietâte s.f. 1 saturaţie, săturare, saţ, <înv.> săturătură. 2 saturaţie, sau conj. coord. disj. 1 (în corelaţie cu sine însuşi sau cu „de”, „fie”, „ori”, introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie) de (.. .de) (v. de1), fie (... fie) (v.fie1), ori (.. .ori), <înv. şi reg.> au (... au) (v. aw2),oare (...oare), măcar (... măcar), <înv.> săvai (.. .săvai), veri (.. .veri). Sau una, sau alta, le vom suporta pe toate cu stoicism. Sau este vreme bună, sau este vreme rea, tot voi pleca în concediu. 2 (cu val. de adv. interog.; în replici interog., exprimând îndoiala, nedumerirea, nesiguranţa faţă de afirmaţia cuiva) oare?, poate?, au1?, <înv. şi pop.> ori?, doar? -De ce nu vorbeşti? Sau nu eşti mulţumită de cadou? -De ce eşti mirată? Sau nu ţi-am dat răspunsul dorit? sâur subst. (reg.) v. Iaurt. Lapte acru. sauriân s.m. (zool.) lacertilian. Cameleonul este un saurian. savânt, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. cărturar, erudit, învăţat2, cărtureţ, <înv.> diac, dascăl, lumină. Iorga a fost un mare savant. Este un distins savant care a format o şcoală de matematică. II adj. 1 (despre oameni) citit2, cult2, cultivat, doct, erudit, învăţat2, sapient, ştiut2, <înv. şi reg.> pricopsit, ştiutor, luminat2. Studenţii îl apreciază pentru că este un profesor savant. 2 (despre cuvinte, expresii, forme gramaticale) cărturăresc, cult2, livresc. „Sangvinar” este un cuvânt savant. 3 rafinat2. Regizorul a dat dovadă şi în această creaţie a sa de o savantă măiestrie în mânuirea efectelor cinematografice. savanterie s.f. (fam.; iron.) v. Pedanterie. Pedantism. Preţiozitate, savantism s.n. (fam.; iron.) v. Pedanterie. Pedantism. Preţiozitate, savantlâc s.n. (fam.; iron.) 1 v. Artă. Dibăcie. Iscusinţă. îndemânare. Măiestrie. Meşteşug. Pricepere. Stil. Ştiinţă. Talent. 2 v. Erudiţie. Ştiinţă. 3 v. Pedanterie. Pedantism. Preţiozitate. savarină s.f. (arg.) 1 v. Agent de circulaţie. 2 (anat.) v. Organ genital feminin (v. organ1). savoâre s.f. 11 suculenţă. Perele, ţinute în beci peste iarnă, nu şi-au pierdut savoarea. 2 deliciu. Această mâncare are o savoare aparte. II fig. 1 farmec, sevă, suculenţă. Autorul a descris cu savoare viaţa din acest colţ uitat de lume. 2 delectare, desfatare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, deliciu, dulceaţă, îmbătare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Mediterană a fost o savoare. 3 farmec, haz. Anecdotele vânătoreşti spuse de actor au avut o savoare aparte. savoniâră s.f. săpunieră. Şi-a cumpărat o savonieră nouă, deoarece cea veche s-a crăpat. savurâ vb. I. tr. 1 (compl. indică alimente, băuturi etc.) a degusta, a sirota, a legumi. Savurează cafeaua pe terasă. 2 fig. (despre oameni) a se delecta, a se desfata. A savurat un roman bun. savurâre s.f. degustare, degustaţie. Savurarea cafelei este una dintre plăcerile ei. savură s.f. (mar., aeron.) balast, lest1.0 navă se încarcă cu savură pentru a i se asigura echilibrul. savuros, -oâsă adj. 11 (despre mâncăruri) apetisant, bun, delicios, gustos, îmbietor, plăcut, suculent, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A pregătit o masă savuroasă. 2 (despre băuturi) apetisant, bun, delicios, gustos, îmbietor, licoros, plăcut, ambroziac, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A băut un vin savuros. II fig. (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, subjugător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este savuros. saxana |1598 saxană s.f. fig. (înv. şi reg.) v. Ananghie. Greutate. încercare. Mizerie. Necaz. Nevoie. Suferinţă. Vicisitudine. saxati'l, -ă adj. (despre organisme) litofil, saxicol. Organismele saxatile se dezvoltă şi trăiesc printre stânci sau roci. saxi'col, -ă adj. (despre organisme) litofil, saxatil. saxitoxmă s.f. (chim.) mitilitoxină. Saxito-xina este o neurotoxinâ foarte puternică, extrasă din unele microorganisme flagelate marine. saxofon s.n. (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. saxon, -ă adj. 1 <înv.> saxonic. Nobilii saxoni erau şi militari încercaţi. 2 (rar) v. Sas. saxonic, -ă adj. (înv.) v. Saxon, sazân s.m. (iht.; reg.) v. Ciprin. Crap (Cyprinus carpio). sazolic s.n. (reg.) 1 (fin.; în trecut) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 2 v. Procent. Procentaj, să conj. subord., conj. coord. cop. 1 conj. subord. (introduce o prop. compl. indir.) de1, şi. Parcă îl pune cineva să se suie mereu pe fereastră. 2 conj. coord. cop. (cu nuanţă completivă; înv. şi pop.) v. Şi. săbâş s.n. (reg.), 1 (adesea precedat de prep. „după”, ,,pe”) v. Aer1. Aspect. Chip. Expresie. Faţă. Figură. Fizionomie. înfaţişare. Mină2. Obraz. 2 v. Comportament. Comportare. Conduită. Purtare. 3 v. Deprindere. Obicei. Obişnuinţă. săbăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales materiale textile, piele tăbăcită) v. Croi2. Tăia. săbăi're s.f. (reg.) v. Croială. Croire. Croit. Tăietură. săbăi't s.n. (reg.) v. Croială. Croire. Croit. Tăietură. săbăi'ţă s.f. (reg.) v. Croitoreasă, săbăşâg s.n. (reg.) 1 v. Concediu. 2 v. Vacanţă. 3 (milit) v. învoire. Permisie, săbâu s.m. (reg.) 1 v. Croitor. 2 (tăb.) v. Blănar. Cojocar. săbiâ vb. I. tr. (înv. şi pop.; compl. indică duşmani, adversari etc.) a săbui, a sabra. săbiăt, -ă adj. (reg.; despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) v. Aplecat2. înclinat. Oblic. Pieziş. Plecat2. Povâmit. săbicioără s.f. (iht.; reg.) v. Sabie. Sabiţă. Săbioară. Săbiuţă (Pelecus cultratus). săbiiţă s.f. (iht.; reg.) v. Sabie. Sabiţă. Săbioară. Săbiuţă (Pelecus cultratus). săbioăie s.f. (înv.) v. Săbioi. săbioară s.f. I săbiuţă, săbiuşcă. Băieţelul este înarmat cu o săbioară din material plastic. II (iht.) 1 Pelecus cultratus; sabie, sabiţă, săbiuţă, bârcie, săbicioără, săbiiţă. 2 (reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Albumus albumus). III (bot; reg.) 1 v. Gladiolă (Gladiolus hybridus sau Gladiolus gandavensis). 2 v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). IV (omit.; reg.) v. Erete. Ere-te-de-porumbei Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). săbioi s.n. <înv.> săbioaie. Nu poate să ţină săbioiul în mână, de greu ce este. săbiuşcă s.f. (reg.) v. Săbioară. Săbiuţă, săbiuţă s.f. I săbioară, săbiuşcă. I11 (iht) Pelecus cultratus; sabie, sabiţă, săbioară, bârcie, săbicioără, săbiiţă. 2 (omit.; reg.) v. Cioc-întors (v. cioc2). Năvodar (Recurvi-rostra avosetta). III (bot) 1 Gladiolus imbricatus; coasă, cocardău, cocoşică, cordău, crin-vânăt, liliom, rogoz, săbioară, săgeată, săgeţea, săgeţică, sângele-voinicului (v. sânge), scânteioară, secărele (v. secărea), seceră, secerele (v. secerea), seceruică, seceruie, spetează, speterează2. 2 (pop.) v. Gladiolă (Gladiolus hybridus sau Gladiolus gandavensis). săblaznă s.f. (înv.) 1 v. Mizerie. Necaz. Neplăcere. Supărare. 2 v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. 3 v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. 4 (fiziol., med.) v. Poluţie. Sperma-toree. 5 v. Chiromanie. Masturbare. Masturbaţie. Onanie1. Onanism. săblăzm vb. IV. (înv.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. 2 refl. (despre oameni) v. Greşi. Păcătui. săblăznitor s.m. (reg.; înv.) v. Păcătos. săboi'e s.f. (reg.) v. Croitorie. săbor s.m. (bot; reg.) v. Agavă. Limba-boului (v. limbă) (Agave americana). săbui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică duşmani, adversari etc.) v. Săbia. săcâstru s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Şiră. săcăluţ s.n. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. săcărâmbi't s.n. (mineral.) nagyagit. Săcă- râmbitul este folosit la extragerea aurului. săcărit, -ă adj. (reg.; despre lanuri de grâu sau despre boabe de grâu) v. Secăros. săcăteu s.n. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. săcerăţi'că s.f. (tehn., agric.; reg.) v. Seceră- toare. săciuît1 s.n. (silv.; reg.) v. Defrişare. Defrişat1. Despădurire. Despădurit1. săciuît2, -ă adj. (silv.; înv. şi reg.; despre suprafeţe împădurite) v. Defrişat2. Despădurit2. săcotei s.n. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. sâcsie s.f. (reg.) v. Curătură. săcui1 s.n. (reg.) 1 v. Săculeţ. Săcuşor. 2 v. Trăistuţă. 3 (gosp.) v. Săculeţ. Sedilă2. săcuP vb. IV. (jur.; arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide. întemniţa. Reţine. săcuieţ s.n. (reg.) 1 v. Săculeţ. Săcuşor. 2 (gosp.) v. Săculeţ. Sedilă2. săcuît, -ă adj. (jur.; arg.; despre oameni) v. Arestat2. Deţinut. încarcerat. închis. întemniţat. Reţinut. săculeţe s.m. (reg.) 1 v. Săculeţ. Săcuşor. 2 (gosp.) v. Săculeţ. Sedilă2. săculeţ s.n. 11 săcuşor, sachet, <înv. şi reg.> săculteţ, bătăcui,buzdugea, săcăluţ, săcăteu, săcotei, săcui1, săcuieţ, săculeţe, săcuţ, tăbeică, tăbol, tăbuieţ, tăbultoc, tăfâlcă, ţoşcă, saşeu. Pe rafturile dulapului a pus săculeţe cu levănţică. 2 traistă, jacă, traşcaletă. A scos dintr-un săculeţ ceva de-ale gurii. 3 (şi săculeţ de mână) legătură, pungă, boccea, doldoaşă, <înv.> boccealâc. Ţinea în mână un săculeţ în care avea nimicuri femeieşti. 4 (gosp.; şi reg., săculeţul caşului) sedilă2, sac, sac mic, săcui1, săcuieţ, săculeţe, scurgător, zăgâmă. în săculeţ se pune brânza la scurs. II (p. anal.) 1 (anat; rar) săculeţ seminal v. Testicul. 2 (anat.; reg.) v. Scrot. 3 (lapl. săculeţe; med; înv.) v. Fle-bectazie. Varice. Venectazie. săculteţ s.n. (înv. şi reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. săcuşor s.m. 1 săculeţ, sachet, <înv. şi reg.> săculteţ, bătăcui, buzdugea, săcăluţ, săcăteu, săcotei, săcui1, săcuieţ, săculeţe, săcuţ, tăbeică, tăbol, tăbuieţ, tăbultoc, tăfâlcă, ţoşcă, saşeu. 2 (anat.; înv.) săcuşor pentru aer v. Sac aerian. Sac pulmonar, săcuţ s.n. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. sădelcă s.f. (agric.; reg.) sădelniţă, sădilă, sighincă. Cu sâdelca se fac gropi pentru sădit răsadurile sau viţa-de-vie. sădelniţă s.f. (agric.; reg.) sădelcă, sădilă, sighincă. sădîvb. IV. 11 tr. (pom., agric.; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) a planta, a pune, a răsădi, a repica, a transplanta, a implanta, a semăna1, a presădi, a prosădi, a răstăvi, <înv.> a împlânta, a însădi, a plăntălui, a străplanta. A sădit în livadă mai multe specii de meri. A sădit flori în curtea casei. 2 tr. (agric.; rar; compl. indică seminţe de culturi) v. însămânţa. Semăna1. 3 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni sau populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. Statornici. II tr. fig. 1 a planta, a răsădi. învăţătorul a sădit în el pasiunea cititului. 2 (înv.; compl. indică instituţii, asociaţii etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făuri. Forma. Funda. Institui. înfiinţa. întemeia. Organiza. Ridica. Urzi. sădilă s.f. (agric.; reg.) sădelcă, sădelniţă, sighincă. sădire s.f. I (pom., agric.) plantare, plantat1, punere, pus1, răsădire, răsădit1, sădit1, transplantare, implantare, transplantat1, transplantare, presădire, răsădeală, <înv.> plantaţie. Pentru sădirea merilor în grădină a adus un specialist. II (concr.; înv.) 1 v. Plantaţie. 2 v. Semănătură. sădit1 s.n. (pom., agric.) 1 plantare, plantat1, punere, pus1, răsădire, răsădit1, sădire, transplantare, transplantat1, implantare, transplantare, presădire, răsădeală, <înv.> plantaţie. 2 (înv. şi reg.) v. Butăşire. Butăşit. sădit2, -ă adj. (pom., agric.; despre puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) plantat2, răsădit2, transplantat2, implantat, presădit, răstăvit. Merii sădiţi sunt de specii diferite. săditor, -oăre s.m., s.f., s.n. 1 s.m., s.f. plantator, <înv.> răsăditor. Pentru plantarea pomilor a chemat un săditor. 2 s.n. (agric.) plantator. Săditorul este folosit la plantarea puieţilor sau a răsadurilor. 1599| săditură s.f. {înv.) v. Plantaţie, sădrie s.f. {jur.; reg.) v. Tribunal, săfindei-de-câmp s.m. pl. (bot.; reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţin-taură (Centaurium umbellatum sau Centau-rium minus). săftiele s.f. pl. (ind. piei; reg.) v. Marochin. Saftian. săgâr s.m. (milit.; înv.) 1 v. Luptător. Războinic. 2 v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. săgeâc1 s.n. (gosp.; reg.) v. Crăcană. Pirostrie. săgeâc2 s.n. I (constr.; reg.; în forma sageac) v. Streaşină. II (înv.) 1 v. Ceaprăzărie. 2 v. Canaf. Ciucure, săgeacăr s.m. (înv.) v. Ceaprazar. săgeată s.f. I puşcoi, răpezitor, ţeapă, ţeh2, <înv.> dardă, săhăidac. Bărbaţii vânau, odinioară, cu arcuri şi săgeţi. II (p. anal.) 1 (tehn.; la moara de vânt) colur. De săgeţi sunt fixate aripile morii de vânt. 2 (tehn.; la moara de vânt) fofează, col2. 3 (geomorf.) săgeată litorală = cordon litoral, lido, perisip. Săgeata litorală separă marea de un golf sau de o lagună. 4 (tehn.; la leagăn; pop.) v. Pârghie. 5 (pop.) v. Par. Prăjină. 6 (reg.) suliţă. Săgeata este un brad tânăr, cu ramurile retezate până aproape de vârf, care se înfige pe mormânt, la capul unei persoane tinere. 7 (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Aripă. Fofează. Spetează. 8 (constr.; reg.) bold, sulinar, suliţă, ţăruş, ţeapă, ţepuşă. Săgeţile se înfig în vârful caselor ţărăneşti, pentru a fixa leaţul cel mai de sus al scheletului acoperişului. 9 (la arc; reg) v. Coardă. 10 (la fierăstrău; reg.) v. Cordar. Cheie, întinzător. Strună1. III (bot.) 1 (art.) sâgea-ta-apei = Sagittaria sagittifolia; iar-ba-săgeţii (v. iarbă); (reg.) săgeata-Dom-nului v. Sporiş. Verbină. Verbină-de-câmp. Verbină-sălbatică (Verbena officinalis); sâgea-ta-lui-Dumnezeu v. a Verigei (Orobanche caryophyllacea); b Verigei (Orobanche graci-lis). 2 (reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). IV fig. 1 (med.) împunsătură, înjunghietură, înţepătură, junghi, nevralgie intercostală, ace (v. ac), fulgerătură, săgetare, săgetătură, tăietură, ţeapă. Simte săgeţi în piept când oboseşte. 2 butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobâmac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Săgeţile pamfletarului nu iartă pe nimeni. 3 suliţă. Soarele aruncă săgeţi de lumină. 4 (meteor.; înv. şi pop.) v. Fulger. 5 (meteor.; înv. şi pop.) v. Trăsnet 6 (med., med. vet.; în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Săgetătură. săget, -eâtă adj. (precedă subst. determ.; reg.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. săgeta vb. I. fig. I tr. 1 (med.; despre dureri fizice; compl. indică oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin) a înjunghia, a puşca. O durere ascuţită îl săgetează în piept. 2 (despre ger, crivăţ etc.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a biciui, a înţepa, a pişcă, a şfichiui. Crivăţul l-a săgetat tot drumul. 3 (compl. indică oameni; adesea urmat de un circ. instr.) a arde, a atinge, a împunge, a încolţi, a înghimpă, a înţepa, a muşca, a pişcă, a şfichiui. L-a săgetat cu vorbe usturătoare. 4 (în superstiţii; reg; compl. indică fiinţe) v. Deochea. II intr. (meteor.; reg.) 1 v. Fulgera. Fulgura. 2 v. Detuna. Trăsni. săgetăr s.m. (milit.; înv. şi reg.) v. Arcaş. Săgetător. săgetăre s.f. I săgetat, săgetătură. A doborât căpriorul prin săgetare. II fig. 1 (med.) împunsătură, înjunghietură, înţepătură, junghi, nevralgie intercostală, ace (v. ac), fulgerătură, săgeată, săgetătură, tăietură, ţeapă. 2 biciuire, înţepare, şfichiuială, şfichiuire. Mergând pe jos, simţea săgetarea usturătoare a crivăţului. săgetăş s.m. (milit.; înv.) v. Arcaş. Săgetător, săgetat s.n. săgetare, săgetătură. săgetător, -oăre s.m., s.f., adj. 11 s.m. (milit.) arcaş, <înv. şi reg.> săgetar, <înv.> dârdar, săgetaş. Este recunoscut ca săgetător experimentat. 2 s.m., s.f. (în credinţe şi superstiţii) săgetătură. Săgetătorul este un duh rău, despre care se crede că ar provoca boala numită săgetătură. 3 s.m. (art. Săgetătorul'; astron.; nm. pr.) Arcaşul (v. arcaş). Săgetătorul este o constelaţie din emisfera australă. II adj. fig. 1 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, năprasnic, puternic, violent, viu, arzător, ascuţit2, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi săgetător în inimă. 2 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, imens, intens, mare1, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, ascuţit2, subţire. Decepţia i-a provocat o durere săgetătoare. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimonios, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, sec, urzicător, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător,înghimpos, usturat, pungâci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii săgetătoare. 4 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, acvilin, coroziv, întrebător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii săgetătoare a căpitanului de vas. săgetătură s.f. 11 săgetare, săgetat. 2 (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Săgetător. II fig. 1 (med.) împunsătură, înjunghietură, înţepătură, junghi, nevralgie intercostală, ace (v. ac), săgeată, săgetare, tăietură, ţeapă. 2 (med, med. vet.; în credinţe şi superstiţii) săgeată. Săgetătură este numele mai multor boli care se manifestă brusc şi cu violenţă prin dureri de cap, de ochi, prin congestii cerebrale, paralizii etc. 3 (meteor.; reg.) v. Trăsnet. săgetuică s.f. (înv.) v. Săgeţea. Săgeţică. săgetuţă s.f. (înv.) v. Săgeţea. Săgeţică. săgeţeă s.f. 1 săgeţică, <înv.> săgetuică, săgetuţă. 2 (bot.; reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). sălaş săgeţel s.m. (bot.; înv.) 1 v. Rogoz. Rogoz-as-pru. Rogoz-de-pădure. Rogoz-mare (Carex). 2 v. Gladiolă (Gladiolus hybridus sau Gladiolus gandavensis). săgeţică s.f. I săgeţea, <înv.> săgetuică, săgetuţă. I-a cumpărat copilului un set de săgeţele pentru a învăţa să tragă cu arcul. II (bot.; reg.) 1 v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). 2 v. Buchet (Geranium pusillum). 3 v. Ciocul-berzei (v. cioc2). Greghetin (Geranium pratense). 4 (lapl. săgeţele) v. Lin-tea-pratului (v. linte) (Lathyrus pratensis). săghieş s.m. (omit.; reg.) v. Cinteză (Fringilla coelebs). săgneălă s.f. (med. vet.; reg.) v. Sagnă. săgm vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică animale) v. înfiera. 2 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza, săgm're s.f. (reg.) v. înfierare, săgnit, -ă adj. (med, med. vet.; reg.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre organe etc.) v. Lovit. Rănit2, săgnitură s.f. (med. vet.; reg.) v. Sagnă. săhăidăc s.n. (înv.) 1 v. Săgeată. 2 v. Tolbă, săhălbăr s.m. (miner.; reg.) v. Cărbunar, săiăstră s.f. (mitol. pop.; mai ales în basme; reg.) v. Crăiasă. Fee. Zână. Zână măiastră, săidăcărie s.f. (colect.; înv. şi reg.) v. Har-naşament. sălaş s.n. 11 adăpost, aşezare, casă1, cămin, domiciliu, locuinţă, gazdă, oploşeală, <înv. şi reg.> odihnă, acioală, aciuaş, cortel2, olej, sălaşnă, stătut1, stăuină, <înv.> adăposteală, coperemânt, locaş1, loc de lăcuită, locuire, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şezământ1, şezut, umbrar, vistier2, bârlog, cuib, cuibar, culcuş, vizuină, penaţi, uşă, temei, gogoaşă. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei un sălaş al lor. 2 adăpost, culcuş, <înv. şi reg.> strat, cotrog. Ciobanii au lărgit sălaşul pentru oi de la stână. 3 (urmat de determ. „de ţigani”, „ţigănesc ) aşezare, şatră, <înv. şi reg.> balagan, gaşcă, trib. La marginea satului este un sălaş de ţigani. 4 bârlog, cuib, culcuş, vizuină, <înv. şi pop.> peşteră, bortă, cârtog, cobârlău, cotrog, covru, hârtop, mişină, pătul, scorciob, stăuină, <înv.> locuinţă, ogradă, vistier2, cuibar. Vulpea şi-a făcut un sălaş unde să-şi crească puii. 5 (bis.) <înv.> sălăşluire. Sălaşul este locaşul sfinţilor, al sufletelor credincioşilor. 6 (înv. şi reg.) v. Reşedinţă. Sediu. 7 (înv. şi reg.) v. Sat. 8 (înv. şi reg.) v. Cătun. 9 (constr.; înv. şi reg.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. 10 (constr.; înv. şi reg.) v. Grajd. 11 (constr.; înv. şi reg.) v. Staul. 12 (înv. şi reg.) v. Aşternut1. Culcuş. Pat. 13 (reg.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. 14 (reg.) v. Oierie2. Stână. Târlă. 15 (anat.; reg.) v. Placentă. 16 (înv.) v. Cort. 17 (milit.; înv.) v. Campament. Cartier. Lagăr. Tabără. II (adesea constr. cu vb. „a căuta”, „a cere”, „a da”, „a găsi”) adăpost, găzduire, ospitalitate, sălăşluire. Drumeţii au cerut sălaş peste noapte la motel. sălaşnă sălâşnă s.f. (reg.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş, sălăbăgi'e s.f. (reg.) v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. sălăbărie s.f. (reg.) v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. sălăgeâ s.f. (bot.; reg.) v. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria). sălăşel s.n. (reg.) v. Sicriaş. Sicrinel. sălăşi'vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui Primi. Ţine. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. locale) v. Domicilia. Fi. Locui. Sta. Şedea. Vieţui. 3 intr. (despre oameni) v. Trăi. Vieţui. 4 intr. (despre oameni; adesea urmat de determ. locale) v. Trage. sălăşitoare s.f. (bot.; reg.) 1 v. Osul-iepurelui (v. 05) (Ononis spinosa). 2 v. Osul-iepurelui (v. os) (Ononis arvensis). 3 v. Osul-iepurelui (v. os) (Ononis hircina). sălăşlui vb. IV. (pop.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Aciua; Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. 2 refl. (despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Aciua. Adăposti. 3 refl. (despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. Statornici. 4 intr. (despre oameni; urmat de determ. locale) v. Domicilia. Fi. Locui. Sta. Şedea. Vieţui. 5 intr. (despre oameni) v. Trăi. Vieţui. 6 intr., refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. locale) v. Trage, sălăşlumţă s.f. (înv.) 1 v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu/Locuinţă. Sălaş. 2 v. Trai. Viaţă. Vieţuire, sălăşluire s.f. I (pop.) 1 (adesea constr. cu vb. „a căuta” „a cere”, „a da”, „a găsi”) v. Adăpost Găzduire. Sălaş. 2 v. Aciuare. Adăpostire. Găzduire. Primire. 3 v. Popas. Poposire. 4 v. Aşezare. Fixare. Instalare. Oprire. Stabilire. Stabilizare. Statornicire. 5 v. Trai. Viaţă. Vieţuire. II (concr.; înv.) 1 v. Adăpost Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 2 (bis.) v. Sălaş. 3 v. Sat. 4 v. Cătun, sălăşluit -ă adj. (pop.; despre fiinţe) v. Aciuat. Adăpostit. Cuibărit. Oploşit, sălăşluitor, -oare s.m., s.f. (înv.) v. Locuitor, sălăştioară s.f. (bot.; reg) 1 v. Osul-iepurelui (v. os) (Ononis spinosa). 2 v. Osul-iepurelui (v. os) (Ononis arvensis). sălăşui'vb. IV. 1 refl. (înv. şi reg.; despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. Statornici. 2 intr. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. locale) v. Trage. 3 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. 4 intr. (înv.; despre oameni; urmat de determ. locale) v. Domicilia. Fi. Locui. Sta. Şedea. Vieţui. 5 intr. (înv.; despre oameni) v. Trăi. Vieţui. sălăşui're s.f. (înv. şi reg.) v. Aşezare. Fixare. Instalare. Oprire. Stabilire. Stabilizare. Statornicire. sălătruică s.f. (bot.; reg.) v. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria). sălătuţă s.f. (bot.; reg.) v. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria). sălăţea s.f. (bot.) 1 Ranunculus ficaria; grâuşor, sălăţică, untişor, <înv. şi reg.> scânte-iuţă-galbenă, băşicuţa-porcului (v. băşicuţă), brânza-vacii (v. brânză), calce-mică (v. calce1), ceairort, ciubotele-cucului (v. ciubotă), fetică, iarba-rândunelei-mici (v. iarbă), rărunchi2, salata-cucului (v. salată), salata-mielului (v. salată), salată-de-câmp, salată-mică, salată-nemţească, salată-sălbatică, sălăgea, sălătruică, sălătuţă, săliţie, scălci-mici (v. scalce), scorbutăriţă, untişorul-vacii (v. untişor), untul-vacilor (v. unt). 2 (reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). sălăţică s.f. (bot.) 1 Ranunculus ficaria; grâuşor, sălăţea, untişor, <înv. şi reg.> scânteiu-ţă-galbenă, băşicuţa-porcului (v. băşicuţă), brânza-vacii (v. brânză), calce-mică (v. calce1), ceairort, ciubotele-cucului (v. ciubotă), fetică, iarba-rândunelei-mici (v. iarbă), rărunchi2, salata-cucului (v. salată), salata-mielului (v. salată), salată-de-câmp, salată-mică, salată-nemţească, salată-sălbatică, sălăgea, sălătruică, sălătuţă, săliţie, scălci-mici (v. scalce), scorbutăriţă, untişorul-vacii (v. untişor), untul-vacilor (v. unt).2Aposeris foetida; salata-câinilor (v. salată). 3 (art.; reg.) sălăţica-zidului v. Răsfug (Chondrilla juncea). sălângă s.f. (reg.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. sălbatic, -ă adj., adv. A adj. 11 (în opoz. cu „domestic”; despre animale şi păsări) pădureţ, <înv.> sălbăticos. Animalele sălbatice trăiesc în păduri, în jungle, în prerii etc. Tigrul este un animal sălbatic. A vânat câteva raţe sălbatice. 2 (despre animale) nedomesticit, neîmblânzit, indomptabil, sireap. Mustangii sunt cai sălbatici. 3 (despre animale, în special despre cai) aprig, focos, nestăpânit, sireap, vijelios, pogănici, <înv.> zme-ios. încalecă pe un armăsar sălbatic. 4 (despre oameni) fricos, sperios, temător, timorat, <înv.> timoros. De ce eşti aşa de sălbatică şi fugi de oameni? 5 (despre plante) necultivat, rău, sălbăticos. Viţa-de-vie sălbatică are strugurii acri. 6 (desprepomi, viţă-de-vie etc.) nealtoit, rău. Fructele copacilor sălbatici îşi pierd, în timp, calităţile. 7 (bot.; despre plante, arbori fructiferi etc.) pădureţ, mistreţ, mistricit Merii sălbatici cresc în pădure. 8 (bot; despre fructe) pădureţ, <înv. şi reg.> păduratic, păduresc. Merele sălbatice sunt foarte acre. 9 frust, natural. Frumuseţea sălbatică a peisajului montan impresionează profund. 10 (despre pământ, terenuri agricole etc.) înţelenit, necultivat, nedesţelenit, nelucrat, ţelinos, <înv. şi pop.> sterp, <înv. şi reg.> ţelinit, pârlogit Există încă foarte multe terenuri agricole sălbatice. 11 (despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) deşert, gol2, necultivat, pustiu, vid, stingher, luciu2, <înv. şi reg.> secret3, <înv.> erem, pustiicios, pustiit2. Drumeţii au ajuns într-un loc sălbatic, care nu afost niciodată acoperit de vegetaţie. 12 (rar, despre locuri, drumuri, căi etc.) v. Necălcat. Nestrăbătut. Neumblat I11 (despre popoare, neamuri etc.) barbar, primitiv, <înv.> sălbăticesc, sireap, varvar, varvaricesc, vărvăresc. Romanii |1600 au cucerit numeroase populaţii sălbatice. 2 (despre popoare, comunităţi umane etc.) necivilizat, primitiv, vandalic. Sociologii încearcă să cunoască viaţa unor popoare încă sălbatice. 3 (despre oameni) sălbăticit. Orice om devine sălbatic dacă este supus unei izolări îndelungate. 4 (despre existenţă, trai etc. ) înapoiat, neevoluat, primar, primitiv, rudimentar. Un trai sălbatic se caracterizează prin simplitatea exigenţelor materiale şi spirituale. 5 fîg. (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om sălbatic, fără educaţie şi cultură. 6 fig. (despre manifestări ale oamenilor) barbar, primitiv. De ce mănânci cu mâna? Ce sunt apucăturile astea sălbatice? 7 fig. (fam.; despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. II11 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sângeros, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om sălbatic şi ursuz. Este sălbatică la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sângeros, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime sălbatică. 3 (despre deprinderi, obiceiuri etc) barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, <înv.> vărvăresc, dur. Inchiziţia utiliza procedee de tortură sălbatice. IV 1 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, tumultuos, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament sălbatic. 2 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, viu, <înv. şi pop.> vioi, straşnic, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire sălbatică. 3 (deprec.; despre sex) animalic. 4 fig. (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) aprig, 1601 l cumplit, groaznic, înfiorător, îngrozitor, violent, înfricoşător, nebun, sfâşietor. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul sălbatic de ţară. 5 fig. {despre sentimente, manifestări etc. ale oamenibr sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, frenetic, impetuos, intemperat, năvalnic, nestăpânit, nestăvilit, tumultuos, debordant, furtunos, tempestuos. în club este o veselie sălbatică. 6 fig. {despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năprasnic, năvalnic, puternic, violent, furios, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, tumultuos. Pârâul sălbatic, umflat de ploi, îneacă tot ce este în calea lui. 7 fig. {mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, colosal, îndrăcit, turbat. O furtună sălbatică i-a luat acoperişul casei. 8 fig. {despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, mare1, năprasnic, puternic, straşnic, tare, violent, zdravăn, aspru, crud, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt sălbatic. Astăzi este un ger sălbatic. B adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sângeros, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă sălbatic cu adversarii. sălbăticesc, -eăscă adj. {înv.; despre popoare, neamuri etc.) v. Barbar. Primitiv. Sălbatic, sălbăticeşte adv. (modal; înv.) v. Brutal. Violent. sălbătici vb. IV. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) primitiviza, a se detomi, <înv.> a se însălbătici, a (se) sirepi. Nu a ieşit de o săptămână din casă şi are senzaţia că s-a sălbăticit. Izolarea sălbăticeşte pe om. 2 refl. {despre culturi, terenuri cultiva-bile, locuri etc.) a se părăgini, a se pârlogi, <înv.> a se pustii. Neîngrijită, livada de meri s-a sălbăticit. 3 refl., intr. (înv. şi reg.; despre ape, râuri, şuvoaie) v. Agita. Clocoti. Dezlănţui. Frământa. Fremăta. învălura. învolbura. Tulbura. Zbate. Zbuciuma, sălbăticie s.f. 11 sirepie, <înv.> sălbăticime, sălbăticiune. Toţi ştiu cât de periculoasă este sălbăticia urşilor grizzly. 2 (mai ales constr. cu vb. ca „a cădea”, „a lăsa” şi cu prep. „în”) paragină, părăginire, părăsire, neîngrijire. Via a fost lăsată în sălbăticie. 3 (rar) v. Claustrare. Izolare. însingurare. Recluziune. Singurătate. Solitudine. II {concr.) 1 pustietate, pustiu, sihăstrie, sălbăticiune, stihie, <înv.> sălbăticime. Colindând lumea, a străbătut multe sălbăticii. Cum poţi trăi în sălbăticia asta? 2 (zool; reg.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Lighioană. Sălbăticiune. III 1 barbarie, primitivism, primitivitate, rudimentarism, rudimentaritate, <înv.> barbarism, sălbăticime, sălbăticiune, varvarie. Pe glob mai există oameni sau colectivităţi umane în stadiu de sălbăticie. 2 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, incle-menţă, neîndurare, neomenie, răutate, tiranie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudeli-tate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fă-ră-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregi-tate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru sălbăticia br. IV (geol; înv.) v. Paleolitic, sălbăticime s.f. 11 {zool; reg.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Lighioană. Sălbăticiune. 2 (concr.; înv.) v. Pustietate. Pustiu. Sălbăticie. Sihăstrie. II (înv.) v. Sălbăticie. III (înv.) 1 v. Barbarie. Primitivism. Primitivitate. Sălbăticie. 2 v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, sălbăticire s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemen-ţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, sălbăticit, -ă adj. 1 (despre culturi, terenuri cultivabile, locuri etc.) neîngrijit, părăginit, <înv. şi pop.> pustiu, părăginos. Livada de meri este sălbăticită de mult timp. 2 {despre oameni) sălbatic. 3 (despre fizionomia, privirea oamenilor) <înv.> însălbăticit. în privirea lui sălbăticită se vedea numai furie oarbă. sălbăticitură s.f. {zool.; reg.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Lighioană. Sălbăticiune. sălbăticiune s.f. 11 (zool.) animal, bestie, dihanie, fiară, jivină, <înv. şi pop.> lighioană, gadină, jiganie, jigodie, bidiganie, ciută, gad, oară2, pociganie, poghibală, sălbăticie, sălbăticime, sălbăticitură. Se teme să nu fie atacat de sălbăticiunile pădurii. 2 {concr.; rar) v. Pustietate. Pustiu. Sălbăticie. Sihăstrie. II (înv.) v. Sălbăticie. III (înv.) 1 v. Barbarie. Primitivism. Primitivitate. Sălbăticie. 2 v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie. sălbăticos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (reg.; despre plante) v. Necultivat. Sălbatic. 2 (înv.; în opoz. cu „domestic”; despre animale şi păsări) v. Sălbatic. II adj. 1 (reg.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Animalic. Barbar. Bestial. Brutal. Câinesc. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Inuman. Neîmblânzit. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Subuman. Violent. 2 (înv.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. sălciuţă-mirositoare Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent III adv. {modal; înv.) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent. sălbătioâră s.f. {zool; reg.) sălbătişoară. sălbătişoără s.f. {zool; reg.) sălbătioâră. sălbăţie s.f. (bot.) 1 Lolium temulentum; beţie, buneică, ciormoiag, năgară, nebunariţă, nebunele (v. nebuneală), neghină, obsigă, odos, troscot-ameţitor (v. troscot1), zizanie. 2 (reg.) v. Raigras. Raigras-englezesc. Zizanie (Lolium perenne). sălbioâră s.f. (reg.) v. Sălbuliţă. sălbi'ş s.m. (bot.; reg.) v. Cruşân (Rhamnus frangula). sălbi'ţă s.f. (reg.) v. Sălbuliţă. sălbiuţă s.f. (reg.) v. Sălbuliţă. sălbuliţă s.f. sălbioâră, sălbiţă, sălbiuţă. Poartă o sălbuliţă la gât. sălcâri s.m. pl. (colect.; reg.) v. Sălcet. Sălciş. sălcări'e s.f. (colect; reg.) v. Sălcet. Sălciş. sălcăriş s.n. (colect.; reg.) v. Sălcet. Sălciş. sălcări'ţă s.f. (ornit.; reg.) v. Pitulice (Phyllscopus collybita). sălcet s.n. (colect) sălciş, loază, sălcari, sălcărie, sălcăriş, sălcime, sălciniş. Sălcetul este crângul de sălcii sau locul acoperit cu sălcii. sălcică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Sălcioară. 2 v. Mlajă. Răchita-cea-fragedă (v. răchită). Răchită. Răchită-albă. Răchită-verde (Salix fragilis). sălcime s.f. (colect.; reg.) v. Sălcet. Sălciş. sălciniş s.n. (colect.; reg.) v. Sălcet. Sălciş. sălcioâră s.f. (bot) 1 sălcică. 2 Clitopi-lus prunulus; nicorete. 3 (reg.) v. Mlajă. Răchita-cea-fragedă (v. răchită). Răchită. Răchită-albă. Răchită-verde (Salix fragilis). 4 (reg.; şi sălcioară-mirositoare) v. Răchiţică (Elaeagnus angustifolia). 5 (reg.) v. Săpunele (v. săpunel) (Aster novae-angliae). 6 (reg.) v. Scânteiuţe (v. scânteiuţă) (Aster novi-belgit). 7 (reg.) v. Sânziene-de-grădină (v. sânziana) (Solidago canadensis). 8 (reg.) v. Flori-de-toamnă (v. floare) (Aster salignus). sălcios, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre apă) v. Sălciu. 2 (despre gust) v. Fad. Leşietic. Leşios. Sălciu. Searbăd1, sălciş s.n. (colect.) sălcet, sălcari, sălcărie, sălcăriş, sălcime, sălciniş. sălciu, -ie adj. 11 (despre apă) leşietic, leşios, lihod, mâlos, sărăturos, searbăd1, <înv.> sălcios. Apa din fântână este sălcie. 2 (despre gust) fad, leşietic, leşios, searbăd1, lihod, <înv.> sălcios, sălcos. Supa are gust sălciu. II fig. (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenibr) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, arid, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, searbăd1, sec, somnifer. Filmul i separe sălciu. sălciuţă-mirositoare s.f. (bot.; reg.) v. Răchiţică (Elaeagnus angustifolia). sălcos |1602 sălcos, -oăsă adj. (înv.; despre gust) v. Fad. Leşietic. Leşios. Sălciu. Searbăd1, sălcuţă s.f. (reg.) I (bot.) 1 v. Salcie. Salcie-al-bă. Salcie-alburie (Salix alba). 2 v. Salcie. Salcie-jalnică. Salcie-moartă. Salcie-plângă-toare. Salcie-plecată. Salcie-pletoasă. Salcie-ră-chitoasă (Salix babylonica). 3 v. Troscot--de-apă (v. troscot1). Troscotul-broaştelor (v. troscot1) (Polygonum amfibium). II (bot., bis.) v. Stâlpare. sălie s.f. (reg.) 1 v. Giulgiu. Linţoliu. 2 (ţes.) v. Văl. Voal. 3 v. Voaletă, sălişoără s.f. (constr.; rar) v. Săliţă. săliţă s.f. (constr.) sălişoără. Musafirii sunt conduşi să-şi lase paltoanele într-o săliţă de lângă sufragerie. săliţie s.f. (bot; reg.) v. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria). sălmăjâc s.n. (reg.) mindir,păier,străjac. Sălmăjacul este o saltea umplută cu paie. săltă vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe etc.) a lua, a ridica, a sui, a urca. Bărbatul a săltat sacul pe umeri. Tatăl îşi saltă fetiţa pe genunchi. 2 tr., intr. a înălţa, a ridica, a lua. îşi saltă capul de pe pernă. Saltă din umeri a nedumerire. 3 intr. (despre fiinţe) a sări, a ţopăi, a hopăi. Nu mai sălta pe pat! 4 intr. (despre fiinţe) a sări. A săltat cu uşurinţă peste gard. Iezii saltă pe câmpie. 5 intr. (despre oameni) a sări, a zăleti. Baschetbalistul saltă şi marchează. 6 refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Ridica. Scula. 7 intr., refl. (biol; pop. şi fam.; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. 8 tr., intr. (pop.) v. Dansa. Juca. 9 intr. (înv. şi reg.; despre ape, râuri, şuvoaie) v. Agita. Clocoti. Dezlănţui. Frământa. Fremăta. învălura. învolbura. Tulbura. Zbate. Zbuciuma. 10 tr. (reg.; compl. indică copii mici) v. Legăna. 11 intr. (înv.) v. Mişca. II fig. 1 intr. a tresălta, a sări. Sufletul îi saltă de emoţie. Inima îi saltă în piept de bucurie. 2 tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Avansa. înainta. înălţa. Promova. Ridica. 3 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Lua. Ridica. 4 tr. (fam.; compl. indică acte, documente etc.) v. Lua. Reţine. 5 tr. (fam.; glum.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. săltăre s.f. 11 ridicare, ridicat1, săltat1, suire, suit1, urcare, urcat1. Bărbatul a făcut un efort mare la săltarea sacului de ciment pe umeri. Săltarea fetiţei pe genunchi este o plăcere pentru tatăl ei. 2 sărire, sărit1. încetează cu săltările pe pat! 3 (pop.) v. Salt2. Săritură. 4 (pop.) v. Ţopăială. Ţopăit Ţopăitură. 5 (pop.) v. Dans. Joc. 6 (fiziol.; înv.) v. Bătaie. Mişcare. Palpitare. Palpitaţie. Pulsare. Pulsaţie. Ticăială1. Ticăit1. Ticăitură. Tresăltare. Tresărire. Tresăritură. Zbatere. Zvâcneală. Zvâcnet. Zvâcnire. Zvâcnit Zvâcnitură. II fig. 1 (pop. şi fam.; de obicei urmat de determ. în gen.) v. Creştere. Dezvoltare. Evoluţie. înaintare. Mers-înainte. Pas2. Pas înainte (v. pas2). Progres. Propăşire. 2 (fam.) v. Arestare. Ridicare. 3 (înv.) v. Aprindere. Ardenţă. Ardoare. Aripi (v. aripă). Avânt. Căldură. Dogoare. Efervescenţă. Elan. Entuziasm. Febricitate. Fervenţă. Fervoare. Flacără. Foc. Incandescenţă. înflăcărare. înfocare. însufleţire. Pară1. Pasiune. Patimă. Patos. Pojar. Pornire. Suflu. Văpaie. Vâlvătaie. Vulcanism. Zbor1. săltăt1 s.n. 1 ridicare, ridicat1, săltare, suire, suit1, urcare, urcat1. 2 (reg.) v. Salt2. Săritură. săltat2, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre părţi ale corpului) înălţat, ridicat2. La întrebarea pusă, stătea cu umerii săltaţi^arătându-şi nedumerirea. 2 (despre mers, mişcări etc.) săltăreţ, sprinten, vioi, zglobiu, săltător. Fata are mersul săltat. Se deplasează cu paşi săltaţi. 3 (despre dansuri) ritmat, sacadat, săltăreţ, săltător, scuturat2. Hora este un dans popular săltat. 4 (pop. şi fam.; despre copii sau despre pui de animale) v. Crescut2. Dezvoltat. Măricel. Măricică. Mărişor. II fig. adj., s.m., s.f. (psih.; reg.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Sărit2. Scrân-tit. Smintit. săltăreţ, -eăţă adj., s.f. I adj. 1 (despre fiinţe) iute, sprinten, uşor2, vioi, săltător, veloce, zglobiu, lorit, obârcaci, schitaci1, <înv.> alegru, deşteptat2, iruc, pripelnic, săltând, dezgheţat. Este săltăreaţă ca o căprioară. 2 (despre mers, mişcări etc ) săltat2, sprinten, vioi, zglobiu, săltător. 3 (despre dansuri) ritmat, sacadat, săltat2, săltător, scuturat2. Hora este un dans popular săltăreţ. 4 săltător, <înv.> săltând. Barca se leagănă pe undele săltăreţe ale lacului. II s.f. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). săltător, -oare adj., s.f. I adj. 1 (despre dansuri) ritmat, sacadat, săltat2, săltăreţ, scuturat2. 2 (astăzi rar, despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. 3 (rar; despre mers, mişcări etc.) v. Săltat2. Săltăreţ. Sprinten. Vioi. Zglobiu. 4 (rar) v. Săltăreţ. II s.f. 1 (pese.; reg.) v. Leagăn. 2 (med., med. vet.; înv.) v. Convulsie. Spasm. săltătură s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Salt2. Săritură. 2 (înv.) v. Dans. Joc. săltând, -ă adj. (înv.) 1 (despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. 2 v. Săltăreţ, sălteălă s.f. (psih.; reg.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. sălui'vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl indică oameni) v. Aciua. Adăposti. Culca. Găzdui. Primi. Ţine. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. locale) v. Trage. sălutărîvb. IV. tr. (reg; compl. indică oameni) v. Saluta. sămăchi'şă s.f. (reg.) I (culin.) v. Chişleag. Lapte prins. Străgheaţă. II (bot.) 1 v. Brumărea. Flox. Liliac-nemţesc (v. liliac1) (Phloxpani-culata). 2 v. Coronişte (Coronilla varia). 3 v. Saschiu (Vinca minor). 4 v. Ghizdei. Ghizdei-mărunt (Lotus comiculatus). sămădâş s.n. (reg.) 1 (mat; adesea constr. cu vb. „a face) v. Calcul. Socoteală. 2 v. Dare de seamă. Raport. Referat. Situaţie, sămădâu s.m. (reg.) 1 v. Casier. 2 v. Contabil să mă di' vb. IV. tr. (mat.; reg.) v. Calcula. Socoti. sămăduşăg s.n. (reg.) v. Contabilitate. sămăhoăncă s.f. (reg.) v. Rachiu, sămălui vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) v. Aprecia. Calcula. Estima. Evalua. Socoti. 2 tr., inţr., refl. (înv. şi reg.) v. Chibzui. Gândi. Judeca. Socoti. 3 tr. (mat.; reg.) v. Calcula. Socoti. sămăluire s.f. (înv.) 1 v. Calcul. Calculare. Socoteală. Socotire. Socotit1. 2 v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. sămănăciune s.f. (înv.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine, sămărăr s.m. (înv.) v. Samaragiu. sămărăş s.n. sămărel. Pune pe spatele măgăruşului un sămăraş. sămărât, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Jovial. Vesel. Voios, sămărel s.n. sămăraş. sămăşlui vb. IV. tr. (înv.) 1 v. Chibzui. Gândi. Judeca. Socoti. 2 v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. 3 (compl. indică acte solemne, ritualice etc.) v. Celebra. Oficia. Săvârşi, sămânţă vb. I. tr. (agric.; reg.; compl. indică seminţe de culturi) v. însămânţa. Semăna1, sămânţâr s.m. (bot; reg.) v. Tărtăcuţă. Talv. Tigvă (Lagenaria gourda). sămânţâre s.f. (agric.; reg.) v. însămânţare. însămânţat. Semănare1. Semănat. Semănătură1. sămânţă s.f. 11 (adesea colect.; bot.) sad, <înv.> chimă, plod. Ţăranii seamănă sămânţă pe câmpul proaspăt arat Pune într-un ghiveci câteva seminţe de flori. 2 (bot.) boabă, bob1, grăunte, boambă, boană, fir. înainte de a pune grâul la fiert, a ales cu grijă seminţele. 3 (bot.) sâmbure. îşi cumpără câteva pungi cu seminţe de floarea-soarelui. 4 (biol; rar) v. Germen. Microb. Microorganism. 5 (biol; înv. şi pop.) <înv. şi reg.> rod1. Din sămânţă se dezvoltă fătul. 6 (înv. şi pop.) v. Familie. Neam. 7 (înv. şi pop.) v. Neam. Seminţie. Trib. 8 (înv. şi pop.) v. Neam. Seminţie. Spiţă. 9 (biol; pop.) v. Spermatoid. Spermatozoid. Spermie. 10 (biol; pop.) v. Spermă. 11 (biol; pop.; adesea urmat de determ. care precizează sensul) v. Prăsilă. Rasă1. Soi1. Specie. 12 (înv.) v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. II fig. 1 fărâmă, fir, pic1, picătură, pişcătură, strop, sâmbure. Nu a rămas nicio sămânţă din brânza abia cumpărată. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de’) bob1, dram, fărâmă, fir, grăunte, pic1, picătură, sâmbure, scânteie, strop. Nu are nicio sămânţă de mulţumire. 3 esenţă, fond, materie, inimă, măduvă, miez, nucleu, sâmbure. încearcă să pătrundă sămânţa lucrurilor. Umorul şi autoironia constituie sămânţa personalităţii sale. 4 germen, izvor, sursă. Invidia este sămânţa neînţelegerilor dintre ele. 5 (biol.) germen, aluat, plămadă. El este parcă din altă sămânţă, deşi îi este frate. 6 cauză, considerent, mobil, motiv, 1603| pricină, prilej, raţiune, temei, fundament, izvor, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost sămânţa care a declanşat protestul salariaţilor. 7 pretext. Cele două prietene s-au întâlnit şi au găsit sămânţă de discuţie. 8 {peior.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. sămânţos, -oâsă adj. (pop. şifam.; despre fiinţe) v. Fecund. Prolifer. Prolific, sămcuţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Brâncuţă (Sisym-brium officinale). 2 v. Cucută-de-pădure (Galium schultesii). 3 v. Şopârliţă (Veronica chamaedrys). sămostreâ s.f. (milit.; înv.) v. Arbaletă, sămsări vb. IV. tr. (pop.; compl. indică valori, efecte publice etc.) v. Negocia. Trafica, sămsărie s.f. (înv.) v. Misitie. Samsarlâc. sănătâte s.f. 11 arcalie. Părinţii se îngrijesc atent de sănătatea copiilor. 2 (la pl. sănătăţi; înv.) v. Toast. II fig. forţă, robusteţe, tărie. O economie puternică este semnul sănătăţii unei societăţi. sănătos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „bolnav”; despre fiinţe sau despre organismul lor) nebolit, fireş, ghigan, ipen. Este perfect sănătos la şaptezeci de ani, deoarece a făcut sport toată viaţa. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) intact, întreg, neatins, nevătămat, teafar, valid, zdravăn, indemn, nestricat, <înv. şi reg.> nebântuit, neted. Deşi accidentul a fost violent, şoferul a rămas sănătos. Mâna îi este sănătoasă după căzătură. 3 (despre oameni; adesea, mai ales fam., determ. prin „la cap”, „la minte) întreg, normal, teafar, zdravăn. Nu poţi face aşa ceva. Doar eşti sănătos la minte! II adj. (p. anal.) 1 (mai ales fig.; despre corpuri, obiecte etc.) puternic, rezistent, solid, tare, trainic, zdravăn, răbdător. Zidul cetăţii este sănătos. Tavanul se sprijină pe colonade sănătoase. 2 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; mai ales fig; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2 purificat, salubru, tare, viu, liber, senin. La munte este aer sănătos. 3 fig. (fam.; despre obiecte, lucruri etc.) v. Intact. întreg. Neatins. Nestricat. Neştirbit. III adj. fig. 1 (despre oameni sau despre caracterul lor) cinstit, corect, drept, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, alb, curat, nepătat, oblu, tistaş, nevătămat. Este un om sănătos în afaceri. 2 adecvat, conform, convenabil, corespunzător, cuvenit, eficace, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, recomandabil, recomandat Cea mai sănătoasă tactică părea în acel moment tăcerea. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folositor, gândit, înţelept, judecat, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, util. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi sănătoase. 4 (despre activităţi, acţiuni ale oamenilor) serios, stăruitor, temeinic. După o cercetare sănătoasă şi neîntreruptă a reuşit să-şi termine la timp cartea pentru a o publica. 5 (despre lovituri, bătăi etc.) grozav, straşnic, teribil, zdravăn, tătăresc. I-a tras o bătaie sănătoasă. 6 (despre râs) plin, gras. Are un râs sănătos. 7 (despre elemente ale naturii) bun. O ploaie sănătoasă ne-ar scăpa de secetă. IV adv. fig. (modal) serios, stăruitor, temeinic. S-a apucat sănătos de treabă. sănătoşâ (sănătoşi) vb. I. (IV.) tr.,refl. (med, med. vet; înv. şi reg.; compl sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. sănătoşâre (sănătoşire) s.f. (med, med. vet.; înv. şi reg.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, sănătoşât, -ă (sănătoşi't -ă) adj. (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. îndreptat, înfiripat. însănătoşit. întremat. înzdrăvenit. Lecuit. Refăcut. Restabilit. Tămăduit. Vindecat2. sănătoşi vb. IV. (med., med. vet; înv. şi reg.) = sănătoşa. sănătoşire s.f. (med., med. vet.; înv. şi reg.) = sănătoşâre. sănătoşiţ, -ă adj. (med., med. vet.; înv. şi reg.) = sănătoşât. săndulie s.f. (rar) v. Covor. Scoarţă. săniât s.n. (reg.) v. Săniuş. sănier s.n. (reg.) v. Patină1. sănioâră s.f. săniuţă, săniucă, săniuşcă, scârlete, tragă, trăgace (v. trăgaci), trăgăciţă, trăguş, trăguţă. sănişoâră s.f. (bot.) Sanicula europaea; buruiană-de-dambla, cinci-foi, cinci-foi-mari, iarba-frântului (v. iarbă), iarba-sasului (v. iarbă), omag, sarponel. săniucă s.f. (reg.) v. Sănioară. Săniuţă, săniuş s.n. 1 săniat. A descoperit un loc ideal pentru săniuş, pe o coastă de deal. 2 derdeluş. Este mare veselie când copiii sunt la săniuş. săniuşcă s.f. (reg.) v. Sănioară. Săniuţă, săniuţă s.f. sănioară, săniucă, săniuşcă, scârlete, tragă, trăgace (v. trăgaci), trăgăciţă, trăguş, trăguţă. Copiii se dau cu săniuţele pe pârtie. săpâ vb. 1.11 tr. (compl. indică pământ, gropi, şanţuri etc.) a excava, a scobi, a străpunge, <înv. şi reg.> a scurma. Militarii au săpat în jurul taberei un şanţ adânc pe care l-au umplut cu apă. A angajat un fântânar care să-i sape o fântână. 2 tr. (agric.; compl. indică terenuri cultivate cu plante agricole) a prăşi, a răscoli, a căpăli, a căpălui, a copăi, a plugări, a târşi1, a troşeni, a ţărnui. A săpat lotul cu floarea-soarelui pentru a afâna pământul. 3 tr. (agric.; compl. indică plante agricole) a prăşi. A săpat porumbul pentru a distruge buruienile care cresc în jurul lui. 4 tr. (compl. indică obiecte, aşezări etc. îngropate sau acoperite de pământ) a dezgropa, a scoate. Arheologii au săpat ruinele unei aşezări dacice. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică maluri, ţărmuri etc.) a (se) măcina, a (se) mina, a (se) roade, a (se) scobi, a (se) nisipi, a (se) mânca. Valurile mării au săpat ţărmul. săpat Malurile s-au săpat din cauza apei. 6 tr., refl. (geomorf, geol; despre ape, ploi etc.; compl. sau sub. indică solul, roci, terenuri) a (se) eroda, a (se) roade, a (se) sfărâmă, a (se) spăla, a (se) coptorî, a (se) coptoroşi, a (se) mânca. Torenţii sapă pantele munţilor. Solul nu s-a săpat încă în această zonă. 7 tr. (compl. indică figuri, modele, ornamente etc.) a ciopli, a dăltui, a lucra, a sculpta, a tăia, a scobi, a sferdi, a vişlui. I-a săpat chipul în marmură. 8 tr. (pop.; despre păsări sau animale; compl indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. 9tr. (înv.; compl. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. II fig. 1 tr. a imprima, a întipări. Trecerea timpului i-a săpat riduri adânci pe chip. 2 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre imagini, gânduri, idei, amintiri sau despre chipul spusele, faptele, sentimentele etc. cuiva) a se fixa, a rămâne, a se grava, a se imprima, a se întipări, a se pecetlui, a se tipări. Cuvintele ei au impresionat-o atât de mult, încât i s-au săpat în minte. Acest eveniment emoţionant i s-a săpat în memorie pentru totdeauna. 3 tr. (compl. indică oameni sau puterea, autoritatea, prestigiul, forţa etc. cuiva ori a ceva) a submina, a surpa, a torpila, a mânca. L-a săpat pe şeful său până când acesta a fost demis din funcţie. Prin acţiunea lor eşuată au urmărit să sape autoritatea statului. 4 tr. (compl. indică scaunul, tronul sau ranguri, funcţii înalte în ierarhia socială) a uzurpa, a surpa. Mulţi prinţi au săpat, de-a lungul istoriei, tronul părintelui lor. săpăresf. 11 excavare,excavaţie, săpat1, <înv.> săpătură. Militarii au reuşit să termine săparea şanţului din jurul taberei în câteva zile. Fântânarii se ocupă cu săparea fântânilor. 2 (agric.) praşilă, prăşire, prăşit1, sapă2, săpat1, praşă, prăşitură, căpălire, copăire, copăit, prăşeală, săpătură, târşenit, târşit1, târ-şitură, troşenire, troşenit. Prin săparea porumbului se distrug buruienile care cresc în jurul lui. 3 măcinare, minare, roadere, săpat1. Ţărmul mării se poate surpa oricând din cauza săpării produse de valuri. 4 (geomorf., geol.) erodare, eroziune, roadere, spălare, şiroire. Săparea unui teren în pantă este provocată de torenţi sau de ploi. 5 cioplire, cioplit1, săpat1, sculptare, sculptat1, tăiat1, tăiere, cio-pleală, <înv.> săpătură, scobit1. Săparea blocurilor de marmură este anevoioasă. II fig. fixare, gravare, imprimare, întipărire, pecetluire. Săparea în memorie a cuvintelor spuse de cineva se produce atunci când acestea te impresionează profund. săpâş s.m. (înv.) v. Săpător. săpât1 s.n. 1 excavare, excavaţie, săpare, <înv.> săpătură. 2 (agric.) praşilă, prăşire, prăşit1, sapă2, săpare, praşă, prăşitură, căpălire, copăire, copăit, prăşeală, săpătură, târşenit, târşit1, târşitură, troşenire, troşenit. 3 măcinare, minare, roadere, săpare. 4 cioplire, cioplit1, săpare, sculptare, sculptat1, tăiat1, tăiere, ciopleală, <înv.> săpătură, scobit1. săpat săpat2, -ă adj. 1 (agric.; despre terenuri cultivate cu plante agricole) prăşit2, răscolit2. Terenul săpat este cultivat cu porumb. 2 (agric.; despre plante agricole) prăşit2. Porumbul săpat a crescut înalt. 3 (despre maluri, ţărmuri etc.) măcinat, ros, mâncat2. Porţiuni din ţărmul săpat încep să cadă în mare. 4 (geomorf., geol.; despre sol, roci, terenuri) erodat, ros, sfărâmat, ero-zionat, coptorât, coptoroşit. Este dificil de întărit un teren săpat. 5 (despre figuri, modele, ornamente etc.) cioplit2, dăltuit2, sculptat2, tăiat2, <înv. şi pop.> mărmurit, vijluit. Monumentul săpat a fost plasat în faţa muzeului de artă. 6 (înv. şi reg.; despre sol, forme de relief etc.) v. Accidentat. Denivelat, învălurat. Neregulat. săpălau s.n. (reg.) 1 v. Otic. 2 v. Târnăcop, săpălîcă s.f. (reg.) v. Săpăligă. săpălie s.f. (reg.) v. Săpăligă. săpăli'gă s.f. 1 (agric.) săpuşoară, săpuţă. 2 sapă1, ogărătoare, otic, săpălică, săpălie, săpălucă, săpălugă, săpelă, săpiţă, săpoaică, săpucă, săpuliţă, săpuşoară, săpuţă, scrapină, şpiţac. Săpăligă se foloseşte în legumicultură sau în horticultură. săpălucă s.f. (reg.) v. Săpăligă. săpălugă s.f. (reg.) v. Săpăligă. săpător, -oare s.m., s.f., s.n. 11 s.m.,s.f. <înv.> dezgropător, săpaş, sapeur. Săpătorii excavează pământul. 2 s.m. (a. plast.; pop.) v. Gravor. 3 s.m. (a. plast.; pop.) v. Sculptor. 4 s.m. (pop.) v. Pietrar. 5 s.m. (reg.) v. Gropar. I11 s.f.,s.n. (reg.) v. Cazma. Hârleţ. 2 s.f. (tehn., agric.; reg.) v. Rariţă1. săpătură s.f. 11 excavaţie. Săpătura în care se va turna fundaţia clădirii este adâncă. 2 (a. plast; înv.) v. Sculptură. 3 (a. plast.; înv.; şi săpătură cu apă tare) v. Gravură. Stampă. I11 (agric.; reg.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1. 2 (înv.) v. Excavare. Excavaţie. Săpare. Săpat1.3 (înv.) v. Cioplire. Cioplit1. Săpare. Săpat1. Sculptare. Sculptat1. Tăiat1. Tăiere. săpelă s.f. (reg.) v. Săpăligă. săpiţă s.f. (reg.) v. Săpăligă. săpoaică s.f. (reg.) v. Săpăligă. săpoi s.n. (reg.) v. Târnăcop, săptămânal, -ă adj., s.n. 1 adj. <înv.> săptă-mânar. Merge săptămânal la biserică. 2 s.n., adj. hebdomadar. Este editorialist la un săptămânal foarte cunoscut. Revista săptămânală are un cuprins mai ales politic. săptămânâr, -ă adj. (înv.) v. Săptămânal, săptămână s.f. 1 <înv.> sâmbătă. Doctorul i-a dat o săptămână de concediu medical pentru că a fost bolnav. 2 (art.; relig.; la creştinii ortodocşi; şi nm. pr.) săptămâna albă = săptămâna brânzei. Săptămâna albă este prima săptămână din postul Paştelui, în care este permis consumul produselor lactate şi al ouălor; săptămâna brânzei = săptămâna albă; săptămâna cea mare=săptămâna mare = săptămâna Paştilor = săptămână patimilor = săptămâna deniilor, săptămâna chinului, săptămâna neagră, <înv.> straste. Săptămâna mare este săptămâna de dinaintea Paştelui; săptămâna învârstatâ = cârneleagă, săptămâna aicilor, săptămâna cătărigelor, săptămâna clisei, săptămâna curată, săptămâna de harţi, săptămâna de praguri, săptămâna hârţească, săptămâna hârţii, săptămâna împestriţată, săptămâna mistreaţă, săptămâna pestriţă, săptămâna tărcată, săptămâna vârstată. Săptămâna învârstatâ este penultima săptămână de dinaintea postului Paşteluijjăptămâna Paştilor = săptămâna luminată, săptămâna sărbătorilor, săptămâna albilor, săptămâna blajinilor, săptămâna mironosiţelor, săptămâna nedeii, săptămâna negrilor, săptămâna Paştilor mici, săptămâna Tomii. Săptămâna Paştilor este săptămâna care începe cu Duminica Paştilor; (pop.) săptămâna cărnii v. Cârneleagă. Câşlegi. Harţi; săptămâna deniilor v. Săptămâna cea mare. Săptămâna mare. Săptămâna Paştilor. Săptămâna patimilor; săptămâna luminată = săptămâna sărbătorilor v. Săptămâna Paştilor; (reg.) săptămâna aicilor = săptămâna cătărigelor = săptămâna clisei = săptămâna curată = săptămâna de harţi = săptămâna de praguri = săptămâna hârţească = săptămâna hârţii = săptămâna împestriţată = săptămâna mistreaţă = săptămâna pestriţă = săptămâna tărcată = săptămâna vârstată v. Cârneleagă. Săptămâna învârstatâ; săptămâna albilor = săptămâna blajinilor = săptămâna mironosiţelor = săptămâna nedeii = săptămâna negrilor = săptămâna Paştilor mici = săptămâna Tomii v. Săptămâna Paştilor; săptămâna chinului - săptămâna neagră v. Săptămâna cea mare. Săptămâna mare. Săptămâna Paştilor. Săptămâna patimilor; săptămâna pestriţă v. Cârneleagă. Câşlegi. Harţi. săpucă s.f. (reg.) v. Săpăligă. săpuior s.m. (bot.; reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). săpuliţă s.f. (reg.) v. Săpăligă. săpun s.n., s.m. I s.n. 1 săpun cationic = săpun inversat. Săpunul cationic are proprietăţi bacteriostatice foarte importante, fiind folosit ca antiseptic extern şi ca dezinfectant al instrumentelor, veselei sau al recipientelor care au conţinut produse alimentare; săpun inversat = săpun cationic. 2 (geol) săpun de pământ = argilă smectică. Săpunul de pământ în combinaţie cu apa produce o spumă folosită în industria textilă. 3 (reg.) v. Băşică. Bulbuc. Clăbuc. Spumă. II s.m. (bot.; reg.; şi art., săpunul-calului, săpunul-câinelui, săpu-nul-păsăricii, săpunul-popii) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). săpunăr s.m. 1 <înv.> săpungiu. Săpunarul fabrică şi vinde săpun. 2 (bot; reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). săpunâre s.f. (bot; înv.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). săpunariţă s.f. (bot.) Saponaria officinalis; ciuin, odagaci, săpunel, berbecei (v. berbecei), buruiană-albă, floare-de-săpun, floarea-călugărului (v. floare), floarea-studen-tului (v. floare), flori-albe (v. floare), fi ori-bătăi (v. floare), flori-de-tăietură (v. floare), gro- |1604 zdică, iarbă-de-săpun, iarbă-de-soponit, isop, juni (v.june), mărarul-calului (v. mărar), mieluşei (v. mieluşel), pidosnic, rădăci-nă-de-săpun, rogodai, rupturi-de-mal (v. ruptură), sansiu-turcesc-de-câmp (v. saschiu), săpuior, săpun, săpunar, săpunaş, săpunăriţă, săpunioară, săpuniţă, săpunul-ca-lului (v. săpun), săpunul-câinelui (v. săpun), săpunul-păsăricii (v. săpun), săpunul-popii (v. săpun), spuma-calului (v. spumă), spuma-riţă, văcărică, văcăriţă, <înv.> săpunare, săpu-nărică, teiţă. săpunaş s.n., s.m. I s.n. săpunel. II s.m. (bot.; reg.) 1 v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). 2v. Feciorică (Herniaria glabra sau Herniaria incana). săpunărică s.f. (bot.; înv.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). săpunăriţă s.f. (bot; reg) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). săpuneâlă s.f. 11 (rar) v. Săpunire. Săpunit. 2 (colect.; reg.) v. Băşică. Bulbuc. Clăbuc. Spumă. 3 (bot; reg; în forma soponeală) v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Aster alpinus). II fig. (fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, săpunel, -ea s.n., s.m., s.f. I s.n. săpunaş. II (bot.) 1 s.f. (lapl. săpunele) Aster novae-an-gliae; dumitraş, floarea-Sfintei-Marii (v. floare), pocrovă (v. pocrov), salbă-moale, sălcioară, stele-chineze (v. stea), vineţele (v. vineţea). 2 s.m.,s.f. (pop.) v. Ciuin. Odagaci Săpunariţă (Saponaria officinalis). 3 s.m. (reg; în forma sopunel) Thymus comosus, cimbrişor. 4 s.m. (reg.) v. Valul-miresei (v. văl) (Gypsophila muralis). 5 s.f. (la pl. săpunele; reg.) v. Scânteiuţe (v. scânteiuţă) (Aster novi-belgii). 6 s.m. (art.; reg.; în forma soponel) soponelul-calului v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). săpungiu s.m. (înv.) v. Săpunar. săpuni vb. IV. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori părţi ale corpului lor) a (se) spuma, <înv.> a (se) însăpuni. După ce s-a jucat prin nisip, s-a săpunit bine pe mâini. A săpunit pe spate copilul. 2 tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. săpuni£ră s.f. savonieră. Şi-a cumpărat o săpunieră nouă, deoarece cea veche s-a crăpat săpunioară s.f. (bot; reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). săpunire s.f. 1 săpunit, săpuneâlă. După săpunirea întregului corp, îşi face duş cu apă călduţă. 2 fig. (fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Impu-taţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, săpunit s.n. săpunire, săpuneâlă. săpuniţă s.f. (bot; reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). săpuşoară s.f. 1 (agric.) săpăligă, săpuţă. 2 (reg.) v. Săpăligă. 3 (reg.) v. Târnăcop, săpuţă s.f. (reg.) 1 (agric.) v. Săpăligă. Săpuşoară. 2 v. Săpăligă. sără vb. I. 1 tr. (compl. indică alimente, mâncăruri etc.) a sărui. A uitat să săreze carnea pentru friptură. 2 tr., refl. a (se) 1605| sărăcios saliniza. Apa acestui lac s-a sărat, deoarece acesta s-a format pe un masiv de sare. sărac, -ă adj., s.m., s.f., adv. 11 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat,T) mizer, neajutorat, necăjit, nevoiaş, sărman, indigent, pauper, mofluz, <înv. şi pop.> lipsit, neajuns2, neavut, nenorocit, pirpiriu, nepricopsit, calic, sărăcan, sărăcilă, sărăntoc, mişel, slăbănog, suflă-n-pungă, bedaş, calindroi, misăricios, oarfan, obielos, pământit, purligan, sărăcios, <înv.> coldan, measer, necesitos, ne-putemic, neputincios, smerin, smerit, gol2, răpciugos, dezbrăcat2, păduchios, peleag, deşert. A ajuns bătrân şi sărac. Nu au nimic, sunt săracii satului. 2 s.m., s.f. (pop.) v. Cerşetor. Milog. 3 adj.,s.m.,s.f. (înv. şi reg.; adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne” şi cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Orfan. 4 adj., s.m., s.f. (înv.; adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne” şi cu determ. introduse prin prep. „de1) v. Văduv. II adj. 1 (precedă subst. determ.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) biet, nenorocit, nevoiaş, sărman, pauper, mizer, <înv. şi pop.> umilit, nemernic, păcătos, sărăcan, <înv. şi reg.> ticăit2, ticălos, săget, slab, <înv.> cainic, mişel, mişelos, mizeros. Săracii oameni abia îşi pot duce traiul de azi pe mâine. 2 (despre aşezări, regiuni, ţâri etc.) mizer, mizerabil, prăpădit, sărăcăcios, slăbuţ, puchinos, sărăcios, <înv.> sărman. Trăieşte într-un sat sărac de munte. 3 (mai ales despre interioare) mizer, mizerabil, sărăcăcios, umil, meschin, sărăcios, <înv.> mizericos, sărăcesc. în camera ei săracă era o dezordine de nedescris. 4 (mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente) modest, sărăcăcios, simplu, sumar, nevoiaş, <înv.> sărăcesc, anahoretic, umil, slab, strâmt, umilit Duce o viaţă săracă. 5 (despre modul de viaţă al oamenilor) banal, comun, neînsemnat, obişnuit, prozaic, trivial. Traiul zilnic al acestor oameni este sărac. 6 (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sec, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind sărac. 7 insuficient, neîndestulător, nesatis-facător, nesuficient, redus. Instrumentarul din laborator este sărac. 8 (despre limbă, stil etc.) redus. Tânărul are un vocabular sărac. 9 (despre plante, vegetaţie etc.) sărăcăcios. Vor să taie copacul, deoarece are ramurile sărace. 10 (despre perioade, ani) sterp. Anul trecut a fost sărac pentru agricultură. După perioade sărace, urmează, de regulă, perioade de înflorire economică. III adj. fig. (mai ales despre surse de lumină) slab, orb2. în sufragerie becurile sunt sărace. IV adv. (modal; rar) v. Modest. Sărăcăcios. Simplu, sărâr s.n. (reg.) v. Solniţă, sărâre s.f. 1 sărat1, <înv. şi reg.> sărătură. Pentru conservarea caşului este obligatorie sărarea lui. 2 salinizare. Apa lacului Ursu de la Sovata a suferit procesul de sărare din cauza dizolvării masivului de sare pe care s-a format. sărat1 s.n. sărare, <înv. şi reg.> sărătură. sărat2, -ă adj. I salin, sărăturos. Ocna Sibiului este o staţiune renumită prin calitatea lacurilor sărate din împrejurimi. II fig. 1 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă sărată pentru un autoturism. 2 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) anecdotic, hazliu, spiritual. Relatarea faptelor a fost sărată. sărăbdi s.m. (bot; reg.) v. Tâlv. Tigvă (Lagenaria siceraria). sărăcan, -ă adj., s.m., s.f. (pop.) 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 adj. (precedă subst. determ.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, sărăcătfe s.f. (înv.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, sărăcăcids, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre locuinţe) umil, meschin, calicos. Fiind oameni sărmani, au trăit toată viaţa lor într-o casă mică şi sărăcăcioasă. 2 (mai ales despre interioare) mizer, mizerabil, sărac, umil, meschin, sărăcios, <înv.> mizericos, sărăcesc. 3 (despre aşezări, regiuni, ţări etc.) mizer, mizerabil, prăpădit, sărac, slăbuţ, puchinos, sărăcios, <înv.> sărman. 4 (mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente) modest, sărac, simplu, sumar, nevoiaş, <înv.> sărăcesc, anahoretic, umil, slab, strâmt, umilit. 5 (în opoz. cu „fertil”; rar, despre pământ, terenuri, regiuni etc.) v. Arid. Infecund. Infertil. Nefertil. Neproductiv. Neroditor. Nerodnic. Pietros. Pleşuv. Sărac. Sec. Steril. Sterp. Uscat2.6 (rar; despre plante, vegetaţie etc.) v. Sărac. II adv. (modal) modest, simplu, sărac, sumar, <înv. şi reg.> sărăceşte, <înv.> mişeleşte. Cei mai mulţi oameni trăiesc sărăcăcios. Se îmbracă sărăcăcios. sărăcel, -eâ adj., s.m., s.f. (rar) v. Sărăcuţ, sărăcesc, -eâscă adj. (înv.) 1 (mai ales despre interioare) v. Mizer. Mizerabil. Sărac. Sărăcăcios. Umil. 2 (mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente) v. Modest. Sărac. Sărăcăcios. Simplu, sărăceşte adv. (modal; înv. şi reg.) v. Modest Sărăcăcios. Simplu. sărăci vb. IV. 1 intr., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a scăpăta, a (se) strâmtora, a (se) calici, a (se) decava, <înv. şi reg.> a sărmăni, <înv.> a însărăci, a meseri, a (se) mişeii, a (se) mofluzi, a (se) stinge, a (se) ruina, a (se) speti, a (se) toca, a (se) usca, a se storî. A jucat la ruletă până a sărăcit. Jocurile de noroc l-au sărăcit. Cheltuielile cu avocaţii l-au sărăcit. 2 intr., tr. (sub. sau compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a (se) pauperiza, a (se) proletariza. Mulţi oameni au sărăcit în ultimii ani. Criza economică a sărăcit populaţia. 3 tr. (compl. indică terenuri, suprafeţe agricole etc.) a secătui, <înv. şi reg.> a slei. Seceta a sărăcit câmpiile. 4 tr. (reg.; compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge. 5 intr., tr. (fam.) v. Descreşte. Diminua. împuţina. Micşora. Reduce. Scădea. sărăcie s.f. 11 mizerie, <înv. şi pop.> urgie, scăpătare, <înv. şi reg.> ticală, <înv.> scăpăciune, scăpătăciune. Toată viaţa a trăit în sărăcie. 2 lipsă, mizerie, nevoie, penurie, privaţiune, indigenţă, <înv. şi pop.> neavere, caliceală, calicenie, calicie, <înv. şi reg.> niştotă, scumpete, ticăloşie, milă, sărăpanie, slăbie1, suşig, <înv.> golătate, meserătate, mişelătate, mişelie, mizerăciune, mofluzie, neajungere, neputinţă, nevoinţă, sărăcăcie, sărmănie, scădere, scumpătate, siclet, slăbiciune, penitenţă, strâmtare. După război, a fost o mare sărăcie în ţară. 3 ariditate, infecunditate, infertilitate, nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sterilitate, uscăciune, secetă, sterpitudine, <înv.> sterpăciune, sterpie, sterpitate. Sărăcia unui sol lutos este cunoscută. 4 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) insuficienţă, lipsă, <înv.> neajungere. în acest caz penal este o mare sărăcie de probe. 5 (înv.) v. Văduvie. II (concr.) 1 (pop. şi fam.; deprec.) v. Derbedeu. Golan. Golancă. Haimana. Vagabond. 2 (bot; reg.) v. Busuioc-sălbatic (Galinsogaparviflora). III fig. sărăcie cu duhul = sărăcie de duh = nătângie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, sărăcie de minte, sărăcie mintală. Nu i se cere niciodată părerea din cauza sărăciei cu duhul; (rar) sărăcie de minte = sărăcie mintală v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Sărăcie cu duhul. Sărăcie de duh. Stupiditate. Stupizenie, sărăcflă s.m. (pop.) 1 (în opoz. cu „bogat”; deprec.) v. Mizer. Neajutorat Necăjit Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 (meteor.) v. Austru, sărărime s.f. (colect.) golănime, calicime, <înv.> golătate, raia, sărmănime. Primăria a împărţit pachete cu alimente sărăcimii oraşului. sărăcin1 s.m. (bot.; reg.) v. Mei (Panicum miliaceum). sărăcin2 s.m., s.f. (în Antic.; înv.) v. Sarazin, sărăcinesc, -eâscă adj. (în Ev. Med., în apusul Europei; înv.) v. Arab. Maur. Sarazin, sărăcios, -oâsă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „bogat”; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 (despre aşezări, regiuni, ţâri etc.) v. Mizer. Mizerabil. Prăpădit. Sărac. Sărăcăcios. 3 (mai ales despre sărăcire 11606 interioare) v. Mizer. Mizerabil. Sărac. Sărăcăcios. Umil. sărăcire s.f. 1 scăpătare, calicire, decavare, <înv.> mişelire, eversiune, ruinare. Sărăcirea lui s-a datorat jocurilor de noroc. 2 pauperizare, proletarizare. Starea de sărăcire a populaţiei s-a accentuat în ultimul timp. sărăcit, -ă adj. 1 (despre oameni) scăpătat2, decavat, <înv.> stins2, ruinat. Omul de afaceri sărăcit a avut o tentativă de suicid. Persoanele sărăcite trăiesc în mari privaţiuni. 2 (despre pământ, soluri etc.) storcit. Nicio plantă nu mai creşte pe un sol sărăcit. sărăcoi, -oaie adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj., s.m., s.f. (adesea constr. cu vb. „a fi”,, „a rămâne” şi cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Orfan. 2 s.m., s.f. v. Cerşetor. Milog, sărăcustă s.f. (în Biserica Ortodoxă; înv. şi reg.) v. Sărindar. sărăcuţ, -ă adj., s.m., s.f. sărăcel, sărmanei, sărmănică, sărmănuţ, sărmăn-cuţ. S-a căsătorit cu o fată frumoasă, dar cam sărăcuţă. sărădi' vb. IV. tr. (reg.; compl. indică sumane, catrinţe etc.) a sărădui. A sărădit sumanul cu un şnur împletit din fire de lână, vopsită mai ales în negru. sărădui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică sumane, catrinţe etc.) a sărădi. sărăndic, -ă adj., s.m. (reg.; adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne” şi cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Orfan, sărăntoc, -oăcă s.m., s.f. 1 (în opoz. cu „bogat”; pop.; deprec.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 2 (reg.) v. Cerşetor. Milog. sărăpănie s.f. (reg.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, sărărie s.f. 1 (înv.) v. Mină de sare (v. mină1). Ocnă. Salină. 2 (reg.) v. Solniţă, sărăriţă s.f. (pop.) v. Solniţă, sărător s.n. (reg.) v. Solniţă, sărăturăt, -ă adj. (despre pământ, soluri, terenuri etc.) sărăturos, <înv. şi reg.> slătinos. Solul sărăturăt este nefertil. sărătură s.f. 11 slatină. A scăpat mai multă sare şi ciorba a devenit o sărătură. 2 <înv. şi reg.> slatină, loc sărat. Sărătu-rile sunt terenuri nefertile. 3 <înv. şi pop.> slatină, saramură. Sărătură este un izvor de apă sărată sau apă care conţine sare. în mod natural. 4 (culin.; pop.) v. Saramură. 5 (bot.; reg.) sărătură-roşie v. Brâncă1 (Salicornia herbacea); sărătură-tufoasă v. Iarbă-de-să-rătură (Suaeda maritima). II (înv. şi reg.) v. Sărare. Sărat1. sărăturos, -oăsă adj. 1 (despre pământ, soluri, terenuri etc.) sărăturăt, <înv. şi reg.> slătinos. 2 (astăzi rar) v. Salin. Sărat2. 3 (reg.; despre apă) v. Sălciu. sărăţeâ adj., s.f. 1 adj. sărăţică. 2 s.f. (mai ales la pl. sârăţele; culin., com.) saleu, sărăţică. îi plac foarte mult sărăţelele cu chimen. sărăţică adj., s.f. 1 adj. sărăţea. Supa i-a ieşit cam sărăţică. 2 s.f. (mai ales la pl. sârăţele; culin., com.) saleu, sărăţea. sărbătoare s.f. 11 zi festivă, <înv. şi pop.> praznic, <înv.> sărbătorie. Petrece sărbătorile în familie, mai ales Paştele şi Crăciunul. 2 festivitate, solemnitate, paradă, <înv.> parisie, sărbătorie. Sărbătoarea cu care se celebrează ziua naţională emoţionează totdeauna. 3 sărbătorire, serbare. Peste o săptămână este sărbătoarea nunţii părinţilor lor. 4 (la pl; relig. creştină) sărbători împărăteşti - praznice împărăteşti(v. praznic). Sărbătorile împărăteşti sunt legate, îndeosebi, de momente din viaţa lui Iisus Hristos şi a Maicii Domnului. 5 (la pl; în Antic, greacă) sărbători dionisiace = dionisii, jocuri dionisiace (v.joc), serbări dionisiace (v. serbare). Sărbătorile dionisiace erau organizate în cinstea zeului Dionysos. 6 (rar) v. Festivitate. Serbare. 7 (rar; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. II (la pl. sărbători; fiziol; reg.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period, sărbătoresc, -eăscă adj. festiv, solemn, <înv.> solemnei. La manifestarea organizată cu ocazia zilei naţionale, în amfiteatru afost o atmosferă sărbătorească. Decoraţiile s-au înmânat militarilor într-un cadru sărbătoresc. sărbătoreşte adv. (modal) festiv, solemn. Sala este împodobită sărbătoreşte. sărbători vb. IV. tr. 1 (compl. indică evenimente, oameni, instituţii etc.) a aniversa, a celebra, a serba, a ţine, a prăznui, <înv. şi reg.> a prăznici. Universitatea şi-a sărbătorit cu fast întemeierea. 2 (compl. indică evenimente, amintirea unor personalităţi etc.) a comemora, a serba, a pomeni. Uniunea scriitorilor a sărbătorit 100 de ani de la moartea cunoscutului romancier. sărbătorie s.f. (înv.) 11 v. Sărbătoare. Zi festivă. 2 v. Festivitate. Serbare. 3 v. Festivitate. Sărbătoare. Solemnitate. 4 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge’) v. Beţie. Chef. Petrecere. II v. Elogiere. Exaltare. Glorificare. Lăudare. Mărire. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire, sărbătorire s.f. 11 aniversare, celebrare, serbare, celebraţie, prăznu-ire, prăznuială. Sărbătorirea universităţii s-a făcut cu fast. 2 sărbătoare, serbare. 3 (relig.) <înv.> obnovlenie. Astăzi este sărbătorirea Fecioarei Maria. 4 (înv.) v. Elogiere. Exaltare. Glorificare. Lăudare. Mărire. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. II comemorare, serbare, comemoraţie, pomenire, <înv.> pomană. A participat la sărbătorirea a 100 de ani de la moartea cunoscutului romancier. sărbezeălă s.f. (înv. şi reg.) v. Acreală. Acrime. înăcreală. sărbezele s.f. pl. (bot.; reg.; şi sârbezele-roşii) v. Strugurii-ursului (v. strugure) (Arctostaphy-los uva-ursi). sărbezenie s.f. (reg.) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. sărbezi vb. IV. refl. 11 (pop.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. 2 (reg.; despre lapte) v. Acri. Altera. înăcri. 3 (reg.; despre lapte) v. Brânzi. Tăia. II (reg; despre dinţi, gură) v. Strepezi, sărbezi'me s.f. (pop.) v. Acreală. Acrime. înăcreală. sărbezi't, -ă adj. (reg.) 1 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acrit. Acru. Alterat. Clocit2. Descompus. Fermentat înăcrit. învechit. Stătut2. Stricat. Vechi2. 2 (despre lapte) v. Acrit. Alterat. înăcrit. 3 (despre lapte) v. Brânzit. Tăiat2, sărbezi'u, -i'e adj. (în opoz. cu „strident”; reg.; despre culori, nuanţe etc.) v. Discret Estompat Pal. Palid. Sfumat Spălăcit. Stins2. Şters. Tem. sărcăli'vb. IV. intr. (reg; despre coţofene) a sărcui. sărceă s.f. (omit.; reg.) v. Lişiţă1 (Fulica atra). sărcină vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu) v. însărcina. sărcinăre s.f. (înv.) v. însărcinare. Misiune. Sarcină. sărcinătă adj. f. (reg.; despre femei) v. Gravidă. însărcinată. sărciner s.n. (gosp.; pop.) v. Prepeleac, sărcinioără s.f. (rar) v. Sărcinuţă. sărcinuţă s.f. sărcinioără. Ridică în spate o sărcinuţă de lemne. sărcior s.m. (gosp.; reg.) v. Prepeleac, sărcui vb. IV. intr. (reg.; despre coţofene) a sărcăli. sărelniţă s.f. (reg.) v. Solniţă, sări vb. IV. 11 intr. (despre fiinţe) a sălta. A sărit cu uşurinţă peste gard. Iezii sar pe câmpie. 2 intr. (despre oameni) a sălta, a zăleti. Baschetbalistul sare şi marchează. 3 intr. (despre fiinţe) a sălta, a ţopăi, a hopăi. Nu mai sări pe pat! 4 tr. (compl. indică ziduri, obstacole etc.) a escalada, a trece. Evadatul a sărit zidul închisorii. 5 intr. (despre oameni) a se arunca, a se avânta, a se azvârli, a se precipita; a se repezi, a se zvârli, a se elansa, a se chiti1, a se aiepta1. Sare în şa şi pleacă în grabă. 6 intr. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre’) a se arunca, a se azvârli, a se duce2, a năpădi, a se năpusti, a năvăli, a se pomi, a se precipita, a se repezi, a tăbărî, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Sare asupra lui cu toată forţa. Uliul a sărit asupra prăzii. 7 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte cusute, ataşate etc.) a cădea, a se desprinde. I-a sărit un nasture de la haină. 8 intr. (despre lichide, noroi etc.) a împroşca, a stropi, a proşca. Când o maşină trece cu viteză printr-o baltă, apa sare în toate părţile. 9 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; rar; mai ales despre stări ale fiinţelor) v. Dispărea. Pieri. Trece. 10 tr., intr. (pop.) v. Dansa. Juca. 11 tr. (biol; pop.; despre masculii animalelor; compl. indică femele) 1607| v. Fecunda. 12 intr. (med., med. vet.; reg.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti. 13 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; reg.; despre sânge) v. Da2. Ieşi. Ţâşni. 14 intr. (înv.; despre flăcări, incendii etc.) v. Extinde. întinde. Propaga. Răspândi. II fig. 1 intr. a tresălta, a sălta. Sufletul îi sare de emoţie. Inima îi sare în piept de bucurie. 2 intr. (despre oameni) a exploda, a izbucni, a răbufni. Enervat la maximum, abia se stăpânea să nu sară. 3 tr. (compl. indică elemente ale unui ansamblu) a omite. Articolul a fost rebătut, întrucât au fost sărite două paragrafe. 4 intr. (psih.; fam.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti. III (cu val. de interj.; la imper., pers. 2 pl.) ajutor! Săriţi! Mi-a furat poşeta!! săriceâ s.f. (chim.; reg.) v. Alaun. Sulfat dublu de aluminiu şi de potasiu, săricică s.f. I (bot.) 1 Salsola Jcali; ciurlan, salcicorn, salsolă, burcum, că-ruţa-dracului (v. căruţă), ciulin, curai, fugaci, iarba-porcului (v. iarbă), iarbă-sărată, parpalac, pochitnic, rostogol, tartan, tărfalog, tăvălug, târtan1, vălătan, vălătuc. 2 Salsola soda; spaima-iepurelui (v. spaimă). II (chim.; pop.) 1 v. Anhidridă arsenioasă. Arsenic. Arsenic alb. Trioxid de arsen. 2 (şi săricică de lămâie) v. Acid citric. Acid tartric. Sare de lămâie. 3 v. Clorură mercurică. Sublimat coroziv. sărindar s.n. (în Biserica Ortodoxă) <înv. şi reg.> sărăcustă. Sărindarul este un ciclu de rugăciuni făcute de preot timp de 40 de zile consecutive pentru morţi, pentru iertarea păcatelor, pentru cei suferinzi etc. sări're s.f. 11 săltare, sărit1. încetează cu sări-rile pe pat! 2 escaladare, sărit1, trecere, escaladă. O scară i-a permis sărirea zidului. II fig. omitere, sărit1. Articolul a fost rebătut din cauza săririi unor paragrafe din text. sărit1 s.n. 11 săltare, sărire. 2 escaladare, sărire, trecere, escaladă. 3 (biol, zool; reg.) v. Goană. Gonire. împerechere. împreunare. Montă. II fig. omitere, sărire. sărit2, -ă s.f., adj., s.m. I s.f. 1 (pop.) v. Salt2. Săritură. 2 (geomorf., hidrol; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. II adj., s.m., s.f. fig. (psih.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, scrântit, căpiat, strecheat, atins, dus2, ţăcănit2, pălit2, săltat2. Oamenilor săriţi li se fac tratamente speciale. săritdr, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. (despre oameni) amabil, binevoitor, complezent, culant, favorabil, îndatoritor, prevenitor, serviabil, acort, obligant, cooperativ, <înv.> graţios, slugărelnic. Este un om extrem de săritor, gata oricând să-ţi facă un serviciu cu plăcere şi cu promptitudine. I11 s.f. (geomorf., hidrol; pop.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. 2 s.f. (reg.) v. Pârleaz. 3 s.m. (entom.; reg.) v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mare. Cosaş-verde. Lăcustă. Lăcustă-verde (Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima). 4 s.m. (înv.) v. Acrobat. săritură s.f. 11 salt2, săltare, sărită (v. sărit2), zbugheală, <înv. şi reg.> săltătură, jocot, saitoc, săltat, ţâşti1, ţâştoc, zburdătură. Trece pârâul dintr-o săritură. 2 hop, salt2. Suportă greu săriturile maşinii pe un drum de ţară. 3 (geomorf, hidrol; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. II fig. omisiune. în text sunt multe sărituri de cuvinte. sărman, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”) mizer, neajutorat, necăjit, nevoiaş, sărac, indigent, pauper, mofluz, <înv. şi pop.> lipsit, neajuns2, neavut, nenorocit, pirpiriu, nepricopsit, calic, sărăcan, mişel, slăbănog, suflă-n-pungă, bedaş, calindroi, misăricios, oarfan, obielos, pământit, purligan, sărăcios, <înv.> coldan, measer, necesitos, ne-putemic, neputincios, smerin, smerit, gol2, răpciugos, dezbrăcat2, peleag, deşert A ajuns bătrân şi sărman. Nu au nimic, sunt sărmanii satului. 2 s.m., s.f. (reg.) v. Cerşetor. Milog. II adj. 1 (precedă subst. determ.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) biet, nenorocit, nevoiaş, sărac, pauper, mizer, <înv. şi pop.> umilit, nemernic, păcătos, sărăcan, <înv. şi reg.> ticăit2, ticălos, săget, slab, <înv.> cainic, mişel, mişelos, mizeros. Sărmanii oameni abia îşi pot duce traiul de azi pe mâine. 2 (înv. şi reg.; adesea constr. cu vb.„a fi”, „a rămâne” şi cu determ. introduse prin prep. „de”; despre copii) v. Orfan. 3 (reg.; despre copii) v. Bastard. Ilegitim. Natural. Nelegitim. 4 (înv.; despre aşezări, regiuni, ţări etc.) v. Mizer. Mizerabil. Prăpădit. Sărac. Sărăcăcios. sărmăh'ţă s.f. (culin.; reg.) v. Sărmăluţă, sărmăluţă s.f. (culin.) găluşcuţă, găluştea, sărmăliţă. îi plac sărmăluţele în foi de viţă-de-vie. sărmăncuţ, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Sărăcuţ, sărmănel, -eâ adj., s.m., s.f. (pop.) v. Sărăcuţ, sărmăm vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Sărăci. Scăpăta. sărmămcă adj., s.f. (pop.) v. Sărăcuţă (v. sărăcuţ). sărmăme s.f. (înv.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, sărmămme s.f. (colect.; înv.) v. Sărăcime. sărmănuţ, -ă adj., s.m., s.f. (pop.) v. Sărăcuţ, săros, -oâsă adj. (chim.; înv.) v. Salin, sărpun s.m. (bot.; reg.) 1 v. Cimbrişor (Thymus serpyllum). 2 v. Cimbrişor (Thymus pulegioides). sărpunel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Cimbrişor (Thymus serpyllum). 2 v. Cimbrişor (Thymus pulegioides). sărsâm s.n. 11 (înv. şi pop.) v. Harnaşament. 2 (tehn.; înv. şi reg.) v. Instrument. Sculă. Unealtă. Ustensilă. 3 (anat.; reg.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. II (fam.; în forma ţarţam) 1 (ind. text.) v. Franj. 2 (la pl. ţarţamuri; deprec.) v. Zorzoane. 3 v. Canaf. Ciucure. sătişor sărui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. Săra. sărut s.n. 1 gură, sărutare, pupătură, guriţă, pup1, pusi, ţoc, ţocă-ială, ţocăit, bezea, ştampilă, ventuză. La despărţire i-a dat un sărut. 2 sărutare, sărutat, pupare, pupat, pupătură, ţocăit, ţucare, ţucat, <înv.> sărutătură. sărută vb. 1.1 tr., refl. recipr. a (se) pupa, a (se) pupăci, a (se) pupici, a (se) ţocăi, a (se) ţuca, a (se) ţucui. îşi sărută copila pe frunte. Tinerii îndrăgostiţi s-au sărutat când s-au întâlnit. 2 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Saluta, sărutăre s.f. 1 sărut, sărutat, pupare, pupat, pupătură, ţocăit, ţucare, ţucat, ţucată, <înv.> sărutătură. Sărutarea mâinii unei doamne este un semn de profund respect. 2 gură, sărut, pupătură, guriţă, pup1, pusi, ţoc, ţocă-ială, ţocăit, bezea, ştampilă, ventuză. 3 (înv.) v. Salut1. Salutare, sărutăt s.n. 1 sărut, sărutare, pupare, pupat, pupătură, ţocăit, ţucare, ţucat, ţucată, <înv.> sărutătură. 2 (înv.) v. Salut1. Salutare. sărutătură s.f. (înv.) 1 v. Sărut. Sărutare. Sărutat. 2 v. Salut1. Salutare. săscuţă s.f. (bot.; reg.) v. Crăiţă. Crăişor. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). săseşte adv. (modal; în legătură cu vb. „a vorbi”) nemţeşte. Are un prieten care vorbeşte săseşte. săsiţă s.f. (reg.) v. Săsoaică, săsoâică s.f. <înv. şi reg.> săsoaie, sască1, săsiţă. Profesoara lor de germană este săsoaică. săsoâie s.f. (înv. şi reg.) v. Săsoaică, săstui vb. IV. intr. (reg.) v. Ţistui. sătâş s.m. (înv.) v. Consătean, săteâc s.n. (reg.) v. Sătişor. Sătuc. Sătuleţ, săteân, -ă s.m., s.f. săteancă, ţăran, ţărancă1, <înv. şi pop.> naţie, plugar, român, opincar, <înv. şi reg.> mojic, poporan, lăturean, paur, pr ost, târsânar, <înv.> parasnic, sumănar, mămăligar, paporniţar. Face parte dintr-o familie de săteni înstăriţi. săteâncă s.f. săteană (v. sătean), ţărancă1, româncă, opincăriţă, lucrătoreasă, păuriţă, plugăreasă, plugăriţă, ţărăniţă. Multe sătence vând în pieţe produse alimentare. sătenesc, -eâscă adj. (înv.) v. Rural. Sătesc. Ţărănesc. săteneşte adv. (modal; înv.) v. Ţărăneşte, sătesc, -eâscă adj. 1 rural, ţărănesc, <înv.> sătenesc, ţărănatic. Vechile tradiţii româneşti s-au păstrat în special în mediul sătesc. 2 rural. Multe localităţi săteşti au devenit oraşe. sătic s.n. (reg.) v. Sătişor. Sătuc. Sătuleţ, săticeăn s.n. (reg.) v. Sătişor. Sătuc. Sătuleţ, săticel s.n. (înv. şi reg.) v. Sătişor. Sătuc. Sătuleţ. sătişor s.n. sătuc, sătuleţ, sătulean, <înv. şi reg.> săticel, sătucel, săteac, sătic, săticean, sătucean, săturel, sătuţ. sâtnic sâtnic s.m. (milit.; în armata romană; înv.) v. Centurion. Sutaş. sătuc s.n. sătişor, sătuleţ, sătulean, <înv. şi reg.> săticel, sătucel, săteac, sătic, săticean, sătucean, săturel, sătuţ. Se întoarce cu drag, ori de câte ori poate, în sătucul natal. sătucean s.n. (reg.) v. Sătişor. Sătuc. Sătuleţ, sătucel s.n. (înv. şi reg.) v. Sătişor. Sătuc. Sătuleţ. sătul, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre fiinţe) mâncat2, săturat, <înv. şi pop.> ospătat2, <înv. şi reg.> saţiat, omiat. Sătui, excursioniştii au pornit la drum. 2 (chim., fiz.; rar; despre sisteme fizico-chimice sau tehnice, compuşi chimici etc.) v. Saturat. 3 (fam.; glum.; despre recipiente) v. Arhiplin. II adj. fig. 1 (despre oameni) blazat, dezabuzat, plictisit, scârbit, săturat. Sătul din cauza unui serviciu anost şi fără satisfacţii, s-a hotărât să-şi schimbe locul de muncă. 2 (despre oameni) dezgustat, îngreţoşat, obosit, săturat, scârbit, strepezit. Sătul, îşi evită colegii care îl bârfesc. 3 (despre oameni) mulţumit, satisfăcut. Pentru fapta pe care a făcut-o se simte sătul. III s.n. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de') v. Abundenţi Afluenţi Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. sătulean s.n. (rar) v. Sătişor. Sătuc. Sătuleţ, sătulâţ s.n. sătişor, sătuc, sătulean, <înv. şi reg.> săticel, sătucel, săteac, sătic, săticean, sătucean, săturel, sătuţ. sătura vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndestula, <înv. şi reg.> a (se) destula, a (se) însăţa, a (se) săţui. S-a săturat după o masă atât de copioasă. 2 refl. (despre fiinţe) a se îmbucări. Caii s-au săturat după ce au păscut o zi întreagă pe câmp. II fig. 1 refl. (despre oameni) a se plictisi, a i se urî, a i se acri. S-a săturat să stea în spital. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) dezgusta, a (se) îngreţoşa, a (se) scârbi, a i se acri. Se satură văzând unele emisiuni proaste la televizor. 3 refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de) a se hrăni. S-a săturat de mizeriile ce i se fac. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezbăra, a (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a se lăsa, a scăpa, a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lecui, a (se) scutura, a (se) vindeca, a (se) dezbăta, a înţărca. S-a săturat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate sătura de patima jocurilor de noroc. 5 tr. (rar; compl indică dorinţe, porniri, necesităţi etc.) v. împlini, îndeplini. Realiza. Satisface, săturâre s.f. 1 saturaţie, saţietate, saţ, <înv.> săturaturi După o masă copioasă, are senzaţia de săturare. Mănâncă ponderat, pentru a nu ajunge la săturare. 2 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Abundenţi Afluenţi Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. săturat, -ă adj. I (desprefiinţe) mâncat2, sătul, <înv. şi pop.> ospătat, <înv. şi reg.> saţiat, omiat. II fig. (despre oameni) 1 blazat, dezabuzat, plictisit, scârbit, sătul. 2 dezgustat, îngreţoşat, obosit, sătul, scârbit, strepezit. săturăcios, -oăsă adj. (înv.; despre anumite alimente, substanţe etc.) v. Consistent. Hrănitor. Nutritiv. Săţios1. Substanţial. Suculent, săturătdr, -oâre adj. (înv.; despre anumite alimente, substanţe etc.) v. Consistent. Hrănitor. Nutritiv. Săţios1. Substanţial. Suculent, săturătură s.f. (înv.) v. Saturaţie. Saţietate. Săturare. săturel s.n. (reg.) v. Sătişor. Sătuc. Sătuleţ, sătuţ s.n. (reg.) v. Sătişor. Sătuc. Sătuleţ. săţios1, -oăsă adj. I 1 (despre anumite alimente, substanţe etc.) consistent, hrănitor, nutritiv, substanţial, suculent, feculent, nutribil, <înv.> mistuitor, nutritor, săturăcios, săturător, viptuitor. Friptura de porc este săţioasă. 2 (înv.; despre recoltă, producţie etc.) v. Abundent. Bogat. Bun. îmbelşugat, îndestulat Mare1. Mănos^Mult Opulent II fig. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Băţos. Fudul. Grandoman. Infatuat. împăunat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat. înţepat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Pieptos. Prezumţios. Scrobit2. Semeţ. Suficient Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. săţids2, -oăsă adj. (înv.; despre fiinţe) v. însetat. Setos. săţui vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. îndestula. Sătura, săvăi adv., conj. I adv. 1 (modal; exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează; înv. şi pop.) v. Chiar. Exact. Tocmai. 2 (modal; exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează; înv. şi pop.) v. Chiar. Drept. Exact. Precis. Tocmai. 3 (restrictiv; reg.) v. Barem1. Măcar. II conj. (înv.) 1 conj. coord. disj. (în corelaţie cu sine însuşi sau cu „fie”, „ori”, „sau”, introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie) v. De1. Fie1. Ori. Sau. 2 conj. subord. (introduce o prop. circ. conces.) v. Deşi. săvârşenie s.f. (înv.) 1 v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 2v. Sfârşit1. săvârşi vb. IV. I tr. 1 (compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) a efectua, a executa, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a antretui, <înv. şi pop.> a plini, a percuta, <înv.> a execvi, a umple, a epiherisi. Colectivul a săvârşit tot ce i-a cerut directorul de proiect. 2 (compl. indică bunuri materiale, valori artistice etc.) a efectua, a executa, a face, a fauri, a înfăptui, a realiza, <înv.> a unelti. Sculptorul a săvârşit statuia ecvestră a domnitorului. 3 (compl. indică fapte rele, infracţiuni, accidente, erori, abuzuri etc.) a comite2, a face, a făptui, <înv. şi pop.> a lucra, <înv.> a plini, a urma. A săvârşit o crimă. 4 (compl indică acte solemne, ritualice etc.) a |1608 celebra, a oficia, <înv.> a sămăşlui. Primarul săvârşeşte mai multe căsătorii într-o zi. 5 (relig; compl. indică servicii religioase) a celebra, a oficia, a sluji, <înv.> a executa. Preotul săvârşeşte liturghia. 6 (înv.) v. Petrece. 7 (muz.; înv.; compl. indică piese muzicale) v. Cânta. Executa. Interpreta. Intona. 8 (înv.; compl: indică elemente, lucruri etc. deosebite, disparate) v. Alcătui1. Compune. Constitui. Forma, întocmi. I11 refl. (înv. şi pop.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.; adesea cu determ. „din viaţă’) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. 2 tr., refl. (înv.; compl sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Isprăvi. înceta. încheia. Sfârşi Termina. 3 tr. (înv.; compl. indică bunuri materiale, materii prime etc.) v. Consuma1. Epuiza. Isprăvi. Sfârşi. Termina. 4 refl. (pas.) (jur.; înv.; despre pedepse penale, legi, litigii, drepturi la acţiune, drepturi de proprietate, împrumuturi, privilegii etc.) v. Prescrie. Stinge. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. III tr. (înv.; compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) v. Clarifica. Desluşi. Elucida. Explica. Explicita. Lămuri. Limpezi. Preciza. Rezolva. Soluţiona, săvârşie s.f. (exprimă durata absolută; reg.) v. Eternitate. Nemurire. Vecie. Veşnicie, săvârşire s.f. 11 efectuare, executare, execuţie, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, lucrare, realizare, <înv.> înfiinţare, săvârşit1, umplere, umplut1. Pentru săvârşirea în bune condiţii a planului, colectivul a primit o primă consistentă. 2 comitere, facere, făptuire. Este judecat pentru săvârşirea unor crime. 3 celebrare, oficiere, celebraţie. Săvârşirea cununiei civile va avea loc la primărie. 4 (relig.) celebrare, oficiere, slujire, slujit, celebraţie, <înv.> serbare. Săvârşirea liturghiei este un moment solemn în timpul serviciului religios. I11 (înv. şi pop.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 2 (înv.) v. Isprăvire. Isprăvit1. încetare. încheiere. Sfârşire. Sfârşit1. Terminare. Terminat1. 3 (jur.; înv.) v. Prescriere. Stingere. III (înv.) 1 v. Destinaţie. Funcţie. Scop. 2 v. Absolut. Desăvârşire. Perfecţiune. Sublim. săvârşit1 s.n. (înv.) I v. Efectuare. Executare. Execuţie. Facere. împlinire. îndeplinire. înfăptuire. Lucrare. Realizare. Săvârşire. I11 v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 2 v. Cap. Capăt. Final. Fine.încheiere. Sfârşit1. III 1 v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. 2 v. Destinaţie. Funcţie. Scop. săvârşit2, -ă adj., s.m.,s.f. (înv.) I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Isprăvit2. încheiat. Sfârşit2. Terminat2. 2 (mai ales despre lucruri) v. Gata. Isprăvit2. încheiat Terminat2. 3 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Ma- 1609| sâmcelat gistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. II adj., s.m., s.f. v. Decedat Defunct. Dispărut Mort Răposat2. Sucombat. săvârşitor, -oâre adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj., s.m., s.f. v. Executant. Executor. 2 s.m. v. Creator. Demiurg. Făuritor. înfăptuitor. Născocitor. Plăsmuitor. Realizator, săvârşitură s.f. (înv.) v. Isprăvire. Isprăvit1, încetare. încheiere. Sfârşire. Sfârşit1. Terminare. Terminat1. săzdânie s.f. (înv.) 1 (relig.) v. Creare. Creaţie. Facere. Geneză. Zidire. 2 (concr.; zool) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Fiinţă. Necuvântător. Vietate. Vieţuitoare (v. vieţuitor). sâcâi vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a supăra, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl sâcâie cu veşnicele ei lamentări. 2 (compl. indică oameni) a hărţui, a şicana, a surchidi, a ştrăpăţui, a ţuhăi, a ţurăi, <înv.> â molesta, a străgăni, a se juca. ///ace plăcere să-şi sâcâie subalternii. 3 (compl indică oameni) a bodogăni, a bombăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, a boscorodi, a dondăni, a prociti, a sucăli, a tolocăni, a socri, a cihăi, a cincăi, a ciocmăni, a hui, a morcoti, a morocăni, a moronci, a şondroli, a tolontăi, a turui, a ţăcăli, a ţuhăi, a cârâi, a ciocăni, a pisa, a pisălogi, a toca, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toata ziua îşi sâcâie soţul. A (despre senzaţii, stări fizice etc.; compl. indică fiinţe) a chinui, a jena, a necăji, a supăra, a ţine. De câteva zile îl sâcâie o tuse uscată. sâcâiâlă s.f. 1 agasare, enervare, excitare, iritare, plictisire, sâcâire, tracasare, erter-vaţie, exacerbare, zădărâre, supărare, <înv.> tribulare, martelaj, zgân-dărire, scurmare. 2 hărţuială, hărţuire, şicanare, surchideală, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit Sâcâiala subalternilor este o practicăm unele instituţii. 3 bodogăneală, cicăleală, cicălire, cicălit, dăscăleală, dăs-călitură, câră1, caterincă, morocăneală, socreală, şondroleală, <înv.; iron.> letopiseţ, pisălogeală, descântec, pisăgeală, ţăcăneală. Nu mai suport sâcâiala ta! 4 (fiziol) jenă, supărare. De câteva zile o tuse uscată îi provoacă o sâcâială permanentă. sâcâire s.f. agasare, enervare, excitare, iritare, plictisire, sâcâială, tracasare, enervaţie, exacerbare, zădărâre, supărare, <înv.> tribulare, martelaj, zgândărire, scurmare. Sâcâirea colegei a devenit o plăcere pentru el. sâcâit, -ă adj. I (despre oameni) 1 agasat, enervat, iritat, plictisit, supărat, tracasat, excedat, zădărât, zgândărit, oţetit. Sâcâit, a părăsit şedinţa pentru că nu mai putea suporta discuţiile inutile. 2 hărţuit, şicanat Tânăra sâcâită a fost nevoită să-şi părăsească serviciul. II (rar; mai ales despre copii) v. Jucăuş. Neastâmpărat Vioi. Zburdalnic. Zvăpăiat. sâcâitor, -oâre adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) agasant, enervant, iritant, plicticos, plictisitor, supărător, ambetant, <înv.> necăjitor, oripilant, păcătos, ancombrant, şucăritor. Dacă mai pui multe întrebări, rişti să devii sâcâitor. 2 (despre senzaţii, stări fizice sau psihice etc.) chinuitor, păcătos, rebel, supărător, <înv. şi pop.> necăjos, <înv.> penibil, tenace. Tuşea uscată este sâcâitoare. 3 (despre oameni) cicălitor, hurduit, necăjitor, păcălitor, pisălog, lătrător. Este o femeie sâcâitoare. II adv. (modal) agasant, enervant, supărător. Scaunul scârţâie sâcâitor. Plouă sâcâitor de mult. întreabă, sâcâitor, acelaşi lucru. sâcâldisi vb. IV. (turc.; înv.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. Violenta. 2 refl. (despre oameni) v. Plictisi. Urî. sâdeşcă s.f. (agric.; reg.) v. Vânturătoare (v. vânturător). sâhlâr s.n. (bot.; reg.) v. Hăţiş. Sihlă, sâhlărie s.f. (bot.; reg.) v. Hăţiş. Sihlă, sâhtişte s.f. (bot.; reg.) v. Hăţiş. Sihlă, sâi vb. IV. refl. (reg.) = sfii. sâlţă s.f. (înv.) v. Laţ1. sâmbătâr s.m. (relig.) sâmbătaş. Sâmbătarul este adeptul unei secte religioase care serbează ziua de sâmbătă sâmbătâş s.m. (relig.) sâmbătar. sâmbătă s.f. 1 (art.; relig.) sâmbăta Floriilor = sâmbăta lui Lazăr. Sâmbăta Floriilor este sâmbăta de dinaintea Floriilor; sâmbăta lui Lazăr = sâmbăta Floriilor; sâmbăta mare = sâmbăta Paştelui, sâmbăta Paştilor. Sâmbăta mare este sâmbăta din ajunul duminicii Paştilor; sâmbăta Paştelui = sâmbăta mare, sâmbăta Paştilor; sâmbăta Paştilor = sâmbăta mare, sâmbăta Paştelui; sâmbăta morţilor=sâmbăta moşilor = moşii (v. moş), ziua moşilor (v. zi), moşii de câmelegi (v. moş), moşii de hranghel (v. moş), moşii de iarnă (v. moş), moşii de Rusalii (v. moş), moşii de toamnă (v. moş), moşii Duminicii Mari (v. moş), moşii Rusaliilor (v. moş). în sâmbetele morţilor se fac slujbe speciale de pomenire pentru cei morţi; sâmbăta părinţilor = sâmbăta plăcintelor. Sâmbăta părinţilor este sâmbăta care precedă Lăsatul secului; sâmbăta plăcintelor = sâmbăta părinţilor. 2 (relig.; la mozaici) sabat, şabăs. Sâmbăta este ultima zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare. 3 (înv.) v. Săptămână. sâmbovmă s.f. (bot.) Celtis australis; mierea-ursului (v. miere). sâmbră vb. I. refl. recipr. (înv.; despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2. sâmbrâr s.m. (reg.) v. Asociat Părtaş. Tovarăş. sâmbrâş s.m. (înv. şi reg.) v. Asociat. Părtaş. Tovarăş. sâmbră s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Asociaţie. Asociere. întovărăşire. Tovărăşie. 2 (înv. şi reg.; şi sâmbră în plug) simbrie. Sâmbra este o întovărăşire în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru vârâtul oilor. 3 (reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 4 (reg.) v. Cost1. Preţ. Valoare, sâmbrăli vb. IV. refl. recipr. (reg; despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2, sâmbrălui vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2, sâmbrăşie s.f. (reg.) v. Asociaţie. Asociere, întovărăşire. Tovărăşie, sâmburâr s.m. (ornit.; reg.) v. Botgros. Cireşar (Coccothraustes coccothraustes). sâmburâş s.m. (bot.) sâmburel, sâm-buruţ. sâmbure s.m. 11 (bot.) sămânţă. îşi cumpără câteva pungi cu sâmburi de floarea-soarelui. 2 (bot.; reg.) v. Miez. 3 (bot.; reg.) sâmbure defagv. Jir. 4 (fiz.; înv.) v. Nucleu. Nucleu atomic. II fig. 1 fărâmă, fir, pic1, picătură, pişcătură, strop, sămânţă. Nu a rămas niciun sâmbure din brânza abia cumpărată. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bob1, dram, fărâmă, fir, grăunte, pic1, picătură, sămânţă, scânteie, strop. Nu are niciun sâmbure de mulţumire. 3 embrion, germen. Lucrarea pe care şi-au propus-o este încă în fază de sâmbure. 4 început, obârşie, origine, provenienţă, sorginte, sursă, izvor, rădăcină, scutec, fântână. Limba română are sâmbure daco-latin. 5 esenţă, fond, materie, inimă, măduvă, miez, nucleu, sămânţă. încearcă să pătrundă sâmburele lucrurilor. Umorul şi autoironia constituie sâmburele personalităţii sale. 6 (rar) v. Interior. Pântece. Sân. sâmburii s.m. (bot.) sâmburaş, sâm-buruţ. sâmburos,-oâsă s.f.,adj. 1 s.f. (bot.) drupa-cee. Prunul este o sâmburoasâ. 2 adj. fig. (rar, mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenibr) v. Consistent Deosebit Important însemnat. Mare1. Monumental. Notabil. Preţios. Remarcabil. Semnificativ. Serios. Substanţial. Temeinic. Valoros, sâmburuţ s.m. (bot.; reg.) v. Sâmburaş. Sâmburel. sâmceâ s.f. 1 (reg.) v. Stricnea. 2 (la pl. sâmcele-, reg.; şi sâmcele de ziuă) v. Zori1, sâmcelât, -ă adj., s.n. 1 adj. (înv.; despre obiecte) v. Ascuţit2. Tăios. 2 s.n. (reg.) v. Zori1. sâmcelos sâmcelos, -oăsă adj. (înv.; despre obiecte) v. Ascuţit2. Tăios. sân s.m., s.n. I 1 s.m. (anat.; la femei) mamelă, piept, ţâţă, plămân, airbag, amortizor, balcon, balon1, bidon, pectoral, pepenaş, uger. 2 s.n. piept. Strânge copilul la sân. 3 s.n. (anat.; înv. şi pop.) v. Mitră. Uter. 4 s.n. (pese.; reg.) v. Matcă. Matiţă. 5 s.n. (geomorf.; înv.; adesea cu determ. „de mare) v. Golf. II s.n. fig. 1 (ca sediu al stărilor şi trăirilor sufleteşti, al sentimentelor, al virtuţilor, al vieţii etc.) inimă, suflet, piept. Reuşita copiilor în viaţă i-a umplut sânul de bucurie şi de mulţumire. Când rămâne singură în casă, stă cu frica în sân. Dorul de casă i-a pătruns adânc în sân. 2 interior, pântece, sâmbure. Geologii forează sânul pământului. 3 mijloc. Cel mai bine se simte în sânul familiei. sâneăţă s.f. (milit.; înv. şi reg.) 1 v. Flintă. 2 v. Puşcă. sâneţâr s.m. (milit.;înv. şi reg.) < înv. şi reg.> sâneţaş. Sâneţarii erau ostaşii înarmaţi cu sâneţe. sâneţaş s.m. (milit.;înv. şi reg.) < înv. şi reg. > sâneţar. sânge s.n. 11 (biol.) <înv. şi pop.> zeamă, zeamă roşie, borş, bulion, muştar, turnesol. îi curge sânge din nas. 2 (biol.) rasă1, viţă. Calul este de sânge arab. 3 familie, neam, rădăcină. Se vede clar, după trăsături, că este din sângele nostru. 4 (med. vet.; la vite, la cai şi la oi; pop.; şi sânge grabnic, sânge lin) sânger, sângerare, sângerătură, sângereală. Sângele se manifestă prin lipsa poftei de mâncare, prin somnolenţă, respiraţie grea, răcirea urechilor etc. 5 (med, med. vet.; reg.) sânge mohorât v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă. 6 (filos.; în opoz. cu „spirit”; înv.) v. Materie. 7 (jur.; înv.; astăzi poetic) v. Asasinat1. Crimă. Homicid. Moarte. Omor. Omorâre. Omucidere. Ucidere. 8 (înv.; astăzi poetic) v. Camaj. Masacru. Măcel. Omor. II 1 (bot.) sân-ge-a-nouă-fraţi = sânge-de-nouă-fraţi = (art.) sângele-dracului = sângele-zmeului = <înv.> sânge-de-godie, (art.) sângele-dragonului. Sângele-a-nouă-fraţi este un produs vegetal răşinos, folosit pentru mirosul plăcut pe care îl degajă prin ardere sau, în medicina populară, ca praf dizolvat în alcool ori în diferite uleiuri vegetale; (art.) sângele-voinicului = a Lathyrus odoratus; indruşaim, latir, sânge-de-voinic, floare-de-mazăre, hă-răgică, măzărată (v. măzărat), măzărean, măzărică, măzăriche, măzăroi, măzăruică, oreşniţă, pejmă; b Nigritella rubra; musucel; c Nigritella nigra; musucel, puţoi; d (reg.) v. Oreşniţă (Lathyrus tuberosus); e (reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus); (rar) sânge-de-voinic v. Indruşaim. Latir. Sângele-voinicului (Lathyrus odoratus); (înv.) sânge-de-godie = (art.) sângele-dragonului v. Sânge-a-nouă-fraţi. Sânge-de-nouă-fraţi. Sângele-dracului. Sângele-zmeului. 2 (vinif; pop.) sânge de iepure = (art.) sângele Domnului v. Vin roşu. 3 (fam.) sânge de prună v. Ţuică. 4 (vinif; înv.) sânge de ouă v. Vin. III fig. 1 ascendenţă, obârşie, origine, extracţie. Are sânge polonez. Fata are sânge modest. 2 viaţă. Militarii îşi apără ţara cu sângele lor. Şi-ar fi dat şi sângele pentru a se face bine copilul ei. 3 jertfa, sacrificiu. Lupta pentru libertate cere sânge. 4 (adesea constr. cu vb. ca „a-şipăstra”, „a-şi pierde') sânge rece = calm2, cumpăt, fire, stăpânire stăpânire de sine, răceală. în situaţii critice nu-şi pierde sângele rece. sângeâp s.m. (zool; înv.) 1 v. Bursuc. Viezure (Meles meles). 2 v. Dihor. Dihor-comun. Dihor-de-câmp. Dihor-negru-de-uscat. Di-hor-puturos (Putorius putorius). 3 v. Jder (Martes martes). 4 v. Veveriţă (Sciurus vulgaris). sângeăpă s.f. (reg.) v. Cinzeacă, sângecli vb. IV. tr. (înv.; compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţâri etc.) v. Jefui. Prăda, sângeoi subst. (culin., ind. alim.; reg.) v. Sângerete. sângepi'u, -ie adj. (înv.; despre culori, obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. sânger s.m., s.n., adj. I s.m. (bot.) 1 Comus sanguinea; lemn-pucios, sângerel, sân-ginel. 2 (reg.) v. Salbă-moale. Vonicer (Evonymus europaeus). 3 (reg.; şi sânger-pătat) v. Iarbă-împuşcată (Hypochoeris maculata). II s.n. (med. vet.; la vite, la cai şi la oi; reg.) v. Sânge. Sânge grabnic. Sânge lin. III adj. (înv.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman, înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent, sângera vb. 1.11 tr., intr. a (se) înroşi, a (se) însângera, a (se) roşi, <înv. şi reg.> a (se) mohorâţi, a cruşi, <înv.> a crunta, a (se) încrunta, a purpura, a (se) rubina. Rana i-a sângerat şi sângele a început să se prelingă. 2 intr., refl. (med vet.; pop.; despre vite, cai, oi etc.) a se însplina, a se însplinoşa. Vitele sângerează, adică li se umflă splina. 3 tr. (med. vet.; pop.; compl. indică vite, cai, oi etc.) a stricni1. Zootehnicianul sângerează vita pentru a o vindeca de sânge. II tr. fig. a împurpura, a înroşi, a incendia, a însângera. Când răsare, soarele sângerează cerul. sângerare s.f. 11 (med., med. vet.) hemoragie, hemoree, pierdere de sânge, sângerat1, <înv. şi reg.> sângerătură. A murit în urma accidentului, din cauza unei puternice sânge-rări interne. 2 însângerare, sângerat1, <înv. şi reg.> sângerătură, <înv.> cruntare, încruntare. Sângerarea ranei s-a produs după julirea ei din neatenţie. 3 (med. vet.) <înv.> sângerată (v. sângerai?). Sângerarea este luarea de sânge în scop terapeutic sau pentru efectuarea anumitor analize medicale. 4 (med. vet.; la vite, la cai şi la oi; reg.) v. Sânge. Sânge grabnic. Sânge lin. 5 (înv.) v. Camaj. Masacru. Măcel. Omor. II fig. înroşire, însângerare. Sângerarea cerului apare la răsăritul soarelui. |1610 sângerâriţă s.f. (bot.; reg.) v. Coada-zmeului (v. coadă). Şerpariţă (Calla palustris). sângerat1 s.n. (rar) 1 (med.; med. vet.) v. Hemoragie. Hemoree. Pierdere de sânge. Sângerare. 2 v. însângerare. Sângerare. sângerat2, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) însângerat, sângerând, <înv. şi reg.> sângios, <înv.> cruntat, încruntat, sângeratic, sângerător, sângeros. Sângerat, accidentatul este dus de urgenţă la spital. 2 (despre ochi) congestionat, injectat, înroşit, însângerat, roşcat, roşit, roşu, sângeros. Ochii sângeraţi îi trădează oboseala. 3 (înv. şi pop.; despre excreţii fiziologice, lichide, materii etc.) v. Sângeriu. II adj. fig. 1 roşu-aprins, însângerat, sângeros. îi întinde un trandafir sângerat. 2 (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşu. Sângeriu. III s.f. (med. vet; înv.) v. Sângerare. sângeratic, -ă adj. (înv.) 11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. însângerat. Sângerat2.2 (despre excreţii fiziologice, lichide, materii etc.) v. Sângeriu. 3 (despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 4 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) v. Aprig. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit, încrâncenat. îndârjit. înverşunat. Nepotolit. Sângeros. Vajnic. Violent. II fig. (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşu. Sângeriu, sângerător, -oăre adj. (înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. însângerat. Sângerat2. sângerătură s.f. 1 (med, med. vet.; înv. şi reg.) v. Hemoragie. Hemoree. Pierdere de sânge. Sângerare. 2 (înv. şi reg.) v. însângerare. Sângerare. 3 (med. vet; la vite, la cai şi la oi; reg.) v. Sânge. Sânge grabnic. Sânge lin. sângerând, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre răni, plăgi) deschis, necicatrizat, netămăduit, nevindecat, viu. Deşi tratată, rana rămâne încă sângerândă 2 (astăzi rar, despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. însângerat Sângerat2, sângereălă s.f. (med. vet; la vite, la cai şi la oi; reg.) v. Sânge. Sânge grabnic. Sânge lin. sângereăsă s.f. (bot.; reg.) v. Sorbestrea (Sanguisorba officinalis). sângerai s.m. (bot.; reg.) v. Sânger (Comus sanguinea). sângerete s.m. (culin., ind. alim.) 1 gâlbaş, groiză, măietic, păsătic, pungă, sângeoi, tişcă, trandafir, vireş, <înv.> lucanică. Sângere-tele este preparat în casă mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă. 2 (reg.) v. Caltaboş. 3 (reg.) v. Câmat. 4 (reg.) v. Salam, sângeri'că s.f. (bot.) 1 Scleranthus perennis; sinceriţă. 2 (reg.) v. Buruiana-surpăturii (Scleranthus annuus). 3 (reg.) v. Feciorică (Herniaria glabra sau Herniaria incana). 4 (reg.) v. Sorbestrea (Sanguisorba officinalis). sângeriu, -ie adj. 1 (despre excreţii fiziologice, lichide, materii etc.) sangvinolent, <înv. 1611 | sârb şi pop.> sângerat2, <înv.> sângeratic, sângeros. Bolnavul are sputa sângerie. 2 (despre culori, obiecte, materiale etc.) roşu, sangvinolent, roibat, sângiu, varoş, sângerat2, sângeratic, sângeros. îi place foarte mult culoarea sângerie. Şi-a cumpărat o pălărie sângerie. La fereastra camerei sunt ghivece cu muşcate sângerii. sângeros, -oâsă adj., adv., s.f. I adj. 1 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, tiran, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om sângeros şi ursuz. Este sângeroasă la mânie. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, subuman, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime sângeroasă. 3 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, nepotolit, vajnic, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă sângeroasă. 4 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, teribil, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru 0 crimă sângeroasă. 5 (înv.; despre oameni sau despre firea lor) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. 6 (psih.; înv.; despre oameni sau despre temperamentul br) v. Sangvin. Sangvinic. 7 fig. (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) batjocoritor, injurios, insultător, jignitor, ofensant, ofensator, vexant, vexatoriu, sângeros, tare, împungător, atingător. în timpul altercaţiei i-a adresat cuvinte sângeroase. II adj. 1 (rar; despre ochi) v. Congestionat. Injectat, înroşit. însângerat. Roşcat. Roşit. Roşu. Sângerat2. 2 (înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. însângerat. Sângerat2. 3 (înv.; despre excreţii fiziologice, lichide, materii etc.) v. Sângeriu. 4 fig. (înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşu. Sângeriu. 5 fig. (înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. însângerat. Roşu-aprins. Sângerat2. III adv. (modal) aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, violent, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se poartă sângeros cu adversarii. IV s.f. (bot.; reg.) v. Ruşuliţă (Hieracium aurantiacum). sânginel s.m. (bot.; reg.) v. Sânger (Cornus sanguinea). sângios, -oâsă adj. 1 (înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. însângerat. Sângerat2.2 (psih.; înv. şi reg.; despre oameni sau despre temperamentul br) v. Sangvin. Sangvinic. 3 (înv.; despre oameni sau despre firea br) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. sângiu, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşu. Sângeriu, sânişor s.m., s.n. 1 s.m. (anat.) pieptişor, pieptuleţ, pieptuţ, sânuleţ, sânuţ, ţâţică, ţâţişoară, ţâţucă, ţâţuţă. 2 s.n. (geomorf.; înv.) v. Golfuleţ. sânoâsă adj. f. (înv.; despre femei) v. Piep-toasă (v. pieptos). sânt, sântă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (mai ales în relig. creştină; înv. şi pop.) v. Celest. Ceresc. Divin. Dumnezeiesc. Sfânt. Veşnic. 2 (art.; relig. creştină; înv. şi pop.; nm. pr.) Sântul Duh v. Sfântul Duh (v. sfânt). Sfântul Spirit (v. sfânt). 3 (relig.; înv. şi reg; despre cărţi, obiecte, podoabe etc.) v. Bisericesc. Religios. Sfânt. 4 (relig.; înv. şi reg.) v. Sacral1. Sacrosanct. Sacru. Sfânt. 5 (înv. şi reg.; despre drepturi, jurăminte etc.) v. Intangibil. Inviolabil. Sacral1. Sacramental. Sacrosanct. Sacru. Sfânt. 6 (înv.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale br) v. Candid. Cast. Feciorelnic. Fecioresc. Inocent. Neprihănit. Nevinovat. Pudic. I11 s.m., s.f. (relig. creştină; înv. şi pop.) v. Sfânt. 2 s.m.,s.f. (relig. creştină; înv. şi pop.; urmat de un nm. pr.) v. Sfânt. 3 s.m. (art. Sântul; relig.; pop.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcu-noscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţele-gătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputer-nicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). 4 s.m. (relig. creştină; reg.) v. Martir2. Mucenic2. sântuleţ s.m. (relig.; înv. şi pop.) v. Sfântuleţ. Sfinţişor. sânţenie s.f. (relig.; înv. şi pop.) v. Dumnezeire. Sacralism. Sacralitate. Sanctitate. Sfinţenie. sânţi vb. IV. tr. (relig.; înv.; compl. indică clerici) v. Consacra. Hirotoni. Hirotonisi. Ordona. sânţi'e s.f. (înv.) 1 v. Sfinţenie. 2 (art. sânţia; bis.; urmat de un adj. pos.) v. Sfinţia (v. sfinţie). sânţîre s.f. (înv.) 1 (relig.) v. Consacrare. Hirotonie. Hirotonire. Hirotonisire. 2 v. Sfinţire1. Sfinţit1. sânţft, -ă adj. (relig.; înv.; despre clerici) v. Consacrat. Hirotonisit. Hirotonit, sânuleţ s.n. (anat.) pieptişor, pieptuleţ, pieptuţ, sânişor, sânuţ, ţâţică, ţâţişoară, ţâţucă, ţâţuţă. sânuţ s.m. (anat.; rar) v. Pieptişor. Pieptuleţ. Pieptuţ. Sânişor. Sânuleţ. sânzalău subst (ţes.; reg.) lătunoi, mânz, mânzălău, mânzoc, otic, otinc, turnătoare (v. turnător), urioc. Sânzalăul este firul de urzeală care nu a trecut prin iţe şi prin spată. sânzănioâră s.f. (bot.; reg.) v. Drăgaică. Sânziană (Galium verum). sânziână s.f. I (la pl. sânziene) 1 (relig. creştină; nm. pr.) Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (v. naştere), Drăgaica (v. drăgaică). Sânzienele se celebrează la 24 iunie. 2 (mitol. pop.; pop.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). II (bot.) 1 Galium verum; drăgaică, floarea-lui-Sântion (v. floare), floarea-lui-Sf. Ion (v. floare), sânzănioâră, smântânică, tămâiţă. 2 Galium rotundifolium; floa-rea-Sfântului-Ion (v. floare), răcovină. 3 sânziană-albă = Galium mollugo; drăgaică, beteala-reginei (v. beteală), mimică; (la pl.) sânziene-albe = Asperulaglauca; sânzie-ne-de-toamnă; sânziene-de-grădină = Soli-dago canadensis; drăgaică, năvalni-cul-ăl-mare (v. năvalnic), sălcioară; sânzie-ne-de-pădure = a Asperula odorata; vinariţă, mama-padurii (v. mamă), sculătoare (v. sculâtor), tămâioasă (v. tămâios), vinarie, vinăriţă, vineriţă; b (reg.) v. Cucută-de-pă-dure (Galium schultesii); sânziene de toamnă = Asperula glauca; sânziene-albe. 4 (înv. şi reg.; şi sânziană-galbenă) v. Turiţă (Galium aparine). 5 (reg.) v. Creţuşcă (Filipendula ulmaria). 6 (reg.) v. Cuişoară. Cuişoară-de-gră-dină. Garoafe (Dianthus caryophyUus). 7 (reg.) v. Floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 8 (reg.) v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). 9 (reg.) v. Smântânică (Galium cruciata). sârb, sârbă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. sâr-boaică, <înv.> sârbac, sârbcă, sârbotei. Sârbii au capitala la Belgrad. 2 s.m., s.f. iugoslav. Sârbii au locuit într-un stat dispărut în prezent din Europa. 3 s.f. (j.folc.) sârbească (v. sârbesc), sârboaică, sârbscă. Sârba se joacă în cerc. 4 s.f. (reg.) v. Jiletcă. Vestă. 5 s.m. (impr.) v. Bulgar. II adj. 1 sârbesc. Milorad Pavic a fost un cunoscut poet, prozator şi istoric sârb. Cunoaşte foarte bine viaţa comunităţilor sârbe din România. 2 sârbesc, sârbac |1612 iugoslav. Războiul de eliberare naţională a Iugoslaviei afost purtat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial între rezistenţa sârbă şi puterile Axei. sârbac s.m. (înv.) v. Sârb. sârbărie s.f. (reg.) sârbie. Sârbăria este grădina de legume cultivată de sârbi. sârbcă s.f. (înv.) v. Sârbă (v. sârb). Sârboaică. sârbesc, -eăscă adj., s.f. I adj. 1 sârb. 2 sârb, iugoslav. 3 (relig.; reg.) v. Gre-co-oriental. Greco-răsăritean. Ortodox. Răsăritean. 4 (înv.; mai ales despre cărţi, texte, cuvinte) v. Slavon. Slavonesc. II s.f. (j. folc.; reg.) v. Sârbă (v. sârb). sârbeşte adv. (modal; înv.) v. Slavoneşte. sârbie s.f. (reg.) sârbărie. sârbo-croâtă s.f. (lingv.) limbă sârbo-croată. Sârbo-croata este limba slavă vorbită de sârbi şi de croaţi în fostul spaţiu iugoslav. sârboâică s.f. 1 sârbă (v. sârb), <înv.> sârbcă. Prietenul lui s-a căsătorit cu o sârboaică. 2 (j. folc.; reg.) v. Sârbă (v. sârb). sârbotei s.m. (peior.) v. Sârb. sârbscă s.f. (j.folc.; reg.) v. Sârbă (v. sârb). sârdâr s.m. (bot.; reg.) v. Iederă (Hedera helix). sârg s.n. 1 bunăvoinţă, râvnă, silinţă, zel, <înv.> proeresis, proerisit. Munca şi sârgul au stat la baza acestei performanţe. 2 (pop.) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Labori ozitate. Neoboseală. Râvnă. Sârguinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. sârghie s.f. (reg.) v. Masă1. Tarabă. Tejghea, sârgul vb. IV. refl., intr. (despre oameni) 1 (pop.) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma. 2 (înv.) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2. sârguiălă s.f. (înv.) 1 v. Grabă. Stringenţă. Urgenţă. Zor. 2 v. Efort. încercare. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. 3 v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Labori ozitate. Neoboseală. Râvnă. Sârguinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. sârguincios, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) activ, harnic, industrios, laborios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguitor, silitor, străduitor, vrednic, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sâmic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană sârguincioasă. 2 (despre oameni sau despre acţiuni manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neobosit, neostenit, perseverent, sârguitor, silitor, stăruitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. Este un sârguincios cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă sârguincioasă pentru a-şi finaliza lucrarea. II adv. (modal) sârguitor, zelos. Elevul îşi face sârguincios temele. sârguinţă s.f. 1 ardoare, avânt, hărnicie, laboriozitate, neoboseală, râvnă, silinţă, strădanie, străduinţă, tenacitate, vrednicie, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligen-ţă2, nepregetare* osârdie, osârdnicie, osârdu-inţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârgu-ială, spornicie, zilos. 2 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, râvnă, sforţare, silinţă, stăruinţă, strădanie, străduinţă, zel, intrepiditate, perseveraţie, osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu sârguinţă. sârguitor, -oăre adj., adv. kfăj. 1 (despre oameni) activ, harnic, industrios, laborios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguincios, silitor, străduitor, vrednic, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sârnic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neobosit, neostenit, perseverent, sârguincios, silitor, stăruitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. II adv. (modal) sârguincios, zelos. sârjiţă s.f. (agric.; înv. şi reg.) <înv. şi reg.> sârjoacă, <înv.> îndoitură. Sârjiţa este un lan de grâu în care creşte şi secară. sârjoacă s.f. (agric.; înv. şi reg.) <înv. şi reg.> sârjiţă, <înv.> îndoitură. sârmăci s.m. (muz., milit.; înv.) 1 v. Surlaş. 2 v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist, sârmă s.f. 11 <înv. şi reg.> tel, drot. Gardul este făcut din plasă de sârmă, fixată între pari. 2 sârmă ghimpată = sârmă cu ghimpi. închisoarea era împrejmuită cu un gard din sârmă ghimpată; sârmă de frecat parchetul = sârmă de parchet; sârmă de parchet = sârmă de frecat parchetul. Femeia de serviciu curăţă parchetul cu o sârmă de parchet; (rar) sârmă cu ghimpi v. Sârmă ghimpată. 3 (reg.) v. Coroană. Diademă. 4 (reg.) v. Panglică. 5 (la obiecte de încălţăminte; reg.) v. Şiret1. 6 (înv.) v. Filigran. II (iht.; reg.) v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). sârmea1 s.f. (chim.; înv.) v. Antimoniu. Stibiu. sârmeă2 s.f. (gosp.; reg.) v. Bătător. Tel. sârmâs, -oăsă adj. 1 (despre barbă, mustăţi etc.) înţepător, ţepos. Are mustăţi sârmoase. 2 (reg.; despre oameni) v. Dificil. Mofturos. Năzuros. sârmuliţă s.f. 1 sârmuşoară. S-a zgâriat la picior într-o sârmuliţă. 2 (bot.; reg.) v. Orzoai-că-de-baltă (Vallisneria spiralis). 3 (iht.; reg.) v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). sârmuşoară s.f. sârmuliţă. sârnic1 s.n. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. sârnic2, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, sârsăică s.f. (bot.; reg.) v. Trestie-de-câmp (Calamagrostis epigeios). sârviăn s.m. (reg.) v. Zarzavagiu. sâsâi1 s.n. (constr.; reg.) sâsâiac. Sâsâiul este un hambar din scânduri sau din nuiele împletite, folosit pentru păstrarea cerealelor (în special a porumbului). sâsâP vb. IV. intr. 1 (despre unele animale, păsări sau insecte) a fâsâi, a şâşâi, a şuiera, a gâsâi. Şerpii sâsâie. 2 (despre oameni) a şişcăvi. Bărbatul sâsâie printre dinţi. 3 (mai ales despre lemne verzi, cetină) a fâsâi. Lemnele sâsâie în sobă. 4 (rar; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. sâsâiăc s.n. (constr.; reg.) sâsâi1. sâsâiălă s.f. 1 fâsâială,fâsâire, fâsâit, fâsâitură, sâsâire, sâsâit1, sâsâitură, şuier, şuierat1, şuierătură. Sâsâiala şerpilor este înfricoşătoare. 2 pelticeală, pelticie, sâsâit1, sâsâitură, cepelegie. Sâsâiala este defectul omului peltic. 3 sâsâire, sâsâit1, sâsâitură. în timpul unui spectacol, pentru a se face linişte atunci când unele persoane vorbesc cu voce tare, se aud sâsâieli. sâsâire s.f. 1 fâsâială, fâsâire, fâsâit, fâsâitură, sâsâiălă, sâsâit1, sâsâitură, şuier, şuierat1, şuierătură. 2 sâsâiălă, sâsâit1, sâsâitură. 3 (rar) v. Fâşâială. Fâşâire. Fâşâit. Fâşâitură. Foşnet. Foşnire. Foşnit. Foşnitură. sâsâit1 s.n. 1 fâsâială, fâsâire, fâsâit, fâsâitură, sâsâiălă, sâsâire, sâsâitură, şuier, şuierat1, şuierătură. 2 pelticeală, pelticie, sâsâiălă, sâsâitură, cepelegie. 3 sâsâiălă, sâsâire, sâsâitură. sâsâit2, -ă adj., adv., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) peltic, cepeleag, limbos, limbut, şişcav, şişcăvit. Prietena ei este sâsâită, adică pronunţă „s” în loc de „ş”. 2 s.m., s.f. peltic. Sâsâiţii vorbesc în vârful limbii. 3 adv. (modal) peltic. Prietena lui vorbeşte sâsâit. sâsâitură s.f. 1 fâsâială, fâsâire, fâsâit, fâsâitură, sâsâiălă, sâsâire, sâsâit1, şuier, şuierat1, şuierătură. 2 sâsâire, sâsâiălă, sâsâit1. 3 pelticeală, pelticie, sâsâiălă, sâsâit1, cepelegie. 4 sâsâiălă, sâsâire, sâsâit1. scabie s.f. 1 (med., med. vet.; la oameni, la animale şi la păsări) acarioză, râie, parhal, parhă, rapăn1, râială, scărpineală, zgai-bă. Scabia este o boală contagioasă. 2 (bot.; înv.) v. Scabioasă (v. scabios) (Scabiosa). 3 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). scabios,-oăsă adj.,s.f. 1 adj. (med, med. vet.; despre oameni, animale şi păsări) râios, răpănos, râiat. Medicul a descoperit în şcoală doi copii scabioşi. Animalele scabioase sunt tratate de medicul veterinar. 2 s.f. (bot.) Scabiosa; <înv.> scabie. scabros, -oăsă adj. 1 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfirânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scârbos, trivial, vulgar, scatologic, 1613| scamă măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, buruienos, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii scabroase. 2 fig. {înv.; despre probleme, situaţii, circumstanţe etc.) v. Anevoios. Delicat Dificil. Gingaş. Greu. Ingrat. scabrozitate s.f. imoralitate, impudicitate, impudoare, incovenienţă, indecenţă, licen-ţiozitate, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, pornografie, trivialitate, vulgaritate, licenţă, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, parşivenie, spurcăţenie, <înv.> măscăritură, măscămicie, scurilitate, devergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru scabrozitatea exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus scabrozitatea la extrem. scadenţă s.f. (fin., econ.) termen, roc, <înv.) diorie, vadea, vreme, vreme cu soroc. Scadenţa poliţei este la 15 februarie. Când ai scadenţă la bancă? scafandrier s.m. acvanaut, cufundător, plonjor, scafandru. scafandru s.m. acvanaut, cufundător, plonjor, scafandrier. Scafandrul este specializat în lucrări sub apă. scafă s.f. 1 {gosp.) căuş, <înv. şi reg.) cauc, pălămidă1, sita-zânelor (v. sită), spin-alb, spin-măgăresc, spinul-cerbului (v. spin). 2 Carduus nutans, ciulin, scaiete, buruiana-zme-ului (v. buruiană), mărăcini (v. mărăcine), samcă, spin-albastru, spin-de-mucedă, spin-vânăt, spinul-vântului (v. spin), şipul-vân-tului (v. şip2); scai-galben = Centaurea solsti-tialis; pălămidă1, vădană (v. vădan), zglăvoc-galben; scai-ghimpos = Centaurea calcitrapa; ghimpe1, scaiete, pasul-dro-piei (v. pas2), scai-mărunt, scai-voinicesc, scaiul-dracului, ştevie-de-hat, vădană (v. vădan); (art.) scaiul-dracului = a Eryngium campestre; pălămidă1, scai-mare, scai-muced, scai-voi-nicesc, sita-zânelor (v. sită), spin-alb, spin-măgăresc, spinul-cerbului (v. spin). 2 Carduus nutans; ciulin, scai, arici1, căpăţânoasă (v. căpăţânos), măciuca-ciobanului (v. măciucă), scai-gogoneţ, scai-rotund, scai-rotunjor. 4 Centaurea calcitrapa; ghimpe1, pasul-dropiei (v. pos2), scai-ghimpos, scai-mă-runt, scai-voinicesc, scaiul-dracului, şte-vie-de-hat, vădană (v. vădan). 5 Carduus kemeri; spin, scalp. Scalparea duşmanului era, în trecut, un procedeu obişnuit la indienii luptători din America. scalpete s.m. (arg.) v. Huligan, scamator s.m. 1 iluzionist, prestidigitator, cabaz. Iosefini a fost un celebru scamator român. 2 fig. escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şnapan, hocus-pocus, panglică-rie, stramă, stramiţă. Când iese din atelierul de croitorie este plin de scame. 2 (colect.) <înv.) destrămătură, destră- scamnie 11614 mătură de pânză, şarpie. Scamele se întrebuinţau, în trecut, la pansamente, în loc de vată sau de tifon. 3 [colect.; anat.; rar) v. Puf. 4 (colect.; bot.; rar; la unele plante sau la fructe) v. Lanugo. Puf. 5 (reg.) v. Vată. 6 (reg.) Rumegătură. Rumeguş. 7 (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). scamnie s.f. (reg.) 1 v. Scaun. 2 v. Bancă1, scamonee s.f. (farm.) scamoniu. Scamoneea este folosită în medicină ca purgativ. scamoniu subst. (farm.; rar) v. Scamonee. scanare s.f. scanat. în unele centre de xeroxare se execută şi scanări de texte. scanat s.n. scanare. scandal s.n. 11 scenă, cancan2, caterincă, ţesală, ţigăneală, ţigănie. Este penibil să faci scandal în public. în restaurant afost un scandal de o violenţă neobişnuită. 2 gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăndănaie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neodihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era un scandal de nedescris. 3 (înv. şi reg.) v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. 4 (înv. şi reg.) v. Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stingherire. 5 (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 6 (înv.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 7 (înv.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. II (fam.) v. Portjartier. scandalagioaică s.f., adj. arţăgoasă (v. arţăgos), certăreaţă (v. certăreţ), gâlcevitoare (v. gâlcevitor), vociferantă (v. vociferant), <înv. şi pop.> zavragioaică, ţâfnoasă (v. ţâfnos), zurbagie (v. zurbagiu), pricinaşă (v. pricinaş), rânzoasă (v. rânzos), <înv. şi reg.> sfadnică (v. sfadnic), sfadalnică (v. sfădalnic), sfadicioasă (v. sfă-dicios), dâcoasă (v. dâcos), dârzoasă (v. dârzos), gâlcevoasă (v. gâlcevos), hurduită (v. hurduit), poravă (v. porav), potcaşă (v. potcaş), pricinelnică (v. pricinelnic), pri- cinoasă (v. pridnos), scandaloasă (v. scandalos), sfadăioasă (v. sfădăios), sfadăreaţă (v. sfădăreţ), sfadăuşă (v. sfădăuş), truşnită (v. truşnit), ţambricoasă (v. ţambricos), <înv.> arţăgaşă (v. arţăgaş), certaşă (v. certaş), gâlcevicioasă (v. gâlcevicios), nespravnică (v. nespravnic), pricelnică (v. pricelnic), pricioasă (v.pricios), pricitoare (v. pricitor), sfadace (v. sfădaci), sfaditoare (v. sfăditor), băjjaasă (v. băţos), clonţoasă (v. clonţos), ţăndăroasă (v. ţăndăros), scorţoasă (v. scorţos), aţoasă (v. aţos), colţată (v. colţat), dinţată (v. dinţat), năpârcoasă (v. năpârcos). Vecina este cam scandalagioaică. scandalagiu adj., s.m. arţăgos, certăreţ, gâlcevitor, vociferant, <înv. şi pop.> zavragiu, ţâfnos, zurbagiu, pricinaş, rânzos, sfadnic, sfadalnic, sfadicios, cârgiogar, dâcos, dârzos, gâlcevos, hurduit, limujder, porav, potcaş, pricinelnic, pricinos, scandalos, sfadăios, sfadăreţ, sfadăuş, truşnit, ţambricos, <înv.> arţăgaş, certaş, gâlcevicios, nespravnic, pricelnic, pricios, pricitor, sfadaci, sfaditor, băţos, clonţos, colţos, ţăndăros, scorţos, aţos, colţat, dinţat, năpârcos. Vecinul este cam scandalagiu. scandalisi vb. IV. (înv.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Indigna. Revolta. Scandaliza. 2 refl. (despre oameni) v. Jena. Ruşina. Sfii. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Mira1. Nedumeri, scandaliza vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) indigna, a (se) revolta, a se răzvrăti, <înv.> a (se) scandalisi, a (se) scăndăli, a răscula. Atitudinea indecentă a băiatului i-a scandalizat pe toţi. S-a scandalizat când a auzit că afost învinovăţit pe nedrept. scandalizare s.f. 1 indignare, revoltare, revoltă, indignaţie, răzvrătire, oţă-râre, oţăreală, <înv.> oţărime, răscoală. Atitudinea indecentă a băiatului a produs scandalizarea celor de faţă. 2 (cu sens atenuat) epatare, siderare, stupefacţie, stupefiere, şocare, uimire, uluială, uluire. Promovează un gen de publicistică de senzaţie, care urmăreşte scandalizarea publicului. scandalizat -ă adj. (despre oameni) indignat, revoltat. Persoanele scandalizate de atitudinea indecentă a băiatului au cerut pedepsirea acestuia. scandalos, -oăsă adj. 11 (despre atitudini, gesturi etc. ale oamenilor) incalificabil, neca-lificabil, revoltător, <înv. şi reg.> scăndălicios, <înv.> revoltant Tânărul are un comportament scandalos faţă de colege. Este de un individualism scandalos. 2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) ruşinos. Gestul băiatului afost scandalos. Disputa dintre aceşti doi maeştri ai condeiului este scandaloasă. 3 (reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. II fig. (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, umflat, usturător. A plătit o sumă scandaloasă pentru un autoturism. scandare s.f. scandat, <înv.> scanzie. Actorul este un adevărat maestru în scandarea versurilor latine şi greceşti. scandat s.n. scandare, <înv.> scanzie. scandinav, -ă adj. scandinavic, eddic. Suedia, Norvegia şi Danemarca aparţin spaţiului scandinav. scandinavic, -ă adj. scandinav, eddic. scaner ['sxenar] s.n. 1 scanograf. Scanerul este un aparat folosit pentru explorarea şi înregistrarea amănunţită, punct cu punct, a unei suprafeţe, a unui corp, a unei substanţe etc. 2 (med., med. vet.) computer tomograf, tomodensitometru, tomograf computerizat. La scaner se fac computertomografii. scanograf s.n. scaner. scănzie s.f. (înv.) v. Scandare. Scandat, scapăr s.n. (rar) I v. Scăpărare. II (concr.) 1 v. Scăpărare. 2 (meteor.) v. Fulger. 3 (meteor.) v. Fulgerare. Fulgerat. Fulgerătură, scăpăt s.n. 1 (în opoz. cu „răsări f; pop.) v. Apunere. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. 2 (geomorf; înv. şi reg.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. 3 (geogr.; în opoz. cu „orient”, „răsărit”; reg.) v. Apus1. Asfinţit. Occident. Vest. scapet s.m. 1 scopit2. Scapetul este un bărbat castrat. Are glasul subţire, ca de scapet. 2 (relig.; în trecut) <în trecut> scopit2. Scapeţii erau membrii unei secte creştine apărute în Rusia, care practicau asceza şi castrarea. scapeţi vb. IV. tr. (chir.; rar, compl. indică bărbaţi) v. Castra. Emascula. Steriliza, scapiform, -ă adj. (bot.; despre plante) scapoid. Plantele scapiforme au tulpina erbacee nefoliată. scapoid, -ă adj. (bot.; despre plante) scapiform. scapolit s.n. (mineral.) wernerit. Scapolitul este un mineral amorf, incolor sau opac, care se întâlneşte în unele roci vulcanice. scapulalgie s.f. (med.) omalgie, omodinie, scapulodinie. Scapulalgia este o afecţiune dureroasă a umărului. scapulăr, -ă adj. (anat.) umeral. Centura scapulară leagă membrele superioare de trunchi. scâpulă s.f. (anat.; la oameni) omoplat, spată, lopăţică umărului (v. lopăţică), dreavă, lopata de la mână (v. lopată), lopata mâinii (v. lopată), lopata umărului (v. lopată), lopată, lopătiţă, spală. Prin cădere şi-a fracturat scapula stângă. scapulodinie s.f. (med.) omalgie, omodinie, scapulalgie. scarandiv, -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) v. Delicat. Diafan. Fin1. Gingaş. Gracil. Graţios. Suav. 2 v. (despre oameni) v. Dificil. Mofturos. Năzuros, scaraoschi s.m. (pop.) = scaraoţchi, scaraoţchi s.m. (pop. şi fam.; şi, pop., în forma scaraoschi) 1 x(şi, pop., scaraoschi cel bătrân, scaraoschi cel mai mare; şi nm. pr.) v. Dracul 1615| scaun (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). 2 v. Demon. Diavol Drac. Duh al întunericului. Duh al răului Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, scară s.f. I 1 loitră, <înv.> scală. A sprijinit scara de tulpina cireşului pentru a se suie să culeagă cireşe. 2 (la vehicule) treaptă, padnoşcă. Bătrânul a alunecat de pe scara trenului şi şi-a scrântit glezna. 3 (mar.) scară de pisică = scara mâţei, scara pisicii. Scara de pisică este formată din două parâme unite între ele prin trepte de lemn; (art.) scara mâţei = scara pisicii, scară de pisică; scara pisicii = scara mâţei, scară de pisică. 4 peron. Maşina parchează în dreptul scării vilei. 5 (tehn.) scară rulantă = escalator. în marile magazine există lifturi şi scări rulante. 6 (la moară) loitră, scaun, scaunul coşului (v. scaun), strat, stratul coşului (v. strat), ursoaie. în scară este fixat coşul. 7 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Căţel. Cordenci. 8 (la car sau căruţă; reg.) v. Ceatlău. Cruce. 9 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Crucea dinainte (v. cruce). 10 {tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Lambă. 11 (reg.) v. Năsălie. I11 scară a valorilor = scară de valori. Scara valorilor este ierarhizarea, clasificarea conform unui criteriu de apreciere; scară de valori = scară a valorilor. 2 (electron.) scală. Caută pe scara radioului postul preferat. 3 (muz.; şi scară muzicală) <înv.> octoih, scală. Scara muzicală este succesiunea sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. 4 (muz.) scară cromatică = <înv.> scală cromatică. Scara cromatică reprezintă seria de douăsprezece semitonuri care alcătuiesc o octavă. 5 (climat.) scară absolută de temperatură = scară Kelvin; scară Kelvin = scară absolută de temperatură. Scara Kelvin notează cu 0° K cea mai coborâtă temperatură posibilă. 6 (art.; mineral.) scara de duritate = scara durităţii. Scara de duritate este succesiunea progresivă a durităţii celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate; scara durităţii = scara de duritate. 7 (art.) scara fiinţelor = scara vieţuitoarelor. Scara fiinţelor este reprezentarea grafică a evoluţiei fiinţelor, de la cele mai simple până la cele mai evoluate; scara vieţuitoarelor = scara fiinţelor. 8 scară de măsură = scară gradată = scară grafică = scală. Scara gradată reprezintă totalitatea reperelor dispuse pe un instrument de măsură, reprezentând valori ale unei mărimi care se măsoară. 9 (înv.) v. Conţinut. Cuprins1. Sumar. Tablă de materii (v. tablă1). 10 (înv.) v. Glosar. III (art.; bot.) scara-doamnei = scara-domnului = Polemonium coeruleum; scăricea. IV fig. 1 ierarhie, lanţ. Dorinţa lui este să ajungă în vârful scării sociale. 2 dimensiune, mărime, măsură, proporţie. Dormitorul are scară normală. scareu s.n. (mar.) tacoz. Pe scareu este sprijinit corpul unei nave aduse pe uscat pentru reparaţii. scarifică vb. I. tr. (chir.; compl. indică pielea unui bolnav) <înv.> a hărăcsi. I-a scarificat pielea de pe o porţiune mică a braţului, cu un bisturiu, pentru a elibera puroiul care se acumulase. scarificâre s.f. (chir.) scarifîcaţie. Scarificarea se face cu un bisturiu, cu un brici sau cu un scarificator. scarificâţie s.f. (med.) scarifîcare. scarlatmă s.f. (med.) <înv. şi pop.> vărsat, vărsat spuzos, foc-viu, angină, bubat1, bube (v. bubă), cochinadă, cochinar, coracă, fapt, fapt-de-vânt, focărie, mârceav, mârced, mohorâciune, pojar, purpur, rapor, roşior, şopârlaiţă, vărsat, vărsat mare, vărsat mărunţel, vărsat pietros, vărsat porcesc, vărsat spoit, zăpor2. Scarlatina este o boală acută infecţioasă, contagioasă şi epidemică, frecventă mai ales la copii. scarlatiniform, -ă adj. scarlatinoid. Rubeola are manifestări scarlatiniforme. scarlatinoid, -ă adj. scarlatiniform. scarmos s.n. (mar.; reg.) v. Strapazan. Ujbă. scârpă s.f. (reg.) 1 v. Condur. 2 v. Papuc, scatiu s.m. I (omit.) 1 Carduelis spinus; cintezoi, ciz, lugăciţă, lugocel, oiţă, pasăre-gal-benă, poala-Sfintei-Mării (v. poală), saicior, scaiete, sticlete, ţaisăl, ţâscăn. 2 sca-tiu-cu-cap-roşu = Carduelis flammea cabaret; inăriţă-cu-cap-roşu. 3 (rar) v. Cinteză (Fringilla coelebs). 4 (rar) v. Inăriţă-galbenă. Inăriţă-verde (Serinus canariaserinus). 5 (reg.) v. Presură1. Presură-aurie (v. presură1). Pre-sură-de-câmp (v. presură1). Presură-de-holdă (v. presură1). Presură-galbenă (v. presură1) (Emberiza citrinella). II (arg.) 1 v. Gardian. Gardian public. Sergent. Sergent de stradă. Sergent de noapte. 2 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. scatoalcă s.f. I (pop. şi fam.) 1 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. 2 (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”) v. Palmă. 3 (adesea constr. cu vb. „a lua”, „a da”, „a trage” şi precedat de art. nehot. „o”) v. Pumn. II (reg.) v. Retevei. Scurtătură, scatofâg, -ă adj., s.m., s.f. (psih.) coprofag. Scatofagii se hrănesc cu excremente. scatofagîe s.f. (psih.) coprofagie. Scatofagia se manifestă prin ingerarea de excremente. scatofi'l, -ă adj. (psih.; despre oameni) coprofil. Bolnavul scatofil suferă de coprofilie. scatofih'e s.f. (psih.), coprofilie. Scatofilia se caracterizează prin atracţie pentru excremente. scatofobie s.f. (psih.) coprofobie. Scatofobia este repulsia faţă de excremente. scatol s.n. (biol.) metilindol. Scatolul este eliminat prin materiile fecale şi determină mirosul specific al acestora. scatologic, -ă adj. (livr.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Deşănţat. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent Licenţios. Necuviincios. Neînfrânat Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Pornografic. Scabros. Scârbos. Trivial. Vulgar, scatologi'e s.f. (psih.) coprolalie, coprologie. Scatologia este tendinţa morbidă de a folosi cuvinte scabroase şi obscene. scatom s.n. (med, med vet.) coprom,fecalom, stercorom. Scatomul este un conglomerat dur de materii fecale în intestin, care dă, la palpare, senzaţia de tumoare. scaturi vb. IV. intr. (latin.; înv.; despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. „din) v. Izvorî. Veni. scaturigine s.f. (hidrol.; latin.; înv.) v. Izvor, scaun s.n. 11 scamnie. Şi-a cumpărat pentru bucătărie patru scaune din lemn de fag. 2 scaun de supliciu = scaun de tortură; scaun de tortură = scaun de supliciu. Prizonierul a fost aşezat pe scaunul de tortură. 3 (relig.-, în organizarea Bisericii Catolice) scaunul apostolic = scaunul pontifical = a papalitate, pontificat, sfântul scaun (v. sfânt), păpie. Benedict al XVI-lea a obţinut scaunul otifical după moartea papei Ioan Paul al II-lea, în aprilie 2 005; b sfântul scaun(v. sfânt). Scaunul apostolic este reşedinţa papei. 4 (adm.; în trecut; în Transilv.) <înv.> scăunime. Scaunul era diviziunea şi organizarea teritorial-ad-ministrativă a saşilor şi a secuilor. 5 (fam.) v. Telescaun. 6 (înv. şi reg.) v. Laviţă. 7 (reg.) v. Năsălie. 8 (art.; în Biserica Ortodoxă; reg.) scaunul diacului v. Strană. 9 (înv.) v. Jilţ. Tron1.10 (mat.; arg.) v. Patru. I11 (în măcelării, abatoare etc.) butuc, trunchi. Măcelarul porţionează carnea pe scaun. 2 (tehn.; la meliţă) bătător, strat, trup, grindei. Pe scaunul meliţei se aşază inul sau cânepa pentru a fi meliţate. 3 (tehn.; în dulgherie; şi scaun de cioplit, scaun de cuţitoit, scaun de doage, scaun de lemnar, scaun de lucrat, reg., scaun de capră, scaun de cuţitoaie, scaun de mezdrelit, scaun de mezdrit, scaun destrujit, scaun de tras, scaun devăsărit) scăunoaie. Pe scaun se aşază rotarul dulgherul sau lemnarul când lucrează cu cuţitoaia. 4 (în dulgherie) scaun de cioplit = butuc, bedreag. Ucenicul stă lângă scaunul de cioplit al rotarului. 5 (în dulgherie; la scăunoaie) cal. Scaunul dulgherului are patru picioare. 6 (tehn.; la sucală, la vârtelniţă) butuc, pat, picior, strat, talpă, pitrucă, pod1, stârciog. Pe scaun se sprijină întreaga unealtă. 7 (muz.; la instrumentele cu coarde) căluş, scăunaş, scăunel. Şi-a dus violoncelul la lutier pentru a-i schimba scaunul. 8 (tehn.; pop.; la sanie) v. Oplean. 9 (tehn.; reg.) scaun de înspiţat = scaun de spiţe v. Cobilă. 10 (art.; tehn.; la car sau la căruţă; reg.) scaunul de dinainte v. Gresie. Perinoc. 11 (tehn.; la osia carului; reg.) v. Pod1.12 (tehn.; la moară; reg.) v. Posadă1. Schimbătoare (v. schimbător). 13 (la moară; reg.; şi scaunul coşului) v. Scară. 14 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Căţel. Cordenci. 15 (constr.; la acoperişul unor case; reg.; şi scaunul podului) v. Cocleţ. 16 (art.; anat.; la oameni şi la animale; reg.) scaunul gurii v. Falcă. Maxilar. 17 (anat.; la cabaline şi la bovine; reg.) v. Greabăn. 18 (anat.; la oameni şi la unele animale; reg.) v. Ceafa. Cerbice. Grumaz. 19 (înv.) v. Abator. 20 (com.; înv.) v. Carmangerie. Măcelărie. 21 (com.; înv.) v. Pescărie. III (înv.) 1 (în Ev. Med, în Ţările Rom.) v. Consiliu. Divan. Sfat. 2 (jur.) v. Judecătorie. 3 (jur.) v. Tribunal. IV (fiziol.; scăci eufem.) 1 v. Cenoză. Defecare. Defecaţie. Ieşire. Purgaţie. 2 v. Excremente (v. excrement). Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. V{art.; bot.; reg.) scaunul-cu-cului v. Cuişoară. Cuişoară-de-grădină. Garoafă (Dianthus caryophyUus); scau-nul-Domnului v. Brumărea {Phlox paniculata). Flox. Liliac-nemţesc (v. liliac1); scau-nul-lui-Dumnezeu v. Cuişoare (v. cuişoară) (Dianthus chinensis); scaunul-popii v. a Arşinic (Lychnis chalcedonica); b Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafa-de-grădină. Garoafa-turcească. Garofiţă-de-grădină (Dianthus barbatus); c Cuişoare (v. cuişoară) (Dianthus chinensis); d Steluţe (v. steluţă) (Erigeron acer). VI fig. 1 (polit.) domnie, coroană, sceptru, tron1. Primului născut al regelui îi revine scaunul. 2 (înv.) v. Bastion. Centru. Citadelă. Focar. Sediu. Vatră. 3 (înv.) v. Capitală. 4 (înv.) v. Cap. Creier. Deşteptăciune. Intelect. Inteligenţă. Judecată. Minte. Pricepere. Raţiune. Spirit, scări vb. IV. tr. (reg.; compl. indică haine, stofe, rufe şifonate) v. Călca. Netezi, scădea vb. II. I intr. (indică dimensiunea) 1 a descreşte, a se diminua, a se mişcora, a se reduce, a se mici, a se pitici, a scăpăta, a se pişcă. Spre seară, coborând spre asfinţit, globul soarelui scade. 2 a se împuţina, a se micşora, a se reduce, a se restrânge, <înv. şi reg.> a se strâmta. în ultimii ani pădurile au scăzut. 3 (în opoz. cu „a răsări”; rar; despre aştri) v. Apune. Asfinţi. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca. 4 (înv. şi reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofia. Chirci. Degenera. închirci. Pipernici. Zgârci2. II (arată cantitatea) 1 tr. (mat.; compl. indică numere, mulţimi etc.) <înv. şi reg.> a detrage, a trage, <înv.> a deduce, a defalca, a lua, a scoate, a subtragui, a subtra-hirui, a sustrage. Elevul a scăzut 150 din 300. A scăzut un număr zecimal dintr-un întreg. 2 intr. a descreşte, a se diminua, a se împuţina, a se micşora, a se reduce, a se mici, a sărăci, <înv.> a se puţina. Numărul fumătorilor scade continuu. 3 intr. (despre preţuri) a coborî, a se ieftini, a se micşora, a se reduce, a se lesni. Preţurile la unele alimente au scăzut. 4 intr. (despre valori, fapte, situaţii etc.) a se împuţina, a se micşora, a se rări, a se reduce, a scăpăta. Recompensele băneşti au scăzut. S-a constatat că infracţiunile au scăzut. 5 intr. a lăsa, a micşora, a reduce. întrucât marfa nu se vindea, producătorii au scăzut din preţ. 6 tr. (compl. indică pedepse, sentinţe, condamnări etc.) a coborî, a micşora, a reduce, <înv. şi pop.> a uşura, a îndulci. în urma recursului, judecătorul i-a scăzut pedeapsa. 7 tr. (compl: indică valori, raţii etc.) a micşora, a reduce, a mici, a îngusta. Băncile au scăzut creditele. 8 intr. (despre sosuri, mâncăruri cu sos etc.) a se îngroşa. Tocăniţa a fiert mult timp şi a scăzut. 9 intr. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. 10 intr. (înv.) v. Păgubi. III (indică intensitatea) 1 intr. (despre fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote etc.) a se alina, a se amortiza, a se atenua, a se calma, a descreşte, a se diminua, a se domoli, a se estompa, a se linişti, a se micşora, a se modera, a se pondera, a se potoli, a se reduce, a slăbi, a se tempera, a se astâmpăra, a se lăsa, a se ogoi, a îngădui, a se nestoia, a se dilua, a se îmblânzi, a se îndulci, a se înmuia, a se muia, a se pacifica, a se subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară a scăzut în urma instalării termopanelor la ferestre. 2 intr. (despre temperatură) a coborî, a descreşte, a se micşora. După tratament, temperatura bolnavului a scăzut. 3 intr. (meteor.; despre presiunea atmosferică) a coborî, a se depresuriza. De câteva zile presiunea atmosferică a scăzut. 4 tr. (compl. indică glasul, tonul) a coborî, a slăbi. în timpul discursului oratorul a scăzut brusc tonul. 5 intr. (despre foc, flăcări) a se învălui, a se micşora. Focul ardea bine, dar, din când în când, scădea la adierile vântului. IV intr. (indică durata) a descreşte, a se diminua, a se micşora, a se reduce, a se scurta, a se mici. Primăvara, noaptea scade, iar ziua creşte. V (indică valoarea, calitatea) 1 tr. (compl. indică valoarea, calitatea etc. cuiva sau a ceva) a diminua, a micşora, a ştirbi. Nimic nu-i poate scădea reputaţia. 2 intr. (înv.; despre state, puteri, comunităţi umane etc.) v. Decădea. Regresa, scădenie s.f. (în opoz. cu „progres”; înv.) v. Decadenţă. Decădere. Declin. Regres. Regresiune. scădere s.f. I (indică dimensiunea) 1 descreştere, diminuare, micşorare, reducere, descaladare. Extinderea satului a dus la scăderea suprafeţei terenului cultivat. 2 (hidrol.; înv.) v. Reflux. II (arată cantitatea) 1 (mat.) <înv. şi reg.> tragere, <înv.> scăzământ, substrac-ţie, sustragere. Scăderea este una dintre cele patru operaţii aritmetice fundamentale. 2 descreştere, diminuare, împuţinare, micşorare, reducere, deperdiţie, diminuţie, descaladare, <înv.> puţinare. în ultimul timp se observă o scădere a numărului fumătorilor. 3 ieftinire, micşorare, reducere. La sfârşitul anului s-a constatat o scădere a preţurilor la unele alimente. 4 îngroşare. Fierberea îndelungată a unei mâncări duce la scăderea sosului. 5 (înv.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. 6 (înv.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. III (indică intensitatea) 1 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, slăbire, temperare, alin2, diluare, slobozire. Scăderea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. 2 coborâre, descensiune, descreştere, micşorare. Se anunţă o scădere bruscă a temperaturii în zona montană. IV (indică durata) descreştere, micşorare, reducere, scurtare. Toamna, are loc scăderea zilei. V (indică valoarea, calitatea) 1 diminuare, micşorare, ştirbire, ştirbi-tură. Critica poate juca un rol important în |1616 scăderea valorii unei opere. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ducă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Scăderile lui educaţionale sunt evidente. 3 (în opoz. cu „progres”; înv.) v. Decadenţă. Decădere. Declin. Regres. Regresiune. 4 (înv.) v. Mizerie. Necaz. Neplăcere. Supărare. 5 fig. (înv. şi reg.) v. Coborâre. Degradare. Dezonoare. înjosire. Umilinţă. Umilire. VI (înv.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. scăfârlie s.f. I (anat.) 1 (pop. şi fam.) v. Craniu. Cutie craniană. 2 (pop. şifam.) v. Creştet. Sinciput. Vertex. 3 (pop. şi fam.; deprec.) v. Cap. 4 (pop.; în forma scovârlie) v. Cavitate orbitară. Orbită. 5 (înv. şi reg.) v. Os parietal. Parietal. 6 (înv. şi reg.) v. Patelă. Rotulă. 7 (reg.; în forma scovârlie) v. Bulbul ochiului (v. bulb). Glob ocular. Globul ochiului (v. glob). I11 (lapălărie; reg.) v. Calotă. 2 (bis.; înv.) v. Caliciu. Cupă1. Potir, scăfîţă ş.f. (reg.) v. Căuş. scăiecidr s.m. (ornit.; reg.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). scăier s.m. (omit.; reg) v. Sticlete (Carduelis carduelis). scăios, -oâsă adj. (bot.; înv.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) v. Armat. Ghimpos. înghimpat. Mărăcinos. Spinos. Ţepos. scăişdr s.m. (reg.) I (ornit.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). II (bot.) 1 v. Comicei (Ra-nunculus arvensis). 2 v. Turiţă-mare (Agrimonia eupatoria). 3 (lapl. scăişori) v. Fluturaşi (v.fluturaş). Fluturi (v. fluture) (Cosmos bipinnatus) 4 (lapl. scăişori) v. Pejmă (Am-berboa moschata). scăiuş s.m. (bot.) 1 Dipsacus pilosus; varga-ciobanului (v. vargă), dipsac-păros, scaiul-voinicului (v. scai), varga-păstorului (v. vargă). 2 (reg.) v. Scaiete (Dipsacus lacini-atus). 3 (reg.) v. Flori-de-paie (v. floare). Imortelă Nemuritoare (v. nemuritor) (Heli-chrysum bracteatum). 4 (reg.) v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium campestre). scăiuşel s.m. (omit.; reg.) scăiuşel-de-luncă - scăiuşel-de-pădure = scăiuşel-mare = scăiuşel-mic = scăiuşel-negriciosv. Mărăci-nar. Mărăcinar-cu-gât-roşu. Mărăci-nar-de-luncă. Mărăcinar-mic. Urzicar (Saxicola rubetra). scălân s.n. (bot.; reg.) v. Ciorchine. Strugure, scălâmb, -ă adj. (pop. şifam.) 1 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urâţ2.2 (despre obiecte de încălţăminte) v. Deformat Scâlciat Strâmb. Strâmbat 1617| scălâmbăia vb. I. (pop. şi fam.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică corpul, părţi ale corpului ori, p. ext., fiinţe) v. Deforma. Strâmba. 2 refl. (despre oameni) v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi. Strâmba. 3 refl. (despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări, scălâmbăiâlă s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1.2 v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonositură. Strâmbătură. scălâmbăiât, -ă adj. (în opoz. cu „frumos”; pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urât2. scălâmbăiere s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 2 v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonositură. Strâmbătură. scălâmbăitură s.f. (pop. şi fam.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 2 v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonositură. Strâmbătură. scălda vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) îmbăia, <înv. şi pop.> a (se) la2, <înv. şi reg.> a (se) băi, a feredui. în fiecare seară îşi scaldă copilul. 2 tr. (despre ape curgătoare sau stătătoare; compl indică maluri, ţărmuri, regiuni, teritorii etc.) a spăla, a uda, <înv.> a prerâura. Oceanul scaldă ţărmul. Pârâul scaldă valea umbroasă dintre dealuri. 3 tr. (fiziol.) a acoperi, a uda, a umple, a înmuia, a muia. De emoţie, o transpiraţie abundentă îi scaldă faţa. II refl. fig. a se oglindi, a se proiecta, a se răsfrânge, a se reflecta, a se vedea, a se răsturna. Chipul ei se scaldă în apa limpede a lacului. scăldăre s.f. I baie1, îmbăiere, scăldat1, scaldă, scăldătoare, <înv. şi reg.> scăldătură, fereduială, fereduire, lăutoare, scăldă-ciune, scălduşă, scălduşcă, <înv.> îmbăietură. După scăldare, copilul a adormit imediat. II (concr.; înv. şi reg.) 1 <înv. şi reg.> scăldătoare. 2 v. Scăldătoare. scăldat1 s.n. 1 baie1, îmbăiere, scăldare, scaldă, scăldătoare, <înv. şi reg.> scăldătură, fereduială, fereduire, lăutoare, scăldă-ciune, scălduşă, scălduşcă, <înv.> îmbăietură. 2 (concr.; reg.) v. Scăldătoare. scăldat2, -ă adj. (despre ochi; adesea urmat de determ. „de lacrimi”) înmuiat, muiat, plin. Are ochii scăldaţi de lacrimi. scăldăciune s.f. (reg.) v. Baie1. îmbăiere. Scăldare. Scăldat1. scăldătoâre s.f. I (pop.) v. Baie1. îmbăiere. Scăldare. Scăldat1. II (concr.) 1 (înv. şi pop.) scaldă, scălduşă, scălduşcă. Scăldătoarea este apa în care se scaldă cineva. 2 (înv. şi pop.) scaldă, <înv. şi reg.> scăldare, scăldat1. Scăldătoarea este un loc într-o apă unde cineva se poate scălda. 3 (înv. şi pop.) v. Baie1. Cadă. Vană1.4 (înv. şi reg.) <înv. şi reg.> scăldare. Scăldătoarea este vasul în care este scăldat copilul. 5 (bis.; reg.) v. Cristelniţă. 6 (sport; înv. şi pop.) v. Bazin. Bazin de înot. III fig. 1 (geogr.; în opoz. cu „orient”, „răsărit”; rar; şi, art., scăldătoarea soarelui) v. Apus1. Asfinţit. Occident. Vest. 2 (în opoz. cu „răsărit”; pop.; şi, art., scăldătoarea soarelui) v. Apunere. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. scăldătură s.f. (înv. şi reg.) I v. Baie1. îmbăiere. Scăldare. Scăldat1. II (concr.) 1 v. Baie1. Cadă. Vană1.2 (bis.) v. Cristelniţă, scălduşă s.f. (reg.) I v. Baie1. îmbăiere. Scăldare. Scăldat1. II (concr.) 1 v. Scăldătoare. 2 v. Baie1. Cadă. Vană1, scălduşcă s.f. I (tehn.) 1 (la car sau la căruţă; pop.) v. Bulfeu. Cruce. Spetează. Stinghie. 2 (la coasă; reg.) v. Buhai. Cârlig. Greblă. Hreapcă. Vergea. II (reg.) v. Baie1. îmbăiere. Scăldare. Scăldat1. III (concr.; reg.) 1 v. Scăldătoare. 2 v. Baie1. Cadă. Vană1, scăiuş s.m. 11 (tehn.; la car sau la căruţă; pop.) v. Bulfeu. Cruce. Spetează. Stinghie. 2 (înv. şi reg) v. Căluş. 3 (tehn.; la coasă; reg.) v. Buhai. Cârlig. Greblă. Hreapcă. Vergea. II (entom.; reg.) 1 v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mare. Cosaş-ver-de. Lăcustă. Lăcustă-verde (Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima). 2 scăluş-de-apă v. Libelulă (Libellula depressa). 3 v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mic. (Locusta cantans sau Tettigonia cantans). scămă vb. I. tr., refl. (înv.) 1 (compl. sau sub. indică ţesături ori obiecte confecţionate din fire împletite) v. Scămoşa. 2 (ind. text.; compl. sau sub. indică ţesături) v. Scămoşa. scămăre s.f. (înv.) v. Scămoşare. Scămoşat1. scămătură s.f. (înv,) v. Destrămătură. Răritură. scămos, -oăsă adj. 1 (despre materiale textile, ţesături sau despre obiecte din fibre textile) pufos, scămoşat2, lânos. Are un palton din stofă scămoasăpe o parte. 2 (rar, despre plante sau despre părţi ale lor) v. Lanifer. Pufos, scămoşă vb. I. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică ţesături ori obiecte confecţionate din fire împletite) a se dezlâna, <înv.> a (se) scăma. Puloverul s-a scămoşat din cauza uzurii. 2 tr., refl. pas. (ind. text.; compl. sau sub. gram. indică ţesături) a (se) flocoşi, <înv.> a (se) scama. Ţesăturile se scămoşează scoţând la suprafaţă, în mod mecanizat, capetele fibrelor, pentru a obţine un strat moale de fibre şi un aspect pluşat. scămoşare s.f. 1 dezlânare. Scămoşarea puloverului s-a produs din cauza uzurii. 2 scămoşat1, scămoşeală, <înv.> scămare. Un material textil capătă un aspect pluşat prin scămoşare. 3 (med., med. vet; rar) v. Cojire. Descuamare. Descuamaţie. Exfoliaţie. Ex-foliere. Jupuire. scămoşăt1 s.n. scămoşare, reg.> scămoşeală, <înv.> scămare. scămoşăt2, -ă adj. 1 (despre ţesături sau despre obiecte confecţionate din fire împletite) dezlânat. Puloverul scămoşat nu mai poate fi purtat. 2 (despe materiale textile, ţesături sau despre obiecte din fibre textile) pufos, scămos, lânos. scăpa scămoşeală s.f. (reg.) v. Scămoşare. Scămoşat1. scăndăh'vb. IV. (înv.) 1 tr.,refl. (compl sau sub. indică oameni) v. Indigna. Revolta. Scandaliza. 2 refl. (despre oameni) v. Jena. Ruşina. Sfii. scăndălicios, -oăsă adj. (înv. şi reg.; despre atitudini, gesturi etc. ale oamenilor) v. Incalificabil. Necalificabil. Revoltător. Scandalos, scăpă vb. 1.11 tr., intr. a (se) degaja, a (se) descleşta, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) elibera, a (se) libera, a scoate, a laşa, <înv. şi pop.> a (se) slobozi. Şi-a descheiat corsetul pentru a-şi scăpa talia din încleştarea lui. 2 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) a aluneca, a cădea, a luneca, <înv. şi pop.> a pica2. Farfuria i-a scăpat din mână. 3 refl. (înv.; despre fiinţe; de obicei cu determ. locale) v. Aluneca. Cădea. Luneca. 4 tr. fig. (compl. indică ironii, cuvinte nepotrivite, aberaţii etc.) a laşa. Voit i-au scăpat câteva ironii la adresa preopinentului său. I11 intr., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”, „de la”) a (se) salva, a (se) izbăvi, a (se) mântui, <înv. şi reg.> a (se) litrosi, <înv.> a hălădui, a (se) milui, a (se) mistui, a (se) rătui, a eşapa. Au fost singurii care au scăpat de la înec după naufragiu. A scăpat un copil din vâltoarea râului. 2 intr. (despre oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „din”) a elibera, a libera, a salva, a scoate, <înv. şi pop.> a dezbate2, a mântui, a slobozi, <înv.> a apuca, a ierta, a opri, a trimite, a volnici. A scăpat din lagărul german la sfârşitul războiului. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. »dinyT) a se elibera, a ieşi, a se libera, <înv.> a lăsa. Din lipsă de probe, a scăpat de închisoare după câteva luni. L-au arestat şi pe el, tocmai când scăpase ea. 4 intr. (despre militari) a se elibera, a se libera, <înv. şi pop.> a se slobozi, <înv.> a licenţia. După un an de stagiu militar a scăpat. 5 intr. (despre deţinuţi, prizonieri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din’) a evada, a fugi, a emigra. Un deţinut a reuşit să scape din închisoare. 6 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. care arată situaţii, stări etc. în care se află cineva) a salva, a scoate, <înv. şi pop.> a uşura, a mântui, <înv.> a hălăstui, a mistui* a slobozi. Părinţii au reuşit s-o scape din situaţia financiară grea în care se afla. 7 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din”) a ieşi. A reuşit să scape din încurcătură. 8 intr. (despre oameni, colectivităţi umane, ţâri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică situaţii, stări etc. în care se află cineva sau ceva) a se scutura, a (se) dezbrăca. Spre bătrâneţe, a scăpat de sărăcie. A reuşit să scape de influenţa lui nefastă. II11 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se debarasa, a se degaja, a se descotorosi, a se dezbăra, a se coroti, a se cortorosi, a se dezgurga, <înv.> a se părăsi, a exoflisi2, a se scutura, a se dezbăiera. Fiind grăbită, a scăpat de o veche cunoştinţă după câteva vorbe schimbate. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. scăpare introduse prin prep. „de”) a se debarasa, a se descotorosi, a expedia, a se curăţa, a se tistăli1, a (se) dezbrăca. Au scăpat repede de cei nepoftiţi. 3 intr. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a se dezbăra, a se dezo-bişnui, a dezvăţa, a se lăsa, <înv.> a se părăsi, a se debarasa, a se descotorosi, a se lecui, a se sătura, a se scutura, a se vindeca, a se dezbăta, a înţărca. A scăpat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu poate scăpa de patima jocurilor de noroc. 4 intr. (med., med. vet.; despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care indică boli, suferinţe fizice sau psihice etc.) a se lecui, a se tămădui, a se vindeca, <înv. şi pop.> a se mântui. A consultat mai mulţi medici pentru a scăpa de migrenă. A scăpat de psihoză schimbând locul de muncă. 5 intr., refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se dispensa, a se lipsi, a renunţa, a se dehlemeti. Nu poate scăpa de ochelari. 6 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se achita, a se plăti. A scăpat onorabil de obligaţia morală pe care o avea faţă de bunici. 7 intr. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se eschiva, a se sustrage, <înv. şi reg.> a şovăi1, <înv.> a se detrage, a lipsi, a se refuza, a se deroba, a dezerta, a se fofila, a fugi, a se strecura, a trage, a dezertui. Nu poate scăpa de obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. IVI tr. (compl. indică evenimente, ocazii, spectacole, întâlniri etc.) a pierde, a rata. A scăpat deschiderea expoziţiei. A scăpat începutul ceremoniei. 2 tr. (compl. indică vehicule) a pierde. A scăpat trenul din cauză că a întârziat. 3 tr. (compl. indică sunete, litere, cuvinte) a omite, a mânca. Când vorbeşte repede, scapă sunete. Dactilografa a scăpat multe cuvinte din text. 4 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) a uita, a zăuita. în acest moment îi scapă numele ei de fată. I-a scăpat să-i spună că are o scrisoare în cutia poştală. 5 tr. (compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a lăsa, a neglija, a omite, a uita, <înv. şi pop.> a trece, a întrelăsa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, a pretera. în biografia făcută scriitorului nu a scăpat aspectul anecdotic al vieţii lui. A spus definiţia pe de rost, fără a scăpa un singur cuvânt. 6 intr. (despre erori, confuzii etc.) a se strecura. Unele erori au scăpat în notele bibliografice. Multe greşeli de tipar au scăpat în text. 7 intr. (mec.; despre gazele din motoare cu ardere internă) a eşapa, a ieşi. Din motoarele maşinilor scapă dioxid de carbon. 8 intr. (cu determ. introduse prin prep. „prin”) a străbate, a se strecura. O rază de lumină scapă, uneori, prin storuri. 9 intr. (reg.; despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „la”) v. Ajunge. Veni. 10 tr. (reg.; urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „să”) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. scăpâre s.f. 11 degajare, descleştare, desfacere, desprindere, eliberare, liberare, <înv. şi pop.> slobozire. Descheierea corsetului a produs scăparea taliei din strânsoare. 2 alunecare, cădere, lunecare. Tremurul mâinii a provocat scăparea cuţitului. I11 salvare, izbăvire, mântuire, <înv.> izbavă, mântuinţă, salut2, se-lamet, slobozire. Scăparea copilului din vâltoarea râului a fost riscafftă. 2 eliberare, liberare, salvare, scoatere, <înv. şi pop.> dezbatere2, mântuire, slobozire, <înv.> elibera-ţie, liberaţie, scăpătură, dezgrădire. Scăparea deţinuţilor din lagărele germane a fost o prioritate pentru armata învingătoare. 3 eliberare, ieşire, liberare, egresiune, itlac. Avocatul a cerut scăparea clientului său din arest. 4 (constr. mai ales cu vb. „a găsi”) adăpost, azil, refugiu, <înv.> năzuinţă, ocrotire, liman, vizuină, peşteră. A găsit în viaţa de la mănăstire o scăpare. II11 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) debarasare, degajare, descotorosire, expediere, cortorosire, scuturare, scuturat1. Scăparea de o veche cunoştinţă s-a făcut rapid, după câteva vorbe schimbate. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) dezbărare, dezobişnuire, dezvăţ, dezvăţare, dezbăr, <înv.> dezobişnuinţă, debarasare, scuturare, scuturat1. Voinţa a jucat un rol primordial în scăparea lui de fumat. IV1 pierdere, ratare. Regretă foarte mult scăparea începtului ceremoniei. 2 omisiune, întrelăsare. Faptul că nu l-a trecut pe listă a fost o scăpare regretabilă. 3 (concr.) eroare, greşeală, inadvertenţă, incorectitudine, inexactitate, lunecare. în calculele sale s-a strecurat o scăpare. Traducerea textului conţine multe scăpări. scăpat, -ă adj. 1 (despre fiinţe) salvat, izbăvit, mântuit. Copilul scăpat din vâltoarea râului a fost adus la mal. 2 (despre evenimente, ocazii, spectacole, întâlniri etc.) pierdut, ratat. A regretat începutul scăpat al ceremoniei. 3 (despre litere, cuvinte, pasaje dintr-un text) omis. Numele scăpat a fost adăugat pe listă. 4 (pop. şifam.; despre oameni, colectivităţi umane, ţări) v. Dezrobit. Eliberat. Emancipat scăpăciune s.f. (înv.) v. Mizerie. Sărăcie, scăpăra vb. 1.11 intr. (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase,pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. şi pop.> a lumina, a răsfulgera, a sclipui3, <înv.> a steli, a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele scapără pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului scapără în lumina soarelui. Zăpada scapără sub clarul de lună. 2 intr. (despre ochi, privire) a licări, a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, a se aprinde, a arde. îi scăpăra privirea când o întâlnea. 3 tr. (compl. indică scântei, flăcări etc.) a împrăştia. Focul scapără mii de scântei. 4 tr. (compl. indică chibrituri, brichete etc.) a aprinde. Scapără chibritul mai repede! 5 intr. (meteor.; pop.) v. Fulgera. Fulgura. 6 intr. (reg.; despre |1618 oameni; adesea determ. prin „din ochi”, „din pleoape”) v. Clipi. II intr. fig. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre idei, gânduri, sentimente, imagini etc.) a luci, a străfulgera, a strălumina. Speranţa îi scapără în suflet pentru câteva secunde. îi scăpără în minte, pentru o clipă, icoana bunicii. scăpărăr s.n. (reg.) v. Scăpărătoare (v. scăpărător). scăpărare s.f. 11 aprindere, scăpărat. S-a ars la flacăra produsă prin scăpărarea unui chibrit. 2 scapăr. Scăpărarea fulgerului luminează noaptea. 3 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpă-rătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. Admiră scăpărarea stelelor pe cer. 4 (concr.) scapăr. De sub copitele cailor ieşeau scăpărări viorii. 5 (concr.; meteor.; pop.) v. Fulger. II fig. 1 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, foc, lumină, rază, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde scăpărarea din priviri. 2 licăr, licărire, licărit, lucire, pâlpâire, rază, străfulgerare. Simte o scăpărare de speranţă în suflet. scăpărat s.n. 1 aprindere, scăpărare. 2 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. 3 (concr.; meteor.; pop.) v. Fulger. scăpărământ s.n. (pop.) v. Scăpărătoare (v. scăpărător). scăpărător, -oâre adj., s.f. I adj. 1 (despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucios, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, sticlitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, scăpărători, plini de vioiciune. 2 fig. (despre oameni sau despre manifestări, însuşiri etc. ale lor) scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucind, strălucios. Fiind un elev scăpărător, este respectat de colegi. Are o inteligenţă scăpărătoare. II s.f. 1 scăpărământ, scăpărar, scăpărătură. Cu scăpărătoarea se scapără pentru a aprinde ceva. 2 (reg.) v. Băţ de chibrit Chibrit. 3 (reg.) v. Brichetă. 4 (tehn.; la armele de vânătoare; reg.) v. Cocoş, scăpărătură s.f. 1 (reg.) v. Scăpărătoare (v. scăpărător). 2 (înv.; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. 1619| scăunel scăpăta vb. 1.1 intr. a amurgi, a se însera, a se întuneca, a înmurgi, <înv. şi reg.> a murgi, a se umbri. Scăpăta şi în depărtare se vedeau munţii într-o lumină roşie. 2 intr., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a sărăci, a (se) strâmtora, a (se) calici, a (se) decava, <înv. şi reg.> a sărmăni, <înv.> a însărăci, a meseri, a (se) mişeii, a (se) mofluzi, a (se) stinge, a (se) ruina, a (se) speti, a (se) toca, a (se) usca, a se storî. A jucat la ruletă până a scăpătat. Jocurile de noroc l-au scăpătat. Cheltuielile cu avocaţii l-au scăpătat. 3 intr. (înv. şi pop.; despre fiinţe; de obicei cu determ. locale) v. Aluneca. Cădea Luneca. 4 intr. (înv. şi pop.; despre fiinţe, vehicule etc.) v. Coborî. 5 intr. (în opoz. cu „a răsări”; pop.; despre aştri) v. Apune. Asfinţi. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca. 6 intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Greşi. Păcătui. 7 refl. (reg.; despre oameni sau animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,de,T) v. împiedica. Lovi. Poticni. 8 intr. (reg.; despre valori, fapte, situaţii etc.) v. împuţina. Micşora. Rări. Reduce. Scădea. 9 intr. (reg.) v. Descreşte. Diminua. Micşora. Reduce. Scădea. 10 intr. (înv.; despre state, puteri, comunităţi umane etc.) v. Decădea. Regresa. 11 intr., refl. (înv.; despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de la”) v. Abate2. Depărta. Devia. Divaga, îndepărta. 12 intr. (înv.; despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Cădea. Nărui. Prăbuşi. Răsturna. scăpătâre s.f. 1 sărăcire, calicire, decavare, <înv.> mişelire, eversiune, ruinare. Scăpătarea lui s-a produs din cauza jocurilor de noroc. 2 (pop.) v. Mizerie. Sărăcie. 3 (pop.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară. 4 (în opoz. cu „progres”; înv.) v. Decadenţă. Decădere. Declin. Regres. Regresiune. scăpătat1 s.n. 1 (pop.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară. 2 (geogr.; în opoz. cu „orient”, „răsărit”; pop.) v. Apus1. Asfinţit. Occident. Vest. 3 (geogr.; înv. şi reg.) v. Miazănoapte. Nord. scăpătat2, -ă adj. (despre oameni) sărăcit, decavat, <înv.> stins2, ruinat. Omul de afaceri scăpătat a avut o tentativă de suicid. Persoanele scăpătate trăiesc.în mari privaţiuni. scăpătăciune s.f. (înv.) v. Mizerie. Sărăcie, scăpăti'ş s.n. (reg.) 1 v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară. 2 (geogr.; în opoz. cu „orient”, „răsărit”) v. Apus1. Asfinţit. Occident. Vest. scăpător, -oare s.m., s.f. (înv.) v. Salvator, scăpătură s.f. (înv.) v. Eliberare. Liberare. Salvare. Scăpare. Scoatere, scăpau s.n. (fiziol.; pop.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. scărăndăvicios, -oăsă adj. (înv.; despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut Nesuferit Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2. scărâmbă s.f. (reg.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. scări'că s.f. (rar) v. Scăricică. Scărişoară. Scăriţă. scăriceă s.f. 1 (bot.) Polemonium coeruleum; scara-doamnei (v. scară), scara-domnului (v. scară). 2 (rar) v. Scăricică. Scărişoară. Scăriţă. scăricică s.f. 1 scărişoară, scăriţă, loitriţă, scăruşă, scăruţă. S-a suit pe o scăricică pentru a lua o carte de pe ultimul raft al bibliotecii. 2 scărişoară, scăriţă, scărică, scăricea. A urcat în clopotniţa bisericii pe o scăricică de lemn. scărigă s.f. (la car, la căruţă sau la sanie; reg.) v. Codârlă. Fund. scărîlă s.f. 1 (la car, la căruţă sau la sanie; pop.) v. Codârlă. Fund. 2 (reg.) v. Pârleaz, scăriş adj., adv. (înv.) 1 adj. v. Gradat2. Gradual. Progredienţ. Progresiv. Treptat. 2 adv. (modal) v. Gradat2. Gradual. Progresiv. Treptat. scărişoară s.f. 11 scăricică, scăriţă, loitriţă, scăruşă, scăruţă. 2 scăricică, scăriţă, scărică, scăricea. II (bot.; reg.) v. Iar-bă-puturoasă. Puciognă (Bifora radians). scăriţă s.f. 1 scăricică, scărişoară, loitriţă, scăruşă, scăruţă. 2 scăricică, scărişoară, scărică, scăricea. 3 (tehn.; la gater) biglă. 4 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Lambă. scărmănă vb. 1.1 tr. 1 (ind. text.; compl. indică lână brută, cânepă etc.) a dărăci, a pieptăna, a drâgla, a hecela, a hrebăna, a străfloca, a ştimoci. Femeile scărmănă lâna la darac. 2 (ind. text.; compl. indică fuiorul de in sau de cânepă) a peria, a pieptăna. A scărmănat fuiorul ieşit din ragilă pentru a-l curăţa de câlţi sau de impurităţi. 3 (compl. indică fulgii penelor) a peni. 4 (înv. şi reg; compl. indică cărbunii, jarul, focul) v. Răscoli. Răvăşi. Scormoni. Zgândări. 5 (reg.; compl. indică păsări tăiate sau penele lor) v. Jumuli. II fig. 1 tr., refl. recipr. (fam.; compl sau sub. indică oameni) v. Părui. 2 tr. (fam.; glum. sau iron.; compl indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 3 tr. (înv.; compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Explora. Investiga. Studia. Urmări. scărmănare s.f. 11 (ind. text.) dărăcire, dărăcit1, pieptănăre, pieptănat1, pieptănătură, scărmănat1, dărăceală, hrebănat1. După scărmănare, lâna se toarce şi se ţese. 2 (reg.) v. Jumuleală. Jumulire. II fig. (fam.) 1 v. Păruială. 2 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage'7) v. Bătaie. Corecţie. scărmănat1 s.n. 1 (ind. text.) dărăcire, dărăcit1, pieptănăre, pieptănat1, pieptănătură, scărmănare, dărăceală, hrebănat1. 2 fig. (fam.) v. Păruială. scărmănăt2, -ă adj. I (ind. text.) 1 (despre lână brută, cânepă etc.) dărăcit2, pieptănat2, hrebănat2. Lâna scărmănată este apoi toarsă. 2 (despre fuiorul de in sau de cânepă) periat2, pieptănat2. II fig. (fam.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit. scărmănătoăre s.f. (ind. text.) darac, dă-răcitor, dreve (v. dreava), drâglu, hecelă, hotrelă, hrebăn, huci2, perie, pieptene, vergele (v. vergea). Scărmănătoarea este folosită la scărmănat lâna sau cânepa. scărmănătură s.f. fig. (fam.) 1 v. Păruială. 2 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie, scărmăneâlă s.f. fig. (fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie, scărpina vb. 1.1 refl. (despre fiinţe) a se ciorsăi, a se orjoveni2, a se zgâmăi, a se zgrepţăna. Se scarpină violent pe braţul ciupit de ţânţari. II tr. fig. (fam.) 1 (compl. indică coardele unor instrumente muzicale) v. Ciupi. Pişcă. 2 (glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. scărpinare s.f. 1 scărpinat, scărpinătură, grataj, scărpineală, scărpiniş. Scărpinarea afost atât de violentă, încât pielea a început să sângereze. 2 fig. (înv.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”; înv.) v. Bătaie. Corecţie, scărpinat s.n. scărpinare, scărpinătură, grataj, scărpineală, scărpiniş. scărpinătură s.f. scărpinare, scărpinat, grataj, scărpineală, scărpiniş. scărpineală s.f. (reg.) 11 v. Scărpinare. Scărpinat. 2 (med., med. vet.; la oameni şi la animale) v. Acarioză. Râie. Scabie. II fig. (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage7) v. Bătaie. Corecţie, scărpiniş s.n. (reg.) 1 v. Scărpinare. Scărpinat. 2 fig. (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage17) v. Bătaie. Corecţie. scărţăş s.n. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. scăruşă s.f. (reg.) v. Scăricică. Scărişoară. Scăriţă. scăruţă s.f. (reg.) v. Scăricică. Scărişoară. Scăriţă. scăturină s.f. (hidrol.; înv.) v. Izvor. Matcă. Obârşie. scăunăş s.n., s.m. I s.n. 1 scăunel, scăuneci, scăunuţ, <înv. şi reg.> scăunicel, scăunuş. Copiii au intrat în sala de mese şi s-au aşezat pe scâunaşe, aşteptând mâncarea. 2 (muz.; la instrumentele cu coarde) căluş, scaun, scăunel. Şi-a dus violoncelul la lutier pentru a-i schimba scâunaşul. 3 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Gresie. Perinoc. 4 (tehn.; la car; reg.) v. Telegău. 5 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Căpătâi. Vârtej. 6 (mat.; arg.) v. Patru. II s.m. (adm.; în trecut; în Transilv.) <în trecut; în Transilv.> scăunean. Scâunaşul era locuitorul unui scaun. III s.m. (bot.; reg.) v. Cuişoară. Cuişoară-de-grădină. Garoafa (Dianthus caryophyllus). scăunean s.m. (adm.; în trecut; în Transilv.) <în trecut; în Transilv.) scăunaş. scăuneci s.n. (pop.) v. Scăunaş. Scăunel, scăunel s.n. 11 scăunaş, scăuneci, scăunuţ, <înv. şi reg.> scăunicel, scăunuş. 2 (muz.; la instrumentele cu coarde) căluş, scaun, scăunaş. II (bot.; reg.) v. Fierea-pă- scăunicel |1620 mântului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Cen-taurium umbellatum sau Centaurium minus). scăunicel s.n. (înv. şi reg.) v. Scăunaş. ScăuneL scăumme s.n. (adm.; în Transilv.; înv.) v. Scaun. scăum'ş s.n. (tehn.; reg.) 1 (la osia carului) v. Pod1. 2 (la car sau la căruţă) v. Gresie. Perinoc. scăunoăie s.f. (tehn.; în dulgherie) scaun, scaun de cioplit, scaun de cuţitoit, scaun de doage, scaun de lemnar, scaun de lucrat, scaun de capră, scaun de cuţitoaie, scaun de mezdrelit, scaun de mezdrit, scaun de strujit, scaun de tras, scaun de văsărit. Pe scăunoăie se aşază rotarul dulgherul sau lemnarul când lucrează cu cuţitoâia. scăunuş s.n. (reg.) v. Scăunaş. Scăunel, scăunuţ s.n. (pop.) v. Scăunaş. Scăunel, scăzământ s.n. 1 micşorare, reducere. Dacă plăteşti impozitul în primele trei luni ale anului, ţi se face un scăzământ de câteva zeci de lei. 2 rabat, reducere. Pentru a-şi putea vinde marfa, a făcut un scăzământ la preţ. 3 pierdere, reducere. Din cauza bolii, se vede la ea un evident scăzământ în greutate. 4 (fin.; rar) v. Scont. 5 (mat; înv.) v. Scădere, scăzăti'v adj. (gram.; înv.; despre verbe) v. Defectiv. scăzător, -oăre s.m., adj. 1 s.m. (mat) <înv.> subtraend, subtrăgător. Scăzătorul este numărul care se scade din alt număr. 2 adj. (înv.; despre numere, mărimi fizice, valori etc.) v. Degresiv. Descrescător. Descrescând. Des-crescent. scăzut, -ă adj. I (indică dimensiunea)1 (în opoz. cu „larg”, „mare”; despre suprafeţe, spaţii etc.) descrescut, diminuat, micşorat, redus. Suprafeţele aride scăzute sunt în atenţia agronomilor. 2 (înv. şi reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit. II (arată cantitatea) 1 diminuat, împuţinat, micşorat, redus, <înv.> prostrat. Numărul scăzut al fumătorilor este o realitate. 2 (în opoz. cu „mare”, „ridicat”; despre preţuri) avantajos, coborât, convenabil, ieftin, jos, mic, micşorat, redus, lesne, <înv.> puţin. în preajma sărbătorilor, preţurile mărfurilor sunt destul de scăzute. 3 (fin.; despre monede, mărci şi efecte poştale etc.) demonetizat, depreciat, devalorizat, devalutat, <înv. şi reg.> devalvat. Scăzută, moneda naţională începe să-şi revină. 4 (despre sosuri, mâncăruri cu sos etc.) îngroşat, scurs2. îi place tocăniţa cu sosul scăzut 5 (în opoz. cu „mult”, „mare”; despre caracteristici, posibilităţi, situaţii etc. ale oamenilor) insuficient, mic, puţin, redus, slab, feblu. Posibilităţile scăzute de reabilitare financiară îl neliniştesc. Are şanse scăzute să ia examenul dacă nu învaţă serios. III (indică intensitatea) 1 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, slăbit, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele scăzute nu mai deranjează pe nimeni. 2 (despre temperatură) coborâtă (v. coborât), joasă (v.jos), scoborâ-tă (v. scoborât2). A răcit din cauza temperaturii scăzute de afară. 3 (meteor.; despre presiunea atmosferică) coborât, depresurizat. 4 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potertit2, slab, stins2, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea scăzută. De departe se aude freamătul scăzut al pădurii. 5 (despre stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) alinat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, liniştit, ponderat, potolit2, redus, <înv. şi pop.> ostoit. O durere scăzută este mai uşor de suportat IV (indică valoarea, calitatea) 1 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) mediocru, modest, redus, simplu, slăbuţ. Rezultatele scăzute la învăţătură l-au adus în situaţia de corigenţă. 2 (despre stări, situaţii etc.) mic, minor, neimportant, neînsemnat, neperceptibil, nesemnificativ, slab, <înv.> uşor2. Ameliorarea stării bolnavului este scăzută. Influenţa anturajului asupra tânărului este scăzută. 3 mic, prost, redus, slab. Vizibilitatea este scăzută din cauza ceţii. 4 diminuat, micşorat, ştirbit. A hotărât să iasă la pensie, din cauza prestigiului scăzut. 5 (med., med. vet; despre însuşiri sau manifestări ale organismului uman ori animal) diminuat, micşorat, redus, <înv.> prostrat. Nu poate ieşi noaptea fără însoţitor, din cauza acuităţii scăzute a vederii. 6 (rar; despre oameni) v. Degradat. înjosit. Umilit, scâlbă s.f. (reg.) v. Adâncitură. Cavitate. Gaură. Scobitură. scâlceâ si. (pese.; reg.) v. Scâlcează. scâlceâză s.f. (pese.) scâlcea, tălpig, traglă. Pescarii stârnesc peştii cu scâlceaza. scâlciă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de încălţăminte) a (se) deforma, a (se) strâmba, a (se) scrombăi. Fiind purtaţi zilnic, pantofii s-au scâlciat 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică tocurile ori talpa încălţămintei) a (se) toci. A dus pantofii la cizmar pentru că i s-au scâlciat tocurile. II tr. fig. (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) a denatura, a deforma, a masacra, a schimonosi, a schingiui, a stâlci, a strica, a tortura, a estropia, a măscări1, a poci1, a stropşi. Vorbeşte scâldind cuvintele. Şi-a scâlciat scrisul din cauza artritei de la degete. scâlciat, uă adj. 11 (despre obiecte de încălţăminte) deformat, strâmb, strâmbat, scălâmb, scrombăit, străbălat1. Pantofii scâlciaţi trebuie aruncaţi. 2 (despre tocurile sau talpa încălţămintei) tocit. Merge greu din cauza tocurilor scâlciate ale pantofilor. II fig. (despre cuvinte, limbă, scriere etc.) denaturat, deformat, schimonosit2, schingiuit2, stâlcit2, stricat, estropiat, pocit2, stropşit. Pronunţarea scâlciată a cuvintelor este proprie, de regulă, celor cu puţină ştiinţă de carte. scâlci£re s.f. I 1 deformare, strâmbare. Pantofii trebuie aruncaţi, deoarece scâlcierea lor este prea mare. 2 tocire. Scâlcierea tocurilor de la pantofi îngreunează mersul II fig. denaturare, deformare, masacrare, schimonoseală, schimonosire, schimonosit1, stâl-cire, stâlcit1, stricare, tortură, estro-piere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, stropşire. Scâlcierea cuvintelor unei limbi este supărătoare pentru cei care vorbesc corect. scâlcietură s.f. deformare, strâmbătură. Gheata de la un picior are o scâlcietură vizibilă. scânceâlă s.f. 1 scâncet, scâncit1, scâncitură, smicurare, smicureală, cher-ţăneală. 2 scâncet, scâncitură. 3 geamăt, scâncet, tânguire, vaier, vaiet, gemătură, gemut, vaicăr, vaietec, <înv.> gemulă, iuiuleat, scâncitură. scâncet s.n. 1 scânceâlă, scâncit1, scâncitură, smicurare, smicureală, cher-ţăneală. în casă nu se auzea decât scâncetul copilului. 2 scânceâlă, scâncitură. Câinele scoate din când în când câte un scâncet de durere. 3 geamăt, scânceâlă, tânguire, vaier, vaiet, gemătură, gemut, vaicăr, vaietec, <înv.> gemulă, iuiuleat, scâncitură. Scâncetele bolnavei s-au auzit toata noaptea. 4 smiorcăială, smiorcăit1. încetează cu scâncetele astea prefăcute! scâncf vb. IV. 1 intr., refl. (despre copii) a plânge, a (se) smiorcăi, <înv. şi reg.> a (se) scrivi, a îngeme, a mormăi1, a se răcădui, a (se) scârciumi, a schercăni, a schişni, a smicura, a (se) smârci, a bâzâi, a (se) chelălăi, a cherţăni, a orăcăi, a mârâi. Copilul a început iar să scâncească. 2 intr. (despre câini, rar, despre alte animale) a chelălăi, a schelălăi, a scheuna, a ţăhni, a ţilăi. Câinele scânceşte de durere. 3 refl. (despre oameni) a se lamenta, a se smiorcăi, smicurare, smicureală, cher-ţăneală. scâncit2, -ă adj. 1 (despre voce, gjas etc.) jalnic, plângăreţ, plângător, plâns2, scâncitor, tânguios, tânguitor, trist, dolent, larmoaiant, plângaci, <înv.> obidos, plângeros. Când se loveşte, copilul îşi cheamă mama cu o voce scâncită. 2 (mai ales despre copii) plângăcios, plângăreţ, smiorcăit2, văicăreţ, plângaci, văităreţ, văitător, <înv. şi pop.> plângător, văicăros, puşiţos, scâmăvit, scrivit, smior-cănit2, smârcit, <înv.> văieratic, bâzâit2. Are o fetiţă tare scâncită. scâncitor, -oâre adj. (despre voce, glas etc.) jalnic, plângăreţ, plângător, plâns2, scâncit2, tânguios, tânguitor, trist, dolent, larmoaiant, plângaci, <înv.> obidos, plângeros. scâncitură s.f. 1 scânceâlă, scâncet, scâncit1, smicurare, smicureală, cher-ţăneală. 2\scânceâlă, scâncet. 3 (înv.) v. Geamăt. Scânceâlă. Scâncet. Tânguire. 1621 | Vaier. Vaiet. 4 (deprec.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tanguit1. Vaitare. Vaitat1. Vaitătură. scândură s.f. 11 blană, doască, dulap1, doloagă, scoarţă, ţambră. Casa are acoperişul din scânduri. în trecut existau străzi podite cu scânduri. 2 (mai ales la pl. scânduri; la sg. cu sens colectiv; astăzi mai ales pop.) duşumea, pardoseală, podea, podină, padiment, pod1, vatră, <înv.> planşete (v. planşetă), pomostină. Scândurii e casei sunt din lemn de stejar. 3 (la ragila de pieptănat juioarele) coadă, lopată, lopăţică, pat. 4 (tehn.; la războiul de ţesut) chingă, spetează, stinghie, <înv. şi pop.> argea, blană. Scândura este un braţ al vatalei. 5 (gosp.; rar) v. Planşetă. 6 (pop.; şi scândură de brad) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. 7 (tehn.; la plug pop.) v. Cormană. Răsturnătoare (v. răsturnător). 8 (reg.) v. Laviţă. 9 (adesea colect.; reg.) v. Şindrilă. 10 (gosp.; reg.) v. Fund. Tocător. 11 (gosp.; reg; adesea urmat de determ. „de lemn”, „de mămăliga 0 v. Fund. 12 (mai ales la pl. scânduri; înv.) v. Butuc. Obadă. II (deprec.) v. Slăbătură. scândureâ s.f. 1 scândurică, scânduriţă, scândurice, scândureană, scândurişcă, scânduruşă, scânduruţă. Se pun două scân-durele cruciş, apăsând castraveţii, ca să fie toţi cuprinşi de saramură. 2 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. 3 (tehn.; la războiul de ţesut; reg) v. Lopăţică. scândureănă s.f. (reg.) 1 v. Scândureâ. Scândurică. Scânduriţă. 2 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. scândurîcă s.f. 1 scândureâ, scânduriţă, scândurice, scândureană, scândurişcă, scânduruşă, scânduruţă. 2 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Bulfeu. Cruce. Spetează. Stinghie. scândurice s.f. 1 (pop.) v. Scândureâ. Scândurică. Scânduriţă. 2 (tehn.; la războiul de ţesut; reg) v. Lopăţică. scândurişcă s.f. (reg.) v. Scândureâ. Scândurică. Scânduriţă. scânduriţă s.f. 1 scândureâ, scândurică, scândurice, scândureană, scândurişcă, scânduruşă, scânduruţă. 2 (tehn.; la războiul de ţesut; pop.) v. Femeiuşcă. Muieruşcă. 3 (tehn.; la războiul de ţesut; pop.) v. Lopăţică. scânduruşă s.f. (reg.) v. Scândureâ. Scândurică. Scânduriţă. scânduruţă s.f. (reg.) v. Scândureâ. Scândurică. Scânduriţă. scânteiă vb. I. intr. 1 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a luci, a scăpăra, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. şi pop.> a lumina, a răsfulgera, a sclipui3, <înv.> a steli, a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele scânteiază pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului scânteiază în lumina soarelui. Zăpada scânteiază sub clarul de lună. 2 (despre surse de lumină) a eclata, a lumina, a sclipi, a străluci, <înv. şi pop.> a luceferi, a glănţui, a vedera, <înv.> a văpăi, a zâmbi, a vedea. Farul scânteiază în noapte. Candelabre scânteiază în salon. 3 (despre ochi, privire) a licări, a luci, a scăpăra, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, a se aprinde, a arde. îi scânteia privirea când o întâlnea. 4 (despre obiecte, corpuri etc. cu suprafaţa lucioasă pe care cade lumina) a luci, a sclipi, a sticli, a străluci, a strălumina, <înv. şi pop.> a luceferi, a lumina, <înv.> a vâlvora. Acoperişul de tablă al casei scânteiază în razele soarelui. Tăişul cuţitului a scânteiat în lumina felinarului. scânteie s.f. 11 izlă, sferă, sicră, <înv.> segnetă, steluţă. Depozitul se poate aprinde la cea mai mică scânteie. 2 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. 3 licăr, licărire, licărit, lucire, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde scânteierea din priviri. II (bot.; reg.) 1 v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). 2 v. Garoa-fa-de-câmp. Garoafa-sălbatică. Garofiţă (Di-anthus carthusianorum). 3 v. Liliac1. Liliac-co-mun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). 4 v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). scânteiere s.f. 1 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală Admiră scânteierea stelelor pe cer. 2 brianţă, lucire, sclipire, sticlire, strălucire, efulgenţă, luciditate, străluciu, străluminare, <înv.> luceală, lucea-ţă, lucime, lucoare, lucor, sticleală, străluceală, strălucitură,strălucoare, foc. O fascinează scânteierea diamantului. îşi fereşte ochii de scânteierea zăpezii. 3 licăr, licărire, licărit, lucire, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde scânteierea din priviri. scânteietor, -oăre adj. 11 (despre aştri, surse de lumină) luminos, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, efulgurat, lucid, senin, <înv. şi reg.> luced, sticlit, strălucios, vederos, lumitor, sclipos, stelos, <înv.> luminăcios, scânteind, scânteios, sclipit2, seninos, strălucind, străluminat Pe cer se vede luceafărul scânteietor. Candelabrul din salon este prea scânteietor. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, limpede, lucitor, sclipitor, strălucit, strălucitor, străluciu, <înv. scânteios şi reg.> sticlit, strălucios, vederos, stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, străluminat. Farul împrăştie o lumină scânteietoare. 3 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) briant, licăritor2, lucios, lucitor, luciu2, sclipitor, strălucit, strălucitor, lucind, lucid, străfulgerător, <înv. şi pop.> luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. Crestele munţilor sunt acoperite de zăpezi albe, scânteietoare. Izvorul îşi duce undele scânteietoare în lumina soarelui spre locuri depărtate. Are un inel cu diamante scânteietoare. 4 (mai ales despre surse de lumină) licăritor2, lucitor, sclipitor, lucind, sclipind, sclipicios, <înv.> scânteind, scânteios, clipicios. Flacăra scânteietoare a lumânării luminează discret încăperea. Lumina stelelor este scânteietoare. 5 (despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucios, lucitor, scăpărător, sclipitor, strălucitor, umed, umezit2, sti-clitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, scânteietori, plini de vioiciune. 6 (despre materii, materiale, despre piele, faţă, păr etc.) lucios, lucitor, sclipitor, luciu2, <înv.> sclivisit. Mătasea este un material scânteietor. Are părul negru, scânteietor. II fig. (despre oameni sau despre manifestări, însuşiri etc. ale lor) scăpărător, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucind, strălucios. Fiind un elev scânteietor, este respectat de colegi. Are o inteligenţă scânteietoare. scânteind, -ă adj. (înv.) 1 (despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) Clar. Limpede. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 3 (mai ales despre surse de lumină) v. Licăritor2. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. 4 (despre ochi, privire) v. Fulgurant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucitor. Umed. Umezit2. scânteioără s.f. I scânteiuţă. Focul împrăştie mii de scânteioare. II (bot.) 1 Anagallis arvensis; scânteiuţă, scânteiuţă-roşie, aurică, buruiana-bureţilor (v. buruiană), coar-dă-de-găină, focşor (v.focuşor), gonitoare (v. gonitor), intiţă, minteuţă, ochişor, plescăiţă, răcovină, roşuţă (v. roşuţ), scălci-mici (v. scalce), scânteie, sclipeţ, soponelul-calului (v. soponel), văcariţă, <înv.> paperină. 2 Commelina communis; atârnătoare, cheiţa-raiului (v. cheiţă), gheţişoară. 3 (reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). 4 (reg.) v. Arşinic (Lychnis chalcedonica). 5 (reg.) v. Lipscănoăică (Coreopsis tinctoria). 6 (reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). 7 (la pl. scânteioare; reg.)v. Buruiană-de-cinci-de-gete (Potentilla recta). scânteios, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) v. Clar. Limpede. Lucitor. Scânteietor. Scli- scânteiţă pitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 3 (mai ales despre surse de lumină) v. Licăritor2. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. 4 (despre ochi, privire) v. Fulgurant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucitor. Umed. Umezit2, scânteiţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cocoşel-de-câmp (Adonis aestivalis) 2 (şi scânteiţă-galbenă) v. Rostopască (Chelidonium majus). 3 v. Rus-cuţă. Ruscuţă-de-primăvară. Ruscuţă-pri-măvăratică (Adonis vernalis). 4 (în forma schintiţă) v. Scrântitoare (Potentilla supina). scânteiuţă s.f. I scânteioară. II (bot.) 1 (şi scânteiuţă-roşie) Anagallis arvensis; scânteioară, aurică, buruiana-bureţilor (v. buruiană), coardă-de-găină, focşor (v.focuşor), gonitoare (v. gonitor), intiţă, min-teuţă, ochişor, plescaiţă, răcovină, roşuţă (v. roşuţ), scălci-mici (v. scalce), scânteie, scli-peţ, soponelul-calului (v. soponel), văcariţă, <înv.> paperină. 2 (şi scânteiuţă-de-cămp) Gagea arvensis; brumărea, ceapa-ciorii (v. ceapă), scălci-mici (v. scalce). 3 (la pl. scânteiuţe) Aster novi-belgii; cătane (v. că-tană), pocroavă, salbă-moale, sălcioară, săpu-nele (v. săpuneî), stele-chineze (v. stea), steluţe (v. steluţă), vineţele (v. vineţea). 4 (reg; şi scânteiuţă-roşie) v. Arşinic (Lychnis chalcedonica). 5 (reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). 6 (reg.) v. Brumărea. Flox. Liliac-nemţesc (v. liliac1) (Phlox paniculata). 7 (reg.) v. Cea-pa-ciorii (v. ceapă) (Gageapratensis). 8 (reg.) v. Cuişoară. Cuişoară-de-grădină. Garoafa (Dianthus caryophyUus). 9 (reg.) v. Dumbeţ. Şerpariţă (Teucrium chamaedrys). 10 (reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţin-taură (Centaurium umbelktum sau Centaurium minus). 11 (reg.) v. Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafa-de-grădină. Garoafa-turceas-că. Garofiţă-de-grădină (Dianthus barbatus). 12 (reg.) v. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria). 13 (reg.) v. Răcovină (Stellaria media). 14 scânteiuţă-galbenă v. a (înv. şi reg.) Grâu-şor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus fi-caria); b (reg.) Rostopască (Chelidonium majus); c (reg.) Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris); (reg.) scânteiuţă-de-muntev. a Par-pian (Antennaria dioica); b Popilnic. Popil-nic-iepuresc (Anemone hepatica); (la pl.) scânteiuţe-albe v. a Rotiliţe-albe (v. rotiliţă). Rotoţele-albe. (Achillea ptarmica); b Strănutătoare (Achillea cartilaginea). 15 (la pl. scânteiuţe; reg) v. Steliţă. Steliţă-vânătă (Aster amellus). III (entom.; reg.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). scâr s.n. (reg.) v. Buclă. Cârlionţ. Creţ. Inel. Ondulâţie. Ondulă. Undă. Val. Zuluf, scârbăvnic, -ă adj. (înv.) 1 (despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mi-rositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2.2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. scârbă s.f. I aversiune, dezgust, fobie, neplăcere, oroare, repugnanţă, repulsie, silă, execraţie, nesuferire, lehamite, <înv.> sfârşeală, urât1, odiu, greaţă, viscozitate, saţ, acrime, alergie, îngreţoşăre, jitie1. Simte o scârbă instinctivă faţă de actele de violenţă extremă. Scârba faţă de ceea ce văzuse era accentuată de r&fâltă. II (înv. şi reg.) 1 v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. 2v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment 3 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 4 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrăre. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 5 (adesea constr. cu vb. „a fi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere. 6 v. Groază. încrâncenare, înfiorare. înfricoşare. îngrozire. înspăimân-tare. Oroare. Spaimă. Teroare. 7 v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inami-ciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 8 v. Furie, înverşunare. Mânie. 9 v. Nemulţumire. Neplăcere. Supărare. scârbelnic, -ă adj. (înv.) 1 (despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mi-rositor. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2.2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. scârbelniţă s.f. (reg.) v. Scârboşenie. scârbi vb. IV. I tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) dezgusta, a (se) îngreţoşa, a (se) scârboli, a (se) silnici, <înv.> a (se) îngreţa, a (se) îngreţălui, a oţărî. Grăsimea din farfurie îl scârbeşte. S-a scârbit de atâta mâncare. 2 fig. a (se) dezgusta, a (se) îngreţoşa, a (se) sătura, a i se acri. Se scârbeşte văzând unele emisiuni proaste la televizor. I11 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Afecta1. Amărî. Dezola. Indispune. îndurera. întrista. Mâhni. Necăji. Supăra. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. 3 refl. (reg; despre oameni) v. încrâncena. înfiora. înfricoşa. îngrozi. înspăimânta. Tremura. Zgudui. 4 refl. (reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. 6 refl. (înv.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta. 7 refl.,tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. |1622 8 refl. (înv.; despre oameni) v. Abandona. Abjura. Aboli. Dispensa. Renega. Renunţa. Repudia. scârbîe s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe, scârbire s.f. dezgustare, îngreţoşăre. Grăsimea i-a produs scârbire. scârbit, -ă adj. I (despre oameni) 1 dezgustat, îngreţoşat. înlătură, scârbit, grăsimea din farfurie. 2 (mai ales fig.) blazat, dezabuzat, plictisit, lehămetit, lehămetuit, <înv.> sastisit, sătul, săturat. Scârbit din cauza unui serviciu plictisitor şi fără satisfacţii, s-a hotărât să-şi schimbe locul de muncă. 3 fig. dezgustat, îngreţoşat, obosit, sătul, săturat, strepezit. Scârbit, îşi evită colegii care îl bârfesc. I11 (înv. şi reg; despre oameni) v. Abătut Afectat1. Amărât Deprimat Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat. întristat Mâhnit Necăjit Prostrat Supărat Trist 2 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Enervat. Excitat. Iritat. Necăjit. Nervos. Stresat. Supărat. Surescitat. 3 (înv. şi reg; despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Obstinat. Pornit. 4 (înv.; despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. scârboli vb. IV. tr.,refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Dezgusta. îngreţoşa. Scârbi, scârbos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre lucruri, mâncăruri etc.) greţos, bălos, găgios, silos. Ciulamaua nu s-a putut mânca pentru că era scârboasă. 2 (despre lucruri, materii etc.) dezgustător, infect, respingător, <înv. şi pop.> spurcat2, scârnav. Are trupul acoperit cu scuame scârboase. 3 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, stătut2, urât2, mefitic, miasma-tic, <înv. şi pop.> scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scă-răndăvicios, scârbăvnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii scârboase, de sulf. II adj. (mai ales fig.) 1 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dezgustător, dizgraţios, hidos, imund, oribil, repugnant, repulsiv, respingător, sordid, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, displăcut, <înv. şi pop.> urât2, căcănar, <înv. şi reg.> urgisit, nasol, naşpa. N-am văzut o femeie mai scârboasă în viaţa mea! 3 (despre oameni) dezgustător, < pop. şi fam.> parşiv, greţos. Când este beat, devine scârbos. 4 (despre manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) dezgustător, oribil, sinistru, greţos, inomabil. Pe faţă îi apăru un rânjet scârbos. 5 (despre 1623| firea, caracterul oamenilor) detestabil, dezgustător, execrabil, oribil, respingător, îngrozitor, infect Are un caracter scârbos. 6 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, trivial, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scâmav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii scârboase. III adv. (modal) 1 dezgustător, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, rău, repugnant, respingător, urât. Miroase scârbos în cameră. 2 dezgustător, greţos, oribil. îi rânjeşte scârbos. scârboşănie s.f. (pop. şi fam.) 1 scâr-belniţă, scârbotenie. Nu poate să mănânce o asemenea scârboşenie. 2 (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) scârnăve-nie, scârnăvie, spurcăciune, scâmăvitură. O scârboşenie de femeie beată şi murdară cerşeşte în colţul străzii. scârbotenie s.f. (reg.) v. Scârboşenie. scârcior, -oară adj. (reg.; despre pâr) V. Buclat Cârlionţat. Creţ. Inelat. încreţit. Ondulat. Unduios. scârciumi'vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1. 2 refl. (despre fiinţe) v. Foi. Frământa. Perpeli. Răsuci. Suci2. Zbate. Zbuciuma. Zvârcoli. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, mai ales copii) v. Legăna. 4 intr., refl. (despre copii) v. Plânge. Scânci. scârjâi vb. IV. intr. (reg.) v. Hârşâi. scârjâiâlă s.f. (reg.) v. Hârşâială. Hârşâire. Hârşâit. Hârşâitură. scârjâi't s.n. (reg.) v. Hârşâială. Hârşâire. Hârşâit. Hârşâitură. scârjâitură s.f. (reg.) v. Hârşâială. Hârşâire. Hârşâit. Hârşâitură. scârlete s.m. (reg.) v. Sănioară. Săniuţă, scârlionţ s.m. (reg.) v. Buclă. Cârlionţ. Creţ. Inel. Ondulaţie. Ondulă. Undă. Val. Zuluf, scârlionţăt, -ă adj. (reg; deprepăr) v. Buclat. Cârlionţat. Creţ. Inelat. încreţit. Ondulat. Unduios. scârlionţi'vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică pârul) v. Bucla. Cârlionţa. Inela. încreţi. Ondula. scârn, scâ mă adj (înv.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid, scâmav, -ă adj. 11 (înv. şi pop.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (înv. şi pop.; despre mirosuri) v. Dezagreabil. Dezgustător. Displăcut. Dizgraţios. Fetid. Greţos. Greu. Infect. împuţit. Neplăcut. Nesuferit. Pestilenţial. Puturos. Rău. Rău-mirositor. Repugnant Repulsiv. Respingător. Scârbos. Stătut2. Urât2. 3 (pop.; despre lucruri, materii etc.) v. Dezgustător. Infect. Respingător. Scârbos. 4 (în opoz. cu „puternic”; reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. II (înv. şi pop.) 1 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Deşănţat. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Pornografic. Scabros. Scârbos. Trivial. Vulgar. 2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. scârnă s.f. (fiziol; pop.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală, scârnăvenie s.f. 1 (fiziol.; înv. şi pop.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. 2 (pop. şi fam.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) scârboşenie, scârnăvie, spurcăciune, scâr-năvitură. scârnăvîvb. IV. (înv. şi pop.) 11 refl. (fiziol.; despre fiinţe) v. Defeca. Ieşi. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. II tr. fig. (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocori. Compromite. Dezonora. întina. Mânji. Murdări. Necinsti. Păta. Pângări. Polua. Profana. Terfeli. Veşteji, scârnăvie s.f. 11 (fiziol.; înv. şi pop.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. 2 (înv. şi pop.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 3 (pop. şi fam.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) scârboşenie, scârnăvenie, spurcăciune, scâmăvitură. O scârnăvie de femeie beată şi murdară cerşeşte în colţul străzii. II fig. 1 (înv. şi pop.) v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Incovenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate. 2 (înv. şi pop.) v. Desfrâu. Dezmăţ. Libertinaj. Luxură. Orgie. Saturnale. 3 (pop. şi fam.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă. 4 (pop.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Murdărie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. 5 (înv.) v. Batjocorire. Compromitere. Dezonorare. întinare. Mânjire. Murdărire. Necinstire. Pătare. Pângărire. Profanare. Terfelire. scâmăvit, -ă adj. (reg.; mai ales despre copii) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Văicăreţ. scâmăvitură s.f. (reg.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă scârţimuş prin prep. „de’) v. Scârboşenie. Scârnăvenie. Scârnăvie. Spurcăciune. scârtoăgă s.f. (zool; reg.) v. Gloabă. Mâr- ţoagă. scârţ s.n. 1 scârţâitoare (v. scârţâitor). Are pantofi cu scârţ. 2 (chim.; fam.) v. Polis- tiren. Polistirol. Trolitul. scârţâc s.m. (muz.; deprec.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. scârţăn, -ă adj., s.m., s.f. (fam.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. scârţăr, -ă adj., s.m., s.f. (fam.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. scârţâi vb. IV. intr. 1 (despre obiecte, materiale, corpuri etc.) <înv.> a încrişca, a prâsni1. Poarta scârţâie îngrozitor. 2 (despre scânduri uscate, podele vechi etc.) a pârâi. Parchetul a început să scârţâie. 3 a scrâşni. Cheia scârţâie în broască. scârţâiălă s.f. 1 pârâit, pârâitură, scârţâire, scârţâit1, scârţâitură, pârâială. Scârţâiala parchetului este insuportabilă. 2 scârţâire, scârţâit1, scrâşnet, scrâşnire, scrâşnit, scrâşcat. Se aude scârţâiala cheii în broasca uşii. scârţâire s.f. 1 pârâit, pârâitură, scârţâiălă, scârţâit1, scârţâitură, pârâială. 2 scârţâ-ială, scârţâit1, scrâşnet, scrâşnire, scrâşnit. scârţâit1 s.n. 1 pârâit, pârâitură, scârţâiălă, scârţâire, scârţâitură, pârâială. 2 scârţâ-ială, scârţâire, scrâşnet, scrâşnire, scrâşnit. scârţâit2, -ă adj. (despre sunete, zgomote) ascuţit2, scârţâitor, strident, brusc. Zgomotul scârţâit al scaunului hârşâit pe parchet este enervant. scârţâitor, -oăre adj., s.f., s.m. I adj. (despre sunete, zgomote) ascuţit2, scârţâit2, strident, brusc. II s.f. 1 (j. de copii) morişcă, zbâmâitoare (v. zbârnâitor), zbârnâ-itoare de gândac (v. zbârnâitor), sfâ-râitoare, sfârlează. Scârţâitoarea este făcută dintr-un cărăbuş (sau dintr-o altă insectă care face zgomot când zboară) imobilizat cu un ac şi lăsat să zbârnâie în aer prin bătaia aripilor. 2 (j. de copii) duruitoare, morişcă, zbâmâitoare (v. zbârnâitor), hârâi-toare, moară, pârâitoare , turuitoare, vâjâitoare (v. vâjâitor), vânturătoare (v. vânturător), zbângă, zbângăitoare, zbârnel, zbârnoaie (v. zbârnoi), zvârdină, <înv.> sfâr-litoare. Scârţâitoarea se confecţionează din tablă, scândură, hârtie în forma aripilor sau a roţii unei mori, care se învârtesc în bătaia vântului ori cu mâna, producând un sunet caracteristic. 3 morişcă, pârâitoare, sperietoare (v. sperietor), zbâmâitoare (v. zbârnâitor), turuitoare. Scârţâitoarea imită aripile unei mori de vânt, fiind folosită pentru a speria păsările în livezi, pe ogoare sau pe acoperişul caselor. 4 (rar) v. Scârţ. III s.f. (bot.) Polycnemum arvense; troscoţel, herici-că, troscot-de-câmp (v. troscot1). IV s.m. (adm.; deprec.) v. Funcţionar. Lucrător al statului. Slujbaş. scârţâitură s.f. pârâit, pârâitură, scârţâiălă, scârţâire, scârţâit1, pârâială. scârţimuş s.n. (reg.) v. Balansoar. Leagăn. Scrânciob. scelerat |1624 scelerat -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, ticălos, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, japiţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, pohoţ, proclet, <înv.> fărădelege, feră-legiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, padleţ, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scâmav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> blestemăţesc, ferădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş,verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai scelerate manipulări. scelerateţe s.f. abjecţie, abominaţie, ferădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemă-ciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire, sceleraţie s.f. abjecţie, abominaţie, ferădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemăciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice sceleraţie. scenâriu s.n. 1 (teatru, cinemat. etc.; înv.) v. Artă regizorală. Direcţie de scenă. înscenare. Montare1. Punere în scenă. Regie. 2 fig. complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, lucrătură, tramă, urzeală, urzire, urzitură. Domnitorul afost victima unui scenariu. scănă s.f. 11 (în teatru, operă etc.) cadru, decor, scenărie. Scena reprezintă un castel. 2 cadru, peisaj, privelişte, tablou, vedere, sit1, <înv.> priveală, privire, tabel, seir, decor. O scenă minunată ne apare în faţă după ridicarea ceţii. I11 teatru. Cunoscutul actor s-a consacrat toată viaţa scenei. 2 (lit., muz.) <înv.> perdea, scenetă. Nimeni nu poate uita scena balconului din piesa „Romeo şi Julieta” a lui Shakespeare. 3 (lit.) artă dramatică, dramaturgie, literatură dramatică, teatru. Caragiale este clasicul scenei româneşti. 4 (lit.) episod, fragment. Ultima scenă a unui roman poliţist este cea mai palpitantă. 5 scandal, cancan2, caterincă, ţesală, ţigăneală, ţigănie. Este penibil să faci o scenă în public. în restaurant afost o scenă de o violenţă neobişnuită. scenărie s.f. (în teatru, operă etc.; rar) v. Cadru. Decor. Scenă, scenetă s.f. 1 (lit.) piesetă, piescioară. Scenetele dramaturgului au avut mare succes la public. 2 (lit., muz.; înv.) v. Scenă, scânic, -ă adj. 1 (teatru, cinemat. etc.) regizoral. în cazul acestei piese, actul creaţiei scenice a fost elogiat atât de critici, cât şi de spectatori. 2 (teatru) spectacular, teatral, <înv.> teatralicesc, teatricesc. Romanul a fost transpus într-o creaţie scenică remarcabilă. scenografie s.f. artă scenică. A dovedit în regia şi scenografia spectacolului gust şi talent. sceptic, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (filos.) pironian. Scepticii susţin că nicio afirmaţie nu poate fi socotită mai îndreptăţită decât alta. în concepţia filosofilor sceptici lucrurile sunt incognoscibile. 2 adj. (despre oameni) defetist, incredul, neîncrezător, <înv.> necredincios. Este sceptic în ceea ce priveşte reuşita afacerii. scepticism s.n. 1 (filos.) pironism. Scepticismul este o concepţie idealistă care pune la îndoială posibilitatea cunoaşterii de către om a lumii existente, a adevărului obiectiv, a oricărei cunoştinţe certe. 2 dubiu, incertitudine, incredulitate, îndoială, neîncredere, nesiguranţă, rezervă, şovăială, şovăire, dubitaţie, addubitaţie, <înv.> aporie, îndoiciune, îndoinţă, necredinţă, întrebare. Nu există niciun scepticism în ceea ce priveşte câştigarea concursului. scâptru s.n. I <înv. şi reg.> toiag, <înv.> cârjă. Domnitorul este înfăţişat în tablou cu sceptrul în mână. II fig. (polit.) 1 domnie, coroană, scaun, tron1. Primului născut al regelui îi revine sceptrul. 2 autoritate, dominare, dominaţie, hegemonie, putere, stăpânire, supremaţie, braţ, sabie. Teritoriul s-a aflat sub sceptrul Angliei. scheăun s.n. chelălăială, chelălăit1, chelălăi-tură, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, seheunat, scheunătură, <înv. şi reg.> chelălău. scheelit [fe'lit] s.n. (mineral.) tungstit. Sche-elituleste folosit pentru obţinerea wolframului. schelâr s.m. (înv.) v. Vameş, schâlă s.f. 1 (constr.) eşafodaj, <înv. şi reg.> grindiş, alaş, pat, <înv.> stelaj. Schela este alcătuită din bare de lemn sau de metal legate între ele, având rolul de a susţine o platformă cu materiale, instalaţii, muncitori etc. 2 (mar.; înv. şi reg.) v. Ambarcader. Apuntament. Debarcader. 3 (înv. şi reg.) v. Port2.4 (nav.; reg.) v. Barcă. Luntre. 5 (în Ev. Med., în unele ţări; înv.) v. Eşafod. schelălăi vb. IV. 1 intr. (despre câini, rar, despre alte animale) a chelălăi, a scânci, a scheuna, a ţăhni, a ţilăi. Câinele schelâ-lâie de durere. 2 intr., refl. (reg.; despre oameni, mai ales despre copii) a scheuna. Toată ziua copilul ei schelălăie. schelălăială s.f. chelălăială, chelălăit1, chelălăitură, scheaun, schelălăit, schelălăitură, scheunare, seheunat, scheunătură, <înv. şi reg.> chelălău. Schelălăiala câinelui se auzea până departe. schelălăit s.n. chelălăială, chelălăit1, chelălăitură, scheaun, schelălăială, schelălăitură, scheunare, seheunat, scheunătură, <înv. şi reg.> chelălău. schelălăitură s.f. chelălăială, chelălăit1, chelălăitură, scheaun, schelălăială, schelălăit, scheunare, seheunat, scheunătură, <înv. şi reg.> chelălău. schelărie s.f. (constr.) schelet. Schelăria cabanei se zăreşte de departe. schelet s.n. 11 (anat.) osatură, sistem osos, osărie, <înv.> dabilă, cherestea. Era aşa de slab, încât i se vedea scheletul prin piele. 2 (constr.) schelărie. 3 (constr.) osatură, structură. Scheletul blocului este din beton armat. 4 (fam.; glum.) v. Slăbătură. II fig. schemă, structură, armătură, osatură. Programele şcolare reprezintă scheletul viitoarelor manuale. scheletic, -ă adj. (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, slab, slăbănog, slăbit, supt2, uscat2, uscăţiv, slăbănogit, tras, uscăcios, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secă-ţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, us-căţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de scheletică, încât au rămas doar ochii de ea. scheletologie s.f. (anat., med.) osteologie. Scheletologia se ocupă cu studiul oaselor din organism. scheletds, -oăsă adj. (în opoz. cu „gras”; înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit Pirpiriu. Prăpădit Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. schematic,-ă adj. 1 simplificat Palatul făcea o impresie grandioasă, chiar în faza schematică a conceperii lui. Indicaţiile primite au fost schematice. 2 dogmatic, mecanic, simplist, liniar, rigid. Are o viziune schematică asupra vieţii. schematiză vb. I. tr. (compl. indică o operă, o lucrare, o situaţie etc.) a simplifica. într-un film repetarea aceloraşi situaţii schematizează povestea. I s-a cerut să schematizeze seriile sinonimice pe care le foloseşte în discursurile sale. schematizăre s.f. simplificare. într-un film se ajunge la schematizarea poveştii prin repetarea aceloraşi situaţii. 1625| schimă schematizat, -ă adj. simplificat. în acest roman psihologia schematizată a personajelor diluează interesul cititorilor. schâmă s.f. 1 plan, schiţă, <înv.> chip, izvod, închipuire. Schema vilei a fost făcută de un arhitect. 2 plan, ecuaţie. Este vorba de o schemă politică greu de rezolvat. 3 structură, armătură, osatură, schelet. 4 {adm.) organigramă. Se aşteaptă noua schemă a personalului institutului. 5 {inform.) schemă logică = diagramă logică, logigramă, organigramă. Schema logică este reprezentarea unui algoritm cu ajutorul unor simboluri grafice. schembeă s.f. (turc.; înv.) 1 (anat.; la animale) v. Burduhan. Stomac. 2 (culin.) v. Drob1.3 (culin.) v. Ciorbă de burtă, schenţălî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte, construcţii sau părţi ale lor etc.) v. Smuci. Zgâlţâi. schepsis s.n. 11 (fam.) v. Acuitate. Agerime. Clarviziune. Pătrundere. Penetranţă. Penetraţie. Perspicacitate. Sagacitate. Subtilitate. Vivacitate. 2 (fam.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt Cumpătare, înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. 3 (înv.) v. Cugetare. Gândire. Meditare. Meditaţie. Reflectare. Reflecţie. Reflexie. II (mat; înv.; adesea constr. cu vb. „a face’) v. Calcul. Socoteală, schercăm vb. IV. intr. (reg.; despre copii) v. Plânge. Scânci. schesis s.n. (grec.; înv.; de obicei urmat de determ. care indică felul, natura, caracterul) v. Legătură. Raport. Relaţie, scheună vb. 1.11 intr. (despre câini, rar, despre alte animale) a chelălăi, a scânci, a schelălăi, a ţăhni, a ţilăi. Câinele scheaună de durere. 2 intr., refl. (reg.; despre oameni, mai ales despre copii) a schelălăi. Toată ziua copilul ei scheaună. II intr. fig. (fam.; mai ales deprec.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. scheunăre s.f. chelălăială, chelălăit, chelălă-itură, scheaun, schelălăială, schelălăit, schelă-lăitură, scheunat, scheunătură, <înv. şi reg.> chelălău. Scheunarea câinelui se auzea până departe. scheunat s.n. chelălăială, chelălăit, chelălă-itură, scheaun, schelălăială, schelălăit, schelă-lăitură, scheunăre, scheunătură, <înv. şi reg.> chelălău. scheunătură s.f. chelălăială, chelălăit, chelălăitură, scheaun, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunăre, scheunat, <înv. şi reg.> chelălău. schevofilachies.n. (în Biserica Catolică; grec.; înv.) v. Sacristie. schi s.n. 1 (mai ales lapl schiuri) patină1. Şi-a luat schiurile şi a urcat pe munte pentru a schia. 2 (sport) schi nautic = water-ski. în schiul nautic executantul, tras de o ambarcaţiune sau de un elicopter, alunecă pe apă cu ajutorul unor schiuri speciale. schiagrafie s.f. (med., med. vet) radiografie, radiogramă, rontgenografie, rază. Schi-agrafia este fotografia unui organ, a unui corp opac sau a unei porţiuni din interiorul corpului uman ori animal obţinută cu ajutorul razelor X. schiascâp s.n. (tehn. med.) retinoscop. Cu schiascopul se examinează umbra pupilară, pentru a determina gradul de refracţie a ochiului. schiascopi'e s.f. (med.) cheratoscopie, pupiloscopie, retinoscopie. Schiascopia este măsurarea refracţiei ochiului, prin interpretarea optică a umbrei ce apare în câmpul pupilei. schiaz s.m. (bot. reg.) v. Măcriş (Rumex acetosella). schijă s.f. 1 (milit.) <înv.> ţandără. în timpul războiului a fost lovit de o schijă în piept. 2 (ind. sider.; reg.) v. Fontă. Tuci. schilav, -ă adj., s.m., s.f. (med.; pop.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod, schflă s.f. (zool; reg; deprec.) v. Javră. Jigodie. Potaie. schilăvrvb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; înv. şi reg.; compl sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Mutila. Schilodi, schilăvi'e s.f. (med.; reg.) v. Hernie, schilăvi're s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Mutilare. Schilodeală. Schilodire, schilăvit, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Mutilat. Schilod. Schilodit, schilăvos, -oăsă adj. (med.; reg.; despre fiinţe) v. Handicapat Infirm. Invalid Schilod schilf vb. IV. tr., refl. (reg.; compl sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. schildd, -oădă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (med) handicapat, infirm, invalid, estropiat, valetudinar, şontorog, beteag, schilav, <înv. şi reg.> calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, bolnav, chilav, milog, obidnic, pedestru, schilăvos, schimog, schimogit, şont, şonţit, mişel, rupturit, secat2, slăbănogit, smintit, sacat. A fost lovit de o maşină şi a rămas schilod pe viaţă. Un schibd cerşea la poarta bisericii. 2 adj., s.m., s.f. olog, şontorog, <înv. şi reg.> slăbănog, năvleg, obidnic, pedestru. A rămas schilod în urma poliomielitei. 3 adj. (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) mutilat, schilodit, estropiat, şontorogit, stropşit, <înv. şi reg.> stricat, năvleg, schilăvit, şofâmogit, <înv.> rupturit, sacatifsit, sluţit2.4 adj. (med., med. vet.; despre membre ale fiinţelor sau, p. ext., despre fiinţe) ciuntit, mutilat, schilodit, <înv. şi reg.> stricat, şofârnogit, şoncăit, şonţit. II adj. fig. (despre cuvinte, fraze, limbă, vorbire etc) schilodit. schilodeală s.f. 1 (med., med. vet.) mutilare, schilodire, estropiaţie, estropiere, <înv. şi pop.> sluţire, <înv. şi reg.> calicire, schilăvire, <înv.> sluţit1. 2 (med, med. vet.) ciuntire, mutilare, schilodire, şofârno-geală. 3 (în opoz. cu „frumuseţe’) diformitate, hâdoşenie, hidoşenie, imundicitate, imundiţie, schilodenie, sluţenie, urâţenie, sluţie, poceală, hâzenie, hâzime, <înv. şi reg.> urâciune, hlizenie, smârzenie, şoimăneală, <înv.> grozăvenie, grozăvie, sluti-ciune, sluţie. O sperie schilodeala bărbatului. schilodenie s.f. 11 (med., med. vet.) anormalitate, infirmitate, invaliditate, beteşug, meteahnă, <înv. şi reg.> neputinţă, slăbănogeală, slăbănogie, betegeală, be-tegie, betegire, picneală, <înv.> pocire, slăbă-nogire, sacatlâc. S-a născut cu o schilodenie gravă la picior. 2 (în opoz. cu „frumuseţe”) diformitate, hâdoşenie, hidoşenie, imundicitate, imundiţie, schilodeală, sluţenie, urâţenie, sluţie, poceală, hâzenie, hâzime, <înv. şi reg.> urâciune, hlizenie, smârzenie, şoimăneală, <înv.> grozăvenie, grozăvie, sluticiune, sluţie. II (concr.; rar; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimo-nositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie, schilodi vb. IV. 1 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) mutila, a estropia, <înv. şi reg.> a (se) calici, a (se) schilăvi, a (se) strica, a (se) betegi, a chilăvi, a (se) nimurici, <înv.> a (se) rupturi, a se sacatifsi. Explozia l-a schilodit pe viaţă. Din neatenţie, s-a schilodit cu pistolul. 2 tr. (med., med. vet.; compl. indică membre ale fiinţelor sau, p. ext., fiinţe) a ciunti, a mutila, <înv. şi pop.> a sluţi, a sminti, a şontorogi, <înv. şi reg.> a strica, a şofâmogi, a şonţi. I-au schilodit picioarele în bătaie. 3 tr., refl. a (se) ologi, <înv. şi reg.> a (se) calici. S-a schilodit în urma poliomielitei. 4 tr. (reg.; compl indică fecioare) v. Deflora. Dezvirgina. Necinsti. schilodire s.f. (med., med. vet) 1 mutilare, schilodeală, estropiaţie, estropiere, <înv. şi pop.> sluţire, <înv. şi reg.> calicire, schilăvire, <înv.> sluţit1. Suferea din cauza schilodirii din timpul exploziei. 2 ciuntire, mutilare, schilodeală, şofâmogeală. A stat la pat câteva zile în urma schilodirii piciorului în bătaie. schilodit, -ă adj. I (med., med. vet.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) mutilat, schilod, estropiat, şontorogit, stropşit, <înv. şi reg.> stricat, năvleg, schilăvit, şofârnogit, <înv.> rupturit, sacatifsit, sluţit2. Persoanele schilodite în timpul exploziei au fost duse de urgenţă la spital. 2 (despre membre ale fiinţelor sau, p. ext., despre fiinţe) ciuntit, mutilat, schilod, <înv. şi reg.> stricat, şofâmogit, şoncăit, şonţit. Mâna schilodită i-a fost operată. II fig. (despre cuvinte, fraze, limbă, vorbire etc.) schilod. Vorbea într-o limbă schilodită. schimă s.f. I (bis.; înv.) 1 (de obicei urmat de determ. „călugărească”, „îngerească’) v. Rasă2. 2 v. Cin1. Tagmă. II1 (rar) v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonosi-tură. Strâmbătură. 2 (înv.) v. Aer1. Aspect. Chip. Expresie. Faţă. Figură. Fizionomie, înfaţişare. Mină2. Obraz. III (stil; înv.; în forma shimă) v. Figură de stil. Imagine. Trop. schimb schimb s.n. 11 înlocuire, schimbare, <înv.> mutare. Schimbul bujiilor arse s-a făcut într-un atelier specializat. 2 (econ., com.) schimb în natură = barter, troc1, <înv. şi reg.> trampă1, <înv.> trămpăluit. Schimbul în natură este forma cea mai simplă a comerţului. 3 (fiz.) transfer. Schimbul este o trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule de la un corp la altul, de la un sistem fizic la altul. 4 tură1. Conducerea fabricii a propus să se lucreze în două schimburi. Săptămâna trecută a lucrat numai în schimbul de noapte. 5 (miner.) şut2. Minerii se întorc obosiţi din schimb. II (concr.; mai ales la pl. schimburi) albitură, primeneli (v. primeneală), rufa, rufărie, cămăşuţe (v. cămăşuţă), premenituri (v. premenitură). Schimburile au fost duse la spălătorie. schimbă vb. 1.1 (predomină ideea de înlocuire, de mutare) 1 tr. (compl. indică mai ales obiecte stricate, uzate, învechite, necorespunzătoare etc.) a înlocui, <înv.> a prepune. A schimbat bujiile arse. Şi-a schimbat bandajul de la mână. 2 tr. (compl. indică valori, obiecte etc.) a preschimba, <înv.> a prenoi. A schimbat aurul în bijuterii. 3 tr. (compl. indică persoane angajate sau care au o anumită poziţie socială ori politică) a înlocui, <înv. şi pop.> a muta, a ramplasa. Conducerea a schimbat mai mulţi angajaţi din cauza neregulilor descoperite. 4 tr. (cu determ. introduse prin prep. „cu”) a da2, a înlocui Nu-şi schimbă maşina de teren cu o limuzină. 5 refl., tr. a (se) primeni. S-a schimbat după ce a terminat treaba în grădină. Schimbă aşter-nuturile la sfârşit de săptămână. 6 tr. a muta. Organizatorii excursiei au schimbat locul de plecare a grupului de excursionişti. 7 tr. (compl. indică cursul unui râu, al unui drum etc.) a abate2, a deturna, a devia, a modifica, a muta. Oamenii au schimbat cursul râului pentru a proteja satul de inundaţii. 8 tr., refl. a (se) deplasa, a (se) muta. A schimbat accentul pe vocala din prima silabă a cuvântului. 9 tr. (compl. indică păreri, impresii etc.) a împărtăşi. Cei doi au schimbat impresii din călătorie. lOtr. (compl. indică gânduri, intenţii, hotărâri, planuri etc. a le oamenilor) a muta, <înv. şi reg.> a strămuta. Când primim o veste rea, ne schimbăm gândurile de la preocupările zilnice. II (predomină ideea de transformare, de modificare) 1 tr. (fiz.; compl. indică valori) a converti, a preface, a transforma. Conducerea firmei a schimbat în kilowaţi consumul de gaz metan măsurat iniţial în metri cubi. 2 tr. (compl. indică unităţi băneşti ale unei ţâri, valori economice etc.) a converti, a transforma. A schimbat titlurile în numerar. Schimbă leii în euro. 3 tr., refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a (se) preface, a (se) transforma, a se rezolva, <înv.> a (se) prăvăli. Hristos a schimbat apa în vin. Râul s-a schimbat în pod de gheaţă din cauza gerului. Mlaştinile s-au schimbat în uscat. 4 refl. (despre vreme, climă, temperatură etc.) a se modifica. Clima s-a schimbat în ultimii ani. 5 refl. (fon.; despre sunete) a se altera, a se modifica, a se preface, a se transforma. în unele cuvinte sunetul „v” s-a schimbat, trecând la „j”. 6 refl. (fon.; despre sunete) a se modifica, a se preface, a se transforma, a trece. „L” intervocalic se schimbă în „r” în cuvintele româneşti de origine latină. 7 tr. (compl. indică texte, informaţii, date, documente etc.) a modifica, a preface, a prelucra, a reface, a transforma, a lucra, a refoute. Corectorul a schimbat textul articolului. Arhitectul a schimbat planul catedralei. 8 tr. (compl. indică legi, stări de lucruri, concepţii etc.) a modifica, a reforma, a răsturna. A schimbat ortografia. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) a (se) metamorfoza, a (se) modifica, a (se) preface, a (se) preschimba, a (se) transfigura, a (se) transforma, <înv. şi pop.> a (se) întoarce, a (se) muta, <înv. şi reg.> a (se) închipui, a (se) străforma, <înv.> a (se) schizmi, a (se) strămuta, a (se) suci2, a (se) şanja, a se turna1, a (se) întoarce. Aspectul clădirii s-a schimbat radical în urma lucrărilor de renovare. Singurătatea i-a schimbat caracterul, devenind un om ursuz. 10 tr. (compl. indică mai ales oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a face, a preface, a transforma. Anturajul nepotrivit te poate schimba în derbedeu. O asemenea veste te schimbă din om în neom. 11 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică glasul, vocea) a preface. Şi-a schimbat vocea pentru a nu fi recunoscut. 12tr. (compl. indică planurile, intenţiile etc. cuiva) a modifica, <înv. şi pop.> a destocmi. Nu şi-a schimbat intenţia de a se căsători cât mai curând. 13 refl., tr. a (se) modifica, a (se) preface, a (se) primeni. Moda se schimbă încontinuu, după modelul occidental. 14tr.,refl. a (se) preface, a (se) transforma, a (se) veli, a se velnici, <înv.> a veni, a (se) răzvrăti. Neşansa în viaţă a schimbat bunătatea lui în răutate. Iubirea lor s-a schimbat în ură. Suspinele fetei s-au schimbat într-un scâncet domol şi prelung 15 refl. a fluctua, a oscila, a varia2. Greutatea lui se schimbă de la an la an. 16 refl. (despre oameni) a fluctua, a oscila, a varia2. Fiind o persoană inconsecventă, se schimbă adesea când trebuie să ia o hotărâre. 17 tr.,refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Deghiza. Travesti. 18 tr. (mat.; înv.; compl. indică egalităţi, inegalităţi, fracţii etc.) v. Reduce. Simplifica. schimbâre s.f. I (predomină ideea de înlocuire, de mutare) 1 înlocuire, schimb, <înv.> mutare. Schimbarea bujiilor arse s-a făcut într-un atelier specializat. 2 preschimbare. Schimbarea aurului în bijuterii se face în ateliere de specialitate. 3 înlocuire. A fost obligatorie schimbarea unor angajaţi din cauza neregulilor descoperite. 4 primeneală, primenire, primenit1, schimbat1, premenitură. Schimbarea aştemuturilor se face la sfârşit de săptămână. 5 mutare, <înv.> schimbătură. Schimbarea locului de plecare în excursie afost anunţată în ultimul moment. 6 abatere, deviaţie, deviere, modificare, mu- tare. Schimbarea cursului râului afost necesară pentru protejarea satului de inundaţii. 7 deplasare, mutare. Schimbarea accentului pe vocala din prima silabă a cuvântului a modificat sensul acestuia. 8 împărtăşire. Schimbarea impresiilor din călătorie le creează o stare de bine. II (predomină ideea de transformare, de modificare) 1 devenire, dezvoltare, evoluare, evoluţie, modificare, prefacere, transformare, curgere, fluiditate, înnoire, mişcare. Societatea omenească este în continuă schimbare. 2 ecart, modificare, variaţie. în ultimul timp a survenit o schimbare a climei. 3 (fon.) alterare, modificare, prefacere, transformare. în unele cuvinte s-a produs schimbarea sunetului „v” în „j”. 4 (fon.) modificare, prefacere, transformare, trecere. Schimbarea lui „l” intervocalic în „r” în cuvintele româneşti de origine latină este o lege fonetică de bază. 5 modificare, prefacere, prelucrare, refacere, transformare, refontă. Textul a suferit schimbări înainte de publicare. 6 modificare, reformare. S-a votat schimbarea ortografiei. 7 modificare, prefacere, primenire, primenit1. Schimbarea modei se face, de obicei, după modelul occidental. 8 metamorfozare, metamorfoză, modificare, mutaţie, prefacere, preschimbare, transfigurare, transformare, strămutare, transmutaţie, <înv. şi pop.> mutare, prefacă-tură, schimbătură, străformare, <înv.> modificaţie, preobrajenie, schimbăciune, străformaţie, strămutătură, transformaţie, răsturnare, răstumătură. Schimbarea aspectului clădirii este radicală în urma lucrărilor de renovare. Nu crede în schimbarea caracterului colegului său. 9 (la j. de noroc sau la bursă) diferenţă, fluctuaţie, instabilitate, oscilaţie. Ia în calcul schimbările zilnice ale cursului bursei. 10 deviaţie, deviere, mutare, mutaţie, deturnare. în societatea modernă asistăm la schimbări de personalitate. 11 (concr.) inovare, inovaţie, noutate, prefacere. Schimbările apar mai ales în domeniul tehnologiei de vârf 12 (mat.; înv.) v. Reducere. Reducţie. Simplificare. III (art.; relig.; nm. pr.) Schimbarea la Faţă = <înv. şi pop.> Preobrajenie. Schimbarea la Faţă seprăznu-ieşte la 6 august. schimbat1 s.n. primeneală, primenire, primenit1, schimbare, premenitură. schimbăt2, -ă adj. I (predomină ideea de înlocuire, de mutare) 1 (despre cursul unui râu, al unui drum etc.) deviat, modificat, <înv.> abătut. Autocarul merge pe o rută schimbată. 2 primenit2. Este o.plăcere să dormi într-un aşternut schimbat. II (predomină ideea de transformare, de modificare) 1 (fon.; despre sunete) alterat, modificat, prefăcut, transformat în unele cuvinte „v” schimbat devine „j”. 2 (despre texte, informaţii, date, documente etc.) modificat, prefăcut, prelucrat2, refăcut, transformat. Textul schimbat al articolului a fost predat la tipar. 3 (despre aspectul unor obiecte, aşezări etc., despre înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) metamorfozat, modificat, prefăcut, preschimbat, transfigurat, transformat, <înv.> strămutat2. 1627| schimonosit Clădirea cu aspectul schimbat este de nerecunoscut. Are comportamentul schimbat din cauza singurătăţii. 4 modificat, prefăcut, primenit2. Moda schimbată după modelul occidental este agreată mai ales de tineri. 5 {reg.; despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent. Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil. schimbăcios, -oâsă adj., s.f. pl. I adj. {pop. şi fam.) 1 {despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent. Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil. 2 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) v. Capricios. Inconstant. Instabil. Neconstant. Nesigur. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Variabil. II s.f. pl. (schimbăcioase; bot.; reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (Ipomaea purpurea). schimbăciune s.f. (înv.) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. schimbător, -oâre adj., s.n., s.f. I adj. 1 instabil, mişcător, mobil, nestatornic, variabil, eratic. în această zonă a deşertului dunele sunt schimbătoare. 2 (meteor.; mai ales despre vânturi) instabil, neregulat, nestabil, variabil. în partea nordică a ţării vânturile sunt schimbătoare. 3 (despre mărimi, cantităţi, sisteme fizico-chimice sau tehnice etc.) fluctuant, instabil, nestabil, oscilant, variabil, muabil, pendular. Bolnavul are tensiune schimbătoare. 4 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) capricios, inconstant, instabil, neconstant, nesigur, nestabil, nestatornic, variabil, schimbăcios, <înv. şi reg.> tonatic, toncos, tonos, <înv.> nestătăcios, năzuros, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului schimbător. 5 (în opoz. cu „durabil”, „etern1) efemer, pasager, pieritor, temporar, trecător, vremelnic, tranzient, <înv.> petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal2, vremelnicesc, călător, meteoric, drumeţ, deşert, putred, putregăios, putrezitor, zburător. Anumite divergenţe şi neînţelegeri sunt schimbătoare. între cele două culturi a fost o schimbătoare lipsă de contact. Supărarea ei a fost schimbătoare. II adj. 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, versatil, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plu- tind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om schimbător. 2 (despre oameni) infidel, neconsecvent, neconstant, nefidel, nestatornic, <înv.> necredincios, strămutător. Este un tânăr schimbător în dragoste. III s.n. 1 (tehn.; la calea ferată) schimbător de cale = ramificaţie. Schimbătorul de cale se montează la intersecţia a două linii de cale ferată, pentru a permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta. 2 (tehn.; la războiul de ţesut) iapă, pedală, tălpig, călcătoare (v. călcător), libidău, lopiţea, măiuţ, piciorag, piciorog, potnog, scândurea, scândureană, tălpău, tălpel, tălpete, tălpeţ, tălpiş, tălpiţă, tălpoi. Cu ajutorul schimbătorului se schimbă iţele. 3 (chim.) schimbător de ioni = ionit. Schimbătorul de ioni are proprietatea de a schimba ionii săi cu o cantitate echivalentă de alţi ioni din soluţia cu care vine în contact. 4 (tehn.; reg.) v. Ac. Ac feroviar. Macaz. IV s.f. (tehn.) 1 (la plug) cocârlă, pană, cocârţeală, corlobaie, crivea, dreptar, dric, gâr-loafa, lăsătoare (v. lăsător), lopăţică, mănuşă, mână, mutătoare (v. mutător), mutelcă, peniţă, sabie, schimboaie, slobozitor, stinghie, strat, strâmbar, struneală, şa, tindeche. Schim-bătoarea este fixată în cele două dăltuituri din podul osiei. 2 (la moară) posadă1, cumpănă, punte, regulator, scaun, vârtej. Prin ridicarea sau coborârea pietrei morii cu ajutorul schimbătoarei se obţine o făină mai mare sau mai măruntă. schimbătură s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. 2 (înv.) v. Mutare. Schimbare, schimboăie s.f. (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). schimnic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. anahoret, ascet, eremit, pustnic, sihastru, schimonah, solitar, <înv.> aschitac, aschitean, colibnic, monah, oşelnic, schitnic. Trăieşte izolat, ca un schimnic. 2 adj. (rar; mai ales despre modul de viaţă al oamenilor) v. Ascetic. Sihăstresc. schimnicise, -eâscă adj. (rar, mai ales despre modul de viaţă al oamenilor) v. Ascetic. Sihăstresc. schimnicite adv. (modal; rar) v. Ascetic. Sihăstreşte. schimnici vb. IV. intr., refl. (bis.; despre oameni) a (se) pustnici, a (se) sihăstri, a pustelnici. La mănăstirile de pe muntele Athos schimnicesc mulţi călugări ortodocşi. Băiatul lor s-a schimnicit de tânăr. schimnicie s.f. 11 ascetism, asceză, pustnicie, sihăstrie, schimnicit. Schimnicia presupune renunţarea la viaţa laică. 2 (bis.; concr.) schit, sihăstrie, ermitaj, remeţie. Urmând drumul prin pădure, au ajuns la o schimnicie. II fig. claustrare, izolare, însingurare, recluziune, singurătate, solitudine, sihăstrie. Daniil Sihastrul a trăit într-o schimnicie totală. schimnici're s.f. (rar) pustnicire. Nu poate înţelege schimnicirea tânărului. schimnicit s.n. (rar) v. Ascetism. Asceză. Pustnicie. Schimnicie. Sihăstrie. schimonâh s.m. (rar) v. Anahoret. Ascet. Eremit. Pustnic. Schimnic. Sihastru, schimonoseâlă s.f. I 1 grimasă, rictus, schimonosire, schimonositură, strâmbătură, schimă, strâmbet, scălâm-băială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, izmeneală, ţachismă, <înv.> îngânăciune, oţărâtură, cehrea, smorfuri. A făcut o schimonoseală de dispreţ când l-a văzut. 2 maimuţăreală, maimuţărie, strâmbătură, <înv. şi reg.> momiţărie, mosni-ţărie, <înv.> maimuţire, psitacism. Copiii se întrec în schimonoseli. 3 desfigurare, schimonosire, sluţire, urâţire, sluţit1, <înv. şi pop.> pocitură, pocire. II fig. denaturare, deformare, masacrare, scâl-ciere, schimonosire, schimonosit1, stâlcire, stâlcit1, stricare, tortură, estropiere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, stropşire. schimonosi vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva ori, p. ext., fiinţe) a (se) desfigura, a (se) sluţi, a (se) urâţi, a (se) poci1, a (se) scofâlci, a se hâzi, a şoimăni, a şoimări, a deturpa, a se opăci, a se plesura, a (se) ponosi, a se smârzi, a (se) şonţi, <înv.> a (se) grozăvi, a se omrăzi, a despodobi, a (se) strica, a raşcheta. Explozia i-a schimonosit faţa. Chipul 1 se schimonoseşte din cauza durerii de cap. 2 refl. (despre oameni) a se maimuţări, a se poci1, a se strâmba, a se maimuţi, <înv. şi pop.> a se sluţi, a se scălâmbăia, a se jimba, a se otrăţi, a se şchimi, a se zgâmboi2, <înv.> a se înstrâmba, a se dezmierda. Mănâncă odată şi nu te mai schimonosi atâta! 3 refl. (pop. şi fam.; despre oameni; adesea peior.) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări. II tr. fig. (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) a denatura, a deforma, a masacra, a scâlcia, a schingiui, a stâlci, a strica, a tortura, a estropia, a măscări1, a poci1, a stropşi. Vorbeşte schimonosind cuvintele. Şi-a schimonosit scrisul din cauza artritei de la degete. schimonosire s.f. 11 desfigurare, schimonoseală, sluţire, urâţire, sluţit1, <înv. şi pop.> pocitură, pocire. Schimonosirea feţei din cauza exploziei îl face de nerecunoscut. 2 grimasă, rictus, schimonoseală, schimonositură, strâmbătură, schimă, strâmbet, scălâmbăială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, izmeneală, ţachismă, <înv.> îngănăciune, oţărâtură, cehrea, smorfuri. 3 (înv.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. II fig. denaturare, deformare, masacrare, scâlciere, schimonoseală, schimonosit1, stâlcire, stâlcit1, stricare, tortură, estropiere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, stropşire. Schimonosirea cuvintelor unei limbi este supărătoare pentru cei care o vorbesc corect. schimonosit1 s.n. fig. denaturare, deformare, masacrare, scâlciere, schimonoseală, schimonosit |1628 schimonosire, stâlcire, stâlcit1, stricare, tortură, estropiere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, stropşire. schimonosit2, -ă adj. 11 (despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau,p. ext., despre fiinţe) desfigurat, slut, sluţit2, urât2, urâţit, pocit2, şoimănit, stropşit, şonţit, zgâmboit, <înv.> căznat, stricat. Nu se mai întâlneşte cu prietenii din cauza feţei schimonosite. 2 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) diform, hâd, hidos, monstruos, pocit2, respingător, slut, strâmb, urât2, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodnic, pacearât, pacea-riz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smârced. Toată lumea îl evită pentru că este schimonosit. Are mâinile schimonosite. II fig. (despre cuvinte, limbă, scriere etc.) denaturat, deformat, scâlciat, schingiuit2, stâlcit2, stricat, estropiat, pocit2, stropşit Pronunţarea schimonosită a cuvintelor este proprie, de regulă, celor cu puţină ştiinţă de carte. schimonositură s.f. 11 grimasă, rictus, schimonoseală, schimonosire, strâmbătură, schimă, strâmbet, scălâm-băială, scălâmbăiere, scălâmbăitură, izmeneală, ţachismă, <înv.> îngănăciune, oţărâtură, cehrea, smorfuri. 2 (înv.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. II (concr.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) hâdoşenie, hidoşenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, sluţenie, sluţitură, urâţenie, schilodenie, spurcăciune, hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, zna-menie, <înv.> sluţire. Se apropie de el o schimonositură. O schimonositură de om i-a îngrozit pe toţi. schindoărţă s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. schinduf s.m. (bot.) 1 Trigonella foenum graecum; molotru. 2 Conioselium vagi-natum; bucinişel. 3 (reg.) v. Cimbrişor (Thymus vulgaris). 4 (reg.) v. Cimbrişor (Thymus pulegioides). 5 (reg.) v. Sulfină. Sulfină-albastră (Melilotus coerulea sau Trigonella coerulea). schinel s.m. (bot.) Cnicus benedictus; iarbă-amară, iarbă-creaţă, scai-amar, şo-fran-sălbatic (v. şofran1). schingi s.n. (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. schingiuivb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a canoni, a căzni, a chinui, a martiriza, a tortura, a suplicia, <înv. şi pop.> a munci, a trudi, <înv. şi reg.> a pedepsi, a struji, a negăti, <înv.> a mortifica, a pătui2, a smăcina, a smeri, a străstui, a crucifica, a răstigni, a vampiriza, a ustura, a întinde, a strânge, a tescui, a ucide. L-au schingiuit pentru a mărturisi o vină pe care nu o avea. 2 fig. (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) a denatura, a deforma, a masacra, a scâlcia, a schimonosi, a stâlci, a strica, a tortura, a estropia, a măscări1, a poci1, a stropşi. Vorbeşte schingiuind cuvintele. Şi-a schingiuit scrisul din cauza artritei de la degete. schingiuire s.f. 1 chinuire, torturare, <înv.> mortificare, mortificaţie, armăşie. Schingiuirea osânditului a fost cumplită. 2 calvar, canon, caznă, chin, damnaţiune, durere, patimă, schingiuit1, suferinţă, supliciu, torturare, tortură, supliciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăci-nare, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după scingiuirea cumplită la care afost supus. schingiuit1 s.n. calvar, canon, caznă, chin, damnaţiune, durere, patimă, schingiuire, suferinţă, supliciu, torturare, tortură, supliciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăcinare, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. schingiuit2, -ă adj. 1 (despre fiinţe) chinuit, torturat, supliciat, <înv. şi pop.> căznit, <înv. şi reg.> pătimaş, <înv.> mortificat, muncit, nevoit, pătimitor, păţit. Omul schingiuit a murit în dureri cumplite. 2 fig. (despre cuvinte, limbă, scriere etc.) denaturat, deformat, scâlciat, schimonosit2, stâlcit2, stricat, estropiat, pocit2, stropşit Pronunţarea schingiuită a cuvintelor este proprie, de regulă, celor cu puţină ştiinţă de carte. schintiţă s.f. (bot.; reg.) = scânteiţă. schior s.m. (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv, schipetâr s.m. albanez, <înv.> arbănaş, amăut, arvanit. Schipetarii sunt descendenţii ilirilor. schir s.n. (med., med. vet.) 1 cancer schiros. Schirul este o formă de neoplasm mamar retractil. 2 (înv.) v. Cancer. Neoformăţie. Neoplasm. Neoplazie. Tumoare malignă, schirdă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Căpiţă. Claie. Porcoi. Stog. schirfosi vb. IV. tr. (în opoz. cu „a economisi”; reg.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi, împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli, schirlopăn s.m. (reg.) v. Lungan. Vlăjgan, schirnâg, -oăgă adj. (med.; reg.; despre oameni) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. schirnogi't, -ă adj. (med.; reg.; despre oameni) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod, schismătic, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) adamit, anticrist, eretic, papistaş, letin, necredincios, păgân, <înv. şi reg.> spurcat2, <înv.> disident, <înv.; deprec. sau peior.> spurcăciune. Savantul a fost considerat de Inchiziţie un schismatic. schismă s.f. sciziune. în interiorul partidului aflat la putere s-a produs o schismă. schistocît s.n. (biochim.) schizocit. Schis-tocitul este o hematie fragmentată. schistozâmă s.f. (biol; la mamifere şi păsări) bilharzie. Schistozoma este un vierme parazit al vaselor sangvine. schistozomiăză s.f. (med, med. vet.) bilhar-zioză. Schistozomiăză este o boală provocată de schistozomă. schişni vb. IV. intr. (reg.; despre copii) v. Plânge. Scânci. schit s.n. (bis.) schimnicie, sihăstrie, ermitaj, remeţie. Urmând drumul prin pădure, au ajuns la un schit. schitâci1, -ce adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vân-turatic. Zvânturat. Zvânturatic. 2 (despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. 3 (despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput. schitâci2, -ce adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; reg.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit, schităci'e s.f. (reg.) v. Agerime. Agilitate. Iuţeală. Repeziciune. Sprinteneală. Supleţe. Uşurinţă. Vioiciune. Vivacitate, schiteân s.m. (bis.) <înv.> schitelnic. Schiteanul trăieşte într-un schit. schitelnic s.m. (bis.; înv.) v. Schitean. schitişor s.n. (bis.) schituleţ. în vârful muntelui este un schitişor. schitnic s.m. (înv.) v. Anahoret Ascet Eremit Pustnic. Schimnic. Sihastru, schituleţ s.n. (bis.) schitişor. schiţă vb. I. T tr. (a. plast.; compl indică figuri, obiecte, peisaje etc.) a contura, a creiona, a desena, a eboşa, <înv. şi pop.> a scrie, a zugrăvi, <înv.> a şerui2. Pictorul i-a schiţat profilul din câteva linii. 2 tr. (compl indică fapte, întâmplări, situaţii, personaje, caractere etc.) a contura, a creiona, a desena. A schiţat sugestiv caracterele eroilor romanului. 3 tr. (compl indică expuneri, planuri, orientări etc.) a trasa, a creiona. A schiţat strategiile bancare de viitor. schiţăre s.f. 1 (a. plast.) conturare, creionaj, creionare, desenare, desenat1. Schiţarea profilului i-a luat doar câteva minute. 2 trasare. înainte de redactarea lucrării este obligatorie schiţarea planului acesteia. schiţă s.f. 1 (a. plast.) creion, crochiu, eboşă. Pictorul a făcut o schiţă care reprezintă profilul unei fete. 2 plan, schemă, <înv.> chip, izvod, închipuire. Schiţa vilei a fost făcută de un arhitect. 3 bruion, ciornă, concept, eschisă, draft, canava. A dat unui prieten schiţa nuvelei sale pentru a-şi spune părerea. 4 (tehn.) desen. A făcut schiţa maşinii. schivernisf vb. IV. (înv. şi reg.) 1 tr. (polit.; despre suverani; compl. indică state, popoare 1629| scizură etc.) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni. 2 tr. (compl. indică fonduri venituri averi etc.) v. Administra. 3 refl. (despre oameni) v. Ajunge. îmbogăţi. îm-burghezi. înavuţi. înstări. Parveni, schizmi vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică elemente, lucruri etc. deosebite, disparate) v. Alcătui1. Compune. Constitui. Forma, întocmi. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfoza. Modifica. Preface. Preschimba. Schimba. Transfigura. Transforma. schizocits.n. (biochim.) schistocit. Schizocitul este o hematie fragmentată. schizofazie s.f. (psih.) disfrazie. Schizofazia este o tulburare patologică întâlnită informele avansate de schizofrenie. schizofren, -ă s.m., s.f. (psih.) schizofrenic. Schizofrenii au o sărăcire afectivă evidentă şi se izolează în sine. schizofrenic, -ă s.m., s.f. (psih.) schizofren. schizofrenie s.f. (psih.) 1 demenţă precoce, dezagregare mentală, dezagregare psihică. Schizofrenia este o boală psihică ireversibilă, deosebit de gravă. 2 schizofrenie oniroidă = onirofrenie. Schizofrenia oniroidă este o tulburare a capacităţii psihice, caracterizată prin stări halucinatorii. schizogeneză s.f. (biol; la unele bacterii, alge sau anelide) schizogenie. Schizogeneză este reproducerea asexuată prin diviziunea celulei sau a organismului. schizoi d, -ă s.m., s.f. (psih.) schizotim, schizotimic. Schizoidul este o persoană predispusă la schizofrenie. schizoid, -ă s.m., s.f. (psih.) schizotim, schizotimic. Schizoidul este o persoană predispusă la schizofrenie. schizoidie s.f. (psih) personalitate schizoidă, schizotimie. Schizoidia este tipul de personalitate caracterizată prin scăderea capacităţii relaţionale, prin distorsiuni perceptive şi cognitive, prin bizarerii şi excentricităţi comportamentale, la care se adaugă idei de referinţă, convingeri ciudate cu influenţe magice sau paranormale, frazări neobişnuite idiosincretice vagi digresive. schizotim, -ă s.m., s.f. (psih) schizoid, schizotimic. schizotimic, -ă s.m., s.f. (psih.) schizoid, schizotim. schizotimie s.f. (psih) personalitate schizoidă, schizoidie. schnauzer ['Jnautser] s.m. (zool.) grifon. Schnauzerul este un câine de vânătoare, de talie mijlocie, înzestrat cu un simţ al mirosului deosebit de fin. sciadofîl, -ă adj. (bot; despreplante) om-brofil, sciafil, scotofil. Plantele sciadofile au afinitate pentru locurile umbroase. sciafil, -ă adj. (bot.; despre plante) ombrofil, sciadofîl, scotofil. sciatalgi'e s.f. (med.) nevralgie sciatică, sciatică. Sciatalgia este cauzată de o suferinţă a nervului sciatic. sciatică s.f. (med) nevralgie sciatică, sciatalgie. science-fiction [,sajans'fiKjan] s.n. (lit) literatură de anticipaţie, literatură ştiinţifico - fantastică. în science-fiction subiectele se referă la viitor. scientică s.f. scientologie, ştiinţa despre ştiinţă (v. ştiinţă). Scientică studiază ştiinţa ca fenomen social evoluţia şi structura ei, precum şi rolul acesteia în societate. scientologie s.f. scientică, ştiinţa despre ştiinţă (v. ştiinţă). scifozoăre s.n. pl. (zool) acalefe. Meduza-fă-ră-vălface parte din clasa scifozoarelor. scinda vb. I. 1 tr. (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a secţiona, a segmenta, a separa, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a scindat proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) decompoza, a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) separa, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se scindează în urma reacţiei. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezbina, a (se) dezmembra, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) sciziona, a (se) separa, <înv. şi pop.> a osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a se dezacorda, a diastalisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să scindeze partidul în două grupări. Colectivul s-a scindat în două tabere. 4 tr. (fiz.; compl. indică nuclee atomice) a diviza, a fisiona. Au reuşit să scindeze nucleele atomice grele în nuclee cu masa mai mică, provocând degajarea unei foarte mari cantităţi de energie. scindâre s.f. 1 defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, secţionare, segmentare, segmen-taţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă scindarea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 descompunere, desfacere, despărţire, divizare, fracţionare, împărţire, separare, dezalcătuire. Scindarea celor două substanţe s-a produs în urma reacţiei. 3 despărţire, dezbinare, dezmembrare, divizare, fracţionare, împărţire, separare, <înv.> despreunare, fractură, ruptură, spărtură. Scindarea colectivului în două tabere era previzibilă. 4 (fiz.) divizare, fisionare, fisiune. Prin scindare, nucleul atomic greu se împarte în nuclee cu masa mai mică. scindat -ă adj. (despre un grup, o organizaţie, ansamblu, o colectivitate etc.) dezbinat, despărţit2, divizat, fracţionat, fragmentat, împărţit, separat, <înv.> despreunat. între angajaţii scindaţi în două tabere au început altercaţiile. scintigrafi'e s.f. (med.) 1 gamagrafie, scin-tilografie. Cu ajutorul scintigrafiei se explorează un ţesut sau un organ intern bolnav prin introducerea unei substanţe radioactive, în vederea stabilirii diagnosticului. 2 scintigrafie cerebrală = gamaencefalografie. Cu ajutorul scintigrafiei cerebrale se explorează sistemul nervos prin introducerea în organism a unui izotop radioactiv injectabil, emiţător de radiaţii gama. scintigrămă s.f. (med.) scintilogramă. Scintigrama este înregistrarea grafică a radioactivităţii unui ţesut prin introducerea unei substanţe radioactive, în vederea stabilirii unui diagnostic. scintilăţie s.f. (livr.; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare, scintilografi'e s.f. (med.) gamagrafie, scintigrafie. scintilogramă s.f. (med.) scintigrămă. scioi s.m. (omit; reg.) v. Ciuf. Ciuf-pitic (Otus scops). sciolto ['Jolto] adj. invar., adv. 1 adj. invar. (despre versuri) alb. A scris foarte multe poezii cu versuri sciolto. 2 adv. (modal; indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) furtunos, impetuos, iute. scit, scită adj. scitic. Când murea un rege scit, acesta era îngropat împreună cu paharnicul lui. Arheologii au descoperit o aşezare scită. scitălă s.f. (rar) v. Bici. Biciuşcă. scitic, -ă adj. scit. scitoi'd, -ă adj. (bot.; despre organe vegetale) coriaceu. Unele plante au tulpina scitoidă. sciurcâ vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Scuipa. sciziona vb. I. tr.,refl. (compl sau sub. indică un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezbina, a (se) dezmembra, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, <înv. şi pop.> a osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a se dezacorda, a diastalisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să scizioneze partidul în două grupări. Colectivul s-a scizionat în două tabere. scizionăr, -ă s.m., s.f., adj. (polit.) fracţionist, scizionist. scizionist, -ă s.m., s.f., adj. (polit.) fracţionist, scizionăr. Scizioniştii sunt adepţii fracţionis-mului. sciziparitâte s.f. (biol) amitoză, diviziune directă, fiziparitate. Sciziparitatea se produce prin strangulare sau prin înmugurire, fără apariţia cromozomilor. sciziune s.f. 1 (polit.) disidenţă, <înv.> erezie, osebire. Sciziunea poate apărea din cauza opiniilor divergente în cadrul unui partid. 2 schismă. în interiorul partidului aflat la putere s-a produs o sciziune. scizură s.f. 1 (anat.) crăpătură, fisură. Are scizuri în călcâie. 2 fig. altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontra-re, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, zâzanie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, sclai |1630 carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de scizurâ între doi parteneri de afaceri. sclai s.n. (tehn.; lajoagăr; reg.) v. Car2, sclav, sclavă s.m., s.f. (în Ev. Med.) aservit, rob, subjugat, serv, <înv.> nevolnic, prădat2, şerb. Sclavul era dependent total faţă de un stăpân. sdavăj s.n. 1 aservire, robie, sclavie, servitu-dine, servitute, robşag, <înv.> robitură, sclavism, servaj, şerbie. 2 captivitate, robie, sclavie, servitute, <înv.> plean, pradă, robire, robitură, sclavism, servaj, servitate, şerbie. sclavie s.f. 1 aservire, robie, sclavaj, servitu-dine, servitute, robşag, <înv.> robitură, sclavism, servaj, şerbie. Starea de sclavie a unor ţărani afost menţinută mult timp, chiar dacă scriptic erau declaraţi liberi. 2 robie, lanţuri (v. lanţ), legătură. După secole de luptă, negrii au scăpat de sclavie. 3 captivitate, robie, sclavaj, servitute, <înv.> plean, pradă, robire, robitură, sclavism, servaj, servitate, şerbie. De-a lungul istoriei, multe popoare s-au aflat în stare de sclavie. 4 (rar) v. Aservire. Atârnare. Dependenţă. Obedienţă. Servitute. Subordonare. Supunere, sclavism s.n. (înv.) 1 v. Captivitate. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute. 2 v. Aservire. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitudine. Servitute, sdăbuc s.n. (fiziol.; reg.) v. Bale. Clăbuci (v. clăbuc). Spumă. sdeămă s.f. (constr.; la acoperişul casei; reg.) v. Cătuşă. Chingă. sdepeniţă s.f. (reg.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. sclepţ s.m. (entom.) 1 (înv. şi reg.; şi sclepţ-crăiesc) v. Musca-cailor (v. muscă). Musca-calului (v. muscă). Musca-câinelui (v. muscă). Musca-vitelor (v. muscă). Mus-că-de-cal. Muscă-veninoasă. Muscă-verde. Streche. Strechea-cailor (v. streche). Trân-tor-de-cai (Gastrophilus equi). 2 (înv. şi reg.; şi sclepţ-mare) v. Tăun (Tabanus bovinus). 3 (reg.) v. Streche. Strechea-oilor (v. streche) (Oestrus ovis). 4 (reg.) v. Streche. Strechea-vi-telor (v. streche) (Hypoderma bovis). 5 (reg.) v. Ţanţar (Culex pipiens). sdereidă s.f. (frof.) scleroblast. Sclereida este o celulă moartă şi lignificată, care formează ţesutul dur al cojilor sau al sâmburilor. sderifică vb. I. refl. (bot.; despre ţesuturi vegetale) a se lignifică, a se lemnifica. Tulpina unor plante se sclerifică. sderificăre s.f. (bot.) lignificare. Sclerificarea tulpinilor plantelor se produce în timp. sclerificăt, -ă adj. (bot.; despre ţesuturi vegetale) lemnos, lignificăt, lemnificat, ligniscent, lignos. Miezul sâmburilor sclerificaţi ai caiselor este plăcut la gust. sderi'tă s.f. (med.) sclerotită. Sclerita este inflamaţia scleroticii. sderoblăst s.n. (bot.) sclereidă. sderodermi'e s.f. (med.) dermatoscleroză. Sclerodermia se caracterizează prin îngroşarea pielii şi a ţesutului celular subcutanat. sderdm s.n. (med.) scleroză, sderos, -oăsă adj. 1 (anat., med., med. vet.; despre ţesuturi) fibros, îngroşat, vânos. 2 (med.; rar; despre fiinţe sau despre organe ale lor) v. Sclerozat. sderoterapi'e s.f. (med.) terapie sclerozantă. Scleroterapia este tratamentul varicelor membrelor inferioare, a celor esofagiene sau a hemoroizilor. sderotică s.f. (anat.) albul ochilor (v. alb), <înv.> albuş. Sclerotica este învelişul exterior, netransparent, al globului ocular. sclerotită s.f. (med.) sclerită. scleroză vb. I. refl. (med.; impr.; despre oameni) v. Ramoli. Seniliza. sderozăre s.f. (impr.) 1 (med.) Ramolire. Senilizare. 2 v. Decrepitudine. Gatism. Ge-rontism. Ramolire. Ramolisment. Senilitate, sderozăt, -ă adj. 1 (med.; despre fiinţe sau despre organe ale lor) scleros. Face un tratament special pentru ca muşchii sclerozaţi să-şi recapete elasticitatea. 2 (impr.; despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Ramolit. Senil. Senilizat, sderdză s.f. (med.) 1 sclerom. Scleroza este o boală care se caracterizează prin proliferarea ţesutului conjunctiv, ca umare a unor procese inflamatorii cronice sau degenerative. 2 scleroză insulară = scleroză în plăci = scleroză multioculară = scleroză multiplă = leucone-vraxită. Scleroza în plăci este o boală a sistemului nervos central, caracterizată prin apariţia unor plăci de demielinizare, care dau tulburări de mişcare, de vedere sau psihice; scleroză renală = angioscleroză renală, nefroangioscleroză, nefroscleroză. Scleroza renală evoluează spre insuficienţă renală; scleroză vasculară = angioscleroză. sdidiri vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, sdidiritor subst. (tehn.; reg.)v. Dom. Priboi, sdifoseălă s.f. 1 (fam.) v. Smiorcăială. Smiorcăit1. Smiorcăitură. 2 (fam.; deprec.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1, sclifosi vb. IV. refl. (fam.; deprec.; despre oameni) 1 v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări. 2 v. Lamenta. Scânci. sclifosire s.f. (fam.; deprec.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. sclifosit1 s.n. 1 (fam.) v. Smiorcăială. Smiorcăit1. Smiorcăitură. 2 (fam.; deprec.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft Naz. Poftă, Prosteală1. Toană1. sclifosit2, -ă adj., s.m., s.f. (fam.; deprec.) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios, sdimpuş s.n. (reg.) v. Cârlig, sdmtiţă s.f. (bot.; reg.) = scrântiţă. sdip s.n. (constr.; înv.) v. Arc. Arcadă. Boltă. Boltire. Boltitură. Cupolă, sdipeălă s.f. (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipire, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipi- tură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpă-rătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală, sclipet s.n. (pop. şi fam.; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăparare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare, sdîpeţ s.m. (bot.) 1 Potentilla erecta; calidemia, cinci-degete, găinuşe (v. găinuşă), iarba-faptului (v. iarbă), sclipeţei, scrântitoare, strâmsurea. 2 (înv. şi reg.) v. Brânca-ursului (v. brâncă). Crucea-pământului (v. cruce) (Heracleum sphondylium). 3 (reg.) v. Betoni-că. Vindecea (Betonica officinalis). 4 (reg.) v. Dumbeţ. Şerpariţă (Teucrium chamaedrys). 5 (reg.) v. Rocoţea (v. rocoţel) (Stellaria gra-minea). 6 (reg.) v. Roşuţă (v. roşuţ) (Anagallis caerulea). 7 (reg.) v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). sclipeţei s.m. pl. (bot.; reg.) v. Sclipeţ (Potentilla erecta). sclipi vb. IV. intr. 1 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. şi pop.> a lumina, a răsfulgera, a sclipui3, <înv.> a steli, a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele sclipesc pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului sclipeşte în lumina soarelui. Zăpada sclipeşte sub clarul de lună. 2 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) a licări, a pâlpâi, a tremura, a vibra, a fâlfâi, a palpita. Focul sclipeşte în şemineu. Flăcările focului sclipesc în întunericul nopţii. 3 (despre aştri) a străluci, a se aprinde, a arde. La amiază, soarele sclipeşte puternic. 4 (despre surse de lumină) a eclata, a lumina, a scânteia, a străluci, <înv. şi pop.> a luceferi, a glănţui, a vedera, <înv.> a văpăi, a zâmbi, a vedea. Farul sclipeşte în noapte. Candelabre sclipesc în salon. 5 (despre ochi, privire) a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sticli, a străfulgera, a străluci, a se aprinde, a arde. îi sclipea privirea când o întâlnea. 6 (despre obiecte, corpuri etc. cu suprafaţa lucioasă pe care cade lumina) a luci, a scânteia, a sticli, a străluci, a strălumina, <înv. şi pop.> a luceferi, a lumina, <înv.> a vâlvora. Acoperişul de tablă al casei sclipeşte în razele soarelui. Tăişul cuţitului sclipeşte în lumina felinarului. 7 (rar; despre oameni; adesea determ. prin „din ochi”, „din pleoape’7) v. Clipi. sdipicios, -oăsă adj. (pop. şi fam.; mai ales despre surse de lumină) v. Licăritor2. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. sclipind, -ă adj. (astăzi rar, mai ales despre surse de lumină) v. Licăritor2. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. sclipire s.f. 1 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipit1, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipi- 1631 | scoate tură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. Admiră sclipirea stelelor pe cer. 2 brianţă, lucire, scânteiere, sticlire, strălucire, efulgenţă, luciditate, străluciu, străluminare, <înv.> luceală, luceaţă, lucime, lucoare, lucor, sticlea-lă, străluceală, strălucitură, strălucoare, foc. O fascinează sclipirea diamantului. îşi fereşte ochii de sclipirea zăpezii. 3 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sticlire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde sclipirea din priviri. sclipit1 s.n. (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, străfulgerare, scintilaţie, licăriş, licăritură, sclipitură, <înv. şi pop.> lucoare, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. sclipit2, -ă adj. (înv.) 1 {despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 2 {despre lumină sau despre surse de lumină) v. Clar. Limpede. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 3 {despre ochi, privire) v. Fulgurant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucitor. Umed. Umezit2, sclipitor, -oâre adj. 11 {despre aştri, surse de lumină) luminos, scânteietor, strălucit, strălucitor, străluciu, efulgurat, lucid, senin, <înv. şi reg.> luced, sticlit, strălucios, vederos, lumitor, sclipos, stelos, <înv.> luminăcios, scânteind, scânteios, sclipit2, seninos, străluminat. Pe cer se vede luceafărul sclipitor. Candelabrul din salon este prea sclipitor. 2 {despre lumină sau despre surse de lumină) clar, limpede, lucitor, scânteietor, strălucit, strălucitor, străluciu, <înv. şi reg.> sticlit, strălucios, vederos, stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, străluminat Farul împrăştie o lumină sclipitoare. 3 {despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase,pietre preţioase etc.) briant, licăritor2, lucios, lucitor, luciu2, scânteietor, strălucit, strălucitor, lucind, lucid, străfulgerător, <înv. şi pop.> luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. Crestele munţilor sunt acoperite de zăpezi albe, sclipitoare. Izvorul îşi duce undele sclipitoare în lumina soarelui spre locuri depărtate. Are un inel cu diamante sclipitoare. 4 (mai ales despre surse de lumină) licăritor1, lucitor, scânteietor, lucind, sclipind, sclipicios, <înv.> scânteind, scânteios, clipicios. Flacăra sclipitoare a lumânării luminează discret încăperea. Lumina stelelor este sclipitoare. 5 (despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, strălu- citor, umed, umezit2, sticlitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, sclipitori, plini de vioiciune. 6 {despre materii, materiale, despre piele, faţă, pâr etc.) lucios, lucitor, scânteietor, luciu2, <înv.> sclivisit. Mătasea este un material sclipitor. Are pârul negru, sclipitor. II fig. 1 {despre oameni sau despre manifestări, însuşiri etc. ale lor) scăpărător, scânteietor, strălucit, strălucitor, strălucind, strălucios. Fiind un elev sclipitor, este respectat de colegi. Are o inteligenţă sclipitoare. 2 {despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, luxos, magnific, mare1, pompos, somptuos, splendid, strălucit, strălucitor, strălucios, strălucind. Reşedinţa regală este sclipitoare. sclipitură s.f. (rar, adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. sdipuP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. sdipuP vb. IV. tr. {constr.; reg; compl. indică bârne, tavane etc.) v. Arcui. Bolti. sdipui3 vb. IV. intr. {reg.; despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase,pietre preţioase etc.) v. Bria. Licări. Luci. Scăpăra. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străfulgera. Străluci. sdipuit1, -ă adj. {reg.; despre oameni) v. Adunător. Econom. Păstrător. Strângător. sdipuit2, -ă adj. {constr.; reg.; despre construcţii, elemente de construcţie etc.) v. Arcuit. Boltit. Curbat. sditâdă s.f. (înv. şi reg.) v. Cognomen. Nume. Poreclă. Supranume. sdiviseâlă s.f. (pop. şifam.; deprec.) v. Aranjare. Aranjat1. Dichiseală. Dichisire. Ferche-zuială. Ferchezuire. Gătire. Gătit1, sdivisi vb. IV. 1 tr.,refl. {pop. şifam.; deprec.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică suprafeţe neregulate, denivelate etc.) v. Netezi. Nivela. Plana2.3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică metale, pietre preţioase etc.) v. Lustrui. Şlefui. 4 tr. (înv.; compl. indică ţesături, articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) v. Apreta. Scrobi. sclivisire s.f. 1 {pop. şifam.; deprec.) v. Aranjare. Aranjat1. Dichiseală. Dichisire. Ferche-zuială. Ferchezuire. Gătire. Gătit1. 2 (înv. şi reg.) v. Netezire. Netezit1. Nivelare. Nivelat1. 3 (înv. şi reg.) v. Lustruire. Lustruit1. Şlefuire. Şlefuit1. sclivisit -ă adj. 1 (în opoz. cu „neîngrijit”; pop. şifam.; deprec.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. 2 (înv.; despre materii, materiale, despre piele, faţă păr etc.) v. Lucios. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. 3 (înv. şi reg.; despre suprafeţe neregulate, denivelate etc.) v. Netezit2. Nivelat2. 4 (înv. şi reg.; despre suprafeţe metalice cu asperităţi sau neregula-rităţi) v. Lustruit2. Netezit2. Şlefuit2. 5 (înv.; despre ţesături, despre articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) v. Apretat2. Scrobit2. scoâbă s.f. 11 pleviţă1, ţiitor. Scoaba este folosită mai ales în construcţii provizorii, pentru fixarea între ele a unor piese de lemn. 2 {la car sau la căruţă) cercel, draghină, ghermec. Scoaba este un inel de fier la capătul de jos al leucii, prin care intră osia. 3 {tehn.; lajoagăr) cioacă2, parcan, sponcă. 4 {tehn.; reg.) v. Cioplitor. Cuţitoaie. 5 (tehn.; în rotărie, în dulgherie; reg) v. Ghin. 6 {tehn.; în tâmplărie, în dulgherie; reg.) v. Gripcă. Răzuş. Teslă. 7 {tehn.; în do-gărie; reg.) v. Zgârci1.8 {deprec.) v. Slăbătură. 9 {arg.) v. Briceag. 10 {arg.) v. Cuţit. II (bot.; reg.) 1 v. Măceaşă. 2 {lapl. scoabe) v. Măceş. Trandafir-sălbatic {Rosa canina). scoâce vb. III. 1 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică) v. Răscoace. 2 refl. {reg; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. 3 refl. {reg.; despre lapte) v. BrânzL Tăia. 4 refl. {reg.; despre lapte) v. Acri. Altera. înăcri. 5 refl. (înv.; despre fân, cereale, făină etc.) v. Aprinde. Fermenta. încinge1, scoărnă s.f. (fam.) v. Creaţie. Invenţie. Născocire. Plăsmuire. scoârţă s.f. 1 (bot.) coajă, epidermă, cojbă. Pe scoarţa bradului este multă răşină. 2 {geol; adesea cu determ. „terestră”, „a pământului”) litosferă. Scoarţa este învelişul exterior solid al globului pământesc. 3 (anat.) scoarţă cerebeloasă = cortex cerebelos. Scoarţa cerebeloasă este lama de substanţă cenuşie aflată la suprafaţa cerebelului; scoarţă cerebrală = cortex cerebral, <înv.> palium. Scoarţa cerebrală este stratul de substanţă nervoasă cenuşie care acoperă suprafaţa emisferelor cerebrale. 4 copertă, copertină, învelitoare, <înv. şi reg.> tartaj, tablă1. Scoarţele cărţilor sunt divers colorate. 5 covor, săndulie, ţol, velinţă, <înv. şi reg.> tapet, lăicer, scorţar, tepih. Şi-a cumpărat o scoarţă nouă, din lână pură. 6 (text.) <înv.> chilim. Patul este acoperit cu o scoarţă înflorată. 7 (la car sau la căruţă) loitrar. Scoarţele înlocuiesc loitrele carului sau ale căruţei când se transportă grăunţe sau alte lucruri mărunte. 8 (bot.; înv. şi reg.) scoar-ţă-dulcev. Scorţişoară 9 (med, med vet.; reg.) v. Coajă. Crustă. Pojghiţă. 10 (la ou; reg.) v. Coajă. Găoace. 11 (reg.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. 12 (reg.) v. Rogojină. 13 (reg.) v. Scândură. 14 (art.; tehn.; la pietrele morii sau la râşniţa de măcinat cereale; reg.) scoarţa morii v. Ocol. Văcălie. Veşcă. 15 (la încălţăminte; înv.) v. Ştaif. 16 (arg.) v. Portmoneu. Portofel, scoăte vb. III. tr. 11 (compl. indică lichide aflate într-un spaţiu închis sau circumscris, în recipiente) a extrage, a lua, <înv.> a detrage. A scos vin din butoi. 2 (compl. indică materii solide, minereuri, ţiţei, substanţe minerale utile) a extrage. Minerii scot cărbuni din mine. scoatere |1632 3 (compl indică obiecte, corpuri aflate într-un spaţiu închis, într-un ansamblu, într-un tot etc.) a extrage, a trage, <înv.> a excepe. A scos din pachetul de cărţi de joc un valet. 4 (chir.; compl. indică ţesuturi, organe etc. bolnave sau secţiuni din acestea) a exciza, a extirpa. Medicul i-a scos tumoarea. 5 (chir., stomat.) a extrage. Medicul i-a scos glontele din umăr. Dentistul i-a scos măseaua de minte. 6 (compl indică lucruri înfipte, fixate în ceva; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe”) a lua, a smulge. A scos câţiva bulbi de crizantemă din pământ. 7 (compl. indică dinţii unei perii de sârmă, ai unei roţi dinţate etc.) a edenta, a rupe, a smulge. A scos aproape toţi dinţii periei după ce a frecat duşumeaua. 8 (compl. indică obiecte, aşezări etc. îngropate sau acoperite de pământ) a dezgropa, a săpa. Arheologii au scos ruinele unei aşezări dacice. 9 a lua. Scoate-ţi mâinile din buzunar! 10 (compl. indică bunuri materiale) a obţine, a realiza. Anul acesta au scos o producţie record de grâu. 11 (compl indică bani, bunuri etc.) a căpăta, a obţine, a primi, a vedea. Nu scoate un ban de la el dacă nu îl roagă frumos. 12 (compl indică bani, bunuri etc.) a recupera. A reuşit să scoată de la el banii împrumutaţi. După multe procese a reuşit să-şi scoată pământurile luate de stat. 13 (rar; compl. indică oameni) v. Aduna. Convoca. întruni. Reuni. Strânge. 14 (bot.; înv. şi pop.; despre plante; compl. indică fructe) v. Da2. Face. Produce. Rodi. 15 (pop.; compl. indică fapte, întâmplări etc.) v. Fabula. Inventa. Născoci. Plăsmui. Scorni. Ticlui. 16 (înv.; compl indică texte, opere literare etc.) v. Tălmăci. Traduce. Transla. Transpune. 17 fig. (compl. indică afirmaţii, informaţii, mărturisiri etc.) a smulge, a stoarce. Nu a reuşit să scoată nimic de la el în legătură cu ce s-a întâmplat în acel loc. A scos o promisiune de la ea. I11 (compl. indică lucruri unite, prinse, fixate etc. împreună) a desface, a desprinde, a dezgărdina, <înv. şi reg.> a dezbâma, a dezghioca, <înv.> a detrage. A scos zăbrelele de la ferestre. 2 (compl indică foile unei cărţi, ale unui caiet etc.) a desfoia, a desprinde, a rupe, a separa. A scos câteva file din album. 3 ( compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a dezbrăca, a trage, a desţoli, a lepăda, <înv.> a desfaşa, a devesti, a dezbrăcădi, a dezbrăcălui, a dezveş-te. Când ajunge acasă, îşi scoate hainele de oraş şi îşi pune un trening. îşi scoate rochia şi îmbracă halatul de casă. 4 (compl. indică pantofi, ghete etc.) a descălţa, a trage, a lepăda, a desculţa. înainte de a intra în casă, şi-a scos pantofii plini de noroi. 5 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de podoabă) a lua. îşi scoate pălăria de pe cap când intră în casă. îşi scoate lanţul de la gât înainte de a se culca. II11 a degaja, a descleşta, a desface, a desprinde, a elibera, a libera, a scăpa, a laşa, <înv. şi pop.> a slobozi. Şi-a descheiat corsetul pentru a-şi scoate talia din încleştarea lui. 2 (compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „din) a elibera, a libera, a salva, a scăpa, <înv. şi pop.> a dezbate2, a mântui, a slobozi, <înv.> a apuca, a ierta, a opri, a trimite, a volnici. A fost scos din lagărul german la sfârşitul războiului. 3 (compl. indică oameni; urmat de determ. care arată situaţii, stări etc. în care se află cineva) a salva, a scăpa, <înv. şi pop.> a uşura, a mântui, <înv.> a hălăstui, a mistui, a slobozi. Părinţii au /PUşit s-o scoată din situaţia financiară grea în care se afla. 4 (relig.; înv.; compl indică oameni) v. Izbăvi. Mântui. Purifica. Răscumpăra. Salva. IV (compl indică părţi ale corpului) a arăta. Şi-a scos capul la fereastra compartimentului de tren. V 1 (compl. indică obiecte, colete poştale, scrisori, acte etc.) a lua, a ridica. S-a dus la poştă să scoată un colet. 2 (compl. indică sume de bani) a încasa. îşi scoate alocaţia de la poştă. 3 (compl indică sume de bani depozitate în conturi) a lua, a retrage, a trage. A scos din cont banii de care avea nevoie. 4 (fin.; înv.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) v. încasa. Lua. Percepe. Strânge. V11 (compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a rade, a radia2, a suprima, a şterge, a tăia, a efasa, a ştricui, a amputa. A scos un rând din text. 2 (compl. indică urme lăsate de corpuri străine sau de substanţe care pătează) a curăţa, a depărta, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a dezbârna, a primiţi, a repurga. A scos petele de grăsime cu un detergent special. 3 (compl. indică substanţe, alimente, băuturi etc. sau, p. ext., deprinderi considerate nocive; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „dintre”) a elimina, a exclude, a înlătura, a suprima, a delătura. A scos dulciurile din alimentaţie din cauza diabetului. 4 (compl. indică fapte de limbă, de cultură, reguli etc.) a elimina, a lepăda. A reuşit să scoată din vocabularul său toate regionalismele. 5 (compl. indică persoane angajate) a concedia, a disponibiliza, a îndepărta, licenţia, a mătrăşi, <înv.> a slobozi, a exoflisi2, a ovolni, a restructura. Patronul a scos din firmă o parte dintre angajaţi din cauza iminentului faliment. 6 (compl. indică persoane care ocupă un post) a demite, a destitui, a îndepărta, a demisiona, a caterisi, <înv.> a dezridica, a zbura, a smântâni. După noua grilă, mulţi funcţionari au fost scoşi din posturile lor. 7 (compl. indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) a desărcina, a destitui, a elibera, a îndepărta, a revoca1, a descăuna, a detrona, a mazili, a debarca, a zbura. Ministrul l-a scos din funcţia de secretar de stat. 8 (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe” etc.) a elimina, a exclude, a îndepărta, a înlătura, a lichida. Conducerea l-a scos din organizaţie din cauza abaterilor repetate. 9 (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) a alunga, a depărta, a goni, a izgoni, a îndepărta, a prigoni, a baleia, a răzmeri, a surghiuni, <înv. şi pop.> a lua, a oropsi, a mătrăşi, <înv. şi reg.> a întiri, a mâna, a detorni, a dudui, a gorgoni, a haicăi, a hâcii, a hâcili, a hâciui, a huşcăi, a păfuga, a poteri, a sprânji, a steji, a tintiri, a ţipa2, a zogoni, <înv.> a răşchira, a ridica, a mătura, a tăia, a râni, a lepăda, a flitui. A scos câinele străin din curte. 10 (rar; compl. indică oameni) v. Retrage. 11 (înv.) v. Excepta. Exclude. 12 (mat.; înv.; compl. indică numere, mulţimi etc.) v. Scădea. VI11 a emite, a produce. Privighetoarea scoate sunete splendide. 2 (compl indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a grăi, a lega1, a pronunţa, a rosti, a spune, a vorbi, a zice, a bleşti. De frică, n-a mai putut scoate niciun cuvânt. 3 (mai ales despre oameni; compl. indică ţipete, chiote, răcnete etc.) a da2, a emite, a slobozi. A scos un ţipăt de groază când a văzut arătarea. 4 a produce, <înv. şi pop.> a slobozi. Potcoavele scot scântei când caii aleargă pe o şosea pietruită. 5 (compl indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) a degaja, a elimina, a emana, a emite, a exala, a împrăştia, a răspândi, <înv.> a dezabura, a exa-bora, a răsfuga, a slobozi. Coşurile fabricilor scot gaze periculoase pentru sănătate. VII11 (tipogr.; compl. indică cărţi, reviste, acte, documente etc.) a edita, a imprima, a publica, a tipări, a lansa, <înv.> a publicui, a scrie, a stampa, a eda. A scos un nou roman de aventuri. 2 (despre state, bănci naţionale, instituţii financiare; compl indică bilete de bancă, monede, bancnote, hârtii de valoare, obligaţii, acţiuni etc.) a emite, a lansa. Banca Naţională a scos o bancnotă nouă. 3 (înv.; compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui. întocmi. Stabili. Statornici. 4 (jur.; înv.; compl. indică acte, documente etc.) v. Copia. Reproduce, scoâtere s.f. 11 extragere, tragere. Scoaterea apei din puţul îngust se face cu o găleată specială. 2 (ind. extract.) extragere. Se intensifică operaţia de scoatere a cărbunilor din noul strat. 3 (ind. extract.) exploatare, extragere. S-au construit sonde pentru scoaterea ţiţeiului. 4 (stomat) extracţie, extragere, evulsiune. Merge la medicul stomatolog pentru scoaterea unei măsele. 5 (chir.) ablaţiune, exereză, extirpare, extirpaţie. S-a internat în spital pentru scoaterea unei tumori. 6 smulgere. S-a dus în grădină pentru scoaterea din pământ a câtorva bulbi de crizantemă. 7 scos1. Scoaterea cartofilor din pământ se face cu grijă, pentru a nu-i atinge cu sapa. 8 dezgropare. Arheologii se ocupă cu scoaterea ruinelor unei aşezări dacice. 9 obţinere, realizare. Anul acesta, scoaterea unei producţii record de grâu s-a datorat timpului favorabil. 10 fig. smulgere, stoarcere. Scoaterea unor informaţii de la el în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în acel loc afost imposibilă. II desfoiere, desprindere, rupere, separare. Scoaterea unor file din album afost o greşeală. III eliberare, liberare, salvare, scăpare, <înv. şi pop.> dezbatere2, mântuire, slobozire, <înv.> eliberaţie, liberaţie, scăpătură, 1633| scoborâtor dezgrădire. Scoaterea deţinuţilor din lagărele germane a fost o prioritate pentru armata învingătoare. IV1 desfacere, desprindere, dezgărdinare, <înv. şi pop.> dezbatere2. în timpul scoaterii zăbrelelor de la ferestre au căzut câteva bucăţi de cărămidă. 2 dezbrăcare, dezbrăcat1, tragere, lepădare, dezechipare, <înv. şi reg.> dezbră-căciune, <înv.> devestiment, dezbrăcământ. Când ajungem acasă, scoaterea hainelor pe care le purtăm în oraş este recomandată şi din punct de vedere igienic. 3 descălţare, descălţat1, lepădare. Pantofii fiind plini de noroi, scoaterea lor la intrarea în casă este obligatorie. V1 încasare. Scoaterea alocaţiei de la poştă se face în anumite zile ale lunii. 2 retragere. Banca ia comision la scoaterea din cont a unei sume de bani. VI 1 anulare, eliminare, îndepărtare, înlăturare, radiere2, suprimare, ştergere, tăiere. Scoaterea rândului din text a fost necesară pentru că acesta se repeta. 2 curăţare, curăţat1, eliminare, îndepărtare, înlăturare, <înv.> repurgaţie. Pentru scoaterea petelor de grăsime a folosit un detergent special. 3 eliminare, excludere, înlăturare, suprimare, delăturare. Se recomandă bolnavilor de diabet scoaterea dulciurilor din alimentaţie. 4 concediere, disponibilizare, îndepărtare, licenţiere, <înv. şi pop.> slobozire, <înv.> exoflisire2. Patronul a hotărât scoaterea unei părţi din personalul firmei din cauza iminentului faliment. 5 demitere, destituire, îndepărtare, destituţiune, caterisire, <înv.> luare. Scoaterea funcţionarei din postul pe care îl ocupa a provocat nemulţumirea colegilor ei. 6 desărcinare, destituire, eliberare, îndepărtare, descăunare, detronare, mazilire, mazilit1, debarcare. Scoaterea lui din funcţia de secretar de stat a avut ca motiv incompetenţa. 7 eliminare, excludere, excluziune, îndepărtare, înlăturare, <înv.> eliminaţie. Abaterile repetate au determinat scoaterea lui din organizaţie. VII emitere, producere, <înv. şi pop.> slobozire. Privighetoarea este renumită pentru scoaterea unor sunete splendide. VIII (tipogr.) editare, imprimare, imprimat1, publicare, tipărire, tipărit1, tragere, <înv.> editură, publicaţie, publicitate, tipărie. Este necesară scoaterea unor cărţi cu ilustraţii. scobâci s.m. (iht.; reg.) v. Scobar1 (Chon-drostoma nasus). scobăi s.m. (iht.; reg.) v. Scobar1 (Chondros-toma nasus). scobăr1 s.m. I (iht.) 1 Chondrostoma nasus; maţe-negre (v. maţ), morun, pod2, podeţe, podeţ2, poduţ1, scobaci, scobai. 2 (înv.) v. Mreană (Barbus barbus). II (omit.; reg.) 1 v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pes-cărel-de-apă. Pescărel-de-gheaţă. Pescă-rel-de-munte. Pescărel-de-pădure. Pes-cărel-de-pârâu. Pescărel-negru. Pescăruş. Pescăruş-cu-guşă-albă. Pescăruş-de-mun-te. Pescăruş-de-prund. Pescăruş-negru (Cinclus cinclus). 2 v. Lăstun. Lăstun-de-apă. Lăstun-de-mal. Lăstun-de-râpi. Rânduni-că-de-apă. Rândunică-de-lut. Rândunică-de-mal. Rândunică-de-pământ. Rându- nică-de-pârâu. Rândunică-de-ploaie (Riparia riparia). scobăr2 s.n. (tehn.; în dogărie; reg.) v. Zgârci1, scobârlî vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, scobi vb. IV. 11 tr. (tehn.; compl. indică materii sau materiale dure) a găuri, a perfora, a sfredeli, a străpunge, a exciza, a scormoni, <înv. şi pop.> a găvăni, a străbate, <înv. şi reg.> a petrece, a potricăli, a borteli, a borti, a burghia, a butori, a găuni, a găvănoşi, a hudrăli, a răzbici2, a sclidiri, a sfredeluşi, <înv.> a transpersa. A scobit zidul cu un burghiu pentru beton. 2 tr. (compl. indică pământ, gropi, şanţuri etc.) a excava, a săpa, a străpunge, <înv. şi reg.> a scurma. Militarii au scobit în jurul taberei un şanţ adânc pe care l-au umplut cu apă. A angajat un fântânar care să-i scobească o fântână. 3 intr. (ind. extract.) a hava. A scobit în zăcământ pentru a uşura desprinderea materialului din masiv. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică maluri, ţărmuri etc.) a (se) măcina, a (se) mina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) nisipi, a (se) mânca. Valurile mării au scobit ţărmul. Malurile s-au scobit din cauza apei. 5 tr. (rar, compl. indică figuri, modele, ornamente etc.) v. Ciopli. Dăltui. Lucra. Săpa. Sculpta. Tăia. 6 tr. (rar; compl. indică suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, ziduri, pereţi etc.) v. Cresta. Scrijeli. Zgâria. 7 tr. (rar; adesea cu indicarea obiectului acţiunii) v. Răzui. Râcâi. 8 refl. (rar; despre cavităţi, forme de relief etc.) v. Adânci. Deschide. 9 tr. (reg; compl. indică cojile dure ale unor fructe) v. Dezghioca. 10 tr. (med.; arg.) v. Chiureta. Racla. II refl. (despre oameni) 1 a se scormoni, a se scociorî, <înv. şi reg.> a se scorbeli, a se scofeli. Detestă pe cei care se scobesc în nas în văzul tuturor. 2 a se scodoli. După ce mănâncă se scobeşte în dinţi. 3 (fam.; urmat de determ. indir. introduse prin prep. „în”, „prin”) v. Scotoci, scobiceâ s.f. (bot.; reg.) v. Măceaşă. scobire s.f. 1 (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobit1, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. Scobirea zidului a fost dificilă. 2 (ind. extract.) havaj, havare, scobitură. Scobirea în zăcământ se face cu haveza. scobit1 s.n. 1 (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. 2 (înv.) v. Cioplire. Cioplit1. Săpare. Săpat1. Sculptare. Sculptat1. Tăiat1. Tăiere. scobit2, -ă adj. 1 (despre materii sau materiale dure) găurit2, perforat2, sfredelit2, străpuns2, <înv. şi reg.> potricălit, bortelit, bortit în zidul scobit a fixat cuie pentru rafturile bibliotecii. 2 (despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) adânc, adâncit, concav, găvănos, covătat, covătos, covăţit, dovâncat, găvănoşit, scufundos, <înv.> găvănat. în asfalt era o denivelare scobită. scobitor, -oâre s.f., s.m. I s.f. 1 ţepuşcă. în măslinele de pe platou sunt înfipte scobitori. 2 (tehn.; astăzi rar) v. Daltă. 3 (tehn.; în dulgherie; pop.) v. Lambar. Lambă. Lămbuitor. 4 fig. (fam.; glum.) v. Slăbătură. I11 s.f. (omit.; reg.) v. Ciocănitoare. Ghionoaie (Picus şi Drycopus). 2 s.m. (înv.) v. Dulgher. Lemnar. 3 s.m. (a. plast.; înv.) v. Sculptor, scobitură s.f. 11 (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. 2 (ind. extract.) havaj, havare, scobire. II (concr.) 1 adâncitură, cufundătură, scufundătură, <înv. şi pop.> adâncătură, scofâlcitură, <înv. şi reg.> scorbelitură, bortitură. în scobiturile solului s-a acumulat apă de ploaie. 2 adâncitură, concavitate, dovâncătură, <înv.> găvănătură. A făcut cu un sfredel o scobitură în lemn. 3 (geomorf) văgăună. Trăia ca un pustnic într-o scobitură de munte. în malul râului este o scobitură adâncă. 4 adâncitură, găvan, leafa2.Sco-bitura linguriţei nu este prea mare. 5 adâncitură, cavitate, gaură, <înv. şi reg.> scorbură, bortă, bortitură, scâlbă, scochină, <înv.> deşert, zgău. Piesa are multe scobituri la suprafaţă. 6 cioplitură, crestătură, dăltuitură, dăl-tuială, crestez, vişluitură, brazdă. Uşa veche are scobituri adânci. 7 (constr.) adâncitură, cotlon, firidă, intrând, nişă, ocniţă, ghireată, intrătură, obloc, parsechi, petcă, podişor, podmol, stelaj, ungher, ungheţ, <înv.> sfiridă. Soba se află într-o scobitură a peretelui. 8 (anat.) antru, cavitate. Scobitura poate fi osoasă sau viscerală. 9 (bot.) alveolă. Scobiturile sunt cavităţile în care sunt înfipţi sâmburii unor fructe. 10 (croitorie; rar) v. Răscroială. Răscroitură. 11 (a. plast.; înv.) v. Sculptură. III (bot.; reg.) 1 (la pl scobituri) v. Măceş. Trandafir-sălbatic (Rosa canina). 2 v. Măceaşă. scoborâre s.f. (astăzi rar) 1 v. Coborâre. Coborâş. 2 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „din”) v. Coborâre. Descindere. 3 v. Coborâre. Lăsare. scoborâş s.n. (astăzi rar) 1 v. Coborâre. Coborâş. 2 (concr.; geomorf.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. scoborât1 s.n. (astăzi rar) v. Coborâre. Coborâş. scoborât2, -ă adj. (astăzi rar) 1 (despre terenuri, pământ etc.) v. Coborât. Jos. 2 (despre jaluzele, storuri etc.) v. Coborât Lăsat. Tras. 3 (despre temperatură) v. Coborâtă (v. coborât). Joasă (v.jos). Scăzută (v. scăzut). 4 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, fon) v. Coborât. Domol. încet. Lânced. Lin2. Mic. Moale. Molatic. Molcom. Muiat Potolit2. Scăzut Slab. Stins2. Tainic. Uşor2. scoborâtor, -oâre s.m.,adj. (astăzi rar) 1 s.m. (mai ales la pl scoborâtori) v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. 2 adj. (fon.; în scoborî opoz. cu „ascendent”; despre accente, diftongi, game etc.) v. Coborâtor. Descendent. Descen-siv. Descrescător. Descrescent. scoborî vb. IV. (astăzi rar) 11 intr., refl., tr. (despre fiinţe, vehicule etc.) v. Coborî. 2 intr., refl. (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din7) v. Coborî. Descinde. 3 tr. (compl. indică jaluzele, storuri etc.) v. Coborî. Lăsa. Trage. 4 intr., refl. (despre noapte, întuneric, ceaţă etc.) v. Coborî. Lăsa. 5 intr. (în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) v. Apune. Asfinţi. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca. II tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică oameni) v. Coborî. Degrada. Dezonora. înjosi. Umili, scobutfl s.n. (farm.) scopolamină. Scobutilul este folosit ca sedativ, hipnotic şi spasmolitic. scoc s.n. 1 (la moara de apă) jgheab, uluc, burlan, lăptoc, şipot, hadă, padină, pod1, slobozitoare (v. slobozitor), ton3, vălău, <înv.> hamza. Prin scoc curge apa care pune în mişcare roata morii. 2 (silv.) jilip, plancă, uluc, plevaşcă, riz, rol2, vălău. Pe scoc se scot, prin alunecare, buştenii din pădure. 3 (hidrol; rar) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 4 (înv. şi reg.) v. Adăpătoare. Jgheab. Troacă. Uluc. 5 (constr.; înv. şi reg.) v. Jgheab. Streaşină 6 (constr.; reg.) v. Olan. Ţiglă1.7 (pese.; reg.) v. Copcă2. Ochi1, scochină s.f. (reg.) 1 v. Adâncitură. Cavitate. Gaură. Scobitură. 2 v. Scorbură. 3 (pese.) v. Copcă2. Ochi1. scochiţă vb. I. refl. (reg.) 1 (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşi. Coji. Coşcovi. împuşca. Scoroji. 2 (despreplante, obiecte etc.) v. Scoroji, scociorâre s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Râcâială. Râcâire. Râcâit1. Râcâitură. Scormonire. Scur-mare. Scurmătură. 2 (pop.) v. Râcâială. Râcâire. Zgândărire. 3 (pop.) v. Răscolire. Scormonire. Scormonit1. Zgândărire. scociorât s.n. (înv. şi pop.) v. Râcâială. Râcâire. Râcâit1. Râcâitură. Scormonire. Scur-mare. Scurmătură. scociorâtor s.n. (gosp.; reg) v. Vătrai, scociorî vb. IV. 11 tr., intr. (înv. şi pop.; despre păsări sau animale; compl indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. 2 tr. (pop.; compl. indică cărbunii, jarul, focul) v. Răscoli. Răvăşi. Scormoni. Zgândări. 3 tr. (pop.; despre fiinţe; compl. indică leziuni) v. Râcâi. Zgândări. 4 refl. (pop.; despre oameni) v. Scobi. Scormoni. 5 tr. (cineget.; pop.; despre vânători, câini de vânătoare etc.; compl. indică vânatul) v. Scormoni. Scorni. Stârni. 6 intr. (pop.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla. 7 refl. (înv. şi reg.; mai ales despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. 8 refl. (înv. şi reg.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Pomi. Produce. Stârni. 9 tr. (jur.; reg.; compl. indică oameni, locuinţe etc.) v. Percheziţiona. 10 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) v. împrăştia. Răspândi. Răzleţi. Risipi. II fig. (reg.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Martela. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. Aprinde. înălbăstri. încălzi, înfierbânta. înfuria. învineţi. învrăjbi. Mânia. Turba. scoculeţ s.n. (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Teică1. scodâc s.m. (entom.; reg.) v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). scodoli'vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. 2 intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) v. Căuta. Cotrobăi Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla. 3 refl. (reg.; despre oameni) v. Scobi. 4 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) v. împrăştia. Răspândi. Răzleţi. Risipi, scodormoh'vb. IV. tr. (reg.; despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma, scof s.n. (la moară; reg.) v. Stavilă. Stăvilar. Zăgaz. scofăină s.f. (geomorf.; reg.) v. Caldeiră. Cazan. Căldare. Căldare glaciară. Circ. Circ glaciar. Zănoagă. scofală s.f. (fam.; iron.) 1 v. Afacere. Avantaj. Câştig. Chilipir. Folos. Profit. 2 v. Ispravă. Treabă. scofâld vb. IV. 1 refl. (mai ales despre oameni sau despre faţa lor) a se descărna. îmbătrânind, obrajii i s-au scofâlcit. 2 refl. (constr.; pop. şi fam.; despre pereţi, tencuială, despre varul de pe pereţi etc.) v. Burduşi. Coji. Coşcovi. împuşca. Scoroji. 3 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva ori,p. ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi. 4 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică obiecte, lucruri etc. ori despre părţi ale lor) v. Deforma. Strâmba. scofâlci're s.f. 1 descărnare. La unele persoane, odată cu îmbătrânirea, are loc şi scofâlcirea obrajilor. 2 (constr.; pop. şi fam.) v. Burduşire. Cojire. Coşcovire. împuşcare. Scorojire. 3 (pop. şi fam.) v. Deformare. Strâmbare. scofâlcit, -ă adj. 1 (mai ales despre oameni sau despre faţa lor) sfarogit, descărnat, papacioc Are obrajii scofâlciţi. 2 (constr.; pop. şi fam.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) v. Burduşit. Cojit. Coşcovit. împuşcat. Scorojit 3 (pop. şi fam.; despre obiecte, lucruri etc. sau despre părţi ale lor) v. Deformat. Diform. Strâmb, scofâlcitură s.f. (pop. şi fam.) v. Adâncitură. Cufimdătură. Scobitură. Scufundătură. scofeli vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. 2 intr. (desprefiinţe, adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla. 3 refl. (despre oameni) v. Scobi. Scormoni. |1634 scofelît, -ă adj. (reg.; despre pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâit2. Scormonit2. Scurmat2, scoicăr s.f. 1 (omit.) Haematopus ostralegus; ostrigar, stridiar, culic-de-mare, ţarcă-de-mare. 2 (arg.) v. Afemeiat. Crai. scoică s.f. I (zool.) 1 bivalvă, lamelibranhiat, <înv.> ostrac, ostrică. Scoicile sunt moluşte acvatice, marine şi dulcicole. 2 scoică-de-bal-tă = scoică-de-lac = Anodonta cygnea; ano-dontă; scoică-de-mărgăritar = Meleagrina margaritifera; scoică-de-perle-de-mare; scoică de-perle-de-mare - Meleagrina margaritifera; scoică-de-mărgăritar; (înv.) scoi-că-de-marev. Ostree. Stridie (Ostrea edulis). 3 cochilie. Fetiţa poartă un şirag de scoici. 4 (p. anal) cochilie, cochiliaj, <înv. şi reg.> ţest, <înv.> hârb, ostrac, ladă. Melcul se retrage în scoică. 5 (p. anal; la broasca-ţes-toasă; rar) v. Carapace. II (anat.) 1 (art.; rar) scoica urechii v. Auriculă. P avilion auricular. Pavilionul urechii (v. pavilion). Ureche. 2 (arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). scolăstic, -ă adj., s.m. (pedag.; înv.) 1 adj. v. Şcolar2.2 s.m. v. Copil de şcoală (v. copil1). Elev. Şcolar1. scolasticeşte adv. (modal; înv.) v. Şcolăreşte, scolim s.m. (bot.) Cynara scolymus; anghi-nare, carciofoi, spinul-câinelui (v. spin). Scolimul este folosit în alimentaţie şi în medicină. scolopendră1 s.f. 1 (entom.) Scolopendra cingulata; cârcăiac, carete, patru-zeci-de-picioare, scolopendriţă, urechelniţă. 2 (zool.) Oniscus scolopendra; mâţa-po-pii (v. mâţă), vierme. scolopendră2 s.f. (bot.; rar) v. Limba-cerbu-lui (v. limbă). Năvalnic (Scolopendrium vulgare). scolopendriţă s.f. (entom.; reg.) v. Cârcăiac. Scolopendră1 (Scolopendra cingulata). sconăt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. sconcânie s.f. (înv.) 1 v. Cap. Capăt. Colţ. Extremă (v. extrem). Extremitate. Limită. Margine. 2 v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. sconcs s.m. (zool.) Mephitis mephitis; puturos. scont s.n. (fin.) scăzământ, <înv.> discount Scontul este o reducere acordată unui debitor care achită o poliţă sau o datorie înainte de scadenţă. scontat -ă adj. (despre efectul rezultatul unor acţiuni, evenimente, procese) aşteptat2, prevăzut, previzibil. Vorbele profesorului au avut rezultatul scontat. scontat6r s.m., adj. (fin.) escontor. Scontatorul efectuează operaţii de scont. scop s.n. 1 cauză, obiectiv, ţel, ţintă, <înv.> pricină, sfârşit1, ţeh2. Luptă pentru un scop nobil. 2 menire, mobil, obiectiv, raţiune, rol1, rost, sens, ţel, ţintă, noimă. Scopul scrisorii afost acela de a-i transmite informaţiile cerute. 3 obiect, obiectiv, ţel, ţintă, <înv.> destinaţie, pravăţ, ţenchi2, vistă, 1635| scormoni destinare, săvârşire, săvârşit1, treabă. S-a dat construcţiei un alt scop. scopcă s.f. (reg.) 1 v. Alergare. Alergătură. Fugă. Goană. Ropot. 2 v. Galop, scopci vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre fiinţe) v. Alerga. Fugi. Goni. 2 (despre cai) v. Galopa, scopi'vb. IV. tr. (chir.; înv. şi pop.) 1 (compl. indică animale) v. Castra. Emascula. Steriliza. 2 (compl. indică bărbaţi) v. Castra. Emascula. Steriliza. scopire s.f. (chir.; înv. şi pop.) 1 (la animale) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emas-culaţie. Sterilizare. 2 (la bărbaţi) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare. scopit1 s.n. (chir.; înv. şi pop.) 1 (la animale) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare. 2 (la bărbaţi) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare. scopi't2, -ă s.m., adj. I s.m. 1 scapet. Scopitul este un bărbat castrat. Are glasul subţire ca de scopit. 2 (relig; în trecut) <în trecut> scapet. Scopiţii erau membrii unei secte creştine apărute în Rusia, care practicau asceza şi castrarea. II adj. (înv. şi pop.) 1 (despre animale) v. Castrat. Emasculat. Sterilizat. 2 (despre bărbaţi) v. Castrat. Emasculat. Sterilizat scopolammă s.f. (farm.) scobutil. Scopola-mina este folosită ca sedativ, hipnotic şi spasmolitic. scopolie s.f. (bot.; rar) v. Mutulică (Scopolia carniolica). scopos s.n. (muz.; înv.) v. Cântec. Compoziţie. Melodie. Muzică, scoposi'vb. IV. tr. (reg.) 1 (urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „să”) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. 2 (compl. indică foloase, profituri etc.) v. Beneficia. Câştiga. scoposi't, -ă adj. (reg.) v. Plănuit. Proiectat. scopot1 s.n. (reg.) 1 v. Depărtare. Distanţă. Interval. Spaţiu. 2 v. Răstimp. Timp. Vreme. scopot2 s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) v. Duşcă. Gât. Gură. înghiţitură. Sorbitură, scopt, scoâptă adj. 1 (despre lapte acru) opărit, răscopt2. Din laptele acru scopt, încălzit la foc mic, se alege brânza. 2 (reg.; despre lapte) v. Acrit. Alterat. înăcrit. 3 (reg.; despre lapte) v. Brânzit. Tăiat2. 4 (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acrit. Acru. Alterat. Clocit2. Descompus. Fermentat. înăcrit. învechit. Stătut2. Stricat. Vechi2. scoptătură s.f. (alim.; reg.) scoptură. Scoptătura este brânza de vacă obţinută din laptele acru încălzit. scoptură s.f. (alim.; reg.) scoptătură. scor s.n. 1 (sport) scor alb = meci nul (v. meci1). Singura şansă de calificare a echipei este să câştige sau să facă scor alb. 2 (fam.) v. Preţ. Tarif. Taxă. scorbeli vb. IV. (înv. şi reg.) 1 tr.,intr. (despre păsări sau animale; compl indică pământ, gu- noi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. 2 intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin) v. Căuta. Cotrobăi Răscoli. Scormoni Scotoci Uita. Umbla. 3 refl. (despre oameni) v. Scobi. Scormoni. 4 tr. (compl. indică obiecte) v. Răvăşi, scorbeli't, -ă adj. 1 (înv. şi reg.) v. Cotrobăit2. Răscolit2. Scotocit2. 2 (reg.; despre pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâit2. Scormonit2. Scurmat2. scorbelitură s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Crestătură. Scrijeleai! Scrijelire. Scrijelituri Zgârietură. 2 v. Adâncitură. Cufundătură. Scobitură. Scufimdătură. scorboroşeâlă s.f. (stomat.; reg.) v. Carie, scorboroşi'vb. IV. refL (reg.) 1 (despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunoşi. 2 (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; stomat.; despre dinţi, măsele) v. Caria. Găuri. Strica, scorboroşit, -ă adj. (reg.) 11 (despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. 2 (despre munţi, pământ etc.) v. Scorburos. 3 (stomat.; despre dinţi, măsele) v. Cariat. Găurit2. Stricat. II fig. (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) v. înăbuşit. înfundat2. Mat. Pierdut. Slab. Stins2. Surd. Şters. Uscat2. Vătuit2. scorbură s.f. 1 găunoşenie, bortă, bortură, boştură, butoarcă, butură, corobaie, corobană, găunoşitură, năclad, rădăcină, retezătură, scochină, tujligă, tulpină. O veveriţă îşi are cuibul într-o scorbură. 2 (înv. şi reg.) v. Adâncitură. Cavitate. Gaură. Scobitură. 3 (pese.; reg.) v. Copcă2. Ochi1. 4 (geomorf; reg.) v. Cavernă. Grotă. Peşteră. 5 (stomat.; reg.) v. Carie. 6 (anat.; reg.) v. Craniu. Cutie craniană. 7 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). scorburi vb. IV. refl. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunoşi, scorburos, -oâsă adj. 1 (despre copaci, trunchiuri de copaci) găunos, bortos, boşturos, budugănios, buştihos, buturos, co-robăios, corobănos, coşcov, scorboroşit, scro-bos2, stupos, ştiurbos, <înv.> deşert. Trunchiul stejarului bătrân este scorburos. 2 (despre munţi, pământ etc.) scorboroşit. Excursioniştilor le apare în faţă peretele scorburos al muntelui. 3 (reg.; despre fructe cu coaja tare, păstăi etc.) v. Găunos. Gol2. Sec. 4 (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Mâncat2. Viermănos. 5 (reg.; despre boabe de cereale, seminţe etc.) v. Sec. 6 (stomat.; reg; despre dinţi, măsele) v. Cariat. Găurit2. Stricat. scorbut s.n. (med.) studeniţă. Scorbu-tul este o boală cronică provocată de lipsa vitaminei C din alimentaţie. scorbutăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculusficaria). scorciob s.n. (reg.) v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. scordăto adv. (modal; muz.; indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) dezacordat, discordat. scorer s.m. (sport) golgheter. Scorerul marchează cele mai multe goluri în raport cu adversarii şi coechipierii săi pe durata unei competiţii. scoreţ s.n. (tehn.; reg.) 1 (la moară) v. Pi-scoaie (v. piscoi). Vrană. 2 (la coşul morii) v. Teică1. scorfî vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arca2. Arcui. Cambra. Curba. Flecta. Flexa. Flexiona. Gondola1. încovoia. îndoi, scorie s.f. I 1 (tehn.) ţunder. Scoria se formează la suprafaţa unei piese de oţel încălzite la temperaturi înalte. 2 zgură. Scoria este un reziduu obţinut la extragerea metalelor din minereuri sau la topirea lor. II fig. (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, breşă, fisură, plagă, beteşug, codiţă. Are multe scorii în comportamentul său în societate. Scoriile lui educaţionale sunt evidente. scoriş s.m. (bot.; reg.) = scoruş, scormoni vb. IV. 11 tr., intr. (despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) a râcâi, a scurma, a scotoci, <înv. şi pop.> a scociorî, a zgândări, a răscoli, a săpa, a zgâria, <înv. şi reg.> a scodoli, a scorbeli, a scorni, a răşchira, a zgârmăi, a dricui, a răcăli2, a răşcăli, a răşchia, a râbâi, a râcălui, a scodor-moli, a scurmuzi. Găina scormoneşte pământul, căutând râme. Porcul scormoneşte prin gunoi. 2 tr. (compl. indică cărbuni, jar etc.) a răscoli, a răvăşi, a zgândări, a scociorî, <înv. şi reg.> a scărmăna, a scorni, a râcâi, <înv.> a scotoci, a răzvrăti. Scormoneşte jarul ca să înteţească focul 3 intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) a căuta, a cotrobăi, a răscoli, a scotoci, a se uita, a umbla, a scociorî, a scurma, a fiişeri, a percheziţiona, <înv. şi reg.> a cotroci, a scodoli, a scorbeli, a bârcâi, a bodicăi, a boltăi, a borfăi, a boscorodi, a bulduşi, a cobârlui, a cociobăi, a corleşi, a cotili, a cotorî, a coţobăi, a dibisi, a hojbăi, a motroşi, a scobârli, a scofeli, <înv.> a scorteli, a răzvrăti. Scormoneşte prin toate sertarele biroului, dar nu-şi găseşte stiloul 4 tr. (cineget.; despre vânători, câini de vânătoare etc.; compl. indică vânatul) a scorni, a stârni, a scociorî. Câinii sunt trimişi să scormonească vânatul prin pădure, pentru a intra în bătaia puştilor. 5 refl. (despre oameni) a se scobi, a se scociorî, <înv. şi reg.> a se scorbeli, a se scofeli. Detestă pe cei care se scormonesc în nas în văzul tuturor. 6 tr. (tehn.; rar; compl indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge. 7 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Deştepta. Scula. Trezi. II tr. fig. 1 a aţâţa, a reînnoi, a stârni, a zgândări, a răscoli. Vederea lui îi scormoneşte mânia. 2 (compl. indică oameni; de obicei determ. prin „cu ochii”, „cu privirea) a iscodi, a scruta, a sfredeli, a străbate, a străpunge, a scurma. îl scormoneşte cu privirea. O scormoneşte cu ochii, din celălalt colţ al sălii. scormonire |1636 scormonire s.f. 1 râcâială, râcâire, râcâit1, râcâitură, scurmare, scurmătură, scurmat1, <înv. şi pop.> scociorâre, scociorât, râcâiş. Toată curtea este plină de scormonirile găinilor. 2 răscolire, scormonit1, zgândărire, scociorâre. A întreţinut focul prin scormonirea periodică a jarului. scormonit1 s.n. răscolire, scormonire, zgândărire, scociorâre. scormonit2, -ă adj. (despre pământ, gunoi, noroi etc.) râcâit2, scurmat2, râmat, răscolit2, scofelit, scorbelit. Gunoiul scormonit de porci afost adunat şi pus într-un recipient. scormonitor, -oare adj., s.m., s.f., s.n. I adj. 1 (mai ales fig.; despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său scormonitor. 2 fig. (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrăbil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii scormonitoare a căpitanului de vas. I11 s.m., s.f. scotocitor. Este un pasionat scormonitor de arhive. 2 s.m. (omit.; reg.) scormonitor-de-pie-triş = Arenaria interpres; pietroşel, pietroşel-de-ţărmuri, rostogolitor-de-piatră. 3 s.n. (agric.; înv.) v. Cultivator, scornăci, -ce adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Agil. Ager. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent Iscusit Isteţ. îndemânatic. Priceput 2 (despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Creativ. Creator. Imaginativ. Ingenios. Inventiv. Iscoditor. Iscusit. Născocitor. scorneală s.f. 1 afabulaţie, fantezie, ficţiune, imaginaţie, invenţie, închipuire, născocire, plăsmuire, scornire, <înv.> fandasie, mit, minciună. Aşa-zisele sale realizări sunt produse ale scornelii. Scornelile autorilor de romane SF se bazează pe date ştiinţifice. 2 fabulaţie, invenţie, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scornire, scornitură, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoavă, loajă, litii (v. litie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vră-jeală, gogoşi de tufa (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. Cei care au ceva de ascuns recurg la scorneli. Nu mai suportă scornelile lui. scorni' vb. IV. 11 tr. (cineget.; compl. indică vânatul) a goni, a hăitui, a mâna, a stârni, a bate. Gonacii au scornit mistreţii din ascunzişurile lor, pentru a fi vânaţi mai uşor. 2 tr. (cineget.; despre vânători, câini de vână- toare etc.; compl. indică vânatul) a scormoni, a stârni, a scociorî. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agita. Aţâţa. Excita. Incita. Instiga. întărâta. Provoca. Stârni. Tulbura. 4tr. (înv.-şi reg.; compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Cauza. Crea. Declanşa. Determina. Dezlănţui. Genera. Isca. Naşte. Ocaziona. Prilejui. Pjwduce. Provoca. Stârni. 5 tr. (înv. şi reg.; compl indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 6 refl. (înv. şi reg.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Porni. Produce. Stârni. 7 tr. (înv. şi reg.; compl. indică cărbuni, jar etc.) v. Răscoli. Răvăşi. Scormoni. Zgândări. 8 tr. (înv. şi reg.; despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. 9tr.,refl. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Deştepta. Scula. Trezi. II tr. 1 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a excogita, a plăsmi, <înv. şi pop.> a izvodi, a iscodi, a închipui, a combina, <înv. şi reg.> a slimui1, a tocmi, <înv.> a începe, a medita, a năluci, a unelti, a naşte, a ţese, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să scornească o metodă tehnică nouă. 2 (compl. indică fapte, întâmplări etc.) a fabula, a inventa, a născoci, a plăsmui, a ticlui, a scoate, a stârni, a scornici2, a poznăi, a scomoci, <înv.> a băsni, a broda, a fabrica, a ţese, a urzi, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. A scornit o întâmplare pe care nimeni nu a crezut-o. 3 (înv.; compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui. întocmi. Stabili. Statornici. scorm'ci1 s.n. (culin.; reg.) v. Cocârţăi (v. cocârţâu). Puricei (v. puricei). scornicPvb. IV. tr. (fam.; compl. indică fapte, întâmplări etc.) v. Fabula. Inventa. Născoci. Plăsmui. Scorni. Ticlui, scornire s.f. I I (cineget.) bătaie, goană, gonire, hăituială, hăituire, stârnire, roată1, roată de vânat (v. roată1). Scornirea vânatului este făcută de gonaci. 2 bătaie, stârnire. Scornirea peştilor se face pentru a-i scoate din locurile ascunse. 3 (înv. şi reg.) v. Cauzare. Creare. Declanşare. Determinare. Dezlănţuire. Generare. Iscare. Naştere. Producere. Provocare. Stârnire. 4 (înv. şi reg.) v. Declanşare. Dezlănţuire. Iscare. Izbucnire. începere. Pornire. Producere. Stârnire. Venire. I11 concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, excogitare, <înv. şi pop.> izvodire, <înv.> plasmă,2 urzire. După mai multe încercări, a reuşit scornirea unei noi metode tehnice. 2 inventare, născocire, plăsmuire, ticluire, urzire. Scornirea unor poveşti fantastice este pasiunea vânătorilor şi a pescarilor. 3 afabulaţie, fantezie, ficţiune, imaginaţie, invenţie, închipuire, născocire, plăsmuire, scorneală, <înv.> fandasie, mit, minciună. 4 fabulaţie, invenţie, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornitură, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoavă, loajă, litii (v. litie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă,vrăjeală, gogoşi de tufe (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. scornit, -ă adj. 1 fictiv, halucinat, imaginar, imaginat, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, vizionar, lunar. Adesea se transpune într-o lume scornită. 2 (în opoz. cu „real”; despre afirmaţii, mărturii etc.) fals, inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, <înv.> minţit, neadevăr, răsuflat, strâmb, nud. Şi-a dat seama că mărturia lui este scornită. Afirmaţia ei scornită a stârnit revolta colegilor. 3 (despre fapte, întâmplări etc.) inventat, născocit, plăsmuit, ticluit, iscodit2, brodat. întâmplarea scornită n-a fost crezută de nimeni. 4 (în opoz. cu „original”; înv.; despre scrieri, documente etc.) v. Apocrif. Contrafăcut Fals. Falsificat. Neautentic. Nesigur. Plăsmuit, scornitor s.m. (înv.) v. Creator. Demiurg. Făuritor. înfăptuitor. Născocitor. Plăsmuitor. Realizator. scornitură s.f. 1 fabulaţie, invenţie, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, vorbă, iscoditură, balivernă, banc2, braşoavă, fabulă, gogoriţă, text, goangă, bacliu, iloave, iznoavă, loajă, litii (v. litie), şoadă (v. şod), şoşoale, vlavă, <înv.> basnă, băsnire, gogoaşă, gogoşea, vrăjitorie, basm, cucuri (v. cuc), şopârlă, tromboane (v. trombon), vrajă, vrăjeală, gogoşi de tufă (v. gogoaşă), scoverzi (v. scovardă), născătură, dumă, iordan, mandravelă, ştangă. 2 (fam.) v. Creaţie. Invenţie. Născocire. Plăsmuire. scornoci'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fapte, întâmplări etc.) v. Fabula. Inventa. Născoci. Plăsmui. Scorni. Ticlui, scoroămbă s.f. (bot.) porumbă1, porumbea, coroabă, corobeaţă, tâmoslivă. Scoroam-ba este fructul porumbarului. scorob£te s.m. (entom.; reg.) v. Câinele-babei (v. câine). Pisica-popii (v. pisică) (Oniscus murarius şi Oniscus asellus). scorogoi s.m. (bot; reg.) v. Bundiţa-vântului (v. bundiţă) (Phlomis pungens). scorojeală, s.f. (constr.) cojeală, coşcoveală, coşcovitură, împuşcătură, scorojitură, 1637| scotic cojitură. Zidarul a înlăturat scorojeala de pe pereţi înainte de a-i tencui. scoroji vb. IV. refl. 1 (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) a se burduşi, a se coji, a se coşcovi, a se împuşca, a se scofâlci, a se băşica, a se căuşa, a se coifi, a se coroba, a se coşi, a se ghioci, a se scochiţa. Tencuiala din camere s-a scorojit. 2 (med., med. vet.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) a se coji, a se descuama, a se exfolia, a se jupui, a se jupi, <înv.> a se tărâţa. Pielea de pe mâini i s-a scorojit de la detergenţi. 3 (despre plante, obiecte etc.) a se sfarogi, a se scochiţa, a se scrobi, a se scrombăi, a se sfaiogi, a se sfârlogi, a se sfoiegi. Salcâmii s-au scorojit. Pantofii neunşi se scorojesc. 4 (reg.; despre fructe, seminţe etc.) v. Răscoace. scorojîre s.f. (constr.) burduşire, cojire, coşcovire, împuşcare, scofâlcire, corobare,coşire. Scorojirea pereţilor pune probleme proprietarului apartamentului. scorojit, -ă adj. 1 (constr.; despre pereţi, tencuială, varul de pe pereţi etc.) burduşit, cojit, coşcovit, împuşcat, coşcov, scofâlcit, băşicat, despuiat. Trebuie să repare pereţii scorojiţi ai camerelor. 2 (med., med. vet.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) cojit, descuamat, exfoliat, jupuit2. îşi îngrijeşte pielea scorojită de pe spate cu o soluţie calmantă. 3 (despreplante, obiecte etc.) stafidit, sfarogit. Pantofii scorojiţi trebuie aruncaţi. scorojitură s.f. (constr.) cojeală, coşcoveală, coşcovitură, împuşcătură, scorojeală, cojitură. scorombâr s.m. (bot; reg.) v. Porumbar1. Porumbel (Prunus spinosa). scorpăt s.m. (bot.; reg.) v. Soc. Soc-negru (Sambucus nigra). scorpenă s.f. (iht.; rar) v. Porc-de-mare. Scorpie-de-mare (Scorpaena porcus). scorpie s.f. 11 (iht.) scorpie-de-mare = Scorpaena porcus; porc-de-mare, scorpenă. 2 (art.; zool; rar) scorpia-cărţilor = scorpia-de-hârtie v. Chelifer. Scorpio-nul-de-cărţi (v. scorpion) (Chelifer cancroides). 3 (zool; înv. şi pop.) v. Scorpion. 4 (art. Scorpia; astron.; pop.; nm. pr.) v. Scorpionul (v. scorpion). 5 (zool; reg.) v. Năpârcă. Viperă (Vipera berus). 6 (zool; reg.) v. Broască-ţes-toasă (Testudo graeca, Testudo hermanni şi Emys orbicularis). 7 (ornit; reg.) v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pescărel-de-apă. Pes-cărel-de-gheaţă. Pescărel-de-munte. Pescă-rel-de-pădure. Pescărel-de-pârâu. Pescărel-ne-gru. Pescăruş. Pescăruş-cu-guşă-albă. Pescă-ruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescă-ruş-negru (Cinclus cinclus). 8 (înv.) v. Harapnic. II fig. aspidă1. S-a căsătorit cu o scorpie. scorpidn s.m. 1 (zool.) <înv. şi pop.> scorpie. Muşcătura scorpionului poate fi mortală. 2 (art.; zool.) scorpionul-de-cărţi = Chelifer cancroides; chelifer, scorpia-cărţilor (v. scorpie), scorpia-de-hârtie (v. scorpie). 3 (art. Scorpionul; astron.; nm. pr.) Scorpia (v. scorpie). Scorpionul se află situat în emisfera australă. scorteli vb. IV. intr. (înv.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin7) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla. scorţâr s.m. I (ornit.) 1 (şi scorţar-mic) Certhiafamiliaris; scorţăraş, scorţărel, scor-ţărel-cu-degete-mari,scorţărel-cu-degete-scur-te, scorţărel-nordic, cojaiţă, cojar, cojoaică, pasăre-mânuitoare. 2 (şi scorţar-comun, scorţar-mare) Sitta europaea; ţiclean, bocănitoare, căţărătoare (v. căţărător), ciocă-nitoare-mică, ciocârleţ, oiţă, toi1, ţânţăruş, ţâţiduş, ţiclău1, ţiclean, ţiclete, ţicloi1, ţine1, ţoi1, ţoi-comun (v. ţoi1), zglibete. II (reg.) 1 v. Covor. Scoarţă. 2 (arg.) v. Hoţ. Pungaş, scorţăli vb. IV. 1 tr. (reg.; compl. indică trunchiuri de copaci, ramuri de arbori) v. Coji. Descoji. Jupui. 2 intr. (reg.; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. scorţărâş s.m. (ornit.) Certhiafamiliaris; scorţar, scorţar-mic, scorţărel, scorţă-rel-cu-degete-mari, scorţărel-cu-degete-scur-te, scorţărel-nordic, cojaiţă, cojar, cojoaică, pasăre-mânuitoare. scorţărel s.m. (ornit.; şi scorţărel-cu-dege-te-mari, scorţărel-cu-degete-scurte, scorţărel-nordic) Certhiafamiliaris; scorţar, scor-ţar-mic, scorţăraş, cojaiţă, cojar, cojoaică, pasăre-mânuitoare. scorţi vb. IV. 1 tr. (rar, compl. indică broşuri, cărţi, caiete, manuscrise etc.) v. Broşa. Cartona. Lega1. 2 refl. (înv. şi reg.; despre piele, palme, tălpi) v. Bătători. Bătuci, scorţică s.f. (bot; reg.) v. Scorţişoară, scorţişoără s.f. 11 (bot) <înv. şi reg.> scoar-ţă-dulce, fohoi, scorţică, scorţiţă-dulce (v. scorţiţă), scorţuţă, trestie-de-ţâmet, ţimet, <înv.> casia. în prăjitura cu mere se pune scorţişoară. îi place vinul fiert cu scorţişoară. 2 (reg.) v. Băcan2. II (înv. şi reg.) v. Păturică, scorţişorm, -ie adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşcat-cenuşiu. scorţitor s.m. (înv.; de obicei determ. prin „de cărţi”) v. Legător. scorţitori'e s.f. (înv.) v. Legătorie. scorţiţă s.f. (reg.) 1 (bot) scorţiţă-dulce v. Scorţişoară. 2 v. Băcan2, scorţoneră s.f. (bot) Scorzonera hispanica; salsifi, artifi, lutăţea, salată-de-iamă. scorţoros, -oâsă adj. (reg.; despre arbori, trunchiuri de copaci, lemne etc.) v. Scorţos, scorţos, -oâsă adj. 11 (despre arbori, trunchiuri de copaci, lemne etc.) scorţoros. Veveriţa şi-a făcut vizuina într-un copac scorţos. 2 (despre materii, materiale etc.) aspru, rugos, zgrunţuros, grunzuros, zgrunţuit, orozan, orozănos. Lemnul negeluit este scorţos. 3 (despre pielea vieţuitoarelor) scorţoşat. Are pielea feţei scorţoasă pentru că lucrează într-o fabrică de ciment. 4 (despre materiale, obiecte etc.) inflexibil, neelastic, neflexibil, rigid, tare, ţeapăn, inebranla-bil, jilav, ojingos. Bara de fier este scorţoasă. II fig. (despre oameni) 1 rigid, scrobit2. La lansarea cărţii a invitat şi un critic mai puţin scorţos. 2 (rar) v. Arţăgos. Băţos. Certăreţ. Clonţos. Colţos. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. Ţăndăros. scorţoşâ vb. I. refl. (pop.; despre piele, palme, tălpi) v. Bătători. Bătuci, scorţoşât, -ă adj. (reg; despre pielea vieţuitoarelor) v. Scorţos. scorţotină s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). scorţuţă s.f. (bot.; reg.) v. Scorţişoară, scorum s.m. (bot; înv.) 1 v. Scoruş (Sorbus domestica). 2 Sorb1. Sorb-de-pădure (v. sorb1). Sorb-sălbatic (v. sorb1) (Sorbus torminalis). scorumă s.f. (bot; înv.) v. Scoruşă1, scorumnic, -ă adj. (reg.; despre fructe, legume etc.) v. Pârguit2. Precoce. Timpuriu. Văratic, scoruş s.m. (bot.) 1 (şi scoruş-de-munte, scoruş-păsăresc, scoruş-sălbatic) Sorbus au-cuparia; drimoc, lemn-câinesc, lemn-pu-dos, merişor1, mersină, pomul-ursului (v. pom), sorb1.2 Sorbus domestica; <înv.> scorum, sorb1. 3 (reg.) v. Sorb1. Sorb-de-pădure (v. sorb1). Sorb-sălbatic (v. sorb1) (Sorbus torminalis). 4 (reg.) scoruş-nemţescv. a Moşmon (Mespilus germanica); b Măceş. Trandafir-săl-batic (Rosa canina). 5 (reg.; în forma scoriş) scoriş-de-muntev. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). scoruşă1 s.f. (bot) <înv.> scorumă. Scoruşa este fructul comestibil al scoruşului. scoruşă2 s.f. (culin.; reg.) v. Minciună. Minciunea. Minciunică. Scovardă. Uscătură. Uscăţea (v. uscăţel). Uscăţică. scos1 s.n. scoatere. Scosul cartofilor din pământ se face cu grijă, pentru a nu-i atinge cu sapa. scos2, scoâsă adj. 1 (despre texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) anulat, eliminat, înlăturat, suprimat, şters, tăiat2. Cuvintele scoase se repetau în text. 2 (despre persoane care ocupă un post) demis, destituit, îndepărtat, caterisit. Funcţionara scoasă îşi caută un alt loc de muncă. 3 (despre persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) destituit, îndepărtat, revocat, detronat, mazilit2, debarcat. Consilierul scos s-a întors la profesia de bază. 4 (despre gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) degajat, emanat, emis, exalat, iradiat, împrăştiat, răspândit. Gazele scoase suntpericubase pentru sănătate. 5 (chir.; despre ţesuturi, organe etc. bolnave sau secţiuni din acestea) excizat, extirpat. Ţesutul scos este trimis la analize. 6 (rar; despre frunte, obiecte etc.) v. Boltit. Bombat. Proeminent, scosătură s.f. (în opoz. cu „concavitate”; înv.) v. Convexitate. Elevaţie. Excrescenţă. Ieşind. Ieşitură. Proeminenţă. Protuberânţă. Ridică-tură. Umflătură. scotch1 ['sKoţj] s.n. whisky scoţian. A băut un pahar de scotch, cu un cub de gheaţă. scotch2 ['sKoţj] s.n. bandă adezivă (v. banda2). A întărit marginile pachetului cu scotch. scâtic, -ă adj. (înv.) v. Scoţian. scotoceală scotoceală s.f. căutare, căutat1, cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit1, scotocire, scotocit, percheziţie. După o oră de scotoceală, renunţă să mai găsească stiloul scotoci vb. IV. 11 intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin") a căuta, a cotrobăi, a răscoli, a scormoni, a se uita, a umbla, a scociorî, a scurma, a fuşeri, a percheziţiona, <înv. şi reg.> a cotroci, a scodoli, a scorbeli, a bârcâi, a bodicăi, a boltăi, a borfai, a boscorodi, a bulduşi, a cobârlui, a cociobăi, a corleşi, a cotili, a cotoii, a coţobăi, a dibisi, a hojbăi, a motroşi, a scobârli, a scofeli, <înv.> a scorteli, a răzvrăti. Scotoceşte prin toate sertarele biroului, dar nu-şi găseşte stiloul. 2 refl. (despre oameni; urmat de determ. indir. introduse prin prep. „în”, „prin”) a se scobi, a se scurma. Se scotoceşte prin buzunare după cheile de la maşină. 3 tr. (rar, despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi Scormoni. Scurma 4 tr. (rar, compl indică focul sau corpuri combustibile) v. Aprinde. Aţâţa. încinge1. înteţi, înviora 5 tr. (înv.; compl. indică cărbuni, jar etc.) v. Răscoli. Răvăşi. Scormoni. Zgândări. II tr. fig. a scurma. Paparazzi au scotocit toată existenţa marelui actor. îşi scotoceşte mintea, dar nu-şi dă seama de unde îl cunoaşte pe acest om. scotocire s.f. căutare, căutat1, cotrobăială, cotrobăire,, cotrobăit1, scotoceală, scotocit1, percheziţie. scotocit1 s.n. căutare, căutat1, cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit1, scotoceală, scotocire, percheziţie. scotocit2, -ă adj. cotrobăit2, răscolit2, <înv. şi reg.> scorbelit, rostopolit. Poşeta scotocită era aruncată pe masă. scotocitor, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrăbil, penetrant, scrutător, viu, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii scotocitoare a căpitanului de vas. 2 s.m., s.f. scormonitor. Este un pasionat scotocitor de arhive. scotoffl, -ă adj. (bot.; despre plante) ombrofil, sciadofil, sciafil. Plantele scotofile au afinitate pentru locurile umbroase. scotofilie s.f. (psih.) nictofilie. Scotofilia este preferinţa pentru noapte, pentru întuneric. scotom fiziologic s.n. (med.) pată oarbă. Scotomul fiziologic este aria care marchează locul intrării nervului optic la nivelul retinei şi care nu este sensibilă la lumină. scoţătură s.f. (în opoz. cu „concavitate”; înv.) v. Convexitate. Elevaţie. Excrescenţă. Ieşind. Ieşitură. Proeminenţă. Protuberanţă. Ridicătură. Umflătură, scoţez, -ă adj. (înv.) v. Scoţian, scoţian, -ă adj. 1 <înv.> scotic, scoţez. Kiltul este specific portului naţional scoţian. 2 fig. (fam.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit, scovârdă s.f. I (culin.) 1 (mai ales la pl. scoverzi) minciună, minciunea, minciunică, uscătură, uscăţea (v. uscăţel), uscăţică, pancovă, pup3, scoruşă2, surcele (v. surcea), uscăturea, uscăturică. Scoverzile sunt prăjituri făcute din bucăţele de aluat dulce, prăjite în ulei sau coapte. 2 (pop.) v. Clătită. 3 (reg.) v. Alivancă. II fig. (la pl. scoverzi; reg.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. S^crneală. Scornire. Scornitură. scovârdă vb. I. (înv. şi reg.) 1 tr.,refl. (compl sau sub. indică mai ales lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arca2. Arcui. Cambra. Curba. Flecta. Flexa. Flexiona. Gondola1, încovoia. îndoi. 2 refl. (despre suprafeţe de pământ) v. Scufunda. scovârdăre s.f. (înv.) v. Arcuire. Arcuituri Cambrare. Curbare. Flectare. Flexare. Flexiune. încovoiere. încovoietură. îndoire. îndoitură. Răsucitură. scovârdât, -ă adj. (înv. şi reg.; mai ales despre lucruri, obiecte neflexibile, rigide) v. Arcuit. Cambrat. Curb. Curbat. încovoiat. îndoit, scovârli'e s.f. (anat.; pop., reg.) = scăfârlie, scovergă s.f. (reg.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. scrab s.m. (bot.; reg.) = scrabă, scrăbă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Ciormoiag. Condroniu (Melampyrum arvense). 2 v. Ciormoiag (Melampyrum cristatum). 3 v. Ciormoiag (Melampyrum saxosum). 4 (în forma scrab) v. Sor-cu-frate (Melampyrum nemorosum). scrămură s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1. scrâpină s.f. (reg.) v. Săpăligă. scrânciob s.n. balansoar, leagăn, dăinuş, dulap2, glenci, huiţ, hunţuţ, huţă, huţână, hu-ţunătoare, lanţuri (v. lanţ), scârţimuş, vârtej, vârtiloi, zdrâncă, zvârdină, <înv.> clătinător. Copiii se dau într-un scrânciob care se învârte. scrânciobăş s.n. scrânciobel, huţuţ, huţuţui. scrânciobel s.n. scrânciobăş, huţuţ, huţuţui. scrânteălă s.f. 11 (med., med. vet.) entorsă, scrântitură, vine încălecate (v. vână). A călcat strâmb şi a făcut o scrânteală. 2 (med., med. vet; pop. şi fam.) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. Dislocare. Exar-troză. Luxare. Luxaţie. Scrântire. 3 fig. (psih.; şi scrânteală la cap) alienare, alienare mintală, alienaţie, alienaţie mintală, boală de nervi, boală mintală, boală nervoasă, demenţă, nebunie, rătăcire, scrântire, eroare, căpială, căpiere, filoxeră, ţăcăneală. Afost internat cu diagnosticul de scrânteală. II (bot.; reg.) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). scrânten s.m. (bot; reg.) v. Liliac1. Liliac-co-mun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). scrânti vb. IV. 1 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) a (se) deplasa, a (se) dezarticula1, a (se) disloca, a (se) luxa, a (se) |1638 răsuci, a (se) suci2, <înv. şi reg.> a (se) sminti, a se luşi, a (se) muruli, a se muta, a pica2, a (se) preti, a (se) proclinti, a sări, a (se) strica. Şi-a scrântit osul umărului. Femurul i s-a scrântit în urma căderii. 2 refl. fig. (psih.; despre oameni; adesea urmat de determ. „la minte”, „la cap’) a se aliena, a înnebuni, a se sminti, a deraia, a se trăsni, a se strechea, a sări, a se ţăcăni. S-a scrântit din cauza unui şoc puternic. scrântire s.f. 1 (med., med. vet.) deplasare, dezarticulare, dezarticulaţie, dislocare, exar-troză, luxare, luxaţie, exarticulaţiune, torsiune, răsucire, scrânteală, scrântitură, sucire, sucitură, luşitură, proclinteală, proclintire, <înv.> suceală. Scrân-tirea femurului i-a provocat dureri mari. 2 fig. (psih.) alienare, alienare mintală, alienaţie, alienaţie mintală, boală de nervi, boală mintală, boală nervoasă, demenţă, nebunie, rătăcire, scrânteală, scrânteală la cap, eroare, căpială, căpiere, filoxeră, ţăcăneală. scrântit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj; (med., med. vet; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) deplasat, dezarticulat1, dislocat, luxat, răsucit2, sucit2, <înv. şi reg.> dezbinat, luşit, proclintit, <înv.> dezbâmat Afost operată din cauza femurului scrântit. 2 adj., s.m., s.f. fig. (psih.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, sărit2, căpiat, strecheat, atins, dus2, ţăcănit2, pălit2, săltat2. Oamenilor scrântiţi li se fac tratamente speciale. scrântitoăre s.f. (bot.) 1 Potentilla supina; argintie, gălbenuşă, schintiţă 2 Potentilla argentea; buruiene-de-cel-perit (v. buruiană), buruiene-de-spăriet (v. buruiană), cervilcă, iarba-vătămăturii (v. iarbă), periţele, scrintea. 3 (pop.; şi, reg, scrântitoare-de-bal-tă) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). 4 (reg.) v. Buruiană-de-cinci-dege-te (Potentilla recta). 5 (reg.) v. Cinci-degete. Frunză-de-cinci-degete (Potentilla reptans). 6 (reg.) v. Ciumărea (Galega officinalis). 7 (reg.) v. Cocoşel-de-câmp (Adonis aestivalis). 8 (reg.) v. Dreţe. Duminecea (Lysimachia nummula-ria). 9 (reg.) v. Sclipeţ (Potentilla erecta). scrântitură s.f. I (med., med. vet.) 1 entorsă, scrânteală, vine încălecate (v. vână). 2 (pop. şi fam.) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. Dislocare. Exartroză. Luxare. Luxaţie. Scrântire. II (bot.; reg.) 1 v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). 2 v. Dreţe. Duminecea (Lysimachia nummularia). scrântiţă s.f. (boi; reg.) 1 v. Bob-de-ţarină (v. bob1) (Lathyrus sylvester). 2 (în forma sclintiţă) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). 3 (în forma sclintiţă) v. Cerenţel. Driadă (Dryas octopetala). scrâşcă vb. I. intr. (înv. şi reg.; despre oameni; de obicei urmat de determ. „cu dinţii”, „în dinţi) v. Scrâşni. scrâşcâre s.f. (înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. „dinţilor”, „de dinţi”, „din dinţi”) v. Scrâşnet. Scrâşnire. Scrâşnit. Scrâşnitură. 1639| scriere scrâşcât s.n. (rar; de obicei urmat de determ. „dinţilor”, „de dinţi”, „din dinţi’) v. Scârţâială. Scârţâire. Scârţâit1. Scrâşnet. Scrâşnire. Scrâşnit. scrâşneală s.f. (rar, de obicei urmat de determ. „dinţilor”, „de dinţi”, „din dinţi’) v. Scrâşnet. Scrâşnire. Scrâşnit. Scrâşnitură. scrâşnet s.n. 1 (de obicei urmat de determ. „dinţilor”, „de dinţi”, „din dinţi’) scrâşnire, scrâşnit, scrâşnitură, scrâşneală, <înv. şi reg.> scrâşcare, crâşcare. îi simţea furia şi îi auzea scrâşnetele dinţilor. 2 scârţâială, scârţâire, scârţâit1, scrâşnire, scrâşnit, scrâşcât Se aude scrâşnetul cheii în broasca uşii. scrâşni vb. IV. intr. 1 (despre oameni; de obicei urmat de determ. „din dinţi”, „din măsele”, înv., „cu dinţii”, „în dinţi’) <înv. şi reg.> a scrâşca, a crâşca, a hârji, <înv.> a încrişca. Furios, scrâşneşte din dinţi. 2 a scârţâi. Cheia scrâşneşte în broască. scrâşnire s.f. 1 (de obicei urmat de determ. „dinţibr”, „de dinţi”, „din dinţi’) scrâşnet, scrâşnit, scrâşnitură, scrâşneală, <înv. şi reg.> scrâşcare, crâşcare. 2 scârţâială, scârţâire, scârţâit1, scrâşnet, scrâşnit, scrâşcât scrâşnit s.n. 1 (de obicei urmat de determ. „dinţilor”, „de dinţi”, „din dinţi’) scrâşnet, scrâşnire, scrâşnitură, scrâşneală, <înv. şi reg.> scrâşcare, crâşcare. 2 scârţâială, scârţâire, scârţâit1, scrâşnet, scrâşnire, scrâşcât. scrâşnitură s.f. (de obicei urmat de determ. „dinţilor”, „de dinţi”, „din dinţi”) scrâşnet, scrâşnire, scrâşnit, scrâşneală, <înv. şi reg.> scrâşcare, crâşcare. screenshot ['sKrinJbt] s.n. (inform.; engl.) v. Captură de ecran. screm s.n. (fiziol.) 1 (reg.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. 2 (înv.) v. Scremet Scremut1, scremătură s.f. (fiziol.; înv.) v. Scremet. Scremut1. screme vb. III. refl. 1 (fiziol.; despre fiinţe) a se căzni, a se munci. Este constipat şi se screme să iasă afară. 2 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. 3 (reg.; despre oameni) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. scremet s.n. I (fiziol.) 1 scremut1, scremuş, <înv.> screm, scremătură. 2 (concr.; înv.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. II fig. (fam.) scremut1, scremuş. îşi storcea creierii să rezolve problema şi, de-atâta scremet, a început să-l doară capul. scremuş s.n. (reg.) 1 (fiziol.) v. Scremet. Scremut1.2 fig. v. Scremet. Scremut1. scremut1 s.n. 11 (fiziol.) scremet, scremuş, <înv.> screm, scremătură. 2 (înv. şi reg.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tânguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. II fig. (fam.) scremet, scremuş. scremut2, -ă adj. (arg.; despre materii, obiecte, materiale etc.) v. Inferior. Mizerabil. Ordinar. Prost. Rău. scrib s.m. 1 (în cancelariile domneşti din Ţările Rom.) diac, grămătic, pisar, scriitor, uricar, <înv.> logofăt, logofăt mic, logofăt scriitor, logofeţel. Scribii întocmeau şi copiau acte. 2 (în trecut) <în trecut> conţopist, copist, <înv.> prescriitor. Scribii scriau sau înregistrau acte de cancelarie. 3 (iron. sau peior.) scribăret Jurnaliştilor fără valoare, aserviţi politic, li se spune scribi. 4 (deprec.) conţopist, copist, scriitoraş, scriptolog. Este un mărunt scrib la primărie. scribăreţ s.m. (iron. sau peior.) scrib. scribomăn, -ă s.m., s.f. (deprec.) scriptoman. Scribomanii au mania scrisului. scribomam'e s.f. 1 (psih.) grafomanie, graforee. Cei care suferă de scribomanie scriu mult şi fără logică. 2 (deprec.) scriptomanie. Scribomania este mania scrisului. scrie vb. III. 11 tr. (compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) a alcătui1, a compune, a crea, a elabora, a face, a întocmi, a realiza, a redacta, a da2, <înv.> a izvodi, a redija, a sintesi, a tocmi, a tonisi. Eminescu a scris o operă de valoare universală. Beethoven a scris simfonii nemuritoare. 2 intr. (cu determ. introduse prin prep. „la’) a colabora. I s-a propus să scrie la ziarul local. 3 intr. <înv.> a semna. Copilul a scris bunicilor despre întâmplările din vacanţa petrecută la mare. 4 refl. recipr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) a coresponda, <înv.> a corespondelui, a corespunde. Cât timp a studiat în străinătate, şi-au scris permanent. 5 tr. (compl. indică scrisori, recomandate etc.) a adresa, a expedia, a trimite, a mâna, <înv.> a expedui, a expedirui. I-a scris colegului ei o scrisoare. 6 tr. (compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) a consemna, a înregistra, a înscrie, a însemna, a nota1, a trece, <înv. şi reg.> a notălui, <înv.> a notifica, a prescrie, a semna, a zice. A scris într-un carnet cheltuielile făcute pentru repararea casei. 7 tr. a preciza, a prevedea, a specifica. în ordinul primit nu era scrisă şi această măsură. 8 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr., introdusă prin conj. „că’) a arăta, a susţine. Jurnalistul scrie că situaţia din zona inundată nu este bună. 9 tr. (med., med. vet.; pop.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) v. Da2. Indica. Prescrie. Recomanda. 10 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; pop.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. 11 tr. (înv.; compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) v. Descrie. Expune, înfăţişă. Prezenta. Reda Relata. Zugrăvi. 12 tr. (înv.; despre texte, scrieri etc.; compl. indică date, informaţii, note etc.) v. Conţine. Cuprinde. Include. I11 tr. (a. plast.; înv. şi pop.; compl. indică figuri, obiecte, peisaje etc.) v. Contura. Creiona. Desena. Eboşa. Schiţa. 2 tr. (pict.; înv. şi pop.; compl. indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) v. Lucra. Picta. Zugrăvi. 3 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică urme, amprente etc.) v. Imprima. întipări. 4 tr. (milit.; înv. şi pop.; compl indică tineri; de obicei cu determ. ca „la oaste”, „la steaguri”, „la cătănie’) v. încorpora. înrola. Recruta. 5 refl. (pop.; despre oameni) v. Iscăli. Semna. 6 tr. (pop.; compl. indică ouă de Paşte, obiecte de ceramică etc.) v. încondeia. 7 tr. (fam.; compl. indică formulare, acte tipărite în alb) v. Completa. 8 tr. (lingv.; înv.; compl. indică texte, cuvinte etc.) v. Ortografia 9 tr. (jur.; înv.; compl indică acte, documente etc.) v. Copia. Reproduce. 10 tr. (înv.; compl indică cărţi, reviste, acte, documente etc.) v. Edita. Imprima. Publica. Scoate. Tipări. 11 tr. (înv.; compl. indică colectivităţi umane, animale, vehicule etc.) v. Recenza1. 12 tr. (econ.; înv.; compl. indică bunuri, obiecte etc.) v. Inventaria. înregistra. III tr. fig. a contura, a descrie, a face, a trasa. Din avion se vede cum râul scrie numeroase cotituri în zona de şes. scrîere s.f. 11 <înv.> scrisoare, pisanie. Copiii învaţă în clasa întâi scrierea literelor alfabetului. 2 scris1, <înv.> scriptură, scrisoare. Vorbirea şi scrierea corectă în limba maternă sunt esenţiale în dezvoltarea deplină a individului. 3 caligrafiere. Este solicitat pentru scrierea caracterelor ideografice chineze. 4 <înv.> scrisoare. Popoarele de origine latină au luat scrierea de la romani. 5 scriitură, scris1, literă, <înv. şi pop.> scrisoare, slovă, <înv.> scriptură, ecritură. Scribii aveau scrierea frumoasă şi citeaţă. 6 grafie, scris1, scriitură. Scrierea ei poate fi uşor recunoscută. 7 (milit.; înv. şi pop.) v. încorporare. înrolare. Recrutare. 8 (înv.) v. Descriere. Expunere, înfaţişare. Prezentare. Redare. Zugrăvire. II (lingv.) 1 <înv. şi pop.> slovă. Scrierea gotică nu-i este familiară. 2 scriere cu caracter silabic = scriere silabică; scriere silabică = scriere cu caracter silabic. în scrierea silabică semnele reprezintă silabe, nu sunete. 3 scriere glagolitică = alfabet glagolitic. Scrierea glagolitică se întâlneşte în unele texte slave bisericeşti. 4 (înv.) v. Ortografie. 5 (înv.) scriere etimologică v. Ortografie etimologică. II11 alcătuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scris1, <înv.> elaboraţie, izvodire, redacţie, redijare. Scrierea unei opere ştiinţifice se face cu multă trudă. 2 pană. Cu scrierea talentată şi îndrăzneaţă a tânărului poet începe să se contureze un nou curent literar. IV (concr.) 1 lucrare, operă, text, op, pagini (v. pagină), <înv. şi pop.> scriptură, <înv.> operat1, scriitură, scrisoare, uvraj, maculatură1. Şi-a predat scrierea la tipografie, pentru a fi tipărită. 2 carte, lucrare, operă, tipăritură, tom, volum, op, pofli-oagă. Are un număr mare de scrieri ale clasicilor literaturii universale. 3 (lit.) scriere dramatică = lucrare dramatică, operă dramatică, piesă, ştuc. Cunoscutul regizor a pus în scenă scrierile dramatice ale lui Caragiale. 4 (înv.) scriere în scurtv. Prescurtare. Rezumat. 5 (înv.) scriere frumoasă v. Stilişti că. scriitor |1640 scriitor, -oare s.m., s.f., s.n. 11 s.m., s.f. (lit) literat, om de litere, beletrist, <înv.> literator, lucrător cu pana, lucrător în condei, scriptor, condeier, pană. Critica îl consideră un scriitor rafinat 2 s.m., s.f. (lit) autor. Poeţii sunt scriitorii lui de suflet 3 s.m. (lit) scriitor dramatic = autor dramatic, dramaturg, poet dramatic, <înv.> dramatist. Cunoscutul scriitor dramatic a publicat recent o nouă piesă de teatru. 4 s.m. (în cancelariile domneşti din Ţările Rom.) diac, grămătic, pisar, scrib, uricar, <înv.> logofăt, logofăt mic, logofăt scriitor, logofeţel. Scriitorii întocmeau şi copiau acte. 5 s.m. (rar) v. Autor. Semnatar. 6 s.m., s.f. (a. plast.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică domeniul) v. Desenator. Designer. 7 s.m. (a. plast.; reg.) v. Pictor. 8 s.m. (geogr.; înv.) scriitor de pământ v. Geograf. II s.n. (înv.) v. Birou. scriitoraş s.m. (deprec.) slovă. Are o scriitură ordonată. 2 scriere, scris1, literă, <înv. şi pop.> scrisoare, slovă, <înv.> scriptură, ecritură. 3 (rar) v. Grafie. Scriere. Scris1. II (concr.; înv.) v. Lucrare. Operă. Scriere. Text. scrijele s.f. pl. (culin.; reg.) v. Jumări. scrijeleălă s.f. crestătură, scrijelire, scrije-litură, zgârietură, <înv. şi reg.> scorbelitură, sferditură, graffiti. Scrijelelile de pe masă sunt adânci. scrijeli vb. IV. tr. 1 (compl. indică suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, ziduri, pereţi etc.) a cresta, a zgâria, a hârşâi, a scobi, <înv. şi reg.> a încresta1, <înv.> a semna, a semnui, a brăzda. A scrijelit masa cu un cuţit. 2 (rar) v. Grava. scrijelire s.f. crestătură, scrijeleălă, scrijelitură, zgârietură, <înv. şi reg.> scorbelitură, sferditură, graffiti. scrijelit, -ă adj. (despre suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, ziduri, pereţi etc.) crestat, zgâriat, brăzdat. Masa scrijelită trebuie refăcută. scrijelitură s.f. crestătură, scrijeleălă, scrijelire, zgârietură, <înv. şi reg.> scorbelitură, sferditură, graffiti. scrimă s.f. (sport) <înv.> arme (v. armă). Este talentat la scrimă. scrin s.n. comodă, şufladă, <înv.> sicriu, şifonier. Rufăria de pat se află în sertarele scrinului. scrinte s.f. (bot.; reg.) 1 v. Liliac1. Liliac-comun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). 2 v. Scumpie1 (Cotinus coggygria). 3 (în formele scrintea, scrintee) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). 4 (în forma scrintea) v. Scrântitoare (Potentilla argentea). scrinteă s.f. (bot.; reg.) = scrinte. scrintee s.f. (bot; reg ) = scrinte. scripcar s.m. 1 (muz.) lăutar, violonist, viorist, diblagiu, diblaş, <înv. şi reg.> lăutaş, viorar, ceteraş, contralău, diblar, highidiş, igreţ, zicar, zicaş, zicălaş, zicălău, zicător, carcalete, scârţac, vioară2, violină, lăută, violon KŞmpcarii români sunt foarte apreciaţi. 2 (entom.) Saperda carcharias; plopar, cobzar, tăie-tor-de-lemne, ţâţ, ţigan-de-pământ, ţigănaş, vaca-lui-Dumnezeu (v. vaca). scripcă s.f. (muz.; astăzi mai ales pop.) 1 vioară2, violină, diblă, lăută, ceteră, ţigulcă, <înv.> violiţă, violi, violon1. Lăutarul cântă din scripcă. Şi-a cumpărat un arcuş nou pentru scripcă. 2 scripcărie. îşi câştigă pâinea cu scripcă. scripcărăş s.m. (entom.; reg.) v. Gre-ier-de-câmp (Gryllus campestris). scripcărie s.f. (reg.) v. Scripcă. scripete s.m. (tehn.) 1 muflă, palan, cigă, durigă, hârlete, scrivac, viră. Scripetele este folosit la ridicarea unor greutăţi mari. 2 scri-pete-muflu = muflă, pastică. Scripetele-muflu este un sistem de scripeţi aşezaţi pe acelaşi ax sau pe axe în prelungire, care formează o parte a palanului. 3 (la războiul de ţesut) căluş, căluşel. Cu ajutorul scripetelui se ridică şi se coboară, alternativ, iţele. 4 (la fântână) mână. Cu scripetele se ridică şi se cufundă găleţile. 5 (la sucală; reg.) durigă, duriţă, garigă, rotiţă. Scripetele transmite mişcarea circulară a roţii la axul pe care se află mosorul. 6 (la pl. scripeţi; la moară; reg.) v. Vârtej, scripisi vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică documente, acte etc.) v. Parafa, scripisi're s.f. (jur.; înv.) v. Parafare, scripisit, -ă adj. (jur.; înv.; despre documente, acte etc.) v. Parafat. scriptic, -ă adj. (rar) 1 (despre limbaj, stil etc.) v. Scris2.2 (în opoz. cu „oraT; despre examene, probe etc.) v. Scris2. scriptolog s.m. (deprec.) 1 v. Birocrat. Formalist. 2 conţopist, copist, scrib, scriitoraş. Este un mărunt scriptolog la primărie. scriptologi'e s.f. (deprec.) v. Birocratism. Birocraţie. Funcţionarism. scriptomăn, -ă s.m., s.f. (deprec.) scriboman. Scriptomanii au mania scrisului. scriptomame s.f. (deprec.) scribo-manie. Scriptomania este mania scrisului. scriptor s.m. (lit; latin.; înv.) v. Literat. Om de litere. Scriitor. scriptorie s.f. (adm.; înv.) v. Birou, scriptoriu s.n. (înv.) v. Birou, scriptură s.f. 11 (relig.; nm. pr.; şi, art, înv., Scriptura Sfântă) Biblie, Sfânta Scriptură (v. sfânt). Scriptura cuprinde Vechiul Testament şi Noul Testament. 2 (înv. şi pop.) v. Lucrare. Operă. Scriere. Text. 3 (înv. şi reg.) v. Inscripţie. 4 (art.; relig.; înv.; nm. pr.) Scriptura cea Veche = Scriptura Veche v. Legea lui Moise (v. lege). Legea Veche (v. lege). Testamentul cel Vechi (v. testament). Testamentul Vechi (v. testament). Vechiul Tes- tament (v. vechf); Scriptura cea Nouă v. Legea cea Nouă (v. lege). Legea lui Hristos (v. lege). Legea lui Iisus Hristos (v. lege). Legea Nouă (v. lege). Noul Testament (v. nou). Testamentul cel Nou (v. testament). 5 (înv.) v. Epistolă. Scrisoare. II (înv.) 1 v. Scriere. Scris1.2 (lingv.) v. Ortografie. 3 v. Scriere. Scriitură. Scris1. 4 v. Consemnare. înregistrare. Menţionare. Precizare. Specificare. 5 v. Indicaţie. Precizare. Prescripţie. Prevedere. 6 v. Normă. Precept Principiu. Rânduială. Regulă, scripturîstic, -ă adj. (în opoz. cu „oral”; înv.; despre examene, probe etc.) v. Scris2. scris1 s.n. 11 scriere, <înv.> scriptură, scrisoare. Vorbirea şi scrisul corect în limba maternă sunt esenţiale în dezvoltarea deplină a individului. 2 condei, scriitură, slovă. Are un scris ordonat 3 caligrafie. Scrisul elevului este îngrijit. 4 scriere, scriitură, literă, <înv. şi pop.> scrisoare, slovă, <înv.> scriptură, ecritură. Scribii aveau scrisul frumos şi citeţ. 5 grafie, scriere, scriitură. Scrisul ei poate fi uşor recunoscut. I11 alcătuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, <înv.> elaboraţie, izvodire, redacţie, redijare. Scrisul unei opere ştiinţifice se face cu multă trudă. 2 stil. Recunoaşte autorul articolului din ziar după scris. III (concr.) 1 (înv. şi pop.) v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 2 (reg.) v. Epistolă. Scrisoare. scris2, scrisă adj., s.f. art. I adj. 1 (despre cuvinte, texte etc.) <înv.> semnat2. Din acea perioadă există o dovadă scrisă, aparţinând unui negustor grec. 2 (despre limbaj, stil etc.) scriptic. Limba scrisă este mult mai îngrijită decât exprimarea orală. 3 (în opoz. cu „oral”; despre examene, probe etc.) scriptic, <înv.> scripturistic. Au fost stabilite datele probelor scrise din cadrul bacalaureatului. 4 (pop.) v. Desenat2.5 (pict.; pop.; despre fiinţe, obiecte, peisaje etc.) v. Pictat. Zugrăvit2. 6 (pop.; despre materiale textile) v. Brodat. II s.f. art. (scrisa; pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, scrisoare s.f. 11 epistolă, slovă, <înv. şi pop.> carte, răvaş, exivă, misivă, papir, propis, scris1, <înv.> depeşă, epistolie, literă, pitac2, poslanie, scriptură, tremes, tresură, trimitere, efta, pisanie. îi trimitea mamei lungi scrisori de pe front. 2 scrisoare recomandată = recomandată (v. recomandat), carte de comândare. Destinatarul semnează un formular, atestând astfel că a intrat în posesia scrisorii recomandate. 3 (lit) epistolă. Multe dintre scrisorile lui Horaţiu au caracter satiric. 4 scrisoare deschisă = <înv.> scrisoare publică. Scrisoarea deschisă are de obicei caracter polemic, (înv.) scrisoare publică v. Scrisoare deschisă. 5 (în diplomaţie) scrisoare de acreditare = <înv.> scrisoare creditivă. Noul ambasador prezintă preşedintelui statului scrisorile de acreditare; (înv.) scrisoare creditivă v. Scrisoare de acreditare. 6 (fin.) scrisoare de predit = <înv.> scrisoare de schimb. Pentru a i se acorda suma solicitată, i se cere 1641 | o scrisoare de credit de la bancă; (com.) scrisoare de trăsură = fraht. Scrisoarea de trăsură însoţeşte o încărcătură transportată pe calea ferată, conţinând date referitoare la marfă, la expeditor, la destinatar, la staţia de destinaţie, precum şi condiţiile intervenite între cel care expediază marfa şi cel care o transportă; (fin.; înv.) scrisoare de schimb v. Scrisoare de credit. 7 (înv. şi reg.) v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 8 (înv. şi reg.) v. Dovadă. Indicaţie. Indiciu. Mărturie. Pildă. Probi Semn. 9 (înv. şi reg.) v. Inscripţie. 10 (reg.) v. Cultură. Cunoştinţe (v. cunoştinţă). Instrucţie. învăţătură. Pregătire. Studii (v. studiu). 11 (înv.) v. Lucrare. Operă. Scriere. Text. 12 (art.; topogr.; înv.) scrisoarea locului v. Topografie; (geogr.) scrisoarea pământului v. Geografie; (meteor.) scrisoarea vânturilor v. Anemo-grafie. 13 (jur.; înv.) scrisoare devechilâc v. Vechilet. I11 (înv. şi pop.) v. Scriere. Scriitură. Scris1. 2 (înv.) v. Scriere. 3 (înv.) v. Scriere. Scris1.4 (înv.) v. Scriere. 5 (înv.; şi scrisoare împrejur) v. Descriere. Expunere, înfaţişare. Prezentare. Redare. Zugrăvire. 6 (înv.) Recensământ. scrisorică s.f. 1 cărticea, cărţulie, răvăşel, <înv.> cărţăluie. 2 (pop. şi fam.) v. Bilet, scrivâc s.n. (tehn.; reg.) 1 (la moară) v. Vârtej. 2 v. Scripete. scriveâlă s.f. (înv. şi reg.) v. Smiorcăială. Smiorcăit1. Smiorcăitură. scrivrvb. IV. intr., refl. (înv. şi reg.) 1 (despre fiinţe) v. Geme. Lamenta. Tângui. Văita. 2 (despre copii) v. Plânge. Scânci, scrivit, -ă adj. (reg; mai ales despre copii) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Vaicăreţ. scrivitură s.f. (reg.) v. Smiorcăială. Smiorcăit1. Smiorcăitură. scroafă s.f. 11 (zool.) purcea, poarcă, măscuroaică, măscuroaie. Scroafa este femela porcului. 2 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Scroafa-cu-Purcei = Porcii (v. porc), Vierii (v. vier2). Scroafa-cu-Purcei se află în constelaţia Taurului. 3 (ornit.; reg.) scroa-fă-de-baltăv. a Bâtlănaş (Ardetta minuta); b Stârc-mic. Stârc-pitic (Ixobrychus minutus). 4 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). II (muz.; reg.)v. Contrabas. scrob1 s.n. v. I (culin.) jumări, omletă, ieşniţă, pancoş, papară, papă2, păpăradă, pra-jilă, ratotă, <înv.> sfungată. A pregătit pentru masă un scrob din cinci ouă. II (reg.) 1 scrociob. Scrobul este pojghiţa de gheaţă care se formează deasupra zăpezii. 2 (constr.) v. Tencuială. scrob2 s.n. (ind. text.; reg.) v. Apret. Scrobeală. Scrobeală albă. scrobeală s.f. 1 (ind. text.; şi scrobeală albă) apret, aspreală, crohmală, întăreălă, scrob2, şterc, vârtoşală. Femeia cumpără scrobeală pentru cearşafuri. 2 scrobeală albastră = albăstreală, scrobeală vânătă. Scrobeala albastră este folosită în gospodărie pentru a accentua albul rufelor; (reg.) scrobeală vânătă v. Albăstreală. Scrobeală albastră. 3 (pop.) mânjeală. Cu scrobeală se ung firele urzelii pentru a nu se rupe. 4 (culin.; reg.) v. Prăjeală. Rântaş. 5 (constr.; reg.) v. Tencuială. 6 (biol; arg.) v. Spermă, scrobi vb. IV. 1 tr. (compl. indică ţesături, articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) a apreta, a înăspri, a aspri, a crohmăli, a mânji, <înv.> a sclivisi. A scrobit cămăşile. 2 tr. (pop.; compl indică fire de urzeală) a mânji. Firele de urzeală se scrobesc pentru a nu se rupe. 3 refl. (reg.; despre zăpadă) a se scrombăi Zăpada, când se scrobeşte, prinde la suprafaţă o pojghiţă de gheaţă. 4tr. (reg.; compl indică rufe) v. Albăstri. 5 refl. (reg.; despre plante, obiecte etc.) v. Scoroji scrobi're s.f. 1 (ind. text.) apret, apretaj, apretare, apretat1, scrobit1, apretură, întărire, asprire, crohmăHre. Scrobirea pânzei este bine realizată. 2 (reg.) v. Albăstrire. scrobit1 s.n. (ind. text.) apret, apretaj, apretare, apretat1, scrobire, apretură, întărire, asprire, crohmălire. scrobit2, -ă adj. 11 (despre ţesături, despre articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) apretat2, tare, lustruit2, crohmălit, <înv.> sclivisit. Poartă numai cămăşi scrobite. 2 (reg.; despre zăpadă) scrobos1, scrombăit. Zăpada scrobită aprins la suprafaţă o pojghiţă de gheaţă. II fig. 1 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind scrobit şi dificil, nu are prieteni. 2 rigid, scorţos. La lansarea cărţii a invitat şi un critic mai puţin scrobit. scrobos1, -oâsă adj. (reg.; despre zăpadă) scrobit2, scrombăit. scrobos2, -oăsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. scroboteâlă s.f. (vit.; reg.) v. Tescovină, scrociob s.n. (reg.) scrob1. scrofăi'vb. IV. tr. refl. recipr. fig. (reg.; compl sau sub indică oameni) v. Porcăi. scrofăli vb. IV. tr. refl. recipr. fig. (reg.; compl. sau sub indică oameni) v. Porcăi. scrofări vb. IV. tr. refl. recipr. fig. (reg.; compl. sau sub indică oameni) v. Porcăi. scrofărîe s.f. fig. (înv.) v. Porcărie, scrofîţă s.f. 11 (zool.) scrofuliţă, scrofu-şoară. 2 (iht.; reg.) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). II (ornit.) 1 Sylvia borin; pitulice, pitulice-de-grădină, pitulice-sură, privighetoare-de-grădină, salvie-de-grădină. 2 (pop.) v. Stârc-mic. Stârc-pitic (Ixobrychus minutus). 3 (reg.) v. Pitulice. Purceluşă (v.purceluş) (Sylvia hortensis). 4 (reg.) v. Pitulice. Purceluşă (v. purceluş) (Sylvia curruca). scrofotî vb. IV. intr. (reg; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. scrumelniţă scrofulăre s.f. (bot.; rar) v. Buberic (Scro-phularia nodosa). scrofulariacee s.f. (bot.) scrofularinee. Scrofulariaceele cuprind ierburi, arbori sau arbuşti cu florile hermafrodite şi cu fructele capsule ori bace. scrofularinee s.f. (bot.; rar) v. Scrofulariacee. scrofulă s.f. (med.) 1 gâlcă, uimă, cârtiţă, joină, moimă2. Scrofulele sunt ganglionii limfatici din regiunea cervicală, inghinală sau axilară atinşi de scrofuloză. 2 (pop.) v. Scrofuloză. scrofuliţă s.f. (zool; rar) v. Scrofiţă. scrofulos, -oăsă adj., s.m., s.f. (med.) şuios. Scrojuloşii sunt bolnavi de scrofuloză. scrofuloză s.f. (med.) scrofulă, cârtiţă, şui5. Scrofuloză este o afecţiune cronică de natură tuberculoasă, caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari. scrofuşoără s.f. (zool; rar) v. Scrofiţă. scroll s.n. burtieră, crawl. Scrollul este banda care apare în josul ecranului de televiziune şi care conţine informaţii. scrombăi vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre zăpadă) a se scrobi. Zăpada, când se scrombăieşte, prinde la suprafaţă o pojghiţă de gheaţă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de încălţăminte) v. Deforma. Scâlcia. Strâmba. 3 refl. (despre plante, obiecte etc.) v. Scoroji. scrombăit, -ă adj. (reg.) 1 (despre zăpadă) scrobit2, scrobos1. Zăpada scrombăită a prins la suprafaţă o pojghiţă de gheaţă. 2 (despre obiecte de încălţăminte) v. Deformat Scâlciat. Strâmb. Strâmbat, scrot s.n. (anat.; şi, înv., scrotul boaşelor) punga boaşelor (v. pungă), săculeţ. Scrotul cuprinde testiculele. scrum s.n. 1 arsură. După ce a copt vinetele, a curăţat scrumul de pe aragaz. 2 stur. în urma incendiului, toate lucrurile s-au transformat în scrum. 3 (înv. şi reg.) v. Cenuşă. 4 (reg.) v. Funingine, scrumbie s.f. (iht.) scrumbie-albastră = Scomber scombrus; scrumbie-de-mare; scrumbie-de-Dunăre = Caspialosa pontica; chepă, scrumbie-de-putină, <înv.> scrumbie-din-gura-Dunării; scrum-bie-mică-de-neam = Ciupea cultriventris nordmanni; rizeafcă-mică, rizeafcă-mi-că-de-neam, scrumbioară, scrumbioară-mi-că; (rar) scrumbie-de-mare v. Scrumbie-albastră (Scomber scombrus); (pop.) scrum-bie-de-putină v. Chepă. Scrumbie-de-Du-năre (Caspialosa pontica); (înv.) scrumbie-din-gura-Dunării v. Chepă. Scrumbie-de-Dunăre (Caspialosa pontica). scrumbioâră s.f. (iht.) 1 scrumbiţă. Au pescuit câteva scrumbioare. 2 (şi scrumbioa-ră-mică) Ciupea cultriventris nordmanni; scrumbie-mică-de-neam, rizeafcă-mică, rizeafcă-mică-de-neam. 3 (pop.) v. Gingirică (Clupeonella cultriventris). scrumbiţă s.f. (iht.) 1 scrumbioară. 2 (rar) v. Rizeafcă (Alosa caspia nordmanni). 3 (înv.) v. Hering (Ciupea harengus). scrumelniţă s.f. (astăzi rar) v. Scrumieră. scrumi serumi vb. IV. tr. (compl. indică fiinţe, obiecte etc.) a scrumui. Incendiul i-a scrumit casa. scrumi'e s.f. (rar) v. Scrumieră, scrumieră s.f. scrumelniţă, cenuşar, cenuşieră, scrumie, scuturătoare (v. scuturâtor), cenuşemiţă. Roagă chelnerul să îi aducă şi o scrumieră. scrumul vb. IV. tr. (pop.; compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Scrumi. scruntăr s.n. (reg.) 1 <înv.> scruntărie, scruntărire. Scruntarul este un loc nisipos sau pietros la marginea mării ori a unui râu, a unei bălţi etc. 2 scruntar de pădure v. Pădurice. scruntărie s.f. (înv.) v. Scruntar. scruntărire s.f. (înv.) v. Scruntar. scrupos, -oăsă adj. (reg.; despre materii, materiale etc. dure) v. Fărâmicios. Friabil. Sferâmicios. scrupulos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, realizări etc. ale lor) conştiincios, exigent, meticulos, minuţios. Este scrupulos în tot ce face. Face o analiză scrupuloasă a cheltuielilor din ultima vreme. 2 (despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) amănunţit2, atent, meticulos, migălos, minuţios, riguros, serios, <înv.> scump. A făcut un studiu scrupulos despre numeralele din limba română. 3 maniac, meticulos, pedant, tipicar, tabietliu, <înv.> pedantesc, pedantic, tabietgiu. Este scrupuloasă în privinţa curăţeniei. II adv. (modal) conştiincios, meticulos, minuţios. îşi rezolvă scrupulos sarcinile de serviciu. scrupulozităte s.f. 1 acribie, conştiinciozitate, exigenţă, meticulozitate, rigurozitate, tipicărie. Ceea ce caracterizează un cercetător adevărat este scrupulozitatea. 2 atenţie, grijă, meticulozitate, migală, migăleală, minuţie, minuţiozitate, câcâială, piguleală, scumpătate, bughineală, migoroşeală, milcoşeală, puchi-neală. Studiază această problemă cu multă scrupulozitate. scrută vb. I. tr. 1 (compl. indică întinderi de pământ, obiective, cerul etc.) a măsura, a privi, a se uita, a ochi2, <înv.> a cerca, a se rigli. Scrutează de pe creastă valea de la poalele muntelui. Scruta şoseaua, aşteptându-l să apară cu maşina. 2 (compl. indică oameni; de obicei determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”) a iscodi, a scormoni, a sfredeli, a străbate, a străpunge, a scurma. îl scrutează cu privirea. O scrutează cu ochii, din celălalt colţ al sălii. 3 (compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare7) a analiza,a cerceta,a examina,a măsura, a observa, a privi, a studia, a urmări, a cerca, a iscodi, <înv. şi reg.> a chemului, a oglindi, a tiposi, <înv.> a ispiti, a observarisi, a perierghisi, a coase. Când a venit în vizită, viitorii socri l-au scrutat din cap până în picioare. scrutăre s.f. analiză, cercetare, examinare, observare, observaţie, studiere, studiu, luare-aminte, iscodire, <înv.> iscoadă, ispită, ispiteală, ispitire, luare de seamă, scrutin. Scrutarea atentă a tânărului de către viitorii socri afost stânjenitoare pentru el. scrutător, -oăre adj., s.m. I adj. 1 (despre privire> ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrăbil, penetrant, scotocitor, viu, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săget4*#r, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii scrutătoare a căpitanului de vas. 2 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său scrutător. II s.m. (înv.) v. Cercetător. Om de ştiinţă, scrutin s.n. I (polit.) 1 alegeri (v. alegere),vot, votare, <înv. şi reg.> votizare, <înv.> votarisire, votaţie, votizaţie. Rezultatele scrutinului au fost făcute publice. 2 scrutin individual = scrutin nominal, scrutin uninominal. Scrutinul individual este votarea în care pe fiecare buletin este trecut numele unui singur candidat; scrutin nominal = scrutin individual, scrutin uninominal; scrutin uninominal = scrutin individual, scrutin nominal. II (înv.) v. Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observaţie. Studiere. Studiu, scufă s.f. 1 bonetă, căciuliţă, scufie, scufiţă, tichie, căciulică, ceapsă. Multe femei în vârstă îşi pun, noaptea, o scufă ca să nu răcească. 2 (la ortodocşi; rar) scufie. Scufa este un fel de căciuliţă (cilindrică) confecţionată mai ales din pâslă, pe care o poartă călugării şi călugăriţele. 3 (înv. şi reg.) v. Scufie. 4 (reg.) v. Bonetă. Boneţică. Scufie. Scufiţă. scufie s.f. 11 bonetă, căciuliţă, scufa* scufiţă, tichie, căciulică, ceapsă. 2 bonetă, boneţică, scufiţă, căiţă, căpiţă, scufa, tichie. Copilul poartă o scufie albă. 3 (la ortodocşi; rar) scufa. 4 <înv. şi reg.> scufe. Scufia este un acoperământ pentru cap purtat de femei, asemănător cu o bonetă. II (bot.) caliptră, piloriză, zonă apicală. Scufia este un ţesut protector care acoperă vârful radicelei. scufioără s.f. (înv.) v. Scufiuţă. scufiţă s.f. 11 bonetă, căciuliţă, scufe, scufie, tichie, căciulică, ceapsă. 2 bonetă, boneţică, scufie, căiţă, căpiţă, scufe, tichie. II (arg.) 1 (anat.) v. Cap. 2 v. Condom. Prezervativ. scufiuţă s.f. (reg.) <înv.> scufioără. Poartă prin casă o scufiuţă. scufundă vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. indică ambarcaţiuni) a (se) îneca, a submerge, a şavira, <înv.> a gistrui. Nava s-a scufundat în timpul unei furtuni puternice. Prin-tr-o manevră greşită, pescarul a scufundat barca. 2 tr. (compl. indică corpuri) a imerge, a imersa. Au scufundat noul submarin în prezenţa autorităţilor. 3 tr., refl. (de obicei urmat de determ. locale) a (se) adânci, a (se) afunda, a (se) cufunda, a se duce2, a (se) în- |1642 funda, <înv.> a (se) adânca, a se îneca. Cu fiecare pas, picioarele i se scufundau în noroi. 4 refl. (despre suprafeţe de pământ) <înv. şi reg.> a se scovârdă, a se sodomi. Pământul s-a scufundat, înghiţind şi gospodăriile oamenilor. 5 refl. (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) a se nărui, a se prăbuşi, a se prăvăli, a se rupe, a se surpa, a se ponorî, a se păvui, a turlăşi, a se urni. Malurile râului încep să se scufunde în urma revărsărilor repetate. II fig. 1 refl. (cu determ. introduse prin prep. „în”) a se cufunda, a se îneca. Clădirea se scufundă în întuneric. Sala se scufundă în tăcere. 2 refl. a dispărea, a se pierde, a pieri, a se afunda, a se mistui, a se topi, a se acufunda. Silueta ei se scufundă în noapte. 3 refl., intr. (despre oameni; cu determ. - compl. indr. introduse prin prep. „în”) a se adânci, a (se) afunda, a (se) cufunda, a (se) pierde. Adesea se scufunda în gânduri ore întregi. 4 refl. (în opoz. cu „a răsări”; despre aştri) a apune, a asfinţi, a coborî, a dispărea, a se lăsa, a pieri, a se pleca, a cădea, a se culca, a se înclina. Soarele se scufundă în spatele dealului. 5 tr. (rar; compl. indică fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) v. Aţinti. Fixa. Pironi. Rezema. Ţinti. Ţintui. scufundăci s.m. (omit) 1 Podiceps cristatus; bodârlău1, corcodel1, cufundar, scufundar, fundac, nir, niroc. 2 (reg.) v. Bodârlău1. Cu-fundac. Cufundar. Cufundar-mare (Gavia arctica). scufundar s.m. (omit.) Podiceps cristatus; bodârlău1, corcodel1, cufundar, scufundăci, fundac, nir, niroc. scufundăre s.f. 11 înecare, scufundat1. Scufundarea navei s-a produs în timpul unei furtuni puternice. 2 imersiune, submergenţă, submersiune, imersare. Scufundarea noului submarin afost urmărită de autorităţi. 3 adâncire, afundare, cufundare, cufundătură, înfundare. Cu fiecare pas, scufundarea picioarelor în noroi era tot mai mare. 4 năruire, prăbuşire, surpare. Scufundarea malurior a fost cauzată de revărsările repetate ale râului. II fig. (în opoz. cu „răsărit”; rar) v. Apunere. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. scufundăt1 s.n. (rar) v. înecare. Scufundare. scufundăt2, -ă adj. 1 (despre ambarcaţiuni) înecat. Nava scufundată nu a putut fi scoasă la suprafaţă. 2 (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) năruit2, prăbuşit, prăvălit, surpat2, ponorât, <înv.> povârnit Malurile scufundate au colmatat râul. scufundătură s.f. 1 adâncitură, cufundătură, scobitură, <înv. şi pop.> adâncătură, scofâlcitură, <înv. şi reg.> scorbelitură, bortitură. în scufundăturile solului s-a acumulat apa de ploaie. 2 surpătură, scufundiş. Scufundăturile se produc în urma cutremurelor. scufundiş s.n. (rar) v. Scufundătură. Surpătură. scufundos, -oăsă adj. 1 (rar, despre covoare, iarbă, fân etc.) v. Moale. 2 (reg.; despre părţi ale unor obiecte, despre suprafeţe etc.) v. Adânc. Adâncit. Concav. Scobit2. 1643| scui'vb. IV. intr. {reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. scuipă vb. 1.11 intr. (despre fiinţe) a hraconi, a se sciurca, a stupi, a flitui. Nu trebuie să scuipi pe stradă. 2 intr. (despre pisici) a stropoli1. La vederea câinelui, pisica începe să scuipe. 3 tr. (med.; compl indică secreţii ale căilor respiratorii) a expectora, a hârcâi. Bolnavul scuipă des flegmă. II tr. (arg.) 1 (compl. indică obiecte, bunuri etc.) v. Da2. Dărui. Oferi. 2 (compl. indică greşeli, acte criticabile etc.) v. Declara Mărturisi Recunoaşte. 3 (compl. indică oameni sau încrederea, aşteptările, speranţele etc. cuiva) v. Trăda, scuipăre s.f. 1 scuipătură, stupitură. Scuiparea pe stradă certifică lipsa de bun-simţ şi de educaţie. 2 (med.; rar) v. Expectorare. Expectoraţie. 3 (med.; pop.) scuipare de sânge v. Hemoptizie. scuipat1 s.n., s.m. I s.n. 1 salivă, scuipătură, spută, apă, stupit, bleasc, scuipici, stupitură, flit. Unele afecţiuni digestive pot provoca producerea în exces a scuipatului. 2 (med.) expectoraţie, flegmă, scuipătură, spută, hraconit, mlaci, flaimuc. Când cineva este gripat, scuipatul este abundent. 3 (arg.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. II s.m. 1 (art.; bot.; reg.) scuipatul-cu-cului v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Carda-mine pratensis). 2 (art.; omit; reg.) scuipa-tul-dracului v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). 3 (arg.) v. Derbedeu. Golan. Golancă. Haimana. Vagabond. scuipât2, -ă adj. fig. (înv. şi reg.; de obicei constr. cu vb. „a fi”; mai ales despre oameni) v. Leit. scuipătoare s.f. 1 stupitoare. Stomatologul i-a dat pacientului o scuipătoare. 2 (anat.; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. scuipător s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. scuipătură s.f. 1 scuipare, stupitură. 2 salivă, scuipat1, spută, apă, stupit, bleasc, scuipici, stupitură, flit. 3 (med.) expectoraţie, flegmă, scuipat1, spută, hraconit, mlaci, flaimuc. scuipici subst. (reg.) v. Salivă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. scul s.n. (ţes.) sucitură, căleap, <înv.> mătărângă. A cumpărat mai multe sculuri de lână, ca să împletească un pulover. sculă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) deştepta, a (se) trezi, a (se) scutura, a (se) pomeni, <înv. şi reg.> a (se) scormoni, a (se) stârni, a (se) suminica, <înv.> a se ridica, a (se) scorni. L-a sculat un zgomot puternic. S-au sculat foarte devreme pentru a merge la pescuit. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; adesea urmat de determ. „din morţi”, „din mormânt”) a (se) însufleţi, a învia, <înv. şi pop.> a (se) deştepta, a (se) trezi, <înv.> a însufleta, a (se) ridica, a stârni. Iisus Hristos l-a sculat pe Lazăr din morţi. Morţii se vor scula la judecata de apoi. 3 refl. a se ridica, a se sălta. Se scoală de la birou pentru a-şi face o cafea. S-a sculat sătul de la masă. 4 refL,tr. a (se) ridica. Studenţii din aulă se scoală la intrarea rectorului. Prin jocul lor, actorii au sculat spectatorii în picioare. 5 tr.,refL (med, med. vet; pop.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui Vindeca 6 tr., refl. (med., med vet.; pop.; compl. sau sub indică fiinţe, organisme, organe etc.) v. Fortifia. Fortifica. îndrepta înfiripa. întări. întrema. învigora. înzdrăveni. Reconforta Reface. Restabili Tonifia Tonifica 7 refl. (pop.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura. 8tr. (pop.; compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.) v. Antrena. Mobiliza. 9 tr. (zootehn.; reg.; compl. indică animale) v. Creşte. 10 refl. (înv.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Pomi. Produce. Stârni II fig. 1 refl. (constr. cu unpron pers. în dat; despre părul oamenibr sau al animalelor) a se ridica, a se zbârli. La vederea câinelui, pisicii i s-a sculat tot pârul. 2 tr., refl. (înv. şi reg; compl sau sub. indică situaţii, stări etc.) v. îndrepta. Normaliza. Redresa. Reface, sculament s.n. (med.; pop.) v. Blenoragie. Gonoree. Uretrită gonococică. sculăre s.f. 11 (adesea urmat de determ. „din somn7) deşteptare,deşteptat1,sculat1,trezire, trezit1, pomenire. Scularea bruscă i-a provocat dureri de cap. 2 însufleţire, înviere, anastază, <înv. şi pop.> deşteptare, <înv.> sculat1, sculătoare (v. sculător), sculătură. La judecata de apoi va avea loc scularea morţilor. 3 ridicare, sculat1. La scularea de pe pat a simţit un junghi în dreptul inimii. 4 (med., med. vet.; pop.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare. 5 (pop.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. II fig. (înv.) v. îndreptare. Normalizare. Redresare. Refacere. sculăt1 s.n. 1 (adesea urmat de determ. „din somn7) deşteptare, deşteptat1, sculare, trezire, trezit1, pomenire. 2 ridicare, sculare. 3 (înv.) v. însufleţire. înviere. Sculare. sculăt2, -ă adj. 1 (desprefiinţe) deştept, treaz. Dimineaţa, devreme, îl găsi sculat, lucrând la calculator. 2 (despre oameni) ridicat2. Stă sculat, în picioare, nu pe scaun. 3 (reg.; despre oameni) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat. sculă s.f. 11 (tehn.) instrument, unealtă, ustensilă, <înv. şi pop.> cinie1, dichis1, <înv. şi reg.> sărsam, halat2, horată, sculeaţă, talant2, <înv.> vase (v. vas), ergalie. Zidarul şi-a adus sculele necesare pentru a zugrăvi apartamentul. 2 (pop.) v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă. 3 (la pl. scule; bis.; pop.) v. Odoare (v. odor1). 4 (anat.; pop.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. 5 (milit; fam.) v. Armă. 6 (arg.) v. Cuţit. 7 (arg.) v. Pumnal. Stilet1. II fig. 1 (fam.; mai ales peior.) instrument. Abia târziu a realizat că prietenul său era scula şefului. 2 (peior.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. sculărâie s.f. (colect.; reg.) v. Sculărie. sculărie s.f. (colect.) sculărâie. Sculăria din atelierul său era compartimentată pe domenii. sculător,-oăre sjn.,s.f.,adj. 11 s.m (înv. şi reg.) v. Ceas deşteptător. Deşteptător. 2 s.m., s.f., adj. (înv.) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş. 3 s.f. (înv.) v. însufleţire. înviere. Sculare. 4 s.f. fig. (înv.) v. îndreptare. Normalizare. Redresare. Refacere. II si (bot.; reg.) 1 v. BujoreL Gemănariţă (Orchis papilionacea). 2 v. Lina-riţă (Linaria vulgaris). 3 v. Poroinic (Orchis purpurea). 4v. Poroinic (Orchis militaris). 5 v. Poroinic. (Orchis mascula). 6 v. Sânzie-ne-de-pădure (v. sânziana). Vinariţă (Asperu-la odorata). 7 v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). 8 v. Vătămătoare (v. vătămător) (Anthyllis vulneraria). 9 sculâtoare-marev. Mutulică (Scopolia camiolica). sculătură s.f. (înv.) v. însufleţire. înviere. Sculare. sculeăţă s.f. (tehn.; reg.) v. Instrument. Sculă. Unealtă. Ustensilă, sculeţ subst. (ţes.; înv.) v. Sculişor. seu li vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Isprăvi. înceta. încheia. Sfârşi. Termina, sculişor s.n. (ţes.) sculuţ, <înv.> sculeţ. I-a mai rămas un sculişor de lână după împletirea puloverului. sculptă vb. I. tr. 1 (compl. indică figuri, modele, ornamente etc.) a ciopli, a dăltui, a lucra, a săpa, a tăia, a scobi, a sferdi, a vişlui. I-a sculptat chipul în marmură. 2 (compl. indică lemn, marmură etc.) a modela, <înv.> a slei, a se mlădia. Sculptează marmura pentru a realiza un bust. sculptăre s.f. 1 cioplire, cioplit1, săpare, săpat1, sculptat1, tăiat1, tăiere, ciopleală, <înv.> săpătură, scobit1. Sculptarea blocurilor de marmură este anevoioasă. 2 modelare. Ebe-niştii sunt specialişti în sculptarea lemnului. sculptăt1 s.n. cioplire, cioplit1, săpare, săpat1, sculptare, tăiat1, tăiere, ciopleală, <înv.> săpătură, scobit1. sculptăt2, -ă adj. 1 (despre figuri, modele, ornamente etc.) cioplit2, dăltuit2, săpat2, tăiat2, <înv. şi pop.> mărmurit, vijluit. Monumentul sculptat a fost plasat în faţa Muzeului de Artă. 2 (despre lemn, marmură etc.) modelat2. Bustul este din marmură sculptată. sculptogenic, -ă adj. (despre oameni sau despre corpul br ori despre părţi ale acestuia) sculpturaL Tânăra are corpul sculptogenic, care aminteşte de frumuseţea formală a sculpturilor antice. sculptor s.m. (a. plast) săpător, <înv.> cioplitor, pietrar, scobitor, scultător. Brâncuşi este considerat unul dintre cei mai valoroşi sculptori din întreaga lume. sculpturăl, -ă adj. (despre oameni sau despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) sculptogenic. sculptură sculptură s.f. (a. plast.) <înv.> cioplitură, ermoglifică, săpătură, scobitură. „Moise” este una dintre cele mai frumoase sculpturi realizate de Michelangelo. Băiatul învaţă tainele sculpturii. scultător s.m. (a. plast.; înv.) v. Sculptor, sculuţ s.n. (ţes.; reg.) v. Sculişor. scump, seu mpă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre lucruri, materiale, servicii etc.) costisitor, dispendios, fiţos, <înv. şi reg.> bănos, <înv.> costător. Viaţa într-o capitală este scumpă. Poartă haine şi bijuterii scumpe. 2 (despre obiecte, cărţi, bijuterii, tablouri etc.) ales2, preţios, rar, valoros, <înv.> preţuit. în casă are multe tablouri scumpe. 3 (despre lucruri, obiecte de îmbrăcăminte etc.) bogat, luxos, preţios, fiţos, <înv.> luciu2, luxurios, princiar, luminos, luminat2. A purtat o toaletă scumpă la recepţie. 4 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, <înv.> nemăsurat, nesuferit, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă scumpă pentru un autoturism. 5 (despre fiinţe) drag, iubit, îndrăgit2, sweet, dulce. Mama este cea mai scumpă fiinţă. 6 (despre lucruri, obiecte etc.) drag, iubit, îndrăgit2, <înv.> vrut. Nu se poate despărţi de cărţile lui scumpe. 7 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Adunător. Econom. Păstrător. Strângător. 8 (în opoz. cu „neîngrijit”; înv. şi reg.; despre stil, exprimare, limbaj etc.) v. Ales2. Aparte. Deosebit. Distins. Elegant Elevat îngrijit Literar. Rafinat2. Select. Subtil. 9 (înv.; despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Amănunţit2. Atent. Meticulos. Migălos. Minuţios. Riguros. Scrupulos. Serios. II s.m., s.f., adj. (înv. şi reg.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. III s.m.,s.f. (mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) drag, iubit, mândru, mândruţ, pui1, puică, puişor, puiuleţ, puiuţ, ţaţă, darling. Nu te amărî, scumpa mea! Scumpule, vino puţin până la mine! Ce mai faci, scumpo? scumpăciuni s.f. pl. (înv.) v. Scumpeturi (v. scumpete). scumpărâ vb. I. (înv.) 1 tr. (compl. indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) v. Achiziţiona. Cumpăra. Dobândi. Lua. Obţine. Procura. Târgui. 2 tr. (compl. indică mai ales sume de bani; adesea cu determ. ca „pe datorie”, „ca împrumut”, „cu dobândă”, „cu camătă0 v. Da2. împrumuta. 3 tr. (compl. indică prizonieri, robi, captivi etc.) v. Răscumpăra. 4 refl., tr. (relig.; sub. sau compl. indică oameni) v. Izbăvi. Mântui. Purifica. Răscumpăra. Salva, scumpărăre s.f. (înv.) 1 v. Răscumpărare. 2 (relig.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare. 3 v. Răzbunare. Vendetă. scumpărătoăre s.f. (înv.) v. Achiziţie. Achiziţionare. Cumpărare. Cumpărat1. Dobândire. Luare. Obţinere. Procurare, scumpătâte s.f. 1 (rar) v. Scumpete. 2 (înv. şi pop.) v. Scumpete. 3 (lapl. scumpătăţi; pop. şi fam.) v. Scumpeturi (v. scumpete). 4 (pop.) v. Atenţie. Grijă. Meticulozitate. Migală. Mi-găleală. Minuţie. Minuţiozitate. Scrupulozitate. 5 (pop.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chib-zuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare, înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact Temperanţă. 6 (înv.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. 7 (înv.) v. Acribie^fixactitate. Exactitudine. Precizie. Rigoare. Rigurozitate. 8 (înv.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, scumpeâlă s.f. (înv.) v. Scumpete, scumpelişte s.f. (reg.) v. Scumpete, scumpânie s.f. 1 (pop.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. 2 (înv.) v. Scumpete. 3 (la pl. scumpenii) v. Scumpeturi (v. scumpete). scumpete s.f. 11 <înv. şi pop.> scumpătâte, scumpelişte, <înv.> scumpeâlă, scumpenie. Nu face faţă cu salariul său scumpetei dinţară. 2 (înv. şi reg.) y. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. 3 (înv.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. 4 (înv.) v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Prosperitate. II (concr.) 1 scumpătâte. Bine că te-am întâlnit, scumpete! 2 (la pl. scumpeturi) scumpătăţi (v. scumpătâte), <înv. şi reg.> scumpii (v. scumpie2), <înv.> scumpăciuni, scumpenii (v. scumpenie), nestemate (v. nestemată). I-a oferit toate scumpeturile lumii, numai să-i fie soţie. scumpi vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică sume, valori, preţuri etc.) a creşte, a (se) majora, a (se) mări, a (se) ridica, a spori1, a (se) sui, a (se) urca. Comercianţii au scumpit preţurile la alimente. 2 refl. (despre oameni) a se zgârci2, a se hârsi, a se pomisi. S-a scumpit şi a pierdut ocazia. 3 refl. (pop. şifam.; despre oameni) a se lăcomi, a se zgârci2, a se pungi. Mai lasă din preţ! Nu te mai scumpi atâta! scumpie1 s.f. (bot.) 1 Cotinus coggygria; liliac1, oţetar, rui3, scrinte. 2 (înv. şi reg;) v. Liliac1. Liliac-comun (v. liliac1). Liliac-nem-ţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-săl-batic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). 3 (înv. şi reg.) v. Oţetar (Rhus typhina). 4 (reg.; şi scumpie-altoită) v. Liliac1. Liliac-franţuzesc (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliaâ). Liliac-per-san (v. liliac1) (Syringa persica). 5 (reg.) v. Lemnul-vântului (v. lemn). Liliac1. Uliac-ro-mânesc (v. liliac1) (Syringa josikaeă). scumpie2 s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. 2 (înv. şi reg.; la pl. scumpii) v. Scumpeturi (v. scumpete). 3 (înv.) v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Prosperitate, scumpmă s.f. (bot.; reg.) v. Lămâiţă. Sirin-derică (Philadelphus coronarius). scumpire s.f. creştere, majorare, mărire, ridicare, sporire, suire, urcare. Scumpirea preţurilor la alimente îngrijorează populaţia. scumpişor, -oară adj. (fam.; despre fiinţe) scumpuleţ, scumpuşor. scumpuleţ, -eăţă adj. (fam.; despre fiinţe) scumpişor, scumpuşor. scumpuşor, -oără adj. (fam.; despre fiinţe) scumpişor, scumpuleţ. |1644 scund, scundă adj. 1 (în opoz. cu „înalt”, „lung”; despre fiinţe, în special despre oameni) mărunt, mic, scurt, scundac, <înv. şi pop.> puţin. Este un bărbat scund. 2 (despre obiecte, construcţii etc.) jos, mărunt, mic, pitulat La marginea oraşului sunt multe case scunde. Televizorul stă pe o masă scundă. 3 (despre anumite specii de plante sau de animale) mărunt, mic, pitic. A cumpărat răsaduri de trandafiri scunzi. Are o livadă de meri scunzi, foarte roditori. scundăc, -ă adj. (rar) 1 (în opoz. cu „înăltuţ”; despre oameni) scundănac, <înv.> scundatic. Băieţelul este scundac pentru vârsta lui. 2 (în opoz. cu „înalt”, „lung”; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Mărunt. Mic. Scund. Scurt, scundatic, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Scundac. scundănăc, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Scundac. scundicel, -eă adj. (în opoz. cu „înăltuţ”; înv. şi reg.; despre oameni) v. Scurticel. Scurticică. Scurtişor. Scurtuţ. scunducel,-eă adj. (în opoz. cu „înăltuţ”; înv. şi reg.; despre oameni) v. Scurticel. Scurticică. Scurtişor. Scurtuţ. scunduţ, -ă adj. (în opoz. cu „înăltuţ”; reg.; despre oameni) v. Scurticel. Scurticică. Scurtişor. Scurtuţ. scură vb. I. refl., tr. (relig.; înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Izbăvi. Mântui. Purifica. Răscumpăra. Salva, scure vb. III. refl. (înv.; despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. „din7) v. Izvorî. Veni. scurgător, -oăre s.m., s.f., s.n. 1 s.f. (pop.) v. Scurgere. 2 s.m., s.n. (gosp.; reg.) v. Săculeţ. Sedilă2. 3 s.f. (hidrotehn.; înv.) v. Deversor. 4 s.f. (la moară; înv.) v. Stavilă. Stăvilar. Zăgaz, scurge vb. III. 11 refl. (despre lichide, materii vâscoase etc.) a se prelinge, a pica2, <înv. şi reg.> a pişti, a se provărsa, <înv.> a se slobozi. Substanţa chimică s-a scurs din recipientul în care se afla. Picăturile de ploaie se scurg pe geamuri. 2 refl. (despre lichide) a se strecura. Apa se scurge prin fisura sticlei. 3 tr. (compl. indică mai ales alimente) <înv. şi reg.> a strânge. Scurge brânza proaspătă printr-un tifon. 4 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; despre unele secreţii) a aluneca, a curge, a luneca, a picura, a se prelinge, a merge, a pica2, a veni, a se strecura. Picături de transpiraţie i se scurg pe frunte. 5 refl. (despre materii purulente) <înv.> a se desfunda. Puroiul i se scurge din rană. 6 refl. (despre lichide; urmat de determ introduse prin prep. „în”) a se infiltra, a intra, a pătrunde, a se stoarce, <înv.> a se răsfuga. După ploaie, apa se scurge în pământ. 7 refl. (astăzi rar; despre ape) v. Curge. 8 refl. (rar; despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) v. Seca. 9 tr. (hidrotehn.; rar; compl. indică terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) v. Asana. Deseca. Seca. 10 tr. (fiziol., med, med. vet.; pop.; despre femei însărcinate sau despre ferdele gestante; compl. indicăfetuşi, embrioni) v. Avorta. 11 tr. (înv. şi reg.; compl. 1645| scurt indică recipiente, saci etc. sau, p. ext, vehicule de transport) v. Descărca. Deşerta. Goli 12 refl. (înv.; despre râuri, fluvii etc.; cu determ. locale) v. Varsa. II refl. fig. 1 (mai ales despre vehicule în mişcare) a se perinda, a se succeda, a urma. Maşinile se scurg una după alta. 2 (despre şiruri de oameni, de vehicule etc. în mişcare) a trece. Şoferii aşteaptă să se scurgă tot alaiul, pentru a putea vira la dreapta. 3 (despre timp sau despre unităţi de timp) a trece, a curge, a se strecura, a zbura, a se călători. Uneori, timpul se scurge prea repede. 4 (despre timp sau despre măsuri de timp) a se împlini, a trece. S-au scurs zece ani de la terminarea facultăţii. 5 (fam.; despre fiinţe) v. Fofila. Furişa. Prefira. Prelinge. Strecura. III tr. fig. (compl. indică oameni) a extorca, a jecmăni, a jefui, a jumuli, a jupui, a mulge, a stoarce, a suge, a jintui, a jupi, a carota. Sub pretextul că îi poate facilita cumpărarea unei locuinţe la un preţ modic, l-a scurs de bani. scurgere s.f. 11 efluenţă, prelingere, prelinsătură, scurs1, scursoare, scursură. Scurgerea substanţei chimice din recipient s-a produs din cauză că acesta avea o mică fisură. 2 strecurare. Scurgerea apei din sticlă se face printr-o fisură a ei. 3 scurs1, scursoare. Apa menajeră este evacuată prin canale de scurgere. 4 (fiziol.; înv. şi pop.) v. Secreţie. II (concr.) 1 (fiziol.; înv. şi pop.) v. Secreţie. 2 (med.; reg.) v. Blenoragie. Gonoree. Ure-trită gonococică. 3 (med.; reg.) v. Leucoree. 4 (med., med. vet.; reg.) v. Otoree. 5 (med., med. vet.; reg.) v. Diaree. 6 (fiziol.; reg.) scurgere de sânge v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menstre. Menstruaţie. Period III (concr.) scurgătoare (v. scurgător), scursură, <înv.> scursoare. Scurgerea din pardoseala băii s-a înfundat. IV fig. 1 perindare, succedare. Urmăreşte distrat, de la fereastră, scurgerea oamenilor pe stradă. 2 trecere, curgere, curs1. Nimeni nu poate opri scurgerea timpului. scurfl, -ă adj. (latin; înv.) v. Caraghios. Comic. Hazliu. scurih'e s.f. (înv.) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. scurilitâte s.f. (latin.; înv.) 1 v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbuşluc. 2 v. Imoralitate. Impudi-citate. Impudoare. Incovenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate. scurmă vb. 1.11 tr., intr. (despre păsări sau animale; compl. indică pământ, gunoi, noroi etc.) a râcâi, a scormoni, a scotoci, <înv. şi pop.> a scociorî, a zgândări, a răscoli, a săpa, a zgâria, <înv. şi reg.> a scodo-li, a scorbeli, a scorni, a răşchira, a zgârmăi, a dricui, a răcăli2, a răşcăli, a răşchia, a râbâi, a râcălui, a scodormoli, a scurmuzi. Găina scurmă pământul căutând râme. Porcul scurmă prin gunoi. 2tr. (înv. şi pop.; compl. indică frunze, praf, nisip) v. Agita. înălţa. Răs- coli. Ridica. Stârni. 3 intr. (pop.; despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin) v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla. 4 tr. (pop.; despre oameni; compl. indică suprafaţa unor obiecte) v. Râcâi. Zgâria. 5 tr. (înv. şi reg.; compl. indică pământ, gropi, şanţuri etc.) v. Excava. Săpa. Scobi. 6 tr. (agric.; reg.; compl. indică ogoare, terenuri etc.) v. Ara. Brăzda. 7 tr. (reg.; despre fiinţe; compl. indică leziuni) v. Râcâi. Zgândări. II fig. 1 tr. (compl. indică pământ, pulbere, cenuşă etc.) a răscoli. A scurmat pulberea de pe cărare pentru a-şi găsi agrafa căzută din pâr. 2 tr. (rar) v. Scotoci. 3 tr. (rar; despre idei, gânduri etc.; compl. indică oameni) v. Chinui. Frământa. Obseda. Persecuta. Preocupa. Prigoni. Râcâi. Roade. Tiraniza. Tortura. Urmări 4 tr. (rar; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Martela. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. 5 tr. (fam.; compl. indica oameni; de obicei determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”) v. Iscodi. Scormoni. Scruta. Sfredeli. Străbate. Străpunge. 6 refl. (fam.; despre oameni; urmat de determ. indir. introduse prin prep. „în”, „prin") v. Scotoci. scurmăci s.m. (anat.; la păsări; reg.) v. Gheară, scurmăre s.f. 1 râcâială, râcâire, râcâit1, râcâitură, scormonire, scurmătură, scurmat1, <înv. şi pop.> scociorâre, scociorât, râcâiş. Toată curtea este plină de scurmările găinilor. 2 fig. (rar) v. Agasare. Enervare. Excitare. Iritare. Martelaj. Plictisire. Sâcâială. Sâcâire. Tracasare. Zgândărire. scurmăt1 s.n. (rar) v. Râcâială. Râcâire. Râcâit1. Râcâitură. Scormonire. Scurmare. Scurmătură. scurmăt2, -ă adj. (despre pământ, gunoi, noroi etc.) râcâit2, scormonit2, râmat, răscolit2, scofelit, scorbelit. Gunoiul scurmat de porci afost adunat şi pus într-un recipient. scurmătdr, -oăre adj. fig. (pop.; despre privire, ochi) v. Acvilin. Ager. Atent. Cercetător. Coroziv. Iscoditor. întrebător. Pătrunzător. Penetrăbil. Penetrant. Săgetător. Scormonitor. Scotocitor. Scrutător. Sfredelitor. Străbătător. Străpungător. Tăios. Viu. scurmătură s.f. râcâială, râcâire, râcâit1, râcâitură, scormonire, scurmare, scurmat1, <înv. şi pop.> scociorâre, scociorât, râcâiş. scurmâică s.f. (zool; reg.) v. Pisică (Felis domestica). scurmuş s.n. (anat.; la păsări; reg.) v. Gheară, scurmuzi vb. IV. tr. (reg.; despre păsări sau animale; compl indică pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. scurs1 s.n., s.m. I s.n. 1 (rar) v. Efluenţă. Prelingere. Scurgere. 2 (rar) v. Scurgere. 3 (hidrol.; reg.) v. Curent. Curs1. Umblet. II s.m. fig. (peior.) drojdie, gunoi, lepădătură, leşinătură, pleavă, putregai, scursoare, scursură, spumă, substructură, codină. scurs2, scursă adj. 1 (despre lichide) prelins1. Picăturile de ploaie scurse pe geamuri se adună pe pervaz. 2 (înv. şi reg.; despre recipiente, saci etc. sau, p. ext, despre vehicule de transport) v. Descărcat2. Deşertat2. Golit2. 3 (reg.; despre sosuri, mâncăruri cu sos etc.) v. îngroşat. Scăzut. scursoăre s.f. I (concr.) 1 scursură. Trebuie să cureţe şanţul plin de scursori. Mecanicul are hainele pătate cu scursoarea din motorul maşinii. 2 (la pl. scursori) lătură, spălătură, zoaie, hâlbe, spălăcitură. După ce a spălat vasele, a aruncat scursorile într-o groapă. 3 (fiziol; pop.) v. Secreţie. 4 (med; înv. şi reg.) v. Leucoree. 5 (med., med. vet.; înv. şi reg; şi scursoare fură sânge) v. Diaree. 6 (med; reg.) v. Blenoragie. Gonoree. Uretrită gonococică. 7 (med., med. vet.; înv.) scursoare cu sânge v. Dizenterie. I11 (rar) v. Efluenţă. Prelingere. Scurgere. 2 (rar) v. Scurgere. 3 (fiziol; pop.) v. Secreţie. 4 (hidrol; reg.) v. Curent. Curs1. Umblet. III (concr.; înv.) v. Scurgere. IV fig. (peior.) drojdie, gunoi, lepădătură, leşinătură, pleavă, putregai, scurs1, scursură, spumă, substructură, codină. Aceşti indivizi fac parte din scursoarea societăţii. scursură s.f. I (concr.) 1 scursoare. 2 (geomorf.; înv. şi reg.) v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. 3 (înv. şi reg.) v. Făgaş. I11 (rar) v. Efluenţă. Prelingere. Scurgere. 2 (hidrol; înv. şi reg.) v. Curs1. Curent. Umblet. 3 (reg.) v. Vărsare. 4 (fiziol; înv.) v. Secreţie. III (concr.) 1 (fiziol; înv. şi reg.) v. Secreţie. 2 (fiziol., med, med. vet.; înv. şi reg.) scursură cu sânge v. Dizenterie. 3 (med.; înv.) v. Blenoragie. Gonoree. Uretrită gonococică. 4 (fiziol, med, med. vet.; înv.; şi scursură fără sânge) v. Diaree. 5 (med.; înv.) v. Leucoree. IV (concr.; reg.) v. Scurgere. V1 (deprec. sau peior.) adunătură, gloată, strânsură, şleahtă, taifa, zbor2, <înv.; depreo vlog. în faţa barului era o scursură de tineri zgomotoşi. 2 fig. (peior.) drojdie, gunoi, lepădătură, leşinătură, pleavă, putregai, scurs1, scursoare, spumă, substructură, codină. scurt, scurtă adj., adv., s.f. A adj. I (indică dimensiunea) 1 (în opoz. cu „lung”; mai ales despre texte, lucrări, volume etc.) mic, redus, restrâns. A publicat un articol scurt despre etimologia unui cuvânt. 2 (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concentrat, concis, laconic, lapidar, succint, <înv.> rezumator, dens, sec, strâns2, telegrafic. Publicul apreciază stilul scurt al jurnalistului. 3 (în opoz. cu „înalt”, „lung”; despre fiinţe, în special despre oameni) mărunt, mic, scund, scundac, <înv. şi pop.> puţin. Este un bărbat scurt. 4 (în opoz. cu „lung”; despre lucruri, obiecte, pâr, coame etc.) mic, berc2, ciutac3. Mânecile rochiei trebuie lungite pentru că au rămas scurte. Tânăra are pârul prea scurt. Coamele berbecuţului sunt scurte. 5 (despre drumuri) rapid. Se interesează care este drumul cel mai scurt până la aeroport. 6 (fam.; despre expuneri, texte) v. Concis. Rezumativ. Sintetic. Succint. Sumar. II (indică durata; despre timp sau despre noţiuni temporale) 1 mic. Iarna, ziua este scurtă. Până la Paşte mai este o scurta 11646 perioadă scurtă de timp. 2 puţin. în scurt timp ajunge şi ea la locul de întâlnire. După o scurtă linişte, a început vacarmul. III (arată cantitatea; înv.) v. Puţin. IV fig. (indică valoarea, calitatea; rar; despre oameni sau despre mentalitatea, inteligenţa, judecata lor) v. Impermeabil. închistat. încuiat2. îngust. Limitat Mărginit Mic. Obtuz. Opac2. Plafonat Plat2. Redus. B adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. ca „a apuca", „a lega”) strâns2, bref. Apucă scurt câinele de lesă. 2 brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, repede, subit, numai, odată, târla-mârla, <înv.> neoprit. Furtuna s-a dezlănţuit scurt. 3 categoric, decis, ferm, hotărât, net2, radical, tranşant, tăietor, ritos, <înv. şi reg.> răzimiş, nilvan, regulat, <înv.> categoriceşte. îi refuză scurt propunerea. C s.f. 1 (pop.) v. Retevei. Scurtătură. 2 (med.; pop.) v. Adenopatie. 3 (med.; reg.) v. Adenită. Limfadenită. 4 (indică durata; înv.) v. Micime. Scurtime, scurtă vb. I. I tr. (indică dimensiunea) 1 (compl. indică texte, scrieri etc.) a micşora, a prescurta, a reduce. Din cauză că articolul era prea mare, autorul a fost nevoit să scurteze textul pentru a-l putea publica. 2 (compl. indică cuvinte, titluri etc.) a abrevia, a prescurta. A scurtat titlul cărţii. 3 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a reteza. Şi-a scurtat rochia la croitoreasă. 4 (compl. indică părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte) a tăia. Trebuie să scurteze mânecile puloverului, care s-au lungit după spălări repetate. 5 (compl. indică obiecte) a ciunti. Bârnele au fost scurtate pentru a putea fi folosite. 6 (compl. indică drumuri, căi etc.) a tăia. A scurtat drumul spre aeroport, mergând pe centura oraşului. 7 (compl. indică pârul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau lâna, blana, părul unor animale) a tăia, a tunde, a reteza, a tuşina, a costruşi, a rotunji. Vara îşi scurtează părul. Mustaţa trebuie să fie scurtată. 8 (reg.; compl. indică obiecte cu o lungime relativ mare, în special lemne sau scânduri) v. Tăia. 9 (reg.; compl indică oameni aflaţi în mişcare; adesea cu determ. „din urmă’) v. Ajunge. Prinde. 10 (înv.; compl. indică oameni; adesea cu determ. „de cap>r) v. Decapita. II (indică durata) 1 refl. a descreşte, a se diminua, a se micşora, a se reduce, a scădea, a se mici. Primăvara, noaptea se scurtează, iar ziua creşte. 2 tr. (compl. indică texte citite, discursuri, prezentări etc.) a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, a sumariza, a comprima, a condensa. A scurtat discursul din cauza lipsei de timp. III tr. (arată cantitatea; mat.; înv.; compl. indică egalităţi, inegalităţi, fracţii etc.) v. Reduce. Simplifica. scurtare s.f. I (indică dimensiunea) 1 micşorare, prescurtare, reducere, racursi, <înv.> liniştire. Pentru a putea publica articolul a fost obligatorie scurtarea textului acestuia. 2 tăiere. Şoferul a mers pe centura oraşului pentru scurtarea drumului spre aeroport. 3 (concr.) abreviaţie, abreviere, prescurtare, abreviatură. Scurtarea pentru „domnul” este „dl”. Dicţionarul are o listă cu scurtările folosite de autori. II (indică durata) 1 descreştere, micşorare, reducere, scădere. Toamna are loc scurtarea zilei. 2 concentrare, prescurtare, reducere, rezumare, comprimare, condensare. A fost nevoit să recurgă la scurtarea discursului său din cauza lipsei de timp. 3 (înv.) v. Micime. Scurtime, scurtât, -ă adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre texte, scrieri efc.)«micşorat, prescurtat, redus, racursi. A fost publicat textul scurtat al articolului. 2 (despre cuvinte, titluri etc.) abreviat, prescurtat. în lucrare se utilizează titlurile scurtate ale cărţilor din bibliografie. 3 (despre părţi ale obiectelor, ale clădirilor etc.) retezat2, tăiat2. Puşca are ţeava scurtată. Multe case au rămas cu acoperişurile scurtate după bombardament. 4 (despre părul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau despre lâna, blana pârul unor animale) tăiat2, tuns2, retezat2, tuşinat, costruşit. îi stă mai bine cu părul scurtat. 5 (înv.; despre oameni; adesea cu determ. „de cap”) v. Decapitat. II (indică durata; despre texte citite, discursuri, prezentări etc.) concentrat, prescurtat, redus, rezumat, comprimat, condensat2. A fost nevoit să recurgă la o expunere scurtată a discursului său din cauza lipsei de timp. scurtătură s.f. retevei, scurtă (v. scurt), zburătură, caravei, cotromplete, jilăvete, răzbici1, resteu, scatoalcă, scurtei, şui2, şutavei, şuvei, şuvete, toldaş, toldău, toldie, tuschie, verdete. Scurtătura este o bucată de lemn scurtă şi groasă. scurtei s.n. (reg.) v. Retevei. Scurtătură, scurteică s.f. caţaveică, <înv. şi reg.> giubeică, bunză, zoavă. Scurteică este o haină ţărănească pentru femei, lungă până în talie. scurteicuţă s.f. camizol, capoţel, ciupag, paltonaş, polcuţă. Fetiţa şi-a îmbrăcat scur-teicuţa şi a plecat la săniuş. scurticel, -eâ adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre texte, scrieri etc.) scurticică, scurtişor, scurtuţ. Textul publicat este scurticel 2 (în opoz. cu „înăltuţ”; despre oameni) scurticică, scurtişor, scurtuţ, <înv. şi reg.> scundicel, scunducel, scunduţ. Soţul ei este scurticel. 3 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) micuţ, scurticică, scurtişor, scurtuţ, micşor. Mânecile rochiei au rămas cam scurticele. 4 (despre drumuri) scurticică, scurtişor, scurtuţ. Ei merg pe drumul cel mai scurticel către casă. II (indică durata; despre timp sau despre noţiuni temporale) scurtişor, scurtuţ. Timpul până la examenul de licenţă este scurticel scurticică adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre texte, scrieri etc.) scurticea (v. scurticel), scurtişoară (v. scurtişor), scurtuţă (v. scurtuţ). 2 (în opoz. cu „înăltuţ”; despre oameni) scurticea (v. scurticel), scurtişoară (v. scurtişor), scurtuţă (v. scurtuţ), <înv. şi reg.> scundicea (v. scundicel), scunducea (v. scunducel), scunduţă (v. scunduţ). 3 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) micuţă (v. micuţ), scurticea (v. scurticel), scurtişoară (v. scurtişor), scurtuţă (v. scurtuţ), micşoară (v. micşor). 4 (despre drumuri) scurticea (v. scurticel), scurtişoară (v. scurtişor), scurtuţă (v. scurtuţ). II (indică durata; despre timp sau despre noţiuni temporale) scurticea (v. scurticel), scurtişoară (v. scurtişor), scurtuţă (v. scurtuţ). scurtime s.f. (în opoz. cu „lungime7) I (indică dimensiunea) micime. Articolul nu a fost publicat din cauza scurtimii şi a superficialităţii lui. II (indică durata) 1 micime, <înv.> scurtare, scurtă (v. scurt). Este cunoscută scurtimea vieţii unei efemeride. 2 concentrare, concizie, laconicitate, laconism, lapidaritate, sobrietate. Scurtimea exprimării este atributul unei minţi organizate. scurtişor, -oără adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre texte, scrieri etc.) scurticel, scurticică, scurtuţ. 2 (în opoz cu „înăltuţ”; despre oameni) scurticel, scurticică, scurtuţ, <înv. şi reg.> scundicel, scunducel, scunduţ. 3 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) micuţ, scurticel, scurticică, scurtuţ, micşor. 4 (despre drumuri) scurticel, scurticică, scurtuţ II (indică durata; despre timp sau despre noţiuni temporale) scurticel, scurticică, scurtuţ. scurtuţ, -ă adj. I (indică dimensiunea) 1 (despre texte, scrieri etc.) scurticel, scurticică, scurtişor. 2 (în opoz. cu „înăltuţ”; despre oameni) scurticel, scurticică, scurtişor, <înv. şi reg.> scundicel, scunducel, scunduţ. 3 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) micuţ, scurticel, scurticică, scurtişor, micşor. 4 (despre drumuri) scurticel, scurticică, scurtişor. II (indică durata; despre timp sau despre noţiuni temporale) scurticel, scurticică, scurtişor. scut s.n. 11 (milit.) pavăză, <înv.> aspidă2, calcan. în bătăliile din trecut ostaşii purtau scuturi. 2 (constr.; reg.) v. Şopron. 3 (la sabie; înv.) v. Apărătoare (v. apărător). Gardă. 4 (herald; înv.) v. Armoarii. Blazon. Emblemă. Stemă. II fig. 1 apărare, ocrotire, protecţie, sprijin, adăpost, adăpostire, acoperământ, adăposteală. Codrul a fost adesea scut pentru haiduci. 2 grijă, ocrotire, protecţie, aripă, pavăză, umbră, umbrire. Copilul se simte în siguranţă sub scutul mamei. scutâr1 s.m. 1 (la stână; înv. şi reg.) v. Stăpân. 2 (reg.) v. Baci. Cioban. scutâr2 s.m. (în Ev. Med, în Europa Apuseană; înv.) v. Scutier, scutăş s.m. (înv.) v. Baci. Cioban, scuteălă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Adăpost. 2 (constr.; reg.) v. Şopron. 3 (înv.) v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 4 (înv.; adesea cu determ. care indică felul) v. Dispensă. Scutire, scutec s.n. 1 cârpă, pelincă, doldoaşe (v. doldoaşă), procov, rantie, râză. A spălat scutecele în care fusese înfăşat copilul. 2 fig. (pop. şi fam.) v. Izvor. început. Obârşie. Origine. Provenienţă. Rădăcină. Sâmbure. Sorginte. Sursă. scutecel s.n. pelincuţă. Cumpără pentru bebeluş scutecele noi. scutelnic1 s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> om de scuteală, scutnic. Scutelnicii erau scutiţi de piaţa birului domnesc în schimbul îndeplinirii unor obligaţii (militare). 1647| scuturare scutelnic2 s.m. (în Ev. Med., în Europa Apuseană; rar) v. Scutier, scutelnicel s.m. (milit.; înv.) <înv.> ostaş de scuteală. Scutelnicelul slujea în schimbul unei scutiri de dări. scuti vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a absol- vi, a cruţa, a dezlega, a ierta, a desface, <înv. şi pop.> a slăbi, a uşura, <înv.> a dezobliga, a milui, a opri, a pardona, a slobozi. L-a scutit de jurământul făcut. 2 tr. (jur.; compl. indică acuzaţi; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a absolvi, a ierta, <înv.> a pardona. Judecătorul a scutit acuzatul de pedeapsă. 3 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. ,,de,T) a dispensa. L-a scutit de grija cumpărăturilor. Părinţii i-au scutit de cheltuieli inutile. 4 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a slăbi. Te rog să-l scuteşti de aberaţiile tale! 5 tr. (astăzi rar; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. 6 tr. (rar; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. 7 refl. (reg.; despre fiinţe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) v. Aciua. Adăposti. 8 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde. 9 tr. (înv.) v. Păstra. scutier s.m. (în Ev. Med, în Europa Apuseană) scutelnic2, <înv.> scutar2. Scutierul purta scutul şi celelalte arme ale seniorului său. scutmţă s.f. (înv.) 1 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 (adesea cu determ. care indică felul) v. Dispensă. Scutire, scutire s.f. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) absolvire, cruţare, dezlegare, iertare, remisiune, dezleganie, <înv.> dezlegat1, dezlegătură, dezobligare, dezobli-gaţie, iertăciune, slobozire. Scutirea de jurământul făcut afost benefică pentru el. 2 (jur.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) absoluţiune, absolvire, iertare. A fost eliberat prin scutire de pedeapsă, întrucât fapta săvârşită s-a prescris. 3 (adesea cu determ. care indică felul) dispensă, <înv.> remisiune, scuteală, scutinţă. Nici nu poate fi vorba de scutire de impozite. 4 (înv.) v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 5 (med., med. vet.; înv.) scutire asupra = scutire de boală v. Imunitate. scutit, -ă adj. (înv.; despre locuri, aşezăminte, drumuri etc.) v. Adăpostit. Apărat. Asigurat. Ferit. Ocrotit. Păzit2. Protejat. Sigur, scutitor, -oăre s.m., s.f., adj. (mv.) 1 s.m., s.f. v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. 2 adj. v. Apărător. Ocrotitor. Prezervativ. Protector. 3 adj. v. Apărător. Ocrotitor. Protector. Tutelar. scutnic s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Scutelnic1. scutur s.n. (rar) 11 v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Cutremurare. Cutremurat1. Cu-tremurătură. Scuturare. Scuturat1. Scutură-tură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncină- tură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitu-ră. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduituri 2 v. Adiere. Boare. Briză. Pală1. Suflare. Suflu. Undă. 3 (de obicei constr. cu vb. ca „a cuprinde”, „a simţi”, „a străbate”, „a trece”; adesea cu determ. ca „rece”, „de frig”, „de gheaţă”) v. Fior1. Scuturătură. 4 (med., med. vet.) v. Friguri (v.frig). Frisoane. Scuturătură. Tremor. Tremur. Tremurătură. II v. Scuturare. Scuturat1. scutură vb. 1.11 tr. (compl. indică covoare, pături, haine etc.) a bate. Scutură covoarele din casă săptămânal. 2 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se curăţa. Se scutură de zăpadă înainte de a intra în casă. 3 tr. (compl. indică obiecte de încălţăminte sau de îmbrăcăminte; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a curăţa. îşi scutură cizmele de zăpadă la intrarea în casă. După ce s-a tuns, îşi scutură bluza de păr. 4 refl. (despre părţi ale plantelor, mai ales despre flori, frunze, rod) a cădea, a se desprinde, <înv. şi pop.> a pica2, a se strohui, a se vărsa, a se dezlipi. Florile cireşului s-au scuturat în timpul furtunii. 5 refl., tr. (astăzi rar; sub. sau compl. indică fiinţe) v. Deştepta. Scula. Trezi. 6 tr. (rar) v. împrăştia. Presăra. Răsfira. Răspândi. Semăna1. 7 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Strânge. 8 tr. (înv.; compl. indică obiecte, lucruri, materii etc. stricate, uzate, perimate) v. Arunca. Azvârli. Zvârli. I11 tr., refl. pas. a (se) agita, a (se) clătina, a (se) zgudui, a (se) clătări, a (se) cobâlţâi. Flaconul cu soluţia injectabilă trebuie să se scuture bine înainte de folosire. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică clădiri, construcţii etc.) a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) zdruncina, a (se) zgâlţâi, a (se) zgudui, <înv. şi pop.> a (se) legăna, <înv. şi reg.> a (se) clăti, <înv.> a (se) smăcina. Casa s-a scuturat puternic la seism. 3 tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) a clătina, a hurduca, a legăna, a zdruncina, a zgâlţâi, a zgudui, a bălăbăni, a bâţâi, a hâţâi, a hâţâna, a hodorogi, a hurui, a zdroncăni, a zgâlţâna, a drâgâi, a hobrânca, a hurducăi, a zdruhăi, a zducni, a zgâcina. Căruţa îl scutură râu pe drumurile cu gropi. 4 tr. (compl. indică fiinţe) a clătina, a zgâlţâi, a zgudui, a zgâlţâna, <înv. şi reg.> a zbiciula1, a smocăni, a strohăi, a zbihui, a zblendui, a zgâcina. Trebuie să-l scuture cu putere pentru a-l trezi. 5 refl. (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) a se înfiora, a tremura, a tresări, a zăleti, a se cutremura. Copilul se scutură la vederea mascaţilor. 6 tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Părui. III fig. 1 refl. (despre oameni, colectivităţi umane, ţări etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică situaţii, stări etc. în care se află cineva sau ceva) a scăpa, a (se) dezbrăca. Spre bătrâneţe, s-a scuturat de sărăcie. A reuşit să se scuture de influenţa lui nefastă. 2 tr. a îndepărta, a înlătura. Au scuturat lanţurile robiei. 3 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se debarasa, a se degaja, a se descotorosi, a se dezbăra, a scăpa, a se dezbăiera. Fiind grăbită, s-a scuturat de o veche cunoştinţă după câteva vorbe schimbate. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezbăra, a (se) dezobişnui, a (se) dez-văţa, a se lăsa, a scăpa, a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lecui, a (se) sătura, a (se) vindeca, a (se) dezbăta, a înţărca. S-a scuturat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate scutura de patima jocurilor de noroc. 5 tr. (pop. şi fam.; compl indică oameni) a curăţa. Escrocul l-a scuturat de toţi banii. 6 tr. (fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 7 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 8 tr. (fam.; compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) v. Ataca. Critica. Judeca, scuturâre s.f. 11 scuturat1, scutur. Când a ajuns acasă, scuturarea hainelor de praf a fost obligatorie pentru că, pe drum, l-aprins o vijelie puternică. 2 batere, bătut1, scuturat1. Scuturarea covoarelor o face săptămânal. 3 cădere, desprindere, scuturat1, scuturiş. Toamna aceasta, scuturarea frunzelor copacilor afost timpurie. 4 (pop. şi fam.) v. Dere-ticare. Dereticat1.111 agitare, clătinare, zguduire. Este necesară scuturarea flaconului cu soluţia injectabilă înainte de folosire. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. Scuturarea de la seism a fost foarte puternică. 3 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. Scuturarea produsă de căruţă pe un drum cu gropi este insuportabilă. 4 (rar) v. Bătaie. Bătaie de aripi. Fâlfâială. Fâlfâire. Fâlfâit. Fâlfâituri Fluturare. Fluturat. Pâlpâire. Pâlpâit. III fig. 1 îndepărtare, înlăturare, scuturat1. Scuturarea lanţurilor robiei afost un deziderat al populaţiei de culoare din America 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) debarasare, degajare, descotorosire, scăpare, scuturat1. Scuturarea de o veche cunoştinţă s-a făcut rapid, după câteva vorbe schimbate. 3 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) dezbărare, dezobişnuire, dezvăţ, dezvăţare, scăpare, debarasare, scuturat1. Voinţa a jucat un rol primordial în scuturarea lui de fumat. 4 (fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „aprimi”, „a trage”v. Bătaie. Corecţie. 5 (fam.) v. Admonestare. Ceartă. scuturat |1648 Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Impu-taţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 6 (fam.) v. Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Imputaţie. învinuire. Recriminare. Re-criminaţie. Reproş. Vină. scuturat1 s.n. 11 scuturare, scutur. 2 batere, bătut1, scuturare. 3 cădere, desprindere, scuturare, scuturiş. 4 (pop. şifam.) v. Dereticare. Dereticat1.111 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâl-ţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smă-cinare, smăcinătură. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâl-ţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbă-neală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hur-ducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 3 (rar) v. Bătaie. Bătaie de aripi. Fâlfâială. Fâlfâire. Fâlfâit. Fâlfâitură. Fluturare. Fluturat. Pâlpâire. Pâlpâit. III fig. 1 îndepărtare, înlăturare, scuturare. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) debarasare, degajare, descotorosire, scăpare, scuturare. 3 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) dezbărare, dezobişnuire, dezvăţ, dezvăţare, scăpare, debarasare, scuturare. 4 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”; fam.) v. Bătaie. Corecţie. 5 (fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 6 (fam.) v. Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Im-putaţie. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. Reproş. Vină. scuturat2, -ă adj. 11 (pop. şi fam.; despre locuinţe, încăperi etc.) v. Dereticat2. 2 (reg.; despre dansuri) v. Ritmat. Sacadat. Săltat2. Săltăreţ. Săltător. II fig. (despre oameni) 1 curăţel, îngrijit, spălat2, spălăţel, scuturăţel. în mulţimea de nemulţumiţi sunt şi oameni mai scuturaţi. 2 (fam.) v. Aspectu-os. Prezentabil. scutură s.f. (med; înv.) v. Ameţeală. Vârtej. Vertij. scuturător, -oâre s.f., s.n. 1 s.f. (agric.) scuturător de paie - cai (v. cal). Scuturătorul de paie scutură paiele de boabe şi le evacuează din maşina de treierat. 2 s.f. (rar) v. Scrumieră. 3 s.f. (tehn.; la coşul morii; pop.) v. Teică. 4 s.n. (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Hădărag. Titirez. 5 s.f. (gosp.; reg.) v. Sită. scuturătură s.f. I (pop.) 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâl-ţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smă-cinare, smăcinătură. 2 clătinare, clătinat1, clă-tinătură, hurducare, hurducat, hpurducătură, scuturare, scuturat1, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 3 clătinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zbihuială. L-a sculat cu o scuturătură puternică. 4 (de^icei constr. cu vb. ca „a cuprinde”, „a simţi”, „a străbate”, „a trece”; adesea cu determ. ca „rece”, „de frig”, „de gheaţă’) fior1, scutur. Are scuturături din cauza febrei. Fiind îmbrăcată subţire, simte scuturături în spate. 5 (med, med vet.) friguri (v.frig), frisoane, tremor, tremur, tremurătură, scutur, tremurici. Scuturăturile au încetat după ce a luat medicamentele. 6 spasm. Râde în hohote, cu scuturături. 7 (geofiz.; înv.) v. Cutremur. Mişcare seismică. Mişcare telurică. Seism. II (pop.) 1 scuturiş. Culege nucile căzute după scuturătură copacului. 2 v. Dereticare. Dereticat1. 3 v. Curăţenie. Dereticare. 4 (concr.) scutureall Copi- ii au cules scuturătură de sub nuc. 5 (concr.; şi scuturătură de fân) stroh, stroho-tiş, trohot. Scuturăturile sunt florile de fân scuturate sau rămăşiţele sfărâmate de fân care rămân în iesle, pe fundul carului etc. III fig. (fam.) 1 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage’7) v. Bătaie. Corecţie. 2 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 3 v. Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Imputaţie. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. Reproş. Vină. scuturăţel, -i'că adj. fig. (fam.; despre oameni) 1 v. Curăţel. îngrijit. Scuturat2. Spălat2. Spălăţel. 2 v. Aspectuos. Prezentabil, scutureâlă s.f. (reg.) 1 v. Curăţenie. Dereticare. 2 (concr.) v. Scuturătură. scuturiş s.n. (reg.) 1 v. Scuturătură. 2 v. Cădere. Desprindere. Scuturare. Scuturat1, scuţ s.m. (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, scuză vb. I. 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a (se) apăra, a (se) dezvinovăţi, a (se) disculpa, a (se) justifica, a (se) dezvinui, a inocenta, a inocentiza, <înv. şi reg.> a (se) cura, <înv.> a se dezvina, a se dezvinovi, a se îndrepta, a (se) îndreptăţi, a (se) mântui. Degeaba te scuzi, tot nu te cred că n-ai avut timp să-mi scrii câteva rânduri. 2 tr. (compl. indică oameni) a ierta, <înv.> a îndrepta. Scuzaţi-mă pentru câteva momente, dar trebuie să dau un telefon. 3 tr. (compl. indică situaţii, acţiuni, stări sufleteşti etc.) a justificata motiva. Dorinţa de a se afirma scuză mijloacele folosite. II (la imper., pers. 2 pl scuzaţi!; cu val. de interj.; în constr. eliptice; ca formulă de politeţe pentru a cere scuze, permisiunea etc.) iertaţi!, pardon! Scuzaţi! Sunteţi amabil să-mi spuneţi cum se ajunge la gară? Scuzaţi! Nu am văzut că sunteţi în spatele meu! scuzâbil, -ă adj. (despre fapte, gesturi, moduri de comportament etc.) justificabil, motivabil, remisibil, pardonabil. Mijloacele folosite pentru a se afirma sunt scuzabile din punctul lui de vedere. scuzâre s.f. (rar) 1 v. Dezvinovăţire. Disculpare. Justificare. Justificaţie. Scuză. 2 v. Justificare. Justificaţie. Motivare. Motivaţie. Scuză. scuzât, -ă adj. (rar) 1 (despre oameni) v. Dezvinovăţit. Disculpat. 2 v. Justificat Motivat. scuză s.f. 1 dezvinovăţire, disculpare, justificare, justificaţie, dezvinuire, scuzare, <înv.> dezvinovare, dezvinovăţie, disculpaţie, excuzaţie, disculpă. Scuza lui nu l-a convins. 2 (de obicei lapl. scuze; constr. mai ales cu vb. ca „a cere”, „a prezenta”) iertare, iertăciune, <înv.> pardon. îmi cer scuze, dacă te-am supărat cu ceva. 3 justificare, justificaţie, motivare, motivaţie, determinare, scuzare, <înv.> răspuns. Nu are nicio scuză pentru comportarea sa. 4 motiv, pretext, <înv.> şteamăt, profasis, alibi, cale. Ce scuză ai invocat pentru a lipsi de la întâlnire? seâmă s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) număr, serie, sumă. O seamă de întrebări au rămas fără răspuns. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) grămadă, mulţime. în scurt timp făcuse o seamă de datorii. O seamă de angajaţi ai firmei au intrat în grevă. 3 socoteală, rost, ogod. Nu mai ştia seama averii lui. 4 socoteală, <înv.> răspuns. Până la urmă va da seamă de minciunile spuse. 5 cont, socoteală, spate, spinare. îi pune în seamă insuccesul lui. 6 grijă, pază, mână. Cât timp a fost plecată, şi-a lăsat copilul în seama părinţilor. 7 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a-şi găsi”) egal, pereche, potrivă, seamăn, pocaianie. Este atât de frumoasă, încât nu are seamă în lume. 8 (înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de77) v. Categorie. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. 9 (pop.) v. Rânduială. Rost. 10 (pop.) v. Condiţie. Rang. Stare. Teapă. Treaptă. 11 (art. seanţa; pop.; precedat de prep. „de” şi urmat de o determ. în gen.) v. Vârstă1. 12 (înv. şi reg.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1.13 (înv. şi reg.) v. Avantaj. Beneficiu. Bine. Câştig. Folos. Profit. 14 (înv. şi reg.) v. Epocă. Interval. Perioadă. Răstimp. Spaţiu. Timp. Vreme. 15 (fin.; în trecut; înv.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 16 (înv.; de obicei urmat de determ „de bani’7) v. Sumă. 17 (mat.; înv.; adesea constr. cu vb. „a face’7) v. Calcul. Socoteală. seâmăn s.m. 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a-şigăsi’7) egal, pereche, potrivă, seamă, pocaianie. Este atât de frumoasă, încât nu are seamăn în lume. 2 (în forma semen) aproapele (v. aproape), <înv. şi pop.> soţ, <înv.> priatnicul (v. priatnic),vecinul (v. vecin), omofiL Iubeşte-ţi semenul ca pe tine însuţi! seânţă s.f. (înv.) v. Şedinţă, seâră s.f. 1 ^murg, apus1, asfinţire, asfinţit, crepuscul, înserare, <înv. şi pop.> murg1, 1649| seca amurgire, amurgit, înmurgit, scăpătare, scăpătat1, sfinţit2, <înv. şi reg.> murgeală, murgilă, murgit, scăpătiş, <înv.> sfinţire2, ves-peră, zori de seară (v. zori1), vărsarea serii (v. vărsare). Vor ajunge la mare pe seară. 2 (bot.; înv.; informa sară) v. Com-de-seca-ră. Cornul-secarei (v. corn). Secară-cornută (Claviceps purpurea). searbăd1, -ă adj. 11 (despre mâncăruri, băuturi) dulceag, fad, insipid, spelb, lânced, lihod, lişteav. Mâncărurile serbede nu sunt preferate. 2 (despre gust) fad, leşietic, leşios, sălciu, lihod, <înv.> sălcios, sălcos. Supa are gust searbăd. 3 (în opoz. cu „strident”; pop.; despre culori, nuanţe etc.) v. Discret. Estompat. Pal. Palid. Sfiimat. Spălăcit. Stins2. Şters. Tem. 4 (pop.; despre lumină, surse de lumină etc.) v. Discret. Pal. Palid. Slab. Spălăcit. Stins2. 5 (în opoz. cu „sărat”; pop.; despre alimente, mâncăruri etc.) v. Nesărat. 6 (reg.; despre apă) v. Sălciu. 7 (în opoz. cu „fertil”; reg.; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) v. Arid. Infecund. Infertil. Nefertil. Neproductiv. Neroditor. Nerodnic. Pietros. Pleşuv. Sărac. Sec. Steril. Sterp. Uscat2. I11 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, neexpresiv, placid, cenuşiu, incolor, palid, pustiu, spălăcit, sterp, sur, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip searbăd. îi aruncă o privire searbădă. 2 (înv. şi pop.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben, îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1. 3 (în opoz. cu „gras”; înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 4 (reg.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Puhav. Umflat. III fig. 1 (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, arid, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, sec, somnifer. Filmul i se pare searbăd. 2 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, lânced, liniar, monocrom, plat2, sec, sur, tem, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş afost searbădă. seărbăd2, -ă adj., s.m. I adj. 1 (înv. şi pop.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acrit Acru. Alterat Clocit2. Descompus. Fermentat. înăcrit. învechit. Stătut2. Stricat. Vechi2. 2 (înv. şi pop.; despre lapte) v. Acrit. Alterat. înăcrit. 3 (în opoz. cu „copt”; reg.; despre fructe, seminţe, plante etc.) v. Crud. Necopt Verde. II s.m. (lapl. serbezi; bot.; reg.) v. Strugurii-ursului (v. strugure) (Arctostaphy-los uva-ursi). sebum s.n. (biol.) usuc, <înv.> smegmă. Glandele sebacee secretă sebum. sec, seăcă adj., adv., s.m., s.f., s.n. A adj. 11 (despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) secat2, uscat2, secătuit, <înv. şi reg.> sterp, secătos. Au intrat în pădure trecând prin albia seacă a unui pârâu. 2 (geol; despre soluri, regiuni etc.) areic, arid, pleşuv, secetos, uscat2, xeric, tare, <înv. şi reg.> secăţiu, <înv.> secăcios, secăţiv. Un teren sec nu are o reţea hidrografică permanentă. 3 (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, steril, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind sec. 4 (despre băuturi alcoolice) dry. A comandat chelnerului un vin sec. Bea un whisky sec. 5 (rar; despre aer sau, p. ext., despre vânt, ger etc.) v. Uscat2.6 (înv. şi reg.; despre alimente sau mâncăruri) v. Gol2. Simplu. 7 (în opoz. cu „gras”; reg.; despre cărnuri) v. Macru. Slab. 8 (înv.; despre anotimpuri, vreme, ani) v. Secetos. Uscat2. I11 (despre tuse) uscat2. Copilul are o tuse seacă. 2 (în opoz. cu „gras”; înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 3 (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre ţesuturi şi organe) v. Atrofiat. Degenerat. 4 (med, med. vet.; înv. şi reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paralizat. 5 adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. 6 (reg.; despre oameni sau despre faţa br) v. Galben. îngălbenit Pal. Palid. Pălit1. 7 (biol; înv.; despre fiinţe, mai ales despre femelele animalebr sau despre femei) v. Steril. Sterp. 8 (poetic; despre ochi) v. Uscat2. 9 fig. (pop.; despre buze, gât, gură) v. Aprins2. Ars2. Fript. Uscat2. 10 fig. (fam.; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Dărâmat2. Distrus. Epuizat. Extenuat. Frânt. Istovit. Lânced. Moale. Prăpădit. Rupt. Secat2. Secătuit. Sfârşit2. Sleit2. Stins2. Stors2. Surmenat. Terminat2. Topit2. Trudit. Uzat. Vlăguit. Zdrobit. II11 (despre fructe cu coaja tare, păstăi etc.) găunos, gol2, scorburos. Câteva din nucile cumpărate sunt seci. 2 (despre boabe de cereale, seminţe etc.) lihaş, scorburos, secăreţ1, secăţiu, secău. Boabele de grâu sunt seci din cauza caniculei. 3 (despre varză) sterp. Varza seacă are căpăţâna insuficient formată. 4 (mai ales fig.; despre sunete, zgomote) <înv. şi reg.> secăţiv, uscat2, lemnos. Fotoliul, prin cădere, a produs o bufnitură seacă. 5 (în opoz. cu „plin”; înv. şi pop.; despre recipiente, spaţii închise, încăperi etc.) v. Deşert Deşertat2. Gol2. Vid. 6 (reg.; despre arme sau despre obiecte, corpuri care au un lăcaş special care trebuie umplut) v. Gol2. Neîncărcat 7 fig. (în opoz. cu „sătul”; reg.; despre fiinţe) v. Flămând. Flămânzit. înfometat. Nemâncat. Nesătul. Nesăturat. IV fig. 1 (despre glas, ton, voce) expozitiv, răstit, ridicat2, aspru, dur, înăsprit, rece, tăios, uscat2.1 se adresează pe un ton sec. 2 (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1, somnifer. Filmul i se pare sec. 3 (despre viaţa, existenţa oamenibr) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sur, tem, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş afost seacă. 4 (despre ştiinţe, concepte, stil etc.) arid, costeliv, lemnos. Matematica este pentru el o ştiinţă seacă. 5 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimonios, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, urzicător, usturător, vitriolant, mor-dace, îmbolditor, înghim-pător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii seci. 6 (despre stil) denotativ, neutru, obiectiv. Stilul lucrării este sec. 7 (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concentrat, concis, laconic, lapidar, scurt, succint, dens, strâns2, telegrafic. Publicul apreciază stilul sec al jurnalistului. 8 (despre ornamentaţii, interioare etc.) neîncărcat, simplu. Ornamentaţiile din camera copilului sunt seci şi executate cu gust. 9 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; rar; despre oameni sau despre firea, caracterul br) v. Băţos. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Inflexibil. Intransigent. Neabătut. Neclintit. Neflexibil. Nestrămutat. Neşovăitor. Statornic. B adv. fig. (modal) răstit, aspru, dur, rece, tăios, uscat2. îi vorbeşte sec. C adj., s.m., s.f. 1 (med.; înv. şi reg.) v. Handicapat Infirm. Invalid. Schilod. 2 fig. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru. Copilul ăsta este tare sec! De regulă, secii sunt uşor de înşelat. D s.n. 1 (bis.; pop.) v. Post2.2 (anat.; la unele animale; reg.) v. Deşert, secă vb. 1.11 intr. (despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile br) a se scurge, a secătui, a se stârpi, a sicni. Izvorul a secat din cauza secetei. 2 tr. (compl indică râuri, izvoare, bălţi, iazuri, lacuri, fântâni etc.) a secătui, a slei, a usca. Seceta a secat lacul. 3 tr. (hidrotehn.; compl indică terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) a asana, a deseca, a aseca, a scurge, a secătui, a slei. Au fost secate bălţile din zona periferică a oraşului. 4 intr. (mai ales fig.; despre ochi) a se usca. Nu mai poate plânge, deoarece ochii i-au secat. 5tr. (pop.; compl. indică recipiente, saci etc. sau, p. ext, vehicule de transport) v. Descărca. Deşerta. Goli. II intr. (înv. şi pop.) 1 (med., med. vet.; despre ţesuturi şi organe) v. Atrofia. Degenera. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paraliza. 3 (despre plante, părţi ale br, vegetaţie) v. Fana îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca Veşteji. 4 (despre boabe de cereale sau despre seminţe) <înv. şi pop.> a secătui. Boabele de grâu au secat, pierzându-şi puterea germinativă. III fig. 1 tr. a goli, a secătui, a zvânta, a cheli, a slei. A secat trezoreria. 2 tr. (compl indică fiinţe sau forţa br fizică ori psihică) a epuiza, a extenua, a istovi, a sfârşi, a solicita a surmena, a vlăgui, a consuma2, a frânge, a omorî, a rupe, a secantă |1650 secătui, a sfărâmă, a slei, a se stinge, a stoarce, a suge, a topi, a uza, a zdrobi, a ofili, a deshăma, a dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl seacă. 3 intr. (despre sunete, voci, zgomote etc.) a dispărea, a înceta, a se linişti, a muţi, a se pierde, a se potoli, a se stinge, a amuţi. Odată cu venirea nopţii gălăgia din stradă a secat. 4 tr. (compl. indică teme, argumente, probleme etc.) a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfârşi, a termina, a slei. în studiul său nu a reuşit să sece toate aspectele problemei. 5 intr. (despre stări, senzaţii etc.) a dispărea, a înceta, a pieri, a se sfârşi, a adormi, a se destrăma, a muri, a se topi. Entuziasmul lui a secat din cauza dezinteresului celor din jur. 6tr. (rar; compl. indică oameni sau mijloacele lor materiale) v. Secătui. Stoarce. Suge. Vlăgui. IV tr. fig. (compl. indică oameni) 1 (despre senzaţii stări etc.) a chinui, a frământa, a munci, a apăsa, a consuma2, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a opresa, a râcâi, a roade, a sfredeli. îl seacă situaţia în care se află. 2 (despre senzaţii, dureri etc.) a chinui, a arde, a coace, a fierbe, a sfredeli. Moare de foame, dar setea îl seacă. 3 (fam.) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Martela. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. 4 (înv.) v. Asasina. Cosi. Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, secantă s.f. (mat.) transversală (v. transversal). Secanta este dreapta care intersectează un (arc de) cerc, un arc de curbă sau o curbă în cel puţin două puncte ori mai multe drepte sau plane. secâră s.f. (bot.) 1 Secale cereale, hărană, salbă, secărea. 2 (reg.) v. Chimen. Chimion (Carum carvi). 3 secară-comută = Claviceps purpurea; corn-de-secară, cornul-secarei (v. corn), clonţii-babei (v. clonţ), coamă, mama-săcării (v. mamă), pălire2, pin-tenul-secarei (v. pinten), <înv.> sară, secară-măluroasă,secară-pintenată; (reg.) secară-al-bă v. Alac (Triticum monococcum); seca-ră-dulce v. Anason-dulce. Anason-mare. Anason-nemţesc. Chimen-dulce. Fenicul. Molură (Foeniculum vulgare); secară-sălba-ticăv. Obsigă (Bromus secalinus); (înv.) seca-ră-măluroasă = secară-pintenată v. Com-de-secară. Cornul-secarei (v. corn). Secară-comută (Claviceps purpurea). secare s.f. 11 secătuire. Lipsa ploilor explică secarea multor râuri. 2 secat1, secătuire, uscare. Secarea lacului s-a produs din cauza secetei. 3 (hidrotehn.) asanare, asanat1, desecare, asecare, secătuire. Edilii au fost de acord cu secarea bălţilor din zona periferică a oraşului. II (înv. şi pop.) 1 v. Fanare. îngălbenire. Ofilire. Pălire2. Uscare. Veştejire. 2 <înv. şi pop.> secătuire. Prin secare, boabele de grâu îşi pierd puterea germinativă. III fig. epuizare, extenuare, is-toveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, surmenare, vlăguire, secătuire, sfărâmare, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală secare. secât1 s.n. (rar) v. Secare. secat2, -ă adj. 11 (despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) sec, uscat2, secătuit, <înv. şi reg.> sterp, secătos. Au intrat în pădure trecând prin albia secată a unui pârâu. 2 (despre râuri, izvoare etc.) secătuit. Lacul secat în timpul verii îşi revine toamna, odată cu începerea ploilor. 3 (hidrotehn.; despre terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) asanat2, desec^ asecat. Pe terenul de la marginea oraşului, cu bălţi secate, se va ridica un complex comercial. I11 (înv. şi pop.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. Galben. îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut2. Uscat2. Veşted. Veştejit. 2 (înv. şi pop.; despre boabe de cereale sau despre seminţe) <înv. şi pop.> secătuit. Seminţele secate nu mai au putere germinativă. 3 (în opoz. cu „plin”; înv. şi pop.; despre recipiente, spaţii închise, încăperi etc.) v. Deşert. Deşertat2. Gol2. Vid. 4 (înv.; despre alimente, fructe, legume, nutreţuri etc.) v. Deshidratat. Uscat2.5 fig. gol2, golit2, secătuit, sleit2. S-a scris în ziare despre trezoreria secată. III 1 (med, med. vet.; înv.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paralizat. 2 fig. (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, secat, s-a aşezat pe o bancă. IV (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. 2 adj., s.m., s.f. (med.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod, secăcios, -oâsă adj. (geol.; înv.; despre soluri, regiuni etc.) v. Areic. Arid. Pleşuv. Sec. Secetos. Uscat2. Xeric. secăciune s.f. (meteor.; înv. şi pop.) v. Secetă. Sicitate. Uscăciune. secărăţi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică lanuri de grâu) v. Secări, secărăţit s.n. (reg.) v. Secărit. secăreâ s.f. (bot.) 1 Bromus samosus; gnopă, iarba-ovăzului (v. iarbă), iarba-vântului (v. iarbă), obsigă, odaie. 2 (reg.; şi secă-rea-de-grădină) v. Anasoa Chimen-de-câmp. Chimen-de-grădină (Pimpinella anisum). 3 (reg.) v. Chimen. Chimion (Carum carvi). 4 (reg.) v. Obsigă (Bromus secalinus). 5 (reg.) v. Secară (Secale cereale). 6 (la pl secărele; reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). secăreţ1, -eăţă adj. (reg.; despre boabe de cereale, seminţe etc.) v. Sec. secăreţ2, -eâţă adj. (reg.; despre lanuri de grâu sau despre boabe de grâu) v. Secăros. secări vb. IV. tr. (compl indică lanuri de grâu) a secărăţi. Au secărit lanul de grâu pentru că era plin de secară. secări'că s.f. (bot.; reg.) v. Chimen. Chimion (Carum carvi). secărit s.n. secărăţit. Secăritul este operaţia de curăţare a lanurilor de grâu de secară. secărrţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Chimen. Chimion (Carum carvi). 2 v. Perişor1 (Elymus asper). secăros, -oâsă adj. (despre lanuri de grâu sau despre boabe de grâu) săcărit, secăreţ2. Lanurile de grâu secăroase sunt cele prin care a crescut secară. Grâu secăros şi neghinos. secătos, -oâsă adj. (reg.) 1 (despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) v. Sec. Secat2. Uscat2. 2 (despre anotimpuri, vreme, ani) v. Secetos. Uscat2. 3 (despre aer sau, p. ext., despre vânt, ger etc.) v. Uscat2. secătui vb. IV. 11 tr. (compl. indică terenuri, suprafeţe agricole etc.) a sărăci, <înv. şi reg.> a slei. Seceta a secătuit câmpiile. 2 tr. (compl. indică resurse naturale sau, p. ext, solul) a epuiza. îngrăşămintele chimice folosite abuziv secătuiesc rezervele de substanţe nutritive din sol. 3 intr. (rar, despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) v. Seca. 4 tr. (rar; compl. indică râuri, izvoare, bălţi, iazuri, lacuri, fântâni etc.) v. Seca. 5 tr. (hidrotehn.; rar; compl. indică terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) v. Asana. Deseca. Seca. 6 tr. (pop.; compl. indică recipiente, saci etc. sau,p. ext, vehicule de transport) v. Descărca. Deşerta. Goli. II intr. (înv. şi pop.) 1 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 2 (despre boabe de cereale sau despre seminţe) <înv. şi pop.> a seca. Boabele de grâu au secătuit, pierzându-şi puterea germinativă. III fig. tr. 1 (compl. indică oameni sau mijloacele lor materiale) a stoarce, a suge, a vlăgui, a seca. Băiatul îşi secătuieşte părinţii de bani. Au secătuit rezervele ţării. 2 a goli, a seca, a zvânta, a cheli, a slei. A secătuit trezoreria. 3 (compl. indică fiinţe sau forţa lor fizică ori psihică) a epuiza, a extenua, a istovi, a sfârşi, a solicita, a surmena, a vlăgui, a consuma2, a frânge, a omorî, a rupe, a seca, a sfărâmă, a slei, a se stinge, a stoarce, a suge, a topi, a uza, a zdrobi, a ofili, a deshăma, a dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl secătuieşte. secătuire s.f. 11 epuizare. Secătuirea rezervelor de substanţe nutritive din sol s-a produs din cauza folosirii abuzive a îngrăşămintelor chimice. 2 (rar) v. Secare. 3 (rar) v. Secare. 4 (hidrotehn.; rar) v. Asanare. Asanat1. Desecare. Secare. II (înv. şi pop.) 1 v. Fanare, îngălbenire. Ofilire. Pălire2. Uscare. Veştejire. 2 <înv. şi pop.> secare. Prin secătuire, boabele de grâu îşi pierd puterea germinativă. III fig. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, surmenare, vlăguire, secare, sfărâmare, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală secătuire. secătuit, -ă adj. I (rar) 1 (despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) v. Sec. Secat2. Uscat2.2 (despre râuri izvoare etc.) v. Secat2.111 (înv. şi pop.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat Galben. îngălbenit Ofilit Pălit2. Trecut2. Uscat2. Veşted. Veştejit. 2 (înv. şi pop.; despre boabe de cereale sau despre seminţe) <înv. şi pop.> secat. Seminţele secătuite nu mai au 1651 | putere germinativă. 3 fig. gol2, golit2, secat2, sleit2. S-a scris în ziare despre trezoreria secătuită. III fig. (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdro-bolit. secătură s.f. 11 canalie, puşlama, hahaleră, muhaia, pramatie, caţaon, lepră, dalmaţian. Nu şi-a putut închipui că persoana pe care a ajutat-o este o asemenea secătură. 2 derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, lazaron, cioflingar, spa-lă-linte, spală-poamă, spală-varză, terchea-ber-chea, căcănar, tigoare, cutră, marţafoi1, paţachină2, şmecher, pui de lele (v. pui1), tras-împins, <înv. şi reg.> pujlău, ceacănău, dârdală, hoantă, orbete, oşiştie, poghibală, pujlă, nandralău, plotogea, potlogilă, po-tlogitură, smârcitură, târşoagă, techergheu, tereblecea, <înv.> ştrengar, mascalzone, meltean, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanţă, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, a zbura. L-a secerat la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a secerat adversarul în ring. 2 (despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) a decima, a distruge, a extermina, a masacra, a măcelări, a nimici, a prăpădi, a căsăpi, a dezrădăcina, a dijmui, a zeciui. Războaiele seceră milioane de oameni. 3 (compl. indică inamici, adversari etc.) a distruge, a nimici, a zdrobi, a detuna, a spulbera, a strivi, a zvânta, a potopi, a pologi. Domnul moldovean i-a secerat pe duşmani. secerăr s.m. sg. (pop.) v. August1, secerâre s.f. (agric.) secerat1, seceriş, seceră-ciune. Secerarea se execută, mecanic, cu secerătoarea. secerăriţă s.f. (bot; înv.) v. Cosiţei (Sium latifolium). secerăt1 s.n. (agric.) 1 secerare, seceriş, săcerăţică, seceriţă. Cu secerătoarea sunt secerate plantele agricole. 2 secerătoare-tre-ierătoare = combină. Secerătoarea-treierătoa-re este folosită la recoltarea cerealelor, la secerat, la treierat sau la balotarea paielor. secerătură s.f. I (agric.) 1 (rar) v. Seceriş. 2 (înv. şi reg.) v. Secerare. Secerat1. Seceriş. II (concr.) 1 (bot; înv. şi reg.) v. Recoltă. 2 (agric.; reg.) v. Mirişte, secerăţeă s.f. (tehn., agric.; reg.) v. Secerea. Secerică. Seceriucă. secerăţică s.f. (tehn., agric.; reg.) v. Secerea. Secerică. Seceriucă. secerdă s.f. (bot; reg.) v. Gălbinare (Serra-tula tinctoria). secere s.f. (agric.; înv.) = seceră, secereă s.f. 1 (tehn., agric.; pop.) secerică, seceruică, secerăţeă, secerăţică. 2 (lapl. secerele; bot; reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). secerică s.f. (tehn., agric.; pop.) secerea, seceruică, seceră, <înv. şi reg.> secerătură, <înv.) secerăciune. Secerişul se execută, mecanic, cu secerătoarea. 2 (agric.) secerăţeă, secerăţică. II (bot.; reg.) 1 v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). 2 v. Amăreală. Şerpariţă. Şerpânţă. Şo-pârliţă. Tămâioară (Polygala vulgaris). seceruie s.f. (bot; reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). seceruş s.n. (agric.; înv.) v. Seceriş, secetăte s.f. (înv.) v. Secetă. Sicitate. Uscăciune. secetă s.f. 1 (meteor.) sicitate, uscăciune, <înv. şi pop.) lipsă, secăciune, <înv. şi reg.) neplo-uare, secetate, sete, seteciune. Anul acesta afost o secetă cumplită. Seceta a afectat majoritatea ţărilor europene. 2 (rar) v. Ariditate. Infecunditate. Infertilitate. Nefertilitate. Neproductivitate. Nerodnicie. Sărăcie. Sterilitate. Uscăciune, secetos, -oăsă adj. 1 (despre anotimpuri, vreme, ani etc.) uscat, tare, <înv. şi reg.) secăţiu, <înv.) secăcios, secăţiv. Un teren secetos nu are o reţea hidrografică permanentă. 3 (fiziol; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. însetat. Setos, secfestrariseălă s.f. (jur.; înv.)v. Sechestrare, secfestrarisî vb. IV. tr . (jur.; înv.; compl. indică bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu ori aparţinând unor debitori) v. Sechestra. secfestrarisi're s.f. (jur.; înv.) v. Sechestrare, secfestrarisît, -ă adj. (jur.; înv.; despre bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu ori aparţinând unor debitori) v. Sechestrat, secfestrarisitor, -oare s.m., s.f. (jur.; înv.) v. Sechestrator. secfestrui vb. IV. tr. (jur.; înv. şi reg.; compl. indică bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu ori aparţinând unor debitori) v. Sechestra. secfestrui're s.f. (jur.; înv.) v. Sechestrare, secfestrui't, -ă adj. (înv.; despre mobile sau imobile aflate în litigiu ori aparţinând unor debitori) v. Sechestrat. secfi'u s.m. (bot.) 1 (reg.) v. Cuişoară. Cuişoară-de-grădină. Garoafa (Dianthus caryophyllus). 2 (reg.) v. Cuişoare (v. cuişoară). Garoafă. Garoafa-de-grădină. Garoafa-tur-cească. Garofiţă-de-grădină (Dianthus bar-batus). 3 (reg.) v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). 4 (la pl. secfii; reg.) v. Cuişoare (v. cuişoară) (Dianthus chinensis). 5 (reg.; în forma sanfiu; la pl. sanfii) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stânjenel-violet (Iris germanica). 6 (reg.; în forma sanfiu) sanfiu-de-câmp v. Garoafa-de-câmp. Garoafa-sălbatică. Ga-rofiţă (Dianthus carthusianorum). 7 (înv.) v. Romaniţă-mare (Anthemis nobilis). sechelă s.f. fig. consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, urmare, a zălogi, <înv. şi reg.> a secfestrui, a foglăli, a prenora, <înv.> a espuma, a secfestrarisi, a zeberi. I-au sechestrat obiectele de artă şi bijuteriile pentru că avea mari datorii către stat. 2 (jur.; compl. indică bunuri) a confisca, a lua, <înv.> a zeberi. Bunurile obţinute ilicit i-au fost sechestrate. 3 (compl. indică oameni) a deţine, a zălogi, <înv. şi reg.> a cuprinde, <înv.> a fiin-tui, a popri, a zeberi. Răpitorii l-au sechestrat pe afacerist pentru a obţine o sumă importantă de bani. 4 (compl. indică obiecte) v. Ascunde. Dosi. Pune. II refl. fig. (rar) v. Claustra. Izola. însingura. Refugia. Sihăstri. sechestrare s.f. (jur.) 1 zălogire, <înv.> secfestrariseală, secfestrarisire, secfestruire, sechestraţie. Sechestrarea obiectelor de artă şi a bijuteriilor a fost executată pentru că proprietarul avea mari datorii către stat. 2 confiscare, luare, <înv. şi reg.> confiscarisire, <înv.> confiscaţie. Judecătorul a hotărât sechestrarea bunurilor obţinute ilicit. 3 zălogire. Sechestrarea afaceristului a avut ca scop obţinerea unei sume importante de bani. sechestrat, -ă adj. (jur.) 1 (despre bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu ori aparţinând unor debitori) zălogit, <înv.> secfestrarisit, secfestruit. Bunurile sechestrate au fost redate proprietarului după ce acesta şi-a achitat datoriile către stat. 2 (despre bunuri) confiscat, luat2. Pământurile sechestrate i-au fost înapoiate. sechestrator, -oâre s.m., s.f. (jur.) <înv.> secfestrarisitor. Sechestratorul pune sub sechestru averea cuiva. sechestrâţie s.f. (jur.; ieşit din uz) v. Sechestrare. sechestrectomie s.f. (chir.) sechestrotomie. Prin sechestrectomie se extrage un fragment de os necrozat. sechestrotomie s.f. (chir.) sechestrectomie. sechestru s.n. (jur.) 1 zălog2, <înv.> oprelişte, zebereală. Procurorul i-a pus sechestru pe casă. 2 poprire, <înv.> zăpor1. Instanţa judecătorească apus sechestru pe toate obiectele de artă deţinute de inculpat. sechirâş s.m. (înv. şi reg.) 1 v. Biijar. Surugiu. Vizitiu. 2 v. Cărăuş. Căruţaş. Chirigiu, seci s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Curătură. 2 (reg.) v. Nuia. Vargă. Vergea. 3 (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. 4 (reg.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. seciui vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică arbori, crengi etc.) v. Ciunti. Reteza. Tăia. Trunchia. secol s.n. 1 veac, <înv.> sută. Friedrich von Schiller s-a născut şi a creat în secolul al XVIII-lea. 2 (art.) secolul luminilor = iluminism, luminism. Reprezentanţii de seamă ai secolului luminilor românesc au fost Sa-muil Micu, Gh. Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu. 3 (urmat de determ. în gen., indică o perioadă marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific, de o personalitate importantă sau de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii, fapte etc.) epocă, eră, ev, perioadă, timp, veac, vreme, <înv. şi pop.> vârstă1. în secolul lui Ştefan cel Mare s-au ridicat multe biserici în Moldova. Teritoriul a fost ocupat în secolul feudalismului timpuriu. 4 (indică o perioadă de timp raportată la ceea ce se petrece) epocă, eră. S-a format în secolul de afirmare a pozitivismulp» în biologie. 5 (indică totalitatea persoanelor care trăiesc în aceeaşi perioadă de timp sau totalitatea acţiunilor, faptelor omeneşti etc. care caracterizează o anumită perioadă de timp) epocă, veac, vreme. în opera sa a surprins neliniştea şi aspiraţiile secolului. 6 secolul vitezei = epoca vitezei. Secolul vitezei se caracterizează printr-un ritm de viaţă alert, printr-o dinamizare a activităţilor în toate domeniile. 7 (prin exager.; de obicei precedat de art. nehot. „un”) eternitate, ev, veşnicie. A trecut un secol de când nu s-au mai văzut. 8 (art.; ist.; înv.; nm. pr.) Secolul de Mijloc v. Evul de Mijloc (v. ev). Evul Mediu (v. ev). second-hand ['seKandhend] adj. invar, (peior.; despre materii, obiecte, materiale etc.) v. Inferior. Mizerabil. Ordinar. Prost. Rău. secret1 s.n. (fiziol.; înv.) v. Secreţie. secrât2, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre gânduri, intenţii, fapte, sentimente etc. ale oamenilor) nedeclarat, nedezvăluit, nedivulgat, nemărturisit. Nutreşte o dragoste secretă pentru colega lui. 2 confidenţial, tainic, <înv.> secretic, secretnic. Hotărârile s-au luat în urma unei întâlniri secrete. 3 (despre sentimente, intenţii, gânduri etc. ale oamenilor) ascuns2, lăuntric, mistic, tainic, tăinuit, lăturalnic. Are o admiraţie secretă faţă de el. 4 (despre teorii, sisteme, ritualuri etc.) ascuns2, ezoteric, iniţiatic, tainic, acroamatic, ermetic. Unele practici magice secrete sunt cunoscute numai de iniţiaţi. 5 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, sibilic, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona secretă a sufletului este greu de definit. 6 (despre texte, mesaje etc.) codificat, încifrat. A primit un mesaj secret. 7 (polit.; despre organizaţii, teorii, teze etc.) clandestin, conspirativ, ilegal, subteran. Face parte dintr-o organizaţie militară secretă. II adj. 1 (mai ales despre intrări) ascuns2, camuflat, mascat. A descoperit intrarea secretă a castelului. 2 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) ascuns2, discret, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singurit. Se retrage în colţul cel mai secret al camerei. III s.n. 1 taină, arcan1, <înv. şi pop.> tăinicie, tărăşenie, <înv.> tăinuire, ascunziş, talant1. Nu poţi pătrunde secretele firii omeneşti. 2 taină, <înv. şi pop.> meşteşug. Secretele de fabricaţie sunt foarte bine păzite. Arta culinară are secretele ei. 3 (mai ales constr. cu vb. „a păstră*) discreţie, tăcere, pudoare. Este una dintre rarele persoane care |1652 ştie să păstreze secretul asupra celor discutate. 4 enigmă, mister2, problemă, taină, arcan1, misteriozitate, neînţeles1, ghicitoare (v. ghicitor), <înv.> nepricepere, neştiută (v. neştiut2), neştiutură, rebus, şaradă, logogrif, ascuns1. Pentru mulţi viaţa subacvatică este un secret. în natură sunt multe secrete nedezlegate. 5 fig. reţetă. Nu există un secret al fericirii. Crede că prietenul său deţine secretul înavuţirii. secret3, -ă s.m.,adj. 11 s.m. art. (secretul; înv. şi pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 adj. (reg.; despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. II adj. 1 (pop.; despre locuri, drumuri, căi etc.) v. Necălcat. Nestrăbătut Neumblat 2 (înv. şi reg.; despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) v. Deşert. Gol2. Necultivat. Pustiu. Sălbatic. Vid. 3 (înv. şi reg.; despre teritorii, locuri etc.) v. Nelocuit. Nepopulat. secretâ vb. I tr. (fiziol.; despre organe, organisme etc.; compl. indică secreţii, substanţe organice etc.) a elabora. Ficatul secretă bila. secretâr1 s.n. (în grădinile zoologice) serpen-tariu. în secretar trăiesc şerpi în condiţii asemănătoare celor din natură. secretâr2, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (adm.; de obicei urmat de determ. care arată felul) <înv. şi reg.> secretareş, protocolist. Secretarul înaltului demnitar este o persoană de încredere care se ocupă mai ales cu redactarea anumitor lucrări (secrete) sau cu întocmirea corespondenţei. 2 s.m., s.f. (adm.; de obicei urmat de determ. care arată felul) <înv. şi pop.> iscălitor, <înv. şi reg.> secretareş, protocolaret. Secretarul are atribuţii administrative diverse. Secretara instituţiei rezolvă lucrările curente de secretariat, corespondenţa sau răspunde la comunicările telefonice. 3 s.m. (polit.; în unele state; în trecut şi la noi) secretar de stat = ministru (de Externe), <înv.> ministru extern, secretar al statului, secretar de ţară, secretarul statului, ministru al Afacerilor Străine, ministru al Interesurilor Străine, <în Ţările Rom., în timpul Regulamentului Organic; marele- postelnic (v. mare1); (înv.) secretar ul statului = secretar de ţară = (art.) secretarul statului v. Ministru (de Externe). Secretar de stat. 4 s.m. (arg.) v. Acolit. Complice. Copărtaş. Părtaş, secretâre s.f. (fiziol.; rar) v. Secreţie, secretâreş s.m. (adm.; înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. care arată felul) 1 v. Secretar2. 2 (adm.) v. Secretar2, secretariât s.n. (adm.) 1 <înv. şi reg.> secre-tărăşie. Fiind angajat la cabinetul înaltului demnitar, s-a specializat în munca de secretariat. 2 <înv.> secretărie. Secretariatul său în instituţie a durat patru ani. secretărăşi'e s.f. (adm.; înv. şi reg.) v. Secretariat. secretărie s.f. (adm.; înv.) v. Secretariat. 1653| secundar secretătoriu, -ie adj. (fiziol; înv.) v. Secretor. secretic, -ă adj. (înv.) v. Confidenţial. Secret2. Tainic. secretiv, -ă adj. (fiziol.; rar) v. Secretor. secrâtnic, -ă adj. (înv.) v. Confidenţial. Secret2. Tainic. secretor, -oare adj. (fiziol.; despre organe, organisme etc.) secretiv, <înv.> secretătoria Glandele digestive şi cele endocrine sunt glande secretoare. secretos, -oâsă adj. (fam.; despre oameni) v. Discret. secreţie s.f. (fiziol.) 1 secretare, <înv. şi pop.> scurgere, scursoare, <înv.> elabo-raţie, scursură, secret1, stoarcere. Acizii biliari au rol de stimulare a secreţiei biliare. 2 secreţie endocrină = secreţie internă = incret, increţie. Prin secreţia endocrină produşii de secreţie pătrund în circulaţia sangvină, servind nevoilor metabolice ale organismului; secreţie exocrină = secreţie externă = excreţie. Prin secreţia exocrină sau externă se elimină substanţele nocive din organism. 3 (concr.) <înv. şi pop.> scurgere, scursoare, <înv. şi reg.> scursură. Asistenta ia o probă din secreţie pentru a o duce la laborator. sectant, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (relig.) pocăit, sectar. Sectantul este adeptul unei secte religioase creştine. 2 adj. (despre oameni sau despre manifestările lor) sectar, sectarist. Persoanele sectante au o atitudine intolerantă faţă de cei care au alte convingeri filosofice, politice, religioase etc. sectanti'sm s.n. (rar) v. Sectarism, sectăr, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 sectarist. Sectarul este partizanul intolerant şi exclusivist al unei doctrine (filosofice, politice, religioase). 2 (relig.; rar) v. Pocăit. Sectant. II adj. (despre oameni sau despre manifestările lor) sectant, sectarist. sectarism s.n. sectantism. Sectarismul fanaticilor religioşi este de condamnat. sectarist, -ă s.m., s.f., adj. (rar) 1 s.m., s.f. v. Sectar. 2 adj. (despre oameni sau despre manifestările lor) v. Sectant. Sectar, sectă s.f. 1 (relig.) <înv.> eres. Secta mormonilor impune forme riguroase de organizare şi de comportament social. 2 (peior.) v. Bandă1. Cârdăşie. Clan. Clică. Coterie. Gaşcă. Şleahtă. Tagmă. secter s.n. (gosp.; reg.) v. Doniţă. Şiştar1. sectâr s.n. I 1 porţiune, regiune, zonă. Părinţii i-au dat din pământul lor un sector bine delimitat pentru a-l cultiva cu grâu. 2 parte, porţiune. Un sector din piaţă este destinat florilor. Un sector al localităţii afost complet distrus în timpul furtunii. 3 (adm.) cvartal, microraion, raion. Oraşul are mai multe sectoare. I11 (de obicei urmat de determ. care indică felul) branşă, disciplină, domeniu, ramură, specialitate, <înv> rămureală, specie, tagmă, felie. Tatăl ei a lucrat în mai multe sectoare economice. 2 (de obicei urmat de determ. care indică felul) domeniu, ordin, arenă, plan, şantier, tărâm, teren, meleag. A intrat de tânăr în sectorul politicii. 3 (adm.; de obicei urmat de determ. care indică felul) domeniu, resort, serviciu. S-au făcut mari progrese în sectorul public. 4 (urmat de determ. care indică felul preocuparea etc.) arie2, compartiment, domeniu, sferă, cadru, câmp, cerc, perimetru, tărâm, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult sectorul cercetărilor. 5 (geom.) sector circular = sector de cerc; sector de cerc = sector circular. Sectorul de cerc reprezintă mulţimea punctelor din interiorul unui cerc, situată între două raze; sector sferic = <înv.> sector sfericesc. Sectorul sferic reprezintă mulţimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei; (înv.) sector sfericesc v. Sector sferic. 6 (astron., nav., av.; rar) v. Sextant. sectorist s.m. (în trecut) v. Poliţist de proximitate. secţie (secţiune) s.f. 11 (de obicei urmat de determ. care arată felul) raion. Secţia de cosmetice a magazinului este la etajul al doilea. 2 (adm.; de obicei urmat de determ. care arată felul) circumscripţie, circă, <înv.> despărţire. Secţia sanitară are un sediu nou. 3 (şi secţie de poliţie, ieşit din uz, secţie de miliţie) comisariat, poliţie, miliţie. Se duce la secţie să reclame spargerea. Infractorii au fost duşi la secţie. II (în forma secţiune) 1 (chir.) secţionare, tăiere, dis-cizie. Ortopedul a trebuit să-i facă secţiunea capului femural 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) bucată, crâmpei, fracţiune, fragment, frântură, parte, porţiune, tranşă, lambou, dărab, lespede, partal, <înv. şi reg.> părtenie, conţ, hăbuc1, jarchină, ştuc. A mâncat o secţiune din pâine. 3 profil. Exploatarea geologică s-a făcut în secţiune verticală. 4 diviziune, parte, despărţământ, despărţire. Prima secţiune a simfoniei este lirică. secţiona vb. I. tr. 1 (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a segmenta, a separa, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a secţionat proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 (chir.; compl. indică organe, ţesuturi vii, nervi etc.) a cresta, a deschide, a inciza, a tăia. I-a secţionat puţin pielea pentru a-l vaccina. secţionare s.f. 1 defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, segmentare, seg-mentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă secţionarea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 (chir.) secţiune, tăiere, discizie. 3 (chir.) crestătură, incizare, incizie, incizură, tăietură. Vaccinarea s-a făcut printr-o secţionare. secţiune s.f. = secţie. secui vb. IV. tr. (silv.; compl. indică arbori) a inela, a ciungi, a cerţi, a plesura. A secuit arborele prin înlăturarea unui inel din scoarţă, pentru a împiedica circulaţia sevei şi a provoca uscarea lentă a acestuia înainte de doborâre. secuiăncă s.f. (reg.) v. Maghiară (v. maghiar). Unguroaică. secuienesc, -eăscă adj. (înv.) v. Secuiesc, secuiesc, -eăscă adj. <înv.> secuienesc. Vorbeşte româneşte cu accent secuiesc. secui're s.f. (silv.) inelare, ciungire, certire, plesurare. Secuirea arborilor se face pentru a împiedica circulaţia sevei şi a provoca uscarea lentă a acestora înainte de doborâre. secular, -ă adj. 1 centenar. Această universitate nemţească este seculară. 2 (despre stări, procese sociale, evenimente etc.) străvechi. La multe popoare suveranitatea regală este seculară. Aservirea obştilor săteşti de către feudali afost un proces secular. 3 (rar) v. Laic. Lumesc. Mirean. Pământean. Profan, seculariza vb. I. tr. (înv.; compl. indică instituţii religioase, forme de învăţământ, clerici) v. Laiciza. secularizăre s.f. 1 <înv.> secularizaţie. Prin secularizare, averile mănăstireşti au trecut în patrimoniul statului. 2 (înv.) v. Laicizare, secularizăt, -ă adj. (înv.; despre instituţii religioase, forme de învăţământ, clerici) v. Laicizat. secularizaţie s.f. (înv.) v. Secularizare, secund, -ă num. ord, adj., s.m. 11 num. ord., adj. <înv.> secundar. Gimnasta româncă a ocupat locul secund la olimpiadă. 2 adj. (în opoz. cu „principal”; rar; mai ales despre probleme teoretice sau practice) v. Colateral. Marginal. Minor. Neimportant. Neînsemnat. Nesemnificativ. Secundar. II s.m. 1 (mar.) adjunct, ofiţer secund, locotenent. Secundul a preluat comanda navei. 2 (sport) arbitru secund, secundant. Secundul a ridicat fanionul, semnalând un fault în atac. secundă vb. I. tr. 11 (compl. indică oameni) a ajuta, a asista, <înv. şi reg.> a asistălui, a urma. Asistenta l-a secundat pe medic în timpul operaţiei. 2 (muz.) a acompania, a însoţi, a îngâna. Compozitorul secundează interpreta la pian. II fig. (cinemat.; compl indică actori titulari) a dubla. Din cauză că actorul principal s-a îmbolnăvit, un alt actor l-a secundat. secundant, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. ajutor, asistent, <înv.> secundator. S-a oferit ca secundant la elaborarea acestui proiect. 2 s.m. (sport) arbitru secund, secund. 3 s.m. (muz.; rar) v. Acompaniator. secundăr, -ă adj., s.m., s.f., num. ord. I adj. 1 (geol) mezozoic. Perioada secundară se caracterizează prin mişcări importante ale scoarţei pământului şi prin apariţia primilor peşti osoşi, a primelor păsări şi mamifere. 2 (pedag; în unele ţâri) liceal. Şi-a încheiat studiile secundare. 3 accesoriu, anex, auxiliar, subsidiar. Are o eşarfa de mătase ca element secundar la rochie. 4 (gram.; despre părţi de propoziţie sau despre propoziţii) dependent, subordonat. Atributul este o parte de propoziţie secundară. 5 (în opoz cu „principal ”; mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secund, adiacent, lateral, lăturalnic, periferic, satelit. Se aduce în discuţie o chestiune secundator |1654 secundară care nu interesează pe nimeni. 6 (în opoz. cu „major) mărunt,mic,minor,neimportant, neînsemnat, redus. Contribuţia acestui poet la dezvoltarea literaturii este secundară. 7 accidental, neesenţial. în caracterizarea făcută a scos în evidenţă numai aspectele secundare ale evenimentului. 8 (în opoz. cu „principal) episodic, întâmplător, neesenţial. Dramaturgii stabilesc profiluri precise personajelor secundare. II s.m. (med.) medic secundar (v. medic1). Secundarii se specializează în clinici, efectuând un stagiu care durează între 3 şi 5 ani. III s.f. (gram.) propoziţie secundară, propoziţie subordonată, subordonată (v. subordonat). Secundara depinde de altă propoziţie din frază. Secundară subiectivă. Secundară atributivă. Secundară completivă. Secundară predicativă. IV num. ord., adj. (înv.) v. Secund secundator s.m. (înv.) v. Ajutor. Asistent. Secundant. secundă s.f. 1 perţ. Un minut are 60 de secunde. 2 ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, timp, vreme, răgaz, <înv. şi pop.> soroc, cirtă, clipeală, <înv. şi reg.> cescuţ, durăt, perţ, undă, fulgerare, condei. I-a sosit secunda morţii. 3 (muz.; în sistemul temperat) secundă mare = ton2, <înv.> secundă majoră. Secunda mare este raportul dintre două sunete alăturate, echivalent cu două semitonuri; secundă mică = semiton, <înv.> secundă minoră. Secunda mică este a douăsprezecea parte dintr-o octavă; (înv.) secundă majoră v. Secundă mare. Ton2; secundă minoră v. Secundă mică. Semiton, secure s.f. 1 satâr. Securea era folosită, în trecut, ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. 2 (pop.) v. Topor, securică s.f. (înv. şi reg.) v. Securice. Topo-rişcă. securice s.f. toporişcă, <înv. şi reg.> securică, <înv.> securiţă. Taie trestia cu o securice. securi'st s.m. (în regimul comunist din România) băiat cu ochi albaştri, urechelniţă, stânjenel. Fiind disident, era urmărit în permanenţă de un securist. securit s.n. geam securit. Securitul este folosit pentru confecţionarea parbrizelor. securitate s.f. 1 apărare, asigurare, pază, protecţie, protejare, securizare, siguranţă, <înv.> siguraţie, sigureală, siguritate. Se iau măsuri de securitate a graniţelor din cauza stării conflictuale dintre cele două state. 2 siguranţă, <înv.> siguraţie, siguritate. Un câine credincios îţi dă un sentiment de securitate. Poliţia trebuie să asigure securitatea publică. 3 securitate colectivă = <înv.> securitate comună. Securitatea colectivă este starea relaţiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni; (înv.) securitate comună v. Securitate colectivă. 4 (în trecut) <în trecut> poliţie de siguranţă, siguranţa statului (v. siguranţă). Securitatea era poliţia politică secretă. securiţă s.f. (înv.) v. Securice. Toporişcă. securizare s.f. apărare, asigurare, pază, protecţie, protejare, securitate, siguranţă, <înv.> siguraţie, sigureală, siguritate. secvenţă s.f. (muz.) progresie. Secvenţa este repetarea pe trepte diferite a unei formule melodice sau a unei succesiuni de acorduri. sedăn s.n. (transp.) berlină. Sedanul este un tip de autoturism cu un singur compartiment şi cu un spaţiu separat pentru bagaje. sedâre s.f. (med.) sedaţie. înaintea unor intervenţii chirurgicale se face sedarea pacienţilor. ^ sedati'v, -ă adj., s.n. (farm.) analgetic, analgezic, antalgic, antinevralgic, calmant, lenitiv. Medicamentele sedative temperează sau înlătură durerea. sedaţie s.f. (med.) sedare. sedeâlă s.f. (bis.) sedelnă. Sedeala este un imn religios cântat în biserică, în timpul executării căruia cei prezenţi stau pe scaune. sedeâncă s.f. (înv. şi reg.) v. Clacă. Şezătoare (v. şezător). sedelnă s.f. (bis.) sedeală. sedentăr, -ă adj. 1 (despre oameni) cazanier. Persoanele sedentare sunt predispuse la obezitate. 2 (despre modul de viaţă al oamenilor sau despre activităţi, îndeletniciri etc.) <înv.> şezător. S-a îngrăşat din cauza vieţii lui sedentare. Păstoritul, în decursul timpului, a fost nomad, sedentar sau intensiv. 3 (în opoz. cu „nomad”; despre oameni, populaţii) stabil, statornic, fixat2, <înv.> aşezător, oturacliu, stătător. Germanii sunt o populaţie sedentară. Din oieri transhumanţi s-au transformat în oieri sedentari. sedentarism s.n. sedentaritate. Sedentarismul este considerat o adevărată boală a secolului. sedentaritate s.f. sedentarism, sedereş, -ă adj. (reg.; despre culori) v. Vineţiu. sedflă1 s.f. (lingv.) codiţă. Sedila este un semn diacritic în formă de virgulă, care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. sedflă2 s.f. (gosp.) săculeţ, sac, sac mic, săcui1, săcuieţ, săculeţe, săculeţul caşului (v. săculeţ), scurgător, zăgâmă. în sedilă se pune brânza la scurs. sediment s.n. 1 <înv.> şezământ2. Pe fundul cănii de ceai s-a format un sediment. 2 (geomorf) depozit, depunere. Sedimentele aluvionare sunt transportate de râuri şi torente. sedimentă vb. I. refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se aşeza, a se depozita, a se depune, a se lăsa. Aluviunile s-au sedimentat pe fundul albiei râului. sedimentăre s.f. acumulare, aşezare, depozitare, depunere, lăsare, sedimentaţie. Sedimentarea aluviunilor pe fundul albiei râului poate îngreuna navigaţia. sedimentaţie s.f. acumulare, aşezare, depozitare, depunere, lăsare, sedimentare, sedimentologie s.f. (geol.) litologie. Sedi-mentologia se ocupă cu studiul modului de formare a sedimentelor şi a rocilor sedimentare. sediţios, -oăsă adj., s.m., s.f. (livr.) 1 v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat. 2 v. Agitator. Aţâţător. Incitator. Instigator. Provocator. Tulburător. sediţiune s.f. (livr.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, sediu s.n. 11 reşedinţă, rezidenţă, <înv. şi reg.> sălaş, <înv.> locuinţă, şedere, şez, şezământ1, stoliţă. Regele şi-a părăsit sediul pentru a face o vizită oficială în străinătate. 2 local, <înv.> localitate. Se interesează unde este sediul Academiei din Bucureşti. A intrat în sediul prefecturii. II fig. centru, bastion, citadelă, focar, vatră, scaun, steajăr, şez, şezut. Roma este sediul latinităţii. seducător, -oâre adj., s.m., s.f. 11 adj. (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, şarmant, fascinator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dezmierdător, <înv.> desfătat, desfatăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subju-gător, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este seducător. 2 adj. (despre acţiuni, manifestări, creaţii, însuşiri etc. ale oamenilor) ademenitor, atrăgător, ispititor, îmbietor, tentant, chemător, surâzător. Perspectiva unui doctorat în SUA i se pare seducătoare. 3 adj. (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, atrăgător, excitant, excitator, ispititor, îmbietor, sexy, tentant, mişto, sexos, apetisant, picant, bun. Astfel îmbrăcată, este o femeie seducătoare. 4 adj. (despre oameni sau despre înfăţişarea lor) atrăgător, amabil, nurliu, pempant, lipicios. Este un bărbat seducător. Are un chip seducător. 5 s.m., s.f., adj. ademenitor, amăgitor, înşelător, falacios, momitor, tăşcător, <înv.> balamut, ce-luitor, gâmbositor, înceluitor, îngânător, înşe-lăcios, prilesteţ, prilestitor, răpunător. Casanova avea renumele de seducător de femei. 6 s.m. (jur.) corupător, pervertitor, <înv.> de-pravator, coruptor, deleter. Seducătorul de minore a fost arestat. II adj. fig. (despre oameni, despre fizionomia lor sau despre însuşiri ale lor) captivant, fascinant, răpitor, fascinator. Imaginaţia scriitorului este seducătoare. seduce vb. III. tr. 11 (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încânta, a slăvi, <înv.> a năluci, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a sedus pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 2 (compl. indică fiinţe) a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a momi, a tenta, a îmbăgiua, <înv.> a aiepta2, a celui, a iscusi, a încelui, a năpăstui, a opăci, a îmbia, a orbi, a trage, a apuca, a aromi, a înfrânge, a iordăni. îl seduce cu perspectiva unui profit mare pentru a-l determina să intre în afacere. 3 (despre bărbaţi; compl. indică mai ales fete, femei) a ademeni, a amăgi, a înşela1, <înv. şi reg.> a prilesti, <înv.> a celui, ^încelui, a seduiza. Acest tânăr a sedus multe fete pe care apoi le-a părăsit. 4 (jur.; 1655| select compl. indică minori) a corupe, a perverti. Bărbatul care a sedus mai multe minore a fost arestat. II fig. {compl. indică oameni sau sufletul conştiinţa lor) a corupe, a perverti, a otrăvi, a vătăma. Banii seduc oamenii şi sufletul lor. seducere si. 1 captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducţie, desfat, <înv.> delectaţie, des-fatăciune, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: seducerea spectatorilor. 2 ademenire, amăgire, atracţie, ispită, ispitire, momire, seducţie, tentaţie, momitură, <înv. şi reg.> sminteală, ademană, ademeneală, <înv.> blaznă, celuire, celuitură, iscuşenie, ispiteală, ispitină, ispititură, năpastă, săblaznă, nadă1, aromeală, aromire, înfrângere. Oferta de vacanţă este doar o seducere. 3 ademenire, amăgire, seducţie, amăgeală, <înv. şi reg.> celuşag. Prietenii îl condamnă pentru seducerea fetelor pe care apoi le părăseşte. 4 {jur.) corupere, corupţie, pervertire, seducţie. Seducerea minorilor se pedepseşte cu ani grei de închisoare. seducţie s.f. 1 captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, desfat, <înv.> delectaţie, des-fatăciune, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, vrăjire, piştă, răpitură. 2 ademenire, amăgire, atracţie, ispită, ispitire, momire, seducere, tentaţie, momitură, <înv. şi reg.> sminteală, ademană, ademeneală, <înv.> blaznă, celuire, celuitură, iscuşenie, ispiteală, ispitină, ispititură, năpastă, săblaznă, nadă1, aromeală, aromire, înfrângere. 3 ademenire, amăgire, seducere, amăgeală, <înv. şi reg.> celuşag. 4 {jur.) corupere, corupţie, pervertire, seducere, seduizâ vb. I. tr. (înv.; despre bărbaţi; compl. indică mai ales fete, femei) v. Ademeni. Amăgi. înşela1. Seduce, sedus, -ă adj. 1 (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fascinat, fermecat, încântat, <înv.> ademenit, cucerit, hipnotizat, magnetizat, răpit2, robit, subjugat, vrăjit2, orbecat. Publicul sedus a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. 2 (mai ales despre fete, femei) ademenit, amăgit, înşelat1, momit, <înv. şi reg.> prilestit, ruşinat, <înv.> celuit, înceluit. Tânăra sedusă a făcut plângere la poliţie. sefard, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. sefardim, sefardit. Sefarzii sunt evreii de rit spaniol care vorbesc iudeo-spaniola. 2 adj. sefardit. Populaţia sefardă afost expulzată din Spania în sec. alXV-lea. sefardim s.m., s.f. sefard, sefardit. sefardit, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. sefard, sefardim. 2 adj. sefard. sefăr s.n. (milit.; turc.; înv.) v. Conflict. Conflict armat. Război. seftereâ s.f. (bot.; reg.) v. Fumăriţă (Fumaria officinalis). segedeâ s.f. (turc.; înv.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. segment s.n. 1 (zool.) inel. Corpul unor viermi este alcătuit din segmente. 2 (zool.) metamer. Segmentele alcătuiesc corpul viermilor anelizi şi al artropodelor. 3 (geom.) segment de sferă = segment sferiq segment sferic = segment de sferă. Segmentul de sferă sau sferic reprezintă mulţimea punctelor din sferă cuprinse între două planuri paralele. segmenta vb. I. tr. 1 (gram.; compl. indică lanţul vorbirii sau elemente ale acestuia) a despărţi, a diviza, a fragmenta, a împărţi, a dezarticula2. Segmentează fraza în propoziţii. 2 (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a separa, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a segmentat proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. segmentare s.f. 1 (biol.) segmentaţie. Segmentarea este procesul de divizare succesivă a celulei-ou fecundată sau a zigotului, care duce la formarea embrionului. 2 (zool.) metamerie, segmentaţie. Segmentarea este împărţirea corpului unor animale în metamere. 3 (gram.) despărţire, divizare, fragmentare, împărţire. Unii elevi fac cu dificultate segmentarea frazei în propoziţii. 4 defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentaţie, <înv.> împărţeală, rupere, tăiat1, tăiere. A hotărât să facă segmentarea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. segmentat, -ă adj. (despre un tot, o unitate etc.) divizat, fracţionat, fragmentat, îmbu-cătăţit, împărţit. A vândut un lot din pământul segmentat. segmentâţie s.f. 1 (biol.) segmentare. 2 (zool.) metamerie, segmentare. 3 (rar) v. Defalcare. Defalcaţie. Despărţire. Dividere. Divizare. Diviziune. Fragmentare. Fragmentaţie. îmbucătăţire. împărţire. Scindare. Secţionare. Segmentare. segnetă s.f. (înv.) v. Scânteie, segregă vb. I. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică componentele unui tot, ale unui ansamblu etc. ori substanţe, materii în amestec cu altele de densităţi diferite) v. Alege. Despărţi. Izola. Separa. segregare s.f. (rar) 1 v. Despărţire. Izolare. Separare. Separaţie. 2 (polit.; şi segregare rasială) v. Discriminare rasială. Segregaţie rasială. segregaţie s.f. 1 (polit.) segregaţie rasială = discriminare rasială, segregare, segregare rasială. Segregaţia rasială trebuie combătută. 2 (rar) v. Despărţire. Izolare. Separare. Separaţie, segregaţiom'sm s.n. (polit.) rasism, ură de rasă (v. ură1). în SUA segregaţionismul afost abolit prin lege. Numeroase filme au ca subiect segregaţionismul. segregaţionist, -ă adj. (polit.) rasial, rasist. Germania nazistă a dus o politică segregaţi-onistă. seif s.n. casă de bani (v. casă2), ladă, ladă de bani, ladă de fier, lenjerie, ursoaică1. Şi-a depus valorile la o bancă, într-un seif. seignettoelectricitâte s.f. (fiz.; la substanţele dielectrice) feroelectricitate. Seignettoelec-tricitatea se manifestă prin apariţia polarizării spontane, provocată de schimbarea poziţiei ionilor în reţeaua cristalină. sein, -ă adj. 1 (pop.; despre culori, obiecte, despre pârul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. 2 (reg.; despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Albit. Cărunt. Cărunţit. Grizonat. înălbit. încărunţit. Sur. sei'r s.n. (turc.; înv.) v. Cadru. Peisaj. Privelişte. Scenă. Tablou. Vedere, seism s.n. (geofiz.) cutremur, mişcare seismică, mişcare telurică, zguduială, zguduire, zguduitură, <înv. şi reg.> tremur, tremurare, <înv.> scuturătură, tremurat1. Un seism produce întotdeauna panică în rândul populaţiei. seismâl, -ă adj. (geofiz.; rar) v. Seismic, seismic -ă adj., si (geofiz.) 1 adj. seismal. în Haiti au loc frecvent catastrofe seismice. 2 s.f. (rar) v. Prospecţiune seismică. Seismo-metrie. seismograf s.n. (geofiz.) seismometru. Seismograful înregistrează, grafic, momentul durata şi intensitatea mişcărilor seismice. seismometri'e s.f. (geofiz.) prospecţiune seismică, seismică (v. seismic). Seismo-metria studiază viteza de propagare a undelor seismice din scoarţa pământului, provocate prin exploziii artificiale, mai ales în scopul prospectării diferitor substanţe minerale utile. seismometru s.n. (geofiz.) seismograf, seismonastie s.f. (bot.) tigmonastie. Seis-monastia este o mişcare a organelor unor plante superioare, provocată de lovire sau de scuturare. seismoterapîe s.f. (med.) vibroterapie. Seismoterapia este un procedeu terapeutic folosit în unele atonii funcţionale. sejur s.n. (fran.) v. Stat3. Şedere. sel s.n. (hidrol.; reg.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. selaciân s.m. (iht.) plagiostom. Rechinul este un selacian. selah s.m. (iht.; grec.; înv.) v. Calcan. Cam-bulă. Cambulă-de-mare (Scophthalmus maeo-ticus). selâm subst. (turc.; înv.) 1 (ist.; la turci) selam-aga = seleam-agasi. Se-lam-aga era reprezentantul sultanului sau al vizirului însărcinat să răspundă la salutul trimis acestuia de către domnitorul unui stat. 2 v. Salut1. Salutare. 3 (iron.) v. Selamlâc. selamet s.n. 1 (fin.; înv. şi reg.) v. Bancrută. Crah. Faliment. 2 (înv.) v. Noroc. Şansă. 3 (înv.) v. Salvare. Scăpare. selamlâc s.n. (turc.; înv.) 1 (constr.; la turci) selam. Selamlâcul era partea casei destinată bărbaţilor şi musafirilor. 2 v. Compliment. închinăciune. Mătanie. Plecăciune. Ploconeală. Reverenţă. Temenea, seleâm-agasi s.m. (ist.; la turci; turc.; înv.) v. Selam-aga (v. selam). select, -ă adj. 1 (despre oameni, grupuri sociale sau profesionale ori despre personali- selecta |1656 tatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, elevat, fin1, patrician, rafinat2, rasat, stilat, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane selecte. 2 (despre localuri, magazine etc.) stilat. îşi cumpără hainele dintr-un magazin select din Paris. A fost invitat la un restaurant select. 3 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) ales2, aparte, deosebit, distins, elegant, elevat, îngrijit, literar, rafinat2, subtil, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna un limbaj select. 4 (fam.; despre oameni sau despre aerul mina, ţinuta etc. lor) v. Distins. Elegant. Fin1. Nobil. Rafinat2, selecta vb. I. tr. 1 (compl. indică materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu) a alege, a aranja, a clasa, a selecţiona, a sorta, a tria, <înv.> a dezamesteca. A selectat actele pe categorii. 2 (compl. indică oameni, echipe etc.) a alege, a selecţiona. Antrenorul l-a selectat pentru meciul de săptămâna viitoare. Profesorul şi-a selectat o echipă de cercetători tineri să lucreze la proiectul european. 3 (compl. indică posturi de radio sau de televiziune) a alege. A selectat la televizor un canal unde se prezintă ştiri. 4 (biol; compl. indică seminţe, plante de cultură, animale domestice sau, p. ext., specii de plante ori de animale) a alege, a selecţiona. Specialiştii au selectat anumite specii de plante pentru a le ameliora prin selecţii succesive. 5 (compl. indică idei, informaţii, materiale documentare etc.) a spicui. A selectat din studiile citite câteva idei mai importante. selectare s.f. 1 alegere, ales1, clasare, selectat1, selecţie, selecţionare, selecţionat1, sortare, sortat1, triat1, triere. Selectarea actelor pe categorii trebuie făcută cu atenţie. 2 selecţie, selecţionare, triaj, triere. Meciul de selectare a jucătorilor pentru echipa naţională s-a desfăşurat cu porţile închise. Există criterii clare de selectare a membrilor unei echipe de cercetare. 3 (biol.) selecţionare. Selectarea anumitor specii de plante urmăreşte ameliorarea acestora. selectat1 s.n. alegere, ales1, clasare, selectare, selecţie, selecţionare, selecţionat1, sortare, sortat1, triat1, triere. selectat2, -ă adj. (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) 1 ales2, clasat, sortat2, triat2. Actele selectate pe categorii sunt puse în dosare speciale. 2 ales2, bun, fin1, selecţionat2, sortat2, superior, triat2, fain. A cumpărat pentru onomastică băuturi selectate. selecţie s.f. 1 alegere, ales1, clasare, selectare, selectat1, selecţionare, selecţionat1, sortare, sortat1, triat1, triere. 2 selectare, selecţionare, triaj, trierei selecţiona vb. I. tr. 1 (compl. indică materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu) a alege, a aranja, a clasa, a selecta, a sorta, a tria, <înv.> a dezamesteca. 2 (compl. indică oameni, echipe etc.) a alege, a selecta. 3 (biol; compl. indică seminţe, plante de cultură, animale domestice sau, p. ext., specii de plante ori de animale) a alege, a selecta. Specialiştii au selecţionat anumite specii de plante pentru a le ameliora prin selecţii succesive. selecţionâr s.m. (rar) v. Selecţionator. selecţionare s.f. 1 alegere, ales1, clasare, selectare, selectat1, selecţie, selecţionat1, sortare, sortat1, triat1, triere. 2 selectare, selecţie, triaj, triere. 3 (biol) selectare^Selecţionarea anumitor specii de plante urmăreşte ameliorarea acestora. selecţionât1 s.n. alegere, ales1, clasare, selectare, selectat1, selecţie, selecţionare, sortare, sortat1, triat1, triere. selecţionât2, -ă adj. (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) ales2, bun, fin1, selectat2, sortat2, superior, triat2, fain. selecţionator s.m. selecţionâr. Selec-ţionatorul lucrează în domeniul selecţiei şi ameliorării plantelor de cultură şi a animalelor domestice. selecţiomsm s.n. (biol; rar) v. Darwinism. Evoluţionism. Transformism. selecţiomst, -ă s.m., s.f. (biol; rar) v. Dar-winist. selef s.m. (turc.; înv.) v. Antecesor. înaintaş. Precursor. Predecesor. Premergător, selem s.n. (înv.) v. Acont Arvună. Avans, selemachâsă s.f. (înv.) v. Acont. Arvună. Avans. selenâr, -ă adj. lunar, selenic, selenit, selenologic. Suprafaţa selenară a fost sondată de astronauţi. selenaut s.m. (astron.) lunaut, selenit. Selenautul este astronautul care explorează Luna. selenic, -ă adj. (rar) v. Lunar. Selenar, selenit, -ă adj., s.m. (rar) 1 adj. v. Lunar. Selenar. 2 s.m. (astron.) v. Selenaut. seleniu s.n. (chim.) seleniu cenuşiu = seleniu metalic; seleniu melalic = seleniu cenuşiu. Conductibilitatea electrică a seleniului metalic se schimbă în funcţie de iluminare. selenogrâf s.m. (astron.) selenolog. Seleno-graful este specialist în selenografie. selenogrâfic, -ă adj. (astron.) <înv.> selino-graficesc. Studiile selenografice sunt descriptive. selenografie s.f. (astron.) selenologie. Selenografta se ocupă cu studiul descriptiv al Lunii, al structurii şi al formaţiilor sale, al proceselor fizice etc. selenoldg s.m. (astron.) selenogrâf. selenologic; -ă adj. (impr.) v. Lunar. Selenar, selenologie s.f. (astron.) selenografie. seif s.n. (fiz.; ieşit din uz) v. Bobină. Bobină de seif. self-control [selfkan'trol] s.n. (psih.; engl.) v. Autocontrol. self-defense [selfdi'fens] s.n. (sport; engl.) v. Autoapărare. self-service [seif servis] s.n. (engl.) v. Autoservire. selfinductânţă s.f. (fiz.) autoinductanţă, autoinducţie, selfinducţie. selfinducţie s.f. (fiz.) autoinductanţă, autoinducţie, selfinductânţă. Selfmducţia este fenomenul de producere a unei forţe electromotoare într-un circuit. selidă s.f. (grec.; înv.) v. Filă. Foaie, seliniăsm s.n. (psih.; grec.; înv.) v. Lunatism. Noctambulism. Somnambulism. selinograficesc, -eâscă adj. (astron.; înv.) v. Selenografie. selniţă s.f. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. semafor s.n. 1 (tehn.) autostop, stop, semnalizator. Şoferul opreşte la culoarea roşie a semaforului. 2 (tehn.) semnalizator. Semaforul este foarte important în circulaţia feroviară. 3 (anat.; arg.) v. Ochi1, semantem s.n. (lingv.) lexem, morfem lexical. Semantemul este cuvântul sau partea de cuvânt considerată ca purtătoare a semnificaţiei. semântic, -ă adj., s.f., s.m. 1 adj. (lingv.) semasiologic. Multe cuvinte moştenite din latină au suferit modificări semantice. 2 s.f. (lingv.) lexematică, semasiologie, semantism. Semantica se ocupă cu studiul sensurilor cuvintelor din punct de vedere descriptiv, comparativ şi istoric. 3 s.m., adj. (filos.) semanticist. 4 s.f. (lingv.; rar) v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut. înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare. semanticiân s.m. (lingv.) semasiolog. Semanticianul este specialist în semantică. semantici'sm s.n. (filos.) nominalism semantic. Semanticismul contestă caracterul obiectiv al cunoaşterii la nivelul treptei raţionale. semanticist, -ă s.m. adj. (filos.) semantic. Semanticiştii sunt adepţii semanticismului. semantism s.n. (lingv.; rar) 1 v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut. înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare. 2 v. Lexematică. Semantică (v. semantic). Semasiologie. semasiolog s.m. (lingv.) semantician. semasiologie, -ă adj. (lingv.) semantic, semasiologie s.f. (lingv.) lexematică, semantică (v. semantic), semantism, semălui'vb. IV. tr., refl. (înv. şi reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Apropia. Asemăna. Asemui. Compara, semăluitdr, -oâre adj. (înv.) v. Analog2. Apropiat. Asemănător. Asemenea. Asemuit. Comparabil. Corespondent. Similar. semănă1 vb. I. tr. 11 (agric.; compl. indică seminţe de culturi) a însămânţa, a sădi, a pune, a răsădi, a sămânţa. Au semănat grâul. 2 (agric.; compl. indică cereale) a pune. Seamănă porumb pe câteva hectare. 3 a împrăştia, a presăra, a răsfira, a răspândi, a scutura. Invitaţii la cununie au semănat flori în faţa tinerilor căsătoriţi. 4 (pom., agric.; rar; compl. indică puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) v. Planta. Pune. Răsădi. Repica. Replanta. Sădi. Transplanta. 5 (înv.; compl indică mai ales obiecte) v. îngropa. II fig. 1 (compl. indică idei, teorii, principii, metode, învăţături etc.) a difuza, a lansa, a populariza, a propaga, a propovădui, a răspândi. Ideile cele mai valoroase sunt semănate prin intermediul cărţilor. 2 (relig.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) a predica, a propaga, a propovădui, a răspândi. Clericii catolici şi 1657| ortodocşi au semănat creştinismul în lumea a treia. 3 (compl. indică stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc.) a disemina, a împrăştia, a propaga, a răspândi, a sufla. Seamănă numai ură între ei. semăna2 vb. I. intr. 1 (despre fiinţe, obiecte, stări etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a aduce, a se apropia, a se asemăna, a se asemui, <înv. şi pop.> a se lovi, <înv. şi reg.> a răduce, a se cumpăni, <înv.> a se închipui, a se podobi. Seamănă foarte mult cu tatăl ei. 2 (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „a”) a arăta, a părea. Nu seamănă a avocat. semănăre1 s.f. I (agric.) 1 însămânţare, însămânţat, semănat, semănătură1, sămân-ţare, pus1, <înv.> semeniş1. Semănarea grâului se face primăvara. 2 punere, pus1, semănat. Se fac arăturile pentru semănarea porumbului. II fig. (relig.) predicare, propagare, propovăduire, răspândire. Semănarea credinţei creştine este frecventă în lumea a treia. semănăre2 s.f. (înv.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine, semănăriţă s.f. (tehn., agric.; înv.) v. Semănătoare (v. semănător1). semănăş, -ă adj. (înv.) v. Analog2. Apropiat. Asemănător. Asemenea. Asemuit. Comparabil. Corespondent. Similar, semănăt s.n. (agric.) 1 însămânţare, însămânţat, semănăre1, semănătură1, sămân-ţare, pus1, <înv.> semeniş1. 2 punere, pus1, se-mănare1. semănărie s.f. (agric.; înv.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă. semănător1, -oăre s.f., s.m., adj. I s.f. (tehn., agric.) mărcătoare, <înv.> semănăriţă. Semănatul se execută, mecanic, cu semănătoarea. II fig. (astăzi mai ales fig.) 1 s.m., s.f. popularizator, propagator, propovăduitor, răspânditor. Este un cunoscut semănător al tradiţiilor de la sate în mediul urban. 2 adj. popularizant, popularizator, propagator, propovăduitor. A scos o revistă semănătoare a politicii economice a guvernului. semănătdr2, -oăre adj. (înv.) v. Analog2. Apropiat. Asemănător. Asemenea. Asemuit. Comparabil. Corespondent. Similar. semănătură1 s.f. (agric.) 1 însămânţare, însămânţat, semănăre1, semănat, sămân-ţare, pus1, <înv.> semeniş1. 2 (concr.) semeniş1. A pus sperietori în semănături, ca să alunge păsările. Semănăturile s-au înviorat după ploaie. 3 (concr.) <înv.> sădire. Străbate călare semănăturile. semănătură2 s.f. (înv.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine. sembe adv. (local; reg.) v. Vizavi. semen1 s.m. (tehn.) ghin. Semenul este folosit la tăierea copcilor în gheaţă. semen2 s.m. = seamăn. semeninţă s.f. (înv.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine. semeniş1 s.n. (agric.) 1 (concr.; reg.) v. Semănătură1. 2 (înv.) v. însămânţare. însămânţat. Semănăre1. Semănat. Semănătură1. semeniş2 subst. (reg.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine, sememşte s.f. (reg.) v. Indiciu. Semn. semering s.n. (anat.; arg.) v. Anus. semestriăl, -ă adj. bianual, <înv.> bisanual. S-a abonat la o revistă ştiinţifică semestrială. semestru s.n., s.m. 1 s.n. <înv.> şaselunie, examinie. Programează întâlnirea în al doilea semestru al anului. 2 s.m. (pedag.; arg.) v. Student. semeţ, -eăţă adj., adv. I adj. 1 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impozant, impresionant, impunător, magnific, maiestuos, măreţ, splendid, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile semeţe ale munţilor se profilează în depărtare. 2 avântat, maiestuos. Urmăreşte zborul semeţ al acvilei. II adj. 1 (despre oameni) brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, temerar, viteaz, impavid, intrepid, petulant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, voinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, nespăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, solid. Luptătorii semeţi se aruncă în focul bătăliei. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) mândru, ţanţoş, dârz, fălos, ortoman, <înv.> cinsteş. îi plăcea să-i vadă pe călăreţi semeţi şi stăpâni pe cai. 3 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, suficient, trufaş1, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, pâşin, feleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasi-os, fumuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind semeţ şi dificil nu are prieteni. 4 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, sfidător, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasu-liu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de semeţie semeaţă. III adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde semeţ părinţilor. semeţi vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se crede, a se feli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se lăuda, a se mândri, a se trufi1, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfela, a se marţafoi2, a se burica, a se furlandisi, a se îngurguţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se făloşi, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfatoşi, a se trufali, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, a se trufaşi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălora, a se încondura, a se înălţa, a se lăţi, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău -prea te semeţeşti! 2 refl. (astăzi rar; despre oameni; urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct. ) v. Cuteza, încumeta. îndrăzni. Vrea. 3 refl. (înv. şi pop.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura. 4 refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Excita. îmbărbăta. încuraja. îndemna. însufleţi. Stimula. Susţine. 6 refl. (înv.; despre oameni) v. Contrapune. împotrivi. încontra2. Opune, semeţie s.f. I grandoare, maiestate, măreţie. Orice excursionist este impresionat de semeţia piscurilor acestor munţi. II 1 demnitate, mândrie, dârzenie, faloşenie, faloşie. Domnitorul muntean are o atitudine plină de semeţie în faţa solului turc. 2 bărbăţie, bravură, curaj, cutezanţă, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, temeritate, intrepiditate, petulanţă, cutezare, dârzo-şenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoşare, nespăi-mântare, netemere, obrăznicie, semeţire, slobozenie, valoare, virtute, voinicie, audacie, taros. Luptă cu semeţie pentru scopurile sale. 3 amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, suficienţă, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> felie, măroşie, trufe2, buiecime, feloşenie, feloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> felnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînăl-ţare, preaînălţime, semeţire, trufeşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v. fum), împăunare, semeţire păunire, umflare. Semeţia tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. 4 aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, sfruntare, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu semeţie. 5 (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. 6 (înv.; informa sumeţie) v. Indisciplină. Indocilitate. Inobedienţă. Insubordonare. Neascultare. Nedisciplină. Nesubordonare. Nesupunere. Obrăznicie. Recalcitranţă. Refractarism, semeţire s.f. (înv.) 1 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetâre. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. 2 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, semiarid, -ă adj. (despre regiuni, ţinuturi, soluri etc.) subdeşertic. Regiunile semiaride au caracteristici asemănătoare, în parte, cu cele ale deşertului. semiautomat, -ă adj. (despre sisteme tehnice) semiautomatic. Lucrează la un strung semiautomat. Şi-a cumpărat un tensiometru electronic semiautomat. semiautomatic, -ă adj. (despre sisteme tehnice) semiautomat. semibarbâr, -ă adj. (rar; despre popoare, neamuri etc.) v. Semiprimitiv. semicâlc s.n. (lingv.) calc lingvistic parţial, semiîmprumut. Semicalcul este cuvântul sau expresia în care o parte se împrumută, iar cealaltă se ia din resursele interne ale limbii. semicarbonizâre s.f. (ind. sider.) semicoc-sificare, semidistilare. Semicarbonizarea este procesul de descompunere termică a cărbunelui, prin care se obţin semicocs, gudron şi gaze. semicărturăr s.m. semidoct, semierudit, semisavant. Semicărturarii se cred culţi, instruiţi, dar au numai cunoştinţe superficiale. semicărturăresc, -eâscă adj. semilivresc, semisavant. în textele vechi se întâlnesc numeroase formaţii lexicale semicărturăreşti. semicentenâr s.n. cincantenar, <înv.> semisecol. Lunea următoare se va comemora semicentenarul morţii artistului. semicircular, -ă adj. hemiciclic, <înv.> semirond. într-un amfiteatru semicircular încap peste 3 000 de persoane. semicivilizât, -ă adj. (despre oameni sau despre popoare, comunităţi umane etc.) semiprimitiv, semisălbatic. Locuitorii acestui sat de munte sunt semicivilizaţi. Există mulţi oameni semicivilizaţi, care au un nivel insuficient de civilizaţie. semicocsificăre s.f. (ind. sider.) semicarbo-nizare, semidistilare. semicolon s.n. (lingv.; înv.) v. Punct şi virgulă. semiconsoână s.f. (fon.) semiconsonantă, semivocală. Semiconsoana este un sunet intermediar între vocală şi consoană, cu însuşiri comune amândurora. semiconsonântă s.f. (fon.) semiconsoână, semivocală. semiconsonântiCr -ă adj. (fon.) semivocalic. „E” şi „i” sunt sunete semiconsonantice în diftongii „ ea ” şi „ ia ”. ^ semicretin, -ă adj. (despre oameni) semiim-becil. Oamenii semicretini suferă de o formă relativ uşoară de cretinism. După afirmaţiile pe care le face, lumea îl consideră semicretin. semicult, -ă adj. (despre oameni) semidoct, semiintelectual. semicultism s.n. semicultură, semidoctism, semidocţie. Semicultismul şi semiştiinţa sunt extrem de periculoase pentru cultură, respectiv pentru ştiinţă. semicultură s.f. semicultism, semidoctism, semidocţie. semidiametru s.n. (geom.; înv.) v. Rază. semidistilâre s.f. (ind. sider.) semicarboni-zare, semicocsificăre. semidoct, -ă adj.,s.m. 1 adj. (despre oameni) semicult, semiintelectual. 2 s.m. semicărturăr, semierudit, semisavant. Semidocţii se cred culţi, instruiţi, dar au numai cunoştinţe superficiale. semidoctism s.n. semicultism, semicultură, semidocţie. semidocţie s.f. semicultism, semicultură, semidoctism. semierudit s.m. semicărturăr, semidoct, semisavant. semifabricât, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre produse industriale, materiale de construcţii etc.) prefabricat, semifinit. Şi-a construit o magazie din materiale semifabricate. După finisare, produsul semifabricat va fi pus în vânzare. 2 s.n. (constr.) prefabricat. Multe blocuri au fost făcute din semifabricate. 3 s.n. prefabricat, semiprodus. Această firmă execută semifabricatele necesare confecţionării hainelor. semifinit -ă adj. (despre produse industriale, materiale de construcţii etc.) prefabricat, semifabricat. semiglob s.n. (geogr.; înv.) v. Emisferă, semiglumeţ, -eăţă adj. (mai ales despre manifestări ale oamenilor) semiserios. La gluma făcută îi răspunde cu un ton semiglumeţ. semigrâs, -ă adj., s.n. (tipogr.; rar) v. Aldin. Bold1. Caractere compacte (v. caracter). Compact Gras. Gros. semigrup s.n. (mat.) monoicL Semigrupul este 0 mulţime în care fiecărei perechi de elemente 1 se asociază un element din aceeaşi mulţime. semiimbecfl, -ă adj. semicretin. semiintelectuâl, -ă adj. (despre oameni) semicult, semidoct. semiîmprumut s.n. (lingv.; rar) v. Calc lingvistic parţial. Semicalc. semiîntuneric s.n. penumbră, semiobscuritate, semiumbră. Nu l-a văzut, deoarece stătea în semiîntuneric. semijoben s.n. semiţilindru. Semijo-benul are calota scundă. |1658 semilichi'd, -ă adj. (rar; despre substanţe sau despre aspectul lor) v. Vâscos, semilivresc,-escă adj. semicărturăresc, semisavant. în textele vechi se întâlnesc numeroase formaţii lexicale semilivreşti. semiluminos, -oâsă adj. (înv.; despre locuri, spaţii etc.) v. Semiobscur. semilunâr, -ă adj. 1 falciform. Pe fluviu lunecă lin corăbii cu pânze semilunare. Secera este un instrument semilunâr. 2 (înv.; despre reviste, publicaţii etc.) v. Bilunar. Bimensual. semilună s.f. I <înv.> luna înjumătată (v. lună), luna jumătate (v. lună), lună. Semiluna are formă de semicerc. II fig. 1 (polit.; nm. pr.) Imperiul Otoman (v. imperiu), Poartă. Ţările Române plăteau bir Semilunei. 2 (relig.) islam, islamism, legea lui Mohamed (v. lege), mahomedanism, musulmanism, religia mahomedană (v. religie). Semiluna este un cult religios întemeiat de Mahomed în sec. al VII-lea, ale cărui dogme sunt cuprinse în Coran. seminâl, -ă adj. (fiziol.) spermatic. Lichidul seminal transportă şi hrăneşte spermatozoizii. Vezicula seminală secretă lichidul seminal. seminariâl,-ă adj. 1 (teol.) <înv.> seminaricesc. Prelatul a urmat studiile seminariale la Socola. 2 (pedag.) <înv.> seminaristic. Aceste versuri datează din perioada seminarială de la Paris. seminaricesc, -eâscă adj. (teol; înv.) v. Seminarial. seminaristic, -ă adj. (pedag.; înv.) v. Seminarial. semincioâre s.f. pl. (bot.; reg.) v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media). seminegru, -neâgră adj., s.n. (tipogr.; rar) v. Aldin. Bold1. Caractere compacte (v. caracter). Compact. Gras. Gros. seminom s.n. (med.) goniom, gonocitom. Seminomul este o tumoră malignă a testiculului. seminţenie s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Familie. Neam. 2 (înv. şi reg.) v. Neam. Seminţie. Spiţă. 3 (înv.) v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. seminţie s.f. 1 neam, trib, <înv. şi pop.> sămânţă, <înv. şi reg.> limbotenie, <înv.> răgulă. Cei 12 fii ai lui Iacov sunt străbunii celor 12 seminţii ale israeliţilor. Strămoşii lui se trag din seminţia tătarilor. 2 neam, spiţă, stirpe, <înv. şi pop.> sămânţă, <înv. şi reg.> seminţenie, porodiţă, strană, ţicanie, ţică1, <înv.> rod1, rudă1, rudenie, soi1, stepenă, viţă, tulpină, rasă1. A păstrat ca însemne tainice de seminţie părul blond şi ochii albaştri. în acest port dunărean trăiau toate seminţiile de oameni. 3 (art.; adesea cu determ. „întreagă”, „toata) seminţia omenească = lume, omenire, umanitate, univers, <înv. şi reg.> omenime, lumucă, <înv.> seminţia pământenilor, viii (v. viu). Toată seminţia omenească militează pentru pace. în cartea sa studiază o perioadă importantă din istoria seminţiei omeneşti; (înv.) seminţia pământenilor v. Lume. Omenire. Seminţia omenească (v. şeminţie). Umanitate. Univers. 4 (astăzi rar) v. Neam. Popor. Populaţie. 1659| semn 5 (astăzi rar) v. Familie. Neam. 6 (în trecut; înv.) v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă. 7 (înv.) v. Neam. Popor. 8 (înv.) v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. 9 (înv.) v. Baştină. Naştere. Obârşie. Origine. Provenienţă. Spiţă. 10 (antrop.; înv.) v. Rasă1, semiobscur, -ă adj. (despre locuri, spaţii etc.) <înv.> semiluminos. Intră într-o încăpere semiobscură. semiobscuritate s.f. penumbră, semiîntuneric, semiumbră. Nu l-a văzut, deoarece stătea în semiobscuritate. semiodusivă s.f., adj. (fon.) africată, consoană semioclusivă. Sunetele „c” şi „g” sunt semioclusive. semiolog s.m. semiotician. Semiologul este specialist în semiotică. semiologic, -ă adj. 1 (med.) semiotic. A ajuns profesor la Catedra semiologică a Universităţii de Medicină din Bucureşti. 2 semiotic. A semnat câteva romane şi numeroase studii semiologice. semiologie s.f. 1 (med.) semiotică (v. semiotic), simptomatologie, <înv.> patognomonică, patognomonie. Semiologia se ocupă cu studiul simptomelor bolilor, stabilind metodele de investigare în vederea precizării diagnosticului. 2 semiotică (v. semiotic). Semiologia se ocupă cu studiul general al semnelor folosite în cadrul vieţii sociale şi al comunicării prin intermediul acestora. semiopăc, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, medii) semitransparent, translucid* pelucid. Farfuriile din serviciul de masă sunt dintr-un material semiopac. semiorbiculâr, -ă adj. (livr.) v. Semirotund. semiosie s.f. (astron.; înv.) 1 v. Paralaxă. Paralaxă astronomică. Paralaxă diurnă. Paralaxă geocentrică. 2 v. Paralaxă. Paralaxă anuală. Paralaxă anuală a stelelor. Paralaxă astronomică. Paralaxă heliocentrică. Paralaxă stelară. semiotic, -ă s.f.,adj. I s.f. 1 (med.) semiologie, simptomatologie, <înv.> patognomonică, patognomonie. 2 semiologie. II adj. 1 (med.) semiologic. 2 semiologic, semiotician s.m. semiolog, semiportâl s.n. (constr.) semiportic. Semi-portalul este un aparat de ridicat, având o şină de rulare pe sol şi o alta fixată de o construcţie. semiportic s.n. (constr.) semiportâl. semiprimiti'v, -ă adj. 1 (despre popoare, neamuri etc.) semibarbar, semisălbatic. în lume există încă naţii semiprimitive. 2 (despre oameni sau despre popoare, comunităţi umane etc.) semicivilizat, semisălbatic. Locuitorii acestui sat de munte sunt semipri-mitivi. Există mulţi oameni semiprimitivi, care au un nivel insuficient de civilizaţie. semiprodus s.n. (rar) v. Prefabricat. Semifabricat. semireliâf s.n. (a. plast.; rar) v. Basorelief. Relief scund. semirdnd, -ă adj. (înv.) v. Hemiciclic. Semicircular. semirotund, -ă adj. 1 (tehn.; despre capul niturilor) emisferic. 2 (despre obiecte sau despre forma lor) semiorbiculâr. Şi-a cumpărat o pereche de pantofi cu vârful semirotund. Marginile patului sunt semirotun-de. semisavănt, -ă adj., s.m. 1 adj. semicărtură-resc, semilivresc. în textele vechi se întâlnesc numeroase formaţii lexicale semisavante. 2 s.m. semicărturar, semidoct, semierudit. Semisa-vanţii se cred culţi, instruiţi, dar au numai cunoştinţe superficiale. semisălbatic, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre popoare, comunităţi umane etc.) semicivilizat, semiprimitiv. 2 (rar; despre popoare, neamuri etc.) v. Semiprimitiv. semischif s.n. (sport) gig. Semischiful este o ambarcaţie cu scaune rulante, folosită la învăţarea canotajului. semisecol s.n. (înv.) v. Semicentenar, semiserios, -oăsă adj. (mai ales despre manifestări ale oamenilor) semiglumeţ. La gluma făcută îi răspunde cu un ton semiserios. semisferă s.f. (geom.; rar) v. Emisferă, semisferic, -ă adj. (rar) v. Emisferic. semisomn s.n. (rar) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăiălă. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, semistih s.n. (vers.; înv.) v. Emistih, semit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. semitic. 2 s.m., s.f. (rar) v. Evreică. Evreu. Israelian. Israelit. semitic, -ă adj. semit. Araba şi ebraica sunt limbi semitice. semitist, -ă s.m., s.f. (rar) v. Semitolog. semitolog, -ă s.m., s.f. semitist. Semito-logul este specialist în semitologie. semiton s.n. (muz.; în sistemul temperat) secundă mică, <înv.> secundă minoră. Semitonul este a douăsprezecea parte dintr-o octavă. semitort s.n. (ind. text.) roving. Semitortul este un produs intermediar obţinut în filaturi, format dintr-o bandă fibroasă căreia i s-a aplicat o torsiune parţială înainte de a fi supusă laminării şi filării finale. semitransparent -ă adj. (fiz.; despre corpuri, medii) semiopac, translucid, pelucid. Farfuriile din serviciul de masă sunt dintr-un material semitransparent. semitraversă s.f. (nav.) traversină. Semitra-versa este o traversă de rezistenţă din scheletul unei nave, cu dimensiuni mai mici decât ale traverselor principale. semiţili'ndru s.n. (fam.) v. Semijoben. semiumbră s.f. (rar) v. Penumbră. Semiîntuneric. Semiobscuritate, semivocălă s.f. (fon.) semiconsoană, semi-consonantă. Semivocala este un sunet intermediar între vocală şi consoană, cu însuşiri comune amândurora. semivocălic, -ă adj. (fon.) semiconsonantic. „E” şi „i” sunt sunete semivocalice în diftongii „ea” şi „ia”. semizeu s.m. (mitol.) demizeu. Hercule afost un semizeu. semn s.n. I 1 indicator, jalon, reper. Pe potecile montane sunt semne pentru ca drumeţii să nu rătăcească drumul. 2 marcă1, <înv.> însemnătură, notă. Vitele fiecărui proprietar au semne distinctive, pentru a putea fi recu- noscute cu uşurinţă. 3 semn de hotar=a <înv.> semn de moşie. Semnul de hotar este o piatră, un stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcaţie a unui teren; b (înv. şi pop.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială; (înv.) semn de moşie v. Semn de hotar. 4 semn de carte = zăloagă. Foloseşte ca semn de carte o foaie îndoită. 5 semn grafic = caracter. Textul este scris cu alfabet latin, dar conţine şi alt fel de semne grafice. 6 (lingv.) semn de exclamare = semn de exclamaţie = (art.) semnul exclamaţiei = semnul exclamării = punct al mirării, punct de exclamaţie, punct de mirare, semnul mirării. Primise un mesaj în care, după fiecare propoziţie, urmau numeroase semne de exclamare; semn de întrebare = (art.) semnul întrebării = <înv.> punct de întrebare, punct întrebător, semn întrebător, semn răspunzător. Semnul întrebării se pune după o interogaţie; semn de punctuaţie = semn ortografic. Elevii învaţă încă din primele clase semnele de punctuaţie; semn ortografic = semn de punctuaţie; (art., la pl.) semnele citării = ghilimele, <înv.> aducătoare, semnul aducerii. Citatele folosite într-o lucrare se pun între semnele citării; (art.; rar) semnul mirării v. Semn de exclamare. Semn de exclamaţie. Semnul exclamaţiei. Semnul exclamării; (înv.) semn întrebător = semn răspunzători. Semn de întrebare. Semnul întrebării; (în scrierea greacă) semn suflăţivv. Spirit lent. Spirit lin. Spirit moale; (art.) semnul aducerii v. Ghilimele. Semnele citării. 7 (mat.) semn negativ = semnul minus. Semnul negativ se foloseşte în notarea numerelor mai mici ca zero; (art.) semnul egal = egal. După semnul egal se scrie rezultatul ecuaţiei; semnul minus = semn negativ. 8 (astrol.) semn zodiacal = (art., la pl.) semnele zodiacului = zodiac, zodie. Semnul său zodiacal este Balanţa. 9 (astrol.) constelaţie, zodie. în zodiacul sideral sunt 12 semne. 10 (art.; relig. creştină) semnul crucii = semnul sfintei cruci; semnul sfintei cruci = semnul crucii. Când intră în biserică, face semnul crucii. 11 (adesea constr. cu vb. „a da”, „a lovi”, „a nimeri”, „a trage” şi precedat de prep. „în” sau „la”) ţintă, şaibă, <înv.> proaşcă, ţel. Trage cu arcul la semn. 12 (med, med. vet.) cicatrice, urmă, rană, stigmat, <înv. şi reg.> beleaznă, pupăză. I-a rămas un semn pe genunchi după ce a alunecat pe gheaţă. 13 (med, med. vet.) echimoză, vâ-nătaie, vibice, vineţeală, <înv. şi reg.> vânătare, şteaf, vâlcez, vâlcezeală, vânăţauă, <înv.> vânătură2, moveu. Boxerul avea corpul plin de semne. 14 (med, med. vet.) semn fizic = semn obiectiv. Semnul fizic este semnul care poate fi pus în evidenţă de către medic; semn obiectiv = semn fizic; (art.) semnul cutei = semnul faldului. Semnul cutei este imaginea radiologică observată la tranzitul barital gastroduodenal, care este o caracteristică a cancerului gastric; semnul faldului = semnul cutei. 15 (med, med. vet.) indiciu, manifestare, simptom, senzaţie. Bolnavul prezintă evidente semne de demenţă senilă. 16 întipărire, urmă, călcătură, semna 11660 amprentă, tipar. Cizmele lăsau semne adânci în zăpadă. 17 urmă. Criminaliştii caută semne ale prezenţei ucigaşului în casa victimei. 18 semnal. A ieşit din sală la semnul convenit. 19 (fin. ; rar; urmat de determ. care indică valoarea) semn monetar v. Ban. Monedă. Piesă. 20 (rar) v. Ştire. Veste. 21 (mai ales la pl. semne; înv. şi pop.) v. Semnalment 22 (pop. şi fam.) v. Punct de reper. 23 (înv.) v. Insignă, însemn. 24 (înv.) v. Consemnare. însemnare. Menţiune. Notaţie. Notă. 25 (înv.) v. Inscripţie. 26 (înv.) v. Titlu. 27 (bis.; înv.) v. Icoană. 28 (la pl. semne; înv.) v. Tatuaj. 29 (înv.) v. Hat1. Hotar. Răzor. 30 (jur.; arg.) v. Amanet. Gaj. Garanţie. I11 însemn, simbol. Roşul este semnul pasiunii. în astrologie, indigoul este semnul poporului român. 2 dovadă, indicaţie, indiciu, mărturie, pildă, probă, testimoniu, piatră de încercare, piatră de încercat, piatră de probat, piatră de probă, <înv. şi reg.> scrisoare, tudumană, <înv.> dovedeală, mărturiseală, piatră de cercare, răspuns. Există semne numeroase care să-i confirme presupunerea. 3 amintire, suvenir. I-a dat ca semn un pandantiv. 4 indiciu, semenişte. Norii negri sunt un semn că va veni o furtună. 5 (cu determ. „bun” sau „râu”, care indică natura prevestirii) piază, prevestire, augur, pricaz1, <înv.> cobe, ogur. Crede că dacă îi iese cineva înainte cu o găleată plină este un semn bun. Se crede că atunci când cântă bufniţa este un semn rău. 6 (şi semn caracteristic, semn distinctiv) atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însu-şietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este un semn al civilizaţiei. 7 (rar) v. Criteriu. Normă. Principiu. 8 (înv.) v. Minune. Miracol. semnă vb. 1.11 tr. (compl. indică acte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) a iscăli, a subscrie, a subsemna, <înv.> a signa, a subiscăli. Părţile implicate au semnat contractul. 2 refl. (despre oameni) a se iscăli, a se scrie. S-a semnat în josul paginii. 3 tr. (compl. indică mai ales acte oficiale) a iscăli, a încheia, a subscrie, a subsemna, <înv.> a subiscăli. Reprezentanţii celor două state au semnat tratatul. 4 tr. (înv.; compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) v. Consemna, înregistra. înscrie. însemna. Nota1. Scrie. Trece. 5 intr. (înv.) v. Scrie. II tr. 1 (rar, compl. indică urme, amprente etc.) v. Imprima. întipări. 2 (înv.; compl. indică lucruri, animale etc.) v. însemna. Marca. 3 (înv.) v. Bifa1, însemna. Marca. 4 (înv.; compl. indică animale) v. înfiera. 5 (înv.; compl. indică pachete, plicuri, încăperi etc.) v. Pecedui. Sigila. 6 (înv.; compl. indică suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice ziduri, pereţi etc.) v. Cresta. Scrijeli. Zgâria. 7 (înv.; compl. indică monede) v. Bate. 8 (înv.; compl indică proprietăţi, terenuri etc.) v. Cercui. Circumscrie. Delimita. Demarca. Hotărnici, încercui. Limita. Marca. Mărgini. II11 tr. (înv. şi reg.) v. Arăta. Indica. Preciza. Spune. 2 tr. (înv.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Vaticina. Vesti. 3 intr. (înv.) v. însemna. Semnifica. Simboliza. Spune. 4 tr. (despre fiinţe, plante, pietre, culori etc.) v. Reprezenta. Simboliza. ^ semnâl s.n. 1 (şi semnal rutier) indicator. Au apărut noi semnale pentru circulaţie. 2 semn. 3 (topogr.) semnal topografic = baliză. Semnalul topografic este o construcţie de lemn, de metal sau de piatră, care fixează poziţia unui punct pe teren. 4 exemplar-semnal (v. exemplar1), număr-semnal. Semnalul este exemplarul dintr-o carte sau dintr-o publicaţie periodică pe care se dă bunul de difuzare al redactorului respectiv. 5 (rar; şi, înv., în formele signal, ţignat) v. Fluierătură, semnală vb. I. 1 tr. a arăta, a indica, a menţiona, a preciza, a specifica, <înv.> a specializa. Buletinul meteorologic a semnalat recomandările specialiştilor referitoare la caniculă. 2 tr. a nota1, a observa, a releva, a remarca, a reţine, a sublinia. Comisia de verificare a procesului de votare a semnalat unele nereguli. 3 tr. a arăta, a desemna, a indica. Panoul cuprinde un tabel care semnalează câştigătorii concursului. 4 tr. (compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) a aminti, a arăta, a cita, a indica, a menţiona, a numi, a pomeni, a semnaliza, <înv.> a memora, a prenumi, a semnui, a atinge. Autorul a semnalat în introducere problemele principale ce urmau a fi tratate. 5 tr. (rar) v. Semnaliza. 6 refl. (înv.; despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) v. Deosebi2. Departaja. Detaşa. Distinge. Evidenţia. Ilustra. Remarca. Singulariza. 7 refl. (înv.) v. Deosebi2. Distinge. Evidenţia. Ilustra. Singulariza. semnalâbil, -ă adj. (rar) v. Notabil. Relevabil, semnalare s.f. 1 indicare, menţionare, precizare, specificare. Buletinul meteorologic a cuprins şi semnalarea recomandărilor specialiştilor referitoare la caniculă. 2 arătare, desemnare, indicare, designare. Trebuie afişat un tabel cu semnalarea câştigătorilor concursului. 3 amintire, citare, indicare, menţionare, menţiune, pomenire, semnalizare, <înv.> pomană. Semnalarea studiilor folosite într-o cercetare ştiinţifică este obligatorie. 4 observare, relevare, relevaţie, remarcare, sesizare, subliniere. Semnalarea unor nereguli în procesul de votare a produs nemulţumirea alegătorilor. 5 (rar) v. Semnalizare, semnalât, -ă adj. (despre oameni, studii, evenimente etc.) amintit, citat2, indicat, menţionat, pomenit, <înv.> vorbit2. Studiul semnalat este una dintre cele mai bune cercetări ale problemei în discuţie. semnaliză vb. I. tr. 1 a semnala. O maşină de poliţie îl semnalizează cu farurile, pentru a opri. Cantonierul semnalizează trecerea trenului. 2 (rar, compl indică oameni) v. Anunţa. Comunica. Informa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti. 3 (rar, compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) v. Aminti. Arăta. Cita. Indica. Menţiona. Numi. Pomeni. Semnala, semnalizăre s.f. 1 semnalare. Farul este unul dintre sistemele de semnalizare a navelor pe timp de noapte. 2 (rar) v. Amintire. Citare. Indicare. Menţionare. Menţiune. Pomenire. Semnalare. semnalizator s.n. (tehn.; rar) v. Autostop. Semafor. Stop. semnalment s.n. (mai ales la pl. semnalmente) <înv. şi pop.> semn. Bărbatul jefuit a reţinut semnalmentele atacatorului. semnare s.f. 1 iscălire, iscălit1, subscriere, semnat1, subsemnare, <înv.> iscăleală, subis-călire. Secretara a dus directorului actele pentru semnare. 2 încheiere. Semnarea tratatului s-a făcut într-un cadru oficial. semnat1 s.n. (rar) v. Semnare. semnat2, -ă adj. 11 (despre acte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) iscălit2, subscris, <înv.> subiscălit, subsemnat. A înmânat avocatului actele semnate. 2 (înv.; despre cuvinte, texte etc.) v. Scris2. II (înv.; despre lucruri, animale etc.) v. însemnat. Marcat2, semnatăr, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv. şi pop.> subscris, <înv.> subscribent, subscriitor. în cererea formulată, semnatarii acesteia solicită rezolvarea unui conflict de muncă. 2 s.m., s.f., adj. <înv.> semnător. Semnatarii pactului de neagresiune germano-sovietic din august 1939 au fost miniştrii de externe Joachim von Ribbentrop (Germania) şi V. Molotov (Rusia). Persoanele semnatare s-au adunat pentru o scurtă şedinţă. 3 s.m., s.f. autor, scriitor, <înv.> izvoditor, singraf. Matematicianul, ca semnatar al acestei lucrări, a primit Premiul Nobel. semnător, -oâre s.m., s.f., adj. (înv.) v. Semnatar. semnătură s.f. 1 iscălitură, apostilă, <înv. şi reg.> subscriere, <înv.> signatură, subscripţie, subsemnătură, tura, podpiscă. Are nevoie de semnătura proprietarului pe document. I-a recunoscut imediat semnătura. 2 (inform., electron.) semnătură digitală = semnătură electronică; semnătură electronică = semnătură digitali Persoana care a trimis informaţiile a fost identificată pe baza semnăturii electronice. semnifică vb. 1.1 tr. (despre semne, figuri, simboluri, sigle etc.) a închipui, a înfăţişă, a reprezenta, a simboliza. Crucea semnifică creştinătatea. Balanţa semnifică justiţia. 2 tr. a însemna, a simboliza, a spune, a zice, <înv.> a însemnui, a semna. -Ce semnifică titlul poeziei? 3 tr., intr. unipers. a fi, a însemna. -Ce semnifică când visezi bijuterii? 4 tr. a ilustra, a însemna, a reprezenta, a marca. Ultimul volum de versuri al poetului semnifică un eveniment în istoria literaturii române. 5 tr. (jur.; înv.) v. Notifica. semnificănt s.n., adj. 1 s.n. (lingv.; în teoria lui Saussure; în opoz. cu „semnificat”) substanţă. Semnificantul este complexul sonor care formează baza unui sens lexical sau gramatical. 2 caracteristic, semnificativ, simptomatic. 3 adj. (înv.; despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, 1661 | creaţii etc. ale oamenilor) v. Evocativ. Evocator. Expresiv. Nuanţat. Pitoresc. Plastic. Pregnant Semnificativ. Sugestiv. Viu. semnificare s.f. 1 (lingv.; astăzi rar) v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut. înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare. 2 (rar) v. înţeles1. Raţiune. Rost. Semnificaţie. Sens. 3 (rar) v. Amploare. Importanţă. însemnătate. Semnificaţie. Sens. Valoare, semnificat s.n. 1 (lingv.; în teoria lui Saus-sure; în opoz. cu ,,semnificant}T) concept, denotat. Semnificatul este conţinutul semantic, sensul unui semn lingvistic. 2 (înv.) v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare. semnificativ, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) elocvent, revelator, <înv.> spunător. Exemplul lui este semnificativ şi nu poate fi respins. Protestul său este semnificativ. 2 reprezentativ, revelator, simbolic, emblematic. A ales ca motto pentru volumul său de poezii un vers semnificativ. 3 caracteristic, semnificant, simptomatic. O întâmplare izolată a devenit, datorită presei, o întâmplare semnificativă. Se opreşte asupra acestui subiect, deoarece i se pare semnificativ. 4 (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocativ, evocator, expresiv, nuanţat, pitoresc, plastic, pregnant, sugestiv, viu, evocant, <înv.> semnificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este semnificativ. Foloseşte metafore semnificative. 5 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, notabil, preţios, remarcabil, serios, substanţial, temeinic, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie semnificativă la dezvoltarea literaturii. 6 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare1, perceptibil, sensibil, simţitor, vădit, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este semnificativă. 7 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, serios, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă semnificativă. 8 sugestiv, sugerativ, vorbitor. I-a făcut un gest semnificativ pentru a înţelege că nu trebuie să dezvolte subiectul. Filmul are un final semnificativ. II adv. (modal) apreciabil, considerabil, mult, serios, simţitor, substanţial, vădit, vizibil, substanţialmente. Neologismele contribuie semnificativ la îmbogăţirea limbii. semnificâţie s.f. 11 (lingv.) accepţie, conotaţie, conţinut, înţeles1, sens, valoare, semnificare, acceptanţă, însemnare, însemnătate, semantică (v. semantic), semantism, <înv.> noimă, semnificat, simţ, tâlc, valenţă. în acest context cuvântul este folosit cu o semnificaţie figurată. 2 (lingv.; în semi- otică; în opoz. cu „conotaţie”) denotaţie. Semnificaţia este sensul conceptual fundamental al unui cuvânt. 3 înţeles1, raţiune, rost, sens, semnificare, <înv. şi pop.> meşteşug, tâlc, noimă, merchez, <înv.> tocmeală, ascuns1. Semnificaţia acestui gest extrem este de nepătruns pentru cunoscuţi. 4 înţeles1, mesaj, sens, <înv. şi pop.> tâlc, tiririm, <înv.> socoteală, dedesubt, clenci, ichi. Semnificaţia discursului este una politică. 5 sens, <înv. şi pop.> tâlc, preţ. în limbajul familiar au apărut semnificaţii noi la multe cuvinte. II 1 amploare, importanţă, însemnătate, sens, valoare, semnificare, preţ. S-a discutat mult despre semnificaţia fenomenului globalizării. 2 importanţă, însemnătate, relevanţă, valoare, dimensiune, preţ. Viaţa ei a căpătat o altă semnificaţie din momentul apariţiei copilului. semnişâr s.n. semnuleţ. Are un semnişor deasupra sprâncenei, de la o căzătură din copilărie. semnul vb. IV. tr. (înv.) I (compl. indică oameni, studii, evenimente etc.) v. Aminti. Arăta. Cita. Indica. Menţiona. Numi. Pomeni. Semnala. I11 (compl. indică lucruri, animale etc.) v. însemna. Marca. 2 (compl. indică animale) v. înfiera. 3 (compl. indică suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, ziduri, pereţi etc.) v. Cresta. Scrijeli. Zgâria, semnuleţ s.n. semnişor. sempervirent, -ă adj. (bot; despre organe ale plantelor) sempervirescent. sempervirescent, -ă adj. (bot.; despre organe ale plantelor) sempervirent. Acele de brad sempervirescente sunt verzi în permanenţă. sempitern, -ă adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; livr.; adesea prin exager. sau poetic) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfirşit2. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. sempitemel, -ă adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; fran.; adesea prin exager. sau poetic) v. Etern. Nemuritor. Nepieritor. Nesfirşit2. Neuitat. Perpetuu. Veşnic. Viu. semt s.n. (în trecut; înv.) v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă. semui'1 vb. IV. tr. 1 (compl. indică fiinţe) a asemăna, a asemui, a confimda, a lua, a confuziona, a peznui. L-a salutat, semuindu-l cu altcineva. 2 (reg.; compl. indică fiinţe, lucruri etc. sau trăsături, caracteristici ale lor necunoscute anterior) v. Recunoaşte. 3 (înv.; compl. indică două sau mai multe obiecte, fiinţe, fenomene etc.) v. Alătura. Compara. Confrunta. semuP vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Chibzui. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta, semuiâlă s.f. (înv. şi reg.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine, semuire s.f. (înv.) v. Afinitate. Analogie. Analogism. Apropiere. Asemănare. Asemuire. senilizat Concordanţă. Corespondenţă. Potrivire. Similaritate. Similitudine, senat s.n. (polit.) 1 (în Roma antică din perioada regală) sfatul bătrânilor (v. sfat). Senatul era format din patricieni. 2 (în unele state; nm. pr.) Camera Superioară (v. cameră), <înv.> Sin-glit. Senatul este format din senatori. 3 (în trecut; nm. pr.) <înv.> Singlit. Ştefan cel Mare a avut legături strânse cu Senatul Veneţiei. senator s.m. (polit) <înv.> singlitic. Lista senatorilor aleşi în urma scrutinului afost publicată în presă. senatoresc, -eăscă adj. (polit; înv.) v. Senatorial. senatoriâl, -ă adj. (polit.) <înv.> senatoresc. Un nou birou senatorial s-a deschis în oraş. De regulă, grupurile senatoriale din Parlament organizează conferinţe de presă. senatorie s.f. (astăzi rar) <înv.; depreo senatorlâc. Senatoria a revenit unui cunoscut om de afaceri. senatorlâc s.n. (înv.; deprec.) v. Senatorie. senă s.f. (bot., farm.) siminichie, foi-de-mamă (v. foaie), frunza-mamei (v. frunză). Sena are calităţi diuretice şi purgative. sandviş s.n. = sandvici, senectute s.f. bătrâneţe, vetustate, <înv.> mătorie, sinec2, amurg, cărunteţe, cărunţime. Senectutea este adesea o perioadă de bilanţ. senescenţă s.f. (biol.) îmbătrânire, veştejire, dârvăreală. După 50 de ani încep să fie vizibile efectele senescenţei. senic s.n. (reg.) v. Prosop. Şervet. Ştergar, senfl, -ă adj. (despre oameni sau,p. ext., despre starea lor) decrepit, ramolit, senilizat, honcit, <înv.> matofit, xanamorisit, răsuflat, fosilizat, coclit, hârbuit, hodorogit, rablagit, rablagiu, ţăndărit, zaharisit, sclerozat. Bătrânul senil afost internat în spital. senili'sm s.n. (med.) gerontism. Senilismul poate apărea şi la persoanele tinere, manifes-tându-seprin modificări cutanate. senilitate s.f. decrepitudine, gatism, gerontism, ramolire, ramolisment, hâire, ramoleală, <înv.> ramo-lisire, ramoliţie, boşorogeală, boşorogire, sclerozare. Starea de senilitate a bătrânului avansează rapid. seniliză vb. I. refl. (med.; despre oameni) a se ramoli, a se copilări, a se honci, <înv.> a se matofi, a se fosiliza, a se hârbui, a se hodorogi, a se rablagi, a se zaharisi, a se ciorsăi, a se scleroza. Biata femeie s-a senilizat prea repede. senilizăre s.f. (med.) ramolire, fosilizare, zaharisire, sclerozare. Boala îndelungată a provocat şi senilizarea prematură a femeii. senilizăt, -ă adj. (despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) decrepit, ramolit, senil, honcit, <înv.> matofit, xanamorisit, răsuflat, fosilizat, coclit, hârbuit, hodorogit, rablagit, rablagiu, ţăndărit, zaharisit, sclerozat, senin, -ă adj., s.n. A adj. 11 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, curat, înseninat, limpede, pur2, străveziu, limpid, lucid, <înv. şi pop.> viu, despăienjenit, liber, tistaş, <înv.> luciu2, seninat2, seninos, dalb, lin2, spălat2. Cerul a devenit senin după furtună. 2 {despre vreme, zile, momente ale zilei etc.) frumos, însorit, soros, strălucit, sorit, <înv.> seninos. Pentru mâine se anunţă timp senin. Săptămâna trecută au fost numai zile senine. 3 {despre stări atmosferice, zile sau momente ale zilei etc.) limpede, luminos, <înv. şi reg.> luced, dalb, alb. Când s-a trezit era o zi senină. Zorii se revarsă senini peste oraş. 4 {despre seri, nopţi) frumos, înseninat, <înv.> seninos. Este o noapte senină, cu lună plină. 5 {rar; despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. II fig. 1 (despre fiinţe sau despre firea lor) calm2, domol, liniştit, paşnic, potolit2, stăpânit, temperat, tihnit, înstrunat, seninat2, seninos. O bună educatoare este senină şi veselă. 2 {despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) bun, calm2, lin2, liniştit, netulburat, paşnic, plăcut, tihnit, limpede, seninos. Toţi îşi doresc o bătrâneţe senină, fără griji. 3 {despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, potolit2, tihnit, destins, dulce, relaxat. între colaboratori este o atmosferă senină. 4 {despre oameni sau despre firea, atitudinea etc. lor) olimpian, olimpic. în orice situaţie îşi păstrează calmul senin. îşi priveşte discipolii cu un aer senin. 5 (despre ochi, privire) clar, limpede, luminos, pur2, curat. Fetiţa are ochii mari şi senini. 6 apolinic, echilibrat, luminos. Scriitorul are o structură senină. 7 (despre suflet) lin2. Are sufletul senin, acum, că s-au limpezit lucrurile. 8 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; rar; despre aer, atmosferă) v. Bun. Curat. Liber. Nealterat. Nepoluat. Nestricat. Nevătămător. Neviciat. Oxigenat. Ozonat. Ozonizat. Proaspăt. Pur2. Purificat. Salubru. Sănătos. Tare. 9 (rar, despre privire, ochi) v. Acvilin. Ager. Atent. Cercetător. Coroziv. Iscoditor. întrebător. Pătrunzător. Penetrabil. Penetrant. Săgetător. Scormonitor. Scotocitor. Scrutător. Sfredelitor. Străbătător. Străpungător. Tăios. Viu. 10 (în opoz. cu „răguşit”, „voalat”; rar; despre sunete, voce) v. Argintiu. Argintos. Clar. Cristalin. Curat. Limpede. Nealterat. Pur2. B s.n. 11 albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, seninătate, limpeziş, luciditate, vineţie (v. vineţiu), <înv. şi reg.> seninat1, sineală, <înv.> limpezeală, senineală, se-nineaţă, seninime, peruzea. Stătea întins pe iarbă şi privea seninul cerului. 2 (rar, urmat de determ. în gen. care indică sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. 3 (în opoz. cu „noapte”; rar) v. Zi. 4 (relig.; în Biblie; înv.) v. Cer2. Eden. împărăţia cerului (v. împărăţie). împărăţia cerurilor (v. împărăţie). Paradis. Patria cerească (v. patrie). Patria obştească (v. patrie). Rai1. 5 (poetic; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. II fig. (rar) v. Seninătate, seninâre s.f. fig. (înv. şi reg.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Destindere. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Relaxare. Repaus. Seninătate. Tihnă. seninat1 s.n. (înv. şi reg.) v. Albastru. Albăstrime. Azur. Claritate. Limpezime. Senin. Seninătate. seninat2, -ă adj. 11 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; înv.; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat. înseninat. Limpede. Pur2. Senin. Străveziu. 2 (înv.; mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) v. Lăudat. Mărit3. Preaînălţat. Prealuminat. Preamărit. Preaslăvit. Proslăvit. Slăvit Venerat. 3 (înv.; despre fiinţe) v. Adorat. Divinizat. Idolatrizat. Slăvit. Venerat. II fig. (reg.; despre fiinţe sau despre firea lor) v. Calm2. Domol. înstrunat. Liniştit. Paşnic. Potolit2. Senin. Stăpânit. Temperat. Tihnit, seninătate s.f. I albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, senin, limpeziş, luciditate, vineţie (v. vineţiu), <înv. şi reg.> seninat1, sineală, <înv.> limpezeală, senineală, senineaţă, seninime, peruzea. II fig. 1 (adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi) astâmpăr, calm2, calmare, linişte, liniştire, odihnă, pace, tihnă, destindere, relaxare, repaus, seninare, aşezare, aşezământ, discor-dare, senineaţă. Este atât de surescitat, încât nu-şi poate găsi o clipă de seninătate. 2 senin. Seninătatea chipului îi trădează echilibrul interior. senineâlă s.f. (înv.) v. Albastru. Albăstrime. Azur. Claritate. Limpezime. Senin. Seninătate, senineâţă s.f. (înv.) 1 v. Albastru. Albăstrime. Azur. Claritate. Limpezime. Senin. Seninătate. 2 fig. (înv.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Destindere. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Relaxare. Repaus. Seninătate. Tihnă. seninime s.f. (înv.) v. Albastru. Albăstrime. Azur. Claritate. Limpezime. Senin. Seninătate, seninos, -oâsă adj. (înv.) 11 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat, înseninat. Limpede. Pur2. Senin. Străveziu. 2 (despre vreme, zile, momente ale zilei etc.) v. Frumos. însorit. Senin. 3 (despre seri, nopţi) v. Frumos. înseninat. Senin. 4 (despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit Strălucitor. Străluciu. II fig. 1 (despre fiinţe sau despre firea lor) v. Calm2. Domol. înstrunat. Liniştit. Paşnic. Potolit2. Senin. Stăpânit. Temperat. Tihnit. 2 (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) v. Bun. Calm2. Limpede. Lin2. Liniştit. Netulburat. Paşnic. Plăcut. Senin. Tihnit. senior s.m. 1 (în societatea feudală apuseană şi în contemporaneitate) aristocrat, gentilom, nobil, patrician, magnat, patriciu, <înv.> evghenist, gentil, <înv.; în Antic. romană> optimat, evghenis. în Evul Mediu, mulţi seniori îşi asigurau protecţia regală. 2 (astăzi rar; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domn. seniora s.f. (span.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Doamnă. seniorâl, -ă adj. (în Ev. Med., în Europa; rar ) v. Seniorial. senioriâl, -ă adj. (în Ev. Med., în Europa) senioral. în Spania au vizitat mai multe castele senioriale. seniorie s.f. (în Ev. Med., în Europa Apuseană) signorie. Senioria era demnitatea, rangul de senior. seniori'tă s.f. (span.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domnişoară. Duduie, sens s.n. 11 (lingv.) accepţie, conotaţie, conţinut, însemnare, însemnătate, înţeles1, semnificaţie, valoare, semnificare, acceptanţă, semantică (v. semantic), semantism, <înv.> noimă, semnificat, simţ, tâlc, valenţă. în acest context cuvântul este folosit în sens figurat. 2 înţeles1, raţiune, rost, semnificaţie, semnificare, <înv. şi pop.> meşteşug, tâlc, noimă, merchez, <înv.> tocmeală, ascuns1. Sensul acestui gest extrem este de nepătruns pentru cunoscuţi. 3 înţeles1, mesaj, semnificaţie, <înv. şi pop.> tâlc, tiririm, <înv.> socoteală, dedesubt, clenci, ichi. Sensul discursului este unul politic. 4 semnificaţie, <înv. şi pop.> tâlc, preţ. în limbajul familiar au apărut semnificaţii noi la multe cuvinte. 5 coerenţă, logică (v. logic2), noimă, şir, <înv.> cuget. Argumentarea sa nu are sens. Vorbeşte fără sens. 6 justificare, justificaţie, logică (v. logic2), motivare, motivaţie, noimă, raţiune, rost, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are niciun sens. 7 menire, mobil, obiectiv, raţiune, rol1, rost, scop, ţel, ţintă, noimă. Sensul scrisorii a fost acela de a-i transmite informaţiile cerute. 8 amploare, importanţă, însemnătate, semnificaţie, valoare, semnificare, preţ. S-a discutat mult despre sensul fenomenului globalizării. I11 direcţie, parte, rută1, <înv.> directriţă. Se despart, iar prietenul său merge în sensul opus. 2 direcţie, latură, parte. Tufele îşi întind ramurile în toate sensurile. 3 tendinţă, cale, direcţie, drum, fagaş, linie, duet. Ce sens va urma această societate? Sensul pe care l-a luat discuţia ar trebui schimbat. 4 direcţie, linie, orientare. Trebuie să ştii sensul în care să acţionezi. A urmărit sensul în care a evoluat poetul. 5 tendinţă, direcţie, linie, stindard. Urmează sensul politicii partidului din care face parte. 6 chip, fel, gen, manieră, mod, spirit. Au fost luate şi alte măsuri în acelaşi sens. III (înv.) 1 (fiziol.) v. Simţ. 2 (urmat de determ. care indică natura, felul) 1663| v. Simţ. Simţământ. 3 sens practic v. Simţ practic. 4 v. Sentiment. Simţământ. Simţire. 5 (urmat de determ. care indică natura, felul) v. Sentiment. Simţământ, sensâl s.m. (ital; înv.) v. Intermediar. Mijlocitor. Misit. Samsar, sensibil, -ă adj. 11 (fiziol.; despre organe) senzitiv, senzorial, senzaţional, <înv.> simţibil, simţicios. Omul are cinci organe sensibile: ochiul, urechea, mucoasa pituitară nazală, limba şi pielea. 2 (despre fiinţe, plante sau despre organe, organisme, părţi ori simţuri ale lor) simţitor, <înv.> simţibil, simţicios. E ste sensibil la cel mai slab sunet, deoarece are auzul foarte fin. Cele mai multe plante sunt sensibile la frig. 3 (despre senzaţii, percepţii, fenomene etc.) vizibil. Poetul încearcă să aducă în opera sa întregul univers sensibil. Vrea să pătrundă cu mintea dincolo de realitatea sensibilă. 4 (despre oameni sau despre caracterul, firea lor) afectiv, emotiv, emoţi-onabil, impresionabil, simţitor, sensibilos, <înv.> simţibil, simţicios, liric, plăpând. Femeile sunt mai sensibile decât bărbaţii. 5 (despre manifestări, trăsături etc. ale oamenilor) <înv.> simţibil. Dragostea ei pentru copii este deosebit de sensibilă. 6 (despre oameni) susceptibil, sensibilos. Când îi faci un compliment, este foarte sensibil, întrebându-se dacă nu-ţi baţi joc de el. 7 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare1, perceptibil, semnificativ, simţitor, vădit, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este sensibilă. 8 fig. (despre subiecte, probleme etc.) delicat, gingaş. Refuză să discute problemele intime, deoarece le consideră sensibile. I11 (despre aparate, instrumente de măsură, maşini etc.) fin1, senzitiv, sensibilos, <înv.> simţitor. Antiradarulfiind un aparat foarte sensibil, detectează cu uşurinţă prezenţa unui radar. Farmaciile sunt dotate cu cântare electronice sensibile. 2 (despre materiale fotografice) impresionabil. Materialele fotografice sunt foarte sensibile, putând înregistra acţiunea luminii sub forma unei imagini latente care devine vizibilă prin developare. 3 (chim.; despre substanţe sau corpuri) activ, <înv.> simţitor. O substanţă chimică sensibilă este impresionată de anumiţi agenţi. Cărbunele sensibil este folosit la recuperarea gazolinei din gazele de sondă. sensibilitate s.f. 11 (fiziol) estezie, <înv.> simţibilitate, simţiciune, simţire, simţitate. Ochii lui şi-au recăpătat sensibilitatea. Cele mai multe plante au o mare sensibilitate la frig. 2 (fiziol.) sensibilitate tactilă = pipăit1, <înv.> pipăire. Sensibilitatea tactilă este un simţ. 3 emotivitate, emoţionabilitate, impresiona-bilitate, simţire. Femeile au o sensibilitate mai puternică decât bărbaţii. 4 susceptibilitate. Sensibilitatea lui excesivă l-a determinat să nu-i mai facă vreun compliment. II (tehn.) fineţe. A verificat sensibilitatea cântarului. sensibiliza vb. 1.1 tr. 1 (despre creaţii, idei etc. ale oamenilor; compl. indică oameni) a emo-ţio na, a impresiona. Picturile expuse au sensibilizat puternic publicul venit la vernisaj. Muzica clasică o sensibilizează. 2 (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a sensibilizat pe toţi. II tr., refl. fig. a (se) concretiza, a (se) materializa, a (se) realiza, a (se) corporaliza, a (se) incarna, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) traduce. Arhitectul este satisfăcut pentru că proiectele sale se sensibilizează. sensibilizare s.f. 1 emoţionare, impresionare. Arta urmăreşte sensibilizarea omului. Expoziţia de pictură a produs vizitatorilor o sensibilizare vizibilă. 2 fig. concretizare, materializare, realizare, incarnare, întruchipare, întrupare. Sensibilizarea proiectului i-a adus arhitectului mari satisfacţii. sensibilizat, -ă adj. (despre oameni) emoţionat, impresionat. Publicul sensibilizat a ovaţionat minute în şir. sensibilos, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre caracterul, firea lor) v. Afectiv. Emotiv. Emoţionabil. Impresionabil. Sensibil. Simţitor. 2 (despre oameni) v. Sensibil. Susceptibil. 3 (despre aparate, instrumente de măsură, maşini etc.) v. Fin1. Sensibil, sentenţios, -oăsă adj. 1 (despre cugetări, judecăţi, stil etc.) aforistic. Adesea stilul lui este sentenţios. 2 (mai ales despre modul de exprimare) pretenţios, preţios. Când vrea să-şi dea importanţă, tonul îi este sentenţios. sentenţiozitâte s.f. preţiozitate. Sentenţi-ozitatea frazelor lui îi irită pe cei mai mulţi dintre prieteni. sentiment s.n. 1 afect. în psihanaliză un rol important îl joacă sentimentele, inconştientul şi emoţiile. 2 simţământ, simţire, feeling, <înv.> sens, simţiciune. Limba este mijlocul obişnuit prin care omul îşi exteriorizează sentimentele. 3 pasiune, patos, simţire, <înv.> simţ. Actorul îşi interpretează rolurile cu mult sentiment. 4 (urmat de determ. care indică natura, felul) simţământ, <înv.> sens, simţiciune, simţire. A avut toată viaţa un puternic sentiment de recunoştinţă pentru cel care i-a fost mentor. Văzând-o cât suferă, un sentiment de milă îi cuprinde sufletul. 5 impresie, părere, senzaţie. Sentimentul lui este că deranjează pe cei prezenţi. Trăieşte cu sentimentul că este vinovată de ceea ce s-a întâmplat. 6 conştiinţă, simţire. Sentimentul dreptăţii le lipseşte multora. 7 certitudine, convingere, credinţă, încredinţare, siguranţă, convicţiune, <înv.> crezământ. Totdeauna a avut sentimentul că adevărul va învinge. 8 lirism, sentimentalism, sentimentalitate, dulcegărie. Declaraţia tânărului îndrăgostit este plină de sentiment. sentimental, -ă adj. 1 (despre oameni) afectuos, drăgăstos, duios, iubitor, <înv.> doritor. Mama este sentimentală cu toţi copiii. 2 (despre oameni) languros, tandru. A cunoscut o fată drăguţă şi sentimentală. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) amoros, galant. Este renumit pentru aventu- senzaţional rile sale sentimentale. 4 (despre manifestări ale oamenilor) liric. îi răspunde pe un ton sentimental. Vocea lui are accente sentimentale. 5 (despre manifestări, atitudini, creaţii artistice etc. ale oamenilor) languros, sentimentalist, operetistic, dulceag, siropos. Prezentarea făcută cărţii este sentimentală. I-a scris o scrisoare plină de declaraţii sentimentale. 6 afectiv. Poeziile sale au o amprentă sentimentală puternică. sentimentalism s.n. lirism, sentiment, sentimentalitate, dulcegărie, sentimentalist -ă adj. (rar, despre manifestări, atitudini, creaţii artistice etc. ale oamenilor) v. Languros. Sentimental, sentimentalitate s.f. (rar) v. Lirism. Sentiment. Sentimentalism, sentinţă s.f. I 1 (jur.) decizie, hotărâre, hotărâre judecătorească, verdict, judecată, <înv.> hotărâtură, judeţ, lege, ordonanţă, proces, strigătură. Sentinţa Curţii de Apel afost definitivă. 2 aforism, cugetare, dicton, maximă, adagiu, gnom, apoftegmă, parimie, zicere, panseu, vorbă, <înv.> pildă. Citeşte cu plăcere o carte de sentinţe. 3 (fam.) v. Decizie. Hotărâre. II fig. apreciere, aviz, judecată, opinie, părere, verdict Concurenţii aşteaptă sentinţa comisiei de examen. senzâţie s.f. 1 (fiziol; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică natura, felul) <înv.> simţiciune. Are o senzaţie de sfârşeală. Senzaţia de sete devine tot mai puternică. 2 (fiziol.) senzaţie chinestezică = senzaţie musculară; senzaţie musculară = senzaţie chinestezică. Senzaţia musculară se activează la acţiunea stimulilor externi sau la declanşarea oricărei mişcări (voluntare ori involuntare), furnizând informaţii despre greutatea, volumul, asperitatea sau culoarea obiectelor; senzaţie internă = senzaţie organică; senzaţie organică = senzaţie internă. Senzaţiile organice sunt extrem de importante pentru supravieţuire, ele informând despre modificările din interiorul corpului, receptorii fiind localizaţi în vase de sânge, esofag, stomac, căi respiratorii, inimă etc. 3 percepţie, acuitate. Are o senzaţie eronată în privinţa mirosurilor. în noapte are senzaţia liniştii eterne. 4 impresie, părere, sentiment. Senzaţia lui este că deranjează pe cei prezenţi. Trăieşte cu senzaţia că este vinovată de ceea ce s-a întâmplat. 5 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a produce”) vâlvă, furori (v. furoare), zgomot. Divorţul celor două mari staruri hollywoodiene a produs senzaţie. 6 (med, med. vet.; rar) v. Indiciu. Manifestare. Semn. Simptom, senzaţional, -ă adj., adv. I adj. (fiziol; rar; despre organe) v. Sensibil. Senzitiv. Senzorial. II adj. (fam.) 1 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemai- senzitiv |1664 cunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. 2 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. 3 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor, de obicei precedă subst. determ.) v. Ales2. Deosebit. Distins. Eminent. Extraordinar. Grozav. Ilustru. Mare1. Remarcabil. Titanic1. 4 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) v. Admirabil. Deosebit. Excelent. Grozav. Încântător/Minunat. Remarcabil. 5 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Deosebit. Important. însemnat. Remarcabil. III adv. (modal; fam.) 1 v. Admirabil. Deosebit. Excelent. Remarcabil. 2 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.}v. Colosal. Consternant. Deosebit. Excepţional. Extraordinar. Extrem. Foarte. Groaznic. Grozav. Incredibil. înfiorător. îngrozitor. înspăimântător. Neasemuit. Nemaipomenit. Nespus. Ridicol. Surprinzător. Tare. Teribil. Uimitor. Uluitor. 3 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val de super. abs) v. Consternant. Extraordinar. Grozav. Nemaipomenit. Nespus. Surprinzător. Uimitor. Uluitor. senzitiv, -ă adj., s.f. I adj. 1 (fiziol.; despre organe) sensibil, senzorial, senzaţional, <înv.> simţibil, simţicios. 2 (rar; despre aparate, instrumente de măsură, maşini etc.) v. Fin1. Sensibil. II s.f. (bot.) Mimosa pudica; mimoză, mimoză senzitivă, mimoză simţitoare, simţitoare (v. simţitor), <înv.> simţitivă. senzorial, -ă adj. (fiziol; despre organe) sensibil, senzitiv, senzaţional, <înv.> simţibil, simţicios. Omul are cinci organe senzoriale: ochiul, urechea, mucoasa pituitară nazală, limba şi pielea. senzorialism s.n. (rar) 1 v. Senzorialitate. 2 (filos.) v. Senzualism, senzorialitate s.f. senzorialism. Obiectele, în special jucăriile, dezvoltă senzorialitatea copiilor. Are o natură instinctivă, în care predomină senzorialitatea şi senzualitatea. senzual, -ă adj., adv. I adj. <înv.> simţual. Este înzestrat cu o deosebită sensibilitate senzuală. Reacţia senzuală nu implică intelectul. II adj. 1 epicureic, epicureu, epicurian, voluptuos. A trăit din plin, cu o senzuală delectare, toate plăcerile vieţii. 2 (despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau despre senzaţii, stări etc.) erotic, voluptuos. încearcă să-şi alunge gândurile senzuale. 3 carnal, fizic2, lumesc, sexual, trupesc, <înv.> pieliţesc, păgân, spurcat2. Plăcerile senzuale sunt considerate păcat de către biserică. 4 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aţâţător, excitant, incitant, provocator, provocant. Tânăra are un mers senzual îi aruncă priviri senzuale. 5 (despre oameni) lasciv, voluptuos. Este o femeie senzuală, care atrage privirile bărbaţilor. 6 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) impudic, lasciv, libidinos, obscen, voluptuos, lubric. A fost amendat pentru gesturi senzuale. III adv. (modal) provocator. Dansează senzual îi zâmbeşte senzual. senzualism s.n. 1 erotism, senzualitate, sexualism, simţuri (v. simţ), camalitate, <înv.> simţualism, simţualitate. Aj% o puternică înclinaţie spre senzualism. 2 lascivitate, senzualitate, lubric, lubricitate. Dansul tinerei se caracterizează prin senzualism. 3 (filos.) senzorialism. Senzualismul susţine că întreaga cunoaştere provine din senzaţii. senzualitate s.f. 1 erotism, senzualism, sexualism, simţuri (v. simţ), camalitate, <înv.> simţualism, simţualitate. 2 lascivitate, senzualism, lubric, lubricitate, sepâlă s.f. (bot) foaie. Sepalele alcătuiesc caliciul florii. separa vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) despărţi, a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) izola, a (se) rupe, a se excepta, a stingheri, <înv. şi reg.> a (se) dezbăşcălui, a dezbăşcăşi, a (se) dezbăş-căşui, <înv.> a (se) dezgârli, a se dezice2, a periorisi. A fost nevoit să se separe de grup din cauza unei neînţelegeri. 2 refl. (despre fiinţe) a se despărţi, a se izola, a se răzleţi, <înv. şi pop.> a se osebi, a se răzneţi, a se răzni, a se răzlogi. Câţiva dintre turişti s-au separat de ceilalţi, plecând spre cabană pe un drum mai scurt. 3 refl. recipr. (despre oameni) a se despărţi. Cei doi asociaţi s-au separat pentru că nu s-au înţeles în privinţa viitorului firmei. 4 refl. recipr. (jur.; despre persoane căsătorite) a se despărţi, a divorţa, a repudia, a se lăsa, <înv. şi reg.> a se despreuna, a se desura, a se dezmărita, a destrunoca, <înv.> a se împărţi, a se dezlega. 7merii s-au separat după un an de la căsătorie. 5 tr. (compl. indică oameni) a despărţi, a îndepărta, a dezbâmâi. Ai lui vor să îl separe de prietena sa. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a se aliena, a se izola, a se îndepărta, a se confina. în ultimul timp s-a separat de viaţa socială şi politică. 7 tr. (compl indică fiinţe care se bat, se încaieră, sportivi care luptă in ring etc) a despărţi, <înv. şi reg.> a despreuna, <înv.> a dezuni. A separat câinii care se băteau. Arbitrul separă boxerii în ring I11 tr., refl. (compl sau sub. indică componentele unui tot, ale unui ansamblu etc. ori substanţe, materii în amestec cu altele de densităţi diferite) a (se) alege, a (se) despărţi, a (se) izola, a (se) segrega, <înv. şi pop.> a (se) deosebi2, a (se) osebi2, <înv.> a dezames-teca. Separă fructele bune de cele stricate. Smântână se separă din laptele nefiert. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică elemente care alcătuiesc un tot, un ansamblu) a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) mpe, a se dezvoca. A separat aşchii groase din trunchiul de copac tăiat. I s-a separat unghia de la un deget din cauza infecţiei 3 tr, refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică părţi dintr-un întreg elemente dintr-un tot etc.; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a (se) decupa, a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) detaşa. A separat o bucată din carton cu un foarfece. Mâneca se separă cu uşurinţă, după tiparul aşezat pe stofă. 4 tr. (compl. indică foile unei cărţi, ale unui caiet etc.) a desfoia, a desprinde, a rupe, a scoate. A separat câteva file din album. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică membre ori alte părţi ale corpului) a (se) desprinde, a (se) detaşa, a se dezbârna. în accident, unei victime i s-a separat un picior de corp. 6 tr. (compl. indică un tot, o unitate etc) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, <înv.> a despica, a rupe, a tăia. Şi-a separat proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică elementele unui tot, ale unei unităţi, ale unui ansamblu, ale unui amestec etc.) a (se) decompoza, a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) dezalcătui, <înv.> a (se) despica. Cele două substanţe se separă în urma reacţiei. 8 refl. (lingv.; despre elementele unui cuvânt) a se deglutina. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică un un grup, o organizaţie, o colectivitate etc.) a (se) despărţi, a (se) dezbina, a (se) dezmembra, a (se) divide, a (se) diviza, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) sciziona, <înv. şi pop.> a osebi2, a răzori, a rezolva, <înv.> a (se) despica, a despreuna, a se dezacorda, a diastalisi, a se rămuri, a (se) rupe. A reuşit să separe partidul în două grupări. Colectivul s-a separat în două tabere. 10 refl. a se despărţi. Drumurile noastre se separă aici pentru totdeauna. 11 refl. (jur.; impr.; despre organe legislative) v. Dizolva. III tr. 1 (compl indică spaţii locuibile) a compartimenta, a despărţi. Şi-a separat casa după necesităţile familiei sale. 2 (despre obstacole, bariere, hotare etc.; compl. indică lucruri, spaţii etc. diferite) a despărţi. Gardul separă cele două proprietăţi separăbil, -ă adj. (despre un tot, o unitate, un ansamblu etc.) divizibil, <înv.> despărţibil. Molecula este separabilă în atomi. separare s.f. 11 despărţire, desprindere, detaşare, izolare, rupere, separaţie, di-remţiune, <înv. şi reg.> despărţenie, dezbăşcăşuială, <înv.> despărţeală, despărţiciu-ne, despărţime, despărţitură. Separarea lui de grup i-a surprins pe prieteni 2 (jur.) despărţire, divorţ, separaţie, dirempţiune, despărţenie, <înv. şi reg.> despreunare, dez-măritare, <înv.> desoţenie, despărţeală. A auzit de separarea tinerilor proaspăt căsătoriţi. 3 despărţire, <înv. şi reg.> despreunare, <înv.> dezunire. Nu se amestecă atunci când este vorba de separarea unor oameni care se bat. I11 despărţire, izolare, separaţie, clivaj, segregare, segregaţie, <înv.> deosebire, periorisire. Separarea copiilor bolnavi de cei sănătoşi este obligatorie. 2 alegere, izolare. După separarea untului, din zerul rămas se face urdă. 3 desfoiere, desprindere, rupere, 1665| scoatere. Separarea unor file din album afost o greşeală. 4 împărţeală, împărţire, partiţie. După moartea părinţilor, separarea bunurilor s-a făcut între cele două fiice. 5 descompunere, desfacere, despărţire, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, dezalcătuire. Separarea celor două substanţe s-a produs în urma reacţiei. 6 (lingv.) deglutinare. Separarea se produce prin falsa analiză a unor cuvinte. 7 despărţire, dezbinare, dezmembrare, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, <înv.> despreunare, fractură, ruptură, spărtură. Separarea colectivului în două tabere era previzibilă. separăt, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe) despărţit2, izolat, răzleţit, <înv. şi pop.> osebit, răznit, dezbăşcăşuit, răznatic. Turiştii separaţi de grup au plecat spre cabană pe un drum mai scurt. 2 (despre un grup, o organizaţie, ansamblu, o colectivitate etc.) dezbinat, despărţit2, divizat, fracţionat, fragmentat, împărţit, scindat, <înv.> despreunat. între angajaţii separaţi în două tabere au început altercaţiile. 3 despărţit2, izolat. Apartamentul are camerele separate prin holuri. 4 aparte, deosebit, distinct, special. Noua secţie a firmei ocupă o clădire separată. 5 deosebit, despărţit2. Hanul avea două construcţii complet separate. 6 deosebit, diferit, distinct, neunit, <înv. şi reg.> chilin. Cântăreţul avea un program separat în spectacol. 7 independent. Dezvoltarea separată a celor două dialecte explică deosebirile majore dintre ele. Medicina şi farmacia sunt două discipline separate. II adv. (modal) 1 <înv.> osebi1. Locuieşte separat de părinţi. 2 independent Cele două dialecte s-au dezvoltat separat unul de celălalt. 3 aparte, deosebit, deosebi1, başca. A primit leafa separat de primă. separatism s.n. izolare. Dorinţa de ascensiune politică poate să aducă separatismul la prima ocazie. separator, -oare adj. despărţitor, izolator, <înv.> osebitor. A ridicat un gard separator între cele două case. separaţie s.f. 1 despărţire, desprindere, detaşare, izolare, rupere, separare, dir-empţiune, <înv. şi reg.> despărţenie, dezbăşcăşuială, <înv.> despărţeală, despărţiciu-ne, despărţime, despărţituri 2 (jur.) despărţire, divorţ, separare, diremţiune, despărţenie, <înv. şi reg.> despreunare, dez-măritare, <înv.> desoţenie, despărţeală. 3 despărţire, izolare, separare, clivaj, segregare, segregaţie, <înv.> deosebire, periorisire. separeu s.n. (constr.) boxă, cameră separată. Şi-au rezervat o masă într-un separeu al sălii restaurantului. sepie s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). sepiolit s.n. (geol.) piatră ponce, spu-mă-de-mare, <înv.> piatră spumoasă. Sepiolitul este o rocă vulcanică, foarte uşoară, spongioasă, întrebuinţată la şlefuire, curăţare etc. sepiân s.m. (zool.) os de sepie, <înv.> osul sepiei (v. os). Sepionul este cochilia internă, rudimentară a sepiei, cu aspect spongios. seppuku s.n. harachiri. Samuraiul şi-a făcut seppuku pentru că afost dezonorat. septembrie s.m. invar. <înv. şi pop.> răpciu-ne, vinicer, vinimeriu. în septembrie se deschid şcolile. septentridn s.n. sg. (geogr.; livr.) v. Miazănoapte. Nord. septentrional, -ă adj. (geogr.) 1 boreal, nordic, <înv.> nopţiar. Emisfera septentrională se află la nord de ecuator. Aceste dealuri formează coasta septentrională a Carpaţilor. 2 (în opoz. cu „antarcticastăzi rar) v. Arctic. Nordic. septât s.n. (muz.) septuor. Septetul este o formaţie muzicală de şapte interpreţi. sâptiţ, -ă adj. (med., med. vet.) 1 microbian, microbic. Copilul are o infecţie septică în gât. Septicemia este caracterizată prin existenţa unui focar septic în organism. 2 (mai ales despre obiecte, medii de viaţă) contaminat, infestat, nedezinfectat. Instrumentele chirurgicale septice trebuie sterilizate. septicemie s.f. 1 (med., med. vet.) piemie. Septicemia este infecţia generalizată a sângelui. 2 (med. vet.) septicemie hemoragică = holera găinilor (v. holeră), holeră, pasteureloză, pneumoenterită. Septicemia hemoragică este o boală infecţioasă a păsărilor. septicopiemi'e s.f. (med.) piohernie. Sep-ticopiemia este o formă de septicemie în care microbii determină focare purulente în organism. septinevrie s.f. (med) septinevrită. Septinevria este diseminarea virusurilor pe cale nervoasă. septinevrită s.f. (med.) septinevrie. septuor s.n. (muz.) septet, septuplu, -ă adj. înşeptit. La această firmă a primit o sumă septuplă pentru munca prestată. sepulcrăl, -ă adj. 1 funerar, tombal, tumular, mormântal, mormântos. Trupul neînsufleţit afost depus într-o cameră sepulcrală. 2 (despre voce, sunete etc.) funebru, mormântal, mormântar2. Vocea lui are un ton sepulcrăl. sepulcru s.n. groapă, loc de veci, locaş de veci (v. locaş1), mormânt, sepultură, necropolă, <înv. şi pop.> locuinţă eternă, locuinţă ultimă, casă de veci (v. casă1), <înv. şi reg.> îngropniţă, locuţ de vecie, <înv.> grobnic, gropiţă, gropniţă, îngropământ, locşor de repaus, tombă. Afost condus la sepulcru de câţiva prieteni. sepultură s.f. (livr.) 1 v. Groapă. Loc deveci. Locaş deveci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru. 2 v. Inhumaţie. îngropare. înhumare. înmormântare. sequoia s.f. (bot.) Sequoia gigantea; arbore-le-mamut (v. arbore). ser s.n. 1 (biol; şi ser sangvin) <înv.> zer, zerul sângelui (v. zer). Serul este plasma fără fibrinogen. 2 (farm.) ser imunizant = antiser, imunoser. Serul imunizant este ser sangvin de origine animală sau umană care conţine serbare anticorpi specifici unui antigen determinat, obţinuţi prin inocularea acestui antigen; ser specific = ser monovalent. Serul specific conţine anticorpi specifici pentru un anumit tip de microorganisme sau pentru un anumit tip de antigen; ser monovalent = ser specific, serâf s.n. (în creştinism, mozaism, islamism) înger, spirit bun, spirit ceresc, spirit sfânt, <înv.> angel, evdemon, melec. Serafii sunt mediatori între Dumnezeu şi credincioşi. serăfic, -ă adj. I angelic, îngeresc, serafimic, cherubic, <înv.> serafiu. Copilul are o faţă serafică. II fig. 1 minunat, splendid, superb, ambroziac, celest, ceresc, divin, dumnezeiesc, edenic, îngeresc. Muzica pe care o ascultă este serafică. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, virgin, virginal, ebumeu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet serafic. serafim s.m. (în Biserica Ortodoxă; pop.) v. Ripidă. serafimic, -ă adj. angelic, îngeresc, serafic, cherubic, <înv.> serafiu. serafiu, -ie adj. (înv.) v. Angelic. îngeresc. Serafic. Serafimic. serăi s.n. 1 (în Imperiul Otoman) harem. Seraiul era apartamentul destinat cadânelor într-un palat turcesc. 2 (constr.; reg.) v. Staul. 3 (constr.; reg.) v. Grajd. 4 (constr.; reg.) v. Magazie. Şopron. Şură. 5 (în ţările monarhice; înv.) v. Curte. Palat1, seral, -ă adj. serotin, vesperal. îşi făceau siestele serale în parcul din apropiere. îi plăceau plimbările serale pe malul mării. serasir s.n. (înv.) v. Brocart, serâtă s.f. soarea. Prietena ei a dat o serată muzicală. sără rece s.f. (constr.) frigidarium. serba vb. I. tr. 1 (compl. indică evenimente, oameni, instituţii etc.) a aniversa, a celebra, a sărbători, a ţine, a prăznui, <înv. şi reg.> a prăznici. Universitatea şi-a serbat cu fast întemeierea. 2 (compl. indică evenimente, amintirea unor personalităţi etc.) a comemora, a sărbători, a pomeni. Uniunea scriitorilor a sărbătorit 100 de ani de la moartea cunoscutului romancier. serbare s.f. 11 aniversare, celebrare, sărbătorire, celebraţie, prăznuire, prăznuială. Serbarea universităţii s-a făcut cu fast. 2 sărbătoare, sărbătorire. Peste o săptămână este serbarea nunţii părinţilor lor. 3 festivitate, sărbătoare, <înv.> sărbătorie. A participat la serbarea de decernare a premiilor pentru cel mai bun actor al anului. 4 (la pl; în Antic, greacă) serbări dionisiace = dionisii, jocuri dionisiace (v.joc), sărbători dionisiace (v. sărbătoare). Serbările dionisiace erau organizate în cinstea zeului Dionysos. 5 (relig.; înv.) v. Celebrare. Oficiere. Săvârşire. Slujire. Slujit. 6 (relig. înv.) v. Hram. II comemorare, sărbătorire, comemoraţie, pomenire, <înv.> pomană. A participat la serbezi |1666 serbarea a 100 de ani de la moartea cunoscutului romancier. serbezi vb. IV. 1 intr., refl. {înv. şi reg.; despre oameni sau despre faţa lor) v. îngălbeni. Păli1. 2 refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate) v. Decolora. Ieşi. Spălăci, serbezie s.f. (reg.) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. serbezitură1 s.f. (înv.) v. Acreală. Acrime. înăcreală. serbezitură2 s.f. (înv.) v. Gălbeneală. Paliditate. Paloare. Pălire1. serdăj s.n. (livr.) = cerclaj. serdâr s.m. (milit.; în Imperiul Otoman; turc.; înv.) v. G eneral1. serenădă s.f. (jur.; arg.) v. Rechizitoriu, serenisim, -ă adj. (în unele ţâri; ca titlu de onoare pentru unii prelaţi ai Bisericii Catolice sau ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelaţi etc.) ilustrisim, mărit3, prealuminat, preamărit, preaslăvit, slăvit, <înv. şi pop.> luminat2, <înv.> înălţat. Serenisim prinţ, sunteţi aşteptat! serenitâte s.f. acalmie, calm2, linişte, pace, tăcere, chietudine, <înv. şi pop.> lin2, <înv. şi reg.> paos, <înv.> liniştire, molcomire, placiditate. S-a grăbit spre casă, remarcând serenitatea dinaintea furtunii. sereno adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) calm2, calmato, liniştit, potolit2. sergent s.m. (în trecut; şi sergent de stradă, sergent de noapte) gardian, gardian public, gardist, gabor, <înv.> boactăr, poliţai, zapciu, fîlăr, geanabet, scatiu, sticlete. Sergenţii urmăreau să preîntâmpine incidente neplăcute pe străzile oraşelor, în parcuri sau în grădinile publice. seriali'sm s.n. (muz.) muzică serială. Seri-alismul este o etapă în evoluţia atonalismului şi a dodecafoniei. sericicol, -ă adj. (zootehn.) sericol. Secţia sericicolă se află în încăperi special amenajate ale fermei. sericicultor, -oăre s.m., s.f. (zootehn.) sericultor. Sericicultorii sunt specializaţi în sericicultură. sericicultură s.f. (zootehn.) sericultură. Sericicultura se ocupă cu creşterea viermi-lor-de-mătase în vederea obţinerii gogoşilor destinate prelucrării. sericol, -ă adj. (zootehn.) sericol. sericultor, -oăre s.m., s.f. (zootehn.) sericicultor. sericultură s.f. (zootehn.) sericiculturi serie s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de') număr, seamă, sumă. O serie de întrebări au rămas fără răspuns. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) rând, unde (v. undă). A urmat o nouă serie de toasturi. Cloşca a scos două serii de pui. 3 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) înşirare, înşiruire, succesiune, şir, cortegiu. Adesea, îşi întâmpină fiul cu o serie de reproşuri. 4 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) promoţie. Bunicul ei a făcut parte din prima serie de elevi de la renumitul liceu. 5 rând, tranşă. O a doua serie de elevi aplecat la mare pentru o săptămână. Când era student, mânca la cantină în seria a doua. 6 (fiz.) serie radioactivă = familie radioactivă. Seria radioactivă este formată dintr-un element radioactiv iniţial şi din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. 7 (fiz., chim.) serie electrochimică = şirul lui Volta (v. şir). 8 (^iim.) serie alifatică = serie grasă; serie grasă = serie alifatică. 9 (biochim.) serie limfocitară = linie limfocitară. Seria limfocitară reprezintă succesiunea de celule care se dezvoltă şi se divid, pornind de la limfoblast şi ajungând în final la limfocitul matur; serie granulocitarâ = serie mielocitară = linie mielocitară. Seria mielocitarâ este seria de celule tinere care, după multiplicare şi maturaţie în măduva osoasă, ajung la stadiul de leucocit polinuclear adult sau granulocit. 10 (mat.) serie iterativă = serie recurentă; serie recurentă = serie iterativă. în seria recurentă fiecare termen se calculează cu ajutorul termenilor care îl precedă. serigrafiăt s.n. (tipogr.) serigrafiere. Seri-grafiatul este operaţia de imprimare pe sticlă, pe lemn, pe textile cu ajutorul unui ecran de mătase. serigrafiere s.f. (tipogr.) serigrafiat. seriografîe s.f. (med.; în radiobgia vasculară) radiografie în serie. Printr-o seriografie se efectuează radiografii succesive, cu o anumită frecvenţă, la nivelul aceleiaşi regiuni anatomice. seriâs, -oăsă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, sobru, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om serios. 2 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) grav, sever2, sobru, solemn, rigid. Profesorul este o persoană serioasă, care impune respect. Faţa lui are o expresie serioasă. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenibr) grav, marţial, solemn, doctoral, <înv.> solemnei, profesoral. Tonul discursului afost serios. în timpul ceremoniei participanţii au o ţinută serioasă. 4 (despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) amănunţit2, atent, meticulos, migălos, minuţios, riguros, scrupulos, <înv.> scump. A făcut un studiu serios despre numeralele din limba română. 5 (despre activităţi, acţiuni ale oamenibr) stăruitor, temeinic, sănătos. După o cercetare serioasă şi neîntreruptă a reuşit să-şi termine la timp cartea pentru a o publica. 6 (despre însuşiri, manifestări, cunoştinţe etc. ale oamenilor) adânc, profund, temeinic, aprofundat, pătrunzător, solid Are cunoştinţe serioase în domeniul său. 7 (despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) chibzuit, cumpănit, gândit, judicios, matur, socotit2, temeinic, cumpănitor, <înv. şi reg.> mator, răscopt1. Iniţiativa acţiunii sale s-a dovedit serioasă, având în vedere rezultatele obţinute. 8 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, solid, temeinic, ire-prehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încredinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost serioase. 9 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, substanţial, temeinic, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie serioasă la dezvoltarea literaturii. 10 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptăţit, îndrituit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic2, motivat, temeinic, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat. Trebuie să vină cu o scuză serioasă pentru a fi crezut. II adj. 1 (despre pedepse, sentinţe judecătoreşti etc.) drastic, grav, greu, sever2, aspru, dur, înăsprit. A primit o pedeapsă serioasă pentru crimă. 2 (med, med vet.; despre boli, răni etc.) grav, malign, periculos, primejdios, sever2, <înv. şi pop.> greu, rău, urât2. Suferă de o boală serioasă. Are o rană serioasă la cap, în urma accidentului. 3 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, structural, substanţial, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri serioase în societate. 4 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, substanţial, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă serioasă. III adv. (modal) 1 chibzuit, cuminte, înţelept, înţelepţeşte, judicios, raţional, temeinic. în ceea ce priveşte hotărârea luată a procedat serios. 2 adevărat, cert, chiar, efectiv, sigur. Serios, nu este nicio dificultate în aplanarea acestor dispute. 3 apreciabil, considerabil, mult, semnificativ, simţitor, substanţial, vădit, vizibil, substanţialmente. Neologismele contribuie serios la îmbogăţirea limbii. 4 (ca determ. al unui adj., căruia îi dă val. de super. abs.) foarte, grav, greu, rău, tare. Prietena ei este serios bolnavă. 5 stăruitor, temeinic, sănătos. S-a apucat serios de treabă. 6 convingător, elocvent, <înv.> luminat2. I-a spus serios, aducându-i argumente solide, că nu are dreptate. Şi-a exprimat serios opinia. IV (cu val. de interj.; întăreşte sau garantează 0 afirmaţie) zău!, parol! - Este adevărat că ai obţinut o bursă în străinătate? - Serios! V s.n. (înv.) v. Seriozitate. Sobrietate, seriozitate s.f. 1 sobrietate, <înv.> serios. Ceea ce îl caracterizează este seriozitatea. Este de o seriozitate exemplară. 2 gravitate, solemnitate. 1 se adresează cu seriozitate. 3 severitate. Seriozitatea \ninei sale îl distanţează de 1667| subalterni. 4 capacitate, competenţă, destoinicie, pregătire, pricepere, valoare, vrednicie, periţie, <înv. şi pop.> hărnicie, <înv.> practică (v. pracfzc), voinicie, anvergură, măsură. A fost promovat pentru seriozitatea sa profesională. 5 soliditate, temeinicie, tărie. A câştigat procesul datorită seriozităţii probelor aduse. 6 profunzime, temeinicie, maturitate, soliditate. Ceea ce impresionează la aceşti doi tineri este seriozitatea sentimentelor lor. 7 importanţă, însemnătate, valoare, <înv.> mărie1, mărime. Nimeni nu contestă seriozitatea contribuţiei poetului la dezvoltarea literaturii. Toţi sunt deplin convinşi de seriozitatea acestei decizii. 8 gravitate, pericol, periculozitate, primejdie, severitate. Suferă de o boală a cărei seriozitate este cunoscută de toţi. 9 importanţă, însemnătate, profunzime, adâncime. Seriozitatea prefacerilor din societate, din ultimii ani, este o realitate. sermaiâ s.f. (înv.) 1 (econ.) v. Capital1.2 (fin.) v. Fonduri (v.fond). Mijloace (v. mijloc). Resurse (v. resursă). seroaglutinâre s.f. (med.) diagnostic serologic, reacţie serică, reacţie serologică, serodiagnostic, seroreacţie. Seroaglutinarea este folosită pentru evidenţierea anticorpilor specifici produşi de microbii respectivi. serodiagnostic s.n. (med.) diagnostic serologic, rea cţie serică, reacţie serologică, seroaglutinare, seroreacţie. seroprofilâxi'e s.f. (med.) seroterapie profilactică. Seroprofilaxia este o metodă terapeutică de prevenire a apariţiei unei infecţii. seroreacţie s.f. (med.) diagnostic serologic, reacţie serică, reacţie serologică, seroaglutinare, serodiagnostic. serâs, -oâsă adj., s.f. 1 adj. (biol.; despre lichide, substanţe etc.) apos, <înv.> zeros. Din rană se prelinge un lichid seros. 2 s.f. membrană seroasă. Seroasa acoperă unele organe ale cavităţii toracice sau abdominale ori tapisează cavităţile închise ale organismului (peritoneu, pleură, pericard). seroterapie profilactică s.f. (med.) sero-profilaxie. serotin, -ă adj. 1 seral, vesperal. îşi făceau siestele serotine în parcul din apropiere. îi plăceau plimbările serotine pe malul mării. 2 serotinal. Perioada serotină este cuprinsă între mijlocul lunii iulie şi mijlocul lunii septembrie. serotinăl, -ă adj. serotin. serpasfl s.n. (farm.) rezerpină. Serpasilul este un alcaloid vegetal, folosit ca medicament hipotensiv şi ca tranchilizant. serpengeă s.f. (med, med vet.; înv.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă, serpentâriu s.n. (în grădinile zoologice) secretar1. în serpentâriu trăiesc şerpi în condiţii asemănătoare celor din natură. serpentin, -ă s.f., adj. I s.f. 1 cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. Serpentinele şoselelor sunt foarte periculoase. 2 (la alambic) şarpe, şlangă. Serpentina este ţeava spiralată a alambicului. II adj. (înv.; despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) v. Cotit2. întortocheat. Labirintic. Sinuos. Strâmb. Sucit2. Şerpuit. Şerpuitor. Unduios. serpetă s.f. cosoraş, cosorel. Viţa-de-vie se curăţă cu o serpetă. sertar s.n. 1 <înv. şi reg.> sicriu, fioc, lada mesei (v. ladă), ladă, lădămeasă, pui1, pult, şufladă, troneci, <înv.> chichie, raclă, tiroar. îşi ţine bijuteriile în sertarul de la noptieră. 2 (de obicei urmat de determ. în gen.) cutie, cutie-sertar. Ţine vesela în sertarul mesei. 3 (tehn.; la cuptoarele industriale sau la căldările de abur) registru, şuber, ventil. Sertarul serveşte la reglarea tirajului sau la închiderea canalelor de fum. 4 (tehn.) vană2. Sertarul este folosit în construcţia unor robinete, pe care le închide şi le deschide depla-sându-se, printr-o mişcare de translaţie, în lungul axei sale. 5 (arg) v. Buzunar, sertăraş s.n. sertărel, <înv. şi reg.> lăduţa mesei (v. lăduţă), lădiţa mesei (v. lădiţă), puieţ2, puiuc. Biroul lui are mai multe sertăraşe. sertărel s.n. sertăraş, <înv. şi reg.> lăduţa mesei (v. lăduţă), lădiţa mesei (v. lădiţă), puieţ2, puiuc. sertizaj s.n. sertizare. sertizare s.f. sertizaj. Rubinul a fost fixat în montura inelului prin sertizare. serv, servă s.m., s.f. 1 (în Ev. Med.; livr.) v. Aservit. Rob. Sclav. Subjugat. 2 (în Ev. Med.; livr.) v. Iobag. Şerb. 3 (livr.) v. Argat. Servitor. Slugă. 4 (în Biserica Ortodoxă; reg.) v. Paracliser. larcovnic. servâj s.n. 1 (în Ev. Med.; livr.) v. Iobăgie. Şerbie. 2 (înv.) v. Aservire. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitudine. Servitute. 3 (înv.) v. Captivitate. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute. servantă s.f. femeie de serviciu, servitoare (v. servitor), slujnică (v. slujnic), slugă, slujitoare (v. slujitor), ma-riţă, jupâneasă, <înv.> fată, londonieră, madamă. Servanta începe curăţenia de la ultimul etaj al vilei. servă s.f. (sport; rar) v. Serviciu, serveălă s.f. (reg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. servi vb. IV. 11 intr. (despre oameni) a funcţiona, a lucra, a sluji, a slugători, <înv.> a posluşi, a slugări. A servit toată viaţa ca arhivar. A servit în teatru cinci decenii. 2 intr. (despre oameni) a sluji, a slugări, a slugămici. Femeia a servit în familia avocatului câţiva ani. 3 intr. (despre oameni, mai ales despre preoţi) a oficia, a sluji. La biserica din parohie servesc doi preoţi. 4 tr. (compl. indică oameni) a slugători. Funcţionarul de la ghişeu încearcă să servească cu promptitudine oamenii care aşteaptă la rând. 5 tr. (compl. indică activităţi culturale, sociale etc.) a ajuta, a sluji, a sprijini, a susţine. Prin descoperirile sale, fizicianul a servit cercetarea în domeniu. serviciu 6 tr. a sluji. Prin tot ce a făcut şi-a servit exemplar patria. I11 intr., refl. a (se) folosi, a (se) întrebuinţa, a (se) sluji, a (se) utiliza, <înv.> a (se) slugări. Pentru o asemenea operaţie se serveşte de ambele mâini. Acest aparat serveşte la scoaterea dopurilor. 2 refl. (despre oameni) a se folosi, a întrebuinţa, a recurge, a se sluji, a utiliza, a uza, <înv. şi pop.> a prinde, a vestegălui. Este interzis să se servească de metode dure de educaţie. 3 refl. a se folosi, a întrebuinţa, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. Se serveşte de tot felul de tertipuri pentru a-l convinge să-i dea bani. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a beneficia, a se bucura, a se folosi, a profita, a se hăsnui, <înv.> a se sprijini. S-a servit de un ajutor substanţial din partea prefecturii. 5 intr. (cu determ. introduse prin prep. „la”) a ajuta, a folosi, a sluji, a se slugători, <înv.> a osfinti, a părtini Banii primiţi îi vor servi la achitarea datoriei. 6 tr. (arg.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. III tr. 1 (compl. indică băuturi, mâncăruri etc.) <înv.> a sluji. Valetul a servit băuturile la dineu. Ospătarii serveau micii cu promptitudine la mesele clienţilor. 2 (compl. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) a cinsti, a ospăta, a trata, a omeni, a tra-tarisi. Şi-a servit musafirii cu cele mai alese delicatese. 3 a deservi, a contraservi. Metroul serveşte tot oraşul. 4 (impr.; compl. indică mâncăruri, băuturi etc.) v. Lua. 5 fig. (compl. indică păreri, secrete, idei, rugăminţi, ordine etc.) a comunica, a împărtăşi, a spune, a transmite, a zice. I-a servit părerea sa despre proiectul propus. serviabil, -ă adj. (despre oameni) amabil, binevoitor, complezent, culant, favorabil, îndatoritor, prevenitor, săritor, acort, obligant, cooperativ, <înv.> graţios, slugă-relnic. Este un om extrem de serviabil, gata oricând să-ţi facă un serviciu cu plăcere şi cu promptitudine. serviabilităte s.f. amabilitate, bunăvoinţă, complezenţă, culanţă, graţiozitate, <înv.> com-plăcere,priinţă. Serviabilitatea lui a măgulit-o. serviciu s.n. 11 funcţie, job, loc, ocupaţie, post1, slujbă, misiune, oficiu, sarcină, <înv. şi reg.> posluşanie, breaslă, servit, <înv.> cin1, huzmet, mansup, orândă1, tistie, tisturie, treabă, pită. De câtva timp, are un serviciu mai bine plătit. 2 (relig.; adesea determ. prin „religios”, „divin 0 ceremonie, oficiu, slujbă, <înv.> posluşanie. De Paşte, serviciul religios durează toată noaptea. 3 (milit.) serviciu militar = armată, militărie, stagiu, stagiu militar, slujbă, <înv. şi pop.> oaste, oştire, cătănie, miliţie, <înv.> lucrare în oaste, oştenie, soldăţie, vitejie. Face serviciul militar la genişti. 4 (sport) servă. în acest moment, tenismenul român a trecut la serviciu. I11 (de obicei constr. cu vb. „a face”) priinţă, <înv.> slujbă. I-arface un mare serviciu dacă ar fi de acord cu el. Recoman-dându-l unui specialist, i-a făcut un mare serviciu. 2 (mai ales la pl. servicii) ajutor, concurs, oficii (v. oficiu), sprijin. A recurs la servietă |1668 serviciile prietenului lui pentru a ieşi din impas. 3 (de obicei constr. cu vb. „a face”, „a aduce) folos. A adus mari servicii extinderii învăţământului la sate. II11 (adm.; de obicei urmat de determ. care indică felul) domeniu, resort, sector. S-au făcut mari progrese în serviciul public. 2 (adm.) serviciu de ecarisaj = ecarisaj. Serviciul de ecarisaj a strâns câinii fără stăpân şi cadavrele de animale. 3 (polit.) serviciu de contrainformaţii = contrainformaţii, contraspionaj. Afost ofiţer la serviciul de contrainformaţii. 4 (relig.) serviciu funebru = serviciu mortuar. La serviciul funebru au participat toţi colegii de serviciu ai celui dispărut; serviciu mortuar = serviciu funebru. 5 (concr.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică materialul, destinaţia etc.) garnitură, set, sortiment, <înv.> tuţ, tuţin. Şi-a descompletat serviciul spărgând un pahar. servieta s.f. 1 geantă, mapă1, <înv.> ghiozdan, maletă. Avocatul îşi ţine dosarele într-o servietă. 2 (înv.) v. Şervet. 3 (fran.; înv.) v. Şerveţel. servil, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) ascultător, obedient, obsecvios, plecat2, slugarnic, supus, umil, ancilar, <înv.> plecător, slugar, slugăratic, slu-gărelnic, slugăresc, slugos, pupincurist, aplecat2. Este un slujitor servil şi cinstit. De regulă, subordonaţii sunt servili în faţa şefilor. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) obsecvios, plecat2, slugarnic, smerit, supus, umil, umilit, <înv.> netrebnic, slugăresc, slugos, smerin, smernic, suplecat, umilincios, ciocoiesc, ofilit. Persoanele care au un comportament servil faţă de superiori, pentru a obţine avantaje în profesie, sunt detestabile. 3 (despre oameni sau despre atitudini ale lor) linguşitor, târâtor. Sluga are o comportare servilă faţă de stăpân. 4 fig. literal, textual. Traducerea servilă este o traducere făcută cuvânt cu cuvânt. II adv. (modal) slugarnic, <înv.> slugăreşte. Se poartă servil cu directorul. Nu îi place să urmeze servil indicaţiile date. servilism s.n. obsecviozitate, slugărnicie, umilinţă, servilitate, supuşenie, <înv.> şerbie, platitudine, ciocoism, slugăreală, slugărie, slugărire, slugărit, slugămicire, pupincurism. Ceea ce îl caracterizează este servilismul faţă de şefi. servilitate s.f. (rar) v. Obsecviozitate. Servilism. Slugărnicie. Umilinţă, servire s.f. 11 slujire, sprijinire, susţinere. Servirea cercetării a fost o prioritate în viaţă pentru cunoscutul fizician. 2 servit, slujire, slujit. Servirea patriei se concretizează în tot ceea ce a făcut. I11 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu) cinstire, ospătare, servit, tratare, ospătat1. Servirea musafirilor cu cele mai alese delicatese este un obicei în familia lor. 2 deservire. în firmă funcţionează o cantină pentru servirea salariaţilor. servit s.n. 1 servire, slujire, slujit. 2 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu) cinstire, ospătare, servire, tratare, ospătat1.3 (reg.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. servitate s.f. (înv.) v. Captivitate. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute, servitdr, -oare s.m., s.f. 11 s.m. argat, slugă, serv, slujitor, <înv. şi reg.> curtean, biriş, heteşar, slugănie, slujbaş, <înv.> celednic, posluşnic, ipijfiu, rândaş. La conac erau mulţi servitori. 2 s.f. femeie de serviciu, om de serviciu, servantă, slujnică (v. slujnic), slugă, slujitor, mariţă, jupâneasă, troagăr1, <înv.> fată, londonieră, madamă. Servitoarea începe curăţenia de la ultimul etaj al vilei. 3 s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). II s.f. (art.; omit; reg.) servitoarea-cuculuiv. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). servitori'me s.f. (colect) slujitorime, slugărime, slugăret. Mai mare peste servitorime este o femeie între două vârste. servitudine s.f. aservire, robie, sclavaj, sclavie, servitute, robşag, <înv.> robitură, sclavism, servaj, şerbie. Starea de servitudine a unor ţărani afost menţinută mult timp, chiar dacă scriptic erau declaraţi liberi. servitute s.f. 1 aservire, robie, sclavaj, sclavie, servitudine, robşag, <înv.> robitură, sclavism, servaj, şerbie. 2 aservire, înrobire, robie, robire, subjugare, supunere, <înv.> supunăciune, supusăciune, înfeudare, îngenunchere. Se urmăreşte promovarea unei politici economice care să nu ducă la servitutea unei ţâri de către o putere străină. 3 înrobire, subjugare. în Evul Mediu, ţăranii erau, în majoritate, în stare de servitute. 4 captivitate, robie, sclavaj, sclavie, <înv.> plean, pradă, robire, robitură, sclavism, servaj, servitate, şerbie. De-a lungul istoriei, multe popoare s-au aflat în stare de servitute. 5 aservire, atâmare, dependenţă, obedienţă, subordonare, supunere, sclavie, <înv.> închinăciune, subjec-ţiune, submisiune, subordinaţie, supuşie, intisap, vasalitate. Multe naţiuni aflate sub dominaţie străină au reuşit să scape de o servitute de secole. 6 (livr.) v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. 7 (livr.) v. Datorie. îndatorire. Obligaţie. 8 (în Ev. Med.; livr.) v. Iobăgie; Şerbie. servus interj. ( ca formulă de salut; fam.) v. Salutare! sesam s.m. (bot.; rar) v. Susan (Sesamum indicum). sesamoi'd s.n. (anat.) os sesamoid. Sesa-moidele se dezvoltă mai ales în dreptul articulaţiilor carpiene şi tarsiene. sesie1 s.f. (în Ev. Med., în Transilv., Bucov. şi Ban.) <în Ev. Med., în Ţara Rom.> delniţă, jirebie. Sesia era partea din hotarul moşiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de ţărani din acel sat. sesie2 s.f. (înv.) v. Şedinţă. sesiză vb. I. tr. 1 (compl. indică ilegalităţi, abateri etc.) a arăta, a dezvălui, a releva, a revela. Comisia a sesizat procuraturii neregulile financiare descoperite în instituţie. 2 (compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) a apercepe, a observa, a percepe, a remarca, a reţine, a surprinde, a vedea, a zări, <înv. şi pop.> a însemna, <înv.> a descoperi, a privi. Era atât de distrat, încât nu a sesizat noul look al fetei. 3 a constata, a înţelege, a observa, a pricepe, a remarca, a vedea, a zăpsi, <înv.> a paratirisi, a şucări. A sesizat că un virus a pătruns în computer. 4 a înţelege, a percepe, a pricepe, a prinde, a desprinde, a pătrunde, a se descălţa, a bunghi. Trebuie să citească un context mai larg pentru a sesiza sensul unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până când a sesizat semnificaţia ironiei lui. 5 (compl. indică stări, situaţii, fapte etc.) a aprecia, a intui, a înţelege, a priza2, a descifra, a dibui, a mirosi, a prinde, a pricepe. Are un spirit ascuţit dacă poate să sesizeze asemenea nuanţe. 6 (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a ghici, a intui, a prevedea, a nimeri, a întrevedea, a întrezări, a mirosi, a pătrunde, a penetra. Este aproape imposibil să sesizeze sfârşitul conflictului dintre ei. A sesizat mersul evenimentelor. sesizăbil, -ă adj. 1 (despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) concret, fizic2, material, palpabil, pământesc, perceptibil, pipăibil, pipăit2, tangibil, <înv.> pipăicios, pipăitor, pusăitor, trupesc Masa este un obiect sesizabil Ploaia este un fenomen meteorologic sesizabil 2 (despre fenomene, stări etc.) observabil, perceptibil, sesizant Starea ei de râu este sesizabilă. sesizănt, -ă adj. 1 frapant, izbitor, surprinzător, şocant, uimitor, uluitor, bikinian. Asemănarea dintre cei doi gemeni este sesizantă. 2 (despre fenomene, stări etc.) observabil, perceptibil, sesizabil, sesizăre s.f. 11 observare, relevare, relevaţie, remarcare, semnalare, subliniere. Sesizarea unor nereguli în procesul de votare a produs nemulţumirea alegătorilor. 2 înţelegere, percepere, pricepere, prindere, <înv.> iscusenie, pricepătură, ştiutură, pătrundere. Trebuie să citească un context mai larg pentru sesizarea sensului unor cuvinte. Au trecut câteva clipe până la sesizarea semnificaţiei ironiei lui 3 intuire, prevedere, întrevedere, întrezărire. Este aproape imposibilă sesizarea sfârşitului conflictului dintre ei. II (concr.) reclamaţie. Primăria a primit multe sesizări în legătură cu încălcarea dreptului de proprietate. seston abiotic s.n. (biol.) abioseston,tripton. Sestonul abiotic reprezintă ansamblul componentelor moarte dintr-un seston. set s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică materialul, destinaţia etc.) garnitură, serviciu, sortiment, <înv.> tuţ, tuţin. Şi-a descompletat setul spărgând un pahar. sete s.f. 11 înseţare, <înv. şi reg.> însetoşare. Şi-a potolit setea cu câteva pahare de apă. 1669| sezonist 2 (meteor.; înv.) v. Secetă. Sicitate. Uscăciune. II fig. 1 însetare. Fiind foarte atrăgătoare, toţi o privesc cu sete. 2 aviditate, lăcomie, foame, însetare. Ceea ce l-a caracterizat pe acest domnitor a fost setea de noi cuceriri. 3 (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pentru”, „de”, care indică felul) apetenţă, chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plăcere, poftă, apetit, însetare, însetoşare. Acest roman i-a deschis setea pentru citit. seteciune s.f. (meteor.; înv.) v. Secetă. Sicitate. Uscăciune. setos, -oâsă adj. 1 (despre fiinţe) însetat, nebăut, <înv. şi reg.> însetoşat, secetos, <înv.> săţios2. Este foarte setos din cauza caniculei. 2 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ahtiat, avid, dorit, doritor, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor, flămând, înfometat, însetat, lacom, însetoşat, lihnit. Tânărul este setos de muzică. setoşâ vb. I. intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. înseta. setui vb. IV. intr. (înv.; despre fiinţe) v. înseta. seu s.n. fig. avere, avut1, avuţie, bogăţie, bun, mijloace (v. mijloc), situaţie, stare, aur, cheag, comoară, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva seu pentru a face şi acţiuni caritabile. sevas s.n. (grec.; înv.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1, sevă s.f. I (bot.; la plante) măduvă, suc, lapte, mâzgă, must, mustăreaţă, mâzga-lă, miericică, muc, mursă, usuc, <înv.> lapte vegetal, umezeală. Seva circulă prin vasele libero-lemnoase ale plantelor. II fig. 1 dinamism, energie, forţă, impetuozitate, po-tenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă, nerv, vână, viaţă, os, asprime. Seva i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o sevă inepuizabilă. 2 farmec, savoare, suculenţă. Autorul a descris cu sevă viaţa din acest colţ uitat de lume. sever1 s.n. sg. (geogr.; înv.) v. Miazănoapte. Nord. sever2, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) exigent, pretenţios, riguros, catonian, catonic, exiguu, pretensiv, strict Tatăl este sever cu fiul său în ceea ce priveşte învăţătura. Este un ofiţer sever cu subalternii săi. 2 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) grav, serios, sobru, solemn, rigid. Profesorul este o persoană severă, care impune respect. Faţa lui are o expresie severă. 3 (despre afirmaţiile, vorbele cuiva) brutal, grav, greu, violent, apăsător, aspru, dur, tare. L-au marcat cuvintele severe ale tatălui. 4 (despre pedepse, sentinţe judecătoreşti etc.) drastic, grav, greu, serios, aspru, dur, înăsprit A primit o pedeapsă severă pentru crimă. 5 (despre reguli de comportare, ordine, dogme, indicaţii, diete etc.) riguros, straşnic, strict, strâns2, aspru. într-o cazarmă disciplina este severă. 6 (despre activităţi, acţiuni manifestări etc. ale oamenilor) riguros, straşnic, strict. Comisia a făcut firmei un control financiar sever. 7 (despre viaţă sau despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţă etc.) auster, sobru, aspru, spartan. Sportivii de performanţă duc o viaţă severă şi disciplinată. 8 (med., med. vet.; despre boli răni etc.) grav, malign, periculos, primejdios, serios, <înv. şi pop.> greu, rău, urât2. Suferă de o boală severă. Are o rană severă la cap, în urma accidentului. 9 (despre însuşiri ale lucrurilor, despre conturul forma, aspectul unor obiecte, construcţii etc. sau despre limba, stilul unor opere literare) auster, grav, sobru, aspru, uscat2. Catedrala are o frumuseţe severă. Este atras de arhitectura severă a mănăstirii. Scriitorul german a fost tradus într-un stil sever. II adv. (modal) 1 drastic, straşnic, aspru, dur. îl pedepseşte sever pentru greşeală. 2 exigent. Are obiceiul de a-i judeca prea sever pe cei din jur. severitâte s.f. 1 exigenţă, pretenţie, rigurozitate, exiguitate. Severitatea tatălui în ceea ce priveşte învăţătura fiului său este exagerată. 2 seriozitate. Severitatea minei sale îl distanţează de subalterni. 3 constrângere, intransigenţă, rigoare, rigurozitate, străşnicie, stricteţe, <înv.> străşnicire, asprime, duritate. Diabeticii suportă cu greutate severitatea unui regim alimentar strict. 4 austeritate, sobrietate. Severitatea vieţii monahale este greu de înţeles pentru laici. 5 gravitate, pericol, periculozitate, primejdie, seriozitate. Suferă de o boală a cărei severitate este cunoscută de toţi. 6 austeritate, gravitate, rigorism, sobrietate, asprime.Severitatea catedralei este impresionantă. sevrâj s.n. ablactare, ablactaţie, înţărcare, înţărcat1. Sevrajul s-a făcut când copilul avea zece luni. sex s.n. 11 (biol.) <înv.> neam, soi1. Boala fiind ereditară, se poate transmite la copiii de sex masculin. 2 (biol, anat., med.) sex anatomic = sex somatic. Sexul anatomic este etapa finală anatomică de evoluţie a sexualizării, caracterizată prin apariţia diferenţelor morfologice feminine sau masculine; sex cromozomial = sex genetic, sex gonozomic. Sexul cromozomial este determinat de natura cromozomului sexual al spermatozoidului; sex genetic = sex cromozomial, sex gonozomic; sex gonozomic = sex cromozomial, sex genetic; sex somatic = sex anatomic. 3 (art.) sexul cel frumos = sexul cel slab = sexul frumos = sexul slab = femeile (v. femeie), sexul plin de graţii, soiul frumos (v. soi1), <înv.> sexul fară barbă. Tânărul s-a impus sexului frumos prin eleganţă şi inteligenţă; sexul tare = bărbaţii (v. bărbat), sexul urât, sexul viril. Această demnitate este rezervată, prin tradiţie, sexului tare; (rar) sexul plin de graţii v. Femeile (v. femeie). Sexul cel frumos. Sexul cel slab. Sexul frumos. Sexul slab; sexul urât = sexul viril v. Bărbaţii (v. bărbat). Sexul tare; (înv.) sexulfărăbarbăv. Femeile (v.femeie). Sexul cel frumos. Sexul cel slab. Sexul frumos. Sexul slab. 4 (anat.) organ genital (v. organ1), <înv. şi reg.> trup, părţile ruşinoase (v. parte). 5 sex oral = muie, papacioacă (v.papacioc). II (gram.; înv.) v. Gen. sex-appeal [sexa'pil] s.n. 1 nuri, vino-ncoa, vino-ncoace, lipici. Vedeta este o tânără cu sex-appeal. 2 bărbăţie, masculinitate, virilitate, faloşie. Tânărul este de un sex-appeal provocator. sex-magazi'n s.n. sex-shop. sex-shop [ sex/op] s.n. sex-magazin. într-un sex-shop se vând publicaţii şi materiale pornografice. sexos, -oâsă adj. (fam.; glum.) 1 (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) v. Ademenitor. Atrăgător. Excitant. Excitator. Ispititor. îmbietor. Seducător. Sexy. Tentant. 2 (despre bărbaţi) v. Potent. Viril, sextânt s.n. 1 (astron., nav., av.) sector. Sextantul este un instrument optic, folosit la măsurarea distanţei unghiulare dintre două puncte terestre, a înălţimii aştrilor deasupra orizontului etc. 2 (mat.) <înv.> sfert de cerc. Sextantul este arcul sau sectorul de cerc egal cu 60°. sextă s.f. (muz.) supradominantă. Sexta este a şasea treaptă a gamei diatonice, de la o treaptă dată. sextet s.n. (muz.) sextuor. Sextet este o lucrare muzicală scrisă pentru un ansamblu format din şase voci sau din şase instrumente. sextuor s.n. (muz.) sextet, sextuplu, -ă adj. înşesit. Douăzeci şi patru este sextuplu faţă de 4. sexuâl, -ă adj. 1 (despre relaţiile dintre oameni) erotic, fizic2, fiziologic, intim, trupesc. Relaţia lor este sexuală. 2 carnal, fizic2, lumesc, senzual, trupesc, <înv.> pieliţesc, păgân, spurcat2. Plăcerile sexuale sunt considerate păcat de către biserică. sexualism s.n. erotism, senzualism, senzualitate, simţuri (v. simţ), camalitate, <înv.> simţualism, simţualitate. Are o puternică înclinaţie spre sexualism. sexuât, -ă adj. (gram.; rar; despre substantive, gen) v. Animat. sexy adj. invar, (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, atrăgător, excitant, excitator, ispititor, îmbietor, seducător, tentant, mişto, sexos, apetisant, picant, bun. Astfel îmbrăcată, este o femeie sexy. sezon s.n. 1 anotimp, <înv. şi reg.> timp, <înv.> stagiune. în zonele temperate sunt patru sezoane. 2 sezonul alb = iarnă. Sezonul alb este cel mai rece anotimp. 3 epocă, perioadă, timp, vreme, pânc. Sezonul cireşelor a trecut. A început sezonul verdeţurilor. sezonâl, -ă adj. sezonier, sezonier, -ă adj. sezonal. Muncile sezoniere se execută numai în cursul unei anumite perioade de timp. în timpul muncilor agricole se înfiinţează grădiniţe sezoniere pentru copii. sezonist, -ă s.m., s.f. 1 estivant, vilegiaturist. Sezoniştii îşi petrec concediul într-o staţiune balneară sau termală, la ţară, la mare ori la munte. 2 (jur.; arg.) v. Condamnat. Deţinut. Puşcăriaş. sfacelat |1670 sfacelat, -ă adj. (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe etc.) cangrenos. Ţesutul sfacelat trebuie detaşat de ţesuturile sănătoase vecine. sfadă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere.Vrajbă1. Zâzanie. 2 (pop.) v. Controversă. Discuţie. Dispută. 3 (pop.) v. Ceartă. Discuţie. Vorbă. Zarvă. 4 (înv.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie, sfâdnic, -ă adj., s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. sfagnet s.n. (geomorf.; livr.) v. Turbărie1. Turbieră. sfaiog s.m. (entom.; reg.) v. Pisica-popii (v. pisică). sfaiogi vb. IV. refl. (reg.; despre plante, obiecte etc.) v. Scoroji. sfalerît s.n. (mineral) blendă, sulfură de zinc. Sfaleritul este principalul minereu de zinc. sfalţui't, -ă adj. (constr.; reg.; despre drumuri) v. Asfaltat2. sfandosi vb. IV. refl. (înv. şi reg.; adesea peior.; despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări. sfanţ s.m. (fin.) 1 (în trecut) <în trecut> pitac1, sorocovăţ. Sfanţul afost o monedă rusească de aramă, care valora 5 copeici. 2 (în trecut) <înv. şi reg.> husăş. Sfanţul afost o veche monedă ungurească de argint, care a circulat şi în Transilvania. 3 (lapl. sfanţi; pop. şi fam.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). sfără1 s.f. (înv. şi pop.) 1 mârlăiţă. A deschis fereastra pentru a ieşi sfara înecăcioasă din bucătărie. 2 fig. (de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ştire. Veste. sfără2 s.f. (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. sfaret s.m. (iht.; reg.) 1 Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vârligoanţă, vârlugă, vâslă, zmorlă, zvârlugă. 2 v. Zvârlugă (Cobitis taenia). sfărghie s.f. (reg) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. sfarogeălă s.f. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, sfarogi vb. IV. refl. (pop.; despre plante, obiecte etc.) v. Scoroji. sfarogi't, -ă adj. 1 (pop.; despre plante, obiecte etc.) v. Scorojit. 2 (reg.; mai ales despre oameni sau despre faţa lor) v. Scofâlcit. sfâşcă s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vă-tăşiţă. Vorniceasă. sfat s.n. 11 consiliere, cuvânt, îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfa-tuire, sugestie, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfătuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndem-nătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfatuială, sfâtuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. A apelat la sfatul specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. 2 povaţă, precept, recomandare, recomandare. La grădiniţă copiii primesc sfaturi Jpivind igiena. 3 (constr. cu vb. ca „a sta”, „a se pune” şi cu prep. „la”) taifas, vorbă, taclale, taină, tală, tăineală, târşag, <înv.> împreunare de vorbă, voroavă. Toată ziua cele două vecine stau la sfat. 4 (înv. şi pop.) v. Conferinţă. Consfătuire. 5 (pop. şi fam.) v. Colocu-ţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. 6 (înv. şi reg.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. 7 (înv.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) v. Acord. Aprobare. Asentiment. Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă, învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere. 8 (polit., milit.; înv.) v. Alianţă. Bloc1. Coaliţie. II (concr.) 1 adunare, <înv.> convent, obşte, radă, sobor, zbor2. Sfatul bătrânilor din comunitate a hotărât să se ia măsuri drastice în această situaţie gravă. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) consiliu, divan, <înv.> răzlog2, scaun, singlit, tănaci. Membrii sfatului aveau atribuţii de ordin politic, juridic, administrativ, financiar şi religios. 3 (art; polit; în Roma antică din perioada regală) sfatul bătrânilor = senat. Sfatul bătrânilor era format din patricieni. 4 (adm.; înv.; şi, ieşit din uz, sfat popular) v. Consiliu. Primărie. 5 (adm.; înv.; adesea cu determ. care indică domeniul sau forul pe lângă care se desfăşoară activitatea) v. Consiliu. 6 (art; pedag.; înv.) sfatul profesorilor v. Consiliu pedagogic. 7 (înv.) v. Categorie. Clasă. Grup. Grupare, sfătnic s.m. (bot.; reg.) v. Ferigă (Dryopteris filix-mas). sfădăci, -ce adj. (înv.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. sfădălnic, -ă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. sfădăios, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. sfădăli'e s.f. (reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. sfădărâţ, -eăţă adj. (reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. sfădăuş, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. sfădi vb. IV. tr. 1 (pop.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 refl. (recipr.) (pop.; despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra. 3 refl. recipr. (înv.; despre animale) v. încăiera. sfădicios, -oăsă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu, sfădi're s.f. 1 (pop.) v. Certare. Dojenire. Mustrare. 2 (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 3 (înv.) v. Chibzuire. Contenţiune. Deliberare. Dezbatere1. Discutare. Discuţie. Pertractare. Pertractacţie. sfăditor, -oăre adj. (înv.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. sfăli vb. IV. refl. (reg.; despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri, sfănţoâică s.f. (fin.; înv.) <înv.> sfanţuică. Sfănţoaica valora o jumătate de sfanţ. sfănţui'vb. IV. tr. (fam.; compl indică oameni) 1 v. Corupe. Mitui. Plăti. 2 v. Escroca. Frustra. înşela1. Pungăşi. Specula. sfănţuiălă s.f. (fam.) 1 v. Mituială. Mituire. 2 v. Escrocare. înşelare1. Pungăşire. sfănţuică s.f. (fin.; înv.) <înv.> sfănţoaică. sfănţui're s.f. (fam.) v. Mituială. Mituire, sfărâmă vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, corpuri solide) a zdrobi, <înv. şi pop.> a risipi, a fărâma, a zdrumica, a zobi, a zdroşi, a zdruhăi, <înv.> a răzdumica, a zdruncina, a ucide. Copacul prin cădere, a sfărâmat gardul de beton. A călcat din greşeală pe colierul de scoici şi l-a sfărâmat. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte ori părţi ale lor) a (se) strivi, a (se) zdrobi, <înv. şi pop.> a (se) risipi, a (se) turti, a se stâlci, a ţăndări, <înv. şi reg.> a struci, a zdrumica, a se stârci, a tăpşi, a teflegi, a ţăndărui. Din cauza vitezei, l-a acroşat şi i-a sfărâmat o portieră. Automobilul s-a sfărâmat în urma impactului cu un copac. 3 tr. (compl. indică corpuri solide) a sparge, a zdrobi, a hăbuci, a strica. Sfărâmă gheaţa de pe râu pentru a face o copcă. Zidarii sfărâmă cărămizile cu ciocanul. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte ori materiale friabile) a (se) casa, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) farâma, a (se) zobi. Sticla de la ferestre s-a sfărâmat în timpul cutremurului. 5 tr. (compl. indică materii, materiale etc. dure) a amănunţi, a concasa, a fărâmiţa, a mărunţi, a zdrobi, a zdruci, a fărâmături, a fărâmi, a farâmica, a mleci, a nimica, a sfărmuri, a sparge, a tohoci, a zdrobica, a zdruhăi. A sfărâmat asfaltul pentru a reface structura drumului. 6 tr. (compl. indică substanţe, materii, corpuri dure) a mărunţi, a pisa, a zdrobi, <înv. şi pop.> a smicura, a zdrumica, a pisăgi, a pisălogi, a pisăza, a zdroboli. A sfărâmat zahărul în piuliţă pentru a pudra prăjitura. 7 tr. (compl. indică seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) a sparge, a strivi, a zdrobi, a strica. Sfărâmă nucile cu un cleşte special. A 1671 | sfărmos sfărâmat un sâmbure de prună în dinţi. 8 tr. (compl. indică legume, fructe, frunze) a strivi, a zdrobi, a sparge, a zdruci, a zdrumica, <înv.> a răzdumica. A sfărâmat cartofii fierţi pentru a face piure. După ce sfărâmă căţeii de usturoi, îi freacă cu ulei pentru a face mujdei. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică construcţii, părţi ale unor construcţii, drumuri etc.) a (se) distruge, a (se) rupe, a (se) strica, <înv.> a vătăma. Râul învolburat a sfărâmat digul care proteja localitatea. 10 tr., refl. (geomorf, geol; despre ape, ploi etc.; compl. sau sub. indică solul, roci, terenuri) a (se) eroda, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) spăla, a (se) coptorî, a (se) coptoroşi, a (se) mânca. Torenţii sfărâmă pantele munţilor. Solul nu s-a sfărâmat încă în această zonă. 11 tr. (compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a călca, a strivi, a zdrobi, a stâlci, a turti, a fărâma, a stropşi, a zdruci, a zdrumica, a zobi, <înv. şi reg.> a răzbi, a struci, a struji, a zdruncina, a murseca, a pistisi, a storci, <înv.> a smăcina. Călăreţul s-a repezit asupra lui ca să-l sfărâme sub picioarele calului. A sfărâmat cu maşina un bătrân pe trecerea de pietoni. 12 refl. (despre valuri, ape învolburate etc.) a se sparge, a se zdrobi. Valurile mării se sfărâmă de ţărm din cauza furtunii. 13 tr. (pop.; compl indică inamici, adversari) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 14tr. (reg.; compl. indică lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) v. Crăpa. Despica. Sparge. Spinteca. Tăia. 15 tr. (reg.; compl. indică porumbul sau pănuşile ori boabele de pe ştiuletele de porumb) v. Dezghioca. 16 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. 17 tr. (înv.; compl. indică linii, spaţii etc.) v. Frânge, întrerupe. 18 tr. (înv.; compl indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 19tr. (înv,; despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Prăpădi. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl sfărâmă. S-a sfărâmat studiind pentru examenul de titularizare pe post. 2 refl. (despre oameni) a se chinui, a se frământa, a se zbuciuma, a se consuma2, a se măcina, a se mânca, a se mistui, a se pârjoli, a se zbate, a se prăji, a se prigori, a se sfârlogi, a se dezbate1. Umilit de eşec, se sfărâmă în tăcere. 3 refl. (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se sfărâmă de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) a (se) destrăma, a se evapora, a (se) împrăştia, a (se) îndepărta, a (se) risipi, a (se) spulbera, a (se) zdrobi. Gândul său de mărire s-a sfărâmat. Panica populaţiei s-a sfărâmat repede. Glasul lui blând i-a sfărâmat orice temere. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a (se) aneantiza, a (se) demola, a (se) distruge, a muri, a (se) nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a (se) spulbera, a (se) stinge, a (se) strivi, a ucide, a (se) zdrobi. Eşecul avut nu i-a sfărâmat speranţele. 6 refl. a se sparge. Credea că inima i se sfărâmă de emoţie. 7 refl. (despre oameni) a se prăpădi, a se sfârşi, a se topi. Se sfărâmă de dorul ei. Plânge de se sfărâmă. 8 tr. (înv.; despre oameni; compl. indică ţâri, ţinuturi etc.) v. Bântui. Devasta. Distruge. Nimici. Pârjoli. Pustii. sfărâmare s.f. 11 zdrobire, farâmare, zdrobeală, zdrumicare, zobire, fărâmire, <înv.> smăcinare, smăcinătură. A regretat mult sfărâmarea colierului de scoici. 2 strivire, zdrobire, turtire, stâlcire, <înv. şi reg.> zdrumicare. Sfărâmarea automobilului s-a produs în urma impactului cu un copac. 3 spargere, spart1, zdrobire, stricare. Sfărâmarea gheţii a fost necesară pentru a face o copcă. 4 casare, spargere, zdrobire, farâmare, zobire. Sfărâmarea sticlei de la fereastră s-a produs în timpul cutremurului. 5 amănunţire, amănunţit1, concasare, fărâmiţare, fărâmiţat1, mărunţire, zdrobire, zdrucire, farâmicare. Sfărâmarea asfaltului se face cu maşini speciale. 6 mărunţire, pisare, pisat1, zdrobire, pisăgeală, <înv.> smicurare. A fost necesară sfărâmarea zahărului în piuliţă pentru a pudra prăjitura. 7 spargere, spart1, strivire, zdrobire, stricare. Sfărâmarea nucilor se face cu un cleşte special 8 strivire, zdrobire, spargere, zdrucire, zdrumicare. După sfărâmarea cartofilor fierţi, se adaugă lapte şi unt pentru a face piure. A pus în friptură usturoi după sfărâmarea lui. 9 spargere, zdrobire. Sfărâmarea valurilor mării de ţărm te înfioară în timpul furtunii. 10 (pop.) v. Distrugere. Nimicire. Zdrobire. II fig. 1 epuizare, extenuare, istoveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, surmenare, vlăguire, secare, secătuire, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare .de totală sfărâmare. 2 destrămare, evaporare, risipire, spulberare, zdrobire. Vestea primită a avut ca urmare sfărâmarea gândurilor negre. sfărâmât, -ă adj. 11 (despre obiecte, corpuri solide) zdrobit, fărâmat, zdrumicat, zobit. Colierul de scoici sfărâmat nu mai poate fi purtat. 2 (despre obiecte sau părţi ale lor) strivit, zdrobit, stâlcit2, <înv. şi reg.> zdrumicat, stârcit Automobilul sfărâmat a fost dus la reparat. Portiera sfărâmată a maşinii a fost schimbată. 3 (despre obiecte sau materiale friabile) casat, spart2, zdrobit, fărâmat, ţăndărit, zobit. Sticla sfărâmată de la fereastră a fost înlocuită. 4 (despre materii, materiale etc. dure) amănunţit2, concasat, fărâmiţat2, mărunţit2, zdrobit, zdrucit, fărâmicat, mlecit. Asfaltul sfărâmat este încărcat într-un camion. 5 (despre substanţe, materii, corpuri dure) mărunţit2, pisat2, zdrobit, <înv. şi pop.> zdrumicat, pisăgit, pisăzat, zdrobolit, <înv.> smicurat. A pudrat prăjitura cu zahărul sfărâmat. 6 (despre seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) spart2, strivit, zdrobit, stricat. Nucile sfărâmate sunt alese şi apoi date prin maşină. 7 (despre legume, fructe, frunze) strivit, zdrobit, spart2, zdrobolit, zdrumicat. Cartofii fierţi sfărâmaţi sunt amestecaţi cu lapte şi unt pentru a face piure. Usturoiul sfărâmat a fost făcut mujdei. 8 (despre construcţii, părţi ale unor construcţii, drumuri etc.) distrus, rupt, stricat, <înv.> smăcinat. Digurile sfărâmate au fost refăcute după retragerea apelor. 9 (geomorf., geol; despre sol, roci, terenuri) erodat, ros, săpat2, erozionat, coptorât, coptoroşit. Este dificil de întărit un teren sfărâmat. 10 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) strivit, zdrobit, turtit, fărâmat, zdrumicat, zobit, <înv. şi reg.> zdruncinat2, <înv.> smăcinat. A fost operat la genunchiul sfărâmat. Degetele sfărâmate i-au fost bandajate. II fig. 1 (despre stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) destrămat, evaporat, risipit, spulberat. Cu gândul de mărire sfărâmat, a revenit la cruda realitate. 2 (despre visuri, speranţe etc.) distrus, nimicit, spulberat, strivit, surpat2, topit2, ucis2, zdrobit. Neobţinând bursa de studii în străinătate, s-a trezit cu toate visurile sfărâmate. sfărâmă s.f. 1 (pop.) v. Sfărâmătură. 2 (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) v. Fărâmă. Firimitură, sfărâmător s.n. (tehn.) berbec. Cu sfărâmă-torul se mărunţesc diferite materiale. sfărâmătură s.f. 1 brizură, zdrobitură, sfărâmă, zdrumicătură, <înv.> sfărâmuş. A strâns sfărâmăturile geamului şi le-a aruncat. 2 brac2, fărâmătură. Geologul a luat o sfărâmătură de stâncă pentru colecţie. 3 bucăţică, fărâmătură, drob1. Din cozonac n-a mai rămas nicio sfărâmătură. 4 (rar) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşitură. Rest. Ruină. Surpătură. 5 (mat.; înv.) v. Fracţie. Fracţie ordinară. 6 (înv.) v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. sfărâmicios, -oâsă adj. (despre materii, materiale etc. dure) farâmicios, friabil, nisipos, scrupos, sfărmos, spărtigos, zdroburos, zguros. Pământul lutos devine sfărâmicios. Malurile râului sunt sfărâmicioase. sfărâmuş s.n. (înv.) v. Sfarâmătură. sfărgâci s.n. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. sfărmos, -oâsă adj. (reg.; despre materii, materiale etc. dure) v. Fărâmicios. Friabil. Sfărâmicios. sfărşang sfărşang s.n. (relig.; la creştinii ortodocşi; reg.) v. Câşlegi. sfâşie s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Fâşie. Panglică. Şuviţă. 2 (reg.) v. Chimir. Şerpar. sfat s.m. (reg.) 1 (în Biserica Ortodoxă) v. Paracliser. larcovnic. 2 v. Clopotar, sfătos, -oăsă adj. (despre oameni) 1 fific, opşegos. Bunicul ei este un bătrân cult şi sfătos. 2 (reg.) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput. 3 (reg.) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. sfătoşânie s.f. ocoşag, opşag, <înv.> sfatoşie. Copiilor le place sfătoşenia bunicului. sfătoşi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. sfătoşie s.f. (înv.) v. Sfatoşenie. sfătui'vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a îndruma, a povăţui, <înv.> a năstăvi, a vodi, a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a pilota, a drege, a miji .Mama l-a sfătuit bine în viaţă. 2 tr. (compl. indică oameni) a arăta, a consilia, a îndruma, a învăţa, a povăţui, a dăscăli, a zice, a difti, <înv.> a mângâia, a paşte2, a preapări, a parigorisi. 7/ sfătuieşte cum să depăşească momentele dificile. 3 tr. (compl indică oameni) a îndemna, a povăţui. Prietena ei. o sfătuieşte numai la bine. 4 tr. (compl. indică oameni; urmat de o prop. compl. dr.) a recomanda, a zice. Pentru că starea pacientului nu este prea bună, doctorul îl sfătuieşte să urmeze cu stricteţe tratamentul prescris. Părinţii l-au sfătuit să nu intre în politică. 5 refl. recipr. (despre oameni) a se consfatui, a se consulta, <înv. şi pop.> a se chibzui, a se împogodi, <înv. şi reg.> a se divăni, a se cislui, a se parigorisi. Politicienii s-au sfătuit şi au hotărât acţiunile din Parlament. 6 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. 7 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Tăifasui. 8 tr. (înv. şi reg; urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „să”) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. 9 tr. (med., med. vet.; înv.; compl. indică tratamente, medicamente etc.) v. Da2. Indica. Prescrie. Recomanda. 10 refl. (înv.; despre oameni) v. Jura. sfătuiălă s.f. (înv.) v. Consiliere. Cuvânt, îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Po-văţuire. Sfat. Sugestie. Vorbă, sfătuîre s.f. 1 consiliere, cuvânt, îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfat, sugestie, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, sfatuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfatuială, sfa-tuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. A apelat la sfătuirea specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. 2 consultare, <înv. şi pop.> chibzuire. Politicienii au luat această decizie după o sfătuire îndelungă. 3 (pop. şi fam.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. 4 (med., med. vet.; înv.; cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aviz. Indicaţie. Instrucţiuni (v. instrucţiune). Prescripţie. Recomandare. Recomandare, sfătuit s.n. (înv.; de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine”) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbă'*’ sfătuitor, -oăre s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. călăuză, îndrumător, mentor, povăţuitor, sfetnic, <înv.> povaţă, tocmitor, busolă, dascăl, învăţător, tată, sfeşnic. Mama i-a fost sfătuitor toată viaţa. 2 s.m. consilier, povăţuitor, sfetnic, <înv.> mercuriar, erchian. Sfătuitorul domnitorului era unul dintre cei mai înţelepţi boieri. 3 s.m., s.f., adj. călăuzitor, îndrumător, povăţuitor, <înv.> îndreptător, năstăvitor, purtător, sleditor, guru, luceafar, lumină, luminător. Savantul i-a fost sfătuitor în primii ani de cercetare. 4 adj. îndrumător, povăţuitor, <înv.> învăţător. Acest ghid sfătuitor cuprinde noţiunile cele mai importante de igienă. 5 adj. (polit., adm.; înv.; despre organisme administrative, legislative etc. sau despre votul cetăţenilor) v. Consultativ. sfătuitură s.f. (înv.) v. Consiliere. Cuvânt, îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sugestie. Vorbă, sfăţăt, -ă adj. (ital; înv.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. sfânt, sfântă adj,s.m.,s.f. I adj. 1 (mai ales în relig. creştină) celest, ceresc, divin, dumnezeiesc, veşnic, îndumnezeit, zeiesc, <înv. şi pop.> sânt, <înv.> minunat, preaciudat, pread-umnezeiesc, preaînalt Sufletele celor credincioşi ajung în împărăţia sfântă. 2 (art.; relig. creştină.; nm. pr.) Sfânta Fecioară = Fecioara Maria (v. fecioară), împărăteasa (v. împărăteasa), Madona (v. madonă). Maica Domnului (v. maică), Născătoare de Dumnezeu (v. născător), Născătoarea (v. născător), Născătoarea Domnului (v. născător), Născătoarea lui Dumnezeu (v. născător), Preacinstita (v. preacinstit), Preacurata (v. preacurat), Prealuminata (v. prealuminat), Preanevino-vata, Preasfânta (v. preasfânt), Precista, <înv.> Bogorodniţa. Sfânta Fecioară este venerată de credincioşii creştini. 3 (art.; relig. creştină; nm. pr.) Sfântul Duh - Sfântul Spirit = <înv. şi pop.> Sântul Duh. Sfântul Duh este reprezentat în iconografia religioasă, mai ales, ca un porumbel, ca un nor luminos sau ca o ploaie de limbi de foc. 4 (art.; relig. creştină; nm. pr.) Sfânta Treime = Trinitate, Troiţă, Lumină. Sfânta Treime este uniunea spirituală a celor trei persoane sau ipostaze divine: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Sfântul Duh, reprezentând un singur Dumnezeu. 5 (art.; relig. creştină; şi nm. pr.) sfânta slujbă = liturghie, grijanie, grijire, pricestanie, cele sfinte (v. cel), <înv.> eulogie, luarea trupului şi sângelui lui Hristos (v. luare), precistie. Sfânta împărtăşanie este una dintre cele şapte taine, ce constă în gustarea de către credincioşi a pâinii şi a vinului, care, sfinţite de preot, devin trupul şi sângele lui Iisus Hristos. 7 (la pl; relig. creştină) sfintele taine = cele şapte taine. Sfintele taine sunt: botezul, mirul, euharistia, penitenţa, preoţia, căsătoria şi maslul. 8 (art.; relig.; nm. pr.) Sfânta Scriptură = Biblie, Scriptură, <înv.) Scriptura Sfântă (v. scriptură). Sfânta scriptură conţine Vechiul Testament şi Noul Testament. 9 (art.; relig.; în organizarea Bisericii Catolice) sfântul părinte = episcopul Romei (v. episcop), papă1, pontiful roman (v. pontif), pontiful Romei (v. pontif), suveranul pontif (v. suveran), vicarul lui Hristos (v. vicar), <înv.) papij. Sfântul părinte este şeful suprem al Bisericii Catolice. 10 (art.; relig. în organizarea Bisericii Catolice ) sfântul scaun = a papalitate, pontificat, scaunul apostolic (v. scaun), scaunul pontifical (v. scaun), păpie. Benedict al XVI-lea a obţinut sfântul scaun după moartea papei Ioan Paul al Il-lea, în aprilie 2005; b scaunul apostolic (v. scaun), scaunul pontifical (v. scaun). Sfântul scaun este reşedinţa papei. 11 (relig.; despre cărţi, obiecte, podoabe etc.) bisericesc, religios, <înv. şi reg.) sânt. Are în bibliotecă multe cărţi sfinte. La slujbă, preoţii îmbracă veşmintele sfinte. 12 (relig.) sacral1, sacrosanct, sacru, neviolabil, <înv. şi reg.> sânt. Dreptul la libertate trebuie să fie sfânt. 17 (despre oameni) dumnezeiesc. Datorită vieţii curate pe care a dus-o, a fost considerat de localnici un om sfânt. 18 (despre atitudini, sentimente etc. ale oamenilor) desăvârşit, infailibil, perfect. Credinţa sa în Dumnezeu este sfântă. 19 (fam.; despre lovituri, bătăi etc.) v. Grozav. Straşnic. Teribil. Zdravăn. 20 (art.; reg.) sfânta boală v. a (med., med. vet.) Dizenterie; b (med.) Epilepsie. I11 s.m., s.f. (relig. creştină) <înv. şi pop.) sânt, <înv.> preacuvios, preafericit, prea-podobnă, preapodobnic, sânt. S-a născut iama, la Sfântul Andrei. De Sfânta Maria, 15 august, este hramul bisericii de la mănăstirea Văratec. 3 s.f. {art.; relig. creştină; nm. pr.) Sfânta Maria Mică = Naşterea Maicii Domnului (v. naştere). Sfânta Maria Mică se celebrează la 8 septembrie. 4 s.m. (art.; relig. creştină; nm. pr.) Sfântul Ioan Botezătorul = înainte-mer-gătorul (v. înainte-mergător). 5 s.f. (art.; relig.; la iudei) sfânta sfintelor = sanctuar, <înv.> sfinţia sfinţilor (v. sfinţie). în sfânta sfintelor din Ierusalim se ţinea chivotul legii. 6 s.m. (mai ales la pl. sfinţi; culin.; în practicile bisericii creştine) mucenic1, sfinţişor, bradoş, brăduleţ, moş, <înv.> brânduş. Sfinţii se mănâncă în ziua de 9 martie, când se prăznuiesc cei 40 de sfinţi martiri din Sevastia. 7 s.m. (art. Sfântul; relig; pop.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputemicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). 8 s.m. (mai ales la pl. sfinţi; relig. creştină; pop.; şi art. sfinţii 40 de mucenici) v. Martir2. Mucenic2. 9 s.f. (la pl. sfinte; mitol. pop.; reg.; şi sfinte mari) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). 10 s.f. (reg.) v. Ursitoare (v. ursitor). 11 s.f. (art. Sfânta; în credinţe şi superstiţii; reg.; eufem.; nm. pr.) v. Moartea (v. moarte). 12 s.m. (lapl. sfinţi; reg.) v. Barbete. Favoriţi (v. favorit). 13 s.m. (art.; bot.; reg.) Sfântul-Petruv. Lilicea (Iberis amara). 14 s.m. (mat.; arg.) v. Opt. sfântâriu s.n. (relig; la creştini; înv.) v. Altar. Sanctuar. sfântuleţ s.m. (relig.) sfinţişor, <înv. şi pop.> sântuleţ. sfârâi vb. IV. 11 intr. (despre foc sau despre corpuri inflamabile care ard) a pârâi, a trosni, <înv.> a prâsni1. Focul sfârâie în sobă. 2 intr. (despre fuse de tors, despre roţi sau, p. ext., despre obiecte în mişcare) a prâsni2, a prâznăi. Fusul sfârâie în aer. 3 tr. (rar; compl. indică alimente, în special carne) v. Frige. Prăji 4 intr. (rar, despre păsări; de obicei urmat de determ. „din aripi”) v. Fâlfâi. Flutura. Pâlpâi. 5 intr. (rar, despre insecte) v. larâi1. 6 intr. (reg; despre pisici) v. Toarce. 7 intr. (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Forăi. Fornăi. Sforăi. 8 intr. (reg.; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. 9 intr. (reg.; despre ploaie, picături de ploaie, grindină etc.) v. Pârâi. Răpăi. Ropoti. II intr. fig. (rar; despre oameni) v. Clocoti. Fierbe. Mocni, sfârâiâc s.n. (reg.) v. Bâzâitoare (v. bâzâitor). Sfârâitoare. sfârâiâlă s.f. 11 sfârâit1, sfârâitură. Din bucătărie se aude sfârâiala uleiului în tigaie. 2 pârâit, pârâitură, sfârâit1, sfârâitură, trosnet, trosnitură, pârâială, sunare, trosneală, cracăt, pârpăitură. în sobă se aude sfârâiala lemnelor care ard. 3 sfârâit1, sfârâitură. în camera în care are loc şezătoarea se aude sfârâiala fuselor de tors. 4 (rar) v. Bătaie. Bătaie de aripi. Fâlfâială. Fâlfâire. Fâlfâit. Fâlfâitură. Fluturare. Fluturat. Pâlpâire. Pâlpâit. 5 (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbâr-nâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet. II fig. (fam.) v. Afacere. Avantaj. Câştig. Chilipir. Folos. Profit. sfârâiâc s.n. (reg.) v. Bâzâitoare (v. bâzâitor). Sfârâitoare. sfârâit1 s.n. 1 sfârâială, sfârâitură. 2 pârâit, pârâitură, sfârâială, sfârâitură, trosnet, trosnitură, pârâială, sunare, trosneală, cracăt, pârpăitură. 3 sfârâială, sfârâitură. 4 (rar) v. Bătaie. Bătaie de aripi. Fâlfâială. Fâlfâire. Fâlfâit. Fâlfâitură. Fluturare. Fluturat. Pâlpâire. Pâlpâit. 5 (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbâmâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet. sfârâit2, -ă adj. (rar, mai ales despre cartofi) v. Prăjit. sfârâitoare s.f. 1 bâzâitoare (v. bâzâitor), < reg.> sfârâiâc, sfirâioc. Copiii se joacă cu o sfârâitoare. 2 (j. de copii; reg.) v. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbârnâitoare (v. zbâmâitor). sfârâitură s.f. 1 sfârâială, sfârâit1. 2 pârâit, pârâitură, sfârâială, sfârâit1, trosnet, trosnitură, pârâială, sunare, trosneală, cracăt, pârpăitură. 3 sfârâială, sfârâit1. 4 (rar) v. Bătaie. Bătaie de aripi. Fâlfâială. Fâlfâire. Fâlfâit. Fâlfâitură. Fluturare. Fluturat. Pâlpâire. Pâlpâit. 5 (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbâmâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, sfârc s.n. I (anat.) 1 mamelon, ragadă, gurgui, bonţ, dul, trăgaci. în sfârcuri se deschid canalele galactofore. 2 zgârci1. îl trage de sfârcul urechii. 3 (reg.) v. Ligament. Tendon. 4 (reg.) v. Vână. Venă. 5 (art.; reg.) sfârculgâtlanului v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. 6 (înv.) v. Cartilaj. Zgârci1.111 (la bici) şfichi, pleasnă, pană, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), şugar, vârf. Vizitiul îndeamnă caii cu sfârcul biciului. 2 (pese.; la undiţă; reg.) v. Strună1, sfârcâi vb. (reg.) 1 tr. v. Biciui. Şfichiui. 2 tr. (compl. indică tutun, droguri sub formă de sfârşeală pulbere etc.) Priza1. Trage. 3 intr., tr. v. Smiorcăi. sfârcâit1 s.n. (reg) v. Smiorcăială. Smiorcăit1. sfârcâit2, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Smiocăit2. sfârcel s.n. (tehn.; la suveică; reg.) v. Fus. Fusul suveicii (v.fus). sfârcos, -oâsă adj. (anat.; înv.; despre ţesuturi) v. Cartilaginos. sfârcul vb. IV. tr. (astăzi rar) v. Biciul Şfichiui. sfârlâr s.m. (iht.; reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). sfârlă s.f. 11 (înv. şi reg.) v. Bobâmac. 2 (anat.; reg.; la porci) v. Bot. Rât1. II (înv. şi reg.) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. III (iht.; reg.) Cobitis aurata balcanica; câră2, peş-tele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfaret, ţăucă, ţâţâoagă, vârligoanţă, vârlugă, vâslă, zmorlă, zvârlugă. sfârleâză s.f. 1 (la fusul de tors) prâsnel, titirez, cigă, maciulă, măciucă, moţ1, muc, roata de la fus (v. roată1), roata fusului (v. roată1), roată1, smâc, vârf. Sfârleazaface ca fusul să se învârtească uniform şi mai uşor. 2 prâsnel, titirez, <înv. şi reg.> sfârlă, smâc. Sfârleaza este o jucărie cu un vârf ascuţit, care poate fi rotită pe o suprafaţă plană. 3 (j. de copii; reg.) v. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbârnâitoare (v. zbâmâitor). 4 (ind. casnică; înv.) v. Vârtelniţă, sfârleică s.f. (reg.) bulcă, pălincă. Sfârleica este o turtă preparată din făină de porumb, care se coace în vatră, sub cenuşă. sfârlitoâre s.f. (j. de copii; înv.) v. Duruitoare. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbâmâ-itoare (v. zbâmâitor). sfârlitură s.f. (cor.; înv.) v. Piruetă, sfârlogi v. IV. refl. (reg.) 11 (despre plante, obiecte etc.) v. Scoroji. 2 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2. II fig. (despre oameni) v. Chinui. Consuma2. Frământa. Măcina. Mânca. Mistui. Pârjoli. Sfărâmă. Zbate. Zbuciuma, sfârnâr s.m. (înv. şi reg.) 1 (com.) v. Comerciant. Negustor. 2 Geambaş. sfârnărie s.f. (com.; înv. şi reg.) v. Comerţ. Negoţ. Negustorie. sfârşeălă s.f. 1 epuizare, extenuare, istovea-lă, istovire, slăbiciune, surmenaj, surmenare, vlăguire, epuizment, exhaustiune, enervare, enervaţie, lingăvie, <înv. şi pop.> osteneală, <înv. şi reg.> slăbie1, <înv.> marasm, ostenită (v. ostenit2), sfârşenie, sfârşitură, secare, secătuire, sfărâmare, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală sfârşeală. 2 (med., med. vet.) atonie, flaciditate, moleşeală, slăbiciune, moliciune, şubrezeală, fleşcăială, <înv. şi reg.> topiciune, molăiaţă, zălezitură, <înv.> moleaţă, moleşitură. Sfârşeala i se manifesta tot mai accentuat. 3 leşin, lihneală, <înv. şi reg.> leşinătură, leşială, leşie2, leşiere, leşuială. Are o senzaţie de sfârşeală din cauza oboselii. 4 (înv.) v. Aversiune. Dezgust. Fobie. Neplăcere. Oroare. Repugnanţă. Repulsie. Scârbă. Silă. sfârşenie sfârşenie s.f. 1 {înv. şi pop.) v. Cap. Capăt. Final. Fine. încheiere. Sfârşit1.2 (înv. şi pop.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 3 (relig. creştină; înv. şi pop.) v. Judecata cea de pe urmă (v. judecată). Judecata cea mare (v. judecată). Judecata de apoi (v. judecată). Judecata înfricoşată (v. judecată). Judecata lui Dumnezeu (v. judecată). Vremea cea de apoi (v. vreme). Vremea de apoi (v. vreme). 4 (înv.) v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire, sfârşi vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) isprăvi, a înceta, a (se) încheia, a (se) termina, a epiloga, a (se) dovedi, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, a răfui, a (se) sculi, <înv.> a (se) săvârşi. Au sfârşit treaba spre dimineaţă. Disputele dintre ei nu s-au sfârşit. 2 tr. (compl. indică acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) a finaliza, a isprăvi, a încheia, a termina, a fini, a oteşi1. A reuşit să-şi sfârşească lucrarea la termen. 3 tr. (compl. indică creaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) a desăvârşi, a încheia, a termina. Nu ştie dacă va putea să sfârşească simfonia începută de tatăl lui. 4 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc. ale oamenilor) a isprăvi, a încheia, a închide, a termina, a răfui. Au sfârşit şedinţa după două ore de dezbateri. 5 tr. (compl. indică teme, argumente, probleme etc.) a epuiza, a isprăvi, a încheia, a termina, a găta, a mântui, a seca, a slei. în studiul său nu a reuşit să sfârşească toate aspectele problemei. 6tr. (compl. indică forme de învăţământ, ani şcolari etc.) a absolvi, a isprăvi, a încheia, a termina. Mai are un an până sfârşeşte facultatea. 7 tr. (compl. indică probleme, activităţi, stări etc.) a încheia, a lichida, a termina. S-a întâlnit cu el ca să sfârşească toate problemele care au fost între ei. Şi-au sfârşit răfuielile vechi. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică bunuri materiale, materii prime etc.) a (se) consuma1, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) termina, a lichida, a fitui, a (se) găti, a se petrece, <înv.> a săvârşi, a se duce2, a (se) topi. A sfârşit toate rezervele alimentare. S-a sfârşit tuşul din imprimantă. 9 refl. (despre acţiuni, proiecte etc. ale oamenilor) a ieşi, a se isprăvi, a se termina. Cum se va sfârşi, să se sfârşească! 10 refl. (despre stări, fenomene, acţiuni etc.) a se încheia, a se termina, <înv. şi pop.> a se petrece, <înv. şi reg.> a se obârşi. Totul este trecător şi se sfârşeşte la un moment dat. De multe ori viaţa se sfârşeşte brusc. 11 refl. (despre acţiuni, tratative, întreceri sportive etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se încheia, a se termina, a se solda. Campania lor electorală s-a sfârşit cu succes. 12 refl. (despre stări, situaţii etc.) a dispărea, a înceta, a pieri, a adormi, a se destrăma, a muri, a seca, a se topi. Entuziasmul lui s-a sfârşit din cauza dezinteresului celor din jur. 13 refl. (despre unităţi temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) a se duce2, a se încheia, a se termina, a trece, <înv. şi pop.> a se lua, a veni, <înv.> a se pleca. Deja s-a sfârşit o oră de când aşteaptă tramvaiul. Vara s-a sfârşit. 14 refl. (despre perioade de timp, termene etc.) a expira, a se isprăvi, a se încheia, a se termina. Termenul de garanţie a frigiderului s-a sfârşit. Timpul de gândire s-a sfârşit. 15 refl. (despre spaţii delimitate, localităţi, drumuri etc.) a se încheia, a se termina, a se curma. Sqful este atât de lung încât pare că nu se mai sfârşeşete. 16 refl. (mai ales despre fenomene ale naturii) a conteni, a se curma, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se potoli, a sta, a se termina, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea s-a sfârşit după câteva ore. Ploile nu se mai sfârşesc şi este pericol de inundaţii. 17 intr. (despre oameni) a conchide, a conclude, a concluziona, a încheia. Criticul a sfârşit subliniind valoarea cărţii pentru cultura română. 18tr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; compl. indică oameni) a termina, a împlini. După câteva săptămâni a sfârşit-o cu el. 19 refl. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se stinge, a sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pristăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a repauza, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a crăpa, a plesni, a o mierli, a se răci. Eminescu s-a sfârşit în 1889, după o boală grea. 20 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) enerva, <înv. şi pop.> a (se) osteni, a se răpune, a se hârşâi, a se snopi, <înv. şi reg.> a se storî, a (se) dehobi, a (se) dologi, a (se) stoci, <înv.> a (se) zămorî, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl sfârşeşte. S-a sfârşit studiind pentru examenul de titularizare pe post. 21 tr. (înv. şi pop.; compl indică oameni; adesea urmat de determ. „de zile”) v. Asasina. Executa. Omori Suprima. Ucide. 22 intr., refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe) a (se) hămesi, a (se) lihni, a se leşui2, a se lihăi2, a leşina, a se topi. După zile de regim alimentar sever, era sfârşit. 23 tr. (înv. şi reg.; compl indică misiuni, obligaţii etc.) v. îndeplini. înfăptui. Realiza. 24 tr. (înv.; despre oameni; compl. indică ţâri, ţinuturi etc.) v. Bântui. Devasta. Distruge. Nimici. Pârjoli. Pustii. 25 tr. (jur.; înv.; compl. indică hotărâri judecătoreşti, |1674 sentinţe, acte de autoritate etc.) v. Aplica. Executa. îndeplini. 26 refl. (jur.; înv.; despre pedepse penale, legi, litigii, drepturi la acţiune, drepturi de proprietate, împrumuturi, privilegii) v. Prescrie. Stinge. II refl. fig. (despre oameni) a se prăpădi, a se sferâma, a se topi. Se sfârşeşte de dorul ei. Plânge de se sfârşeşte. III (la imper., pers. 2 sg. sfârşeşte!; cu val. de interj.; în constr. eliptice; exprimă mai ales un ordin) ajunge!, atât!, basta!, destul!, gata!, isprăveşte!, încetează!, punct!, stai!, stop!, termină!, halt!, ho! Sfârşeşte! Nu mai suport ţipetele tale! sfârşi're s.f. 11 isprăvire, isprăvit1, încetare, încheiere, sfârşit1, terminare, terminat1, gătare, istovire, mântuire, <înv.> isprăvenie, săvârşire, săvârşitură. Nimeni nu mai speră în sfârşirea disputei dintre ei. 2 finalizare, isprăvire, încheiere, terminare. Lucrarea va fi publicată într-o revistă de specialitate după sfârşirea redactării. 3 isprăvire, încheiere, închidere, sfârşit1, terminare. Sfârşirea şedinţei s-a făcut după două ore de dezbateri. 4 încheiere, sfârşit1, <înv. şi reg.> istov. în casa lor grijile sunt fără sfârşire. 5 epuizare, isprăvire, terminare. După sfârşirea tuturor argumentelor acţiunii sale, a aşteptat decizia comisiei de disciplină. 6 consumare, epuizare, isprăvire, sfârşit1, terminare. Cartuşul imprimantei trebuie umplut înainte de sfârşirea totală a tuşului. II (concr.; gram.; înv.) v. Desinenţă. Terminaţie. sfârşit1 s.n. 11 isprăvire, isprăvit1, încetare, încheiere, sfârşire, terminare, terminat1, gătare, istovire, mântuire, <înv.> isprăvenie, săvârşire, săvârşitură. 2 isprăvire, încheiere, închidere, sfârşire, terminare. 3 încheiere, sfârşire, <înv. şi reg.> istov. 4 consumare, epuizare, isprăvire, sfârşire, terminare. II (concr.) 1 cap, capăt, final, fine, încheiere, <înv. şi pop.> sfârşenie, <înv. şi reg.> istov, <înv.> concenie, coneţ, cumplire, obârşenie, obârşie, obârşire, săvârşit1, sfârşitură, termen. A dus treaba până la sfârşit. 2 <înv.> săvârşenie. Când va fi sfârşitul lumii, toţi vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu. 3 final, urmă. A venit la sfârşit, după ce cele mai importante hotărâri fuseseră deja luate. 4 deznodământ, soartă. Nu ştie care va fi sfârşitul meciului din această seară. 5 deznodământ, epilog, final, încheiere, expuncţiune, fine. Filmul a avut un sfârşit neaşteptat. 6 fine, coadă. Morala este plasată la sfârşitul fabulei. 7 coadă, extremitate. A găsit loc într-un vagon aflat la sfârşitul trenului. 8 apus1, asfinţit. Actorul este la sfârşitul carierei. 9 decedare, deces, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, răposare, stingere, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, repaus, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, samodivă, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, topenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, prestavlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), repauzare, săvârşenie, săvârşit1, scădere, sconcenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, 1675| apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, odihnire, somnul cel veşnic (v. somn2), somnul de veci (v. somn2), somnul mormântului (v. somn2), somnul morţii (v. somn2), somnul veşnic (v. somn2), somnul veşniciei (v. somn2), pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mierlire. Sfârşitul poetului a provocat durere. 10 sfârşit de săptămână = weekend. Sfârşitul de săptămână l-a petrecut la Predeal, cu câţiva prieteni. 11 (înv.) v. Cauză. Obiectiv. Scop. Ţel. Ţintă. 12 (înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. sfârşit2, -ă adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) isprăvit2, încheiat, terminat2, <înv.> săvârşit2. Nu poate fi vorba de o dispută sfârşită între ei. 2 (despre acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) finalizat, isprăvit2, încheiat, terminat2, finit. Lucrarea sfârşită a fost predată profesorului. 3 (despre activităţi, acţiuni etc.) isprăvit2, încheiat, terminat2. Şedinţa sfârşită a incitat la discuţii particulare. 4 (despre probleme, activităţi, stări etc.) încheiat, lichidat, terminat2. Consideră vechea răfuială sfârşită. 5 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, surmenat, trudit, vlăguit, <înv. şi pop.> ostenit1, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâhobit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, în sfârşit s-a aşezat pe o bancă. 6 (pop. şifam.; despre fiinţe) hămesit, lihnit, <înv. şi reg.> pocâltit, hlipit, leşiat2, leşnit, leşuit, lihăit, niştocit, ştiulghit, leşinat2. Mânca lacom ca un animal sfârşit de foame. sfârşitor s.m. (înv.) v. Creator. Demiurg. Făuritor. înfăptuitor. Născocitor. Plăsmuitor. Realizator. sfârşitură s.f. (înv.) I (concr.) 1 v. Cap. Capăt. Final. Fine. încheiere. Sfârşit1. 2 v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. 3 (gram.) v. Desinenţă. Terminaţie. 11 v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. sfârtâi s.n. (înv. şi reg.) v. Sfert, sfârtecă vb. I. tr. 1 (compl. indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) a ciopârţi, a sfâşia, a dilacera, a căsăpi, a dumica, a măcelări, a câmosi, a cârti, a ciocârti, a crâmpoţi, a hăcui. Corbii au sfârtecat corpul ursului mort. 2 (despre animale sălbatice sau despre câini; compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a rupe, a sfâşia, a lacera, <înv. şi reg.> a murseca, a corbi, <înv.> a deşira. Lupii înfometaţi au sfârtecat mai multe oi. Un câine i-a sfârtecat mâna. 3 (compl. indică fiinţe) a sfâşia, <înv. şi reg.> a sparge, a spârcui. în luptă şi-au sfârtecat adversarii cu săbiile. L-a sfârtecat cu pumnalul. 4 (despre animale sau păsări de pradă; compl. indică prăzi, stârvuri, cadavre) a devora, a sfâşia. Leul îşi sfârtecă în linişte prada. 5 (compl. sau sub. indică materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) a ferfeniţi, a rupe, a sfâşia, a zdrenţui, a spinteca, a hărtăni, a vărzui. Cei doi băieţi şi-au sfârtecat cămăşile în timpul bătăii. Coperţile cărţii s-au sfârtecat. sfârtecare s.f. 1 ciopârţeală, ciopârţire, ciopârţit1, sfâşiere, hăcuire, hăcuit, căsăpire. Corbii au coborât şi au început sfârtecarea ursului mort. 2 sfâşiere, lacerare, laceraţie, <înv. şi reg.> murseca-re. După sfârtecarea oilor de către lupi, ciobanii au adus la stână mai mulţi câini. 3 ferfeniţire, rupere, sfâşiere, zdrenţuire, spintecare, spintecat1, hărtănire. Sfârtecarea cămăşilor celor doi băieţi s-a produs în timpul bătăii. sfârtecăt, -ă adj. 1 (despre animale moarte sau sacrificate ori despre părţi ale corpului lor) ciopârţit2, sfâşiat, măcelărit2. Leşul sfârtecat a fost îndepărtat de gunoieri. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) rupt, sfâşiat, lacerat, <înv. şi reg.> mursecat. Mâna sfârtecată i-a fost operată . 3 (despre fiinţe) sfâşiat, <înv. şi reg.> spârcuit. Cei sfârtecaţi de săbiile inamicilor trăgeau să moară. 4 (despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) ferfeniţit, rupt, sfâşiat, zdrenţăros, zdrenţuit, ferfeniţos, spintecat2, hărtănit, jerpelit, strămătos. Cămăşile sfârtecate nu au mai putut fi reparate. Cartea are coperţile sfârtecate. sfâşiâ vb. 1.1 tr. 1 (compl indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) a ciopârţi, a sfârteca, a dilacera, a căsăpi, a dumica, a măcelări, a câmosi, a cârti, a ciocârti, a crâmpoţi, a hăcui. Corbii au sfâşiat corpul ursului mort. 2 <înv.> a smăcina. îl tortura sfâşiindu-i carnea de pe el. 3 (despre animale sălbatice sau despre câini; compl. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a rupe, a sfârteca, a lacera, <înv. şi reg.> a murseca, a corbi, <înv.> a deşira. Lupii înfometaţi au sfâşiat mai multe oi. Un câine i-a sfâşiat mâna. 4 (compl. indică fiinţe) a sfârteca, <înv. şi reg.> a sparge, a spârcui. în luptă şi-au sfâşiat adversarii cu săbiile. L-a sfâşiat cu pumnalul. 5 (despre animale sau păsări de pradă; compl. indică prăzi, stârvuri, cadavre) a devora, a sfârteca. Leul îşi sfâşie în linişte prada. I11 tr. (compl. indică materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) a ferfeniţi, a rupe, a sfârteca, a zdrenţui, a (se) spinteca, a hărtăni, a vărzui. Cei doi băieţi şi-au sfâşiat cămăşile în timpul bătăii. Coperţile cărţii s-au sfâşiat. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) a (se) zdrenţui, a (se) petici, a (se) şofili. A sfâşiat flaneaua de atâta purtat. Pătura nu mai poate fi fobsită pentru că s-a sfâşiat. 3 tr. (compl. indică materiale textile sau metalice, obiecte etc.) a rupe, a spinteca, a lacera, <înv.> a sparge. A sfâşiat un cearşaf uzat sfâşietor pentru a face cârpe de praf. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte) a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) uza, a (se) zdrenţui, a (se) flenduri, a (se) deshăma. Pantalonii i s-au sfâşiat în genunchi. III fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi, popoare) a (se) dezbina, a (se) învrăjbi. Lupta pentru putere i-a sfâşiat pe cei doi prieteni. Asociaţii au început să se certe şi să se sfâşie. 2 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) bârfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a cleveti, a (se) defaima, a (se) denigra, a detracta, a (se) discredita, a infama, a (se) ponegri, a şopti, a (se) vitupera, a pecetlui, a ştampila, a (se) îngăla, a (se) bâzâi, a (se) forfeca, a (se) încondeia, a (se) înnegri, a (se) mâli, a (se) otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi sfâşie vecinii. După ruptură, încep să se sfâşie. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică inima ori sufletul omului) a (se) despica, a (se) frânge, a (se) zdrobi. Inima i se sfâşie de tristeţe. sfâşiat -ă adj. 11 (despre animale moarte sau sacrificate ori despre părţi ale corpului lor) ciopârţit2, sfârtecat, măcelărit2. Leşul sfâşiat a fost îndepărtat de gunoieri. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) rupt, sfârtecat, lacerat, <înv. şi reg.> mursecat. Mâna sfâşiată i- a fost operată . 3 (despre fiinţe) sfârtecat, <înv. şi reg.> spârcuit. Cei sfâşiaţi de săbiile inamicilor trăgeau să moară. I11 (despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) ferfeniţit, rupt, sfârtecat, zdrenţăros, zdrenţuit, ferfeniţos, spintecat2, hărtănit, jerpelit, strămătos. Cămăşile sfâşiate nu au mai putut fi reparate. Cartea are coperţile sfâşiate. 2 (despre materiale textile sau metalice, obiecte etc.) rupt, spintecat2, lacerat, <înv.> spart2. Din cearşaful sfâşiat a făcut cârpe de praf. 3 (despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) zdrenţuit, peticit2, şofilit. Iarna, pune în cuşca câinelui o pătură sfâşiată. 4 (despre obiecte de îmbrăcăminte) găurit2, rufos, rupt, uzat, zdrenţăros, zdrenţuit, <înv. şi pop.> dezmăţat, zdrenţos, destrăbălat, dihocat, hâşiat, rămţuros, uşchit. Pantalonii sfâşiaţi au fost reparaţi de croitor. III fig. (despre oameni) copleşit, toropit, biruit, frânt, învins, potopit. După eşecul avut, stătea deoparte, sfâşiată, cu privirea în gol. sfâşiere s.f. I 1 ciopârţeală, ciopârţire, ciopârţit1, sfârtecare, hăcuire, hăcuit, căsăpire. Corbii au coborât şi au început sfâşierea ursului mort. 2 sfârtecare, lacerare, laceraţie, <înv. şi reg.> mur-secare. După sfâşierea oilor de către lupi, ciobanii au adus la stână mai mulţi câini. I11 ferfeniţire, rupere, sfâşiere, zdrenţuire, spintecare, spintecat1, hărtănire. Sfâşierea cămăşilor celor doi băieţi s-a produs în timpul bătăii. 2 rupere, spintecare, spintecat1, lacerare, laceraţie. Prin sfâşierea cearşafului uzat şi-a făcut cârpe de praf. sfâşietor, -oâre adj., adv. fig. I adj. 1 (mai ales despre sunete) jalnic, tânguios, tânguitor, văitat2, lăcrimos. Un geamăt sfâşietor se aude sfâşîetură în depărtare. Fata a izbucnit într-un plâns sfâşietor. 2 (despre impresii, sentimente etc.) copleşitor, covârşitor, nimicitor, potopitor. O tristeţe sfâşietoare îi cuprinde sufletul. 3 (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, îngrozitor, violent, înfricoşător, nebun, sălbatic. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul sfâşietor de ţară. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) excepţional, extraordinar, grozav, nemaipomenit, tare. Cântă o melodie sfâşietor de tristă. sfâşietură s.f. ruptură, spintecătură, picnitură, picneală, <înv.> spărtură. Sfâ-şietura rochiei îi dezveleşte o parte din spate. sfeclă s.f. (bot.) 1 (şi sfeclă-de-borş, sfe-clâ-pangele, sfeclă-potajeră) Beta vulgaris; burac, burgundă, nap, pangea, ripă. 2 (şi sfeclă-de-masă, sfeclă-pangele, sfeclă-roşie) Beta rubra; nap, pangea, ripă. 3 (şi sfeclă-albă, sfeclă-de-zahăr, sfedă-duke) Beta altissima; gurgui. 4 (şi sfeclă-de-nutreţ, sfeclă-de-nutreţ-galbenă, sfeclă-furajeră) Beta lutea; burac, nap, rădăcină-galbenă. 5 (şi sfeclă-albă, sfeclâ-de-frunze, sfeclă-mangold) Beta cicla; brugundid, mangold, nap-de-nutreţ. sfecli vb. IV. tr. (constr. cupron. pers. „o” cu val. neutră; fam.) v. Păţi. sfede s.f. (reg.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. sfedeluş s.m. (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). sfen s.n. (mineral.) titanit. Sfenul este folosit ca materie primă pentru obţinerea oxidului de titan. sferă s.f. 11 (geom.) suprafaţă sferică. Sfera este mulţimea punctelor din spaţiu care se află la o distanţă constantă de un punct fix, numit centru. 2 (astron.; şi art. sfera cerească) bolta cerească (v. boltă) bolta cerului (boltă), boltă, cer2, firmament, înaltul cerului (v. înalt), înaltul văzduhului (v. înalt), spaţiu, boltire, <înv.> crângul cerului (v. crâng), crug, vârtute, vârtutea cerului (v. vârtute), bolta lumii (v. boltă), empireu, tăria cerească (v. tărie), tăria cerului (v. tărie), tărie, arc. în această noapte senină pe sfera cerească sclipesc stelele. 3 glob, rotoghilă, <înv.> galie. Se joacă cu o sferă din plastic. 4 (astăzi rar) v. Glob. Globul pământesc (v. glob). Lume. Mapamond. Pământ. Univers. 5 (geogr., astron.; astăzi rar) v. Planetă. 6 (astron.; astăzi rar) v. Astru. Corp ceresc; Luceafăr. 7 (p. anal.; reg.) v. Scânteie. 8 (geogr.; înv.) v. Glob geografic. Glob pământesc. Glob terestru. 9 (astron.; înv.) v. Orbită. 10 (înv.) v. Aer1. Atmosferă. Cer2. Slavă. Spaţiu. Văzduh. Zarişte. Zări (v. zare). I11 (log.) denotaţie, extensiune. Sfera reprezintă totalitatea obiectelor la care se aplică un concept. 2 (urmat de determ. care indică felul preocuparea etc.) arie2, compartiment, domeniu, sector, cadru, câmp, cerc, perimetru, tărâm, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult sfera cercetărilor. 3 fig. (urmat de determ. care indică felul) ambianţă, ambient, ambiental, anturaj, lume, mediu1, societate, aer1, atmosferă, cadru, cerc, climat, pepinieră, ocol. Lucrează într-o sferă benefică pentru formarea lui profesională. sferdeteu s.n. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Căpătâi. Vârtej. sferdi'vb. IV. tr. (reg.; compj^indică figuri, modele, ornamente etc.) v. Ciopli. Dăltui. Lucra. Săpa. Sculpta. Tăia. sferditură s.f. (reg.) v. Crestătură. Scrijeleală. Scrijelire. Scrijelituri Zgârietură, sferic, -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte sau despre forma lor) bulbiform, globular, orbi-cular, sferiform, sferular, rotund. Unele plante au rizomul sferic. Creierul are forma sferică sau ovoidală. 2 rotund, bumbărat, bumbuliu, bumburat, tărtăneţ. A făcut din zăpadă un bulgăre sferic. sferiform, -ă adj. (mai ales despre obiecte sau despre forma lor) bulbiform, globular, orbi-cular, sferic, sferular, rotund, sferoi'd s.n. (mat.) elipsoid de revoluţie, elipsoid de rotaţie. Sferoidul se obţine prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale. sferoidâl, -ă adj. (mai ales despre obiecte sau despre forma lor) <înv.> sferoidic. Un corp sferoidâl are o formă apropiată de aceea a unei sfere. sferoidic, -ă adj. (mai ales despre obiecte sau despre forma lor) v. Sferoidâl. sfert s.n. 1 pătrime, <înv. şi pop.> pătrar, fârtai. Sfertul este a patra parte dintr-un tot, dintr-o unitate sau dintr-o cantitate. A împărţit foaia în sferturi. 2 <înv. şi reg.> sfâr-tai, cuart Angajaţii au primit doar un sfert din salariu. Pentru şipcă i-a trebuit un sfert de metru. A mâncat un sfert din pâine. 3 (cu determ. introduse prin prep. „de”) litră, fârtai. Bătrânul a cumpărat un sfert de ţuică. 4 (mat.; înv.) sfert de cerc v. Sextant. sfertăn s.n. (arg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. sfertişor s.n. sfertuleţ, sfertuţ. sfertuleţ s.n. sfertişor, sfertuţ. sfertuţ s.n. (reg.) v. Sfertişor. Sfertuleţ. sferular, -ă adj. (rar; mai ales despre obiecte sau despre forma lor) v. Bulbiform. Globular. Orbicular. Sferic. Sferiform. sfeşnic s.n. 11 feşnicar, <înv. şi reg.> luminar, <înv.> luminător. La Crăciun şi la Paşte pune pe masă un sfeşnic de argint. 2 (reg.) v. Opaiţ. 3 (reg.) v. Faclă. Făclie. Torţă. 4 fig. (înv.) v. Busolă. Călăuză. Dascăl/Îndrumător, învăţător. Mentor. Povăţuitor. Sfătuitor. Sfetnic. II (bot.; reg.) v. Darie (Pedicularis exaltata). sfeşnicel s.n. sfeşnicuţ. sfeşnicioără s.f. (bot.; reg.) v. Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria offtci-nalis). sfeşnicuţ s.n. sfeşnicel. sfeştanie s.f. (relig.) consacrare, sfinţire1, sfinţit1, târnoseală, târnosire, molitvă, paraclis, vodiţă, <înv.> obnovlenie, osfeştanie, rodină1, sfinţenie, târnosanie, târnositură. |1676 Sfeştania bisericii mănăstirii va fi făcută de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. sfeştâc s.n. (bis.) mătăuz,pămătuf, smoc, struţ. Preotul stropeşte agheasma cu sfeştocul. sfeteriseâlă s.f. (fam.) 1 (jur.) v. Defraudare. Delapidare. Deturnare. Fraudare. Sustragere. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. sfeterisi vb. IV. tr. (fam.) 1 (jur.; compl. indică bani publici) v. Defrauda. Delapida. Deturna. Frauda. Sustrage. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, sfeterisire s.f. (fam.) 1 (jur.) v. Defraudare. Delapidare. Deturnare. Fraudare. Sustragere. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. sfeterismos subst. (grec.; înv.) 1 (jur.) v. Defraudare. Delapidare. Deturnare. Fraudare. Sustragere. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, sfeti vb. IV. 1 refl. (înv. şi reg.) v. întâmpla. 2 tr. (mv.şi reg.; compl. indică cărţi de joc) v. Amesteca. Bate. 3 tr. (/. de cărţi; înv. şi reg.) v. Trişa. 4 refl. (reg.; despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri. 5 refl. (înv.; mai ales despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. 6 tr. (înv.; compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) v. Clarifica. Desluşi. Elucida. Explica. Explicita. Lămuri. Limpezi. Preciza. Rezolva. Soluţiona. 7 refl. (înv.; despre secrete, acţiuni, planuri ascunse etc.) v. Afla. Auzi. Cunoaşte. 8 refl. (înv.; despre fapte, acţiuni, evenimente etc.) v. Desfăşura. Evolua. întâmpla. Petrece. 9 tr. (înv.; compl. indică întrevederi, audienţe etc.) v. Cere. Postula. Solicita. 10tr. (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri, obiecte necunoscute sau secrete, adevăruri tăinuite etc.) v. Afla. Depista. Descoperi. Găsi. sfetîtel s.m. (relig.; înv.) v. Arhiereu. Arhi-păstor. Ierarh. sfetnic s.m. 1 călăuză, îndrumător, mentor, povăţuitor, sfătuitor, <înv.> povaţă, tocmitor, busolă, dascăl, învăţător, tată, sfeşnic. Mama i-a fost sfetnic toată viaţa. 2 consilier, povăţuitor, sfătuitor, <înv.> mercuriar, erchian. Sfetnicul domnitorului era unul dintre cei mai înţelepţi boieri. 3 (în trecut; înv.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, „peste”, „pe”) v. Conducător. Şef. sfială s.f. 1 jenă, ruşine, sfiiciune, stânjeneală, stânjenire, stinghereală, stingherire, sfiire, sfioşenie, ruşinare, încurcătură, <înv. şi reg.> ruşinţă, scandal, <înv.> ruşinăciu-ne, stideală, stidinţă, stidire, rezervă. Minte fără nicio sfială. 2 ruşine, sfiiciune, timiditate, sfiire, sfioşenie, smerenie, <înv.> sfiinţă. Plini de sfială, copiii recitau poezii în faţa musafirilor. 3 bună-cuviinţă, decenţă, jenă, maniere (v. manieră), modestie, pudoare, ruşine, pudicitate, pudiciţie. Multe persoane sunt lipsite de sfială. sfida vb. I. tr. 11 (compl. indică oameni) a afronta, a brava, a înfrunta, a sfrunta, <înv. şi reg.> a lupta, <înv.> a mustra. Un angajat a îndrăznit să-şi sfideze patronul în faţa tuturor. 2 (compl. indică manifestări ale oamenilor, ale 1677| unor fenomene şi procese naturale sau primejdii, pericole etc.) a brava, a desfide, a înfrunta, a sfrunta. Sfidează moartea cu demnitate. îmbrăcaţi în şube, copiii sfidează gerul de afară. II (înv.; compl. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu” sau de o prop. compl. dr.) v. Ameninţa. Avertiza. sfidare s.f. 1 înfruntare, sfruntare, <înv.> sfrunterie. Sfidarea patronului a avut drept consecinţă concedierea angajatului. 2 bravadă, bravare, desfidere, sfruntare, <înv.> desfid. Uneori sfidarea morţii are consecinţe grave. 3 provocare, sfruntare. A considerat vorbele colegului ca o sfidare. Opulenţa vieţii unor vedete este o sfidare pentru omul de rând. sfidător, -oare adj.,adv. I adj. 1 (despre gesturi, atitudini, manifestări ale oamenilor) provocator. A răspuns gestului sfidător al colegului cu o replică tăioasă. A intrat în sală aruncând în jur priviri sfidătoare. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereve-renţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfruntat, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mămicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de sfidătoare. II adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nere-verenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde sfidător părinţilor. sfielnic, -ă adj. (despre oameni) aprehensiv, ruşinos, sfiicios, sfios, timid, smerit, obraznic, obrăzat, pâşin, <înv.> sfieţ, smerin, stidicios, stidivos, stidliv. Fetiţa ei este foarte sfielnică. sfiăţ, -eâţă adj. (înv.; despre oameni) v. Aprehensiv. Ruşinos. Sfielnic. Sfiicios. Sfios. Timid. sfigmogrâf s.n. (med.) arteriografjpulsograf, pulsometru. Cu ajutorul sfigmografului se înregistrează pulsul şi variaţiile tensiunii arteriale. sfigmografîe s.f. (med.) arteriografie. Sfig-mografia se face cu ajutorul arteriografului sau al unui traductor de puls. sfigmogrâmă s.f. (med.) 1 arteriogramă. Sfigmograma este traseul pulsului obţinut prin arteriografie. 2 catacrotism. Sfigmograma este o anomalie a pulsului, caracterizată prin uşoare expansiuni ale arterei după şocul principal. sfigmomanometru s.n. (med.) sfigmometru, sfigmotensiometru, tensiometru. Cu sfigmo-manometrul se ia tensiunea arterială. sfigmometru s.n. (med) sfigmomanometru, sfigmotensiometru, tensiometru. sfigmos subst. (fiziol.; grec.; înv.) v. Puls. Pulsaţie. Undă pulsatilă, sfigmotensiometru s.n. (med.) sfigmoma-nometru, sfigmometru, tensiometru. sfii vb. IV. refl. 1 (despre oameni) a se jena, a se ruşina, <înv. şi reg.> a se stânjeni, <înv.> a se înfrunta, a se scandalisi, a se scăndăli, a se stidi, a se teşi. Se sfieşte să împrumute bani. 2 (astăzi rar; despre oameni) v. Speria. Teme2.3 (astăzi rar; despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1. 4 (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Apăra. Feri. Păzi. 5 (înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2. 6 (reg.; în forma săi; mai ales despre cai) v. Speria. 7 (înv.; despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „de la”) v. Abate2. Depărta. Devia. Divaga. îndepărta, sfiicios, -oâsă adj. (despre oameni) aprehensiv, ruşinos, sfielnic, sfios, timid, smerit, obraznic, obrăzat, pâşin, <înv.> sfieţ, smerin, stidicios, stidivos, stidliv. sfiiciune s.f. 1 jenă, ruşine, sfială, stânjeneală, stânjenire, stinghereală, stingherire, sfiire, sfioşenie, ruşinare, încurcătură, <înv. şi reg.> ruşinţă, scandal, <înv.> ruşinăciu-ne, stideală, stidinţă, stidire, rezervă. 2 ruşine, sfială, timiditate, sfiire, sfioşenie, smerenie, <înv.> sfiinţă. sfii'nţă s.f. (înv.) v. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Timiditate. sfiire s.f. (rar) 1 Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stingherire. 2 v. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Timiditate, sfin s.m. (zool; înv.) v. Porc (Sus scrofa domestica). sfineăc s.m. (bot.; reg.) v. Cărpiniţă (Carpinus orientalis). sfmgă s.f. (înv.) 1 (în mitol. antic.) v. Sfinx. 2 (entom.; în forma sfinghe) v. Sfinx, sfmghe s.f. (entom.; înv.) = sfingă. sfinţenie s.f. 1 <înv.> sânţie, sfinţie. Mă năstirea devenise loc de pelerinaj datorită sfinţeniei călugărului. 2 dumnezeire, sacralism, sacralitate, sanctitate, sacramentalitate, <înv. şi pop.> sânţenie, <înv.> sfinţie. A perceput, cu toată fiinţa, sfinţenia acestor locuri de pelerinaj. 3 (relig.; înv.) v. Consacrare. Sfeştanie. Sfinţire1. Sfinţit1. 'Iamoseală. Tâmosire. sfinţi'1 vb. IV. I tr. 1 (relig.; compl. indică persoane decedate) a canoniza, a sacraliza, a sanctifica, <înv.> a sacra. Ştefan cel Mare a fost sfinţit. 2 (relig.; compl. indică lo caşe de cult) a consacra, a târnosi1, <înv.> a dedica. Mitropolitul a sfinţit biserica mănăstirii. 3 (relig.; compl. indică obiecte) a sanctifica, <înv.> a osveti, a potrebi. La Bobotează, preoţii sfinţesc apa. De Paşte, oamenii duc la biserică pască, cozonac, pâine, ouă roşii pentru ca preoţii să le sfinţească. 4 (teol; compl. indică divinităţi) a adora, a venera. Credincioşii catolici şi ortodocşi o sfinţesc pe Fecioara Maria. 5 (relig.; pop.; compl. indică clerici) v. Consacra. Hirotoni. Hirotonisi. Ordona. II tr. 1 (reg.; despre flori, parfumuri etc.; compl. indică aerul, atmosfera sau spaţii, încăperi etc.) v. îmbălsăma. înmiresma. Odoriza. Parfuma. 2 (înv.; compl. indică mai ales obiceiuri) v. Consacra. Consfinţi. Fixa. Stabili. Statornici. 3 (înv.; compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi. sfinţit încuviinţa. îndupleca. îngădui. învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. III fig. (fam.; glum. sau iron.) 1 tr.,refl. (compl sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 2 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii) v. Izbi. Lovi. Plesni. Pocni. sfinţp vb. IV. intr. (în opoz. cu „a răsări”; pop.; despre aştri) v. Apune. Asfinţi. Coborî. Dispărea. Lăsa. Pieri. Pleca, sfinţie s.f. 11 (art. sfinţia; bis.; urmat de un adj. pos.) <înv.> sânţia (v. sânţie), sfinţirea (v. sfinţire1), sfinţitatea. Sfinţia sa, preotul parohiei, este foarte respectat de enoriaşi. 2 (relig.; înv.) v. Biserică. Casa Domnului (v. casă1). Casa lui Dumnezeu (v. casă1). Locaş de cult (v. bcaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Locaş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). 3 (relig.; înv.) v. Dumnezeire. Sacralism. Sacralitate. Sanctitate. Sfinţenie. 4 (înv.) v. Sfinţenie. 5 (teol; înv.) v. Adorare. Adoraţie. Cult1. Sfinţire1. Venerare. Veneraţie. 6 (art.; relig.; la iudei; înv.) sfinţia sfinţilor v. Sanctuar. Sfânta sfintelor (v. sfânt). II (med.; reg.) v. Lues. Sifilis. sfinţire1 s.f. 11 (relig.) canonizare, sacralizare, sacralizaţie, sanctificare, <înv.> sacrare, sanctificare. Bisericii îi trebuie numeroase dovezi pentru a aproba sfinţirea unei persoane. 2 (relig.) consacrare, sfeştanie, sfinţit1, tâmo-seală, tâmosire, molitvă, paraclis, vodiţă, <înv.> obnovlenie, osfeştanie, rodină1, sfinţenie, târnosanie, târnositură. Sfinţirea bisericii mănăstirii va fi făcută de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. 3 sfinţit1, <înv.> sânţire, sfinţituri O datină străveche este sfinţirea apei de Bobotează. Când are loc sfinţirea de către preot a pâinii şi vinului, în biserică este o linişte solemnă. 4 (teol.) adorare, adoraţie, cult1, venerare, veneraţie, <înv.> despus, sfinţie. Este cunoscută sfinţirea Fecioarei Maria de către credincioşii catolici şi ortodocşi. 5 (relig.; pop.) v. Consacrare. Hirotonie. Hirotonire. Hiro-tonisire. 6 (relig.; înv.) v. Biserică. Casa Domnului (v. casă1). Casa lui Dumnezeu (v. casă1). Locaş de cult (v. locaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Locaş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). 7 (art. sfinţirea; înv.; urmat de un adj. pos.) v. Sfinţia (v. sfinţie). II (înv.) v. Consacrare. Consfinţire. Fixare. Stabilire. Statornicire. sfinţire2 s.f. (înv.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară, sfinţişor s.m. 1 (relig.) sfântuleţ, <înv. şi pop.> sântuleţ. 2 (mai ales la pl. sfinţişori; culin.; în practicile bisericii creştine) mucenic1, sfânt, bradoş, brăduleţ, moş, <înv.> brânduş. Sfinţişorii se mănâncă în ziua de 9 martie, când se prăznuiesc cei 40 de sfinţi martiri din Sevastia. 3 (mat.; arg.) v. Opt. sfinţit1 s.n. (relig.) 1 consacrare, sfeştanie, sfinţire1, târnoseală, tâmosire, molitvă, paraclis, vodiţă, <înv.> obnovlenie, osfeştanie, rodină1, sfinţenie, târnosanie, târnositură. 2 sfinţire1, <înv.> sânţire, sfinţituri 3 (înv.) sfinţit v. Biserică. Casa Domnului (v. casă1). Casa lui Dumnezeu (v. casă1). Locaş de cult (v. locaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Locaş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). sfinţit2 s.n. 1 (geogr.; în opoz. cu „orient”, „răsărit”; înv. şi pop.) v. Apus1. Asfinţit. Occident. Vest. 2 (pop.) v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară. sfinţit3, -ă adj. I (relig.) 1 (despre persoane decedate) canonizat, sacrat1, sanctificat. Ştefan cel Mare este unul dintre voievozii sfinţiţi. 2 (despre locaşe de cult) tâmosit. Biserica sfinţită are ca patron pe Sfântul Neculai. 3 (pop.; despre clerici) v. Consacrat. Hirotonisit. Hirotonit. II fig. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, sfinţitatea s.f. art. (bis.; înv.; urmat de un adj. pos.) v. Sfinţia (v. sfinţie). sfinţitură s.f. (relig.; înv.) 1 v. Consacrare. Hirotonie. Hirotonire. Hirotonisire. 2 v. Sfinţire1. Sfinţit1. sfinx s.m. 1 (în mitol. antic.) <înv.> sfingă. Sfinxul era un monstru fabulos, cu corp de leu, cu cap de femeie şi cu aripi de vultur. 2 (entom.) <înv.> sfinghe. Sfincşii sunt fluturi mari care zboară în timpul serii sau noaptea. sfiâs, -oâsă adj. 1 (despre oameni) aprehensiv, ruşinos, sfielnic, sfiicios, timid, smerit, obraznic, obrăzat, pâşin, <înv.> sfieţ, smerin, stidicios, stidivos, stidliv. Fetiţa ei este foarte sfioasă. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) decent, pudic, ruşinos. Tânăra sfioasă a roşit auzind bancul obscen. Are o comportare sfioasă în societate. sfioşenie s.f. (rar) 1 Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stingherire. 2 v. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Timiditate. sfirîdă s.f. (constr.; înv.) v. Adâncitură. Cotlon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură, sfi'tă s.f. (bis.) felon1. Sfita este un veşmânt preoţesc brodat sau ţesut în fir, în formă de pelerină scurtă (cu o mică deschizătură la gât), pe care îl îmbracă preotul peste celelalte haine, când oficiază slujba. sfoară s.f. 11 <înv. şi pop.> viţă, <înv. şi reg.> oajdă1, strajă, şpagat, şpargă, <înv.> aţă. A legat sacul la gură cu o sfoară. 2 (la fierăstrău) coardă, strună1. Prin răsucire, sfoara întinde pânza fierăstrăului. 3 (gimn., cor.) şpagat. Sfoara este o figură de gimnastică sau de balet care constă în menţinerea trunchiului în poziţie verticală şi cu picioarele întinse complet, în unghi drept cu trunchiul. 4 (pese.; la undiţă) strună1. 5 (la o apă curgătoare; pop.) v. Fir. Firul apei (v.fir). 6 (reg.; şi sfoară cu plumb) v. Fir cu plumb. Plumb. 7 (pese.; reg.) v. Pripon. 8 (pese.; reg.) v. Undiţă1. II (cu val. de adv.; modal; pop.; în legătură cu vb. de mişcare; de obicei urmat de determ. locale) v. Direct. Drept. Neocolit, sfoiâg s.m., s.n. I s.m. (entom.) 1 (pop.) v. Vierme-de-faină. 2 (reg.) v. Cârcăiac. Sco-lopendră1 (Scobpendra cingulata). II s.n. (reg) v. Mucegai. Mucezeală. Muşiţă. sfoiegeâlă s.f. (reg.) v. Mucegai. Mucezeală. Muşiţă. sfoiegi'vb. IV. (reg) 1 intr.,refl. (despre ziduri, pietre, materii organice etc.) v. Mucegăi. Mucezi. 2 (despreplante, obiecte etc.) v. Scoroji. sfoiegît,-ă adj. (reg.) 1 (despre ziduri, pietre, materii organice etc.) v. Muced. Mucegăit. Mucezit2. 2 (în opoz. cu „grasj*. despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 3 (despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. 4 (despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. sfor s.n. (reg.) 1 (la o apă curgătoare) v. Fir. Firul apei (v. fir). 2 (hidrol.) v. Sorb2, sforar adj., s.m. fig. (fam.) v. Bizantin. Intrigant. sforăi vb. IV. intr. 1 (despre oameni) a hârâi, a toarce, <înv. şi reg.> a sforcăi, a a forăi, a horăi, horcăi, a horcăni, a horcoti, a horogi, a hrocoti, a hropoti, a pârsni, a ronhăi, a sfomăi. Bătrânul a adormit într-un fotoliu şi sforăie zgomotos. 2 (despre animale, mai ales despre cai) a forăi, a fornăi, a smiorcăi, a necheza, a pârsni, a sfârâi, a străfiga1, a strănuta, a trage, a ţâfiii, a zdrăvăna. Caii s-au oprit încordaţi, sforăind şi tropăind. sforăiâlă s.f. 11 sforăit, sforăitură, sforăire, hârâială, forăială, forăit, horăire, horăit, horăitură, horcăială, horcăit, horcăitură, horcoteală, horcotire, hropot. De pe terasă se aude sforă-iala bătrânului adormit într-un fotoliu. 2 forăială, forăit, fornăială, fornăit1, sforăit, sforăitură, strănutare, strănutat. Se auzea tropotul regulat al cailor şi, din când în când, sforăiala lor aspră. II fig. sforăitură, sforăire. încearcă să-şi ascundă adevăratele intenţii prin sforăieli patriotarde. sforăire s.f. (rar) 1 v. Sforăiâlă. Sforăit. Sforăitură. 2 fig. v. Sforăiâlă. Sforăitură. sforăit s.n. 1 sforăiâlă, sforăitură, sforăire, hârâială, forăială, forăit, horăire, horăit, horăitură, horcăială, horcăit, horcăitură, horcoteală, horcotire, hropot. 2 forăială, forăit, fornăială, fornăit1, sforăiâlă, sforăitură, strănutare, strănutat. sforăitor, -oare adj. 1 (despre oameni) ronfiant Este sforăitor din cauza unei deviaţii de sept. 2 fig. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, confecţionat2, preţios, ronfiant, sonor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului sforăitor. sforăitură s.f. 11 sforăiâlă, sforăit, sforăire, hârâială, forăială, forăit, horăire, horăit, horăitură, |1678 horcăială, horcăit, horcăitură, horcoteală, horcotire, hropot. 2 forăială, forăit, fornăială, fornăit1, sforăiâlă, sforăit, strănutare, strănutat. II fig. sforăiâlă, sforăire. sforărie s.f. fig. (fam.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală, sforcăi vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Sforăi. sforicică s.f. sforişoară. A legat pacheţelul cu 0 sforicică. sforişoară s.f. sforicică. sfornăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Sforăi. 2 v. Fâmâi. Fonfai. Fornăi. sforţă vb. I. refl. 1 (despre oameni) a se forţa, a se opinti, <înv. şi pop.> a se împulpa, a se umeri, a se huţupi, a se îniepta, a se ozmi, a se râcăi2, a se tecărui. Se sforţează din răsputeri să mute dulapul în celălalt colţ al camerei. 2 (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâma, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se sforţează de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 3 (despre oameni) a se forţa, a încerca, a se sili, a se strădui. Tânărul se sforţează să câştige încrederea fetei. 4 (despre oameni) a se sili, a se strădui, a se lupta. Se sforţează să uite ce 1 s-a întâmplat. Se sforţează să fie înţeles de cei din jur. 5 (înv.) v. Creşte. înmulţi. Mări. Ridica. Spori1. Urca. sforţare s.f. 1 opinteală, opintire, opintitură, <înv.> silire, Au reuşit să mute dulapul în celălalt colţ al camerei după multă sforţare. 2 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciumare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpăruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănuială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţină sforţare. 3 efort, încercare, osteneală, silinţă, strădanie, străduinţă, <înv.> sârguială. Deşi a făcut tot ce era posibil, sforţarea lui a fost de prisos. 4 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, râvnă, sârguinţă, silinţă, stăruinţă, strădanie, străduinţă, zel, intrepiditate, perseverare, osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu sforţare. sforţă s.f. (înv.) 1 v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 2 v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. 1679| sforzando [sfor'tsando] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) sforzato. sforzato [sfor'tsato] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) sforzando. sfragi'stică s.f. sigilografie. Sfragistica se ocupă cu studierea, descrierea şi explicarea sigiliilor. sfranţ s.n. (med.; înv. şi reg.) v. Lues. Sifilis, sfrâncioc s.m. (omit.) 1 (şi sfrâncioc-coţo-fănesc, sfrâncioc-mare, sfrâncioc-păsâresc, sfrâncioc-popesc) Lanius excubitor, berbecel, lupul-vrăbiilor (v. lup), lupul-vrăbiei (v. lup), lupul-vrăbiilor-mare (v. lup), berbecuţ, capra-dracului (v. capră), gheoş, supăsărel, şoimuţ, tăcăitoare, ţăcăitoare, ţăr-culice, ţărcuţă, uliu-mic, laniu. 2 (şi sfrăncioc-roşiatic, sfrăncioc-roşu) Lanius collurio; berbecel, codălbiţă, lup-păsărel, lupul-ciorii (v. lup) lupul-păsărilor (v. lup), lupul-vrăbiilor (v. lup), lupul-vrăbiilor-cu-spi-narea-roşiatică (v. lup), lupul-vrăbiilor-roşiatic (v. lup), spaima-uliilor (v. spaimă), şoimuţ, şofrac, şofran2, şofrăcuţ, vra-bia-lupului (v. vrabie). 3 sfrâncioc-mic = Lanius minor, berbecel-mic,lupul-vră-biilor-cel-mic (v. lup), lupul-vrăbiilor-mic (v. lup), ţărculice. 4 (reg.) sfrâncioc-ghe-oşv. Ciocănitoare-pestriţă-mare (Dendrocopus major pinetorum). sfredel s.n. I (tehn.) 1 (şi, reg., sfredel cu smâc) burghiu, bârdie, şaitău, ştecaiz, vişeu. Pentru a găuri pereţii, are nevoie de sfredele din materiale foarte dure. 2 (în dulgherie, în rotărie etc.) butelnic, spiţelnic, lingură, spiţar. Sfredelul este un burghiu mic şi subţire. 3 (la burghiu; rar) v. Spirală (v. spiral). 4 (miner.; înv. şi reg.) v. Pic2. Pickhammer. Picon. 5 (în dulgherie, în tâmplărie etc.; reg.) sfredel-cu-vâr-tejv. Coarbă. II (p. anal.) 1 (art.; entom.) sfredelul-lemnului = sfredeluş. Sfredelul-lemnului este omida fluturelui numit „răchitar”. 2 (pop. şi fam.) v. Buclă. Cârlionţ. Creţ. Inel. Ondula-ţie. Ondulă. Undă. Val. Zuluf. 3 (hidrol; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâl-toare. Vârtej. Volbură. III (art. Sfredelul; nm. pr.) 1 (astron.; şi Sfredelul- Mare) Spiţelnicul- Mare (v. spiţelnic). Sfredelul este un grup de patru stele din constelaţia Orion. 2 (astron.; şi Sfredelul- Micy Sfredelul- Pământului) Burghiul (v. burghiu), Câine-le-Mic (v. câine), Iezii-Caprei (v. ied), Spi-ţelnicul-Mic (v. spiţelnic). Sfredelul este un grup de trei stele din constelaţia Vizitiul. 3 (mi-tol. pop.; pop.; şi Sfredelul Rusaliilor) v. Strat de Rusalii. Todorusale. sfredelâş s.n., s.m. (reg.) I s.n. (tehn.) v. Burghiaş. Sfredeluş. II s.m. 1 (omit.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). 2 (entom.) v. Ochiul-păunului (v. ochi1) (Saturnia pyri). 3 (entom.) v. Bo-ul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). sfredeleâc s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. (tehn.) v. Burghiaş. Sfredeluş. 2 s.m. (omit.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Trogbdytes troglodytes). sfredelecăş s.n. (tehn.; reg.) v. Burghiaş. Sfredeluş. sfredelecuţ s.n. (tehn.; reg.) v. Burghiaş. Sfredeluş. sfredeli vb. IV. tr. I (tehn.) 1 (compl. indică materii sau materiale dure) a găuri, a perfora, a scobi, a străpunge, a exciza, a scormoni, <înv. şi pop.> a găvăni, a străbate, <înv. şi reg.> a petrece, a potricăli, a borteli, a borti, a burghia, a butori, a găuni, a găvănoşi, a hudrăli, a răzbici2, a sclidiri, a sfredeluşi, <înv.> a transpersa. A sfredelit zidul cu un burghiu pentru beton. 2 (reg.; compl. indică materiale, piese etc.) v. Strunji. II fig. 1 (compl. indică oameni; de obicei determ. prin „cu ochii”, ,,cuprivirea,T) a iscodi, a scruta, a scormoni, a străbate, a străpunge, a scurma. îl sfredeleşte cu privirea. O sfredeleşte cu ochii, din celălalt colţ al sălii. 2 (compl. indică oameni sau sufletul, inima etc. lor) a tulbura, a învifora, a învolbura, a răscoli, a răvăşi, a zădărî, a uimi, a viforî. Vestea morţii marelui actor i-a sfredelit sufletul. 3 (despre senzaţii, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a munci, a apăsa, a consuma2, a devora, a măcina, a mistui, a muşca, a opresa, a râcâi, a roade, a seca. îl sfredeleşte situaţia în care se află. 4 (despre senzaţii, dureri etc.; compl. indică oameni) a chinui, a arde, a coace, a fierbe, a seca. Moare de foame, dar setea îl sfredeleşte. 5 (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a sfredelit pe toţi. sfredelire s.f. (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, scobitură, sfredelit1, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bor-telire, găunire, <înv.> străpunsură. Sfredelirea zidului a fost dificilă. sfredelit1 s.n. (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, scobitură, sfredelire, străpungere, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bor-telire, găunire, <înv.> străpunsură. sfredelit2, -ă adj. (despre materii sau materiale dure) găurit2, perforat2, scobit2, străpuns2, <înv. şi reg.> potricălit, bortelit, bortit. în zidul sfredelit a fixat cuie pentru rafturile bibliotecii. sfredelitor, -oare adj. fig. 1 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii sfredelitoare a căpitanului de vas. 2 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, străbătător, subţire, vioi. Este foarte sfruntare apreciat pentru spiritul său sfredelitor. 3 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, năprasnic, puternic, violent, viu, arzător, ascuţit2, săgetător, străpungător, subţire. Simte un junghi sfredelitor în inimă. sfredelitură s.f. (pop. şi fam.) v. Buclă. Cârlionţ. Creţ Inel. Ondulaţie. Ondulă. Undă. Val. Zuluf. sfredeluş s.n.,s.m. I s.n. (tehn.) burghiaş, burghiuţ, sfredelâş, sfredeleâc, sfredelecăş, sfredelecuţ. Face găuri în lemn cu un sfredeluş. II s.m. 1 (entom.) sfredelul-lemnului (v. sfredel). Sfredeluşul este omida fluturelui numit „răchitar”. 2 (entom.; reg.) v. Bo-ul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vaca) (Coccinella septempunctata). 3 (entom.; reg.) v. Ochiul-păunului (v. ochi1) (Saturnia pyri). 4 (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). 5 (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). sfredeluşi vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge, sfrenţie s.f. (med.; înv. şi reg.) v. Lues. Sifilis, sfrenţos, -oâsă adj. (med.; înv.) v. Luetic. Sifilitic. sfriji vb. IV. refl. (pop. şi fam.) 1 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofia. Chirci. Degenera. închirci. Pipernici. Zgârci2. 2 (în opoz. cu „a se îngrăşa ; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi, sfrijire s.f. (pop. şi fam.) v. Atrofiere. Chircire. Degenerare. închircire. Pipernicire. sfrijit, -ă adj. (pop. şi fam.) 1 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit. 2 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 3 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, sfrijitură s.f. (pop. şi fam.) 1 (de obicei precedă un subst. de care se leagă prin prep. „de”) chircitură, <înv. şi reg.> prizăritură, pipirig. Este o sfrijitură de om. 2 v. Slăbătură. sfrunta vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni) a afronta, a brava, a înfrunta, a sfida, <înv. şi reg.> a lupta, <înv.> a mustra. Un angajat a îndrăznit să-şi sfrunteze patronul în faţa tuturor. 2 (compl. indică manifestări ale oamenilor, ale unor fenomene şi procese naturale sau primejdii, pericole etc.) a brava, a desfide, a înfrunta, a sfida. Sfruntează moartea cu demnitate. îmbrăcaţi în şube, copiii sfruntează gerul de afară. sfruntare s.f. 1 înfruntare, sfidare, <înv.> sfrunterie. Sfruntarea patronului a avut drept consecinţă concedierea angajatului. 2 bravadă, bravare, desfidere, sfidare, <înv.> desfid. Uneori sfruntarea morţii are consecinţe grave. 3 pro- sfruntat |1680 vocare, sfidare. A considerat vorbele colegului ca o sfruntare. Opulenţa vieţii unor vedete este o sfruntare pentru omul de rând. 4 aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, trufie, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăz-nicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu sfruntare. sfruntat, -ă adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespec-tuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, trufaş1, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş, <înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mărnicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de sfruntată. 2 adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde sfruntat părinţilor. sfrunterie s.f. (înv.) 1 v. înfruntare. Sfidare. Sfruntare. 2 v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu. sfulger s.n. (meteor.; reg.) v. Fulger, sfulgerâ vb. I. intr. (meteor.; reg.) v. Fulgera. Fulgura. sfumât, -ă adj. (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, spălăcit, stins2, şters, tem, blafard, lin2, searbăd1, sărbeziu, <înv.> uşor2, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori sjumate. sfumegos, -oasă adj. (rar) v. Fumegos, sfungătă s.f. (culin.; înv.) v. Jumări. Omletă. Scrob1. shi'mă s.f. (stil; înv.) = schimă. shipping ['jipir]] s.n. (mar.; engl.) v. Transport pe apă. shocking ['JoKirJ adj. invar, (engl; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Epatant. Stupefiant. Surprinzător. Şocant. Uimitor. Uluitor, shopping ['JopiriJ s.n. (com.; engl.) v. Cumpărătură. Targuială. shopping center [,jopir|/sentar] s.n. (com.; engl)v. Centru comercial, shorthom ['Jort'hom] s.n. (zool; şi nm. pr.) durham. Shorthomul este o rasă englezească de taurine. show [Jou] s.n. 1 manifestare, manifestaţie, reprezentaţie, spectacol, <înv.> arătare, parati-seală, privelişte, privire, privit. Cu ocazia zilei naţionale au avut loc multe show-uri. 2 fig. (peior.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, shuttle ['Jatal] subst. (aeron.; engl.) v. Astronavă. Cosmonavă. Navă cosmică. Navă spaţială. sialagog, -ă adj. (despre substanţe, medicamente, alimente etc.) ptialagog. Medicamentele sialagoge măresc secreţia salivară. sialidăză s.f. (hist.) neuraminidază. Sialidaza este o enzimă care desface legătura dintre acidul neuraminic şi zaharurile din moleculele de glicoproteide existente la suprafaţa celulelor. sialoree s.f. (med.) hipersialie, polisialie, ptialism. Sialoreea este o secreţie abundentă de salivă, întâlnită în unele maladii sau provocată prin medicamente. sibaritism s.n. corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, viciu, fomicaţie, crapulo-zitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălătură, străbă-lare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfătare, des-frânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destră-mătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, pieri-ciune, preacurvie, preacurvire, preaiubire, devergondaj, delicvescenţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, pu-trejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre sibaritism. sibilănt, -ă s.f., adv. I s.f. (fon.) 1 consoană sibilantă, consoană şuierătoare, sunet sibilant, şuierătoare (v. şuierător). Sibilanta este o consoană constrictivă sau fricativă prepala-tală ori postalveolară. „Ş” şi „j” din limba română sunt sibilante. 2 consoană sibilantă, consoană siflantă, siflantă (v. siflant), sunet sibilant, sunet siflant. Sibilanta este o consoană constrictivă sau fricativă dentală ori alveolară. „S” şi „z” sunt sibilante. 3 consoană sibilantă, consoană siflantă, consoană şuieră^ toare, sibilantă, siflantă (v. siflant), sunet sibilant, sunet siflant, şuierătoare (v. şuierător). Sibilantele sunt consoane constrictive sau fricative, oricare dintre consoanele „ş”, „f\ „sn, „z” din limba română. II adv. (modal) şuierător. ^Fluierul are crăpătura liniară pentru a suna sibilant. sibilic,-ă adj. 1 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilin, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinois, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona sibilică a sufletului este greu de definit. 2 premonitoriu, prevestitor, profetic, sibilin, sibilinic, vaticinant, vaticinar, vizionar, <înv.> menitor, prorocesc. întâmplarea din acea noapte a fost un avertisment sibilic. Vorbele bătrânului vraci aveau o gravitate sibilică. sibilin, -ă adj. 1 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilinic, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinois, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. 2 premonitoriu, prevestitor, profetic, sibilic, sibilinic, vaticinant, vaticinar, vizionar, <înv.> menitor, prorocesc, sibilinic, -ă adj. 1 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, tainic, <înv.> misteric, neajuns2, tăi-no s, crepuscular, indescifrabil, nedescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. 2 premonitoriu, prevestitor, profetic, sibilic, sibilin, vaticinant, vaticinar, vizionar, <înv.> menitor, prorocesc. sicămenă s.f. (bot; înv.) v. Sicomor (Ficus sycomorus). sicativ, -ă adj., s.n. (chim.) desicativ. Substanţele sicative favorizează eliminarea apei dintr-un corp sau dintr-o altă substanţă. sică s.f. (bot.) Statice gmelini; garo-fiţă-de-mare, limba-boului (v. limbă), lim-ba-peştelui (v. limbă), marchedon. sichimeâ s.f. (arg.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. si'chiş, -ă adj., adv. (reg.) 1 adj. (despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. 2 adv. (modal) v. Anevoie. Greu. sici s.n. (în j. de copii cu arşice; reg.) armaş, vizir. Siciul este poziţia arşicului când cade pe muchie. siciliana s.f. siciliancă. Lucrează ca menajeră în casa unei siciliene. siciliancă s.f. sicilian! sicitâte s.f. 1 (meteor.) secetă, uscăciune, <înv. şi pop.> lipsă, secăciune, <înv. şi reg.> ne-plouare, stearpă (v. sterp), <înv.> sece-tate, sete, seteciune. Anul acesta a fost o sicitate cumplită. Sicitatea a afectat majoritatea ţârilor europene. 2 fig. sterilitate. în perioada actuală, literatura suferă de o anume sicitate. sidemi'e s.f. (med.) anemie falciformă, drepanocitoză. Siclemia este o anomalie ereditară a sângelui, cu evoluţie gravă. sidet s.n. (înv.) 1 v. Mizerie. Necaz. Neplăcere. Supărare. 2 v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, sicm vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică saci, recipiente, ambalaje, încărcături etc. sau, p. ext, vehicule de transport) v. Descărca. Deşerta. Goli. 2 intr. (despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) v. Seca. sicofânts.m. (livr.) Iv. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. 2 v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. sicofantie s.f. (înv.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. sicofanti're s.f. (înv.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. sicomor s.m.\(bot.) Ficus sycomorus; <înv.> sicamenă. 1681 | sicozis s.n. (med.) foliculită profundă. Sicozisul este o inflamaţie profundă afoliculi- lor de pe faţă. sferă s.f. (reg.) v. Scânteie. sicriăş s.n. 1 sicrinel, tronişor, tronuleţ, sălăşel, sicrior, <înv.> sicriuţ 2 (înv. şi reg.) v. Casetă. Cutioară. Cutiuţă. 3 (înv. şi reg.) v. Lădişoară. Lădiţă. sicrinel s.n. 1 sicriaş, tronişor, tronuleţ, sălăşel, sicrior, <înv.> sicriuţ. 2 (înv.) v. Lădişoară. Lădiţă. sicrior s.n. (reg.) v. Sicriaş. Sicrinel. sicriu s.n. 1 coşciug, sarcofag, <înv. şi pop.> raclă, lemn, scândură, scândură de brad, patru-scânduri, brad, casă1, co-pârşeu, jgheab, ladă, ladă de mort, sălaş, tron2, <înv.> chivot, coş1, locşor, năsălie, costum de cherestea, costum de placaj, costum de scânduri, paltonaş, pardesiu de scânduri. A stat o noapte întreagă lângă sicriul tatălui ei. 2 (art.; în Vechiul Testament) sicriul legii = chivotul (v. chivot), chivotul legii (v. chivot),hdi păcii (v. ladă), <înv.> racla legii (v. raclă). Vechii evrei păstrau în sicriul legii tablele legii şi toiagul lui Aron. 3 (înv. şi reg.) v. Cufăr. Ladă. 4 (înv. şi reg.) v. Dulap2. Garderob. Şifonier. 5 (înv. şi reg.) v. Cutie. 6 (înv. şi reg.) v. Sertar. 7 (înv.) v. Comodă. Scrin. sicriuţ s.n. (înv.) v. Sicriaş. Sicrinel. sictir s.n. (arg.) v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1, sictireâlă s.f. (arg.) 1 v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1.2 v. înjurătură, sictiri vb. IV. tr., refl. recipr. (arg.) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocări. Sataniza. sictirisi vb. IV. tr., refl. recipr. (arg.) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocări. Sataniza. si'da s.f. (med.) sindrom imunodeficitar dobândit. Sida se transmite pe cale sexuală sau sangvină şi se caracterizează prin slăbirea ori dispariţia completă a reacţiilor imunitare ale organismului. sidef s.n. nacru, <înv.> pinin. Şi-a cumpărat nasturi de sidef pentru rochie. Pielea ei are o strălucire de sidef. sidefâre s.f. (tehn.) graminare. Un obiect capătă aspectul sidefului prin sidefare. sidefiu, -ie adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) sidefos. Nori sidefii acoperă cerul. Marea căpătase o culoare sidefie. sidefos, -oâsă adj. (rar) v. Sidefiu, sider s.n. (chim.; reg.) v. Fier. siderâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 a consterna, a minuna, a perplexa, a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului1, a eto-na, a încremeni, a orbi, a ebluisa, a trăsni. Imaginile siderea-ză prin ineditul lor. 2 a epata, a stupefia, a surprinde, a şoca, a uimi, a ului1. A luat cuvântul, încercând să-i sidereze pe toţi cu cunoştinţele lui. sideral, -ă adj. (astron.) 1 astral, sideric, solar. în spaţiul sideral au loc numeroase fenomene necunoscute oamenilor. 2 celest, ceresc, sideric. Multe corpuri siderale rămân încă neidentificate. 3 stelar2, sideric, <înv.> stelesc, stelin, stelnic. Cei doi tineri se plimbă prin parc, învăluiţi de lumina siderală. 4 cosmic, interplanetar, spaţial, sideric. Toată lumea urmăreşte cu emoţie lansarea unei nave siderale. siderâre s.f. epatare, scandalizare, stupefacţie, stupefiere, şocare, uimire, uluială, uluire. Promovează un gen de publicistică de senzaţie, care urmăreşte siderarea publicului. siderât, -ă adj. (adesea constr. cu vb. „a rămânedespre oameni) consternat, crucit, minunat, mirat, perplex, stupefiat, surprins, uimit, uluit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut. A rămas siderat auzind cele povestite. sideric, -ă adj. (astron.; rar) 1 v. Astral. Sideral. 2 v. Celest. Ceresc. Sideral. 3 v. Sideral. Stelar2.4 v. Cosmic. Interplanetar. Sideral. Spaţial. siderit s.n. 1 (mineral) sideroză. Sideritul este carbonat natural de fier folosit în industria metalurgică. 2 (astron.) siderolit. Sideritul este un meteorit constituit aproape în întregime din fier. siderofilmă s.f. (biochim.) transferină. Siderofilina din plasma sangvină fixează fierul şi îl transportă în diferite organe. siderolit s.n. (astron.) siderit. sideropem'e s.f. (med.) hiposideremie. Un bolnav cu sideropenie are un deficit de fier în organism. siderosilicoză s.f. (med.) silicosideroză. Siderosilicoza este o pneumoconioză minerală mixtă, cauzată de inhalarea masivă de pulberi de oxid de fier şi de siliciu. siderotecme s.f. (înv.) v. Metalurgia fierului (v. metalurgie). Siderurgie, sideroză s.f. (mineral.) siderit. siderurgie s.f. metalurgia fierului (v. metalurgie), <înv.> siderotecnie. Siderurgia se ocupă cu extragerea şi prelucrarea fierului şi a aliajelor lui. siemens ['zimans] s.n. (fiz.) mho. Siemensul este unitatea de măsură a conductan-ţei electrice. sieptru s.n. (reg.) v. Chimir. Şerpar. siestă s.f. (de obicei constr. cu vb. „a face”) tabiet, <înv.> paidos. După masă îşi face siesta, plimbându-se în parc. După siestă, au început să joace table. sifilis s.n. (med.) 1 lues, boală franţuzească, boală nemţească, boală specifică, verolă, viruloză, pădureţ, pierit, cel pădureţ, cel perit, <înv. şi reg.> sfranţ sfrenţie, frenţe, gănci, gubăvie, mâncă-tură, sfinţie, şui5, <înv.> frenţuş, malafranţă, sifilitic, sifon. Sifilisul este o boală venerică. 2 sifilis congenital = sifilis ereditar = eredosifilis. Sifilisul congenital apare la copil după o naştere prematură. sifilitic, -ă adj., s.m., s.f., s.n. 11 adj., s.m., s.f. (med.) luetic, frenţit, frenţos, gânceluit, <înv.> înfrânt, malafranţat, sfrenţos, sisi. Sifiliticii trebuie să urmeze un tratament medical special. 2 adj. fig. (fam.) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Ne- sigiliu bun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. II s.n. (med.; înv.) v. Lues. Sifilis. siflănt, -ă s.f., adj. I s.f. (fon.) 1 consoană sibilantă, consoană siflantă, sibilantă (v. sibi-lant), sunet sibilant, sunet siflant. Siflanta este o consoană constrictivă saufricativă dentală ori alveolară. „Sn şi „z” sunt siflante. 2 consoană sibilantă, consoană siflantă, consoană şuierătoare, sibilantă (v. sibilant), sunet sibilant, sunet siflant, şuierătoare (v. şuierător). Siflantele sunt consoane constrictive sau fricative, oricare dintre consoanele „ş”, „jn, „s”, „zn din limba română. II adj. (mai ales despre vocea sau respiraţia oamenilor) v. Şuierător. Şuierat2. siflâm s.n. (med.) 1 gomă sifilitică. Siflomul este tumora care apare în faza a treia a sifilisului. 2 siflom primar = şancru dur, şancru sifilitic, şancru tare. Siflomul primar este semnul principal al sifilisului primar. sifomicete s.f. pl. (bot.) ficomicete. Sifomi-cetele reprezintă o clasă de ciuperci inferioare, care provoacă mana cartofului şi a tomatelor. sifon s.n. 11 sodă, apă gazoasă. Sifonul este o apă acidulată, obţinută prin saturarea cu dioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 2 (reg.) v. Tâlv. II (arg.) 1 v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. 2 (med.) v. Lues. Sifilis, sifona vb. I. 1 refl. (fam.; despre oameni) v. Supăra. 2 tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pâri. Raporta. Reclama. Spune, sifonagiu s.m. (rar) v. Sifonar. sifonâr s.m. 1 sifonagiu. Sifonarul fabrică apă acidulată cu dioxid de carbon şi încarcă sau vinde sifoane. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. sifonât, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Supărat. si'gă s.f. (geol; reg.) v. Lignit, sighiartărîe s.f. (reg.) v. Curelărie. sighiartâu s.m. (reg.) v. Curelar. sighinăş, -ă adj. (în opoz. cu „puternic”; reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ Şubred. Şubrezit, sighmcă s.f. (agric.; reg.) sădelcă, sădelniţă, sădilă. Cu sighinca se fac, manual gropi pentru sădit răsadurile sau viţa-de-vie. sigila vb. I. tr. (compl. indică pachete, plicuri, încăperi etc.) a pecetlui, <înv.> a semna. A sigilat pachetul trimis prin poştă. Tirurile cu marfa sunt sigilate la ieşirea din ţară. Poliţia a sigilat apartamentul după descoperirea crimei. sigilare s.f. pecetluire, pecetluit1, sigilat1. Vameşii au cerut sigilarea tirurilor cu marfă la ieşirea din ţară. sigilat1 s.n. pecetluire, pecetluit1, sigilare. sigilat2, -ă adj. (desprepachete^ plicuri, încăperi etc.) pecetluit2. A primit din străinătate, prin poştă, două pachete sigilate. sigiliu s.n. 11 pecete, ştampilă, <înv. şi reg.> pecetlar, ştempel, biag, ţii, <înv.> muhur, pecetnic, peciu. Notarul aplică mai multe sigilii pe actul de proprietate. 2 pecete. A sigilografie recunoscut sigiliul domnesc. Vameşii rup sigiliile de la uşile tirului. 3 (adm.) sigiliu sec = timbru sec. Sigiliul sec este o ştampilă în relief, fără tuş, care se imprimă pe anumite acte, cu o maşină specială. 4 (astăzi rar) v. Ştampilă. 5 (la pl. sigilii; arg.) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). II fig. atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este un sigiliu al civilizaţiei. sigilografie s.f. sfragistică. Sigilografia se ocupă cu studierea, descrierea şi explicarea sigiliilor. sigisb£u s.m. (în trecut; în unele ţări) <în trecut; în unele ţări> cicisbeu. Sigisbeul era un curtezan al unei femei măritate, care o însoţea pretutindeni. sigmoidoproctfe s.f. (chir.) sigmoidostomie. sigmoidostorme s.f. (chir.) sigmoidoproctie. Sigmoidostomia este crearea unui anus artificial pe colonul sigmoid. signâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică acte, scrisori felicitări, opere literare, muzicale etc.) v. Iscăli. Semna. Subscrie, signal s.n. (înv.) = semnal, signatură s.f. (muz.; înv.) v. Armătură. Armură. signor [si'jior] s.m. (ital; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domn. signora [si'jiora] s.f. (ital; adesea urmat de un nm. pr.) v. Doamnă, signorie [sijio'rie] s.f. (în Ev. Med., în Europa Apuseană; ital.) v. Seniorie, signorina [sijio'rina] s.f. (ital; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domnişoară. Duduie, sigur, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, veridic, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii sigure ale existenţei dacilor în această zonă a ţârii. 2 (despre evenimente, fenomene, situaţii etc.) cert, inevitabil. Declanşarea grevei este sigură. 3 (despre fapte, informaţii, date, cunoştinţe etc.) categoric, cert, precis, neapărat A obţinut informaţii sigure de la martori oculari. 4 (despre mijloace, remedii etc.) cert, eficace, eficient. Metoda neconvenţională folosită este un remediu sigur împotriva spondilozei. 5 (despre locuri, aşezăminte, adăposturi, drumuri etc.) adăpostit, apărat, asigurat, ferit, ocrotit, păzit2, protejat, <înv.> scutit, umbrit. S-a retras într-un loc sigur din cauza phii. 6 (despre locuri de muncă) stabil. Fiul ei are un serviciu sigur. 7 (despre bani) adevărat, nefalsificat. Sunt siguri banii aceştia? 8 (în opoz. cu „temporar”, „trecător"; înv.; despre obiecte, construcţii etc.) v. Dăinuitor. Durabil. Rezistent. Solid. Stabil. Temeinic. Trainic. II adj. 1 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontes- tabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, solid, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost sigure pentru judecători în luarea deciziei finale. 2 (despre acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) cert, desăvârşit, infailibil, perfect. A pus în aplicare un procedeu sigur de fabricaţie. 3 (despre însuşiri, calităţjj'aţionamente, argumente etc. ale omenilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, vădit, indene-gabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul lui pentru pictură este sigur. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt sigure. 4 (în opoz. cu „şovăielnic”, „nesigur”; despre mers, paşi etc.) apăsat2, energic, ferm, hotărât, îndesat, neabătut, neezitant, neşovăielnic, neşovăitor. înaintează cu paşi siguri. 5 (despre oameni) convins, încredinţat, <înv.> adeverit. Sunt sigur că vei înţelege situaţia. 6 (despre oameni) autentic, drept, real, veridic, veritabil. Se comportă ca un succesor sigur la şefia partidului. III adv. (modal) 1 (având val. unei afirmaţii) absolut, bineînţeles, cert, certamen-te, desigur, fireşte, garantat, incontestabil, indiscutabil, natural, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, naturalmente, <înv.> odoacă. - Crezi că vei avea câştig de cauză? - Sigur! 2 indiscutabil, neapărat, negreşit, neîndoielnic, neîndoios, precis, nesmintit. Sigur va veni la premieră. 3 adevărat, cert, chiar, efectiv, serios. Sigur, nu este nicio dificultate în aplanarea acestor dispute. 4 (în legătură cu vb. ca „a călca”, „a păşi”) apăsat2, energic, ferm, hotărât. Comandantul vasului calcă sigur pe puntea vaporului. sigură vb. I. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asigura. încredinţa. sigurânţă s.f. 11 apărare, asigurare, pază, protecţie, protejare, securitate, securizare, <înv.> siguraţie, sigureală, siguritate. Se iau măsuri de siguranţă a graniţelor din cauza stării conflictuale dintre cele două state. 2 securitate, <înv.> siguraţie, siguritate. Un câine credincios îţi dă un sentiment de siguranţă. Poliţia trebuie să asigure siguranţa publică. 3 certitudine, convingere, credinţă, încredinţare, sentiment, convicţiune, <înv.> crezământ Totdeauna a avut siguranţa că adevărul învinge. 4 precizie. Violonistul are o mare siguranţă în mânuirea arcuşului. Acest desen denotă siguranţă în mânuirea creionului. 5 aplomb, dezinvoltură, îndrăzneală. Este admirat pentru siguranţa de care dă dovadă în orice moment. 6 încredere, nădejde, snagă. Cunoscându-l, are siguranţă că nu va divulga secretul. 7 fermitate, hotărâre. Siguranţa îi caracterizează orice acţiune. 8 certitudine, infailibilitate. Când s-a înscris la facultate, a avut siguranţa reuşitei. 9 (tehn.) siguranţă în funcţionare = fiabilitate. Trebuie testată siguranţa în funcţionare a instalaţiei electrice. II (art.; în trecut) siguranţa statului = <în trecut> poliţie de siguranţă, securitate. Siguranţa statului era poliţia politică secretă. III (concr.) 1 (fin.; înv. şi reg.) |1682 v. Asigurare. 2 (înv.) v. Adeverinţă. Dovadă. Mărturie. 3 (econ., fin.; înv.) v. Adeverinţă. Chitanţă. Recipisă. Vaucer. sigurarisî vb. IV. tr. (înv.) v. Asigura. Garanta. sigurâţie s.f. (înv.) 1 v. Apărare. Asigurare. Pază. Protecţie. Protejare. Securitate. Securizare. Siguranţă. 2 v. Securitate. Siguranţă, sigureală s.f. (înv.) v. Apărare. Asigurare. Pază. Protecţie. Protejare. Securitate. Securizare. Siguranţă. siguripsi vb. IV. (înv.) 1 tr., refl. (fin.; compl. sau sub. indică oameni, bunuri etc.) v. Asigura. 2 refl. v. Asigura. Garanta. 3 refl. v. Asigura. Convinge. încredinţa. Vedea, siguripsîre s.f. (înv.) 1 (fin.) v. Asigurare. 2 v. Asigurare. Garantare, siguripsitor, -oâre adj. (fin.; înv.) v. Asigurător. siguritate s.f. (înv.) 1 v. Apărare. Asigurare. Pază. Protecţie. Protejare. Securitate. Securizare. Siguranţă. 2 v. Securitate. Siguranţă, sigurită s.f. (fin.; înv.) v. Asigurare, sihastru, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. anahoret, ascet, eremit, pustnic, schimnic, schi-monah, solitar, <înv.> aschitac, aschitean, colibnic, monah, oşelnic, schitnic. Trăieşte izolat, ca un sihastru. II adj. fig. 1 (despre oameni sau, p. ext., despre viaţa lor) izolat, însingurat, retras, singur, singuratic, solitar, pustnic. Un bărbat sihastru trăieşte într-o colibă, la marginea pădurii. Duce un trai sihastru, la mănăstire. 2 (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Iernatic. Insociabil. închis. încuiat2. Mocnit. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Sumbru. Taciturn. Tăcut. Tenebros. Urâcios. Ursuz, sihăstresc, -eăscă adj. (mai ales despre modul de viaţă al oamenilor) ascetic, pustnicesc, schimnic, schimnicesc, <înv.> pustiesc, sihăs-tricesc. Duce un trai sihăstresc. sihăstreşte adv. (modal) ascetic, <înv.> pustniceşte, schimniceşte. îşi petrece sihăstreşte viaţa. sihăstri vb. IV. 1 intr., refl. (bis.; despre oameni) a (se) pustnici, a (se) schimnici, a pustelnici. La mănăstirile de pe muntele Athos sihăstresc mulţi călugări ortodocşi. Băiatul lor s-a sihăstrit de tânăr. 2 refl., tr. fig. (sub. sau compl indică oameni) a (se) claustra, a (se) izola, a (se) însingura, a se refugia, a se sechestra. Dorindu-şi linişte, s-a sihăstrit într-o cameră de la mansardă. sihăstricesc, -eăscă adj. (înv.; mai ales despre modul de viaţă al oamenilor) v. Ascetic. Sihăstresc. sihăstrie s.f. 11 ascetism, asceză, pustnicie, schimnicie, schimnicit. Sihăstria presupune renunţarea la viaţa laică. 2 pustietate, pustiu, sălbăticie, sălbăticiune, stihie, <înv.> sălbăticime. Colindând lumea, a străbătut multe sihăstrii. Cum poţi trăi în sihăstria asta? 3 (concr.; bis.) schimnicie, schit, ermitaj, remeţie. Urmând drumul prin pădure, au ajuns la o sihăstrie. II fig. 1 claustrare, izolare, însingurare, recluziune, singurătate, solitudine, schimnicie. Daniil Sihastrul 1683| a ţrâit într-o sihăstrie totală. 2 pustietate, pustiu, singurătate, dezolare, vid. Omul este o fiinţă socială şi sociabilă căreia nu-i place să trăiască în sihăstrie. Satul părăsit are un aer de sihăstrie. sihăstrît, -ă adj. (bis.; despre oameni) pustnicit. Oamenii sihăstriţi trăiesc departe de lume. sihlă s.f. 1 hăţiş, sâhlar, sâhlărie, sâhlişte, sihlete, târşar. în mijlocul pădurii este o sihlă. 2 (bot.; reg.) v. Brad-roşu. Molid (Picea abies). 3 (bot; reg.) v. Pin (Pinus silvestris). sihlete s.f. (reg.) v. Hăţiş. Sihlă. silabă vb. I. tr. (compl. indică cuvinte) a silabisi, a buchisi, a bucheri, <înv.> a buchirisi. silabăr s.n. (înv.) v. Abecedar. silabă s.f. (gram.) <înv.> încheietură, slovenire. Silaba se pronunţă într-o singură emisiune a vocii. silabi vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică cuvinte) v. Silabisi. 2 (compl. indică texte, enunţuri etc.) v. Silabisi, silâbic, -ă adj. (fon.; în opoz. cu „semison”, despre vocale) plenison. Vocalele silabice pot forma singure sau împreună cu una ori mai multe consoane o silabă. silabi're s.f. (înv.) v. Silabisire. Silabisit, silabisăţie s.f. (înv.) v. Silabisire. Silabisit, silabisi vb. IV. tr. 1 (compl. indică cuvinte) a silaba, a buchisi, a bucheri, <înv.> a buchirisi, a silabi. Elevul silabiseşte titlul poeziei. 2 (compl. indică texte, enunţuri etc.) a buchisi, a bucheri, <înv.> a buchirisi, a silabi, a sloveni. Abia silabiseşte un rând dintr-un ziar. silabisire s.f. silabisit, <înv.> silabire, silabisaţie, slovenire. Pentru copiii care ştiu să citească silabisirea unui cuvânt este enervantă. silabisit s.n. silabisire, <înv.> silabire, silabisaţie, slovenire. silân s.m. (chim.) hidrură de siliciu. Silanul este un compus al siliciului cu hidrogenul. silă s.f. 1 aversiune, dezgust, fobie, neplăcere, oroare, repugnanţă, repulsie, scârbă, exe-craţie, nesuferire, lehamite, <înv.> sfârşeală, urât1, odiu, greaţă, viscozitate, saţ, acrime, alergie, îngreţoşare, jitie1. Simte o silă instinctivă faţă de actele de violenţă extremă. Sila faţă de ceea ce văzuse era accentuată de revoltă. 2 constrângere, forţă, silnicie, violenţă, servitute, <înv. şi reg.> zor, sălăbăgie, sălăbărie, <înv.> nevoie, osteninţă, ostenire, potrivnicie, silinţă, sil-nicire, violaţie, presiune, strân-soare, strânsură. într-o societate democratică sila nu este permisă. 3 (înv. şi reg.) v. Abuz. Exces. Ilegalitate. Injustiţie. Samavolnicie. Silnicie. 4 (reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie. 5 (înv.) v. Forţă. Putere. 6 (înv.) v. Abuzare. Batjocorire. Necinstire. Siluire. Viol. Violare. 7 (concr.; milit.; înv.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). 8 (înv.) v. Minune. Miracol. 9 (înv.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură, silenţios, -oăsă adj. 1 (despre aparatură, maşini, motoare etc.) nezgomotos. Şi-a cumpărat un aspirator silenţios. 2 (despre locuri, spaţii interioare etc.) liniştit, tăcut, adormit. îi plăcea să se plimbe noaptea prin mănăstirea silenţioasă. Casa era silenţioasă fără râsul copiilor. silenţiu s.n. (latin.; înv.) v. Linişte. Tăcere, silepsă s.f. (gram.) sineză. Silepsa este o construcţie sintactică bazată pe folosirea acordurilor în frază după asociaţii logice, şi nu după normele gramaticale obişnuite. silex s.n. (mineral.) cremene, beabe, beancă, beuţă, bicaş, gălătuş. Silexul are proprietatea de a produce scântei prin lovire cu obiecte de oţel. silfă s.f. (mitol. celtică şi germanică) silfidă, silfidă s.f. (mitol. celtică şi germanică) silfă. Silfida este o divinitate rustică, reprezentată printr-un duh aerian feminin, care întruchipează elementul aerului. silhuf vb. IV. refl. (reg.; mai ales despre copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. silhui2, -ie adj. fig. (pop.) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, sili vb. IV. I tr. 1 (compl. indică oameni) a constrânge, a face, a forţa, a obliga, a soma, a violenta, a silnici, a tipi, <înv.> a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a stenahorisi, a strâmtora, a sâcâl-disi, a încolţi, a presa, a strânge, a opinti, a ghidona. L-a silit să depună mărturie. 2 (compl. indică oameni) a constrânge, a forţa, a nevoi, a obliga, <înv.> a periorisi. A fost silit să elibereze locuinţa. 3 (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a constrânge, a forţa, a obliga, a supune. Boala de diabet îl sileşte la un regim alimentar sever. 4 (compl. indică oameni) a condamna, a constrânge, a forţa, a obliga, <înv. şi pop.> a trage, a osândi. Prin atitudinea sa, o sileşte să-şi încalce principiile morale. 5 (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a constrânge, a obliga, a reduce. A silit fata la supunere oarbă. 6 (pop. şi fam.; compl. indică părţi ale corpului, mecanisme etc.) v. Forţa. 7 (înv.; compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Asupri. Exploata. împila. împovăra. Năpăstui. Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. 8 (înv.; compl. indică mai ales femei, minori) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Silui. Viola. I11 refl. (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, silinţă a se sfărâma, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se sileşte de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 2 refl. (despre oameni) a se forţa, a încerca, a se sforţa, a se strădui. Tânărul se sileşte să câştige încrederea fetei. 3 refl. (despre oameni) a se sforţa, a se strădui, a se lupta. Se sileşte să uite ce i s-a întâmplat. Se sileşte să fie înţeles de cei din jur. 4 refl. (despre oameni) a căuta, a încerca, a se strădui, a vedea, a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi, <înv.> a sta, a tenta. Sileşte-te să nu plângi când îl întâlneşti! 5 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2. silicagâl s.n. (chim.) gel de silice. Silicagelul este întrebuinţat ca absorbant şi ca purtător de catalizatori. silicăt s.m. (chim., mineral.) silicat de sodiu = sticlă de apă, sticlă solubilă. Silicatul de sodiu este o substanţă obţinută prin topirea unui amestec de silice şi hidroxid de sodiu; silicat de zirconiu = zircon. Silicatul de zirconiu este utilizat pentru obţinerea dioxidului de zirconiu, cristalele limpezi fiind folosite ca pietre semi-preţioase; silicat hidratat = hidrosilicat. silicatâre s.f. (constr.) silicatizare. Silicatarea este un procedeu de consolidare şi de imper-meabilizare a terenurilor de fundaţii, a pereţilor săpăturilor etc., prin introducerea în pământ a unei soluţii de silicat de sodiu şi a unei soluţii de electrolit. silicatizăre s.f. (constr.) silicatare. silică s.f. (constr.) cărămidă refractară silicioasă, dinas. Silica este un material refractar compus mai ales din dioxid de siliciu. silice s.f. (chim.) bioxid de siliciu, dioxid de siliciu. Silicea se găseşte în natură în compoziţia celor mai multe roci şi se foloseşte la fabricarea sticlei, a betonului etc. siliciere s.f. (metalurg.) silicizare. Prin siliciere, stratul superficial al unor piese de oţel sau de fontă devin mai rezistente la coroziune. silicifer, -ă adj. (despre minereuri, roci, terenuri etc.) silicios. Un minereu silicifer conţine siliciu. silicificăre s.f. silicifiere. Silicificarea este un proces natural de îmbogăţire relativă în siliciu a unei roci, a unui material, a unei plante etc. silicifiere s.f. silicificăre. silicios, -oăsă adj. (despre minereuri, roci, terenuri etc.) silicifer. silicizare s.f. (metalurg.) siliciere. silicosideroză s.f. (med.) siderosilicoză. Silicosideroza este o pneumoconioză minerală mixtă, cauzată de inhalarea masivă de pulberi de oxid de fier şi de siliciu. silinţă s.f. 11 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciu-mare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpă-ruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănu-ială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât silire |1684 mai puţină silinţă. 2 efort, încercare, osteneală, sforţare, strădanie, străduinţă, <înv.> sârgu-ială. Deşi a făcut tot ce era posibil, silinţa lui a fost de prisos. 3 (înv.) v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. I11 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, râvnă, sârguinţă, sforţare, stăruinţă, strădanie, străduinţă, zel, in-trepiditate, perseveraţie, osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu silinţă. 2 ardoare, avânt, hărnicie, laboriozitate, neoboseală, râvnă, sârguinţă, strădanie, străduinţă, tenacitate, vrednicie, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, laboriozitate, zilos. Jurnalistul se ocupă cu o silinţă ieşită din comun de un caz de corupţie. 3 bunăvoinţă, râvnă, sârg, zel, <înv.> proeresis, proerisit. Munca şi silinţa au stat la baza acestei performanţe. silire s.f. constrângere, forţare, obligare, somare, violentare, <înv.> asupriciune, asuprire, nevolnicie, silitură, siluire, strâmtoare. Numai prin silire a putut să afle adevărul de la el. silişte s.f. 1 (înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. ca „satului”, „târgului”, „cătunului” etc.) v. Vatră. 2 (înv. şi reg.) v. Arie1.3 (înv. şi reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1.4 (înv. şi reg.) v. Loc de casă. silit, -ă adj., adv. 11 (despre acţiuni, convenţii, legături etc.) forţat, impus, silnic. Executarea acestei măsuri a fost silită. Deşi silită, căsătoria era valabilă. 2 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silnic, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs silit. 3 (înv. şi pop.; despre paşi, mers etc.) v. Alergător. Grabnic. Grăbit Iute. întins2. Precipitat Rapid Repede. Repezit. Zorit2.4 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; înv.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. II adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silnic, studiat2, teatral, teatralist. Zâmbeşte silit. silitor, -oare adj. 11 (despre oameni) activ, harnic, industrios, laborios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, strădu-itor, vrednic, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sâmic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană silitoare. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neobosit, neostenit, perseverent, sârguincios, sârguitor, stăruitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, cpriaceu. Este un silitor cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă silitoare pentru a-şi finaliza lucrarea. II (gram.; înv.) 1 (despre diateză) v. Activ. 2 (despre verbe) v. Incoativ. Ingresiv. sili'tră s.f. 11 (chim.; pop.) v. Azotat de potasiu (v. azotat1). Nitrat de potasiu. Salpetru-de-In-dia. 2 (înv. şi reg.) v. Praf de puşcă. Pulbere. Pulbere neagră. II (reg.) 1 v. Băţ de chibrit. Chibrit. 2 v. Alică. Şevrotină. 3 (milit.) v. Cartuş. Glonţ. silitricios, -oâsă adj. (înv.) v. Silitros. silitros, -oâsă adj. <înv.> salpetros, silitricios. A făcut tratament cu apă silitroasă. silitură s.f. (înv.) v. Constrângere. Forţare. Obligare. Silire. Somare. Violentare, silnic, -ă adj., adv., s.m., s.f. I adj. 1 (despre convenţii, legături etc.) forţat, impus, silit. 2 (despre măsuri, ordine etc.) brutal, forţat, violent. Autorităţile au recurs la mijloace silnice pentru a reprima manifestaţia. 3 (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, ilegal, injust, neronian, samavolnic, tiranic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat. Au fost luate măsuri silnice împotriva greviştilor. 4 (astăzi rar; despre mişcări, acţiuni etc. ale fiinţelor) v. Anevoios. Dificil. Greoi. 5 (înv. şi pop.; despre paşi, mers etc.) v. Alergător. Grabnic. Grăbit Iute. întins2. Precipitat Rapid Repede. Repezit Zorit2.6 (înv.; despre oameni) v. Despotic. Neronian. Tiran. Tiranic. 7 (înv.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. II adj. 1 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, studiat2, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs silnic. 2 (rar, despre oameni) v. Stânjenit. Stingher. Stingherit. III adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, studiat2, teatral* teatralist. Zâmbeşte silnic. IV1 s.m., s.f. (bot.) Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum; brâncă, buruiana-leacului (v. buruiană), buruiana-zgaibii (v. buruiană), buruia-nă-de-orbalţ, buruiană-rotundă-de-bube, coada-ielelor (v. coadă), coarda-ielelor (v. coardă)* frunză-de-zgaibă, iarba-cârtiţelor (v. iarbă), iarba-mătrililor (v. iarbă), iar-ba-zgăibii (v. iarbă), iedera-zânelor (v. iederă), mărul-lupului (v. măr1), nejelnică, orbalţ, piperul-apelor (v. piper), prelungoasă, prelun- joară, pristenior, rărunchioară, rărunchioa-ră-de-pădure, rotunjoară (v. rotunjor), supărare. 2 s.m. (rar) v. Siluitor. Violator, silnici vb. IV. 1 tr. (pop.; compl indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. Violenta. 2 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Dezgusta. îngreţoşa. Scârbi. 3 tr. (înv.; compl. indică mecanisme, închizători etc. sau obiecte încuiate ori închise) v. Forţa. Sparge. Strica. Viola. silnicie s.f. 1 constrângere, forţă, silă, violenţă, servitute, <înv. şi reg.> zor, sălăbăgie, sălăbărie, <înv.> nevoie, osteninţă, ostenire, potrivnicie, silinţă, silnicire, violaţie, presiune, strânsoare, strânsură. într-o societate democratică silnicia nu este permisă. 2 abuz, exces, ilegalitate, injustiţie, samavolnicie, arbitraritate, <înv. şi reg.> silă, <înv.> necuviinţă, puternicie, volnicie, <înv.; glum.> catahrismie, catahris. Cetăţenii nu admit silniciile puterii. 3 (pop.) v. Asuprire. Exploatare. împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. 4 (înv.) v. Forţă. Putere. 5 (înv.) v. Abuzare. Batjocorire. Necinstire. Siluire. Viol. Violare, silnicire s.f. (înv.) v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. silnicit -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Asuprit Exploatat. împilat. Oprimat. Oropsit. Persecutat. Prigonit. Robit. Urgisit. Vitregit, silos, -oăsă adj. (reg.; despre lucruri, mâncăruri etc.) v. Greţos. Scârbos, sîlţă s.f. (înv.; adesea constr. cu vb. „apune”, „a cădea”) v. Capcană/Cursă2. Prinzătoare (v. prinzător). siluetă vb. I. tr. (rar) 1 (a. plast; compl. indică siluete) v. Contura. Desena. 2 (teatru, operă; compl. indică roluri) v. Executa. Interpreta. Juca. siluetă s.f. I formă. Prin curte, în întunericul nopţii, se mişcau siluete nedesluşite. 2 linie, talie, carură. Silueta suplă a fetei este evidenţiată de o centură lată. silui vb. IV. tr. 11 (compl. indică mai ales femei, minori) a abuza, a batjocori, a necinsti, a viola, a violenta, a râde, a căzni, a râsui, <înv.> a dezonora, a ruguci, a ruşina, a sili, a smeri, a pângări, a spurca, a crăciuni. A fost trimis în judecată pentru că a siluit o bătrână. 2 (înv.; compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. Violenta. II fig. 1 (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contraface, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a perverti, a răstălmăci, a distorsiona, a mutila, a trunchia, a violenta, a interverti, â sminti, a strâmba. A fost siluit voit textul comunicatului. 2 (compl. indică jurăminte, angajamente etc.) a încălca, a nesocoti, a rupe, a vătăma. A siluit jurământul şi a divulgat secretul. siluire s.f. 11 abuzare, batjocorire, necinstire, viol, violare, violentare, <îiiv. şi reg.> râs2, râsuire, <înv.> silă, silnicie, violaţie, pângărire. Siluirea unei persoane este pedepsită de lege. 2 (înv.) v. Constrângere. Forţare. 1685| similaritate Obligare. Silire. Somare. Violentare. II fig. alterare, deformare, denaturare, escamotaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, pervertire, răstălmăcire, distorsionare, distorsiune, mutilare, violentare, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza siluirii textului comunicatului siluit -a adj. 1 {mai ales despre femei, minori) abuzat, batjocorit, necinstit, violat, <înv. şi pop.> ocărât, ruşinat, pângărit. Femeia siluită a fost internată în spital. 2 fig. (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, pervertit, răstălmăcit, distorsionat, mutilat, trunchiat, smintit, strâmbat. Textul siluit al comunicatului l-a revoltat. siluitor s.m. violator, batjocoritor, silnic. Siluitorul a fost condamnat la ani grei de puşcărie. silur s.m. (bot.) Euphrasia stricta şi Euphrasia rostkoviana; dinţură, buruieniţă, buru-ienuţă, dragostea-fetei (v. dragoste), floa-re-de-ochi,mângâierea-apelor (v. mângâiere). siluriân, -ă adj. (geol.) siluric. Sub formaţiuni siluriene a fost descoperit un granit vechi. Flora siluriană este reprezentată prin alge calcaroase şi prin plante terestre. siluric, -ă adj. (geol.) silurian. silvanâl, -ă adj. (silv.; înv.) v. Forestier. Silvic, silvănă s.f. (reg.) v. Codru. Pădure, silvamstică s.f. (silv.; înv.) v. Silvicultură, silvă s.f. (rar) v. Codru. Pădure, silvestru, -ă adj. (rar, despre terenuri, ţinuturi etc.) v. împădurit. Păduros. Silvos. silvic, -ă adj. (silv.) forestier, <înv.> silvanal. Tatăl lui este muncitor silvic. silvicultdr s.m. (silv.) ferşter. Silvicultorul este specialist în silvicultură. silvicultură s.f. (silv.) pădurărie2, pădurărit, <înv.> silvanistică. Silvicultura se ocupă cu studiul culturii, amenajării şi exploatării pădurilor. silvie s.f. (omit.; reg.) silvie-greluşel = silvie-de-ţărm = silvie mătăsoasă v. Lă-car-de-ţărm. Privighetoare-de-stuf. Privighe-toare-de-stufârie. Privighetoare-de-trestie-flu-vială. Privighetoare-de-trestii (Locustella fluviatilis). silvoizs.n. (culiru, ind. alim.; reg.) 1 v. Magiun. 2 v. Dulceaţă. silvos, -oasă adj. (despre terenuri, ţinuturi etc.) împădurit, păduros, lemnos, pădurat, păduratic, pădureţ, pădurit, silvestru. în ţinuturile silvoase alunecările de teren sunt rare. silvostepă s.f. (geomorf.) antestepa. Silvo-stepa este o zonă de tranziţie între pădure şi stepă. sima s.f. (geol.) pirosfera. Sima este o zonă din interiorul pământului, situată între barisferă şi litosferă, care are o temperatură foarte ridicată. simandicos, -oăsă adj. 1 (fam.; adesea peior.; despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru, înalt. Mare1. Nobil. 2 (înv.; despre mărimi, cantităţi, valori etc.) v. Apreciabil. Bun. Bunicel. Bunicică. Considerabil. Deosebit. Estimabil. Evaluabil. Important. însemnat. Mare1. Notabil. Remarcabil. Ridicat2. Semnificativ. Serios. Substanţial, simbiont s.m. (biol.) simbiot. Simbiontul este un organism care trăieşte în simbioză cu altul. simbiot s.m. (biol.) simbiont. simbidtic, -ă adj. (biol; despre organisme) simbiotrof. Un organism simbiotic trăieşte în simbioză cu altul. simbiotrof, -ă adj. (biol; despre organisme) simbiotic. simbioză s.f. 1 (biol.) mutualism. Simbioza este o formă de convieţuire a două specii de organisme, în care ambele contribuie la satisfacerea nevoilor de hrană. 2 fig. amiciţie, prietenie. Simbioza lor durează de ani de zile. simbâl s.n. 1 însemn, semn. Roşul este simbolul pasiunii. în astrologie, indigoul este simbolul poporului român. 2 emblemă, atribut, pecete. Crucea este simbolul creştinismului. Cocoşul este simbolul vegherii. 3 (în arte) figură, imagine. Simbolul din tablou reprezintă o floare. 4 reprezentare, <înv.> chip. Crinul este simbolul purităţii. 5 (art.; relig.) simbolul credinţei = crezul (v. crez), credo, mărturia credinţei (v. mărturie), <înv.> credinţă, mărturisirea credinţei (v. mărturisire). în simbolul credinţei se face o expunere succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creştine. simbolic, -ă adj., s.f. I adj. 1 alegoric, simbo-listic. Compoziţia picturală conţine multe imagini simbolice. 2 reprezentativ, revelator, semnificativ, emblematic. A ales ca motto pentru volumul său de poezii un vers simbolic. II s.f. simbolistică (v. simbolistic), simbologie. simbolistic, -ă adj., s.f. 1 adj. alegoric, simbolic. 2 s.f. simbolică (v. simbolic), simbologie. Simbolistica se ocupă cu studiul şi explicarea simbolurilor. simboliza vb. I. tr. 1 (despre semne, figuri, simboluri, sigle etc.) a închipui, a înfăţişa, a reprezenta, a semnifica. Crucea simbolizează creştinătatea. Balanţa simbolizează justiţia. 2 (despre fiinţe, plante, pietre, culori etc.) a reprezenta, <înv.> a semna. Crinul simbolizează puritatea. Verdele simbolizează prospeţimea. 3 a exprima, a incarna, a întruchipa, a întrupa, a personifica, a reprezenta, <înv.> a închipa. Această femeie simbolizează bunătatea. Făt-Frumos simbolizează forţa binelui. 4 a însemna, a semnifica, a spune, a zice, <înv.> a însemnui, a semna. - Ce simbolizează titlul poeziei? simbolizare s.f. incarnare, incarnaţie, întruchipare, întrupare, personificare, reprezentare, <înv.> personificaţie, simbolizaţie. Această femeie este simbolizarea bunătăţii. simbolizăţie s.f. (înv.) v. Incarnare. Incar-naţie. întruchipare. întrupare. Personificare. Reprezentare. Simbolizare, simbologie s.f. simbolică (v. simbolic), simbolistică (v. simbolistic). simbriăş s.m. 1 (pop. şi fam.) v. Angajat. Salariat. Slujbaş. 2 (milit.; înv.) v. Mercenar, simbrie s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Leafă1. Remuneraţie. Retribuţie. Salariu. 2 (înv. şi reg.) v. Chirie. Locaţie. 3 (înv. şi reg.) v. Arendă. 4 (reg.) v. Asociaţie. Asociere. întovărăşire. Tovărăşie. 5 (reg.) v. Sâmbră. Sâmbră în plug. 6 (înv.) v. Răsplată. Recompensă, simbrioără s.f. (pop.) v. Lefuşoară. simbriot s.m. (milit.; înv.) v. Mercenar, simetric, -ă adj. (despre două sau mai multe măsuri, mărimi, valori etc. ori despre părţi componente ale unui ansamblu, ale unui tot, despre ansambluri, sisteme materiale sau mentale etc.) armonios, concordant, echilibrat, proporţionat, regulat, simmetru. Ansamblul arhitectonic din centrul oraşului este simetric. simetrie s.f. 1 armonie1, concordanţă, echilibru, proporţie, proporţionalitate, regularitate, potrivire, euritmie, simfonie. Clădirea teatrului are ceva din simetria clasicismului. 2 (mat) corespondenţă. Simetria unghiurilor. simfiză s.f. (med.) sinechie, <înv.> lipitură. Simfiza pleurală poate apărea în urma unei pleurezii. simfiziotorme s.f. (chir) sincondrotomie. Prin simfiziotomie se obţine o lărgire a bazinului. simfonic, -ă adj. fig. (despre sunete, stil limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, armonios, melodic, melodios, muzical, sonor, dulce, mlădios, unduios, unduit. Toţi ascultă fermecaţi şopotirea simfonică a râului. simfonie s.f. 1 (înv.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere, învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie. 2 fig. armonie1, concordanţă, echilibru, proporţie, proporţionalitate, regularitate, simetrie, euritmie. simfonisi vb. IV. refl. recipr. (grec.; înv.; despre oameni) v. Conveni. împăca. înţelege, învoi. simian, -ă adj. (zool; despre mamifere) simic, simiesc. Mamiferele simiene sunt primate cu encefaiul foarte dezvoltat. Craniul descoperit este simian. simic, -ă adj. (zool; despre mamifere) simian, simiesc. simie s.f. (zool; înv.) v. Maimuţă, simiesc, -eăscă adj. (zool; despre mamifere) simian, simic. simigerie s.f. (ind. alim.) covrigărie. într-o simigerie se fac şi se vând covrigi. simigi'u s.m. (ind. alim.) covrigar, <înv.> covrigiu. Simigiul este persoana care face sau vinde covrigi. similar, -ă adj. analog2, apropiat, asemănător, asemenea, asemuit, comparabil, corespondent, confratern, sinonim, <înv.> asemănat, asemuitor, podobnic, semăluitor, semănaş, semănător2, tocmai, înrudit. Criminalistul le vorbeşte studenţilor despre două cazuri similare. similaritate s.f. afinitate, analogie, analogism, apropiere, asemănare, asemuire, concordanţă, corespondenţă, potrivire, similitudine, potriveală, <înv. şi reg.> semuială, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, ase-mănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, semeninţă, semuire, similigravură înrudire. între culturile romanice există numeroase similarităţi. între cei doi există similaritate de idei. similigravură s.f. (tipogr.) autotipie. Simili-gravura este un procedeu fotochimic de executare a unui clişeu. similitudine s.f. 1 afinitate, analogie, analo-gism, apropiere, asemănare, asemuire, concordanţă, corespondenţă, potrivire, similaritate, potriveală, <înv. şi reg.> semuială, asemeninţă, semeniş2, <înv.> asemăluire, asemănătură, potroz, rudenie, sămănăciune, semănare2, semănătură2, semeninţă, semuire, înrudire. 2 (geom.) asemănare. Similitudinea este corespondenţa între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. simimc s.m. (bot.; reg.) = siminoc. siminichi'e s.f. (bot., farm.) senă, foi-de-mamă (v. foaie), frunza-mamei (v. frunză). Siminichia are calităţi diuretice şi purgative. siminoc s.m. (bot.) 1 Helichrysum arenarium; imortelă, cirişor, mărgică, muşeţel, ochişor, rozmarin, sisinel, urda-vacii (v. urdă). 2 (reg.) Gnaphalium uliginosum; iar-bă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoasă, lânărică, zifnă. 3 (reg.) v. Albumeală. Albu-miţă. Floare-de-colt Floarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpinum). 4 (reg.) v. Culbe-ceasă (Medicago falcata). 5 (reg.) v. Firicică (Filago germanica). 6 (reg.) v. Flocoşele (Filago arvensis). 7 (reg.; şi, în forma siminic, siminic-de-câmp, siminic-de-deal) v. Parpian (Antennaria dioica). simit s.m. (culin.; pop.) v. Susan, simmetru, -ă adj. (grec.; înv.; despre două sau mai multe măsuri, mărimi, valori etc. ori despre părţi componente ale unui ansamblu, ale unui tot, despre ansambluri, sisteme materiale sau mentale etc.) v. Armonios. Concordant. Echilibrat Proporţionat Regulat Simetric. simpatetic, -ă adj. sugestiv. Arta descriptivă a scriitorului este una simpatetică. Scenele familiale din film produc o rezonanţă simpatetică cititorului. Cine trăieşte creaţia direct are o putere simpatetică mai mare. simpatic, -ă adj., s.n. 1 adj. (mai ales despre oameni) agreabil, nostim, plăcut, şarmant, <înv. şi pop.> nurliu. Este o persoană prietenoasă şi simpatică. 2 s.n. (art.; anat.; înv.) simpaticul cel marev. Marele simpatic (v. mare1). Nervul mare simpatic (v. nerv). Sistem nervos ortosimpatic. Sistem nervos simpatic. Sistem simpatic. simpaticoblastom s.n. (med.) simpatoblas-tom. Simpaticoblastomul este format din celule ale pielii mai evoluate. simpaticogoniom s.n. (med.) simpatogo-niom. Simpaticogoniomul este o tumoare nematură derivată din ganglionii simpatici. simpaticolitic, -ă adj., s.n. (farm., med.) simpaticoplegic, simpatolitic. Un medicament simpaticolitic paralizează sistemul nervos simpatic. simpaticomimetic, -ă adj., s.n. (farm., med.) simpatomimetic. Un medicament simpatico- mimetic provoacă excitaţia sistemului nervos simpatic. simpaticoplegic, -ă adj., s.n. (farm., med.) simpaticolitic, simpatolitic. simpatie s.f. afecţiune, ataşament, ţiitură, <înv.> amor, slăbiciune, plecare. Simpatia bunicilor pentru nepoţi este puternică. simpatiza vb. I. tr. (compl. indică oameni) a agrea, a-i plăcea, a vori2. îl simpatizează pentru că este sincer. simpatizant s.m. (sport) fan, suporter, susţinător. Este un pasionat simpatizant al clubului de fotbal Steaua. simpatizăre s.f. agreare. Simpatizarea ginerelui de către socri este evidentă. simpatoblastom s.n. (med.) simpaticoblastom. simpatogoniom s.n .(med.) simpaticogoniom. simpatolitic, -ă adj. (farm., med.) simpaticolitic, simpaticoplegic. simpatomimetic, -ă adj., s.n. (farm., med.) simpaticomimetic. simpatriot s.m. (grec.; înv.) v. Compatriot. Conaţional. Concetăţean, simperasma s.f. (grec.; înv.) v. Conchidere. Concluzie. încheiere. simpetâl, -ă adj. (bot.; despre corola unor flori sau,p. ext„ despre flori) gamopetal. Corola simpetală are petalele unite, concrescute. simplamente adv. (modal; rar) v. Propriu-zis. Strict. Stricto sensu. simpleţă s.f. (înv.) 1 v. Frusteţe. Simplicitate. Simplitate. Sobrietate. 2 v. Modestie. Simplicitate. Simplitate. Sobrietate, simplice adj. invar. (înv.; despre limbaj) v. Comun. Nesofisticat. Simplu, simplicitâte s.f. 1 facilitate, înlesnire, simplitate, uşurinţă, lesniciune, uşurătate, uşurime, <înv.> lesne, lesnime, lesnire, lesnita-te, uşureală. 2 frusteţe, simplitate, sobrietate, <înv.> simpleţă, patriarhalitate. 3 modestie, simplitate, sobrietate, <înv.> simpleţă, nuditate. 4 simplitate, elementaritate. 5 modestie, simplitate, umilitate, <înv.> prostie, prostime. 6 naturaleţe, simplitate, sobrietate. 7 credulitate, naivitate, simplitate. 8 (mai ales fig.) agramatism, ignoranţă, incultură, nepricepere, neştiinţă, simplitate, <înv.> ignoraţie, prostăticie, prostie, prostime, inocenţă, beznă, întunecime, întuneric, noapte, tenebră, pâclă. 9 (rar) v. Cinste. Francheţe. Lealitate. Loialitate. Sinceritate. simplifică vb. I. tr. 1 (mat.; compl. indică egalităţi, inegalităţi, fracţii etc.) a reduce, <înv.> a reduţirui, a schimba, a scurta. Profesorul i-a cerut elevului să simplifice fracţia. 2 (compl. indică texte, discursuri etc. care conţin elemente sofisticate sau introduse artificial) a desofistica. Pentru a se face înţeles, a simplificat textul pe care urma să-l citească în faţa mulţimii. 3 (compl. indică o operă, o lucrare, o situaţie etc.) a schematiza. într-un film repetarea aceloraşi situaţii simplifică povestea. I s-a cerut să simplifice seriile sinonimice pe care le foloseşte în discursurile sale. |1686 simplificăre s.f. 1 (mat.) reducere, reducţie, simplificaţie, <înv.> dezbinare, schimbare. Simplificarea unei fracţii constă în suprimarea factorilor comuni de la numitorul şi de la numărătorul ei. 2 schematizare. într-un film se ajunge la simplificarea poveştii prin repetarea aceloraşi situaţii. 3 desofistificare. Simplificarea textului unui discurs este necesară când te adresezi unei mulţimi eterogene. simplificăţ, -ă adj. 1 schematic. Palatul făcea o impresie grandioasă, chiar în faza simplificată a conceperii lui. Indicaţiile primite au fost simplificate. 2 schematizat. în acest roman psihologia simplificată a personajelor diluează interesul cititorilor. simplificaţie s.f. (mat.; rar) v. Reducere. Reducţie. Simplificare, simplist, -ă adj. 1 dogmatic, mecanic, schematic, liniar, rigid. Are o viziune simplistă asupra vieţii. 2 (despre teorii, cugetări, afirmaţii etc.) elementar, neevoluat. Definiţia unei noţiuni nu trebuie să fie simplistă şi neştiinţifică. simplităte s.f. I facilitate, înlesnire, simplicitate, uşurinţă, lesniciune, uşurătate, uşurime, <înv.> lesne, lesnime, lesnire, lesnitate, uşureală. Se discută despre simplitatea acordării creditelor. Este uimit de simplitatea conectării la diferite servere. I11 frusteţe, simplicitate, sobrietate, <înv.> simpleţă, patriarhalitate. îi place simplitatea vieţii de la mănăstire. în casa bunicilor domnea un aer de simplitate rustică. 2 modestie, patriarhalitate. Ceea ce caracterizează traiul celor mai mulţi este simplitatea. 3 modestie, simplicitate, umilitate, <înv.> prostie, prostime. Nu se jenează de simplitatea condiţiei sociale a viitoarei lui soţii. 4 modestie, simplicitate, sobrietate, <înv.> simpleţă, nuditate. Adesea se îmbracă cu o simplitate căutată. 5 frugalitate. Un om cumpătat apreciază simplitatea unei mese, nu opulenţa ei. 6 simplicitate, elementaritate. Foloseşte un discurs care se caracterizează prin simplitate, pentru a fi înţeles şi de oamenii cu mai puţină ştiinţă de carte. 7 naturaleţe, simplicitate, sobrietate. în scrierile romancierului excelează simplitatea mijloacelor de expresie. 8 (mai ales fig.) agramatism, ignoranţă, incultură, nepricepere, neştiinţă, simplicitate, <înv.> ignoraţie, prostăticie, prostie, prostime, inocenţă, beznă, întunecime, întuneric, noapte, tenebră, pâclă. Simplitatea celor mai mulţi copii abandonaţi ar putea fi combătută prin instruirea lor în şcoli. 9 credulitate, naivitate, simplitate. Simplitatea lui în relaţiile cu oamenii deranjează pe mulţi. 10 degajare, dezinvoltură, firesc, mobilitate, naturaleţe, nonşalanţă, spontaneism, spontaneitate, natural, <înv.> naturalitate. Simplitatea ei în faţa spectatorilor a surprins pe mulţi. 11 (rar) v. Cinste. Francheţe. Lealitate. Loialitate. Sinceritate. simplu, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „compus”, „complex”; despre substanţe, corpuri etc. sau desprş părţi componente ale unui corp, ale unui tot, ale unui ansamblu) <înv.> prost 1687| în vechime, apa era considerată un corp simplu. Această floare are frunzele simple, fiind alcătuite dintr-un singur limb. în limbă există cuvinte simple şi cuvinte compuse. Formele verbale pot fi simple şi compuse. 2 [în opoz. cu „amestecat”; despre materii granulare, seminţe etc.) curat, neamestecat, pur2, tistaş. Grâul cumpărat este simplu, neavând seminţe de neghină. 3 (despre alimente sau mâncăruri) gol2, <înv. şi reg.> sec. Fiind bolnav, trebuie să mănânce brânza de vaci simplă, fără smântână. De foame, mănâncă pâine simplă. II adj. 1 (despre obiecte, piese, aparate, instrumente, maşini etc.) necomplicat, nesofisticat. Şi-a cumpărat un mixer simplu. 2 (despre mâncăruri, coafuri etc.) neelaborat, nesofisticat. Pregăteşte meniuri simple. îi cere coafezei să-i facă o coafură simplă. 3 (despre meniuri, mese, hrană etc.) frugal, uşor2, soft1, auster. Au preferat un meniu simplu, dar rafinat. 4 (despre ornamentaţii, interioare etc.) neîncărcat, strict, sec. Ornamentaţiile din camera copilului sunt simple şi executate cu gust. 5 modest, nepretenţios. I-a cumpărat un cadou simplu. 6 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) neîmpodobit, neornat, nesofisticat, <înv.> dezbrăcat2, sadea, sadetica, nud. Bluza pe care o poartă este simplă şi foarte elegantă. 7 (despre clădiri, ţinută, vestimentaţie etc.) sobru. în centrul oraşului se află clădirea simplă şi impunătoare a catedralei. La ceremonie, bărbaţii erau în ţinută simplă. Este o persoană de o eleganţă simplă. 8 frust, natural. Mediul simplu în care trăiesc aceşti oameni este departe de tumultul vieţii moderne. 9 (mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente) modest, sărac, sărăcăcios, sumar, nevoiaş, <înv.> sărăcesc, anahoretic, umil, slab, strâmt, umilit. Duce o viaţă simplă. 10 (despre condiţia socială) modest, umil, <înv. şi pop.> prost, <înv.> prostatic, umilitor. S-a căsătorit cu o tânără de condiţie simplă. 11 (despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) inferior, modest, neimportant, neînsemnat, umil, <înv. şi pop.> prost, umilit, <înv.> prostac, şcheau, mărunt, mic, puchinos. Este un simplu funcţionar la primărie. III adj. 1 (despre fiinţe) inferior, neevoluat, primitiv, rudimentar, <înv.> prost. în peşteri trăiesc şi specii de animale simple. 2 (despre obiecte, unelte, instrumente etc.) primitiv, rudimentar. La începuturile civilizaţiei uneltele erau simple. IV adj. 1 (despre calcule, exerciţii, socoteli etc.) elementar. Au avut de rezolvat exerciţii simple. 2 (despre noţiuni, judecăţi etc.) elementar, primar, rudimentar. Unii elevi abia îşi însuşesc noţiunile simple de gramatică. 3 (despre noţiuni, cunoştinţe, cursuri, tratate etc.) elementar, uşor2, accesibil. Cursul de folcloristică este simplu. 4 (despre acţiuni, activităţi etc.) facil, necomplicat, nedificil, nesofisticat, uşor2, lin2. Are de îndeplinit o sarcină simplă. Metoda nouă de predare pare simplă. 5 (despre acţiuni, posibilităţi de acţiune etc.) comod, facil, lejer, lesnicios, uşor2, <înv. şi pop.> lesne, <înv.> lesnit. A ales o cale mai simplă de a uda grădina. 6 (despre limbaj) comun, nesofisticat, <înv.> simplice. Foloseşte un limbaj simplu când se adresează copiilor. 7 (despre limbaj, stil etc.) familiar, neafectat, necăutat, nesofîsticat, obişnuit. Captează auditoriul prin limbajul său simplu. Stilul cărţii este simplu. 8 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, spontan, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi simple. 9 (în opoz. cu „instruit”, „învăţat”, „cult”, „cultivat”) agramat, ignorant, incult, necultivat, neinstruit, neînvăţat, prost, ignar, laic, <înv. şi pop.> necărturar, prostac, netrecut prin şcoală, neşcolit, mut, prostav, <înv.> gros, neabeţedat, nepricopsit, neştiut2, barbar, neluminat, habarnamist. Un om simplu face multe greşeli de limbă. 10 (rar; despre oameni sau despre atitudini, manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Cinstit. Franc2. Leal. Loial. Neprefacut. Sincer. 11 (rar; despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Mediocru. Modest Redus. Scăzut. 12 (fam.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. V adj. 1 (precedă subst. determ.) singur, unic. Băiatul poartă doar un simplu tricou pe un asemenea frig. Din tot stocul de cărţi a mai rămas un simplu exemplar. 2 (sport; în tenis; în opoz. cu „dublu”, „triplu”; despre probe sau partide) single. VI adv. (modal) 1 modest, sărăcăcios, sărac, sumar, <înv. şi reg.> sărăceşte, <înv.> mişeleşte. Cei mai mulţi oameni trăiesc simplu. Se îmbracă simplu. 2 auster, nesofisticat, sobru. Se îmbracă simplu. 3 degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nestudiat, nonşalant. Deşi timidă, a jucat simplu în faţa spectatorilor. 4 familiar, firesc, natural, nepretenţios, nesofisticat, obişnuit, popular, <înv.> apia. Deşi om de mare cultură, în faţa mulţimii se exprimă simplu, pe înţelesul tuturor. 5 uşor2. Ar fi mai simplu pentru el să-i spună adevărul. Nu este simplu să munceşti 12 ore pe zi. 6 (muz.; indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) innocente. simpodi'e s.f. (med.) sirenomelie. Simpodia este o malformaţie congenitală care se caracterizează prin fuzionarea membrelor inferioare. simpotic, -ă adj. (livr.) v. Orgiac. Orgiastic, simptom s.n. (med., med. vet.) indiciu, manifestare, semn, senzaţie. Bolnavul prezintă evidente simptome de demenţă senilă. simptomatic, -ă adj. 1 (înv.; despre fenomene, evenimente, stări etc.) v. Accidental. Aleatorie. Aleatoriu. Incidental. întâmplător. Ocazional. Sporadic. 2 fig. caracteristic, sem-nificant, semnificativ. O întâmplare izolată a devenit, datorită presei, o întâmplare simpto- simţi matică. Se opreşte asupra acestui subiect, deoarece i separe simptomatic. simptomatologie s.f. (med.) semiologie, semiotică (v. semiotic), <înv.> patognomonică, patognomonie. Simptomatologia se ocupă cu studiul simptomelor bolilor, stabilind metodele de investigare în vederea precizării diagnosticului. simţ s.n. 11 (fiziol.) <înv.> sens, simţire. Omul are cinci simţuri: văzul, auzul, mirosul, pipăitul şi gustul. Văzul şi auzul sunt simţuri artistice. 2 impuls natural, instinct. Simţul este un complex de reflexe înnăscute, necondiţionate, proprii indivizilor dintr-o specie. 3 (lapl. simţuri) erotism, senzualism, senzualitate, sexualism, camalitate, <înv.> simţualism, simţualitate. Are o puternică înclinaţie spre simţuri. 4 (urmat de determ. care indică natura, felul) simţământ, <înv.> sens. Tânăra are un simţ al datoriei ieşit din comun. A reuşit să imprime elevilor simţul proporţiilor. 5 simţ practic = <înv.> sens practic. Femeile au un deosebit simţ practic în rezolvarea diferitor probleme concrete. 6 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) acuitate, aptitudine, înclinare, înclinaţie, aplecare. Pictorul are un simţ deosebit pentru culorile pastel. 7 (înv.) v. Pasiune. Patos. Sentiment. Simţire. 8 (înv.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1.9 (înv.) simţ comun v. Bun-simţ. II (lingv.; înv.) v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare, simţământ s.n. 1 sentiment, simţire, feeling, <înv.> sens, simţiciune. Limba este mijlocul obişnuit prin care omul îşi exteriorizează simţămintele. 2 (urmat de determ. care indică natura, felul) sentiment, <înv.> sens, simţiciune, simţire. A avut toată viaţa un puternic simţământ de recunoştinţă pentru cel care i-a fost mentor. Văzând-o cât suferă, un simţământ de milă îi cuprinde sufletul. 3 (urmat de determ. care indică natura, felul) simţ, <înv.> sens. simţi vb. IV. 11 tr. a percepe. Imediat cum a ieşit afară a simţit gerul. După câtva timp de mers prin ploaie, simte umezeală la picioare. 2 tr. (despre animale; compl. indică mai ales mirosuri) a adulmeca. Pisica simte imediat mirosul şoarecilor. 3 tr. (compl. indică senzaţii, sentimente, stări etc.) a avea. înainte de examen simte mari emoţii. 4 tr. (compl. indică o stare sufletească, un sentiment, o senzaţie etc.) a fi, a încerca, a resimţi, <înv. şi pop.> a veni, a trăi. Simte ruşine pentru ceea ce a spus. 5 tr. (compl. indică senzaţii, stări psihice, afective etc.) a avea, a încerca. A simţit o mare dezamăgire când a văzut-o. 6 tr. (compl. indică acţiuni, fapte viitoare, întâmplări despre care nu se poate afla încă în mod direct) a anticipa, a intui, a presimţi, a mirosi, a adulmeca, a aulma, a ulma. A simţit devalorizarea valutei. 7 refl. a se resimţi, a se răsfrânge, a se repercuta. Tensiunea dintre părinţi se simte între copii. Furia înmagazinată în el se simte în modul lui de a acţiona. 8 tr. (înv.; compl. indică sufe- simţibil rinţe, greutăţi etc.) v. Duce2. îndura. Răbda. Suferi. Suporta. II tr. fig. (urmat de un compl. indir. introdus prin prep. „din” sau în prop. neg. cu compl. „nimic”) a câştiga, a înţelege, a profita. - Ai simţit ceva din această şedere în străinătate? Dacă ia banii cu ţârâita, nu simte nimic. simţibil, -ă adj. (înv.) 1 (despre fiinţe, plante sau despre organe, organisme, părţi ori simţuri ale lor) v. Sensibil. 2 (fiziol.; despre organe) v. Sensibil. Senzitiv. Senzorial. 3 (despre oameni sau despre caracterul firea lor) v. Afectiv. Emotiv. Emoţionabil. Impresionabil. Sensibil. Simţitor. 4 (despre manifestări, trăsături etc. ale oamenilor) v. Sensibil, simţibilitâte s.f. (fiziol.; înv.) v. Sensibilitate, simţicios, -oâsă adj, (înv.) 1 (despre fiinţe, plante sau despre organe, organisme, părţi ori simţuri ale lor) v. Sensibil. Simţitor. 2 (fiziol.; despre organe) v. Sensibil. Senzitiv. Senzorial. 3 (despre oameni sau despre caracterul, firea lor) v. Afectiv. Emotiv. Emoţionabil. Impresionabil. Sensibil. Simţitor, simţiciune s.f. (înv.) 1 v. Sentiment. Simţământ. Simţire. 2 (urmat de determ. care indică natura, felul) v. Sentiment. Simţământ. 3 (fiziol.) v. Sensibilitate. 4 (fiziol.; adesea constr. cu prep. „de”, indicând natura, felul) v. Senzaţie. 5 v. Delectare. Desfătare. Farmec, încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă, simţire s.f. 1 sentiment, simţământ, feeling, <înv.> sens, simţiciune. 2 emotivitate, emoţionabilitate, impresionabilitate, sensibilitate. Femeile au o simţire mai puternică decât bărbaţii. 3 pasiune, patos, sentiment, <înv.> simţ. Actorul îşi interpretează rolurile cu multă simţire. 4 conştiinţă, sentiment. Simţirea dreptăţii le lipseşte multora. 5 (înv. şi pop.) v. Bun-simţ. 6 (fiziol.; înv.) v. Simţ. 7 (înv.; urmat de determ. care indică natura, felul) v. Sentiment. Simţământ. 8 (fiziol.; înv.) v. Sensibilitate. 9 (înv.) v. Cuget. Fire. Gândire. Intelect. Judecată. Minte. Raţiune. Spirit, simţitâte s.f. (fiziol.; înv.) v. Sensibilitate, simţitivă s.f. (bot.; înv.) v. Mimoză. Mimoză senzitivă. Mimoză simţitoare. Senzitivă (v. senzitiv) (Mimosa pudica). simţitor, -oare adj., adv., s.f. I adj. 1 (despre fiinţe, plante sau despre organe, organisme, părţi ori simţuri ale lor) sensibil, <înv.> simţicios. Este simţitor la cel mai slab sunet, deoarece are auzul foarte fin. Cele mai multe plante sunt simţitoare la frig. 2 (despre oameni sau despre caracterul firea lor) afectiv, emotiv, emoţionabil, impresionabil, sensibil, sensibilos, <înv.> simţibil, simţicios, liric, plăpând. Femeile sunt mai simţitoare decât bărbaţii. 3 (înv.; despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) v. Bulversant Duios. Emoţionant. Impresionant. înduioşător. Patetic. Răscolitor. Tulburător. II adj. 1 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare1, perceptibil, semnificativ, sensibil, vădit, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este simţitoare. 2 (înv.; despre aparate, instrumente de măsură, maşini etc.) v. Fin1. Sensibil. 3 (chim.; înv.; despre substanţe sau corpuri) v. Activ. Sensibil. III adv. (modal) apreciabil, considerabil, mult, semnificativ, serios, substanţial, vădit, vizibil, substanţialmente. Neologismele contribuie simţitor la îmbogăţirea limbii. IV s.f. (bot.; rar) v. Mimoză. Mimoză senzitivă. Senzitivă (v. senzitiv) (Mimosa pudica). simţivără s.f. (omit.; pop.) v. Piţigoi. Rege-le-păsărilor (v. rege1) (Parus tftâjor). simţuâl, -ă adj. (înv.) v. Senzual, simţuali'sm s.n. (înv.) v. Erotism. Senzualism. Senzualitate. Sexualism. Simţuri (v. simţ). simţualitate s.f. (înv.) v. Erotism. Senzualism. Senzualitate. Sexualism. Simţuri (v. simţ). simula vb. I. tr. 1 a se arăta, a se face, a poza, a se preface, a se îngâna, a se marghioli, <înv.> a se făţări, a se fâţărnici. Simulează că este supărat pentru a nu fi deranjat. 2 (compl. indică sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) a afecta1, a mima, a juca. Simulează o nepăsare totală faţă de tot ce se întâmplă. încerca să-şi înşele prietenii, simulând un calm care îi dezarma. simulacru s.n. 1 copie, imitaţie, pastişă. Această melodie este un simulacru. 2 (în relig. politeiste; înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. simulant, -ă s.m., s.f. prefăcut, simulator. Bolnavul cu aşa-zisa apendicită acută era un simulant. simulare s.f. prefăcătorie, simulaţie, <înv.> prefăcanie, actorie. De cele mai multe ori, recurgea la o simulare iscusită pentru a obţine ceea ce îşi propusese. simulat, -ă adj. prefăcut. Vorbeşte cu o gravitate simulată. simulatdr, -oare s.m., s.f. prefăcut, simulant, simulaţie s.f. prefăcătorie, simulare, <înv.> prefăcanie, actorie, simultan, -ă adj., adv. I adj. (despre două sau mai multe acţiuni, evenimente, fenomene etc.) concomitent, paralel, sincron, sincronic, homocrom. Tehnica nu poate evolua fără o dezvoltare si multană a ştiinţei. II adv. 1 (modal) concomitent, paralel, totdeodată, totodată, <înv.> împreună. A învăţat simultan engleza şi germana. 2 (temporal) concomitent, deodată, odată. Vorbesc simultan, încât nu se mai înţelege nimic. simultaneitate s.f. concomitenţă, paralelism, sincronism. Artiştii care fac parte dintr-un anumit curent ajung la un moment dat, la simultaneitate în gândire. sin1 s.m. 1 (reg.) v. Fin2.2 (în opoz cu „senior”; înv.; pe lângă un nm. pr. de persoană) v. Fiul (■v.fiu). Junior. sin2 s.n. (constr.; reg.) 1 v. Magazie. Şopron. Şură. 2 v. Şopron. sin3 s.n. (anat.; înv.) = sinus. sinagogă s.f. (relig.; la mozaici) locaş de cult (v. locaş1), locaş de închinare (v. locaş1), locaş de rugăciune (v. locaş1), locaş dumnezeiesc (v. locaş1), locaş sfânt (v. locaş1), templu, havră. Evreii se închină în sinagogă. sinalâgmă s.f. (jur.; înv.) v. Contract. Convenţie. sinalâu s.n. (constr.; reg.) v. Magazie. Şopron. Şură. |1688 sinalgezie s.f. (med.) sinalgie. Sinalgezia este o durere resimţită, prin simpatie, la nivelul unui organ sănătos. sinalgie s.f. (med.) sinalgezie. sinanstroffe s.f. (grec.; înv.) v. Anturaj. Companie1. Societate. Tovărăşie, sinanterăle s.f. pl. (bot.) sinantere. Sinan-teralele reprezintă ordinul de plante care cuprinde familia compozeelor. sinantere s.f. pl. (bot.) sinanterale. sinantrop, -ă adj. (despre plante şi animale) antropofil. Plantele sau animalele sinantrope cresc ori trăiesc în apropierea aşezărilor omeneşti. sinaptolitic, -ă adj.,s.n. (farm.) ganglioplegic, neuroleptic, neuroplegic, sinaptoplegic. Medicamentele sinaptolitice au efect sedativ asupra funcţiilor cognitive şi asupra comportamentului. sinaptoplegic, -ă adj., s.n. (farm.) ganglioplegic, neuroleptic, neuroplegic, sinaptolitic. sinarmome s.f. (fon.; în limbile turcice) armonie vocalică (v. armonie1), sinarmonism. Sinarmonia se produce prin asimilare progresivă vocalică. sinarmonism s.n. (fon.; în limbile turcice) armonie vocalică (v. armonie1), sinarmonie. sinaxâr s.n. (în Biserica Ortodoxă) minolo-ghion, legendă. Sinaxarul cuprinde calendarul cu o scurtă expunere a vieţii tuturor sfinţilor şi martirilor de peste an. sinălâu s.n. (tehn.; în dulgherie, în tâmplărie, în tăbăcărie etc.; reg.) v. Cioplitoare (v. cioplitor). Cuţitoaie. sinălui vb. IV. tr. (tehn.; reg.) v. Cuţitoi. sincamă s.f. (chim., farm.) novocaină, procaină. Sincaina este întrebuinţată ca anestezic local. sincer, -ă adj., adv. I adj. 1 adevărat, real. Are o preţuire sinceră pentru învăţătoarea sa. 2 (despre oameni) cinstit, franc2, leal, loial, neprefăcut, simplu, <înv.> nefăţărit, prost, deschis, verde. A fost totdeauna sinceră faţă de prietenii adevăraţi. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cavaleresc, cinstit* franc2, leal, loial, neprefăcut, <înv.> nefăţărit, prost, verde. Un gest sincer impresionează pe oricine. 4 (rar, despre culori, nuanţe) v. Intens. Strălucitor. Viu. II adv. (modal; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) cinstit, deschis, direct, făţiş, franc2, <înv.> aievea, avedere, înfăţişat, neted, verde. I-a spus sincer, în faţă, că trebuie să-şi respecte cuvântul dat. sinceritate s.f. 1 cinste, francheţe, lealitate, loialitate, simplicitate, simplitate, <înv.> sadacat, rectitudine. Tânăra este de o sinceritate exemplară. 2 (la pl. sincerităţi; rar) v. Confesiune. Confidenţă. Destăinuire. Dezvăluire. Mărturisire. Spovedanie, sinceri'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Sângerică (Scle-ranthus perennis). sinchiseălă s.f. (fam.) v. Atenţie. Grijă. Interes. Preocupare. sinchisi vb. IV. (fam.) 1 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. îngrijora. Nelinişti. Păsa1. 2 refl. (despre oameni; mai ales în constr. neg.) v. Interesa. 1689| Păsa1.3 tr. (compl indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna. încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura. sinchisi're s.f. (fam.) v. Atenţie. Grijă. Interes. Preocupare. sinchisit s.n. (fam.) v. Atenţie. Grijă. Interes. Preocupare. sinciput s.n. (anat.) 1 creştet, vertex, scăfârlie, teme1, vârtejul capului (v. vârtej). Sinciputul reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene. 2 bregmă. Sinciputul este punctul de întâlnire a oaselor parietale cu osul frontal sincondrotomie s.f. (chir) simfiziotomie. Prin sincondrotomie se obţine o lărgire a bazinului. sincopat, -ă adj. 1 (despre muzică, mai ales despre muzica dejazz) ritmic. 2 (despre mişcări, sunete, vorbire etc.) sacadat. Mâna ei are mişcări sincopate, de păpuşă mecanică. O prinsese un râs sincopat, nervos. Se aude sunetul sincopat al unui clopoţel. sincretic, -ă adj. sincretist, sincretistic. Opera este o artă sincretică. Acest poem este sincretic. sincretist, -ă adj. sincretic, sincretistic. sincretistic, -ă adj. (rar) v. Sincretic. Sincretist sincrocidotron s.n. (fiz.) fazotron. Sincroci-clotronul este cicbtronul în care particulele sunt accelerate într-un câmp alternativ cu frecvenţă variabilă. sincrofazotron s.n. (fiz.) cosmotron, sin-cropozitron. Sincrofazotronul poate imprima particulelor elementare o energie comparabilă cu aceea a razelor cosmice. sincrdn, -ă adj. (despre două sau mai multe acţiuni, evenimente, fenomene etc.) concomitent, paralel, simultan, sincronic, homo-crom. sincrdn ic, -ă adj. 1 (despre două sau mai multe acţiuni, evenimente, fenomene etc.) concomitent, paralel, simultan, sincron, homocrom. Tehnica nu poate evolua fără o dezvoltare sincronică a ştiinţei. 2 (lingv.; în opoz. cu „diacronic ; despre metode de studiu, despre puncte de vedere etc.) descriptiv, static. A făcut o cercetare sincronică a faptelor de limbă din opera lui Alecsandri. sincronicitâte s.f. sincronie, sincronitate. sincronie s.f. sincronicitâte, sincronitate. Sincronia celor două fenomene poate fi şi spontană. sincronism s.n. concomitenţă, paralelism, simultaneitate. Artiştii care fac parte dintr-un anumit curent ajung la un moment dat, la sincronism în gândire. sincronitate s.f. sincronicitâte, sincronie, sincronizator s.n. (cinemat.) sincronizezi Cu ajutorul sincronizatorului se pune în concordanţă pelicula cinematografică ce conţine imaginea cu banda sonoră. sincronizeză s.f. (cinemat) sincronizator. sindesmologi'e s.f. (anat.) artrologie, desmologie. Sindesmobgia se ocupă cu studiul articulaţiilor. sindiatâmnusă s.f. (geom.; înv.) v. Cose-cantă. sindică vb. I. tr., refl. (rar) v. Sindicaliza. sindicalism s.n. 1 anarhosindicalism. Sindicalismul a fost un curent în mişcarea muncitorească apărut la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea, care susţinea că scopul luptei clasei muncitoare este obţinerea de reforme economico-sociale cu ajutorul sindicatelor. 2 mişcare sindicală. Sindicalismul este sistemul de organizare a angajaţilor în sindicate. sindicaliza vb. I. tr., refl. a (se) sindica. Toate compartimentele sectorului economic s-au sindicalizat. srndie s.m. (în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv.) v. Ispravnic. sindirei s.m. (bot.; reg.) v. Ţelină1. Ţeli-nă-de-grădină (v. ţelină1) (Apium graveolens). sindrofie s.f. 1 (fam.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge7) v. Beţie. Chef. Petrecere. 2 (reg.) Amiciţie. Prietenie, sindrom s.n. (med.) sindrom Boeck = sar-coid. Sindromul Boeck este o tumoare benignă a pielii; sindrom de abstinenţă = criză de abstinenţă. Sindromul de abstinenţă este provocată de întreruperea bruscă a consumului de medicamente, în special al celui de droguri; sindrom de malabsorbţie = malabsorbţie. Sindromul de malabsorbţie este perturbarea absorbţiei sau a resorbţiei intestinale a grăsimi-br, proteinelor, glucidelor şi vitaminelor, sindrom Down = mongolism. Sindromul Down este cauzat de o aberaţie cromozomială, caracteri-zându-se prin debilitate mintală şi printr-un facies de tip mongoloid; sindrom extrapira-midal = sistem extrapiramidal. Sindromul extrapiramidal este ansamblul tulburărilor sistemului motor, incluzând modificări ale tonicităţii musculare şi ale reglării mişcărilor involuntare şi automate; sindrom imunodefi-citar dobândit = sida. Sindromul imunodefici-tar dobândit se transmite pe cale sexuală sau sangvină şi se caracterizează prin slăbirea ori dispariţia completă a reacţiilor imunitare ale organismului; sindrom Schaumann = sarco-idoză. Sindromul Schaumann este o afecţiune caracterizată prin multiple leziuni sarcoide; sindrom stilocarotidian = stilalgie. Sindromul stilocarotidian este o durere craniană laterală, care apare adesea după traumatisme sau intervenţii chirurgicale de genul amigdalec-tomiei ori extracţiibr dentare. sine qua non [tsinekva'non] loc. adj. indispensabil, neapărat, necesar, nedispensabil, obligatoriu, vital, <înv.> nepărăsit. Se aşteaptă aprobarea unei legi sine qua non pentru revigorarea mediului de afaceri. Rampele de acces şi semafoarele sonorizate sunt condiţii sine qua non pentru nevoile persoanelor cu handicap. sineală s.f. (reg) 1 v. Albăstreală. Ultramarin1. 2 v. Albastru. Albăstrime. Azur. Claritate. Limpezime. Senin. Seninătate. sînec1 s.n. (reg.) v. Zori1. sinec2 s.n. (înv.) v. Bătrâneţe. Senectute. Vetustate. sinecâ vb. I. intr., refl. (relig.; reg.; despre oameni) v. închina. Ruga1. sinechie s.f. (med.) simfiză, <înv.> lipitură. Sinechia pleurală poate apărea în urma unei pleurezii. singular sinedriu s.n. (jur.; la vechii evrei) sanhedrin. Sinedriul era tribunalul suprem, cu sediul la Ierusalim, prezidat de marele preot. sinefaptomâni subst. (geom.; grec.; înv.) v. Cotangentă. sinepftrop s.m. (bis.; înv.) v. Coepitrop. sinereza s.f. (fon.) crază, sinizeză. Sinereza este fuziunea a două vocale într-un diftong ascendent, prin transformarea primei vocale în semivocală. sinergetic, -ă adj. (biol) sinergie, sinergie, -ă adj. (biol.) sinergetic. Prin contracţia muşchilor sinergici creşte acţiunea muşchilor antagonişti. sinergie s.f. (biol.) sinergism. între aceste elemente diferite există o sinergie indubitabilă. sinergism s.f. (biol.) sinergie, sinesâlgie s.f. (med., med. vet.) sinestezalgie. Sinestalgia este o durere provocată de simpla atingere a unei zone îndepărtate de punctul dureros. sinestezalgie s.f. (med., med. vet.) sinestalgie. sinestezie s.f. 1 compenetraţie. Sinestezia presupune întrepătrunderea senzaţiilor de miros, văz şi auz. 2 (optic.) sinestezie vizuală = sinopsie. Sinestezia vizuală este contopirea razelor vizuale pentru a forma imaginea. sineş s.m. (iht.; reg.) v. Peşte-auriu. Peş-te-curcubeu. Peşte-soare. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regi-na-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus). sinet s.n. (înv.) I 1 v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 2 v. Adeverinţă. Dovadă. Mărturie. 3 (econ., fin.) v. Adeverinţă. Chitanţă. Recipisă. Vaucer. 4 (fin.) v. Accept. Cambie. Poliţă2. Trată. 5 (adm.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Hrisov. I11 v. Sipet. 2 v. Casetă. Cutioară. Cutiuţă. III fig. v. Amuletă. Apotropaic. Fetiş1. Mascotă. Talisman. sineţ s.m. (iht.; reg.) v. Plătică1 (Brama brama). sineţâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. împuşca. sineţar s.m. (milit; înv.) v. Armurier, sineţaş s.m. (milit; înv.) v. Puşcaş, sineză s.f. (gram.) silepsă. Sineza este o construcţie sintactică bazată pe folosirea acordurilor în frază după asociaţii logice, şi nu după normele gramaticale obişnuite. singamie s.f. (biol.) fecundare, fecundat, fecundaţie. în urma singamiei se formează zigotul. single [ 'singal] adj. invar, (sport; în tenis; în opoz. cu „dublu”, „triplu”; despre probe sau partide) simplu. singh't s.n. (polit.; înv.) 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) v. Consiliu. Divan. Sfat. 2 (nm. pr.) v. Camera Superioară (v. cameră). Senat. 3 (nm. pr.) v. Senat. singh'tic s.m. (polit; înv.) v. Senator, singrâf s.m. (grec.; înv.) v. Autor. Semnatar, singrâmă s.f. (grec.; înv.) v. Creaţie. Lucrare. Operă. Producţie. singular, -ă adj., s.n. I adj., s.n. (gram.) <înv.> individual, singuratic, singurit, unitor. Numărul singular arată un singur exemplar dintr-o categorie de fiinţe sau de lucruri. Prin singular singularitate indicăm un anumit obiect sau obiectul în genere. II adj. 1 individual. Când este certat, are o atitudine singulară, care îl deosebeşte de ceilalţi fraţi. 2 (despre situaţii, fapte, întâmplări etc.) aparte, deosebit, individual, insolit, neobişnuit, special. Are de judecat un caz singular. 3 {adesea fig.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, straniu, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lunatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost singulară. singularitâte s.f. 1 unicitate. Această experienţă este interesantă prin singularitatea ei. Este un adevăr sui-generis exprimat în singularitatea lui. 2 {rar) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. singularizâ vb. I. 1 tr. {compl. indică particularităţi, însuşiri, trăsături etc. ale unor elemente, fenomene, procese etc.) a individualiza, a izola, a uniciza. După multe cercetări, a reuşit să singularizeze specificul climei dintr-o regiune nordică extremă. Caracteristicele procesului biologic studiat au fost singularizate după experienţe repetate. 2 refl. {despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) a se deosebi2, a se departaja, a se detaşa, a se distinge, a se evidenţia, a se ilustra, a se remarca, a se despărţi, <înv.> a se însemna, a se semnala, a se vesti. între ceilalţi creatori, el se singularizează şi ca un deschizător de drumuri. Lucrarea lui se singularizează prin originalitate. 3 refl. a se deosebi2, a se distinge, a se evidenţia, a se ilustra, <înv.> a se însemna, a se semnala. Pe hartă, regiunile de câmpie se singularizează de celelalte prin coloraţia verde. singularizare s.f. individualizare, izolare, unicizare. Singularizarea specificului climei dintr-o regiune nordică extremă s-a făcut după multe cercetări. singur, -ă adj., adv. I adj. 1 {despre oameni) neînsoţit, neîntovărăşit. îi place să meargă singură la cumpărături. 2 {precedă subst. determ.; adesea precedat de „un”, „unul” sau „o”) unic, <înv.> singuratic. Este singurul copil la părinţi. I-a rămas singurul său prieten până la sfârşitul vieţii. Au avut un singur băiat şi două fete. 3 (bot; despre flori, frunze etc.) solitar, unic. Această plantă face o singură floare. 4 (precedă subst. determ.) simplu, unic. Băiatul poartă doar un singur tricou pe un asemenea frig. Din tot stocul de cărţi a mai rămas un singur exemplar. II adj. 1 (despre oameni sau, p. ext, despre viaţa lor) izolat, însingurat, retras, singuratic, solitar, pust- nic, sihastru. Un bărbat singur trăieşte într-o colibă, la marginea pădurii. Duce un trai singur, la mănăstire. 2 (despre fiinţe) izolat, însingurat, pribeag, răzleţ, retras, singuratic, solitar, răzneţ, singuriu, zgulit, <înv.> retirat. Un cocor singur şi-a făcut cuib într-o gospodărie ţărănească. 3 (despre oameni) izolat, stingher, străin. Se simte singur între aceşti oameni din înalta socjMate. 4 (despre fiinţe) stingher, pustiu. Murindu-i părinţii, copilul a rămas singur pe lume. 5 (despre obiecte, elemente dintr-un peisaj etc.) izolat, rătăcit, răzleţ, singuratic, solitar, pribeag. III adv. (modal) 1 neînsoţit, neîntovărăşit, singur, <înv.> salt1. Deşi în vârstă, se duce la plimbare singur. 2 izolat, retras, singuratic, solitar. Trăieşte singur, într-o colibă, la marginea pădurii. singură vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. Claustra. Izola. însingura, singuratic, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre oameni sau, p. ext., despre viaţa lor) izolat, însingurat, retras, singur, solitar, pustnic, sihastru. 2 (despre fiinţe) izolat, însingurat, pribeag, răzleţ, retras, singuratic, solitar, răzneţ, singuriu, zgulit, <înv.> retirat. 3 (despre fiinţe) izolat, însingurat, pribeag, răzleţ, retras, singur, solitar, răzneţ, singuriu, zgulit, <înv.> retirat 4 (despre obiecte, elemente dintr-un peisaj etc.) izolat, rătăcit, răzleţ, singur, solitar, pribeag. în lanul de grâu se zăresc câţiva maci singuratici. Au apărut câţiva nori singuratici. 5 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) ascuns2, discret, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, secret2, tainic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singurit. Se retrage în colţul cel mai singuratic al camerei. II adj. (înv.; precedă subst. determ.; adesea precedat de „un”, „unul” sau „o”) v. Singur. Unic. III adv. (modal) izolat, retras, singur, solitar. IV adj., s.n. (gram.; înv.) v. Singular. V1 s.m., s.f. (fam.) v. Solitar. 2 s.n. (înv.) v. Solitar. singurătâte s.f. 1 claustrare, izolare, însingurare, recluziune, solitudine, claustraţie, sălbăticie, <înv.> osebiciune, osebire, schimnicie, sihăstrie. Daniil Sihastrul a trăit într-o singurătate totală. 2 pustietate, pustiu, dezolare, sihăstrie, vid. Omul este o fiinţă socială şi sociabilă căreia nu-i place să trăiască în singurătate. Satul părăsit are un aer de singurătate. singurel, -eâ adj. (despre oameni) singurică, singurior, singuriţă, singuruţ, <înv.> unişor. Era singurel la părinţi. singureţ, -eâţă adj. (înv.; despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) v. Ascuns2. Discret Dosnic. Ferit Izolat Lăturalnic. Retras. Secret2. Singuratic. Tainic. Tăinuit, singurică adj. (despre femei, fete etc.) singurea (v. singurel), singurioară (v. singurior), singuriţă, singuruţă (v. singuruţ), <înv.> uni-şoară (v. unişor). Era singurică la părinţi. singuridr, -oară adj. (reg.; despre oameni) v. Singurel. Singurică. singurit, -ă adj., s.n. (înv.) 1 adj. (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) |1690 v. Ascuns2. Discret. Dosnic. Ferit. Izolat. Lăturalnic. Retras. Secret2. Singuratic. Tainic. Tăinuit. 2 adj., s.n. (gram.) v. Singular, singuriţă adj. (reg.; despre femei, fete etc.) v. Singurea (v. singurel). Singurică, singuriu, -ie adj. (reg.; despre fiinţe) v. Izolat însingurat. Pribeag. Răzleţ. Retras. Singur. Singuratic. Solitar. singuruţ, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Singurel. Singurică. sinhariticon s.n. (grec.; înv.) v. Congra- tulare. Congratulaţie. Felicitare. Gratulare. Gratulaţie. sini vb. IV. tr. (reg.; compl. indică rufe) v. Albăstri. smic, -ă adj. (rar) v. Chinez2. Chinezesc, simce s.f. (metrol.; reg.) v. Baniţă. Dublu-de-calitru. sinichesion subst. (grec.; înv.) v. Casă1. Căsătorie. Căsnicie. Mariaj. Matrimoniu. Menaj. sinichioză s.f. (stil.; grec.; înv.) v. Conjuncţie, simdisis s.n. (filos.; în opoz. cu „materie”, „existenţă”; grec.; înv.) v. Conştiinţă. Cuget. Gândire. Mental. Spirit. Suflet, sinili vb. IV. tr. (reg.; compl. indică rufe) v. Albăstri. siniliu, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albăstriu. Albăstrui, sinimi'ton s.n. (geom.; grec.; înv.) v. Cosinus, sinisforă s.f. (grec.; înv.) 1 v. Chetă. Colectă. 2 v. Contribuţie. 3 v. Cotizaţie, sinistră vb. I. tr. (despre dezastre naturale; compl. indică localităţi, zone geografice, terenuri, recolte etc.) a calamita, a devasta. Inundaţiile au sinistrat zeci de localităţi. sinistrat, -ă adj. (despre grupuri umane, localităţi, zone geografice, terenuri etc.) calamitat. Oraşul a fost declarat zonă sinistrată, din cauza distrugerilor produse de inundaţii. sinistrocardi'e s.f. (med.) levocardie. Sinistro-cardia este deplasarea anormală a cordului în interiorul hemitoracelui stâng. sinistru, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre stări, situaţii, despre fiinţe sau despre aspectul, înfăţişarea lor etc.) jalnic, lugubru, macabru, sumbru, luctuos, funebru. în casă era o atmosferă sinistră. Toţi aveau figuri sinistre din cauza nenorocirii. 2 (mai ales despre presentimente) fatal, fatidic, funest, nefast, sumbru, pocit2, demonic, diabolic. înainte de accident a avut o presimţire sinistră. 3 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) groaznic, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, oribil, oripilant, formidolos, <înv. şi pop.> spăimântător, spăimos, <înv.> îngrozit, spăimântăcios, spăi-mântos, epuvantabil, apocaliptic. în timpul războiului se pot vedea scene sinistre. 4 (despre manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) dezgustător, oribil, scârbos, greţos, inomabil. Pe faţă îi apăru un rânjet sinistru. 5 (mai ales despre glume sau farse) nepotrivit, deplasat. Era supărat pentru că i se făcuse o farsă sinistră. II adv. (modal) 1 lugubru, ţnacabru, sumbru. Lupii urlă sinistru. 2 (muz.; indică modul de executare 1691 | sinua a unei piese muzicale) misterioso, sumbru. III s.n. calamitate, catastrofe, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, urgie, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pustieşag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfkrâmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este un sinistru aducător de moarte. siniubire s.f. (în opoz. cu „altruism”; înv.) v. Egoism. Individualism, siniubitor, -oare adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „altruist”; înv.) v. Egoist. Individualist. Meschin. sinizâre s.f. sinizaţie. Sinizarea este renunţarea la propria naţionalitate, pentru a adopta limba, obiceiurile şi religia chinezilor. sinizaţie s.f. sinizare. sinizeză s.f. (fon.) crază, sinereză. Sinizeza este fuziunea a două vocale într-un diftong ascendent, prin transformarea primei vocale în semivocală. sinod s.n. (relig.) 1 (la ortodocşi) sobor, <înv.> gloată. Sinodul este un for ecleziastic, alcătuit din mitropoliţi, episcopi şi arhierei, care se întruneşte periodic pentru a rezolva probleme de administraţie bisericească. 2 (la catolici) conciliu, sobor. în sinoade se iau decizii asupra unor chestiuni de dogmă, de morală, de disciplină ecleziastică etc. sinodal, -ă adj. (relig.) sinodic, conciliar, <înv.> sinodalnic, sinodicesc, sobomic, sobornicesc. Biserica a hotărât o nouă lege sinodală. Papa poate convoca o adunare sinodală, care poate fi obişnuită sau extraordinară. sinodălnic, -ă adj. (relig; înv.) v. Sinodal. Sinodic. sinodic, -ă adj. (relig.) sinodal, conciliar, <înv.> sinodalnic, sinodicesc, sobornic, sobornicesc. sinodicesc, -eăscă adj. (relig.; înv.) v. Sinodal. Sinodic. sinonim, -ă adj., s.n. I adj. 1 (lingv.; despre cuvinte sau despre sensurile lor) echivalent, identic, sinonimic. în locul cuvintelor popularefoloseşte termenii literari sinonimi. 2 (livr.) v. Analog2. Apropiat Asemănător. Asemenea. Asemuit Comparabil. Corespondent Similar. 3 (livr.; despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) v. Coincident. Concordant. Congruent. Corespunzător. Echivalent. II s.n. (lingv.) echivalent. Cuvântul „cumpănă” are ca sinonim literar termenul „balanţă”. sinonimic, -ă adj., s.f. (lingv.) 1 adj. (despre cuvinte sau despre sensurile lor) echivalent, identic, sinonim. 2 s.f. (rar) v. Sinonimie, sinonimie s.f. 1 (lingv.) sinonimică (v. sinonimic), <înv.> sinonimitate. Sinonimia este totalitatea sinonimelor unei limbi. 2 (livr.) v. Coincidenţă. Concordanţă. Congruenţă. Echivalenţă. 3 (rar) v. Identitate, sinonimitâte s.f. (lingv.; înv.) v. Sinonimie, sinopsă s.f. (înv.) 1 v. Compendiu. Conspect. 2 v. Prescurtare. Rezumat. sinopsi'e s.f. 1 (psih.) audiţie colorată. Sinopsia la unele persoane este legată de auzirea unor anumite sunete. 2 (optic.) sinestezie vizuală. Sinopsia este contopirea razelor vizuale pentru a forma imaginea. sinoptofor s.n. (tehn. med.) amblioscop. Sinoptoforul este folosit pentru explorarea şi tratamentul tulburărilor vederii binoculare. sinoriâş, -ă adj. (în opoz. cu „distanţat”, „îndepărtat” înv.; despre terenuri, clădiri, localităţi etc.) v. Adiacent. Alăturat. Apropiat. Contiguu. învecinat. Lăturaş. Vecin, sinorisi vb. IV. refl. (înv.) 1 (despre oameni, popoare, ţâri, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. învecina. Mărgini. 2 (despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa. însoţi. întovărăşi. Uni2, sinoviâlă s.f. (anat.) membrană sinovială. Membrana sinovială este membrana seroasă din cavitatea articulaţiilor şi din tecile ten-doanelor, care secretă sinovia. sinovialom s.n. (med.) sinoviom. Sinovialo-mul este tumoarea (malignă) a unei sinoviale. sinovie s.f. (fiziol.) lichid sinovial. Sinovia este secretată de membranele situate în cavitatea articulaţiilor, cărora le asigură o bună funcţionare. sinoviolfză s.f. (med.) sinoviorteză. Sinovio-liza este tratamentul bolilor sinovialei prin injectarea intraarticulară a unor substanţe chimice sau a unor radioizotopi. sinoviom s.n. (med.) sinovialom. sinoviorteză s.f. (med.) sinovioliză. sinovită s.f. (med.) sinovită crepitantă = tendinită crepitantă, tenosinovită crepitantă. Sinovita crepitantă este o inflamaţie acută, uscată, care se produce mai ales la nivelul tecilor sinoviale ale tendoanelor muşchilor antebraţului, caracterizându-se prin dureri intense şi prin apariţia unui zgomot la mobilizarea articulaţiei; sinovită tendinoasă = tenosinovită. Sinovita tendinoasă este o afecţiune inflamatorie localizată la nivelul tecii sinoivale a unui tendon. sintâctic, -ă adj., s.f. I adj. (gram.) sintaxic. Acelaşi cuvânt poate avea, după locul ocupat în propoziţie, funcţiuni sintactice deosebite. II s.f. 1 (gram.; rar) v. Sintaxă. 2 (stil; rar) sintactică poetică v. Sintaxă poetică, sintagmătion s.n. (jur.; grec.; înv.) v. Cod2, sintăgmă s.f. (lingv.) colocaţie. Sintagma este formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. sintalgon s.n. (farm.) difenilpropilamină, metadonă. Sintalgonul se administrează dependenţilor de droguri în faza de sevraj. sintâxă s.f. 1 (gram.) sintactică (v. sintactic), <înv.> sintetică (v. sintetic), sinteză. Sintaxa se ocupă cu studiul funcţiilor cuvintelor şi ale propoziţiilor în vorbire, stabilind regulile de îmbinare a cuvintelor în propoziţii şi a propoziţiilor în fraze. 2 (stil.) sintaxă poetică = sintactică poetică (v. sintactic). Sintaxa poetică denumeşte totalitatea procedeelor stilistice (repetiţia, interogaţia şi invocaţia retorică, antiteza etc.) ale limbii literare, ce ţin de topica propoziţiei şi a frazei. sintăxic, -ă adj. (gram.) sintactic, sinteăză s.f. (mai ales la pl sinteaze; biochim.) ligază. Sinteazele catalizează unele procese de sinteză din organism. sinterizâre s.f. (tehn.) concreţionare. Sinte-rizarea este operaţia de realizare a unor piese prin încălzirea unor pulberi şi presarea lor în forme speciale. sintesi vb. IV. tr. (înv.; compl indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) v. Alcătui1. Compune. Crea. Elabora. Face. întocmi. Realiza. Redacta. Scrie, sintetic, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (despre expuneri, texte) concis, rezumativ, succint, sumar, scurt, <înv.> rezumator. A făcut un raport sintetic privind deplasarea în străinătate. 2 (în opoz. cu „natural”, „original”; despre lucruri, obiecte etc.) artificial, contrafăcut, fals, imitat, orb2. Are un colier din pietre sintetice. II adv. (modal) concis, succint, sumar. I-a expus sintetic faptele. A prezentat sintetic concluziile cercetării. III s.f. (gram.; înv.) v. Sintaxă, sintetiza vb. I. tr. (compl. indică idei, expuneri etc.) a recapitula, a rezuma, a chinte-senţia, a sumariza, <înv.> a recapitului. Sintetizează cele spuse pentru a ajunge la o concluzie. Au desprins ideile principale după ce au sintetizat toate concluziile. sintetizăre s.f. 1 sinteză. Vorbitorii de la tribună au făcut un efort de sintetizare a materialului de prezentat. 2 recapitulare, rezumare, <înv.> recapitulaţie. O concluzie se poate desprinde în urma sintetizării celor spuse. Au desprins ideile principale după sintetizarea concluziilor. sinteză s.f. 11 sintetizare. 2 rezumat, sumar, <înv.> epitomă, extract, prescurt, perilipsis. Elevii au de alcătuit sinteza acţiunii unei nuvele, ca temă pentru acasă. 3 (biol.) biosinteză. Prin sinteză se obţine un compus chimic la nivelul celulei vii. 4 (chim.) sinteză oxo = hidroformilare, oxosinteză, reacţie de carbonilare. Sinteza oxo este un procedeu industrial de obţinere a aldehidelor. 5 (rar) v. Amestec. Amestecătură. Combinare. Combinaţie. Melanj. Mixtură. II (gram.; înv.) v. Sintaxă. sintichi s.n. (grec.; înv.) 1 (polit) v. Tratat. 2 v. Acord Aranjament Combinaţie. Contract Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie, sintonie s.f. (fiz.) acord. Sintonia este egalitatea frecvenţelor de oscilaţie ale unor sisteme oscilante. sintoniză vb. I. tr. (fiz.; compl indică sisteme fizice oscilante) a acorda. A sintonizat cele două sisteme pentru ca ele să oscileze cu aceeaşi frecvenţă. sintonizăre s.f. (fiz.) acordare. Sintonizarea sistemelor fizice oscilante se face pentru ca ele să oscileze cu aceeaşi frecvenţă. sinuă vb. I. intr. (livr.) 1 (despre lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice sau despre părţi ale lor) v. Apleca. Arcui. Atârna. Cădea. Coborî. Culca. Curba. înclina. încovoia. îndoi Lăsa. Pleca. 2 fig. (despreprobleme, situaţii etc.) v. Complica. încâlci. încurca. întortochea. sinucid |1692 sinucid, -ă s.m., s.f., s.n. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Sinucigaş. Suicid. 2 s.n. v. Omorâre. Sinucidere. Suicid. Suicidere. sinucide vb. III. refl. (despre oameni) a se omorî, a se suicide, a se ucide, a se sodomi. Persoanele care se sinucid nu sunt înmormântate cu preot sinucidere s.f. omorâre, suicid, suicidere, <înv.> sinucid. Sinuciderea ei a fost o mare dramă pentru familie. sinucigăş, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. suicid, <înv.> sinucid. Sinucigaşii au un fond psihic extrem de labil. 2 adj. fig. (despre manifestări, acţiuni, planuri etc. ale oamenilor) suicidar. Generozitatea lui i separe sinucigaşă. Nu intră în afaceri sinucigaşe. sinuos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) cotit2, întortocheat, labirintic, strâmb, sucit2, şerpuit, şerpuitor, unduios, tortuos, şerpuind, răsucit2, câmit2, <înv. şi reg.> şovăit, <înv.> serpentin, încâlcit, îmbârligat. S-au strecurat prin coridoarele sinuoase ale vaporului şi au ieşit pe punte. 2 (despre mişcări) şerpuit, şerpuitor, ondulat, şerpuind. Un om beat are, de regulă, mersul sinuos. II adj. fig. 1 complex, complicat, întortocheat, labirintic, tortuos. Trăirile sufleteşti sunt sinuoase. Modul ei de a gândi este sinuos. 2 (rar; despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Alunecos. Cameleonic. Capricios. Fluctuant. Inconsecvent Inconstant Instabil. Labil. Neconsecvent Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Oscilant. Pendular. Schimbător. Superficial. Unduios. Vagabond. Variabil. Versatil. 3 (rar; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Fluctuant. Indecis. Indeterminat. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Oscilant. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor. III adv. (modal) şerpuit. Trece de pe o parte pe alta a străzii, mergând sinuos. Fuge sinuos, ca să nu poată fi ţintit. sinuozitate s.f. 1 cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), şerpuială, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. Sinuozităţile şoselelor sunt foarte periculoase. 2 cot, cotitură, meandru, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, şovăitură, taolă. Şoseaua urmează sinuozităţile fluviului. 3 (geomorf.) neregula-ritate, ondulaţie. Pe suprafaţa dunelor sunt sinuozităţi. sinus s.n. (anat) 1 sinus carotidian = bulb carotidian. Sinusul carotidian are rol în reglarea presiunii arteriale şi a ritmului cardiac; sinus laringian = ventricul laringian. Cele două sinusuri laringiene sunt situate între corzile vocale. 2 (înv.; în forma sin) v. Circumvoluţie. Girus cerebral, sinusoidăl, -ă adj. (fiz:; despre mărimi fizice periodice) armonic. sioux s.m. invar, dakota. Sioux este o populaţie amerindiană din America de Nord. si'pcă s.f. (reg.) v. Portţigaret. Ţigaret. Ţigaretă. sipecior s.n. (înv.) v. Sipeţel. sipet s.n. 1 orman1, <înv.> sinet. îşi păstrează argintăria într-un sipet 2 (înv. şi reg.) v. Cufăr. Ladă. sipetaş s.n. (înv.) v. Sipeţel. sipeţel s.n. <înv.> sipecior, sipetaş. îşi ţine bijuteriile într-un sipeţel. ^ sipică s.f. (bot.) 1 Cephalaria transsilvanica; bărburel. 2 Scabiosa ochroleuca; năsturaş-de-bube. 3 v. Lămâiţă. Sirinderică (Philadelphus coronarius). 4 (reg.) v. Măceş. Trandafir-sălbatic (Rosa canina). 5 (reg.) v. Muşcatul-dracului (v. muşcat) (Scabiosa columbaria şi Scabiosa lucida). sir1 [sar] s.m. (engl; adesea urmat de un nm. pr.) v. Domn. sire s.m. (la vocat.) maiestate. Fiţi atent, sire! sireaci adv. (explic.; înv.) v. Adică. Anume. Recte. sireăp, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (despre animale; în special despre cai) aprig, focos, nestăpânit, sălbatic, vijelios, pogănici, <înv.> zmeios. încalecă pe un armăsar sireap. 2 (pop.; despre animale) v. Nedomesticit. Neîmblânzit. Sălbatic. 3 (reg.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Animalic. Barbar. Bestial. Brutal. Câinesc. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Inuman. Neîmblânzit. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Subuman. Violent. 4 (înv.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 5 (înv.; despre popoare, neamuri etc.) Barbar. Primitiv. Sălbatic. II adv. (modal; înv.) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit/Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent. III s.f. (zool; pop.) v. Iapă. si rec s.n. (pese.) rariţă2, radină. Sirecul este o reţea cu ochiurile largi, care se adaugă volocului obişnuit, pentru a încurca mai uşor peştele. sirâni s.m. pl. (bot; reg.) v. Liliac1. Liliac-co-mun (v. liliac1). Liliac-nemţesc (v. liliac1). Liliac-roşu (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1) (Syringa vulgaris). sirenic, -ă adj. <înv.> sirenicesc. Stând pe ţărmul mării, are impresia că aude în depărtări un cântec sirenic. sirenicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Sirenic. sirenomelie s.f. (med.) simpodie. Sirenome-lia este o malformaţie congenitală care se caracterizează prin fuzionarea membrelor inferioare. sirepi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Sălbătici. sirepi'e s.f. 1 (pop.) v. Sălbăticie. 2 (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestiali- tate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie. siriâc, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m. siriianin. Siriecii aparţineau unor populaţii din vechea Mesopotamie. 2 s.f. (lingv.) veche siriană (v. vechi2). Siriaca este o limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică, considerată o limbă moartă, fiind folosită astăzi numai ca limbă liturgică de către catolicii şi iacobinii sirieni, de nestorieni, precum şi de alte culte. 3 adj. (rar) v. Sirian, sirian, -ă adj., s.f. I adj. siriac, sirienesc. Stepa siriană este traversată de fluviul Eufrat. II s.f. 1 siriancă. Sirienele de religie ortodoxă se îmbracă decent, cerinţele vestimentare nefiind atât de restrictive ca în cazul femeilor musulmane. 2 (lingv.) limbă siriană, <înv.> limbă sirienească. Siriana este o limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică, de origine arabă, vorbită de sirieni. siriancă s.f. siriană (v. sirian). La Facultatea de Medicină s-au înscris mai multe sirience. sirienesc, -eăscă adj. (rar) v. Sirian, siriianin s.m. (slavon.; înv.) v. Siriac. sirinderică s.f. (bot) Philadelphus coronarius; lămâiţă, căjmină, iasmin-de-grădină, lemn-alb, mălin, pom, pom-alb, pomul-raiului (v. pom), scumpină, sipică, zevios. siringocistadenom s.n. (med.) siringom. siringom s.n. (med.) siringocistadenom. Siringomul este o tumoare chistică benignă a glandelor sudoripare. siripă s.f. (bot.; reg.) v. Muştar-de-câmp. Ridiche. Ridichioară (Sinapis arvensis). si'riţă s.f. (zool; reg.) v. Mânzare. sirop s.n. 1 mursă. îşi serveşte musafirii cu sirop de zmeură. Medicul i-a prescris un sirop de tuse. 2 (ind. alim.) sirop de cartofi = zahăr de amidon, zahăr de cartofi, miere de baraboi, miere de napi, miere de picioci, ţucăr-crumpe, ţucăr crumpel, ţucăr de crump, ţucăr de crumpe, zahăr de picioci. Siropul de cartofi este o glucoză solidă, obţinută prin hidroliza amidonului de cartofi, care este aromatizată cu diferite esenţe alimentare. siropâ vb. I. tr. (astăzi rar; compl. indică mai ales blaturi de tort sau prăjituri) v. însiropa. siropâre s.f. (astăzi rar) v. însiropare. siropât, -ă adj. (astăzi rar; mai ales despre blaturi de tort sau prăjituri) v. însiropat. siropos, -oăsă adj. fig. (despre manifestări, atitudini, creaţii artistice etc. ale oamenilor) languros, sentimental, dulceag. Prezentarea făcută cărţii este siropoasă. I-a scris o scrisoare plină de declaraţii siropoase. sirota vb. I. tr. (livr.; compl. indică alimente, băuturi etc.) v. Degusta. Savura, siruli vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma. si'si adj. invar. 1 (psih.; fam.; glum.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. 2 (qied.; arg.) v. Luetic. Sifilitic, sisifiăn, -ă adj. (rar) v. Sisific. 1693| sistematic sisific, -ă adj. sisifian. Subiectul filmului a fost inspirat din mitul sisific. sisinei s.m. pl. (bot.) 1 (la pl. sisinei; şi sisinei-de-munte) Pubatilla alba; dediţei (v. dediţei), dediţeii-Alpilor (v. dediţei), oiţă, omeluţe, trierei-de-munte, vişi-nă-de-munte. 2 (la pl. sisinei) Pulsatilla pratensis; adormiţele, dediţei, brebenel, capul-câinelui (v. cap),cocoşei (v. cocoşel), dediţă, floarea-paştelui (v. floare), floarea-vân-tului (v. floare), găgăţele, iarba-vântului (v. iarbă), sufleţel,vânturele (v. vânturel). 3 (la pl. sisinei; rar) v. Dediţei (v. dediţei) (Pubatilla vulgaris). 4 (reg.) v. Dumbravnic (Melittis melissophyllum). 5 (reg.) v. Siminoc (He-lichrysum arenarium). sista vb. I. tr. (compl. indică îndeletniciri, activităţi, lucrări etc.) a. înceta, a întrerupe, a opri, a suspenda, <înv.> a discontinua. Au sistat activitatea în mină în urma exploziei. sistâltic,-ă adj. (med.;fran.; înv.)v. Sistolic, sistare s.f. încetare, întrerupere, oprire, suspendare, <înv.> discontinuare, discontinu-aţie. S-a decis sistarea activităţii minei în urma exploziei. sistem s.n. 11 ansamblu, univers. Profesorul a făcut o expunere a sistemului filosofic al lui Kant. 2 structură. Punctul slab al colecţiei de texte populare recent apărute este lipsa unui sistem. 3 (lingv.) structură. Cele mai multe neologisme s-au înglobat definitiv în sistemul limbii române. Elementele care sunt nepotrivite cu legile sistemului unei limbi dispar. 4 (anat., biol.,fiziol) aparat. Fumatul provoacă boli ale sistemului respirator. Sistemul digestiv are ca rol transformarea alimentelor în glucide, lipide, proteine etc. sub o formă asimilabilă. Sistemul cardiovascular include inima, sângele şi vasele sangvine. 5 (anat.) sistem apud - sistem endocrin difuz; sistem cardionector = sistem nodal = ţesut cardio-nector, ţesut nodal. Sistemul cardionector asigură propagarea şi reglarea contracţiei miocardice; sistem cerebrospinal = sistem nervos central = sistem nervos cerebrospinal = ax cerebrospinal, nevrax. Sistemul nervos central este format din creier şi din măduva spinării; sistem endocrin difuz= sistem apud. Sistemul endocrin difuz reuneşte celulele endocrine care produc hormonii polipeptidici şi neurotransmiţători; sistem extrapiramidal = sindrom extrapiramidal. Sistemul extrapiramidal este ansamblul tulburărilor sistemului motor, incluzând modificări ale tonicităţii musculare şi ale reglării.mişcărilor involuntare şi automate; sistem nervos autonom = sistem nervos vegetativ, sistem neurovegetativ; sistem nervos ortosimpatic = sistem nervos simpatic = sistem simpatic= marele simpatic (v. mare1), nervul mare simpatic (v. nerv), <înv.> simpaticul cel mare (v. simpatic). Sistemul nervos simpatic este partea sistemului nervos vegetativ care reglează funcţiile glandelor şi ale organelor interne; sistem nervosparasimpatic = parasimpatic. Sistemul nervos parasimpatic este partea sistemului nervos vegetativ care controlează contracţiile involuntare ale fibrelor musculare de la nivelul vaselor sangvine, al tubului digestiv, al vezicii, al organelor genitale şi al rectului; sistem nervos vegetativ = sistem nervos autonom, sistem neurovegetativ. Sistemul nervos vegetativ menţine viaţa vegetativă, anume funcţionarea tuturor organelor şi a ţesuturilor, asigurând coordonarea funcţiilor vitale de bază: circulaţie, respiraţie, digestie şi excreţie; sistem neurovegetativ = sistem nervos autonom, sistem nervos vegetativ; sistem osos = osatură, schelet, osărie, <înv.> dabilă, cherestea. Era aşa de slab, încât i se vedea linia sistemului osos prin piele; sistem reticulat= formaţiune reticulată, substanţă reticulată. Sistemul reticulat este sistemul de neuroni interconectaţi în reţea, care se întind de la măduva spinării la talamus; sistem reticuloendotelial = sistem retotelial. Sistemul reticuloendotelial este reţeaua şi sistemul de celule dispersate în tot organismul caracterizate prin activitatea lor fagocitară imunodependentă, mobilitate şi radiorezis-tenţă; sistem retotelial = sistem reticuloendotelial. 6 (biol.) sistem biologic = biosistem. Sistemul biologic este un sistem eterogen, integrat, deschis, în echilibru fluent, informaţional, programat, autoreglabil (cibernetic), evolutiv şi capabil de optimizare continuă a funcţionării sale. 7 (geomorf.) sistem muntos = catenă, catenă muntoasă, lanţ. Sistemul muntos al Carpaţilor este acoperit de păduri întinse. 8 (filos.; în materialismul istoric; adesea cu determ. „social” sau „social-econo-mic,T) formaţiune socială, formaţiune soci-al-economică, orânduire, orânduială. în anii '50 s-au făcut numeroase arestări, cei închişi fiind consideraţi un pericol pentru noul sistem social. 9 (ist.) orânduire, regim, societate. Elevii au avut de studiat sistemul sclavagist. 10 (polit., econ.) ordine, regim. împrejurările actuale pot crea noi sisteme mondiale. 11 (jur.) sistem judiciar = justiţie. Şi-a găsit un post în sistemul judiciar. 12 (fiz., geom.) sistem de referinţă = referenţial. Sistemul de referinţă este un ansamblu de corpuri (considerate fixe) în raport cu care se defineşte mişcarea altor corpuri. 13 (econ. polit.) sistem monetar = mercantilism timpuriu. Sistemul monetar reprezintă totalitatea monedelor existente la un moment dat într-o ţară şi a raporturilor stabilite între valorile lor. 14 (pedag.) sistem lancasterian - sistem monitorial = lancasterianism. Sistemul mo-nitorial a fost fondat în Anglia, la sfârşitul sec. alXVIII-lea. 15 (astron.) sistemgeocen-tric = geocentrism. Sistemul geocentric este concepţia potrivit căreia Pământul se află în centrul Universului; sistem heliocentric = heliocentrism. Sistemul heliocentric este teoria fundamentată de Copernic, potrivit căreia Soarele este în centrul sistemului noastru planetar, iar Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul lui; sistem planetar = sistem solar = lume, <înv.> sistem soresc. Sistemul planetar este ansamblul alcătuit din Soare şi totalitatea corpurilor cereşti care gravitează în jurul lui; sistem stelar = galaxie. Stelele sistemului stelar au diferite mărimi şi forme; (înv.) sistem soresc v. Lume. Sistem planetar. Sistem solar. 16 (art.; chim.) sistemul periodic al elementelor = tabelul periodic al elementelor (v. tabel), tabelul periodic al lui Mendeleev (v. tabel), tabloul periodic al elementelor (v. tablou). Sistemul periodic al elementelor conţine toate elementele chimice, aranjate în funcţie de proprietăţile lor fizice şi chimice. 17 (mineral.) sistem cristalografie = sistem de cristalizare = <înv.> sistem cristalin. Sistemul cristalografie este categoria în care sunt grupate cristalele după caracterele generale ale simetriei lor; (înv.) sistem cristalin v. Sistem cristalografie. Sistem de cristalizare. 18 (lingv.) sistem lingvistic = idiom, limbă, glosie, <înv. şi pop.> vorbă. Româna este un sistem lingvistic romanic. Latina este un sistem lingvistic mort. 19 sistem criptografic = criptosistem. Sistemul criptografic este un mod de scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenţionale. 20 (inform.) sistem BBS (Buletin Board System) = freenet, reţea gratuită. 21 (electron.) sistem audio = combină muzicală. Şi-au cumpărat un sistem audio nou. I11 doctrină, învăţătură, teorie, <înv.> ucenie. Este adeptul sistemului liberal. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putinţă, <înv. şi reg.> urmare, modru, <înv.> aşezământ, manoperă, marşă, mediu1, mers, mijlocire, tropos, cale, cap. Nu găseşte un sistem rezonabil de aplanare a conflictului. 3 (tehn.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) metodă, procedeu, soluţie. Este interesat de noul sistem de asamblare a roboţilor. 4 metodă. Lucrarea trădează lipsa unui sistem. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, gen, manieră, mod, modalitate, regim, stil. Tinerii se gândesc la un alt sistem de viaţă. 6 model, tip. A inventat un nou sistem de sondare a planetelor. 7 (rar) v. Stil. 8 (fam.) v. Deprindere. Fire. Nărav. Obicei. Obişnuinţă. 9 (în trecut; înv.) v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă, sistemâtic, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 sistemic. Matematica este o ştiinţă sistematică. Are cunoştinţe sistematice în domeniu. 2 (mai ales despre planuri, proiecte) coerent, structural, închegat, legat4, strâns2. Cei doi arhitecţi discută despre necesitatea unui plan sistematic de urbanizare. 3 (despre proiecte, acţiuni etc.) metodic, organizat. Dezvoltarea sistematică a economiei trebuie să fie o preocupare centrală. 4 (despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) periodic, regulat. Având diabet, merge la controale sistematice la medic. Inspecţiile în şcoli sunt sistematice. 5 (rar) v. Mecanic. Mecanizat. II adv. (modal) 1 metodic, organizat, <înv.> metodiceşte. Orice disciplină trebuie învăţată sistematic. Procedează sistematic în acţiunile sale. 2 periodic, regulat. Fiind diabetic, merge sistematic la controale medicale. 3 obişnuit, regulat. întârzie sistematic la serviciu. 4 (rar; în legătură cu vb. ale gândirii) v. Exact. Precis. Riguros. III s.f. (biol) taxonomie. Sistematica este studiul unor grupe de plante sau de sistematiza |1694 animale din punctul de vedere al descrierii şi clasificării speciilor. sistematiza vb. L tr. 1 (compl indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aranja, a aşeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a siste-miza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi A sistematizat piesele jocului după un anumit criteriu. 2 (compl indică idei, cunoştinţe, părţi ale unei lucrări etc) a aranja, a clasa, a clasifica, a ordona, a organiza, a structura, <înv.> a despărţi Şi-a sistematizat coerent ideile înainte de a începe redactarea lucrării 3 (compl indică activităţi practice, aşezări urbane sau rurale etc.) a regula, <înv.> a regulaiisi Noul primar a reuşit în scurt timp să sistematizeze cartierele mărginaşe ale oraşului 4 (hidrotehn; compl indică cursuri de apă) a corecta, a regula, a regulariza. Cursul râului a fost sistematizat din cauza revărsărilor repetate. 5 (compl. indică sisteme tehnice, căi de comunicaţie etc.) a moderniza, a perfecţiona. Reţeaua de distribuţie a gazului a fost sistematizată Au sistematizat linia de îmbuteliere a apei minerale. sistematizare s.f. 1 aranjare, aranjat1, aşezare, clasare, clasificare, distribuire, împărţire, ordonare, rânduială, rânduire, repartizare, <înv.> orânduire. Sistematizarea pieselor jocului i-a luat timp. 2 aranjare, clasare, clasificare, ordonare, organizare, structurare. A fost obligatorie sistematizarea coerentă a ideilor înainte de a începe redactarea lucrării. 3 regulare. Sistematizarea cartierelor mărginaşe ale oraşului se impunea. 4 (hidrotehn.) corectare, regulare, regularizare. Sistematizarea cursului râului a fost obligatorie din cauza revărsărilor repetate. 5 modernizare, perfecţionare. Sistematizarea liniei de îmbuteliere a apei minerale a fost necesară. sistematizat, -ă adj. 1 (despre obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) aranjat2, clasat, ordonat, organizat, rânduit. A realizat cu piesele sistematizate ale jocului o anumită construcţie. 2 (despre sisteme tehnice, căi de comunicaţie etc.) modernizat, perfecţionat. Linia sistematizată de îmbuteliere a apei minerale a fost dată în folosinţă. sistemic, -ă adj. (rar) v. Sistematic, sistemiza vb. I. tr. (rar; compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza, sistiseâlă s.f. (înv.) v. Prezentare. Recomandare. Recomandaţie. sistisi'vb. IV. (grec.; înv.) 1 tr. (compl. indică instituţii, asociaţii, etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făuri. Forma. Funda. Institui. înfiinţa. întemeia. Organiza. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Prezenta. Recomanda, sistisi're s.f. (înv.) v. Constituire. Creare. Făurire. Formare. Fundare. Instituire. înfiinţare. întemeiere. Organizare, sistolic, -ă adj. (med.) sistaltic. Tensiunea sistolică reprezintă presiunea inimii generată pentru a pompa sângele de la inimă spre celelalte organe. sit1 s.n. (livr.) v. Cadru. Peisaj. Privelişte. Scenă. Tablou. Vedere. sit2 s.n. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. sitâr1 s.m. (omit.) 1 (şi sitar-de-pădure, art., sitarul-pădurean, reg., sitar-de-pămănt, si-tar-de-rât-mare) Scolopax rusticola; becaţă, ciocănea, farfadoi, pasărea-cio-banului (v. pasăre), pasărea-pământului (v. pasăre), saloantă, şnep^faloancă, <înv.> şcolopac. 2 sitar-cu-coada-neagră = si-tar-de-mal = sitar-de-mal-cu-coada-neagră = sitar-de-mal-mare = Limosa limosa; fluie-rar-cu-coadă-lungă,fluierar-cu-coadă-neagră, fluierice; sitar-negru = Plegadisfal-cinellus; ţigănuş, corovatic, soloancă; (rar) sitar-cu-picioroange v. Cataligă. Piciorong (Himantopus himantopus). 3 (reg.) v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pescărel-de-apă. Pes-cărel-de-gheaţă. Pescărel-de-munte. Pescă-rel-de-pădure. Pescărel-de-pârâu. Pescărel-ne-gru. Pescăruş. Pescăruş-cu-guşă-albă. Pescă-ruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescă-ruş-negru (Cinclus cinclus). 4 (reg.) v. Ciocârlan (Galerida cristata). sitar2 s.m. ciurar. Sitarul face site. sită s.f. 11 (gosp.) scuturătoare (v. scutur ător). Cerne făina prin sită. 2 (gosp.) ciur. A trecut legumele fierte prin sită. 3 (electron.) grătar, grilă. Prin sită trece fluxul de electroni sau de ioni emis de catod. 4 (tipogr.) sită fotografică = raster. Sita fotografică este o placă de sticlă, pătrată sau rotundă, cu o reţea fină de linii ori de puncte, folosită pentrufotoreproducerea anumitor figuri. 5 (gosp.; pop.) v. Strecurătoare. 6 (apic.; reg.) v. Obră-zar. 7 (apic.; la stup; reg.) v. Urdiniş. II (art.; bot; reg.) sita-zânelorv. a Anghinare-sălba-tică. Ciulin. Ghimpe1. Ghimpe-mare (v. ghimpe1). Scai. Scai-măgăresc. Scaiete (Onopordon acanthium); b Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris). site [sait] s.n. (inform.) website. Site- ul instituţiei trebuie actualizat. siteăv, -ă adj. (reg.; mai ales despre glas) v. Gâjâit2. Răguşit. sitelcă s.f. (pese.; reg.) v. Fileu. Plasă1. Plasă pescărească (v. plasă1). Reţea, siti vb. IV. refl. (reg.; despre ţesături, împletituri, pânzeturi sau despre obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite ori din pânză) v. Destrăma. Deşira. Rări. Zdrenţui. sitică s.f. (gosp.) 1 (pop.) v. Sitişoară. 2 (reg.) v. Strecurătoare. sitiologi'e s.f. dietetică (v. dietetic). Sitiologia se ocupă cu studiul alimentelor. siti'şcă s.f. (gosp.; pop.) 1 v. Sitişoară. 2 v. Strecurătoare. sitişoâră s.f. (gosp.) sitică, sitişcă, <înv. şi reg.> sitiţă. sitiţă s.f. (gosp.; înv. şi reg.) v. Sitişoară. sitivi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau despre glasul lor) v. Răguşi, sitomame s.f. (med.) bulimie periodică. Sitomania este o stare patologică manifestată prin dorinţa de a mânca continuu. situâ vb. I. 1 refl. (despre oameni, echipe sportive etc.) a se clasa, a se clasifica, a se plasa. Echipa naţională de baschet s-a situat pe locul întâi la campionatul mondial. 2 tr. (compl. indică instalaţii, maşini, construcţii, sedii etc.) a amplasa, a aşeza, a fixa, a plasa, a stabili, <înv.> a statornici. A situat fabrica departe de centrul oraşului. 3 refl. (despre aşezări, construcţii etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „lângă” etc.) a se afla, a fi, a se găsi, a veni, a cădea, a zăcea. Scara palatului se situează lângă lac. 4 tr., refl. a (se) plasa, a (se) pune. Articolul enclitic se situează după nume. situare s.f. 11 clasare, clasificare, plasare. Situarea echipei naţionale pe locul întâi la campionatul mondial a fost sărbătorită cu mare fast. 2 amplasare, aşezare, fixare, plasare, stabilire. Primăria a acceptat situarea fabricii la marginea oraşului. II (concr.) amplasament, amplasare, aşezare, loc, poziţie, situaţie, <înv.> aşezământ, pusăciune, pusătură, pu-soare, stare, stat3. Prin situare, supermarketul mulţumeşte pe locuitorii oraşului. situat, -ă adj. (despre oameni) avut2, bogat, înstărit, bănos, chiabur, cuprins2, găzdac, găzduţ, taxidit, <înv.> paralâu, barosan, baştan, păduchios. Este u n bărbat situat. situaţie s.f. 11 caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziţie, stare, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peristas, prilejire, stat3, stătătură, context. în altă situaţie, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în situaţii excepţionale. 2 circumstanţă, ipostază, împrejurare, moment, ocazie, prilej. Este o situaţie favorabilă pentru a începe afacerea. 3 (de obicei urmat de determ. care arată felul) stare, rând, <înv.> stepenă. Situaţia ţârii s-a schimbat după încheierea păcii. Situaţia internă a statelor europene este agravată de criza economică. 4 soartă, stare. Nu s-a ştiut nimic despre situaţia alpiniştilor după trecerea furtunii. 5 etapă, fază, punct, stadiu. Primarului i se expune situaţia în care se află construcţia. 6 condiţie, poziţie, stare, prindoare* obraz. Au o situaţie materială excelentă. 7 grad, poziţie, rang, <înv.> stepenă, treaptă. Părinţii lui au cea mai înaltă situaţie în ierarhia socială. 8 loc, poziţie. Este conştient de situaţia pe care o ocupă în societate. 9 poziţie, <înv.> pusăciune. Nu păreau afectaţi de situaţia umilitoare în care se aflau. Se afla în situaţia de a avea pentru prima dată în faţă un adversar redutabil. 10 rost, stare, rânduială, temei. Orice om care munceşte îşi face încet-încet o situaţie. 11 fig. (adesea urmat de determ. ca „sufletească”, „de spirit,T) dispoziţie, stare. Este vesel şi nu crede că ar putea exista ceva care să-i poată schimba situaţia sufletească. II (concr.) 1 dare de seamă, raport, referat, sămădaş, <înv.> doclad, otnoşenie, paradosis, tacrir, povescă, pred-stavlenie. Pentru a putea primi subvenţia a fost necesară o situaţie despre starea financiară a instituţiei. 2 avere, avut1, avuţie, bogăţie, bun, mijloace (v. mijloc), stare, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, strânsă (v. strâns2), 1695| slab caşcaval, <înv. şi reg.) bogătate, prilej, prindere, apucătură, blagă, găz-dăcie, găzdăşag, găzdăşie, iosag, prinsoare, stat3, <înv.> bucate (v. bucată), economie, perilavi, periusie, strânsoare, vistier2, pecunie, aur, cheag, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgă. Are ceva situaţie pentru a face şi acţiuni caritabile. 3 (rar) v. Amplasament. Amplasare. Aşezare. Loc. Poziţie. Situare. situaţionâl, -ă adj. circumstanţial, conjunc-tural. Trebuie ţinut seama şi de contextul situaţional în care a apărut acest fenomen. si'tus s.n. (med.) situs antigenic=determinant antigenic, epitop. Situsul antigenic este partea moleculei de antigen la nivelul căreia se leagă anticorpul specific; (anat.) situs inversus = transpoziţie viscerală. Situs ul inversus este poziţia „în oglindă” a organelor viscerale faţă de situarea lor normală. situţă s.f. (gosp.; reg.) v. Strecurătoare, siv, sivă adj. (reg.) 1 (despre părul sau barba oamenilor ori p- ext.y despre oameni) v. Albit. Cărunt. Cărunţit. Grizonat. înălbit. încărunţit. Sur. 2 (despre culori, obiecte, despre părul blana animalelor.; despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. skating ['sKeitirjJ s.n. patine cu role (v. patină1), patine cu rotile (v. patină1), patine pe role (v. patină1), patine pe rotile (v. patină1), role, rotile (v. rotilă). Cu skatingul te deplasezi pe sol în mişcări asemănătoare cu cele de pe patinoar. skeet [sKit] s.n. (sport) talere (v. taler2). A câştigat proba de skeet la tir. skijet s.n. (sport) jetski. Skijetul este un vehicul asemănător unei motociclete, propulsat de un jet subacvatic. slab, slâbă adj., adv., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, scheletic, slăbănog, slăbit, supt2, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, mârşav, pecioasă, sec, <înv.) secăţiv. I s-a recomandat să mănânce numai carne slabă. 4 (în opoz. cu „gras”; despre alimente) degresat. Cumpără numai smântână slabă. Răciturile sunt slabe. Face o plăcintă cu brânză de vaci slabă. 5 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.) slăbănogit, deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, tocit. Are vederea slabă. Are memoria slabă. 7 (p. anal; rar, mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit. 8 (med.; înv.; despre oameni) v. Apoplectic. Paralitic. 9 fig. (despre oameni) influenţabil, precar. Cortul, fiind slab, a fost distrus de furtună. Pilonii podului slabi din cauza inundaţiilor repetate îi îngrijorează pe locuitorii oraşului. 2 (despre soluţii, băuturi mâncăruri etc.) diluat, îndoit, subţiat, subţire, scoborât, <înv. şi reg.) linicel, <înv.) tăinicit, diafan, potolit2. slabină |1696 Când cerul este acoperit de nori, lumina este slabă. Odată cu înserarea, lumina devine slabă. 7 (despre lumină, surse de lumină etc.) discret, pal, palid, spălăcit, stins2, lin2, pălit1, searbăd1, debil, livid, plăpând, surd, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină slabă. Abia i se distinge silueta în razele slabe ale lunii. 8 (mai ales despre surse de lumină) orb2, sărac. în sufragerie becurile sunt slabe. 9 (despre lumină, întuneric, umbră etc.) subţiat, subţire. Spre dimineaţă, întunericul devine slab. 10 mic, prost, redus, scăzut. Vizibilitatea este slabă din cauza ceţii. 11 fig. vag, debil. O privea cu un surâs slab. 12 fig. {despre mirosuri) vag, leşinat2. în cămară se simte o aromă slabă de gutui. VI adv. (modal) 1 deplorabil, lamentabil, prost. Filmul este realizat slab. 2 prost. Nu a luat bacalaureatul deoarece a fost slab pregătit. 3 prost. Această marfă se vinde slab. 4 moderat. Vântul bate slab. Plouă slab. 5 înăbuşit, înfundat2, stins2, surd, mocnit. Fata a început să plângă slab. 6 înăbuşit, înfundat2, pierdut, stins2, surd. Izbiturile toporului în trunchiul copacului răsună slab. 7 insuficient. Sala este slab luminată. 8 puţin, uşor2. Bea ceaiul slab îndulcit. Băutura este slab alcoolizată. 9 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) debole. VII s.f. (reg.) v. Lăuză, slabină s.f. (anat.; reg.) 1 (la unele animale) v. Deşert. 2 v. Abdomen. Burtă. Pântece, slâbiţă s.f. (anat.; la unele animale; reg.) v. Deşert. slad s.n. (înv. şi reg.) v. Malţ. slădniţă s.f. (înv. şi reg.) slădărie. în sladniţă se prepară sau se păstrează malţul. slai s.n. (reg.) 1 (tehn.; la sanie) v. Oplean. 2 (la ambarcaţii) v. Usnă. slalom s.n. fig. (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Cal troian. Calul troian (v. cal). învârtitură. Manej. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. slană s.f. (culin., ind. alim.; pop.) v. Slănină, slăniţă s.f. (reg.) v. Leasă, slargândo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) încetinind, tardando. slătină s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Sărătură. 2 (pop. şi fam.) v. Sărătură. 3 (înv. şi reg.) v. Sărătură. 4 (culin.; înv. şi reg.) v. Saramură. 5 (chim.; reg.) v. Clorură de sodiu. Sare. Sare de bucătărie. 6 (reg.) v. Solniţă, slav, slavă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. slavon, <înv.> slovean, sloveni (v. sloven), şcheau. Bulgarii şi ruşii sunt slavi. 2 adj. slavon, slavonesc, slavic, <înv.> slovean, sloven, slovenesc, şchie-nesc, şcheiesc. Textul este scris cu caractere slave. Mulţi termeni bisericeşti sunt de origine slavă. 3 s.f. (lingv.) slavă comună = limbă slavă comună. Slava comună este limba vorbită de slavi până la începutul sec. al IX-lea, înainte de a se despărţi în limbi şi dialecte; slavă de cultură = limbă slavă de cultură, limbă slavonă, slavonă (v. slavon), slavonă bisericească (v. slavon), <înv.> limbă slavonească, limbă slovenească, slavonie, slovenie. Slava de cultură a fost utilizată, în Evul Mediu, şi în Ţările Române, ca limbă liturgică şi de cancelarie; slavă veche = limbă slavă veche, limbă veche slavă, paleoslavă, veche slavă (v. vechi2), limbă slavică, bulgară veche (v. bulgar), slavă bulgară, slavă bulgărească, slavă bisericească, slavă veche bisericească. Slava veche este o limbă dispărjttă, de origine indo-europeană; (ieşit din uz) slavă bulgară = slavă bulgărească v. Limbă slavă veche. Limbă veche slavă. Paleoslavă. Slavă veche. Veche slavă (v. vechi2); (impr.) slavă bisericească = slavă veche bisericească v. Limbă slavă veche. Limbă veche slavă. Paleoslavă. Slavă veche. Veche slavă (v. vechi2). slăvă s.f., interj., prep. I s.f. 1 elogiere, exaltare, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire, cântare, <înv.> exaltaţie, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteo-zare, apoteoză. în această scriere, slava trecutului este evidentă. 2 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire, apo-logetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o slavă meritată. 3 glorie, grandoare, măreţie, mărire, splendoare, <înv.> mărie1, mărime, vântă2, strălucire, lucire, lucoare, străluminare. Acest popor are un trecut plin de slavă. 4 binecuvântare, glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire, <înv.> lăudare. Slava zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. 5 (relig. creştină) har, mulţumire, <înv. şi pop.> mulţumită (v. mulţumit). Credincioşii aduc slavă lui Dumnezeu. 6 (înv.) v. Ceremonie. Cinste. Fast1. Paradă. Pompă. Solemnitate. II s.f. 1 aer1, atmosferă, cer2, spaţiu, văzduh, zarişte, zări (v. zare), vineţie (v. vineţiu), luft, <înv.> sferă, undă, eter, tăria văzduhului (v. tărie), tărie. Ecologiştii duc o luptă susţinută pentru evitarea poluării slăvii. 2 (meteor.; reg.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. III interj, (bis.) mărire!, osana! Slavă Ţie, Doamne! IV prep. (constr. cu dat.; introduce un circ. instr., cu nuanţă cauzală; înv.) v. Datorită. Graţie. Mulţumită. slavic, -ă adj. (livr.) v. Slav. Slavon. Slavonesc. slăvină s.f. (reg.) v. Canea. Cep. slavism s.n. (polit.; rar) 1 <înv.> slavitate. Slavismul este influenţa slavă manifestată în Ţările Române de la întemeiere până în epoca lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. 2 v. Panslavism. slavitate s.f. (polit; înv.) v. Slavism, slavon, -ă s.m., s.f., s.n., adj. 11 s.m., s.f. slav, <înv.> slovean, sloveni (v. sloven), şcheau. 2 s.f. (lingv.) limbă slavă de cultură, limbă slavonă, slavă de cultură (v. slav), slavonă bisericească, <înv.> limbă slavonească, limbă slovenească, slavonie, slovenie; (rar) slavonă bisericească v. Limbă slavă de cultură. Limbă slavonă. Slavă de cultură (v. slav). 3 s.n. slavonesc. Cuvântul bisericesc în discuţie vine dintr-un slavon mai puţin cunoscut. II adj. 1 slav, slavonesc, slavic, <înv.> slovean, slovenesc, sloven, şcheiesc, şchienesc. 2 (mai ales despre cărţi, texte, cuvinte) slavonesc, <înv.> sârbesc, slovenesc. A cercetat numeroase manuscrise slavone pentru lucrarea sa de doctorat. 3 (rar) v. Chirilic. slavonesc-eăscă adj., s.n. I adj. 1 slav, slavon, slavic, <înv.> slovean, slovenesc, sloven, şcheiesc, şchienesc. 2 (mai ales despre cărţi, texte, cuvinte) slavon, <înv.> sârbesc, slovenesc. 3 (rar) v. Chirilic. II s.n. slavon, slavoneşte adv. (modal) <înv.> sârbeşte, sloveneşte. Manuscrisul a fost scris slavoneşte. slavonie s.f. (lingv.; înv.) v. Limbă slavă de cultură. Limbă slavonă. Slavă de cultură (v. slav). Slavonă (v. slavon). slavoslovi'vb. IV. tr. (înv.; compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) v. Cânta. Cinsti. Elogia. Exalta. Glorifica. Lăuda. Mări. Omagia. Preamări. Preaslăvi. Proslăvi. Slăvi. Venera. slavoslovi'e s.f. (relig.; înv.) 1 v. Doxologie. 2 v. Tedeum. slăbănog, -oagă adj., s.m., s.f. 11 adj. (în opoz cu „gras”; astăzi mai ales fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, scheletic, slab, slăbit, supt2, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, slăbănogit, oga-ratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, us-căţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de slăbănoagă, încât au rămas doar ochii de ea. 2 adj. (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; astăzi mai ales fam.; mai ales despre faţa oamenilor) slab, slăbit, tras, uscăţiv, <înv. şi pop.> slăbănogit, pierit, mârcav, mârced, posmăgit, <înv.> mişel, ascuţit2, supt2, stors2. Faţa ei, deşi slăbănoagă, este frumoasă. Are chipul slăbănog şi de o paloare aristocratică. 3 adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit. 4 adj. (în opoz. cu „puternic”; pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit Slab. Slăbit Slăbuţ. Şubred. Şubrezit 5 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; pop.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 6 adj.,s.m.,s.f. (în opoz. cu „bogat”; înv. şi reg.) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 7 adj., s.m., s.f. (med.; înv. şi reg.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. 8 adj., s.m., s.f. (med.; înv. şi reg.) v. Olog. Schilod. 9 adj., s.m., s.f. (med.; înv. şi reg.) v. Apoplec-tic. Paralitic. 10 adj. (înv.; despre arcuri, coarde aflate în tensiune etc.) v. Destins. Detensionat Piscordat Relaxat Slăbit 11 adj. fig. (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, 1697| „tare”, „zgomotos’) fam.; despre sunete, glas, ton) v. Coborât DomoL încet Lânced Leşinat2. Lin2. Mic. Moale. Molatic. Molcom. Muiat. Plăpând. Potolit2. Scăzut. Slab. Somnoros. Stins2. Tainic. Uşor2. II s.m. (bot.) 11mpatiens noli-tangere, brăduleţ, brie, buruiana-ce-lor-slabi (v. buruiană), calapăr, iadeş, iarbă-ro-şie, ploponog, răchiţele (v. răchiţică). 2 Ephedra distachya; cârcel. 3 (reg.) v. Bar-ba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). 4 (reg.) v. Brei (Mercu-rialis perennis). 5 (reg.) v. Buberic (Scrophu-laria nodosa). 6 (reg.) v. Buruiana-viermilor (v. buruiană) (Polygonum mite). 7 (reg.) v. Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora). 8 (reg.) v. Jale-de-câmp (v. jale2). Jaleş. Ja-leş-de-câmp. Salvie. Salvie-de-câmp. Sal-vie-de-câmpie. Salvie-de-câmpuri (Salvia pratensis). 9 (şi slăbănog-de-câmp; reg.) v. Trepădătoare (v. trepădător) (Mercurialis annua). slăbănogeălă s.f. (înv. şi reg.) I v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie. II (med., med. vet.) 1 v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie. 2 v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 3 v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. slăbănogi vb. IV. I refl., tr. (în opoz. cu „a se întări”; înv. şi pop.; sub. sau compl. indică fiinţe ori forţele, puterile lor) v. Debilita. Slăbi. Şubrezi. II (med., med. vet.; înv.) 1 intr., refl. (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paraliza. 2 refl. (despre fiinţe) v. îmbolnăvi. slăbănogiesi. I (med., med. vet.; înv. şi reg.) 1 v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie. 2 v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 3 v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. II (înv.) v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie, slăbănogi're s.f. (înv.) I (med., med. vet.) 1 v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie. 2 v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 3 v. Anormalitate. Infirmitate. Invaliditate. Schilodenie. II v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie, slăbănogit -ă adj. 11 adj. (în opoz. cu „gras”; înv. şi pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; înv. şi pop.; mai ales despre faţa oamenilor) v. Slab. Slăbănog. Slăbit Tras. Uscăţiv. 3 (în opoz. cu „puternic”; înv. şi pop.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit 4 (med, med. vet.; înv.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paralizat. II fig. (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; înv. şi pop.; despre sunete, glas, ton) v. Coborât. Domol, încet Lânced. Leşinat2. Lin2. Mic. Moale. Molatic. Molcom. Muiat. Plăpând. Potolit2. Scăzut. Slab. Somnoros. Stins2. Tainic. Uşor2. slăbănos, -oâsă adj. (în opoz. cu „puternic”; înv.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, slăbătâte s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Caşexie. Descămare. Emaciaţie. Emaciere. Slăbire, slăbătură s.f. (adesea glum. sau deprec.) sfrijitură, scobitoare (v. scobitor), schelet, scândură, scoabă, ţar2, mumie. Nu este o slăbătură, ci o femeie bine proporţionată. slăbeălă s.f. (reg.) v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie, slăbeâţă s.f. (reg.) v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie, slăbi vb. IV. 11 intr. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a se jigări, a se sfriji, a se rebegi, a se împuţina, <înv. şi reg.> a se mârşăvi, a răi, a scădea, a se căuşa, a se hitioni, a se mârcezi, a se ogărî, a se ogârji, a se pieuci, a se sfoiegi, a se şuia, a tâlbi, a zălezi, <înv.> a ostâmpi, a se stinge, a se topi, a se usca. Boala l-a slăbit în aşa măsură, încât trebuie să facă tratament de recuperare. 2 intr. (med., med. vet.; despre oameni sau animale ori despre părţi ale corpului lor) a se descărna, a se emacia. Ţinuţi fără hrană multe zile, câinii au slăbit. 3 intr. (despre fiinţe) a se trage. A slăbit la faţă şi ochii i s-au adâncit în orbite. 4 intr., tr. (în opoz. cu „a se întări ”; sub. sau compl. indică fiinţe ori forţele, puterile br) a (se) debilita, a (se) şubrezi, a se ratatina, <înv. şi pop.> a (se) slăbănogi, a se nevoieşi, a se şiştăvi, a (se) ticăloşi, <înv.> a stâmpi, a (se) evira, a se păstrămi, a se teşmeni. Boala l-a slăbit în aşa măsură, încât trebuie să facă tratament de recuperare. 5 intr. (despre organe ale corpului, despre facultăţi fizice sau psihice etc.) a se debilita, <înv.> a stâmpi, a se tâmpi, a se toci. Vederea ei a slăbit în ultimul timp. 6 intr. (med.; despre memorie, judecată etc.) a se obnubila. Memoria i-a slăbit cu trecerea anilor. 7 intr. (med.; despre membre) a se muia, a se deroba. La bătrâneţe, din cauza reumatismului, picioarele i-au slăbit. I11 tr. (în opoz. cu „a strânge”,„a încorda”,,,a întări”, „a întinde”; compl. indică sfori, funii, cordoane, panglici etc.) a destinde, a lărgi, <înv. şi pop.> a slobozi. Şi-a slăbit cu o gaură cureaua de la pardesiu. A slăbit odgonul care leagă barca de mal pentru a nu se rupe din cauza valurilor mari. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică arcuri, coarde aflate în tensiune) a (se) destinde, a (se) detensiona, a (se) relaxa, <înv.> a destruna. Slăbeşte arcul după ce ţinteşte. Arcul s-a slăbit. 1111 intr. (despre glas, ton) a coborî, a scădea. în timpul discursului oratorul a slăbit brusc tonul. 2 intr. (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) a se alina, a se amortiza, a se atenua, a se calma, a descreşte, a se diminua, a se domoli, a se estompa, a se linişti, a se micşora, a se modera, a se pondera, a se potoli, a se reduce, a scădea, a se tempera, a se astâmpăra, slăbiciune a se lăsa, a se ogoi, a îngădui, a se nestoia, a se dilua, a se îmblânzi, a se îndulci, a se înmuia, a se muia, a se pacifica, a se subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară a slăbit în urma instalării termopanelor la ferestre. 3 tr., intr. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) uşura, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a slăbit durerea pentru moment. 4 intr. (despre lumină, întuneric, umbră etc.) a se subţia. Spre dimineaţă, întunericul slăbeşte. 5 intr. (despre lumnina zilei) a se stinge, a amurgi. Când lumina slăbeşte, ţăranii se întorc de la câmp. 6 intr. (med., med. vet.; despre boli, febră) a se atenua, a ceda, a se slei. Gripa a slăbit în urma medicaţiei. IV tr. (compl. indică oameni) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a scuti. Te rog să-l slăbeşti cu aberaţiile tale! 2 (înv. şi pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Absolvi. Cruţa. Dezlega. Ierta. Scuti. 3 (înv.; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică drepturi, titluri, ranguri, bunuri etc.) v. Frustra. Lipsi. Priva. Vitregi. V tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică obiecte, construcţii, elemente de construcţie etc.) a (se) şubrezi. Folosirea îndelungată a slăbit scaunul. Pilonii podului s-au slăbit din cauza inundaţiilor repetate. 2 (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) v. Degrada. Deteriora. învechi. Ponosi. Roade. Strica. Toci. Uza. slăbirios, -oâsă adj. (înv. şi reg.) 1 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv. 2 (med.) v. Astenic. Astenizat. slăbiciune s.f. 11 debilitate, fragilitate, gracilitate, neputinţă, şubrezenie, lingăvie, slăbire, <înv. şi pop.> slăbie1, jigăreală, <înv. şi reg.> slăbănogeălă, slăbeală, slăbeaţă, <înv.> deznervare, deznerva-ţie, slăbănogie, slăbănogire, slăbime, anemie. Munca extenuantă şi oboseala l-au adus în stare de slăbiciune. 2 impotenţă, incapacitate, neputinţă, becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, nevoioşetură, <înv.> nemernicie, răslăbire, răslăbitură. Nu poate să facă eforturi mari din cauza slăbiciunii sale trupeşti. 3 epuizare, extenuare, istoveală, istovire, sfârşeală, surmenaj, surmenare, vlăguire, epuizment, exhaustiune, enervare, enervaţie, lingăvie, <înv. şi pop.> osteneală, <înv. şi reg.> slăbie1, <înv.> marasm, ostenită (v. ostenif), sfârşenie, sfârşitură, secare, secătuire, sfărâmare, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la slăbie 0 stare de totală slăbiciune. 4 (med., med. vet.) atonie, flaciditate, moleşeală, sfârşeală, şubrezeală, fleş-căială, <înv. şi reg.> topiciune, molăiaţă, zălezitură, <înv.> moleaţă, moleşitură. Slăbiciunea i se manifesta tot mai accentuat. 5 (med., med. vet.; înv. ş i pop.) v. Caşexie. Descărnare. Emaciaţie. Emaciere. Slăbire. 6 (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. I11 <înv.> slăbie1. Bunătatea nu este un semn de slăbiciune. Profită de momentul ei de slăbiciune şi îi mai cere nişte bani. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, tară2, viciu, pasiune, defectu-ozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Slăbiciunile lui educaţionale sunt evidente. 3 netemeinicie, şubrezenie. A încercat să-l convingă de slăbiciunea argumentelor sale. 4 manie, pasiune, ţicneală, <înv. şi reg.> nacafa, ţăcăneală. Slăbiciunea lui este automobilismul. 5 febleţe. Mezina este slăbiciunea tatălui. III (înv.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie. IV fig. 1 afecţiune, ataşament, simpatie, plecare. Slăbiciunea bunicilor pentru nepoţi este puternică. 2 incapacitate, incompetenţă, necompetenţă, nepregătire, nepricepere, nulitate. A fost dat afară din serviciu din cauza slăbiciunii lui. slăbie1 s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie. 2 (înv. şi reg.) v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Sfârşeală. Slăbiciune. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. 3 (med, med. vet.; reg.) v. Anemie. Spanemie. II (reg.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Privaţiune. Sărăcie. III (înv.) 1 v. Slăbiciune. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsi Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. slăbie2 s.f. (anat.; reg.) 1 (la animalele patrupede) v. Şold1.2 (la unele animale) v. Deşert. 3 (la pl. slăbii) v. Abdomen. Burtă. Pântece, slăbime s.f. (înv.) v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie, slăbire s.f. 11 (med., med. vet.) caşexie, descărnare, emaciaţie, emaciere, <înv. şi pop.> slăbiciune, slăbătate. Slăbirea lui o îngrijorează şi hotărăşte să-l ducă la medic. 2 (rar) v. Debilitate. Fragilitate. Gracilitate. Neputinţă. Slăbiciune. Şubrezenie. 3 (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 4 (fiziol.; înv.) v. Diastolă. I11 destindere, lărgire, <înv. şipop.> slobozire. După o masă copioasă a fost nevoie de slăbirea curelei. 2 destindere, detensio-nare, relax, relaxare, relaxaţie, destrunare. Prin slăbirea corzii, se pune în mişcare un mecanism. II11 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, temperare, alin2, diluare, slobozire. Slăbirea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. 2 alinare, astâmpă-rare, atenuare, calmare, domolire, liniştire, potolire, temperare, uşurare, chietiv, alin2, potoleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi1, oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşurime, uşurinţă, aromire, deşaijă. A simţit o slăbire a durerii după ce a luat medicamentul. IV şubrezire. Slăbirea pilonilor podului din cauza inundaţiilor repetate îi îngrijorează pe locuitorii oraşului. slăbit, -ă adj. 11 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, scheletic, slab, slăbănog, supt2, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de slăbită, încât au rămas doar ochii de ea. 2 (med., med. vet.; despre oameni sau animale ori despre părţi ale corpului lor) descărnat, emaciat. Câinii slăbiţi au fost internaţi în clinica veterinară, pentru tratament. 3 (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; mai ales despre faţa oamenilor) slab, slăbănog, tras, uscăţiv, <înv. şi pop.> slăbănogit, pierit, mârcav, mârced, posmăgit, <înv.> mişel, ascuţit2, supt2, stors2. Faţa ei, deşi slăbită, este frumoasă. Are faţa slăbită şi de o paloare aristocratică. 4 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, ouat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbă-nos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este slăbit, predispus mereu la îmbolnăviri. 5 (despre organe ale corpului, despre facultăţi fizice sau psihice etc.) slab, tocit. Are vederea slăbită. Are memoria slăbită. II (despre arcuri, coarde aflate în tensiune etc.) destins, detensionat, discordat, relaxat, destrunat, <înv.> slăbănog. Partida de tenis s-a întrerupt, deoarece plasa era slăbită. III (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, temperat, <înv. şi pop.> ostoit, |1698 diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele slăbite nu mai deranjează pe nimeni. IV (în opoz. cu „solid”, „trainic”; despre obiecte, construcţii, elemente de construcţie etc.) nerezistent, nesolid, netrainic, slab, şubred, şubrezit, precar. Cortul fiind slăbit, a fost distrus de furtună. Pilonii podului slăbiţi din cauza inundaţiilor repetate îi îngrijorează pe locuitorii oraşului. slăbitor, -oare adj. (med.; înv.; despre boli, medicamente sau despre efectele br) v. Atonic. slăbonel adj. (în opoz. cu „grăsuţ”; reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Slăbuţ. slăboteăn, -ă adj. (în opoz. cu „grăsuţ”; reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Slăbuţ. slăbuc, -ă adj. (în opoz. cu „grăsuţ”; reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Slăbuţ. slăbuleăc adj. (în opoz. cu „grăsuţ”; reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Slăbuţ. slăbuleăn, -ă adj. (în opoz. cu „grăsuţ”; reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Slăbuţ. slăbuleţ, -eăţă adj. (în opoz. cu „grăsuţ”; înv. şi reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Slăbuţ, slăburiu, -ie adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. 2 (med., med. vet.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv. slăbuşor, -oară adj. (în opoz. cu „grăsuţ”; reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Slăbuţ. slăbuţ, -ă adj. I I (în opoz. cu „grăsuţ”; despre fiinţe, despre corpul br sau despre părţi ale acestuia) <înv. şi reg.> slăbuleţ, slăbonel, slăbo-tean, slăbuc, slăbuleăc, slăbuleăn, slăbuşor. Fetiţa este cam slăbuţă pentru înălţimea ei. 2 (în opoz cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, şubred, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. 3 (p. anal; rar, despre aşezări, regiuni, ţâri etc.) v. Mizer. Mizerabil. Prăpădit Sărac. Sărăcăcios. II fig. 1 (despre creaţii, realizări etc. aie oamenilor) mediocru, modest, redus, scăzut. Rezultatele slăbuţe la învăţătură l-au adus în situaţia de repetenţie. 2 (despre creatori, sportivi, profesionişti etc.) mediocru, obscur. Este un compozitor slăbuţ. slădărie s.f. (reg.) v. Sladniţă. slădi'ci subşt. (fiziol., med.; înv. şi reg.) v. Greaţă. Nausea. 16991 sleit slădun s.m. (bot; pop.) 1 v. Gorun (Quercus petraea). 2 v. Stejar. Stejar-de-luncă. Stejar-pe-dunculat (Quercus robur). 3 v. Stejar-pufos. Tufan (Quercus pubescens). slănină s.f. 1 (culin., ind. alim.) slană, şuncă, clisă, lard, sală2, şpec, untură. îi place slănina puţin prăjită pe gril. 2 (fam ) v. Osânză. 3 (fam.; peior.) osânză, şunci (v. şuncă). Are ceva slănină pe el! De gras ce este, îi atârnă slăninile. slăninos, -oâsă adj. 1 (pop.; despre pământ, terenuri etc.) v. Argilos. Cleios. Clisos. Lutos. 2 (în opoz. cu „slab”; fam.; deprec.; despre oameni sau animale) v. Corpolent Gras. Gros. Masiv. Obez. Opulent. Planturos. Plin. Rotofei. Rotund. Trupeş. Umflat. Voluminos, slătinos, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre pământ, soluri, terenuri etc.) v. Sărăturat. Sărăturos. slăvi vb. IV. tr. 1 (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a venera, a engomia, <înv.> a făli, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prea-rădica, a ridica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa. Popoarele trebuie să-şi slăvească eroii. 2 (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a ferici. Slăviţi ziua în care s-a format România Mare! 3 (compl. indică persoane) a adora, a diviniza, a idolatriza, a venera, <înv.> a cinsti, a evlavisi, a deifica, a zeifica, a idolatra. Tânărul îşi slăveşte mama. 4 (rar, compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima. 5 (reg.; compl indică oameni) v. Amăgi. Atrage. Captiva. Delecta. Desfăta. Fascina. Fermeca. încânta. Seduce, slăvire s.f. 1 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, apologetism, <înv.> lăudare, mărie1, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), dafini (v. dafin), lauri (v. laur), lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o slăvire meritată. 2 elogiere, exaltare, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, cântare, <înv.> exal-taţie, prealăudare, preaslăvie, sărbătorie, sărbătorire, vârtute, apoteozare, apoteoză. în această scriere slăvirea trecutului este evidentă. 3 binecuvântare, glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, <înv.> lăudare. Slăvirea zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. 4 adorare, adoraţie, divinizare, idolatrizare, venerare, veneraţie, <înv.> cinstire. Slăvirea femeii a fost şi rămâne o temă predilectă a poeziei din toate timpurile. slăvit -ă adj. 1 (despre eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) elogiat, glorificat, lăudat, mărit3, preamărit, preaslăvit, proslăvit, cântat2. Eroii slăviţi au murit pentru patrie. 2 (despre zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) binecuvântat, glorificat, lăudat, mărit3, preamărit, preaslăvit, proslăvit, luminat2. Slăvită zi a formării României Mari rămâne în memoria tuturor românilor. 3 (ca epitet acordat monarhilor sau membrilor familiilor princiare) preamărit, preaslăvit, august2. Slăvite rege! 4 (ca termen respectuos de adresare către domnitori, mari demnitari, mari prelaţi etc.) ilustrisim, mărit3, prealuminat, preamărit, preaslăvit, <în unele ţări> serenisim, <înv. şi pop.> luminat2, <înv.> înălţat. Slăvite prinţ, sunteţi aşteptat! 5 (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) lăudat, mărit3, preaînălţat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, venerat, preastrălucit, sanctificat, <înv. şi pop.> luminat2, prealuminos, <înv.> pohvălit, prealăudat, preaseninat, seninat2. Slăvite Doamne, Ţie ne rugăm! Slăvite împărate, ţi-am îndeplinit porunca! 6 sacru, sfânt. Numele patriei este slăvit. Pământul patriei este slăvit. 7 (despre fiinţe) adorat, divinizat, idolatrizat, venerat, <înv.> cinstit, seninat2, deificat, sacru, zeificat. A suferit când actorul slăvit nu a mai jucat. 8 (astăzi rar; despre oameni, despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Arhicunoscut. Bine-cunos-cut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit. Reputat. Ultracunoscut. Vestit. 9 (înv. şi pop.; despre familie, neam, nume, viţă) v. Ales2. Aristocrat. Aristocratic. Bun. Distins. Ilustru. înalt. Mare1. Nobil. 10 (înv. şi pop.) v. Glorios. Mărit3, slăvitor, -oare s.m., s.f. (înv.) 1 v. Proslăvitor. 2 v. Adorator. sleămă s.f. (reg.) v. Fărâmă. Fir. Pic1. Picătură. Pişcătură. Strop. sledi vb. IV. (înv.) 1 refl. (despre fiinţe) v. Urma. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Călăuzi. Conduce. Dirija. Ghida. îndrepta. îndruma. Orienta. sleditor s.m. (înv.) v. Călăuzitor. îndrumător. Povăţuitor. Sfătuitor. sleeping-car ['slipii^Kar] s.n. (transp.; engl.) v. Vagon de dormit. Wagon-lit. slei vb. IV. 11 refl. (despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) a se coagula, a se închega, a se solidifica, a se năclăi, a se ţepeni. Untura topită se sleieşte prin răcire. 2 refl. (despre mâncăruri preparate cu grăsimi şi răcite) a se solidifica, a se făcăi. Mâncărica de porc s-a sleit. 3 refl. (rar; despre lichide sau substanţe coloidale) v. Coagula. Conglutina. închega. 4 tr. (hidrotehn.; rar; compl. indică terenuri cu surplus de apă, bălţi etc.) v. Asana. Deseca. Seca. 5 tr. (rar; compl. indică râuri, izvoare, bălţi, iazuri, lacuri, fântâni etc.) v. Seca. 6 refl. (înv. şi pop.; despre substanţe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la temperaturi mari) v. întări. învârtoşa. Solidifica. 7 refl. (înv. şi pop.; despre lichide) v. îngheţa. Solidifica. 8tr. (înv. şi pop.; compl. indică mai ales legume fierte) v. Bate. FăcăluL Freca 9 tr. (pop.; compl. indică recipiente, saci etc. sau, p. ext, vehicule de transport) v. Descărca. Deşerta. Goli. 10 tr. (înv. şi reg; compl. indică terenuri, suprafeţe agricole etc.) v. Sărăci. Secătui. 11 tr. (înv. şi reg.; compl. indică metale topite sau obiecte din metal) v. Turna1. 12 tr. (înv.; compl indică lemn, marmură etc.) v. Modela. Sculpta. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl sleieşte. S-a sleit studiind pentru examenul de titularizare pe post. 2 tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descreşte. Dilua. Diminua. Domoli. Estompa. îmblânzi. îndulci. înmuia. Linişti. Micşora. Modera. Muia. Pacifica. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Subţia. Tempera. 3 refl. (med., med. vet.; pop.; despre boli, febră etc.) v. Atenua. Ceda. Slăbi. 4 tr. (pop.; compl. indică teme, argumente, probleme etc.) v. Epuiza. Isprăvi. încheia. Seca. Sfârşi. Termina. 5 tr. (fam.) v. Goli. Seca. Secătui, sleiălă s.f. (înv.) 1 v. Coagulare. închegare. Sleire. Solidificare. 2v. Sleire. Sleit1, sleire s.f. 11 coagulare, închegare, solidificare, sleit1, <înv.> sleială, sleitură. Sleirea unturii topite se produce prin răcire. 2 (rar) sleit1, <înv.> sleială, sleitură. Sleirea este secarea şi curăţarea de nămol, de pietre etc. a unei fântâni. 3 (înv. şi pop.) v. îngheţare. Solidificare. II fig. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, sur-menare, vlăguire, secare, secătuire, sfărâmare, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală sleire. sleit1 s.n. 1 (rar) sleire, <înv.> sleială, sleitură. Sleirea este secarea şi curăţarea de nămol, de pietre etc. a unei fântâni. 2 (pop.) v. Coagulare. închegare. Sleire. Solidificare. sleit2, -ă adj. II (despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) coagulat, închegat, solidificat, năclăit, <înv. şi reg.> însleit. Untura sleită se păstrează în borcane. 2 (înv. şi pop.; despre lichide) v. îngheţat. Solidificat. 3 (înv. şi pop.; mai ales despre legume fierte) v. Bătut2. Făcăluit2. Frecat2.4 (înv. şi pop.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Pătat Slinos. Soios. Sordid. 5 (pop.; despre recipiente, saci etc. sau, p. ext, despre vehicule de transport) v. Golit2. Descărcat2. Deşertat2.6 (înv. şi reg.; despre metale topite sau obiecte din metal) v. Turnat2. 7 (reg.; de obicei constr. cu vb. „a fi”; despre oameni) v. Leit. II fig. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergă- sleitură |1700 tură, sleit, s-a aşezat pe o bancă. 2 gol2, golit2, secat2, secătuit. S-a scris în ziare despre trezoreria sleită. 3 (rar; despre lumină, surse de lumină etc.) v. Debil. Discret. Livid. Pal. Palid. Plăpând. Slab. Spălăcit. Stins2. Surd. 4 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; înv. şi pop.; despre sunete, glas, ton) v. Coborât. Domol. încet Lânced. Leşinat2. Lin2. Mic. Moale. Molatic. Molcom. Muiat. Plăpând. Potolit2. Scăzut. Slab. Somnoros. Stins2. Tainic. Uşor2, sleitură s.f. (înv.) 1 v. Coagulare. închegare. Sleire. Solidificare. 2 v. Sleire. Sleit1, sleme s.f. (reg.) 1 (constr.) v. Coamă. Creastă. Culme. 2 (constr.) v. Balustradă. Mână curentă. Parapet. Parmaclâc. Pălimar. Rampă. Re-zemătoare. 3 (la fântână) v. Cumpănă. 4 (gosp.) v. Prepeleac. slemneă s.f. (constr.; reg.) v. Coamă. Creastă. Culme. slimuf vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni. slimuP vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.)v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. slimui't, -ă adj. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Pătat Slinos. Soios. Sordid. slin s.n. 1 (pop.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 2 (fiziol.; reg.) v. Ceară. Cerumen. 3 (anat.; la mamifere; reg.) v. Mamelă. Uger. slim vb. IV. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. slinos, -oâsă adj. 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, jegos, maculat, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, soios, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scârnav, sleit2, spurcat2, răpănos, năclăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, smârd, dervelit, feştelit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, mocicoş, mozolit, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, ro-ghioş, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scârn, smârceav, smârced, puturos. Cămaşa are gulerul slinos. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie slinos. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, soios, janghinos, răpănos, rufos, urduros, căcăcios, gunoios, îngălat, nelăut, solzos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, smârd, ciul, cotăzit, imos, lipos, lutos, mâzgos, mozolit, oacăr, perceat, piscoş, potâng, râpos2, soit, şiclit, tinos, <înv.> matuf, ordurier, şmuţig. S-a aşezat la masă cu mâinile slinoase. Are călcâiele slinoase. slip s.n. perizoma. Nu poate intra în mare, deoarece şi-a uitat slipul acasă. slivisi vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. sloăgă s.f. (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă”; înv. şi reg.) v. Acord. Armonie1, înţelegere. Linişte. Pace. Unire, sloâmă s.f. (reg.; cu determ. care indică aspectul, forma etc.) v. Literă* Slovă, slobod, -ă adj., adv. I adj. 1 (înv. şi pop.; despre oameni, grupuri de oameni, comunităţi etc.) v. Liber. 2 (înv. şi pop.; despre oameni sau despre comunităţi umane) v. Independent. Liber. Neatâmat. 3 (polit.; înv. şi pop.; despre state, popoare etc.) v. Autonom. Independent. Liber. Neatâmat. Suveran. 4 (econ., polit.; înv. şi pop.; despre regiuni, teritorii etc. sau despre organizaţii, instituţii, unităţi industriale, bancare etc.) v. Autonom. Liber. 5 (înv. şi pop.; despre persoane care au săvârşit o infracţiune sau care sunt bănuite că au comis o infracţiune) v. Liber. Neînchis. Neîntemniţat. 6 (înv. şi pop.; despre animale) v. Liber. Nelegat II adj. 1 (înv. şi pop.; despre fiinţe sau părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate ori despre obiecte bine legate, ancorate etc.) v. Dezlegat2. Eliberat. 2 (înv. şi pop.; despre legături, noduri etc.) v. Larg. Liber. 3 (pop.; despre căi de comunicaţie sau de acces) v. Deschis. Liber. 4 (înv.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) v. Comod. Confortabil. Lejer. Uşor2.5 (mai ales fig.; înv. şi pop.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Deşănţat. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat Obraznic. Obscen. Pornografic. Scabros. Scârbos. Trivial. Vulgar. III adj. (înv. şi pop.) 1 (despre oameni, mai ales despre tineri) v. Liber. Necăsătorit. 2 (înv. şi pop.; despre perioade de timp, linii de comunicaţii, locuri dintr-o incintă etc.) v. Disponibil. Liber. Neocupat. 3 (despre bănci, scaune etc.) v. Gol2. Liber. Neocupat. IV adv. (modal; înv. şi pop.) v. Liber. Nestânjenit. Nestingherit, slobodâş, -ă adj., s.m., s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) <înv.> slobodnic, slobozean. Slobodaşii trăiau într-un sat de colonişti, care era stăpânit de un boier sau de o mănăstire. slobodnic, -ă adj., s.m., s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) <înv.> slobodaş, slobozean. sldboz s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. slobozeân, -ă adj., s.m., s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) <înv.> slobodaş, slobodnic. slobozenie s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Libertate. 2 (înv. şi pop.) v. Independenţă. 3 (polit.; înv. şi pop.) v. Autonomie. Independenţă. Libertate. Neatârnare. Nondependenţă. Suveranitate. 4 (econ., polit.; înv. şi pop.) v. Autonomie. Libertate. 5 (înv. şi reg.) v. Dezrobire. Eliberare. Emancipare. Emancipaţie. Liberare. 6 (înv. şi reg.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) v. Acord Aprobare. Asentiment Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă. învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere. 7 (înv.) v. Concediu. 8 (înv.) v. Desfrâu. Dezmăţ. Libertinaj. Luxură. Orgie. 9 (stil.; înv.) v. Licenţă poetică. 10 (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încu-metare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. 11 (înv.) v. Indulgenţă. îngăduinţă. îngăduire. înţelegere. Permisivitate. Toleranţă. 12 (fiziol.; înv.) v. Cenoză. Defecare. Defecaţie. Ieşire. Purgaţie. II (concr.) 1 (înv. şi reg.) v. Autorizaţie. Liber. Licenţă. Permis1.2 (milit.; înv.) v. învoire. Permisie, slobozi vb. IV. 11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Elibera. Libera. Salva. Scăpa. Scoate. 2 tr., refl. (înv. şi pop.; compl sau sub. indică oameni, colectivităţi umane, ţâri) v. Dezrobi. Elibera. Emancipa. Libera. 3 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică militari) v. Elibera. Libera. Scăpa. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. 5 tr. (reg.; compl indică boi) v. Dejuga. Desprinde. 6 tr. (înv.; compl. indică trupe, unităţi militare etc.) v. Demobiliza. 7 tr. (înv.; compl. indică persoane angajate) v. Concedia. Disponibiliza. îndepărta. Scoate. 8 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Abilita. Andosa. Autoriza. Delega, împuternici. învesti. II (înv. şi pop.) 1 tr.,refl. (compl sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate sau obiecte bine legate, ancorate etc.) v. Dezlega. Elibera. 2 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri ţinute strâns; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Lăsa. 3 tr. (compl. indică obiecte strânse, legate sau închise la un capăt) v. Deschide. Desface. Dezlega. 4 tr. (în opoz. cu „a strânge”,„a încorda”,„a întări”, „a întinde”; compl. indică sfori, funii, cordoane, panglici etc.) v. Destinde. Lărgi. Slăbi. 5 tr. (compl. indică sfori, sârme, aţe, curele, şireturi etc. încurcate sau înnodate, noduri etc.) v. Desface. Dezlega. Deznoda. 6 tr., refl. Degaja. Descleşta. Desface. Desprinde. Elibera. Libera. Scăpa. Scoate. II11 tr.,refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fiinţe, vehicule etc.; adesea întărit prin „jos” sau „în jos”) v. Coborî. 2 refl. (înv. şi pop.; despre păr) v. învoita. Revărsa. 3 tr. (înv. şi pop.; compl. indică arme de foc) v. Declanşa. Descărca. 4 tr. (pop.; compl. indică proiectile, rachete, bombe etc.) v. Arunca. Azvârli. Lansa. Trage. Zvârli. 5 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Afunda. Cufunda. 6 tr., refl. (reg.) v. Rostogoli. IV refl. 1 (fiziol; înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Defeca. Ieşi. 2 (fiziol.; înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Ieşi. Urina. 3 (fiziol; pop.; despre masculi) v. Ejacula. 4 (înv.; despre lichide, materii vâscoase) v. Prelinge. Scurge. 5 (înv.; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în ”, „înaintea”, „la”, „spre7) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 6 (predomină ideea începerii unei acţiuni; înv.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Apuca. 7 (înv.; despre fenomene ale naturii, despre 1701 | manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Pomi. Produce. Stârni. 8 fig. (înv.; despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descreşte. Dilua. Diminua. Domoli. Estompa. îmblânzi. îndulci. înmuia. Linişti. Micşora. Modera. Muia. Pacifica. Pondera. Potoli Reduce. Scădea. Slăbi. Subţia. Tempera. V tr. 1 (jur.; înv. şi pop.; compl. indică clauze, condiţii, principii etc.) v. Hotărî. Menţiona. Prescrie. Prevedea. Specifica. Stabili Statua. Stipula. 2 (înv. şi pop.) v. Emite. Produce. Scoate. 3 (înv. şi pop.) v. Iradia. 4 (pop.; mai ales despre oameni; compl. indică ţipete, chiote, răcnete etc.) v. Da?. Emite. Scoate. 5 (înv.; compl. indică gaze, vapori, mirosuri, căldură etc.) v. Degaja. Elimina. Emana. Emite. Exala. împrăştia. Răspândi. Scoate. 6 (înv.; compl. indică legi, decrete, hotărâri, note etc.) v. Da2. Elabora. Emite. Face. 7 (înv.; compl. indică produse, mărfuri etc.) v. Furniza. Livra. 8 (înv.; compl. indică sume de bani) v. Achita. Depune. Plăti. Vărsa. VI (înv.) 1 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. care indică situaţii, stări etc. în care se află cineva) v. Salva. Scăpa. Scoate. 2 refl., tr. (relig.; sub. sau compl. indică oameni) v. Izbăvi. Mântui. Purifica. Răscumpăra. Salva. 3 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvi. Cruţa. Dezlega. Ierta. Scuti. 4 tr. (jur.; compl. indică inculpaţi) v. Achita. slobozie s.f. 11 (înv. şi reg.) v. Libertate. 2 (polit.; înv. şi reg.) v. Autonomie. Independenţă. Libertate. Neatârnare. Nondepen-denţă. Suveranitate. 3 (econ., polit.; înv. şi reg.) v. Autonomie. Libertate. 4 (înv.) v. Dezrobire. Eliberare. Emancipare. Emancipaţie. Liberare. 5 (înv.) v. Desfrâu. Dezmăţ. Libertinaj. Luxură. Orgie. II (concr.; înv.) 1 (milit.) v. învoire. Permisie. 2 (polit.) v. Colonie1. Posesiune. slobozire s.f. I (înv. şi pop.) 1 v. Eliberare. Liberare. Salvare. Scăpare. Scoatere. 2 v. Dezrobire. Eliberare. Emancipare. Emancipaţie. Liberare. 3 v. Concediere. Disponibilizare, îndepărtare. Scoatere. I11 (înv. şi pop.) v. Dezlegare. Eliberare. 2 (înv. şi pop.) v. Destindere. Lărgire. Slăbire. 3 (înv. şi pop.) v. Deschidere. Desfacere. Dezlegare. 4 (înv. şi pop.) v. Desfacere. Dezlegare. Deznodare. 5 (înv. şi pop.) v. Degajare. Descleştare. Desfacere. Desprindere. Eliberare. Liberare. Scăpare. 6 (concr.; înv.) v. Autorizaţie. Liber. Licenţă. Permis1.7 fig. (înv.) v. Alinare. Amortizare. Atenuare. Calmare. Descensiune. Descreştere. Diluare. Diminuare. Domolire. Estompare. Liniştire. Micşorare. Potolire. Reducere. Scădere. Slăbire. Temperare. III (înv. şi pop.) 1 v. Coborâre. Coborâş. 2 v. Declanşare. Descărcare. IV 1 (fiziol.; înv. şi pop.) v. Cenoză. Defecare. Defecaţie. Ieşire. Purga-ţie. 2 (med. , med. vet.; înv.) slobozire de sânge v. Luare de sânge. V (înv.) 1 v. Salvare. Scăpare. 2 (relig.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare. 3 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Ab- solvire. Cruţare. Dezlegare. Iertare. Scutire. V11 (înv. şi pop.) v. Emitere. Producere. Scoatere. 2 (înv.) v. Degajare. Efluenţă. Eliminare. Emanare. Emanaţie. Emisiune. Exalare. Exalaţie. împrăştiere. Răspândire. slobozit1 s.n. (înv.) 1 v. Declanşare. Descărcare. 2 (art.) slobozitul vieţii v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. slobozit2, -ă adj. 1 (înv. şi pop.; despre oameni, colectivităţi umane, ţări) v. Dezrobit. Eliberat. Emancipat. 2 (înv.; despre fiinţe sau părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate ori despre obiecte bine legate, ancorate etc.) v. Dezlegat2. Eliberat. 3 (înv.; despre acte, documente etc.) v. Eliberat. Emis. slobozitor, -oare s.n., s.f., s.m., adj. 11 s.n. (tehn.; la războiul de ţesut) întinzător, întor-cător, armăsar, zatcă, <înv. şi reg.> în-cordător, crivea, lăsător, năpustitor, pochiheci, prăjină, vârtej, zăvor. Cu slobozitorul se răsuceşte pânza ţesută pe sulul de dinainte. 2 s.f. (tehn.; la moară; reg.) v. Grăunţar. 3 s.n. (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 4 s.n. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Femeiuşcă. Muieruşcă. 5 s.f. (la moara de apă; reg.) v. Jgheab. Scoc. Uluc. 6 s.n. (tehn.; la armele de foc; reg.) v. Trăgaci. 7 s.n. (ind. lemnului, dulgherie; reg.) v. Gealău. II s.m., s.f., adj. (înv. şi pop.) v. Dezrobitor. Eliberator. Liberator. III s.m. (relig.; înv.) v. Izbăvitor. Mântuitor. Redemptoriu. Salvator. IV adj. (înv.; despre substanţe, medicamente sau despre efectul lor) v. Cenotic. Laxativ. Purgativ. slobozitură s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Declanşare. Descărcare. 2 (reg.) v. Oprire. Popas. Popo-sire. Şedere. 3 (înv.) v. Dezrobire. Eliberare. Emancipare. Emancipaţie. Liberare, slog s.n. (reg.) v. Hat1. Hotar. Răzor. sloi1 s.n. 11 (pop.; şi sloi de gheaţă) v. Ţurţur. 2 (pop.) v. Stâncă. 3 (reg.) v. Patină1.4 (tehn.; înv.)v. Gheţar. Gheţărie. II (culin.; pop.) tocană. Sloiul se prepară din carne de oaie păstrată în seu sau în untură timp mai îndelungat. sloP vb. IV. refl. (rar; despre lichide) v. îngheţa. Solidifica, sloiete s.m. (reg.) v. Ţurţur, sloieţ s.m. (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, slomm vb. IV. (reg.) 1 refl. impers. v. Afirma. Auzi. Spune. Şopti. Vorbi. Zice. Zvoni. 2 intr., refl. (despre fenomene luminoase) v. Apărea. Arăta. Ivi. Miji. Răsări1.3 tr. (despre oameni; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. 4 intr., tr. v. Exersa. Repeta, slomm're s.f. (reg.) v. Bâiguială. Bâiguire. Bodogăneală. Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombă-neală. Bombănit. Bombănitură. Mormăială. Mormăire. Mormăit1. Mormăituri slon s.n. 1 (constr.; reg.) v. Şopron. 2 (înv.) v. Barieră. 3 (arhit. bis.; înv.) v. Pridvor. Tindă, sloneci s.n. (constr.; reg.) v. Şopronel. slonişor s.n. (constr.; reg.) v. Şopronel. slugarnic slonulâţ s.n. (constr.; înv. şi reg.) v. Şopronel. slovac, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. tăut. Slovacii sunt originari din Slovacia. 2 adj. tăuţesc. A vizitat Bratislava, capitala slovacă. 3 s.f. (lingv.) limbă slovacă. Slovaca face parte din familia limbilor slave, grupul occidental. slovă s.f. 11 (astăzi mai ales înv.; cu determ. care indică aspectul, forma etc.) literă, buche, <înv. şi reg.> râţă, sloamă. Copiii învaţă slovele alfabetului la grădiniţă. Scrie afişul cu slove de tipar. 2 (la pl; astăzi mai ales înv.) slove latine = caractere latine (v. caracter), latine (v. latin), litere latine (v. literă), litere romane (v. literă). Mulţi tineri japonezi ştiu să scrie şi cu slove latine; (înv.) slovă slavonă = slovă slavonească v. Chirilice (v. chirilic). Literă chirilică. Literă slavă. 3 (fon.; înv.) slovăglasnică v. Vocală; slovă neglasnică v. Consoană. Consonantă. 4 (ti-pogrînv.) slovă marev. Capitală (v. capital2). Literă mare. Majusculă (v. majuscul). Verzală (v. verzal). I11 (rar) v. Epistolă. Scrisoare. 2 (înv. şi pop.) v. Alfabet. 3 (înv. şi pop.) v. Scriere. Scriitură. Scris1. 4 (lingv.; înv. şi pop.) v. Scriere. 5 (înv. şi pop.) v. Cultură. Cunoştinţe (v. cunoştinţă). Instrucţie. învăţătură. Pregătire. Studii (v. studiu). 6 (pop.) Condei. Scriitură. Scris1, sloveăn, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) I s.m., s.f. 1 v. Slav. Slavon. 2 v. Sloven. II adj. 1 v. Slav. Slavon. Slavonesc. 2 v. Sloven. sloven, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> noricean, slovean, noric1. Slovenii sunt originari din Slovenia. 2 adj. <înv.> slovean. Stiria este o regiune istorică slovenă. 3 s.f. (lingv.) limbă slovenă. Slovena face parte din familia limbibr slave, grupul meridional. 4 s.m. (lapl. sloveni; înv.) v. Slav. Slavon. 5 adj. (înv.) v. Slav. Slavon. Slavonesc. slovenesc,-eăscă adj. (înv.) 1 v. Slav. Slavon. Slavonesc. 2 (mai ales despre cărţi, texte, cuvinte) v. Slavon. Slavonesc. sloveneşte adv. (modal; înv.) v. Slavoneşte. sloveneţ, -eăţă adj. (înv.; despre oameni) v. Elocvent. sloveni vb. IV. tr. (înv.; compl. indică texte, enunţuri etc.) v. Silabisi. slovenie s.f. (lingv.; înv.) v. Limbă slavă de cultură. Limbă slavonă. Slavă de cultură (v. slav). Slavonă (v. slavon), slovenire s.f. (înv.) 1 v. Silabisire. Silabisit. 2 (concr.; gram.) v. Silabă. slovesnic, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Elocvent. slovuşoără s.f. (înv. şi reg.) slovuţă. slovuţă s.f. (înv.) v. Slovuşoără. slugăr, -ă adj. (înv.; despre persoane aflate în subordinea cuiva) v. Ascultător. Obedient. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Supus. Umil. slugărnic, -ă adj., adv. I adj. 1 (adesea peior.; despre persoane aflate în subordinea cuiva) ascultător, obedient, obsecvios, plecat2, servil, supus, umil, ancilar, <înv.> plecător, slugar, slugăratic, slugărelnic, slugăresc, slugos, pupincurist, aplecat2. Este un slujitor slugarnic şi cinstit. De regulă, subordonaţii sunt slugarnici în faţa şefilor. slugă 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) obsecvios, plecat2, servil, smerit, supus, umil, umilit, <înv.> netrebnic, slugăresc, slugos, smerin, smernic, suplecat, umilincios, ciocoiesc, ofilit. Persoanele care au un comportament slugarnic faţă de superiori, pentru a obţine avantaje în profesie, sunt detestabile. 3 (în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; reg; despre oameni) v. Bun. Cinstit. Constant. Credincios. Devotat. Fidel. Leal. Loial. Statornic. II adv. (modal) servil, <înv.> slugăreşte. Se poartă slugarnic cu directorul. Nu îi place să urmeze slugarnic indicaţiile primite. slugă s.f. 11 argat, servitor, serv, slujitor, <înv. şi reg.> curtean, biriş, heteşar, slugănie, slujbaş, <înv.> celednic, pos-luşnic, ipneu, rândaş, rândăşiţă. Sluga bine plătită munceşte cu spor. 2 (astăzi rar) v. Femeie de serviciu. Om de serviciu. Servantă. Servitor. Slujnică (v. slujnic). 3 fig. oportunist. în politică sunt multe slugi. II (reg.) 1 (tehn.) v. Resteu. 2 v. Trăgătoare (v. trăgător). slugănie s.f. (reg.) v. Argat. Servitor. Slugă, slugărătic, -ă adj. (înv.; despre persoane aflate în subordinea cuiva) v. Ascultător. Obedient Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Supus. Umil. slugăreălă s.f. 11 slugărie, slugărire, slugărit, slugărnicie, slugămicire, slujire, slujit, <înv.> slugăritură. Câştigă îndestulător din slugărea-la la stăpân. 2 (pop. şi fam.) slugărie, slugărire, slugărit, slugămicire. Relaţiile internaţionale ale unui stat trebuie să fie demne, nu de slugăreălă a marilor puteri. II fig. obsecviozitate, servilism, slugărnicie, umilinţă, ciocoism, slugărie, slugărire, slugărit, slugămicire. Ceea ce îl caracterizează este slugăreălă în faţa şefilor. slugărelnic, -ă adj. (înv.) 1 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) v. Ascultător. Obedient Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Supus. Umil. 2 (despre oameni) v. Amabil. Binevoitor. Complezent. Culant. Favorabil, îndatoritor. Prevenitor. Săritor. Serviabil, slugăresc, -eăscă adj. (înv.) 1 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) v. Ascultător. Obedient. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Supus. Umil. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Smerit Supus. Umil. Umilit. slugăreşte adv. (modal; înv.) v. Servil. Slugarnic. slugăret s.n. (colect.; reg.) v. Servitorime. Slujitorime. slugări vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni) a slugărnici. Nu are de gând s-o slugărească toată viaţa. S-a săturat să-şi slugărească soţul. 2 intr. (pop.; despre oameni) v. Servi. Sluji. 3 intr. (înv.; despre oameni) v. Funcţiona. Lucra. Servi. Sluji. 4 intr., refl. pas. (înv.) v. Folosi. întrebuinţa. Servi. Sluji. Utiliza. II intr. fig. (înv.) v. Coborî. Gudura. înjosi. Ploconi. Târî. Umili. slugărie s.f. 11 slugăreălă, slugărire, slugărit, slugărnicie, slugămicire, slujire, slujit, <înv.> slugăritură. 2 (pop. şi fam.) slugăreălă, slugărire, slugărit, slugămicire. II fig. obsecviozitate, servilism, slugărnicie, umilinţă, ciocoism, slugăreălă, slugărire, slugărit, slugămicire. slugări'me s.f. (colect.; pop.) v. Servitorime. Slujitorime. slugărire s.f. 11 slugăreălă, slugărie, slugărit, slugărnicie, slugămicire,jlujire, slujit, <înv.> slugăritură. 2 (pop. şi fam.) slugăreălă, slugărie, slugărit, slugămicire. II fig. 1 obsecviozitate, servilism, slugărnicie, umilinţă, ciocoism, slugăreălă, slugărie, slugărit, slugămicire. 2 (rar) v. înjosire. Ploconeală. Ploconire. Umilire, slugărit s.n. 11 slugăreălă, slugărie, slugărire, slugărnicie, slugămicire, slujire, slujit, <înv.> slugăritură. 2 (pop. şi fam.) slugăreălă, slugărie, slugărire, slugămicire. II fig. 1 obsecviozitate, servilism, slugărnicie, umilinţă, ciocoism, slugăreălă, slugărie, slugărire, slugămicire. 2 (rar) v. înjosire. Ploconeală. Ploconire. Umilire, slugăritor, -oăre adj. (înv.; în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; despre oameni) v. Bun. Cinstit. Constant. Credincios. Devotat. Fidel. Leal. Loial. Statornic. slugăritură s.f. (înv.) v. Slugăreălă. Slugărie. Slugărire. Slugărit. slugărnici vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni) a slugări. 2 intr. (pop.; despre oameni) v. Servi. Sluji. II intr. fig. (înv.) v. Coborî. Gudura. înjosi. Ploconi. Tari. Umili, slugărnicie s.f. 1 obsecviozitate, servilism, umilinţă, servilitate, supuşenie, <înv.> şerbie, platitudine, ciocoism, slugăreălă, slugărie, slugărire, slugărit, slugămicire, < fig.; fam.; peior. > pupincurism. Ceea ce îl caracterizează este slugărnicia faţă de şefi. 2 (rar) v. Slugăreălă. Slugărie. Slugărire. Slugărit. slugămicire s.f. 11 (rar) v. Slugăreălă. Slugărie. Slugărire. Slugărit. 2 (pop. şi fam.) slugăreălă, slugărie, slugărire, slugărit. II fig. 1 (rar) v. Ciocoism. Obsecviozitate. Servilism. Slugăreălă. Slugărie. Slugărire. Slugărit. Slugărnicie. Umilinţă. 2 (înv.) v. înjosire. Ploconeală. Ploconire. Târâre. Umilire. slugătorivb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Funcţiona. Lucra. Servi. Sluji. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Servi. 3 refl. (cu determ. introduse prin prep. „la”) v. Ajuta. Folosi. Servi. Sluji. slugoi s.m. ţuţer, lacheu. Este unul dintre slugoii proprietarului fabricii. slugâs, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) v. Ascultător. Obedient. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Supus. Umil. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Smerit. Supus. Umil. Umilit slugulice s.f. (reg.) v. Sluguliţă. sluguh'ţă s.f. (pop.) slugulice, sluguţă. sluguţă s.f. (reg.) v. Sluguliţă. slujbâş, -ă s.m;, s.f. 1 angajat, salariat, <înv. şi pop.> năimit, simbriaş, |1702 breslaş, <înv.> lefaş, lefegiu, supus. Fratele ei este slujbaş, iar sora este elevă. 2 (adm.) funcţionar, lucrător al statului, amploiat, <înv. şi reg.> tist, <înv.> mădular, oficial, <înv.; peior.> clănţău, scârţâitor. Adesea, slujbaşii din administraţia statului nu sunt binevoitori cu publicul. 3 (la pl. slujbaşi) angajaţi (v. angajat), personal, salariaţi (v. salariat). Slujbaşilor firmei li s-au mărit salariile. 4 (reg.) v. Argat. Servitor. Slugă. slujbă s.f. 1 funcţie, job, loc, ocupaţie, post1, serviciu, misiune, oficiu, sarcină, <înv. şi reg.> posluşanie, breaslă, servit, <înv.> cin1, huzmet, mansup, orândă1, tistie, tisturie, pită. De câtva timp, are o slujbă mai bine plătită. 2 (relig.; adesea determ. prin „religioasă”, „divină”, „sfânta) ceremonie, oficiu, serviciu. De Paşte, slujba religioasă durează toată noaptea. 3 (milit.; rar, cu determ. care precizează sensul) v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. 4 (pop. şi fam.) v. Lucru. Muncă. Treabă. 5 (fin.; în trecut; înv. şi reg.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere. 6 (înv. şi reg.) v. însărcinare. Misiune. Sarcină. 7 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a face’) v. Serviciu, slujbulftă s.f. slujbuşoară. slujbuşoâră s.f. slujbuliţă. sluji vb. IV. 11 intr. (despre oameni) a funcţiona, a lucra, a servi, a slugători, <înv.> a posluşi, a slugări. A slujit toată viaţa ca arhivar. A slujit în teatru cinci decenii. 2 intr. (despre oameni) a servi, a slugări, a slugărnici. Femeia a slujit în familia avocatului câţiva ani. 3 intr. (despre oameni, mai ales despre preoţi) a oficia, a servi. La biserica din parohie slujesc doi preoţi. 4tr. (compl. indică activităţi culturale, sociale etc.) a ajuta, a servi, a sprijini, a susţine. Prin descoperirile sale, fizicianul a slujit cercetarea în domeniu. 5 tr. (relig.; compl. indică servicii religioase) a celebra, a oficia, a săvârşi, <înv.> a executa. Preotul slujeşte litughia. 6 tr. a servi. Prin tot ce a făcut şi-a slujit exemplar patria. 7 intr. (relig.; înv. şi pop.; despre oameni) v. Pleca. Smeri. Supune. UmilL 8 intr. (relig.; înv.; despre oameni) v. închina. Ruga1. 9 tr. (înv.; compl. indică băuturi, mâncăruri etc.) v. Servi. I11 intr., refl. a (se) folosi, a (se) întrebuinţa, a (se) servi, a (se) utiliza, <înv.> a (se) slugări. Acest aparat slujeşte la scoaterea dopurilor. Pentru o asemenea operaţie se slujeşte de ambele mâini. 2 refl. a se folosi, a întrebuinţa, a recurge, a se servi, â utiliza, a uza, <înv. şi pop.> a prinde, a vestegălui. Este interzis să se slujească de metode dure de educaţie. 3 refl. a se folosi, a întrebuinţa, a se servi, a umbla, a utiliza, a uza. Se slujeşte de tot felul de tertipuri pentru a-l convinge să-i dea bani. 4 tr. (compl. indică oameni) a ajuta, a avantaja, a favoriza, <înv.> a favora. Situaţia materială bună l-a slujit în carieră. 5 intr. (cu determ. introduse prin prep. „la”) a ajuta, a folosi, a servi, a se slugători, <înv.> a osfinti, a părtini. Banii primiţi îi vor sluji la achitarea datoriei. slujire s.f. J servire, servit, slujit. Slujirea patriei se concretizează în tot ceea ce a făcut. 1703| 2 servire, sprijinire, susţinere. Slujirea cercetării a fost o prioritate în viaţă pentru cunoscutul fizician. 3 {relig.) celebrare, oficiere, săvârşire, slujit, celebraţie, <înv.> serbare. Slujirea liturghiei este un moment solemn în timpul serviciului religios. 4 (rar) v. Slugărea-lă. Slugărie. Slugărire. Slugărit, slujit s.n. 1 servire, servit, slujire. 2 (relig.) celebrare, oficiere, săvârşire, slujire, celebraţie, <înv.> serbare. 3 (rar) v. Slugăreai! Slugărie. Slugărire. Slugărit, slujitor, -oare s.m., s.f. I s.m., s.f. (rar) 1 v. Femeie de serviciu. Om de serviciu. Servantă. Servitor. Slujnică (v. slujnic). 2 v. Argat. Servitor. Slugă. II s.m. 1 (relig.; pop. şi fam.; de obicei cu determ. „al altarului \ „bisericesc7) v. Pastor. Părinte. Preot Sacerdot. 2 (în trecut, în Ţările Rom.; înv. şi reg.) v. Arnăut. Nefer. Poteraş. 3 (la pl. slujitori; milit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Viteji (v. viteaz). slujitoresc, -eăscă adj. (milit.; înv.) v. Cazon. Militar. Milităresc. Ostăşesc. Soldăţesc, slujitori'me s.f. (colect.) servitorime, slugărime, slugăret. La conac, mai mare peste slujitorime este o femeie între două vârste. slujnic; -ă s.f., s.m. I s.f. 1 femeie de serviciu, servantă, servitoare (v. servitor), slugă, slujitoare (v. slujitor), ma-riţă, jupâneasă, <înv.> fată, londonieră, madamă. Slujnica începe curăţenia de la ultimul etaj al vilei. 2 (art.; omit.; reg.) slujnica-cucului v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). II s.m. (reg.) v. Piuar. slujniceă s.f. (reg.) v. Slujnicuţă. slujnicuţă s.f. slujniceă. slut, slută adj. 1 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) diform, hâd, hidos, monstruos, pocit2, respingător, schimonosit2, strâmb, urât2, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodnic, pacearât, pa-ceariz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smârced. Toată lumea îl evită pentru că este slut. Are mâinile slute. 2 (despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p. ext., despre fiinţe) desfigurat, schimonosit2, sluţit2, urât2, urâţit, pocit2, şoimănit, stropşit, şonţit, zgâmboit, <înv.> căznat, stricat. Nu se mai întâlneşte cu prietenii din cauza feţei slute. sluticâl, -ea adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Slutişor. sluticică adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Slutişoară (v. slutişor). sluticiune s.f. (în opoz. cu „frumuseţe”; înv.) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imun-dicitate. Imundiţie. Schilodeai! Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. slutişor, -oără adj. (despre oameni) sluticel, sluticică, grozăvior, sluţior. sluţenie s.f. 1 (în opoz. cu „frumuseţe”) diformitate, hâdoşenie, hidoşenie, imundici-tate, imundiţie, schilodeală, schilodenie, urâţenie, sluţie, poceală, hâzenie, hâzime, <înv. şi reg.> urâciune, hlizenie, smârzenie, şoimăneală, <înv.> grozăvenie, grozăvie, sluticiune, sluţie. O sperie sluţenia bărbatului. 2 (concr.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) hâdoşenie, hidoşenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluţitură, urâţenie, schilodenie, spurcăciune, hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, znamenie, <înv.> sluţire. Se apropie de el o sluţenie. O sluţenie de om i-a îngrozit pe toţi. sluţi vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva ori, p. ext, fiinţe) a (se) desfigura, a (se) schimonosi, a (se) urâţi, a (se) poci1, a (se) scofâlci, a se hâzi, a şoimăni, a şoimări, a deturpa, a se opăci, a se plesura, a (se) ponosi, a se smârzi, a (se) şonţi, <înv.> a (se) grozăvi, a se omrăzi, a despodobi, a (se) strica, a raşcheta. Explozia i-a sluţit faţa. Chipul i se sluţeşte din cauza durerii de cap. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) urâţi. Noua coafură o sluţeşte. S-a sluţit în urma operaţiei estetice nereuşite. 3 tr. (med., med. vet; înv. şi pop.; compl. indică membre ale fiinţelor sau, p. ext., fiinţe) v. Ciunti. Mutila. Schilodi. 4 refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi. Strâmba, sluţie s.f. (în opoz. cu „frumuseţe”; înv.) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imun-dicitate. Imundiţie. Schilodeală. Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. sluţior, -oără adj. (pop.; despre oameni) v. Slutişor. sluţire s.f. 11 desfigurare, schimonoseală, schimonosire, urâţire, sluţit1, <înv. şi pop.> pocitură, pocire. Sluţirea feţei din cauza exploziei îl face de nerecunoscut. 2 (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Mutilare. Schilodeală. Schilodire. II (concr.; înv.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de’) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimonositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie. sluţit1 s.n. 1 (rar) v. Deformare. Deformaţie. Strâmbare. 2 (rar) v. Desfigurare. Schimonoseală. Schimonosire. Sluţire. Urâţire. 3 (med., med. vet.; înv.) v. Mutilare. Schilodeală. Schilodire. sluţit2, -ă adj. 1 (despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p. ext., despre fiinţe) desfigurat, schimonosit2, slut, urât2, urâţit, pocit2, şoimănit, stropşit, şonţit, zgâmboit, <înv.> căznat, stricat. 2 (în opoz. cu „frumos”; pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urât2. 3 (med., med. vet; înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Mutilat. Schilod. Schilodit. sluţitură s.f. (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) hâdoşenie, hidoşenie, monstru, mon- smălţa struozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluţenie, urâţenie, schilodenie, spurcăciune, hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, znamenie, <înv.> sluţire. smac s.n. (fam.) 1 (cosmet.; deprec.) v. Fard. 2 (farm., cosmet.; peior.) v. Alifie. Cremă. Pomadă. Unguent. smalţ s.n. 1 email, glazură, smălţuială, călăi, maz, mazlu, mortasâncă, smânţu-ială. Smalţurile pot fi incolore sau colorate. 2 (bot.; reg.) smalţ-de- sticlă v. Brâncă1 (Salicomia herbacea). 3 (anat; arg.) v. Piele. Tegument. smaragdm, -ă adj. (livr.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Smaraldiu. smaraldul, -i'e adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) smaragdin. Apa lacului este smaraldie. smăcină vb. I. (înv.) I tr.,refl. (compl. sau sub. indică clădiri, construcţii etc.) v. Clătina. Cutremura. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. II tr. 1 v. Sfâşia. 2 (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. 3 (compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schingiui. Tortura. 4 (fiziol; compl indică funcţii ale organismului) v. Deregla. III tr. fig. (compl indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agita. Asmuţi. Aţâţa. Excita. Incendia. Incita. Instiga. întărâta. Monta. Provoca. Răscoli. Stârni. Tulbura, smăcinăre s.f. (înv.) I v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Cutremurare. Cutremurat1. Cu-tremurătură. Scuturare. Scuturat1. Scutură-tură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitu-ră. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduituri I11 v. Sfărâmare. Zdrobire. 2 v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. III fig. v. Aţâţare. Incitare. Instigare. Instigaţie. întărâtare. Provocare. Stârnire. Tulburare, smăcinăt, -ă adj. (înv.) I (despre construcţii, părţi ale unor construcţii, drumuri etc.) v. Distrus. Rupt. Sfărâmat. Stricat I11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Sfărâmat Strivit Zdrobit 2 (stomat.; despre dinţi, măsele) v. Cariat. Găurit2. Stricat. III fig. 1 (despre oameni, colectivităţi etc.) v. Aţâţat. Incitat. Instigat. întărâtat. Provocat. Stârnit. 2 (despre oameni) v. Agitat. îngrijorat. Neliniştit. Zbuciumat. smăcinătură s.f. (înv.) 1 v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Cutremurare. Cutremurat1. Cutremurătură. Scuturare. Scuturat1. Scutu-rătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâ-itură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduituri 2 v. Sfărâmare. Zdrobire, smăcui vb. IV. refl., tr. (fam.; deprec. sau peior.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia. smălţă vb. I. tr. (compl. indică mai ales obiecte) a împestriţa, a păta, a pestriţa, smălţat <înv. şi reg.> a popistri, <înv.> a însmălţa, a smălţui. Stropi de diferite culori smălţau pereţii vazei. smălţat, -ă adj. 1 (mai ales despre obiecte) împestriţat, panaşat, pătat, pestriţ, smălţuit2, înspicat, încrestit, <înv.> însmălţat. Pereţii vazei sunt galbeni, smălţaţi cu violet şi roz. 2 (rar; despre obiecte de metal sau de ceramică ori despre suprafaţa lor) v. Emailat. Glazurat. Smălţuit2, smălţui vb. IV. tr. 1 (compl. indică obiecte de metal sau de ceramică ori suprafaţa lor) a emaila, a glazura. Olarii smălţuiesc vasele de ceramică. 2 fig. (compl indică mai ales obiecte) a împestriţa, a păta, a smălţa, smălţuiâlă s.f. (rar) v. Email. Glazură. Smalţ, smălţui're s.f. emailaj, emailare, glazurare, smălţuit1, <înv.> smălţuituri Smălţuirea manuală a vaselor de ceramică este o muncă migăloasă. smălţuit1 s.n. emailaj, emailare, glazurare, smălţuire, <înv.> smălţuituri smălţuit2, -ă adj. 1 (despre obiecte de metal sau de ceramică ori despre suprafaţa lor) emailat, glazurat, smălţat. A cumpărat mai multe vase de ceramică smălţuite. 2 (rar; mai ales despre obiecte) v. împestriţat Panaşat Pătat. Pestriţ. Smălţat. smălţuitor s.m. emailator, emailor. Smăl-ţuitorul este specializat în lucrări de emailare. smălţuitură s.f. (înv.) v. Emailaj. Emailare. Glazurare. Smălţuire. Smălţuit1, smâc interj., s.n. I interj, (adesea cu val. vb.; pop.) v. Huşti! ŢâştiM Ţuşti1! Zbughi1! II s.n. (reg.) 1 v. Căluş. 2 v. Laţ1.3 (adesea constr. cu vb. ca „a pune”, „a cădea) v. Capcanl Cursă2. Prinzătoare (v. prinzător). 4 v. Câlţi. 5 (la fusul de tors) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. 6v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez, smâcăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte, construcţii sau părţi ale lor etc.) v. Smuci. Zgâlţâi. smântână s.f. 11 spumă, smoală. Mănâncă brânză de vaci cu smântână. 2 (reg.) v. Caimac 3 (culin.; reg.) smântână acrăv. Chiş-leag. Lapte prins. Străgheaţl 4 (reg; glum.; în forma mâstână) v. Rachiu. 5 (biol; arg.) v. Sper-mi II fig. 1 caimac, floare, spuml în urma afacerii, el a luat smântână. 2 elită, aristocraţie, caimac, cremă, floare, frunte, spuml Acest profesor face parte din smântână intelectuală a ţării. III (bot; reg.) v. Mătasea-broaştei (v. mătase) (Cladophora, Spirogyra etc). smântâni vb. IV. tr. 1 (compl. indică lapte sau vase) a smoli. Femeia smântâneşte laptele. 2 (arg.; compl. indică persoane care ocupă un post) v. Demite. Destitui. îndepărta. Scoate. smântâmcă s.f. I (bot.) 1 Galium cruciata; buruiene-de-roce (v. buruiană), iar-ba-crucii (v. iarbă), sânziană. 2 (reg.) v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus). 3 (reg.) v. Creţuşcă (Filipendula ulmaria). 4 (reg.) v. Drăgaică. Sânziană (Galium verum). 5 (reg.) v. Iarbă-mare (Inula helenium). II (reg.) v. Caimac, smântânire s.f. smântânit. Prin smântânire se obţine smântână dulce şi lapte degresat. smântânit s.n. smântânire. smânţuiâlă s.f. (reg.) v. Email. Glazuri Smalţ, smârc s.n. 1 (geomorf., hidrol.) băltoacă, lăcovişte, mlaştină, mocirlă, rovină, <înv. şi reg.> hăţiş, lagună, bahnă, bahniţă, balhui, bară, băhniş, bălăştioagă, băltac, băltiş, bâlc, bulătău, bulhac, corvoseală, dâlbă, măr-ghilă, mlacă, mlaşniţă, molastină, ploştină, rât2, smârdie, stârmină, şaltău, tăl^ăriţă, tău1, <înv.> batac, băltină, bent, paludă, piştelniţă. La marginea satului este un smârc plin de papură şi stuf 2 (hidrol; rar) v. Izvor. 3 (rar) v. Smoc. 4 (tehn.; la fântână; reg.) v. Pompă1. 5 (la fântână; reg.) v. Cumpănă. 6 (gosp.; reg.) v. Talv. 7 (reg.) v. Furtun. 8 (tehn.; reg.)v. Tub. Ţeavl 9 (hidrol; înv.) v. Bulboanl Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură, smârcâiâlă s.f. (reg.) v. Smiorcăială. Smior-căit1. smârcâitură s.f. (reg.) v. Smiorcăială. Smiorcăit1. Smiorcăiturl smârceâlă s.f. (reg.) v. Smiorcăială. Smiorcăit1. Smiorcăiturl smârceâv, -ă adj. (înv.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (în opoz. cu „frumos) despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut Strâmb. Urât2. smârced, -ă adj. (înv.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2. smârd vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre lichide, mai ales despre apă) v. Musti. 2 intr., refl. (peior.; despre copii) v. Plânge. Scânci, smârci't, -ă adj. (reg.; peior.; mai ales despre copii) v. Plângărios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Vaicăreţ. smârcitură s.f. (reg.) 1 v. Smiorcăială. Smiorcăit1. 2 (deprec.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 3 (deprec.) v. Beţivan, smârcds, -oâsă adj. 1 (despre pământ, locuri etc.) băltos, mlăştinos, mocirlos, paludos, lăcoviştit, rovinos, băhnos, mărghilos, mârvinos, mlăcos, moinos, moiştos, ploşinos, ploştinos, râtos1, smârdios, <înv.> lăcos. Pământul de lângă râu este smârcos. 2 (rar, despre terenuri, drumuri etc.) v. Mâlos. Mlăştinos. Mocirlos. Nămolos. Noroios. smârcul'vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Smiorcăi. smârculeţ s.n. zmârcurel. smârd, smârdă adj., s.f. I adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) 1 v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. 2 (în opoz. cu ,,frumos>T) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2. II s.f. (înv.) 1 v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 2 fig. (relig.) v. Păcat. |1704 smârdie s.f. (geomorf, hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, smârdios, -oâsă adj. (reg.; despre pământ, locuri etc.) v. Băltos. Mlăştinos. Mocirlos. Smârcos. smârzenie s.f. (în opoz. cu „frumuseţe” reg.) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imun-dicitate. Imundiţie. Schilodeală. Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. smârzf vb. IV. refl. (reg.; despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p. ext., despre fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi, smedeu s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. smedior, -oâră adj. (reg.; despre oameni) v. Smedişor. smedişor, -oâră adj. (despre oameni) smedior. Are doi băieţi: unul blonduţ, celălalt smedişor. smegmă s.f. (biol; înv.) v. Sebum. smereâlă s.f. (rar) v. Smerenie, smerelnic, -ă adj. (relig.; înv.) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Pre-acredincios. Religios. Smerit, smerenie s.f. 11 umilinţă, <înv.> micşorare, milă, milcuire, molcomenie, molcomire. Soţia lui este de o smerenie exagerată. 2 umilinţă, spăseală, spăsenie, <înv.> cuceritură, oviliciune, smericiune, smerinţă, smerire, sme-ritură, smernicie, umileciune, umilire. A sărutat cu smerenie mâna stareţei. îl roagă cu smerenie să îi acorde câteva clipe. 3 smereai! Ascultă cu smerenie vorbele bătrânului. 4 (relig.) obsecviozitate, plecare, supunere, umilinţă, chenoză, <înv.> netrebnicie, oviliciune, plecat1, plecăciune, umiliaţiune, umilitate. Adevăraţii credincioşi dovedesc smerenie în faţa lui Dumnezeu. 5 (relig.) credinţă, cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, devoţiune, dumnezeire, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, <înv. şi pop.> dreptate, <înv.> blagocestie, blagocestivie, cucerie, cucerire, destoinicie, evsevie, hristoitie, preapo-dobie, râvnă, râvnire, smerire, umilinţă, evsplahnie, înfrângere. Smerenia lui este recunoscută de toţi. 6 (fam.) v. Ruşine. Sfiall Sfiiciune. Timiditate. 7 (fam.) v. Reţinere. Rezervă. 8 (înv.) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Re-muşcare. 9 (înv.) v. Modestie. II (înv.) v. Candoare. Castitate. Feciorie. Inocenţă. Neprihănire. Nevinovăţie. Pudicitate. Pudoare, smeri vb. IV. 11 refl. (despre oameni) a se umili, a se spăsi, <înv.> a se cuceri, a se mici, a se micşora, a se milcui, a se molcomi. O femeie demnă nu se smereşte niciodată în faţa unui bărbat 2 refl. (relig.; despre oameni) a se pleca, a se supune, a se umili, <înv. şi pop.> a sluji, <înv.> a primi, a se evlavisi. Se smereşte în faţa lui Dumnezeu. 3 refl. (înv.; despre oameni) v. înjosi. Ploconi. Umili. 4 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. înjosi. Umili. 5 refl. (înv.; despre oameni; folosit de obicei în formule de politeţe) v. Ruga1. 6 refl. (înv.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta. II refl. (reg.; despre qameni) 1 v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri. 2 v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări. 1705| sminti III refl. (reg.; despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1. IV tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schingiui. Tortura. 2 (compl. indică mai ales femei, minori) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Silui. Viola. smericiune s.f. (înv.) v. Smerenie. Umilinţă, smerin, -ă adj. (înv.) 11 (relig.; despre oameni) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Smerit. Supus. Umil. Umilit. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Condescendent. Cuviincios. Decent. Deferent. Politicos. Respectuos. Reverenţios. 4 (despre oameni) v. Aprehensiv. Ruşinos. Sfielnic. Sfiicios. Sfios. Timid. II (în opoz. cu „bogat”; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman, smerinţă s.f. (înv.) v. Smerenie. Umilinţă, smerire s.f. (înv.) 11 v. Smerenie. Umilinţă. 2 (relig.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvioşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie. 3 v. înfrângere. învingere. II v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. smerit, -ă adj. 11 (mai ales despre chipul oamenilor) umil, spăsit. Copilul certat pentru greşeala făcută are figura smerită. Degeaba îşi ia un aer smerit, că tot nu îl iartă. 2 (relig.; despre oameni) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, plecat2, preacredincios, religios, devot, orant, <înv. şi pop.> drept, închinător, <înv. şi reg.> smemic, <înv.> bine-credincios, blagocestiv, cucerit, evlavnic, evsevios, pietos, pravoslavnic, râv-nitor, smerelnic, smerin, piu, evlavicos. Este un om smerit, cu frica lui Dumnezeu. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) obsecvios, plecat2, servil, slugarnic, supus, umil, umilit, <înv.> netrebnic, slugăresc, slugos, smerin, smernic, suplecat, umilincios, ciocoiesc, ofilit. Persoanele care au un comportament smerit faţă de superiori, pentru a obţine avantaje în profesie, sunt detestabile. 4 (pop. şi fam.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Condescendent Cuviincios. Decent. Deferent. Politicos. Respectuos. Reverenţios. 5 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Aprehensiv. Ruşinos. Sfielnic. Sfiicios. Sfios. Timid. 6 (înv.; despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) v. Supus. 7 (înv.; despre oameni) v. Modest. 8 (în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; înv.; despre oameni) v. Bun. Cinstit. Constant. Credincios. Devotat. Fidel. Leal. Loial. Statornic. II (în opoz cu „bogat”; înv.; despre oameni) v. Mizer. Neajutorat. Necăjit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. smeritură s.f. (înv.) v. Smerenie. Umilinţă, smernic, -ă adj. 1 (relig.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Credincios. Cucernic. Cuvios. Evlavios. Pios. Plecat2. Preacredincios. Religios. Smerit. 2 (înv.; despre oameni) v. Obsecvios. Plecat2. Smerit. Supus. Umil. Umilit. 3 (înv,; despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Smerit. Supus. Umil. Umilit, smernici'e s.f. (înv.) v. Smerenie. Umilinţă, smet s.n. (înv.) v. Deviz, smiâlţ s.m. (iht.; reg.) v. Mihalţ (Lota Iota). smiân subst. (reg.) v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie, smiărţă s.f. (reg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Pocitanie. Pocitură. Stârpi-tură. smic s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 v. Fărâmă. Firimitură. 2 v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1, smicărâie s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1. smicea s.f. 1 (bot.) lăstar1, mladă, mlădiţă, pui1, rejeton, telom, vlăstar, <înv. şi pop.> odraslă, arin, odrăsluţă, strămurare, <înv. şi reg.> lujer, vreasc, loază, mlădoacă, puiestru, strămuraş, <înv.> răsad. Plantele se înmulţesc prin seminţe, smicele sau bulbi. 2 (pop.) v. Nuia. Vargi Vergea. 3 (geomorf.; înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. 4 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>T) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1, smiceluşă s.f. (bot.; reg.) smiceluţă. Alunul se înmulţeşte prin smiceluşe. smiceluţă s.f. (bot.; reg.) smiceluşă. smidi vb. IV. intr. (înv.) 1 (meteor.) v. Fulgera. Fulgura. 2 (despre aştri, surse de lumină etc.) v. Luci. Lumina. Străluci, smich're s.f. (înv.) 1 (meteor.) v. Fulgerare. Fulgerat. Fulgerătură. 2 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. smicurâ vb. 1.1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţi. Pisa. Sfărâmă. Zdrobi. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică porumbul sau pănuşile ori boabele de pe ştiuletele de porumb) v. Dezghioca. 3 intr., refl. (reg; despre copii) v. Plânge. Scânci. 4 tr. (înv.) v. Biciui. Şfichiui. smicurâre s.f. 1 (reg.) v. Scânceală. Scâncet. Scâncit1. Scâncitură. 2 (înv.) v. Mărunţire. Pisare. Pisat1. Sfărâmare. Zdrobire, smicurăt, -ă adj. (înv.) 1 (despre substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţit2. Pisat2. Sfărâmat. Zdrobit. 2 (despre boabele de pe ştiuleţii de porumb) v. Dezghiocat2. smicurătură s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1. smicureâlă s.f. (reg.) v. Scânceală. Scâncet. Scâncit1. Scâncitură. smidâr s.n. (reg.) v. Smidă1. smidă1 s.f. smidar, smidărie. A auzit ursul din smida de mure. smidă2 s.f. (meteor.; înv.) 1 (adesea constr. cu vb. „a bate”, „a cădea”, „a da”) v. Grindină. Piatră. 2 v. Fulger. smidărie s.f. (reg.) 1 v. Smidă1.2 fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Groază. Grozăvenie. Grozăvie. Mare2. Mulţime. Negură. Noian. Pădure. Potop. Prăpăd. Puhoi. Puzderie. Sumedenie. smidfvb. IV. intr. (înv.) 1 (meteor.) v. Fulgera. Fulgura. 2 (despre aştri, surse de lumină etc.) v. Luci. Lumina. Străluci, smidi'ş s.n. (reg.) smiget. Smidişul este un tufiş des dintr-o pădure. smied s.n. (reg.) v. Hidromel. Mied. smigăt s.n. (reg.) smidiş. smint s.m. (psih.; înv. şi reg.) v. Alienat. Dement Descreierat înnebunit Nebun. Smintit. smrntă s.f. 1 (psih.; înv. şi reg.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. 2 (înv. şi reg.) v. Daună. Dezavantaj. Păgubi Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. 3 (înv.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. 4 (înv.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu, sminteală s.f. 11 aiureală, zăpăceală, ţicneală, ţăcăneală. Sminteala bătrânului este cunoscută de toţi. S-a obişnuit cu sminteala ei. 2 (psih.; pop. şi fam.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. I11 (înv. şi pop.) v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. Incon-venienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. Stavilă. 2 (înv. şi pop.) v. Con-turbare. Deranj. Deranjare. Importunare. Incomodare. Inoportunitate. Jenare. Neopor-tunitate. Stânjeneală. Stânjenire. Stingherire. Supărare. Tulburare. 3 (înv. şi reg.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. 4 (înv.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. 5 (înv.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încon-trare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. II11 (înv. şi reg.) v. Ademenire. Amăgire. Atracţie. Ispită. Ispitire. Momire. Seducere. Seducţie. Tentaţie. 2 (înv.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune, înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. IV fig. (pop. şi fam.) v. întunecare. Orbire. Rătăcire, smintenie s.f. (psih.; înv. şi reg.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintali Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie, sminti vb. IV. 11 refl. (psih.; mai ales fam.; despre oameni) a se aliena, a înnebuni, a se ţicni, a se îndrăci, a nebuni, a se zărghi, a căpia, a se dili, a se sona, a se bolânzi, a se huni, a se opăci, a se smintire |1706 preclăti, a se preclinti, a primi, a sturluiba, a se trifui, a se zăluzi, <înv.> a se ienăci, a deraia, a se scrânti, a se trăsni, a se strechea, a sări, a se ţăcăni, a se uşchi. S-a smintit din cauza unui şoc puternic. 2 tr. (med., med. vet.; înv. şi pop.; compl indică membre ale fiinţelor sau, p. ext., fiinţe) v. Ciunti. Mutila. Schilodi. 3 tr., refl. (med., med. vet.; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti. 4 tr. (înv. şi reg.; de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) v. Afecta1. Ataca. Distruge. Strica. Vătăma. Zdruncina. II (înv. şi pop.) 1 tr. (compl indică lucruri, spaţii etc.) v. Aneantiza. Distruge. Nimici. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte) v. Clătina. Clinti. Deplasa. Mişca. Muta. Urni. II11 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Strica. Vicia. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 3 intr., refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Greşi. Păcătui. 4 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna. încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura. 5 tr. (înv.; compl indică drumuri, căi etc.) v. Greşi, încurca. Pierde. Rătăci. 6 tr. fig. (înv.; compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Altera. Contraface. Deforma. Denatura. Distorsiona. Escamota. Falsifica. Măslui. Mistifica. Mutila. Perverti. Răstălmăci. Silui. Trunchia. Violenta. IV refl. (înv. şi reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. smintire s.f. 1 (psih.; pop. şi fam.) v. Alienare. Alienare mintali Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoa-sl Demenţă. Nebunie. 2 (înv.) v. Conturbare. Deranj. Deranjare. Importunare. Incomodare. Inoportunitate. Jenare. Neoportunitate. Stânjeneală. Stânjenire. Stingherire. Supărare. Tulburare. smintit -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (psih.; mai ales fam.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, nebunit, apucat2, candriu, deşucheat, diliman, hututui, ţicnit, îndrăcit, luat2, lunatic, zărghit, diliu, exaltat, sonat, şui3, sisi, zurliu, glumeţ, <înv. şi reg.> lipsit, nerod, smint, bahahui, bolând, cantaur, căhui, căpăvit, huimac, huimatic, leunat, pălăurat, preclătit, preclintit, primit, prost, şuietic, vân-tuit, zăluzit, <înv.> apelpisit, buiac, luatic, sărit2, scrântit, căpiat, strecheat, atins, dus2, ţăcănit2, pălit2, săltat2, buibui, pocnit2, sandilău, sandiliu, uşchit Oamenilor smintiţi li se fac tratamente speciale. 2 adj. (med.; înv.; despre oameni) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. 3 adj. (med., med. vet.; înv.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre organe etc.) v. Lovit. Rănit2. II adj. (mai ales fam.) 1 (despre oameni) aiurea, aiurit, anapoda, bezmetic, descreierat, nebun, zănatic, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, deşucheat, ţicnit, bezmeticit, năzdrăvan, pălăvatic, vâjâit2, zărghit, aiurist, aiuristic, bramburit, dilit, san-chiu, zurliu, <înv. şi reg.> mătalnic, prilestit, paliu2, pane, panceaur, paralizat, păsmăngit, stropşit, şucheat, şuchi, treştf&eat, trifnit, tui3, tuiac, tuieş, tulnic2, <înv.> turluliu, silhui2, sifilitic, smucit2, trăsnit, ţăcănit, lepşit, târşit2, dilimac, dilimache, dilimandros. Prin tot ce face arată că este un om smintit şi neserios. 2 (despre fapte, acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) dement, demenţial, nebunesc. Şi-a pierdut viaţa din cauza gestului său smintit. III adj. 1 (înv. şi pop.; despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) v. Aberant Defectuos. Eronat Fals. Greşit. Impropriu. Incorect. Necorect. Prost. Rău. Viciat. Vicios. 2 (înv. şi reg.; despre rezultate, calcule etc.) v. Defectuos. Eronat Fals. Greşit Incorect Inexact Neadevărat Necorect 3 (înv. şi reg.; despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) v. Compromis2. Defect. Defectat. Deranjat. Dereglat. Deteriorat. Stricat. 4 (înv.) v. Defectuos. Necorespunzător. 5 fig. (în opoz. cu „adevărat”; înv.; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Alterat. Contrafăcut Deformat. Denaturat Distorsionat Escamotat Fals. Falsificat. Măsluit2. Mistificat. Mutilat. Pervertit. Răstălmăcit. Siluit. Trunchiat smiorcăi vb. IV. 11 intr., tr. a sfârcâi, a smârcui, a smiorcăni. Când plânge începe să smiorcăie zgomotos. Adesea când vorbeşte îşi smiorcăie nasul. 2 intr. (rar; despre oameni) v. Fâmâi. Fonfai. Fornăi. 3 intr. (rar, despre animale, mai ales despre cai) v. Forăi. Fornăi. Sforăi. 4 intr. (rar; mai ales despre câini) v. Mârâi. 5 intr. (pop. şi fam.; despre obiecte îmbibate cu apă sau despre apă) a smiorcăni. Pantofii îi smiorcăie de apă. I11 intr., refl. (despre copii) a plânge, a se sufleca, a (se) miorcăi, a (se) miorlăi, a orăcăi. Fetiţa s-a smiorcăit toată ziua din cauză că i s-a stricat păpuşa. 2 refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Lamenta. Scânci. 3 intr., refl. (pop. şi fam.; peior.; despre copii) v. Plânge. Scânci, smiorcăială s.f. 1 smiorcăit1, sfârcâit1, smârcâială, smârcitură, smiorcăneală. Plânge şi i se aud smiorcăielile. 2 (pop. şi fam.) smiorcăit1, smiorcăitură, sclifoseală, sclifosit1, <înv. şi reg.> scriveală, scrivitură, smârcâială, smârcâitură, smârceală, smiorcăneală, smiorcănit1. Smiorcăialafetiţei nu mai încetează. 3 (pop. şi fam.; peior.) v. Scâncet. smiorcăit1 s.n. 1 smiorcăială, sfârcâit1, smârcâială, smârcitură, smiorcăneall 2 (pop. şi fam.) smiorcăială, smiorcăitură, sclifoseală, sclifosit1, <înv. şi reg.> scriveală, scrivitură, smârcâială, smârcâitură, smârceală, smiorcăneală, smiorcănit1. 3 (pop. şi fam.; peior.) v. Scâncet. smiorcăit2, -ă adj. 1 (despre oameni) sfârcâit2. Este răcită şi smiorcăită. 2 (mai ales despre copii) plângăcios, plângăreţ, scâncit2, văicăreţ, plângaci, văităreţ, văitător, <înv. şi pop.> plângător, văicăros, puşiţos, scârnăvit, scrivit, smiorcănit2, smârcit, <înv.> văieratic, bâ-zâit2. Are o fetiţă tare smiorcăită. 3 (de obicei peior.; mai ales despre glasul oamenilor) plângăreţ, miorlăit2, miorlăitor. A început să vorbească cu o voce smiorcăită. smiorcăitură s.f. (pop. şi fam.) smiorcăială, smiorcăit1, sclifoseală, sclifosit1, <înv. şi reg.> scriveală, scrivitură, smârcâială, smârcâitură, smârceală, smiorcăneală, smiorcănit1. smiorcăneălă s.f. (reg.) 1 v. Smiorcăială. Smiorcăit1. 2 v. Smiorcăială. Smiorcăit1. Smiorcăitură. smiorcăni vb. IV. (reg.) 1 intr.,tr. v. SmiorcăL 2 intr. (despre obiecte îmbibate cu apă sau despre apă) v. Smiorcăi. smiorcănit1 s.n. (reg.) v. Smiorcăială. Smiorcăit1. Smiorcăitură. smiorcănit2, -ă adj. (reg.; mai ales despre copii) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Văicăreţ. smirdăr s.m. (bot.) 1 Rhododendron kotschyi; rododendron, bujor-de-munte, bu-jorel-de-munte, coacăză, cocăzar, iederă, me-rişor1, perişoare (v. perişoară), popdele, ru-ja-munţilor (v. rujă), ruja-stâncilor (v. rujă), rujă, trandafir-de-munte, tulichină, vâsc-de-munte. 2 Vaccinium vitis idaea; coacăz-de-munte, merişor1, merişor-de-mun-te (v. merişor1), coacăză, cocăzar, stropşeli (v. stropşeală). 3 (reg.) v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperus communis). 4 (înv.) v. Iar-bă-de-mare. Raigras-de-mare. Zegras. Zoste-ră (Zostera marina). smiri't s.n. (geol; înv.) v. Şmirghel. smirnă s.f. 1 benzoe, <înv.> miră. Smirna este o răşină extrasă din scoarţa unui arbore exotic. 2 (reg.) v. Tămâie. 3 (bot.; reg.) v. Calomfir (Chrysanthemum balsamita). 4 (bot.; reg.) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). 5 (bot.; reg.) v. Năfuricl Pelin. Peliniţă (Artemisia annua). 6 (bot.; reg.) smirnă-de-gradină v. Tămâiţă. Tămâi-ţă-de-grădină (Chenopodium botrys). smi'rom adj. (reg.; despre oameni) v. Modest, smoală s.f. 1 catran, pec2, zeft, pece. Smoala se foloseşte ca liant la prepararea asfaltului. 2 (chim.; reg.) v. Catran. Gudron. Ulei greu (v. ulei1). 3 (reg.) v. Noroi1. 4 (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 5 (reg.) v. Smântâni 6 (bot.; reg.) v. Mătasea-broaştei (v. mătase) (Cladophora, Spirogyra etc.). 7 (fiziol; înv.) v. Meconiu. 8 (arg.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. smoc s.n. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) smârc. A smuls un smoc de iarbă. 2 (urmat de determ. „de pâr”, „de lână”) vâlvoi, pămătuf, şomoiog. în timpul bătăii i-a smuls un smoc de păr. 3 (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Mănunchi. 4 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arătă felul) v. Buchet. Mănunchi. 5 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse 1707| smulturit prin prep. „de”, care arată felul) v. Legătură. Mănunchi. Snop. 6 (bis.; reg.) v. Mătăuz. Pă-mătuf. Sfeştoc. 7 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Teanc1. Vraf. II (bot.; reg.) 1 v. Albăstriţă (Centaurea jacea). 2 v. Coro-vatic (Centaurea nigrescens). 3 v. Ghioc (Centaureaphrygia)Av. Zglăvoc (Centaurea nervosa). smocăi vb. IV. tr. (reg; compl. indică oameni) v. Părui. smocăiâlă s.f. (reg.) v. Păruială, smocăi't, -ă adj. (reg.; despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. smocăm vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Clătina. Scutura. Zgâlţâi. Zgudui, smochină s.f. 1 (bot.) tabană (v. taban), <înv.> fige. Smochinele sunt foarte dulci. 2 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). smochini vb. IV. refl., tr. fig. (fam.; sub. sau compl. indică pielea, faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., părţi ale corpului lor) v. Boţi. Brăzda. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2, smochinîre s.f. fig. (fam.) v. Cutare2. încre-ţire. Ridare. Zbârcire. smochinit -ă adj. fig. (fam.; despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Boţit. Brăzdat. Crestat. Creţ. Cutat. încreţit. Ridat. Zbârcit, smoculeţ s.n. smocuşor, smocurel. smocurel s.n. (reg.) v. Smoculeţ. Smocuşor. smocuşor s.n. smoculeţ, smocurel. smoli vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte de lemn) a cătrăni. Smoleşte butoaiele. 2 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică oameni, corpul lor ori părţi ale acestuia) v. Arde. Bronza. înnegri. 3 refl. (pop.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. JegoşL Macula. Mânji Murdări. Păta. II tr. (reg.; compl. indică lapte sau vase) v. Smântâni, smoli're s.f. cătrăneală, cătrănire, cătrănit1, cătrănitură, <înv.> smolitură. Unele obiecte din lemn pot fi protejate de umezeală prin smolire. smolit, -ă adj. 1 (despre obiecte de lemn) cătrănit2. Butoaiele smolite sunt pregătite pentru murături. 2 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu. 3 (pop.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Pătat Slinos. Soios. Sordid. 4 (înv. şi reg.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1. 5 (reg.; despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben, smolitură s.f. (înv.) v. Cătrăneală. Cătrănire. Smolire. smoliţiu, -ie adj. (înv.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu, smolniţă s.f. (reg.) v. Noroi1, smomi vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 2 tr. (reg.; compl. indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agi- ta. Aţâţa. Excita. Incita. Instiga. întărâta. Provoca. Stârni. Tulbura. 3 intr. (reg.; despre oameni) v. Fugi. smorfuri s.n. pl. (ital; înv.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. 2 v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonositură. Strâmbătură. smorodină s.f. (bot.; reg.) 1 (şi smorodi-nâ-neagră) v. Agriş-negru. Struguri-negri (v. strugure). 2 (şi smorodină-roşie) v. Coacăz (Ribes rubrum). smotoceălă s.f. (reg.) v. Păruială, smotoci vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Părui, smrad s.n. 1 (înv.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 2 (reg; în forma smread) v. Ogrinji. smreâd s.n. (reg.) = smrad. smreădec adj. (înv.; despre pâr) v. Buclat. Cârlionţat. Creţ. Inelat. încreţit. Ondulat. Unduios. smredui vb. IV. tr.,refl. (med., med. vet.; înv.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Contagia. Contamina. Infecta. Infesta. Molipsi, smreduiălă s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Contagiere. Contagiune. Contaminare. Contaminaţie. Infectare. Infecţie. Infestare. Molipsire. smreduire s.f. (înv.) 1 (med., med. vet.) v. Contagiere. Contagiune. Contaminare. Contaminaţie. Infectare. Infecţie. Infestare. Molipsire. 2 v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare. smreduit, -ă adj. (med., med. vet.; înv.; despre fiinţe) v. Contaminat. Infectat. Infestat. Molipsit. smreduitor, -oare adj. (med., med. vet; înv.; despre boli) v. Contagios. Contaminant. Epidemic. Infectant. Infecţios. Molipsitor. Transmisibil. smuceâlă s.f. smucire, smucit1, smucitură, zbiceală2. smuci vb. IV. 1 tr. (compl. indică obiecte, construcţii sau părţi ale lor etc.) a zgâlţâi, a zgâlţâna, a hăţi, a schenţăli, a smâcăi. A smucit poarta ca să o deschidă. 2 refl. (desprefiinţe) a se zbate, a zvâcni, a se zbici4. Se smuceşte, vrând să scape din legături. Câinele se smuceşte în lesă. 3 tr., refl. a (se) smulge. I-a smucit telefonul din mână. S-a smucit din braţele lui. smucire s.f. 1 smuceală, smucit1, smucitură, zbiceală2. Printr-o smucire bruscă a reuşit să scape de legături. Corectează poziţia câinelui prin smuciri uşoare cu lesa. 2 smulgere, smuls1, divulsiune, <înv.> smulgătură, smulsătură. L-a reclamat la poliţie pentru smucirea telefonului din mână. smucit1 s.n. smuceală, smucire, smucitură, zbiceală2. smucit2, -ă adj. fig. (fam.) 1 (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 (mai ales despre temperamentul oamenilor) v. Aprig. Aprins2. Eruptiv. Focos. Furtunos. Impetuos. Impulsiv. Iute. înflăcărat. înfocat. Năprasnic. Năvalnic. Nedomolit. Nepotolit. Nestăpânit. Nestăvilit. Sălbatic. Tumultuos. Vehement. Viforos. Vijelios. Violent. Vulcanic, smucitură s.f. smuceală, smucire, smucit1, zbiceală2. smugă s.f. (înv.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. smuge s.m. (iht.; reg.) 1 v. Şalău1 (Stizoste-dion lucioperca sau Lucioperca sandra). 2 (şi, în forma smuj, smuj-pestriţ) v. Şalău-vărgat (v. şalău1) (Stizostedion volgense). smuj s.m. (iht.; reg.) = smuge. smulgătoâre s.f. (înv.) v. Pensetă, smulgătură s.f. (înv.) v. Smucire. Smulgere. Smuls1. smulge vb. III. 11 tr. (compl. indică lucruri înfipte în ceva) a extrage, a trage, <înv.> a de-trage. A smuls cu un cleşte cuiele înfipte în scândură. 2 tr. (compl. indică lucruri înfipte, fixate în ceva; urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de pe”) a lua, a scoate. A smuls câţiva bulbi de crizantemă din pământ. 3 tr. (compl. indică dinţii unei perii de sârmă, ai unei roţi dinţate etc.) a edenta, a rupe, a scoate. A smuls aproape toţi dinţii periei după ce a frecat duşumeaua. 4 tr. (compl indică lăstari, frunze sau petale ale unei plante, ale unei flori etc.) a desfoia, a rupe, a ciupi. Smulge cu grijă frunzele uscate ale florilor din glastre. 5 tr. (compl. indică părţi ale corpului fiinţelor, în special părul) <înv.> a dezrădăcina. Pieptănând-o, i-a smuls, din greşeală, câteva fire de păr. 6 tr., refl. a (se) smuci. I-a smuls telefonul din mână. S-a smuls din braţele lui. 7 tr. a muşca. Cuţitul strungului smulge o parte din suprafaţa metalului. 8 tr., refl. a (se) smuci. I-a smuls telefonul din mână. S-a smuls din braţele lui. 9 tr. (înv. şi pop.; compl. indică păsări tăiate sau penele lor) v. Jumuli. lOtr. (pom., hort.; reg.; compl. indică lăstari sau plante de cultură ori părţi ale lor) v. Copiii. Plivi. II tr. fig. 1 (compl. indică teritorii, ţări) a răpi. Otomanii le-au smuls zona cea mai mănoasă a ţării. 2 (compl. indică afirmaţii, informaţii, mărturisiri etc.) a scoate, a stoarce. Nu a reuşit să smulgă nimic de la el în legătură cu ce s-a întâmplat în acel loc. I-a smuls o promisiune. smulgere s.f. 11 extragere, extras1, tragere. Smulgerea cuielor înfipte în scândură s-a făcut cu ajutorul unui cleşte. 2 scoatere. S-a dus în grădină pentru smulgerea din pământ a câtorva bulbi de crizantemă. 3 smucire, smuls1, divulsiune, <înv.> smulgătură, smulsă-tură. II fig. scoatere, stoarcere. Smulgerea unor informaţii de la el în legătură cu ce s-a întâmplat în acel loc a fost imposibilă. smuls1 s.n. smucire, smulgere, divulsiune, <înv.> smulgătură, smulsătură. smuls2, smulsă adj. 1 (înv. şi pop.; despre pene, fulgi) v. Jumulit. 2 (pop.; despre pâr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. 3 (fam.; despre păr sau, p. ext., despre oameni) v. Ciufulit. Despletit2. Nepieptănat. Zbârlit. smulsătură s.f. (înv.) v. Smucire. Smulgere. Smuls1. smultun't-ă adj. (reg.; despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. snagă snâgă s.f. (reg.) 1 v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. 2 v. Nărav. 3 (econ.) v. Beneficiu. Câştig. Emolument. Profit. Venit1. 4 v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Poftă. Voie. Voinţă. Vrere. 5 v. încredere. Nădejde. Siguranţă, snoabă s.f. (reg.) = snoavă, snoavă s.f. 1 (lit.) anecdotă, glumă, dafie, iznoavă, palotie, polojenie, trantie, <înv.> glumie, faceţie. A publicat o culegere de snoave. 2 (reg.; în forma snoabă; de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. 3 (reg.; informa znov) v. Datină. Fel. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă, snob, snoabă adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) snobat, snobistic. S-a retras din cercul acelor tineri de bani gata, frivoli şi snobi până la prost-gust. Condamnă atitudinea lui snoabă. snobăt, -ă adj. (rar, despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Snob. snobistic, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Snob. snop s.m. I (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) 1 mătrăcală. Cară cu braţele snopii de grâu până la căruţă. 2 legătură, mănunchi. Cei doi cărau în spate câte un snop mare de nuiele. 3 legătură, mănunchi, smoc. Când ajunge acasă, pune snopul de chei pe masă. 4 (pop.) v. Fascicul. Mănunchi. 5 (înv.) v. Buchet. Mănunchi. II (bot; rar) v. Tufa. snopeală s.f. (mai ales fam.) snopire, stâl-ceală, stâlcire, stâlcitură, bumbăcea-lă, burduşeală, burduşire, ucisătură. A primit o snopeală serioasă pentru că a spus minciuni. snopeşte adv. (modal; pop.) <înv.> snopiş. A aranjat parii snopeşte. snopi vb. IV. 1 tr. (mai ales fam.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) a stâl-ci, <înv. şi pop.> a stropşi, a cotonogi, a dobzăla, a garnisi, <înv. şi reg.> a storî, a tărbăci, a otânji, a stolo-hăni, a toropi2, a bumbăci, a meliţa, a stri- vi, a tăbăci1, a zdrobi, a zvânta, â burduşi, a potcovi, a ţesăla, a unge, a vătui2, a ucide, a melestui. îl prinde într-un colţ şi-l snopeşte zdravăn. 2 refl. (fam; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuiza. Extenua. Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. 3 tr. (înv.; despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Prăpădi, snopire s.f. (mai ales fam.) snopeală, stâlcea-lă, stâlcire, stâlcitură, bumbăceală, burduşeală, burduşire, ucisătură. snopiş adv. (modal; înv.) v. Snopeşte, snopişâr s.m. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) snopuleţ, snopuşor, snopiţ, snopşorel. snopit,-ă adj. (mai ales fam.; despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie,r) stâlcit2, <înv. şi pop.> ostoit, cotonogit, bumbăcit2, zdrobit, burduşit, ucis2, melestuit, şifonat. Tânărul snopit a fost transportat la spital. snopiţ s.m. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Snopişor. Snopuleţ. Snopuşor. snopşorel s.m. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Snopişor. Snopuleţ. Snopuşor. snopulâţ s.m. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) snopişor, snopuşor, snopiţ, snopşorel. snopuşor s.m. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) snopişor, snopuleţ, snopiţ, snopşorel. snovelnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. snovos, -oăsă adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Glumeţ Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. snow-board [,snaubord] s.n. (sport) snow-boarding. Practică snow-boardul alpin. snowboarding ['snaubordir|J s.n. (sport) snow-board. soădăr s.m. (reg.) v. Curelar. soăcră s.f. mamă- soacră, socrie, <înv.; iron.> patefon. Se înţelege foarte bine cu soacra. soăge vb. III. tr. (compl. indică aluat) 1 (înv. şi reg.) a asoga, a mormăi2, a solzi, a sovâlta, a vârcălui. A început să sogească aluatul pentru a-i da formă de pâine şi a-l introduce în cuptor. 2 (reg.) v. Frământa. Plămădi. soăre s.m. 1 (geogr.; pop.) (în opoz. cu „orient”, „răsărit”) soare-apune = (reg.) soare-petrece = soare-scapătă v. Apus1. Asfinţit. Occident. Vest; (în opoz. cu „occident”) soare-răsare v. Est. Orient. Răsărit2. 2 (med.; reg.) soa-re-în-cap = soare-sec v. Helioză. Insolaţie. 3 (bot.; reg.) soare-răsare v. Floarea-soa-relui (v. floare) (Helianthus annuus); (art.) soarele-şi-luna v. Buruiană-de-nouă-daturi (Ranunculus auricomus). 4 (iht; reg.) v. Peş-te-auriu. Peşte-curcubeu. Peşte-soare. Rege-le-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regina-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus). soarea s.f. (fran.; înv.) v. Serată, soartă s.f. 11 dat1, destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, sortire, ursită (v. ursit), zodie, fatum, fortuna, karma, kismet, predestinaţie, predeterminaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat?), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisa (v. scris2), soroc, samodivă, ursă2, urseală, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată, destinaţie, loaşte, preursire, preursită (v. preursit), prodată, sfârşit1, soroceală, imarmen, prooriz-mos, stea, aţa vieţii (v. aţă), lot. Nu ne putem împotrivi sorţii. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că soarta i-a fost favorabilă. 2 destin, viitor, hazard. O specializare în străinătate i-a influenţat soarta. 3 situaţie, stare. Nu s-a ştiut |1708 nimic despre soarta alpiniştilor după trecerea furtunii. 4 deznodământ, sfârşit1. Nu ştie care va fi soarta meciului din această seară. II (în forma sorţ) 1 (la pl. sorţi) posibilitate, şansă. Fiind un compozitor cunoscut, are mari sorţi de a-şi vinde imediat discurile. Crezi că are sorţi de izbândă în această întreprindere a lui? 2 (constr. cu prep. „la”; pop.) v. Recrutare. III (anat.; reg.) v. Placentă, soăţă s.f. 1 (astăzi rar) v. Nevastă. Soţie. 2 (înv. şi reg.) v. Pereche. 3 (înv. şi reg.) v. Asociată (v. asociat). Părtaşă (v. părtaş). Tovarăşă (v. tovarăş). 4 (înv. şi reg.) v. Amică (v. amic). Apropiată (v. apropiat). Prietenă (v. prieten). 5 (înv. şi reg.) v. însoţitoare (v. însoţitor). Tovarăşă (v. tovarăş). 6 (înv.) v. Colaboratoare (v. colaborator). sobăr s.m. pietrar. Sobarul face sau repară sobe. sobă s.f. 11 plită, caihă, cameniţă, cuptor, ploatăn, şparhat, şpor2. A aprins focul în sobă. 2 maşină, maşină de gătit, plită, plat1, şparhat. A pus supa la fiert pe sobă. Prepară mâncarea la o sobă cu gaz. 3 (înv. şi reg.) v. Cameră. încăpere. Odaie. 4 (reg.) v. Bucătărie. 5 (apic.; reg.) v. Albinărie1. Pri-sacă. Stupărie1. Stupină. 6 (arhit. bis. bizantină; reg.) v. Nartecă. Nartex. Pronaos. Tindă. II fig. (fam.; glum.) v. Nevastă. Soţie, sobi'tă s.f. sobuşoară. sobol1 s.m. (zool.) 1 Talpa europaea; cârtiţă, guzgan-orb, orb2, orbeţ, mitorlan, muşuroi1, orbeţ, şoarece-chior, şobolan, şo-mâc, tocăniţă1, ţâncul-pământului (v. ţânc). 2 (reg.) sobolitură. Sobolul este muşuroiul făcut de cârtiţe. 3 (reg.) v. Chiţcan-călător. Guzgan. Şobolan. Şobolan-călător. Şobolan-cenuşiu. Şobolan-morăresc (Rattus norvegicus). 4 (reg.) v. Orbeţ. Spalax (Spalax microphthalmus). sobol2 s.m. (înv.) 1 (zool.) v. Samur. Zibelină (Martes zibellina). 2 v. Samur. Zibelină. sobolăş s.m. (zool; înv.) <înv.> soboluţ. sobolitură s.f. (reg.) sobol1, soboluţ s.m. (zool; înv.) <înv.> sobolaş. sobor s.n. 11 (relig.; la ortodocşi) sinod, <înv.> gloată. Soborul este un for ecleziastic, alcătuit din mitropoliţi, episcopi şi arhierei, care se întruneşte periodic pentru a rezolva probleme de administraţie bisericească. 2 (relig.; la catolici) conciliu, sinod. în soboare se iau decizii asupra unor chestiuni de dogmă, de morală, de disciplină ecleziastică etc. 3 (înv.) v. Adunare. întrunire. Reuniune. 4 (înv.) v. Adunare. Sfat. II (arhit bis.; înv.) v. Catedrală. soborât adj. (reg.; despre animale) v. Castrat. Emasculat. Sterilizat. sobor® vb. IV. tr., refl. (reg; compl. sau sub. indică oameni) v. Aduna. întruni. Reuni. Strânge. sobornic, -ă adj. (relig.; înv.) 1 v. Ecumenic. 2 (la catolici) v. Sinodal. Sinodic. sobornicesc, -eăscă adj. (relig.; înv.) 1 v. Ecumenic. 2 (la catolici) v. Sinodal. Sinodic. sobrichet s.n. (fran.) v. Cognomen. Nume. Poreclă. Supranume. 1709| sobrietăte s.f. 11 modestie, simplicitate, simplitate, <înv.> simpleţă, nuditate. Adesea se îmbracă cu o sobrietate căutată. 2 frusteţe, simplicitate, simplitate, <înv.> simpleţă, patriarhalitate. îi place sobrietatea vieţii de la mănăstire. în casa bunicilor domnea un aer de sobrietate rustică. 3 austeritate, severitate. Sobrietatea vieţii monahale este greu de înţeles pentru laici. 4 austeritate, gravitate, rigorism, severitate, asprime. Sobrietatea catedralei este impresionantă. 5 naturaleţe, simplicitate, simplitate. în scrierile romancierului excelează sobrietatea mijloacelor de expresie. 6 concentrare, concizie, laconicitate, laconism, lapidaritate, scurtime. Sobrietatea exprimării este atributul unei minţi organizate, logice. I11 seriozitate, <înv.> serios. Ceea ce îl caracterizează este sobrietatea. Este de o sobrietate exemplară. 2 chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, tact, temperanţă, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe sobrietatea pe care o are acum, la bătrâneţe. III fig. 1 atenţie, băgare de seamă, circumspecţie, grijă, luare-aminte, precauţie, prevedere, prudenţă, rezervă. Poliţia rutieră recomandă sobrietate în trafic. 2 răceală, reţinere, rezervă. La început a fost primit cu sobrietate în grupul lor, dar, cu timpul, au devenit buni prieteni. Sesizează sobrietatea din glasul său când vorbeşte cu persoane necunoscute. s6bru, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre clădiri, ţinută, vestimentaţie etc.) simplu. în centrul oraşului se află clădirea sobră şi impunătoare a catedralei. La ceremonie, bărbaţii erau în ţinută sobră. Este o persoană de o eleganţă sobră. 2 (despre însuşiri ale lucrurilor, despre conturul, forma, aspectul unor obiecte, construcţii etc. sau despre limba, stilul unor opere literare) auster, grav, sever2, aspru, uscat2. Catedrala are o frumuseţe sobră. Este atras de arhitectura sobră a mănăstirii. Scriitorul german a fost tradus într-un stil sobru. II adj. 1 (despre oameni) distins, solemn, academic. Celebrul tenor este o persoană sobră, care trezeşte admiraţie. 2 (despre atitudini ale oamenilor, despre stil etc.) academic, distins, elevat, solemn. S-a remarcat prin stilul sobru al intervenţiei sale. 3 (despre limbaj, exprimare etc.) oficial, solemn. Este un funcţionar corect, care, în relaţiile cu publicul foloseşte un limbaj sobru. 4 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) grav, sever2, serios, solemn, rigid. Profesorul este o persoană sobră, care impune respect. Faţa lui are o expresie sobră 5 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, stăpânit, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om sobru. 6 (despre viaţă sau despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţă etc.) auster, sever2, aspru, spartan. Sportivii de performanţă duc o viaţă sobră şi disciplinată. III adv. (modal) auster, nesofisticat, simplu. Se îmbracă sobru. so bură s.f. (înv. şi reg.) v. Caimac, sobuşoără s.f. sobiţă. sobuţă s.f. (reg.) v. Cămăruţă. Odăiţă, soc s.m. (bot.) 1 (şi soc-negru) Sambucus nigra; holer, hoz, iboz, scorpat. 2 (înv. şi reg.) soc-micv. Boz1. Bozie (Sambucus ebulus); (reg.) soc-de-câmp v. Urda-vacii (v. urdă) (Cardaria draba). socâc s.n. (înv. şi reg.) v. Stradă, socăci s.m. (înv. şi reg.) v. Bucătar, socăci vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl indică alimente, mâncăruri) v. Face. Găti. Pregăti. Prepara. socăci'ţă s.f. (înv. şi reg.) v. Bucătăreasă, sociabil, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) comunicativ, expansiv, extravertit, jovial, prietenos, volubil, social, vorbitor, <înv.> soţios, abordabil, accesibil, deschis, văratic, găşcar. îi plac oamenii sociabili, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. 2 (despre oameni) ataşabil. Este o fată deosebit de sociabilă, pe care toată lumea o îndrăgeşte. sociabilităte s.f. comunicativitate, expansi-vitate, expansiune. îi invidiază sociabilitatea. social, -ă adj. 1 <înv.> socios. Este ahtiat după poziţii sociale importante. 2 (rar, despre oameni sau despre firea br) v. Comunicativ. Expansiv. Extravertit Jovial. Prietenos. Sociabil. Volubil, sociăl-darwinism s.n. (sociol.) darwinism social. Social-darwinismul extinde legile biologice ale lui Darwin la viaţa socială. sociâl-economic, -ă adj. (econ.) socioeco-nomic. Criza financiară a provocat schimbări majore ale mediului social-economic. socialism utopic s.n. (polit.) comunism utopic. Socialismul utopic reprezintă ansamblul doctrinelor premarxiste privind o societate întemeiată pe desfiinţarea proprietăţii private şi pe egalitatea socială şi economică. socializa vb. I. intr. (despre oameni) a relaţiona. Fiind o fire deschisă, socializează bine cu toată lumea. sociâl-juridic, -ă adj. sociojuridic. Medicina legală este o disciplină care se situează la graniţa dintre ştiinţele medico-biologice şi cele social-juridice. Evaziunea fiscală este un fenomen social-juridic. sociăl-politic, -ă adj. sociopolitic. sociâl-profesional, -ă adj. socioprofesional. sociâl-uman, -ă adj. sociouman. societâr, -ă s.m., s.f. (econ.; rar) v. Acţionar, societate s.f. 11 colectivitate, comunitate, obşte, <înv.> comunită, obştime. Oamenii trăiesc în societate. 2 lume. Fata a ieşit prima dată în societate însoţită de părinţi. 3 anturaj, companie1, tovărăşie, sinanstrofie. A trăit clipe de neuitat în societatea savantului. 4 (urmat de determ. care indică felul) ambi- socioterapie anţă, ambient, ambiental, anturaj, lume, mediu1, <înv.> mijloc, aer1, atmosferă, cadru, cerc, climat, sferă, pepinieră, ocol. Lucrează într-o societate benefică pentru formarea lui profesională. II (ist.) 1 orânduire, regim, sistem. Elevii au avut de studiat societatea sclavagistă. 2 societate feudală = feudalism, feudalitate, orânduire feudală. Societatea feudală a fost un regim politic, social, economic ce a urmat după sclavagism şi a precedat capitalismul, fiind caracterizat prin proprietatea nobiliară asupra pământului şi, parţial, asupra ţăranibr. II11 asociaţie, <înv.> reuniune. A intrat într-o societate secretă. 2 <înv.> reuniune. Prietenul său şi-a înfiinţat o societate pe acţiuni. 3 societate de binefacere = patronaj. Societatea de binefacere este o asociaţie care are ca scop ajutorarea celor aflaţi în nevoie. sociocentrism s.n. (sociol.) sociomorfism. Sociocentrismul este tendinţa de a considera „socialul” superior „individualului”. socioeconomic, -ă adj. (econ.) social-economic. sociojuridic, -ă adj. social-juridic. sociolect s.n. (sociol, lingv.) dialect social. Sociolectul este varietatea socială a unei limbi, folosită de un individ în procesul comunicării, într-un anumit context sociolingvistic. sociologie electorală s.f. (sociol.) psefologie. Sociologia electorală are ca obiect studiul atitudinii politice şi al comportamentului grupurilor de alegători, pentru a detecta factorii care îi influenţează în deciziile luate. sociometrie s.f. (sociol.) microsociologie. Sociometria a iniţiat studiul sociometric al microgrupurilor de oameni (elevii dintr-o clasă, membrii unei echipe sportive, ai unei echipe dintr-un atelier etc.), analizând relaţiile afective stabilite în interiorul acestora. sociomorfism s.n. sociocentrism. sociopolitic, -ă adj. social-politic. Istoricii studiază fenomenele sociopolitice din anumite epoci. Când se cercetează opera unor scriitori, trebuie să se facă referiri şi la contextul sociopolitic în care aceştia au trăit. socioprofesional, -ă adj. social-profesional. Autorităţile au obligaţia de a urmări integrarea socioprofesională a tinerilor care părăsesc orfelinatele. sociosferă s.f. (psih.) psihosferă. Sociosfera este alcătuită din „totalitatea personalităţilor umane”, privite ca înveliş al planetei. socioştimţă s.f. ştiinţă socială. Socioştiinţa este o ramură a sociologiei generale. socioterapeutic, -ă adj., s.f. (psih.) 1 adj socioterapic. I se recomandă un tratament complex, care să combine mijloacele medicamentoase cu cele psihoterapeutice şi socio-terapeutice. 2 s.f. socioterapie. socioterapic, -ă adj. (psih.) socioterapeutic. socioterapie s.f. (psih.) socioterapeutică (v. socioterapeutic). Prin socioterapie se urmăreşte înlăturarea tulburărilor afective şi de comportament ale unui individ, folosind judicios relaţiile cu membrii grupului social din care acesta face parte. Suferind o depresie din cauza ieşirii la pensie, bărbatul a fost îndrumat spre un centru de socioterapie. sociouman 11710 sociouman, -ă adj. social-uman. Filosof ia, sociologia şi psihologia sunt ştiinţe socioumane. soclu s.n. 1 piedestal, postament, bazament. Bustul marelui om de cultură se află pe un soclu din marmură. 2 bază, postament, suport, ştender, <înv.> sultoi, supunere. Grilajul grădinii este fixat pe un soclu de ciment. 3 {constr.) <înv.> prag. Soclul de la pod necesită reparaţii. socoâtă s.f. 11 (pop.) v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. 2 (înv.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponde-raţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. 3 (înv.) v. Cugetare. Judecată. Minte. Raţionament. Raţiune. 4 (înv.) v. Raţionament. 5 (înv.) v. Impresie. Opinie. Părere. Punct de vedere. I11 (mat.; înv. şi reg.; adesea constr. cu vb. ,,aface,y) v. Calcul. Socoteală. 2 (concr.; econ.; înv.) v. Notă. Notă de plată, socolân, -ă adj., s.m. 1 adj. (reg; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 2 s.m. (omit.; înv.) v. Şoim. Vin-dereu (Falco peregrinus). socolnic s.m. (înv.) v. Şoimar. socote s.f. pl. (reg.) 1 (med.) v. Atrepsie. 2 (med., med. vet.) v. Boală de piept. Ftizie. Piept. Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară. socotea s.f. (j. de noroc; înv.) v. Fisă. Jeton. Marcă1. socoteală s.f. 11 (mat.; adesea constr. cu vb. „a face1) calcul, computaţie, <înv. şi pop.> socotinţă, <înv. şi reg.> socoată, sămădaş, <înv.> comput, lucrare, schepsis, seamă. Zilnic face multe socoteli pentru a-şi rentabiliza afacerea. 2 calcul, calculare, socotire, socotit1, calculaţie, răboj, <înv.> computare, răvaş, sămăluire. A făcut socoteala invitaţilor care vor veni în noaptea de revelion. Noaptea l-a prins în bibliotecă, uitând socoteala timpului. 3 (contab.; rar) v. Cont Partidă. 4 (mat.; pop.) v. Calcul. Operaţie. 5 (concr.; econ.; fam.) v. Notă. Notă de plată. 6 (înv.) v. Numărare. Numărat Numărătoare. I11 cont, seamă, spate, spinare. îi pune în socoteală insuccesul lui. 2 seamă, <înv.> răspuns. Până la urmă va da socoteală de minciunile spuse. 3 rost, <înv. şi reg.> şart2. în ultimul timp nimic nu mai este cu socoteală. 4 ordine, rânduială, regulă, rost, <înv. şi pop.> treabă, <înv. şi reg.> soroc, <înv.> har, ordin. Cunoaşte foarte bine socoteala lucrurilor în casa în care este menajeră de ani de zile. 5 seamă, rost, ogod. Nu mai ştia socoteala averii lui. II11 calcul, gând, idee, intenţie, plan, proiect, sugestie, <înv. şi pop.> minte, socoată, combinaţie, <înv. şi reg.> propus, <înv.> cuget, cugetare, duh, privinţă, propozit, răfuială, săvârşit1, socotinţă, socotire. Socoteala sa este să înlăture concurenţa. 2 calcul, plan, proiect, ecuaţie. Prezenţa unui număr aşa mare de persoane la ceremonie nu a intrat în socoteala iniţială. 3 (înv. şi pop.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. 4 (înv. şi pop) v. Cugetare. Judecată. Minte. Raţionament. Raţiune. 5 (fam.) v. Credinţă. Idee. Judecaţi Opinie. Părere. 6 (fam.) v. Raţiune. Rost Temei. 7 (înv.) v. Raţionament IV (fam.) 1 v. Chestiune. Lucru. Poveste. Problemă. Treabă. 2 v. Vendetă. V (înv.) 1 v. Decizie. Hotărâre. Voie. Voinţă. Vrere^ v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă. 3 v. Explicare. Explicaţie. Justificare. Justificaţie. Motivare. Motivaţie. 4 v. înţeles1. Mesaj. Semnificaţie. Sens. VI (înv.) 1 v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1.2 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. VII (anat.; eufem.) 1 v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. 2 v. Organ genital feminin (v. organ1). socoti vb. IV. I tr. 1 (mat.) a calcula, <înv. şi pop.> a număra1, <înv. şi reg.> a chemului, a răfui, a răvăşlui, a sămădi, a sămălui, <înv.> a computa. Socoteşte cât face 275 plus 150. 2 (mat.) a număra1, a denombra, a sămălui. Deşi încă mic, ştie să socotească foarte bine. 3 (compl. indică bunuri, mărfuri etc. sau valoarea acestora) a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a priza2, a măsura, <înv. şi pop.> a preţui, <înv. şi reg.> a prinde, a răfui, <înv.> a preţălui, a sămălui. A socotit cheltuielile pentru renovarea apartamentului. 4 (compl. indică mărimi, cantităţi, distanţe, valori etc.) a aprecia, a aproxima, a calcula, a estima, a evalua, a potrivi. Socoteşte că peştele cântăreşte 3 kilograme. II1 tr. a chibzui, a se gândi, a judeca, <înv. şi reg.> a sămălui, <înv.> a sămăşlui, a cântări, a cumpăni, a drămui. A socotit toate variantele de proiect. 2 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a înţelege, a judeca, a opina, a pricepe, a susţine, a chiti1, a cugeta, a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A socotit că nu este pregătit pentru examen. 3 tr. (compl. indică manifestări, acţiuni, atitudini etc. ale oamenilor sau situaţii, stări etc.) a aprecia, a considera, a crede,, a găsi, a vedea. Socoteşte gestul său drept un semn al dorinţei de împăcare. 4 tr. a considera, a proclama, <înv.> a prochema, a proclamarisi, a propovădui. Socoteşte minciuna o plagă. Socoteşte primăvara ca cel mai frumos anotimp. 5 tr. (compl. indică oameni) a considera, a crede, a i se părea, a ţine, a apărea, <înv.> a afla, a eticheta, a taxa. Lumea îl socoteşte impostor. 6 tr. a considera, a privi. Un artist nu poate să socotească viaţa cu ochii unui om de afaceri. 7 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni; cu determ. elem. pred. supl.) a (se) crede, a (se) considera, a (se) închipui, a (se) vedea, a (se) visa, a (se) ţine. Se socoteşte îndreptăţit să-şi ceară drepturile. Până la ultima evoluţie din întrecerea sportivă, membrii comisiei de arbitraj l-au socotit câştigătorul medaliei de aur. III tr. 1 (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a şti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine ar fi socotit că se va întâmpla astfel? Nu a socotit că în ceai era somnifer. 2 ( urmat de o prop. compl. dr.) a crede, a estima, a presupune, a prezuma, a probălui, <înv.> a supoza. Socoteşte că îşi va termina lucrarea în următoarele trei zile. 3 (rar; urmat de o prop. compl. dr.) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. 4 (înv. şi reg.) v. Atribui. IV1 tr. (înv. şi reg.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. îngriji. Vedea. 2 refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Apăra. Feri. Păzi. 3 tr. (înv. şi reg.) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. 4 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Păzi. Veghea. 5 tr. (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima. V tr. 1 (înv.; compl. indică obiecte, lucruri etc.) v. Privi. Uita. Vedea. 2 (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri) v. Căuta. 3 (înv.; compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) v. Analiza. Cerceta. Examina. Investiga. Studia. Urmări. 4 (înv.; compl. indică texte, opere literare, scrieri istorice, articole de lege etc.) v. Analiza. Comenta. Explica. Interpreta 5 (înv.; compl indică locuri, localităţi etc.) v. Merge. Vedea. Vizita. VI refl. recipr. fig. (fam.; despre oameni) v. Răfui. socotinţă s.f. 11 (mat.; înv. şi pop.; adesea constr. cu vb. ,,aface,y) v. Calcul. Socoteală. 2 (înv.) v. Numărare. Numărat. Numărătoare. 3 (înv.) v. Recensământ. I11 (înv. şi pop.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecaţi Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. 2 (înv. şi pop.) v. Impresie. Opinie. Părere. Punct de vedere. 3 (înv.) v. Cugetare. Judecată. Minte. Raţionament. Raţiune. 4 (înv.) v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. 5 (înv.) v. Atenţie. Băgare de seamă. Circumspecţie. Griji Luare-aminte. Precauţie. Prevedere. Prudenţă. III (reg.) v. Superstiţie. IV (înv.) 1 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect Reverenţi Stimi Trecere. Vază1. socotire s.f. 11 calcul, calculare, socoteală, socotit1, calculaţie, răboj, <înv.> computare, sămăluire. 2 apreciere, aproximare, aproximaţie, calcul, calculare, estimare, estimaţie, evaluare, apreciaţie, măsurare, preţuire, valutare, <înv. şi reg.> pre-ţăluire, preţuială, <înv.> evaluaţie. Socotirea cheltuielilor pentru renovarea apartamentului i se pare exagerată. 3 (înv.) v. Numărare. Numărat. Numărătoare. II (relig. creştină; înv.) v. Judecata cea de pe urmă 1711 | soi (v. judecată). Judecata cea mare (v. judecată). Judecata de apoi (v. judecată). Judecata înfricoşată (v. judecată). Judecata lui Dumnezeu (v. judecată). Vremea cea de apoi (v. vreme). Vremea de apoi (v. vreme). III [înv.) 1 v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponde-raţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. 2 v. Impresie. Opinie. Părere. Punct de vedere. 3 v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. IV (înv.) 1 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Defe-renţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. socotit1 s.n. 11 calcul, calculare, socoteală, socotire, calculaţie, răboj, <înv.> computare, sămăluire. 2 (înv.) v. Numărare. Numărat. Numărătoare. II (înv.) v. Impresie. Opinie. Părere. Punct de vedere. III (înv.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. socotit2, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) calculat, chibzuit, cugetat, cumpănit, cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, ponderat, chitit1, <înv. şi reg.> sameş, socotitor, samalit, văzdârjnic, înfrânat, tacticos, rece, cântărit2, econom. Fiind un om socotit, a reuşit să se descurce în viaţă. 2 (despre oameni) chibzuit, cuminte, înţelept, mintos. Are încredere în sfaturile lui pentru că este o persoană socotită. 3 (despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) chibzuit, cumpănit, gândit, judicios, matur, serios, temeinic, cumpănitor, <înv. şi reg.> mator, răscopt1. Iniţiativa acţiunii sale s-a dovedit socotită, având în vedere rezultatele obţinute. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folositor, gândit, înţelept, judecat, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, util, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi socotite. II adj. 1 (reg.; despre personalităţi) v. Important. însemnat. Marcant. Remarcabil. 2 (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil. III adv. (modal) bărbăteşte, chibzuit, cumpănit, matur, temeinic. A răspuns socotit la provocare. socotitor, -oare s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Calculator. 2 (înv.) v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. II adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Calculat. Chibzuit Cugetat Cumpănit. Cumpătat. Echilibrat. Măsurat2. Moderat. Ponderat. Socotit2, socotitură s.f. (jur.; înv.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, socreâlă s.f. (reg.) 1 v. Socrie. 2 v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Sâcâială. 3 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, socri vb. IV. tr. (fam.; compl. indică oameni) 1 v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. 2 v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, socrie s.f. 1 (înv. şi reg.) socreală. Socria nu o încânta pe mama băiatului. 2 (pop.) v. Mamă- soacră. Soacră, socrioâră s.f. (reg.) socriţă, socruluţă, <înv.> socrişoară. socrişoâră s.f. (înv.) v. Socrioâră. Socriţă. Socruluţă. socrişor s.m. (înv. şi reg.) <înv.> socruleţ. socriţă s.f. (reg.) socrioâră, socruluţă, <înv.> socrişoară. socru s.m. tată-socru. Are un socru foarte cumsecade. socrulăţ s.m. (înv.) v. Socrişor. socruluţă s.f. (reg.) socrioâră, socriţă, <înv.> socrişoară. sodăl s.m. (înv.) 1 v. Calfa. 2 v. Ucenic, sodah't s.n. (mineral.) feldspatoid, nefelin. Sodalitul intră în componenţa rocilor eruptive alcaline. sodalităte s.f. (în trecut; înv.) v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă. sodă s.f. 1 (chim.) carbonat de sodiu, <înv.> natron, natru. Soda se întrebuinţează la fabricarea săpunurilor. 2 (chim.) sodă caustică = hidroxid de sodiu, natron. Soda caustică distruge ţesuturile vegetale şi animale. 3 (astăzi rar) v. Sifon. 4 (chim.; rar) v. Natrit. 5 (arg.) v. Votcă, sodăş s.m. (înv.) 1 (jur.) v. Cauţiune. Fideiusor. Garant. 2 (în Ev. Med., în Mold.) v. Moşnean. Răzeş. sodiu s.n. (abr. Na; chim.) natriu. Sodiulface parte din grupa metalelor alcaline. sodom s.m., s.n. I s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. 2 (înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. lapl. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Mulţime. Puzderie. Sumedenie. 3 (reg.) v. Potop. 4 (geomorf.; reg.) v. Ponor. Râpă. Văgăună. II s.m. (reg.) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaş, sodomi vb. IV. 1 tr. (rar, compl. indică fiinţe) v. Sodomiza. 2 refl. (pop.; despre oameni) v. Omorî. Sinucide. Suicide. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 4 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. 5 refl. (reg; despre suprafeţe de pământ) v. Scufunda. sodomi'st s.m. (înv.) <înv.> sodomit, sodom-lean. Sodomiştii practică sodomia. sodomit s.m. (înv.) <înv.> sodomist, sodom-lean. sodomiza vb. I. tr. (compl. indică fiinţe) a sodomi. Bărbatul a fost condamnat la ani grei de puşcărie pentru că a sodomizat mai mulţi băieţei. sodomleăn s.m. (înv.) <înv.> sodomist, sodomit. sofă s.f. canapea, canapea otomană, <înv.> otomană. Obosit, se întinde pe sofa. sofismatesc, -eăscă adj. (filos.; înv.; despre raţionamente, teorii etc.) v. Sofistic, sofistărfe s.f. (înv.) v. Sofisticărie, sofistic, -ă adj. 1 (filos.; despre raţionamente, teorii etc.) <înv.> sofismatesc, sofisticesc. 2 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) eronat, fals, greşit, inexact, necorect, neexact, nefondat, neîntemeiat, <înv.> eroneu, neajuns2, rătăcit, vânturos. Anunţul de la televizor a fost sofistic. I-a dat informaţii sofistice. sofistică vb. I. tr. 1 (fam.; compl. indică probleme, situaţii etc.) v. Complica. încurca. 2 (înv.; compl. indică băuturi alcoolice) v. Contraface. Falsifica. Preface, sofisticat, -ă adj. (despre limbaj, stiluri sau despre forme ale unor obiecte, fenomene etc.) trendy. Are o coafură sofisticată. sofisticărie s.f. (fam.; iron.) <înv.> sofistărie. Exprimă-te clar şi nu mai recurge la tot felul de sofisticării! sofisticesc, -eăscă adj. (filos.; înv.; despre raţionamente, teorii etc.) v. Sofistic, sofi'tă s.f. (electr.) lampă sofită. Sofita este o lampă electrică cu incandescenţă, de formă tubulară, legată în circuitul electric prin ambele capete. soforă s.f. (bot; rar) v. Salcâm-japonez (Sophora japonica). sofră s.f. (la fântână; reg.) v. Colac. Ghizd. Margine. sofragi-başa s.m. (în epoca fanariotă, în Ţările Rom.; turc.; înv.) v. Vel-sofragiu. soframicmă s.f. (farm.) farmicetină. Sofra-micina este un antibiotic folosit în tratamentul infecţiilor cu stafilococi, streptococi etc. soft1 adj. invar, (fam.; despre meniuri, mese, hrană etc.) v. Frugal. Simplu. Uşor2. soft2 s.n. (inform.) software. Softul este un set de instrucţiuni sau de programe executate de computer, care include sistemul de operare, programe utilitare, limbaje de programare şi programe-aplicaţii. software ['softwer] s.n. (inform.) 1 soft2. 2 logicial. Software- ul este un sistem informatic generalizat, de prelucrare, stocare şi regăsire a informaţiei, format dintr-un număr de fişiere de calculatoare conectate, distincte logic. 3 program. Software- ul este un set algoritmic de instrucţiuni codificate utilizat de un calculator pentru rezolvarea unei probleme complexe. soglăsnică s.f. (fon.; înv.) v. Consoană. Consonantă. soglăsui're s.f. (jur.; înv.) v. Acord. Consens, înţelegere. soi1 s.n. I 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, neam, sort, sortiment, specie, tip, varietate, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. Primăvara, apar cele mai multe soiuri de legume. Unele soiuri de ciuperci nu sunt indicate pentru consum. A cumpărat diferite soiuri de seminţe pentru a le sădi în soi |1712 grădină. 2 (biol; adesea urmat de determ. care precizează sensul) prăsilă, rasă1, specie, sămânţă, strană, <înv.> specială (v. special). în deltă trăiesc foarte multe soiuri de păsări. Fermierul a achiziţionat mai multe vaci dintr-un soi austriac. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, clasă, fel, gen, specie, tip, varietate, <înv. şi reg.> rudă1, ţicanie, ţică1, <înv.> despărţire, specială (v. special), tagmă. Se consideră că aparţine unui soi de oameni cu însuşiri deosebite. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, specie, tip, <înv. şi pop.> naţie, seamă, poamă, sămânţă, sculă, stambă, tacâm. Ce soi de om o mai fi şi ăsta? 5 caracter, categorie, fel, gen, natură, teapă, factură, trampă2, calibru, rasă1, pănură. Un profitor de soiul lui nu a mai întâlnit. 6 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, gen, mod, specie, specimen, tip, varietate, modru. Există mai multe soiuri de raţionamente. 7 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. »de,T) fel, gen, mod. Are un soi de indolenţă care enervează pe oricine. 8 (art.; rar) soiulfrumosv. Femeile (v.femeie). Sexul cel frumos. Sexul cel slab. Sexul frumos. Sexul slab. II {înv.) 1 v. Neam. Popor. 2 v. Neam. Seminţie. Spiţă. 3 (antrop.) v. Rasă1. 4 (biol.) v. Sex. III (arg.) v. Dormit. Odihnă. Repaus. Somn2. soi2 s.n. (pop.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, soia s.f. (bot.) Glycine hispida; fasole-japone-ză, fasole-soia. soiâlă s.f. (înv.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, soileâlă s.f. (arg.) v. Dormit. Odihnă. Repaus. Somn2. soileănu s.n. art. (arg.) v. Dormit. Odihnă. Repaus. Somn2. soilescovici s.n. art (arg.) v. Dormit Odihnă. Repaus. Somn2. soilescu s.n. art. (arg.) v. Dormit. Odihnă. Repaus. Somn2. soili'vb. IV. intr. (arg.; despre fiinţe) v. Dormi. Odihni. Repauza. soitit s.n. (arg.) v. Dormit. Odihnă. Repaus. Somn2. soios, -oâsă adj. 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, jegos, maculat, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, slinos, sordid, <înv. şi pop.> picat2, scârnav, sleit2, spurcat2, răpănos, năclăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, dervelit, feştelit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, mocicoş, mozolit, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchinos, râpat, râpos2, ro-ghioş, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scârn, smârceav, smârced, puturos. Cămaşa are gulerul soios. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie soios. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, slinos, janghinos, răpănos, rufos, urduros, căcăcios, gunoios, îngălat, nelăut, solzos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, smârd, ciul, cotăzit, imos, lipos, lutos, mâzgos, mozolit, oacăr, perceat, piscoş, potâng, râpos2, soit, şiclit, tinos, <înv.> matuf, ordurier, şmuţig. S-a aşezat la masă cu mâinile soioase. Are călcâiele soioase. soioşie s.f. (rar) v. Jeg. Murdşsie. Necurăţenie, soit, -ă adj. (reg.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit Murdar. Negru. Nespălat Pătat Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios, soitâr s.m. (în Ev. Med.; înv.) v. Bufon. Măscărici. Paiaţă. Pitic, soiuz s.n. (reg.) v. Căpută. sol1 s.m. 11 delegat, emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, trimis1, reprezen-tator, <înv. şi reg.> tist, mânat, <înv.> deputat, misit, rugător, solitor, vornic. La congres, solii străini au fost în număr mare. 2 crainic, mesager, trimis1, vestitor, lipcan, strigător, crancău, <înv.> aprod, orator, poslaneţ, poslanic, pristav, telal, trom-petar, mag1. Solul a adus ştiri îmbucurătoare. 3 (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătaf. Vătăşel. Vomicel. 4 (arg.) v. Acolit. Complice. Copărtaş. Părtaş. II fig. (mai ales cu determ. care indică apartenenţa) exponent, reprezentant, interpret, organ1. Scriitorul a fost solul elitei româneşti din secolul său. sol2 s.n. 1 (geol; de obicei urmat de determ. care arată felul) pământ, teren. Solul lutos nu este bun pentru agricultură. 2 pământ. Alpiniştii din construcţii lucrează la mare înălţime faţă de sol 3 (gimn.) exerciţiu la soL Gimnasta din România a luat medalia de aur pentru sol. sol3 s.n. (chim.) coloid, soluţie coloidală. Solul are particulele în stare de dispersie. solăn s.m. (bot.; înv.) v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum nigrum). solanacee s.f. (bot) solanee. Cartoful este o solanacee. solanee s.f. (bot.) solanacee. solăr, -ă adj. (astron.) 1 <înv.> eliac. Foloseşte un sistem de încălzire bazat pe energia solară. 2 (rar) v. Astral. Sideral, solarimetru s.n. (tehn.) piranograf, pirano-metru. Cu solarimetrul se măsoară intensitatea radiaţiei solare globale şi a celei difuze pe unitatea de suprafaţă orizontală. solarizăre s.f. 1 (biol.) solarizaţie. Solarizarea este scăderea sensibilităţii procesului defotosinteză, din cauza intensităţii prea mari a luminii. 2 (fotogr.) solarizaţie. Solarizarea este scăderea sensibilităţii plăcilor, a filmelor şi a hârtiei fotografice în punctele expuse unei iluminări foarte intense, acestea apărând întunecate pe pozitivele fotografice. solarizaţie s.f. (rar) 1 (biol.) v. Solarizare. 2 (fotogr.) v. Solarizare. solă s.f. (agric.) tarla, tablă1, tabun, tabunel. Pe această solă este cultivat porumb. solărie s.f. (fin.; în trecut, în Mold.) solărit. Solăria era impozitul perceput pe sarea extrasă, vândută sau transportată. solărit s.n. (fin.; în trecut, în Mold.) solărie. solări'ţă s.f. (reg.) v. Solniţă, sold s.n. (mai ales lapl. solduri; com.) <înv.> marda. îşi cumpără haine de la solduri. soldă vb. 1.1 tr. (înv.) 1 (compl indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) v. Achita. Lichida. Onora. Plăti. 2 (econ.) v. Onora. Plăti. Remunera. Retribui. II refl. fig. (despre acţiuni, tratative, întreceri sportive etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se încheia, a se sfârşi, a se termina. Campania lor electorală s-a soldat cu succes. soldat s.m. I (milit.) 1 militar, ostaş, oştean, cătană, panţir, stratiot, radavoi, <înv.> luător de sold, om de oaste, om de război, oştenitoriu, oştitor, săgar, voinic, voinic de oaste, <înv.; meton.> oaste, cui, uniformă (v. uniform), oagăr. Este soldat de carieră. Soldaţii sunt oameni de onoare. 2 (rar) soldat de ordonanţă v. Ordonanţă. II fig. militant, combatant, luptător, ostaş. Este un soldat pentru drepturile animalelor. soldatescă s.f. (colect.; milit.; livr.; peior.) v. Militărime. Ostăşime. Soldăţime. soldă s.f. (milit.) <înv.> leafa1. Ienicerii turci primeau soldă. soldăţăş s.m. (milit.; pop.) v. Soldăţel, soldăţel s.m. (milit.) cătănioară, cătăniţă, cătănuţă, soldăţaş. soldăţesc, -eăscă adj. (milit.) cazon, militar, milităresc, ostăşesc, marţial, cătă-nesc, <înv.> oştenesc, oştesc, slujitoresc, voinicesc. Nu a făcut armata, întrucât nu-i place regimul soldăţesc. Viaţa soldăţească l-a disciplinat. soldăţeşte adv. (modal; milit.) milităreşte, ostăşeşte, cătăneşte, cătănăşeşte, <înv.> oşteneşte. Se poartă soldăţeşte şi în familie. Salută soldăţeşte. soldăţi vb. IV. intr. (milit.; reg.; despre armate, popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război3, soldăţi'e s.f. (milit; înv.) v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar, soldăţime s.f. (colect.; milit.) militărime, ostăşime, soldatescă, cătă-nime. Soldăţimea prezintă onorul preşedintelui. solele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Crin-de-toamnă. Crin-galben. Crinul-fânului (v. crin) (Heme-rocallis flava şi Hemerocallis fulva) solemn, -ă adj., adv. I adj. 1 festiv, sărbătoresc, <înv.> solemnei. La manifestarea organizată cu ocazia zilei naţionale, în amfiteatru a fost o atmosferă solemnă. Decoraţiile s-au înmânat militarilor într-un cadru solemn. 2 sacramental. Citeşte actul solemn al întemeierii republicii. 3 sacru, sfânt. Cuvântul de onoare este solemn pentru el. Un jurământ depus în faţa poporului este considerat solemn. 4 sacerdotal, sacru. Toate persoanele care participau la ceremonie au înţeles importanţa solemnă a evenimentului şi au păstrat un moment de reculegere. 5 (jur.; despre acte) formal, oficial. Actele solemne trebuie să respecte cerinţele impuse de lege pentru a fi considerate legale şi valabile. 6 (despre anumite momente din viaţa oamenilor sau a unei colectivităţi) 1713| solid deosebit, important, însemnat, <înv.> solemnei. Căsătoria religioasă a reprezentat pentru ei un moment solemn, care nu poate fi uitat. 7 (despre natură sau despre elemente, fenomene, procese ale ei) grandios, maiestuos, măreţ, mirific, <înv.> solemnei. O noapte solemnă se lasă peste oraş. II adj. 1 (despre oameni) distins, sobru, academic. Celebrul tenor este o persoană solemnă, care trezeşte admiraţie. 2 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) grav, sever2, serios, sobru, rigid. Profesorul este o persoană solemnă, care impune respect. Faţa lui are o expresie solemnă. 3 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) ceremonial, ceremonios, protocolar, reverenţios, reverenţial. Totdeauna a avut o atitudine solemnă faţă de profesorul său. 4 (despre atitudini ale oamenilor, despre stil etc.) academic, distins, elevat, sobru. S-a remarcat prin stilul solemn al intervenţiei sale. 5 (despre ton, ţinută) magistral, profesoral. Cunoscutul academician vorbeşte cu un ton solemn. 6 (despre limbaj, exprimare etc.) oficial, sobru. Este un funcţionar corect, care, în relaţiile cu publicul, foloseşte un limbaj solemn. 7 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) grav, marţial, serios, doctoral, <înv.> solemnei, profesoral. Tonul discursului a fost solemn. în timpul ceremoniei participanţii au o ţinută solemnă. 8 (despre ambianţă, mediu etc.) academic, convenţional, rece. în aulă era o atmosferă solemnă. 9 fig. (cu nuanţă intensivă) absolut, adânc, complet, deplin, desăvârşit, perfect, profund, total, suveran. O linişte solemnă domnea în toată casa. III adv. (modal) 1 festiv, sărbătoreşte. Sala este împodobită solemn. 2 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) maesto-so, maiestuos. 3 (muz.; indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) grav, marciale, marţial, profondo. solemnei, -ă adj. (înv.) I I v. Festiv. Sărbătoresc. Solemn. 2 (despre anumite momente din viaţa oamenilor sau a unei colectivităţi) v. Deosebit. Important. însemnat. Solemn. 3 (despre natură sau despre elemente, fenomene, procese ale ei) v. Grandios. Maiestuos. Măreţ. Mirific. Solemn. II (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Grav. Marţial. Serios. Solemn. solemnitate s.f. 11 festivitate, sărbătoare, paradă, <înv.> parisie, sărbătorie. Solemnitatea cu care se celebrează ziua naţională emoţionează totdeauna. 2 ceremonial, ceremonie. S-au făcut multe pregătiri pentru solemnitatea primirii regelui. 3 ceremonie, cinste, fast1, paradă, pompă2, <înv.> resm, slavă. Oaspeţii au fost primiţi cu multă solemnitate. 4 importanţă, însemnătate. Este copleşit de solemnitatea celebrării evenimentului. 5 grandoare, măreţie. Solemnitatea nopţii te îmbie la contemplaţie. II gravitate, seriozitate. I se adresează cu solemnitate. solfegiâ vb. I. intr. (muz.) <înv.> a paralaghisi. Coristul solfegiază pentru a-şi încălzi vocea. solfegiu s.n. (muz.) <înv.> paralaghie. Elevii învaţă solfegiul la ora de muzică. soli'vb. IV. tr. (înv.) 1 v. Anunţa. Comunica. Transmite. Vesti. 2 (compl indică întrevederi, audienţe etc.) v. Cere. Postula. Solicita. 3 (compl. indică ajutor, sprijin, înţelegere, bunăvoinţă, îndurare etc. din partea cuiva) v. Apela. Cere. Recurge. Solicita, solicita vb. I. tr. 11 (compl. indică întrevederi, audienţe etc.) a cere, a postula, <înv.> a sfeti, a soli. A solicitat o audienţă la director. 2 (compl. indică posturi) a cere, a dori, a pretinde. A solicitat postul de secretară. 3 (compl. indică ajutor, sprijin, înţelegere, bunăvoinţă, îndurare etc. din partea cuiva) a apela, a cere, a recurge, <înv. şi pop.> a merge, <înv. şi reg.> a pofti, a suruclui, <înv.> a năzui, a soli. Surprinşi de o ninsoare abundentă pe munte, turiştii au solicitat ajutorul salvamontiştilor. La nevoie, solicită sprijinul părinţilor. 4 (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică acţiuni comune, evenimente etc.) a chema, a convoca. Studenţii au fost solicitaţi la miting. 5 (compl. indică oameni) a invita, a pofti, a ruga1. L-a solicitat să colaboreze la noul proiect. 6 (rar; compl. indică bunuri, drepturi etc.) v. Cere. Pretinde. Reclama. Revendica. 7 (fam.; compl indică taxe, bani etc.) v. Cere. Pretinde. I11 (compl. indică eforturi, calităţi deosebite, inovaţii etc.) a cere, a comporta, a impune, a necesita, a pretinde, a reclama, <înv.> a nevoi. Munca de cercetare solicită acribie deosebită şi multă dăruire. 2 (compl. indică manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a produce, a provoca, a stârni, a suscita, a trezi, a aprinde, a aţîţa, a deştepta. Vorbele lui i-au solicitat ambiţia. 3 (despre lecturi, spectacole etc.; compl indică oameni) a domina, a preocupa, a stăpâni, a absorbi, a acapara, a captiva, a încătuşa, a înlănţui, a sorbi, a lănţui. Lectura romanului o solicită cu totul. 4 (compl. indică fiinţe sau forţa lor fizică ori psihică) a epuiza, a extenua, a istovi, a sfârşi, a surmena, a vlăgui, a enerva, <înv. şi pop.> a osteni, a se răpune, a se hârşâi, a se snopi, <înv. şi reg.> a se storî, a dehobi, a (se) dologi, a stoci, <înv.> a zămorî, a consuma2, a frânge, a omorî, a rupe, a seca, a secătui, a sfărâmă, a slei, a se stinge, a stoarce, a suge, a topi, a uza, a zdrobi, a ofili, a deshăma, a dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl solicită. solicitant, -ă s.m., s.f. aplicant, aspirant, petiţionar, solicitator, postulant, <înv. şi pop.> jălbaş, <înv.> petent. Se numără printre solicitanţii unui post universitar. solicitare s.f. 11 cerere, cerinţă. La solicitarea lui a fost primit de director. 2 apel, apelare, cerere. Solicitarea celor rătăciţi pe munte a fost interceptată de salvamontişti. 3 cerere, doleanţă, rugăminte, poftire, <înv. şi reg.> poftă. Nu-i poate satisface această solicitare. 4 apel, cerere, rugăminte, strigăt, <înv.> apelaţie, regea, regealâc. Solicitarea sa pentru ajutorarea sinistraţilor a dat rezultat. 5 chemare, convocare. Solicitarea la miting a fost apreciată de studenţi. 6 invitare, invitaţie, <înv.> poftă. A dat curs solicitării de a colabora la noul proiect. 7 (econ. de piaţă) cerere, cerinţă, necesitate, nevoie, trebuinţă. Administraţia trebuie să ţină seamă de solicitările pieţei. II recurgere, recurs. Solicitarea bunăvoinţei cuiva maschează adesea impasul în care te poţi afla la un moment dat. solicitat, -ă adj. cerut2. Ajutorul solicitat a venit din partea salvamontiştilor. solicitator, -oare s.m., s.f. aplicant, aspirant, petiţionar, solicitant, postulant, <înv. şi pop.> jălbaş, <înv.> petent. solicitudine s.f. 1 amabilitate, atenţie, bunăvoinţă, prietenie. Solicitudinea pe care i-a arătat-o o face curioasă. 2 prevenire, <înv.> preveninţă, prevenţie. Timorată că cererea ei va fi refuzată, şi-a recăpătat calmul când a constatat solicitudinea directorului. solid, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „moale”; despre corpuri solide) dur, rezistent, tare, tenace, ţeapăn, vârtos, <înv.> vladnic. Corpurile solide au o structură compactă şi o mare coeziune, moleculară. 2 (despre corpuri, obiecte, etc.) puternic, rezistent, sănătos, tare, trainic, zdravăn, răbdător. Zidul cetăţii este solid. Tavanul se sprijină pe colonade solide. 3 (despre construcţii, elemente de arhitectură etc.) masiv. Uşa de la intrare este solidă. 4 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; despre obiecte, construcţii etc.) dăinuitor, durabil, rezistent, stabil, temeinic, trainic, tenabil, purtăreţ, ţeapăn, vârtos, <înv.> nestrămutat, sigur, temeielnic, ţiitor, robust. Multe dintre cetăţile solide impresionează prin măreţie. 5 (despre corpuri, substanţe, preparate etc.) consistent, dens, tare, vârtos. Mortarul este solid. II adj. 1 (despre fiinţe, în special despre oameni) potent, puternic, robust, tare, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, vital, rânzos, ţeapăn, umeros, vânos, vârtos, haidoş, înspiţat, muşchios, pogan, pogănit, puteros, putut2, socolan, vonicar, vonicoi,vuzum, <înv.> levent, putincios, silnic, spatoş, vârtucios, veget, forţos, musculos, pietros, verde, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană solidă, care munceşte din greu. 2 (despre oameni sau animale) binefacut, corpolent, masiv, puternic, robust, spătos, trupeş, voinic, stofat, trunchios, voinicos, truncheş, <înv.> tru-pos, dizman. Cei mai mulţi sportivi din echipa naţională de rugby sunt solizi. 3 (despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) legat4, musculos, robust, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, încheiat, pulpos. Bărbatul are un trup solid, ca de atlet. 4 fig. (fam.; despre oameni) v. Amarnic. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz. III adj. 1 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv,edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, temeinic, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încredinţător, în-duplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost solide. 2 (despre afirmaţii, idei, teorii, solidar |1714 opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, vizibil, direct, palpabil. Mărturiile martorilor au fost solide pentru judecători în luarea deciziei finale. 3 fig. (despre însuşiri, manifestări, cunoştinţe etc. ale oamenilor) adânc, profund, serios, temeinic, aprofundat, pătrunzător. Are cunoştinţe solide în domeniul său. 4 fig. (despre sentimente, trăiri, hotărâri etc. ale oamenilor) indestructibil, indisolubil. Prietenia lor este solidă. 5 fig. stabil. Are o carieră solidă. Firma sa este solidă. IV adv. (modal) bine, temeinic. Casa este solid construită. V s.n. (geom.) <înv.> trup. Solidul este un corp geometric cu trei dimensiuni, limitat de o suprafaţă închisă, cu volum măsurabil. solidar, -ă adj. înfrăţit, unit. O cerinţă a epocii actuale este lupta solidară a popoarelor împotriva terorismului. solidarism s.n. (rar) v. Legătură. Solidaritate. Unitate. solidaritate s.f. 1 legătură, unitate, solidarism, coeziune. între cele două popoare există o strânsă solidaritate. 2 con-fraternitate, frăţie, înfrăţire, solidarizare, unitate. Solidaritatea popoarelor în lupta împotriva terorismului este o cerinţă a epocii actuale.. solidariza vb. I. refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu*) a se uni2, a se înfrăţi. Elevii se solidarizează cu profesorii aflaţi în grevă. solidarizâre s.f. confraternitate, frăţie, înfrăţire, solidaritate, unitate, solidifică vb. I. 1 refl. (despre substanţe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la temperaturi mari) a se întări, a se învârtoşa, <înv. şi pop.> a se slei, <înv. şi reg.> a se vârtoşa, <înv.> a se împuteri. Lava fierbinte se solidifică pe măsură ce se scurge de pe munte. Picăturile de ceară căzute din lumânare se solidifică pe masă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică substanţe, materii, materiale etc.) a (se) întări, a (se) înţeleni, a (se) înţepeni, a (se) învârtoşa. îngheţul solidifică noroiul de pe străzi. Ipsosul se solidifică imediat. 3 refl. (despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) a se coagula, a se închega, a se slei, a se năclăi, a se ţepeni. Untura topită se solidifică prin răcire. 4 tr. (compl. indică substanţe, materii etc.) a coagula, a lega1. Smoala solidifică bitumul. 5 refl. (despre lichide) a îngheţa, a se sloi2, <înv. şi pop.> a se slei, a se prinde, a se stura, <înv.> a se strânge. Lacul s-a solidificat din cauza temperaturilor extrem de scăzute. 6 refl. (rar; despre mâncăruri preparate cu grăsimi şi răcite) v. Slei solidificăre s.f. 1 întărire, învârtoşare, <înv.> solidificaţie. Solidificarea lavei se produce pe măsură ce se scurge de pe munte. 2 coagulare, închegare, sleire, sleit1, <înv.> sleială, sleitură. Solidificarea unturii topite se produce prin răcire. 3 coagulare, legare. Solidificarea smoalei se face cu bitum. 4 îngheţare, congelaţie, <înv. şi pop.> sleire. Gerul a provocat solidificarea lacului. solidificat, -ă adj. 1 (despre substanţe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la temperaturi mari) întărit, învârtoşat. Geologii adună probe din lava solidificată. 2 (despre substanţe, materii, materiale etc.) întărit, învârtoşat, vârtojit. Ipsosul solidificat nu mai poate fi folosit. 3 (despre^ubstanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) coagulat, închegat, sleit2, năclăit, <înv. şi reg.> însleit. Untura solidificată se păstrează în borcane. 4 (despre lichide) îngheţat, sleit2, îngerat. Patinează pe lacul solidificat. solidificăţie s.f. (înv.) v. întărire. învârtoşare. Solidificăre. solidităte s.f. 11 duritate, rezistenţă, tărie, tenacitate, vârtoşenie, <înv.> tărime, vâr-toşare, vârtute. Fierul are o soliditate mai mare decât alte metale. 2 durabilitate, rezistenţă, stabilitate, tărie, temeinicie, trăinicie, <înv. şi reg.> statornicie, <înv.> nestrămutare, tărime, vârtoşie,vârtoşime. Ceea ce impresionează la această mănăstire este soliditatea zidurilor care 0 înconjoară. 3 consistenţă, tărie, <înv.> aerea-lă, legătură, vârtoşie. înainte de a folosi crema pentru tort, cofetarul îi verifică soliditatea. I11 seriozitate, temeinicie, tărie. A câştigat procesul datorită solidităţii probelor aduse. 2 putere, trăinicie. Nu se îndoieşte de soliditatea relaţiei lor. 3 fig. profunzime, seriozitate, temeinicie, maturitate. Ceea ce impresionează la aceşti doi tineri este soliditatea sentimentelor lor. solie s.f. (înv.) 11 v. Delegaţie. 2 v. însărcinare. Misiune. Sarcină. 3 v. Mesaj. Ştire. Veste. II fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Chemare. Menire. Misiune. Rol1. Rost. Sarcină. Vocaţie. solificăre s.f. (geol.) pedogeneză. Solificarea este procesul deformare a solurilor. solifluxiune s.f. (geomorf.) gelifluxiune. Solifluxiunea este procesul de alunecare lentă a solului pe pante, ca urmare a îmbibării cu apă a stratelor superficiale. soliloc s.n. = solilocviu. solilocvă vb. I. intr. (despre oameni) a monologa, monologiza. Supărat, continuă să solilocveze, străbătând camera în lung şi în lat. solilocviu (soliloc) s.n. monolog, soli-loghie. Solilocviul este vorbirea cu sine însuşi. soliloghie s.f. (rar) v. Monolog. Solilocviu. soliman s.n. (mineral; înv.) v. Onix. soliped,-ă adj.,s.n. (zool.) monodactil. Calul este un animal soliped. solist, -ă s.m., s.f. 1 solo. Vioara întâi cântă solistă în spectacolul din această seară. 2 solist vocal = pustnic, sihastru. Un bărbat solitar trăieşte într-o colibă, la marginea pădurii. Duce un trai solitar, la mănăstire. 2 (despre fiinţe) izolat, însingurat, pribeag, răzleţ, retras, singur, singuratic, răzneţ, singuriu, zgulit, <înv.> retirat. Un cocor solitar şi-a făcut cuib într-o gospodărie ţărănească. 3 (despre obiecte, elemente dintr-un peisaj etc.) izolat, rătăcit, răzleţ, singur, singuratic, pribeag. în lanul de grâu se zăresc câţiva maci solitari. Au apărut câţiva nori solitari. 4 (bot.; despre flori, frunze etc.) singur, unic. Această plantă face o floare solitară. 5 (astăzi rar; despre străzi, drumuri etc.) v. Deşert. Gol2. Nebătut. Necirculat. Neumblat Pustia II adv. (modal) izolat, retras, singur, singuratic. Trăieşte solitar, într-o colibă, la marginea pădurii. II11 s.m.,s.f. singuratic. Solitarii trăiesc izolaţi de societate. 2 s.n. (la inele) <înv.> singuratic. Solitarul inelului arunca raze de scântei în lumina soarelui. 3 s.m. (rar) v. Anahoret. Ascet. Eremit Pustnic. Schimnic. Sihastru. 4 s.m. (zool; rar) v. Tenie (Taenia). solitor, -oare s.m., s.f. (înv.) 1 v. Delegat. Emisar. împuternicit Mesager. Reprezentant Sol1. Trimis1. 2 v. Intermediar. Mediator. Mijlocitor. 3 (polit.) v. Parlamentar, solitudine s.f. claustrare, izolare, însingurare, recluziune, singurătate, claustraţie, sălbăticie, <înv.> osebiciune, osebire, schimnicie, sihăstrie. Daniil Sihastrul a trăit într-o solitudine totală. solmizare s.f. (muz.; în Ev. Med.) solmizaţie. Solmizarea era sistemul de intonare silabică a sunetelor. solmizâţie s.f. (muz.; în Ev. Med.) solmizare. solniţă s.f. 1 sărăriţă, căşiţă, ocniţă, piuliţă, sarniţă, sărar, sărărie, sărător, sărelniţă, slatină, solăriţă, şcătuie. în solniţă a pus sare iodată. 2 (gosp.; reg.) v. Piuliţă 3 (reg.) v. Fructieră. solo s.m. invar., adj. invar. 1 s.m. invar, solist. 2 adj. invar, (fam.; glum.; despre oameni, mai ales despre tineri) v. Liber. Necăsătorit, soloăgăr s.m. (bot.; reg.) v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). soloăncă s.f. (omit.; reg.) v. Sitar-negru (v. sitar1). Ţigănuş (Plegadis falcinellus). solodeţ s.n. (tehn.; la suveică; reg.) v. Fus. Fusul suveicii (v.fus). solomiăc s.n. (chim.; reg.) v. Cositor2. Staniu. solomiazuî vb. IV. tr. (tehn.; reg.; compl indică vase de aramă, obiecte metalice etc.) v. Cositori. Spoi. solomîe s.f. (chim.; reg.) 1 v. Clorură de amoniu. Salmiac. 2 v. Cositor2. Staniu. solormt s.n. (constr.; rar) v. Stufit. solomonâr s.m. (pop.) 1 (astron.) v. Astronom. 2 (în credinţe şi superstiţii) v. Şaman. Vrăjitor. solomonărîe s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. solomoneălă s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. solomom vb. IV. tr. (în credinţe şi superstiţii; pop.; compl. indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji, solomom'es^. 1 (în credinţe şi superstiţii;pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vra- 1715| somn jă. Vrăjitorie. 2 {reg.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. solomomre s.f. (în credinţe şi superstiţii; pop.) 1 v. Descântare. Fermecare. Vrăjire. 2 v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. solomonit, -ă adj. (în credinţe şi superstiţii; pop.; despre fiinţe) v. Fermecat. Vrăjit2, solonăr s.m. (tăb.; înv.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. soloneţs.n. (bot.; reg.)v. Brâncă1 (Salicomia herbacea). solovârfiţă s.f. (bot.; reg.) v. Bundiţa-vântului (v. bundiţâ) (Phlomis pungens). soltâr s.m. (reg.) v. Sortator forestier, solubil, -ă adj. 1 (chim.; despre substanţe sau elemente chimice) disolubil, dizolvabil. Sarea de bucătărie este o substanţă solubilă. 2 fig. (despre probleme, situaţii etc.) rezolvabil, soluţionabil. solubilitâte s.f. (chim.) disolubilitate. Solubilitatea este proprietatea unei substanţe de a putea fi dizolvată într-un solvent. soluţie s.f. I (chim.) 1 soluţie coloidală = coloid,sol3. Soluţia coloidală are particulele în stare de dispersie. 2 (înv.; în forma soluţiune) v. Dizolvare. Solvire. I11 (tehn.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) metodă, procedeu, sistem. Este interesat de noua soluţie de asamblare a roboţilor. 2 (tehn.) soluţie-mamă = soluţie-matcă. Soluţia-mamă rămâne în urma solidificării unui aliaj; soluţie-matcă = soluţie-mamă. 3 (mat.) dezlegare, răspuns, rezolvare, rezultat. Elevul a găsit soluţia problemei de geometrie. 4 (mat.) rădăcină. A aflat soluţia ecuaţiei algebrice. 5 clarificare, desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, explicitare, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţionare, <înv.> deslu-şeală, răspicare, dezamestecare. 6 remediu, antidot, derivativ, leac. Munca este soluţia plictiselii. soluţionâ vb. I. 1 tr. (compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) a clarifica, a desluşi, a elucida, a explica, a explicita, a lămuri, a limpezi, a preciza, a rezolva, <înv. şi pop.> a tălmăci, <înv.> a explicălui, a explicui, a răspica, a răzvidi, a săvârşi, a sfeti, a dezamesteca, a dezgurzi. Ceea ce trebuie soluţionat nu este apariţia acestei credinţe, ci menţinerea ei. Câteodată, în loc să soluţioneze, strică. 2 tr. a rezolva, a bifa1. A mai soluţionat încă o acţiune care rămăsese neterminată. 3 tr. (compl. indică litigii, controverse, conflicte etc.) a clarifica, a lichida, a rezolva, <înv.> a paravlepsi. Părinţii au reuşit să soluţioneze disensiunile dintre ei. 4 tr. (compl. indică o evoluţie viitoare a unor stări, acţiuni etc.) a decide, a delibera, a hotărî, a rezolva, a stabili, a pecetlui. Urma să soluţioneze strategia de dezvoltare economică. soluţionabil, -ă adj. (despre probleme, situaţii etc.) rezolvabil, solubil. Problema pe care o are calculatorul este soluţionabilă. soluţionare s.f. 1 clarificare, desluşire, elucidare, explicare, explicaţie, explicitare, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluţie, <înv.> desluşeală, răspicare, dezamestecare. Soluţionarea menţinerii acestei credinţe este dificilă. 2 rezolvare, bifare. Şi-a propus soluţionarea acţiunii care rămăsese neterminată. 3 clarificare, rezolvare. Părinţii au intervenit în soluţionarea disensiunilor dintre ei. soluţionât, -ă adj. 1 rezolvat, bifat. Chestiunile soluţionate erau notate într-un carnet. 2 (despre litigii, diferende etc.) judecat. Diferendul soluţionat a avut ca urmare împăcarea celor doi. soluţiune s.f. (chim.; înv.) = soluţie, solvabil, -ă adj. (fin.; despre debitori) solvent2. Debitorii solvabili au cu ce-şi plăti datoriile. solvabilitate s.f. (fin.) bonitate, plătnicie, solvenţă. Se află în stare de solvabilitate acela care îşi poate plăti toate datoriile scadente. solvât s.m., adj. (chim.) dizolvat, <înv.> disolut. Solvatul este format din moleculele substanţei dizolvate şi cele ale solventului. solvatâre s.f. (chim.) dizolvare, <înv.> disolu-ţie. Prin solvatare, se stabilesc legături de natură electrostatică între ionii sau moleculele substanţei dizolvate şi moleculele dizolvantului. solvent1 s.m. (chim.) dizolvant. Şi-a cumpărat un solvent pentru lacul de unghii. solvent2, -ă adj. (fin.; despre debitori) solvabil, solvănţă s.f. (fin.; rar) v. Bonitate. Solvabilitate. solvi vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică substanţe, materii) a (se) descompune, a (se) dizolva, a (se) rezolva, a (se) topi, <înv.> a se desface. Sucul gastric solveşte substanţele azotoase. Zahărul se solveşte rapid în cafeaua fierbinte. solvire s.f. (chim.) dizolvare, topire, topit1, <înv.> soluţiune. Solvirea zahărului în cafeaua fierbinte este rapidă. solvit, -ă adj. (chim.; despre substanţe, materii) dizolvat, topit2. Amestecă zahărul solvit cu crema de ciocolată. solz s.m. 1 (iht., zool.) <înv.> ecaliu. Şerpii au corpul acoperit cu solzi. 2 (geol; rar) v. Falie. Fractură. Paraclază. 3 (geol.) v. Cută. încreţitură. 4 (med.; pop.) v. Impetigo. 5 (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). solzârie s.f. (bot.; reg.) v. Mama-Pădurii (v. mamă) (Lathraea squamaria). solzi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică aluat) v. Soage. solzişor s.m. (iht., zool.) solzuleţ, solzuţ. solzos, -oâsă adj. (pop.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios, solzuleţ s.m. (iht., zool.) solzişor, solzuţ. solzuţ s.m. (iht., zool.; pop.) v. Solzişor. Solzuleţ. soma vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 a invita. îl somează să nu se mai amestece în treburile sale. 2 a constrânge, a face, a forţa, a obliga, a sili, a violenta, a silnici, a tipi, <înv.> a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a stenahorisi, a strâmtora, a sâcâldisi, a încolţi, a presa, a strânge, a opinti, a ghidona. L-a somat să depună mărturie. 3 (jur.) a interpela. A fost somat să plătească datoriile către bancă. somare s.f. 1 invitare, invitaţie, somaţie. Somarea de a nu se mai amesteca în treburile lui a fost făcută cu un ton dur. 2 constrângere, forţare, obligare, silire, violentare, <înv.> asupriciune, asuprire, nevolnicie, silitură, siluire, strâmtoare. Numai prin somare a putut să afle adevărul de la el. 3 (jur.) interpelare. A fost acţionat în judecată deoarece nu a răspuns somărilor băncii. somatoagnozie s.f. (med.) asomatognozie. Ca urmare a somatoagnoziei nu-şi mai percepea mâinile. somatogen, -ă adj. (biol.) somatogenic. Organismele somatogene s-au dezvoltat din celule somatice. somatogenic, -ă adj. (biol.) somatogen. somatognozi'e s.f. (psih.) cenestezie. So-matognozia este impresia generală, nedife-renţiată, pe care fiecare individ o are despre propriul său corp. somatomegalie s.f. (med.) gigantism. Somatomegalia este creşterea exagerată în înălţime a unui individ faţă de media populaţiei de aceeaşi vârstă şi sex. somatometrie s.f. (antrop., biol.) antropologie biologică, antropologie fizică, antropologie somatică, antropometrie. Somatometria se ocupă cu studiul variaţiilor morfologice ale omului, mai ales prin măsurători ale oaselor. somatopsfliic, -ă adj. (med.) psihosomatic. Tratează în cartea sa afecţiunile somatopsi-hice. somatostimulmă s.f. (biochim.) hormon de creştere, hormon somatotrop, somatotrofină, somatotropină. Somatostimulina este secretată de celulele lobului anterior al hipofizei. somatotrofină s.f. (biochim.) hormon de creştere, hormon somatotrop, somatostimu-lină, somatotropină. somatotropină s.f. (biochim.) hormon de creştere, hormon somatotrop, somatostimu-lină, somatotrofină. somaţie s.f. 1 invitare, invitaţie, somare. 2 (concr.; jur.) avertisment, prevenire. A primit o somaţie de plată a datoriei. someşeănă s.f. (j.folc.) abrudeană, abru-deancă, ardeleană (v. ardelean), ardelenească (v. ardelenesc), ciobănaş, haţegană, lugojeană. Someşeana este un dans popular din Transilvania, cu mişcare moderată. somitate s.f. autoritate, forţă, putere. Tânărul economist este o adevărată somitate în domeniu. somn1 s.m. (iht.) 1 Silurus glanis, salmon, mihalţ. 2 somn-american = somn-pitic - Amiurus nebulosus; opt-mustăţi. somn2 s.n. 11 dormit, odihnă, repaus, dormire, odihnit1, soi1, soileală, soileanu, soilescovici, soilescu, soilit. După câteva ore de somn, s-a trezit reconfortat. 2 (med., med. vet.) somn letargic = letargie, moarte aparentă, stare letargică, <înv.> letarg. în timpul somna somnului letargic pacientul este inconştient, imobil şi poate răspunde doar la stimuli exteriori puternici. 3 somn de iarnă = somn hibernal, (art.) somnul iernii; somn hibernal = somn de iarnă, (art.) somnul iernii. Urşii se pregătesc de somnul hibernal; (art.) somnul iernii = somn de iamă, somn hibernal. 4 (înv.) somn-umblător v. Somnambulism. II fig. 1 (art.; în concepţiile relig.) somnul cel veşnic = somnul de veci = somnul mormântului = somnul morţii = somnul veşnic = somnul veşniciei = moarte, linişte de veci, linişte eternă, linişte veşnică, odihnă de veci, odihnă veşnică, odihnire, pace, repaus, repaus etern, mormânt, pacificare, noapte, repauzare, somn etern (v. somn2). Somnul cel veşnic este fără sfârşit; (înv.) somn etern v. Linişte de veci. Linişte eternă Linişte veşnică. Moarte. Odihnă de veci. Odihnă veşnică. Odihnire. Pace. Repaus. Repaus etern. Somnul cel veşnic. Somnul de veci. Somnul mormântului. Somnul morţii. Somnul veşnic. Somnul veşniciei. 2 (înv.) v. Fantasmă. Fantezie. Grădini suspendate (v. grădină). Himeră, fluzie. Irealitate. închipuire. Mit. Utopie. Vis. III (entom.; reg.; şi art. somnul-cucului) v. Mărgica-cucului (v. mărgică). somnâ vb. I. intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Dormi. Odihni. Repauza. somnambul, -ă adj., s.m., s.f. (psih.) lunatic, noctambul, şuietic, <înv.> lunav, somn-ambulist. Somnambulii fac automat, în timpul somnului, acte coordonate pe care nu le ţin minte la trezire. somnambulic, -eăscă adj. (psih.; rar) Somnambulic. somnambulic, -ă adj. (psih.) somnam-bulesc. Lucrează automat şi egal, ca într-o stare somnambulică. A pus cartea pe masă cu o mişcare înceată, somnambulică. somnambulism s.n. (psih.) lunatism, noct-ambulism, Iunie, <înv.> boală de lună, boală din lună, boală lunatică, lunătăcie, lunovnie, somn-umblător, noctambu-laţiune, selianism. Somnambulismul se caracterizează prin executarea automată a unor acte coordonate în timpul somnului, de care individul nu-şi aminteşte la trezire. somnambulist, -ă adj., s.m., s.f. (psih.; înv.) v. Lunatic. Noctambul. Somnambul, somnărie s.f. (înv.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, somnea s.m. art. (reg.) v. Somnorilă. somnicâş s.m. (iht.; rar) v. Somnişor1. Somnuleţ1. somnie s.f. (rar) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, somnifer, -ă s.n., adj. 11 adj., s.n. (farm.) hipnagog, hipnotic, hipnotizant, narcotic, soporifer, soporific, dormitiv, <înv.> sopo-rativ, zăhărel. Substanţele somnifere provoacă somn. Somniferele se eliberează numai pe bază de reţetă. 2 adj. (despre băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) hipnotic, hipnotizant, moleşitor, narcotic, soporifer, soporific, adormitor, aromitor, dormitiv, <înv.> soporativ. Mirosul de crini are efect somnifer. II adj. fig. (mai ales despre acţiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, adormitor, arid, fad, insipid, lânced, nesărat, plat2, sălciu, searbăd1 ^c. Filmul i se pare somnifer. somnişdr1 s.m. (iht.) somnuleţ1, som-nicaş. somnişor2 s.n., s.m. I s.n. 1 somnuleţ2. După masă a tras un somnişor care l-a reconfortat. 2 (entom.; reg.) v. Mărgica-cucului (v. mărgică). II s.m. (bot.; reg.) 1 v. Apărătoare (v. apărător) (Calamintha clinopodium). 2 v. Mac. Mac-de-grădină (Papaver somnife-rum). 3 v. Mac. Mac-de-câmp. Mac-roşu (Papaver rhoeas). 4v. Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca). somnolă vb. I. intr. (livr.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Pi-roti. somnolăr, -ă adj. (livr.; despre fiinţe) v. Somnolent. Somnos. somnolarităte s.f. (livr.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală. somnolent, -ă adj. (despre fiinţe) somnos, somnolar. Copilul este somnolent, fiind încă sub influenţa medicamentelor. somnolenţă s.f. aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăială, moţăire, moţăit, moţăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, toropeală, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. Un zgomot de sticlă spartă l-a trezit din somnolenţă. sOmnoră vb. I. intr. (livr.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Pi-roti. somnorea s.m. (reg.) v. Somnorilă. somnoreălă s.f. (reg.) v. Aromeală Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, somnorâl s.m. (bot.; reg.) v. Zmeoaică (Laserpitium latifolium). somnorie s.f. (înv.) Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, somnorilă s.m. (fam.) somnea, somnorea. O persoană care doarme mult este numită somnorilă. somnoros, -oăsă adj., s.f. I adj. 1 (despre fiinţe) adormit. Era cam somnoros şi nu a auzit telefonul. 2 fig. (despre oameni) comod, indolent, leneş, moale, puturos, trândav2, adormit, trântor. Făcea tot ce i se cerea pentru a nu-l considera lumea somnoros. 3 fig. (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, |1716 „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, uşor2, leşinat2, plăpând, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea somnoroasă. De departe se aude freamătul somnoros al pădurii. II s.f. (bot.) 1 Laserpitium prutenicum; lipan1. 2 (reg.) v. Capta-lan-negru (Verbascum nigrum). 3 (reg.) v. Lintea-pratului (v. linte) (Lathyrus pratensis). 4 (reg.) v. Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). 5 (reg.) v. Pătrun-jel-de-câmp (Peucedanum oreoselinum). 6 (reg.) v. Pidosnic (Cerinthe minor şi Cerinthe glabra). 7 (reg.) v. Rutişor (Thalictrum aqui-legifolium). 8 (reg.) v. Zmeoaică (Laserpitium latifolium). somnoroşeălă s.f. (reg.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală. somnoroşie s.f. (înv.) v. Aromeală Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală. somn6s,-oăsă adj. (despre fiinţe) somnolent, somnolar. somnoşăre s.f. (înv.) v. Aromeală. Aromire. Aţipeală. Aţipire. Dormitare. Moţăială. Moţăire. Moţăit. Moţăitură. Picoteală. Picotire. Piroteală. Pirotire. Somnolenţă. Toropeală, somnoterapi'e s.f. (psih., med.) hipnoterapie, narcoterapie. în somnoterapie se folosesc ca mijloace de tratare a bolii somnul prelungit cu hipnotice şi hipnoza. somnuleţ1 s.m. (iht.) somnişor1, som-nicaş. somnuleţ2 s.n. somnişor2. somon1 s.m. (iht.) Salmo salar; lacs. somon2 s.n. (culin., ind. alim.; turc.) v. Colac, sâmot s.n. (ind. text.; reg.) v. Catifea. Velur, somotei s.m. (iht.) mocotei. Somoteiul este un pui de somn sau un somn mic, până la un an. somptuos, -oâsă adj. 11 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandiosjuxos, magnific, mare1, pompos, splendid, <înv.> pohfalos, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucios, strălucind Reşedinţa regală este somptuoasă. 2 (despre obiecte, construcţii, interioare, elemente arhitectonice, vehicule etc.) elegant, luxos, domnesc. Interiorul teatrului este somptuos. II fig. (despre stil, mod de exprimare etc.) înflorit Tema nu este tratată cu rigoarea ştiinţei, ci în maniera somptuoasă a retoricii. somptuozităte s.f. 1 fast1, lux, măreţie, pompă2, splendoare, magnificenţă, <înv. şi reg.> falie, <înv.> ighemonicon, pohfală, saltanat, strălucire, lustru, lucoare. Toţi sunt impresionaţi de somptuozitatea de la palatul regal. 2 eleganţă, lux, nielcoşag, mân-dreţe. Palatul xse particularizează prin somptuozitatea interioarelor. 1717| sorbi somsid, -ă s.m., s.f. (reg.) v. Vecin, somui vb. IV. refl. impers. (reg.) v. Afirma. Auzi. Spune. Şopti. Vorbi. Zice. Zvoni, son s.n. 1 (rar) v. Sunet. 2 (fon.; rar) v. Sunet Sunet articulat. 3 (fon.; înv.) son dental v. Consoană dentală. Dentală. 4 (muz.; înv.) v. Ton2. Tonalitate. sonâ vb. I. refl. (psih.; fam.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti. sonâr s.n. (nav.) asdic. A detectat bancul de peşti cu ajutorul sonarului. sonat -ă adj., s.m., s.f. (psih.; fam.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. sondă vb. 1.11 intr. a fora. A sondat la mare adâncime pentru a se ajunge la minereu. 2 tr. (compl. indică solul subsolul fundul unei ape, cosmosul atmosfera etc.) a explora. Sondează terenul în căutare de ţiţei. II tr. fig. 1 a cerceta, a examina, a încerca, a fora. Trebuie să sondeze toate posibilităţile pentru a vedea dacă sunt şanse de reuşită. 2 (compl. indică oameni sau gânduri, sentimente, intenţii etc. ale lor) a investiga. Firme specializate sondează opinia publică. Scriitorul sondează exigenţele publicului cititor. 3 (compl. indică situaţii, stări, împrejurări etc.) a tatona, a dibui, a pipăi, a undi. Nu este sigur dacă trebuie să intre în afacere, de aceea mai sondează încă. sondaj s.n. 11 foraj, forare, forat, sondare. 2 explorare, exploraţie, sondare. 3 (sociol.) sondaj de opinie=anchetă, anchetă de opinie, poli. Sondajele de opinie sunt frecvent folosite de televiziuni. 4 (sociol.) sondaj electoral = exit poli. Sondajul electoral se efectuează la ieşirea de la vot a alegătorilor. II fig. 1 investigare, investigaţie, sondare. 2 tatonare, dibuire, pipăire, sondare. sondărs.m. (ind. extract.; reg.)v. Sondor, sondare s.f. 11 foraj, forare, forat, sondaj. A fost necesară o sondare la mare adâncime pentru a se ajunge la minereu. 2 explorare, exploraţie, sondaj. Ţiţeiul este descoperit prin sondări repetate ale zonei. II fig. 1 investigare, investigaţie, sondaj. Firme specializate se ocupă de sondarea opiniei publice. 2 tatonare, dibuire, pipăire, sondaj. După doi ani de sondare, s-a hotărât să-şi deschidă afacerea. sondatdr s.m. (ind. extract.; înv.) v. Sondor, sondă s.f. 1 (ind. extract.) puţ. Au forat o sondă pentru exploatarea unui zăcământ de petrol. 2 sondă cosmică = sondă spaţială; sondă spaţială = sondă cosmică. Sonda spaţială este un satelit artificial sau un vehicul cosmic fără oameni la bord, destinat explorării spaţiului cosmic ori corpurilor cereşti. sondor s.m. (ind extract.) sondar, <înv.> sondator. Sondorii lucrează la o sondă. sonâză s.f. (fon.; înv.) v. Vocală, song s.n. (în muzica uşoară; livr.) v. Cântec. Compoziţie. Melodie. Muzică, sânic, -ă adj. sonor. sonor, -ă adj., s.n. I adj. 1 sonic. Aspectul sonor al cuvintelor se modifică prin trecerea de la o limbă la alta. în traficul terestru sau aerian sunt folosite diverse semnale optice ori sonore. 2 (cinemat.; în opoz. cu „mut”; despre filme) vorbit2, vorbitor. Sunt peste 80 de ani de când a fost inventat filmul sonor. 3 (fon.; despre consoane) fonic. Consoanele sonore se emit prin vibrarea coardelor vocale. 4 (despre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, armonios, melodic, melodios, muzical, melopeic, dulce, mlădios, simfonic, unduios, unduit. Toţi ascultă fermecaţi şopotirea sonoră a râului. 5 (despre sunete) intens, puternic, răsunător, viu, zgomotos, clocotitor. încă mai aude urletul sonor al torentului dezlănţuit. 6 fig. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sunător, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului sonor. II s.n. (la radio, la televizor etc.; fam.) v. Sunet. sonorităte s.f. 1 (fon.) fonie. Anumite sonorităţi dau cuvântului un farmec eufonic deosebit. 2 (lit.) armonie1, cantabilitate, eufonie, melodie, muzicalitate, muzică. Sonoritatea versurilor eminesciene este unică. 3 (muz.) răsunet, rezonanţă, timbru, ton2. Sonoritatea orgii îi umple sufletul de visare. Această vioară are o sonoritate deosebită. sontic, -ă adj. (latin.; înv.; despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) v. Important, însemnat. sopă s.f. (milit.; în trecut; înv.) v. Ghioagă, soponeălă s.f. (bot.; reg.) = săpuneală. soponel s.m. (bot.; reg.) = săpunel. soporativ,-ă adj., s.n. (înv.) 1 adj.,s.n. (farm.) v. Hipnagog. Hipnotic. Hipnotizant Narcotic. Somnifer. Soporifer. Soporific. 2 adj. (despre băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) v. Hipnotic. Hipnotizant. Moleşitor. Narcotic. Somnifer. Soporifer. Soporific. soporifer, -ă adj., s.n. 1 adj., s.n. (farm.) hipnagog, hipnotic, hipnotizant, narcotic, somnifer, soporific, dormitiv, <înv.> soporativ, zăhărel. Substanţele soporifere provoacă somn. Soporiferele se eliberează numai pe bază de reţetă. 2 adj. (despre băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul lor asupra unui organism) hipnotic, hipnotizant, moleşitor, narcotic, somnifer, soporific, adormitor, aromitor, dormitiv, <înv.> soporativ. Mirosul de crini are efect soporifer. soporific, -ă adj., s.n. 1 adj., s.n. (farm.) hipnagog, hipnotic, hipnotizant, narcotic, somnifer, soporifer, dormitiv, <înv.> soporativ, zăhărel. 2 adj. (despre băuturi, mirosuri etc. sau despre efectul br asupra unui organism) hipnotic, hipnotizant, moleşitor, narcotic, somnifer, soporifer, adormitor, aromitor, dormitiv, <înv.> soporativ. sopunel s.m. (bot.; reg.) = săpunel. sor1 s.f. (bot.; pop.) = soră. sor2 s.n. (reg.) v. Şorici. soră s.f. 11 soră bună = soră dreaptă = soră dulce. Sora bună are ambii părinţi comuni cu fraţii săi; soră vitregă = soră de lingură, soră de scoarţă. Se înţelege foarte bine cu sora ei vitregă; (reg.) soră de lingură = soră de scoarţă v. Soră vitregă; soră dulce v. Soră bună. Soră dreaptă. 2 (med.; şi soră de caritate, soră de ocrotire) infirmieră (v. infirmier), vectăriţă, veltăriţă, <înv.> bolni-cereasă, spitalagioaică. Sora de la salon este foarte atentă cu bolnavii. 3 (bis.; în mănăstirile de călugăriţe) novice. O soră are cel mai mic grad în ierarhia călugărească. 4 (la nunţile ţărăneşti; pop.) soră de ginere = soră de mire = soră de mireasă v. Vătăşiţă. Vorniceasă. 5 (pop.) soră de cruce = mătcuţă1, văruţă, verişoară de cruce (v. verişor). Sora de cruce este prietena nedespărţită a cuiva, de care este legată prin jurământ până la moarte. 6 fig. amică (v. amic), apropiată (v. apropiat), prietenă (v. prieten). La petrecere a chemat numai surori. 7 fig. surată. Româna este soră cu italiana. II (bot.) 1 (art.;pop.)sora-soareluiv. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). 2 (pop.; în forma sor) sor-cu-frate = a Melampyrum nemorosum; carpenă, ciormoiag, fra-te-cu-sor, grâu-negru, grâul-prepeliţei (v. grâu), grâul-prepeliţelor (v. grâu), grâuşor, lup-vânăt, miazănoapte, păduroi, scrab; b (reg.) v. Ciormoiag. Condroniu (Melampyrum arvense). 3 (reg.) v. Copil2. sorb1 s.m. (bot.) 1 (şi sorb-de-pădure, sorb-sălbatic) Sorbus torminalis; mărăcine, păducel, scorum, scoruş. 2 Sorbus aria; păducel. 3 (reg.) v. Scoruş (Sorbus domestica). 4 (reg.) v. Scoruş. Scoruş-de-munte. Scoruş-păsăresc. Scoruş-sălbatic (Sorbus aucuparia). sorb2 s.n. 1 (tehn.) crepină. Sorbul serveşte drept filtru la capătul unei conducte. 2 (hidrol.; pop.) sfor. Sorbul este un vârtej de apă cu centrul adânc, foarte periculos. 3 (hidrol.; reg.) v. Baltă. 4 (geomorf., hidrol; reg.) v. Iezer. 5 (reg.) v. Sorbire. Sorbit. Sorbitură, sorbăcăi vb. IV. tr. (reg.; mai ales despre câini şi pisici, deprec., despre oameni; compl indică apă, mâncare) v. Limpi. sorbăcăiălă s.f. (reg.) v. Sorbire. Sorbit. Sorbitură. sorbăcăi't s.n. (reg.) v. Sorbire. Sorbit. Sorbitură. sorbeâlă s.f. (reg.) v. Sorbire. Sorbit. Sorbitură. sorbestreă s.f. (bot.) Sanguisorba officinalis; cârligăţea, ceapă-rea, cebare, sângereasă, sângerică, sorbitoare. sorbet s.n. (reg.) v. Sorbire. Sorbit. Sorbituri sorbi vb. IV. tr. 11 (compl. indică lichide, sucuri etc. pe care le conţine un corp, un organism, o materie etc.) a suge, a bea. Bebeluşul a sorbit tot laptele din biberon. 2 (compl. indică mai ales materii fluide) a absorbi, a aspira, a încorpora, a înghiţi, a resorbi, a suge, a trage. Pământul s-a dezgheţat şi începe să soarbă apa rezultată din topirea zăpezii. 3 (adesea poetic; compl. indică aer, miresme etc.) a aspira, a sorbire |1718 inspira, a respira, a trage, a suge. Dimineaţa sorbim aerul proaspăt de afară. II fig. 1 (despre apă, pământ etc.) a înghiţi. înota în fluviu şi deodată a fost sorbit de un vârtej puternic. La cutremur, pământul l-a sorbit de viu. 2 a distruge. Munca brută i-a sorbit toată vlaga. 3 (despre lecturi, spectacole etc.; compl. indică oameni) a domina, a preocupa, a solicita, a stăpâni, a absorbi, a acapara, a captiva, a încătuşa, a înlănţui, a lănţui. Lectura romanului 0 soarbe cu totul. sorbire s.f. 1 sorbit, sorbitură, sorb2, sorbăcăială, sorbăcăit, sorbeală, sorbet. Sorbirea unui pahar de coniac şi aprinderea unei ţigări după masă au devenit un tabiet pentru el. 2 înghiţitură, sorbit, sorbitură. A băut toată cafeaua dintr-o sorbire. 3 absorbire, absorbţie, aspiraţie, încorporare, resorbţie, sucţiune, sugere. Capacitatea solului pietros de sorbire a apei de ploaie este mică. sorbit s.n. 1 sorbire, sorbitură, sorb2, sorbăcăială, sorbăcăit, sorbeală, sorbet. 2 înghiţitură, sorbire, sorbitură, sorbitoâre s.f. (bot.; reg.) v. Sorbestrea (Sanguisorba offtcinalis). sorbitură s.f. 11 sorbire, sorbit, sorb2, sorbăcăială, sorbăcăit, sorbeală, sorbet. 2 înghiţitură, sorbire, sorbit 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care indică felul) duşcă, gât, gură, înghiţitură, ghiorţăitură, scopot2, şluc, şneap2. Bărbatul a luat o sorbitură de ţuică din sticlă. II (culin.) 1 (pop. şi fam.) udătură. La fiecare prânz trebuie să se mănânce şi o sorbitură. 2 (reg.) v. Supă. sorbonărd, -ă adj. sorbonian. Un absolvent sorbonard este un fost student al unei facultăţi din universitatea pariziană Sorbona. sorbonian, -ă adj. sorbonard. sorcovă s.f. survă. Şi-a confecţionat singur sorcova pentru dimineaţa zilei de Anul Nou. sorcovăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Sorcovi. sorcovăiâlă s.f. (reg.) v. Sorcoveală. Sorco-vire. Sorcovit. sorcovăire s.f. (reg.) v. Sorcoveală. Sorcovire. Sorcovit. sorcovăi't s.n. (reg.) v. Sorcoveală. Sorcovire. Sorcovit. sorcoveală s.f. sorcovire, sorcovit, sorcovăiâlă, sorcovăire, sorcăvăit. sorcovi vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a sorcovăi. De Anul Nou, copiii merg pe la casele oamenilor pentru a-i sorcovi. 2 fig. (fam.; glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. sorcovire s.f. sorcoveală, sorcovit, sorcovăiâlă, sorcovăire, sorcovăit. sorcovit s.n. sorcoveală, sorcovire, sorcovăiâlă, sorcovăire, sorcovăit. De Anul Nou, copiii merg pe la casele oamenilor cu sorcovitul. sordid, -ă adj. 11 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) înnegrit, jegos, maculat, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, slinos, soios, <înv. şi pop.> picat2, scârnav, sleit2, spurcat2, răpănos, năclăios, năclăit, smolit, solzos, tăvălit, terfelit, zăbălos, zoios, împuţit, păduchios, puchinos, puchios, pucios, <înv. şi reg.> imălos, mazac, dervelit, feştelit, fuligos, lincăvit, lipos, lutos, matuf, mărdăgit, mârşav, mâşit, mâzgos, mo-cicoş, mozolit, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, piscoş, pogan, răpchino^râpat, râpos2, roghioş, ronghioş, slimuit, soit, şiclit, tinos, <înv.> imat, scâm, smârceav, smârced, puturos. Cămaşa are gulerul sordid. De câteva zile foloseşte acelaşi şorţ de bucătărie sordid. 2 (mai ales despre oameni sau despre înfăţişarea lor) dezgustător, dizgraţios, hidos, imund, oribil, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, dizgraţiat, mârşav, <înv.> dezgustos, greţos, borât2. Cicatricea de pe faţă îl face sordid. II fig. 1 (despre oameni) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, infect, lamentabil, murdar, negru, reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om sordid. 2 (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mişelesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ruşinos, scelerat, ticălos, turpid, infect, murdar, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai sordide manipulări. 3 (în opoz. cu „generos”, „nobil”; despre oameni) meschin, mic. Este un individ sordid, lipsit de generozitate şi de nobleţe sufletească. soreân, -ă s.m., s.f. I s.m. (iht.) 1 Alburnus alburnus; albişoară (v. albişor), albiţă, obleţ, arvat1, fâlfa, lătăreaţă (v. lătăreţ), loitrar, peşte-alb, peşte-albişor, sabiţă, săbioară, soreancă, soreaţă1, sorenaş, sorete, soreţ, sto-iceţ, şuică, ţăucă, ţârâitoare, ţiclean, ţuş-cov-de-sac, ţuşcov-mic, uclei. 2 Leucaspius delineatus; fufa, plevuşcă, plevuică, chişoarcă, fâţă, liticaş, muscan, muscănel, plănticuţă, pleavă, sârmă, sârmuliţă, soreaş-că, sorenaş, sorez, tiulcă. 3 (reg.) v. Bi-ban-soare (Lepomis gibbosus). 4 (reg.) v. Caracudă. Caracudă-de-baltă. Caracu-dă-de-Dunăre. Caracudă-de-gârlă. Caracu-dă-de-lac. Caracudă-roşie. Caras. Cărăşel (Carassius carassius). II s.f. (bot.; reg.) v. Floa-rea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). soreancă s.f. (reg.) 1 (iht.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Alburnus alburnus). 2 (bot.) v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). sorească s.f. (iht.; reg.) v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). soreaţă1 s.f. (iht.; reg.) 1 v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Alburnus alburnus). 2 v. Beldiţă. Latiţă (Alburnoides bipunctatus). soreaţă2 s.f. (bot.; reg.) v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). sorel s.m. (iht.; reg.) v. Peşte-auriu. Peşte-cur-cubeu. Peşte-soare. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regina-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus). sorenaş s.m. (iht.; reg.) 1 v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). 2 v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Alburnus alburnus). sorete s.m. (iht.; reg.) 1 v. Biban-soare (Lepomis gibbosus). 2 v. Peşte-auriu. Peş-te-curcubeu. Peşte-soare. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regi-na-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus). 3 (şi în forma soreţ) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Alburnus alburnus). soreţ s.m. (iht.; reg.) = sorete. sorez s.m. (iht.; reg.) v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). sorgă s.f. (înv.) v. Grabă. Stringenţă. Urgenţă. Zor. sorginte s.f. 1 început, obârşie, origine, provenienţă, sursă, <înv.> ijdăranie, începătură, izvor, rădăcină, sâmbure, scutec, fântână. Limba română are sorginte daco-latină. 2 obârşie, origine, sursă, <înv.> izvod, izvor. Pentru a putea fi tratată, trebuie depistată sorgintea infecţiei. 3 (hidrol.; înv.) v. Izvor. Matcă. Obârşie, sorgoş, -ă adj., adv. (reg.) 1 adj. v. Grabnic. Neîntârziat. Presant. Urgent 2 adv. (temporal) v. Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Rapid. Repede. Urgent. sorgoşeălă s.f. (reg.) v. Grabă. Stringenţă. Urgenţă. Zor. son vb. IV. refl. (pop.; despre fiinţe) v. însori. sorică1 s.f. (reg.) v. Surioară.. sorică2 s.f. (bot.; reg.) v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). sorin, -ă adj., s.f. 1 adj. (rar; despre locuri, meleaguri, ţâri etc.) v. însorit. 2 s.f. (bot.; reg.) v. Floarea-soarelui (v. floare) (Helianthus annuus). sorior s.m. (astron.; înv.) v. Parhelie. sori'şte s.f. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. sorit, -ă adj. (pop.) 1 (despre vreme, zile, momente ale zilei etc.) v. Frumos. însorit. Senin. 2 (despre locuri, meleaguri, ţări etc.) v. însorit. soriţă s.f. (reg.) v. Surioară, sorliţă (şorliţă) s.f. (omit.; reg.) 1 v. Gaie (Milvus milvus). 2 v. Gaie-neagră. Şoim-bâ-tlănos. (Milvus migrans). 3 v. Gipaet. Vul-tan-de-miei. Vultur-auriu. Vultur-bălan. Vultur-bărbos. Vultur-cu-barbă. Vul-tur-de-miei. Vultur-negru. Vulturul-mieilor (v. vultur). Zăgan (Gypaetus barbatus aureus). soroăcă s.f. (reg., înv.) = soroc, soroc s.n. 11 (înv. şi pop.) v. Dată. Moment. Termen. Timp. Vreme. Zi. 2 (înv. şi pop.) v. Ceas. Clipă. Clipită. Minut. Moment. Oră. Secundă. Timp. Vreme. 3 (înv. şi pop.) v. Epocă. Interval. Perioadă. Răstimp. Spaţiu. Timp. Vreme. 4 (fin., econ.; pop.) v. Scadenţă. Termen. 5 (pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursity. Zodie. 6 (înv. şi reg.) v. Ordine. Rânduială. Regulă. Rost. Socoteală. 1719| sosteniment 7 (jur., adm.; informa soroacă; reg.) v. Citaţie. 8 (înv.) v. Extremitate. Limită. Margine. 9 (înv.) v. Rată. 10 (lingv.; în forma soroacă; înv.) v. Punct. I11 (fiziol; pop.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. 2 (med.; reg.) soroc alb v. Leucoree. soroceâlă s.f. 1 (pop.) v. Dată. Moment. Termen. Timp. Vreme. Zi. 2 (jur., adm.; reg.) v. Chemare. Citare. Citaţie. Convocare. Invitare. Invitaţie. 3 (înv.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, soroci vb. IV. tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat; înv. şi pop.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. 2 (pop.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. 3 (jur.; înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Chema. Cita. Invita. 4 (reg.; compl. indică necazuri, moartea etc.) v. Cobi. sorocmă s.f. (bot; reg.) 1 v. Coada-şoricelului (v. coadă). Rotoţele-albe (Achillea millefolium). 2 v. Coada-şoricelului (v. coadă) (Achillea collina). soroci're s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 2 (înv.) v. Dată. Moment. Termen. Timp. Vreme. Zi. sorocit, -ă adj. 1 (înv. şi pop.; mai ales despre oameni) v. Hărăzit. Menit. Predestinat. Sortit. Ursit. 2 (jur.; înv. şi reg.; despre oameni) v. Chemat. Citat2. sorocovâţ s.m. (fin.) 1 (în trecut) pitac1, sfanţ. Sorocovăţul a fost o monedă rusească de aramă, care valora 5 copeici. 2 (lapl. soroco-veţi; înv. şi reg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). sorâs, -oâsă adj. (rar) 1 (despre vreme, zile, momente ale zilei etc.) v. Frumos. însorit. Senin. 2 (despre locuri, meleaguri, ţări etc.) v. însorit. sort s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, neam, soi1, sortiment, specie, tip, varietate, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. Primăvara, apar cele mai multe sorturi de legume. Unele sorturi de ciuperci nu sunt indicate pentru consum. A cumpărat diferite sorturi de seminţe pentru a le sădi în grădină. sortă vb. I. tr. (compl. indică materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu) a alege, a aranja, a clasa, a selecta, a selecţiona, a tria, <înv.> a dezames-teca. A sortat actele pe categorii. sortănt s.m. sortator. sortâre s.f. alegere, ales1, clasare, selectare, selectat1, selecţie, selecţionare, selecţionat1, sortat1, triat1, triere. Sortarea actelor pe categorii trebuie făcută cu atenţie. sortăt1 s.n. alegere, ales1, clasare, selectare, selectat1, selecţie, selecţionare, selecţionat1, sortare, triat1, triere. sortăt2, -ă adj. (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) 1 ales2, clasat, selectat2, triat2. Actele sortate pe categorii sunt puse în dosare speciale. 2 ales2, bun, fin1, selectat2, selecţionat2, superior, triat2, fain. A cumpărat pentru onomastică băuturi sortate. sortator s.m. 1 sortant. Sortatorul selecţionează anumite materii, produse dintr-ungrup sau dintr-un ansamblu. 2 sortatorforestier= soltar, sortir. sorti vb. IV. tr. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a rândui, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a sortit numai bucurii. 2 (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat) a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a ursi, <înv. şi pop.> a orândui. Sunt sortiţi unul altuia. A fost sortită să-ifie soţie. Este sortit carierei militare. sortilegiu s.n. (în credinţe şi superstiţii) descântec, farmec, magie, vrajă, vrăjitorie, descânt, fermecărie, taumaturgie, <înv. şi pop.> descântătură, farmazonie, borboase, dătătură, drăcărie, drăcie, fapt, făcătură, făcut1, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meşteşug, solomonie, solomo-nire, trimis2, <înv. şi reg.> măiestrie, vrăjitură, băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, mânătură, năprătitură, râvnă, râv-nitură, solomonărie, solomoneală, vraci, vrajbă2, vrăjărie, vrăjeală, vrăjit1, <înv.> farmăcitură, fermecăciune, nălucinţă, vâlhovnicie, vâlşeb-nicie,vrăjie, graţii (v. graţie). Ţiganca i-a făcut un sortilegiu de deochi. sortiment s.n. 1 preparat1, produs, <înv.> preparaţie. S ortimentele culinare sunt foarte diversificate în restaurante. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, neam, soi1, sort, specie, tip, varietate, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. 3 (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică materialul, destinaţia etc.) v. Garnitură. Serviciu. Set. sortir s.m. (reg) v. Sortator forestier, sortire s.f. dat1, destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită (v. ursit), zodie, fatum, fortuna, karma, kismet, predestinaţie, predeterminaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat2), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisa (v. scris2), soroc, samodivă, ursă2, urseală, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată, destinaţie, loaşte, preursire, preursită (v. preursit), prodată, sfârşit1, soroceâlă, imarmen, proorizmos, stea, aţa vieţii (v. aţă), lot. Nu ne putem împotrivi sortirii. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că sortirea i-a fost favorabilă. sortit, -ă adj. (mai ales despre oameni) hărăzit, menit, predestinat, ursit, destinat, predeterminat, <înv. şi pop.> rânduit, sorocit, <înv.> preursit. Ea îi este soţia sortită. sorţ s.m. = soartă. sorţâr s.m. (înv. şi pop.) <înv. şi pop.> sorţaş. Sorţarul era tânărul desemnat prin sorţi să presteze serviciul militar. sorţ s.m. = soartă. sorucă s.f. (reg.) v. Surioară. soruică s.f. (reg.) v. Surioară. soruleănă s.f. (reg.) v. Surioară. sorureă s.f. (reg.) v. Surioară. soruţă s.f. (reg.) v. Surioară. sos s.n. (culin.) îngroşăluţă, mărtaş, rântaş. A pregătit o măncărică de carne cu mult sos. sosi vb. IV. 1 intr. (despre fiinţe sau, p. ext., despre vehicule, vase etc. care se deplasează; de obicei cu determ. locale, exprimate prin adv. sau introduse prin prep. „la”, „în”, „până la”, „până în”) a accede, a ajunge, a veni, <înv.> a deştinde, a merge, a chetandisi, a proftaxi. Excursioniştii sosesc la destinaţie după un drum obositor. Nava soseşte în port cu o mică întârziere. 2 intr. (despre fiinţe) a veni, a pica2. Chiar în acel moment a sosit şi ea. 3 intr. (despre obiecte, mărfuri, scrisori etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) a ajunge, a parveni, a veni. I-a sosit o scrisoare din străinătate. în sfârşit, i-a sosit pachetul de la părinţi. 4 intr. (despre timp sau despre unităţi, intervale, perioade de timp etc.) a veni. Datoria trebuie plătită când soseşte ziua scadenţei. A sosit momentul să se căsătorească. 5 intr. (mai ales despre anotimpuri) a da2, a se face, a veni. După o iarnă grea, a sosit în sfârşit, primăvara. 6 intr. (despre momente ale zilei, fenomene, stări) a se face, a se ivi, a începe, a se lăsa, a veni. Porneşte la drum cum soseşte dimineaţa. 7 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni aflaţi în mişcare; adesea cu determ. „din urmă”) v. Ajunge. Prinde. 8 intr. (pop.; despre fenomene ale naturii, calamităţi etc.) v. Abate2. Veni. 9 refl. (înv.; despre timp sau despre măsuri de timp) v. împlini. 10 intr. (cop.; formează pred. nominal cu un nm.pred.; înv.; despre oameni) v. Ajunge. Deveni. sosire s.f. 11 ajungere, sosit1, venire, venit1. Vestea sosirii vaporului în port s-a răspândit imediat. 2 venire, venit1. Datoria trebuie plătită la sosirea zilei scadenţei. 3 venire, venit1. După o iarnă grea, sosirea primăverii este o binefacere pentru natură. 4 fig. (biol.) naştere. Sosirea copilului a decurs în condiţii normale. II (concr.; sport; la alergările de cai sau, p. ext., la alte curse sportive) potou, ţintă. Jocheii forţează caii să atingă cât mai repede sosirea. sosit1 s.n. ajungere, sosire, venire, venit1. sosit2, -ă adj. venit2. în tabără, copiii sosiţi sunt cazaţi câte patru în cameră. sosna s.f. (bot.; reg.) 1 v. Cătină-roşie. Tamariscă (Tamarix tetrandra şi Tamarix ramosissima). 2 v. Arborele-vieţii (v. arbore). Tuia (Thuja orientalis şi Thuja occidentalis). 3 v. Moţul-curcanului (v. moţ1) (Polygonum orientale). sosnăr s.m. (bot.; reg.) v. Jep. Jneapăn (Pinus mugo). sosteniment s.n. (ital; înv.) v. Ajutor. Asistenţă. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. sotea |1720 sotea s.m. art. (înv. şi reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, soti'r s.m. {grec.; înv.) v. Salvator, sotiza s.f. (fran.; rar) v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie, sâtnic s.m. 1 (milit.; în Ev. Med., în Mold.) hotnog, sutaş, iuzbaşă. Sotnicul comanda o sută de ostaşi. 2 (reg.) v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer, soţ s.m. 11 bărbat, <înv. şi pop.> căsean, talpa casei (v. talpă), dânsul, domn, el, om, român, tovarăş de viaţă, jupân, <înv. şi reg.> mărit1, soţie, gospodar, mireaz, ortac, <înv.> casnic, căsar, căsaş, căsător. Soţul ei este medic. 2 (omit.; rar) v. Bărbătuş. 3 (înv. şi pop.) v. Pereche. I11 (înv. şi pop.) v. Aproapele (v. aproape). Semen. 2 (înv. şi pop.) v. Asociat Părtaş. Tovarăş. 3 (înv. şi pop.) v. însoţitor. Tovarăş. 4 (pop.) v. Tovarăş. 5 (reg.) v. Camarad. Tovarăş. 6 (înv.) v. Amic. Apropiat Prieten. 7 (înv.) v. Aliat. 8 (înv.) v. Părtaş, soţi vb. IV. refl. recipr. 1 (reg.; despre oameni, grupuri de oameni etc.) v. Alia. Asocia. Grupa, însoţi. întovărăşi. Uni2.2 (reg.; despre oameni) v. Căsători. Uni2. soţie s.f. 11 nevastă, doamnă, soaţă, <înv. şi pop.> muiere2, balabustă, dânsa, ea, femeie, pirandă, omoaie (v. omoi), consoartă, jumătate, pereche, tovarăşă de viaţă (v. tovarăş), babă, jupâneasă, boreasă, hazaică, <înv.> damă, madamă, jandarm, molie, cartoafa, sobă, franţuzoaică, omitorinc, remorcă. Soţia lui este tânără şi frumoasă. 2 (înv. şi reg.) v. Bărbat Soţ. 3 (înv. şi reg.) v. însoţitoare (v. însoţitor). Tovarăşă (v. tovarăş). 4 (înv.) v. Amică (v. amic). Apropiată (v. apropiat). Prietenă (v. prieten). 5 (înv.) v. Aliată (v. aliat). 6 (înv.) v. Pereche. 7 (înv.) v. Părtaşă (v. părtaş). 8 (înv.) v. Tovarăşă (v. tovarăş). II (înv. şi reg.) v. Asociaţie. Asociere. întovărăşire. Tovărăşie. soţiesc, -eăscă adj. (înv.) v. Casnic. Conjugal. Marital. Matrimonial. soţiire s.f. (reg.) v. Asociaţie. Asociere. întovărăşire. Tovărăşie. soţioară s.f. nevestică, nevăstuţă, nevestioară, nevăstuică, <înv. şi reg.> muieruşcă, nevăstucă, nevăstuie, soţucă. soţior s.m. bărbăţel, bărbătuş, soţuc, soţuleţ, soţuluc. soţids, -oâsă adj. (înv.; despre oameni sau despre firea lor) v. Comunicativ. Expansiv. Extravertit Jovial. Prietenos. Sociabil. Volubil, soţuc s.m. (reg.) v. Bărbăţel. Soţior. soţucă s.f. (reg.) v. Nevestică. Soţioară, soţuleţ s.m. (reg.) v. Bărbăţel. Soţior. soţuluc s.m. (reg.) v. Bărbăţel. Soţior. soul [ssul] s.n. (muz.) funky. Soulul este un stil de interpretare instrumentală a bluesului, într-o manieră aspră şi neîngrijită. sound blaster [,saund'blastar] s.n. placă de sunet. Pe sound blaster se imprimă vibraţiile vocii sau ale unui instrument. soundtrack ['saundtreic] s.n. (cinemat.) coloană sonoră, pistă sonoră. Soundtrackul filmului este foarte clar. sovatisivb. IV. tr. (constr.; grec.; înv.; compl. indică pereţi, ziduri, tavane etc.) v. Tencui. sovâlcă vb. I. tr. (reg.; despre puimale, iron., despre oameni; compl. indică alimente, mâncăruri etc.) v. înfuleca. şovăită vb. I. tr. (reg; compl. indică aluatul) v. Soage. sovârf s.m. (bot.) 1 (şi sovâtf-roşu) Origanum vulgare, arigan, broască, busuioc-de-pă-dure,busuiocul-feciorilor (v. busuioc), coco-şei-ungureşti (v. cocoşel), dost, forăstău, măghiran, măghiran-sălbatic, milot, poala-Sfin-tei-Mării (v. poală), rigan, stropan, trifoişte. 2 (reg.) v. Ciocul-berzei (v. cioâ) (Geranium lucidum). 3 (reg.) v. Năprasnică (v. năprasnic) (Geranium robertianum). 4 (reg.) v. Pălă-ria-cucului (v. pălărie) (Geranium phaeum). 5 (reg.) v. Priboi (Geranium silvaticum). 6 (reg.) sovârf-galben v. Pojamiţă. Sunătoare (Hypericum perforatum).7 (reg.) v. Sulfină. Sulfină-galbenă (Melilotus officinalis). sovârvăriţă s.f. (bot.) 11nula britannica; arnică, buruiana-lui-Sfântu-Vasile (v. buruiană), buruiană-de-durere-de-toate, floarea-al-beţei (v. floare), floare-de-albeaţă, floa-re-de-gălbenare, gălbioară (v. gălbior), iar-ba-lingurii (v. iarbă), iarbă-mare, văduva-ce-ţi-pă-copiii (v. văduv). 2 (reg.) v. Betonică. Vindecea (Betonica officinalis). 3 (reg.) v. Sunătoare (Hypericum maculatum). 4 (reg.) v. Pojamiţă. Sunătoare (Hypericum perfora-tum). sovon s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Giulgiu. Linţoliu. 2 (ţes.; reg.) v. Văl. Voal. 3 (lapl. sovoane, reg.) v. Zorzoane. sovpren s.n. (chim.) neopren. Sovprenul este o varietate de cauciuc sintetic termoplastic, foarte rezistent la căldură. spadă s.f. 1 (sport; la scrimă) coardă. Spada este o armă formată dintr-o lamă îngustă de oţel şi mâner. 2 (milit.) sabie, <înv. şi reg.> spată, <înv.> spangă, satâr, fier, vătrai, cosperdie, spală-linte, spală-poamă, spa-lă-varză. Are o spadă moştenită de la străbunicul lui. Ostaşii încrucişau spadele în luptă. spadon s.m. (iht.; înv.) v. Peşte-cu-spadă. Peştele-spadă (v. peşte) (Xiphias gladius). spaghete s.f. pl. conducte (v. conductă), îi plac spaghetele cu brânză de oi. spagirîe s.f. alchimie. Spagiria urmărea aflarea pietrei filosof ale şi a elixirului vieţii. spahi'e1 s.f. (reg.) v. Nărav. Pasiune. Patimă. Viciu. spahi'e2 s.m. (reg.) v. Latifundiar. Mare proprietar (v. mare1). Moşier, spahiu s.m. (milit.; în Ev. Med., în Imperiul Otoman) parhiu. Spahiii, înrolaţi în cavalerie, erau recrutaţi din rândurile aristocraţiei militare. spaimă s.f. 11 groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoşare, îngrozire, înspăimântare, oroare, teroare, <înv. şi pop.> înfricare, oţărâre, <înv. şi reg.> scârbă, năzar, pălitură, <înv.> în-grozâtură, îngroziciune, înspăimare, înspăi-mântătură, spăimânt, spăimântare, spăimân-tătură, cutremur, cutremurătură. Asistând la teribila scenă, o spaimă cumplită a pus stăpânire pe ea. 2 (de obicei urmat de determ. în gen.) spăimâie. în tinereţe a fost spaima cartierului. Neiertător pentru cea mai mică greşeală, profesorul de matematică este spaima elevilor. 3 (pop.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere. 4 (psih.; pop.) v. Nevropatie. Nevroză. Psihonevroză. 5 (med. pop.; pop.) v. Sperietură. 6 (fam.) teroare. Directoarea este spaima elevilor. Fizica este spaima ei. Spărgătorii sunt spaima băncilor. 7 (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. II (omit.; reg.) 1 (şi, art., spaima-nopţii) v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus). 2 (art.) spaima-ţiganului v. Ciuf. Ciuhurez. Huhurez (Strix aluco sau Strix urlensis); spaima-ulilor v. Sfrâncioc. Sfrâncioc-roşiatic. Sfrâncioc-ro-şu (Lanius collurio). III (art.; bot.; reg.) spai-ma-iepurelui v. Săricică (Salsola soda). spălax s.m. (zool.) Spalax microphthalmus; orbeţ, căţelul-pământului (v. căţel), grivan, porcuţ, sobol1, şomâc, şuiţă, tocăniţă1, ţâncul-pământului (v. ţânc). spălă s.f. (anat.; la oameni; ital.; înv.) v. Omoplat. Scapulă. Spată. spălă-linte s.m., s.f. I s.m. (pop. şi fam.) 1 v. Fricos. Laş. Poltron. 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 3 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. II s.f. (milit.; arg.) v. Sabie. Spadă. spălă-poamă s.m., s.f. I s.m. (pop. şi fam.) 1 v. Fricos. Laş. Poltron. 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 3 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. II s.f. (milit.; arg.) v. Sabie. Spadă. spâlă-varză s.m., s.f. I s.m. (pop. şi fam.) 1 v. Fricos. Laş. Poltron. 2 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 3 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. II s.f. (milit.; arg.) v. Sabie. Spadă. spalets.n. (milit.; înv.) v. Epolet. spalier s.n. gard verde, gard viu. Spalierul casei este din dafini. spanăc s.m. I (bot.) 1 (şi spanac-comun, spanac-de-grădină) Spinacia oleracea; drăgăvii. 2 spanac-alb = spanac-porcesc = spanac-sălbatic = Chenopodium album; lobodă, căpriţă, laba-gâştei (v. labă), lobodă-bolundă, lobodă-câinească, lobodă-ne-bună, piciorul-caprei (v. picior), piciorul-gâş-tei (v. picior), talpa-gâştei (v. talpă), tămâiţă, trepădătoare (v. trepădător); spanac-porcesc = Chenopodium hybridum; buruia-nă-de-bubă-rea, cioane, frunze-de-piatră (v. frunză), ia^jba-zgăibii (v. iarbă), lobodă, lobodă-puturoasă, papelă, piciorul-caprei 1721 | (v. picior), piciorul-gâştei (v. picior), talpa-gâş-tei (v. talpă), tămâioară, tămâiţă; spanac-por-cesc = (art.) spanacul-ciobanilor = spana-cul-oilor = spanacul-porcilor = spanacul-stâ-nelor = Chenopodium bonus-henricus; dalac, buruiana-spurcului (v. buruiană), fierul-plugului (v.fier), fraga-tătarului (v. fragă), iarbă-înfăinată, iarbă-piciorul-gâş-tei, lobodă-albă; (reg.) spanac-puturos v. Lo-bodă-puturoasă. Susai-puturos (v. susai1) (Chenopodium vulvaria); spanac-de-Atiglia = spanac-englezesc v. Ştevie. Ştevie-bună. Ştevie-de-grădină. Ştevie-de-mâncare (Rumex patientia). II fig. bagatelă, fleac, nimic, jucărie, mezelic, păpuşă. Pentru el e un spanac să repare un calculator. spâncă s.f., adj. (zool.) poloşă,polspan-că, spanioală (v: spaniol). Oaia spancă are lâna creaţă, moale şi fină. spanciuli vb. IV. refl. (reg; mai ales despre copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. spanciuli't, -ă adj. (reg.) 1 (mai ales despre copii, tineri) v. Alintat. Răsfăţat2. Rău. Răzgâiat. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios, îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1, spanemie s.f. (med., med. vet.) anemie, slăbie1. Spanemia este determinată de scăderea cantitativă şi calitativă a globulelor roşii şi a hemoglobinei din sânge. spăngă s.f. (milit.; înv.) 1 v. Sabie. Spadă. 2 (în trecut) v. Tesac. 3 v. Baionetă, spanioală s.f. (zool; reg.) = spaniolă (v. spaniol). spaniol, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. hispanic, spanioloaică. Tânăra s-a căsătorit cu un spaniol 2 adj. hispanic, espagnolesc, hispan, <înv.> spaniolesc. Este un admirator al culturii spaniole. 3 s.f. (lingv.) limbă spaniolă. Spaniola este vorbită în Spania şi în toate ţările Americii Centrale şi ale Americii de Sud, cu excepţia Braziliei. II s.f. (zool; reg.; în forma spanioală) v. Spancă. spaniolesc, -eăscă adj. (înv.) v. Hispanic. Spaniol. spanioloaică s.f. (rar) v. Hispanică (v. hispanic). Spaniolă (v. spaniol). sparadrăp s.n. (farm.; înv.) v. Emplastru. Leucoplast. Plasture, sparăngă s.f. (bot.; reg.) = sparanghel, sparanghel s.m. I (bot.) 1 (şi sparanghel-bun) Asparagus ojficinalis; coasta-dracului (v. coastă), coasta-vrăjmaşului (v. coastă), iepurel, păr, ragila-pământului (v. ragilă), um-bra-cucului (v. umbră), umbra-iepurelui (v. umbră). 2 (reg.; şi sparanghel-sălbatic) v. Umbra-iepurelui (v. umbră) (Asparagus tenuifolius). 3 (reg.; în forma sparangă) sparangă-de-brădet v. Sugătoare (v. sugător) (Monotropa hipopytis). II (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, sparcetă s.f. (bot; şi sparcetă-comună, sparcetă-cultivată) Onobrychis viciaefolia; iarbă-săracă, trifoi, trifoi-işpănesc, tri-foi-turcesc, unghia-găinii (v. unghie1), ungu-roancă. spargâniu s.m. (bot.; înv.) v. Buzdugan (Sparganium ramosus). sparge vb. III. I (predomină ideea de desprindere, de desfacere, de rupere violentă, în părţi neregulate, a unui corp, a unui întreg a unui tot etc.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc) a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. Farfuria s-a spart după ce a fost pusă pe un vas cu apă clocotită. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte ori materiale friabile) a (se) casa, a (se) sfărâma, a (se) zdrobi, a (se) fărâma, a (se) zobi. Sticla de la ferestre s-a spart în timpul cutremurului. 3 tr. (compl indică lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) a crăpa, a despica, a spinteca, a tăia, a dezgheura, a dezghioca, a răsări2, a sfărâma, a zdrobi. Sparge lemnele cu toporul. 4 tr. (compl. indică corpuri solide) a sfărâma, a zdrobi, a hăbuci, a strica. Sparge gheaţa de pe râu pentru a face o copcă. Zidarii sparg cărămizile cu ciocanul 5 refl. (despre corpuri dure, ziduri, construcţii etc.) a se crăpa, a se despica. Prin izbire, nuca s-a spart în două. Zidul s-a spart pe toată lungimea lui din cauza alunecărilor de teren. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică capul oamenilor ori al altor fiinţe) a (se) crăpa I-a spart capul cu o piatră. A fost internată pentru că i s-a spart capul în accident. 7 tr. (compl. indică seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) a sfărâma, a strivi, a zdrobi, a strica. Sparge nucile cu un cleşte special. A spart un sâmbure de prună în dinţi. Sparge aspirina între dinţi. 8refl.,tr. (sub. sau compl. indică corpuri ori suprafeţe dure, solide) a (se) rupe. I s-a spart smalţul unui dinte când a încercat să crape coaja unei alune. A spart cu un par ţurţurii formaţi la streaşina casei. 9 tr. (compl. indică mecanisme, închizători etc. sau obiecte încuiate ori închise) a forţa, a strica, a viola, <înv. şi pop.> a zdrobi, <înv.> a silnici. A spart broasca uşii pentru a putea intra în casă. 10 tr. (compl. indică instituţii, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) a devaliza, a devasta, a jefui, a prăda, a trosni. Casa a fost spartă de hoţi. Indivizi mascaţi au spart seiful băncii. 11 refl. (despre valuri, ape învolburate etc.) a se sfărâma, a se zdrobi. Valurile mării se sparg de ţărm din cauza furtunii. 12 tr. (agric.; înv. şi pop.; compl indică terenuri înţelenite) v. Desfunda. Desţeleni. 13tr. (înv.; compl. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. 14 refl. fig. a se sfărâma. Credea că inima i se sparge de emoţie. 15 tr. fig. a curma, a întrerupe a frânge, a rupe. Nu a mai putut suporta şi a spart tăcerea. 16 refl. fig. (fam.; despre oameni) v. Rage. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 17 tr. fig. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor, compl indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) v. Abate2. Călca. Contraveni. încălca. Nesocoti. Transgresa. sparge Viola. II (predomină ideea de distrugere, de modificare a formei unui corp, a unui întreg a unui tot etc. prin străpungere, prin găurire, prin apăsare etc.) 1 tr., refl. (compl sau sub. indică obiecte casante ori fabricate din metale sau materiale puţin rezistente) a (se) găuri, a (se) perfora. Cauciucul unei roţi s-a spart pe drum. Cizmarul foloseşte o sulă pentru a sparge marginea tălpii pantofului. 2 tr. a distruge, a strica. Maşinile de mare tonaj au spart şoselele. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de încălţăminte) a (se) găuri. De atâta purtat, pantofii i s-au spart în talpă. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) a se bate, a (se) bătuci, a (se) fleşcăi, a se lovi, a (se) muia, a (se) strivi, a (se) terciui, a se zdrobi, a (se) cofleşi, a (se) coleşi, a (se) chifligi, a (se) chirfosi, a (se) fleci, a (se) fleciui, a (se) flecui, a (se) meci3, a (se) motoci, a (se) pistosi, a (se) stârfoci, a (se) storci, a (se) storcoşi, a se toflegi, a (se) toroşti, a se zdroboli, a zdruci, <înv.> a (se) stropşi. A scăpat sacoşa plină cu roşii şi toate s-au spart. 5 refl. (despre abcese) a crăpă, a se deschide, a se desface, a plesni. După ce abcesul se sparge, durerea trece. 6 tr. a străpunge. Manifestanţii au spart cordonul de poliţişti şi s-au apropiat de clădirea guvernului. Inamicul a spart frontul. 7 refl. (astăzi rar; mai ales despre suferinţe fizice sau morale, stări psihice) v. Dispărea. înceta. Pieri. Trece. 8 tr., refl (înv. şi pop.; compl sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) v. Degrada. Deteriora. învechi. Ponosi. Roade. Strica. Toci. Uza. 9 tr. (înv. şi pop.; compl. indică animale) v. înjunghia. Spinteca. Tăia. 10tr. (înv. şi pop.; compl indică părţi moi, musculoase ale corpului animal sau uman) v. Despica. înjunghia. Spinteca. 11 tr., refl. (med., med. vet; pop. şi fam.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza. 12 tr. (pop.; compl. indică legume, fructe, frunze) v. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. 13 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe) v. Sfârteca. Sfâşia. 14 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 15 refl. (înv. şi reg; iron.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. 16 tr. (înv. şi reg; compl. indică localităţi, construcţii etc.) v. Distruge. Nimici. Rade. Zdrobi. 17 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică zăpada, gjrieaţa etc.) v. TopL 18 tr. (înv.; compl. indică materiale textile sau metalice, obiecte etc.) v. Rupe. Sfâşia. Spinteca. 19 tr. (înv.; compl. indică drumuri, şosele etc.) v. Croi2. Deschide. Tăia. 20 refl. (înv.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Pomi. Produce. Stârni. 21 tr. fig. (compl. indică manifestaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) a lichida. Unii lideri au încercat să spargă greva. 22 refl. fig. (reg.; despre glas) v. Răguşi. 23 tr. (arg; compl indică fecioare) v. Deflora. Dezvirgina. Necinsti. III (predomină ideea de spargere desfacere, de disociere etc. a unui ansamblu, a unui tot etc. în elementele componente) I tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) v. Dispersa. împânzi. împrăştia. Răsfira. Răspândi. Răzleţi. Risipi. 2 refl. (înv. şi pop.; despre state, puteri, comunităţi umane etc.) v. Decădea. Regresa. 3 tr., refL (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) v. Destrăma. Disipa. împrăştia. Răsfira. Răzleţi. Risipi. Spulbera. 4 refl. (pop. şi fam.; despre întruniri, adunări, petreceri, jocuri etc.) a se strica, a se spărgălui, a se spărgui. Petrecerea s-a spart spre dimineaţă din cauza intervenţiei poliţiei. După ce hora s-a spart din cauza unor bătăi, sătenii au plecat la casele lor. 5 tr. (în opoz. cu „a economisi”; fam.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi. împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli. 6 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) v. împrăştia. Răspândi. Răzleţi. Risipi. 7 tr. fig. (milit.; înv.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge. întrece. învinge, spărgere s.f. I (predomină ideea de desprindere, de desfacere, de rupere violentă, în părţi neregulate, a unui corp, a unui întreg a unui tot etc.) 1 crăpare, crăpat1, fisurare, fisurat1, plesnire, plesnit1, pocnire, spart1. Spargerea farfuriei este aproape sigură dacă se pune pe un vas cu apă clocotită. 2 casare, sfărâmare, zdrobire, fărâmare, zobire. Spargerea sticlei de la fereastră s-a produs în timpul cutremurului. 3 crăpare, crăpat1, despicare, despicat1, spart1, spintecare, spintecat1, tăiat1, tăiere, răsărire2, <înv.> despicătură. Spargerea lemnelor s-a făcut cu toporul. 4 sfărâmare, spart1, zdrobire, stricare. Spargerea gheţii a fost necesară pentru a face o copcă. 5 crăpare, crăpat1, spart1. A fost internată şi operată din cauza spargerii capului în accident. 6 sfărâmare, spart1, strivire, zdrobire, stricare. Spargerea nucilor se face cu un cleşte special. 7 rupere. Prin spargerea ţurţurilor de la streşinile caselor se previn accidente. încercarea de a crăpa o alună între dinţi a fost cauza spargerii smalţului unui dinte. 8 forţare, stricare, violare. A fost necesară spargerea broaştei de la uşă pentru a putea intra în casă. 9 devalizare, devastare, jefuire, prădare, călcare, gio-lărie, gioleală, intervenţie, paradeală, trăsnaie, trosneală. Au fost arestaţi pentru spargerea casei. Spargerea seifului băncii s-a făcut în câteva minute. 10 sfărâmare, zdrobire. Spargerea valurilor mării de ţărm te înfioară în timpul furtunii. 11 (geol.; înv.) v. Efuziune. Erupţie. Erupţie vulcanică. Vulcanism. II (predomină ideea de distrugere, de modificare a formei unui corp, a unui întreg a unui tot etc. prin străpungere, prin găurire, prin apăsare etc.) 1 găurire. Şoferul a oprit maşina din cauza spargerii unui cauciuc. 2 crăpare, deschidere, desfacere, plesnire. După spargerea abcesului, durerea trece. 3 străpungere. Când nemulţumirea manifestanţibr a crescut, nimeni nu a mai putut împiedica spargerea cordo- nului de poliţişti care înconjura clădirea guvernului. 4 (pop.) v. Sfărâmare. Strivire. Zdrobire. 5 (înv. şi reg.) v. Distrugere. Nimicire. Zdrobire. III (predomină ideea de de desfacere, de disociere etc. a unui ansamblu, a unui tot etc. în elementele componente) 1 (înv. şi pop.) v. Dispersare. Dispersie. împrăştiere. Răsfirare. Răspîndire. Răzleţire. Risipire. 2 (înv. şi pop.) v. Destrămare. Disiparejmprăştiere. Răsfirare. Risipire. 3 (pop. şi fatrL) spart1, stricare. Spargerea petrecerii s-a produs spre dimineaţă, când a intervenit poliţia. După spargerea horei din cauza unor bătăi, sătenii au plecat la casele lor. 4 fig. (milit.; înv.) v. înfrângere. învingere, spăros s.m. (iht.) Sargus annularis; caras-de-mare. spart1 s.n. I (predomină ideea de desprindere, de desfacere, de rupere violentă, în părţi neregulate, a unui corp, a unui întreg a unui tot etc.) 1 crăpare, crăpat1, fisurare, fisurat1, plesnire, plesnit1, pocnire, spargere. 2 crăpare, crăpat1, despicare, despicat1, spargere, spintecare, spintecat1, tăiat1, tăiere, răsărire2, <înv.> despicătură. 3 sfărâmare, spargere, zdrobire, stricare. 4 crăpare, crăpat1, spargere. 5 sfărâmare, spargere, strivire, zdrobire, stricare. II (predomină ideea de desfacere, de disociere etc. a unui ansamblu, a unui tot etc. în elementele componente) I (înv. şi pop.) v. Destrămare. Disipare, împrăştiere. Răsfirare. Risipire. 2 (pop. şi fam.) spargere, stricare. 3 fig. (milit.; înv.) v. înfrângere. învingere. spart2, spârtă adj. I (predomină ideea de desprindere, de desfacere, de rupere violentă, în părţi neregulate, a unui corp, a unui întreg a unui tot etc.) 1 (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) crăpat2, fisurat2, plesnit2, pocnit2. Farfuria spartă a fost lipită pe spate cu un adeziv. 2 (despre obiecte sau materiale friabile) casat, sfărâmat, zdrobit, fărâmat, zobit. Sticla spartă de la fereastră a fost înlocuită. 3 (despre lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) crăpat2, despicat2, spintecat2, tăiat2. Lemnele sparte au fost stivuite. 4 (despre capul oamenilor sau al altor fiinţe) crăpat2. A fost internată pentru că avea capul spart. 5 (despre seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) sfărâmat, zdrobit, stricat. Nucile sparte sunt alese şi apoi date prin maşină. 6 (despre mecanisme, închizători etc. sau despre obiecte încuiate ori închise) forţat, stricat, violat. Broasca spartă a uşii trebuie reparată. 7 (înv. şi reg.; despre construcţii, clădiri etc.) v. Distrus. Nimicit. Zdrobit. 8 fig. (în opoz. cu „econom”; fam.; despre oameni) v. Cheltuitor. Risipitor. II (predomină ideea de distrugere, de modificare a formei unui corp, a unui întreg a unui tot etc. prin străpungere, prin găurire, prin apăsare etc.) 1 (despre obiecte casante sau fabricate din metale ori materiale puţin rezistente) găurit2, perforat2, puşticat. Şoferul a înlocuit cauciucul spart. 2 (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) bătucit, bătut2, fleşcăit, lovit, strivit, terciuit, zdrobit, cofleşit, chifligit, 11722 flecit, fleciuit, mecit, pistosit, storcit, storcoşit. Roşiile sparte în timpul transportului au fost aruncate. 3 străpuns2. Cordonul poliţiştilor odată spart a permis aproprierea manifestanţilor de clădirea guvernului. 4 (pop.; despre legume, fructe, frunze) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit. 5 (înv.; despre materiale textile sau metalice, obiecte etc.) v. Rupt. Sfâşiat. Spintecat2. 6 (înv.; despre obiecte de încălţăminte) v. Rupt. Uzat. 7 fig. (despre glas) gâjâit2, răguşit, dogit, hodorogit. Are vocea spartă din cauza unei răceli puternice. 8 fig. (înv.; despre instrumente muzicale de suflat) v. Uzat. III (predomină ideea de desfacere, de disociere etc. a unui ansamblu, a unui tot etc. în elementele componente) 1 (înv. şi pop.; despre nori, ceaţă, fum etc.) v. Destrămat Disipat împrăştiat Risipit 2 fig. (înv.; despre armate, popoare etc.) v. Bătut2. Biruit. înfrânt. învins. spartan, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. spartiat. Spartanii erau locuitorii vechii republici Sparta. II adj. 1 spartiat, <înv.> spartanic, spartanicesc. Licurg a fost un legiuitor mitic spartan. 2 fig. (despre viaţă sau despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţă etc.) auster, sever2, sobru, aspru. Sportivii de performanţă duc o viaţă spartană şi disciplinată. spartanic, -ă adj. (înv.) v. Spartan, spartanicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Spartan, spârtă s.f. (bot.) 1 Stipa tenacissima; alfa. Sparta este o plantă originară din Algeria. 2 (reg.) v. Drob2. Drobiţă1 (Genista tinctoria). spartiat, -ă s.m., s.f., adj. (rar) 1 s.m., s.f. v. Spartan. 2 adj. v. Spartan. spas s.n. (art.; bot.; reg.) spasul dracului v. a Ferigă; b Feriga-ursului (v. ferigă). Ferigă. Ferigă-de-câmp. Ferigă-împărătească. Feri-gă-mare. Ferigă-voinicească (Pteridium aqui-linum); c Ferigă (Dryopteris filix-mas); d Ferigă (Dryopteris spinulosa); e Feriguţă. Feriguţă-dulce. Iarbă-dulce (Polypodium vulgare); f Limba-cerbului (v. limbă). Năvalnic (Scolopendrium vulgare); spasul-drumului v. Ferigă (Dryopteris spinulosa). spasm, spasmă s.n., s.f. I s.n. 1 (med., med. vet.) convulsie, <înv.> săltătoare (v. săltător), strânsoare. Are spasme repetate din cauza febrei mari. Bolnavii de epilepsie au spasme generalizate. 2 (med., med. vet.) colică, crampă, apucat1, apucătură, mătrice, <înv. şi reg.> fărâmare de inimă, mătrăchină, plâns-rău, plânsul-cel-rău (v. plâns1), plânsoa-re, rosură, strâns1, strânsoare, strânsură, sur-domaş, vătămătură. Copiii mici au frecvent spasme. 3 (med.) spasm vascular = angi-ospasm. 4 scuturătură. Râde în hohote, cu spasme. 5 (rar) v. Hohot. Sughiţ. Suspin. 6 (art.; med.; înv.) spasmul cel marev. Teta-nos. II s.f. (med.; reg.) 1 v. Epilepsie. 2 (în credinţe şi superstiţii) v. Samcă. spasmâtic, -ă adj. (med., med. vet.; înv.) v. Convulsiv. Spasmodic. Spastic, spasmodic, -ă adj.,s.n. 1 adj. (med., med. vet.) convulsiv, spastic, <înv.> spasmatic, spasmo-logic, spasmos, spazmoticesc, strângător, zbu-ciumător. Râsul spasmodic poate fi generat, în 1723| unele cazuri, de tulburări psihice. Această boală se caracterizează prin mişcări spasmodice. 2 adj., s.n. (farm.) antispasmatic, anti-spasmodic, antispastic, spasmolitic. Atropină este un medicament spasmodic. Spasmodicele combat convulsiile. spasmodicităte s.f. (med., med. vet.) spas-ticitate. Spasmodicitatea este starea caracterizată prin spasme mai mult sau mai puţin accentuate. spasmofi'l, -ă s.m., s.f. (med., med. vet.) spasmofilic. spasmofilic, -ă s.m., s.f. (med., med. vet.) spasmofil. Spasmoftlicii suferă de spasmoftlie. spasmofili'e s.f. (med., med. vet.) tetanie lentă. Spasmofilia apare din cauza insuficienţei glandelor paratiroide, a botulismului, a carenţelor alimentare sau de calciu. spasmolitic, -ă adj., s.n. (farm.) antispasmatic, antispasmodic, antispastic, spasmodic, spasmologic, -ă adj. (med., med. vet.; înv.) v. Convulsiv. Spasmodic. Spastic, spasmos, -oâsă adj. (med., med. vet.; înv.) v. Convulsiv. Spasmodic. Spastic, spâstic, -ă adj. (med., med. vet.) convulsiv, spasmodic, <înv.> spasmatic, spasmologic, spasmos, spazmoticesc, strângător, zbuciu-mător. spasticitâte s.f. (med., med. vet.) 1 spas-modicitate. 2 hipertonie musculară, spat greu s.n. (mineral.) barită,baritină, hidrat de bariu. Spatul greu este folosit în tehnologia forajelor. spâtă s.f. I (anat.). 1 (astăzi mai ales pop.; la oameni) omoplat, scapulă, lopăţica umărului (v. lopăţică), dreavă, lopata de la mână (v. lopată), lopata mâinii (v. lopată), lopata umărului (v. lopată), lopată, lopătiţă, spală. Şi-a fracturat spata stângă prin cădere. 2 (la animalele patrupede) <înv. şi reg.> arm, lopată, lopătiţă, lopăţică. Spata este regiunea corpului corespunzătoare celor două oase scapulare. 3 (la oameni; pop.) v. Spate. Spinare. 4 (la animale; pop.) v. Spate. Spinare. Şale (v. şa). 5 (la pl. spete; la cabaline şi la bovine; reg.) v. Greabăn. 6 fig. (la pl. spete; înv.) v. Protecţie. Sprijin. I11 (milit.; înv. şi reg.) v. Sabie. Spadă. 2 (înv. şi reg.) v. Rezemătoare. Spate. Spătar2. Spetează. 3 (tehn.; reg.) v. Fierăstrău de munte. Gater. Joagăr. 4 (pese.; reg.) v. Lopăţică. 5 (milit.; înv.) v. Paloş. III (art.; bot.; reg.) spata-dracului v. a Ferigă; b (şi spata-porumbului) Feriga-ursu-lui (v. ferigă). Ferigă. Ferigă-de-câmp. Feri-gă-împărătească. Ferigă-mare. Ferigă-voini-cească (Pteridium aquilinum); c Ferigă (Dryopteris filix-mas); d Ferigă (Dryopteris spinubsa); e Ferigă (Matteucia struthiopteris); f Limba-cerbului (v. limbă). Năvalnic (Scolopendrium vulgare). spăte s.n. I (anat.) 1 (la oameni) spinare, cârcă, spată, şale (v. şa), <înv.> gârbă, cocoaşă. Excursioniştii îşi duc rucsacurile în spate. Pe spate are o cicatrice de la operaţie. 2 (la animale) spinare, şale (v. şa), spată, şaucă. A pus şaua pe spatele calului. îşi mângâie pisica pe spate. II (p. anal.) 1 rezemătoare, spătar2, spetează, <înv. şi reg.> spată, <înv.> răzimar. Se sprijină de spatele băncii. 2 (la construcţii) dos. Spatele casei nu a fost încă renovat. 3 (la spaţii împrejmuite) dos, fund, <înv.> spinare. Spatele grădinii dă spre pădure. 4 (la obiecte de îmbrăcăminte) spinare. Poartă un palton vechi, ros în spate. Cârpeşte spatele puloverului, pe care îl agăţase în nişte scaieţi. 5 (la stână; reg.) spătar2, spătel. Spatele serveşte ca rezemătoare pentru ciobanii care mulg oile. III fig. 1 cont, seamă, socoteală, spinare. îi pune în spate insuccesul lui. 2 (înv.) v. Protecţie. Sprijin. spatie1 s.f. (j. de cărţi) ghindă, treflă, cruce. A primit un valet de spatie. spâtie2 s.f. (omit.; reg.) v. Brotăcel. Florean. Florinte (Carduelis chloris). spătos, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Spătos. 2 (despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn, spatulât, -ă adj. (despre obiecte, corpuri etc.) aplatizat, lătăreţ, lăţit, plat2, turtit, <înv. şi reg.> lătâi, lăteţ, lătăuş, lătui. Raţele au ciocul spatulat. spaţiă vb. I. tr. (tipogr.; compl. indică litere, cuvinte, rânduri) a depărta, a distanţa, a îndepărta, a rări, <înv.> a spaţiona. A spaţiat cuvintele scrise împreună. spaţiâl, -ă adj. II cosmic, interplanetar, sideral, sideric. Toată lumea urmăreşte cu emoţie lansarea unei nave spaţiale. 2 dimensional. Foarte mici, după criteriul spaţial ochii lui erau obositor de intenşi. II fig. (despre noţiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) amplu,bogat, cuprinzător, extins, larg, lax, întins2. Romanul are o structură spaţială. Are o perspectivă spaţială asupra acestui proiect. spaţialităte s.f. spaţiozitate. în multe din creaţiile sale, poetul surprinde ceea ce trans-cede spaţialitatea şi temporalitatea. spaţiât, -ă adj. 1 (tipogr.; despre litere, cuvinte, rânduri) depărtat, distanţat, rărit2, răsfirat. Textul anunţului are cuvintele foarte spaţiate. 2 (despre pagini scrise) aerat. Cartea de basme pentru copii are paginile spaţiate. spaţiere s.f. (tipogr.) depărtare, distanţare, îndepărtare, rărire, rărit1, răritură. La corectură, a fost făcută spaţierea cuvintelor scrise împreună. spaţionă vb. I. tr. (tipogr.; înv.; compl. indică litere, cuvinte, rânduri) v. Depărta. Distanţa, îndepărta. Rări. Spatia, spaţios, -oâsă adj. 1 (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) cuprinzător, încăpător, întins2, larg, mare1. Casa are un salon spaţios. 2 (despre bcuri, artere de circulaţie etc.) întins2, larg, vast2. Vila are o curte interioară spaţioasă. în toate capitalele europene sunt bulevarde spaţioase. spaţiozităte s.f. (rar) v. Spaţialitate. spâţiu s.n. 1 cuprins1, întindere, întins1, suprafaţă, teritoriu, superficie, <înv. şi pop.> luciu2, întinsură, <înv.> cuprindere, localitate, olat, imperiu. Ploile au căzut pe tot spaţiul ţârii. 2 (astron.; adesea determ. spăimântător prin „ceresc") bolta cerească (v. boltă),bolta cerului (v. boltă), boltă, cer2, firmament, înaltul cerului (v. înalt), înaltul văzduhului (v. înalt), sfera cerească (v. sferă), sferă, boltire, <înv.> crângul cerului (v. crâng), crug, vârtute, vârtutea cerului (v. vârtute), bolta lumii (v. boltă), empireu, tăria cerească (v. tărie), tăria cerului (v. tărie), tărie, arc. în această noapte senină pe spaţiul ceresc sclipesc stelele. 3 loc, zonă. în oraş sunt multe spaţii de joacă pentru copii. 4 depărtare, distanţă, interval, cale, scopot1, <înv.> diastemă, distare, loc. Spaţiul dintre cele două case nu este mare. 5 (tipogr.; şi spaţiu alb) blanc, <înv.> albitură. Spaţiul dintre cuvinte este prea mare. 6 aer1, atmosferă, cer2, slavă, văzduh, zarişte, zări (v. zare), vineţie (v. vineţiu), luft, <înv.> sferă, undă, eter, tăria văzduhului (v. tărie), tărie. Ecologiştii duc o luptă susţinută pentru evitarea poluării spaţiului. 7 epocă, interval, perioadă, răstimp, timp, vreme, <înv. şi pop.> soroc, răspas, <înv. şi reg.> seamă, <înv.> zăstimp, protesmie. Spaţiile de dezvoltare economică sunt faste pentru progresul unei societăţi. 8 (rar) spaţiu vizual v. Câmp vizual. Unghi vizual. Vedere. 9 (astron.; înv.) v. Orbită, spavân s.n. (med. vet.; la cai sau, rar, la boi) eparven, os mort, şpat. Spavanul se formează la încheietura piciorului de dinapoi. spazmoticesc, -eăscă adj. (med., med. vet.; înv.) v. Convulsiv. Spasmodic. Spastic, spăcel s.n. (reg.) 1 v. Corset. 2 (în portul pop. românesc) v. Ie1.3 (la haine, bluze, rochii etc.) v. Mânecă. 4 (la cămăşi) v. Piept. Plastron. spăiluc s.m. (reg.) v. Latifundiar. Mare proprietar (v. mare1). Moşier, spăimâ vb. I. refl. (înv.; despre oameni) v. încrâncena. înfiora. înfricoşa. îngrozi. înspăimânta. Tremura. Zgudui. spăimât1 s.n. (med. pop.; înv.) v. Sperietură. spăimât2, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. încrâncenat. înfiorat. înfricoşat. îngrozit, înspăimântat. Terifiat. Zguduit2, spăimâie s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. în gen.) v. Spaimă. spăimânt s.n. (înv.) v. Groază. încrâncenare, înfiorare. înfricoşare. îngrozire. înspăimân-tare. Oroare. Spaimă. Teroare, spăimântâ vb. I. refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. încrâncena. înfiora. înfricoşa, îngrozi. înspăimânta. Tremura. Zgudui, spăimântâre s.f. (înv.) v. Groază. încrâncenare. înfiorare. înfricoşare. îngrozire. în-spăimântare. Oroare. Spaimă. Teroare, spăimântât, -ă adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. încrâncenat. înfiorat. înfricoşat, îngrozit. înspăimântat. Terifiat. Zguduit2, spăimântăcios, -oâsă adj. (înv.; despre situaţii, stări, evenimente etc.) v. Groaznic, înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Oribil. Oripilant. Sinistru, spăimântător, -oâre adj. 1 (înv. şi pop.; despre situaţii, stări, evenimente etc.) v. Groaznic. înfiorător. înfricoşător. îngrozitor, înspăimântător. Oribil. Oripilant. Sinistru. spăimântătură |1724 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.; înv.) v. Colosal. Enorm. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gigantic. Grozav. Imens. Incredibil. Infinit. Neauzit. Negrăit. Neînchipuit. Nemaiauzit. Nemaicunoscut. Nemaiîntâlnit. Nemaipomenit. Nemaivăzut. Nesfârşit2. Nespus. Teribil. Uimitor. Uluitor. Unic. Uriaş. spăimântătură s.f. 1 (med. pop.; reg.) v. Sperietură. 2 (înv.) v. Groază. încrâncenare, înfiorare. înfricoşare. îngrozire. înspăimân-tare. Oroare. Spaimă. Teroare, spăimântos, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) v. Groaznic, înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Oribil. Oripilant. Sinistru. 2 (despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător, spăimos, -oâsă adj. (înv. şi pop.) 1 (despre situaţii, stări, evenimente etc.) v. Groaznic, înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Oribil. Oripilant. Sinistru. 2 (despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător, spălă vb. 1.11 tr., refl. <înv. şi pop.> a (se) la2, a (se) leşia, a se leşui3. îşi spală dinţii după fiecare masă. Se spală săptămânal pe cap. Se spală pe mâini după ce vine de afară. 2 tr. (compl. indică rufe, obiecte etc.) <înv. şi pop.> a la2, a zoii. Spală vasele imediat după masă. Orice fruct trebuie să fie spălat înainte de a fi mâncat. Şi-a spălat maşina într-un atelier specializat. 3 tr. (compl. indică minereuri, metale etc.) a deburba. Căutătorii de aur spală nisipul aurifer din albia râului. 4 tr. (despre ape curgătoare sau stătătoare; compl. indică maluri, ţărmuri, regiuni, teritorii etc.) a scălda, a uda, <înv.> a prerâura. Oceanul spală ţărmul. Pârâul spală valea umbroasă dintre dealuri. 5 tr., refl. (geomorf, geol; despre ape, ploi etc.; compl. sau sub. indică solul, roci, terenuri) a (se) eroda, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) sfărâmă, a (se) coptorî, a (se) coptoroşi, a (se) mânca. Torenţii spală pantele munţilor. Solul nu s-a spălat încă în această zonă. 6 refl. (reg.; despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) v. Decolora. Ieşi. Spălăci. 7 tr. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; reg.; compl. indică scânduri, obiecte din lemn etc.) v. Gelui. Rindela. Rindelui. 8 tr. (înv.; despre ape, în special despre râuri, fluvii; compl. indică regiuni, ţinuturi, localităţi etc.) v. Parcurge. Străbate. Traversa. 9 tr. (înv.; compl. indică pomi fructiferi sau părţi ale lor, culturi etc.) v. Stropi. II fig. 1 refl., tr. (relig.; sub. sau compl. indică oameni) a (se) izbăvi, a (se) mântui, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, a (se) curăţa, a (se) elibera, a (se) înălbi, a (se) dezbrăca, a ridica, a (se) şterge. în faţa lui Dumnezeu, cei păcătoşi se spală prin pocăinţă şi rugăciuni. 2 tr. (adesea constr. cu pron. pers. în dat.; compl. indică păcate, greşeli, fapte incorecte etc.) a expia, a ispăşi. Şi-a spălat păcatul de a fi minţit. Şi-a spălat crima prin ani grei de închisoare. 3 tr. (compl. indică sentimente, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) a pedepsi, a răzbuna. A venit momentul să spele umilinţa îndurată în public. 4 tr., refl. a (se) şterge. Nu ştia ce să-i spună pentru a-i spăla amărăciunea. 5 tr. (compl. indică reputaţia, onoarea etc. cuiva sau, p. ext., oameni) a reabilita. A făcut tot ce a fost posibil pentru a spăla onoarea soţului ei. Pri^ fapta sa s-a spălat în ochii tuturor. 6 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; despre cer) a se deschide, a se însenina, a se însori, a se limpezi, a se lumina. După ploaie, cerul s-a spălat. 7 tr. (fam.; compl. indică averi, bunuri etc.) v. Legaliza. 8 tr. (înv.; compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) v. Deposeda. Despuia. Jefui. Prăda. Spolia. Tâlhări, spălâre s.f. 11 spălat1, lăut1, lăutură, leşiat1, linciureală, <înv.> spălăciune. Spălarea pe mâini este obligatorie înainte de a te aşeza la masă. 2 lavaj, spălat1, spălătură, <înv. şi reg.> spălătorie. Pentru spălarea vaselor se folosesc detergenţi speciali. Spălarea maşinilor se face în ateliere specializate. 3 (geomorf., geol.) erodare, eroziune, roadere, săpare, şiroire. Spălarea unui teren în pantă este provocată de torenţi sau de ploi. II fig. expiaţie, expiere, ispăşire. Se roagă pentru spălarea păcatelor. spălât1 s.n. 1 spălare, lăut1, lăutură, leşiat1, linciureală, <înv.> spălăciune. 2 lavaj, spălare, spălătură, leşiat1, <înv. şi reg.> spălătorie. spălât2, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) lăut2. Copiii trebuie învăţaţi să aibă totdeauna faţa şi mâinile spălate. îşi aplică o cremă hidratantă pe faţa spălată. 2 (despre haine, rufe) curăţat2, lăut2, zolit. întinde rufele spălate pe o frânghie, la soare. 3 (despre rufe, obiecte etc.) curat. Cearşafurile spălate şi apretate trebuie călcate umede. Şterge paharele spălate. 4 (despre oameni) curăţel, îngrijit, spălăţel, <înv. şi reg.> acurat, netejor, netezel, scuturat2, scuturăţel. în mulţimea de nemulţumiţi sunt şi oameni mai spălaţi. 5 (reg.; despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) v. Decolorat. Ieşit. Spălăcit Şters. Tem. II fig. 1 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, curat, înseninat, limpede, pur2, senin, străveziu. Cerul a devenit spălat după furtună. 2 (în opoz. cu „strident”; despre cubri, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfiimat, spălăcit, stins2, şters, tern, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în cubri spălate. 3 (fam.; despre oameni) v. Aspectuos. Prezentabil. 4 (fam.; despre oameni, grupuri sociale sau profesionale ori despre personalitatea, gustul etc. br) v. Ales2. Cizelat2. Deosebit Distins. Elevat Fin1. Patrician. Rafinat2. Rasat. Select. Stilat. Subtil. Subţiat. Subţire. spălăceălă s.f. (reg.) v. Decolorare. Ieşire. Spălăcire. spălăci vb. IV. refl. I (despre cubri, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) a. se decolora, a ieşi, a păli1, a se plăviţa, a se serbezi, a se spăla, a se spălătoci. Culoarea bluzei s-a spălăcit din cauza spălărilor repetate. Perdelele s-au spălăcit la spălat. II fig. 1 (rar; despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea br) v. Fana. Ofili. Trece. Veşteji. 2 (reg; despre băuturi, substanţe aromatice) v. Răsufla. spălăcioâsă s.f. (bot.) 1 Senecio vemalis; cel pierit, cruciuliţă, cruguliţă, petimbroasă, tufar, tufa. 2 (reg.) v. Cruciuliţă (Senecio vulgarii). 3 (reg.) v. Amărăciune. Amărătăciune (Senecio juchsii). spălăcire s.f. decolorare, ieşire. Spălăcirea culorilor hainelor se datorează spălărilor repetate. spălăcit, -ă adj. 11 (despre cubri, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) decolorat, ieşit, şters, tem, spălat2, spălătocit, spălătuit. încearcă să învioreze culorile spălăcite ale bluzei folosind un balsam special. 2 (în opoz. cu „strident”; despre cubri, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfiimat, stins2, şters, tem, bla-fard, lin2, searbăd1, sărbeziu, <înv.> uşor2, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în cubri spălăcite. 3 (despre lumină, surse de lumină etc.) discret, pal, palid, slab, stins2, lin2, pălit1, searbăd1, debil, livid, plăpând, surd, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină spălăcită. Abia i se distinge silueta în razele spălăcite ale lunii. 4 (reg.; despre soluţii, băuturi, mâncăruri etc.) v. Diluat. îndoit. Slab. Subţiat. Subţire. II fig. (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, neexpresiv, placid, searbăd1, cenuşiu, incolor, palid, pustiu, sterp, sur, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip spălăcit. îi aruncă o privire spălăcită. spălăcitură s.f. 1 (reg.) v. Lătură. Scursori (v. scursoare). Spălătură. Zoaie. 2 (înv.) v. Decolorare. Ieşire. Spălăcire. 3 (înv.; şi spălăcitură de ploscă) v. Poşircă. spălăciune s.f. (înv.) v. Spălare. Spălat1, spălătoci vb. IV. refl. (reg.; despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) v. Decolora. Ieşi. Spălăci. spălătocit, -ă adj. (reg.; despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) v. Decolorat. Ieşit. Spălăcit. Şters. Tern. spălător, -oâre s.n., s.f. I s.n. 1 lavabou, lavoar. Pe spălător se aşază ligheanul şi celelalte obiecte necesare pentru spălat. 2 lavoar. Spălătoarele din căminele studenţeşti sunt bine întreţinute. 3 (gosp.) văluş. Pentru a spăla vasele, gospodinele folosesc spălătoare din burete, din pânză sau din sârmă. 4 (gosp.; reg) v. Albie1. Copaie. Covată. Troacă. II s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Spălătoreasă. 2 (reg.) v. Prosop. Şervet. Ştergar. 3 (în practicile relig. creştine; 1725| reg.) spălătorie. Spălătoarea este vasul sau locul în care preotul se spală pe mâini înainte ori după liturghie. 4 (gosp.; înv.) v. Lighean, spălătoreasă s.f. <înv. şi pop.> spălătoare (v. spălător), spălătoriţă, vişăriţă. Este spălătoreasă la un spital. spălătorie s.f. 1 curăţătorie. Şi-a dus paltonul la spălătoria chimică. 2 (înv. şi reg.) v. Lavaj. Spălare. Spălat1. Spălătură. 3 (în practicile relig. creştine; reg.) spălătoare (v. spălător). spălătoriţă s.f. (pop.) v. Spălătoreasă, spălătuît, -ă adj. (reg.; despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) v. Decolorat Ieşit. Spălăcit. Şters. Tem. spălătură s.f. 1 lavaj, spălare, spălat1, <înv. şi reg.> spălătorie. Pentru spălătură vaselor se folosesc detergenţi speciali. Spălătură maşinilor se face în ateliere specializate. 2 (med., med. vet.) clismă, clistir, lavement. Spălătură se face în caz de consti-paţie. 3 (med., med. vet.) spălătură intestinală = enterocliză. 4 (med., med. vet.) spălătură rectală = rectocliză. 5 (mai ales la pl. spălături) lătură, scursori (v. scursoare), zoaie, hâlbe, spălăcitură. După ce a spălat vasele, a aruncat spălăturile într-o groapă. 6 (înv. şi reg.; şi spălătură de ploscă) v. Poşircă. 7 (vulg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). spălăţel, -ică adj. (despre oameni) 1 curăţel, îngrijit, spălat2, <înv. şi reg.> acurat, netejor, netezel, scuturat2, scu-turăţel. în mulţimea de nemulţumiţi sunt şi oameni mai spălăţei. 2 fig. (fam.) v. Aspectu-os. Prezentabil. spărgăcios, -oăsă adj. (pop.; despre obiecte sau materiale friabile) v. Casabil. Casant, spărgălui vb. IV. 11 tr., refl. (înv. şi reg.; compl sau sub. indică fiinţe care se află într-un grup, care formează o colectivitate) v. Dispersa. împânzi. împrăştia. Răsfira. Răspândi. Răzleţi. Risipi. 2 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) v. împrăştia. Răspândi. Răzleţi. Risipi. 3 refl. (reg.; despre întruniri, adunări, petreceri, jocuri etc.) v. Sparge. Strica. II tr. fig. (milit.; reg.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui, înfrânge. întrece. învinge, spărgăluiălă s.f. (reg.) v. Dispersare. Dispersie. împrăştiere. Răsfirare. Răspândire. Răzleţire. Risipire. spărgător, -oare s.m., s.f. 1 s.m., s.f. cam-briolor, lupache, paraditor, şpringar, trăs-nitor. Printre cei arestaţi sunt şi doi renumiţi spărgători de bănci. 2 s.m. (inform.) spărgător de cod = hacker, pirat informatic. Spărgătorul de cod a fost depistat de autorităţi şi arestat. spărgătură s.f. (înv.) v. Breşă. Deschizătură. Gaură. Spărtură. spărgâu s.n. (meteor.; înv. şi reg.) v. Vifor. Viforniţă. Viscol. Viscoleală. spărgui vb. IV. refl. (reg.; despre întruniri, adunări, petreceri, jocuri etc.) v. Sparge. Strica, spărtigos, -oăsă adj. (reg.) I 1 (despre obiecte sau materiale friabile) v. Casabil. Casant. 2 (despre materii, materiale etc. dure) v. Fărâmicios. Friabil. Sfarâmicios. II fig. (despre vocea, glasul oamenilor) v. Strident. Ţipător. spărtură s.f. 11 casură, crăpătură, fisură, fractură, plesnitură, pocnitură. Spărtura vasului este prelungă. 2 ciob, fărâmă, ţandără, <înv. şi pop.> căţuie, hârb, breanc, şpHtăr, tioc, troacă, <înv.> ostrac. A luat o spărtură de geam şi a tăiat cu el sfoara. 3 breşă, deschizătură, gaură, <înv.> spărgătură. A trecut printr-o spărtură din gardul grădinii. 4 gaură, ruptură, ştirbitură, <înv.> frântură. După inundaţii au apărut mai multe spărturi în dig. 5 (geomorf; înv.) v. Chei (v. cheie). Defileu. Strâmtoare. 6 (înv.) v. Ruptură. Sfâ-şietură. Spintecătură. II fig. despărţire, dezbinare, dezmembrare, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, separare, fractură, ruptură. Spărtura colectivului în două tabere era previzibilă. spărţi'vb. IV. tr. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Depărta. Distanţa. îndepărta. spăseălă s.f. 1 (fam.) v. Smerenie. Umilinţă. 2 (relig.; înv.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare, spăsenie s.f. 1 (fam.) v. Smerenie. Umilinţă. 2 (relig.; înv.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare, spăsi vb. IV. 1 refl. (fam.; despre oameni) v. Smeri. Umili. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică păcate, greşeli, fapte incorecte etc.) v. Expia. Ispăşi. 3 refl., tr. (relig.; înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Izbăvi. Mântui. Purifica. Răscumpăra. Salva. 4 refl. (relig.; înv.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1, spăsi're s.f. (înv.) 1 v. Expiaţie. Expiere. Ispăşire. 2 (relig.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare, spăsit, -ă adj. 1 (fam.; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) v. Pocăit. 2 (fam.; mai ales despre chipul oamenilor) v. Smerit. Umil. 3 (relig.; înv.; despre oameni) v. Izbăvit. Mântuit. Salvat, spăsitor, -oare adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Expiator. Ispăşitor. 2 (relig.) v. Izbăvitor. Mântuitor. Redemptoriu. Salvator. spătăr1 s.m. (în Ev. Med, în Ţările Rom.) spătar mare = (art.) spătarul cel mare = ma-re-hatman (v. mare1), mare- spătar (v. mare1). Spătarul cel mare, în Ţara Românească, respectiv marele- hatman, în Moldova, era comandantul oştilor ţării în lipsa domnitorului. spătar2 s.n. 1 rezemătoare, spate, spetează, <înv. şi reg.> spată, <înv.> răzimar. Se sprijină de spătarul băncii. 2 (la stână; pop.) v. Strungă. 3 (la stână; reg.) spate, spătel. Spătarul serveşte ca rezemătoare pentru ciobanii care mulg oile. 4 (la ham; reg.) v. Gâtar. spătăreăsă s.f. (în Ev. Med., în Ţara Rom.) <înv.> spătăriţă, spătăroaie. Spătăreasa era soţia unui spătar. spânzi spătărie s.f. (milit.; înv.) v. Arsenal, spătăriţă s.f. (în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv.) v. Spătăreăsă. spătăroăie s.f. (în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv.) v. Spătăreăsă. spătel s.n. (la stână; reg.) spate, spătar2. Spătelul serveşte ca rezemătoare pentru ciobanii care mulg oile. spătic s.n. (anat.; fam.) spătişor, spătuţ. spătişor s.n. (anat.; fam.) spătic, spătuţ. spătos, -oâsă adj. 1 (despre oameni) <înv.> spatoş. Este un băiat înalt, spătos. 2 (despre oameni sau animale) binefâcut, corpolent, masiv, puternic, robust, solid, trupeş, voinic, stofat, trunchios, voinicos, truncheş, <înv.> trupos, dizman. Cei mai mulţi sportivi din echipa naţională de rugby sunt spătoşi. spătuţ s.n. (anat.; fam.) spătic, spătişor. spâldârii s.f. pl. (reg.) v. Puzderie, spân, spână adj. 1 (despre bărbaţi sau despre părţi ale feţei lor) copar, copos, spânat, spânatic, spânău, spânzac, spânzatic, <înv.> rareş. Trebuie să te fereşti de omul spân. Tânărul are faţa spână. 2 (despre femelele animalelor) spânatică (v. spânatic). Oile spâne nu dau lapte sau dau foarte puţin. spânăt, -ă adj. (reg.; despre bărbaţi sau despre părţi ale feţei lor) v. Spân. spânâtic, -ă adj. (reg.) 1 (despre bărbaţi sau despre părţi ale feţei lor) v. Spân. 2 (despre femelele animalelor) v. Spân. spânău adj. (reg; despre bărbaţi sau despre părţi ale feţei lor) v. Spân. spânjin s.m. (bot.; reg.) v. Spânz. Spânz-pur-puriu (Helleborus purpurescens). spânţ s.m. (bot.; reg.) = spânz. spânz s.m. (bot.) 1 (şi spânz-purpuriu) Helleborus purpurescens; elebor, bar-ba-lupului (v. barbă), bojoţel, boşuţă, coa-da-popii (v. coadă), coaiele-popii (v. coi1), cucurig, iarba-nebunilor (v. iarbă), iarbă-stear-pă, iarbă-strănutătoare, iarbă-şerpească, ochiul-boului (v. ochi1), ouăle-popii (v. ou), păduchii-popii (v. păduche), poranici, spânjin. 2 Helleborus niger, boz1, bozăţel, bujorei (v. bujorel), cucurig, iarba-nebunilor (v. iarbă), iarbă-stearpă, iarbă-strănutătoare, iarbă-şerpească, ruscuţă, stirigoaie, strigoaie (v. strigoi), trandafir-de-iarnă. 3 (şi spânz-puturos) Helleborus odorus; barba-lupului (v. barbă), bojoţel, bozăţel, cucurig, iar-bă-de-curăţenie, iarbă-şerpească, nipreală, strecurătoare. 4 Helleborus dumetorum; bojoţel, cucurig. 5 (reg.; şi spânz-albastru, spânz-de-cal spânz-de-deal, spânz-de-mun-te, spânz-de-vite, spânz-galben) v. Ruscuţă. Ruscuţă-de-primăvară. Ruscuţă-primăvăra-tică (Adonis vernalis). 6 (reg.) spânz-negru v. Stirigoaie (Veratrum nigrum). 7 (reg.; în forma spânţ) spânţ-albv. Stirigoaie (Veratrum album). spânzâc, -ă adj. (reg.; despre bărbaţi sau despre părţi ale feţei lor) v. Spân. spânzâtic, -ă adj. (reg.; despre bărbaţi sau despre părţi ale feţei lor) v. Spân. spânzi vb. IV. tr. (med. vet.; pop.; compl. indică animale sau părţi ale corpului lor) spânzui a înierba, a spânzui. A spânzit animalul bolnav, înfigându-i în piele un fir de spânz. spânzui vb. IV. tr. {med. vet.; pop.; compl. indică animale sau părţi ale corpului lor) a înierba, a spânzi. spânzură vb. 1.1 refl., tr. {sub. sau compl. indică oameni) a (se) strangula. S-a spânzurat în podul magaziei din cauza necazurilor. Domnul a decis ca trădătorii să fie spânzuraţi. 2 tr. {compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, »în”, „pe” etc.) a acroşa, a agăţa, a atârna, a prinde, a pune, a suspenda, a anina, a zgrepţăna, <înv. şi reg.> a aculma, a atăgârţa, a împrinde, a tăgârţa. Şi-a spânzurat paltonul în cuier. A spânzurat cu dificultate oglinda pe perete. 3 intr. {despre lucruri, obiecte etc. sau despre părţi ale corpului) a atârna, a sta, <înv.> a pluti. Paltonul spânzură în cuier. Mâna ei spânzură peste marginea fotoliului. 4 intr. {adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte, părţi ale corpului etc.) a atârna, a cădea, a curge, a se revărsa. Panglicile de la pălărie îi spânzură pe spate. îi spânzură burta, de gras ce este. 5 intr. {înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Atârna. Depinde, spânzurâre s.f. 1 spânzurat1, spânzurătoare, strangulare, <înv.> spânzurătură. Criminalul a fost condamnat la moarte prin spânzurâre. 2 acroşaj, acroşare, agăţare, agăţat1, atâmare, atârnat1, prindere, prins1, spânzurat1, suspendare, aninare, aninat1, atâmătură, atăgârţare. Spânzurarea oglinzii pe perete s-a făcut cu dificultate. spânzurat1 s.n. 1 spânzurâre, spânzurătoare, strangulare, <înv.> spânzurătură. 2 acroşaj, acroşare, agăţare, agăţat1, atârnare, atârnat1, prindere, prins1, spânzurâre, suspendare, aninare, aninat1, atâmătură, atăgârţare. spânzurat2, -ă adj. 1 {despre oameni) strangulat. Părinţii au făcut un şoc când şi-au descoperit fiica spânzurată. 2 {despre obiecte, materiale etc.) agăţat2, atârnat2, suspendat, aninat2, atăgârţat, împrins, <înv.> suspens. Oglinda spânzurată este uşor strâmbă. spânzurătoare s.f. I spânzurâre, spânzurat1, strangulare, <înv.> spânzurătură. II {concr.) 1 ştreang, stâlpan, <înv.> pierzări (v. pierzare). Condamnaţii erau aduşi la spânzurătoarea înălţată în piaţa oraşului. 2 {constr.) furci (y. furcă), acăstău, crăcană. L-a atârnat într-o spânzurătoare în formă de furcă cu doi dinţi, pentru a-l omorî. 3 {constr., pese.) uscătorie. în spânzurătoare pescarii usucă carmacele. spânzurătură s.f. {înv.) v. Spânzurâre. Spânzurat1. Spânzurătoare. Strangulare, spârc s.m. {pop.; deprec.) v. Băietan. Băie-ţandru. Copilandru. Flăcăiandru, spârcâi vb. IV. 1 refl. {fiziol.; pop.; despre fiinţe) v. Defeca. Ieşi. 2 intr. (reg; despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. spârcâiălă s.f. (med., med vet.; pop.) v. Diaree, spârcâitură s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Diaree. spârcui vb. IV. tr. 1 (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe) v. Sfârteca. Sfâşia. 2 (înv.; compl. indică armate, grupuri de răufăcători etc.) v. împrăştia. Risipi. spârcuit, -ă adj. 1 (înv. şi reg.; despre fiinţe) Sfârtecat Sfâşiat 2 (înv.; despre armate, grupuri de răufăcători etc.) v. împrăştiat. Risipit, spârnel s.n. (reg.) = prâsnel. speaker [spi:ka] s.m. (electron.) boxă, difuzor, hautparleur, incintă acustică. Casetofonul are speakerele foarte puternice. speciăl, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 anume, anumit, aparte, deosebit, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> înadins. Foloseşte o metodă specială pentru a scrie repede la calculator. 2 aparte, deosebit, distinct, separat. Noua secţie a firmei ocupă o clădire specială. 3 (despre mirosuri, gust etc.) aparte, deosebit, distinct, particular, specific, sui-generis, fain. Parfumul ei are un miros special. 4 (despre situaţii, fapte, întâmplări etc.) aparte, deosebit, individual, insolit, neobişnuit, singular. Are de judecat un caz special. 5 deosebit, neobişnuit. Casa se remarcă prin mărimea specială a ferestrelor. 6 (jur., polit.; despre comisii, adunări, sesiuni, şedinţe, măsuri, legi etc.) extraordinar. Pentru analizarea situaţiei de criză s-a întrunit o comisie specială. 7 (despre limbaje, terminologii) specializat. 8 (despre discipline ştiinţifice, domenii ale artei, ale tehnicii etc.) particular. în unele şcoli se fac cursuri speciale de matematică. 9 (rar; despre domenii de activitate, institute, colective de cercetare etc.) v. Specializat. 10 (înv.; despre profesionişti) v. Specialist. II adv. (modal) 1 (poartă accentul în frază) anume, dinadins, expres2, intenţionat, înadins. A râs zgomotos, special să fie remarcată. 2 anume, <înv.> specialmente. S-a dus special la ea pentru a o verifica. 3 (înv.; ca determ. al unui adj. căruia îi dă val. de super. abs.) v. Foarte. Nespus. Tare. III s.f. (înv.) 1 (biol; adesea urmat de determ. care precizează sensul) v. Prăsilă. Rasă1. Soi1. Specie. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Clasă. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. Varietate. specialist, -ă adj. (despre profesionişti) <înv.> special. La aceeaşi concluzie s-au oprit aproape unanim şi cercetătorii specialişti. specialitate s.f. (de obicei urmat de determ. care indică felul) branşă, disciplină, domeniu, ramură, sector, <înv.> rămureală, specie, tagmă, felie. Tatăl ei a lucrat în mai multe specialităţi economice. specializa vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se perfecţiona. S-a specializat în domeniul juridic. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică instituţii, întreprinderi etc.) a (se) profila. Emisiunea este specializată în ştiri financiare. Această instituţie medicală s-a specializat în tratarea bolnavilor în regim de urgenţă. 3 tr. (înv.) v. Arăta. Indica. Menţiona. Preciza. Semnala. Specifica. specializare s.f. 1 perfecţionare. Instituţia l-a trimis la cursuri de specializare în străinătate. 2 profilare. Specializarea unei secţii a redacţiei revistei pe traduceri a fost o necesitate imediată. |1726 specializat, -ă adj. 1 (despre limbaje, terminologii) special. în tratatele de medicină este folosit un limbaj specializat. 2 (despre domenii de activitate, institute, colective de cercetare etc.) special. în colectivele de cercetare specializate se elaborează lucrări de interes naţional. specialmente adv. (modal; înv.) v. Anume. Special. specie s.f. 1 (biol; adesea urmat de determ. care precizează sensul) prăsilă, rasă1, soi1, sămânţă, strană, <înv.> specială (v. special). în deltă trăiesc foarte multe specii de păsări. Fermierul a achiziţionat mai multe vaci dintr-o specie austriacă. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, neam, soi1, sort, sortiment, tip, varietate, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. Primăvara, apar cele mai multe specii de legume. Unele specii de ciuperci nu sunt indicate pentru consum. A cumpărat diferite specii de seminţe pentru a le sădi în grădină. 3 specie relictă = relictă. Specia relictă a supravieţuit, în decursul timpurilor geologice, dispariţiei florei sau faunei din care făcea parte. 4 (şi în forma speţă; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, soi1, tip, <înv. şi pop.> naţie, seamă, mâncare, poamă, sămânţă, sculă, stambă, tacâm. Ce specie de om o mai fi şi ăsta? 5 (şi în forma speţă) categorie, clasă, fel gen, soi1, tip, varietate, <înv. şi reg.> rudă1, ţicanie, ţică1, <înv.> despărţire, specială (v. special), tagmă. Se consideră că aparţine unei specii de oameni cu însuşiri deosebite. 6 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, gen, mod, soi1, specimen, tip, varietate, modru. Există mai multe specii de raţionamente. 7 (jur.; în forma speţă) cauză judecătorească. Speţa este o pricină concretă supusă spre rezolvare unui organ de jurisdicţie. Judecătorul trebuie să soluţioneze speţa pe care o pledează avocatul. 8 (înv.; de obicei urmat de determ. care indică felul) v. Branşă. Disciplină. Domeniu. Ramură. Sector. Specialitate. 9 (mat.; înv.; în forma speţie) v. Calcul. Operaţie. specific, -ă adj., s.n. I adj. 1 caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, structural, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura specifică a poeziilor sale. 2 caracteristic, clasic, definitoriu, elocvent, reprezentativ, tipic2. îi dă un exemplu specific de ceea ce înseamnă marea artă. 3 (despre mirosuri, gust etc.) aparte, deosebit, distinct, particular, special, sui-generis, fain. Parfumul ei are un miros specific. 4 caracteristic, dintotdeauna, obişnuit, <înv.> obicnit. A făcut prezentările în stilul său specific. Surâsul său specific îi reapare pe chip. II s.n. 1 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, urmă, peculiaritate, <înv.> însuşietate, însuşime, po-dobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, 1727| valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este un specific al civilizaţiei. 2 specificitate, element, tipi-citate, tipism. Fiecare domeniu al artei are specificul său. Cultura fiecărui popor se individualizează prin specificul ei naţional. 3 spirit. Neologismele se adaptează la normele şi la specificul limbii în care pătrund. 4 element, natură. Nu se descuraja nici în cele mai grele momente; aşa era specificul lui. specifică vb. I. tr. 1 {compl. indică fapte, evenimente etc.) a consemna, a înregistra, a menţiona, a preciza, a reţine. Ca istoric, îi revine sarcina de a specifica evenimentele politice majore. 2 a preciza, a prevedea, a scrie. în ordinul primit nu era specificată şi această măsură. 3 a arăta, a indica, a menţiona, a preciza, a semnala, <înv.> a specializa. Buletinul meteorologic a specificat recomandările specialiştilor referitoare la caniculă. 4 (jur.; compl. indică clauze, condiţii principii etc.) a hotărî, a menţiona, a prescrie, a prevedea, a stabili, a statua, a stipula, <înv. şi pop.> a slobozi, a suna, <înv.> a merge. Notarul a specificat în contract obligaţiile celui care ia pământul în arendă. specificâre s.f. 11 consemnare, înregistrare, menţionare, precizare, <înv.> scriptură. Ca istoric, îi revine sarcina specificării evenimentelor politice majore. 2 indicare, menţionare, precizare, semnalare. Buletinul meteorologic a cuprins şi specificarea recomandărilor specialiştilor referitoare la caniculă. II (concr.) indicaţie, însemnare, menţiune, notă, notificare, notificaţie, observaţie, precizare, specificaţie. Pe cererea candidatului sunt câteva specificări ale directorului instituţiei. specificât, -ă adj. (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, anumit, cunoscut, determinat, fixat2, hotărât, precizat, rânduit, stabilit, statornicit. într-o zi specificată, ştiută doar de ei, se vor logodi. specificativ, -ă adj. specificator. în ordinul primit nu existau instrucţiuni specificative. specificator, -oâre adj. specificativ. specificâţie s.f. indicaţie, însemnare, menţiune, notă, notificare, notificaţie, observaţie, precizare, specificare. specificitate s.f. 1 specific, element, tipicitate, tipism. 2 (chim.) specificitate izo-merică = stereospecificitate. Specificitatea izomerică este afinitatea chimică selectivă pentru unul din izomerii unui corp. specifi'ciu s.n. (farm.; înv.) v. Doctorie. Medicament. Remediu, specimen s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, gen, mod, soi1, specie, tip, varietate, modru. 2 (biol.) exemplar1, individ. într-o clasificare în regnul animal sau vegetal interesează mai mult genul sau grupa decât specimenul. 3 exemplu, model, mostră, probă, tip. Profesorul a dat studenţilor un specimen de limbă literară din sec. al XVIII-lea. 4 (peior. sau deprec.) v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj, specios, -oăsă adj. (despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) amăgitor, aparent, deluzoriu, iluzoriu, înşelător, neadevărat, nălucitor, vizionar, <înv. şi reg.> părut2, cealău, celamic, mâglisitor, <înv.> amăgeu, deşert, mincinos, lunecos. Presupunerile pe care le-a făcut s-au dovedit specioase. spectacol s.n. 1 (adesea urmat de determ. care indică felul) manifestare, manifestaţie, reprezentaţie, show, <înv.> arătare, parastiseală, privelişte, privire, privit. Cu ocazia zilei naţionale au avut loc multe spectacole artistice. 2 spectacol de varietăţi = revistă, varietăţi (v. varietate). Arşinel şi Stela Popescu sunt figuri marcante ale spectacolului de varietăţi românesc. 3 spectacol de gală = ceremonie, gală1. Spectacolul de gală al filmului românesc a avut loc la Sibiu. spectacologic, -ă adj. (rar; mai ales despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) v. Impresionant. Spectacular. Spectaculos, spectacular, -ă adj. 1 (mai ales despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) impresionant, spectaculos, spectacologic. Evoluţia la bârnă a atletei a fost spectaculară. 2 (teatru) scenic, teatral, <înv.> teatralicesc, teatricesc. Romanul a fost transpus într-o creaţie spectaculară remarcabilă. spectaculds, -oâsă adj. (mai ales despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) impresionant, spectacular, spectacologic. spectator, -oăre s.m., s.f. 1 privitor, <înv.> uitător, spectatrice. Spectatorii din sala teatrului trăiesc emoţiile personajelor. 2 martor. Trecătorii au fost spectatori la încăierarea dintre cele două bande de interlopi. spectatrice s.f. (fran.; înv.) v. Privitoare (v. privitor). Spectatoare (v. spectator). spectral, -ă adj. fantomatic, fantomal. în noapte, se distinge o siluetă spectrală pe aleea parcului. spectru s.n. 11 (mitolpop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moro-meţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mo-zomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că spectrele sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. 2 chip, imagine, umbră, vedenie, vedere, viziune. Este obsedat de spectrul morţii. I11 spectru de radiaţie x = spectru de raze x, spectru x; spectru de raze x = spectru de radiaţie x, spectru x; spectru x = spectru de radiaţie x, spectru de raze x. Spectrul x este spectrul radiaţiilor electromagnetice cu frecvenţe mai înalte decât cele ale radiaţiilor ultraviolete. 2 (fiz.) spectru solar = <înv.> spectru eliac, spectrul Soarelui. Spectrul solar este spectrul radiaţiilor electromagnetice emise de Soare; (înv.) spectru eliac = (art.) spectrul Soarelui v. Spectru solar. 3 spectru acustic = spectru sonor; spectru sonor=spectru acustic. Spectrul sonor este ansamblul amplitudinilor componentelor armonice ale unui sunet. speculă 4 (geogr.) spectru biologic = spectru floristic; spectru floristic = spectru biologic. Spectrul biologic sau floristic este proporţia procentuală a diverse categorii ecologice de specii dintr-un teritoriu sau dintr-o biocenoză. specul s.n. (latin.; înv.) v. Oglindă, speculă vb. 1.1 tr. (compl. indică mărfuri) a negustori, a precupeţi, a trafica, <înv. şi reg.> a precupi. Persoane dubioase speculează fel de fel de mărunţişuri. 2 intr.,tr. (fin., com.) <înv.> a specularisi. Acest bărbat s-a îmbogăţit speculând la bursă. 3 tr. (compl indică oameni) a escroca, a frustra, a înşela1, a pungăşi, a coţcări, a podogări, a sfanţui, a şmecheri, a ţepui2, a şufari, a încărca, a carota, a căptuşi, a jumuli, a trufa, a coşi, a şmenui. Vânzătorul a speculat bătrâna cu zece lei. speculânt, -ă s.m., s.f. adj. 11 s.m., s.f., adj. afacerist, profitor, traficant1, gheşeftar, bişniţar, busine-ssman, <înv.> speculativ, speculator2, farfurist, franzelar, fripturist, molie. Speculanţii vând marfa la preţuri mari. Este cunoscut ca un cămătar speculant. 2 s.m. (fin.) cămătar, <înv. şi reg.> ujuraş, <înv.> camatnic, cămătamic, cămătaş, dobânziu, haramgiu, iudă, luător de camătă, mamelegiu, mitarnic, muftagiu, pri-vătar, uzurar, uzurier, zaraf, ciufut Un speculant cunoscut în lumea interlopă a fost arestat. 3 s.m. (com.; rar) v. Comerciant. Negustor. 4 s.m. (reg.) v. Geambaş. II adj. fig. (fam.; deprec.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. speculâr, -ă adj. (în opoz. cu „practic”; fran.; mai ales despre gândire, inteligenţă, cunoaştere) v. Speculativ. Teoretic2, speculâre s.f. fig. exploatare, exploataţie. Specularea slăbiciunilor acestei fete îl arată ca un om lipsit de scrupule. specularisi vb. IV. intr., tr. (fin., com.; înv.) v. Specula. speculativ, -ă adj., s.m., s.f. I adj. (în opoz. cu „practic”; mai ales despre gândire, inteligenţă, cunoaştere) teoretic2,<înv.> speculator2, specular. Preocupările speculative pot fi primejdioase. II 1 s.m., s.f., adj. (înv.) v. Afacerist. Profitor. Speculant. 2 adj. fig. (fam.; deprec.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. speculator1 s.m. (înv.) v. Călău. Gâde. speculator2, -oăre adj., s.m., s.f. (înv.) I adj. (în opoz. cu „practic”; fran.; mai ales despre gândire, inteligenţă, cunoaştere) v. Speculativ. Teoretic2.111 s.m., s.f., adj. (înv.) v. Afacerist. Profitor. Speculant. 2 adj. fig. (deprec.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean, speculâţie s.f. 1 (fin., com.) speculă. Speculaţiile la bursă l-au ruinat. 2 afacere, gheşeft, gheşeftărie, bişniţă, mişmaş, învârteală. S-a obişnuit să recurgă la tot felul de speculaţii, unele discutabile. speculă s.f. 1 <înv.> precupie. Afaceriştii cumpără de la ţărani produse agricole la preţuri mici şi apoi le vând la preţ de speculă. Face speculă cu ţigări. 2 (fin., com.; astăzi rar) v. Speculaţie. speech speech [spiţj] s.n. (engl.) v. Alocuţiune. Cuvânt. Cuvântare. Discurs. Prolaţiune. speed [spid] s.n. (chim.; engl.) v. Metadrină. Metamfetamină. spegmâ vb. I. intr. {reg.; despre fiinţe) v. Alerga. Fugi. Goni. speie s.f. (reg) 1 (pese.) v. Leagăn. 2 (constr.) v. Grânar. Hambar. Magazie. Pătul. 3 (gosp.) v. Coşar2. Pătul. Porumbar2, spelb spelbă adj. (pop.) 1 (despre mâncăruri, băuturi) v. Dulceag. Fad. Insipid. Searbăd1. 2 (despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben, îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1.3 fig. (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) v. Arid. Infecund. Infertil. Nefertil. Neproductiv. Neroditor. Nerodnic. Pietros. Pleşuv. Sărac. Sec. Steril. Sterp. Uscat2. sp£lcă s.f. (pop.) 1 v. Bold2. Ac cu gămălie. 2 v. Ac de cap. Ac de păr. spelcuţă s.f. (bot.; reg.) 1 (în forma spilcuţă) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). 2 (în forma spilcuţă) v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indkum). 3 (laplspekuţe) v. Calomfir (Chrysanthemum balsamita). 4 (la pl. spelcuţe) v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare). speleolog, -ă s.m., s.f. speolog. speleologic, -ă adj. speologic, speleologie s.f. speologie, speleoterapi'e s.f. speoterapeutică. Speleo-terapia este tratarea unor boli prin cure de aer din peşteri sau din saline. speleotomi'e s.f. (chir.) cavernotomie. Speleotomia este incizia unei caverne pulmonare. spelling s.n. (lingv.; engl.) v. Ortografie, speluncă s.f. 1 tavernă, bombă. îşi petrece tot timpul în spelunci mizere. 2 (geomorf.; înv.) v. Cavernă. Grotă. Peşteră. spendă vb. I. tr. (înv.; compl. indică sume de bani) v. Cheltui. Da2. Folosi. întrebuinţa. Plăti. Utiliza. spenţer s.n. (înv. şi reg.) v. Surtuc. Veston, speolog, -ă s.m., s.f. speleolog. Speologul este specialist în speologie. speologic, -ă adj. speleologic. Studiile speologice româneşti sunt apreciate de specialiştii de peste hotare. speologie s.f. speleologie. Speologia se ocupă cu studiul peşterilor din punct de vedere geologic, arheologic, biologic. speoterapeutică s.f. (med.) speleoterapie. speră vb. I. tr. 1 (de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a crede, a nădăjdui, <înv. şi reg.> a nădăi, <înv.> a răbdat a upovăi. Speră că va obţine creditul de la bancă. 2 (adesea constr. cu prep. „în”) a aştepta, a nădăjdui, <înv. şi reg.> a se nădăi, <înv.> a upovăi* Să nu speri ajutor de la el speranţă s.f. 11 nădejde, <înv.> răbdare, sperare, upovăinţă. Speranţa nu piere niciodată. 2 credinţă, încredere, nădejde, nădăjduire, putere, <înv.> nădăjduinţă. Are speranţa că lucrurile se vor schimba în bine. II (concr.) <înv.> sperare, vântă1. Nepotul său era speranţa bătrâneţelor ei. sperăre s,f. (înv.) 1 v. Nădejde. Speranţă. 2 (concr.) v. Speranţă. spergulă s.f. (bot.; rar) v. Hrana-vacii (v. hrană) (Spergula arvensis). speria vb. 1.11 refl. (despre oameni) a se teme2, a se sfii, a se înfrigura, <înv.> a se stidi, a se târşi2. S-a speriat de reacţia lui violentă. Nu se sperie să spună adevărul. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) alarma, a (se) alerta, a (se) angoasa, a (se) frământa, a se impacienta, a intriga, a (se) îngrijora, a (se) nelinişti, a preocupa, a (se) tulbura, a (se) îngândura, a (se) îngrija, <înv.> a (se) îngriji, a (se) îngrijui, a (se) lărmui, a nepăciui, a (se) intriga-risi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o sperie. Toţi s-au speriat din cauza avertismentelor meteorologice. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a intimida, a înfricoşa, a timora. O sperie cu ameninţările lui. 4 refl. (mai ales despre cai) a se sâi. Armăsarul s-a speriat şi l-a trântit la pământ. 5 tr. fig. (compl. indică oameni) a uimi, a ului1. Speria lumea cu nebuniile ei. Erudiţia tânărului a speriat auditoriul. II tr. (arg.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. speriăt1 s.n. frică, sperietură, <înv. şi reg.> sperieciune, <înv.> înfricoşătură. speriat2, -ă adj. 1 (despre oameni) alarmat, alertat, angoasat, frământat2, impacientat, intrigat, îngrijorat, neliniştit, impacient, îngrijat, tresărit2, îngândurat, morcovit, <înv.> îngrijit, neodihnit. Speriaţi din cauza avertismentelor meteorologice, au părăsit oraşul. 2 (despre fiinţe) intimidat, înfricoşat, timorat. Speriată de ameninţările lui, a făcut plângere la poliţie. 3 (reg.; despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător. 4 (înv.; despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări, atitudini ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) v. Atroce. Crunt. Cumplit. Fioros. Groaznic. Grozav. înfiorător. înfricoşător. îngrozitor, înspăimântător. Teribil, speribănă s.f. (bot.; reg.; şi speribană-tăr-gată) v. Obligeană (Acorus calamus). speriecios, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător: sperieciune s.f. (înv. şi reg.) v. Frică. Speriat1. Sperietură. speriere s.f. intimidare, înfricoşare, timorare. Ameninţările lui îi creează o stare de speriere. sperietor,-oare ş.f.,adj. I s.f. 1 momâie, matahală, măgăoaie, popândău, <înv. şi reg.> paparudă, budihaie, ciuhaie, ciuhă, copăiţă, copală, maimucă, maimuţă, măiugă, mătăuz, mogâldan, mogâldeaţă, momâiaţă, moşneag, mozomaină, namilă, păuză, poci3, popândea, popândeţ, popânzac, popânzoi, poponeţ1, pusciuhă,stanghilă Sperietorile sunt folosite mai ales pentru sperierea păsărilor dăunătoare culturilor. 2 morişcă,pârâitoare, scârţâitoare (v. scârţâitor), zbârnâitoare (v. zbâmâitor), turuitoare. Sperietoarea imită aripile unei mori de vânt, fiind folosită pentru a speria păsările în livezi, pe ogoare sau pe acoperişul caselor. 3 (reg) v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. |1728 Uriaş. II adj. (înv. şi reg.; despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări, atitudini ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) v. Atroce. Crunt. Cumplit. Fioros. Groaznic. Grozav. înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Teribil, sperietură s.f. 1 frică, speriat1, <înv. şi reg.> sperieciune, <înv.> înfricoşătură. Glumeşte pe seama sperieturii ei în momentul când s-a văzut la o înălţime aşa de mare. 2 (med. pop.) spaimă, spăimat1, spăimântătură De când era copil suferă de sperietura de şarpe. sperios, -oâsă adj., s.f. I adj. 1 (despre fiinţe) fricos, temător, formidolos, poltron, năzuros, <înv. şi pop.> spăimos, temut2, <înv. şi reg.> speriecios, năzatic, speriat2, <înv.> spăimântos, cufuricios, paraclisit, târşelos. Fetiţa este atât de sperioa-să încât nu poate fi lăsată singură în casă. Are o căţeluşă foarte sperioasă. 2 (despre oameni) fricos, sălbatic, temător, timorat, <înv.> timoros. De ce eşti aşa de sperioasă şi fugi de oameni? 3 (înv. şi reg.) v. Ameninţător. II s.f. (bot; reg.) v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium cam-pestre). sperjur s.m., s.n. (jur.) 1 s.m. <înv.> jurător strâmb, epiorc. Sperjurii jură fals sau îşi încalcă jurământul. 2 s.n. (în legislaţiile care admit jurământul ca mijloc de probă) jurământ fals, jurământ mincinos, <înv.> sperjurare, epiorchie. O persoană este pedepsită de lege pentru sperjur: sperjurăre s.f. (jur.; în legislaţiile care admit jurământul ca mijloc de probă; înv.) v. Jurământ fals. Jurământ mincinos. Sperjur, speriă adj. invar, (reg.; despre pâr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. sperii vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică părul, barba, penele) v. Ciufuli. Zbârli. 2 refl. (despre penele păsărilor sau, p. ext, despre păsări) v. înfoia Răsfira Umfla Zbârli, sperh't, -ă adj. (reg.; despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. spermaceti s.n. (biol.) alb de balenă, ceară de balenă, cetaceum, spermanţet, ulei de caşalot (v. ulei1). spermanţet s.n. (biol.) alb de balenă, ceară de balenă, cetaceum, spermaceti, ulei de caşalot (v. ulei1). Spermanţetul se foloseşte în cosmetică şi în farmacie. spermatângiu s.n. (biol.) spermatogonie, spermogonie. spermâtic, -ă adj. (fiziol.) seminal. Lichidul spermatic transportă şi hrăneşte spermatozoizii. Vezicula spermatică secretă lichidul seminal. spermati'st s.m. (biol.) animalculist. Sperma-tiştii susţineau că în spermatozoid se află, miniaturizat, viitorul organism. spermatftă s.f. (med.) funiculită. Spermatita este inflamaţia cordonului spermatic. spermatocîd, -ă adj., s.n. (farm.) spermicid. spermatocistectomie s.f. (chir.) veziculec-tomie. Spermatocistectomia este ablaţia unei vezicule seminale. 17291 spermatocisti'tă s.f. (med.) veziculită. Spermatocistita este inflamaţia acută sau cronică a veziculelor seminale. spermatofîtă s.f. (bot.) antofită,fanerogamă. Spermatofitele sunt plantele care au flori. spermatogam£t s.m. (biol.) anterozoid, gamet mascul, microgamet. spermatogeneză s.f. (biol.) microgameto-geneză, spermiogeză. Spermatogeneza este procesul deformare a spermatozoizilor. spermatogom'e s.f. (biol.) spermatangiu, spermogonie. Spermatogonia este o celulă germinală producătoare de spermatii. spermatoi'd s.m. (biol.) spermatozoid, spermie, sămânţă, <înv.> animalcul. spermatoree s.f. (fiziol.) poluţie, <înv.> săblaznă. Spermatoreea este eliminarea involuntară de spermă în afara actului sexual. spermatozoid s.m. (biol.) spermatoid, spermie, sămânţă, <înv.> animalcul. Spermatozoidul este gametul masculin al animalelor şi plantelor, format dintr-o celulă mobilă, prevăzută cu unul sau cu mai mulţi flageli. spermă s.f. (biol.) sămânţă, <înv.> suc genital, albuş, caimac, cartuş, clei, frişcă2, lapţi, lipici, mehlem, muci (v. muc), mujdei, peltea, polen1, scrobeală, smântână, spumă, spuză, tărâţă, zaţ, borală, zeamă Sperma este o substanţă lichidă secretată de glandele sexuale masculine, care conţine spermatozoizi. spermici'd adj., s.n. (farm.) spermatocid. Spermicidele distrug spermatozoizii, fiind folosite ca anticoncepţionale locale. spermie s.f. (biol.) spermatoid, spermatozoid, sămânţă, <înv.> animalcul. spermiogeneză s.f. (biol.) microgametoge-neză, spermatogeneză. spermogonie s.f. (biol.) spermatangiu, spermatogonie. spermolit s.m. (med.) calcul seminal, calcul spermatic. Spermolitul este localizat la nivelul unui segment al căilor de eliminare a lichidului seminal. spesă vb. I. tr. (în opoz. cu „a economisi”; reg.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) v. Arunca. Azvârli. Cheltui. Disipa. Irosi, împrăştia. Prăpădi. Risipi. Zvârli. speteălă1 s.f. (med. vet.; mai ales la animalele de tracţiune) <înv.> spetire, spetitură. Speteala este o durere acută în regiunea lombară, provocată de un efort prea mare. speteălă2 s.f. (la cămăşi; reg.) v. Platcă. speteăză s.f. 11 rezemătoare, spate, spătar2, <înv. şi reg.> spată, <înv.> răzimar. Se sprijină de speteaza băncii. 2 (tehn.; la războiul de ţesut) bată, băteală, braţ, brăţară, falcea, fofea-ză, lopăţea, mănuşă, mână. Spetezele sunt unite în partea de sus cu arţarul, iar în partea de jos cu vatalele. 3 (tehn.; la războiul de ţesut) chingă, scândură, stinghie, <înv. şi pop.> argea, blană. Speteaza este un braţ al vatalei. 4 (la pl speteze; tehn.; la războiul de ţesut) aripi (v. aripă), crucişe (v. cruciş), cumpene (v. cumpănă), fofelniţe (v.fofelniţă), răscruci (v. răscruce). Spetezele sunt cele două stinghii încrucişate ale vârtelniţei pe care sunt aşezate fofezele. 5 (tehn.; la războiul de ţesut) speterează1. Cu speteaza se ridică firele de urzeală când se ţese cu alesături. 6 (tehn.; la moara de vânt) braţ, chingă, coardă, stinghie, curmeziş, legătură. Spetezele intră în componenţa scării coşului morii. 7 (tehn.; la moara de vânt) aripă, fofează, lopată, săgeată. Spetezele morii sunt rotite de vânt. 8 (tehn.; la roata morii de apă) resteu. Spetezele unesc obezile. 9 (tehn.; la fierăstrău) braţ, crac, margine, mână, mâner, pervaz, condac1, cotoi1. Fierăstrăul are două speteze simetrice. 10 (tehn.; la vârtelniţă) aripă, cruce, crucişă (v. cruciş), cumpănă, fofelniţă, lopată, lopăcioară, lopăţică, lopiscă, răscruce, şiştoare (v. şiştor). 11 (tehn.; la car sau la căruţă) bulfeu, cruce, stinghie, scălduş-că, scăiuş, fiulare, jiglă, lopăţică, reme-neacă, scândurică. Speteaza leagă jugul de policioară. 12 (tehn.; la fundul carului sau al căruţei) chingă, curmeziş, falcea, stinghie. Spetezele sunt cele două bucăţi lungi de lemn care leagă scândurile ce formează fundul carului. 13 (mai ales la pl. speteze; tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului) băţ, brăţară, carfa, fus, fustei, gratie, lopăţică, spiţă, sul. Spetezele leagă carâmbii. 14 (tehn.; la cârceiele carului) pop, stinghie, lopăţică. 15 (tehn.; la coamele plugului) brăcinar, chingă, mână, vargă, vergea. 16 (reg.) v. Otic. 17 (tehn.; la grapă; reg.) v. Stinghie. 18 (pese.; reg.) v. Lopăţică. II (bot.; reg.) 1 (şi spetea-ză-galbenă, spetează-sălbatică) v. Iris. Stân-jen-de-baltă. Stânjen-galben. Stânjenel (Iris pseudacorus). 2 v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stân-jenel-violet (Iris germanica). 3 v. Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 4 v. Mălaiul-cucului (v. mălai). Rugină (Luzula pilosa). 5 (şi spetează-pestriţă, spetează-tărcată) v. Obligeană (Acorus calamus). 6 v. Papură. Papură-de-baltă Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). 7 v. Rugină (Juncus effusus). 8v. Rugină (Juncus inflexus). 9v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). 10 v. Stânjenel (Iris florentina). 11 spetează-sălbatică v. înche-gătoare (v. închegător) (Teucrium polium). spetegioâră s.f. (bot.; reg.) 1 v. Iris. Stân-jen-de-baltă. Stânjen-galben. Stânjenel (Iris pseudacorus). 2 (în forma spetejoară) v. Obligeană (Acorus calamus). spetejoără s.f. (bot.; reg.) = spetegioâră. speterează1 s.f. (la războiul de ţesut; reg.) v. Spetează. spetereăză2 s.f. (bot.; reg.) v. Săbiuţă (Gladiolus imbricatus). speti vb. IV. refl.,tr. 1 (sub. sau compl. indică animale de tracţiune ori, p. ext., oameni) a deşela, a istovi, a se umeri, a dăula, a (se) dihăni, a deznoda. La deal, se dă jos din căruţă pentru a nu speti caii. 2 fig. (sub. sau compl indică oameni) a sărăci, a scăpăta, a (se) strâmtora, a (se) ruina, a (se) toca, a (se) usca, a se storî. A jucat la ruletă până s-a spetit. Jocurile de noroc l-au spetit. Cheltuielile cu avocaţii l-au spetit. spetie s.f. (bot.; reg.) 1 v. Papură. Papu-ră-de-baltă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). 2 v. Rugină (Juncus effusus). spiculeţ speti're s.f. 1 deşelare, istovire, dăulare, <înv.> deşelătură. Calul s-a oprit din cauza spetirii. 2 (med. vet.; mai ales la animalele de tracţiune; înv.) v. Speteălă1. spetit, -ă adj. (despre animale de tracţiune sau, p. ext., despre oameni) deşelat, istovit, dăulat, întărniţat, tărniţat. Calul spetit a fost ajutat de căruţaş. spetitură s.f. (med. vet.; mai ales la animalele de tracţiune; înv.) v. Speteălă1. speţă s.f. = specie, speţie s.f. (mat.; înv.) = specie, speze s.f. pl. (rar) v. Cheltuieli (v. cheltuială). spic s.n. (reg.) 11 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. 2 (art.) spicul nopţii v. Miez de noapte. Miezul nopţii (v. miez). 3 (meteor.; de obicei determ. prin „de zăpada) v. Fleaşcă. Fleşcăială. Fleşcăraie. Lapoviţă Zloată II (bot.) 1 v. Spiculeţ. Spicuşor. 2 (art.) spicul-ierbii v. Brei (Mercurialis perennis). 3 (art.) spi-cul-vieţii v. Gladiolă (Gladiolus hybridus sau Gladiolus gandavensis). spică vb. I. (reg.) 1 tr. (compl. indică spice) v. Spicui. 2 intr. (despre graminee) v. înspica, spicăt, -ă adj. 1 (reg.; despre părul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) v. Albit. Cărunt. Cărunţit. Grizonat. înălbit. încărunţit. Sur. 2 (bot.; înv.; despre graminee) v. înspicat. spiccăto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale la instrumentele cu coarde şi arcuş) sacadat, spi'cher s.m. (telev., radio; adesea cu determ. care indică domeniul) crainic. Spicherul trebuie să aibă o dicţie perfectă. spicheriţă s.f. (telev., radio; adesea cu determ. care indică domeniul) crainică (v. crainic). Ani de zile a fost spicheriţă la radio. spichinăt s.m. (bot.) 1 (înv. şi reg.) v. Lavandă. Levănţică (Lavandula angustifolia). 2 (reg.) v. Levănţică (Lavandula officinalis). spichinel s.m. (bot; înv. şi reg.) v. Lavandă. Levănţică (Lavandula angustifolia). spicilegiu s.n. (lit.) antologie, crestomaţie, florilegiu. Autorul figurează într-un spicilegiu de proză germană. spicui'vb. IV. 11 tr. (compl. indică spice) a spica. S-a dus în lan şi a început să spicu-iască grâul. 2 intr. (înv.; despre graminee) v. înspica. II tr. fig. (compl. indică idei, informaţii, materiale documentare etc.) a selecta. A spicuit din studiile citite câteva idei mai importante. spicuiălă s.f. spicuire. spicuire s.f. spicuiălă. Spicuirea grâului se poate face direct din lan. spicul s.n. 1 (bot.; rar) v. Spiculeţ. Spicuşor. 2 (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.; înv.) v. Lance. Suliţă. spiculăt, -ă adj. (zool; despre scheletul unor protozoare) spiculifer. spiculeţ s.n. (bot.) 1 spicuşor, spicul, spic, spicurel, spicuşel, spicuţ. 2 (lapl. spicu-leţe) v. Calomfir (Chrysanthemum babamita). 3 (lapl. spiculeţe)v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). spiculifer spiculifer, -ă adj. (zool; despre scheletul unor protozoare) spiculat. Sheletele spiculifere au în componenţa lor nişte corpusculi silicioşi sau calcaroşi, numiţi spiculi. spicurel s.n. (bot; reg.) v. Spiculeţ. Spicuşor. spicuşel s.n. (bot; reg.) v. Spiculeţ. Spicuşor. spicuşor s.n. (bot.) spiculeţ, spicul, spic, spicurel, spicuşel, spicuţ. Fiecare spicuşor de grâu are la bază două foiţe aspre. spicuţ s.n. (bot; reg.) v. Spiculeţ. Spicuşor. spidometru s.n. (tehn.) indicator de turaţie, indicator de viteză, tahometru, vitezometru. Spidometrul indică viteza instantanee a maşinii. spilcui vb. IV. tr., refl. (fam.; adesea peior.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi, spilcuiâlă s.f. (fam.; adesea peior.) v. Aranjare. Aranjat1. Dichiseală. Dichisire. Ferche-zuială. Ferchezuire. Gătire. Gătit1, spilcuire s.f. (fam.; adesea peior.) v. Aranjare. Aranjat1. Dichiseală. Dichisire. Ferchezuială. Ferchezuire. Gătire. Gătit1, spilcui'ţ, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; fam.; adesea peior.; despre oameni) Aranjat2. Cochet Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2, îngrijit. spilcuţă s.f. (bot; reg.) = spelcuţă. spin s.m. I (bot.) 1 aculeol, aculeu, ghimpe1, mărăcine, ţeapă, ţep, ţepuşă, şteap, ţepăruie, ţepeligă, <înv.> clenci. Trebuie să tai cu grijă un trandafir pentru a nu te răni în spini. 2 <înv.> rug. Vinde în piaţă mături de spini. 3 (şi spin-muscălesc) Carduus acantho-ides; cătină, crăpuşnic, liţ, porumbel, scai, scaiete, scai-roşu, scai-voinicesc, unghia-ur-sului (v. unghie1). 4 Carduus kemeri; scaiete, scai. 5 (pop.; şi spin-de-holeră, spin-mo-cânesc, spin-muscălesc, art, spinul-holerei) v. Holeră (Xanthium spinosum). 6 (reg.; şi spin-alb, spin-de-mucedă, art, spinul-dra-cului, spinul-Sfintei-Mârii, spinul-vântului) v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium cam-pestre). 7 (reg.; şi spin-alb) v. Albaspină. Păducel. Păducel-alb. Păducel-mic (Crataegus monogyna). 8 (reg.; şi spin-albastru) v. Tă-tarnică (Echinops ritro). 9 (reg.; şi spin-negru, art., spinul-cerbului) v. Porumbar1. Porumbel (Prunus spinosa). 10 (reg.) v. Agavă. Lim-ba-boului (v. limbă) (Agave americana). 11 (reg.) v. Ciulin. Scai. Scaiete (Carduus nutans). 12 (reg.) v. Jep. Jneapăn (Pinus mugo). 13 (reg.) v. Măceş. Trandafir-sălbatic (Rosa canina). 14 (reg.) v. Pin (Pinus silvestris). 15 (la pl. spini; reg.) v. Scai (Cirsium vulgare). 16 (la pl. spini; reg.) v. Cânepioară. Urzicuţă. Verbină (Verbena hybrida).A7 (art.; rar) spi-nul-Mariei = spinul-Sfintei-Mariiv. Armurar (Sylibum marianum); (reg.) spin-alb v. a (şi spin-măgâresc) Anghinare-sălbatică. Ciulin. Ghimpe1. Ghimpe-mare (v. ghimpe1). Scai. Scai-măgăresc. Scaiete (Onopordon acanthium); b (şi art., în forma spine, spine-le-cerbului) Părul-ciutei (v. păr). Salbă-moa-le. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica); spin-albastru=spin-de-mucedă = spin-vânât = (art.) spinul-vântului v. Scai-albastru. Scai-vânăt (Eryngium planum); spin-de-agriş v. Agriş. Coacăz-domnesc. Coacăz-sălbatic (Ribes grossularia); spin-voinicesc = (art) spinul-voinicului v. Varga-ciobanului (v. vargâ) (Dipsacus silvester); (art.) spi-nul-asinului = spinul-lui-Cristos = spi-nul-lui-Hristosv. Păliur (Paliurus spina-Chris-ti); spinul-câinelui v. Anghinare. Scolim (Cynara scolymus); spinul-cerbului v. a Anghinare-sălbatică. Ciulin. Ghimpe1. Ghimpe-mare (v. ghimpe1). Scai. Scai-măgăresc. Scaiete (Onopordon acanthium); b Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgarii); spinul-şoarecelui v. Ghimpe1. Ghim-pe-pădureţ (v. ghimpe1) (Ruscus aculeatus); spinul-tălpii-ursuluiv. Acantă. Talpa-ursului (v. talpă) (Acanthus longtfolius). II (p. anal.) 1 (tehn.) cui cilindric, ştift, ciocâlteu. Spinii sunt folosiţi mai ales în cizmărie. 2 (iht.; cu determ. care precizează sensul) os. Vârsta unui peşte poate fi determinată prin spinul aripioarei dorsale. La acest peşte spinul dorsal nu este dinţat 3 (rar) v. Aşchie. Ţeapă. Ţep. Ţepuşă. 4 (anat.; reg.) v. Coloană vertebrală. Rahis. Şira spinării (v. şir). III (omit.; reg.) v. Cinteză (Fringilla coelebs). spinal, -ă adj. rahidian. Are dureri ale muşchilor spinali. spinăre s.f. 11 {anat.; la oameni) spate, cârcă, spată, şale (v. şa), <înv.> gârbă, cocoaşă. Excursioniştii îşi duc rucsacurile în spinare. Pe spinare are o cicatrice de la operaţie. 2 (anat.; la animale) spate, şale (v. şa), spată, şaucă. A pus şaua pe spinarea calului. îşi mângâie pisica pe spinare. 3 (anat; la cabaline şi la bovine; reg.) v. Greabăn. II (p. anal.) 1 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) coamă, creastă, creştet, culme, muchie, sprânceană, <înv. şi pop.> zare, culmiş, lucină. Spinările dealurilor sunt acoperite cu păşuni. 2 (la pl.; geomorf.) spinări de berbec = roci muto-nate (v. rocă1), roches moutonnees. Spinările de berbec sunt nişte blocuri stân-coase, şlefuite şi rotunjite pe suprafeţele superioare de abraziunea glaciară, care de la distanţă seamănă cu spinarea unor oi în turmă. 3 (hidrol.) creastă. Buştenii alunecau la vale, pe spinările valurilor. 4 (la obiecte de îmbrăcăminte) spate. Poartă un palton vechi, ros în spinare. Cârpeşte spinarea flanelei, pe care o agăţase în nişte scaieţi. 5 (art.; bot.) spinarea-lupului = a Athyriumfilix-femina; ferigă, ferigea; b (reg.) v. Ferigă; c (reg.) v. Ruginiţă (Asplenium ruta muraria). 6 (tehn.; fam.) spinare de măgar v. Limitator de viteză. 7 (tehn.; reg.) v. Muchie. 8 (reg.) v. Greu. Greutate. încărcătură. Pondere. Povară. Sarcină. 9 (la spaţii împrejmuite; înv.) v. Dos. Fund. Spate. III fig. cont, seamă, socoteală, spate. îi pune în spinare insuccesul lui. spinărâl s.m. (omit.; reg.) v. Sticlete (Car-duelis carduelis). spinărfe s.f. (colect.) mărăcini (v. mărăcine), mărăciniş, leasă, mărăcinet, spi-năriş, spinet, spiniş. Stepa este acoperită cu spinărie. |1730 spinăriş s.n. (colect.; bot; reg.) v. Mărăcini (v. mărăcine). Mărăciniş. Spinărie. spinăros, -oăsă adj. (reg.; despre terenuri) v. Ciulinos. Ghimpos. Mărăcinit. Mărăcinos. Spinos. spinăruică s.f. (anat.; reg.) v. Spinăruşă. Spinăruţă. spinăruşă s.f. (anat.) spinăruţă, spinăruică. spinăruţă s.f. (anat.) spinăruşă, spinăruică. sprne s.m. (bot.; reg.) = spin. spinet s.n. (colect.; bot.; reg.) v. Mărăcini (v. mărăcine). Mărăciniş. Spinărie. spinătă s.f. (muz.) epinetă. Spineta este un vechi instrument muzical cu clape şi coarde metalice, asemănător clavecinului. spinicel s.m. (bot; reg.) v. Spinişor. Spinul. Spinuleţ. Spinuţ. Ţepuşă, spiniş s.n. (colect.; bot.; reg.) v. Mărăcini (v. mărăcine). Mărăciniş. Spinărie. spinişor s.m. (bot.) spinul, spinuleţ, spinuţ, ţepuşă, spinicel. Un spinişor de cactus i-a intrat sub unghie. sprniţă s.f. (reg.) v. Catrinţă. Fotă. spinos, -oăsă adj. 11 (bot; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) armat, ghimpos, înghimpat, mărăcinos, ţepos, mărăcinit, înghimpos, <înv.> ciulinos, ghimpuros, scăios, spinuros. Trandafirul are tulpina spinoasă. 2 (despre terenuri) ciulinos, ghimpos, mărăcinit, mărăcinos, spinos, spinăros. Câmpul este spinos din cauză că nu a fost cultivat. II fig. (despre modalităţi de abordare a unor probleme, procedee, metode sau despre profesii, preocupări, acţiuni etc. ale oamenilor) anevoios, dificil, greu, aspru. Se confruntă adesea cu aspectele spinoase ale cercetării arheologice. spinoziăn, -ă adj., s.m., s.f. (filos.) spinozist. Filosofii spinozieni sunt adepţi ai sistemului filosofic al lui Spinoza. spinozist, -ă adj., s.m., s.f. (filos.) spinozist. spintecă vb. 1.11 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înjunghia, a (se) tăia, a (se) cuţita, a (se) junghia, a (se) încuţita, a ara, a crăciuni, a şănţui, a şindi. Beat fiind, a spintecat un vecin. Cei doi tineri s-au spintecat în timpul bătăii. 2 tr. (compl. indică animale) a înjunghiata tăia, <înv. şi pop.> a sparge, <înv. şi reg.> a stricni1. A angajat un om pentru a spinteca porcul înainte de Crăciun. 3 tr. (compl. indică părţi moi, musculoase ale corpului animal sau uman) a despica, a înjunghia, <înv. şi pop.> a despinteca, a sparge. A spintecat pântecele peştelui şi a scos icrele. 4 tr. (anat; rar; compl. indică mai ales cadavre) v. Diseca. I11 tr. (compl. indică lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) a crăpa, a despica, a sparge, a tăia, a dezgheura, a dezghioca, a răsări2, a sfărâmă, a zdrobi. Spintecă lemnele cu toporul. 2 tr. (compl. indică brazde) a despica, a tăia. Plugul tractorului spintecă brazde. 3 tr. (compl. indică materiale textile sau metalice, obiecte etc.) a rupe, a sfâşia, a lacera, <înv.> a sparge. A spintecat un cearşaf uzat pentru a face cârpe de praf. 4tr., refl. (pop. şi fam.; 1731 | compl sau sub. indică materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) v. Ferfeniţi. Rupe. Sfârteca. Sfâşia. Zdrenţui. III tr. fig. (despre ambarcaţiuni, păsări, sunete, fascicule de lumină etc.; compl. indică mase de aer sau de apă) a despica, a străbate, a tăia. Vaporul spintecă valurile. Păsările spintecă aerul. Lumina farurilor spintecă ceaţa. spintecâre s.f. 11 înjunghiat1, înjunghiere, spintecat1, tăiere, junghiere, <înv.> înjunghietură. A angajat un om pentru spin-tecarea porcului înainte de Crăciun. 2 despicare, spintecat1, <înv.> despintecare. A scos icrele după spintecarea pântecelui peştelui. II 1 crăpare, crăpat1, despicare, despicat1, spargere, spart1, spintecat1, tăiat, tăiere, răsărire2, <înv.> despicătură. Spintecarea lemnelor s-a făcut cu toporul. 2 rupere, sfâşiere, spintecat1, lacerare, laceraţie. Prin spintecarea cearşafului uzat şi-a făcut cârpe de praf 3 (pop. şi fam.) v. Ferfeniţire. Rupere. Sfârte-care. Sfâşiere. Zdrenţuire. spintecat1 s.n. 11 înjunghiat1, înjunghiere, spintecâre, tăiere, junghiere, <înv.> înjunghietură. 2 despicare, spintecâre, <înv.> despintecare. I11 crăpare, crăpat1, despicare, despicat1, spargere, spart1, spintecâre, tăiat1, tăiere, răsărire2, <înv.> despicătură. 2 rupere, sfâşiere, spintecâre, lacerare, laceraţie. 3 (pop. şi fam.) v. Ferfeniţire. Rupere. Sfârtecare. Sfâşiere. Zdrenţuire. spintecat2, -ă adj. 11 (despre fiinţe) înjunghiat2, tăiat2, arat2, şănţuit. Tânărul spintecat a fost internat şi operat. 2 (despre părţi moi, musculoase ale corpului animal sau uman) despicat2, înjunghiat2, <înv.> despintecat A scos icrele peştelui prin pântecele spintecat. III (despre lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) crăpat2, despicat2, spart2, tăiat2. Lemnele spintecate au fost stivuite. 2 (despre materiale textile sau metalice, obiecte etc.) rupt, sfâşiat, lacerat, <înv.> spart2. Din cearşaful spintecat a făcut cârpe de praf 3 (pop. şi fam.; despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) v. Ferfeniţit. Rupt. Sfârtecat. Sfâşiat. Zdrenţăros. Zdrenţuit, spintecătură s.f. 1 ruptură, sfâşietură, picnitură, picneală, <înv.> spărtură. Spin-tecătura rochiei îi dezveleşte o parte din spate. 2 (pop. şi fam.; la unele obiecte de îmbrăcăminte) v. Şliţ. 3 (croitorie;pop.) v. Crăpătură. Tăietură. 4 (vulg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). spinterometru s.n. (electrotehn.) eclator de lumină. Spinterometrul este folosit pentru măsurarea tensiunilor electrice înalte. sprnţă s.f. (reg.) 1 v. Foi (v. foaie). Fustă. 2 (art.; bot.) spinţa-draculuiv. Scaiul-dra-cului (v. scai) (Eryngium campestre). spinul s.m. (bot.) spinişor, spinuleţ, spinuţ, ţepuşă, spinicel. spinuleţ s.n. (bot.) spinişor, spinul, spinuţ, ţepuşă, spinicel. spinuros, -oâsă adj. (bot; înv.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) v. Armat. Ghimpos. înghimpat. Mărăcinos. Spinos. Ţepos. spinuţ s.m. (bot.) spinişor, spinul, spinuleţ, ţepuşă, spinicel. spinuţă s.f. (bot.) 1 Phyteuma orbiculare; bănică. 2 (reg.) v. Cărbune (Phyteuma vagneri). spion, -oână s.m., s.f. 1 s.m., s.f. iscoadă, verbuncaş, <înv.> cearşit, iscodnic, limbă, privitor, cârtiţă. în organizaţia lor secretă a pătruns un spion care i-a trădat. 2 s.m. (la uşă; rar) v. Vizetă. Vizieră. Vizor. 3 s.m. (j. de şah; înv.) v. Nebun. spionă vb. I. tr. (compl indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) a cerceta, a iscodi, a observa, a pândi, a urmări, <înv. şi pop.> a priveghea, a cerca, <înv. şi reg.> a acera, a leşui1, a păzi, a scorni, a leşcădui, a mărgini, a păstori, a tudăşli, a undi, <înv.> a acolisi, a chiti1, a ijderi, a preurma, a vicleni, a vâna, a bunghi. Au trimis iscoade pentru a spiona tabăra adversarilor. spionăj s.n. 1 <înv.> ceaşitlâc. Lucrează în spionaj. 2 (rar) v. Cercetare. Iscodire. Iscodit1. Observare. Pândă. Pândire. Spionare. Urmărire. Urmărit1. spionâre s.f. cercetare, iscodire, iscodit1, observare, pândă, pândire, urmărire, urmărit1, pândit, spionaj, spionat, cercare, <înv. şi reg.> spionărie, <înv.> observaţie, spionătură, spionie, spionlâc. Spionarea taberei inamice putea fi periculoasă pentru cei trimişi cu această misiune. spionât s.n. (rar) v. Cercetare. Iscodire. Iscodit1. Observare. Pândă. Pândire. Spionare. Urmărire. Urmărit1. spionărie s.f. (înv. şi reg.) v. Cercetare. Iscodire. Iscodit1. Observare. Pândă. Pândire. Spionare. Urmărire. Urmărit1, spionătură s.f. (înv.) v. Cercetare. Iscodire. Iscodit1. Observare. Pândă. Pândire. Spionare. Urmărire. Urmărit1. spionie s.f. (înv.) v. Cercetare. Iscodire. Iscodit1. Observare. Pândă. Pândire. Spionare. Urmărire. Urmărit1. spionlâc s.n. (înv.) v. Cercetare. Iscodire. Iscodit1. Observare. Pândă. Pândire. Spionare. Urmărire. Urmărit1. spirâl, -ă adj., s.f. I adj. spiralat, spiralic, spiroid, spiroidal, spiraliform, spiraloid. II s.f. 1 răsucitură, spiră, tel, răsuceală. Spiralele arcurilor sunt confecţionate din oţel 2 (tehn.; la burghiu) sfredel. Spirala burghiului s-a stricat. spiralât, -ă adj. 1 spiral, spiralic, spiroid, spiroidal, spiraliform, spiraloid. A învârtit foiţa între degete, dându-i o formă spiralată. Are o brăţară spiralată, terminată cu un cap de şarpe. Acest microb are forma unui bastonaş spiralat. 2 (mai ales despre scări) sucit2. Scara din interiorul vilei este spiralată. 3 melcat. A cules de pe plajă cochilii spiralate. spirâlic, -ă adj. spiral, spiralat, spiroid, spiroidal, spiraliform, spiraloid. spiraliform, -ă adj. (rar) v. Spiral. Spiralat. Spiralic. Spiroid. Spiroidal. spirit spiraloid, -ă adj. (rar) v. Spiral. Spiralat. Spiralic. Spiroid. Spiroidal. spirânt, -ă adj., s.f. (fon.) 1 adj. (despre consoane, sunete) constrictiv, continuu, frica-tiv. Sunetele spirante se pronunţă prin îngustarea canalului fonator. 2 s.f. consoană constrictivă, consoană spirantă, fricativă (v.fricativ). „F”, „v”, „s”, „z” sunt spirante. spiră s.f. 1 răsucitură, spirală (v. spiral), tel, răsuceală. 2 (tehn.) buclă. Cablul de la televizor face mai multe spire. spireă s.f. (bot.; rar) v. Floarea-miresei (v. floare) (Spiraea vanhouttei). spirince s.f. (bot.; reg.) v. Bătrâniş. Şoricel (Erigeron canadensis). spirit s.n. 11 (relig; nm. pr.) Duh, Duhul Sfânt (v. duh). Spiritul este una dintre cele trei ipostaze sub care este prezentată Divinitatea. 2 (relig; în opoz. cu „trup”) atman, duh, suflet, <înv.> sufleţie. Spiritul este de esenţă divină şi nemuritor. 3 (în creştinism, mozaism şi islamism) spirit bun = spirit ceresc = spirit sfânt = înger, seraf, <înv.> angel, evdemon, melec. Spiritele cereşti sunt mediatori între Dumnezeu şi credincioşi. 4 spirit al întunericului = spirit al râului = spirit necurat = spirit rău = demon, diavol, drac, duh al întunericului, duh al răului, duh necurat, duh rău, necuratul (v. necurat), satană, tartor, belzebut, lucifer, <înv. şi pop.> înger drăcesc, şarpe, <înv. şi pop.; eufem.> cornilă, cornoratul (v. cornorat), secretul (v. secret3), vrăjmaşul (v. vrăjmaş), chimiţă1, michiduţă, nichipercea, pârlea, scaraoţchi, cel cu coame, cel cu tichia roşie, cel de pe comoară, cel rău, împeliţatul (v. împeliţat), încornoratul (v. încornorat), faraon, idol, sarsailă, zmeu, boierul lumii (v. boier), cel de pe scorbură, cel din baltă, cel din bolovani, cel din puţ, codanul (v. codan), cornea, cornutul (v. comut), lucru rău, lucru slab, mititelul (v. mititel), mohorâtul (v. mohorât), nefârtatul (v. nefârtat), pârdalnicul (v. pârdalnic), procletul (v. proclet), spurcatul (v. spurcat2), tichiuţă, vânătul (v. vânăt), vicleanul (v. viclean), benga, naiba, aghiuţă, <înv. şi reg.) mamon, paha, sotea, <înv. şi reg.; eufem.) chima-necazului (v. chimă), chima-răului (v. chimă), bedă, carcandilă, draiba, dravol, hâdache, iuhman, nifartache, nodea, sarsan, scaloi, spurc, spur-căilă, şchiontropea, şeitan, şotcă, ştatânvalt, tărtăroi, ucigan, vârlan, zgâmbea, năpustul (v. rapwsf), neaga-rea, netrebuitul (v. netrebuit), pocnetul (v. pocnet), pocnitul (v. pocnit2), poganul (v. pogan), sulea, şlactraful, ucigaşul (v. ucigaş), <înv.> ghighiuţă, <înv.; eufem.) iscusitorul, împiedicătorul (v. împiedicător), înfiorătorul (v. înfiorător), înşelăciosul (v. înşelăcios), înşelătorul (v. înşelător),muncitori (v. muncitor), nepriitorul (v. nepriitor), bleasc, <înv.> abur. După moarte, spiritul ei va ajunge în rai. 6 (mitol. pop.; de obicei urmat de determ. care arată felul) duh, geniu. Spiritele păzesc apele, pădurile, comorile etc. Spiritul adâncurilor. Spiritul comorilor. 7 (mitol. pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mână-tură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moro-niţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că spiritele sunt sufletele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. 8 (fiziol.; înv.) v. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. Suflu. 9 (înv.) v. Aer1. 10 fig. suflet. O literatură trebuie să afirme spiritul unui popor. în poeziile sale a exprimat candoarea spiritului românesc. I11 (filos.; în opoz. cu „materie”, „existenţă”) conştiinţă, cuget, gândire, mental, suflet, for interior, <înv.> cunoştinţă, ştiinţă, sinidisis. Spiritul este atributul omului. 2 cuget, fire, gândire, intelect, judecată, minte, raţiune, nous, <înv.> înţeles1, simţire. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii este opera spiritului. 3 deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, ingeniu, duh, colărez, doxă, pamet1, <înv.> înţelegere, cap, creier, bilă2, scaun. Foloseşte-ţi propriul spirit, nu urma sfaturile altora! 4 specific. Neologismele se adaptează la normele şi la spiritul limbii în care pătrund. 5 duh, haz, umor, piper, sare. Este renumit pentru glumele sale pline de spirit. 6 (la pl. spirite) conştiinţă colectivă, opinie publică. Spiritele pot fi manipulate. 7 spirit de castă = spirit de echipă, spirit de grup; spirit de echipă = spirit de castă, spirit de grup; spirit de grup = spirit de castă, spirit de echipă. îl susţine din spirit de grup. 8 duh, haz, umor, piper, sare. Este renumit pentru glumele sale pline de spirit. 9 anecdotă, glumă, banc2, gag, poantă, leterii, polojenie, trancotă, witz, wit, dumă. îi plac spiritele vânâtoreşti spuse cu haz. 10 spirit de revanşă = revanşism. Spiritulde revanşă este dorinţa de răzbunare. A devenit un om stăpânit de spirit de revanşă pentru că a avut mult de suferit pe nedrept. 11 (lingv.; în scrierea greacă) spirit aspru = dasie. Spiritul aspru arată că sunetul deasupra căruia este pus este aspirat; spirit lent = spirit lin = spirit moale = <înv.> psili, semn suflăţiv. în greacă spiritul lin marchează lipsa aspiraţiei sunetului deasupra căruia este pus. 12 (rar) v. Chip. Fel. Gen. Manieră. Mod. Sens. 13 fig. spirit gregar = gregarism, gregaritate. Persoanele a căror comportare se caracterizează prin spirit gregar şi-au pierdut individualitatea în mijlocul grupului din care fac parte. III (înv.) 1 (chim.) v. Alcool. Alcool etilic. Etanol. Spirt. Spirt alb. 2 (chim.; şi spirit de vin) v. Spirt de vin. 3 (biochim.) v. Ferment. Maia1, spiritoso adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) vivace, spiritual, -ă adj., s.m. I adj. 1 (filos.; în opoz. cu „materiaV0 ideal, imaterial, necorporal, nematerial, netrupesc, spiritualist, <înv.> spirituos. Dumnezeu este o identitate spirituală. 2 (în opoz. cu „materii) imaterial, nematerial, sufletesc. Pentru mulţi poezia este hrană spirituală. 3 (despre însuşiri, activităţi etc. ale oamenilor) moral, sufletesc, <înv.> moralicesc, moralnic. Elevul subliniază caracterele fizice şi spirituale ale eroului. Nu este într-o stare spirituală tocmai bună. 4 (despre însuşiri, stări etc. ale oamenilor) lăuntric, psihic, psihologic, sufletesc. Pictorul pune în evidenţă în portretele sale forţa spirituală a modelelor. Nu are starea spirituală necesară pentru a face faţă unei polemici. 5 cerebral, intelectual, mintal, raţional. în psihologia experimentală starea spirituală a unui individ se determină cu ajutorul unui test. 6 intelectual, spiritualist. Formaţia spirituală a poetului este legată de acest străvechi oraş moldav. 7 (despre oameni) <înv.> spirituos, spirtos. Oricât de spiritual ai fi, nu placi oricui. Este o femeie fină, cultă şi spirituală. 8 (despre vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) deştept, inteligent, <înv.> spirituos, spirtos. Tânărul a făcut o remarcă spirituală. 9 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) anecdotic, hazliu, sărat2. Relatarea faptelor a fost spirituală. II adj. 1 (relig.) bisericesc, eclezial, ecleziastic, religios, <înv.> duhovnicesc, religi-onar. Dogmele spirituale trebuie respectate cu sfinţenie. Mulţi cărturari au lucrat la traducerea şi tipărirea cărţilor cu caracter spiritual. 2 (relig.; despre preoţi, pastori) bisericesc, duhovnicesc, religios, sufletesc. Stareţul mănăstirii este părintele spiritual al tânărului scriitor. 3 (despre părinţi) adoptiv, sufletesc. Naşii de cununie sunt pentru tinerii căsătoriţi părinţi spirituali. III s.m. (relig.; astăzi rar) v. Confesor. Duhovnic. Părinte spiritual, spiritualiceşte adv. (modal) moraliceşte, moralmente, sufleteşte, spiritualmente. Necazurile au distrus-o spiritualiceşte. spiritualist, -ă adj. (rar) 1 (filos.; în opoz. cu „materiaV) v. Ideal. Imaterial. Necorporal. Nematerial. Spiritual. 2 v. Intelectual. Spiritual, spiritualitate s.f. (filos.; în opoz. cu „materialitate”) idealitate, imaterialitate, necorpo-ralitate. Unii filosofi contestă ideea spiritualităţii îngerilor. spiritualiza vb. I. tr. (chim.; înv.; compl. indică lichide) v. Distila, spiritualizare s.f. (chim.; înv.) v. Distilare. Distilaţie. spiritualizat, -ă adj; (despre sentimente, relaţii interumane etc.) platonic. Legătura dintre cei doi este spiritualizată. spiritualizâţie s.f. (chim.; înv.) v. Distilare. Distilaţie. spiritualmente adv. (modal) v. Moraliceşte. Moralmente. Spiritualiceşte. Sufleteşte, spirituos, -oasa adj. (înv.) 11 (filos.; în opoz. cu „material”) v. Ideal. Imaterial. Necorporal. |1732 Nematerial. Spiritual. 2 (despre oameni) v. Spiritual. 3 (despre vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) v. Deştept. Inteligent. Spiritual. II (despre băuturi) v. Alcoolic. Spirtos. spirituş s.n. (chim.; reg.) v. Alcool. Alcool etilic. Etanol. Spirt. Spirt alb. spirobacterie s.f. (microbiol.) spirochet. spirochet s.m. (microbiol.) spirobacterie. Spirochetul este o bacterie în formă de spirală. spirochetoză s.f. (med.) spirochetoză bronhopulmonară = bronhospirochetoză. Spirochetoză bronhopulmonară se caracterizează prin bronşită cu expectoraţie sangvino-lentă; spirochetoză recurentă = borelioză, febră recurentă, tifos recurent (v. tifos1). Spirochetoză recurentă este o boală infecţioa-să, endemică sau epidemică, transmisă omului de purici ori de căpuşe. spirocîd, -ă adj., s.n. (farm.) antiluetic, antisifilitic. Ca medicament spirocid se foloseşte bismutul. Bismutul este un spirocid. spiroid, -ă adj. spiral, spiralat, spiralic, spiroidal, spiraliform, spiraloid. A învârtit foiţa între degete, dându-i o formă spiroidă. Are o brăţară spiroidă, terminată cu un cap de şarpe. Acest microb are forma unui bastonaş spiroid. spiroidal, -ă adj. spiral, spiralat, spiralic, spiroid, spiraliform, spiraloid. spirt s.n. (chim.) 1 alcool. Spirtul se găseşte în vin şi în unele substanţe zaharoase fermentate. 2 (şi spirt alb, reg., spirt de rachiu) alcool, alcool etilic, etanol, damf, gais, spirituş, <înv.> spirit. Spirtul se obţine prin distilare fracţionată. 3 spirt devin = <înv.> spirit, spirit devin. Spirtul de vin este o varietate superioară de alcool, care se obţine prin distilarea vinului; (pop.) spirt de lemn v. Alcool metilic. Metanol; (reg.) spirt de naftv. Gaz1. Petrol lampant; (înv.) spirt-de-sarev. Acid clorhidric; spirt de pucioasă v. Acid sulfuric. Vitriol; spirt-de-ţipirigv. Amoniac. 4 spirt medicinal=spirt sanitar; spirt sanitar = spirt medicinal. Spirtul sanitar este folosit ca dezinfectant extern. spirtieră s.f. lampă de alcool, lampă de spirt, maşină de spirt. îşi face cafeaua într-un ibric, pe o spirtieră. spirtos, -oâsă adj. 1 (despre băuturi) alcoolic, <înv.> spirituos. Băuturile spirtoase sunt interzise copiilor. 2 (înv.; despre lichide) v. Evaporabil. Volatil. Volatilizabil. 3 (înv.; despre oameni) v. Spiritual. 4 (înv.; despre vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) Deştept Inteligent. Spiritual. spitâl s.n. 1 (med.) corhaz, <înv.> bolniţă, ospital1, nosocomion. Este medic într-un mare spital universitar. S-a internat în spital pentru a se opera. 2 (med.) spital depsihiatrie = casă de nebuni (v. casă1), casă de sănătate (v. casă1), ospiciu, balamuc, spital de nebuni, dilibău. în spitalul de psihiatrie sunt tratate persoanele cu boli psihice; (fam.) spital de nebuni v. Casă de nebuni (v. casă1). Casă de sănătate (v. casă1). Ospiciu. Spital de psihiatrie. 3 (med.) spital de evacuare = ambulanţă de evacuare. Spitalul de evacuare este folosit pentru răniţii şi bolnavii de pe front. 4 (înv.; şi spital de 1733| obşte, spital pentru săraci) <înv.> bolniţă. Spitalul era o instituţie filantropică în care erau îngrijţi şi trataţi bolnavii sau bătrânii săraci. 5 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 6 (arg.) v. Haină. Mantou Palton. 7 (arg.) v. Pardesiu. 8 (cosmet.; jar.) v. After-shave. spitalagioâică s.f. (med.; înv.) v. Infirmieră (v. infirmier). Soră. Soră de caritate. Soră de ocrotire. spitalagi'u s.m. (med.; înv.) v. Infirmier, spitaliot s.m. (med.; înv.) v. Infirmier, spitaliza vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică bolnavi) a (se) interna. A fost spitalizat de urgenţă la secţia de neurologie. S-a spitalizat pentru investigaţii. spitalizare s.f. (med., med. vet.) internare. Doctorul semnează fişa de spitalizare a bolnavului. în timpul spitalizării i s-au făcut mai multe investigaţii. spitalizat, -ă adj. (med., med. vet.; despre bolnavi) internat2. Bolnavul spitalizat a fost dus într-o rezervă. spitălâtic, -ă adj. (med., med. vet.; înv.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv, spiţâr s.n. (tehn.; în dulgherie, în rotărie etc.; reg.) v. Butelnic. Sfredel. Spiţelnic. spiţă s.f. 11 (la scara de lemn) fuscel, treaptă, cui, pretcă, stinghie, ştează2, ţepoc, zap. Scara trebuie reparată pentru că s-au rupt câteva spiţe. 2 (constr.; înv. şi reg.) v. Treaptă. 3 (tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Spetează. 4 (tehn.; la prâsnelul morii; reg.) v. Şiştor. 5 (la roata morii; reg.) v. Cruce. 6 (la car sau la căruţă; reg.) v. Ceatlău. Cruce. 7 (reg) v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea. 8 (gosp.; reg.) v. Doniţă. Şiştar1. 9 (gram.; înv.) v. Grad de comparaţie. I11 neam, seminţie, stirpe, <înv. şi pop.> sămânţă, <înv. şi reg.> seminţenie, porodiţă, strană, ţicanie, ţică1, <înv.> rod1, rudă1, rudenie, soi1, stepenă, viţă, tulpină, rasă1. A păstrat ca însemne tainice de spiţă pârul blond şi ochii albaştri, în acest port dunărean trăiau toate spiţele de oameni. 2 (jur.) tulpină. Spiţa reprezintă totalitatea persoanelor descendente din aceeaşi persoană (autor comun), care dobândesc, într-o succesiune, partea ce ar fi revenit autorului lor comun, dacă acesta ar fi fost în viaţă. 3 (şi spiţă de neam, spiţă genealogică, art., spiţa neamului) arbore genealogic, genealogie, <înv.> cartea neamului (v. carte). După ani de investigaţii, şi-a stabilit spiţa. 4 baştină, naştere, obârşie, origine, provenienţă, provenire, <înv. şi reg.> neam, tămădaş, <înv.> ijdăranie, purcedere, purces, seminţie, matrice, extracţie, stirpe. Este un boier vechi, care se trage, după spiţă, dintr-o familie nobilă franceză. 5 (pop. şi fam.) v. Generaţie. 6 (înv.) v. Demnitate. Onoruri (v. onoare). Rang. Titlu. spiţărăt,.-ă adj. (reg.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Dantelat, spiţelnic s.n. 1 (tehn.; în dulgherie, în rotărie etc.) butelnic, sfredel, lingură, spiţar. Spiţelnicul este un burghiu mic şi subţire. 2 (art.; astron.; reg.; nm. pr.; şi Spiţelnicul-Ma-re) v. Sfredel. Sfredelul-Mare (v. sfredel). 3 (art.; astron.; reg.; nm. pr.; şi Spiplnicul-Mic) v. Sfredel. Sfredelul-Mic (v. sfredel). Sfredelul Pământului (v. sfredel). spiţer s.m. (înv. şi pop.) v. Farmacist, spiţereăsă s.f. (înv. şi pop.) v. Farmacistă (v. farmacist). spiţeresc, -eăscă adj. (înv.) v. Farmaceutic. Oficinal. spiţerie s.f. 1 (farm.; înv. şi pop.) v. Farmacie. 2 (farm.; înv. şi reg) v. Doctorie. Medicament Remediu. 3 (înv.) v. Băcănie. 4 (ind. alim.; înv.) v. Aromat1. Condiment. Ingredient. Mirodenie. spiţură s.f. (reg.) v. Dantelă. splai s.n. chei. Pasagerii se adună pe splai înainte de plecarea navei. splanhnectomiesi (med.) splanhnicectomie. Splanhnectomia este rezecţia unui nerv splanhnic. splanhnicectomie s.f. (med) splanhnectomie. splanhnocrâniu s.n. (anat.) viscerocraniu. în splanhnocraniu se află aparatele senzoriale olfactiv şi optic, precum şi segmentele iniţiale ale aparatelor respirator şi digestiv. splanhnomegalîe s.f. (med.) megalos-planhnie, megasplanhnie. Splanhnomegalia este hipertrofia viscerelor. splanhnoptbză s.f. (med.) visceroptoză. Splanhnoptoza este căderea viscerelor din cauza unui defect al organelor de suspensie. splanhnotrop, -ă adj. (med.; despre medicamente, microbi, virusuri) viscerotrop. Microbii splanhnotropi se fixează, de preferinţă, pe viscere. splendid, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre peisaje, privelişti etc.) elizeic, magnific, minunat, mirific, paradiziac, mândru, <înv.> prea-frumos, strălucitor, lucitor. în faţă se deschide un peisaj splendid. 2 (despre peisaje, privelişti etc.) grandios, impresionant, impunător, maiestuos, măreţ, superb, august2. Din avion, imaginea Everestului, în lumina soarelui, este splendidă. 3 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impozant, impresionant, impunător, magnific, maiestuos, măreţ, semeţ, <înv. şi pop.> mândru, <înv. şi reg.> fălos, <înv.> faeş, trufaş1, exorbitant. Piscurile splendide ale munţilor se profilează în depărtare. 4 (despre construcţii, monumente etc.) grandios, impozant, impunător, maiestuos, măreţ, monumental, superb, trufaş1, luminos. Catedrala este o construcţie splendidă. 5 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, luxos, magnific, mare1, pompos, somptuos, <înv.> pohfalos, sclipitor, strălucit, strălucitor, strălucios, strălucind. Reşedinţa regală este splendidă, II adj. 1 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) grandios, măreţ, <înv.> vederos, strălucitor. Concertul renumitului cântăreţ spaniol a fost un spectacol splendid. 2 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, splinuţă formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, sublim, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giomo, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice splendide. Cunoscuta actriţă are o interpretare splendidă în rolul principal. 3 minunat, superb, ambroziac, celest, ceresc, divin, dumnezeiesc, edenic, îngeresc, serafic. Muzica pe care o ascultă este splendidă. III adv. (modal) minunat, superb, trăsnet, divin, dumnezeieşte, îngereşte. Soprana cântă splendid. splendoare s.f. 11 frumuseţe, mândreţe, <înv. şi reg.> mândrie, strălucire, lu-ceală, luce. Splendoarea peisajului montan este unică. 2 grandoare, măreţie, monumentalism, monumentalitate, grandios, urieşime, megaloprepie, trufie. Oraşul este renumit pentru splendoarea catedralei. 3 măreţie, <înv.> pohfală, brian-ţă, strălucire. Este un stil baroc plin de splendoare şi fantezie. 4 bogăţie, fast1, lux, pompă2, strălucire. Se simţea copleşită de splendoarea dineului. 5 fast1, lux, măreţie, pompă2, somptuozitate, magnificenţă, <înv. şi reg.> falie, <înv.> ighemonicon, pohfală, saltanat, strălucire, lustru, lucoare. Toţi sunt impresionaţi de splendoarea de la palatul regal 6 (concr.) frumuseţe, minunăţie, minune, mândreţe, mândrenie, mândrulenie, rază, vis. Splendorile din palat îi tăiau răsuflarea. II glorie, grandoare, măreţie, mărire, slavă, <înv.> mărie1, mărime, vântă2, strălucire, lucire, lucoare, străluminare. Acest popor are un trecut plin de splendoare. splemtă s.f. (med.) lienită. Splenita este inflamaţia splinei. splenomegali'e s.f. (med.) megalosplenie. Splenomegalia este mărirea splinei în anumite boli. splinăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Splinuţă. Splinu-ţă-de-aur (Solidago virgaurea). splină s.f. 11 (anat.) lien. Splina este cel mai mare organ al sistemului limfoid, care produce limfocite, anticorpi, depozitează globulele roşii etc. 2 (bot.; şi splină-de-aur) Chrysosplenium altemifolium; splinuţă, arginţică-de-pădure, aurariţă, bulbuc, limba-cerbului (v. limbă). 3 (med. vet.; la vite; pop.) însplinare, însplinat, însplineală. Animalele pot muri de splină dacă nu sunt tratate. 4 (med., med. vet.; pop.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă. II (tehn.; reg.) 1 (la car sau la căruţă) v. Crucea dinapoi (v. cruce). 2 (la car, la căruţă sau la sanie) v. Furcă. Limbă. Pisc. splint s.n. (tehn.) cui de siguranţă, cui spintecat. splinuţă s.f. (bot.) 1 (şi splinuţă-de-aur) Solidago virgaurea; floare-boierească, spodobi floare-buiacă, mănunchi, splinariţă, var-gă-de-aur, zmeoaică. 2 (pop.) v. Splină. Spli-nă-de-aur (Chrysosplenium altemifolium). spodobi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. învrednici. spoi vb. IV. 11 tr. (constr.; compl indică pereţi, încăperi, clădiri etc.) a vărui, a unge, <înv. şi reg.> a tencui, a linciuri, a mânji, a meseli, a puţui, <înv.> a calangi. Zugravul a spoit pereţii bucătăriei. 2 tr. (tehn.; compl. indică vase, obiecte metalice etc.) a cositori, a polei3, a solomiazui. A spoit vasele pentru a se împiedica oxidarea lor. 3 tr. (tehn., a.plast.; înv. şi pop.; compl. indică obiecte din metal, din lemn etc.) v. Arginta. Polei3. Sufla. 4tr. (tehn., a.plast.; înv. şi pop.; compl. indică obiecte din metal, din lemn etc.) v. Auri. Polei3. Sufla. 5 tr. (constr.; înv. şi reg.; compl. indică pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipi. Murui. II tr., refl. (înv. şi reg.; peior.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia, spoială s.f. 11 (constr.) spoire, spoit1, văruia-lăjVăruire, văruit1.2 (cosmet.; înv. şi reg.; peior.) v. Fard. II fig. superficialitate, lustru, poleială, pospai, pospăială. îi demască public spoiala de cultură. spoire s.f. 1 (constr.) spoială, spoit1, văruială, văruire, văruit1. Spoirea pereţilor camerei a fost obligatorie din cauză că aveau mucegai. 2 (tehn.) cositorire, cositorit1, spoit1, cosi-toreală, <înv.> spoituri Se ocupă cu spoirea vaselor. 3 (tehn., a. plast.;pop.) v. Argintare. Argintat1. Poleire. Poleit1. Suflare. 4 (tehn., a.plast.; pop.) v. Aurire. Aurit1. Poleire. Poleit1. Suflare. spoit1 s.n. 1 (constr.) spoială, spoire, văruială, văruire, văruit1.2 (tehn.) cositorire, cositorit1, spoire, cositoreală, <înv.> spoitură. 3 (tehn., a. plast.; pop.) v. Argintare. Argintat1. Poleire. Poleit1. Suflare. 4 (tehn., a. plast.; pop.) v. Aurire. Aurit1. Poleire. Poleit1. Suflare; spoit2, -ă adj. I 1 (constr.; despre pereţi, încăperi, clădiri etc.) văruit2, muruit. în camerele spoite aerul este proaspăt. 2 (tehn.; despre vase, obiecte metalice etc.) cositorit2, staniat. Vinde cratiţe spoite. 3 (tehn., a. plast.; pop.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) v. Argintat. Poleit2. Suflat2.4 (tehn.; pop.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) v. Aurit Poleit2. Suflat2. 5 (constr.; înv. şi reg; despre pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipit2. Muruit. II (înv. şi reg; peior.; mai ales despre femei sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) v. Fardat2. Machiat2. spoitor s.m., s.n. I s.m. 1 (constr.; rar) v. Zugrav. 2 (lapl spoitori; bot; reg.) v. Pejmă (Amberboa moschata). II s.n. (reg.) 1 (constr.) v. Bidinea. 2 spoitor micv. Pensulă, spoitoreăsă s.f. (constr.) chivuţă. Spoitoreasa se ocupă cu spoitul. spoitură s.f. (tehn.; înv.) v. Cositorire. Cositorit1. Spoire. Spoit1, spoliă vb. I. tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) a deposeda, a despuia, a jefui, a prăda, a tâlhări, <înv. şi pop.> a lotri, a bicheri, a răbăli, <înv.> a globăni, a dezbrăca, a spăla, a desfrunzi, a globi, a golgăni, a goli. Prin înşelăciune, au reuşit să-i spolieze pe bătrâni de toate bunurile lor. spoliat, -ă adj. (despre oameni) deposedat, despuiat, jefuit2, prădat2, <înv. şi reg.> jerpelit, globit, golit2. Bătrânii spoliaţi caută dreptatea injustiţie. spoliator, -oâre s.m., s.f. jefuitor, prădător, pleşcan, jacaş, jăpcan, jăpcaş, <înv.> pleşcaş, pleşcuitor, pradnic, prădaş, dezbrăcător. Spoliatorii sunt pedepsiţi prin lege. spoliâţie s.f. deposedare, despuiere, jefuire, prădare, spoliere, dezbrăcare. spoliere s.f. deposedare, despuiere, jefuire, prădare, spoliâţie, dezbrăcare. Spolierea bătrânilor de bunurile lor s-a făcut prin înşelăciune. spolocânie s.f. (în practicile relig. ortodoxe; pop.) lunea curată (v. luni), ziua forfecărilor (v. zi). Spolocania este prima zi a Postului Mare, când se spală vasele în care s-a gătit de dulce. sponcă s.f. 1 (pop.) v. Agrafa. Clamă. 2 (reg.) v. Cataramă. închizătoare. 3 (reg.) v. Copcă1. 4 (tehn.; la joagăr; reg.) v. Scoabă, spondilalgi'e s.f. (med.) spondilodinie. Spondilalgia este o durere vertebrală. spondilartri'tă anchilozantă s.f. (med.) pelvispondilită reumatismală, spondilită anchilozantă. Spondilartrita anchilozantă este reumatismul inflamator cronic care afectează, la bărbaţii tineri, articulaţiile sacroiliace ale coloanei vertebrale. spondilită anchilozantă s.f. (med.) pelvispondilită reumatismală, spondilartrită anchilozantă. spondilodinie s.f. (med.) spondilalgie. spongie s.f. (zool.) Spongia officinalis; burete, spongiâr s.m. (zool.) Spongiaria; bure-te-de-mare. spongioblăst s.n. (hist.) celulă amacrină. Spongioblastul nu are axon. spongios, -oâsă adj. (despre obiecte, materiale etc. sau despre aspectul, consistenţa, textura lor) buretos, miarolitic, poros, puhav. Stofa cumpărată are aspect spongios. Plămânii au o structuâ spongioasă. spongiozitâte s.f. porozitate, <înv.> porime. Unele corpuri solide se caracterizează prin spongiozitâte, întrucât au pori în masa lor. sponsâlie s.f. (înv.) v. Logodnă, spontân, -ă adj. 1 brusc, fulgerător. Are de multe ori reacţii spontane. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, liber, natural, neafectat, neartifîcial, necăutat, neconvenţional, neprefacut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvenţional, nonşalant, simplu, <înv.> liberal, prostatic, deznodat. Se mişcă pe scenă cu gesturi spontane. spontanei'sm s.n. degajare, dezinvoltură, firesc, mobilitate, naturaleţe, nonşalanţă, simplitate, spontaneitate, natural, <înv.> na-turalitate. spontaneităte s.f. degajare, dezinvoltură, firesc, mobilitate, naturaleţe, nonşalanţă, sim- 11734 plitate, spontaneism, natural, <înv.> naturalitate. Spontaneitatea ei în faţa spectatorilor a surprins pe mulţi. spor s.n. 1 adaos, increment, supliment. La salariu primeşte un spor pentru funcţia de şef al colectivului. 2 randament. Lucrează fără spor. Este obosit şi nu are spor în activitate. 3 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. 4 (înv.) v. Belşug. Bogăţie. Bunăstare. Prosperitate. 5 (econ.; înv.) v. Beneficiu. Câştig. Emolument Profit. Venit1. 6 (art.; bot.; reg.) sporul-casei v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium cam-pestre). spor femei s.m. (bot.; la gimnosperme) macrospor, megaspor, sac embrionar, sporâdic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fenomene, evenimente, stări etc.) accidental, aleatorie, aleatoriu, incidental, întâmplător, ocazional, contingent, stocastic, cazual, <înv.> simptomatic. A fost un diferend sporadic pe care îl regretă. 2 izolat, răzleţ. S-au constatat câteva cazuri sporadice de gripă în şcoală. II adv. (modal) 1 accidental, incidental, ocazional. Cei doi s-au mai văzut doar sporadic. 2 izolat, răzleţ, <înv.> sporadiceşte. Câţiva nori apar, sporadic, pe cerul senin. sporadiceşte adv. (modal; înv.) v. Izolat. Răzleţ. Sporadic. spori1 vb. IV. I (arată cantitatea) 1 tr. (compl. indică venituri) a mări, a rotunji. Şi-a sporit averea de. când a intrat în afaceri. 2 tr. (compl. indică mai ales cantităţi) a mări, a multiplica, a augmenta. Doctorul i-a sporit doza de antibiotic. 3 intr. a creşte, a se înmulţi, a se mări, a se ridica, a se urca, <înv.> a se mulţi, a prisosi, a se sforţa, a se umnoji. Numărul manifestanţilor sporeşte de la oră la oră. 4 tr., intr. a creşte, a (se) mări, a augmenta. Capitalul firmei a sporit mult. 5 intr. (despre grupuri sau rânduri de oameni) a creşte, a se îndesi, a se îngroşa, a se înmulţi. Coloanele de manifestanţi au sporit. 6 tr., intr. (compl. sau sub. indică sume, valori, preţuri etc.) a creşte, a (se) majora, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a (se) sui, a (se) urca. Comercianţii au sporit preţurile la alimente. 7 intr. a creşte, a se mări, a se ridica. Rata şomajului a sporit din cauza crizei economice. 8 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv.) v. Ajuta. Folosi. Prii. II (indică intensitatea) 1 intr. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a se amplifica, a creşte, a se intensifica, a se întărâta, a se întări, a se înteţi, a se mări, a se umfla, a se iuţi, <înv.> a se adăuga, a se a$pri. Forţa vijeliei sporeşte. 2 tr., intr. (compl. sau sub. indică valori electrice, optice, acustice) a (se) amplifica, a creşte, a (se) intensifica, a (se) întări, a (se) mări, a (se) potenţa. A sporit tensiunea curentului electric. Intensitatea sunetelor sporeşte din ce în ce mai mult. 3 intr. (despre temperatură, tensiune etc.) a creşte, a se mări, a se ridica, a se sui, a se urca. Temperatura i-a sporit pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 4 intr. (despre stări de spi- 1735| rit, conflicte sociale, politice, economice etc.) a creşte, a se îndârji, a se înteţi, a se ascuţi. Polemicile dintre ei au sporit la maximum. 5 intr., tr. (sub. sau compl. indică senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteţi, a (se) mări, <înv.> a (se) adăuga, a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuţi, a (se) înăspri, a (se) pui2, a (se) lăţi. Disensiunile dintre ei sporesc pe zi ce trece. Singurătatea sporeşte depresia. 6 tr., intr. a (se) amplifica, a creşte, a (se) dezvolta, a (se) extinde, a (se) îmbogăţi, a (se) lărgi, a (se) mări. Schimburile comerciale dintre cele două ţâri au sporit în ultimul timp. împrumutul neologismelor sporeşte vocabularul unei limbi. 7 tr.,intr. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2.8 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. încuraja. îndemna. Stimula. III tr., intr. (indică dimensiunea; compl. sau sub. indică suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) a creşte, a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) lăţi, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) urca. Şi-a sporit proprietatea prin cumpărarea unui lot de pământ de la un vecin. Terenurile cultivate cu grâu au sporit în unele zone ale ţării. IV intr. (indică valoarea, calitatea; înv.) 1 (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) v. Avansa. Dezvolta. Evolua. înainta. Progresa. Pro-păşi. 2 (despre comunităţi umane, societăţi economice, arte, ştiinţe etc. ) v. Propăşi. Prospera. sporP vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. sporiceâ s.f. (bot.; reg.) v. Sporiş. Verbină. Verbină-de-câmp. Verbină-sălbatică (Verbe-na officinalis). sponci s.m. (bot.) = sporiş. sporire s.f. I (arată cantitatea) 1 mărire, rotunjire. Este evidentă sporirea averii după intrarea lui în afaceri. 2 mărire, multiplicare, augmentare, umflare. Doctorul i-a recomandat sporirea dozei de antibiotic. 3 creştere, înmulţire, mărire, <înv.> umplutură. Sporirea numărului manifestanţilor s-a produs rapid. 4 creştere, mărire, augmentare, augmentaţie. Sporirea capitalului firmei a adus venituri suplimentare angajaţilor. 5 creştere, majorare, mărire, ridicare, scumpire, suire, urcare. Sporirea preţurilor la alimente îngrijorează populaţia. 6 creştere, mărire, ridicare. Se constată o sporire a ratei şomajului din cauza crizei economice. II (indică intensitatea) 1 accentuarea, acutizare, amplificare, creştere, intensificare, întărire, înteţire, mărire, <înv.> adăugare. Sporirea forţei vijeliei a fost devastatoare. 2 amplificare, creştere, intensificare, întărire, mărire, potenţare, amplificaţie. S-au făcut remedieri în reţeaua electrică pentru sporirea tensiunii curentului. 3 acutizare, agravare, amplificare, creştere, intensificare, înteţire, mărire, accentuare, adâncire, ascuţire, înăsprire. Cei doi s-au despărţit din cauza sporirii disensi- unilor dintre ei. III (indică dimensiunea) creştere, extindere, întindere, lărgire, mărire. în unele zone ale ţârii se constată o sporire a terenurilor cultivate cu grâu. sporiş s.m. (bot.) 1 (şi în forma sporici) Ver-bena officinalis; verbină, verbină-de-câmp, verbină-sălbatică, iarbă-spomică, măturică, măturiţă, săgeata-Domnului (v. săgeată), sporicea, spornic. 2 (reg; şi în forma sporici) v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum aviculare). 3 (reg.) Nepeta pan-nonica ; poala-Sfintei-Mării (v. poală). 4 (reg) v. Cânepioară. Urzicuţă. Verbină (Ver-bena hybrida). 5 (înv.) v. Cactus (Cactus). 6 (înv.) v. Lumânărica-Domnului (v. lumână-rică). Lumânărică (Verbascum thapsus). sporit, -ă adj. I (arată cantitatea) 1 (despre venituri) mărit3, rotunjit A donat spitalului o parte din venitul anual sporit. 2 (despre numere, cantităţi etc.) crescut2, mărit3, ridicat2. Numărul sporit al manifestanţilor a speriat autorităţile. 3 (despre sume, valori, preţuri etc.) crescut2, majorat2, mărit3, ridicat2, urcat2. Puterea de cumpărare este mai mică din cauza preţurilor sporite. II (indică intensitatea) 1 (mai ales despre fenomene atmosferice) acutizat, amplificat, crescut2, intensificat, întărit, înteţit, mărit3. Forţa sporită a vijeliei a produs panică în rândul populaţiei. 2 (despre valori electrice, optice, acustice) amplificat, crescut2, intensificat, întărit, mărit3, potenţat. Pentru ca sistemul să funcţioneze normal este nevoie de o tensiune sporită a curentului. 3 (despre senzaţii, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) acutizat, agravat, amplificat, crescut2, intensificat, înteţit, mărit3, accentuat, ascuţit2. Cei doi s-au despărţit din cauza disensiunilor sporite dintre ei. III (indică dimensiunea; despre suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.) crescut2, extins, lărgit, mărit3. Terenurile cultivate sporite i-au rotunjit veniturile. sp6rnic,-ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 economicos. Pentru a nu face cheltuieli mari, le dă zilierilor mâncare spornică, deosebit de săţioasă care nu se consumă repede. 2 (rar; despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos. 3 (înv. şi reg.; despre recoltă, producţie etc.) v. Abundent. Bogat. Bun. îmbelşugat. îndestulat. Mare1. Mănos. Mult. Opulent. 4 (înv.; despre pământ, terenuri) v. Bogat. Fecund. Fertil. Gras. Mănos. Productiv. Roditor. Rodnic. Uberos. Untos. I11 adj., s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ. 2 s.m. (lapl spornici; înv.) v. însurăţei. Miri (v. mire). Tinerii (v. tânăr). III s.m. (bot.; reg.) v. Sporiş. Verbină Verbină-de-câmp. Verbină-sălbatică (Verbena officinalis). spornirie s.f. (înv.) v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sârguinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. sporobiont s.m. (bot.) sporofit. sporofît s.m. (bot.) sporobiont Sporofitul este un organism vegetal rezultat din oul fecundat, care, la maturitate, poartă sporii. sporovăit sporovăi vb. IV. tr., intr. a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a trăncăni, a tăifasui, a dondăni, a flencăni, a tăinui, a tândăli, a tolocăni, a troncăni, a pupăi, a vorbi, <înv. şi reg.> a spori2, a bleşti, a fâsâi, a forfoti, a hănţăni, a holoti, a hondrăi, a hondrăni, a lehăi, a leorbăi, a lotoci, a lozi, a oşpoji, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a plăvăi, a pofârcăi, a prociti, a pruji, a pupezi, a stroncăni, a ştiolfai, a tăifasi, a tăini, a tălălăi, a tălăpăni, a tololoi2, a tonoci, a torosi, a troscoti, a zăgrăi, <înv.> a limbuţi, a locoti, a vorovi, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi, a găvări, a vrăji. Vecinele ei sporovăiesc vrute şi nevrute. Cele două prietene sporovăiesc toată ziua la telefon. sporovăiălă s.f. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavar-daj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăia-lă, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stron-cănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, tran-cana, treanca-fleanca, troncăneală, troncăni-tură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasco-nerie, clămpăneală, clămpănit, clămpă-nitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. O doare capul de sporovăiala celor din jur. sporovăire s.f. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavar-daj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăia-lă, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stron-cănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, tran-cana, treanca-fleanca, troncăneală, troncăni-tură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasco-nerie, clămpăneală, clămpănit, clămpă-nitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. sporovăit s.n. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, sport trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, ba-vardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăia-lă, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stron-cănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, tran-cana, treanca-fleanca, troncăneală, troncăni-tură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie,vorbitură, comeraj, gasco-nerie, clămpăneală, clămpănit, clămpă-nitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, lătrare, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. sport s.n. (art.) sportul alb = tenis, tenis de câmp. Practică sportul alb din copilărie; sportul cu balonul oval = rugbi; sportul cu balonul rotund = sportul rege = fotbal. Sportul cu balonul rotund are cei mai mulţi suporteri; sportul cu mănuşi = box1,pugilism, cest2, pugilat, pugilistică. Fratele ei este campion naţional la sportul cu mânuşi. sportisţr -ă s.m„ s.f. (sport; deprec.) v. Sportiv, sportiv, -ă s.m., s.f. (sport) sportsman, «lepreo sportist. Sportivii români au câştigat, de-a lungul timpului, foarte multe medalii de aur la campionatele mondiale sau la olimpiade. sportivitate s.f. fairplay. între cei doi boxeri a fost o luptă aprigă, menţinutăînsă în limitele sportivităţii. sportsman, -ă s.m., s.f. (sport; rar) v. Sportiv, spot s.n. anunţ. La toate televiziunile se prezintă numeroase spoturi comerciale. spovâdă s.f. 1 (relig.; astăzi mai ales pop.) confesiune, mărturisire, spovedanie, spove-dire, spovedit1, confesare, mărturisanie, <înv. şi reg.> spovedeală, <înv.> mărturisitură. 2 (înv.) v. Confesiune. Confidenţă. Destăinuire. Dezvăluire. Mărturisire. Spovedanie, spovedânie s.f. 1 (relig.) confesiune, mărturisire, spovadă, spovedire, spovedit1, confesare, mărturisanie, <înv. şi reg.> spovedeală, <înv.> mărturisitură. Spovedania făcută preotului i-a adus liniştea sufletească. 2 confesiune, confidenţă, destăinuire, dezvăluire, mărturisire, sincerităţi (v. sinceritate), <înv.> spovadă. A aflat amănunte picante din spovedania ei. Spovedania pe care i-a făcut-o l-a impresionat mult. spovedeală s.f. (relig.; înv. şi reg.) v. Confesiune. Mărturisire. Spovadă. Spovedanie. Spovedire. Spovedit1. spovedi vb. IV. 1 refl., tr. (în practicile relig. creştine; sub. sau compl. indică credincioşi) a (se) mărturisi, <înv. şi pop.> a se ierta, <înv. şi reg.> a (se) griji, <înv.> a (se) duhovnici, a se spune. A mers la biserică să se spovedească preotului. Preotul îi spovedeşte pe credincioşi. 2 refl. (despre oameni) a se confesa, a se confia, a se destăinui, a se mărturisi, a se confide, a se abandona. S-a spovedit ei, spunându-i adevărul despre afacere. 3 tr. (constr. cu unpron. în dat.; pop.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oa- menilor sau întâmplări, situaţii etc.) v. Arăta. Confia. Declara. Destăinui Dezvălui. Divulga, împărtăşi. încredinţa. Mărturisi. Revela. Spune. Zice. spovedire s.f. 1 (relig.) confesiune, mărturisire, spovadă, spovedanie, spovedit1, confesare, mărturisanie, <înv. şi reg.> spovedeală, <înv.> mărturisitură. 2 (pop.) v. Destăinuire. Dezvăluire. Divulgaţi împărtăşire, încredinţare. Mărturisire. Revelare. spovedit1 s.n. (relig.) mărturisire, spovadă, spovedanie, spovedire, confesare, mărturisanie, <înv. şi reg.> spovedeală, <înv.> mărturisitură. spovedit2, -ă adj. (relig.; despre credincioşi) <înv. şi reg.> curat. O persoană spovedită simte o mare linişte sufletească. spoveditor s.m. (relig.; înv.) v. Confesor. Duhovnic. Părinte spiritual, spovâdnic s.m, (relig.; înv.) v. Confesor. Duhovnic. Părinte spiritual, sprăfcă s.f. (jur.; înv.) v. Anchetare. Anchetă. Cercetare. Instruire. Instrumentare, spray [Jprei] s.n. (tehn.) atomizator,atomizor, pulverizator, vaporizator, <înv.> stropitor, pompă1. Şi-a cumpărat un spray de ultimă generaţie pentru pulverizarea parfumului în camere. sprânceană s.f. I (anat.) 1 <înv.> sufruncea, supracilie. Are sprâncenele frumos arcuite. 2 (reg.) v. Cil palpebral. Geană. 3 (reg.) v. Pleoapă. I11 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) coamă, creastă, creştet, culme, muchie, spinare, <înv. şi pop.> zare, culmiş, lucină. Sprâncenele dealurilor sunt acoperite cu păşuni. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) bucată, fâşie, limbă, petic, <înv.> platoviţă. I-a luat abuziv o sprânceană de teren. O sprânceană de pădure a fost tăiată. III fig. (de obicei determ. prin „de lumină”) dâră, dungă, fascicul, fâşie, rază, fum, pânză, şuviţă, trâmbă. O sprânceană de lumină pătrunde pe sub uşă. sprâncenăt, -ă adj. (despre oameni) însprâncenat, <înv. şi reg.> sprâncenos. Fata este oacheşă şi sprâncenată. sprânceneă s.f. (anat; pop.) v. Sprâncenuţă. sprâncenos, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Sprâncenat, sprâncenuşă s.f. (anat.; reg.) v. Sprâncenuţă. sprâncenuţă s.f. (anat.) sprânceneă, sprâncenuşă. sprânji vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din7) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Prigoni. Scoate. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică grupuri de fiinţe, colectivităţi) v. împrăştia. Răspândi. Răzleţi. Risipi. spre prep. I (introduce un circ. de loc) 1 (după vb. de mişcare; circ. indică direcţia de deplasare, în raport cu punctele cardinale sau cu alte repere de orientare în spaţiu) către, înspre, la1. Cei doi au consultat busola şi au pornit spre nord. 2 (circ. indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni) asupra, către, înspre, la1, <înv.> a2, despre, între, supra. Profesorul îşi |1736 aruncă privirea spre elev şi-l vede copiind. 3 (după vb. de mişcare; circ. indică destinaţia, care este un loc în direcţia căruia se deplasează cineva) către, înspre, la1. Mergea spre cantină pentru a lua masa. 4 (după vb. de mişcare; circ. indică traseul, direcţia unei deplasări) în, la1. Tinerii merg grăbiţi spre vale, pentru a prinde autobuzul. 5 (circ. indică reperul faţă de care este orientată poziţia cuiva) către, la1. Dorm cu spatele spre perete. 6 (înv.; circ. indică situarea în contact nemijlocit cu o suprafaţă) v. Pe. II (introduce un circ. de scop) 1 înspre, pentru, <înv.> către. Tot ce a făcut, a fost numai spre binele ei. 2 ca, de2, drept, pentru. A dat spre exemplu un fapt banal. 3 (urmat de un vb. la inf.) pentru. A luat cuvântul spre a combate pe antevorbitorul său. 4 (înv.) v. La1. Pentru. III (introduce un circ. de timp) 1 (circ. exprimă o aproximaţie) către, înspre, <înv. şi pop.> lângă, asupra, <înv.> despre, înde. A venit acasă spre dimineaţă. 2 (circ. indică apropierea de un anumit moment) în, înspre. A început să fulgere spre zori. IV (introduce un atr.) 1 (atr. indică locul situat în direcţia unui punct) către. îi place să se plimbe pe cărarea spre izvor. 2 (atr. indică apropierea de un anumit moment) către. Nu mai ştie drumul spre hotel. V (introduce un circ. de mod care indică sensul în care evoluează o stare, un fenomen etc.) înspre. Starea ei merge spre bine. Boala se îndreaptă spre vindecare. VI (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică ideea de adversitate, de ostilitate) asupra, contra1, împotriva, la1, pe, <înv. şi reg.> alean, <înv.> către, despre. Se repede spre inamic. Câinii au sărit spre hoţi. 2 (înv. şi reg.) v. Ca. Drept. VII (înv.; introduce un circ. instr.) v. în. sprehui1 vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) v. întoarce, învârti. Răsuci. Roti. Suci2.2 tr., refl. v. Prăfiii. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. sprehui2, -ie adj. (reg.) 1 (despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpaiat. Zvânturat. Zvânturatic. 2 (despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) v. Dezordonat Dezmăţat Neglijent Neîngrijit. Neordonat. 3 (în forma zbrehui; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. sprehuiăt, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat Zvânturatic. sprehuietic, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpaiat. Zvânturat. Zvânturatic. sprijin s.n, 11 pop, proptea, reazem, sprijinitoare (v. sprijinitor), susţinere, punct de reazem, punct de sprijin, poprea, chezaş, papainog, pripoană, proptă, proptiş, şoş, şpraiţ, <îny.> rezemătură, sprijineală, spri-joani 2 (tehn.) reazem, rezemătoare. Printr-un 1737| sprijin se face legătura dintre două corpuri solide ale unui sistem tehnic. I11 ajutor, concurs, oficii (v. oficiu), serviciu. A recurs la sprijinul prietenului lui pentru a ieşi din impas. 2 ajutor, concurs, contribuţie, <înv.> părtinire. Sprijinul ei la pregătirea colegei de birou a fost esenţială. 3 ajutor, auxiliar. Cafeaua sau ceaiul negru pot fi un sprijin preţios în cazul somnolenţei. 4 ajutor, asistenţă, ocrotire, protecţie, recurs, <înv. şi pop.> ajutorinţă, <înv. şi reg.> ajutorie, sprijoană, <înv.> sprijineală, auxiliu, aralâc, iamac, sosteniment. Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de sprijin calificat. 5 ajutor, ocrotire, patronaj, protecţie, susţinere, tutelaj, tutelare, tutelă, patrocinium. Căminul de bătrâni se bucură de sprijinul unei societăţi filantropice. 6 protecţie, <înv.> regea, regealâc, proptea, proptă, spate, spete (v. spată). Are multe relaţii care îi pot servi ca sprijin la nevoie. 7 (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) egidă, oblăduire, ocrotire, patronaj, protecţie, auspiciu. Gramatica limbii române a apărut cu sprijinul Academiei. 8 apărare, ocrotire, protecţie, <înv. şi pop.> oblăduire, sprijoană, <înv.> apărământ, apărătură, ogur, osfinteală, regea, regealâc, scuteală, scutinţă, scutire, socoteală, socotinţă, socotire, sprijineală, sprijoană, vântă1, vârtute, prostasie, adăpost, adăpostire, scut, acoperământ, adăposteală. Codrul a fost adesea loc de sprijin pentru haiduci. 9 argument, susţinere. Nicio intervenţie nu mai poate fi făcută ca sprijin pentru validarea proiectului. III (concr.) ajutor, apărător, ocrotitor, protector, sprijinitor, susţinător, proteguitor, pro-tejator, apărare, <înv.> feritor, orfanotrop, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, socotitor, veghetor, vindecător, cârjă, patron2, reazem, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este sprijinul bătrâneţii ei. sprijineală s.f. I (înv.) v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). I11 v. Ajutor. Asistenţă. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. III (reg.) v. Prosop. Şervet Ştergar, sprijini vb. IV. 11 tr., refl. (pas.) (compl. sau sub. indică obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) a (se) propti, a (se) rezema, a (se) susţine, a tutora, a (se) popri, a (se) prijini. Şi-a sprijinit pereţii magaziei cu mai mulţi stâlpi groşi. Aracii sprijină butucii viţei-de-vie. Poarta stricată se sprijină într-un par. 2 tr. (compl. indică obiecte) a propti, a pune, a rezema. Pentru a se urca în copac, a sprijinit scara de trunchiul lui. Şi-a sprijinit rucsacul de piciorul mesei. 3 refl.,tr. (sub. sau compl. indică oameni ori părţi ale corpului lor) a (se) rezema, a (se) susţine, a (se) ţine, a (se) propti. Simţind că leşină, s-a sprijinit de un perete. îşi sprijină fruntea fierbinte de geamul rece pentru a-i trece durerea de cap. îşi sprijină mama, apucând-o de braţ. I11 tr., refl. recipr. (compl sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” ori deprop. cu vb. la conjunct.) a (se) ajuta, a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) susţine, a (se) protegui, <înv. şi pop.> a înlesni, <înv. şi reg.> a (se) acurge, a lesni, a (se) prindori, <înv.> a (se) îndemâna, a opri, a (se) protecta, a (se) cârpi, a (se) propti. L-a sprijinit la greu. Prietenii adevăraţi se sprijină în orice împrejurare. 2 tr. (compl. indică activităţi culturale, sociale etc.) a ajuta, a servi, a sluji, a susţine. Prin descoperirile sale, fizicianul a sprijinit cercetarea în domeniu. 3 tr. (compl indică acţiuni, întreprinderi etc. ale oamenilor) a patrona, a susţine, a tutela. Acest proiect este sprijinit de un cunoscut om de afaceri. 4 tr. (compl. indică organizaţii, instituţii etc.) a ajuta, a ocroti, a patrona, a proteja, a susţine. Căminul de bătrâni este sprijinit de o societate filantropică. 5 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, <înv. şi reg.> a se nădăi, a se uzbăi, <înv.> a se aşeza, a se încredinţa, a se încumeta, a nădăjdui, a repauza, a se semeţi, a sta, a se stărui, a miza, a se rezema, a se susţine, a se închina. în argumentarea cercetării se sprijină pe date concrete. 6 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se încrede, <înv. şi reg.> a se îmbizui, <înv.> a se uzbăi, a se lăsa. în tot ce face se sprijină pe părinţi. Se sprijină pe ajutorul lor. 7 tr. (compl. indică păreri, idei, aserţiuni etc.) a susţine. A sprijinit ideea primarului de a înfiinţa o nouă grădiniţă pentru copiii din cartierul lor. îi sprijină planul, cu toate că el, ca persoană, îi este antipatic. 8 tr. (mai ales pop.; urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a stabili, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document sprijină că el este proprietarul casei. 9 tr. (înv. şi reg.; compl indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apuca. Lua. Prinde. 10 refl. (înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre vehicule aflate în mişcare) v. Opri. Sta. 11 tr. (sport; înv. şi reg; compl indică lovituri ale adversarului) v. Eschiva. Feri. Para3. 12tr. (înv. şi reg; compl. indică oaspeţi, solicitanţi etc.) v. întâmpina. Primi. 13 refl. (înv.; despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări. Oploşi. 14 tr. (jur.; înv.; compl. indică inculpaţi) v. Apăra. 15 refl. (înv.; despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „pe”) v. Beneficia. Bucura. Folosi. Profita. Servi. sprijinire s.f. I proptire, rezemare, susţinere. A folosit mai mulţi pari groşi pentru sprijinirea pereţilor magaziei. I11 ajutare, ajutorare, ocrotire, protejare, susţinere, proteguire, <înv.> miluire. Sprijinirea părinţilor la bătrâneţe este o datorie a copiilor. 2 servire, slujire, sprinten susţinere. Sprijinirea cercetării a fost o prioritate în viaţă pentru cunoscutul fizician. 3 susţinere. Sprijinirea ideii de a înfiinţa o nouă grădiniţă pentru copiii din cartierul lor a fost unanimă. sprijinit -ă adj. 1 (despre obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) proptit, rezemat, susţinut. Magazia sprijinită în stâlpi are un aspect dezolant. 2 (despre oameni) ajutat, ajutorat, ocrotit, oploşit, protejat, susţinut, proteguit, proptit. De regulă, omul sprijinit este recunoscător. sprijinitor, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. (despre stâlpi, grinzi, ziduri etc.) portant, susţinător. Pentru a nu se dărâma, pereţii magaziei sunt susţinuţi cu stâlpi sprijinitori. II (concr.) 1 s.f. pop, proptea, reazem, sprijin, susţinere, punct de reazem, punct de sprijin, poprea, chezaş, papainog, pripoană, proptă, proptiş, şoş, şpraiţ, <înv.> rezemătu-ră, sprijineală, sprijoană. Gardul casei are mai multe sprijinitoare. 2 s.m., s.f. ajutor, apărător, ocrotitor, protector, sprijin, susţinător, proteguitor, protejator, apărare, <înv.> feritor, orfanotrop, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, socotitor, veghetor, vindecător, cârjă, patron2, reazem, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. sprijoână s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 (înv. şi reg.) v. Ajutor. Asistenţă. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. II (concr.; înv.) v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere. sprinteiâr, -oâră adj. (pop.; despre fiinţe) sprintenel, sprintenică, sprinteniu. Băieţelul este foarte sprinteior. sprinten, -ă adj. 11 (despre fiinţe) iute, săltăreţ, uşor2, vioi, săltător, veloce, zglobiu, lorit, obârcaci, schitaci1, <înv.> alegru, deşteptat2, iruc, pripel-nic, săltând, dezgheţat. Este sprintenă ca o căprioară. 2 (mai ales despre cai) focos, iute, uşor2, ortoman. Are o iapă sprintenă care a câştigat mai multe concursuri hipice. La trăsură a înhămat doi cai sprinteni. 3 (despre fiinţe) ager, agil, iute, repede, uşor2, vioi, vivace, zglobiu, bun de picioare, lotru, sulednic, vârlav, zburatic, <înv.> isteţ, lest2. Deşi în vârstă, este încă sprinten în mişcări. 4 (despre mişcări, acţiuni etc. ale fiinţelor) alert, iute, vioi, zvelt. Balerina, printr-o rotire sprintenă, se întoarce cu faţa spre public pentru reverenţă. 5 (despre mers, mişcări etc.) săltat2, săltăreţ, vioi, zglobiu, săltător. Fata are mersul sprinten. Se deplasează cu paşi sprinteni. 6 (pop.; despre îmbrăcăminte) v. Subţire. Uşor2. II fig. 1 (despre oameni) ager, agil, comprehensiv, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, dezgheţat, breaz, deschis, descuiat, destupat, descălţat2. în timpul tratativelor s-a dovedit foarte sprinten. 2 (despre clădiri, părţi ale lor etc.) suplu. De departe se văd sprinteneală coloanele sprintene ale templului. Biserica are două turle sprintene. sprinteneală s.f. 1 agerime, agilitate, iuţeală, repeziciune, supleţe, uşurinţă, vioiciune, vivacitate, alerteţe, alertitate, schi-tăcie, <înv.> agerie, sprintenie, sprintinătate. A reuşit să prindă mingea cu mare sprinteneală. 2 fig. agerime, agilitate, deşteptăciune, dexteritate, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere, vioiciune. îşi întrecea prietena prin sprinteneală şi eficienţă. sprintenel, -ea adj. (pop.; despre fiinţe) sprinteior, sprintenică, sprinteniu. sprinteni vb. IV. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2. sprintenică adj. (pop.; despre fiinţe) sprinteioară (v. sprinteior), sprintenea (v. sprintenel), sprintenie (v. sprinteniu). sprintenie s.f. (înv.) v. Agerime. Agilitate. Iuţeală. Repeziciune. Sprinteneală. Supleţe. Uşurinţă. Vioiciune. Vivacitate, sprinteniu, -i'e adj. (reg.; despre fiinţe) v. Sprinteior. Sprintenel. Sprintenică, sprintinătate s.f. (înv.) v. Agerime. Agilitate. Iuţeală. Repeziciune. Sprinteneală. Supleţe. Uşurinţă. Vioiciune. Vivacitate, sprinţăr, -ă adj. 11 (despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tul-buratic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de sprinţar. 2 (reg.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vân-turatic. Zvânturat. Zvânturatic. 3 (înv.; despre oameni) v. Nestatornic. II fig. 1 hoinar, nestatornic, spulberatic. I-a trecut prin minte un gând sprinţar. 2 (înv.; despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) v. Bârfitor. Calomniator. Calomnios. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Ponegritor. Vituperativ. sprue [spru] s.f. (med.) psilozis. Persoanele bolnave de sprue prezintă diaree cronică, anemie, glosită. spudaxi vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică cunoştinţe teoretice şi practice din discipline ştiinţifice, tehnice, artistice, obiecte de învăţământ etc.) v. învăţa. Studia, spudaxi't, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat. Deştept. Educat. Instruit. învăţat2. Şcolit. spulber s.n. fig. (rar) v. Decimare. Decimaţie. Destrucţie. Distrugere. Exterminare. Exter-minaţie. Masacrare. Măcelărire. Nimicire, spulberă vb. I. 11 tr. (compl. indică praf, frunze etc.) a împrăştia, a risipi, a zburătăci Vântul spulberă frunzele uscate. 2 tr. (despre vânt; compl. indică zăpada) a viscoli. Vântul a bătut puternic şi a spulberat pe alocuri zăpada. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică nori, ceaţă, fum etc.) a (se) destrăma, a (se) disipa, a (se) împrăştia, a (se) răsfira, a (se) răzleţi, a (se) risipi, <înv. şi pop.> a se despica, a (se) sparge, a (se) vărzui, <înv.> a (se) răşchira, a (se) deşira, a (se) ridica, a (se) răzbuna. Vântul a spulberat norii. II fig. 1 tr. (compl. indică armate, grupuri de răufăcători etc.) a împrăştia, a risipi, a vântura. Ostaşii lui Ştefan i-db spulberat pe turci. 2 tr. (compl. indică inamici, adversari etc.) a distruge, a nimici, a zdrobi, a detuna, a secera, a strivi, a zvânta, a potopi, a turti, a pologi. Domnul moldovean i-a spulberat pe duşmani. 3 tr. (compl indică lucruri, spaţii etc.) a aneantiza, a distruge, a nimici, a desfiinţa, a extermina, a topi, a îmburda. Bombardamentul a spulberat cartiere întregi. Beţi fiind, au spulberat tot ce au găsit în bar. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) a (se) destrăma, a se evapora, a (se) împrăştia, a (se) îndepărta, a (se) risipi, a (se) sfărâmă, a (se) zdrobi. Gândul său de mărire s-a spulberat. Panica populaţiei s-a spulberat repede. Glasul lui blând i-a spulberat orice temere. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a (se) aneantiza, a (se) demola, a (se) distruge, a muri, a (se) nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a (se) sfărâma, a (se) stinge, a (se) strivi, a ucide, a (se) zdrobi. Eşecul avut nu i-a spulberat speranţele. 6 refl. (reg.; despre oameni) v. Supăra, spulberăre s.f. I împrăştiere, risipire. Spulberarea frunzelor uscate se datorează vântului. II fig. 1 aneantizare, distrugere, nimicire, desfiinţare, exterminare, topire. Au fost amendaţi pentru spulberarea lucrurilor din bar. 2 destrămare, evaporare, risipire, sfărâmare, zdrobire. Vestea primită a avut ca urmare spulberarea gândurilor negre. spulberat -ă adj. 11 (despre praf frunze etc.) împrăştiat, risipit, sulberător. Funzele spulberate trebuie adunate şi arse. 2 (despre zăpadă) viscolit. Zăpada spulberată a format troiene. II fig. 1 (despre stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) destrămat, evaporat, risipit, sfărâmat. Cu gândul de mărire spulberat, a revenit la cruda realitate. 2 (despre visuri, speranţe etc.) distrus, nimicit, sfărâmat, strivit, surpat2, topit2, ucis2, zdrobit. Neobţinând bursa de studii în străinătate, s-a trezit cu toate visurile spulberate. spulberatic, -ă adj. (pop.) 1 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. 2 (despre oameni) v. Hoinar. Nestatornic. Sprinţar, spulberătdr, -oare adj. (pop.; despre praf, frunze etc.) v. împrăştiat. Risipit. Spulberat, spulberătură s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Dumbeţ. Şerpariţă (Teucrium chamaedrys). 2 (med.) v. Spurcat1.3 v. Lamură, spumă vb. 1.11 intr. (despre ape, valuri etc.) a clăbuci, a spumega, <înv.> a aspuma. Valurile râului spumează sub vâsle. La spălat, apa cu detergenţi spumează. 2 refl. (fiziol.; |1738 despre animale, mai ales despre cai) a asuda, a se clăbuci, a se înspuma, a se înspumega, a spumega. Goniţi fără milă, caii se spumau. 3 intr. (despre oameni sau animale) a spumega. Caii spumau şi muşcau frâiele. Epilepticii spumează când intră în criză. 4 tr. (compl. indică mâncăruri sau lichide date în fiert ori fermentate) a spumui. A spumat supa când a început să fiarbă. 5 refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni ori părţi ale corpului lor) v. Săpuni. 6 refl. (reg.; despre materiale, obiecte etc.) v. Patina. Roade. Toci. Uza. II intr. fig. (despre oameni, mulţimi de oameni etc.) a spumega. Bătrânul a început să spumeze de ciudă. spumant, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre vin, şampanie) înspumat, spumos. Savurează şampania spumantă. 2 s.m. (chim., tehn.) spumogen. Spumantul, dizolvat într-un lichid, favorizează formarea spumelor stabile, fiind utilizat în extinctoare, la prepararea betoane-lor etc. spumăre s.f. 1 clăbucire, spumegare, spumegat1, <înv.> aspumare. Când barca merge cu viteză, în urma ei se produce spuma-rea apei. 2 (fiziol.) asudare, înspumare, spumegare. Spumarea cailor este rezultatul efortului fizic mare. spumăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). spumăt, -ă adj. 1 (despre ape, valuri etc.) înspumat, înspumegat, spumegat2, spumegă-tor, spumegând, spumos, spumatic, <înv. şi reg.> spumegos, <înv.> aspumat. Valurile spumate se lovesc de stânci. 2 (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) asudat2, înspumat, înspumegat, spumegat2, spumatic, spumos, spumegând. Se opreşte pentru a da răgaz armăsarului spumat să se odihnească. spumatic, -ă adj. (rar) 1 (despre ape, valuri etc.) v. înspumat. înspumegat. Spumat. Spumegat2. Spumegător. Spumegând. Spumos. 2 (fiziol; despre animale, mai ales despre cai) v. Asudat2. înspumat. înspumegat. Spumat. Spumegat2. spumă s.f. 11 spumegare, spumuială. Spuma valurilor mării scaldă litoralul. 2 băşică, bulbuc, clăbuc, săpun, săpuneală. Apa face spumă când spală cu detergenţi. 3 (fiziol.) clăbuci (v. clăbuc), sudoare, zoaie. Obosit şi plin de spumă, calul se aşază pe iarbă. în faţa ei se opreşte un călăreţ având calul acoperit de spumă. 4 (fiziol.) bale, clăbuci (v. clăbuc), mlaci, sclăbuc, spu-megar, zăbale (v. zăbală), zoaie. Din botul calului se prelinge spumă. 5 spumă-de-mare = a (geol.) piatră ponce, sepiolit, <înv.> piatră spumoasă. Spuma-de-mare este o rocă vulcanică, foarte uşoară, spongioasă, întrebuinţată la şlefuire, curăţare etc.; b (mineral; pop.) v. Giobertit. Magnezit. 6 (cosmet.) spumă de pâr = mousse. 7 (pop.) v. Caimac. 8 (pop.) v. Floare. 9 (pop.) v. Smântână. 10 (reg.) v. Burete. 11 (art.; bot.; reg.) spu-ma-calului v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). 12 (biol; arg.) v. Spermă. II fig. 1 elită, aristocraţie, caimac, cremă, floare, frunte, smântână. Acest profesor 1739| face parte din spuma intelectuală a ţârii. 2 caimac, floare, smântână. în urma afacerii, el a luat spuma. 3 lamură, cremă, esenţă, floare. Mitul păstrează pentru eternitate spuma spiritualităţii unui popor. 4 (peior.) drojdie, gunoi, lepădătură, leşinătură, pleavă, putregai, scurs1, scursoare, scursură, substruc-tură, codină. Aceşti indivizi fac parte din spuma societăţii. spumăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine pratensis). spumătoâre s.f. (gosp.; înv.) v. Spumieră. spumeâlă s.f. (bot.; reg.) v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine pratensis). spumegă vb. I. intr. 11 (despre ape, valuri etc.) a clăbuci, a spuma, <înv.> a aspuma. Valurile râului spumegă sub vâsle. La spălat, apa cu detergenţi spumegă. 2 (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) a asuda, a se clăbuci, a se înspuma, a se înspumega, a se spuma. Goniţi fără milă, caii spumegă. 3 (despre oameni sau animale) a spuma. Caii spumegau şi muşcau frâiele. Epilepticii spumegă când intră în criză. II fig. (despre oameni, mulţimi de oameni etc.) a spuma. Bătrânul a început să spumege de ciudă. spumegâr s.n. (fiziol.; reg.) v. Bale. Clăbuci (v. clăbuc). Spumă. spumegâre s.f. 11 clăbucire, spumare, spumegat1, <înv.> aspumare. Când barca merge cu viteză, în urma ei se produce spume-garea apei. 2 asudare, înspumare, spumare. Spumegarea cailor este rezultatul efortului fizic mare. II (concr.) spumă, spumuială. Spumegarea valurilor mării scaldă litoralul. spumegăt1 s.n. (rar) v. Clăbucire. Spumare. Spumegâre. spumegăt2, -ă adj. 1 (despre ape, valuri etc.) înspumat, înspumegat, spumat, spumegător, spumegând, spumos, spumatic, <înv. şi reg.> spumegos, <înv.> aspumat. Valurile spumegate se lovesc de stânci. 2 (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) asudat2, înspumat, înspumegat, spumat, spumatic, spumos, spumegând. Se opreşte pentru a da răgaz armăsarului spumegat să se odihnească. spumegător, -oăre adj. (despre ape, valuri etc.) înspumat, înspumegat, spumat, spumegat2, spumegând, spumos, spumatic, <înv. şi reg.> spumegos, <înv.> aspumat. spumegând, -ă adj. 1 (despre ape, valuri etc.) înspumat, înspumegat, spumat, spumegat2, spumegător, spumos, spumatic, <înv. şi reg.> spumegos, <înv.> aspumat. 2 (fiziol; pop.; despre animale, mai ales despre cai) v. Asudat2, înspumat. înspumegat. Spumat. Spumegat2, spumegos, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre ape, valuri etc.) v. înspumat. înspumegat Spumat. Spumegat2. Spumegător. Spumegând. Spumos, spumieră s.f. (gosp.) chepcea, <înv.> spumătoâre. Cu spumieră se ia spuma strânsă deasupra supei când începe să fiarbă. spumogen s.n. (chim., tehn.) spumant. Spumogenul, dizolvat într-un lichid, favorizează formarea spumelor stabile, fiind utilizat în extinctoare, la prepararea betoanelor etc. spumos, -oâsă adj. 11 (despre ape, valuri etc.) înspumat, înspumegat, spumat, spumegat2, spumegător, spumegând, spumatic, <înv. şi reg.> spumegos, <înv.> aspumat 2 (despre vin, şampanie) înspumat, spumant. Savurează şampania spumoasă. 3 (fiziol.; rar; despre animale, mai ales despre cai) v. Asudat2, înspumat. înspumegat. Spumat. Spumegat2. 4 (rar; despre aluaturi) v. Afânat. Pufos. II fig. (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, flu, străveziu, subţire, transparent, uşor2, vaporos, aerian, eterat, eteric, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase spumoasă. spumuîvb. IV. tr. 1 (compl indică mâncăruri sau lichide date în fiert ori fermentate) a spuma. A spumuit supa când a început să fiarbă. 2 fig. (reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. spumuiâlă s.f. (reg.) v. Spumă. Spumegâre. spunător, -oăre adj. (înv.; despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Elocvent. Revelator. Semnificativ, spune vb. III. I (în concurenţă cu „a zice”) 1 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a grăi, a lega1, a pronunţa, a rosti, a scoate, a vorbi, a zice, a bleşti. De frică, n-a mai putut spune niciun cuvânt. 2 tr., refl. a (se) pronunţa, a (se) zice. Moldovenii spun „chicior”pentru „picior”. în Muntenia se spune „pă” pentru „pe”. 3 tr. (compl. indică afirmaţii, expresii etc.) a rosti, a vorbi, a zice, a cuvânta, a glăsui, a grăi, <înv.> a glăsi, a debita. Spune minciuni pentru a ieşi din încurcătură. 4 intr., tr. abs. a vorbi, a zice, a cuvânta, a glăsui, a grăi, a rupe, <înv.> a vorovi, a cardi. Spune-i direct, fără ocolişuri! Din cauza zgomotului trenului ar fi vrut să ridice vocea, dar s-a oprit să spună tare pentru că o persoană dormea. 5 tr. (compl. indică versuri, poezii etc.) a declama, a recita, a rosti, <înv. şi pop.> a zice, a cuvânta. a debita. A spus poezia cu intonaţie, impresionând publicul. 6 tr. (compl. indică opinii, idei, judecăţi etc. ale oamenilor) a exprima, a formula, a pronunţa, a rosti, a zice. Trebuie încurajat să-şi spună public părerea. 7 tr. (compl. indică idei, opinii, concepţii, teorii, teze etc. ale oamenilor) a enunţa, a exprima, a expune, a formula, a prezenta, <înv.> a înainta, a desface. Şi-a spus clar opiniile într-o emisiune televizată. 8 tr. (compl. indică gânduri, păreri, fapte etc.) a afirma, a declara, a mărturisi, a relata, a zice, a cuvânta, <înv. şi reg.> a tudumăni, <înv.> a mărturi, a ului2. A spus unele lucruri menite să impresioneze. 9 tr. (compl indică păreri, secrete, idei, rugăminţi, ordine etc.) a comunica, a împărtăşi, a transmite, a zice, <înv.> a parastisi, a rosti, a servi. I-a spus părerea sa despre proiectul propus. lOtr. (compl indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) a arăta, a expune, a istorisi, a înfăţişă, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a enara, a zice, <înv.> a istori, a parastisi, a rosti, a raconta. Martorul a spus cum s-a petrecut accidentul 11 tr. (constr. cu un pron. în dat.; spune compl indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a zice, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi spune cât de mult îl iubeşte. Nu-şi spune nimănui sentimentele. 12 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „că”) a afirma, a declara, a pretinde, a susţine, a zice, a aserta, <înv.> a protesta, a pretenderisi. A spus că cei puşi sub urmărire nu sunt vinovaţi. 13 intr. (despre oameni) a zice, a face. Nu sunt de acord, a spus tatăl. 14 refl. impers. a se afirma, a se auzi, a se şopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, <înv. şi reg.> a se suna, a se mustra, a se slomni, a se somui, <înv.> a se vui. S-a spus că această lege va fi modificată. 15 tr. a arăta, a indica, a preciza, <înv. şi reg.> a semna, <înv.> a premite, a prohdeorisi. După cum a spus, totul îi este acum clar. 16tr. (compl. indică oameni, animale etc.) a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a supranumi, a zice, a denomina, <înv. şi pop.> a striga, <înv. şi reg.> a număra2, a grăi, a nomina, a numeni, a sumumi, a titlui, a designa. Pentru faptele sale de vitejie, lui Ştefan i s-a spus cel Mare. Oamenii i-au spus Hoţomanul pentru că fura. 17 refl. impers. a se chema, a se numi, a se zice, <înv.> a se pomeni, a se răspunde. - Cum se spune acestui obicei718tr. (de obicei urmat de o prop. compl dr. introdusă prin conj. „că”) a susţine, a zice. Istoricii spun că acea revoltă nu a fost o revoluţie. Cunoscutul arheolog spune că este vorba de o descoperire neolitică. 19 tr. a admite, a presupune, a zice. Spune că preopinentul său are dreptate în ceea ce susţine. 20 tr. a însemna, a semnifica, a simboliza, a zice, <înv.> a însemnui, a semna. - Ce spune titlul poeziei? 21 tr. (compl indică oameni, stări de fapte etc.) a denunţa, a pârî, a raporta, a reclama, <înv. şi pop.> a arăta, a zice, <înv. şi reg.> a ponoslui, a izda, <înv.> a descoperi, a donosi, a jelui, a vădi, a vinde, a aranja, a turna1, a dichisi, a măcăni, a borî, a cânta, a ciripi, a cloncăni, a desena, a guiţa, a înfunda, a lătra, a mârâi, a peţi, a sifona, a stropi, a trâmbiţa, a vărsa, a vomita. L-a spus la poliţie pentru o faptă gravă pe care nu a făcut-o. 22 tr. a ordona, a porunci, a zice, a vorbi. Spune-le să tacă! Nu-i place să spună subordonaţilor în fiecare zi ce au de făcut. 23 tr. a obiecta, a reproşa, a zice, a obiecţiona, <înv.> a prici3, a remonstra. Nu are ce să-i spună, căci se poartă foarte frumos. Spune mereu că nu este ajutată la treabă. 24 tr. (înv. şi pop.; mai ales urmat de prop. interog.) v. întreba. 25 tr. (înv. şi pop.; compl. indică texte, scrieri etc.) v. Citi. Lectura. Parcurge. Vedea. 26 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; pop.; despre oameni sau animale) v. Chema. Numi. 27 tr. (pop.; despre texte, spunent scrieri etc.; compl. indică date, informaţii, note etc.) v. Conţine. Cuprinde. Include. 28 tr. (înv. şi reg.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Vaticina. Vesti. 29 tr. (înv. şi reg.; compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) v. Descrie. Expune. înfăţişă. Prezenta. Reda. Relata. Zugrăvi. 30 refl. (înv.; despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. înfăţişă. Prezenta. Veni. 31 tr. (înv.) v. Arăta. Indica. 32 tr. (relig.; înv.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi. 33 refl. (în practicile relig. creştine; înv.; despre credincioşi) v. Mărturisi. Spovedi. II fig. 1 tr. a evoca, a trezi, a zice, a vorbi. Nu-ţi spune nimic întâmplarea aceasta? 2 tr. (muz.; pop.; compl. indică piese muzicale) v. Cânta. Executa. Interpreta. Intona. 3 tr., intr. (folc.) v. Doini. spunent s.m. (mat.; înv.) v. Exponent, spunere s.f. I 1 rostire, debitare1. Spunerea minciunii l-a scos din încurcătură. 2 enunţare, exprimare, formulare, pronunţare, rostire, zicere, expunere, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), rostitură, <înv. şi reg.> zicală, zicătură, emisiune. Spunerea clară a opiniilor i-a atras simpatia publicului. 3 de-clamare, declamaţie, recitare, <înv.> recitaţie, debitare1. A impresionat publicul prin spunerea cu intonaţie a poeziei. 4 (rar) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. 5 (înv.) v. Arătare. Expoziţie. Expunere. Istorisire, înfăţişare. Narare. Povestire. Prezentare. Relatare. 6 (înv.; adesea constr. cu vb. „a admite”, „a suferi”, „a suporta”) v. Contrazicere. Răspuns. Replică. Ripostă. 7 (relig.; înv.) v. Predicare. Propagare. Propovăduire. Răspândire. 8 (înv.) v. Prevestire. Prezicere. Prorocire. Vestire. II (concr.) 1 (pop.) v. Proverb. Vorbă bătrânească. Vorbă veche. Zicală. Zicătoare (v. zicător). 2 (lit.; înv.) v. Istorie. Istorisire. Naraţiune. Poveste. Povestire. 3 (înv.) v. Ştire. Veste, spuntâ vb. I. intr. (ital; înv.; despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. Vedea. Zări. spurc s.n., s.m. (reg.) I s.n. 1 (fiziol.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. 2 (med.) v. Spurcat1.3 (med, med. vet.) v. Reumatism. II s.m. 1 v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 (zool.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 3 (zool; eufem.) v. Lup (Caniş lupus). spurcă vb. 1.1 refl. 1 (în practicile religiei creştine; pop. şi fam.) a se dedulci. S-a spurcat mâncând carne în zi de post. 2 (fiziol; reg.; despre fiinţe) v. Defeca. Ieşi. II fig. 1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocori, întina. Necinsti. Pângări. Profana. Viola. 2 tr. (înv. şi pop.; compl indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocori. Compromite. Dezonora. întina. Mânji. Murdări. Necinsti. Păta. Pângări. Polua. Profana. Ter- feli. Veşteji. 3 tr. (înv. şi pop.; compl. indică mai ales femei, minori) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Pângări. Silul Viola. 4 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. 5 tr. (înv. şi pop.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. 6 refl. (pop. şi fam.; cu determ. introduse prin prep.,,cu”, „la”) a se dedulci. Băiatul se spurcă cu petreceri şi chefuri. spurcăci s.m. (omit.) Otis tetrax; dropie-mică, dropie-pitică, dropiţă-mică, spurcoaică. spurcare s.f. I (fiziol.; pop.) v. Cenoză. Defecare. Defecaţie. Ieşire. Purgaţie. II fig. (înv. şi pop.) 1 v. Batjocorire. Necinstire. Pângărire. Profanare. Sacrilegiu. Violare. 2 v. Batjocorire. Compromitere. Dezonorare. întinare. Mânjire. Murdărire. Necinstire. Pătare. Pângărire. Profanare. Terfelire. spurcat1 s.n. (pop.) 1 (fiziol.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. 2 (med.) spulberătură, spurc, spurcăciune. Spurcatul este o boală de piele. 3 (med., med. vet.; reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă. 4 (med., med. vet.) v. Reumatism. spurcat2, -ă adj., s.m., si. 11 adj. (înv. şi pop.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 adj. (înv. şi pop.; despre lucruri, materii etc.) v. Dezgustător. Infect Respingător. Scârbos. 3 adj. (pop.; despre substanţe, materii etc.) v. Impur. Murdar. Necurat 4 s.m., s.f., adj. (relig.; înv. şi reg.) v. Adamit Anticrist Eretic. Schismatic. II adj. fig. 1 (înv. şi pop.; despre lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocorit. întinat. Necinstit. Pângărit. Profanat. 2 (înv. şi pop.; despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) v. Batjocorit. Compromis2. Dezonorat. Discreditat. întinat. Maculat. Mânjit. Murdărit. Necinstit Pătat. Pângărit. Profanat. Terfelit. 3 (pop. şi fam.; despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Infect. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Murdar. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Sordid Ticălos. Turpid. 4 (pop. şi fam.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Decoltat. Deocheat. Deplasat. Deşănţat. Ieftin. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Murdar. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Ordurier. Picant. Piperat. Porcesc. Porcos. Pornografic. Scabros. Scârbos. Suburban. Trivial. Vulgar. 5 (înv.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Bizantin. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Delicvescent. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat Dezmăţat Dezordonat Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit Pierdut. Putred. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. Viermănos. 6 (înv.) v. Carnal. Fizic2. Lumesc. Păgân. Senzual. Sexual. Trupesc. III s.m. (art. spurcatul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al |1740 întunericului Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. spurcăciune s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. 2 (fiziol.; pop.) v. Excrement. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală. 3 (med.; reg.) v. Spurcat1. 4 (med. vet., med.; reg.) v. Cis-ticercoză. Trichineloză. Trichinoză. 5 (relig; înv.; deprec. sau peior.) v. Adamit. Anticrist. Eretic. Schismatic. I11 (pop. şi fam.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) scâr-boşenie, scârnăvenie, scârnăvie, scâr-năvitură. O spurcăciune de femeie beată şi murdară cerşeşte în colţul străzii. 2 (pop. şi fam.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimonositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie. 3 fig. (pop.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Murdărie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Scelerâţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine, spurcăflă s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, spurcător, -oăre adj., s.m., s.f. (înv.) v. Pângăritor. Profanator, spurcăţeniesf. (pop. şi fam.) 1 v. înjurături 2 v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Inconvenienţă. Indecenţă. Licenţiozitate. Necuviinţă. Neruşinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate. spurcoâică s.f. (reg.) 1 (ornit.)v. Spurcăci (Otis tetrax). 2 v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tato-riţă. spurcoăie s.f. (reg.) v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. spus, spusă adj., s.f. I adj. (despre afirmaţii, expresii etc.) rostit, vorbit2, zis, debitat2. Enormităţile spuse au enervat-o peste măsură. II s.f. 1 afirmaţie, aserţiune, cuvânt, declaraţie, mărturisire, relatare, vorbă, zisă (v. zis), propoziţie, <înv. şi pop.> vorbire, <înv.> parolă, protest, protestaţie, voroavă, zicere, asert, guri Spusele lui nu au niciun suport real. 2 (reg.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. 3 (înv.) v. Arătare. Expoziţie. Expunere. Istorisire. înfăţişare. Narare. Povestire. Prezentare. Relatare. 4 (înv.) v. Explicaţie. Indicaţie. Instrucţiuni (v. instrucţiune). îndrumare. Lămurire. spuse s.n. (pese.; la gardurile pescăreşti; reg.) v. Călcătoare (v. călcător). spută s.f. 1 (med.) expectoraţie, flegmă, scuipat1, scuipătură, hraconit, mlaci, flaimuc. Când cineva este gripat, sputa este abundentă. 2 salivă, scuipat1, scuipătură, apă, stupit, bleasc, scuipici, stupi-tură, fliţ. Unele afecţiuni digestive pot provoca producerea în exces a sputei. 1741 | stabili spuzăr s.n. {gosp.; reg.) v. Vătrai, spuză s.f. 11 şperlă. Spuza rămâne în sobă după ce ard lemnele. 2 {med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Băşicuţă. Bubuliţă. Papulă. Spuzeală. 3 {biol; arg.) v. Spermă. II fig. {pop. şi fam.; de obicei urmat de determ. la pl. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Mulţime. Potop. Pulbere. Puzderie. Sumedenie, spuzeâlă s.f. 11 {med., med. vet.) băşicuţă, bubuliţă, papulă, <înv. şi reg.> spuză, spuzitură, roşeală, vişteală2. A făcut spuzeală pe corp în urma intoxicării. 2 {med., med. vet; pop.) v. Alergie. Anafilaxie. Erupţie. Exantem. 3 {med.; pop.) v. Herpes. II fig. {pop. şi fam.; de obicei urmat de determ. lapl introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Mulţime. Potop. Pulbere. Puzderie. Sumedenie, spuzenie s.f. fig. {pop.; de obicei urmat de determ. la pl, introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Mulţime. Potop. Pulbere. Puzderie. Sumedenie. spuzi vb. IV. refl. {med., med. vet.; despre piele) a se vişti2. Tot corpul s-a spuzit de la rujeolă. spuzit, -ă adj. {med., med. vet; despre piele) viştit. Are pielea feţei spuzită. spuzitură s.f. {med., med. vet.) 1 {înv. şi reg.) v. Băşicuţă. Bubuliţă. Papulă. Spuzeală. 2 {reg.) v. Alergie. Anafilaxie. Erupţie. Exantem. st interj, {adesea cu „s” repet.) linişte!, pst!, tăcere!, tist!, meclez!, mucles! St! Vtne profesoara! sta vb. I. intr. 11 {despre fiinţe sau despre vehicule aflate în mişcare) a se opri, <înv. şi reg.> a se sprijini, <înv.> a se popri. Cei doi au stat câteva minute în faţa unei vitrine cu cărţi. Maşina a stat la stop. 2 {despre fiinţe; cu determ. locale) a se opri, a poposi, a şedea, a trage, a zăbovi, a (se) odihni, a păuza. Au stat la umbra unui brad, după un urcuş greu. 3 intr. {despre mecanisme, aparate, obiecte în mişcare, despre timp etc.) a se opri, a încremeni. Motorul maşinii a stat din cauza gerului. în casă nimic nu se mişcă, încât pare că timpul a stat 4 intr. {mai ales despre fenomene ale naturii) a conteni, a se curma, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a se termina, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea a stat după câteva ore. Ploile nu mai stau şi este pericol de inundaţii. I11 {despre fiinţe; cu determ. care indică locul, poziţia etc.) a se aşeza, a şedea, a se lăsa, a se pune, a se instala. în timpul liturghiei stă în genunchi. 2 {despre fiinţe; de obicei cu determ. locale, introduse prin prep. „pe”, „la”) a şedea. îi place să citească ziarul când stă pe o bancă, în parc. Pisica stă pe pervazul ferestrei. Stă la gura sobei. 3 {despre oameni) a lenevi, a trândăvi, <înv. şi pop.> a înlenevi, a înleni, a tândăli, a tolăni, a trântori, a lungări, a colnici, a coşmăgi, a diuguli, a migăli, a milcoşi, a mocăi, a modoşi, a putori, a târomi, a zăcări, a se menaja, a cloci, a se împuţi. Nu face nimic; toată ziua stă în casă. A {despre oameni; cu determ. locale) a rămâne, a zăbovi, <înv.> a prebândi. A stat mai mult timp în catedrală, pentru a-i admira frescele. Mai stă în oraş pentru a se întâlni cu un coleg din liceu. 5 {despre oameni; cu determ. locale) a rămâne. - Stai seara aceasta la noi? Pe caniculă este bine să stăm în casă. 6 a petrece. A stat cu prietenul lui din tinereţe o zi întreagă. 7 {despre oameni) a întârzia, a zăbovi, a stărui, <înv.> a amâna, a apuca. îi plăcea să stea seara, pe o bancă din parc. 8 {despre oameni; cu determ. temporale sau locale) a aştepta, a zăbovi. Stai aici până mă întorc! 9 {despre oameni; urmat de determ. locale) a domicilia, a fi, a locui, a şedea, a vieţui, a hălădui, a sălăşlui, a vecui, <înv. şi reg.> a băciui, a puculi, a sălăşi, <înv.> a sălăşui, a via2. Şi-au construit o casă în care să stea singuri. 10 {despre oameni, fiinţe sau despre vehicule aflate în mişcare) a staţiona. Nava a stat în port două ore. Stă sub o prelată până trece ploaia. 11 {înv. şi pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. îndeletnici. Ocupa. 12 {pop.; despre fiinţe, lucruri etc.; adesea cu determ. locale) v. Afla. Exista. Fi. Găsi. 13 {înv.; despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) v. Dăinui. Dura2. Exista. Fi. Menţine. Păstra. Perpetua. Persista. Rămâne. Subzista. Trăi. Ţine. 14 {înv.; despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu”, „asupra”) v. Insista. Stărui. 15 {înv.; despre oameni) v. Căuta, încerca. Sili. Strădui. Vedea. 16 {înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini. II11 {mai ales despre lucruri, obiecte; cu determ. locale) a se afla, a fi, a se găsi. Dicţionarele stau pe raftul al doilea din bibliotecă. 2 {despre lucruri, obiecte etc. sau despre părţi ale corpului) a atârna, a spânzura, <înv.> a pluti. Paltonul stă în cuier. Mâna ei stă peste marginea fotoliului. 3 {despre substanţe, materiale, corpuri plutitoare etc.) a pluti. Uleiul stă la suprafaţa apei. 4 {despre oameni) a se ţine. Stai drept! Ai deja gheb. 5 impers. {constr. cu un pron. pers. în dat.; de obicei cu determ. modale ca „bine”, „rău”, „frumos’0 a şedea. Călătorului îi stă bine cu drumul îi stă bine cu pălărie. 6 impers. {pop. şi fam.; în constr. neg.; cu determ. modale ca „frumos”, „bine) a cădea, a şedea. - De ce nu te gândeşti când vorbeşti? Nu stă frumos! Să nu-l lăsăm să aştepte! Nu stă bine! IV1 {cu determ. introduse prin prep „în”) a consista, a consta, a rezida, <înv.> a stărui. - în ce stă această tehnică? 2 {urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a se limita, a se mărgini, a se reduce, a se rezuma, a se încheia. Şofatul nu stă doar în cunoştinţe teoretice. Valoarea unui actor nu stă numai în talent. V {înv. şi pop.; urmat de o prop. compl. indir. introdusă prin conj. „să’7) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. 2 {înv.; despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) v. Apărea. Declanşa. Dezlănţui. Isca. Ivi. Izbucni. începe. Porni. Produce. Stârni. VI {la imper., pers. 2 sg. stai!; cu val. de interj.; în constr. eliptice; exprimă un ordin) 1 opreşte!, stop!, loh! - Stai! - Nu vezi culoarea roşie a semaforului! 2 {ca îndemn cu care sunt oprite animalele de tracţiune, mai ales caii) opreşte!, ho! Când ajunge în intersecţie, căruţaşul îi strigă calului: Stai! 3 ajunge!, atât!, basta!, destul!, gata!, isprăveşte!, încetează!, punct!, sfârşeşte!, stop!, termină!, halt!, ho! Stai! Nu mai suport ţipetele tale! stabil, -ă adj. 11 {în opoz. cu „mobil”; despre obiecte, construcţii, poduri etc.) fix, imobil2, neclintit, nemişcat, imobiliar, nemişcător, stătător, nesmintit, nestrămutat, <înv.> neclătit, statornic. Lângă clădirea stabilă a circului este o construcţie transportabilă, folosită la spectacolele date în diferite alte locuri. Podul peste această apă de munte este stabil. 2 {în opoz. cu „provizoriu”; despre aşezări omeneşti, domicilii, sedii etc.) fix, permanent, statornic, <înv. şi pop.> stătător. Domiciliul ei este stabil în Iaşi. Firma are sediu stabil. 3 {în opoz. cu „temporar”, „trecător”; despre obiecte, construcţii etc.) dăinuitor, durabil, rezistent, solid, temeinic, trainic, tenabil, purtăreţ, ţeapăn, vârtos, <înv.> nestrămutat, sigur, temeielnic, ţiitor, robust. Multe dintre cetăţile stabile impresionează prin măreţie. 4 {despre locuri de muncă) sigur. Fiul ei are un serviciu stabil. 5 solid. Are o carieră stabilă. Firma sa este stabilă. 6 {în opoz. cu „nomad”; despre oameni, populaţii) sedentar, statornic, fixat2, <înv.> aşezător, oturacliu, stătător. Germanii sunt o populaţie stabilă. Din oieri transhumanţi s-au transformat în oieri stabili. 7 {în opoz. cu „nomad”; despre ţigani) statornic, vătraş. Ţiganii stabili s-au stabilit definitiv într-un loc. 8 {în opoz. cu „schimbător”) fix, rigid. Oda are o formă stabilă. I11 {în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, neschimbat, neschimbător, statornic, nedezminţit. Era evidentă silinţa lui de a fi drept, nepărtinitor, stabil faţă de toţi. 2 {în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, egal, neschimbat, neschimbător, principial, statornic, nedezminţit, neclintit, vârtos. De obicei este stabil în respectarea angajamentelor făcute. 3 {în opoz. cu „variabil”; despre fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, despre evenimente etc.) constant, invariabil, nefluctuant, neschimbat, neschimbător, statornic, staţionar, nevariabil. îi înapoiază banii în valori stabile. Studiul acordă o atenţie deosebită acelor compartimente ale limbii care sunt stabile. Situaţia economică a ţării este stabilă. 4 {în opoz. cu „efemer”; despre stări, sentimente, relaţii etc.) constant, durabil, inalienabil, statornic, trainic, <înv.> rămâitor, stătător, inalterabil, neadormit. Sentimentele lui pentru ea sunt stabile. stabili vb. IV. 11 refl. {despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) a se aşeza, a se fixa, a se instala, a se opri, a se stabiliza, a se statornici, <înv. şi pop.> a se pune, a ERROR-ERROR-ERROR 11742 se sălăşlui, a se aranja, <înv. şi reg.> a se sălăşui, <înv.> a se lăcăşlui, a se prinde, a se sădi, a se stăvi, a se stâlpi, a se rădăcina. După mai multe mutări cu serviciul prin ţară, în cele din urmă s-a stabilit cu domiciliul în Iaşi. 2 tr. (compl. indică instalaţii, maşini, construcţii, sedii etc.) a amplasa, a aşeza, a fixa, a plasa, a situa, <înv.> a statornici. A stabilit fabrica departe de centrul oraşului. 3 refl. (despre dureri, junghiuri etc.) a se localiza, a se cuibări. Durerea i s-a stabilit în spate. 4 tr., refl. a (se) statornici, a (se) întrona. între cele două partide s-au stabilit relaţii de coabitare. I11 tr. (compl. indică mai ales valori) a calcula, a determina, a fixa, a măsura. Stabileşte temperatura optimă pentru lichefierea oţelului. 2 tr. (compl. indică mărimi, distanţe, valori etc.) a determina, a fixa, a preciza, a statornici, <înv.> a limpezi. A stabilit compoziţia rocii în urma unei analize de laborator. 3 tr. (compl. indică mai ales proprietăţi, caracteristici ale unor fiinţe, stări, fenomene, creaţii etc.) a defini, a determina, a identifica, a preciza, <înv.> a lămuri, a mărgini, a răspica. Criticul a stabilit trăsăturile esenţiale ale operei scriitorului. 4 tr. (compl. indică mai ales diagnostice) a fixa, a preciza, a pune. Doctorul i-a stabilit diagnosticul. 5 tr. a fundamenta. A stabilit principiile noului proiect. 6 tr. a descoperi, a găsi. Lingvistul a stabilit etimologia mai multor cuvinte după o cercetare profundă. 7 tr. a constata. Controlul financiar a stabilit frauda. 8 tr. (compl. indică norme, practici etc.) a institui, a introduce. Conducerea firmei a stabilit o nouă grilă de salarizare pentru angajaţi. 9 tr. (compl. indică reguli, obiceiuri etc.) a consacra, a consfinţi, a fixa, a statornici, <înv.> a sfinţi1, a împlânta. Tinerii au stabilit obiceiul de a organiza, lunar, o serată muzicală. lOtr. (compl. indică înţelegeri, convenţii, proiecte etc.) a face, a institui. Guvernul a stabilit un nou acord comercial cu partenerii săi economici. 11 tr. (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înfiinţa, a numi, a organiza, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a stabili comitetul de părinţi pe şcoală. 12 tr. (compl. indică legi, taxe, norme etc.) a fixa, a hotărî, a institui, a întocmi, a statornici, <înv.> a aşeza, a lega1, a orândui, a politici, a rândui, a scoate, a scorni, a tocmi. Guvernul a stabilit impozitul pe venit. Directorul instituţiei a stabilit regulamentul de ordine interioară. 13 tr. (compl. indică mai ales date, termene) a asigna, a fixa, a hotărî, a preciza, a statornici, a determina, a plănui, <înv. şi pop.> a pune, <înv.> a defige, a însemna, a statori. Data meciului a fost stabilită. Au stabilit un nou termen pentru semnarea contractului. 14tr. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a statornici, a prescrie, <înv. şi pop.> a orândui, a rândui, a soroci, <înv. şi reg.> a statori, a comândăli, a priti, <înv.> a comândălui, a demânda, a dispoza, a învăţa, a judeca, a poveli, a răspunde, a sămăşlui, a comen-dirui. Generalii au stabilit deplasarea armatei într-un punct strategic. 15 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică soluţii, posibilităţi, situaţii etc.) a (se) alege, a (se) decide, a (se) fixa, a (se) hotărî, a (se) îndemna, a (se) răzlogi, <înv.> a (se) rezolva, a (se) cumpăni, a se dezbate1. După multă chibzuială, a stabilit soluţia care trebuie urmată. Până la urmă s-a stabilit varianta plecării în staţiune cu trenul. )£ tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) a clarifica, a decide, a hotărî, a lămuri, a limpezi, a statornici. Trebuie să stabilim ceea ce este de făcut cu moştenirea noastră. 17 tr. a decide, a determina, a hotărî, a pecedui. Calificarea echipei naţionale la campionatul mondial a fost stabilită în ultimele minute ale meciului. 18tr. (compl. indică afaceri, înţelegeri etc.) a aranja, a rândui, a reglementa, a regula, <înv. şi pop.> a orândui, <înv.> a regularisi. S-au întâlnit ca să stabilească afacerea despre care au vorbit. 19 tr. (compl. indică o evoluţie viitoare a unor stări, acţiuni etc.) a decide, a delibera, a hotărî, a rezolva, a soluţiona, a pecetlui. Urma să stabilească strategia de dezvoltare economică. 20 tr. (compl. indică obiceiuri, mode etc.) a instaura, a întrona. Directorul a stabilit reguli noi de disciplină în şcoală. 21 tr. (compl. indică contracte, tratate, tranzacţii etc.) a. definitiva, a încheia, <înv.> a închide. A reuşit să stabilească contractul cu primăria. 22 tr. (jur.; compl. indică clauze, condiţii, principii etc.) a hotărî, a menţiona, a prescrie, a prevedea, a specifica, a statua, a stipula, <înv. şi pop.> a slobozi, a suna, <înv.> a merge. Notarul a stabilit în contract obligaţiile celui care ia pământul în arendă. 23 tr. a obţine, a realiza. Sportivul a stabilit un nou record atletic. 24 tr. (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a susţine, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document stabileşte că el este proprietarul casei. 25 tr. (înv.; compl. indică instituţii, asociaţii etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făuri. Forma. Funda. Institui. înfiinţa. întemeia. Organiza. stabiliment s.n. (ieşit din uz) 1 v. Aşezământ. Fundaţie. 2 (econ.) v. Firmă. întreprindere. Unitate. 3 v. Instituţie. Unitate. 4 v. Bordel. Casă de prostituţie (v. casă1). Casă de ren-dez-vous (v. casă1). Casă de toleranţă (v. casă1). Lupanar. stabilire s.f. 11 aşezare, fixare, instalare, oprire, stabilizare, statornicire, sălăşlu-ire, <înv. şi reg.> sălăşuire, stăvire, <înv.> lăcăşluire, locuinţă. Stabilirea familiei doctorului în sat e benefică pentru oamenii locului. 2 amplasare, aşezare, fixare, plasare, situare. Primăria a acceptat stabilirea fabricii la marginea oraşului. 3 statornicire. Stabilirea relaţiilor de coabitare a apropiat membrii celor două partide. I11 calculare, determinare, fixare, măsurare, determinaţie. Este ne- cesară stabilirea temperaturii optime pentru lichefierea oţelului. 2 definire, determinare, precizare, <înv.> determinaţie. Criticul se ocupă cu stabilirea trăsăturilor esenţiale ale operei scriitorului. 3 fixare, precizare, punere. în cazul unor boli cu manifestări atipice, stabilirea diagnosticului este mai greu de făcut. 4 determinare, fixare, precizare, statornicire, <înv.> limpezire. Stabilirea compoziţiei rocii s-a făcut în urma unei analize de laborator. 5 fundamentare. Stabilirea principiilor noului proiect a presupus o documentare prealabilă serioasă. 6 constatare. S-a deschis o anchetă în urma stabilirii fraudei. 7 instituire, introducere. Stabilirea grilei noi de salarizare în firmă a mulţumit pe angajaţi. 8 consacrare, consfinţire, fixare, statornicire, <înv.> sfinţire1. Stabilirea obiceiului de a organiza, lunar, o serată muzicală a provocat bucuria prietenilor. 9 alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, instituire, înfiinţare, numire, organizare. Şedinţa a avut ca scop stabilirea comitetului de părinţi pe şcoală. 10 fixare, hotărâre, precizare. Comisiei îi revine stabilirea unui nou termen de livrare a mărfurilor. 11 fixare, hotărâre, precizare, statornicire, determinare, <înv.> determinaţie, însemnare. Au discutat despre stabilirea datei când se va semna contractul. 12 aranjare, orânduire, reglementare, regulare, <înv.> regularisire. Stabilirea afacerii va avea loc astăzi. 13 instaurare, instauraţie, întronare. Stabilirea unor noi reguli de disciplină în şcoală se impunea. 14 obţinere, realizare. Stabilirea unui nou record atletic este o victorie a sportului românesc. stabilit, -ă adj. 1 (despre reguli, obiceiuri etc.) consacrat, consfinţit, fixat2, statornicit. Organizarea, lunar, a unei serate muzicale a devenit un obicei stabilit. 2 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, anumit, cunoscut, determinat, fixat2, hotărât, precizat, rânduit, specificat, statornicit. într-o zi stabilită, ştiută doar de ei, se vor logodi. 3 definit, determinat, precizat. Au discutat un aspect bine stabilit al afacerii. 4 (despre contracte, tratate, tranzacţii etc.) definitivat, încheiat. Contractul stabilit a fost semnat de ambele părţi. stabilitate s.f. I 1 fixitate, imobilitate, neclintire, nemişcare. Foloseşte o pastă care conferă protezei dentare stabilitate. 2 echilibru. Păstrarea stabilităţii unei nave în timpul unei furtuni puternice este o grea încercare pentru tot echipajul. 3 durabilitate, rezistenţă, soliditate, tărie, temeinicie, trăinicie, <înv. şi reg.> statornicie, <înv.> nestrămutare, tărime, vâr-toşie, vârtoşime. Ceea ce impresionează la această mănăstire este stabilitatea zidurilor care o înconjoară. II consecvenţă, constanţă, statornicie. Stabilitatea în atitudini şi în gândire îi atrage respectul colegilor. stabiliza vb. I. 11 tr. (fin.; compl. indică valoarea monedei naţionale) a fixa. Banca Naţională a stabilizat cursul leului. 2 refl. (mai ales despre situaţii, stări) a se consolida, a se întări, a se osifica. Situaţia lor financiară s-a stabilizat în ultima vreme. II refl. 1743| stamnă (idespre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) a se aşeza, a se fixa, a se instala, a se opri, a se stabili, a se statornici, <înv. şi pop.> a se pune, a se sălăşlui, a se aranja, <înv. şi reg.> a se sălăşui, <înv.> a se lăcăşlui, a se prinde, a se sădi, a se stăvi, a se stâlpi, a se rădăcina. Dwpă mai multe mutări cu serviciul prin ţară, în cele din urmă s-a stabilizat cu domiciliul în Iaşi. stabilizant s.n. (chim.) stabilizator, stabilizare s.f. 11 (fin., econ.) stabilizare bănească = stabilizare monetară = reformă monetară, <înv.> reformă bănească. Printr-o stabilizare monetară se înlocuieşte moneda unei ţâri cu o monedă nouă, având un curs diferit faţă deprima. 2 (fin.) fixare. Banca Naţională se ocupă cu stabilizarea cursului monedei naţionale. 3 consolidare, întărire, osificare. Poate să vorbească acum de o stabilizare a situaţiei lor financiare. II aşezare, fixare, instalare, oprire, stabilire, statornicire, sălăşluire, <înv. şi reg.> sălăşuire, stăvire, <înv.> lăcăşluire, locuinţă. Stabilizarea familiei doctorului în sat e benefică pentru oamenii locului. stabilizator s.m. (chim.) stabilizant. Stabilizatorul se adaugă unei soluţii coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea ori pentru a o stabiliza. stacănă s.f. (pop. şi fam.) v. Cană1, staccâto adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) martellato, sacadat, stâchie (ştăchie) s.f. (arg.) 1 (anat.) v. Mână. Palmă. 2 (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”) v. Palmă, stacoj s.m. (zool; rar) 1 (şi stacoj-de-mare) v. Homar. Rac-de-mare (Homarus vulgaris). 2 v. Rac (Astacusfluviatilis). stacojiu, -ie adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) carmin, cârmâziu, stanculiu, <înv.> parangun, leochiu. Şi-a cumpărat o fustă stacojie. 2 ecarlat, roşu-vişiniu. Are un sacou stacojiu. 3 (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Bric1. Cărămiziu. Fov. Roşcat. Roşiatic. Teracot. 4 (rar; despre păr, barbă etc.) v. Arămiu. Roşcat. Roşcovan. Roşiatic. Roşiu. Roşu. staderă s.f. (metrol; înv.) v. Balanţă. Cântar, stădie s.f. <înv.> stadion, stadiu. Stadia este o veche unitate de măsură pentru lungime, care varia între 147 şi 193,2 metri (aproximativ 125 depăşi). stadimetric, -ă adj. (topogr.) tahimetric. Tahimetrele sunt dotate cu un dispozitiv stadimetric pentru măsurarea distanţelor. Unghiul stadimetric este un unghi diedru format în luneta topografică. stadimetri'e s.f. (topogr.) taheometrie, tahimetrie. Stadimetria este o metodă de măsurare a distanţelor terestre cu ajutorul tahimetrului. stadimetru s.n. (topogr.) celerimetru, taheometru, tahimetru. Stadimetrul permite ridicarea topografică rapidă a planurilor şi a hărţilor prin măsurarea distanţelor până la un punct vizat pe cale optică, prin citire cu ajutorul unei mire aşezate în acest punct. stadion s.n. 1 (sport) arenă, arenă sportivă, <înv.> boinic, stadiu. Campionatul mondial de atletism s-a desfăşurat pe stadionul din Berlin. 2 (înv.) v. Stadie. stadiu s.n. 1 etapă, fază, punct, situaţie. Primarului i se expune stadiul în care se află construcţia. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau în gen.) etapă, fază, moment, punct, treaptă. Se află într-un stadiu de vârf al carierei. în fiecare stadiu al vieţii a învăţat câte ceva. 3 (urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau în gen.) grad, nivel, treaptă. Stadiul de dezvoltare a ţârii este ridicat. Dreptatea este cel mai înalt stadiu al desăvârşirii. Lucrarea este la un înalt stadiu de abstracţiune. 4 (psih-anal.) stadiu falie = fază falică. Stadiul falie este o etapă în dezvoltarea sexualităţii infantile, în timpul căreia pulsiunile se organizează, pentru ambele sexe, în jurul funcţiei simbolice afalusului. 5 (sport; la vechii greci; înv.) v. Arenă. Arenă sportivă. Stadion. 6 (înv.) v. Stadie. staf (staff) s.n. stat-major. Staful este un grup de persoane cu atribuţii speciale (de conducere a unei întreprinderi, a unei organizaţii, a unei acţiuni etc.), sub direcţia unui şef stafâj s.n. (rar) v. Decor. Decoraţie. Design. Ornament. Ornamentaţie. Podoabă, staff s.n. = staf. stafidă s.f. (bot.) <înv. şi reg.> rozinchină, poamă, poamă-de-strugure, struguraş, stru-gurei-uscaţi (v. strugurel), strugurel, struguri (v. strugure), struguri-uscaţi (v. strugure), struguriţă. în pasca de brânză se pun stafide. stafidi vb. IV. 1 refl. (despre struguri sau despre boabele lor) a se usca. Strugurii încep să se stafidească când toamna este foarte călduroasă. 2 tr., refl. fig. (fam.; compl. sau sub. indică pielea, faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., părţi ale corpului lor) v. Boţi. Brăzda. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2, stafidire s.f. fig. (fam.) v. Cutare2. încreţire. Ridare. Zbârcire. stafidi't, -ă adj. 11 (despre struguri sau despre boabele lor) uscat2. Strugurii stafidiţi nu sunt buni pentru vin. 2 (rar; despre plante, obiecte etc.) v. Scorojit II fig. (fam.; despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) v. Boţit. Brăzdat. Crestat. Creţ. Cutat. încreţit. Ridat. Zbârcit, stafie s.f. (mitol. pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, nă-zăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomai-nă, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigo-nie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că stafiile sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. stafilm, -ă adj. uvular. Pronunţă „r” în mod stafilin, ca francezii. stafilotomie s.f. (chir.) uvulotomie. Stafilo-tomia este incizia luetei. stagiatură s.f. stagiu. Tânărul absolvent doreşte să îşi facă stagiatura la un avocat în dreptul muncii. stăgiu s.f. 1 stagiatură. 2 (milit.; şi stagiu militar) armată, militărie, serviciu militar, slujbă, <înv. şi pop.> oaste, oştire, cătănie, miliţie, <înv.> lucrare în oaste, oşte-nie, soldăţie, vitejie. Face stagiul militar la genişti. stagiune s.f. 1 (teatru, muz.) <înv.> staţiune. Opera îşi deschide stagiunea cu „Flautul fermecat” de Mozart. 2 (înv.) v. Anotimp. Sezon, stagnâ vb. I. intr. 11 (despre apă) a (se) bălti, a (se) băltăci, a lăcări. Apa stagnează pe câmp din cauza ploilor abundente. 2 (despre mirosuri, căldură etc.) a persista. Parfumul ei stagnează încă în odaie. II fig. 1 (despre fenomene, manifestări, activităţi, acţiuni etc.) a trena, a amorţi, a lâncezi. Interesul pentru cultură nu trebuie să stagneze niciodată. 2 a lâncezi, a vegeta, a tânji. Viaţa oraşului stagnează. stagnănt, -ă adj. 1 (în opoz. cu „curgător”; despre ape) necurgător, stătător, <înv. şi pop.> stătut2. Lacurile sunt ape stagnante. 2 (despre fenomene, manifestări, activităţi, acţiuni etc.) trenant, staţionar. Are o afacere favorabilă pe o piaţă stagnantă. stagnare s.f. 1 băltire, <înv.> stagnaţie. Stagnarea îndelungată a apei de ploaie în gropile de pe şosea degradează asfaltul. 2 fig. trenare, lâncezeală, lâncezire, paralizie, lâncezie, lâncezime, stagnaţie. în industrie se constată o perioadă de stagnare. stagnâţie s.f. (înv.) 1 v. Băltire. Stagnare. 2 fig. v. Lâncezeală. Lâncezire. Paralizie. Stagnare. Trenare. stalactită s.f. (geomorf.) lapte de piatră, lapte de stâncă, <înv.> ţurţur. Stalactitele pot fi admirate în peşteri. stam s.m. (bot.; înv.) v. Stamină. stâmbă s.f. 11 (ind. text.) cit, cătun. Rochiile de stambă nu mai sunt la modă 2 (tipogr.; înv.) v. Presă. Teasc. 3 (constr. cu vb. ca „a da”, „apune”; tipogr.; înv.) v. Tipar. II fig. 1 (rar) v. Amprentă. Atribut. Calitate. Caracter. Caracteristică (v. caracteristic). însuşire. întipărire. Marcă1. Notă. Particularitate. Pecete. Proprietate. Semn. Semn caracteristic. Semn distinctiv. Sigiliu. Specific. Ştampilă. Timbru. Tipar. Trăsătură. Urmă. Valenţă 2 (reg.) v. Alură. Aspect Chip. Fason. Făptură. înfăţişare. 3 (peior.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. III (a. plast.; în forma stampă) gravură, <înv.> săpătură, săpătură cu apă tare. A participat la vernisajul unei expoziţii de stampe. stamboălă s.f. (metrol; reg.) v. Baniţă. Dublu-decalitru. stamină s.f. (bot.) <înv.> stam, vase de pulbere (v. vas), vase pulberoase (v. vas), vasele pulberii (v. vas). Stamina este organul masculin de reproducere al florii, care produce polen. stamn subst. (hidrol; înv.) v. Heleşteu. Iaz. stămnă (înv. şi reg.) 1 v. Cană1.2 v. Urcior. stampa Stampă vb. I. tr. (tipogr:; înv.; compl. indică cărţi, reviste, acte, documente etc.) v. Edita. Imprima. Publica. Scoate. Tipări, stamparisi vb. IV. tr. (ind. text.; înv.; compl. indică ţesături) v. Imprima, stampă s.f. (a. plast.) = stambă, stan s.m. (reg.) 1 (la îmbrăcăminte) v. Clin. 2 (de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) v. înălţime. Mărime. Statură. Talie. stână s.f. 1 (pop.) v. Stâncă. 2 (geomorf.; reg.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. stăncă1 s.f. (omit.) 1 Coloeus monedula; ceucă, stăncuţă, cioacă1, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, ciochiţă, dorică, ciovică, cran-cău, lisarcă, papagal-ţigănesc, porumb-ţigănesc, porumbel-ţigănesc, stăncuşoară. 2 (reg.) v. Cioară (Corvus). stâncă2 s.f:(reg.) v. Stâncă, stanculiu, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Carmin. Stacojiu, stand s.n. (tehn.; şi stand de încercări, stand de probă) banc1, banc de lucru (v. banc1). Menghina este montată pe un stand. stândard s.n., adj. invar. I s.n. 1 (şi standard de viaţă) nivel, standing, tren. Standardul de viaţă din Elveţia este foarte ridicat. 2 standard de stat = stas. Standardul de stat este aprobat de guvern şi are aplicare obligatorie. II adj. invar. fig. (despre situaţii, stări, formule etc.) banal, comun, şablonard, standardizat, stereotip. Unii dintre actori sunt obişnuiţi cu o modalitate de joc standard. standardiză vb. 1.11 tr. (compl. indică produse) a tipiciza, a tipiza. Maşinile agricole au fost standardizate. Ministerul a hotărât să standardizeze unele produse, reducând astfel diversele variante ale unui produs la un singur tip. 2 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică mai ales terminologii) a (se) normaliza, a (se) tipiza. în ultimul timp se urmăreşte ca terminologii aparţinând unor importante domenii de activitate să fie standardizate. II fig. 1 tr. a uniformiza. Viaţa lor a fost standardizată. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică idei, concepţii, metode etc.) a (se) banaliza, a (se) vulgariza, a (se) demonetiza. Viziunea regizorului a standardizat sentimentul sacrului. standardizâre s.f. 11 tipizare. Cea mai mare organizaţie de standardizare din lume are sediul la Geneva. Standardizarea produselor s-a făcut pentru ase crea un singur tip corespunzător scopului. 2 (stand.) normalizare. Prin standardizare se urmăreşte reglementarea tehnică a producţiei. II fig. 1 uniformizare. Oamenii inteligenţi se opun standardizării vieţii lor. 2 banalizare, vulgarizare. Subiectul biblic a fost tratat în aşa fel, încât s-a ajuns la standardizare. standardizăt, -ă adj. 1 (despre produse) tipizat. Medicamentele sunt produse standardizate. 2 fig. (despre situaţii, stări, formule etc.) banal, comun, şablonard, standard, stereotip. standârt s.n. (înv.) v. Fanion. Steguleţ. standing ['stendirţj s.n. (engl.) v. Nivel. Standard. Standard de viaţă. standoălă s.f. (reg.) 1 (constr.) v. Magazie. Şopron. Şură. 2 (agric.) v. Arie1, stănghilă s.f. (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). staniât, -ă adj. (tehn.; rar; despre vase, obiecte metalice etc.) v. Cositorit2. Spoit2, stanibl s.n. poleială, polei1, şic2, <înv.> poleitură, poliment. Multe sortimente de bomboane sunt învelite în stapiol. staniştes.f. 1 bătătură, bourişte,meriză, merizătoare, meriziş, merizişte, meriziştină, merizuş, oprelişte, stavă, torină, torişte, văcărie, zăcălău, zăcărit, zăcătoare (v. zăcător), ză-cătură. Vitele, oile, caii etc. se odihnesc, vara, la stanişte. 2 (milit.; înv.) v. Cantonament. Tabără. stâniţă s.f. (constr.; înv.) 1 v. Bordei. Colibă. 2 v. Cabană1. stâniu s.n. (chim.) cositor2, călăi, pleu, solomiac, solomie, ţin. Staniul se foloseşte la protejarea altor metale contra coroziunii. stanţă s.f. 1 (Ut.; livr.) v. Poezie. Stihuri (v. stih). Versuri (v. vers). 2 (înv.) v. Cameră, încăpere. Odaie. stars.n. (cinemat., muz., teatru) divă1, monstru sacru, vedetă, stea. Marily n Monroe a fost unul dintre starurile cinematografului american. stâre s.f. 11 caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziţie, situaţie, ocurenţă, <înv. şi pop.> treabă, fază, <înv.> împrejur-stare, înconjurare, peristas, prilejire, stat3, stătătură, context. în altă stare, te ajutam. Nu se recurge la forţa armată decât în stări excepţionale. 2 stare de fapt = stare de lucruri = stare a lucrurilor, <înv.> statul lucrurilor (v. stat3). Nu poate explica această stare de fapt. El nu cunoaşte starea de lucruri din acea zonă a ţării; (rar) stare a lucrurilor v. Stare de fapt. Stare de lucruri; (art.; înv.) statul lucrurilor v. Stare de fapt. Stare de lucruri. 3 (milit.) stare de război = beligeranţi în timpul stării de război căutau soluţii de acceptare a păcii. 4 (med, med. vet.) stare letargică = letargie, moarte aparentă, somn letargic (v. somn2), <înv.> letarg. în timpul stării letargice pacientul este inconştient, imobil şi poate răspunde doar la stimuli exteriori puternici. 5 dispoziţie, situaţie. Este vesel şi nu crede că ar putea exista ceva care să-i poată schimba starea. 6 situaţie, soartă. Nu s-a ştiut nimic despre starea alpiniştilor după trecerea furtunii. 7 (de obicei urmat de determ. care arată felul) situaţie, rând, <înv.> stepenl Starea ţării s-a schimbat după încheierea păcii. Starea internă a statelor europene este agravată de criza economică. 8 condiţie, poziţie, situaţie, prindoare, obraz. Au o stare materială excelentă. 9 condiţie, rang, teapă, seamă, treaptă, mână. Nu este de starea lui ca să se preteze la asemenea fapte. Cei doi sunt de aceeaşi stare. 10 rost, situaţie, rânduială, temei. Orice om care munceşte îşi face în-cet-încet o stare. 11 posibilitate, putere, putinţă, <înv.> putincioşie, cheag. Fiecare cotizează după starea lui. Acolo unde |1744 este necesitate trebuie să fie şi stare. 12 (concr.) avere, avut1, avuţie, bogăţie, bun, mijloace (v. mijloc), situaţie, tezaur, <înv. şi pop.> vistierie, strânsă (v. strâns?), caşcaval, <înv. şi reg.> bogătate, prilej, prindere, apucătură, blagă, găzdăcie, găzdăşag, găzdăşie, iosag, prinsoare, stat3, <înv.> bucate (v. bucată), economie, perilavi, periusie, strânsoare, vistier2, pecunie, aur, cheag, comoară, seu, bunătăţi (v. bunătate), grăsime, osânză, mâzgl Are ceva stare pentru a face şi acţiuni caritabile. 13 (biol.; reg.) v. Gravidie. Graviditate. Maternitate. Sarcină. 14 (înv.) stare împotrivă = stare în contră v. Frondă. împotrivire. Oponenţă. Opozabilitate. Opoziţie. Opunere. Rezistenţă. I11 (în practicile relig. ortodoxe) mărturie. Starea este partea dintr-o cântare bisericească executată, alternativ, de două persoane. 2 (rar) v. Oprire. 3 (în practicile relig. ortodoxe; pop.) stâlp. Stările sunt evangheliile care se citesc la opririle procesiunii mortuare până la biserică şi în drum spre cimitir. 4 (în practicile relig. ortodoxe; reg.) v. Popas. 5 (înv.) v. Contenire, încetare. întrerupere. Oprire. 6 (înv.) v. Oprire. Stat3. II11 (adesea fig.; de obicei complinit prin „pe bc”) rămas1, rămânere, stat3. 1 s-a părut o idee bună starea sa la un motel peste noapte. Starea pe bc, în aceeaşi poziţie, i-a anchilozat genunchiul. 2 (rar) v. Stat3. Şedere. 3 (rar) v. Stat3. Şedere. 4 (nav.; rar) v. Navigaţie. Plutire. 5 (reg.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihni Pace. Tihni IV (rar) 1 v. Atenţie. Grijă. Interes. Preocupare. 2 v. Activitate, îndeletnicire. Lucru. Muncă. Ocupaţie. Preocupare. Treabă. V1 (rar) v. Stat3. Şedere. 2 (rar) v. Stat3.3 (rar) v. Stat3.4 (anat.; înv. şi reg.) v. Corp. Trup. 5 (înv. şi reg.) v. Făptură, înălţime. Statură. Talie. 6 (reg.) v. Alură. Atitudine. Port1. Pozl Poziţie. Ţinuţi 7 (înv.) v. Amplasament. Amplasare. Aşezare. Loc. Poziţie. Situare. 8 (în Biserica Ortodoxă; înv.) v. Strană. stâreţ, -ă s.m., s.f. (relig.) egumen, egume-niţă, superior, <înv. şi reg.> proestos, staroste, <înv.> egumenie2, năstavnic, proestoasă, prot2. Călugărul este stareţ la mănăstirea Sihla. Stareţa de la mănăstirea Agapia a făcut Teologia. starletă s.f. (cinemat.) steluţă. Această starletă visează să devină, într-o zi, star de cinema. stâroste s.m. 11 (în Ev. Med, mai ales în Ţara Rom.) <înv.> baş2, proestos, protomeşter. Starostele negustorilor era un boier recunoscut ca om corect. 2 (în Ev. Med., mai ales în Mold.; înv.) v. Pârcălab. 3 (în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv.) v. Ispravnic. 4 (în trecut; înv.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, „peste”, „pe”) v. Conducător. Şef. II 1 (la nunţile ţărăneşti) tarisfat. Starostele conduce ceremonia unei nunţi sau îndeplineşte un anumit rol în această ceremonie. 2 (relig.; îrţ organizarea Bisericii Ortodoxe; înv. şi reg.) v. Egumen. Stareţ. Superior. 3 (reg.) 1745| statornic v. Peţitor. III (art.; polit.; arg.) starostele cur-cănimii v. Ministru de Interne, starpalăie adj. (biol; reg.; despre femelele animalelor sau despre femei) v. Stearpă (v. sterp). Sterilă (v. steril). stărşină s.m. (adm.; rus.; înv.) v. Primar, start s.n. 11 (sport) plecare. Atletul a avut un start bun. 2 (echit.; la cursele de cai) barieră. II fig. debut, început, revărsat1. Startul artistei a fost remarcabil. stârtbloc s.n. (sport) blocstart Startblocul este un aparat folosit de alergătorii de viteză pentru plecări. stas s.n. standard de stat. Stasul este aprobat de guvern şi are aplicare obligatorie. stâsis s.f. (grec.; înv.) v. Contenire. încetare. Oprire. întrerupere. stat1 s.n. (polit.) 1 ţară, <înv. şi reg.> stăpânire, <înv.> politie, publică, epicratie, memlechet. Germania este un stat cu o mare putere economică în lume. 2 putere, ţară, <înv.> putinţă, stăpânie. România are bune relaţii cu statele Europei. 3 stat federal = federaţie. Australia, Brazilia, Canada, Germania, India, Rusia, SUA sunt state federale. stat2 s.n. stat de plată = stat de salarii = fluturaş, fluturaş de salariu, <înv.> stat de lefi. Colaboratorii au încasat suma de bani trecută în statul de salarii; stat de funcţii = stat de organizare, stat de personal; stat de organizare = stat de funcţii, stat de personal; stat de personal = stat de funcţii, stat de organizare. în statul de personal este trecut postul pe care îl ocupă fiecare salariat, (înv.) stat delefiv. Stat de plată. Stat de salarii. stat3 s.n. 11 oprire, <înv.> stare, stătut1. Statul din mers din cauza întâlnirii cu un prieten îl determină să nu-şi mai continue drumul spre magazin. 2 (rar) v. Oprire. 3 (înv.) v. Contenire. încetare. întrerupere. Oprire. II 1 rămas1, rămânere, stare. 2 şedere, stare, sejur. Statul lui la Braşov, la conferinţa stomatologilor, a durat cinci zile. 3 şedere, stare. Este sătul de atâta stat în casă. 4 (nav.; rar) v. Navigaţie. Plutire. III (rar) v. Atenţie. Grijă. Interes. Preocupare. IV 1 şedere, stare, <înv. şezătură. Statul în poziţie orizontală pentru o lungă perioadă de timp este incomod. 2 stare. I se recomandă evitarea statului în picioare. 3 stare. Scaunele par incomode şi nu îndeamnă la stat. 4 (înv. şi pop.) v. Făptură. înălţime. Statură. Talie. 5 (înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) v. înălţime. Mărime. Statură. Talie. 6 (concr.; reg.) v. Toiag. 7 (înv.) v. Amplasament Amplasare. Aşezare. Loc. Poziţie. Situare. V 1 (reg.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. 2 (înv.) v. Caz. Circumstanţă. Condiţie. Conjunctură. Ipostază. împrejurare. Postură. Poziţie. Situaţie. Stare. 3 (teol. ortodoxă; înv.) v. Ipostază. 4 (înv.) v. Demnitate. Onoruri (v. onoare). Rang. Titlu. stat4, stată adj. (înv.; despre apă) v. Clocit2. Răsuflat. Stătut2. stat-major s.n. 1 (milit.) <înv.> ştab, ştab-major. Preşedintele ţârii numeşte şeful de stat-major, care trebuie să fie unul dintre militarii cu cel mai înalt grad în armată. 2 staf (staff). Statul-major este grupul de persoane cu atribuţii speciale (de conducere a unei întreprinderi, a unei organizaţii, a unei acţiuni etc.), sub direcţia unui şef. stâtic, -ă adj., s.f. I adj. 1 (în artă; despre atitudini, gesturi etc. ale personajelor) hieratic, imobil2, înţepenit, rigid. Bărbatul din tablou are o ţinută statică. Figura îi este statică. 2 (lingv.; în opoz. cu „diacronic”; despre metode de studiu, despre puncte de vedere etc.) descriptiv, sincronic. A făcut o cercetare statică a faptelor de limbă din opera lui Alecsandri. II s.f. 1 (art.; fiz.) statica gazelor = aerostatică. Statica gazelor este o ramură a mecanicii fluidelor. 2 (art.; mec.) statica lichidelor = hidrostatică. Statica lichidelor studiază echilibrul lichidelor şi al corpurilor cufundate în lichide. 3 (fiziol; rar) v. Echilibru, staticitâte s.f. (în opoziţie cu „dinamism’7) statism. Artistul nu permite instaurarea staticităţii. Atmosfera romanului este de perfectă staticitate. statism s.n. 1 (în opoziţie cu „dinamism”) staticitate. 2 (tehn.) statisticitate. Statismul este proprietatea unui regulator de a asigura stabilizarea mărimii reglate. statist, -ă s.m., s.f. (în teatru, în operă sau în filme; înv.) v. Figurant. Mimant. statistic, -ă s.f., s.m. I s.f. 1 (fiz.) statistică clasică = statistică Maxwell-Boltzmann. Statistica clasică se bazează pe interacţiunile din mecanica clasică; statistică Maxwell-Boltz-mann = statistică clasică. 2 (biol, med.) statistică vitală = biostatistică. Statistica vitală studiază şi interpretează structurile şi fenomenele caracteristice vieţii. II s.m. (înv.) v. Statistician. statisticiăn, -ă s.m., s.f. <înv. statistic. Apelează la un statistician reputat pentru a-l ajuta într-o campanie de cercetare. statisticitâte s.f. (tehn.) statism. stative s.f. pl. (ind. casnică; pop.) v. Război2. Război de ţesut (v. război2). statiză vb. I. tr. (rar, compl. indică bunuri mobile sau imobile, întreprinderi, instituţii particulare etc.) v. Etatiza. Naţionaliza, statocist s.n. (zool; la nevertebrate) otocist. Statocistul este organul auditiv format dintr-o veziculă cu celule ciliate, plină cu lichid şi cu numeroase otolite. statoconia s.f. (colect.; zool) otoliţi. Sta-toconia este constituită din granule mici de carbonat de calciu, care se află, împreună cu cilii, în urechea internă a vertebratelor sau în vezicula auditivă a nevertebratelor, servind la formarea senzaţiei de echilibru ori la transmiterea vibraţiilor sonore. statocred s.m. (în relig. politeiste; înv.) v. Idolatru. Păgân. Politeist. statoreactor s.n. (av.) atodid. Statoreactorul este un reactor cu flux continuu de gaze, folosit pentru propulsia unor avioane supersonice. statori vb. IV. tr. 1 (înv. şi reg.) v. Comanda. Decide. Dispune. Fixa. Hotărî. Ordona. Porunci. Stabili. Statornici. 2 (înv.; compl. indică mai ales date, termene) v. Asigna. Fixa. Hotărî. Preciza. Stabili. Statornici. 3 (înv.; compl. indică instituţii, asociaţii etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făuri. Forma. Funda. Institui, înfiinţa. întemeia. Organiza, statornic, -ă adj. 1 (în opoz. cu „provizoriu”; despre aşezări omeneşti, domicilii, sedii etc.) fix, permanent, stabil, <înv. şi pop.> stătător. Domiciliul ei statornic este în Iaşi. Firma are sediu statornic. 2 (în opoz. cu „nomad”; despre oameni, populaţii) sedentar, stabil, fixat2, <înv.> aşezător, oturacliu, stătător. Germanii sunt o populaţie statornică. Din oieri transhumanţi s-au transformat în oieri statornici. 3 (în opoz. cu „nomad”; despre ţigani) stabil, vătraş. Ţiganii statornici s-au stabilit definitiv într-un loc. 4 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, neschimbat, neschimbător, stabil, nedezminţit. Era evidentă silinţa lui de a fi drept, nepărtinitor, statornic faţă de toţi. 5 (în opoz. cu „schimbător”; despre oameni) acelaşi, consecvent, constant, egal, neschimbat, neschimbător, principial, stabil, nedezminţit, neclintit, vârtos. De obicei, este statornic în respectarea angajamentelor făcute. 6 (în opoz. cu „variabil”; despre fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, despre evenimente etc.) constant, invariabil, nefluctuant, neschimbat, neschimbător, stabil, staţionar, nevariabil. îi înapoiază banii în valori statornice. Studiul acordă o atenţie deosebită acelor compartimente ale limbii care sunt statornice. Situaţia economică a ţării este statornică. 7 (în opoz. cu „efemer”; despre stări, sentimente, relaţii etc.) constant, durabil, inalienabil, stabil, trainic, <înv.> rămâitor, stătător, inalterabil, neadormit. Sentimentele lui pentru ea sunt statornice. 8 (în opoz. cu „infidel”, „necredincios”; despre oameni) bun, cinstit, constant, credincios, devotat, fidel, leal, loial, devot, slugarnic, <înv.> slugăritor, smerit, nestrămutat. S-a convins că îi este un partener de viaţă statornic. 9 (în opoz. cu „delăsător”; despre oameni) insistent, perseverent, persistent, persuasiv, răzbătător, stăruitor, tenace, intrepid, străbătător, <înv.> stătător, bătăios, coriaceu. Fiind un om statornic, nu renunţă la proiectele lui. 10 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) activ, continuu, neîntrerupt, susţinut, viu, nediminuat, nemicşorat, neslăbit, <înv.> nepregetat, nepregetător. Se duce o luptă statornică împotriva fumatului. 11 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) dârz, decis, ferm, hotărât, intransigent, neabătut, neşovăitor, determinat, oţărât, <înv.> nepregetător, băţos, inflexibil, neclintit, neflexibil, nestrămutat, inebranlabil, sec, stâncos, coios, neclătit, neumit, vârtos, vârtucios. Statornic, tânărul i-a contrazis pe toţi. 12 (despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) nezdruncinat, indefectibil, nesmintit, neclintit, tare. Dragostea ei pentru copii este statornică. Are credinţa statornică că va reuşi statorniceşte să depăşească aceste greutăţi. 13 (în opoz. cu „mobil”; înv.; despre obiecte; construcţii poduri etc.) v. Fix. Imobil2. Neclintit Nemişcat. Stabil, statorniceşte adv. (modal; înv.) v. Constant Continuu. Invariabil. încontinuu. întruna. Mereu. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Neobosit Neostenit. Permanent. Pururi. Veşnic. statornici vb. IV. 1 refl. (despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) a se aşeza, a se fixa, a se instala, a se opri, a se stabili, a se stabiliza, <înv. şi pop.> a (se) pune, a se sălăşlui, a se aranja, <înv. şi reg.> a se sălăşui, <înv.> a se lăcăşlui, a se prinde, a se sădi, a se stăvi, a se stâlpi, a rădăcina. După mai multe mutări cu serviciul prin ţară, în cele din urmă s-a statornicit cu domiciliul în Iaşi. 2 tr., refl. a (se) stabili, a (se) întrona. între cele două partide s-au statornicit relaţii de coabitare. 3 tr. (compl. indică mărimi, distanţe, valori etc.) a determina, a fixa, a preciza, a stabili, <înv.> a limpezi. A statornicit compoziţia rocii în urma unei analize de laborator. 4 tr. (compl. indică reguli, obiceiuri etc.) a consacra, a consfinţi, a fixa, a stabili, <înv.> a sfinţi1, a împlânta. Tinerii au statornicit obiceiul de a organiza, lunar, o serată muzicală. 5 refl. (despre obiceiuri, vicii, defecte, prejudecăţi, sentimente etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”, „pe la” etc.) a se invetera, a se încuiba, a se înrădăcina, a se înţeleni, a se rădăcina. Acest obicei s-a statornicit de secole la români. Frica s-a statornicit în sufletul ei. 6 refl. (desprepractici, obiceiuri, mode etc.) a se împământeni, a se încetăţeni. Unele obiceiuri moldoveneşti s-au statornicit în zone limitrofe din Transilvania. 7 tr. (compl. indică legi, taxe, norme etc.) a fixa, a hotărî, a institui, a întocmi, a stabili, <înv.> a aşeza, a lega1, a orândui, a politici, a rândui, a scoate, a scorni, a tocmi. Guvernul a statornicit impozitul pe venit. Directorul instituţiei a statornicit regulamentul de ordine interioară. 8 tr. (compl. indică mai ales date, termene) a asigna, a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, a determina, a plănui, <înv. şi pop.> a pune, <înv.> a defige, a însemna, a statori. Data meciului a fost statornicită. Au statornicit un nou termen pentru semnarea contractului. 9 tr. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a prescrie, <înv. şi pop.> a orândui, a rândui, a soroci, <înv. şi reg.> a statori, a comândăli, a priti, <înv.> a comândălui, a demânda, a dispoza, a învăţa, a judeca, a poveli, a răspunde, a sămăşlui, a comen-dirui. Generalii au statornicit deplasarea armatei într-un punct strategic. 10 tr. (predomină ideea de explicitare, de înţelegere) a clarifica, a decide, a hotărî, a lămuri, a limpezi, a stabili. Trebuie să statornicim ceea ce este de făcut cu moştenirea noastră. 11 tr. a hotărî, a lăsa, a rândui, a vrea, <înv. şi pop.> a orândui. Aşa a statornicit Dumnezeu să se întâmple. 12 tr., refl. a (se) permanentiza, a stărui, <înv.> a (se) perena. Situaţia de criză s-a statornicit. 13 tr. (astăzi rar; compl. indică instituţii, asociaţii etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făuri. Forma. Funda. Institui. înfiinţa. întemeia. Organiza. 14tr. (înv.; compl. indică instalaţii, maşini, construcţii, sedn efc.) v. Amplasa. Aşeza. Fixa. Plasa. Situa. Stabili. 15 tr. (polit.; înv.; compl. indică oameni) v. înscăuna. întrona. învesti. Numi. Proclama. Pune. Unge. 16 tr. (înv.) v. Consolida. întări. 17 tr. (înv.; compl. indică traţ&e, alianţe etc.) v. încheia. 18 tr. (înv.; compl. indică stări, procese, situaţii etc.) v. Ameliora. îmbunătăţi, îndrepta. Restabili. statornicie s.f. 1 consecvenţă, constanţă, stabilitate. Statornicia în atitudini şi în gândire îi atrage respectul colegilor. 2 cinste, credinţă, devotament, fidelitate, lealitate, loialitate, lealism, loialism, <înv. şi reg.> priinţă, <înv.> sadacat. Nu a pus nicio clipă la îndoială statornicia colaboratorilor săi. 3 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, persistenţă, stăruinţă, tenacitate, intrepiditate, perseveraţie, <înv.> acolisitură, aplicaţie, stă-ruială, stăruire. Statornicia lui e demnă de invidie. 4 dârzenie, decizie, fermitate, hotărâre, intransigenţă, neînduplecare, nestrămuta-re, neşovăire, determinare, radicalism, <înv.> nepreget, stavăr, stătătorie, vârtute, consistenţă, inflexibilitate, neclintire, îmbăţoşare. Dă dovadă de statornicie în respectarea legii. 5 (înv. şi reg.) v. Durabilitate. Rezistenţă. Soliditate. Stabilitate. Tărie. Temeinicie. Trăinicie. statornicire s.f. 1 aşezare, fixare, instalare, oprire, stabilire, stabilizare, sălăşluire, <înv. şi reg.> sălăşuire, stăvire, <înv.> lăcăşluire, locuinţă. Statornicirea familiei doctorului în sat e benefică pentru oamenii locului. 2 stabilire. Statornicirea relaţiilor de coabitare a apropiat membrii celor două partide. 3 fixare, hotărâre, precizare, stabilire, determinare, <înv.> determinaţie, însemnare. Au discutat despre statornicirea datei când se va semna contractul. 4 determinare, fixare, precizare, stabilire, <înv.> limpezire. Statornicirea compoziţiei rocii s-a făcut în urma unei analize de laborator. 5 consacrare, consfinţire, fixare, stabilire, <înv.> sfinţire1. Statornicirea obiceiului de a organiza, lunar, o serată muzicală a provocat bucuria prietenilor. 6 încuibare, înrădăcinare. Este evidentă statornicirea indolenţei la mulţi tineri. 7 împământenire, încetăţenire. Statornicirea unor obiceiuri moldoveneşti în zone limitrofe din Transilvania s-a produs cu mult timp în urmă. 8 permanentizare. Statornicirea unei situaţii de criză ar avea urmări grave asupra societăţii. 9 (astăzi rar) v. Constituire. Creare. Făurire. Formare. Fundare. Instituire. înfiinţare, întemeiere. Organizare. 10 (înv.) v. Consolidare. întărire. 11 (înv.) v. încheire. statornicit, -ă adj. 1 (mai ales despre noţiuni, unităţi, mărimi temporale) anume, anumit, cunoscut, determinat, fixat2, hotărât, precizat, rânduit, specificat, stabilit. într-o zi statornicită, ştiută doar de ei, se vor logodi. 2 (despre reguli, obiceiuri etc.) consacrat, consfinţit, fixat2, stabilit. Organizarea, lunar, a unei serate muzicale a devenit un obicei statornicit. |1746 3 (despre practici, obiceiuri, mode etc.) împământenit, încetăţenit. Obiceiul statornicit de a ara curtea celui urat în noaptea de Anul Nou, specific Moldovei, se regăseşte şi în zone limitrofe din Transilvania. 4 (despre obiceiuri, vicii, defecte, prejudecăţi, sentimente etc.) in-veterat, încuibat, înrădăcinat. Cu greu se poate scăpa de un obicei statornicit. statornicitor s.m. (înv.) v. Creator. Demiurg. Făuritor. înfăptuitor. Născocitor. Plăsmuitor. Realizator. statuă vb. I. tr. 1 a stătută. Regulamentul statuează îndatoririle angajaţilor. Prin această lege se statuează dreptul cetăţenilor români de a călători liber în ţările Uniunii Europene. 2 (jur.; compl. indică clauze, condiţii, principii etc.) a hotărî, a menţiona, a prescrie, a prevedea, a specifica, a stabili, a stipula, <înv. şi pop.> a slobozi, a suna, <înv.> a merge. Notarul a statuat în contract obligaţiile celui care ia pământul în arendă. statuar, -ă adj. monumental. Statuar în gesturi şi atitudini, actorul a cucerit publicul. statură s.f. 1 (de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) înălţime, mărime, talie, <înv. şi pop.> stat3, gabarit, stan, stătut1, <înv.> mărire, pusoare, vârstă1. îi plac fetele de statură medie. îşi întrece colegii de clasă ca statură. 2 făptură, înălţime, talie, <înv. şi pop.> boi2, stat3, lungime, <înv. şi reg.> stare. Se deosebeşte de colegii lui prin statura sa atletică. stâtus s.n. (sociol.) statut, statut social, statut s.n. 1 regulament. Universităţile au statute şi administraţii proprii. Orice societate comercială funcţionează potrivit unui statut. 2 (sociol.; şi statut social) status. Statutul social al artiştilor este nesatisfăcător în societatea actuală. 3 (jur.; înv.; nm. pr.) v. Constituţie. Lege Fundamentală. stătută vb. I. tr. (rar) v. Statua, staţie s.f. 11 oprire. Chiar în faţa parcului este o staţie de autobuz. 2 (ferov.) gară1. Aşteaptă în staţie sosirea trenului dinspre Bucureşti. 3 (ferov.) staţie de triaj = triaj. în staţia de triaj se garează materialul rulant, se compun şi se recompun trenurile de marfă sau de călători etc. 4 (astron.) staţie cosmică = staţie spaţială; staţie spaţială = staţie cosmică. Staţia spaţială este un vehicul cosmic ori un satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, care serveşte ca laborator, ca observator extraatmosferic sau ca rampă de lansare spre alte planete. 5 staţie de benzină = staţie de distribuţie. Alimentează maşina la staţia de benzină din cartier, (astăzi rar) staţie de distribuţie v. Staţie de benzină. 6 (telec.) staţie de emisie-recepţie = staţie de radiocomunicaţii; staţie de radiocomunicaţii = staţie de emisie-recepţie. Staţia de radiocomunicaţii este ansamblul instalaţiilor şi al anexelor necesare funcţionării unui serviciu sau a unui post de radiocomunicaţie; staţie de radioficare = centru de radioficare, post de radiodistribuţie (v.post1). Printr-o staţie de radioficare se distribuie programele de radiodifuziune. 7 (în practicile relig. ortodoxe; reg; în forma staţiune) v. Popas. 8 (înv.) v. Oprire. 1747 | Popas. 9 {med.; arg.; în forma staţiune) staţiune la marev. Infirmerie. 10 (arg; în forma staţiune) staţiune la munte = izolator. II (rar; informa staţiune) v. Alură. Atitudine. Port1. Poză. Poziţie. Ţinută. III (teatru, muz.; înv.; informa staţiune) v. Stagiune. staţiona vb. I. intr. 1 (despre vehicule, trenuri, nave etc.) a se opri, a şedea. Taxiurile nu au voie să staţioneze în anumite zone ale oraşului. Trenurile staţionează mai mult timp în gările marilor oraşe. 2 (despre oameni, fiinţe sau despre vehicule aflate în mişcare) a sta. Nava a staţionat în port două ore. Staţionează sub o prelată până trece ploaia. 3 (milit.; astăzi rar; despre trupe) v. Cantona. staţionar, -ă adj. 1 (în opoz. cu „schimbător *) neschimbat. Starea bolnavei este staţionară. 2 (în opoz cu „variabir; despre fenomene, stări, procese etc. naturale sau sociale, despre evenimente etc.) constant, invariabil, nefluctuant, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic, nevariabil. îi înapoiază banii în valori staţionare. Studiul acordă o atenţie deosebită acelor compartimente ale limbii care sunt staţionare. Situaţia economică a ţârii este staţionară. 3 (livr.; despre fenomene, manifestări, activităţi, acţiuni etc.) v. Stagnant. Trenant. 4 (rar; despre oameni, grupuri de oameni) <înv.> stătător. Generalul dă ordin ca trupele staţionare să se deplaseze spre nord. staţionare s.f. 1 oprire, staţionat1. Staţionarea taxiurilor în această zonă a oraşului este interzisă. 2 (milit.; rar) v. Cantonare. staţionat1 s.n. oprire, staţionare. staţionat2, -ă adj. (despre vehicule) oprit, parcat. Maşinile staţionate în locuri interzise sunt ridicate de poliţie. staţiune s.f. (rar, înv., arg.) = staţie, staul s.n. 11 (constr.) <înv. şipop.> ocolaş,<înv. şi reg.> ogradă, plasă1, sălaş, târlă, coşar2, coşăreaţă, cotârlete, obor, ocol, palancă, pătul, perdea, poiată, saia2, saivan, serai, ştalog, tream, ţarc, voreţ. Ciobanul intră în staul ca să mulgă oile. 2 (constr.; înv. şi reg.) v. Grajd. 3 (constr.; înv. şi reg.) v. Bordei. Colibă. 4 (reg.) v. Oierie2. Stână. Târlă. 5 (la stână; reg.) v. Strungă. 6 (înv.) v. Cireadl Turmă. I11 (art.; relig. creştină; reg.; nm. pr.) Staulele Floriilor = Staulele Florilor v. Duminica Floriilor (v. duminică). Duminica Florilor (v. duminică). Florii. 2 fig. (relig.; înv.) v. Biserică. Casa Domnului (v. casă1). Casa lui Dumnezeu (v. casă1). Locaş de cult (v. locaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Locaş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). 3 fig. (relig.; înv.) v. Confesiune. Credinţă. Cult1. Religie. Rit. stâvă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Herghelie. 2 (reg.) pletiţă. Stava este grămada făcută din 13 snopi pe câmp. 3 (reg.) v. Stanişte. stâvăr s.n. (înv.) v. Dârzenie. Decizie. Fermitate. Hotărâre. Intransigenţă. Neîndu-plecare. Nestrămutare. Neşovăire. Statornicie, stavilă s.f. 11 (hidrotehn.) oblon. Stavila serveşte la închiderea sau la deschiderea, manuală sau mecanică, a unui orificiu, a unui deversor etc. 2 (la moară) stăvilar, zăgaz, scof, ştează1, <înv.> iaz, scurgătoare (v. scur-gător). 3 (înv.) v. Stănog. II fig. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, inconvenienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, barieră, handicap, hop, obstrucţie, zăgaz, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina o asemenea stavilă în cercetarea lor. stază s.f. (med., med. vet.) stază biliară = colestază. Staza biliară este diminuarea sau întreruperea scurgerii biliare în intestin; stază sangvină = congestie pasivă. Staza sangvină este încetinirea sau oprirea fluxului sângelui ori a unui alt fluid într-o regiune a organismului. stăceâlă s.f. (reg.) Agoniseală. Agonisire. Economie. stăd vb. IV. tr. (reg.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. Stăciunâ vb. I. tr. (reg.; compl indică lumânări sau lămpi cu petrol) a mucări. A stăciu-nat cu o foarfecă partea arsă a lumânării. stăncuşoâră s.f. (omit.; reg.) v. Ceucă. Stâncă1. Stăncuţă (Coloeus monedula). Stăncuţă s.f. I (omit) 1 Coloeus monedula; ceucă, stâncă1, cioacă1, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, ciochiţă, ciorică, ciovică, crancău, lisarcă, papagal-ţigănesc, porumb-ţi-gănesc, porumbel-ţigănesc, stăncuşoâră. 2 (reg.) v. Cioară (Corvus). II (eufem.) v. Romă (v. rom2), Ţigancă. III (bot; reg.) v. Talpa-gâş-tei (v. talpă) (Leonurus cardiaca). stănet s.n. (reg.) 1 v. Stâncă. 2 (geomorf.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie, stănog s.n. 1 <înv.> stavilă. Stănogul este bara de lemn care desparte caii sau vitele într-un grajd. 2 (reg.) v. Pripon. Ţăruş. 3 (constr.; reg.) v. Balustradă. Mână curentă. Parapet. Par-maclâc. Pălimar. Rampă. Rezemătoare. 4 (constr.; reg.) v. Cosoroabă. stăpân, -ă s.m., s.f. 11 (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) deţinător, posesor, proprietar, proprietăreasă, stăpânitor, găzdoi, gazdă, <înv.> domn, ocinaş1, posesuitor, gagiu. Stăpânul autovehiculului nu avea certificatul la el când a fost oprit de poliţist. 2 (adesea determ. de un adj. pos.) patron2, şef, bos, jupân, jupâneasă, stăpâncă, stă-pâneasă, <înv.> despină, despuietor, domn, şustăr. Stăpâna ta este foarte cicâlitoare. 3 (la stână) stânaş, <înv. şi reg.> scutar1, stânar, dragoman, stânaci. Stăpânul are în posesia sa un mare număr de oi. 4 (art. Stăpânul; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăra- stăpâni tul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputernic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Stăpânul care a dat naştere cerului şi pământului. 5 (bis.; adesea ca epitet; de obicei urmat de determ. care precizează sensul) <înv.> stăpânitor. Sfânta Fecioară este stăpâna celor necăjiţi. 6 amfitrion, gazdă, oaspete, <înv. şi pop.> domn, găzdoi, <înv.> ospătător. Stăpânul pensiunii făcea onorurile. 7 (polit; în opoz. cu „supus”; astăzi rar) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod. 8 (milit; astăzi rar) v. Cuceritor. Ocupant II fig. rege1. Mozart este stăpânul muzicii clasice. Leul este stăpânul animalelor. stăpânâş s.m. (pop.) v. Stăpânei, stăpânărie s.f. (polit.; înv.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. stăpâncă s.f. (reg.; adesea determ. de un adj. pos.) v. Patroană (v. patron2). Stăpână (v. stăpân). Şefa (v. şef). stăpâneăsă s.f. (reg; adesea determ. de un adj. pos.) v. Patroană (v. patron2). Stăpână (v. stăpân). Şefa (v. şefi. stăpânei, -eă s.m. (rar) stăpânică, stăpânaş, stăpânişoară. stăpânesc, -eăscă adj. (înv.) v. Domnesc. Voievodal. stăpâni vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, bunuri materiale, drepturi etc.) a avea, a deţine, a poseda, <înv.> a posesui, a ţine. Stăpâneşte mai multe tablouri valoroase. 2 tr. (polit; despre suverani; compl. indică state, popoare) a cârmui, a conduce, a dirigui, a domni, a guverna, a regenta, <înv. şi pop.> a oblădui, <înv. şi reg.> a schivernisi, <înv.> a birui, a chivernisi, a crăi, a despune, a hătmă-ni, a împărăţi, a ocârmui, a povăţui, a vlădui, a rege2, a duce2. Alexandru Ioan Cuza a fost primul care a stăpânit cele două ţări româneşti unite. 3 intr. (polit; despre oameni, colectivităţi, popoare etc.) a domina, a trona, a sultăni. Stăpâneşte peste două regate. 4 tr. (compl. indică domenii de activitate, spaţii, acţiuni, situaţii etc.) a controla, a domina. Forţele armate stăpânesc situaţia în regiune. 5 tr. (milit; înv.; compl. indică oraşe, fortăreţe, puncte strategice etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. 6 tr. (milit.; înv.; compl. indică trupe inamice, puncte strategice, persoane care aparţin unor stăpânică unităţi militare etc.) v. Captura. Lua. II tr. 1 (compl. indică un domeniu al ainoaşterii, o artă, un meşteşug etc.) a cunoaşte, a pricepe, a şti, a vedea, a bunghi. Stăpâneşte bine fizica şi chimia. 2 (compl. indică o limbă) a cunoaşte, a poseda, a şti, a gini. Stăpâneşte la perfecţie franceza, italiana şi spaniola. II11 tr. (despre oameni sau despre sentimente, convingeri, idei etc. ale lor; compl. indică oameni) a domina, a poseda, a subjuga, a încăleca, a robi. A reuşit să-şi stăpânească subalternii. Adesea îl stăpâneşte furia. Este stăpânit de un singur gând. 2 tr. (compl. indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice, manifestări etc. ale oamenilor) a domina, a ţine, a înfrâna, a învinge, a reprima, a strivi, a struni, a dompta, a respinge. Atletul a reuşit să-şi stăpânească suferinţa fizică şi a alergat mai departe. Cu greu îşi stăpâneşte curiozitatea. 3 tr. (compl. indică lacrimi, gemete, gesturi, impulsuri etc. ale oamenilor) a opri, a reţine, a prididi, a aresta2, a birui, a înghiţi. Şi-a stăpânit cu greu lacrimile. Nu şi-a putut stăpâni plânsul. 4 tr. (compl: indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) a ţine, a birui, a înfrâna, a înfrânge, a înstruna, a învinge, a struni, a îngrădi, a răstigni, a vince. Abia îşi stăpâneşte dorinţa de a-i spune adevărul 5 refl. (mai ales despre oameni) a se abţine, a se domina, a răbda, a se reţine, a se ţine, a se inhiba, a se rezerva, <înv.> a se păstra, a se înfrâna, a se opri, a se mărgini, a se răstigni. Dacă nu s-ar fi stăpânit, ar fi izbucnit în plâns. 6 tr. (despre lecturi, spectacole etc.; compl. indică oameni) a domina, a preocupa, a solicita, a absorbi, a acapara, a captiva, a încătuşa, a înlănţui, a sorbi, a se rezerva, a lănţui. Lectura romanului o stăpâneşte cu totul. 7 refl. (despre oameni) a se calma, a se controla, a se domoli, a se linişti, a se potoli, a se tempera. încearcă să te stăpâneşti şi să judeci lucrurile la rece! 8 tr. (compl. indică oameni, mai ales copii sau manifestări ale lor) a înfrâna, a struni, a hăţui. Un pedagog bun ştie să-şi stăpânească elevii. 9tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor) a domoli, a modera, a pondera, a potoli, a tempera, a dezumfla, a înfrâna, a stăvili, a zăgăzui, a năbuşi. Vestea i-a stăpânit avântul IV fig. intr. 1 a pluti. O linişte deplină stăpâneşte peste sat. 2 (despre fenomene, manifestări sufleteşti etc.) a domni. Afară stăpâneşte întunericul. Doar tăcerea stăpâneşte în camera pustie. 3 (despre clădiri, înălţimi etc.) a domina, a domni, a domna. Catedrala stăpâneşte piaţa oraşului. 4 a trona. în familia lor stăpâneşte veselia. stăpânică s.f. (rar) stăpânea (v. stăpânei), stăpânişoară. stăpânie s.f. (înv.) I (polit.) 1 v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. 2 v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. 3 (concr.) v. Putere. Stat1. Ţară. II (şi stâpânia sineşului; adesea constr. cu vb. ca „a-şi păstra”, „a-şi pierde7) v. Calm2. Cumpăt. Fire. Stăpânire. Stăpânire de sine. stăpânire s.f. 11 deţinere, posedare, posesiune. Este cercetat pentru stăpânire ilegală de armament. 2 posesiune, proprietate, <înv.> cuprins1. Are certificat de stăpânire pentru casă. 3 posesiune, mână. Are în stăpânire toate actele casei. 4 (polit.) câftnuire, conducere, diriguire, domnie, guvernare, <înv. şi pop.> oblăduire, <înv.> chiverniseală, chivernisire, domnire, împărăţie, oblastie, ocârmuire, purtare, purtat1, stăpânărie, stăpânie, ţiitură, vlă-dicie, zabitlâc, cârmă. în timpul stăpânirii Moldovei, Ştefan cel Mare a ridicat foarte multe biserici. 5 (polit.) autoritate, dominare, dominaţie, hegemonie, putere, supremaţie, <înv. şi reg.> vlastă, <înv.> biruinţă, maiestate, oblăduinţă, puternicie, stăpânie, tărie, tiranie, ţiitură, vârtute, vlădicie, volnicie, potestate, epicratie, braţ, sceptru, sabie. Teritoriul s-a aflat sub stăpânirea Angliei. 6 ocupaţie. Dacia a fost sub stăpânire romană. 7 (adesea fig.) dominaţie, domnie, putere. în epoca modernă se vorbeşte mult despre stăpânirea banului. 8 fig. dominare, dominaţie, subjugare, tiranie. Uneori stăpânirea unor amintiri dureroase poate duce la gesturi necugetate. I11 cunoaştere, pricepere, periţie. Stăpânirea mai multor domenii ale ştiinţei este astăzi o necesitate. 2 cunoaştere, posedare, ştiinţă, ginire. Pentru cei care lucrează în turism stăpânirea mai multor limbi este obligatorie. II11 controlare. Stăpânirea emoţiilor este foarte importantă. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la7) abstinenţă, abţinere, continenţă, reţinere, abstenţiune, post2, <înv.> mortificaţie, înfrânăre, penitenţă. A reuşit să-şi refacă sănătatea prin stăpânire de la excese alimentare. 3 (şi stăpânire de sine, art., înv., stăpânirea sineşului; adesea constr. cu vb. ca „a-şi păstra”, „a-şi pierde”) calm2, cumpăt, fire, <înv.> stăpânia sineşului (v. stăpânie), stăpânie, sânge rece, răceală. în situaţii critice nu-şi pierde stăpânirea de sine. 4 reţinere. Arată multă stăpânire când vorbeşte cu o persoană enervantă. 5 domolire, potolire, stăvilire, înfrânăre, zăgăzuire, frenaţie. Urmarea aflării veştii a fost stăpânirea avântului său: 6 (rar) v. Influenţă1. înrâurire. Putere. 7 (rar) v. Autoritate. Putere. 8 (înv.) v. Autoritate. IV (concr.; polit.) 1 cârmuire, guvern. Stăpânirea a luat măsuri severe împotriva infractorilor. 2 (înv. şi reg.) v. Stat1. Ţară. stăpânişoâră s.f. (pop.) v. Stăpânea (v. stăpânei). Stăpânică. stăpânit, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (mai ales despre clase sociale) dominat. în statele feudale existau clase stăpânite. 2 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, temperat, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om stăpânit. 3 (despre oameni sau despre |1748 atitudini, manifestări etc. ale lor) reţinut. Fata este reţinută în comportare. în glas i se simţea furia stăpânită. I se adresează pe un ton stăpânit. 4 (despre fiinţe sau despre firea lor) calm2, domol, liniştit, paşnic, potolit2, temperat, tihnit, <înv. şi pop.> dezmâniat, opăcit, plainic, <înv.> odihnit2, înstrunat, senin, seninat2, seninos. O bună educatoare este stăpânită şi veselă. II s.m., s.f. (rar) v. Supus. stăpânitor, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. (despre oameni, categorii sociale, partide politice, idei, concepţii etc.) dominant. Clasa stăpânitoare îşi creează un aparat de represiune. I11 s.m., s.f. (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) deţinător, posesor, proprietar, proprietăreasă, stăpân, găz-doi, gazdă, <înv.> domn, ocinaş1, pose-suitor, gagiu. Stăpânitorul autovehiculului nu avea certificatul la el când a fost oprit de poliţist. 2 s.m. (polit.; în opoz. cu „supus77) cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, suveran, vodă, voievod, stăpân, oblăduitor, <înv.> biruitor, chivemisitor, despuietor, domnariu, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, toparh, vlădică, vlăduitor, cârmaci. Istoria înregistrează faptele unor mari stăpânitori: 3 s.m. împărat. Se comportă în aşa fel, încât lasă senzaţia că este stăpânitorul lumii. 4 s.m., s.f. (milit.; astăzi rar) v. Cuceritor. Ocupant. 5 s.m., s.f. (bis.; înv.; adesea ca epitet; de obicei urmat de determ. care precizează sensul) v. Stăpân, stăreţî vb. IV. intr. (relig.) a egumeni. Călugărul a stăreţit la această mănăstire ani întregi. stăreţîe s.f. (relig.) egumenie1. Mitropolitul i-a dat stăreţia mănăstirii Sihla. stărlki s.m. pl. (reg.) v. Tarlic. stărosti'vb. IV. tr. (pop.; compl. indică fete, femei nemăritate) v. Cere. Peţi. stărosti'e s.f. 1 (pop.) v. Cerere în căsătorie. Peţire. Peţit. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Pârcălăbie. 3 (înv.) v. Isprăvnicie. stă rostit s.n. (reg.) v. Cerere în căsătorie. Peţire. Peţit. stărostoi, -oâie s.m., s.f. (reg.) v. Peţitor, stărpâre s.f. (reg.; deprec. sau peior.) = sterpară (v. sterpar). stărpări'e s.m. (la stână; reg.) sterpar. Stărpăria este locul îngrădit, în care stau oile sterpe, mieii şi berbecii. stărui vb. IV. I intr. 1 (despre oameni) a insista, <înv. şi pop.> a vorbi, a bărăni, a crici, <înv.> a poftori, a pistona. Nu înţeleg de ce stărui; tot nu vei obţine nimic. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. »asupra77) a accentua, a insista, a apăsa, a se opri, a pedala. Stăruie asupra obligaţiilor zilnice ale echipei pe care o conduce. 3 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu77, »asupra77) a insista, <înv.> a sta, a se întinde, a se lungi. Nu vrea să mai stăruie asupra acestui subiect. 4 (despre oameni) a insista, a persevera, a persista. Va stărui până 1 Se face dreptate. 5 (despre oameni) a se 1749| stăvilar ambiţiona, a se încăpăţâna, a se încrâncena, a se îndărătnici, a se îndârji, a merge, a persevera, a persista, a păzi, a se întărâta. Stăruie în susţinerea unui punct de vedere fals. 6 (rar, despre fiinţe) v. Dori. Jindui. Năzui. Pofti. Pretinde. Râvni. Tinde. Urmări. Visa. Viza2. 7 (pop. şi fam.; despre oameni) v. întârzia. Sta. Zăbovi. I11 intr. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a continua, a persista, a se lăţi, <înv.> a peşti. Scandalul stăruie încă în presă. 2 intr. (despre stări, situaţii, amintiri etc.) a dăinui, a dura2, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a pluti. Frica stăruie încă în sufletul ei. Amintirea bunicilor stăruie până astăzi. 3 intr. (rar) v. Permanentiza. Statornici 4 intr. (înv.) v. Consista. Consta. Rezida. Sta. 5 refl. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini. stăruiălă s.f. (înv.) 1 v. Asiduitate. Insistenţă. Perseverenţă. Persistenţă. Statornicie. Stăruinţă. Tenacitate. 2 v. Dăinuire. Menţinere. Persistenţă. stăruinţă s.f. 11 insistenţă, <înv.> stârnire, pistonare. Nu mai poate face faţă stăruinţelor lui repetate. 2 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, persistenţă, statornicie, tenacitate, intrepiditate, perseveraţie, <înv.> acolisi-tură, aplicaţie, stăruiâlă, stăruire. Stăruinţa lui este demnă de invidie. 3 perseverenţă, răbdare, tenacitate. Dă dovadă de stăruinţă în toate întreprinderile sale. S-a angajat într-o lucrare care, pe lângă ştiinţă, necesită şi multă stăruinţă. 4 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, râvnă, sârguinţă, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, zel, intrepiditate, perseveraţie, osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu stăruinţă. 5 cerbicie, dârzenie, încăpăţânare, îndărătnicie, perseverenţă, persistenţă, tenacitate, cerbice. Apreciază la el stăruinţa de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. II (înv.) v. Dăinuire. Menţinere. Persistenţă. stăruire s.f. (înv.) 11 v. Insistenţă. Stăruinţă. 2 v. Asiduitate. Insistenţă. Perseverenţă. Persistenţă. Statornicie. Stăruinţă. Tenacitate. II v. Dăinuire. Menţinere. Persistenţă, stăruit, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Ajuns. Bogat. îmbogăţit. înavuţit. înstărit, stăruitor, -oăre adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) insistent. Copilul devenise atât de stăruitor, încât părinţii au convenit să-i cumpere jucăria dorită. 2 (în opoz. cu „delăsător”; despre oameni) insistent, perseverent, persistent, persuasiv, răzbătător, statornic, tenace, intrepid, străbătător, <înv.> stătător, bătăios, coriaceu. Fiind un om stăruitor, nu renunţă la proiectele lui. 3 (despre firea oamenilor) perseverent, răbdător, tenace, pacient, răbduriu, străduitor, pilos, <înv.> nevoitor. Femeile au, în general, o fire stăruitoare. 4 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neobosit, neostenit, perseverent, sârguincios, sârguitor, silitor, susţinut, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. Este un stăruitor cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă stăruitoare pentru a-şifinaliza lucrarea. 5 (despre oameni) ambiţios, încăpăţânat, îndărătnic, îndârjit, perseverent, rezistiv. Este extrem de stăruitor în încercarea de a-şi îndeplini visurile. II adj. 1 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) dârz, îndârjit, perseverent, tenace, îndărătnic. Apreciază la el dorinţa stăruitoare de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. 2 (despre stări, senzaţii, sentimente etc.) persistent, remanent. Are o durere stăruitoare de cap. Gândul că va câştiga la concurs premiul cel mare devenea din ce în ce mai stăruitor. 3 (despre activităţi, acţiuni ale oamenilor) serios, temeinic, sănătos. După o cercetare stăruitoare şi neîntreruptă a reuşit să-şi termine la timp cartea pentru a o publica. 4 (în opoz. cu „temporar”, „trecător7) durabil, peren, persistent, rezistent, trainic, vivace, <înv.> îndelungăreţ. Efectul băilor cu ape termale asupra organismului este stăruitor. III adv. (modal) 1 insistent, <înv. şi reg.> tare. Sindicaliştii cer stăruitor să li se mărească salariile. 2 serios, temeinic, sănătos. S-a apucat stăruitor de treabă. stătător, -oăre adj., s.m. I adj. 1 (în opoz. cu „curgător”; despre ape) necurgător, stagnant, <înv. şi pop.> stătut2. Lacurile sunt ape stătătoare. 2 (rar, în opoz. cu „mobil”; despre obiecte, construcţii, poduri etc.) v. Fix. Imobil2. Neclintit. Nemişcat. Stabil. 3 (în opoz. cu „provizoriu”; înv. şi pop.; despre aşezări omeneşti, domicilii, sedii etc.) v. Fix. Permanent Stabil. Statornic. 4 (în opoz. cu „nomad”; înv.; despre oameni, populaţii) v. Sedentar. Stabil. Statornic. 5 (în opoz. cu „efemer”; înv.; despre stări, sentimente, relaţii etc.) v. Constant Durabil. Inalienabil. Stabil. Statornic. Trainic. 6 (înv.; despre oameni, grupuri de oameni) v. Staţionar. 7 (în opoz. cu „delăsător”; înv.; despre oameni) v. Insistent. Perseverent. Persistent. Persuasiv. Răzbătător. Statornic. Stăruitor. Tenace. 8 (jur.; înv.; despre robi, slugi etc.) v. Ohabnic. 9 (înv.; despre decizii, atitudini etc. ale oamenilor) v. Definitiv. Irevocabil. 10 (înv.; despre fenomene, stări, procese etc.) v. Constant. Egal. Imprescriptibil. Imuabil. Imutabil. Invariabil. Invariant Nepreschimbat Neschimbător. Permanent. II s.m. (econ.; înv.) stătător bun v. Girant. Remitent. stătătorie s.f. (înv.) v. Dârzenie. Decizie. Fermitate. Hotărâre. Intransigenţă. Neîndu-plecare. Nestrămutare. Neşovăire. Statornicie, stătătură s.f. (înv.) v. Caz. Circumstanţă. Condiţie. Conjuncturi Ipostază. împrejurare. Postură. Poziţie. Situaţie. Stare. stătuleţ s.n. (polit.) microstat, ţărişoară ţăruţă. Andorra este un stătuleţ în S- V Europei, în partea estică a munţilor Pirinei, renumit pentru sporturile de iarnă. Monaco, San Marino, Liechtenstein, Vatican, Luxemburg se numără printre stătuleţele Europei. stătut1 s.n. 1 (reg.) v. Adăpost Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 2 (reg.) v. Casă1. Gospodărie. 3 (reg.; de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) v. înăl- ţime. Mărime. Statură. Talie. 4 (înv.) v. Oprire. Stat3. stătut2,-ă adj. 11 (despre apă) clocit2, răsuflat, <înv. şi pop.> ostoit, împuţit, trezit2, băhnit, bâhlit, mocnit, zăcut2, <înv.> stat4. în gropile din asfalt persistă o apă stătută. 2 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) acrit, acru, alterat, clocit2, descompus, fermentat, înăcrit, învechit, stricat, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea stătută trebuie aruncată. 3 (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) alterat, impurificat, insalubru, închis, neîmprospătat, poluat, stricat, viciat, corupt, bolnav. Aerul stătut provoacă afecţiuni pulmonare. 4 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, urât2, mefitic, miasmatic, <înv. şi pop.> scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> îm-puţicios, pestifer, scărăndăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii stătute, de sulf I11 (în opoz. cu „curgător”; înv. şi pop.; despre ape) v. Necurgător. Stagnant. Stătător. 2 (înv.; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuizat. Extenuat. Istovit. Lânced. Moale. Prăpădit. Sfârşit2. Surmenat. Trudit. Vlăguit, stăumă s.f. (reg.) 1 v. Saivan. 2 v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 3 v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. Stăuli'şte s.f. (reg.) stăvărie, stâneică, stânişoară, stânişte. Stăuliştea este locul pe care a existat înainte o stână. stăvar s.m. 1 (pop.) v. Herghelegiu. 2 (zool; înv.) v. Armăsar. Cal nejugănit, stăvărăr s.m. (reg.) v. Herghelegiu, stăvărie s.f. (reg.) stăulişte, stâneică, stânişoară, stânişte. stăvărişte s.f. (reg.) v. v. Herghelie, stăveâlă s.f. (reg.; adesea în constr. neg. cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă. stăvi'vb. IV. refl. (mai ales în constr. neg.) 1 (înv. şi reg.; despre fiinţe venite din altă parte) v. Aciua. Adăposti. Cuibări; Oploşi. 2 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Trăi. Vieţui. 3 (înv. şi reg.; despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) v. Dăinui. Dura2. Exista. Fi. Menţine. Păstra. Perpetua. Persista. Rămâne. Subzista. Trăi. Ţine. 4 (înv. şi reg.; bot.; despre plante) v. Creşte. Dezvolta. Trăi. Vegeta. 5 (înv. şi reg.; despre oameni sau, p. ext., despre animale de casă) v. Astâmpăra. Cuminţi. Domoli. Linişti. Potoli. 6 (înv.; despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. Statornici. stăvilar s.n. 11 (hidrotehn.) baraj, ecluză, zăgaz, iezătură, iezidură, năsadă, opritoare, opust, puritoare, răcăstău. Stăvilarele sunt foarte importante în timpul inundaţiilor. 2 (la moară) stavilă, zăgaz, scof, ştează1, stăvili 11750 <înv.> iaz, scurgătoare (v. scurgâtor). II fig. (rar) v. Barieră. Dificultate. Greutate. Handicap. Hop. Impas. Impediment. Inconvenient. In-convenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Obstrucţie. Oprelişte. Piedică. Stavilă. Zăgaz, stăvili vb. IV. tr. I 1 (compl indică ape curgătoare) a bara, a opri, a zăgăzui, a hăti. Digul a stăvilit pârâul dezlănţuit. 2 (compl indică ape sau malurile lor) a îndigui, a zăgăzui. Riveranii stăvilesc malurile râurilor. 3 (rar, compl. indică mai ales căi de acces) v. Bara. Tăia. II fig. 1 (compl. indică manifestări ale oamenilor) a domoli, a modera, a pondera, a potoli, a stăpâni, a tempera, a dezumfla, a înfrâna, a zăgăzui, a năbuşi. Vestea i-a stăvilit avântul. 2 (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a inhiba, a împiedica, a opri, a stopa, a frâna, a înăbuşi, a înfrâna, a reprima, a sufoca, a tăia, a frena, a năbuşi. Nimic nu poate stăvili declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi stăvilesc pofta de mâncare. 3 (compl. indică acţiuni, conversaţii, discuţii etc.) a curma, a întrerupe, a opri, a reteza, a tăia. Zgomotul mare de afară a stăvilit discuţia celor doi. stăvilire s.f. 11 barare, zăgăzuire. Este greu de realizat stăvilirea apelor curgătoare. 2 îndiguire, zăgăzuire. Stăvilirea malurilor apelor este necesară pentru a se evita inundaţiile. II fig. 1 domolire, potolire, stăpânire, înfrânăre, zăgăzuire, frenaţie. Urmarea aflării veştii a fost stăvilirea avântului său. 2 împiedicare, oprire, stopare, frânare, înfrânăre, sufocare. Se impune stăvilirea abuzurilor din administraţie. 3 curmare, întrerupere, oprire. Zgomotul de afară a determinat stăvilirea discuţiei celor doi. stăvilit, -ă adj. 1 (despre ape curgătoare) barat, zăgăzuit. Apele stăvilite nu mai prezintă un pericol. 2 (despre malurile apelor) îndiguit, zăgăzuit. Malurile stăvilite protejează localităţile riverane de inundaţii. stăvi're s.f. (înv. şi reg.) v. Aşezare. Fixare. Instalare. Oprire. Stabilire. Stabilizare. Statornicire. stâlceălă s.f. snopeală, snopire, stâlcire, stâlcitură, bumbăceală, bur-duşeală,burduşire, ucisătură. A primit o stâlceălă serioasă pentru că a spus minciuni. stâld vb. IV. 11 tr. (compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) a snopi, <înv. şi pop.> a stropşi, a cotonogi, a dobzăla, a garnisi, <înv. şi reg.> a storî, a tărbăci, a otânji, a stolohăni, a toropi2, a bumbăci, a meliţa, a strivi, a tăbăci1, a zdrobi, a zvânta, a burduşi, a potcovi, a ţesăla, a unge, a vătui2, a ucide, a melestui. îl prinde într-un colţ şi-l stâlceşte zdravăn. 2 tr. (pop. şi fam.; compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. 3 tr. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. 4 refl. (pop.; despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. II tr. fig. (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) a denatura, a deforma, a masacra, a scâlcia, a schimonosi, a schingiui, a strica, a tortura, a estropia, a măscări1, a poci1, a stropşi. Vorbeşte stâlcind cuvintele. Şi-a stâlcit scrisul din cauza artritei de la degete. stâlcire s.f. 11 stâlceălă, snopeală, snopire, stâlcitură, bumbăceală, bur-duşeală,burduşire, ucisătură. 2 (rar) v. Strivire. Turtire. Zdrobire. 3 (pop.) v. Sfărâmare. Strivire. Zdrobire. II fig. denaturare, deformare, masacrare, scâl-ciere, schimonoseală, schimonosire, schimonosit1, stâlcit1, stricare, tortură, es-tropiere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, stropşire. Stâlcirea cuvintelor unei limbi este supărătoare pentru cei care o vorbesc corect. stâlcit1 s.n. fig. denaturare, deformare, masacrare, scâlciere, schimonoseală, schimonosire, schimonosit1, stâlcire, stricare, tortură, estropiere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, stropşire. stâlcit2, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie,r) snopit, <înv. şi pop.> ostoit, cotonogit, bumbăcit2, zdrobit, burduşit, ucis2, melestuit, şifonat. Tânărul stâlcit în bătaie a fost transportat la spital. 2 (rar; despre obiecte friabile sau părţi ale lor, despre materiale, plante etc.) v. Strivit. Turtit. Zdrobit. 3 (pop.; despre obiecte sau părţi ale lor) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit. II adj. fig. (despre cuvinte, limbă, scriere etc.) denaturat, deformat, scâlciat, schimonosit2, schingiuit2, stricat, estropiat, pocit2, stropşit. Pronunţarea stâlcită a cuvintelor este proprie, de regulă, celor cu puţină ştiinţă de carte. III adv. fig. (modal; în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie”) defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, inexact, necorect, prost, rău, vicios, stricat, înfiorător. Se exprimă stâlcit în română. Cuvintele au fost scrise stâlcit. stâlcitură s.f. (rar) 1 v. Snopeală. Snopire. Stâlceălă. Stâlcire. 2 fig. v. Deformare. Denaturare. Masacrare. Scâlciere. Schimonoseală. Schimonosire/Schimonosit1. Stâlcire. Stâlcit1. Stricare. Tortură. stâlp s.m. 11 (constr.) bârnă1, grindă, madri-eră, ştender, <înv. şi pop.> pociumb, şarampoi2, bălvan, direc, lungiş, lungon, pâj, şaf1, şaranţ, şoş, şteamp, ştenap, ţap, ţăruş, <înv.> uşor1. A folosit pentru schelăria cabanei stâlpi din lemn de fag. 2 (constr.; la pridvor) par, parmac. Stâlpii pridvorului susţin strea-şina acoperişului. 3 (telec.) stâlp de telegraf= par de telegraf. Stâlpii de telegraf sunt dispuşi de-a lungul căilor de comunicaţie terestră. 4 (constr.; înv. şi reg.; şi, art., stâlpul uşii) v. Uşor1. 5 (în practicile relig. ortodoxe; pop.) stare. Stâlpii sunt evangheliile care se citesc la opririle procesiunii mortuare până la biserică şi în drum spre cimitir. 6 (art. Stâlpul; astron.; reg.; nm. pr.) v. Steaua Polară (v. stea). 7 (arhit.; înv.) v. Columnă. 8 (fiz.; înv.) stâlp voltaic = (art.) stâlpul lui Volta v. Element. Pilă electrică (v.pilă1). I11 (tehn.; la războiul de ţesut) braţ, furcă, mână, ciocan2, cujbă, pară2. în stâlpi se sprijină sulurile. 2 (reg.) v. Chingă. Stinghie. III (bot.; înv. şi reg.) v. Cracă. Creangă. Ramură. IV1 (art.) stâlpul casei = stâlpul familiei = cap de familie, capul familiei (v. cap), talpa-casei (v. talpă), tată de familie. Fratele mai mare devenise, după moartea tatălui lor, stâlpul familiei. 2 (înv.) <înv.> bătrân, moş, tei. Stâlpul era primul deţinător al unui pământ, cu titlu de moştenitor. stâlpăn s.m., s.n. 1 s.n. (milit.; rar) v. Ghioagă. 2 s.m. (reg.) v. Spânzurătoare. Ştreang, stâlpăr s.m. (fin.; înv.) v. Direclie. stâlpâre s.f. 1 (bot., bis.; înv. şi pop.) mâţişor, <înv. şi reg.> mărţişor, salcie, sălcuţă, <înv.> crachină. Stâlparele sfinţite se împart de către preot, în biserică, în Duminica Floriilor. 2 fig. (înv.) v. Coborâtor. Descendent. Lăstar1. Mlădiţă. Nepot. Os. Rejeton. Urmaş. Viţă. Vlăstar, stâlpi vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; compl indică fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) v. Aţinti. Fixa. Ţinti. Ţintui. 2 refl. (înv.; despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) v. Aşeza. Fixa. Instala. Opri. Stabili. Stabiliza. Statornici. stâlpişor s.m. 1 stâlpuleţ, stâlpuşor. 2 stâlpuleţ. Stâlpişorul este un monument în formă de coloană, care se aşază la capul mortului. Stâlpît, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre ochi, privire) v. Aţintit. Fixat2. Sticlos. Ţintit. Ţin-titor. Ţintuit. 2 (despre fiinţe) v. încremenit, înlemnit. înmărmurit. înţepenit. Neclintit. Nemişcat. Ţeapăn. Ţintuit, stalpnic s.m. (relig.) stilit, <înv.> tumean. Stâlpnicii trăiau, ca sihaştri, pe vârful unui munte sau al unei coloane, al unui stâlp. stâlpori vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. încorda. Opinti. stâlpuleţ s.n. 1 stâlpişor, stâlpuşor. 2 (rar) v. Stâlpişor. 3 (constr.; reg.) v. Uşor1, stâlpuşor s.m. 1 stâlpişor, stâlpuleţ. 2 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Mănuşă, stâmpetă s.f. (meteor.; înv.)v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. Stâmpi vb. IV. 11 intr. (reg.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „din” sau „cu”) v. Conteni. înceta. întrerupe. Opri. 2 intr. (înv.; despre ochi) <înv.> a se tâmpi. Ochii care stâmpesc şi-au pierdut acuitatea. 3 tr. (înv.; compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) v. Inhiba. împiedica. Opri. Stopa. II intr. (înv.) 1 (în opoz. cu „a se întări”; despre fiinţe sau despre forţele, puterile lor) v. Debilita. Slăbi. Şubrezi. 2 (despre organe ale corpului, despre facultăţi fizice sau psihice etc.) v. Debilita. Slăbi. stânâci s.mK (la stână; reg.) v. Stăpân, stânăr s.m. (la stână; înv. şi reg.) v. Stăpân. 1751 | stânâş s.m. (la stână; pop.) v. Stăpân, stână s.f. 1 oierie2, târlă, <înv. şi pop.> perdea, căşărie, araci, băcie, câşlă, colibă, mandră1, mutare, odaie, odalâc, poloşte, sălaş, staul, <înv.> estenă. La orice stână sunt câini care păzesc oile de animlele sălbatice. 2 (la stână; reg.) v. Strungă. stâncă s.f. 11 stei, sloi1, stană, canara, cârşie, janţ2, stâncă2, stănet. Câteva stânci s-au dislocat din munte şi s-au împrăştiat pe şosea. 2 (geol.) stâncă eraticâ = bloc eratic (v. bloc1), rocă eratică (v. rocă1), <înv.> piatră eratică. Stânca eratică este transportată de gheţari în regiuni diferite ca structură geologică. 3 (geomorf.; reg.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. 4 (geol.; înv.) v. Piatră. Rocă1. II fig. (rar) v. Barieră. Dificultate. Greutate. Handicap. Hop. Impas. Impediment. Inconvenient. Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Obstrucţie. Oprelişte. Piedică. Stavilă. Zăgaz, stâncărîe s.f. (colect.) stâncime. Evadatul se ascunde în stâncării greu de cercetat. stâncime s.f. (colect.; rar) v. Stâncărie. stânciu, -ie adj. (înv.; despre munţi, terenuri etc.)v. Stâncos. stâncos, -oâsă adj. I (despre munţi, terenuri etc.) <înv. şi reg.> stârminos, stâncuros, ţuhlos, <înv.> stânciu. Abia puteau merge prin acele locuri stâncoase. Terenul stâncos este nefertil. II fig. (rar) 1 (în opoz. cu „şovăitor”, „ nesigur ; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) v. Băţos. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Inflexibil. Intransigent. Neabătut. Neclintit Neflexibil. Nestrămutat. Neşovăitor. Statornic. 2 (despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Ciolănos. Osos. stâncuros, -oâsă adj. (reg.; despre munţi, terenuri etc.) v. Stâncos, stâneică s.f. (reg.) stăulişte, stăvărie, stânişoară, stânişte. Stâneică este locul pe care a existat înainte o stână. stâng, stângă adj. fig. (înv.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Demonic. Diabolic. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Histrionic. Iezuit. Iezuitic. Ipocrit. Machiavelic. Mieros. Mincinos. Mironosit Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Tartufist. Viclean. stângâci, -ce adj., s.m. I adj. (despre oameni) <înv.> stângăreţ. Oamenii stângaci scriu cu mâna stângă. II adj. fig. 1 (despre oameni) inabil, nătâng, neabil, neajutorat, neîndemânatic, nepriceput. Este atât de stângace, încât nu este în stare să facă ceva singură. 2 (despre manifestări, acţiuni, creaţii etc. ale oamenilor) neîndemânatic. Aranjează actele de pe birou cu gesturi stângace. 3 (despre fiinţe sau despre mişcări, acţiuni etc. ale lor) greoi, încet, lent, moale, molatic, molâu, împiedicat, mătăhălos. Stângaci cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mişcările stângace. 4 (în opoz cu „valoros”; despre creaţii, realizări, manifestări etc. ale oamenilor) deplorabil, lamentabil, necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereuşit, nesatisfacător, nevaloros, prost, slab, anemic. Prestaţia boxerului favorit a fost stângace. 5 (jur.; înv.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Ilegal. Ilicit. Incorect. Lăturalnic. Murdar. Necinstit. Necorect. Necurat. Nelegal. Neonest. Oneros. III s.m. (polit.; înv.) v. Liberal, stângâci vb. IV. intr. (înv. şi reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, stângăcie s.f. inabilitate, nătângie, neînde-mânare, nepricepere, mangoseală, <înv.> maladresă. Deşi ajunsă la vârsta maturităţii, este de o stângăcie revoltătoare. stângăreţ, -eâţă adj. (înv.; despre oameni) v. Stângaci. stânişoără s.f. 1 stânuţă. 2 (reg.) stăulişte, stăvărie, stâneică, stânişte. stânişte s.f. (reg.) stăulişte, stăvărie, stâneică, stânişoară. Stâniştea este locul pe care a existat înainte o stână. stânj s.m. (bot; reg.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stân-jenel-violet (Iris germanica). stânjen s.m. I (metrol.) 1 <înv.> prăjină stânjenească. Stânjenul este o unitate de măsură pentru lungime. 2 (şi stânjen de lemne) şing. Stânjenul este egal cu 8m3. II (bot.) 1 (şi, pop., stânjen-albastru, stânjen-vânăt, reg., stânjen-turchiaz) Iris germanica; iris, stânjenel, stânjenel-de-grădină, stânjenel-vânăt, stânjenel-violet, caciţă, catiţă, ceapă, coada-cocoşului (v. coadă), cocoş, cocoşel, cosiţa-fetelor (v. cosiţă), crin-albastru, crin-vânăt, floa-re-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată, lilie, lilie-sălbatică, lilie-vânătă, liliom, liliom-albas-tru, liliom-negru, liliom-vânăt, liliu-vânăt, paparigă, păpurică, pescuţ, sabie, sanfii (v. sanfiu), spetează, stânj, stânjenaş, stânje-niţă, şovar, şovârâşcă, tulipan, tulipan-de-grădină, tulipan-de-iarbă. 2 (şi, la pl., stânjeni-de-pădure, stânjeni-pestriţi, reg., stânjeni-pestriţaţi) Iris variegata; iris, stânjenel, liliom-păsăresc. 3 stân-jen-de-baltă = stânjen-galben = Iris pseudacorus; iris, stânjenel, stânjenel-de-bal-tă, stânjenel-galben, stânjenel-păpuros, colţul-lupului (v. colţ), crin-de-apă, crin-de-toamnă, crin-galben, crinul-fânului (v. crin), lilie-galbenă, liliu-galben, ochiul-bo-ului (v. ochi1), papură, păpurică, spetează, spetează-galbenă, spetează-sălbatică, spete-gioară; stânjen-de-munte = Iris ruthenica; stânjen-micuţel, stânjenel, stân-jenel-de-munte; (pop.) stânjen-micuţel v. Stânjen-de-munte; (reg.) stânjen-alb v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonar-cissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). 4 (reg.) v. Crin-de-toamnă. Crin-galben. Crinul-fânului (v. crin) (Hemerocallis flava şi Heme-rocallis fulva). 5 (reg.; şi stânjen-vânăt) v. Sânjenel (Iris florentina). 6 (reg.) v. Răţi-şoară (Iris pumila). stânjenâr s.m. (în exploatările forestiere; reg.) metăraş, metrar. Stânjenarul face stânjeni de lemne. stânjenăş s.m. (la pl. stânjenaşi; bot; reg.) 1 v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stânjenel-violet (Iris stânjenire germanica). 2 v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). stânjeneâlă s.f. 1 conturbare, deranj, deranjare, importunare, incomodare, inoportunitate, jenare, neoportunitate, stânjenire, stingherire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. 2 jenă, ruşine, sfială, sfiiciune, stânjenire, stinghereală, stingherire, sfiire, sfioşenie, ruşinare, încurcătură, <înv. şi reg.> ruşinţă, scandal, <înv.> ruşinăciune, stideală, stidinţă, stidire, rezervă. stânjenel s.m. I (bot) 1 (şi stânjenel-de-grădină, stânjenel-vânăt, stânjenel-violet) Iris germanica; iris, stânjen, stânjen-albastru, stânjen-vânăt, caciţă, catiţă, ceapă, coada-cocoşului (v. coadă), cocoş, cocoşel, cosiţa-fetelor (v. cosiţă), crin-albastru, crin-vânăt, floare-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată, lilie, lilie-sălbatică, lilie-vânătă, liliom, liliom-albas-tru, liliom-negru, liliom-vânăt, liliu-vânăt, paparigă, păpurică, pescuţ, sabie, sanfii (v. sanfiu), spetează, stânj, stânjen-turchiaz, stânjenaş, stânjeniţă, şovar, şovârâşcă, tulipan, tulipan-de-grădină, tulipan-de-iarbă. 2 Iris variegata; iris, stânjen, stânjeni-de-pădure (v. stânjen), stânjeni-pestriţi (v. stânjen), liliom-păsăresc, stânjeni-pestriţaţi (v. stânjen). 3 (şi, pop., stânjenel-de-baltă, stânjenel-gal-ben, stânjenel-păpuros) Iris pseudacorus; iris, stânjen-de-baltă, stânjen-galben, stân-jenel-de-baltă, stânjenel-galben, stânjenel-păpuros, colţul-lupului (v. colţ), crin-de-apă, crin-de-toamnă, crin-galben, crinul-fânului (v. crin), lilie-galbenă, liliu-galben, ochiul-bo-ului (v. ochi1), papură, păpurică, spetează, spetează-galbenă, spetează-sălbatică, spete-gioară. 4 Iris florentina; crin-albastru, crin-vânăt, floare-vânătă, lilie, lilie-vânătă, rădăcină-de-micşunea, spetează, stânjen, stânjen-vânăt, stânjeniţă . 5 (reg.) v. Bujor (Paeonia officinalis). 6 (reg.) v. Răţişoară (Iris pumila). 7 (reg.; şi stânjenel-de-munte) v. Stânjen-de-munte (Iris ruthenica). II (în regimul comunist din România; arg.) v. Băiat cu ochi albaştri. Securist. stânjeni vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a conturba, a deranja, a importunâ, a incomoda, a inoportuna, a încurca, a jena, a stingheri, a supăra, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie stânjenit, întrucât are de lucru. 2 tr. (compl indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau ,,la,T) a împiedica, a jena, a stingheri. Tocurile înalte o stânjenesc în mers. Placa dentară o stânjeneşte la mestecat. 3 refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Jena. Ruşina. Sfii. stânjenire s.f. 1 conturbare, deranj, deranjare, importunare, incomodare, inoportunitate, jenare, neoportunitate, stânjeneală, stin- stânjenit gherire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Stânjenireafărâ motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. 2 jenă, ruşine, sfială, sfiiciune, stânjeneală, stinghereală, stingherire, sfiire, sfioşenie, ruşinare, încurcătură, <înv. şi reg.> ruşinţă, scandal, <înv.> ruşinăciune, stideală, stidinţă, stidire, rezervă. Minte fără nicio stânjenire. stânjenit, -ă adj. {despre oameni) 1 conturbat, deranjat, importunat, incomodat, încurcat2, stingherit, tulburat, zăticnit, <înv.> sastisit, strâmtorat. Oamenii stânjeniţi nu pot reîncepe imediat lucrul. 2 încurcat2, jenat, stingherit, strâmtorat. Se simte stânjenită în prezenţa unor persoane necunoscute. 3 stingher, stingherit, silnic. Cearta la care asistă îl face să se simtă stânjenit. stânjenitor, -oâre adj. (despre situaţii, stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) deranjant, importun, incomod, incomodant, jenant, neplăcut, stingheritor, supărător, <înv.> molest. Gestul lui a fost stânjenitor pentru fată. îi pune întrebări stânjenitoare. stânjemţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânje-nel-vânăt. Stânjenel-violet (Iris germanica). 2 v. Caprifoi (Lonicera caprifolium, Lonicera nigra sau Lonicera xylosteum). 3 v. Stânjenel (Iris florentina). 4v. Narcisă. Zarnacadea (Narcissus pseudonarcissus, Nardssus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). stânjemu, -ie adj., s.n. (rar) 1 adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Lila. Liliachiu. Micşuniu. Mov. Violet. Vioriu. 2 s.n. v. Lila. Liliachiu. Mov. Violet. Vioriu, stânuţă s.f. (reg.) v. Stânişoară. stârc s.m. (omit.) 1 (şi stârc-blond, stârc-cu-coamă, stârc-galben) Ardeola rallo-ides; bâtlan-galben. 2 stârc-alb = stârc-alb-mare = stârc-alb-nobil = stârc-bâ-tlan = Egretta alba; egretă, erodiu-alb, ero-diu-mare, bâtlan-alb, bâtlan-cenuşiu, ceapur-mare, erodiu-cu-conci, stârc-bălan; stârc-cenuşiu = stârc-mare-cenuşiu = stârc-vânăt = Ardea cinerea; bâtlan, bou-lean-de-baltă, erodiu, erodiu-cenuşiu, ceapur, cetie, fundac, gâtlan, pescar, pescăriţă; stârc-de-noapte = a Nycticorax nycticorax; erodiu-noctum, cuacă, stârc-cenu-şiu-de-noapte, stârc-cenuşiu-mic; b (reg.) v. Bou-de-baltă (Botaurus stellaris); stârc-mic = stârc-pitic = Ixobrychus minutus; scrofiţă, scroafâ-de-baltă, <înv.> străcuşor, stârc-purpuriu = stârc-roşu = Ardea purpu-rea; bâtlan-roşiatic, bâtlan-roşu, bâ-tlan-scorţişor, ceapur-roşu, ciaclă-de-trestie, ciaclă-roşie, gac-roşu, stârc-purpurat, stârc-roşietic; (reg.) stârc-alb-mic = stârc-bă-lan-mic v. Bâtlan-mic (Ardea garzetta); stârc-balan v. Egretă. Erodiu-alb. Erodiu-ma-re. Stârc-alb. Stârc-alb-mare. Stârc-alb-nobil. Stârc-bâtlan (Egretta alba); stârc-cenu- şiu-de-noapte = stârc-cenuşiu-mic v. Stârc-de-noapte (Nycticorax nycticorax); stârc-cenuşiu-mic v. Corb-de-noapte (Nycticorax europaeus); stârc-lopătar v. Lopătar (Platalea leucorodia); stârc-negru v. Bar-ză-neagră (Ciconia nigra); stârc-pitic v. Bâtlă-naş (Ardetta minuta); stârc-purpurat = stârc-roşietic v. Bâtlan-roşiatic. Bâtlan-roşu. Stârc-purpuriu. Stârc-roşu (fadea purpurea). 3 (înv. şi reg.) v. Barză. Cocostârc (Ciconia ciconia). stârci vb. IV. 11 refl. (pop.; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2. 2 tr. (reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona. I11 tr. (reg; compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. 2 refl. (reg.; despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. 3 refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) v. Dărăpăna. Degrada. Delabra. Deteriora. Măcina. Părăgini. Ruina. Strica. III intr. (reg.; despre oameni) v. Cere. Cerşi. Milogi. stârcigât -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit. Contractat. Ghemuit. închircit. Strâns2. Zgârcit. stârciog s.m. (tehn.; reg.) 1 (la sucală, la vârtelniţă) v. Butuc. Pat. Picior. Scaun. Strat. Tălpi 2 (la vârtelniţă) v. Fus. Fusul vârtelniţei (v.fus). stârcit adj. I (pop.) 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit. Contractat. Ghemuit, închircit. Strâns2. Zgârcit. 2 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit II (reg.) 1 (despre obiecte friabile sau părţi ale lor, despre materiale, plante etc.) v. Strivit. Turtit Zdrobit. 2 (despre obiecte sau părţi ale lor) v. Sfarâmat. Strivit. Zdrobit. 3 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) v. Dărăpănat. Degradat. Deteriorat. Măcinat2. Părăginit. Ruinat. Stricat. Vechi2, stârfoci vb. IV. (reg.) 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi. 2 refl. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica, stârlki s.m. (med.; reg.) v. Alunea. Alunică. Aluniţă. stârmină s.f. 1 (geomorf.; înv. şi reg.) stârminc. Stârmina este un deal stâncos. 2 (geomorf; înv. şi reg.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. 3 (geomorf, hidrol; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc. stârminos, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre munţi, terenuri etc.) v. Stâncos, starmnic s.n. (geomorf.; reg.) v. Stârmină. stârneâlă s.f. 1 (rar) v. înălţare. Răscolire. Ridicare. Stârnire. 2. (pop.) v. Cauzare. Creare. Declanşare. Determinare. Dezlănţuire. Generare. Iscare. Naştere. Producere. Provocare. |1752 Stârnire. 3 (pop.) v. Declanşare. Dezlănţuire. Iscare. Izbucnire. începere. Pornire. Producere. Stârnire. Venire. stârni vb. IV. 11 tr. (compl indică frunze, praf, nisip) a agita, a înălţa, a răscoli, a ridica, <înv. şi pop.> a scurma. Vântul puternic stârneşte praful de pe străzi. 2 tr. (compl. indică mai ales câini) a asmuţi, a aţâţa, a hărţui, a întărâta, a provoca, a sumuţa, a zădărî, <înv. şi reg.> a slobozi, a amuţa, a ascuma, a căţăla, a căţelări, a căţeii, a hărăţi, a ţurăi. Vânătorii stârnesc câinii. 3 tr. (cineget.; compl. indică vânatul) a goni, a hăitui, a mâna, a scorni, a bate. Gonacii au stârnit mistreţii din ascunzişurile lor, pentru a fi vânaţi mai uşor. 4 tr. (cineget.; despre vânători, câini de vânătoare etc.; compl. indică vânatul) a scormoni, a scorni, a scociorî. Câinii sunt trimişi să stârnească vânatul prin pădure, pentru a intra în bătaia puştilor. 5 tr. (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a incita, a instiga, a întărâta, a provoca, a tulbura, a sumuţa, a zădărî, a fitili, a hârâi, <înv. şi reg.> a scorni, a smomi, a asmuţi, a incendia, a monta, a răscoli, a porni, a smăcina, a strămura, a îmbârliga. Hotărârile abuzive au stârnit populaţia. 6 refl. (despre fenomene ale naturii, despre manifestări, stări, sentimente ale oamenilor etc.) a apărea, a se declanşa, a se dezlănţui, a se isca, a se ivi, a izbucni, a începe, a se pomi, a se produce, <înv. şi pop.> a se găti, a se ridica, <înv. şi reg.> a se dezlega, a se scociorî, a se scorni, a se dezvoca, <înv.> a dezlănţa, a prorupe, a se scula, a se slobozi, a se sparge, a sta, a se aprinde, a se învoita, a se naşte, a se născoci, a se descărca, a se prăvăli. Din senin, s-a stârnit o vijelie puternică. Iubirea i s-a stârnit brusc în suflet. 7 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Deştepta. Scula. Trezi. 8 refl., tr. (înv. şi reg.; sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. I11 tr. (compl. indică fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a origina, <înv. şi pop.> a pricinui, <înv. şi reg.> a scorni, <înv.> a pricini, a prileji, a ridica, a trezi. Gestul său a stârnit un val de indignare. 2 tr. (compl. indică discuţii, polemici etc.) a întărâta, a stimula, a incita. Afirmaţiile politicianului au stârnit polemicile dintre jurnalişti. 3 tr. (compl. indică manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a produce, a provoca, a solicita, a suscita, a trezi, a aprinde, a aţâţa, a deştepta. Vorbele lui i-au stârnit ambiţia. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică agitaţie, tensiuni etc.) a (se) face, a (se) produce, a (se) provoca. Declaraţia actriţei a stârnit senzaţie. S-a stârnit mare tevatură în jurul acestei ştiri. 5 tr. a exalta, a excita, a tulbura, a aprinde, a aţâţa, a incita, a întărâta, a răscoli, a trezi. Cartea îi stârneşte imaginaţia. 6 tr. (înv. şi pop.; adesea ţonstr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales stări fiziologice, psihice, 1753| steag senzaţii) v. Cauza. Crea. Da2. Determina. Face. Induce. Produce. Provoca. 7 tr. (pop.; compl. indică fapte, întâmplări etc.) v. Fabula. Inventa. Născoci. Plăsmui. Scorni. Ticlui. III fig. 1 tr. a aţâţa, a reînnoi, a scormoni, a zgândă-ri, a răscoli. Vederea lui îi stârneşte mânia. 2 refl. (înv.; despre fiinţe) v. însufleţi, învia. Scula. stârnire s.f. 11 înălţare, răscolire, ridicare, stâmeală. Vântul puternic a provocat stârnirea prafului de pe străzi. 2 asmuţire, aţâţare, hărţuială, hărţuire, întărâtare, provocare, asmuţeaă, asmuţitură, sumuţare, zădă-râre, <înv. şi reg.> sumuţat1, hărăţire, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură. Hâitaşii se ocupă şi cu stârnirea câinilor. 3 (cineget.) bătaie, goană, gonire, hăituială, hăituire, scornire, roată1, roată de vânat (v. roată1). Stârnirea vânatului este făcută de gonaci. 4 bătaie, scornire. Stârnirea peştilor se face pentru a-i scoate din locurile ascunse. 5 aţâţare, incitare, instigare, instigaţie, întărâtare, provocare, tulburare, excitare, incitaţie, provocaţie, sumuţare, zădărâre, fitileală, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură, strămurare, smăcinare. Unii urmăresc stârnirea populaţiei pentru a produce haos. 6 declanşare, dezlănţuire, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, venire, stâmeală, <înv. şi reg.> scornire, <înv.> proru-pere, prorupţie. Stârnirea vijeliei i-a surprins pe drumul de întoarcere acasă. II cauzare, creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, naştere, producere, provocare, determinaţie, prilejuire, provocaţie, <înv. şi pop.> pricinuire, stâmeală, <înv.> prilejire, scornire, ridicare, trezire, trezit1. Gestul său a condus la stârnirea unui val de indignare. stârnit, -ă adj. 1 (despre praf nisip etc.) înălţat, răscolit2. Praful stârnit de vânt irită ochii. 2 (mai ales despre câini) asmuţit, aţâţat, hărţuit, întărâtat, sumuţat2, hără-ţit. Câini stârniţi nu se mai opresc din lătrat. 3 (despre fiinţe) răscolit2. Albinele stârnite ies din stup. 4 (despre oameni, colectivităţi etc.) aţâţat, incitat, instigat, întărâtat, provocat, concitat, zădărât, smăcinat. Instigatorii manipulează populaţia stârnită. 5 (despre fenomene sau procese naturale ori, p. ext., despre conflicte, fenomene sociale etc.) declanşat, dezlănţuit, iscat, izbucnit, pornit, <înv.> dezlegat2, aprins. Vijelia stârnită a oprit circulaţia. stârnitor,-oăre adj. (rar; despre fenomene, stări etc.)v. Pricinuitor. Producător. Provocator. stârpeâlă s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Avort. Embriotocie. stârpi vb. IV. 11 tr. (compl. indică plante, mai ales buruieni) a extirpa, a pustii. Au stârpit buruienile din grădină. 2 tr. (pop. şi fam.; compl. indică plante, mai ales arbori) v. Dezrădăcina. 3 tr. (pop. şi fam.; despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Prăpădi. 4 tr. (pop. şi fam.; compl. indică boli infecţioase sau contagioase, epidemii etc.) v. Eradica. 5 tr. (fiziol., med., med. vet.; pop.; despre femei însărcinate sau despre femele gestante; compl. indică fetuşi, embrioni) v. Avorta. 6 tr. (chir.; pop.; compl. indică animale) v. Castra. Emas-cula. Steriliza. 7 refl. (pop.; despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) v. Seca. II tr. fig. (pop. şi fam.) 1 v. Tăia. 2 (compl. indică situaţii tensionate, realităţi sociale negative, manifestări extreme etc.) v. Desfiinţa. Dezrădăcina. Eradica. Extirpa. Lichida. Suprima, stârpi'me s.f. (biol; înv.) v. Sterilitate, stârpire s.f. 11 extirpare. Grădinarul a început stârpirea buruienilor din grădină. 2 (pop. şi fam.) v. Dezrădăcinare. 3 (pop. şi fam.) v. Decimare. Decimaţie. Destrucţie. Distrugere. Exterminare. Exterminaţie. Masacrare. Măcelărire. Nimicire. 4 (pop. şi fam.) v. Eradicare. 5 (chir.; pop.) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare. II fig. (pop. şi fam.) v. Desfiinţare. Dezrădăcinare. Eradicare. Extirpare. Lichidare. Suprimare, stârpit -ă adj. 1 (pop. şi fam.; despre fiinţe, colectivităţi etc.) v. Decimat Distrus. Exterminat Masacrat. Măcelărit2. Nimicit. 2 (pop.; despre animale)v. Castrat Emasculat Sterilizat 3 (în opoz cu „gras”; pop.; desprefiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit Prizărit Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit Supt2. Uscat2. Uscăţiv, stârpitor, -oare adj., s.n. (înv.) 1 adj. (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) v. Destructor. Devastator. Dezastruos. Distructiv. Distrugător. Nimicitor. Pustiitor. Ruinător. Zdrobitor. 2 (agric.) v. Extirpator. stârpitură s.f. 11 (adesea deprec. sau peior.) sterpăciune, avorton, lepădătură. Cum s-a putut îndrăgosti de o asemenea stârpitură? 2 (adesea deprec. sau peior.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de*) pocitanie, pocitură, miarţă, sterpăciune, smiarţă, avorton, obidă. O stârpitură de moşneag să râdă de noi, oameni în toată firea? Au o stârpitură de capră. 3 (pop.; peior.) sterpătură, stărpare, sterpăciune, sterpălaie. Este o stârpitură pentru că nu poate să facă copii. 4 (med., med. vet.; pop.) v. Avorton. II fig. (de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) leşinătură, obidă. O stârpitură de câine le ieşi în cale. stârv s.n. (mai ales cu privire la animale) cadavru, corp, corp neînsufleţit, hoit, trup, <înv. şi pop.> mortăciune, oase (v. os), leş1, hanţ, stârvină, <înv.> dabilă, lut, moaşte. Stârvurile animalelor înecate sunt adunate după inundaţie şi arse. stârvi vb. IV. tr. (rar; compl. indică corpul fiinţelor) v. Mortifica. starvină s.f. (mai ales cu privire la animale; reg.) v. Cadavru Corp. Corp neînsufleţit Hoit. Trup. stea s.f. 11 (astron.) luceafăr, făclie. Spre dimineaţă, stelele se sting pe cer. 2 (astron.) stea căzătoare = meteor, <înv. şi pop.> zmeu, <înv.> arătare. Steaua căzătoare este un punct luminos, alcătuit din corpuscule cosmice pătrunse în atmosfera terestră, care se mişcă, noaptea, pe cer, cu mare viteză, lăsând o dâră ce dispare după scurt timp; stea căzătoare foarte strălucitoare = bolid. Steaua căzătoare foarte strălucitoare este un meteorit care cade pe Pământ; (art.; nm. pr.) Steaua Polară = Steaua-Ciobanului, Candela-Ce-rului (v. candelă), împăratul (v. împărat), Stâlpul (v. stâlp), Steajărul (v. steajăr), Stea-ua-Săracului, Tagâra, <înv.> Steaua-Tramun-dana, Tramontana. Marinarii urmăresc, în călătoriile lor, Steaua Polară; (pop.) stea comată = stea cu coadă = stea cu coamă v. Cometă; (art.; nm. pr.) Steaua-Ciobanului v. a Luceafărul (v. luceafăr); b Lucea-fărul-cel-Frumos (v. luceafăr), Luceafă-rul-cel-Mare-de-Miezul-Nopţii (v. luceafăr), Luceafârul-de-Miezul-Nopţii (v. luceafăr), Regina-Stelelor (v. regină); c Luceafărul de Seară (v. luceafăr). Luceafărul înserării (v. luceafăr); d (şi Steaua-Dimineţii, Stea-ua-Păstorilor, Steaua-Zorilor) Luceafă-rul-de-Dimineaţă (v. luceafăr). Luceafâ-rul-de-Zi (v. luceafăr). Luceafărul-Dimineţii (v. luceafăr). Luceafărul-Zilei (v. luceafăr). Luceafărul-Zorilor (v. luceafăr); e Steaua Polară; (reg.) Steaua-Săracului v. Steaua Polară; (înv.) Steaua-Tramundana v. Steaua Polară. 3 (astrol.; înv.) stea nebuloasă v. Nebuloasă (v. nebulos). 4 fig. (cinemat., muz., teatru) divă1, monstru sacru, star, vedetă. Marilyn Monroe a fost una dintre stelele cinematografului american. 5 fig. dat1, destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, sortire, ursită (v. ursit), zodie, aţa vieţii (v. aţă), lot. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că steaua i-a fost favorabilă. I11 (art.; a. plast.) steaua culorilor = cerc cromatic. 2 (tipogr.) asterisc, steluţă. Steaua, pusă după un cuvânt, trimite la o notă aflată în josul paginii. 3 ţintă, <înv. şi pop.> stemă. Calul lor are o stea înfrunte. 4 (meteor.; poetic) v. Fulg. Puf2. 5 (înv.) v. Efelidă. Lentigo. Nev melanic. Nev pigmentar. Pistrui. III (zool) stea-de-mare = Asteroidea; asteridă, asterie, asterisc. IV (bot.; reg.) 1 v. Cornaci (Trapa natans). 2 (la pl. stele) v. Arşinic (Lychnis chalcedonica). 3 (art.) steaua-fetei v. Steluţă (Stellaria nemorum); (la pl.) ste-le-chineze v. a Săpunele (v. săpunel) (Aster novae-angliae); b Scânteiuţe (v. scânteiuţă) (Aster novi-belgii). steag s.n. 11 drapel, stindard, banderiu, prapur, <înv.> bandieră, grapă1. Soldaţii arborează steagul în unitate. 2 (milit.; în trecut) bairac. Steagul era unitatea militară care servea sub acelaşi drapel. 3 (milit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) buluc, ceată, pâlc, polc, <înv.> bulucbă-şie. Steagul, format din mercenari, avea aproximativ efectivul unui regiment. 4 (ist.) steag de domnie = (art.) steagul stăpânirii; (art.) steagul stăpânirii = steag de domnie. Steagul de domnie era bastonul având la capătul de sus un glob de argint şi o semilună, pe care, în steajăr perioada suzeranităţii turceşti, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnitorii din Ţările Române. 5 (la nunţile ţărăneşti; pop.; şi steag de mire) băţ, brad, toiag, vătăşel, zazlău. Steagul de mire este un băţ împodobit cu năframe de mătase, cu panglici şi spice de grâu, pe care îl poartă un călăreţ în fruntea alaiului de nuntă. 6 (rar) v. Fanion. Steguleţ. 7 (reg.) prapur. Steagul este bradul împodobit cu flori, cu panglici etc., care se face la moartea unei fete sau a unui tânăr necăsătorit. II (art.; bot.; reg.) steagul-zânelorv. a Cuscută. Torţei (Cuscuta epithymum); b Torţei (Cuscuta europaea). steajăr s.n. 11 (agric.; pop.) ţeh2, par. Steajărul este stâlpul din mijlocul ariei de treierat cu cai. 2 (reg.) par. în jurul steajărului se clădesc clăile de fân sau de grâu. 3 (art. Steajărul; astron.; reg.; nm. pr.) v. Steaua Polară (v. stea). II fig. (înv.) v. Bastion. Centru. Citadelă. Focar. Sediu. Vatră, steămet s.n. (înv. şi reg.) v. Cuvânt. Motiv. Pretext. stearmă s.f. (chim.) tristearină. Stearina este folosită la fabricarea săpunului. steati't s.n. (mineral.) talc, <înv.> talc de Veneţia. Steatitul se găseşte în rocile meta-morfice şi este utilizat pentru confecţionarea unor obiecte decorative, în industrie, în cosmetică etc. steatom s.n. (med.) adipom,lipom. Steatomul rezultă din proliferarea ţesutului adipos normal steatonecroză s.f. (med.) granulom lipofagic. Steatonecroza este necroza ţesutului adipos. steblă s.f. 1 (bot; înv. şi pop.) v. Trunchi. Tulpină. 2 (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Buchet. Mănunchi, steduţă s.f. (med; înv.) = sticluţă, stegâr s.m. 11 (milit) portdrapel, portstin-dard, <înv.> cornet1, praporcic, sangeac-beg, sangeactar, sangeagaş, sangeangiu, vexilar, bairactar. Stegarul poartă steagul unei unităţi militare. 2 (la nunţile ţărăneşti; pop.) stegiş. Stegarul poartă steagul de mire. II fig. (rar) v. Portdrapel, stegărel s.n. (pop.) v. Steguleţ. stegiş s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Stegar, steguleţ s.n. 1 stegărel, steguţ. Copiii agită în aer steguleţe multicolore. 2 fanion, steag, <înv.> standart. Steguleţul se foloseşte la semnalizări. steguţ s.n. (reg.) v. Steguleţ. stei s.n. (rar) 1 v. Stâncă. 2 v. Bolovan. Pietroi. stejărs.m. (bot.) 1 Quercus, jipan1, valan. Stejarul are lemnul foarte dur. 2 Quercus sessiliflora; gârniţă1, ghindar, tufan, tufa. 3 (şi stejar-de-luncă, stejar-pedunculat) Quercus robur, gorun, slădun, terş, tufan. 4 stejar-pufos = Quercus pubescens; tufan, slădun, lemn-ta-re, stejărică, tufa; stejar-roşu = Quercus bore-alis; stejar-roşu-american; stejar-roşu-ame-rican = Quercus borealis; stejar-roşu. 5 (pop.) v. Cer1 (Quercus cerris). 6 (pop.; şi stejar-ne-gru) v. Gorun (Quercus petraea). 7 (pop.) v. Gârniţă1 (Quercus frainetto). stejărâş s.m. (bot; pop.) v. Stejărel. stejărel s.m. (bot.) 1 stejăraş. în spatele casei se înalţă un stejărel. 2 (pop.) v. Gorun (Quercus petraea). 3 (reg.) v. Cer1 (Quercus cerris). stejărărie s.f. (colect.; reg.) v. Stejăriş. stejăret s.n. (colect.; pop.) v. Stejăriş. stejărică s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Stejar-pufos. Tufan (Quercuspubescens).^(colect.) v. Stejăriş. ^ stejări'e s.f. (colect.; reg.) v. Stejăriş. stejări'me s.f. (colect.; reg.) v. Stejăriş. stejăriş s.n. (colect.) stejăret, stejărărie, stejărică, stejărie, stejărime, stejăriş-te. Din stejăriş se iveşte o vulpe. stejărişte s.f. (colect.; reg.) v. Stejăriş. stejărîu, -fe adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verziu. Verzui, steje s.f. (înv.) v. Grabă. Iuţeală. Rapiditate. Repezeală. Repeziciune. Viteză. Zor. steji vb. IV. 1 intr., refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Alerta. Grăbi. Iuţi. Zori2.2 tr. (reg.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din77) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Prigoni. Scoate, stelăj s.n. 1 (constr.; reg.) v. Adâncitură. Cotlon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură. 2 (reg.) v. Masă1. Tarabă. Tejghea. 3 (constr.; înv.) v. Eşafodaj. Schelă. stelar1 s.m. (astrol; înv.) v. Astrolog. Cititor în stele. stelâr2, -ă adj. 1 (astron.) sideral, sideric, <înv.> stelesc, stelin, stelnic. Cei doi tineri se plimbă prin parc, învăluiţi de lumina stelară. 2 stelat, stelifer, steliform. A primit cadou un pandantiv stelar cu diamant. 3 (rar, despre cer) v. înstelat. stelat, -ă adj. 1 stelar2, stelifer, steliform. 2 (rar, despre animale; adesea urmat de determ. „în frunte77) v. Ţintat. 3 (înv.; despre cer) v. înstelat. stelământ s.n. (astron.; înv.) v. Astronomie, stelesc, -eăscă adj. (astron.; înv.) v. Sideral. Stelar2. steli vb. IV. intr. 1 (în opoz. cu „a apune”; reg.; despre aştri) v. Apărea. Arăta. Ieşi. Ivi. Răsări1. Ridica. 2 (înv.; despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) v. Bria. Licări. Luci. Scăpăra. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străfulgera. Străluci, stelifer, -ă adj. stelar2, stelat, steliform. steliform, -ă adj. stelar2, stelat, stelifer. stelin, -ă adj. (astron.; înv.) v. Sideral. Stelar2, stelişoără s.f. (reg.) 1 (astron.) v. Steluţă. 2 (bot) v. Aster. Steliţă. Steliţă-vânătă (Aster amellus). steliţă s.f. (bot.; şi steliţă-vânătă, reg., steliţă-sălbatică) Aster amellus; aster, flori-cojocăreşti (v. floare), flori-de-Ierusalim (v. floare), gălăţence, iarba-vântului (v. iarbă), ochiul-boului (v. ochi1), rujă-de-toamnă, ru-jă-vânătă, ruşcă2, ruşcă-vânătă (v. ruşcă2), ruşcuţă-vânătă, scânteiuţe (v. scânteiuţă), stelişoără, steluţă-sălbatică, steluţe-vinete (v. steluţă), vărsătoare (v. vărsător). stelnic, -ă adj. (astron.; înv.) v. Sideral. Stelar2, stelnicăriţă s.f. (bot; reg.) v. Păduchemiţă (Lepidium ruderale). |1754 stelniţă s.f. (entom.) 1 (pop.) v. Pădu-che-de-lemn. Ploşniţă. Ploşniţă-de-casă (Cimex columbarius, Cimex lectularius, Cimex prasinus, Euryderma omata, Eurygaster maura). 2 (reg.) stelniţă-de-lemn v. Vaca-Domnului (v. vacă) (Phyrrhocoris apterus). stelos, -oâsă adj. 1 (reg.; despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 2 (reg.; despre lumină sau despre surse de lumină) v. Clar. Limpede. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 3 (înv.; despre cer) v. înstelat. steluşoâră s.f. (astron.; reg.) v. Steluţă, steluţă s.f. 11 (astron.) stelişoără, ste-luşoară. 2 fig. (rar) v. Scânteie. 3 fig. (fam.; peior.) v. Starletă. I11 (tipogr.) asterisc, stea. Steluţa, pusă după un cuvânt, trimite la o notă aflată în josul paginii. 2 strelici. Supa de găină are steluţe de grăsime. 3 (meteor.; poetic; şi steluţă de gheaţa, steluţă de zăpadă) v. Fulg. Puf2. III (bot.) 1 Stellaria nemorum; albumeală, bătrâniş, iarbă-moale, steaua-fetei (v. stea). 2 (la pl. steluţe) Erigeron alpinus şi Erigeron racemosus; ochiul-boului (v. ochi1). 3 (lapl. steluţe) Erigeron acer, scaunul-popii (v. scaun). 4 (reg.; şi, la pl, steluţe-de-munte) v. Albumeală. Albumiţă. Floare-de-colţ. Floarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpinum). 5 (reg.) v. Bătrâniş. Şoricel (Erigeron canadensis). 6 (reg.) v. Iar-bă-mare (Stellaria holostea). 7 (reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Aster alpinus). 8 (reg.; şi steluţa-fetei) v. Rocoţea (v. rocoţel) (Stellaria graminea). 9 (lapl steluţe; reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perennis). 10 (la pl. steluţe; reg.; şi, art., steluţa-şoricelului) v. Bum-bişor (Erigeron acris). 11 (lapl. steluţe; reg.) v. Fluturaşi (v.fluturaş). Fluturi (v. fluture) (Cosmos bipinnatus). 12 (lapl. steluţe; reg.) v. Fluturei (v.fluturel). Fluturi (v. fluture) (Ga-illardia aristata). 13 (lapl. steluţe; reg.) v. Lip-scănoaică (Coreopsis tinctoria). 14 (la pl. steluţe; reg.) v. Scânteiuţe (v. scânteiuţă) (Aster novi-belgii). 15 (reg.) steluţă-albă = (art.) steluţa-fetei v. Răcovină (Stellaria media); stelu-ţă-albişoarăv. Lâna-caprelor (v. lână) (Seras-tium lanatum); (la pl) steluţe-vinete v. Steliţă. Steliţă-vânătă (Aster amellus). IV (entom.; reg.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). stemă s.f. 11 (herald.) armoarii, blazon, emblemă, ecuson, <înv.> armături (v. armătură), herb, marcă1, parasimă, pavăză, scut, <înv. şi reg.> ţimir. Uşile castelului aveau stema familiei princiare. 2 (polit.; înv. şi pop.) v. Domnie. 3 (înv. şi pop.) v. Stea. Ţintă. 4 (mineral; înv.) v. Nestemată. Piatră nestemată. Piatră preţioasă. Piatră rară. Piatră scumpă. II fig. (înv.) 1 v. Decor. Decoraţie. Design. Ornament. Ornamentaţie. Podoabă. 2 v. Amprentă. Atribut. Calitate. Caracter. Caracteristică (v. caracteristic). însuşire, întipărire. Marcă1. Notă. Particularitate. Pecete. Proprietate. Semn. Semn caracteristic. Semn distinctiv. Sigiliu. Specific. Ştampilă. Timbru. Tipar. Trăsătură. Urmă. Valenţă, stenahori^ s.f. (înv.) 1 v. Dificultate. Greutate. Impas. Impediment. Inconvenient. 1755| sterilitate Inconvenienţă. Neajuns1. Nevoie. Obstacol. Oprelişte. Piedică. 2 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1.. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 3 (de obicei constr. cu vb. »a fi”, „a se afla”) v. încurcătură. Jenă. 4 v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1. 5 (med.) v. Astm. stenahorisi vb. IV. (înv.) 1 refl. (despre oameni) v. Plictisi. Urî. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. 3 tr. (compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. Violenta, stenahorisi't, -ă adj. (înv.) v. Coercitiv. Constrângător. stenahorit, -ă adj. (înv.) v. Coercitiv. Constrângător. stenic, -ă adj. 1 (med., med. vet.; înv.; despre boli, răni) v. Uşor2.2 fig. întăritor, tonic, tonifiant. Muzica este un factor stenic pentru melomani. Glumele lui sunt stenice. stenocardie s.f. (med.) angină pectorală, boala Heberden (v. boală), angină de piept, <înv.> coracă. Bolnavii de stenocardie acuză dureri constrictive la nivelul regiunii precordiale, însoţite de angoasă şi de senzaţia de moarte iminentă. stenofâg, -ă adj. (despre animale) oligofag. Animalele stenofage au nutriţia limitată la un număr restrâns de specii. stenograf, -ă s.m., s.f. <înv.> tah, taheograf, tahigraf. Stenograful practică stenografia. stenografia vb. I. tr. (compl. indică spusele, vorbirea oamenilor) <înv.> a tahigrafia. Secretara de şedinţă a stenografiat discuţiile care au avut loc. stenografiat1 s.n. stenografiere. Caută pe cineva care se pricepe la stenografiat. stenografiat2, -ă adj. (despre spusele, vorbirea oamenilor) <înv.> tahigrafiat. Transcrie convorbirea stenografiată. stenografie, -ă adj. <înv.> tahigrafic. A ţinut o conferinţă la Academie, care, după notele stenografice, a fost îndelung aplaudată de auditoriu. stenografie s.f. <înv.> tahigrafie. Când nu au timp să scrie tot ce spune profesorul, unii studenţi recurg la stenografie. stenografiere s.f. stenografiat1, stenos s.n. (med.; înv.) v. Astm. stenozâj s.n. (med.) stenozare. stenozăre s.f. (med.) stenozaj. Stenozarea este îngustarea canalelor sau a orificiilor organismului. stenoză s.f. (med.) 1 strâmtare. Stenoza este îngustarea patologică permanentă a unui orificiu sau a unui organ cavitar, provocată de un proces inflamator, tumoral, degenerativ etc. 2 stenoză mitrală = maladie mitrală. Stenoza mitrală afectează valvula inimii dintre atriul şi ventriculul stâng. stepâj s.n. (med.) mers stepat. Stepajul este o formă patologică de mers, provocat de paralizia nervului sciatic exterior. stepă s.f. 1 (geomorf.) pustă. Dropia este o pasăre specifică stepei. 2 fig. enormitate, imensitate, infinit, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfârşire, nesfârşit1, vastitate, mare2, ocean2, luciu2, pelag. Din satelit se vede stepa continentului asiatic. stepenă s.f. (înv.) 1 (constr.) v. Treaptă. 2 v. Grad. Poziţie. Rang. Situaţie. 3 v. Situaţie. Stare. 4 v. Neam. Seminţie. Spiţă, stercoli't s.n. (fiziol., med.) coprolit. Stercolitul este o concreţiune fecală infiltrată de săruri calcare. stercorăl, -ă adj. (med.) stercorar. stercorâr, -ă adj. (med.) stercorăl. stercorom s.n. (med., med. vet.) coprom, fecalom, scatom. Stercoromul este un conglomerat dur de materii fecale în intestin, care dă, la palpare, senzaţia de tumoare. stereo1 adj. invar., s.f. 1 adj. invar, stereofonic. înregistrarea este stereo. Şi-a cumpărat căşti stereo pentru telefonul mobil. Are un sistem audio stereo. 2 s.f. stereofonie. stereo2 s.n. (tipogr.) stereotip, stereoagnozi'e s.f. (med.) agnozie tactilă, astereognozie. Stereoagnozia este pierderea simţului tactil, în cazuri de hemiplegie. stereocinematografîe s.f. (cinemat.) cinematografie stereoscopică, cinematografie tridimensională. Stereocinematografia oferă spectatorului senzaţia unor imagini în relief stereodinâmică s.f. (fiz.) dinamica solidelor (v. dinamic). Stereodinamica se ocupă cu studiul legilor mişcării corpurilor solide. stereofonic, -ă adj. stereo1, stereofonie s.f. stereo1. în sălile de cinematograf modeme stereofonia este excelentă. stereofotografie s.f. (optic., topogr.) fotografie stereoscopică, stereofotogramă, stereogramă. Stereofotografia este compusă din două fotograme ale aceluiaşi obiect, luate sub unghiuri diferite, care, privite la stereoscop, permit obţinerea imaginii în spaţiu a obiectului. stereofotogramă s.f. (topogr.) fotografie stereoscopică, stereofotografie, stereogramă, stereofotogrammetrie s.f. (topogr.) ste-reogrammetrie. Stereofotogrammetria se bazează pe procedeul fotografiilor duble, care permite obţinerea nu numai a contururilor diferitor obiecte, ci şi a înălţimilor lor. stereogramă s.f. (topogr.) fotografie stereoscopică, stereofotografie, stereofotogramă. stereogrammetrie s.f. (topogr.) stereofotogrammetrie. stereometrie s.f. (geom.) geometrie în spaţiu, <înv.> geometrie solidă. Stereometria se ocupă cu studiul figurilor ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. stereospecificităte s.f. (chim.) specificitate izomerică. Stereospecificitatea este afinitatea chimică selectivă pentru unul din izomerii unui corp. stereoteleviziune s.f. (telec.; mai ales în televiziune) stereoviziune. stereotip adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „schimbător”; despre anumite tipuri de exprimare, formulări etc.) fix, neschimbat, stereotipic. Aşa-numitul limbaj de lemn foloseşte formule stereotipe. 2 (despre cuvinte, fraze, argumente etc.) banalizat, stereotipic, răsuflat, tocit. Regizorul a reuşit să brodeze, pe baza unui subiect stereotip, o intrigă captivantă. 3 fig. (despre situaţii, stări, formule etc.) banal, comun, şablonard, standard, standardizat. Unii dintre actori sunt obişnuiţi cu o modalitate de joc stereotipă. II s.n. 1 (tipogr.) stereo2. Stereotipul este folosit ca formă de tipar la tipărirea ediţiilor unei lucrări de mare tiraj. 2 fig. (Ut.) tic2, clişeu, şablon, şlagăr, tipar, loc comun. Tendinţa spre stereotipuri în poezie este combătută de criticii literari. stereotipăr s.m. (tipogr.) stereotipist. stereotipic, -ă adj. 1 (în opoz cu „schimbător”; despre anumite tipuri de exprimare, formulări etc.) fix, neschimbat, stereotip. 2 (despre cuvinte, fraze, argumente etc.) banalizat, stereotip, răsuflat, tocit, stereotipie s.f. fig. stereotipism. Nu ştie cum să înlăture din viaţa lui stereotipia şi plictiseala. Stereotipia motivelor din unele filme comerciale este evidentă. stereotipism s.n. fig. (rar) v. Stereotipie, stereotipist s.m. (tipogr.) stereotipăr. Stereotipistul este lucrătorul specializat în stereotipie. stereoviziune s.f. (telec.; mai ales în televiziune) stereoteleviziune. Stereoviziunea este viziunea stereoscopică. steril, -ă adj., s.n. I adj. 1 (biol; despre fiinţe, mai ales despre femelele animalelor sau despre femei) sterp, <înv. şi pop.> ştir3, star-palaie, ştiriţă1, <înv.> neploditor, neplodnic, sec, sterpicios. Fiinţele sterile nu pot procrea. 2 (bot.; în opoz. cu „fertil”; despre plante) sterp. Plantele sterile nu fac roade sau seminţe. 3 (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, sec, sterp, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind steril. 4 (med., med. vet.; despre spaţii, obiecte etc.) aseptic, dezinfectat2, sterilizat, dez-incifiat. Operaţiile se fac în medii sterile. 5 fig. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, ne-fructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, deşert, gratuit, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost sterile. II s.n. (mineral.) gangă. Sterilul acoperă mineralul util dintr-un zăcământ sau o piatră preţioasă în stare naturală. sterilet s.n. (med.) dispozitiv contraceptiv intrauterin. Femeia a făcut o infecţie din cauza steriletului. sterilităte s.f. 11 (biol.) agenezie, infecundi-tate, infertilitate, <înv. şi reg.> sterpăciune, <înv.> neplodire, stârpime, sterpie, ştirie2. Sterilitatea este incapacitatea de reproducere biologică. 2 ariditate, infecunditate, infertilitate, ne-fertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sărăcie, uscăciune, secetă, sterpitudine, <înv.> sterpăciune, sterpie, sterpitate. Sterilitatea unui sol lutos este cunoscută. II fig. 1 sicitate. steriliza 11756 în perioada actuală, literatura suferă de o anume sterilitate. 2 ineficacitate, ineficienţă, inutilitate, neeficienţă, superfluenţă, super-fluitate, zădărnicie. Sterilitatea rugăminţilor lor nu mai putea fi pusă la îndoială. steriliza vb. I. tr. 11 (chir.; compl. indică animale) a castra, a emascula, a evira, <înv. şi pop.> a scopi, a întoarce, a jugăni, a stârpi, a bate, a curăţi, a herelui, a suci2. Armăsarul a fost sterilizat. 2 (chir.; compl. indică cocoşi) a castra, a claponi, a emascula, a evira, a coponi, a curăţi. Şi-a sterilizat cocoşii pentru a-i îngrăşa. 3 (chir.; compl indică bărbaţi) a castra, a emascula, a evira, a scapeţi, <înv. şi pop.> a scopi, <înv.> a dezbărbăţi. Eunucii erau sterilizaţi. 4 (med., med. vet.; compl. indică spaţii, obiecte etc.) a aseptiza, a dezinfecta, a dezinficia. Asistenta sterilizează instrumentarul stomatologic. II fig. (rar; compl. indică sentimente, acţiuni realizări etc. ale oamenilor) v. Anihila. Anula. Neutraliza. Paraliza, sterilizant, -ă adj., s.n. (farm., med., med. vet.; rar) v. Dezinfectant. sterilizăre s.f. 1 (chir.; la animale) castrare, castraţie, emasculare, emasculaţie, evi-rare, eviraţie, <înv. şi pop.> scopire, scopit1, întoarcere, jugănire, jugănit1, stârpire, batere, curăţire, hereluire, sucire. Sterilizarea unui animal se face sub anestezie. 2 (chir.; la bărbaţi) castrare, castraţie, emasculare, emasculaţie, evirare, eviraţie, <înv. şi pop.> scopire, scopit1, <înv.> dezbărbăţire. Sumerienii au fost primii care au supus bărbaţii operaţiei de sterilizare, pentru a-i transforma în eunuci. 3 (med., med. vet.) aseptizare, dezinfectare, dezinfecţie, dezinfectat1, <înv.> dezinfectaţie. Asistenta pregăteşte instrumentarul pentru sterilizare. sterilizat, -ă adj. 1 (despre animale) castrat, emasculat, <înv. şi pop.> scopit2, întors2, jugănit2, stârpit, bătut2, curăţit2, hereluit, soborât, sucit2. Armăsarul sterilizat nu mai este aşa de nărăvaş. 2 (despre bărbaţi) castrat, emasculat, <înv. şi pop.> scopit2. Bărbaţii sterilizaţi păzeau haremurile sultanului. 3 (med., med. vet.; despre spaţii, obiecte etc.) aseptic, dezinfectat2, steril, dezincifiat. stermă s.f. (biochim.) sterol. stern s.n. (anat.) os sternal, osul pieptului. De stern sunt prinse coastele şi cele două clavicule. stemalgie s.f. (med.) stemodinie. Stemalgia este durerea localizată la nivelul sternului. stemă s.f. (agric.; reg.) v. Mirişte, sterniţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine pratensis). 2 v. Stupitul-cucului (v. stupit) (Cardamine amara). stemodinie s.f. (med.) stemalgie. sterol s.n. (biochim.) sterină. Sterolul are un rol important în metabolismul organismului, deoarece intră în structura colesterolului şi a derivaţilor acestuia. sterp, steârpă adj., s.n., s.f. I adj. 1 (biol; despre fiinţe, mai ales despre femelele animalelor sau despre femei) steril, <înv. şi pop.> ştir3, starpalaie, ştiriţă1, <înv.> neploditor, ne-plodnic, sec, sterpicios. Fiinţele sterpe nu pot procrea. 2 (bot.; despre plante) steril. Plantele sterpe nu fac roade sau seminţe. 3 (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, sec, steril, uscat2, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> improductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nintft, fiind sterp. 4 (astăzi rar; despre perioade, ani) v. Sărac. 5 (rar; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit Prizărit 6 (înv. şi pop.; despre pământ, terenuri agricole etc.) v. înţelenit. Necultivat. Nedesţelenit Nelucrat Sălbatic. Ţelinos. 7 (înv. şi reg.; despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) v. Sec. Secat2. Uscat2. 8 (reg.; despre varză) v. Sec. II (reg.) 1 s.n. sterpar. Sterpul este scocul care se află în dreptul stavilei şi prin care curge apa când moara nu este în funcţiune. 2 s.n. (pese.) v. Podeţ1.3 s.n. (tehn.; la car) v. Tanjală. 4 s.n. (anat.) v. Trahee. 5 s.f. (meteor.) v. Secetă. Sicitate. Uscăciune. III adj. fig. 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, ne-trebuincios, neutil, superfluu, van, zadarnic, deşert, gratuit, steril, pustiu. Rugăminţile br au fost sterpe. 2 (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posac, posomorât, trist, sur, vânăt, vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este stearpă. 3 deşert, gol2, vid. Viaţa lui este stearpă fără femeia iubită. 4 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. br) inexpresiv, neexpresiv, placid, searbăd1, cenuşiu, incolor, palid, pustiu, sur, spălăcit, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip sterp. îi aruncă o privire stearpă. sterpar, -ă s.m., si., s.n. I (la stână) 1 s.m. (pop.) sterpetar. Sterparul este ciobanul care păzeşte oile sterpe, miorii şi berbecii 2 s.n. (reg.) stărpărie. Sterparul este locul îngrădit, în care stau oile sterpe, mieii şi berbecii. 3 si. (colect.; reg; în forma sterpare) sterpet. 4 si. (reg.; deprec. sau peior.; în forma stărpa-re) v. Stârpitură. Sterpătură. II s.n. sterp, sterpare si. (reg.) = sterpară (v. sterpar). sterpăciune s.f. 11 (biol; înv. şi reg.) v. Agenezie. Infecunditate. Infertilitate. Sterilitate. 2 (reg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Pocitanie. Pocitură. Stârpitură. 3 (reg.) v. Stârpitură. 4 (reg.; deprec. sau peior.) v. Stârpitură. Sterpătură. 5 (înv.) v. Ariditate. Infecunditate. Infertilitate. Nefertilitate. Ne-productivitate. Nerodnicie. Sărăcie. Sterilitate. Uscăciune. II fig. (înv.) v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferenţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Letargie. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Răceală. Tembelism. sterpălâie s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Stârpitură. Sterpătură. sterpătură s.f. (pop.; peior.) stârpitură, stărpare, sterpăciune, sterpălâie. Este o sterpătură pentru că nu poate să facă copii. sterpet s.n. (colect.; reg.) sterpare (v. sterpar). Sterpetul reprezintă totalitatea oilor sterpe dintr-o stână. sterpetar s.m. (la stână; reg.) v. Sterpar. sterpicios, -oâsă adj. (biol; înv.; despre fiinţe, mai ales despre femelele animalelor sau despre femei) v. Steril. Sterp, sterpîesi (înv.) 1 (biol.)v. Sterilitate. 2 (biol) v. Agenezie. Infecunditate. Infertilitate. Sterilitate. 3 v. Ariditate. Infecunditate. Infertili-tate. Nefertilitate. Neproductivitate. Nerodnicie. Sărăcie. Sterilitate. Uscăciune, sterpităte s.f. (înv.) v. Ariditate. Infecundi-tate. Infertilitate. Nefertilitate. Neproductivitate. Nerodnicie. Sărăcie. Sterilitate. Uscăciune, sterpitudine s.f. (rar) Ariditate. Infecundi-tate. Infertilitate. Nefertilitate. Neproductivitate. Nerodnicie. Sărăcie. Sterilitate. Uscăciune, sterpos, -oâsă adj. (în opoz. cu „fertil”; înv.; despre pământ, terenuri etc.) v. Arid. Infecund. Infertil. Nefertil. Neproductiv. Neroditor. Nerodnic. Pietros. Pleşuv. Sărac. Sec. Steril. Sterp. Uscat2. stertor s.n. (fiziol.) respiraţie stertoroasă. Stertorul este respiraţia zgomotoasă care apare în unele come profunde. stetoscop s.n. (tehn. med.) fonendoscop. Stetoscopul este folosit mai ales în auscultaţia pulmonară şi în cea cardiacă. steward ['stjuard] s.m. (transp.) camarot. Stewardul serveşte echipajul sau pasagerii unei (aero)nave. stibrnă s.f. (mineral.) antimonit. Stibina reprezintă cel mai important minereu de stibiu. stîbiu s.n. (chim.) antimoniu, sarea mâţei (v. sare), sarea pisicii (v. sare), <înv.> oglinda măgarului (v. oglindă), sârmea1, surmă. Stibiul este un metaloid folosit în tehnică sub formă de aliaje. stick s.n. (inform.; şi stick de memorie) flash, key stick, memory stick. Pe stick se stochează informaţii. sticker ['stikar] s.n. (tehn.; engl.) v. Autoa-deziv. Autocolant. sti'ciu s.n. (reg) v. Băţ. Coadă. Nuia. Prăjină. Vargă. sticiui vb. IV. tr. (v/t.; reg.; compl. indică struguri) v. Musti. Mustui. sticlar s.m. 1 <înv. şi reg.> uiegar. Sticlarul fabrică sau vinde obiecte de sticlă. 2 (înv. şi pop.) v. Geamgiu. 3 (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. sticlă si. 11 geam, glajă, <înv.> vitru1. Sticla de la vitrina magazinului străluceşte de curăţenie. 2 (şi sticlă de ochelari) lentilă, <înv.> linte. Multe persoane preferă ochelarii cu sticlă fumurie, care refractă razele soarelui. 3 (la lampa cu petrol; şi sticlă de lampă) cilindru, glob, burlui, uiagă. A cumpărat o sticlă pentru lampă. 4 (chim.) sticlă organică = plexiglas, polimetacrilat de metil, stiplex. Din sticlă organică se fac diferite obiecte rezistente la şocuri şi la trepidaţii. Sticla organică este folosită în chirurgia ortopedică pentru înlo- 1757| cuirea oaselor; sticlă de apă = sticlă solubilă = silicat de sodiu. Sticla solubilă este o substanţă obţinută prin topirea unui amestec de silice şi hidroxid de sodiu. 5 butelie, şip3, belcă, butelcă, glajă, uiagă, flaşă. La restaurant comandă o sticlă de vin sec. 6 sticlă de iena = iena, vas de iena. Sticla de iena este rezistentă la foc. încălzeşte friptura în cuptor, într-o sticlă de iena. 7 (geol.) sticlă mecanică = sticlă vulcanică; sticlă vulcanică = sticlă mecanică. Sticla mecanică sau vulcanică este o rocă efuzivă necristalizată, provenită prin răcirea bruscă a lavei. 8 sticlă incendiară = cocteil Molotov. Manifestanţii aruncă sticle incendiare înspre maşinile de poliţie. I11 (optic.; pop.) v. Monoclu. 2 (lapl. sticle;fam.) v. Ochelari. 3 (la televizor; fam.) v. Ecran. 4 (fam.; iron.) v. Mărgea. Mărgică. 5 (chim.; arg.) v. Me-tadrină. Metamfetamină. sticlărie s.f. glăjerie. Sticlăria este fabrica sau atelierul în care se produce ori se prelucrează sticla. stideălă s.f. (înv.) v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire, stidete s.m. I (omit.) 1 (şi, reg., sticle-te-de-scai) Carduelis carduelis; băbuş-că, brundărel, ciuş-de-ghimpe, cucoană, cuconiţă, domnişoară, domnişor, domnuţ, lipovencuţă, lugăciţă, lugocel, oiţă, pasă-re-de-scai, pasăre-domnească, pasărea-sca-iului (v. pasăre), scai, scaiete, scăiecior, scăier, scăişor, spinărel, sticleţel, tiglişor, turculeţ, ţiclău-mic (v. ţiclău1), ţiclean, ţiclete, ţicloi1, ţiglişor, vărguţă, vârdare. 2 (reg.) v. Scatiu (Carduelis spinus). 3 fig. (la pl. sticleţi; fam.) fluturaşi (v. fluturaş), fluturi (v. fluture), gărgăuni (v. gărgăun). Are numai sticleţi în cap. II (iht.; reg.) v. Peşte-auriu. Peşte-curcubeu. Peşte-soare. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regi-na-peştelui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomoţis gibbosus). III (arg) 1 v. Gardian. Gardian public. Sergent Sergent de noapte. Sergent de stradă. 2 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, sticleţel s.m. (omit.; reg.)v. Sticlete (Carduelis carduelis). sticli vb. IV. I intr. 1 (despre ochi, privire) a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a străfulgera, a străluci, a se aprinde, a arde. îi sticlea privirea când o întâlnea. 2 (despre obiecte, corpuri etc. cu suprafaţa lucioasă pe care cade lumina) a luci, a scânteia, a sclipi, a străluci, a strălumina, <înv. şi pop.> a luceferi, a lumina, <înv.> a vâlvora. Acoperişul de tablă al casei sticleşte în razele soarelui. Tăişul cuţitului a sticlit în lumina felinarului. 3 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a străfulgera, a străluci, <înv. şi pop.> a lumina, a răs-fulgera, a sclipui3, <înv.> a steli, a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele sticlesc pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului sticleşte în lumina soarelui. Zăpada sticleşte sub clarul de lună. II tr. (rar; compl. indică fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) v. Aţinti. Fixa. Ţinti. Ţintui. sticlire s.f. 1 licăr, licărire, licărit, lucire, lumină, scânteiere, sclipire, străfulgerare, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde sticlirea din priviri. 2 brianţă, lucire, scânteiere, sclipire, strălucire, efulgenţă, luciditate, străluciu, strălumi-nare, <înv.> luceală, luceaţă, lucime, lucoare, lucor, sticleală, străluceală, strălucitură, stră-lucoare, foc. O fascinează sticlirea diamantului. îşi fereşte ochii de sticlirea zăpezii. sticliş s.n. (rar) v. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Lumină. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Străfulgerare. Strălucire, stidişoâră s.f. (rar) v. Sticluţă, sticlit, -ă adj. I (rar; despre ochi, privire) v. Aţintit. Fixat2. Sticlos. Ţintit. Ţintitor. Ţintuit. II (înv. şi reg.) 1 (despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) v. Clar. Limpede. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. stiditdr, -oăre adj. (rar; despre ochi, privire) v. Fulgurant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucitor. Umed. Umezit2, stidoâce s.f. (reg.) v. Sticloi. stidoăie s.f. (reg.) v. Sticloi. stidoânţă s.f. (glum.) v. Sticloi. stidoci s.n. (reg.) v. Ţoi2, sticloi s.n. (pop.) sticloace, sticloaie, sticloanţă. Sticloiul de vin s-a golit în câteva ore. sticlos, -oâsă adj. 11 hialin, hialoid, vitrian, vitrificat, vitros, uiegos. Tapetul de pe pereţii casei are aspect sticlos. 2 (despre ochi, privire) aţintit, fixat2, ţintit, ţintitor, ţintuit, sticlit, <înv. şi reg.> stâlpit, aţintat, pironit. Rămâne cu ochii sticloşi asupra tabloului. 3 (despre privire) însticloşat. Se vedea că îi este frică, deoarece ochii îi deveniseră sticloşi. 4 (rar; despre ochi, privire) v. Fulgurant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucitor. Umed. Umezit2. II fig. (rar; despre aer sau, p. ext., despre vânt, ger etc.) v. Uscat2, stidozitâte s.f. vitrozitate. Sticlozitatea rocilor vulcanice poate fi observată cu uşurinţă. stiduh'ţă s.f. (rar) v. Sticluţă. Stiduş s.n. (meteor.; reg.) v. Gheţuş. Polei1, stiduşoără s.f. (rar) v. Sticluţă, sticluţă s.f. 1 sticlişoară, sticluliţă, sticluşoară, şipurel, şipuşor, glăjiţă, glăjuţă. îşi pune cafea pentru serviciu într-o sticluţă. 2 (med.; înv.; în forma stecluţă) v. Ventuză. stideălă s.f. (înv.) 1 (adesea constr. cu vb. „a fi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere. 2 v. Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stinghe-rire. stidi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) 1 v. Jena. Ruşina. Sfii. 2 v. Speria. Teme2. stigmatizat stidicios, -oăsă adj. (înv.; despre oameni) v. Aprehensiv. Ruşinos. Sfielnic. Sfiicios. Sfios. Timid. stidmţă s.f. (înv.) 1 (adesea constr. cu vb. „a fi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere. 2 v. Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stinghe-rire. stidire s.f. (înv.) 1 (adesea constr. cu vb. „a fi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul cauza) v. Frică. Teamă. Temere. 2 v. Jenă. Ruşine. Sfială. Sfiiciune. Stânjeneală. Stânjenire. Stinghereală. Stinghe-rire. stidivos, -oâsă adj. (înv.; despre oameni) v. Aprehensiv. Ruşinos. Sfielnic. Sfiicios. Sfios. Timid. stidliv, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Aprehensiv. Ruşinos. Sfielnic. Sfiicios. Sfios. Timid, stifâs, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre substanţe, produse, alimente, băuturi etc. sau despre gustul, efectele etc. lor) v. Astringent. Restrin-gent. 2 (mai ales despre vinuri) v. Acid. Aspru, înăsprit. înţepător. Pişcăcios. Pişcător. stigmât s.n. 11 ruşine, pată, pecete. Băiatul aruncase un mare stigmat asupra familiei. 2 fig. pecete. Poartă stigmatul ruşinii. Chipul său are întipărit deja stigmatul bolii de care suferă. I11 (bot) stigmă. Stigmatul este partea superioară a pistilului, pe care se prinde şi încolţeşte polenul. 2 (entom.) stigmă. Stigmatele sunt cele două deschizături ale tra-heelor, aşezate pe părţile laterale ale corpului unor insecte, ale unor miriapode etc. 3 (med., med. vet.; rar) v. Cicatrice. Semn. Urmă. stigmatifer, -ă adj. (bot; despre plante sau despre părţi ale lor) stigmatofor. Plantele stigmatifere poartă stigmate. stigmatizâ vb. I. tr. 1 (în trecut; compl. indică sclavi, condamnaţi etc.) <în trecut> a înfiera, <înv.> a pecetlui. Condamnaţii erau stigmatizaţi în pieţele centrale ale oraşelor. 2 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a vitupera, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. A fost stigmatizat de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. stigmatizare s.f. 1 (în trecut) <în trecut> înfierare, înfierat1, <înv.> pecetluire. Stigmatizarea condamnaţilor se făcea public, în pieţele centrale ale oraşelor. 2 blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, nea-probare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, vituperare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat stigmatizarea colegilor pentru ceea ce a făcut. stigmatizât, -ă adj. (în trecut; despre sclavi, condamnaţi etc.) <în trecut> înfierat2, <înv.> pecetluit2. Sclavii stigmatizaţi erau recunoscuţi după stigmat de proprietarii lor. stigmatofor stigmatofor, -ă adj. (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor) stigmatifer. stigmă s.f. 1 (bot) stigmat 2 (entom.) stigmat stih s.n. 1 (la pl. stihuri; lit.; adesea poetic) poezie, versuri (v. vers), stanţă, <înv. şi reg.> verşuri (v. verş), <înv.> muză, poetică (v. poetic), stihurime. A scris drame, stihuri şi romane. 2 (lit.; înv.) v. Vers. 3 (la pl; lit.; înv.) stihuri leoniceşti v. Versuri leonine (v. vers). 4 (bis.; înv.) v. Verset stihâr s.m. (înv.) v. Poet. stihiâl, -ă adj. stihinic. stihie s.f. 11 (la pl. stihii; de obicei determ. prin „naturii”) elemente (v. element). Cele patru stihii sunt focul, apa, aerul şi pământul. Stihiile naturii s-au dezlănţuit cu violenţă. 2 (rar) v. Pustietate. Pustiu. Sălbăticie. Sihăstrie. II fig. (rar) v. Iluzie. închipuire. Miraj. Nălucire. Părere. Umbră, stihinic, -ă adj. stihial. Forţele stihinice ale naturii pot fi devastatoare. stihotvorţ s.m. (rus.; înv.) v. Poet. stihul vb. IV. intr. (lit.; astăzi rar; mai ales despre poeţi) v. Rima. Versifica, stihui're s.f. (lit.; astăzi rar) v. Versificare. Versificaţie. stihui't s.n. (lit.; înv.) v. Versificare. Versificaţie. stihuitor s.m. (iron. sau deprec.) 1 v. Poet. 2 v. Versificator. stihurâl s.n. (lit; astăzi rar; iron. sau deprec.) v. Versurel. Versuleţ. stihurghîe s.f. (lit.; grec.; înv.) v. Versificare. Versificaţie. stihurghisi vb. IV. intr. (lit; grec.; înv.; mai ales despre poeţi) v. Rima. Versifica, stihurgiu s.m. (înv.) v. Poet. stihurgos s.m. (lit; grec.; înv.) v. Poet. stihurime s.f. (lit.; înv.) v. Poezie. Stihuri (v. stih). Versuri (v. vers). Stil s.n. 11 scris1. Recunoaşte autorul articolului din ziar după stil. 2 rostire, condei, pană. Admiră stilul acestui tânăr nuvelist. 3 (lingv.) limbaj, grai, vorbire. Se exprimă într-un stil academic. 4 (stil.) stil indirect liber=vorbire indirectă liberă. Stilul indirect liber constă în redarea comunicării cuiva în vorbirea indirectă fără a o introduce prin-tr-un verb de declaraţie sauprintr-o conjuncţie; stil neutru = vorbire intelectuală, vorbire neutră, vorbire obiectivă. Stilul neutru este caracteristic operelor ştiinţifice. I11 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, manieră, metodă, mod. Are un stil original de a compune versuri. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, gen, manieră, mod, modalitate, regim, sistem. Tinerii se gândesc la un alt stil de viaţă. 3 sistem. Creatorul acestor tablouri nu se încadrează în stilul pictural clasic. 4 (arhit.) stil gotic = stil ogival. în oraşul Chartres din Franţa este o celebră catedrală construită în stil gotic, care are un valoros ansamblu de vitralii şi sculpturi; stil gotic radiant = stil gotic reionant = goticul reionant. Stilul gotic reionant, creat în sec. al XVIII-lea, se caracterizează prin motive ornamentale numeroa se, cu rozete imense poliloba-te şi radiante; stil ionian = stil ionic = ionic, ordin ionic. Stilul ionic se caracterizează prin coloane zvelte care au capitelul împodobit cu volute laterale; stil ogival = stil gotic; stil rococo = rococo. Stilul rococo a apărut în Franţa, în sec. al XVIII-lea, după baroc. 5 artă, dibăcie, iscusinţă, îndemânare, măiestrie, meşteşug, pricepere, ştiinţă, talent, savantlâc, <înv.> iscusime, tehnă, perilipsis, clasicitate. Statuia afostâxecutată cu mult stil. 6 fig. clasă. Această femeie se îmbracă cu stil. După modul cum vorbeşte, se vede că are stil. III (în trecut; rar) v. Condei, stila vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a (se) civiliza, a (se) cultiva, a (se) chintesenţia, <înv.> a dezgrosolaniza, a se iscusi, a (se) politici, a (se) cizela, a (se) deştepta, a (se) lumina, a (se) rafina, a (se) subţia, a (se) şlefui, a se sublima, a (se) ciopli, a pili1, a (se) roade. S-a mai stilat de când a schimbat anturajul. stilalgi'e s.f. (med.) sindrom stilocarotidian. Stilalgia este o durere craniană laterală, care apare adesea după traumatisme sau intervenţii chirurgicale de genul amigdalectomiei ori extracţiilor dentare. stilâre s.f. cultivare, cizelare, rafinare, subţiere, şlefuire, limpezire, mlădiere, cioplire. Stilarea a obţinut-o prin educaţie, prin artă. stilâţ, -ă adj. 1 (despre stil exprimare etc.) cultivat, rafinat2, subţiat, subţire. Discursul profesorului este totdeauna stilat. 2 (despre oameni sau despre spiritul, caracterul lor) cultivat, manierat, patrician, civilizat, cizelat2, rafinat2, şlefuit2, sublimat, cioplit2. Educaţia şi arta l-au transformat într-un om stilat. 3 (despre oameni, grupuri sociale sau profesionale ori despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, elevat, fin1, patrician, rafinat2, rasat, select, subtil, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane stilate. 4 (despre localuri, magazine etc.) select. îşi cumpără hainele dintr-un magazin stilat din Paris. A fost invitat la un restaurant stilat. stilbmetru s.n. (fiz.) luminanţmetru, nitme-tru. Stilbmetrul este folosit pentru măsurarea luminanţei. stilet1 s.n. pumnal, <înv. şi pop.> jungher, junghi, <înv. şi reg.> şiş, <înv.> pumnar, sculă, şuriu, unealtă. Stiletul este o armă albă cu lama scurtă, cu două tăişuri şi cu vârful foarte ascuţit. stilet2 s.n. (în trecut; rar) v. Condei, stilist, -ă s.m., s.f. 1 (lit.) calemgiu. Tânărul scriitor are calităţile necesare unui stilist. 2 creator de modă. John Galliano este renumitul stilist al casei Dior. stilistică s.f. (stil.) <înv. > scriere frumoasă. Stilistica se ocupă cu studiul mijloacelor de exprimare artistice, expresive, ale unei colectivităţi, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor. stili't s.m. (relig.; livr.) v. Stâlpnic. stilizâ vb. I. tr. 1 (compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) a subtiliza, a |1758 cizela, a şlefui, a ciopli, a peria, a pieptăna, a ageri. După ce şi-a stilizat studiul, l-a trimis la revistă pentru a fi publicat Jurnalistul a stilizat exprimările comune din interviu. 2 (a. plast.; compl. indică figuri, obiecte etc.) a esenţializa. Pictorul a stilizat în mod desăvârşit figura unei tinere. stilizare s.f. 1 subtilizare, cizelare, şlefuire, pieptănare. I s-a cerut stilizarea studiului înainte de publicare. 2 (a. plast.) esenţializare. Stilizarea figurii tinerei este o reuşită desăvârşită a pictorului. stilizat, -ă adj. 1 (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) cizelat2, lucrat2, şlefuit2. Studiul stilizat a fost trimis la revistă pentru a fi publicat. 2 (a. plast.; despre figuri, obiecte etc.) esenţializat. Figura stilizată a tinerei este o reuşită desăvârşită a pictorului. stilogrâf s.n. (rar) v. Stilou. Toc rezervor (v. toc2). stilometrie s.f. (stil.) stilostatistică. Stilometria este folosirea statisticilor pentru studierea faptelor de stil. stilostatistică s.f. (stil.) stilometrie. stilou s.n. toc rezervor (v. toc2), stilogrâf. A primit cadou un stilou cu peniţa din aur. stimă vb. I. tr. (compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a lăuda, a onora, a preţui, a respecta, a priza2, a slăvi, <înv. şi pop.> a omeni, <înv. şi reg.> a preţălui, a tistăli2, <înv.> a apreţui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respectălui, a respectui, a socoti, a stimarisi, a evlavisi, a aproba, a credita. îl stimează pe pictor pentru talentul său. stimabil, -ă adj. (fam.; adesea iron.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil. stimarisi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima, stimăt, -ă adj. (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) apreciat, cinstit, onorabil, onorat, preţuit, respectabil, respectat, venerabil, stimabil, <înv.> apreţuit, cinsteş, considerat, omenit, preacinstit, respectuit, socotit2, vederos, văzut2. Este un judecător stimat, cu multă experienţă. stimă s.f. 1 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, trecere, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de stima prietenilor. 2 ascendent, autoritate, consideraţie, influenţă1, înrâurire, prestigiu, reputaţie, respect, trecere, vază1, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. 1759| Este un muzician total, care şi-a cucerit nu numai stima în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. stimător, -oăre s.m., s.f. (înv.) v. Admirator, stimos, -oâsă adj. (înv.; mai ales despre mărfuri) v. Apreciat. Căutat2. Cerut2. Preţuit, stimosi vb. IV. tr. (reg.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. stimul s.m., s.n. 1 s.m. (fiziol.) excitant, excitator, stimulent. Cafeaua este un stimul. 2 s.m. (fiziol.) stimul liminal = stimul prag. Stimulul liminal este stimulul cu intensitatea cea mai mică care poate determina un răspuns; stimul prag = stimul liminal. 3 s.m. (psih.) stimul condiţional = excitant condiţional. Stimulul condiţional determină formarea unui reflex condiţionat. 4 s.n. imbold, impuls, impulsie, îndemn, mobil, pornire, pretext, stimulent, dictamen, <înv. şi reg.> vâlvă, şfung, <înv.> năstav, pornea-lă, parachinisis, inspiraţie, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost stimul pentru tot ce a făcut în viaţă. stimulâ vb. I. tr. 1 (fiziol.; compl. indică funcţii, organe etc.) a activa, a excita, a enerva, a aţâţa. Funcţia cortexului suprarenal este stimulată de un hormon. 2 (compl. indică activităţi, procese etc.) a activa, a activiza, a dinamiza, a intensifica, a înviora, a anima, a însufleţi, a reînvia, a vivifica. Munca stimulează forţele şi energia organismului 3 (compl indică oameni) a încuraja, a îndemna, <înv.> a spori1, a îmbia, a îmboldi, a purta, a mâna, a opinti. Aprecierile colegilor îl stimulează să-şi continue cercetarea. 4 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a activiza, a impulsiona, a îndemna, a impulsa, a cataliza, a îmboldi, a propulsa, a porni. Succesul iniţial al proiectului i-a stimulat să-şi finalizeze cercetarea. Procesul de coalizare a forţelor politice democratice poate fi stimulat de societatea civilă. 5 (compl. indică oameni) a îndemna, a parachinisi, a împinge, a înghimpa, a mişca. Gelozia l-a stimulat să comită o asemenea faptă. 6 (compl. indică oameni) a excita, a îmbărbăta, a încuraja, a îndemna, a însufleţi, a susţine, <înv.> a îndrăzni, a mângâia, a semeţi, a galvaniza, a insufla. Ştefan cel Mare a ştiut să-şi stimuleze oştenii la luptă. 7 (compl. indică discuţii, polemici etc.) a întărâta, a stârni, a incita. Afirmaţiile politicianului au stimulat polemicile dintre jurnalişti. stimulâre s.f. 1 (fiziol.) activare, excitare, excitaţie, stimulaţie, aţâţare. Stimularea funcţiei cortexului suprarenal. 2 activare, dinamizare, intensificare, înviorare, escaladare, escaladă. Stimularea producţiei din instituţie este rezultatul noilor investiţii. 3 impulsionare, stimulaţie, îmbol- dire, propulsare. Societatea civilă are un rol important în stimularea procesului de coalizare a forţelor politice democratice. stimulativ, -ă adj. 1 stimulator, adjuvant, îmbolditor. Sfatul ei a fost un factor stimulativ în luarea acestei decizii. Premiile pe care le-a câştigat în cadrul concursurilor internaţionale sunt un factor stimulativ pentru formarea sa. 2 competitiv, concurenţial, emulativ, încurajator, stimulator. întrecerile dintre elevi sunt stimulative pentru ei. 3 (despre manifestări, acţiuni etc.) antrenant, mobilizator, stimulator. A avut o iniţiativă stimulativă. stimulator, -oăre adj., s.m., s.n. I adj. 1 stimulativ, adjuvant, îmbolditor. 2 competitiv, concurenţial, emulativ, încurajator, stimulativ. 3 (despre manifestări, acţiuni etc.) antrenant, mobilizator, stimulativ. I11 s.m. (biol, hort.) stimulator de creştere = substanţă de creştere. Stimulatorii de creştere, în cantităţi mici, accelerează dezvoltarea plantelor. 2 s.n. (tehn. med.) stimulator cardiac = cardiostimulator, pacemaker, cutie neagră. Stimulatorul cardiac serveşte la stimularea ritmului cardiac anormal. stimulâţie s.f. (rar) 1 (fiziol.) v. Activare. Excitare. Excitaţie. Stimulare. 2 v. Impulsionare. Stimulare. stimulent s.n. 1 excitant, excitator, stimul. 2 imbold, impuls, impulsie, îndemn, mobil, pornire, pretext, stimul, dictamen, <înv. şi reg.> vâlvă, şfung, <înv.> năstav, por-neală, parachinisis, inspiraţie, mişcare, resort, suport, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. stindârd s.n. I drapel, steag, banderiu, prapur, <înv.> bandieră, grapă1. Soldaţii arborează stindardul în unitate. II fig. 1 cauză. A părăsit stindardul care-i însufleţea pe amândoi în lupta pentru câştigarea dreptăţii. 2 ideal. Şi-a făcut din dorinţa de a ajuta pe cei nevoiaşi un stindard. 3 sens, tendinţă, direcţie, linie. Urmează stindardul politicii partidului din care face parte. 4 front, tabără. Sunt sub acelaşi stindard în lupta pentru combaterea consumului de droguri. stingător, -oăre s.n., s.f. 1 s.n. extinctor. Stingătorul este folosit la stingerea incendiilor. 2 s.f. (rar) stingătoare de lumânări v. Mucar-niţă. stinge vb. III. 11 tr. (compl indică foc, incendii etc.) a înăbuşi, a năbuşi. Pompierii au stins cu greu focul izbucnit în bloc. 2 refl. (despre lumnina zilei) a slăbi, a amurgi. Când lumina se stinge, ţăranii se întorc de la câmp. 3 refl. (despre lumină, surse sau corpuri luminoase) a păli1. Odată cu venirea serii, lumina Soarelui începe să se stingă. 4 tr. (compl. indică mecanisme, aparate, surse de lumină etc.) a închide, a întrerupe, a opri. A stins pentru câteva minute calculatorul. Spre dimineaţă, a stins lumina de la intrarea în casă. 5 refl. (despre foc, cărbuni etc.) a se trece. Focul din sobă s-a stins. Jarul s-a stins. 6 refl. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. stinge c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a sucomba, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pristăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a repauza, a pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a crăpa, a plesni, a o mierli, a se răci. Eminescu s-a stins în 1889, după o boală grea. 7 refl. (despre neamuri, seminţii etc.) a pieri, a se urvi. Neamul ei s-a stins din cauză că fiul său nu a avut urmaşi. 8 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre manifestări ale oamenilor) a dispărea, a pieri. Când a dat cu ochii de el, zâmbetul i s-a stins de pe faţă. 9 refl. (despre sunete, voci, zgomote etc.) a dispărea, a înceta, a se linişti, a muţi, a se pierde, a pieri, a se potoli, a amuţi, a seca. Odată cu venirea nopţii, gălăgia din stradă s-a stins. 10 refl., tr. (jur.; sub. sau compl. indică pedepse penale, legi, litigii, drepturi la acţiune, drepturi de proprietate, împrumuturi, privilegii etc.) a (se) prescrie, a (se) curma, <înv.> a se paragrafisi, a (se) prescribălui, a se săvârşi, a se sfârşi. Pedeapsa se stinge după doi ani. Judecătorul a stins pedeapsa din cauza trecerii timpului. 11 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 12 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Sărăci. Scăpăta. Strâmtora. 13 tr. (glum.; compl. indică mâncare) a sturî. A stins tot ce avea în farfurie. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a slăbi, a (se) tempera, a (se) uşura, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a stins durerea pentru moment. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică mai ales stări fiziologice, procese psihice etc. ale fiinţelor) a (se) calma, a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) tempera. Apa rece a izvorului i-a stins setea. Pentru moment, foamea i s-a stins cu un com. Emoţia i s-a stins cum a păşit pe scenă. 3 refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a slăbi, a se topi, a se usca. S-a stins foarte mult în ultimele luni. 4 refl. (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) a se epuiza, a se extenua, a se istovi, a se sfârşi, a solicita, a se surmena, a se vlăgui, a se consuma2, a se frânge, a se omorî, a se rupe, a seca, a secătui, a se sfărâmă, a se slei, a se stoarce, a suge, a se topi, a se uza, a se zdrobi, a se ofili, a deshăma, a se dezbina, a murseca. S-a stins studiind pentru examenul de titularizare pe post. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a (se) aneantiza, stingere a (se) demola, a (se) distruge, a muri, a (se) nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a (se) sfărâmă, a (se) spulbera, a (se) strivi, a ucide, a (se) zdrobi. Eşecul avut nu i-a stins speranţele. 6 refl. (despre imagini vizuale) a se voala. Silueta ei s-a stins în noapte. Plopii se sting în depărtare. 1 refl. (despre corpuri cereşti) a se întuneca. Soarele s-a stins din cauza eclipsei. 8 tr. (compl. indică ochii, vederea) a orbi. Bătrâneţea i-a stins privirea. 9 refl. (med.; despre fiinţe) a agoniza. Bolnava se stinge. stingere s.f. 11 înăbuşire. După stingerea focului, s-au putut evalua pagubele. 2 stins1. Dascălul se ocupă cu stingerea lumânărilor din biserică, la sfârşitul slujbei. 3 închidere, întrerupere, oprire. Stingerea calculatorului este obligatorie după câteva ore de funcţionare. 4 decedare, deces, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, sucombare, exitus, extincţie, răposat1, repaus, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, samodivă, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, topenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, prestavlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), repauzare, săvârşenie, săvârşit1, scădere, scon-cenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, despărţire, deznodământ final, deznodământ tragic, odihnire, somnul cel veşnic (v. somn2), somnul de veci (v. somn2), somnul mormântului (v. somn2), somnul morţii (v. somn2), somnul veşnic (v. somn2), somnul veşniciei (v. somn2), pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mierlire. Stingerea poetului a provocat durere. 5 dispariţie, încetare. Stingerea acordurilor disonante de vioară a fost o binefacere. 6 (jur.) prescriere, <înv.> paragra-fisire, săvârşire. Stingerea pedepsei s-a făcut după doi ani. 7 (înv.) v. Calamitate. Catastrofa. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie. II fig. 1 astâmpărare, calmare, domolire, liniştire, potolire. Un corn nu era suficient pentru stingerea foamei. 2 fig. (în opoz. cu „răsărit”; pop.) v. Apunere. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. stingher,-ă adj. 11 (despre fiinţe) singur, pustiu. Murindu-i părinţii, copilul a rămas stingher pe lume. 2 (despre oameni) izolat, singur, străin. Se simte stingher printre aceşti oameni din înalta societate. 3 (despre oameni) stânjenit, stingherit, silnic. Cearta la care asistă îl face să se simtă stingher. A (rar, despre terenuri, locuri, regiuni ţinuturi etc.) v. Deşert Gol2. Necultivat. Pustiu. Sălbatic. Vid. 5 (mat.; reg.; despre numere întregi) v. Impar. II fig. (despre oameni) celibatar, necăsătorit, nefa-milist, neînsurat, nemăritată, tomnatic. Prietenul lui este stingher. stinghereală s.f. 1 jenă, ruşine, sfială, sfiiciune, stânjeneală, stânjenire, stingherire, sfiire, sfioşenie, ruşinare, încurcătură, <înv. şi reg.> ruşinţă, scandal, <înv.> ruşinăciune, stideălă, stidinţă, stidire, rezervă. Minte fără nicio stinghereală. 2 (pop. şi fam.) v. Conturbare. Deranj. Deranjare. Importunare. Incomodare. Inoportunitate. Jenare. Neoportunitate. Stânjeneală. Stânjenire. Stingherire. Supărare. Tulburare, stingheri vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a conturba, a deranja, a imp©rtuna, a incomoda, a inoportuna, a încurca, a jena, a stânjeni, a supăra, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie stingherit, întrucât are de lucru. 2 (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) a împiedica, a jena, a stânjeni. Tocurile înalte o stingheresc în mers. Placa dentară o stinghereşte la mestecat. 3 (pop.; compl. indică fiinţe) v. Despărţi. Desprinde. Detaşa. Izola. Rupe. Separa. stingherire s.f. 1 conturbare, deranj, deranjare, importunare, incomodare, inoportunitate, jenare, neoportunitate, stânjeneală, stânjenire, supărare, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Stingherireafără motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. 2 jenă, ruşine, sfială, sfiiciune, stânjeneală, stânjenire, stinghereală, sfiire, sfioşenie, ruşinare, încurcătură, <înv. şi reg.> ruşinţă, scandal, <înv.> ruşinăciune, stideălă, stidinţă, stidire, rezervă, stingherit, -ă adj. (despre oameni) 1 conturbat, deranjat, importunat, incomodat, încurcat2, stânjenit, tulburat, zăticnit, <înv.> sastisit, strâmtorat. Oamenii stingheriţi nu pot reîncepe imediat lucrul. 2 încurcat2, jenat, stânjenit, strâmtorat. Se simte stingherită în prezenţa unor persoane necunoscute. 3 stânjenit, stingher, silnic, stingheritor, -oăre adj. (despre situaţii stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) deranjant, importun, incomod, incomodant, jenant, neplăcut, stânjenitor, supărător, <înv.> molest. Gestul lui a fost stingheritor pentru fată. îi pune întrebări stingheritoare. stinghie s.f. 11 (în tâmplărie) <înv. şi reg.> preghiţă, ştează2. Lemnarul întăreşte stinghiile de la pat. 2 chingă, calafat, curmeziş, pop, punte, stâlp, uşă, zăplat. Stinghia se pune la fundul unui vas de lemn. 3 (tehn.; la moara de vânt) braţ, chingă, coardă, spetează, curmeziş, legătură. Stinghiile intră în componenţa scării coşului morii. 4 (tehn.; la războiul de ţesut) chingă, scândură, spetează, <înv. şi pop.> argea, blană. Stinghia este un braţ al vatalei. 5 (tehn.; la cârceiele carului) pop, spetează, jiglă, lopăţică. Stinghia leagă cele două lopăţele ale cârcelei. 6 (tehn.; la car sau la căruţă) bulfeu, cruce, spetează, scălduşcă, scăiuş, fiulare, jiglă, lopăţică, remeneacă, scândurică. Stinghia leagă jugul de policioară. 7 (tehn.; la |1760 grapă) falcea, grindă, grindei, măselar, punte, spetează, şiştoare (v. şiştor), talpă, urs. Stinghia uneşte mărăcinii. 8 (tehn.; la fundul carului sau al căruţei reg.) v. Spetează. 9 (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 10 (tehn.; la scara de lemn; reg.)v. Fuscel. Spiţă. Treaptă. II (anat.) 1 (înv. şi pop.) v. Regiune inghinală. 2 (art.; reg.) stinghia nasului v. Zgârciul nasului (v. zgârci1). stinghioără s.f. stinghiuţă. stinghiuţă s.f. stinghioără. stins1 s.n. (rar) v. Stingere. stins2, stinsă adj., adv. I adj. 1 (despre foc, incendii etc.) înăbuşit. Incendiul stins a lăsat în urmă un adevărat dezastru. 2 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, şters, tem, blafard, lin2, searbăd1, sărbeziu, <înv.> uşor2, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori stinse. 3 (despre lumină) difuz, palid, slab, diafan, potolit2. Când cerul este acoperit de nori, lumina este stinsă. Odată cu înserarea, lumina devine stinsă. 4 (despre lumină surse de lumină etc.) discret, pal, palid, slab, spălăcit, lin2, pălit1, searbăd1, debil, livid, plăpând, surd, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină stinsă. Abia i se distinge silueta în razele stinse ale lunii. 5 (despre mecanisme, aparate, surse de lumină etc.) închis, întrerupt, oprit. Nu poate sta mult timp cu calculatorul stins. 6 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) înăbuşit, înfundat2, pierdut, slab, surd, <înv.> îndesat, tâmpit, mat, şters, uscat2, vătuit2, scorboroşit. în depărtare se aude zgomotul stins al valurilor mării. 7 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, tainic, uşor2, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea stinsă. De departe se aude freamătul stins al pădurii. 8 (despre ochi) apus2. Bătrânul ridică spre el ochii stinşi. 9 (jur.; despre pedepse penale, legi litigii drepturi la acţiune, drepturi de proprietate, împrumuturi privilegii etc.) prescris. Peste ani infractorul s-a putut întoarce în ţară datorită pedepsei stinse. 10 (înv.; despre oameni) v. Sărăcit. Scăpătat2. II adj. fig. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, stins, s-a aşezat pe o bancă. 2 dispărut, pierdut, trecut2, apus2. Pe faţă i se mai poate vedea o urmă din frumuseţea ei stinsă. 3 (despre ochi) gol2. Ochii ei stinşi nu exprimă nimic. III adv. (modal) 1 înăbuşit, înfundat2, slab, surd, mocnit. Fata a început să plângă stins. 2 înă- 1761 | stoci buşit, înfundat2, pierdut, slab, surd. Izbiturile toporului în trunchiul copacului răsună stins. stipelâr, -ă adj. (bot.) stipular. stipelât, -ă adj. (bot.; despre plante) stipulat. Plantele stipelate sunt prevăzute cu stipele. stipelă s.f. (bot.) stipul. Stipelele sunt cele două frunzişoare crescute la baza peţiolului sau a limbului frunzei, care protejează mugurii axilari. stipendiă vb. I. tr. (fin., econ.; compl. indică oameni, instituţii, organizaţii, proiecte etc.) a finanţa, a subvenţiona, a suporta, <înv.> a economisi. A stipendiat câţiva tineri în timpul studiilor în străinătate. Unele instituţii de asistenţă socială sunt stipendiate de oameni de afaceri. Proiectul a fost stipendiat din fonduri europene. stipendiâr s.m. (milit.; înv.) v. Mercenar, stipendiat -ă adj. (fin., econ.; despre oameni, instituţii, organizaţii, proiecte etc.) finanţat, subvenţionat. Proiectul stipendiat trebuie să fie finalizat în doi ani. stipendiâre s.f. (fin., econ.) finanţare, subvenţionare, suport. Criza economică a avut repercursiuni imediate asupra stipendierii unor instituţii de asistenţă socială. stipendist, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Bursier, stipendiu s.n. 1 (econ.) grant, subvenţie, subsidiu, <înv.> pensie, retribuţie. Pentru proiectul lor li s-a aprobat stipendiul din fondurile europene. 2 (înv.) v. Bursă. Bursă de studii, stiplex s.n. (chim.) plexiglas, polimetacrilat de metil, sticlă organică. Din stiplex se fac diferite obiecte rezistente la şocuri şi la trepidaţii. Stiplexul este folosit, în chirurgia ortopedică, pentru înlocuirea oaselor. stipul s.n. (bot.) stipelă. stipulă vb. I. tr. (jur.; compl. indică clauze, condiţii, principii etc.) a hotărî, a menţiona, a prescrie, a prevedea, a specifica, a stabili, a statua, <înv. şi pop.> a slobozi, a suna, <înv.> a merge. Notarul a stipulat în contract obligaţiile celui care ia pământul în arendă. stipular, -ă adj. (bot.) stipelar. stipulăre s.f. (jur.) clauză, condiţie, dispoziţie, prevedere, punct, stipulaţie, termen, <înv. şi pop.> tocmeală, <înv.> şart2. Trebuie cercetate stipulările din contract. stipulat -ă adj. (bot.; despre plante) stipelat. stipulaţie s.f. (jur.) clauză, condiţie, dispoziţie, prevedere, punct, stipulăre, termen, <înv. şi pop.> tocmeală, <înv.> şart2, ştirea s.f. (reg.) = ştircă. stiren s.m. (chim.) feniletenă, vinilbenzen. Stirenul se utilizează ca materie primă la fabricarea polistirenului, a cauciucului sintetic etc. stirigoăică s.f. (bot.; reg.) v. Stirigoaie (Veratrum nigrum). stirigoaie s.f. (bot.) 1 Veratrum nigrum; bozăţel, iarbă-şerpească, spânz-negru, stiri-goaică, strigoaică2.2 Veratrum album; mărul-strigoiului (v. măr1), spânţ-alb. 3 (reg.) v. Brânduşă-de-toamnă (Crocus banaticus). 4 (reg.) v. Bulbuc. Bulbuc-de-munte (Trollius europaeus). 5 (reg.) v. Coada-cocoşului (v. coadă) (Polygonatum odoratum, Polygo-natum latifolium sau Polygonatum multiflo- rum). 6 (reg.) v. Genţiană. Ghinţură (Gen-tiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneu-monanthe sau Gentiana punctata). 7 (reg.) v. Odolean. Valeriană (Valeriana officinalis). 8 (reg.) v. Odolean (Valeriana dioica). 9 (reg.) v. Spânz (Helleborus niger). stirpe s.f. (livr.) 1 v. Neam. Seminţie. Spiţă. 2 v. Familie. Neam. 3 fig. v. Baştină. Matrice. Naştere. Obârşie. Origine. Provenienţă. Spiţă, stiva vb. I. tr. (rar; compl. indică obiecte, materiale etc. de acelaşi fel) v. Stivui, stivâj s.n. (rar) v. Stivuire. stivâre s.f. (rar) v. Stivuire. stivator s.m. (nav.; rar) v. Arimor. Stivuitor. stivă s.f. (mar.; rar) v. Cală1. Hambar, stivui vb. IV. tr. (compl. indică obiecte, materiale etc. de acelaşi fel) a stiva. Mărfurile sunt stivuite în magazii. stivuire s.f. stivaj, stivare. Muncitorii se ocupă cu stivuirea mărfurilor în magazii. stivuitdr s.m. (nav.) arimor, stivator. Stivuitorul stivuieşte mărfurile în magazia unei nave. stoămpă s.f. (reg.) v. Bolovan. Pietroi, stoarce vb. III. 11 tr. (compl. indică fructe, seminţe etc.) a presa, a tescui, a zdrobi, a destoarce3, a stropşi. A stors seminţele de floarea-soarelui pentru a obţine ulei. A stors fagurii pentru a scoate mierea. 2 tr. (compl. indică brânză, caş) a presa, a tescui. Ciobanii storc caşul pentru a ieşi zerul. 3 tr. (compl. indică abcese, bube, coşuri etc.) <înv.> a zdrobi. Nu este indicat ca persoanele care au coşuri pe faţă să şi le stoarcă, deoarece se pot infecta. 4 tr. (pop.; compl. indică recipiente, saci etc. sau, p. ext, vehicule de transport) v. Descărca. Deşerta. Goli. 5 refl. pas. (înv. şi reg.; despre lichide) v. Filtra. Strecura. 6 tr. (reg.; despre lichide; urmat de determ. introduse prin prep. „în”)v. Infiltra. Intra. Pătrunde. Scurge. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a (se) slei, a se stinge, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshă-ma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl stoarce. S-a stors studiind pentru examenul de titularizare pe post. 2 tr. (compl. indică oameni sau mijloacele lor materiale) a secătui, a suge, a vlăgui, a seca. Băiatul îşi stoarce părinţii de bani. Au stors rezervele ţării. 3 tr. (compl. indică oameni) a extorca, a jecmăni, a jefui, a jumuli, a jupui, a mulge, a scurge, a suge, a jintui, a jupi, a carota. Sub pretextul că îi poate facilita cumpărarea unei locuinţe la un preţ modic, l-a stors de bani. 4 tr. (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a apăsa, a despuia, a mulge, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi stoarce propriul popor. 5 tr. (compl. indică afirmaţii, informaţii, mărturisiri etc.) a scoate, a smulge. Nu a reuşit să stoarcă nimic de la el în legătură cu ce s-a întâmplat în acel loc. I-a stors o promisiune. stoârcere s.f. 11 presare, stors1, tescuire, tescuit1, zdrobeală, zdrobire, <înv. şi reg.> storsură, <înv.> tescuială. Stoarcerea seminţelor de floarea-soarelui se face pentru a se obţine uleiul. 2 stors1, <înv.> storsură. Şi-a cumpărat o maşină de spălat, întrucât stoarcerea manuală a rufelor este epuizantă. 3 stors1, <înv.> storsătură. Stoarcerea coşurilor poate cauza infecţii ale pielii. 4 (fiziol.; înv.) v. Secreţie. II fig. 1 extorcare, jecmăneală, jecmănire, jefuire, jumulire, jupuială, jupuire, stors1. A fost condamnat pentru stoarcerea repetată a unor persoane în vârstă. 2 asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, apăsare, despuiere, jug, apăsătură, armăşie, învăluială, strânsoare. Stoarcerea poporului este specifică regimurilor totalitare. 3 scoatere, smulgere. Stoarcerea unor informaţii de la el în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în acel loc a fost imposibilă. stobor s.n., s.m. 1 s.n. (constr.; înv. şi pop.) v. Gard. împrejmuire. îngrăditură. 2 s.n. (la fântână; înv. şi reg.) v. Colac. Ghizd. Margine. 3 s.m. (înv. şi reg.) v. Ulucă. 4 s.n. (reg.) v. Cimitir. Necropolă. stoborât, -ă adj. fig. (reg.) 1 (bot.; despre arbori sau despre coroanele, ramurile lor) v. Foios. Frunzos. Stufos. Tufos. 2 (despre frunziş, desişuri etc.) v. Dens. Des. Nepătruns, stoc s.n. depozit, economie, rezervă, <înv.> rezervaţie. A făcut stoc de alimente şi a supravieţuit până a fost descoperit de salva-montişti. stocă vb. I. tr. 1 (compl. indică produse, obiecte, mărfuri, materii prime etc.) a depozita, a înmagazina, <înv.> a strânge. Lemnele cumpărate au fost stocate într-o şură. 2 (inform.; compl. indică informaţii, date, muzică etc.) a înmagazina. Şi-a stocat datele din calculatorul său pe un hard disk extern. stocăj s.n. depozitare, înmagazinare, ma-gazinaj, magazinare, stocare, stocăre s.f. depozitare, înmagazinare, maga-zinaj, magazinare, stocaj. Prăvălia nu are o capacitate mare de stocare a mărfurilor perisabile. stocăstic, -ă adj. (livr.; despre fenomene, evenimente, stări etc.) v. Accidental. Aleatorie. Aleatoriu. Incidental. întâmplător. Ocazional. Sporadic. stoci vb. IV. (reg.) 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică inflamaţii ori corpul fiinţelor, părţi ale acestuia) v. Dezinflama. Dezumfla. 2 refl., tr. (în forma storci; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi. 3 tr. (în forma storci; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Si&râma. Strivi. Zdrobi. 4tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) v. Epuiza. Extenua. stocit Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. II tr. fig. (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Apăsa. Asupri. Despuia. Exploata. împila. împovăra. Mulge. Năpăstui. Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Stoarce. Suge. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. Stocit, -ă adj. (reg.) I (în forma storcit) 1 (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Bătucit. Bătut2. Fleşcăit. Lovit Spart2. Strivit Terciuit Zdrobit 2 (desprepământ, soluri etc.) v. Sărăcit II fig. (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Dărâmat2. Distrus. Epuizat. Extenuat. Frânt. Istovit. Lânced. Moale. Prăpădit. Rupt. Secat2. Secătuit. Sfârşit2. Sleit2. Stins2. Stors2. Surmenat. Terminat2. Topit2. Trudit. Vlăguit. Uzat. Zdrobit. stofât, -ă adj. (rar; despre oameni sau animale) v. Binefacut. Corpolent. Masiv. Puternic. Robust. Solid. Spătos. Trupeş. Voinic, stdfă s.f. 1 (ind. text.) coroftie, pănură, etofa. Şi-a cumpărat stofă pentru un costum de haine. 2 fig. (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, vocaţie, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are stofă pentru teatru. stog s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) căpiţă, claie, porcoi, înfurcitură, plastă, porcan, boaghe, capişte1, clădiş, fundac, fundei, furcitură, glugă, măgar, ploscă2, por2, porcănaş, porcoiaţă, porconeaţă, porculean, porculete, porculeţ, porcuţ, porşog, porşor, pup3, schirdă. Şi-a făcut culcuş într-un stog de fân. 2 (reg.) stog de câmp = stog defalce = <înv.> stog de măsură. Stogul de câmp este măsura pentru fân (sau pentru alte păioase), care a variat după epoci şi după regiuni; (înv.) stog de măsură v. Stog de câmp. Stog de falce. 3 (p. anal; geomorf.; reg.) v. Bosă. Dâmb. înălţime. Ridicătură. 4 (reg.) v. Cireadă. Turmă. stogomân, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (zootehn.; pop.) v. Stogoş. 2 adj. (pop.; despre lână) v. Stogoşă (v. stogoş). 3 adj. (reg.; despre culori, obiecte, despre pârul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. stogos, -oâsă adj. (zootehn.; pop.; despre oi sau despre rase de oi) v. Stogoş. stogoş, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (zootehn.) stogoman, stogos, stogoşat, stogu. Oile stogoşe provin din încrucişarea raselor ţigaie şi ţurcană. 2 adj. (despre lână) stogomană (v. stogoman). Lâna stogoşă provine de la oile stogoşe. 3 adj. (reg; despre culori, obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. stogoşât, -ă adj. (reg.) 1 (zootehn.; despre oi sau despre rase de oi) v. Stogoş. 2 (despre pârul oamenilor) v. Lăţos. stogu adj. invar, (zootehn.; despre oi sau despre rase de oi) v. Stogoş. stoguleţ s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) stoguşor. stoguşor s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) stoguleţ. stohân subst. (bot.; reg.) v. Stufarie. Stufăriş1. Trestiiş. stoic, -ă adj., s.m., s.f. (fildT.) 1 adj. <înv.> stoicos, stoician. Zenon a fost un filosof stoic. 2 s.m., s.f. <înv.> stoicos, stoician. Stoicii sunt adepţii stoicismului. stoiceţ s.m. (iht.; reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Albumus albumus). stoiciân, -ă adj., s.m., s.f. (filos.; ieşit din uz) 1 adj. v. Stoic. 2 s.m., s.f. v. Stoic, stoicism s.n. <înv.> stoicitate. îi suportă cu stoicism prezenţa. A îndurat, plin de stoicism, loviturile vieţii. stoicitâte s.f. (înv.) v. Stoicism. stoicos, -oăsă adj., s.m., s.f. (filos.) 1 adj. v. Stoic. 2 s.m., s.f. v. Stoic. stol s.a 11 cârd, ciopor, toană2, toi2. Un stol de porumbei se roteşte deasupra parcului. 2 (milit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) buluc, ceată, pâlc, polc, steag, <înv.> bulucbăşie. Stolul, format din mercenari, avea aproximativ efectivul unui regiment. 3 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Buchet Mănunchi. 4 (bot.; reg.) v. Tufa. 5 (reg.) v. Colan. Colier. Salbă. Şirag. 6 (milit.; înv.) v. Coloană. 7 (mar. milit; înv.) v. Escadră. II fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, buluc, cârd, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), cohortă, turmă, legiune, oaste, ciurdă, regiment, oştime. Un stol de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. stoler s.m. (înv. şi pop.) v. Tâmplar, stolerie s.f. (pop.) v. Tamplărie. stoletnic s.m. (bot; reg.) 1 v. Aloe (Aloeferox şi Aloe succotrina). 2 v. Broască. Limba-soacrei (v. limbă). Opunţia (Opuntia ficus-indica şi Opuntia vulgaris). 3 v. Doctor (Aloe vera). 4 v. Limbă. Talpa-ursului (v. talpă) (Phyllo-cactus ackermanni). 5 v. Vâsc. Vâsc-alb. Vâsc-de-brad. Vâsc-de-păr (Viscum album). stoli vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. stolîre s.f. (înv.) v. Aranjare. Aranjat1. Dichiseală. Dichisire. Ferchezuială. Ferchezu-ire. Gătire. Gătit1. stoli't, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; înv.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2-îngrijit, stoli'ţă s.f. (rus.; înv.) 1 v. Capitală. 2 v. Reşedinţă. Sediu. stolnică s.f. (la nunţile ţărăneşti; pop.) stolniceasă, stolniciţă. stolniceâsă s.f. (la nunţile ţărăneşti; pop.) stolnică, stolniciţă. Stolniceasa este femeia care pregăteşte mâncarea, serveşte nuntaşii sau are alte atribuţii. stolniciţă s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Stolnică. Stolniceasă. |1762 stolniţă s.f. (gosp.; reg.) v. Planşetă, stolohăm vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Snopi. Stâlci. stolohănos, -oâsă adj. (reg.; despre drumuri, arături etc.) v. Bolovănos. Gloduros. Pietros, stolon s.n. (bot.) tulpină târâtoare. Stolonul în contact cu pământul formează rădăcini, dând naştere la noi plante. stolos, -oâsă adj. (reg.; despre arbori sau despre coroanele, ramurile lor) v. Foios. Frunzos. Stufos. Tufos. stomâc s.n. 11 (anat.; la animale) burduhan, burduf, baldâr, bârdan, târban, schembea. 2 (anat; la rumegătoare) stomac glandular = cheag. Stomacul glandular este una dintre cele patru despărţituri ale stomacului din care se extrage lactofer-mentul; (la păsări) stomac măcinător = pipotă, rânză, bătucă, dâcă1, mură2, pipoaşcă, râşnitoare, râşniţă, moriş-că. 3 (anat.) ventricul, ventru, <înv. şi pop.> maţe (v. maţ), rânză, burtă, inimă, pântece, pipotă, ramazan, <înv. şi reg.> vintricel1, bârdan, foaie, moară, râşniţă, rumegătoare, rumegătură, rumeguş, târfa2, <înv.> bandor, zgău, cantină, abataj, ghiozdan, jgheab, magazie, raft. Ia un medicament contra durerilor de stomac. 4 (fiziol; rar) v. Digerare. Digestie. Mistuire. II fig. (pop.) v. Aliment. Hrană. Mâncare, stomacâl, -ă adj. gastric, <înv.> stomahic. Sucul stomacal are rol în digestie. A fost internat în spital din cauza unei hemoragii stomacale. stomâhic, -ă adj. 1 (farm.) <înv.> stomahical. Medicamentele stomahice favorizează digestia gastrică. 2 (înv.) v. Gastric. Stomacal, stomahicâl, -ă adj. (farm.; înv.) v. Stomahic. stomati'tă s.f. (med.) 1 mărgăritărel, pleasnă, plesniţă, studeniţă, plesnie, strudiniţă. Stomatita este inflamaţia mucoasei bucale provocată de unele boli generale sau cauzată de microbi, toxine etc. 2 stomatită gangrenoasă = noma. Stomatita gangrenoasă este o ulceraţie a peretelui obrazului, pe care, uneori, îl perforează. stomatolog, -ă s.m., s.f. (stomat.) dentist, odontoiatru, dinţălar, dinţar. S-a dus la stomatolog pentru a-şi trata un dinte. stomatologic, -ă adj. (med.) dentar. Şi-a deschis un cabinet stomatologic. stomatologie s.f. (stomat.) dentistică, odontoiatrie. Stomatologie se ocupă cu studiul anatomiei, al fiziologiei şi al patologiei cavităţii bucale şi al dinţilor. stop interj., s.n. I interj. 1 (exprimă un ordin) opreşte!, stai!, loh! Stop! Nu vezi culoarea roşie a semaforului! 2 (exprimă mai ales un ordin) ajunge!, atât!, basta!, destul!, gata!, isprăveşte!, încetează!, punct!, sfârşeşte!, stai!, termină!, halt!, ho! Stop! Nu mai suport ţipetele tale!\\ s.n. (tehn.) autostop, semafor, semnalizator. Şoferul opreşte la culoarea roşie a stopului. stopâ vb. 1.1 intr., tr. (sub. sau compl indică vehicule în mers ori mersul acestora) a (se) opri. Autobuzul a stopat la schimbarea culo- 1763| rii semaforului. Un viscol puternic a stopat circulaţia tramvaielor. 2 tr. (compl indică maşini, utilaje etc.) a frâna, a opri, a frena. Vatmanul a stopat brusc tramvaiul în apropiere de trecerea de pietoni. 3 tr. (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a inhiba, a împiedica, a opri, <înv.> a inhibiţiona, a podpri, a frâna, a înăbuşi, a înfrâna, a reprima, a stăvili, a sufoca, a tăia, a frena, a năbuşi. Nimic nu poate stopa declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi stopează pofta de mâncare. stopâj s.n. (croitorie) stopare2, stopat1. Stopajul este repararea fină a unei ţesături rupte, deşirate, rărite etc. stopare1 s.f. 1 oprire. Stoparea maşinilor la culoarea roşie a semaforului este obligatorie. Viscolul puternic a cauzat stoparea circulaţiei tramvaielor. 2 frânare, oprire, frenaj, frenaţie. Stoparea bruscă a tramvaiului a provocat panică în rândul pasagerilor. 3 împiedicare, oprire, frânare, înfrânăre, stăvilire, sufocare. Se impune stoparea abuzurilor din administraţie. 4 (sport) stopat2. Stoparea este împiedicarea unui jucător de a continua atacul stopare2 s.f. (croitorie) stopaj, stopat1. stopat1 s.n. (croitorie) stopaj, stopare2. stopat2 s.n. (sport; rar) v. Stopare, stoper s.m. (sport; la fotbal) apărător, fundaş, bec1. A fost unul dintre renumiţii stoperi ai echipei naţionale de fotbal stor s.n. jaluzea, persiană, rulou, transperant, roletă, voleu. Vara, când soarele este arzător, se trag storurile la ferestre. storâre s.f. (înv. şi reg.) v. Decimare. Decima-ţie. Destrucţie. Distrugere. Exterminare. Exter-minaţie. Masacrare. Măcelărire. Nimicire, storcăit s.n. (rar) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuier. Zumzet. Zvon1, storcătâr, -oare s.m., s.f., s.n., adj. I s.m., s.f., s.n. 1 s.f. storcitoare (v. storcitor). Pune portocalele în storcător, pentru a le extrage sucul. 2 s.f. (reg.; adesea urmat de determ. care arată felul) v. Presă. Teasc. 3 s.n. (vit.; reg) v. Mustuitor. 4 s.m. fig. (rar; şi storcător de averi) v. Asupritor. Exploatator. împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor. Vampir. II adj. (reg.; în opoz. cu „fertilizator ’; despre plante, recolte etc.) storcitor. Plantele storcătoare epuizează substanţele nutritive din pământ, secătuindu-l storci vb. IV. refl., tr. (reg.) = stoci. storci're s.f. (reg.) v. Strivire. Terciuală. Terciuire. Zdrobire, storcit, -ă adj. (reg.) = stocit. storcitor,-oare adj.,s.f. (reg.) 1 adj. (în opoz. cu „fertilizator) despre plante, recolte etc.) storcător. 2 s.f. v. Storcătoare (v. storcător). storcoşi'vb. IV. refl., tr. (reg; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, storcoşi't, -ă adj. (reg.; despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Bătucit. Bătut2. Lovit. Spart2. Strivit. Terciuit. Zdrobit. stori vb. IV. 11 refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) v. Epuiza. Extenua. Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. 2 tr. (înv. şi reg.; despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Prăpădi. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. „în bătaie”) v. Snopi. Stâlci. 4 intr. (reg.; despre fiinţe; de obicei la pers. 3 petf. c.) Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. 5 tr. (reg.; glum.; în forma sturî; compl. indică mâncare) v. Stinge. II refl. fig. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Ruina. Sărăci. Scăpăta. Speti. Strâmtora. Toca. Usca. stornâre s.f. (contab.) stomo. Stomarea este rectificarea unei înregistrări contabile făcute eronat în jurnalul de contabilitate, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea trecută greşit. storno s.n. (contab.) stomare. stors1 s.n. 11 presare, stoarcere, tescuire, tescuit1, zdrobeală, zdrobire, <înv. şi reg.> storsură, <înv.> tescuială. Storsul strugurilor se face pentru a se obţine vinul. 2 stoarcere, <înv.> storsură. Şi-a cumpărat o maşină de spălat, întrucât storsul manual al rufelor este epuizant. 3 (rar) v. Stoarcere. II fig. extorcare, jecmăneală, jecmănire, jefuire, jumulire, jupuială, jupuire, stoarcere. A fost condamnat pentru storsul repetat al unor persoane în vârstă. stors2, stoarsă adj. I (despre fructe, seminţe etc.) presat2, tescuit2, zdrobit, zdrobolit. Seminţele de floarea-soarelui stoarse, din care s-a scos uleiul, sunt aruncate. II fig. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, stors, s-a aşezat pe o bancă. 2 (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; rar; mai ales despre faţa oamenilor) v. Ascuţit2. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Tras. Uscăţiv. 3 (fin.; glum.; despre agenţi economici, persoane etc.) v. Falit. Insolvabil, storsătură s.f. (rar) v. Stoarcere, storsură s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Presare. Stoarcere. Stors1. Tescuire. Tescuit1. Zdrobeală. Zdrobire. 2 (înv.) v. Stoarcere. 3 (înv.) v. Stoarcere. Stors1. strâbic, -ă adj. (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) cruciş, încrucişat, pieziş, saşiu, ceacâr, chior, chiorâş, strunit, zbanghiu, balcâz, bazaochi, ceur, chiomp, honchiu, împonciş, pachionţ, paliu1, ponc, ponciş, şantaliu, <înv.> împoncişat, luş, strâmb. Copilul are ochii strabici. strabism s.n. (med.) 1 heterotropie, privire încrucişată. Strabismul constă în lipsa permanentă a paralelismului axelor globilor oculari. 2 strabism convergent = endoforie, esoforie. Strabismul convergent este tendinţa de deviere strambiţe a ochiului spre interior; strabism divergent = exoforie. Strabismul divergent este devierea latentă a axelor vizuale în afară; strabism latent = heteroforie. Strabismul latent este devierea latentă a axelor vizuale; strabism vertical = divergenţă verticală, hipertropie, sursumvergenţă, anopie. Strabismul vertical este deviaţia axei vizuale a unui ochi în sus. strâchină s.f. (gosp.) blid, căţân, taier, teică1. I-a pus în faţă o strachină cu mâncare. stradă s.f. 1 uliţă, <înv. şi reg.> socac, troian2, şosea, <înv.> pod1. Strada care duce spre centru a fost închisă temporar, pentru executarea unor lucrări. 2 (ferov., transp.; înv.) stradă ferată v. Cale ferată. Drum-de- fier. Linie ferată. stradelă s.f. străduţă, ulicioară, zăhată. Dacă o lua pe acea stradelă, ajungea mai repede la gară. strai s.n. I 1 (adesea la pl. straie; pop.) v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. 2 (reg.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. II (bot; reg.) strai-de-broască = (art.) straiul-broaştei v. Mătasea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia). stramic, -ă s.m., s.f. (înv.) = stranie, străjă s.f. 11 pază, străjuire, supraveghere, veghe, veghere, păzit1, priveghi, <înv. şi pop.> priveghere, păzeală, <înv.> nazirie, păzire, străjnicie,viglă. La instituţiile importante serviciul de strajă este asigurat zi şi noapte de o firmă specializată. Pentru a se feri de hoţi, proprietarii.au întărit straja domeniului cu încă două persoane. 2 gardă, pază, veghe, <înv. şi reg.> aret1. Soldatul stă de strajă trei ore. II (concr.) 1 pază, paznic, păzitor, străjer, priveghetor, veghetor, sotnic, vectăr, <înv.> prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, străjuitor, veghe. Tânărul este strajă la cireada satului. 2 (milit.) pază, santinelă, veghe, caraulă, pândar, străjer, caraulaş, şălbocar, şilboc, <înv.> boactăr, vartă2, vedetă, vigilie, viglă. Straja se află în post, la intrarea în garnizoană. 3 (milit.) gardă, pază, caraulă, <înv.> culuc, păzitoare (v. păzitor), străjerie, vartă2. Multă lume asistă la schimbarea străjii la palat. 4 (milit.; astăzi rar) v. Escortă. 5 (în Ev. Med., în Ţara Rom.; pop.) v. Plăieş. Străjer. 6 (milit.; reg.) v. Jandarm. 7 (milit.; în opoz. cu „ariergardă”; înv.) v. Avangardă. 8 (milit.; înv.) -v. Grănicer. 9 (milit.; înv.) v. Patrulă. 10 (înv.) v. Barieră. 11 (înv.) v. Vamă. III (p. anal; reg.) 1 (la sabie) v. Apărătoare (v. apărător). Gardă. 2 (constr.) v. Balustradă. Mână curentă. Parapet. Par-maclâc. Pălimar. Rampă. Rezemătoare. 3 v. Sfoară. Strajnic s.m. (înv.) v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer. strămă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Destrămătură. Răritură. 2 v. Scamă. strâmbele s.f. pl. (reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. strambiţe s.f. pl. (reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. stramiţă Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1, stramiţă s.f. (înv. şi reg.) v. Scamă, stramoniu subst. (bot.; latin.; înv.) v. Ciu-măfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-por-cesc (Datura stramonium). strană s.f. I (în Biserica Ortodoxă) 1 scaunul diacului (v. scaun), <înv.> stare. Dascălul cântă din strană. 2 strană arhierească = strană domnească. în strana arhierească stăteau în trecut domnitorii, iar astăzi stau demnitarii bisericeşti, în timpul serviciului religios; strană domnească = strană arhierească. II (reg.) 1 v. Masă1. Tarabă. Tejghea. 2 (biol; adesea urmat de determ. care precizează sensul) v. Prăsilă. Rasă1. Soi1. Specie. 3 v. Neam. Seminţie. Spiţă, strangula vb. 1.11 tr. (compl. indică fiinţe) a gâtui, a jugula, a sugruma, <înv. şi reg.> a îneca, a suguşa, a beregătui, a fuitui, a îmbere-găţi, a înăduşi, a năduşi, a şugui2, a zgăira, <înv.> a dezgruma. Criminalul şi-a strangulat victima. 2 refl., tr. (sub. sau compl indică oameni) a (se) spânzura. S-a strangulat în podul magaziei din cauza necazurilor. Domnul a decis ca trădătorii să fie strangulaţi. II tr. fig. 1 (compl indică oameni) a înăbuşi, a sufoca, a îneca, a sugruma. Emoţia puternică o strangulează. 2 (compl. indică vocea, glasul) a sugruma. Mânia îi strangulează vocea. strangulâre s.f. 1 gâtuire, jugulare, sugrumare, strangulaţie, gâtuială, <înv. şi reg.> înecare, beregăţire, îmberegăţire, înăduşire, <înv.> gâtuitură, sugrumătură. Legistul a constatat moartea prin strangulare a victimei. 2 spânzurâre, spânzurat1, spânzurătoare, <înv.> spânzurătură. Criminalul a fost condamnat la moarte prin strangulare. 3 (med, med. vet.; pop.) v. Ileus. Obstrucţie intestinală. Ocluzie intestinală. strangulât, -ă adj. 11 (despre fiinţe) gâtuit, sugrumat, beregăţit, îmberegăţit, înăduşit, <înv.> suguşat. Trupul bătrânei strangulate a fost transportat la morgă. 2 spânzurat2. Părinţii fetei au făcut un şoc când şi-au descoperit fiica strangulată. II fig. (despre voce, glas) înăbuşit, gâtuit, înecat, sugrumat, surd. Emoţia era atât de mare, încât avea vocea strangulată. Are glasul strangulat de furie. strangulaţie s.f. (rar) 1 v. Gâtuire. Jugulare. Strangulare. Sugrumare. 2 (med., med. vet.; în forma strangulaţiune) v. Ileus. Obstrucţie intestinală. Ocluziune intestinală, strangulaţiune s.f. (med., med. vet.; rar) = strangulaţie. strănic, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj., s.m., s.f. v. Străin. 2 adj., s.m., s.f. v. Pribeag. Străin. 3 adj., s.m., s.f. v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond. 4 adj., s.m., s.f. v. Străin. 5 adj. (despre limbă, dialecte etc.) v. Străin. 6 s.m., s.f. v. Invitat. Musafir. Oaspete. 7 s.m., s.f. (în forma strainic) v. Călător. Drumeţ. 8 s.m., s.f. (relig.; informa strainic) v. Pelerin, straniu, -ie adj., adv. 1 adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) abracadabrant, aiurea, aiurit, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, funambulesc, inexplicabil, insolit, interesant, îndrăzneţ, năstruşnic, nebun, neobişnuit, original, paradoxal, pitoresc, singular, fantasc, problematic, străin, pidosnic, pocit2, poznaş, sanchiu, uşchit, vampos, bengos, benguţ, deşănţat, poznit, şod, <înv.> ciudit, ciudos, minunat, paraxin, fancy, exotic, lupatic, fistichiu, întors2, pembe, sucit2, trăsnit2, exorbitant. Ideea de a purta frac la o petrecere banală a fost stranie. 2 adv. (modal) aiurea, bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantezist, insolit, original, pitoresc, uşchit, fistichiu, trăsnit2. Adesea se îmbracă straniu. Se comportă straniu. strapâţ s.n. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. strapazăn s.n. (mar.) ujbă, opac1, scarmos. De strapazan se leagă vâsla bărcii cu ajutorul unei cureluşe. străste s.f. (înv.) 1 (mai ales la pl strasti) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere, încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 2 (relig; la creştinii ortodocşi; şi nm. pr.) v. Săptămâna cea Mare (v. săptămână). Săptămâna Mare (v. săptămână). Săptămâna Paştilor (v. săptămână). Săptămână patimilor (v. săptămână). 3 (relig.; la creştinii ortodocşi) v. Denie, straşnic, -ă adj., adv., s.m. A adj. 11 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, teribil, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună straşnică i-a luat acoperişul casei. 2 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, mare1, năprasnic, puternic, tare, violent, zdravăn, aspru, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt straşnic. Astăzi este un ger straşnic. 3 (despre lovituri, bătăi etc.) grozav, teribil, zdravăn, vrăjmaş, bun, năstruşnic, sfânt, criminal2, sănătos, tătăresc. I-a tras o bătaie straşnică. 4 (despre lovituri) apăsat2, greu, puternic, zdravăn, ţeapăn. I-a dat un pumn straşnic în stomac. 5 (în opoz. cu „slab", „stins”; înv. şi pop.; despre voce, sunete, zgomote etc.) v. Amplu. Detună-tor. Intens. Puternic. Răsunător. Rezonant. Ridicat2. Tare. Tonant. Tunător. 6 (fam.; despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) v. Intens. Nemaipomenit. Nemăsurat. Pasionat. Pătimaş. Puternic. Sălbatic. Viu. I11 (despre stări, acţiuni etc. ale oamenilor) bun, excelent, grozav, zdravăn, criminal2. Oricine se simte alt om după un somn straşnic. O baie straşnică este reconfortantă după o zi de muncă. 2 (pop. şi fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) |1764 v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. II11 (despre reguli de comportare, ordine, dogme, indicaţii, diete etc.) riguros, sever2, strict, strâns2, aspru. într-o cazarmă disciplina este straşnică. 2 (despre activităţi, acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) riguros, sever2, strict. Comisia a făcut firmei un control financiar straşnic. IV (pop. şi fam.) 1 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Aprig. Dârz. înflăcărat. înverşunat. Mare1. Pasionat. Violent. 2 (despre competiţii, întreceri etc.) v. Aprig. Dârz. Disputat. îndârjit. înverşunat. 3 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) v. Aprig. Crâncen. Crud. Crunt Cumplit. încrâncenat. îndârjit. înverşunat. Nepotolit. Sângeros. Vajnic. Violent. 4 (despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. B adv. (modal) 11 aprig, intens, năprasnic, puternic, tare, violent, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, pogan. Vântul suflă straşnic. 2 groaznic, grozav, năprasnic, teribil, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, amar, amarnic. L-a pedepsit straşnic pentru ce i-a făcut. 3 drastic, sever2, aspru, dur. îl pedepseşte straşnic pentru greşeală. II (pop. şi fam.) 1 v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent. 2 v. Aprig. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit, încrâncenat. îndârjit. înverşunat. 3 v. Aprig, înverşunat Violent III (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.;fam.) 1 v. Colosal. Consternant. Deosebit. Excepţional. Extraordinar. Extrem. Foarte. Groaznic. Grozav. Incredibil. înfiorător. îngrozitor. înspăimântător. Neasemuit Nemaipomenit Nespus. Ridicol. Surprinzător. Tare. Teribil. Uimitor. Uluitor. 2 v. Consternant. Extraordinar. Grozav. Nemaipomenit Nespus. Surprinzător. Uimitor. Uluitor. C s.m. (bot.) Asplenium trichomanes; ruginiţă, acul-pământului (v. ac), dorul-Maicii-Preciste (v. dor), feri-gă-măruntă, ferigă-sălbatică, ferigea, feri-gea-vărgată, ferigea-vânătă, feriguţă, pă-rul-doamnei (v. păr), părul-Maicii-Domnului (v. păr), pocitoc, teişor. D s.m. (art. Straşnicul'; relig.; înv.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Dom- 1765| nul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputemicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). strat s.n. 11 brazdă, răzor, postată, <înv. şi reg.> tablă1, melegar2, muşchi2. în mijlocul grădinii erau straturi de flori. 2 (geol.) pătură, pală1. Muncitorii au ajuns la un strat dur de roci după ce au săpat câţiva metri de pământ. 3 (geol.) orizont. Geologii studiază stratele de rocă. 4 (geol.) strat acvifer = pânză de apă subterană. Stratul acvifer este folosit ca sursă de apă potabilă sau industrială. 5 (geol) strat alunecos=teren alunecos. Stratul alunecos constă într-o alternanţă de nisipuri ce absorb apă în cantitate mare şi de argile care, fiind impermeabile, produc alunecarea nisipurilor de deasupra lor. 6 (urmat de determ. care arată felul) pat. Vulpea şi-a făcut culcuş pe un strat de frunze. Doarme pe un strat de crengi. 7 (urmat de determ. care indică felul) perdea. Un strat gros de fum de la incendiu desparte cele două case. Soarele răsare dintre straturi de nori. 8 (mitol. pop.; nm. pr.) Strat de Rusalii = Todorusale, Sfredelul Rusaliilor (v. sfredel), Todo-ruse. Stratul de Rusalii cade în a patra miercuri după Paşte, în ziua de Sfântul Toader, cu 24 de zile înainte de Rusalii. 9 (înv. şi reg.) v. Aşternut1.10 (înv. şi reg.) v. Pat. 11 (înv. şi reg.) v. Adăpost. Culcuş. Sălaş. 12 (geomorf.; înv. şi reg.) v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. 13 (reg.) covăseală, maia1. Stratul se amestecă cu laptele dulce pentru ca acesta să se transforme în lapte acru. 14 (anat.; reg.; şi strat de copii) v. Placentă. 15 (anat.; reg.) v. Mitră. Uter. 16 (agric.; reg.; şi strat cald, strat de gunoi, strat de răsad) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă. 17 (înv.) v. Categorie. Categorie socială. Pătură. Pătură socială. II 1 (tehn.; la sucală, la vârtelniţă) butuc, pat, picior, scaun, talpă, pitrucă, pod1, stârciog. Pe strat se sprijină întreaga unealtă. 2 (tehn.; la meliţă) bătător, scaun, trup, grindei. Pe stratul meliţei se aşază inul sau cânepa pentru a fi meliţate. 3 (tehn.; la moara de vânt; pop.) v. Fruntar. 4 (milit.; la puşcă; înv. şi reg.) v. Pat 5 (constr.; la case; reg.) v. Talpă. Tălpoi. 6 (constr.; reg.) v. Cosoroabă. 7 (constr.; reg.) v. Acoperământ. Acoperiş. înveliş. învelitoare. 8 (tehn.; la teascul morii; reg.) v. Masă1. 9 (tehn.; la pietrele morii sau la râşniţă de măcinat cereale; reg.) v. Ocol. Vacălie. Veşcă. 10 (la moară; reg.) v. Crivac2.11 (art.; la moară; reg.; şi stratul coşului) v. Scară. 12 (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). 13 (la fântână; reg.) v. Colac. Ghizd. Margine. 14 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Pat. 15 (milit.; înv.) v. Afet. stratagemă s.f. 1 (milit.) <înv.> strataghema-tă. Diversiunea a fost doar o stratagemă gândită de generalul armatei. 2 abilitate, artificiu, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghioleală, mişculanţă, solomonie, şulea-ucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârciogărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. Comerciantul, pentru a avea profit mai mare, a recurs la stratageme care nu-l onorează. strataghemătă s.f. (înv.) 1 (milit.) v. Stratagemă. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. strateg s.m. (milit.) <înv.> strategic, strategist. Iulius Caesar a fost un mare strateg strategic s.m. (milit.; înv.) v. Strateg, strategist s.m. (milit.; înv.) v. Strateg, stratificâre s.f. 11 (geol.) stratifîcaţie, stratigrafie. Nisipurile eoliene au o stratificare inegală. 2 (pom.) <înv.> stratifîcaţie. Stratificarea este un procedeu tehnic de grăbire a încolţirii seminţelor de pomi fructiferi şi a butaşilor, prin aşezarea lor în straturi suprapuse, izolate între ele prin turbă muşchi, nisip, rumeguş, pentru a asigura condiţiile optime de umiditate şi de temperatură. II fig. stratificaţie. Gramaticianul ia în seamă stratificarea stilistică a limbii. stratificăt, -ă adj. (geol.; despre sol, roci, minereuri etc. sau despre structura acestora) <înv. şi reg.> lespedos, <înv.> păturos. Sedimentele au o structură stratificată. Vulcanul erupe, pe lângă lavă, cenuşă, aer şi gaze şi roci stratificate. stratificâţie s.f. 11 (geol.) stratificare, stratigrafie. 2 (pom.; înv.) v. Stratificare. II fig. (rar) v. Stratificare. stratigrăf s.n. (med., med. vet.) planigraf, radiotom, tomograf. Tomografiile se realizează cu ajutorul stratigrafului. stratigrafie s.f. (geol.) 1 geologie istorică. Stratigrafia studiază formaţiunile geologice ale scoarţei terestre şi legile evoluţiei globului pământesc. 2 (med.) radiotomie, tomografie. Stratigrafia se execută cu ajutorul tomogra-fului, pentru a se realiza imagini ale secţiunilor unui organ. 3 (rar) v. Stratificare. Stratificaţie. stratilât s.m. (în Ev. Med., în Mold.; înv.) v. Hatman. stratiot s.m. (milit., folc.; în vicleim; pop.) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat, stratocamfl s.m. (omit.; înv.) v. Struţ (Struthio camelus). stratocumulus s.m. (meteor.) cumulostratus. Stratocumulus se formează la o altitudine care variază între 50 şi 2 000 m. străbate stratoped subst. (milit.; grec.; înv.) v. Cantonament. Tabără. stratornic s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Mare-postelnic (v. mare1). Postelnic, strâţă s.f. (contab.) mână curentă. Straţa este registrul contabil în care se înscriu toate operaţiile economice şi financiare ale unei întreprinderi. străbâte vb. III. 11 intr., tr. (despre obiecte ascuţite; compl. indică materiale, suprafeţe etc. dure; adesea cu determ. introduse prin prep. „prin") a pătrunde, a penetra, a răzbate, a răzbi, a străpunge, a trece, <înv.> a proidi, a transpersa. Pironul a străbătut cu greutate prin perete. Cuiul i-a străbătut talpa pantofului. 2 intr., tr. (despre fiinţe; adesea cu determ. introduse prin prep. „prin7) a răzbate, a răzbi, a trece. Au reuşit cu greu să străbată prin hăţişul tufelor de mure. 3 tr. (despre ambarcaţiuni, păsări, sunete, fascicule de lumină etc.; compl. indică mase de aer sau de apă) a despica, <înv.> a răspica, a spinteca, a tăia. Vaporul străbate valurile. Păsările străbat aerul. Lumina farurilor străbate ceaţa. 4tr. (despre fulgere; compl. indică văzduhul) a brăzda. Fulgerele străbăteau cerul. 5 intr. a intra, a pătrunde. Razele soarelui străbat în cameră pe fereastră. Picăturile de ploaie nu străbat prin geacă. 6 intr. (despre sunete, zgomote, frig, lumină etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”, „printre”) a intra, a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a trece, a străpunge, a se strecura. Zgomotul de afară nu străbate prin termopane. Frigul a străbătut în cameră prin geamul deschis. Lumina nu străbate prin jaluzele. 7 intr. (cu determ. introduse prin prep. „prin”) a scăpa, a se strecura O rază de lumină străbate, uneori, prin storuri. 8 intr. (despre sunete, voce etc.; cu determ. introduse prin prep. „până la”, „la>T) a ajunge, a răzbate, a răzbi, a răsări1. Vocea ei stridentă străbate până în cealaltă parte a casei. 9 intr. (despre fiinţe; cu determ. care indică distanţe) a face, a merge, a parcurge, a depăna. Străbate zilnic kilometri între casă şi serviciu. 10 tr. (compl indică spaţii, distanţe) a măsura, a parcurge, a strătăia, a lua, <înv.> a trece. Nervos, străbate camera în lung şi în lat. 11 tr. (sport; compl. indică distanţe) a acoperi, a parcurge. Atleta a străbătut distanţa într-un timp record. 12tr. (compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) a bate, a colinda, a cutreiera, a măsura, a parcurge, a umbla, a alerga, a călca, a ocoli, a petrece, a purta, a zvântura, <înv. şi reg.> a răzbate, <înv.> a plimba, a treiera, a vântura. Toată ziua străbate străzile. 13 tr. (despre oameni; compl. indică locuri) a colinda, a cutreiera, a merge, a traversa, a trece, a umbla. în concediu, a străbătut munţii. 14 tr. (despre ape, în special despre râuri, fluvii; compl indică regiuni, ţinuturi, localităţi) a parcurge, a traversa, a strătăia, <înv.> a spăla. Dunărea străbate mai multe ţări. 15 tr. (despre căi de comunicaţie; compl. indică spaţii, distanţe etc.) a parcurge, a traversa, a strătăia. Acest drum european străbate Austria şi Germania. Avionul a primit străbatere |1766 permisiunea să străbată spaţiul aerian suedez. 16 intr., tr. {rar; sub. sau compl. indică stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din) v. Apărea. Decurge. Ieşi. Proveni1. Reieşi1. Rezulta. Urma. 17 tr. (tehn.; fam.; compl. indică materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. Sfredeli. Străpunge. 18tr. (fam.; compl. indică ziare, cărţi, reviste etc.) v. Foileta. Frunzări. Răsfoi. 19 tr. (fam.; compl. indică texte, scrieri etc.) v. Citi. Lectura. Parcurge. Vedea. II tr. fig. 1 (compl. indică oameni; de obicei determ. prin „cu ochii”, „cu privirea) a iscodi, a scruta, a scormoni, a sfredeli, a străpunge, a scurma. îl străbate cu privirea. O străbate cu ochii, din celălalt colţ al sălii. 2 (despre senzaţii; compl. indică fiinţe) a copleşi, a cuprinde, a pătrunde, a răzbi, a străpunge, a tăia. L-a străbătut foamea. O stăbate setea. L-a străbătut frigul. străbatere s.f. 11 pătrundere, penetranţă, penetrare, penetraţie, răzbatere, răzbire, străpungere, trecere, <înv.> străbătătură. Străbaterea pironului prin perete s-a făcut cu greutate. 2 intrare, pătrundere, trecere. A tras jaluzele pentru a permite străbaterea luminii prin fereastră. 3 parcurgere, traversare. După străbaterea mai multor ţări, Dunărea se varsă în Marea Neagră. II fig. (înv.) v. Acuitate. Agerime. Ascuţime. Clarviziune. Pătrundere. Penetranţă. Penetraţie. Perspicacitate. Sagacitate. Subtilitate. Vivacitate, străbălă vb. I. refl. (reg.; despre oameni) v. Corupe. Deboşa. Decădea. Deprava. Desfrâna. Destrăbăla. Deşănţa. Dezmăţa. Perverti. Strica. Vicia. străbălăre s.f. (reg.) v. Corupţie. Deboşă. Decadenţă. Decădere. Depravare. Desfrâna-re. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemo-ralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Sibaritism. Viciu. străbălât1, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. 2 (despre obiecte de încălţăminte) v. Deformat. Scâlciat. Strâmb. Strâmbat. străbălăt2, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. îmbăiat, îmbăloşat. străbătător, -oare adj. II (în opoz. cu „delăsător”; rar; despre oameni) v. Insistent. Perseverent. Persistent. Persuasiv. Răzbătător. Statornic. Stăruitor. 2 (înv.; despre mirosuri) v. Intens. Pătrunzător. Penetrant. Puternic. Tare. 3 (înv.; mai ales despre umezeală) v. Pătrunzător. Răzbătător. II fig. 1 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său străbătător. 2 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii străbătătoare a căpitanului de vas. străbătătură s.f. (înv.) v. Pătrundere. Penetranţă. Penetrare. Penetraţie. Răzbatere. Răzbire. Străbatere. Străpungere. Trecere, străbun, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. străbunic, străbunică, strămoş, răzbunic, răzbu-nică, <înv. şi reg.> auş, răzbun1, răzmamă, uică, <înv.> protopărinte, strămamă, strămater, tătuş. Străbunii lui sunt originari din Basarabia. 2 s.m. (la pl. străbuni) bătrâni (v. bătrân), bunici (v. bunic), părinţi (v. părinte), strămoşi (v. strămoş), străbunici (v. străbunic), buni (v. bun). Aceste tradiţii le păstrăm de la străbuni. II adj. 1 părintesc, strămoşesc, <înv.> moşesc, stră-bunesc. Voievozii şi-au apărat întotdeauna glia străbună. 2 (despre tradiţii, obiceiuri, datini, practici etc.) străvechi, <înv.> străbunesc. Ţăranii din regiunile de munte respectă cu sfinţenie tradiţiile străbune. în aceste locuri îndepărtate de ţară, nunţile se fac după datina străbună românească. străbunesc,-eăscă adj. (înv.) 1 v. Părintesc. Străbun. Strămoşesc. 2 (despre tradiţii, obiceiuri, datini, practici etc.) v. Străbun. Străvechi, străbunic s.m. 1 străbun, strămoş, răzbunic, <înv. şi reg.> auş, răzbun1, uică, <înv.> protopărinte, tătuş. 2 (la pl. străbunici; astăzi rar) v. Bătrâni (v. bătrân). Bunici (v. bunic). Părinţi (v. părinte). Strămoşi (v. strămoş). străbunică s.f. străbună (v. străbun), stră-moaşă (v. strămoş), răzbunică, răzmamă, <înv.> strămamă, strămater. Străbunica de pe tată avea ochi albaştri. străchineâ s.f. (gosp.; pop.) v. Străchinuţă. străchimţă s.f. (gosp.; înv.) v. Străchinuţă. străchinuţă s.f. (gosp.) străchineâ, străchioară, <înv.> străchiniţă. I-a pus pisicii laptele într-o străchinuţă. străchioără s.f. (gosp.; pop.) v. Străchinuţă. străcuşor s.m. (omit.; înv.) v. Stârc-mic. Stârc-pitic (Ixobrychus minutus). strădălnic, -ă adj. (astăzi rar, despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sâr-guitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, strădănie s.f. 1 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciu-mare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpă-ruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> caznire, nevoinţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănu-ială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţină strădanie. 2 efort, încercare, osteneală, sforţare, silinţă, străduinţă, <înv.> sârguială. Deşi a făcut tot ce era posibil, strădania lui a fost de prisos. 3 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, râvnă, sârguinţă, sforţare, silinţă, stăruinţă, străduinţă, zel, intrepiditate, perseveraţie, osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu strădanie. 4 ardoare, avânt, hărnicie, laboriozitate, neoboseală, râvnă, sârguinţă, silinţă, străduinţă, tenacitate, vrednicie, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spornicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu o strădanie ieşită din comun de un caz de corupţie. 5 (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. 6 (înv.) v. Martiraj. Martiriu. Martirizare. Martirizaţie. Mucenicie. Supliciu. strădăre s.f. (înv.) 1 v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 2 v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. strădănui' vb. IV. refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma, strădănuiălă s.f. (înv.) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. strădănuinţă s.f. (înv.) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă Travaliu. Trudă. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. strădănuire s.f. (înv.) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. strădănui't, -ă adj. (înv.; despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) v. Agitat. Frământat2. Neliniştit. Nepotolit. Zbuciumat. strădui vb. IV. refl. 1 (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se trudi, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâmă, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se străduieşte de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 2 (despre oameni) a se sforţa, a se sili, a se lupta. Se străduieşte să uite ce i s-a întâmplat. Se străduieşte să fie înţeles de cei din jur. 3 (despre oameni) a căuta, a încerca, a se sili, a vedea, a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi, <înv.> a sta, a tenta. Străduieşte-te să nu plângi când îl întâlneşti! 4 (despre oameni) a se forţa, a încerca, a se sforţa, a se sili. Tânărul se străduieşte să câştige încrederea fetei, 5 (med., med. vet.; înv.; despre fiinţe) v. Chinui. Suferi. 1767| străin străduiâlă s.f. (rar) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. străduinţă s.f. 1 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, travaliu, trudă, zbucium, zbuciumare, străduiâlă, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpă-ruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănu-ială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. 2 efort, încercare, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, <înv.> sârguială. 3 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, râvnă, sârguinţă, sforţare, silinţă, stăruinţă, strădanie, zel, intrepiditate, osârdie, <înv.> pază. 4 ardoare, avânt, hărnicie, laboriozitate, neoboseală, râvnă, sârguinţă, silinţă, strădanie, tenacitate, vrednicie, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spornicie, zilos. străduire s.f. (rar) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. străduitâr, -oăre adj. 1 (despre oameni) activ, harnic, industrios, laborios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, vrednic, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sârnic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit. Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană străduitoare. 2 (astăzi rar, despre firea oamenilor) v. Perseverent Răbdător. Stăruitor. Tenace. străduţă s.f. stradelă, ulicioară, zăhată. Dacă o lua pe acea străduţă, ajungea mai repede la gară. străfi'g s.n. (reg.) 1 v. Strănut. Strănutare. Strănutat. 2 (med., med. vet.) v. Astm. străfigă1 vb. I. intr. 1 (pop.; despre oameni şi despre unele animale) v. Strănuta. 2 (fiziol.; reg.; despre oameni) v. Sughiţa. 3 (reg.; despre cai) v. Necheza. Râncheza. 4 (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Forăi. Fornăi. Sforăi. străfigă2 vb. I. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, părţi ale corpului lor sau organe) v. Străpunge, străfigât s.n. (fiziol.; reg.) v. Strănut. Strănutare. Strănutat. străfm, -ă adj. (rar; despre anumite produse, băuturi etc.) v. Extrafin. Superfin. Suprafin. Ultrafin. străflocă vb. I. (reg.) 1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Părui. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică părul barba, penele) v. Ciufuli. Zbârli. 3 refl. (despre penele păsărilor sau, p. ext., despre păsări) v. înfoia. Răsfira. Umfla. Zbârli. 4 tr. (ind. text.; compl. indică lână brută, cânepă etc.) v. Dărăci. Pieptăna. Scărmăna. străflocât, -ă adj. (înv. şi reg.; despre păr; barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit, străflocos, -oăsă adj. (reg.; despre blana sau părul animalelor ori despre obiecte confecţionate din acestea) v. Lăţos. Lânos. Miţos. Păros, străformă vb. I. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfoza. Modifica. Preface. Preschimba. Schimba. Transfigura. Transforma. străformâre s.f. (reg.) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. străformâţie s.f. (înv.) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. străfulgera vb. I. intr. 11 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străluci, <înv. şi pop.> a lumina, a răsfulgera, a sclipui3, <înv.> a steli, a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele străfulgeră pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului străfulgeră în lumina soarelui. Zăpada străfulgeră sub clarul de lună. 2 (despre ochi, privire) a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străluci, a se aprinde, a arde. îi străfulgera privirea când o întâlnea. II fig. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre idei, gânduri, sentimente, imagini etc.) a luci, a scăpăra, a strălumina. Speranţa îi străfulgeră în suflet pentru câteva secunde. îi străfulgeră în minte, pentru o clipă, icoana bunicii. străfulgerare s.f. 11 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, scintilaţie, licariş, licăritură, sclipi-tură, <înv. şi pop.> lucoare, sclipet, licăreală, zare, sclipet, licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, senin, vâltoare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, vâlvătaie, clipeală. Admiră străfulgerarea stelelor pe cer. 2 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. îndrăgostiţii nu-şipot ascunde străfulgerarea din priviri. 3 (meteor.; rar) v. Fulger. II fig. licăr, licărire, licărit, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare. Simte o străfulgerare de speranţă în suflet. străfulgerător, -oare adj. (rar; despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) v. Briant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Luciu2. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor, sfrăfulgî vb. IV. tr. (med., med. vet.; reg.; compl. indică sâni, ugere) v. Inflama. Umfla. străfund s.n. 1 adânc, adâncime, afund, fiind, profunzime. Foarte multe animale rare trăiesc în străfundurile mărilor şi ale oceanelor. 2 adânc, adâncime, afund, fund, măruntaie, profunzime, afundiş, afunzime, baiere (v. baier), maţe (v. maţ). în străfundul pământului se găsesc importante zăcăminte de fier. străgălîe s.f. (tehn.; la car sau la căruţă) opor, oporintă, oporniţă, rândunică, ţăcălie2. Străgălia, montată pe osia roţii, între pod şi capătul butucului, împiedică frecarea dintre acestea. străgăneâlă s.f. (rar) v. Şicană, străgăm vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Hărţui. Sâcâi. Şicana, străgăm're s.f. (rar) v. Şicană, străgheăţă s.f. 1 (culin.; pop.) chişleag, lapte prins, lapte apos, lapte gros, lapte închegat, lapte subţire, lapte verde, lapte zburat, leurdă, sămăchişă, smântână acră. Străgheaţa este lapte de vacă nefiert, închegat pe cale naturală, de la care s-a luat smântână. 2 (reg.) v. Lactoser. Zer. 3 (biol; reg.) v. Cheag. Cheag sangvin. Coagul. 4 (culin.; reg.) v. Piftie. Răcitură. străgheţă vb. I. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică lichide ori substanţe coloidale) v. Coagula. Conglutina. închega, străgm vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Apăra. Feri. Păzi. străicuţă s.f. (reg.) v. Trăistuţă, străin, -ă adj., s.m., s.f. I adj., s.m., s.f. 1 peregrin, <înv. şi pop.; peior.> latin, pripăşit, bulbac, goleţ, strânsură, taişpin, <înv.> avenitură, curbet, nemernic, nimerit, prişleţ, stranie, varvar, venitură, venetic, străinar, străinez, nemernic, stranie, venit2, <înv.> proidit. La poarta lor a bătut un străin care le-a cerut ceva de mâncare. 3 <înv.> stranie. Uneori te simţi străin între ai tăi. Străinii nu sunt acceptaţi la un consiliu de familie. II adj. 1 (despre limbă, dialecte etc.) <înv.> stranie. Cartea i-a fost tradusă în câteva limbi străine. 2 (despre lucruri, obiecte etc.) omenesc. Nu a pus niciodată mâna pe vreun lucru străin. 3 înstrăinat, dezrădăcinat. O persoană străină are multă nostalgie pentru trecutul său. 4 (despre oameni) izolat, singur, stingher. Se simte străin printre aceşti oameni din înalta societate. 5 (despre oameni) necunoscut. La aniversarea actorului au venit mulţi cunoscuţi, dar şi persoane străine. 6 (despre lucruri, interioare, ambient etc.) nefamiliar. După o perioadă atât de lungă în care fusese plecat, când a intrat în casă a avut senzaţia că totul este străin. 7 extern, extraneu, străinatic. Polemica dintre cei doi colegi este pentru el o problemă străină. Critica literară este o chestiune străină sferei lui de interes. 8 (rar, despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. străina |1768 Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant. îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu, străină vb. I. refl. (înv. şi pop.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. înstrăina, străinăr s.m. (peior.) v. Străin, străinăre s.f. (înv.) v. înstrăinare, străinăş adj., s.m. (reg.) v. Străinei. Străinior. străinâtic, -ă adj. (rar) v. Extern. Străin, străinătăte s.f. (jur.; înv.) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire, străinei, -eă adj., s.m. (pop.) străinior, străinăş, străinişor, străinuc. străinez s.m. (peior.) v. Străin, străime s.f. (jur.; reg.) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire, străinior, -oără adj. (pop.) străinei, străinăş, străinişor, străinuc. străinism s.n. (lingv.; rar) v. Barbarism. Xenism. străinişor, -oără adj, (reg.) v. Străinei. Străinior. străinuc, -ă adj. (reg.) v. Străinei. Străinior. străiţă s.f. (reg.) v. Hăinişoară. Hăiniţă. Hăinuţă. străiuţ s.n. (înv.) v. Hăinişoară. Hăiniţă. Hăinuţă. străjâc s.n. (reg.) 1 mindir, păier, sălmăjac. Străjacul este o saltea umplută cu paie. 2 v. Saltea. străjer s.m. 1 pază, paznic, păzitor, strajă, priveghetor, veghetor, sotnic, vectăr, <înv.> prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, străjuitor, veghe. Tânărul este străjer la cireada satului. 2 (în Ev. Med., în Ţara Rom.) plăieş, strajă. Străjerii erau locuitorii de la graniţă, însărcinaţi cu paza frontierei ţârii, în regiunile de munte. 3 (milit.; pop.) v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe, străjereăsă s.f. (înv.) <înv.> străjeriţă. Străje-reasa era soţia străjerului. străjerie s.f. (milit.; înv.) v. Gardă. Pază. Strajă. străjeriţă s.f. (înv.) <înv.> străjereăsă. străjf vb. IV. tr. (înv.; compl. indică locuri, obiective, bunuri etc.)v. Păzi. Străjui. Supraveghea. Veghea. străjnicie s.f. (înv.) v. Pază. Strajă. Străjuire. Supraveghere. Veghe. Veghere, străjui vb. IV. 1 tr. (compl. indică locuri, obiective, bunuri etc.) a păzi, a supraveghea, a veghea, <înv. şi pop.> a priveghea, <înv.> a străji, a străşnici, a ţepui1, a epistasi. Paznicul străjuieşte intrarea în instituţie. L-a rugat pe vecinul său să-i străjuiască vila cât timp este plecat în delegaţie. 2 tr. (compl indică suprafeţe, hotare, lucruri etc.) a delimita, a limita, a mărgini, a ţărmuri. Păpurişul străjuieşte iazul. 3 tr. (rar; despre animale; compl. indică prada) v. Pândi. 4 refl. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Apăra. Feri. Păzi. 5 tr. (croitorie; reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. însăila, străjuire s.f. 11 păzire, supraveghere, veghere, <înv.> epistasie. Pentru străjuirea proprie- tăţii foloseşte camere de luat vederi. 2 pază, strajă, supraveghere, veghe, veghere, păzit1, priveghi, <înv. şi pop.> priveghere, păzeală, <înv.> nazirie, păzire, străjnicie, vigli La instituţiile importante serviciul de străjuire este asigurat zi şi noapte de o firmă specializată. Pentru a se feri de hoţi, proprietarii au întărit străjuirea domeniului cu încă două persoane. II (concr.; cineget.ymr) v. Pândă, străjuit, -ă adj. (înv.) 1 (despre locuri, obiective, bunuri etc.) v. Păzit2. 2 (despre lucruri, alimente etc.) v. Interzis. Oprit, străjuitor s.m. (înv.) v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer. străluceălă s.f. (înv.) v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire, străluci vb. IV. intr. 11 (despre surse de lumină) a eclata, a lumina, a scânteia, a sclipi, <înv. şi pop.> a luceferi, a glănţui, a vedera, <înv.> a văpăi, a zâmbi, a vedea. Farul străluceşte în noapte. Candelabre strălucesc în salon. 2 (despre aştri, surse de lumină etc.) a luci, a lumina, a zări, a răza, <înv.> a smicli, a smidi, a zâmbi. Soarele străluceşte pe cer. Luna străluceşte în fereastră. 3 (despre aştri) a sclipi, a se aprinde, a arde. La amiază, soarele străluceşte puternic. 4 (despre obiecte, corpuri etc. cu suprafaţa lucioasă pe care cade lumina) a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, a strălumina, <înv. şi pop.> a luceferi, a lumina, <înv.> a vâlvora. Acoperişul de tablă al casei străluceşte în razele soarelui. Tăişul cuţitului a strălucit în lumina felinarului. 5 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase,pietre preţioase etc.) a bria, a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, <înv. şi pop.> a lumina, a răsfulgera, a sclipui3, <înv.> a steli, a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele strălucesc pe bolta albastră a cerului. Diamantul străluceşte în lumina soarelui. Zăpada străluceşte sub clarul de lună. 6 (despre ochi, privire) a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a se aprinde, a arde. îi strălucea privirea când o întâlnea. 7 (meteor.; pop.) v. Fulgera. Fulgura. II fig. (despre oameni sau despre manifestări, realizări etc. ale lor) a excela, a bria, a eclata, a luci, a triumfa, a strălumina. Spectacolul de Anul Nou străluceşte prin talentul interpreţilor. strălucind, -ă adj. (înv.) I (despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. II fig. 1 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) v. Bogat. Fastuos. Grandios. Luxos. Magnific. Mare1. Pompos. Sclipitor. Somptuos. Splendid. Strălucit. Strălucitor. 2 (înv.; despre oameni sau despre manifestări, însuşiri etc. ale lor) v. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit Strălucitor. strălucios, -oăsă adj. 11 (înv. şi reg; despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit Strălucitor. Străluciu. 2 (înv. şi reg.; despre lumină, surse de lumină etc.) v. Clar. Limpede. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. Strălucitor. Străluciu. 3 (înv. şi reg.; despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) v. Briant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Luciu2. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. II fig. 1 (pop.; despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) v. Bogat. Fastuos. Grandios. Luxos. Magnific. Mare1. Pompos. Sclipitor. Somptuos. Splendid. Strălucit. Strălucitor. 2 (înv.; despre oameni sau despre manifestări, însuşiri etc. ale lor) v. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. strălucire s.f. 11 luminozitate. Strălucirea monitorului îl determină să-şi pună ochelarii de protecţie. 2 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) lumină, rază, senin, strălu-minare, <înv. şi pop.> lume, răsfrângere, vedere, zare, <înv.> luceafăr, luceală, luceaţă, lucoare, smiclire, luce, bătaie. îi orbea strălucirea soarelui. Paharele sclipeau în strălucirea candelabrului aprins. 3 (fiz.) luminanţă. Strălucirea este mărimea fotometrică egală cu raportul dintre intensitatea unei surse luminoase şi proiecţia suprafeţei acesteia pe un plan. 4 (art.; astron.) strălucirea stelelor = magnitudine, mărime stelară. Strălucirea stelelor este măsura strălucirii unui astru, exprimată printr-un număr a cărui valoare este inversă faţă de puterea de iluminare. 5 luciu2, lustru, <înv.> perdaf, polei1. Bijuteria şi-a pierdut, în timp, strălucirea. 6 brianţă, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, efulgenţă, luciditate, străluciu, străluminare, <înv.> luceală, luceaţă, lucime, lucoare, lucor, sticleală, străluceălă, strălu-citură, strălucoare, foc. O fascinează strălucirea diamantului. îşi fereşte ochii de strălucirea zăpezii. 7 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, sticliş, foc, lumină, rază, scăpărare, strelici. îndrăgostiţii nu-şi pot ascunde strălucirea din priviri. 8 lumini Orice urmă de strălucire i-a pierit de pe chip. II fig. 1 frumuseţe, mândreţe, splendoare, luceală, luce, Strălucirea peisajului montan este unică. 2 măreţie, splendoare, brianţă. Este un stil baroc plin de strălucire şi fantezie. 3 fast1, lux, măreţie, pompă2, somptuozitate, splendoare, lustru, lucoare. Toţi sunt impresionaţi de strălucirea de la palatul regal 4 bogăţie, fast1, lux, pompă2, splendoare. Se simţea copleşită de strălucirea dineului. 5 glorie, grandoare, măreţie, mărire, slavă, splendoare, lucire, lucoare, străluminare. Acest popor are un trecut plin de strălucire. 6 celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, reputaţie, aureolă, lucire. Publicarea cărţii i-a adus strălucirea în lumea autorilor de romane SF. 7 plasticitate, forţă, relief. Construcţia folosită de autor în acest roman nu are strălucire. Calitatea esenţială a frazei lui Creangă este strălucirea ei. strălucit, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre aştri, surse de lumină) luminos, scânteietor, sclipitor, strălucitor, străluciu, efulgurat, lucid, senin, <înv. şi reg.> luced, sticlit, strălucios, vederos, lumitor, sclipos; stelos, <înv.> luminăcios, scânteind, scânteios, sclipit2, 1769| seninos, strălucind, străluminat 2 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase,pietre preţioase etc.) briant, licăritor2, lucios, lucitor, luciu2, scânteietor, sclipitor, strălucitor, lucind, lucid, străfulgerător, <înv. şi pop.> luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. 3 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, limpede, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucitor, străluciu, <înv. şi reg.> sticlit, strălucios, vederos, stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, străluminat. 4 (rar; despre ochi, privire) v. Fulgurant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucitor. Umed. Umezit2. 5 (rar; despre vreme, zile, momente ale zilei etc.) v. Frumos. însorit. Senin. 6 (înv.; despre culori, nuanţe) v. Intens. Strălucitor. Viu. II'adj. fig. 1 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, luxos, magnific, mare1, pompos, somptuos, splendid, sclipitor, strălucitor, strălucios, strălucind. 2 falnic, glorios, aurit2. Prevede ţârii sale un viitor strălucit. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) eroic, glorios, vitejesc. Bătălia a fost strălucită. 4 (despre manifestări, realizări etc. ale oamenilor) briant, eclatant, răsunător, strălucitor, coruscant, tropotitor, sunător. A ţinut un discurs strălucit. 5 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, mare1, renumit, reputat, ultracunoscut, vestit, strălucitor, lucitor, străluminat. Apreciatul actor american este şi un regizor strălucit. Faptele sale de arme au rămas strălucite. Este autorul unor aforisme strălucite. 6 (despre oameni sau despre manifestări, însuşiri etc. ale lor) scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, strălucind, strălucios. Fiind un elev strălucit, este respectat de colegi. Are o inteligenţă strălucită. III s.f. (bot.; reg.) v. Ipcărige. Iperige (Gypsophila paniculata). strălucitor, -oăre adj. 11 (despre lumină) intens, mare1, puternic, tare, viu, fervid, <înv.> eclatant, lucitor. Lumina lămpii este prea strălucitoare pentru această cameră. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, limpede, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, străluciu, <înv. şi reg.> sticlit, strălucios, vederos, stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, străluminat. Farul împrăştie o lumină strălucitoare. 3 (despre aştri, surse de lumină) luminos, scânteietor, sclipitor, strălucit, străluciu, efulgurat, lucid, senin, <înv. şi reg.> luced, sticlit, strălucios, vederos, lumitor, sclipos, stelos, <înv.> luminăcios, scânteind, scânteios, sclipit2, seninos, strălucind, străluminat. Pe cer se vede luceafărul strălucitor. Candelabrul din salon este prea strălucitor. 4 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) briant, licăritor2, lucios, lucitor, luciu2, scânteietor, sclipitor, strălucit, lucind, lucid, străfulgerător, <înv. şi pop.> luminat2, <înv. şi reg.> luced, strălucios, <înv.> înstrălucios, luceferant, străluminos. Crestele munţilor sunt acoperite de zăpezi albe, strălucitoare. Izvorul îşi duce undele strălucitoare în lumina soarelui spre locuri depărtate. Are un inel cu diamante strălucitoare. 5 (mai ales despre dimineţi) luminos, radios, dalb. Se bucură de această dimineaţă strălucitoare la malul mării. 6 (despre culori, nuanţe) intens, viu, sincer, <înv.> strălucit, vioi, aprins2, incendiar, împurpurat, luminat2. în casă sunt covoare ţesute în culori strălucitoare. 7 (despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, umed, umezit2, sticlitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, strălucitori, plini de vioiciune. 8 (despre ochi, privire, înfăţişare) luminos, fosforescent, fosforic. Când este fericită, ochii îi sunt strălucitori. II fig. 1 (desprepeisaje, privelişti etc.) elizeic, magnific, minunat, mirific, paradiziac, splendid, lucitor. în faţă se deschide un peisaj strălucitor. 2 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) grandios, măreţ, splendid. Concertul renumitului cântăreţ spaniol a fost un spectacol strălucitor. 3 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, luxos, magnific, mare1, pompos, somptuos, splendid, sclipitor, strălucit, strălucios, strălucind. Reşedinţa regală este strălucitoare. 4 (despre manifestări, realizări etc. ale oamenilor) briant, eclatant, răsunător, strălucit, coruscant, tropotitor, sunător. 5 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, mare1, renumit, reputat, ultracunoscut, vestit, strălucit, lucitor, străluminat. 6 (despre oameni sau despre manifestări, însuşiri etc. ale lor) scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucind, strălucios. strălucitură s.f. (înv.) v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire, străluciu, -ie adj., s.n. I adj. 1 (despre aştri, surse de lumină) luminos, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, efulgurat, lucid, senin, <înv. şi reg.> luced, sticlit, strălucios, vederos, lumitor, sclipos, stelos, <înv.> luminăcios, scânteind, scânteios, sclipit2, seninos, strălucind, străluminat. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) clar, limpede, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, <înv. şi reg.> sticlit, strălucios, vederos, stelos, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, străluminat. 3 (rar; despre ochi, privire) v. v. Fulgurant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Scăpărător. Scânteietor. Sclipitor. Strălucitor. Umed. Umezit2. II s.n. (rar) v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire. strălucoăre s.f. (înv.) v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire, strălumină vb. I. intr. I (rar; despre obiecte, corpuri etc. cu suprafaţa lucioasă pe care cade lumina) v. Luci. Scânteia. Sclipi. Sticli. Stră- strămoş luci. II fig. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre idei, gânduri, sentimente, imagini etc.) a luci, a scăpăra, a străfulgera. Speranţa îi strălumină în suflet pentru câteva secunde, îi strălumină în minte, pentru o clipă, icoana bunicii. 2 (înv.; despre oameni sau despre manifestări, realizări etc. ale lor) v. Bria. Eclata. Excela. Luci. Străluci. Triumfa, străluminăre s.f. I (rar) 1 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. 2 v. Brianţă. Lucire. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Strălucire. II fig. (înv.) v. Glorie. Grandoare. Măreţie. Mărire. Slavă. Splendoare. Strălucire, străluminăt, -ă adj. (înv.) 11 (despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină). v. Clar. Limpede. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. II fig. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor). Arhicunoscut. Bine-cunoscut. Celebru. Faimos. Ilustru. Legendar. Mare1. Renumit Reputat. Strălucit. Strălucitor. Ultracunoscut. Vestit, străluminătdr s.m. (relig.; înv.) v. Predicator. Propagator. Propovăduitor, străluminos, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre aştri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafeţe lucioase, pietre preţioase etc.) v. Briant. Licăritor2. Lucios. Lucitor. Luciu2. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. 2 (în opoz. cu „opac”, „colorat”, despre sticlă, lentile) v. Alb. Clar. Incolor. Transparent, strălunţ s.m. (omit.; reg.) v. Lăstun. Lăst-un-alb. Lăstun-de-casă (Delichon urbica). strămă vb. I. tr. (ţes.; reg.; compl. indică ţesături, împletituri, fire textile ţesute sau obiecte ţesute, tricotate) v. Desface. Desfira. Destrăma. Deşira. strămămă s.f. (înv.) v. Străbună (v. străbun). Străbunică. Strămoaşă (v. strămoş). strămăter s.f. (înv.) v. Străbună (v. străbun). Străbunică. Strămoaşă (v. strămoş). strămătos, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) v. Ferfeniţit. Rupt. Sfârtecat. Sfâşiat. Zdrenţăros. Zdrenţuit. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) v. Flenduros. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit, strămătură s.f. (reg.) v. Destrămătură. Răritură. strărmnă s.f. (geomorf.; înv.) v. Ponor. Râpă. Văgăuni străminâs, -oăsă adj. (înv.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povâmit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical, strămior s.m. (zool; pop.) păcuină. Strămiorul este oaia sau berbecul de doi spre trei ani. strămoină s.f. (agric.; reg.) v. Ogor. Pârloagă, strămoş, -oăşă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. străbun, străbunic, străbunică, răzbunic, răzbu-nică, <înv. şi reg.> auş, răzbun1, răzmamă, uică, <înv.> protopărinte, strămamă, strămăter. tătuş. Strămoşii lui sunt originari din Basarabia. 2 s.m. (lapl. strămoşi) bătrâni (v. bă- strămoşan trân), bunici (v. bunic), părinţi (v. părinte), străbuni (v. străbun), străbunici (v. străbunic), buni (v. bun). Aceste tradiţii le păstrăm de la strămoşi. strămoşan s.m. (înv.) v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş, strămoşesc, -eăscă adj. 1 părintesc, străbun, <înv.> moşesc, străbunesc. Voievozii şi-au apărat întotdeauna glia strămoşească. 2 <înv.> tătânesc. Nu încalcă legea strămoşească. 3 (înv.; despre particularităţi fizice sau psihice, tulburări, manifestări patologice etc. ale fiinţelor) v. Congenital. Ereditar. înnăscut. Moştenit, strămoşi're s.f. (jur.; reg.) v. Ereditate. Moştenire. Patrimoniu. Succesiune, strămoşteân s.m. (jur.; înv.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. strâmur s.m. (înv.) 1 v. Strămurare. 2 v. Joar-dă. Jordie. Vargă. strămură vb. I. tr. fig. (înv.; compl. indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agita. Asmuţi. Aţâţa. Excita. Incendia. Incita. Instiga. întărâta. Monta. Provoca. Răscoli. Stârni. Tulbura, strămurăre s.f. 11 strămurariţă, bold2, surcalău, ţepuşă, <înv.> strămur, stră-murea. Cu strămurarea se îmboldesc vitele la mers. 2 (pop.) v. Joardă. Jordie. Vargă. 3 (bot; pop.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar. 4 (reg.) v. Nuia. Vargă. Vergea. II fig. (înv. şi reg.) 1 v. Imbold. Impuls. Impulsie. Inspiraţie. îndemn. Mişcare. Mobil. Pornire. Pretext. Resort. Stimul. Stimulent. Suport. 2 v. Aţâţare. Incitare. Instigare. Instigaţie. întărâtare. Provocare. Stârnire. Tulburare. strămurăriţă s.f. (pop.) 1 v. Strămurare. 2 v. Joardă. Jordie. Vargă. strămurâş s.n. (bot; reg) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar, strămureă s.f. (înv.) v. Strămurare, strămută vb. 1.11 tr. (compl. indică populaţii, minorităţi naţionale, trupe militare etc.) a disloca, <înv.> a străpune, a străpurta, a transplanta. Mulţi ardeleni au fost strămutaţi în Moldova. 2 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. locale) a se deplasa, a se muta, a se trambala, <înv. şi reg.> a se petrece. Aşteptând autobuzul în frig se strămută din loc în loc, pentru a nu îngheţa. 3 refl. (adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”, „din”, „de la”, „pe”) a se muta, a se demenaja, a se coltosi. Familia ei s-a strămutat cu domiciliul în altă localitate. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, mai ales salariaţi) a (se) muta, a (se) permuta, a (se) transfera, a transloca, a ştrampori, <înv.> a (se) premutarisi, a perivodi. A fost strămutată ca secretară într-un departament nou dintr-o sucursală a firmei. S-a strămutat cu serviciul în capitală. 5 tr. (reg.; compl. indică vinul) v. Pritoci. 6 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfoza. Modifica. Preface. Preschimba. Transfigura. Transforma. 7 tr. (mat.; înv.; compl. indică valori, figuri geometrice etc.) v. Transforma. II fig. (înv. şi pop.) 1 tr. (compl. indică gânduri, intenţii, hotărâri, planuri etc. ale oamenilor) v. Muta. Schimba. 2 tr. (compl. indică oameni; cu determ. ca „din viaţă”, „din lumea aceasta” etc.) v. Asasina. Cosi. Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima Ucide. 3 refl. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf c.) v. Adormi. Apune. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Mistui. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba Treee. strămutare s.f. 11 dislocare, străpune-re. S-a hotărât strămutarea unor trupe militare din regiunea unde erau cantonate. 2 deplasare, mutare, trambalare, <înv.> locomutare. în frig, când aştepţi pe cineva, strămutarea dintr-un loc în altul este indicată pentru a nu îngheţa. 3 mutare, mutat, permutare, permutaţie, strămutat1, transfer, transferare, translocaţie, <înv.> translaţie. Strămutarea cu serviciul în capitală i-a schimbat viaţa. 4 mutare, mutat, de-menajare. Strămutarea familiei în altă localitate se va face în această vară. 5 (rar) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. 6 (jur.; înv.) v. Transfer. Transmisiune. Transmitere. 7 (med., med. vet.; înv.) v. Cancer secundar. Metastază. Tumoră malignă secundară. II fig. (înv. şi pop.) v. Adormire. Apunere. Apus1. Decedare. Deces. Deznodământ final. Deznodământ tragic. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. strămutăt1 s.n. mutare, mutat, permutare, permutaţie, strămutare, transfer, transferare, translocaţie, <înv.> translaţie. strămutăt2, -ă adj. 1 (despre populaţii, minorităţi naţionale, trupe militare etc.) dislocat. Trupele militare strămutate au fost instalate într-o altă regiune a ţârii. 2 (înv.; despre aspectul unor obiecte, aşezări etc., despre înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfozat. Modificat. Prefăcut. Preschimbat. Schimbat2. Transfigurat Transformat. strămutător, -oăre adj. (înv.; despre oameni) v. Infidel. Neconsecvent. Neconstant. Nefidel. Nestatornic. Schimbător, strămutătură s.f. (înv.) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. strănepot, -oătă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. răznepot. Deşi nu este foarte bătrână, are deja doi strănepoţi. 2 (la pl. strănepoţi) descendenţă, descendenţi (v. descendent), posteritate, urmaşi (v. urmaş), <înv.> generaţie, mărădic, moştenitori (v. moştenitor). Bunicii sunt mândri de strănepoţii lor. strănid vb. IV. intr. (înv.; despre oameni; cu determ. locale) v. Călători. Colinda Cutreiera Deplasa. Peregrina. Umbla. Voiaja, strănut s.n. strănutare, strănutat, strănutătură, străfig, străfigat. Este foarte răcit şi nu mai termină cu strănuturile. strănuta vb. I. intr. 1 (despre oameni şi despre unele animale) a străfiga1, a pârşni, a răpciugă, a zdrăvăna. Este foarte |1770 răcit şi strănută încontinuu. 2 (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Forăi. Fomăi. Sforăi. strănutăre s.f. 1 strănut, strănutat, strănutătură, străfig, străfigat. 2 (reg.) v. Forăială. Forăit. Fomăială. Fornăit1. Sforă-ială. Sforăit. Sforăituri strănutăt s.n. 1 strănut, strănutare, strănutătură, străfig, străfigat. 2 (reg.) v. Forăială. Forăit. Fomăială. Fornăit1. Sforă-ială. Sforăit. Sforăituri strănutătoăre s.f. (bot.) 1 Achillea cartilagi-nea; cănăcei (v. cănăcel), ciucurei (v. ciucurei), rotiliţe-albe (v. rotiliţă), rotoţe-le-albe, scânteiuţe-albe (v. scânteiuţă). 2 (reg.) v. Rotiliţe-albe (v. rotiliţă). Rotoţele-albe (Achillea ptarmica). strănutătură s.f. (rar) v. Strănut Strănutare. Strănutat. străplantă vb. I. tr. (pom., agric.; înv.; compl. indică puieţi, răsaduri material săditor viticol etc.) v. Planta Pune. Răsădi. Repica Replanta Sădi. Transplanta. străpune vb. III. tr. (înv.; compl populaţii, minorităţi naţionale, trupe militare etc.) v. Disloca. Strămuta străpunere s.f. (reg.) v. Strămutare, străpungător, -oare adj. fig. 1 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, năprasnic, puternic, violent, viu, arzător, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, subţire. Simte un junghi străpungător în inimă. 2 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii străpungătoare a căpitanului de vas. străpunge vb. III. 11 intr.,tr. (despre obiecte ascuţite; compl. indică materiale, suprafeţe etc. dure; adesea cu determ. introduse prin prep. „prin”) a pătrunde, a penetra, a răzbate, a răzbi, a străbate, a trece, <înv.> a proidi, a transpersa Pironul a străpuns cu greutate prin perete. Cuiul i-a străpuns talpa pantofului. 2 tr. (tehn.; compl. indică materii sau materiale dure) a găuri, a perfora a scobi, a sfredeli, a exciza, a scormoni, <înv. şi pop.> a găvăni, a străbate, <înv. şi reg.> a petrece, a potricăli, a borteli, a borti, a burghia, a butori, a găuni, a găvănoşi, a hudrăli, a răzbici2, a sclidiri, a sfredeluşi, <înv.> a transpersa. A străpuns zidul cu un burghiu pentru beton. 3 tr. (compl. indică fiinţe, părţi ale corpului lor sau organe) a străfiga2, <înv.> a proidi. Criminalul i-a străpuns inima cu un cuţit. 4 tr. a sparge. Manifestanţii au străpuns cordonul de poliţişti şi s-au apropiat de clădirea guvernului. Inamicul a străpuns frontul. 5 tr. (sport; compl. indică apărarea echipei adverse) a depăşi. Ieşenii au reuşit să străpungă apărarea clujenilor. 6 tr. (rar; compl indică pământ, gropi, şanţuri etc.) v. Excava. Săpa. Scobi. II fig. 1 intr. (despre sunete, zgomote, frig lumină etc.; cu determ. introduse prin prep. „în ”, „prin”, ,,printre,T) a intra, a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străbate, 1771 | strâmb a trece, a se strecura. Zgomotul de afară nu străpunge prin termopane. Frigul a străpuns în cameră prin geamul deschis. Lumina nu străpunge prin jaluzele. 2 tr. (compl. indică oameni; de obicei determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”) a iscodi, a scruta, a scormoni, a sfredeli, a străbate, a scurma. îl străpunge cu privirea. O străpunge cu ochii, din celălalt colţ al sălii. 3 tr. (despre senzaţii) a copleşi, a cuprinde, a pătrunde, a răzbi, a străbate, a tăia. L-a străpuns foamea. O străpunge setea. L-a străpuns frigul. 4 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a străpuns pe toţi. 5 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a amărî, a dezola, a indispune, a îndurera, a întrista, a mâhni, a necăji, a supăra, a acri, a cătrăni, a îmbolnăvi, a înlăcrima, a învenina, a otrăvi, a pleoşti, a venina, a (se) dezumfla, a tufli, a depăra, a se topseca, a ofili, a trudi. Vestea primită l-a străpuns. străpungere s.f. 1 pătrundere, penetranţă, penetrare, penetraţie, răzbatere, răzbire, străbatere, trecere, <înv.> străbătătură. Străpungerea pironului în perete s-a făcut cu greutate. 2 (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpuns1, şliţuire, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. Străpungerea zidului a fost dificilă. 3 spargere. Când nemulţumirea manifestanţilor a crescut, nimeni nu a mai putut împiedica străpungerea cordonului de poliţişti care înconjura clădirea guvernului. străpuns1 s.n. (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, şliţuire, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. străpuns2, -ă adj. 1 (despre materii sau materiale dure) găurit2, perforat2, scobit2, sfredelit2, <înv. şi reg.> potricălit, bortelit, bortit. în zidul străpuns a fixat cuie pentru rafturile bibliotecii. 2 spart2. Cordonul poliţiştilor odată străpuns a permis aproprierea manifestanţilor de clădirea guvernului. străpunsură s.f. (tehn.; înv.) v. Găurire. Găurit1. Perforaj. Perforare. Perforat1. Perforaţie. Scobire. Scobit1. Scobitură. Sfredelire. Sfredelit1. Străpungere. Străpuns1. Şliţuire. străpurtă vb. I. tr. (înv.; compl. populaţii, minorităţi naţionale, trupe militare etc.) v. Disloca. Strămuta. străromână s.f. (lingv.) protoromână, română comună (v. român), română primitivă (v. român). Străromână este limba română vorbită între sec. al Vl-lea şi al XlII-lea, în nordul şi sudul Dunării, anterioară diferenţierii dialectelor. străstui vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schin-giui. Tortura. străstuiălă s.f. (înv.) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. străstui're s.f. (înv.) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. straşnici vb. IV. 1 refl. (reg.; despre oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. 2 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. înfiora. înfricoşa. îngrozi, înspăimânta. Oripila. Terifia. 3 tr. (înv.; compl. indică locuri, obiective, bunuri etc.) v. Păzi. Străjui. Supraveghea. Veghea, străşnicie s.f. 11 constrângere, intransigenţă, rigoare, rigurozitate, severitate, stricteţe, <înv.> străşnicire, asprime, duritate. Diabeticii suportă cu greutate străşnicia unui regim alimentar sever. 2 forţă, putere, tărie, vigoare. Strigă cu străşnicie după ajutor. 3 (înv. şi reg.) v. Grozăvie. Monstruozitate. Oroare. II fig. (pop. şi fam.) v. Asprime. Greutate. Rigoare, strătăiâ vb. I. (rar) 1 refl. (despre linii, drumuri etc.) v. Interfera. Intersecta. încrucişa. întretăia. întreţese. 2 tr. (despre ape, în special despre râuri, fluvii; compl. indică regiuni, ţinuturi, localităţi) v. Parcurge. Străbate. Traversa. 3 tr. (despre căi de comunicaţie; compl. indică spaţii, distanţe etc.) v. Parcurge. Străbate. Traversa. strători'că s.f. (bot.; reg.) v. Şopârlaiţă. Ventricea. Ventrilică. Veronică (Veronica officinalis). străţese vb. III. tr. (ţes.; înv.) v. întreţese. străvălî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. străvăzător, -oare adj. (înv.; despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Diafan. Fin1. Fiu. Străveziu. Subţire. Transparent. Uşor2. Vaporos. străvechi, -e adj. 1 (mai ales despre intervale de timp, epoci istorice) imemorabil, imemorial, răzvechi, <înv.> nepomenit, preavechi, antediluvian, sur. Unele mamifere s-au adaptat la viaţa marină din timpuri geologice străvechi. 2 (despre populaţii, limbi, obiecte etc.) arhaic, primitiv, vechi2. Studiază civilizaţiile străvechi. în mormântul descoperit s-au găsit unelte străvechi de fier. 3 (despre stări, procese sociale, evenimente etc.) secular. La multe popoare suveranitatea regală este străveche. Aservirea obştilor săteşti de către feudali a fost un proces străvechi. 4 (despre tradiţii, obiceiuri, datini,practici etc.) străbun, <înv.> străbunesc. Ţăranii din regiunile de munte respectă cu sfinţenie tradiţiile străvechi. în aceste locuri îndepărtate de ţară, nunţile se fac după datina străveche românească. 5 bătrân, vechi2, cărunt. Schitul se află în mijlocul unei păduri străvechi. străvechi'me s.f. (înv.; şi nm. pr.) v. Antichitate. Vechime. străvedeâ vb. II. 1 refl. (astăzi rar) v. Oglindi. Proiecta. Răsfrânge. Reflecta. Vedea. 2 tr., refl. (rar, compl. sau sub. indică obiecte, fiinţe etc. situate la mare distanţă) v. întrevedea, întrezări. Transpărea. străvedere s.f. (înv.) v. Diafanitate. Transparenţă. străvesti vb. IV. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Deghiza. Travesti, străvesti're s.f. (înv.) v. Deghizare. Travestire, străvestit, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Deghizat. Travestit. străvezime s.f. (rar) v. Diafanitate. Transparenţă. străveziu, -ie adj. 11 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, fiu, subţire, transparent, uşor2, vaporos, <înv.> prevăzător, pre-văziu, străvăzător, străvezos, aerian, eterat, eteric, spumos, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase străvezie. 2 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) albastru, clar, curat, înseninat, limpede, pur2, senin, limpid, lucid, <înv. şi pop.> viu, despăienje-nit, liber, tistaş, <înv.> luciu2, seninat2, seninos, dalb, lin2, spălat2. Cerul a devenit străveziu după furtună. 3 imaterial, impalpabil. Umbra este străvezie. 4 (în opoz. cu „puternic”; fam.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit II fig. (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, vizibil, marcat2. Dă semne străvezii de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era străvezie. străvezos, -oăsă adj. (înv.; despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Diafan. Fin1. Fiu. Străveziu. Subţire. Transparent. Uşor2. Vaporos. strâjnics.m. (zool.; înv. şi pop.) noaten. Strâjnicul este mânzul de la şase luni până la doi-trei ani. strâmb, strâmbă adj., adv., s.n., s.f. I adj. 1 (despre obiecte, lucruri etc. sau despre părţi ale lor) deformat, diform, scofâlcit, ciumpaş. Scândurile strâmbe ale duşumelei trebuie înlocuite. 2 (mai ales despre obiecte confecţionate din metale) contorsionat, curbat, încovoiat, îndoit, întors2, răsucit2, strâmbat. în urma exploziei, din clădire au rămas doar fiare strâmbe. 3 (despre obiecte sau despre părţi ale lor) îndoit, câm. Cuţitul nu mai poate fi folosit din cauza vârfului strâmb. 4 (despre obiecte de încălţăminte) deformat, scâlciat, strâmbat, scălâmb, scrombăit, străbălat1. Pantofii strâmbi trebuie aruncaţi. 5 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au opoziţie verticală) aplecat2,înclinat, lăsat, plecat2, povârnit, prăvălit, hâit, ponorât, pornit, şonţit, şovâi, şovârnit, <înv.> povortit, şoldit, şoldiu. Poarta strâmbă trebuie reparată. 6 (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) cotit2, întortocheat, labirintic, sinuos, sucit2, şerpuit, şerpuitor, unduios, tortuos, şerpu- strâmba |1772 ind, răsucit2, câmit2, <înv. şi reg.> şovăit, <înv.> serpentin, încâlcit, îmbârligat. S-au strecurat prin coridoarele strâmbe ale vaporului şi au ieşit pe punte. 7 (despre litere) necaligrafic. A scris, cu litere strâmbe, o cerere simplă. 8 (înv.; despre metale preţioase) v. Contrafăcut. Fals. II adj. 1 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmbat, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. Este atât de strâmb, încât are înălţimea unui copil. Bătrânul are spatele strâmb. 2 (despre corp, părţi ale corpului sau, p. ext., despre fiinţe) deformat, deviat, strâmbat Are dureri mari de spate din cauza coloanei vertebrale strâmbe. 3 (despre părţi ale corpului, mai ales despre picioare) jimb. Merge foarte greu din cauza picioarelor strâmbe. 4 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) diform, hâd, hidos, monstruos, pocit2, respingător, schimonosit2, slut, urât2, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodnic, pacearât, paceariz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smâr-ced Toată lumea îl evită pentru că este strâmb. Are mâinile strâmbe. 5 fig. (rar; despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş, încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. 6 fig. (în opoz. cu „autentic”, „natural”; rar, mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2. Confecţionat2. Convenţional. Emfatic. Fals. Forţat. Mânzesc. Nefiresc. Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefăcut Preţios. Silit. Silnic. Studiat2. Teatral. 7 fig. (rar; despre modul de înţelegere a lucrurilor, de percepere a realităţilor etc.) v. Eronat. Greşit. Incorect. Inexact. Necorect. 8 fig. (în opoz. cu „real”; pop.; despre afirmaţii, mărturii etc.) v. Fals. Inautentic. Inventat. Mincinos. Născocit. Neadevărat. Neautentic. Neîntemeiat. Nereal. Plăsmuit. Scornit. 9 fig. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Nedrept III adv. (modal) 1 aplecat2, înclinat, <înv.> costiş. Magazia stă strâmb. 2 (în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căuta 0 cruciş, încrucişat, pieziş, saşiu, boldiş, chiorâş, zbanghiu, chiondorâş, ghioldiş, ponciş. Copilul trebuie operat din cauză că se uită strâmb. 3 fig. (pop.) v. Fals. IV s.n. (înv. şi reg.) v. Inechitate. Injusteţe. Injustiţie. Nedreptate. Neechitâte. Nejustiţie. V s.f. fig. (fam.) 1 (la pl strâmbe) v. Dificultate. Greutate. Neajuns1. Necaz. Şicană. 2 v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală, strâmbă vb. 1.1 tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică obiecte, lucruri etc. ori părţi ale lor) a (se) deforma, a (se) scofâlci, <înv. şi reg.> a se coroji, <înv.> a (se) suci2. Scândurile duşumelei s-au strâmbat din cauza greutăţii mobilei. 2 (compl. sau sub. indică obiecte din fier, din metal etc.) a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) întoarce, a (se) răsuci. Cuiele s-au strâmbat sub lovitura ciocanului. 3 (compl. sau sub. indică obiecte de încălţăminte) a (se) deforma, a (se) scâlcia, a (se) scrombăi. Fiind purtaţi zilnic, pantofii s-au strâmbat. 4 (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) po-vârni, a (se) prăvăli, a (se) hâi, a (se) pologi, a (se) şovâmi, a (se) şoldi. Poarta de la gard s-a strâmbat în timp. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) cocoşa, a (se) curba, a (se) încârliga, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) încârjoia. Greutăţile pe care le cară îi strâmbă spatele. S-a strâmbat sub greutatea rucsacului. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică corpul, părţi ale corpului ori,p. ext., fiinţe) a (se) deforma, a (se) suci2, a (se) scălâmbăia. Reumatismul i-a strâmbat mâinile. Coloana vertebrală s-a strâmbat foarte tare în urma accidentului. 3 tr.,refl. (compl sau sub. indică părţi ale corpului, mai ales picioarele) a (se) jimba. Picioarele i s-au strâmbat din cauza bolii. 4 refl. (despre oameni) a se maimuţări, a se poci1, a se schimonosi, a se maimuţi, <înv. şi pop.> a se sluţi, a se scălâmbăia, a se jimba, a se otrăţi, a se şchimi, a se zgâmboi2, <înv.> a se înstrâm-ba, a se dezmierda. Mănâncă odată şi nu te mai strâmba atâta! III fig. 1 refl. (pop. şi fam.; despre oameni; adesea peior.) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări. 2 tr. (înv.; compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Altera. Contraface. Deforma. Denatura. Distorsiona. Escamota. Falsifica. Măslui. Mistifica. Mutila. Perverti. Răstălmăci. Silui. Trunchia. Violenta. strâmbăr s.n. (tehn.; la plug reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). strâmbare s.f. 11 deformare, scofâlcire. Strâmbarea scândurilor duşumelei s-a produs din cauza greutăţii mobilei. 2 curbare, încovoiere, îndoire. Strâmbarea cuiului s-a datorat loviturii puternice cu ciocanul 3 deformare, scâlciere. Pantofii trebuie aruncaţi, deoarece strâmbarea lor este prea mare. 4 aplecare, înclinare, lăsare, plecare, povâmire,prăvălire, hâire, şovârneală. Strâmbarea porţii este acum vizibilă. II deformare, deformaţie, sluţit1. Strâmbarea mâinilor s-a produs din cauza reumatismului. Strâmbarea coloanei vertebrale este evidentă după accident. strâmbat, -ă adj. 11 (mai ales despre obiecte confecţionate din metale) contorsionat, curbat, încovoiat, îndoit, întors2, răsucit2, strâmb. 2 (despre obiecte de încălţăminte) deformat, scâlciat, strâmb, scălâmb, scrombăit, străbălat1.111 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, sucit2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2, pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat. 2 (despre corp, părţi ale corpului sau, p. ext., despre fiinţe) deformat, deviat, strâmb. III fig. (în opoz. cu „adevărat”; înv.; despre afirmaţii, texte, situaţii etc.) v. Alterat. Contrafăcut. Deformat. Denaturat. Distorsionat. Escamotat. Fals. Falsificat. Măsluit2. Mistificat. Mutilat. Pervertit. Răstălmăcit. Siluit. Trunchiat. strâmbătâte s.f. (înv. şi pop.) v. Inechitate. Injusteţe. Injustiţie. Nedreptate. Neechitâte. Nejustiţie. strâmbătăţi vb. IV. tr. (înv. şi reg; compl indică oameni) v. Asupri. NăpăstuL Nedreptăţi. Oropsi. Ostraciza. Persecuta. Prigoni. Urgisi. Vitregi. strâmbătăţire s.f. (înv. şi reg.) v. Asuprire. Năpăstuire. Nedreptate. Nedreptăţire. Oropsire. Ostracizare. Persecutare. Persecuţie. Urgisire. strâmbătăţit, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. Asuprit. Năpăstuit. Nedreptăţit. Oropsit. Persecutat. Urgisit. Vitregit, strâmbătură s.f. 1 deformare, scâlcietură. Gheata de la un picior are o strâmbătură vizibilă. 2 grimasă, rictus, schimonoseală, schimonosire, schimonositură, schimă, strâmbet, scălâmbăială, scălâm-băiere, scălâmbăitură, izmeneală, ţachismă, <înv.> îngânăciune, oţărâtură, cehrea, smorfuri. A făcut o strâmbătură de dispreţ când l-a văzut. 3 maimuţăreală, maimuţărie, schimonoseală, <înv. şi reg.> momiţărie, mosniţărie, psitacism. Copiii se întrec în strâmbături. strâmbet s.n. (rar) v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonositură. Strâmbătură. strâmbuleţ s.m. (mai ales lapl. strâmbuleţi; reg; în croitorie) v. Colţişor. strâmbuţă s.f. (mai ales la pl strâmbuţe; reg.; în croitorie) v. Colţişor. strâmsureă s.f. (bot; reg.) v. Sclipeţ (Potentilla erecta). strâmt, strâmtă adj. 11 (în opoz. cu „larg”, „lat”; despre cavităţi, deschizături, spaţii, încăperi, obiecte sau despre locuri de trecere, ape, văi etc.) îngust, mic, exiguu, strâmtat, <înv.> strâmtorat Craterul vulcanului este strâmt. Pătrunde în încăpere printr-o uşă strâmtă. Străzile oraşului sunt strâmte. 2 (în opoz. cu „larg”; despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale lor) îngust, mulat, strâns2, <înv.> strâmtorit, colant. Pantalonii sunt prea strâmţi pentru el Rochia este strâmtă la mijloc şi o incomodează. 3 (despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) mic, necuprinzător, neîncăpător, nespaţios, strâmtorat. Casa are un salon strâmt. Compartimentul este cam strâmt pentru câte bagaje au. 4 (despre orificii, pori etc.) mic, subţire. Are nasul drept, cu nările strâmte. Apa de ploaie se infiltrează prin porii strâmţi ai tencuielii. II fig. 1 (despre oameni, despre manifestări, acţiuni ale lor sau despre medii sociale) meschin, îngust, limitat, mărginit, obtuz, plat1, redus. E un spirit strâmt, care nu poate discerne^ valorile. Trăieşte într-un cerc strâmt, dominat de un sentiment de automul- 1773| ţumire. 2 {înv. şi reg.; mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente) v. Anahoretic. Modest. Sărac. Sărăcăcios. Simplu. Umil. strâmtă vb. I. 1 tr., refl. (în opoz. cu „a se lărgi”; compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte) a (se) îngusta. Croitorul i-a strâmtat taiorul. Pantalonii se strâmtează spre glezne. 2 refl. (despre materiale textile) a intra, a se strânge, a se cupi. Bluza s-a strâmtat la spălat. 3 refl. {în opoz. cu „a se lărgi”; despre drumuri, văi, obiecte, piese etc.) a se gâtui, a se îngusta, a se subţia, a se sugruma, a se strânge, <înv. şi pop.> a se strâmtora, a se cosăci. Drumul care duce spre pădure se strâmtează. Valea se strâmtează când intră în munte 4 tr., refl. (înv. şi reg.) v. împuţina. Micşora. Reduce. Restrânge. Scădea, strâmtâr s.m. 1 (la pl. strâmtari; pop.) v. Iţari. 2 (ieşit din uz; deprec.; în forma strimţar) cosăcire, <înv.> îngusteală, strâmtorare. A fost necesară strâmtarea străzilor pentru a se lărgi carosabilul. 2 (med.) stenoză. Strâmtarea este îngustarea patologică permanentă a unui orificiu sau a unui organ cavitar, provocată de un proces inflamator, tumoral, degenerativ etc. II fig. (înv.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, strâmtat, -ă adj. 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale lor) îngustat. Taiorul strâmtat îi cade bine pe talie. 2 (în opoz. cu „larg”, „lat”; despre cavităţi, deschizături, spaţii, încăperi, obiecte sau despre locuri de trecere, ape, văi etc.) v. îngust. Mic. Strâmt, strâmteâlă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. îngustime. Micime. Strâmtime. 2 fig. (înv.; de obicei constr. cu vb. „afi”, „a se afla”) v. încurcătură. Jenă. Strâmtoare. strâmteţe s.f. (rar) v. îngustime. Micime. Strâmtime. strâmticel, -eâ adj. strâmticică, strâmtişor, strâmtuţ, strâmtorel, strâmtorică, strâmtuliţ. Trotuarul este strâmticel. strâmticică adj. strâmticea (v. strâmticel), strâmtişoară (v. strâmtişor), strâmtuţă (v. strâmtuţ), strâmtorea (v. strâmtorel), strâmtuliţă (v. strâmtuliţ). strâmtime s.f. îngustime, micime, exiguitate, strâmteţe, strâmtoare, <înv. şi reg.> strâmteâlă, <înv.> strâmtorare, strâmtură, strânsoare. Strâmtimea străzilor este specifică oraşelor italiene. strâmtişor, -oâră adj. strâmticel, strâmticică, strâmtuţ, strâmtorel, strâmtorică, strâmtuleţ. strâmtoare s.f. A 11 (geomorf.) gap, pas3, pasaj, trecătoare (v. trecător), poartă, plai, strungă, obârşie, <înv.> potecă, strâmtură, ghecet. A trecut prin strâmtoarea Oituzpejos. Peisajul este deosebit de frumos în strâmtoarea Bran. 2 (geomorf.) chei (v. cheie), defileu, poartă, strungă, şchei2, <înv.> spărtură, strâmtură. Strâmtoarea Bicazului oferă un peisaj unic. 3 (rar) v. îngustime. Micime. Strâmtime. 4 (anat.; arg.) v. Vagin. II fig. 1 (de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla”, „a se găsi”, „a pune”) dificultate, impas, încurcătură, strâmtorare, strâmtoreală, strâmtură, strânsoare. A obligat-o să accepte condiţiile contractului într-un moment când se găsea la strâmtoare. 2 (adesea determ. prin „financiară”; de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla”) încurcătură, jenă, strâmtorare, strâmteâlă. Nu îl poate împrumuta, deoarece este şi el într-o mare strâmtoare financiară. 3 (înv.) v. Constrângere. Forţare. Obligare. Silire. Somare. Violentare. B (bot.; reg.) v. Gladiolă (Gladiolus hybridus sau Gladiolus gandavensis). strâmtorâ vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a sărăci, a scăpăta, a calici, a (se) decava, <înv. şi reg.> a sărmăni, <înv.> a însărăci, a meseri, a mişeii, a (se) mofluzi, a (se) stinge, a (se) ruina, a (se) speti, a (se) toca, a (se) usca, a se storî. A jucat la ruletă până s-a strâmtorat. Jocurile de noroc l-au strâmtorat. Cheltuielile cu avocaţii l-au strâmtorat. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Aduna. Burduşi. Ghemui, îndesa. înghesui. îngrămădi. Ticsi. 3 refl. (înv. şi pop.; despre drumuri, văi, obiecte, piese etc.) v. Gâtui. îngusta. Strâmta. Subţia. Sugruma. 4 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. Violenta. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna, încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura. II tr. fig. (înv.; compl. indică planuri, manifestări etc. ale oamenilor sau efecte, acţiuni etc.) v. Anihila. Anula. Contracara, împiedica. Neutraliza. Opri. Zădărnici, strâmtorâre s.f. I (în opoz. cu „lărgire”; înv.) v. îngustare. Strâmtâre. II fig. (astăzi rar) 1 (de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla”, „a se găsi”, „a pune”) v. Dificultate. Impas. încurcătură. Strâmtoare. 2 (adesea determ. prin „financiară”; de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla,T) v. încurcătură. Jenă. Strâmtoare, strâmtorât, -ă adj. 11 (rar; despre spaţii delimitate sau închise, mai ales despre construcţii, părţi componente ale lor) v. Mic. Necuprinzător. Neîncăpător. Nespaţios. Strâmt. 2 (în opoz. cu „larg”, „lat”; înv.; despre cavităţi, deschizături, spaţii, încăperi, obiecte sau despre locuri de trecere, ape, văi etc.) v. îngust. Mic. Strâmt. 3 (în opoz. cu „larg”; înv.; în forma strâmtorit; despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale lor) v. îngust. Mulat. Strâmt. Strâns2. II fig. (despre oameni) 1 (rar) v. Conturbat. Deranjat. Im-portunat. Incomodat. încurcat2. Stânjenit. Stingherit Tulburat 2 (rar) v. încurcat2. Jenat Stânjenit. Stingherit. 3 (înv.) v. Constrâns, strâmtorător, -oăre adj. (înv.) v. Coercitiv. Constrângător. strâmtoreâlă s.f. fig. (înv. şi pop.; de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla”, „a se găsi”, „a pune”) v. Dificultate. Impas. încurcătură. Strâmtoare. strânge strâmtorel, -eâ adj. (pop.) v. Strâmticel. Strâmticică. Strâmtişor. Strâmtuţ. strâmtorică adj. (pop.) v. Strâmticea (v. strâmticel). Strâmticică. Strâmtişoară (v. strâmtişor).Strâmtuţă (v. strâmtuţ). strâmtorit, -ă adj. (înv.) = strâmtorat. strâmtuleţ adj. (pop.) v. Strâmticel. Strâmtişor. Strâmtuţ. strâmtură s.f. (înv.) 11 (geomorf.) v. Chei (v. cheie). Defileu. Strâmtoare. 2 (geomorf.) v. Gap. Pas3. Pasaj. Strâmtoare. Trecătoare (v. trecător). 3 (cu sens dimensionat) v. îngustime. Micime. Strâmtime. II fig. (de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla”, „a se găsi”, „a pune”) v. Dificultate. Impas. încurcătură. Strâmtoare. strâmtuţ, -ă adj. strâmticel, strâmticică, strâmtişor, strâmtorel, strâmtorică, strâmtuleţ. strângător, -oăre adj., s.n., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) adunător, econom, păstrător, cruţător, <înv. şi reg.> scump, ninirâzât, păstrielnic, sclipuit1, şporoş, strâns2. Toată viaţa a fost un om chibzuit şi strângător. 2 s.m., s.f., adj. (rar) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. 3 s.n. (în dulgherie; rar) adunător. Strângătorul este o presă cu care se strâng în cerc doagele. 4 adj. (înv.; despre substanţe, produse, alimente, băuturi etc. sau despre gustul efectele etc. lor) v. Astrin-gent. Restringent. 5 adj., s.n. (farm.; înv.) v. Antidiareic. Constipant. 6 s.m. (fin.; în trecut; înv.) v. Agent de percepţie. Perceptor. 7 s.m. (înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Achizitor. Colector. 8 s.m. (anat.; înv.) v. Muşchi constrictor (v. muşchi1). strânge vb. III. I (predomină ideea de apropiere în spaţiu) 1 tr. (compl. indică mai ales obiecte) a apăsa, a comprima, a presa, <înv. şi pop.> a păsa1, <înv.> a greuia. Strânge mingea pentru a scoate aerul din ea. 2 tr. (compl. indică obiecte care se pot desface) a închide. A strâns umbrela după ce s-a uscat. 3 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau părţi ale lor) a lega1. Purta şalvari care erau strânşi pe glezne. Şi-a strâns halatul cu un cordon. 4 tr., refl. a (se) încinge2, a (se) înfăşură, <înv.> a (se) împrejura. Un chimir cu ţinte îi strânge mijlocul. Se strânge cu un brâu de piele. 5 tr. (despre sfori, lanţuri, legături, învelitori etc.; compl indică corpul fiinţelor sau părţi ale lut) a curma. Lanţul îi strânge gâtul câinelui. Ghipsul a fost scos, întrucât îi strângea piciorul. Corsetul îi strânge trupul. 6 tr. (compl. indică piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) a înşuruba, a înşurubui, a şurubări, a şurubui, a crepeni, a şorofli, a şurubi. A strâns bine becul în fasung. 7 tr. (compl. indică pături, haine, hârtii etc.) a împături, a îndoi, a plia, a pături. A strâns scrisoarea şi a pus-o în plic. 8 tr. (compl. indică pumnii, fălcile, dinţii etc. oamenilor) a încleşta. Furios, şi-a strâns pumnii, gata să se repeadă asupra lui. 9 tr. (compl. indică oameni) a îmbrăţişa. La plecare, a strâns-o la piept. 10 refl. (fiziol.; despre muşchi, ţesuturi, vase etc.) a se con- strângere tracta, a se retracta, a se zgârci2. Simte cum i se strânge muşchiul de la piciorul stâng. 11 refl. (despre fiinţe sau despre corpul lor) a se chirci, a se contracta, a se ghemui, a se închirci, a se zgârci2, a se aduna, a se cimpi, a se ciuci, a se ciuciuli, a se stârci, <înv. şi reg.> a se sfii, a colnici, a se ghemoşa, a se înghemui, a se nimurici, a se tâmbuşi, a se zguli. S-a strâns din cauza durerilor abdominale. Corpul i se strângea din cauza spasmelor repetate. 12 tr. (compl. indică părţi mobile ale corpului fiinţelor) a apropia. Şi-a strâns palmele când a început să se roage. 13 tr. (compl. indică părul, şuviţe de pâr etc.) a lega1, a prinde. Şi-a strâns părul cu o fundă. 14 refl. (despre materiale textile) a intra, a se strâmta. a se cupi. Bluza s-a strâns la spălat. 15 refl. (în opoz. cu „a se lărgi”; rar; despre drumuri, văi, obiecte, piese etc.) v. Gâtui. îngusta. Strâmta. Subţia. Sugruma. 16tr. (înv. şi reg.; compl. indică mai ales alimente) v. Scurge. 17 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indică legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi, ţâri) a (se) consolida, a (se) întări, a (se) cimenta. Relaţia lor de prietenie s-a strâns în timp. 18tr. fig. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. încolţi. Obliga. Presa. Sili. Soma. Violenta. 19 tr. fig. (reg.; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Crucifica. Martiriza. Răstigni. Schin-giui. Tortura. II (predomină ideea de acumulare, de adunare etc.) 1 tr., refl. a (se) acumula, a (se) aduna, a (se) concentra, a (se) înmagazina. Rezervele de produse alimentare au fost strânse în anii precedenţi. 2 tr. (compl. indică valută, bani etc.) a acumula, a aduna, a tezauriza, a antretui, a sulzui, a tocăli, a capitaliza. Lucrând în străinătate, a strâns multă valută. 3 tr. (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) a acumula, a aduna, a agonisi, a cumula, a economisi, a face, a economiza, a scuti, a încropi, a înjgheba, a alcătui1, a chivernisi, a cruţa, <înv. şi reg.> a slivisi, a chimelui, a mirui2, a noji1, a priştipi, a răgădui1, a sclipui1, a scofeli, a stăci, a şpărui, a şporoli, a zorobi, <înv.> a astrânge, a prăsi, a înnoda. în câţiva ani a reuşit să strângă o avere imensă. 4 tr. (compl. indică recolte, roade etc.) a aduna, a culege, a recolta, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a poghirci, a sureti, <înv.> a secera. Viticultorii au strâns strugurii din vii. 5 tr. (compl. indică produse, fonduri etc.) a aduna, a colecta. O maşină strânge legumele de la fermieri pentru a fi duse în pieţe. 6tr. (fin.; compl. indică taxe, impozite, comisioane, vamă etc.) a încasa, a lua, a percepe, a ridica, <înv.> a scoate. Primăria strânge taxe de la persoanele fizice şi juridice. Statul strânge impozite pe proprietăţi. 7 tr. (compl. indică obiecte de artă, timbre, cărţi etc.) a aduna, a colecţiona, a culege. De-a lungul anilor a strâns direct de la pictori multe tablouri. 8 tr. (compl. indică obiecte împrăştiate, răspândite, risipite) a aduna, a culege, a lua, a ridica, a tulduza. în fiecare zi strânge hainele copiilor împrăştiate peste tot în cameră. 9 tr. (compl. indică aşternuturi de pat, feţe de masă etc.) a aduna, <înv. şi reg.> a deşterne. A strâns aşternuturile de pat, pentru că musafirii nu au rămas şi noaptea următoare. 10 intr. (despre oameni) a curăţa, a deretica, a scutura, <înv. şi reg.> a griji, a câştiga, a cioroboti, a orândui, a puţui, a răbui, a rândui, a tăgăşi, a ticăzui, a tjgăli1. Toată ziua strânge prin casă. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) aduna, a (se) întruni, a (se) reuni, a (se) închelba, a (se) închel-băra, a (se) întroloca, a soborî. Tinerii s-au strâns la o şezătoare literară. 12 tr. (compl. indică oameni) a aduna, a convoca, a întruni, a reuni, a scoate, a mobiliza. Decanul a strâns studenţii în amfiteatru pentru anunţuri importante. 13 refl. (despre fiinţe) a se aglomera, a se îmbulzi, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi, a năvăli, a se buscula, a se buluci, a se grămădi, a se bui, a se bulzi, a se dicăsi, a se înghebeji, a se nălogi, a se porobo-ti, a se târşi1, <înv.> a se îngloti, a aflui, a se muşuroi2. La ora deschiderii, oamenii s-au strâns în faţa intrării supermarketului. 14 tr. a aduna, a reuni, a înmănunchea. Şi-a strâns ultimele şlagăre pe un nou disc. 15 tr. (despre albine; compl. indică nectar, polen) a aduna, a culege. Albinele strâng polenul florilor. 16 refl. (despre nori) a se îngrămădi, a se bolovăni, a se zidi. Norii se strâng peste sat. 17 refl. (reg.; despre unele substanţe, alimente etc. lichide, în special despre lapte) v. Coagula. închega, îngroşa. Prinde. 18tr. (înv.; compl. indică produse, obiecte, mărfuri, materii prime etc.) v. Depozita. înmagazina. Stoca. 19 refl. (înv.; despre lichide) v. îngheţa. Solidifica, strângere s.f. I (predomină ideea de apropiere în spaţiu) 1 apăsare, apăsat1, comprimare, presaj, presare, presat1, strâns1, <înv. şi pop.> strânsoare, <înv.> apăsătură, strânsătură, strânsuri Scoate aerul din minge prin strângerea acesteia. 2 legare, legat2, strâns1, acolare. Pentru strângerea halatului are nevoie de un cordon. 3 încingere2, încins1, înfăşurare, înfăşurat1, strâns1. împotriva durerilor de şale se recomandă strângerea mijlocului cu un brâu de lână. 4 (tehn.) înşurubare, înşurubat1, strâns1. Becul se fixează în fasung prin strângere. 5 împăturire, îndoire, pliere, strâns1, pliaj, păturire. Prin strângere, hainele nu se boţesc. 6 încleştare, strâns1, <înv.> strânsătură, strânsoare. Nervozitatea îi era trădată de strângerea pumnilor. 7 îmbrăţişare, îmbrăţişat1, înlănţuire, îmbrăţare, <înv.> apin-zătură, strâns1, strânsoare, strânsură, încleştare, acoladă. S-au despărţit după o lungă strângere în braţe. 8 (fiziol.) contractare, contracţie, zgârcire, <înv.> strânsoare, zgârcitură. Magneziul este indicat în cazul strângerii muşchilor. 9 chircire, contractare, ghemuire, închircire, zgârcire, <înv.> strânsătură. Strângerea corpului s-a produs din cauza durerilor abdominale. 10 fig. consolidare, întărire, cimentare, cimentuire. Strângerea relaţiei lor de prietenie s-a produs |1774 în timp. II (predomină ideea de acumulare, de adunare etc.) 1 acumulare, adunare, concentrare, înmagazinare. Strângerea rezervelor de produse alimentare este o necesitate. 2 acumulare, adunare, strâns1, tezaurizare, capitalizare. Strângerea de valută a permis mărirea fondului de investiţii. 3 acumulare, adunare, agonisire, economisire, cruţare, <înv. şi reg.> surzuială, surzuire, şpăruială. Strângerea acestei averi imense s-a făcut doar în câţiva ani. 4 adunare, adunat1, culegere, cules1, recoltare, recoltat1, recoltă, strâns1, suretiu, tunsoare, <înv.> strânsoare, strânsură. Strângerea strugurilor este pentru cei mai mulţi un prilej de bucurie. A sosit timpul strângerii porumbului. 5 adunare, colectare, strâns1. Strângerea legumelor de la fermieri se face cu o maşină specială. 6 (fin.) încasare, luare, percepere, strâns1, <înv.> percepţie. Primăria se ocupă cu strângerea taxelor de la persoanele fizice şi juridice. 7 adunare, colecţionare, culegere. Cea mai mare pasiune a lui este strângerea de tablouri direct de la pictori. 8 adunare, culegere, cules1, ridicare, ridicat1, strâns1. Strângerea hainelor copiilor împrăştiate peste tot în casă trebuie făcută în fiecare zi. 9 adunare, convocare, întrunire, reunire, <înv.> convocaţiune, strânsoare. Strângerea studenţilor în amfiteatru s-a făcut la cererea decanului pentru anunţuri importante. strâns1 s.n. I (predomină ideea de apropiere în spaţiu) 1 apăsare, apăsat1, comprimare, presaj, presare, presat1, strângere, <înv. şi pop.> strânsoare, <înv.> apăsătură, strânsătură, strânsură. 2 legare, legat2, strângere, acolare. 3 încingere2, încins1, înfăşurare, înfăşurat1, strângere. 4 (tehn.) înşurubare, înşurubat1, strângere. 5 împăturire, îndoire, pliere, strângere, pliaj, păturire. 6 încleştare, strângere, <înv.> strânsătură, strânsoare. 7 (med.; pop.) v. Tetanie. Tetanism. 8 (med., med. vet.; reg.) v. Colică. Crampă. Spasm. 9 (înv.) v. îmbrăţişare. îmbrăţişat1. înlănţuire. Strângere. II (predomină ideea de acumulare, de adunare etc.) 1 acumulare, adunare, strângere, tezaurizare, capitalizare. 2 adunare, adunat1, culegere, cules1, recoltare, recoltat1, recoltă, strângere, suretiu, tunsoare, <înv.> strânsoare, strânsură. 3 adunare, colectare, strângere. 4 (fin.) încasare, luare, percepere, strângere, <înv.> percepţie. 5 adunare, culegere, cules1, ridicare, ridicat1, strângere. strâns2, strânsă adj., adv., s.f. I adj. (predomină ideea de apropiere în spaţiu) 1 (mai ales despre obiecte) apăsat2, comprimat, presat2. Nu mai poate scoate capacul borcanului bine strâns. 2 (despre obiecte care se pot desface) închis, nedesfăcut. Şi-a pus umbrela strânsă în cuier. 3 (despre piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) înşurubat2. Abia a putut să deşurubeze becul strâns din fasung. 4 (despre arcuri, corzi, cabluri etc.) încordat,înstrunat, întins2, strunit Corzile foarte strânse ale viorii s-au rupt. 5 (despre pături, haine, hârtii etc.) împăturit, îndoit, pliat, păturit. Scrisoarea strânsă 1775| strecura este pusă în plic. 6 (în opoz. cu „larg”; despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale lor) îngust, mulat, strâmt, <înv.> strâmtorit, colant. Pantalonii sunt prea strânşi pentru el. Rochia este strânsă la mijloc şi o incomodează. 7 (desprepumni, fălci, dinţi etc.) încleştat. Se îndreaptă ameninţător spre băiat, cu pumnii strânşi. 8 (fiziol.; despre muşchi, ţesuturi, vase etc.) contractat, retractat, zgârcit. Muşchii strânşi trebuie relaxaţi prin masaj. 9 (despre fiinţe sau despre corpul lor) chircit, contractat, ghemuit, închircit, zgârcit, adunat2, cimpit, ciuciulit, stârcit, aricit2, ghemoşat, patic, stârcigat, tâmbuşit, zgulit. Strâns de durere, cere ajutor medical. Stă, cu tot corpul strâns, într-un colţ al patului. 10 (despre fiinţe sau despre corpul lor) ghemuit, încinchit. Din cauza frigului, copiii stau strânşi în pat. 11 (despre părţi mobile ale corpului fiinţelor) apropiat. Se ruga cu palmele strânse. 12 (despre grupuri, formaţii etc. de oameni, de vehicule etc. aflate în mişcare) compact, des. Soldaţii mărşăluiesc în rânduri strânse. 13 (rar, despre reguli de comportare, ordine, dogme, indicaţii, diete etc.) v. Riguros. Sever2. Straşnic. Strict. 14 (în opoz. cu „larg”; înv.) v. Restrâns. 15 fig. (despre legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi etc.) intim, trainic, apropiat. Relaţiile dintre cele două etnii sunt strânse. Legăturile dintre ei sunt strânse. 16 fig. (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concentrat, concis, laconic, lapidar, scurt, succint, dens, sec, telegrafic. Publicul apreciază stilul strâns al jurnalistului. 17 fig. (rar; mai ales despre planuri, proiecte) v. Coerent. închegat. Legat4. Sistematic. Structural. II adj. (predomină ideea de acumulare, de adunare etc.) 1 (despre bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) acumulat, adunat2, agonisit, cumulat, economisit. Capitalul strâns este depus în bancă. 2 (despre plante, fructe, flori etc.) adunat2, cules2, recoltat2. Strugurii strânşi sunt puşi în lăzi speciale pentru a fi transportaţi. 3 fig. (despre oameni) adunător, econom, păstrător, strângător. Toată viaţa a fost un om chibzuit şi strâns. III adv. (modal; în legătură cu vb. ca „a apuca”, „a lega7) scurt, bref. Apucă strâns câinele de lesă. IV s.f. (pop.) 1 (bot.) v. Recoltă. Rod1.2 v. Provizii. 3 v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare, strânsătură s.f. (înv.) 1 v. Apăsare. Apăsat1. Comprimare. Presaj. Presare. Presat1. Strângere. Strâns1.2 v. încleştare. Strângere. Strâns1. 3 v. Chircire. Contractare. Ghemuire. în-chircire. Strângere. Zgârcire. 4 (med.) v. Tetanie. Tetanism. strânsoare s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Apăsare. Apăsat1. Comprimare. Presaj. Presare. Presat1. Strângere. Strâns1. 2 (med; pop.) v. Tetanie. Tetanism. 3 (med., med. vet.; reg.) v. Colică. Crampă. Spasm. 4 (fiziol.; înv.) v. Contractare. Contracţie. Strângere. Zgârcire. 5 (med., med. vet.; înv.) v. Convulsie. Spasm. 6 (înv.) v. îngustime. Micime. Strâmtime. 7 (înv.) v. încleştare. Strângere. Strâns1. 8 (înv.) v. îmbrăţişare. îmbrăţişat1. înlănţuire. Strân- gere. 9 (jur.; înv.) v. Pedeapsă. Sancţiune. 10 fig. (înv.) v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. 11 fig. (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. 12 fig. (înv.) v. Apăsare. Asuprire. Despuiere. Exploatare, împilare. Jug. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Stoarcere. Tiranie. Urgisire. 13 fig. (înv.; de obicei constr. cu vb. „a fi”, „a se afla”, „a se găsi”, „a pune”) v. Dificultate. Impas. încurcătură. Strâmtoare. 14 fig. (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. I11 (înv. şi reg.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. 2 (bot.; înv. şi reg.) v. Recoltă. Rod1. 3 (înv.) v. Adunare. Adunat1. Culegere. Cules1. Recoltare. Recoltat1. Recoltă. Strângere. Strâns1. 4 (înv.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. 5 (înv.) v. Colecţie. 6 (înv.) v. Adunare. Convocare, întrunire. Reunire. Strângere, strânsură s.f. 11 (med.; pop.) v. Tetanie. Tetanism. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Colică. Crampă. Spasm. 3 (înv.) v. Apăsare. Apăsat1. Comprimare. Presaj. Presare. Presat1. Strângere. Strâns1.4 (înv.) v. îmbrăţişare. îmbrăţişat1. înlănţuire. Strângere. 5 fig. (înv.) v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. 6 fig. (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. I11 adunătură, grămadă. Fulgerele străbăteau strânsură norilor. 2 (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă. 3 (înv. şi pop.) v. Adunare. întrunire. Reuniune. 4 (înv. şi pop.) v. Furaj. Masă verde (v. masă2). Nutreţ. 5 (bot.; pop.) v. Recoltă. Rod1. 6 (la pălărie; reg.) v. Bor. Margine. 7 (înv.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. 8 (înv.) v. Adunare. Adunat1. Culegere. Cules1. Recoltare. Recoltat1. Recoltă Strângere. Strâns1. 9 (deprec. sau peior.) adunătură, gloată, scursură, şleahtă, taifa, zbor2, <înv.; depreo vlog. în faţa barului era o strânsură de tineri zgomotoşi. strânsureâ s.f. (bot.; reg.) v. Trifoiaş (Trifo-lium campestre). streaşină s.f. I (constr.) 1 jgheab, <înv. şi reg.> scoc, apărătoare (v. apărător), ce târnă, plasă1, poaltă, poiată, streşinar, ţurană. La acoperişul casei are streşini pentru scurgerea apei de ploaie. 2 sageac. Streaşina este o prelungire a podului, care fereşte pereţii de ploaie. 3 (la casele ţărăneşti; reg.) v. Prispă. 4 (înv.) Cat. Etaj. Nivel. II (reg.; glum.) 1 (la pălărie) v. Bor. Margine. 2 v. Cozoroc. Vizieră. strecătoâre s.f. 1 (gosp.; înv. şi pop.) v. Strecurătoare. 2 (înv. şi reg.) v. Catrinţă. Fotă. streche s.f. (entom.) 1 (şi, art., strechea-vi-telor) Hypoderma bovis; bâză, bâzdară, boanză, bonzar, bonză, musca-boului (v. muscă), muscă-de-bâzai, muscă-de-bâzăit, muscă-de-bâzdărit, muscă-de-marhă, mus-coi-de-câmp, sclepţ, ţânţar. 2 (şi, art., stre-chea-oilor) Oestrus ovis; <înv. şi reg.> sclepţ, muşiţă. 3 (şi, art., strechea-cailor) Gastrophilus equi; musca-cailor (v. muscă), musca-calului (v. muscă), musca-câinelui (v. muscă), musca-vitelor (v. muscă), mus-că-de-cal, muscă-veninoasă, muscă-verde, trântor-de-cai, <înv. şi reg.> sclepţ, sclepţ-crăiesc, bânzar-de-câmp, gâza-calului (v. gâză), muscă-căiască, muscă-câinească, muscă-rea, muscoi, tăun. 4 (înv. şi reg.) v. Tăun (Tabanus bovinus). strecheâ vb. I. intr. 1 (med. vet.; despre animale) a bâzdări. O vacă a strecheat. 2 fig. (psih.; pop. şi fam.; despre oameni) v. Aliena. Deraia. înnebuni. Scrânti. Sminti. Trăsni. strecheat, -ă adj. fig. (psih.; pop. şi fam.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Sărit2. Scrântit. Smintit. strecură vb. 1.11 tr. (compl. indică lichide) a filtra, <înv. şi reg.> a se stoarce. A strecurat supa pentru a o limpezi. Strecoară laptele ca să separe caimacul. 2 refl. (despre lichide; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a se infiltra, a se insinua, a pătrunde. Apa subterană s-a strecurat în temelia casei deoarece terenul este mlăştinos. 3 refl. (despre lichide) a se scurge. Apa se strecoară prin fisura sticlei. 4 refl. (despre fiinţe) a se fofila, a se furişa, a se înfurişa, a se fâştica, a se şipi, a se şupuri, <înv.> a se fura, a se prefira, a se prelinge, a se scurge, a se şterge. Pisica s-a strecurat pe lângă copil şi a intrat în casă. 5 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) insinua, a intra, a se vârî, a (se) infiltra. Poliţistul a reuşit să se strecoare în grupul infractorilor. 6 refl. a se prefira, a se fiirişa. Lumina lunii se strecoară printre ramurile copacilor. 7 refl. (cu determ. introduse prin prep. „prin7) a scăpa, a străbate. O rază de lumină se strecoară, uneori, prin storuri. 8 refl. (despre erori, confuzii etc.) a scăpa. în notele bibliografice s-au strecurat unele erori. în text s-au strecurat multe greşeli de tipar. 9 tr. (reg.; compl. indică vinul) v. Pritoci. II fig. 1 refl. (constr. cu unpron. pers. în dat.; fiziol; despre unele secreţii) a aluneca, a curge, a luneca, a pica, a picura, a se prelinge, a se scurge, a merge, a pica2, a veni. Picături de transpiraţie i se strecoară pe frunte. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică sentimente, senzaţii, idei, stări etc.) a (se) băga, a (se) vârî, a (se) infiltra, a (se) insinua. Nedreptăţile au strecurat ura în sufletele lor. Tristeţea i s-a strecurat iremediabil în suflet. 3 refl. (despre sunete, zgomote, frig lumină etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”, „printre”) a intra, a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străbate, a trece, a străpunge. Zgomotul nu se strecoară prin termopane. Frigul s-a strecurat în cameră prin geamul deschis. Lumina nu se strecoară prin jaluzele. 4 refl. (despre timp sau despre unităţi de timp) a trece, a curge, a se scurge, a zbura, a se călători. Uneori timpul se strecoară strecurare |1776 prea repede. 5 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică vorbe) a sufla, a şopti. Când stăteau la masă, i-a strecurat câteva vorbe care au bulversat-o. I-a strecurat secretul la ureche. 6 refl. (despre oameni'; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) a se eschiva, a scăpa, a se sustrage, a se deroba, a dezerta, a se fofila, a fugi, a trage, a dezertui. Nu se poate strecura de la obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. strecurare s.f. 1 filtrare. Strecurarea laptelui se face cu o strecurătoare. 2 scurgere. Strecurarea apei din sticlă se face printr-o fisură a ei. 3 fofilare, fiirişare, furişat1, şupurire. Strecurarea pisicii în casă a fost pe neobservate. strecură s.f. {gosp.; reg.) v. Strecurătoare, strecurătoâre s.f. 1 (gosp.) <înv. şi pop.> strecătoare, sită, sitişcă, ciurel, găurar, răvar, râuşor, sitică, situţă, strecură. După ce fierbe, supa se trece printr-o strecurătoare pentru a fi limpezită 2 (bot.; reg.) v. Spânz. Spânz-puturos (Helleborus odorus). strede s.f. sg. (apic.; înv. şi reg.) v. Fagure, streh'ci s.m. (reg.) 11 v. Efelidă. Lentigo. Nev melanic. Nev pigmentar. Pistrui. 2 v. Steluţă. 3 v. Fărâmă. Fir. Pic1. Picătură. Pişcătură. Strop. II fig. Foc. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Lumină. Rază. Scăpărare. Scânteiere. Sclipire. Sticlire. Străfulgerare. Strălucire, streped adj. (reg.; despre dinţi, gură) v. Strepezit. strâpede s.m. (entom.) 1 câşiţă, codan, codat1, carete, codaţ. Strepedele este larva unei insecte diptere care se dezvoltă în brânza alterată. 2 (reg.) v. Molie (Ţinea). 3 (reg.) v. Viermănar (Sarcophaga camaris). strepezeălă s.f. strepeziciune. După ce a mâncat prune verzi foarte acre, simte o strepezeălă în gură. strepezi vb. IV. 1 refl. (despre dinţi, gură) a se sărbezi. După ce a mâncat prune verzi foarte acre, i s-a strepezit gura. Merele sunt atât de acre încât i s-au strepezit dinţii. 2 tr. fig. (rar, compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Martela. Mânia. Necăji. Omorî. Oripila. Plictisi. Răscoli. Sâcâi. Supăra. Tracasa. Zgândări. strepeziciune s.f. (rar) v. Strepezeălă. strepezi're s.f. <înv.> strepezitură. Strepezirea dinţilor se produce atunci când se mănâncă fructe acre sau necoapte. strepezit -ă adj. 1 (despre dinţi, gură) streped. Are gura strepezită de la prunele acre mâncate. 2 fig. (despre oameni) dezgustat, îngreţoşat, obosit, sătul, săturat, scârbit. Strepezit, îşi evită colegii care îl bârfesc. strepezitură si.(înv.) v. Strepezire. strepitoso [strepi'tozo] adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) zgomotos. streptomicmă s.f. (fam.; glum.) v. Brandy. Coniac. stres s.n. 1 inconfort, frecuş. întrebările insistente ale unei persoane pot crea o stare de stres. Şomajul provoacă stres. 2 enervare, excitabilitate, excitaţie, irascibili-tate, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, supărare, surescitabili-tate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. Calmantele atenuează starea de stres a unei persoane. stresăi -ă adj. 1 (despre fiinţe, mai ales despre oameni) încordat, congestionat, tensionat Este mereu stresat din cauza problemelor de la serviciu. 2 (despre oameni) enervat, excitat, iritat, necăjit, nervos, supărat, surescitat, <înv. şi reg.> scârbit, înfierbântat, tensionat, capsat. Sresaţi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. streşinâr s.n. (constr.; reg.) v. Jgheab. Streaşină. streşinuţă si. (constr.) streşioară. streşioâră si. (constr.; reg.) v. Streşinuţă. stretch [streţj]s.n. (gimn.) stretching. Stretch-ul are ca scop stimularea ţesuturilor, pentru a le spori elasticitatea. stretching ['streţjirj s.n. (gimn.) stretch. stretenie si. (relig. creştină; la ortodocşi; înv. şi pop.; nm. pr.) v. întâmpinarea Domnului (v. întâmpinare). striăţie si. 1 dungă, nervură, vână. Placa de marmură albă are striaţii roz. 2 (de obicei la pl. striaţii) striu. Pe creştetul păsării se observă numeroase striaţii fine, roşcat-cără-mizii. strică vb. 1.11 tr.,refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) învechi, a (se) uza, a (se) hârbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi, a (se) răblări, <înv. şi reg.> a (se) vechi1, a (se) dorovăi, a (se) hăbuci, a (se) hâr-bălui, a se hleaburi, a se hlebui, a (se) hrentui, a se vlăgui, <înv.> a vătăma, a îmbătrâni, a (se) ruina, a se jigări, a (se) buli, a (se) nasoli. Intemperiile au stricat gardul de lemn al casei. Toate fotoliile s-au stricat. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) părădui, a (se) dorovăi, a (se) răntui, a (se) stârci, a (se) nasoli. Conacul s-a stricat cu timpul. Igrasia a stricat chiliile mănăstirii. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică construcţii, părţi ale unor construcţii, drumuri etc.) a (se) distruge, â (se) rupe, a (se) sfărâma , <înv.> a vătăma. Râul învolburat a stricat digul care proteja localitatea. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, vehicule, instrumente, construcţii etc.) a (se) avaria, a (se) deteriora, a brăcui, a (se) buli. A stricat maşina în accident. Sistemul tehnic s-a stricat. 5 tr., refl. (tehn.; compl. sau sub. indică mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) deteriora, a se detraca, a mitocosi, a (se) buli. Motorul maşinii s-a stricat. 6 tr. (compl. indică mecanisme, închizători etc. sau obiecte încuiate ori închise) a forţa, a sparge, a viola, <înv. şi pop.> a zdrobi, <înv.> a silnici. A stricat broasca uşii pentru a putea intra în casă. 7 tr. a distruge, a sparge. Maşinile de mare tonaj au stricat şoselele. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) a (se) degrada, a (se) deteriora, a se învechi, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) toci, a (se) uza, <înv. şi pop.> a (se) sparge, <înv. şi reg.> a slăbi, a se rănţui, a ştofloci, a ştrăpăţui, a teşmeni, a (se) tohoci, <înv.> a se prosti1. De atâta purtat, a stricat repede pantofii. Paltonul i s-a stricat cu trecerea timpului. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică culturi, plante, pământuri cultivate etc.) a (se) distruge, a (se) nimici, a (se) fărâma, a (se) prăpădi, <înv. şi reg.> a (se) vătăma, a prăpădui. Ploile abundente au stricat recolta de grâu din acest an. Culturile s-au stricat din cauza inundaţiilor. 10 refl.,tr. (sub. sau compl indică materii, produse etc. perisabile) a (se) degrada, a (se) deprecia. Laptele s-a stricat din cauza căldurii. 11 refl. (despre materii organice, alimente, preparate etc.) a se acri, a se altera, a se cloci, a se descompune, a fermenta, a se înăcri, a se dezagrega, a se împuţi, a se ciumări, a se sărbezi, <înv. şi reg.> a se sminti, a se corfeli, a se jigni, a se mocni, a se pâşcăvi, a se scoace, a se stârfoci, a se trâfni, a se trohni, a se zeri. Mâncarea s-a stricat din cauză că nu a fost ţinută la rece. 12 refl. (despre materii grase) a se altera, a se descompune, a se râncezi. Untul nu poate fi consumat pentru că s-a stricat. 13 tr., refl. (compl. sau sub. indică corpuri ori materii organice, lucruri obţinute din astfel de materii etc.) a (se) descompune, a putrezi, a (se) putrefia, a (se) putregăi, a (se) mârcezi, <înv.> a se dezalcătui. Umezeala a început să strice lemnele din gard. Cadavrul a început să se strice. 14 tr. (despre brumă, ger etc.; compl. indică plante sau părţi ale lor) a vătăma, a pişcă. Toamna, bruma strică frunzele copacilor. 15 tr. a deranja, a buli. Vântul i-a stricat coafura. 16 refl., tr. (sub. sau compl. indică aerul, atmosfera) a (se) altera, a (se) impurifica, a (se) polua, a (se) vicia, a (se) corupe, <înv.> a (se) molipsi. Atmosfera s-a stricat de la noxele fabricilor din oraş. 17 refl. (despre vreme) a se închide, a se înrăutăţi, a se mohorî, a se posomori, a se tulbura, a se urâţi, a se deochea, a se zbârli. Vremea s-a stricat şi au început ploile. 18tr. (pop.; compl. indică seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) v. Sfărâma. Sparge. Strivi. Zdrobi. 19tr. (pop.; compl. indică bunuri materiale, bani, obiecte etc.) v. Irosi. Pierde. Risipi. 20 tr. (reg.; compl. indică corpuri solide) v. Sfărâma. Sparge. Zdrobi. 21 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică ţesături, împletituri, pânzeturi ori obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite sau din pânză) v. Destrăma. Deşira. Rări. Zdrenţui. 22 tr. (reg; compl. indică cusături, împletituri, obiecte cusute) v. Descoase. 23 refl. (reg.; despre copaci) v. Usca. I11 intr. (constr. cu dat.) a dăuna, a prejudicia, <înv. şi pop.> a vătăma, <înv. şi reg.> a reoni. Excesul 1777| stricat de grăsimi strică sănătăţii. 4 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a vătăma, a zdruncina, <înv. şi reg> a sminti, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2, a buli. Condiţiile în care lucrează i-au stricat plămânii. 3 refl. (stomat.; de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre dinţi, măsele) a se caria, a se găuri, a se scorboroşi. I s-a stricat o măsea. 4 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici sau patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a vătăma, a zdruncina, <înv. şi reg> a sminti, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2, a buli. Condiţiile în care lucrează i-au stricat plămânii. 5 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) corupe, a (se) deboşa, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se dezmăţa, a (se) perverti, a (se) vicia, a (se) fornica, a (se) sminti, a (se) nebuni, a se dezbrăcina, a (se) mârşăvi, a se străbăla, a se târfai, <înv.> a (se) demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a (se) polua, a impesta, a (se) molipsi, a se dezmierda. S-a stricat, ducând o viaţă de orgii. 6 tr. (compl. indică planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) a dejuca, a împiedica, a zădărnici, a contraria, a eluda, a obstacula, a zborşi. Am sfncaf planurile concurenţei. 7 refl. (pop. şi fam.; despre întruniri, adunări, petreceri, jocuri etc.) a se sparge, a se spărgălui, a se spărgui. Petrecerea s-a stricat spre dimineaţă din cauza intervenţiei poliţiei. După ce hora s-a stricat din cauza unor bătăi, sătenii au plecat la casele lor. 8 tr. (jur.; în opoz. cu „a validapop.; despre organe de jurisdicţie; compl indică acte normative, sisteme social-po-litice, instituţii etc.) v. Aboli. Abroga. Anula. Desfiinţa. Infirma. Invalida. Suprima. 9 tr. (pop.; compl. indică oameni, colectivităţi etc.) v. Defavoriza. Dezavantaja. 10 tr. (înv.; despre oameni; compl. indică ţâri, ţinuturi etc.) v. Bântui. Devasta/Distruge. Nimici. Pârjoli. Pustii. 11 tr. (înv.; compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţâri etc.) v. Jefui. Prăda. III (mai ales fig.) 1 tr., refl. (med., med. vet.; pop.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza. 2 tr., refl. (med., med. vet.; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Mutila. Schilodi.3 tr. (med., med. vet.; înv. şi reg.; compl. indică membre ale fiinţelor sau, p. ext., fiinţe) v. Ciunti. Mutila. Schilodi. 4 tr., refl. (med., med. vet; reg.; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrân-ti. 5 tr. (în superstiţii; reg.; compl. indică fiinţe) v. Deochea. 6 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 7 tr. (înv.; compl indică fecioare) v. Deflora. Dezvirgina. Necinsti. IV fig. 1 refl. (despre stări, situaţii etc.) a se deprecia, a se înrăutăţi, a degenera, a se degrada, a se deteriora. Situaţia lor materială s-a stricat. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică limba, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) a (se) corupe, a (se) deforma, a (se) mutila, a (se) vicia. Limba se poate strica sub influenţa barbarismelor împrumutate masiv. 3 tr. (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) a denatura, a deforma, a masacra, a scâlcia, a schimonosi, a schingiui, a stâlci, a tortura, a estropia, a măscări1, a poci1, a stropşi. Vorbeşte stricând cuvintele. Şi-a stricat scrisul din cauza artritei de la degete. 4 tr. (compl. indică legături matrimoniale) a desface, a rupe, a despărţi. A stricat logodna pentru că nu era pe deplin hotărâtă. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică relaţii sociale, politice, diplomatice etc.) a (se) rupe. Cele două ţări au stricat relaţiile diplomatice. Prietenia lor s-a stricat din cauza convingerilor politice opuse. 6 tr. (med., med. vet.; inv. şi pop.; compl. indică fiinţe) v. Contagia. Contamina. Infecta. Infesta. Molipsi. 7 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva ori, p. ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi. 8 tr. (în credinţe şi superstiţii; pop.; compl. indică vrăji, farmece, blesteme etc.) v. Desface. Dezlega. 9 refl. (recipr.) (fam.; despre oameni) v. Certa, învrăjbi. Supăra. stricare s.f. I 1 degradare, deteriorare, învechire, uzare, hârbuire, hodorogire, paradire, rablagire, hrentuire, <înv.> degradaţie, deterioraţie, îmbătrânire, paradeală. Şi-a schimbat mobila din cauza stricării fotoliilor. 2 dără-pănare, degradare, deteriorare, măcinare, părăginire, ruinare. Stricarea conacului s-a produs în timp. 3 degradare, deteriorare, învechire, ponosire, roadere, tocire, uzare, eroziune, ponoseală, <înv. şi reg.> dârvăreală, rănţuială, umilinţă. A renunţat la palton din cauza stricării lui. 4 avariere, deteriorare, vătămare. Specialiştii încearcă să preîntâmpine stricarea sistemului de iluminat al oraşului. 5 (tehn.) defectare, dereglaj, dereglare, deteriorare, disfuncţie, disfuncţionalitate, detracare, bu-leală. Maşina nu a mai putut fi pornită din cauza stricării motorului. 6 forţare, spargere, violare. A fost necesară stricarea broaştei de la uşă pentru a putea intra în casă. 7 distrugere, nimicire, prăpădire. Se iau măsuri pentru prevenirea stricării recoltelor pe timp secetos. 8 acrire, alterare, descompunere, fermentare, înăcrire, împuţeală, împuţire, împuţitură, <înv. şi reg.> împuţiciune, jignire, <înv.> împuţicenie. Stricarea mâncării se produce din cauza căldurii. 9 alterare, descompunere, râncezire. La cald, stricarea untului este rapidă. 10 deranjare. Vântul puternic i-a provocat stricarea coafurii. 11 alterare, poluare, viciere, kogai. Stricarea aerului se face de la noxele fabricilor din oraş. 12 înrăutăţire, zbârlire. Când au pornit în excursie, nu s-au gândit la posibilitatea stricării vremii. 13 (pop.) v. Sfărâmare. Spargere. Spart1. Strivire. Zdrobire. 14 (reg.) v. Sfărâmare. Spargere. Spart1. Zdrobire. 15 (înv.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. I11 (med., med. vet.) deranjare. Stricarea permanentă a stomacului se explică prin regimul alimentar pe care îl are. 2 (pop. şi fam.) spargere. Stricarea petrecerii s-a produs spre dimineaţă când a intervenit poliţia. După stricarea horei din cauza unor bătăi, sătenii au plecat la casele lor. 3 (pop. şi fam.) v. Corupere. Decădere. Depravare. Pervertire. Pierzare. Viciere. 4 (pop.) v. Călcare. încălcare. Nesocotire. Transgresare. Violare. III fig. 1 corupere, pervertire, deformare, mutilare, viciere. Stricarea limbii devine o realitate dacă se împrumută masiv barbarisme. 2 denaturare, deformare, masacrare, scâlciere, schimonoseală, schimonosire, schimonosit1, stâlcire, stâlcit1, tortură, estropiere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, stropşire. Stricarea cuvintelor unei limbi este supărătoare pentru cei care o vorbesc corect. 3 desfacere, rupere. Neînţelegerile dintre tineri au dus la stricarea logodnei lor. stricat, -ă adj., s.m., s.f., adv. I adj. 1 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) degradat, delabrat, deteriorat, învechit, uzat, vechi2, hardughit, hârbuit, hodorogit, rău, jerpelit, paradit, rablagit, răblărit, <înv. şi reg.> dezblehuit, ciorsăit, dăulat, hârbăluit, hrentuit, <înv.> vătămat, obosit, îmbătrânit, ruinat, jigărit, cealapa. Fotoliile stricate au fost reparate. 2 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) dărăpănat, degradat, deteriorat, măcinat2, părăginit, ruinat, vechi2, părăduit, slab, < reg.> hurbuluit, răntuit, stârcit, amărât, deşirat. Conacul stricat a fost iniţial o construcţie foarte frumoasă. 3 (despre construcţii, părţi ale unor construcţii, drumuri etc.) distrus, rupt, sfărâmat, <înv.> smăcinat. Digurile stricate au fost refăcute după retragerea apelor. 4 (despre obiecte, vehicule, instrumente etc.) avariat, deteriorat. Automobilul stricat este asigurat. 5 (tehn.; despre mecanisme, aparate, sisteme tehnice etc.) compromis2, defect, defectat, deranjat, dereglat, deteriorat, detracat, mitocosit, <înv.> smintit, defunct. Motorul stricat al maşinii nu mai poate fi reparat. 6 (despre mecanisme, închizători etc. sau despre obiecte încuiate ori închise) forţat, spart2, violat. Broasca stricată a uşii trebuie reparată. 7 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) degradat, deteriorat, învechit, ponosit, ros, tocit, uzat, vechi2, rău, picnit, rănţuit, amărât. Şi-a peticit paltonul stricat 8 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) acrit, acru, alterat, clocit2, descompus, fermentat, înăcrit, învechit, stătut2, vechi2, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, stricăcios |1778 scopt, trândav2. Mâncarea stricată trebuie aruncată. 9 (despre materii grase) alterat, descompus, rânced. Untul stricat nu trebuie mâncat 10 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) descompus, putred, putrezit, putrid, putregăit, putregăios, mârcav, mârced, zăcut2, <înv.> dezalcătuit, topit2. în pădure s-a găsit un cadavru stricat 11 (despre ouă) clocit2, tulbure, vechi2. Ouăle stricate nu pot fi consumate. 12 (în opoz. cu „proaspăt”, „curat”; despre aer, atmosferă) alterat, impurificat, insalubru, închis, neîmprospătat, poluat, stătut2, viciat, corupt, bolnav. Aerul stricat provoacă afecţiuni pulmonare. 13 (în opoz. cu „frumos”; despre vreme) închis, înrăutăţit, mohorât, urât2, morn, mocnit, fumuriu, infam, posomorât, zbârlit. Vremea stricată îi determină să rămână acasă. 14 (pop.; despre seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) v. Sfărâmat. Spart2. Strivit Zdrobit. 15 (reg.; despre băuturi alcoolice) v. Contrafăcut. Falsificat. Prefăcut. II adj. 1 (med., med. vet.; despre stomac) deranjat. Ţine regim din cauza stomacului stricat 2 (stomat.; despre dinţi, măsele) cariat, găurit2, găunos, coşcov, scorbo-roşit, scorburos, <înv.> smăcinat, , mâncat2. Stomatologul i-a extras măseaua stricată. 3 (despre oameni sau, p. ext, despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, viciat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, dezmierdat, hlap, holeac, râncad, crapulos, devergond, devergondat, sfăţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă stricat III adj. (mai ales fig.) 1 (med., med. vet; înv. şi reg; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Mutilat. Schilod. Schilodit.2 (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre membre ale fiinţelor sau, p.ext., despre fiinţe) v. Ciuntit. Mutilat. Schilod. Schilodit. 3 (înv.; despre fecioare) v. Deflorată. Dezvirginată. IV adj. fig. 1 (despre limbă, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) corupt, pervertit, deformat, mutilat. Unele comunităţi vorbesc o limbă stricată. 2 (despre cuvinte, limbă, scriere etc.) denaturat, deformat, scâlciat, schimonosit2, schingiuit2, stâlcit2, estropiat, barbar. Exprimarea lui în română este strica- tă. 4 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, greşit, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect, nepotrivit, prost, rău, viciat, vicios. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt stricate. Interpretarea datelor problemei este stricată. 5 (despre relaţii sociale, politice, diplomatice etc.) fomicator, frinee, hetairă, mesalină, curtezană, <înv. şi pop.) rău, bandură, co-tohaliţă, coturbă, crăiţă, dolobandură, ghiol-bană, harţaba, huşniţă, iobniţă, landră, leură, madaranţă, mârjoală, mârţână, mişarcă, mo-târcă, panţuşcă, paţircă, pocrişă, pohoaţă (v. pohoţ), puiniţă, rapandulă, răsturnică, răuleancă, scorţotină, târcoavă, târnoaţă, traftiroaică, vişteală1, stâlcit2, ştetă, <înv.> detriment, eziet, piericiune, scădere, stricare, stricătură, strâns2, aspru. într-o cazarmă disciplina este strictă. 2 exact, precis, riguros, ştiinţific. A dat o definiţie strictă acestei noţiuni. 3 (despre activităţi, acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) riguros, sever2, straşnic. Comisia a făcut firmei un control financiar strict. 4 (rar; despre oameni) v. Exigent Pretenţios. Riguros. Sever2. 5 (rar; despre ornamentaţii, interioare etc.) v. Neîncărcat. Simplu. 6 (rar; despre mărimi, cantităţi, valori etc.) v. Derizoriu. Infim. Mărunt. Mic. Minim2. Neimportant. Neînsemnat. Nesemnificativ. II adv. (modal) 1 minim2, minimum. Cabanierii mai au provizii pentru strict o săptămână. 2 pro-priu-zis, stricto sensu, simplamente. Nu şi-a luat strict un angajament. Estetica tratează, strict, principiile generale ale frumosului. stricteţe s.f. 1 constrângere, intransigenţă, rigoare, rigurozitate, severitate, străşnicie, <înv.> străşnicire, asprime, duritate. Diabeticii suportă cu greutate stricteţea unui regim alimentar sever. 2 rigurozitate, religiozitate. Adevăraţii credincioşi păstrează cu stricteţe preceptele religioase. stricto sensu loc. adv. (modal) propriu-zis, strict, simplamente. stricţiune s.f. (fiz.) 1 contractare, contracţie, contragere. Metalele îşi reduc volumul prin stricţiune. 2 subţiere, <înv.> subţietură. Un corp de formă alungită îşi micşorează, prin stricţiune, grosimea. strident, -ă adj. 11 (despre sunete, voci etc.) discordant, disonant, distonant, inarmonios, nearmonios, dizarmonic. La un moment dat, sunetele orchestrei au devenit stridente. 2 (despre sunete, zgomote) ascuţit2 scârţâit2, scârţâitor, brusc. Zgomotul strident al scaunului hârşâit pe parchet este enervant. 3 (despre vocea, glasul oamenilor) ţipător, trâmbiţător, spărtigos. Un copil a început să-şi strige mama cu o voce stridentă. Are un glas strident, nemuzical. 4 (despre culori, nuanţe) criant, dezagreabil, intens, izbitor, puternic, tare, ţipător, violent, viu, ochios, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe stridente. II fig. strigător. Nedreptatea care i s-a făcut este stridentă. Metafora este stridentă în context. stridenţă s.f. 1 dezacord, discordanţă, discrepanţă, disonanţă, distonanţă, inadecva-re, neadecvare, neconcordanţă, nepotrivire, diston, distonare, inadecvaţie. S-a scris mult despre stridenţa dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a epocii sale. 2 violenţă. Din tablourile pictorului lipsesc culorile de o anumită stridenţă. stridiâr s.m. (omit.; rar) v. Scoicar (Hae-matopus ostralegus). stridie s.f. (zool.) Ostrea edulis; ostree, <înv.> ostrac, scoică-de-mare. stridor s.n. (fiziol) respiraţie stridoroasă. Stridorul este zgomotul aspru, ascuţit, care se aude în timpul inspiraţiei, specific obstrucţiei laringiene sau laringitei spastice. stri'e s.f. (med.) vergetură. Stria are aspect liniar şi culoare violacee, apoi sidefie. strigă vb. 1.11 intr. (despre oameni) a ţipa1, a urla, a vui, a zbiera, a clama, a vuieta, a tuna, a băuna, a chirăi, <înv. şi reg.> a olălăi, a toi3, a bornăi, a stricni2, a tololoi2, <înv.> a chema, a mugi, a rage. Manifestanţii, cu cât se apropiau de palat, cu atât strigau mai tare. 2 intr. (despre oameni) a răcni1, a ţipa1, a urla, a zbiera, a bornăi, a otătăi, a puhăi, a răncoti, a ţipoti, a ţipui, a ţipuri, a ţivli, a rage, a se sparge. Jucându-se, copiii strigă aşa de tare, încât nimeni nu se poate odihni. Strigă de durere când este atins la piciorul lovit. 3 intr. (despre oameni) a răcni1, a ţipa1, a urla, a vocifera, a zbiera, a trâmbiţa. Enervat din cauza gălâgiei din sală, strigă, ameninţă, bate cu pumnul în masă. 4 intr. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a răcni1, a se răsti, a ţipa1, a urla, a zbiera, a se bursuca, a se burzului, a se stropşi, a se coţobăni, a se oţărî, a se răţoi, a se zborşi, a se zmei, <înv. şi reg.> a se răpşti, se coţofani, a hropsi, a se născocori, a se otătăi, a se răboli, a se răboţoi, a se răcămăţi, a se răgădui1, a răncăni, a se răscocora, a se războti, a se rocoboi, a se scârbi, a se screme, a se sumuţa, a truşni, a truştui, <înv.> a se îngurguţa, a marecuvânta, a râcăi1, a se aspri. Tata strigă la copii fără niciun motiv. Adesea se înfuria şi striga la ea. 5 intr. (despre oameni) a chicoti, a chioti, a chiui, a hăuli, a ţipa1, a iui, a cimpoi2, a cimpoia, a huhura, a hureza, a ui2. Fetele şi flăcăii strigau în vii. 6 intr. (despre animale şi păsări) a ţipa1, a zbiera, a ţulăi. Caii strigă pe pajişte. Se spune că, atunci când ţarca strigă, îţi vor veni musafiri. 7 tr. (compl. indică oameni sau animale) a chema. îşi strigă copiii în casă. Stăpânul îşi strigă câinele. 8 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, fraze etc.) a exclama. „Nu pot să cred!”, strigă el cu indignare. 9 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni sau animale) v. Chema. Numi. 10 tr. (înv. şi pop.; compl indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. 11 intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. 12 intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Protesta. 13 tr. (înv. şi reg.; compl. indică bunuri, drepturi etc.) v. Cere. Pretinde. Reclama. Revendica. 14tr. (polit.; înv.; compl. indică oameni) v. înscăuna. întrona. învesti. Numi Proclama. Pune. Unge. II intr. fig. (muz; despre instrumente muzicale) a cânta, a răsuna, a sufla, a suna. Din depărtare se aud goarnele de vânătoare cum strigă. strigător strigare s.f. I 1 (la pl. strigări) vestiri (v. vestire), mărturisiri (v. mărturisire), veşti (v. veste). Când s-au făcut strigările în biserică, s-a aflat data nunţii. 2 (rar) v. Răcnet. Strigăt Ţipăt Urlet Zbierătură. Zbieret 3 (rar) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 4 (rar; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Exclamare. Exclamaţie. Strigăt. 5 (pop.) v. Chiuit. Chiuitură. Strigătură. 6 (pop.) v. Apel. 7 (jur.; fam.; de obicei constr. cu vb. „a vinde”, „a scoate”, „a da”, urmate de prep. „la”, „prin” etc.) v. Licitaţie. Mezat. 8 (înv.) v. Murmur. Protest. 9 (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. II fig. (rar) v. Imbold. Impuls. Impulsie. Inspiraţie, îndemn. Mişcare. Mobil. Pornire. Pretext. Resort. Stimul. Stimulent. Suport, strigă s.f. 11 (entom.; şi strigă-de-noapte, art., striga-nopţii) Acherontia atropos, cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, fluturele-morţii (v. fluture), buha-ciumei (v. buhă), cap-de-moarte, capul-lui-Adam (v. cap), ca-pul-morţilor (v. cap), omidă-cu-aripi, strigoi, strigoiaş, suflet-de-strigoi, sufletul-morţilor (v. suflet). 2 (omit.) Tyto alba guttata; buhă-cu-cârpă,huhurez-de-casă. 3 (omit.; reg.) v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus). 4 (entom.; reg.) v. Ochiul-pău-nului (v. ochi1) (Saturnia pyri). II (pop.) I (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. 2 (în credinţe şi superstiţii) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). strigăt s.n. 1 ţipăt, urlet, zbieret, <înv. şi reg.> olălău, urlătură, <înv.> chemare, vreavă, vocaliză. Strigătele lui i-au atras atenţia. 2 răcnet, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret, strigare, strigătură, <înv. şi reg.> olălău, răcnitură, răncot, răncoteală, răncotit, ţipătură1, ţipot, muget, răget. Strigătele prizonierilor din lagăr erau sfâşietoare. 3 chicot, chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, ţipăt, hău2, iuit, iuitură, <înv. şi reg.> uitură, hi-hăit, huhurat, huhură, ţipuritură. Toţi au izbucnit în strigăte de bucurie la vederea mirilor. 4 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) exclamare, exclamaţie, strigare, <înv.> ecfonis. A urmărit rechizitoriul procurorului reprimându-şi strigătele de uimire. 5 (la sg. cu sens colectiv) vociferare, vociferaţie, garagaţă. Oratorul şi-a întrerupt discursul în strigătul mulţimii. Se uită pe geam, contrariat de strigătul din stradă. 6 (pop.; adesea întărit prin „de joc” sau „în joc”) v. Chiuit. Chiuitură. Strigătură. 7 (fam.) v. Apel. Cerere. Rugăminte. Solicitare. strigător, -oăre s.m., adj. I s.m. (pop.) v. Crainic. Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor. II adj. fig. (fam.) 1 (despre culori, nuanţe) v. Aprins2. Bătător la ochi. Congestionat. Criant. Dezagreabil. Intens. Izbitor. Puternic. strigătură Strident. Tare. Ţipător. Violent. Viu. 2 v. Strident. strigătură s.f. 1 chiuit, chiuitură, strigare, strigăt, horă1. La horă, flăcăii se întreceau în strigături. 2 (rar) v. Răcnet. Strigăt Ţipăt. Urlet Zbierătură. Zbieret. 3 (în superstiţii; înv. şi reg.) v. Deochi. 4 (jur.; arg.) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentinţă. Verdict. strigoâică1 s.f. 1 (mitol. pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaie (v. strigoi), umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroaie (v. moroi), strigă, turca, ur-coaie (v. urcoi), urgoaică, mânătură, momâiaţă,moroaică,moromeaţă(v. moromeţ), moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomai-nă, năhoadă, necurăţenie, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. 2 (în credinţe şi superstiţii) babă, vrăjitoare (v. vrăjitor), magă3, vrăjitoreasă, <înv. şi pop.> descântătoare (v. descântător), strigoaie (v. strigoi), ursitoare (v. ursitor), farmazoană (v.farmazon), farmazoancă, băbăreasă, bosorcaie, fermecătoare (v. fermecător), fermecătoreasă, meşteră (v. meşter), meşteriţă, râvnitoare (v. râvnitor), strigă, <înv. şi reg.> zârnoaică, bosconiţă, cotoroanţă, meştereasă, meşteritoare, şişcă3, vidmă, vrăj-mătoare, <înv.> magheniţă, maghistă, mago-paţă,mama-muşă (v. mamă), vâlfă, vrace, talpa-iadului (v. talpă), talpă de iad, talpă la iad, tălpoi. S-a dus la o strigoâică să-i ghicească. strigoâică2 s.f. (bot.; reg.) v. Stirigoaie (Veratrum nigrum). strigdi, -oaie s.m., s.f. 11 s.m., s.f. (mitol pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoâică1, umbră, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că strigoii sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. 2 s.m., s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi pop.; mai ales laf) v. Babă. Strigoâică1. Şaman. Vrăjitor. 3 s.m. (teol; înv.; în relig. politeiste) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. II (reg.) 1 s.m., s.f. (entom.) v. Cap-de-mort. Fluture-capde-mort Fluturele-morţii (v. fluture). Striga-nopţii (v. strigă). Strigă. Stri-gă-de-noapte (Acherontia atropos). 2 s.m., s.f. (entom.) v. Ochiul-păunului (v. ochi1) (Saturnia pyri). 3 s.f. (bot.) v. Spânz (Helle-borus niger). strigoiâ vb. I. tr. (în credinţe şi superstiţii; reg.; compl indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”,„pentru”, „ca să”, care arată scopul motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. strigoiăş s.m. (entom.; reg.) v. Cap-de-mort. Fluture-cap-de-mort. Fluturele-morţii (v. fluture). Striga-nopţii (v. strigă). Strigă. Strigă-de-noapte (Acherontia atropos). strimţăr s.m. (ieşit din uz; deprec.) = strâmtar. stringent, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre nevoi, motive, despre caracterul unor fenomene sociale, economice etc.) imperativ, imperios, presant. Există un motiv stringent să grăbim finalizarea acţiunii. 2 absolut, imperios, neapărat. Procurarea medicamentelor a devenit o necesitate stringentă. II adv. (modal) absolut, imperios, neapărat. Este stringent necesar să mergi la doctor. stringenţă s.f. 1 imperiozitate. Rezolvarea problemei câinilor comunitari din marile oraşe este o stringenţă. Recunoaşterea stringenţei înnoirii relaţiilor dintre aceste două state este un pas înainte în diplomaţia europeană. 2 grabă, urgenţă, zor, sorgoşeală, <înv.> sârguială, sorgă. E mare stringenţă să cheme doctorul. stripăj s.n. (tehn.) stripare, stripping. Stripa-jul este scoaterea unui lingou din lingotieră după solidificare, cu ajutorul unui pod rulant echipat cu un striper. stripăre s.f. (tehn.) stripaj, stripping. stripping s.n. (tehn.) stripaj, stripare. strişte s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 2 (înv. şi pop.; de obicei constr. cu vb. „a avea ) v. Noroc. Şansă. 3 (înv. şi reg.) v. Ghinion. Nenoroc. Neşansă. striu s.n. (de obicei la pl. striuri) striaţie. Pe creştetul păsării se observă numeroase striuri fine, roşcat-cărămizii. strivi vb. IV. 11 tr. (compl indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) a ecrasa, a turti, a zdrobi, a stâlci, a pătuli, a stropşi, a zdruci, a zobi, <înv. şi reg.> a struci, a năsădi, a stârci, a struji, a zdroşi, a zdrumica, <înv.> a strucina, a zdruncina. A strivit cutia de carton cu pumnul. Maşina a intrat pe câmp şi a strivit tot lanul de porumb. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte ori părţi ale lor) a (se) sfărâmă, a (se) zdrobi, <înv. şi pop.> a (se) risipi, a (se) turti, a se stâlci, <înv. şi reg.> a struci, a zdrumica, a se stârci, a tăpşi, a teflegi, a ţăndărui. Din cauza vitezei, l-a acroşat şi i-a strivit o portieră. Automobilul s-a strivit în urma impactului cu un copac. 3tr. (compl. indică seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) a sfărâmă, a sparge, a zdrobi, a strica. Striveşte nucile cu un cleşte special. A strivit un sâmbure de prună în dinţi. 4 tr. (compl. indică legume, fructe, frunze) a sfărâmă, a zdrobi, a sparge, a zdruci, a zdrumica, <înv.> a răzdumica. A strivit cartofii fierţi pentru a face piure. După ce striveşte căţeii de usturoi, îi freacă cu ulei pentru a face mujdei. 5 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a călca, a sfărâma, a zdrobi, a stâlci, a turti, a fărâma, a stropşi, a zdruci, a zdrumica, a zobi, <înv. şi reg.> a răzbi, a struci, a struji, a zdruncina, |1780 a murseca, a pistisi, a storci, <înv.> a smăcina. Călăreţul s-a repezit asupra lui ca să-l strivească sub picioarele calului. A strivit cu maşina un bătrân pe trecerea de pietoni. 6 refl., tr. (sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) a se bate, a (se) bătuci, a (se) fleşcăi, a se lovi, a (se) muia, a (se) sparge, a (se) terciui, a (se) zdrobi, a (se) cofleşi, a (se) coleşi, a (se) chifligi, a (se) chirfosi, a (se) fleci, a (se) fleciui, a (se) flecui, a (se) meci3, a (se) motoci, a (se) pistosi, a (se) stârfoci, a (se) storci, a (se) storcoşi, a se toflegi, a (se) toroşti, a se zdroboli, a zdruci, <înv.> a (se) stropşi. A scăpat sacoşa plină cu roşii şi toate s-au strivit. 7 tr. (compl. indică struguri) a tescui, a zdrobi, <înv. şi pop.> a călca, a pistosi, a stroncăni, a stropşi. A strivit strugurii pentru a face mustul. 8 tr. (compl indică plante textile) a bate, a zdrobi. A strivit inul pentru a i se desprinde firele. II fig. 1 tr. (compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) a snopi, a stâlci, a bumbăci, a meliţa, a tăbăci1, a zdrobi, a zvânta, a burduşi, a ţesăla, a unge, a vătui2, a ucide, a melestui. îl prinde într-un colţ şi-l striveşte zdravăn. 2 tr. (compl. indică inamici, adversari etc.) a distruge, a nimici, a zdrobi, a detuna, a secera, a spulbera, a zvânta, a potopi, a turti, a pologi. Domnul moldovean i-a strivit pe duşmani. 3 tr. (compl indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice, manifestări etc. ale oamenilor) a domina, a stăpâni, a ţine, a înfrâna, a învinge, a reprima, a struni, a dompta, a respinge. Atletul a reuşit să-şi strivească suferinţa fizică şi a alergat mai departe. Cu greu îşi striveşte curiozitatea. 4 tr.,refL (compl sau sub. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a aneantiza, a (se) demola, a (se) distruge, a muri, a (se) nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a (se) sfărâma, a (se) spulbera, a (se) stinge, a ucide, a (se) zdrobi. Eşecul avut nu i-a strivit speranţele. strivire s.f. 1 turtire, zdrobire, stâlcire, strivitură, <înv. şi pop.> stropşire, zdrobeală, zobire, <înv.> stropşitură, struci-nătură. Strivirea lanului de porumb i-a adus mari pagube proprietarului. 2 sfărâmare, zdrobire, turtire, stâlcire, <înv. şi reg.> zdrumicare. Strivirea automobilului s-a produs în urma impactului cu un copac. 3 sfărâmare, spargere, spart1, zdrobire, stricare. Strivirea nucilor se face cu un cleşte special. 4 sfărâmare, zdrobire, spargere, zdrucire, zdrumicare. După strivirea cartofilor fierţi, se adaugă lapte şi unt pentru a face piure. A pus în friptură usturoi după strivirea lui. 5 terciuală, terciuire, zdrobire, fleciuire, storcire. La căderea sacoşei, strivirea roşiilor nu a putut fi evitată. 6 tescuire, zdrobire. Prin strivirea strugurilor se obţine mustul. strivit -ă adj. 11 (despre obiecte friabile sau părţi ale lor, despre materiale, plante etc.) turtit, zdrobit, stâlcit2, stropşit, zobit, dârât, stârcit. Cutia strivită a fost aruncată. Porumbul strivit a fost dat la animale. 1781 | 2 (despre obiecte sau părţi ale lor) sfărâmat, zdrobit, stâlcit2, <înv. şi reg.> zdrumicat, stârcit. Automobilul strivit a fost dus la reparat Portiera strivită a maşinii a fost schimbată. 3 (despre seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) sfărâmat, spart2, zdrobit, stricat. Nucile strivite sunt alese şi apoi date prin maşină. 4 (despre legume> fructe, frunze) sfărâmat, zdrobit, spart2, zdrobolit, zdrumicat. Cartofii fierţi striviţi sunt amestecaţi cu lapte şi unt pentru a face piure. Usturoiul strivit a fost făcut mujdei. 5 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) sfărâmat, zdrobit, turtit, fărâmat, zdrumicat, zobit, <înv. şi reg.> zdruncinat2, <înv.> smăcinat. A fost operat la genunchiul strivit. Degetele strivite i-au fost bandajate. 6 (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) bătut2, bătucit, fleşcăit, lovit, spart2, terciuit, zdrobit, cofleşit, chifligit, flecit, fleciuit, mecit, pis-tosit, storcit, storcoşit Roşiile strivite în timpul transportului au fost aruncate. II fig. (despre visuri, speranţe etc.) distrus, nimicit, sfărâmat, spulberat, surpat2, topit2, ucis2, zdrobit. Neobţinând bursa de studii în străinătate, s-a trezit cu toate visurile strivite. strivitor, -oare adj. fig. 1 copleşitor, covârşitor, nimicitor, orbitor. Are o personalitate strivitoare. Inteligenţa lui este strivitoare. 2 decisiv, determinant, hotărâtor, irefutabil, zdrobitor, ponderos. Nimeni nu a mai avut de comentat ceva în faţa argumentelor strivitoare aduse. strivitură s.f. (rar) I v. Strivire. Turtire. Zdrobire. II (concr.) 1 (med.) v. Contuzie. Lovire. Lovitură. 2 zdrobitură. Cana de plastic are o strivitură la gură. strofulus s.n. (med.) dermatoză alergică, prurigo. Strofulusul se caracterizează prin vezicule mărunte care provoacă mâncărimi intense. stroh s.n. (pop.; adesea cu determ. „de fân”, „de paie’) scuturătură, scuturătură de fân, strohotiş, trohot. Strohurile sunt florile de fân scuturate sau rămăşiţele sfărâmate de fân care rămân în iesle, pe fundul carului etc. strohăi'vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe) v. Clătina. Scutura. Zgâlţâi. Zgudui. 2 (compl. indică alimente, furaje, iarbă etc.) v. Mărunţi. Toca. strohot s.n. (bot.; reg.) v. Culm. Pai. strohotiş s.n. (reg.; adesea cu determ. „de fân”, „de paie’) v. Scuturătură. Scuturătură de fân. Stroh. strohui vb. IV. (reg.) 1 refl. (reg.; despre părţi ale plantelor, mai ales despre fiori, frunze, rod) v. Cădea. Desprinde. Scutura. 2 tr. (compl. indică alimente, furaje, iarbă etc.) v. Mărunţi. Toca. stroi s.n. 1 (milit.; înv. şi reg.) v. Rând. Şir. 2 (înv.) v. Nuia. Vargă. Vergea, strolincheât, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpaiat. Zvânturat. Zvânturatic. stroncăm vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică struguri) v. Strivi. Tescui. Zdrobi. 2 intr. (despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni, stroncămre s.f. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsu-ială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. stroncănitor,-oare s.m.,s.f., adj. (reg.) 1 s.m., s.f., adj. v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ. 2 s.m. (vit.) v. Mustuitor. strop s.m. 11 pic1, picătură, picur1, stropitură, leac, năstrap, ţâre, ţârcâ-ială, ţârcâiaş, ţârcâitură, <înv.> picurătură, lacrimă. Plouă cu stropi mari. Zăpada topită se prelinge în stropi de pe crengile copacilor. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) boabă, bob1, picătură. Stropii de rouă strălucesc multicolor în lumina soarelui. 3 lacrimă, umezeală, zeamă. Un strop îi tremură în colţul genelor. 4 fărâmă, fir, pic1, picătură, pişcătură, ţâră1, piculete, sleamă, strelici, sămânţă, sâmbure. Nu a rămas niciun strop din brânza abia cumpărată. II fig. bob1, dram, fărâmă, fir, grăunte, pic1, picătură, sămânţă, sâmbure, scânteie. Nu are niciun strop de mulţumire. stropăn s.m. (bot; reg.) v. Sovârf. Sovârf-ro-şu (Origanum vulgare). stropeâlă s.f. 1 (rar) v. împroşcare. împroş-cătură. Stropire. Stropit. Stropitură. 2 (arg.) v. Băutură. Lichid. stropelnic s.n. (în fierărie; reg.) v. Praftoriţă. Praftură. Stropitoare (v. stropitor). stropelniţă s.f. 1 (în fierărie; reg.) v. Praftoriţă. Praftură. Stropitoare (v. stropitor). 2 (înv.) v. Stropitoare (v. stropitor). stropi vb. IV. 11 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică pământul sau plante, obiecte, fiinţe, străzi, plantaţii etc.) a (se) uda, a adăpa, a boteza, a permetezli, a (se) prâsni1. Dimineaţa, obişnuieşte să stropească florile din grădină. Străzile se stropesc pentru a nu se ridica praful. Stropeşte rufele cu apă înainte de a le călca. Preotul a stropit credincioşii cu agheasmă. 2 tr. (compl. indică pomi fructiferi sau părţi ale lor, culturi etc.) <înv.> a spăla. Stropeşte merii contra dăunătorilor. 3 tr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu’) a împroşca, <înv. şi pop.> a vopsi, <înv. şi reg.> a oproşca, a proşca. Automobilul l-a stropit cu noroi. 4 intr. (despre lichide, noroi etc.) a împroşca, a sări, a proşca. Când o maşină trece cu viteză printr-o baltă, apa stropeşte în toate părţile. 5 intr. (arg.) v. Ejacula. 6 tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pâri. Raporta. Reclama. Spune. II tr. fig. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost stropit public, într-o emisiune televizată. stropşi stropire s.f. 1 stropit, udare, udat1, <înv.> udătură. Stropirea florilor trebuie făcută dimineaţa. 2 stropit, udare, udat1, umezire, umezit1. Stropirea rufelor este obligatorie pentru a se călca bine. 3 împroşcare, îm-proşcătură, stropit, stropitură, stropeâlă. Când plouă, stropirea cu noroi a trecătorilor este frecventă. stropit s.n. 1 stropire, udare, udat1, <înv.> udătură. 2 stropire, udare, udat1, umezire, umezit1.3 împroşcare, împroşcătură, stropire, stropitură, stropeâlă. stropitâr, -oâre s.n., s.f. 1 s.n. (chim.) pisetă. Cu stropitorul se spală precipitatele de pe vasele de laborator sau de pe filtre. 2 s.f. (gosp.) udătoare, proaşcă, <înv. şi reg.> cofe, <înv.> doniţă, stropelniţă. Udă florile cu o stropitoare. 3 s.f. (în fierărie) praftoriţă, praftură, udătoare, stropelnic, stropelniţă. Cu stropitoarea se udă fierul şi cărbunii încinşi. 4 s.n., s.f. (tehn.; înv.) v. Ato-mizator. Atomizor. Pulverizator. Spray, stropitură s.f. I împroşcare, împroşcătură, stropire, stropit, stropeâlă. II (concr.) 1 pic1, picătură, picur1, strop, leac, năstrap, ţâre, ţârcâială, ţârcâiaş, ţârcâitură, <înv.> picurătură, lacrimă. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată felul lichidului) împroşcătură, pată, mânjitură, <înv. şi reg.> imăciune, pătătură, picătură. Stropiturile de noroi uscate sunt greu de curăţat. stropoleâlă1 s.f. (reg.) v. Roboteală. Robotit. Trebăluială. stropoleălă2 s.f. (reg.) v. Certare. Dojenire. Mustrare. StropolP vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 intr. (reg.; despre pisici) v. Scuipa. stropolP vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Roboti. Trebălui. 2 tr. (compl. indică rufe) v. Clăti. Limpezi. stropşeâlă s.f. I (înv. şi pop.) 1 (psih.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. 2 (med.) v. Epilepsie. I11 (pop.) răstea-lă, răsfire, răţoială, răţoitură, <înv. şi reg.> răstitură, răboleală. îl roagă să înceteze cu stropşeala şi să poarte discuţia pe un ton calm. Copilul s-a săturat de stropşelile tatălui său. 2 (pop.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 3 fig. (pop. şi fam.) v. Deformare. Denaturare. Masacrare. Scâlciere. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonosit1. Stâlcire. Stâlcit1. Stricare. Tortură. III (reg.) v. Rachiu. IV (lapl. stropşeli; bot; reg.) v. Coacăz-de-munte. Merişor1. Meri-şor-de-munte (v. merişor1). Smirdar (Vacci-nium vitis idaea). stropşi vb. IV. 11 tr. (înv. şi pop.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. 2 tr. (înv. şi pop.; compl indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Snopi. Stâlci. 3 refl., intr. (pop. şi fam.; despre oameni; adesea urmat de determ. stropşire introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 4 tr. (pop.; compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. 5 tr., refl. (med., med. vet.; pop.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Juli. Jupui. Zdreli. Zgâria. 6 tr., intr. (pop.) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocări. Sataniza. 7 tr. (reg.; compl. indică fructe, seminţe etc.) v. Presa. Stoarce. Tescui. Zdrobi. 8 tr. (reg.; compl. indică struguri) v. Strivi. Tescui. Zdrobi. 9 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi. 10 tr. (înv.; despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Prăpădi. 11 tr. (înv.; compl. indică inamici, adversari) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. 12 tr. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor; compl. indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) v. Abate2. Călca. Contraveni. încălca. Nesocoti. Transgresa. Viola. II tr. fig. 1 (pop. şi fam.; compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) v. Deforma. Denatura. Masacra. Scâlcia. Schimonosi. Schingiui. Stâlci. Strica. Tortura. 2 (înv.; compl indică oameni) v. Asasina. Cosi. Desfiinţa. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 3 (milit.; înv.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge. întrece. învinge. 4 (milit.; înv.; compl. indică teritorii străine) v. Cotropi. Invada. încălca. Năpădi, stropşire s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Strivire. Turtire. Zdrobire. 2 (med.; înv. şi reg.) v. Epilepsie. II fig. (pop. şi fam.) v. Deformare. Denaturare. Masacrare. Scâlciere. stropşit, -ă adj. 11 (pop.; despre obiecte friabile sau părţi ale lor, despre materiale, plante etc.) v. Strivit. Turtit. Zdrobit. 2 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Julit2. Jupuit2. Zdrelit2. 3 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Mutilat. Schilod. Schilodit. 4 (reg.; despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p. ext., despre fiinţe) v. Desfigurat. Schimonosit2. Slut. Sluţit2. Urât2. Urâţit. 5 (med.; reg.) v. Comiţial. Epileptic. 6 (reg.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 7 (înv.; despre inamici, adversari) v. Distrus. Nimicit. Zdrobit. II fig. (pop. şi fam.; despre cuvinte, limbă, scriere etc.) v. Deformat. Denaturat. Scâlciat. Schimonosit2. Schingiuit2. Stâlcit2. Stricat, stropşitoâre s.f. (reg.) 1 (vit.) v. Mustuitor. 2 (adesea urmat de determ. care arată felul) v. Presă. Teasc. stropşitură s.f. 11 (pop.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimonositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie. 2 (med.; înv. şi reg.) v. Epilepsie. 3 (înv.) v. Strivire. Turtire. Zdrobire. II fig. (milit.; înv.) v. Cotropire. Invadare. Invazie. încălcare. Năpădire. stropuleţ s.n. I (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) 1 piculeţ, picuşor, stropuşor, picuruş, picuş, picuţ, picuruţ, <înv.> stropuţ. încep să cadă câţiva stropuleţi de ploaie. 2 picăturică, stropuşor, picături-ţă, picăturuţă. A băut numai un stropuleţ de cafea. II fig. piculeţ, picuşor, stropuşor, picuţ. Nu are niciupmstropuleţ de mulţumire. stropuşor s.n. I (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) 1 piculeţ, picuşor, stropuleţ, picuruş, picuş, picuţ, picuruţ, <înv.> stropuţ. 2 picăturică, stropuleţ, picăturiţă, picăturuţă. II fîg. piculeţ, picuşor, stropuleţ, picuţ. stropuţ s.n. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) v. Picuşor. Stropuleţ. Stropuşor. struci vb. IV. tr. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. 2 (compl. indică obiecte sau părţi ale lor) v. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. 3 (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâma. Strivi. Zdrobi, strucină vb. I. tr. (înv.; compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi, strucinătură s.f. (înv.) v. Strivire. Turtire. Zdrobire. structură vb. I. 1 tr. (compl. indică idei, cunoştinţe, părţi ale unei lucrări etc.) a aranja, a clasa, a clasifica, a ordona, a organiza, a sistematiza, <înv.> a despărţi. Şi-a structurat coerent ideile înainte de a începe redactarea lucrării. 2 refl. a se configura, a se contura, a se profila, a se lumina. Revista se structurează ca o publicaţie mondenă. 3 tr. a alcătui1, a concepe, a întocmi, a plăsmui, a realiza, a plăsmi, a urzi. A structurat o interesantă colecţie de mărci poştale pe domenii. A apelat la un numismat ca să-i structureze colecţia sa de monede. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică limbi naturale ori elemente constitutive ale lor) a (se) ordona. Limbajul se structurează după legile exprimării logice. 5 refl. (biol; despre organisme animale sau vegetale) a se forma, a se întocmi. Organismul se structurează după legi proprii fiecărei specii. structurâl, -ă adj. 1 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, substanţial, vital, , temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri structurale în societate. 2 organizatoric. în colectiv s-au făcut schimbări structurale importante. 3 (mai ales despre planuri, proiecte) coerent, sistematic, închegat, legat4, strâns2. Cei doi arhitecţi discută despre necesitatea unui plan structural de urbanizare. 4 (lingv.; despre concepte, teorii, metode, discipline etc.) structuralist. Lingvistica structurală s-a dezvoltat de la teoria lui 11782 F. de Saussure. Mulţi lingvişti s-au ocupat cu studierea structurală a câmpurilor noţionale. 5 caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura structurală a poeziilor sale. 6 (rar) v. Alcătuitor. Component. Constituant. Constituent. Constitutiv. Formativ. structuralism psihologic s.n. (psih.) configuraţionism, gestaltism, configura-tism. Adepţii structuralismului psihologic susţin că, în învăţarea citirii şi a scrierii cuvintelor, copilul prinde totul în forme întregi, în structuri. structuralist, -ă adj. (lingv.; despre concepte, teorii, metode, discipline etc.) structural, structurăre s.f. 1 ordonare, organizare, sistematizare. A fost obligatorie structurarea coerentă a ideilor înainte de a începe redactarea lucrării. 2 alcătuire, aranjament, aranjare, aranjat1, aşezare, dispunere, distribuţie, întocmire, rânduială, structură, <înv.> dispo-zitură, locaţie. S-a gândit mult la structurarea colecţiei de mărci poştale. A apelat la un numismat pentru a se ocupa de structurarea colecţiei sale de monede. structură s.f. 1 organizare, <înv.> lucrare. Structura unui organism este foarte complexă. 2 (fiz., chim.) grupare. îl interesează structura atomilor în molecula unei substanţe. 3 (constr.) osatură, schelet. Structura blocului este din beton armat. 4 (arhit.) construcţie. Fântâna arteziană are o structură spectaculară. 5 sistem. Punctul slab al colecţiei de texte populare recent apărute este lipsa unei structuri. 6 (lingv.) sistem. Cele mai multe neologisme s-au înglobat definitiv în structura limbii române. Elementele care sunt nepotrivite cu legile structurii unei limbi dispar. 7 alcătuire, aranjament, aranjare, aranjat1, aşezare, dispunere, distribuţie, întocmire, rânduială, structurare, <înv.> dispozitură, locaţie. 8 alcătuire, compoziţie, construcţie, economie, organizare, organizaţie, substanţă, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, plămadă, ţesătură, urzeală, organism. Structura şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. 9 alcătuire, componenţă, compoziţie, alcătuială, alcătuinţă. Cunoscutul sociolog a studiat structura etnică a societăţii româneşti. 10 schemă, armătură, osatură, schelet. Programele şcolare reprezintă structura viitoarelor manuale. 11 (geol.) structură geologică = structură tectonică = geotectonică, tectonică. Structura geologică reprezintă modul de dispunere în scoarţa terestră a stratelor şi a altor formaţii de roci; structură sticloasă = structură vitroasă; structură vitroasă = structură sticloasă. Rocile eruptive au structură vitroasă. 12 (econ.) structură economică = bază economică, <înv.> orânduire economică. O structură economică optimă poate fi realizată prin respectarea exigenţelor ştiinţei economice. 13 (psih.) caracter, fire, natură, suflet, temperament, umoare, <înv.^şi pop.> nărav, <înv. şi reg.> feleşag, naturel, talent, <înv.>, duh, 1783| inimă, plămadă, moare. Are o structură veselă. Structura sa este înclinată spre visare. 14 conformaţie, constituţie, constituţie somatopsihică, factură, fizic2, natură, conformanţă, <înv.> crasis, temperament. Structura fetei i-a permis să aspire la o performanţă în gimnastică. 15 aspect, configuraţie, conformaţie, fizionomie, formă, înfăţişare, profil, <înv.> făptură. Vor să-şi cumpere pământ pentru a-şi ridica o casă, dar structura terenului nu îi satisface. strudimţă s.f. (med.; reg.) v. Stomatită. strufmă s.f. (bot.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. ,,de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. strug1 s.m. (bot; reg.) v. Rug. strug2 s.n. (tehn.; reg.) = strung, strugur s.m. (bot; reg.) = strugure, struguraş s.m. (bot.) 1 strugurel, struguşor. 2 (reg.) v. Stafidă. 3 (reg.) v. Ru-şuliţă (Hieracium aurantiacum). 4 (la pl. struguraşi; reg.; şi struguraşi-roşii) v. Coacăz (Ribes rubrum). 5 (reg.) v. Coacăză, strugure s.m. I (bot.) 1 ciorchine, scălan. A rupt câţiva struguri şi i-a pus pe o tavă. 2 <înv. şi reg.> poamă, poamă de struguri, poamă de vie, poamă din vie, <înv.> auă. în vie sunt două soiuri de struguri. Dinspre podgorii vine miros de struguri copţi. 3 (lapl.) stru-guri-negri = Ribes nigrum; agriş-negru, coacăz-negru, coacăză-neagră, pomuşoa-ră-neagră, smorodină, smorodină-neagră, strugurei-negri (v. strugurel); (art.) stru-gurii-ursului - Arctostaphylos uva-ursi; camnincă, sărbezele, sărbezele-roşii, serbezi (v. searbăd2), strugurel; (reg.; în forma strugur) strugur-câinesc = (art) strugurul-câinelui v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum nigrum); (art.) strugurul-lupuluiv. Dalac (Paris quadrifolia); (la pl.) struguri-de-mare v. Cârmâz (Phytolacca americana); struguri-domneşti = struguri-spinoşi v. Agriş. Coacăz-dom-nesc. Coacăz-sălbatic (Ribes grossularia); struguri-sălbatici v. Lăuruscă. Viţă-de-pă-dure. Viţă-de-vie-sălbatică. Viţă-sălbatică (Vitis silvestris). 4 (lapl. struguri; reg.) v. Coacăz (Ribes rubrum). 5 (reg.; şi, strugure-acru, la pl., struguri-cruzi, struguri-necopţi, struguri-verzi) v. Aguridă. 6 (reg.; şi stru-gure-spinos) v. Coacăză. 7 (la pl. struguri; reg.) v. Agrişă. 8 (la pl. struguri; reg.; şi struguri-uscaţi) v. Stafidă. II fig. (cu val. de adv.; modal) ciorchine. Oamenii stăteau strugure la ferestre, privind parada militară. strugurel s.m. (bot.) 1 struguraş, struguşor. 2 (reg.) v. Agriş. Coacăz-domnesc. Coacăz-sălbatic (Ribes grossularia). 3 (reg.; şi la pl strugurei-roşii) v. Coacăz (Ribes rubrum). 4 (reg.) v. Ochii-şoricelului (v. ochi1) (Saxi-fraga adscendens). 5 (reg.) v. Cârmâz (Phytolacca americana). 6 (reg.) v. Strugurii-ursului (v. strugure) (Arctostaphylos uva-ursi). 7 (la pl; reg.) strugurei-negri v. Agriş-negru. Struguri-negri (v. strugure) (Ribes nigrum). 8 (reg.) v. Coacăză. 9 (reg.; şi la pl, strugu-rei-uscaţi) v. Stafidă. struguri'ţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Coacăz (Ribes rubrum). 2 v. Coacăză. 3 v. Stafidă, struguşor s.m. (bot.; reg.) v. Struguraş. Strugurel. strujân s.n. (bot.; la porumb) cocean, bâlie, buzdugan, cotor, covrag, dulean, hacean, hlujan, hlujar, hulug, jip1, lujer, rădăcină, ştulău, tufleu, tujlean, tulăuaş, tulean, tuleu, vejie. Strujenii sunt folosiţi ca nutreţ. strujeâ s.f. (reg.) v. Strujitură. strujf vb. IV. tr. 1 (tehn.; pop.; compl. indică materiale, piese etc.) v. Strunji. 2 (pop.; compl. indică bucăţi de lemn, de piatră etc.) v. Ciopli. 3 (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. 4 (înv. şi reg.; compl indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schingiui. Tortura. 5 tr. (reg.; compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. struji're s.f. (pop.) 1 (tehn.) v. Strunjire. 2 v. Cioplire. Cioplit1. strujit1 s.n. (pop.) 1 (tehn.) v. Strunjire. 2 v. Cioplire. Cioplit1. strujit2, -ă adj. (tehn.; pop.; despre materiale, piese etc.) v. Strunjit. strujitor s.m. (reg.) v. Strungar1, strujitură s.f. (mai ales la pl. strujituri; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) 1 strujea. în atelier se aflau, pe jos, numai strujituri de metal. 2 talaş, hoaspe. în timpul prelucrării lemnului cu rindeaua se formează strujiturile. strujniţă s.f. (tehn.) 1 (în rotărie) strung, estergă, vârtej. Cu strujniţă se strunjesc căpăţânile de la roţi. 2 (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; reg.) v. Rindea. 3 (în tâmplărie, în dulgherie; înv.) v. Gripcă. Răzuş. Teslă. strună1 s.f. 11 (muz.) coardă, legătură. O strună a viorii s-a rupt. 2 (la fierăstrău) coardă, sfoară. Prin răsucire, struna întinde pânza fierăstrăului. 3 (tehn.; la fierăstrău) cheie, cordar, întinzător, <înv. şi reg.> încor-dător, aripă, cordârlău, lemnuş, limbă, lopăţică, pană, piedică, răsucitoare, săgeată, struneală, sucitor. Cu ajutorul strunei se răsuceşte coarda fierăstrăului cu ramă pentru a-i întinde pânza. 4 (pese.; la undiţă) pleasnă, sfârc. Struna face legătura între sfoara şi cârligul undiţei. 5 (la zăbala căpăs-trului) zăbăluţă, strunea. Struna înconjoară bărbia calului şi se leagă de cele două capete ale zăbalei. 6 (la arc; înv. şi reg.) v. Coardă. 7 (pese.; la undiţă; reg.) v. Sfoară. 8 (pese.; la crâsnic; reg.) v. Coardă. 9 (geom.; la cerc; înv.) v. Coardă. 10 (înv.) v. Descendenţă. Filiaţie. Succesiune. I11 (art.; bot.) struna-cocoşului = Cerastium vulgatum; cornuţă, iarbă-de-smidă, paştele-găinilor (v. paş te1). 2 (reg.) struna-gâştei v. Rochi-ţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Vol-bură-mică (Convolvulus arvensis). strună2 s.f. (reg.) 1 (med.) v. Panariţiu. 2 (med., med. vet.) v. Bătătură. Clavus. Duri-lon. Induraţie. strunghil strunătoâre s.f. (med.; reg.) v. Panariţiu. struneâ s.f. (reg.) 1 (tehn.; la teica morii) v. Căpăstru. 2 (la zăbala căpăstrului) v. Strună1. Zăbăluţă. struneală s.f. I (rar) 1 v. încordare, înstrunare. întindere. Strunire. 2 v. Domolire. înfrânare. Liniştire. Strunire. 3 v. (muz.) v. Acordaj. Acordare. înstrunare. Strunire. II (concr.; reg.) 1 (la fierăstrău) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1.2 (tehn.; la plug) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). strung s.n. (tehn.) 1 fug-banc, strungar2. Toată viaţa a muncit în fabrică la strung. 2 (în rotărie) strujniţă, estergă, vârtej. Cu strungul se strunjesc căpăţânile de la roţi. 3 (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; reg.; în forma strug) v. Rindea. strungăci/-ces.m.,adj. (reg.) 1 s.m. (la stână) v. Strungar2. 2 adj. (despre oameni) strungar2, strungaş, strungăreţ. Omul strungaci are strungăreaţă. strungăr1 s.m. strujitor. Strungarul este muncitorul calificat în prelucrarea pieselor la strung. strungăr2, -ă s.m., s.n., adj. I s.m. (la stână; pop.) mânător, strungaci, strungaş. Strungarul mână oile la strungă pentru a fi mulse. II s.n. (reg) 1 (la stână) v. Strungă. 2 (la stână) v. Strungă. 3 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Corleţ. 4 (tehn.) v. Potricală. 5 (tehn.) v. Strung. III adj. (reg.; despre oameni) strungaci, strungaş, strungăreţ. strungăş, -ă s.m., adj. (reg.) 1 s.m. (la stână) v. Strungar2. 2 adj. (despre oameni) strungaci, strungar2, strungăreţ. strungă s.f. 1 (la stână) spătar2, staul, strungar2, şură, tragă. Strunga este un loc îngrădit unde stau oile înainte sau după muls. 2 (la stână) mulgăreaţă, mulgătoare (v. mulgător), parcan, poartă, răzlog1, stână, strungar2, strungăreaţă (v. strungăreţ), strun-găriţă, urdiniş, uşă. Strunga este o deschizătură îngustă prin care trec oile pe rând, pentru muls. 3 (geomorf; pop.) v. Chei (v. cheie). Defileu. Strâmtoare. 4 (geomorf.; pop.) v. Gap. Pas3. Pasaj. Strâmtoare. Trecătoare (v. trecător). 5 (anat.; pop.) v. Diastemă. Strungăreaţă (v. strungăreţ). 6 (ţes.; reg.) v. Răritură. 7 (la butoi; reg.) v. Vrană. 8 (apic.; la fagurii de miere; reg.) v. Alveolă. Celulă. 9 (anat; reg.) v. Nară. Narină. strungăreţ, -eăţă s.f., adj. I s.f. 1 (anat.) diastemă, strungă, postrungă, rărime, rărişte, răritură. Băiatul are strungăreaţă dintre dinţii incisivi frontali anormal de mare. 2 (la stână; reg.) v. Strungă. II adj. (reg.; despre oameni) strungaci, strungar2, strungaş. strungări vb. IV. tr. (tehn.; pop.; compl. indică materiale, piese etc.) v. Strunji. strungărie s.f. (tehn.) strungărit. Strungăria este o meserie grea. strungărit s.n. (tehn.) strungărie. strungăriţă s.f. (la stână; reg.) v. Strungă, strungătdr s.n. (tehn.; reg.) v. Potricală. strunghfl s.m. (iht.) Gobius melanostomus; guvid-mare. strungiţă strungi'ţă s.f. (la stână; reg.) v. Strunguliţă. Strunguţă. strunguliţă s.f. (la stână; pop.) strunguţă, strungiţă. strunguţă s.f. (la stână; pop.) strunguliţă, strungiţă. struni vb. IV. tr. 11 (compl indică arcuri, corzi, cabluri etc.) a încorda, a înstruna, a întinde. Meşterul a strunit prea mult corzile viorii. 2 (muz.; compl indică instrumente muzicale cu coarde) a acorda, a înstruna, a potri- vi. I-a strunit violoncelul 3 (compl indică mai ales cai înşeuaţi sau înhămaţi) a domoli, a înfrâna, a linişti. A reuşit cu greutate să strunească calul speriat de tunete. II fig. 1 (compl. indică oameni, mai ales copii sau manifestări ale lor) a stăpâni, a înfrâna, a hăţui. Un pedagog bun ştie să-şi strunească elevii. 2 (compl indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice* manifestări etc. ale oamenilor) a domina, a stăpâni, a ţine, a înfrâna, a învinge, a reprima, a strivi, a dompta, a respinge. Atletul a reuşit să-şi strunească suferinţa fizică şi a alergat mai departe. Cu greu îşi struneşte curiozitatea. 3 (compl. indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) a stăpâni, a ţine, a birui, a înfrâna, a înfrânge, a înstruna, a învinge, a îngrădi, a răstigni, a vince. Abia îşi struneşte dorinţa de a-i spune adevărul. strum're s.f. 1 încordare, înstrunare, întindere, struneală, <înv.> încordăciune, încor-dătură, înstrunătură. Strunirea în exces a corzilor unei viori poate provoca ruperea lor. 2 (muz.) acordaj, acordare, înstrunare, struneală, <înv.> înstrunătură. înaintea concertului este obligatorie strunirea instrumentelor. 3 domolire, înfrânăre, liniştire, struneală. Trebuie răbdare pentru strunirea unui cal speriat de tunete. strunit -ă adj. 1 (despre arcuri, corzi, cabluri etc.) încordat, înstrunat, întins2, strâns2. Corzile foarte strunite ale viorii s-au rupt. 2 (mai ales despre cai înşeuaţi sau înhămaţi) domolit, înfrânat, liniştit, potolit2. Reuşeşte să încalece calul strunit după sperietură. 3 (pop.; despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. strunjrvb. IV. tr. (tehn.; compl. indică materiale, piese etc.) a struji, a strun-gări, a sfredeli. A învăţat să strunjească o piesă la strung. strunji're s.f. (tehn.) strujire, strujit1. Piesa a fost prelucrată prin strunjire, la strung. strunji't -ă adj. (tehn.; despre materiale, piese etc.) strujit2. Piesele strunjite au fost prelucrate la strung. strup s.n. (reg.) 1 (la ham) v. Cruce. 2 v. Vână de bou. strupălnic s.n. (la ham; reg.) v. Cruce, struţ s.m., s.n. I s.m. (ornit.) 1 Struthio camelus; <înv.> stratocamil. 2 struţ-american = Rhea americana; nandu. II s.n. (reg.) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Buchet. Mănunchi. 2 (bis.) v. Mătăuz. Pămătuf. Sfeştoc. III s.m. (reg.) 1 (ind. alim.) v. Corn. 2 (culin., ind. alim.) v. Cozonac. 3 v. Ciucure. Ţurţur. 4 (art.; bot.) struţul-mirelui v. Bătrâniş. Şoricel (Erigeron canadensis). struţişor s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Bucheţel. 2 s.m. (lapl struţişori; bot.) v. Struţuşori (v. struţuşor) (Selaginella selaginoides). struţuc s.n. (reg; de obicei urrpat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Bucheţel. struţucior s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Bucheţel. struţurel s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Bucheţel. struţuşor s.m., s.n. 1 s.m. (bot.; la pl. struţuşori) Selaginella selaginoides; motocei (v. motocel), struţişori (v. struţişor). 2 s.m. (bot.; reg.) v. Brădişor. Cornişor1. Comişor-de-munte (v. cornişor1) (Lycopodium selago). 3 s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Bucheţel. stuc s.n. (constr.) stucaj, stucărie, mermer. Decoraţia sălilor este din stuc. stucaj s.n. (constr.) stuc, stucărie, mermer. stucărie s.n. (constr.) stuc, stucaj, mermer. studeniţă s.f. I (bot.) 1 Arenaria serpyllifolia; arinariţă, năsiparniţă. 2 (reg.) v. Fu-măriţă (Fumaria schleicheri). 3 (reg.) v. Tămâ-iţă. Tămâiţă-de-grădină (Chenopodium botrys). I11 (med.; pop.) v. Scorbut. 2 (med.; pop.) v. Stomatită. 3 (stomat.; reg.) v. Carie. 4 (la cai; reg.) v. Mişină. student -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (pedag.) gaman, semestru. în urma bursei primite, a devenit student al unei universităţi occidentale. Este student la Fizică. 2 s.m. pl. art (relig.) studenţii în Biblie = iehoviştii, martorii lui Iehova (v. martor). Studenţii în Biblie sunt membrii unei secte milenariste, care preconizează un stat teocratic. studiă vb. 1.11 tr. a se instrui, a învăţa, <înv. şi reg.> a se pricopsi. Este o persoană căreia îi place să studieze în permanenţă. A studiat şi în străinătate. 2 tr. (compl indică cunoştinţe teoretice şi practice din discipline ştiinţifice, tehnice, artistice, obiecte de învăţământ etc.) a învăţa, <înv. şi reg.> a ştudirui, <înv.> a lucra, a pedepsi, a spudaxi. A studiat materia la istorie pentru teză în patru ore. Pentru că nu îi place geometria, studiază greu noţiunile predate la şcoală. 3 tr. (compl. indică cursuri, materiale didactice etc.) a citi, a învăţa. A studiat, de la un capăt la altul, tot cursul de literatură comparată pentru examen. 4 intr. a învăţa, a se pregăti, a se prepara. A studiat foarte serios pentru acest examen. 5 tr. (compl indică domenii de cunoaştere sau de activitate practică, tehnică, artistică etc. sau discipline ştiinţifice, artistice, tehnice etc.) a face, a urma. A studiat Literele. Tatăl ei a studiat Dreptul. 6 tr. (compl. indică clase, ani de studiu, cursurile unei instituţii de învăţământ |1784 etc.; de obicei urmat de determ. care precizează instituţia sau locul) a urma. Băiatul lor a studiat numai o clasă de liceu. Anul întâi l-a studiat la Bucureşti, apoi s-a mutat la Iaşi. I11 tr. (compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) a analiza, a cerceta, a examina, a investiga, a urmări, a anvizaja, a considera, a cerca, <înv.> a dieci, a medita, a privi, a socoti, epiteorisi, a explora, a frecventa, a răspica, a scărmăna. A studiat cauzele fenomenului de secetă. 2 tr. (compl. indică probleme, teme ştiinţifice etc.) a aborda, a trata, a ataca. în cercetarea sa a studiat neologismele din sec. al XJX-lea. 3 tr. (compl indică scrieri, documente, cărţi etc.) a cerceta, a consulta, a examina, <înv.> a răscoli, a răsfoi. A studiat documente de arhivă. 4 tr. a cerceta, a se documenta, a se informa, a vedea, <înv.> a se pliroforisi. A studiat dacă nu s-a mai scris despre acest subiect. 5 tr. (compl indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) a analiza, a cerceta, a examina, a măsura, a observa, a privi, a scruta, a urmări, a cerca, a iscodi, <înv. şi reg.> a chemului, a oglindi, a tiposi, <înv.> a ispiti, a observarisi, a perierghisi, a coase. Când a venit în vizită, viitorii socri l-au studiat din cap până în picioare. 6 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică obiecte, fiinţe etc.) a (se) analiza, a (se) căuta, a (se) cerceta, a (se) examina, <înv.> a (se) cerca. Un cadou se primeşte cu plăcere, nu se studiază în cele mai mici amănunte. 7 tr. (arg.; compl. indică băuturi alcoolice) v. Bea. Trage. studiat1 s.n. (rar) v. învăţare. învăţat1. Studiere. Studiu. studiăt2, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, teatral, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs studiat. 2 (înv.; despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat. Deştept. Educat. Instruit. învăţat2. Şcolit. II adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, teatral, teatralist. Zâmbeşte studiat. studiere s.f. I învăţare, învăţat1, studiu, studiat1, <înv.> citanie. Studierea lecţiilor îi ocupă aproape toată după-amiaza. I11 (de obicei cu determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, cercetare, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiu, urmărire, examinaţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. Studierea fenomenului de secetă a fost făcută sistematic. 2 abordare, tratare, atacare. Studierea neologismelor din sec. al 1785| XlX-lea este o prioritate în cercetarea sa. 3 cercetare, consultare, examinare. Studierea bibliografiei este obligatorie înainte de a scrie un studiu. 4 analiză, cercetare, examinare, observare, observaţie, scrutare, studiu, luare-aminte, iscodire, <înv.> iscoadă, ispită, ispiteală, ispitire, luare de seamă, scrutin. Studierea atentă a tânărului de către viitorii socri a fost stânjenitoare pentru el. studio s.n. 1 (în arte) atelier. Se simte foarte bine într-un studio foto. 2 canapea, recamier. în sufragerie are un studio capitonat cu catifea verde. studiu s.n. 11 învăţare, învăţat1, studiere, studiat1, <înv.> citanie. 2 învăţare, învăţat1, învăţătură, <înv.> deprindere. în sesiune studenţii se pun pe studiu. 3 <înv.> citanie. Studiul istoriei l-a pasionat din şcoala primară. 4 învăţătură, şcoală, şcolărie, şcolărit. De câţiva ani se află la studiu în Anglia. 5 (la pl. studii) cultură, cunoştinţe (v. cunoştinţă), instrucţie, învăţătură, pregătire, <înv. şi pop.> slovă, ştiinţă de carte, <înv. şi reg.> cărturărie, pricopseală, pricopsire, scrisoare, <înv.> minte, carte, lumină. îi întrece pe toţi în privinţa studiilor. Deşi este foarte isteţ, nu are prea multe studii. 6 (lapl; pedag.) studii aprofundate = ciclu de studii aprofundate, maşter, masterat. Şi-a început studiile aprofundate la o universitate din Anglia. Are studii aprofundate în informatică; studii superioare = studii universitare. Toţi an gajaţii firmei au studii superioare; studii universitare = studii superioare. I11 (de obicei cu determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, cercetare, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiere, urmărire, examinaţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. 2 analiză, cercetare, examinare, observare, observaţie, scrutare, studiere, luare-aminte, iscodire, <înv.> iscoadă, ispită, ispiteală, ispitire, luare de grijă, scrutin. III (concr.) 1 cercetare, observaţii (v. observaţie). Studiile sale privind istoria gramaticii au fost publicate într-un volum. 2 (de obicei cu determ. care precizează domeniul) lucrare. Profesorul i-a recomandat să consulte mai multe studii de lingvistică. 3 (pedag.; rar) v. Disciplină Materie. Obiect, stuf s.m. (bot.) 1 (şi stuf-de-baltă) Phragmites communis sau Phragmites australis; trestie, trestie-de-acoperit, trestie-de-baltă, nadă2, pană, pipirig, sulică, şişcă2, şovar. 2 (rar, adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tuferie. Tufăriş. Tufiş. 3 (rar; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Tufe. 4 (reg.) v. Tres-tie-de-câmp (Calamagrostis epigeios). 5 (reg.) v. Iarbă-roşie (Bidens cemuus). stufărâie s.f. (bot.; pop.) v. Stuferie. Stuferiş1. stufări'e s.f. (bot.) stufăriş1, trestiiş, trestiet, stuferaie, stohan, tihăraie, trestar, trestărie, trestiaş. stufăriş1 s.n. (bot.) stuferie, trestiiş, trestiet, stuferaie, stohan, tihăraie, trestar, trestărie, trestiaş. Vânează raţe în stufăriş. stufăriş2 s.n. (bot.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) crâng, desiş, hăţiş, lăstăriş, mladă, tuferie, tufăriş, tufiş, lăstăret, nuieliş, perdea, stuf, tuferime, arin, bunget, desime, <înv. şi reg.> zbeg, buhaş, ciritel, haţeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, huci1, nuielărie, păhui1, rediu, strufină, târş, târşar, tufar, ţuhă, <înv.> desie. Dintr-un stufăriş sare o căprioară. Stufît s.n. (constr.) solomit. Stufitul este un material termoizolant făcut din tulpini uscate de stuf, presate şi legate sub formă de panouri. stufos, -oâsă adj. I (despre arbori sau despre coroanele, ramurile lor) foios, frunzos, tufos, lobodos, stolos, stoborât. Mănăstirea este lângă o pădure bătrână, cu arbori stufoşi. Stejarul din grădină are coroana stufoasă. II fig. 1 (despre pârul oamenilor, despre blana, coama, coada animalelor) înfoiat, tufos, umbros. Pârul stufos îi cade, în valuri, pe spate. 2 (despre stil despre exprimarea orală sau scrisă etc.) buruienos. Editorialul său nu a plăcut, pentru că a fost scris într-un stil stufos. stufuleţ s.m. (bot.) stufuşor. stufuşor s.m. (bot.) stufuleţ. Stup s.m. I (apic.) coş1, coşniţă, lădiţă, matcă, piesă, ştiubei, târnă, ulei2. în livadă are şi câţiva stupi. II (entom.; reg.) 1 v. Albină (Apis mellifica). 2stup-galbenv. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). 3 stup-ţigănesc v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). stupăi interj, (exprimă un ordin; milit.; rus.; înv.) v. Marş! stupâr s.m. (apic.) 1 albinar, apicultor, prisăcar, <înv. şi reg.> mierar, muscar, stupinar. Este un stupar pasionat. 2 (reg.) v. Albinărie1. Prisacă. Stupărie1. Stupină, stupărărie s.f. (apic.; reg.) v. Albinărie2. Albinărit. Apicultura. Prisăcărie1. Stupărit. stupărie1 s.f. (apic.) albinărie1, prisacă, stupină, prisăcărie2, sobă, stupar, stu-pinea. în stupârii vieţuiesc mii de albine. stupărie2 s.f. (apic.; înv. şi pop.) v. Albinărie2. Albinărit. Apicultura. Prisăcărie1. Stupărit. stupărit s.n. (apic.) albinărie2, albinărit, apicultură, prisăcărie1, <înv. şi pop.> stupărie2, <înv. şi reg.> prisăcărit, stupărărie, stupie, stupinărit. Cei care se ocupă cu stupăritul trebuie să fie devotaţi meseriei lor. stupefâcţie s.f. 1 consternare, năuceală, perplexitate, stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială, uluire, constemaţie, încremenire. Stupefacţia lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. 2 epatare, scandalizare, side-rare, stupefiere, şocare, uimire, uluială, uluire. Promovează un gen de publicistică de senzaţie, care urmăreşte stupefacţia publicului. stupefiâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) 1 a consterna, a minuna, a perplexa, a sidera, a surprinde, a uimi, a ului1, a etona, a încremeni, a orbi, a ebluisa, a trăsni. Imaginile stupefiază prin ineditul lor. 2 a năuci, a uimi, a ului1. Vestea stupid morţii subite a prietenului său l-a stupefiat. 3 a epata, a sidera, a surprinde, a şoca, a uimi, a ului1. A luat cuvântul, încercând să-i stupefieze pe toţi cu cunoştinţele lui. stupefiânt, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc.) consternant, năucitor, surprinzător, uimitor, uluitor, eberluizant, aiuritor, etonant. Are un fel stupefiant de a vedea lucrurile. Uneori, la televizor se transmit imagini stupefiante prin ineditul lor. 2 (despre situaţii, stări, despre atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) curios, neasemuit, surprinzător, uimitor, uluitor. întâmplarea i s-a părut stupefiantă, fără a-i găsi o explicaţie logică. 3 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) epatant, surprinzător, şocant, uimitor, uluitor, shocking. Are uneori un discurs stupefiant prin temele controversate dezbătute. II s.n. drog1, halucinogen, psihedelic, chimi-cală, eter, marfe, material, substanţă, zăhărel. A fost condamnat pentru consum şi trafic de stupefiante. stupefiât, -ă adj. (despre oameni; adesea constr. cu vb. „a rămâne’) 1 consternat, crucit, minunat, mirat, perplex, siderat, surprins, uimit, uluit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut. A rămas stupefiat auzind cele povestite. 2 năuc, năucit, perplex, uimit, uluit. Stupefiat, la vederea fotografiilor din ziare, nu a mai putut găsi nicio scuză în favoarea lui. stupefiăre s.f. 1 minunare, surprindere, uimire, uluială, uluire, <înv.> ienăcire, minune, uimeală, etonament. Stupefierea lor în faţa ineditului imaginilor a fost copleşitoare. 2 epatare, scandalizare, siderare, stupefacţie, şocare, uimire, uluială, uluire, stupelniţă s.f. (bot.; reg.) v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). stupi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Scuipa. stupid, -ă adj., s.m., s.f., adv. I adj. 1 adj. (despre situaţii, idei, afirmaţii, manifestări etc. ale oamenilor) aberant, absurd, elucubrant, ilogic, incoerent, iraţional, nelogic, neraţional. în contextul discuţiei, afirmaţia lui este stupidă. 2 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, tont, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, cium-palac, fleţ, găgăuţă, gogoman, îngrămădit, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilistic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, cherapleş, chi-miţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, motoflete, mo-toflocea, motolog, mutălău, natantol, năbâr-geac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban, opac3, paliu2, stupiditate păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, ponivos, pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăntuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan, tuieş, turu-ietic, tut2, ivan, morhoanghină, <înv.> glupav, prostănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos, jepat, pamfletar. Copilul ăsta este tare stupid! De regulă, stupizii sunt uşor de înşelat. 3 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) inept, nătâng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, <înv.> prostatic, giurumist. Gestul lui de a lovi copilul a fost stupid. A (despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) idiot, imbecil, tâmpit. A făcut o glumă stupidă. Gestul său i se pare total stupid. II adv. (modal) măgăreşte, necugetat, neghiobeşte, nerozeşte, prosteşte. S-a purtat stupid cu ea şi a avut de suferit. stupiditate s.f. I nătângie, neghiobie, nerozie, prostie, stupizenie, nătângeală, netoţie, tonţie, zevzecie, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nărozenie, zevzeclâc, sotiză, deşteptă-ciune, sărăcie cu duhul, sărăcie de duh, sărăcie de minte, sărăcie mintală. Nu i se cere niciodată părerea din cauza stupidităţii. II (concr.) 1 cretinism, dobitocie, idioţenie, idioţie, imbecilitate, inepţie, neghiobie, nerozie, prostie, stupizenie, tâmpenie, <înv.> prostăticie, nimicamiţă. Nu a mai auzit o asemenea stupiditate. 2 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”) gogomănie, nătângie, nebunie, neghiobie, nerozie, nesocotinţă, prostie, stupizenie, netoţie, <înv. şi reg.> nătărăie, blegomanie, deştep-tăciune, credulitate. Spune multe stupidităţi când este nervos. 3 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, ,,acrede,T) aberanţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupizenie, tâmpenie, parigorie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi stupidităţile pe care le-a susţinut. stupie s.f. (apic.; reg.)v. Albinărie2. Albinărit Apicultură. Prisăcărie1. Stupărit. stupinăr s.m. (apic.; reg.) v. Albinar. Apicultor. Prisăcar. Stupar. stupină s.f. (apic.) albinărie1, prisacă, stupărie1, prisăcărie2, sobă, stupar, stupinea. în stupine vieţuiesc mii de albine. stupinărit s.n. (apic.; reg.) v. Albinărie2. Albinărit. Apicultură. Prisăcărie1. Stupărit. stupineă s.f. (reg.) v. Albinărie1. Prisacă. Stupărie1. Stupină. stupim'ţă s.f. 1 (mai ales pop.) stupi-nuţă. într-un colţ al livezii şi-a amenajat o stupiniţâ. 2 (bot.) Platanthera bifolia; iarba-căşunatului (v. iarbă), iarba-căşunăturii (v. iarbă), poroinic-alb, untul-vacii-mirositor (v. unt), violetă-de-noapte. stupinuţă s.f. (reg.) v. Stupiniţă. stupit s.n., s.m. (pop.) 1 s.n. v. Salivă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. 2 s.m. (art.) stupitul-cu-cului = a (bot.) Cardamine pratensis; iarba-cucului (v. iarbă), limba-şarpelui (v. limbă), paştele-cailor (v. paşte1), paştele-ca-lului (v. paşte1), punga-popii (y*pungă), râj-nică, scuipatul-cucului (v. scuipat1), spumă-riţă, spumeală, stemiţă; b Cardamine amara; hrean-de-apă; stemiţă; c (entom.; reg.) v. Mărgica-cucului (v. mărgică). stupitoâre s.f. (reg.) v. Scuipătoare, stupitură s.f. (reg.) 1 v. Scuipare. Scuipătură. 2 v. Salivă. Scuipat1. Scuipătură. Spută. stupizenie s.f. I nătângie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, nătângeală, netoţie, tonţie, zevzecie, <înv. şi reg.> nătărăie, <înv.> nărozenie, zevzeclâc, sotiză, deştep-tăciune, sărăcie cu duhul, sărăcie de duh, sărăcie de minte, sărăcie mintală. II (concr.) 1 cretinism, dobitocie, idioţenie, idioţie, imbecilitate, inepţie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, tâmpenie, <înv.> prostăticie, nimicarniţă. 2 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”) gogomănie, nătângie, nebunie, neghiobie, nerozie, nesocotinţă, prostie, stupiditate, netoţie, <înv. şi reg.> nătărăie, blegomanie, deşteptăciune, credulitate. 3 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, tâmpenie, parigorie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate, stupoâre s.f. 1 consternare, năuceală, perplexitate, stupefacţie, surprindere, surpriză, uimire, uluială, uluire, constemaţie, încremenire. Stupoarea lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. 2 (psih.) stupor. Stupoarea apare în unele psihoze, manifestându-se prin deprimare, amuţire, imobilitate şi insensibilitate totală. stupor s.n. (psih.) stupoare, stupos, -oăsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. stur, stură s.m., s.f. 11 s.m. (înv. şi reg.) v. Ciucure. Ţurţur. 2 s.f. (meteor.; reg.) v. Chiciură. Promoroacă. II s.m. (reg.) 1 v. Zgură. 2 v. Scrum, stură vb. I. (reg.) 1 refl. (despre lichide) v. îngheţa. Solidifica. 2 intr. impers. (meteor.) v. Bruma. 3 intr. impers. (meteor.) v. Bura. Burniţa, "[arâi1. sturion s.m. (iht.) acipenserid,ganoid Nisetrul face parte din familia sturionilor. sturî vb. IV. (reg.) = a storî. sturlubatic, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpaiat. Zvânturat. Zvânturatic. stuiiuibă vb. I. intr. (psih.; reg.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti. |1786 sturluibăt, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. sturz s.m. (omit.) 1 (şi sturz-cântăreţ, sturz-de-vii, sturz-roşcat, sturz-roşu) Turdus musicus; brebeneac,mierlă-de-munte-ce-nuşie, sturzişor. 2 (reg.) sturz-de-iarnă = sturz-de-munte = sturz-mare v. Cocoşar (Turdus pilaris); sturz-de-piatră = sturz-de-stâncă v. Mierlă-de-piatră (Mon-ticola saxatilis); sturz-de-trestie = sturz-de-trestie-mare = sturz-de-stufv. Ca-racateţ (Acrocephalus arundinaceus); sturz-moţatv. Mătăsar (Bombycilla garrulus). 3 (reg.) v. Grangur (Oriolus oriolus). 4 (reg.) v. Lăstun. Lăstun-de-apă. Lăstun-de-mal. Lăstun-de-râpi. Rândunică-de-apă. Rându-nică-de-lut. Rândunică-de-mal. Rânduni-că-de-pământ. Rândunică-de-pârâu. Rându-nică-de-ploaie (Riparia riparia). 5 (reg.) v. Porumbel-sălbatic. Turturea. Turturică (Streptopelia turtur). sturză s.f. (omit.; reg.) v. Sturzoaică. sturzel s.m. (omit.; reg.) v. Sturzişor. Sturzuleţ. sturzior s.m. (omit.; reg.) v. Sturzişor. Sturzuleţ. sturzişdr s.m. (omit.) 1 sturzuleţ, sturzel, sturzior. 2 (reg.) v. Sturz. Sturz-cântăreţ. Sturz-de-vii. Sturz-roşcat. Sturz-roşu (Turdus musicus). sturzoaică s.f. (omit.) sturză, sturzoaie. Sturzoaica este femela sturzului. sturzoăie s.f. (omit.; reg.) v. Sturzoaică. sturzuleţ s.m. (omit.) sturzişor, sturzel, sturzior. suăbi (suevi) s.m. pl. (ist.) <înv.> şvabi (v. şvab2). Suabii sunt o populaţie germanică. suav, -ă adj. 1 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) delicat, diafan, fin1, gingaş, gracil, graţios, botticellian, diafanin, scarandiv, <înv.> cilibiu, gingălaş, molceluş, uşor2, zarif, mignon, dalb, dulce, eteric, vaporos. îi soarbe din priviri chipul suav. 2 (despre glas, sunete, melodii etc.) agreabil, atrăgător, frumos, melodios, plăcut, fain, dulce. Are o voce suavă. 3 (despre aer, mirosuri etc.) aromit, dulce, dulceag, îmbălsămat, îmbătător, înmiresmat, parfumat, fragrant, înmiasmat, tămâiat2, miresmat, <înv.> bălsămat, miresmător, mirosnic, parfumator. în salon se simte mirosul suav al buchetului de crini. suavităte s.f. 1 delicateţe, eleganţă, fineţe, gingăşie, graţie, venustate, <înv.> gingă-şime, lin2. Gesturile ei faţă de copii sunt pline de suavitate. 2 delicateţe, fragilitate, gingăşie, gracilitate, frăgezime. Această fetiţă este de o suavitate tulburătoare. 3 duioşie, farmec, dulceaţă. Toţi sunt fermecaţi de suavitatea vocii ei. sub prep., adv. I prep. (introduce un circ. de loc) 1 (circ. indică situarea într-un plan inferior în raport cu ceva) dedesubtul (v. dedesubt). Sub aviqn se vedeau pădurile de brad ale Carpaţilor. 2 (după vb. de mişcare; circ. 1787| subiect indică intrarea într-un spaţiu situat dedesubtul unui obiect) în. Când l-a văzut s-a ascuns sub pat. II adv. (local; în opoz. cu „deasupra”) dedesubt. Bluza se pune deasupra, maioul sub. subacvâl, -ă adj. (despre plante, animale, vulcani etc.) subacvatic, submarin, submers. subacvatic, -ă adj. (despre plante, animale, vulcani etc.) subacval, submarin, submers. Plantele subacvatice cresc şi trăiesc în apă. Cercetătorii biologi sunt interesaţi de viaţa animalelor subacvatice. Vulcanii subacvatici pot produce valuri foarte mari când erup. subalimentâ vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) subnutri. Caii sunt foarte slabi, pentru că proprietarul lor i-a subalimen-tat. Se subalimentează pentru a slăbi. subalimentâre s.f. malnutriţie, subalimen-taţie, subnutriţie. Mulţi copii din ţările subdezvoltate mor anual din cauza subalimen-tării. subalimentât, -ă adj. (despre fiinţe) subnutrit. Calul subalimentat a fost transportat într-o clinică veterinară. subalimentâţie s.f. malnutriţie, subalimen-tare, subnutriţie. subalpestru, -ă adj. (geogr.; despre zone, ţinuturi etc. sau despre climă, vegetaţie, faună) subalpin. subalpm, -ă adj. (geogr.; despre zone, ţinuturi etc. sau despre climă, vegetaţie, faună) subalpestru. Staţiunea climaterică se află într-o splendidă zonă subalpină. în partea nordică a judeţului se dezvoltă o vegetaţie subalpină, reprezentată prin pajişti şi întinse păduri de conifere. subaltern, -ă adj., s.m. inferior, subordonat, <înv.> namestnic. Sunt foarte buni prieteni, dar la serviciu unul este subalternul celuilalt. subamiâză s.f. (reg.; de obicei precedat de prep. sau de loc. prep.) v. Chindie. Vecernie, subapicâl, -ă adj. (anat., bot.) infraapical. subaprecia vb. I. tr. (compl. indică oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau valoarea acestora) a bagateliza, a minimaliza, a minimiza, a subestima, a subevalua, a demonetiza, a deprecia. Nu subaprecia puterea pe care o are acest om! Criticii au subapreciat ultimul roman al scriitorului. subapreciat, -ă adj. (despre oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau despre valoarea lor) bagatelizat, minimalizat, minimizat, subestimat, subevaluat, depreciat. Romanul subapreciat nu a avut succes la pubic. subapreciere s.f. bagatelizare, minimalizare, minimizare, subestimare, subevaluare, depreciere. Scriitorul nu a avut succes la pubic din cauza subaprecierii romanului de către critici. subarenda vb. I. tr. (înv.; compl. indică spaţii locative) v. Subînchiria. subarendâş s.m. (în trecut) <înv.> subaren-dator. Subarendaşul lua în folosinţă temporară un bun prin subînchiriere. subarendator s.m. (în trecut; înv.) v. Sub-arendaş. subasment s.n. (constr.) bază, fundament, fundaţie, temelie, bazament, sub-strucţie, talpă, poală, arca1, pat, temei, vatră, <înv.> rădăcină, sultoi, temei, urzire, urzit, vârtute. Subasmentul casei este din beton armat. subâşă s.f. (înv.) 1 (adm.; în teritoriile aflate sub administraţie turcească) v. Primar. 2 (fin.; în trecut) v. Agent de percepţie. Perceptor, subaxilâr, -ă adj. (bot.) infraaxilar. subărie s.f. (med.; înv.) v. Coriză. Guturai. Rinită. subcarpâtic, -ă adj. (geogr.; despre zone, ţinuturi etc. sau despre climă, vegetaţie, faună) subcarpatin, precarpatic. Câmpia Română se întinde între Dunăre şi dealurile subcarpatice. subcarpatin, -ă adj. (geogr.; despre zone, ţinuturi etc. sau despre climă, vegetaţie, faună) subcarpatic, precarpatic. subcârmui're s.f. (în vechea organizare teritorial-administrativă a ţării) <înv.> subtcârmuitorie,subtocârmuire. Subcârmuirea era organul de conducere şi administrare a unei plase, condus de un subcârmuitor. subcârmuitor s.m. (în vechea organizare teritorial-administrativă a ţârii) <înv.> subo-cârmuitor. Subcârmuitorul conducea o subcârmuire. subchiriâş, -ă s.m., s.f. sublocatar. Subchiriaşul închiriază un imobil sau o parte din el de la chiriaşul principal. subchirurg s.m. (med. vet.; ieşit din uz) v. Felcer. subcomisar s.m. <înv.> epistat. Subcomisarul este un grad de poliţie, imediat inferior celui de comisar. subconsum s.n. subconsumaţie. Subconsumul este un consum de bunuri sub nivelul fiziologic necesar. subconsumaţie s.f. subconsum. subconştient s.n. (psihanal.) subcon-ştiinţă, adânc. Prin amintirile sale încearcă să aducă ecouri din subconştient. subconştimţă s.f. (psihanal; rar) v. Subconştient. subcontractănt, -ă s.m., s.f. (econ.) subcon-tractor. Subcontractantul prestează servicii în cadrul unui proiect major. subcontractor, -oare s.m., s.f. (econ.) subcontractant. subcutân, -ă adj. (despre nervi, traumatisme, agenţi patogeni, corpuri străine, injecţii etc.) hipodermic, subcutanat, subcutaneu, <înv.> superficial. subcutanat, -ă adj. (despre nervi, traumatisme, agenţi patogeni, corpuri străine, injecţii etc.) hipodermic, subcutan, subcutaneu, <înv.> superficial. Bolnavul are abcese subcutanate. Asistenta i-a făcut o injecţie subcutanată. subcutaneu, -ee adj. (despre nervi, traumatisme, agenţi patogeni, corpuri străine, injecţii etc.) hipodermic, subcutan, subcutanat, <înv.> superficial. subdeşertic, -ă adj. (despre regiuni, ţinuturi, soluri etc.) semiarid. Regiunile subdeşertice au caracteristici asemănătoare, în parte, cu cele ale deşertului. subdiafragmătic, -ă adj. (anat.) subfrenic. Profesorul predă structura morfofuncţională a tubului digestiv subdiafragmatic. subdivide III. vb. tr., refl (compl. sau sub. indică porţiuni, părţi dintr-un tot deja împărţit) a (se) subdiviza, a (se) subîmpărţi. Această familie de păsări se subdivide în mai multe specii. subdivizâ vb. I. tr., refl (compl. sau sub indică porţiuni, părţi dintr-un tot deja împărţit) a (se) subdivide, a (se) subîmpărţi. subdivizare s.f. subîmpărţire. Trebuie să facă subdivizarea jumătăţilor acestui întreg. subdivizât, -ă adj. (despre porţiuni, părţi dintr-un tot deja împărţit) subîmpărţit. Părţile subdivizate sunt mai mici. subdiviziune s.f. subîmpărţire, <înv.> despărţire, subîmpărţitură. în interiorul fiecărei diviziuni sunt subdiviziuni stabile. suber s.n. (bot.) plută2. Suberul este folosit ca material izolant în construcţia avioanelor, la confecţionarea colacilor de salvare, la fabricarea dopurilor etc. subestima vb. I. tr. (compl. indică oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau valoarea acestora) a bagateliza, a minimaliza, a minimiza, a subaprecia, a subevalua, a demonetiza, a deprecia. Nu subestima puterea pe care o are acest om! Criticii au subestimat ultimul roman al scriitorului. subestimâre s.f. bagatelizare, minimalizare, minimizare, subapreciere, subevaluare, depreciere. Scriitorul nu a avut succes la pubic din cauza subestimării romanului de către critici. subestimat, -ă adj. (despre oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau despre valoarea lor) bagatelizat, minimalizat, minimizat, subapreciat, subevaluat, depreciat. Romanul subestimat nu a avut succes la pubic. subevalua vb. I. tr. (compl. indică oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau valoarea acestora) a bagateliza, a minimaliza, a minimiza, a subaprecia, a subestima, a demonetiza, a deprecia. subevaluare s.f. bagatelizare, minimalizare, minimizare, subapreciere, subestimare, depreciere. subevaluat, -ă adj. (despre oameni, fapte, întâmplări, idei etc. sau despre valoarea lor) bagatelizat, minimalizat, minimizat, subapreciat, subestimat, depreciat, subfamilie s.f. (biol.) trib. Subfamilia este subdiviziunea familiei, cuprinzând genuri înrudite. subfrenic, -ă adj. (anat.) subdiafragmatic. Profesorul predă structura morfofuncţională a tubului digestiv subfrenic. subgrupă s.f. (chim.) grupă secundară, subiect s.n., s.m. I s.n. 1 chestiune, lucru, problemă, temă, <înv. şi reg.> prochimen, <înv.> materie, obiect. Subiectele care trebuie discutate sunt diverse. 2 materie, <înv.> madea. Nu mai divaga! Intră direct în subiect! 3 (lit.) acţiune, afabulaţie, fabulaţie, intrigă, anecdotică (v. anecdotic), fabulă, tramă, ţesătură. Subiectul romanului se petrece în timpul Primului Război Mondial. 4 (lingv.) actant, agent. Subiectul este autorul acţiunii verbului. 5 (rar; de obicei urmat de determ. subiectiv 11788 introduse prin prep. „de”) v. Motiv. Ocazie. Pretext. Pricină. Prilej. II s.m. 1 (lingv., folc.; şi subiect vorbitor, rar, subiect grăitor) individ vorbitor, informator, vorbitor. Subiectul vorbitor este persoana a cărei vorbire este supusă observaţiei, analizei, cercetării. într-o anchetă folclorică se caută un subiect bun cunoscător al folclorului din zona respectivă. 2 (fin.) subiect impozabil = contribuabil, <înv. şi reg.> tăblar, <înv.> bimic, dajnic, dăjdiar, liude, mode. Subiecţii impozabili plătesc impozite după criterii stabilite prin lege. 3 (art.) subiectul transcendental = eul transcendental. Subiectul transcendental este principiul activităţii de cunoaştere. 4 (lit., cinemat., operă; rar) v. Caracter. Erou. Personaj. 5 (med, med. vet.; înv.) v. Caz. Pacient. 6 (înv.) v. Calfe, subiectiv, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări, acţiuni etc. ale br) parţial2, părtinitor, pătimaş, tendenţios, pasionat, părtăluitor. Un judecător nu trebuie să fie niciodată subiectiv. Profesorul care are o atitudine subiectivă faţă de studenţi încalcă deontologia profesionala. Observaţiile criticului sunt subiective. 2 (filos.; în opoz. cu „obiectiv') ideal, mental. Metoda lasă prea mult bc pentru aprecieri subiective. Cauze subiective determină adesea o stagnare a activităţii. 3 (despre concepţii, atitudini, hotărâri, creaţii etc. ale oamenilor) individual, particular, personal, propriu. Are o viziune subiectivă asupra vieţii. Decizia de a ieşi din partid a fost subiectivă. II s.f. (gram.) propoziţie subiectivă. Subiectiva îndeplineşte funcţia de subiect al regentei. subiectivism s.n. 1 (în opoz. cu „obiectivitate) parţialitate, patimă, părtinire, pasiune, <înv.> părtăşie. Acest profesor dă dovadă de subiectivism în relaţiile cu studenţii. 2 (în opoz. cu „obiectivitate”) subiectivitate. Subiectivismul unui artist este reacţia acestuia faţă de realitatea obiectivă. 3 personalism. Subiectivismul este atitudinea celui care ia în considerare numai interesele şi punctele de vedere personale. subiectivist, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni, creaţii etc. ale br) personalist. Nu poţi avea o discuţie raţională cu el, deoarece este prea subiectivist. în unele studii ale sale recurge la speculaţii subiectiviste. subiectivitate s.f. (în opoz. cu „obiectivitate) subiectivism, subiecţie s.f. subjecţiune. subinvoluţie s.f. (biol.) regresiune. Subinvo-luţia este revenirea unei specii sau a unui organ la un stadiu mai puţin evoluat. subiscăli vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl indică arte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) v. Iscăli. Semna. Subscrie. 2 (compl indică mai ales acte oficiale) v. Iscăli. încheia. Semna. Subscrie. subiscătiţ,-ăadj.,s.m.,s.f. (înv.) 1 adj. (despre acte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) v. Iscălit2. Semnat2. Subscris. 2 s.m., s.f. (mai ales art. subiscălitul, subiscălita; de obicei urmat de indicarea numelui şi prenumelui) v. Subscris. Subsemnat, subit, -ă adj., adv. I adj. 1 brusc, inopinat, instantaneu, neaşteptat, neprevăzut, instant. Ieşirea ei din sală a fost subită. O înduioşare subită o făcuse să lăcrimeze. 2 brusc, fulgerător, instantaneu, năprasnic, neaşteptat, repentin. Lovitura la tâmplă i-a provocat o moarte subită. II adv. (modal) brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, repede, scurt, numai, odată, târla-mârla, <înv.> neoprit. Furtuna s-a dezlănţuit subit. subito adv. (muz.; indică modupje executare a unei piese muzicale) brusc, instantaneu, subîmpărţi vb. IV. tr., refl. (compl sau sub indică porţiuni, părţi dintr-un tot deja împărţit) a (se) subdivide, a (se) subdiviza. Această familie de păsări se subîmparte în mai multe specii. subîmpărtire s.f. 1 subdivizare. Trebuie să facă subîmpărţirea jumătăţilor acestui întreg. 2 (concr.) subdiviziune, <înv.> despărţire, sub-împărţitură. în interiorul fiecărei diviziuni sunt subîmpărţiri stabile. subimpărţit, -ă adj. (despre porţiuni, părţi dintr-un tot deja împărţit) subdivizat. Părţile subîmpărţite sunt mai mici. subîmpărţitură s.f. (înv.) v. Subdiviziune. Subîmpărţire. subînchiriere s.f. sublocaţiune. Noii locatari au ocupat două camere, prin subînchiriere, de la chiriaşul principal. subînţelege vb. III. refl. a apărea, a reieşi1, a rezulta. Vina lui se subînţelege clar din aceste documente. subjecţiune s.f. 1 subiecţie. Subjecţiunea este ridicarea unei chestiuni de către o persoană la care răspunde însăşi persoana care a pus-o. 2 (înv.) v. Aservire. Atârnare. Dependenţă. Obedienţă. Servitute. Subordonare. Supunere, subjonctiv adj., s.n. (gram.) conjunctiv, <înv.> modă supuitoare, modul supunătiv (v. mod), plecare supuitoare, plecător, supuitor. Modul subjonctiv exprimă, în general, o acţiune realizabilă, posibilă. Subjonctivul este un mod verbal frecvent în limba franceză. subjuga vb. I. tr. 11 (compl. indică ţări, popoare, grupuri sociale, oameni) a aservi, a înrobi, a robi, a supune, a astâmpăra, a devinge, a apleca, a înfeuda, a îngenunchea, a lega1. I-a subjugat cu puterea armelor. 2 (milit.; compl. indică teritorii, state etc.) a cuceri, a lua, a ocupa, a supune, a pleca, <înv.> a hăpui, a pobedi, a prididi, a reduce. Traian a subjugat Dacia şi a colonizat-o. 3 (despre oameni sau despre sentimente, convingeri, idei etc. ale lor; compl. indică oameni) a domina, a poseda, a stăpâni, a încăleca, a robi. A reuşit să-şi subjuge subalternii. Adesea îl subjugă furia. Este subjugat de un singur gând. II fig. (compl. indică oameni) 1 a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a prinde, a răpi, a vrăji, a captura, a lănţui. L-a subjugat pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 2 (despre pasiuni, sentimente, preocupări, vicii etc.) a captiva, a înlănţui, a înrobi, a robi, a ademeni. Dragostea l-a subjugat pe tânăr. subjugare s.f. 11 aservire, înrobire, robie, robire, servitute, supunere, <înv.> supunăciune, supusăciune, înfeudare, îngenunchere. Se urmăreşte promovarea unei politici economice care să nu ducă la subjugarea unei ţării de către o putere străină. 2 înrobire, servitute. în Evul Mediu, ţăranii erau, în majoritate, în stare de subjugare. 3 (milit.; urmat de determ. care indică teritorii, state etc.) cucerire, ocupare, supunere, <înv.> supunăciune, supusăciune. Subjugarea Daciei de către romani s-a produs la începutul sec. al II-lea d.Hr. II fig. Icaptivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, răpire, vrăjire, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: subjugarea spectatorilor. 2 dominare, dominaţie, stăpânire, tiranie. Uneori subjugarea unor amintiri dureroase poate duce la gesturi necugetate. subjugat, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre teritorii, state etc.) cucerit, ocupat, supus. Unul dintre statele subjugate de romani a fost Dacia. 2 (despregrupuri sociale, popoare, oameni etc.) aservit, înrobit, robit, supus, <înv.> şerbit, îngenuncheat A fost zeci de ani o naţiune subjugată. 3 fig. (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, cucerit, hipnotizat, magnetizat, răpit2, robit, vrăjit2, orbecat. Publicul subjugat a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. II s.m., s.f. (în Ev. Med.) aservit, rob, sclav, serv, <înv.> nevolnic, prădat2, şerb. Subjugatul era dependent total faţă de un stăpân. subjugător, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (rar) v. înrobitor. Robitor. 2 adj. fig. (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, suculent, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână, întrucât subiectul este subjugător. sublim, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, nemaipomenit, perfect, splendid, superb, alat, arhetipic, mirobolant, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giorno, marfă, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice sublime. Cunoscuta actriţă are o interpretare sublimă în rolul principal. 2 s.n. absolut, desăvârşire, perfecţiune, impecabilitate, sublimitate, <înv.> săvârşire, umplutură. De obicei, un om de cultură crede în sublimul unei creaţii artistice. 1789| subordonabil sublimă vb. I. 1 refl., intr. (chim.; despre substanţe în stare cristalină) a (se) evapora. 2 refl., intr., tr. fig. (rar; sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) v. Civiliza. Cizela. Cultiva. Deştepta. Lumina. Rafina. Stila. Subţia. Şlefui, sublimăre s.f. 1 (chim.) evaporare, evaporaţie, <înv.> sublimaţie. Prin sublimare, o substanţă se transformă direct din stare solidă în stare de vapori, fără a trece prin faza lichidă. 2 (psihanal.) sublimaţie. Sublimarea este devierea energiei psihice izvorâte din tendinţe instinctuale şi egoiste spre atingerea unor scopuri spirituale şi altruiste. sublimăt, -ă s.m., adj. 1 s.m. (chim.) sublimat coroziv = clorură mercurică, săricică. Sublimatul coroziv este folosit ca dezinfectant extern. 2 adj. fig. (rar; despre oameni sau despre spiritul, caracterul lor) v. Civilizat. Cizelat2. Cultivat Manierat Patrician. Rafinat2. Stilat. Şlefuit2. sublimăţie s.f. 1 (psihanal; rar) v. Sublimare. 2 (chim.; înv.) v. Sublimare, subliminal, -ă adj. (psih.; despre stări, procese etc. psihice) infraliminal. Stimulul subliminal este inferior pragului de percepţie sau de reacţie. sublimităte s.f. (rar) v. Absolut. Desăvârşire. Perfecţiune. Sublim. subliniâ vb. I. tr. 1 a accentua, a evidenţia, a întări, a învedera, a potenţa, a puncta, a releva, a reliefa, a marca, a ridica. în intervenţia sa a subliniat importanţa proiectului. 2 (compl indică texte scrise sau tipărite) a marca. Recenzentul a subliniat cu roşu citatele greşite din carte. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică corpul uman sau părţi ale lui) a accentua, a arăta, a contura, a evidenţia, a marca, a mula, a reliefa. Taiorul îi subliniază talia subţire. 4 a nota1, a observa, a releva, a remarca, a reţine, a semnala. Comisia de verificare a procesului de votare a subliniat unele nereguli. subliniât1 s.n. subliniere. subliniât2, -ă adj. accentuat, evidenţiat, întărit, potenţat, reliefat, marcat2. în ultimul volum al poetului se remarcă o notă subliniată de lirism. subliniere s.f. 1 subliniat. Orice bibliotecă interzice sublinierea textului cărţilor. 2 accentuare, arătare, evidenţiere, întărire, potenţare, punctare, relevare, relevaţie, reliefare, accentuaţie, marcare. Vorbitorul s-a limitat la sublinierea importanţei proiectului. 3 observare, relevare, relevaţie, remarcare, semnalare, sesizare. Sublinierea unor nereguli în procesul de votare a produs nemulţumirea alegătorilor. sublocatâr, -ă s.m., s.f. (rar) v. Subchiriaş. sublocaţiune s.f. (rar) v. Subînchiriere. sublocotenent s.m. (milit.) <înv.> podpo-ruşnic, praporcic, podparucic. Sublocotenentul este gradul cel mai mic în ierarhia ofiţerilor din armată. submandibulâr, -ă adj. (anat., med.) sub maxilar. submarin, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre plante, animale, vulcani etc.) subacval, subacvatic, submers. Plantele submarine cresc şi trăiesc în apă. Cercetătorii biologi sunt interesaţi de viaţa animalelor submarine. Vulcanii submarini pot produce valuri foarte mari când erup. 2 (nav.; despre nave, aparate tehnice etc.) submers, submersibil, submergibil. Navele submarine sunt adaptate pentru a se cufunda şi a funcţiona sub suprafaţa apei. II s.n. (nav.) submersibil, submergibil. Submarinele moderne sunt echipate cu mai multe periscoape. submaxilâr, -ă adj. (anat., med.) submandi-bular. submerge vb. III. I intr. 1 (despre ambarcaţiuni) a se îneca, a se scufunda, a şavira, <înv.> a gistrui. Nava a submers în timpul unei furtuni puternice. Printr-o manevră greşită, pescarul a submers barca. 2 (despre ape curgătoare) a inunda, a se revărsa, <înv. şi pop.> a (se) năbuşi, <înv. şi reg.> a exunda, a (se) năboi2. Râurile submerg mai ales primăvara, după topirea zăpezii. II tr. fig. (mai ales despre plante dăunătoare; compl. indică terenuri, spaţii etc.) a năpădi, a copleşi, a cotropi, a invada, a împresura, a înăbuşi. Mărăcinii şi scaieţii au submers grădina. submergenţă s.f. imersiune, scufundare, submersiune, imersare. submergibil, -ă adj., s.n. (nav.; rar) 1 adj. (despre nave, aparate tehnice etc.) v. Submarin. Submers. Submersibil. 2 s.n. v. Submarin. Submersibil. submers, -ă adj. 1 (despre plante, animale, vulcani etc.) subacval, subacvatic, submarin. 2 (nav.; despre nave, aparate tehnice etc.) submarin, submersibil, submergibil. submersibil, -ă adj., s.n. (nav.) 1 adj. (despre nave, aparate tehnice etc.) submarin, submers, submergibil. 2 s.n. (nav.) submarin, submergibil. submersiune s.f. imersiune, scufundare, submergenţă, imersare. Submersiunea noului submarin a fost urmărită de autorităţi. submicrdn s.m. (fiz.) ultramicron. Submi-cronul este o particulă coloidală cu dimensiune inferioară unei zecimi de micron. Submicronii sunt vizibili numai la ultramicro-scop. subminâ vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni sau puterea, autoritatea, prestigiul, forţa etc. cuiva ori a ceva) a suplanta, a săpa, a surpa, a torpila, a mânca. L-a subminat pe şeful său până când acesta a fost demis din funcţie. Prin acţiunea lor eşuată au urmărit să submineze autoritatea statului. 2 fig. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a topi, a paşte2. Condiţiile în care lucrează i-au subminat plămânii. subminănt -ă adj. (despre acţiuni, factori etc.) subminativ. subminăre s.f. suplantare. A fost condamnat pentru încercarea de subminare a autorităţii statului. subminât, -ă adj. (despre autoritatea, forţa, acţiunile, realizările etc. unui stat, ale unei puteri, ale unui adversar etc.) suplan-tat. Acţiunea lor subminată a avut urmări tragice. subminativ, -ă adj. (despre acţiuni, factori etc.) subminănt. Drogurile sunt factori sub-minativi ai sănătăţii. subministrâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Alimenta. Hrăni. Mânca. Nutri, submisiune s.f. (înv.) v. Aservire. Atâmare. Dependenţă. Obedienţă. Servitute. Subordonare. Supunere. submontân, -ă adj. (geogr.; despre zone, ţinuturi etc. sau despre climă, vegetaţie, faună) submuntos, <înv.> submuntean. Mulţi preferă, vara, aerul răcoros din regiunile submontane. Clima submontană îi face foarte bine. submulţi'me s.f. (mat.) parte. în cadrul acestei mulţimi sunt mai multe submulţimi. Submulţimea numerelor reale. submunteăn, -ă adj. (geogr.; înv.; despre zone, ţinuturi etc. sau despre climă, vegetaţie, faună) v. Submontân. submuntos, -oâsă adj. (geogr.; rar; despre zone, ţinuturi etc. sau despre climă, vegetaţie, faună) v. Submontân. subnitrât s.m. (chim.) nitrat bazic, subnutri vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) subalimenta. Caii sunt foarte slabi, pentru că proprietarul lor i-a subnutrit. Se subnutreşte pentru a slăbi. subnutrit -ă adj. (despre fiinţe) subalimentat. Calul subnutrit a fost transportat într-o clinică veterinară. subnutriţie s.f. malnutriţie, subalimentare, subalimentaţie. Mulţi copii din ţările subdezvoltate mor anual din cauza subnutriţiei. subocârmuitor s.m. (în vechea organizare teritorial-administrativă a ţârii; înv.) v. Subcârmuitor. subofiţer s.m. (milit.; în vechea organizare a armatei) reangajat, <înv.> unterofiţer, tablagiu. subordinâţie s.f. (înv.) 1 v. Ascultare. Cuminţenie. Docilitate. Obedienţă. Supunere. 2 v. Aservire. Atârnare. Dependenţă. Obedienţă. Servitute. Subordonare. Supunere. 3 v. Subordine. Subordonare. 4 (gram.) v. Subordonare. subordine s.f. subordonare, <înv.> subor-dinaţie. subordonâ vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, state etc.) a (se) aservi, a (se) înfeuda, a (se) supune, a înzăbăla. Multe state slab dezvoltate au fost subordonate de statele puternic industrializate. 2 tr., refl. a (se) subsuma. Dialectele sunt ramificaţii ale limbii care se subordonează acesteia. 3 tr., refl. a (se) subsuma. în revistă se publică orice creaţie de valoare, indiferent cărui curent s-ar subordona această creaţie. 4 tr. (compl. indică lucruri, fenomene etc.) a subsuma. De cele mai multe ori, interesul public este subordonat celui personal. subordonâbil, -ă adj. subsumabil. Dialectele sunt subordonabile unei limbi. subordonare |1790 subordonare s.f. 1 aservire, atârnare, dependenţă, obedienţă, servitute, supunere, sclavie, <înv.> închinăciune, subjecţiune, sub-misiune, subordinaţie, supuşie, intisap, vasalitate. Multe naţiuni aflate sub dominaţie străină au reuşit să scape de o subordonare de secole. 2 subordine, <înv.> subordinaţie. Raporturile dintre ei sunt de colaborare, nu de subordonare. 3 subsumare. în politică nu trebuie să se practice subordonarea intereselor generale celor personale. 4 (gram.) <înv.> subordinaţie. Raporturile de subordonare există între termeni cu funcţii sintactice diferite, dintre care unul este determinat, iar celălalt determinant. subordonat, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre state, ţinuturi, instituţii etc.) dependent, supus, <înv.> închinat. Mult timp a fost un stat subordonat. 2 subsumat. Dialectele subordonate acestei limbi se deosebesc între ele mai ales în plan fonetic şi lexical. 3 (gram.; despre părţi de propoziţie sau despre propoziţii) dependent, secundar. Atributul este o parte de propoziţie subordonată. 4 subsecvent. Prioritatea pictorului a fost transmiterea unui crez ideologic, în detrimentul realizării plastice, care a rămas subordonată. 5 (rar) v. Accesoriu. Insignifiant. Neglijabil. Neimportant. Neînsemnat. Nesemnificativ. II adj., s.m.,s.f. inferior, subaltern, <înv.> namestnic. Sunt foarte buni prieteni, dar la serviciu unul este subordonatul celuilalt. III s.f. (gram. ) propoziţie secundară, propoziţie subordonată, secundară (v. secundar). Subordonata depinde de altă propoziţie din frază. Subordonată subiectivă. Subordonată atributivă. Subordonată completivă. Subordonată predicativă. subpământ s.n. (geol.; înv.) v. Subsol, subpământeân, -ă adj. 1 subteran, <înv.> subpământenesc, subpământesc, subpământic. Cele mai multe plante au o creştere subpământeană şi una aeriană. Bogăţiile subpă-mântene ale ţării sunt mari. 2 subteran, acherontic. Hades este, în mitologia greacă, zeul lumii subpământene. subpământenesc, -eăscă adj. (înv.) v. Sub-pământean. Subteran. subpământâsc, -eăscă adj. (înv.) v. Sub-pământean. Subteran. subpământic, -ă adj. (înv.) v. Subpământeân. Subteran. subprefect s.m. (adm., polit.) <înv. şi reg.> vicişpan, şpan, <înV.> isprăvnicel, prive-ghetor, privilighet, vătaf de plai, vătaful plaiului (v. vătaf), zapciu. Subprefectul este subordonat prefectului unui judeţ. subprefectură s.f. (adm., polit.) <înv.> taht, vătăşie de plai; Subprefectură, ca instituţie subordonată prefecturii, este condusă de un subprefect. subprodus s.n. (econ.) produs secundar. Subprodusul este obţinut în cursul fabricării altui produs. subrâţ s.n. 1 (anat.) axilă, subsuoară, sumână. Acuză dureri în subraţ. 2 subsuoară. Subraţul este partea unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă subsuoara şi care cores- punde părţii de jos a încheieturii mânecii cu corsajul. subrăci're s.f. (fiz.) suprarăcire. Subrăcirea este situaţia metastabilă a unei substanţe care, fiind răcită lent, îşi păstrează starea de agregare, deşi la temperatura atinsă ar fi trebuit să treacă într-o nouă stare de agregare. subrădt, -ă adj. (fiz.; despre substanţe) suprarăcit. Substanţele subrăcite se află în stare de suprarăcire. subrector s.m. (înv.) v. Prorector, subretă s.f. cameristă, fată în casă. De obicei, o subretă este o persoană discretă şi credincioasă. subrogâre s.f. (jur.) subrogaţie. Subrogarea este o operaţie juridică prin care o persoană substituie pe alta în cadrul unui raport juridic, urmând ca drepturile şi obligaţiile celui substituit să revină subrogatului. subrogaţie s.f. (jur.) subrogâre. subscribent s.m. (înv.) 1 v. Semnatar. 2 v. Subscriitor. 3 v. Abonat, subscrie vb. III. 11 tr. (compl. indică acte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) a iscăli, a semna, a subsemna, <înv.> a subiscăli. Părţile implicate au subscris contractul. 2 tr. (compl. indică mai ales acte oficiale) a iscăli, a încheia, a semna, a subsemna, <înv.> a subiscăli. Reprezentanţii celor două state au subscris tratatul 3 refl. (înv.; compl. indică oameni, instituţii etc.; cu determ. introduse prin prep. „la") v. Abona. II fig. 1 intr. (despre oameni sau despre colectivităţi; cu determ. introduse prin prep. „la”) a accede, a adera, a se ralia. Subscrie fără rezervă la părerea colectivului. 2 tr. (înv.; compl. indică acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) v. Accepta. Admite. Aproba. Concede. Consimţi. încuviinţa. îndupleca. îngădui. învoi. Lăsa. Permite. Primi. Vrea. subscriere s.f. 11 iscălire, iscălit1, semnare, semnat1, subsemnare, <înv.> iscăleală, subiscălire. Secretara a dus directorului actele pentru subscriere. 2 (astăzi rar) v. Subscripţie. II (concr.) 1 (înv. şi reg.) v. Iscălitură. Semnătură. 2 (înv.) v. Abonament, subscriitor, -oâre s.m., s.f. 1 <înv.> prenu-merant, subscribent, subscriptor. A contribuit ca subscriitor la tipărirea volumului. 2 (înv.) v. Semnatar. 3 (înv.) v. Abonat, subscriptor s.m. (înv.) v. Subscriitor. subscripţie s.f. 1 subscriere, <înv.> prenumeraţie. A donat o sumă importantă de bani la o subscripţie organizată de o societate de binefacere. 2 (concr.; înv.) v. Iscălitură. Semnătură. subscris, -ă adj., s.m., s.f. I adj. (despre acte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) iscălit2, semnat2, <înv.> subiscălit, subsemnat. A înmânat avocatului actele subscrise. II s.m., s.f. 1 (mai ales art. subscrisul, subscrisa; de obicei urmat de indicarea numelui şi prenumelui) subsemnat, <înv.> subiscălit. 2 (înv. şi pop.) v. Semnatar. 3 (art. subscrisul, subscrisa; înv.; în exprimări orale; ţine locul pron. pers.) v. Subsemnatul (v. subsemnat). subsecvent, -ă adj. 1 următor, <înv.> venitor. Nu s-a discutat primul paragraf de lege, ci s-a trecut la paragraful subsecvent. 2 subordonat. Prioritatea pictorului a fost transmiterea unui crez ideologic, în detrimentul realizării plastice, care a rămas subsecventă. subsemnâ vb. I. tr. (rar) 1 (compl. indică acte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) v. Iscăli. Senina Subscrie. 2 (compl. indică acte oficiale) v. Iscăli. încheia. Semna. Subscrie, subsemnare s.f. (rar) v. Iscălire. Iscălit1. Semnare. Subscriere. subsemnat, -ă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 (mai ales art. subsemnatul, subsemnata; de obicei urmat de indicarea numelui şi prenumelui) subscris, <înv.> subiscălit. Subsemnatul, Marian Vasilescu, vă aduc la cunoştinţă că demisionez din funcţia pe care o am. 2 (art. subsemnatul, subsemnata; pop. şi fam.; în exprimări orale; ţine locul pron. pers.) mandea, tetea (v. tete), <înv.> subscrisul (v. subscris), mandiru. Dacă-ţi spune subsemnatul, te rog să-l crezi! II adj. (înv.; despre acte, scrisori, felicitări, opere literare, muzicale etc.) v. Iscălit2. Semnat2. Subscris, subsemnătură s.f. (înv.) v. Iscălitură. Semnătură. subsidiar adj. 1 accesoriu, anex, auxiliar, secundar. Are o eşarfă de mătase ca element subsidiar la rochie. 2 auxiliar, complementar, întregitor, suplimentar, complinitor. Nu are nevoie de explicaţii subsidiare. subsidiu s.n. (rar) v. Grant. Stipendiu. Subvenţie. subsol s.n. 1 (geol.) subteran, <înv.> subpământ. Compoziţia chimică a subsolului influenţează starea de fertilitate a solului cultivat. Subsolul maritim este valorificat prin forări cu ajutorul platformelor de la suprafaţa apei. 2 (constr.) pohreb. în subsolul blocului s-a spart o ţeavă. subspecie s.f. (biol.) 1 microspecie. Subspecia este formată din indivizi similari fenotipic. 2 rasă geografică (v. rasă1). Subspecia este ataşată de o anumită regiune din arealul speciei, nu de un biotip definit. substantificâ vb. I. tr., refl. pas. (gram.; înv.; compl. sau sub. gram. indică părţi de vorbire care nu aparţin categoriei morfologice a substantivului) v. Substantiva. Substantiviza, substantificâre s.f. (gram.; înv.) v. Substan-tivare. Substantivizare, substantiv s.n. (gram.) 1 nume, <înv.> substarnic. Substantivul denumeşte fiinţe, lucruri, acţiuni, fenomene etc. şi este caracterizat prin declinare. 2 substantiv colectiv = <înv.> numele cel strângător (v. nume). Substantivul colectiv denumeşte prin forma de singular o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; substantiv comun = apelativ. Substantivele comune denumesc obiecte de acelaşi fel; substantiv neutru = <înv.> substantiv eterogen. Substantivele neutre au la singular formă masculină şi la plural formă feminină; substantiv propriu = nume propriu. Substantivele proprii denumesc obiecte sau fiinţe considerate izolat, pentru a le distinge de celelalte din clasa lor; (înv.) substantiv eterogen v. Substantiv neutru; substantiv material v. Nume de materie. 1791 | subteran substantivă vb. I. tr., refl. pas. (gram.; compl. sau sub. gram. indică părţi de vorbire care nu aparţin categoriei morfologice a substantivului) a (se) substantiviza, <înv.> a substantifica. Adjectivele se pot substantiva. substantivâre s.f. {gram.) substantivizare, <înv.> substantificare. Substantivarea adjectivelor este frecventă în limba română. substantivât, -ă adj. (gram.; despre părţi de vorbire care nu aparţin categoriei morfologice a substantivului) substantivizat. Adjectivele substantivate au funcţiile sintactice ale unui substantiv. substantiviză vb. I. tr., refl. pas. (gram.; compl. sau sub. gram. indică părţi de vorbire care nu aparţin categoriei morfologice a substantivului) a (se) substantiva, <înv.> a substantifica. substantivizâre s.f. (gram.) substantivare, <înv.> substantificare. substantivizăm -ă adj. (gram.; despre părţi de vorbire care nu aparţin categoriei morfologice a substantivului) substantivat, substanţă s.f. 11 materie, <înv.> trup. Substanţa din care este făcută masa este lemnul, în scoarţa pământului sunt diverse substanţe minerale. 2 (de obicei urmat de determ.) <înv.> substare. Heroina este o substanţă albă, cristalină, solubilă în alcool şi benzen. Aceste substanţe constituie materia primă pentru industria farmaceutică. Plantele îşi iau substanţele nutritive din sol. 3 (art.; filos.; în opoz. cu „spirit”) substanţa universului = materie, <înv.> sânge, substare. Substanţa universului există în afară şi independent de conştiinţa omenească. 4 corp, corp străin, materie, <înv.> trup, trup străin. Strecurând lichidul prin tifon, îndepărtează substanţele străine. 5 (biol; de obicei urmat de determ. care arată felul) <înv.> substare. Ovulele conţin substanţă vitelină. Pentru refacerea osului, chirurgul a avut nevoie de o porţiune de substanţă osoasă. 6 (biol.) substanţă albă = substanţă nervoasă albă; substanţă cenuşie = substanţă nervoasă cenuşie = a materie cenuşie. Substanţa cenuşie se află la suprafaţa creierului şi în interiorul măduvei spinării, dând naştere fluxului nervos; b fig. gândire, intelect, înţelegere, judecată, minte, raţiune, cap, materie cenuşie. Este apreciat pentru substanţa lui cenuşie, dar şi pentru seriozitatea cu care lucrează; substanţă nervoasă albă = substanţă albă. Substanţa nervoasă albă este partea sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. 7 (biol, hort.) substanţă de creştere = stimulator de creştere. Substanţele de creştere, în cantităţi mici, accelerează dezvoltarea plantelor. 8 (fiziol) substanţă fecală = excrement, fecale (v. fecală), materie fecală, murdărie, <înv. şi pop.> scârnăvenie, scârnăvie, scăpău, scârnă, spurcat1, spurcăciune, caca, coco, treabă mare, gâli, screm, spurc, <înv.> scremet, scaun, hân-del, căcat, căcătură, rahat1. 9 (anat.) substanţă reticulată = formaţiune reticulată, sistem reticulat. Susbtanţa reticulată este sistemul de neuroni interconectaţi în reţea, care se întind de la măduva spinării la talamus. 10 esenţă, natură, <înv.> usie, estime. Omul poate exprima în noţiuni substanţa oricărui fenomen sau lucru. 11 (lingv.; în teoria lui Saussure; în opoz. cu „semnificat”) semnificant. Substanţa este complexul sonor care formează baza unui sens lexical sau gramatical. 12 (rar) v. Alcătuire. Compoziţie. Construcţie. Economie. Organizare. Organizaţie. Structură. 13 (arg.) v. Drog1. Halucinogen. Psihedelic. Stupefiant. II fig. miez. Cuvintele sale sunt pline de substanţă. substanţiăl, -ă adj., adv. I adj. 1 material. în sculptură şi în pictură linia creează o existenţă substanţială pe un plan ideal. 2 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, vital, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimii ani au avut loc prefaceri substanţiale în societate. 3 (despre mărimi, cantităţi, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, mare1, notabil, remarcabil, ridicat2, semnificativ, serios, <înv.> simandicos, consistent, frumos, frumuşel, frumuşică, generos, gras, masiv, respectabil, miezos, baban, barosan. Are o leafă substanţială. 4 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, temeinic, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie substanţială la dezvoltarea literaturii. 5 (despre anumite alimente, substanţe etc.) consistent, hrănitor, nutritiv, săţios1, suculent, feculent, nutribil, <înv.> mistuitor, nutritor, săturăcios, săturător, viptuitor. Friptura de porc este substanţială. 6 fig. măduvos. La întrebarea aparent banală, răspunsul său a fost substanţial. II adv. (modal) 1 apreciabil, considerabil, mult, semnificativ, serios, simţitor, vădit, vizibil, substanţialmente. Neologismele contribuie substanţial la îmbogăţirea limbii. 2 consistent, mult, substanţialmente, gros. A plătit substanţial pentru a achiziţiona acest tablou. 3 consistent, mult, substanţialmente, tare, sumână. Acuză dureri la subsuoară. 2 subraţ Subsuoara este partea unui obiect de îmbrăcăminte care corespunde părţii de jos a încheieturii mânecii cu corsajul. 3 (bot.) axilă. Subsuoara este locul unde se uneşte ramura cu trunchiul unei plante sau frunza cu ramura. subtcărmuitori'e s.f. (în vechea organizare teritorial-administrativă a ţării; înv.) v. Sub-cârmuire. subtentoriăl, -ă adj. (anat.) infratentorial. subteran, -ă adj., s.n., s.f. I adj. 1 subpămân-tean, <înv.> subpământenesc, subpământesc, subterfugiu subpământic. Cele mai multe plante au o creştere subterană şi una aeriană. Bogăţiile subterane ale ţârii sunt mari. 2 subpământeân, acherontic. Hades este, în mitologia greacă, zeul lumii subterane. 3 fig. (despre organizaţii, clădiri, teorii, teze etc.) clandestin, conspirativ, ilegal, secret2. Face parte dintr-o organizaţie militară subterană. I11 s.n., si. (miner.; de obicei urmat de determ. care arată felul natura) minăV^astăzi rar> ocnă, <înv. şi reg.> baie2, rudărie, caună, hudă, ştioalnă, <înv:> lagum, mâdem, minieră. Munca în subteran este foarte grea. în subterana de cărbuni a avut loc o explozie. 2 s.f. hrubă, <înv.> culă, peniţă. Pentru a se ajunge în partea cealaltă a castelului, se trece printr-o subterană. 3'S.n. (geo/.; rar) v. Subsol, subterfugiu s.a abilitate^ artificiu, stratagemă, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghio-leală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, câr-ciogărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. Comerciantul, pentru a avea profit mai mare, a recurs la subterfugii care nu-l onorează. subtfl, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său subtil 2 subţire. Una din caracteristicile personajului principal ăl romanului este ironia subtilă. 3 (despre acţiuni, manifestări, realizări etc. ale oamenilor) aba, ingenios, inventiv, iscusit. A făcut o mişcare subtilă pentru a câştiga partida de şah. A {în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) ales2, aparte, deosebit, distins, elegant, elevat, îngrijit, literar, rafinat2, select, <înv. şi reg.> scump, susţinut, podobnic, poleit2. în înalta societate este folosit întotdeauna un limbaj subtil 5 imponderabil. Figurile de stil ale cunoscutului poet au nuanţe subtile. 6 (mai ales fig.; despre oameni, grupuri sociale sau profesionale ori despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, elevat, fin1, patrician, rafinat2, rasat, select, stilat, şic1, cizelat2, subţiat, subţire, spălat2. La concertul cameral au participat persoane subtile. 7 (despre nuanţe de exprimare, despre gusturi, simţuri etc.) fin1, rafinat1. Pictorul are un simţ subtil al culorii. Este apreciat pentru că face o distincţie subtilă între noţiuni. 8 (rar, în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2 Convenţional. Emfatic. Fals. Forţat Nefiresc. Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefăcut. Silit. Silnic. Studiat2. Teatral: 9 (despre parfumuri, mirosuri etc.) discret Dinspre camera ei vine un miros subtil de iasomie. Bomboana are un parfum subtil de cireşe amare. 10 (rar, despre corpuri gazoase) v. Rarefiat Subţiat 11 (înv.; despre obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) v. Subţire. ^ subtilitate s.f. 1 acuitate, agerime, clarviziune, pătrundere, penetranţă, penetraţie, perspicacitate, sagacitate, vivacitate, schepsis, ascuţime, străbatere. Subtilitatea gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. 2 ingeniozitate, inventivitate, iscusinţă. Orchestra s-a remarcat prin subtilitatea interpretării. 3 fineţe, rafinament, rafinare, tenuitate, rafinaţie, subţiime, subţirime, şlif, rafinărie, subţietate, subţirenie, subţiritate. Subtilitatea observaţiilor ei nu este o surpriză pentru nimeni. Este un critic de mare subtilitate. 4 distincţie, eleganţă, fineţe, nobleţe, rafinament, evghenie. Tânăra se remarcă prin subtilitatea comportării. îi admiră subtilitatea limbajului. 5 (la pl. subtilităţi) subţietăţi (v. subţietate), subţirităţi (v. subţiritate). Cartea abundă în subtilităţi greu de înţeles pentru o persoană neiniţiată. 6 (la pl. subtilităţi) ascunzişuri (v. ascunziş). Subtilităţile sunt străine modului său franc de a fi. Rămâne derutat când nu-i poate înţelege toate subtilităţile argumentărilor. subtiliza vb. I. tr. 1 (rar, compl indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) v. Stiliza. 2 (fam.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. subtilizâre s.f. 1 (rar) v. Stilizare. 2 (fam.) v. Furt. Sustragere. subtitrare s.f. (cinemat., telev.) titluri (v. titlu), în România, filmele străine au subtitrările în româneşte. subtocârmui're s.f. (în vechea organizare teritorial-administrativă a ţării) v. Subcârmu-ire. subtoi s.n. (constr.; la case; reg.) v. Talpă. Tălpoi. subtraend subst. (mat; înv.) v. Scăzător. subtragui vb. IV. tr. (mat.; înv.; compl. indică numere, mulţimi etc.) v. Scădea, subtrahirui vb. IV. tr. (mat.; înv.; compl. indică numere, mulţimi etc.) v. Scădea, subtrăgător s.m. (mat.; înv.) v. Scăzător. subţiâ vb. 1.11 tr.,refl. (tehn.; compl sau sub. indică obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) a (se) efila, a (se) subţira, <înv.> a dez-groşa. A subţiat la strung piesa de metal. Unul din capetele pipetei se subţiază în timpul prelucrării. 2 tr. (ind. text.; compl. indică fire textile) a afină. Maşina subţiază firul în timpul torsului. 3 refl. (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) a se subţira. S-a subţiat mult în urma unui regim alimentar drastic. A făcut sport ca să slăbească şi să i se subţieze talia. Mâinile i s-au subţiat la bătrâneţe. 4 refl. a se alungi. Mansarda se subţiază mult în părţile laterale. 5 refl. (în opoz. cu „a se lărgi”; despre drumuri, văi, 117' obiecte, piese etc.) a se gâtui, a se îngusta, a se strâmta, a se sugruma, a se strânge, <înv. şi pop.> a se strâmtora, a se cosăci. Drumul care duce spre pădure se subţiază. Valea se subţiază când intră în munte. 6 tr. (compl indică soluţii, băuturi, mâncăruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a dilua, a îndoi, a alungi, a lungi. Negustorul a subţiat vinul cu apă. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică gaze ori corpuri gazoase) a (se) rarefia, a (se) rarifica, a (se) subţira. Aerul se subţiază în straturile superioare ale atmosferei. Vântul subţiază norii. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică vocea, glasul oamenilor) a (se) ascuţi, a (se) piţigăia, a (se) piţigărni. Când se ceartă cu cineva, îşi subţiază vocea. Glasul i se subţiază când este nervos. II fig. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a (se) civiliza, a (se) cultiva, a (se) stila, a (se) cizela, a (se) deştepta, a (se) lumina, a (se) rafina, a (se) şlefui, a se sublima, a (se) ciopli, a pili1, a (se) roade. S-a mai subţiat de când a schimbat anturajul. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a subţiat în urma instalării termopanelor la ferestre. 3 refl. (despre lumină, întuneric, umbră etc.) a slăbi. Spre dimineaţă, întunericul se subţiază. 4 tr., refl. a (se) ageri, a (se) ascuţi. în scurt timp a reuşit să subţieze inteligenţa elevilor săi. 5 refl. (rar; despre auz) v. Ascuţi. subţiat -ă adj. 11 (despre obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) efilat, <înv.> dezgroşat. Prin capătul subţiat al pipetei curg picăturile. 2 (despre soluţii, băuturi, mâncăruri, vinuri etc.) diluat, îndoit, slab, subţire, apătos, rărit2, spălăcit, <înv.> întins2, lungit. Nu bea vin subţiat. 3 (despre vocea, glasul oamenilor) ascuţit, piţigăiat, subţire, piuitor, înţiglat. 4 (despre corpuri gazoase) rarefiat, subţire, subtil. Norii, din ce în ce mai subţiaţi, fac loc razelor soarelui. II fig. 1 (despre oameni, grupuri sociale sau profesionale ori despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, elevat, fin1, patrician, rafinat2, rasat, select, stilat, subtil, cizelat2, subţire, spălat2. 2 (despre stil exprimare etc.) stilat, cultivat, rafinat2, subţire. 3 (despre lumină, întuneric, umbră etc.) slab, subţire, subţiâtic, -ă adj. (reg.) 1 (despre obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) v. Subţiratic. 2 (despre voce, glas etc.) v. Subţiratic, subţiere s.f. I I (fiz.) stricţiune, <înv.> subţietură. l/n corp de formă alungită îşi micşorează, prin subţiere, grosimea. 2 <înv.> dezgroşare. Sâbţierea unui băţ se poate 1793| realiza şi cu un briceag. 3 diluare, diluţie. Subţierea oţetului se face cu apă. 4 rarefacţie, rarefiere, rarificare, <înv.> subţietură. Din cauza subţierii aerului, presiunea atmosferică scade odată cu creşterea altitudinii. II fig. cultivare, stilare, cizelare, rafinare, şlefuire, limpezire, mlădiere, cioplire. Subţierea a obţinut-o prin educaţie, prin artă. subţietâte s.f. (înv.) 11 v. Subţiime. Sub-ţirime. 2 v. Subţiime. Subţirime. 3 v. Fineţe. Subţirime. II fig. 1 (la pl. subţietăţi) v. Subtilităţi (v. subtilitate). 2 v. Fineţe. Rafinament Rafinare. Subtilitate. Subţiime. Subţirime. subţietură s.f. (înv.) 1 (fiz.) v. Stricţiune. Subţiere. 2 v. Rarefacţie. Rarefiere. Rarificare. Subţiere. subţiime s.f. 11 subţirime, <înv.> subţietâte, subţirenie, subţiritate. în depărtare, printre clădirile înalte şi masive, se distinge subţiimea minaretului moscheii. 2 subţirime, <înv.> subţietâte, subţirenie. Pentru a împleti o căciuliţăfirul tors trebuie să aibă o anumită subţiime. II fig. 1 ascuţime. A constatat o subţiime a auzului după tratament. 2 fineţe, rafinament, rafinare, subtilitate, subţirime, şlif, rafinărie, subţietâte, subţirenie, subţiritate. îi admiră subţiimea limbajului. Este un critic de mare subţiime. subţirâ vb. I. (reg.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) v. Efila. Subţia. 2 refl. (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Subţia. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică gaze ori corpuri gazoase) v. Rarefia. Rarifica. Subţia. subţiratic, -ă adj. 1 (despre obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) subţiatic. Are în grădină câţiva arbuşti mici, cu ramurile subţiratice şi scurte. Vaza are gâtul subţiratic. Turnul bisericii este subţiratic. 2 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) elastic, subţire, suplu, zvelt, <înv. şi reg.> suleget, suletnic, şugar, şui4, şuieţ, tivilichiu, <înv.> levent, ivilichiu. 3 (despre voce, glas etc.) subţiatic. Din capătul holului se aude un glas subţiratic. subţire adj. 11 (despre obiecte, corpuri etc. cu formă alungită) efilat, <înv.> subtil. într-un sfeşnic ard două lumânări subţiri. Firul tors este deosebit de subţire. 2 (despre lemne) sumernic. Foloseşte numai lemne subţiri pentru focul din plita bucătăriei. 3 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) elastic, subţiratic, suplu, zvelt, <înv. şi reg.> suleget, suletnic, şugar, şui4, şuieţ, tivilichiu, <înv.> levent, ivilichiu. Era înaltă subţire şi cu o ţinută extrem de elegantă. 4 (în opoz. cu „gros”; despre părţi ale corpului fiinţelor, în special despre talie) efilat, îngust, mic. Rochia îi evidenţiază talia subţire. 5 (despre orificii, pori etc.) mic, strâmt. Are nasul drept, cu nările subţiri. Apa de ploaie se infiltrează prin porii subţiri ai tencuielii. 6 (despre piele, membrane etc.) delicat, fin. Vântul îi irită faţa, pentru că are pielea subţire. 7 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, fiu, străveziu, transparent, uşor2, vaporos, <înv.> prevăzător, prevăziu, străvăzător, străvezos, aerian, eterat, eteric, spumos, ul-traeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase subţire. 8 (despre materiale, medii etc.) rar, transparent, uşor2. Voalul este un material subţire. O ceaţă subţire pluteşte peste apa lacului. 9 (despre obiecte de îmbrăcăminte) uşor2, sprinten. începe să poarte haine subţiri odată cu încălzirea vremii. 10 (despre corpuri gazoase) rarefiat, subţiat, subtil. 11 (despre mâncăruri, sosuri) apos, inconsistent, moale, neconsistent, lung, molicel, molicică. Ciulamaua este cam subţire. 12 (despre soluţii, băuturi, mâncăruri, vinuri etc.) diluat, îndoit, slab, subţiat, apătos, rărit2, spălăcit,<înv.> întins2, lungit 13 (despre sunete) acut, ascuţit2, înalt, ţivlit, ţivlitor. Cele mai multe persoane nu pot suporta sunetele subţiriAA (despre vocea, glasul oamenilor) ascuţit2, piţigăiat, subţiat, piuitor, înţiglat. Glasul îi devine subţire când este nervos. 15 (înv.; despre obiecte, materii etc.) v. Fin1. Mărunt. 11 fig. 1 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său subţire. 2 (despre oameni, grupuri sociale sau profesionale ori despre personalitatea, gustul etc. lor) ales2, deosebit, distins, elevat, fin1, patrician, rafinat2, rasat, select, stilat, subtil, cizelat2, subţiat, spălat2. La concertul cameral au participat persoane subţiri. 3 (despre oameni) bine-cres-cut, civilizat, fin1, manierat, politicos, urban. Are copii subţiri de care este mândru. 4 (despre oameni sau despre aerul, mina, ţinuta etc. lor) distins, elegant, fin1, nobil, rafinat2. Are o figură luminoasă şi subţire. Totdeauna se remarcă printr-o ţinută subţire. 5 (despre stil, exprimare etc.) stilat, cultivat, rafinat2, subţiat. Discursul profesorului este totdeauna subţire. 6 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, limpede, lucid, pătrunzător, profund, raţional, luminos, treaz. Este considerat un om cu mintea subţire. 7 subtil. Una din caracteristicile personajului principal al romanului este ironia subţire. 8 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, năprasnic, puternic, violent, viu, arzător, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, străpungător. Simte un junghi subţire în inimă. 9 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, imens, intens, mare1, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, ascuţit2, săgetător. Decepţia i-a provocat o durere subţire. 10 (despre ger, vânt) tăios. Nu a putut rezista mult afară, deoarece gerul era subţire. Din spate bătea un vânt subţire şi rece. 11 (despre lumină întuneric, umbră etc.) slab, subţiat. Spre dimineaţă, întunericul devine subţire. 12 (rar, despre oameni) v. Dificil. Mofturos. Năzuros. 13 (rar; în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artifi- suburban dai. Artificios. Căutat2. Confecţionat2. Convenţional. Emfatic. Fals. Forţat. Mânzesc. Nefiresc. Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefăcut Preţios. Silit Silnic. Studiat2. Teatral. 14 (în opoz. cu „puternic”; înv.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fraged. Fragil. Gingaş. Gracil. Leşinat2. Moale. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. 15 (înv.; despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) v. Important. însemnat, subţirel, -eâ adj. 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) subţirică, subţiriu. Fiul ei este un tânăr înalt şi subţirel. 2 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături etc.) subţiriu. Şi-a făcut un costum dintr-un tergal subţirel. subţirenie s.f. (înv.) 1 v. Subţiime. Subţirime. 2 fig. v. Fineţe. Rafinament. Rafinare. Subtilitate. Subţiime. Subţirime. subţirică adj. (despre fiinţe) subţirea (v. subţirel), subţirie (v. subţiriu). Fiica ei este o tânără înaltă şi subţirică. subţirime s.f. 11 subţiime, <înv.> subţietâte, subţirenie, subţiritate. în depărtare, printre clădirile înalte şi masive, se distinge subţirimea minaretului moscheii. 2 subţiime, <înv.> subţietâte, subţirenie. Pentru a împleti o căciuliţă, firul tors trebuie să aibă o anumită subţirime. 3 fineţe, <înv.> subţietâte, subţiritate. Mireasa a purtat o rochie dintr-un material de o subţirime aparte. II fig. fineţe, rafinament, rafinare, subtilitate, subţiime, şlif, rafinărie, subţietâte, subţirenie, subţiritate. îi admiră subţirimea limbajului. Este un critic de mare subţirime. subţiritâte s.f. (înv.) 11 v. Subţiime. Subţirime. 2 v. Fineţe. Subţirime. II fig. 1 (la pl. subţirităţi) v. Subtilităţi (v. subtilitate). 2 v. Fineţe. Rafinament. Rafinare. Subtilitate. Subţiime. Subţirime. subţiriu, -ie adj. (reg.) 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Subţirel. Subţirică. 2 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături etc.) v. Subţirel. subulât, -ă adj. (biol.) subuliform. Oragenele subulate se termină cu un vârf ascuţit subuliform, -ă adj. (biol.) subulat. subumân, -ă adj. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă tătarii erau de o cruzime subumană. suburbân, -ă s.f., adj. 1 s.f. (adm.) comună suburbană. Suburbanele sunt situate la marginea sau în apropierea unui oraş de care depind din punct de vedere administrativ. 2 adj. fig. (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, surugiesc, spurcat2, suburbie îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii suburbane. suburbie s.f. antioraş, mahala, periferie, foburg, cut, oştează, exocas-tron, cadalâc. în suburbie sunt multe case dărăpănate. subvenţie s.f. grant, stipendiu, subsidiu, subsidiu, <înv.> pensie, retribuţie. Pentru proiectul lor li s-a aprobat subvenţia din fondurile europene. subvenţiona vb. I. tr. (fin., econ.; compl. indică oameni, instituţii, organizaţii, proiecte etc.) a finanţa, a stipendia, a suporta, <înv.> a economisi. A subvenţionat câţiva tineri în timpul studiilor în străinătate. Unele instituţii de asistenţă socială sunt subvenţionate de oameni de afaceri. Proiectul a fost subvenţionat din fonduri europene. subvenţionare s.f. (fin., econ.) finanţare, stipendiere, suport. Criza economică a avut repercursiuni imediate asupra subvenţionării unor instituţii de asistenţă socială. subvenţionat, -ă adj. (econ., fin.; despre oameni, instituţii, organizaţi, proiecte etc.) finanţat, stipendiat. Proiectul subvenţionat trebuie să fie finalizat în doi ani. subversiv, -ă adj. (jur.; despre activităţi, firme etc.) clandestin, ilegal, ilicit, neautorizat, nelegal, nelegitim. Tinerii care făceau comerţ subversiv cu ţigări au fost prinşi de poliţie. subwoofer [sab'ufar] s.n. (electron.) woofer. Subwooferul este difuzorul care redă basul. subzistă vb. I. intr. 1 (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a ţine. Palatul subzistă din sec. al XlX-lea. 2 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale subzistă pe Pământ din timpuri străvechi. subzistenţă s.f. 1 întreţinere, trai, viaţă. Cei mai mulţi oameni au foarte puţine mijloace de subzistenţă. 2 (înv.) v. Aflare. Existenţă. Prezenţă. suc s.n. I (bot.) 1 (şi suc celular, sucvacuolar) zeamă, zemărie. Sucul din fructe sau din legume se extrage prin presare ori stoarcere. îi dă copilului suc de morcov. Maioneza se prepară cu suc de lămâie. 2 (la plante) măduvă, sevă, lapte, mâzgă, must, mustă-reaţă, mâzgală, miericică, muc, mursă, usuc, <înv.> lapte vegetal, umezeală. Sucul circulă prin vasele libero-lemnoase ale plantelor. 3 (pop.) v. Mana-florilor (v. mană). Mană. Nectar. 4 (pop.) v. Latex. II (biol.) 1 (de obicei urmat de determ. care indică felul) <înv.> umezeală. I-a crescut aciditatea sucului gastric. Sucul pancreatic are un rol important în digestia alimentelor. 2 suc nuclear = cario-limfa, carioplasmă, nucleoplasmă. Sucul nuclear este plasma nucleară în care sunt înglobaţi cromozomii. 3 zeamă. Sucul este lichidul care se scurge din came, când este preparată. 4 (la ovine; reg.) suc de lână v. Usuc. 5 (înv.) suc genital v. Spermă. sucală s.f. 1 (tehn.; la războiul de ţesut) rodan, cicârâg, letcă. Cu sucala se deapănă firele textile de pe scuipe ţevi sau pe mosoare. 2 (ind. casnică; pop.) v. Vârtelniţă. 3 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Navetă1. Suveică. 4 (în dulgherie, în tâmplărie etc.; j^g.) v. Coarbă. 5 (reg.) v. Frigare. sucaş, -ă adj. (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit, sucă s.f. (reg.) 1 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1.2 v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 3 v. Nărav, sucăleâlă s.f. (reg.) v. înfăşurare. învălătucire. învârtire. învârtit1. Răsuceală. Răsucire. Răsucit1. Răsucitură. Sucire. Sucit1. Sucitură. sucăleăţă s.f. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. Sucitor. Vergea. sucălete s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Sul. Trâmbă. Val. sucăli vb. IV. tr. 1 (pop., compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) v. înfăşură, învălătuci. învârti. Răsuci. Roti. Rula. Suci2. Vălătuci. 2 (pop.; compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. 3 (reg.) v. Rasoli. succedă vb. 1.11 refl. (despre fiinţe) a se perinda, a trece, a se vântura. Prin magazine se succed mulţi oameni. 2 refl. (mai ales despre vehicule în mişcare) a se perinda, a urma, <înv. şi pop.> a se petrece, a se scurge. Maşinile se succed una după alta. 3 refl. (despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a urma, <înv.> a se lănţui, a se derula, a se deşira, a se roti. Generaţiile se succed într-o ordine prestabilită. 4 refl. a se perinda, a se prefira, a trece, a defila, a se derula. în vis se succedau imagini frumoase din copilărie. 5 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) a urma, <înv.> a obârşi. I-a succedat în funcţia de director un coleg din institut. 6 intr. (jur.; rar) v. Dobândi. Moşteni. 7 tr. (reg.; compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Izbuti. Reuşi. II refl. fig. (despre fapte, acţiuni, evenimente etc.) a se desfăşura, a evolua, a se întâmpla, a se petrece, a se derula. Evenimentele s-au succedat conform planului. succedaneu s.n. înlocuitor, substituent, substitut. Zaharina este un bun succedaneu al zahărului. succedare s.f. 1 perindare, trecere, scurgere. Urmăreşte distrat, de la fereastră, succedarea oamenilor pe stradă. 2 înşirare, înşiruire, perindare, succesiune, <înv.> înşiră-tură, mergere, derulare, vâr-tejire. Constată, cu tristeţe, succedarea rapidă a anilor. 3 perindare, prefirare, trecere, <înv.> defileu, defilare, derulare. Succedarea în vis a unor imagini frumoase din copilărie îi crea la trezire o stare de bună dispoziţie. 4 urmare. Succedarea colegului în funcţia sa de director era previzibilă. |1794 succes s.f. 1 izbândă, realizare, reuşită, ispravă, <înv.> reieşire, reuşire. E sigur de succesul negocierilor. Succesul în viaţă este condiţionat, de cele mai multe ori, de o muncă susţinută. Este sigur de succesul negocierilor. 2 izbândă, reuşită, victorie. Fonii ovaţionează, fericiţi de succesul echipei de fotbal. 3 audienţă, reuşită. Vedeta este emoţionată de un asemenea succes la festival. succesiune s.f. I (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de’) 1 înşirare, înşiruire, serie, şir, cortegiu. Adesea, îşi întâmpină fiul cu o succesiune de reproşuri. 2 înşirare, înşiruire, perindare, succedare, <înv.> înşirătură, mergere, derulare, vârtejire. 3 lanţ, suită, şir, şirag, şiretenie2. Viaţa ei a fost o succesiune de evenimente fericite şi triste. Succesiunea surprizelor a fost lungă. 4 lanţ, şir. în depărtare se vede o succesiune de dealuri. Pe această stradă este o succesiune de case-tip. 5 consecutivitate, ordine. Urmăreşte succesiunea cuvintelor în frază. 6 alternare, alternanţă, alternare, rotaţie. Este obligatorie succesiunea culturilor pentru a se obţine recolte bune. 7 descendenţă, filiaţie, <înv.> strună1, linie, viţă. A stabilit succesiunea corectă a ilustrei sale familii. II (concr.; jur.) ereditate, moştenire, patrimoniu, <înv. şi pop.> moşie, <înv. şi reg.> miraz1, moştină1, rămăşiţă1, strămoşire, <înv.> clironomie, diadohie, dobândă, dostoianie, dostoinicie, erezie2, erezire, erezitate, eritagiu, lăsământ, moşnenie, moştenie, nemestnicie, ocină, rămas2. După moartea părinţilor, a primit ca succesiune toată averea lor. succesiv, -ă adj., adv. I adj. 1 consecutiv. Tipăreşte ediţii succesive din marii clasici. 2 gradat2, gradual, treptat. Prin adăugarea succesivă a unor suplimente la noile ediţii ale cărţii, autorul urmăreşte actualizarea subiectul tratat. II adv. (modal) 1 treptat. începând cu primăvara, nopţile scad succesiv. în dezvoltarea ei, ştiinţa încearcă să înlăture, succesiv, tezele a căror eroare a fost dovedită. 2 <înv.> succesivamente. Dependinţele casei au fost construite succesiv. L-a căutat timp de două seri, succesiv. succesivamente adv. (modal; înv.) v. Succesiv. succesor, -oare s.m.,s.f. 1 continuator, urmaş, epigon, <înv.> următor. Este un demn succesor al lui Brâncuşi. 2 (polit.) moştenitor, urmaş, <înv. şi reg.> următor, <înv.> diadoh. Tânărul prinţ va fi succesorul la tron. 3 (jur.) moştenitor, urmaş, erede, <înv. şi reg.> moşnean, moştean, rămas2, <înv.> clironom, erezitar, moşan, moşancă, moşneancă, ocean1, ocinaş1, ocinătoriu, strămoştean, uricaş, următor. în cele mai multe cazuri, succesorii se ceartă de la avere. succi'n s.n. ambră galbenă, chihlimbar, <înv.> electru2. Din succin se fac bijuterii, obiecte de artă, mătănii, ţigarete. succint, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concentrat, concis, laconic, lapidar, scurt, <înv.> rezumator, dens, sec, strânş2, telegrafic. Publicul apreciază stilul succint al jurnalistului. 2 (despre expuneri, 1795| sucitură texte) concis, rezumativ, sintetic, sumar, scurt, <înv.> rezumator. A făcut un raport succint privind deplasarea în străinătate. 3 sumar, <înv.> repede. I s-a cerut să facă o expunere succintă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. II adv. (modal) 1 concis, laconic, lapidar. I-a răspuns succint. Şi-a caracterizat succint discipolul. 2 concis, sintetic, sumar. I-a expus succint faptele. A prezentat succint concluziile cercetării. suceâlă s.f. 1 (pop.) v. înfăşurare. învălă-tucire. învârtire. învârtit1. Răsuceală. Răsucire. Răsucit1. Răsucitură. Sucire. Sucit1. Sucitură. 2 (med., med. vet.; înv.) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. Dislocare. Exar-troză. Luxare. Luxaţie. Scrântire. suci1 s.m. (tăb.; reg.) v. Blănar. Cojocar. sucP vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) a înfăşură, a învălătuci, a învârti, a răsuci, a roti, a rula, a vălătuci, a sucăli, a rotila, a rotocoli, a tecărui, a vălugi. A sucit strâns covorul pentru a încăpea în portbagaj. 2 tr., refl. (pas.) (compl. sau sub. gram. indică fire textile, paie, tulpini de plante, mlădiţe etc.) a (se) răsuci. Femeia suceşte firele de bumbac când toarce. Firele de borangic se sucesc, în fabrici, cu ajutorul unor maşini speciale. 3 refl. (despre frunze) a se răsuci, a se ciuci. Frunzele plantelor se sucesc când încep să se veştejească. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) a (se) întoarce, a (se) învârti, a (se) răsuci, a (se) roti, <înv. şi reg.> a (se) vârti, a cărica, a (se) rotila, a sprehui1. A sucit cheia în broască şi a deschis uşa. Mânerul robinetului se suceşte uşor. 5 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a frământa, a învârti, a răsuci. De emoţie, fata suceşte batista în mână. 6 tr. (compl. indică ţigări) a răsuci. Bărbatul îşi suceşte o ţigară. 7 tr. (compl. indică aluat) a învârti, a rula. A sucit foaia de plăcintă şi a pus-o în tavă. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori trupul lor) a (se) contorsiona, a (se) răsuci, a (se) torsiona. Osteoporoza suceşte oasele şi corpul. Se suceşte de durere. 9 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, plante etc.) a (se) încârliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfăşură, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) covriga, a se covrigi, a (se) încolătăci, <înv.> a (se) învălui, a (se) împleti, a (se) împletici. Şarpele s-a sucit în jurul unei crengi. lOtr. (înv. şi pop.; compl. indică flanele, rochii, ciorapi etc.) v. împleti. Lucra. Tricota. 11 tr.,refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică corpul, părţi ale corpului ori, p. ext., fiinţe) v. Deforma. Strâmba. 12 tr. (chir.; reg.; compl. indică animale) v. Castra. Emas-cula. Steriliza. 13 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfoza. Modifica. Preface. Preschimba. Schimba. Transfigura. Transforma. 14 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică obiecte, lucruri etc. ori părţi ale lor) v. Deforma. Strâmba. I11 refl. (despre fiinţe) a se foi, a se frământa, a se perpeli, a se răsuci, a se zbate, a se zbuciuma, a se zvârcoli, a se vânzoli, a se bate, <înv. şi reg.> a se ticăi2, a se scârciumi, a se vârpăli. Toată noaptea s-a sucit în aşternut din cauza coşmarurilor pe care le-a avut. 2 refl. (despre fiinţe) a se răsuci. Ajuns la locul întâlnirii a început să se sucească când la dreapta, când, la stânga, încercând să-şi zărească prietenul venind. Copilul se suceşte pe scaun tot timpul mesei. 3 refl. (despre fiinţe; adesea determ. prin „pe loc”) a se răsuci, a se roti. Fata se sucea în faţa oglinzii pentru a vedea cum îi cade rochia. Câinele se suceşte pe loc, încercând să-şi prindă coada. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică părţi ale corpului; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „spre”, „după”) a (se) întoarce, a (se) răsuci, a (se) înturna. Este atât de frumoasă, încât toată lumea suceşte capul după ea. Toţi ochii s-au sucit spre tânără. 5 tr.,refl. (med., med. vet.; pop. şi fam.; compl. sau sub. indică oase ori extremităţile lor mobile) v. Deplasa. Dezarticula1. Disloca. Luxa. Scrânti. 6 tr. (pop.; compl. indică săbii, paloşe, buzdugane etc.) v. învârti. Mânui. Răsuci. Roti. 7 tr. (pop.; compl. indică vehicule, nave etc.) v. Braca. Cârmi. Coti. Vira. 8 tr. (înv. şi reg.; compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) v. îndoi. întoarce. Răsfrânge. Ridica. Sufleca. Sumete. Trage. III refl. fig. (despre oameni) a se agita, a se frământa, a se îngrijora, a se nelinişti, a se precipita, a se zbuciuma, a se lupta, a se zbate, a se zvârcoli. Se suceşte mult înaintea afişării rezultatului concursului. sucie s.f. (reg.) v. Cojocărie. Cojocărit. sucire s.f. 11 înfăşurare, învălătucire, învârtire, învârtit1, răsuceală, răsucire, răsucit1, răsucitură, sucit1, sucitură, suceală, sucăleală. Sucirea covorului s-a făcut după ce acesta a fost aspirat. 2 răsucire, răsucit1, sucit1. Sucirea firelor de bumbac se realizează cu ajutorul unor maşini speciale. 3 întoarcere, întors1, învârtire, învârtit1, răsucire, rotire, convoluţie. Sucirea cheii în broască se face cu dificultate. 4 încolăcire, înfăşurare, învălătucire, răsucire, sucit1, vălătuceală, colăcitură, încolăceală, încolăcitură. Urmăreşte sucirea şarpelui în jurul unei crengi. 5 (chir.; la animale; reg.) v. Castrare. Castraţie. Emasculare. Emasculaţie. Sterilizare. I11 foială, foire, perpelire, răsucire, zvârcolire. Sucirea din timpul nopţii a fost cauzată de coşmarurile pe care le-a avut. 2 (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. Dislocare. Exartroză. Luxare. Luxaţie. Scrântire. sucit1 s.n. 1 înfăşurare, învălătucire, învârtire, învârtit1, răsuceală, răsucire, răsucit1, răsucitură, sucire, sucitură, suceală, sucăleală. 2 răsucire, răsucit1, sucire. 3 încolăcire, înfăşurare, învălătucire, răsucire, sucire, vălătuceală, colăcitură, încolăceală, încolăcitură. sucit2, -ă adj. 11 (despre obiecte, materiale flexibile etc.) înfăşurat2, învălătucit, învârtit2, răsucit2, rotit2, vălătucit. Covorul sucit încape perfect în portbagaj. 2 (despre fire textile, paie, tulpini de plante, mlădiţe etc.) răsucit2. A împletit o bluză din firele de bumbac sucite. 3 (despre obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) întors2, învârtit2, răsucit2, rotit2, contort. Pe timp de noapte lasă în broască cheia sucită. 4 (despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor, despre plante etc.) încârligat, încolăcit, încovrigat, înfăşurat2, învălătucit, răsucit2, acolat, contort, împleticit, împletit2. A luat de pe creangă şarpele sucit. 5 (mai ales despre oameni sau despre trupul lor) contorsionat, răsucit2. Stă în pat cu trupul sucit. 6 (despre oameni sau despre corpul lor) adus2, aplecat2, cocârjat, cocoşat, curbat, gârbov, gârbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat2, strâmb, strâmbat2, deşelat, <înv. şi pop.> cocârlat, gârjobat, încocârjat, <înv. şi reg.> încujbat, leucit2,pucliş, <înv.> aplecuşat, obădat Este atât de sucit, încât are înălţimea unui copil. Bătrânul are spatele sucit. 7 (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) cotit2, întortocheat, labirintic, sinuos, strâmb, şer-puit, şerpuitor, unduios, tortuos, şerpuind, răsucit2, câmit2, <înv. şi reg.> şovăit, <înv.> serpentin, încâlcit, îmbârligat. S-au strecurat prin coridoarele sucite ale vaporului şi au ieşit pe punte. 8 (mai ales despre scări) spiralat. Scara din interiorul vilei este sucită. 9 (reg.; despre animale) v. Castrat. Emasculat. Sterilizat. I11 (despre părţi ale corpului) întors2, răsucit2, înturnat2. Toată lumea este cu capul sucit după ea când trece pe stradă. 2 (med., med. vet.; pop. şi fam.; despre oase sau despre extremităţile lor mobile) v. Deplasat. Dezarticulat1. Dislocat. Luxat. Scrântit. III fig. 1 (despre exprimare, fraze etc.) încurcat2, împiedicat, încâlcit, întortocheat. Exprimarea sucită făcea scrisoarea de neînţeles. 2 (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant Aiurea Aiurit Bizar. Ciudat Curios. Excentric. Exotic. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil Insolit. Interesant îndrăzneţ. Lunatic. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu, sucitor, -oare s.n., s.f. I s.n. 1 (gosp.) făcăleţ, vergea, sul, mestecău1, me-lesteu, plăcintor, sucăleaţă. Cu sucitorul se întinde aluatul. 2 (tehn.; la moară; reg.) grăunţar, năpustitor. Sucitorul, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunţe care trebuie să curgă în gaura pietrei de moară. 3 (la fierăstrău; reg. ) v. Cheie. Cordar. întinzător. Strună1.4 (la car sau la căruţă; reg.) v. Ceatlău. Cruce. 5 (la prâsnelul morii; reg.) v. Şiştor. 6 (tehn.; înv.) v. Coarbă. Manivelă. Manşă. II s.f. (omit.; reg.) 1 v. Capîntortură (Jynx torquilla). 2 v. Piţigoi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major). 3 v. Purceluşă-neagră (v. purceluş) (Sylvia atricapilla). sucitură s.f. 11 înfăşurare, învălătucire, învârtire, învârtit1, răsuceală, răsucire, răsucit, răsucitură, sucire, sucit1, suceală, sucăleală. 2 (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticulaţie. suciţă Dislocare. Exartroză. Luxare. Luxaţie. Scrân-tire. II (concr.) 1 (pop.) v. Cot. Cotitură. Curbă. întorsătură. întorsură. întortochetură. Meandru. Ocol. Răsucitură. Serpentină (v. serpentin). Sinuozitate. Şerpuială Şerpuire. Şerpuitură Turnantă (v. turnant). 2 (ind. text.; înv. şi reg.) v. Jurubiţă. 3 (ţes.; înv. şi reg.) v. Scul. 4 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Gânj. suciţă s.f. (tâb.; reg.) v. Cojocăreasă Cojocă-riţă. sucombă vb. I. intr. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perj. c.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a exita, <înv. şi pop.> a se pierde, a se răpune, a se săvârşi, a se isprăvi, <înv. şi reg.> a se pristăvi, <înv. şi reg.; iron.> a se sparge, a storî, a se urvi, a zducni, <înv.> a despieri, a se istovi, a lipsi, a se proslăvi, a repauza, ă pleca, a adormi, a apune, a se mistui, a trece, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dezlupi, a ispăşi, a crăpa, a plesni, a o mierli, a răci .După o boală grea, Eminescu a sucombat în 1889. sucombăre s.f. decedare, deces, dispariţie, expiere, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârşit1, stingere, exitus, extincţie, răposat1, <înv. şi pop.> săvârşire, sfârşenie, pierzanie, pierzare, <înv. şi reg.> cataroi2, devlă, petrec, pieişte, pocaină, topenie, <înv.> concenire, istov, lipsire, mortăciune, petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, prestavlenie, pristăvire, răsuflarea sufletului (v. răsuflare), săvârşenie, săvârşit1, scădere, sconcenie, slobozitul vieţii (v. slobozit1), plecare, adormire, apunere, apus1, deznodământ final, deznodământ tragic, nimicire, pahar mortal, paharul morţii (v. pahar), strămutare, deznodământ fatal, expirare, expiraţie, crăpare, mierleală, mierlire. Sucombarea poetului a provocat durere. sucombăt, -ă adj. (despre oameni) decedat, defunct, dispărut, mort, răposat2, <înv. şi pop.> pierit, pierdut, <înv.> pristăvit, repauzat, săvârşit2, adormit, expirat. Străbunii noştri sucombaţi trebuie pomeniţi. sucrâză s.f. (biochim.) sucroză, zaharoză, zahăr. sucroză s.f. (biochim.) sucrază; zaharoză, zahăr. Sucroză este o dizaharidă care se găseşte aproape în toate plantele, mai ales în trestia-de- zahăr şi în sfecla-de- zahăr. sucţiune s.f. absorbire, absorbţie, aspiraţie, încorporare, resorbţie, sorbire, sucţiune, sugere. Capacitatea solului pietros de sucţiune a apei de ploaie este mică. sucui vb. IV. 1 tr. (absol.), refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Acomoda. Adapta. Deda. Deprinde. Familiariza, învăţa. Obişnui. 2 refl. (reg.; despre oameni) v. Obişnui. suculent, -ă adj. 11 (despre fructe şi legume) moale, mustos, zemos, molicel, molicică. îi plac perele suculente. 2 (despre anumite alimente, substanţe etc.) consistent, hrănitor, nutritiv, săţios1, substanţial, feculent, nutribil, <înv.> mistuitor, nutritor, săturăcios, săturător, viptuitor. Friptura de porc este suculentă. 3 (adesea fig.; despre mâncăruri) apetisant, bun, delicios, gustos,lmbietor, plăcut, savuros, sapid, pofticios, fain, meseriaş, mişto, ibiu, <înv.> nostim. A pregătit o masă suculentă. II fig. (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, vrăjit2, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este suculent. suculenţă s.f. 1 savoare. Perele, ţinute în beci peste iarnă, nu şi-au pierdut suculenţă. 2 fig. farmec, savoare, sevă. Autorul a descris cu suculenţă viaţa din acest colţ uitat de lume. sucursălă s.f. 1 (econ., com. etc.) agentură, agenţie, filială, reprezentanţă, <înv.> despărţământ. Firma şi-a inaugurat noua sucursală comercială. 2 (bis.; înv.) v. Metoc. sud1 s.n. (geogr.) miazăzi, <înv. şi pop.> miază, prânz, <înv.> amiază, austru, meriziu, miezul zilei (v. miez). Caravana se îndreaptă spre sud. Un vânt cald bate dinspre sud. sud2 s.n. 1 (jur.; înv.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. 2 (jur.; reg.) v. Tribunal. 3 (jur.; reg.) v. Judecătorie. 4 (adm.; înv.; de obicei urmat de determ. nume proprii care precizează unitatea teritorială) v. Judeţ, sud-est s.n. (geogr.) <înv.> sud-ost. Excursioniştii s-au îndreptat spre sud-est pentru a ajunge la cabană. sud-estic adj. (geogr.) <înv.> sud-ostic. Grecia se află în partea sud-estică a Europei. sud-6st s.n. (geogr.; înv.) v. Sud-est. sud-ostic adj. (geogr.; înv.) v. Sud-estic. sud-ovest s.n. (geogr.; înv.) v. Sud-vest. suduc s.m. (iht.; reg.) = sudac. sud-uest s.n. (geogr.; înv.) v. Sud-vest. sud-vest s.n. (geogr.) apus-miazăzi (v. apus1), <înv.> sud-ovest, sud-uest. Pentru a ajunge în port, iahtul a fost îndreptat spre sud-vest. suda vb. 1.1 refl. (med., med. vet.; mai ales despre oase) a se prinde. După fractură, oasele s-au sudat repede. 2 tr., refl. (biol, lingv., tehn.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) uni2. Hematiile se sudează sub acţiunea unor substanţe. Vorbitorii sudează frecvent afixele posesive. sudăc (suduc) s.m. (iht.; reg.) v. Şalău1 (Sti-zostedion lucioperca sau Lucioperca sandra). sudăj s.n. (tehn.) sudare, sudat1, sudură, sudălmă s.f. (pop.) 1 v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). 2 v. înjurătură. |1796 sudăre s.f. 1 (tehn.) sudaj, sudat1, sudură. Sudarea celor două piese de metal se face în anumite condiţii de temperatură şi presiune. 2 (lingv., biol, tehn.) aglutinare, alipire, lipire, lipitură, reunire, unire. Sudarea hematiilor se face sub acţiunea unor substanţe. sudat1 s.n. (tehn.) sudaj, sudare, sudură sudat2, -ă adj. 1 (biol, lingv., tehn.; despre hematii, bacterii, elemente ale vorbirii, particule ale unor materiale etc.) aderent, adnat, aglutinat, alipit, lipit2, reunit, unit. Afixe posesive sudate. Hematii sudate. 2 fig. (în opoz cu „eterogen”; despre un tot, un ansamblu etc.) omogen, unitar, închegat, monolit, monolitic. Echipa naţională de fotbal este o echipă sudată. sudăţie s.f. (fiziol.; rar) v. Apă. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie, sudic, -ă adj. (geogr.; în opoz. cu „boreal”, „nordic”, „septentrional”) 1 austral, meridional Emisfera sudică se află la sud de ecuator. 2 (despre regiuni, teritorii, ţări, localităţi etc.) meridional, <înv.> meridionalicesc. Coasta sudică a Carpaţilor este acoperită cu păduri de foioase. A vizitat multe ţări europene sudice. sudoare s.f. I (fiziol.) 1 apă, năduşeală, sudoraţie, transpiraţie, sudaţie, umezeală, <înv. şi pop.> asudătură, înăduşeală, asud, asudoare, năbuşeală, năduf, <înv.> apă sudorală, exalare, exalaţie. Era tot numai sudoare din cauza febrei. 2 v. Clăbuci (v. clăbuc). Spumă. II fig. 1 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciumare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţină sudoare. 2 (înv.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. III (bot.) 1 (art.; pop.) su-doarea-calului = sudoarea-calului-puturoa-să = sudoarea-capului v. a Osul-iepurelui (v. os) (Ononis repens); b (reg.) Osul-iepurelui (v. os) (Ononis spinosa); sudoarea-laptelui v. Captalan (Petasites officinalis sau Petasites hybridus). 2 (reg.) v. Cuscrişor. Mierea-ur-sului (v. miere) (Pulmonaria officinalis). 3 (reg.) v. Mama-pădurii (v. mamă) (Lathraea squamaria). sudorăl, -ă adj. (rar; despre medicamente, agenţi, substanţe etc.) v. Diaforetic. Sudorifer. Sudorific. sudoraţie s.f. (fiziol.) 1 asudare, asudat1, exsudare, exsudaţie, năduşeală, transpirare, transpirat1, transpiraţie, transsudare, transsudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. Prin sudoraţie se elimină unele toxine din organism. 2 (concr.) apă, năduşeală, sudoare, transpiraţie, sudaţie, umezeală, <înv. şi pop.> asudătură, înăduşeală, asud, asudoare, năbuşeală, năduf, <înv.> apă sudorală, exalare, exalaţie. sudorifer, -ă adj. (despre medicamente, agenţi, substanţe etc.) diaforetic, sudorific, sudoral. sudorific, -ă adj. (despre medicamente, agenţi, substanţe etc.) diaforetic, sudorifer, sudoral. Substanţele sudorifice provoacă o transpiraţie abundenta. suduc s.m. (iht; reg.) = sudac. 1797| sudul vb. IV. tr. 1 (pop. şi fam.) (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 (pop.; compl. indică oameni) v. Injuria. Insulta. Invectiva. Jigni. Ofensa. Ultragia. Vexa. 3 (pop.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. suduiâlă s.f. 1 (pop.) v. înjurătură. 2 (pop.) v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). 3 (reg.) v. Certare. Dojenire. Mustrare. sudui're s.f. 1 (pop.) v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). 2 (înv.) v. Certare. Dojenire. Mustrare. 3 (înv.) v. înjurătură. suduitură s.f. (pop.) 1 v. înjurătură. 2 v. Afront. Agresiune verbală. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). sudură s.f. (tehn.) 1 sudaj, sudare, sudat4. 2 sudură autogenă = autosudură. Poartă ochelari de protecţie în timpul sudurii autogene. suedez, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv.> suedian, svez, şved. S-a dus în vacanţă în oraşul Malmo, la nişte suedezi pe care i-a cunoscut pe litoralul românesc al Mării Negre. 2 adj. <înv.> suedian, şved, şvezesc. Limba suedeză este o limbă germanică. Stockholmul, capitala suedeză, a fost denumită „capitala europeană verde”. suedian, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Suedez. 2 adj. v. Suedez, suevi s.m. pl. (ist.) = suabi. suferi vb. IV. l intr. (med., med. vet.; despre fiinţe) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată boala, partea bolnavă a corpului sau organul bolnav) <înv. şi pop.> a pătimi. Suferă de o boală letală. De ani de zile suferă de ficat. 2 a se chinui, <înv. şi reg.> a se osândi, a se ticăi2, a se tigori, <înv.> a se nevoi, a se strădui, a se tescui. A suferit mult timp din cauza unei boli incurabile. 3 (urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată boala) a avea. Suferă de tuberculoză de câţiva ani. I11 tr. (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) a îndura, a pătimi, a păţi, a răbda, a suporta, a trăi, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a pănăta, a petrece, a târpi, a ticăi2, a joi2, a păula, a peşti, a pristui, <înv.> a cerca, a se necăji, a obicni, a supăra, a înghiţi, a trage, a purta, a mânca, a lupta. A suferit multe umilinţe de la colegi. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată natura suferinţei) a pătimi, <înv. şi pop.> a se munci, <înv.> a ucide. Suferă de căldură şi de sete. Tânărul suferă de o gelozie chinuitoare. 3 tr. (compl. indică suferinţe, greutăţi etc.) a duce2, a îndura, a răbda, a suporta, a apuca, <înv.> a simţi. Rămânând văduvă, femeia a suferit toate greutăţile şi necazurile familiei. 4tr. (compl. indică suferinţe, necazuri etc.) a încerca, a îndura, a pătimi, a suporta. Au suferit în viaţă multe neajunsuri. 5 tr. (compl. indică pierderi, pagube materiale sau spirituale etc.) a avea. în timpul secetei agricultorii au suferit mari pierderi. 6 tr. (compl indică pedepse, condamnări etc.) a suporta. A suferit o condamnare de doi ani pentru furt. 7 tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a accepta, a admite, a aproba, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suporta, a tolera, a accepe, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot suferi comportamentul iresponsabil al fiului lor. 8 tr. (compl. indică mai ales oameni; de obicei în constr. neg.) a suporta, a accepta, a înghiţi, a mistui, a honipsi. Nu poate suferi oamenii vulgari. 9 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; reg.; despre alimente) v. Prii. III intr. (înv.; despre oameni) v. împotrivi. Opune. Rezista, suferibil, -ă adj. (înv.) 1 (despre stări, acţiuni, situaţii neplăcute sau nedorite, despre climă, vreme etc.) v. Acceptabil. Suportabil. Tolerabil. 2 (despre situaţii, stări etc.) v. Acceptabil. Admisibil. Bunicel. Bunicică. Convenabil. Suportabil. Tolerabil. suferind, -ă adj. 1 (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; despre fiinţe) bolnav, nesănătos, morbos, morbulent, <înv. şi pop.> războlit, beteag, <înv. şi reg.> neputincios, pătimaş, rău, marod, păzit2, <înv.> lânced, malad, mişel, pătimitor, răslăbit, răutăţit, sacat. Fiind suferind, nu s-a putut duce la interviu. 2 (despre faţă, privire etc.) bolnăvicios, <înv.> suferitor. Este un tânăr uscăţiv, cu o figură veşnic suferindă. Femeia are privirea suferindă. suferinţă s.f. 1 amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), turment, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinu-ială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, scârbă, ticală, panăt, tigorie, <înv.> nevoire, obic-neală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de suferinţă. 2 chinuire. Suferinţa bătrânei din cauza durerilor de cap a impresionat-o. 3 calvar, canon, caznă, chin, damnaţiune, durere, patimă, schingiuire, schingiuit1, supliciu, torturare, tortură, supliciere, mortificat, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smă-cinare, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, suficienţă ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după suferinţa cumplită la care a fost supus. 4 (med., med. vet.) afecţiune,boală, maladie, rău, mal2, morb, <înv. şi pop.> nevoie, slăbiciune, slăbire, supărare, beteşug, călcătură, patimă, vătămare, <înv. şi reg.> neputinţă, slăbănogeălă, slăbănogie, be-tegeală, betegie, betegire, izdat, morbiciune, păs, <înv.> lâncezime, lângoare, morbiciune, pătimire, slăbănogire, zaiflâc. îl mistuia o suferinţă pulmonară. 5 (mai ales la pl. suferinţe) ananghie, greutate, încercare, mizerie, necaz, nevoie, vicisitudine, <înv. şi pop.> urgie, <înv.> ispită, nevolnicii (v. nevolnicie), saxana. A trecut cu bine prin multe suferinţe în cursul vieţii. suferire s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v.păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. suferit, -ă adj. 1 (despre chinuri, suferinţe etc.) îndurat, răbdat2. Nu-şi aduce aminte cu plăcere de necazul suferit. 2 (înv.; despre stări, acţiuni, situaţii neplăcute sau nedorite, despre climă, vreme etc.) v. Acceptabil. Suportabil. Tolerabil. 3 (înv.; despre situaţii, stări etc.) v. Acceptabil. Admisibil. Bunicel. Bunicică. Convenabil. Suportabil. Tolerabil, suferitor, -oăre adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Răbdător. 2 (despre faţă, privire etc.) v. Bolnăvicios. Suferind, suficient, -ă adj., adv., interj. I adj. 1 îndestulător, mulţumitor, satisfăcător. Are un număr suficient de CD-uri cu muzică clasică. 2 destul, îndestulător, bugăt. Nu are bani suficienţi pentru a-şi cumpăra un televizor cu plasmă. 3 (mai ales fig.; despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, trufaş1, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, înfipt, <înv. şi reg.> pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasios, fumuros, prea-înălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind suficient şi dificil nu are prieteni. II adv. 1 (cu sens cantitativ) destul, îndeajuns, îndestulător, bugăt, destulat, <înv.> îndestul. A muncit suficient astăzi. A suferit suficient. 2 (cu val. de interj.; în constr. eliptice) destul!, îndeajuns!, oho! Ai timp? -Suficient! suficienţă s.f. 1 amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, trufie, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, mă-roşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> sufit 11798 falnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, me-galoprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fumuri (v. fum), împăunare, păunire, umflare. Suficienţa tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. 2 fig. îngustime, mărginire, obtuzie, obtuzitate, opacitate, obtu-ziune. Este iritat de suficienţa multora dintre acei ajunşi şefi. sufît s.n. (constr.; înv. şi reg.) v. Plafon. Tavan, sufix s.n. (lingv.) sufix gramatical = sufix flexionar; sufix flexionar = sufix gramatical. Cu ajutorul sufixului flexionar se cree ază forme gramaticale. sufixare s.f. (lingv.) sufixaţie. Sistemul de sufixare al limbii române este extrem de complex. sufixaţie s.f. (lingv.) sufixare, sufixoid s.n. (lingv.) pseudosufix. Suflxoidul este un element de compunere sau un cuvânt folosit ca sufix în compunerea savantă de termeni ştiinţifici şi tehnici. suflă vb. I. 11 intr. (despre fiinţe obosite, bolnave etc.; de obicei cu determ. modale de felul „greu”, „tare”, „zgomotos”) a gâfâi, a pufai, a îngeme, a lihăi1, a răsufla, a se şuşcăi. Suflă zgomotos după ce urcă nouă etaje. Căţelul începe să sufle greu după mult alergat. 2 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică nasul) a trage. îşi suflă nasul zgomotos. 3 intr. (muz.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”, care arată instrumentul) a cânta, a suna, a uiui, a zice. Ştie să sufle din flaut. 4 intr. (muz.; despre instrumente muzicale) a cânta, a răsuna, a suna, a urla, <înv.> a asuna, a striga. Din depărtare se aud goarnele de vânătoare cum suflă. 5 tr. (constr. un pron. pers. în dat.; compl indică vorbe) a şopti, a strecura. Când stăteau la masă, i-a suflat câteva vorbe care au bulversat-o. I-a suflat secretul la ureche. 6 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică date, informaţii, cunoştinţe etc.) a şopti. Colegul de bancă îi suflă răspunsul la întrebarea pusă de profesor. 7 tr. (mai ales despre sufleori; compl. indică replici dintr-o piesă de teatru, dintr-un libret de operă) <înv.> a suflărisi. Sufleorul îi suflă replica. 8 intr. (despre vânt) a bate, a trece, a lovi, a pălăi, a umbla, a vântura. Cu o săptămână în urmă a suflat crivăţul peste oraş. 9 intr. (fiziol.; înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Răsufla. Respira. 10 tr. (în credinţe şi superstiţii; pop.; compl indică fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. II tr. (tehn., a. plast; compl. indică obiecte din metal din lemn etc.) 1 (de obicei cu determ. „cu argint’) a arginta, a polei3, <înv. şi pop.> a spoi, a pocosti, a şicui, <înv.> a argintui, a înarginti, a întrarginta. Pictorul suflă o icoană cu argint Mânerul săbiei este suflat cu argint. 2 (de obicei cu determ. „cu aur) a auri, a polei3, a aura, <înv. şi pop.> a spoi, a înauri, a întrauri, a pocosti, a şicui. Sculptorul suflă o statuie cu aur. Turlele bisericii sunt suflate cu aur. III tr. fig. 1 (înv. şi reg.; compl. indică mai ales mâncare sau băuturi) v. Topi. 2 (înv.; compl. indică sentimente, stări sufleteşti etc.) v. Insufla. 3 (înv.; compl. indică stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc.) v. Disemina. împrăştia. Propaga. Răspândi. Semăna1. suflâci s.m. (muz.; la cimpoi; reg.) v. Suflătoare (v. suflător.) suflăi s.n. (tehn.) 1 foaie, <înv. şi reg.> sufloi. Cu ajutorul suflaiurilor se pompează aerul în forjă. Suflaiurile sunt folosite şi înfierării, pentru înteţirea focului. 2 suflător. Suflaiul este folosit pentru executarea sudurii cu gaz sau pentru tăierea cu flacără oxiacetilenică. suflare s.f. 11 (fiziol.) răsuflare, respiraţie, suflu, respirare, <înv. şi pop.> suflet, răsuflet, răsuflu, răsufluş, <înv.> duh, răsuflătură, spirit, respir. îşi trage cu greu suflarea după ce a urcat în goană scările. 2 (fiziol.) bufeu, răsuflare, respiraţie, <înv. şi pop.> suflat1, suflet, răsuflet. Suflarea este aerul care iese pe gură. 3 suflu. A curăţat masa de scrum dintr-o suflare. 4 tragere. îşi ceartă copilul pentru suflarea zgomotoasă a nasului în public. 5 bătaie, suflu, <înv. şi pop.> suflat1, bătătură, zălişte. Spicele de grâu se înclină în suflarea puternică a vântului. 6 adiere, boare, briză, pală1, suflu, undă, scutur, oloreală, reveneală, abur, aburire, abureală, răsuflet, aburel. Suflarea vântului abia se simţea. 7 (fiziol.; înv. şi pop.) v. Expirare. Expiraţie. Răsuflare. 8 (înv. şi pop.) v. Fiinţă. Suflet. Viaţă. I11 (tehn., a. plast.) argintare, argintat1, poleire, poleit1, poleitură, suflat1, spoire, spoit1, <înv.> argintuire, argin-tuit1, întrargintare. Pentru suflarea unei icoane nu este necesar mult argint. 2 (tehn., a. plast.) aurire, aurit1, poleire, poleit1, poleitură, suflat1, aureală, întraurire, spoire, spoit1, <înv.> aurat1. Sculptorul a terminat suflarea statuii. 3 (tehn.) sablaj, sablare, sablat. Cu aparatul de suflare se netezeşte şi se finisează suprafaţa unei piese metalice. III fig. 1 (zool.) animal, creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, necuvântător, vietate, vieţuitoare (v. vieţuitor), zidire, zidituri în natură există încă multe suflări necunoscute de om. 2 lume. Noaptea, toată suflarea a adormit. 3 (rar) v. Influenţă1, înrâurire. Putere. 4 (relig. creştină; înv.) suflat1. Sfinţii au început să vorbească din suflarea Duhului Sfânt. suflăt1 s.n. 11 (rar) v. Fiinţă. Suflet. Viaţă. 2 (fiziol; înv. şi pop.) v. Bufeu. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. 3 (înv. şi pop.) v. Bătaie. Suflare. Suflu. 4 fig. (relig. creştină; înv.) suflare. II (tehn., a. plast.; rar) 1 v. Argintare. Argintat1. Poleire. Poleit1. Suflare. 2 v. Aurire. Aurit1. Poleire. Poleit1. Suflare. suflat2, -ă adj. (tehn., a. plast.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) 1 argintat, poleit2, spoit2, pocostit, poligit, şicuit. Icoana suflată este veche de câteva sute de ani. 2 aurit, poleit2, înaurit, întraurit, spoit2, pocostit, poligit, şicuit. Turlele suflate ale bisericii strălucesc orbitor în lumina soarelui. suflă-n-pungă s.m. invar. (în opoz. cu „bogat’) v. Neajutorat Necăjit Nevoiaş. Sărac. Sărman. suflă-n-vânt s.m. invar, (reg.; deprec. ) v. Paşte-vânt. Pierde-vară. Pierde-vremea. larâie-brâu. suflărisi vb. IV. tr. (înv.; mai ales despre sufleori; compl. indică replici dintr-o piesă de teatru, dintr-un libret de operă) v. Sufla, suflător, -oăre s.m., s.f., s.n. I (muz.) 1 s.m. <înv.> sunător. A fost la un recital susţinut de o formaţie de suflători. 2 s.f. (la cimpoi) suflaci, sufleci, suflet Prin suflătoare se suflă aer în burduf. II s.m. (zool; înv. şi reg.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Fiinţă. Necuvântător. Vietate. Vieţuitoare (v. vieţuitor). III s.n. (tehn.) suflai. Suflătorul este folosit pentru executarea sudurii cu gaz sau pentru tăierea cu flacără oxiacetilenică. suflătură s.f. 1 (reg.) v. Nămete. Noian. Troian2. 2 (zool; înv.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Fiinţă. Necuvântător. Vietate. Vieţuitoare (v. vieţuitor). suflecă vb. 1.1 tr. (compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) a îndoi, a întoarce, a răsfrânge, a ridica, a sumete, a trage, a răsuci, a sumeca, a supune, <înv. şi reg.> a răsufleca, a suci2, a înfuleca, a sufleteca, a sumeteca. Pe ploaie, şi-a suflecat marginile pantalonilor pentru a nu le murdări de noroi. 2 refl. (despre oameni) <înv. şi reg.> a răsufleca. îşi suflecă mânecile bluzei înainte de a se apuca de frământat pâinea. 3 refl. (reg.; despre copii) v. Plânge. Smiorcăi. suflecăre s.f. îndoire, întoarcere, ridicare, ridicat1, suflecat1, <înv. şi reg.> suflecătură, <înv.> sumetere. Pe ploaie, suflecarea marginilor pantalonilor este necesară pentru a nu le murdări de noroi. suflecăt1 s.n. (rar) v. îndoire. întoarcere. Ridicare. Ridicat1. Suflecăre. suflecat2, -ă adj. 1 (despre extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) îndoit, întors2, răsfrânt, ridicat2, sumes, tras, sumecat. Pe ploaie, merge cu marginile pantalonilor suflecate. 2 (reg.; despre carâmbii cizmelor) v. Răsfrânt 3 (glum.; despre nasul oamenilor) v. Câm. suflecătură s.f. (înv. şi reg.) v. îndoire, întoarcere. Ridicare. Ridicat1. Suflecăre. sufleci s.m. (muz.; la cimpoi; reg.) v. Suflătoare (v. suflător). suflecior s.n. (reg.) v. Sufleţel. suflerie aerodinamică s.f. tunel aerodinamic. într-o suflerie aerodinamică se determină, experimental, forţele aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor modele sau machete de avioane, de aripi de avioane etc. suflet s.n. 11 (filos.; în opoz. cu „materie”, „existenţa) conştiinţă,cuget,gândire,mental, spirit, for interior, <înv.> cunoştinţă, ştiinţă, sinidisis. Sufletul este atributul omului. 2 psihic, psihism. Are sufletul răvăşit. Acea întâmplare i-a marcat pentru totdeauna sufletul. 3 (ca sediu al 1799| stărilor şi trăirilor sufleteşti, al sentimentelor, al virtuţilor, al vieţii etc.) inimă, piept, sân. Reuşita copiilor în viaţă i-a umplut sufletul de bucurie şi de mulţumire. Când rămâne singură în casă, stă cu frica în suflet. Dorul de casă i-a pătruns adânc în suflet. 4 {ca ansamblu al facultăţilor afective şi morale ale oamenilor, ca centru şi simbol al vieţii sufleteşti) inimă, <înv.> pântece, maţe (v. maţ). Este un om cu suflet bun. A adunat în sufletul său multă tristeţe. 5 {psih.) caracter, fire, natură, structură, temperament, umoare, <înv. şi pop.> nărav, <înv. şi reg.> feleşag, naturel, talent, <înv.> duh, inimă, plămadă, moare. Are un suflet vesel. Sufletul său este înclinat spre visare. 6 {relig.; în opoz. cu „trup”) atman, duh, spirit, <înv.> sufleţie. Sufletul este de esenţă divină şi nemuritor. 7 {teol.) spirit, bleasc, <înv.> abur. După moarte, sufletul ei va ajunge în rai. 8 fiinţă, viaţă, suflat1, <înv. şi pop.> suflare, <înv.> vreme, cap. Simte că nu mai are suflet în el. îşi jurase să o ajute atâta timp cât va avea suflet. 9 {fiziol.; înv. şi pop.) v. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. 10 {fiziol.; înv. şi pop.) v. Bufeu. Răsuflare. Respiraţie. Suflare. 11 {fiziol.; înv. şi pop.) v. Expirare. Expiraţie. Răsuflare. 12 {pop. şi fam.) v. Ardoare. Avânt. Elan. Impetuozitate. Temperament. 13 {pop. şi fam.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încu-metare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. 14 {pop. şi fam.) v. Omenie. 15 {pop. şi fam.; mai ales constr. cu vb. ca „a avea”, „a simţi) v. îndurare. Milă. Milostivire. 16 {pop.) v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. 17 {anat.; reg.) v. Cord. Inimă. 18 {art.; în forma sufletu) cu val. de adv.; modal; arg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. II fig. 1 spirit. O literatură trebuie să afirme sufletul unui popor. în poeziile sale a exprimat candoarea sufletului românesc. 2 animator, însufleţitor. Prietenul său este sufletul petrecerilor. 3 locuitor. Oraşul New York are o populaţie de peste 8 milioane de suflete. III {entom.; reg.) 1 v. Bohoci {Mamestra brassicae). 2 suflet-de-strigoi = {art.) sufletul-morţilor v. Cap-de-mort. Fluture-cap-de-mort. Fluturele-morţii (v. fluture). Striga-nopţii (v. strigă). Strigă. Strigă-de-noapte {Acherontia atropos). IV {la pl. suflete; bot.; înv.) Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrămioară. Mărgăritar. Mărgăritărel (Con-vallaria majalis). sufletecâ vb. I. tr. {reg.; compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau poale) v. îndoi. întoarce. Răsfrânge. Ridica. Sufleca. Sumete. Trage, sufletesc, -eăscă adj. 1 {în opoz. cu „material’) imaterial, nematerial, spiritual. Pentru mulţi poezia este o hrană sufletească. 2 {despre însuşiri, activităţi etc. ale oamenilor) moral, spiritual, <înv.> moralicesc, moralnic. Elevul subliniază caracterele fizice şi sufleteşti ale eroului. Nu este într-o stare sufletească tocmai bună. 3 {despre însuşiri, stări etc. ale oamenilor) lăuntric, psihic, psihologic, spiritual. Pictorul pune în evidenţă în portretele sale forţa sufletească a modelelor. Nu are starea sufletească necesară pentru a face faţă unei polemici. 4 {relig.; despre preoţi, pastori) bisericesc, duhovnicesc, religios, spiritual. Stareţul mănăstirii este părintele sufletesc al tânărului scriitor. 5 {despre părinţi) adoptiv, spiritual. Naşii de cununie sunt pentru tinerii căsătoriţi părinţi sufleteşti. 6 {înv.; despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat. Deştept. Educat. Instruit. învăţat2. Şcolit. 7 {înv.) v. Omenesc. Uman. sufleteşte adv. {modal) 1 moraliceşte, moralmente, spiritualiceşte, spiritualmen-te. Necazurile au distrus-o sufleteşte. 2 psiho-logiceşte, psihiceşte, <înv.> psicologica-mente. înţelege ce îl motivează sufleteşte. Nu ştie dacă va fi vreodată pregătit sufleteşte să treacă printr-o încercare asemănătoare. sufletuţ s.n. {reg.) v. Sufleţel. sufleţ s.m. {muz.; la cimpoi; reg.) v. Suflătoare (v. suflător). sufleţel s.n., s.f. I s.n. suflecior, sufletuţ. Numai ea ştie ce este în sufleţelul ei. II s.f. {de obicei lapl. sufleţele; bot.; reg.) 1 v. Adormi-ţele. Dediţei. Sisinei (v. sisinei) {Pulsatilla pratensis). 2 v. Cerceluşi (v. cerceluş). Lăcrimioară. Mărgăritar. Mărgăritărel {Convallaria majalis). sufleţi vb. IV. 1 intr. {reg.; despre fiinţe) v. Exista. Fi. Trăi. Vieţui. 2 intr. {înv. şi reg.; despre oameni) v. Trăi. Vieţui. 3 tr. {înv.) v. Jura. sufleţie s.f. {relig.; în opoz. cu „trup”; înv.) v. Atman. Duh. Spirit. Suflet. sufloi s.n. 1 {tehn.; înv. şi reg.) v. Foaie. Suflai. 2 {muz.; reg.) tutoi, tuturez. Sufloiul este un bucium mic, făcut din coajă de alun, de mesteacăn sau de salcie. suflu s.n. 11 suflare. A curăţat masa de scrum dintr-un suflu. 2 bătaie, suflare, <înv. şi pop.> suflat1, bătătură, zălişte. Spicele de grâu se înclină în suflul puternic al vântului. 3 adiere, boare, briză, pală1, suflare, undă, scutur, oloreală, reveneală, abur, aburire, abureală, răsuflet, aburel. Suflul vântului abia se simţea. 4 (fiziol.) răsuflare, respiraţie, suflare, respirare, <înv. şi pop.> suflet, răsuflet, răsuflu, răsufluş, <înv.> duh, răsuflătură, spirit, respir. îşi trage cu greu suflul după ce a urcat în goană scările. 5 {med.) suflu anorganic = suflu funcţional, suflu inocent. Suflul anorganic este suflul independent de orice leziune anatomică a cordului; suflu funcţional = suflu anorganic, suflu inocent; suflu inocent = suflu anorganic, suflu funcţional; suflu placentar = suflu uterin. Suflul placentar este suflul de intensitate şi tonalitate variabile, sincron cu pulsul care se ascultă la femeia gravidă, începând cu luna a patra de sarcină; suflu uterin = suflu placentar. 6 {fon.) aspiraţie. în română ocluzivele finale sunt rostite cu un uşor suflu. II fig. 1 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incan- sufocător descenţă, pară1, pojar, văpaie, vâlvătaie, vulca-nism, zbor1, fru-fru, zbur-dare, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca suflu în suflet. 2 curent, fluid, impuls. Contemplând natura, un suflu de inspiraţie îi străbătea simţirea. sufocă vb. I. 11 tr., refl. {compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) asfixia, a (se) înăbuşi, a (se) îneca, <înv. şi pop.> a (se) năbuşi, a (se) năduşi, a (se) înăduşi, a dezgruma, <înv.> a (se) împresura, a etufa, a (se) sugruma. îi sufocă fumul de ţigară. Se sufocă de la atâta fum inhalat. 2 tr. {compl. indică oameni) a înăbuşi, a îneca, a strangula, a sugruma. Emoţia puternică o sufocă. II tr. fig. 1 {compl. indică plante) a înăbuşi, a îneca, a sugruma. Scaieţii sufocă florile. 2 {compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a inhiba, a împiedica, a opri, a stopa, a frâna, a înăbuşi, a înfrâna, a reprima, a stăvili, a tăia, a frena, a năbuşi. Nimic nu poate sufoca declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi sufocă pofta de mâncare. sufocănt, -ă adj. 11 {despre aburi, fum, vapori, miros etc.) asfixiant, înăbuşitor, înecăcios, înecător, năbuşitor, <înv.> năduşitor, etufant, sugrumător. Fumul din încăpere este sufocant. 2 {despre aer, atmosferă etc.) apăsător, greu, irespirabil, înăbuşitor, încărcat2, nerespirabil, viciat, apăsat2, năbuşitor, <înv.> sufocător, confinat. în sala de curs era o atmosferă sufocantă din cauza geamurilor închise. 3 (mai ales despre căldură) înăbuşitor, mocnit, <înv. şi pop.> năduşitor, năbuşitor, zăpuşit, sugrumător. Afară este o căldură sufocantă. II fig. (despre emoţii, stări de spirit deosebite etc.) sugrumător. Nu mai poate scăpa de dragostea lui sufocantă. sufocare s.f. 11 asfixie, asfixiere, înăbuşire, înec, înecare, sufocaţie, înecăciune, <înv.> împresurare, înecătură, necătură, sugrumare. Era să moară prin sufocare cu fumul inhalat. 2 (med.) dispnee, înecăciune, năduf, <înv.> opresiune. Sufocarea este greutatea în respiraţie întâlnită în unele boli cardiace, pulmonare sau ale sistemului nervos. II fig. 1 sufocaţie. Sufocarea copilului pe scenă a fost cauzată de o emoţie puternică. 2 împiedicare, oprire, stopare, frânare, înfrânare, stăvilire. Se impune sufocarea abuzurilor din administraţie. sufocăt, -ă adj. (despre fiinţe) asfixiat, înăbuşit, înecat, <înv. şi pop.> năduşit. Trupul persoanei sufocate este dus la morgă. sufocaţie s.f. 1 asfixie, asfixiere, înăbuşire, înec, înecare, sufocare, înecăciune, <înv.> împresurare, înecătură, necătură, sugrumare. 2 fig. (rar) v. Sufocare, sufocător, -oare adj. (înv.; despre aer, atmosferă etc.) v. Apăsător. Greu. Irespirabil, înăbuşitor. încărcat2. Nerespirabil. Sufocant. Viciat. sufragerie sufragerie s.f. (constr.) 1 sală de mâncare (v. sală1), sală de mese (v. sală1), tricliniu, <înv. şi reg.> prânzitor, <înv.> sală de ospeţe (v. sală1). Musafirii au fost invitaţi în sufragerie. 2 re-fectoriu, sală de trapeză (v. sală1), trapeză, <înv.> trapezare, trapezărie. Sufrageria este sala de mese dintr-un internat, dintr-o mănăstire etc. sufragiu s.n. 11 vot, <înv.> glas, vox. Persoanele până la 18 ani nu au drept de sufragiu. La alegerile în postul de director a obţinut sufragiile membrilor colectivului din care făcea parte. 2 sufragiu universal = vot universal, vot obştesc. Sufragiul universal este sistemul de votare în care dreptul de vot este acordat tuturor cetăţenilor majori ai unei ţări. II fig. adeziune, asentiment, vot. Iniţiativa lor a întrunit sufragiul colegilor. sufrunceâ s.f. (anat; înv.) v. Sprânceană, sugaci s.m., adj. 1 s.m. copil mic (v. copil1), nou-născut, prunc, sugar, <înv. şi pop.> coconaş, plod, sugător, copil de ţâţă (v. copil1), bebe, bebeluş, boţ cu ochi, cocă2, <înv. şi reg> cocon2, lilig, poroboc, <înv.> aplecat2, faşă, patefon. 2 s.m., adj. fig. (fam.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. sugător. Persoanele sugace trebuie să facă tratament de dezalcoolizare. Sugacii îşi şubrezesc sănătatea. sugar, -ă s.m., s.f. 11 s.m. copil mic (v. copil1), nou-născut, prunc, sugaci, <înv. şi pop.> coconaş, plod, sugător, copil de ţâţă (v. copil1), bebe, bebeluş, boţ cu ochi, cocă2, <înv. şi reg.> cocon2, lilig, poroboc, <înv.> aplecat2, faşă, patefon. îşi ţine cu dragoste sugarul în braţe. Sunt multe cărţi cu informaţii utile despre îngrijirea sugarilor. 2 s.f. (reg.) v. Ţigară. Ţigaretă. 3 s.m. fig. (fam.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. II s.m. (bot; reg.) v. Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pă-dure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia glutinosa). sugativă s.f. 1 hârtie sugativă, hârtie sugătoare, sugătoare (v. sugător), <înv.> hârtie sugară. Sugativa absoarbe cerneala. 2 (fam.; glum.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. 3 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). sugăreţ, -eâţă adj. fig. (fam.; despre oameni) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv, sugărice s.f. (pop.) v. Biberon, sugărit s.n. (reg.) v. Sugere. Supt1. sugăt6r, -oâre adj., s.m., s.f. s.n. 11 s.f. (rar) v. Hârtie sugativă. Sugativă. 2 s.m. (înv. şi pop.) v. Copil mic (v. copil1). Nou-născut. Prunc. Sugaci. Sugar. 3 s.f. (anat.; reg.) v. Amigdală. Tonsilă. 4 s.f. (înv.) v. Biberon. 5 s.n., adj. (zool; înv.) v. Mamifer. 6 adj. (înv.; despre corpuri solide sau lichide) v. Absorbant. Absorbitor. II adj., s.m., s.f. fig. (fam.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. III s.f. (bot.) Monotropa hipopytis; sparangă-de-bră-det, suge-pin. sugătură s.f. (înv.) v. Sugere. Supt1. suge vb. III. tr. 11 (despre sugari sau despre puii de mamifere; compl. indică lapte, biberoane etc.) <înv.> a zbea. Pus la sân, copilul suge laptele matern în linişte. 2 (compl. indică lichide, sucuri etc. pe care le conţine un corp, un organism, o materie etc.) a sorbi, a bea. Bebeluşul a supt tot laptele din biberon. Ţânţarii i-au supt sângele. 3 (pop. şi fam.; compl. indică mai ales jmterii fluide) v. Absorbi. Aspira. încorpora. înghiţi. Resorbi. Sorbi. 4 (pop. şi fam.; compl. indică aer, miresme etc.) v. Aspira. Inspira. Respira. Sorbi. Trage. 5 (pop.; compl. indică tutun, ţigări etc.) v. Fuma. II fig. 1 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi suge propriul popor. 2 (compl. indică fiinţe sau forţa lor fizică ori psihică) a epuiza, a extenua, a istovi, a sfârşi, a solicita, a surmena, a vlăgui, a consuma2, a frânge, a omorî, a rupe, a seca, a secătui, a sfărâmă, a slei, a se stinge, a stoarce, a topi, a uza, a zdrobi, a ofili, a deshăma, a dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl suge. 3 (compl. indică oameni sau mijloacele lor materiale) a secătui, a stoarce, a vlăgui, a seca. Băiatul îşi suge părinţii de bani. Au supt rezervele ţârii. 4 (compl. indică oameni) a extorca, a jecmăni, a jefui, a jumuli, a jupui, a mulge, a scurge, a stoarce, a jintui, a jupi, a carota. Sub pretextul că îi poate facilita cumpărarea unei locuinţe la un preţ modic, l-a supt de bani. 5 fig. (fam.) v. Bea. Trage. suge-bute s.m. invar, (pop.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. suge-pin s.m. invar, (bot; reg.) v. Sugătoare (v. sugător) (Monotropa hipopytis). sugel s.m. I (bot.) 1 (şi, reg., sugel-roşu) Lamium purpureum; urzică-moartă, urzi-că-roşie, ţigancă, urzica-câinelui (v. urzică). 2sugel-alb = Lamium album; miericică-albă, urzică-albă, urzică-creaţă, ur-zică-moartă, faţa-mâţei (v.faţă), mie-rea-ursului-cu-flori-bălăi (v. miere), urzi-că-moartă-albă, urzică-surdă, urzici-mor-tăreţe (v. urzică); sugel-galben = Galeobdolon luteum; gălbiniţă, urzică-galbenă, urzică-moartă, urzică-moartă-galbenă; (reg.) sugel-roşu v. Tătăneasă (Symphytum offici-nale). 3 (rar)v. Urzică-de-câmp. Urzică-moar-tă. Urzică-moartă-pătată (Lamium macula-tum). 4 (reg.) v. Ciuboţica-cucului (v. ciu-boţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris). II (med.; pop.) v. Panariţiu. sugeră vb. I. tr. 1 (compl indică idei, hotărâri etc. ale oamenilor) <înv.> a năstăvi, a propina, a inspira, a insufla. Le-a sugerat ideea de a înfiinţa o fundaţie culturală. 2 a evoca. Unele dintre picturile sale sugerează tehnica impresionistă. sugerâre s.f. sugestie. Funcţia simbolurilor se reduce la sugerare. |1800 sugerati'v, -ă adj. (rar) v. Semnificativ. Sugestiv. sugere s.f. 1 supt1, suptoare, suptură, sugărit, <înv.> sugătură. Obiceiul sugerii degetului mare este frecvent întâlnit la copii. 2 supt1, lincţiune. Pentru îndepărtarea gustului neplăcut din gură îi recomandă sugerea unei bomboane mentolate. 3 <înv.> supt1. Sugerea sângelui este, în credinţele populare, apanajul vampirilor. 4 (pop. şi fam.) v. Absorbire. Absorbţie. Aspiraţie. încorporare. Resorbţie. Sorbire. Sucţiune. 5 (fam.) v. Fumat1. sugest subst. (înv.) v. Tribună, sugestibil, -ă adj. (despre oameni) sugestio-nabil. sugestibilitâte s.f. (psih.) sugestivitate. Sugestibilitatea este gradul de reactivitate la sugestie a unei persoane. sugestie s.f. 1 sugerare. 2 (psih.) su-gestionare. Sugestia este influenţa exercitată asupra psihicului sau comportamentului cuiva, în stare de veghe sau în stare hipnotică, folosită în scopuri terapeutice. 3 propunere, <înv.> predlojenie, problemă, propozit, propoziţie, punere înainte. Sugestia sa a fost supusă aprobării membrilor Consiliului Director. 4 consiliere, cuvânt, îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfat, sfatuire, vorbă, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfatuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfatuială, sfatuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie. A apelat la sugestiile specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. 5 (livr.) Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect Socoteală sugestiona vb. I. refl. (psih.) a se autosugestiona. S-a sugestionat că nu îl doare capul. sugestionăbil, -ă adj. (despre oameni) sugestibil. Criticul nu trebuie să fie o persoană sugestibilă. Oamenii sugestionabili sunt sensibili la sugestii. sugestionăre s.f. (psih.; rar) v. Sugestie, sugestiv, -ă adj., adv. I adj. 1 semnificativ, sugerativ, vorbitor. I-a făcut un gest sugestiv pentru a înţelege că nu trebuie să dezvolte subiectul. Filmul are un final sugestiv. 2 (în arte) pictural, pitoresc, plastic, pictoric. Tablourile lui excelează prin amănuntele sugestive. învaţă, încă de pe băncile şcolii de arte, să distingă nuanţele sugestive. 3 (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocativ, evocator, expresiv, nuanţat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, viu, evocant, <înv.> semnificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este sugestiv. Foloseşte metafore sugestive. 4 simpatetic. Arta descriptivă a scriitorului este una sugestivă. Scenele familiale din film produc o rezonanţă sugestivă cititorului. Cine trăieşte creaţia direct are o putere sugestivă mai mare. II adv. (modal) expresiv, pitoresc, plastic, colorat2, nuanţat. îi face ^sugestiv din ochi. Tinerii se exprimă sugestiv. 1801 | sugestivitate s.f. 1 elocvenţă, expresivitate, plasticitate, pregnanţă, expresie, <înv.> rostire. Ideea regizorului a fost prezentată în spectacol cu toată sugestivitatea artistică necesară. 2 (în arte) picturalitate, plasticitate. Sugestivitatea tablourilor sale este remarcabilă. sughiţ s.n. 1 (fiziol.) <înv. şi reg.> sughiţeală, asughiţ. Apa rece îi provocă sughiţuri. 2 (mai ales la pl. sughiţuri) hohot, suspin, spasm, suspinare. Fata plânge cu sughiţuri. îi povesteşte, printre sughiţuri, cum 1 s-a furat portofelul. sughiţă vb. I. intr. (fiziol; despre oameni) a străfigă1. A început să sughiţe după ce a băut un pahar cu apă rece. sughiţâre s.f. (fiziol.) sughiţat, <înv.> sughi-ţătură. Râsul îndelungat i-a provocat sughi-ţare. Dacă îşi sperie copilul, acesta se opreşte brusc din sughiţâre. sughiţât s.n. (fiziol.) sughiţâre, <înv.> sughi-ţătură. sughiţătură s.f. (fiziol.; înv.) v. Sughiţâre. Sughiţat. sughiţeală s.f. (fiziol.; înv. şi reg.) v. Sughiţ, sugra s.n. (med.; pop.) v. Panariţiu. sugiuc s.n. 1 (ind. alim.) bigi-bigi. Sugiucul este o pastă gelatinoasă, dulce, amestecată cu miez de nucă. 2 (ind. alim.; înv.)v. Ghiuden. 3 (med.; reg.) v. Panariţiu. 4 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, sugrumă vb. 1.11 tr. (compl. indică fiinţe) a gâtui, a jugula, a strangula, <înv. şi reg.> a îneca, a suguşa, a beregătui, a fuitui, a îmberegăţi, a înăduşi, a năduşi, a şugui2, a zgăira, <înv.> a dezgruma. Criminalul şi-a sugrumat victima. 2 refl. (în opoz. cu „a se lărgi”; despre drumuri, văi, obiecte, piese etc.) a se gâtui, a se îngusta, a se strâmta, a se subţia, a se strânge, <înv. şi pop.> a se strâmtora, a se cosăci. Drumul care duce spre pădure se sugrumă. Valea se sugrumă când intră în munte. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) asfixia, a (se) înăbuşi, a (se) îneca, a (se) sufoca. îi sugrumă fumul de ţigară. Se sugrumă de la atâta fum inhalat. 2 tr. (compl. indică manifestări, acţiuni ale oamenilor, mişcări sociale etc.) a reprima, a înăbuşi, a jugula, a astupa. Revoluţia a fost sugrumată cu violenţă. 3 tr. (compl. indică oameni) a înăbuşi, a sufoca, a îneca, a strangula. Emoţia puternică o sugrumă. 4 tr. (compl. indică vocea, glasul) a strangula. Mânia îi sugrumă vocea. 5 tr. (rar, compl. indică plante) v. înăbuşi. îneca. Sufoca. sugrumâre s.f. I gâtuire, jugulare, strangulare, strangulare, gâtuială, <înv. şi reg.> înecare, beregăţire, îmberegăţire, înă-duşire, <înv.> gâtuitură, sugrumătură. Legistul a constatat moartea prin sugrumare a victimei. II fig. 1 asfixie, asfixiere, înăbuşire, înec, înecare, sufocare, sufocaţie. Era să moară prin sugrumare cu fumul inhalat. 2 reprimare, înăbuşire, jugulare. Sugrumarea revoluţiei s-a făcut cu multă violenţă. sugrumat, -ă adj. 1 (despre fiinţe) gâtuit, strangulat, beregăţit, îmberegăţit, înă- duşit, <înv.> suguşat. Trupul bătrânei sugrumate a fost transportat la morgă. 2 fig. (despre voce, glas) înăbuşit, gâtuit, înecat, strangulat, surd. Emoţia era atât de mare, încât avea vocea sugrumată. Are glasul sugrumat de furie. sugrumător, -oăre adj. fig. 1 (despre aburi, fum, vapori, miros etc.) asfixiant, înăbuşitor, înecăcios, sufocant. Fumul din încăpere este sugrumător. 2 (mai ales despre căldură) înăbuşitor, mocnit, sufocant. Afară este o căldură sugrumătoare. 3 (despre emoţii, stări de spirit deosebite etc.) sufocant. Nu mai poate scăpa de dragostea lui sugrumătoare. sugrumătură s.f. 1 (concr.) gâtuire, gâtuitură. Un stomac bolnav poate prezenta sugru-mături. 2 (înv.) v. Gâtuire. Jugulare. Strangulare. Sugrumare. suguşa vb. I. tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe) v. Jugula. Gâtui. Strangula. Sugruma, suguşât, -ă adj. (înv.; despre fiinţe) v. Gâtuit. Strangulat. Sugrumat. suhăt s.n. 1 (pop.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1.2 (reg.) v. Păscut Păşunare. Păşunat. suhăţi'e s.f. (reg.) 1 v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1.2 v. Păscut. Păşunare. Păşunat. sui vb. IV. 11 tr. (compl. indică munţi) a escalada, a urca. Everestul a fost suit prima dată în 1953. 2 tr. (despre fiinţe sau despre vehicule în mişcare) a urca. Maşina suie greu panta abruptă. Turişii suie pe munte, la o stână, unde sunt aşteptaţi la masă. 3 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra”) a se căţăra, a se ridica, a se urca, a se cocoţa, a se zgăibăra, a se aburca, a se coţobăni, a se ţuţuia, a se zgrepţăna, a se burica, a se cucuia, a se găibă ra, a se îmbârca, a se popoţa, a se pupăza, a se pupuia, a se suliga, a se ţuguia. Veveriţa s-a suit pe copac şi a intrat într-o scorbură. 4 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe) a lua, a ridica, a sălta, a urca. Bărbatul a suit sacul pe umeri. Tatăl îşi suie fetiţa pe genunchi. 5 refl. (despre oameni) a se urca. Unele persoane în vârstă se suie cu greutate în tramvai. 6 tr., refl. a (se) pune, a (se) urca. îl suie pe cal. Se suie pe bicicletă. 7 intr., tr., refl. a (se) înălţa, a (se) ridica, a (se) urca. Stolul de păsări suie spre cer. Se chinuie să suie în aer un zmeu. Avionul s-a suit la mare altitudine. 8 refl., intr. (despre temperatură, tensiune etc.) a creşte, a se mări, a se ridica, a spori1, a se urca. Temperatura i s-a suit pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 9 refl., intr. (mai ales fig.; despre sume, valori, venituri, preţuri etc.) a creşte, a (se) majora, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori1, a (se) urca. Comercianţii au suit preţurile la alimente. 10 intr. (rar; despre drumuri, cărări etc.) v. Urca. 11 intr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică sunete, zgomote etc.) v. înălţa. Ridica. Urca. 12 refl. (în opoz. cu „a apune”; pop.; despre aştri) v. Apărea. Arăta. Ieşi. Ivi. Răsări1. Ridica. 13 refl. (fam.; despre plante agăţătoare) v. Ridica. Urca. II intr. fig. (despre evenimente, procese, fenomene etc.) a urca. Apariţia mamiferelor suie până în neozoic. suit sui-generis adj. invar, (despre mirosuri, gust etc.) aparte, deosebit, distinct, particular, special, specific, fain. Parfumul ei are un miros sui-generis. suiân s.n. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Leucă. suicid s.n., s.m. 1 s.n. omorâre, sinucidere, suicidere, <înv.> sinucid. Suicidul ei a fost o mare dramă pentru familie. 2 s.m. sinucigaş, <înv.> sinucid. Suicizii au un fond psihic extrem de labil. suicidăr, -ă adj. fig. (despre manifestări, acţiuni, planuri etc. ale oamenilor) sinucigaş. Generozitatea lui i separe suicida-ră. Nu intră în afaceri suicidare. suici'de vb. III. refl. (despre oameni) a se omorî, a se sinucide, a se ucide, a se sodomi. Persoanele care se suicid nu sunt înmormântate cu preot. suicidere s.f omorâre, sinucidere, suicid, <înv.> sinucid. sumă s.f. (zool) porcină (v. porcin2). în ultimul timp, fermierii au creat multe ferme de suine. suire s.f. 1 căţărare, căţărat, ridicare, urcare, urcat1, escaladă, suiş, suit1, urcuş, cocoţare, aburcare, căţărătură, coţobăneală, coţobănire, ţuţuiere, buricare, cucuiere, găibărare. Suirea pe copac a fost anevoioasă. 2 suit1, urcare, urcat1, ridicare. Suirea unui mare număr de trepte presupune efort. 3 suit1, urcare, urcat1. Suirea în tramvai este anevoioasă pentru persoanele în vârstă. 4 ridicare, ridicat1, săltare, săltat1, suit1, urcare, urcat1. Bărbatul a făcut un efort mare la suirea sacului de ciment pe umeri. Suirea fetiţei pe genunchi este o plăcere pentru tatăl ei. 5 ascensiune, înălţare, ridicare, suit1, urcare, urcat1. Suirea avionului este spectaculoasă. 6 ascensiune, escaladare, înălţare, ridicare, suiş, suit1, urcare, urcat1, urcuş, escaladă, <înv.> suitură. Şi-a pierdut ochelarii în timpul suirii muntelui. 7 creştere, mărire, ridicare, urcare. Suirea temperaturii s-a produs pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 8 (mai ales fig.) creştere, majorare, mărire, ridicare, scumpire, sporire, urcare. Suirea preţurilor la alimente îngrijorează populaţia. suiş s.n. 11 urcuş. îşi ajuta copilul acolo unde i se părea că suişul era greu pentru el. 2 ascensiune, escaladare, înălţare, ridicare, suire, suit1, urcare, urcat1, urcuş, escaladă, <înv.> suitură. 3 (rar) v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1.4 (concr.; geomorf.; înv.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. II fig. ridicare, urcuş. Viaţa este plină de suişuri şi de coborâşuri. suit1 s.n. 1 suire, urcare, urcat1, ridicare. 2 suire, urcare, urcat1. 3 ridicare, ridicat1, săltare, săltat1, suire, urcare, urcat1. 4 ascensiune, înălţare, ridicare, suire, urcare, urcat1. 5 ascensiune, escaladare, înălţare, ridicare, suire, suiş, urcare, urcat1, urcuş, escaladă, <înv.> suitură. 6 (rar) v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1. suit suit2, -ă adj. 1 (rar; despre părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, în special despre guler) v. Ridicat2. 2 fig. (înv.; despre fruntea oamenilor) v. înalt. suită s.f. 11 alai, cortegiu, <înv.> ecpaia, gloată, paradă, saltanat, tacâm. Suita domnitorului era formată din căpetenii de oşti şi din demnitari. 2 lanţ, succesiune, şir, şirag, şiretenie2. Viaţa ei a fost o suită de evenimente fericite şi triste. Suita surprizelor a fost lungă. 3 (rar) v. Asociere. înlănţuire. Legare. Legătură. II (muz.) suită preclasică = partită. Suita preclasică este un gen muzical apărut la începutul sec. al XVII-lea. suitor, -oăre adj., s.f. I adj. 1 (mai ales despre plante) agăţător, căţărător, grimpant, urcător. în balcon are numai plante suitoare. 2 (în opoz cu „descendent”; despre voce, ton sau despre unităţi metrice de versificaţie) ascendent, urcător, ascensional, ascensiv. Ritmul versurilor este suitor. 3 (rar; despre curenţi de aer, drumuri etc.) v. Ascendent II s.f. 1 (miner.) şutău. Suitoarea este trecerea verticală sau înclinată care face legătura între două lucrări miniere situate la niveluri diferite sau între un orizont subteran şi suprafaţă şi care nu este echipată cu mijloace de transport. 2 (bot.; reg.) v. împărăteasă. Mutătoare (v. mutător) (Bryonia alba). 3 (omit.; reg.) v. Ciocârlie (Alauda arvensis). suitură s.f. (înv.) v. Ascensiune. Escaladare, înălţare. Ridicare. Suire. Suiş. Suit1. Urcare. Urcat1. Urcuş. suiulgiu s.m. (înv.) 1 v. Fântânar. 2 v. Sacagiu, suiuz s.n. (reg.) v. Flec. suivăntă s.f. (fran.) v. Doamnă de companie, sul s.n. 11 (tehn.; la războiul de ţesut; adesea cu determ. „dinainte”, „de dinainte”) cilindru. Pe sul se înfăşoară pânza pe măsură ce este ţesută. 2 (tehn.; la fântână) val. Pe sul se înfăşoară lanţul care ţine găleata. 3 (gimn.; rar) v. Bară. Bară fixă. Rec. 4 (gosp.; rar) v. Făcăleţ. Sucitor. Vergea. 5 (tehn.; la jug reg.) v. Ceafa. 6 (tehn.; la jug sau la jujeu; reg.) v. Cerbice. 7 (tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Carâmb. 8 (tehn.; la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Spetează. 9 (tehn.; la scară; reg.) v. Carâmb. 10 (tehn.; la grindeiul morii; reg.) v. Cep. 11 (tehn.; reg.) v. Tăvălug. 12 (vit.; reg.) v. Mustuitor. II (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) 1 trâmbă, val, vălătuc, sucălete,vangăr,vălug,văluş,vig. Vân-zătoarea taie din sulul de stofă metrajul necesar clientului pentru un palton. Cumpără mai multe suluri de sârmă pentru a-şi face un gard. 2 rulou. Pe masa arhitectului sunt o mulţime de suluri de planuri. A cerut farmacistei un sul de tifon. III (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) 1 coloană, trâmbă, vârtej, vârtej de praf, volbură. în spatele automobilului se ridică un sul de praf. 2 (rar) v. Trombă. Vârtej. 3 (rar) v. Fascicul. Mănunchi. IV (reg.) v. Nămete. Noian. Troian2. V (geomorf.; înv.) v. Peninsulă. VI (iht.; reg.) v. Mihalţ (hota bta). sulâc s.n. 1 (iht.) Cyprinus carpio hungaricus; sulă, crap-săltăreţ, crap-sulatic, crap-sulednic, sular, sulinar, suloi, ulucar1. 2 (anat.; pop.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. sulăr s.m. (iht; reg.) 1 v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). 2 v. Fusar (Aspro streber). 3 v. Su-lac (Cyprinus carpio hungaricus). sulăstru s.m. (iht.; rar) v. Mihalţ (Lota Iota). sulâtic, -ă adj., s.n. I adj. (popiTI v. Alungit. Elongat. Lung. Lungăreţ. Lunguieţ. Oblong. Prelung. Prelungit. 2 (mai ales despre stoguri sau despre vârful lor) v. Ţuguiat II (anat.; reg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, sulă s.f. I (tehn.) suliţă, surcalău. Sula este folosită în cojocărie şi în cizmărie pentru a găuri pielea. II (anat.; pop. şi fam.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. III (iht.) 1 (pop.; şi sulă-de-mare) undrea, undrea-de-apă (Syngnatus nigrolineatus). 2 (pop.) v. Sulac (Cyprinus carpio hungaricus). 3 (reg.) v. Fusar (Aspro streber). 4 (reg.; şi art., sula-ciobanului) v. Fusar mare. Pietrar (Aspro zingel). sulăi vb. IV. tr. (croitorie; reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. însăila, sulrină s.f. (bot; reg.) = sulfină. sulea s.m. art. (reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac Duh al întunericului Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, sulednic, -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe, mai ales despre oameni) v. Ager. Agil. Iute. Repede. Sprinten. Uşor2. Vioi. Vivace. Zglobiu. 2 (în forma suletnic; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Elastic. Subţiratic. Subţire. Suplu. Zvelt, suleget, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Elastic. Subţiratic Subţire. Suplu. Zvelt 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred Şubrezit. 3 (despre corpuri, obiecte etc.) v. Elastic. Flexibil. Lax. Mlădios. Mlădiu. Moale. Suplu. sulete s.m. (tehn.) 1 (la loitrele căruţei sau ale carului; pop.) v. Carâmb. 2 (tehn.; la jug sau la jujeu; înv. şi reg.) v. Cerbice. suletnic, -ă adj. (reg.) = sulednic. sulf s.n. (chim.) 1 pucioasă (v. pucios), piatră pucioasă, ţâmpor, <înv.> iarbă-pu-cioasă. Sulful este un metaloid cu miros pătrunzător, specific, care se întrebuinţează la fabricarea unor coloranţi, în industria cauciucului, în farmacie etc. 2 sulf medicinal = floare de pucioasă, floare de sulf. Sulful medicinal se obţine prin sublimarea acestuia; sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf, dioxid de sulf. Sulful volatil este folosit în vopsitorie ca decolorant. sulf2 s.n. (înv.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie, sulfamidă s.f. (farm.) 1 sulfonamidă. Sulfa-midele au proprietăţi antibiotice. 2 sulfamidă |1802 antidiabetică = sulfamidă hipoglicemiantă; sulfamidă hipoglicemiantă = sulfamidă antidiabetică. Sulfamida hipoglicemiantă acţionează prin stimularea secreţiei de in-sulină. sulfanilarmdă s.f. (farm.) prontosil alb. Sulfanilamida este una dintre primele sulf-amide antiinfecţioase. sulfat s.m. 1 (chim.) sulfat acid = bisulfat. Sulfatul acid este o sare a acidului sulfuric, în care amândoi atomii de hidrogen din molecula acidului sulfuric sunt substituiţi de metal; sulfat cromic = sulfat de crom. Sulfatul cromic este folosit ca mordant la vopsirea lânii, în fabricarea vopselelor verzi şi ca glazură pentru porţelan; sulfat de aluminiu = <înv.> sulfat de acid aluminiu. Sulfatul de aluminiu are gust astringent, este solubil în apă, cu reacţie acidă, fiind folosit în industrie, în medicină etc.; sulfat de bariu = alb de barită. Sulfatul de bariu este folosit la prepararea litoponului, în industria hârtiei, a cauciucului şi ca substanţă de contrast în examenele radiologice ale tubului digestiv; sulfat de chinină = <înv.> sulfat-de-China. Sulfatul de chinină are gust amar, este greu solubil în apă rece şi este folosit în medicină; sulfat de crom = sulfat cromic; sulfat de fier = sulfat feros = calaican, melanterit, caraboi1, chiclaz, galiţcă, piatră-verde, <înv.> vitriol de fier, vitriol feros, vitriol verde. Sulfatul feros este folosit în industria coloranţilor, la fabricarea cernelii, în agricultură etc.; sulfat de mercur = sulfat mercuros; Sulfatul de mercur se prezintă sub formă de pulbere incoloră sau albă-gălbuie, insolubilă în apă, care se descompune la cald; sulfat de zinc = <înv.> vitriol alb. Sulfatul de zinc este folosit ca mordant, ca agent de conservare pentru piei sau pentru lemn, având, totodată şi diferite întrebuinţări în medicină; sulfat dublu de aluminiu şi de potasiu = alaun, piatră-acră, sare-acră, săricea, timşeu, tipsă. Sulfatul dublu de aluminiu şi de potasiu este folosit în farmacie, în vopsitorie, în tăbăcărie şi în industrie; sulfat mercuros = sulfat de mercur, (înv.) sulfat de acid aluminiu v. Sulfat de aluminiu; sulfat-de-China v. Sulfat de chinină. 2 (mineral.) sulfat de cupru = calcantit, sulfat de aramă, piatră-vâ-nătă, caraboi1, galascan, galascău, galas-chiu, piatră-mierie, şar2, <înv.> vitriol albastru, vitriol de aramă, vitriol vânăt, caraboia. Sulfatul de cupru este folosit în agricultură ca fungicid; (rar) sulfat de aramă v. Calcantit. Sulfat de cupru; (înv.) sulfat de var v. Ghips. Ispos. 3 (farm.) sulfat de cocaină = superbombă. Sulfatul de cocaină este o pastă de bază care rezultă prin dizolvarea carbonatului de cocaină în kerosen şi prin amestecarea ulterioară cu acid sulfuric; sulfat de magneziu = sare amară, sare de Seidlitz. Sulfatul de magneziu este folosit ca purgativ. 4 sulfat de sodiu = mirabilit, sarea lui Glauber (v. sare). Sulfatul de sodiu, prezent în apa de mare, este folosit în industria sticlei, în vopsitorie, în farmacie etc. sulfatăj s.n. (chim.) sulfatare. 1803| sultoi sulfatăre s.f. {chim.) sulfataj. Sulfatarea este procesul prin care se introduce o grupare sulfat în molecula unei substanţe organice. sulfhidrăt s.m. (mineral.; ieşit din uz) v. Hidrosulfiiră. Sulfura acidă, sulfidâre s.f. (chim.) xantogenare. Sulfidarea este transformarea alcalicelulozei în xantogenat de celuloză în procesul de fabricare a viscozei. sulfrnă s.f. (bot.) 1 (şi sulfină-galbenâ) Melilotus officinalis; iarbă-de-piatră, molotru, molotru-galben, sovârf, tămâiţă, trifoi-mare. 2 (şi sulfinâ-albă) Melilotus albuş; drăgaică, molotru-alb, trifoi-mare. 3 (şi sulfină-albastră) Melilotus coerulea sau Trigonella coerulea; molotru-albastru, schinduf. 4 (reg.; în forma sulcinâ) sulci-nă-de-pus-printre-straie v. Dumbravnic (Melittis melissophyllum); sulcinâ-puturoasă v. Osul-iepurelui (v. 05) (Ononis arvensis). sulfimcă s.f. (bot.; reg.) v. Sulfiniţă. sulfiniţă s.f. (bot; înv. şi reg.) sulfinică. Florile de sulfiniţă sunt plăcut mirositoare. sulfît acid s.m. (chim.) bisulfit. Sulfitul este sarea acidului sulfuros rezultată prin combinarea unor cantităţi echivalente de acid şi de bază. sulfitâj s.n. (ind. alim.) sulfitare. sulfitâre s.f. (ind. alim.) sulfitaj. Prin sulfitare se conservă vinurile sau sucurile timp îndelungat. sulfizâre s.f. (tehn.) sulfocianizare. Sulfizarea este tratamentul termochimic pentru îmbogăţirea cu azot şi cu sulf a straturilor superficiale ale pieselor din oţel sau din fontă, pentru a le mări rezistenţa la uzură. sulfocianizare s.f. (tehn.; rar) v. Sulfizâre. sulfocianură s.f. (chim.) cianură de sulf, rodanură, tiocianat, tiocianură. Sulfocianura este sarea acidului tiocianic. sulfonarmdă s.f. (farm.) sulfamidă. sulfurâj s.n. (rar) v. Sulfurare. sulfurâre s.f. sulfiiraj. Prin sulfurare se distrug dăunătorii boabelor de cereale, de fasole, de mazăre etc., larvele şi insectele vătămătoare pentru plante sau se tratează plantele bolnave de făinare. sulfura s.f. 1 (chim.) sulfură de carbon = bisulfiiră de carbon, <înv.> sulfură de cărbune. Sulfura de carbon este un compus binar al carbonului cu sulf, care este folosit la obţinerea mătăsii artificiale, ca solvent, ca insecticid (în agricultură) etc.; sulfură de cupru = sulfură cuproasă. Sulfura de cupru este combinaţia cuprului cu sulful, care se prezintă sub formă de cristale negre, insolubile în apă; sulfură de fier = bisulfiiră de fier, pirită. Sulfura de fier este o combinaţie binară a fierului cu sulful, sub formă de cristale, insolubilă în apă, dar solubilă în acizi; sulfură de stibiu = sarea mâţei (v. sare), sarea pisicii (v. sare). Sulfura de stibiu se foloseşte la vulcanizarea şi la colorarea cauciucului, la fabricarea chibriturilor, la colorarea sticlei şi a porţelanului în galben; sulfură de fier şi de cupru = sulfură dublă de fier şi de cupru = calcopirită, bisor. Sulfura de fier şi de cupru reprezintă cel mai important minereu de cupru; (rar) sulfură cuproasă v. Sulfură de cupru; (înv.) sulfură de cărbune v. Bisulfiiră de carbon. Sulfură de carbon. 2 (mineral.) sulfură acidă = hidrosulfiiră, sulfhidrăt. Sulfura acidă este o sare a acidului sulfhidric, în care numai unul dintre cei doi atomi de hidrogen din molecula acidului sulfhidric este înlocuit de metal; sulfură de plumb = galenă. Sulfura de plumb este utilizată în radiotehnică; sulfură de zinc = blendă, sfalerit. Sulfura de zinc este principalul minereu de zinc. sulfuric, -ă adj. (rar, despre ape, băi etc. sau despre procese, despre reacţii chimice etc.) v. Sulfuros. sulfurîu, -i'e adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. sulfuros, -oâsă adj. 1 (chim.; despre substanţe) <înv. şi reg.> pucios, <înv.> pucecios. Substanţele sulfuroase aparţin grupului compuşilor oxigenaţi ai sulfului. 2 (despre ape, băi etc. sau despre procese, despre reacţii chimice etc.) sulfuric, <înv. şi reg.> pucios. Apele sulfuroase sunt benefice în tratarea anumitor afecţiuni. sulhâu s.m. (la loitrele căruţei sau ale carului; reg.) v. Carâmb. suli vb. IV. tr. (croitorie; reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. însăila, suh'că s.f. (bot.; reg.) 1 v. Begonie-cerată. Gheaţă (Begonia semperflorens). 2 v. Stuf. Stuf-de-baltă. Trestie. Trestie-de-acoperit. Trestie-de-baltă (Phragmites communis sau Phragmites australis). sulicioâră s.f. I suliţică. II (bot; reg.) 1 v. Su-liţică (Dorycnium herbaceum). 2 (în forma suliţioară) v. Sunătoare (Hypericum macu-latum). suli'g s.m. (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, suligă vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. sulimăn s.m., s.n. I s.m. (bot.) 1 Ajuga genevensis; gubănaş, iarbă-de-greutate, lavrentină, vineriţă, vineţică. 2 (reg.) v. La-vretină. Vineriţă (Ajuga reptans). I11 (cosmet.; înv. şi pop.) v. Fard. 2 (chim., farm.; înv.) v. Chinovar. Cinabru. Vermillon. sulimeneâlă s.f. (pop.) 1 v. Fardare. Fardat1. Machiaj. Machiat1. Machiere. 2 (concr.; cosmet.) v. Fard. sulimem vb. IV. 1 refl.,tr. (înv. şi pop.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia. 2 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică lucruri, suprafeţe etc.; cu determ. introduse prin prep. „cu) v. Da2. Vopsi. 3 tr. (fam.; compl. indică edificii, interioare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Moderniza. Preface. Renova. 4 tr. (pict.; înv.; compl. indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) v. Lucra. Picta. Zugrăvi, sulimenire s.f. (înv. şi pop.) v. Fardare. Fardat1. Machiaj. Machiat1. Machiere. sulimemt1 s.n. (înv.) v. Fardare. Fardat1. Machiaj. Machiat1. Machiere. sulimemt2, -ă adj. (înv. şi pop.; mai ales despre femei sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) v. Fardat2. Machiat2, sulimenitură s.f. (înv.) 1 (cosmet.) v. Fard. 2 (chim., farm.) v. Chinovar. Cinabru. Vermillon. sulinâr s.n., s.m. I s.n. 1 (constr.; înv. şi reg.) v. Burlan. 2 (tehn.; înv. şi reg.) v. Canal. Conductă. Tub. 3 (constr.; reg.) bold, săgeată, suliţă, ţăruş, ţeapă, ţepuşă. Sulinarele se înfig în vârful caselor ţărăneşti, pentru a fixa leaţul cel mai de sus al scheletului acoperişului. II s.m. (iht.; reg.) v. Sulac (Cyprinus carpio hungaricus). suli'nă s.f. (bot; înv. şi reg.) v. Comaci (Trapa natans). suliţâr s.m. 1 (omit.) Anas acuta; raţă-suliţar. 2 (milit.; în vechea cavalerie a unor ţâri; înv.) v. Lăncier. Suliţaş. suliţaş s.m. (milit.; în vechea cavalerie a unor ţări) lăncier, <înv.> fuştaş, suliţar. Suliţaşii erau înarmaţi cu lănci. suliţât, -ă adj. suliţos. Veninariţa are frunzele suliţate. suliţă s.f. I (milit.; în Antic, şi în Ev. Med.) lance, <înv.> fiişte, pică3, spicul, giudea. Cele două oşti se luptau cu suliţele. II (reg.) 1 săgeată. Suliţa este un brad tânăr, cu ramurile retezate până aproape de vârf, care se înfige pe mormânt, la capul unei persoane tinere. 2 (constr.; reg.) bold, săgeată, sulinar, ţăruş, ţeapă, ţepuşă. 3 (tehn.) v. Sulă. III fig. 1 săgeată. Soarele aruncă suliţi de lumină. 2 butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Suliţele pamfletarului nu iartă pe nimeni. suliţică s.f. I sulicioâră. II (bot.) 1 Dorycnium herbaceum; brâncuţă-de-pisică, falcată, falcăţie, floarea-vinului (v. floare), sulicioâră, sunătoare, trifoi-sălbatic, trifoiul-caprelor (v. trifoi), vinuţ. 2 (reg.) v. Sunătoare (Hypericum maculatum). suliţioără s.f. (bot.; reg.) = sulicioâră. suliţos, -oâsă adj. (rar) v. Suliţat. suloi s.m. (iht.; reg.) v. Sulac (Cyprinus carpio hungaricus). sultân s.m. (în unele ţări din Orientul Apropiat şi Mijlociu) padişah, <înv.> şah1. Sultanul este monarhul otoman. sultanât s.n. (rar) sultănie. sultâne s.f. pl. (bot.; reg.) v. Călţunaş. Con-durul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). sultamn s.m. (fin.; în trecut) <în trecut> galben sultănesc. Sultaninul a fost o monedă turcească de aur, care a circulat şi în Ţările Române. sultăm vb. IV. intr. (polit; rar; despre oameni, colectivităţi, popoare etc.) v. Domina. Stăpâni. Trona. sultănică s.f. (bot; reg.) v. Călţunaş. Con-durul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). sultănie s.f. (rar) sultanat. Sultănia este demnitatea de sultan. sultoi s.n. (înv.) 1 (constr.) v. Bază. Fundament Fundaţie. Subasment Temelie. 2 v. Bază. Postament. Soclu. Suport. Ştender. sulughiţ sulughiţ s.n. (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, sulummă s.f. (bot.; reg.) v. Filimică (Calen-dula officinalis). sulzui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică valută, bani etc.) v. Acumula. Aduna. Strânge. Tezauriza. sumă vb. I. tr. (mat.; rar) v. Adiţiona. Aduna. Totaliza. sumăbilă adj. (mat.) 1 (despre funcţii) integrabilă. Funcţia sumabilă este funcţia care are o integrală. 2 (despre o serie) convergentă. La seria sumabilă şirul sumelor parţiale tinde către o anumită limită. sumâc s.n. 1 covor sumac. Sumacul are o anumită ţesătură, cu figuri sau desene geometrice de diferite culori. 2 (chim.; rar) v. Tanant sumân s.n. 1 dulamă, chit2,contăş,gubă, recăl, uioş. Sumanul este o haină lungă, purtată la ţară de bărbaţi şi de femei. 2 (ţes.; pop.)v. Aba. Dimie. Pănură. sumar, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre expuneri, texte) concis, rezumativ, sintetic, succint, scurt, <înv.> rezumator. A făcut un raport sumar privind deplasarea în străinătate. 2 succint, <înv.> repede. I s-a cerut să facă o expunere sumară a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. 3 (în opoz. cu „serios”, „profund”; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) expeditiv, fugitiv, rapid, superficial, fugos. Consultul sumar al medicului l-a nemulţumit pe pacient. 4 (despre acţiuni, manifestări, realizări etc. ale oamenilor) facil, formal, neaprofundat, netemeinic, pompieristic, superficial. Analiza pe care a făcut-o este sumară. 5 (rar; mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente) v. Modest. Sărac. Sărăcăcios. Simplu. II adv. (modal) 1 concis, sintetic, succint. Publicului i se prezintă, sumar, subiectul piesei. Teoria este enunţată sumar. I-a expus sumar faptele. A prezentat sumar concluziile cercetării. 2 expeditiv, fugitiv, superficial. O asemene a problemă gravă nu poate fi tratată sumar. 3 neaprofundat, superficial, gros. A analizat sumar subiectul romanului. 4 grosso modo. Ceea ce susţine se întemeiază, sumar, pe observaţii curente. 5 (rar) v. Modest. Sărăcăcios. Simplu. III s.n. 1 conţinut, cuprins1, tablă de materii (v. tablă1), <înv.> registru, scară, sumă, tabel, pinax. A deschis cartea la sumar pentru a găsi pagina capitolului căutat. 2 rezumat, sinteză, <înv.> epitomă, extract, prescurt, perilipsis. Elevii au de alcătuit sumarul acţiunii unei nuvele, ca temă pentru acasă. 3 (econ.; înv.) v. Inventar. Listă, sumare s.f. (mat.; rar) v. Adiţie. Adiţionare. Adunare. Totalizare. sumarisi vb. IV. tr. (mat.; înv.) v. Adiţiona. Aduna. Totaliza. sumarizâ vb. I. tr. (rar) 1 v. (compl. indică texte, discursuri, prezentări, informaţii etc.) v. Concentra. Prescurta. Reduce. Rezuma. Scurta. 2 (compl. indică idei, expuneri etc.) v. Recapitula. Rezuma. Sintetiza, sumâţie s.f. 1 (fiziol.) adiţie latentă. Sumaţia este apariţia unei reacţii fiziologice în organism în urma mai multor excitaţii succesive. 2 cumulare, cumulaţie, însumare. Sumaţia atâtor însuşiri deosebite face din el o personalitate unică. sumă s.f. 1 (mat.) total, <înv.> totime. în urma adunării i-a dat o sumă rotundă. 2 (de obicei urmat de determ. „de bani”) <înv.> seamă. îi înapoiază suma de bani datorată. 3 cantitate. Nu trebuie apreciat cineva duppsuma de bani pe care o câştigă. 4 (de obicei urmat de determ. în gen.) cifră, număr, total, număruş. Suma turiştilor veniţi la mare în acest an a fost foarte mare. 5 număr, <înv.> cislă. Suma elevilor din clasă este de 28. 6 totalitate. Criticul şi-a propus să analizeze suma metaforelor din ultimul volum al poetului. 7 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) număr, seamă, serie. O sumă de întrebări au rămas fără răspuns. 8 (înv.) v. Conţinut. Cuprins1. Sumar. Tablă de materii (v. tablă1). sumănăr s.m. 1 (iron.) v. Sătean. Ţăran. 2 (reg.) v. Piuar. sumănăş s.n. sumănel, sumăniţă, sumănuţ. Copilul este îmbrăcat cu un sumănaş. sumănel s.n. sumănaş, sumăniţă, sumănuţ. sumămcă s.f. (reg.) v. Surtuc. Veston, sumăniţă s.f. (reg.) v. Sumănaş. Sumănel. sumănuţ s.n. (reg.) v. Sumănaş. Sumănel. sumână s.f. (anat.; reg.) v. Axilă. Subraţ. Subsuoară. sumbru, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecat, întunecos, obscur, obscurat, tenebros, umbrit, umbros, <înv.> noptos, mohorât. Camerele locuinţei sunt sumbre. 2 (despre ţesături haine etc.) închis, întunecat, mohorât, sur, suriu. Bătrânii preferă hainele sumbre la culoare. 3 (despre stări, situaţii, despre fiinţe sau despre aspectul, înfăţişarea lor etc.) jalnic, lugubru, macabru, sinistru, luctuos, funebru. în casă era o atmosferă sumbră. Toţi aveau figuri sumbre din cauza nenorocirii. 4 (despre situaţii sau despre manifestări, sentimente, gânduri etc. ale oamenilor) apăsător, depresiv, deprimant, dezolant, negru. Nu putea scăpa de gândurile sumbre. 5 (mai ales despre presentimente) fatal, fatidic, funest, nefast, sinistru, pocit2, demonic, diabolic. înainte de accident a avut o presimţire sumbră. 6 fig. (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, tenebros, sihastru. Este o persoană sumbră, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale sumbre. II adv. (modal) 1 lugubru, macabru, sinistru. Lupii urlă sumbru. 2 (muz; indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) misterioso, sinistru. 3 (muz; indică modul de executare a unei piese muzicale) cupo. 4 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) funesto, trist, sumcă s.f. (milit.; înv.) v. Cartuşieră, sumecă vb. I. tr. (pop.; compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de |1804 obicei mâneci sau pantaloni) v. îndoi. întoarce. Răsfrânge. Ridica. Sufleca. Sumete. Trage, sumecât, -ă adj. (pop.; despre extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) v. îndoit. întors2. Răsfrânt. Ridicat2. Suflecat2. Sumes. Tras. sumedeâlă s.f. (reg.) v. Igrasie. Jilăveală. Mucegai. Umezeală. sumedenie s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) 1 amar, duium, grămadă, mulţime, noian, puzderie, <înv. şi pop.> poiede, posmol, pujdină, silă, sumedie, tălabă, topenie, <înv.> înmulţime, mulţit, putere, groază, grozăvenie, grozăvie, mare2, negură, pădure, potop, prăpăd, puhoi, urgie, întuneric, păcură, polog1, prăpădenie, smidărie, oştire. în urma lui era o sumedenie de oameni. Limuzina mirilor era urmată de o sumedenie de maşini. 2 mulţime, puzderie, <înv. şi reg.> sodom, potop, pulbere, spuză, spuzeală, spuzenie. La bal, s-a împrăştiat o sumedenie de confeti deasupra participanţilor. Pe cer străluceşte o sumedenie de stele. sumedie s.f. (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie. sumeriănă s.f. (lingv.) limbă sumeriană. Sumeriana era scrisă cu litere cuneiforme. sumernic, -ă adj. (reg.; despre lemne) v. Subţire. sumes, -eăsă adj. 1 (astăzi mai ales pop.; despre extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) îndoit, întors2, răsfrânt, ridicat2, suflecat2, tras, sumecat. Pe ploaie, merge cu marginile pantalonilor sumese. 2 (rar; despre nasul oamenilor) v. Cârn. 3 (pop.; despre mustaţă) v. Răsucit2. sumete vb. III. tr. 1 (astăzi mai ales pop.; compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) a îndoi, a întoarce, a răsfrânge, a ridica, a sufleca, a trage, a răsuci, a sumeca, a supune, <înv. şi reg.> a răsufleca, a suci2, a înfuleca, a sufleteca, a sumeteca. Pe ploaie, şi-a sumes marginile pantalonilor pentru a nu le murdări de noroi. 2 (pop.; compl. indică mustăţi) v. Răsuci. sumetecâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) v. îndoi, întoarce. Răsfrânge. Ridica. Sufleca. Sumete. Trage. sumetere s.f. (înv.) v. îndoire. întoarcere. Ridicare. Ridicat1. Suflecare. sumeţi'e s.f. (înv.) = semeţie. suminică vb. I. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Deştepta. Scula. Trezi. sumisiune s.f. (rar) v. Ascultare. Cuminţenie. Docilitate. Obedienţă. Supunere. sumo s.m. (sport) sumotori. sumotori s.ni. (sport) sumo. Sumotori este persoana care practică lupta japoneză sumo. 1805| sunet sumuli'ţă s.f. sumuşoară. A primit o sumuli-ţă frumoasă pentru serviciul prestat. sumuşoară si. sumuliţă. sumuţă vb. I. 1 refl. (rar; despre oameni) v. Afecta1. Fandosi. Maimuţări. 2 tr. {pop.; compl. indică mai ales cai) a sumuţui. A sumuţat caii pentru a merge mai repede. 3 tr. {pop.; compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. 4 tr. {pop.; compl. indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agita. Aţâţa. Excita. Incita. Instiga. întărâta. Provoca. Stârni. Tulbura. 5 refl. {reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. sumuţâre si. {pop.) 1 v. Asmuţire. Aţâţare. Hărţuială. Hărţuire. întărâtare. Provocare. Stârnire. 2 v. Aţâţare. Incitare. Instigare. In-stigaţie. întărâtare. Provocare. Stârnire. Tulburare. sumuţât1 s.n. {înv. şi reg.) v. Asmuţire. Aţâţare. Hărţuială. Hărţuire. întărâtare. Provocare. Stârnire. sumuţât2, -ă adj. {pop.; despre câini) v. Asmuţit. Aţâţat. Hărţuit. întărâtat. Stârnit, sumuţui vb. IV. tr. {reg.; compl. indică mai ales cai) v. Sumuţa. sun s.n. 1 {înv. şi reg) v. Sunet 2 {reg.) v. Ecou. Răsunet. Vuiet. Vuire. 3 {înv.) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuier. Zumzet. Zvon1, sună vb. 1.11 intr. {muz.; despre instrumente muzicale) a cânta, a răsuna, a sufla, a urla, <înv.> a asuna, a striga. Din depărtare se aud goarnele de vânătoare cum sună. 2 intr. {despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) a bate, bălăngăni, a băngăni, a clăncăi, a dăngăni, a zdrăngăni, a zurgăi, <înv. şi pop.> a trage, a tălăncăi, a tălăncăni, a tălăngi, a ţingăli, a ţingăni, a zvoni. Clopotele sună când începe slujba în biserică. 3 intr. {despre obiecte, mecanisme etc. care produc sunete) a se auzi. Pendula de pe hol sună tare. 4 intr. (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, a urla, a vui, a răzbubui, a vâjâi, a boci, a chioti, a chiui, a clocoti, a fierbe, a hohoti, a pârâi. Valea sună de glasuri şi strigăte. 5 intr. (despre clopoţei) a zdrăngăni, a zurnui, a tingăli, a tingăni, a ţăncăni. în ajunul Anului Nou sună peste tot clopoţeii urătorilor. Clopoţeii de la gâtul cailor sună vesel. 6 tr. (compl. indică clopoţei, clopote etc.) a trage. Ajunşi la recepţia motelului, au sunat clopoţelul, aşteptând să apară cineva pentru a le da o cameră. 7 intr. (muz.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”, care arată instrumentul) a cânta, a sufla, a uiui, a zice. Ştie să sune din flaut. 8 intr. (despre sonerii, telefoane, ceasuri etc.) a ţârâi1, a zbâmâi, a zurul Telefonul sună prelung. Nu a auzit când a sunat ceasul. 9 intr. (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a foşni, a fremăta, a susura, a şâşâi, a şopoti, a şoşoi2, a şuşoti, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. Frunzele sună în bătaia vântului. 10 intr. (despre ape curgătoare) a clipoci1, a murmura, a susura, a şopoti, a şuşoti, a şuşui, a zgomota, a zvoni, a zurui, a zuzui, a corcăi, a licări, a ujui, <înv.> a murmui, a şopti. Apa izvorului sună. 11 intr. (despre oameni) a apela, a telefona. Sună la Poliţie pentru a comunica accidentul. 12 intr. (rar; despre crengi uscate, vreascuri etc.) v. Trosni. 13 intr. (rar; despre lemne sau obiecte din lemn) v. Pârâi. Pocni. Trosni. 14 intr. (rar, despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera. Ţiui. Urla. Vâjâi. Vui. 15 intr. (rar; despre foc) v. Dudui. Vui. 16 tr. (jur.; înv. şi pop.; compl. indică clauze, condiţii, principii etc.) v. Hotărî. Menţiona. Prescrie. Prevedea. Specifica. Stabili. Statua. Stipula. 17 intr. (pop.; despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) v. Bubui. Detuna. Dudui. Trăsni. Tuna. Vui. 18 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fam.; despre urechi) v. Ţiui. Vui. 19 intr. (despre oameni; înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la’) v. Bate. Bocăni. Ciocăni. 20 refl. impers. (înv. şi reg.) v. Afirma. Auzi. Spune. Şopti. Vorbi. Zice. Zvoni. II intr. fig. (adesea fam.) a părea. Mărturia lui sună fals pentru anchetator. Versurile acestui poet îi sună mai mult romantice decât simboliste. sunăică s.f. (bot.; reg.) v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). sunâre si. 1 sunat, <înv.> sunătură. Sunarea clopotelor seara anunţă că a doua zi este sărbătoare. 2 tragere. îşi cheamă slujnica prin sunarea clopoţelului. 3 (rar) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuier. Zumzet. Zvon1. 4 (rar) v. Fâşâială. Fâşâire. Fâşâit. Fâşâitură. Foşnet. Foşnire. Foşnit. Foşnitură. 5 (rar) v. Şuier. Şuierare. Şuierat1. Şuierătură. Ţiuit. Vâjâială. Vâjâire. Vâjâit1. Vâjâitură. Vuiet. Vuire. 6 (rar) v. Pârâit. Pârâitură. Sfârâială. Sfârâit1. Sfârâitură. Trosnet. Trosnitură, sunât s.n. 1 sunare, <înv.> sunătură. 2 (rar) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot Şoşoit Şuier. Zumzet. Zvon1. 3 (rar) v. Fâşâială. Fâşâire. Fâşâit. Fâşâitură. Foşnet. Foşnire. Foşnit. Foşnitură. 4 (rar) v. Şuier. Şuierare. Şuierat1. Şuierătură. Ţiuit. Vâjâială. Vâjâire. Vâjâit1. Vâjâitură. Vuiet. Vuire. sunătoăre si. (bot.) 1 Hypericum perforatum; pojamiţă, barba-lupului (v. barbă), bu-ruiană-de-năduf,crucea-voinicului (v. cruce), drobişor, falcăţea, floare-de-foc-viu, floa-re-de-năduf, floare-de-sunătoare, floare-gal-benă, floarea-lui-Ioan (v. floare), ha-mei-de-pământ, harnică (v. harnic), iar-ba-crucii (v. iarbă), iarba-lui-Sfântul-Ioan (v. iarbă), iarba-sângelui (v. iarbă), iarba-spai-mei (v. iarbă), iarba-spurcăţii (v. iarbă), iarbă-de-sunătoare,închegătoare (v. închegă-tor),jale-de-munte (v. jale2),lemnie (v. lemniu), osul-iepurelui (v. os), poala-Maicii-Domnului (v. poală), poala-Maicii-Precista (v. poală), pojar, pojărnică, prozornică, sânziană, so- vârf-galben, sovârvariţă, sunaică, şerlai, zburătoare (v. zburător). 2 Hypericum maculatum; brâncuţă-de-pisică, falcăţea, iarba-spai-mei (v. iarbă), lujerică, merişor1, sovârvariţă, suliţică, suliţioară, trifoi-căpresc, trifoiul-ca-prelor (v. trifoi). 3 Crepis rhocadifolia; barba-lupului (v. barbă), găină-părăsită. 4 Crepis foetida; barba-lupului (v. barbă), lăptuca-iepurilor (v. lăptucă), măselar, pojarniţă. 5 (reg.) v. Calce1. Calcea-calului (v. calce1) (Caltha palustris). 6 (reg.) v. Clocotici (Rhinanthus alpinus). 7 (reg.) v. Gălbenuşi (v. gălbenuş) (Crepis pulchra). 8 (reg.) v. Gura-leului (v. gură) (Antirrhinum majus). 9 (reg.; şi sunătoare-schimbăcioasă) v. Iarba-osului (v. iarbă) (Helianthemum nummularium). 10 (reg.) v. Măselariţă1 (Hyoscyamus niger). 11 (reg.) v. Suliţică (Dorycnium herbaceum). 12 (reg.) sunătoa-re-de-muntev. Parpian (Antennaria dioica). sunător, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre frunze, ierburi etc.) foşnitor, fremătător, murmurător, susurător, şopotitor, şoşoitor, şuşuitor, <înv.> susuros, şoptitor, frisonant. Frunzele tremură sunătoare în bătaia vântului. 2 (despre instrumente muzicale, voce etc.) cântător. Copiii mărşă-luiesc în ritmul fanfarei sunătoare. Se aude de departe un fluier sunător. 3 (rar; mai ales despre vânt) v. Şuierător. Ţiuitor. Vâjiitor. 4 fig. (în opoz. cu „firesc”, „natural”; despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, umflat, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului sunător. 5 fig. (înv. şi pop.; despre manifestări, realizări etc. ale oamenilor) v. Briant. Eclatant. Răsunător. Strălucit. Strălucitor. II s.f. (constr.; reg.) v. Cosoroabă. III (înv.) 1 s.m. (muz.) v. Instrumentist. Orchestrant. 2 s.m. (muz.) v. Suflător. 3 si. (fon.) v. Vocală, sunătură si. (înv.) v. Sunare. Sunat, sunăţiv, -ă adj. (fon.; înv.) v. Vocalic, sunder s.n. (telec.; engl.) v. Microreceptor. Pâlnia receptorului (v. pâlnie). Pâlnia telefonului (v. pâlnie). Pâlnie. Receiver. Receptor. Receptor telefonic. sunducos, -oâsă adj. (înv. şi reg.; despre oameni sau despre firea lor) 1 v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Sures-citabil. 2 v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz, sunet s.n. 11 son, <înv. şi reg.> sun, şteamăt Orice fiinţă se sperie de sunetele prea puternice. îl priveşte uimit, deoarece scoate sunete ciudate. 2 (muz.) notă. Violoncelul scoate sunete grave. 3 <înv.> răsunare. Se aude sunetul clopotelor. îl trezeşte sunetul sirenei. 4 (la radio, la televizor etc.) sonor. îl roagă să dea sunetul mai tare la televizor. 5 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, susur, susurare, şâşâit, şopot, sunetist |1806 şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşu-itură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude sunetul frunzelor în bătaia vântului. 6 (rar) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit Şuiet Zumzet. Zvon1. 7 (rar) v. Şuier. Şuierare. Şuierat1. Şuierătură. Ţiuit. Vâjâială. Vâjâire. Vâjâit1. Vâjâitură. Vuiet. Vuire. 8 (muz.; rar) v. Cânt. Cântare. Cântat1. Cântec. Melodie. 9 (pop.) v. Ecou. Răsunet. Vuiet. Vuire. 10 (înv. şi reg.) v. Bubuire. Bubuit. Bubuitură. Detonaţie. Detunare. Detunat1. Detunătură. Duduit. Duduitură. Trăsnet Trăsnitură. Vuiet 11 (înv. şi reg.) v. Zgomot II (fon.) 1 (şi sunet articulat) son, <înv.> fonem. Sunetul este elementul vorbirii rezultat din modificarea, prin articulare, a curentului de aer expirat prin aparatul fonator. 2 sunet exploziv = consoană explozivă, consoană ocluzivă, explozivă (v. exploziv), ocluzivă (v. ocluziv). „B” şi „p” sunt sunete explozive; sunet sibilant = consoană sibilantă, consoană şuierătoare, sibilantă (v. sibilant), şuierătoare (v. şuierător). Sunetul sibilant este o consoană constrictivă sau fricativă prepala-tală ori postalveolară. „Ş” şi „ j” din limba română sunt sunete sibilante; sunet sibilant = sunet siflant = a consoană sibilantă, consoană siflantă, sibilantă (v. sibilant), siflantă (v. siflant). Sunetul sibilant sau siflant este o consoană constrictivă ori fricativă dentală ori alveolară. ,,S” şi „z” sunt sunete sibilante; b consoană sibilantă, consoană siflantă, consoană şuierătoare, sibilantă (v. sibilant), siflantă (v. siflant), şuierătoare (v. şuierător). Sunetele sibilante sau siflante sunt consoane constrictive ori fricative, oricare dintre consoanele „ş”, „j”, „s\ „z” din limba română. III fig. (înv.) 1 v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1. 2 v. Ecou. Interes. Răsunet. Rezonanţă. sunetist s.m. (tehn.) inginer de sunet. Sunetistul este specializat în realizarea părţii sonore a unui film de cinematograf sau de televiziune. sunimiez subst. (reg.; de obicei precedat de prep. sau de loc. prep.) v. Chindie. Vecernie, supă vb. I. tr. a cina. Ieri seară, după concert, au supat la un restaurant cu specific italian. supăpă s.f. I (tehn.) 1 (la orificii) ventil, răsuflătoare. Cu supapa se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide şi gaze. 2 supapă electrică = redresor. Cu ajutorul supapei electrice se obţine transformarea unui curent electric alternativ în curent electric continuu. II (anat; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). supă s.f. (culin.) sorbitură, zeamă, holearcă. li place supa cu găluşte. supără vb. 1.11 refl. (despre oameni) a se burzului, a se îmbufna, a se sifona, a se zborşi, a bănui, a se botoşa, a se buftăni, a se bufti, a se îmboţa, a se înierba, a se obrăzi, <înv.> a se îngreuia, a se paraponisi, a se cocoşi, a se zbârli, a se spulbera, a se băşica, a se şucări. Nu îi este nici acum foarte clar de ce s-a supărat prietenul său pe el. 2 refl. (recipr.) (despre oameni) a se certa, a se învrăjbi, a se gâlcevi, a se lua, a se mânia, a se sfădi, <înv. şi reg.> a se pricinui, a se cârcoti, a se cârti, a se ciocmăni, a se discuta, a se noji2, a se pereci, a se poroboti, a se pricini, a se rohoti, a se ţulăi, <înv.> a se îngâmba, a se pârî, a se prici3, a se prigoni, a se bălăbăni, a ş^bălăcări, a se înfiirci, a se răfui, a se strica, a se şucări. S-a supărat pe asociatul său. Cei doi se supără toată ziua de la lucruri minore. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înciuda, a (se) necăji, a (se) ciudi, a (se) oftica. S-a supărat pentru că i s-a făcut observaţie în public. 4 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a afecta1, a (se) amărî, a dezola, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, <înv. şi pop.> a (se) obidi, a (se) ciumări, a (se) morcovi, <înv. şi reg.> a (se) scârbi, a (se) cârcăli, a (se) îmborboi, a se probozi, <înv.> a atrista, a (se) oscârbi, a (se) oţărî, a (se) râvni, a (se) săblăzni, a (se) acri, a (se) cătrăni, a (se) îmbolnăvi, a (se) înlăcrima, a (se) învenina, a (se) otrăvi, a (se) pleoşti, a străpunge, a (se) venina, a dezumfla, a (se) tufli, a (se) depăra, a se topseca, a (se) ofili, a (se) trudi, a se cacioli, a îmbâcsi. Vestea primită l-a supărat. 5 tr. (compl. indică oameni) a necăji, a nemulţumi, a opăci. Decizia ei de a demisiona îl supără. 6 tr. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a tracasa, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a zăhătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a câmosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl supără cu veşnicele ei lamentări. 7 tr. (compl. indică oameni) a conturba, a deranja, a importuna, a incomoda, a inoportuna, a încurca, a jena, a stânjeni, a stingheri, a tulbura, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie supărat, întrucât are de lucru. 8 refl. (despre oameni) a se ofensa, a se ofiisca, a se şifona. Nu înţelege de ce s-a supărat, căci îi spusese numai adevărul. 9 tr. (despre senzaţii, stări fizice etc.; compl. indică fiinţe) a chinui, a jena, a necăji, a sâcâi, a ţine. De câteva zile îl supără o tuse uscată. 10 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Adjura. Conjura. Implora. 11 tr. (înv.; compl indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Asupri. Exploata. împila. împovăra. Năpăs- tui. Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. 12 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat; înv.; despre oameni) v. Plictisi. Urî. 13 tr. (înv.; compl indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. II tr. 1 (milit; pop.; compl indică armate, state etc.) v. Bate. Birui, înfrânge. întrece. învinge. 2 (milit.; înv.; compl. indică teritorii străine) v. Cotropi. Invada. încălca. Năpădi, supărălnic, -ă adj. 1 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Abătut Afectat1. Amărât Deprimat Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat. întristat Mâhnit Necăjit Prostrat Supărat Trist 2 (reg.; despre oameni) v. Supărăcios. Susceptibil. 3 (înv.; despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.) v. Contrariant. Dezagreabil. Neplăcut. Supărător. 4 (înv.; despre oameni sau despre firea lor) v. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Surescitabil. supărare s.f. 11 burzuluială, îmbufnare, botoşare, şucăr, şucăreală. Prietenul său nu îi înţelege supărarea. 2 amar, amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, of, tristeţe, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.> obidire, voie rea, obidă, <înv. şi reg.> scârbă, bănat, buşluială, <înv.> apăs, în-tristăciune, mâhneală, mâhniciune, scârbie, tristă (v. trist), tristeală, umilenie, cătrănire, mohorâre, negru, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învăluială. Supărarea i-a invadat sufletul după vestea primită. 3 mizerie, necaz, neplăcere, <înv. şi pop.> price, <înv. şi reg.> dârvală, but3, hâcă, sagnă, <înv.> săblaznă, scădere, siclet. Ferice de acei care sunt feriţi de supărări! 4 necaz, păs, <înv.> pamet2. Adesea îşi povesteşte supărările şi bucuriile. 5 nemulţumire, neplăcere, dis-plăcere, <înv. şi reg.> scârbă, <înv.; astăzi fam.> parapon, <înv.> paraponiseală, pridnuire, tor2. - Ce supărare ai, de stai atât de îngândurat? 6 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, tevatură, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdoră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, drăcăraie, încurcală, întâmplare, năvârneală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, nevoinţă, patimă, silă, stena-horie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multe supărări a avut în ultimul timp! 7 conturbare, deranj, deranjare, importunare, incomodare, inoportunitate, jenare, neoportunitate, stânjeneală, stânjenire, stingherire, tulburare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zătic-nire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Supărarea fără motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. 8 enervare, excitabilitate, excitaţie, irascibilitate, iritabili-tate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, surescitabilitate, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. Calmantele atenuează starea de supărare a unei persoane. 9 deranj. Nu va fi nicio supărare dacă nu poţi să mă împrumuţi. 10 {med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. 11 {pop. şi fam.) v. Furie. înverşunare. Mânie. 12 {pop. şi fam.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 13 {pop. şi fam.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 14 {pop.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. 15 (fiziol; pop.) v. Jenă. Sâcâială. 16 {fam.) v. Aga-sare. Enervare. Excitare. Iritare. Plictisire. Sâcâială. Sâcâire. Tracasare. 17 (med.; reg.) v. Epilepsie. II (bot.; reg.) v. Silnic (Glechoma hederaceum şi Glechoma hirsutum). supărat, -ă adj. I (despre oameni) 1 botos, burzuluit, înfâmat, băşicat, bosumflat, îmbufnat, mofluz, ofuscat, sifonat, zborşit, bănuit, botoşat, turgid, şifonat, umflat, zbârlit, topsecat, şucărit Este supărat dintr-o cauză ştiută numai de el Toată ziua stă supărată. 2 certat, învrăjbit. Tinerii supăraţi s-au împăcat la insistenţele prietenilor. 3 înciudat, necăjit, ciudos, acru, ofticat. După altercaţia avută la serviciu cu un coleg era cam supărat. 4 abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, trist, mom, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Supărat după vestea primită, s-a închis în sine. 5 necăjit, nemulţumit, <înv.; astăzi fam.> paraponisit. Este supărat pentru că a făcut o asemenea greşeală. 6 agasat, enervat, iritat, plictisit, sâcâit, tracasat, excedat, zădărât, zgândărit, oţetit. Supărat, a părăsit şedinţa pentru că nu mai putea suporta discuţiile inutile. 7 ofensat, ofuscat. Supărat, a plecat din sală pentru că a fost criticat. 8 enervat, excitat, iritat, necăjit, nervos, stresat, surescitat, <înv. şi reg.> scârbit, înfierbântat, tensionat, capsat. Supăraţi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. II (arg.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, supărăcios, -oâsă adj. 1 (despre oameni) susceptibil, ţâfnos, corencios, găgios, supăralnic, supăros. Persoanele supărăcioase nu ştiu de glumă. 2 (despre oameni sau despre firea lor) excitabil, irascibil, iritabil, nervos, surescitabil, atrabiliar, rânzos, nevricos, <înv. şi reg.> necăjicios, sunducos, năzdrăvan, <înv.> nătâng, provocabil, sângeros, sângios, supăralnic, bilios, izbucnitor, ardeiat, şifonabil, întinat. A devenit supărăcios pentru că i-a eşuat planul Are o fire supărăcioasă şi dificilă. 3 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat. întristat. Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. 4 (înv.; despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.) v. Contrariant Dezagreabil. Neplăcut. Supărător, supărător, -oâre adj., adv. I adj. 1 (despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.) contrariant, dezagreabil, neplăcut, displăcut, păcătos, urât2, <înv.> supăralnic, supărăcios, inconfortabil, tâmpit. A ajuns în situaţia supărătoare de a-l refuza. 2 (despre situaţii, stări sau despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) deranjant, im-portun, incomod, incomodant, jenant, neplăcut, stânjenitor, stingheritor, <înv.> molest. Gestul lui a fost supărător pentru fată. îi pune întrebări supărătoare. 3 (despre stări, situaţii etc.) jenant, neplăcut, penibil, urât2, giurumist. în faţa ei se află într-o situaţie supărătoare ştiind că a minţit-o. Nu vrea să-l întâlnească din cauza unor amintiri supărătoare. 4 (mai ales despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) agasant, enervant, iritant, plicticos, plictisitor, sâcâitor, ambetant, <înv.> necăjitor, oripilant, păcătos, ancombrant, şucăritor. Dacă mai pui multe întrebări, rişti să devii supărător. 5 (despre senzaţii, stări fizice sau psihice etc.) chinuitor, păcătos, rebel, sâcâitor, <înv. şi pop.> necăjos, <înv.> penibil, tenace. Tuşea uscată este supărătoare. 6 (înv.; despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor, despre situaţii etc.) v. Demoralizant Demoralizator. Depresiv. Deprimant. Descurajant. Descurajator. II adv. (modal) agasant, enervant, sâcâitor. Scaunul scârţâie supărător. Plouă supărător de mult. întreabă, supărător, acelaşi lucru. supărătură s.f. (înv.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. supăreâlă s.f. (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. supărate s.m. (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Prispă. supăros, -oâsă adj. (reg; despre oameni) 1 v. Supărăcios. Susceptibil. 2 v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 3 v. Abătut. Afectat1. superbie Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat întristat. Mâhnit Necăjit Prostrat. Supărat. Trist, supăsărel s.m. (omit.; reg.) v. Berbecel. Lupul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrân-cioc-coţofănesc. Sfrâncioc-mare. Sfrân-cioc-păsăresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius ex-cubitor). super adj. invar, (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, superangulâr, -ă adj. (fotogr.) superun-ghiular. superarbitrâ vb. I. tr. a supraarbitra. A superarbitra înseamnă a judeca în calitate de superarbitru. superarbitrâre s.f. <înv.> supraarbitriu. superarbitru s.m. 1 supraarbitru. Superar-bitrul hotărăşte într-un litigiu în care arbitrii au păreri diferite. 2 (sport) supraarbitru. Superarbitrul este delegat de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfăşurării unor competiţii,, cu drept de a interveni numai în cazuri de reclamaţii şi de contestaţii. superb, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre peisaje, privelişti etc.) grandios, impresionant, impunător, maiestuos, măreţ, splendid, august2. Din avion, imaginea Everestului, în lumina soarelui, este superbă. 2 (despre construcţii, monumente etc.) grandios, impozant, impunător, maiestuos, măreţ, monumental, splendid, trufaş1, luminos. Catedrala este o construcţie superbă. 3 minunat, splendid, ambroziac, celest, ceresc, divin, dumnezeiesc, edenic, îngeresc, serafic. Muzica pe care o ascultă este superbă. 4 (despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) desăvârşit, excelent, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, ideal, magistral, minunat, mirobolant, nemaipomenit, perfect, splendid, sublim, alat, arhetipic, excelentisim, straşnic, înfricoşat, cool, extra, giopsi, meseriaş, mortal, periculos, senzaţional, super, teribil, trăsnet, ţuţ, ultra, <înv.> apelpisit, nepomenit, săvârşit2, luminat2, colosal, demenţial, supranatural, adevărat, belea, bengos, futere, giomo, marfa, penal, supărat. Volumul de poezii a fost tipărit în condiţii grafice superbe. Cunoscuta actriţă are o interpretare superbă în rolul principal. II adv. (modal) minunat, splendid, trăsnet, divin, dumnezeieşte, îngereşte. Soprana cântă superb. superbie s.f. 1 (livr.) v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu. 2 (rar) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. superbombă Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezum-ţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, superbombă s.f. 1 (milit.) bombă cu hidrogen, bombă termonucleară. Explozia unei superbombe se datorează energiei termonucleare dezvoltate prin reacţia de fuziune a nucleelor de hidrogen (deuteriu, tritiu). 2 (farm.; arg.) v. Sulfat de cocaină, supercalculator s.n. (electron.) supercom-puter, supracomputer, transputer. în instituţiile de profil specialiştii lucrează pe supercal-culatoare. supercentralizât, -ă adj. supracentralizat, ultracentralizat. Sistemul de învăţământ este supercentralizat. supercomputer s.n. (electron.) supercalculator, supracomputer, transputer. superconfort s.n. supraconfort, ultraconfort. într-un hotel de cinci stele este superconfort. supercunoscuţ, -ă adj. (fam.) v. Arhicunoscut. Banal. Depăşit. Răscunoscut. Ştiut2. Ul-tracunoscut. Vechi2. superdotât, -ă adj. (despre oameni) supra-dotat. Tânăra este superdotată din punct de vedere muzical. superdoză s.f. supradozaj, supradoză. A murit din cauza unei superdoze de heroină. supereficient, -ă adj. ultraeficient. Sistemele de aer condiţionat sunt supereficiente în timpul zilelor toride. superego s.n. (psih.) supraeu. Superegoul este partea personalităţii considerată cenzor al întregului comportament uman. superfecundâţie s.f. (biol.) superimpreg-nare. Supetfecundaţia este fecundare succesivă a două ovule la interval de câteva zile unul de altul, ambele provenind din aceeaşi ovulaţie. superfetatâriu, -ie adj. (livr.) v. Inutil. Nenecesar. Netrebuincios. Neutil. Redundant Superfluu. superficiâl, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „adânc”, „apăsat”; despre urme, paşi) uşor2. Săniuţa a lăsat urme superficiale în zăpadă. 2 (înv.; despre nervi, traumatisme, agenţi patigeni, corpuri străine, injecţii etc.) v. Hipodermic. Subcutan. Subcutanat. Subcutaneu. II adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, realizări etc. ale oamenilor) facil, formal, neaprofundat, netemeinic, pompieristic, sumar. Analiza pe care a făcut-o este superficială. 2 (în opoz. cu „serios”, „profund”; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) expeditiv, fugitiv, rapid, sumar, fugos. Consultul superficial l-a nemulţumit pe pacient. 3 (despre idei, noţiuni, informaţii etc.) aproximativ, imprecis, vag, <înv.> apropiativ, apropios. Are idei superficiale despre economia de piaţă. 4 (despre creaţii ale oamenilor, despre cunoştinţele, pregătirea etc. lor) diletantic, diletantist, diletantistic. Are o pregătire superficială în domeniul medicinei. III adj. fig. 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om superficial. 2 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, neserios, uşor2, uşuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic, lax, lejer, zburdalnic, fru-fru, deşert, vântos, vânturat2, vânturos, zburatic. în tinereţe a fost o persoană superficială. Are o fire superficială. IV adv. (modal) 1 netemeinic. Lucrează superficial. 2 expeditiv, fugitiv, sumar. O asemene a problemă gravă nu poate fi tratată superficial. 3 neaprofundat, sumar, gros. A analizat superficial subiectul romanului. superficialitâte s.f. 11 uşurinţă, tenuitate. L-a criticat fără să-i cunoască scrierile, cu superficialitate. Tratează totul cu mare superficialitate. 2 lustru, poleială, pospai, pospăială, spoială. îi demască public superficialitatea de cultură. II fig. deşărtăciuni (v. deşărtăciune), frivolitate, neseriozitate, uşurătate, lejeritate. Nu te lăsa pradă superficialităţii. superfîcie s.f. (livr.) 1 v. Cuprins1. întindere. întins1. Spaţiu. Suprafaţă. Teritoriu. 2 v. Faţă. întindere. întins1. Suprafaţă, superfflm s.n. (cinemat.; rar) v. Superproducţie. Supraproducţie, superfm, -ă adj. (despre anumite produse, băuturi etc.) extrafin, suprafin, ultrafin, străfin. Au fost serviţi cu un coniac superfm. A cumpărat o ciocolată superfină. superfinisăre s.f. (tehn.) superfiniţie, super-netezire, vibronetezire. Superfinisarea este o operaţie de netezire foarte fină a suprafeţelor unor obiecte metalice, efectuată prin mişcări lente, rectilinii, alternative ale unor abrazive, combinate cu mişcări de avans ale obiectului prelucrat. superfiniţie s.f. (tehn.) superfinisăre, super- netezire, vibronetezire. superfluenţă s.f. ineficacitate, ineficienţă, inutilitate, neeficienţă, superfluitate, zădărnicie, <înv.> netrebnicie, sterilitate. Superfluen- ţa rugăminţilor lor nu mai putea fi pusă la îndoială. superfluităte s.f. ineficacitate, ineficienţă, inutilitate, neeficienţă, superfluenţă, zădărnicie, <înv.> netrebnicie, sterilitate, superfluu, -uă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuincios, neutil, van, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost superflue. 2 inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil, redundant, superfetatoriu, parazit, parazitar. Povesteşte pe scurt, fără amănunte superflue! II adv. (modal) inutil. Metaforele sunt folosite superfluu. Nu este superfluu a menţiona că acest obicei se păstrează până astăzi în anumite zone ale ţării. |1808 superfortăreăţă zburătoare s.f. (av. milit.) suprafortăreaţă zburătoare. Superfortăreăţă zburătoare este un avion de bombardament blindat, de mare tonaj, dotat cu mai multe motoare şi guri de foc. supergreu, -grea adj. supragreu. Valiza este supergrea. superimpregnăre s.f. (biol) superfecundâţie. superindustrializât, -ă adj. (despre oraşe, zone, ţări etc.) supraindustrializat. superinfecţie s.f. (med., med. vet.) suprain-fecţie. Superinfecţia este o infecţie secundară, care apare în unele boli infecţioase. superintendent s.m. (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe şi Catolice; înv.) v. Eparh. Episcop. superior, -oără adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) ales2, bun, fin1, selectat2, selecţionat2, sortat2, triat2, fain. A cumpărat pentru onomastică băuturi superioare. 2 (despre anumite produse de consum) fin1. A făcut cadou o cutie cu bomboane superioare. 3 (despre oameni sau despre însuşiri, calităţi etc. ale lor) preeminent îi este superior doar în ceea ce priveşte poziţia socială. Caritatea este o virtute superioară. 4 (despre oameni) ales2, aparte, deosebit, distins, rar, fain. A reuşit să se împrietenească numai cu oameni superiori 5 evoluat Actorul se află într-un stadiu superior al carierei sale. 6 înalt, ridicat2. Ţările avansate au ajuns la un nivel superior de dezvoltare economică şi culturală. I11 s.m. şef, vârf, gagiu. De regulă, subalternii execută, fără comentarii, ordinele superiorilor. Când se întoarce dintr-o inspecţie, trebuie să dea raportul superiorului său direct. 2 s.m., s.f. (relig.) egumen, egumeniţă, stareţ, <înv. şi reg.> staroste, <înv.> egumenie2, năstavnic, proestoa-să, prot2. Călugărul este superior la mănăstirea Sihla. Superioara de la mănăstirea Agapia a făcut Teologia. superioritâte s.f. 11 preeminenţă. Este o persoană onestă, care recunoaşte, fără invidie, superioritatea colegului său de breaslă. Nobilii şi-au păstrat superioritatea socială, dar, cu timpul, şi-au pierdut supremaţia politică şi economică. 2 autoritate, şefie. Cei care îi recunoşteau superioritatea nu-i ieşeau din cuvânt. 3 elevaţie, eminenţă. Cunoscutul actor poate să exprime, cu superioritate, caracterul personajului interpretat. I11 avantaj, prerogativă. Nu ezită să profite de superioritatea sa în orice situaţie. 2 majoritate. Nu au reuşit să marcheze, deşi erau în superioritate. supermagazin s.n. (com.) supermarket. îşi face cumpărăturile, o dată la două săptămâni, dintr-un supermagazin. superman ['supermen] sm (engi) v. Supraom, supermarket s.n. (com.) supermagazin. supermicroscop s.n. ultramicroscop. La supermicroscop sunt observate obiectele ale căror dimensiuni sunt sub limita de separare a microscopului obişnuit. supermodern,-ă adj. extramodem, ultramodern, ultramodernist Vedeta poartă haine supermodeme. 1809| supernaturalism s.n. (rar) v. Supranatura-lism. supernetezi're s.f. (tehn.) superfinisare, superfîniţie, vibronetezire. supernumerâr adj. (înv.) v. Supranumerar. superoxi'd s.m. (chim.) peroxid. Superoxidul este un oxid derivat de la apa oxigenată. superperformănt -ă adj. ultraperformant. Are un sistem audio superperformănt. Şi-a cumpărat un laptop superperformănt. superpetrolier s.n. supertanc. Superpetroli-erul este un petrolier de mare capacitate. superplm, -ă adj. (despre locuri, încăperi) arhiplin, ultraplin. Stadionul a fost superplin la concertul vedetei americane de muzică rock. superplus s.n. (înv.) v. Excedent. Exces. Plus. Prisos. Prisosinţă. Surplus, superpozfţie s.f. 1 (fiz., tehn.) suprapunerea efectelor (v. suprapunere). Superpoziţia este proprietatea unui sistem fizic sau tehnic caracterizat de legi şi de relaţii binare şi omogene, care, pe această bază, permite însumarea acţiunilor exercitate asupra lui, efectul rezultantei tuturor acţiunilor fiind identic cu rezultanta efectelor produse de fiecare acţiune în parte. 2 (rar) v. Suprapunere, superproducţie s.f. (cinemat.) supraproducţie, superfilm. Filmul Cleopatra, realizat în 1963, este o superproducţie a cinematografiei americane. superpune vb. III. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică figuri geometrice, obiecte, straturi etc.) v. Suprapune. superpus, -ă adj. (rar, despre obiecte, straturi etc.) v. Suprapus. superputere s.f. (polit.) supraputere. SUA este o superputere. superrefractăr, - ă adj. (despre materiale) suprarefractar. Materialele superrefractare rezistă la temperaturi extrem de mari. supersensi'bil, -ă adj. (despre instrumente, aparate de măsură de mare precizie etc.) extrasensibil, ultrasensibil. La înregistrarea melodiei pe disc a folosit un microfon super-sensibil. supershow ['superjou] s.n. superspectacol. Concertul trupei americane de rock a fost un supershow. supersistem s.n. (lingv.; rar) v. Diasistem. superspectacol s.n. supershow. superstâr s.n. superstea, supervedetă. Barbara Streisand este un superstâr al Hollywoodului. Distribuirea în roluri de o mare sensibilitate au transformat-o pe Julia Roberts într-un superstâr. superstatăl, -ă adj. (despre organizaţii, organisme internaţionale) suprastatal, supranaţional. superste ă s.f. superstâr, supervedetă. superstiţie s.f. eres, socotinţă, <înv.> disidemonie. Mentalul colectiv este dominat de diverse superstiţii. superstiţios, -oăsă adj. (despre oameni) <înv.> disidemonesc, disidemonie, disidemonios. Superstiţioasă, se supărase că i-a tăiat calea o pisică neagră. superstrât s.n. (lingv.) suprastrat. Superstratul reprezintă totalitatea elementelor lingvis- tice din limba vorbită de un popor de cuceritori, considerată din punctul de vedere al influenţei pe care o exercită asupra limbii vorbite în regiunile invadate. Limba francilor este superstrat faţă de limba galo-romană. superstructură s.f. (constr.; rar) v. Suprastructură. supertânc s.n. superpetrolier. Supertancul este un petrolier de mare capacitate. supertrust s.n. supratrust. Supertrustul cuprinde întreprinderi ale unei ramuri de producţie din mai multe ţâri capitaliste. superunghiulăr, -ă adj. (fotogr.) superan-gular. supervedetă s.f. superstâr, superstea. Barbara Streisand este o supervedetă a Hollywoodului. Distribuirea în roluri de o mare sensibilitate au transformat-o pe Julia Roberts într-o supervedetă. supervizâr s.n. (inform.) monitor2. Supervizorul este un program de control care supraveghează activitatea unui sistem de calcul. supinator s.n. (med.) susţinător plantar. Supinatorul este un aparat ortopedic alcătuit dintr-o lamă pentru susţinerea bolţii unui picior plat. suplantă vb. I. tr. (livr.; compl. indică oameni sau puterea, autoritatea, prestigiul forţa etc. cuiva ori a ceva) v. Submina, suplantâre s.f. (livr.) v. Subminare, suplantăt, -ă adj. (livr.; despre autoritatea, forţa, acţiunile, realizările etc. unui stat, ale unei puteri, ale unui adversar etc.) v. Subminat supleă vb. n. tr. (livr.) 1 (compl indică oameni care au o anumită funcţie, o anumită obligaţie etc.) v. înlocui. Suplini. 2 (compl. indică ceea ce lipseşte, ceea ce nu este suficient etc.) v. Suplini. supleânt, -ă s.m., s.f. (înv.) 1 v. Locţiitor. Substitut. 2 (pedag.) v. înlocuitor. Suplinitor, supleăre s.f. (livr.) 1 v. Suplinire. 2 v. înlocuire. Suplinire. suplecă vb. I. refl. (milit.; înv.; despre armate, ostaşi etc.) v. Pleca. Preda. Supune, suplecăt, -ă adj. (înv.; despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Smerit. Supus. Umil. Umilit. supleti'v, -ă adj. 1 (gram.; despre forme gramaticale) completiv. Formele gramaticale supletive completează ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2 (jur.; despre norme legale) facultativ. Articolul de lege discutat conţine o normă supletivă, nu una imperativă. supletură s.f. (pedag.; înv.) v. Suplinire, supleţe s.f. 11 (fiz.) elasticitate, flexibilitate, mlădiere, înmlădiere, <înv.> încovoidune, vânj. Ciupeşte corzile chitarei pentru a le încerca supleţea. 2 agerime, agilitate, iuţeală, repeziciune, sprinteneală, uşurinţă, vioiciune, vivacitate, alerteţe, alertitate, schi-tăcie, <înv.> agerie, sprintenie, sprintinătate. A reuşit să prindă mingea cu mare supleţe. 3 elasticitate, graţie, mlădiere, zvelteţe, înmlădiere. Supleţea mersului tinerei încântă privirea. 4 eleganţă, fineţe. Poartă rochii suplini strâmte pentru a-i ieşi în evidenţă supleţea taliei. II fig. elasticitate, flexibilitate, mobilitate. O mare calitate umană este judecarea cu supleţe a faptelor sau a acţiunilor. suplică vb. I. intr. (înv.; despre oameni) v. Adjura. Conjura. Implora, suplicant -ă s.m., s.f. (jur.; înv.) v. Reclamant suplicăre s.f. (înv.) v. Adjuraţie. Conjurare. Implorare. Imploraţie. suplicăţie s.f. (înv.) v. Adjuraţie. Conjurare. Implorare. Imploraţie. suplică s.f. 1 (în Ev. Med., în Ţările Române) arzihal, arzmahzar, magzar. Suplica este adresată unei autorităţi, cu scopul de a se obţine drepturi sau favoruri. 2 (înv. şi reg.) v. Cerere. Petiţie. 3 (jur.; înv.) v. Plângere. Reclamaţie. supliciă vb. I. tr. (livr.; compl. indică oameni) 1 v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schin-giui. Tortura. 2 v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. supliciăt, -ă adj. (livr.; despre oameni) 1 v. Chinuit. Schingiuit2. Torturat. 2 v. Asasinat2. Omorât. Suprimat Ucis2, supliciere s.f. (livr.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. supliciu s.n. 11 calvar, canon, caznă, chin, damnaţiune, durere, patimă, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, torturare, tortură, supliciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmă-cinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, răutate, schingi, smăcinare, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, ucis1, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după supliciul cumplit la care a fost supus. 2 martiraj, martiriu, martirizare, martiri-zaţie, mucenicie, <înv. şi pop.> patimă, <înv.> martir1, martirism, mărturie, mucenie, mu-cenire, strădanie, pasiune. Supliciul este suferinţa pe care a îndurat-o o persoană pentru convingerile sale religioase, ideologice etc. II fig. tortură. A viziona un film atât de prost a fost un supliciu pentru el. Impozitele mari sunt un supliciu pentru populaţie. supliment s.n. 1 adaos, anexă, apendice, completare, addenda, <înv.> lipitură. Volumul de poezii are un supliment care cuprinde postumele poetului. 2 adaos, incre-ment, spor. La salariu primeşte un supliment pentru funcţia de şef al colectivului. 3 auxiliar, adjuvant. Acest medicament este un bun supliment pentru memorie. suplimentar, -ă adj. 1 adiţional, auxiliar. A ataşat o sursă suplimentară de putere calorică. 2 auxiliar, complementar, întregitor, subsidiar, complinitor. Nu are nevoie de explicaţii suplimentare. suplini vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni care au o anumită funcţie, o anumită obligaţie etc.) a înlocui, a suplea. A suplinit o profesoară cât timp aceasta a fost în concediu de maternitate. 2 (compl. indică ceea ce lipseşte, ceea ce nu este suficient etc.) a suplininţă suplea. Nimic nu suplineşte în viaţa unui copil lipsa mamei. suplininţă s.f. (pedag.; rar) v. Suplinire, suplinire s.f. 1 înlocuire, supleare. La direcţie s-a discutat despre suplinirea unei profesoare în perioada concediului ei de maternitate. 2 (pedag.) suplininţă, <înv.> supletură. Suplinirea este funcţia de suplinitor la o catedră. 3 supleare. Necunoscându-şi bunica, a găsit într-o mătuşă mai în vârstă o suplinire. suplinitâr, -oâre s.m., s.f., adj. (pedag.) înlocuitor, <înv.> supleant. Este suplinitor la un liceu din oraş. suplu, -ă adj. 11 (despre corpuri, obiecte etc.) elastic, flexibil, lax, mlădios, mlădiu, moale, înmlădios, <înv. şi reg.> suleget, şui4, <înv.> încovoios, plecăcios. Pantofii au talpa suplă. 2 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) elastic, subţiratic, subţire, zvelt, <înv. şi reg.> suleget, suletnic, şugar, şui4, şuieţ, tivilichiu, <înv.> levent, ivilichiu. Era înaltă, suplă şi cu o ţinută extrem de elegantă. 3 (despre părţi ale corpului) elegant, fin1. Poartă rochii strâmte, pentru a-i ieşi în evidenţă talia suplă. Tânăra are degetele lungi şi suple. 4 (despre paşi, mers, mişcări) elastic, elegant, graţios, mlădios, mlădiu, zvelt, elansat, înmlădios, mlădiat, felin, pisicos. Se îndepărtează de el cu paşi supli. 5 (în opoz. cu „aspru”; rar, despre suprafaţa unor obiecte, materiale etc. sau despre pielea, părul oamenilor, blana animalelor etc.) v. Catifelat. Mătăsos. Moale. Neted. II fig. 1 (despre clădiri, părţi ale lor etc.) sprinten. De departe se văd coloanele suple ale templului. Biserica are două turle suple. 2 (despre oameni sau despre firea lor) acomo-dabil, adaptabil, elastic, flexibil, maleabil, mlădios. Fiind un om suplu, nu a suferit mult după ce şi-a schimbat locul de muncă. suport s.n. 11 bază, postament, soclu, ştender, <înv.> sultoi, supunere. Grilajul grădinii este fixat pe un suport de ciment. 2 cadru, trepied, <înv.> triped. A luat aparatul de fotografiat de pe suport. 3 (fin., econ.; fam.) v. Finanţare. Subvenţionare. II fig. 1 imbold, impuls, impulsie, îndemn, mobil, pornire, pretext, stimul, stimulent, inspiraţie, mişcare, resort, îmboldire, pinten, strigare, strămurare, bold2. Gloria i-a fost suport pentru tot ce a făcut în viaţă. 2 bază, vertebraţie. Gelozia sa nu are suport real. suportă vb. I. tr. 1 (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) a îndura, a pătimi, a păţi, a răbda, a suferi, a trăi, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a pănă-ta, a petrece, a târpi, a ticăi2, a joi2, a păula, a peşti, a pristui, <înv.> a cerca, a se necăji, a obicni, a supăra, a înghiţi, a trage, a purta, a mânca, a lupta. A suportat multe umilinţe de la colegi. 2 (compl. indică suferinţe, greutăţi etc.) a duce2, a îndura, a răbda, a suferi, a apuca, <înv.> a simţi. Rămânând văduvă, femeia a suportat toate greutăţile şi necazurile familiei. 3 (compl. indică suferinţe, necazuri etc.) a încerca, a îndura, a pătimi, a suferi. Au suportat în viaţă multe neajunsuri. 4 (compl. indică pedepse, condamnări etc.) a suferi. A suportat o condamnare de doi ani pentru furt. 5 (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a accepta, a admite, a aproba, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a tolera, a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot suporta comportamentul iresponsabil al jiului lor. 6 (compl. indică mai ales oameni; de obicei în constr. neg.) a suferi, a accepta, a înghiţi, a mistui, a ho-nipsi. Nu poate suporta oamenii vulgari. 7 (compl. indică cheltuieli, obligaţii etc.) a întâmpina. Părinţii suportă deplasarea lui în străinătate. Este conştient că nu poate suporta o asemenea cheltuială. 8 (compl. indică medicamente, tratamente sau mâncăruri, băuturi etc.) a tolera, a pristui. Organismul ei suportă bine tratamentul cu citostatice. Bolnavii hepatici nu suportă mâncărurile grase. 9 a rezista. Termosul nu a suportat presiunea aburilor foarte fierbinţi şi s-a spart. Maşina nu a suportat impactul cu tirul. 10 (compl. indică greutăţi, poveri etc.) a ţine. Balansoarul suportă trei persoane. Deşi veche, casa poate suporta şi o mansardă. 11 (fin., econ.; fam.; compl. indică oameni, instituţii, organizaţii, proiecte etc.) v. Finanţa. Stipendia. Subvenţiona, suportăbil, -ă adj. 1 (despre stări, acţiuni, situaţii neplăcute sau nedorite, despre climă, vreme etc.) acceptabil, tolerabil, tenabil, <înv. şi pop.> uşor2, <înv.> suferibil, suferit. Gelozia ei nu este suportabilă. Durerea a devenit suportabilă. Iarna aceasta a fost suportabilă. 2 (despre aer) respirabil. Aerul din acest restaurant este suportabil. 3 (despre situaţii, stări etc.) acceptabil, admisibil, bunicel, bunicică, convenabil, tolerabil, pasabil, <înv.> suferibil, suferit. Inflaţia a fost suportabilă. suporter s.m. (sport) fan, simpatizant, susţinător. Este un pasionat suporter al clubului de fotbal Steaua. supostâtnic s.m. (înv.) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş, supozâ vb. I. tr. (înv.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) v. Crede. Estima. Presupune. Prezuma. Socoti. supoziţie s.f. 1 conjectură, ipoteză, presupunere, prezumţie, <înv.> supunere. Existenţa vieţii pe Marte rămâne o supoziţie. 2 bănuială, ipoteză, presupunere, prezumţie, presupus1. Supoziţia că este bolnavă s-a adeverit. supra prep. (introduce un circ. de loc care indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni; înv.) v. Asupra. Către. înspre. La1. Spre. supraabundent -ă adj. ultraabundent, pletoric. Discursul său este supraabundent în metafore. supraabundenţă s.f. surabon-danţă. Supraabundenţa metaforelor este deranjantă. |1810 supraaglomerare s.f. supraaglomeraţie. în timpul sărbătorilor medicii nu mai fac faţă urgenţelor din cauza supraaglomerării. supraaglomerat -ă adj. ultraaglomerat Când se fac reduceri de preţuri, marile complexe comerciale sunt supraaglomerate. supraaglomeraţie s.f. supraaglomerare, supraalimentă vb. I. tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) supranutri, a (se) îndupări. S-a îngrăşat din cauză că s-a supra-alimentat. supraalimentâre s.f. hiperalimentare, hiperalimentaţie, hipemutriţie, supraalimen-taţie, supranutriţie. Fiind prea slab, medicii i-au prescris un regim de supraalimentare. supraalimentât, -ă adj. (despre fiinţe) supranutrit, suprahrănit. Copilul supra-alimentat poate avea diferite afecţiuni. supraalimentăţie s.f. hiperalimentare, hiperalimentaţie, hipemutriţie, supraalimentare, supranutriţie. supraapreciă vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se încrede, a se supraestima, a se supraevalua, a se suprapreţui, <înv.> a se pretinde, a se monetiza. Nu are mulţi prieteni pentru că prea se supraapreciază. 2 tr. (compl. indică oameni sau calităţi, creaţii, realizări etc. ale lor) a supraestima, a supraevalua, a suprapreţui, a monetiza. Valoarea filmului a fost supraapreciată. A supraapre-ciat capacitatea lui de adaptare la sitauţiile limită. supraapreciere s.f. supraestimare, supraevaluare. Desconsiderarea celor din jur are la bază supraaprecierea forţelor proprii. supraarbitră vb. I. tr. a superarbitra. A supraarbitra înseamnă a judeca în calitate de superarbitru. supraarbi'triu s.m. (înv.) v. Superarbitrare. supraarbitru s.m. 1 superarbitru. Supraar-bitrul hotărăşte într-un litigiu în care arbitrii au păreri diferite. 2 (sport) superarbitru. Supraarbitrul este delegat de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite în timpul desfăşurării unor competiţii, cu drept de a interveni numai în cazuri de reclamaţii şi de contestaţii. suprabugetar, -ă adj. (fin.) extrabugetar. Cheltuielile făcute au fost suprabugetare. supracalificăt, -ă adj. ultracalificat. Personalul din firmă este supracalificat. supracentralizăt, -ă adj. supercentralizat, ultracentralizat. Sistemul de învăţământ este supracentralizat. supracflie s.f. (anat.; înv.) v. Sprânceană, supracompresiune s.f. (tehn.) supracom-primare. Supracompresiunea este mărirea presiunii finale de compresiune în cilindrii unui motor cu ardere internă, pentru a-i spori puterea. supracomprimăre s.f. (tehn.) supracompresiune. supracomputer s.n. (electron.) supercalculator, supercomputer, transputer. în instituţiile de profil specialiştii lucrează pe supracom-putere. supraconductibilitâte s.f. (tehn.) supra-conductivitate, supraconducţie. Supraconduc- 1811 | tibilitatea este anularea rezistenţei electrice a anumitor materiale răcite la temperaturi foarte joase, însoţită şi de alte manifestări specifice. supraconductivitâte s.f. (tehn.) supracon-ductibilitate, supraconducţie. supraconducţie s.f. (tehn.) supraconducti-bilitate, supraconductivitate. supraconfort s.n. superconfort, ultraconforL într-un hotel de cinci stele este supraconfort. supracopertă s.f. anvelopă. Cartea a fost reeditată cu o supracopertă de plastic. supracurent s.n. (electr.) supraintensi-tate. Supracurentul este curentul electric de intensitate mai mare decât cea normal prevăzută pentru un anumit circuit, a cărui apariţie este dăunătoare pentru siguranţa în funcţionare a circuitului respectiv. supradominăntă s.f. (muz.) sextă. Supra-dominanta este a şasea treaptă a gamei diatonice, de la o treaptă dată. supradotăt, -ă adj. (despre oameni) super-dotat. Tânăra este supradotată din punct de vedere muzical. supradozăj s.n. superdoză, supradoză. supradoză s.f. superdoză, supradozaj. A murit din cauza unei supradoze de heroină. supraelaborăt, -ă adj. ultraelaborat. Şi-a făcut o coafură supraelaborată. Perfecţionist fiind, are şi un limbaj supraelaborat. supraestima vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se încrede, a se supraaprecia, a se supraevalua, a se suprapreţui, <înv.> a se pretinde, a se monetiza. 2 tr. (compl. indică oameni sau calităţi, creaţii, realizări etc. ale lor) a supraaprecia, a supraevalua, a suprapreţui, a monetiza. supraestimâre s.f. supraapreciere, supraevaluare. supraetajat, -ă adj. (despre construcţii, elemente de construcţie etc.) supraînălţat în centrul oraşului s-a ridicat o parcare supraetajată. supraeu s.n. (psih.) superego. Supraeul este partea personalităţii considerată cenzor al întregului comportament uman. supraevalua vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se încrede, a se supraaprecia, a se supraestima, a se suprapreţui, <înv.> a se pretinde, a se monetiza. 2 tr. (compl. indică oameni sau calităţi, creaţii, realizări etc. ale lor) a supraaprecia, a supraestima, a suprapreţui, a monetiza. supraevaluare s.f. supraapreciere, supraes-timare. Desconsiderarea celor din jur are la bază supraevaluarea forţelor proprii. supraexcitâ vb. I. tr. (fiziol; rar) v. Surescita, supraexcitâre s.f. (fiziol, psih.; rar) v. Surescitare. Surescitaţie. supraexcitâţie s.f. (fiziol., psih.; rar) v. Surescitare. Surescitaţie. suprafaţă vb. I. tr. (compl. indică îmbrăcămintea rutieră) a finisa, a uniformiza, suprafaţăt, -ă adj. (despre îmbrăcămintea rutieră) finisat2, uniformizat, suprafaţă s.f. 11 (geom.) <înv.> deasuprime, surfaţă. Suprafaţa este aria limitată de o linie închisă măsurată în unităţi la pătrat. 2 (geom.) suprafaţă plană = plan. Suprafaţa plană este suprafaţa pe care o dreaptă poate fi aplicată în orice sens; suprafaţă sferică = sferă. Suprafaţa sferică este mulţimea punctelor din spaţiu care se află la o distanţă constantă de un punct fix, numit centru. 3 întindere, mărime, arie2. Priveşte luna răsărită pe suprafaţa nesfârşită a cerului. 4 cuprins1, întindere, întins1, spaţiu, teritoriu, superficie, <înv. şi pop.> luciu2, întinsură, <înv.> cuprindere, localitate, olat, imperiu. Ploile au căzut pe toată suprafaţa ţării. 5 regiune, teritoriu, zonă. Satul se află pe o suprafaţă inundabilă. 6 faţă, întindere, întins1, superficie, <înv.> surfaţă. Pe suprafaţa pământului se găsesc numeroase specii de plante şi de animale. II fig. 1 (rar) v. Aparenţă. Haină. Umbră. 2 (fin.; fam.) v. Fonduri (v.fond). Mijloace (v. mijloc). Resurse (v. resursă). suprafin, -ă adj. (despre anumite produse, băuturi etc.) extrafin, superfin, ultrafin, străfin. Au fost serviţi cu un coniac suprafin. A cumpărat o ciocolată suprafină. suprafiresc, -eăscă adj., s.n. 1 adj. supranatural. Puţine din fenomenele suprafireşti pot fi explicate din punct de vedere ştiinţific. 2 s.n. supranatural. Omul are nevoie să creadă în suprafiresc. suprafortăreâţă zburătoare s.f. (av. milit.) superfortăreaţă zburătoare. Suprafortăreaţa zburătoare este un avion de bombardament blindat, de mare tonaj, dotat cu mai multe motoare şi guri de foc. suprafuziune s.f. (fiz.) supratopire. Supra-fuziunea este răcirea foarte joasă a unei substanţe lichide care a rămas în această stare de agregare, deşi a fost adusă la o temperatură inferioară celei de solidificăre. supragreu, -grea adj. supergreu. Valiza este supragrea. supragreutăte s.f. obezitate. Supragreutatea este o tară a lumii moderne. suprahrămt, -ă adj. (rar; despre fiinţe) v. Supraalimentat. Supranutrit. supraimpunere s.f. (geol.) epigeneză, epi-genie. Supraimpunerea este un proces de depunere succesivă a unor minerale, după formarea rocilor în care sunt înglobate. supraindividuăl, -ă adj. suprapersonal. Există un inconştient supraindividual. supraindustrializăt, -ă adj. (despre oraşe, zone, ţări etc.) superindustrializat. suprainfecţie s.f. (med., med. vet.) supe-rinfecţie. Suprainfecţia este o infecţie secundară care apare în unele boli infecţioase. supraintensitâte s.f. (electr.; rar) v. Supracurent. supraintitulă vb. I. tr. (compl. indică scrieri) a supranumi. Romanul „Adela” al lui G. Ibrăileanu este subintitulat „Matineu literar”. supraînălţăt, -ă adj. (rar, despre construcţii, elemente de construcţie etc.) v. Supraetajat, supraîncărcăt, -ă adj. (despre vehicule, recipiente etc.) arhiplin. Tramvaiul ajunge supraîncărcat în staţie. Nu-şi poate duce singur, din cauza greutăţii, valiza supraîncărcată. supralicită vb. I. intr. <înv.> a adârdisi, a artorosi. A supralicitat şi a cumpărat tabloul. supranutriţie supralicităre s.f. supralicitare. Participanţii la licitaţie trebuie să respecte valoarea salturilor de supralicitare. supralicităţie s.f. supralicitare, supralumină s.f. (constr.; la ferestre sau la uşi; rar) v. Oberliht. supranatural, -ă adj., s.n. I adj. 1 suprafiresc. Puţine din fenomenele supranaturale pot fi explicate din punct de vedere ştiinţific. 2 (despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale fiinţelor etc.) fabulos, fantastic, legendar, miraculos, mitic, nepământesc, <înv.> nespus, surnatural. Zmeul este un personaj supranatural Este înzestrat cu o forţă supranaturală. 3 (în opoz. cu „material”) imaterial, nematerial, nepămân-tean, nepământesc, extranatural, lunar, lunatic. Se închină unor puteri supranaturale. Piramidele par construite de mâini supranaturale. 4 fig. (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. II s.n. suprafiresc. Omul are nevoie să creadă în supranatural. supranaturalism s.n. supernaturalism. Supranaturalismul este concepţia potrivit căreia ar exista fapte, forţe, elemente etc. supranaturale. supranaţionăl, -ă adj. 1 transnaţional. Volksbank este o bancă supranaţională. 2 (rar; despre organizaţii, organisme internaţionale) v. Superstatal. Suprastatal, supranume s.n. cognomen, nume, poreclă, <înv. şi reg.> sclitadă, ponos, porecleală, poreclire, <înv.> poreclitură, sumume, sumu-mire, sobrichet. Poetul latin Ovidiu a avut supranumele Naso. supranumerăr adj. <înv.> supernumerar, surnumerar. Sindromul Down este determinat de prezenţa unui cromozom supranumerar. supranumi vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni, animale etc.) a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a spune, a zice, a denomina, <înv. şi pop.> a striga, <înv. şi reg.> a număra2, a grăi, a nomina, a numeni, a sumumi, a titlui, a designa. Pentru faptele sale de vitejie, Ştefan a fost supranumit cel Mare. Oamenii l-au supranumit Hoţomanul pentru că fura. 2 (compl. indică scrieri) a supraintitula. supranumit, -ă adj. (despre oameni, animale etc.) denumit, intitulat, numit, poreclit, zis, <înv.> titluiL Bărbatul, supranumit Hoţomanul, a fost de mai multe ori arestat pentru furt: supranutri vb. IV. tr., refl. (compl sau sub. indică fiinţe) a (se) supraalimenta, a (se) îndupări. S-a îngrăşat din cauză că s-a supranutrit. supranutrit, -ă adj. (despre fiinţe) supraalimentat, suprahrănit. Copilul supranutrit poate avea diferite afecţiuni. supranutriţie s.f. hiperalimentare, hiperali-mentaţie, hipernutriţie, supraalimentare, supraom supraalimentaţie. Fiind prea slab, medicii i-au prescris un regim de supranutriţie. supraom s.m. superman. Nu poate face faţă atâtor ore de nesomn, căci nu este supraom. supraomenesc, -eăscă adj. suprauman. Această femeie a făcut sacrificii supraomeneşti ca să salveze viaţa fiului ei. Numai pentru că a avut o voinţă supraomenească a reuşit să meargă din nou, infirmând diagnosticul de paralizie. supraorbitâl, -ă adj. (anat.) supraorbitar. Nervul supraorbital merge superior faţă de axa orbitei. Oculistul constată la pacient o sensibilitate dureroasă la nivelul orificiilor supraorbital, suborbitar şi metonier. supraorbitar, -ă adj. (anat.) supraorbital. supraordinăre s.f. (log.) supraordinaţie. Supraordinarea este cuprinderea în sfera unei noţiuni a altor noţiuni cu sferă mai mică. supraordinâţie s.f. (log.; rar) v. Supraordi-nare. supraordonătă s.f. (gram.) propoziţie regentă, propoziţie supraordonată, regentă (v. regent). Supraordonatei îi este subordonată o propoziţie sau o parte de propoziţie. supraoxidâre s.f. (chim.) supraoxidaţie. supraoxidâţie s.f. (chim.; rar) v. Supraoxi-dare. supraoxigenâre s.f. (chim.) supraoxi-genaţie. supraoxigenăţie s.f. (chim.; rar) v. Supra-oxigenare. suprapersonăl, -ă adj. supraindividual. Există un inconştient suprapersonal. supraplus s.m. (înv.) v. Excedent Exces. Plus. Prisos. Prisosinţă. Surplus, suprapopula vb. I. refl. (despre spaţii, teritorii, localităţi etc.) a se aglomera, a se ticsi. Multe dintre oraşele ţârii se suprapopulează în timpul anului universitar. suprapopulare s.f. aglomerare, ticsire. Suprapopularea multor oraşe se produce în timpul anului universitar. suprapopulat, -ă adj. (despre spaţii, teritorii, localităţi, încăperi etc.) aglomerat, ticsit, full. într-un oraş suprapopulat viaţa este trepidantă. suprapopulăţie relativă s.f. (econ. polit.) masă de şomeri (v. masă2). Suprapopulaţia relativă este excedentul populaţiei muncitoreşti în raport cu necesităţile de forţă de muncă. suprapreţ s.n. (econ.) preţ de speculă, preţ negru. Şi-a cumpărat maşina la suprapreţ. suprapreţui vb. IV. (rar) 1 refl. (despre oameni) v. încrede. Supraaprecia. Supraestima. Supraevalua. 2 tr. (compl. indică oameni sau calităţi, creaţii, realizări etc. ale lor) v. Supraaprecia. Supraestima. Supraevalua, supraproblemă s.f. (în regia de teatru; la S. Stanislavski) acţiune parcursivă, supratemă. Supraproblema este acţiunea principală către care converg ideile şi acţiunile secundare. supraproducţie s.f. (cinemat.) superproducţie, superfilm. Filmul Cleopatra, realizat în 1963, este o supraproducţie a cinematografiei americane. supraprodus s.n. (econ.; în doctrina marxistă; rar) v. Plusprodus. suprapune vb. III. 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică figuri geometrice, obiecte, straturi etc.) a (se) superpune. Arheologii au descoperit că localitatea se suprapune peste ruinele unui oraş antic. A suprapus două ritmuri muzicale. 2 refl. recipr. (despre figuri, linii, suprafeţe, perioade de timp, concepte etc.) a coincide, a se încăleca. Orele la care au loc cele două meciuri importaMe din Ligă se suprapun. Cele două imagini nu se suprapun, în această zi s-au suprapus două sărbători. suprapunere s.f. 1 superpoziţie. Suprapunerea unor localităţi peste ruinele unor oraşe antice este o realitate probată de arheologi. 2 (art.; fiz, tehn.) suprapunerea efectelor -superpoziţie. Suprapunerea efectelor este proprietatea unui sistem fizic sau tehnic caracterizat de legi şi de relaţii binare şi omogene, care, pe această bază, permite însumarea acţiunilor exercitate asupra lui, efectul rezultantei tuturor acţiunilor fiind identic cu rezultanta efectelor produse de fiecare acţiune în parte. 3 încălecare. Catolicii şi ortodocşii vor sărbători Poştele în aceeaşi zi, suprapunerea datelor acestei sărbători fiind foarte rară. 4 încălecare. Pendula s-a stricat din cauza suprapunerii celor două limbi. suprapus, -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri, strate geologice etc.) superpus. Săpăturile au evidenţiat existenţa mai multor strate geologice suprapuse. în camera copiilor sunt paturi suprapuse. 2 (despre figuri, linii, suprafeţe, perioade de timp, concepte etc.) încălecat. Planta are frunzele în formă de solzi suprapuşi. supraputere s.f. (polit.) superputere. SUA este o supraputere. suprarăcire s.f. (fiz.) subrăcire. Suprarăcirea este situaţia metastabilă a unei substanţe care, fiind răcită lent, îşi păstrează starea de agregare, deşi la temperatura atinsă ar fi trebuit să treacă într-o nouă stare de agregare. suprarăcit, -ă adj. (fiz.; despre substanţe) subrăcit. Substanţele suprarăcite se află în stare de suprarăcire. suprareah'sm s.n. surrealism. Salvador Dali este unul dintre principalii reprezentanţi ai suprarealişmului. suprarealist, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. surrealist. Suprarealiştii au cultivat, în principal, iraţionalul, hazardul, straniul şi improvizaţia. 2 adj. surrealist. Explorarea visului, experimentarea dicteului automat sunt trăsături tipic suprarealiste. suprarefractăr, -ă adj. (despre materiale) superrefractar. Materialele suprarefractare rezistă la temperaturi extrem de mari. suprarenălă s.f. (anat.) capsulă suprarenală, glandă suprarenală. Suprarenalele se află deasupra rinichibr şi produc adrenalina şi unii hormoni. suprarenalom s.n. (med.) epinefrom. Suprarenalomul este o tumoare a glandei suprarenale. suprarenmă s.f. (biochim., farm.) adrenalină, epinefrină. Suprarenina este un hormon produs de glandele suprarenale, folosit ca medicament. |1812 suprarezistent, -ă adj. ultrarezistent. Şi-a cumpărat nişte pantofi suprarezistenţi. suprasaturâre s.f. 1 (chim.) suprasaturaţie. Suprasaturarea este starea instabilă a unei soluţii în care concentrarea substanţei dizolvate la o anumită temperatură este mai mare decât cea corespunzătoare saturaţiei. într-o soluţie ajunsă la suprasaturare apar centri de cristalizare. 2 fig. suprasaturaţie, suprasaturăţie s.f. 1 (chim.) suprasaturare. 2 fig. suprasaturare. Piaţa de maşini de lux dă semne de suprasaturaţie. Apariţiile televizate ale acestui personaj politic au dus la suprasaturaţie. suprasensi'bil, -ă adj. 1 (fotogr.; despre materiale fotografice) ultrasensibil. 2 (despre fiinţe) extrasensibil, ultrasensibil. încearcă să nu o supere cu nimic, deoarece este o persoană suprasensibilă. suprastatal, -ă adj. (despre organizaţii, organisme internaţionale) superstatal, supranaţional. suprastrât s.n. (lingv.) superstrat. Suprastra-tul reprezintă totalitatea elementelor lingvistice din limba vorbită de un popor de cuceritori, considerată din punctul de vedere al influenţei pe care o exercită asupra limbii vorbite în regiunile invadate. Limba francilor este su-prastratfaţă de limba galo-romană. suprastructură s.f. (constr.) super-structură. Suprastructura formează partea utilă a unei construcţii. supratără s.f. extratară. Supratara este tara celui de-al doilea ambalaj al unei mărfi. supratăxă s.f. <înv.> surtaxă. Pe lângă taxă a mai fost fixată şi o suprataxă. supratemă s.f. (în regia de teatru; la S. Stanislavski) acţiune parcursivă, supraproblemă. Supratema este acţiunea principală către care converg ideile şi acţiunile secundare. supratensiune s.f. (fiz.) supravoltaj. Supratensiunea provoacă deranjamente şi avarii. Supratensiunea periclitează siguranţa şi buna funcţionare a circuitelor electrice. supratipăr s.n. surşarj. Supratiparul este desenul sau textul tipărit pe o marcă poştală ulterior emisiunii sale, pentru a-i schimba valoarea iniţială sau pentru a marca un eveniment. supratopi're s.f. (fiz.) suprafuziune. Supra-topirea este răcirea foarte joasă a unei substanţe lichide care a rămas în această stare de agregare, deşi a fost adusă la o temperatură inferioară celei de solidificare. supratrust s.n. supertrust. Supratrustul cuprinde întreprinderi ale unei ramuri de producţie din mai multe ţări capitaliste. supraumăn, -ă adj. supraomenesc. Această femeie a făcut sacrificii supraumane ca să salveze viaţa fiului ei. Numai pentru că a avut o voinţă supraumană a reuşit să meargă din nou, infirmând diagnosticul de paralizie. supravegheă vb. 1.11 tr. (compl. indică locuri, obiective, bunuri etc.) a păzi, a străjui, a veghea, <înv. şi pop.> a priveghea, <înv.> a străji, a străşnici, a ţepui1, a epistasi. Paznicul supraveghează intrarea în instituţie. L-a rugat pe vecinul său să-i 1813| supravegheze vila cât timp este plecat în delegaţie. 2tr. (compl. indică fiinţe sau terenuri, suprafeţe cultivate etc.) a păzi, <înv. şi reg.> a griji, a păstori, a pândi. Ciobanul supraveghează turma de oi. Au angajat un paznic care să supravegheze culturile. 3 tr. (compl. indică desfăşurarea unor acţiuni, evoluţia unor fenomene, a unor stări etc.) a veghea, <înv.> a surveghea. Poliţiştii de la circulaţie supraveghează desfăşurarea traficului în zona cea mai aglomerată a oraşului. Medicii supraveghează evoluţia stării bolnavului. 4 tr. (compl. indică fiinţe, procese, stări, acţiuni ale oamenilor etc.) a observa, a urmări, a chimelui, a adulmeca. Unii vecini supraveghează orice mişcare pe care o faci. 5 tr. (înv. şi pop.; compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) v. Administra. Cârmui. Conduce. Gospodări. Manageriza. Ţine. II tr., refl. fig. a (se) controla. îşi supraveghează exprimarea când se află în societate, îşi supraveghează cu greu ticurile. Se enervează atât de tare, încât nu se mai poate supraveghea. supraveghere s.f. 1 păzire,străjuire, veghere, <înv.> epistasie. Pentru supravegherea proprietăţii foloseşte camere de luat vederi. 2 pază, strajă, străjuire, veghe, veghere, păzit1, priveghi, <înv. şi pop.> priveghere, păzea-lă, <înv.> nazirie, păzire, străjnicie, viglă. La instituţiile importante serviciul de supraveghere este asigurat zi şi noapte de o firmă specializată. Pentru a se feri de hoţi, proprietarii au întărit supravegherea domeniului cu încă două persoane. 3 (constr. cu prep. ,,sub>T) urmărire. Condamnat la muncă în folosul comunităţii, este sub supravegherea directă a unui poliţist. Bănuit de fraudă, este pus sub supraveghere. 4 (de obicei constr. cu vb. „a se afla”, „a fi”, „a sta”, „a ţine” şi constr. cu prep. „sub”) observaţie. Bolnavul se află sub supravegherea medicului din cauză că nu i se poate pune un diagnostic. După administrarea tratamentului, îl mai ţine sub supraveghere câteva zile. 5 (constr. cu prep. ,,sub>7) control. Este eliberat sub supraveghere judiciară. 6 controlare. Se iau măsuri pentru supravegherea inflaţiei. Nu au soluţii pentru supravegherea preţurilor. 7 (psih.; rar) v. Autocontrol, supraveghetor, -oare s.m., s.f. 1 priveghetor, priveghi, veghetor, <înv. şi pop.> luător de seamă, <înv.> dragoman, efor, prevegheu, respicient. A fost angajată ca supraveghetoare a elevilor pentru perioada examenelor de bacalaureat. Supraveghetorii urmăreau cu atenţie culesul viei. 2 controlor, <înv.> luător de socoteli. Supraveghetorii traficului aerian au un mare grad de stres. supravem vb. IV. intr. (înv.) 1 (despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) v. întâmpla. Petrece. Produce. Surveni. 2 (despre fenomene meteorologice, dezastre naturale etc.) v. întâmpla. Produce. Surveni. Veni. supraviâ vb. I. intr. (înv.; despre fiinţe) v. Rămâne. Supravieţui. supravieţui vb. IV. intr. (despre fiinţe) a rămâne, <înv.> a supravia, a survieţui. Nu a supravieţuit nimeni catastrofei aviatice. supravizită s.f. (med.; rar) v. Contravizită. supravoltâj s.n. (fiz.) supratensiune, suprâm, -ă adj. 1 absolut, necondiţionat, suveran. în anumite situaţii autoritatea judecătorului este supremă. 2 ultim. A făcut sacrificiul suprem pentru a-şi salva fiul supremaţie s.f. 1 (polit.) autoritate, dominare, dominaţie, hegemonie, putere, stăpânire, <înv. şi reg.> vlastă, <înv.> biruinţă, maiestate, oblăduinţă, puternicie, stăpânie, tărie, tiranie, ţiitură, vârtute, vlădicie, volnicie, potestate, epicratie, braţ, sceptru, sabie. Teritoriul s-a aflat sub supremaţia Angliei. 2 control, dominaţie. Doreşte să deţină supremaţia în domeniul în care lucrează. 3 preponderenţă. Prin tehnică şi intonaţie, violonistul deţine supremaţia în interpretarea Capriciilor lui Paganini. supresiune s.f. (înv.) 1 v. Suprimare. 2 v. Reprimare. 3 (fon.) v. Cădere. Dispariţie. Suprimare. supresoâre s.f. (electron.) grilă supresoare. Supresoarea este aşezată între anodul şi grila-ecran a unui tub electronic, pentru a împiedica captarea, de grila-ecran, a electronilor proveniţi din emisiunea secundară a anodului. suprimă vb. I. tr. 1 (compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a rade, a radia2, a scoate, a şterge, a tăia, a efasa, a ştricui, a amputa. A suprimat un rând din text. 2 (compl. indică substanţe, alimente, băuturi etc. sau, p. ext., deprinderi considerate nocive; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „dintre”) a elimina, a exclude, a înlătura, a scoate, a delătura. A suprimat din alimentaţie dulciurile din cauza diabetului. 3 (jur.; în opoz. cu „a valida”; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) a aboli, a abroga, a anula, a desfiinţa, a infirma, a invalida, a rescinde, a strica, a şterge, <înv.> a anerisi, a desputernici, a nulifica, a risipi, a surpa. Sclavia a fost suprimată de foarte mult timp. 4 (compl. indică situaţii tensionate, realităţi sociale negative, manifestări extreme etc.) a desfiinţa, a lichida, a dezrădăcina, a eradica, a extirpa, a stârpi. Corupţia trebuie suprimată prin legi severe. 5 a elimina, a înlătura. Pentru a trata o boală, medicul trebuie să-i suprime cauza. 6 (compl. indică gânduri, senzaţii, sentimente etc.) a ecarta, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a adormi, a alunga, a risipi, a râni. A reuşit să-i suprime vigilenţa şi l-a înşelat. 7 (compl. indică publicaţii) a interzice, a suspenda. Cenzura comunistă a suprimat multe ziare. 8 (compl. indică funcţii, posturi etc.) a desfiinţa. A fost suprimat postul de secretar ştiinţific al institutului. 9 (compl. indică oameni) a asasina, a executa, a omorî, a ucide, a imola, a suplicia, a masacra, <înv. şi pop.> suprimat a prăpădi, a sfârşi, a termina, a dovedi, a găti, a isprăvi, a însura1, a răpune, a elimina, <înv. şi reg.> a jertfi, a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, a didui, a mătrăşi, a prăda, a stropşi, a toropi2, <înv.> a cumpli, a desufleţi, a hărăcsi, a istovi, a pierde, a săvârşi, a sfărâmă, a strica, a cosi, a desfiinţa, a muta, a strămuta, a durui, a curăţa, a lichida, a mirui1, a livezi, a frânge, a seca, a stropşi, a achita, a dizolva, a îmbălsăma, a împăia, a mierli, a potcovi, a răci, a răzui. Teroriştii au suprimat zeci de persoane. 10 (compl. indică organizaţii, reţele, asociaţii etc.) a desfiinţa, a lichida, a demantela, a destrăma, a neantiza. A reuşit să suprime o reţea de spionaj. 11 (compl. indică agenţi patogeni) a anihila, a inactiva. Prin dezinsecţie se încearcă să se suprime microbii din saloanele spitalului. 12 (tehn.; compl indică legături, comunicaţii între două conducte sau circuite etc.) a debranşa, a întrerupe, a lua. Din cauza exploziei dintr-un apartament, au suprimat instalaţia de gaz metan a blocului. suprimăre s.f. 1 anulare, eliminare, îndepărtare, înlăturare, radiere2, scoatere, ştergere, tăiere. Suprimarea rândului din text a fost necesară pentru că acesta se repeta. 2 (fon.) cădere, dispariţie, <înv.> supresiune. Adesea, suprimarea vocalei finale are scop stilistic. 3 eliminare, excludere, înlăturare, scoatere, delăturare. Se recomandă bolnavilor de diabet suprimarea dulciurilor din alimentaţie. 4 (jur.; în opoz. cu „validareiX) abolire, abrogare, abrogaţie, anulare, desfiinţare, infirmare, invalidare, aboliţie, anulaţie, ştergere, <înv.> dezlegare, nulificare. în statele democratice s-a legiferat suprimarea inegalităţii de rasă şi de sex. 5 desfiinţare, lichidare, dezrădăcinare, eradicare, extirpare, eradicaţie, stârpire. Suprimarea corupţiei este un imperativ major. 6 eliminare, înlăturare. Tratarea unei boli presupune suprimarea cauzei acesteia. 7 interzicere, suspendare. Cenzura a hotărât suprimarea ziarului. 8 desfiinţare. Suprimarea postului a provocat nemulţumirea celui care l-a ocupat. 9 <înv.> supresiune. Visul oricărui plătitor de taxe este suprimarea impozitelor. Suprimarea competiţiei ar reduce indivizii la acelaşi numitor. Autorităţile comuniste au fost condamnate pentru suprimarea libertăţii de exprimare. 10 asasinare, asasinat1, omorâre, ucidere, ucis1, răpunere, <înv.> omorâciune, punere de cap, punerea capului (v. punere), udgătură, lichidare, achitare. Hoţii au premeditat suprimarea proprietarilor casei pe care au jefuit-o. 11 desfiinţare, lichidare, destrămare. Suprimarea reţelei de spionaj este meritul întregii echipe de contraspionaj. suprimât, -ă adj. 1 (despre texte, paragrafe, cuvinte scrise, etc.) anulat, eliminat, înlăturat, scos2, şters, tăiat2. Cuvintele suprimate se repetau în text. 2 (jur.; în opoz. cu „validat”; despre acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) abolit, abrogat, anulat, desfiinţat, invalidat, înlăturat, <înv.> nulificat, răsuflat. supt Ordonanţa suprimată avea vicii de formă. 3 (despre publicaţii) interzis, suspendat. Consultă în arhivă un ziar suprimat, care îi era bine cunoscut din tinereţe. 4 (despre oameni) asasinat2, omorât, ucis2, supli-ciat, terminat2, răpus, <înv. şi reg.> jertfit, lichidat, achitat. Cele două persoane suprimate nu au fost identificate. 5 (despre agenţi patogeni) anihilat, inactiv. supt1 s.n. 1 sugere, suptoare, suptură, sugărit, <înv.> sugătură. Obiceiul suptului degetului mare este frecvent întâlnit la copii. 2 sugere, lincţiune. Pentru îndepărtarea gustului neplăcut din gură îi recomandă suptul unei bomboane mentolate. 3 (fam.) v. Fumat1.4 (înv.) v. Sugere. 5 (arg.) v. Felaţie. supt2, suptă adj. 11 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, scheletic, slab, slăbănog, slăbit, uscat2, uscăţiv, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfo-iegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de suptă, încât au rămas doar ochii de ea. 2 fig. (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; mai ales despre faţa oamenilor) slab, slăbănog, slăbit, tras, uscăţiv, ascuţit2, stors2. Faţa ei, deşi suptă, este frumoasă. Are chipul supt şi de o paloare aristocratică. II (mai ales despre materii fluide) absorbit. Apa suptă i-a pătruns în plămâni. suptoâre s.f. (pop.) v. Sugere. Supt1, suptură s.f. (pop.) v. Sugere. Supt1, supuitor, -oăre s.m., s.f., s.n. 1 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. 2 s.m., s.f., adj. (milit.; înv.) v. Cuceritor. Ocupant. 3 s.n. (gram.; înv.) v. Conjunctiv. Subjonctiv, supunăciune s.f. (înv.) 1 (milit.; urmat de determ. care indică teritorii, state etc.) v. Cucerire. Ocupare. Subjugare. Supunere. 2 v. Aservire. înrobire. Robie. Robire. Servitute. Subjugare. Supunere. supune vb. III. 11 tr. (milit.; compl. indică teritorii, state etc.) a cuceri, a lua, a ocupa, a subjuga, a pleca, <înv.> a hăpui, a pobedi, a prididi, a reduce. Traian a supus Dacia şi a colonizat-o. 2 tr. (compl. indică ţări, popoare, grupuri sociale, oameni) a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, a astâmpăra, a devinge, a apleca, â înfeuda, a îngenunchea, a lega1. I-a supus cu puterea armelor. 3 refl. (milit.; despre oştiri, trupe, localităţi, cetăţi etc.) a ceda, a se pleca. Oraşul s-a supus în faţa invadatorilor. 4 refl. (milit.; despre armate, ostaşi etc.) a se pleca, a se preda, <înv.> a se cuceri, a se închina, a se paradosi, a se povinui, a se supleca, a se apleca. Turcii s-au supus moldovenilor lui Ştefan cel Mare. 5 tr. (compl indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a constrân- ge, a forţa, a obliga, a sili. Boala de diabet îl supune la un regim alimentar sever. 6 refl. (de obicei urmat de determ. în dat.; despre oameni) a asculta, a se conforma, a se executa, a urma, a se înjuga. Este o fire independentă care nu se supune indicaţiilor altora. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni, state etc.) a (se) aservi, a (se) înfeuda, a (se) subordona, a înzăbăla. Multe state^bb dezvoltate au fost supuse statelor puternic industrializate. 8 refl. (relig; despre oameni) a se pleca, a se smeri, a se umili, <înv. şi pop.> a sluji, <înv.> a primi, a se evlavisi. Se supune în faţa lui Dumnezeu. 9 refl. (despre oameni) a se pleca, a se preda, <înv.> a se vinovăţi, a se apleca, a ceda, a se închina, a se da2, a se plia. Deşi a avut de înfruntat numeroase greutăţi, nu s-a supus. 10 tr. (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a destina, a hărăzi, a meni. Aceste produse sunt supuse vânzării pe piaţa agricolă. 11 tr. (adesea cu determ. în dat. sau introduse prin prep. „la”) a expune. Intrând în marea agitată cu copilul, l-a supus pe acesta unui mare pericol. 12 tr. (milit.; înv. şi reg.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge. întrece. învinge. 13 tr. (fin.; înv. şi reg.; compl. indică persoane fizice sau juridice, venituri etc.) v. Impoza. Impozita. Impune. 14 tr. (înv.; despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) v. Copleşi. Covârşi. Cuprinde. Lua. Năpădi. Răzbi. 15 tr. (înv.) v. Predispune. 16 (jur.; înv.; compl. indică bunuri imobile) v. Ipoteca. 17 tr. (jur.; înv.; compl. indică mai ales obiecte de valoare) v. Amaneta. 18 tr. (înv.; compl indică animale sălbatice) v. Domestici. îmblânzi. 19 tr. (înv.; compl indică oameni) v. Prostitua. I11 tr. (pop.; compl indică extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau pantaloni) v. îndoi. întoarce. Răsfrânge. Ridica. Sufleca. Sumete. Trage. 2 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde, supunere s.f. 11 (milit.; urmat de determ. care indică teritorii, state etc.) cucerire, ocupare, subjugare, <înv.> supunăciune, supusăciune. Supunerea Daciei de către romani s-a produs la începutul sec. al II-lea d.Hr. 2 aservire, înrobire, robie, robire, servitute, subjugare, <înv.> supunăciune, supusăciune, înfeu-dare, îngenunchere. Se urmăreşte promovarea unei politici economice care să nu ducă la supunerea unei ţâri de către o putere străină. 3 aservire, atârnare, dependenţă, obedienţă, servitute, subordonare, sclavie, <înv.> închinăciune, subjecţiune, submisiune, subordinaţie, supuşie, intisap, vasalitate. Multe naţiuni aflate sub dominaţie străină au reuşit să scape de o supunere de secole. 4 ascultare, cuminţenie, docilitate, obedienţă, cuminţie, sumisiune, supuşenie, <înv.> ascultăciune, ascultământ, plecăciune, posluşanie, subordinaţie. Supunerea trebuie să fie asumată de către copil. 5 (relig.) obsecviozitate, plecare, smerenie, umilinţă, chenoză, <înv.> netrebnicie, oviliciune, plecat1, plecăciune, umiliaţiune, umilitate. Adevăraţii |1814 credincioşi dovedesc supunere în faţa lui Dumnezeu. 6 (pop. şi fam.) v. Cuviinţă. Decenţă. Politeţe. Respect. Reverenţă. Urbanitate. 7 (concr.; la pl. supuneri; înv.) v. Apologie. Cinste. Cinstire. Elogiu. Glorie. Laudă. Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. 8 (înv.) v. Prostituţie. II (înv.) v. Conjectură. Ipoteză. Presupunere. Prezumţie. Supoziţie. III (înv.) v. Bază. Postament. Soclu. Suport. Ştender. supura vb. I. intr. (med., med. vet.; despre răni, plăgi etc.) a curge, a puroia, a apătoşa, a musti, a chifti, a zemoşi. Rana s-a infectat şi a început să supureze. supurănt, -ă adj. 1 (med., med. vet.; despre răni, plăgi etc.) purulent, puroiat, zemu-itor, <înv. şi reg.> puroios. Are pe picioare răni supurante. 2 (med; despre boli) supurativ. Are o infecţie de tip supurant. A fost diagnosticat cu pneumonie supurantă. supurâre s.f. (med., med. vet.; rar) v. Purulenţă. Supuraţie. supurativ, -ă adj. (med., med vet.; despre boli) supurant. supuraţie s.f. (med., med. vet.) purulenţă, supurare, <înv.> puroire. Supuraţia plăgii operatorii este o complicaţie postoperatorie. îi prescrie antibiotice pentru stoparea supuraţiei leziunii. supus, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre teritorii, state etc.) cucerit, ocupat, subjugat. Unul dintre statele supuse de romani a fost Dacia. 2 (despre state, ţinuturi, instituţii etc.) dependent, subordonat, <înv.> închinat. Mult timp a fost un stat supus. 3 (despre grupuri sociale, popoare, oameni etc.) aservit, înrobit, robit, subjugat, <înv.> şerbit, îngenuncheat A fost zeci de ani o naţiune supusă. 4 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) ascultător, obedient, obsecvios, plecat2, servil, slugarnic, umil, ancilar, <înv.> plecător, slugar, slu-găratic, slugărelnic, slugăresc, slugos, pupincurist, aplecat2. Este un slujitor supus şi cinstit. De regulă, subordonaţii sunt supuşi în faţa şefilor. 5 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) obsecvios, plecat2, servil, slugarnic, smerit, umil, umilit, <înv.> netrebnic, slugăresc, slugos, smerin, smernic, suplecat, umilincios, ciocoiesc, ofilit. Persoanele care au un comportament supus faţă de superiori, pentru a obţine avantaje în profesie, sunt detestabile. 6 (despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) <înv.> preaplecat, smerit. Dintotdeauna a fost supusul lui slujitor. 7 (despre fiinţe) ascultător, bun, cuminte, docil, înţelegător, obedient, plecat2, <înv. şi reg.> plecăcios, plainic, <înv.> ascultăreţ, ascultoi, podanic, maniabil. Este un copil supus, care nu iese din cuvântul părinţilor. 8 (înv. şi reg.; despre fiinţe, lucruri etc.) v. Ascuns2. II s.m., s.f. 1 stăpânit, <înv.> mişel, nevolnic. Ştefan cel Mare a fost respectat de supuşii săi. 2 (jur.; rar) v. Cetăţean. Cetăţeancă. 3 (înv.) v. Angajat Salariat Slujbaş, supusăciune s.f. (înv.) 1 (milit.; urmat de determ. care indică teritorii, state etc.) v. Cucerire. Ocupare. Subjugare. Supunere. 1815| surdicel 2 v. Aservire. înrobire. Robie. Robire. Servitute. Subjugare. Supunere, supuşenie s.f. 1 (jur.; astăzi rar) v. Cetăţenie. 2 (rar) v. Ascultare. Cuminţenie. Docilitate. Obedienţă. Supunere. 3 (rar) v. Obsecviozitate. Servilism. Slugărnicie. Umilinţă, supuşi'e s.f. (înv.) 1 (jur.) v. Cetăţenie. 2 v. Aservire. Atâmare. Dependenţă. Obedienţă. Servitute. Subordonare. Supunere, sur, sură adj., s.n. I adj. 1 (despre culori, obiecte, despre pârul blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) cânepiu, cenuşiu, fumuriu, gri, plumburiu, prăfuriu, fuliginos, afumat, sein, şoreciu, colbiu, col-buriu, fumur, lupan, siv, stogoman, stogoş, suran, <înv.> plumbiu, sângepiu, bozafer. Şi-a făcut oflanea dintr-o lână de culoare sură. Pârul lupului este sur. 2 (despre ţesături, haine etc.) închis, întunecat, mohorât, sumbru, suriu. Bătrânii preferă hainele sure la culoare. 3 (despre pârul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) albit, cărunt, cărunţit, grizonat, înălbit, încărunţit, înspicat, lai, surit, despicat2, pestriţ, sein, siv, spicat, <înv.> însurit, argintiu, înflorit, nins. Deşi tânăr, are pârul sur. 4 (despre cai) vânăt. La trăsură are înhămat un cal sur. 5 (mai ales fig.; despre văzduh, fenomene meteorologice, momente ale zilei etc.) înceţoşat, neclar, tulbure, tulburiu, suriu. Negurile sure ale nopţii au învăluit natura. Aerul unei dimineţi sure de toamnă îl înviorează. II adj. fig. 1 (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posac, posomorât, trist, sterp, vânăt, vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este sură. 2 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, neexpresiv, placid, searbăd1, cenuşiu, incolor, palid, pustiu, spălăcit, sterp, şters, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip sur. îi aruncă o privire sură. 3 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, tern, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost sură. 4 (înv.; mai ales despre intervale de timp, epoci istorice) v. Antediluvian. Imemorabil. Imemorial. Străvechi. III s.n. cenuşiu, fumuriu, gri. Surul este o nuan ţă temă. surabondânţă s.f. (fran.; înv.) v. Supraabundenţă. sura s.f. (anat.; rar) v. Pulpă, surân, -ă adj. (despre culori, obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. surată s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Amică (v. amic). Apropiată (v. apropiat). Prietenă (v. prieten). 2 (art.; mitol. pop.; reg.; şi nm. pr.) sura-ta-din-pădure v. Mama-pădurii (v. mamă). II fig. (pop.) v. Soră. surâde vb. III. intr. I (despre oameni) a zâmbi, a râde. Povestirile lui o făceau să surâdă. Surâde ironic auzindu-i elucubraţiile. II fig. (constr. cu un pron. pers. în dat.) 1 (despre oameni) a conveni, a plăcea, a prefera, a zâmbi. îi surâde să stea în camera cu vederea spre mare. 2 a zâmbi, a râde. Norocul i-a surâs pentru câţiva ani. surâdere s.f. (înv.) v. Surâs. Zâmbet. Zâmbire. surâs s.n. zâmbet, zâmbire, <înv.> surâdere, zâmbitură. Are un surâs fermecător. surâzător, -oăre adj. I (despre oameni sau despre faţa lor) zâmbăreţ, zâmbitor, zâmbind, zâmbăreţ, <înv.> surâzând, zâmbăreţ, zâmbit. Este o persoană care nu se supără niciodată, care este mereu amabilă şi surâzătoare. II fig. 1 favorabil, prielnic, propice. Soarta i-a fost surâzătoare. 2 (despre acţiuni, manifestări, creaţii, însuşiri etc. ale oamenilor) ademenitor, atrăgător, ispititor, îmbietor, seducător, tentant, chemător. Perspectiva unui doctorat în SUA i se pare surâzătoare. 3 convenabil. Afacerea i se pare surâzătoare. Provincia nu i se pare surâzătoare ca repartiţie. surâzând, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Surâzător. Zâmbăreţ. Zâmbitor. sure subst. (tehn.; la suveică; reg.) v. Fus. Fusul suveicii (v.fus). surcalâu s.n. (reg.) 1 v. Strămurare. 2 (tehn.) v. Sulă. 3 (tehn.; la suveică) v. Fus. Fusul suveicii (v.fus). surcălâş subst. (tehn.; reg.; la suveică) v. Fus. Fusul suveicii (v.fus). surceâ s.f. 11 aşchie, surcică, ţandără, <înv. şi pop.> despicătură, zburătură, los-pătură, puzderie, salcă1, sălângă, scărâmbă, sclepeniţă, scoarţă, seci, sfarghie, şleamuri, şplităr, tioc, ţeapcă, ţepeligă, ţepigă, <înv.> ostrac, oţapoc. Sculptorul îşi fereşte ochii de surcelele care sar când ciopleşte lemnul. 2 gătej, surcică, uscătură, vreasc, dărâmături (v. dărâmătură), <înv. şi reg.> târş, clenci, covrag, hăbădic, hăbădie, hreşturi, osâc, poclaş, pogmete, raburi, rancotă, rapainoage, rascotă, ratină, rătie, seci, selniţă, sfargaci, şibă, vârşeie (v. vârşel), zăgneată, <înv.> şormânt, uscăciune. A adunat surcele pentru foc din pădure. 3 fig. (înv. şi reg.) v. Coborâtor. Descendent Lăstar1. Mlădiţă. Nepot. Os. Rejeton. Urmaş. Viţă. Vlăstar. II (p. anal.) 1 (la pl. surcele; culin.; reg.) v. Minciună. Minciunea. Scovardă. Uscătură. Uscăţea (v. uscăţel). Uscăţică. 2 (reg.) v. Cârlig. Igliţă. Navetă1.3 (la pl. surcele; anat.; la corpul oamenilor şi al animalelor; arg.) v. Coastă. Latură. Parte. Rână. surcel s.n. (tehn.; reg.) 1 (tehn.; la suveică) v. Fus. Fusul suveicii (v.fus). 2 (la moară) v. Grăunţar. surceluşă s.f. surceluţă. surceluţă s.f. surceluşă. surchideâlă s.f. (pop.) 1 v. Hărţuială. Hărţuire. Sâcâială. Şicanare. 2 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 3 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. surchidi vb. IV. tr. (pop.) 1 (compl. indică oameni) v. Hărţui. Sâcâi. Şicana. 2 (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 3 (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. surcică s.f. 11 aşchie, surcea, ţandără, <înv. şi pop.> despicătură, zburătură, los-pătură, puzderie, salcă1, sălângă, scărâmbă, sclepeniţă, scoarţă, seci, sfarghie, şleamuri, şplităr, tioc, ţeapcă, ţepeligă, ţepigă, <înv.> ostrac, oţapoc. 2 gătej, surcea, uscătură, vreasc, dărâmături (v. dărâmătură), <înv. şi reg.> târş, clenci, covrag, hăbădic, hăbădie, hreşturi, osâc, poclaş, pogmete, raburi, rancotă, rapainoage, rascotă, ratină, rătie, seci, selniţă, sfargaci, şibă, vârşeie (v. vârşel), zăgneată, <înv.> şormânt, uscăciune. II (p. anal; reg.) v. Cârlig. Igliţă. Navetă1. surdasâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) a depăşi, a întrece, a eclipsa. îşi surclasează colegii prin inteligenţa sa sclipitoare. surd, surdă adj., s.m., s.f., adv. 11 adj., s.m., s.f. (med., med. vet.) hipoacuzic, plehub, pliurd, purd, tăul. Este surd din naştere. 2 adj. (fon.; despre consoane) afon. Consoanele surde se pronunţă fără vibrarea coardelor vocale. 3 adj. (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) înăbuşit, înfundat2, pierdut, slab, stins2, <înv.> îndesat, tâmpit, mat, şters, uscat2, vătuit2, scor-boroşit. în depărtare se aude zgomotul surd al valurilor mării. II adj. fig. 1 (despre oameni) indiferent, nepăsător, nesimţitor. Este surd la observaţiile părinţilor. 2 (mai ales despre sentimente ale oamenilor) ascuns2, reţinut, tăinuit, mocnit. Fierbe în el o ură surdă. 3 (despre senzaţii, impresii) confuz, difuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nedesluşit, nelămurit, neprecis, vag. Are o senzaţie surdă de teamă. De câteva zile are o durere surdă în piept. 4 (despre lumină, surse de lumină etc.) discret, pal, palid, slab, spălăcit, stins2, debil, livid, plăpând, sleit2. Lampadarul răspândea o lumină surdă. Abia i se distinge silueta în razele surde ale lunii. 5 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, tem, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori surde. 6 (despre voce, glas) înăbuşit, gâtuit, înecat, strangulat, sugrumat. Emoţia era atât de mare, încât avea vocea surdă. Are glasul surd de furie. III adv. (modal) 1 înăbuşit, înfundat2, slab, stins2, mocnit. Fata a început să plângă surd. 2 înăbuşit, înfundat2, pierdut, slab, stins2. Izbiturile toporului în trunchiul copacului răsună surd. 3 (înv. şi pop.; în forma surda) v. Degeaba. Inutil. Zadarnic. surdâc, -ă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Surdicel. Surdicică. Surdişor. surdâtic, -ă adj. (pop.; despre fiinţe) v. Surdicel. Surdicică. Surdişor. surdă s.f. (omit.; reg.) 1 v. Becaţină-mică (Lymnocryptes minimus). 2 surdă-de-mare v. Prundăraş-de-nămol (Limicolafalcinellus). surdicel adj. (despre fiinţe) surdicică, surdişor, surdatic, surduţ, <înv. şi reg.> surdac. surdicică surdicică adj. {despre fiinţe) surdişoară (v. surdişor), surdatică (v. surdatic), surduţă (v. surduţ), <înv. şi reg.> surdacă (v. sur-dac). surdină vb. I. tr., refl. {rar) a (se) surdiniza. Când studiază acasă, violonistul surdineazâ, emiţând sunetele în surdină. surdină s.f. (muz.; la instrumentele cu coarde sau la cele de suflat) pieptene. Anumite pasaje dintr-o compoziţie muzicală necesită folosirea surdinei de către violoncelişti. surdinizâ vb. I. tr., refl. {rar) a (se) surdina. surdisi'vb. IV. tr. {înv.; compl. indică oameni, instituţii etc.) v. Amâna. Aştepta. îngădui. Păsui1. surdişor, -oară adj. {despre fiinţe) surdicel, surdicică, surdatic, surduţ, <înv. şi reg.> surdac. surdităte s.f. 1 {med., med. vet.) surzeală, suzenie, asurzie, <înv. şi reg.> surzie, surzime, <înv.> asurzime. Surditatea intervine mai ales la persoanele în vârstă. 2 {med., med. vet.) surditate parţială = hipoacuzie. Surditatea parţială se poate trata; surditate totală = anacuzie, cofoză. Nu aude nimic din cauză că suferă de surditate totală; {med.) surditate verbală = afazie analitică. Bolnavul cu surditatea verbală nu înţelege sensurile cuvintelor pe care le aude. surdomăş s.m. {reg.) 11 (med.) v. Molete1. 2 (med., med. vet.) v. Colică. Crampă. Spasm. II (entom.) Vierme-de-faină. surdomuti'sm s.n. (med.) surdomutitate. Surdomutismul se caracterizează prin asocierea surdităţii cu imposibilitatea articulării cuvintelor, cu toate că aparatul fonator este normal. surdomutitâte s.f. (med.) surdomutism. surducă s.f. (reg.) 1 v. Bulgăre. Cocoloş. 2 (sport) v. Minge. surduţ, -ă adj. (pop.; despre fiinţe) v. Surdicel. Surdicică. Surdişor. surec s.n. (zool; înv.) v. Vită. surescită vb. I. tr. (fiziol.) a (se) supraexcita. Faptul că a trebuit să fie atent timp îndelungat l-a surescitat la maximum. suresdtăbil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) excitabil, irascibil, iritabil, nervos, supărăcios, atrabiliar, rânzos, nevricos, <înv. şi reg.> necăjicios, sunducos, năzdrăvan, <înv.> nătâng, provocabil, sângeros, sângios, supăralnic, bilios, izbucnitor, ardeiat, şifonabil, înţinat.  devenit suresdtăbil pentru că i-a eşuat planul. Are o fire surescitabilă şi dificilă. surescitabilităte s.f. enervare, excitabilitate, excitaţie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, surescitare, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. surescitare s.f. 1 (fiziol, psih.) surescitaţie, supraexcitare, supraexcitaţie. Surescitarea este o excitaţie extremă, care se observă la unii nevropaţi sau la maniaci. 2 enervare, excitabilitate, excitaţie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, surescitabilitate, <înv. şi pop.> voie rea, năduf, plictiseală, nixis, tensiune. Calmantele atenuează starea de surescitare a unei persoane. surescitat, -ă adj. (despre oameni) 1 enervat, excitat, iritat, necăjit, nervos, stresat, supărat, <înv. şi reg.> scârbit, înfierbântat, tensionat, capsat. Surescitaţi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. 2 exaltat, tresăltat Era puţin surescitată după confruntarea avută cu fosta ei prietenă. surescitaţie s.f. (fiziol, psih.) surescitare, supraexcitare, supraexcitaţie. sureti vb. IV. tr. (reg.; compl. indică recolte, roade etc.) v. Aduna. Culege. Recolta. Strânge, suretiu s.n. (reg.) v. Adunare. Adunat1. Culegere. Cules1. Recoltare. Recoltat1. Recoltă. Strângere. Strâns1. surf [sarf] s.n. (sport) surfing. Prietenul ei este înnebunit după surf. surfăţă s.f. (înv.) 1 (geom.) v. Suprafaţă. 2 v. Faţă. întindere. întins1. Suprafaţă, surfer ['sarfar] s.m. (sport) surfist. Surferul este sportivul care practică surful. surfing ['sarfirţ] s.n. (sport.) surf. surffst [sar'fist] s.m. (sport) surfer. surghiun s.n.,adj.,s.m.,s.f. (jur.) I s.n. 1 exil, exilare, pribegie, surghiunire, proscriere, proscripţie, străinie, <înv.> exilaţie, izgoană, străinătate, surghiunie, sur-gunlâc, urgie, urgisie, zatocenie, exorie, izgnanie. Perioada de surghiun l-a marcat pentru tot restul vieţii. 2 (în regimurile totalitare) deportare, surghiunire, <înv.> surghiunie, surgunlâc. Surghiunul a însemnat pentru foarte mulţi oameni pierderea vieţii. II adj., s.m., s.f. (înv.) v. Alungat. Exilat. Gonit. Izgonit. Pribeag. Proscris. Relegat. Surghiunit. surghiuni vb. IV. tr. 1 (jur.; compl. indică oameni) a alunga, a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a relega, <înv. şi reg.> a urni, <înv.> a urgisi, a exorisi. Bălcescu a fost surghiunit din cauza rolului său în revoluţia de la 1848.2 (jur.; în regimurile totalitare; compl. indică oameni) a deporta, a exila. Mulţi oameni nevinovaţi au fost surghiuniţi din motive politice. 3 (rar; compl indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Prigoni. Scoate, surghiunie s.f. (jur.; înv.) 1 v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire. 2 (în regimurile totalitare) v. Deportare. Surghiun. Surghiunire. surghiunire s.f. (jur.) 1 exil, exilare, pribegie, surghiun, proscriere, proscripţie, străinie, <înv.> exilaţie, izgoană, străinătate, surghiunie, surgunlâc, urgie, urgisie, zatocenie, exorie, izgnanie. 2 (în regimurile totalitare) deportare, surghiun, <înv.> surghiunie, surgunlâc. 3 alungare, exilare, gonire, izgonire, proscriere, ostracizare, relegare, relegaţie, ostra-cism, <înv.> exorisire, urgisire. După surghiu- |1816 nire, scriitorul şi-a publicat cărţile în străinătate. surghiunit, -ă adj., s.m., s.f. 1 (jur.) alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, relegat, <înv.> înstrăinat, surghiun. Multe dintre persoanele surghiunite din motive politice nu s-au mai întors. 2 (jur.) deportat Surghiuniţii au avut un regim de viaţă foarte greu. 3 (rar; despre fiinţe) v. Alungat. Gonit. Izgonit. Prigonit. surguci s.n., s.m. I s.n. (la turbanul unor demnitari turci) panaş. Sultanul are turban cu surguci. II s.m. (bot.) 1 Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis; bonzari, cătănioare (v. cătănioară), ciocănaşi (v. ciocănaş), ciocul-ciorii (v. cioc2), ciocul-pă-sării (v. cioc2), coconaşi (v. coconaş), crăcuţe (v. crăcuţă), floare-domnească, floarea-grâu-lui (v. floare), gâlceavă, nemţişor-de-grădină, ocheşei (v. ocheşeî), pa pucei (v. papucel), pinten, pintenaş, tătăişi (v. tătăişăJ), toporaşi (v. toporaş), ţâţa-caprei (v. ţâţă), ţâţa-oii (v. ţâţă). 2 (reg.) v. Nemţişor. Nemţi-şori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). 3 (reg.) v. Bre-benea. Brebenel (Corydalis marchalliana). surgunlâc s.n. (jur.; înv.) 1 v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire. 2 (în regimurile totalitare) v. Deportare. Surghiun. Surghiunire. suri vb. IV. intr. (pop.; despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Albi. Cărunţi. Grizona. înălbi. încărunţi, suricel, -ea adj. (pop.; despre culori, obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) surişor. surioară s.f. sorică1, soriţă, sorucă, soruică, soruleană, sorurea, soruţă. Surioara ei abia a împlinit trei anişori. surişor, -oără adj. (pop.; despre culori, obiecte, despre părul blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) suricel. surit, -ă adj. (pop.; despre părul sau barba oamenilor ori,p. ext., despre oameni) v. Albit. Cărunt. Cărunţit. Grizonat. înălbit. încărunţit. Sur. suriu, -ie adj. 1 (pop.; despre ţesături, haine etc.) v. închis. întunecat. Mohorât. Sumbru. Sur. 2 (reg.; despre văzduh, fenomene meteorologice, momente ale zilei etc.) v. înceţoşat. Neclar. Sur. Tulbure. Tulburiu. surjecţie s.f. (mat.) funcţie surjectivă. surlăr s.m. (muz., milit.; înv.) v. Surlaş. surlăş s.m. 1 (muz., milit.) <înv.> sârmaci, surlar. Surlaşii cântă din surlă. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. surlă s.f. (anat.; la porci; reg.) v. Bot. Rât1, surlişoără s.f. (muz.) surliţă. surlfţă s.f. (muz.) surlişoără. surmă s.f. (chim.; înv.) v. Antimoniu. Stibiu. surmenă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) vlăgui, a (se) enerva, <înv. şi pop.> a (se) osteni, a se răpune, a se hârşâi, a se snopi, <înv. şi reg.> a se storî, a (se) dehobi, a (se) dologi, a (se) stoci, <înv.> a (se) zămorî, a (se) con- 1817| suma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl surmenează S-a surmenat studiind pentru examenul de titularizare pe post. surmenaj s.n. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenare, vlăguire, epuizment, exhaustiune, enervare, enervaţie, lingăvie, <înv. şi pop.> osteneală, <înv. şi reg.> slăbie1, <înv.> marasm, ostenită (v. ostenit2), sfârşenie, sfârşitură, secare, secătuire, sfărâmare, sleire, zdrobire, topire. surmenare s.f. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, vlăguire, epuizment, exhaustiune, enervare, enervaţie, lingăvie, <înv. şi pop.> osteneală, <înv. şi reg.> slăbie1, <înv.> marasm, ostenită (v. ostenif2), sfârşenie, sfârşitură, secare, secătuire, sfărâmare, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală surmenare. surmenat, -ă adj. (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, trudit, vlăguit, <înv. şi pop.> ostenit1, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâhobit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdro-bolit. După atâta alergătură, surmenat, s-a aşezat pe o bancă. surmontă vb. I. tr. (compl. indică dificultăţi, neajunsuri etc.) a birui, a depăşi, a răzbi, înfrânge, a învinge, a rezolva. în scurt timp au reuşit să surmonteze toate greutăţile. surnaturâl, -ă adj. (fran.; înv.; despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale fiinţelor etc.) v. Fabulos. Fantastic. Legendar. Miraculos. Mitic. Nepământesc. Supranatural. surnume s.n. (înv.) v. Cognomen. Nume. Poreclă. Supranume. sumumerăr adj. (înv.) v. Supranumerar. sumurm vb. IV. tr. (înv.; compl indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. surnumi're s.f. (înv.) v. Cognomen. Nume. Poreclă. Supranume. surogat s.n. erzaţ, înlocuitor. Bea numai surogat de cafea, deoarece are probleme cu inima. surpa vb. I. 11 refl., tr. (sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) a cădea, a (se) dărăpăna, a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăbuşi, a (se) prăvăli, a (se) risipi, <înv. şi pop.> a pica2, a (se) hâi, <înv. şi reg.> a se detuna, a (se) hăiti, a (se) hului, a (se) hurubăi, a (se) hurui, a (se) îmburda, a (se) oroia, a (se) sodomi, a străvăli, a (se) ului1, <înv.> a se cotropi, a (se) prăpădi, a (se) săpa, a (se) sfărâma, a (se) sparge. Foişorul din grădină s-a surpat în timpul furtunii. Cutremurul a surpat casa. 2 refl. (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) a se nărui, a se prăbuşi, a se prăvăli, a se rupe, a se scufunda, a se ponorî, a se păvui, a turlăşi, a se urni. Malurile râului încep să se surpe în urma revărsărilor repetate. 3 refl. (med.; pop.; despre oameni) v. Bo-şorogi. II tr. fig. 1 (compl. indică oameni sau puterea, autoritatea, prestigiul, forţa etc. cuiva ori a ceva) a submina, a săpa, a torpila, a mânca. L-a surpat pe şeful său până când acesta a fost demis din funcţie. Prin acţiunea lor eşuată au urmărit să surpe autoritatea statului. 2 (compl. indică scaunul, tronul sau ranguri, funcţii înalte în ierarhia socială) a uzurpa, a săpa. Mulţi prinţi au surpat, de-a lungul istoriei, tronul părintelui lor. 3 (polit.; înv. şi pop.; compl. indică monarhi) v. Descăuna. Detrona. Mazili. 4 (jur.; în opoz. cu „a valida”; înv.; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) v. Aboli. Abroga. Anula. Desfiinţa. Infirma. Invalida. Suprima. surpăre s.f. 11 cădere, dărăpănare, dărâmare, darâmat1, năruire, năruit1, prăbuşire, prăvălire, risipire, surpat1, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risipitură. în timpul cutremurului s-a produs surparea casei. 2 năruire, prăbuşire, scufundare. Surparea malurior a fost cauzată de revărsările repetate ale râului. 3 (geol.) surpătură. S-a produs o surpare de teren. 4 lunecare, surpătură. Surparea stâncilor a produs blocarea şoselei. II (concr.) 1 (med; pop.) v. Hernie. 2 (înv.) v. Dărăpănătură. Dărâmătură. Năruitură. Paragină. Prăbuşitură. Resturi (v. rest). Ruină. Surpătură. III fig. 1 dezmembrare, descompunere, destrămare, distrugere, nimicire, diso-luţie, dezalcătuire, desfacere. Surparea imperiilor este dovedită de istorie. 2 (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Cornul abundenţei (v. com). Exces. îmbelşugare. îndestulare. Lux. Noian. Opulenţă. Prisos. Revărsare. Ubertate. 3 (înv.) v. Uzurpare. 4 (polit.; înv.; şi surpare de scaun) v. Descăunare. Detronare. Mazilire. Mazilit1. surpat1 s.n. cădere, dărăpănare, dărâmare, dărâmat1, năruire, năruit1, prăbuşire, prăvălire, risipire, surpare, prăbuşeală, <înv. şi pop.> picare, huluială, huluire, <înv.> cotropire, risipă, risipitură. surpât2, -ă adj. I 1 (despre construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) căzut, dărăpănat, dărâmat2, năruit2, prăbuşit, prăvălit, risipit, hâit, huluit. Terenul pe care se află casa surpată trebuie să fie curăţat. 2 (despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) năruit2, prăbuşit, prăvălit, scufundat2, ponorât, <înv.> povârnit. Malurile surpate au colmatat râul. 3 (med.; pop.; despre bărbaţi) v. Boşorog. Boşorogit. Coios. Vătămat. II fig. (despre visuri, speranţe etc.) distrus, nimicit, sfărâmat, spulberat, strivit, topit2, ucis2, zdrobit. Neobţinând bursa de surprinde studii în străinătate, s-a trezit cu toate visurile surpate. surpăciâs,-oâsă adj. surpător,surupos. Malul acesta este surpăcios. surpător, -oare adj., s.m., s.f. 1 adj. (reg.) surpăcios, surupos. 2 s.m., s.f. fig. destructor, distrugător, devastator. Unii cotropitori au fost adevăraţi surpători ai culturilor popoarelor supuse. surpătură s.f. 11 (geol.) surpare. 2 scufun-dătură, scufimdiş. Surpăturile se produc în urma cutremurelor. 3 lunecare, surpare. II (concr.) 1 dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbuşitură, rest, ruină, sfărâmătură, <înv. şi reg.> detunătură, hârciob, hurubişte, ruinătură, <înv.> năruire, risipă, risipire, risipitură, surpare, dezastru. Din palatul domnesc a rămas doar o dărâmătură. 2 prăbuşitură, <înv. şi reg.> ponorâtură, surpezeală, surpiş, surpuş, surupenie, surupină, surupişte. Aceste flori au crescut într-o surpătură de mal. 3 (med.; pop.) v. Hernie. 4 (geomorf.; pop.) v. Ponor. Râpă. Văgăuni surpezeală s.f. (reg.) v. Prăbuşitură. Surpătură. surpiş s.n. (reg.) v. Prăbuşitură. Surpătură. surplus s.n. excedent, exces, plus, prisos, prisosinţă, radăş, <înv.> prisoseală, priso-sire, prisosit, prisositură, rămas2, superplus, supraplus. Surplusul de produse alimentare duce la scăderea preţului acestora. surprinde vb. III. tr. 11 (despre suferinţe fizice sau despre moarte; compl. indică fiinţe) a găsi. Moartea l-a surprins în somn. 2 (compl. indică fiinţe) a prinde, a apuca, <înv. şi reg.> a pripi, a zăpsi. L-a surprins copiind la examen. 3 (despre unităţi de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamităţi etc.; compl. indică fiinţe) a ajunge, a apuca, a găsi, a prinde, <înv. şi reg.> a lovi. Furtuna i-a surprins în largul mării. 4 (compl. indică oameni) a consterna, a minuna, a perplexa, a sidera, a stupefia, a uimi, a ului1, a etona, a încremeni, a orbi, a ebluisa, a trăsni. Imaginile surprind prin ineditul lor. 5 (compl. indică oameni) a epata, a sidera, a stupefia, a şoca, a uimi, a ului1. A luat cuvântul, încercând să-i surprindă pe toţi cu cunoştinţele lui. 6 (compl. indică oameni) a frapa, a şoca, a izbi, a lovi. A surprins-o atitudinea lui. L-a surprins paloarea ei. 7 (compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) a apercepe, a observa, a percepe, a remarca, a reţine, a sesiza, a vedea, a zări, <înv. şi pop.> a însemna, <înv.> a descoperi, a privi. Era atât de distrat, încât nu a surprins noul look al fetei. 8 (rar; compl. indică suspecţi, urmăriţi, infractori etc.) v. Depista. Descoperi. Dovedi. 9 (înv.; compl indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. II fig. 1 (compl. indică impresii, stări etc.) a aprehenda, a prinde, a recepta. Limbajul surprinde realitatea. 2 (rar; compl. indică interesul, atenţia, afecţiunea etc. cuiva) v. Capta. surprindere |1818 surprindere s.f. 11 minunare, stupefiere, uimire, uluială, uluire, <înv.> ienăcire, minune, uimeală, etonament. Surprinderea lor în faţa ineditului imaginilor a fost copleşitoare. 2 consternare, năuceală, perplexitate, stupefacţie, stupoare, surpriză, uimire, uluială, uluire, consternaţie, încremenire. Surprinderea lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. 3 (înv.) v. Surpriză. II (concr.; înv.) v. Atenţie. Cadou. Dar2. Surpriză, surprins, -ă adj. (adesea constr. cu vb. „a rămâne”; despre oameni) consternat, crucit, minunat, mirat, perplex, siderat, stupefiat, uimit, uluit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut. A rămas surprins auzind cele povestite. surprinzător, -oâre adj., adv. I adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc.) consternant, năucitor, stupefiant, uimitor, uluitor, eberluizant, aiuritor, etonant. Are un fel surprinzător de a vedea lucrurile. Uneori, la televizor se transmit imagini surprinzătoare prin ineditul lor. 2 (despre situaţii, stări, despre atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) curios, neasemuit, stupefiant, uimitor, uluitor. întâmplarea i s-a părut surprinzătoare, fără a-i găsi o explicaţie logică. 3 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) epatant, stupefiant, şocant, uimitor, uluitor, shocking. Are uneori un discurs surprinzător prin temele controversate dezbătute. 4 frapant, izbitor, sesizant, şocant, uimitor, uluitor, bikinian. Asemănarea dintre cei doi gemeni este surprinzătoare. 5 (despre fapte, întâmplări etc.) imprevizibil, neaşteptat, nebănuit, negândit, neprevăzut, neprevizibil, nescontat, repentin. Un eveniment surprinzător l-a determinat să-şi amâne plecarea în concediu. Urmările acestei descoperiri au fost surprinzătoare. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) 1 colosal, consternant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, tare, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i separe surprinzător de scump. 2 consternant, extraordinar, grozav, nemaipomenit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, fantastic, fenomenal, formidabil, senzaţional, straşnic. Cocoşatul este surprinzător de urât. surpriză s.f. I 1 consternare, năuceală, perplexitate, stupefacţie, stupoare, surprindere, uimire, uluială, uluire, consternaţie, încremenire. Surpriza lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. 2 <înv.> surprindere. întâlnirea cu el a fost o surpriză plăcută. Mărturisirea lui a fost o surpriză pentru ea. II (concr.) atenţie, cadou, dar2, dăruire, <înv. şi pop.> danie, cinste, peşcheş, dăruială, plocon, prezent1, cadorisire, odor1, <înv.> dăruinţă, dăruşag, don2, halal, liberalitate, peşchelâc, prosfora1, surprindere. Surprizele primite de ziua ei au încântat-o. surpuş s.n. (reg.) v. Prăbuşitură. Surpătură. surrealism s.n. (fran.) v. Suprarealism. surrealist, -ă s.m., s.f., adj. (fran.) 1 s.m., s.f. v. Suprarealist. 2 adj. v. Suprarealist, sursă s.f. 11 izvor. Soarelele o sursă de lumină şi de căldură. 2 obârşie, origine, sorginte, <înv.> izvod, izvor. Pentru a putea fi tratată, trebuie depistată sursa infecţiei. 3 început, obârşie, origine, provenienţă, sorginte, <înv.> ijdăranie, începătură, izvor, rădăcină, sâmbure, scutec, fântână. Limba română are sursă latină. 4 informaţie, izvor, Sursele folosite pentru studiu sunt foarte diverse. 5 filon, izvor. Legendele sunt o sursă nesecată pentru scriitori. 6 izvor. Ştie această informaţie din surse autorizate. II (hidrol.) 1 (rar) v. Izvor. Matcă. Obârşie. 2 (înv.) v. Izvor. III fig. germen, izvor, sămânţă. Invidia este sursa neînţelegerilor dintre ele. sursumvergenţă s.f. (med.) divergenţă verticală, hipertropie, strabism vertical, anopie. Sursumvergenţă este deviaţia axei vizuale a unui ochi în sus. surşărj s.n. (rar) v. Supratipar. surtăxă s.f. (înv.) v. Suprataxă, surtuc s.n. 1 veston, <înv. şi reg.> spenţer, sumănică. Surtucul se poartă peste cămaşă. 2 mintean, laibăr, baibarac, căput, lăibărac, loleandră. Surtucul este o haină bărbătească scurtă, din aba sau din dimie, purtată de ţărani. 3 fig. (rar) v. Citadin. Orăşean. surtucâr s.m. 1 (pop.; iron. sau deprec.) v. Intelectual. 2 (pop.; iron. sau peior.) v. Citadin. Orăşean. surtucâş s.n. (reg.) v. Surtucel. surtucel s.n. surtucaş. îşi îmbracă băieţelul cu un surtucel. surudui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”, care indică ajutor, sprijin, înţelegere, bunăvoinţă, îndurare etc. din partea cuiva) v. Apela. Cere. Recurge. Solicita. surugiesc, -eăscă adj. (astăzi rar) I (înv.) v. Birjăresc. II 1 (deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 2 fig. (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Decoltat. Deocheat. Deplasat. Deşănţat. Ieftin. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Murdar. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Picant. Piperat. Porcesc. Porcos. Pornografic. Scabros. Scârbos. Suburban. Trivial. Vulgar, surugieşte adv. (modal; astăzi rar) 1 (înv.) v. Birjăreşte. 2 (deprec. sau peior.) v. Bădără-neşte. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mahalageşte. Mârlăneşte. Mitocăneşte. Mo-jiceşte. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. surugiu s.m. 1 birjar, vizitiu, <înv. şi pop.> droşcar, <înv. şi reg.> cocier, muscal1, sechiraş, cociaş, cociş, nopsamoş, <înv.> mânaş, poştalion, poştaş, veturin. Surugiul a plesnit caii cu biciul. 2 (art. Surugiul; astron.; reg.; nm. pr.) v. Cărucerul (v. cărucer). Vizitiul (v. vizitiu). suruleţ s.m. (reg.) suruţ. Suruleţul, când este înhămat la trăsură, aleargă ca vântul. surupenie s.f. (reg.) v. Prăbuşitură. Surpătură. surupină s.f. (reg.)v. Prăbuşitură. Surpătură. surupişte s.f. (reg.) v. Prăbuşitură. Surpătură. surupos, -oăsă adj. (reg.) surpăcios, surpător. suruţ s.m. (reg.) suruleţ. survă s.f. (reg.) v. Sorcovă. survegheă vb. I. tr. (înv.; compl indică desfăşurarea unor acţiuni, evoluţia unor fenomene, a unor stări etc.) v. Supraveghea. Veghea. surveni vb. IV. intr. 1 (despre evenimente, fapte, acţiuni etc.) a se întâmpla, a se petrece, a se produce, <înv. şi reg.> a se prileji, <înv.> a se eveni, a se purta, a supraveni. într-un orăşel de provincie nu survine nimic important. Nu poate înţelege cum a survenit o asemenea confuzie. 2 (despre evenimente, stări, conflicte, procese sociale etc.) a apărea, a interveni, a se ivi, a se întâmpla, a se petrece, a se produce, <înv.> a urma, a obveni, a ocurge, a veni. în viaţa lor a survenit o schimbare majoră. 3 (despre fenomene meteorologice, dezastre naturale etc.) a se întâmpla, a se produce, a veni, <înv.> a supraveni. Seismul a survenit în timpul nopţii. survieţui vb. IV. intr. (înv.; despre fiinţe) v. Rămâne. Supravieţui, survdl s.n. (av.) survolaj. Survolul este zborul cu avionul efectuat deasupra unui teritoriu determinat. survolaj s.n. (av.; rar) v. Survol, surzeălă s.f. (med., med. vet.) surditate, surzenie, asurzie, <înv. şi reg.> surzie, surzime, <înv.> asurzime. Surzeala intervine mai ales la persoanele în vârstă. surzenie s.f. (med., med. vet.) surditate, surzeală, asurzie, <înv. şi reg.> surzie, surzime, <înv.> asurzime. surzi vb. IV. 1 intr. (med., med. vet.; despre fiinţe) a asurzi, a pliurzi. Unele persoane surzesc cu cât înaintează în vârstă. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a asurzi. Ţipă aşa de tare că îl surzeşte. surzie s.f. (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Surditate. Surzeală. Surzenie, surzime s.f. (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Surditate. Surzeală. Surzenie, surzire s.f. (med., med. vet.) asurzire, asurzit, asurzeală, asurzitură, surzitură. Se teme de surzire. surzitor, -oâre adj. (înv.; despre zgomote, sunete etc.) v. Asurzitor. Infernal, surzitură s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Asurzire. Asurzit. Surzire. surzuî vb. IV. (reg.; compl indică produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) 1819| v. Achiziţiona. Cumpăra. Dobândi. Lua. Obţine. Procura. Târgui. surzuiâlă s.f. (înv. şi reg.) v. Acumulare. Adunare. Agonisire. Economisire. Strângere, surzuire s.f. (înv. şi reg.) v. Acumulare. Adunare. Agonisire. Economisire. Strângere, sus adv., adj. invar., s.n. I adv. (local; în opoz. cu „dedesubt”) deasupra. Ne-am culcat pe iarbă; sus cerul cu stele, dedesubt umezeala pământului. II adj. invar. 1 sus-amintit = sus-citat = sus-menţionat - sus-numit = sus-pomenit = sus-zis = <înv.> prezis. Revine la autorul sus-amintit, precizând lucrarea de referinţă a acestuia. 2 (pop.; despre obiecte, construcţii etc.) v. înalt. Ridicat2. III s.n. (geomorf.; pop.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. susai1 s.m. (bot.) 1 Sonchus arvensis; căpusnic, castravan, iarba-iepurelui (v. iarbă), lăptuca-gâştei (v. lăptucă), lăptucă, pălămidă-grasă (v. pălămidă1), susăiţă, tâlhărea. 2 Sonchus asper; lăptuca-gâştei (v. lăptucă), lăptucă, pălămidă-grasă (w. pălămidă1), susan, susăiţă. 3 Sonchus oleraceus; lăptucă, lăptucă-de-pădure, lăptucă-iepurească, iarba-iepurelui (v. iarbă), iarba-ie-purilor (v. iarbă), lăptuca-gâştei (v. lăptucă), pălămidă-grasă (v. pălămidă1), susan, susăiţă. 4 Sonchus palustris; lăptuca-gâştei (v. lăptucă), lăptucă, pălămidă-grasă (v. pălămidă1), susan. 5 susai-de-munte = Cicerbita alpina; mlecin; susai-de-munte = susai-de-pădure = susai-pâdureţ = susai-săl-batic - Mycelis muralis; tâlhărea, cres-tanie, fageţea, floarea-hoţului (v. floare), foa-ia-fagetului (v. foaie), foaia-tâlharului (v. foaie), iarba-tâlharului (v. iarbă), salată-câinoasă (v. salată); susai-de-pădure = susai-pădureţ = Lactuca muralis; crestăţea, susai-săl-batic, tâlhărea; susai-puturos = Chenopodium vulvaria; lobodă-puturoasă, buruia-nă-de-bubă-rea, spanac-puturos; (reg.) su-sai-sălbaticv. Susai-de-pădure. Susai-pădureţ (Lactuca muralis). 6 (reg.) v. Crestăţea (Lactuca quercina). 7 (reg.) v. Lăptucă. Lăptucă-ve-ninoasă (Lactuca virosa). 8 (reg.; şi susai-ţi-gănesc) v. Lăptucă. Lăptucă-amară. Lăp-tucă-sălbatică. Salată-sălbatică (Lactuca serri-ola). 9 (reg.; şi susai-iepuresc, susai-porcesc) v. Păpădie (Taraxacum officinale). 10 (reg.; şi susai-de-pădure) v. Salata-iepurelui (v. salată) (Prenanthespurpurea). 11 (reg.) v. Tătăneasă (Symphytum officinale). 12 (reg.) v. Talhărea (Lactuca sagittata). susai2 s.n. (constr.; reg.) v. Grânar. Hambar. Magazie. Pătul. susan s.m., s.n. I s.m. (bot.) 1 Sesamum indicum; sesam. 2 (reg.) v. Brăbin. Brea-băn (Bunias orientalis). 3 (reg.) v. Susai1 (Sonchus asper). 4 (reg.) v. Lăptucă. Lăptucă-de-pădure. Lăptucă-iepurească. Susai1 (Sonchus oleraceus). 5 (reg.) v. Susai1 (Sonchus palustris). II s.n. (culin.) simit. îi plac covrigii cu susan. susăiţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Susai1 (Sonchus arvensis). 2 v. Susai1 (Sonchus asper). 3 v. Lăptucă. Lăptucă-de-pădure. Lăptucă-iepurească. Susai1 (Sonchus oleraceus). 4 v. Păpădie (Taraxacum officinale). susceptibil, -ă adj. I (despre oameni) 1 supărăcios, ţâfnos, corencios, găgios, supăralnic, supăros. Persoanele susceptibile nu ştiu de glumă. 2 sensibil, sensibilos. Când îi faci un compliment, este foarte susceptibil, întrebându-se dacă nu-ţi baţi joc de el. I11 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor sau despre procese, fenomene etc.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „pentru’) apt,bun, capabil, convenabil, potrivit. Procedeul ales nu este susceptibil pentru obţinerea unor rezultate performante. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) pasibil, <înv.> vinovat. Este susceptibil de amendă pentru că a parcat maşina neregulamentar. 3 (rar, despre materiale, obiecte etc.) v. Modificabil. Transforma-bil. susceptibilitâte s.f. 1 sensibilitate. Susceptibilitatea lui excesivă l-a determinat să nu-i mai facă vreun compliment. 2 (fiz.) suscep-tivitate. Susceptibilitatea este capacitatea unui corp, a unui sistem etc. de a suferi anumite modificări sub influenţa unor agenţi externi sau interni. susceptivităte s.f. (fiz.) susceptibilitate, suscită vb. I. tr. (compl. indică manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a produce, a provoca, a solicita, a stârni, a trezi, a aprinde, a aţâţa, a deştepta. Vorbele lui i-au suscitat ambiţia. susiori vb. IV. intr. (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor; reg.) v. înfrăţi. Lăstări. suspect, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) bănuit, suspectat, <înv. şi pop.> prepus2. Tinerii suspecţi că ar simpatiza cu opoziţia erau marginalizaţi. 2 (despre oameni) dubios, problematic. A intrat în cercul unor tineri suspecţi. 3 (despre anturaj, relaţii etc.) dubios, interlop, deocheat. îşi duce viaţa într-un mediu suspect. 4 (despre mijloace de acţiune, metode, atitudini etc. ale oamenilor) dubios, echivoc, îndoielnic, îndoicios, necurat. Surâdea cu un aer de mulţumire care nu avea nimic suspect. 5 (despre afaceri, speculaţii, înţelegeri etc.) dubios, veros, nelămurit, tulbure. Este incriminat pentru speculaţii suspecte la bursă. 6 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) abnorm, anormal, nefiresc, nenormal, neobişnuit, dubios, fiţos, <înv.> preastrăin, deviat Are un comportament suspect. 7 anormal, nefiresc, nenormal, neobişnuit, factice, dubios. Aude un zgomot suspect la motorul motocicletei. II adv. (modal) dubios. I se pare suspect că i-a dispărut paşaportul. suspectă vb. I. tr. 1 (compl. indică oameni, colectivităţi umane, organisme sociale etc.) a bănui, a suspiciona, < livr.> a se mefia, <înv. şi pop.> a prepune. Lumea îl suspectează că minte în legătură cu cele petrecute. 2 (compl. indică manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor sau procese, fenomene etc.) <înv.> a suspicia. Suspectează bunăvoinţa lui bruscă faţă de ea. Un lingvist experimentat suspectează un fapt de limbă atestat o singură dată. suspendat suspectăre s.f. bănuială, bănuire, suspecţiune. Pentru a scăpa de suspectăre, a susţinut că era plecat din oraş atunci când s-au petrecut faptele incriminate. suspectăt, -ă adj. (despre oameni) bănuit, suspect, <înv. şi pop.> prepus2. Tinerii suspectaţi că ar simpatiza cu opoziţia erau marginalizaţi. suspecţiune s.f. (livr.) v. Bănuială. Bănuire. Suspectăre. suspendă vb. 1.11 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) a acroşa, a agăţa, a atârna, a prinde, a pune, a spânzura, a anina, a zgrepţăna, <înv. şi reg.> a aculma, a atăgârţa, a împrinde, a tăgâr-ţa. Şi-a suspendat paltonul în cuier. A suspendat cu dificultate oglinda pe perete. 2 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică poduri mobile, bariere etc.) a (se) ridica. Au suspendat podul mobil pentru a permite trecerea vapoarelor. Bariera se suspendă după ce a trecut trenul. II tr. 1 (compl. indică îndeletniciri, activităţi, lucrări etc.) a înceta, a întrerupe, a opri, a sista, <înv.> a discontinua. Au suspendat activitatea în mină în urma exploziei. 2 (compl. indică activităţi, manifestări, procese etc. în plină desfăşurare) a interzice, a întrerupe, a opri. în semn de protest, sindicaliştii din învăţământ au suspendat cursurile în şcoli timp de câteva ore. 3 (compl. indică publicaţii) a interzice, a suprima. Cenzura comunistă a suspendat multe ziare. 4 (compl. indică acţiuni, fapte etc.) a amâna, a întrerupe, a proroga. Suspendă finalizarea construcţiei, pretinzând sume suplimentare. 5 (jur.; compl. indică drepturi, titluri, împuterniciri etc.) a abjudeca, a anula, a despuia. Instanţa i-a suspendat chiriaşului dreptul de abitaţie. suspendare s.f. I acroşaj, acroşare, agăţare, agăţat1, atârnare, atârnat1, prindere, prins1, spânzurare, spânzurat1, aninare, aninat1, atârnătură, atăgârţare. Suspendarea oglinzii pe perete s-a făcut cu dificultate. I11 încetare, întrerupere, oprire, sistare, <înv.> discontinuare, discontinuaţie. S-a decis suspendarea activităţii minei în urma exploziei. 2 interzicere, întrerupere, oprire. Sindicaliştii din învăţământ au cerut suspendarea cursurilor în şcoli timp de câteva ore. 3 interzicere, suprimare. Cenzura a hotărât suspendarea ziarului. 4 (jur.) <înv.> suspensiune. Suspendarea dreptului de locuire a chiriaşului a fost hotărâtă în instanţă. 5 <înv.> suspensiune. în urma alegerilor s-a hotărât suspendarea lui din funcţie. suspendât, -ă adj. I (despre obiecte, materiale etc.) agăţat2, atârnat2, spânzurat2, aninat2, atăgârţat, împrins, <înv.> suspens. Oglinda suspendată este uşor strâmbă. I11 (despre activităţi, manifestări, procese etc. în plină desfăşurare) interzis, întrerupt, oprit. Cursurile suspendate vor fi reluate peste două zile. 2 (despre publicaţii) interzis, suprimat. Consultă în arhivă un ziar suspendat, care îi era bine cunoscut din tinereţe. 3 (jur.; despre drepturi, titluri, împuterniciri etc.) abjudecat, anulat. suspens suspens, -ă adj. (înv.; despre obiecte, materiale etc.) v. Agăţat2. Atârnat2. Spânzurat2. Suspendat. suspensie s.f. 1 pauză. Pentru a crea o stare de emoţie intensă, persoană care anunţa premiile recurgea la momente de suspensie. 2 (jur.; înv.; in forma suspensiune) v. Suspendare. 3 (înv.; în forma suspensiune) v. Suspendare. suspensiune s.f. (înv.) = suspendare, suspensor s.n. (med., med. vet.) bandaj hernial, bandaj pentru hernie, cerc. Suspenso-rul apasă pe locul herniei inghinale. suspiciâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor sau procese, fenomene etc.) v. Suspecta, suspicionâ vb. I. tr. (compl. indică oameni, colectivităţi umane, organisme sociale etc.) a bănui, a suspecta, a se mefia, <înv. şi pop.> a prepune. Lumea îl suspicionează că minte în legătură cu cele petrecute. suspicios, -oâsă adj. (despre oameni sau despre firea lor) anxios, bănuitor, circumspect, incredul, neîncrezător, temător, aprehensiv, difident, mefient, bănuicios, bă-nuielnic, <înv. şi reg.> prepuielnic, prepuitor, năzarnic, <înv.> îndoit, necredincios, presupuitor. Era suspicios din fire. suspiciune s.f. bănuială, circumspecţie, incredulitate, neîncredere, difidenţă, mefienţă, necrezare, prepus1, bănat, bedă, <înv.> prepunere, preven-ţiune, ipopsie. îi ascultă relatarea plin de suspiciune. suspin s.n. 11 of, oftare, oftat, suspinare, suspinat, aht, <înv. şi reg.> oft, <înv.> hli-păt, oftătură. Când şi-a văzut fiica coborând din avion, a scos câteva suspine de uşurare. în tăcerea camere i, se aud, din când în când, suspinele bolnavului. 2 (mai ales la pl. suspine) hohot, sughiţ, spasm, suspinare. Fata plânge cu suspine. îi povesteşte, printre suspine, cum i s-a furat portofelul. 3 (med., med. vet.; reg.) v. Astm. II fig. (înv. şi pop.) 1 v. Bucluc. încurcătură. Lovitură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 v. Amar. Amărăciune. Calvar. Canon. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Lacrimi (v. lacrimă). Martiraj. Martiriu. Otravă. Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Pelin. Povară. Suferinţă. Tortură. Turment. suspină vb. I. intr. (despre oameni) a. ofta, a şioi2, a (se) şuşcăi, a şuşni, a (se) uşta, <înv.> a hlipi. De când i-au plecat copiii în străinătate, suspină, de supărare, toată ziua. suspinâre s.f. 1 of, oftare, oftat, suspin, suspinat, aht, <înv. şi reg.> oft, <înv.> hli-păt, oftătură. 2 (pop.) v. Hohot Sughiţ. Suspin, suspinat s.n. of, oftare, oftat, suspin, suspinare, aht, <înv. şi reg.> oft, <înv.> hlipăt, oftătură. suspinător, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni sau despre sufletul, inima lor) suspinos, <înv.> suspinând. Necazul a transformat-o într-o femeie extrem de sensibilă şi suspinătoare. 2 s.m., s.f. (înv.) v. Adorator. suspinând, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre sufletul, inima lor) v. Suspinător. suspinos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni sau despre sufletul, inima lor) v. Suspinător. sustracţiune s.f. (rar) v. Furt. Sustragere, sustrage vb. HI. 11 tr. (jur.; compl indică bani publici) a defirauda, a delapida, a deturna, a frauda, a sfeterisi. Doi angajaţi au sustras o sumă mare de bani din contjmle firmei. 2 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) a fura, a lua, a zeciui, a hoţi, a înstrăina, a cărăbăni, a găbji, a achiziţiona, a ciordi, a dili, a dispărea, a ghibirdisi, a opera, a sfeterisi, a subtiliza, a şparli, a şterpeli, a împrumuta, <înv. şi reg.> a fulăi, a bojogări, a ciorti, a ciuşdi, a fâşni, a hărşni, a huiji, a linge, a pili1, a poghirci, a pucului, a şpilui, a şuchea2, a şu-chiri, a şupi2, a dijmui, a şterge, a aporta, a apreta, a bali, a buli, a caramangi, a cardi, a căduli, a cânta, a coti, a gioli, a horşchi, a îmbrăţişa, a juli, a mangli, a panghi, a paşii, a răcui, a şmenui, a şucări, a şuti, a trosni, a uşchi, a zuli. Au fost prinşi când sustrăgeau fier vechi. 3 tr. (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) a fura, a-şi însuşi1 , a lua, a ciordi, a palma, a şparli, a şterpeli, a confisca, a împrumuta, a cotârji, a ciupi, a pişcă, a volatiliza, a sălta, a ciupeli, a aporta, a bali, a buli, a cardi, a extrage, a furgăsi, a fiirlua, a gioli, a hali, a panacota, a servi, a speria, a şuti, a tria, a umfla, a uşchi. I-a sustras portofelul cu bani. I-a sustras cârdul. I11 refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) a se eschiva, a scăpa, <înv. şi reg.> a şovăi1, <înv.> a se detrage, a lipsi, a se refuza, a se deroba, a dezerta, a se fofila, a fugi, a se strecura, a trage, a dezertui. Nu se poate sustrage de la obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. 2 refl. (despre oameni) a se feri. Trebuie să se sustragă dintr-o relaţie furtunoasă cu o persoană nepotrivită. Nu s-a putut sustrage influenţei muzicii americane. 3 refl. (sport) a forfeta. Echipa s-a sustras, anunţând că nu va participa la competiţia în care era angajată. 4 tr. (despre gânduri, idei, preocupări etc.; compl indică oameni) a abate2, a distrage, <înv.> a distra. Grijile zilnice o sustrag de la lucru. III tr. (mat.; înv.; compl. indică numere, mulţimi etc.) v. Scădea, sustrâgere s.f. 11 (jur.) defraudare, delapidare, deturnare, fraudare, sfeteriseală, sfeterisire, <înv.> delapidaţie, peculat, sfeterismos. Sunt anchetaţi pentru sustragerea unei sume mari de bani din conturile firmei 2 furt, sustracţiune, subtilizare, şparlire, şterpeleală, şterpelire, <înv.> înstrăinare, panacot, şuteală2, trosneală. Sustragerea portofelului s-a produs în autobuz. I11 eschivare, eschivat, <înv.> şovăială, dezertare, fofilare, dezerţiune, dezertaţie. Nu ştie cum să-şi justifice sustragerea de la obligaţiile pe care le are în calitate de părinte. 2 <înv.> substracţie. Sustragerea dintr-o relaţie furtunoasă cu opersoa- |1820 nă nepotrivită i se pare o idee salvatoare. II (mat.; înv.) v. Scădere, sustrâs, -ă adj., s.n. I adj. 1 (jur.; despre sume de bani publici) defraudat, delapidat, fraudat. Suma de bani sustrasă a fost mare. 2 (despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) furat2, însuşit, luat2, înstrăinat, cărăbănit, ciordit2, şparlit, şterpelit, ciupit2, aportat2, giolit, importat, manglit, şutit. Portofelul sustras a fost găsit într-un tomberon. II s.n. (mat.; înv.; în forma substras) v. Descăzut. susţinător, -oâre adj., s.m., s.f., s.n. I adj. (despre stâlpi, grinzi, ziduri etc.) portant, sprijinitor. Pentru a nu se dărâma, pereţii magaziei sunt susţinuţi cu stâlpi susţinători. II s.m., s.f. 1 adept, aderent, partizan, părtaş, <înv.> părtean, următor. Ideile democratice câştigă din ce în ce mai mulţi susţinători. 2 (sport) fan, simpatizant, suporter. Este un pasionat susţinător al clubului de fotbal Steaua. 3 ajutor, apărător, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, proteguitor, pro-tejator, apărare, <înv.> feritor, orfano-trop, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, socotitor, veghetor, vindecător, cârjă, patron2, reazem, toiag, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este susţinătoarea bătrâneţii ei. 4 întreţinător. Unchiul lor a fost, după moartea tatălui, susţinătorul familiei. Mai multe firme au fost susţinătoarele acestei gale de muzică. III s.n. (med.) susţinător plantar = supinator. Susţinătorul plantar este un aparat ortopedic alcătuit dintr-o lamă pentru susţinerea bolţii unui picior plat. susţine vb. III. 11 tr., refl. (pas.) (compl sau sub. indică obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) a (se) propti, a (se) rezema, a (se) sprijini, a tutora, a (se) popri, a (se) prijini. Şi-a susţinut pereţii magaziei cu mai mulţi stâlpi groşi. Aracii susţin viţa-de-vie. Poarta stricată se susţine într-un par. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori părţi ale corpului lor) a (se) rezema, a (se) sprijini, a (se) ţine, a (se) propti. Simţind că leşină, s-a susţinut de un perete. îşi susţine fruntea fierbinte de geamul rece pentru a-i trece durerea de cap. îşi susţine mama, apu-când-o de braţ. 3 refl. a purta, a sprijini, a ţine. Vor merge cât îi vor susţine picioarele. Citeşte cât îl susţin ochii. I11 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) a (se) ajuta, a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) protegui, <înv. şi pop.> a înlesni, <înv. şi reg.> a (se) acurge, a lesni, a (se) prindori, <înv.> a (se) îndemâna, a opri, a (se) protecta, a (se) cârpi, a (se) propti. L-a susţinut la greu. Prietenii adevăraţi se susţin în orice împrejurare. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) hrăni, a (se) întreţine, a (se) ţine, a (se) menţine, <înv.> a (se) viptui. >Se susţin dintr-un salariu. 3 tr. (compl. indică activităţi culturale, sociale etc.) 1821 | a ajuta, a servi, a sluji, a sprijini. Prin descoperirile sale, fizicianul a susţinut cercetarea în domeniu. 4 tr. {compl. indică idei, puncte de vedere, metode etc.) a apăra, a pleda. Avocatul susţine cauza clientului său. 5 tr. (compl. indică păreri, idei, aserţiuni etc.) a sprijini. A susţinut ideea primarului de a înfiinţa o nouă grădiniţă pentru copiii din cartierul lor. îi susţine planul, cu toate că el, ca persoană, îi este antipatic. 6 tr. (compl. indică acţiuni, întreprinderi etc. ale oamenilor) a patrona, a sprijini, a tutela. Acest proiect este susţinut de un cunoscut om de afaceri. 7 tr. (compl. indică organizaţii, instituţii etc.) a ajuta, a ocroti, a patrona, a proteja, a sprijini. Căminul de bătrâni este susţinut de o societate filantropică. 8 tr. (compl. indică oameni) a excita, a îmbărbăta, a încuraja, a îndemna, a însufleţi, a stimula, <înv.> a îndrăzni, a mângâia, a semeţi, a galvaniza, a insufla. Ştefan cel Mare a ştiut să-şi susţină oştenii la luptă. 9 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „ca1) a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a zice, a aserta, <înv.> a protesta, a pretenderisi. A susţinut că cei puşi sub urmărire nu sunt vinovaţi. 10 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr., introdusă prin conj. „că”) a arăta, a scrie. Jurnalistul susţine că situaţia din zona inundată nu este bună. 11 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr., introdusă prin conj. „că”) a spune, a zice. Istoricii susţin că acea revoltă nu a fost o revoluţie. Cunoscutul arheolog susţine că este vorba de o descoperire neolitică. 12tr. (compl. indică idei, aserţiuni,păreri etc.) a argumenta, a demonstra, a dovedi, a proba, a mărturisi, <înv. şi pop.> a întări, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a arăta, a argumentirui, a probui, a funda. Avocatul susţine nevinovăţia clientului său. 13 tr. (urmat de o prop. compl. dr. care indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc. ale oamenilor) a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a învedera, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a încredinţa, a mărturi, a probui, a epihirosi, a vorbi. Acest document susţine că el este proprietarul casei. 14 tr. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a înţelege, a judeca, a opina, a pricepe, a socoti, a chiti1, a cugeta; a vorbi, a zice, <înv.> a cunoaşte, a digna, a număra1. A susţinut că nu este pregătit pentru examen. 15 tr. (compl. indică lupte, bătălii, tratative etc.) a da2, a desfăşură, a duce2, a purta. în decursul vremii, românii au susţinut multe bătălii pentru a apăra independenţa ţării. 16 tr. (compl. indică spectacole, concerte, concursuri, examene etc.) a da2. Vedeta a susţinut mai multe concerte în străinătate. A susţinut concursul de ocupare a postului de lector universitar. 17 tr. (sport; compl indică jocuri, probe etc. sportive) a juca. Vor susţine meciul decisiv sâmbăta viitoare. 18tr. (rar; compl. indică privirea) v. înfrunta. III fig. 1 refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, a miza, a se rezema, a se închina. în argumentarea cercetării se susţine pe date concrete. 2 tr. (compl indică fenomene fizice, chimice sau stări sufleteşti, situaţii, conflicte etc.) a întreţine, a menţine, a alimenta, a hrăni. Susţine focul cu lemne. Amintirile îi susţin creativitatea. 3 refl. (înv. şi reg.; despre oameni) v. împotrivi. Opune. Rezista. susţinere s.f. 11 proptire, rezemare, sprijinire. A folosit mai mulţi stâlpi groşi pentru susţinerea pereţilor magaziei. 2 (concr.) pop, proptea, reazem, sprijin, sprijinitoare (v. sprijinitor), punct de reazem, punct de sprijin, poprea, chezaş, papainog, pripoană, proptă, proptiş, şoş, şpraiţ, <înv.> rezemătură, sprijineală, sprijoană. Gardul casei are mai multe susţineri. 3 (concr.; miner.) armătură. Susţinerea este construcţia minieră care propteşte tavanul, pereţii şi, uneori, talpa unei excavaţii subterane. I11 ajutare, ajutorare, ocrotire, protejare, sprijinire, proteguire, <înv.> miluire. Susţinerea părinţilor la bătrâneţe este o datorie a copiilor. 2 întreţinere. Face mari sacrificii pentru susţinerea copiilor. 3 servire, slujire, sprijinire. Susţinerea cercetării a fost o prioritate în viaţă pentru cunoscutul fizician. 4 apărare, pledare. Avocatul se ocupă cu susţinerea cauzei clientului său în instanţă. 5 sprijinire. Susţinerea ideii de a înfiinţa o nouă grădiniţă pentru copiii din cartierul lor a fost unanimă. 6 ajutor, ocrotire, patronaj, protecţie, sprijin, tutelaj, tutelare, tutelă, patrocinium. Căminul de bătrâni se bucură de susţinerea unei societăţi filantropice. 7 argument, sprijin. Nicio intervenţie nu mai poate fi făcută ca susţinere pentru validarea proiectului. 8 ducere, purtare. Susţinerea unei campanii electorale este costisitoare. susţinut, -ă adj. I (despre obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) proptit, rezemat, sprijinit. Magazia susţinută în stâlpi are un aspect dezolant. I11 (despre oameni) ajutat, ajutorat, ocrotit, oploşit, protejat, sprijinit, proteguit, proptit. De regulă, omul susţinut este recunoscător. 2 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neobosit, neostenit, perseverent, sârguincios, sârguitor, silitor, stăruitor, tenace, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. Este un susţinut cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă susţinută pentru a-şi finaliza lucrarea. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) activ, continuu, neîntrerupt, statornic, viu, nediminuat, nemicşorat, neslăbit, <înv.> nepregetat, nepregetător. Se duce o luptă susţinută împotriva fumatului. 4 (despre spectacole, concerte, concursuri, examene etc.) dat2. Concertul susţinut i-a adus vedetei un succes răsunător. III fig. (rar, în opoz. cu „neîngrijit”; despre stil, exprimare, limbaj etc.) v. Ales2. Aparte. Deosebit Distins. Elegant. Elevat. îngrijit Literar. Rafinat2. Select. Subtil, susur s.n. 11 clipoceală1, clipocire1, clipocit, foşnet, murmur, susurare, şopot, şoşoit, şuiet, suşă zumzet, zvon1, murmuială, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> mur-muit, sun, şoaptă. în poiană se aude susurul unui izvor de munte. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude susurul frunzelor în bătaia vântului. 3 murmur, zumzet, zvon1. De afară răzbate un susur nedesluşit de glasuri. 4 (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâ-it. Zbâmâială. Zbâmâire. Zbâmâit. Zbâmâi-tură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăituri Zumzet. II (rar) v. Zăngăneală. Zăngă-nire. Zăngănit. Zăngănitură. Zăngăt. Zdrăn-găneală. Zdrăngănire. Zdrăngănit Zdrăngă-nitură. Zomăială. Zomăire. Zornăit. Zornăituri Zuruială. Zuruit. Zuruituri susură vb. 1.1 intr .(despre ape curgătoare) a clipoci1, a murmura, a suna, a şopoti, a şuşoti, a şuşui, a zgomota, a zvoni, a zurui, a zuzui, a corcăi, a licări, a ujui, <înv.> a murmui, a şopti. Apa izvorului susură. 2 intr. (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a foşni, a fremăta, a suna, a şâşâi, a şopoti, a şoşoi2, a şuşoti, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. Frunzele susură în bătaia vântului. 3 intr. (rar, despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. 4 tr. (rar, adesea constr. cu un pron pers. în dat; despre oameni) v. Şopti. Şuşoti. Şuşui. susurare s.f. 1 clipoceală1, clipocire1, clipocit, foşnet, murmur, susur, şopot, şoşoit, şuiet, zumzet, zvon1, murmuială, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> mur-muit, sun, şoaptă. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă, susurător, -oare adj. 1 (despre ape curgătoare, vânt sau despre alte elemente ale naturii) murmurător, murmurând, şopotitor, şo-şoitor, şuşuitor, <înv.> murmuitor, susuros, şoptitor. în apropiere se aude un izvor susurător. 2 (desprefrunze, ierburi etc.) foşnitor, fremătător, murmurător, sunător, şopotitor, şoşoitor, şuşuitor, <înv.> susuros, şoptitor, frisonant. Frunzele tremură susu-rătoare în bătaia vântului. susurds, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre ape curgătoare, vânt sau despre alte elemente ale naturii) v. Murmurător. Murmurând. Susurător. Şopotitor. Şoşoitor. Şuşuitor. 2 (despre frunze, ierburi etc.) v. Foşnitor. Fremătător. Murmurător. Sunător. Susurător. Şopotitor. Şoşoitor. Şuşuitor. suşă s.f. (la cărţi, registre etc.; rar) v. Cotor. Matcă. suşig suşfg s.n. (reg.) v. Lipsă. Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, sutagrâd s.n. (înv.) v. Centigrad, sutametru s.n. (metrol; înv.) v. Centimetru, sutană s.f. (bis.) anteriu, reverendă, caftan, mintie, <înv.> libadea. Sutana preotului este de mătase. sutăr s.n., s.m. 1 s.n. (fam.) v. Sută. 2 s.m. (milit.; înv.; în armata romană) v. Centurion. Sutaş. sutâş s.m. 1 (milit.; în armata romană) centurion, <înv.> sătnic, sutar. Sutaşul comanda o centurie de soldaţi. 2 (milit.; în Ev. Med., în Mold.) hotnog, sotnic, iuzbaşă. Sutaşul comanda o sută de ostaşi. sută num. card., s.f. I num. card. (adesea în componenţa unor num. card. compuse; de obicei precedă subst de care se leagă prin prep. „de”) sutime. Nimeni nu ştie cum va evolua omenirea peste o sută de ani. II s.f. 1 sutar. Vânzătoarea nu are să-i dea rest la o sută. 2 (înv.) v. Secol. Veac. sutfc s.m. (pop. şi fam.) v. Sutişoară. sutien s.n. brasieră, ţâţar2, balconet, ham2, sutime s.f. 1 s.f. (cu val de num. fracţ.) procent. I-au lipsit câteva sutimi ca să-l egaleze. 2 (cu val. de num. card.; precedă subst. de care se leagă prin prep. „de”; astăzi rar) v. Sută. sutişoâră s.f. sutic. îi numără în palmă câteva sutişoare. suvăiţă s.f. (reg.) ghiordan. Suvăiţa este un şir de mărgele cusute pe o panglică, care se poartă ca podoabă la pălării. suveică s.f. 1 (tehn.; la războiul de ţesut) navetă1, suvelniţă, sucală. Suveica serveşte la introducerea firului de bătătură în rostul urzelii. 2 (pop.; şi suveică deplasă) v. Cârlig. Igliţă. Navetă1. suveicheă s.f. (reg.) v. Suveicuţă. suveicuţă s.f. suveicheă. suvelniţă s.f. (tehn.; la războiul de ţesut; pop.) v. Navetă1. Suveică. suvenir s.n. 1 aducere-aminte, amintire, evocare, evocaţie, aminteală, promit, resuvenire, memento, ecou, reconstituire, reconstrucţie. Suvenirul întâmplărilor petrecute în copilărie îi face plăcere. 2 (concr.) amintire, semn. I-a dat ca suvtflir un pandantiv. suverăn, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 absolut, necondiţionat, suprem. în anumite situaţii autoritatea judecătorului este suverană. 2 absolut, total. Manifestă o dragoste suverană pentru copiii ei. îi tratează cu un dispreţ suveran. 3 (polit.; despre state, popoare etc.) autonom, independent, liber, neatâmat, <înv. şi pop.> slobod, <înv.> nedependent, volnic. Suntem un popor suveran. 4 fig. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atotputernic, omnipotent. Se crede suveran, dar nu e decât un biet om. Puterea cuvântului este suverană. 5 fig. (cu nuanţă intensivă) absolut, adânc, complet, deplin, desăvârşit, perfect, profund, total, solemn. O linişte suverană domnea în toată casa. I11 s.m.,s.f. (polit.) cap încoronat, maiestate, monarh. Suveranul este conducătorul unei monarhii. 2 s.m.,s.f. (polit.) cap încoronat, împărat, împărăteasă, maiestate, monarh, <în fosta Rusie> ţar, ţarină, cezar, <în Imperiul Bizantin; livr.> basileu, amira, amiroană, imperator, imperatrice, imperatriţă, împărăţie, ţariţă. Traian a fost unul dintre cei mai importanţi suverani ai romanilor. 3 s.m., s.f. (polit.) cap încoronat, maiestate, monarh, rege1, regină, suveran, rigă. Juan Carlos este suveranul Spaniei. Elisabeta a Il-a este suverana Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. 4 s.m. (polit.; în opoz. cu 11822 ,,supus,T) cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, vodă, voievod, stăpân, oblăduitor, <înv.> biruitor, chivemisitor, despuietor, domnariu, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, toparh, vlădică, vlăduitor, cârmaci Istoria înregistrează faptele unor mari suverani. 5 s.m. (art.; relig.; în organizarea Bisericii Catolice) suveranul pontif = episcopul Romei (v. episcop), papă1, pontiful roman (v. pontif), pontiful Romei (v. pontif), sfântul părinte (v. sfânt), vicarul lui Hristos (v. vicar), <înv.> papij. Suveranul pontif este şeful suprem al Bisericii Catolice. III s.m. (fin.; înv.) v. Liră sterlină (v. liră2). suveranităte s.f. (polit) autonomie, independenţă, libertate, neatârnare, nondependen-ţă, <înv. şi pop.> slobozenie, <înv. şi reg.> slobozie, <înv.> nedependenţă, volnicie. Mişcările popoarelor pentru emancipare şi suveranitate au avut consecinţe favorabile. suveriăn s.n. (fin.; înv.) v. Liră sterlină (v. liră2). suvintri vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oi) v. Tuşina. suzeranităte s.f. (polit.) <înv.> epitropie, epitropisire. Unele provincii româneşti au fost, de-a lungul timpului, sub suzeranitatea Porţii Otomane. suzetă s.f. tetină, didi, ţoaşcă, ţâţar2, ţâţă. A cumpărat pentru copil câteva suzete. svăstică s.f. (relig.) cruce încârligată. Svastica este un străvechi simbol religios indian. sveter s.n. (rar) v. Jerseu. Pulover. svez s.m. (înv.) v. Suedez. sweet [swit] adj. invar, (engl; despre fiinţe) v. Drag. Iubit. îndrăgit2. Scump. syrinx s.n. (muz.; livr.) v. Nai. Ss j j şa s.f. 11 (geomorf.) curmătură, deşilă-tură. Pe culmea muntelui este o şa. 2 (anat.) şa turcească = fosă pituitară. Şaua turcească se află, transversal, pe faţa osului sfenoid, la nivelul ei fiind situată hipofiza. 3 (reg.; şi şa de povară, şa de măgar) v. Samar. 4 (constr.; reg.) v. Olan. Ţiglă1. 5 (tehn.; la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). I11 (la pl, informa şale; anat.; la oameni) rărunchi1, râne (v. rână),şaucă, <înv.> lombe. Regiunea şalelor este zona lombară a coloanei vertebrale. Lumbago apare în dreptul şalelor. 2 (la pl, în forma şale; anat.; la oameni) mijloc, încheietura şalelor (v. încheietură), <înv.> lumbi. O dor foarte tare şalele. Nu se mai poate îndoi de şale. 3 (la pl, în forma şale; anat.; la animale) spate, spinare, spată, şaucă. A pus şaua pe şalele calului. îşi mângâie pisica pe şale. 4 (şi, art., şaua corpului, şaua picioarelor; şi lapl, în forma şale; şi, art., şalele ale mici, şalele la în cingătoare; anat.; pop.) v. Os sacru. Os sacrum. Sacrum. 5 (la pl, în forma şale; anat.; la oameni; reg.) v. Spate. Spinare. 6 (la pl, în forma şale; anat.; la cabaline şi la bovine; reg.) v. Greabăn. şâbăr s.n. (tehn.; în tâmplărie, în dulgherie) raz, răzuitor. Şabărul este format dintr-o bară rotundă şi scurtă de oţel, cu tăiş lăţit şi ascuţit la un capăt. şâbăs s.n. (relig.; la mozaici; rar) v. Sabat. Sâmbătă. şablon s.n. 11 model, tipar. Şi-a făcut un şablon după care să execute piesa. 2 formă, model, mul2, tipar, calapod, calup. Zidarii au folosit şabloane pentru a zugrăvi încăperile grădiniţei. îşi face singură pălăriile după şabloane speciale. II fig. 1 (Ut.) tic2, clişeu, stereotip, şlagăr, tipar, loc comun. Tendinţa spre şabloane în poezie este combătută de criticii literari. 2 reţetă. Nu există un şablon după care să creezi personaje credibile într-o operă. şablonâ vb. I. tr. (tehn.; compl. indică piese) a şabloniza. Lucrătorii care şablonează piese, le trasează, le toarnă, le controlează sau le măsoară folosind un şablon. şablonard, -ă adj. (despre situaţii, stări, formule etc.) banal, comun, standard, standardizat, stereotip. Actorul recită versurile în mod şablonard. şabloniză vb. I. tr. (tehn.; compl. indică piese) a şablona. şablonizăt, -ă adj. rutinar, rutinier. Stilul administrativ este şablonizat. şabrâcă s.f. cioltar, valtrap, ţol, harşa, ibâncă, japiu, pocladă, pocrovăţ, trupar, <înv.> abai, caparason. Şabraca se pune sub şaua calului. şacal s.m. 1 (zool.) Caniş aureus; <înv.> ceacal, vulpe-aurie, vulpe-galbenă, vulpe-roşie. 2 (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, şadârvân s.n. (înv.) v. Arteziană. Fântână arteziană. Havuz. şaf s.m. (constr.; reg.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. şaf2 s.n. (gosp.; reg.) v. Ciubăr. şâfar s.m. (înv.) 1 (în trecut) v. Administrator. Intendent. 2 (arg.) v. Intermediar. Mediator. Mijlocitor. şaflfc s.n. (gosp.; reg.) v. Căldare. Găleată, şâfru s.n. (gosp.; reg.) v. Ciubăr, şagă s.f. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. şah1 s.m. 1 (polit.) şahinşah. Preşedintele american a avut o întrevedere cu şahul Iranului. 2 (în unele ţări din Orientul Apropiat şi Mijlociu; înv.) v. Padişah. Sultan. şah2 s.n. (sport) <înv.> şatrange, eşec. A învăţat să joace şah de la tatăl său. şahinşah s.m. (polit.) şah1, şahist, -ă adj. şahistic. în capitală a fost organizat un important turneu şahist naţional Băiatul are un talent şahist de excepţie. şahistic, -ă adj. şahist. şahmarând s.n. (înv.) v. Brocart, şaht s.n. (miner.; reg.) v. Puţ. şaibă s.f. 1 (tehn.) rondelă, nucă. Şaibele sunt folosite mai ales ca garnituri între o piuliţă şi piesa la care aceasta se asamblează prin înşurubare. 2 (reg.; adesea constr. cu vb. „a da”, „a lovi”, „a nimeri”, „a trage” şi precedat de prep. „în” sau „la”) v. Semn. Ţintă. şăică1 s.f. (nav.; reg.) v. Şlep1. şâică2 s.f. (reg.) 1 v. Gamelă. 2 (gosp.) v. Cratiţă. şăică3 s.f. (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. ubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). şai'r s.m. (lit.; turc.; înv.) v. Poet. şaitâu s.n. (reg.) 1 (tehn.) v. Burghiu. Sfredel. 2 (tehn.) v. Cric2. Vinci. 3 (tehn.) v. Macara. 4 (tehn.) v. Menghină. 5 (tehn.; în dogărie) v. Vârtej. 6 (adesea urmat de determ. care arată felul) v. Presă. Teasc. 7 v. Canea. Cep. Şal s.n. 1 taclit, <înv.> baidir .A primit cadou un şal în culori pastelate. 2 (rar; şi, înv., şal de gât) v. Fular, şalăng s.n. (reg.) v. Canaf. Ciucure, şalazi'e s.f. (med.) şalazion. şalazion s.n. (med.) şalazie. Şalazionul este o tumoretă dură şi nedureroasă a albului ochiului. şalazodermi'e s.f. (med.) dermatolizie. Şalazodermia este o malformaţie congenitală, ereditară şi recesivă. şalazogarme s.f. (biol.) acrogamie. Şalazo-gamia este specifică angiospermelor. şalăiâş s.m. (iht.) şalâor. şalău1 s.m. I (iht.) 1 Stizostedion lucioperca sau Lucioperca sandra; guran, smuge, sudac. 2 şalău-de-mare - Morone labrax; lavrac, lup-de-mare; şalău-vărgat = Stizostedion volgense; smuge, smuj-pestriţ, şalău-armenesc; (reg.) şalău-armenescv. Şalău-vărgat (Stizostedion volgense). II (fam.; deprec. sau.peior.) grande, grangur, mahăr, ştab, barosan, baştan, draibăr. Are un frate şalău la primărie. şalău2 s.n. (constr.; reg.) v. Oblon, şalâor s.m. (iht.; reg.) v. Şalăiaş. şaldâie s.f. (iht.; reg.) v. Crăişor. Lostriţă (Hucho hucho). şalef s.m. (bot.; reg.) v. Jale2. Jale-de-grădină (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-grădină. Salvie. Sal-vie-de-grădină (Salvia officinalis). şalgău şalgâu s.m. (înv.) 1 <înv.> ocnar, ocnaş, ocnean, salinar. Şalgâii munceau în mine de sare. 2 (jur.) v. Condamnat. Deţinut. Puşcăriaş, şălmă s.f. (reg.) 1 v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengă-rie. 2 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. şa Iotă s.f. (bot.) Allium ascalonicum; cea-pă-franţuzească, cepuşoară, haşmă, poroi, purSvlaşiţă. şâltăr s.n. (electr.) comutator, întrerupător, întreruptor, <înv.> pară2. A apăsat şaltărul pentru a aprinde lumina. şaltau s.n. (geomorf., hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc, şalupâr s.m. (mar.) şalupist, <înv.> şalupier. Şaluparul conduce o şalupă. şalupă s.f. (arg.) v. Bocanc. Gheată, şalupier s.m. (mar.; înv.) v. Şalupar. şalupist s.m. (mar.; rar) v. Şalupar. şalvaragi'u s.m. (iron.). v. Oriental. Turc. şalvi'r s.m. (reg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan, şam s.n. (ind. text.; înv.) v. Damasc, şaman s.m. (în credinţe şi superstiţii) vrăjitor, taumaturg, <înv. şi pop.> descântător, facător-de-minuni, strigoi, ursitor, farmazon, facaş, fermecător, râvnitor, solomonar, vraci, măiestru, şişcoi, <înv.> vrăjalnic. S-a dus la un şaman să-i ghicească. şambelân (în statele monarhice din Europa Apuseană; fran.) v. Cămăraş. şămfă s.f. (în cizmărie; reg.) v. Calapod, şamoă adj. invar, (fran.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. şamotăr s.m. (tehn.) şamotier, şamotor. Şamotarul se ocupă cu arderea cărămizilor refractare. şamotiâr s.m. (tehn.) şamotar, şamotor. şamotor s.m. (tehn.) şamotar, şamotier. şampanie s.f. (vinif.) calciu. Oaspeţii închină un pahar de şampanie în cinstea gazdei. şampanizăre s.f. (vinif) şampanizat. Vinul destinat şampanizării trebuie să aibă anumite proprietăţi. şampanizăt s.n. (vinif) şampanizare. şan s.n. calapod. Şanurile puse în pantofi împiedică deformarea acestora. şancroid s.n. (med) şancru moale. Şancroidul este o boală venerică infecţioasă, care se poate complica, uneori, cu o congestie dureroasă a ganglionilor inghinali şi cu o evoluţie spre supuraţie. şăncru s.n. (med.) şancru dur = şancru sifilitic = şancru tare = siflom primar. Şancrul sifilitic este semnul principal al sifilisului primar; şancru moale = şancroid. şandramâ s.f. 1 (constr.) magherniţă. La marginea oraşului erau şandramale în care locuiau oameni săraci. 2 fig. (fam.; deprec. sau peior.) v. Babă. Bătrân. Moş. Moşneag, şanfrenâ vb. I. tr. (tehn.; compl. indică muchiile unor piese de metal) a teşi. A şanfrenat marginea acestei piese în vederea sudării. şanfrenâre s.f. (tehn.) teşire. înainte de sudarea piesei trebuie să se facă şanfrenarea muchiilor ei. şanjă vb. 1.1 tr., refl. (înv.; compl sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfoza. Modifica. Preface. Preschimba. Schimba. Transfigura. Transforma. 2 refl. (arg.; Jttspre oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi, şânsă s.f. (de obicei constr. cu vb. „a avea’7) 1 noroc, fortuna, <înv. şi pop.> norocire, strişte, parte, baftă, chită1, ştimă, <înv.> selamet, venă. A avut şansa de a pleca într-o croazieră pe Marea Mediterană. Nu mai credea în şansa unei ascensiuni profesionale. 2 posibilitate, sorţi (v. soartă). Fiind un compozitor cunoscut, are mari şanse de a-şi vinde imediat discurile. Crezi că are şanse să izbândească în această întreprindere a lui? şantâ1 s.f. (bot.; reg.) v. Talpa-gâştei (v. talpă) (Leonurus cardiaca). şantă2 vb. I. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şantăj s.n. (jur.) <înv.> exacţiune. Bănuit de şantaj, a fost pus sub urmărire de poliţie. şantaji'st, -ă s.m., s.f. (jur.) şantajor, <înv.> exactor. Şantajiştii profită de secretele oamenilor pentru a-i stoarce de bani. şantajor, -oăre s.m., s.f. (jur.; rar) v. Şantajist. şantali'u, -fe adj. (reg.) 1(despre oameni sau animale) v. Şchiop. 2 (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. şantider subst (eufem.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). şantier s.n. 1 <înv.> bina. Potrivit noului proiect de urbanism, zona centrală a oraşului urma să devină un mare şantier. 2 fig. (de obicei urmat de determ. care indică felul) domeniu, sector, arenă, plan, tărâm, teren, meleag. A păşit de tânăr pe şantierul politicii. şanţ1 s.n. 11 dup, hindichi, şarampoi1, <înv.> lagum. Şanţul de pe marginea drumului s-a umplut cu apă în urma ploilor repetate. Maşina s-a răsturnat într-un şanţ. 2 (milit.) tranşee, ştelung, <înv.> lagum, ocop. Soldaţii ies la atac din şanţuri. II (anat.) 1 (pop.) v. Fosă. Reces. 2 (fam.) v. Crestătură. Creţ. Cută. Dungă. încreţire. încreţitură. Rid. Zbârcitură. şanţ2 s.n. (reg.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. şăpcă s.f. 11 şlică. Şi-a cumpărat o şapcă în carouri. 2 chipiu, <înv.> ceapcă. Controlorii din tren poartă şapcă. 3 (reg.) v. Căciulă. 4 (milit.; reg.; şi şapcă de fier) v. Cască. II (art.; anat.; reg.) şapca-şezutului v. Os sacru. Os sacrum. Sacrum. |1824 şapirogrâf s.n. (tipogr.) hectograf. La şapirograf se multiplică texte sau desene. şapirografiât, -ă adj. (tipogr.; despre texte sau desene) hectografiat. Pentru nuntă a făcut invitaţii şapirografiate. şapte s.m. 1 şeptar. Nu este mulţumit că a primit un şapte la teză. 2 (j. de cărţi) şeptar, şeptic, şeptacă. A făcut un ful de şapte. Pentru un careu mai are nevoie de un şapte de caro. şar1 s.n. (reg.) 1 v. Dungă. Linie. Vargă. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Rând. Şir. Şirag. 3 v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială. 4 (art.; la o apă curgătoare) şarul apei v. Fir. Firul apei (v.fir). şar2 s.n. 1 (chim.; rar) v. Anhidridă arsenioa-să. Arsenic. Arsenic alb. Trioxid de arsen. 2 (mineral.; rar) v. Realgar. 3 (înv. şi reg.) v. Cocleală. Patină2. 4 (mineral.; reg.) v. Calcantit. Sulfat de cupru. 5 (înv.) v. Culoare. Vopsea. şar3, şâră adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, şarabână s.f. (transp.; reg.) v. Haraba. şarâdă s.f. 1 enigmă. Şarada este un joc distractiv, care se prezintă ca o ghicitoare. 2 fig. enigmă, mister2, problemă, secret2, taină, rebus, logogrif, ascuns1. Pentru mulţi viaţa subacvatică este o şaradă. în natură sunt multe şarade nedezlegate. şarampoi1 s.n. (reg.) 1 v. Dâră. Urmă. 2 v. Şanţ1. 3 (la pl, în forma şărămpaie; meteor.) şărămpaie de foc v. Fulger. şarampoi2 s.m., s.n. 1 s.m. (constr.; pop.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. 2 s.m. (la gard; pop.) v. Par. Parmac. 3 s.m. (reg.) v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea. 4 s.n. (reg.; în forma şarampou) v. Barieră, şarampâu s.n. (reg.) - şarampoi2. şarân s.m. (iht.; reg.) 1 v. Ciprin. Crap (Cyprinus carpio). 2 v. Ţipar (Misgurnus fossilis). şarânţs.n. (reg.) 1 (constr.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. 2 (la gard) v. Par. Parmac. 3 (constr.) v. Uşor1, şarări'u, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albastru-deschis. Bleu-ciel. şarc s.n. (tehn.; reg.) v. Balama. Şarnieră. şa rât s.m. (bot.; reg.) v. Cimbru (Satureja hortensis). şaretă s.f. (transp.) cabrioletă, faeton, lectică, tilburi, teleleică3, troică. Şareta este o trăsură uşoară, trasă de obicei de un cal. şarg, şărgă adj. (despre părul cailor sau, p. ext. despre cai) galben, gălbui, izabel, pantiş, şergaci. Are un cal alb şi unul şarg. şărgă s.f, (reg.) 1 v. Dungă. Linie. Vargă. 2 (urmat de determ. care arată felul culoarea, dimensiunea etc.) v. Pată. şarjă vb. I. tr. (rar; compl. indică arme de foc) v. încărca. Umple, şarlatân s.m. 1 escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şnapan, fripon, fiimist, 1825| pezevenchi, potlogar, pepelea, coţcar, pehlivan, pişicher, <înv. şi reg.> mafler, pârlaci, şuier, pasmarghiol, potcaş, pui de giol (v. pui1), pungaci1, şalvir, şoltic, <înv.> amăgeu, celaină, geambaş, racketeer, panglicar, papugiu, păpuşar, scamator, calpuzan, coţovlaie, giolar, şmenar, şuşter, ţepar1, ţepuitor. Mulţi şarlatani au prosperat în ultimul timp. 2 farsor, impostor, şnapan. Fiind un naiv; oricând poate fi victima unui şarlatan. şarlatăncă s.f. 1 escroacă (v. escroc), hoaţă (v. hoţ), impostoare (v. impostor), înşelătoare (v. înşelător), şnapancă, fumistă (v.fu-mist), pezevenche (v. pezevenchi), pişicheră (v. pişicher), pungăşoaică, potcaşă (v. potcaş), şoltică (v. şoltic), prăjitoare. 2 farsoare (v. farsor), impostoare (v. impostor), şnapancă. şarlatanerie s.f. (rar) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, şarlatanesc, -eăscă adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) hoţesc, pungă-şesc, tâlhăresc, potlogăresc, <înv.> lotresc, crapulos. Are apucături şarlataneşti. Oamenii naivi cred în minciunile şarlataneşti. şarlatanie s.f. 1 escrocherie, hoţie, impostură, incorectitudine, înşelăciune, înşelătorie, pungăşie, şmecherie, tripotaj, fumisterie, şarlatanerie, şarlatanism, pezevenclâc, potlogărie, pungăşeală, coţcărie, inginerie, matrapazlâc, pehli-vănie, pişicherlâc, şmechereală, şmecherlâc, ţeapă, <înv. şi reg.> şulerie, însăluşag, şolticărie, <înv.> coţcă, geambaşie, matrapazlărie, meşteşug, papugerie, şălvirie, calpuzanlâc, panglicărie, scamatorie, trufa1, carotaj, fuşerai, şmen, şmenuială A fost inculpat pentru şarlatanie. 2 şarlatanism. Autorităţile duc o luptă susţinută contra şarlataniei. şarlatanism s.n. (rar) 1 v. Escrocherie. Hoţie, Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. 2 v. Şarlatanie. şârlă s.f. (zool.) 1 (pop.) v. Javră. Jigodie. Potaie. 2 (reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. şarm s.n. drăgălăşenie, drăgălăşie, farmec, graţie, drăgănele, dulcoare. Tânăra are un şarm înnăscut. şarmânt, -ă adj. 1 (despre oameni) agreabil, nostim, plăcut, simpatic, <înv. şi pop.> nurliu. Este o persoană prietenoasă şi şarmantă. 2 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, fasci-nator, <înv. şi pop.> dezmierdat, dezmierdător, <înv.> desfatat, desfatăcios, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, vrăjit2, aprin-zibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este şarmant. şarnieră s.f. (tehn.) balama, ţâţână, <înv. şi reg.> pafta, pipă, şarc, <înv.> cardenă. Prinde uşa în şarniere. şărpe s.m. 11 (zool.) colubridă, ofidian, gândac, vierme, peşte, <înv.> zmeu. 2 (zool.) şarpe-auriu = şarpe uriaş = Boa constrictor, boa; şarpe-cu-clopo-ţei = Crotalus horridus; crotal, <înv.> şarpe-su-nător; şarpe-cu-ochelari = Naja naja; cobră, naja; şarpe-de-alun = Coronella austriaca; şarpe-neted; şarpe-de-apă - a (şi şarpe-de-ca-să, art., şarpele-casei) Natrix natrix; gândac-alb-de-casă, şarpe-gheuş, vierme-alb; b Natrix tessellata; şarpe-de-baltă; şar-pe-de-baltă = Natrix tessellata; şarpe-de-apă; şarpe-de-mare = a Coluber jugularis caspius; şarpe-de-nisip; b Ophiura; ofiur. Şarpe-le-de-mare seamănă cu steaua-de-mare, având însă cele cinci braţe mai subţiri şi mai lungi; şarpe-de-nisip = Coluber jugularis caspius; şarpe-de-mare; şarpe-neted = Coronella austriaca; şarpe-de-alun; şarpe-orb = a Iu-lus terrestris; iulus; b (entom.) Julus sabulorus; orbeţ; (reg.) şarpe-ciont = şarpe-ciung = şarpe-cu-creastă = şarpe-de-sadină = şarpe-pestriţ = şarpe-scurt = şarpe-veninat v. Năpârcă. Viperă (Vipera berus); şar-pe-de-sticlă v. Năpârcă (Anguis fragilis); şarpe-gheuş v. Şarpe-de-apă. Şarpe-de-casă. Şarpele-casei (Natrix natrix); (înv.) şarpe-su-nătorv. Crotal. Şarpe-cu-clopoţei (Crotalus horridus). 3 (art.; în credinţe şi superstiţii) şarpele casei = ceasornicul casei (v. ceasornic), ceasornicul de casă (v. ceasornic), ceasornicul morţii (v. ceasornic). în peretele cămării se aude, uneori, ticăitul şarpelui casei. 4 (înv. şi pop.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 5 (mitol. pop.; pop.; şi şarpe balaur, şarpe bălăurel) v. Balaur. 6 fig. şerpoaică, viperă, pui de năpârcă (v. pui1), pui de viperă (v. pui1). A crescut la sânul ei un şarpe care i-a făcut numai rău în viaţă. I11 (la alambic; reg.) v. Serpentină (v. serpentin). 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril.Organ genital masculin, (v. organ1) Penis. III (iht.; reg.) v. Ţipar (Misgurnus fossilis). IV (bot.; reg.) Polystichum lonchitis; ferigă, fe-rigă-de-brădet V (art. Şarpele; astron.; nm. pr.) Calea-Rătăciţilor (v. cale). Şarpele este o constelaţie ecuatorială din emisfera boreală. şarpi'e s.f. (înv.) v. Scamă. şart1 interj, (cu val. vb.) pleosc! Şart! I-a tras o palmă. şart2 s.n. 11 (înv. şi reg.) v. Rost. Socoteală. 2 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 3 (înv.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere, învoială. învoire. Legământ Pact1. Tranzacţie. 4 (jur.; înv.) v. Clauză. Condiţie. Dispoziţie. Prevedere. Punct. Stipulare. Stipulaţie. Termen. II (înv.) 1 v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 2 v. Datină. Obicei. Rânduială. Regulă. Tipic1. Uz. Uzanţă, şartofel s.n. (reg.) v. Portmoneu. Portofel, şase s.m. 1 (j. de cărţi) şesar. Pentru o chintă mică mai are nevoie de un şase de caro. 2 (cu şăipriglu val. de interj.; exprimă iminenţa unui pericol şi un îndemn la precauţie; fam.) v. Atenţie! şaselume s.f. (înv.) v. Semestru, şasrn s.n. (tehn.) ramă1. Şasiul se montează pe osiile unui vehicul pentru a susţine caroseria. şaş s.m. (omit.; reg.) v. Vultan. Vultan-cu-ca-pul-alb. Vultan-sur. Vultur. Vultur-alb. Vultur-cu-cap-alb. Vultur-cu-gâtul-gol. Vultur-de-gâşte. Vultur-de-piatră. Vul-tur-de-stâncă. Vultur-golaş. Vultur-gulerat. Vultur-mare. Vultur-negru. Vultur-pleşuv. Vultur-pleşuv-sur. Vultur-sur. Vultur-vânăt (Gyps fulvus). şăşcă s.f. (entom.; reg.) 1 v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mic (Locusta cantans sau Tettigonia cantans). 2 v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mare. Cosaş-verde. Lăcustă. Lăcustă-verde (Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima). şaşmâ s.f. (pese.; reg.) v. Năpastă. Prostovol. şatâr s.m. (milit.; în Ţările Rom.; înv.) <înv.> satâraş, satârgiu. Şatârii erau soldaţii lefegii din vechea gardă domnească, înarmaţi cu satâre. şatârbâş s.m. (milit.; înv.) <înv.> satârgi-başa. Şatârbaşul era comandantul satârgiilor. şaten, -ă adj. (despre pârul oamenilor) castaniu. îşi prinde părul şaten în două coade. şatrănge s.n. (sport; înv.) v. Şah2, şatră s.f. 11 (urmat de determ. „de ţigani”, „ţigănească”) aşezare, sălaş, <înv. şi reg.> balagan, gaşcă, trib. La marginea satului este o şatră de ţigani. 2 (înv. şi reg.) v. Cort. 3 (milit.; înv. şi reg.) v. Bivuac. Tabără. 4 (la trăsură; reg.) v. Burduf. Coş1. Coviltir. I11 (constr.;pop.) <înv. şi reg.> umbrar. Şatra este construcţia improvizată în care negustorii îşi expun marfa la târguri şi în pieţe. 2 (fam.) v. Masă1. Tarabă. Tejghea. 3 (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Prispă, şăucă s.f. (anat.; reg.) 1 (la animale) v. Crupă. 2 (la oameni) v. Şale (v. şa). 3 (la animale) v. Spate. Spinare. Şale (v. şa). şaviră vb. I. intr. 1 (despre vehicule) a se răsturna. Din cauza vitezei nepotrivite, la o curbă periculoasă, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a şavirat. 2 (despre ambarcaţiuni) a se îneca, a se scufunda, a submerge, <înv.> a gistrui. Nava a şavirat în timpul unei furtuni puternice. şăgăci, -ce adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Glumeţ Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şăgălnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel, şăgârt s.m. (reg.) v. Ucenic, şăgos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şăicâr s.m. (milit.; înv.) v. Pontonier. şăinăli vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge. 2 intr. (despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta. 3 tr. (compl. indică oameni sau sănătatea, forţele etc. lor) v. Conserva. Cruţa. Menaja. Păstra, şăipriglu s.n. (reg.) v. Portmoneu. Portofel. salar şălâr, -ă adj. (reg.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Dungat. Tărcat. Vărgat. Zebrat. şălbocâr s.m. (milit.; reg.) v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe. şăleân, -ă adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, şăluţ s.n. şelişor. Lăsându-se răcoare, şi-a pus un şăluţ pe umeri. şălviri'e s.f. (înv.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, şăncălănie s.f. (reg.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălituri Poznă. Ştrengă-rie. şăncăleţ, -eăţă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. JoviaL Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şăncăli'e s.f. (reg.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumi Păcăleală. Păcălituri Poznă. Ştrengă-rie. şăncălâs, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şănţişor s.n. şănţuleţ, şănţuc, şănţuşor, <înv.> şănţuţ. şănţuc s.n. (pop.) v. Şănţişor. Şănţuleţ, şănţui vb. IV. 1 refl. (fam.; despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Cuta. încreţi. Rida. Zbârci2.2 tr. (arg.; compl indică oameni) v. înjunghia. Spinteca. Tăia. şănţui't, -ă adj. (arg.; despre fiinţe) v. înjunghiat2. Spintecat2. Tăiat2, şănţuitor s.n. (în dulgherie) ulucitor, ulucar2. Cu şănţuitorul se fac şanţuri de-a lungul marginilor unor piese de lemn care se asamblează. şănţuleţ s.n. şănţişor, şănţuc, şănţuşor, <înv.> şănţuţ. Apa a săpat un şănţuleţ pe lângă gard. Apa de ploaie a umplut şănţuleţul de lângă casă. şănţuşor s.n. (pop.) v. Şănţişor. Şănţuleţ, şănţuţ s.n. (înv.) v. Şănţişor. Şănţuleţ, şărăngliţă s.f. (reg.) v. Agrafa. Clamă, şărpăoâş subst. (pop.) v. Chimir. Şerpar. şăruî vb. IV. tr. (agric.; reg.; compl. indică plante prăşitoare) v. Răriţa. şătrâr s.m. 1 corturar, ţigan nomad, şătraş, zlătar, zavragiu, goleţ. Şătrarii s-au aşezat la marginea satului. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) şâtrar mare = mare-şătrar (v. mare1), vel-şătrar. Şătrarul mare era şeful boierilor care aveau în grijă corturile domneşti şi tunurile şi care asigurau aprovizionarea armatei în timp de război. şătrâş s.m. (rar) v. Corturar. Şătrar. Ţigan nomad. şătrăreâsă s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) şătrăriţă, <înv.> şătrăroaie. Şătrăreasa era soţia şătrarului, boier care avea în grijă corturile domneşti şi tunurile şi care asigura aprovizionarea armatei în timp de război. şătrăriţă s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; rar) v. Şătrăreâsă. şătrăroâie s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; rar) v. Şătrăreâsă. şâgm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. îngâna. Murmura. Şopti. Şuşoti. Şuşui. şângăvî vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şâşâi'vb. IV. 1 intr. (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a foşni, a fremăta, a suna, a suStira, a şopoti, a şoşoi2, a şuşoti, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. Frunzele şâşâie în bătaia vântului. 2 tr. (compl. indică copii mici) a şuşui. Mama şâşâia copilul pentru a-l adormi. 3 intr. (despre unele animale, păsări sau insecte, mai ales despre şerpi) a fâsâi, a sâsâi2, a şuiera, a gâsâi. Şerpii şâşâie. şâşâiâlă s.f. şâşâit, şuşuială, şuşuit1. Lasă şâşâiala! Nu vezi că fetiţa a adormit? şâşâi't s.n. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude şâşâitul frunzelor în bătaia vântului. 2 şâşâiâlă, şuşuială, şuşuit1. şâştâlcă s.f. (iht.; reg.) v. Mreană (Barbus barbus). şcaboărcă s.f. (reg.) v. Lădişoară. Lădiţă. şcătuică s.f. (reg.) v. Casetă. Cutioară. Cutiuţă. şcătuie s.f. (reg.) = şcătulă. şcătulă s.f. (reg.) 1 v. Cutie. 2v. Casetă. Cutioara. Cutiuţă. 3 (în forma şcătuie) v. Solniţă. şcericăi vb. IV. intr. (reg.; despre păsări) v. Ciripi. Pirui. şcheau s.m., adj. (înv.) I s.m. v. Slav. Slavon. II adj. (despre oameni) 1 v. Inferior. Modest. Neimportant. Neînsemnat. Simplu. Umil. 2 v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. şchei1 subst. (anat.; reg.) v. Os sacru. Os sacrum. Sacrum. şchei2 subst. (geomorf.; reg.) v. Chei (v. cheie). Defileu. Strâmtoare. şcheiesc, -iăscă adj. (înv.) v. Slav. Slavon. Slavonesc. şchiâva interj, (cu val. vb.; arg.) v. Fugi! Pleacă! şchienesc, -eăscă adj. (înv.) v. Slav. Slavon. Slavonesc. şchimi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi. Strâmba. şchiontr6pea s.m. art. (reg.) 1 v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 2 (deprec.) v. Şchiopârlan. şchiop, şchioâpă adj., s.m. I adj. 1 (despre oameni sau animale) şontorog, cotonog, şontâcăit, ciumpav, |1826 pedestru, şantaliu, şchiopat2, şodâlc, şoiog, şonc2, şoncăit, şont, şontrop, şonţit, şovâlcăit2, ştrol, şchiopâmog, <înv.> şchio-pător. A rămas şchiop în urma căzăturii. 2 (reg.; mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat, închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit. II s.m. (med. vet.; reg.) 1 v. Pietin. 2 v. Ariceală. şchiopă vb. I. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori animale) a şchiopăta. Glonţul tras de poliţist l-a şchiopat. S-a şchiopat când a călcat greşit pe o treaptă. 2 intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta. şchiopât1 s.n. (med. vet.; reg.) v. Pietin. şchiopăt2, -ă adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiop. şchiopătâ vb. 1.11 intr. (despre oameni sau animale) a claudica, a şontorogi, a cotonogi, a se poticni, a şontâcăi, <înv. şi reg.> a stângăci, a alicni, a ciumpăvi, a hodâcăi, a hotăcăi, a lihni, a pocoşi1, a şanta2, a şângăvi, a şchiopa, a şodâlcăi, a şoflânca, a şoldâcăi, a şoncăi, a şontăi, a şontâcălui, a şonţi, a şovâlcăi, a ştrofalui2, a şchiopârca. Şchiopătează din ce în ce mai tare din cauza coxartrozei. Calul, rănit la un picior, şchiopătează. 2 tr., refl. (rar, compl. sau sub. indică oameni ori animale) a şchiopa. II intr. fig. (despre activităţi, acţiuni etc.) a se poticni. Discuţia lor cam şchiopătează. Afacerile îi şchiopătează în ultimul timp. şchiopătâre s.f. şchiopătat1, claudicaţie, şchiopătătură, şchiopătură, şchiopenie, cotonogeală, cotonogire, şovâlcă-ială, şovâlcăit1. Şchiopătarea femeii, din cauza coxartrozei, este din ce în ce mai vizibilă. şchiopătât1 s.n. şchiopătâre, claudicaţie, şchiopătătură, şchiopătură, şchiopenie, cotonogeală, cotonogire, şovâlcă-ială, şovâlcăit. şchiopătat2, -a adj. (despre mers) şchiopătând, şoldiu, şontâcăit, şovâlcăit2. Nu poate alerga din cauza mersului şchiopătat. şchiopătătură s.f. (rar) v. Şchiopătâre. Şchiopătat1. şchiopătând, -ă adj. (despre mers) şchiopătat2, şoldiu, şontâcăit, şovâlcăit2. şchiopătdr, -oâre adj. (înv.; despre oameni sau animale) v. Şchiop, şchiopătură s.f. (rar) v. Şchiopătâre. Şchiopătat1. şchiopârc interj, (de obicei repet.; adesea cu val. vb.; sugerează mersul şchiopătat al unei fiinţe; fam.) v. Şontâc! Şovâlc! şchiopârcă vb. I. intr. (reg.; deprec.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şchiopârlân s.m. (pop.; deprec.) şcolărie, şcolărit. De câţiva ani se află la şcoală în Anglia. 2 (pedag.) şcoală elementară = şcoală primară; şcoală primară = a şcoală elementară. A urmat şcoala primară în oraşul natal; b (înv.) v. Şcoală normală; şcoală normală = <înv. şi reg.> şcoală normălească, <înv.> preparandală, preparandie, şcoală preparandală, şcoală primară. Şcoala normală pregăteşte învăţători; şcoală profesională = profesională. în şcolile profesionale sunt pregătiţi elevii pentru a deveni muncitori calificaţi; (înv. şi reg.) şcoală normălească v. Şcoală normală; <înv.> şcoală politehnică v. Institut politehnic. Politehnică; şcoală preparandală v. Şcoală normală; (în unele ţări; ieşit din uz; urmat de determ. care indică domeniul) şcoală secundară v. Colegiu. Gimnaziu. Liceu. 3 (pedag.) <înv.> liceu. Intră în şcoală cu gândul să se învoiască de la ore. 4 şcoală de şoferi = şoferie. Nu i s-apărut greu să urmeze cursurile şcolii de şoferi în paralel cu cele de la facultate. 5 (înv. şi reg.) şcoală sărăcească v. Casă de copii (v. casă1). Orfelinat. 6 (milit., pedag.; înv.) şcoală de război v. Academie militară. I11 (polit.) şcoală societară = armonism, falansterianism, fourierism, garantism. Şcoala societară a apărut în Franţa. 2 (filos. greacă din sec. 7-6 î.Hr.) şcoală ioniană = şcoală ionică. Gânditorii şcolii ioniene susţineau un naturalism radical imanent, influenţaţi fiind de religiile supranaturaliste anterioare; şcoală ionică = şcoală ioniană. 3 (filos.; în Antic, greacă) şcoală filosofică peripatetică = liceu. Şcoala filosofică peripatetică a fost întemeiată de Aristotel. 4 (filos.) şcoală imanentă = filosofie imanentă. Adepţii şcolii imanente susţin că existenţa, realitatea reprezintă conţinutul conştiinţei. III (înv. şi reg.) 1 (pom.) v. Pepinieră. 2 (agric.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă. IV fig. (reg.) v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală. şcolar1 s.m. 1 (pedag.) copil de şcoală (v. copil1), elev, <înv.> copil de învăţătură (v. copil1), scolastic, şcolean, ucenic. Cel mai mare dintre fiii lui este şcolar. 2 (înv.) v. Discipol. Elev. învăţăcel. Ucenic. 3 (farm.; arg.) v. Codeină. Metilmorfină. şcolar2, -ă adj. (pedag.) 1 şcolăresc. 2 <înv.> scolastic. Participă la adunarea festivă de la începutul anului şcolar. 3 didactic. Este ocupat cu întocmirea programei şcolare. şcolaritate s.f. (pedag.) şcolărie. Are 12 ani de şcolaritate. şcolariza vb. I. tr. (pedag.; compl. indică oameni) a şcolări. Există instituţii speciale în care sunt şcolarizaţi copiii cu dizabilităţi. Educatorii au fost şcolarizaţi în liceele pedagogice. şcolăresc, -eăscă adj. 1 (pedag.) şcolar2. îşi aminteşte cu plăcere de viaţa şcolărească. Colecţionează perle şcolăreşti din lucrările de bacalaureat. 2 fig. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) infantil, naiv, pueril, copilăresc. Face glume şcolăreşti. Pune întrebări şcolăreşti. şcolăreşte adv. (modal) <înv.> scolasticeşte. Fiid obosit, silabiseşte un text banal şcolăreşte. Este timpul să nu te mai comporţi şcolăreşte! şcolăret s.n. (colect.; pop.) v. Şcolărime. şcolări vb. IV. (pedag.) 1 intr. (despre elevi) a şcoli. Au şcolărit împreună la un liceu din capitală. 2 tr. (reg; compl. indică oameni) v. Şcolariza. şcolărie s.f. 1 (pedag; rar) v. Şcolaritate. 2 (reg.) v. învăţătură. Studiu. Şcoală. şcolărime s.f. (colect.) şcolăret. I se părea că toată şcolărimea oraşului invadase mijloacele de transport. şcolărit s.n. (reg.) v. învăţătură. Studiu. Şcoală. şcolăriţă s.f. (pedag.) elevă (v. elev), <înv.> ucenică (v. ucenic). Cea mai mare dintre fiicele lui este şcolăriţă. şcoleân s.m. (pedag.; înv.) v. Copil de şcoală (v. copil1). Elev. Şcolar1, şcoleriu s.m. (pedag.; înv.) v. Dascăl. învăţător. şcoli vb. IV. 11 tr. (pedag.; rar; compl. indică mai ales adolescenţi, copii) v. Instrui. învăţa. 2 intr. (rar) v. Şcolări. II tr. fig. (pop. şi fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. şcolişoără s.f. şcoliţă, şcoluţă. şcolit, -ă adj. (despre oameni) 1 citit2, cult2, cultivat, deştept, educat, instruit, învăţat2, literat, <înv.> pedepsit, politicit, spudaxit, studiat2, sufletesc, crescut2, poleit2. Are pretenţia că este un om şcolit. 2 educat, format2, instruit, învăţat2, pregătit2. Este un lingvist şcolit la şcoala germană. şcoliţă s.f. şcolişoără, şcoluţă. şcolopăc s.m. (omit.; înv.) v. Sitar1. Si-tar-de-pădure (v. sitar1). Sitarul-pădurean (v. sitar1) (Scolopax rusticola). şcoluţă s.f. (pop.) v. Şcolişoără. Şcoliţă. şcomarlă s.f. (reg.) 1 v. Lulea. Pipă. 2 (deprec.) v. Slăbătură. şcorlit s.n. (reg.) v. Bordel. Casă de prostituţie (v. casă1). Casă de rendez-vous (v. casă1). Casă de toleranţă (v. casă1). Lupanar, şcort s.n. (reg.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 2 v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. şedator s.m. (pedag.; în trecut; înv.) v. Monitor1. şedea vb. II. intr. 11 (despre fiinţe; cu determ. locale, introduse prin prep. „pe”, „la”) a sta. îi place să citească ziarul când şade pe o bancă, în parc. Pisica şade pe pervazul ferestrei. Şade la gura sobei. 2 (despre fiinţe; cu determ. care indică locul, poziţia etc.)z. se aşeza, a sta, a se lăsa, a se pune, a se instala. în timpul liturghiei şade în genunchi. 3 (despre fiinţe; cu determ. şef locale) a se opri, a poposi, a sta, a trage, a zăbovi, a (se) odihni, a păuza. Au şezut la umbra unui brad, după un urcuş greu. I11 (despre oameni; urmat de determ. locale) a domicilia, a fi, a locui, a sta, a vieţui, a hălădui, a sălăşlui, a vecui, <înv. şi reg.> a băciui, a puculi, a sălăşi, <înv.> a sălăşui, a via2. Şi-au construit o casă în care să şadă singuri. 2 (pop. şi fam.; despre vehicule, trenuri, nave etc.) v. Opri. Staţiona. II11 (constr. cu un pron. pers. în dat; despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi, a prinde, a-i veni, a-i cădea. Rochia de mătase îi şade bine. 2 impers. (constr. cu dat; de obicei cu determ. modale ca „bine”, „rău”, „frumos7) a-i sta. Călătorului îi şade bine cu drumul îi şade bine cu pălărie. 3 impers. (pop. şi fam.; în constr. neg.; cu determ. modale ca „frumos”, „bine”) a cădea, a sta. De ce nu te gândeşti când vorbeşti? Nu şade frumos! Să nu-l lăsăm să aştepte. Nu şade bine! şedere s.f. 11 stat3, stare, <înv. şezătură. Şederea în poziţie orizontală pentru o lungă perioadă de timp este incomodă. 2 (rar) v. Inactivitate. Inacţiune. Inerţie. Neactivitate. Nonacţiune. Pasivism. Pasivitate. 3 (înv.) v. Demnitate. Poziţie. Rang. I11 stat3, stare, sejur. Şederea lui la Braşov, la conferinţa stomatologilor, a durat cinci zile. 2 stat3, stare. Este sătul de atâta şedere în casă. 3 oprire, popas, poposire, odihnă, slobozitură, <înv.> poprire, şezământ1. Şederea lor la cabană a fost de câteva ore. Au mers zi şi noapte fără şedere. 4 oprire, poposire, zăbovire, mas, <înv.> locuire, şezătură. A fost necesară o şedere la umbra unui brad, după un urcuş greu. 5 (înv.) v. Adunare. întrunire. Reuniune. 6 (înv.) v. Şedinţă. II11 domiciliere, locuire, vieţuire, <înv.> locuinţă, locuit1. Dacă are 10 ani de şedere pe teritoriul ţării, poate căpăta cetăţenia. 2 (concr.; înv.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 3 (concr.; înv.) v. Reşedinţă. Rezidenţă. Sediu. IV (teol; înv.) v. Catismă. şedinţă s.f. <înv.> seanţă, sesie2, şedere, şezătură. La fiecare sfârşit de lună colectivul are şedinţă de analiză a activităţii. şef, şefă s.m., s.f. 1 s.m. superior, vârf, gagiu. De regulă, subalternii execută, fără comentarii, ordinele şefilor. Când se întoarce dintr-o inspecţie, trebuie să dea raportul şefului său direct. 2 s.m., s.f. (de obicei urmat de determ. în gen. sau precedate de prep. „de”, care indică domeniul, sfera de activitate) conducător, ştab. Şeful întreprinderii este un foarte bun manager. 3 s.m. (de obicei urmat de determ. în gen.) conducător, fruntaş, lider, chief, părinte, baci, vârf. Şeful partidului este un distins intelectual. 4 s.m. şef de cabinet = director de cabinet (v. director1). Şeful de cabinet este însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituţie. 5 s.m. (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, „peste”, ,,pe>7) conducător, <în trecut> vătaf, vătăman, vătăşel, şefie <înv.> dragoman, prefectuş, sfetnic, staroste. Breasla rotarilor avea ca şef pe cel mai bun meseriaş. în tinereţe, a fost şeful vânătorilor din judeţ. 6 s.m. (milit.) cap, căpetenie, comandant, conducător, căpitănie, mai-marele, <înv. şi reg.> comândaş, tist, capişte2, <înv.> birău, călăuz, căpitan, coman-dir, comendarisiu, nacealnic, povăţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, vornic, prepozit, vârf, exarh, comanduitor. Şeful acestei armate este un cunoscut general. 7 s.m. conducător, diriguitor, <înv.> principal. Tudor Vladimirescu a fost unul dintre şefii Eteriei. 8 s.m. (muz.) şef de orchestră = conducător, conducător de orchestră, dirijor, <înv.> direjetor, dirigent, maestru dirigent, bos, jupân, jupâneasă, stăpâncă, stăpâneasă, <înv.> despină, despuietor, donm, şustăr. Şefa ei este foarte cicălitoare. şefie s.f. 1 autoritate, superioritate. Cei care îi recunoşteau şefia nu-i ieşeau din cuvânt. 2 conducere, direcţie, <înv.> directorat. Şefia întreprinderii este deţinută de un foarte bun manager. 3 (milit.) comandă, conducere, <înv.> povaţă, povăţuire, board, comenduială. Escadronul de tancuri se află sub şefia unui colonel. Flota se află sub şefia amiralului. şegă s.f. (tehn.; reg.) v. Fierăstrău, şeged s.m. (reg.) v. Calfa, şeitalău s.n. (reg.) 1 v. Ieşire. Plimbare. Promenadă. 2 (la ceas) v. Pendul, şeitan s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, şeităletiu s.f. (reg.) v. Ieşire. Plimbare. Promenadă. şeităli' vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Plimba. şelar s.m. şoronar, tărnicer. Şelarul confecţionează şei sau alte obiecte de hama-şament. şelământ s.n. (înv. şi reg.) v. Harnaşament. şelăreâsă s.f. şelăriţă. şelăriţă s.f. şelăreâsă. Şelăriţa este soţia şelarului. şelf s.n. (geomorf.) platformă continentală. Şelful este regiunea fundului bazinelor oceanice, cuprinsă între linia de ţărm şi povârnişul continental. şelişor s.n. (rar) v. Şăluţ. şelteăţă s.f. (anat.; reg.) = şerteaţă. şeluţă s.f. şeuliţă, şeuşoară. şemineu s.n. cămin. Livingul este încălzit de focul din şemineu. şenăl (nav.; şi şerial navigabil) pas3. Şenalul este o porţiune adâncă, navigabilă a unui curs de apă, a unui canal, a unui lac. şeptăcă s.f. (j. de cărţi; reg.) v. Şapte. Şeptar. şeptăr s.m. 1 (j. de cărţi) şapte, şeptic, şeptacă. A făcut un ful de şeptari. Pentru un careu mai are nevoie de un şeptar de caro. 2 (fam.) v. Şapte. şeptic s.m. (j. de cărţi) 1 şeptucă. în şeptic, valoarea cea mai mare o are cartea marcată cu numărul şapte. 2 (fam.) v. Şapte. Şeptar. şeptucă s.f. (j. de cărţi; reg.) v. Şeptic. şeptunghi s.n. (geom.; înv.) v. Heptagon. şerb, şeârbă s.m., s.f. (în EprMed.) 1 iobag, serv, <înv. şi reg.> ţăran, <înv.> nevolnic, podan, prost, <în Ev. Med., în Ţara Rom.> rumân, <în Ev. Med., în Mold.> vecin. Şerbul era dependent de stăpânul feudal. 2 (înv.) v. Aservit. Rob. Sclav. Subjugat, şerbegi'u s.m. <înv.> şerbetar. Şerbegiul prepara şi vindea şerbet. şerbel s.n. (reg.) v. Oală de noapte. Vas de noapte. şerbelău s.n. (reg.) v. Oală de noapte. Vas de noapte. şerbetâr s.m. (înv.) v. Şerbegiu. şerbi vb. IV. 1 intr., tr. (în Ev. Med.; sub. sau compl. indică oameni) a iobăgi, <în Ev. Med., în Ţara Rom.> a rumâni, <în Ev. Med., în Mold.> a vecini. El a şerbit pe pământurile boierului toată viaţa. A şerbit mulţi ţărani liberi. 2 intr., refl. (mai ales în limbajul bisericesc; înv.; despre oameni; urmat de determ. în dat.) v. Abnega1. Consacra. Dărui. Deda. Dedica. Destina. Devota. Hărăzi, închina. şerbie s.f. 1 (în Ev. Med.) iobăgie, servaj, servitute, <în Ev. Med., în Ţara Rom.> rumânie, <în Ev. Med., în Mold.> vecinătate, vecinie. Printre reformele împăratului Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană se numără şi desfiinţarea şerbiei. 2 (reg.) v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 3 (înv.) v. Aservire. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitudine. Servitute. 4 (înv.) v. Captivitate. Robie. Sclavaj. Sclavie. Servitute. 5 (înv.) v. Obsecviozitate. Servilism. Slugărnicie. Umilinţă, şerbi're s.f. (în Ev. Med.) iobăgie, iobăgire. Generaţii de ţărani au trăit în şerbire, adică având condiţia de iobagi. şerbit, -ă adj. (înv.; despre grupuri sociale, popoare, oameni etc.) v. Aservit. înrobit. Robit. Subjugat. Supus, şercân s.n. (reg.) v. Zmeu. şereşînă s.f. (bot; reg.) v. Coada-şoricelului (v. coadă) (Achillea collina). şergăci, -ce adj. (reg.) 1 (desprepărul cailor sau, p. ext., despre cai) v. Galben. Gălbui. Izabel. Şarg. 2 (despre părul oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Bălai. Bălan. Blond. Blondin. Galben. şergât, -ă adj. (reg.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Dungat. Tărcat. Vărgat. Zebrat. şerguiât, -ă adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, şerin s.m. (milit.; în Ev. Med.) mârzac. Şerinul era un nobil tătar care conducea o ceată ostăşească. |1828 şerlăi s.m. (bot.; reg.) 1 v. Cinsteţ. Jale-cle-ioasă (v.jale2). Jale-de-pădure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia glutinosa). 2 v. Iarba-Sfântului-Ioan (v. iarbă) (Salvia sclarea). 3 v. Jale2. Jale-de-grădină (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-grădină. Salvie. Salvie-de-gră-dină (Salvia officinalis). 4 v. Jale-de-câmp (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-câmp. Salvie. Sal-vie-de-câmp. Salvie-de-câmpie. Sal-vie-de-câmpuri (Salvia pratensis). 5 v. Pojar-niţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). 6 v. Salvie-de-Etiopia (v. salvie) (Salvia aethiopis). şerpă vb. I. intr. (înv.; mai ales despre drumuri, cursuri de ape) v. încolăci. Şerpui. Undui. şerpămă s.f. (colect.; reg.) v. Şerpărie, şerpâr s.n., s.m. 1 s.n. chimir, chingă, praştie, sfâşie* sieptru, şărpăoaş, teşcherea1, tisău. Şerparul este purtat mai ales de ţăranii din Transilvania. 2 s.m. (iht.; reg.) v. Ţipar (Misgurn us fossilis). şerpăriţă s.f. (bot.) 1 Polygala vulgaris; amăreală, şerpânţă, şopârliţă, tămâioară, seceruică. 2 Polygala amara; amăreală. 3 Polygala comosa; amăreală, şopârliţă, iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare. 4 Teucrium chamaedrys; dumbeţ, iarba-smizii (v. iarbă), iarbă-smidă, jugărel, jugăreţ, jugurel1, jugureţ, scânteiuţă, sclipeţ, spulberătură, şugărel, tămâioară. 5 Polygonum bistorta; răculeţ, buruiana-rândunicii (v. buruiană), cărligăţie, cărligete, cârligat, cârligăţică, cârligel, cârliguţ, ghinţură, iarba-balaurului (v. iarbă), iarba-bolnavului (v. iarbă), iar-ba-şarpelui (v. iarbă), iarbă-iute, iarbă-roşie, lemn-dulce, moţul-curcanului (v. moţ1), nodurar, rădăcina-şarpelui (v. rădăcină), scoriş-de-munte, troscot1, troscoţel, ţâţa-fiului (v. ţâţă): 6 Calla palustris; coada-zmeului (v. coadă), iarba-şarpelui (v. iarbă), rânduniţă, sângerariţă, tămâiţă. 7 Sedum acre; şerpânţă, şoaldină, buruia-nă-de-trânji, iarbă-de-şoaldină, muşchi2, oloisă, trânji (v. trând1), trânjin, trinpăn. 8 (reg.) v. Mama-pădurii (v. mamă) (Lathraea squamaria). şerpăciune s.f. (colect.; reg.) v. Şerpărie, şerpălâu s.m. (zool; reg.) v. Şerpoi. şerpărie s.f. (colect) şerpamă, şerpăciune. Şerpăria este o mulţime de şerpi. Este periculos să intri în acea peşteră, deoarece este acolo o şerpărie. şerpeliţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Miozotis. Nu-mă-uita (Myosotis silvatica). 2 v. Ochii-pă-săruicii (v. ochi1) (Myosotis palustris). şerpencă s.f. (gosp.; reg.) v. Cratiţă. şerpesc, -eăscă adj. I şerpiu, şerpos. Ochii şerpeşţi te fascinează. îi plac bijuteriile în formă şerpească. II fig. 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, vrăjmaş, advers, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni şerpeşti din partea opozanţilor. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cinic, maliţios, răutăcios, sarcastic, amar, otrăvit2, veninos. Face comentarii şerpeşti la adresa lui. 3 (despre 1829| manifestări ale oamenilor) insidios, înşelător, perfid, viclean. A recurs la un mijloc şerpesc pentru a-i câştiga încrederea. I-a făcut o propunere şerpească. şerpânţă s.f. (bot.) 1 Polygala vulgaris; amăreală, şerpariţă, şopârliţă, tămâioară, seceruică. 2 Sedum acre; şerpariţă, şoaldină, buruiană-de-trânji, iarbă--de-şoaldină, muşchi2, oloisă,trânji (v. trând1), trânjin, trinpăn. 3 (reg.) v. Genţiană. Ghinţu-ră (Gentiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneumonanthe sau Gentiana punctata). şerpet s.m. (bot.; reg.) v. Gălbinare (Serra-tula tinctoria). şerpi vb. IV. intr. (înv.; mai ales despre drumuri, cursuri de ape) v. încolăci. Şerpui. Undui. şerpişor s.m. (zool.) şerpuleţ, şerpurel, şerpulete. şerpi'u, -fe adj. şerpesc, şerpos. şerpoaică s.f. 11 (zool) şerpuliţă, şerpoaie, viermoaie. Şerpoaica este femela şarpelui. 2 (bot.; reg.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). II fig. şarpe, viperă, pui de năpârcă (v. pui1), pui de viperă (v. pui1). A crescut la sânul ei o şerpoaică care i-a făcut numai râu în viaţă. şerpoaie s.f. (zool; reg.) v. Şerpoaică. Şerpuliţă. şerpoi s.m. (zool.) şerpălău. Dintr-o scorbură a ieşit, ameninţător, un şerpoi. şerpos, -oăsă adj. (rar) v. Şerpesc. Şerpiu. şerpui vb. IV. intr. (mai ales despre drumuri, cursuri de ape) a se încolăci, a undui, a se mlădia, a şovăi1, <înv.> a şerpa, a şerpi, a ondula. Cărări strâmte şerpuiesc printre stânci. şerpuială s.f. 1 cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuire, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învâr-titură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. 2 cot, cotitură, meandru, sinuozitate, şerpuire, şerpuitură, şovăitură, taolă. şerpuind, -ă adj. (rar) 1 (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) v. Cotit2, întortocheat. Labirintic. Sinuos. Strâmb. Sucit2. Şerpuit. Şerpuitor. Unduios. 2 (despre mişcări) v. Sinuos. Şerpuit. Şerpuitor, şerpuire s.f. 1 cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuială, şerpuitură, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. Şerpu-irile şoselelor sunt foarte periculoase. 2 cot, cotitură, meandru, sinuozitate, şerpuială, şerpuitură, şovăitură, taolă. Şoseaua urmează şerpuirile fluviului. şerpuit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) cotit2, întortocheat, labirintic, sinuos, strâmb, sucit2, şerpuitor, unduios, tortuos, şerpuind, răsucit2, cârnit2, <înv. şi reg.> şovăit, <înv.> serpentin, încâlcit, îmbârligat. S-au strecurat prin coridoarele şerpuite ale vaporului şi au ieşit pe punte. 2 (despre mişcări) sinuos, şerpuitor, ondulat, şerpuind. Un om beat are, de regulă, mersul şerpuit. II (modal) sinuos. Trece de pe o parte pe alta a străzii, mergând şerpuit. Fuge şerpuit, ca să nu poată fi ţintit. şerpuitdr, -oâre adj. 1 (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) cotit2, întortocheat, labirintic, sinuos, strâmb, sucit2, şerpuit, unduios, tortuos, şerpuind, răsucit2, cârnit2, <înv. şi reg.> şovăit, <înv.> serpentin, încâlcit, îmbârligat. 2 (despre mişcări) sinuos, şerpuit, ondulat, şerpuind. şerpuitură s.f. 1 cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuială, şerpuire, turnantă (v. turnant), detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. 2 cot, cotitură, meandru, sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şovăitură, taolă. şerpulăte s.m. (zool; reg.) v. Şerpişor. Şerpuleţ. Şerpurel. şerpuleţ s.m. (zool.) şerpişor, şerpurel, şerpulete. şerpuliţă s.f. (zool.) şerpoaică, şerpoaie, viermoaie. şerpurel s.m. (zool.) şerpişor, şerpuleţ, şerpulete. şerteâţă s.f. (anat.; reg.) 1 (la oameni şi la animale) v. Coccis. 2 (la păsări; în forma şelteaţă) v. Târtiţă. ser uf vb. IV. (tăb.; compl. indică resturile de carne de pe dosul pieilor) a cărnosi, a descărna, a cărnui. Pieile, înainte de a fi prelucrate, trebuie să fie şeruite. şeruP vb. IV. tr. (înv.) 1 (a. plast.; compl. indică figuri, obiecte, peisaje etc.) v. Contura. Creiona. Desena. Eboşa. Schiţa. 2 (pict.; compl. indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) v. Lucra. Picta. Zugrăvi. 3 (compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) v. Descrie. Expune. înfăţişă. Prezenta. Reda. Relata. Zugrăvi. şeruire s.f. (tăb.) cămosire, descărnare, cămuire. Prin şeruire se îndepărtează resturile de carne de pe dosul pieilor. şeruitură s.f. (înv.) 1 (pict.)v. Pânză. Pictură. Tablou. 2 v. Alură. Aspect. Chip. Fason. Făptură. înfăţişare. şervet s.n. 1 salvet, <înv.> servietă. După ce a mâncat, s-a şters cu un şervet la gură. A cumpărat un set de şervete pentru bucătărie. 2 prosop, ştergar, <înv. şi reg.> mânăştergură, peşchir, chindeu, măsai1, profes, senic, spălătoare (v. spălător), sprijinea-lă, ştergătoare (v. ştergător), ştergură1, ştergu-reu, fotă. Femeile de la ţară ţes şervete pe care le dăruiesc oaspeţilor de seamă mai ales la nunţi. 3 (reg.) v. Năframă, şerveţel s.n. servietă. Şi-a suflat nasul într-un şerveţel. şezut şes, şeâsă s.n., adj. I s.n. 1 (geomorf.) câmp, câmpie, cohalm, diuz, hulistrii, şestină. Capitala ţării se află într-o zonă de şes. 2 (geol.) şes lacustru = depozit lacustru, formaţiune lacustră, teren lacustru. Şesul lacustru este rezultatul depunerilor pe fundul unei ape dulci. 3 (geomorf; pop.) v. Platou. Podiş. 4 (reg.) v. Bariş. Broboadă. Năframă. II adj. 1 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) drept, lis, neted, orizontal, plan, plat2, nud, otova, oblu, polejnic, şesos, <înv.> tins, tocmai, ras2, şters. în faţă se întinde o câmpie şeasă,fără denivelări. 2 (despre suprafeţe de pământ) întins2, lin2, neted, plan, nud, <înv. şi pop.> luciu2, şeştin. Platouri şese luaseră locul colinelor. şesâr s.m. (j. de cărţi) şase. Pentru o chintă mică mai are nevoie de un şesar de caro. şesenâl s.n. (econ.) plan şesenal. Şesenalul este gândit pentru o perioadă de şase ani. şesos, -oâsă adj. (reg.; despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) v. Drept. Lis. Neted. Orizontal. Plan. Plat2. Şes. şest interj, (exprimă iminenţa unui pericol şi un îndemn la precauţie; arg.) v. Atenţie! şestină s.f. (geomorf. ; reg.) 1 v. Câmp. Câmpie. Şes. 2 v. Platou. Podiş, şeş-beş subst. (turc.; înv.) v. Tablă2, şeştin, -ă adj. (despre suprafeţe de pământ) v. întins2. Lin2. Neted. Plan. Şes. şeuliţă s.f. (pop.) v. Şeluţă. şeuşoâră s.f. (pop.) v. Şeluţă. şevalet s.n. (a. plast.) cavalet, căluş. Pictorul şi-a aşezat tabloul pe un şevalet pentru a face câteva retuşări. sever s.n. (tehn.) răzuitor de dinţare. Şeverul este folosit la şeveruire. şeveruire s.f. (tehn.) răzuire, răzuire de dinţare. Flancurile roţilor dinţate se netezesc prin şeveruire. şevretă s.f. (zool; fran.; rar) v. Căpriţă, şevrdn s.n. (milit.; fran.; înv.) v. Epolet. şevrotmă s.f. alică, mărunţiş, silitră, şiret2. în sezonul de vânătoare se aude în păduri şuieratul şevrotinelor. şez s.n. (înv.) 1 v. Reşedinţă. Rezidenţă. Sediu. 2 fig. v. Bastion. Centru. Citadelă. Focar. Sediu. Vatră. şezământ1 s.n. (înv.) 1 v. Oprire. Popas. Poposire. Şedere. 2 v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 3 v. Reşedinţă. Rezidenţă. Sediu. şezământ2 s.n. (înv.) v. Sediment, şezător, -oâre s.f., adj. I s.f. 1 clacă, <înv. şi reg.> sedeancă, clic1, furcărie, habă, habără, opaiţ, povicercă. Femeile de la ţară se adună la şezătoare mai ales pentru a toarce. 2 (de obicei determ. prin „literară”) întrunire, reuniune. La această şezătoare literară s-au spus multe epigrame. II adj. (înv.; despre modul de viaţă al oamenilor sau despre activităţi, îndeletniciri etc.) v. Sedentar, şezătură s.f. (înv.) 11 v. Stat3. Şedere. 2 v. Oprire. Poposire. Şedere. Zăbovire. 3 v. Şedinţă. II (geomorf.) v. Platou. Podiş, şezâu subst. (reg.) v. Fotoliu. Jilţ. şezut s.n. I (anat.) 1 (la oameni) dos, fund, cur, dinapoia (v. dinapoi), şfac dindărătul (v. dindărăt), popou, popsi, bumbăreaţă, el, <înv.> spinare, pardon, posterior, crupă, diferenţial, raft, tuhăs, turcaleţ. l-a tras o palmă peste şezut. 2 {înv. şi pop.) v. Anus. 3 (la oameni; pop.) v. Fesă. II (înv.) 1 v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 2 (art.; înv. şi reg.) şezutul satului v. Vatră. 3 fig. v. Bastion. Centru. Citadelă. Focar. Sediu. Vatră, şfac s.n. (reg.) v. Laţ1, şfârcă s.f. (culin., ind. alim.; reg.) v. Tobă. şfărărâie s.f. (reg) şfarărie. Şfărăraia este fumul înecăcios rezultat din arderea grăsimilor sau ieşit din sobă într-o încăpere. şfărări'e s.f. (reg) şfarăraie. şfebelă s.f. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, şfei s.m. (iht.; reg.) v. Boarcă. Boarţă (Rho-deus sericeus). şfichi s.n. 1 (la bici) sfârc, pleasnă, pană, plesnitoare, pocnitoare (v. pocnitor), şugar, vârf. Vizitiul îndeamnă caii cu şfichiul biciului. 2 fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobâmac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Şfichiurile pamfletarului nu iartă pe nimeni. şfichiui vb. IV. tr. I a biciui, a sfârcui, <înv. şi reg.> a stricni1, a zbiciula1, a fişcui, a sfârcâi,, a zbiciui, <înv.> a smicura, a zbici4. A fost amendat pentru că a şfichiuit caii cu bestialitate. II fig. 1 (despre ger, crivăţ etc.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) a biciui, a înţepa, a pişcă, a săgeta. Crivăţul l-a şfichiuit tot drumul. 2 (compl. indică oameni; adesea urmat de un circ. instr.) a arde, a atinge, a împunge, a încolţi, a înghimpa, a înţepa, a muşca, a pişcă, a săgeta. L-a şfichiuit cu vorbe usturătoare. 3 (compl. indică oameni) a ironiza, a persifla, a zeflemisi, a împunge, a înghimpa, a înţepa, a pişcă, a urzica, a cosorî. îl sfichiuieşte atunci când face o gafă. şfichiuiâlă s.f. I biciuială, biciuire, şfichiuire, şfichiuitură. II fig. 1 biciuire, înţepare, săgetare, şfichiuire. 2 ironizare, persiflare, zeflemisire, împungere, înţepare, şfichiuire, cosorâre. şfichiuire s.f. I biciuială, biciuire, şfichiuiâlă, şfichiuitură. A fost amendat pentru şfichiuirea cu bestialitate a cailor. II fig. 1 biciuire, înţepare, săgetare, şfichiuiâlă. Mergând pe jos, simţea şfichiuirea usturătoare a crivăţului. 2 ironizare, persiflare, zeflemisire, împungere, înţepare, şfichiuiâlă, cosorâre. A devenit obiectul şfichiuirii ziariştilor. şfichiuitor, -oare adj. fig. 1 (despre ger, crivăţ etc.) biciuitor, înţepător, pişcător, usturător. Astăzi este un ger şfichiuitor. 2 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, tăios, usturător, vitriolant. Este un pamfletar şfichiuitor, dar foarte talentat. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) ironic, persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, împun-gător, înţepător, urzicător. I se adresează pe un ton şfichiuitor. Glumele lor sunt şfichiu-itoare. 4 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, tăios, usturător, vitriolant. Cronica teatrală este şfichiuitoare. şfichiuitură s.f. 1 biciuialăfEiciuire, şfichiu-ială, şfichiuire. 2 fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, ţep, ţepuşă, şfung s.n. (reg.) 1 v. Ardenţă. Ardoare. Avânt. Elan. Entuziasm. Fervenţă. Fervoare, înflăcărare. înfocare. însufleţire. Pasiune. Patimă. Patos. Pornire. 2 v. Imbold. Impuls. Impulsie. îndemn. Mobil. Pornire. Pretext. Stimul. Stimulent. şi conj. coord. cop., conj. coord. advers., conj. coord. concl., conj. subord., adv. A I conj. coord. cop. 1 (leagă două prop., ambele principale sau ambele subord., ori două părţi de prop. care stau pe acelaşi plan, exprimând similitudinea relaţională a unui elem. cu altul pe baza unei referinţe în comun) <înv. şi pop.> că, iar, <înv.> e1, i1. Şi-a pus pardesiul şi a ieşit din casă. Sora şi fratele seamănă ca două picături de apă. îi place istoria şi geografia. 2 (cu nuanţă completivă) <înv. şi pop.> de1, să. Rămâi câteva clipe şi mă aşteaptă până termin convorbirea. II conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia, restricţia sau diferenţa dintre ideile exprimate de cele două prop. ori părţi de prop.) 1 (arată o opoz.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie restrictivă sau contrară) dar1, însă, or, totuşi, <înv. şi pop.> ci, iar, <înv.> e1. Aş vrea să te cunosc, şi nu-mi dai nicio posibilitate. Emoţionată, fata auzea cuvintele, şi nu le înţelegea. 2 (arată o opoz.; după o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie restrictivă) <înv. şi pop.> că. Chiar dacă cei doi ar lucra inegal, şi tot se termină treaba începută de amândoi. III conj. coord. concl. aşadar, atunci, dar1, deci, or, apoi, <înv.> utrinde, ergo. Şi revin la cele spuse anterior. B conj. subord. (introducea prop. compl. indir.) de1, să. Parcă îl pune cineva şi se urcă mereu pe fereastră. C adv. (precedă partea de vorbire la care se.referă sau, când este în legătură cu un vb. refl. ori cu forme vb. compuse, stă între auxil.,pron. refl. etc. şi vb.) I (modal) 1 (exprimă o completare, prin surplus sau prin cumul, a unei informaţii) încă. Prea puţini, şi numai câţiva dintre conducătorii instituţiei, au ştiut de noua măsură a ministerului. 2 (în legătură cu „pe lângă”, „după ce” etc., exprimă o completare prin cumul) <înv. şi reg.> încă. Pe lângă cele mai frumoase calităţi, Dumnezeu i-a dat şi noroc. După ce că este ignorant, mai este şi arogant. 3 (exprimă ataşarea unui element la altele neexprimate sau exprimate într-o comunicare anterioară ori ataşarea 11830 unui element la ceva subînţeles sau presupus ca posibil) chiar. -îl veţi lua şi pe el cu voi? Ce-o mai fi şi asta! 4 (în corelaţie cu „cum”) întocmai. Cum a prevăzut, s-a şi întâmplat. 5 (pe lângă un adj. sau un adv. la compar, intensifică gradaţia) chiar. Tatăl era un bun meseriaş, însă cei doi fii sunt şi mai buni. 6 (în prop. neg.) nici. Deşi era obligat să dea câţiva din câinii pe care îi avea, nu se îndura şi de cel nou venit să-l alunge. II (temporal) 1 imediat, îndată. I-a şi amintit de datorie când l-a văzut. 2 deja. Concursul se şi desfăşura când a intrat în sală. III (advers.; în legătură cu adv. „ca”, exprimă o raportare comparativă care se face prin aproximare) aproape. Discuţiile pentru perfectarea afacerii sunt ca şi încheiate. Această perioadă din viaţa ei este ca şi necunoscută pentru mine. şiarchin s.m. (bot.) v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). şibă s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Crăculiţă. Crăcu-şoară. Crăcuţă. Crenguţă. Rămurea. Rămuri-că. 2 v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. şibioâră s.f. (bot; reg.) v. Crăculiţă. Crăcu-şoară. Crăcuţă. Crenguţă. Rămurea. Rămurică. şibiog s.m. (bot; reg.) 1 v. Liliac-de-grădină (v. liliac1). Liliac-franţuzesc (v. liliac1). Nopti-coasă (Hesperis matronalis). 2 v. Micsandră. Micşunea. Micşunea-de-primăvară. Micşu-nea-galbenă. Micşunele-ruginite (v. micşunea). Micşunică. Viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). 3 v. Mirodea (Hesperis alpina). şibdi s.m.,s.n. (bot.; reg.) I s.m. 1 v. Micsandră. Micşunea. Micşunea-de-primăvară. Micşu-nea-galbenă. Micşunele-ruginite (v. micşunea). Micşunică. Viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). 2 v. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana şi Matthiola annua). 3 v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Topo-raşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mi-rositoare (V. viorea) (Viola odorata). II s.n. v. Ciorchine. Grapă2. Racem. şic1 s.n., adj. invar, (fam.) I s.n. 1 v. Bun-gust. Distincţie. Eleganţă. Rafinament. 2 v. Farmec. Haz. II adj. invar. 1 (despre oameni, grupuri sociale, profesionale etc. sau despre personalitatea, gustul etc. lor) v. Ales2. Deosebit. Distins. Elevat. Fin1. Patrician. Rafinat2. Rasat. Select. Stilat. Subtil. 2 (despre îmbrăcăminte, încăţăminte etc.) v. Distins. Elegant. şic2 s.n. (reg.) 1 v. Poleială. Staniol. 2 v. Fluturaş. Fluture. Paietă. şicană vb. I. tr. (compl, indică oameni) a hărţui, a sâcâi, a surchidi, a ştrăpăţui, a ţuhăi, a ţurăi, <înv.> a molesta, a străgăni, a se juca. îi face plăcere să-şi şicaneze subalternii. şicanăre s.f. hărţuială, hărţuire, sâcâială, surchideală, ştrăpăţuială, ştrăpă-ţuit. Şicanarea subalternilor este o practică în unele instituţii. şicanator, -oăre adj., s.m., s.f. cârcotaş, şicanier, procesiv, cârtitor, cusurgiu, cusurgioaică, gâlcevitor, cârciogar. Persoanele şicanatoare sunt evitate. Şicanatorii caută mereu ceartă. 1831 | şicană s.f. 1 străgăneală, străgănire. Lasă-te de şicane! 2 (mai ales la pl. şicane) dificultate, greutate, neajuns1, necaz, strâmbe (v. strâmb). Vecinii îi fac tot felul de şicane. 3 complicaţie, încurcătură, chinezărie, cârşenie, încâl-ceală. încearcă să evite, pe cât posibil, şicanele. 4 (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. şicanier, -ă adj. cârcotaş, şicanator, procesiv, cârtitor, cusurgiu, cusurgioaică, gâlcevitor, cârciogar, şiclit, -ă adj. (reg.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. 3 (chim.; despre metale sau despre obiecte din metal) v. Coclit. Oxidat. Ruginit. 4 (despre suprafeţe, terenuri etc.) v. Alunecos. Glisant. Lucios. Luciu2. Lunecos, şi'clu s.n. (reg.) 1 v. Alunecuş. Gheţuş. Lunecuş. 2 (meteor.) v. Fleaşcă. Fleşcăială. Fleşcăraie. Lapoviţă. Zloată, şicui'vb. IV. tr. (tehn., a. plast.; reg.; compl. indică obiecte din metal, din lemn etc.) 1 v. Arginta. Polei3. Sufla. 2 v. Auri. Polei3. Sufla. şicuit, -ă adj. (tehn.; reg.; despre obiecte din metal, din lemn etc.) 1 v. Argintat. Poleit2. Suflat2. 2 v. Aurit. Poleit2. Suflat2, şif adv. (modal; reg.) v. Oblic. Pieziş. şif2 s.n. (tipogr.) galion. Pe şif se aşază rândurile de litere culese. sifon1 s.n. 1 (ind. text.) madipolon. Şifonul se foloseşte la confecţionarea lenjeriei de pat şi de corp. 2 (înv.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. şifon2 s.n. (reg.) v. Dulap2. Garderob. Şifonier, şifona vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) a (se) boţi, a (se) mototoli, a (se) cocoloşi, a (se) golomozi, a îngurzi, a se morşî, a (se) mozoli, a se obân-ci, a stârci, a (se) târnosi2, a (se) timburi, a (se) zgârgori, a tălăbăzi. Şi-a şifonat rochia. 2 refl. fig. (fam.; despre oameni) v. Ofensa. Supăra. 3 tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. 4 tr. (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. şifonâbil, -ă adj. fig. (fam.; despre oameni sau despre firea lor) v. Bilios. Excitabil. Irascibil. Iritabil. Nervos. Supărăcios. Sures-citabil. şifonâre s.f. boţire, mototolire, îngur-zeală. Boţirea rochiei o determină pe fată să se schimbe. şifonat, -ă adj. 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) boţit, mototolit, necălcat, mozolit, podorosât, timburit. Deşi a călcat o zi întreagă, i-au mai rămas şi pentru a doua zi haine şifonate. 2 fig. (fam.; despre oameni) v. Supărat Turgid. 3 (arg.; despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie) v. Snopit. Stâlcit2. şifonier s.n. 1 dulap2, garderob, <înv. şi reg.> cozliu, sicriu, orman1, parsechi, podişor, podişor mare, şifon2, şofrânar, <înv.> chivot, veşmântar, castăn. Şifonierul este neîncăpător pentru hainele pe care le are. 2 (înv.) v. Comodă. Scrin, şilbbc s.n. (milit.; reg.) v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe. şild s.n. 1 (tehn.) <înv.> plăsea. Şildul este o piesă de metal sau de plastic care se fixează în dreptul mânerelor şi broaştelor de la uşi, ferestre sau sertare, pentru protecţie sau ca ornament. 2 (reg.) v. Cozoroc. Vizieră, şimboră s.f. (bot.; reg.) v. Cimbru (Satureja hortensis). şimitâu s.n. (constr.; reg.) 1 v. Drişcă. Făţuitoare (v.foţuitor). 2 (în zidărie) v. Mistrie, simitul vb. IV. tr. (constr.; reg.; compl. indică pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipi. Murui. şimledăr s.n. (reg.) v. Cozoroc. Vizieră, şmă s.f. 1 (ferov.) raf, şing, şteangără. Accidentul a avut loc pe şinele de cale ferată. Se lucrează la şinele de tramvai. 2 (la roţile de lemn ale căruţei sau ale carului) cerc, raf, şing. Pentru a consolida obezile roţilor căruţei, în jurul acestora se fixează o şină. 3 şparing. Sania are pe tălpi câte o şină. în bibliotecă sunt două fotolii cu şine. 4 (ferov., transp.; pop.) v. Cale ferată. Drum-de-fier. Linie ferată. 5 (înv.; de obicei determ. prin „de aur) v. Bară. Lingou, şine s.n. (reg.) v. Masă1. Tarabă. Tejghea, şincăi' vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bâlbâi. Gângăvi. Gângâi. şincăi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit. şindel s.n. (arg.) v. Cuţit, şindi vb. IV. tr., refl. recipr. (arg.; compl. sau sub. indică oameni) v. înjunghia. Spinteca. Tăia. şindih'ciu s.m. (reg.) şindiliş, şindrar. Şindiliciul este un acoperiş de şindrilă. şindiliş s.n. (reg.) şindiliciu, şindrar. şindrâr s.n. (reg.) şindiliciu, şindiliş. şindră s.f. (adesea colect.; reg.) v. Şindrilă, şindrilâr s.m. şiţar. Şindrilarul este meseriaşul care face sau vinde şindrilă. şindrilă s.f. (adesea colect.) prăştilă, şiţă, scândură, şindră, şpanglă, ştablon. Casa are acoperişul din şindrilă. şindrili vb. IV. tr. (compl indică clădiri, garduri etc.) a şindrui. A şindrilit acoperişul casei. şindrih're s.f. şindrilit1. A lucrat la şindrilirea acoperişului casei câteva zile. şindrilit1 s.n. şindrilire. şindrilit2, -ă adj. (despre clădiri, garduri etc.) şindruit. Are o casă nouă şindrilită. şindrui'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică clădiri, garduri etc.) v. Şindrili. şindruit, -ă adj. (reg.; despre clădiri, garduri etc.) v. Şindrilit2. şing s.n. (reg.) 1 (ferov.) v. Şină. 2 (la roţile de lemn ale căruţei sau ale carului) v. Cerc. Şină. 3 (metrol.) v. Cot. 4 v. Stânjen. Stânjen de lemne. şingatiu s.m. (arg.) v. Agent Agent de poliţie. Poliţist. şipurel şingalo (arg.) 1 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 2 (milit.) v. Jandarm, şinor s.n. (reg.) 1 v. Brandenburg. Găitan. 2 v. Şiret1. Şnur. 3 (la obiecte de încălţăminte) v. Şiret1. şinori vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl indică dosare, registre etc.) v. Şnurui. 2 (compl indică haine) v. Şnurui. şinori't, -ă adj. (reg.) 1 (despre dosare, registre etc.) v. Şnuruit. 2 (despre haine) v. Şnuruit. şinoruţ s.n. (reg.) v. Şnuruleţ. şi'ntăr s.m. (reg.) 1 v. Ecarisor. Hingher. 2 v. Călău. Gâde. şinui vb. IV. tr. (compl. indică roţile de lemn ale unor vehicule sau, p. ext., vehicule cu roţi de lemn) a fereca, a lega1, a cetlui, a înfiera. A şinuit roţile căruţei. şinufre s.f. ferecare, ferecat1, şinuit1, cetluire, cetluit, ferecătură, înfierare. în sat există un meşter care se ocupă cu şinuirea roţilor căruţelor. şinuit1 s.n. ferecare, ferecat1, şinuire, cetluire, cetluit, ferecătură, înfierare. şinuit2, -ă adj. (despre roţile de lemn ale unor vehicule sau, p. ext., despre vehicule cu roţi de lemn) ferecat2, legat4, înfierat2. Are o căruţă nouă, cu roţile şinuite. şioi1 s.n. (hidrol; reg.) = şuvoi1. şioP vb.IV. intr. (reg; despre oameni) v. Ofta. Suspina. şioids, -oâsă adj. (reg.) 1 (despre pământ) v. Apătos. Apos. 2 (despre pământ, terenuri etc.) v. Argilos. Cleios. Clisos. Lutos. şip1 s.m. (iht.) Acipenser sturio; şipcă2, viză-galbenă (v. viză2). şip2 s.m. (reg.) 1 (anat.; la dinţi, măsele) v. Rădăcină. 2 (art.; bot.) şipul-vântului v. Scai-albastru. Scai-vânăt (Eryngium pla-num). şip3 s.n. (pop. şi fam.) 1 v. Ampulă. Fiolă. Flacon. 2 v. Carafa. 3 v. Butelie. Sticlă, şipân s.n. (reg.) şipoi. A adus la masă un şipan cu vin. şipcă1 s.f. leaţ, zăbrea, ostreţ, lătete, pălanc, spiţă, şarampoi2, ştachetă, ştează2, taban, tiplu, zăvor. Gardul este făcut din şipci. şipcă2 s.f. (iht.; rar) v. Şip1 (Acipenser sturio). şipci vb. IV. tr. (reg; compl. indică pereţi sau tavane de lemn) v. Şipcui. şipcui vb. IV. tr. (compl. indică pereţi sau tavane de lemn) a şipci, a şpraiţui, a şuşăli, a vergela. A şipcuit pereţii casei cu şipci de fag. şipoi s.n. (reg.) şipan. şipot s.n. 11 (hidrol.) ciuroi, bijoi, ciuciur, ţâr, ţârău, ţip, ţuroi, vistierie. Şipotul curge pe un jgheab de lemn. 2 (geomorf, hidrol.; pop.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. 3 (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Mael-strom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. II (pop.) 1 (la streaşina casei) v. Uluc. 2 (la moara de apă) v. Jgheab. Scoc. Uluc. 3 (constr.) v. Burlan. Jgheab. Uluc. 4 (constr.) v. Olan. Ţiglă1. şipurel s.n. (pop. şi fam.) 1 v. Flaconaş. 2 v. Cărăfioară. 3 v. Sticluţă. şipuşor şipuşor s.n. (pop. şi fam.) 1 v. Flaconaş. 2 v. Cărăfioară. 3 v. Sticluţă, şipuţ s.n. (reg.) v. Flaconaş. şir, şiră s.n., S;f. A s.n. (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) I (cu sens spaţial) 1 (milit.) rând, <înv. şi reg.> stroi. Niciun militar nu se mişcă din şir. Ostaşii defilează în şiruri la ceremonii. 2 şirag, <înv.> mătcal. I-a făcut cadou un şir de perle. Tânăra poartă un splendid şir de mărgele. 3 lanţ, succesiune. în depărtare se vede un şir de dealuri. Pe această stradă este un şir de case-tip. 4 (geomorf.; determ. prin „muntos”, „de munţi”sauprintr-un nm. pr.) brâu, lanţ, şirag. Şirul Carpaţilor mărgineşte Transilvania. 5 (bis.) şir de mătănii = mătănii (v. mătanie), şirag de mătănii. Călugărul învârte un şir de mătănii între degete. 6 (art.; fiz., chim.) şirul lui Volta = serie electrochimică. 7 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) coloană, convoi, lanţ, rând, şirag, trâmbă, cârnat. Pe autostradă s-a format un lung şir de maşini. 8 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) rând, şirag, ord, şar1, <înv.> rang, dâră, pânză. De-a lungul şoselei se întinde un şir de plopi. A plantat în faţa casei un şir de trandafiri. 9 şirag. Un şir de lacrimi i se scurge pe obrajii palizi. 10 (înv. şi pop.; într-un text) v. Rând. II (cu sens temporal) 1 lanţ, succesiune, suită, şirag, şiretenie2. Viaţa ei a fost un şir de evenimente fericite şi triste. Şirul surprizelor a fost lung. 2 înşirare, înşiruire, serie, succesiune. cortegiu. Adesea, îşi întâmpină fiul cu un şir de reproşuri. 3 amar, grămadă, mulţime, cârd, car. A trecut un şir de ani de când nu ai mai scris o scrisoare. 4 coerenţă, înlănţuire, înlănţuire logică, legătură, curs1, lanţ. A încercat să reconstruiască şirul impresiilor din călătorie. Concluzia la care ajunge cineva este determinată de şirul unor fapte. 5 coerenţă, logică (v. logic2), noimă, sens, <înv.> cuget. Argumentarea sa nu are şir. Vorbeşte fără şir. II11 (la pl şiruri) bandă1, buluc, cârd, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, crilă, liotă, canara, ciopor, dapie, hârhom, laie* landră, lume albă, mişină, sarabalie, tală, toalpă, trâmbă, <înv.> cin1, ordie, orta, otac, tabără, tacâm, tarapana, cohortă, stol, turmă, legiune, oaste, ciurdă, oştime. Un şir de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. 2 (rar) v. Grămadă. Mulţime. 3 (mai ales la pl. şiruri; rar) v. Categorie. Clasă. Grup. Grupare. B s.f. (art.; anat.) 1 şira spinării = coloană vertebrală, rahis, spin, şira spatelor, vârful spetei (v. vârf), vârful spetelor (v. vârf), <înv.> greabănul spinării (v. greabăn), osul spinării (v. os). în timpul accidentului, şi-a fracturat şira spinării; (reg.) şira spatelor v. Coloană vertebrală. Rahis. Şira spinării. 2 (reg.) şira pieptului v. Furca pieptului (v. furcă). şirag s.f. I (cu sens spaţial) 1 şir, <înv.> mătcal. 2 colan, colier, salbă, <înv. şi pop.> gherdan, zgardă, stol. La recepţie a purtat un şirag din perle naturale. 3 (geomorf.; determ. prin „muntos”, „de munţi”sau printr-un nm. pr.) brâu, lanţ, şir. 4 şirag de mătănii = mătănii (v. mătanie), şir de mătănii. 5 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr^fiare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) coloană, convoi, lanţ, rând, şir, trâmbă, cârnat. 6 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) rând, şir, ord, şar1, <înv.> rang, dâră, pânză. 7 (rar) v. Şir. II (cu sens temporal) lanţ, succesiune, suită, şir, şiretenie2. III (rar) v. Grămadă. Mulţime. IV (milit.) 1 (pop.) v. Front. 2 (pop.) v. Coloană. 3 (înv. şi reg.) v. Armată. Forţe armate (\. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). şiră s.f. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) gireadă, săcastru. Pe câmp se văd adunate şire de paie şi stoguri de coceni. Grâul a fost adunat în şire. şireglă s.f. (reg.) 1 leasă, loitrar, loitră, şuşlete. Şiregla este un grătar pentru nutreţ, fixat de peretele grajdului, deasupra ieslei. 2 (la car, la căruţă sau la sanie) v. Codârlă. Fund. 3 (constr.) v. Targă. 4 (la car sau la căruţă) v. Loitră. 5 (gosp.) v. Roabă. şiret1 s.n. 1 (la obiecte de încălţăminte) legătură, şnur, panglică, sârmă, şinor. Copilul îşi desface cu greu şireturile de la ghete. 2 şnur, legătură, şinor, <înv.> chiostec. Tânărul a îmbrăcat, la balul mascat, o jiletcă roşie, cu şireturi de fir. Pe pereţii din sufragerie atârnă tablouri cu şireturi lungi. şiret2 s.n. (reg.) 1 v. Alică. Şevrotină. 2 v. Cartuş. Glonţ. şiret3, -eâtă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) şmecher, viclean, astut, astuţios, <înv. şi reg.> marghiol, hoţoman, pişicher, şmecheros, hămeşăgos, hămişliu, hâtru, lotru, ocoş, şpilăr, <îriv.> dahiu, telpiz, ischiuzar, ciumeg. Este un om şiret, care ştie să iasă din orice încurcătură. 2 (despre oameni) abil, şmecher, viclean, mehenghi, deştept, meseriaş, <înv.> meşteşugos, cioran, jamparliu. Nu a fost acceptat ca partener de afaceri pentru că era cunoscut ca o persoană cam prea şireată. 3 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, viclean, fariseean, machiave-listic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, faţărit, meşteşugareţ, meşteşugăreţ, meşteşugit, tăgad-nic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, torţuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, |1832 calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie şireată, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie şireată. II s.m., s.f. caiafă, făţarnic, ipocrit, machiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, balamut, proclet, <înv.> crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, telpiz, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, conte, mâncător de căcat, mâncător de rahat. îl dispreţuia considerându-l un şiret jalnic. şiretenie1 s.f. 1 şmecherie, viclenie, vulpenie, astuţie, şireţie, hămişag. Nebunia lui era o mască sub care îşi ascundea şiretenia. 2 abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghio-leală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârcio-gărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischi-uzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. şiretenie2 s.f. (reg.) 1 v. Desfăşurare. Dezvoltare. Evoluţie. Mers. 2 (cu sens temporal) v. Lanţ. Succesiune. Suită. Şir. Şirag, şiretlic s.n. abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghioleală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârciogărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. Comerciantul, pentru a avea profit mai mare, a recurs la şiretlicuri care nu-l onorează. şireţie s.f. (rar) 1 v. Şiretenie1. Şmecherie. Viclenie. Vulpenie. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. şirîc s.n. (înv.) v. Par. Prăjină. şirincă s.f. 11 (înv. şi reg.) v. Basma. Tulpan. 2 (reg.) v. Năframă 3 (reg.) v. Bariş. Broboadă. Năframă. II (reg.) 1 lătunoaie (v. lătunoi), şurină. Şirinca este o fâşie lungă de pământ arabil. 2 v. Dungă. Linie. Vargă. şirlâu s.n. (înv. şi reg.) 1 (hidrol.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi.\Torent. 2 (mai ales lapl. şirlaie; prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei 1833| urmat de determ. introduse prin prep. „de") v. Pârâu Puhoi. Râu. Şiroi1. Şuvoi1. Torent Val. şirm s.n. (reg.) v. Cozoroc. Vizieră, şiroâdă s.f. (reg.) 1 v. Baie1. Cadă. Vană1. 2 (gosp.) v. Ciubăr. 3 (gosp.) v. Putină. şirdi1 s.n. 1 (hidrol.) puhoi, şuvoi1, torent, debaclu, <înv. şi pop.> undă, noian, zăpor1, <înv. şi reg.> năboi1, poarnă, şirlău, năboială, sel, şopor, şuşoi, turlaş, vâjoi. în urma ploilor abundente, şiroaiele de pe munţi au inundat satul. Şiroaiele distrug totul în calea lor. 2 (mai ales la pl. şiroaie; prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fluviu, pârâu, puhoi, râu, şuvoi1, torent, val, <înv. şi reg.> şirlău, ţuţuroi, vâjoi, flux. Fetei îi curgeau pe faţă şiroaie de lacrimi. Au curs şiroaie de cerneală pe acest subiect. şiroi2 vb. IV. intr. (despre ape) a şuvoi2. Apa şiroia prin burlane. şiroi're s.f. 1 şuroială, şuruit, şuruitură. Şiroirea apei prin burlane era asurzitoare. 2 (geomorf., geol.) abraziune, erodare, eroziune, roadere, săpare, spălare. Şiroirea unui teren în pantă este provocată de torenţi sau de ploi. şirui vb. IV. 1 refl., tr. (înv. şi reg.; sub. sau compl. indică fiinţe, obiecte, construcţii etc.) v. Alinia. înşira. înşirui. Ordona. Rândui. 2 tr. (înv.; compl. indică mărgele, pietre preţioase sau semipreţioase, scoici etc.) v. înşira. înşirui, şiruleţ s.n. şiruţ. şiruşliţă s.f. (bot.; reg.) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Ma-na-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equ-isetum arvense). şiruţ s.n. (pop.) v. Şiruleţ. şiş s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Hanger. 2 (înv. şi reg.) v. Pumnal. Stilet1. 3 (arg.) v. Cuţit, şişcalâu s.n. (tehn.; reg.) v. Tocătoare (v. tocător). Tocătoare de furaj (v. tocător). şişcâr s.m. (arg.) v. Bătăuş. Cuţitar. şişcâv, -ă adj. (reg; despre oameni) 1 v. Peltic. Sâsâit2. 2 v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit. şi'şcă1 s.f. (tehn.; reg.) v. Tocătorare (v. tocător). Tocătoare de furaj (v. tocător). şfşcă2 s.f. (bot.; reg.) 1 v. Papură. Papu-ră-de-baltă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). 2 v. Stuf. Stuf-de-baltă. Trestie. Trestie-de-acoperit. Trestie-de-baltă (Phragmites communis sau Phragmites aus-tralis). 3 v. Trestie-de-câmp (Calamagrostis epigeios). şîşcă3 s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Babă. Strigoâică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). şişcănî vb. IV. tr. (reg.; despre animale) v. Adulmeca. Mirosi, şişcări'e s.f. (reg.) v. Vrăjit1. Vrăjitorie, şişcăvi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Sâsâi2. 2 v. Bâlbâi. Gângăvi. Gângâi. şişcăvi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Peltic. Sâsâit2. 2 v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit. şişcoi s.m. (reg.) 1 (mitol pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. 2 (în credinţe şi superstiţii) v. Şaman. Vrăjitor, şişcorniţă s.f. (tehn.; reg.) v. Tocătoare (v. tocător). Tocătoare de furaj (v. tocător). şişi'r s.n. (tehn.; reg.) v. Fierăstrău, şişneâb s.m. (omit.; reg.) v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus). şiştar1 s.n. (gosp.) doniţă, bărbânţă, cart, secter, spiţă, toc2. Şiştarul este folosit mai ales la muls, pentru strângerea laptelui. şiştâr2 s.n. (în rotârie; reg.) şişteală, şiştoare. Şiştarul este o unealtă asemănătoare cu un compas. şiştav, -ă adj. (reg) 1 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat. închircit. Nedezvoltat. Pipernicit. Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit. 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, şiştărâş s.n. (gosp.) şiştărel. şiştărel s.n. (gosp.) şiştăraş. şiştăvi vb. IV. refl. (reg.) 1 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofia. Chirci. Degenera. închirci. Pipernici. Zgârci2. 2 (în opoz. cu „a se întări”; despre fiinţe sau despre forţele, puterile lor) v. Debilita. Slăbi. Şubrezi. şiştăvîre s.f. (reg.) v. Atrofiere. Chircire. Degenerare. închircire. Pipernicire. şiştăvi't, -ă adj. (în opoz. cu „puternic”; reg.; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit, şişteălă s.f. (în rotărie; reg.) şiştar2, şiştoare. şiştoâcă s.f. (geomorf; reg.) v. Văiugă1. şiştoare s.f. (în rotărie; reg.) şiştar2, şişteală. şiştoi s.n. (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin, (v. organ). Penis. şiştor, -oare s.m., s.f. (tehn.) 1 s.m., s.f. (la prâsnelul morii) spiţă, sucitor. Prâsnelul este alcătuit de obicei din şapte şiştori. 2 s.f. (la loitră; reg.) v. Fuscel. 3 s.f. (lajoagăr; reg.) v. Măsea. 4 s.f. (la vârtelniţă; reg.) v. Aripă. Cruce. Spetează. 5 s.m. (la meliţă; reg.) v. Fălcea. 6 s.f. (la grapă; reg.) v. Stinghie, şitoâre s.f. (la ţesături sau la îmbrăcăminte; reg.) v. Lizieră. şiţâr s.m. şindrilar. Şiţarul este meseriaşul care face sau vinde şindrilă. şi'ţă s.f. 1 doască, draniţă. Fânarul din curte este acoperit cu şiţă. 2 (adesea colect.; pop.) v. Şindrilă. şiu s.n. (ind. extract.) sabot. Şiul, fixat la capătul inferior al unor coloane tubulare sau al unor dispozitive de curăţare a sondei, are rol de protecţie şi de ghidaj în timpul introducerii lor în gaura de sondă ori de element de dislocare a depunerilor de la talpa acesteia. şiui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Şuiera. şlefui şiuşî vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Fluiera. şlactrăful s.m. art. (reg.; eufem) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. şlag1 s.n. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Apo-plexie. Ictus apoplectic. Paralizie. 2 (silv.) v. Parchet. şlag2 s.n. (metrol.; reg.) v. Balanţă. Cântar, şlagăr s.n. 1 (muz.) hit. Noul şlagăr al compozitorului este difuzat zilnic la mai multe posturi de radio. 2 fig. (lit.) tic2, clişeu, stereotip, şablon, tipar, loc comun. Tendinţa spre şlagăre în poezie este combătută de criticii literari. şlăidăr s.n. (reg.) v. Praştie, şlâier s.n. (ţes.; reg.) v. Văl. Voal. şlăifăr s.m. (tehn.; reg.) v. Tocilar, şlam s.n. (tehn.) <înv.> şlic. Şlamul este un amestec de apă cu particule fine de substanţe minerale în suspensie, provenind din instalaţiile de preparare mecanică a minereurilor sau cărbunilor. şlăngă s.f. (la alambic; reg.) v. Serpentină (v. serpentin). şlap s.m. (reg.) v. Papuc. şlarf s.m. (reg.) v. Papuc. şlăităf s.n. (reg.) v. Portmoneu. Portofel. şleâcnă s.f. (reg.) v. Zgură. şleâhtă s.f. (deprec. sau peior.) 1 bandă1, cârdăşie, clan, clică, coterie, gaşcă, tagmă, <înv.; deprec. sau peior.> cardaş- lâc, ecpaia, tacâm, taraf, gang2, omerta, sectă, bisericuţă, haită, echipaj, milieu, trib. Câţiva tineri făceau parte dintr-o şleahtă de falsificatori de cârduri. 2 adunătură, gloată, scursură, strânsură, taifa, zbor2, <înv.; deprec.> vlog. în faţa barului era o şleahtă de tineri zgomotoşi. şleampăt, -ă adj. (fam.; despre oameni, mai ales despre femei) v. Delăsător. Nearanjat. Neglijent. Neîngrijit. şleâmuri s.n. pl. (reg.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. şleâpă s.f. (în trecut; înv. şi reg.) v. Tricorn, şleâpcă s.f. (în trecut; înv.) v. Tricorn. şleau1 s.m. (bot.; înv.) v. Ulm. Ulm-campes-tru. Ulm-de-câmp (Ulmus carpinifolia). şleau2 s.n. (la ham) ştreang, trăgătoare (v. trăgător), lugău, ştric1. Şleaul leagă pieptarul hamului de orcic. şleau3 s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Drum. Itinerar. Parcurs. Rută1. Traiect. Traiectorie. Traseu. 2 (reg.) v. Făgaş. 3 (reg.) v. Şosea, şlefui vb. IV. I tr. 1 (compl indică metale, pietre preţioase etc.) a lustrui, <înv. şi reg.> a sclivisi. Bijutierul şlefuieşte diamantele cu scopul de a le mări valoarea şi strălucirea. 2 (tehn.; compl. indică suprafeţe metalice cu asperităţi sau neregularităţi) a netezi, <înv.> a lucia, a lustrui. A şlefuit suprafaţa piesei cu un abraziv, pentru a înlătura asperităţile. 3 (compl. indică obiecte de metal, materiale şlefuire dure etc.) a cizela. Statueta a fost şlefuită cu multă măiestrie. II fig. 1 tr. (compl. indică lucrări literare, ştiinţifice etc.) a stiliza, a cizela, a ciopli, a peria, a pieptăna, a ageri. După ce şi-a şlefuit studiul l-a trimis la revistă pentru a fi publicat. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a (se) civiliza, a (se) cultiva, a (se) stila, a (se) cizela, a (se) deştepta, a (se) lumina, a (se) rafina, a (se) subţia, a (se) sublima, a (se) ciopli, a (se) pili1, a (se) roade. S-a mai şlefuit de când a schimbat anturajul. şlefuire s.f. 11 lustruire, lustruit1, şlefuit1, lustruială, <înv.> lustru, sclivisire. Bijutierul foloseşte pentru şlefuirea diamantelor instrumente speciale cu scopul de a le mări valoarea şi strălucirea. 2 (tehn.) netezire, şlefuit1, <înv.> luciere. A folosit un abraziv pentru şlefuirea suprafeţei piesei. 3 cizelare, cizelat1, şlefuit1. A lucrat mult la şlefuirea statuetei. II fig. 1 stilizare, cizelare, pieptănare. I s-a cerut şlefuirea studiului înainte de publicare. 2 cultivare, rafinare, stilare, cizelare, subţiere, limpezire, mlădiere, cioplire. Şlefuirea a obţinut-o prin educaţie, prin artă. şlefuit1 s.n. 1 lustruire, lustruit1, şlefuire, lustruială, <înv.> lustru, sclivisire. 2 (tehn.) netezire, şlefuire, <înv.> luciere. 3 cizelare, cizelat1, şlefuire. şlefuit2, -ă adj. 11 (tehn.; despre suprafeţe metalice cu asperităţi sau neregularităţi) lustruit2, netezit2, <înv. şi reg.> leit, <înv.> poleit2, sclivisit. Toporul are tăişul şlefuit. 2 (despre obiecte de metal materiale dure etc.) cizelat. Statueta şlefuită este foarte frumoasă. II fig. 1 (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) stilizat, cizelat2, lucrat2. Studiul şlefuit a fost trimis la revistă pentru a fi publicat. 2 (despre oameni sau despre spiritul, caracterul lor) cultivat, manierat, patrician, stilat, civilizat, cizelat, rafinat2, sublimat, cioplit2. Educaţia şi arta l-au transformat într-un om şlefuit. şlegăr s.n. (anat.; la membrele posterioare ale animalelor patrupede; reg.) v. Coapsă. şlenghers.n. (arg.) 1 v. Batistă. 2 v. Cravată. şlep1 s.n. (nav.) ceam, şaică1. Pe Dunăre trece un lung convoi de şlepuri trase de un vapor. Unele şlepuri au bazine pentru peştele viu. şlep2 s.n. (la unele obiecte de îmbrăcăminte femeieşti; înv.) v. Coadă. Trenă, şlepăr s.m. (nav.) lădier. Şleparul conduce un şlep. şlepcui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Pălmui. Plesni. şlepoiţă s.f. (meteor.; reg.) v. Fleaşcă. Fleşcăială. Fleşcăraie. Lapoviţă. Zloată, şlic s.n. (tehn.; înv.) v. Şlam. şli'că s.f. (reg.) v. Şapcă, şlif s.n. fig. (fam.) v. Fineţe. Rafinament. Rafinare. Subtilitate. Subţiime. Subţirime. şling s.n. (reg.) 1 v. Broderie. 2 v. Dantelă, şlingherâi s.n. (reg.) 1 v. Broderie. 2 v. Dantelă. şlingui'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică broderii, flori, ornamente etc.) v. Broda. Coase, şlip s.n. (ferov.; reg.) v. Traversă, ţlipă s.f. (constr.; reg.) v. Tencuială, şli'per s.n. (ferov.; reg.) v. Traversă, îliţ s.n. 1 (la pantaloni) prohab, despicătură, prăvălie, astupător, ghişeu. Şliţul pantalonilor se încheie cu nasturi sau cufermfmr. 2 (la unele obiecte de îmbrăcăminte) spintecătură. Fusta ei are un şliţ adânc. 3 (tehn.) ţine2. Şliţul este o scobitură într-o piesă de lemn sau într-un element de construcţie. şliţuire s.n. (tehn.) găurire, găurit1, perforaj, perforare, perforat1, perforaţie, scobire, scobit1, scobitură, sfredelire, sfredelit1, străpungere, străpuns1, excizare, terebraţie, bortelire, găunire, <înv.> străpunsură. Şliţuirea zidului a fost dificilă. şloag s.n. (reg.) v. Furtun. şloâsăr s.m. (reg.) 1 v. Lăcătuş. 2 v. Tocilar. şlofâr s.m. (reg.) v. Tocilar. şlofroc s.n. (reg.) v. Rochie. şlogui vb. IV. intr., refl. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Paraliza. şluc s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care indică felul) v. Duşcă. Gât. Gură. înghiţitură. Sorbitură. şmag s.n. (reg.) 1 v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum. 2 v. Iz. şmecher, -ă adj., s.m. I adj. (despre oameni) 1 şiret3, viclean, astut, astuţios, <înv. şi reg.> marghiol, hoţoman, pişicher, şmecheros, hămeşăgos, hămişliu, hâtru, lotru, ocoş, şpilăr, <înv.> dahiu, telpiz, ischiuzar, ciumeg. Este un om şmecher, care ştie să iasă din orice încurcătură. 2 abil, şiret3, viclean, mehenghi, deştept, meseriaş, <înv.> meşteşugos, cioran, jamparliu. Nu a fost acceptat ca partener de afaceri pentru că era cunoscut ca o persoană cam prea şmecheră. II s.m. (fam.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. şmechereâlă s.f. (fam.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. şmechereasca s.f. art (lingv.; fam.) v. Argou, şmecheri vb. IV. tr. I (fam.; compl. indică oameni) 1 v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. 2 v. Escroca. Frustra. înşela1. Prosti. Pungăşi. Specula. II (arg.; compl; indică aparate, instalaţii, utilaje etc.) v. Aranja. Potrivi. Regla. Repara. şmecherie s.f. 1 şiretenie1, şmecherie, viclenie, vulpenie, astuţie, şireţie, hămişag. Nebunia lui era o mască sub care îşi ascundea şmecheria. 2 abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, tertip, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, |1834 moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghioleală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârciogărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. Comerciantul pentru a avea profit mai mare, a recurs la şmecherii care nu-l onorează. 3 escrocherie, hoţie, impostură, incorectitudine, înşelăciune, înşelătorie, pungăşie, şarlatanie, tripotaj, fumiserie, şarlatanerie, şarlatanism, pezevenclâc, potlogărie, pungăşeală, coţcărie, inginerie, matrapazlâc, pehlivănie, pişicherlâc, şmechereâlă, şmecherlâc, ţeapă, <înv. şi reg.> şulerie, însăluşag, şolticărie, <înv.> coţcă, geambaşie, matrapazlărie, meşteşug, papugerie, şălvirie, calpuzan-lâc, panglicărie, scamatorie, trufa1, carotaj, fuşerai, şmen, şmenuială. A fost inculpat pentru şmecherie. şmecherlâc s.n. (fam.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, şmecheroăică s.f. (fam.) v. Ştrengăriţă. şmecheros, -oâsă adj. (fam.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean, şmen s.n. (arg.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, şmenâr s.m. (arg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan, şmenui vb. IV. tr. (arg.) 1 (compl. indică oameni) v. Escroca. Frustra. înşela1. Pungăşi. Specula. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, şmenuiălă s.f. (arg.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, şmirghel s.n. 1 (geol.) emeri, <înv.> smirit. Şmirghelul este o rocă metamorfică. 2 (ind. lemnului, lâcătuşerie etc.) hârtie de şmirghel, hârtie-şmirghel. Cu şmirghelul se curăţă sau se lustruiesc anumite obiecte. şmirglu s.n. (tehn.; reg.) v. Maşină de polizat. Polizor1. şmotreâlă s.f. (fam.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Impu-taţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş, şmotn vb. IV. tr. I (fam.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. II (milit.; înv.) 1 (compl. indică garnizoane, cazarme etc.) v. Inspecta. 2 (compl. indică soldaţi) v. Instrui, şmotru s.n. I (fam.) 1 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 2 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage>T) v. Bătaie. Corecţie. 3 v. Curăţenie. Dereticare. II (milit.; înv.) 1 v. Inspecţie. 2 v. Instrucţie, şmuţig, -ă^adj. 1 (înv.; despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. 2 (arg.; despre 1835| fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. şnâidăr s.m. (reg.) v. Croitor, şnaidăriţă s.f. (reg.) v. Croitoreasă, şnălă s.f. (tehn.; reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare. şnapan s.m. 1 escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, fripon, fumist, pezevenchi, potlogar, pepelea, coţcar, pehlivan, pişicher, <înv. şi reg.> mafler, pârlaci, şuier, pasmarghiol, potcaş, pui de giol (v. pui1), pungaci1, şalvir, şoltic, <înv.> amăgeu, cela-ină, geambaş, racketeer, panglicar, papugiu, păpuşar, scamator, calpuzan, coţovlaie, giolar, şmenar, şuşter, ţepar1, ţepuitor. Mulţi şnapani au prosperat în ultimul timp. 2 farsor, impostor, şarlatan. Fiind un naiv, oricând poate fi victima unui şnapan. şnapâncă s.f. 1 escroacă (v. escroc), hoaţă (v. hoţ), impostoare (v. impostor), înşelătoare (v. înşelător), şarlatancă, fumistă (v.fumist), pezevenche (v. pezevenchi), pişicheră (v. pişicher), pungăşoaică, potcaşă (v. potcaş), şoltică (v. şoltic), prăjitoare. 2 farsoare (v. farsor), impostoare (v. impostor), şarlatancă. şnaps s.n. {fam.) v. Rachiu. şneap1 s.m. (omit.; reg.) = şnep. şneap2 s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care indică felul) v. Duşcă. Gât. Gură. înghiţitură. Sorbitură, şnec s.n. transportor-melc. Cu şnecul se transportă materiale pulverulente sau în formă de pastă. şnef s.m. (omit.; reg.) = şnep. şnep s.m. (omit.; reg) 1 v. Sitar1. Sitar-de-pă-dure (v. sitar1). Sitarul-pădurean (v. sitar1) (Scolopax rusticola). 2 (şi, în forma şneap, şneap-mare) v. Fluierar-mare (Numenius arquata). 3 v. Ploier. Ploier-auriu. Ploier-au-riu-mare. Ploier-pestriţ (Charadrius aprica-rius). 4v. Ploier-de-munte (Charadrius morinellus). 5 (în forma şnef) şnef-de-ţăr-muri v. Fluierar (Tringa totanus). şnit s.n. (tehn.; rar) v. Ştanţă. şniuc s.n. (reg.; şi, în forma şnuc, şnuc-băbesc) v. Tutun. şniucui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică tutun, droguri sub formă de pulbere etc.) v. Priza1. Trage. şnorăr s.m. (arg) 1 v. Cerşetor. Milog. 2 v. Chilipirgiu. Peşchegiu. Pleşcar. Pleşcaş. Pomanagiu. şnuc s.n. (reg.) = şniuc. şnuftabâc s.n. (reg.) v. Tutun. şnur s.n. 1 şiret1, legătură, şinor, <înv.> chiostec. Tânărul a îmbrăcat, la balul mascat, o jiletcă roşie cu şnururi de fir. Pe pereţii din sufragerie atârnă tablouri cu şnururi lungi. 2 (electr.; şi şnur electric) cordon. Şnurul aspiratorului s-a stricat. 3 (la obiecte de încălţăminte; pop.) v. Şiret1. şnurui vb. IV. tr. 1 (compl. indică dosare, registre etc.) a şinori. Toate dosarele au fost şnuruite, pentru a nu se extrage foi din ele. 2 (compl. indică haine) a şinori. Croitoreasa şnuruieşte jiletca cu şnururi de fir. şnuruit, -ă adj. 1 (despre dosare, registre etc.) şinorit. Dosarele şnuruite au fost ordonate pe domenii, în dulapuri. 2 (despre haine) şinorit. Jiletca şnuruită este foarte frumoasă. şnuruleţ s.n. şinoruţ. şoâcăţ1 s.m. (fam.; peior.) şonţ, ştronţ. Şoacăţ este un calificativ dat unei persoane străine, în special uneia de origine germană. şoacăţ2 s.m. (zool; reg.) 1 v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 2 v. Şoarece. Şoare-ce-de-casă (Mus musculus). şoâlă s.f. (reg.) v. Vară (v. vâr). Verişoară (v. verişor). şoăldină s.f. I (bot.) 1 Sedum acre; şerpariţă, şerpânţă, buruiană-de-trânji, iar-bă-de-şoaldină, muşchi2, oloisă, trânji (v. trând1), trânjin, trinpăn. 2 Sedum neglec-tum; iarbă-de-şoaldină. 3 (reg.; în forma şoldină) v. Brădişor. Cornişor1. Corni-şor-de-munte (v. cornişor1) (Lycopodium selago). 4 (reg.; în forma şoldină) v. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona). II (med.;pop.) şoldariţă, şoldorariţă. Şoaldina este o boală în care simptomul cel mai important este durerea de şolduri. şoană s.f. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. şoaptă s.f. 11 şuşoteală, şuşotit, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, şoşăială, <înv. şi pop.> şopteală, şopăcăială, şopăcăit, şopăială, şopăire, şopăit, şoşoit, pupuială, pupuit, pupuitură, şoporoială, şopot, şopotire, şoşoneală, şoşot. Din camera alăturată se auzea o şoaptă neînţeleasă de glasuri. La aflarea veştii, în mulţime se stârni o şoaptă de îngrijorare. 2 (mai ales la pl. şoapte) bârfă, bârfeală, bârfîre, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, vituperare, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopotea-lă, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia şoaptele şi invidia. 3 (la pl şoapte) vorbă, zvon1, rumoare, <înv. şi reg.> vâlvă, şoşot, <înv.> auz, cuvânt, faimă, voroavă, vuiet, zvoană, sunet. Nu trebuie să crezi toate şoaptele. Tot mai multe şoapte se referă la o iminentă remaniere guvernamentală. II fig. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1. Dinspre pădure se aude şoapta frunzelor în bătaia vântului. 2 clipoceală1, clipocire1, clipocit, foşnet, murmur, susur, ŞOC susurare, şopot, şoşoit, şuiet, zumzet, zvon1. în poiană se aude şoapta unui izvor de munte. şoarece s.m. I (zool.) 1 (şi şoarece-de-casă) Mus musculus; gâdiuţă,gheran,nioţirlan, paruş, şoacăţ2, şomâc, şomârdoc, ţâncul-pă-mântului (v. ţânc). 2 (şi şoarece-berc, şoare-ce-de-câmp, şoarece-de-mişunâ) Microtus arvalis; popândău, popândeţ, popândoc, poponeţ1, ţiştar. 3 (şi şoarece-de-câmp, şoa-rece-de-pădure) Apodemus silvaticus; popândău, popânzac, popânzoi, poponeţ1. 4 şoarece-alunar=Muscardinus abellanarius; pârş-roşu. 5 (reg.; şi şoarece-de-moară, şoarece-de-pădure, şoarece-mare, şoarece-ro-şu-de-pădure) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 6 (reg.; şi şoarece-cu-bot-ascuţit, şoarece-de-pădure, şoarece-mare, şoare-ce-mare-de-pădure) v. Chiţcan (Sorex arane-us). 7 (reg.; şi şoarece-cu-urechi) v. Liliac2. Liliac-de-amurg (v. liliac2). Liliac-de-seară (v. liliac?). Liliac-urecheat (v. liliac2) (Plecotus auritus şi Nyctalus noctula). 8 (reg.) şoare-ce-chior v. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa europaea). II (iht.) şoarece-de-mare = a Motella tricir-rhata; peşte-jidovesc; b (reg.) v. Lim-bă-de-mare (Solea nasuta sau Solea lascaris); c (reg.) v. Limbă-de-mare (Solea impar). III 1 (rar) şoarece-de-birou v. Birocrat. Formalist. 2 (arg.) şoarece-de-hotelv. Hoţ. Pungaş. şoâtăr s.n. (geol; reg.) v. Pietriş. Prund. Prundiş. şoăvă s.f. (omit.; reg.) 1 v. Acvilă-ţipătoare (Aquila clanga). 2 v. Cioară (Corvus). 3 v. Ere-te-alb. Şorecar. Uliu-alb. Uliul-stepelor (v. uliu) (Circus macrourus). 4 v. Erete. Erete-de-găini. Erete-de-porumbei. Erete-ma-re. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-porumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipitergentilis). 5 v. Gaie (Milvus milvus). şobolan s.m. I (zool.) 1 Mus decumanus; guzgan, chiţcan, chiţoran, cloţan, gherlan, ghioarlă, ghiorţan, grivan, guz, hârciog, hârţ, iţcan, lostun, mioarcă, miogârţan, mitorlan, miţorgan, noţârlan, păşoi, pâţoc, pinţă, popândău, popânzac, poponeţ1, spurc, şoacăţ2, şoarece-de-moară, şoarece-de-pădure, şoarece-mare, şoarece-roşu-de-pădure, şomâc, şomârdoc, ţuşcan, zezeran. 2 (şi şobolan-că-lător, şobolan-cenuşiu, şobolan-morăresc) Rattus norvegicus; chiţcan-călător, guzgan, chiţoran, cloţan, miţorgan, potcan, poţoc, sobol1. 3 şobolan-de-casă = Rattus rattus; şobolan-negru; şobolan-moscat = Desmana moschata; desman; şobolan-negru = Rattus rattus; şobolan-de-casă. 4 (reg.) v. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa europaea). II fig. (pop. şi fam.; deprec.) v. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nelegiuit Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Scelerat. Ticălos, şobolâncă s.f. şobolănoaică. Şobo-lanca este femela şobolanului. şobolănoaică s.f. (pop.) v. Şobolâncă. şoc s.n. 11 (med., med. vet.) ictus. Şocul se manifestă brusc şi intens, fiind însoţit de cădere. 2 (med.) şoc apexian = impuls cardiac. Şocul apexian este şocul produs de vârful inimii asupra peretelui toracic în timpul şoca sistolei; şoc infecţios = şoc septic; şoc septic = şoc infecţios. Şocul infecţios sau septic complică evoluţia unei infecţii bacteriene severe. II impact. Realizările ştiinţei sunt uneori un şoc pentru conştiinţa umană. şoca vb. I. tr. {compl. indică oameni) 1 a contraria, a vexa, a froasa, a izbi. Ieşirea lui nervoasă de faţă cu alţii l-a şocat. 2 a epata, a sidera, a stupefia, a surprinde, a uimi, a ului1. A luat cuvântul, încercând să-i şocheze pe toţi cu cunoştinţele lui. 3 a frapa, a surprinde, a izbi, a lovi. A şocat-o atitudinea lui. L-a şocat paloarea ei. şocant, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) epatant, stupefiant, surprinzător, uimitor, uluitor, shocking. Are uneori un discurs şocant prin temele controversate dezbătute. 2 frapant, izbitor, sesizant, surprinzător, uimitor, uluitor, bikinian. Asemănarea dintre cei doi gemeni este şocantă. şocare s.f. epatare, scandalizare, siderare, stupefacţie, stupefiere, uimire, uluială, uluire. Promovează un gen de publicistică de senzaţie, care urmăreşte şocarea publicului. şocat, -ă adj. (despre oameni) contrariat, vexat, izbit. Văzându-i ieşirea nervoasă, femeia îl priveşte şocată. şod, şoâdă adj., s.f. (reg.) I adj. 1 (despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) v. Amuzant. Comic. Hazliu. Ilar. Nostim. Vesel. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. ExcentricExtravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit Interesant îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc/Singular. Straniu. II s.f. (reg.) 1 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. 2 v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengărie. 3 (glum.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, şodâlc, -ă adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiop. şodâlcăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şodî vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Glumi. şodolân s.n. (anat.; reg.) 1 v. Femur. 2 (la animalele patrupede) v. Şold1, şodomân, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel.: şodomăme s.f. (reg.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengărie. şodos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. JoviaL Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şofâ vb. I. intr. (despre oameni) â conduce, amâna. Şofează mai bine pe timp de zi. şofâj s.n. şofat. Şofajul este ştiinţa şi tehnica de a conduce un automobil. şofăt s.n. şofaj. şofârnogeâlă s.f. (reg.) v. Ciuntire. Mutilare. Schilodeală. Schilodire. şofârnogi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică membre ale fiinţelor sau, p. ext., fiinţe) v. Ciunti. Mutila. Schilodi. şofârnogi't, -ă adj. (reg.; despre membre ale fiinţelor sau, p.ext., despre fiinţe) v. Ciuntit. Mutilat. Schilod. Schilodit. şofei s.n. (gosp.; reg.) 1 v. Ciubăr. 2 v. Cofe. Doniţă. 3 v. Căuş. Scafa. şofel s.n. (gosp.; reg.) v. Ciubăr. şofer s.m. conducător, conducător auto, driver. Şoferii trebuie să fie deosebit de atenţi în trafic. şoferă s.f. (rar) v. Conducătoare (v. conducător). Conducătoare auto (v. conducător). Şoferiţă. şoferie s.f. (fam.) v. Şcoală de şoferi, şoferiţă s.f. conducătoare (v. conducător), conducătoare auto (v. conducător), şoferă, şofeză. şofeză s.f. (fran.) v. Conducătoare (v. conducător). Conducătoare auto (v. conducător). Şoferiţă. şofflă s.f. (reg.) v. Ruptură. Zdreanţă, şofili vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Sfâşia. Zdrenţui. şofilit, -ă adj. (reg.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Sfâşiat. Zdrenţuit, şoflâncâ vb. I. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şofrâc s.m. (omit.; reg.) 1 v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). 2 v. Sfrâncioc. Sfrâncioc-roşiatic. Sfrâncioc-ro-şu (Lanius collurio). şofrân1 s.m. (bot.) 1 (şi şofran-vărgat) Crocus variegatus; brânduşă-albă, şofrănel. 2 (şi şofran-galben) Crocus moesiacus; brându-şă-galbenă. 3 (şi şofran-de-toamnă) Crocus banaticus; şofrănel. 4 (şi şofran-de-primăva-ră) Crocus heujfelianus; brânduşă, brându-şă-albastră, brânduşă-de-munte, brându-şă-de-primăvară, măseaua-ciutei (v. măsea), miţuvele, nuccea, ruscea, şofrănel. 5 (şi şofran-de-grădină, şofran-neadevărat, şofran-prost, şofran-roşu, şofran-sălbatic) Carthamus tinctorius; şofrănaş, şofrănel, berbecel-roşiatic, urlean. 6 şofran-bun = Crocus sativus; şofran-de-grădină, şo-fran-galben, şofran-primăvăratic; şofran-de-grădină = Crocus sativus; şofran-bun, şofran-galben, şofran-primăvăratic; şo-fran-galben = Crocus sativus; şofran-bun, şofran-de-grădină, şofran-primăvăratic; şofran-primăvăratic = Crocus sativus; şofran-bun, şofran-de-grădină, şofran-galben; (reg.) şofran-sălbatic v. Schinel (Cnicus benedictus). şofrân2 s.m. (omit.; reg.) v. Sfrâncioc. Sfrâncioc-roşiatic. Sfrâncioc-roşu (Lanius collurio). şofrangfu s.m. (înv.) <înv.> şofrănar. Şofran-giul era un negustor de şofrân. şofrăcuţ s.m. (omit.; reg.) 1 v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). 2 v. Sfrâncioc Sfrâncioc-roşiatic Sfrâncioc-roşu (Lanius collurio). şofrănâr s.m. (înv.) <înv.> şofrangiu. |1836 şofrănâş s.m. (bot.) Carthamus tinctorius; şofran1, şofran-de-grădină (v. şofran1), şofran-neadevărat (v. şofran1), şofran-prost (v. şofran1), şofran-roşu (v. şofran1), şofran-sălbatic (v. şofran1), şofrănel, berbecel-roşiatic, urlean. şofrănel s.m. (bot.) 1 Crocus variegatus; brânduşă-albă, şofran1, şofran-vărgat (v. şofran1). 2 Crocus banaticus; şofran1, şofran-de-toamnă (v. şofran1). 3 Cirsium furiens; crăpuşnic. 4 Carthamus tinctorius; şofran1, şofran-de-grădină (v. şofran1), şofran-neadevărat (v. şofran1), şofran-prost (v. şofran1), şofran-roşu (v. şofran1), şofran-sălbatic (v. şofran1), şofrănaş, berbecel-roşiatic, urlean. 5 (reg.) v. Brânduşă. Brându-şă-albastră. Brânduşă-de-munte. Brându-şă-de-primăvară. Şofran1. Şofran-de-primă-vară (v. şofran1) (Crocus heujfelianus). şofrămu, -ie adj. (pop.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. şofrânâr s.n. (reg.) v. Dulap2. Garderob. Şifonier. şogor s.m. (reg.) v. Cumnat, şogorăn s.m. (reg.) v. Cumnat, şogori'ţă s.f. (reg.) v. Cumnată (v. cumnat). şohân adv. (temporal; reg.) v. Nicicând. Niciodată. Vreodată. şohămt adv. (temporal; reg.) v. Nicicând. Niciodată. Vreodată. şoim s.m. I (omit.) 1 (şi şoim-de-vară, art., şoimul-ciocârliilor, şoimul-rândunelelor) Falco subbuteo; erete, eretele-rândunelelor (v. erete), uliu-vânăt, uliul-rândunelelor (v. uliu), uli-păsărar, lăstunar. 2 (şi şoim-de-iamă, şoim-pitic) Falco colum-barius aesalon; erete, erete-de-iamă, erete-pi-tic, gaia-găinilor (v. gaie), şoimuleţ-de-iamă, şoimuleţ-pitic, uliul-vrăbiilor (v. uliu), vin-dereu, uli-de-vrăbii, vânător, vântrel, vrăbier. 3 Falco peregrinus; vindereu, <înv.> socolan. 4 şoim-bătlănos = Milvus migrans; gaie-neagră, sorliţă, şurlicar, şurligaie, şuşugaie, uligaie, uligan-brun. II fig. (pop.) 1 (şi şoim de munte) şoiman, şoiman de munte, pardos1. Aceşti tineri sunt nişte viteji, adevăraţi şoimi de munte. 2 şoiman, şoimuleţ. Şoimul nechează şi îşi ia trapul. 3 (în trecut) şoim de codru v. Haiduc. şoimân, -ă adj., s.m., s.f. (pop.) I adj. (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) v. Ales2. Deosebit. Distins. Eminent. Extraordinar. Grozav. Ilustru. Mare1. Remarcabil. Titanic1.111 s.f. (lapl. şoimane; mitol. pop.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v.joimăriţă). 2 s.m. fig. (şi şoiman de munte) şoim, şoim de munte, pardos1.3 s.m. fig. şoim, şoimuleţ. şoimâr s.m. <înv.> socolnic. Şoimarii vânează cu ajutorul şoimilor. şoimăneâlă s.f. (reg.) 1 (în opoz. cu „frumuseţe”) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imundicitate. Imundiţie. Schilodeală. Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. 2 v. Alint. 1837| Alintare. Dezmierdare. Mângâiere. 3 v. Alintare. Răsfăţ. Răsfaţare. Răsfăţat1. Răzgâială. Răzgâiere. şoimănesc, -eăscă adj. fig. (pop.; despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor, în special ale bărbaţilor) v. Bărbătesc. Curajos. Viteaz. Vitejesc. şoimăm vb. IV. 1 tr. (pop.; în credinţele pop.; despre fiinţe supranaturale; compl. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau,p. ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi. 2 refl. (reg.; mai ales despre copii, tineri) v. Alinta. Răsfăţa. Răzgâia. şoimănit, -ă adj. 1 (pop.; în credinţele pop.; despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau,p. ext., despre fiinţe) v. Desfigurat Schimonosit2. Slut Sluţit2. Urât2. Urâţit. 2 (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. şoimări vb. IV.tr. (pop.; în credinţele pop.; despre fiinţe supranaturale; compl. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau,p. ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi, şoimărie s.f. (vân.) şoimărit. şoimări't s.n. (vân.) şoimărie. Şoimăritul este vânătoarea cu şoimi. şoimel s.m. (omit.; pop.) v. Şoimişor. Şoimuleţ. Şoimuşor. şoimeşte adv. fig. (modal; pop.) v. Bărbăteş-te. Curajos. Eroic. Vitejeşte, şoimi vb. IV. tr. (cineget.; reg.; compl. indică păsări sălbatice) v. Prinde. Vâna. şoimişor s.m. (omit.) şoimuleţ, şoimuşor, şoimel, şoimulaş, şoimulean, şoimuţ. şoimoăică s.f. (omit.; rar) şoimoaie. Şoimoăică este femela şoimului. şoimoăie s.f. (omit.; rar) şoimoăică. şoimulăş s.m. (omit.; pop.) v. Şoimişor. Şoimuleţ. Şoimuşor. şoimuleăn s.m. (omit.; pop.) v. Şoimişor. Şoimuleţ. Şoimuşor. şoimuleţ s.m. 11 (omit.) şoimişor, şoimuşor, şoimel, şoimulaş, şoimulean, şoimuţ. 2 (omit.) şoimuleţ-de- iarnă = şoimuleţ-pitic = Falco columbarius aesalon; erete-de-iarnă, erete-pitic, gaia-găinilor (v. gaie), şoim, şo-im-de-iarnă, şoim-pitic, uliul-vrăbiilor (v. uliu), vindereu, uli-de-vrăbii, vânător, vântrel, vrăbier; şoimuleţ-de-seară = Falco vespertinus; erete, erete-de-noapte, erete-de-seară, vânturel, vânturel-de-seară, vânturel-închis-de-seară, vânturel-vânăt, vindereu, şurligaie, şuşugaie, vinde-rel-cu-picioare-roşii,vinderel-de-seară. II fig. (pop.) şoim, şoiman. Şoimuleţul nechează şi îşi ia trapul. şoimuşdr s.m. (omit.) şoimişor, şoimuleţ, şoimel, şoimulaş, şoimulean, şoimuţ. şoimuţ s.m. (omit.) 1 (pop.) v. Şoimişor. Şoimuleţ. Şoimuşor. 2 (pop.) v. Sfrâncioc. Sfrâncioc-roşiatic. Sfrâncioc-roşu (Lanius collurio). 3 (reg.) v. Berbecel. Lupul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrâncioc-coţofănesc. Sfrâncioc-mare. Sfirâncioc-păsăresc. Sfrân-cioc-popesc (Lanius excubitor). şoiog, -oăgă adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiop. şoiţă s.f. (omit.; reg.) 1 v. Gaiţă1 (Garrulus glandarius). 2 v. Albinar Albinărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). sol s.n. (reg.) 1 v. Cană1. 2 v. Ceaşcă, şolă s.f. (reg.) v. Opincă. şold1 s.n. I (anat.) 1 (la om) chiciu. Tânăra merge legânându-şi şoldurile. Cele două femei stau cu mâinile în şold şi se ceartă. 2 (la animalele patrupede) <înv. şi reg.> arm, slăbie2, şodolan. Netezeşte părul calului de la coamă spre şolduri. 3 (alim.; pop.; mai ales la animalele rumegătoare şi la porcine) v. But1. Coapsă. 4 (reg.) v. Os sacru. Os sacrum. Sacrum. 5 (art.; la cabaline şi la bovine; reg.) şoldul deasupra v. Greabăn. II fig. (geomorf.) clină, coastă, coborâş, costişă, muchie, pantă, povârniş, pripor, repeziş, versant Pădurile de pe şoldurile munţilor au înfrunzit. şold2, şoăldă adj. (reg.; despre animale) v. Şoldit. Şoldiu. şoldân s.m. (zool; reg.) v. Iepure (Lepus europaeus). şoldâr s.n. (la ham) chitrim, copsar, ţoft. Şoldarul este o curea care trece peste spatele calului, în regiunea şoldurilor. şoldăriţă s.f. (med.; reg.) v. Şoaldină. şoldâcăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şoldea s.m. art. (reg.; deprec.) v. Şchiopârlan. şoldi vb. IV. tr., refl. fig. (reg.; compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Apleca. înclina. Lăsa. Pleca. Povârni. Prăvăli. Strâmba. şoldiât, -ă adj. (reg.; despre animale) v. Şoldit. Şoldiu. şoldină s.f. (bot.; reg.) = şoaldină. şoldi'ş adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. de mişcare) şoldiu. Merge şoldiş, adică cu un şold ieşit în afară. 2 fig. oblic, pieziş. Drumeagul coboară şoldiş. şoldit, -ă adj. 1 (despre animale) şoldiu, şold2, şoldiat, şolduit, şolduros. în urma accidentului, calul a rămas şoldit. 2 fag. (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) înclinat, lăsat, plecat2, povârnit, prăvălit, strâmb, şoldiu. Poarta şoldită trebuie reparată. şoldiu, -ie adj., adv. I adj. 1 (despre animale) şoldit, şold2, şoldiat, şolduit, şolduros. 2 (despre mers) şchiopătat2, şchiopătând, şontâcăit, şovâlcăit2. Nu poate alerga din cauza mersului şoldiu. 3 fig. (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) înclinat, lăsat, plecat2, povârnit, prăvălit, strâmb, şoldiş. II adv. (modal; în legătură cu vb. de mişcare) şoldiş. şoldorăriţă s.f. (med.; reg.) v. Şoaldină. şoldoveân s.m. (fam.; glum. sau iron.) v. Moldovean. şoldoveăncă s.f. (fam.; glum. sau iron.) v. Moldoveană (v. moldovean). Moldoveancă, şolduiţ, -ă adj. (reg.; despre animale) v. Şoldit. Şoldiu. şolduros, -oâsă adj. (reg.; despre animale) v. Şoldit. Şoldiu. şoleriu s.m. (pedag.; reg.) v. Dascăl. învăţător. şoncăit şolnă s.f. (reg.) 1 v. Cană1. 2 v. Ceaşcă, şolodâr s.m. (reg.) v. Hamal, şolomân, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şolomânie s.f. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. şolomeţ, -eâţă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şolonvrig s.m. (omit.; reg.) v. Grangur (Oriolus oriolus). şolorof s.n. (reg.) v. Şorţ. şolovâţ s.m. (bot.; reg.) v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperus communis). şoltâc interj, (de obicei repet.; adesea cu val. vb.; sugerează mersul şchiopătat al unei fiinţe; reg.) v. Şontâc! Şovâlc! şoltic, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şarlatancă. Şnapan. Şnapancă. 2 v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şolticări'e s.f. (reg.) 1 v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. 2 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. şoltuz s.m. (adm.; în Ev. Med., în Mold.) <în Ev. Med., în Ţara Rom.> judeţ, <în Ev. Med., în Mold.; înv.> voit1. Comuna era condusă de un şoltuz. şomâc s.m. (zool; reg.) 1 v. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa europaea). 2 Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 3 v. Orbeţ. Spalax (Spalax mi-crophthalmus). 4 v. Şoarece. Şoarece-de-casă (Mus musculus). şomârdoâle subst. pl. (reg.) v. Hârtoape (v. hârtop). Hopuri (v. hop). Văgăuni (v. văgăună). şomârdoc s.m. (zool; reg.) 1 Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). 2 v. Şoarece. Şoarece-de-casă (Mus musculus). şom£r, -ă s.m., s.f. neangajat. Soţul ei este şomer de câteva luni. şomoiog s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) fumuiag, şomoltoc. A dat calului un şomoiog de fân. A şters coasa cu un şomoiog de iarbă. 2 (pop.; urmat de determ. „de pâr”, „de lână”) v. Smoc. 3 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Buchet. Mănunchi. şomoltoc s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) 1 (pop.) v. Fumuiag. Şomoiog. 2 (reg.) v. Buchet. Mănunchi. şonc1 interj, (de obicei repet.; sugerează mersul şchiopătat al unei fiinţe; reg.) v. Şontâc! Şovâlc! şonc2, şoâncă adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiop. şoncăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şoncăit, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau animale) v. Şchiop. 2 (med., med. vet.; despre şondoroi membre ale fiinţelor sau, p. ext., despre fiinţe) v. Ciuntit. Mutilat. Schilod. Schilodit, şondoroi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura, şondoroiălă s.f. (reg.) v. Bâiguială. Bâigu-ire. Bodogăneală. Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombăneală. Bombănit. Bombănitură. Mormăială. Mormăire. Mormăit1. Mor-măitură. şondoroit s.n. (reg.) v. Bâiguială. Bâiguire. Bodogăneală. Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombăneală. Bombănit. Bombănitură. Mormăială. Mormăire. Mormăit1. Mormăitură. şondroleâlă s.f. (reg.) v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Sâcâială. şondroh' vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. şondromăneâlă s.f. (reg.) v. Cârâială. Ciondăneală. Ciorovăială. Ciorovăire. Hârâ-ială. şondromăm vb. IV. refl. recipr. (reg.; despre oameni) v. Cârâi. Ciondăni. Ciorovăi. Hârâi. şondromămt s.n. (reg.) v. Cârâială. Ciondăneală. Ciorovăială. Ciorovăire. Hârâială. şont, şoântă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau animale) v. Şchiop. 2 (med.; despre oameni) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. şontăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şontâc interj, (de obicei repet.; adesea cu val. vb.; sugerează mersul şchiopătat al unei fiinţe) şovâlc!, şchiopârc!, hodâc!, şoltâc!, şonc1!, ştiopâlc! Bătrânul a pornit, şontâc, şontâc, spre casă. şontâcăi vb. IV. intr. (pop.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şontâcăit, -ă adj. (pop.) 1 (despre oameni sau animale) v. Şchiop. 2 (despre mers) v. Şchiopătat2. Şchiopătând, şontâcălui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şdntea s.m. art. (reg.; deprec.) v. Şchiopârlan. şontorog, -oâgă adj., s.m., s.f. (pop. şi fam.; adesea deprec.) 1 adj. (despre oameni sau animale) v. Şchiop. 2 adj., s.m., s.f. (med.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. 3 adj., s.m., s.f. v. Olog. Schilod, şontorogi vb. IV. (pop. şi fam.) 1 tr. (med., med. vet.; compl. indică membre ale fiinţelor sau,p. ext, fiinţe) v. Ciunti. Mutila. Schilodi. 2 intr. (despre oameni sau animale) v. Şchiopăta. şontorogit, -ă adj. (med., med. vet.; pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Mutilat. Schilod. Schilodit, şontrop, -oâpă adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiop, şontropea s.m. art. (reg.; deprec.) v. Şchiopârlan. şonţ s.m. (fam.; peior.) şoacăţ1, ştronţ. Şonţ este un calificativ dat unei per- soane străine, în special uneia de origine germană. şonţi vb. IV. (reg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva ori,p. ext., fiinţe) v. Desfigura. Schimonosi. Sluţi. Urâţi. 2 tr. (med., med. vet.; compl. indică membre ale fiinţelor sau, p. ext., fiinţe) v. Ciunti. Mutila. Schilodi. 3 intr. (despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, şonţit, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) I adj. 1 (despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p. ext., despre fiinţe) v. Desfigurat. Schimonosit2. Slut. Sluţit2. Urât2. Urâţit. 2 (despre oameni sau animale) v. Şchiop. 3 (med., med. vet.; despre membre ale fiinţelor sau, p. ext., despre fiinţe) v. Ciuntit. Mutilat. Schilod. Schilodit. 4 (despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Aplecat2. înclinat. Lăsat. Plecat2. Povârnit. Prăvălit. Strâmb. II adj., s.m., s.f. (med.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. şop1 s.m. (zool.) Procyon lotor, raton, ursu-leţ-spălător. şop2 s.n. (constr.; reg.) 1 v. Şopron. 2 v. Umbrar. şopăcăîvb. IV. (pop. şi fam.) 1 intr. (despre oameni) v. îngâna. Murmura. Şopti. Şuşoti. Şuşui. 2 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat) v. Şopti. Şuşoti. Şuşui. şopăcăiâlă s.f. (pop. şi fam.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şopăcăi't s.n. (pop. şi fam.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şopăcăi'tor, -oâre adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. şopăi vb. IV. (pop. şi fam.) 1 intr. (despre oameni) v. îngâna. Murmura. Şopti. Şuşoti. Şuşui. 2 tr. (adesea constr. cu un un pron. pers. în dat.) v. Şopti. Şuşoti. Şuşui. şopăiâlă s.f. (pop. şi fam.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şopăi're s.f. (pop. şi fam.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şopăi't s.n. (pop. şi fam.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şopârcă s.f. (zool; reg.) = şopârlă. şopârcuţă s.f. (zool; reg.) v. Şopârliţă. şopârlâiţă s.f. I (bot) 1 (şi şopârlaiţă-albă) Parnassia palustris; şopârlică, şopârliţă, şopârliţă-albă, parnasie, parna-sie-de-mlaştini, plescaiţă, şopârlariţă, şopârlariţă-albă. 2 Prunella vulgaris; busu-ioc-de-câmp, busuioc-roşu, busuioc-sălbatic, şopârliţă, iarba-lui-Antonie (v. iarbă), iarba-lupăriei (v. iarbă), iarba-şopârlei (v. iarbă), iarbă-neagră, şopârlariţă. 3 Vero-nica officinalis; ventricea, ventrilică, veronică, buruiană-de-cel-perit, mătrice, strători-că. 4 (reg.) v. Ruin. Ruin-alb (Succisapraten-sis). 5 (reg.) v. Amăreală. Şerpariţă. Şopârliţă (Polygala comosa). 6 (reg.) v. Iarbă-lăptoasă (Polygala major). II (med.) 1 (pop.) v. Angină difterică. Angină faringiană. Difterie. Difterie faringiană. 2 (reg.) v. Scarlatină. |1838 şopârlăn s.m. (zool; reg.) v. Şopârloi. şopârlâr s.m. (omit.) Buteo buteo; şorecar, uliu, uliul-şopârlelor (v. uliu), uli-de-pă-dure, uli-hoitar, uli-iepurar, uli-şorecar, ploier, şurlicar, uică, uie. şopârlâriţă s.f. I (med.; pop.) v. Angină difterică. Angină faringiană. Difterie. Difterie faringiană. II (bot.; reg.) 1 v. Busuioc-de-câmp. Busuioc-roşu. Busuioc-sălbatic. Şopârlâiţă. Şopârliţă (Prunella vulgaris). 2 (şi şopârlariţă-albă) v. Şopârlâiţă. Şopârlaiţă-albă. Şopârlică. Şopârliţă. Şopârliţă-albă (Parnassia palustris). şopârlă s.f. I (zool) 1 şopârleaţă, şopârtan, lezard. Şopârlele au ieşit la soare pe lespezile calde. 2 (şi şopârlă-verde) Lacerta viridis; guşter, năpârcă, şovrigar. 3 (reg.; şi şopârlă-de-apâ) v. Salamandră (Salamandra salamandra). 4 (reg; şi şopâr-lă-de-apă-pestriţă) v. Salamandră (Salamandra maculosa). 5 (reg.; în forma şopârcă) şopârcă-oarbă v. Năpârcă. Viperă (Vipera berus). II fig. (fam.) 1 v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Ţesătură. Uneltire. Urzeală. 2 v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. şopârlau s.m. (zool; reg.) v. Şopârloi. şopârleâţă s.f. (zool; reg.) v. Şopârlă. şopârlică s.f. (bot.) Parnassia palustris; şopârlâiţă, şopârlaiţă-albă, şopârliţă, şopârliţă-albă, parnasie, parnasie-de-mlaştini, plescaiţă, şopârlariţă, şopârlariţă-albă. şopârliţă s.f. I (zool.) şopârcuţă. II (bot.) 1 Veronica chamaedrys; sămcuţă, veronică. 2 Veronica beccabunga; bobornic, priboi, pribolnic, răzăţăl, veronică. 3 Veronica latifolia; iarba-şarpelui (v. iarbă), ventrilică. 4 Veronica prostrata; bobornic, ventricea, ventrilică, veronică. 5 (şi şopârliţă-albă) Parnassia palustris; şopârlâiţă, şopârlaiţă-albă, şopârlică, parnasie, pamasie-de-mlaştini, plescaiţă, şopârlariţă, şopârlariţă-albă. 6 Prunella vulgaris; busuioc-de-câmp, busu-ioc-roşUj busuioc-sălbatic, şopârlâiţă, iarba-lui-Antonie (v. iarbă), iarba-lupăriei (v. iarbă), iarba-şopârlei (v. iarbă), iarbă-neagră, şopârlariţă. 7 Polygala vulgaris; amăreală, şerpariţă, şerpânţă, tămâioară, seceruică. 8 Polygala comosa; amăreală, şerpariţă, iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare. 9 (reg.) v. Iarbă-lăptoasă (Polygala major). şopârloi s.m. (zool.) şopârlan,şopârlău. şopârluţă-galbenă s.f. (zool; reg.) v. Salamandră (Salamandra maculosa). şopârtân s.m. (zool; reg.) v. Şopârlă. şopeltivi vb. IV. intr. (despre copiii mici) v. Gânguri. şopor s.n. (hidrol; reg.; adesea determ. prin „de apă” sau „de ape”) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. şoporoi vb. IV. intr. (reg.; adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) v. Şopti. Şuşoti. Şuşui. şoporoiâlă s.f. (reg.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. 1839| şopot s.n. 1 clipoceală1, clipocire1, clipocit, foşnet, murmur, susur, susurare, şoşoit, şuiet, zumzet, zvon1, murmuială, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> mur-muit, sun, şoaptă. în poiană se aude şopotul unui izvor de munte. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude şopotul frunzelor în bătaia vântului. 3 (reg.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şopoteâlă s.f. (reg.) v. Bârfă. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. şopotei s.n. (constr.; reg.) v. Şopron, şopoti vb. IV. 1 intr. (despre ape curgătoare) a clipoci1, a murmura, a suna, a susura, a şuşoti, a şuşui, a zgomota, a zvoni, a zurui, a zuzui, a corcăi, a licări, a ujui, <înv.> a murmui, a şopti. Apa izvorului şopoteşte. 2 intr. (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a foşni, a fremăta, a suna, a susura, a şâşâi, a şoşoi2, a şuşoti, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a fălălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufări, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. Frunzele şopotesc în bătaia vântului. 3 intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. 4 tr. (reg.) v. îngâna. Murmura. Şopti. Şuşoti. Şuşui. 5 tr. (reg.; adesea constr. cu un pron. pers. în dat.) v. Şopti. Şuşoti. Şuşui. şopotind, -ă adj. (rar; despre glas, vorbe, sunete etc.) v. îngânat. Murmurat. Mut. Şoptit2. Şoptitor. Şuşuit2. şopoti're s.f. (reg.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şopoti't, -ă adj. (reg.; despre glas, vorbe, sunete etc.) v. îngânat. Murmurat. Mut. Şoptit2. Şoptitor. Şuşuit2. şopotitor, -oare adj. 1 (despre ape curgătoare, vânt sau despre alte elemente ale naturii) murmurător, murmurând, susurător, şoşoitor, şuşuitor, <înv.> murmuitor, susuros, şoptitor. în apropiere se aude un izvor şopotitor. 2 (despre frunze, ierburi etc.) foşnitor, fremătător, murmurător, sunător, susurător, şoşoitor, şuşuitor, <înv.> susuros, şoptitor, frisonant. Frunzele tremură şopoti-toare în bătaia vântului. şopreţ s.n. (constr.; reg.) v. Şopron, şopron s.n. 1 (constr.) poiată, acioală, chiţiboaică, fialdără, odaie, pălimar, perdea, plesnicar, scut, scuteală, sin2, slon, şop2, şopotei, şopreţ, şoproneaţă, şupă1, şuşop, şuşopru, tream, umbrar. în şopron se ţin uneltele agricole. Şi-a dus tractorul sub şopron. 2 (constr.) magazie, şură, colnă, găbănaş, perdea, rateş, saivan, serai, sin2, sinalău, stan-doală, ştalău, umbrar. A depozitat nutreţul în şopron. 3 (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti; reg.) v. Cerdac. Pălimar. Pridvor. Tindă. Verandă. şopronâş s.n. (constr.; reg.) v. Şopronel. şoproneaţă s.f. (constr.; reg.) v. Şopron, şopronel s.n. (constr.) <înv. şi reg.> slonuleţ, sloneci, slonişor, şopronaş, şopruleţ, şopruţ. şopruleţ s.n. (constr.; reg.) v. Şopronel. şopruţ s.n. (constr.; reg.) v. Şopronel. şopteâlă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. 2 (arg.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. şopti vb. IV. 1 intr., tr. a îngâna, a murmura, a şuşoti, a şuşui, a şopăcăi, a şopăi, a şoşoi2, a şâgni, a şopoti, a adia. Se auzea un glas al unui copil care şoptea un cântec. Bătrâna şoptea o rugăciune. 2 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.) a şuşoti, a şuşui, a susura, a şopăcăi, a şopăi, a şoşoi2, a se pupui2, a şoporoi, a şopoti, a şoşoni. Băiatul a şoptit: -îmi pare râu! I-a şoptit să aducă cafea musafirilor. Cineva i-a şoptit să închidă fereastra. 3 tr. (constr. un pron. pers. în dat.; compl indică vorbe) a sufla, a strecura. Când stăteau la masă, i-a şoptit câteva vorbe care au bulversat-o. I-a şoptit secretul la ureche. 4 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică date, informaţii, cunoştinţe etc.) a sufla. Colegul de bancă îi şopteşte răspunsul la întrebarea pusă de profesor. 5 refl. impers. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, <înv. şi reg.> a se suna, a se mustra, a se slomni, a se somui, <înv.> a se vui. S-a şoptit că această lege va fi modificată. 6 tr., intr. (compl. sau sub. indică oameni) a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a detracta, a discredita, a infama, a ponegri, a vitupera, <înv. şi pop.> a ocărî, a feşteli, a huli, a povesti, a năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a îmbârfi, a pedepsi, a publica, <înv.> a balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a măscări1, a mozaviri, a pişpăi, a pohlibui, a ponosi, a ponoslui, a prilesti, a vilipenda, a vrevi, a critica, a pecetlui, a sfâşia, a ştampila, a îngăla, a bâzâi, a forfeca, a încondeia, a înnegri, a mâli, a otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi şoptesc vecinii. După ruptură, încep să şoptească unul despre celălat. II intr. fig. 1 (despre ape curgătoare) a clipoci1, a murmura, a suna, a susura, a şopoti, şuşoti, a şuşui. Apa izvorului şopteşte. 2 (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a foşni, a fremăta, a suna, a susura, a şâşâi, a şopoti, a şoşoi2, a şuşoti, a şuşui. Frunzele şoptesc în bătaia vântului. şopti're s.f. şoptit1. Şoptirea colegilor din faţa ei o deranjează, distrăgând-o de la lecţie. şoricărie şoptit1 s.n. şoptire. şoptit2, -ă adj. (despre glas, vorbe, sunete etc.) îngânat, murmurat, mut, şoptitor, şuşuit2, şopotind, şopotit, şoptos, umbrit. îi spune ceva cu glas şoptit. şoptitor, -oăre adj., s.m., s.f. 11 adj. (despre glas, vorbe, sunete etc.) îngânat, murmurat, mut, şoptit2, şuşuit2, şopotind, şopotit, şoptos, umbrit. 2 s.m., s.f. (înv.) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Pone-gritor. II fig. 1 (despre ape curgătoare, vânt sau despre alte elemente ale naturii) murmurător, murmurând, susurător, şopotitor, şoşoitor, şuşuitor. în apropiere se aude un izvor şoptitor. 2 (despre frunze, ierburi etc.) foşnitor, fremătător, murmurător, sunător, susurător, şopotitor, şoşoitor, şuşuitor, frisonant. Frunzele tremură şoptitoare în bătaia vântului. şoptos, -oâsă adj. (reg.; despre glas, vorbe, sunete etc.) v. îngânat. Murmurat. Mut. Şoptit2. Şoptitor. Şuşuit2. şorecâr s.m. I (omit.) 1 Buteo buteo; şopâr-lar, uliu, uliul-şopârlelor (v. uliu), uli-de-pădure, uli-hoitar, uli-iepurar, uli-şo-recar, ploier, şurlicar, uică, uie. 2 (şi şorecar-acvilin, şorecar-feroce, şorecar-ma-re) Buteo rufinus; uligaie, uliu-mare. 3 (şi şorecar-de-iarnă, şorecar-încălţat) Buteo lagopus; uie, uliu-de-baltă, uliu-încălţat. 4 (şi şorecar-de-baltă, şo-recar-roşu, şorecar-ruginiu) Circus aeru-ginosus; erete-de-baltă, erete-de-stuf, uliu-de-baltă, uliu-de-stuf, uliu-de-trestie. 5 (şi şorecar-cenuşiu) Circus pygargus; ere-te-cenuşiu, erete-sur, uliu-cenuşiu, uliu-sur. 6 (şi şorecar-roşcat, şorecar-roşu, şore-car-vulpin) Buteo vulpinus; uli-roşu, uli-vulpin. 7 Circus macrourus; erete-alb, uliu-alb, uliul-stepelor (v. uliu), uli-de-câmp, uli-palid, şoavă. 8 Circus cyaneus; erete-de-câmp, erete-vânăt, uliu-alb, uliu-vânăt, gaie, uligaie. 9 (reg.) v. Gaie (Milvus milvus). II s.m. (zool; în forma şoricar) teckel. Şoricarul este un câine de vânătoare. şorecâtiţă s.f. (omit.; reg.) v. Acvilă-pitică (Aquila pennatus). şorecăi' vb. IV. intr. (reg.; despre unele animale) v. Şoricări. şorecăresc, -eăscă adj. (reg.) v. Şoricesc. şoreci'e s.f. (reg.) 1 (chim.) v. Anhidridă arsenioasă. Arsenic. Arsenic alb. Trioxid de arsen. 2 (bot.)v. Coada-şoricelului (v. coadă). Rotoţele-albe (Achillea millefolium). şoreciu, -ie adj. (pop.; despre culori, obiecte, despre părul, blana animalelor, despre penele păsărilor etc.) v. Cânepiu. Cenuşiu. Fumuriu. Gri. Plumburiu. Prăfuriu. Sur. şorecoâie s.f. (zool; reg.) v. Şoricioaică şoricâr s.m. (zool.) = şorecar. şoricâş s.m. (zool; reg.) v. Şoricel. Şoricuţ. şoricări vb. IV. intr. (despre unele animale) a şorecăi. Pisica şoricăreşte în gospodărie mai ales noaptea. şoricărie s.f. (colect.; zool.) şoricărime, şoricime, şoricărit. Pentru că nu putea şoricărime scăpa de şoricâria din hambar, şi-a luat două pisici. şoricărime s.f. (colect.; zool.) şoricărie, şoricime, şoricărit. şoricărit s.n. (colect.; zool; rar) v. Şoricărie. Şoricărime. Şoricime. şoriceâsă s.f. 1 (zool; rar) v. Şoricioaică. 2 (chim.; pop.) v. Anhidridă arsenioasă. Arsenic. Arsenic alb. Trioxid de arsen. şoricel s.m. I (zool.) şoricuţ, şoricaş. Şoriceii sunt simpaticii eroi ai unor desene animate celebre. II (bot.) 1 Myosurus minimus; codiţucă. 2 Erigeron canadensis; bătrâniş, coada-vacii (v. coadă), spirince, steluţă, stru-ţul-mirelui (v. struţ). 3 (reg.) v. Miozotis. Nu-mă-uita (Myosotis silvatica). III (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). IV(lapl. şoricei; med. vet.; mai ales la cai; reg.) 1 v. Emfizem pulmonar. Tig-nafes. 2 v. Zâmbre. 3 v. Morvă. Răpciugă, şoricesc, -eăscă adj., s.f. 1 adj. şorecă-resc. A scris o carte de poveşti despre destinul unei familii din neamul şoricesc. 2 s.f. (chim.; înv.) v. Anhidridă arsenioasă. Arsenic. Arsenic alb. Trioxid de arsen. şorid s.n. 1 sor2. îi place şoriciul crud cu sare. A. tăiat câteva felii dintr-o costiţă afumată, cu slănină şi şorici. 2 (arg.) v. Faţă. Obraz. şoricică s.f. (chim.; reg.) v. Anhidridă arsenioasă. Arsenic. Arsenic alb. Trioxid de arsen. şoricime s.f. (zool; colect.) şoricărie, şoricărime, şoricărit. şoricioâică s.f. 1 (zool) şoriceâsă, şorecoaie. Şoricioaica este femela şoarecelui. 2 (chim.; pop.) v. Anhidridă arsenioasă. Arsenic. Arsenic alb. Trioxid de arsen. şoricuţ s.m. 1 (zool.) şoricel, şoricaş. 2 (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). şorliţâr s.m. (omit.; reg.) v. Gaie (Milvus milvus). şorliţă s.f. (omit; reg.) = sorliţă. şormânt s.n. (înv.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. şoroflâu s.n. (tehn.; reg.) v. Şurubelniţă, şorofli vb. IV. tr. (reg.; compl indică piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) v. înşuruba. Strânge, şoronăr s.m. (reg.) v. Şelar, şorozâş s.n. (milit.; reg.) v. încorporare, înrolare. Recrutare. şorozi' vb. IV. tr. (milit.; reg.; compl indică tineri) v. încorpora. înrola. Recruta, şorţ s.n. 1 şolorof, şvartug. îşi pune un şorţ de fiecare dată când găteşte. Fierarul îşi protejează hainele cu un şorţ de piele. 2 (în portul popular femeiesc) pestelcă, ţol. Şorţul se poartă mai ales în Transilvania. şorţuleţ s.n. pestelcuţă. Fetiţa are un şorţuleţ roşu. şosea s.f. 1 şleau3. A oprit maşina la marginea şoselei pentru a se odihni câteva minute. Se circulă bine pe şoselele curăţate de zăpadă. 2 (reg.) v. Stradă. 3 (reg.) v. Cale. Drum. şoselă vb. I. tr. (rar; compl. indică drumuri) v. Şoselui. şoselăre s.f. (rar) v. Şoseluire. şoselăt, -ă adj. (rar; despre drumuri) v. Şoseluit. şoselui vb. IV. tr. (compl. indică drumuri) a şosela. Primăria a şoseluit un drum comunal. şoseluire s.f. şoselare. Şoseluirea drumului a costat foarte mulţi bani. şoseluit -ă adj. (despre drurrutft) şoselat. Drumul şoseluit are câţiva kilometri. şoş s.m. (reg.) 1 v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. 2 v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere, şoşăiălă s.f. (rar) 1 v. Fâşâială. Fâşâire. Fâşâit. Foşnet. Foşnire. Foşnit. Freamăt. Murmur. Sunet. Susur. Susurare. Şâşâit. Şopot. Şoşoit Şuiet. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. Zumzet. Zvon1.2 v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şoşet s.n. (rar) v. Fâşâială. Fâşâire. Fâşâit. Foşnet. Foşnire. Foşnit. Freamăt. Murmur. Sunet. Susur. Susurare. Şâşâit. Şopot. Şoşoit. Şuiet. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. Zumzet. Zvon1. şoşoăle s.f. pl. (reg.; glum.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. şoşoi1 s.m. (reg.) 1 (zool.) v. Iepure (Lepus europaeus). 2 (glum.) v. Rom2. Ţigan. şoşoP vb. IV. 1 intr. (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a foşni, a fremăta, a suna, a susura, a şâşâi, a şopoti, a şuşoti, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. Frunzele şoşoiesc în bătaia vântului. 2 intr., tr. (pop.) v. îngâna. Murmura. Şopti. Şuşoti. Şuşui. 3 tr. (pop.; adesea constr. cu un pron. pers. în dat.) v. Şopti. Şuşoti. Şuşui. şoşoit s.n. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăiălă, şoşet, şu-ietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude şoşoitul frunzelor în bătaia vântului. 2 clipoceală1, clipocire1, clipocit, foşnet, murmur, susur, susurare, şopot, şuiet, zumzet, zvon1, murmuială, mur-mureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuie-tură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> murmuit, sun, şoaptă. în poiană se aude şoşoitul unui izvor de munte. 3 (pop.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şoşoitor, -oare adj. 1 (despre ape curgătoare, vânt sau despre alte elemente ale naturii) murmurător, murmurând, susurător, şuşuitor, şopotitor, <înv.> murmuitor, susuros, şoptitor. în apropiere se aude un izvor şoşoitor. 2 (despre frunze, ierburi etc.) foşnitor, fremătător, murmurător, sunător, susurător, şopotitor, şuşuitor, <înv.> susuros, şoptitor, frisonant. Frunzele tremură şoşo-itoare în bătaia vântului. |1840 şoşoneălă s.f. (reg.) v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. şoşoni vb. IV. intr. (reg.; adesea constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) v. Şopti. Şuşoti. Şuşui. şoşot s.n. (reg.) 1 v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot Şoşoit Şuiet Zumzet Zvon1.2 v. Şoaptă. Şuşoteală. Şuşotit. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. 3 v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1. ş6tcă s.f. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, şotelnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şâtie s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a face’7) boroboaţă, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, poznă, prostie, trăsnaie, pocinog, boaţă, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, palotie, pociganie, snoabă, tonoa-să, <înv.> bosma, mezaventură, bobotează, boţ. Pentru şotiile făcute la şcoală i-au scăzut nota la purtare. 2 (pop. şi fam.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală. Păcălitură. Poznă. Ştrengărie. şotios, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şotroăgă s.f. (reg; mai ales deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură, şotrdn s.n. (j. de copii) de-a clasele, de-a şcoala, la şchiopicâ, paradis, parizon, ştrenche. Copiii joacă şotron. şovăr s.m. (bot.) 1 Carex silvatica şi Carex pilosa; rogoz. 2 Typha angustifolia sau Typha latifolia; papură, papură-de-baltă, băţea, berbecuţ, culm, nadă2, rogoz, rogoz-de-pe-tău, rogoz-negru, sasău, speteză, spetie, şişcă2, trestie, ţipirig1. 3 Echium rubrum; cap-de-cocoş, capul-ariciului (v. cap), ca-pul-şarpelui (v. cap), capul-veveriţei (v. cap), capul-viperei (v. cap). 4 şovar-de-munte = Poa trivialis; fân, fân-de-livezi, firicea, firişor, firuţă, iarbă-deasă; (reg.) şovar-săSbatic v. Crin-de-toamnă. Crin-galben. Crinul-fâ-nului (v. crin) (Hemerocallis flava şi Hemero-callisfulva). 5 (reg.) v. Buzdugan (Sparganium ramosum). 6 (reg.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vânăt. Stân-jenel-violet (Iris germanica). 7 (reg.) v. Stuf. Stuf-de-baltă. Trestie. Trestie-de-acoperit Trestie-de-baltă (Phragmites communis sau Phragmites australis). 8 (reg.) v. Tres-tie-de-câmp (Calamagrostis epigeios). 9 (reg.) v. Varga-ciobanului (v. vargă) (Dipsacus silvester). şovăi1 vb. IV. intr. 11 (despre fiinţe) a se clătina, a se împletici, a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi, a se mâşcâi. A simţit că şovăie şi s-a oprit pentru câteva clipe. 2 (rar) v. Balansa. Clătina. Legăna. Oscila. Pendula. 1841 | 3 (rar; mai ales despre drumuri, cursuri de ape) v. încolăci. Şerpui. Undui. 4 (înv.; despre fiinţe, vehicule, cursuri de apă etc.) v. Coti. Lua. Merge. I11 (despre oameni) a se codi, a ezita, a pregeta, a se sfii, a dubita, a vacila, <înv. şi reg.> a se îndoi, a se cioşmoli, a se coşmăgi, a se îngăima, a se nedumeri, a se scârciumi, a se smeri, a şovârca, a tântăvi, <înv.> a se cruţa, a lipsi, a balansa, a flota, a oscila, a pendula, a claudica, a cârmi, a se foi, a mătănăi, a se atârna, a se clăti, a se cumpăni, a se legăna, a se coi2. Şovăie între a-şi cumpăra o rochie sau o pereche de pantofi. Să nu şovăim să ajutăm pe cei săraci. 2 (în constr. neg.) a aştepta, a ezita. Nu are de ce să şovăie, din moment ce propunerea făcută este atât de avantajoasă. 3 (înv. şi reg.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de layr) v. Eschiva. Scăpa. Sustrage. III fig. (despre stări, situaţii etc.) a fluctua, a oscila. Accentul şovăie uneori şi la cuvintele vechi. şovăP vb. IV. intr. (reg.; despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera. Ţiui. Urla. Vâjâi. Vui. şovăială s.f. 1 ezitare, nehotărâre, nesiguranţă, şovăire, <înv.> ezitaţiune. Avea o şovăială în mers din cauza rănii de la genunchi. 2 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăire, irezoluţie, vaci-lare, preget, coşmăgire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, clau-dicaţie, legănare, mătănă-ire. Şovăiala lui era justificată, deoarece oferta nu i se părea avantajoasă. 3 dubiu, incertitudine, incredulitate, îndoială, neîncredere, nesiguranţă, rezervă, scepticism, şovăire, dubitaţie, addubitaţie, <înv.> aporie, îndoiciune, îndoinţă, necredinţă, întrebare. Nu există nicio şovăială în ceea ce priveşte câştigarea concursului. 4 (înv.) v. Eschivare. Sustragere, şovăielnic -ă adj., adv. I adj. 1 (despre mişcări, mers etc.) clătinat2, ezitant, împiedicat, împleticit, nehotărât, nesigur, poticnit, şovăitor, clătinător, şovăind, şovăit. Bătrânul are un mers şovăielnic. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale tor) ezitant, indecis, nedecis, nehotărât, nesigur, reticent, şovăitor, şovăind, şovăit, vacilant, <înv. şi reg.> înclinciurat, codelnic, îmbalansat, pregetos, <înv.> înclinător, îndoielnic, îndoit, pregetător, târzielnic, vacilatoriu, fluctuant, indeterminat, oscilant, sinuos, oscilatoriu. Nu înţelege comportarea lui şovăielnică. Negustorii îşi îmbie clienţii şovăielnici să le cumpere marfa. II adv. (modal) 1 ezitant, nehotărât, nesigur. Se îndreaptă şovăielnic spre camera de unde venea un zgomot ciudat. 2 ezitant, indecis, nehotărât, nesigur, şovăitor. îi răspunde destul de şovăielnic. şovăind, -ă adj. (rar) 1 (despre mişcări, mers etc.) v. Clătinat2. Ezitant. împiedicat. împle- ticit. Nehotărât. Nesigur. Poticnit. Şovăielnic. Şovăitor. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor. şovăire s.f. 1 ezitare, nehotărâre, nesiguranţă, şovăială, <înv.> ezitaţiune. 2 bâjbâială, codeală, codire, ezitare, indecizie, îndoială, nedumerire, nehotărâre, pregetare, reticenţă, şovăială, irezoluţie, vacilare, preget, coşmăgire, <înv.> ezitaţiune, vacilaţie, abulie, fluctuaţie, oscilare, oscilaţie, pendulare, claudicaţie, legănare, mătănăire. 3 dubiu, incertitudine, incredulitate, îndoială, neîncredere, nesiguranţă, rezervă, scepticism, şovăială, dubitaţie, addubitaţie, <înv.> aporie, îndoiciune, îndoinţă, necredinţă, întrebare, şovăit, -ă adj. 1 (rar; despre mişcări, mers etc.) v. Clătinat2. Ezitant. împiedicat. împleticit. Nehotărât Nesigur. Poticnit. Şovăielnic. Şovăitor. 2 (rar; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor. 3 (înv. şi reg.; despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) v. Cotit2. întortocheat. Labirintic. Sinuos. Strâmb. Sucit2. Şerpuit. Şerpuitor. Unduios. şovăitor, -oare adj., adv. I adj. 1 (despre mişcări, mers etc.) clătinat2, ezitant, împiedicat, împleticit, nehotărât, nesigur, poticnit, şovăielnic, clătinător, şovăind, şovăit. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) ezitant, indecis, nedecis, nehotărât, nesigur, reticent, şovăielnic, şovăind, şovăit, vacilant, <înv. şi reg.> înclinciurat, codelnic, îmbalansat, pregetos, <înv.> înclinător, îndoielnic, îndoit, pregetător, târzielnic, vacilatoriu, fluctuant, indeterminat, oscilant, sinuos, oscilatoriu. II adv. (modal) ezitant, indecis, nehotărât, nesigur, şovăielnic, şovăitură s.f. (reg.) 1 v. Cot Cotitură. Curbă, întorsătură. întorsură. întortochetură. Mean-dru. Ocol. Răsucitură. Serpentină (v. serpentin). Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpu-itură. Turnantă (v. turnant). 2 Cot. Cotitură. Meandru. Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpuitură. şovăi, -ie adj. (reg.; despre obiecte, corpuri neflexibile ori despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Aplecat2. înclinat. Lăsat. Plecat2. Povârnit. Prăvălit. Strâmb, şovăie interj, (de obicei repet.; adesea cu val. vb.; sugerează mersul şchiopătat al unei fiinţe) şontâc!, şchiopârc!, hodâc!, şoltâc!, şonc1! ştiopâlc! Bătrânul a pornit, şovâlc, şovăie, spre casă. şovâlcăi vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre oameni sau animale) v. Şchiopăta. 2 intr. v. Balansa. Clătina. Legăna. Oscila. Pendula, şovâlcăiălă s.f. (reg.) v. Şchiopătare. Şchiopătat1. şovâlcăi't1 s.n. (reg.) v. Şchiopătare. Şchiopătat1. şovâlcăi't2, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau animale) v. Şchiop. 2 (despre mers) v. Şchiopătat2. Şchiopătând. şparlire şovârca vb. I. intr. (reg.) 1 (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica, învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. 2 (despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1. şovârâşcă s.f. (bot.; reg.) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădină. Stânjenel-vâ-năt. Stânjenel-violet (Iris germanica). şovârneâlă s.f. (reg.) v. Aplecare. înclinare. Lăsare. Plecare.Povârnire. Prăvălire. Strâmbare. şovârm vb. IV. tr., refl. (reg.; compl sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Apleca. înclina. Lăsa. Pleca. Povârni. Prăvăli. Strâmba. şovârmt, -ă adj. (reg.; despre obiecte, corpuri neflexibile sau despre părţi ale lor care au o poziţie verticală) v. Aplecat2. înclinat. Lăsat. Plecat2. Povârnit. Prăvălit. Strâmb, şovin, -ă s.m., s.f., adj. (polit.) şovinist. Documentul apărut în presă are un vădit caracter şovin. Şovinii trebuie combătuţi în ceea ce susţin. Manifestările şovine ale unor persoane nu sunt reprezentative pentru o naţiune. şovinist, -ă s.m., s.f., adj. (polit.) şovin, şovrigăr s.m. (zool; reg.) v. Guşter. Şopârlă. Şopârlă-verde (Lacerta viridis). şozenie s.f. (reg.) 1 v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. 2 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. şozi'e s.f. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. şpagagi'u s.m. (fam.; peior.) ciubucar, şpăgar, şperţar. Acest funcţionar este cunoscut ca mare şpagagiu. şpagât s.n. 1 (gimn., cor.) sfoară. Şpagatul este o figură de gimnastică sau de balet care constă în menţinerea trunchiului în poziţie verticală şi cu picioarele întinse complet, în unghi drept cu trunchiul 2 (reg.) v. Sfoară, şpâgă s.f. (fam.) v. Mită. şpais s.n. (constr.; reg.) v. Cămară, şpalet s.n. (constr.; reg.) v. Oblon, şpan s.m. 1 (în trecut; înv. şi reg.) v. Administrator. Intendent. 2 (adm., polit.; reg.) v. Prefect. 3 (adm., polit.; reg.) v. Subprefect. 4 (silv.; reg.) v. Pădurar, şpanchiu, -i'e adj., adv. (pop.) = zbanghiu. şpanganet s.n. (milit.; înv.) v. Baionetă, şpânglă s.f. (adesea colect.; reg.) v. Şindrilă, şpârgă s.f. (reg.) 1 v. Frânghie. Funie. 2 v. Sfoară. şparhât s.n. (reg.) 1 v. Cuptor. 2 v. Sobă. 3 v. Maşină. Maşină de gătit. Plită. Sobă. şparing s.n. (reg.) v. Şină. şparleâlă s.f. (fam.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, şparli vb. IV. tr. (fam.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, şparlire s.f. (fam.) v. Furt. Sustragere. şparlit şparlit, -ă adj. (fam.; despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) v. Furat2. însuşit. Luat2. Sustras. şpat s.n. (med. vet.; la cai sau, rar, la boi; reg.) v. Eparven. Spavan. şpaţi'r s.n. (reg.) v. Ieşire. Plimbare. Promenadă. şpaţirî vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Plimba. şpăduiâlă s.f. (constr.) şpăcluire. şpăclui're s.f. (constr.) şpăcluială. Prin şpăcluire se netezeşte tencuiala cu ajutorul şpaclului. şpăgâr s.m. (fam.; peior.) ciubuear, şpagagiu, şperţar. şpăgui vb. IV. tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Corupe. Mitui. Plăti, şpăltui're s.f. (tăb.) despicare, şpăltuit. Şpăltuirea pieilor se face în grosime. şpăltuit s.n. (tăb.) despicare, şpăltuire. şpărui vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. 2 intr. (despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma. şpăruiălă s.f. (reg.) 1 v. Acumulare. Adunare. Agonisire. Economisire. Strângere. 2 v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. şpagă s.f. (reg.) v. Cenuşă, şpec s.n. (culin., ind. alim.; reg.) v. Slănină, şpenglăr s.m. (reg.) v. Tinichigiu, şpenglăriţă s.f. (reg.) v. Tinichigereasă. Tinichigeriţă. Tinichigiţă. şpenţălă vb. I. tr. (silv.; reg.; compl. indică capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. şpenţăli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc.) v. Cârpi. Coase. Prinde. Ţese. şperâclu s.n. (tehn.) paspartu, deschizător. A deschis lacătul cu un şperâclu. şperge vb. III. (reg.) 1 intr. (despre oameni; cu determ. locale) v. Duce2. Pleca. 2 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. şperlă s.f. (reg.) 1 v. Spuză. 2 v. Jar. Jăratic. 3 v. Praf. Pulbere. şperţ s.n. (fam.) 1 v. Mită. 2 v. Mituială. Mituire. şperţar s.m. (fam.; peior.) ciubucar, şpagagiu, şpăgar. Acest funcţionar este cunoscut ca mare şperţar. şperţărie s.f. (fam.) v. Mită. şperţui'vb. IV. tr. (fam.; compl indică oameni) v. Corupe. Mitui. Plăti, şperţuiâlă s.f. (fam.) v. Mituială. Mituire, şpic s.m. (bot.; înv.) v. Lavandă. Levănţică (Lavandula angustifolia). şpicălui vb. IV. tr. (culin.; reg.; compl. indică bucăţi de carne, legume etc.) v. împăna, şpîghel s.n. (german.; înv.) v. Oglindă, şpi'gniţă s.f. (reg.) 1 v. Foi (v. foaie). Fustă. 2 v. Rochie. şpil s.n. (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. şpflăr, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. şpilui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. şpiţ1 s.m. (zool.) lulu1. Şpiţul este un câine de talie mică, cu părul pufos şi cu urechile drepte. şpiţ2 s.n. (reg.) 1 v. Blacheu. 2 v. Dantelă. 3 (la îmbrăcăminte) v. Clin. şpiţ3 s.n. (agric.; reg.) v. Trior. şpiţ4 s.n. (miner.; reg.) 1 v. Pic2. Pickhammer. Picon. 2 şpiţer. Şpiţul este un târnăcop cu două braţe în formă de tăiş, ale căror planuri formează o cruce. şpiţ5 s.n. (reg.) v. Portţigaret Ţigaret Ţigaretă. şpiţâc s.n. (reg.) v. Săpăligă. şpiţbărbă s.f. (reg.) v. Barbişon. Bărbuţă. Cioc2. şpiţer s.n. (miner.; reg.) şpiţ4. şpiţigâre s.f. (reg.) v. Portţigaret. Ţigaret. Ţigaretă. şpiţui't, -ă (reg.; despre obiecte) v. Ascuţit2. Tăios. şplingui't, -ă adj. (arg.; despre instituţii, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) v. Devalizat. Devastat. Jefuit2. Prădat2. şplităr s.n. (reg.) 1 v. Ciob. Fărâmă. Spărtură. Ţandără. 2 v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. şponghie s.f. (reg.) v. Burete. spor1 s.m. (la cizmele călăreţilor; reg.) v. Pinten. spor2 s.n. (reg.) v. Sobă. şporoli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. şporoş, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Adunător. Econom. Păstrător. Strângător. şpraiţ s.n. (reg.) v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere, şpraiţui vb. IV. tr. (reg.) 1 (silv.; compl. indică capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. 2 (compl. indică pereţi sau tavane de lemn) v. Şipcui. şprângă s.f. (mar.) Legătură. Odgon. Parâmă. şprănţurîvb. IV. tr. (silv.; reg.; compl. indică capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. şpringăr s.m. (arg.) 1 v. Cambriolor. Spărgător. 2 v. Hoţ. Pungaş. şpriţ1 s.n. mişmaş, <înv.> macmahon. Cei doi şi-au potolit setea cu câte un şpriţ. şpriţ2 s.n. 1 poş1- Şpriţul este un cornet din pânză densă sau din hârtie pergament, folosit în bucătărie pentru turnarea unor compoziţii. 2 (reg.) v. Vermorel. 3 (reg.) v. Puşcoci. şpriţ3s.n. (constr.; reg.) v. Mortar, şpriţul vb. IV. refl. (fam.; despre oameni) 1 v. Bea. Trage. 2 v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. şpriţui't, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. şpronţă vb. I. tr. (silv.; reg.; compl. indică capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. 11842 şpronţuî vb. IV. tr. (silv.; reg.; compl. indică capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. şpronţui't s.n. (silv.; reg.) v. Olărit2, şprot s.m. (iht.) Sprattus sprattusphalericus; sardeluţă. şprunc s.n. (reg.) v. Ardenţi Ardoare. Avânt. Elan. Entuziasm. Fervenţi Fervoare. înflăcărare. înfocare. însufleţire. Pasiune. Patimă. Patos. Pornire. şpur s.m. (reg.) 1 v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). 2 (bot.) v. Copil2, şpureân s.m. (reg.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). şpureăucă s.f. (reg.) v. Bastardă (v. bastard). Copil din flori (v. copil1). şpuriu s.n. (înv. şi reg.) 1 v. Presentiment. Presimţire. 2 v. Fler. Perspicacitate, şpuroăică s.f. (reg.) v. Bastardă (v. bastard). Copil din flori (v. copil1). şrâfânţigăr s.n. (tehn.; reg.) v. Şurubelniţă, şrăubştoc s.n. (tehn.; reg.) v. Menghină, şrăumholţ s.n. (tehn.; reg.) v. Şurubelniţă, ştab s.m., s.n. I s.m. (fam.) 1 (deprec. sau peior.) grande, grangur, mahăr, şalău1, barosan, baştan, draibăr. Are un frate ştab la primărie. 2 (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de” care indică domeniul, sfera de activitate) v. Conducător. Şef. II s.n. (milit.; înv.; şi ştab-major) v. Stat-major. ştablon s.n. (adesea colect.; reg.) v. Şindrilă, ştachetă s.f. (reg.) 1 v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea. 2 v. Ulucă. ştâchie s.f. (arg.) = stachie. ştafetă r s.m. (înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. ştafetă s.f. 1 curier, mesager, <înv. şi reg.> olac, olăcar, <înv.> alergător, menzil, paie, pezodrom, pion, poştă1, ştafetar, tabelar, tătar, umblător, vătăşel. Ştafetele duc corespondenţa soldaţilor mobilizaţi. 2 (fam.; iron.) v. Bârfa. Bârfeai! Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreall Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. 3 (înv.) v. Ştire. Veste. ştafi'rung s.n. (german.) v. Trusou. ştăier s.n. (fin.; reg.) v. Bir. Contribuţie. Dare. Impozit. Impunere, ştaif s.n. 11 (la încălţăminte) <înv.> scoarţă. Cu ştaiful se întăreşte partea de la spate a încălţămintei pentru a-i menţine forma. 2 (reg.) v. Carâmb. Tureatcă. II fig. (fam.) 1 v. Bun-gust. Distincţie. Eleganţă. Rafinament. 2 v. Afectare. Afectaţie. Artificialitate. Emfază. Grandilocvenţă. Manierism. Patos. Preţiozitate. Retorism, stal s.n. (constr.; reg.) v. Grajd, ştalâr s.n. (constr.; reg.) v. Grajd, ştalâu s.n. (constr.; reg.) 1 v. Grajd. 2 v. Magazie. Şopron. Şură. 3 v. Coteţ, ştalog s.n. (reg.) 1 (constr.) v. Grajd. 2 Staul, ştamp s.n. (reg.) v. Marcă2. Marcă poştală (v. marcă2). Timbru. ştampilă vb. {. tr. 11 (compl. indică acte, documente, scrisori etc.) a pecetlui, <înv. şi 1843| reg.> a peceti, a ştemplui. Notarul ştampilează actul de proprietate. 2 (compl. indică mărci poştale, timbre etc.) a oblitera. Au ştampilat timbrele, anulându-le astfel. II fig. 1 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a înfiera, a pecetlui, a veşteji. A fost ştampilat de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. 2 (compl. indică oameni) a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a detracta, a discredita, a infama, a ponegri, a şopti, a vitupera, a pecetlui, a sfâşia, a îngăla, a bâzâi, a forfeca, a încondeia, a înnegri, a mâli, a otrăvi. Toatâ z/wa stau pe la colţuri şi-şi ştampilează vecinii. ştampilâre s.f. 1 pecetluire, <înv. şi reg.> ştempluire. Ştampilarea actului de proprietate cade în sarcina notariului. 2 obliterare, obliteraţie. Timbrele nu sunt valabile după ştampilare. ştampilat, -ă adj. 1 (despre acte, documente, scrisori etc.) pecetluit2, <înv. şi reg.> ştempluit. Păstrează actele de moştenire ştampilate într-un sertar al biroului. 2 (despre mărci poştale, timbre etc.) obliterat. Timbrele ştampilate nu sunt valabile. ştampilă s.f. 11 pecete, sigiliu, <înv. şi reg.> pecetlar, ştempel, biag, ţii, <înv.> muhur, pecetnic, peciu. Notarul aplică mai multe ştampile pe actul de proprietate. 2 sigiliu, <înv. şi reg.> pecete, ştempel. Funcţionara mânuieşte ştampila cu mare rapiditate. 3 (arg.) v. Tatuaj. Tatuare. 4 (arg.) v. Gură. Sărut. Sărutare. II fig. atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o ştampilă a civilizaţiei. ştampiloffl, -ă s.m., s.f. marcofil, marcofilist, ştampilofilist. Ştampilofilii se ocupă cu ştam-pilofilia. ştampilofili'e s.f. marcofilie. Ştampilofilia este colecţionarea şi studierea ştampilelor poştale. ştampilofilist, -ă s.m., s.f. marcofil, marcofilist, ştampilofil. ştampilogrăf, -ă s.m., s.f. marcograf. Ştampilografii se ocupă cu ştampilografia. ştampilografîe s.f. marcografie. Ştampilografia este tehnica şi arta de a realiza ştampile. ştangă s.f. 11 (tehn.; pop.) v. Rangă. 2 (anat; arg.) v. Braţ. Mână. Membru superior. 3 (anat; arg.) v. Mână. Palmă. 4 (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; arg.) v. Palmă. II (arg.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitu-ră. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, stanţă vb. I. tr. (tehn.; compl. indică obiecte de metal sau din mase plastice în curs de prelucrare) a ştănţui. Au ştanşat niturile la prese. ştanţăre s.f. (tehn.) ştanţat, ştănţuire. Cuţitele de ştanţare specială se folosesc pe scară largă. ştanţat s.n. (tehn.) ştanţare, ştănţuire. ştănţă s.f. (tehn.) 1 tipar. Monedele se bat în ştanţe. 2 şnit. Ştanţele sunt folosite la tăierea dintr-o dată a întregului contur al unei piese. star s.m. (mat; arg.) v. Patru, ştărghie s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „aprimi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmă, ştatânvălt s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, ştatânvaltui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocări. Sataniza. ştâufer s.n. (tehn.) gresor cu presiune, ştănţui vb. IV. tr. (tehn.; compl. indică obiecte de metal sau din mase plastice în curs de prelucrare) a ştanţa. ştănţuire s.f. (tehn.) ştanţare, ştanţat. şteafs.n. (med., med. vet; reg.)v. Echimoză. Semn. Vânătaie. Vibice. Vineţeală. şteah s.n. (reg.) 1 v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. 2 v. Praf. Pulbere, şteamăt -ă s.n., s.f. I (reg.) 1 s.n. v. Rămăşiţă1. Rest. 2 s.n., s.f. (mai ales în constr. neg.) v. Ţipenie. 3 s.f. (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoâică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. 4 s.f. v. Umbră. II s.n., s.f. (reg.) 1 v. Sunet. 2 v. Zgomot. III s.n. (înv.) v. Motiv. Pretext. Scuză. şteamp s.m. (reg.) 1 (constr.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. 2 (la gard) v. Par. Parmac. 3 v. Pripon. Ţăruş, şteand s.n. (muz.; reg.) v. Buhai, şteăngără s.f. (ferov.; reg.) v. Şină. şteanţ s.n. (geomorf., hidrol; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. şteap s.m. (reg.) 1 v. Băţ. Nuia. Vargă. Vergea. 2 (bot.)v. Aculeol. Aculeu. Ghimpe1. Mărăcine. Spin. Ţeapă. Ţep. Ţepuşă. şteăză1 s.f. (reg.) 1 (ind. text.) v. Piuă. 2 (geomorf, hidrol.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. 3 (la moară) v. Stavilă. Stăvilar. Zăgaz. şteăză2 s.f. (reg.) 1 v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea. 2 (în tâmplârie) v. Stinghie. 3 (la scara de lemn) v. Fuscel. Spiţă. Treaptă, ştecăiz s.n. 1 (miner.; înv. şi reg.) v. Pic2. Pickhammer. Picon. 2 (tehn.; reg.) v. Burghiu. Sfredel. ştecăl s.n. (la încălţăminte; reg.) v. Toc3, ştecăr s.n. (electr., telec.) fişă. A introdus ştecărul în priză. stelă s.f. (entom.; reg.) v. Păduche-de-găină (Dermanysus avium). ştelung s. (milit.; reg.) v. Şanţ1. Tranşee, ştempel s.n. 1 (tipogr.; rar) v. Patriţă. 2 (înv. şi reg.) v. Pecete. Sigiliu. Ştampilă. 3 (înv. şi şterge reg.) v. Ştampilă. 4 (reg.) v. Marcă2. Marcă poştală (v. marcă2). Timbru, ştemplui vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică acte, documente, scrisori etc.) v. Pecetlui. Ştampila. ştempluire s.f. (înv. şi reg.) v. Pecetluire. Ştampilare. ştempluit, -ă adj. (înv. şi reg.; despre acte, documente, scrisori etc.) v. Pecetluit2. Ştampilat. sternul vb. IV. tr. (tehn.; compl. indică porţiunile sudate sau nituite ale unor bucăţi de tablă, ale unor piese etc.) a mata2. Muncitorii ştemuiesc porţiunea sudată a celor două bucăţi de tablă cu un ciocan. ştemui're s.f. (tehn.) matare, ştemuit. Ştemu-irea porţiunii sudate a celor două bucăţi de tablă se face cu un ciocan. ştemuit s.n. (tehn.) matare, ştemuire. ştenăp s.n. (reg.) 1 (constr.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. 2 (la gard) v. Par. Parmac. ştender s.n. 1 bază, postament, soclu, suport, <înv.> sultoi, supunere. Grilajul grădinii este fixat pe un ştender de ciment. 2 (constr.) bârnă1, grindă, madrieră, stâlp, <înv. şi pop.> pociumb, şarampoi2, bălvan, direc, lungiş, lungon, pâj, şaf1, şaranţ, şoş, şteamp, ştenap, ţap, ţăruş, <înv.> uşor1. A folosit pentru schelăria cabanei ştendere din lemn de fag. stere s.n. 1 (ind. text; reg.) v. Apret. Scrobea-lă. Scrobeală albă. 2 (înv.) v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie, ştercui vb. IV. tr. (vit.; reg.; compl. indică struguri) v. Musti. Mustui. ştergar s.n. 1 prosop, şervet, <înv. şi reg.> mânăştergură, peşchir, chindeu, măsai1, profes,senic, spălătoare (v. spălător), sprijinea-lă, ştergătoare (v. ştergător), ştergură1, ştergu-reu, fotă. Femeile de la ţară ţes ştergare pe care le dăruiesc oaspeţilor de seamă mai ales la nunţi. 2 (pop.) v. Năframă, ştergărăş s.n. (pop.) v. Prosopel. ştergărel s.n. (pop.) v. Prosopel. ştergări vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică fiinţe; adesea cu un compl. instr. introdus prin prep. „cu” sau cu un compl. indir. introdus prin prep. „de” care indică lichidul îndepărtat) v. Şterge. Usca. ştergător, -oâre s.f., s.n. 1 s.f. preş. în faţa uşii are o ştergătoare dintr-un material gros şi poros pentru şters talpa încălţămintei. 2 s.f., s.n. (reg.) v. Prosop. Şervet. Ştergar. 3 s.f. (reg.) v. Năframă. şterge vb. III. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; adesea cu un compl. instr. introdus prin prep. „cu” sau cu un compl. indir. introdus prin prep. „de” care indică lichidul îndepărtat) a (se) usca, a se ştergări. După ce l-a spălat, femeia a şters copilul cu un prosop. Şi-a şters fruntea transpirată cu o batistă. Şterge-te, nu pune mâinile ude pe cărţii 2 tr. (compl. indică obiecte; adesea cu un compl. instr. introdus prin prep. „cu” sau cu un compl. indir. introdus prin prep. „de” care indică materia îndepărtată) a curăţa, a deterge, <înv. şi reg.> a cura, ştergere a tăgăşi. Şterge praful de pe mobilă cu o cârpă. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică vopsele, culori) a (se) lua. Vopseaua de pe uşă s-a şters. îşi şterge oja de pe unghii cu acetonă. 4 tr. (compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a rade, a radia2, a scoate, a suprima, a tăia, a efasa, a ştricui, a amputa. A şters un rând din text. 5 tr. (jur.) a radia2. I-a şters ipoteca după achitarea integrală a apartamentului. 6 refl. (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) a se estompa, a se topi. Contururile se şterg odată cu lăsarea întunericului. 7 tr. (jur.; în opoz. cu „a valida”; pop.; despre organe de jurisdicţie; compl. indică acte normative, sisteme social-politice, instituţii etc.) v. Aboli. Abroga. Anula. Desfiinţa. Infirma. Invalida. Suprima. II fig. 1 tr., refl. a (se) spăla. Nu ştia ce să-i spună pentru a-i şterge amărăciunea. 2 tr. (compl. indică oraşe, construcţii etc.) a distruge, a nimici, a rade, a zdrobi, a pulveriza. Cutremurul a şters blocul de pe faţa pământului. Taifunul a şters tot orăşelul. 3 tr. (relig.; compl. indică vini, greşeli, păcate etc.) a dezlega, a ierta, a ridica. Numai Dumnezeu îi poate şterge păcatul. 4 refl., tr. (relig.; înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. Curăţa. Elibera. Izbăvi. înălbi. Mântui. Purifica. Răscumpăra. Salva. Spăla. III fig. (fam.) 1 tr. a rade, a răzui. Un şofer neatent i-a şters aripa din dreapta maşinii. Mingea a şters pământul şi a intrat în poartă. 2 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 3 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre oameni) v. Fugi. 4 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre oameni; adesea la imper.) v. Dispărea. Fugi. 5 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre fiinţe) a o zbughi2. Băiatul a şters-o într-o clipă afară, după ce a făcut pozna. 6 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; despre fiinţe) v. Dispărea. Dizolva. Eclipsa. Evapora. Pieri. Volatiliza. 7 refl. (despre fiinţe) v. Fofila. Furişa. Prefira. Prelinge. Strecura. 8 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 9 tr. (compl. indică fiinţe) v. Lua. Răpi. ştergere s.f. 1 curăţare, curăţat1. Foloseşte o cârpă pentru ştergerea prafului de pe mobile. 2 anulare, eliminare, îndepărtare, înlăturare, radiere2, scoatere, suprimare, tăiere. Ştergerea rândului din text a fost obligatorie pentru că acesta se repeta. 3 (jur.) radiere2. Actul de ştergere a ipotecii i-a fost predat imediat ce a dovedit că a achitat la bancă întreaga sumă pentru apartamentul achiziţionat. 4 estompare. Ştergerea contururilor se produce odată cu lăsarea întunericului. 5 (jur.; în opoz. cu „validare”; pop.) v. Abolire. Abrogare. Abrogaţie. Anulare. Desfiinţare. Infirmare. Invalidare. Suprimare, şterghînă s.f. (reg.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. ştergură1 s.f. (reg.) 1 v. Prosop. Şervet. Ştergar. 2 (reg.) v. Batistă. 3 v. Năframă. ştergură2 s.f. (reg.) v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. ştergureu s.n. (reg.) v. Prosop. Şervet. Ştergar. şterpeleâlă s.f. (fam.) 1 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. 2 v. Furt. Sustragere. şterpeli vb. IV. tr. (fam.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 (compl. indică obiecte, bani ep. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, şterpeli're s.f. (fam.) 1 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt Tâlhărie. 2 v. Furt. Sustragere, şterpelit, -ă adj. (fam.; despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) v. Furat2. însuşit. Luat2. Sustras. şters, ştearsă adj., s.f. I adj. 1 (despre texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) anulat, eliminat, înlăturat, scos2, suprimat, tăiat2. Cuvintele şterse se repetau în text. 2 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) estompat, neclar, pierdut, vag, vaporos, topit2. Odată cu lăsarea întunericului, peisajul are contururi şterse. Fotografia fiind veche, imaginile şterse abia se disting. 3 (opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfiimat, spălăcit, stins2, tem, blafard, lin2, searbăd1, sărbeziu, <înv.> uşor2, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori şterse. 4 (despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) decolorat, ieşit, spălăcit, tem, spălat2, spălătocit, spălătuit. încearcă să învioreze culorile şterse ale bluzei folosind un balsam special. 5 (despre monede, medalii sau despre relieful sculpturilor) frust, tocit. Monedele sunt atât de şterse, încât nu se mai poate desluşi nimic pe ele. 6 (mai ales despre obiecte) mat. Mobila din sufragerie are suprafaţa ştearsă. II adj. fig. 1 (despre oameni sau despre fizionomia, privirea etc. lor) inexpresiv, neexpresiv, pla- cid, searbăd1, cenuşiu, incolor, palid, pustiu, spălăcit, sterp, sur, deşert. Este o femeie mărunţică, slăbuţă şi cu chip şters. îi aruncă o privire ştearsă. 2 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) înăbuşit, înfundat2, pierdut, slab, stins2, surd, mat, uscat2, vătuit2, scorboroşit. în depărtare se aude zgomotul şters al valurilor mării. 3 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) drept, lis, neted, orizontal, plan, plat2, şes, ras2. în faţă se întinde o câmpie ştearsă, fără denivelări. 4 (mai ales despre fapte, manifestări, creaţii ale oamenilor) anodin, neimportant, neînsemnat, fad, frivol. Spectacolul a fost şters. 5 (despre oameni, mai ales despre scriitori, artişti) neglijabil, neimportant, neînsemnat, inexistent. Unii scriitori şterşi ca valoare sau ca notorietate sunt declaraţi la un moment dat geniali. III s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmă. ştersătură s.f. 1 răsătură, <înv.> ştersură. Nu se admit ştersături în tezele de la examenul |1844 de admitere în facultate. 2 anulare, tăietură. Textul dat la tipar are multe ştersături. ştersură s.f. (înv.) v. Răsătură. Ştersătură, şterţ s.n. (reg.) 11 v. Feştilă. Fitil. 2 v. Opaiţ. 3 v. Felinar. Lampă. I11 (gosp.) v. Făcăleţ. 2 (la stână) v. Urdar. ştetă s.f. (reg.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune, ştâvie s.f. (bot.) 1 (şi ştevie-bună, şte-vie-de-grâdină, ştevie-de-mâncare) Rumex patientia; măcrişul-calului (v. măcriş), spanac-de-Anglia, spanac-englezesc, urzi-ca-raţei (v. urzică). 2 (şi, art., ştevia-stânelor) Rumex alpinus; urzica-raţei (v. urzică). 3 (şi ştevie-de-baltă) Rumex palustris; dragavei, dragaveică, măcriş-de-apă. 4 (şi şte-vie-creaţă) Rumex crispus; dragavei, crestăţea, hrenuţ, limba-boului (v. limbă). 5 Rumex conglomeratus; măcrişul-calului (v. măcriş), brustan, dragavei, dragomir. 6 Rumex sanguineus; dragavei. 7 (şi ştevie-de-munte) Astrantia major; cinstea-câmpului (v. cinste), faptul-mare (v.fapt), iarbă-de-orbalţ, iurpăsătoare, umbre-lă-stelată. 8 Acetosa pratensis; măcriş, acriş. 9 (reg.) ştevie-de-hat v. Ghimpe1. Scai-ghimpos. Scaiete (Centaurea calcitrapa). ştezâ vb. I. tr. (reg; compl. indică ţesături de lână) a ştezui. ştezuivb. IV. tr. (reg.; compl. indică ţesături de lână) a şteza. Şti vb. IV. 11 tr. a cunoaşte. Până nu stai cu omul în casă, nu-l ştii cum este. îl ştie pe profesor foarte bine. 2 tr. (compl. indică oameni; cu determ.-elementepred. suplimentare) a cunoaşte. Te ştiam om manierat şi cumpătat. 3 tr. a cunoaşte, a pricepe. Toată lumea ştie întâmplarea, deşi ei încearcă s-o ţină în secret. 4 refl. recipr. (despre oameni) a se cunoaşte. Cei doi se ştiu de când erau copii. 5 tr. (compl. indică fiinţe, lucruri etc. sau trăsături, caracteristici ale lor cunoscute anterior) a cunoaşte, a identifica, a recunoaşte. Abia a ştiut-o în noua ei ţinută. în scrisoare a ştiut scrisul tatălui ei. 6 tr. a cunoaşte, a presimţi, a prevedea. Nu poate să ştie cât va dura această situaţie. 7 tr. a afla, a cunoaşte. Deşi era dureros pentru ea, totuşi a vrut să ştie adevărul. 8 tr. (compl. indică veşti, ştiri, informaţii etc.) a afla, a auzi, <înv. şi pop.> a oblici. Trebuie să ştie toţi ce s-a petrecut în realitate. 9 tr. a se dumiri, a înţelege, a se lămuri, a pricepe* a se nădăi, a se dezmetici, a se trezi, a se dezmeţi. Nu a ştiut pe unde se află. 10 tr. (compl. indică soluţii, remedii, explicaţii etc.) a avea, a găsi, a poseda. Ştie rezolvare pentru orice situaţie. 11 tr. (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a socoti, a visa, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine ar fi ştiut că se va întâmpla astfel? Nu a ştiut că în ceai era somnifer. 121^. (compl. indică imagini, evenimente etc.) a(-şi) aminti, a reţine, a 1845| şucări. Mai ştii ce revistă ai citit săptămâna trecută? A ştiut că s-au cunoscut la o onomastică. II tr. 1 (compl indică un domeniu al cunoaşterii, o artă, un meşteşug etc.) a cunoaşte, a pricepe, a stăpâni, a vedea, a bunghi. Ştie bine fizica şi chimia. 2 (compl. indică o limbă) a cunoaşte, a poseda, a stăpâni, a gini. Ştie la perfecţie franceza, italiana şi spaniola. 3 a cunoaşte, a înţelege, a pricepe, a cuprinde. Ştii sensul acestei expresii? ştibloâncă s.f. (hidrol; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. ştie s.n. (reg.) 1 (vit.) v. Mustuitor. 2 (în forma ştichi) v. Băţ. Nuia. Vargă. Vergea, ştichi s.n. (reg.) = ştie. ştifft s.n. I (tehn.) cui cilindric, spin, ciocâlteu. Ştifturile sunt folosite mai ales în cizmărie. II (mai ales fig.; fam.) 1 porcărie, prostie. Telefonul cumpărat s-a dovedit a fi un ştift. 2 (deprec.; de obicei precedă termenul calificat de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură. ştih s.n. (milit.; înv.) v. Baionetă, ştiinţă s.f. 11 învăţătură, sapienţă, <înv.> dăscălie, didascalie, azbuche, luminare. Cei care preţuiesc ştiinţa au şanse mai mari de a reuşi în viaţă. 2 erudiţie, savantlâc, carte. Este un om de mare ştiinţă. 3 disciplină, epistimie. în ultimul timp au apărut noi ştiinţe, precum informatica. 4 ştiinţă politică = politologie. Ştiinţa politică se ocupă cu studiul fenomenului politic în ansamblul lui; ştiinţă socială = socioştiinţă. Ştiinţa socială este o ramură a sociologiei generale; (art.) ştiinţa despre ştiinţă = scientică, scientologie. Ştiinţa despre ştiinţă studiază ştiinţa ca fenomen social, evoluţia şi structura ei, precum şi rolul acesteia în societate; ştiinţa exegezei = hermeneutică; ştiinţa viitorului = futurologie, prospectivă, viitorologie. Ştiinţa viitorului se ocupă cu studierea legilor şi metodelor noi de prospectare a viitorului; (la pl.) ştiinţe exacte = ştiinţe reale. în ştiinţele exacte se fac formulări logice, prezentate informă matematică; ştiinţe naturale = (art.) ştiinţele naturii = <înv.> istorie naturală. Ştiinţele naturii se ocupă cu studiul fenomenelor biotice şi abiotice din cadrul învelişurilor pământului în conexiune şi în complexitatea lor; ştiinţe reale = ştiinţe exacte; ştiinţe umaniste = ştiinţe umanistice; ştiinţe umanistice = ştiinţe umaniste. Ştiinţele umanistice au ca obiect de studiu omul şi mediul său social şi natural; (art.; jur.; înv.) ştiinţa pravilelor v. Drept. Juris-prudenţă. 5 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, talent, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pri-cepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, is-cusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră ştiinţa chirur- gului în mânuirea bisturiului. 6 artă, dibăcie, iscusinţă, îndemânare, măiestrie, meşteşug, pricepere, stil, talent, savantlâc, <înv.> iscusime, tehnă, perilipsis, clasicitate. Statuia a fost executată cu multă ştiinţă. 7 cunoaştere, posedare, stăpânire, ginire. Pentru cei care lucrează în turism ştiinţa mai multor limbi este obligatorie. 8 (pop. şi fam.) ştiinţă de carte v. Cultură. Cunoştinţe (v. cunoştinţă). Instrucţie. învăţătură. Pregătire. Studii (v. studiu). 9 (înv.) v. Cunoştinţă. Pregătire. II (înv.) 1 (mai ales constr. cu vb. „a avea”, „a lua) v. Cunoştinţă. 2 v. Cunoaştere. 3 (mai ales constr. cu vb. „a avea”, „a lua”) v. Ştire. Veste. 4 v. Informaţie. Ştire. Veste. 5 (filos.; în opoz. cu „materie”, i,existenţă”) v. Conştiinţă. Cuget. Gândire. Mental. Spirit. Suflet. ştiinţelnic, -ă adj. (înv.) v. Ştiinţific. ştiinţ£sc, -eăscă adj. (înv.) v. Ştiinţific, ştiinţiăl, -ă adj. (înv.) v. Ştiinţific, ştiinţific, -ă adj. 1 <înv.> ştiinţelnic, ştiinţesc, ştiinţiăl. Cele mai bune lucrări ştiinţifice sunt premiate de Academie. Limbajul ştiinţific trebuie să fie precis. 2 exact, precis, riguros, strict. A dat o definiţie ştiinţifică acestei noţiuni. 3 (înv.; despre cultură, disciplinele umaniste etc.) v. Literar, ştii s.n. (reg.) v. Creion, ştilbură vb. I. refl. (reg.; despre apă) v. Tulbura. şti'lbure adj. (în opoz. cu „limpede”; reg.; despre lichide) v. Tulbure. Turbid. ştilburoăsă adj. (în opoz. cu „limpede”; reg.; despre lichide) v. Tulbure. Turbid. ştim s.m. (reg.) 1 (bot.) v. Ţepoşică (Nardus stricta). 2 fig. (glum.) v. Păr. ştimăr subst. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. ştimă s.f. (reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”) v. Noroc. Şansă. 2 v. Frupt. Mană. 3 v. Presentiment. Presimţire, ştimocfvb. IV. tr. (reg.) 1 (ind. text.; compl. indică lâna brută, cânepă etc.) v. Dărăci. Pieptăna. Scărmăna. 2 fig. (compl. indică oameni) v. Părui. ştimui vb. IV. refl. (despre date, mărturii, realităţi, adevăruri etc.) v. Concorda. Corespunde. Potrivi. ştioăcă s.f. (tehn.; reg.) v. Ghionoi. ştioălfă (ştoârfă) s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimonden! Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). ştioălnă s.f. (reg.) 11 (hidrol) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volburi 2 (pese.) v. Copcă2. Ochi1. II (miner.) 1 v. Galerie. 2 (de obicei urmat de determ. care arată felul, natura) v. Mină1. Subteran, ştiobâlc interj, (pop.; adesea cu val. vb.) v. Bâldâbâc! Bâltâc! ştiobâlcăi vb. IV. refl., intr. (reg.; despre fiinţe) v. Bălăci. ştiobâlcăiălă s.f. (reg.) v. Bălăceai! Bălăcire. Bălăcit. ştirbi ştiobâlcăi't s.n. (reg.) v. Bălăceai! Bălăcire. Bălăcit. ştioi s.m. (omit.; reg.) 1 v. Ciuf. Ciuf-pitic (Otus scops). 2 v. Ciuf-de-baltă (Asioflammeus). ştiol s.n. (reg.) 1 (constr.) v. Cămin. Coş1. Horn. 2 (miner.) v. Galerie. 3 (geomorf.) v. Cavernă. Grotă. Peşteră, ştiolfăî vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică alimente sau lucruri necomestibile) v. Molfai. Morfoli. Mozoli. 2 intr. (despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. ştiolniţă s.f. (hidrol.) v. Bulboanl Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură, ştiopâlc interj, (de obicei repet.; adesea cu val. vb.; sugerează mersul şchiopătat al unei fiinţe; reg.) v. Şontâc! Şovâlc! ştiorlâcăi'vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre păsări) v. Ciripi. Pirui. 2 (despre copiii mici) v. Gân-guri. ştiorlâcăiălă s.f. (reg.) v. Ciripeală. Ciripire. Ciripit. Glas. Piruit. ştipui vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică materiale, stofe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Refeca. Tivi. 2 (compl. indică materiale, ţesături etc.) v. Tigheli. ştir1 s.m. (bot.) 1 (şi ştir-alb, ştir-de-porci, ştir-porcesc, ştir-sălbatic, ştir-verde) Ama-ranthus retroflexus; ştiriţa-porcului (v. ştiriţă2), ştiriţă2. 2 (şi ştir-bun, ştir-mic, ştir-porcesc, ştir-prost, ştir-roşu) Amaranthus angustifolius; moţul-curcanului (v. moţ1). 3 Phleum paniculatum; coada-vulpii (v. coadă). 4 (reg.) Atriplexpatula; talpa-gâştei (v. talpă). 5 (reg.) v. Bănuţ. Părăluţă (Bellis perenis). 6 (reg.; şi ştir-roşu) v. Busuioc-roşu (Amaranthus caudatus). 7 (reg.; şi ştir-alb, ştir-roşu) v. Lobodă. Lobodă-albl Lobodă-al-bă-de-grădină. Lobodă-bunl Lobodă-de-gră-dină. Lobodă-domnească. Lobodă-porcească (Atriplex hortensis). 8 (reg.; şi ştir-negru) v. Pelinariţă (Artemisia vulgaris). ştir2 s.n. (reg.) v. Lanţ. ştir3, şti'ră adj. 1 (biol; înv. şi pop.; despre fiinţe, mai ales despre femelele animalelor sau despre femei) v. Steril. Sterp. 2 (reg.; despre plante) v. Neroditor, ştirb, ştirbă adj. 1 (despre oameni sau animale) ştirbit, jimb, ştirboc, ştirbocit. Bătrânul este ştirb şi foarte slab. 2 (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, despre obiecte casante etc.) ciobit, ciocnit, ştirbit. A aruncat paharul ştirb. 3 (despre unelte tăioase) ştirbit, tocit. Cuţitul ştirb nu mai taie deloc. ştirbeâlă s.f. (reg.) 1 (la oameni sau la animale) v. Ştirbenie. Ştirbiturl 2 v. Ciobitu- ră. Ciocnitură. Ştirbitură. ştirbenie s.f. (la oameni sau la animale) ştirbitură, <înv. şi reg.> ştirbină, ştirbeâlă, ştirboceală. ştirbi vb. IV. 11 intr. (despre oameni sau animale) a (se) ştirboci. A avut o dantură foarte bună, dar la bătrâneţe a ştirbit. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică vase de sticlă, de porţelan, de lut, obiecte casante etc.) a (se) ciobi, a (se) ciocni. A ştirbit, prin lovire, marginea paharului. Marginea farfuriei s-a ştirbină ştirbit. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică unelte tăioase) a (se) toci. Cuţitul s-a ştirbit din cauză că a încercat să taie cu el un plastic dur. A ştirbit toporişca atunci când a vrut să despice un butuc din lemn de esenţă tare. II tr. fig. 1 (compl. indică valoarea, calitatea etc. cuiva sau a ceva) a diminua, a scădea. Nimic nu-i poate ştirbi reputaţia. 2 (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor; compl. indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) v. Abate2. Călca. Contraveni. încălca. Nesocoti. Transgresa. Viola, ştirbină s.f. 1 (înv. şi reg; la oameni sau la animale) v. Ştirbenie. Ştirbitură. 2 (înv. şi reg.) v. Ciobitură. Ciocnitură. Ştirbitură. 3 (înv.) <înv.> ştirbitură. ştirbire s.f. 11 ciobire, ciocnire. Ştirbirea marginii paharului s-a produs prin lovire. 2 tocire. încercarea de a tăia un plastic dur a provocat ştirbirea cuţitului. II fig. diminuare, micşorare, scădere, ştirbitură. Critica joacă un rol important în ştirbirea valorii unei opere. ştirbit, -ă adj. 11 (despre vase de sticlă, de porţelan, de lut, despre obiecte casante etc.) ciobit, ciocnit, ştirb. 2 (despre unelte tăioase) ştirb, tocit. 3 (rar, despre oameni sau animale) v. Ştirb. II fig. (despre valoarea, calitatea etc. cuiva sau a ceva) diminuat, micşorat, scăzută hotărât să iasă la pensie, din cauza prestigiului ştirbit. ştirbitură s.f. 11 (la oameni sau la animale) ştirbenie, <înv. şi reg.> ştirbină, ştirbeală, ştirboceală. Când râde, i se vede ştirbitură. îşi acoperă gura cu mâna ori de câte ori vorbeşte, pentru a nu i se vedea ştirbitură. 2 ciobitură, ciocnitură, <înv. şi reg.> ştirbină, ciumblitură, ştirbeală. Ştirbitură paharului este destul de mare. 3 gaură, ruptură, spărtură, <înv.> frântură. După inundaţii au apărut mai multe ştirbituri în dig. 4 (înv.) <înv.> ştirbină. Ştirbitură este un fragment de dinte sau de măsea rămas în gingie. II fig. (înv.) 1 v. Diminuare. Scădere. Ştirbire. 2 v. Călcare. încălcare. Nesocotire. Transgresare. Violare. ştirboc, -oâcă adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Ştirb. ştirboceală s.f. (la oameni sau la animale; reg.) v. Ştirbenie. Ştirbitură. ştirbocî vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Ştirbi. ştirbocît, -ă adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Ştirb. ştircă s.f. (reg.) 1 (v/f.) v. Mustuitor. 2 v. Otic. 3 (în forma stircă) v. Băţ de chibrit. Chibrit, ştire s.f. 1 veste, semn, <înv. şi reg.> uişag, ţăitung, <înv.> auz, cuvânt, glas, havadiş, pliroforie, spunere, ştafetă, ştiinţă, vuiet, mujdea, sfară1. Părinţii aşteaptă cu emoţie o ştire de la fiica lor. Ştirea primită de la prietenii lor i-a tulburat. 2 mesaj, veste, <înv.> solie. Ştirile din zona sinistrată ajung cu greu la public. 3 comunicare, informaţie, înştiinţare, veste, <înv. şi pop.> răspuns, exivă. A auzit ştirea la televizor. 4 informaţie, veste, cunoştinţă, hir, <înv.> mărturie, pliroforie, ştiinţă. De când a plecat din ţară, nu i-a parvenit nicio ştire despre ea. 5 (înv.; mai ales constr. cu vb. „a avea”) v. Cunoaştere. ştiri1 vb. IV. refl., intr. (reg.; despre oameni sau despre glasul lor) v. Răguşi. ştirP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Anunţa. Comunica. Informa. încunoştinţa. înştiinţa. Vesti. ştirică s.f. (omit.; reg.) v. Cgţefană. Ţarcă (Pica pica). ştiricea s.f. (ornit.; reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). ştirici vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică oameni) v. Anunţa. Comunica. Informa, încunoştinţa. înştiinţa. Vesti. 2 v. Cerceta. Informa. 3 (compl. indică oameni) v. Iscodi. ştirie1 s.f. (omit.; reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). ştirie2 s.f. (biol; înv.) v. Agenezie. Infecundi-tate. Infertilitate. Sterilitate. ştîriţă1 adj. (biol; reg.; despre femelele animalelor sau despre femei) v. Stearpă (v. sterp). Sterilă (v. steril). ştîriţă2 s.f. (bot.; reg.; şi, art., ştiriţa-porcului) v. Ştir1. Ştir-alb (v. ştir1). Ştir-de-porci (v. ştir1). Ştir-porcesc (v. ştir1). Ştir-sălbatic (v. ştir1). Ştir-verde (v. ştir1) (Amaranthus retroflexus). ştiros, -oâsă adj. (pop.) 1 (despre substanţe, produse, alimente, băuturi etc., sau despre gustul, efectele etc. lor) v. Astringent. 2 (despre plante, despre cojile unor fructe, despre păs-tăile unor plante etc.) v. Aţos. Fibros. Teios. ştiubeci s.n. (chim.; înv.) v. Alb de plumb. Ceruză. ştiubei s.n. (reg.) 1 (apic.) buduroi, ştubeu. Ştiubeiul este făcut dintr-un trunchi de copac scorburos sau scobit. 2 (apic.) v. Stup. 3 buduroi, ştubeu. Ştiubeiul, îngropat în pământ, serveşte ca ghizd la o fântână puţin adâncă. ştiucă s.f. 1 (iht.) Esox luduş; lupul-băl-ţii (v. lup), mârliţă1, raţă. 2 (iht.) ştiu-că-de-mare = Belone euxini; zărgan, ţipar-de-mare. 3 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ştiuculiţă s.f. (iht.) ştiucuţă, vârlă. ştiucuţă s.f. (iht.; pop.) v. Ştiuculiţă. ştiuhurez s.m. (ornit.; reg.) v. Ciuf (Asio otus). ştiulbicâ vb. I. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Aromi. Aţipi. Dormita. Moţăi. Picoti. Piroti. ştiulboână s.f. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. ştiuldîc interj, (reg.; adesea cu val. vb.) v. Bâldâbâc! Bâltâc! ştiuleâg s.n. (bot.; la porumb; reg.) v. Ştiulete. ştiuleân s.m. (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Ştiulete. ştiulete s.m. I (bot.; la porumb) 1 păpuşă, păpuşoi, ciocan1, ciocălău, cotolan, cucuruz, drugă, drugălău, porumb, ştiuleag, tiulihău, tofleac, tuleu, tulihoi. Nu mai avea niciun ştiulete în pătul. îi plac |1846 ştiuleţii copţi în spuză. 2 cocean, ciocan1, ciocălău, cioclod, ciuculete, drugă, drugălău, duduloi, ştiulean, ştiuleu, tulug, vejie. A pus pe foc ştiuleţii desfăcuţi de boabe. II (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, ştiuleu s.n. (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Ştiulete. ştiulghit, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Hămesit. Lihnit. Sfârşit2, ştiup subst. (reg.) 1 v. Pospai. 2 v. Praf. Pulbere. ştiur s.m. (zool; înv.) v. Veveriţă (Sciurus vulgaris). ştiurbos, -oâsă adj. (reg.; despre copaci, trunchiuri de copaci) v. Găunos. Scorburos. ştiut1 s.n. (înv.) v. Cunoaştere. ştiut2, -ă adj. 1 (despre lucruri, fapte, evenimente etc.) cunoscut. Aceste întâmplări ştiute nu mai trebuie aduse în discuţie. 2 (despre locuri, obiceiuri etc.) cunoscut, familiar. După ani, se întoarce să mai vadă locurile ştiute. 3 (despre oameni) anume, anumit, cunoscut. Când a făcut acea remarcă, s-a referit la o persoană ştiută. 4 convenit, cunoscut, stabilit. A ieşit din casă la semnalul ştiut. 5 arhicunoscut, banal, depăşit, răscunoscut, ultracunos-cut, vechi2, supercunoscut, prăfuit, fumat2, răsuflat, trezit2. A spus un banc ştiut şi nimeni nu a râs. 6 (pop.; despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat Doct. Erudit. învăţat2. Savant, ştiutor, -oâre adj., sm., s.f. 1 adj., sm., s.f. (astăzi rar) v. Cunoscător. 2 adj. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Citit2. Cult2. Cultivat. Doct. Erudit. învăţat2. Savant, ştiutură s.f. (înv.) 1 v. Cunoaştere. 2 v. înţelegere. Percepere. Percepere. Prindere. Sesizare. ştoâgăr s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, ştoărfă s.f. (arg.) = ştioalfa. ştocâus s.n. (jur.; german.) v. Arest Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, ştocfiş s.m. 1 (iht.; înv. şi reg.) v. Cod1. Moruă (Gadus morrhua). 2 (ind. alim.; înv.) v. Batog. ştoflod vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) v. Degrada. Deteriora. învechi. Ponosi. Roade. Strica. Toci. Uza. ştoi s.n. (anat.; vulg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ştopoli'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc.) v. Cârpi. Coase. Prinde. Ţese. ştos s.n. (reg.) 1 (de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont. Izbitură. îmbrânceală. îmbrân-citură. Impinsătură. 2 v. Izbitură. Lovitură, ştraf s.n. (jur.; înv. şi reg.) 1 v. Amendă. Penalitate. Penalizare. 2 v. Condamnare. Pedeapsă. Penitenţă. 3 Pedeapsă. Sancţiune, ştrafât, -ă adj. (reg.; despre ţesături, despre obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Dungat. Tărcat. Vărgat. Zebrat. 1847| ştraif s.n. 1 bandă2, bantă, fâşie. Croitorul coase un ştraif la pantaloni. 2 (reg.) v. Dungă. Linie. ştrâihmas s.n. (tehn.; în dulgherie; reg.) v. Zgârieci. ştrâimodlu s.n. (tehn.; în dulgherie; reg.) v. Zgârieci. ştram, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ager. Agil. Comprehensiv. Deştept. Dibaci. Inteligent. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Priceput, ştrampori vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni, mai ales salariaţi) v. Muta. Permuta. Strămuta. Transfera. ştrapâţ s.n. (reg.) 1 v. Alergare. Alergătură. Fugă. Fugăreală. Goană. Umblătură. Umblet. 2 v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. ştrăpă s.f. (reg.) v. Alergare. Alergătură. Fugă. Fugăreală. Goană. Umblătură. Umblet, ştrăfui vb. IV. tr. (jur.; înv. şi reg.; compl. indică oameni, instituţii etc.) v. Amenda1. Penaliza. ştrăpăţiN vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică oameni) v. Hărţui. Sâcâi. Şicana. 2 (compl. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) v. Degrada. Deteriora, învechi. Ponosi. Roade. Strica. Toci. Uza. ştrăpăţuiălă s.f. (reg.) 1 v. Alergare. Alergătură. Fugă. Fugăreală. Goană. Umblătură. Umblet. 2 v. Harţă. Hărţuială. Hărţuire, încăierare. 3 v. Hărţuială. Hărţuire. Sâcâială. Şicanare. ştrăpăţui't s.n. (reg.) 1 v. Alergare. Alergătură. Fugă. Fugăreală. Goană. Umblătură. Umblet. 2 v. Harţă. Hărţuială. Hărţuire, încăierare. 3 v. Hărţuială. Hărţuire. Sâcâială. Şicanare. ştreang s.n. 1 laţ1, juvăţ, hăţ, ştric1, <înv.> arcan2, osăl. Călăul îi pune osân-ditului un ştreang de gât. 2 spânzurătoare, stâlpan, <înv.> pierzări (v. pierzare). Condamnaţii erau aduşi la ştreangul înălţat în piaţa oraşului. 3 (la ham) şleau2, trăgătoare (v. trăgător), lugău, ştric1. Ştreangul leagă pieptarul hamului de orcic. 4 (pop.) v. Frânghie. Funie. 5 (arg.) v. Cravată, ştrec s.n. (reg.) 1 (ferov., transp.) v. Cale ferată. Drum-de-fier. Linie ferată. 2 (miner.) v. Galerie. ştrecuîre s.f. (ind. piei.) ştrecuit. Prin ştrecuire, pieile sunt curăţate de resturile de carne. ştrecuit s.n. (ind. piei.) ştrecuire. ştremeleăg s.n. 1 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 (reg.) v. Furcă. 3 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, ştremeleu s.n. (reg.) v. Furcă, ştrănche s.f. (j. de copii; reg.) v. Şotron, ştrengar adj., s.m. 11 adj. (despre oameni) drăcos, poznaş. Are un băiat ştrengar, care face numai ce vrea. 2 adj., s.m. nebunatic, poznaş, afurisit, bazaochi, ghibirdic. în tinereţe a fost un ştrengar fără pereche. 3 adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. II s.m. 1 hoţ, hoţoman, tâlhar, calindroi, nandraş, catergar. Mare ştrengar mai eşti! 2 (înv.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 3 (înv.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 4 (glum.) v. Afemeiat. Crai. III s.m. (reg.) v. Frânghier. ştrengări vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda, ştrengărie s.f. 1 ghiduşie, glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, goliar-die, incartadă, ghiduşlâc, nebuneli (v. nebuneală), pe-hlivănie, dizmerenie, ghiduşărie, iznoa-vă, marafet, poşovaică, potâng, prujă, pru-jitură, şagă, şalmă, şoadă (v. şod), şoană, şolomănie, şolticărie, şozenie, şozie, tana-boaţă, tămăşag, trancotă, tricozenie, zgoan-gă, <înv.> cabaz, cabazlâc, badinaj, badinerie, loaze (v. loază). Ştren-găriile copiilor sunt de cele mai multe ori amuzante. 2 drăcie, drăcovenie, năzbâtie, poznă, drăcărie, parascovenie, <înv. şi reg.> rele (v. râu). Nu poate uita ştrengăriile din copilărie. 3 farsă, festă, ghiduşie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ghiduşlâc, renghi, şotie, caraşic, <înv. şi reg.> marghiolie, ghiduşărie, mişculanţă, năsărâmbă, opşag, păcală, şalmă, şăncălănie, şăncălie, şoadă (v. şod), şodomănie, trufa3, trufaşag, <înv.> bosma, atrapă, abureală, aburire, potcoveală. Fire ludică, se ţine numai de ştrengării. 4 bazaconie, năzbâtie, poznă, trăsnaie, trăsneală. -Iarăşi ai făcut o ştrengărie? -Nu. 5 (înv.) v. Golănie. 6 (înv.) v. Hoinăreală. Hoinărie. Vagabondaj. Vagabondare, ştrengăriţă s.f. 1 hoţoaică, tâlhăriţă, tâlhăroaică, hoţomancă, şmecheroaică, hăituşcă, ştrengăroaică. Fata asta este o mare ştrengăriţă! 2 drăcoaică, diavoliţă, tartoriţă, diavoloai-că, zgâtie. Tânăra ştrengăriţă îl priveşte pe sub gene. ştrengăroaică s.f. (reg.) v. Ştrengăriţă. ştric1 s.n. (reg.) 1 v. Frânghie. Funie. 2 v. Laţ1. Ştreang. 3 (la ham) v. Şleau2. Ştreang. Trăgătoare (v. trăgător). ştric2 s.n. (reg.) v. Funicular. ştric3 s.n. (reg.) 1 (fiz.) v. Grad. 2 (la aparatele de măsură) v. Linie. Liniuţă. ştric4 s.n. (reg.) 1 v. Dantelă. 2 v. Jerseu. Pulover. ştricar s.m. (reg.) v. Frânghier. ştricănf vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică broderii, flori, ornamente etc.) v. Broda. Coase. 2 (compl. indică dantele, tricoturi etc.) v. Croşeta. 3 (compl. indică flanele, rochii, ciorapi etc.) v. împleti. Lucra. Tricota, ştricui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) v. Anula. Elimina. îndepărta. înlătura. Rade. Radia2. Scoate. Suprima. Şterge. Tăia. ştrimf s.m. (reg.) v. Ciorap, ştrofăluf vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Pedepsi. şubred ştrofăluP vb. IV. intr. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiopăta, ştrol, ştroală adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Şchiop. ştronţ s.m. (fam.; peior.) şoacăţ1, şonţ. Ştronţ este un calificativ dat unei persoane străine, în special uneia de origine germană. ştronţă vb. I. intr. (reg.; despre oameni) a ştronţui. La şcoală copiii vorbesc româneşte, dar acasă ştronţează, pentru că mama lor este nemţoaică. ştronţui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) a ştronţa. ştubeu s.n. (reg) 1 (apic.) buduroi, ştiubei. Ştubeul este făcut dintr-un trunchi de copac scorburos sau scobit. 2 buduroi, ştiubei. Ştubeul, îngropat în pământ, serveşte ca ghizd la o fântână puţin adâncă. ştuc s.n. 1 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Fragment. Frântură. Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă. 2 (înv.) v. Bucată. Exemplar1. 3 (lit.; german.; înv.) v. Lucrare dramatică. Operă dramatică. Piesă. Scriere dramatică ştudirui vb. IV. (înv. şi reg.; compl. indică cunoştinţe teoretice şi practice din discipline ştiinţifice, tehnice, artistice, obiecte de învăţământ etc.) v. învăţa. Studia, ştulâu s.m. (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. şturm s.n. (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv. şi reg.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureş. Năvală. Năvălire. Ofensivă (v. ofensiv). ştuţ s.n. 1 (tehn.) tubulură. Ştuţul permite realizarea unui racord sau scurgerea unui fluid dintr-un recipient ori printr-o conductă. 2 (milit.; reg.) v. Carabină, şubâr s.m. (reg.) v. Piuar. şubă s.f. 1 contoman. Iarna, poartă o şubă de urs. 2 (ţes.; reg.) v. Aba. Dimie. Pănură. 3 (anat.; arg.) v. Limbă, şuber s.n. 1 (tehn.; la cuptoarele industriale sau la căldările de abur) registru, sertar, ventil. Şuberul serveşte la reglarea tirajului sau la închiderea canalelor de fum. 2 (constr.; reg.) v. Cămin. Coş1. Horn. 3 (tehn.; reg.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor, şubi'ţă s.f. şubuliţă, şubuţă. I-a cumpărat fetiţei o şubiţă din blană de iepure. şubler s.n. (tehn.) picior cu culisă. Şublerul este un instrument de măsurat lungimi sau grosimi mici, compus dintr-o riglă gradată cu două braţe, între care se prinde piesa ce trebuie măsurată. şubrăv, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. 2 (despre oameni) v. Abătut Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus, îndurerat. întristat. Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. şubred, -ă adj. 11 (în opoz. cu „solid”, „trainic”; despre construcţii, clădiri etc.) nerezistent, nesolid, netrainic, slab, slăbit, şubrezeală şubrezit, precar. Cortul, fiind şubred, a fost distrus de furtună. Pilonii podului şubrezi din cauza inundaţiilor repetate îi îngrijorează pe locuitorii oraşului. 2 (despre obiecte) netrainic, caduc. Nu poţi pune greutăţi pe masă pentru că este şubredă. 3 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slab, slăbit, slăbuţ, şubrezit, valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, ouat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire. Este şubred, predispus mereu la îmbolnăviri. 4 (despre sănătate) molâie. Din copilărie a avut o sănătate şubredă. II fig. 1 (despre realizări, manifestări etc. ale oamenilor) discutabil. Teoria sa nu a fost acceptată pentru că argumentele invocate erau şubrede. 2 (despre stări, situaţii etc.) nesigur, precar, uşor2. Cei mai mulţi bugetari se află într-o situaţie materială şubredă. 3 (despre idei, teorii, concepţii etc.) firav. Documentarea lucrării este şubredă. şubrezeală s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Atonie. Flaciditate. Moleşeai! Sfârşeală. Slăbiciune. şubrezenie s.f. 11 caducitate. în cameră era un singur scaun a cărui şubrezenie a constatat-o sprijinindu-se de el Şubrezenia podului este îngrijorătoare. 2 debilitate, fragilitate, gracilitate, neputinţă, slăbiciune, lingăvie, slăbire, <înv. şi pop.> slăbie1, jigăreală, <înv. şi reg.> slăbăno-geală, slăbeală, slăbeaţă, <înv.> deznervare, deznervaţie, slăbănogie, slăbănogire, slăbime, anemie. Munca extenuantă şi oboseala l-au adus în stare de şubrezenie. II fig. 1 nesiguranţă, precaritate. Şubrezenia zilei de mâine este o realitate pentru mulţi oameni. 2 netemeinicie, slăbiciune. A încercat să-l convingă de şubrezenia argumentelor sale. şubrezi vb. IV. refl., tr. 1 (în opoz. cu „a se întări”; sub. sau compl. indică fiinţe ori forţele, puterile lor) a. (se) debilita, a slăbi, a se ratatina, <înv. şi pop.> a (se) slăbănogi, a se nevoieşi, a se şiştăvi, a (se) ticăloşi, <înv.> a stâmpi, a (se) evira, a se păstrămi, a se teşmeni. Boala l-a şubrezit în aşa măsură, încât trebuie să facă tratament de recuperare. 2 (sub. sau compl. indică obiecte, construcţii, elemente de construcţie etc.) a (se) slăbi. Folosirea îndelungată a şubrezit scaunul. Pilonii podului s-au şubrezit din cauza inundaţiilor repetate. şubrezi're s.f. 11 slăbire. Şubrezirea pilonilor podului în urma inundaţiilor repetate îi îngrijorează pe locuitorii oraşului. 2 debilitare. Trebuie să facă un tratament sever din cauza şubrezirii sănătăţii. II fig. anemi- ere, anemizare. Prostul gust duce la şubrezirea artei. şubrezit, -ă adj. 1 (opoz. cu „solid”, „trainic”; despre construcţii, clădiri etc.) nerezistent, nesolid, netrainic, slab, slăbit, şubred, precar. 2 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) debil, delicat, firav, fragil, gingaş, gracil, neputincios, nevolnic, pirpiriu, plăpând, prizărit, slaj^slăbit, slăbuţ, şubred, livr.> valetudinar, <înv. şi pop.> slăbănogit, sfrijit, slăbănog, becisnic, lingav, piţigăiat, străveziu, zgubilitic, <înv. şi reg.> mârşav, netare, suleget, ticălos, gubav, lingăvit, morânglav, netrebuit, obidnic, pedestru, plămânos, scârnav, sighinaş, slăburiu, şiştav, şiştăvit, şubrav, <înv.> deznervat, slăbănos, fraged, leşinat2, moale, păcătos, macru, teşmenit, subţire, şubuli'ţă s.f. şubiţă, şubuţă. şubuţă s.f. (reg.) v. Şubiţă. Şubuliţă. suc s.n. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont. Izbitură. îmbrânceală. îmbrânci-tură. împinsătură. şucâr, -ă adj.,s.n.,s.m. (arg.) I adj. 1 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 2 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. I11 s.m. (în forma şucâr) v. Hoţ. Pungaş. 2 s.n. (şi în forma şucâr) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 3 s.n. (în forma şucâr) v. Supărare, şucăreâlă s.f. (arg.) v. Supărare. şucări vb. IV. (arg.) 1 tr., refl. (compl. sau sub indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Fer-chezui. Găti. împodobi. Spilcui. 2 refl. (despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. 3 refl. (despre oameni) v. Supăra. 4 refl. recipr. (despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra. 5 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 6 tr. v. Constata, înţelege. Observa. Pricepe. Remarca. Sesiza. Vedea. 7 refl. (despre oameni) v. De-bruia. Descurca. 8 tr. (compl. indică imagini, evenimente etc.) v. Aminti. Reţine. Şti. şucăriţ, -ă adj. (arg.; despre oameni) v. Supărat şucări tor, -oâre adj. (arg.; mai ales despre manifestări, atitudini, ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Agasant. Enervant. Iritant Plicticos. Plictisitor. Sâcâitor. Supărător. şucheâ1 vb. I. tr., refl. (reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. şucheâ2 vb. I. tr. (reg.; compl indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, şucheât, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt Deboşat Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. |1848 şucheţenie s.f. (reg.) 1 v. Bizarerie. Ciudăţenie. Excentricitate. Extravaganţă. Fantezie. Originalitate. Teribilism. 2 Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. şuchi, şuche adj. (reg.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, şuchiri'vb. IV. tr. (reg; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, şuetâr s.m. (j. de cărţi; rar) v. Bancher, şuetă s.f. 1 (j. de cărţi; rar) v. Bancă2. 2 (fam.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. şufări vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Escroca. Frustra. înşela1. Pungăşi. Specula, şuflâdă s.f. (reg.) 1 v. Sertar. 2 v. Comodă. Scrin. şuflă s.f. (reg.) 1 (gosp.) v. Căuş. Scafa. 2 v. Lopată. 3 (mar.) v. Lopată. Ramă2.Vâslă, şugâr adj., s.n. (reg.) 1 adj. (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Elastic. Subţiratic. Subţire. Suplu. Zvelt. 2 s.n. (la bici) v. Sfârc. Şfichi. sugă s.f. (reg.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. şugărel s.m. (bot.; reg.) v. Dumbeţ. Şerpariţă (Teucrium chamaedrys). şugubăţ, -eâţă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. 2 (reg.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. II s.m., s.f., adj. (înv.) v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş, şugubînă s.f. 1 (jur.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> satara. Şugubina era o amendă în bani sau în vite, percepută pentru răscumpărarea omuciderii, a tâlhăriei sau a adulterului. 2 (reg.) v. Bucluc. încurcături Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. şugui'1 vb. IV. (reg.) 1 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Glumi. 2 tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. şuguP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Gâtui. Jugula. Strangula. Sugruma, şuguiălă s.f. (pop. şi fam.) şuguire, şuguit. şuguire s.f. (pop. şi fam.) şuguială, şuguit. şuguit s.n. (pop. şi fam.) şuguială, şuguire. şuguitor, -oâre adj. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. şuhărie s.f. (reg.) 1 (med.) v. Coriză. Guturai. Rinită. 2 (med., med. vet.) v. Răceală. şui1 s.m. (entom.; reg.) v. Car1 (Anobium pertinax). 1849| şui2 s.n. (reg.) v. Retevei. Scurtătură. şui3, şuie adj. (fam.) 1 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2.2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 3 (psih.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. şui4, şuie adj. (reg.) 1 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Elastic. Subţiratic. Subţire. Suplu. Zvelt. 2 (despre corpuri, obiecte etc.) v. Elastic. Flexibil. Lax. Mlădios. Mlădiu. Moale. Suplu. şui5, şuie s.n., adj. (reg.) I s.n. 1 (med., med. vet.) v. Astm. 2 (med., med. vet.) v. Emfizem pulmonar. 3 (med., med. vet.; şi, art., şuiul cel orb) v. Artrită. 4 (med., med. vet.) v. Cancer. Neoformaţie. Neoplasm. Neoplazie. Tumoare malignă. 5 (med.) v. Gută. Podagră. 6 (med.) v. Hemoroizi. 7 (med.) v. Lues. Sifilis. 8 (med.) v. Scrofuloză. 9 (med., med. vet.) v. Cangrenă. Necroză. II adj. (med., med. vet.; despre oameni şi unele animale) 1 v. Astmatic. 2 v. Ftizie. Tebecist. Tuberculos, şuia vb. I. refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. şuică s.f. (iht.; reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Albumus albumus). şuier s.n. 1 fluier, fluierare, fluierat, fluierătură, şuierat1, şuierătură, fâşcâit, fâşcâitură. Se aud de departe şuierele ciobanilor. 2 şuie-rare, şuierat1, şuierătură, ţiuit,vâjâială, vâjâire, vâjâit1, vâjâitură, vuiet, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhu-ială, muget, urlet. Şuierul vântului se aude în streşini. Şuierul mării este cumplit în timpul furtunii. 3 fâşâire, fâsâit, fâsâitură, sâsâială, sâsâire, sâsâit1, sâsâitură, şuierat1, şuierătură. Şuierul şerpilor este înfricoşător. 4 piuială, piuit, piuitură, şuierat1, şuierătură, ţiuit, ţiuitură, vâjâit1, vâjâitură. Soldaţii fugeau spre tranşee înnebuniţi de şuierul gloanţelor. şuieră vb. I. intr. 1 (despre oameni) a şiui. A vârât două degete în gură şi a şuierat puternic. A şuierat tare, sperând să fie auzit de şoferul din taxiul care trecea pe lângă el. 2 (despre unele animale, păsări sau insecte) a fâsâi, a sâsâi2, şâşâi, a gâsâi. Şerpii şuieră. 3 (despre vânt, furtună, ape etc.) a fluiera, a ţiui, a urla, a vâjâi, a vui, a suna, a vuieta, a zbârnâi, a zuzui, a zvoni, <înv. şi pop.> a zgomota, a şovăi2, a ujui, a vuvui, <înv.> a rage, a mugi. Vântul şuieră în streşinile casei. Marea şuieră cumplit în timpul furtunii. 4 (despre corpuri care străbat cu viteză aerul) a piui, a ţiui, a vâjâi, a ţistui. Gloanţele şuierau în depărtare. Sabia şuieră când despică aerul. şuierăre s.f. şuier, şuierat1, şuierătură, ţiuit, vâjâială, vâjâire, vâjâit1, vâjâitură, vuiet, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. şuierat1 s.n. 1 fluier, fluierare, fluierat, fluierătură, şuier, şuierătură, fâşcâit, fâşcâitu- ră. 2 şuier, şuierare, şuierătură, ţiuit, vâjâială, vâjâire, vâjâit1, vâjâitură, vuiet, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. 3 fâşâire, fâsâit, fâsâitură, sâsâială, sâsâire, sâsâit1, sâsâitură, şuier, şuierătură. 4 piuială, piuit, piuitură, şuier, şuierătură, ţiuit, ţiuitură, vâjâit1, vâjâitură. 5 păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcă-nitură. în depărtare se aude şuieratul mitralierelor. şuierat2, -ă adj. (mai ales despre vocea sau respiraţia oamenilor) şuierător, siflant. şuierător, -oăre adj., s.f., adv. I adj. 1 (mai ales despre vocea sau respiraţia oamenilor) şuierat2, siflant. Vorbeşte printre dinţi, cu o voce şuierătoare. Fiind bolnav de plămâni, are o respiraţie şuierătoare. 2 (mai ales despre vânt) ţiuitor,vâjâitor, sunător. A început să bată un vânt şuierător. 3 (despre corpuri care străbat cu viteză aerul) piuitor, ţiuitor, vâjâitor. Gloanţele şuierătoare străbat văzduhul. II s.f. 1 fluierătoare (y. fluier ăt or), ţiuitoare (v. ţiuitor). Copilul scoate sunete dintr-o şuierătoare. 2 consoană sibilantă, consoană şuierătoare, sibilantă (v. sibilant), sunet sibilant. Şuierătoarea este o consoană constrictivă sau fricativă prepalatală ori postalveolară. „Ş” şi „j” din limba română sunt şuierătoare. 3 consoană sibilantă, consoană siflantă, consoană şuierătoare, sibilantă (v. sibilant), siflantă (v. siflant), sunet sibilant, sunet siflant. Şuierătoarele sunt consoane constrictive sau fricative, oricare dintre consoanele „ş”, „j”, „s”, „z” din limba română. III adv. (modal) sibilant. Fluierul are crăpătura liniară pentru a suna şuierător. şuierătură s.f. 1 fluier, fluierare, fluierat, fluierătură, şuier, şuierat1, fâşcâit, fâşcâitură. 2 şuier, şuierare, şuierat1, ţiuit, vâjâială, vâjâire, vijâit1, vâjâitură, vuiet, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. 3 fâşâire, fâsâit, fâsâitură, sâsâială, sâsâire, sâsâit1, sâsâitură, şuier, şuierat1.4 piuială, piuit, piuitură, şuier, şuierat1, ţiuit, ţiuitură, vâjâit1, vâjâitură. 5 păcăneală, pacănire, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcănitură. şuiet s.n. 1 clipoceală1, clipocire1, clipocit, foşnet, murmur, susur, susurare, şopot, şoşoit, zumzet, zvon1, murmuială, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> mur-muit, sun, şoaptă. în poiană se aude şuietul unui izvor de munte. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude şuietul frunzelor în bătaia vântului. şuiet ic, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ’) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 (psih.) şulhetic v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit 3 (med.) v. Lunatic. Noctambul. Somnambul. şuietură s.f. (rar) 1 v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuiet. Zumzet. Zvon1.2 v. Fâşâială. Fâşâire. Fâşâit. Foşnet. Foşnire. Foşnit. Freamăt. Murmur. Sunet. Susur. Susurare. Şâşâit. Şopot. Şoşoit. Şuiet. Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. Zumzet. Zvon1, şuieţ, -iăţă adj. (reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Elastic. Subţiratic. Subţire. Suplu. Zvelt. şui6s, -oâsă adj. (reg.) 1 (med., med. vet.; despre oameni şi unele animale) v. Astmatic. 2 (med., med. vet.) v. Ftizie. Tebecist. Tuberculos. 3 (med.) v. Scrofulos. Strumos. şui'ţă s.f. (zool; reg.) 1 Spermophilus citellus; ţâncul-pământului (v. ţânc). 2 v. Orbeţ. Spalax (Spalax microphthalmus). 3 v. Veveriţă (Sciurus vulgaris). şulăr s.n. (croitorie; reg.) 1 v. Saia1.2 v. însă-ilătură. şulăi'vb. IV. tr. (croitorie; reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. /însăila, şuleândră s.f. (reg.) 1 v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 2 fig. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). şuleăucă s.f. (reg.) 1 v. înşelăciune. înşelătorie. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. şuier s.m. 1 (înv. şi reg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. 2 (j. de cărţi; înv. şi reg.) v. Trişor. 3 (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, şulerie s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie. 2 (j. de cărţi) v. Trişare. şulfă s.f. fig. (reg.) 1 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 (deprec. sau peior.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă. 3 (deprec.) v. Caiafa. Comedian. Comediant. Fariseu. Făţarnic. Histrion. Iezuit. Ipocrit Machiavelist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Tartuf. Viclean, şulhetic, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat Obraznic. Prezum- şulingros ţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. 2 (despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpaiat. Zvânturat. Zvânturatic. şulingros s.m. (omit.; reg.) v. Botgros. Cireşar (Coccothraustes coccothraustes). şulpe s.f. (reg.) 1 (zool.) v. Vulpe. Vulpoaică (Vulpes vulpes). 2 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). şum s.n. (reg.) v. Arămoi. şumâr s.m. (silv.; reg.) v. Pădurar, şumen, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. (despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. 2 adj., s.m., s.f. v. Alcoolic. Băutor. Beţiv, şumeneâlă s.f. (reg.) v. Beţie. Ebrietate, şumenî vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. şumemt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. şuncă s.f. I (culin., ind. alim.) 1 jambon. în cămară are cârnaţi, şuncă şi costiţă afumată. 2 (fam.) v. Slănină. II (la pl. şunci; fam.; peior.) osânză, slănină. Are ceva şunci pe el! De gras ce este, îi atârnă şuncile. şuncărie s.f. (ind. alim., com.; înv.) v. Câr-năţărie. Mezelărie. şuner s.n. (nav.) goeletă. Şunerul are de la două până la şase catarge. şupâr, -ă adj. (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Năbădăios. Nărăvaş. Nărăvit. supă1 s.f. (constr.; reg.) v. Şopron. şupă2 s.f. (milit.; reg.) v. Escortă, şupp vb. IV. (reg.) 1 refl. (desprefiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 2 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acţiunii) v. Bate. Izbi. Lovi. Trânti, şupp vb. IV. tr. (reg; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, şupureţ, -eâţă adj. (reg.; despre oameni) v. Băgăreţ. înfigăreţ. supun vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Fofila. Furişa. Strecura, şupurire s.f. (reg.) v. Fofilare. Furişare. Furişat1. Strecurare. şură s.f. 1 (constr.) magazie, şopron, colnă, găbănaş, perdea, rateş, saivan, serai, sin2, sinalău, standoală, ştalău, umbrar. A depozitat nutreţul în şură. 2 (reg.; la stână) v. Strungă. şurgăn s.n. (telec.; reg.) v. Telegramă, şurgăm vb. IV. tr., intr. (telec.; reg.) v. Telegrafia. şurrnă s.f. (reg.) lătunoaie (v. lătunoi), şirincă. Şurina este o fâşie lungă de pământ arabil. şurişoără s.f. (constr.; reg.) v. Şuriţă. şuriţă s.f. (constr.) şurişoără. şurîu s.n. (arg.) 1 v. Cuţit. 2v. Pumnal. Stilet1. şurlâu s.n. (tehn.; la car, la căruţă sau la sanie; reg.) v. Opritoare. Piedică. Zăvor, şurlicărs.m. (omit.; reg.) 1 v. Erete. Ere-te-de-găini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-porumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipitergentilis). 2 v. Gaie (Milvus milvus). 3 v. Gaie-neagră. Şoim-bâtlănos (Milvus migrans). 4 v. Şopârlar. Şorecar. Uliu. Uliul-şopârlelor (Buteo buteo). şurligaie s.f. (reg.) I (ornit.) 1 v. Erete. Erete-de-noapte. Erete-de-seară. Şoimu-leţ-de-seară. Vânturel. Vânturel-de-seară. Vânturel-închis-de-seară. Vânturel-vânăt. Vindereu (Falco vespertinus). 2 v. Erete. Erete-roşu. Vânturel. Vânturel-roşu. Vântu-rel-ruginiu. Vindereu (Falco tinnunculus). 3 v. Gaie (Milvus milvus). 4 v. Gaie-neagră. Şoim-bâtlănos (Milvus migrans). 5 v. Gipaet. Vultan-de-miei. Vultur-auriu. Vultur-bălan. Vultur-bărbos. Vultur-cu-barbă. Vul-tur-de-miei. Vultur-negru. Vulturul-mieilor (v. vultur). Zăgan (Gypaetus barbatus aures). II fig. (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoâică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune, şurluî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică roţile unui vehicul sau, p. ext., vehicule) v. împiedica. înfrâna. şuroiălă s.f. (reg.) v. Şiroire. şurub s.n. 11 (tehn.) civie. Pentru a fixa rafturile a avut nevoie de mai multe şuruburi. 2 (tehn.) şurub fără fine = şurub fară sfârşit, şurub melc; şurub fără sfârşit = şurub fară fine, şurub melc; şurub melc = şurub fară fine, şurub fară sfârşit. Şurubul melc este o tijă filetată angrenată cu o roată dinţată, căreia îi imprimă o mişcare de rotaţie; şurub micrometric = micrometru, palmer. Cu şurubul micrometric se măsoară grosimea unor piese; şurub prizonier = prizon1. Şurubul prizonier se foloseşte ca organ de îmbinare amovibilă a două sau a mai multe piese. 3 (reg.) v. Canea. Cep. 4 (tehn.; în tâmplărie; reg.) v. Cleşte. 5 (tehn.; reg.) v. Menghină. 6 (tehn.; reg.) v. Şurubelniţă. 7 (tehn.; în dogărie; reg.) v. Vârtej. 8 (tehn.; la moară; reg.) v. Vârtej. 9 (tehn.; reg.) v. Cric2. Vinci. 10 (muz.; reg.; adesea determ. prin „depian”, „de vioară”, „de ţambal”) v. Acordătoare. Acordor2. Cheie. 11 (înv.; în forma şurup) şurup de dopuri v. Destupătoare (v. destupă-tor). Tirbuşon. 12 (art.; tehn.; înv.; în forma şurup) şurupul luiArhimedev. Elice. II fig. (fam.) v. Abilitate. Artificiu. Cal troian. Calul troian (v. cal). învârtitură. Manej. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. şurubâr s.n. (reg.) 1 v. Canea. Cep. 2 (tehn.) v. Şurubelniţă. |1850 şurubări vb. IV. (pop. şi fam.) 1 (compl. indică piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) v. înşuruba. Strânge. 2 fig. (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. şurubărie s.f. fig. (pop. şi fam.) v. Abilitate. Artificiu. Cal troian. Calul troian (v. cal). învârtitură. Manej. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. şurubăriţă s.f. (tehn.; reg.) v. Şurubelniţă, şurubelniţă s.f. 1 (tehn.) mutelcă, răzuş, şoroflău, şrafânţigăr, şraumholţ, şurub, şurubar, şurubăriţă. Şurubelniţa este folosită la înşurubarea sau la deşurubarea şuruburilor. 2 (tehn.; la teasc) broască, gâscă. 3 (reg.) v. Destupătoare (v. destupător). Tirbuşon. 4 (tehn.; reg.) v. Burghiu de filetat. Tarod. şurubi vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) v. înşumba. Strânge. 2 fig. (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa, şurubul vb. IV. tr. (pop. şi fam.) 1 (compl. indică piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui obiect, ale unui mecanism etc.) v. înşuruba. Strânge. 2 fig. (compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. îmbrobodi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Orbi. Păcăli. Trişa. şurui't s.f. (reg.) v. Şiroire. şuruitură s.f. (reg.) v. Şiroire. şurup s.n. (înv.) = şurub. şus s.n. (reg.) v. Descărcătură. Detunătură. Foc. împuşcătură. Rafală. şustă s.f. (fam.) 1 v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ Pact1. Tranzacţie. 2 v. Legătură de dragoste. Legătură sexuală. Relaţie. şustăr s.m. (arg.; adesea determ. de un adj. pos.) v. Patron2. Stăpân, şuşălă s.f. (reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă, şuşălcă s.f. (reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă, şuşărcă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Năgară (Stipa capillata). 2 v. Rogoz. Rogoz-aspru. Ro-goz-de-pădure. Rogoz-mare (Carex). şuşăli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică pereţi sau tavane de lemn) v. Şipcui. şuşăniţă s.f. (reg.) 1 v. Fâşie. Panglică. Şuviţă. 2 (hidrol; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Şuviţă, şuşcăi vb. IV. (reg.) 1 intr., refl. (despre oameni) v. Ofta. Suspina. 2 refl. (despre fiinţe obosite, bolnave etc.) v. Gâfâi. Pufai. Sufla, şuşlete s.n. (reg.) 1 (la car, la căruţă sau la sanie) v. Codârlă. Fund. 2 leasă, loitrar, loitră, şireglă. Şuşletele este un grătar pentru nutreţ fixat de peretele grajdului, deasupra ieslei. şuşm vb. intr. (reg.; despre oameni) v. Ofta. Suspina. şuşnic s.n. (reg.) v. Leasă. 1851 | şuşoi s.n. (hidrol.; reg.; adesea determ. prin „de apă”sau „de ape”) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. şuşop s.n. (constr.; reg.) v. Şopron, şuşâpru s.n. (constr.; reg.) v. Şopron, şuşorâ vb. I. intr. (reg.; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. şuşdrcă s.f. (bot.; la porumb; reg.) v. Pănuşă. şuşoteală s.f. şoaptă, şuşotit, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, şoşăială, <înv. şi pop.> şopteală, şopăcăială, şopăcăit, şopăială, şopăire, şopăit, şoşoit, pupuială, pupuit, pupuitură, şoporoială, şopot, şopotire, şoşoneală, şoşot. Din camera alăturată se auzea o şuşoteală neînţeleasă de glasuri. La aflarea veştii, în mulţime se stârni o şuşoteală de îngrijorare. şuşoti vb. 1 intr. (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a foşni, a fremăta, a suna, a susura, a şâşâi, a şopoti, a şoşoi2, a şuşui, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. Frunzele şuşotesc în bătaia vântului. 2 intr. (despre ape curgătoare) a clipoci1, a murmura, a suna, a susura, a şopoti, a şuşui, a zgomota, a zvoni, a zurui, a zuzui, a corcăi, a licări, a ujui, <înv.> a murmui, a şopti. Apa izvorului şuşoteşte. 3 intr., tr. a îngâna, a murmura, a şopti, a şuşui, a şopăcăi, a şopăi, a şoşoi2, a şâgni, a şopoti, a adia. Se awzea un glas al unui copil care şuşotea un cântec. Bătrâna şuşotea o rugăciune. 4 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.) a şopti, a şuşui, a susura, a şopăcăi, a şopăi, a şoşoi2, a se pupui2, a şoporoi, a şopoti, a şoşoni. Băiatul a şuşotit: -îmi pare râu! I-a şuşotit să aducă cafea musafirilor. Cineva i-a şuşotit să închidă fereastra. şuşotit s.f. şoaptă, şuşoteală, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, şoşăială, <înv. şi pop.> şopteală, şopăcăială, şopăcăit, şopăială, şopăire, şopăit, şoşoit, pupuială, pupuit, pupuitură, şoporoială, şopot, şopotire, şoşoneală, şoşot. şuştă vb. I. refl. (reg.; despre oameni) v. Protesta. şuştăr s.m. (reg.) v. Cizmar. Pantofar. şuştări'e s.f. (reg.) 1 v. Cizmărie1. Pantofarie1. 2 v. Cizmărie2. Pantofarie2. şustări'ţă s.f. (reg.) v. Cizmăreasă. Pantofa- reasă. şuşter s.m. (arg.) 1 v. Rom2. Ţigan. 2 v. Escroc. Hoţ. Impostor. înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. şuşugâie s.f. (omit.; reg.) 1 v. Erete. Ere-te-de-noapte. Erete-de-seară. Şoimuleţ-de-sea-ră. Vânturel. Vânturel-de-seară. Vânturel-în-chis-de-seară. Vânturel-vânăt. Vindereu (Falco vespertinus). 2 Erete. Erete-roşu. Vânturel. Vânturel-roşu. Vânturel-ruginiu. Vindereu (Falco tinnunculus). 3 v. Gaie-nea-gră. Şoim-bâtlănos (Milvus migrans). 4 v. Gi- paet. Vultan-de-miei. Vultur-auriu. Vul-tur-bălan. Vultur-bărbos. Vultur-cu-barbă. Vultur-de-miei. Vultur-negru. Vulturul-mie-ilor (v. vultur). Zăgan (Gypaetus barbatus aures). 5 v. Vultan-brun. Vultan-de-câmp. Vultan-negru Vultan-pleşuv. Vultur. Vul-tur-brun. Vultur-călugăresc. Vultur-cenuşiu. Vultur-de-câmp. Vultur-negru. Vultur-pleşuv. Vultur-pleşuv-negru. Vultur-sur (Aegypius monachus). şuşui vb. IV. 1 intr. (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) a fâşâi, a foşăi, a foşni, a fremăta, a suna, a susura, a şâşâi, a şopoti, a şoşoi2, a şuşoti, a sâsâi2, a ţânţăni, a zumzui, a zurui, a falălăi, a licăi, a pârâi, a scorţăli, a sfârâi, a şuşora, a tufari, <înv.> a prâsni1, a zuzui, a şopti. 2 intr. (despre ape curgătoare) a clipoci1, a murmura, a suna, a susura, a şopoti, a şuşoti, a zgomota, a zvoni, a zurui, a zuzui, a corcăi, a licări, a ujui, <înv.> a murmui, a şopti. 3 intr., tr. a îngâna, a murmura, a şopti, a şuşoti, a şopăcăi, a şopăi, a şoşoi2, a şâgni, a şopoti, a adia. 4 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat.) a şopti, a şuşoti, a susura, a şopăcăi, a şopăi, a şoşoi2, a se pupui2, a şoporoi, a şopoti, a şoşoni. 5 tr. (compl. indică copii mici) a şâşâi. Mama şuşuia copilul pentru a-l adormi. şuşuială s.f. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. 2 şâşâială, şâşâit, şuşuit1. 3 şoaptă, şuşoteală, şuşotit, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, şoşăială, <înv. şi pop.> şopteală, şopăcăială, şopăcăit, şopăială, şopăire, şopăit, şoşoit, pupuială, pupuit, pupuitură, şoporoială, şopot, şopotire, şoşoneală, şoşot. şuşuire s.f. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. 2 şoaptă, şuşoteală, şuşotit, şuşuială, şuşuit1, şuşuitură, şoşăială, <înv. şi pop.> şopteală, şopăcăială, şopăcăit, şopăială, şopăire, şopăit, şoşoit, pupuială, pupuit, pupuitură, şoporoială, şopot, şopotire, şoşoneală, şoşot. şuşuit1 s.n. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuitură, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude şuşuitul frunzelor în bătaia vântului. 2 şâşâială, şâşâit, şuşuială. Lasă şuşuitul! Nu vezi că fetiţa a adormit? 3 şoaptă, şuşoteală, şuşotit, şuşuială, şuşuire, şuşuitură, şoşăială, <înv. şi pop.> şopteală, şopăcăială, şopăcăit, şopăială, şopăire, şopăit, şoşoit, pupuială, pupuit, pupuitură, şoporoială, şopot, şopotire, şoşoneală, şutitor şoşot. Din camera alăturată se auzea un şuşuit neînţeles de glasuri. La aflarea veştii, în mulţime se stârni un şuşuit de îngrijorare. şuşuit2, -ă adj. (despre glas, vorbe, sunete etc.) îngânat, murmurat, mut, şoptit2, şoptitor, şopotind, şopotit, şoptos, umbrit. îi spune ceva cu glas şuşuit. şuşuitor, -oare adj. 1 (despre ape curgătoare, vânt sau despre alte elemente ale naturii) murmurător, murmurând, susurător, şoşoitor, şopotitor, <înv.> murmuitor, susuros, şoptitor. în apropiere se aude un izvor şuşuitor. 2 (despre frunze, ierburi etc.) foşnitor, fremătător, murmurător, sunător, susurător, şopotitor, şoşoitor, <înv.> susuros, şoptitor, frisonant. Frunzele tremură şuşui-toare în bătaia vântului. şuşuitură s.f. 1 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, zumzet, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. 2 şoaptă, şuşoteală, şuşotit, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şoşăială, <înv. şi pop.> şopteală, şopăcăială, şopăcăit, şopăială, şopăire, şopăit, şoşoit, pupuială, pupuit, pupuitură, şoporoială, şopot, şopotire, şoşoneală, şoşot. şuşumete s.m. (reg.) v. Ciozvârtă. Halcă1. Hartan. şut’ (şuţ) s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş. şut2 s.n. (miner.) schimb. Minerii se întorc obosiţi din şut. şut3 s.n. (tehn.; reg.) v. Menghină. şut4, -ă adj. (reg.; despre mâncăruri, alimente etc.) v. Ardeiat. Asezonat. Condimentat. Iute. Picant. Piperat. şutăre s.f. (sport) şutat. Şutarea spre poartă s-a concretizat printr-un gol. şutăş, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Inabil. Nătâng. Neabil. Neajutorat. Neîndemânatic. Nepriceput, şutăt s.f. (sport) şutare. şutavei s.n. (reg.) v. Retevei. Scurtătură, şutau s.n. (miner.; reg.) v. Suitoare (v. suitor). şuteălă1 s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Adulare. Adu-laţie. Flatare. Linguşeală. Linguşire. Măgulea-lă. Măgulire. 2 v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. şuteălă2 s.f. (arg.) 1 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. 2 v. Furt. Sustragere, şuteu s.m. (ind. alim., com.; înv.) v. Brutar, şuti'vb. IV. tr. (arg.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, şutic s.n. (reg.) v. Beznă. întunecare. întunecime. întuneric. Negură. Obscuritate. Tenebră. şuti li vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică oameni) 1 v. Adula. Flata. Linguşi. Măguli. 2 v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. şutit, -ă adj. (arg.; despre obiecte, materiale, bunuri, bani etc.) v. Furat2. însuşit. Luat2. Sustras. şutitor s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş. şuvei şuvei s.n. (reg.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 v. Retevei. Scurtătură, şuvete s.n. (reg.) v. Retevei. Scurtătură, şuviţă s.f. I (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) 1 limbă, <înv. şi pop.> viţă, pală1, vârstă2, viţion. O şuviţă de păr îi cade pe frunte. 2 fâşie, panglică, limbă, <înv. şi reg.> sfâşie, fâşie, pleasnă, şuşăniţă, <înv.> platoviţă. Materialul a fost tăiat în şuviţe egale. 3 (hidrol.) şuşăniţă. Pârâul din marginea satului devine o şuviţă îngustă de apă în timpul secetei. II fig. (de obicei determ. prin „de lumină”) dâră, dungă, fascicul, fâşie, rază, fum, pânză, sprânceană, trâmbă. O şuviţă de lumină pătrunde pe sub uşă. şuvix s.n. (reg.) v. Cremă de ghete. Vacs. şuvixui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte de încălţăminte) v. Face. Lustrui. Văcsui. şuvoi1 s.n. 11 (hidrol.) puhoi, şiroi1, torent, debaclu, <înv. şi pop.> undă, noian, zăpor1, <înv. şi reg.> năboi1, poarnă, şirlău, năboială, sel, şopor, şuşoi, turlaş, vâjoi. în urma ploilor abundente, şuvoaiele de pe munţi au inundat satul. Şuvoaiele distrug totul în calea lor. 2 (mai ales la pl. şuvoaie; prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fluviu, pârâu, puhoi, râu, şiroi1, torent, val, <înv. şi reg.> şirlău, ţuţuroi, vâjoi, flux. Fetei îi curgeau pe faţă şuvoaie de lacrimi. Au curs şuvoaie de cerneală pe acest subiect. 3 (hidrol.; reg.; în forma şioi) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 4 (pese.; reg.; în forma şioi) v. Copcă2. Ochi1. II fig. (de obicei urmatJfe determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care sugerează ideea de succesiune neîntreruptă, de impetuozitate, de mulţime compactă în mişcare etc.) fluviu, flux, puhoi, râu, torent. După meci, pe străzi a început să curgă un adevărat şuvoi de oameni. Pe autostrăzi se scurg şuvoaie de maşini. şuvoP vb. IV. intr. (rar; despre ape) v. Şiroi2. şvab1 s.m. (entom.) 1 (şi şvab-negru) Blatta orientalis sau Periplaneta orientalis; gân-dac-de-bucătărie, gândac-de-casă, gândac-ne-gru, libarcă, libarcă-neagră, gâzoabă, pepe-roşie, pleaznă, ploşniţă, taracan, tarhan, zgripţ. 2 (şi şvab-mărunt) Phyllodromia germanica; corhan, libarcă, libarcă-galbenă, rus1, colţan, prus1, tarhan, tăun. şvab2, şvâbă s.m. pl., adj. 1 (la pl. şvabi) suabi. Şvabii sunt o populaţie germanică. |1852 2 şvăbesc. în limba română au pătruns elemente germane din dialectul şvab. şvaiţ, şvâiţă adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, şvâiţăr, -ă adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, şvăncă s.f. (reg.) v. Jintiţă. şvărtug s.n. (reg.) v. Şorţ. şvarţ s.n. (ind. alim.) filtru, cafea nemţească. Preferă şvarţul în loc de nes. şvăbesc, -eăscă adj. şvab2, şved, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Suedez. 2 adj. v. Suedez, şvester subst. (german.; înv.) v. Guvernantă (v. guvernant). şvezâsc, -eăscă adj. (înv.) v. Suedez, şviţerăn, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Elveţian. Elveţiancă. 2 adj. v. Elveţian, şviţerâncă s.f. (înv.) v. Elveţiană (v. elveţian). Elveţiancă. şvung s.n. (arg.) v. Eficacitate. Eficienţă. Tt tab s.n. (milit., transp.) transportor auto blindat. Taburile se pot deplasa pe orice teren, fiind destinate transportului infanteriei şi al statului-major. tabac1 s.m., s.n. I s.m. (bot.) 1 (rar) v. Tutun (Nicotiana tabacum). 2 (reg.) v. Mahorcă. Tutun-turcesc (Nicotiana rustica). 3 (art.; reg.) tabacul-câmpului v. Arnică. Pod-bal-de-munte (Amica montana). 4 (reg.; în forma tăbacă) tăbacă-sălbatică v. Cuscrişor (Pulmonaria rubra). II s.n. 1 şniuc, şnuc băbesc, şnuftabac. Prizează, din când în când, tabac. 2 (rar) v. Tutun. tabac2 s.m. (tăb.; reg.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. tabacheră s.f. 1 portţigaret, porttabac, portţigar, piesă, tarţă, <înv.> tabachemiţă, tă-băcar2, magazie. De ziua lui, a primit cadou o tabacheră de argint. 2 (anat.; arg.) v. Cap. tabacherniţă s.f. (înv.) v. Portţigaret. Tabacheră. tabacioc s.n. (reg.) v. Tutun, tabagi'sm s.n. (med.) intoxicaţie nicotică, nicotinism. Tabagismul este provocat de nicotină conţinută de tutun. tablagiu s.m. (milit.; în vechea organizare a armatei; peior.) v. Reangajat. Subofiţer, tabalhanâ s.f. (înv.) v. Argăsitorie. Tăbăcărie1. tabân, -ă s.n., s.f. (reg.) I s.n. 1 v. Branţ. 2 (tehn.; la plug) v. Călcâi. Plaz1. Talpă. 3 v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea. 4 (constr.; la casele ţărăneşti) v. Prispă. 5 (constr.; la case) v. Talpă. Tălpoi. II s.f. (bot.) v. Smochină, tabanâ s.f. (tăb.; înv.) v. Argăsitorie. Tăbăcărie1. tabâr s.n. (înv.) v. Mantie, tabardos s.n. (arg.) 1 v. Rachiu. 2 v. Ţuică, tâbă s.f. (reg.) v. Chip. Efigie, tabără s.f. 11 (milit.) bivuac, <înv. şi reg.> şatră, <înv.> conac. Trupele s-au aşezat în tabere. 2 (milit.) campament, cartier, lagăr, camping, cortel2, <înv.> ordie, sălaş, tabie. Tabăra este astfel stabilită încât să permită efectuarea unor exerciţii practice pe teren. 3 (milit.) cantonament, stanişte, stratoped. Soldatul se retrage înspre tabără. 4 (milit.; la romani) castru, lagăr, <înv.> tabie. Arheologii au descoperit urmele unei tabere romane la Dunăre. 5 (sport) cantonament. Fotbaliştii au tabăra la Predeal. 6 (milit.; înv.) v. Popas. 7 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. I11 grupare, partidă, lagăr, <înv.> parte, partid. Face parte din tabăra liberală a tineretului din facultate. 2 grup, ceată, <înv.> grupă, cor. S-a alăturat taberei care îl susţine pe fostul director. 3 parte. în urma acestui scandal politic, în tabăra adversă sunt multe controverse. 4 (milit.; înv. şi reg.) v. Armată. Forţe armate (v. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). 5 (milit.; înv.) v. Gloată. 6 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). III fig. front, stindard. Sunt în aceeaşi tabără în lupta pentru combaterea consumului de droguri. tabel s.n. 11 <înv.> tablă1, tablou. I s-a cerut să întocmească un tabel cu valorile lunare ale precipitaţiilor din anul trecut. 2 listă, <înv.> izvod, tablă1, tablou, tăbliţă. A întocmit un tabel cu participanţii la licitaţie. 3 (art.; chim.) tabelul periodic al elementelor = tabelul periodic al lui Mendeleev = sistemul periodic al elementelor (v. sistem), tabloul periodic al elementelor (v. tablou). Tabelul periodic al elementelor conţine toate elementele chimice, aranjate în funcţie de proprietăţile lor fizice şi chimice. 4 (mat.) tabel de logaritmi = tablă de logaritmi (v. tablă1), <înv.> tablă logaritmică (v. tablă1). Tabelul de logaritmi este cartea care cuprinde tabele cu logaritmul unor numere, cu ajutorul cărora se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. 5 (reg.; în forma tabelă) v. Cadastru. Carte funciară. Carte funduară. Registru de cadastru. 6 (art.; mat.; înv.; în forma tabelă) tabela aritmeticii = tabela înmulţirii = tabela pitagorică v. Tabla înmulţirii (v. tablă1). Tabla lui Pitagora (v. tablă1). 7 (înv.) v. Con- ţinut. Cuprins1. Sumar. Tablă de materii (v. tablă1). I11 (reg.; în forma tabelă) v. Tăbliţă. 2 (reg.; în forma tabelă) v. Tablă1. 3 (înv.) v. Planşă. III (înv.) 1 v. Cadru. Peisaj. Privelişte. Scenă. Tablou. Vedere. 2 (a. plast.) v. Desen. tabelar s.m. (înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. tabelă s.f. (reg.; înv.) = tabel, tabernăcul s.n. 1 (relig.; la vechii evrei) cortul mărturiei (v. cort). în tabernacul era păstrat chivotul legii. 2 (relig.; la creştini) chivot, <înv.> lipsanotecă. în tabernacul se păstrează cuminecătura şi sfântul mir. 3 (într-un templu mozaic) altar. tăbes s.n. (med.) 1 ataxie locomotorie. Ta-besul este o boală de origine sifilitică. 2 tabes periferic = pseudoataxie, pseudotabes. Tabe-sul periferic este un sindrom care are caracteristicile tabesului, dar fără etiologie sifilitică. tabetic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) ataxic. Tabeticul nu-şi coordonează mişcările. tabie s.f. (milit.; înv.) 1 v. Bastion. 2 v. Campament. Cartier. Lagăr. Tabără. 3 v. Redută. 4 (la romani) v. Castru. Lagăr. Tabără, tabiet s.n. 1 <înv.> chef. Şi-a băut cafeaua, după tabiet. 2 (mai ales la pl. tabieturi) deprindere, obicei, obişnuinţă, tic2, <înv.> taifet, apucătură. Este o persoană vârstnică ce are tabieturile ei. 3 comoditate, confort. îi place să aibă acum, la bătrâneţe, tot tabietul cu care se obişnuise. 4 (astăzi rar; de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Siestă. 5 (înv.) v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Poftă. Voie. Voinţă. Vrere, tabietgi'u, -i'e adj. (înv.; despre oameni) v. Maniac. Meticulos. Pedant. Scrupulos. Tipicar. tabietliu, -ie adj., s.m., s.f. (fam.) 1 adj. (despre oameni) v. Maniac. Meticulos. Pedant. Scrupulos. Tipicar. 2 s.m., s.f. v. Maniac, tablă s.f. (gosp.; reg.) v. Tavă. Tipsie, tablă-başa adv. (modal; reg.) v. Bine. Comod. Confortabil. tablă1 s.f. I tinichea, badog, pleu, <înv.> fier alb. Casa pe care şi-a ridicat-o are tablă 11854 acoperişul din tablă. Şi-a cumpărat un lighean de tablă. I11 tabelă. Elevul rezolvă pe tablă un exerciţiu la matematică. 2 (în Antic, romană) tablă cerată = tăbliţă cerată, tăbliţă de ceară, <înv.> tablă cernită. Pe tablele cerate se scria cu stilul, prin zgâriere; (înv.) tablă cernită v. Tablă cerată. Tăbliţă cerată. Tăbliţă de ceară. 3 (art., la pl.; relig.) tablele legii = tablele lui Moise = a (concr.; şi tablele mărturiei) <înv.> lespede, tablele poruncilor. Vechii evrei păstrau în lada păcii tablele legii şi toiagul lui Aron; b cele zece porunci (v. cel), decalog. Tablele lui Moise, revelate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai, sunt cuprinse în Vechiul Testament; (înv.) tablele poruncilor v. Tablele legii. Tablele lui Moise. Tablele mărturiei. 4 (pedag.; pop.) v. Tăbliţă. 5 (înv.) v. Placă. 6 (pict.; înv.) v. Pânză. Pictură. Tablou. II11 tablă de materii = conţinut, cuprins1, sumar, <înv.> registru, scară, sumă, tabel, pinax. A deschis cartea la tabla de materii pentru a găsi pagina capitolului căutat. 2 (mat.) tablă de logaritmi = tabel de logaritmi, <înv.> tablă loga-ritmică. Tabla de logaritmi este cartea care cuprinde tabele cu logaritmul unor numere, cu ajutorul cărora se pot calcula logaritmii tuturor numerelor; (art.) tabla înmulţirii = tabla lui Pitagora = tabla pitagorică, <înv.> livret, tabela aritmeticii, tabela înmulţirii, tabela pitagorică, tabla Tibetului, tăbliţa lui Pitagora (v. tăbliţă). Tabla înmulţirii este un tabel care conţine produsele înmulţirii între ele a primelor zece numere; (rar) tabla pitagorică v. Tabla înmulţirii. Tabla lui Pitagora; (înv.) tablă logaritmică v. Tabel de logaritmi. Tablă de logaritmi; (art.) tabla Tibetului v. Tabla înmulţirii. Tabla lui Pitagora. 3 (înv.) v. Listă. Tabel. 4 (înv.) v. Planşă. 5 (înv.) v. Lecţie. Temă. IV 1 (înv. şi reg.) v. Tăblie. 2 (constr.; reg.) v. Oblon. 3 (gosp.; reg.; adesea urmat de determ. „de lemn”, „de mămăligă) v. Fund. 4 (gosp.) v. Fund. Tocător. 5 (reg.) v. Tavă. Tipsie. 6 (constr.; la ferestre; reg.) v. Glaf. Pervaz. 7 (reg.) v. Plită. 8 (reg.) v. Copertă. Copertină. învelitoare. Scoarţă. 9 (reg.) v. Carton1. Mucava. 10 (constr.; la casă; reg.) v. Talpă. Tălpoi. 11 (anat.; reg.) v. Plantă2. Talpă. 12 (art.; anat.; reg.) tabla pieptului v. Cavitate toracică. Coşul pieptului (v. coş1). Cutie toracică. Torace. 13 (tipogr.; înv.) v. Pagină de zaţ. 14 (înv.) v. Tabel. V1 (înv. şi reg.) v. Brazdă. Răzor. Strat. 2 (agric.; reg.) v. Solă. Tarla. VI (jur.; în unele state; înv.) 1 (nm. pr.) v. Curte de Casaţie. 2 (în forma tabulă) v. Tribunal. tablă2 s.f. (mai ales lapl. table) <înv.> trictrac, şeş-beş. Cei doi vecini joacă table în fiecare zi. tabletă s.f. 1 (farm.) capsulă, capsulă amila-cee, caşetă, comprimat, pastilă, pilulă, hap2, nasture, năsturaş, bulină, bumb, <înv.> pil2. Medicul i-a prescris tablete cu antibiotic. 2 (gosp.; înv.) v. Tavă. Tipsie. tabloid s.n. (jurnal.) ziar de scandal. Tabloidele sunt căutate de o anumită categorie de cititori. tablou s.n. 11 (pict.) pânză, pictură, panou portabil, <înv. şi pop.> zugrăveală, <înv. şi reg.> zugravă, chip, <înv.> nacazlâc, şeruitură, tablă1, zugrăvie, zugrăvitură. Cunoscutul pictor a deschis o expoziţie în care predomină tablourile în ulei. 2 (pict.) tablou votiv = portret votiv. Tabloul votiv este un fragment dintr-o pictură murală bisericească reprezentând pe ctitor şi familia sa, ctitorul ţinând în mâini, de obicei, miniatura bisericii, pe care o închină lui Dumnezeu. 3 cadră. Fata este frumoasă ca un tablou. 4 cadru, peisaj, privelişte, scenă, vedere, sit1, <înv.> priveală, privire, tabel, seir, decor. Un tablou minunat ne apare în faţă după ridicarea ceţii. 5 (teatru) tablou viu = tablou vivant; tablou vivant = tablou viu. Tabloul vivant este un grup de persoane care stau nemişcate într-o anumită poziţie şi atitudine pe o scenă, pentru a evoca o temă simbolică. 6 (înv.) v. Ilustraţie. Poză. I11 (art.; chim.) tabloul periodic al elementelor = sistemul periodic al elementelor (v. sistem), tabelul periodic al elementelor (v. tabel), tabelul periodic al lui Mendeleev (v. tabel). Tabloul periodic al elementelor conţine toate elementele chimice, aranjate în funcţie de proprietăţile lor fizice şi chimice. 2 (înv.) v. Tabel. 3 (înv.) v. Listă. Tabel. III (tehn.) tablou de bord = tablou de comandă = panou de comandă. Are în faţă tabloul de comandă al aeronavei. IV (muz.) tablou muzical = tablou simfonic; tablou simfonic = tablou muzical. Tabloul simfonic este un gen al muzicii programatice, care are o singură parte, un conţinut plastic sau descriptiv şi o formă liberă. tabu s.n. (lingv.) interdicţie. Tabuul este înlocuirea, din superstiţie sau din pudoare, a unui cuvânt cu un alt cuvânt ori cu o perifrază, de cele mai multe ori metaforice. tabulâre s.f. (inform.) tabulaţie. Tabularea este imprimarea, vizualizarea unui text pe ecran sau pe hârtie. tabulaţie s.f. (inform.) tabulare, tăbulă s.f. (jur.; înv.) = tablă1, tabun s.n. (reg.) 1 v. Cireadă. Turmă. 2 v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. 3 (agric.) v. Solă. Tarla. tabunel s.n. (agric.; reg.) v. Solă. Tarla. taburet s.n. escabeau. Pe lângă fotolii, are pe terasă şi câteva taburete. tac s.n. (la jocul de biliard) achiu2. Tacul este un baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele. tacaciu, -ie adj. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. tâcă s.f. (reg.) v. Linişte. Tăcere, tacâm s.n. 11 (înv. şi reg.) v. Harnaşament. 2 (pese.; reg.) v. Periteag. 3 (la pl. tacâmuri; constr.; reg.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. I11 (muz.; înv. şi reg.; adesea determ. prin „de lăutari’) v. Taraf. 2 (înv.) v. Alai. Cortegiu. Suită. 3 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). 4 (înv.; deprec. sau peior.) v. Bandă1. Cârdăşie. Clan. Clică. Coterie. Gaşcă. Şleahtă. Tagmă. III fig. (peior.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Categorie. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. tacit, -ă adj. (despre acorduri, înţelegeri, convenţii etc.) <înv.> tăcut. între cele două grupări a fost o înţelegere tacită. Renunţarea la moştenire poate fi tacită sau expresă. taciturn, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, tăcut, urâcios, ursuz, atrabi-lar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, morânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană taciturnă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale taciturne. tackle [’tekal] s.n. (sport; la fotbal, la rugbi etc.) tackling. Adversarul este deposedat neregulamentar de minge prin tackle. tackling [’teklin] s.n. (sport; la fotbal, la rugbi etc.) tackle. taclale s.f. pl. (constr. cu vb. ca „a sta”, „a se pune” şi cu prep. „la”; fam.) v. Sfat. Taifas. Vorbă. tadagioăică s.f. (fam.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). tadagîu s.m., adj. (fam.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragiu. Vorbăreţ, tadi't s.n. (reg.) v. Şal. tacoz s.n. (mar.) scareu. Pe tacoz este sprijinit corpul unei nave aduse pe uscat pentru reparaţii. tacrir s.n. (turc.; înv.) 1 v. Dare de seamă. Raport. Referat. Situaţie. 2 (jur.) v. Declaraţie. Depoziţie. Mărturie. Mărturisire. 3 (jur.) v. Interogatoriu. 4 (jur.) v. Memoriu. Petiţie. 5 v. Proces-verbal. tact s.n. 11 (fiziol.) pipăit1, sensibilitate tactilă, <înv.> pipăire. Tactul este un simţ. 2 (med., med. vet.) tuşeu. Tactul este examinarea prin palpare a unui organ intern, spre a se constata starea sănătăţii lui. 3 (muz.) battuta, cadenţă, măsură, metru, ritm, ritmică (v. ritmic), <înv.> încheiere, metrică2, timp. Tactul acestei melodii este rapid. II chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, pondera-ţie, raţiune, sobrietate, temperanţă, con-tinenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schep-sis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe tactul pe care îl are acum, la bătrâneţe. tăctic s.m. (milit; înv.) v. Tactician. 1855| tainic tactică s.f. 1 diplomaţie, politică (v. politic), <înv.> politichie. Tactica pe care ea a adoptat-o a fost benefică, pentru că a obţinut ceea ce şi-a dorit. 2 fig. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) metodă. Are tactica lui de a-şi cuminţi fiul. tactician s.m. (milit.) <înv.> tactic. Tacticienii sunt specializaţi în arta conducerii în luptă a trupelor armate. tacticos, -oâsă adj. 11 (în opoz. cu »grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lent, lin2, liniştit, măsurat2, potolit2, temperat, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas tacticos. 2 (despre atitudini, acţiuni etc. ale oamenilor) cumpănit, măsurat2. Totdeauna gesturile ei sunt tacticoase. II fig. (despre oameni) calculat, chibzuit, cugetat, cumpănit, cumpătat, echilibrat, măsurat2, moderat, ponderat, socotit2, înfrânat, rece, cântărit2, econom. Fiind un om tacticos, a reuşit să se descurce în viaţă. tactfsm s.n. (biol.) taxie. Tactismul este mişcarea orientată a organismelor sau a organelor acestora ca răspuns la stimuli proveniţi din mediul înconjurător. taftâ s.f. (ţes.) <înv.> ghizea, ghizie. Poartă o rochie din tafta purpurie. taftaloâge s.n. pl. (fam.) terfeloage (v. terfelog). Pe masa profesorului de limbi clasice sunt teancuri de taftaloage latineşti şi greceşti. taftur s.n. 1 troc2. Cu tafturul se strânge şaua sau pătura pe cal. 2 (înv. şi reg.) v. Brâu. Cingătoare. încingătoare. 3 (reg.; în forma tuftur) v. Canaf. Ciucure, tăgă s.f. (înv.) v. Contestare. Dezminţire. Negare. Negaţie. Renegare. Tăgadă. Tăgădu-ială. Tăgăduire. tagete s.f. pl. (bot.) Tagetes erecta şi Tagetes patula; crăişor, crăiţă, vâzdoagă, boance (v. boancă), boftă, budiană, buruiană-dom-nească, buzdugi (v. buzdugă), căciuliţe (v. căciulită), ferfan, ferfeni-galbeni (v.ferfăn), ferfeni-mari (v. ferfân), ferfeni-mid (v.ferfăn), ferfeniţă, garoafe (v. garoafă), moşnegel, ocheşele (v. ocheşel), popă1, rujiţe (v. rujiţă), săscuţă, şerpoaică, ţigănaşi (v. ţigănaş), ţigănci (v. ţigancă), ţigăncuşe (v. ţigăncuşă), ţigănuţe. tagmatarhi'e s.f. (milit.; grec.; înv.) v. Batalion. tâgmă s.f. 11 (în trecut) breaslă, corporaţie, <înv. şi reg.> ţeh1, <înv.> ceată, cin1, isnaf, în-soţime, orta, rufet, seminţie, semt, sistem, sodalitate. A făcut parte din tagma tipografilor. 2 rând. După ce a terminat facultatea, a intrat în tagma avocaţilor. 3 (bis.) cin1, <înv.> ceată, însoţime, schimă. Tagma preoţească este formată din preoţi şi din călugări. 4 castă, clan. în tagma bancară se pătrunde greu. 5 (rar) v. Categorie. Clasă. Grup. Grupare. 6 (znv.) v. Categorie. Clasă. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. Varietate. 7 (înv.; de obicei urmat de determ. care indică felul) v. Branşă. Disciplină. Domeniu. Ramură. Sector. Specialitate. II (deprec. sau peior.) bandă1, cârdăşie, clan, clică, coterie, gaşcă, şleahtă, <înv.; deprec. sau peior. > cardaşlâc, ecpaia, tacâm, taraf, gang2, omerta, sectă, bisericuţă, haită, echipaj, milieu, trib. Câţiva tineri făceau parte dintr-o tagmă de falsificatori de cârduri. tah s.m. (înv.) v. Stenograf, taharâu s.m. (iht.; reg.) v. Babuşcă. Babuş-că-albă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). taheogrâf s.n., s.m. 1 s.n. (topogr.) tahigraf. 2 s.m. (înv.) v. Stenograf, taheometrie s.f. (topogr.) stadimetrie, tahimetrie. taheometru s.n. 1 (topogr.) celerimetru, stadimetru,tahimetru. 2 (mec.; înv.) v. Taho-metru. tahicardie s.f. (med.) tahiritmie. Tahicardia este o accelerare fiziologică (în timpul unui efort fizic sau în emoţii) sau patologică (în unele afecţiuni) a frecvenţei contracţiilor cardiace peste 90-100 de bătăi pe minut. tahifemie s.f. (med.) tahilalie. Tahifemia se caraăerizeazâprin accelerarea ritmului verbal. tahigrâf s.n., s.m. I s.n. 1 (topogr.) taheograf. Tahigraful este folosit la întocmirea planurilor şi a hărţilor, fiind prevăzut cu un creion-trasor, acţionat de aparat în timpul observaţiilor. 2 (mec.) tahograf. II s.m. (înv.) v. Stenograf, tahigrafiă vb. I. tr. (înv.; compl. indică spusele, vorbirea oamenilor) v. Stenografia, tahigrafiât, -ă adj. (înv.; despre spusele, vorbirea oamenilor) v Stenografiat2, tahigrăfic, -ă adj. (înv.) v. Stenografie, tahigrafie s.f. (înv.) v. Stenografie, tahilalie s.f. (med.) tahifemie. tahimetrie, -ă adj. (topogr.) stadimetrie. Tahimetrele sunt dotate cu un dispozitiv tahimetrie pentru măsurarea distanţelor. Unghiul tahimetrie este un unghi diedru format în luneta topografică. tahimetrie s.f. (topogr.) stadimetrie, taheometrie. Tahimetria este o metodă de măsurare a distanţelor terestre cu ajutorul ta-himetrului. tahimetru s.n. 1 (topogr.) celerimetru, stadimetru, taheometru. Tahimetrul permite ridicarea topografică rapidă a planurilor şi a hărţilor prin măsurarea distanţelor până la un punct vizat pe cale optică, prin citire cu ajutorul unei mire aşezate în acest punct. 2 (tehn. med.) tahimetru cardiac = cardiota-himetru. Cu ajutorul tahimetrului cardiac se măsoară frecvenţa contracţiilor inimii. tahiritmie s.f. (med.) tahicardie, tahmrn s.n. (înv.) v. Aproximaţie, tahogenerator s.n. (electron.) tahometru electric. Tahogeneratorul este un microgene-rator electric folosit în instalaţiile automate pentru a măsura viteza unghiulară sau tensiunea electrică. tahogrâf s.n. (mec.) tahigraf. Tahograful este prevăzut cu un mecanism de înregistrare, care măsoară variaţia turaţiei unei piese rotitoare, în funcţie de timp. tahometru s.n. 1 (mec.) <înv.> taheometru. Tahometrul măsoară viteza unghiulară şi turaţiile unei piese rotitoare. 2 (electron.) tahometru electric = tahogenerator. 3 (tehn.) indicator de turaţie, indicator de viteză, spidometru,vitezometru. Tahometrul indică viteza instantanee a maşinii. taht s.n. (înv.) 1 v. Capitală. 2 (adm., polit.) v. Subprefectură. 3 v. Jilţ. Tron1, tahvi'l s.n. (econ., fin.; înv.) v. Adeverinţă. Chitanţă. Recipisă. Vaucer. tai s.n. (înv.) v. Balot. Legătură, tâică s.m. 11 (înv. şi reg.) v. Părinte. Tată. 2 (reg.; şi taică-bătrân, taică- bât, taică-moş) v. Bunic. Tată-mare. 3 (reg.) v. Tată vitreg. 4 (relig.; reg.; adesea determ. prin „părinte”, „popa) v. Pastor. Părinte. Preot. Sacerdot. II (j. de cărţi; arg.) v. As. tăier s.n. 1 (reg.) v. Abajur. 2 (gosp.; reg.) v. Blid. Strachină. 3 (reg.) v. Disc. Platan2. Taler2. Talger. Tas. 4 (gosp.; reg.) v. Farfurie. Taler2. Talger. 5 (la pălărie; reg.) v. Bor. Margine. 6 (astron.; înv.) v. Disc. taifâ s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Adunătură. Gloată. Scursură. Strânsură. Şleahtă, taifas s.n. (constr. cu vb. ca „a sta”, „a se pune” şi cu prep. „la”) sfat, vorbă, taclale, taină, tală, tăineală, târşag, <înv.> împreunare de vorbă, voroavă. Toată ziua cele două vecine stau la taifas. taifet s.n. (înv.) v. Deprindere. Obicei. Obişnuinţă. Tabiet. Tic2, taifun s.n. (meteor.) ciclon, ciclon tropical, uragan, <înv.> orcan, tempestă, vânturaşcă. Taifunul se manifestă în zonele tropicale, fiind însoţit de ploi torenţiale şi de descărcări electrice. tain s.n. 1 (reg.) v. Aliment. Hrană. Mâncare. 2 (fin.; reg.) v. Cotă-parte. Cotitate. 3 (reg.) v. Provizii. 4 (înv.) v. Porţie. Raţie, tainât s.n. (înv.) v. Provizii, tâină s.f. I 1 enigmă, mister2, problemă, secret2, arcan1, misteriozitate, neînţeles1, ghicitoare (v. ghicitor), <înv.> nepricepere, neştiută (v. neştiut2), neştiutură, rebus, şaradă, logogrif, ascuns1. Pentru mulţi viaţa subacvatică este o taină. în natură sunt multe taine nedezlegate. 2 secret2, arcan1, <înv. şi pop.> tăinicie, tărăşenie, <înv.> tăinuire, ascunziş, talant1. Nu poţi pătrunde tainele firii omeneşti. 3 secret2, <înv. şi pop.> meşteşug. Tainele de fabricaţie sunt foarte bine păzite. Arta culinară are tainele ei. 4 (relig. creştină) mister2. Taina este inaccesibilă raţiunii omeneşti şi trebuie primită aşa cum este dată. 5 (relig. creştină; la ortodocşi) dar2. Copilul a primit taina botezului când a împlinit două luni. 6 (înv. şi reg.) v. Minune. Miracol. 7 (constr. cu vb. ca „a sta”, „a se pune” şi cu prep. „la”; reg.) v. Sfat. Taifas. Vorbă. 8 (art, la pl.; în Grecia antică; înv.) tainele eleusineşti v. Eleusine. Misterele eleusine (v. mister2). II (concr.; reg.) v. Ascunzătoare. Ascunziş. Cotlon. Culcuş. Tainiţă. Ungher. III fig. (înv.; de obicei urmat de determ. în gen.) v. Farmec. Fascinaţie. încântare. Magie. Poezie. Vrajă, taingiu s.m. (milit.; înv.) v. Furier, tainic, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) ascuns2, discret, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, secret2, singuratic, tăinuit, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> tainiţă singureţ, singurit. Se retrage în colţul cel mai tainic al camerei. 2 ascuns2, latent, necunoscut, nedescoperit, neştiut2, tăinuit, larvar, involut. în timpul expediţiilor a pătruns în viaţa tainică a pădurii. în oricine zace un talent tainic. 3 (despre semne, formule etc.) cabalistic, magic, misterios. încearcă să descifreze semnele tainice săpate în piatra funerară. în timpul ceremonialului folosea formule tainice. 4 (despre stări, creaţii, texte, idei, sensuri etc.) abscons, ascuns2, criptic, enigmatic, incognoscibil, misterios, necuprins, neînţeles2, ocult, secret2, sibilic, sibilin, sibilinic, <înv.> misteric, neajuns2, tăinos, crepuscular, indescifrabil, nelămurit, nepătruns, obscur. Zona tainică a sufletului este greu de definit. 5 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Discret. II adj. 1 (despre teorii, sisteme, ritualuri etc.) ascuns2, ezoteric, iniţiatic, secret2, acroamatic, ermetic. Unele practici magice tainice sunt cunoscute numai de iniţiaţi. 2 confidenţial, secret2, <înv.> secretic, secretnic. Hotărârile s-au luat în urma unei întâlniri tainice. 3 (despre sentimente, intenţii, gânduri etc. ale oamenilor) ascuns2, lăuntric* mistic, secret2, tăinuit, lăturalnic. Are o admiraţie tainică faţă de el. 4 ascuns2, mascat, tăinuit, acoperit. O emoţie tainică se poate declanşa brusc. 5 (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) enigmatic, misterios, neînţeles2, nepriceput. Se lasă cuprins de farmecul tainic al muzicii, îl privea cu o întrebare tainică a ochilor. Aluziile pe care le făcea rămân tainice. 6 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, uşor2, scoborât2, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea tainică. De departe se aude freamătul tainic al pădurii. 7 fig. adânc, intim, lăuntric, profund. Cercetătorul a reuşit în studiul său să descopere natura tainică a fenomenului. III s.m. (bot; reg.) v. Tătăneasă (Symphytum officinale). IV s.m., s.f. (înv.) v. Confident. Intim, tâiniţă s.f. 1 hrubă. Contrabandiştii îşi ascund mărfurile în tainiţe. 2 ascunzătoare, ascunziş, cotlon, culcuş, ungher, ascunzătură, cotolac, taină, ungheţ, <înv.> ascuns1, ascunsoare, colţ, cochilie, vizuină, cotitură, fereală. Animalul s-a vârât într-o tainiţă. taior s.n. costum, costum-taior, deux-pieces. Şi-a cumpărat un taior elegant. taişprn s.m. (reg.) v. Străin, taiug s.n. (med., med. vet.; reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă, tâiveriţă s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; reg.) v. Palmă, takâr s.n. (geogr.) deşert de argilă. Takârul este un teren care se desface în plăci poligonale. tal1 s.n. (bot.; la licheni) blastemă. Talul este lipsit de vase conducătoare. tal2 s.n. (reg.) v. Lot. Parcelă. talâf s.n. (mai ales la pl. talafuri; înv. şi pop.) v. Fleac. Nimic. Palavră. tăiam s.n. (anat.; înv.) v. Reces. Ventricul. talamectomi'e s.f. (chir.) talamotomie. talamotomie s.f. (chir.) talamectomie. Talamotomia are drept scop suprimarea parţială şi selectivă a unor conexiuni ale talamusului sau ale anumitor părţi din talamus. talăn s.n. (med., med. vet.; reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă, talângă s.f. balangă, clopot, tângalău, toacă, toangă, tololoancă, troscot2, ţingălău, ţoangă. Vaca are o talangâ atârnată la gât. talâniţă s.f. (zool; reg.) v. Gloabă. Mârţoagă. talănt1 s.m. fig. 1 (reg.) v. Ascunziş. Secret2. Taină. 2 (înv.; urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) v. Aplecare. Aplicare. Aplicaţie. Aptitudine. Atracţie. Chemare. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie, înzestrare. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Stofa. Talent. Vocaţie. 3 (înv.) v. Aptitudine. Capacitate. Facultate, însuşire. Posibilitate. talant2 s.n. (reg.) 1 (lapl talanturi; constr.) v. Acaret. Atenansă. Dependinţă. 2 (tehn.) v. Instrument. Sculă. Unealtă. Ustensilă. 3 (muz.) v. Fluier. Fluierătoare (v.fluierător). talasemîe s.f. (med.) anemie mediteraneeană. Talasemia are un caracter ereditar dominan, şi se manifestă în special la populaţiile din bazinul mediteraneean. talasofobi'e s.f. (psih.) fobie a mării. Talaso- fobia este o stare patologică manifestată prin teamă de mare şi de valuri. talâş s.n. (colect.) strujitură, hoaspe. Talaşul se formează în timpul prelucrării lemnului cu rindeaua. talâz s.n. (hidrol.) undă, val, talachii, vangor, vop. Talazurile mării ajung la o înălţime de câţiva metri în timpul unui cutremur subacvatic. tâlă s.f. (reg.) 1 (constr. cu vb. ca „a sta”, „a se pune” şi cu prep. „la”) v. Sfat. Taifas. Vorbă. 2 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). talâm s.n. (turc.; înv.) 1 v. Comportament. Comportare. Conduită. Deprindere. Maniere (v. manieră). Moravuri. Năravuri (v. nărav). Obiceiuri (v. obicei). Purtare. 2 (adesea constr. cu vb. „a face”) v. închinăciune. Mătanie. Plecăciune. Ploconeală. Reverenţă. Temenea, talc s.n. 1 (mineral.; şi, înv., talc de Veneţia) steatit. Talcul se găseşte în rocile metamorfice şi este utilizat la confecţionarea unor obiecte decorative, în industrie, în cosmetică etc. 2 (farm.) pudră de talc. Talcul are rol protector şi sicativ. talent s.n. 1 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, |1856 predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, vocaţie, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, chemare, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are talent pentru teatru. 2 artă, dibăcie, iscusinţă, îndemânare, măiestrie, meşteşug, pricepere, stil, ştiinţă, savantlâc, <înv.> iscusime, tehnă, perilipsis, clasicitate. Statuia a fost executată cu mult talent. 3 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, uşurinţă, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră talentul chirurgului în mânuirea bisturiului. 4 calitate, dar2, har, însuşire. Are talentul de a stârni compasiunea celor din jur. 5 (psih.; reg.) v. Caracter. Fire. Natură. Structură. Suflet. Temperament, talentăt, -ă adj. (despre oameni) dotat, înzestrat, <înv. şi pop.> meşteşugos, meseriaş, <înv.> măiestreţ, măiestrit, talentos, binecuvântat, aplicat, blagoslovit, împodobit, ogod-nic. Mozart a fost un muzician talentat. talentos, -oâsă adj. (înv.; despre oameni) v. Dotat. înzestrat. Talentat. taler1 s.m. (fin.; în trecut) <în trecut> ioachim. Talerul a fost o monedă austriacă din argint, care a circulat şi în Ţările Române. tăier2 s.n. 1 (gosp.) farfurie, talger, <înv. şi reg> tas, căţân, taier, tipsie, <înv.> patenă. I-a pus supa într-un taler adânc. 2 disc, platan2, talger, tas, <înv. şi reg.> scafa, lingură, taier, tavă, terezie. A pus pe talerul balanţei brăţara din aur pentru a o cântări. 3 (la pl talere ; muz.) cimbal, cinei, talgere (v. talger), tipsii (v. tipsie), ţambal, <înv.> chimval, tas. Talerele sunt de alamă şi se lovesc între ele pentru a marca ritmul sau cadenţa. 4 (la pl. talere; sport) skeet. A câştigat proba de talere la tir. tâlger s.n. 1 (gosp.; astăzi mai ales pop.) farfurie, taler2, <înv. şi reg> tas, căţân, taier, tipsie, <înv.> patenă. 2 disc, platan2, taler2, tas, <înv. şi reg.> scafa, lingură, taier, tavă, terezie. 3 (la pl. talgere; muz.) cimbal, cinei, talere (v. taler2), tipsii (v. tipsie), ţambal, <înv.> chimval, tas. 4 (gosp.; pop.) v. Tavă. Tipsie. talhâş s.n. (în Ev. Med.; turc.; înv.) v. Firman, tălie s.f. 11 (anat.) brâu, mijloc. Cânepa era până la talia lui de înaltă. 2 linie, siluetă, carură. Talia suplă a fetei este evidenţiată de o centură lată. 3 corsaj. Talia rochiei este împodobită cu strasuri. I11 (de obicei urmai de determ. care indică dimensiunea) înălţime, mărime, statură, <înv. şi pop.> stat3, gabarit, stan, stătut1, <înv.> mărire, pusoare, vârstă1. îi plac fetele de talie medie, îşi întrece colegii de clasă ca talie. 2 făptură, 1857| tamburină înălţime, statură, <înv. şi pop.> boi2, stat3, lungime, <înv. şi reg.> stare. Se deosebeşte de colegii lui prin talia sa atletică. 3 mărime, măsură. Şi-a cumpărat o rochie pe talia ei. 4 fig. calitate, valoare, calibru, nivel, ţinută, rasă1. Cei doi matematicieni sunt de aceeaşi talie. Directorului i-ar părea rău să piardă un cercetător de o asemenea talie. III (fin.; înv.) v. Taxă. talion s.m. (farm.; înv.) <înv.> diachil. Talionul servea la fixarea unui pansament sau conţinea diferite substanţe medicamentoase. talismân s.n. amuletă, apotropaic, fetiş1, mascotă, <înv.> advar, baier, noroc, por-te-bonheur, sinet. Consideră colţul de lup pe care îl poartă la gât un talisman. talkie-walkie [,toKi'woici] s.n. (telec.) walkie-talkie. Talkie-walkie este un radiotelefon portativ, folosit pentru comunicaţii la distanţe scurte. tâlmă s.f. (înv.) v. Pelerină, talmeş-balmeş s.n. (fam.) 1 v. Amestecătură. încâlceală. încâlcire. încâlcituri încurcătură. Mixtură. 2 v. Dezordine. Neorânduială. Răvăşeală. Vraişte. Zăpăceală, talmudic, -ă adj. (relig. mozaică) talmudist. Textul talmudic a fost definitivat până la sfârşitul sec. al V-lea d.Hr. Prietenul său evreu îi dezvăluie câteva precepte talmudice. talmudist,-ă adj. (relig. mozaică) talmudic, taloăncă s.f. (omit.; reg.) v. Sitar1. Sitar-de-pă-dure (v. sitar1). Sitarul-pădurean (v. sitar1) (Scolopax rusticola). talon s.n. 1 matcă, tulpină. A păstrat talonul de la cuponul de pensie. 2 (j. de cărţi; rar) v. Partidă. 3 (anat.; rar) v. Astragal. Talus. talonăj s.n. (sport; la rugbi) talonare. talonăre s.f. (sport; la rugbi) talonaj. Prin talonare un adversar este împiedicat să-şi finalizeze acţiunile. talpă s.f. I (anat.) plantă2, tablă1, tapşă2, <înv.> plântă. Talpa este faţa inferioară a piciorului, care ia contact cu solul. I-a intrat un spin în talpă. I11 (constr.; la case) tălpoi, bălvan, strat, subtoi, taban, tablă1, temei. Talpa este grinda sau ansamblul de piese care se aşază la baza unei construcţii şi pe care aceasta se reazemă. 2 (la sanie) tălpig, patină1, falcea, falcă, plaz1, tălpete, tălpeţ, tălpiş, tălpoi. Sania alunecă pe două tălpi. 3 (la roţile carului sau ale căruţei) colac. Tălpile sunt obezile împreunate ale roţilor. 4 (lapl. tălpi; tehn.; la războiul de ţesut) butuci (v. butuc), plazuri (v. plaz1), craci (v. crac), crăcii războiului (v. crac), drugi (v. drug), fofeze (v.fofează), grindeie (v. grindei), lemne (v. lemn), tălpeţi (v. tălpeţ). Tălpile alcătuiesc patul sau trupul războiului de ţesut. 5 (tehn.; la sucală, la vârtelniţă) butuc, pat, picior, scaun, strat, pitrucă, pod1, stârciog. Pe talpă se sprijină întreaga unealtă. 6 (tehn.; la scaunul dogarului) călcător, tălpigă. 7 (tehn.; la joagăr) pod1, punte. Talpa este partea care formează fundul unui scoc de joagăr. 8 (tehn.; la plug) călcâi, plaz1, trupiţă1, bârsă, nadă1, piept, plasă1, plughiţă, pod1, taban. Talpa asigură stabilitatea plugului în timpul aratului. 9 (tehn.; la plug) grindei, pat. 10 (la pâine, cozonac etc.) dos, fund. Nu are voie să mănânce pâine cu talpa arsă din cauză că are ulcer. 11 (tehn.; la maşina de cusut; rar) v. Pedală. 12 (constr.; pop. şi fam.) v. Bază. Fundament. Fundaţie. Subasment. Temelie. 13 (art.; pop. şi fam.) talpa casei v. a Cap de familie. Capul familiei (v. cap). Stâlpul casei (v. stâlp). Stâlpul familiei (v. stâlp); b Bărbat. Soţ. 14 (tehn.; la grapă; reg.) v. Stinghie. 15 (reg.) v. Pătuiac. Pătul. 16 (reg.) v. Laviţă. 17 (metrol; înv.) v. Picior. 18 fig. (pop. şi fam.) talpă de iad = talpă la iad = (art.) talpa iadului = a tălpoi. Talpa iadului este mama căpeteniei dracilor, b (în credinţe şi superstiţii) v. Babă. Strigoâică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). 19 fig. (culin.; fam.) pingea. Talpa este o friptură tare. III (art.; bot.) talpa-gâştei = a Leonurus cardiaca; apucătoare (v. apucător), buruiana-orbalţului (v. buruiană), buruiană-de-bleasnă, cătuşniţă, cervană, coada-leului (v. coadă), creasta-cocoşului (v. creastă), iarba-căşunăturii (v. iarbă), iarbă-de-dat, iarbă-flocoasă, laba-lupului (v. labă), lungorică, piciorul-gâştei (v. picior), somnişor2, stăncuţă, şanta1, talpa-lupului; b Chenopodium rubrum; troscot1; c (reg.) Trifoliumfragiferum; căpşunică,cioane; d (reg.) v. Amarant. Creasta-cocoşului (v. creastă) (Celosia cristata); e (reg.) v. Ciu-boţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris); f (reg.) v. Lobodă. Spanac-alb. Spanac-porcesc. Spanac-sălbatic (Chenopodium album); g (reg.) v. Lobodă. Lobodă-albă. Lobodă-al-bă-de-grădinl Lobodă-bunl Lobodă-de-gră-dină. Lobodă-domnească. Lobodă-porcească (Atriplex hortensis); h (reg.) v. Priboi (Geranium macrorrhizum); I (reg.) v. Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum); j (reg.) Atriplex patula; ştir1; talpa-lupului = a Chaiturus marubiastrum; cimburel-sălbatic, iar-bă-flocoasă, iarbă-neagră, poala-Sfintei-Mării (v. poală); b (reg.) v. Coada-mâţei (v. coadă) (Leonurus marrubiastrum); c (reg.) v. Papanaş (Trifolium arvense); d (reg.) v. Talpa-gâştei (Leonurus cardiaca); talpa-stancei = Corono-pus squamatus; talpa-stâncii; talpa-ur-sului = a Acanthus longifolius; acantă, brânca-ursului (v. brâncă1), matrună, pălămi-dă1, spinul-tălpii-ursului (v. spin); b Heracle-um palmatum; plăcinta-porcului (v. plăcintă); c Phyllocactus ackermanni; limbă, bostan, broască, limba-boului (v. limbă), limba-vecinei (v. limbă), palmă, stoletnic; d (reg.) v. Brânca-ursului (v. brâncă1). Cru-cea-pământului (v. cruce) (Heracleum sphon-dylium); e (reg.) v. Piedicuţă (Lycopodium clavatum); (reg.) talpa-cocoşului v. Picio-rul-cocoşului (v. picior) (Ranunculus acris); talpa-cucoanei v. Salvie. Urechea-porcului (v. ureche) (Salvia verticillata); talpa-iepure-luiv. Golomăţ (Dactylis gbmerata); talpa-mâ-ţei = talpa-pisiciiv. a Albumeală. Albumiţă. Floare-de-colţ. Floarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpinum); b Firicică (Filago germanica); c Flocoşele (Filago arvensis); d Parpian (Antennaria dioica); talpa-stâncii v. Talpa-stancei (Coronopus squamatus). tâlpoş s.m. (milit.; înv.) v. Infanterist, talus s.n. (anat.) astragal, talon. Talusul are formă curboidă. tam adv. (modal; exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează; reg.) v. Chiar. Drept. Exact. Precis. Tocmai, tam-nisâm adv. (modal; pop. şi fam.) nitam-nisam. A venit în vizită tam-nisam. Se trezeşte vorbind tam-nisam. tam-tâm s.n. fig. (pop. şi fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. tamachiâr, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit, taman adv. I (modal; exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează; pop.) 1 v. Chiar. Drept. Exact. Precis. Tocmai. 2 v. Chiar. Exact. Tocmai. II (în legătură cu un cuv. sau cu o prop. care arată locul; pop.) v. Tocmai. III (temporal; reg.) v. Abia. Doar. Numai. Tocmai, tamândua s.m. (zool.) Tamandua; furnicar american (v. furnicar1). Tamandua, originar din America de Sud, se hrăneşte cu furnici şi cu termite. tamâr s.n. (constr.) targă. Tamarul este folosit la transportul cărămizilor pe schele. tamariscă s.f. (bot.) 1 Tamarix tetrandra şi Tamarix ramosissima; cătină-roşie, sosna. 2 Tamarix germanica sau Myricaria germanica; cătină, cătină-mică, cătină-roşie, lemn-de-apă, lemnuş-de-apă. tamazlâc s.n. (înv. şi reg.) v. Cireadă. Turmă, tămba adv. (modal; exprimă ideea de alăturare sau de combinare a mai multe lucruri, fapte etc.; reg.) v. In corpore. împreună. Laolaltă. tambă s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tambic s.m. (reg.) v. Liliputan. Nan1. Pigmeu. Pitic. tambur s.n., s.m. I s.n. 1 (tehn.) tobă. Tamburul este o piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal din lemn etc., care are diverse întrebuinţări în tehnică. 2 (muz.; rar) v. Tobă. II s.m. 1 (muz.; rar) v. Toboşar. 2 (milit.; peior.) tambur-majorv. Plutonier, tamburâ vb. I. intr. (despre oameni) a tamburina. tamburagiu s.m. tamburar. tamburâr s.m. tamburagiu. Tamburarul este instrumentistul care cântă la tambură, un vechi instrument muzical cu coarde de metal asemănător cu mandolina, obişnuit la popoarele arabo-persane. tamburină vb. I. intr. (despre oameni) a tambura. Tamburinează cu degetele pe masă, în ritmul melodiei de la radio. tamburină s.f. (muz.) <înv.> tamburiţă. Tamburina este un vechi instrument muzical tamburiţă folosit pentru acompanierea ritmică a dansului în Spania, în Italia şi în Orient, având forma unei mici tobe cu pielea întinsă pe o singură parte, cu mici talgere sau cu clopoţei împrejur şi la care sunetele se obţin prin agitare în aer sau prin lovire cu mâna. tamburiţă s.f. (muz.; înv.) v. Tamburină, tamburo s.n. (muz.; ital.) v. Tobă. tamiză vb. I. intr. (despre lumină) a se cerne. Lumina a început să tamizeze prin perdele. tâmjă s.f. (reg.) v. Afacere. Chestiuni (v. chestiune). Interese (v. interes). Lucruri (v. lucru). Probleme (v. problemă). Treabă, tamojnă s.f. (înv.) v. Vamă. tampon s.n. 1 pesar. Foloseşte un tampon pentru a-şi opri sângerarea. 2 tampon absorbant = absorbant. Tampoanele absorbante suntfobsite mai ales în scopuri igienice. 3 (inform.) zxynk- tampon. Tamponul este zona de memorie destinată să primească temporar date, în cursul transferului. 4 (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage”; arg.) v. Palmă, tamponă vb. 1.1 refl. (recipr.), tr. (sub. sau compl. indică vehicule) a (se) ciocni, a intra, a (se) izbi, a (se) lovi, a se întreciocni, a se pocni. Două maşini s-au tamponat. Maşina a tamponat o căruţă. 2 tr. (arg.; compl. indică oameni) v. Pălmui. Plesni, tamponâj s.n. (med., med. vet.) badijonaj, badijonare, pensulare, pensulaţie. Tamponajul se face cu un tampon din tifon sau vată impregnat cu un lichid antiseptic. tamponâre s.f. ciocnire, coliziune, impact, izbire, lovire, întreciocnire. în urma tamponârii celor două maşini, şoferii s-au accidentat grav. tamponăt, -ă adj. (despre vehicule care vin din direcţii opuse) ciocnit, izbit, lovit, pocnit2. Vehiculele tamponate au fost luate de pe şosea. tanaboăţă s.f. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. tanăj s.n. (tăb.; rar) v. Argăseală. Argăsire. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1, tananâ s.f. (reg.) tananică. tanamcă s.f. (reg.) tanana. Tananica este un dans ţigănesc. tanănt s.m. (chim.) sumac. Tanantul este folosit pentru tăbăcirea pieilor crude. tanâre s.f. (tăb.; rar) v. Argăseală. Argăsire. Argăsit1. Tăbăceală. Tăbăcire. Tăbăcit1, tanatocendză s.f. (paleon.) necrocenoză. Tanatocenoza este un ansamblu de organisme moarte sau de fosile. tanatopraxie s.f. (med.) îmbălsămare. Prin tanatopraxie, un cadavru este tratat cu anumite substanţe chimice în scopul conservării lui. tânăt s.m. (reg.) v. Grizu. tanâu1 adj.,s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tanâu2 s.m. (jur.; reg.) v. Martor, tanc s.n. 1 (milit.) car blindat (v. car2), car de asalt (v. car2), car de luptă (v. car2), car de război (v. cai2), panzer. Tancurile au spart linia frontului. 2 (nav.) tanc petrolier = petrolier, tren petrolier, vas petrolier. Tancul petrolier este o navă construită special pentru transportul produselor petroliere. 3 (fotogr.) doză2. în tanc se developează filme fotografice. tăncă s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău.^ătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tânda-manda s.f. invar, (fam.) v. Dezordine. Neorânduială. Răvăşeală. Vraişte. Zăpăceală, tandaluţă s.f. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Tindeche. tăndăl s.m. (com.; reg.) v. Telal. tandâr s.n. (reg.) 1 (constr.; la casele ţărăneşti) v. Prispă. 2 (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti) v. Cerdac. Pălimar. Pridvor. Tindă. Verandă, tandreţe s.f. 1 gingăşie, <înv.> gingăşime. îl mângâie cu tandreţe. Simte în glasul lui tandreţe. 2 (concr.; înv.) v. Amor. Dragoste. Iubire. tandru, -ă adj. 1 (despre manifestări, vorbe etc. ale oamenilor) afectuos, blând, bun, calin, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, iubitor, îmbunat, mângâietor, <înv.> mângâios, cald, neted. îşi alintă copilul cu vorbe tandre. 2 (despre oameni) languros, sentimental. A cunoscut o fată drăguţă şi tandră. 3 (despre ochi, privire) drăgăstos, galeş, languros, lânced, molatic, umed. Fata îi aruncă priviri tandre. tandur s.n. (înv.) v. Comoditate. Indolenţă. Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţă. Trândă-veală. Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1, tandurîu, -i'e adj. (înv.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. tangalm s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. tangenţă s.f. fig. atingere, contact, legătură. Subliniază rezultatele unor cercetări anterioare, care au tangenţă cu tema în discuţie. tangenţiăl, -ă adj., adv. I adj. indirect. Ignora aluziile tangenţiale. II (modal) 1 ras2, razant. Avionul a trecut tangenţial pe lângă peretele de stâncă. Raţa sălbatică atinsă de alice zboară tangenţial cu solul. 2 indirect. A fost implicat tangenţial într-o afacere necinstită. tangibil, -ă adj. 1 (despre obiecte, lucruri, fiinţe) palpabil, pipăibil, <înv.> trupesc. Nodului a fost tangibil la consultul medicului. 2 (rar; despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) v. Concret. Fizic2. Material. Palpabil. Pământesc. Perceptibil. Pipăibil. Sesizabil, tănic, -ă adj. (chim.; despre soluţii) taninos. Soluţiile tanice conţin tanin. tanrn s.n. (chim.) acid tanic. Taninul este extras mai ales din scoarţa de stejar, fiind utilizat la tăbăcirea pieilor, la fabricarea cernelurilor negre etc. taninos, -oâsă adj. 1 (chim.; despre soluţii) tanic. 2 (despre vinuri) <înv.> pietros, tânti s.f. invar, (astăzi mai ales fam.) mătuşă, tuşă2, lele, tătăişă2, ţaţă, |1858 babă, muică, naică, nană, teică2, tetă, uină. Are o singură tanti, sora mamei. tântra yoga s.f. tantrism. Tantra yoga este o tehnică de yoga şi de meditaţie care urmăreşte eliberarea de energie prin raporturi sexuale în care orgasmul este întârziat sau reţinut. tantrism s.n. tantra yoga. tanzimât s.n. (turc.; de obicei urmat de determ. care indică natura, felul, caracterul) v. Reformă. taolă s.f. (reg.) v. Cot. Cotitură. Meandru. Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpuitură. tapă vb. I. tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) a taxa. îşi tapează părinţii de bani. tapagâu s.m. (pese.; reg.) v. Crâsnic. Tifan. tapangeâ s.f. (reg.) 1 (milit.) v. Pistol. Revolver. 2 (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a şterge”, „a trage>x) v. Palmă. tâpă s.f. (reg.) 1 v. Canea. Cep. 2 (la butoi) v. Vrană. tapet s.n. (înv. şi reg.) v. Covor. Scoarţă. tapetă vb. I. tr. (compl. indică pereţii unei încăperi) a tapisa. tapetâre s.f. tapisare. tapetăt, -ă adj. (despre pereţii unei încăperi) tapisat. tapeză s.f. (arg.) 1 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). tapisâ vb. I. tr. 1 (compl. indică piese de mobilier) a capitona, a îmbrăca, a vătui2. Şi-au tapisat canapeaua din sufragerie cu o imitaţie de piele. 2 (compl. indică pereţii unei încăperi) a tapeta. Pereţii sufrageriei erau tapisaţi cu mătase aurie. tapisăre s.f. 1 capitonaj, capitonate, îmbră-care. A apelat la o firmă specializată pentru tapisarea unor piese de mobilier. 2 tapetare. A renunţat la zugrăvirea pereţilor, preferând tapisarea acestora, din cauza fisurilor în plăci. tapisât, -ă adj. 1 (despre piese de mobilier) capitonat, îmbrăcat2, vătuit2. în sufragerie are o canapea tapisată nouă. 2 (despre pereţii unei încăperi) tapetat. Sufrageria are pereţii tapisaţi. tapisier s.m. tapiţer. tapiţer s.m. tapisier. Tapiţerul este specializat în tapisarea mobilei. tapomşi s.m. pl. (bot.; reg.) v. Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). tapoşnic s.m. (bot.) 1 Galeopsis ladanum; cânepiştă, faţa-mâţei (v.faţă), zabră. 2 Galeopsis tetrahit; lungorică. 3 Galeopsis speciosa; zabră, cânepiţă, urzi-că-moartă. tăpşă1 s.f. (reg.) leafă2. Tapşa este lopăţică cu care se netezeşte mămăliga după ce a fost amestecată. 1859| tare tăpşă2 s.f. (anat.; reg.) v. Plantă2. Talpă. tăpşă3 s.f. (reg.) v. Chirie. Locaţie, tar s.n. (înv. şi reg.) v. Greu. Greutate, încărcătură. Pondere. Povară. Sarcină, tarabagiu s.m. (com.) tarabist, boltaş, <înv.> prăvăliaş. Tarabagiul este negustorul (ambulant) care vinde marfa la o tarabă. tarabă s.f. 1 masă1, tejghea, şatră, masă lungă (v. masă1), pudli, pult, sârghie, stelaj, strană, şine, <înv.> comptoar. în piaţă, comercianţii îşi pun marfa pe tarabe. 2 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). tarabist s.m. (com.; fam.) v. Tarabagiu, tarabostes s.m. pl. (ist.) pileaţi. Romanii îi numeau pe nobilii daci tarabostes. tarâc s.m. (ind. alim., culin.; reg.) v. Antricot. Cotlet. taracân s.m. (entom.; reg.) v. Gândac-de-bu-cătărie. Gândac-de-casă. Gândac-negru. Libarcă. Libarcă-neagră. Şvab1. Şvab-negru (v. şvab1) (Blatta orientalis sau Periplaneta orientalis). taraf s.n. 1 (muz.; adesea urmat de determ. „de lăutari”) bandă1, trupă, <înv. şi reg.> tacâm. Taraful din Clejani a concertat în toată lumea, având un succes răsunător. 2 (înv.; deprec. sau peior.) v. Bandă1. Cârdăşie. Clan. Clică. Coterie. Gaşcă. Şleahtă. Tagmă, taragot s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. tarân s.m. (iht.; reg.) v. Babuşcă. Babuşcă-al-bă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). tarâncă s.f. (iht.; reg.) v. Babuşcă. Babuş-că-albă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). târând s.m. (entom.; rar) v. Tarantulă (Lycosa tarentula). tarantulă s.f. (entom.) Lycosa tarentula; tarand. înţepătura tarantulei este veninoasă. tarapana s.f. (turc.; înv.) 1 (fin.) v. Monetărie. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). târâre s.f. (milit.) tir de taraj. Tararea este tragerea experimentală de artilerie pentru a determina modificările vitezei iniţiale în funcţie de starea pulberii întrebuinţate. târă1 s.f. dara. Taraua este greutatea vasului în care se cântăreşte o marfă. tară2 s.f. (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Tarele lui educaţionale sunt evidente. târbă s.f. (reg.; deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). tarcân s.m. (omit.; reg.) v. Cocoş-de-munte. Cocoş-sălbatic (Tetrao urogallus). târcoş, -ă adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, tardândo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 întârziind, tărăgănând. 2 încetinind, slargando. tardiv, -ă adj. (despre acţiuni, lucrări etc. ale oamenilor) întârziat, târziu. Intervenţia tardivă a chirurgului nu a putut salva pacientul. târdo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) alene, încet, lent. târe adj., adv. A adj. I (adesea în opoz. cu „moale) 1 (despre corpuri solide) dur, rezistent, solid, tenace, ţeapăn, vârtos, <înv.> vlad-nic. Corpurile tari au o structură compactă şi o mare coeziune moleculară. 2 (despre fructe) pietros, lemnos, moacră. Preferă perele tari. 3 (despre corpuri, substanţe, preparate etc.) consistent, dens, solid, vârtos. Mortarul este tare. 4 (despre corpuri, obiecte etc.) puternic, rezistent, sănătos, solid, trainic, zdravăn, răbdător. Zidul cetăţii este tare. Tavanul se sprijină pe colonade tari. 5 (despre materiale, obiecte etc.) inflexibil, neelastic, neflexibil, rigid, scorţos, ţeapăn, inebranlabil, jilav, ojingos. Bara de fier este tare. 6 (despre ţesături, despre articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) apretat2, scrobit2, sclivisit, lustruit2, crohmălit Poartă numai cămăşi tari. 7 (mai ales despre pâine sau despre produse de patiserie) întărit, uscat2, uscăcios, <înv. şi pop.> ostoit. Foloseşte pâinea tare ca pesmet. 8 (în opoz. cu „proaspăt”; mai ales despre produse de panificaţie) rece, uscat2, vechi2. Spre seară, în brutărie este numai pâine tare. 9 (mai ales despre ouă) răscopt1. Nu-i plac ouăle tari. 10 (geol; rar; despre soluri, regiuni etc.) v. Areic. Arid. Pleşuv. Sec. Secetos. Uscat2. Xeric. 11 (milit.; înv.; despre oraşe, linii de luptă etc.) v. Fortificat, întărit. II (adesea în opoz. cu ,,slab>T) 1 (despre fiinţe, în special despre oameni) potent, puternic, robust, solid, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, vital, rânzos, ţeapăn, umeros, vânos, vârtos, haidoş, înspiţat, muşchios, pogan, pogănit, puteros, putut2, socolan, vonicar, vonicoi, vuzum, <înv.> levent, putincios, silnic, spatoş, vârtucios, veget, forţos, musculos, pietros, verde, ţepur. Deşi a trecut deprima tinereţe, este încă o persoană tare, care munceşte din greu. 2 (despre fiinţe, în special despre oameni sau, p. ext., despre anumite organe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) puternic, rezistent, pilos, răbduriu, învârtoşat. Deşi copleşit de necazuri, este un om tare. Este tare la infecţii. A trecut cu bine de operaţie, deoarece are inima tare. 3 (despre oameni) potent, puternic, redutabil, temut2, valoros, bazat. Are adversari tari în competiţie. 4 (mai ales despre caracterul oamenilor) energic, impetuos, puternic, vajnic, viguros, învăpăiat. Tânărul, având un caracter tare, înfruntă cu uşurinţă orice adversitate a sorţii. 5 (adesea fig.) forte, puternic. El este o mână tare. Euro este o valută tare. 6 fig. (despre sentimente, atitudini etc. ale oamenilor) nezdruncinat, statornic, indefectibil, nesmintit, neclintit. Dragostea ei pentru copii este tare. Are credinţa tare că va reuşi să depăşească aceste greutăţi. 7 fig. (despre afirmaţiile, vorbele cuiva) brutal, grav, greu, sever2, violent, apăsător, aspru, dur. L-au marcat cuvintele tari ale tatălui. 8 fig. (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) batjocoritor, injurios, insultător, jignitor, ofensant, ofensator, vexant, vexatoriu, sângeros, împungător, atin-gător. în timpul altercaţiei i-a adresat cuvinte tari. 9 fig. (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost tari. 10 fig. (despre ţâri, provincii etc.) puternic, ponderos. Germania este un stat tare economic. 11 fig. (fam.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Avizat. Capabil. Competent. Informat. Pregătit2. III (indică intensitatea) 1 (despre culori, nuanţe) criant, dezagreabil, intens, izbitor, puternic, strident, ţipător, violent, viu, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe tari. 2 (despre lumină sau despre surse de lumină) eclatant, fervid, intens, mare1, puternic, strălucitor, viu, <înv.> lucitor. Lumina lămpii este prea tare pentru această cameră. 3 (în opoz. cu „slab”, „stins”; despre voce, sunete, zgomote etc.) amplu, detunător, intens, puternic, răsunător, rezonant, ridicat2, tonant, tunător, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este tare. 4 (despre mirosuri) intens, pătrunzător, penetrant, puternic, viu, <înv.> străbătător, ascuţit2, trăsnitor. Deodorantul are un miros tare de levănţică. 5 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur2, purificat, salubru, sănătos, viu, liber, senin. La munte este aer tare. 6 (despre băuturi) concentrat, vârtos, viu, <înv. şi reg.> mar-manziu, vânjos, trăsnit2. Nu poate bea vinuri tari. 7 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, mare1, năprasnic, puternic, straşnic, violent, zdravăn, aspru, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt tare. Astăzi este un ger tare. 8 (înv.; despre senzaţii, manifestări ale oamenilor etc.) v. Apăsat2. Intens. Puternic. IV1 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bes- targă tial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 2 (înv. şi reg.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Animalic. Barbar. Bestial. Brutal. Câinesc. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Inuman. Neîmblânzit. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Subuman. Violent. 3 (înv.; despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) v. Aprig. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. încrâncenat. îndârjit. înverşunat. Nepotolit. Sângeros. Vajnic. Violent. B adv. (modal) 1 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) forte, forzato, puternic. 2 (adesea în opoz. cu „domol”, „încet”, „lin) în legătură cu vb. de mişcare) grabnic, iute, rapid, repede, rândunel, <înv.> olă-ceşte. Merge când încet, când tare. 3 puternic. Vocea lui răsună tare pe holurile pustii. 4 intens, puternic, <înv.> prost. Inima îi bate tare. 5 puternic, voiniceşte, zdravăn, ortomă-neşte. Pentru a-şi stăpâni câinele, trage tare de lesă. 6 bine, intens, înfiorător, puternic, vârtos, zdravăn. Afară viscoleşte tare. 7 aprig, intens, năprasnic, puternic, straşnic, violent, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, pogan. Vântul suflă tare. 8 (ca determ. al unui adj., căruia îi dă val. de super. abs.) foarte, grav, greu, rău, serios. Prietena ei este tare bolnavă. 9 intens, mult. Toată viaţa a suferit tare din cauza lipsurilor materiale. 10 mult, rău. Piciorul rupt o doare tare. 11 (ca determ. al unui adv. căruia îi dă val de super. abs.) foarte, groaznic, incredibil, nespus, hăt. Cabana este tare departe de aici. îi aminteşte de fapte petrecute tare de demult. 12 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) extrem, foarte, prăci, <înv.> vârtos. S-a sculat tare de dimineaţă. 13 (ca determ. al unui adv. căruia îi dă val. de super. abs.) foarte, groaznic, grozav, incredibil. îi plac tare mult dulciurile. 14 mult, teribil, <înv. şi pop.> foarte. Tare îşi doreşte să aibă o maşină. 15 groaznic, grozav, înfiorător, mult, rău, teribil, <înv. şi pop.> foarte, <înv.> morţeşte, foc. Părinţii s-au supărat tare pentru necinstea lui. 16 (ca determ. al unui adj. căruia îi dă val. de super. abs.) foarte, nespus, <înv.> special, catran. Este tare trist că a pierdut avionul. Este tare bucuros pentru că a luat examenul. 17 (în legătură cu vb. ca „a regreta”, „a se căi”) mult, profund, amar, amarnic. Regretă tare vorbele grele pe care i le-a spus. 18 consistent, mult, substanţial, substanţialmente, rău. Stresul influenţează tare creşterea numărului de bolnavi. 19 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. căruia îi dă val. de super. abs.) colosal, con-sternant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprin- zător, teribil, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i separe tare scump. 20 (ca determ. al unui adj. căruia îi dă val. de super. abs.) excepţional, extraordinar, grozav, nemaipomenit, fantastic, fenomenal, formidabil, sfâşietor. Cântă o melodie tare tristă. 21 (ca defarm. al unui adj. căruia îi dă val. de super. abs.) extraordinar, foarte, grozav, negrăit, nemaipomenit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, coz, trăsnet, foc. Fata este tare frumoasă. 22 zdravăn, <înv.> abanos. Se ţine tare. 23 (înv. şi reg.) v. Aprig. Barbar. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inuman. înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Violent. 24 (înv. şi reg.) v. Bine. 25 (înv. şi reg.) v. Insistent. Stăruitor. 26 (înv.) v. Aprig. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. încrâncenat. îndârjit, înverşunat. târgă s.f. 11 (med., med. vet.) brancardă, pat, pataşcă2, troagăr2, <înv.> lectică. Salvamontiştii au transportat accidentaţii pe tărgi. 2 (la car, la căruţă sau la sanie; pop.) v. Codârlă. Fund. 3 (pop.) v. Năsălie. 4 (reg.) v. Coş1. Paner. II (constr.) 1 pataşcă2, părângă, şireglă, tragă, traglă. Targa este folosită pe şantiere, pentru transportul materialelor. 2 (rar) v. Tamar. target ['target] s.n. (engl.) v. Obiect. Obiectiv. Scop. Ţel. Ţintă. tarhân s.m. (entom.; reg.) 1 v. Corhan. Libarcă. Libarcă-galbenă. Rus1. Şvab1. Şvab-mărunt (v. şvab1) (Phyllodromia germanica). 2 v. Gândac-de-bucătărie. Gân-dac-de-casă. Gândac-negru. Libarcă. Libar-că-neagră. Şvab1. Şvab-negru (v. şvab1) (Blatta orientalis sau Periplaneta orientalis). 3 tarhan-de-câmp v. Corhan-de-câmp (Ectobia lapponica). tarhi'tă s.f. (omit.; înv.) v. Potârniche. Potârniche-cenuşie. Potâmiche-dobrogeană (Perdix perdix). tarhon s.m. (bot.) 1 Artemisia dracunculus; dracon,sagna-calului (v. sagnă). 2 (reg.) v. Chimen. Chimion (Carum carvi). 3 (reg.) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). 4 (reg.) v. Hasmaţuchi (Anthriscus cerefolium). tarif s.n. preţ, taxă, scor, <înv.> fiat. Şi-a deschis o firmă în care prestările de servicii au un tarif moderat. tarisfât s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Staroste. tarla s.f. (agric.) 1 solă, tablă1, tabun, tabunel. Pe această tarla este cultivat porumb. 2 (reg.) v. Postată. tarod s.n. (tehn.) burghiu de filetat, şurubelniţă. Tarodul este folosit pentru fileta- rea găurilor înfundate. taronie s.f. (reg.) v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. târos s.n. (grec.; înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneai! Neînfricare. Semeţie. Temeritate. |1860 tarpel s.n. (reg.) v. Contestare. Dezminţire. Negare. Negaţie. Renegare. Tăgadă. Tăgădu-ială. Tăgăduire. tars s.n. (anat.) gâtul-piciorului (v. gât), rădăcina piciorului (v. rădăcină). Tarsul este segmentul piciorului cuprins între extremitatea inferioară a gambei şi baza oaselor metatarsiene. tar sal, -ă adj. (anat.) tarsian. tarsiân, -ă adj. (anat.) tarsal. tarsoptoză s.f. (med.) picior plat, platfus, platipodie. Tarsoptoza este o malformaţie congenitală a piciorului, care constă în dispariţia concavităţii plantare fiziologice, planta sprijinindu-se pe sol cu aproape toată suprafaţa ei. tarsorafie s.f. (chir.) blefarorafie. Prin tarsorafie se corectează malformaţiile sau se opresc pierderile de substanţă de la nivelul unei pleoape. tartâj s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Copertă. Copertină. învelitoare. Scoarţă. 2 (înv.) v. Broşură. Cărticică. 3 (înv.) v. Caiet 4 (înv.) v. Catastif. Condică. Registru. tartalâc s.m. (omit.; reg.) 1 v. Auşel. Au-şel-cu-cap-galben. Auşel-de-iarnă. Au-şel-de-vară (Regulus cristatus). 2 Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). tartân s.m. (bot.; reg.) v. Ciurlan. Salcicom. Săricică (Salsola kali). tartar s.n. (relig. creştină) gheenă, hades, iad, infern, orc, <înv. şi pop.> lumea întunericului (v. lume), <înv.> matca focului (v. matcă), adânc, întuneric, păcură. Crede că păcatele îl vor duce în tartar. tartarin [tarta'ren] s.m. (livr.) v. Fanfaron. Lăudăros. tartarinâdă s.f. (livr.) v. Fanfaronadă. Lăudăroşenie. Lăudăroşie. tartină s.f. sandvici. îşi pregăteşte pentru călătorie câteva tartine cu unt şi caşcaval. târtor s.m. 11 demon, diavol, drac, duh al întunericului, duh al răului, duh necurat, duh rău, necuratul (v. necurat), satană, spirit al întunericului, spirit al răului, spirit necurat, spirit rău, belzebut, lucifer, mefisto, mefistofel, <înv. şi pop.> înger drăcesc, şarpe, <înv. şi pop.; eufem.> cornilă, cornoratul (v. cornorat), secretul (v. secret3), vrăjmaşul (v. vrăjmaş), chimiţă1, michidu-ţă, nichipercea, pârlea, scaraoţchi, cel cu coame, cel cu tichia roşie, cel de pe comoară, cel rău, împeliţatul (v. îm-peliţat), încornoratul (v. încornorat), faraon, idol, sarsailă, zmeu, boierul lumii (v. boier), cel de pe scorbură, cel din baltă, cel din bolovani, cel din puţ, codanul (v. codan), cornea, cornutul (v. cornut), lucru rău, lucru slab, mititelul (v. mititel), mohorâtul (v. mohorât), nefârtatul (v. nefârtat), pârdalnicul (v. pârdalnic), procletul (v. proclet), spurcatul (v. spurca?), tichiuţă, vânătul (v. vânăt),vicleanul (v. viclean), benga, naiba, aghiuţă, <înv. şi reg.> mamon, paha, sotea, <înv. şi reg.; eufem.> chima-neca-zului (v. chimă), chima-răului (v. chimă), bedă, carcandilă, draiba, dravol, hâdache, iuhman, nifartache, nodea, sarsan, scaloi, 1861 | spurc, spurcăilă, şchiontropea, şeitan, şotcă, ştatânvalt, tărtăroi, ucigan, vârlan, zgâmbea, cel din răspântie, codea, comaci, corneci, cotea, mutul (v. mut), năpustul (v. năpust), neaga-rea, netrebuitul (v. netrebuit),pocnetul (v. pocnet), pocnitul (v. pocnit2), poganul (v. pogan), sulea, şlactraful, ucigaşul (v. ucigaş), <înv.> ghighiuţă, <înv.; eufem.> is-cusitorul, împiedicătorul (v. împiedicător), înfiorătorul (v. înfiorător), înşelăciosul (v. în-şelăcios), înşelătorul (v. înşelător), muncitorul (v. muncitor), nepriitorul (v. nepriitor), ducă-se-pe-pustii, el, nevoia (v. nevoie), pacostea (v. pacoste), păcatul (v. păcat), pustiul (v. pustiu), ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, încordătorul (v. încordător), leu1. 2 (art. tartorul; şi nm. pr.) dracul (v. drac), lucifer, necuratul (v. necurat), satana (v. satană), mefisto, mefistofel, <înv. şi pop.> luceafăr, michiduţă cel bătrân, scaraoţchi, luceflender, ma-monul dracilor (v. mamon), sarsailă, scara-oschi cel bătrân, scaraoschi cel mai mare, vătaful (v. vătaf), <înv. şi reg.> mamonul dracilor (v. mamon), sarsaor, tatăl dracilor (v. tată), tatăl minciunilor (v. tată). Tartorul s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu şi, ca pedeapsă, a fost aruncat în iad, unde a devenit căpetenia dracilor. II fig. (fam.) v. Capul răutăţilor (v. cap). târtoriţă s.f. 1 diavoliţă, drăcoaică, drăciţă, <înv. şi pop.> drăcoaie, drăculiţă, zgripţuroaică, diavoloaică, faraonoaică, idoliţă, idoloaică, diavoloaie, sarsaoroaică, spurcoaică, spurcoaie, tărtăroaică. Are ochi de târtoriţă. 2 fig. drăcoaică, ştrengăriţă, diavoliţă, diavoloaică, zgâtie. Tânăra târtoriţă îl priveşte pe sub gene. tartrât s.n. (chim.) tartrat dublu de sodiu şi potasiu = tartrat mixt de sodiu şi potasiu = sare Seignette. Tartratul dublu de sodiu şi potasiu este un material monocristalin, cu proprietăţi piezoelectrice. tartru s.n. 1 (vinif.) piatră de vin, tirighie. Tartrul se depune pe pereţii vaselor în care se păstrează vinul. 2 (stomat.; şi tartru dentar) detritus, odontolit, piatră. Trebuie să meargă la stomatolog ca să-şi îndepărteze tartrul de pe dinţi. 3 (farm.; înv.) tartru emetic= tartru stibiatv. Emetic. Emetizant. Vomitiv. tartuf [tar'tyf] s.m. fig. caiafa, faţarnic, ipocrit, machiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, viclean, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, farmazon, gogoşar, trombonist, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartufism. E momentul să laşi tartuferia şi să spui adevărul. tartufism [tarty'fism] s.n. fig. duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levan- tinism, machiavelism, minciună, nesincerita-te, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie. tartufist, -ă [tarty'fist] adj. fig. (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, viclean, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie tartufistă, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie tartufistă. tărţă s.f. (reg.) v. Portţigaret. Tabacheră, tarz s.n. (înv.) v. Atitudine. Comportare. Purtare. Ţinută. tas s.n. 11 disc, platan2, taler2, talger, <înv. şi reg.> scafă, lingură, taier, tavă, terezie. A pus pe tasul balanţei brăţara din aur pentru a o cântări. 2 (gosp.; înv. şi reg.) v. Farfurie. Taler2. Talger. 3 (înv. şi reg.) v. Ceaşcă. 4 (gosp.; înv. şi reg.) v. Căuş. 5 (tehn.; în tâmplărie; reg.) v. Cleşte. 6 (înv.) v. Cupă1. 7 (gosp.; înv.) v. Lighean. II (muz.) 1 (rar) v. Timpan. 2 (la pl. tasuri; reg.) v. Castanietă. 3 (înv.) v. Cimbal. Cinei. Talere (v. taler2). Talgere (v. talger). Tipsii (v tipsie). Ţambal. tasa vb. I. tr. (compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) a bate, a bătători, a bătuci, a compacta, a îndesa, a presa, a compactiza, a pătuli, a pisa, a pisăgi, a dricui, a dripi, a pături, a tăpşi, a zbătuci. A tasat pământul cu tăvălugul. tasât, -ă adj. (despre pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) bătătorit, bătucit, bătut2, îndesat. Căruţele mergeau cu uşurinţă pe pământul tasat. tasăre s.f. bătătorire, bătucire, compactare, îndesare, compactizare. Tasarea pământului se face cu un compactor. tâsă s.f. (fran.) 1 v. Ceaşcă. 2 v. Cană1, tasonăr s.m. (forest.) tasonator, taso-nean. Tasonatorul lucrează la tason, punctul de concentrare a materialului lemnos, apropiat de căile de transport. tasonator s.m. (forest.) tasonar, tasonean. tasoneân s.m. (forest.; reg.) v. Tasonar. Tasonator. tastatură s.f. 1 (tehn.) claviatură, keyboard, manifold. Şi-a cumpărat o tastatură nouă pentru calculator. 2 (muz.) claviatură, keyboard, manual. Tastatura orgii este complexă. tastă s.f. 1 (muz.; la pian, orgă etc.) clapă, tuşă1, limbă. Atingea uşor cu mâna tastele pianului. 2 (ind. text.; la ratiera războiului mecanic de ţesut) clapă, tuşă1. 3 (muz.; la instrumentele cu coarde; rar) v. Tastieră. tasterîst, -ă s.m., s.f. (tipogr.) linotipist. Tasteristul lucrează la linotip. tastieră s.f. (muz.; la instrumentele cu coarde) tastă, limbă. Pe tastieră, fixată tată deasupra cutiei de rezonanţă, se întind coardele. tăşcă s.f. 1 geantă. Pădurarii şi vânătorii poartă tăşti. 2 teşcălie, <înv. şi reg.> taşculă, pataşcă2, tărculă. Ţine tutunul în taşcă. 3 (pop.) v. Tolbă. 4 (culin.; reg.) v. Colţunaş. 5 (art.; bot.; reg.) taşca-ciobanu-luiv. a Capselă. Traista-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris); b Punguliţă (Thlaspi arvense). taşculă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Taşcă. 2 (reg.) v. Cutie. 3 (anat.; reg.) v. Testicul, taşmău s.n. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. tat s.m. (bot.; reg.) 1 v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). 2 v. Tătăneasă (Symphytum ojficinale). tataie s.m. 1 (fam.) v. Bunic. Tată-mare. 2 (reg.) v. Părinte. Tată. tatână s.f. (bot.; reg) v. Tătăneasă (Symphytum officinale). tată rin s.m. (înv.) v. Tătar, tată s.m. 11 părinte, <înv. şi pop.> născător, tătân, bătrânul (v. bătrân), <înv. şi reg.> nene, taică, tati, babacă, babaie, neicuţă, niuniuţ, tataie, tete, <înv.> avă, papa, <ţig.> dada1, papaşa, puriu. Tatăl ei este un om deosebit. 2 tată bun = tată drept. Când a crescut a aflat adevărul despre tatăl ei bun; tată drept = tată bun; tată-mare = bunic, bun, bunel, tataie, <înv. şi reg.> auş, moş, moş-tătuca, unchiaş, bât, taică, taică-bătrân, taică-bât, taică-moş tată-bătrân, tată-bât, tată-bun, tată-moş, tete, <înv.> dead, papucă, papaie, papaşa. Tatăl ei mare a fost avocat; tatâ-socru = socru. Are un tată-socru foarte cumsecade; tată vitreg = <înv. şi reg.> maşter, măştihoi, nene, taică, tată al doilea, tată de scoarţă, tată fiastru, tată maşter, <înv.> maşteh. Nu se înţelege cu tatăl vitreg; (art.; mitol. pop.; şi nm. pr.) tatăl-pădurii = mareş-tată, pădurarul (v. pădurar), păduroiul (v. păduroi). Tatăl-pădurii este un personaj închipuit ca un bătrân urât şi rău; (fam.) tată de familie v. Cap de familie. Capul familiei (v. cap). Stâlpul casei (v. stâlp). Stâlpul familiei (v. stâlp); (reg.) tată al doilea = tată de salcie = tată de scoarţă = tată fiastru = tată maşter v. Tată vitreg; tată-bătrân = tată-moş v. a Bunic. Tată-mare; b Unchi; tată-bât = tată-bun v. Bunic. Tată-mare. 3 (art. Tatăl; relig.; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atot-înţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), tati Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Ziditorul (v. ziditor), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gos-podin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor, Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promi-tie. îl slăvesc pe Tatăl care a dat naştere cerului şi pământului; (înv.) Tatăl Luminilor v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunos-cătorul Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăb-dătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atot-văzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele ceresc (v. părinte). Părintele milostiv (v. părinte). Părintele veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Prea-puternicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl. Ziditorul (v. ziditor). 4 (art.; relig.; nm. pr.) Tatăl Nostru = <înv. şi reg.> ocinaş2. Tatăl N ostru este numele principalei rugăciuni creştine. II fig. 1 (fam.) v. Creator. Demiurg. Făurar1. Făuritor. înfăptuitor. Născocitor. Plăsmuitor. Realizator. 2 (fam.) v. Creator. Făuritor. Fondator. întemeietor. Părinte. 3 (fam.; glum.) v. Busolă. Călăuză. Dascăl, îndrumător. învăţător. Mentor. Povăţuitor. Sfătuitor. Sfetnic. 4 (art.; pop.; glum.) tatăl dracilor = tatăl minciunilor v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). tăti s.m. (fam.) v. Părinte. Tată. tătin s.m. (bot.; reg.) 1 v. Ciumăfaie. Foa-ia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). 2 v. Tătăneasă (Symphytum officinale). 3 v. Lavrentină. Vineriţă (Ajuga reptans). tâtniş s.m. (bot.; reg.) v. Nemţişor. Nemţi-şor-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). tatona vb. I. tr. 1 (compl. indică situaţii, stări, împrejurări etc.) a dibui, a pipăi, a sonda, a undi. Nu este sigur dacă trebuie să intre în afacere, de aceea mai tatonează încă. 2 a căuta, a încerca, <înv. şi reg.> a probălui. Tatonează să găsească o soluţie cât mai rezonabilă pentru aplanarea conflictului. tatonare s.f. 1 dibuire, pipăire, sondaj, sondare. După doi ani de tatonare, s-a hotărât să-şi deschidă afacerea. 2 căutare, încercare. Tatonările lui au drept scop găsirea unei soluţii cât mai rezonabile pentru aplanarea conflictului. tatuaj s.n. 1 tatuare, <înv.> tatuaţie. 2 (concr.) <înv.> pecete, semne (v. semn), ştampilă. Are un mic tatuaj reprezentând un trandafir deasupra gleznei. tatuâre s.f. tatuaj, <înv.> tatuaţie. Riscurile tatuării sunt puţin cunoscute deţineri. Procesul de tatuare este dureros. tatuaţie s.f. (înv.) v. Tatuaj. Tatuare. ţâţă s.f. (gosp.; reg.) v. Tavă. Tipsie, tâţân s.n. (gosp.; reg.) v. Tavă. Tipsie, tau s.m. (lingv.) cruce. Taul este ultima literă a alfabetului ebraic. tăulă s.f. (bot.) 1 Spiraea crenata; creţuşcă, tavalgă, teişor. 2 Spiraea salicifolia; tavalgă. 3 (reg.) v. Aglică (Filipendula vulgaris). 4 (reg.) v. Creţuşcă (Filipendula ulmaria). 5 (reg.) v. Cununiţă (Spiraea ulmi-folia). 6 (reg.) v. Fierea-pământului (v. fiere). Potroacă. Ţintaură (Centaurium umbellatum sau Centaurium minus). 7 (reg.) v. Lemn-câi-nesc (Ligustrum vulgare). taumaturg s.m. (în credinţe şi superstiţii; rar) v. Şaman. Vrăjitor, taumaturgi'e s.f. (rar) 1 (în credinţe şi superstiţii) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 2 v. Minune. Miracol. tăur s.m. I (zool.) 1 Bos taurus; buhai, bic, bugă, gonitor, râncaci. 2 ta-ur-sălbatic = a Bos primigenius; bour, zimbru; bBison europaeus; zimbru; (reg.) taur-de-ciută - taur-de-pădure v. Cerb (Cervus elaphus). 3 (reg.) v. Bou-de-baltă (Bombinator igneus şi Bombinator pa-chypus). II (art. Taurul; astron.; nm. pr.) Cap-de-Bou, Gonitorul (v. gonit or). Taurul este numele constelaţiei boreale în dreptul căreia Soarele trece între 21 aprilie şi 21 mai. III (entom.; reg.) 1 v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). 2 (art.) taurul-lui-Dumnezeuv. Caraban. Nasicorn (Oryctes nasicornis). taurine s.f. pl. vaci (v. vacă). Şi-a deschis o microfermă de taurine. tauromahie s.f. coridă. Tauromahia este arta de a lupta cu taurii în arenă. tautocronă s.f. (geom.) curbă tautocronă (v. curb). Tautocrona este situată în plan vertical, având convexiunea în jos. tautologic, -ă adj. (lingv.) pleonastic. Construcţiile tautologice trebuie evitate. tautologie s.f. 1 (lingv.) pleonasm. Tautologia este o greşeală de exprimare care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii etc. cu acelaşi înţeles. 2 (în logica simbolică) expresie identic adevărată, expresie validă, lege logică, teză logică. în cadrul unui sistem formal, tautologia este adevărată în orice interpretare. tautomerie s.f. (chim.) izomerie chimică. în tautomerie două sau mai multe substanţe, cu aceeaşi compoziţie chimică, diferă prin legături şi prin aşezarea unora dintre atomi. tâvalgă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Taulă (Spiraea crenata). 2 v. Taulă (Spiraea salicifolia). |1862 tavăn s.n. (constr.) plafon, pod1, <înv. şi reg.> podele (v. podea), sufit, bagdadie, cerine. A văruit tavanul bucătăriei. tâvă s.f. 1 (gosp.) tipsie, talger, <înv. şi reg.> tăbliţă, tabla, tablă1, taţă, taţân, <înv.> tabletă. Pune paharele pe o tavă. Friptura este adusă pe o tavă rotundă. 2 (reg.) v. Disc. Platan2. Taler2. Talger. Tas. tavernă s.f. speluncă, bombă. îşi petrece tot timpul în taverne mizere. tâvniţă s.f. (bot.; reg.) v. Imortelă. Plevaiţă (Xeranthemum annuum şi Xeranthemum foetidum). tâvolă s.f. (ital; înv.) v. Masă1, taxă vb. I. tr. I (fin.) <înv.> a taxirui. Băncile taxează transferurile de bani. Ştii cu cât se taxează apelurile internaţionale? II fig. 1 (compl indică oameni) a considera, a i se părea, a socoti, a eticheta. Lumea îl taxează drept impostor. 2 (compl. indică fiinţe, lucruri, fenomene etc.) a califica, a caracteriza, a numi, a eticheta, a categorisi, a tapa. îşi taxează părinţii de bani. taxacee s.f. (bot.) taxinee. Tisa este o taxacee. taxare s.f. 1 (fin.) <înv.> taxaţie. A fost elaborat regimul de taxare a autovehiculelor achiziţionate din străinătate. în telefonie, taxarea convorbirilor se face la minut. 2 fig. calificare, caracterizare, numire, etichetare, categorisire, talie, tribut. Fiecare cetăţean este obligat prin lege să-şi plătească taxele la stat. 2 preţ, tarif, scor, <înv.> fiat. Şi-a deschis o firmă în care prestările de servicii au taxe moderate. 3 <înv.> drept. La intrările pe autostradă, în unele state, se plăteşte o taxă. 4 (econ.) taxă forfetară = forfetare, impozit forfetar. Taxa forfetară este fixată dinainte la o sumă globală şi invariabilă. II (în Ev. Med.) 1 (în Mold.) <în Ev. Med., în Mold.> cotă, <înv.> analog1. Taxa era impusă şi se aduna prin cotizaţie. 2 (art.; înv.) taxa capului v. Capitaţie. taxi s.n. (transp.) taximetru, taxicou. A luat un taxi până la gară. în faţa supermar-ketului sunt parcate mai multe taxiuri. taxicou s.n. (transp.; rar) v. Taxi. Taximetru, taxidâr s.m. (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) <îny.> tefterdar, trepădător. Taxi-darul strângea dările. 1863| tădunar taxidermi'e si. dermatoplastică, dermoplas-tică, dermoplastie, naturalizare. Taxidermia este arta împăierii animalelor în vederea expunerii lor în muzee ale naturii. taxidi't, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Avut2. Bogat. înstărit. Situat. 2 (despre obiecte, încăperi etc.) v. Decorat. Gătit2, împodobit. înfrumuseţat Ornamentat Ornat. Pavoazat. taxie s.f. (biol.) tactism. Taxia este mişcarea orientată a organismelor sau a organelor acestora ca răspuns la stimuli proveniţi din mediul înconjurător. taximetru s.n. (transp.) taxi, taxicou. t axinee s.f. (bot.) taxacee. Tisa este o taxinee. taxiruî vb. IV. tr. (fin.; înv.) v. Taxa. tâxis s.n. (înv.) v. Demnitate. Onoruri (v. onoare). Rang. Titlu. taxodium s.m. (bot.) Taxodium distichum; chiparos-de-baltă. taxonomic, -ă adj. categorial. Se ocupă cu ordonarea taxonomică a actelor. Studenţilor li s-a cerut repartizarea taxonomică a plantelor culese în excursia de studiu. taxonomi'e s.f. (biol.) 1 biosistematică, biotaxie,biotaxonomie. Taxonomia stabileşte regulile de clasificare a organismelor vii. 2 sistematică (v. sistematic). Taxonomia este studiul unor grupe de plante sau de animale din punctul de vedere al descrierii şi clasificării speciilor. tăbâcă s.f. (bot.; reg.) = tabac1. tăbăcâr1 s.m. (tăb.) argăsitor, <înv. şi reg.> tălpar, dubar, dubaş, dubălar, ledăr, opincarăş, orgar, pielcar, timar1, <înv.> argăsar, solonar, tabac2. Tăbăcarii sunt specialişti în tăbăcitul pieilor. tăbăcâr2 s.m., s.n. 1 s.m. (înv. şi reg.) <înv. şi reg.> tăbăcaş. Tăbăcarul este persoana care fumează sau prizează tabac. 2 s.n. (înv.) v. Portţigaret. Tabacheră, tăbăcâş s.m. (înv. şi reg.) <înv. şi reg.> tăbăcâr2. tăbăcăreâsă s.f. (tăb.) tăbăcăriţă, argăsăriţă, dubălăreasă. Tăbăcăreasa este soţia tăbăcarului. tăbăcărie s.f. (tăb.) 1 tăbăcărit, timărie, <înv.> tăbăcie. A învăţat tăbăcăria de la unchiul său. 2 argăsitorie, dubălărie, <înv.> argăsărie, tabalhana, tabana, tăbăcie. Pieile se tăbăcesc în argăsitorii. tăbăcărit s.n. (tăb.; reg.) v. Tăbăcărie. tăbăcăriţă s.f. (tăb.; rar) v. Tăbăcăreâsă. tăbăceâlă s.f. (tăb.) 1 argăseală, argăsire, argăsit1, tăbăcire, tăbăcit1, tanaj, tanare, cruşeală, cruşire, cruşit1, dubeală, dubire, dubit1, încruşire, încruşit1, murătoare, murătură. Se ocupă cu tăbăceala pieilor. 2 (concr.) argăseală. Tăbăceala este un amestec de substanţe în care se argăsesc pieile. tăbăci'1 vb. IV. I tr. (tăb.; compl. indică piei de animale, blănuri) a argăsi, a mura, a cruşi, a drege, a dubi, a încruşi, a orgăli, a timări. Tăbăceşte piei pentru poşete. II fig. 1 tr. (compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) a snopi, a stâlci, a bumbăci, a meliţa, a strivi, a zdrobi, a zvânta, a burduşi, a potcovi, a ţesăla, a unge, a vătui2, a ucide, a melestui. îl prinde într-un colţ şi-l tăbăceşte zdravăn. 2 refl. (despre piele, palme, tălpi) a (se) bătători, a (se) bătuci. I s-au tăbăcit palmele de la săpat. tăbăci'2 vb. IV. intr. (pop.; despre oameni) v. Pipa. tăbăcie s.f. (tăb.; înv.) v. Argăsitorie. Tăbăcărie. tăbăcire s.f. (tăb.) argăseală, argăsire, argăsit1, tăbăceâlă, tăbăcit1, tanaj, tanare, cruşeală, cruşire, cruşit1, dubeală, dubire, dubit1, încruşire, încruşit1, murătoare, murătură. tăbăcit1 s.n. (tăb.) argăseală, argăsire, argăsit1, tăbăceâlă, tăbăcire, tanaj, tanare, cruşeală, cruşire, cruşit1, dubeală, dubire, dubit1, încruşire, încruşit1, murătoare, murătură. tăbăcit2, -ă adj. 1 (tăb.; despre piei de animale, blănuri) argăsit2, cruşit2, dubit2, încruşit2. A cumpărat câteva piei tăbăcite. 2 fig. (despre piele, palme, tălpi) bătătorit, bătucit. Are palmele tăbăcite. tăbăcitâr, -oâre adj. (tăb.; mai ales despre substanţe) argăsitor. tăbăluşă s.f. (zool.) v. Căţeluşă, tăbăluşcă s.f. (zool.) v. Căţeluşă, tăbărî vb. IV. intr. 1 (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „pe”, „peste” etc.) a se arunca, a se azvârli, a se duce2, a năpădi, a se năpusti, a năvăli, a se porni, a se precipita, a se repezi, a sări, a se zvârli, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.>a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a nă-duli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Tăbărăş-te asupra lui cu toată forţa. Uliul tăbărăş-te asupra prăzii. 2 (despre fiinţe, mai ales despre oameni) a năvăli, <înv. şi pop.> a tuna. Interlopii au tăbărât în club şi au distrus tot ce au găsit în cale. 3 (rar; despre oameni) v. Aşeza. Poposi. 4 (reg.; despre fiinţe) v. Obosi. Osteni. 5 (milit.; înv.; despre trupe) v. Cantona. tăbârcă s.f. (reg.) 1 v. Greu. Greutate, încărcătură. Pondere. Povară. Sarcină. 2 (tehn.) v. Pârghie. tăbârci vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Târî. tăbeică s.f. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. tăblâr s.m. (fin.; înv. şi reg.) v. Contribuabil. Subiect impozabil. tăblâş s.m. (jur.; înv. şi reg.) v. Judecător, tăblie s.f. <înv. şi reg.> tablă1. Tăblia este o placă de lemn, de metal etc., cu diverse întrebuinţări. tăbliţă s.f. 11 (pedag.) placă, tablă1, tabelă, tăbluţă, <înv.> lespede, panachidă. Tăbliţa este o placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau, cu condei (de piatră), şcolarii începători. 2 (în Antic, romană) tăbliţă cerată = tăbliţă de ceară = tablă cerată (v. tablă1), <înv.> tablă ceruită (v. tablă1). Pe tăbliţele cerate se scria cu stilul, prin zgâriere. II (gosp.; înv. şi reg.) v. Tavă. Tipsie. III (înv.) 1 (art.; mat.) tăbliţa lui Pitagora v. Tabla înmulţirii (v. tablă1). Tabla lui Pitagora (v. tablă1). 2 v. Listă. Tabel. 3 v. Catastif. Condică. Registru, tăbluţă s.f. (pedag.; reg.) v. Tăbliţă, tăbol s.m. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. tăbuieţ s.n. (reg.) 1 (la pernă) v. Faţă. Faţă de pernă. învelitoare. 2 v. Săculeţ. Săcuşor. tăbulâţie s.f. (jur.; reg.) v. Intabulare. Intabulaţie. tăbultoc s.n. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. tăcăi'vb. IV. intr. 1 (despre ceasuri) a ticăi1. Ceasul din bucătărie tăcăie tare. 2 (fiziol.; despre inimă) a bate, a palpita, a pulsa, a ticăi1, a tresări, a se zbate, a zvâcni, a zvâcâi, a bâcâi, a tâcâti, a resălta. Inima a început să-i tăcăie cu putere din cauza emoţiei. tăcăitoâre s.f. (omit.; reg.) v. Berbecel. Lu-pul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrâncioc-co-ţofanesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-păsăresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor). tăcătoi adj. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut. Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. tăcător, -oâre adj. (înv. şi reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz. tăcea vb. II. 1 intr. (despre oameni) a amuţi. Fericit de vestea primită, a tăcut. 2 tr. (înv.; compl. indică oameni sau elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) v. Ignora. Neglija. Nesocoti. Ocoli. Omite. 3 tr. (înv.; compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) v. Lăsa. Neglija. Omite. Scăpa. Uita. tăcere s.f. 11 linişte, tacă, <înv.> fară-voroavă, silenţiu. Spectatorii urmăresc evoluţia trapeziştilor într-o tăcere deplină. 2 mutism, muţenie, muţie, muţeală, muţitură. Nu-l poate scoate nimeni din tăcerea lui. 3 (mai ales constr. cu vb. „a păstra”) discreţie, secret1, pudoare. Este una dintre rarele persoane care ştie să păstreze tăcerea asupra celor discutate. 4 acalmie, calm2, linişte, pace, sereni-tate, chietudine, <înv. şi pop.> lin2, <înv. şi reg.> paos, <înv.> liniştire, molcomire, placiditate. Au urcat muntele, profitând de starea de tăcere de după furtună. S-a grăbit spre casă, remarcând tăcerea dinaintea furtunii. 5 fig. întrerupere, pauză. în timpul intervenţiei sale, au fost numeroase tăceri din cauză că nu s-a putut concentra. II (cu val. de interj.) linişte!, pst!, st!, ţist!, me-clez!, mucles! Tăcere! Vine profesoara! tăciunâ vb. I. tr., refl. 1 (rar; compl. sau sub. indică lemne ori cărbuni) v. Carboniza. 2 (pop.; în forma tăciuni; compl. sau sub. indică oameni, corpul lor ori părţi ale corpului lor) v. Arde. Bronza. înnegri, tăciunâr s.n. (gosp.; reg.) 1 v. Vătrai. 2 v. Grătar. Gril. tăciunat |1864 tăciunăt, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) tăciuniu. 2 (fitopat.; despre unele cereale) tăciunos. Are porumb tăciunat în curte. tăciune s.m. 1 cărbune, <înv.> ojogitură. Suflă în tăciuni pentru a reaprinde flacăra. 2 (fitopat.) cărbune, mălură, arici1. Tăciunele este o boală a plantelor, provocată de ciuperci parazite. 3 (bot.; reg.) Ustilago tritici; arici1, tăciuni vb. IV. (pop.) = tăciuna. tăciuniu, -ie adj. (despre oameni sau despre părul ochii, tenul lor) tăciunat. Pârul tăciuniu îi ajunge până la brâu. Ochii tăciunii îi scânteiază de fericire. tăciunos, -oăsă adj. (fitopat.; despre unele cereale) tăciunat. tăcut, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, urâcios, ursuz, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tă-cător, dosnicos, dugos, modoran, modo-roi, morăit, morânglav, mozaziv, mutac, mu-tăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană tăcută, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale tăcute. 2 (mai ales fig.; despre locuri, spaţii interioare etc.) liniştit, silenţios, adormit. îi plăcea să se plimbe noaptea prin mănăstirea tăcută. Fără râsul copiilor casa era tăcută. 3 (mai ales fig.; despre locuri de obicei aglomerate, zgomotoase) calm2, liniştit. Spre seară străzile sunt mai tăcute. 4 (înv.; despre acorduri, înţelegeri, convenţii etc.) v. Tacit. II fig. (despre natură, elemente ale naturii) liniştit, mut. Se simte relaxat în codrul tăcut. tăfâlcă s.f. (reg.) v. Săculeţ. Săcuşor. tăftui s.n. (înv.) v. Tolbă, tăgadă s.f. 1 abnegare2, contestare, dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgăduială, tăgăduire, denegare, denegaţie. 2 contestare, dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgăduială, tăgăduire, <înv. şi reg.> tăgădaş, tăgădat, tarpel, <înv.> dezmărtu-risire, tagă, tăgăduinţă. tăgădnic, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean, tăgădăş s.n. (înv. şi reg.) v. Contestare. Dezminţire. Negare. Negaţie. Renegare. Tăgadă. Tăgăduială. Tăgăduire, tăgădăt s.n. (înv. şi reg.) v. Contestare. Dezminţire. Negare. Negaţie. Renegare. Tăgadă. Tăgăduială. Tăgăduire, tăgădui vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni, credinţe, opinii etc.) a abnega2, a nega, a denega. Şi-a tăgăduit strămoşii. 2 (compl. indică afirmaţiile, ideile, părerile etc. cuiva) a dezice1, a nega, a retracta, a se lepăda. Jurnalistul a tăgăduit afirmaţiile calomnioase referitoare la actor. 3 (compl. indică fapte, acţiuni, ştiri etc.) a contesta, a dezminţi, a infirma, a nega, a renega, a dezavua, <înv.> a protesta. Ştirea privind majorarea preţului la gaze a fost tăgăduită. 4 (înv. şi reg.; compl. indică manifestări, stări, sentimente etc. ale oamenilor) v. Ascunde. Masca. Tăinui. 5 (înv.; compl. indică lucruri, propuneri, invitaţii, întâlniri, idei, favoruri, servicii etc.) v. Refuza. Respipge. tăgăduială s.f. 1 abnegare2, contestare, dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduire, denegare, denegaţie. 2 contestare, dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduire, <înv. şi reg.> tăgădaş, tăgădat, tarpel, <înv.> dezmărtu-risire, tagă, tăgăduinţă. tăgăduire s.f. 1 abnegare2, contestare, dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, denegare, denegaţie. Tăgăduirea propriei religii este o impietate. 2 dezicere, negare, retractare, <înv.> dezgră-ire, retractaţie, lepădare. Tăgăduirea afirmaţiilor calomnioase referitoare la actor a fost apreciată. 3 contestare, dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, <înv. şi reg.> tăgădaş, tăgădat, tarpel, <înv.> dezmărturisire, tagă, tăgăduinţă. Comunicatul cuprindea tăgăduirea ştirii privind majorarea preţului la gaze. tăgăduit, -ă adj. (despre afirmaţiile cuiva) dezis, negat, retractat, <înv.> dezgrăit. Nu-l mai crede, după atâtea afirmaţii tăgăduite. tăgăşi vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Strânge. 2 tr. (compl. indică obiecte; adesea cu un compl. instr. introdus prin prep. „cu” sau cu un compl. indir. introdus prin prep. „de” care indică materia îndepărtată) v. Curăţa. Şterge. 3 refl. fig. (despre oameni) v. Fugi. tăgăşnre s.f. (reg.) v. Curăţenie. Dereticare. tăgârcioără s.f. (culin,, ind. alim.; reg.) v. Tobă. tăgârnă s.f. (reg.) v. Desagă. Traistă, tăgârţă vb. I. (reg.) 1 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) v. Acroşa. Agăţa. Atârna. Prinde. Pune. Spânzura. Suspenda. 2 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Agăţa. Apuca. Atârna. Lua. Prinde. Ţine. 3 tr. (compl. indică obiecte) v. Târâi. Târ-şâi. Târî. Trage. tăgârţă s.f. (reg.) v. Desagă. Traistă, tăiă vb. 1.1 tr. 1 (compl. indică lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) a crăpa, a despica, a sparge, a spinteca, a dezgheura, a dezghioca, a răsări2, a sfărâma, a zdrobi. Taie lemnele cu toporul. 2 (compl. indică obiecte cu o lungime relativ mare, în special lemne sau scânduri) a reteza, a scurta. A tăiat câţiva metri de scânduri. 3 (compl. indică arbori, crengi etc.) a ciunti, a reteza, a trunchia, <înv. şi reg.> a seciui. Oamenii au tăiat mulţi copaci din pădure. 4 (compl. indică vârful lăstarilor tineri ai unor plante) a reteza, a cârni. Trebuie să taie vârful lăstarilor. 5 (adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a desprinde, a detaşa. Taie din but o bucată de carne cu un cuţit. 6 (compl. indică părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte) a scurta. Trebuie să taie mânecile puloverului, care s-au lungit după spălări repetate. 7 (compl indică iarbă, crengi, viţă -de-vie etc.) a reteza, a tunde, a tuşina. Grădinarul a tăiat iarba din curte pentru că era prea înaltă. 8 (agric.; compl. indică iarbă, cereale, plante de nutreţ etc.) a cosi. Au tăiat iarbă pentru animale. 9 (compl indică brazde) a despica, a spinteca. Plugul tractorului taie brazde. 10 (compl. indică drumuri, şosele etc.) a croi2, a deschide, <înv.> a sparge. Cu greu a tăit o potecă prin stratul gros de zăpadă. 11 (compl indică mai ales materiale textile, piele tăbăcită) a croi2, a săbăi. A tăiat stofa după un tipar. 12 (compl. indică figuri, modele, ornamente etc.) a ciopli, a dăltui, a lucra, a săpa, a sculpta, a scobi, a sferdi, a vişlui. I-a tăiat chipul în marmură. 13 (compl. indică texte, paragrafe, cuvinte scrise etc.) a anula, a elimina, a îndepărta, a înlătura, a rade, a radia2, a scoate, a suprima, a şterge, a efasa, a ştricui, a amputa. A tăiat un rând din text. 14 (la anumite j. de cărţi; compl. indică cărţile de joc) a rupe. înainte de a împărţi cărţile, le întinde jucătorului din stânga, ca să le taie. 15 (înv. şi pop.; compl. indică obiecte, lucruri etc.) v. Executa. Face. Realiza. I11 tr. (compl. indică părţi ale corpului fiinţelor, în special membre) a reteza, a lua. Fierăstrăul electric i-a tăiat mâna. L-au torturat cumplit, tăindu-i limba. 2 tr. (compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor, în special capul) a reteza, a rade, a curma. L-a tăiat în două cu sabia. Gâdele tăia capetele condamnaţilor la moarte. 3 tr. (chir.; compl indică membre ale corpului fiinţelor sau segmente ale lor) a amputa, a ciunti, a reteza, a ciungi, a ciumpăvi, <înv.> a ciungări. Medicii i-au tăiat accidentatului un picior. I-au tăiat mâna pentru a nu i se extinde cangrena. 4tr. (chir.; mai ales fam.; compl indică bolnavi sau, p. ext., părţi ale corpului ori organe ale acestuia) a opera. După accident l-a tăiat. I-a tăiat piciorul rupt. 5 tr. (chir.; compl. indică organe, ţesuturi vii, nervi etc.) a cresta, a deschide, a inciza, a secţiona. I-a tăiat puţin pielea pentru a-l vaccina. 6 tr. (compl. indică pârul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau lâna, blana, părul mor animale) a scurta, a tunde, a reteza, a tuşina, a costruşi, a rotunji. Vara îşi taie pârul Mustaţa trebuie să fie tăiată. 7 tr. (compl. indică mai ales urechile unor animale) a cresta. A tăiat urechile oilor pentru a le recunoaşte într-o turmă mai mare. 8 tr., refl. (med., med. vet.; fam.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza. II11 tr. (mai ales despre ape curgătoare; compl. indică forme de relief) a brăzda, <înv.> a brăzdui. Mureşul taie Podişul Transilvaniei. 2 tr. (compl. indică drumuri, căi etc.) a scurta. A tăiat drumul spre aeroport, mergând pe centura oraşului. 3 tr. (compl. indică mai ales căi de acces) a bara, 1865| tăifăsuială a stăvili. Stâlpii de telegraf căzuţi taie drumul. 4tr. (mai ales fam.; compl. indică drumuri, ape etc.) a traversa, a trece. Taie în fugă şoseaua, negândindu-se că ar putea fi victima unui accident. Şoferii încetinesc când taie o cale ferată. Au tăiat Dunărea cu bacul. 5 refl. recipr. (rar; despre linii, drumuri etc.) v. Interfera. Intersecta. încrucişa. întretăia, întreţese. IV1 tr.,refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înjunghia, a (se) spinteca, a (se) cuţita, a (se) junghia, a (se) încuţita, a ara, a crăciuni, a şănţui, a şin-di. Beat fiind, a tăiat un vecin. Cei doi tineri s-au tăiat în timpul bătăii. 2 tr. (compl. indică animale) a înjunghia, a spinteca, <înv. şi pop.> a sparge, <înv. şi reg.> a stricni1. A angajat un om pentru a tăia porcul înainte de Crăciun. 3 tr. (med.; pop.; despre dureri fizice; compl. indică oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”) v. înjunghia. 4 tr. (milit.; înv.; compl. indică unităţi sau subunităţi militare) v. Ataca. Izbi. Lovi. V refl. (despre lapte) a se brânzi, a se corăsli, a se cotorogi, a se sărbezi, a se scoace, a se urdi, a se zăurdi. Laptele s-a tăiat la fiert. VI fig. 1 tr. (compl. indică un tot, o unitate etc.) a defalca, a despărţi, a divide, a diviza, a fracţi-ona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a îmbucăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a segmenta, a separa, a rupe. Şi-a tăiat proprietatea în părţi egale pentru a le da copiilor săi. 2 tr. a stârpi. A tăiat răul din rădăcină. 3 tr. (despre ambarcaţiuni, păsări, sunete, fascicule de lumină etc.; compl. indică mase de aer sau de apă) a despica, a străbate, a spinteca. Vaporul taie valurile. Păsările taie aerul. Lumina farurilor taie ceaţa. 4 tr. a contura, a desena. Stolurile de păsări taie cercuri pe cer. 5 tr. (compl. indică acţiuni, conversaţii, discuţii etc.) a curma, a întrerupe, a opri, a reteza, a stăvili. Zgomotul mare de afară a tăiat discuţia celor doi. 6 tr. (compl. indică dezvoltarea, manifestarea unei acţiuni, a unei stări, a unui proces, a unei reacţii etc.) a inhiba, a împiedica, a opri, a stopa, a frâna, a înăbuşi, a înfrâna, a reprima, a stăvili, a sufoca, a frena, a năbuşi. Nimic nu poate tăia declanşarea erupţiei unui vulcan. Anumite mirosuri îi taie pofta de mâncare. 7 tr. (despre senzaţii; compl. indică fiinţe) a copleşi, a cuprinde, a pătrunde, a răzbi, a străbate, a străpunge. L-a tăiat foamea. O taie setea. L-a tăiat frigul 8 refl.,tr. (sub. sau compl indică stări fizice, fiziologice ori psihice ale fiinţelor) a conteni, a (se) curma, a (se) întrerupe, a (se) opri, a (se) frânge. Durerea s-a tăiat după ce a luat medicamentul. 9 tr. (rar, compl. indică fapte, întâmplări etc.)v. Broda. Fabrica. Fabula. Inventa. Născoci Plăsmui. Scorni. Ticlui. Ţese. Urzi. 10 tr. (înv. şi reg.; compl indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni. îndepărta. Scoate. tăiât1 s.n. 11 crăpare, crăpat1, despicare, despicat1, spargere, spart1, spintecare, spintecat1, tăiere, răsărire2, <înv.> despicătură. 2 tăiere. 3 cioplire, cioplit1, săpare, săpat1, sculptare, sculptat1, tăiere, ciopleală, <înv.> săpătură, scobit1.111 retezare, retezat1, tăiere. 2 cupare, tăiere. 3 (în religiile mozaică şi islamică; înv.) tăiat-împregiurv. Circum-cizie. Postectomie. Posteotomie. Tăiere-îm-prejur. III fig. defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, rupere, tăiere. tăiat2, -ă adj. 11 (despre lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) crăpat2, despicat2, spart2, spintecat2. Lemnele tăiate au fost stivuite. 2 (despre părţi ale obiectelor, ale clădirilor etc.) retezat2, scurtat. Puşca are ţeava tăiată. Multe case au rămas cu acoperişurile tăiate după bombardament. 3 (despre iarbă, crengi, viţă-de-vie etc.) retezat2, tuns2, tuşinat. Iarba tăiată a fost dată la păsări. 4 (despre iarbă, cereale, plante de nutreţ etc.) cosit2. îi place mirosul de iarbă tăiată. 5 (despre figuri, modele, ornamente etc.) cioplit2, dăltuit2, săpat2, sculptat2, <înv. şi pop.> mărmurit, vijluit. Monumentul tăiat a fost plasat în faţa muzeului de artă. 6 (despre texte, paragrafe, cuvinte scrise, litere etc.) anulat, eliminat, înlăturat, scos2, suprimat, şters. Fraza a devenit mai clară fără cuvintele tăiate. I11 (chir.; despre membre ale fiinţelor sau despre segmente ale lor) amputat, ciung, ciuntit, retezat2, trunchiat, bont2, cium-pav. Are un picior tăiat. Poartă o proteză la mâna tăiată. 2 (chir.; mai ales fam.; despre bolnavi sau,p. ext., despre părţi ale corpului ori despre organe ale acestuia) operat2. Copilul tăiat se simte foarte bine. 3 (despre părul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau despre lâna, blana, pârul unor animale) scurtat, tuns2, retezat2, tuşinat, costruşit. îi stă mai bine cu părul tăiat. III (desprefiinţe) înjunghiat2, spintecat2, arat2, şănţuit. Tânărul tăiat a fost internat şi operat. IV (despre lapte) brânzit, corăslit, sărbezit, scopt. Din laptele tăiat se prepară brânză. tăiculeân s.m. (pop.) v. Tătic, tăiculi'ţă s.m. (pop.) v. Tătic, tăicuşdr s.m. (pop.) v. Tătic, tăicuţă s.m. (pop. şi fam.) v. Tătic, tăiere s.f. 11 crăpare, crăpat1, despicare, despicat1, spargere, spart1, spintecare, spintecat1, tăiat1, răsărire2, <înv.> despicătură. Tăierea lemnelor de foc s-a făcut cu toporul. 2 tăiat1. Foloseşte un cuţit electric pentru tăierea pâinii în felii subţiri. 3 cioplire, cioplit1, săpare, săpat1, sculptare, sculptat1, tăiat1, ciopleală, <înv.> săpătură, scobit1. Tăierea blocurilor de marmură este anevoioasă. 4 anulare, eliminare, îndepărtare, înlăturare, radiere2, scoatere, suprimare, ştergere. Tăierea rândului din text a fost necesară pentru că acesta se repeta. I11 retezare, retezat1, tăiat1. A fost condamnat la moarte prin tăierea capului. 2 (chir.) amputare, amputaţie, ciuntire, ciuntituri Tăierea piciorului este obligatorie în caz de cangrenă. 3 (chir.) secţionare, secţiune, discizie. Ortopedul a trebuit să-i facă tăierea capului femural. 4 cupare, tăiat1. La unii câini de rasă se impune tăierea urechilor. 5 (în religiile mozaică şi islamică) taiere-împrejur = circumcizie, postectomie, posteotomie, <înv.> obrezanie, obrezuire, tăiat-împregiur (v. tăiat1), tăietură. Tăierea-împrejur este o tăiere rituală a prepuţului de jurîmprejur. III scurtare. Şoferul a mers pe centura oraşului pentru tăierea drumului spre aeroport. IV 1 înjunghiat1, înjunghiere, spintecare, spintecat1, junghiere, <înv.> înjunghietură. A angajat un om pentru tăierea porcului înainte de Crăciun. 2 (înv.) v. Carnaj. Masacru. Măcel. Omor. V fig. defalcare, defalcaţie, despărţire, dividere, divizare, diviziune, fracţionare, fragmentare, fragmentaţie, îmbucătăţire, împărţire, scindare, secţionare, segmentare, rupere, tăiat1. A hotărât să facă tăierea proprietăţii în părţi egale pentru a le da copiilor săi. tăietor, -oâre s.n., s.f., s.m., adj., adv. I s.n. butuc, trunchi, tăiş, lemnar, tăiuş. După ce a terminat de tăiat lemnele, înfige toporul în tăietor. II s.f. (bot.) 11nula hirta; floare-galbenă. 2 (reg.) v. Lumânări-ca-pământului (v. lumânărică) (Gentiana asclepiadea). 3 (reg.) v. Genţiană. Ghinţură (Gentiana cruciata, Gentiana excisa, Gentiana lutea, Gentiana phlogifolia, Gentiana pneu-monanthe sau Gentiana punctata). III s.m. (înv. şi pop.) 1 v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş. 2 v. Călău. Gâde. IV adj. (înv. şi pop.; despre obiecte) v. Ascuţit2. Tăios. V s.m. (entom.; reg.) tăietor-de-lemne v. Plopar. Scripcar (Saperda carcharias). VI adv. (modal; rar) v. Categoric. Decis. Ferm. Hotărât. Net2. Radical. Scurt Tranşant, tăietorîe s.f. (reg.) v. Abator. tăietură s.f. 11 (croitorie) crăpătură, despicătură, spintecătură. Croitoreasa i-a făcut la fustă o tăietură prea mare. 2 croială, croire, croit, croi1, croitură, cupă3, lucrat1, săbăire, săbăit. Pentru tăietura rochiei fobseşte un tipar. 3 anulare, ştersătură. Textul dat la tipar are multe tăieturi. 4 (reg.) v. Cu-rătură. I11 cupură. Tăietura de la deget s-a infectat. 2 (chir.) crestătură, incizare, incizie, incizură, secţionare. Vaccinarea s-a făcut printr-o tăietură. 3 (în religiile mozaică şi islamică; înv.) v. Circumcizie. Postectomie. Posteotomie. Tăiere-împrejur. III (bot.; reg.) v. Lumânărica-pământului (v. lumânărică) (Gentiana asclepiadea). IV fig. 1 linie, trăsătură. Are tăietura feţei fină. 2 (fiziol., med.; pop.) v. Ace (v. ac). Fulgerături împunsătură, înjunghietură. înţepătură. Junghi. Nevralgie intercostală. Săgeată. Săgetare. Săgetătură. tăifăsi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Tăifasui. 2 v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni, tăifăsui'vb. IV. intr. (despre oameni) 1 a sfătui, a vorbi, a tăifasi. Cei doi soţi tăifăsuiesc după-masă despre petrecerea la care fuseseră în weekend. 2 (pop. şi fam.) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. tăifăsuială s.f. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, tăifăsuire |1866 sporovăire, sporovăit, tăifasuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, trean-ca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. O doare capul de tâifăsuiala celor din jur. tăifăsuire s.f. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. tăifăsuit s.n. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, trăncăneală1, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. tăineâlă s.f. (reg.) 1 v. Conferinţă. Consfătuire. 2 (constr. cu vb. ca „a sta3, „a se pune” şi cu prep. „la”) v. Sfat. Taifas. Vorbă, tăini vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. tăinide s.f. (înv. şi pop.) v. Secret2. Taină, tăinidt, -ă adj. (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; înv.; despre sunete, glas, ton) v. Coborât. Domol. încet. Lânced. Lin2. Mic. Moale. Molatic. Molcom. Muiat. Potolit2. Scăzut. Slab. Stins2. Tainic. Uşor2. tăimt s.n. (înv.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Jnterlocuţiune. tăinos, -oâsă adj. (înv.; despre creaţii, texte, idei, sensuri etc.) v. Abscons. Ascuns2. Criptic. Enigmatic. Incognoscibil. Misterios. Necuprins. Neînţeles2. Ocult Secret2. Sibilic. Sibilin. Sibilinic. Tainic. tăinui vb. IV. 11 tr. (compl. indică manifestări, stări, sentimente etc. ale oamenilor) a ascunde, a masca, <înv. şi reg.> a tăgădui, a titcui, <înv.> a retăcea, a acoperi, a farda, a înăbuşi, a machia. Simţea că nu mai poate să-şi tăinuiască emoţia. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) a (se) ascunde, a (se) disimula, a oculta, <înv.> a pitula, a prămândi, a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca, a (se) voala, a învălui, a cosmetiza. îşi tăinuieşte sfiala sub un zâmbet îndrăzneţ. 3 tr.,refl. (rar; compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde. II intr. (pop.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. tăinuire s.f. 11 ascundere, mascare, acoperire, fardare. Tăinuirea emoţiei nu a durat mult timp. 2 disimulare, disimula-ţie, camuflare, deghizare, mascare, voalare, grimasă, cosme-tizare. Tăinuirea adevărului de către guvernanţi este sancţionată politic. II (concr.; înv.) v. Secret2. Taină. tăinuit, -ă adj. 11 ascuns2, mascat, tainic, acoperit. O emoţie tăinuită se poate declanşa brusc. 2 (despre stări, senzaţii, realităţi etc.) disimulat, camuflat, deghizat, mascat, voalat, cosmetizat. Adevărul tăinuit a fost până la urmă dat publicităţii. Zâmbetul ei îndrăzneţ este expresia unei sfieli tăinuite. 3 (despre sentimente, intenţii, gânduri etc. ale oamenilor) ascuns2, lăuntric, mistic, secret2, tainic, lăturalnic. Are o admiraţie tăinuită faţă de el. 4 (mai ales despre sentimente ale oamenilor) ascuns2, reţinut, mocnit, surd. Fierbe în el o ură tăinuită. 5 ascuns2, latent, necunoscut, nedescoperit, neştiut2, tainic, larvar, involut. în timpul expediţiilor a pătruns în viaţa tăinuită a pădurii. în oricine zace un talent tăinuit. II (despre elemente de construcţie, locuri, încăperi etc.) ascuns2,discret,dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, secret2, singuratic, tainic, lăturaş, dosit, <înv. şi reg.> lăturiş, <înv.> singureţ, singurit. Se retrage în colţul cel mai tăinuit al camerei. tăinuitor, -oâre s.m., s.f. audient. Tăinuitorul nu desconspiră locul unde a ascuns bunurile furate. tăios, -oâsă adj., adv. I adj. (despre obiecte) ascuţit2, <înv. şi pop.> tăietor, şpiţuit, <înv.> ager, agerit, sâmcelat, sâmcelos. Se rade cu un brici tăios. II adj. fig. 1 (despre privire) fulgerător, pătrunzător, ascuţit2. îi aruncă o privire tăioasă, supărat de gafa pe care a făcut-o. 2 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, viu, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, împungător, senin, scur-mător. Nimic nu scapă privirii tăioase a căpitanului de vas. 3 (despre glas, ton, voce) expozitiv, răstit, ridicat2, aspru, dur, înăsprit, rece, sec, uscat2.1 se adresează pe un ton tăios. 4 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, usturător, vitriolant. Cronica teatrală este tăioasă. 5 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, usturător, vitriolant. Este un pamfletar tăios, dar foarte talentat. 6 (despre ger, vânt) subţire. Nu a putut rezista mult afară, deoarece gerul era tăios. Din spate bătea un vânt tăios şi rece. III adv. fig. (modal) răstit, aspru, dur, rece, sec, uscat2. îi vorbeşte tăios. tăiş s.n. 1 ascuţiş, lamă, lamină, limbă, pană, pânză, custură, gură, leafa2, plasă1, tăiuş, <înv. şi reg.> ascuţit1, cuţitură, buză. Apucă securea de tăiş. 2 rost, gură. înainte de a folosi fierăstrăul, îi verifică tăişul. 3 (rar) v. Butuc. Tăietor. Trunchi. tăiţei s.m. pl. (culin., ind. alim.) laşte, răstăuţe, tocmagi, tololoţi. îi place supa de pasăre cu tăiţei de casă. tăiuş s.n. 1 (pop.) v. Ascuţiş. Lamă. Lamină. Limbă. Pană. Pânză. Tăiş. 2 (reg.) v. Butuc. Tăietor. Trunchi. tălăbă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie, tălâie s.f. (înv. şi reg.) v. Familie. Neam. tălăniţă s.f. (înv.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). tălăbăzi vb. IV. tr. (arg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona, tălălăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 2 v. Hoinări. Vagabonda, tălălăiâlă s.f. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. tălălâu1 adj.,, s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ Nătărău. Nătâng. 1867| Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tălălâu2 s.n. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, tălăli vb. IV. (reg.) 1 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl. indică fiinţe) v. Ajunge. Atinge. Izbi. Lovi. Nimeri. Ochi2. Pocni. 2 intr. (despre oameni înarmaţi) v. Nimeri. Ochi2.3 tr. (compl. indică oameni) v. întâlni. Vedea. 4 intr. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Izbuti. Prinde. Reuşi. 5 refl. recipr. (despre oameni) v. Potrivi. 6 refl. impers. v. întâmpla. Nimeri. Potrivi, tălăncăi' vb. IV. intr. (reg.; despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) v. Bate. Bălăngăni. Băngăni. Clăncăi. Dăngăni. Suna. Zdrăngăni, tălăncăm vb. IV. intr. (reg.; despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) v. Bate. Bălăngăni. Băngăni. Clăncăi. Dăngăni. Suna. Zdrăngăni, tălăngi vb. IV. intr. (reg.; despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) v. Bate. Bălăngăni. Băngăni. Clăncăi. Dăngăni. Suna. Zdrăngăni, tălăpăneâlă s.f. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasu-ială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. tălăpăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. tălăpămt s.n. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasu-ială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. tălăşmăn, -ă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tălăşmăm vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. 2 (compl. indică fiinţe) v. Pedepsi, tălăzui'vb. IV. intr. 1 (despre ape curgătoare) a deborda, a deversa, a se revărsa, a se vărsa, a se desfunda, a buti, a puhoia. Râurile tălăzuiesc din cauza ploilor abundente. 2 fig. a undui, a vălura. Macii tălăzuiesc odată cu spicele de grâu. tălăzui're s.f. 11 agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte tălăzuirea mării. 2 (rar) v. Iluviu. Iluviune. Inundare. Inundaţie. înec. Potop. Revărsare. II fig. unduire. Rafalele de vânt produc tălăzuirea spicelor de grâu. tălâmb, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 adj. (despre oameni) v. Inabil. Nătâng. Neabil. Neajutorat. Neîndemânatic. Nepriceput. 3 adj. (despre oameni) v. Apatic. Blazat. Delăsător. Dezinteresat. Impasibil. Indiferent. Indolent. Lăsător. Nepăsător. Pasiv. Placid. Prostrat. Tembel. tălbăcitură s.f. (rar) v. Babilonie. Dezordine. Haos. încurcătură. Turbulenţă. Zăpăceală, t^lbăriţă s.f. (geomorf, hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc. tălerâş s.m. (fin.; în trecut) tălerel1, <înv.> tălerior. A scos dintr-o pungă mai mulţi toleraşi. tălerel1 s.m. (fin.; în trecut) tăleraş, <înv.> tălerior. tălerăl2 s.n. (gosp.; reg.) v. Farfurioară. Farfu- riuţă. Tălgeraş. Tălgerel. tălerior s.m. (fin.; în trecut; înv.) v. Tăleraş. Tălerel1. tălgerăş s.n. (gosp.; astăzi mai ales pop.) farfurioară, farfuriuţă, tălgerel, tălerel2, tălgeruţ. îşi pune puţină dulceaţă într-un tălgeraş. tălgerel s.n. (gosp.; astăzi mai ales pop.) farfurioară, farfuriuţă, tălgeraş, tălerel2, tălgeruţ. tălgeruţ s.n. (gosp.; reg.) v. Farfurioară. Farfuriuţă. Tălgeraş. Tălgerel. tăh'că pron. de politeţe pers. 2 sg. (reg.) v. Mătălică. Mătăluţă. tăliuţă s.f. (anat.) mijlocel. tălmăci, -ce s.m., s.f. 1 interpret, tălmăcitor, traducător, translator, dolmaci, <înv.> dragoman, tălmăciar, tâlcuitor, tergiman. Caută un tâlmaci pentru limba germană. Discuţiile oficiale se fac prin tâlmaci. 2 (pop. şi fam.) v. Interpret, tălmăci vb. IV. tr. 1 (compl. indică texte, opere literare etc.) a traduce, a transla, a transpune, a echivala, <înv. şi reg.> a tâlcui, <înv.> a da2, a izvodi, a întoarce, a preface, a prepune, a primeni, a scoate. A tălmăcit mai multe scrieri din latină în română. Nu poate să tălmăcească fraza din engleză în franceză. 2 (compl. indică mai ales vise) a dezlega, a interpreta, <înv. şi pop.> a tâlcui, <înv.> a alătura, a izbândi. Ar vrea să cunoască pe cineva care să-i tălmăcească visul. 3 (înv. şi pop.; compl. indică idei, probleme, noţiuni etc.) v. Clarifica. Desluşi. Elucida. Explica. Explicita. Lămuri. Limpezi. Preciza. Rezolva. Soluţiona. 4 (înv. şi pop.; compl. indică mai ales gânduri, sentimente, stări ale oamenilo) v. Exprima. Exterioriza, tălmăciăr s.m. (înv.) v. Interpret. Tălmaci. Tălmăcitor. Traducător. Translator, tălmăci'e s.f. (înv.) v. Dezlegare. Interpretare. Tălmăcire. tălmăcire s.f. 11 traducere, transpunere, <înv.> interpretaţie, prefacere, traducţie2, tălmăcit, tălmăcitură, tâlcovanie, tâlcuială, tâlcuire, translaţie. Tălmăcirea unor scrieri din latină în română este adesea anevoioasă. 2 dezlegare, interpretare, <înv. şi pop.> tâlcuire, tâlc, <înv.> dezlegătură, tălmă- cie, tălmăcitură, tâlcovanie, tâlcuială. O preocupă tălmăcirea visului. 3 (înv.) v. Explicaţie. Indicaţie. Instrucţiuni (v. instrucţiune). îndrumare. Lămurire. II (concr.) traducere, transpunere, versiune. Şt. O. Iosif tălpiţă ne-a lăsat nişte tălmăciri excepţionale ale unor scrieri germane. tălmăcit s.n. (înv.) v. Tălmăcire. Traducere. Transpunere. tălmăcitor, -oâre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (lit.) traducător, metafrast, <înv.> tâlcuitor. Firma angajează tălmăcitori pentru limbile portugheză şi daneză. Este un cunoscut tălmăcitor al scrierilor lui Heidegger. 2 s.m., s.f. interpret, tălmaci, traducător, translator, dolmaci, <înv.> dragoman, tălmăciar, tâlcuitor, tergiman. 3 s.m., s.f. comentator, interpret, <înv. şi pop.> tâlcuitor, interpretator, <înv.> tâlcovnic. Este un renumit tălmăcitor al textelor eminesciene. 4 s.m. (înv.) tălmăcitor de vise v. Interpret, tălmăcitură s.f. (înv.) 1 v. Tălmăcire. Traducere. Transpunere. 2 v. Dezlegare. Interpretare. Tălmăcire, tălmăzoâice s.f. pl. (bot.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chinensis). tălmut, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Insociabil. Morocănos. Mut Necomunicativ. Neprietenos. Nesociabil. Posac. Posomorât. Taciturn. Tăcut. Urâcios. Ursuz, tălpâr s.m. 1 (tăb.; înv. şi reg.) v. Argăsitor. Tăbăcâr1.2 (reg.) v. Opincar. 3 (reg.) v. Tălpig. tălpăş s.m. (milit.; înv.) v. Infanterist, tălpălâu s.n. (în cizmărie; reg.) v. Calapod, tălpălui vb. IV. tr. (în cizmărie; reg.; compl. indică obiecte de încălţăminte) v. Pingeli. Pingelui. Tălpui. tălpăşâg s.n. (jur.; în trecut; reg.) v. Gloabă, tălpâu s.m. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. tălpel, -eâ s.m., s.f. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. tălpete s.m. (reg.) 1 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. 2 (la sanie) v. Talpă. Tălpig. tălpeţ s.m. (reg.) 1 (la pl. tâlpeţi; tehn.; la războiul de ţesut) v. Butuci (v. butuc). Plazuri (v. plaz1). Tălpi (v. talpă). 2 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. 3 (la sanie) v. Talpă. Tălpig. tălpig s.n., s.m. I s.n. 1 (la sanie) talpă, patină1, falcea, falcă, plaz1, tălpete, tălpeţ, tălpiş, tălpoi. Sania alunecă pe două tălpige. 2 (tehn.; la războiul de ţesut) iapă, pedală, schimbător, călcătoare (v. călcător), libidău, lopiţea, măiuţ, piciorag, piciorog, potnog, scândurea, scândureană, tălpău, tălpel, tălpete, tălpeţ, tălpiş, tălpiţă, tălpoi. Cu ajutorul tălpigului se schimbă iţele. 3 (tehn.; reg.; la scaunul dulgherului) v. Pedală. 4 (reg.) v. Năsălie. 5 (pese.; reg.) v. Scâlcează. 6 (reg.) v. Potlog. II s.m. tălpar. Tălpigul este o încălţăminte rudimentară, alcătuită dintr-o talpă de lemn şi o baretă de piele petrecută pe deasupra labei piciorului. tălpi'gă s.f. (tehn.; la scaunul dogarului; pop.) v. Călcător. Talpă, tălpiş s.m., s.n. (reg.) 1 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. 2 (la sanie) v. Talpă. Tălpig. tălpiţă s.f. 1 (anat.) tălpuţă. 2 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. tălpoi tălpoi s.n. 11 (constr.; la case) talpă, bălvan, strat, subtoi, taban, tablă1, temei. Tălpoiul este grinda sau ansamblul de piese care se aşazâ la baza unei construcţii şi pe care aceasta se reazemă. 2 (la pl. tălpoaie; constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Prispă. 3 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Iapă. Pedală. Schimbător. Tălpig. 4 (la sanie; reg.) v. Talpă. Tălpig. 5 (reg.) v. Potlog. II fig. (pop. şi fam.) 1 talpa iadului (v. talpă), talpă de iad, talpă la iad. Tălpoiul este mama căpeteniei dracilor. 2 (în credinţe şi superstiţii; pop. şi fam.) v. Babă. Strigoâică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). tălpui'vb. IV. tr. (în cizmărie; compl. indică obiecte de încălţăminte) a pingeli, a pingelui, a tălpălui. Şi-a dus pantofii la cizmar pentru a-i tălpui. tălpuiâlă s.f. (în cizmărie; reg.) v. Pingelire. Pingeluire. Tălpuire. Tălpuit1. tălpuire s.f. (în cizmărie) pingelire, pingeluire, tălpuit1, tălpuiâlă, tălpuitură. Şi-a dus pantofii la cizmar pentru tălpuire. tălpuit1 s.n. (în cizmărie) pingelire, pingeluire, tălpuire, tălpuiâlă, tălpuitură. Cizmarul se ocupă cu tălpuitul ghetelor. tălpuit2, -ă adj. (în cizmărie; despre obiecte de încălţăminte sau despre tălpile încălţămintei) pingelit, pingeluit. Pantofii tălpuiţi arată ca noi. tălpuitură s.f. (în cizmărie; reg.) v. Pingelire. Pingeluire. Tălpuire. Tălpuit1. tălpuţă s.f. (anat.) tălpiţă. tăltinoăcă s.f. (bot; reg.) v. Tătăneasă (Symphytum officinale). tămădâş s.n. (reg.) v. Baştină. Naştere. Obârşie. Origine. Provenienţă. Spiţă, tămădui vb. IV. (med., med. vet.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoşi, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) vindeca, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) învoinici, a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) dezmăci, a (se) ipeni, a se înciocăla, a se orjoveni1, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi tămăduit mai repede. 2 refl. (despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care indică boli, suferinţe fizice sau psihice etc.) a se lecui, a se scăpa, a se vindeca, <înv. şi pop.> a se mântui. A consultat mai mulţi medici pentru a se tămădui de migrenă. S-a tămăduit de psihoză schimbând locul de muncă. tămăduiălă s.f. (med., med. vet.; pop.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, tămăduidune s.f. (med., med. vet.; înv.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare. tămăduinţă s.f. (med., med. vet.; înv.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, tămăduire s.f. (med., med. vet.) îndreptare, înfiripare, însănătoşire, întremare, înzdrăve-nire, lecuire, refacere, restabilire, vindecare, leac, lecuială, ridicare, sculare, tămăduiălă, <înv. şi regTvindec, <înv.> isţelenie, sănătoşare, tămăduidune, tămăduinţă, vindecat1, vindecăciune, vindecământ, vindecătură, vracevanie. Şi-a reluat activitatea după tămăduirea sa deplină . tămăduit, -ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe) îndreptat, înfiripat, însănătoşit, întremat, înzdrăvenit, lecuit, rei&cut, restabilit, vindecat2, ridicat2, pribolit, sănătoşat, zvidu-it, <înv.> isţelit. Deşi tămăduit, nu şi-a reluat încă activitatea. tămăduitor, -oâre adj., s.m. I adj. 1 (despre medicamente, remedii, metode etc.) întremător, lecuitor, vindecător, <înv.> isţelitor, vrăciuitor. Plantele medicinale conţin substanţe tămăduitoare. Apele termale sunt tămăduitoare în cazul unor boli. 2 (med., med. vet.; rar, despre medicamente, tratamente etc.) v. Curativ. II s.m. (art. Tămăduitorul; relig. creştină; nm. pr.) Fiul lui Dumnezeu (v.fiu), Fiul Omului (v.fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, învăţătorul (v. învăţător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mieluşelul Domnului (v. mieluşel), Mieluşelul lui Dumnezeu (v. mieluşel), Nazareeanul (v. nazareean), Nazarineanul (v. nazarinean), Izbăvitorul (v. izbăvitor), <înv.> Fiul Omenesc (v.fiu), Lumină de la Lumină, Lumină din Lumină, Leul (v. leu1). Ne închinăm Tămăduitorului. tămăşâg s.n. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. tămăşâlnic, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. tămâiâ vb. 1.1 intr. (relig.; despre preoţi) a cădelniţa, <înv.> a cădi. Preotul tămâiazâ în biserică. II fig. 1 tr. (compl indică oameni) a adula, a flata, a linguşi, a măguli, a linge, a peria, a pomăda. îşi tămâiază şeful pentru a fi promovată. 2 refl. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. tămâiât1 s.n. (relig.; rar) v. Cădelniţare. Tămâiere. tămâiât2, -ă adj. 1 (rar; despre aer, mirosuri etc.) v. Aromit. Dulce. Dulceag. îmbălsămat, îmbătător. înmiresmat. Parfumat. Suav. 2 fig. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. tămâi'că s.f. (bot.; reg.) v. Lavrentină. Vineriţă (Ajuga reptans). tămâie s.f. 1 smirnă, <înv.> livan, oli-ban. Aprinde tămâie şi afumă mormântul. 2 (bot; rar) v. Arborele-vieţii (v. arbore). Tuia (Thuja orientalis şi Thuja occidentalis). 3 (art.; pop.) tămâia-dracului v. Tutun |1868 (Nicotiana tabacum). 4 (bot.; înv. şi reg.) v. Livan (Boswellia serrata). tămâier s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. (bis.) v. Cădelniţă. 2 s.m. (bot.) Ienupăr. Jneapăn (Juni-perus communis). tămâiere s.f. 1 (relig.) cădelniţare, tămâiât1, <înv.> cădire, tămâietură. Tămâierea face parte din practicile creştine. 2 fig. adulare, adulaţie, flatare, linguşeală, linguşire, măgu-leală, măgulire, gâdilare, perială, perietură, pupincu-rism, îmbunare, îmbunătură. Tămâierea şefului enervează pe oamenii oneşti. tămâiernic s.n. (bis.; înv.) v. Cădelniţă, tămâierniţă s.f. (bis.; reg.) v. Cădelniţă, tămâietoăre s.f. (bis.; reg.) v. Cădelniţă, tămâietură s.f. (bis.; înv.) v. Cădelniţare. Tămâiere. tămâioâră s.f. (bot.) 1 Viola jooi; micşunea, toporaşi (v. toporaş), viorea. 2 Polygala vulgaris; amăreală, şerpariţă, şerpânţă, şopârliţă, seceruică. 3 (reg.) v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). 4 (reg.) v. Dumbeţ. Şerpariţă (Teu-crium chamaedrys). 5 (reg.) v. Floarea-ra-iului (v. floare) (Chrysanthemum cinera-riifolium). 6 (reg.) v. Năfurică. Pelin. Peli-niţă (Artemisia annua). 7 (reg.; şi tămâ-ioară-sălbatică) v. Pansea. Pansele-sălba-tice (v. pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). 8 (reg.) v. Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 9 (reg.) v. Tă-mâiţă. Tămâiţă-de-grădină (Chenopodium ambrosioides). 10 (reg.) v. Tămâiţă. Tămâiţă-de-grădină (Chenopodium botrys). 11 (reg.) v. Tătăişă1 (Chrysanthemum ci-nerariaefolium). 12 (reg.) v. Toporaş. To-poraşi-de-munte (v. toporaş). Topo-raşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mi-rositoare (v. viorea) (Viola odorata). 13 (reg.) v. Toporaş. Viorea. Viorea-mirosi-toare. Viorele-bune (v. viorea). Viori-că-de-pădure (Viola mirabilis). 14 (reg.) v. Viorea. Viorea-nemirositoare (Viola hirta). 15 (reg.; şi tămâioară-albă) v. Zme-oaie (Libanotis montana). tămâios, -oâsă adj., s.f. I adj. (despre fructe) busuioc, muscat, busuiocesc, muş-cătar, muşcătareţ, muşcăţel2. A cumpărat nişte pere tămâioase. II s.f. (bot.) 1 busuioacă. îi place tămâioasa, în special cea de Bohotin. 2 (reg.) v. Sânziene-de-pădure (v. sânziană). Vinariţă (Asperula odorata). 3 (reg.) v. Tămâiţă. Tămâiţă-de-grădină (Chenopodium botrys). 4 (reg.) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). tămâiţă s.f. (bot.) 1 (şi tămâiţă-de-grădină) Chenopodium botrys.; izmă,peliniţă-gre-cească, smirnă-de-grădină, studeniţă, tămâ-ioară, tămâioasă (v. tămâios), vineriţă. 2 (şi tămâiţă-de-grădină) Chenopodium ambrosioides; tămâioâră. 3 tămâiţă-de-câmp = a Ajuga chamaepytis, filimică-de-câmp, rută-sălbatică (v. rută2), tămâiţă-galbenă, vineriţă, vineriţă-de-arătură, vineriţă-galbenă; 1869| b (reg.) v. Albăstriei Liliac-de-câmp(v. liliac1). Liliac-de-toamnă(v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Răchiţică-de-toamnă (Aster tripo-lium); (reg.) tâmâiţă-galbenâ v. Tămâi-ţă-de-câmp (Ajuga chamaepytis); tămâiţă-săl-batică v. Citronell Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). 4 (reg.) v. Camomilă. Muşeţel (Matricaria chamomilla sau Chamomilla recutita). 5 (reg.) v. Cimbrişor (Thymus serpyllum). 6 (reg.) v. Coada-zmeului (v. coadă). Şerpariţă (Calla palustris). 7 (reg.) v. Drăgaid Sânziană (Galium venim). 8 (reg.) v. Iarba-Sfântului-Ioan (v. iarbă) (Salvia sclarea). 9 (reg.; şi tămâiţă-de-grădină) v. Lavrentină. Vineriţă (Ajuga reptans). 10 (reg.) v. Lobodă. Spanac-alb. Spanac-por-cesc. Spanac-sălbatic (Chenopodium album). 11 v. Năfurică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua). 12 (reg.) v. Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 13 (reg.) v. Sulfină. Sulfină-galbenă (Melilotus officinalis). 14 (reg.; şi tămâiţă-fermecătoare) Daphne cneorum; tulichinl tămândâ vb. I. (înv. şi reg.) 1 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Amâna. întârzia. Lăsa. Tărăgăna. 2 refl. (despre timp sau despre unităţi de timp) v. Scurge. Trece. tămândâre s.f. (înv. şi reg.) v. Amânare, tămânjer s.n. (reg.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 (la stână) v. Urdar. tămânji vb. IV. (reg.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgâli. Murdări. Păta. Umple. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 3 tr. (a. plast.; deprec.) v. Picta, tămbălâu s.n. (fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, tănăci s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Consiliu. Divan. Sfat. tănti'că s.f. (fam.) v. Mătuşică. tănti'ţă s.f. (fam.) v. Mătuşică. tăpălăgos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) tăpălog. Omul tăpălăgos are picioarele mari şi butucănoase. tăpălog, -oâgă adj. (reg.; despre oameni) tăpălăgos. tăpşân s.n. 11 (geomorf.) platformă, prispă, maidan. Tăpşanul este un loc neted sau înclinat, aflat de obicei pe vârful unui munte sau al unui deal. 2 (pop.) v. Loc viran. Maidan. Teren viran. II (reg.) v. Etajeră. Poliţă1, tăpşăi vb. IV. tr. (reg.) a tăpşi, a tăpşui, a tiopăni, a topăli, a tropoti, tăpşi vb. IV. tr. (reg.) 1 a tăpşăi, a tăpşui, a tiopăni, a topăli, a tropoti. După ce a amestecat mămăliga, o tăpşeşte cu o lingură înainte de a o răsturna pe fund. 2 (compl. indicâ pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) v. Bate. Bătători. Bătuci. Compacta. îndesa. Presa. Tasa. 3 (compl. indică suprafeţe neregulate, denivelate etc.) v. Netezi. Nivela. Plana2.4 (compl. indică obiecte sau părţi ale lor) v. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. tăpşui vb. IV. tr. (reg.) a tăpşăi, a tăpşi, a tiopăni, a topăli, a tropoti, tărăblâu s.m. (reg.; deprec.) v. Paşte-vânt. Pierde-vară. Pierde-vremea. Târâie-brâu. tărăboânţă s.f. 11 (gosp.; pop.) v. Roabă. 2 (transp.; reg.) v. Cotigă. Teleagă. II (fam.; glum.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură. tărăboi s.n. gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăndănaie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neodihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era un tărăboi de nedescris. tărăbuc s.n. (reg.) v. Ogrinji. tărăbuţă s.f. (reg.) 1 (transp.) v. Cotigă. Teleagă. 2 (la pl. tărăbuţe)v. Bagaj, tărăgănâ vb. 1.1 tr. (compl. indicâ acţiuni, lucrări, fapte) a întârzia, a lungi, a tergiversa, a trena, <înv.> a prelungi. A tărăgănat mult plata chiriei. Lipsa dovezilor concrete tărăgănează ancheta. 2 tr. (compl. indicâ mai ales activităţi, acţiuni) a amâna, a lungi, a temporizata tergiversa, a îmbalansa. Nu mai tărăgăna începerea lucrărilor! 3 tr. (compl. indicâ acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) a amâna, a întârzia, a lăsa, a tămânda, <înv.> a prămândi, a repune, a tinde. Tărăgănează de la o zi la alta să meargă la doctor. 4 refl. a se lungi, a trena. Procesul în care este implicat se tărăgănează de foarte mult timp. 5 tr. (compl. indicâ sunete, cuvinte, glas, melodii) a legăna. Tărăgănează cuvintele când vorbeşte. 6 tr., intr. (folc.; pop.; în forma trăgând) v. Doini. 7 intr. (reg.; în forma trăgăna; despre vânt) v. Adia. tărăgănăre s.f. 1 amânare, temporizare, tergiversare, tergiversaţiune. Tărăgănarea lucrărilor nu mai poate fi permisă. 2 tărăgă-neală, tergiversare, molcomeală, târşoneală. Nu înţelege de ce este această tărăgănare a judecării persoanei acuzate de corupţie. 3 (pop.; în forma trăgănare) v. Doinire. Doinit. tărăgănâţ, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, lucrări etc.) întârziat, tergiversat, trenat. Procesele succesorale tărăgănate produc nemulţumirea celor implicaţi. 2 (despre voce, vorbire) prelungit. Bătrânul are o voce tărăgănată. 3 (în opoz. cu „rapid”; despre vorbire) rar, lăbărţat. Vorbirea tărăgăna- tărbăceală tă este enervantă. 4 (despre sunete, cuvinte, glas, melodii) legănat2. Povesteşte cu glas tărăgănat. II adv. (modal; pe lângă vb. de declaraţie) lent, molcom, lat. Vorbeşte tărăgănat şi puţin răguşit. tărăgănând adv. (muz.; indicâ modul de executare a unei piese muzicale) întârziind, tardando. tărăgăneâlă s.f. tărăgănare, tergiversare, molcomeală, târşoneală. tărăntuc, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tărărâie s.f. (reg.) v. încurcătură. Păţanie. Poznă. tărăşenie s.f. 1 (pop. şi fam.) v. încurcătură. Păţanie. Poznă. 2 (fam.) v. întâmplare. Păţa-nie.Peripeţie. 3 (reg.) v. Secret2. Tainl 4 (reg.) v. Abilitate. Artificiu. Stratageml Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. tărâm s.n. 11 loc, meleag, regiune, teritoriu, ţinut, zonă, ţărm, obleaguri (v. obleagâ), <înv.> despus, aralâc. în peregrinările sale a străbătut multe tărâmuri. Vrea să cunoască obiceiurile tărâmului unde face cercetarea folclorică. 2 fig. (urmat de determ. care indicâ felul preocuparea etc.) arie2, compartiment, domeniu, sector, sferă, cadru, câmp, cerc, perimetru, teritoriu, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult tărâmul cercetărilor. II fig. (de obicei urmat de determ. care indicâ felul) domeniu, sector, arenă, plan, şantier, teren, meleag. A păşit de tânăr pe tărâmul politicii. tărâţâ vb. I. refl. (med., med. vet; înv.; despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare, de vânt, necrozată etc.) v. Coji. Descuama. Exfolia. Jupui. Scoroji, tărâţâr s.n. (reg.) 1 (med.) v. Mătreaţă. Pitiriazis. 2 v. Rumegătură. Rumeguş, târâţâre s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Cojire. Descuamare. Descuamaţie. Exfoliaţie. Exfo-liere. Jupuire. tărâţă s.f. 1 (med.; reg.) v. Mătreaţ! Pitiriazis. 2 (reg.; şi tărâţă de lemn) v. Rumegătură. Rumeguş. 3 (biol; arg.) v. Spermă, tărâţătură s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Cojire. Descuamare. Descuamaţie. Exfoliaţie. Exfoliere. Jupuire. tărâţeâlă s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Cojire. Descuamare. Descuamaţie. Exfoliaţie. Exfoliere. Jupuire. tărbacă s.f. (reg.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontm-re. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere.Vrajbă1. Zâzanie. 2 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge *) v. Beţie. Chef. Petrecere, tărbăceâlă s.f. fig. (înv.) 1 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputaţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 2 v. Batjocură. Bătaie de joc. Derâdere. Deriziune. Iriziune. Luare în derâdere. Luare în râs. Luare peste picior. Parodie. Râs2. Zeflemea. tărbăci |1870 tărbăci vb. IV. tr. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Snopi. Stâlci. 2 fig. (compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. tărbi'ţă s.f. (ornit.; reg.) v. Potârniche. Potâmiche-cenuşie. Potâmiche-dobrogeană (Perdix perdix). tărcă vb. I. 1 tr. (compl. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) a dunga, a vărga, a bălţa, a învârsta, a vârsta. A tărcat caietul cu cerneală albastră. 2 tr., refl. fig. a (se) bălţa. Primăvara, câmpiile se tărchează cu flori. tărcat, -ă adj. 1 (despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) bălţat, florean, pătat, pestriţ, prian, <înv. şi reg.> pistrui, alaci, cheş, perceat, picat2, pistricios, pric, priu, şar3, şălean, şerguiat, şvaiţ, şvaiţăr, tarcoş, tărcuş. Are o vacă tărcată. 2 (despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) dungat, vărgat, zebrat, bariolat, bălţat, învârstat, pestriţ, vârstat, şălar, şergat, ştrafat, vârcat. Poartă o fustă tărcată. tărcătură s.f. împestriţătură, pestriţătură, bălţătură. Aşa tărcătură nu mai văzuse pe pereţii unui vas. tărculă s.f. (reg.) v. Taşcă. tărcuş, -ă adj. (reg.; despre animale sau păsări, despre blana ori penajul lor etc.) v. Bălţat. Florean. Pătat. Pestriţ. Tărcat, tărfăldg s.n. (bot.; reg.) = terfelog. târgăriţă s.f. (entom.; reg.) v. Buburuză. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Vaca-domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). tărghelăş s.n. (jur.; reg.) v. Acţiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces, tărhăt s.n. (pop.) v. Greu. Greutate. încărcătură. Pondere. Povară. Sarcină, tăricel, -eă adj., adv. 1 adj. tăricică, tărişor. Covrigii sunt cam tăricel Şi-a ales din fructieră o pară mai târicea. 2 adv. (modal) repejor, tărişor, tărinţel. Vântul bate tăricel în această seară. tăricică adj. tăricea (v. tăricel), ţărişoară (v. tărişor). tărie s.f. 11 duritate, rezistenţă, soliditate, tenacitate, vârtoşenie, <înv.> tărime, vâr-toşare, vârtute. Foloseşte fierul pentru că are o tărie mai mare decât alte metale. 2 durabilitate, rezistenţă, soliditate, stabilitate, temeinicie, trăinicie, <înv. şi reg.> statornicie, <înv.> nestrămutare, tărime, vârtoşie,vârtoşime. Ceea ce impresionează la această mănăstire este tăria zidurilor care o înconjoară. 3 consistenţă, soliditate, <înv.> aereală, legătură, vârtoşie. înainte de a folosi crema pentru tort, cofetarul îi verifică tăria. 4 (concr.; înv.) v. Pământ. Uscat2. 5 (concr.; milit.; înv.) v. Fortificaţie. întăritură. 6 (concr.; milit.; înv.) v. Cetate. Fortăreaţă. 7 (concr.; jur.; înv.) v. Arest Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 8 fig. seriozitate, soliditate, temeinicie. A câştigat procesul datorită tăriei probelor aduse. I11 dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, năvălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Tăria i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o inepuizabilă tărie. 2 (şi tărie de caracter, tărie de suflet) fermitate, putere, <înv.> vârtute. Nu are tăria să-l pună la punct. 3 forţă, putere, străşnicie, vigoare. Strigă cu tărie după ajutor. 4 vehemenţă, vigoare. îşi susţine ideile cu tărie. 5 (rar) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. 6 (rar; urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) v. Aptitudine. Atracţie. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Talent. Vocaţie. 7 fig. forţă, robusteţe, sănătate. O economie puternică este semnul tăriei unei societăţi. 8 fig. (înv.) v. Ajutor. Apărător. Cârjă. Ocrotitor. Patron2. Protector. Reazem. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. Toiag. Tutore. II11 (urmat de determ. care indică felul) acuitate, forţă, intensitate, putere, <înv.> mărie1, mărime, adâncime, vâlvătaie, pară1, străbatere. Bolnavul a simţit tăria durerii. A reuşit cel mai bine să sugereze în romanul său tăria tensiunii sociale. 2 concentraţie, putere, <înv. şi reg.> tărime. Ce tărie are această băutură? 3 abur. După un asemenea chef, tăria băuturii i s-a urcat la cap. 4 (optic.; rar) v. Dioptrie. 5 fig. (milit.; înv.) v. Conflict. Conflict armat. Război1. IV (cu sens temporal; pop.) v. Miez. Mijloc. Putere. Toi2. V (înv.) 1 (jur.) v. Legalitate. Putere. Valabilitate. Valoare. 2 v. Drept. împuternicire. Putere. 3 v. Autoritate. Putere. 4 (polit.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. 5 (concr.; milit.) v. Armată. Forţe armate iy. forţă). Oaste. Oştire. Putere. Putere armată. Trupe (v. trupă). VI fig. 1 (şi, art., tăriavăz-duhului) aer1, atmosferă, cer2, slavă, spaţiu, văzduh, zarişte, zări (v. zare), eter. Eco-logiştii duc o luptă susţinută pentru evitarea poluării tăriei văzduhului. Avionul s-a ridicat ca o săgeată în tărie. 2 (astron.; şi, art., tăria cerească, tăria cerului) bolta cerească (v. boltă), bolta cerului (v. boltă), boltă, cer2, firmament, înaltul cerului (v. înalt), înaltul văzduhului (v. înalt), sfera cerească (v. sferă), sferă, spaţiu, arc. în această noapte senină pe tăria cerească sclipesc stelele. 3 (geogr.; rar) v. Altitudine. Cotă. înălţime. 4 (concr.; geomorf.; rar; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. tărime s.f. I (înv. şi reg.) v. Concentraţie. Putere. Tărie. II (înv.) 1 v. Duritate. Rezistenţă. Soliditate. Tărie. Tenacitate. 2 v. Durabilitate. Rezistenţă. Soliditate. Stabilitate. Tărie. Temeinicie. Trăinicie. III (concr.; milit.; înv.) 1 v. Fortificaţie. întăritură. 2 v. Cetate. Fortăreaţă. IV (înv.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă, tărinţel adv. (modal; reg.) v. Repejor. Tăricel. Tărişor. tărire s.f. (jur.; înv.) v. Legalitate. Putere. Valabilitate. Valoare. tărişor, -oară adj., adv. I adj. 1 tăricel, tăricică. Covrigii sunt cam tărişori. Şi-a ales din fructieră o pară mai ţărişoară. 2 repejor. Bate un vânt cam tărişor. II adv. (modal) repejor, tăricel, tărinţel. Vântul bate tărişor în această seară. tărnic£r s.m. (reg.) v. Şelar, tărniţăt, -ă adj. (reg.; despre animale de tracţiune sau,p. ext., despre oameni) v. Deşelat. Istovit. Spetit. tăroăsă adj. f. (înv. şi reg.; despre femei) v. Gravidă. însărcinată. tărtăcuţă s.f. I (bot.) 1 Coccinia indica; curcubetă, curcubeţea, tărtănică, tătarcă. 2 Lagenaria gourda; tâlv, tigvă, bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămânţar, troacă. 3 tâlv, tigvă, curcubetă. Tărtăcu- ţa este fructul uscat al acestor plante, care se foloseşte mai ales ca ornament. 4 (reg.; şi, lapl, tărtăcuţe-rotunde) v. Dovleac (Cucur- bita maxima sau Cucurbita pepo). II fig. (anat.; fam.; deprec.) v. Cap. tărtăneţ, -eăţă adj. (reg.) v. Rotund. Sferic. tărtănică s.f. (bot.; reg.) v. Tărtăcuţă (Coccinia indica). tărtăroăică s.f. (reg.) v. Diavoliţă. Drăcoaică. Târtoriţă. tărtăroi s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, tărtăzi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte stricate, uzate, vechi etc.) v. Repara, tăşcă vb. I. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa, tăşcăre s.f. (reg.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. tăşcător s.m. (reg.) v. Ademenitor. Amăgitor, înşelător. Seducător. tăşcătură s.f. (reg.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. tăşcuh'ţă s.f. I tăşcuţă, teşcălie. II (bot.; reg.) 1 (şi tăşculiţa-ciobanului) v. Punguliţă. (Thlaspi arvense). 2 (şi tăşculiţa-dobanului) v. Capselă. Traista-ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris). 3 v. Iarbă-roşie (Bidens cernuus). tăşcuţă s.f. 1 tăşculiţă, teşcălie. îşi ţine portofelul în tăşcuţă pe care o poartă în permanenţă cu el. A scos pixul dintr-o tăşcuţă. 2 (art.; bot; reg.) tăşcuţa-ciobanului v. a Punguliţă (Thlaspi arvense); b Capselă. Traista-Ciobanului (v. traistă) (Capsella bursa-pastoris). tătar s.m., adj., s.f. I s.m. 1 <înv.> tatarin. Tătarii au făcut,numeroase expediţii de jaf în Ţările Române. 2 (mitol; reg.) v. Colos. Gi- 1871 | gant Titan. Uriaş. 3 (înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. II adj. tătăresc. Triburile tătare sunt de origine mongolă. III s.f. (lingv.) limbă tătară. Tătara face parte din familia altaică, ramura turcică de vest. IV s.m. (reg.) 1 (omit.; şi tătar-de-sihlă) v. Cocoş-de-munte. Co-coş-sălbatic (Tetrao urogallus). 2 (bot.; şi tătar-de-mâturi) v. Mătură (Sorghum vulgare). tătârcă s.f. I tătăroaică, tătăriţă, tătăroa-ie. Tătarcele sunt brunete. II (bot.; reg.) 1 v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucur-bita pepo). 2 v. Hrişcă (Fagopyrum esculen-tum). 3 v. Mătură (Sorghum vulgare). 4 v. Tăr-tăcuţă (Coccinia indica). III (omit.; reg.) v. Cocoş-de-mesteacăn (Lyrurus tetrix). IV (med., med. vet; reg.) v. Cancer. Neoforma-ţie. Neoplasm. Neoplazie. Tumoare malignă, tătârnică s.f. (bot.) 1 Echinops commutatus; armurar, căpăţânoasă (v. căpăţânos), măciuca-ciobanului (v. măciucă), rostogol, scaiete. 2 Echinops ritro; scai, scai-voi-nicesc, spin, spin-albastru. tătăişă1 s.f. I (bot) 1 Chrysanthemum cine-rariaefolium; bumbişor, cănăcei (v. cănăcei), căsuţe (v. căsuţă), plituţe, rută2, tămâioară. 2 Pulicaria dysenterica; iarbă-de-inimă-rea, punga-babei (v. pungă). 3 (reg.) v. Afin1 (Vaccinium myrtilius). 4 (reg.) v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum). 5 (reg.)v. Cuişoa-ră. Cuişoară-de-grădină. Garoafa (Dianthus caryophyllus). 6 (reg.) v. Margaretă (Chrysanthemum leucanthemum). 7 (reg.) v. Păpădie (Taraxacum officinale). 8 (reg.) v. Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris). 9 (la pl. tătăişi; reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). 10 (lapl. tătăişi; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chinensis). 11 (la pl. tătăişi; reg.) v. Romaniţă-neadevărată. Romaniţă-ne-mirositoare (Matricaria inodora). 12 (lapl. tătăişi; reg.) v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). 13 (reg.) v. Iarbă-roşie (Polygonum persicaria). 14 (reg.) tătăişă-albă v. Muşcatul-dracului (v. muşcat) (Scabiosa columbaria şi Scabiosa lucida); tătăişă-vânătă v. Albăstrea. Albăs-trică. Albăstriţă. Ţintaură. Vineţea. Vineţică. Vineţică-de-câmp (Centaurea cyanus). tătăişă2 s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Cumnată (v. cumnat). 2 (pop.) lele, leliţă, mătuşă, nană, ţaţă, dadă, daică, dâcă2, doică, leică1, naică, ţaică2, ţâţaie, uină. Tătăişă Maria, după atâta drum, staţi şi odihniţi-vă pe un scaun! 3 (pop.) v. Mătuşă. Tanti, tătăneâsă s.f. (bot.) Symphytum officinale; barba-lui-Tatin (v. barbă), barba-tatei (v. barbă), boracioc, gavăţ, iarba-lui-Tat (v. iarbă), iarba-lui-Tate (v. iarbă), iar-ba-lui-Taten (v. iarbă), iarba-lui-Tatic (v. iarbă), iarba-lui-Tatin (v. iarbă), iar-ba-lui-Tatol (v. iarbă), iarba-lutatinului (v. iarbă), iarba-tatălui (v. iarbă), iarbă-băloa-să, iarbă-întăritoare, iarbă-neagră, lutatină, lutaţie,mierea-ursului (v. miere), ploşniţoasă, rădăcină-neagră, sugel-roşu, susai1, tainic, tat, tatană, tatin, tăltinoacă, tătănească, tătă-neaţă, tătinoaie, zăvăcustă, zlac. tătănească s.f. (bot.; reg.) v. Tătăneâsă (Symphytum officinale). tătăneăţă s.f. (bot.; reg.) v. Tătăneâsă (Symphytum officinale). tătărcele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). tătăresc, -eăscă adj. 1 tătar. 2 fig. (înv.; despre lovituri, bătăi etc.) v. Grozav. Sănătos. Straşnic. Teribil. Zdravăn. tătăriţă s.f. (reg.) v. Tătarcă. Tătăroaică. tătărî vb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ oameni) 1 v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 v. Afurisi Blestema, tătăroaică s.f. tătarcă, tătăriţă, tătăroa-ie. Tătăroaicele sunt brunete. tătăroăie s.f. (reg.) v. Tătarcă. Tătăroaică. tătân s.m. (pop.) v. Părinte. Tată. tătânesc, -eăscă adj. (înv.) v. Strămoşesc, tătic s.m. tăicuţă, tăiculean, tăiculiţă, tăicuşor, tătuc, tătuţ, tătişor, tătiţă, tătuică, tătuluc, tătuluţ, tătuşor, tetică. îl roagă pe tăticul ei să o ducă la circ. tătinoaie s.f. (bot.; reg.) v. Tătăneâsă (Symphytum officinale). tătişor s.m. (fam.) v. Tătic, tătiţă s.m. (fam.) v. Tătic, tătuc s.m. (pop.) v. Tătic, tătuică s.m. (reg.) v. Tătic, tătulă s.f. (bot.; reg.) v. Ciumăfaie. Foa ia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Da-tura stramonium). tătuluc s.m. (reg.) v. Tătic, tătuluţ s.m. (reg.) v. Tătic, tătuş s.m. (înv.) v. Străbun. Străbunic. Strămoş. tătuşor s.m. (reg.) v. Tătic, tătuţ s.m. (pop.) v. Tătic. tău1 s.n. 1 (hidrol; pop.) v. Lac1.2 (hidrol.; pop.) v. Baltă. 3 (geomorf, hidrol.; pop.) v. Iezer. 4 (geomorf., hidrol.; reg.) v. Băltoacă. Lăcovişte. Mlaştină. Mocirlă. Smârc. 5 (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. 6 (reg.) v. Apăraie. Apărie. Baltă. Băltoacă. Lăcăraie. Lăcărie. Udătură. 7 (geomorf; înv.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. tău2 s.n. (arg.) v. Frânghie. Funie, tăujer s.n. 1 (la stână; pop.) v. Urdar. 2 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. tăul, -ă adj. (reg.) 1 (med., med. vet.; despre oameni sau despre animale) v. Hipoacuzic. Surd. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tăun s.m. (entom.) 1 Tabanus bovinus; <înv. şi reg.> bondar, sclepţ, sclepţ-mare, streche, bondraş, bonzălău, găunei, gâză-de-vite, muscă-de-bâzdărat, muscă-mărhască, mus-că-oarbă, muscă-tăună, muscoi, trântor, ţânţar, ţânţar-mare. 2 (reg.) v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). 3 (reg.) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). 4 v. Musca-ca-ilor (v. muscă). Musca-calului (v. muscă). Musca-câinelui (v. muscă). Musca-vitelor (v. muscă). Muscă-de-cal. Muscă-veninoasă. Muscă-verde (Gastrophilus equi). 5 (reg.) v. Ochiul-păunului (v. ochi1) (Satumia pyri). tăvălug 6 (reg.) v. Corhan. Libarcă. Libarcă-galbenă. Rus1. Şvab1. Şvab-mărunt (v. şvab1) (Phyllo-dromia germanica). tăurăş s.m. (zool.) tăurean, tăurel, buhăieş, tăureac, tăureci, tăurici. S-a dus în târg cu un tăuraş de vânzare. tăureac s.m. (zool; reg.) v. Tăuraş. Tăurean. Tăurel. tăurean s.m. (zool.) tăuraş, tăurel, buhăieş, tăureac, tăureci, tăurici. tăureci s.m. (zool; reg.) v. Tăuraş. Tăurean. Tăurel. tăurel s.m. (zool.) tăuraş, tăurean, buhăieş, tăureac, tăureci, tăurici. tăurici s.m. (zool; reg.) v. Tăuraş. Tăurean. Tăurel. tăuşor s.n. (hidrol) tăuţ. tăut s.m. (reg.) v. Slovac, tăuţ s.n. (hidrol) tăuşor. tăuţesc, -eăscă adj. (reg.) v. Slovac, tăvălă s.f. (agric; reg.) v. Tăvălug. Vălătuc, tăvăleală s.f. (fam.) v. Bătaie. încăierare, învălmăşag. învălmăşeală. Luptă, tăvăli vb. IV. 11 tr., refl. a (se) rostogoli, a (se) turduluca. De bucurie, câinele se tăvăleşte prin iarbă. 2 refl. (despre fiinţe) a se zvârcoli. Se tăvăleşte în pat din cauza crizelor de rinichi. 3 tr. (mai ales fig.; compl. indicâ iarbă, flori, cereale etc.) a culca, a doborî, a pologi, a dezbărî, a terpeni. O furtună puternică a tăvălit toate florile din grădină. II tr., refl. (pop.) 1 (compl. sau sub. indicâ mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple. 2 (compl sau sub. indicâ lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. III refl. fig. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. tăvălic s.n., s.m. (reg.) 1 (agric.) v. Tăvălug. Vălătuc. 2 (bot.; în forma tâvălici) v. Sca-iul-dracului (v. scai) (Eryngium campestre). tăvălici s.m. (bot.; reg.) = tăvălic. tăvăh're s.f. 1 rostogolire, tăvălitură. Tăvălirea câinelui prin iarbă atrăgea privirile celor din jur. 2 zvârcolire. Tăvălirile în pat din cauza crizelor de rinichi erau frecvente la acest bolnav. 3 culcare, culcat1, doborâre. O furtună puternică a avut ca urmare tăvălirea florilor din grădină. tăvăh'ş s.n. (agric.; reg.) v. Tăvălug. Vălătuc, tăvălit, -ă adj. 1 (despre iarbă, flori, cereale etc.) culcat2, doborât, pologit. După furtună, florile tăvălite şi-au revenit cu greu. 2 (pop.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid, tăvălitură s.f. (rar) v. Rostogolire. Tăvălire. tăvălug s.n., s.m. 11 s.n. (agric.) vălătuc, măngălău, rol2, tăvală, tăvălic, tăvăliş, treierătoare, turduluc, val, valţ, vălug, <înv.> trâmbă. Tăvălugul se foloseşte lafărâmarea bulgărilor de pământ, la netezirea şi la tasarea solului înainte sau după însămânţare. 2 s.n. (tehn.) sul. Tăvălugul este un cilindru greu, folosit la anumite maşini pentru sfărâmare, îndesare, nivelare etc. 3 s.m.,s.n. (agric.) val, vălătuc. Tăvălugul este un instrument tăvălugire rudimentar de treierat. 4 s.n. (tehn.; la moară; reg.) v. Capră. Cumpănă. II s.m. (bot.; reg.) 1 v. Ciurlan. Salcicorn. Săricică (Salsola kali). 2 v. Ciurlan-alb (Rapistrum perenne). 3 v. Ciulin. Scai. Scaiete (Carduus nutans). tăvălugire s.f. tăvălugit. Prin tăvălugire se nivelează o arătură sau pietrişul unui drum. tăvălugit s.n. tăvălugire. tăvăneălă s.f. (constr.) tăvănire, tăvănit, tăvănuit. A făcut tăvăneala încăperilor cabanei cu scânduri de brad. tăvăm vb. IV. tr. (constr.; compl. indică tavane) tăvănui. tăvănire s.f. (constr.) tăvăneălă, tăvănit, tăvănuit. tăvănit s.n. (constr.) tăvăneălă, tăvănire, tăvănuit. tăvănui vb. IV. tr. (constr.; reg.; compl. indică tavane) v. Tăvăni. tăvănuit s.n. (constr.; reg.) v. Tăvăneălă. Tăvănire. Tăvănit. tâcâtivb. IV. intr. (fiziol.; despre inimă; reg.) v. Bate. Palpita. Pulsa. Tăcăi. Ticăi1. Tresări. Zbate. Zvâcni. tăhobi't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Epuizat. Extenuat. Istovit. Lânced. Moale. Prăpădit. Sfârşit2. Surmenat. Trudit. Vlăguit, tâlbâc interj, (reg.) 1 (adesea cu val. vb.) v. Bâldâbâc! Bâltâc! 2 (în forma tâlvâc) v. Huşti! Ţâşti1! Ţuşti1! Zbughi1! tâlbâcâi'vb. IV. refl., intr. (reg.; despre fiinţe) v. Bălăci. tâlbâcâiălă s.f. (reg.) v. Bălăceală. Bălăcire. Bălăcit. tâlbâcâit s.n. (reg.) v. Bălăceală. Bălăcire. Bălăcit. tâlc s.n. 11 (înv. şi pop.) v. înţeles1. Raţiune. Rost. Semnificaţie. Sens. 2 (înv. şi pop.) v. înţeles. Mesaj. Semnificaţie. Sens. 3 (înv. şi pop.) v. Semnificaţie. Sens. 4 (pop.) v. Dezlegare. Interpretare. Tălmăcire. Tâlcuire. 5 (lingv.; înv.) v. Accepţie. Conotaţie. Conţinut. înţeles1. Semnificaţie. Sens. Valoare. II (concr.; pop.) 1 (lit.) v. Fabulă. 2 v. Comentariu, tâlcovânie s.f. (înv.) 1 v. Dezlegare. Interpretare. Tălmăcire. 2 v. Tălmăcire. Traducere. Transpunere. tâlcovnic s.m. (înv.) v. Comentator. Interpret. Tălmăcitor. tâlcui vb. IV. tr. 1 (înv. şi pop.; compl. indică mai ales vise) v. Dezlega. Interpreta. Tălmăci. 2 (înv. şi pop.; compl. indică texte, opere literare, scrieri istorice, articole de lege etc.) v. Analiza. Comenta. Explica. Interpreta. 3 (înv. şi reg.; compl. indică texte, opere literare etc.) v. Tălmăci. Traduce. Transla. Transpune, tâlcuiâlă s.f. (înv.) 1 v. Analizare. Analiză. Comentare. Explicare. Interpretare. 2 v. Dezlegare. Interpretare. Tălmăcire. 3 v. Tălmăcire. Traducere. Transpunere. tâlcuire s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Dezlegare. Interpretare. Tălmăcire. 2 (înv. şi pop.) v. Analizare. Analiză. Comentare. Explicare. Interpretare. 3 (înv.) v. Tălmăcire. Traducere. Transpunere. tâlcuitor, -oâre s.m., s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Comentator. Interpret. Tălmăcitor. 2 (lit.; înv.) v. Tălmăcitor. Traducător. 3 (înv.) v. Interpret. Tălmaci. Tălmăcitor. Traducător. Translator. 4 (înv.) v. Interpret, tâlhâr s.m. 1 bandit, haidamac, hoţ de codru, lotreţ, <înv. şi reg.> volintir, furător, lotrean, lotroman, lotru, robalău, <înv.> fur, haramgiu, hânsar, lotroi, războinic, brigand, vameş, goldan. Corbea a fost un tâlhar celebm. 2 (adesea fam.; cu sens atenuat) bandit, nemernic, ticălos. M-a înşelat vânzătorul. E un tâlhar! 3 tâlhar de drumul mare = voinic, voinic de drumul mare. Tâlharii de drumul mare jefuiesc oamenii pe arterele de circulaţie, în plină zi; (înv. şi pop.) tâlhar de mare v. Corsar. Forban. Pirat. 4 (fam.) v. Ştrengar. 5 (reg.) v. Haiduc. 6 (reg.) v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş, tâlhărăşug s.n. (înv.) 1 v. Furat1. Furt Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. 2 v. Banditism. Jaf. Tâlhărie. tâlhăreâ s.f. (bot.) 1 Lactuca sagittata; arnică, crestăţea, floarea-hoţului (v. floare), susai1. 2 Mycelis muralis; susai-de-munte (v. susai1), susai-de-pădure (v. susai1), su-sai-pădureţ (v. susai1), susai-sălbatic (v. susai1), crestanie, fageţea, floarea-hoţului (v. floare), foaia-fagetului (w. foaie), foaia-tâl-harului (v. foaie), iarba-tâlharului (v. iarbă), salată-câinoasl 3 (reg.) v. Crestăţea (Lactuca quercina). 4 (reg.) v.(bot.) împărăteasă. Mu-tătoare (v. mutător) (Bryoniaalba). 5 (reg.) v. Salata-iepurelui (v. salată) (Prenanthes purpurea). 6 (reg.) v. Susai1 (Sonchus arven-sis). 7 (reg.) v. Susai-de-pădure (v. susai1). Susai-pădureţ (v. susai1) (Lactuca muralis). tâlhăresc, -eăscă adj. (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) 1 banditesc. Prin acţiuni tâlhăreşti au reuşit să adune avere. 2 (pop.) v. Hoţesc. Pungăşesc. Şarlatanesc. tâlhăreşte adv. (modal) 1 banditeşte. L-a înjunghiat tâlhăreşte, pe la spate. 2 (pop.) v. Hoţeşte. Pungăşeşte. tâlhăret s.n. (colect.; înv.) v. Tâlhărime. tâlhări vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică obiectul deposedării) a deposeda, a despuia, a jefui, a prăda, a spolia, <înv. şi pop.> a lotri, a bicheri, a răbăli, <înv.> a globăni, a dezbrăca, a spăla, a desfrunzi, a globi, a golgăni, a goli. Prin înşelăciune, au reuşit să-i tâlhărească pe bătrâni de toate bunurile lor. 2 intr. (despre oameni) <înv. şi pop.> a lotri. Ieşeau din pădure şi începeau să tâlhărească, cum se lăsa noaptea. 3 tr. (rar, compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţări etc.) v. Jefui. Prăda. tâlhărie s.f. 1 banditism, jaf, <înv. şi reg.> tâlhărit, robălie, <înv.> tâlhărăşug, tâlhă-rire, tâlhărşag, tâlhiişag, brigandaj. Unii trăiesc din tâlhărie. 2 furat1, furt, hoţie, pungăşie, rapt, furătură, <înv. şi pop.> luat1, hoţomănie, pungăşeală, ciordeală, ciordire, ciordit1, coţcărie, furăciune, sfeteriseală, sfeterisire, şparleală, şterpeleală, şterpelire, bojogărie, cotâr-lire, răbălaş, răbluşag, robălie, <înv.> lotrie, | 1872 pungărire, tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhărşag, tâlhuşag, sfeterismos, lovitură, piraterie, coşire, caramangea-lă, cardeală, căduleală, cojeală, cojire, fuşerai, giolărie, gioleală, intervenţie, juleală, manglă, mangleală, şuteală2, zulă, zuleală. A fost închis de mai multe ori pentru tâlhărie. 3 (în trecut; reg.) v. Haiducie. tâlhărime s.n. (colect.) <înv.> tâlhăret. Tâlhârimea care locuia la marginea oraşului a fost arestată de poliţie. tâlhărire s.f. (înv.) 1 v. Banditism. Jaf. Tâlhărie. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. tâlhărit s.n. (înv. şi reg.) v. Banditism. Jaf. Tâlhărie. tâlhăriţă s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Ştrengăriţi 2 (fam.; deprec.) v. Hoaţă (v. hoţ). tâlhăroâică s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Ştrengăriţi 2 (fam.; deprec.) v. Hoaţă (v. hoţ). tâlhărşâg s.n. (înv.) 1 v. Banditism. Jaf. Tâlhărie. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. tâlhuî vb. IV. tr. (înv.; compl. indică aşezări omeneşti, ţinuturi, ţâri etc.) v. Jefui. Prăda, tâlhuşâg s.n. (înv.) 1 v. Banditism. Jaf. Tâlhărie. 2 v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. tâlm vb. IV. 1 tr., refl. recipr. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. întâlni. Vedea. 2 intr. (reg.; despre oameni înarmaţi) v. Nimeri. Ochi2. 3 tr. (reg.; despre arme, proiectile etc.; compl. indică fiinţe) v. Ajunge. Atinge. Izbi. Lovi. Nimeri. Ochi2. Pocni. 4 refl. impers. (reg.) v. întâmpla. Nimeri. Potrivi. tâlni'ş s.n. (înv.) v. întâlnire. întrevedere, tâlos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) v. Dezmăţat. Dezordonat. Neglijent. Neîngrijit. Neordonat. tâlv s.m.,s.n. I (bot.) 1 s.m. Lagenaria gourda; tărtăcuţă, tigvă, bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămânţar, troacă. 2 s.m. Lagenaria siceraria; tigvă, pere-curcu-bete (v. pară2), sărăboi, trăgace (v. trăgaci), trăgulă, triov. 3 s.n. tărtăcuţă, tigvă, curcubetă. Tâlvul este fructul uscat al acestor plante, care se foloseşte mai ales ca ornament. II s.n. (gosp.) 1 tigvă, troacă. Tâlvul este făcut din fructul uscat al acestor plante, fiind folosit mai ales pentru păstrarea, transportul şi măsurarea lichidelor, pentru păstrarea sării, a cheagului. 2 ploscă1, smârc, trăgaci, trăgulă. Tâlvul este făcut din fructul uscat al acestor plante, fiind utilizat la scoaterea, prin aspirare, a vinului sau a rachiului dintr-un butoi. 3 livăr, sifon. Tâlvul este un obiect în formă de pâlnie, cu o ţeavâ lungă şi subţire, utilizat la tras vinul sau rachiul din butoi. tâlvâc interj, (reg.) = tâlbâc. tâmbuş, -ă adj. (în opoz. cu „urât”; reg.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. tâmbuşi vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică lucruri, materiale, obiecte etc.) v. Aduna. Burduşi. Ghemui. îndesa. înghesui. îngrămă- 1873| di. Ticsi. 2 refl. (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2. tâmbuşi't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit. Contractat. Ghemuit. închircit. Strâns2. Zgârcit, tâmp, tâmpă adj., s.m., s.f. (med.; pop. şi fam.) v. Cretin. Idiot. Imbecil. Tâmpit, tâmpeâlă s.f. (mecL;pop. şifam.) v. Cretinism. Idioţenie. Idioţie. Imbecilitate. Tâmpenie, tâmpenie s.f. 11 (med.) cretinism, idioţenie, idioţie, imbecilitate, tâmpeală, <înv.> tâmpie, tâmpime. Tâmpenia este o boală endocrină, congenitală sau dobândită în primii ani ai copilăriei. 2 dobitocie, imbecilitate, neghiobie, nerozie, prostie, tembelism, prosteală1, <înv.> prostime. Este de o tâmpenie fără seamăn. II (concr.) 1 cretinism, dobitocie, idioţenie, idioţie, imbecilitate, inepţie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, <înv.> prostăticie, nimicar-niţă. Nu a mai auzit o asemenea tâmpenie. 2 (adesea constr. cu vb. „a spune”, „a afirma”, „a asculta”, „a crede”) aberanţă, aberaţie, abnormitate, absurditate, aiureală, bazaconie, elucubraţie, enormitate, fantasmagorie, inepţie, paradox, prostie, stupiditate, stupizenie, parigorie, lozeală, <înv.> căciorie, monstruozitate. Cei de faţă au ascultat enervaţi tâmpeniile pe care le-a susţinut. tâmpi vb. IV. 11 tr., refl. (med.; compl. sau sub. indică oameni) a (se) cretiniza, a (se) idi-otiza, a (se) idioţi, a (se) imbeciliza, a (se) nătângi, a (se) prosti1. S-a tâmpit din cauza unui tratament medical greşit. 2 tr.,refl. (compl. sau sub. indicâ oameni) a (se) cretiniza, a (se) îndobitoci, a (se) prosti1, a (se) tembeliza, a (se) năuci, a nebuni, a (se) hăbăuci, a (se) tonti. Izolarea de lume şi lipsa de informare l-au tâmpit de tot. 3 intr. (reg.; în forma tinchi; mai ales despre fenomene ale naturii) v. Conteni. Curma, înceta. încheia. întrerupe. Opri. Potoli. Sfârşi. Sta. Termina. Trece. 4 refl. (înv.; despre ochi) <înv.> a stâmpi. Ochii care se tâmpesc şi-au pierdut acuitatea. 5 refl. (înv.; despre organe ale corpului, despre facultăţi fizice sau psihice etc.)v. Debilita. Slăbi. 6tr. (milit.; înv.; compl. indică armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge. întrece. învinge. II fig. (fam.) 1 tr. (compl. indicâ oameni) v. Afecta1. Atinge. Copleşi Emoţiona. Impresiona. înduioşa. înfiora. înmuia. Marca. Mişca. Muia. Pătrunde. Răni. Sensibiliza. Sfredeli. Străpunge. Topi. Tulbura. Tuşa. Zgudui. 2 tr., refl. v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Turmenta. Zăpăci. tâmpie s.f. (med.; înv.) v. Cretinism. Idioţenie. Idioţie. Imbecilitate. Tâmpenie, tâmpime s.f. (med.; înv.) v. Cretinism. Idioţenie. Idioţie. Imbecilitate. Tâmpenie, tâmpinâ vb. 1.1 tr. (compl. indică oaspeţi, solicitanţi etc.) v. întâmpina. Primi. 2 refl., recipr. (înv.; despre grupuri, colectivităţi adverse etc.) v. încăiera. înfrunta. 3 refl., recipr. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indicâ oameni) v. întâlni. Vedea, tâmpinâre s.f. (înv.) v. întâmpinare. Primire, tâmpinât s.n. (înv.) v. întâmpinare. Primire. tâmpină s.f. (muz.; înv.) 1 v. Dairea. 2 v. Tobă. tâmpinătură s.f. 1 (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Reumatism. 2 (înv.) v. întâmpinare. Primire. tâmpi're s.f. 1 (med.) cretinizare, idiotizare, idioţire, imbecilizare, îndobitocire, prostire1. Tâmpirea lui are drept cauză o boală din copilărie. 2 îndobitocire, prostire1, <înv.> dobitocire. Izolarea de lume şi lipsa de informare l-au adus într-o jalnică stare de tâmpire. tâmpit -ă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. (med) cretin, idiot, imbecil, tâmp, tembel, caşbec, morocănos, mut, năprui, <înv.> geanabet. Este tâmpit din naştere. Tâmpiţii au un deficit intelectual important şi tulburări în dezvoltarea fizică. 2 adj. (med.; despre oameni) cretinizat, idiotizat, idioţit, im-becilizat, îndobitocit, prostit2, dobitocit. Omul tâmpit nu mai este recuperabil din punct de vedere medical sau psihic. 3 adj. (despre oameni) îndobitocit, prostit2. Oamenii tâmpiţi sunt izolaţi de lume. 4 adj. (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) idiot, imbecil, stupid. A făcut o glumă tâmpită. Gestul său i separe total tâmpit. II adj. (înv.) 1 (despre obiecte) v. Teşit. Turtit. 2 (despre nasul unor animale) v. Câm. Lat. Teşit. Turtit. 3 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) v. înăbuşit. înfundat2. Pierdut. Slab. Stins2. Surd. III adj. fig. (fam.) 1 (desprefiinţe) v. Ameţit Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit. 2 (despre stări, situaţii întâmplări discuţii etc.) v. Contrariant. Dezagreabil. Inconfortabil. Neplăcut. Supărător. tâmplăr s.m. <înv. şi pop.> stoler, bărdaş, cioplitor, măsar, tişlăr, astalâş. A angajat un tâmplar pentru a-iface un dulap în bucătărie. tâmplă1 s.f. (anat.; şi, art., reg., tâmpla capului) moalele-capului (v. moale), moale-le-frunţii (v. moale), moalele-obrazului (v. moale), moartea-cailor (v. moarte), moar-tea-calului (v. moarte), moişte, ochi mort (v. ochi1), ochi orb (v. ochi1), timpuri, vacsem. O doare capul în regiunea tâmplelor. tâmplă2 s.f. (în Biserica Ortodoxă) catapeteasmă, iconostas, perete, <înv. şi reg.> prăznicar, fruntar. Priveşte cu atenţie icoanele tâmplei. tâmplăreâsă s.f. tâmplăriţă. Tâmplă-reasa este soţia tâmplarului. tâmplărie s.f. 1 menuiserie, stolerie, tişlărie. A învăţat tâmplăria în şcoala de meserii. 2 lemnărie2, <înv. şi reg.> teslărie. Tâmplăria este atelierul lemnarului. tâmplăriţă s.f. (reg.) v. Tâmplăreâsă. tânăr, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „mare”, „vârstnic”; despre fiinţe) june, juvenil, mic, nevârstnic, <înv. şi pop.> nou, mărunt, brudiu, brudnic2, fraged, necopt, primăvăratic, verde. Nu s-a lovit de greutăţile vieţii, fiind încă tânăr. Este tânăr, nu-i poţi cere să judece ca un om matur. 2 (despre plante sau despre părţi ale lor) crud, fraged, <înv. şi pop.> nou, călâu, <înv. şi reg.> mlădiu, fragă. Se aşază pe iarba tângui tânără. 3 (în opoz. cu „vechi”) actual, contemporan, modern, nou, recent. Este un stat tânăr, format de foarte puţin timp. Această caracteristică este proprie civilizaţiilor tinere. 4 (despre vârstă, ani etc.) <înv. şi pop.> tinerel, <înv.> tineresc, fraged. S-a căsătorit la o vârstă tânără. I11 s.m., s.f. adolescent, copil1, copilă, fetişcană, flăcău, efeb, băiată, copoştină, teenager, lăptucă, bidiviu, ga-gicuţă, mioară. Are entuziasmul unui tânăr. 2 s.m. fecior, flăcău, june, dănac, lezieş, mărinean, melean, om prunc, prunc, prunc tânăr, ţângălău, <înv.> cocon2, voinic. S-a făcut tânăr în toată puterea. 3 s.f. jună (v.june). Tânăra pe care a cunoscut-o este foarte frumoasă. 4 s.m. (art. lapl. tinerii) însurăţei, miri (v. mire), mirezi (v. mireaz), <înv.> spornici (v. spornic). La masă, de o parte şi de alta a tinerilor stăteau naşii. 5 s.m. sg. (reg.) v. Ginere. Mire. 6 s.f. sg. (reg.) v. Mireasă. 7 s.m. (înv.) v. Copil1, tânăruc, -ă s.m., s.f., adj. (reg.) v. Tinerel. Tinerică. tânăruţ, -ă s.m., s.f., adj. (reg.) v. Tinerel. Tinerică. tândâlă s.m.,s.f. 1 s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; fam) v. Bleg. Nătăfleţ Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 s.f. (art. tândala; bis.; reg.) v. Miezulpăresimilor (v. miez). 3 s.f. (lapl tândale; înv.) v. Fleac. Nimic. Palavră, tândăleală s.f. (pop.) 1 v. Migăleală. Mocă-ială. Mocoşeală. Mocoşire. Moşmondeală. Ticăială2.2 v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. tândăli vb. IV. intr. (despre oameni) 1 (pop. şi fam.) v. Lenevi. Sta. Trândăvi. 2 (pop.) v. Migăli. Mocăi. Mocoşi. Moşmondi. Moş-moni. Ticăi2. 3 (pop.) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni, tândăli't, -ă s.m., s.f., adj. v. (pop.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ. tândălitură s.f. (pop.) v. Migăleală. Mocăială. Mocoşeală. Mocoşire. Moşmondeală. Ticăială2. tângalău s.n. (reg.) v. Balangă. Clopot. Talangă. tângă s.f. (înv. şi reg.) v. Jale1, tângui vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se boci, a se căina, a se jeli, a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se văicări, a se văita, <înv. şi pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mişeii, a se neferici, <înv. şi reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a se glăsi, a se glăsui, a hlipi, a se tăvăli, a scheuna. Toată ziua se tânguieşte că viaţa îi este plină de greutăţi. 2 refl. (despre fiinţe) a geme, a se lamenta, a se văita, a îngeme, <înv. şi reg.> a se scrivi, a miorcăi. Se tânguie de durere. tânguială 3 tr., intr. a boci, a jeli, a jelui, a plânge, <înv. şi reg.> a petrece, a văita. Mereu îşi tân-guieştefiul mort. 4tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge, tânguială s.f. 1 ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidi-re, plângeoşie, văierătură, scâncitură. S-a săturat de tânguielile bătrânei. 2 bocet, plângere, tânguire, jalet, jelanie, <înv.> jalovanie. Tânguiala părinţilor la înmormântarea fiului se auzea în tot cimitirul. tânguiâs, -oâsă adj. 1 (despre oameni) tânguitor. 2 (mai ales despre sunete) jalnic, tânguitor, văitat2, jelitor, jeluitor, <înv.> lamentabil, sfâşietor, lăcrimos. Un geamăt tânguios se aude în depărtare. Fata a izbucnit într-un plâns tânguios. 3 (despre voce, glas etc.) jalnic, plângăreţ, plângător, plâns2, scâncit2, scâncitor, tânguitor, trist, dolent, larmoaiant, plângaci, <înv.> obidos, plângeros. Când se loveşte, copilul îşi cheamă mama cu o voce tânguioasă. 4 (despre lătrături) chelălăit2, jalnic, tânguitor. Lătratul tânguios al câinelui nu a încetat toată noaptea. 5 (despre glas, melodii etc.) duios, jalnic, tânguitor, trist, plentiv, dureros. A cântat o doină tângu-ioasă, care a emoţionat publicul. tânguire s.f. 11 ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguit1, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie, văierătură, scâncitură. 2 bocet, plângere, tânguială, jalet, jelanie, <înv.> jalovanie. 3 geamăt, scânceală, scâncet, vaier, vaiet, gemătură, gemut, vaicăr, vaietec, <înv.> gemulă, iuiuleat, scâncitură. Tânguirile bolnavei s-au auzit toată noaptea. 4 vaier, vaiet, vai, vaicăr, <înv.> hlipăt. în depărtare se aude o tânguire neîntreruptă. II (jur.; înv.) v. Plângere. Reclamaţie. tânguit1 s.n. ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, văitare, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie, văierătură, scâncitură. tânguit2, -ă adj. (despre oameni) bocit2, jelit2, jeluit, plâns2, cântat2. Mortul tânguit este tatăl ei. tânguitor, -oâre adj. 1 (despre oameni) tânguios. Este neplăcut să suporţi o persoană tânguitoare. 2 (mai ales despre sunete) jalnic, tânguios, văitat2, jelitor, jeluitor, <înv.> lamentabil, sfâşietor, lăcrimos. 3 (despre voce, glas etc.) jalnic, plângăreţ, plângător, plâns2, scâncit2, scâncitor, tânguios, trist, dolent, larmoaiant, plângaci, <înv.> obidos, plângeros. 4 (d&pre lătrături) chelălăit2, jalnic, tânguios. 5 (despre glas, melodii etc.) duios, jalnic, tânguios, trist, plentiv, dureros, tânjâlă s.f. (tehn.) 1 (la car) limbă, pri-gon, sterp, tânjăl, tânjălar, tânjălău, tânjăloi. Tânjala serveşte pentru a prinde a doua pereche de vite în jug pentru a lega dejug uneltele agricole cu tracţiune animală, de exemplu grapa ori plugul, sau pentru a transporta greutăţi mari. 2 (la joagăr; reg.) v. Iapă. 3 (la car, căruţă, sanie etc.; reg.) v. Oişte. Proţap, tânjăl s.n. (tehn.; la car; reg.) v. Tânjală. tânjălar s.n. (tehn.; la car; reg.) v. Tânjală. tânjălău s.n. (tehn.; la car; reg.) v. Tânjală. tânjăloi s.n. (tehn.; la car; reg.) v. Tânjală. tânjăluţă s.f. (tehn.; la tânjala carului) cătuşă, lanţ, legătoare de tânjală, limbă. Tânjăluţă este fixată în partea de dinainte a tânjelii. tânjeâlă s.f. (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Zăcere. Zăcut1. tânji vb. IV. intr. I (despre oameni) 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „după”) a jindui, a râvni. Tânjeşte după alt mod de viaţă. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a se ahtia, a jindui, a se lăcomi, a râvni, <înv.> a zavistui. Tânjeşte la averea unui unchi. I11 (med., med. vet.; pop. şi fam.; despre oameni sau animale) v. Piroti. Zăcea. 2 (pop.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. 3 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Murmura. Plânge. 4 (înv.; despre oameni sau despre chipul ochii lor) v. întrista. Mâhni. Posomori. III fig. 1 (rar) v. Lâncezi. Stagna. Vegeta. 2 (înv.; despre oameni) v. Lâncezi. Mocni. Vegeta, tânjire s.f. (med., med. vet.; pop. şi fam.) v. Zăcere. Zăcut1. tântav, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit2. tântăi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, tântăi't, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. tântăvi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1.2 v. Bâlbâi. Gângăvi. Gângâi. tântele s.f. pl. art. (bis.; reg.) v. Miezul păresimilor (v. miez). târâi vb. IV. = târî. tarâie-brâu s.m. invar. (pop. şi fam.; deprec.) slugărire, slugărit, vintriş. Toată ziua copilul merge târâş prin casă. 2 s.n. târâre, târât, <înv.) reptaţie. târât (târâit) s.n. târâre, târâş, <înv.) reptaţie. târâtor, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (bot.; despre plante sau despre tulpinele lor) abrupt, repent. Plantele cu tulpină târâtoare se întind pe pământ şi formează, din bc în bc, rădăcini. 2 fig. (înv.; despre oameni sau despre atitudini ale br) v. Linguşitor. Servil. II s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (zool.) reptilă, plaţ, <înv.> târ-govişte, panighir. într-un târg există o mare varietate de mărfuri. 2 bâlci, iarmaroc, drăgaică, <înv. şi reg.> zbor2, panair. în fiecare an, la o dată fixă, este târg în sat. 3 obor. Unii fermieri duc vitele la târg pentru a le vinde. 4 orăşel, urbicul. Părinţii ei locuiesc într-un târg liniştit de munte. 5 (adm.; pop.) v. Centru. Oraş. 6 (art.; relig. creştină; la ortodocşi; pop.; şi nm. pr.) târgul iepelor = joia apelor (v.joi1). 7 (în trecut; astăzi adesea deprec.) v. Oraş. Urbe. I11 (adesea constr. cu vb. „aface7) târguială, tocmeală, precupeţire, <înv. şi pop.> negoţ, tocmă, ţigănea-lă, ţigănie. După un târg de câteva ore, s-au învoit ca fiecare să lase din preţ. După ce au făcut târgul, cei doi s-au despărţit mulţumiţi. 2 (pop.) v. Acord. înţelegere. învoială. 3 (pop.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere. învoială. învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie. târgâr s.m. 1 (înv. şi reg.) v. Târgoveţ. 2 (fin.; înv.) v. Zaraf. târgoveţ, -eâţă s.m., s.f., adj. I s.m., s.f. 1 (în trecut) <înv. şi reg.> târgar. Târgoveţii erau locuitorii unui târg. 2 (com.; astăzi rar) v. Comerciant. Negustor. Negustoreasă. Negustoriţă. 3 (astăzi rar, deprec.) v. Citadin. Orăşean. Orăşeancă. II adj. (în opoz. cu „rural”; înv.) v. Citadin. Orăşenesc. Urban, târgoveţeşte adv. (modal; astăzi rar, deprec.; mai ales în legătură cu vb. „a se îmbrăca”) v. Orăşeneşte. târgoveţi vb. IV. refl.,tr. (astăzi rar; deprec.; sub. sau compl. indicâ persoane din mediul rural) v. Citadiniza. Orăşeniza. Urbaniza. târgoveţime s.f. (colect.; astăzi rar; deprec.) v. Orăşenime. târgovişte s.f. (înv.) v. Bazar. Piaţă. Târg. târgui vb. IV. 1 refl. recipr. (despre oameni) a se tocmi, <înv. şi pop.> a se dezbate2, a se negustori, a se neguţa, a se pogodi, a se precupeţi, a se ogodi, a răzbate, a se zbate, a se ţigăni. A cumpărat casa după ce s-a târguit cu vânzătorul săptămâni întregi. Cei doi negustori s-au târguit câtva timp până au ajuns la o înţelegere. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indicâ produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) v. Achiziţiona. Cumpăra. Dobândi. Lua. Obţine. Procura. 3 refl. recipr. (înv.; despre oameni) v. Conveni. împăca. înţelege. învoi. târguiâlâ s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a face”) târg, tocmeală, precupeţire, <înv. şi pop.> negoţ, tocmă, ţigăneală, ţigănie. 2 (concr.; mai ales la pl. târguieli) cumpărătură, shopping. A făcut târguieli din diferite magazine. târgui're s.f. (înv. şi pop.) v. Achiziţie. Achiziţionare. Cumpărare. Cumpărat1. Dobândire. Luare. Obţinere. Procurare. Targuire. târguit, -ă adj. (înv. şi pop.; despre produse, materiale, obiecte de artă, valori imobiliare etc.) v. Achiziţionat. Cumpărat2. Dobândit. Procurat. târguitor, -oâre s.m., s.f. 1 (com.; înv. şi reg.) v. Comerciant. Negustor. Negustoreasă. Negustoriţă. 2 (înv.) v. Client. Cumpărător. Muşteriu. târguleţ s.n. târguşor, târguţ, burgadă. târguşor s.n. târguleţ, burgadă. Locuiesc într-un ţârguşor în care nu se întâmplă nimic important. târcjuţ s.n. (reg.) v. Târguleţ. Târguşor. târî (târâi) vb. IV. 11 tr. (compl. indică lucruri, obiecte etc.) a târşâi, a trage, a se târşâi, se tăbârci. Pentru a nu fi observat, s-a trântit la pământ şi s-a târât până în lanul de porumb. Câinele a început să se târască pentru a intra sub scară. 3 refl. (despre anumite animale) <înv.) a se trage. Şerpii au ieşit din ascunzătoare, târân-du-se cu repeziciune prin iarbă. 4 refl. (despre fiinţe) <înv. şi pop.) a se trage. Este aşa de beat, încât abia se târăşte, mişcându-şi cu greu picioarele. Câinele rănit s-a târât până la cuşcă cu mare efort. 5 tr. (compl. indică lucruri, obiecte etc.) a se trage. Trena rochiei se târăşte pe pământ. 7 tr. (compl. indicâ oameni) a antrena, a împinge, a vârî. Adesea îl târăşte în acţiuni periculoase. 8 tr. (înv.; compl. indicâ inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. II refl. fig. (despre oameni) a se înjosi, a se ploconi, a se umili, a se coborî, a se gudura, perdea, căşărie, estenă. La orice târlă sunt câini care păzesc oile de animlele sălbatice. 2 (înv. şi reg.) v. Staul. 3 (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Bădărancă. Grobian. Grobiancă. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mârlancă. Mitocan. Mitocancă. Mojic, târleci s.f. (reg.) v. Târliţă. târtic s.n. (mai ales lapl. târlici) stărlici, topancă. Poartă o pereche de târlici împletiţi în casă. târlioâră s.f. (reg.) v. Târliţă. târlişoâră s.f. (reg.) v. Târliţă. târliţă s.f. târleci, târlioâră, târlişoâră, târluliţă, târluţă. în târliţă sunt doar câteva oi. târlog s.n. (geomorf.; reg.) v. Vale. târluliţă s.f. (reg.) v. Târliţă. târluţă s.f. (reg.) v. Târliţă. târmâc s.n. (tehn., agric.; reg.) v. Rariţă1. târn s.n., s.m. I s.n. 1 măturoi, felezeu, leasă, mătură de târş, târş, târşar. A îndepărtat zăpada de pe trotuar cu un târn. 2 (reg.) v. Pleavă. II s.m. (bot.; înv. şi reg.) v. Porumbar1. Porumbel (Prunus spinosa). tâmăţ s.n. 1 (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti; pop.) v. Cerdac. Pălimar. Pridvor. Tindă. Verandă. 2 (constr.; reg.) v. Foişor. 3 (constr.; la casele ţărăneşti; reg.) v. Prispă, târnă s.f. 1 (pop.) v. Coşarcă. 2 (apic.; reg.) v. Stup. târnăcop s.n. cazma, chilăviţă, chirlopan, cioacă2, cioancă, ciocan2, crampen, gheunoi, motâcă, pic2, pioc, săpălău, săpoi, săpuşoară, târsă2, ţăpoi, ţiu, ţucloi. Sapă în pământul tare cu un târnăcop. Sparge o poţiune de asfalt cu târnăcopul. târnăfleâţă s.f. (reg.; deprec.) v. Paşte-vânt. Pierde-vară. Pierde-vremea. Târâie-brâu. târneâţă s.f. (reg.) v. Coşarcă, târnoâţă s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). târnog s.n. (reg.) v. Coşarcă, târnomâtă s.f. (reg.) 1 v. Pleavă. 2 (la pl. tâmomate) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). târnosânie s.f. (relig.; înv.) v. Consacrare. Sfeştanie. Sfinţire1. Sfinţit1. Târnoseală. Târ-nosire. târnoseălă s.f. (relig.) consacrare, sfeştanie, sfinţire1, sfinţit1, tâmosire, obnovlenie, osfeştanie, rodină1, sfinţenie, târnosanie, târnositură. târnosf1 vb. IV. 1 tr. (relig.; compl. indicâ lâcaşe de cult) a consacra, a sfinţi, <înv.> a dedica. Mitropolitul a tâmosit biserica mănăstirii. 2 refl. fig. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. târnosP vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indicâ fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. tâmosire s.f. (relig.) consacrare, sfeştanie, sfinţire1, sfinţit1, târnoseală, molitvă, paraclis, vodiţă, <înv.> obnovlenie, osfeştanie, rodină1, sfinţenie, târnosanie, târnositură. târnosit |1876 Târnosirea bisericii mănăstirii va fi făcută de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. târnosit, -ă adj. 1 (relig.; despre lăcaşe de cult) sfinţit3. Biserica târnosită are ca patron pe Sfântul Neculai. 2 fig. (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, târnositură s.f. (relig; înv.) v. Consacrare. Sfeştanie. Sfinţire1. Sfinţit1. Târnoseală. Târ-nosire. târnosICv s.m. (bot.; reg.) v. Corcodel2. Corcoduş (Prunus cerasifera). târnosICvă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Corcoduşă. 2 v. Porumbă1. Porumbea. Scoroambă. târnui vb. IV. I tr. a târşui. în fiecare zi târnuieşte curtea. II fig. (fam.) 1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) v. Părui. 2 tr. (glum. sau iron.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. târnuiâlă s.f. I târnuire, târnuit1, târşuială, târşuit. II fig. (fam.) 1 v. Păruială. 2 (glum. sau iron.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. târnuire s.f. I târnuiâlă, târnuit1, târşuială, târşuit. Pentru târnuirea curţii foloseşte târnui. II fig. (fam.) 1 v. Păruială. 2 (glum. sau iron.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. târnuit1 s.n. târnuiâlă, târnuire, târşuială, târşuit. târnuit2, -ă adj. fig. (fam.; glum. sau iron.; despre fiinţe) v. Bătut2. Lovit, târomeâlă s.f. (reg.) v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. târomi'vb. IV. intr. (reg.) 1 (med., med. vet.; despre oameni sau animale) v. Piroti. Zăcea. 2 (despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi, târpân s.n. cosor, rizacă, sabiţă, seceră, târpan. Târpanul seamănă cu o coasă şi este folosit la tăiatul stufului. târpenie s.f. (înv.) v. Răbdare. târpi vb. IV. tr. (înv. şi reg.; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trage. Trăi. târsâică s.f. (reg.) v. Curătură. târsă1 s.f. (reg.) I (bot.) 1 v. Păiuş (Aira caes- pitosa). 2 v. Barba-caprei (v. barbă). Bărboa- să (v. bărbos) (Andropogon ischaemum). 3 v. Papură-mică (Typha minima). 4 târsână1. Târsa este un soi de iarbă mare, groasă, care creşte la munte. II fig. târsână1, târsoagă. Târsa este o barbă mare şi încâlcită. târsă2 s.f. (reg.) 1 v. Curătură. 2 v. Târnăcop, târsătură s.f. (reg.) v. Curătură. târsânâr s.m. (reg.) 1 v. Opincar. 2 (peior.) v. Sătean. Ţăran. târsână1 s.f. (reg.) 1 (bot.) târsă1.2 fig. târsă1, târsoagă. târsână2 s.f. (reg.) v. Nojiţă. târsoâcă s.f. (reg.) I (bot.) 1 v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şiPolygonum aviculare). 2 v. Păiuş (Aira caespitosa). 3 v. Iarbă-de-mare. Raigras-de-mare. Zegras (Zostera marina). II fig. (în forma târsoagă) târsă1, târsână. târsoâgă s.f. (reg.) = târsoacă. târş s.n., s.m. I s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. 2 (reg.) v. Măturoi. Târn. II s.m. (bot. ; reg.) I v. Brad-roşu. Molid (Picea abies). 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş: Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, târşâg s.n., s.m. (reg.) I s.n. 1 v. Asociaţie. Asociere. întovărăşire. Tovărăşie. 2 (constr. cu vb. ca „a sta”, „a se pune” şi cu prep. „la”) v. Sfat. Taifas. Vorbă. II s.m. v. Camarad. Tovarăş. târşâlă s.f. (arg.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere, târşăr s.m., s.n. (reg.) I s.m. (bot.) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. 2 v. Tufa. II s.n. 1 v. Hăţiş. Sihlă. 2 v. Măturoi. Tam. târsă1 s.f. (tehn.; la car, la căruţă sau la sanie; reg.) v. Opritoare. Piedică. târşă2 s.f. (arg.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere. târşâi vb. IV. 1 tr. (compl: indică lucruri, obiecte etc.) a târî, a trage, a tăgârţa. Valiza este atât de grea, încât o târşâie după ea, pe trotuar. 2 refl. (reg.; despre fiinţe) v. Târî. târşâiâlă s.f. târşâit, târşâitură. O enervează târşâiala papucilor pe gresie. târşâit s.n. târşâiâlă, târşâitură. târşâitură s.f. târşâiâlă, târşâit. târşeâlă s.f. (reg.) v. Curătură. târşelds, -oâsă adj. (arg.; despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător, târşemt s.n. (agric.; reg.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1. târşP vb. IV. (reg.) 1 tr. (silv.; compl. indică suprafeţe împădurite sau păduri) v. Defrişa. Despăduri. 2 tr., intr. (agric.; compl. sau sub. indică terenuri cultivate cu plante agricole) v. Prăşi. Săpa. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte) v. Lăţi. Teşi. Turti. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Denudă. Dezbrăca. Dezgoli. 5 refl. (despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcăna. 6 refl. (despre fiinţe) v. Aglomera. îmbulzi. îndesa, înghesui. îngrămădi. Năvăli. Strânge. 7 refl. (despre oameni) v. Rânji. Ricana. 8 refl. (despre oameni) v. înjosi. Ploconi. Umili. târşC2 vb. IV. refl. (arg.; despre oameni) v. Speria. Teme2. târşi'e s.f. (tehn.; înv.) v. Mutelcă. Piuliţă. târşi't1 s.n. (agric.; reg.) 1 v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1. 2 v. Grăpare. Grăpat. târşi't2, -ă adj. (reg.) 11 (silv.; despre suprafeţe împădurite) v. Defrişat2. Despădurit2.2 (despre obiecte) v. Teşit. Turtit. 3 (despre nasul unor animale) v. Câm. Lat. Teşit. Turtit. 4 (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Dezbrăcat2. Dezgolit. Gol2. Neîmbrăcat. Nud. 5 (despre oameni sau despre picioarele lor) v. Crăcănat2. II fig. (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic Descreierat Nebun Smintit Zănatic. Zăpăcit târşitoăre s.f. (agric.; reg.) v. Netezitoare, târşitură s.f. (reg.) 1 v. Curătură. 2 (agric.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă21. Săpare. Săpat1. 3 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). târşiţă s.f. (reg.) v. Sapă1, târsoagă s.f. (reg.; deprec.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. târşoâră s.f. (bot.; rar) v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum aviculare). târşoneălă s.f. (reg.) v. Tărăgănare.Tărăgă- neală. Tergiversare. târşui vb. IV. tr. (reg.) v. Târnui. târşuială s.f. (reg.) v. Târnuiâlă. Târnuire. Târnuit1. târşuit s.n. (reg.) v. Târnuiâlă. Târnuire. Târnuit1. târtan1 s.m. (bot; reg.) 1 v. Ciurlan. Salcicom. Salsolă. Săricică (Salsola kali). 2 Ciurlan-alb (Rapistrum perenne). târtân2 s.m. (reg.; deprec.) 1 v. Evreu. Isra-elian. Israelit. 2 (filos., relig.; în opoz. cu „religios”) v. Ateu. Liber-cugetător. Necredincios. târtă s.f. (anat.; la păsări; reg.) v. Tartiţă. târtăC vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Râde. târtăriţă s.f. (entom.; reg.) v. Repede (Cicin-dela campestris). târtâită s.f. (fiziol.; reg.) v. Flatulenţă. Gaz1, târtiţă s.f. (anat) 1 (la păsări) noadă, <înv. şi reg.> bumbăreaţă, şelteaţă, târtă. Târtiţa este partea posterioară a coloanei vertebrale, în care sunt înfipte penele cozii. 2 (arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). târţ interj., s.n. (reg.) I interj. 1 v. Pârţ! 2 (exprimă nemulţumire, dezaprobare, desconsiderare) v. Vacs! II s.n. (fiziol.) v. Flatulenţă. Gaz1. târzielnic, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor, târzior adv. (temporal) târziuţ. S-a trezit cam târzior astăzi. târziu, -Ce adj. 1 (despre unităţi temporale) avansat, înaintat. Este o oră târzie din noapte şi nu poate adormi. 2 (despre acţiuni, lucrări etc. ale oamenilor) întârziat, tardiv. Intervenţia târzie a chirurgului nu a mai putut salva pacientul. 3 (înv.; despre fiinţe sau despre mişcări, acţiuni etc. ale lor) v. Greoi. încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. 1877| tectonică târziuţ adv. (temporal; reg.) v. Târzior. tâţoi s.m. (bot.; reg.) v. Lupoaie (Orobanche ramosa sau Orobanche purpurea). tâvsă s.f. (bot.; reg.) v. Cuscută. Torţei (Cus-cuta epithymum). teacă s.f. 11 tesac, toc2. Teaca săbiei este incrustată cu pietre preţioase. Cuţitele de vânătoare au teci din piele. 2 (hist.) teacă Schwann = neurilemă, nevrilem. Teaca Schwann este ţesutul nervos fascicular care înveleşte nervii. 3 (art.; anat.; reg.) teaca ochilor v. Pleoapă. II (bot.) A legumen, păstaie, legumă. Teaca este fructul uscat, cu mai multe seminţe, dehiscent, cu două valve, caracteristic leguminoaselor. 2 (la graminee) vagină (v. vagin). Teaca este partea frunzei care cuprinde tulpina. 3 (reg.; şi teacă-pen-tru-mâncare) v. Fasole (Phaseolus vulgaris). teâcăr s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. teafăr, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) intact, întreg, neatins, nevătămat, sănătos, valid, zdravăn, in-demn, nestricat, <înv. şi reg.> nebântuit, neted. Deşi accidentul a fost violent, şoferul a rămas teafăr. Mâna îi este teafără după căzătură. 2 (despre oameni; adesea, mai ales fam., determ. prin „la capn, „la minte’7) întreg, normal, sănătos, zdravăn. Nu poţi face aşa ceva. Doar eşti teafăr la minte! teag s.n. (pese.; rus.) v. Periteag. teâhnă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Abatere. Culpabilitate. Culpă. Eroare. Greşeală. Păcat. Vină. Vinovăţie. 2 (reg.; de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) v. Carenţă. Cusur. Defect. Deficienţă. Dezavantaj. Imperfecţiune. Insuficienţă. Lacună. Lipsă. Neajuns1. Omisiune. Păcat. Racilă. Scădere. Slăbiciune. Tară2. Viciu. 3 (reg.) v. Cusur. Dar2. Defect. Nărav. Patimă. Viciu. team [tim] s.n. (sport; engl.) v. Echipă. Formaţie. teamă s.f. (adesea constr. cu vb. „a fi”, „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indicâ motivul, cauza) frică, temere, aprehensiune, poltronerie, temut1, păsare1, spaimă, <înv. şi reg.> scârbă, <înv.> stideălă, stidinţă, stidire, teamăt, temătură, temoare, timoa-re, corcoi, târşală, târşă2. încremeneşte de teamă când vede mascatul. îi este teamă de întuneric. teamăt s.n. (înv.; adesea constr. cu vb. „a fi”, „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indicâ motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere. teanc1 s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indicâ un număr mare de lucruri, obiecte etc.) grămadă, maldăr, vraf, clit, năsădă, vangăr, <înv.> smoc. Avocatul are pe birou un teanc de dosare. 2 (înv.) v. Balot. Legătură. teanc2 s.n. (constr.; reg.) v. Tencuială, teapă s.f. 1 caracter, categorie, fel, gen, natură, soi1, factură, trampă1, calibru, rasă1, pănură. Un profitor de teapa lui nu a mai întâlnit. 2 condiţie, rang, stare, seamă, treaptă, mână. Nu este de teapa lui ca să se preteze la asemenea fapte. Cei doi sunt de aceeaşi teapă. teâră s.f. (reg.) 1 (ţes.) v. Natră. 2 (ind. casnică) Război2. Război de ţesut (v. război2). 3 (ind. text.) v. Urzeală, teărfă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Buleandră. Cârpă. Fleandură. Otreapă. Petică. Zdreanţă. 2 fig. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). teasc s.n. 1 (adesea urmat de determ. care arată felul) presă, storcătoare (v. storcător), stropşitoare, şaitău. Teasc de ulei. Teasc de struguri. 2 (tipogr.) presă, <înv.> stambă. Cu teascul se imprimă texte sau figuri prin presarea hârtiei pe un zaţ. 3 (tehn.; în tâmplărie; reg.) v. Cleşte, teatragm s.m. (rar) v. Cabotin, teatral, -ă adj., adv. I adj. 1 (teatru) scenic, spectacular, <înv.> teatralicesc, teatricesc. Romanul a fost transpus într-o creaţie teatrală remarcabilă. 2 (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, emfatic, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, patetic, prefăcut, silit, silnic, studiat2, cabotin, factice, subtil, teatralist, fiţos, cocoficos, <înv.> meşteşugit, melodramatic, confecţionat2, mânzesc, preţios, strâmb, subţire. Adesea are un râs teatral. II adv. (modal) afectat1, artificial, artificios, căutat2, convenţional, fals, forţat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat2, teatralist. Zâmbeşte teatral. teatralicesc, -eăscă adj. (teatru; înv.) v. Scenic. Spectacular. Teatral, teatralism s.n. teatralitate. Piesele acestui dramaturg cuprind forme inedite de tea-tralism. Abuzează de teatralism în comportament. teatralist, -ă s.m., s.f., adj., adv. (rar) 1 s.m., s.f. (teatru, cinemat.) v. Actor. Actor de cinema. Actor dramatic. Actriţă. Actriţă de cinema. Actriţă dramatică. Artist. Artist de cinema. Artist dramatic. Interpret. 2 adj. (în opoz. cu „autentic”, „natural”; mai ales despre atitudini, manifestări ale oamenilor) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2. Convenţional. Emfatic. Fals. Forţat. Nefiresc. Nenatural. Nesincer. Patetic. Prefăcut. Silit. Silnic. Studiat2. Teatral. 3 adv. (modal) v. Afectat1. Artificial. Artificios. Căutat2. Convenţional. Fals. Forţat Nefiresc. NenaturaL Nesincer. Prefăcut. Silit. Silnic. Studiat2. Teatral, teatralitate s.f. teatralism. teatricesc, -eăscă adj. (teatru; înv.) v. Scenic. Spectacular. Teatral. teatru s.n. 11 actorie. Fără talent nu se poate face teatru. 2 scenă. Cunoscutul actor s-a consacrat toată viaţa teatrului. 3 teatru de marionete = teatru de păpuşi = grand-guignol, teatru păpuşăresc, <înv.> jocul păpuşilor (v.joc). în teatrul de marionete, actorii manevrează păpuşile de sub scenă; (astăzi rar) teatru păpuşăresc v. Teatru de marionete. Teatru de păpuşi. 4 (Ut.) artă dramatică, dramaturgie, literatură dramatică, scenă. Caragiale este clasicul teatrului românesc. 5 (milit.) teatru de operaţii = teatru de război = (art.) teatrul operaţiilor = câmp de luptă. într-un teatru de război se desfăşoară acţiuni militare de mare importanţă politico-strategică. II fig. (fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, teăucă s.f. (zool; reg.) v. Javră. Jigodie. Potaie. tebarnă s.f. (farm., chim.) paramorfină. Tebaina este un alcaloid toxic, extras din opiu. tebece s.n. (med., med. vet.) boală de piept, ftizie, piept, plămâni (v. plămân), tuberculoză pulmonară, baciloză, pulmonie, oftică, atac, beteşug uscat, boală câinească, boală seacă, boală uscată, hâr-tică, socote, uscătură, <înv.> plămânie. Astăzi, tebeceul poate fi tratat cu rezultate foarte bune. tebecist, -ă adj., s.m., s.f. (med., med. vet.) ftizie, tuberculos, pulmonie, ofticat, ofticos, atacat, şui5, şuios. Fiind tebecist, a stat mult timp internat în spital. tecaspdr s.m. (biol.) acrospor. Tecasporul este un spor închis într-un conceptacul. t£că s.f. (reg.) v. Caiet, tecărâu s.n. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Ceatlău. Cruce, tecărui'vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre oameni) v. Forţa. Opinti. Sforţa. 2 tr. (compl. indică vehicule, recipiente etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu7) v. încărca. Umple. 3 tr. (compl. indicâ obiecte, materiale flexibile etc.) v. înfăşură. învălătuci. învârti. Răsuci. Roti. Rula. Suci2. Vălătuci, tecărui't -ă adj. (reg.; despre obiecte, recipiente, vehicule etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de’7) Greu.încărcat. Plin. techer-mecher adv. (temporal; înv.) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugâ). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat. Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu, techerghâu s.m. (reg.; deprec.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. techerghi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda, tâckel s.m. (zool.) şoricar. Teckelul este un câine de vânătoare. tecli'f s.n. (turc.; înv.) v. Cerere. Pretenţie. Revendicare. Revendicaţie. tedifăt s.n. (turc.; înv.) v. Cerere. Pretenţie. Revendicare. Revendicaţie. tectogeneză s.f. (geomorf.) tectonogeneză. Tectogeneza este procesul deformare a structurilor geologice de cutare şi faliere. tectonică s.f. (geol.) 1 geotectonică, structură geologică, structură tectonică. Tectonica reprezintă modul de dispunere în scoarţa tectonogeneză terestră a stratelor şi a altor formaţii de roci. 2 geotectonică. Tectonica se ocupă cu studiul structurii scoarţei terestre, al mişcărilor şi al deformărilor acesteia. tectonogeneză s.f. (geomorf.) tectogeneză. tecui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică învelişul unor fructe, legume, cereale) v. Dezghioca, teculiţă s.f. (rar) v. Tecuţă. tecuţă s.f. teculiţă. Copilul îşi scoate sabia de jucărie din tecuţă. tedeum s.n. (relig.) <înv.> moleben, slavoslo-vie. Tedeumul este un scurt serviciu religios, oficiat într-o împrejurare solemnă, când se cântă imnul cu acelaşi nume, de preamărire a lui Dumnezeu, în formă de psalm. teenager ['tineidjar] s.m. (engl.) v. Adolescent. Copil1. Flăcău. Tânăr, tefaric s.n. (turc.; înv.) v. Bijuterie. Giuvaier. Odor1. Podoabă. teferici vb. IV. intr. v. Delecta. Desfăta. Răsfaţa. tefericîe s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Delectare. Desfătare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă. 2 v. Distracţie. Petrecere. Plăcere. tefldn s.n. (chim.) politetrafluoretilenă. Teflonul este utilizat la fabricarea garniturilor supuse coroziunii, a ţesăturilor termoizolante, a unor izolatori electrici etc. teflu s.n. (anat.) 1 (la porci; reg.) v. Bot. Rât1. 2 (la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. tefter s.n. (turc.; înv.) v. Catastif. Condică. Registru. tefterdâr s.m. (înv.) 1 (în Imperiul Otoman) <înv.> teftergiu. Tefterdarul ocupa postul de controlor financiar al unei provincii turceşti. 2 (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> taxidar, trepădător. Tefterdarul strângea dările. teftergiu s.m. (în Imperiul Otoman; înv.) <înv.> tefterdâr. tefui vb. IV. tr. (reg.; despre porci; compl. indică pământul) v. Râma. teglăr s.m. (constr.; reg.) v. Cărămidar, teglâş s.m. (constr.; reg.) v. Cărămidar, teglă s.f. (constr.; reg.) v. Cărămidă, teglărie s.f. (constr.; reg.) v. Cărămidărie. teglăz^u s.n. (reg.) v. Fier. Fier de călcat, teglăzî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică haine, stofe, rufe şifonate) v. Călca. Netezi, teglăzi't, -ă adj. (reg.; despre haine, stofe, rufe şifonate) v. Călcat2, teglăzui'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică haine, stofe, rufe şifonate) v. Călca. Netezi, teglăzuire s.f. (reg.) v. Călcare. Călcat1. teglăzui't1 s.n. (reg.) v. Călcare. Călcat1. teglăzui't2, -ă adj. (reg.; despre haine, stofe, rufe şifonate) v. Călcat2, tegli'ci s.n. (tehn.; la jug; reg.) v. Cui. tegument s.n. 1 (bot.) coajă, episperm. Tegumentul este învelişul exterior al seminţelor. 2 (anat.) piele, epidermă, coajă, smalţ. Tegumentele palide sunt caracteristice bolnavilor de anemie, gastrită, miocardite etc. tehnă s.f. (înv.) 1 v. Artă. Dibăcie. Iscusinţă, îndemânare. Măiestrie. Meşteşug. Pricepere. Stil. Ştiinţă. Talent. 2 v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. tehnic, -ă adj., s.f. I adj. <înv.> tehnologicesc. Lucrează în domeniul tehnic. II s.f. 1 (şi, art., tehnica producţiei) tehnologie. Tehnica reprezintă totalitatea uneltelor şi a deprinderilor de producţie dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze şi să transforme natura înconjurătoarei scopul de a obţine bunuri materiale. 2 (stomat.) tehnică dentară = odontotehnică. Tehnica dentară este operaţia de conservare şi de întreţinere a sănătăţii dinţilor. tehnicolor, -ă adj. (despre filme, fotografii etc.) color, colorat2. în prezent se fac mai ales filme tehnicolor. tehnocratfsm s.n. (polit.) tehnocraţie. în tehnocratism rolul decizional aparţine tehnicienilor şi funcţionarilor. tehnocraţie s.f. (polit.) tehnocratism. tehnolect s.n. (lingv.; impr.) v. Limbaj de specialitate. tehnologicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Tehnic, tehnologie s.f. tehnică (v. tehnic), tehnica producţiei (v. tehnic). tehnologi'sm s.n. (sociol.) civilizaţie tehnologică. Tehnologismul subapreciază personalitatea umană, cunoaşterea şi creaţia de valori în domeniul umanistic, al artei etc. tehnoredactăre s.f. tehnoredacţie. Tehnoredactarea este operaţia de proiectare şi de pregătire tehnică şi grafică a unui manuscris destinat tipăririi. tehnoredacţie s.f. tehnoredactare, tehnosfâră s.f. noosferă. Tehnosfera este domeniul vieţii umane care cuprinde cultura şi civilizaţia. tehui1, -ie adj. (reg.; despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit. tehui2 vb. IV. tr., refl. (reg.) 1 v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. 2 (compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. tehuiălă s.f. (reg.) v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală, tehui't, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit, tei s.m. 1 (bot.) tei-pucios = Tilia cordata; tei-roşu, tei-roşu-pădureţ; tei-roşu = Tilia cordata; tei-pucios, tei-roşu-pădureţ; tei-roşu-pădureţ = Tilia cordata; tei-pucios, tei-roşu; (art.; reg.) teiul-lupuluiv. Liliac-de-pă-dure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichina-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum). 2 (înv.) <înv.> bătrân, moş, stâlp. Teiul era primul deţinător al unui pământ, cu titlu de moştenitor. teică1 s.f. 1 (tehn.; la coşul morii) scutu-rătoare (v. scuturător), copăiţă, covăţică, lingură, pârpăriţă, postăviţă, scafă, scoculeţ, scoreţ, tigaie, tigăiţă, titirez, vălău. în teică cad grăunţele înainte de a trece spre pietre, pentru a fi măcinate. 2 (pop.) v. Adăpătoare. Jgheab. Troacă. Uluc. 3 (gosp.; reg.) v. Blid. Strachină. teică2 s.f. (reg.) v. Mătuşă. Tanti, teios, -oăsă adj. 1 (despre plante, despre cojile unor fructe, despre păstăile unor plante |1878 etc.) aţos, fibros, ştiros, înteioşat. Păstăile sunt cam teioase. 2 (fam.; mai ales despre carnea de proastă calitate) vânos. teişor s.m. (bot.) 1 teiuleţ. 2 Abutilon theophrasti; pristolnic, bună-dimineaţa, crucea-pâinii (v. cruce), dalac, floa-rea-crucii (v. floare), floarea-pâinii (v. floare). 3 Kerria japonica; trandafir-galben, urzicuţă. 4 (reg.) v. Aglică (Filipendula vulgaris). 5 (reg.) v. Creţuşcă (Filipendula ulmaria). 6 (reg.) v. Cununiţă (Spiraea ulmi-folia). 7 (reg.) v. Ruginiţi Straşnic (Asplenium trichomanes). 8 (reg.) v. Taulă (Spiraea crena-ta). teftă s.f. (bot.; reg.) v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). teiuleţ s.m. (bot.) teişor. tejgheâ s.f. masă1, tarabă, şatră, masă lungă (v. masă1), pudli, pult, sârghie, stelaj, strană, şine, <înv.> comptoar. în piaţă, comercianţii îşi pun marfa pe tejghele. tejm'ş s.n. (stil; turc.; înv.) v. Metaforă, tel s.n. 1 (gosp.) bătător, sârmea2. Bate albuşurile pentru bezele cu telul. 2 (rar) v. Răsucitură. Spirală (v. spiral). Spiră. 3 (la fotolii, canapele etc.; pop. şi fam.) v. Arc. Resort. 4 (înv. şi reg.) v. Sârmă. 5 (reg.) v. Beteală. telăl s.m. 1 (com.) dârzar, liboş, obielar, râzar, rufar, tandăl. Telalul este negustorul ambulant de haine vechi. 2 (înv.) v. Crainic. Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor, telamon s.m. (arhit.) atlant1. Telamonul este utilizat mai ales ca element de susţinere. telăh'ţă s.f. (înv. şi reg.) 1 (com.) <înv.> teleleoaică. Telăliţa face comerţ ambulant cu haine vechi. 2 v. Intermediară (v. intermediar). Mijlocitoare (v. mijlocitor). 3 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). tele s.n. (electron.; fam.) v. Televizor, teleagă si. 1 (transp.) cotigă, tărăboanţă, tărăbuţă, toligă, troagăr2. Teleguţa este o căruţă scurtă pentru transportat poveri uşoare. 2 (tehn.; la plug) cotigă, căroaie, dric, ostrobăţ, roate (v. roată1), rotile (v. rotilă), teleguţă, toligl Pe teleagă se reazemă grindeiul plugului. teleăst s.m. telecineast. Teleastul este specializat în realizarea filmelor sau a scenariilor pentru televiziune. telebână s.f. (transp.) telecabină. telebusolă s.f. (av.) telecompas. Indicaţiile telebusolei sunt transmise pe cale electrică sau pneumatică la instrumentele indicatoare, situate în diferite puncte ale unui avion. telecabină s.f. telebenă. Aşteaptă telecabina ca să urce la Babele. telecămeră s.f. (electron.) cameră video, videocameră. Şi-a cumpărat o telecămeră de ultimă generaţie. Nunta a fost înregistrată cu o telecămeră. telecasetă s.f. (electron.) casetă audio, videocasetă, videogramă. A închiriat câteva telecasete cu filme. 1879| telpizie telechi s.n. (reg.) 1 v. Domeniu. Latifundiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate. 2 v. Grădină. telechim s.n. (reg.) v. Cadastru. Carte fundară- Carte fiinduară. Registru de cadastru, telecineâst s.m. teleast. telecomandă vb. I. tr. (tehn.) a teledirija. telecompăs s.n. (av.) telebusolă. telecopiăt s.n. telecopiere. telecopiere s.f. telecopiăt. Prin telecopiere se obţine copia unui document prin telefon. telecurieterapie [teleKy,ritera'pie] s.f. (med.) telegamaterapie. în telecurieterapie se utilizează radiaţiile emise de un izotop gama-radio-activ plasat la distanţă de organul iradiat. teledirija vb. I. tr. (tehn.) a telecomanda. A teledirijat o comandă prin intermediul unui dispozitiv electronic. telefăx s.n. (telec.) fax. Telefaxul transmite facsimilul unui text, al unui desen etc. prin telefon. telefon s.n. (telec.) 11 telefon fix = fix. Dacă nu răspunde la telefonul fix, înseamnă că nu este acasă; telefon celular = telefon mobil - celular, mobil, crocodil. Şi-a cumpărat un telefon mobil nou. 2 (astăzi rar) telefon-te-levizor v. Videofon. Videotelefon. II (la pl. telefoane) centrală telefonică (v. central). La telefoane se efectuează, automat sau manual, legăturile telefonice între abonaţi. telefona vb. I. intr. (despre oameni) a apela, a suna. Telefonează la Poliţie pentru a comunica accidentul. telefonâre s.f. (telec.) telefonat, telefonat s.n. (telec.) telefonâre. telefonie s.f. (telec.) telefonie fără fir = radio, radiotelefonie. Telefonia fără fir este un sistem de comunicaţie radiofonică în ambele sensuri între două posturi echipate cu radiotelefoane. Poliţiştii comunică prin telefonie fără fir; telefonie celulară = telefonie digitală, telefonie mobilă; telefonie digitală = telefonie celulară, telefonie mobilă; telefonie mobilă = telefonie celulară, telefonie digitală. Telefonia mobilă foloseşte o reţea de comunicaţii de înaltă frecvenţă. telefonist, -ă s.m., s.f. operator. Telefonista îl roagă să aştepte până obţine legătura cu Germania. telefotografie s.f. (telec.) fototelegrafie. Prin telefotografie se transmit la distanţă fotografii, desene, texte, cu ajutorul telegrafiei. telegamaterapie s.f. (med.) telecurieterapie. telegău s.n. (tehn.) 1 (la car) parnat, scăunaş. 2 (la sanie) mănuşer. telegeă s.f. (transp.; pop.) v. Teleguţă. teleghidâj s.n. (tehn.) teleghidare. Teleghi-dajul este dirijarea de la distanţă (prin telecomandă, fascicul laser etc.) a unui avion, a unei maşini, a unui proiectil etc. pe o traiectorie predeterminată. teleghidare s. (tehn.) teleghidâj. telegraf s.n. 1 (telec.; reg.) v. Telegramă. 2 (bot.) Tradescantia virginica; obraznică (v. obraznic). telegrafia vb. I. tr., intr. (telec.) a şurgăni, <înv.> a depeşa. I-a telegrafiatpentru a-l ruga să vină urgent în oraş. telegrafic, -ă adj. fig. (despre limbaj, stil, exprimare) brevilocvent, concentrat, concis, laconic, lapidar, scurt, succint, dens, sec, strâns2. Publicul apreciază stilul telegrafic al jurnalistului. telegrafie fără fir s.f. (telec.; şi, rar, telegrafie fără sârmă) radiotelegrafie. Telegrafia fără fir constă în transmiterea unor mesaje prin unde electromagnetice. telegramă s.f. (telec.) 1 şurgăn, telegraf, <înv.> depeşă. A trimis o telegramă de felicitare cu ocazia nunţii. 2 telegramă telefonată = fonogramă. Telegrama telefonată se transmite prin telefon şi este transcrisă de operator pe un formular special sau se înregistrează automat. teleguţă s.f. 1 (transp.) telegea, teleguşcă. A înhămat calul la teleguţă şi a plecat la arie. 2 (tehn.; la plug reg.) v. Cotigă. Teleagă. teleimprimator s.n. (telec.) telescriptor, teletip. Prin teleimprimator se transmit şi se recepţionează (pe o bandă sau pe o coală de hârtie) texte cu literele alfabetului obişnuit. teleleică1 s.f. (înv. şi reg.) v. Intermediară (v. intermediar). Mijlocitoare (v. mijlocitor). teleleică2 s.f. 1 (art. teleleică; med.; pop.; eufem.) v. Ciumă. Pestă. 2 (înv. şi reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). teleleică3 s.f. (transp.; reg.) v. Cabrioletă. Faeton. Şaretă. teleleoâică s.f. (înv.) 1 (com.) v. Telăliţă. 2 v. Intermediară (v. intermediar). Mijlocitoare (v. mijlocitor). teleleu, -eâ s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (pop. şi fam.) v. Derbedeu. Golan. Golancă. Haimana. Vagabond. 2 s.m. (reg.) v. Prostălău. telemanevrator s.n. (tehn.) telemanipulator. Telemanevratorul este un mecanism care permite manipularea la distanţă, din spatele unui ecran de protecţie, a unor substanţe radioactive. telemanipulator s.n. (tehn.) telemanevrator. telemeâ s.f. (culin., ind. alim.) saramură. Preferă telemeaua de oi. telemetrist s.m. telemetror. Telemetristul lucrează cu telemetrul. telemetror s.m. telemetrist. teleologi'e s.f. (filos.) finalism, teleonomie. Teleologia este o concepţie conform căreia desfăşurarea evenimentelor naturale şi sociale se realizează după un scop prestabilit. teleonomie s.f. (filos.) finalism, teleologie. telepât s.m. medium. Telepatul are capacităţi paranormale. telepatie s.f. percepţie cognitivă, percepţie extrasenzorială cognitivă. Telepatia este facultatea de a percepe fenomene care nu sunt în raza simţurilor. telephone banking subst. [telifeun ’baegkii)] (telec.; engl.) mobile banking. Cu un telephone banking se pot executa operaţiuni bancare prin intermediul telefoniei mobile. teleplâsmă s.f. (în spiritism) ectoplasmă. Teleplasma este o substanţă spirituală pe care o emană un medium în timpul transei. teleprompter s.n. (telev.) prompter. Prezentatorul citeşte ştirea de pe teleprompter. telereglâj s.n. (tehn.) telereglare. Telereglajul este un dispozitiv pentru reglarea de la distanţă a unui sistem tehnic cu ajutorul unui semnal electromagnetic intermediar. telereglâre s.f. (tehn.) telereglâj. telescâun s.n. scaun. Traversează pârtia de schi cu telescaunul. telescop s.n. (optic., astron.) <înv.> microscop solar, uranoscop. Priveşte stelele prin telescopul instalat pe terasa din faţa casei. telescopâj s.n. telescopare. în urma telesco-pajului celor două trenuri au fost foarte multe victime. telescopâre s.f. telescopâj. telescriptor s.n. (telec.) teleimprimator, teletip. teletrn s.n. (tăb.; înv. şi reg.) v. Iuft. teletip s.n. (telec.) teleimprimator, telescriptor. televiziune s.f. 1 micul ecran (v. mic), televizor, teve, tembeliziune. 2 (telec.) televiziune prin cablu = cablu. Recepţionarea canalelor de televiziune este mai bună calitativ datorită televiziunii prin cablu. televiziv, -ă adj. televizual. televizor s.n. 1 micul ecran (v. mic), televiziune, teve, tembeliziune. Urmăreşte la televizor numai emisiunile de ştiri şi filmele documentare. 2 (electron.) tele. Şi-a cumpărat un televizor nou. televizuâl, -ă adj. televiziv. O temă romantică a fost transpusă genial informat televizual. Mediul televizual poate fi benefic sau, din contra, nociv pentru formarea unui copil. telitochi'e s.f. (biol.) partenogeneză telitocă. în urma telitochiei rezultă numai femele. telochineză s.f. (biol.) telofază. Telochineza este ultima fază a mitozei, în care se formează nucleul şi noua membrană. telofâză s.f. (biol.) telochineză. telom s.m. (bot.) lăstar1, mladă, mlădiţă, pui1, rejeton, smicea, vlăstar, <înv. şi pop.> odraslă, arin, odrăsluţă, strămurare, <înv. şi reg.> lujer, vreasc, loază, mlădoa-că, puiestru, strămuraş, <înv.> răsad. Plantele se înmulţesc prin seminţe, telomi sau bulbi. telosinâpsă s.f. (genet.) telosindeză. Telosi-napsa este unirea cromozomilor omologi cap la cap, în cursul meiozei. telosindeză s.f. (genet.) telosinâpsă. telpiz, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) I adj. 1 (despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. 2 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. II s.m., s.f. v. Caiafă. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Viclean. telpizie s.f. (înv.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. telpizlic Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, telpizlic s.n. (înv.) v. Duplicitate. Falsitate. Fariseism. Făţărnicie. Ipocrizie. Levantinism. Machiavelism. Minciună. Nesinceritate. Perfidie. Perversitate. Perversiune. Prefăcătorie. Viclenie. Vicleşug, teluric,-ă adj. 11 pământesc, terestru, terian. Lumea telurică este total diferită de cea astrală. Atmosfera telurică este alterată de noxe. 2 (în opoz. cu „ceresc”, „dumnezeiesc ) lumesc, pământesc, terestru, terian, lutos. Copleşit de grijile telurice, uită adesea de ceea ce este mai important pentru sufletul său. II fig. (rar; despre oameni sau despre înfăţişarea lor) v. Banal. Comun. Normal. Obişnuit. Prozaic, telveâ s.f. (înv.) v. Drojdie. Zaţ. temasuc s.n. (înv.) v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă, temătică s.f. problematică (v. problematic). Opera sa se caracterizează printr-o tematică variată. t£mă s.f. 1 chestiune, lucru, problemă, subiect, <înv. şi reg.> prochimen, <înv.> materie, obiect. Temele care trebuie discutate sunt diverse. 2 (lit.) motiv. Tema este ideea fundamentală a unei opere literare. Tema zburătorului este de sorginte populară. 3 (pedag.) lecţie, <înv.> matimă, tablă1. Elevii au foarte multe teme de pregătit pentru a doua zi. 4 (lingv.) <înv.> tulpină. Tema este gruparea de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină împreună cu eventualele sufixe şi prefixe, caracterizată prin faptul că este comună numai formelor unuia şi aceluiaşi cuvânt. temător, -oâre adj. 1 (despre fiinţe) fricos, sperios, formidolos, poltron, năzuros, <înv. şi pop.> spăimos, temut2, <înv. şi reg.> speriecios, năzatic, speriat2, <înv.> spăimântos, cufuricios, paraclisit, târşelos. Fetiţa este atât de temătoare încât nu poate fi lăsată singură în casă. Are o căţeluşă foarte temătoare. 2 (despre fiinţe) fricos, sălbatic, sperios, timorat, <înv.> timoros. -De ce eşti aşa de temătoare şi fugi de oameni? 3 (despre oameni sau despre firea lor) anxios, bănuitor, circumspect, incredul, neîncrezător, suspicios, aprehensiv, difident, mefient, bănuicios, bănuielnic, <înv. şi reg.> prepuielnic, prepuitor, năzarnic, <înv.> îndoit, necredincios, presupuitor. Era temător din fire. 4 (pop.; despre oameni) v. Gelos, temătură s.f. (înv.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere, tembel, -a adj., sm, s.f. 1 adj. (despre oameni) apatic, blazat, delăsător, dezinteresat, impasibil, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, prostrat, nebriştit, plainic, tălâmb, letargic, rece, amorf. Este o persoană tembelă, lipsită de interes pentru cineva sau ceva şi de iniţiativă. 2 adj., s.m., s.f. (med.; pop. şi fam.) v. Cretin. Idiot Imbecil. Tâmpit tembeh'c s.n. (înv.) v. Apatie. Delăsare. Impasibilitate. Imperturbabilitate. Indiferen- ţă. Indolenţă. Inerţie. Insensibilitate. Nepăsare. Nesilinţă. Pasivism. Pasivitate. Placiditate. Prostraţie. Tembelism, tembelism s.n. 1 apatie, delăsare, impasibilitate, imperturbabilitate, indiferenţă, indolenţă, inerţie, insensibilitate, nepăsare, nesilinţă, pasivism, pasivitate, placiditate, prostraţie, oscitanţă, indiferentism, neîngriji-re, <înv. şi pop.> lingoare, adiaforie, negrijă, negrijinţă, tembelic, letargie, răceală, sterpăciune. Starea lui de tembelism faţă de ceea ce se petrece înjur este îngrijorătoare. 2 dobitocie, imbecilitate, neghiobie, nerozie, prostie, tâmpenie, prosteală1, <înv.> prostime. Este de un tembelism fără seamăn. tembeliză vb. I. tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indică oameni) v. Cretiniza. îndobitoci. Prosti1. Tâmpi. tembeliziune s.f. (fam.; glum.) v. Micul ecran (v. mic). Televiziune. Televizor. Teve. teme1 s.f. (anat.; reg.) v. Creştet. Sinciput. Vertex. teme2 vb. III. refl. (despre oameni) 1 a se speria, a se sfii, a se înfrigura, <înv.> a se stidi, a se târşi2. S-a temut de reacţia lui violentă. Nu se teme să spună adevărul. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din cauza”, ,,pentru,T) a se îngrijora, a se nelinişti, <înv.> a se ciudi, a se griji. Nu trebuie să te temi din cauza evenimentului care va urma. Se teme pentru soarta copiilor ei. temei s.n. 11 bază, fundament, principiu, început. Egalitatea tuturor în faţa legii este temeiul unei societăţi democratice moderne. 2 bază, esenţă, fundament, piatră de temelie, piatră fundamentală, temelie, piatră unghiulară, început, cap, piatră de ugolniţă, rădăcină. Temeiul teoriei sale este aristotelic. 3 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptăţire, justificare, justificaţie, legitimare, legitimitate, motiv, motivare, motivaţie, raţiune, legitimizare, <înv. şi pop.> îndreptare, noimă, <înv.> dreptate, rezon, acoperire. Nu găseşte niciun temei pentru decizia pe care a luat-o. 4 justificare, justificaţie, logică (v. logic2), motivare, motivaţie, noimă, raţiune, rost, sens, <înv.> cuget. Fapta sa nu are niciun temei. 5 raţiune, rost, socoteală. în viaţă orice are un temei. Şi moartea are temeiul ei. 6 cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, raţiune, raţionament, <înv. şi pop.> cuvânt, lucru, noimă, price, <înv.> materie, obiect, ocă, povod, vină, rezon, fundament, izvor, sămânţă, cap. Directorul instituţiei a vrut să ştie care a fost temeiul care a declanşat protestul salariaţilor. 7 (constr. mai ales cu vb. „a avea”) argument, dovadă, motiv. Are temeiuri să susţină că şoferul nu a respectat regulile de circulaţie. II (pop.) 1 (cu sens temporal) v. Miez. Mijloc. Putere. Toi2.2 (cu sens local) v. Centru. Mijloc. II11 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţi Belşug. Bogăţie. |1880 Exces. îmbelşugare. îndestulare. Noian. Prisos. Opulenţă. Ubertate. 2 (milit.; înv.) v. Gros. Mulţime. IV (constr.) 1 (la case; reg.) v. Talpă. Tălpoi. 2 (înv.) v. Bază. Fundament. Fundaţie. Subasment. Temelie. V fig. (fam.) 1 Adăpost. Aşezare. Bârlog. Casă1. Cămin. Cuib. Cuibar. Culcuş. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. Vizuină. 2 v. Rost. Situaţie. Stare, temeiâ vb. I. tr. (înv.; compl. indică edificii, construcţii etc.) v. Clădi. Construi. Dura1. Edifica. Eleva. Face. înălţa. Ridica. Zidi. temeielnic, -ă adj. (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; înv.; despre obiecte, construcţii etc.) v. Dăinuitor. Durabil. Rezistent. Solid. Stabil. Temeinic. Trainic, temeinic, -ă adj., adv. I adj. 1 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; despre obiecte, construcţii etc.) dăinuitor, durabil, rezistent, solid, stabil, trainic, tenabil, purtăreţ, ţeapăn, vârtos, <înv.> nestrămutat, sigur, temeielnic, ţiitor, robust. Multe dintre cetăţile temeinice impresionează prin măreţie. 2 (despre cauze, motive etc.) bun, fundamentat, îndreptăţit, îndrituit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic2, motivat, serios, determinat, legitimat, <înv.> îmbizuit, raţionabil, binecuvântat. Trebuie să vină cu o scuză temeinică pentru a fi crezut. 3 (despre manifestări, idei etc. ale oamenilor) chibzuit, cumpănit, gândit, judicios, matur, serios, socotit2, cumpănitor, <înv. şi reg.> mator, răscopt1. Iniţiativa acţiunii sale s-a dovedit temeinică, având în vedere rezultatele obţinute. 4 (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, ireprehensibil, edificativ, <înv.> decizător, edifiatoriu, încredinţător, înduplecător, pilduitor, tare, zdrobitor, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost temeinice. 5 (despre însuşiri, manifestări, cunoştinţe etc. ale oamenilor) adânc, profund, serios, aprofundat, pătrunzător, solid. Are cunoştinţe temeinice în domeniul său. 6 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, valoros, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie temeinică la dezvoltarea literaturii. 7 (despre activităţi acţiuni ale oamenilor) serios, stăruitor, sănătos. După o muncă temeinică şi neîntreruptă a reuşit să-şi termine la timp cartea pentru a o publica. 8 (rar) v. Adânc. Capital2. Cardinal. Chintesenţial. Considerabil. Crucial. Decisiv. Esenţial. Fundamental. Hotărâtor. Important. însemnat. Major. Mare1. Organic. Primordial. Profund. Radical. Serios. Structural. Substanţial. Vital. 9 (rar, mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat. Experimentat încercat. înzestrat Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic. 10 (rar, despre 1881 | oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. 11 (înv.; despre ţări, provincii etc.) v. Puternic. 12 fig. (în opoz. cu „uşor”; fam.; despre somn) v. Adânc. Greu. Profimd. II adv. (modal) 1 drept, întemeiat, just. înainte de a lua o hotărâre, directorul de proiect judecă temeinic punctele de vedere ale colaboratorilor săi. 2 serios, stăruitor, sănătos. S-a apucat temeinic de treabă. 3 bărbăteşte, chibzuit, matur, cumpănit, socotit2. A răspuns temeinic la provocare. 4 chibzuit, cuminte, înţelept, înţelepţeşte, judicios, raţional, serios. în ceea ce priveşte hotărârea luată, a procedat temeinic. 5 bine, solid. Casa este temeinic construită. temeinicie s.f. 1 durabilitate, rezistenţă, soliditate, stabilitate, tărie, trăinicie, <înv. şi reg.> statornicie, <înv.> nestrămutare, tărime, vârtoşie, vârtoşime. Ceea ce impresionează la această mănăstire este temeinicia zidurilor care o înconjoară. 2 seriozitate, soliditate, tărie. A câştigat procesul datorită temeiniciei probelor aduse. 3 profunzime, seriozitate, maturitate, soliditate. Ceea ce impresionează la aceşti doi tineri este temeinicia sentimentelor lor. 4 dreptate, justeţe, rezon. Continuă lupta pentru că este conştient de temeinicia cauzei sale. temei s.m. (constr.; reg.) v. Bază Fundament. Fundaţie. Subasment. Talpă. Temelie, temelf vb. IV. intr. (înv.; compl. indică instituţii, asociaţii etc.) v. Constitui. Crea. Ctitori. Făuri. Forma. Funda. Institui. înfiinţa. întemeia. Organiza. temelie s.f. 11 (constr.) bază, fundament, fundaţie, subasment, bazament, substrucţie, talpă, poală, arca1, pat, temei, vatră, <înv.> rădăcină, sultoi, temei, urzire, urzit, vârtute. Temelia casei este din beton armat. 2 (astron.; înv.) v. Epac-tă. II fig. bază, esenţă, fundament, temei, piatră de temelie, piatră fundamentală, piatră unghiulară, început, cap, piatră de ugolniţă, rădăcină. Temelia teoriei sale este aristotelică. temenea s.f. (adesea constr. cu vb. „a face”) închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, reverenţă, compliment, pleoştire, plocon, <înv.> plecare, selamlâc, talâm. Face o temenea în faţa suveranului. temeni vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Apleca. închina. înclina. Pleca. Ploconi. Prosterna. temerar, -ă adj. (despre oameni) brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, viteaz, impavid, intrepid, petulant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, voinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, nespăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, coios, solid. Luptătorii temerari se aruncă în focul bătăliei. temere s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) fiică, teamă, aprehensiune, poltronerie, temut1, păsare1, spaimă, <înv. şi reg.> scârbă, <înv.> stideală, stidinţă, stidire, teamăt, temătură, temoare, timoare, corcoi, târşală, târşă2. încremeneşte de temere când vede mascatul. Are temere de întuneric. 2 angoasă, anxietate, frământare, grijă, impacienţă, îngrijorare, nelinişte, panică, preocupare, tulbur, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrijare, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frământătură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, neodihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de temere. 3 (pop.) v. Gelozie, temeritâte s.f. bărbăţie, bravură, curaj, cutezanţă, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeţie, intrepiditate, petulanţă, cutezare, dârzoşenie, suflet, inimă, voinicie, <înv.> dârzie, inimoşie, îndârjie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoşare, nespăimântare, netemere, obrăznicie, semeţire, slobozenie, valoare, virtute, voinicie, audacie, taros. Luptă cu temeritate pentru scopurile sale. temeteu s.n. (reg.) v. Cimitir. Necropolă, temleăc s.n. (rar) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. temnic s.n. 1 (jur.; rar) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 2 (constr.; reg.) v. Beci. Pivniţă, temnicer s.m. gardian, pârcălab, izolator, jitar, manechin. Temnicerii supraveghează deţinuţii dintr-o închisoare. temniţă vb. I. tr. (jur.; înv.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide, întemniţa. Reţine. temniţă s.f. (jur.) 1 arest, carceră, închisoare, penitenciar, puşcărie1, ocnă, detenţie, ergastul, temnic, zăbrele (v. zăbrea), <înv. şi pop.> opreală, popreală, prinsoare, robie, beci, gherlă, hrubă, zdup, arişte, hudă, piţigoaică, prinzare, robşag, troian2, tumurug, varmeghie, <înv.> criminal1, legătură, ocniţă, odobeală, pază, păzitori (v. păzitor), socotitură, tărie, prizon2, ştocaus, bastilie, dubă, răcoare, umbră, colivie, coteţ, cuşcă, căliscă, academie, arcan2, başcă, bodârlău2, bulău, calea putreziciunii (v. cale), colegiu, facultate, fereală, gros, grotă, incubator, internat1, întreprindere, marmezan, mititica (v. mititică), ospiciu, ostrov, pandaimos, pâmaie, pension, pripon, raft, rece, reveneală, salon1, spital, tabără, ţuhal, ţuhas, universitate1, zbâmă. A stat zece ani în temniţă, la Jilava, din motive politice. 2 închisoare, puşcărie1, recluziune, ocnă. A fost condamnat la 30 de ani de temniţă pentru crimă. temoare s.f. (înv.; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere, temperâ vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, temperament a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) molcomi, <înv. şi reg.> a (se) prinde, a (se) toi3, a neagoi, a (se) tocmi, a (se) aşeza. Copilul s-a temperat după ce a primit o jucărie nouă. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a slăbi, a (se) uşura, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a temperat durerea pentru moment. 3 tr., refl. (compl. sau sub; indică mai ales stări fiziologice, procese psihice etc. ale fiinţelor) a (se) calma, a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a (se) stinge. Apa rece a izvorului i-a temperat setea. Pentru moment, foamea i s-a temperat cu un corn. Emoţia i s-a temperat cum a păşit pe scenă. 4 refl. (despre oameni) a se calma, a se controla, a se domoli, a se linişti, a se potoli, a se stăpâni. încearcă să te temperezi şi să judeci lucrurile la rece! 5 tr. (compl. indică manifestări ale oamenilor) a domoli, a modera, a pondera, a potoli, a stăpâni, a stăvili, a dezumfla, a înfrâna, a zăgăzui, a năbuşi. Vestea i-a temperat avântul. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică mişcări, deplasări etc. ori viteza, ritmul lor de desfăşurare) a (se) domoli, a (se) încetini, a (se) linişti, a (se) potoli, <înv.> a se molcomi. îşi temperează cu greu mişcările nervoase ale mâinilor. Pasul 1 se temperează. II tr., refl. (compl. sau sub. indică fenomene ale naturii ori sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) a (se) alina, a (se) amortiza, a (se) atenua, a (se) calma, a descreşte, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) estompa, a (se) linişti, a (se) micşora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) astâmpăra, a se lăsa, a (se) ogoi, a îngădui, a se nestoia, a (se) dilua, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia, a (se) pacifica, a (se) subţia, a amorţi, a se slei, a se slobozi. Zgomotul de afară s-a temperat în urma instalării termo-panelor la ferestre. temperament s.n. 11 (psih.) caracter, fire, natură, structură, suflet, umoare, <înv. şi pop.> nărav, <înv. şi reg.> feleşag, naturel, talent, <înv.> duh, inimă, plămadă, moare. Are un temperament vesel. Temperamentul său este înclinat spre visare. 2 (psih.; în clasificarea lui Hipocrat) temperament coleric = tip coleric, <înv.> temperament veninos. Temperamentul coleric se caracterizează prin impulsivitate şi nestăpânire; temperament melancolic = tip melancolic. Temepramentul melancolic se caracterizează prin sensibilitate şi inhibiţie; (înv.) temperament veninos v. Temperament coleric. Tip coleric. 3 ardoare, avânt, elan, impetuozitate, temperamental fugozitate, suflet, mau. Nevăzându-se de mulţi ani, se îmbrăţişează cu temperament. 4 (fiziol.; înv.) v. Conformaţie. Constituţie. Constituţie somatopsi-hică. Factură. Fizic2. Natură. Structură. I11 (climat.; înv.; adesea cu determ. care indică tipul calitatea) v. Aer1. Climat. Climă. Vreme. 2 (meteor.; înv.) v. Temperatură, temperamental, -ă adj. 1 (psih.) umoral. Cei doi au câteva particularităţi temperamentale comune. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) avântat, impetuos, înflăcărat, arzător, incandescent. în timpul discursului s-a menţinut în generalităţi, dar adesea a devenit temperamental sau poetic. Are un mod de viaţă temperamental. temperănţă s.f. chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, ponderaţie, raţiune, sobrietate, tact, continenţă, cuminţie, moderanţă, temperare, <înv. şi pop.> socoteală, socotinţă, trezie, chiteală1, potriveală, scumpătate, schepsis, <înv. şi reg.> sfat, <înv.> chibz, încheiere, modestie, sămăluire, socoată, socotire, tocmeală, cumpănire, echilibru, cumpănă, cumpăneală, devlă. Păcat că nu a avut în tinereţe temperanţape care o are acum, la bătrâneţe. temperare s.f. 1 alinare, astâmpărare, atenuare, calmare, domolire, liniştire, potolire, slăbire, uşurare, chietiv, alin2, po-toleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi1, oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşu-rime, uşurinţă, aromire, deşarjă. A simţit o temperare a durerii după ce a luat medicamentul. 2 alinare, amortizare, atenuare, calmare, descensiune, descreştere, diminuare, domolire, estompare, liniştire, micşorare, potolire, reducere, scădere, slăbire, alin2, diluare, slobozire. Temperarea zgomotului de afară se datorează instalării termopanelor la ferestre. 3 (rar) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt Cumpătare. înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperănţă. temperat, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre firea lor) calm2, domol, liniştit, paşnic, potolit2, stăpânit, tihnit, <înv. şi pop.> dezmâniat, opăcit, plainic, <înv.> odihnit2, înstrunat, senin, seninat2, seninos. O bună educatoare este temperată şi veselă. 2 (despre oameni) astâmpărat, aşezat2, chibzuit, cuminte, cuminţit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2, reţinut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, <înv. şi reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om temperat. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) calm2, calmat, domolit, liniştit, moderat, ponderat, potolit2. Se binedispune când îi aude vocea temperată. Se adresează copilului cu un ton temperat. 4 (în opoz cu „grăbif, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mişcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneş, lent, lin2, liniştit, măsurat2, potolit2, tacticos, lento, molcomit, lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas temperat. I11 (despre fenomene ale naturii sau sociale, şocuri, zgomote, stări etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, liniştit, micşorat, moderat, ponderat, potolit2, redus, scăzut, slăbit, <înv. şi pop.> ostoit, diluat, înmuiat, reţinut. Zgomotele temperate nu mai deranjează pe nimeni. 2 (despre climă, temperatură, anotimpuri etc.) blând, modferat, potrivit, lin2, dulce. în sudul continentului european iarna este temperată. temperatură s.f. 1 (meteor.) <înv.> aşezământ, temperament, temperie. Pentru zilele următoare meteorologii anunţă temperaturi în creştere. 2 (med., med. vet.) călduri (v. căldură), febră, fierbinţeală, friguri (v.frig), <înv. şi pop.> arsătură, înfierbântătură, arşiţă, foc, foc mare, înfierbântare, arsoare, arzime, laz2, năplăială, vipie, <înv.> aprinzeală, arsură, înfierbinţeală, înfocătură, jar. E gripat şi are temperatură. temperie s.f. (meteor.; înv.) v. Temperatură, tempestăte s.f. (meteor.; înv.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. tempestă s.f. (meteor.; înv.) 1 v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. 2 v. Ciclon. Ciclon tropical. Taifun. Uragan. tempestiv, -ă adj. (livr.; mai ales despre oportunităţi) v. Adecvat. Binevenit. Bun. Favorabil. Fericit. Indicat. Nimerit. Oportun. Pertinent. Potrivit. Prielnic. Propice, tempestuos, -oăsă adj. 1 (meteor.; înv.; despre vreme, elemente ale naturii etc.) v. Furtunos. Orajos. Viforos. Vijelios. 2 fig. (livr.; despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) v. Debordant. Dezlănţuit. Frenetic. Furtunos. Impetuos. Intemperat. Năvalnic. Nestăpânit. Nestăvilit. Sălbatic. Tumultuos, templu s.n. 1 (arhit.; în Antic.) templu circular = tolos. La Roma se păstrează ruinele templului circular închinat Vestei, care datează din sec. al IV-lea î.Hr. 2 (în unele ritualuri religioase păgâne; în Antic.) <înv.> capişte3. Statuile zeităţilor erau ţinute în temple, unde li se aduceau ofrande. 3 (relig.; la mozaici) locaş de cult (v. locaş1), locaş de închinare (v. locaş1), locaş de rugăciune (v. locaş1), locaş dumnezeiesc (v. locaş1), locaş sfânt (v. locaş1), sinagogă, havră. Evreii se închină în temple. tămpo s.n. 1 (muz.) mişcare, movimento, <înv.> moviment. Tempoul este viteza cu care se interpretează o compoziţie muzicală. 2 cadenţă, ritm. Tempoul paşilor în marş nu se schimbă. Bate cu degetele în masă, într-un anume tempo. temporăl1 s.n. (anat.) os temporal, < pop.> os mort. Temporalul are forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inseraţi muşchii gâtului. temporal2, -ă s.f., adj. I s.f. (gram.) circumstanţială temporală (v. circumstanţial), propoziţie circumstanţială temporală, propoziţie temporală. Temporala are în frază funcţia unui circumstanţial de timp. II adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „durabil”, „etern7) v. Efemer. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. |1882 Trecător. Vremelnic. 2 v. Laic. Lumesc. Mirean. Pământean. Profan, temporar, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre stări, situaţii) nedefinitiv, provizoriu, trecător, vremelnic, tranzitoriu, <înv.> provizorie, provizornic. Ruptura dintre cei doi a fost temporară. 2 (despre îndeletniciri, slujbe etc.) provizoriu, vremelnic, <înv.> precariu, vre-melnicesc. Şi-a luat o slujbă temporară până la stabilirea datei concursului pentru postul de redactor la editură. 3 (polit., adm.; despre comisii, guverne etc.) interimar, provizoriu, <înv.> provizorie, provizornic. Comisia temporară îndeplineşte funcţiile unui organ eligibil până la alegerea lui. 4 (despre măsuri, soluţii) momentan, provizoriu, trecător, vremelnic, tranzitoriu, <înv.> momental, momentos, provizornic. împrumutul pe care i-l solicită este o soluţie temporară pentru el. 5 (în opoz. cu „durabil”, „etern7) efemer, pasager, pieritor, schimbător, trecător, vremelnic, tranzient, <înv.> petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal2, vremelnicesc, călător, meteoric, drumeţ, deşert, putred, putregăios, putrezitor, zburător. Anumite divergenţe şi neînţelegeri sunt temporare, între cele două culturi a fost o temporară lipsă de contact. Supărarea ei a fost temporară. 6 (jur.) precar, provizoriu, vremelnic. Este un deţinător temporar al proprietăţii. Posesiunea casei a fost temporară. II adv. (temporal) provizoriu, <înv.> provizornic, vremelniceşte. Ocupă temporar demnitatea de ministru al învăţământului. După incendiu, spitalul funcţionează temporar în clădirea şcolii. temporiză vb. I. tr. (compl. indicâ mai ales activităţi, acţiuni) a amâna, a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, a îmbalansa. Nu mai temporiza începerea lucrărilor! temporizăre s.f. amânare, tărăgănare, tergiversare, tergiversaţiune. Temporizarea lucrărilor nu mai poate fi permisă. temut1 s.n. 1 (rar; adesea constr. cu vb. „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indicâ motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere. 2 (pop.) v. Gelozie. temut2, -ă adj. 1 (despre oameni) potent, puternic, redutabil, tare, valoros, bazat. în competiţie are adversari temuţi. 2 (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Fricos. Sperios. Temător. ten s.n. liţă1. Deşi înaintată în vârstă, are un ten tineresc. tenăbil, -ă adj. (livr.) 1 (despre stări, acţiuni, situaţii neplăcute sau nedorite, despre climă, vreme etc.) v. Acceptabil. Suportabil. Tolerabil. 2 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; despre obiecte, construcţii etc.) v. Dăinuitor. Durabil. Rezistent. Solid. Stabil. Temeinic. Trainic, tenâce adj. 11 (în opoz. cu „delăsător”; despre oameni) insistent, perseverent, persistent, persuasiv, răzbătător, statornic, stăruitor, intrepid, străbătător, <înv.> stătător, bătăios, coriaceu. Fiind un om tenace, nu renunţă la proiectele lui. 2 (despre firea oamenilor) perseverent, răbdător, stăruitor, pacient, răbduriu, străduitor, pilos, <înv.> nevoitor. 1883| tenosinovită Femeile au, în general o fire tenace. 3 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) dârz, îndârjit, perseverent, stăruitor, îndărătnic. Apreciază la el dorinţa tenace de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. 4 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neobosit, neostenit, perseverent, sârguincios, sârguitor, silitor, stăruitor, susţinut, zelos, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. Este un tenace cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă tenace pentru a-şi finaliza lucrarea. II (în opoz. cu „moale”; despre corpuri solide) dur, rezistent, solid, tare, ţeapăn, vârtos, <înv.> vladnic. Corpurile tenace au o structură compactă şi o mare coeziune moleculară. III fig. (înv.) 1 (despre mirosuri) v. Persistent. 2 (despre senzaţii, stări fizice sau psihice etc.) v. Chinuitor. Păcătos. Rebel. Sâcâitor. Supărător, tenacitate s.f. 11 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, persistenţă, statornicie, stăruinţă, intrepiditate, perseveraţie, <înv.> acolisitură, aplicaţie, stăruială, stăruire. Tenacitatea lui este demnă de invidie. 2 perseverenţă, răbdare, stăruinţă. Dă dovadă de tenacitate în toate întreprinderile sale. S-a angajat într-o lucrare care, pe lângă ştiinţă, necesită şi multă tenacitate. 3 cerbicie, dârzenie, încăpăţânare, îndărătnicie, perseverenţă, persistenţă, stăruinţă, cerbice. Apreciază la el tenacitatea de a îndeplini ceea ce îşi punea în gând. 4 ardoare, avânt, hărnicie, laboriozitate, neoboseală, râvnă, sârguinţă, silinţă, strădanie, străduinţă, vrednicie, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spornicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu o tenacitate ieşită din comun de un caz de corupţie. II duritate, rezistenţă, soliditate, tărie, vârtoşenie, <înv.> tărime, vârtoşare, vârtute. Foloseşte fierul pentru că are o tenacitate mai mare decât alte metale. tenâdu s.n. (tipogr.) portmanuscris. Tenaclul susţine pagina manuscrisului în faţa culegătorului tipograf. tenalgi'e s.f. (med.) tenodinie. Tenalgia este o durere localizată la nivelul tendoanelor. tenchi1 s.m. (bot.; reg.) 1 v. Alac (Triticum monococcum). 2 v. Grâu-moale (Triticum dicoccum). 3 v. Porumb (Zea mays). tenchi2 adv. neg. (modal; reg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum, tenchi'şte s.f. (colect.; agric.; reg.) v. Porumb. Porumbişte. tencufvb. IV. tr. I (constr.) 1 (compl. indică pereţi, ziduri, tavane etc.) a drişcui, a malterezi, a măltări, a măltărui, a văcălui, a sovatisi. Zidarul tencuieşte pereţii casei. 2 (înv. şi reg.; compl. indică pereţi, încăperi, clădiri etc.) v. Spoi. Vărui. 3 (reg; compl. indică pereţii unei case ţărăneşti) v. Lipi. Murui. II (arg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. tencuiălă s.f. I (constr.) 1 <înv. şi reg.> rasol, rasoleală, drişcă, drişcuială, habaric, maltăr, morânceală, scrob1, scrobeală, şlipă, teanc2, tencuitură, ţârfă, var, var lucrat, varniţă, văcălaş, văcăluială, <înv.> rasolire. Din cauza igrasiei, tencuiala de pe tavanul din baie a început să cadă. 2 (reg.) v. Lipitură. II (cosmet.; arg.) v. Machiaj, tencuîre s.f. (constr.) tencuit1. La blocul nou construit au început lucrările de tencuire a pereţilor interiori. tencui't1 s.n. (constr.) tencuire. tencuit2, -ă adj. (constr.; despre pereţi, ziduri, tavane etc.) văcăluit. Aplică tapet pe pereţii tencuiţi şi finisaţi. tencuitură s.f. (constr.; reg.) v. Tencuială, tendenţionism s.n. tendenţiozitate, tendenţios, -oăsă adj. (despre oameni sau despre atitudini, manifestări, acţiuni etc. ale lor) parţial2, părtinitor, pătimaş, subiectiv, pasionat, părtăluitor. Un judecător nu trebuie să fie niciodată tendenţios. Profesorul care are o atitudine tendenţioasă faţă de studenţi încalcă deontologia profesională. Observaţiile criticului sunt tendenţioase. tendenţiozităte s.f. tendenţionism. Ştirea a fost transmisă pe acest canal de televiziune cu tendenţiozitate. După modul în care pune problema este susceptibil de tendenţiozitate. tendim'tă s.f. (med.) tendinită crepitantâ = sinovită crepitantă, tenosinovită crepitantă. Tendinită crepitantă este o inflamaţie acută, uscată, care se produce mai ales la nivelul tecilor sinoviale ale tendoanelor muşchilor antebraţului, caracterizându-se prin dureri intense şi prin apariţia unui zgomot la mobilizarea articulaţiei; tendinită de inserţie = entezită, entezopatie, tendinoperiostită, teno-zită. Tendinită de inserţie este în general de natură traumatică. tendinoperiostită s.f. (med.) entezită, entezopatie, tendinită de inserţie, tenozită. tendinţă s.f. 1 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) dispoziţie, înclinare, înclinaţie, pornire, apetiţie, aplecare. Are tendinţă spre teatralitate. 2 dor, dorinţă, gând, năzuinţă, pasiune, poftă, pornire, râvnă, năzuire, râvnire, tindere, năduleală, <înv.> dorire, năslire, năslitură, râvnitură, dezir, aspiraţie, vis, ţintire, visare. Tânărul are tendinţe îndrăzneţe. 3 sens, cale, direcţie, drum, făgaş, linie, duet. Ce tendinţă va urma această societate? Tendinţa pe care a luat-o discuţia ar trebui schimbată. 4 sens, direcţie, linie, stindard. Urmează tendinţa politicii partidului din care face parte. 5 trend. -Care este tendinţa în modă pentru această vară? Cu tunsoarea pe care şi-a făcut-o caută să fie în tendinţa acestui sezon. tenddn s.n. (anat.) 1 ligament, <înv. şi pop.> zgârci1, vână, pieliţă, sfârc, <înv.> nerv. A făcut o întindere de tendon. 2 tendon calcanean = tendonul lui Ahile; (art.) tendo-nul lui Ahile = tendon calcanean. Tendonul lui Ahile leagă muşchiul triceps sural de tuberozitatea anterioară a tibiei; tendon rotulian = ligament rotulian. Tendonul rotulian este continuarea porţiunii centrale a tendonului muşchiului cvadriceps femural. tendor s.n. (tehn.) întinzător. Tendorul este un dispozitiv pentru întinderea unor cabluri de ancorare. tenebră s.f. 1 beznă, întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate, negurea-lă, opăcire, şutic, <înv.> întunec, întune-ricime, negru, noapte, negreală, negreaţă. S-au rătăcit din cauza tenebrei. 2 fig. agramatism, ignoranţă, incultură, nepricepere, neştiinţă, simplicitate, simplitate, beznă, întunecime, întuneric, noapte, pâclă. Tenebra celor mai mulţi copii abandonaţi ar putea fi combătută prin instruirea lor în şcoli. tenebrităte s.f. (rar) v. întunecime. întuneric. Obscuritate. Umbră, tenebros, -oăsă adj. I (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecat, întunecos, obscur, obscurat, sumbru, umbrit, umbros, <înv.> noptos, mohorât. Camerele locuinţei sunt tenebroase. II fig. 1 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, sihastru. Este o persoană tenebroasă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale tenebroase. 2 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, inde-terminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, vapo-ros, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod tenebros. Viitorul ei este tenebros. tenebrozitâte s.f. (rar) v. întunecime, întuneric. Obscuritate. Umbră, tenghere s.m. (bot.; reg.) v. Cais. Zarzăr (Armeniaca vulgaris). tenie s.f. (zool.) Taenia; vier-me-solitar, limbric-solitar, limbric-tenia, solitar, <înv. şi pop.> limbric-mare, panglică, cordea, cordică. tenis s.n. (sport) 1 (şi tenis de câmp) sportul alb (v. sport). Practică tenisul din copilărie. 2 tenis de masă = ping-pong. Românul a devenit campion european la tenis de masă. tenno s.m. (polit.) micado. Tenno este numele dat împăratului Japoniei. tenodinie s.f. (med.) tenalgie. Tenodinia este o durere localizată la nivelul tendoanelor. tenor s.m. (muz.) <înv.> tenorist. Carreras, Domingo şi Pavarotti sunt cotaţi drept cei mai mari tenori ai lumii. tenorist s.m. (muz.; înv.) v. Tenor, tenosinovită s.f. (med.) 1 sinovită tendi-noasă. Tenosinovită este o afecţiune infla-matorie localizată la nivelul tecii sinoviale a unui tendon. 2 tenosinovită crepitantâ = sinovită crepitantă, tendinită crepitantă. Tenosinovită crepitantă este inflamaţia acută uscată care se produce mai ales la nivelul tecilor sinoviale ale tendoanelor tenozită |1884 muşchilor antebraţului, caracterizându-se prin dureri intense şi prin apariţia unui zgomot la mobilizarea articulaţiei. tenozită s.f. (med.) entezită, entezopatie, tendinită de inserţie, tendinoperiostită. Tenozită este în general de natură traumatică. tensiometru s.n. (med.) sfigmomanometru, sfigmometru, sfigmotensiometru. Cu tensio-metrul se ia tensiunea arterială. tensiona vb. 1.1 tr. (compl. indicâ fire textile, corpuri elastice etc.) a încorda, a întinde, a trage. A tensionat elasticul pentru a-lfixa pe talia fustei. II fig. 1 refl., tr. a (se) încorda. în ultimul timp, relaţiile dintre cei doi s-au tensionat vădit. Astfel de declaraţii pot tensiona raporturile dintre cele două ţări. 2 tr. a încărca. Nu mai tensiona şi tu atmosfera cu asemenea observaţii! tensionare s.f. I încordare, întindere, tragere. Pentru a fixa elasticul pe talia fustei, este necesară tensionarea lui. II fig. 1 încordare. Ultimul conflict a dus la tensionarea relaţiilor dintre cei doi. 2 încărcare. Scăderea salariilor a determinat tensionarea atmosferei din instituţie. tensionat, -ă adj. I (despre fire textile, corpuri elastice etc.) întins2. Elasticul prea tensionat al taliei fustei o strânge. 11 fig. 1 (mai ales despre raporturile dintre oameni) încordat, ţepos. Relaţiile tensionate dintre cei doi i-au îndepărtat mult. 2 (despre atmosferă, ambianţă etc.) încărcat2. Atmosfera tensionată din casă este greu de suportat din cauza divorţului. 3 (despre oameni) încordat, stresat, congestionat. E ste mereu tensionat din cauza problemelor de la serviciu. 4 (despre oameni) enervat, excitat, iritat, necăjit, nervos, stresat, supărat, surescitat, înfierbântat, capsat Tensionaţi din cauza întârzierii, călătorii i-au cerut şoferului să plece imediat din staţie. tensiune s.f. 11 (fiz.) tensiune de vapori = presiune de vapori. Tensiunea de vapori este tensiunea vaporilor produşi de un lichid într-un spaţiu închis; tensiune electromotoare = forţă electromotoare. Tensiunea electromotoare este tensiunea electrică la bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. 2 (fiziol; şi tensiune arterială) presiune arterială, presiune sangvină, presiunea sângelui (v. presiune). îşi menţine tensiunea la valorile normale cu ajutorul medicamentelor. 3 (fiziol.) tensiune arterială diferenţială = presiune arterială diferenţială. Tensiunea arterială diferenţială este diferenţa dintre presiunea arterială maximă şi cea minimă; tensiune arterială maximă = tensiune arterială sistolică = presiune arterială maximă. Tensiunea arterială maximă este valoarea presiunii existente în sistemul arterial în timpul sistolei cardiace; tensiune arterială medie = presiune arterială medie. Tensiunea arterială medie este presiunea arterială mijlocie dintr-un ciclu cardiac, exprimată prin media aritmetică a valorilor extreme ale presiunii arteriale; tensiune arterială dias-tolică = tensiune arterială minimă = presiune arterială minimă. Tensiunea arterială diastolică este valoarea presiunii care există în artere în momentul diastolei, adică între două contracţii cardiace; tensiune intraocu-lară = presiune intraoculară. Tensiunea intra-oculară este presiunea din interiorul globului ocular, care menţine întinşi pereţii acestuia; tensiune venoasă = presiune venoasă. Tensiunea venoasă este presiunea exercitată de sânge asupra pereţilor veneleftîntr-un punct definit al sistemului venos. 3 (med.) hipertensiune, hipertonie. Foarte multe persoane suferă de tensiune. 4 (fon.) excursie. Tensiunea este momentul în care organele articulatorii iau poziţia necesară pentru articularea sunetului. 5 (fiz.; impr.) v. Efort unitar. II fig. 1 dramatism. Situaţia este plină de tensiune. 2 încordare, nervozitate, electricitate. Nepotrivirea lor de temperament făcea ca relaţiile dintre ei să fie dominate de tensiune. 3 agitaţie, febrilitate, încordare, înfrigurare, neastâmpăr, nelinişte, nerăbdare, răzvrătire. Tremurul abia vizibil al mâinii îi trăda tensiunea cu care aştepta răspunsul angajatorului. 4 încordare, febră. Suportă greu tensiunea aşteptării cuiva drag. 5 excitabilitate, enervare, excitaţie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritaţie, necaz, nervi (v. nerv), nervozitate, stres, supărare, surescitabilitate, surescitare. Calmantele atenuează starea de tensiune a unei persoane. tentă vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe) a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a îmbăgiua, <înv.> a aiepta2, a celui, a iscusi, a încelui, a năpăstui, a opăci, a îmbia, a orbi, a trage, a apuca, a aromi, a înfrânge, a ior-dăni. îl tentează cu perspectiva unui profit mare pentru a-l determina să intre în afacere. 2 (fran.; înv.; compl. indică studii, cercetări etc.) v. Efectua. Face. întreprinde. 3 (fran.; înv.) v. Căuta. încerca. Sili. Strădui. Vedea, tentânt -ă adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, creaţii, însuşiri etc. ale oamenilor) ademenitor, atrăgător, ispititor, îmbietor, seducător, chemător, surâzător. Perspectiva unui doctorat în SUA i se pare tentantă. 2 (mai ales despre femei sau despre părţi ale corpului lor) ademenitor, atrăgător, excitant, excitator, ispititor, îmbietor, seducător, sexy, mişto, sexos, apetisant, picant, bun. Astfel îmbrăcată, este o femeie tentantă. tentativă s.f. încercare, chip. Tentativa de record absolut la aruncarea suliţei i-a reuşit. Tentativa de reconciliere a dat greş. tentaţie s.f. ademenire, amăgire, atracţie, ispită, ispitire, momire, seducere, seducţie, momitură, <înv. şi reg.> sminteală, ademană, ademeneală, <înv.> blaznă, celuire, celuitură, iscuşenie, ispiteală, ispitină, ispititură, năpastă, săblaznă, scandală, nadă1, aromeală, aromire, înfrângere. Oferta de vacanţă este doar o tentaţie. tenuitate s.f. (livr.) 1 v. Fineţe. Rafinament. Rafinare. Subtilitate. 2 fig. v. Superficialitate. Uşurinţă. teolog s.m. (relig.) <înv.> bogoslov, grăitor de cele dumnezeieşti. Teologii sunt specialişti în teologie. teologăl, -ă adj. (relig.) teologic, teologic, -ă adj. (relig.) teologal. A discutat o temă din literatura teologică. A publicat numeroase studii teologice. teologie s.f. (relig.) <înv.> bogoslovie. A devenit doctor în teologie. teoremă reciprocă s.f. (mat.) reciprocă (v. reciproc). Premisele teoremei reciproce sunt concluziile altei teoreme şi invers. teoretic1 s.m. (înv.) v. Teoretician. teoretic2, -ă adj. 1 (în opoz. cu „practic”) <înv.> teorie, teoricesc. Pune mare preţ pe cunoştinţele lui teoretice. Tratează cadrul teoretic al problemei într-un capitol separat al cărţii. 2 (în opoz. cu „practic”; mai ales despre gândire, inteligenţă, cunoaştere) speculativ, <înv.> speculator2, specular. Inteligenţa teoretică şi inteligenţa practică sunt două stări distincte ale inteligenţei. 3 (în opoz. cu „experimental”) abstract, abstractizat. în demonstraţie a recurs şi la ipoteze teoretice. teoreticiăn s.m. 1 <înv.> teoretic1, teorist. Al. Macedonski a fost teoreticianul curentului simbolist în literatura română. Teoreticianul romantismului a fost V. Hugo. 2 ideolog. S. Bărnuţiu a fost unul dintre teoreticienii Revoluţiei de la 1848 -1849 din Transilvania. teorie, -ă adj. (în opoz. cu „practic”; înv.) v. Teoretic2. teoricesc, -eăscă adj. (în opoz. cu „practic”; înv.) v. Teoretic2. teorie s.f. 1 concepţie, teză. în ultimul timp se vorbeşte despre o nouă teorie în astronomie. 2 doctrină, învăţătură, sistem, <înv.> ucenie. Este adeptul teoriei liberale. 3 (art.; filos.) teoria cunoaşterii = epistemologie, gnoseologie, noetică. Teoria cunoaşterii studiază procesul cunoaşterii ştiinţifice, mijloacele de cunoaştere, valorile spiritului uman şi limitele cunoaşterii; teoria existenţei = ontologie. Teoria existenţei se ocupă cu studiul trăsăturilor generale ale fiinţei în sine, ale existenţei; teoria valorilor = axiologie. Teoria valorilor se ocupă cu studiul sistematic al originilor, esenţei, clasificării, ierarhizării şi funcţiei sociale a valorilor. 4 (art; mat) teoria erorilor = calculul erorilor (v. calcul). Teoria erorilor se ocupă cu studiul erorilor şi cu propagarea lor în calcule; teoria probabilităţii = teoria probabilităţilor - calcul statistic, calculul probabilităţilor (v. calcul). Teoria probabilităţilor permite să se aprecieze dacă un eveniment complex se va întâmpla sau nu, în funcţie de eventualitatea unor evenimente mai simple, presupus cunoscute. 5 (art.; econ. polit.) teoria nominalistă a banilor = nominalism. Teoria nominalistă a banilor susţine că banii nu au valoare intrinsecă, ci doar una convenţională. 6 teorie contractu-alistă = (art.) teoria contractului social = contractualism. Teoria contractualistă este o doctrină socială, politică şi juridică fundată pe principiul contractului social. 6 (înv.) v. Cercetare. Control. Revizie. Revizuire. Verificare. teorisf vb. IV. tr. (grec.; înv.; compl. indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) v. Cerceta. 1885| Controla. Inspecta. Revedea. Revizui. Vedea. Verifica. teorisire s.f. (înv.) v. Cercetare. Control. Revizie. Revizuire. Verificare, tebrisis subst. (grec.; înv.) v. Cercetare. Control. Revizie. Revizuire. Verificare, teorist s.m. (fran.; înv.) v. Teoretician, tepih s.n. (reg.) 1 v. Covor. Scoarţă. 2 v. Preş. teracot adj. invar.(despre culori, obiecte, materiale etc.) bric1, cărămiziu, fov, roşcat, roşiatic, stacojiu, buş2, roşcav, roşiu, <înv.> roşcatic. Bluza ei are culoarea teracot. Poartă un palton teracot. terapeutică s.f. (med., med. vet.) terapie, tratament, pază. Urmând această terapeutică, durata bolii s-a scurtat. terapie s.f. 1 (med., med. vet.) terapeutică, tratament, pază. 2 (med., med. vet.) terapie intensivă = reanimare, îngrijiri intensive (v. îngrijire). După operaţie, bolnava a fost internată în secţia de terapie intensivă. 3 (med.) terapie cognitiv-compor-tamentală = terapie comportamentală. Prin terapia cognitiv-comportamentală se urmăreşte înlocuirea unui comportament neadaptat printr-unul adaptat; terapie comportamentală = terapie cognitiv-comportamentală; terapie fotodinamică = fotochimioterapie. în terapia fotodinamică se asociază un produs chimic cu radiaţii electromagnetice pentru a face medicamentul activ; terapie genetică = genoterapie. Terapia genetică reprezintă un ansamblu de tehnici prin care ADN-ul, din factor etiopatogenic, devine medicament; terapie sclerozantă = scleroterapie. Terapia sclerozantă este tratamentul varicelor membrelor inferioare, a celor esofagiene sau a hemoroizilor; terapie tisulară = histoterapie. Terapia tisulară se face cu ajutorul unor ţesuturi organice conservate la rece. terâsă s.f. (geomorf.) terasă aluvială = terasă de acumulare. Terasele aluviale sunt formate pe cuvertura de aluviuni depuse de râu; terasă de acumulare = terasă aluvială. teratogân, -ă adj. (despre substanţe) ectrogen. Substanţele teratogene provoacă malformaţii. teratogeneză s.f. (biol.) teratogenie. Terato-geneza se ocupă cu studiul cauzelor malformaţiilor. teratogenie s.f. (biol.) teratogeneză. teratoi'd s.n. (med.) teratom, tumoare organoidă. teratom s.n. (med.) teratoid, tumoare organoidă. Teratomul este o tumoare benignă, congenitală, de natură embrionară. terchea-berchea s.m. invar. (pop. şi fam.) 1 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 2 v. Nimeni. Om de nimic. terci s.n. (culin.) 1 păsat, cir2, meşniţă, rişcaşă. A făcut un terci de mălai. 2 chiseliţă, clic^coleaşăjetiu, mlat. Terciul este o mămăligă foarte moale. 3 (p. anal; pop. şi fam.) v. Amestecătură. încâlceală. încâlcire. încâlcitură. încurcătură. Mixtură, terciul vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) a se bate, a (se) bătuci, a (se) fleş- căi, a se lovi, a (se) muia, a (se) sparge, a se strivi, a se zdrobi, a (se) cofleşi, a (se) coleşi, a (se) chifligi, a (se) chirfosi, a (se) fleci, a (se) fleciui, a se flecui, a se meci3, a se motoci, a (se) pistosi, a se stârfoci, a (se) storci, a (se) storcoşi, a se toflegi, a (se) toroşti, a se zdoboli, a zdruci, <înv.> a se stropşi. A scăpat sacoşa plină cu roşii şi toate s-au terciuit terciuiălă s.f. 1 toroşteală. Mâncarea a ajuns o terciuiălă din cauză că a fiert prea mult. 2 strivire, terciuire, zdrobire, fleciuire, storcire. terciuire s.f. strivire, terciuiălă, zdrobire, fleciuire, storcire. La căderea sacoşei, terciuirea roşiilor nu a putut fi evitată. terciuit, -ă adj. (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) bătucit, bătut2, fleşcăit, lovit, spart2, strivit, zdrobit, cofleşit, chifligit, flecit, fleciuit, mecit, pistosit, storcit, storcoşit. Roşiile terciuite în timpul transportului au fost aruncate. terebentină s.f. (ind., med.) unt de naft, <înv.> unt de terpentin. Terebentina se foloseşte în industrie ca solvent pentru lacuri, răşini etc. şi în medicină. terebintacee s.f. pl. (bot.) anacardiacee. Terebintaceele au florile unisexuate şi fructul o drupă. tereblecea s.m. art. (reg.; deprec.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură, terebrânt, -ă adj. (livr.) I (despre leziuni) v. Profund. I11 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) v. Chinuitor. Intens. Mare1. Năprasnic. Puternic. Violent. Viu. 2 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) v. Acut. Adânc. Imens. Intens. Mare1. Pătrunzător. Profund. Puternic. Violent. Viu. terebraţie s.f. 1 (med., med. vet., chir.) perforaţie. Terebraţia este un orificiu rezultat în urma unui proces patologic sau a unei acţiuni accidentale ori chirurgicale. 2 (tehn.; livr.) v. Găurire. Găurit1. Perforaj. Perforare. Perforat1. Perforaţie. Scobire. Scobit1. Scobitură. Sfredelire. Sfredelit1. Străpungere. Străpuns1. Şliţuire. teren s.n. 11 loc, <înv.> local. A cumpărat un teren la marginea oraşului. Terenul achiziţionat este prielnic semănăturilor de toamnă. 2 (agric.) teren arabil = loc de arătură. Are câteva hectare de teren arabil. 3 teren viran = loc viran> maidan, tăpşan, toloacă, <înv.> viranea. Copiii se joacă pe un teren viran. 4 (geol.; de obicei urmat de determ. care arată felul) pământ, sol2. Acest teren lutos nu este bun pentru agricultură. 5 (geol.) teren alunecos = strat alunecos. Terenul alunecos constă dintr-o alternanţă de nisipuri ce absorb apă în mare cantitate şi de argile care, fiind impermeabile, produc alunecarea nisipurilor de deasupra lor; teren lacustru = depozit lacustru, formaţiune lacustră, şes lacustru. Terenul lacustru este rezultatul depunerilor pe fundul unei ape dulci. 6 loc, regiune, ţinut, zonă, aret2. Nu cunoaşte bine terenul şi de aceea are nevoie de o călăuză. II fig. (de obicei urmat de determ. care indică felul) terfelog domeniu, sector, arenă, plan, şantier, tărâm, meleag. A păşit de tânăr pe terenul politicii. tererem s.n. (înv.) 11 (muz.) v. Tril. 2 v. Zorzoane. II fig. v. Fumuri (v./wm). Ifose (v. ifos). Pretenţii (v. pretenţie). terestru, -ă adj. 1 pământesc, teluric, terian. Lumea terestră este total diferită de cea astrală. Atmosfera terestră este alterată de noxe. 2 (în opoz. cu „ceresc”, „dumnezeiesc”) lumesc, pământesc, teluric, terian, lutos. Copleşit de grijile terestre, uită adesea de ceea ce este mai important pentru sufletul său. terezie s.f. (reg.) 1 (metrol.) v. Balanţă. Cântar. 2 v. Disc. Platan1. Taler2. Talger. Tas. 3 (art., la pl. Tereziile; astron.; nm. pr.) v. Balanţa (v. balanţă). Cumpăna (v. cumpănă). terfăr s.m., s.n. (la nunţile ţărăneşti; reg.) 1 s.m. terfaş. Terfarii sunt invitaţii miresei.. 2 s.n. v. Masa de dar (v. masă1). Masa mare (v. masă1). terfâş s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) terfar. terfărie s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Masa de dar (v. masă1). Masa mare (v. masă1). terfăriţă s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) terfaroaie. Terfăriţă este o rudă sau o prietenă a miresei, care o însoţeşte şi are în grijă hainele ei. terfăroăie s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) terfăriţă. terfeleâlă s.f. (înv. şi pop.) v. Maculare. Mânjire. Murdărire. Pătare. terfeli vb. IV. 1 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 2 tr. fig. (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a necinsti, a pângări, a profana, a întina, a mânji, a murdări, a păta, a polua, a veşteji, a morfoli, a scârnăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi terfeleşte amintirea prin afirmaţiile făcute. terfelire s.f. 1 (pop.) v. Maculare. Mânjire. Murdărire. Pătare. 2 fig. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, pângărire, profanare, întinare, mânjire, murdărire, pătare, spurcare, pricăjire, scârnăvie. Terfelirea memoriei părinţilor este o impietate. terfelit, -ă adj. 1 (pop.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 fig. (despre memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) batjocorit, compromis2, dezonorat, discreditat, necinstit, pângărit, profanat întinat, maculat, mânjit, murdărit, pătat, spurcat2, imat. A avut de suferit din cauza reputaţiei lui terfelite. terfelitură s.f. (înv.) v. Maculare. Mânjire. Murdărire. Pătare. terfelog, -oâgă s.n., s.f., s.m. I s.n. 1 (mai ales lapl. terfeloage; adesea deprec.) hârţoagă. tergal Caută printre terfeloage actul de proprietate al casei. 2 {la pl.terfeloage ; fam.) taftaloage. Pe masa profesorului de limbi clasice sunt teancuri de terfeloage latineşti şi greceşti. 3 (înv.) v. Catastif. Condică. Registru. II s.f. (reg.) 1 v. Ruptură. Zdreanţă. 2 (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Vechitură. Zdreanţă. 3 fig. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). III s.m. (bot.; reg.; în forma tărfălog) v. Ciurlan. Salcicorn. Săricică (Salsola kali). tergal s.n. 1 (chim.) polietilentereftalat, politereftalat de etenă, terilenă, terital, terom. Tergalul este o fibră sintetică poliesterică foarte rezistentă la lumină, căldură, şifonare şi rupere. 2 (ind. text.) terom. încă mai poartă un pardesiu vechi din tergal. tergimăn s.m. (turc.; înv.) 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom. şi în alte ţâri din Orient) v. Dragoman. 2 v. Interpret. Tălmaci. Tălmăcitor. Traducător. Translator, tergiversa vb. I. tr. 1 (compl. indicâ acţiuni, lucrări, fapte) a întârzia, a lungi, a tărăgăna, a trena, <înv.> a prelungi. A tergiversat mult plata chiriei. Lipsa dovezilor concrete tergiversează ancheta. 2 (compl. indică mai ales activităţi, acţiuni) a amâna, a lungi, a tărăgăna, a temporiza, a îmbalansa. Nu mai tergiversa începerea lucrărilor! tergiversare s.f. 1 amânare, tărăgănare, temporizare, tergiversaţiune. Tergiversarea lucrărilor nu mai poate fi permisă. 2 tărăgănare, tărăgăneală, molcomeală, târşoneală. Nu înţelege de ce este această tergiversare a judecării persoanei acuzate de corupţie. tergiversat, -ă adj. (despre acţiuni, lucrări etc.) întârziat, tărăgănat, trenat. Procesele succesorale tergiversate produc nemulţumirea celor implicaţi. tergiversaţiune s.f. (rar) v. Amânare. Tărăgănare. Temporizare. Tergiversare, teriâc s.n. (farm.; rar) v. Panaceu, teriân, -ă adj., s.m., s.f. (rar) \ adj. 1 v. Pământesc. Teluric. Terestru. 2 (în opoz. cu „ceresc”, „dumnezeiesc”) v. Lumesc. Pământesc. Teluric. Terestru. II s.m., s.f. v. Muritor. Om. Pământean. teribil, -ă adj., adv. A adj. I (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, uimitor, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, ne- pilduit, silit, spăimântător, nemaiînco-ţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă teribilă. A avut şansa teribilă de a participa la o misiune în cosmos. I11 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, terifiant, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă teribilă. 2 (despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări etc. ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) atroce, crunt, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, <înv. şi pop.> vrăjmaş, <înv. şi reg.> sperietor, <înv.> înfricoşat, oţărâtor, oţeros, speriat2. Este un despot teribil. Fapta sa este teribilă. 3 (despre lovituri, bătăi etc.) grozav, straşnic, zdravăn, vrăjmaş, bun, năstruşnic, sfânt, criminal2, sănătos, tătăresc. I-a tras o bătaie teribilă. 4 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, pogan, colosal, îndrăcit, sălbatic, turbat. O furtună teribilă i-a luat acoperişul casei. 5 catastrofal, catastrofic, dezastruos, fatal, funest, nefericit, nenorocit, tragic, trist. Deversările necontrolate de deşeuri toxice au consecinţe teribile asupra mediului. II11 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, uimitor, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este teribil. 2 (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. 3 (fam.; despre sentimente, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Exagerat. Excesiv. Imens. B adv. (modal) 11 (ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) colosal, constemant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, uimitor, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i separe teribil de scump. 2 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) extraordinar,foarte,grozav, negrăit, nemaipomenit, nespus, tare, uimitor, uluitor, coz, trăsnet, foc. Fata este teribil de frumoasă. 3 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) constemant, extraordinar, |1886 grozav, nemaipomenit, nespus, surprinzător, uimitor, uluitor, fantastic, fenomenal, formidabil, senzaţional, straşnic. Cocoşatul este teribil de urât. I11 groaznic, grozav, înfiorător, mult, rău, tare, <înv. şi pop.> foarte, <înv.> mor-ţeşte, foc. Părinţii s-au supărat teribil pentru necinstea lui. 2 (în opoz. cu „puţin7) mult, tare, <înv. şi pop.> foarte. Teribil îşi doreşte să aibă o maşină. 3 groaznic, grozav, năprasnic, straşnic, zdravăn, <înv. şi pop.> vrăjmaş, amar, amarnic. L-a pedepsit teribil pentru ce i-a făcut. 4 imens, <înv. şi pop.> foarte. O iubeşte teribil. teribilism s.n. bizarerie, ciudăţenie, excentricitate, extravaganţă, fantezie, originalitate, excentrism, pidosnicie, şucheţe-nie, lux. I se pare un teribilism să-ţi cumperi o maşină scumpă când nu ai o casă. terifiă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a înfiora, a înfricoşa, a îngrozi, a înspăimânta, a oripila, <înv.> a înspăima, a străşnici. Bubuiturile tunetelor îi terifiază. O terifiază întunericul. terifiănt, -ă adj. (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, zguduitor, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. terifiat, -ă adj. (despre oameni) încrâncenat, înfiorat, înfricoşat, îngrozit, înspăimântat, zguduit2, <înv. şi pop.> înfricat, spăimântat, <înv.> înspăimat, spăimât2, cutremurat2. Terifiată, nu a mai putut spune niciun cuvânt la vederea teribilei scene. terific, -ă adj. (livr.; despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abominabil. Cumplit. Cutremurător. Feroce. Fioros. Groaznic. Grozav. înfiorător. înfricoşător, îngrozitor. înspăimântător. Macabru. Monstruos. Odios. Oribil. Oripilant. Sângeros. Teribil. Terifiant. Zguduitor, terigen, -ă adj. (geol.; despre roci sau depozite sedimentare) clastic, detritic. A făcut o cercetare pe teren, analizând nişte depozite de roci terigene. terilenă s.f. (chim.) polietilentereftalat, politereftalat de etenă, tergal, terital, terom. Terilenă este o fibră sintetică poliesterică foarte rezistentă la lumină, căldură, şifonare şi rupere. teritâl s.n. (chim.) polietilentereftalat, politereftalat de etenă, tergal, terilenă, terom. teritoriu s.n. 11 loc, meleag, regiune, tărâm, ţinut, zonă, ţărm, obleaguri (v. obleagă), <înv.> despus, aralâc. în peregrinările sale a străbătut multe teritorii. Vrea să cunoască obiceiurile teritoriului unde face cercetarea folclorică. 2 cuprins1, întindere, întins1, spaţiu, suprafaţă, superficie, <înv. şi pop.> luciu2, întinsură, <înv.> cuprindere, localitate, olat, imperiu. Ploile au căzut pe tot teritoriul ţării. 3 pământ, regiune, ţinut. De mulţi ani trăieşte pe un teritoriu străin, departe de patria de origine. Sultanul a vrut să transforme ţara cucerită 1887| într-un teritoriu turcesc. 4 regiune, suprafaţă, zonă. Satul se află pe un teritoriu inundabil. 5 teritoriu extravilan = extravilan. Are o casă pe teritoriul extravilan al oraşului; teritoriu intravilan = intravilan. Teritoriul intravilan cuprinde întreaga suprafaţă construită a unui oraş sau a unui sat. 6 {milit.) teritoriu neutru = zonă neutră. Teritoriul neutru este situat între graniţele a două ţări pe care nu staţionează forţe armate. II fig. (urmat de determ. care indică felul preocuparea etc.) arie2, compartiment, domeniu, sector, sferă, cadru, câmp, cerc, perimetru, tărâm, zonă. în ultimul timp şi-a lărgit mult teritoriul cercetărilor. termen s.n., s.m. I s.n. 1 dată, moment, timp, vreme, zi, <înv. şi pop.> soroc, soroceală, <înv.> sorocire, veleat. Deschiderea expoziţiei va avea loc la termenul stabilit. I-a înapoiat banii la termenul convenit. 2 (fin., econ.) scadenţă, soroc, roc, <înv.> diorie, vadea, vreme, vreme cu soroc. Termenul poliţei este 15 februarie. - Când ai termen la bancă? 3 interval, perioadă. Nu trebuie depăşit termenul de garanţie pentru a repara un aparat. 4 (jur.) clauză, condiţie, dispoziţie, prevedere, punct, stipulăre, stipulaţie, <înv. şi pop.> tocmeală, <înv.> şart2. Trebuie cercetate termenele din contract. 5 (înv.) v. Cap. Capăt. Final. Fine. încheiere. Sfârşit1. 6 fig. (înv.) v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Margine. Ţărm. II s.m. (lingv.) cuvânt, item, lexem, vorbă, verb, vocabulă, <înv. şi pop.> zicere, <înv.> dicţiune, glas, grai, limbă, locuţiune, parolă, vorbire, voroavă, lexis. în ultimul timp au pătruns în limba română mulţi termeni străini. termi'e s.f. (fiz.) megacalorie. Termia este unitatea de măsură a cantităţii de căldură, egală cu căldura produsă prin transformarea în energie termică a unei unităţi de lucru mecanic. termina vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) isprăvi, a înceta, a (se) încheia, a (se) sfârşi, a epiloga, a (se) dovedi, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, a răfui, a (se) sculi, <înv.> a (se) săvârşi. Au terminat treaba spre dimineaţă. Disputele dintre ei nu s-au terminat. 2 tr. (compl. indică acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfârşi, a fini, a oteşi1. A reuşit să-şi termine lucrarea la termen. 3 tr. (compl. indică creaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) a desăvârşi, a încheia, a sfârşi. Nu ştie dacă va putea să termine simfonia începută de tatăl lui. 4 tr. (compl. indică teme, argumente, probleme etc.) a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfârşi, a găta, a mântui, a seca, a slei. în studiul său nu a reuşit să termine toate aspectele problemei. 5 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc.) a isprăvi, a încheia, a închide, a sfârşi, a răfui. Au terminat şedinţa după două ore de dezbateri. 6 refl. (despre acţiuni, proiecte etc. ale oamenilor) a ieşi, a se isprăvi, a se sfârşi. Cum se va termina, să se termine! 7 refl. (despre stări, fenomene, acţiuni etc.) a se încheia, a se sfârşi, <înv. şi pop.> a se petrece, <înv. şi reg.> a se obârşi. Totul este trecător şi se termină la un moment dat. De multe ori viaţa se termină brusc. 8 tr. (compl. indică forme de învăţământ, ani şcolari etc.) a absolvi, a isprăvi, a încheia, a sfârşi. Mai are un an până termină facultatea. 9 refl. (despre acţiuni, tratative, întreceri sportive etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se încheia, a se sfârşi, a se solda. Campania lor electorală s-a terminat cu succes. 10 tr. (compl. indică probleme, activităţi, stări etc.) a încheia, a lichida, a sfârşi. S-a întâlnit cu el ca să termine toate problemele care au fost între ei. Şi-au terminat răfuielile vechi. 11 refl. (despre unităţi temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) a se duce2, se încheia, a se sfârşi, a trece, <înv. şi pop.> a se lua, a veni, <înv.> a se pleca. Deja s-a terminat o oră de când aşteaptă tramvaiul. Vara s-a terminat. 12 refl. (despre perioade de timp, termene etc.) a expira, a se isprăvi, a se încheia, a se sfârşi. Termenul de garanţie a frigiderului s-a terminat. Timpul de gândire s-a terminat. 13 tr., refl. (compl. sau sub. indică bunuri materiale, materii prime etc.) a (se) consuma1, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) sfârşi, a lichida, a fitui, a (se) găti, a se petrece, <înv.> a săvârşi, a se duce2, a (se) topi. A terminat toate rezervele alimentare. S-a terminat tuşul din imprimantă. 14 refl. (mai ales despre fenomene ale naturii) a conteni, a se curma, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a trece, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi1, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea s-a terminat după câteva ore. Ploile nu se mai termină şi este pericol de inundaţii. 15 refl. (despre spaţii delimitate, localităţi, drumuri etc.) a se încheia, a se sfârşi, a se curma. Satul este atât de lung încât pare că nu se mai termină. 16 tr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; compl. indică oameni) a sfârşi, a împlini. După câteva săptămâni a terminat-o cu el. 17 tr. (pop. şi fam.; compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 18 intr. (fiziol; arg.) v. Ejacula. II tr. fig. (fam.; compl. indică oameni) 1 v. Arde. Frige. 2 v. Distruge. Mânca. Mina. Naufragia. Nenoroci. Prăpădi. Ruina. III (la imper., pers. 2 sg. termină !; cu val. de interj.; în constr. eliptice; exprimă mai ales un ordin) ajunge!, atât!,basta!, destul!, gata!, isprăveşte!, încetează!, punct!, sfârşeşte!, stai!, stop!, halt!, ho! Termină! Nu mai suport ţipetele tale! terminal, -ă adj. extrem. La această insectă, jumătatea terminală a aripii este membranoasă. terminare s.f. 11 isprăvire, isprăvit1, încetare, încheiere, sfârşire, sfârşit1, terminat1, gătare, istovire, mântuire, <înv.> isprăvenie, săvârşire, săvârşitură. Nimeni nu mai speră în terminarea disputei dintre ei. 2 finalizare, isprăvire, încheiere, sfârşire. Lucrarea va fi publicată într-o revistă de specialitate după terminarea redactării. 3 epuizare, isprăvire, sfârşire. După terminarea tuturor argumen- termoanalgezie telor acţiunii sale, a aşteptat decizia comisiei de disciplină. 4 isprăvire, încheiere, închidere, sfârşire, sfârşit1. Terminarea şedinţei s-a făcut după două ore de dezbateri. 5 absolvenţă, absolvire, isprăvire, încheiere. După terminarea liceului s-a înscris la facultate. 6 încheiere, lichidare, lichidaţiune. A venit timpul terminării acestor vechi răfuieli. 7 consumare, epuizare, isprăvire, sfârşire, sfârşit1. Cartuşul imprimantei trebuie umplut înainte de terminarea totală a tuşului. II (concr.; gram.; înv.) v. Desinenţă. Terminaţie. terminăt1 s.n. isprăvire, isprăvit1, încetare, încheiere, sfârşire, sfârşit1, terminare, gătare, istovire, mântuire, <înv.> isprăvenie, săvârşire, săvârşitură. terminat2, -ă adj. 11 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) isprăvit2, încheiat, sfârşit2, <înv.> săvârşit2. Nu poate fi vorba de o dispută terminată între ei. 2 (despre acţiuni, activităţi, lucrări etc. ale oamenilor) finalizat, isprăvit2, încheiat, sfârşit2, finit Lucrarea terminată a fost predată profesorului. 3 (mai ales despre lucruri) gata, isprăvit2, încheiat, <înv.> săvârşit2. într-o sală a croitoriei sunt expuse hainele terminate ale clienţilor. 4 (despre activităţi, acţiuni etc.) isprăvit2, încheiat, sfârşit2. Şedinţa terminată a incitat la discuţii particulare. 5 (despreprbleme, activităţi, stări etc.) încheiat, lichidat, sfârşit2. Consideră vechea răfuială terminată. 6 (despre produse, mărfuri etc.) finit. Un produs terminat a trecut prin toate fazele de prelucrare. 7 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Asasinat2. Omorât. Suprimat. Ucis2. II fig. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, stocit, măcelărit2, sec, zdrobolit După atâta alergătură, terminat, s-a aşezat pe o bancă. 2 (fam.) v. Distrus. Minat. Ruinat. 3 (fin.; fam.; despre agenţi economici, persoane etc.) v. Falit. Insolvabil. terminâţie s.f. (gram.) desinenţă, <înv.> sfârşire, sfârşitură, terminare. Terminaţia este morfemul adăugat la tema sau la rădăcina unui cuvânt. termimsm s.n. (în filos. medievală; în opoz. cu „realism”) nominalism. Terminalismul susţinea că numai lucrurile individuale au existenţă reală, noţiunile generale fiind doar simple nume ale lucrurilor. termimst, -ă adj., s.m., s.f. (filos.) nominalist. Terminiştii sunt adepţii terminismului. terminologie s.f. (lingv.) nomenclatură, vocabular, <înv.> vorbire. în cartea sa a studiat terminologia economică. termionică s.f. (fiz.) termoionică. Termioni-ca se ocupă cu studiul emisiei de electroni de metalele supuse la temperaturi foarte înalte. termită s.f. (entom.) Isoptera; furnică-albă. termoadeziv, -ă adj. termocolant. termoanalgezie s.f. (med.) termoanestezie. Termoanalgezia este alterarea termosensibili-tăţii sau a capacităţii de a distinge căldura de frig. termoanestezie |1888 termoanestezie s.f. (med.) termoanalgezie. termocentrală s.f. 1 centrală termică, (v. central) în termocentrală se produce căldura care este distribuită prin intermediul unui agent termic. 2 termocentrală electrică = centrală termoelectrică (v. central). în termocentralele electrice se folosesc generatoare electrice antrenate de turbine cu aburi sau cu gaz. termocolânt, -ă adj. termoadeziv. termoconducţie s.f. (fiz.) conducţie termică, termocuplu s.n. (fiz.) cuplu termoelectric, termoelement. Termocuplul este folosit pentru măsurarea temperaturilor. termodispersie s.f. (biol, fiziol.) termoliză. termoelement s.n. (fiz.) cuplu termoelectric, termocuplu. termoemisie s.f. (fiz.) emisiune termoelec-tronică. termofor s.n. (med.) buiotă. Termoforul este o pungă plată în care se pune apă caldă şi care este folosită ca mijloc terapeutic. termoionică s.f. (fiz.) termionică. termoizolânt, -ă adj., s.m. (fiz.) calorifug, izolant termic, termoizolator. Materialele termoizolante împiedică transmiterea căldurii. termoizolâre s.f. anvelopare, izolare termică, termoizolaţie. Vara trecută a făcut termoizo-larea casei. termoizolatdr, -oăre adj., s.m. (fiz.) calorifug, izolant termic, termoizolânt. termoizolaţie s.f. anvelopare, izolare termică, termoizolâre. termoliză s.f. (biol, fiziol.) termodispersie. Prin termoliză organismul cedează mediului ambiant surplusul de căldură. termometru s.n. grad. Termometrul indică temperatura unui corp sau a mediilor cu care vine în contact. termopenetrăţie s.f. (med., med. vet.) diatermie, transtermie. Termopenetraţia este un procedeu fizioterapeutic de încălzire a unor organe sau ţesuturi. termopilă s.f. (fiz.) pilă termoelectrică (v. pilă1). Profesorul vorbeşte studenţilor despre termodinamica termopilelor. termoplonjor s.n. (electr.) fierbător,plonjor, plonjor electric, picior. Termoplonjorul este un aparat electric, din oţel inoxidabil, în formă de spirală, care serveşte la încălzirea rapidă a unei cantităţi de lichid, prin scufundarea lui în lichidul respectiv. termopropulsăre s.f. termopropulsie. termopropulsie s.f. termopropulsăre. Termopropulsia este o propulsie bazată pe energia termică. termoreglăj s.n. termoreglare. termoreglâre s.n. termoreglăj. Termoreglarea este un reglaj (automat) al temperaturii. termoregulator s.n. (electron.) regulator de temperatură, termostat. Termoregulatorul este un aparat automat pentru controlul şi supravegherea temperaturii dintr-o incintă sau dintr-un sistem tehnic. termosferă s.f. (climat.) ionosferă. Termosfe-ra este pătura superioară a atmosferei în care se produc aurorele polare. termostat s.n. (electron.) regulator de temperatură, termoregulator. termotactism s.n. (biol; la unele animale sau plante) termotropism. termotropi'sm s.n. (biol; la unele animale sau plante) termotactism. Termotropismul este o reacţie de orientare ori de deplasare provocată de variaţiile de temperatură. tern, ternă adj. 11 (despre culori, materiale textile colorate, obiecte de îmbrăcăminte colorate etc.) decolorat, ieşit,spălăcit, şters, spălat2, spălătocit, spălătuit. încearcă să învioreze culorile terne ale bluzei folosind un balsam special. 2 (în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfumat, spălăcit, stins2, şters, blafard, lin2, searbăd1, sărbe-ziu, <înv.> uşor2, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd, veşted. în expoziţie erau expuse peisaje în culori terne. II fig. 1 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost ternă. 2 (Ut.; despre opere literare, despre stilul acestora etc.) apoetic, banal, comun, nepoetic, prozaic, aplatizat, fad, plat2, pedestru. Ultimul său volum conţine creaţii terne. ternăr, -ă adj. (chim., fiz.; despre compuşi, sisteme fizico-chimice sau amestecuri) terţiar. A studiat aliajele ternare de fier. Compuşii ternari conţin carbon, oxigen şi hidrogen. teroare s.f. 1 groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoşare, îngrozire, înspăimântare, oroare, spaimă, <înv. şi pop.> înfricare, oţă-râre, <înv. şi reg.> scârbă, năzar, păli-tură, <înv.> îngrozâtură, îngroziciune, înspăi-mare, înspăimântătură, spăimânt, spăimân-tare, spăimântătură, cutremur, cutre-murătură. Asistând la teribila scenă, o teroare cumplită a pus stăpânire pe ea. 2 (fam.) spaimă. Directoarea este teroarea elevilor. Fizica este teroarea ei. Spărgătorii sunt teroarea băncilor. terom s.n. 1 (chim.) polietilentereftalat, politereftalat de etenă, tergal, terilenă, terital. Te-romul este o fibră sintetică de poliester, obţinută din polimer sintetic. 2 (ind. text.) tergal. încă mai poartă un pardesiu vechi din terom. terorist, -ă adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) <înv.> teroristic. Un grup de indivizi, printr-un act terorist, a deturnat un avion. teroristic, -ă adj. (înv.; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Terorist, terorizâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) a tiraniza, <înv.> a tiranisi, a tirăni, a ghidona. O bandă de hoţi terorizează locuitorii unui cartier al oraşului. terorizăre s.f. tiranizare. Hoţii au fost pedepsiţi pentru terorizarea locuitorilor unui cartier al oraşului. ter6s, -oâsă adj. (chim.; înv.) v. Pământos. terpel s.n. (reg.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a face”, „a trage”) v. Raită. Tur1. Tură1. terpem vb. IV. tr. (compl. indicâ iarbă, flori, cereale etc.) v. Culca. Doborî. Tăvăli. terpm-hidrat s.n. (chim.) hidrat de terpin. Terpin-hidratul este folosit la purificarea terpinului. tersi't s.m. (înv.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. terş s.m. (bot; reg.) v. Stejar. Stejar-de-luncă. Stejar-pedunculat (Quercus robur). tertă s.f. (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Hă-dărag. Titirez. terteleăc s.n. (tehn.; reg.) 1 (la coşul morii) v. Hădărag. Titirez. 2 (la joagârul de buşteni) v. Pârghie. 3 (la moara de vânt) v. Crâng. Prâsnel. tertip s.n. 1 abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, truc, viclenie, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghio-leală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârcio-gărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischiu-zarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. Comerciantul pentru a avea profit mai mare, a recurs la tertipuri care nu-l onorează. 2 (fam.) v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. 3 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 4 '(înv.) v. Plan. Proiect, tertipât s.n. (turc.; înv.) v. Abilitate. Artificiu. Strata gemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. terţet s.n. 1 (muz.) trio. Toate vocile din terţet au fost excelente. Ascultă cu atenţie terţetul din partea a doua a lucrării. 2 (vers.; rar) v. Terţină. terţiâr, -ă adj. (chim., fiz.; despre compuşi, sisteme fizico-chimice sau amestecuri) ternar. A studiat aliajele terţiare de fier. Compuşii terţiari conţin carbon, oxigen şi hidrogen. terţină s.f. (vers.) terţet. Terţina este o strofă formată din trei versuri, dintre care primul rimează cu al treilea, iar al doilea cu primul şi cu al treilea din strofa următoare. tesâc s.n. 1 (în trecut) <înv.> spangă. Tesacul era o sabie scurtă şi lată, purtată de infanterişti şi de sergenţii de stradă. 2 (rar) v. Teacă, tescovină s.f. 11 (vinif.) prăştină, <înv. şi reg.> mălată, boască, boştina, comină, comoviţă, hostoape, hostopină, loază, scroboteală, vinaţă, voavă, voscă. Tescovina este ceea ce rămâne după presarea stugurilor pentru obţinerea mustului. 2 rachiu de tescovină. Tescovina se obţine prin fermentarea şi distilarea resturilor râmase după presarea strugurilor. II (reg.) 1 v. Borhot. 2 v. Turtă. Turtă furajeră, tescui vb. IV. I tr. 1 (compl. indicâ struguri) a strivi, a zdrobi, <înv. şi pop.> a călca, a pistosi, a stroncăni, a stropşi. A tescuit strugurii pentru a face mustul 2 (compl indică fructe, seminţe etc.) a presa, a stoarce, 1889| a zdrobi, a destoarce3, a stropşi. A tescuit seminţele de floarea-soarelui pentru a obţine ulei. A tescuit fagurii pentru a scoate mierea. 3 (compl. indică brânză, caş) a presa, a stoarce. Ciobanii tescuiesc caşul pentru a ieşi zerul. 4 (rar; compl. indică lucruri, materiale, obiecte) v. Aduna. Burduşi. Ghemui, îndesa. înghesui. îngrămădi. Ticsi. II fig. (înv.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Crucifica. Martiriza. Răstigni. Schingiui. Tortura. 2 refl. (med., med. vet.; înv.; despre fiinţe) v. Chinui. Suferi, tescuiâlă s.f. (înv.) v. Presare. Stoarcere. Stors1. Tescuire. Tescuit1. Zdrobeală. Zdrobire, tescuire s.f. presare, stoarcere, stors1, tescuit1, zdrobeală, zdrobire, <înv. şi reg.> storsură, <înv.> tescuiâlă. Tescuirea seminţelor de floarea-soarelui se face pentru a se obţine uleiul. tescuit1 s.n. presare, stoarcere, stors1, tescuire, zdrobeală, zdrobire, <înv. şi reg.> storsură, <înv.> tescuiâlă. tescuit2, -ă adj. 1 (desprefructe, seminţe etc.) presat2, stors2, zdrobit, zdrobolit. Seminţele de floarea-soarelui tescuite, din care s-a scos uleiul sunt aruncate. 2 (rar, despre lucruri, materiale, obiecte etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) v. Burduşit, îndesat. înghesuit. îngrămădit. Ticsit, teslăr s.m. (înv. şi reg.) v. Dulgher. Lemnar, teslă s.f. 1 (tehn .; în tâmplărie, în dulgherie) gripcă, răzuş, faragău, scoabă, <înv.> strujniţă. Tesla este folosită la fasonarea lemnului prin cioplire. 2 (constr.; în zidărie; reg.) v. Mistrie. 3 (tehn.; reg.) v. Cioplitor. Cuţitoaie. 4 (înv.) v. Topor, teslări'e s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Dulgherie. Dulgherit. Lemnărie2. Lemnărit. 2 v. Lemnărie2. Tâmplărie. teslmn s.n. (turc.; înv.) 1 v. Furnizare. Livrare. 2 v. încredinţare. înmânare. Predare. Remi-siune. Remitere. Transmitere, teslimarisi'vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică produse, mărfuri etc.) v. Furniza. Livra. 2 (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) v. Aduce. Da2. încredinţa. înmâna. întinde. Preda. Remite. Transmite, teslimarisire s.f. (înv.) 1 v. Furnizare. Livrare. 2 v. încredinţare. înmânare. Predare. Remisiune. Remitere. Transmitere, teslimât s.n. (turc.; înv.) 1 v. Furnizare. Livrare. 2 v. încredinţare. înmânare. Predare. Remisiune. Remitere. Transmitere, teslimatisi'vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică produse, mărfuri etc.) v. Furniza. Livra. 2 (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) v. Aduce. Da2. încredinţa. înmâna. întinde. Preda. Remite. Transmite, teslimatisi're s.f. (înv.) 1 v. Furnizare. Livrare. 2v. încredinţare. înmânare. Predare. Remisiune. Remitere. Transmitere, test s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a face1) experienţă, experiment, experimentare, încercare, probă, cercare, <înv.> experimen-taţiune. Face numeroase teste în laborator înainte de a pune produsul în vânzare. 2 (med.) test Owen = trombotest Testul Owen este o metodă de control a unui tratament anticoagulant prin derivaţi de dicumarină; test Papanicolau = colpocitologie. Testul Papa-nicolau se face pentru diagnosticarea unor afecţiuni ale colului uterin. 3 (med., med. vet., sport) test antidoping = control antidoping. Atletul a fost suspus unui test antidoping. Calul de curse a fost dus la un test antidoping. testă1 vb. I. tr. (jur.; compl. indică bunuri) 1 <înv.> a lega2, a testălui. A fost la notar pentru a-i testa fiicei sale toată averea ei. 2 a lăsa. A testat colaboratorului său dreptul de proprietate asupra compoziţiei la care au lucrat împreună. testă2 vb. I. tr. 1 (compl. indică aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) a încerca, a proba, a verifica, a cerca, <înv. si reg.> a probălui, <înv.> a probăi, a probui. Când cumperi un aparat electric, trebuie mai întâi să-l testezi la bancul de probe al magazinului. 2 (compl. indică metode, procedee, tratamente etc.) a experimenta, a încerca, a proba. Pacienta a testat un nou tratament. testament s.n. 11 <înv.> carte cu limbă de moarte, diată, tocmeală. A fost la notar pentru legalizarea testamentului. 2 testament mistic = testament secret; testament secret = testament mistic. Testamentul secret este scris de testator sau de un terţ, dar semnat de primul, sigilat şi prezentat unui funcţionar de stat, care face un act de subscriere pe înscrisul testamentului ori pe plic. 3 (art.; relig.; nm. pr.) Testamentul cel Nou = Legea cea Nouă (v. lege), Legea lui Hristos (v. lege), Legea lui Iisus Hristos (v. lege), Legea Nouă (v. lege), Noul Testament (v. nou), <înv.> Scriptura cea Nouă (v. scriptură). Testamentul cel Nou este cea de a doua parte a Bibliei, recunoscută de creştini, în care se prezintă naşterea, viaţa, activitatea, patimile, moartea şi învierea lui Iisus, formarea primelor biserici creştine, vestindu-se cea de-a doua venire a lui Hristos şi începutul unei alte lumi fără sfârşit; Testamentul cel Vechi = Testamentul Vechi = Legea lui Moise (v. lege), Legea veche (v. lege), Vechiul Testament (v. vechi2), <înv.> Cartea cea Veche (v. carte), Cartea Veche (v. carte), Palia, Scriptura cea Veche (v. scriptură), Scriptura Veche (v. scriptură), Vechea Lege (v. vechi2), Vechea Scriptură (v. vechi2). Testamentul cel Vechi este prima dintre cele două părţi distincte ale Bibliei, recunoscută de iudaism şi de creştinism, care cuprinde textele sfinte referitoare la credinţele religioase şi la viaţa poporului evreu (până la naşterea lui Iisus Hristos). II (jur.; înv.) 1 v. Lege. 2 v. Legislaţie. testamentăr, -ă adj. (jur.) <înv.> dietar. Dispoziţiile testamentare ale tatălui lor erau foarte clare. Deşi bătrân, nu şi-a manifestat încă intenţiile testamentare. Nu are niciun moştenitor testamentar. testator, -oâre s.m., s.f. (jur.) <înv.> dietaş, legatar, legator. Testatorul este persoana care lasă un testament. testălui vb. IV. tr. (jur.; înv.; compl. indică bunuri) v. Testa1. testeă s.f. 1 top1, conţ, <înv.> ris1, rismă1. Şi-a cumpărat o testea de hârtie pentru imprimantă. 2 fig. (rar; de obicei urmat de teşmeni determ. la pl. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Armată. Grămadă. Mulţime, testemel s.n. (pop.) 1 <înv.> pambriu. Teste-melul este o basma mare de pânză, de obicei cu flori colorate pe fond negru. 2 v. Basma. Tulpan. 3 v. Bariş. Broboadă. Năframă, testicul s.n. (anat.) săculeţ seminal, ou, coi1, desagă fudulie, boaşă, boş, caisă, doldoaşăjrod1, taşculă, bumb, pepene, atenansă, barbaros, biluţă, icră. testimoniu s.n. 1 (livr.) v. Dovadă. Indicaţie. Indiciu. Mărturie. Pildă. Probă. Semn. 2 (înv.) v. Adeverinţă. Dovadă. Mărturie. 3 (înv.) v. Atestat. Certificat, teşcâr s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, teşcălie s.f. (rar) 1 v. Taşcă. 2 v. Tăşculiţă. Tăşcuţă. teşchereâ1 s.f. 11 (fam.; urmat de determ. care indică valoarea) v. Ban. Monedă. Piesă. 2 (reg.) v. Chimir. Şerpar. II (înv.) 1 v. Atestat. Certificat. 2 v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 3 v. Adeverinţă. Dovadă. Mărturie. 4 (econ., fin.) v. Adeverinţă. Chitanţă. Recipisă. Vaucer. 5 v. Paşaport. teşchereâ2 s.f. (ind. lemnului, în dulgherie, în tâmplărie; înv. şi reg.) v. Rindea, teşi'vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte) a (se) lăţi, a (se) turti, a lepşi, a (se) târşi1. A teşit vârful cuţitului cu un ciocan. 2 tr. (tehn.; compl. indică muchiile unor piese de metal) a şanfrena. A teşit marginea acestei piese în vederea sudării. 3 tr. (silv.; compl. indică capetele buştenilor) a olări, a buza, a ciuli, a oii, a rosti, a şpenţăla, a şprai-ţui, a şprănţuri, a şpronţa, a şpronţui, a tivi. Muncitorii teşesc buştenii la capete pentru a aluneca uşor pe uluc. II refl. fig. (reg.; despre oameni) 1 v. Jena. Ruşina. Sfii. 2 v. Cutremura. încrâncena. înfiora. înfricoşa. îngrozi, înspăimânta. Tremura. Zgudui, teşi're s.f. (tehn.) 1 şanfrenare. înainte de sudarea piesei trebuie să se facă teşirea muchiilor ei. 2bizotaj,bizotare. Teşirea pietrelor preţioase se face cu migală. teşit, -ă adj. 1 (despre obiecte) turtit, berc2, lepşit, târşit2, <înv.> tâmpit. Cuiul teşit trebuie scos şi aruncat. 2 (despre nasul unor animale) câm, lat, turtit, pepeşit, târşit2, <înv.> tâmpit. Mopşii au nasul teşit. 3 (despre ridicături de pământ) lat, turtit. Au poposit pe vârful teşit al dealului. 4 (geom.; înv.; despre unghiuri) v. Obtuz, teşitură s.f. (pop.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. teşmâc s.n. (reg.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. teşmecheri'e s.f. (reg.) v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. teşmeni vb. IV. (reg.) 11 refl. (despre oameni) v. Fâstâci. Intimida. încurca. Zăpăci. 2 tr. (compl. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) v. Degrada. Dete- teşmenit riora. învechi. Ponosi. Roade. Strica. Toci. Uza. II refl. fig. (în opoz. cu „a se întări despre fiinţe sau despre forţele, puterile lor) v. Debilita. Slăbi. Şubrezi, teşmenit, -ă adj. (reg.) I 1 v. Fâstâcit. Intimidat. încurcat2. Zăpăcit. 2 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) v. Corupt. Deboşat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deşănţat. Dezmăţat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licenţios. Necuviincios. Nemoral. Neruşinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. II fig. (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fraged. Fragil. Gingaş. Gracil. Leşinat2. Moale. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. teşos, -oâsă adj. (pop.; despre terenuri, forme de relief, drumuri etc.) v. Aplecat2, înclinat. Oblic. Pieziş. Plecat2. Povârnit. tetanie s.f. (med.) 1 tetanism, strâns1, strânsoare, strânsură, <înv.> stânsătură. Tetania se caracterizează prin contracţii musculare spasmodice şi prin înţepenirea membrelor. 2 tetanie lentă = spasmofilie. Tetania lentă apare din cauza insuficienţei glandelor para-tiroide, a botulismului, a carenţelor alimentare sau de calciu. tetanism s.n. (med.) tetanie, strâns, strânsoare, strânsură, <înv.> stânsătură. tetânos s.n. (med.) falcariţă, guşamiţă, <înv.> spasmul cel mare (v. spasm). Tetanosul este o boală toxiinfecţioasă gravă. tetă s.f. (reg.) 1 v. Guvernantă (v. guvernant). 2 v. Mătuşă. Tanti. tete s.m. (reg.) 1 v. Bunic. Tată-mare. 2 v. Părinte. Tată. 3 v. Nene. 4 v. Bade. Bădie. Neică. Nene. 5 (art. tetea; în exprimări orale; ţine locul pron. pers.) v. Subsemnatul (v. subsemnat). tetică s.m. (reg.) v. Tătic, tetină s.f. suzetă, didi, ţoaşcă, ţâţar, ţâţă. A cumpărat pentru copil câteva tetine. tetraalcool s.m. (chim.) eritrită. Dintre alcoolii tetravalenţi cel mai simplu este tetra-alcoolul. tetraborât de sodiu s.n. (chim.) borax, tincăl. Tetraboratul de sodiu este folosit la sudarea metalelor, la fabricarea unor sticle speciale, în tăbăcărie, în medicină etc. tetracarboml de nichel s.m. (chim.) nichelcarbonil. Tetracarbonilul de nichel este un carbonil foarte toxic. tetradormetân s.m. (chim.) tetraclorură de carbon. tetraclorură de carbon s.f. (chim.) tetra-clormetan. Tetraclorura de carbon este folosită ca solvent neinflamabil în unele aparate de stins incendiile, la fabricarea lacurilor, a insecticidelor etc. tetrâdă s.f. tetralogie. Tetrada este o grupare de patru entităţi similare sau înrudite. tetraedrâl, -ă adj. (geom.) tetraedric. tetraedric, -ă adj. (geom.) tetraedral. Un corp tetraedric are forma unui tetraedru. tetraevănghel s.n. (relig.) evangheliar, evanghelie, tetraevangheliar, <înv.> evanghe-liu. în tetraevanghel se relatează viaţa, învăţătura, patimile, moartea şi învierea lui Iisus Hristos. tetraevangheliâr s.n. (relig.) evangheliar, evanghelie, tetraevanghel, <înv.> evangheliu. tetrafonic, -ă adj. (tehn., muz.) cuadrofonic, cvadrifonic. Tehnica tetrafânică se bazează pe folosirea a patru surse acustice. tetrafom'e s.f. (muz.) cuadrofonie, cvadri-fonie. Tetrafonia este o tehnică de înregistrare şi redare muzicală bazată pe folosirea a patru surse acustice. tetragon s.n. (geom.) 1 patrulater, <înv.> patrucolţurat, patrunghi. Tetragonul este un poligon cu patru laturi. 2 (înv.) v. Pătrat, tetragonăl, -ă adj. (geom.; despre figuri geometrice) <înv.> tetragonic. A desenat o piramidă tetragonală. tetragonic, -ă adj. (geom., înv.) v. Tetra-gonal. tetrahidrobenzen s.m. (chim.) ciclohexenă. Tetrahidrobenzenul are şase atomi de carbon în moleculă. tetrahidronaftalmă s.f. (chim.) tetralină. tetraiodotiromnă s.f. (biochim.) tiroxină. Tetraiodotironina este un hormon tiroidian bogat în iod, care stimulează creşterea şi diferenţierea tisulară. tetralină s.f. (chim.) tetrahidronaftalină. Tetralina este folosită ca dizolvant în industria chimică. tetralob s.n. (arhit.) cvadrilob. Tetralobul este un motiv decorativ asemănător trifoiului cu patru foi. tetralogie s.f. tetradă. Tetralogia este o grupare de patru entităţi similare sau înrudite. tetraplegi'e s.f. (med., med. vet.) cvadriplegie. Tetraplegia este paralizia celor patru membre din cauza leziunii măduvii spinării. tetrapod, -ă s.n., adj. (zool.) cvadruped, patruped. Tetrapodele sunt animale care au patru picioare. Iepurele este un animal tetrapod. tetrâs s.m. (omit.; rar) v. Cocoş-de-munte. Cocoş-sălbatic (Tetrao urogallus). tetrasilăb, -ă adj. (lingv., vers.; despre cuvinte sau versuri) cvadrisilab, cvadrisilabic, tetrasilabic. tetrasilâbic, -ă adj. (lingv., vers.; despre cuvinte sau versuri) cvadrisilab, cvadrisilabic, tetrasilab. Un cuvânt tetrasilabic este format din patru silabe. tetravalent, -ă adj. (chim.; despre elemente chimice) cvadrivalent. Carbonul este un element chimic tetravalent. teţine subst. (bot.; reg.) v. Călţunaş. Condu-rul-doamnei (v. condur) (Tropaeolum majus). teurgîe s.f. magie albă. în teurgie se produc efecte miraculoase prin mijloace naturale, bazate pe fenomene fizice, fiziologice sau psihice, pentru a face bine. teuton, -ă adj., s.m. I adj. 1 teutonic. Frankfurt pe Main este un oraş teuton. Prusia a fost parte a statului monastic teuton. 2 (rar) v. German. Germanic. Nemţesc. II s.m. pl. art. (teutonii) cavalerii teutoni (v. cavaler), ordinul teutonic (v. ordin). Teutonii au fost, |1890 timp de trei secole, principalul exponent al expansiunii germanilor în teritoriile slavilor din răsăritul Europei. teutonic, -ă adj. 1 teuton. 2 (rar) v. German. Germanic. Nemţesc. tevatură s.f. 1 gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăndănaie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neodihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era o tevatură de nedescris. 2 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns1, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, dezagrement, <înv. şi pop.> poznă, răutate, daraveră, pocinog, alagea, dârdo-ră, păcat, ponos, potcă, poticală, satara, zăduf, belea, dandana, <înv. şi reg.> nacafa, nagodă, pricină, bacală, bai2, bedă, chichion, ciudă, cotoarbă, dabilă, dănănaie, dânganie, drăcăraie, încurcală, întâmplare, năvâmeală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, răscoboală, supăreală, şugă, şugubină, toroapă, vartă1, <înv.> apăs, nesosinţă, nevoinţă, patimă, silă, stenahorie, supărătură, distihie, iftira, lovitură, suspin, val, pedeapsă, crâşcare, lovire, undă, înghesuială. Multă tevatură a avut în ultimul timp! 3 (pop. şi fam.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. teve s.f. micul ecran (v. mic), televiziune, televizor, tembeliziune. Urmăreşte la teve numai emisiunile de ştiri şi filmele documentare. text s.n. 1 <înv.> glăsuire, izvod. în studiul său a publicat şi fragmente din texte vechi din sec. al XVIII-lea. 2 lucrare, operă, scriere, op, pagini (v. pagină), <înv. şi pop.> scriptură, <înv.> operat1, scriitură, scrisoare, uvraj, maculatură1. Şi-a predat textul la tipografie, pentru a fi tipărit. 3 (muz.) cuvinte (v. cuvânt). Ascultă o splendidă melodie fără text. 4 context. Fraza nu are niciun înţeles dacă este ruptă din text. 5 (fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceai! Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. textiform, -ă adj. (despre structuri, organe vegetale etc.) dictiofor, reticular, reticulat. 1891 | ticălos Structurile textiforme sunt alcătuite informa unei reţele (de puncte sau de linii). textilă s.f. (mai ales lapl. textile; ind. text.) ţesătură. Textilele din in sunt rezistente. textuăl, -ă adj., adv. 1 adj. literal, <înv.> literar, servil. Traducerea textuală este o traducere făcută cuvânt cu cuvânt. 2 adv. (modal) ad litteram, exact, întocmai, literal, verbatim, <înv.> literaliceşte, mot â mot. A făcut traducerea textual. textuali'sm s.n. textualitate. Textualismul este aderenţa rigidă la text. textualitate s.f. textualism. textură s.f. (ind. text.) ţesătură, urzeală, <înv. şi reg.> urzitură, oajdă1. Acest material are o textură foarte fină. tezaur s.n. 11 bogăţie, comoară, <înv. şi pop.> vistierie, <înv.> vistier2. în muzeu sunt numeroase tezaure din vechime. 2 (rar) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. 3 fig. comoară, giuvaier, odor1. Copiii sunt un adevărat tezaur pentru părinţi. II (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) vistierie, <înv.> cămară domnească, culă, hazna, tezaurariat, tezaurărie. Toate cheltuielile curţii domneşti erau acoperite din tezaurul statului. tezaurâr s.m. (fin.; înv.) v. Trezorier, tezaurariat s.n. (fin.; înv.) v. Tezaur. Vistierie, tezaurărie s.n. (fin.; înv.) v. Tezaur. Vistierie, tezauriza vb. I. tr. (compl. indică valută, bani etc.) a acumula, a aduna, a strânge, a antretui, a sulzui, a tocăli, a capitaliza. Lucrând în străinătate, a tezaurizat multă valută. tezaurizare s.f. acumulare, adunare, strângere, strâns1, capitalizare. Tezaurizarea de valută a permis mărirea fondului de investiţii. teză s.f. 1 concepţie, teorie. în ultimul timp se vorbeşte de o nouă teză în astronomie. 2 (în logica simbolică) teză logică = expresie identic adevărată, expresie validă, lege logică, tautologie. în cadrul unui sistem formal, teza logică este adevărată în orice interpretare. tezism s.n. (în artă, literatură) didacticism, didactism. Tezismul este suprasolicitarea aspectelor explicative, etico-pedagogice, în detrimentul celor emoţionale, estetice. tfiline subst. pl. (relig.; la vechii evrei; rar) v. Filacteră. theravada [ter vada] s.f. (relig.) hinayana. Theravada este budismul timpuriu. ti interj, (de obicei cu „i”prelungit) 1 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) a1!, ah!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o!, of!, vai!, oi!, elei!, phi! Tii, om ca dumneata mai rar întâlneşti! Tii, ce bine îmi pare că ai reuşit! 2 (exprimă plăcere, mulţumire, satisfacţie) a1!, e2!, eh!, ehei!, ţ!, vai!, phi! uau! Tii, ce splendidă ţi-a reuşit acuarela! Tii, ai fi putut să cazi dacă nu te prindeam! 3 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!, aoleu!, e2!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o!, ofl, ţ!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, mache!, tulai1!, valeu! Tii, ai venit deja! Tii, iată vechiul nostru prieten! 4 (exprimă ciudă, necaz) ah!, of!, uf!, vai! Tii, fată, rea te-ai mai făcut! Tii! Nu pot să mai fac nimic în casa asta! tiami'nă s.f. (biochim., farm.) adermină, piridoxină, vitamina B6(v. vitamină). Ttamina este prescrisă în carenţele vitaminice B, în unele dermatoze şi în tulburări musculare. tiară s.f. (bis.) coroană, <înv.> triregn. Când a fost uns papă, i s-a pus tiara pe cap. tibia s.f. (anat.) fluier, fluierul piciorului (v. fluier), ţurloi, boldan, fluieroi, tufleu, tuleu. Tibia formează, împreună cu peroneul, scheletul gambei. tibiâlă s.f. (înv.) 1 v. Jambieră. 2 v. Tureatcă. tibişi'r s.n. (mineral; reg.) v. Cretă. tic1 interj, (de obicei repet.) tic-tac! Ceasul se aude: tic! tic! tic! tic2s.n. 11 (mai ales lapl. ticuri) deprindere, obicei, obişnuinţă, tabiet, <înv.> taifet, apucătură. Este o persoană vârstnică ce are ticurile ei. 2 (lit.) clişeu, stereotip, şablon, şlagăr, tipar, loc comun. Tendinţa spre ticuri în poezie este combătută de criticii literari. II (med.; astăzi rar) tic dureros v. Nevralgie de trigemen. Nevralgie facială. Prosopalgie. tic3 s.n. (reg.) I (anat.) 1 (la porci) v. Bot. Rât1.2 (la păsări) v. Cioc2. Clonţ. Plisc. II (la opinci) v. Gurgui. tic4 s.n. (reg) 1 (gosp.) v. Putinei. 2 v. Lădişoară. Lădiţă. tic-tac interj., s.n. 1 interj, (de obicei repet.) tic1! Ceasul se aude: tic-tac! tic-tac! tic-tac! 2 s.n. ticăit1, ticăială1. Este atât de stresat încât nu mai poate suporta nici tic-tacul ceasului. ticăi s.m. (fin.) baht. Ticalul este unitate monetară în Thailanda. ticâlă s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v.păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. 2 v. Mizerie. Sărăcie. ticăi1 vb. IV. intr. 1 (despre ceasuri) a tăcăi. Ceasul din bucătărie ticăie tare. 2 (fiziol; despre inimă) a bate, a palpita, a pulsa, a tăcăi, a tresări, a se zbate, a zvâcni, a zvâcâi, a bâcâi, a tâcâti, a resălta. Inima a început să-i ticăie cu putere din cauza emoţiei. ticăP vb. IV. 1 intr., refl. (despre oameni) a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoşi, a (se) moşmondi, a (se) moşmoni, a se câcâi, a tândăli, a (se) moşi, a chitcăi, a mighiti, a migoroşi, a mondăni, a se mongăi, a moşinci, a (se) moşogăi, a (se) moşoi, a (se) moşorogi, a motroşi, a (se) muşina. Nu a terminat curăţenia în casă pentru că se ticăieşte foarte mult. 2 refl. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Foi. Frământa. Perpeli. Răsuci. Suci2. Zbate. Zbuciuma. Zvârcoli. 3 refl. (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Chinui. Suferi. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) v. îndura. Pătimi. Păţi. Răbda. Suferi. Suporta. Trăi. ticăială1 s.f. 1 tic-tac, ticăit1. Este atât de stresat încât nu mai poate suporta nici ticăia- la ceasului. 2 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcni-tură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. Tăcerea era atât de adâncă, încât i se auzeau ticăielile inimii. ticăială2 s.f. migăleală, mocăială, mocoşeală, mocoşire, moşmondeală, mocăire, mo-căitură, câcâială, tândă-leală, tândălitură. A renunţat la ajutorul ei pentru că face totul cu ticăială. ticăit1 s.n. 1 tic-tac, ticăială1.2 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. ticăit2, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) mocăit, mocoşit, moşmondit, chitcăit, mong, înfăşurat2. Fiind ticăită, nu are spor la treabă. 2 adj. (precedă subst. determ.; înv. şi reg.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Mizer. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 3 adj., s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Abject Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim, ticăitură s.f. 1 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. 2 (rar; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) v. Bătaie. Bocăneală. Bocănire. Bocănit. Bocănitură. Ciocăneală. Ciocănire. Ciocănit. Ciocănitură. ticălos, -oâsă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ultim, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, japiţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, pohoţ, proclet, <înv.> fărădelege, fărălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, padleţ, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, repti-lian, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scârnav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> bleste-măţesc, fărădelege, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaş,verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai ticăloase manipulări. 4 adj. (despre oameni) afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, <înv. şi pop.> pustiu, pârdalnic, împe- ticăloşenie liţat, jurat2, <înv. şi reg.> urgisit, bengos, bengiiţ, limujder, pricăjit, secret3, <înv.> înde-monit. A avut un bărbat ticălos, care i-a făcut viaţa un coşmar. 5 adj. fig. (despre fenomene meteorologice) mizer, mizerabil, păcătos, rău, urât2. De câteva zile este o ploaie ticăloasă, care nu mai încetează. II adj. (înv. şi reg.) 1 (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios, Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. 2 (precedă subst. determ.; înv. şi reg.; despre oameni; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Mizer. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 3 (despre starea, situaţia, mediul în care se află o fiinţă, un lucru etc.) v. Deplorabil. Jalnic. Lamentabil. Mizer. Mizerabil. Nenorocit. Prăpădit. 4 (despre oameni) v. Impotent. Incapabil. Necapabil. Neputincios. Prăpădit, ticăloşenie s.f. abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemă-ciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire, ticăloşeşte adv. (modal) infam, mişeleşte, netrebnic. S-a purtat ticăloşeşte cu ea. ticăloşi vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) păcătoşi, a (se) parşivi, <înv.> a (se) netrebnici. Din cauza anturajului, s-au ticăloşit şi tinerii bine educaţi. Lăcomia, goana după avere ticăloşesc pe om. 2 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indicâ oameni) v. Distruge. Nenoroci. Prăpădi. 3 tr., refl. (în opoz. cu „a se întări”; reg.; compl. sau sub. indicâ fiinţe ori forţele, puterile lor) v. Debilita. Slăbi. Şubrezi. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. înjosi. Ploconi. Umili, ticăloşie s.f. 1 abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, turpiditate, turpitudine, ignominie, indignitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemăciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice ticăloşie. 2 (înv. şi reg.) v. Lipsi Mizerie. Nevoie. Penurie. Privaţiune. Sărăcie, ticăzui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Strânge. tichie s.f. 1 bonetă, căciuliţă, scufa, scufie, scufiţă, căciulică, ceapsă. Multe femei în vârstă îşi pun, noaptea, o tichie ca să nu răcească. 2 (reg.)v. Bonetă. Boneţică. Scufie. Scufiţă. 3 (la pălărie; reg.) v. Bor. Margine. 4 (la pălărie; reg.) v. Calotă, tichioără s.f. (pop.) v. Tichiuţă. tichiuţă s.f. 1 tichioără. înainte de a-l culca, i-a pus copilului o tjdiiuţă de bumbac pe cap. 2 (pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, ticlui vb. IV. tr. 1 (compl. indicâ situaţii, afaceri etc.) a aranja, a face, a potrivi, a o brodi, a drege, a cumpăni. A ştiut să ticluiască în aşa fel lucrurile, încât să nu iasă în pierdere. 2 (compl. indicâ fapte, întâmplări etc.) a fabula, a inventa, a născoci, a plăsmui, a scorni, a scoate, a stârni, a scor-nici2, a poznăi, a scomoci, <înv.> a băsni, a broda, a fabrica, a ţese, a urzi, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. A ticluit o întâmplare pe care nimeni nu a crezut-o. 3 (compl. indicâ documente, obiecte de artă, mărfuri etc.) a contraface, a falsifica, a plăsmui, a meşteşugi. Ticluieşte paşapoarte. 4 (fam.; compl. indică haine sau părţi ale lor) v. Adapta. Ajusta. Potrivi. ticluire s.f. inventare, născocire, plăsmuire, scornire, urzire. Ticluirea unor poveşti fantastice este pasiunea vânătorilor şi a pescarilor. ticluit, -ă adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc.) inventat, născocit, plăsmuit, scornit, iscodit2, brodat. întâmplarea ticluită n-a fost crezută de nimeni. 2 fig. (despre acţiuni, fapte etc.) iscusit, meşteşugit. Pentru a fi siguri de reuşită, au pus la cale o acţiune bine ticluită. ticsi vb. IV. 11 tr. (compl. indicâ lucruri, materiale, obiecte etc.) a aduna, a burduşi, a ghemui, a îndesa, a înghesui, a îngrămădi, a tescui, <înv. şi pop.> a strâmtora, a grămădi, a bâcsi, a bosoli, a bucşi, a desăgi, a fuitui, a găvozdi, a tâmbuşi, a căptuşi. A ticsit în dulap toate puloverele pentru iarnă. Şi-a ticsit hainele vechi în saci de plastic. 2 refl. (despre spaţii, teritorii, localităţi etc.) a se aglomera, a se suprapopula. Multe dintre oraşele ţării se ticsesc în timpul anului universitar. II refl. fig. (compl. indică aerul) a îmbâcsi. Aerul din sala de conferinţe s-a ticsit. ticsîre s.f. 1 burduşeală, burduşire, îndesare, înghesuire, îngrămădire, înghebejeală. Ticsirea lucrurilor în dulap i-a luat puţin timp. 2 aglomerare, suprapopulare. Ticsirea multor oraşe se produce în timpul anului universitar. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, vălmăşag, bulz, buluceală, deset, grămă- |1892 deală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învălu-ială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este o mare ticsire de oameni. ticsit, -ă adj. 1 (despre lucruri, materiale, obiecte etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) burduşit, îndesat, înghesuit, îngrămădit, tescuit2, bucşit, <înv.> glogozit. Cară cu greu o valiză ticsită cu lucruri. 2 (despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) doldora, încărcat2, îndesat, înţesat, plin, umflat, doldoş, ţeapăn, ţoşcă. Vine din piaţă cu sacoşele ticsite. Are portofelul ticsit de bancnote. 3 (despre locuri, terenuri etc.) împânzit, înţesat, plin, împănat. Pe străzile ticsite de manifestanţi nu se mai poate circula. 4 (despre spaţii, teritorii, localităţi, încăperi etc.) aglomerat, suprapopulat, full. într-un oraş ticsit viaţa este trepidantă. ti'dvă s.f. (bot; reg.) = tigvă, tifăn s.n. (pese.) crâsnic, cristac, cercală, ciorpac, comiher, cristaş, halău, leşnic2, leşniţă, leşteu, lingură, năpatcă, roci, posfat, prijineală, scărţaş, tapagău, ţăpoaică2. Cu tifanul se prind peşti mici, ca momeală pentru pescuirea peştilor răpitori. tifdruc s.n. (tipogr.) calcografie, tipar adânc. Tifdrucul este un procedeu de tipărire cu forme de tipar care au o suprafaţă netedă, pe care imaginea propriu-zisă este gravată în adâncime. ti'fic, -ă adj. (med., med. vet.; despre bacili, afecţiuni etc.) <înv.> tifos2. Bacii tific. tiflatome s.f. (med.) tiflectazie. Tiflatonia este dilataţia cecului. tiflă s.f. 1 bleandă, flişcă. Tifla este un gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de nas şi cu celelalte degete desfăcute şi mişcate. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. tiflectazie s.f. (med.) tiflatonie. tiflopexi'e s.f. (chir.) cecopexie. Tiflopexia este fixarea cecului de peretele abdominal. tiflostomie s.f. (med.) cecostomie. în urma unei tiflostomii rezultă anusul artificial. tifobaciloză s.f. (med.) granulie,tifotubercu-loză. Tifobaciloza este o tuberculoză cu aparenţă tifoidică. tifon s.n. (med., med. vet.) bandaj, faşă, pansament, <înv. şi pop.> oblojeală, legătoare (v. legător), legătură, fâşie, fâşie, <înv.> înfaşătură. Chirurgul îi desface rănitului tifoanele. tifos1 s.n. 1 (med.; şi tifos abdominal) febră enterică, febră tifoidă, lingoare, boală lungă, boală mare, boală rea, friguri putrede (v.frig), troahnă, <înv.> friguri lângo-rice (v.frig), friguri nevrice (v.frig). Tifosul este o boală infectocontagioasă, răspândită mai ales în locurile în care se consumă apă nedezinfectată. 2 (med.) tifos amarii = tifos tropical = febră galbenă. Tifosul tropical, cauzat de un arbovirus, se transmite omului prin diverse specii de diptere; tifos epidemic = tifos european = tifos exantematic = tifos peteşial = febră exantematică, <înv.> 1893| peteci1. Tifosul epidemic este o boală eruptivă foarte gravă, care este transmisă de păduche-le-de-corp; tifos recurent = borelioză, febră recurentă, spirochetoză recurentă. Tifosul recurent este o boală infecţioasă, endemică sau epidemică, transmisă omului de purici sau de căpuşe. 3 (med. vet; şi tifos contagios) pestă bovină, ciuma vitelor (v. ciumă). Tifosul este o boală contagioasă, cu evoluţie acută şi răspândire rapidă. tifos2, -oâsă adj. (med., med. vet. ; înv.; despre bacili, afecţiuni etc.) v. Tific. tifotuberculoză s.f. (med.) granulie, tifo-baciloză. tigâie s.f. 11 (gosp.) lespede, raină, rânel. Prăjeşte şniţelele într-o tigaie de teflon. 2 (gosp.; reg.) tigăiţă. în tigăi se fixează lumânările aprinse. 3 (gosp.; reg.) v. Cratiţă. 4 fig. (anat.; reg.; glum.) v. Craniu. Cutie craniană. I11 (milit.; la vechile arme de foc) tigăiţă, pâj, <înv.> loding. în tigaie se punea praful de puşcă. 2 (tehn.; la scrânciob; reg.) broască. în tigaie intră capătul de jos al grindeiului. 3 (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Teică1. 4 (tehn.; la grindeiul morii; reg.) v. Broască. 5 (tehn.; la crângul morii; reg.) v. Broască. tigăioâră s.f. (gosp.; pop.) v. Tigăiţă. tigăiţă s.f. I (gosp.) 1 tigăioâră, tigăiuţă. îşi face două ochiuri într-o tigăiţă. 2 (reg.) tigaie. I11 (la vechile arme de foc) tigaie, <înv.> loding. 2 (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Teică1, tigăiuţă s.f. (gosp.; reg.) v. Tigăiţă. tighel s.n. 11 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’) paspoal, tiv, tivitură. Poartă un surtuc cu tighel de catifea roşie. 2 (reg.) v. Refec. Tiv. Tivitură. II fig. bordură, chenar, margine. Baticul are un tighel albastru. Tighelul farfuriilor este auriu. tigheli vb. IV. tr. 11 (compl. indică materiale, ţesături etc.) a ştipui. Lenjăreasa a tighelit cearşafurile. 2 (reg.; compl. indică materiale, stofe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Refeca. Tivi. II fig. (reg.; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra, tighmă s.f. (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. tighim vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. tighinit, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; reg.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit, tiglişor s.m. (omit.; reg.) v. Sticlete (Cardue-lis carduelis). tiglos, -oâsă adj. (reg; mai ales despre pământ, terenuri etc.) v. Argilos. Cleios. Clisos. Lutos. tigmonasties.f. (bot.) seismonastie. Tigmonas-tia este o mişcare a organelor unor plante superioare, provocată de lovire sau de scuturare. tignafâs s.n. (med. vet.; mai ales la cai) emfizem pulmonar, năduf, şoricei (v. şoricel). tigoâre s.f. (pop.; deprec.) 1 v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. 2 v. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Scelerat. Ticălos, tigori vb. IV. refl. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. Chinui. Suferi, tigorie s.f. (reg.) v. Amar. Amărăciune. Calvar. Chin. Durere. încercări (v. încercare). Patimi (v. patimă). Păsuri (v. păs). Pătimiri (v. pătimire). Suferinţă. Turment. tigră s.f. (zool; înv.) v. Tigroaică. tigresă s.f. (zool; rar) v. Tigroaică. tigrîd s.m. (zool; înv.) v. Tigru (Felis tigris). tigroâică s.f. (zool.) tigresă, <înv.> tigră, tigroaie. Tigroaica este femela tigrului. tigroăie s.f. (zool; înv.) v. Tigroaică. tigru s.m. (zool.) 1 Felis tigris; <înv.> tigrid. 2 (rar) tigru-roşu v. Cuguar. Puma (Felis concolor). tigvă s.f. I (bot.) 1 Lagenaria gourda; tărtăcuţă, tâlv, bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămânţar, troacă. 2 Lagenaria vulgaris; curcubetă. 3 Lagenaria siceraria; tâlv, pere-curcubete (v. pară2), sărăboi, tră-gace (v. trăgaci), trăgulă, triov. 4 tărtăcuţă, tâlv, curcubetă. Tigva este fructul uscat al acestor plante, care se foloseşte mai ales ca ornament. 5 (reg.) v. Dovleac (Cucurbita maxima sau Cucurbita pepo). 6 (reg.) tig-vă-de-tină v. Pepene. Pepene-roşu. Pepe-ne-verde (Citrullus vulgaris); (informa tidvâ) tidvă-de-apă v. Nufăr. Nufar-alb (Nymphaea alba); tidvă-de-pâmântv. împărăteasă. Mu-tătoare (v. mutător) (Bryonia alba). II (gosp.) tâlv, troacă. Tigva este făcută din fructul uscat al acestor plante, fiind folosită mai ales pentru păstrarea, transportul şi măsurarea lichidelor, pentru păstrarea sării, a cheagului. II11 (anat.; pop.; şi, art., tigva capului) v. Craniu. Cutie craniană. 2 (geomorf; reg; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. 3 fig. (anat.; fam.; deprec.) v. Cap! tihărâie s.f. (reg.) 1 (geomorf.) tihărie. Tihăraia este un povârniş pe coasta unui munte. 2 (bot.) v. Păpiiriş. Păpurişte. 3 (bot.) v. Stufarie. Stufăriş1. Trestiiş. tihărie s.f. (geomorf; reg.) tihăraie. tihnă s.f. 1 (adesea în constr. neg, cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi’) astâmpăr, calm2, calmare, linişte, liniştire, odihnă, pace, ecuanimitate, <înv. şi pop.> tihneală, <înv. şi reg.> paos, răzbun2, ogod, potol, stare, stăveală, <înv.> linitate, odihneală, păciuire, răsuflare, tihnire, destindere, relaxare, repaus, seninătate, seninare, aşezare, aşezământ, discordare, senineaţă. Este atât de surescitat, încât nu-şi poate găsi o clipă de tihnă. 2 linişte, pace, <înv.> isihie. S-a bucurat de o viaţă plină de tihnă. 3 linişte, pace, răgaz. După atâta muncă, simte nevoia câtorva momente de tihnă. 4 comoditate, confort, linişte, <înv. şi reg.> odihnă, <înv.> rahat2, tihneală, evcolie, pană. Nu poate renunţa la tihna din vila de la munte. tihneâlă s.f. 1 (înv. şi pop.; adesea în constr. neg., cu vb. „a afla”, „a avea”, „a-şi găsi”) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniş- tilincă tire. Odihnă. Pace. Tihnă. 2 (înv.) v. Comoditate. Confort. Linişte. Tihnă, tihni vb. IV. intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; adesea în constr. neg.) a-i prii, a-i tiposi. După atâta agitaţie, i-a tihnit şi lui somnul în această după-amiază. Nu i-a tihnit concediul la munte din cauza unor probleme survenite la serviciu. tihnire s.f. (înv.) v. Astâmpăr. Calm2. Calmare. Linişte. Liniştire. Odihnă. Pace. Tihnă. tihnit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre modul de viaţă al oamenilor, despre momente din viaţa lor etc.) bun, calm2, lin2, liniştit, netulburat, paşnic, plăcut, <înv.> liniştos, limpede, senin, seninos. Toţi îşi doresc o bătrâneţe tihnită, fără griji. 2 (despre existenţa, viaţa etc. oamenilor) aşezat2, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniştit, paşnic, potolit2. Au înţeles că au de câştigat, doar, dacă traiul lor este tihnit. 3 (despre trai, viaţă) comod, liniştit, uşor2, <înv.> lesnicios. Are o viaţă tihnită datorită situaţiei materiale bune. 4 (despre ambient, atmosferă etc.) calm2, domol, lânced, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, plăcut, potolit2, <înv.> păciuit, destins, dulce, relaxat, senin. între colaboratori este o atmosferă tihnită. 5 (despre fiinţe sau despre firea lor) calm2, domol, liniştit, paşnic, potolit2, stăpânit, temperat, <înv. şi pop.> dezmâniat, opăcit, plainic, <înv.> odihnit2, înstrunat, senin, seninat2, seninos. O bună educatoare este tihnită şi veselă. II adj. 1 (despre localităţi, în special despre oraşe) liniştit, patriarhal. Trăiesc într-un oraş tihnit de munte. 2 (despre locuri, adăposturi, refugii) liniştit, paşnic, lin2. Pentru a evita zgomotul din restaurant, au rezervat un separeu tihnit. III adv. (modal) lin2, liniştit, netulburat, paşnic. Viaţa celor doi se desfăşoară tihnit. tihorîvb. IV. tr .(reg; compl. indică fiinţe) v. îngriji. tij adv. (modal; înv.; urmat de determ. introduse prin prep. „ca) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact Identic, întocmai. Leit. tija epifizei s.f. art. (anat.) habenulă, peduncul anterior al epifizei, frâul epifizei (v.frâu). Tija epifizei leagă epifiza de hipotalamus. tflburi s.n. (transp.; rar) v. Cabrioletă. Faeton. Şaretă. tildă s.f. (lingv.; în scrierea chirilică) titlă. Tilda este un semn grafic plasat deasupra unei litere sau a unui grup de litere pentru a indica o prescurtare ori valoarea numerică a unor litere. tilehuş s.n. (reg.) v. Alunecuş. Gheţuş. Lunecuş. tililic, -ă adj.,s.m. (reg) 1 adj. (despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Dezbrăcat2 Dezgolit. Gol2. Neîmbrăcat. Nud. 2 s.m. (ornit.) v. Fluierar. Prundăraş. Prundăraş-de-râu. Prundăraş-de-râu-cu-cioc-negru. Prundăraş-gulerat-mic. Prun-dărel (Charadrius dubius curonicus). tilincă s.f. (muz.) turlică, turlişcă, tutelcă,ţuvlic. Tilinca este un fluier fără găuri, cu un timbru ascuţit, şuierat. tilişcă tilişca s.f. (bot.) Circaea lutetiana sau Circaea alpina; iarba-vrăjitoarei (v. iarbă), vrăcioară, vrăjitoare (v. vrăjitor). tiliuţe s.f. pl. (reg.) 1v. Bagaj. 2 v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). tiloză s.f. (chim.) metilceluloză. Tiloza este folosită ca înlocuitor de gume solubile în apă, ca apret în industria textilă, ca laxativ în medicină, în cosmetică etc. timar1 s.m. (tăb.; reg.) v. Argăsitor. Tăbăcar1. timar2 s.m. (milit.; în Ev. Med.; în Imperiul Otoman; şi timar spahiu) <în Ev. Med.; în Imperiul Otoman> timariot,timarist. Timarul era un soldat căruia sultanul îi dădea în proprietate temporară un lot de pământ, cu obligaţia de a presta serviciul militar. timariot s.m. (milit.; în Ev. Med.; în Imperiul Otoman) <în Ev. Med.; în Imperiul Otoman> timar2, timar spahiu (v. timar2), timarist. timari'st s.m. (milit.; în Ev. Med.; în Imperiul Otoman) <în Ev. Med.; în Imperiul Otoman> timar2, timar spahiu(v. timar2), timariot. timări vb. IV. tr. (tăb.; reg.; compl. indică piei de animale, blănuri) v. Argăsi. Tăbăci1, timărîe s.f. (tăb.; reg.) v. Tăbăcărie. timbra vb. I. tr. (compl. indică scrisori) a franca, a marca. Şi-a timbrat scrisoarea la poştă. timbrâre s.f. francare, francat1, marcare. A mers la poştă pentru timbrarea scrisorii. timbrat, -ă adj. (despre scrisori) francat2, marcat2. Numai scrisorile timbrate ajung la destinaţie. timbrofîl, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Filatelist. timbrofili'es.f. (înv.) v. Filatelie. Timbrologie. timbrologi'e s.f. filatelie, <înv.> timbrofilie. Timbrologia este colecţionarea şi studierea mărcilor poştale. timbrotecă s.f. (filat.) maximatecă. Timbro-teca este o colecţie de timbre filatelice, clasate sistematic pe teme, valori, emisiuni, serii. timbru s.n. I 1 marcă2, marcă poştală (v. marcă2), pecete, ştamp, ştempel. A cumpărat mai multe timbre pentru a timbra scrisorile. 2 (adm.) timbru sec = sigiliu sec. Timbrul sec este o ştampilă în relief, fără tuş, care se imprimă pe anumite acte, cu o maşină specială. 3 fig. atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este un timbru al civilizaţiei. I11 (muz.) răsunet, rezonanţă, sonoritate, ton2. Timbrul orgii îi umple sufletul de visare. Această vioară are un timbru deosebit. 2 glas, ton2, voce, <înv. şi pop.> vorbă, viers. Are un timbru cu inflexiuni specifice. 3 (fon.) rezonanţă. Timbrul este o particularitate a unui sunet care îl deosebeşte de un alt sunet rostit în condiţii de durată, de înălţime şi de intensitate identice. 4 (înv.) v. Clopoţel, timburi vb. IV. tr.,refl. (reg.) 1 (compl. sau sub. indicâ obiecte de îmbrăcăminte, materi- ale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona. 2 (compl. sau sub. indicâ lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. timburit, -ă adj. (reg.; despre obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţit. Mototolit. Necălcat. Şifonat, time-out [’taimaut] s.n. (engl.) v. Pauză. Repaus. ^ time-share [’taimje:] s.n. (com.; engl.) time-sharing. Prin time-share mai mulţi turişti pot cumpăra o locuinţă într-o staţiune turistică, fiecare având dreptul să petreacă în ea un interval de timp proporţional cu suma achitată. time-sharing ['taimjeiring] s.n. (com.; engl.) time-share. timiân s.m. (bot; reg.) v. Cimbrişor (Thymus serpyllum). timid, -ă adj. (despre oameni) A aprehensiv, ruşinos, sfielnic, sfiicios, sfios, smerit, obraznic, obrăzat, pâşin, <înv.> sfieţ, smerin, stidicios, stidivos, stidliv. Fetiţa ei este foarte timidă. 2 fig. modest. După un început timid, jocul de fotbal s-a dezlănţuit. timiditate s.f. ruşine, sfială, sfiiciune, sfiire, sfioşenie, smerenie, <înv.> sfiinţă. Plini de timiditate, copiii recitau poezii în faţa musafirilor. timişor s.m. (bot.; reg.) v. Cimbrişor (Thymus serpyllum). timoâre s.f. (latin.; înv.; adesea constr. cu vb. „a fi”, „a avea”, „a simţi”; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indicâ motivul, cauza) v. Frică. Teamă. Temere, timocraţie s.f. (polit.) plutocraţie. Timocraţia este o formă de guvernământ în care puterea aparţine celor cu averi mari. timoftă s.f. (bot.; reg.) v. Timoftică (Phleum pratense). timofti s.m. (bot.; reg.) v. Timoftică (Phleum pratense). timoftică s.f. (bot.) Phleum pratense; iarba-lui-Timoftei (v. iarbă), iarba-lui-Timof-teu (v. iarbă), iarba-lui-Timofti (v. iarbă), iarbă-de-pe-marginea-căii, timoftă, timofti. timologi'e s.f. (filos., psih.) axiomatică. Timologia se ocupă cu studiul înlănţuirii corecte a axiomelor. timora vb. I. tr. (compl. indică oameni) a intimida, a înfricoşa, a se sfii, a speria. O timorează cu ameninţările lui. timorâre s.f. intimidare, înfricoşare, speriere. Ameninţările lui îi creează o stare de timorare. timorat, -ă adj. 1 (despre oameni) intimidat, înfricoşat, speriat2. Timorată de ameninţările lui, a făcut o plângere la poliţie. 2 (despre fiinţe) fricos, sălbatic, sperios, temător, <înv.> timoros. - De ce eşti aşa de timorată şi fugi de oameni? timoreglator, -oare s.n., adj. (farm.) psi-hoizoleptic, timostabilizator. Medicamentele timoreglatoare acţionează ca stabilizator al tonusului afectiv sau emoţional. timoros, -oâsă adj. (înv.; despre fiinţe) v. Fricos. Sălbatic. Sperios. Temător. Timorat, timostabilizator, -oăre s.n., adj. (farm.) psihoizoleptic, timoreglator. |1894 timp s.n., s.m. I s.n. (în concurenţă cu ,,vreme>T) 1 (ca dimensiune a Universului, reprezentând derularea, succesiunea ireversibilă a existenţelor, a fenomenelor, a evenimentelor etc.) vreme. Timpul trece cu repeziciune atunci când eşti ocupat. Această cetate a înfruntat timpul mai bine de câteva secole. Timpul estompează intensitatea unui sentiment. 2 (adesea urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, indică un interval oarecare, limitat de două evenimente, întâmplări, acţiuni etc. ori definit în raport cu unităţile sale de măsură) vreme. Jaful a avut loc în timpul nopţii. A ajuns la biserică în timpul liturghiei. Timp de cinci ani a stat în străinătate. Timp de zece ani nu a mai avut nicio veste de la el. 3 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indicâ anumite practici, obligaţii, cerinţe etc.) vreme. A sosit timpul de seceră. în timpul studiilor universitare a stat în gazdă. 4 (urmat de adj. pos. sau de determ. pron. ori în gen. care indicâ apartenenţa) epocă, perioadă, vreme. A reuşit să atragă în jurul lui un număr mare de scriitori ai timpului său. 5 (urmat de determ. în gen., indică o perioadă marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific, de o personalitate importantă sau de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii fapte etc.) epocă, eră, ev, perioadă, secol, veac, vreme, <înv. şi pop.> vârstă1. în timpul lui Ştefan cel Mare s-au ridicat multe biserici în Moldova. Teritoriul a fost ocupat în timpulfeudalismului timpuriu. 6 epocă, interval, perioadă, răstimp, spaţiu, vreme, <înv. şi pop.> soroc, răspas, <înv. şi reg.> seamă, <înv.> zăstimp, protesmie. Timpurile de dezvoltare economică sunt faste pentru progresul unei societăţi. 7 (indicâ un moment din viaţa sau din activitatea unui individ, determinat de una ori de mai multe fapte, situaţii întâmplări etc. particulare) ani (v. an), epocă, perioadă, vreme. Timpul adolescenţei a fost cel mai frumos din viaţa sa. Timpul şederii la Viena a fost cel mai prodigios din cariera sa muzicală. 8 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) interval, răstimp, vreme, <înv.> diastemă, curs1. în timp de o zi a fost de două ori la farmacie. 9 durată, interval, întindere, perioadă, răstimp, rahăt, <înv.> vârstă de vreme (v. vârstă1). Pe tot timpul verii a fost la ţară la bunici 10 ceas, interval, oră, perioadă, răstimp, vreme. A mai aşteptat un timp bun până a venit. 11 ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, vreme, răgaz, <înv. şi pop.> soroc, cirtă, clipeală, <înv. şi reg.> cescuţ, durăt, perţ, undă, fulgerare, condei I-a sosit timpul morţii 12 răstimp, vreme, scopot1. în tot acest timp nu a scos o vorbă. 13 (constr. mai ales cu vb. „a avea”, „a da”, „a găsi”) răgaz, vreme, răspas, lete, maidan. Are timp până mâine să ia decizia potrivită. Nu a găsit timp să-i dea măcar un telefon. 14 dată, moment, termen, vreme, zi, <înv. şi pop.> soroc, soroceâlă, <înv.> sorocire,veleat. Deschiderea expoziţiei va avea loc la timpul stabilit. I-a înapoiat banii la timpul convenit. 15 vreme, zl în sfârşit, a sosit şi timpul ei poate hotăiî singură ce are de făcut. 16 epocă, perioadă, sezon, vreme, pânc. Timpul ci- 1895| tinerie reşelor a trecut A început timpul verdeţurilor. 17 (la pl. timpuri) circumstanţe (v. circumstanţă]), concurs de împrejurări, conjunctură, împrejurări (v. împrejurare), întâmplări (v. întâmplare), vremuri (v. vreme), modalitate. A reuşit în viaţă datorită unor timpuri fericite. 18 (fiz.) timp de înjumătăţire = perioadă de înjumătăţire. Timpul de înjumătăţire este intervalul de timp în care se descompune jumătate dintr-o cantitate de element radioactiv. 19 (geol.) epocă, eră, eră geologică, perioadă, vreme. în timpul mezozoic au apărut primii peşti osoşi, primele păsări şi mamifere. 20 (înv. şi reg.) v. Anotimp. Sezon 21 (înv. şi reg.) v. Etate. Vârstă1. II s.n. (meteor.; în concurenţă cu „vreme”; adesea cu determ. care arată felul) vreme, veac. Timpul a început să se încălzească. Parcurile sunt pline de lume când timpul este frumos. în regiunea nordică a ţârii timpul este ploios. Ills.m. 1 (muz.) bătaie, beat1. Un timp este una dintre părţile egale care alcătuiesc o măsură. 2 (tehn.) fază. în decursul unui timp se realizează o cursă completă a pistonului motor. 3 (muz.; înv.) v. Battuta. Cadenţă. Măsură. Metru. Ritm. Ritmică (v. ritmic). Tact. IV s.n. (gram.) 1 <înv.> vreme. Timpul este o categorie gramaticală a verbului, care arată momentul când se petrece acţiunea verbului. 2 timp imperfect= imperfect. Timpul imperfect aparţine modului indicativ şi exprimă o acţiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. 3 (art.) timpul trecut = perfect, trecut1. Timpul trecut exprimă o acţiune petrecută şi încheiată înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referinţă; timpulviitor=viitor. Timpul viitor exprimă o acţiune care se va petrece într-un moment ulterior celui în care se vorbeşte; (înv.) timpul nehotărâtv. Perfectul compus (v. perfect); timpul săvârşit v. Perfectul simplu (v. perfect). V s.m. (bot.; reg.) v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum). timpan s.n. 1 (anat.) <înv.> toba urechii (v. tobă), tobă. Timpanul este o membrană elastică ce desparte urechea externă de cea mijlocie. 2 (anat.) auz, ureche. Are un timpan înnăscut pentru muzică. 3 (muz.) tas, ţambal, <înv. şi reg.> paucă. Timpanul este un instrument muzical de percuţie asemănător cu toba, dar care poate fi acordat. timpanâl, -ă adj. (anat., med.) timpanic. timpănic, -ă adj. (anat, med.) timpanal. timpamsm s.n. (med., med. vet) balonare, flatulenţă, flatuozitate, meteorism, timpanită, meteorizaţie, întăritură pântecelui (v. întăritură). timpanită s.f. (med., med. vet.) balonare, flatulenţă, flatuozitate, meteorism, timpanism, meteorizaţie, întăritură pântecelui (v. întăritură). Şi-a cumpărat un medicament contra timpanitei. timpanon s.n. (muz.; în Ev. Med.) v. Ţambal, timpuri s.f. pl. (anat.; reg.) v. Tâmplă1, timpuriu, -ie adj., adv. I adj. 1 (despre fenomene, stări etc.) prematur, pretimpuriu, <înv.> prematural, prematurat, vremelnic. Moartea timpurie a soţului ei i-a schimbat radical viaţa. Căderile timpurii de zăpadă au stopat semănăturile de toamnă. 2 (despre fructe, legume etc.) pârguit2, precoce, văratic, precopt, oarzăn, orzaştin, orzatic, orzesc, orziu, pârgav, pârgaviţ, primăriu, scorumnic. îi plac merele timpurii. II adv. (temporal) 1 devreme, repede, degrabă. Ghioceii au răsărit timpuriu anul acesta. 2 curând, devreme, fuga (v.fugă), grabnic, imediat, iute, îndată, neîntârziat, numaidecât, rapid, repede, degrabă, momentan, <înv. şi reg.> nepristan, numai, craga, mintenaş, minteni, tudila, <înv.> momental, nemijlocit, peşin, techer-mecher. A început să plouă şi copiii vor intra timpuriu în casă. timşeu s.n. (chim.; reg.) v. Alaun. Sulfat dublu de aluminiu şi de potasiu, tinălă s.f. (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. tinamide s.f. pl. (ornit.) tinamiforme. Tinamidele reprezintă o familie de păsări primitive care au ca tip tinamul. tinamiforme s.f. pl. (ornit.) tinamide. tinâmu s.m. (ornit.) Tinamus; găinu-şă-de-pampas. tină s.f. 11 (geol; înv. şi reg.) v. Argilă. Clisă. Humă. Lut. Pământ. Pământ galben. 2 (înv. şi reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie. 3 (reg.) v. Mâl. Mocirlă. Nămol. Noroi1. 4 (reg.) v. Noroi1. II fig. (înv. şi reg.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Murdărie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcă-toşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine, tincâl s.n. (chim.) borax, tetraborat de sodiu. Tincalul este folosit la sudarea metalelor, la fabricarea unor sticle speciale, în tăbăcărie, în medicină etc. tfncă s.f. (omit.; reg.) v. Curcă, tinchi vb. IV. (reg.) = tâmpi, tinctură vb. I. tr. (rar, compl. indică obiecte, materiale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, care arată culoarea) v. Colora. Vopsi. tinctură s.f. 1 (farm.) <înv.> zeamă. Tinctura se obţine prin dizolvarea în alcool sau în eter a unor extrase din plante, din organe de animale ori din minerale. 2 (chim., farm.) tinctură de opiu = laudanum. Tinctura de opiu este folosită ca analgezic, depresiv şi antidiareic. 3 (înv.) v. Culoare. Vopsea, tindă s.f. 1 (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti) cerdac, pălimar, pridvor, verandă, târnaţ, podeţ1, pomană, şopron, tandâr, trapazan, <înv.> dreg, gorniţă. Stăteau până târziu în noapte în tinda casei. 2 (arhit. bis.) pridvor, <înv.> slon. Tinda precedă pronaosul unei biserici. 3 (arhit. bis. bizantină) nartecă, nartex, pronaos, sobă. Tinda precedă naosul unei biserici. 4 (la moara de vânt) cerdac, pridvor. 5 (pese.; la plasa de pescuit; reg.) v. Limbă 6 (constr.; înv.) v. Coridor. Culoar. Gang1. 7 (constr.; la case; înv.) v. Galerie. tinde vb. III. 11 intr. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „spre”, „către”) a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a râvni, a urmări, a visa, a viza2, a stărui, <înv. şi reg.> a năsli, a bărăni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bate, a jelui, a nădăjdui, a privi, a concerne, a aspira, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. Este modest, nu tinde spre onoruri. Tinde să exceleze în artele plastice. 2 intr. a căuta, a încerca. Criticul tinde să explice miraculosul din legendele pe care le studiază. 3 intr. a înţelege, a urmări. Este o persoană care tinde să tragă foloase din orice. 4 tr. (înv. şi pop.; compl. indică arme de foc) v. îndrepta. întinde. întoarce. Ochi2. Ţinti. 5 refl. (înv.; despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) v. Circula. Extinde. împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Transmite. II (înv.) 1 tr. (compl indică tabere, echipamente sportive etc.) v. Instala. întinde. 2 refl. (desprefiinţe) v. Culca. întinde. Lungi. Tolăni. 3 tr. (compl. indică părţi ale corpului fiinţelor) v. întinde. Lungi. 4 tr. (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) Aduce. Da2. încredinţa. înmâna. întinde. Preda. Remite. Transmite. 5 tr. (compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Amâna, întârzia. Lăsa. Tărăgăna, tindeche s.f. (tehn.) 1 (la războiul de ţesut) zimţi (v. zimţ), colţar, măieţ, măiug, mâţă, tandaluţă, zimţar. Tindechea ţine pânza întinsă în lăţime atunci când se ţese manual. 2 (la plug; reg.) v. Cocârlă. Schimbătoare (v. schimbător). tindere s.f. 1 (înv. şi reg.) v. întindere. Lungire. 2 (înv.) v. Dor. Dorinţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă. tindichelăr s.m. (reg.) v. Tinichigiu, tindicheriţă s.f. (reg.) Tinichigereasă. Tinichigeriţă. Tinichigiţă. tinerel, -eă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. tinerică, <înv. şi pop.> junei, junelaş, tânăruc, tânăruţ, tinerior. Noul angajat este un tinerel modest şi bine educat. Câţiva bărbaţi tinerei au intrat în horă. 2 adj. (înv. şi pop.; despre vârstă, ani etc.) v. Tânăr. 3 s.m. (înv.) v. Copil1. tineresc, -eăscă adj. 1 (despre atitudini, manifestări etc. ale omenilor) juvenil, <înv.> junesc. Are o naivitate tinerească dezarmantă. 2 (înv.; despre vârstă, ani etc.) v. Tânăr, tineret s.n. (colect.) tinerime, <înv. şi pop.> tinereţe, feciorime, flăcăime, juneţe, <înv.> junie, junime. Tineretul se distrează în discoteci sau în cluburi. tinereţe s.f. 11 (în opoz. cu „bătrâneţe”) juneţe, juvenilitate, iuventute, tinerime, <înv.> junie, junime, tinerie, voinicie. Tinereţea este cea mai frumoasă perioadă din viaţă. 2 (colect.; înv. şi pop.) v. Tineret. Tinerime. II fig. frăgezime, prospeţime. Deşi bătrân, cunoscutul actor şi-a păstrat tinereţea sufletească. tineri vb. IV. intr. (reg.; despre oamerni) v. întineri. tinerică s.f., adj. tinerea (v. tinerel), tânărucă (v. tânăruc), tânăruţă (v. tânăruţ), tinerioară (v. tinerior). Fiica lor este o tinerică foarte drăguţă şi graţioasă. tinerie s.f. (în opoz. cu „bătrâneţe”; înv.) v. Juneţe. Juvenilitate. Tinereţe. tinerime tinerime s.f. 1 (colect.) tineret, <înv. şi pop.> tinereţe, feciorime, flăcăime, juneţe, <înv.> junie, junime. 2 (în opoz. cu „bătrâneţe”; reg.) v. Juneţe. Juvenilitate. Tinereţe. tineriâr, -oâră s.m., s.f., adj. (reg.) v. Tinerel. Tinerică. tingăh'vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre clopoţei) v. Suna. Zdrăngăni. 2 refl., tr. v. Bălăbăni. Clătina. Legăna. tingăm vb. IV. intr. (reg.; despre clopoţei) v. Suna. Zdrăngăni. tinghireâ s.f. (bot.; reg.) 1 v. Caisă. 2 v. Zarzără. tinghirel s.m. (bot.; reg.) v. Cais. Zarzăr (Armeniaca vulgaris). tingire s.f. (gosp.) patelă. Tingirile sunt făcute din fontă sau din aramă. tingirîcă s.f. (gosp.) tingiruţă. încălzeşte laptele pentru copil într-o tingirică. tingiruţă s.f. (gosp.; rar) v. Tingirică. tinicheâ s.f. 11 tablă1, badog, pleu, <înv.> fier alb. Casa pe care şi-a ridicat-o are acoperişul din tinichea. Şi-a cumpărat un lighean de tinichea. 2 (deprec.) v. Decoraţie. Medalie. II fig. (fam.; deprec.) v. Căzătură. Derbedeu. Javră. Jigodie. Lepădătură. Lepră. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Otreapă. Potaie. Puşlama. Secătură. Zdreanţă, tinichegeâsă s.f. (reg.) v. Tinichigereasă. Tinichigeriţă. Tinichigiţă. tinicher s.m. (reg.) v. Tinichigiu, tinichereâsă s.f. (reg.) v. Tinichigereasă. Tinichigeriţă. Tinichigiţă. tinicherie s.f. (reg.) v. Tinichigerie. tinichigereăsă s.f. tinichigeriţă, tinichigiţă, tinichigioaică, pleuăriţă, şpenglări-ţă, tindicheriţă, tinichegeâsă, tinichereâsă. tinichigerie s.f. tinicherie. într-un atelier de tinichigerie se fac, se repară sau se vând obiecte de tinichea. tinichigeriţă s.f. tinichigereasă, tinichigiţă, tinichigioaică, pleuăriţă, şpenglări-ţă, tindicheriţă, tinichegeâsă, tinichereâsă. Tinichigeriţă este soţia tinichigiului. tinichigioâică s.f. (rar) v. Tinichigereasă. Tinichigeriţă. Tinichigiţă. tinichigiţă s.f. tinichigereasă, tinichigeriţă, tinichigioaică, pleuăriţă, şpenglări-ţă, tindicheriţă, tinichegeâsă, tinichereâsă. tinichigiu s.m. pleuar, şpenglăr, tindi-chelar, tinicher, <înv.> trihtărar. Tinichigiul face sau repară obiecte de tinichea ori înveleşte casele cu tablă. tinitus s.n. (med.) acufenă, zgomot auricular. Tinitusul este o senzaţie auditivă patologică sub formă de zgomote sau de vâjâituri în urechi. tinoroi s.n. (reg.) v. Noroi1, tinos, -oâsă adj. 1 (înv. şi pop.; despre terenuri drumuri etc.) v. Mâlos. Mlăştinos. Mocirlos. Nămolos. Noroios. 2 (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 3 (reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. tinovă s.f. (geomorf, hidrol.) mlaştină oligotrofă, molhaş. în tinove cresc plante de baltă. tins, tînsă adj. 1 (înv. şi reg.; despre tabere, echipamente sportive etc.) v. Aşezat2. Instalat. întins2. 2 (înv.; despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) v. Drept. Lis. Neted. Orizontal. Plan. Plat2. Şes. 3 (înv.; despre părţi ale corpului fiinţelor) v. întins^Lungit. ti'ntă s.f. (reg.) v. Cerneală1, tintirf vb. IV. tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni, îndepărta. Prigoni. Scoate, tinzătoâre s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Lambă. tio interj, (pop.) tiohaha! Tio! Câine obraznic! tioalcool s.n. (chim.) mercaptan, tiol. Tioal-coolul are miros neplăcut şi este folosit la odorizarea gazelor combustibile. tioc s.n. (reg.) = toc2. tiocarbamidă s.f. (chim.) tiouree. Ttocarba-mida este folosită la fabricarea unor medicamente şi materiale plastice. tiocianât s.m. (chim.) cianură de sulf, rodanură, sulfocianură, tiocianură. Tiociana-tul este sarea acidului tiocianic. tiocianură s.f. (chim.) cianură de sulf, rodanură, sulfocianură, tiocianat. tiocol s.n. (chim.) tioplasat. Tiocolul este folosit ca înlocuitor al cauciucului. tiofenol s.m. (chim.) fenil mercaptan, mercaptobenzen. Tiofenolul este un lichid cu miros pătrunzător. tiohahâ interj, (reg.) v. Tio! tiohăîvb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ oameni) v. Huidui. tiohăiâlă s.f. (reg.) v. Huiduială. Huiduire. Huiduit. Huiduitură. tiol s.m. (chim.) mercaptan, tioalcool. tiopăni vb. IV. tr. (reg.) a tăpşăi, a tăpşi, a tăpşui, a topăli, a tropoti. După ce a amestecat mămăliga, o tiopăneşte cu o lingură înainte de a o răsturna pe fund. tioplâst s.n. (chim.) tiocol. tiouree s.f. (chim.) tiocarbamidă. tip, tipă s.n., s.m., s.f. I s.n. 1 model, prototip, <înv.> tipos. Tipul unei noi mărci Mercedes a fost expus la Târgul Internaţional de la Bucureşti. 2 arhetip, model, prototip, tipar, calapod. Dramaturgul a părăsit tipul tragediei antice. 3 model, sistem. A inventat un nou tip de sondare a planetelor. 4 exemplu, model, mostră, probă, specimen. Profesorul a dat studenţilor un tip de limbă literară din sec. al XVIII-lea. 5 (înv.) v. Tipar. 6 (înv.) v. Chip. Efigie. II s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, neam, soi1, sort, sortiment, specie, varietate, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. Primăvara, apar cele mai multe tipuri de legume. Unele tipuri de ciuperci nu sunt indicate pentru consum. A cumpărat diferite tipuri de seminţe, pentru a le sădi în grădină. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, clasă, fel, gen, soi1, specie, |1896 varietate, <înv. şi reg.> rudă1, ţicanie, ţică1, <înv.> despărţire, specială (v. special), tagmă. Se consideră că aparţine unui tip de oameni cu însuşiri deosebite. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, soi1, specie, <înv. şi pop.> naţie, seamă, poamă, sămânţă, sculă, stambă, tacâm. Ce tip de om o mai fi şi ăsta? 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, gen, mod, soi1, specie, specimen, varietate, modru. Există mai multe tipuri de raţionamente. 5 (psih.; în clasificarea lui Hipo-crat) tip coleric = temperament coleric, <înv.> temperament veninos. Tipul coleric se caracterizează prin impulsivitate şi nestăpânire; tip melancolic = temperament melancolic. Tipul melancolic se caracterizează prin sensibilitate şi inhibiţie. III s.m„ s.f. (fam.) v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj, tipăr s.n. I (tipogr.) 1 imprimare, imprimat1, publicare, tipărire. Romanul său este bun de tipar. 2 (constr. cu vb. ca „a dan, „a pune,T) <înv.> stambă. A dat manuscrisul la tipar. 3 tipar adânc = calcografie, tifdruc. Tiparul adânc este un procedeu de tipărire cu forme de tipar care au o suprafaţă netedă, pe care imaginea propriu-zisă este gravată în adâncime; tipar autocrom = autocromie. Cu tiparul autocrom se obţin reproduceri policrome; tipar înalt = tipar plan = pantografie, pla-nografie. Tiparul înalt are elementele de tipărire în relief, tipar transparent = diafanie, diafanografie. Tiparul transparent este un procedeu de tipărire cu cerneluri transparente, pe celofan, celuloid etc. 4 zaţ. A făcut corectura textului în tipar. 5 (înv.) v. Imprimerie. Tipografie. II (jurnal.) presă, publicistică (v. publicistic), ziare (v. ziar), <înv.> publicitate. într-o democraţie adevărată libertatea tiparului este deplină. Această revistă de cultură ocupă un loc important în tiparul românesc. II11 (tehn.) ştanţă. Monedele se bat în tipare. 2 model, şablon. Şi-a făcut un tipar după care să execute piesa. 3 (tehn.) formă. Muncitorii toarnă fonta în tipare. 4 (ind.) tipar metalic = cochilie. Tiparul metalic este folosit la turnarea unor piese de maşini sau a lingourilor. 5 formă, model, mul2, şablon, calapod, calup. Zidarii au folosit tipare pentru a zugrăvi încăperile grădiniţei. îşi face singură pălăriile după tipare speciale. 6 (în croitorie) formă, patron1, mulă1. Croitorii, pentru a croi un obiect de îmbrăcăminte, utilizează tipare de carton sau de lemn. 7 (constr.) cofraj. în tipare se toarnă ciment. 8 <înv.> tip. Ciobanii pun caşul în tipare pentru a-l presa. După ce au fost turnate în tipare, cărămizile sunt puse la uscat. 9 model, <înv.> izvod. A căutat pe internet un tipar de scrisoare de recomandare. 10 arhetip, model, prototip, tip, calapod. 11 (constr.) ciubuc, ciubucar,lambar, lămbuitor. Cu tiparul se fac ornamentele în relief pentru a marca marginile unui perete. IV fig. 1 întipărire, semn, urmă, amprentă. Cizmele lăsau tipare adânci în zăpadă. 2 (lit.) tic2, clişeu, stereotip, şablon, şlagăr, loc comun. Tendinţa 1897| tiran spre tipare în poezie este combătută de criticii literari. 3 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este un tipar al civilizaţiei. tipărnă s.f. (tipogr.; înv.) v. Imprimerie. Tipografie. tiparnic, -ă adj., s.m. 1 adj. (înv. şi reg.; despre cărţi, reviste, desene, documente etc.) v. Apărut. Edit. Editat. Imprimat2. Publicat. Tipărit2. 2 s.m. (tipogr.; înv.) v. Tipograf, tiparniţă s.f. (tipogr.; înv.) v. Imprimerie. Tipografie. tipăi vb. IV. intr. (reg.; despre fiinţe sau, p. ext., despre picioarele, tălpile lor) v. Lipăi, tipăi't s.n. (reg.) v. Lipăire. Lipăit. tipăreâlă s.f. (rar) v. Imprimat2. Tipăritură, tipări vb. IV. I (tipogr.) 1 tr. (compl. indică cărţi, reviste, acte, documente etc.) a edita, a imprima, a publica, a scoate, a lansa, <înv.> a publicui, a scrie, a stampa, a eda. A tipărit un nou roman de aventuri. 2 tr. (compl. indică texte, imagini, desene etc.) a imprima, a trage. Editorul a mai tipărit câteva sute de exemplare din acest dicţionar. 3 refl. (despre cărţi, publicaţii etc.) a apărea, a se edita, a ieşi, a se publica, <înv.> a se publica-risi. Cartea s-a tipărit în condiţii grafice excelente. I11 tr. (compl. indică bani, monede) a face, a fabrica. Au fost prinşi doi indivizi care tipăreau bani falşi. 2 tr. (tehn.; înv. şi pop.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Croi1. Fasona. Forma. Modela. Mula. 3 tr. (reg.; compl. indică ţesături, în special haine, lucruri confecţionate din pânză, stofă etc. încreţite) v. Descreţi. îndrepta. Netezi. 4 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică urme, amprente etc.) v. Imprima. întipări. 5 tr. (înv.) v. Grava. 6 refl. fig. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv.; despre imagini, gânduri, idei, amintiri sau despre chipul spusele, faptele, sentimentele etc. cuiva) v. Fixa. Grava. Imprima, întipări. Pecetlui. Rămâne. Săpa. tipărie s.f. (înv.) v. Editare. Imprimare. Imprimat1. Publicare. Scoatere. Tipărire. Tipărit1. Tragere. tipărire s.f. 11 (tipogr.) imprimare, imprimat1, publicare, tipar. Romanul său este bun de tipărire. 2 (tipogr.) editare, imprimare, imprimat1, publicare, scoatere, tipărit1, tragere, <înv.> editură, publicaţie, publicitate, tipărie. Este necesară tipărirea unor cărţi cu ilustraţii. 3 apariţie, publicare. Numele său s-a impus în literatura de specialitate după tipărirea acestui tratat. II (concr.; înv.) 1 v. Imprimat2. Tipăritură. 2 v. Ediţie. tipărit1 s.n. (tipogr.) editare, imprimare, imprimat1, publicare, scoatere, tipărire, tragere, <înv.> editură, publicaţie, publicitate, tipărie. tipărit2, -ă adj. (despre cărţi, reviste, desene, documente etc.) apărut, edit, editat, imprimat2, publicat, <înv. şi reg.> tiparnic, trucuit. Ultimul său roman de aventuri tipării este senzaţional. tipăritor s.m. (înv.) 1 (tipogr.) v. Tipograf. 2 v. Modelor. tipăritură s.f. 1 imprimat2, tipăreâlă, <înv.> publicare, tipărire. La bibliotecă au fost donate tipărituri care trebuie sortate pe domenii. 2 carte, lucrare, operă, scriere, tom, volum, op, poflioagă. Are un număr mare de tipărituri ale clasicilor literaturii universale. tip£să s.f. (fam.) v. Chip. Figură. Individă (v. individ). Ins. Om. Persoană. Personaj, tipi vb. IV. tr. (compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. Violenta. tipic1 s.n. 1 datină, obicei, rânduială, regulă, uz, uzanţă, uzaj, <înv.> şart2. Se străduia să respecte tipicurile existente în familia în care a intrat prin căsătorie. 2 ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, rit, ritual, <înv. şi pop.> lucru, rânduială, <înv.> politică (v. politic). întâlnirea celor doi şefi de stat a respectat tipicul cerut de un astfel de eveniment. Potrivit tipicului, trebuie să se îmbrace în smoching. 3 (relig.) canon, ritual, <înv.> trebnic1. Cei mai mulţi români celebrează sărbătorile religioase după tipicul ortodox. 4 canon, lege, normă, regulă. Clădirea respectă tipicul artei baroce. tipic2, -ă adj. 1 caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, structural, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura tipică a poeziilor sale. 2 caracteristic, clasic, definitoriu, elocvent, reprezentativ, specific. îi dă un exemplu tipic de ceea ce înseamnă marea artă. tipicar, -ă adj. (despre oameni) maniac, meticulos, pedant, scrupulos, tabietliu, <înv.> pedantesc, pedantic, tabietgiu. Este tipicară în privinţa curăţeniei. tipicărie s.f. 1 meticulozitate, pedanterie. Tipicăria ei este dusă la absurd. 2 (fam.; peior.) v. Acribie. Conştiinciozitate. Exigenţă. Meticulozitate. Rigurozitate. Scrupulozitate. tipicitâte s.f. (rar) v. Specific. Specificitate, tipicizâ vb. I. tr. (compl. indică produse) a standardiza, a tipiza. tipism s.n. (rar) v. Specific. Specificitate, tipiză vb. I. 1 tr. (compl. indică produse) a standardiza, a tipiciza. Maşinile agricole au fost tipizate. Ministerul a hotărât să tipizeze unele produse, reducând astfel diversele variante ale unui produs la un singur tip. 2 tr. (compl indică personaje literare, situaţii, evenimente etc.) a individualiza. Cunoscutul scriitor a tipizat nunta la români. 3 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică mai ales terminologii) a (se) normaliza, a (se) standardiza. în ultimul timp se urmăreşte ca terminologii aparţinând unor importante domenii de activitate să fie tipizate. tipizăre s.f. 1 standardizare. Cea mai mare organizaţie de tipizare din lume are sediul la Geneva. Tipizarea produselor s-a făcut pentru a se crea un singur tip corespunzător scopului. 2 individualizare. Tipizarea nunţii româneşti în roman este o reuşită. tipizăt, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre produse) standardizat. Medicamentele sunt produse tipizate. 2 s.n. formular tipizat. înainte de a obţine actul de înmatriculare a maşinii trebuie să completeze, la poliţie, mai multe tipizate. ti'plu s.n. 1 (tehn.; rar) v. Diblu. Gujon. 2 (rar) v. Canea. Cep. 3 (reg.) v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea. tipo s.n. (tipogr.; fam.) v. Imprimerie. Tipografie. tipograf s.m. (tipogr.) <înv.> drucar, imprime-ur, tiparnic, tipăritor. Meseria de tipograf este foarte grea. tipografie s.f. (tipogr.) imprimerie, tipo, <înv.> tipar, tipamă, tiparniţă. Şi-a tipărit lucrarea la cea mai cunoscută tipografie din oraş. tipos s.n. (înv.) v. Model. Prototip. Tip. tiposi'vb. IV. 1 tr. (reg.; compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza. 2 tr. (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare”) v. Analiza. Cerceta. Examina. Măsura. Observa Privi. Scruta. Studia. Urmări. 3 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; adesea în constr. neg.; reg.) v. Prii. Tihni. 4 tr. (tehn.; înv.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Croi2. Fasona. Forma. Modela. Mula. ti'psă s.f. (chim.; înv.) v. Alaun. Sulfat dublu de aluminiu şi de potasiu. tipsie s.f. 1 (gosp.) tavă, talger, <înv. şi reg.> tăbliţă, tabla, tablă1, taţă, taţân, <înv.> tabletă. Pune paharele pe o tipsie. Friptura este adusă pe o tipsie rotundă. 2 (la pl. tipsii; muz.) cimbal, cinei, taler2, talgere (v. talger), ţambal, <înv.> chimval, tas. Tipsiile sunt de alamă şi se lovesc între ele, pentru a marca ritmul sau cadenţa. 3 (gosp.; reg.) v. Farfurie. Taler2. Talger, tiptil adv. (modal) 1 (în legătură cu vb. de mişcare) cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, pitiş, pitulat, pituliş, pituluş1, diba, <înv.> cătineluşel. Se apropie tiptil de ea şi o sperie. 2 (în legătură cu vb. de mişcare) furiş, hoţeşte, hoţiş. A ieşit tiptil din casă. 3 (înv.) v. Incognito, tiptmă s.f. (bot; reg.) v. Ţepoşică (Nardus stricta). tir de tarăj s.n. (milit.) tarare. Tirul de taraj este tragerea experimentală de artilerie pentru a determina modificarea vitezei iniţiale în funcţie de starea pulberii întrebuinţate. tiră vb. I. 1 intr., refl. (fam.; despre fiinţe; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, ,,/a”) v. Pleca. Porni. 2 refl. (fam.; glum.; despre oameni) v. Fugi. 3 tr. (arg.; compl indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi2. Lua. Sustrage. 4 tr. (arg.; compl. indică obiecte) v. Ascunde. Pune. tiralior s.m. (milit.; în trecut) plencher. 7îraliorul era un soldat de infanterie însărcinat cu misiuni de cercetare şi de hărţuire a inamicului. tirân s.m., adj. I s.m. 1 (polit.; în Antic, şi în Ev. Med.) autocrat, despot, dictator, poten- tiranic |1898 tat, satrap, <înv.> autocrator, samoderjeţ. Tiranul îşi foloseşte nelimitat puterile discreţionare. 2 fig. călău, despot, satrap, zbir. Domnitorul crud era considerat un tiran. II adj. (despre oameni) 1 despotic, neronian, tiranic, <înv.> silnic, turcomerit. Este un conducător tiran. 2 aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic* sângeros, violent, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om tiran şi ursuz. Este tirană la mânie. tiranic, -ă adj., adv. I adj. 1 (polit.; despre regimuri politice, state etc.) absolutist, autocrat, autocratic, despotic, dictatorial, samavolnic, satrapie, <înv.> absolutistic, autocratoric, dic-tatoresc, dictatoric, tirănesc. Unele state tiranice au evoluat spre democraţie. 2 (despre măsuri, dispoziţii, hotărâri etc. luate de unele regimuri politice) opresiv, oprimant, samavolnic. în urma măsurilor tiranice luate de guvern, populaţia s-a răsculat şi l-a înlăturat. 3 (mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, ilegal, injust, neronian, samavolnic, silnic, <înv.> volnic, inchizitorial, exagerat Au fost luate măsuri tiranice împotriva greviştilor. 4 despotic, neronian, tiran, <înv.> silnic, turcomerit. 5 fig. (despre idei, gânduri etc.) chinuitor, obsedant, torturant, mistuitor, omorâtor. De câteva zile o macină un gând tiranic. II adv. (modal) abuziv, arbitrar, despotic, samavolnic, samavolniceşte, <înv.> arbitra-riceşte, despoteşte, tiraniceşte, tirăneşte, volnic. Şi-a însuşit tiranic proprietatea. tiraniceşte adv. (modal; înv.) v. Abuziv. Arbitrar. Despotic. Samavolnic. Samavolniceşte. Tiranic. tiranie s.f. 11 (polit.) absolutism, autocraţie, despotism, <înv.> autocratorie, despoţie, samoder-javie. în tiranie dominaţia celui care conduce se manifestă nelimitat. 2 despotism, samavolnicie, <înv.> despoţie. Luptă împotriva oricărui tip de tiranie. 3 asuprire, exploatare, împilare, nă-păstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciu-ne, asupritură, avanie, goniciune, gonire, goni-tură, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apă-sătură, armăşie, învăluială, strânsoare. Tirania poporului este specifică regimurilor totalitare. 4 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, violenţă, vitregie, inumanitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, cru-delitate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fa-ră-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregita-te, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru tirania lor. 5 (polit.; înv.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. II fig. 1 dominare, dominaţie, stăpânire, subjugare. Uneori tirania unor amintiri dureroase poate duce la gesturi necugetate. 2 (înv.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură, tiranisi vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni, grupuri sociale, cokctivităţi)v. Asupri. Exploata. împila. împovăra. Năpăstui. Opre-sa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. 2 (compl. indică oameni) v. Teroriza. Tiraniza, tiraniza vb. I. tr. 11 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Despotul îşi tiranizează propriul popor. 2 (compl. indică oameni) a teroriza, <înv.> a tiranisi, a tirăni, a ghidona. O bandă de hoţi tiranizează locuitorii unui cartier al oraşului. II fig. (despre idei, gânduri etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a obseda, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări, a prigoni, a râcâi, a roade, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o tiranizează. tiranizare s.f. terorizare. Hoţii au fost pedepsiţi pentru tiranizarea locuitorilor unui cartier al oraşului. tirâs s.m. (med. vet.; reg.) v. Medic veterinar (v. medic1). Zooiatru. tirănesc, -eăscă adj. (polit.; înv.; despre regimuri politice, state etc.) v. Absolutist. Autocrat. Autocratic. Despotic. Dictatorial. Samavolnic. Satrapie. Tiranic, tirăneşte adv. (modal; înv.) v. Abuziv. Arbitrar. Despotic. Samavolnic. Samavolniceşte. Tiranic. tirăni vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) v. Asupri. Exploata. împila. împovăra. Năpăstui. Opresa. Oprima. Oropsi. Persecuta. Prigoni. Tiraniza. Urgisi. Vitregi. 2 (compl. indică oameni) v. Teroriza. Tiraniza, tirbuşon s.n. destupătoare (v. destupător), rac, şurubelniţă, trăgaci, trăgător, <înv.> şurup de dopuri, destupuş. A scos dopul de la sticla de vin cu un tirbuşon. tireostimulină s.f. (biochim.) hormon ti-reotrop, tireotrofină, tirotrofină. Tireostimu-lina are rol în controlarea morfogenezei tiroidei şi a tuturor etapelor biosintezei hormonilor tiroidieni. tireotomi'e s.f. (chir.) tirotomie. Tireotomia este deschiderea chirurgicală a tiroidei, premergătoare traheotomiei. tireotoxicoză s.f. (med.) tireoză. Tireotoxi-coza este ansamblul tulburărilor provocate de o secreţie excesivă a hormonilor tiroidieni. tireotrofină s.f. (biochim.) hormon tireotrop, tireostimulină, tirotrofină. tireoză s.f. (med.) tireotoxicoză. tiriachi'u, -i'e adj. (înv.; despre oameni) v. Indispus. Mahmur, tiribombă s.f. carusel, căişori (v. căişor), căluşei (v. căluşel). în cele mai multe parcuri de distracţii sunt tiribombe. tirighie s.f. 1 (vinif; pop.) v. Piatră de vin. Tartru. 2 (reg.) v. Funingine, tiririm s.n. (reg.) 1 v. înţeles1. Mesaj. Semnificaţie. Sens. 2 (la pl tiririmuri) v. Zorzoane, tiroâr s.n. (fran.; rar) v. Sertar, tirocalcitomnă s.f. (biochim.) calcitonină. Tirocalcitonina are rol în reglarea metabolismului calciului şi al fosforului. tiroid, -ă adj., s.f. (anat.) 1 adj. tiroidian. Cartilajul tiroid este cel mai dezvoltat dintre cartilajele laringelui. 2 s.f. glandă tiroidă. Hormonii tiroidei stimulează metabolismul şi creşterea organismului. tiroidiăn, -ă adj. (anat.) tiroid, tirolez s.n. (muz.) iodler. Tirolezul este melodia bazată pe o serie de vocalize cu schimbări frecvente de registru. tirotomie s.f. (chir.) tireotomie. tirotrofină s.f. (biochim.) hormon tireotrop, tireostimulină, tireotrofină. Tireotrofină are rol în controlarea morfogenezei tiroidei şi a tuturor etapelor biosintezei hormonilor tiroidieni. tiroxînă s.f. (biochim.) tetraiodotironină. Tiroxina este un hormon tiroidian bogat în iod, care stimulează creşterea şi diferenţierea tisulară. tirs s.n. (în mitol. greacă şi romană) ferulă. Tirsul era un toiag împodobit cu frunze de viţă, de iederă şi în vârf cu un con de pin, care era purtat de zeul Dionysos, respectiv Bacchus. tirştoc s.n. (constr.; reg.) v. Uşor1, tisăr s.m. (bot.; reg.) v. Tisă (Taxus baccata). tisă s.f. (bot.) Taxus baccata; molid, tisar. tisâu s.n. (reg.) v. Chimir. Şerpar. tist s.m. (înv. şi reg.) 1 (milit.) v. Ofiţer. 2 (milit.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. 3 (adm.) v. Funcţionar. Lucrător al statului. Slujbaş. 4 v. Delegat. Emisar. împuternicit Mesager. Reprezentant. Sol1. Trimis1. tistăş, -ă adj., adv. (reg.) I adj. 1 (în opoz. cu „murdar) despre lucruri, obiecte etc.) v. Curat Dalb. Imaculat Neîntinat. Nepătat 2 (despre încăperi, case, gospodării etc.) v. Curat îngrijit 3 (în opoz cu „amestecat” despre materii granulare, seminţe etc.) v. Curat Neamestecat Pui2. Simplu. 4 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de ape etc.) v. Clar. Cristalin. Curat Limpede. Netul- 1899| tivilichiu burat Pur2. Transparent 5 (în opoz cu „întunecat” „ceţos” „noros”; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru Clar. Curat înseninat Limpede. Pur2. Senin. Străvezia 6 fig. (despre oameni sau despre caracterul lor) v. Alb. Cinstit. Corect. Curat. Drept Incoruptibil. Integru. Leal. Necoruptibil. Nepătat Onest. Sănătos. II adv. (modal; urmat de determ. introduse prin prep. „ca’) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit tistăli'1 vb. IV. (reg.) 11 intr. (despre oameni) v. Curăţa. Deretica. Strânge. 2 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”; despre vreme sau despre zare, atmosferă etc.) v. însenina. Limpezi. Lumina. 3 tr. (tehn.; compl. indică metale, soluţii, amestecuri etc.) v. Curăţa. Depura. Purifica. II refl. fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Debarasa. Descotorosi. Scăpa. tistălP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, lucruri sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) v. Admira. Aprecia. Cinsti. Lăuda. Onora. Preţui. Respecta. Stima, tistie s.f. (înv. şi reg.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă, tisturie s.f. (înv. şi reg.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă, tistuşâg s.n. (reg.) v. Curăţenie. Dereticare. ti'şcă s.f. (culin.; reg.) v. Sângerete. tişlăr s.m. (reg.) v. Tâmplar, tişlărie s.f. (reg.) v. Tâmplărie. titan s.m. 11 (mitol.) colos, gigant, uriaş, tătar. Titanii au stăpânit în vremuri trecute Pământul. 2 arătare, colos, dihanie, gigant, matahală, namilă, uriaş, momâ-ie, jidov, măgăoaie, huidumă, <înv. şi reg.> mătăhulă, bahahuie (v. bahahui), buştiuhală, huimă, mamiţă, mătăhaie, mă-tăhanie, mătăhuie, natimă, nămetenie, nătă-rală, sodom, sperietoare (v. sperietor), corabie. Fiind mic de statură, nu a reuşit să doboare titanul II fig. colos, gigant, uriaş. Goethe este un titan al literaturii universale. titanesc, -ă adj. (mai ales despre eforturi fizice) colosal, extraordinar, gigantic, titanian, titanic1, uriaş. titaniăn, -ă adj. (mai ales despre eforturi fizice) colosal, extraordinar, gigantic, titanesc, titanic1, uriaş. titanic1, -ă adj. 1 (mai ales despre eforturi fizice) colosal, extraordinar, gigantic, titanesc, titanian, uriaş. A depus o muncă titanică pentru a-şi finaliza lucrarea. 2 (despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales2, deosebit, distins, eminent, extraordinar, grozav, ilustru, mare1, remarcabil, emi-nentisim, şoiman, senzaţional, ţonţoroi, ţunţurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat titanicului artist întreaga carieră. titanic2, -ă s.n., adj. (geol.) portlandian. Titanicul este ultimul etaj al jurasicului. Straturi titanice. titamt s.n. (mineral.) sfen. Titanitul este folosit ca materie primă pentru obţinerea oxidului de titan. tîtălă s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). titârci s.f. pl. (bot. ; reg.) v. Pita-vacii (v.pită) (Boletus bovinus). titcui vb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ manifestări, stări, sentimente etc. ale oamenilor) v. Ascunde. Masca. Tăinui, titflă s.f. (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de’) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. titilomame s.f. (psih.) onicofagie, onico-tilomanie. Titilomania este un tic nervos de roadere continuă a unghiilor. titirez s.n., s.m. I s.n. 1 (la fusul de tors) prâsnel, sfârlează, cigă, maciulă, măciucă, moţ1, muc, roata de la fus (v. roată1), roata fusului (v. roată1), roată1, smâc, vârf. Titirezul face ca fusul să se învârtească uniform şi mai uşor. 2 prâsnel, sfârlează, <înv. şi reg.> sfârlă, smâc. Titirezul este o jucărie cu un vârf ascuţit, care poate fi rotită pe o suprafaţă plană. 3 (tehn.; la coşul morii) hădărag, bătăiuş, băteală, ciocot, hădărău, mână, pârpăriţă, scu-turător, tertă, terteleac. Titirezul scutură teica şi lasă boabele să cadă din coş. 4 (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Crâng. Prâsnel. 5 (tehn.; la coşul morii; reg.) v. Teică1. II s.m. (omit.; reg.) Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). titirî vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică oamen) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. titirîţ, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. titirlic s.m. (omit.; reg.) v. Pitpalac. Prepeliţă (Coturnix coturnix). ti'tlă s.f. (lingv.; în scrierea chirilică) tildă. Titla este un semn grafic plasat deasupra unei litere sau a unui grup de litere pentru a indica o prescurtare ori valoarea numerică a unor litere. titlu s.n 11 (mai ales lapl titluri) demnitate, onoruri (v. onor), rang, <înv.> spiţă, stat3, taxis. Era un om onest pe care nu-l interesa titlul. Prin căsătorie, a urcat scara titlurilor până la vârf. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică domeniul de activitate, profesia etc.) calitate. Are titlul de profesor emerit. 3 <înv.> semn. Nu-şi mai aminteşte titlul romanului. 4 (la pl titluri; cinemat., telev.) subtitrare. în România, filmele străine au titlurile în româneşte. 5 (înv.) v. Denominaţie. Denumire. Nume. Numire. I11 titru. Titlul este proporţia de metal preţios dintr-un aliaj, exprimată în părţi la mie. 2 (ind. text.) titru. Titlul este un număr care indică fineţea firului de mătase şi a fibrelor sintetice. titlul vb. IV. tr. (înv.; compl. indică oameni, animale etc.) v. Boteza. Chema. Denumi. Intitula. Numi. Porecli. Spune. Supranumi. Zice. titluit, -ă adj. (înv.; despre oameni, animale etc.) v. Denumit. Intitulat. Numit. Poreclit. Supranumit. Zis. titrâj s.n. (cinemat., telev.) titrare. titrâre s.f. (cinemat., telev.) titraj. Filmul are greşeli de titrare. titrat, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj.,s.m.,s.f. (pedag.) licenţiat, <înv.> licent. Este titrat în drept. Tinerii titraţi sărbătoresc obţinerea licenţei. 2 adj. (cinemat., telev.; despre filme) tradus, titrimetrie s.f. (chim.) volumetrie. Titrimetria studiază metodele de dozare a substanţelor în soluţie, prin titrare. titru s.n. 1 titlu. Titrul este proporţia de metal preţios dintr-un aliaj, exprimată în părţi la mie. 2 (ind. text.) titlu. Titrul este un număr care indică fineţea firului de mătase şi a fibrelor sintetice. titular, -ă s.m., s.f. (sport) component. Este titulară a echipei locale de handbal. titulariza vb. I. tr. (compl indicâ oameni) a definitiva. A fost titularizat pe post prin concurs. titularizare s.f. definitivare. A obţinut titularizarea la un liceu din capitală. titulatură s.f. (înv.) v. Denominaţie. Denumire. Nume. Numire, tiucă s.f. (omit.; reg.) v. Găină (Gallus bankiwa domestica). tiulcă s.f. (iht.; reg.) 1 v. Gingirică. Sardeluţă (Clupeonella delicatula). 2 v. Fufa. Plevuşcă. Sorean (Leucaspius delineatus). tiulihâu s.n. (bot.; la porumb; reg.) v. Ştiulete. tiuş s.m. (bot.; reg.) 1 v. Nap (Brassica napus esculenta). 2 v. Nap-porcesc. Nap-turcesc. Topinambur (Helianthus tuberosus), tiutiu interj, (reg.) v. Fugi! Pleacă ! tiutiubei s.n. (omit.; reg.) v. Cinteză (Fringilla coelebs). tiutiuroi s.m. (omit.; reg.) v. Ciocârlie (Alauda arvensis). tiv s.n. 1 refec, tivitură, refecătură, <înv. şi reg.> tiveală, manişcă, poală, polcea, roit2, rubăţ, tighel, <înv.> omet2. Pentru a-şi scurta fusta, i-a făcut un tiv mai mare. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) paspoal, tighel, tivitură. Poartă un surtuc cu tiv de catifea roşie. tiva interj, (reg.) v. Fugi! Pleacă ! tiveală s.f. (înv. şi reg.) v. Refec. Tiv. Tivitură. tivi vb. IV. tr. 11 (compl. indicâ materiale, stofe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) a refeca, a trage, a muchia, a rupturi, a ştipui, a tigheli. Şi-a tivit fusta. 2 (ind. lemnului; compl. indică marginile teşite ale scândurilor brute) a muchia, a refeca. A tivit cu fierăstrăul marginile scândurilor brute pentru a obţine scânduri paralelipipedice. 3 (silv.; reg.; compl. indicâ capetele buştenilor) v. Olări. Teşi. II fig. (compl indicâ spaţii, lucruri etc.) a împrejmui, a încadra, a înconjura, a mărgini, a răzori. Piscina este tivită cu mici statuete din marmură. tivi'c s.n. (reg.) v. Laţ1. tivilichi'e s.f. (înv.) v. Corset, tivilichiu, -i'e adj. 1 (pop.; despre oameni) v. Jovial. Vesel. Voios. 2 (reg.; despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Elastic. Subţiratic. Subţire. Suplu. Zvelt. 3 (reg.; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2, îngrijit. 4 (înv.; despre oameni) v. Imprudent. Inconştient. Intemperant. Irezonabil. Nechibzuit. Necugetat Necumpătat. Nejudecat. Neprevăzător. Nesăbuit. Nesocotit. tivire |1900 tivire s.f. 1 refecare, tivit1. Pentru a-şi scurta fusta, a fost necesară tivirea ei. 2 (ind lemnului) refecare. Prin tivire se detaşează cu fierăstrăul marginile teşite ale scândurilor brute, pentru a obţine scânduri paralelipipedice. tivit1 s.n. refecare, tivire. tivit2, -ă adj. (despre materiale, stofe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) refecat. Fusta tivită este puţin mai scurtă. tivitoâre s.f. (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). tivitură s.f. 1 refec, tiv, refecătură, <înv. şi reg.> tiveală, manişcă, poală, polcea, roit2, rubăţ, tighel, <înv.> omet2. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) paspoal, tighel, tiv. tivuleţ s.n. tivuşor. tivuşor s.n. tivuleţ. tixlim adv. (modal; reg.; urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. „cu”, „ca”) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit. tiz, tiză s.m., s.f. omonim. Copilul se numeşte Iulian, fiind tizul bunicului. tizic s.n. (înv. şi reg.) tor1. Tizicul este folosit de ţărani ca material de construcţie sau drept combustibil. toâcă s.f. 1 (bis.; la biserici sau la mănăstiri) tocălie. Cu toaca se anunţă începerea serviciului religios sau anumite momente ale acestuia. 2 (reg.) v. Balangă. Clopot. Talangă. toâcă-gură subst. (pop.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ. toăie1 s.f. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Mael-strom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. toăie2 s.f. (bot.; reg.) 1 v. Aconit. Omag (Aconitum napellus). 2 v. Iarbă-mare (Inula helenium). toăipă s.f. (reg.) v. Bardă. Toporişcă. toaletă s.f. 1 closet, veceu, budă, hazna, latrină, plimbătoare, privată (v. privat), tron1, <înv. şi reg.> pişătoare, retiradă, umblătoare (v. umblător), <înv.> baie1, ieşitoare, plimbare, cheneaf, căcăstoare, căcăş-cioară, căcătoare (v. căcător), cabinet, cabinet de toaletă. în cele mai multe şcoli toaletele au fost modernizate. 2 (astăzi rar) v. Chiuvetă. Lavabou. Lavoar. toăipă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Bandă1. Buluc. Cârd Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). toană1 s.f. 1 (mai ales lapl. toane) capriciu, chef, fandoseală, fandosire, fantezie, fason, maimuţăreală, maimuţărie, moft, naz, poftă, prosteală1, fasoleală, fasolire, hachiţă, pandalie, pârţag, scălâmbăială, scălâm-băiere, scălâmbăitură, căşunătură, izmeneală, bâzdâc, farafastâc, fiţă, fiţăraie, fiţărie, marafet, ţachismă, graţiozitate, sclifoseală, sclifosire, sclifosit1, <înv. şi reg.> marghiolie, nacafa, pală3, <înv. şi reg.; depreo meremet, dezmierdare, gherbe, ghionghionele, marghioleală, năbădaie, năvârlii, piază, pont, strâmbele, strambiţe, sucă, toancă2, trăsneală, ţifrăşag, zâmbâc, <înv.> farfazoane, schimonosire, schimonositură, simţ, para-xenie, paraxin, >morfuri, boală, dambla, fartiţie, căcărie. O alinta prea tare şi-i suporta toate toanele. 2 (lapl. toane) dispoziţie,voie, duşi. Astăzi este în toane bune. 3 (med., med. vet.; pop.) v. Acces. Atac. Criză. Puseu 4 (fam.) v. Manie. 5 (înv.) v. Furie. înverşunare. Mânie. toănă2 s.f. (reg.) 1 (iht.; adesea urmat de determ. la pl. introduse prin prep. „de” care arată felul) v. Banc1. 2 v. Cârd. Stol. 3 (de obicei urmat de determ. la pl. introduse prin prep. „de”) v. Haită. 4 (biol, iht.) v. Bătaie. Boişte. 5 (pese.) Copcă2. Ochi1. toăncă1 s.f. (hidrol; reg.) v. Bulboană. Mael-strom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. toăncă2 s.f. (reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. toăngă s.f. (reg.) v. Balangă. Clopot. Talangă. toâpsec s.n. 1 (med.; reg.) v. Boală veneriană. Boală venerică. 2 (înv.) v. Otravă, toarce vb. III. 11 tr. (ind. text.; compl. indică fibre textile) a fila. Ţesătorii torc lâna la maşini speciale. 2 intr. (despre pisici) a sfârâi. Când este mângâiată, pisica toarce de plăcere. 3 intr. (fam.; glum. sau deprec.) v. Sforăi. II refl. (în opoz. cu „apleca”; înv.; despre fiinţe) v. înapoia2. întoarce. Reveni1. Veni. toarcere s.f. (ind. text.) filare, filat1, tors1, torcătură. Un material textil este transformat, prin toarcere, în fire. toartă s.f. 1 (la unele obiecte, vase) coadă, mâner, cotor. A pus mâna pe toarta tigăii încinse şi s-a fript. 2 (arheol.; la oale, vase, câni) mănuşă, baier. Arheologul a descoperit un vas cu o toartă ruptă. 3 ureche, verigă. A pierdut un cercel pentru că i s-a rupt toarta acestuia. 4 (anat.; fam.) v. Braţ. Mână. Membru superior. 5 (art.; anat.; reg.) toarta umărului v. Claviculă. 6 (tehn.; la coasă; reg.) v. Brăţară. Cârceie. 7 (reg.) v. Cercel. 8 (la ace; reg.) v. Gaură. Ureche, toast s.n. vivat, <înv.> sănătăţi (v. sănătate) . în timpul recepţiei s-au rostit toasturi. toasta vb. I. intr. (despre oameni) a închina, a noroci. Invitaţii au toastat pe rând la onomastica sa. tobăr s.m. (reg.) v. Toboşar, tobăş s.m. (înv. şi reg.) v. Toboşar, tobă s.f. I 1 (muz.) tambur, darabană, <înv. şi reg.> baraban, barabancă, <înv.> litavră, meterhanea, tâmpină, tamburo. Din depărtare se aud tobele bătând. 2 (tehn.) tambur. Toba este o piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., care are diverse întrebuinţări în tehnică. 3 (culin., ind. alim.) şfarcă, tăgârcioară. Toba este preparată din stomacul porcului umplut cu bucăţi mici de came, de slănină, de măruntaie etc. 4 (la cărţile de joc) caro, romb. I-a intrat un zece de tobă şi a făcut chintă. 5 (anat.; fam.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. 6 (anat.; la unele animalele; reg.) v. Deşert. 7 (agric.; reg.) v. Batoză. Maşină de treierat. Treierătoare. 8 (reg.) v. Cuptor. Rolă. 9 (anat.; înv.; şi, art., toba urechii) v. Timpan, tobiţă s.f. (muz.) tobşoră. toblă s.f. (reg.) lodbă. Tobla este despicată dintr-un trunchi de copac şi se întrebuinţează în construcţii sau ca lemn de foc. toboşar s.m. 1 (muz.) tambur, <înv. şi reg.> daragiu, tobaş, tobar, <înv.> dara-bancic, darabangiu. Este toboşar într-o formaţie de muzică lăutărească. 2 (omit.; reg.; şi, art., toboşarul-pâdurii) v. Ciocănitoare. Ghionoaie (Picus şi Drycopus). 3 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. tobşdră s.f. (muz.; reg.) v. Tobiţă. toc1 interj, (adesea repet.) cioc1! Toc! Toc! se aude la uşă. toc2 s.n. 11 portochelari. în toc se păstrează ochelarii. 2 (rar) v. Teacă. 3 (la pernă; pop.) v. Dos. Dos de pernă. 4 (înv. şi reg.) v. Tolbă. 5 (reg.) v. Cornet2. Fişic. Pacheţel. 6 (gosp.; reg.) v. Putină. 7 (gosp.; reg.) v. Doniţă. Şiştar1. 8 (la pietrele morii sau la râşniţa de măcinat cereale; reg.) v. Ocol. Vacălie. Veşcă. 9 (gosp.; reg.) v. Polonic. 10 (reg.; în forma tioc) v. Ciob. Fărâmă. Spărturi Ţăndări 11 (reg.; în forma tioc) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţăndări I11 condei, pană. Scribii din cancelarii foloseau tocuri. 2 toc rezervor = stilou, stilogrâf. A primit cadou un toc rezervor cu peniţa din aur. 3 (reg.) v. Portţigaret. Ţiga-ret. Ţigaretă. II11 (constr.) cadru, cercevea, chenar, ramă1, parcan. Tocurile ferestrelor sunt din lemn de fag. 2 (tehn.; la colţarul dulgherului) matcă. în toc se mişcă limba. toc3 s.n. (la încălţăminte) călcâi, ştecăl. I s-a rupt un toc de la pantof. tocă vb. I. 11 tr. (compl. indică alimente, furaje, iarbă etc.) a mărunţi, <înv. şi reg.> a mărunţuşa, a hăcui, a nimica, a strohăi, a strohui, a tocăni. în fiecare zi toacă iarbă la tocător pentru păsări. 2 tr. (reg; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) v. Izbi. Lovi. Pocni. 3 intr. (reg.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) v. Bate. Bocăni. Ciocăni. II fig. 1 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi bunuri etc.) a. arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a topi, a bea, a păpa. Toacă banii pe toate nimicurile. 2 tr. (compl. indică oameni) a bodogăni, a bombăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, a sâcâi, a cârâi, a ciocăni, a pisa, a pisălogi, a descânta, a bârâi, a bâzâi, a căţăi, a căţănăi, a morări, a pritoci, a tocăni. Toată ziua îşi toacă soţul. 3 tr., intr. a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporoyăi, a trăncăni, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a 1901 | râşni, a bleotăcări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi. Vecinele ei toacă vrute şi nevrute. Cele două prietene toacă toată ziua la telefon. 4 tr., refl. [compl. sau sub. indicâ oameni) a sărăci, a scăpăta, a (se) strâmtora, a (se) ruina, a (se) speti, a (se) usca, a se stori. A jucat la ruletă până s-a tocat, focurile de noroc l-au tocat. 5 intr. (rar; despre arme automate, gloanţe, obiecte cu clape etc.) v. Păcăni. Pârâi. Răpăi. Ţăcăni, tocăci s.m. (ţes.; reg.) v. Ţesător, tocană s.f. (culin.) 1 cricală,mâncărică, fricase. Bucătarul cantinei a pregătit pentru prânz o tocană de legume. 2 (reg.) v. Mămăligă. 3 (reg.) v. Sloi1, tocâre s.f. 1 mărunţire, mărunţit1, tocat1. Tocarea ierbii la tocător nu îi ia mult timp. 2 fig. aruncare, azvârlire, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, irosire, împrăştie-re, risipire, zvârlire, tocat1, păpare. Tocarea banilor pe toate nimicurile este una dintre plăcerile ei. tocat1 s.n. 1 mărunţire, mărunţit1, tocare. 2 fig. aruncare, azvârlire, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, irosire, împrăştiere, risipire, zvârlire, tocare, păpare. tocat2 s.n. (reg.) v. Poartă. Prag. Uşă. tocăt3, -ă adj. (despre alimente, furaje, iarbă etc.) mărunţit2. în fiecare zi dă la păsări iarbă tocată. tocăi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) v. Bate. Bocăni. Ciocăni. 2 fig. v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca. Trăncăni, tocăli'vb. IV. tr. (reg; compl indică valută, bani etc.) v. Acumula. Aduna. Strânge. Tezauriza, tocălie s.f. (reg.) 1 (tehn.; la războiul de ţesut) v. Căţel. Cordenci. 2 (bis.; la biserici sau la mănăstiri) v. Toacă, tocănător s.n. (gosp.; reg.) v. Fund. Tocător, tocănâu s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. tocăner s.n. (gosp.; reg.) v. Făcăleţ. tocăm'vb. IV. (reg.) 11 intr. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) v. Bate. Bocăni. Ciocăni. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegri. Jegoşi. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 3 tr. (compl. indicâ alimente, furaje, iarbă etc.) v. Mărunţi. Toca. II tr. fig. (compl. indicâ oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cârâi. Cicăli. Ciocăni. Dăscăli. Pisa. Pisălogi. Plictisi. Sâcâi. Toca. tocăm're s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) v. Bătaie. Bocăneală. Bocănire. Bocănit. Bocănitură. Ciocăneală. Ciocănire. Ciocănit Ciocănitură. tocăm't s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „la”) v. Bătaie. Bocăneală. Bocănire. Bocănit. Bocănitură. Ciocăneală. Ciocănire. Ciocănit. Ciocănitură. tocănitor, -oăre s.n., s.f. (reg.) 1 s.n. (gosp.) v. Fund. Tocător. 2 s.f. (omit.) v. Ciocănitoa-re. Ghionoaie (Picus şi Drycopus). tocăniţă1 s.f. (zool; reg.) 1 v. Orbeţ. Spalax (Spalax microphthalmus). 2 v. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa europaea). 3 v. Popândău (Citellus citellus). tocăniţă2 s.f. (omit.; reg.) v. Ciocănitoare. Ghionoaie (Picus şi Drycopus). tocăniţă3 s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagri). tocător, -oăre s.m., s.f., s.n. 1 s.m. (gosp.) satâr. Tocătorul se foloseşte la tocat carnea. 2 s.f. (tehn.; şi tocătoare de furaj) şişcalău, şişcă1, şişcorniţă. Tocătorul este o maşină de tocat paie, coceni etc. pentru vite. 3 s.n. (gosp.) fund, cârpător, scândură, tablă1, tocănător, tocănitor, <înv.> mărunţătoare. Taie zarzavaturile pe un tocător. 4 s.n. (tehn.; la meliţă; reg.) v. Cuţit. Limbă. toceală s.f. fig. (fam.) v. Buchiseală. Buchisire. Buchisit. toci vb. IV. 11 refl.,tr. (sub. sau compl. indică unelte tăioase) a (se) ştirbi. Cuţitul s-a tocit din cauză că a încercat să taie cu el un plastic dur. A tocit toporişca atunci când a vrut să despice un butuc din lemn de esenţă tare. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică tocurile ori talpa încălţămintei) a (se) scâlcia. A dus pantofii la cizmar pentru că i s-au tocit tocurile. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) a (se) degrada, a (se) deteriora, a se învechi, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) uza, <înv. şi pop.> a (se) sparge, <înv. şi reg.> a slăbi, a se rănţui, a ştofloci, a ştrăpăţui, a teşmeni, a (se) tohoci, <înv.> a se prosti1. De atâta purtat, a tocit repede pantofii. Paltonul i s-a tocit cu trecerea timpului. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ materiale, obiecte etc.) a (se) patina, a (se) roade, a (se) uza, a se spuma. Frecarea a tocit tălpile şezlongului. Tapiseria canapelei s-a tocit. 5 tr. (reg.; compl. indică obiecte tăioase sau lamele lor) v. Ascuţi. II fig. 1 refl. (despre organe ale corpului, despre facultăţi fizice sau psihice etc.) a se debilita, a slăbi. Vederea ei s-a tocit în ultimul timp. 2 tr. (compl. indicâ lecţii, cursuri etc.) a roade. A tocit bine materia pentru a fi sigur de reuşita la examen. 3 tr. (fam.; compl. indicâ texte, enunţuri etc.) v. Buchisi, tocilă vb. I. tr. (înv.; compl. indicâ obiecte tăioase sau lamele lor) v. Ascuţi. tocilar, -ă s.m., s.f. 1 s.m. ascuţitor, tocitor, şlaifar, şloasăr, şlofar. A dus cuţitele la un tocilar pentru a le ascuţi. 2 s.m., s.f. fig. (fam.) v. Bucher. tocilă s.f. fig. (fam.) v. Bucher. tocire s.f. 1 ştirbire. încercarea de a tăia un plastic dur a provocat tocirea cuţitului. 2 scâlci-ere. Tocirea tocurilor de la pantofi îngreunează mersul. 3 degradare, deteriorare, învechire, ponosire, roadere, stricare, uzare, eroziune, ponoseală, <înv. şi reg.> dârvăreală, rănţuială, <înv.> prostire1, umilinţă. A renunţat la palton din cauza tocirii lui. tocit, -ă adj. 11 (despre unelte tăioase) ştirb, ştirbit. Cuţitul tocit nu mai taie deloc. 2 (despre tocurile sau talpa încălţămintei) scâlciat. tocmaşi Merge greu din cauza tocurilor tocite ale pantofilor. 3 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) degradat, deteriorat, învechit, ponosit, ros, stricat, uzat, vechi2, rău, picnit, rănţuit, amărât. Şi-a peticit paltonul tocit. 4 (despre monede, medialii sau despre relieful sculpturilor) frust, şters. Monedele sunt atât de tocite, încât nu se mai poate desluşi nimic pe ele. II fig. 1 (despre cuvinte, fraze, argumente etc.) banalizat, stereotipic, răsuflat, stereotip. Regizorul a reuşit să brodeze, pe baza unui subiect tocit, o intrigă captivantă. 2 (despre organe ale corpului, despre facultăţi fizice sau psihice etc.) slab, slăbit. Are memoria tocită. Are vederea tocită. tocitor, -oăre s.m., s.f. 1 s.f. (înv. şi pop.) v. Cadă. Zăcătoare (v. zăcător). 2 s.m. (reg.) v. Tocilar. tocmăc s.n. (înv.) v. Mai3. tocmâgi s.m. pl. (culin., ind. alim.; reg.) v. Tăiţei. tdcmai adv., adj. A adv. I (modal) 1 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) chiar, exact, <înv. şi pop.> săvai, întocmai, oblu, taman, <înv. şi reg.> aşaşi. Iese tocmai acum din casă. Evenimentele s-au petrecut tocmai aşa. 2 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) chiar, drept, exact, precis, întocmai, oblu, taman, <înv. şi reg.> acurat, prisne, tam, tocmaşi, curat. Trăsnetul l-a nimerit tocmai pe el. A sosit tocmai la timp. 3 (antepus unui subst. sau unui pron., reliefează ori accentuează cuv. la care se referă) chiar. Tocmai ea i-a dat banii înapoi. 4 chiar, numai. O asemenea fată ar fi tocmai bună să o ia de soţie. 5 chiar, îndeosebi, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> ales2. Era o linişte deplină şi tocmai asta l-a speriat. 6 (ca determ. al unui adj., al unui adv. sau al unui vb., exprimă o nuanţă de exagerare în plus ori în minus; în constr. neg.) prea. Noua directoare a liceului este o femeie nici tânără, nici tocmai bătrână. 7 (înv.; urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. „ca”, „cu”) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic, întocmai. Leit. 8 (înv.; întărind un adv. neg.) v. Chiar. II (temporal) 1 chiar, încă. Tocmai din anii copilăriei şi-a manifestat talentul literar. Tocmai de la început treburile nu au mers bine. 2 abia, doar, numai, taman. Au trecut tocmai doi ani de la căsătorie. 3 chiar, baş1. Explozia nu s-a produs tocmai în momentul calculat. III (în legătură cu un cuv. sau cu o prop. care arată locul) hăt, taman, tomite. A venit la nunta fratelui lui tocmai din Australia. B adj. (înv.) 1 (despre suprafeţe, corpuri, obiecte etc.) v. Drept. Lis. Neted Orizontal. Plan. Plat2. Şes. 2 (predomină ideea de identitate sau de asemănare între fiinţe, obiecte etc.) v. Analog2. Apropiat. Asemănător. Asemenea. Asemuit. Comparabil. Corespondent. Similar, tocmaşi adv. (modal) 1 (exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, tocmă |1902 întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează; reg.) v. Chiar. Drept. Exact. Precis. Tocmai. 2 (înv.; urmat de determ. în dat. sau introduse prin prep. ,,ca”, „cu”) v. Aidoma. Aievea. Asemenea. Chiar. Deopotrivă. Exact. Identic. întocmai. Leit. tocmă s.f. (reg.) 1 (adesea constr. cu vb. „a face”) v. Târg. Targuială. Tocmeală. 2 v. înţelegere. învoială. 3 v. Logodnă, tocmăgel s.m. (bot.) 1 Clavaria crispula; opintici (v. opintic), barba-caprei (v. barbă), burete-creţ, meloşel. 2 (reg.) v. Rămurele (v. râmurea) (Clavaria botrytis). 3 (lapl. tocmâgei; reg.) v. Creasta-cocoşului (v. creastă) (Clavaria flava). 4 (reg.) v. Bure-te-de-conopidă (Clavaria coralloides). tocmeală s.f. I (predomină ideea depunere de acord, de înţelegere, de potrivire) 1 (adesea constr. cu vb. „a face”) târg, târguială, precupeţire, <înv. şi pop.> negoţ, tocmă, ţigăneală, ţigănie. După o tocmeală de câteva ore, s-au învoit ca fiecare să lase din preţ. După ce au făcut tocmeala, cei doi s-au despărţit mulţumiţi. 2 (jur.; înv. şi pop.) v. Clauză. Condiţie. Dispoziţie. Prevedere. Punct. Stipulăre. Stipulaţie. Termen. 3 (pop.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere, învoială. învoire. Legământ Pact1. Tranzacţie. 4 (pop.) v. Cerere în căsătorie. Peţire. Peţit. 5 (reg.) v. Logodnă. II (predomină ideea de ordine, de rânduială, de constituire; înv.) 1 (în opoz. cu „dezordine) v. Orânduială. Ordine. Organizare. Rânduială. Regulă. 2 v. Normă. Precept. Principiu. Rânduială. Regulă. 3 v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 4v. înţeles1. Raţiune. Rost. Semnificaţie. Sens. 5 v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. Poruncă. 6 (relig.) v. Creare. Creaţie. Facere. Geneză. Zidire. 7 (mai ales la pl. tocmeli) v. Aşezământ. Fundaţie. 8 v. Instituţie. Unitate. 9 v. Comportament. Comportare. Conduită. Deprindere. Maniere (v. manieră). Moravuri. Năravuri (v. nărav). Obiceiuri (v. obicei). Purtare. 10 (fiziol.) v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. 11 v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. 12 v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt. Cumpătare, înţelepciune. Judecată. Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderaţie. Raţiune. Sobrietate. Tact. Temperanţă. 13 (concr.; jur.) v. Testament, tocmi vb. IV. I (predomină ideea de punere de acord, de înţelegere, de potrivire) 1 refl. recipr. (despre oameni) a se târgui, <înv. şi pop.> a se dezbate2, a se negustori, a se neguţa, a se pogodi, a se precupeţi, a se ogodi, a răzbate, a se zbate, a se ţigăni. A cumpărat casa după ce s-a tocmit cu vânzătorul săptămâni întregi. Cei doi negustori s-au tocmit câtva timp până au ajuns la o înţelegere. 2 refl. (despre oameni) a se angaja, a intra, a se încadra, a se băga, a se vârî, a se învoi, a merge, a se năimi, a se prinde, a veni, a se apuca, <înv.> a se înnăimi. S-a tocmit paznic la o fermă zoologică. 3 tr. (înv. şi pop.; compl. indică bunuri mobile sau imo- bile, obiecte de folosinţă temporară etc.) v. Angaja. închiria. 4 refl. (recipr.), tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni) v. Logodi. 5 refl. (înv.; despre oameni) v. Conveni. împăca, înţelege. învoi. 6 refl. (înv.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Asemăna. Asemui. Compara. Potrivi. II (predomină ideea de ordine, de rânduială, de constituire) 1 tr., refl. (înv. şi reg; compilau sub. indică oameni) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi. 2 tr., refl. (med., med. vet.; înv. şi reg.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta, înfiripa. însănătoşi. întrema. Inzdrăveni. Lecui Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte stricate, uzate, vechi etc.) v. Repara. 4 tr. (constr.; înv. şi reg.; compl. indică edificii, temeliile acestora, poduri, terasamente, albiile râurilor, versanţi etc.) v. Consolida. întări. 5 tr. (reg.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni. 6 refl. (reg.; despre stări, procese, situaţii etc.) v. Ameliora. îmbunătăţi. îndrepta. Restabili. 7 tr. (înv.; compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) v. Alcătui1. Compune. Crea. Elabora. Face. întocmi. Realiza. Redacta. Scrie. 8 tr. (înv.; compl. indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) v. Aranja. Aşeza. Clasa. Clasifica. Dispune. Distribui. Grupa. împărţi. Orândui. Ordona. Organiza. Potrivi. Pune. Rândui. Repartiza. Sistematiza. 9 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Călăuzi. Conduce. Dirija. Ghida. îndrepta. îndruma. Orienta. 10 tr. (înv.; compl. indică organizaţii, comisii etc.) v. Alcătui1. Constitui. Crea. Desemna. Forma. Institui. înfiinţa. Numi. Organiza. Stabili. 11 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Acorda. Da2. Destina. Hărăzi. Hotărî. Meni. Predestina. Rândui. Sorti. Ursi. 12 tr. (înv.; compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui. întocmi. Stabili. Statornici. 13 tr. (înv.) v. Pregăti. 14 refl. (înv.; despre comunităţi umane, societăţi economice, arte, ştiinţe etc.) v. Propăşi. Prospera. 15 tr., refl. fig. (înv. şi pop.; compl sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Astâmpăra. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Tempera. tocmire s.f. 1 (pop.) v. Acord. Aranjament Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere, învoială învoire. Legământ. Pact1. Tranzacţie. 2 (în opoz. cu „dezordine”; înv.) v. Orânduială. Ordine. Organizare. Rânduială. Regulă, tocmit, -ă adj. (despre lucrători cu ziua) învoit. Grădinarul tocmit a plantat trandafiri. tocmitdr, -oâre s.m., s.f. (înv.) 1 s.m. (milit.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. 2 s.m.v. Călăuză. îndrumător. Mentor. Povăţuitor. Sfătuitor. Sfetnic. 3 s.m., s.f. v. Creator. Făuritor. Fondator. întemeietor, tococardiogrâf s.n. (tehn. med.) cardioto-cograf. Cu ajutorul tococardiografului se înregistrează bătăile cordului fetal. tocodinamometru s.n. (tehn. med.) toco-metru. Tocodinamometrul măsoară şi înregistrează intensitatea şi forţa contracţiilor uterine, fiind folosit mai ales în urmărirea naşterii. tocoferol s.m. (biochim., farm.) vitamina E. Tocoferolulfuncţionează ca antioxidant, cu rol protector împotriva depunerilor de colesterol la nivelul arterelor coronare, găsin-du-se, în stare naturală, în uleiurile vegetale, în salata verde şi în germenii de grâu. tocometru s.n. (tehn. med.) tocodinamometru. tocoric s.n. (fin.; reg.) v. Bancă2, tocţiglă s.f. (constr.; reg.) v. Olan. Ţiglă1, toculeţ s.n. (la încălţăminte) tocuşor. tocuşor s.n. (la încălţăminte) toculeţ. Todorusâle s.f. pl. (mitol. pop.; nm. pr.) Strat de Rusalii, Sfredelul Rusaliilor (v. sfredel), Todoruse. Todorusalele cad în a patra miercuri după Paşte, în ziua de Sfântul Toader, cu 24 de zile înainte de Rusalii. Todoruse s.f. pl. (mitol. pop.; reg.; nm. pr.) v. Strat de rusalii. Todorusâle. tofleâc s.m. (bot.; la porumb; reg.) v. Ştiulete, toflegi'vb. IV. refl. (reg.; despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, tofli'că s.f. (colect.; iht.; reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albitură. Baboiaş. Caracudă. Mărunţiş. Plevuşcă. tofolog, -oăgă adj. (despre oameni) v. Bleg. Indolent. Moale. Molatic. Molâu. Mototol, togă s.f. 1 (în Antic, romană) laticlavă. Toga era purtată de senatorii romani. 2 robă. Magistraţii poartă togi. tohârică s.f. (lingv.) limbă toharică. Toharica este o limbă indo-europeană vorbită în Antichitate în Asia Centrală şi cunoscută din texte scrise cu alfabet hindus, datând din secolele al V-lea -al VH-lea d. Hr. tohoci vb. IV. tr., refl. (reg.) 1 (compl. sau sub. indică materii, materiale etc. dure) v. Amănunţi. Concasa. Fărâmiţa. Mărunţi. Sfărâmă. Zdrobi. 2 (compl. sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) v. Degrada. Deteriora. învechi. Ponosi. Roade. Strica. Toci. Uza. toi1 s.m. (omit.; reg.) v. Scorţar. Scorţar-co-mun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). toi2 s.n. 1 (cu sens temporal) miez, mijloc, putere, tărie, temei, vipie, viu, <înv.> despus, dric. în toiul nopţii a început o furtună puternică. 2 zor, dârdoră, foc. Au venit ajutoare chiar în toiul luptei După o scurtă pauză, oamenii au reintrat în toiul muncii. 3 (înv. şi pop.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 4 (înv. şi pop.) v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. 5 (înv. şi pop.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. 1903| tomată Vrajbă1. Zâzanie. 6 (reg.) v. Cârd. Stol. 7 (milit.; înv.) v. Bătălie. înfruntare. Luptă. 8 (milit.; înv.) v. Gros. Mulţime. toP vb. IV. (înv. şi reg.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 intr. (despre oameni) v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ fiinţe, manifestări, acţiuni ale lor; stări fiziologice, procese psihice etc.) v. Astâmpăra. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Tempera, toiag s.n. I 1 măcău, <înv.> fuşte, stâlpare. Bătrânul se sprijină în mers într-un toiag. 2 (bis.) priveghetoare (v.priveghe-tor), stat3. Toiagul este o lumânare în formă de spirală, care se pune în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 3 (art., la pl. toiegele; astron.; pop.; şi nm. pr.) trisfetitele (v. trisfetite). Toiegele sunt cele trei stele luminoase aşezate în linie dreaptă în mijlocul constelaţiei Orion. 4 (înv. şi reg.) v. Sceptru. 5 (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Steag. Steag de mire. 6 (vit.; reg.) v. Mustuitor. II fig. ajutor, apărător, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susţinător, cârjă, patron2, reazem, tutore, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este toiagul bătrâneţii ei. toiegel s.n. toieguţ. Se apără de câini cu un toiegel. toieguţ s.n. toiegel. tdiet s.n. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, toitân, -ă adj. (reg.; despre copii sau despre pui de animale) v. Crescut2. Dezvoltat. Măricel. Măricică. Mărişor, tolăneâlă s.f. (pop.) v. întindere. Lungire. Tolănire. tolăni vb. IV. 1 refl. (despre fiinţe) a se culca, a se întinde, a se lungi, a se trânti, a se răbuni, a se răcăşi, a se tologi, <înv.> a se tinde. Obosiţi fiind, s-au tolănit la umbra unui stejar. 2 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi, tolănire s.f. întindere, lungire, tolănea-lă, tologeală. Tolănirea comodă la umbra unui stejar a fost reconfortantă pentru drumeţi. tolănit, -ă adj. (constr. mai ales cu vb. „a sta,T) 1 (despre fiinţe) culcat2, întins2, lungit, trântit, răbunit, tologit. Obosiţi fiind, stau tolăniţi la umbra unui stejar. 2 (despre oameni sau despre corpul lor) răsturnat, trântit. Tolănit pe canapea, citeşte ziarul. tolbâş s.m. (înv.) <înv.> bocceagiu, coropcar, marchitan, marfagiu, mărunţişar, mărunţuşar, trămătar. Tolbaşul era un negustor de mărunţişuri. tolbă s.f. 1 taşcă, ţoşcă. Vânătorul a pus prepeliţa împuşcată în tolbă. 2 <înv. şi reg.> toc2, <înv.> cucură2, faretră, săhăidac, tăftui. în tolbă se păstrează săgeţile. 3 (reg.) v. Desagă. Traistă. tolbutamfdă s.f. (farm.) butamidă. Tolbuta-mida este un antidiabetic. tolcer s.n. (reg.) 1 v. Pâlnie. 2 (bot.) v. Ador-miţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). 3 (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. tolcerăş s.n. (reg.) v. Pâlnioară. Pâlniuţă. tolceruţ s.m. (bot.; reg.) v. Petunie (Petunia hybrida). toldăş s.n. (reg.) v. Retevei. Scurtătură, toldâu s.n. (reg.) v. Retevei. Scurtătură, toldie s.f. (reg.) v. Retevei. Scurtătură, toldui vb. IV. (reg.; despre oameni) 1 refl. recipr. v. Conveni. împăca. înţelege. învoi. 2 refl. v. Căsători. toleră vb. I. tr. 1 (compl. indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) a accepta, a admite, a aproba, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a accepe, <înv. şi reg.> a pristăni, <înv.> a obicni, a trece, a volnici, a înghiţi. Părinţii nu pot tolera comportamentul iresponsabil al fiului lor. 2 (compl. indică medicamente, tratamente sau mâncăruri, băuturi etc.) a suporta, a pristui. Organismul ei tolerează bine tratamentul cu citostatice. Bolnavii hepatici nu tolerează mâncărurile grase. tolerabil, -ă adj. 1 (despre situaţii, stări etc.) acceptabil, admisibil, bunicel, bunicică, convenabil, suportabil, pasabil, <înv.> suferibil, suferit. Inflaţia a fost tolerabilă. 2 (despre stări, acţiuni, situaţii neplăcute sau nedorite, despre climă, vreme etc.) acceptabil, suportabil, tenabil, <înv. şi pop.> uşor2, <înv.> suferibil, suferit. Gelozia ei nu este tolerabilă. Durerea a devenit tolerabilă. Iama aceasta a fost tolerabilă . tolerant, -ă adj. 1 (despre oameni) concesiv, indulgent, îngăduitor, permisiv, răbdător, răbduriu, <înv.> liberal, moale. Este o persoană mult prea tolerantă cu cei care greşesc. 2 (despre oameni) clement, iertător, indulgent, îndurător, îngăduitor, milostiv, ieftin. învăţătorul este tolerant cu elevii. 3 (despre idei, concepţii, opinii etc. ale oamenilor) <înv.> liberal. Noţiunea de modernitate extinsă arbitrar a devenit prea tolerantă. tolerantîsm s.n. (rar) v. Indulgenţă. îngăduinţă. îngăduire. înţelegere. Permisivitate. Toleranţă. toleranţă s.f. 1 indulgenţă, îngăduinţă, îngăduire, înţelegere, permisivitate, tolerantism, îngăduială, <înv.> răbdare, slobozenie. Bunicii manifestă prea multă toleranţă faţă de nepoţi. 2 clemenţă, iertare, indulgenţă, îndurare, îngăduinţă, milostivire. Arată toleranţă faţă de cei care au greşit fără voie, prima dată. Preoţii propovăduiesc toleranţa. 3 (med., med. vet.) obişnuinţă. Toleranţa este proprietatea unui organism de a reacţiona identic la acţiunea unor factori mecanici, fizici sau medicamentoşi, în doze crescătoare. toh'gă s.f. (reg.) 1 (transp.) v. Cotigă. Teleagă. 2 (tehn.; la plug) v. Cotigă. Teleagă, toloăcă s.f. (reg.) 1 (agric.) v. Ogor. Pârloagă. 2 v. Loc viran. Maidan. Teren viran. toloboătă s.f. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, tolocăneălă s.f. (pop.) v. Bâiguială. Bâiguire. Bodogăneală. Bodogănire. Bodogănit. Bolboroseală. Bolborosire. Bolborosit1. Bombănea-lă. Bombănit. Bombănitură. Mormăială. Mormăire. Mormăit1. Mormăitură. tolocăm vb. IV. (pop.) 1 tr. (compl. indicâ oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 intr. (despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 3 tr. (compl indicâ oameni) v. Bodogăni Bombăni Cicăli Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. 4 tr. (compl indicâ cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni Gângăvi îndruga, îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura, tologeălă s.f. (reg.) v. întindere. Lungire. Tolănire. tologi vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Culca. întinde. Lungi. Tolăni, tologit, -ă adj. (constr. mai ales cu vb. „a sta ”; reg.; despre fiinţe) v. Culcat2. întins2. Lungit. Tolănit. tololoi1 s.n., s.m., adj. (reg.) 1 s.n.v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 2 s.m., adj. v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragiu. Vorbăreţ. tololoPvb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 2 v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera. tololoţi s.m. pl. (reg.) 1 (culin., ind. alim.) v. Tăiţei. 2 (culin.) v. Frecăţei. Turnăţei. Zdrenţe (v. zdreanţă). tolomăc, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; pop. şi fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tolom£tru s.n. (fiz.) turbidimetru. Cu tolometrul se măsoară gradul de tulbureală a unei suspensii. tolontăî vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică cuvinte, fraze etc.) v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi. Murmura. 2 (compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. tolos s.n. (arhit.; în Antic.) templu circular. La Roma se păstrează ruinele tolosului închinat Vestei, care datează din sec. al TV-lea î. Hr. toltoăşă s.f. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. toluen s.m. (chim.) metilbenzen. Toluenul este folosit ca materie primă în industria coloranţilor, la fabricarea unor medicamente etc. tom s.n. 1 volum, <înv.> trup. Dicţionarul Academiei Române a apărut în mai multe tomuri. 2 carte, lucrare, operă, scriere, tipăritură, volum, op, poflioagă. Are un număr mare de tomuri ale clasicilor literaturii universale. tomătă s.f. (bot.) Lycopersicum esculentum; pătlăgea, pătlăgea-de-paradis, pătlăgea-galbe-nă, pătlăgea-roşie, pătlăgică, roşie (v. roşu), gălăţeană, măr-paradis (v. măr2), para-daisă. tombal |1904 tombăl, -ă adj. funerar, sepulcral, tumular, mormântal, mormântos. Trupul neînsufleţit a fost depus într-o cameră tombală. tombă s.f. (ital; înv.) v. Groapă. Loc de veci. Locaş de veci (v. locaş1). Mormânt. Sepulcru, tomi'st, -ă adj., s.m., s.f. (teol, filos.) tomistic. Doctrina tomistă aparţine lui Toma d’Aquino. Tomiştii susţin că ştiinţa şifilosofia trebuie să slujească religiei. tomistic, -ă adj. (teol, filos.) tomist. torni te adv. (în legătură cu un cuv. sau cu o prop. care arată locul; pop.) v. Tocmai, tomnătic, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 autumnal, tomniu. Gutuiele sunt fructe tomnatice. 2 fig. (despre elemente din natură, momente ale zilei etc.) trist, melancolic, posomorât. îl indispune lumina tomnatică a lunii. II s.f. (la pl. tomnatice; bot.; reg.) v. Crizantemă. Dumitriţă. Tufanică. Tufaniţă (Chrysanthemum indicum). III fig. 1 adj. (despre bărbaţi) celibatar, necăsătorit, nefamilist, neînsurat, stingher. Prietenul lui este tomnatic. 2 s.m. burlac1, cavaler, celibatar, flăcău, holtei1. S-a înfiinţat un club al tomnaticilor. tomniu, -ie adj. (reg.) v. Autumnal. Tomnatic. tomoâşă s.f. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. tomodensitometrie s.f. (med., med. vet.) computertomografie, tomografie axială computerizată, tomografie computerizată, tomodensitometru s.n. (med.) computer tomograf, scaner, tomograf computerizat, tomogrâf s.n. (med., med. vet.) 1 planigraf, radiotom, stratigraf. Tomografiile se realizează cu ajutorul tomografului. 2 tomograf computerizat = computer tomograf, scaner, tomodensitometru. La tomograful computerizat se fac computertomografii. tomografie s.f. (med, med. vet.) 1 radiotomie, stratigrafie. Tomografia se execută cu ajutorul tomografului, pentru a se realiza imagini ale secţiunilor unui organ. 2 (concr.) radiotomie, tomogramă. Tomografia este imaginea obţinută prin examenul radiologie executat cu ajutorul tomografului. 3 tomografie axială computerizată = tomografie computerizată = computertomografie, tomodensitometrie. Prin tomografia computerizată se explorează, pe secţiuni subţiri, o anumită regiune din organism. tomogramă s.f. (med., med. vet.) radiotomie, tomografie. ton1 s.m. (iht.) Thunnus thynnus; <înv.> peţudă. ton2 s.n. 11 (muz.) tonalitate, <înv.> son. Gama m ajoră cuprinde cinci tonuri. 2 (muz.; în sistemul temperat) secundă mare, <înv.> secundă majoră. Tonul este raportul dintre două sunete alăturate, echivalent cu două semitonuri. 3 (muz.) răsunet, rezonanţă, sonoritate, timbru. Tonul orgii îi umple sufletul de visare. Această vioară are un ton deosebit. 4 inflexiune, intonare, intonaţie, mlădiere, modulare, modulaţie, tonalitate, melodie, întorsătură, întorsură. Vocea ei are tonuri foarte plăcute. 5 glas, timbru, voce, <înv. şi pop.> vorbă, viers. Are un ton cu inflexiuni specifice. 6 accent, intonaţie, notă, nuanţă. Avea în glas un ton plin de îngrijorare. 7 (fon.) înălţime, tonalitate. în unele limbi tonul este intonaţia deosebită a unor cuvinte care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. 8 (fon.; înv.) v. Accent. II nuanţă, tonalitate, <înv.> vopsea. Interiorul casei este zugrăvit în vernil cu tonuri de galben. Petalele trandafirulwrau tonuri de mov. ton3 s.n. (reg.) 1 (la moara de apă) v. Jgheab. Scoc. Uluc. 2 v. Ploscă1, tonăj s.n. încărcătură. Tirurile au un tonaj foarte mare. tonalitate s.f. 11 (muz.) ton2, <înv.> son. 2 inflexiune, intonare, intonaţie, mlădiere, modulare, modulaţie, ton2, melodie, întorsătură, întorsură. 3 (fon.) înălţime, ton2. II nuanţă, ton2, <înv.> vopsea, tonânt, -ă adj. (în opoz. cu „slab”, „stins’) despre voce, sunete, zgomote etc.) amplu, detunător, intens, puternic, răsunător, rezonant, ridicat2, tare, tunător, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este tonant. tonâre s.f. (fotogr.) virare. Tonarea este tratarea copiilor fotografice cu o soluţie specială pentru a-i schimba nuanţele de negru în alte nuanţe. tonătic, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. 2 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) v. Capricios. Inconstant. Instabil. Neconstant. Nesigur. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Variabil. tonă s.f. <înv.> tonelă. Tona este egală cu 1000 de kg. toncâ vb. I. refl., intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; reg.; despre fiinţe) v. Apuca. Căşuna. Năzări. Părea. V^ni. toncos, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Boieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. 2 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) v. Capricios. Inconstant. Instabil. Neconstant. Nesigur. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Variabil. tonâlă s.f. (înv.) v. Tonă. tonetă s.f. (com.) chioşc, gheretă. Are o tonetă de ziare. tonic, -ă adj., s.n. 11 adj. (fon.; despre vocale, silabe, cuvinte etc.) accentuat. Flexiunea verbală se caracterizează prin opoziţia între radicale tonice şi neaccentuate. 2 adj. (despre ritm, intonaţie etc.) accentuativ. în frazare se observă creşterea ritmului tonic. 3 adj., s.n. (farm.) fortifiant, fortificant, întăritor, reconfortant, reconstituant, roborant, tonifiant, <înv.> reconfortator, confortant Medicul i-a prescris medicamente tonice pentru a se reface rapid după boală. Tonicul pe care îl ia este un complex de vitamine. II adj. fig. întăritor, stenic, tonifiant. Muzica este un factor tonic pentru melomani. Glumele lui sunt tonice. tonicardiăc, -ă adj. s.n. (farm.) cardiotonic. Tonicardiacul stimulează activitatea inimii, întărindu-i forţa de contracţie şi normalizând ritmul bătăilor. torne s.f. (fiziol.) tonus. Tonia este o stare permanentă de uşoară tensiune a muşchilor unui organism sănătos. tonifiâ vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifica, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vânjoşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura. Un regim alimentar echilibrat l-a tonificat. Muşchii s-au tonificat prin exerciţii fizice. tonifiănt, -ă adj., s.n. 1 adj., s.n. (farm.) fortifiant, fortificant, întăritor, reconfortant, reconstituant, roborant, tonic, <înv.> reconfortator, confortant. 2 adj. fig. întăritor, stenic, tonic. tonifică vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) a (se) fortifia, a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifia, <înv. şi pop.> a (se) împulpa, a (se) împuternici, a (se) drege, a (se) scula, <înv. şi reg.> a (se) zdrăveni, a (se) ipeni, a izbuti, a (se) priboli, a (se) vânjoşa, a (se) căli, a (se) cuirasa, a (se) oţeli, a (se) învârtoşa, a (se) restaura, tonificăre s.f. (med., med. vet.) fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, învigorare, înzdrăvenire, reconfort, reconfor-tare, refacere, restabilire, tonifiere, vivificare, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. Urmând un regim alimentar echilibrat, tonificarea organismului după boală a fost rapidă. tonificăt, -ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe, organisme, organe etc.) fortificat, îndreptat, înfiripat, întărit, întremat, învigorat, înzdrăvenit, reconfortat, refăcut, restabilit, pribolit. Tonificat după boală, a plecat într-o staţiune montană. tonifiere s.f. (med., med. vet.) fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, învigorare, înzdrăvenire, reconfort, reconfor-tare, refacere, restabilire, tonificăre, vivificare, vivificaţie, <înv. şi pop.> împuternicire, <înv.> întăritură. tonisi vb. IV. tr. (înv.; compl. indică studii, opere ştiinţifice, de artă, muzicale etc.) v. Alcătui1. Compune. Crea. Elabora. Face. întocmi. Realiza. Redacta. Scrie, tonitruant, -ă adj. (în opoz. cu „slab”, „stins”; fran.; despre voce, sunete, zgomote etc.) v. Amplu. Detunător. Intens. Puternic. Răsunător. Rezonant. Ridicat2. Tare. Tonant. Tunător. tonoăsă s.f. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a face”) v. Boroboaţă. Ispravă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Poznă. Prostie. Şotie. Trăsnaie. 1905| tonoci vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. tonocie s.f. (reg.) v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. tonomât s.n. juke-box. A introdus în tonomat o fisă pentru a asculta melodia preferată. tonâs, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Bo-ieros. Capricios. Fandosit. Mofturos. Năzuros. Pretenţios. 2 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) v. Capricios. Inconstant. Instabil. Neconstant. Nesigur. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Variabil, tonotacti'sm s.n. (biol.) tonotaxie, tonotro-pism. tonotaxie s.f. (biol) tonotactism,tonotropism Tonotaxia este o sensibilitate a organismelor vegetale sau animale la vibraţiile osmotice, ca reacţie la schimbarea mediului înconjurător. tonotropi'sm s.n. (biol.) tonotactism, tonotaxie. tonsi'lă s.f. (anat.) amigdală, gâlcă, ghindură, guşă, înghiţitoare, bolfă, frăguliţă, găletuşă, ghindă, glandure, lătunoa-ie (v. lătunoi), mandulă, mură2, sugătoare (v. sugător). Tonsilele i s-au inflamat din cauză că a băut apă cu gheaţă. tonsilectomie s.f. (chir.) amigdalectomie. Prin tonsilectomie se excizează cele două amigdale. tonsih'tă s.f. (med.) amigdalită. Suferă de tonsilită cronică. tonsilotom s.n. (chir.) amigdalotom. Toni-silotomul este folosit în amigdalotomie. tonsilotomie s.f. (chir.) amigdalotomie. Tonisilotomia este incizia amigdalelor. . tont, toântă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, <înv. şi pop.> năuc, neajuns2, bobletic, bocciu, haplea, hăplău, tolomac, tontălaucă, tontălău, flaimuc, slăbănog, tresărit2, ciumpalac, fleţ, gă-găuţă, gogoman, muhaia, slab, şui3, tândală, zevzec, zgubilitic, caşbec, <înv. şi reg.> nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, balamut, bleomb, bleot, bobleţ, bolocan, cherapleş, chimiţă1, chiomp, dilivan, gâltofan, gloan, gog1, haidamac, hăbăuc, hondrobos, husăn, huşit, hututui, lud, macabău, mangosit, meciurd, metehău, meteleu, modoroi, mohoi, mohoieş, molătău, mong, moroiman, moto-flete, motoflocea, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, năhui, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruţ, năvleg, năvligos, nebleznic, nerodoi, nete, netrebuit, nihainic, nizguban* opac3, paliu2, păhui2, pleoncios, pliurd, ponc, poni-vos, pricăjit, pucăr, puncău, şuietic, tambă, tanău1, tancă, tălălău1, tălăşman, tălâmb, tărăn-tuc, tăul, tontan, tontălan, tontolete, tontolog, tontovan, trăncănău, trencheş, tronc3, tucan, tuieş, turuietic, tut2, ivan, morhoanghină, <înv.> glupav, pros-tănău, budala, blegoman, deştept, credul, cretin, clăpăug, fonf, redus, redus la minte, redus mintal, sec, coclit, îngrămădit, butac, ciubotă, bolovan, tureatcă, oaie, pedestru, chiftea, faţos, jepat, pamfletar. Copilul ăsta este tare tont! De regulă, tonţii sunt uşor de înşelat. 2 adj. (reg.; despre oameni) v. Bâlbâit2. Gângav. Gângăvit2. Gângâit. tontân, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tontălăn, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tontălâucă s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; pop. şi fam.) v. Bleagă (v. bleg). Nătă-fleaţă (v. nătăfleţ). Nătângă (v. nătâng). Neghioabă (v. neghiob). Neroadă (v. nerod). Netoată (v. netot). Proastă (v. prost). Prostănacă (v. prostănac). Stupidă (v. stupid). Toantă (v. tont). tontălău adj., s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; pop. şi fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tontf vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indicâ oameni) v. Cretiniza. îndobitoci. Prosti1. Tâmpi. tontmă s.f. (ieşit din uz) v. Rentă viageră, tontolete adj., s.m. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tontolog, -oăgă adj., s.m., s.f. (în opoz.. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tontoroşel s.m. (bot.; reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). tontovăn, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tonţi'e s.f. (pop. şi fam.) v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie, tonus s.n. (fiziol.) tonie. Tonusul este o stare permanentă de uşoară tensiune a muşchilor unui organism sănătos. top1 s.n. testea, conţ, <înv.> ris1, rismă1. Şi-a cumpărat un top de hârtie pentru imprimantă. top2 s.n. 1 poli. Topul este un clasament al preferinţelor pentru spectacole, actori, piese muzicale, pe baza punctajului dat de public sau de specialişti. Această melodie ocupă locul întâi în topurile din mai multe ţâri. 2 vârf. Cunoscuta cântăreaţă se află în top. top3 s.n. (milit.; înv.) v. Tun. top-mod£l s.n. manechin, model, indossatrice. Actriţa este un top-model foarte cunoscut. topagndzie s.f. (med.) topanestezie. topâncă s.f. (reg.) 1 v. Gheată. 2 (mai ales la pl. topănci) v. Târlic. 3 v. Opincă. topi topanestezie s.f. (med.) topagnozie. To-panestezia este incapacitatea de a localiza senzaţiile tactile. topârh s.m. (înv.) 1 v. Principe. Prinţ. 2 (polit.) v. Cârmuitor. Conducător. Guvernator. 3 (polit.; în opoz. cu „supus”) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod, topăz s.n. (mineral.) <înv.> pazie. Topazul este folosit ca o piatră semipreţioasă. topăli vb. IV. tr. (reg.) a tăpşăi, a tăpşi, a tăpşui, a tiopăni, a tropoti. După ce a amestecat mămăliga, o topăleşte cu o lingură înainte de a o răsturna pe fund. topăncuţă s.f. (reg.) v. Ghetuţă. topriu s.m. (milit.; turc.; înv.) v. Artilerist. Tunar. topeâlă s.f. 1 (reg.) v. Topire. Topit1.2 (înv.) v. Topire. Topit1. topectomi'e s.f. (chir.) cortectomie, corti-cectomie. Topectomia este ablaţiunea unei părţi a scoarţei cerebrale. topenie s.f. 1 (pop.) v. Calamitate. Catastrofe. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd Pustiire. Sinistru. Urgie. 2 (reg.) v. Decedare. Deces. Dispariţie. Expiere. Moarte. Pieire. Prăpădire. Răposare. Sfârşit1. Stingere. Sucombare. 3 (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Abundenţă. Afluenţă. Belşug. Bogăţie. Exces, îmbelşugare. îndestulare. Noian. Opulenţă. Prisos. Ubertate. 4 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indicâ un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Mulţime. Noian. Puzderie. Sumedenie. topfi'z s.m. (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. topi vb. IV. 11 tr., refl. (compl sau sub. indică zăpada, gheaţa etc.) a (se) sparge, a se duce2. încălzindu-se vremea, zăpada s-a topit în câteva zile. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică corpuri solide, în special metale) a (se) lichefia, <înv.> a (se) licheface. Focul topeşte metalele. Aurul se topeşte la peste 1000 de grade. 3 refl. (despre ceară, lumânări, ciocolată etc.) <înv.> a se răstopl Lumânările din pachet s-au topit din cauza căldurii, lipindu-se unele de altele. Până a ajuns acasă, ciocolata s-a topit. 4 tr. (ind. text.; compl sau sub. indică plante textile) a descompune, a muia, a dubi, a mura. Cânepa este topită industrial pentru a separa firele textile. 5 tr. (despre foc; compl. indicâ bunuri, construcţii, aşezări etc.) a arde, a consuma2, a distruge, a mistui, a nimici, a prăpădi, a devora, a înghiţi. Flăcările au topit toate bunurile din apartament. 6tr., refl. (chim.; fam.; compl sau sub. indicâ substanţe, materii) v. Descompune. Dizolva. Solvi. II fig. 1 refl. (despre lemne, lumânări etc.) a se mistui, a se trece. Lemnele s-au topit repede în sobă. 2 tr. (compl. indică lucruri, spaţii etc.) a aneantiza, a distruge, a nimici, a desfiinţa, a extermina, a spulbera, a îmburda. Bombardamentul a topit cartiere întregi. Beţi fiind, au topit tot ce au găsit în bar. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică bunuri materiale, materii prime etc.) a topiciune (se) consuma1, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) sfârşi, a (se) termina, a se duce2. A topit toate rezervele alimentare. S-a topit tuşul din imprimantă. 4 tr. (compl. indică mai ales mâncare sau băuturi) a sufla. A topit tot din farfurie. A topit coniacul din sticlă. 5 tr. (în opoz. cu „a economisi”; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a zvârli, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a bea, a păpa. Topeşte banii pe toate nimicurile. 6 refl. (despre mărfuri, în special despre publicaţii) a dispărea, a se epuiza. Cartea s-a topit din toate librăriile. 7 refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a slăbi, a se stinge, a se usca. S-a topit foarte mult în ultimele luni. 8 tr.,refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâma, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl topeşte. S-a topit studiind pentru examenul de titularizare pe post. 9 tr. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a topit pe toţi. 10 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a paşte2. Condiţiile în care lucrează i-au topit plămânii. 11 refl. (despre stări, situaţii etc.) a dispărea, a înceta, a pieri, a se sfârşi, a adormi, a se destrăma, a muri, a seca. Entuziasmul lui s-a topit din cauza dezinteresului celor din jur. 12 refl. (despre oameni) a se prăpădi, a se sfărâma, a se sfârşi. Se topeşte de dorul ei. Plânge de se topeşte. 13 refl. a dispărea, a se pierde, a pieri, a se afunda, a se mistui, a se scufunda, a se acufunda. Silueta ei se topeşte în noapte. 14 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) a (se) ascunde, a (se) mistui, a (se) obnubila. De frica invadatorilor, oamenii se topeau în păduri. 15 refl. (fam.; despre fiinţe) v. Hămesi. Lihni. Sfârşi. 16 refl. (fam.; despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) v. Estompa. Şterge. 17 refl. (fam.) v. Fugi. 18 refl. (înv.; despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Devita-liza. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. topiciune s.f. (înv. şi reg.) 1 (med., med. vet.) v. Atonie. Flaciditate. Moleşeală. Sfârşeală. Slăbiciune. 2 fig. v. Comoditate. Indolenţă. Lene. Lenevie. Lenevire. Nesilinţă. Trândăveală. Trândăvie. Trândăvire. Trândăvit1. topi'lă s.f. 1 topitoare, topliţă. Topila este un loc îngrădit în albia unui râu sau într-o apă stătătoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile. 2 topitoare. Topila este un cuptor sau un vas folosit în special pentru topirea metalelor. topinamburs.m. (bot.) Heliaffthus tuberosus; nap-porcesc,nap-turcesc, cartofi-dulci (v. cartof), cartofi-porceşti (v. cartof), cartofei, ceacaribă, crumpenă, gulie, măr-de-pământ (v. măr2), morcov-porcesc, pere-iernatice (v. pară2), picioică, tiuş. topire s.f. 11 (fiz.) fuziune. Fiecare corp are temperatura sa de topire. 2 topit1, <înv.> topeală. Topirea zăpezii începe odată cu ivirea primelor raze calde de soare. 3 lichefiere, <înv.> lichefacere,lichefacţie. După topire, fonta este turnată în forme speciale. 4 topit1, <înv. şi reg.> topitură, topeală. Fibrele textile ale plantei se detaşează de partea lemnoasă a tulpinii prin topire. 5 (chim.; fam.) v. Dizolvare. Solvire. II fig. 1 (rar) v. Epuizare. Extenuare. Istoveală. Istovire. Secare. Secătuire. Sfărâmare. Sfârşeală. Slăbiciune. Sleire. Surmenaj. Surmenare. Vlăguire. Zdrobire. 2 (înv.) v. Aneantizare. Desfiinţare. Distrugere. Exterminare. Nimicire. Spulberare. topit1 s.n. 1 topire, <înv.> topeală. 2 topire, <înv. şi reg.> topitură, topeală. 3 (chim.; fam.) v. Dizolvare. Solvire. topit2, -ă adj. 11 (despre corpuri solide, în special despre metale) lichefiat. Fonta topită se toarnă în forme speciale. 2 (despre ceară, lumânări, ciocolată etc.) <înv.> răstopit. Lumânările topite nu mai pot fi folosite. A pus în frigider batonul de ciocolată topit. 3 (ind. text.; despre plante textile) descompus, muiat, dubit2, murat2. Cânepa topită urmează să fie prelucrată. 4 (chim.; fam.; despre substanţe, materii) v. Dizolvat. Solvit. II fig. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, uzat, zdrobit, ofilit, stocit, măcelărit2, sec, zdrobolit. După atâta alergătură, topit, se aşeză pe o bancă. 2 (despre oameni) distrus, pierdut. Privea topită cum apele îi înghit casa. 3 (despre visuri, speranţe etc.) distrus, nimicit, sfărâmat, spulberat, strivit, surpat2, ucis2, zdrobit. Neobţinând bursa de studii în străinătate, s-a trezit cu toate visurile topite. 4 (rar; despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompus. Putred. Putrezit. Stricat. 5 (fam.; despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) v. Estompat. Neclar. Pierdut. Şters. Vag. Vaporos. topitoare s.f. 1 topilă, topliţă. 2 topilă. topitorie s.f. (metalurg.) fonderie, turnătorie, coh, <înv.> vărsătorie. Lucrează în secţia de topitorie a fabricii. topitură s.f. 1 (geol; rar) v. Magmă. 2 (înv. şi reg.) v. Topire. Topit1. |1906 topless [’toplas] adj. invar, (engl; despre oameni, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) v. Dezbrăcat2. Dezgolit Gol2. Neîmbrăcat. Nud. toplicios, -oâsă adj. (reg.; despre pământ) v. Apătos. Apos. topliţă s.f. (reg.) v. Topilă. Topitoare. topoclimăt s.n. (climat.) climă locală, microclimat, microclimă, topoclimă. Topocli-matul este influenţat de condiţiile geografice (de relief) locale. topoclimă s.f. (climat.) climă locală, microclimat, microclimă, topoclimăt. topoestezie s.f. (med.) topognozie. Prin topoestezie sunt localizate excitaţiile percepute la suprafaţa tegumentelor. topognozie s.f. (med.) topoestezie. topogrăf s.m. (topogr.) geometru, mocşaidăr. Topograful este specialist în topografie. topografie s.f. (topogr.) mocşaidărai, <înv.> împrejur scrisoare a locurilor, scrisoarea locului (v. scrisoare). Topografia se ocupă cu măsurarea şi determinarea poziţiei elementelor scoarţei terestre pe suprafeţe restrânse şi cu reprezentarea acestora grafică sau numerică. topometri'st s.m. (topogr.) topometru. Topometristul este specializat în lucrări de topometrie. topometru s.m. (topogr.) topometrist. toponim s.n. (lingv.) nume de loc, nume topic, toponimic. Toponimele sunt nume proprii de oraşe, sate, ape, munţi etc., care pot da informaţii lingvistice preţioase. toponimic, -ă s.n., adj. (lingv.) 1 s.n. nume de loc, nume topic, toponim. 2 adj. (despre nume) local. Unele nume toponimice româneşti s-au format prin sufixare. toponimie s.f. 1 (lingv.) toponomastică. Toponimia studiază originea, sensul, forma şi evoluţia numelor proprii de locuri. 2 toponomastică. Toponimia este totalitatea numelor de locuri, a denumirilor geografice ale unei regiuni, ale unei ţâri etc. toponomăstică s.f. 1 (lingv.) toponimie. 2 toponimie. topor s.n. secure, manea, <înv.> teslă. Despică un braţ de lemne cu toporul. toporăş s.n., s.m. I s.n. toporel, toporuş. Ascute tăişul toporaşului înainte de a face nişte surcele. II s.m. (bot.) 1 (şi, la pl, topo-raşi-de-munte, toporaşi-de-pădure) Viola odorata; violetă, viorea, viorele-de-grădină (v. viorea), viorele-mirositoare (v. viorea), <înv. şi pop.> violă2, viorele-bune (v. viorea), călţunaş, cârligel, cocoşel, floare-dom-nească, flori-mărunte (v. floare), flori-mărun-ţele (v. floare), garoafă, găurea, hobridrag, li-goace, mereoare (v. mereoară), micsandră, micşunea, micşunele-de-câmp (v. micşunea), nemţoaică, şiboi, tămâioâră, tămâioasă (v. tămâios), vioară3, vioară-neagră (v. vioară3),\io-lice, viorele-de-casă (v. viorea), viorele-nerii (v. viorea), vioriţă, zambilă, zambilă-de-câmp, <înv.> violă-mirositoare (v. violă2),viorea-săl-batică. 2 Vtola alpina; viorea, viorică, micşunea-de ftiunte. 3 Viola silvestris; colţunii-popii (v. colţun), viorea, <înv.> 1907| viorea-pădureaţă. 4 Viola mirabilis; viorea, viorea-mirositoare, viorele-bune (v. viorea), viorică-de-pădure, garoafe (v. garoafă), tămâioară, trei-frati,viorele-de-grădină (v. viorea), viorele-nerii (v. viorea). 5 (reg.) v. Căl-dăruşă (Aquilegia vulgaris). 6 (lapl. toporaşi; reg.; şi toporaşi-de-câmp) v. Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). 7 (reg.) v. Pansea. Pansele-sălbatice (v. pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). 8(lapl. toporaşi; reg.) v. Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis). 9 (la pl. toporaşi; reg.) v. Tămâioară (Viola jooi). 10 (la pl. toporaşi; reg.) v. Viorea. Viorea-ne-mirositoare (Viola hirta). toporăşîu, -ie adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Lila. Liliachiu. Micşuniu. Mov. Violet. Vioriu. toporâie s.f. (la coasă, la secure, la topor; reg.) v. Coadă. toporel s.n. (pop.) v. Toporaş. toporiş s.m. (bot; reg.) v. Nemţişor. Nemţi-şori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). toporişca s.f. 1 securice, <înv. şi reg.> securică, <înv.> securiţă. Băiatul taie trestia cu o topo-rişcă. 2 bardă, faragău, toaipă, toporişte, toporiţă. Stâlpii gardului au fost ciopliţi cu toporişca. 3 (la coasă, la secure, la topor; reg.) v. Coadă. toporişte s.f. 1 (la coasă, la secure, la topor; înv. şi pop.) v. Coadă. 2 (reg.) v. Bardă. Toporişcă. toporiţă s.f. (reg.) v. Bardă. Toporişcă. topor! vb. IV. tr. fig. (înv. şi reg.; compl. indicâ fapte, întâmplări etc.) v. Broda. Fabrica. Fabula. Inventa. Născoci. Plăsmui. Scorni. Ticlui. Ţese. Urzi. toporuş s.n., s.m. 1 s.n. (pop.) v. Toporaş. 2 (bot.; reg.) v. Nemţişor. Nemţişori-de-câmp (v. nemţişor) (Delphinium consolida sau Consolida regalis). topos s.n. (lit.) clişeu cultural. Scriitorul adaugă toposului semnificaţii noi. topotaxie s.f. (bot) topotropism. Topotaxia este mişcarea de orientare a plantelor în funcţie de izvorul de excitaţie. topotropism s.n. (bot.) topotaxie. topsecă vb. 1.1 tr. (înv. şi pop; compl. indicâ fiinţe) v. învenina. Otrăvi. 2 refl. fig. (reg.) v. Acri. Afecta1. Amărî. Cătrăni. Dezola. Indispune. îmbolnăvi. îndurera. înlăcrima, întrista. învenina. Mâhni. Necăji. Otrăvi. Pleoşti. Străpunge. Supăra, topsecât, -ă adj. I (înv. şi pop.) 1 v. înveninat. Otrăvit2. Veninos. 2 (despre plante, animale, substanţe etc.) v. Otrăvit2. Otrăvitor. Veninos. 11 fig. (reg.; despre oameni) v. Supărat. Turgid. topsecos, -oâsă adj. (înv.) 1 v. înveninat. Otrăvit2. Veninos. 2 (despre plante, animale, substanţe etc.) v. Otrăvit2. Otrăvitor. Veninos, toptangm s.m. (com.; înv.) v. Angrosist, topuz s.n. (înv.) v. Buzdugan. tor1 s.n. (reg.) 1 v. Tizic. 2 v. Ogrinji. tor2 s.n. (fran.) 1 v. Nemulţumire. Neplăcere. Supărare. 2 v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. toracâl, -ă adj. (anat.) toracic, toracalgi'e s.f. (med.) toracodinie. torâce s.n. (anat.) 1 cavitate toracică, coşul pieptului (v. coş1), cutie toracică, grătar, lada pieptului (v. ladă), tabla pieptului (v. tablă1). în torace se găsesc plămânii şi inima. 2 (la oameni şi la unele animale vertebrate) piept. Toracele este partea superioară a corpului, de la gât până la abdomen. toracenteză s.f. (chir.) pleurocenteză, puncţie pleurală, toracocenteză. Toracenteza se face în scop explorator sau terapeutic. toracic, -ă adj. (anat) toracal. Pleurezia este una dintre cauzele durerilor toracice. S-a specializat în chirurgie toracică. A fost diagnosticat cu scolioză toracică. toracocenteză s.f. (chir.) pleurocenteză, puncţie pleurală, toracenteză. toracodinie s.f. (med) toracalgie. Toracodinia este o nevralgie inter costală. toracoscopi'e s.f. (med.) pleuroscopie. Toracoscopia este o metodă de explorare vizuală a cavităţii pleurale cu ajutorul pleu-roscopului. torcăreăsă s.f. (reg.) v. Torcătoare (v. torcător). torcărie s.f. (reg.) v. Torcătoare (v. torcător). torcător, -oare s.m., s.f. 1 s.f. (ind. text.) torsătoare. Cu torcătoarea se torc firele textile. 2 s.f. torcăreăsă. Torcătoarea toarce lână, in, cânepă etc. 3 s.f. (pop.) torcărie. Torcătoarea este o şezătoare unde se toarce. 4 s.m., s.f. (ind. text.; pop.) v. Filator, torcătorie s.f. (ind. text.; pop.) v. Filatură, torcătură s.f. (ind. text; rar) v. Filare. Filat1. Toarcere. Tors1. torcăţel s.m. (bot.; reg.) v. Torţei (Cuscuta europaea). tordânt, -ă adj. (fam.; despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) v. Amuzant. Comic. Hazliu. Ilar. Nostim. Vesel, toreador s.m. torero. Toreadorul luptă cu taurii într-o coridă. torent s.m., s.n. 11 (hidrol.) puhoi, şiroi1, şuvoi1, debaclu, <înv. şi pop.> undă, noian, zăpor1, <înv. şi reg.> năboi1, poarnă, şirlău, năboială, sel, şopor, şuşoi, turlaş, vâjoi. în urma ploilor abundente, torenţii de pe munţi au inundat satul Torenţii distrug totul în calea lor. 2 (mai ales la pl. torenţi; prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fluviu, pârâu, puhoi, râu, şiroi1, şuvoi1, val, <înv. şi reg.> şirlău, ţuţuroi, vâjoi, flux. Fetei îi curgeau pe faţă torenţi de lacrimi. Au curs torenţi de cerneală pe acest subiect. II fig. 1 (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care sugerează ideea de succesiune neîntreruptă, de impetuozitate, de mulţime compactă în mişcare etc.) fluviu, flux, puhoi, râu, şuvoi1. După meci, pe străzi a început să curgă un adevărat torent de oameni. Pe autostrăzi se scurg torenţi de maşini. 2 avalanşă. Un torent de lumină inundă camera. torenţiâl, -ă adj. (despre ploi) vijelios. Ploile torenţiale din ultima perioadă au provocat inundaţii în anumite zone ale ţării. torero s.m. toreador. toropi torid, -ă adj. (despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) arzător, canicular, dogoritor, fervid, fierbinte, tropical, zăpuşit, zăpuşitor, pripi-tor, <înv.> arzoi, zădufos. Verile din ultimii ani au fost toride. torină s.f. (reg.) 1 v. Stânişte. 2 v. Ogrinji. torişte s.f. (reg.) 1 v. Stânişte. 2 v. Ogrinji. tormâcs.m. (bot; reg.) 1 v. Hrean (Armo-racia rusticana). 2 tormac-albv. Coada-şoricelului (v. coadă) (Achillea collina). toroâpă s.f. (reg.) 1 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 (zool.) v. Gloabă. Mârţoagă. toroipân s.n. (pop.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. toroipăm vb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. toropâlă s.f. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. toropeâlă s.f. 11 aromeală, aromire, aţipeală, aţipire, dormitare, moţăială, moţăire, moţăit, moţăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolenţă, somnolaritate, dormitat, semisomn, somnie, clipoceală2, clipocire2, picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, som-noreală, somnoroşeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroşie, somnoşare. Un zgomot de sticlă spartă l-a trezit din toropeală. 2 lan-goare, lâncezeală, lâncezire, moleşeală, moleşi-re, toropire, langurozitate, torpoare, uncro-peală, <înv. şi pop.> lingoare, moliciune, zăcăşeală, târomeală, <înv.> lâncezie, lâncezime, moleaţă, moleşitu-ră, amorţeală, blegire, eclipsă, letargie, mocneală, vegetare, vegetaţie, blegeală,bleojdire, afi-on. Cu greu se desprinde din starea de toropeală provocată de caniculă. 3 (pop. şi fam.) v. Contemplare. Contemplaţie. Meditaţie. Reverie. Vis. Visare. II (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, nă-duşeală, pârjol, pojar, zăduf, zăpuşeală, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşa-lă, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, soriş-te, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de toropeala verii. toropi'1 vb. IV. tr. (compl. indică fiinţe) 1 (despre stări fizice) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, <înv.> a preacovârşi, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui, a umple. Era gata să-l toropească somnul când a sunat telefonul. 2 a moleşi, a muia, a vlăgui, a amorţi, a blegi, a domoli, a înmuia, a se bleojdi, a pleoşti, a se turti, a tufli, a se bălmăji, a deznerva, a matofi. Canicula l-a toropit. toropi*2 vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Snopi. toropire Stâlci. 2 (compl indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide, toropire s.f. langoare, lâncezeală, lâncezire, moleşeală, moleşire, toropeală, languro-zitate, torpoare, uncropeală, <înv. şi pop.> lingoare, moliciune, zăcăşeală, târomeală, <înv.> lâncezie, lâncezime, moleaţă, moleşitură, amorţeală, blegire, eclipsă, letargie, mocneală, vegetare, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. toropit, -ă adj. 11 (despre oameni) copleşit, biruit, frânt, învins, sfâşiat, potopit. După eşecul avut, stătea deoparte, toropită, cu privirea în gol 2 (despre fiinţe) moleşit, trândav2. Nu mai poate conduce maşina, fiind toropit de oboseală. 3 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) moleşit, muiat, vlăguit, fleoş, <înv. şi reg.> băto-git, amorţit, blegit, înmuiat, fleşcăit, turtit. Se simte toropit din cauza caniculei. II fig. (despre oameni) inactiv, pasiv, letargic, somnolent. Fiind o fire agitată, nu poate înţelege persoanele toropite. toropitor, -oâre adj. (mai ales despre căldură) lânced, moleşitor. în sală este o căldură toropitoare. torosi vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. toroşteâlă s.f. (reg.) v. Terciuiălă. toroşti vb. IV. tr., refl. (reg; compl. sau sub. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, torpi'd, -ă adj. (rar; despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) v. Greoi. încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. torpilâ vb. 1.1 tr., refl. (fam.; glum.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 2 tr. fig. (compl. indică oameni sau puterea, autoritatea, prestigiul, forţa etc. cuiva ori a ceva) a submina, a săpa, a surpa, a mânca. L-a torpilat pe şeful său până când acesta a fost demis din funcţie. Prin acţiunea lor eşuată au urmărit să torpileze autoritatea statului. torpoâre s.f. (rar) 1 v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. 2 (meteor.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. tors1 s.n. (ind. text.) filare, filat1, toarcere, torcătură. Un material textil este transformat, prin tors, în fire. tors2 s.n. (a. plast.) trunchi. Sculptura reprezintă torsul unui bărbat. tors3, toârsă adj. (ind. text.; despre fibre textile) filat2, răsucit2. Bumbacul tors este suspus unor operaţii de prelucrare tehnologică. torsâdă s.f. 1 (arhit.) cordelieră. Torsada este un motiv ornamental care imită o frânghie răsucită. 2 (ind. text.; înv.) v. Franj. 3 (înv.) v. Canaf. Ciucure. torsât, -ă adj. (rar; despre obiecte, corpuri alungite) v. Răsucit2. torsătoâre s.f. (ind. text.) torcătoare (v. torcător). Cu torsătoarea se torc firele textile. torsătură s.f. (ind. text.; pop.) v. Tort1, torsionâ vb. I. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indică fiinţe ori trupul lor) v. Contorsiona. Răsuci. Suci2. torsionâre s.f. (rar) v. Răsucire. Torsiune, torsionât, -ă adj. (rar; despre obiecte, corpuri alungite) v. Răsucit2. ^ torsiune s.f. 1 răsucire, torsionare. La orele de gimnastică se învaţă anumite mişcări de torsiune a corpului. 2 (med., med. vet.; rar) v. Deplasare. Dezarticulare. Dezarticula-ţie. Dislocare. Exartroză. Luxare. Luxaţie. Scrântire. torsură s.f. (ind. text.; înv. şi reg.) v. Tort1. tort1 s.n. (ind. text.) torsătură, <înv. şi reg.> torsură. Tortul este firul tors de in, de cânepă etc. tort2 s.n. (culin., ind. alim.) tortată. îi place tortul cu cremă de lămâie. tortâtă s.f. (culin., ind. alim.; reg.) v. Tort2, tortiţă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Cercel. 2 (reg.) v. Inel. Inel de cununie. Verighetă, tortuos, -oâsă adj. (livr.) I (mai ales despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) v. Cotit2. întortocheat. Labirintic. Sinuos. Strâmb. Sucit2. Şerpuit. Şerpuitor. Unduios. II fig. 1 v. Complex. Complicat. întortocheat. Labirintic. Sinuos. 2 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Demonic. Diabolic. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Histrionic. Iezuit. Iezuitic. Ipocrit. Machiavelic. Mieros. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Tartufist. Viclean. tortură vb. I. tr. 11 (compl. indică oameni) a canoni, a căzni, a chinui, a martiriza, schingiui, a suplicia, <înv. şi pop.> a munci, a trudi, <înv. şi reg.> a pedepsi, a struji, a negăti, <înv.> a mortifica, a pătui2, a smăcina, a smeri, a străstui, a crucifica, a răstigni, a vampiriza, a ustura, a întinde, a strânge, a tescui, a ucide. L-au torturat pentru a mărturisi o vină pe care nu o avea. 2 (despre idei, gânduri etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a obseda, a persecuta, a preocupa, a urmări, a hanţa, a prigoni, a râcâi, a roade, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o torturează. II fig. (compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) a denatura, a deforma, a masacra, a scâlcia, a schimonosi, a schingiui, a stâlci, a strica, a estropia, a măscări1, a poci1, a stropşi. Vorbeşte torturând cuvintele. Şi-a torturat scrisul din cauza artritei de la degete. torturânt, -ă adj. (despre idei, gânduri etc.) chinuitor, obsedant, torturător, torţionar, mistuitor, omorâtor, tiranic. De câteva zile o macină un gând torturânt. torturâre s.f. 1 chinuire, schingiuire, <înv.> mortificare, mortificaţie, armăşie. |1908 Torturarea osânditului a fost cumplită. 2 calvar, canon, caznă, chin, damnaţiune, durere, patimă, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, supliciu, tortură, supliciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăcinare, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. torturât, -ă adj. 11 (despre fiinţe) chinuit, schingiuit2, supliciat, <înv. şi pop.> căznit, <înv. şi reg.> pătimaş, <înv.> mortificat, muncit, nevoit, pătimitor, păţit. Omul torturat a murit în dureri cumplite. 2 (despre oameni) chinuit, frământat2, obsedat, persecutat, urmărit2. Este un om torturat de o idee fixă. II fig. (despre fiinţe) chinuit, fript. Torturat de sete, caută cu disperare un loc unde să poată bea apă. tortură s.f. I calvar, canon, caznă, chin, damnaţiune, durere, patimă, schingiuire, schingiuit1, suferinţă, supliciu, torturare, supliciere, <înv. şi pop.> muncă, muncitorie, trudă, <înv. şi reg.> pocaianie, <înv.> dezmăcinare, mortificare, mortificaţie, muncire, obidă, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, răutate, schingi, smăcinare, spaimă, strădanie, strădare, trudnicie, ucis1, rană, strânsoare, strânsură, tiranie. A murit după tortura cumplită la care a fost supus. II fig. 1 denaturare, deformare, masacrare, scâlciere, schimonoseală, schimonosire, schimonosit1, stâlcire, stâlcit1, stricare, estropiere, stâlcitură, pocire, pocit1, stropşeală, stropşire. Torturarea cuvintelor unei limbi este supărătoare pentru cei care o vorbesc corect. 2 supliciu. A viziona un film atât de prost a fost o tortură pentru el. Impozitele mari sunt o tortură pentru populaţie. 3 (mai ales la pl. torturi) amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, turment, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, suspin, pahar. Viaţa lor a fost plină de torturi. torturăt6r, -oâre adj. (astăzi rar; despre idei, gânduri etc.) v. Chinuitor. Obsedant. Torturânt. tdrţă s.f. 1 faclă, făclie, luşnic, luşniţă, măselariţă2, sfeşnic, <înv.> fachie, făclie de vânt, lampadă, lumânare de vânt, maşala. Câteva persoane din cortegiu au torţe în mâini. 2 (arg.) v. Ţigară. Ţigaretă, torţei s.m. (bot) 1 Cuscuta epithymum; cus-cută, barba-dracului (v. barbă), borangic, cânepa-dracului (v. cânepă), gălbează, iar-bă-de-crescut-părul, iniţă, iriţă, întorţel, limba-pă-săricii (v. limbă), lipici, mătasea-trifoiului (v. mătase), părul-Sfintei-Mării (v. pâr), râia-trifoiului (v. râie), râie, steagul-zânelor (v. steag), tâvsă. 2 Cuscuta trifolii; cârcel, gălbează, râie, vârsat,vârsatul-pământului (v. vârsat),vâisa-tul-trifoiului (v. vârsat). 3 Cuscuta europaea; 1909| borangic, cătină, cânepa-dracului (v. cânepă), gălbează, miţă, întorţel, lipici, părul-Sfin-tei-Mării (v. pâr), râie, steagul-zânelor (v. steag), torcăţel. 4 (reg.) v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum aviculare). torţionar s.m., adj. (rar) 1 s.m. v. Călău. Gâde. 2 adj. (despre idei, gânduri etc.) v. Chinuitor. Obsedant. Torturant. toruloză s.f. (med) criptococoză. Toruloza afectează sistemul nervos, bronhiile şi plămânii. toţ, toată adj. nehot, adv., s.n. I adj. 1 (despre sume) complet, deplin, integral, întreg, total. I-a înapoiat toată suma de hani. 2 (despre teritorii, localităţi etc.) întreg. Are cea mai mare moşie din tot judeţul 3 absolut, complet, deplin, integral, întreg, plenar, total, plenitudinar, <înv.> cumplit, umplut2. într-o democraţie adevărată este garantată toată libertatea exprimării ideilor. 4 fiecare, fiece, oricare, orice, orişicare, fitece. Tot omul are tabieturile lui. II adv. 1 (modal; exprimă continuitatea, persistenţa; de obicei întărit prin „mai”) încă. Tot mai citeşte această carte, deşi îi ştie subiectul foarte bine. Afară tot mai ninge. 2 (modal) încă, totuşi. Se întinde pe pat, dar simte că tot nu poate adormi. 3 (modal; indicâ 0 anabgie, o similitudine) iar. El avea o fată şi ea tot o fată. 4 (cu sens exclusiv sau restrictiv; determină orice parte de prop., indicând nuanţe restrictive sau exclusive care variază în funcţie de context) numai. La spectacol, tot personalităţi vedeai. Avea parte şi acum tot de ghinion. 5 (temporal) adesea, adeseori, des, deseori, frecvent. Se opreşte tot în faţa vitrinei cu bijuterii. III s.n. ansamblu, întreg, unitate. Casele cartierului rezidenţial formează un tot arhitectonic armonios. total, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 complet, exhaustiv, integral, întreg, exaurient. Fişarea totală a documentelor este necesară pentru realizarea unei lucrări valoroase. 2 (despre sume) complet, deplin, integral, întreg, tot. 3 (cu nuanţă intensivă) absolut, adânc, complet, deplin, desăvârşit, perfect, profund, adâncit, solemn, suveran. O linişte totală domnea în toată casa. 4 (despre însuşiri, manifestări , sentimente etc. ale oamenilor) complet, deplin, desăvârşit, infinit, nemărginit, neţărmurit,orb2. Are încredere totală în tatăl său. 5 absolut, complet, deplin, integral, întreg, plenar, tot, plenitudinar, <înv.> cumplit, umplut2. 6 global. A făcut o evaluare totală a rezultatelor cercetării 7 absolut, suveran. Manifestă o dragoste totală pentru copiii ei. îi tratează cu un dispreţ totaL 8 integral, necondiţionat, neprecupeţit, <înv.> nepregetat. Părinţii acordă copiilor ajutor total. 9 fig. complet, orb2. Nu poate suferi ideea de supunere totală, necondiţionată faţă de cineva. II adv. (modal) 1 absolut, complet, completamente, integral, <înv. şi pop.> sadea. Totdeauna a fost total sincer cu părinţii. 2 totalmente. Are un stil de viaţă total nefiresc. Este total nepriceput în acest domeniu. 3 complet, radical. S-a schimbat total de când nu am mai văzut-o. S-a rupt total de trecut. 4 complet. Rana s-a vindecat total Este total chel III s.n. 1 (mat.) sumă, <înv.> totime. în urma adunării i-a dat un total ro- tund. 2 (de obicei urmat de determ. în gen.) cifră, număr, sumă, număruş. Totalul turiştilor veniţi la mare în acest an a fost foarte mare. 3 totalitate, <înv.> totime, universitate1. A inventariat totalul cuvintelor moştenite din latină din acest text. totalitar, -ă adj. (polit.; despre state, regimuri sau despre concepţii politice) totali-tarist. Regimul totalitar practică o politică de forţă şi violenţă. în statele totalitare politicul îşi subordonează toate celelalte sfere de activitate. totalitarist, -ă adj. (polit.; despre state, regimuri sau despre concepţii politice) totalitar, totalitate s.f. 1 total, <înv.> totime, universitate1.2 sumă. Criticul şi-a propus să analizeze totalitatea metaforelor din ultimul volum al poetului. 3 integritate, întregime. O condiţie a demarării acţiunii lor a fost respectarea totalităţii scopului propus. 4 (jur.) universalitate. A lăsat nepoţilor prin testament totalitatea bunurilor sale. 5 unanimitate. A obţinut totalitatea voturilor. 6 ansamblu. întrucât este premiantul clasei, reuşeşte să influenţeze totalitatea colegilor. totaliza vb. I. tr. 1 (mat.) a adiţiona, a aduna, a însuma, a suma, <înv.> a sumarisi. Deşi mic, totalizează cu uşurinţă zecimalele. 2 a însuma. Opera sa totalizează sute de picturi. totalizăre s.f. 1 (mat.) adiţie, adiţionare, adunare, sumare. A continuat calculul cu totalizarea zecimalelor. 2 însumare. Tota-lizarea lucrărilor acestui pictor este greu de realizat. totalizat, -ă adj. (mat.) adiţionat, adunat2. Cifrele totalizate sunt numere zecimale. totalmente adv. (modal) total, totâlcă s.f. (muz.; reg.) v. Trişcă. totdeauna adv. I (modal) continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, pururi, veşnic, necurmat Opera eminesciană rămâne totdeauna un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi. II (temporal) 1 (adesea prin exagerare sau poetic) etern, pururi, veşnic, <înv.> apururea, eternamente. Părinţii vor rămâne totdeauna în sufletul lui. 2 oricând, orişicând, <înv. şi pop.> fiecând, <înv.> fieştecând, vericând. întâlnirea cu tine îmi face plăcere totdeauna. totdeodătă adv. (modal) concomitent, paralel, simultan, totodată, <înv.> împreună, totime s.f. (înv.) 1 (mat.) v. Sumă. Total. 2 v. Total. Totalitate. totodâtă adv. 1 (modal) concomitent, paralel, simultan, totdeodată, <înv.> împreună. A învăţat totodată engleza şi germana. 2 (temporal; exprimă simultaneitate) laolaltă. Lucrarea are calităţi rare, greu de dobândit totodată prin orice alt procedeu. totoloţ s.m. (culin.; reg.) v. Bol. Boţ. Bulz. Cocoloş. totuna adv. (modal;pop.) v. întruna. Mereu, totuşi conj. coord. advers., adv. I conj. coord. advers, (leagă două prop. sau două părţi de prop., exprimând, prin confruntare, corelarea unui elem. cu altul ori a unei realităţi cu alta şi arătând opoziţia dintre ideile exprimate de cele două prop. sau părţi de prop.; după tovărât o prop. afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară sau restrictivă) dar1, însă, or, şi, <înv. şi pop.> ci, iar, <înv.> e1. Aş vrea să te cunosc, totuşi nu-mi dai nicio posibilitate. Emoţionată, fata auzea cuvintele, totuşi nu le înţelegea. II adv. 1 (modal) încă, tot. Se întinde pe pat, dar simte că totuşi nu poate adormi. 2 (conces.) meghiş. Va recunoaşte totuşi că a greşit. tovâr s.n. (înv. şi reg.) v. Greu. Greutate, încărcătură. Pondere. Povară. Sarcină, tovârăş, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. fârtat, ortac, soţ <înv.> arcadaş, împreunător, soţie. Convine cu tovarăşii lui să participe la grevă. Sunt tovarăşi în lupta pentru o cauză nobilă. 2 s.m. camarad, ortac, ortaş, păitaş, părtaş, soţ, târşag, <înv.> cardaş, companion, tovărăşie. Şi astăzi îşi aduce cu plăcere aminte de tovarăşii alături de care a lucrat în tinereţe. 3 s.m., s.f. asociat, părtaş, <înv. şi pop.> soţ, ortac, ortăciţă, <înv. şi reg.> sâmbraş, soaţă, ozlaş, prieten, sâmbrar, <înv.> coasociat, companion, compa-nist. Cele două femei sunt tovarăşe într-o afacere de succes. Tovarăşul ei a fugit cu toţi banii firmei. 4 s.m., s.f. însoţitor, paranimfa, <înv. şi pop.> soţ, <înv. şi reg.> soaţă, soţie, <înv.> companion, petrecător. Tovarăşul său la drum este un coleg. 5 s.m. (fam.) tovarăş de viaţă v. Bărbat. Soţ. 6 s.f. (fam.) tovarăşă de viaţă v. Nevastă. Soţie, tovărăşesc, -eăscă adj. 1 camaraderesc, colegial. Au o relaţie de serviciu strict tovărăşească. 2 amical, prietenesc, prietenos, camaraderesc, amicabil. Are faţă de el o atitudine tovărăşească. Cei trei colegi au avut o întâlnire tovărăşească. tovărăşăşte adv. (modal) camaradereşte, colegial. Se poartă cu el tovărăşeşte, ca şi cu ceilalţi colegi. tovărăşie s.f. 1 <înv. şi pop.> fartăciune, fartăţie, fârtăţie, ortăcie. După o tovărăşie de 10 ani, s-au despărţit. Nu-i place tovărăşia dintre fiul ei şi acel băiat, despre care auzise că făcuse şi închisoare. 2 asociaţie, asociere, întovărăşire, împerechere, <înv. şi reg.> sâmbră, soţie, ortăcie, ortăluc, sâmbrăşie, simbrie, soţiire, târşag, <înv.> înso-ţime, obşte, obştire. Tovărăşia celor doi comercianţi a fost pe termen limitat. 3 anturaj, companie1, societate, sinanstrofie. A trăit clipe de neuitat în tovărăşia savantului. 4 companie1, însoţire. A plecat în excursie în tovărăşia celor mai buni prieteni. 5 (înv.) v. Camarad. Tovarăş, tovărîvb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică animale de povară, oameni sau părţi ale corpului lor) v. împovăra. încărca. îngreuia. îngreuna. 2 refl. (despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, ,,spre,T) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Porni. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. tovărât, -ă adj. (reg.; despre animale de povară, oameni sau despre părţi ale corpului lor) v. Greu. împovărat. încărcat2. îngreuiat, îngreunat. toxic |1910 toxic, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre anumite substanţe, medicamente etc.) intoxicant, otrăvitor, otrăvicios, <înv.> otravnic. în doze mari, unele medicamente pot deveni toxice pentru organism. 2 (despre plante, ciuperci, fructe etc.) necomestibil, otrăvitor, veninos, nebun, otrăvicios, <înv.> otravnic. Ciupercile toxice pot fi uşor confundate cu cele comestibile din cauză că au suferit mutaţii genetice. 3 fig. (despre oameni) ciufut. Ce ai, de eşti astăzi aşa de toxicăl II s.n. (rar) v. Otravă, toxicitate s.f. <înv.> venin. Toxicitatea acestui medicament a fost testată clinic. toxicodermie s.f. (med.) toxidermie. Toxi-codermia este o dermatoză de origine toxică. toxicofobie s.f. (psih.) toxofobie. Toxicofobia este teama patologică de otrăvuri. toxicofor, -oâre adj. (desprefiinţe) toxofor. Fiinţele toxicofore conţin substanţe toxice (pentru om). toxicogen, -ă adj. toxigen. Mucegaiurile toxicogene produc toxine. toxicoman, -ă s.m., s.f. adict, drogat, drogo-man, distrus, tripangiu, tripper, tripuist. Toxicomanii sunt dependenţi de droguri. toxicomanie s.f. 1 adicţie, drogodependenţă, drogofilie, drogomanie. Trebuie să urmeze un tratament medical sever pentru a se vindeca de toxicomanie. 2 (psih.) narcomanie. Toxicomania este obişnuinţa morbidă de a consuma narcotice. 3 (psih.) beţie albă, beţie cu stupefiante, beţie rece. Toxicomania este o stare de ameţeală, de tulburare a minţii produsă de consumarea stupefiantelor. toxidermie s.f. (med.) toxicodermie. toxigen, -ă adj. toxicogen. Boala a fost produsă de un streptococ toxigen. toxină vegetală s.f. (bot.) fitotoxină. Toxina vegetală este o substanţă organică toxică, produsă de bacterii sau de unele ciuperci. toxinoterapi'e s.f. (med.) toxiterapie. Toxi-noterapia este un tratament realizat cu ajutorul unor toxine. toxiterapie s.f. (med.) toxinoterapie. toxofobie s.f. (psih.) toxicofobie. toxofor, -ă adj. (despre fiinţe) toxicofor. trabâli s.m. pl. (arg.) v. Ţigară. Ţigaretă, trabânt s.m. (înv.) 1 (milit.; în Ev. Med.) v. Halebardier. 2 (astron.) v. Satelit 3 (astron.) v. Astru. Corp ceresc. Luceafăr, trabuc s.n. havană (v. havan), ţigară de foi, ţigară de Havana, ţigară de duhan, ţigară de frunză, ţigară de frunză de duhan, ţigară groasă, ţigară groasă de frunză, ţigară de piele. îi place să fumeze trabucuri. trac, trăcă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. <înv.> tracian. Tradi aparţineau unei vechi populaţii indo-eu-ropene din Tracia. 2 adj. tracic. Limba tracă este o limbă indo-europeană, vorbită în Antichitate în Dacia şi în Peninsula Balcanică, în limba română există puţine cuvinte de origine tracă. tracasâ vb. I. tr. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a ciudi, a zădărî, a se ataca, a dădăci, a nevroza, <înv. şi reg.> a zăhăi, a cârcăli, a chihăi, a frichini, a pupui2, a purlui, a zăgălui, a ză-hătui, <înv.> a îndărătnici, a osteni, a scârbi, a stenahorisi, a tribula, a afanisi, a obseda, a eşofa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a zgân-dări, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, ^«eca, a cârnosi, a cetera, a scociorî, a îmbâcsi. îl tracasează cu veşnicele ei lamentări. tracasare s.f. agasare, enervare, excitare, iritare, plictisire, sâcâială, sâcâire, enerva-ţie, exacerbare, zădărâre, supărare, <înv.> tribulare, martelaj, zgândărire, scurmare. Tracasarea colegei a devenit o plăcere pentru el. tracasât, -ă adj. (despre oameni) agasat, enervat, iritat, plictisit, sâcâit, supărat, excedat, zădărât, zgândărit, oţetit. Tracasat, a părăsit şedinţa, pentru că nu mai putea suporta discuţiile inutile. traciân, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Trac. tracic, -ă adj. trac. trâco-dac adj. traco-dacic. Traco-dacii făceau parte din populaţia tracă din Dacia. trâco-dacic adj. traco-dac. tract1 s.n. (med.) tractuveal = uvee. Tractul uveal este tunica vasculară a ochiului, cuprinzând stroma irisului, corpul ciliar şi coroida. tract2 s.n. (înv.) v. Circulaţie. Trafic, tractâ vb. I. tr. (compl. indică camioane, vagoane, vapoare etc.) a remorca. Un camion a tractat un autoturism care a rămas fără frâne. tractâre s.f. remorcaj, remorcare, remorcaţie. Pentru tractare se folosesc cabluri groase. tractât, -ă adj. (despre vehicule) remorcat. Autoturismul tractat a rămas fără frâne. tractir s.n. (înv.) 1 v. Birt. Ospătărie. 2 v. Han2. 3 v. Bordel. Casă de prostituţe (v. casă1). Casă de rendez-vous (v. casă1). Casă de toleranţă (v. casă1). Lupanar, tractirgm s.m. (înv.) 1 v. Birtaş. 2 v. Hangiu, tractirul vb. IV. tr. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Negocia. Parlamenta. Trata, tractorist s.m. mecanic de tractor. Este tractorist la o fermă agricolă. tracţiune s.f. (rar) v. Transport. Transportat1, tradiţie s.f. 1 datină, obicei, rânduială, uz, uzanţă, <înv. şi pop.> fel, lucru, rând, dată (v. dat2), lege, <înv. şi reg.> pomană, zacon1, orândă1, răzlog2, sucă, zănat, znov, <înv.> datorie, nobet, pravilă, predanie, resm, şart2, tocmeală, paradosis, adet. Această tradiţie s-a păstrat în familia lor din generaţie în generaţie. După tradiţie, la sărbătorile pascale se fac ouă roşii. 2 paradosis. Tradiţia ne spune cum a luat naştere cetatea Teba. 3 (jur.) consuetudine, cutumă, datină, obicei, uz, uzanţă. în rezolvarea unor conflicte familiale, anumite comunităţi folosesc practici consacrate prin tradiţie. tradiţional, -ă adj. 1 (despre datini, tradiţii, obiceiuri etc.) bătrânesc, patriarhal, vechi2, anticvat, <înv.> obiceainic. Toţi din familie păstrează obiceiurile tradiţionale, moştenite din generaţie în generaţie. 2 consacrat, consfinţit, obişnuit, sacramental. Şamanii rostesc formule tradiţionale. 3 clasic, curent, frecvent, obişnuit, uzual. Pentru a vopsi ouăle de Paşte, foloseşte o metodă tradiţională în familie. 4 (mai ales despre obiecte; de obicei precedă subst. determ.) clasic, familiar, obişnuit. Şi-a îmbrăcat tradiţionala lui cămaşă albastră. traducător, -oâre s.m., s.f. 1 (lit.) tălmăcitor, metafrast, <înv.> tâlcuitor. Firma angajează traducători pentru limbile portugheză şi daneză. Este un cunoscut traducător al scrierilor lui Heidegger. 2 interpret, tălmaci, tălmăcitor, translator, dolmaci, <înv.> dragoman, tălmăciar, tâlcuitor, tergiman. Caută un traducător pentru limba germană. Discuţiile oficiale se fac prin traducător. traduce vb. III. I tr. 1 (compl. indică texte, opere literare etc.) a tălmăci, a transla, a transpune, a echivala, <înv. şi reg.> a tâlcui, <înv.> a da2, a izvodi, a întoarce, a preface, a prepune, a primeni, a scoate. A tradus mai multe scrieri din latină în română. Nu poate să traducă fraza din engleză în franceză. 2 (mai ales fig.; fam.; compl. indică soţul sau soţia) v. înşela1. Trăda. II tr. (tehn.; rar; compl. indică mişcări) v. Transmite. III fig. 1 tr. (despre domenii ale artei sau creaţii artistice, stiluri, procedee etc.; compl. indică sentimente, stări, senzaţii, trăiri etc.) a arăta, a exprima, a înfăţişa, a reda, a reprezenta. Compoziţia traduce trăirile muzicianului. 2 refl. a se manifesta. Boala se traduce prin apariţia unei dureri puternice în zona toracelui. 3 tr., refl. a (se) concretiza, a (se) materializa, a (se) realiza, a (se) corpora-liza, a (se) incarna, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) sensibiliza. Arhitectul este satisfăcut pentru că proiectele sale se traduc. traducere s.f. 11 tălmăcire, transpunere, <înv.> interpretaţie, prefacere, tălmăcit, tălmăcitură, tâlcovanie, tâlcuială, tâlcuire, traducţie2, translaţie. Traducerea unor scrieri din latină în română este adesea anevoioasă. 2 (mai ales fig.; fam.) v. înşelare1. înşelăciune. Trădare. II (concr.) tălmăcire, transpunere, versiune. Şt.O.Iosif ne-a lăsat nişte traduceri excepţionale ale unor scrieri germane. traducţie1 s.f. (ret.) poliptoton. Traducţia constă în reluarea aceluiaşi cuvânt sub diverse forme flexionare. traducţie2 s.f. (înv.) v. Tălmăcire. Traducere. Transpunere. tradus, -ă adj. (cinemat., telev.; despre filme) titrat. trafic s.n. circulaţie, <înv.> tract2. Traficul pe autostradă este foarte intens. traficâ vb. I. tr. 1 (compl. indică valori, efecte publice etc.) a negocia, a sămsări. A traficat o sumă mare de dolari. 2 (compl. indică mărfuri) a negustori, a precupeţi, a specula, <înv. şi reg.> a precupi. Persoane dubioase traficheazăfel defel de mărunţişuri. traficânt1, -â s.m., s.f. 1 pusher. Traficanţii de droguri au fost arestaţi. 2 (rar) 1911 | v. Afacerist. Profitor. Speculant. 3 {com.; înv.) v. Comerciant. Negustor. Negustoreasă. Negustoriţă. Târgoveţ. traficant2, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Debitant. Tutungiu. Tutungereasă. Tutungioaică. trafica s.f. (înv.) v. Debit. Debit de tutun. Regie. Tutungerie. trafor s.n. (arhit.) ajur, traforaj. Traforul este un ornament perforat, care înlocuieşte sau maschează o tâmplărie. traforaj s.n. 1 traforare, traforat. Şi-a cumpărat un fierăstrău special pentru traforaj. 2 (arhit.) ajur, trafor. traforare s.f. traforaj, traforat. traforat s.n. (rar) v. Traforaj. Traforare. traforâtor s.n. (tehn.) perforator. Traforatorul este o maşină care serveşte la perforat. traftiroâică s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). tragacânt s.n. gumă tragacantă. Tragacantul este folosit în farmacie (ca liant pentru tablete), în industria alimentară (ca liant pentru dulciuri), în industria textilă sau în cosmetică. tragă s.f. (reg.) 11 trăgulă. Traga este o sanie pentru transportat lemne. 2 trăgulă. Traga este tigva sau furtunul folosit la scoaterea vinului ori a ţuicii din butoaie. 3 v. Sanie. 4 v. Sănioară. Săniuţă. 5 (gosp.) v. Cociorvă. I11 (constr.) v. Targă. 2 (la stână) v. Strungă. 3 v. Ţarc. trâgăn s.n. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Umflătură. 2 (med.) v. Adenită. Limfade-nită. trâge vb. III. 11 tr. (compl. indicâ fire textile, corpuri elastice etc.) a încorda, a întinde, a tensiona. A tras elasticul pentru a-lfixa pe talia fustei. 2 tr. (compl. indicâ clopoţei, clopote etc.) a suna. Ajunşi la recepţia motelului, au tras clopoţelul, aşteptând să apară cineva pentru a le da o cameră. 3 tr. (compl. indică jaluzele, storuri) a coborî, a lăsa, a scoborî. Trebuia să tragă storurile din cauza soarelui puternic. 4 tr. (compl. indicâ jaluzele, storuri) a ridica. Trage jaluzelele pentru a lăsa lumina să pătrundă în cameră. 5 tr. (în opoz. cu „a deschide”; compl. indică încuietori, zăvoare etc.) a închide, a încuia, a pune, a ocluziona. Noaptea, trage zăvorul la poarta casei. 6 tr. (compl. indicâ extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau poale) a îndoi, a întoarce, a răsfrânge, a ridica, a sufleca, a sumete, a răsuci, a sumeca, a supune, <înv. şi reg.> a răsufleca, a suci2, a înfuleca, a sufleteca, a sumeteca. Pe ploaie, şi-a tras marginile pan-talonilor pentru anule murdări de noroi. 7 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a îmbrăca, a pune, a lua. Şi-a tras repede pantalonii când a auzit soneria. 8 tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a ridica. Tra-ge-ţi puţin fusta la spate! 9 tr. (mai ales fam.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) a dezbrăca, a scoate, a desţoli, a lepăda, <înv.> a desfaşa, a devesti, a se dez-brăcădi, a se dezbrăcălui, a dezveşte. Când ajunge acasă, îşi trage hainele de oraş şi îşi pune un trening. îşi scoate rochia şi îşi trage halatul de casă. 10 tr. (compl. indică pantofi, ghete etc.) a descălţa, a scoate, a lepăda, a desculţa. înainte de a intra în casă, şi-a tras pantofii plini de noroi. 11 tr. (compl. indică obiecte de încălţăminte) a încălţa, a lua, a pune. îşi trage cizmele şi iese. 12 tr. (compl. indicâ fesuri, pălării, căciuli, bonete etc.) a băga, a îndesa, a înfunda, a vârî, a plesni, a tufli. Fiind frig îi trage fesul pe cap. 13 tr. (compl. indică oameni) a înfige, <înv.> a ridica. în Evul Mediu trădătorii erau traşi în ţeapă. 14tr. (compl. indicâ lucruri, obiecte etc.) a târî, a târşâi, a tăgârţă. Valiza este atât de grea, încât o trage după ea, pe trotuar. 15 intr. (despre fiinţe; cu determ. locale) a se opri, a poposi, a sta, a şedea, a zăbovi, a se odihni, a păuza. Au tras la umbra unui brad, după un urcuş greu. 16 intr. (despre oameni; adesea urmat de determ. locale) <înv. şi pop.> a mânea, a sălăşlui, a măsălui, a sălăşi, a sălui, <înv.> a conăci, a sălăşui. Au rămas câteva zile la cabana la care au tras. 17 intr. (despre oameni) a se instala. După un drum lung, spre seară, a tras la un han. 18 refl. (despre fiinţe; mai ales cu determ. locale) a se apropia, a veni, a apristui. Trage-te spre mine, ca să-ţi dau ceva! Trăgând spre casă, s-a întâlnit cu un prieten. 19 refl. (despre oameni) a se feri. Se trage într-o parte, fâcându-i loc să treacă. 20 refl. (despre fiinţe) a slăbi. S-a tras la faţă şi ochii i s-au adâncit în orbite. 21 refl. (rar; despre inflamaţii, excrescenţe etc.) v. Descreşte. Miqora. Regresa. 22 intr. (înv. şi pop.; despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) v. Bate. Bălăngăni. Băngăni. Clăncăi. Dăn-găni. Suna. Zdrăngăni. 23 tr. (înv. şi pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la’) v. Condamna. Constrânge. Forţa. Obliga. Sili. 24 tr. (înv. şi pop.; despre corpuri, mase în mişcare etc.; compl. indicâ materiale, obiecte etc.) v. Acţiona. Antrena. Mişca. 25 refl. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Târî. 26 refl. (pop.; despre fiinţe) v. Târî. 27 refl. (pop.; despre obiecte care atârnă) v. Târî. 28 intr. (pop.; despre corpuri, obiecte, greutăţi etc.) v. Avea. Cântări. 29 refl. (înv. şi reg.; despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) v. Dăinui. Dura2. Exista. Fi. Menţine. Păstra. Perpetua. Persista. Rămâne. Subzista. Trăi. Ţine. 30 tr. (reg.; compl indicâ arcul unui ceas, al unui mecanism etc.) v. întoarce. învârti. 31 refl. (înv.; despre anumite animale) v. Tari. 32 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv.; compl. indică stări, situaţii etc. în general neplăcute) v. Cauza. Face. Produce. Provoca. 33 tr., refl. (milit; înv.; compl. sau sub. indicâ ostaşi, armate etc.) v. Retrage. 34 tr. fig. (despre oameni; compl. indicâ chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) a îndura, a pătimi, a păţi, a răbda, a suferi, a suporta, a trăi, a înghiţi, a purta, a mânca, a (se) lupta A tras multe umilinţe de la colegi. trage 35 tr. fig. (înv. şi pop.; compl. indicâ fiinţe) v. Ademeni. Amăgi. Atrage. Ispiti. îmbia. Momi. Orbi. Seduce. Tenta. 36 refl. fig. (înv. şi pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de la”) v. Deroba Dezerta Eschiva. Fofila. Fugi. Scăpa. Strecura. Sustrage. 37 tr. fig. (înv.; compl. indicâ bunuri, drepturi etc.) v. Cere. Pretinde. Reclama. Revendica 38 tr. fig. (înv.; compl. indică mai ales obiecte) v. Aduce. Duce2.111 tr. (compl indică lucruri înfipte în ceva) a extrage, a smulge, <înv.> a detra-ge. A tras cu un cleşte cuiele înfipte în scândură. 2 tr. (compl. indică aer, miresme etc.) a aspira, a inspira, a respira, a sorbi, a suge. Dimineaţa, tragem aerul proaspăt de afară. 3 tr. (compl. indicâ gaze, vapori, fum, lichide etc.) a aspira, a inhala, a înghiţi. A tras mult fum până a fost salvat de pompieri. 4 tr. (despre pompe, aspiratoare etc.; compl indicâ lichide, praf, gaze etc.) a absorbi, a aspira. Pompa trage fluidul din canal. 5 tr. (compl. indicâ tutun, droguri sub formă de pulbere etc.) a priza1, a lua, a sfârcâi, a şniucui, Uneori trăgea tutun fin. 6 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică nasul) a sufla. îşi trage nasul zgomotos. 7 intr., tr. (despre oameni; compl. indică băuturi alcoolice) a bea, a drinkui, a se încălzi, a se şpriţui, a ţucsui, a ghiolcăni, a pili2, a suge, a conspecta, a glojdi, a se împărtăşi, a se împuşca, a machi, a studia, a vopsi. Jn ultimul timp trage foarte mult. 8 tr. (pop.; compl. indicâ obiecte, corpuri aflate într-un spaţiu închis, într-un ansamblu, într-un tot etc.) v. Extrage. Scoate. 9 tr. (pop.; compl. indicâ mai ales sume de bani depozitate în conturi) v. Lua. Retrage. Scoate. 10 tr. (pop.; compl. indică mai ales materii fluide) v. Absorbi. Aspira încorpora înghiţi Resorbi. Sorbi. 11 tr. (fam.; compl. indicâ tutun, ţigări etc.) v. Fuma. 12 tr. (mat.; înv. şi reg.; compl. indică numere, mulţimi etc.) v. Scădea. 13 intr. (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Forăi. Fornăi. Sforăi. III tr. 1 (mat; compl. indică linii curbe, arce de cerc, chenare etc.) a descrie, a duce2, a trasa, <înv.> a perghelui. Trage o tangentă la cerc. 2 (pop.; compl. indicâ materiale, stofe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) v. Refeca. Tivi. IV 1 tr. (compl. indicâ obiecte tăioase sau lamele lor) a ascuţi, a înţigla. Trage briciul pe o curea. Trage cuţitul pe cute. 2 tr. (compl. indicâ obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „prin”) a băga, a introduce, a trece, a vârî. Bătrâna trage aţa prin urechea acului cu dificultate. 3 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „prin) a trece. îşi trage degetele prin barba deasă. Trage pieptenele prin pâr. 4 tr. (tipog r.; compl. indică texte, imagini, desene etc.) a imprima, a tipări. Editorul a mai tras câteva sute de exemplare din acest dicţionar. 5 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indicâ instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indicâ obiectul acţiunii) a da2, a izbi, a lovi, a împunge, a păli2. A tras cu toporul în butuc pentru a-l despica. 6 intr. (despre oameni; cu determ. introduse tragedie prin prep. „cu”) a da2. A învăţat să tragă cu puşca. 7 intr. (despre oameni) a împuşca, a puşcăi. Poliţistul trage în aer, somând infractorul să stea pe loc. 8 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică lovituri, bătăi etc.) a da2, a trânti, a aplica, a arde, a cârpi, a lipi, a uşchi. în învălmăşeala produsă, i-a tras un pumn în spate. 9 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică mai ales palme) a plesni, a arde, a articula, a croi2. I-a tras o palmă pentru că a fost insolent. I-a tras una de a văzut stele verzi. 10 tr. (compl. indică proiectile, rachete, bombe etc.) a arunca, a azvârli, a lansa, a zvârli, a slobozi, a împroşca. Asupra localităţii au fost trase zeci de rachete. 11 intr. (despre arme de foc) a bate. Această puşcă trage departe. 12 tr., intr. (muz.; pop.; despre oameni; compl. indică piese muzicale) v. Cânta. Executa. Interpreta. Intona. 13 tr. (pop.) v. Dansa. Juca. 14tr. (med., med. vet.; pop.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Freca. Fricţiona. Masa1.15tr. (fam.; compl. indică petreceri) v. Face. V refl. 1 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. ,,din,Ţ) a coborî, a descinde, a proveni1, <înv.> a se obârşi. Se trage din neamul Cantacuzinilor. 2 (despre oameni) a fi, a proveni1. Văzându-l pe străin, l-a întrebat de unde se trage. 3 (lingv.; pop.; despre cuvinte, sensuri ale unui cuvânt, sunete; urmat de determ. introduse prin prep. „de la”, „din1) v. Deriva. Proveni1. Veni. 4 (pop.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „din) v. Deriva. Proveni1. Rezulta, tragedie s.f. fig. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o tragedie aducătoare de moarte. tragediogrâf s.m. tragic. Tragediograful este un autor de tragedii. Studiază tragediografii greci. tragere s.f. 11 încordare, întindere, tensionare. Pentru a fixa elasticul pe talia fustei, este necesară tragerea lui. 2 (tehn.) etirare, trefila-re, trefilat Tragerea este o operaţie de întindere şi de subţiere a metalelor ductile şi a fibrelor textile. 3 sunare. îşi cheamă slujnica prin tragerea clopoţelului. 4 coborâre, lăsare. Tragerea storurilor este obligatorie când soarele este puternic. 5 (în opoz. cu „deschidere”) închidere, încuiere, punere. Seara, are în grijă tragerea zăvorului de la poarta casei. 6 dezbrăcare, dezbrăcat1, scoatere, lepădare, dezechipare, <înv. şi reg.> dezbrăcăciune, <înv.> devestiment, dezbrăcă-mânt. Când ajungem acasă, tragerea de pe noi a hainelor pe care le purtăm în oraş este recomandată şi din punct de vedere igienic. 7 fig. (pop.; urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) v. Aplecare. Aplicare. Aplicaţie. Aptitudine. Atracţie. Chemare. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie, înzestrare. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Stofa. Talent. Vocaţie. I11 extragere, extras1, smulgere. Tragerea cuielor înfipte în scândură s-a făcut cu ajutorul unui cleşte. 2 suflare. îşi ceartă copilul pentru tragerea zgomotoasă a nasului în public. 3 (pop.) v. Extragere. Scoatere. 4 (mat.; înv. şi reg.) v. Scădere. III ducere, trasare. Profesorul i-a cerut elevului tragerea unei tangente la cerc. IV (tipogr.) editare, imprimare, imprimat1, publicare, scoaţjare, tipărire, tipărit1, <înv.> editură, publicaţie, publicitate, tipărie. Este necesară tragerea unor cărţi cu ilustraţii. V 1 aruncare, azvârlire, lansare, zvârlire. Tragerea rachetelor asupra localităţii a produs multe victime. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Frecare. Fricţionare. Masare1, tragic, -ă s.m., adj., adv. 1 s.m. tragediograf. Tragicul este autorul de tragedii. Studiază tragicii greci. 2 adj. fig. catastrofal, catastrofic, dezastruos, fatal, funest, teribil, nefericit, nenorocit, trist. Deversările necontrolate de deşeuri toxice au consecinţe tragice asupra mediului. 3 adv. fig. (modal) dezastruos. Partida s-a terminat tragic pentru tânărul şahist. trâglă s.f. I (reg.) 1 (tehn.) v. Cobilă. 2 (gosp.) v. Cociorvă. 3 (pese.) v. Scâlcează. I11 (transp.; rar) v. Lectică. Litieră. 2 (constr.; reg.) v. Targă. trahanâ s.f. (culin; reg.) v. Frecăţei. Tumăţei. Zdrenţe (v. zdreanţă). traheâl, -ă adj. (anat.) trahean. Cartilajele traheale constituie baza anatomică a traheei. A făcut un examen traheal cu fibroscopul. traheăn, -ă adj. (anat.) traheal. trahee s.f. (anat.) gâtlej, sterp, <înv.> răsuflătoare. Traheea continuă laringe-le şi are rolul de a conduce aerul prin căile respiratorii superioare spre plămâni. trahom s.n. (med.) conjunctivită granuloasă, pohoială. Trahomul netratat corespunzător, poate provoca orbirea. trai s.n. 1 viaţă, astăzi rar> trăire, trăit, veleat, mersoare, <înv.> cust, custa-re. Are un trai liniştit. 2 viaţă, vieţuire, sălăşluire, <înv.> sălăşluinţă. îi reproşează soţului traiul prea îndelungat într-un oraş lipsit de viitor. 3 existenţă, viaţă, zile (v. zi), trăire, empirie, exisţare, <înv. şi pop.> lume, petrecere, vieţuire, veac, moangă, <înv.> estire, petrecanie, estime. Sunt o multitudine de factori care ameninţă traiul omenirii. 4 (jur.) coabitare, coabitaţie, convieţuire, viaţă, vieţuire, trăire, <înv.> conlocuire, locuinţă, locuire. După o perioadă de trai împreună, s-au căsătorit. 5 întreţinere, subzistenţă, viaţă. Cei mai mulţi oameni au foarte puţine mijloace de trai. traiâct s.n. 1 drum, itinerar, parcurs, rută1, traiectorie, traseu, marşrut, <înv. şi reg.> şleau3, <înv.> cărare. Face traiectul Iaşi - Cluj cu trenul. 2 traiectorie, traseu, traiectorie s.f. 1 drum, itinerar, parcurs, rută1, traiect, traseu, marşrut, <înv. şi reg.> şleau3, <înv.> cărare. 2 traiect, traseu. Expertiza balistică a stabilit traiectoria glonţului. Traiectoria satelitului este urmărită de pe Pământ. |1912 trainer ['treinar] s.m. (sport; engjL) v. Antrenor, trainic, -ă adj. 1 (despre corpuri, obiecte etc.) puternic, rezistent, sănătos, solid, tare, zdravăn, răbdător. Zidul cetăţii este trainic. Tavanul se sprijină pe colonade trainice. 2 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; despre obiecte, construcţii etc.) dăinuitor, durabil, rezistent, solid, stabil, temeinic, tenabil, purtăreţ, ţeapăn, vârtos, <înv.> nestrămutat, sigur, teme-ielnic, ţiitor, robust. Multe dintre cetăţile trainice impresionează prin măreţie. 3 (în opoz. cu »temporar”, „trecător”; despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) durabil, rezistent, viabil. Opera poetului este trainică prin perfecţiunea ei. 4 (în opoz. cu „efemer”; despre stări, sentimente, relaţii etc.) constant, durabil, inalienabil, stabil, statornic, <înv.> rămâitor, stătător, inalterabil, neadormit. Sentimentele lui pentru ea sunt trainice. 5 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”) durabil, peren, persistent, rezistent, stăruitor, vivace, <înv.> în-delungăreţ. Efectul băilor cu ape termale asupra organismului este trainic. 6 (despre legături, prietenii, alianţe etc. între oameni, colectivităţi etc.) intim, apropiat, strâns2. Relaţiile dintre cele două etnii sunt trainice. Legăturile dintre ei sunt trainice. training ['treinirj s.n. (sport; engl.) v. Antrenament. traistă s.f. 1 desagă, straiţă, tăgârnă, tăgârţă, tolbă, <înv.> turbincă. Şi-a pus traista cu oale pe umăr şi a plecat la piaţă să le vândă. 2 săculeţ, jacă, traşcaletă. A scos dintr-o traistă ceva de-ale gurii. 3 (art; bot.) traista-ciobanului = a Capsella bur-sa-pastoris; capselă, punguliţa-păstoru-lui (v. punguliţă), punguliţă, băşină, buruiană-de-friguri, iarbă-de-friguri, paşte-le-cailor (v. paşte1), paştele-calului (v. paşte1), păscuţă , plosca-ciobanului (v. ploscă1), punga-babei (v. pungă), punga-popii (v. pungă), rapăn1, taşca-ciobanului (v. taşcă), tăşculiţa-ciobanului (v. tăşculiţă), tăşculiţă, tăşcuţa-ciobanului (v. tăşcuţă), traista-văcarului; b (reg.) v. Iberis. Limba-mării (v. limbă) (Iberis umbellata); c (reg.) v. Punguliţă (Thlaspi arvense); (reg.) traista-văcarului v. Capselă. Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). trăistă-goală s.f. (meteor.) 1 (pop.) v. Austru. 2 (reg.) v. Crivăţ. traks.n. (muz.) pistă. Trackul este înregistrarea (grafică) a unei melodii sau a unui fragment de melodie. tramă s.f. I tramă stradală = reţea stradală. Trama stradală reprezintă totalitatea străzilor dintr-o localitate. II fig. 1 (lit.) acţiune, afabu-laţie, fabulaţie, intrigă, subiect, ţesătură. Trama romanului se petrece în timpul Primului Război Mondial. 2 complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, lucrătură, scenariu, urzeală, urzire, urzitură. Domnitorul a fost victima unei trame. 3 intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, jonglerie, manevră, manoperă, ţesătură, urzeală, mreajă, reţea, îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, 1913| transfer sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, machină, urzitură. Este dezgustat de tramele colegilor de serviciu. trambala vb. I. refl. (fam.; despre fiinţe; urmat de determ. locale) v. Deplasa. Muta. Strămuta. trambalâre s.f. (fam.) v. Deplasare. Mutare. Strămutare. Tramontâna s.f. (astron.; înv.; nm. pr.) v. Steaua Polară (v. stea). trâmpă1 s.f. (econ., com.; înv. şi reg.) v. Barter. Schimb în natură. Troc1. trâmpă2 s.f. (peior.) v. Caracter. Categorie. Fel. Gen. Natură. Soi1. Teapă. tramvâi s.n. (transp.) pai, panacot. Tramvaiele s-au oprit din cauza unei pene de curent. tranc interj, (sugereazâ zgomotul produs de căderea unui corp, de o ciocnire bruscă) foflenchi!, tronc1!, zdrang!, zdup! trancân s.n. (milit.; arg.) v. Pistol. Revolver, trancanâ s.f. (reg.) 1 v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. 2 (la pl. trancanale) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). tranchilizânt, -ă adj., s.n. (farm.) anxiolitic, ataraxic. Tranchilizantul este prescris în nevroze şi psihoze. trâncotă s.f. (reg.) 1 v. Anecdotă. Glumă. Spirit 2 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. 3 (la pl. tran-cote) v. Boarfe (v. boarfa). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). trandadâ s.f. (pese.; reg.) v. Năpastă. Pros-tovol. trandafir s.m. I (bot.) 1 Rosa; roză, <înv. şi reg.> rug, rug-de-casă, rug-de-flori, rug-domnesc, rugar, rujă, rujă-roşie. 2 trandafir-agăţător = Rosa multiflora; trandafir-japonez-ur-cător, trandafir-urcător, grătăraş, tranda-fir-chitat, trandafir-de-pădure, tranda-fir-mult-în-coadă; trandafir-alb = Rosa alba; diul-bălan; trandafir-de-dulceaţă = Rosa centifolia sau Rosa rugosa; diul, tranda-fir-chitat, trandafir-de-grădină, trandafir-de-Ru-salii, trandafir-oltănit, trandafir-roşu; tranda-fir-de-lună = Rosa chinesis sau Rosa damasce-na; (lapl) trandafiri-bulgăreşti; trandqfir-săl-batic = Rosa canina, măceş, curul-boului (v. cur), răsură1, trandafiraş, cacadâr, căcă-duş, laba-mâţei (v. labă), mărăcine, rug, rug-de-câmp, rug-de-măceş, rug-sălbatic, rugul-vacii (v. rug), rujă, rujiţă, scoabe (v. scoabă), scobituri (v. scobitură), scoruş-nemţesc, sipică, spin, trandafir-de-câmp, tranda-fir-de-munte, trandafir-pitic, trandafirul-câm-pului,zgorghin; (lapl.) trandafiri-bulgăreşti = Rosa chinesis sau Rosa damascena; tranda-fir-de-lună; (pop.) trandqfir-japonez-urcător = trandafir-urcător v. Trandafir-agăţător (Rosa multiflora); (reg.) trandafir-chitat = trandafir-de-pădure = trandafir-mult-în-coadă v. Trandafir-agăţător (Rosa multiflora); tran- dafir-chitat = trandafir-de-grădină = tranda-fir-de-Rusalii=trandafir-oltănit=trandafir-roşu v. Trandafir-de-dulceaţă (Rosa centifolia sau Rosa rugosa); trandafir-de-câmp = tranda-fir-de-munte= trandafir-pitic = (art.) tran-dafind-câmptdui v. Măceş. Trandafir-sălbatic (Rosa canina); trandafir-de-câmp = tranda-fir-mic = trandafir-pitic v. Răsură1 (Rosa gallica); trandafir-de-iamă v. Spânz (Helleborus niger); trandafir-de-munte v. a Mă-ceş-de-munte (Rosa pendulina); b Smirdar (Rhododendrom kotschyi); trandafir-galben v. Teişor (Kerria japonica). 3 (reg.) v. Iz-mă-creaţă. Mentă-creaţă (Mentha crispa). II (zool; reg.) trandafir-de-marev. Actinie. Anemonă-de-mare. Dediţel-de-mare (Actinia). II11 (ind. alim.) patrician. îi plac trandafirii bine fripţi pe grătar. 2 (ind. alim.; rar) v. Ghiu-den. 3 (culin.; reg.) v. Caltaboş. 4 (culin.; reg.) v. Sângerete. IV (arg.) 1 (anat.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin, (v. organ1) Penis. 2 (fin.; urmat de determ. care indică valoarea) v. Ban. Monedă. Piesă, trandafirâş s.m. (bot.) 1 trandafirel, trandafiruţ. Trandafiraşii din grădină au îmbobocit. 2 (pop.) v. Măceş. Trandafir-sălbatic (Rosa canina). 3 (reg.) v. Răsură1 (Rosa gallica). trandafirul s.m. (bot.) 1 (pop.) v. Trandafiraş. 2 (reg.) v. Răsură1 (Rosa gallica). trandafiriu, -ie adj., s.n. 1 adj., s.n. roz, roziu, rozatic, rumeneală, pembe, rozosin. Culoarea trandafirie se asortează cu negru. îşi îmbracă fetiţa în trandafiriu. 2 adj. (despre piele, obraji, buze etc.) roz, rumen2, răsuriu. Copila are faţa trandafirie şi ochii scânteietori. 3 adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) frez, roşcat, roşiatic, rumeniu. îi place foarte mult culoarea trandafirie. 4 adj. (despre vinuri sau despre culoarea lor) roşu-deschis, roze, ghiurghiuliu, gingirliu, profiriu, <înv.> profir. Savurează paharul cu vin trandafiriu. trandafiruţ s.m. (bot.; pop.) v. Trandafiraş. transalpin, -ă adj. (înv.) v. Transcarpatic. Transcarpatin. transbord s.n. (rar) v. Transbordare. transbordâre s.f. transbord. Transbor-darea pasagerilor din trenul avariat în autocare a durat câteva ore. transcarpâtic, -ă adj. transcarpatin, <înv.> transalpin. Regiunea transcarpatică se află dincolo de munţii Carpaţi (în raport cu Muntenia şi cu Moldova). transcarpatin, -ă adj. transcarpatic, <înv.> transalpin. transcaucaziân, -ă adj. transcaucazic. Calea ferată transcaucaziană străbate Caucazul. transcaucâzic, -ă adj. (rar) v. Transcaucazian. transcendent, -ă adj. 1 (filos.) metafizic. Nu interesează pe nimeni speculaţiile lui transcendente. 2 (înv.; despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) v. Ales2. Deosebit. Distins. Eminent. Extraordinar. Grozav. Ilustru. Mare1. Remarcabil. Titanic1, transcendentâl, -ă adj. (filos.; la Kant şi la discipolii acestuia; în opoz. cu „aposteriori7) a priori, aprioric. Prin deducţia transcendentală Kant legitimează categoriile intelectului. transcendentali'sm s.n. (filos.; la Kant şi la discipolii acestuia; în opoz. cu „empirism" şi „relativism”) apriorism. Kant susţinea transcendentalismul. transcontâiner s.n. transtainer. Transcontai-nerul este folosit la efectuarea transporturilor combinate: navă -tren - autovehicul. transcrie vb. III. tr. 1 (compl. indică texte, originale etc.) a copia, a reproduce, <înv.>a decopia, a izvodi, a prepune, a prescrie. A transcris cu migală manuscrisul. 2 (lingv.; compl. indicâ texte scrise) a transpune. Textul slavon a fost transcris cu alfabet latin. transcriere s.f. 11 copiat1, copiere, reproducere, transcripţie. Transcrierea textului manuscrisului este o operaţie migăloasă. 2 transcripţie, transpunere. Şi-a propus transcrierea textului din alfabet chirilic în alfabet latin. Germanistul se ocupă cu transcrierea unui text în alfabet gotic. 3 (muz.) transcripţie. Transcrierea este prelucrarea unei piese muzicale care a fost scrisă pentru o anumită voce sau pentru un anumit instrument, pentru a fi cântată de o altă voce sau de un alt instrument. 4 (jur.) transcripţie. Transcrierea este trecerea într-un registru special a elementelor esenţiale ale unui act juridic privitor la dobândirea, transmiterea sau stingerea unor drepturi reale imobiliare. II (concr.) copie, reproducere, transcripţie, <înv.> izvod, prescriitură, transcript. A realizat o transcriere fidelă a manuscrisului. transcript s.n. (latin.; înv.) v. Copie. Reproducere. Transcriere. transcriptâză inversă s.f. (biochim.) re-vers-transcriptoză. Transcriptaza inversă este o enzimă asociată unor virusuri cancerigene sau leucemice ori virusului SIDA. transcripţie s.f. 11 transcriere, transpunere. 2 (jur.) transcriere. 3 (rar) v. Copiat1. Copiere. Reproducere. Transcriere. 4 (filol; rar) v. Transliterare. Transliteraţie. 5 (muz.; rar) v. Transcriere. II (concr.; rar) v. Copie. Reproducere. Transcriere. transcris, -ă adj. (despre texte, originale etc.) copiat2, reprodus, transcris. Textul transcris este un manuscris din sec. al XVII-lea. transcutân, -ă adj. (med.) percutanat. Absorbţia transcutană se face prin traversarea substanţei prin pielea intactă. transdanubiăn, -ă adj. transdunărean, transdanubiu. A vizitat zona transdanubiană. transdanubiu adj. (rar) v. Transdanubian. Transdunărean. transducţie s.f. (log.) raţionament transduc-tiv. în transducţie trecerea de la un adevăr la altul nu se face în virtutea unei necesităţi logice, ci în virtutea unor coincidenţe întâmplătoare. transdunăreân, -ă adj. transdanubian, transdanubiu. transfer s.n. 1 mutare, mutat, permutare, permutaţie, strămutare, strămutat1, transferare, translocaţie, <înv.> translaţie. Transferul cu serviciul în capitală i-a schimbat viaţa. transfera |1914 2 (jur.) transmisiune, transmitere, <înv.> strămutare, transport. Prin transfer.; un drept de proprietate, o obligaţie etc. se trece de la o persoană la alta printr-un act juridic sau prin efectul legii. 3 (fiz.) schimb. Transferul este o trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule de la un corp la altul, de la un sistem fizic la altul. transferă vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) muta, a (se) permuta, a (se) strămuta, a transloca, a ştrampori, <înv.> a (se) premutarisi, a perivodi. A fost transferată ca secretară într-un departament nou dintr-o sucursală a firmei. S-a transferat cu serviciul în capitală. 2 (jur.; compl. indică drepturi de proprietate, obligaţii etc.) a transmite, a trece, <înv.> a preface, a transporta. A transferat dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător. transferăre s.f. mutare, mutat, permutare, permutaţie, strămutare, strămutat1, transfer, translocaţie, <înv.> translaţie, transfermă s.f. (biochim.) siderofilină. Transferina din plasma sangvină fixează fierul şi îl transportă în diferite organe. transfigura vb. I. tr., refl. (mai ales fig.; compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) a (se) metamorfoza, a (se) modifica, a (se) preface, a (se) preschimba, a (se) schimba, a (se) transforma, <înv. şi pop.> a (se) muta, <înv. şi reg.> a (se) închipui, a (se) străforma, <înv.> a (se) schizmi, a (se) strămuta, a (se) suci2, a (se) şanja, a se turna1, a (se) întoarce, transfigurare s.f. 1 (în arte) transfiguraţie. Dacă la început pictorul imita modele, a ajuns, treptat, la transfigurarea chipurilor. Actorului expresionist i se cere o transfigurare neobişnuită. 2 (mai ales fig.) metamorfozare, metamorfoză, modificare, mutaţie, prefacere, preschimbare, schimbare, transformare, strămutare, transmutaţie, <înv. şi pop.> mutare, prefacătură, schimbătură, străformare, <înv.> modificaţie, preobrajenie, schimbăciune, străformaţie, strămutătură, transformaţie, răsturnare, răsturnătură. transfigurat, -ă adj. (mai ales fig.; despre aspectul unor obiecte, aşezări etc., despre înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) metamorfozat, modificat, prefăcut, preschimbat, schimbat2, transformat, <înv.> strămutat2. transfiguraţie s.f. (în arte) transfigurare, transformă vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică aspectul unor obiecte, aşezări etc., înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) a (se) metamorfoza, a (se) modifica, a (se) preface, a (se) preschimba, a (se) schimba, a (se) transfigura, <înv. şi pop.> a (se) muta, <înv. şi reg.> a (se) închipui, a (se) străforma, <înv.> a (se) schizmi, a (se) strămuta, a (se) suci2, a (se) şanja, a se turna1, a (se) întoarce. Aspectul clădirii s-a transformat radical în urma lucrărilor de renovare. Singurătatea i-a trans- format caracterul devenind un om ursuz. 2 tr., refl. (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a (se) preface, a (se) schimba, a se rezolva, <înv.> a (se) prăvăli. Hristos a transformat apa în vin. Râul s-a transformat în pod de gheaţă din cauza gerului. Mlaştinile s-au transformat în uscat. 3 refl. (despre materii, lucruri, preparate etc.) a ajunge, a deveni, a se face, a se preface, <înr.> a se arăta. Mâncarea s-a ars şi s-a transformat în scrum. 4 tr. (compl. indică texte, informaţii, date, documente etc.) a modifica, a preface, a prelucra, a reface, a schimba, a lucra, a refonta. Corectorul a transformat textul articolului. Arhitectul a transformat planul catedralei. 5 tr. (compl. indică mai ales oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a face, a preface, a schimba. Anturajul nepotrivit te poate transforma în derbedeu. O asemenea veste te transformă din om în neom. 6 tr., refl. a (se) preface, a (se) schimba, a (se) veli, a se velnici, <înv.> a veni, a (se) răzvrăti. Neşansa în viaţă a transformat bunătatea lui în răutate. Iubirea lor s-a transformat în ură. Suspinele fetei s-au transfomat într-un scâncet domol şi prelung. 7 tr. (compl. indică unităţi băneşti ale unei ţâri, valori economice etc.) a converti, a schimba. A transformat titlurile în numerar. Transformă leii în euro. 8 tr. (fiz.; compl. indică valori) a converti, a preface, a schimba. Conducerea firmei a transformat în kilowaţi consumul de gaz metan măsurat iniţial în metri cubi. 9 tr. (mat.; compl. indică valori, figuri geometrice etc.) <înv.> a strămuta. A transformat fracţiile, potrivit anumitor formule. II refl. (fon.; despre sunete) 1 a se altera, a se modifica, a se preface, a se schimba. în unele cuvinte sunetul „v” s-a transformat, trecând la „j”. 2 a se modifica, a se preface, a se schimba, a trece. „L” intervocalic se transformă în „r” în cuvintele româneşti de origine latină. transformăbil, -ă adj. (despre materiale, obiecte etc.) modificabil, susceptibil. Oţelul este transformabil. Orice text este transformabil înainte de tipărire. transformare s.f. 11 devenire, dezvoltare, evoluare, evoluţie, modificare, prefacere, schimbare, curgere, fluiditate, înnoire, mişcare. Societatea omenească este în continuă transformare. 2 metamorfozare, metamorfoză, modificare, mutaţie, prefacere, preschimbare, schimbare, transfigurare, strămutare, transmutaţie, <înv. şi pop.> mutare, prefacătură, schimbătură, străformare, <înv.> modificaţie, preobrajenie, schimbăciune, străformaţie, strămutătură, transformaţie, răsturnare, răsturnătură. Transformarea aspectului clădirii este radicală în urma lucrărilor de renovare. Nu crede în transformarea caracterului colegului său. 3 modificare, prefacere, prelucrare, refacere, schimbare, refontă. Textul a suferit transformări înainte de publicare. 4 (mat.) <înv.> transformaţie. Transformarea este corespondenţa, aplicaţia, funcţia între două mulţimi de puncte. 5 (mat.) transformare omografică = omografie. Transformarea omografică este corespondenţa biunivocă a mulţimii numerelor reale sau complexe, exprimată în formă de raport a două polinoame de gradul întâi. 6 (biol.) transformare biologică = biotransformare. Transformarea biologică este modificarea suferită de substanţele străine introduse în organism. II (fon.) 1 alterare, modificare, prefacere, schimbare. în unele cuvinte s-a produs transformarea sunetului „v” în „j”. 2 modificare, prefacere, schimbare, trecere. Transformarea lui „l” intervocalic în „r” în cuvintele româneşti de origine latină este o lege fonetică de bază. transformât, -ă adj. 11 (despre aspectul unor obiecte, aşezări etc., despre înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) metamorfozat, modificat, prefăcut, preschimbat, schimbat2, transfigurat, <înv.> strămutat2. Clădirea cu aspectul transformat este de nerecunoscut. Are comportamentul transformat din cauza singurătăţii. 2 (despre texte, informaţii, date, documente etc.) modificat, prefăcut, prelucrat2, refăcut, schimbat2. Textul transformat al articolului a fost predat la tipar. II (fon.; despre sunete) alterat, modificat, prefăcut, schimbat2. în unele cuvinte „v” transformat devine „j”. transformator, -oâre adj. înnoitor, novator, reformator, regenerator, primenitor. A dat soluţii transformatoare în domeniul său de activitate. în ultimul timp se constată tendinţe transformatoare în artă. transformăţie s.f. (înv.) 1 v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare. 2 (mat.) v. Transformare, transformism s.n. (biol.) darwinism, evolu-ţionism, selecţionism. Transformismul este o concepţie despre evoluţia speciilor de plante şi animale, formulată de naturalistul englez Ch. Robert Darwin. transformist adj., s.m., s.f. (biol.) 1 adj. (despre concepţii, teorii etc.) evolutiv, evoluţionist. îmbrăţişează teoria transformistă a lui Darwin. 2 s.m., s.f. evoluţionist. Lamark a fost un transformist. transfrontalier, -ă adj. a păşi, a stropşi, a înfrânge, a sparge, a ştirbi. Prin ceea ce face, transgresează legea. transgresâre s.f. călcare, încălcare, nesocotire, violare, stricare, <înv.> violaţie, ştirbitură, vătămare. Transgresarea legii se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare. transhidrogenâză s.f. (biochim.) dehidrază, dehidrogenază. Transhidrogenaza catalizează oxidarea substanţelor. 1915| transmitere transigent, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) v. Conciliant. împăciuitor. transiluminăre s.f. (med.) diafanoscopie, diascopie. Transiluminarea este o metodă de examinare a anumitor părţi ale corpului (sinusuri, buze, degete). transilvân, -ă adj. (rar) v. Ardelean. Ardelenesc. Transilvănean, transilvănean, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. ardelean, ardeleancă, transilvăneancă, <înv. şi reg.> ardevan, ungurean, ungureancă, ardău1, moicean, moiceancă. Este un transilvănean neaoş. 2 adj. ardelean, ardelenesc, transilvan Locuieşte într-un oraş transilvănean. Are mulţi strămoşi transilvăneni. transilvăneăncă s.f. ardeleană (v. ardelean), ardeleancă, transilvăneană (v. transilvănean), <înv. şi reg.> ungureană (v. ungurean), ungureancă, moiceancă. Este transilvăneancă neaoşă. transla vb. I. tr. 1 (compl. indică texte, opere literare etc.) a tălmăci, a traduce, a transpune, a echivala, <înv. şi reg.> a tâlcui, <înv.> a da2, a izvodi, a întoarce, a preface, a prepune, a primeni, a scoate. A translat mai multe scrieri din latină în română. Nu poate să transleze fraza din engleză în franceză. 2 (inform.) a translata, translată vb. I. tr. (inform.) a transla. A translatat fişierul de date al computerului dintr-un format de fişier în altul. A translatat programul calculatorului dintr-un limbaj de programare în altul. translâtor, -oâre s.m., s.f. interpret, tălmaci, tălmăcitor, traducător, dolmaci, <înv.> dragoman, tălmăciar, tâlcuitor, tergiman. Caută un translator pentru limba germană. Discuţiile oficiale se fac prin translator. translâţie s.f. (înv.) 1 v. Tălmăcire. Traducere. Transpunere. 2 v. Mutare. Mutat. Permutare. Permutaţie. Strămutare. Strămutat1. Transfer. Transferare, transliterăre s.f. (filol.) transliteraţie, transcripţie. transliterâţie s.f. (filol.) transliterare, transcripţie. Prin transliteraţie se urmăreşte să se redea în alt alfabet echivalentele semnelor textului copiat, fără a ţine seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor două alfabete. translocâ vb. I. tr. (livr.; compl indică oameni) v. Muta. Permuta. Transfera. Strămuta, translocâţie s.f. (livr.) v. Mutare. Mutat. Permutare. Permutaţie. Strămutare. Strămutat1. Transfer. Transferare, translucid, -ă adj. (fiz.; despre corpuri, medii) semiopac, semitransparent, pelucid. Farfuriile din serviciul de masă sunt dintr-un material translucid. transmarin, -ă adj. ultramarin2. Vaporul a adus mărfuri transmarine, tocmai din Brazilia. transmigrâ vb. I. intr. (înv.; despre oameni sau despre colectivităţi umane; de obicei cu determ. locale care indică ţara sau destinaţia) v. Emigra. Expatria. Pribegi, transmigrânt s.m. (înv.) v. Emigrant. Emigrat. Expatriat. Pribeag. transmigrâre s.f. (înv.) 1 v. Emigrare. Emigraţie. Expatriere. Pribegie. 2 (relig.) v. Metempsihoză. Palingenezie. Reincarnare. Transmigraţie. transmigrăţie s.f. 1 (relig.) metempsihoză, palingenezie, reincarnare, <înv.> transmigrare. Transmigraţia este concepţia potrivit căreia sufletul dintr-un corp trece, după moarte, în alt corp. 2 (înv.) v. Emigrare. Emigraţie. Expatriere. Pribegie. transmis, -ă adj. (despre mesaje, adrese oficiale etc.) adus2, dat2, încredinţat, înmânat, întins2, predat, remis. Citaţia transmisă este de la judecătorie. transmisibil, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli) contagios, contaminant, epidemic, infectant, infecţios, molipsitor, <înv. şi pop.> lipicios, <înv. şi reg.> umplător, mutător, <înv.> acolisitor, ciumaş, ciumat, ciumos, împărţitor, lipitor, lipitos, luător, molimos, smreduitor. Bolile transmisibile sunt produse de microorganisme patogene. transmisie s.f. = transmisiune, transmisiune (transmisie) s.f. 1 (fiz.) transmitere. Transmisiunea este trecerea energiei, a radiaţiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. 2 (jur.) transfer, transmitere, <înv.> strămutare, transport. Prin transmisiune, un drept de proprietate, o obligaţie etc. se trece de la o persoană la alta printr-un act juridic sau prin efectul legii. 3 (telec.) emisiune. -Ai ascultat transmisiunea radiofonică a concertului de la Viena? 4 (fiz.) transport. Transmisiunea energiei electromagnetice. 5 (tehn.; în forma transmisie) transmitere. A schimbat cureaua de transmisie de la maşină. transmite vb. III. I tr. 1 (compl. indică păreri, secrete, idei, rugăminţi, ordine etc.) a comunica, a împărtăşi, a spune, a zice, <înv.> a paras-tisi, a rosti, a servi. I-a transmis părerea sa despre proiectul propus. 2 (cu compl. „salutări”, „complimente”, „condoleanţe”sau cu un echivalent al acestora) a prezenta. îl roagă să transmită familiei complimentele sale. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică veşti, salutări, vorbe, răspunsuri etc.) a duce2. I-a transmis surorii ei veştile primite din străinătate. 4 a anunţa, a comunica, a vesti, <înv.> a porunci, a soli. Şi-a transmis întoarcerea în ţară printr-o telegramă. II tr. 1 (compl. indică mesaje, adrese oficiale etc.) a aduce, a da2, a încredinţa, a înmâna, a întinde, a preda, a remite, a confia, <înv.> a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. Poştaşul i-a transmis o citaţie. 2 (compl. indică acte, documente, proiecte etc.) a depune, a înainta, a înmâna, a preda, a prezenta, a remite, a băga. Şi-a transmis demisia la direcţia instituţiei. 3 (compl. indică obiecte) a da2, a trece, a pasa, a dili. A transmis mingea, din greşeală, la adversari. Ca să nu fie descoperiţi de autorităţi, contrabandiştii au transmis marfa complicilor lor de peste graniţă. 4 (compl. indică obiecte; de obicei cu determ. „din mână în mână”, „din om în om*) a purta, a trece, <înv. şi pop.> a umbla. Muncitorii transmit cărămizile din mână în mână. Mesenii transmitpaosul din om în om. 1111 tr. (jur.; compl. indică drepturi de proprietate, obligaţii etc.) a transfera, a trece, <înv.> a preface, a transporta. A transmis dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător. 2 refl (despre boli) a trece. Gripa s-a transmis de la o persoană la alta. 3 refl. (despre boli) a se lua, a se răspândi. Unele boli se transmit în anumite sezoane ale anului. 4 refl. (despre epidemii, infecţii, microbi etc.) a se propaga. Epidemia de gripă se transmite cu repeziciune. 5 refl. (despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) a circula, a se extinde, a se împrăştia, a se întinde, a se propaga, a se răspândi, a se lăţi, <înv.> a se răşchira, a se tinde, a merge, a umbla. Pe seama ei se transmit tot felul de zvonuri. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) a (se) difuza, a (se) duce2, a (se) împrăştia, a (se) întinde, a (se) propaga, a (se) răspândi, a răzbate, a (se) vehicula, a (se) ebruita, <înv. şi pop.> a purta, a (se) lăţi, a (se) risipi, a vântura, <înv.> a (se) povesti, a (se) răsfira, a (se) vesti, a pătrunde, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. Transmite prin vecini bârfe pe seama lor. Totdeauna veştile rele se transmit peste tot. 7 refl. (fiz.; despre radiaţii, energii, unde etc.) a se propaga, a trece, a merge. Căldura soarelui se transmite în interiorul pământului până la o adâncime mică. Undele sonore se transmit, prin pereţi, dintr-o cameră în alta. 8 (tehn.; compl. indică mişcări) a traduce. 9 tr. (compl. indică trăsături, calităţi etc.) a determina, a impune, a imprima. De regulă, un individ dobândeşte calităţile pe care i le transmite mediul în care trăieşte. 10 fig. a da2, a imprima. Informatizarea şcolii va transmite un ritm rapid perfecţionării procesului de învăţământ. IV1 tr., refl. pas. (despre aparate sau instalaţii de telecomunicaţii; compl. sau sub. gram. indică filme, muzică, programe de divertisment etc.) a (se) difuza, a (se) emite. Postul ProTV transmite în această seară un film nou cu Mei Gibbson. La radio s-a transmis ultimul recital al cvartetului Voces. 2 tr., refl. (telec.) a (se) arăta. La televizor se transmit multe scene violente. transmitere s.f. 11 comunicare, trimitere. Transmiterea veştilor se face acum mai ales prin e-mail. 2 împărtăşire. Transmiterea părerii sale despre proiect le-a fost de ajutor. I11 încredinţare, înmânare, predare, remisiune, remitere, <înv.> teslimarisire, teslimatisire, teslim, teslimat. Transmiterea citaţiei i-a fost făcută de către poştaş. 2 depunere, înaintare, înmânare, predare, prezentare, remitere, <înv.> paradosire, paradosit. Transmiterea demisiei i-a fost cerută de directorul instituţiei. 3 trecere, pasare. Transmiterea mingii la adversari s-a făcut din greşeală. Transmiterea drogurilor de la dealeri la consumatori se face ilegal, în locuri ferite de ochii poliţiştilor. II11 (jur.) transfer, transmisiune, <înv.> strămutare, transport. 2 (fiz.) transmisiune. 3 (tehn.) transmisie. IV1 difuzare, difuziune, propagare, răspândire, vânturare. Presa, televiziunea şi radioul se transmiţător ocupă cu transmiterea ştirilor. 2 (telec.) difuzare, emitere. Transmiterea programelor radiofonice muzicale se face la anumite ore. transmiţător, -oăre adj. (fiz.; despre corpuri, substanţe, dispozitive etc.) emisiv, emitent, emiţător. Măsoară energia radiată de un corp transmiţător. transmutăre s.f. (chim.) transmutaţie. Transmutarea este transformarea unui element chimic în altul, realizată prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacţii nucleare. transmutaţie s.f. 1 (chim.) transmutare. 2 (biol.) transmutaţie genetică = conversie. Transmutaţia genetică este schimbarea în ordine liniară a genelor. 3 (rar) v. Metamorfozare. Metamorfoză. Modificare. Mutaţie. Prefacere. Preschimbare. Schimbare. Transfigurare. Transformare, transnaţionăl, -ă adj. supranaţional. „Volksbank” este o bancă transnaţională. transparent -ă adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „opac”, „colorat”; despre sticlă, lentile) alb, clar, incolor, <înv. şi reg.> vederos, <înv.> străluminos. La geamuri este sticlă transparentă. Ochelarii au lentile transparente. 2 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, fiu, străveziu, subţire, uşor2, vaporos, <înv.> prevăzător, pre-văziu, străvăzător, străvezos, aerian, eterat, eteric, spumos, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase transparentă. 3 (despre materiale, medii etc.) rar, subţire, uşor2. Voalul este un material transparent. O ceaţă transparentă pluteşte peste apa lacului. 4 (în opoz. cu „tulbure”; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) clar, cristalin, curat, limpede, netulburat, pur2, lamur, limpetos, pelucid, <înv. şi pop.> viu, vioară1, rouros, tistaş,viorintă, <înv.> chiar, lichid, limpeziu. Din stâncă iese un izvor cu apa transparentă. 5 fig. (în opoz. cu „confuz”, „încurcat”; despre idei, informaţii, concepţii, argumente, reprezentări de fapte etc.) clar, coerent, comprehensibil, comprehensiv, desluşit, explicit, expres2, inteligibil, lămurit, limpede, net2, precis, răspicat, luminos, neted, luminat2. Are o reprezentare transparentă a întregului proiect. Ils.n. (în forma transperant) jaluzea, persiană, rulou, stor, roletă, voleu. Vara, când soarele este arzător, se trag transperantele la ferestre. transparenţă s.f. 11 claritate. Geamurile termopanelor au o transparenţă perfectă. 2 diafanitate, străvezime, <înv.> prevedere, străvedere, transpariţiune. Pictorul este uimit de transparenţa desăvârşită a aerului. 3 claritate, curăţenie, limpezeală, limpezime, puritate, limpiditate, limpeziciune, <înv.> limpejune. De pe puntea vaporului se vede transparenţa apei mării. II fig. claritate, inteligibilitate, limpezime. Profesorul este apreciat de studenţi pentru transparenţa expunerilor sale. transpariţiune s.f. (înv.) v. Diafanitate. Transparenţă. transpăreă vb. II. intr. (despre obiecte, fiinţe etc. situate la mare distanţă) a se întrevedea, a se întrezări, a se prevedea, a se străvedea, a se umbri, a năzări. Abia transpărea în înaltul cerului stolul de cocori. transperănt s.n. = transparent, transpersâ vb. I. tr. (înv.) 1 (despre obiecte ascuţite; compl. indicâ materiale, suprafeţe etc. dure) v. Pătrunde. Penetra. Răzbate. Răzbi. Străbate. Străpunge. Trece. 2 (tehn.; compl. indicâ materii sau materiale dure) v. Găuri. Perfora. Scobi. SfrejWi. Străpunge, transpiră vb. I. intr. 11 (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a asuda, a exsuda, a năduşi, a transsuda, a (se) înăduşi, a (se) năclăi, a năboi2, a răpuci. A transpirat abundent din cauza alergatului. I-au transpirat palmele. 2 (bot.; despre plante) <înv.> a exala. Plantele transpiră, eliminând apa sub formă de vapori. II fig. 1 (despre secrete, acţiuni, planuri ascunse etc.) a se afla, a se auzi, a se cunoaşte, a răsufla, a respira, a răzbate. Secretul relaţiei lor a transpirat în câteva zile. 2 a se evidenţia, a reieşita se reliefa. Din scrierea lui transpiră un sentiment al inutilităţii. transpirăre s.f. (fiziol.) asudare, asudat1, exsudare, exsudaţie, năduşeală, transpirat1, transpiraţie, transsudare, transsudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. transpirăt1 s.n. (fiziol.) asudare, asudat1, exsudare, exsudaţie, năduşeală, transpirare, transpiraţie, transsudare, transsudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. transpirat2, -ă adj. (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) asudat2, năduşit, ud, umed, umezit2, înăduşit, năboit. îşi şterge ceafa transpirată cu un şerveţel. transpiraţie s.f. (fiziol.) 1 asudare, asudat1, exsudare, exsudaţie, năduşeală, transpirare, transpirat1, transsudare, transsudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. Prin transpiraţie se elimină unele toxine din organism. 2 (concr.) apă, năduşeală, sudoare, sudoraţie, suda-ţie, umezeală, <înv. şi pop.> asudătură, înăduşeală, asud, asudoare, năbuşeală, năduf, <înv.> apă sudorală, exalare, exalaţie. Era tot numai transpiraţie din cauza febrei. 3 (bot.) <înv.> exalaţie. Iarna, pentru a stopa transpiraţia plantelor din balcon, dă drumul la un calorifer electric. 4 (med.) transpiraţie colorată = cromhidroză. Transpiraţia colorată este de obicei consecinţa unor tulburări metabolice. transplant s.n. (chir.) 1 grefare, grefa, plastie, transplantare, transplantare. Accidentatului i s-a făcut un transplant de piele pe mână. 2 (concr.) grefa, grefon. Transplantul este un fragment de ţesut sau un organ grefat dintr-o regiune în alta a corpului aceluiaşi individ sau de la un organism la altul. transplanta vb. I. tr. 11 (pom., agric.; compl. indică puieţiy răsaduri, material săditor viticol etc.) a planta, a pune, a răsădi, a repica, a sădi, a implanta, a semăna1, a presădi, a prosădi, a răstăvi, <înv.> a împlânta, a însădi, a plăntălui, a străplanta. A transplantat în livadă mai multe specii de meri. A transplantat flori în curtea casei. |1916 2 (pom., agric.; compl. indicâ puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) a replanta, a reîmplanta. A transplantat răsadurile de crizanteme în faţa casei. 3 (chir.; compl. indicâ ţesuturi, organe bolnave etc.) a grefa. Chirurgul i-a transplantat o porţiune de piele de pe mână. II fig. 1 (compl. indică obiceiuri, instituţii etc.) a adapta, a împământeni. Au reuşit să transplanteze instituţia căsătoriei în mediul social în care s-au stabilit. 2 (înv.; compl. indicâ populaţii, minorităţi naţionale, trupe militare etc.) v. Disloca. Strămuta, transplantare s.f. 1 (pom., agric.) plantare, plantat1, punere, pus1, răsădire, răsădit1, sădire, sădit1, implantare, transplantat1, transplantare, presădire, răsădeală, <înv.> plantaţie. Pentru transplantarea merilor în livadă a adus un specialist. 2 (pom., agric.) replantare, transplantat1, transplantaţie, reîmplantare. Pentru transplantarea răsadurilor de crizanteme a avut nevoie de îngrăşământ special. 3 (chir.) grefare, grefa, plastie, transplant, transplantaţie. transplantât1 s.n. (pom., agric.) 1 replantare, transplantare, transplantaţie, reîmplantare. 2 v. Plantare. Plantat1. Punere. Pus1. Răsădire. Răsădit1. Sădire. Sădit1. Transplantare. transplantăt2, -ă adj. 1 (pom., agric.; despre puieţi, răsaduri, material săditor viticol etc.) plantat2, răsădit2, sădit2, implantat, presădit, răstăvit. Merii transplantaţi sunt de specii diferite. 2 (chir.; despre ţesuturi organe bolnave etc.) grefat. Pielea transplantată aparţine aceleiaşi persoane. transplantâţie s.f. (rar) 1 (pom., agric.) v. Plantare. Plantat1. Punere. Pus1. Răsădire. Răsădit1. Sădire. Sădit1. Transplantare. 2 (pom., agric.) v. Replantare. Transplantare. Transplantat1. 3 (chir.) v. Grefare. Grefa. Plastie. Transplant. Transplantare, transponibil, -ă adj. (rar) v. Transpozabil. transport s.n. 1 transportat1, tracţiune. Instituţia a suportat cheltuielile de transport ale colaboratorilor din alte localităţi. Serviciul de transport a fost asigurat de o firmă de profil. 2 (mar.) transport pe apă = shipping. 3 cărare, cărat, ducere, dus1, purtare, transportare, transportat1, ducă1, <înv.> purtat1, transportaţie, transportuire. 4 cărătură. Patronul îi notează transporturile într-un registru. 5 (fiz.) transmisiune. Transportul energiei electromagnetice. 6 (jur.; înv.) v. Transfer. Transmisiune. Transmitere, transportă vb. 1.11 tr. (compl. indicâ obiecte, materiale, fiinţe etc.) a căra, a duce2, a purta, a cărăbăni, <înv.> a plimba, a podvodări, a transportui. Transportă un geamantan greu la taxi. 2 tr. (despre vehicule; compl. indică fiinţe) a duce2, a lua, a purta. Taxiul i-a transportat până la gară 3 refl. (înv. şi pop.; despre oameni cu determ. locale) v. Deplasa. Duce2. Merge. 4 tr. (jur.; înv.; compl. indică drepturi de proprietate, obligaţii etc.) v. Transfera. Transmite. Trece. II tr. fig. a transpune. Muzica îl transportă în altă lume. transportabil, -ă adj. 1 (despre obiecte) portabil, portativ2, <înv.> purtăreţ, transporta- 1917| tiv. Când merge în excursie, îşi ia cu el un radio transportabil. 2 deplasabil. Accidentatul fiind transportabil a fost urcat într-o maşină pentru a fi dus la spital. transportăre s.f. cărare, cărat, ducere, dus1, purtare, transport, transportat1, ducă1, <înv.> purtat1, transportaţie, transportuire. Transportarea geamantanului până la taxi a obosit-o. transportat1 s.n. 1 transport, tracţiune. 2 cărare, cărat, ducere, dus1, purtare, transport, transportare, ducă1, <înv.> purtat1, transportaţie, transportuire. transportat2, -ă adj. (despre oameni) I petrecut. Se simte transportată pe tărâmul fantastic din film. II fig. 1 transpus. Transportat, ascultă concertul transmis la televizor. 2 absent, distrat, inadvertent, indiferent, îngândurat, năuc, neatent, preocupat, aerian, căscat2, dus2, împrăştiat, plecat2. Transportată, ca de obicei, nu a sesizat că întrebarea profesorului îi era adresată ei. transportativ, -ă adj. (înv.; despre obiecte) v. Portabil. Portativ2. Transportabil, transportatdr s.m., s.n. 1 s.m. (rar) v. Vagonetar. 2 s.n. (geom.; înv.) v. Raportor, transportâţie s.f. (înv.) v. Cărare. Cărat. Ducere. Dus1. Purtare. Transport. Transportare. Transportat1. transportor, -oâre adj., s.n., s.m. 1 adj. purtător. A înzestrat fabrica de ciment cu benzi transportoare. 2 s.n. transportor cu raclete = bandă cu raclete (v. bandă2). Transportorul cu raclete este un utilaj folosit la transportul materialelor solide; transpor-tor-melc = şnec. Cu transportorul-melc se transportă materiale pulverulente sau în formă de pastă. 3 s.n. (milit.) transportor auto blindat = tab. Transportoarele auto blindate se pot deplasa pe orice teren, fiind destinate transportului infanteriei şi al statu-lui-major. 4 s.m. (rar) v. Vagonetar, transportul vb. IV. tr. (înv.; compl. indică obiecte, materiale, fiinţe etc.) v. Căra. Duce2. Purta. Transporta. transportuire s.f. (înv.) v. Cărare. Cărat. Ducere. Dus1. Purtare. Transport. Transportare. Transportat1. transpozâbil, -ă adj. transponibil. Secvenţele de ADN care se deplasează dintr-o poziţie în alta sunt elemente genetice mobile, transpozabile. Unii termeni dintr-o limbă nu pot fi transpozabili în altă limbă. Modelul de guvernare al unei ţâri nu este automat transpozabil alteia. transpoziţie s.f. 1 (anat.) transpoziţie viscerală = situs inversus. Transpoziţia viscerală este poziţia „în oglindă” a organelor viscerale faţă de situarea lor normală. 2 (rar) v. Transpunere. transpozdn s.m. (genet.) protovirus. Trans-pozonul este segmentul de ADN care îşi poate schimba poziţia în genom, având însuşirea de a modifica expresia şi structura altor gene. transpune vb. III. tr. 11 (urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a răstălmăci. Pictorul îşi transpune sentimentele în imagini. 2 (compl. indică texte, opere literare etc.) a tălmăci, a traduce, ,a transla, a echivala, <înv. şi reg.> a tâlcui, <înv.> a da2, a izvodi, a întoarce, a preface, a prepune, a primeni, a scoate. A transpus mai multe scrieri din latină în română. Nu poate să transpună fraza din engleză în franceză. 3 (lingv.; compl. indică texte scrise) a transcrie. Textul slavon a fost transpus cu alfabet latin. II fig. a transporta. Muzica îl transpune în altă lume. transpunere s.f. I 1 transpoziţie. Transpunerea rezultatelor experimentelor sale în domeniul medical a fost benefică. 2 tălmăcire, traducere, <înv.> interpretaţie, prefacere, traducţie2, tălmăcit, tălmăcitură, tâlcovanie, tâlcuială, tâlcuire, translaţie. Transpunerea unor scrieri din latină în română este adesea anevoioasă. 3 transcriere, transcripţie. Şi-a propus transpunerea textului din alfabet chi rilic în alfabet latin. Germanistul se ocupă cu transpunerea unui text în alfabet gotic. II (concr.) tălmăcire, traducere, versiune. Şt. O. Iosif ne-a lăsat nişte transpuneri excepţionale ale unor scrieri germane. transpus, -ă adj. fig. transportat2. Transpus, ascultă concertul transmis la televizor. transputer s.n. (electron.) supercalculator, supercomputer, supracomputer. în instituţiile de profil specialiştii lucrează pe transputere. transsubstanţiaţiune s.f. (teol.) transsub-stanţiere. Transubstanţiaţiunea este taina prefacerii pâinii şi a vinului din împărtăşanie în trupul şi sângele lui Iisus Hristos. transsubstanţiere s.f. (teol.) transsubstanţiaţiune. transsudâ vb. I. intr. (fiziol.; rar; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Asuda. Exsuda. Năduşi. Transpira, transsudâre s.f. 1 (biol.) transsudaţie. Transsudarea este trecerea plasmei din sânge în ţesutul interstiţial sau într-o cavitate naturală a organismului, prin pereţii vaselor mici. 2 (fiziol.; rar) v. Asudare. Asudat1. Exsudare. Exsudaţie. Năduşeală. Transpirare. Transpirat1. Transpiraţie, transsudâţie s.f. 1 (biol.) transsudare. 2 (fiziol; rar) v. Asudare. Asudat1. Exsudare. Exsudaţie. Năduşeală. Transpirare. Transpirat1. Transpiraţie. transtâiner s.n. transcontainer. Transtainerul este folosit la efectuarea transporturilor combinate: navă -tren-autovehicul. transterrme s.f. (med., med. vet.) diatermie, termopenetraţie. Transtermia este un procedeu fizioterapeutic de încălzire a unor organe sau ţesuturi. transurân, -ă adj. (chim.; rar; despre elemente) v. Transuranian. Transuranic. transuraniân,-ă adj. (chim.; despre elemente) transuranic, transuran. transurănic, -ă adj. (chim.; despre elemente) transuranian, transuran. Elementele transuranice au numărul atomic mai mare decât cel al uraniului. transvazâ vb. I. tr. (compl. indică lichide, materiale pulverulente etc.) a pritoci. Cerneala fiind pe sfârşite, a transvazat un rest dintr-o sticlă în călimară pentru a o umple. tranţifluer transvazâre s.f. pritocire. Şi-a umplut călimara prin transvazarea unui rest de cerneală dintr-o sticlă în călimară. transvazat, -ă adj. (despre lichide, despre materiale pulverulente etc.) pritocit2. Cerneala transvazată are culoarea violetă. transvers, -ă adj., s.f. 1 adj. (înv.) v. Latitudi-nal. Transversal. 2 s.f. (rar) v. Transversală (v. transversal). transversal, -ă adj., adv., s.f. 11 adj. latitudinal, <înv.> transvers. A comandat un sistem de bare transversale pentru portbagajul maşinii. 2 adv. (modal) curmeziş, oblic, pieziş, pârco. Drumul taie câmpia transversal II s.f. 1. (mat.) secantă- Transversala este dreapta care intersectează un (arc de) cerc sau o curbă în cel puţin două puncte ori mai multe drepte sau plane. 2 (miner.) transversă (v. transvers). Transversala este galeria orizontală în interiorul unei mine care trece, prin roci sterile, de-a curmezişul direcţiei stratului. transvestism s.n. (psih.) eonism, travestism. Transvestismul reprezintă adoptarea ţinutei vestimentare a sexului opus. tranşă vb. I. tr. 1 (compl indică probleme, conflicte etc.) a rezolva. A tranşat conflictul în favoarea sa. 2 (compl indică animale tăiate sau carnea lor) a cinătui, a ciopârţi, a pecia. Măcelarul tranşează un but de porc. tranşănt, -ă adj., adv. 1 adj. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) categoric, decis, expres2, ferm, formal, hotărât, neezitant, neoscilant, net2, <înv.> rezolut. Refuzul său tranşant de a participa la concurs l-a uimit. 2 adv. (modal) categoric, decis, ferm, hotărât, net2, radical, scurt, tăietor, ritos, <înv. şi reg.> răzimiş, nilvan, regulat, <înv.> categoriceşte. îi refuză tranşant propunerea. tranşăre s.f. rezolvare. A făcut în aşa fel încât tranşarea conflictului a fost în favoarea sa. trânşă s.f. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din”) bucată, crâmpei, fracţiune, fragment, frântură, parte, porţiune, secţiune, lambou, dărab, lespede, partal, <înv. şi reg.> părtenie, conţ, hăbuc1, jarchină, ştuc. A mâncat o tranşă din pâine. 2 rând, serie. O a doua tranşă de elevi a plecat la mare pentru o săptămână. Când era student, mânca la cantină în tranşa a doua. 3 (rar) v. Rată. tranşee s.f. (milit.) şanţ1, ştelung, <înv.> lagum, ocop. Soldaţii ies la atac din tranşee. trantabuşuri s.n. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). trantav£ie s.f. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). trănte s.f. pl. (reg.) 1 v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). 2 v. Fleac. Nimic. Palavră, trăntie s.f. (lit.; reg.) v. Anecdotă. Glumă. Snoavă. tranţifluer s.n. (arg.) v. Balon2. Balonzaid. Fâş. Fulgarin. Impermeabil. Manta. Manta de ploaie. Trend. Trencicot. tranzacţie tranzacţie s.f. 11 (com.,fin.) afacere, busine-ss, job. Reuşise să încheie o tranzacţie foarte avantajoasă. 2 (econ., fin.) operaţie. Printr-o tranzacţie de bursă se efectuează vânzarea sau cumpărarea unor valori mobiliare. 3 acord, aranjament, combinaţie, contract, convenţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, pact1, agreement, nărăveală, târg, tocmeală, tocmire, şustă, aşezălaş, cominţeu, prinsoare, uneală, <înv.> aşezământ, aşezătură, cuvânt, punere în lucrare, simfonie, sulf2, şart2, sintichi, legătură. Conform tranzacţiei, îi revin 25 de procente din profit. II fig. (adesea constr. cu vb. „a face”) compromis1, concesie. Este un om vertical, care nu face nicio tranzacţie. tranzient, -ă adj. (livr.) 1 (despre stări, situaţii, fenomene etc.) v. Intermediar. Tranzitoriu. 2 (în opoz. cu „durabil”, „etern”) v. Efemer. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic, tranzienţă s.f. (în opoz. cu „durabilitate”; livr.) v. Efemeritate. Vremelnicie, tranzit s.n. tranzitare. Şoferul tirului cu marfă pentru export are de ales între două puncte de tranzit. Tranzitul cărnii şi a preparatelor din carne este interzis pe teritoriul oricărui stat în timpul epidemiei de gripă aviară sau porcină. tranzitare s.f. (rar) v. Tranzit, tranzitiv s.n. (gram.) verb activ, verb tranzitiv, <înv.> grai strămutător, verb lucrător, verb strămutător. Tranzitivul este verbul a cărui acţiune se răsfrânge direct asupra unui obiect. tranzitoriu, -ie adj. 1 (despre stări, situaţii, fenomene etc.) intermediar, tranzient. Hotărârea are caracter tranzitoriu. 2 (livr.; despre stări, situaţii) v. Nedefinitiv. Provizoriu. Temporar. Trecător. Vremelnic. 3 (livr.; despre măsuri, soluţii) v. Momentan. Provizoriu. Temporar. Trecător. Vremelnic, tranziţie s.f. trecere. Tranziţia la o economie de piaţă nu se poate face brusc în ţările foste comuniste. trap s.n. trăncălău, trăncăneală2, <înv.> treapăd. Calul merge la trap. trapazăn s.n. (reg.) 1 (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti ori domneşti) v. Cerdac. Pălimar. Pridvor. Tindă. Verandă. 2 (constr.; la casele ţărăneşti) v. Prispă. 3 (constr.) v. Balustradă. Mână curentă. Parapet. Parmaclâc. Pălimar. Rampă. Rezemătoare. trapă1 s.f. chepeng. Cu trapa se închide intrarea într-o pivniţă, într-o magazie de vară etc. trapă2 s.f. (bot.; reg.; şi trapă-înotătoare) v. Cornaci (Trapa natans). trapez s.m. (anat.) unghiular, unghiularul omoplatului(v. unghiular). Trapezul este un muşchi situat în regiunea spatelui, între occipital şi claviculă. trapezâre s.f. (înv.) 1 (constr.) v. Refectoriu. Sală de trapeză (v. sală1). Sufragerie. Trapeză. 2 (bis.; la creştini) v. Altar. Sanctuar, trapeză s.f. 1 (constr.) refectoriu, sală de trapeză (v. sală1), sufragerie, <înv.> trapezare, trapezărie. Trapeza este sala de mese dintr-un internat, dintr-o mănăstire etc. 2 (bis.; la creştini; rar) v. Altar. Sanctuar, trapezărie s.f. (constr.; înv.) v. Refectoriu. Sală de trapeză (v. sală1). Sufragerie. Trapeză, trapezoid, -ă adj. (rar) v. Trapezoidal. trapezoidăl, -ă adj. trapezoid. Şi-a cumpărat o masă trapezoidală. Are nevoie de un filet trapezoidal. tras, trasă adj. 11 (în opoz. cu „deschis"; despre încuietori, zăvoare etc.) închis, încuiat2, pus2. Verifică din nou zăvorul tras. 2 (despre jaluzele, storuri etc.) coborât, lăsat. Storurile trase feresc camera de lumina puternică a soarelui. 3 (despre storuri, jaluzele etc.) ridicat2. Jaluzelele trase sunt semn că cei din casă s-au trezit. 4 (despre extremităţile unor obiecte de îmbrăcăminte, de obicei mâneci sau poale) îndoit, întors2, răsfrânt, ridicat2, suflecat2, sumes, sumecat. Pe ploaie, merge cu marginile pantalonilor trase. I11 (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; mai ales despre faţa oamenilor) slab, slăbănog, slăbit, uscăţiv, < înv. şi pop.> slăbănogit, pierit, mârcav, mârced, posmăgit, <înv.> mişel, ascuţit2, supt2, stors2. Faţa ei, deşi trasă, este frumoasă. Are faţa trasă şi de o paloare aristocratică. 2 (în opoz. cu „gras”; rar; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv, tras-împms s.m. (fam.; deprec.) v. Derbedeu. Lichea. Neisprăvit. Netrebnic. Om de nimic. Puşlama. Secătură. trasă vb. I. tr. 1 (mat.; compl. indicâ linii curbe, arcuri de cerc, chenare etc.) a descrie, a duce2, a trage, <înv.> a perghelui. Trasează o tangentă la cerc. 2 a contura, a descrie, a face, a scrie. Din avion se vede cum râul trasează numeroase cotituri în zona de şes. 3 a jalona. Noul ministru a trasat obiectivele activităţii ministerului. 4 (compl. indicâ expuneri, planuri, orientări etc.) a schiţa, a creiona. A trasat strategiile bancare de viitor. 5 (compl. indică direcţii) a arăta, a indica. îi trasează direcţia pe care trebuie s-o urmeze până la aeroport. 6 (compl. indică ordine, directive, sarcini etc.) a da2. A trasat subalternilor câteva obiective de îndeplinit. trasăj s.n. (tehn.) trasare. Prin trasaj se înseamnă suprafeţele de prelucrat ale unei piese brute. trasăre s.f. 1 ducere, tragere. Profesorul i-a cerut elevului trasarea unei tangente la cerc. 2 (tehn.) trasaj. 3 jalonare. Trasarea obiectivelor activităţii ministerului a fost o prioritate. 4 schiţare. înainte de redactarea lucrării este obligatorie trasarea planului acesteia. 5 arătare, indicare. Trasarea drumului de urmat se poate face prin GPS. 6 dare. Trasarea unor sarcini suplimentare îi nemulţumeşte pe subalterni. trasatdr s.m., s.n. I s.m. trasor. Trasatorul este lucrătorul care execută trasarea unor piese brute. II s.n. 1 (tehn.) trasor. Trasatorul este folosit pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafeţelor de prelucrat. |1918 2 (inform.) graf-plotter, înregistrator grafic, plotter. Trasa torul este perifericul unui calculator, care execută desene liniare definite prin coordonate. trasei'stă s.f. (fam.; deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). traseu s.n. 1 drum, itinerar, parcurs, rută1, traiect, traiectorie, marşrut, <înv. şi reg.> şleau3, <înv.> cărare. Face traseul Iaşi-Cluj cu trenul. 2 itinerar, linie. Se deplasează zilnic la serviciu pe traseul autobuzului 41. 3 traiect, traiectorie. Expertiza balistică a stabilit traseul glonţului. Traseul satelitului este urmărit de pe Pământ. Traseul mingii a fost schimbat de vânt. trash [trej] s-n. (engl.) 1 v. Maculatură1. 2 v. Gunoi. Impuritate. Murdărie. Necurăţenie. trasor s.m., s.n. I s.m. 1 trasator. 2 (fiz.) atom marcat, indicator radioactiv. Trasorul permite urmărirea indirectă a circulaţiei izotopului radioactiv într-un sistem oarecare. II s.n. 1 (tehn.) trasator. 2 (mar.) trasor de drum = trasor de rută; trasor de rută = trasor de drum. Trasorul de drum sau de rută este folosit la trasarea automată a drumului unei nave pe o hartă. traşcaletă s.f. (arg.) v. Săculeţ. Traistă, trată vb. 1.1 tr. (compl. indicâ oameni) <înv.> a tratarisi, a trătălui. Nu şi-a imaginat vreodată că va ajunge să fie tratată astfel de prietena ei. îşi tratează vecina mai în vârstă cape bunica lui. 2 tr. (compl. indică oameni; cu determ. modale) a lua. Pe un copil trebuie să-l tratezi cu vorbe bune pentru a fi cooperant. 3 tr. (compl. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu>T) a cinsti, a ospăta, a servi, a omeni, a tratarisi. Şi-a tratat musafirii cu cele mai alese delicatese. 4 tr., refl. (med., med. vet.; urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau „la”) a (se) îngriji, a (se) căuta, a (se) doftori, a (se) doftorici, <înv.> a (se) cura. Se tratează de pneumonie. Dermatologul l-a tratat de o gravă afecţiune a pielii. 5 intr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a negocia, a parlamenta, <înv.> a tractirui, a tratarisi, a trăctui, a trătălui. Conducerea a tratat cu grupul de protestatari pentru a reîncepe lucrul. 6 tr., intr. a negocia. Părţile trebuie să trateze cu multă diplomaţie pentru a ajunge la consens. 7 tr. (compl. indică teme ştiinţifice, literare, probleme, subiecte din diferite domenii etc.) a dezbate1, a discuta, <înv.> a tratarisi, a trătălui, a dezvolta. Tratează o chestiune de istoria limbii române literare vechi. 8 tr. (compl. indică probleme, teme ştiinţifice etc.) a aborda, a studia, a ataca. în cercetarea sa a tratat neologismele din secolul al XlX-lea. 9 tr. (înv.; compl indicâ fiinţe, lucruri, fenomene etc.) v. Califica. Caracteriza. Numi. 1919| trădământ tratament s.n. 1 (med., med. vet.) terapie, terapeutică, pază. Urmând acest tratament, durata bolii s-a scurtat. 2 (med, med. vet.) tratament preventiv = tratament profilactic. Tratamentul preventiv se face în vederea profilaxiei unei boli; tratament profilactic = tratament preventiv. 3 (med., med. vet) îngrijire, tratare. Având reumatism, se află în tratamentul unui balneolog. 4 (med., med. vet.) medicaţie, <înv. şi reg.> medicină, <înv.> trataţie. Bolnavul trebuie să urmeze întocmai tratamentul prescris. 5 <înv.> trataţie. Elevul a fost supus unui tratament dur la internat. 6 (înv.) v. Decizie. Hotărâre. Rezoluţie. 7 (înv.) v. Trataţie. 8 (înv.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere, tratare s.f. 1 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) cinstire, ospătare, servire, servit, ospătat1. Tratarea musafirilor cu cele mai alese delicatese este un obicei vechi în familia lor. 2 dezbatere1, discutare. Profesorul şi-a propus tratarea unei chestiuni de istoria limbii române literare vechi. 3 abordare, studiere, atacare. Tratarea neologismelor este o prioritate în cercetarea sa. 4 (med.; rar) v. îngrijire. Tratament, tratarisi vb. IV. tr. 1 (pop.; compl. indică oameni; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Cinsti. Ospăta. Servi. Trata. 2 (înv.; compl. indică oameni) v. Trata. 3 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Negocia. Parlamenta. Trata. 4 (înv.; compl. indică teme ştiinţifice, literare, probleme, subiecte din diferite domenii etc.) v. Dezbate1. Discuta. Trata, tratarisi're s.f. (înv.) v. Negociere, tratât s.n. I (polit.) 1 <înv.> trataţie, sintichi, legătura cea de pace (v. legătură), legătura păcii (v. legătură), legătură, legătură de pace. Regele englez a încheiat un tratat cu împăratul Franţei. 2 tratat de neagresiune = pact de neagresiune (v. pact1). Printr-un tratat de neagresiune două sau mai multe state se angajează să nu se atace reciproc. II <înv.> trataţie. Studiază mai multe tratate de medicină. tratative s.f. pl. (polit.) negocieri (v. negociere), <înv.> trataţie. în vederea încheierii acestei convenţii internaţionale s-au purtat numeroase tratative diplomatice. trataţie s.f. 11 <înv.> tratament. înainte de apleca mulţumeşte gazdelor pentru trataţie. 2 (înv.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. 3 (mai ales lapl. trataţii; înv.) v. Negocieri (v. negociere). Tratative. 4 (înv.) v. Chibzuire. Contenţiune. Deliberare. Dezbatere1. Discutare. Discuţie. Pertractare. Pertractacţie. 5 (polit.; înv.) v. Tratat. 6 (înv.) v. Tratament. 7 (med., med. vet.; înv.) v. Medicaţie. Tratament. II (concr.; înv.) v. Tratat. trată s.f. (fin.) accept, cambie, poliţă2, valtău, <înv.> obligă, sinet, vecsel. Tratele trebuie plătite la scadenţă. traulăre s.f. (pese.) trauling. Traularea se face cu ajutorul traulului, în larg unde sunt aglomerări de peşti. trăuling s.n. (pese.) traulare. traumatism s.n. (med.) traumă. Orice şoc este un traumatism pentru organism. traumatiza vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) a răni, a leza, a leziona, a (se) vulnera, <înv. şi pop.> a (se) vătăma, a (se) sparge, a (se) strica, a (se) tăia, a se plesura, a (se) prizări, a se rănăli, a se rănui, a (se) săgni, <înv.> a (se) plăgui, a plaga. Glonţul i-a traumatizat piciorul. în urma căzăturii s-a traumatizat la cap. trăumă s.f. (med.; impr.) v. Traumatism, travăliu s.n. 1 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, trudă, zbucium, zbuciumare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpăruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevo-inţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănuială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţin travaliu. 2 (livr.) v. Activitate. îndeletnicire. Lucru. Muncă. Ocupaţie. Preocupare. Treabă. 3 (fiz.; ieşit din uz) v. Lucru mecanic, traversă vb. I. tr. 1 (compl. indică drumuri, ape etc.) a tăia, a trece. Traversează în fugă şoseaua, negândindu-se că ar putea fi victima unui accident. Şoferii încetinesc când traversează o cale ferată. Au traversat Dunărea cu bacul. 2 (despre oameni; compl. indică locuri) a colinda, a cutreiera, a merge, a străbate, a trece, a umbla. în concediu, a traversat munţii. 3 (despre ape, în special despre râuri, fluvii; compl. indică regiuni, ţinuturi, localităţi) a parcurge, a străbate, a strătăia, <înv.> a spăla. Dunărea traversează mai multe ţări. 4 (despre căi de comunicaţie; compl. indică spaţii, distanţe etc.) a parcurge, a străbate, a strătăia. Acest drum european traversează Austria şi Germania. Avionul a primit permisiunea să traverseze spaţiul aerian suedez. traversădă s.f. (livr.) v. Traversare. Traversat. Trecere. traversăre s.f. 1 traversat, trecere, traversadă. în special copiii trebuie să fie atenţi la traversarea străzii. Maşinile încetinesc la traversarea căii ferate. 2 parcurgere, străbatere. După traversarea mai multor ţări, Dunărea se varsă în Marea Neagră. traversat s.n. traversare, trecere, traversadă. traversă s.f. I (ferov.) 1 şlip, şliper. Se lucrează la traversele de cale ferată. 2 traversă dansantă = leagăn. Traversa dansantă este o grindă mobilă între traversele intermediare ale cadrului anumitor boghiuri de vehicul de cale ferată. II preş. A pus peste covorul din hol o traversă din in pentru ca acesta să nu se murdărească. traversmă s.f. (mar.) semitraversă. Traversi-na este traversa de rezistenţă din scheletul unei nave, cu dimensiuni mai mici decât ale traverselor principale. travesti vb. IV. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) deghiza, a (se) preface, <înv. şi reg.> a (se) străvesti, <înv.> a (se) schimba, a se prosti1. S-a travestit în bufon la carnaval. travestire s.f. deghizare, deghizaj, deghizament, <înv.> străvestire. Travestirea lui în bufon a surprins pe toţi. travestism s.n. (psih.) eonism, transvestism. Travestismul reprezintă adoptarea ţinutei vestimentare a sexului opus. travestit, -ă adj. (despre oameni) deghizat, <înv.> străvestit. Tânărul travestit a făcut senzaţie. trăcsăritoăre s.f. (tehn.; reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare, trăctuî vb. IV. tr. (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Negocia. Parlamenta. Trata. trăda vb. 1.11 tr. (compl. indică ţara, structuri sociale sau politice, grupări etc.) <înv.> a haini, a prodosi, a vinde, a lepăda, a peţi, a trânti. A fost expulzat pentru că şi-a trădat ţara. A trădat firma la care lucra pentru banii oferiţi de un mare concern. 2 tr. (compl. indică oameni sau încrederea, aşteptările, speranţele etc. cuiva) <înv. şi pop.> a vicleni, a vinde, a scuipa. Şi-a trădat prietenul. I-a trădat încrederea. Speranţele sale au fost trădate. 3 tr. (compl. indică soţul sau soţia) a înşela1, <înv. şi pop.> a vicleni, a traduce, a ormoci, a cornifica, a comora, a îmbrobodi, a încornora Şi-a trădat soţia cu o tânără. 4 refl. (despre oameni) a se autodemasca, <înv.> a se arăta, a se demasca S-a trădat printr-un gest necontrolat. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Preda. II fig. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori reacţii ale lor) a (se) descoperi, a (se) destăinui, a (se) dezveli. S-a trădat că este vinovat din priviri. 2 refl. pas. (despre reţele de spionaj) a se deconspira, a se defecta. Reţeaua de contraspionaj s-a trădat din cauza unor scurgeri de informaţii. 3 tr. a arăta, a atesta, a denota, a indica, a releva, a vădi. Ochii lui injectaţi trădează faptul că nu dormise toată noaptea. trădăre s.f. 11 vânzare, <înv.> prodiţie, prodosie, trădăciune, trădământ, lepădare, păcură, peţitorie, trânteală. Trădarea ţării este unul dintre cele mai josnice acte ale unui om. 2 înşelare1, înşelăciune, traducere, comificare, comorare, îmbrobodire. Descope-rindu-i trădarea, a intentat divorţ. 3 autode-mascare, demascare. Trădarea planurilor sale l-a făcut să intre în panică. 4 (concr.) <înv.> hainie,hainlâc,predanie. Orice trădare are un preţ. II fig. (jur.) adulter, infidelitate, înşelăciune, necredinţă. Soţul ei este bănuit de trădare. trădăt, -ă adj. (despre soţi) înşelat1, cornificat, cornorat, încornorat, îmbrobodit2. Soţia trădată nu ştia nimic despre aventurile soţului ei. trădăciune s.f. (înv.) v. Trădare. Vânzare, trădământ s.n. (înv.) v. Trădare. Vânzare. trădător |1920 trădător, -oăre adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. vânzător, <înv.> proditor, prodot, vânzar, peţitor. Trădătorii de ţară au fost expulzaţi. 2 s.m., s.f. iudă, vânzător. Cei doi prieteni ai săi s-au dovedit a fi nişte trădători. 3 adj. (despre oameni) <înv.> hain. Persoana trădătoare era chiar colegul său de birou. II adj. fig. (despre soţi) adulter, infidel, necredincios, nefidel. în presa de scandal s-a relatat pe larg despre aventurile unei cunoscute vedete trădătoare. trăgăci, -ce s.m„ s.n., s.f., adj. 11 s.m. ochitor, trăgător, ţintaş, aruncător, lovitor, ţelaş, ţeluitor, <înv.> nimeritor. 2 s.n. (tehn.; la armele de foc) trăgător, cocoş, slobozitor. A apăsat pe trăgaciul pistolului când s-a văzut ameninţat de criminal. 3 s.f. (reg.) v. Sanie. 4 s.f. (reg.) v. Sănioară. Săniuţă. 5 s.f., s.n. (gosp.; reg.) v. Talv. 6 s.n. (reg.) v. Destupătoare (v. destupător). Tirbuşon. 7 s.n. (tehn.; la plug reg.) v. Lumânare. 8 s.n. (milit.; arg.) v. Pistol. Revolver. 9 s.n. (anat.; arg.) v. Mamelon. Sfârc. II adj. (pop.; despre animale) trăgător, trăgăuş,trăgun. III s.f. (bot.; reg.) v. Tâlv. Tigvă (Lagenaria siceraria). trăgătfţă s.f. (reg.) v. Sănioară. Săniuţă, trăgănă vb. I. (pop., reg.) = tărăgăna, trăgănăre s.f. (pop.) = tărăgănare, trăgănătoăre s.f. (bot.; reg.) v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum aviculare). trăgător, -oăre s.m., s.f., s.n., adj. I s.m. 1 ochitor, trăgaci, ţintaş, aruncător, lovitor, ţelaş, ţeluitor, <înv.> nimeritor. Trăgătorii trag gloanţele la ţintă. 2 (fin.) emitent. Trăgătorul emite o trată. 3 (tehn.; rar) v. Trefilator. I11 s.f. (la ham) şleau2, ştreang, lugău, ştric1. Trăgătoarea leagă pieptarul hamului de orcic. 2 s.f. căţel, mariţă, slugă. Trăgătoarea este un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei pentru a o descălţa. 3 s.n., s.f. (tehn.; la armele de foc; rar) v. Trăgaci. 4 s.n.,s.f. (tehn.; reg.) v. Cobilă. 5 s.m. (reg.) v. Destupătoare (v. destupător). Tirbuşon. 6 s.f. (tehn.; reg.) v. Călcător. Ceapraz. Dinţar. 7 s.f. (gosp.; reg.) v. Cociorvă. 8 s.n. (la căruţă, la car, la trăsură; reg.) v. Orcic. 9 s.n., s.f. (tehn.; reg.) V; Ivăr. încuietoare. Zăvor. 10 s.f. (reg.) v. Claviculă. III adj. (pop.; despre animale) trăgaci, trăgăuş, trăgun. Caii de munte sunt buni trăgători. Are doi boi trăgători. trăgăuş, -ă adj. (reg.; despre animale) v. Trăgaci. Trăgător. trăgoi s.n. (tehn.; reg.) v. Cobilă. trăgulă s.f. (reg.) 11 tragă. Trăgulă este o sanie pentru transportat lemne. 2 tragă. Trăgulă este folosită la scoaterea vinului sau a ţuicii din butoi. 3 (gosp.) v. Talv. II (bot.) 1 v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). 2 v. Talv. Tigvă (Lagena-ria siceraria). trăgun, -ă adj. (reg.; despre animale) v. Trăgaci. Trăgător. trăguş s.n. (reg.) v. Sănioară. Săniuţă, trăguţă s.f. (reg.) v. Sănioară. Săniuţă. trăi'vb. IV. 11 intr. (despre fiinţe) a exista, a fi, a vieţui, a fiinţa, <înv. şi pop.> a vecui, a lăbădui, a sufleţi, <înv.> a dăinui, a via2, a respira. Atât timp cât trăiesc, părinţii îşi ajută copiii. 2 intr. (despre oameni) a vieţui, <înv. şi pop.> a zili, a hălădui, a sălăşlui, <înv. şi reg.> a stăvi, a lăbădui, a sălăşi, a sufleţi, a veletui, <înv.> a custa, a locui, a obârşi, a prămândl?a sălăşui, a via2. Au trăit fericiţi în acest orăşel de munte. A revăzut oraşul în care au trăit părinţii ei. 3 intr. (despre oameni; adesea cu determ. modale) a duce2, a vieţui, <înv. şi pop.> a trece, a vecui, a pătuli, a păula, <înv.> a obârşi, a via2. Tânărul trăieşte în petreceri. 4 intr. (jur.; despre oameni) a coabita, a convieţui, a locui, a vieţui, a vecui, <înv.> a conlocui, a via2. Trăiesc în acelaşi apartament, nefiind căsătoriţi. 5 iritr. (despre oameni) a vieţui, a mişca. Medicul a constatat că accidentatul trăieşte. 6 tr. (compl. indică perioade de timp) a petrece. A trăit toată viaţa în Bucureşti. Trăieşte câţiva ani în Paris, după care se mută la Berna. 7 tr. (compl. indicâ o anume perioadă de timp) a vedea, a ajunge, a apuca, a prinde. Era convinsă că va trăi ziua în care fiul ei se va aşeza la casa lui. 8 intr. (despre oameni) a se ţine, a vieţui. Cei mai mulţi bătrâni trăiesc de azi pe mâine. Toţi se miră că mai trăieşte, fiind aşa de slab. Sunt aşa de săraci, încât abia trăiesc de pe o zi pe alta. 9 intr. (despre oameni) a se întreţine, a vieţui. în ţările slab dezvoltate majoritatea populaţiei trăieşte greu. 10 intr. (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a ţine, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Multe specii de animale trăiesc pe Pământ din timpuri străvechi. 11 intr. (bot.; despre plante) a creşte, a se dezvolta, a vegeta, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se învoalbe. Cactuşii trăiesc în condiţii de uscăciune. 12tr. (compl. indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri fizice sau morale etc.) a îndura, a pătimi, a păţi, a răbda, a suferi, a suporta, <înv. şi pop.> a lua, <înv. şi reg.> a pănăta, a petrece, a târpi, a ticăi2, a joi2, a păula, a peşti, a pristui, <înv.> a cerca, a se necăji, a obicni, a supăra, a înghiţi, a trage, a purta, a mânca, a lupta. A trăit multe umilinţe de la colegi. 13 intr. (înv.; despre oameni; urmat de determ. în dat.) v. Abnega1. Consacra. Dărui. Deda. Dedica. Destina. Devota. Hărăzi. închina. II tr. fig. (compl indică o stare sufletească, un sentiment, o senzaţie etc.) a fi, încerca, a resimţi, a simţi. Trăieşte ruşine pentru ceea ce a spus. III (la imper., pers. 3 sg. trăiască!; cu val de interj.; exprimă entuziasm, însufleţire etc.; şi în constr. eliptice) ura1!, vivat! Trăiască! strigă mulţimea adunată în piaţa oraşului, în momentul în care regele apare în balcon. trăinicie s.f. 1 durabilitate, rezistenţă, soliditate, stabilitate, tărie, temeinicie, <înv. şi reg.> statornicie, <înv.> nestrămutare, tărime, vârtoşie, vârtoşime. Ceea ce impresionează la această mănăstire este trăinicia zidurilor care o înconjoară. 2 durabilitate, rezistenţă, viabilitate. Trăinicia operei poetului este o certitudine. 3 putere, soliditate. Nu se îndoieşte de trăinicia relaţiei lor. trăire s.f. 1 (astăzi rar) v. Viaţă. Trai. 2 (astăzi rar) v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). 3 (jur.; rar) v. Coabitare. Coabitaţie. Convieţuire. Trai. Viaţă. Vieţuire, trăistăr s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond, trăistică s.f. (reg.) v. Trăistuţă, trăistioără s.f. (pop.) v. Trăistuţă, trăistişoără s.f. (rar) v. Trăistuţă, trăistucă s.f. (reg.) v. Trăistuţă, trăistuţă s.f. trăistişoără, trăisti-oară, săcui1, străicuţă, trăistică, trăistucă. Şi-a umpluit trăistuţa cu mere. trăit s.n. (pop.) v. Trai. Viaţă, trăitor, -oăre adj. 1 (despre oameni) vieţuitor, <înv.> locuit2, locuitor, petrecător. Oamenii trăitori pe aceste locuri sunt veseli şi optimişti. 2 (în opoz. cu „mort”; înv. şi pop.; despre fiinţe, organisme etc.) v. Viu. trămătăr s.m. (înv.) <înv.> bocceagiu, corop-car, marchitan, marfagiu, mărunţişar, mărun-ţuşar, tolbaş. Trămătarul era un negustor de mărunţişuri. trăncălâu s.n. (reg.) v. Trap. trăncănâu s.m. (reg.) 1 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ’) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 3 (deprec.) v. Paşte-vânt. Pierde-vară. Pierde-vremea. Târâie-brâu. trăncăneală1 s.f. 1 flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifasuire, tăifăsuit, trăncănit1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. O doare capul de trăncăneala celor din jur. 2 (fam.) v. Hodorogeală. trăncăneală2 s.f. (reg.) v. Trap. trăncăni vb. IV. 1 intr., tr. a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a tăifasui, a dondăni, a flencăni, a tăinui, a tândăli, a troncăni, a pupăi, a vorbi, <înv. şi reg.> a spori2, a bleşti, a fâsâi, a( forfoti, a hănţăni, a holoti, a hondrăi, a hondrăni, a lehăi, a leorbăi, a lotoci, a lozi, 1921 | a oşpoji, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a plăvăi, a pofârcăi, a prociti, a pruji, a pupezi, a stroncăni, a ştiolfai, a tăifasi, a tăini, a tălălăi, a tălăpăni, a tolocăni, a tololoi2, a tonoci, a torosi, a troscoti, a zăgrăi, <înv.> a limbuţi, a locoti, a vorovi, a clămpăni, a clănţăni, a forfeca, a măcina, a meliţa, a râşni, a toca, a bleotocări, a blehăi, a dârdâi, a căţăi, a tocăi, a urdina, a cotcodă-ci, a hodorogi, a măcăi, a găvări, a vrăji. Cele două prietene trăncănesc toată ziua la telefon. Vecinele ei trăncănesc vrute şi nevrute. 2 intr. (pop. şi fam.; despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) v. Dudui. Durăi. Durui. Hodorogi. Hurui. Turui. trăncăm're s.f. (înv.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasu-ială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. trăncănit1 s.n. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifasuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală1, vorbărie, bavardaj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândălea-lă, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncă-nire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasco-nerie, clămpăneală, clămpănit, clămpă-nitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. trăncănit2, -ă adj., s.m. (reg.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragiu. Vorbăreţ. trăncănitor, -oâre adj., s.m., s.f. (înv. şi pop.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ, trăncănitură s.f. (rar) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. trăpaş s.m. (echit.) trotteur. Trăpaşii sunt caii special antrenaţi pentru mersul la trap. trăpănăg s.m. (bot.; reg.) v. Linariţă (Linaria vulgaris). trăsătură s.f. 11 (a. plast.) linie, <înv.> trăsură. Graficianul i-a făcut portretul din câteva trăsături. 2 linie, liniament, <înv.> trăsură, tăieturi Are trăsătura feţei fină. 3 (lingv.; rar) v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuţă de despărţire. Liniuţă de unire. II fig. atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o trăsătură a civilizaţiei. trăscăm't, -ă adj. (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. trăscări vb. IV. intr. (reg.; despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) v. Dudui. Durăi. Durui. Hodorogi. Hurui. Turui. trăscâu1 s.n. (reg.) v. Basamac. Holercă. trăscâu2 s.n. (ind. sider.; reg.) v. Fontă. Tuci. trăsnăie s.f. 11 (de obicei constr. cu vb. „a face”) boroboaţă, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, poznă, prostie, şotie, pocinog, boaţă, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, palotie, pociganie, snoabă, tonoa-să, <înv.> bosma, mezaventură, bobotează, boţ. Pentru trăsnă-ile făcute la şcoală i-au scăzut nota la purtare. 2 (de obicei constr. cu vb. „a face'1) bazaconie, năzbâtie, poznă, ştrengărie, trăsneală. - Iarăşi ai făcut o trăsnaie? - Nu.3 (pop. şi fam.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. II (arg.) v. Devalizare. Devastare. Jefuire. Prădare. Spargere. trăsneală s.f. 1 (meteor.; rar) trăsnire, trăsnit1, <înv.> trăsnitură. 2 (reg.) v. Bazaconie. Năzbâtie. Poznă. Ştrengărie. Trăsnaie. 3 (reg.) v. Bazaconie. Bizarerie. Ciudăţenie. Curiozitate. Drăcie. Drăcovenie. Minunăţie. Minune. Năstruşnicie. Năzdrăvănie. Poznă. 4 (reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Pofti Prosteală1. Toană1. 5 (psih.; reg.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie, trăsnet s.n., adj., adv. I s.n. 1 (meteor.) pară1, piatră cu foc, piatră de trăsnet, trăsnit1, trăsnitură, tunet, <înv.> detunare, detunat1, detunătură, detunet, tun, săgeată, săgetătură. Multe persoane se tem de trăsnete. Copacul a fost lovit de trăsnet. 2 bubuire, bubuit, bubuitură, detona-ţie, detunare, detunat1, detunătură, duduit, duduitură, trăsnitură, vuiet, detunet, răzbubuit, <înv. şi reg.> sunet, durăt, tunătură, <înv.> vuială, muget. Trăsnetul tunului a fost asurzitor. II adj. (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb. III adv. (modal; fam.) 1 v. Minunat. Splendid. Superb. 2 (ca determ. al unui adj. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. trăsnitură abs.) v. Extraordinar. Foarte. Grozav. Negrăit. Nemaipomenit. Nespus. Tare. Teribil. Uimitor. Uluitor. 3 v. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Minunat. Perfect, trăsni vb. IV. 11 intr., tr. (meteor.) a detuna, a tuna, a săgeta. în timpul furtunii trăs neşte îngrozitor. I-a trăsnit câteva oi care erau în mijlocul câmpiei. 2 intr. (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) a bubui, a detuna, a dudui, a tuna, a vui, a răzbubui, a suna, a mugi. Tunurile au trăsnit fără încetare, toată ziua. 3 tr., intr. (fam.) a izbi. îl trăsneşte mirosul de mucegai din cameră. Miroase a băutură de te trăsneşte. II fig. 1 tr. (constr. cu un pron. pers. în ac.; compl. indică fiinţe) a apuca, a căşuna, a se năzări, a se părea, a veni. Nu ştiu ce l-a trăsnit de se comportă aşa nebuneşte. 2 refl. (psih.; despre oameni) a se aliena, a înnebuni, a se sminti, a deraia, a se scrânti, a se strechea, a sări, a se ţăcăni. S-a trăsnit din cauza unui şoc puternic. 3 tr., refl. (fam.; glum. sau iron.; compl. ori sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 4 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Consterna. încremeni. Minuna. Orbi. Perplexa. Sidera. Stupefia. Surprinde. Uimi. Ului1. trăsnire s.f. (meteor.; rar) trăsneală, trăsnit1, <înv.> trăsnitură. trăsnit1 s.n. (meteor.; reg.) 1 v. Trăsneală. Trăsnire. 2 (concr.) v. Trăsnet. trăsnit2, -ă adj., adv. I adj. (mai ales despre copaci) detunat2. Bradul trăsnit oferă o privelişte tristă. II adj. fig. 1 (fam.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat Curios. Excentric. Exotic. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant. îndrăzneţ. Lunatic. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. 3 (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. 4 (reg.; mai ales despre băuturi) v. Concentrat. Tare. Vârtos. 5 (reg.; despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) v. Amarnic. Aprig. Aspru. Crud. Intens. Mare1. Năprasnic. Puternic. Sălbatic. Straşnic. Tare. Violent. Zdravăn. III adv. fig. (modal; fam.) v. Aiurea. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantezist. Insolit. Original. Pitoresc. Straniu. trăsnitor, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (înv.; despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) v. Bubuitor. Detunător. Tunător. 2 fig. (fam.; despre mirosuri) v. Ascuţit2. Intens. Pătrunzător. Penetrant Puternic. Tare. II s.m., s.f. (arg.) v. Cambriolor. Spărgător. trăsnitură s.f. 1 bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat1, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, vuiet, detunet, răzbubuit, <înv. şi reg.> sunet, durăt, trăsură |1922 tunătură, <înv.> vuială, muget. 2 (concr.; meteor.; reg.) v. Trăsnet. 3 (meteor.; înv.) v. Trăsneală. Trăsnire. trăsură s.f. 11 (transp.) birjă, <înv. şi pop.> droşcă, <înv. şi reg.> cocie, muscal1, <înv.> fiacru. Făcea adesea plimbări prin oraş cu trăsura. 2 (transp.) trăsură închisă = cupeu, <înv. şi pop.> caretă. Trăsura închisă are de obicei două locuri. 3 (înv.) trăsură de copii v. Cărucior. Căruţ. Landou. Trăsurică. 4 (ferov.; înv.) trăsură cu aburi v. Locomotivă. Maşină. I11 (geom.; înv. şi reg.) v. Linie. 2 (a. plast.; înv.) v. Linie. Trăsătură. 3 (înv.) v. Linie. Trăsătură. 4 fig. (înv.) v. Amprentă. Atribut. Calitate. Caracter. Caracteristică (v. caracteristic). însuşire. întipărire. Marcă1. Notă. Particularitate. Pecete. Proprietate. Semn. Semn caracteristic. Semn distinctiv. Sigiliu. Specific. Ştampilă. Timbru. Tipar. Trăsătură. Urmă. Valenţă. 5 (lingv.; ieşit din uz) trăsură de unire v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuţă de despărţire. Liniuţă de unire. III (înv.) 1 (metrol.) <înv.> obraţ. Trăsura era o unitate de măsură agrară egală cu 6 prăjini. 2 v. Cântărire. IV (art. Trăsura; astron.; reg.; nm. pr.) v. Cărucerul (v. cărucer). Vizitiul (v. vizitiu). trăsurică s.f. 1 (transp.) cocioară, cociuţă. 2 cărucior, căruţ, landou, cărucean, <înv.> trăsură de copii. A cumpărat o trăsurică pentru bebeluş. trătălui vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indicâ oameni) v. Trata. 2 intr. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Negocia. Parlamenta. Trata. 3 tr. (compl. indicâ teme ştiinţifice, literare, probleme, subiecte din diferite domenii etc.) v. Dezbate1. Discuta. Trata, trâfm vb. IV. refl. (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica. trâmbăci s.m. (muz., milit.; înv.) v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist, trâmbă s.f. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) coloană, sul, vârtej, vârtej de praf, volbură. în spatele automobilului se ridică o trâmbă de praf. 2 (astăzi mai ales pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) sul, val, vălătuc, sucălete, vangăr, vălug, văluş, vig. Vânzâtoa-rea taie din trâmba de stofă metrajul necesar clientului pentru un palton. Cumpără mai multe trâmbe de sârmă pentru a-şi face un gard. 3 (agric.; înv.) v. Tăvălug. Vălătuc. II (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indicâ un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) 1 v. Coloană. Convoi. Lanţ. Rând. Şir. Şirag. 2 v. Bandă1. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulţime. Pâlc. Şiruri (v. şir). III (la jug reg.) v. Umăr. Umărul jugului (v. umăr). IV fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) dâră, dungă, fascicul, fâşie, rază, fum, pânză, sprânceană, şuviţă. O trâmbă de lumină pătrunde pe sub uşă. trâmbicioără s.f. (muz.) 1 trâmbiţuică. La insistenţele băiatului, i-a cumpărat o trâmbicioără. 2 trâmbitucă. Trâmbicioa-ra este un bucium de dimensiuni reduse. trâmbitucă s.f. (muz.; reg.) v. Trâmbicioără. trâmbiţă vb. 1.1 intr. fig. (despre oameni) a răcni1, a striga, a ţipa1, a urla, a vocifera, a zbiera. Enervat din cauza gălăgiei din sală, trâmbiţează, ameninţă, bate cu pumnul în masă. 2 tr. fig. (compl. indicâ ştiri, zvonuri etc.) a difuza, a duce2, a împrăştia, a întinde, a propaga, a răspândi, a răzbate, a transmite, a vehicula, a pătrunde, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. Trâmbiţează prin vecini bârfe pe seama lor. Totdeauna veştile rele sunt trâmbiţate peste tot. 3 tr. (arg.; compl. indicâ oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune, trâmbiţâr s.m. 11 (muz., milit.; înv. şi pop.) v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. II (bot.; reg.) v. Bignonia. Catalpă. Vanilie (Catalpa bignonioides). trâmbiţâş s.m. (muz., milit.) gornist, trompetist, <înv. şi pop.> trâmbiţâr, tubicen, <înv.> buccinator, comist, sârmaci, trâmbaci, trompet, trompetar, trompetaş, trubaci. Este trâmbiţaş în fanfara militară. trâmbiţă s.f. 11 (muz., milit.) goarnă, trompetă, plaşcă3, <înv.> trompă, trubă, trupcă. Trâmbiţa sună pe câmpul de bătălie. 2 (muz.; reg.) v. Bucium1. Tulnic1. 3 fig. (fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). II (art.) 1 (bot.) trâmbiţa-muşchiului = Cladonia pyxidata; păhărelele Mai-cii-Domnului(v. păhărel). 2 (anat.; înv.) trâmbiţa lui Eustache v. Salpinge. Trompa Eustachio (v. trompă). Trompa lui Eustache (v. trompă). Trompă auditivă ; trâmbiţa matchii = trâmbiţa mitrii v. Oviduct. Salpinge. Trompa-Fallopio (v. trompă). Trompă uterină. trâmbiţătâr, -oăre adj. fig. (despre vocea, glasul oamenilor) strident, ţipător, spărtigos. Un copil a început să-şi strige mama cu o voce trâmbiţâtoare. Are un glas trâmbiţător, nemuzical. trâmbiţuică s.f. (muz.; reg.) v. Trâmbicioără. trând1 s.m. 11 (la pl. trânji; med; înv. şi pop.) v. Hemoroizi. 2 (med., med. vet.; înv.) v. Ciroză hidrică. Hidropizie. Hidrops. II (la pl. trânji; bot.) 1 Neottia nidus avis; buruiană-de-trânji, cuibul-pământului (v. cuib), cuibul-păsării (v. cuib), cuibul-rân-dunicii (v. cuib), cuibuşor, moşnegei (v. moşnegei), trânjişori. 2 (reg.)v. Mama-pă-durii (v. mamă) (Lathraea squamaria). 3 (reg.) v. Şerpariţă. Şerpânţă. Şoaldină (Sedum acre). 4 (reg.) v. Trânjoaică (Ranunculus illyricus). trând2, trândă adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. trândav1 s.n. (med, med. vet.; înv.) v. Ciroză hidrică. Hidropizie. Hidrops. trândav2, -ă adj. 11 (despre oameni) comod, indolent, leneş, moale, puturos, somnoros, <înv. şi pop.> lenevos, nehamic, trândăvit2, trândăvos, lânced, caniv, diugos, dospău, duglan, dugliş, ghiduş, ghilan, iorlan, lainic, lenos, letnic, modoroi, pluhud, ponivos, posleţ, pucios, sanchiu, trând2, trân-dos, trânduş, zăcaş, zăcător, <înv.> molicios, oţios, tanduriu, feneant, adormit, somnoros, trântor, nasol, naşpa. Făcea tot ce i se cerea pentru a nu-l considera lumea trândav. 2 (reg.; despre fiinţe) v. Moleşit. Toropit. II (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acrit. Acru. Alterat. Clocit2. Descompus. Fermentat. înăcrit, învechit. Stătut2. Stricat. Vechi2, trândăveâlă s.f. comoditate, indolenţă, lene, lenevie, lenevire, nesilinţă, trândăvie, trândă-vire, trândăvit1, farniente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, leneveală, <înv.> oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciune. trândăvi vb. IV. intr. (despre oameni) a lenevi, a sta, <înv. şi pop.> a înlenevi, a înleni, a tândăli, a tolăni, a trântori, a lungări, a colnici, a coşmăgi, a diuguli, a migăli, a milcoşi, a mocăi, a modoşi, a putori, a târomi, a zăcări, a se menaja, a cloci, a se împuţi. Nu face nimic; toată ziua trândăveşte în casă. trândăvie s.f. comoditate, indolenţă, lene, lenevie, lenevire, nesilinţă, trândăveâlă, trân-dăvire, trândăvit1, farniente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, leneveală, <înv.> oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciune. Trândăvia lui o exasperează. trândăvire s.f. comoditate, indolenţă, lene, lenevie, lenevire, nesilinţă, trândăveâlă, trândăvie, trândăvit1, farniente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, leneveală, <înv.> oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciune. trândăvit1 s.n. comoditate, indolenţă, lene, lenevie, lenevire, nesilinţă, trândăveâlă, trândăvie, trândăvire, farniente, feneantism, puturoşenie, puturoşie, leneveală, <înv.> oţiu, tandur, dospeală, împuţeală, topiciune. trândăvit2, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. trândăvos, -oâsă adj. (pop.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. trândds, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. trânduş, -ă s.m., adj. (reg.) 1 s.m. (entom.) v. Băligar (Geotrupes stercorarius). 2 adj. (despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. trânjin s.m. (bot.; reg.) v. Şerpariţă. Şerpânţă. Şoaldină (Sedum acre). trânjişori s.m. pl. (bot.; reg.) v. Trânji (v. trând1) (Neottia nidus avis). trânjoăică s.f. (bot.) Ranunculus illyricus; trânji (v. trând1). 1923| treaz trântă s.f. 11 trânteală, trântitură1, izbai, izbă, trântită. Băieţii s-au întrecut la trântă. 2 luptă voinicească. într-o trântă cei doi adversari încearcă să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul braţelor. 3 {sport; pop.) v. Lupte (v. luptă). II (arg.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. trânteală s.f. 11 (înv. şi pop.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. 2 (pop.) v. Trântă. 3 (fam.) v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. II (arg.) 1 v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. 2 v. Trădare. Vânzare, trânti vb. IV. 11 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a zvârli, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a trântit la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a trântit adversarul în ring. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a izbi, a bufni, a buşi, a tupăi, a tupăni. L-a împins atât de puternic, încât l-a trântit de masă. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acţiunii) a bate, a izbi, a lovi, <înv. şi reg.> a zupăi, a şupi1. Furios, trânteşte cu piciorul în uşă. 4 tr. (compl. indică uşi, porţi, ferestre etc.) a izbi, a repezi. Pleacă nervos, trântind uşa de perete. Vântul trânteşte poarta de gard. 5 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; pop.; compl. indică lovituri, bătăi etc.) v. Da2. Trage. 6 refl. (fam.; despre fiinţe) v. Culca. întinde. Lungi. Tolăni. 7 tr. (arg.; compl. indică ţara, structuri sociale sau politice, grupări etc.) v. Trăda. II tr. fig. 1 (compl. indică elevi, studenţi, candidaţi la un concurs etc.) a respinge, a lăsa, a pica2, a buşi. în această sesiune profesorii au trântit mulţi studenţi la examene. 2 (pop. şi fam.; compl. indică vorbe, replici etc.) a troncăni. îi trântise nişte vorbe pe care nu le va uita niciodată. Elevul a trântit un răspuns care l-a uimit pe profesor. trântîre s.f. 11 aruncare, azvârlire, culcare, culcat1, dărâmare, doborâre, întindere, lungire, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, zvârlire, <înv.> oborâre, răsturnătură. Trântirea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. 2 (fam.) v. Culcare. Culcat1. întindere. Lungire. 3 (înv.) v. Păruială. II fig. (în luptă, în competiţii sportive, la jocuri etc.; înv.) v. Bătaie. Eşec. înfrângere, trântit, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală) culcat2, doborât, răsturnat, <înv.> oborât. Boxerul trântit a avut nevoie de îngrijiri medicale. 2 (despre oameni sau despre corpul lor) răsturnat, tolănit. Trântit pe canapea, citeşte ziarul. 3 (constr. mai ales cu vb. „a sta”; fam.; despre fiinţe) v. Culcat2. întins2. Lungit. Tolănit. trântită s.f. (reg.) v. Trântă. trântitură1 s.f. 1 izbitură, lovitură, buşeală, izbai. Tresări, speriată, la o trântitură de uşă. 2 (pop.) v. Trântă. 3 (pop.) v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. trântitură2 s.f. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Bătătură. Clavus. Durilon. Induraţie. 2 (med.) v. Lichen. Păducel. trântor s.m., adj. I s.m. (entom.) 1 lăutar. Trântorul este masculul albinei. 2 trăntor-de-cai = Gastrophilus equi; mus-ca-cailor (v. muscă), musca-calului (v. muscă), musca-câinelui (v. muscă), musca-vitelor (v. muscă), muscă-de-cal, muscă-veninoasă, muscă-verde, streche, strechea-cailor (v. streche), <înv. şi reg.> sclepţ, sclepţ-crăiesc, bânzar-de-câmp, gâza-calului (v. gâză), muscă-căiască, muscă-câinească, muscă-rea, muscoi, tăun. 3 (reg.) v. Tăun (Tabanus bovi-nus). II adj. fig. (despre oameni) comod, indolent, leneş, moale, puturos, trândav2, adormit, somnoros. Făcea tot ce i se cerea pentru a nu-l considera lumea trântor. trântori vb. IV. intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi, trânz s.m. (entom.; reg.) v. Băligar (Geotrupes stercorarius). treâbă s.f. 11 lucru, muncă, lucrare, lucrat1, slujbă, honţăneală, meşteşug, <înv.> câştig, deală, laboare. Treaba stăruitoare şi pasionată este justificarea existenţei omului. 2 activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, ocupaţie, preocupare, travaliu, operozitate, stare, rost, <înv.> îndeletnicie, ocupare, preo-cupaţie. Treaba sa în cercetare a fost răsplătită cu numeroase premii. 3 (mai ales la pl. treburi) afacere, chestiuni (v. chestiune), interese (v. interes), lucruri (v. lucru), probleme (v. problemă), daraveră, nim, tamjă, <înv.> negoţ, nevoi (v. nevoie), trebuinţă. Nu-i place ca cineva să se amestece în treburile lui. 4 (de obicei iron.) ispravă, pricopseală, chestie, scofală, pricoapsă. Mare treabă ai făcut! Ce treabă ai mai făcut şi tu minţin-du-l! 5 chestiune, lucru, poveste, problemă, pricină, socoteală, <înv.> madea, predmet. -S-a lămurit treaba despre care i-ai vorbit? 6 (înv. şi pop.) v. Necesitate. Nevoie. Trebuinţă. 7 (înv. şi pop.) v. Caz. Circumstanţă. Condiţie. Conjunctură. Ipostază. împrejurare. Postură. Poziţie. Situaţie. Stare. 8 (înv. şi pop.) v. Ordine. Rânduială. Regulă. Rost. Socoteală. 9 (pop.) v. Deprindere. Obicei. Obişnuinţă. 10 (înv. şi reg.) v. Folos. Necesitate. Trebuinţă. Utilitate. 11 (înv. şi reg.) v. Avantaj. Beneficiu. Bine. Câştig. Folos. Profit. 12 (înv.) v. Funcţie. Job. Loc. Ocupaţie. Post1. Serviciu. Slujbă. 13 (înv.) v. Destinaţie. Funcţie. Scop. 14 (anat.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. 15 (anat.; eufem.) v. Organ genital feminin (v. organ1). II (fiziol.) 1 (art. treaba; pop.) v. Necesităţi (v. necesitate). Nevoi (v. nevoie). 2 (fam.; eufem.) treabă marev. Excre- ment. Fecale. Materie fecală. Murdărie. Substanţă fecală; treabă mică v. Urină. III (art., la pl.; polit.; ieşit din uz; nm. pr.) Trebile Dinăuntru v. Ministerul Afacerilor Interne (v. minister). treâcă-meargă interj, (fam.) v. Fie2, treâcăt s.n. 1 trecere. L-a zărit în treacătul autobuzului. 2 (înv. şi pop.) v. Trecere. 3 (med., med. vet; reg.) v. Diaree, tream s.n. (constr.; reg.) 1 v. Şopron. 2 v. Staul, treânca-fleanca s.f. (reg.) 1 v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsuială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. 2 (deprec.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Palavragioaică. Vorbăreţ, treâncăt s.n. (reg.) v. Ogrinji. treâpăd s.n. 11 (pop.) v. Du-te-vino. 2 (pop.) v. Tropăială. Tropăit. Tropăitură. Tropot. 3 (înv.) v. Trap. II (med., med. vet.; pop.) 1 v. Diaree. 2 (şi treapăd cu sânge) v. Dizenterie. treâptă s.f. 11 (mai ales la pl. trepte; constr.) lespede, <înv. şi reg.> spiţă, <înv.> stepenă. Se ţine de balustradă când urcă treptele scării. 2 (la scara de lemn) fuscel, spiţă, cui, pretcă, stinghie, ştează2, ţepoc, zap. Scara trebuie reparată pentru că s-au rupt câteva trepte. 3 (la vehicule) scară, padnoşcă. Bătrânul a alunecat de pe treapta trenului şi şi-a scrântit glezna. II fig. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”sau în gen.) grad, stadiu, nivel. Treapta de dezvoltare a ţârii este ridicată. Dreptatea este cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Lucrarea este la o înaltă treaptă de abstracţiune. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau în gen.) etapă, fază, moment, punct, stadiu. Se află pe o treaptă de vârf a carierei. Pe fiecare treaptă a vieţii a învăţat câte ceva. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, clasă. Se încadrează într-o anumită treaptă de salarizare. 4 categorie, categorie socială, pătură, pătură socială, strat. Aparţinea unei trepte privilegiate. 5 demnitate, poziţie, rang. Tatăl ei deţine o treaptă înaltă în stat 6 grad, poziţie, rang, situaţie. Părinţii lui au cea mai înaltă treaptă în ierarhia socială. 7 condiţie, rang, stare, teapă, mână. Nu este de treapta lui, ca să se preteze la asemenea fapte. Cei doi sunt de aceeaşi treaptă. treasc1 s.n. (milit.; reg.) v. Piuă. treasc2 s.n. (reg.) v. Ogrinji. treaz, treâză adj. I (despre fiinţe) 1 deştept, neadormit, <înv. şi pop.> deşteptat2, <înv.> vegheat2. Au stat treji până pe la trei dimineaţa. 2 deştept, sculat2. Copiii nu erau încă treji, aşa că nu puteau pleca în oraş. 3 fig. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atent, circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, prudent, vigilent, neadormit, nesomnoros. Este un şofer treaz în trafic. II (despre oameni) nebăut. Deşi mare băutor, la serviciu se duce totdeauna treaz. III fig. 1 (despre oameni) conştient, trebălui |1924 lucid. A murit treaz, luându-şi rămas- bun de la cei dragi. 2 (în opoz. cu „greoi”, „obtuz”; despre mintea, gândirea etc. oamenilor) clar, limpede, lucid, pătrunzător, profund, raţional, luminos, subţire. Este considerat un om cu mintea trează. trebălui vb. IV. 1 intr. (despre oameni) a roboti, a oblicări, a stropoli2. Toată ziua trebăluieşte în bucătărie. 2 tr. (înv.; compl. indică obiecte, produse etc.) v. Folosi, întrebuinţa. Utiliza. trebăluiâlă s.f. roboteală, robotit, stropoleală1. Se odihneşte puţin după trebălu-iala din bucătărie. trâbnic1 s.n. 1 (în Biserica Ortodoxă; rar) v. Molitvelnic. 2 (bis.; la creştini; înv.) v. Altar. Sanctuar. 3 (relig.; înv.) v. Canon. Ritual. Tipic1. trebnic2, -ă adj. (înv.) 1 v. Folositor. Necesar. Trebuincios. Util. 2 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) v. Bun. Capabil. Competent. Destoinic. Dotat Experimentat. încercat. înzestrat. Merituos. Pregătit2. Priceput. Valoros. Versat. Vrednic, trebnici'e s.f. (înv.) v. Folos. Necesitate. Trebuinţă. Utilitate, trebucă s.f. (reg.) v. Trebuşoară. trebui' vb. IV. I intr. 1 (mai ales în constr. neg.) a cadra, a se cădea, a se cuveni, <înv.> a se dostoi, a se podobi, a privi. Nu trebuie să discuţi chestiuni familiale în public. 2 a se cădea, a se cere, a se cuveni, a se impune, <înv. şi pop.> a căuta. în asemenea situaţie trebuie să dăm cu toţii o mână de ajutor. Trebuie să se procedeze numai într-un anumit mod. 3 (urmat de un ob. la inf. sau la conjunct.) a fi, a urma. îl roagă ca atunci când va trebui să plece de acasă s-o anunţe. 4 a avea. Trebuie ca prietena ta să-ţi spună ceva. Trebuie să facă ordine printre hârtii. II tr. (înv.; compl. indică obiecte, produse etc.) v. Folosi, întrebuinţa. Utiliza. trebuiălă s.f. (pop.) v. Cerinţă. Exigenţă. Imperativ. Necesitate. Nevoie. Obligaţie. Pretenţie. Trebuinţă. trebuincios, -oâsă adj. 1 folositor, necesar, util, trebuitor, <înv.> lucrăreţ, trebnic2. A scris o carte trebuincioasă pentru cei care vor să cunoască istoria limbii române. 2 cerut2, cuvenit, necesar, trebuitor, cuviincios, <înv.> recerut Pentru a începe lucrarea, i s-au adus toate materialele trebuincioase. trebuinţă s.f. 1 folos, necesitate, utilitate, priinţă, <înv. şi reg.> treabă, <înv.> polză, trebnicie. Importanţa şi trebuinţa acestei lucrări au fost subliniate de specialişti. 2 necesitate, nevoie, <înv. şi pop.> treabă, <înv. şi reg.> lipsă. A făcut rost de materiale importate pentru trebuinţele firmei de construcţii. 3 (econ. de piaţă) cerere, cerinţă, necesitate, nevoie, solicitare. Administraţia trebuie să ţină seamă de trebuinţele pieţei. 4 cerinţă, exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuiălă, <înv. şi reg.> niştotă, <înv.> nevoinţă, nevoire, recerinţă, comandament. Trebuie avute în vedere noile trebuinţe ale sistemului educaţional. 5 (înv.) v. Afacere. Chestiuni (v. chestiune). Interese (v. interes). Lucruri (v. lucru). Probleme (v. problemă). Treabă, trebuitor,-oâre adj. 1 cerut2, cuvenit, necesar, trebuincios, cuviincios, <înv.> recerut. 2 (rar) Folositor. Necesar. Trebuincios. Util. trebuşoâră s.f. (pop. şi fam.) trebucă, trebuţă. trebuţă s.f. (reg.) v. Trebuşo^iă. trecător, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre măsuri, soluţii) momentan, provizoriu, temporar, vremelnic, tranzitoriu, <înv.> momental, momentos, provizornic. împrumutul pe care i-l solicită este o soluţie trecătoare pentru el. 2 (despre stări, situaţii) nedefinitiv, provizoriu, temporar, vremelnic, tranzitoriu, <înv.> provizorie, provizornic. Ruptura dintre cei doi a fost trecătoare. 3 (în opoz. cu „durabil”, „etern”) efemer, pasager, pieritor, schimbător, temporar, vremelnic, tranzient, <înv.> petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal2, vremelnicesc, călător, meteoric, drumeţ, deşert, putred, putregăios, putrezitor, zburător. Anumite divergenţe şi neînţelegeri sunt trecătoare. între cele două culturi a fost o trecătoare lipsă de contact. Supărarea ei a fost trecătoare. 4 fugar, fugitiv, fiigamic, <înv.> fugător, fugaci. O străfulgerare trecătoare a străbătut cerul. A aruncat o privire trecătoare spre fereastra ei. 5 (despre fapte, fenomene, timp, momente ale zilei, ani etc.) rotit2, rotitor, lunecător. Au fost trei ani grei, îndelungi, cu luni veşnic trecătoare. I11 s.m. pieton, <înv.> pedestru. Un trecător a traversat strada neregulamentar şi a fost amendat. 2 s.m., s.f. călător. Trecătorii se opresc în faţa vitrinelor magazinelor. III s.f. (geomorf.) gap, pas3, pasaj, strâmtoare, poartă, plai, strungă, obârşie, <înv.> potecă, strâmtură, ghecet. A trecut prin trecătoarea Oituzpejos. Peisajul este deosebit de frumos în trecătoarea Bran. frecătură s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Diaree, trece vb. III. 11 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a merge. Fiind în drum, trece şi pe la farmacie. 2 intr. (despre oameni) a se duce2, a merge. Trece pe acasă pentru a-şi lua umbrela. 3 tr. (compl. indică drumuri, ape etc.) a tăia, a traversa. Trece în fugă şoseaua, negândindu-se că ar putea fi victima unui accident. Şoferii încetinesc când trec o cale ferată. Au trecut Dunărea cu bacul. 4 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a merge, a străbate, a traversa, a umbla. în concediu a trecut prin munţi. 5 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la”) a se abate2, a da2, a se opri, a zăbovi, a călca. în drum spre casă trece pe la club. 6 intr. (despre şiruri de oameni, de vehicule etc. în mişcare) a se scurge. Şoferii aşteaptă să treacă tot alaiul pentru a putea vira la dreapta. 7 intr. (despre fiinţe) a se perinda, a se succeda, a se vântura. Prin magazine trec mulţi oameni. 8 intr. a defila, a se perinda, a se prefira, a se succeda, a se derula. în vis îi treceau imagini frumoase din copilărie. 9 intr. (despre păsări, insecte etc.) a zbura, a flutura. Stoluri de rândunele trec spre ţările calde. în lumina becului se vedeau trecând insecte cu aripi lucioase. 10 intr. (despre obiecte propulsate, corpuri cereşti etc.) a se deplasa. Săgeata trece cu viteză mare spre ţintă. 11 intr. (despre vehicule cu traseu fix) a depăşi. După ce metroul trece de această staţie, mai aveţi una şi coborâţi. 12 intr. (despre vânt) a bate, a sufla, a lovi, a pălăi, a umbla, a vântura. Cu o săptămână în urmă a trecut crivăţul peste oraş. 13 intr. (despre ape) a curge. Râul trece prin partea sudică a oraşului. 14 intr. (fiz.; despre.radi-aţii, energii, unde etc.) a se propaga, a se transmite, a merge. Căldura soarelui trece în interiorul pământului până la o adâncime mică. Undele sonore trec, prin pereţi, dintr-o cameră în alta. 15 intr. (fon.; despre sunete) a se modifica, a se preface, a se schimba, a se transforma. „L” intervocalic trece în „r” în cuvintele româneşti de origine latină. 16 tr. (compl. indică ziduri, obstacole etc.) a escalada, a sări. Evadatul a trecut zidul închisorii. 17 tr. (înv. şi pop.; compl. indică obstacole) v. Evita. Ocoli. 18 intr. (înv. şi pop.; mai ales cu determ. ca „de aici”, „de acolo”) v. Pleca. Pomi. 19 intr. (pop.; compl. indică oameni, vehicule etc.) v. Depăşi. Devansa. întrece. 20 intr. (nav.; fam.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.; de obicei cu determ. locale) v. Merge. Naviga. Pluti. 21 tr. (înv.; compl. indică oameni) v. Depăşi. întrece. 22 tr. (înv.; compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi. 23 intr. fig. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.; urmat de determ. ca „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viaţă” etc.) a deceda, a dispărea, a se duce2, a expia, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se sfârşi, a se stinge, a sucomba, a adormi, a apune, a se mistui, a expira, a pica2, a se strămuta, a se călători, a se căra, a se curăţa, a se muta, a se petrece, a dez-lupi, a ispăşi, a repauza, a crăpa, a plesni. Eminescu a trecut în cealaltă lume în 1889, după o boală grea. 24 intr. fig. a se răsfrânge, a se reflecta. Problemele epocii în care a trăit poetul trec în creaţia sa. Efectele poluării trec în starea de sănătate a populaţiei. III tr. (compl. indică obiecte) a da2, a transmite, a pasa, a dili. A trecut mingea, din greşeală, la adversari. Ca să nu fie descoperiţi de autorităţi, contrabandiştii au trecut marfa complicilor lor de peste graniţă. 2 tr. (compl. indică obiecte; de obicei cu determ. „din mână în mână”, „din om în om”) a purta, a transmite, <înv. şi pop.> a umbla. Muncitorii trec cărămizile din mână în mână. Mesenii trec paosul din om în om. 3 intr. (despre boli) a se transmite. Gripa a trecut de la o persoană la alta. 4tr. (jur.; compl. indică drepturi de proprietate, obligaţii etc.) a transfera, a transmite, <înv.> a preface, a transporta. A trecut dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător. 5 tr. (jur.; compl. indică dreptul de posesiune 1925| trecere asupra unor obiecte, proprietăţi etc.) a ceda, a da2, a lăsa. îi trece nepotului său casa de la ţară. 6 tr. (compl. indicâ cicluri de studii, ani de învăţământ, examene etc.) a lua, a promova. A trecut examenul de licenţă. 7 tr. (compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătorie, gânduri, evenimente etc.) a consemna, a înregistra, a înscrie, a însemna, a nota1, a scrie, <înv. şi reg.> a notălui, <înv.> a notifica, a prescrie, a semna, a zice. A trecut într-un carnet cheltuielile făcute pentru repararea casei. 8 intr. (compl indică oameni) a repartiza, a vărsa. Recruţii au fost trecuţi la artilerie. IUI intr. (despre obiecte ascuţite; cu determ. introduse prin prep. „prin”) a pătrunde, a penetra, a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, <înv.> a proidi, a transpersa. Pironul a trecut cu greutate prin perete. Cuiul a trecut prin talpa pantofului. 2 intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. introduse prin prep. „prin) a răzbate, a răzbi, a străbate, <înv.> a proidi. A reuşit cu greu să treacă prin hăţişul tufelor de mure. 3 tr. (compl. indicâ materiale pulverulente sau granulare; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „prin) a cerne, a da2, a ciurui, <înv. şi reg.> a petrece, <înv.> a dârmoia. Constructorii trec nisipul printr-o sită specială, înainte de folosire. 4 tr. (compl. indică obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „prin) a băga, a introduce, a trage, a vârî. Bătrâna trece aţa prin urechea acului cu dificultate. 5 tr. (urmat de determ. introduse prin prep. „prin) a trage. îşi trece degetele prin barba deasă. Trece pieptenele prin pâr. 6 intr. (despre sunete, zgomote, frig, lumină etc.; cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”, „printre’) a intra, a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, a se strecura. Zgomotul de afară nu trece prin termopane. Frigul a trecut în cameră prin geamul deschis. Lumina nu trece prin jaluzele. 7 intr. (despre cuvinte, expresii etc.) a intra, a pătrunde. Foarte multe neologisme au trecut în limba română la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea. 8 intr. (despre stări fiziologice; compl. indicâ fiinţe) a cuprinde, a năpădi. Năduşelile l-au trecut din cauza emoţiilor. 9 tr. (înv.; compl. indică spaţii, distanţe) v. Măsura. Parcurge. Străbate. IV1 intr. (despre timp sau despre unităţi de timp) a se petrece, a vremui, <înv. şi reg.> a se tă-mânda, a peşti, <înv.> a se prelungi, a curge, a se scurge, a se strecura, a zbura, a se călători. Uneori, timpul trece prea repede. 2 intr. (despre procese, stări etc.) a se desfăşură, a înainta. Noaptea trece încet pentru cei care au insomnii. 3 intr. (despre timp sau despre măsuri de timp) a se împlini, a se scurge. Au trecut zece ani de la terminarea facultăţii. 4 intr. (despre unităţi temporale,perioade de timp, anotimpuri etc.) a se duce2, a se încheia, a se sfârşi, a se termina, <înv. şi pop.> a se lua, a veni, <înv.> a se pleca. Deja a trecut o oră de când aşteaptă tramvaiul. Vara a trecut. 5 intr. (despre procese, fenomene etc. în desfăşurare; urmat de determ. introduse prin prep. „în) a intra, a da2. De câteva zile vremea a trecut în încălzire. 6 intr. (mai ales despre fenomene ale naturii etc.) a conteni, a se curma, a înceta, a se încheia, a se întrerupe, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a se termina, a osteni, <înv. şi pop.> a se ostoi2, a se prorupe, a tinchi, <înv.> a se precurma. Ninsoarea a trecut după câteva ore. Ploile nu mai trec şi este pericol de inundaţii. 7 intr. (despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) a se demoda, a se dezactualiza, a se învechi, a se perima, a se răsufla, a se rugini. Unele obiceiuri au trecut. 8 intr. (mai ales despre suferinţe fizice sau morale, stări psihice) a dispărea, a înceta, a pieri, a se sparge, a se oşeni, a se cicatriza, a zbura. Durerea provocată de moartea părinţilor a trecut în timp. I-a trecut neîncrederea în ea. 9 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; mai ales despre stări ale fiinţelor) a dispărea, a pieri, a sări. A băut o cafea tare şi i-a trecut somnul. 10 refl. (despre foc, cărbuni etc.) a se stinge. Focul din sobă s-a trecut. Jarul s-a trecut. 11 refl. (despre lemne, lumânări etc.) a se mistui, a se topi. Lemnele s-au trecut repede în sobă. 12 refl. (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) a se fana, a se îngălbeni, a muri, a se ofili, a păli2, a pieri, a se usca, a se veşteji, a desflori, <înv. şi pop.> a seca, a secătui, a se prăji, a se gălbeni, a lâncezi, a se opări, a tânji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a se feşteli, a se mârcezi, a se pâhăvi, a se petrece, a se posmăgi, a se probăjeni, a se probozi, <înv.> a se zâmi, a se devitaliza, a se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba se trece spre sfârşitul toamnei. Câteva flori din glastră s-au trecut din cauza căldurii excesive. 13 refl. (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul înfăţişarea lor) a se fana, a se ofili, a se veşteji, a se spălăci, a se dârvări, a se permeci. Femeia s-a trecut cam repede. 14 refl. (biol; despre fiinţe) a îmbătrâni, a se veşteji, a se feşteli, <înv. şi reg.> a se vechi1, a se vlăgui, <înv.> a se învechi, a mători, a albi, a se întuneca, a se cuta. Cu cât se trece, simte cum i se şubrezeşte sănătatea. S-a trecut înainte de vreme din cauza necazurilor. 15 tr. (astăzi rar) v. Petrece. 16 tr. (înv. şi pop.; cu determ. ca „viaţa”, „zilele” etc.) v. Duce2. Trăi. Vieţui. 17 refl. pas. (înv. şi pop.; mai ales despre mărfuri) v. Căuta. Cere. Vinde. 18 refl. (înv. şi pop.; despre lichide) v. Bea. Consuma1.19 tr. (înv. şi reg.; compl indicâ produse, bunuri etc.) v. Desface. Difiiza. Plasa. Vinde. 20 refl. (înv.) v. întâmpla. Petrece. 21 refl. fig. (despre oameni) a se irosi, a se risipi. Se trece slugărind pe alţii. Şi-a trecut viaţa prin baruri. V 1 intr. a depăşi, a întrece. Greutatea rufelor din maşina de spălat nu trebuie să treacă peste 5 kg. 2 intr. (înv. şi pop.) v. Abunda. Prisosi. 3 refl. fig. (pop. şi fam.; despre oameni; adesea urmat de determ. ca „din băut”, „din pahare”) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. VI tr. 1 (înv. şi pop.; compl indică oameni sau elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) v. Ignora. Neglija. Nesocoti. Ocoli. Omite. 2 (relig.; înv.; compl. indică vini, greşeli, păcate etc.) v. Dezlega. Ierta. 3 (înv.; compl. indică jurăminte, angajamente etc.) v. încălca. Nesocoti. 4 (înv.; compl. indicâ manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) v. Accepta. Admite. Aproba. Concepe. îngădui. Permite. Răbda. Suferi. Suporta. Tolera. VII refl. 1 (înv. şi pop.) v. Conta. Preţui. Valora. 2 (înv.; despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Izbuti. Prinde. Reuşi, trecere s.f. 11 traversare, traversat, traversadă. în special copiii trebuie să fie atenţi la trecerea străzii. Maşinile încetinesc la trecerea căii ferate. 2 abatere, oprire, zăbovire. A întârziat acasă din cauza trecerii pe la club. 3 perindare, succedare, scurgere. Urmăreşte distrat, de la fereastră, trecerea oamenilor pe stradă. 4 defilare, perindare, prefirare, succedare, <înv.> defileu, derulare. Trecerea în vis a unor imagini frumoase din copilărie îi crea la trezire o stare de bună dispoziţie. 5 treacăt. L-a zărit în trecerea autobuzului. 6 deplasare. Trecerea cometei a fost urmărită de multă lume. 7 (fon.) modificare, prefacere, schimbare, transformare. Trecerea lui „l” intervocalic în „r” în cuvintele româneşti de origine latină este o lege fonetică de bază. 8 escaladare, sărire, sărit1, escaladă. O scară i-a permis trecerea zidului. 9 (tehn.) pasaj. în timpul unui proces tehnologic, trecerea metalelor sau a fibrelor textile se face printre doi ori mai mulţi cilindri aşezaţi în laminor, care se rotesc în sens invers. 10 (concr.) pasaj, zebră. între cele două clădiri este o trecere pentru pietoni. I11 transmitere, pasare. Trecerea mingii la adversari s-a făcut din greşeală. Trecerea drogurilor de la dealeri la consumatori se face ilegal, în locuri ferite de ochii poliţiştilor. 2 tranziţie. Trecerea la o economie de piaţă nu se poate face brusc în ţările foste comuniste. 3 luare, promovare, <înv.> promoţie. După trecerea examenului de licenţă, a fost angajat la o firmă. 4 (econ.) înregistrare, înscriere. A verificat dacă trecerea mărfii în registru s-a făcut corect. 5 repartizare, vărsare. Trecerea recruţilor s-a făcut la artilerie. III 1 pătrundere, penetranţă, penetrare, penetraţie, răzbatere, răzbire, străbatere, străpungere, <înv.> străbătătură. Trecerea pironului în perete s-a făcut cu greutate. 2 băgare, băgat, introducere, vârâre, vârât. Trecerea aţei în ac este dificilă pentru cei care nu au vederea bună. 3 intrare, pătrundere, străbatere. A tras jaluzelele pentru a permite trecerea luminii prin fereastră. 4 intrare, pătrundere, infuzie. Trecerea celor mai multe neologisme în limba română a avut loc la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea. IV 1 curgere, curs1, scurgere. Nimeni nu poate opri trecerea timpului. 2 dispariţie, încetare. Mestecarea unei gume ajută la trecerea senzaţiei de sete. V 1 influenţă1* înrâurire, putere, greutate. Este un politician cu trecere în oraş. 2 ascendent, autoritate, consideraţie, influenţă1, înrâurire, prestigiu, reputaţie, respect, treclet |1926 stimă, vază1, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total, care are nu numai trecere în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. 3 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, vază1, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epitimie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de trecere în rândul prietenilor. treclet adj. (relig.; înv.; despre oameni) v. Afurisit. Anatemizat. Blestemat. Damnat. Excomunicat. trecut1 s.n. 1 (art. trecutul; în opoz. cu „prezent” şi ,,viitor,r) ziua de ieri (v. zi). Trecutul, cu amintirile lui plăcute, îţi trezeşte nostalgii. Nu lăsa trecutul să te copleşească! 2 (gram.) perfect, timpul trecut (v. timp). Trecutul exprimă o acţiune petrecută şi încheiată înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referinţă. trecut2, -ă adj. 11 (despre perioade de timp, momente din viaţa cuiva, amintiri etc.) vechi2. Această tradiţie s-a păstrat din timpuri trecute. Nu vrea să reînvie o amintire trecută. 2 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) clorotic, fanat, galben, îngălbenit, ofilit, pălit2, uscat2, veşted, veştejit, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2, mârcav, mârced, pâhăvit, posmăgit, <înv.> zârnit, devitalizat. în glastră sunt câteva flori trecute. 3 (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) îmbătrânit, albit, fanat, ofilit, veşted, veştejit, coptuţ. Femeia trecută înainte de vreme are cinci copii. 4 (mai ales despre fructe) răscopt1. Pepenii trecuţi nu au gust bun. Caisele trecute au început să se strice. 5 (despre alimente, mâncăruri) răscopt1. Plăcinta trecută s-a întărit. 6 dispărut, pierdut, extinct, apus2, stins2. Pe faţă i se mai poate vedea o urmă din frumuseţea ei trecută. 7 (rar; despre concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) v. Anacronic. Caduc. Demodat. Depăşit. Desuet. Dezactualizat. Inactual, învechit. Neactual. Perimat. Vechi2. Vetust. 8 (înv.; despre evenimente, fapte, întâmplări etc.) v. Antecedent. Anterior. Dinainte. Precedent. Premergător. II fig. (pop. şi fam; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, trefilâre s.f. (tehn.) etirare, tragere, trefilat. Trefilarea este operaţia de întindere şi de subţiere a metalelor ductile şi a fibrelor textile. trefilat s.n. (tehn.) etirare, tragere, trefilâre. trefilatdr s.m. (tehn.) trăgător. Trefila-torul este muncitorul specializat în trefilarea metalelor. treflă s.f. (j. de cărţi) ghindă, spatie1, cruce. A primit un valet de treflă. tregher s.m. (reg.) v. Hamal, tregvă s.f. (înv.) v. Armistiţiu. trei-col6ri s.m. (iht.; reg.) v. Peşte-auriu. Peşte-curcubeu. Peşte-soare. Regele-peştelui (v. rege1). Regele-peştilor (v. rege1). Regina-peş-telui (v. regină). Regina-peştilor (v. regină). Regină (Eupomotis gibbosus). trei-crai s.m. (bot.; reg.) v. Popilnic. Popil-nic-iepuresc (Anemone hepatita). trei-fraţi s.m. (bot.) 1 Viola saxatilis; micşunele-gălbioare (v. micşunea). 2 (reg.) v. Pansea. Pansele-sălbatice (v. pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). 3 (reg.) v. Toporaş. Viorea. Viorea-miro-sitoare. Viorele-bune (v. viorea). Viori-că-de-pădure (Viola mirabilis). 4 (reg.) v. Trifoişte. Trifoişte-de-baltă (Menyanthes trifoliata). 5 (reg.) v. Unghia-păsării (v. unghie1) (Viola declinata). trei-fraţi-pătăţi s.m. (bot.) 1 Viola hortensis; barba-împăratului (v. barbă). 2 Vtola tricolor, pansea, pansele-sălbatice (v. pansea), panseluţă, catifeluţă, călţu-naşi-de-câmp (v. călţunaş), cârligei-pătaţi (v. cârligel), frăţior, lămâioară, micşunea, micşunele-de-munte (v. micşunea), puizea, tămâioâră, tămâioară-sălbatică, toporaş, viorea, viorea-sălbatică,viorea-tărcată. 3 (reg.) v. Barba-împăratului (v. barbă). Năgară. Neghină. Zizanie (Agrostemma githago). 4 (reg.) v. Curcubeu (Lychnis coronaria). 5 (reg.) v. Pansea. Panseluţă (Viola wittrocki-ana). 6 (reg) v. Unghia-păsării (v. unghie1) (Viola declinata). Trei Ierarhi s.m. pl. (relig. creştină; nm. pr.) Trisfetite. Trei Ierarhi este o sărbătoare care se prăznuieşte la 30 ianuarie. trei-răi s.m. (bot.) V Hepatica transsilvanica; crucea-voinicului (v. cruce). 2 Hepatica nobi-lis; popilnic-iepuresc, trierei. 3 (reg.) v. Popilnic. Popilnic-iepuresc (Anemone hepatica). trei-răi-boieresc s.m. (bot.; reg.) v. Popilnic. Popilnic-iepuresc (Anemone hepatica). treier s.n. (agric.) treierare, treierat, treieriş, treierătură. treieră vb. I. tr. fig. (compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) a bate, a colinda, a cutreiera, a măsura, a parcurge, a străbate, a umbla, a vântura. Toată ziua treieră străzile. treieră re s.f. (agric.) treier, treierat, treieriş, treierătură. treierăts.n. 1 (agric.) treier, treierare, treieriş, treierătură. Treieratul se execută cu ajutorul combinelor şi al batozelor. Prin treierat se separă seminţele cerealelor de restul plantei. 2 treieriş, treierişte. Treieratul este perioada de timp în care se treieră. treierătoăre s.f. (agric.) 1 batoză, maşină de treierat, moară, tobă, trescă, vântură-toare (v. vânturător). Treierătoarea desface boabele de cereale din spice. 2 (reg.) v. Tăvălug. Vălătuc. treierătură s.f. (agric.; rar) v. Treier. Treierare. Treierat. Treieriş. treieriş s.n. 1 (agric.) treier, treierare, treierat, tre ierătură. 2 treierat, treierişte. treierişte s.f. (reg.) v. Treierat. Treieriş. treime s.f. 1 treiţă, <înv.> trimirie. A primit o treime din salariu. O treime din avere revine nepotului preferat. 2 triadă, trinitate, trio, troiţă. Cei trei prieteni formează o treime de invidiat. treiţă s.f. (reg.) v. Treime, tremă s.f. (zool.; la monotreme) cloacă. Trema este orificiul excretor. trembolenţă s.f. (livr.) v. Dârdâială. Dârdâ-it. Tremur. Tremurare. Tremurat1. Tremur ă-tură. tremes s.n. (înv.) = trimis2, tremolă vb. I. tr. a tremoliza. Tremolează versurile din cauza emoţiei. tremolat -ă adj. (despre glas, voce) tremolizat. Are glasul tremolat din cauza emoţiei. tremoliză vb. I. tr. a tremola. tremolizat -ă adj. (despre glas, voce) tremolat tremor s.n. (med., med. vet.) friguri (v.frig), frisoane, scuturătură, tremur, tremurătură, scutur, tremurici, trămur s.n. 11 dârdâială, dârdâit, tremurare, tremurat1, tremurătură, trembolenţă, dârdâire, dârdoră, tremurici, <înv. şi reg.> dârdâitură, tremureală, tremuruş. îngheţată, nu se poate opri din tremur. 2 (med., med. vet.) friguri (v.frig), frisoane, scuturătură, tremor, tremurătură, scutur, tremurici. Tremurul a încetat după ce a luat medicamentele. 3 tremurare, tremurătură, vibrare, vibraţie, tremurici. Nu-şi putea stăpâni tremurul vocii din cauza emoţiei. I11 tremurare, tremurătură. Adierea uşoară a vântului provoacă tremurul frunzişului. 2 cutare2, încreţire, ondulare , tremurare, unduire. Barca saltă uşor în tremurul apei lacului. 3 vibrare, vibraţie, joc. Tremurul luminii lumânării făcea umbre stranii pe perete. 4 (geofiz.; înv. şi reg.) v. Cutremur. Mişcare seismică. Mişcare telurică. Seism. III fig. 1 fior1, freamăt, înfiorare, palpitare. Simte tremurul mulţimii adunate în piaţa oraşului. 2 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremurare, vâlvătaie, clipeală. Admiră tremurul stelelor pe cer. tremură vb. I. intr. 11 (despre fiinţe) a dârdâi, a zgribuli. Dacă şi-ar fi scos paltonul, ar fi început să tremure din cauza frigului. 2 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale corpului lor) a se înfiora, a se scutura, a tresări, a zăleti, a se cutremura. Copilul tremură la vederea mascaţilor. 3 (despre oameni) a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoşa, a se îngrozi, a se înspăimânta, a se zgudui, <înv. şi pop.> a se înfrica, a se spăimânta, a se crâncena, a se înspicoşa, a se scârbi, <înv.> a se înspăima, a se mira1, a se oţărî, a se spăima, a se cutremura, a se teşi, a se încreţi. Asistând la teribila scenă, a tremurat. 4 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a fremăta, a se înfiora, a palpita. Uneori, când 1927| are tresăriri, nările îi tremură. 5 (despre voce, glas) a vibra. Vocea îi tremură din cauza emoţiei. 6 fig. a ţâţâi. îi tremură sufletul când trebuie să meargă pe străzi întunecate. I11 (despre corpuri elastice, obiecte, părţi ale lor) a trepida, a vibra. Lama floretei tremură la cea mai mică atingere. 2 (despre pământ, clădiri, ferestre etc.) a se clătina, a se cutremura, a dârdâi, a dudui, a pârâi, a se zgudui, a durdui, <înv.> a se ridică. Geamurile tremură din cauza tunetelor. 3 (despre suprafaţa apelor) a se cuta, a se încreţi, a se ondula, a se undui, <înv. şi pop.> a unda, a se jimba, a se zbârli. Lacul tremură în valuri mici. 4 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) a licări, a pâlpâi, a sclipi, a vibra, a fâlfâi, a palpita. Focul tremură în şemineu. Flăcările focului tremură în întunericul nopţii. 5 (despre lumini, imagini etc.) a vibra, a juca. Umbre stranii tremurau pe perete de la flăcările lumânărilor. 6 (despre sunete, melodii) a vibra. Sunetele viorii tremurau în aerul serii. tremurare s.f. 11 dârdâială, dârdâit, tremur, tremurat1, tremurătură, trembolenţă, dârdâire, dârdoră, tremurici, <înv. şi reg.> dârdâitură, tremureală, tremuruş. 2 tremur, tremurătură, vibrare, vibraţie, tremurici. I11 tremur, tremurătură. 2 cutare2, încreţire, ondulare, tremur, unduire. 3 (geofiz.; reg.) v. Cutremur. Mişcare seismică. Mişcare telurică. Seism. III fig. (adesea urmat de determ. care indicâ sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, vâlvătaie, clipeală. tremurat1 s.n. 1 dârdâială, dârdâit, tremur, tremurare, tremurătură, trembolenţă, dârdâire, dârdoră, tremurici, <înv. şi reg.> dârdâitură, tremureală, tremuruş. 2 (geofiz.; înv.) v. Cutremur. Mişcare seismică. Mişcare telurică. Seism. tremurat2, -ă adj. 11 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) tremurător, tremurând, <înv.> tremuratic, tremurăcios, tremuros. 2 (despre glas, voce) tremurător, tremurând, vibrator2, <înv.> tremurăcios. I11 (despre copaci, frunze etc.) tremurător. 2 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) pâlpâitor, tremurător, vibrator2, fâlfâitor. tremuratic, -ă adj. (înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Tremurat2. Tremurător. Tremurând, tremurăcids, -oâsă adj. (înv.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Tremurat2. Tremurător. Tremurând. 2 (despre glas, voce) v. Tremurat2. Tremurător. Tremurând. Vibrator2. tremurător, -oăre adj., s.f. I adj. 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) tremurat2, tremurând, <înv.> tremuratic, tremurăcios, tremuros. îi întinde scrisoarea cu o mână tremurătoare. Buzele tremurătoare îi trădează spaima. Adulmecă aerul cu nări tremură- toare. 2 (despre glas, voce) tremurat2, tremurând, vibrator2, <înv.> tremurăcios. Nesigur, copilul recită poezia cu glas tremurător. II adj. 1 (despre corpuri elastice, obiecte, părţi ale lor) trepidant, vibrant, vibratil, vibrator2, vibratoriu. Atinge cu grijă lama tremurătoare a floretei. 2 (despre copaci, frunze etc.) tremurat2. Plopii tremurători îşi înclină vârfurile sub adierea vântului. Ascultă şoaptele frunzişului tremurător. 3 (despre suprafeţele apelor) fremătător, palpitător. Suprafaţa mării este tremurătoare. 4 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) pâlpâitor, tremurat2, vibrator2, fâlfâitor. Flacăra tremurătoare a lumânării formează umbre sumbre pe pereţii camerei. III s.f. (bot.) Briza media; berbecuţ, fâlfâitoare (v. fâlfâitor), iarba-cucului (v. iarbă), iarba-iepurelui (v. iarbă), iarbă-tremurătoare, lacri-ma-miresei (v. lacrimă), lacrimile-lui-Hristos (v. lacrimă), lacrimile-miresei (v. lacrimă), măzăriche, parangin, parasin, ploşnicioară, ploşniţar, semincioare, tremurici, tremurătură s.f. 11 dârdâială, dârdâit, tremur, tremurare, tremurat1, trembolenţă, dârdâire, dârdoră, tremurici, <înv. şi reg.> dârdâitură, tremureală, tremuruş. 2 (med., med. vet.) friguri (v.frig), frisoane, scuturătură, tremor, tremur, scutur, tremurici. 3 (med.) agitaţie, fremisment. Tremurătură este senzaţia palpatorie care are caracter vibrator. 4 (med., fiziol.) tremurătură cinetică = tremurătură de acţiune, tremurătură voliţională. Tremu-răturile cinetice survin în timpul unor acte motorii voluntare, fiind, adesea, expresia unor procese patologice; tremurătură de acţiune = tremurătură cinetică, tremurătură voliţională; tremurătură ereditară esenţială = tremurătură esenţială, tremurătură familială. Tremurăturile ereditare esenţiale apar în jurul vârstei de 50 de ani şi se caracterizează prin tremur fin şi rapid al mâinilor, urmat de tremur al braţelor, limbii, capului, picioarelor şi trunchiului;tremurătură esenţială = tremurătură ereditară esenţială, tremurătură familială; tremurătură familială = tremurătură ereditară esenţială, tremurătură esenţială; tremurătură voliţională = tremurătură cinetică, tremurătură de acţiune. 5 tremur, tremurare, vibrare, vibraţie, tremurici. II tremur, tremurare, tremurând, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) tremurat2, tremurător, <înv.> tremuratic, tremurăcios, tremuros. 2 (despre glas, voce) tremurat2, tremurător, vibrator2, <înv.> tremurăcios. tremureâlă s.f. (reg.) v. Dârdâială. Dârdâit. Tremur. Tremurare. Tremurat1. Tremurătură. tremurele s.f. pl. (culin.; reg.) v. Piftie. Răcitură. tremurici, -ce s.n., s.m., s.f. I s.n. 1 (med, med. vet.;fam.) v. Friguri (v.frig). Frisoane. Scuturătură. Tremor. Tremur. Tremurătură. 2 (fam.) v. Dârdâială. Dârdâit. Tremur. Tremurare. Tremurat1. Tremurătură. 3 (fam.) v. Tremur. Tremurare. Tremurătură. Vibrare. Vibraţie. 4 (med.; reg.) v. Friguri galbene trencheş (v.frig). Friguri lacustre (v.frig). Friguri paludeene (v.frig). Friguri palustre (v.frig). Impaludism. Malarie. Paludism. 5 (culin.; reg.) v. Piftie. Răcitură. II s.m., s.f. (relig.; pop.) v. Penticostal. III s.m., s.f. (bot.; reg.) v. Tremurătoare (v. tremurător) (Briza media). IV (omit.; reg.) 1 s.m. v. Codroş. Co-droş-de-casă. Codroş-de-grădină. Co-droş-de-grădină-caucazic. Codroş-de-grădi-nă-cu-oglindă (Phoenicurus ochurosus, Pho-enicurus phoenicurus sau Phoenicurus saura-misicus). 2 s.f. v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). tremurişte s.f. (culin.; reg.) v. Piftie. Răcitură. tremurds, -oâsă adj. (înv.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Tremurat2. Tremurător. Tremurând, tremuruş s.n. (reg.) v. Dârdâială. Dârdâit. Tremur. Tremurare. Tremurat1. Tremurătură. tren s.n. 11 (ferov., transp.) <înv.> drum de fier. Trenurile au întârziere din cauza căderilor masive de zăpadă şi a viscolului. 2 (ferov., transp.) tren de marfă = tren de mărfuri = marfar. Maşinile aşteaptă la barieră să treacă un tren de marfă; tren expres = expres1. Trenul expres opreşte numai în staţiile importante; tren personal = personal. Trenul personal opreşte în toate staţiile de pe traseul său; tren rapid = rapid. Trenul rapid circulă cu viteză mare şi se opreşte doar în staţiile importante. 3 (transp.) tren subteran = metrou, metropolitan. Cu trenul subteran ajunge mai repede la serviciu decât cu maşina personală. 4 (nav.) tren petrolier = petrolier, tanc petrolier, vas petrolier. Trenul petrolier este 0 navă construită special pentru transportul produselor petroliere. 5 (ferov.; rar)v. Locomotivă. Maşină. II fig. (livr.) v. Nivel. Standard. Standard de viaţă. trenă vb. 1.1 tr. (compl indică acţiuni, lucrări, fapte) a întârzia, a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, <înv.> a prelungi. A trenat mult plata chiriei. Lipsa dovezilor concrete trenează ancheta. 2 intr. a se lungi, a se tărăgăna. Procesul în care este implicat trenează de foarte mult timp. 3 intr. (despre fenomene, manifestări, activităţi, acţiuni etc.) a amorţi, a lâncezi, a stagna. Interesul pentru cultură nu trebuie să treneze niciodată. trenânt, -ă adj. 1 (despre stil, acţiuni etc.) monoton, lânced. Acţiunea filmului este trenantă. Stilul trenant al naraţiunii este enervant. 2 (despre fenomene, manifestări, activităţi, acţiuni etc.) stagnant, staţionar. Are o afacere favorabilă pe o piaţă trenantă. trenâre s.f. lâncezeală, lâncezire, paralizie, stagnare, lâncezie, lânce-zime, stagnaţie. în industrie se constată o perioadă de trenare. trenât, -ă adj. (despre acţiuni, lucrări etc.) întârziat, tărăgănat, tergiversat. Procesele succesorale trenate produc nemulţumirea celor implicaţi. trână s.f. (la unele obiecte de îmbrăcăminte femeieşti) coadă, <înv.> şlep2. La recepţie, unele doamne au purtat rochii cu trenă. trâncheş, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. trenci |1928 Tulbure. Turmentat. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. trenci s.n. balon2, balonzaid, fâş, fulgarin, impermeabil, manta, manta de ploaie, trenci-cot, parpalac, prelată, tranţifluer. Şi-a cumpărat un trenci pentru timp ploios. trencicot s.n. balon2, balonzaid, fâş, fulgarin, impermeabil, manta, manta de ploaie, trenci, parpalac, prelată, tranţifluer. trend s.n. tendinţă. - Care este trendul în modă pentru această vară? Cu tunsoarea pe care şi-a făcut-o caută să fie în trendul acestui sezon. trendy adj. invar, (engl; despre limbaj, stiluri sau despre forme ale unor obiecte, fenomene etc.) v. Sofisticat. trenuleţ s.n. trenuşor, trenuţ. I-a cumpărat băieţelului de Crăciun un trenuleţ electric. trenuşor s.n. trenuleţ, trenuţ. trenuţ s.n. trenuleţ, trenuşor. trepân s.n. {ind. extract.; înv.) v. Foreză. Maşină de forat Sapă1. Sapă de foraj (v. sapă1). trepanâre s.f. (chir.) trepanaţie. trepanâţie s.f. (chir.) trepanare. Prin trepanaţie se execută, cu ajutorul trepanului, o deschidere în oasele craniului, pentru extirparea anumitor tumori cerebrale, pentru scoaterea unor cheaguri de sânge etc. trepădă vb. I. intr. (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) <înv. şi reg.> a urdina. Treapădă din cauză că a mâncat prune verzi. trepădâre s.f. (pop.) 1 trepădătură. Trepădarea îi era zadarnică, deoarece prietenul lui tot întârzia. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Diaree. trepădăts.n. (med., med. vet.; pop.) v. Diaree, trepădător, -oâre s.m., s.f. I s.m. (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) <înv.> taxidar, tefterdâr. Trepădătorul strângea dările. II s.f. (bot.) 1 Mercurialis annua; brei,buru-iana-câinelui (v. buruiană), buruiană-câineas-că, mustătoare, slăbănog, slăbănog-de-câmp. 2 (reg.) v. Brei (Mercurialis perennis). 3 (reg.) v. Lobodă. Spanac-alb. Spanac-porcesc. Spanac-sălbatic (Chenopodium album). trepădătură s.f. (pop.) 1 trepădâre. 2 (med., med. vet.) v. Diaree, trepfci s.n. (înv.) v. Trepied, trepida vb. I. intr. (despre corpuri elastice, obiecte, părţi ale lor) a tremura, a vibra. Lama floretei tremură la cea mai mică atingere. trepidant, -ă adj. I (despre corpuri elastice, obiecte, părţi ale lor) tremurător, vibrant, vibratil, vibrator2, vibratoriu. Atinge cu grijă lama trepidantă a floretei. II fig. 1 (despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) agitat, frământat2, neliniştit, nepotolit, zbuciumat, accidentat, neastâmpărat, vijelios, zgomotos. Pictorul a avut o viaţă trepidantă. 2 (despre atmosferă, ambianţă) animat, însufleţit, înviorat, electrizat, înflăcărat, vivificat. Atmosfera trepidantă din sală l-a binedispus. trepidaţie s.f. I vibraţie. Trepidaţiile maşinii sunt îngrijorătoare. II fig. 1 palpitare, palpitaţie, pulsaţie, freamăt, vibrare, vibraţie. Este cunoscută trepidaţia vieţii poetului. Satul lor este ferit de trepidaţia civilizaţiei modeme. 2 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combusjtie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de trepidaţie interioară din cauza neajunsurilor vieţii. 3 agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, răscoală. Intensificarea furtunii sporeşte trepidaţia mării. trepied s.n. 1 <înv.> trepici, triped, tripod, tripos. Trepiedul este un scaun cu trei picioare. 2 cadru, suport, <înv.> triped. A luat aparatul de fotografiat de pe trepied. treponematoză s.f. (med.) treponemoză. Sifilisul este o treponematoză. treponemoză s.f. (med.) treponematoză. treptăre s.f. (înv.) <înv.> treptelnicire. Treptarea este o dispunere în scări, în trepte. treptăt, -ă adj., adv. I adj. 1 gradat2, gradual, progredient, progresiv, <înv.> scăriş. încălzirea incintei trebuie făcută în mod treptat şi uniform. Medicul îi recomandă creşterea treptată a dozei de analgezic. 2 gradat2, gradual, succesiv. Autorul urmăreşte actualizarea subiectului tratat prin adăugarea treptată a unor suplimente la noile ediţii ale cărţii. 3 <înv.> treptelnic. Se anunţă o îmbunătăţire treptată a vremii. II adv. (modal) 1 gradat2, gradual, progresiv, <înv.> scăriş. încălzirea locuinţei trebuie făcută treptat şi uniform. Medicul îi creşte treptat doza de analgezic. 2 succesiv. începând cu primăvara, nopţile scad treptat. în dezvoltarea ei, ştiinţa încearcă să înlăture, treptat, tezele a căror eroare a fost dovedită. 3 treptiş, <înv.> treptelniceşte. Temperatura de afară scade treptat. Vremea se îmbunătăţeşte treptat. treptelnic, -ă adj. (înv.) v. Treptat, treptelniceşte adv. (modal; înv.) v. Treptat, treptelnicire s.f. (înv.) <înv.> treptare. treptiş adv. (modal; rar) v. Treptat, tresă s.f. (milit.) galon. Tresa indică gradul celui îmbrăcat în uniformă militară. tresăltă vb. I. intr. 1 (despre oameni) a se înfiora, a palpita, a tresări, <înv. şi pop.> a răsări1, a fremăta, a vibra. Tresaltă ascultând Missa solemnis a lui Beethoven. 2 (despre inimă, suflet) a sălta, a sări. Sufletul îi tresaltă de emoţie. Inima îi tresaltă în piept de bucurie. tresăltare s.f. 1 tresărire, tresărit1, tresăritură, zvâcnire, trăscăritură. 2 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. Tăcerea era atât de adâncă, încât i se auzeau tresăltările inimii. tresăltăt, -ă adj. (rar; despre oameni) v. Exaltat. Surescitat. tresări vb. IV. intr. 11 (despre oameni) a se înfiora, a palpita, a tresălta, <înv. şi pop.> a răsări1, a fremăta, a vibra. 2 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) a se înfiora, a se scutura, a tremura, a zăleti, a zvâcâi, a bâcâi, a tâcâti, a resălta. Inima a început să-i tresară cu putere din cauza emoţiei. 4 (despre muşchii feţei) a se mişca, a zvâcni. Niciun muşchi al feţei nu îi tresare când minte. II (cu determ. „din somn 0 a răsări1. A tresărit din somn când a auzit soneria. tresărire s.f. 11 tresăltare, tresărit1, tresăritură, zvâcnire, trăscăritură. Copilul a avut o tresărire la vederea mascaţilor. A crezut că îl va speria, dar el nu a avut nicio tresărire. 2 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. 3 zvâcnire. Nu a avut nicio tresărire a muşchilor feţei când i-a întâlnit privirea. II <înv. şi reg.> răsărire1. Tresărirea bruscă din somn i-a provocat o durere de cap cumplită. tresărit1 s.n. tresăltare, tresărire, tresăritură, zvâcnire, trăscăritură. tresărit2, -ă adj. (despre oameni) \ (rar) v. Alarmat. Alertat. Angoasat. Frământat2. Impacientat. Intrigat. îngrijorat. Neliniştit. Speriat2.2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; pop.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tresăritură s.f. 1 tresăltare, tresărire, tresărit1, zvâcnire, trăscăritură. 2 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. tr£scă s.f. (agric.) v. Batoză. Maşină de treierat. Treierătoare. trestâr s.n. (bot.; reg.) v. Stufarie. Stufăriş1. Trestiiş. trestărfe s.f. (bot.; reg.)v. Stufarie. Stufăriş1. Trestiiş. trestiăş s.n. (bot; reg.) v. Stufarie. Stufăriş1. Trestiiş. tresti'că s.f. (bot.; pop.) v. Trestioară. Trestiuţă. trestfche s.f. (bot.; reg.) v. Trestioară. Trestiuţă. trestie s.f. (bot.) 1 (şi trestie-de-acoperit, trestie-de-baltă) Phragmites communis sau Phragmites australis; stuf, stuf-de-baltă, nadă2, pană, pipirig, sulică, şişcă2, şovar. 2 trestie-de-câmp = Calamagrostis epigeios; iarbă-roşie, pănuşiţă, sârsaică, stuf, şişcă2, şovar, trestie-mică, trestie-noduroasă; trestie-de-India = Calamus rotang; tres-tie-de-mare, trestie-indiană, trestie-spaniolă; trestie-de-mare = Calamus rotang; tres-tie-de-India, trestie-indiană, trestie-spaniolă; trestie-indiană = Calamus rotang; tres-tie-de-India, trestie-de-mare, trestie-spaniolă; trestie-spaniolă = Calamus rotang; tres- 1929| tribunidan tie-de-India, trestie-indiană, trestie-de-mare; (reg.) trestie-de-ţâmet v. Scorţişoară; trestie-mică = trestie-noduroasă v. Tres-tie-de-câmp (Calamagrostis epigeios); tres-tie-mirositoarev. Obligeană (Acorus calamus). 3 (reg.) v. Mătură (Sorghum vulgare). 4 (reg.) v. Papură. Papură-de-baltă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). trestiet s.n. (bot.; rar) v. Stuferie. Stufăriş1. Trestiiş. trestiiş s.n. (bot.) stufarie, stufăriş1, trestiet, stuferaie, stohan, tihăraie, trestar, trestărie, trestiaş. Vânează raţe în trestiiş. trestioară s.f. (bot.) 1 trestiuţă, trestică, trestiche. 2 (reg.) v. Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). trestiuţă s.f. (bot.) trestioară, trestică, trestiche. tresură s.f. (înv.) v. Epistolă. Scrisoare, treşucheât, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, treti-logofăt s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Logofăt al treilea, trevere s.f. pl. (pop.) 1 v. Borhot. 2 v. Rămăşiţă1. Rest. trezi vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ fiinţe) a (se) deştepta, a (se) scula, a (se) scutura, a (se) pomeni, <înv. şi reg.> a (se) scormoni, a (se) stârni, a (se) suminica, <înv.> a se ridica, a (se) scorni. L-a trezit un zgomot puternic. S-au trezit foarte devreme pentru a merge la pescuit. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ fiinţe) a (se) deştepta. Paşii lui au trezit-o din gânduri. 3 refl. (despre oameni ameţiţi de băutură) a se dezmetici, a se destrezi, <înv. şi pop.> a se dezbăta, <înv. şi reg.> a se dezvoalbe, a se desturlăci, a se dezmărdăgi, a se dezmânta. S-a trezit greu după o noapte de petrecere. 4 refl. (despre oameni) a se afla, a se găsi, a se pomeni, a se vedea. Pe neaşteptate, înotătorul s-a trezit în mijlocul vârtejului. 5 tr. (compl. indicâ manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a produce, a provoca, a solicita, a stârni, a suscita, a aprinde, a aţîţa, a deştepta. Vorbele lui i-au trezit ambiţia . 6 refl.,tr. (înv. şi pop.; sub. sau compl. indicâ fiinţe) v. însufleţi. învia. Scula. 7 refl. (pop. şi fam.; despre băuturi, substanţe aromatice) v. Răsufla. 8 refl. (pop.; despre fiinţe) v. Apărea. Naşte. II fig. 1 refl. (despre oameni) a se dezmetici, a se reculege, a-şi reveni1, a se regăsi, a se replia, a se dezbăta. S-a pierdut pentru o clipă la primirea veştii, dar s-a trezit repede. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ oameni) a (se) deştepta. Trebuie să se trezească odată şi să înfrunte realitatea. Păţania l-a trezit, înţelegând că a fost păcălit. 3 refl. (despre oameni) a se dumeri, a înţelege, a se lămuri, a pricepe, a şti, a se dezmetici, a se dezmeţi. Nu s-a trezit pe unde se află. 4 tr. a exalta, a excita, a stârni, a tulbura, a aprinde, a aţâţa, a incita, a întărâta, a răscoli. Cartea îi trezeşte imaginaţia. 5 tr. (compl. indicâ fapte, sentimente, reacţii, manifestări etc. ale oamenilor) a cauza, a crea, a declanşa, a determina, a dezlănţui, a genera, a isca, a naşte, a ocaziona, a prilejui, a produce, a provoca, a stârni, a ridica. Gestul său a trezit un val de indignare. 6 tr. a evoca, a spune, a zice, a vorbi. Nu-ţi trezeşte nimic întâmplarea asta? trezie s.f. 1 nesomn, veghe, vigilitate, veghere, <înv.> vigilie. îl doare capul din cauza treziei prelungite din noaptea trecută. 2 veghe, <înv. şi pop.> priveghere, <înv. şi reg.> priveghi, privegheală. Este greu să-ţi menţii trezia când eşti foarte obosit. 3 (rar) v. Abilitate. Destoinicie. Dexteritate. Dibăcie. Ingeniozitate. Iscusinţă. Isteţie. Isteţime. îndemânare. Manualitate. Practică (v. practic). Pricepere. Ştiinţă. Talent. Uşurinţă. 4 (înv. şi pop.) v. Chibzuială. Chibzuinţă. Chibzuire. Cuminţenie. Cumpăt Cumpătare. înţelepciune. Judecaţi Măsură. Minte. Moderaţie. Ponderale. Raţiune. Sobrietate. Tact Temperănţă. trezire s.f. 11 (adesea cu determ. „din somn”) deşteptare, deşteptat1, sculare, sculat1, trezit1, pomenire. Trezirea bruscă i-a provocat dureri de cap. 2 <înv. şi pop.> dezbătare. A putut vorbi cu el a doua zi de la chef, după trezirea din beţie. 3 (pop. şi fam.) v. Răsuflare. II fig. 1 dezmeticire, reculegere, revenire, regăsire, dezbătare. Din fericire, trezirea din şocul produs de vestea primită a fost rapidă. 2 deşteptare. Discursurile sale au contribuit la trezirea spiritului naţional. 3 cauzare, creare, declanşare, determinare, dezlănţuire, generare, iscare, naştere, producere, provocare, stârnire, ridicare, trezit1. Gestul său a condus la trezirea unui val de indignare. trezit1 s.n. 1 (adesea cu determ. „din somn”) deşteptare, deşteptat1, sculare, sculat1, trezire, pomenire. 2 fig. (rar) v. Cauzare. Creare. Declanşare. Determinare. Dezlănţuire. Generare. Iscare. Naştere. Producere. Provocare. Stârnire. Ridicare. Trezire. trezit2, -ă adj. I (pop. şi fam.; despre apă) v. Clocit2. Răsuflat. Stătut2. II fig. 1 (despre oameni) dezmeticit, recules. Trezit, a acceptat situaţia după primirea veştii. 2 (fam.) v. Arhicunoscut Banal. Depăşit Prăfuit. Răscunoscut. Ştiut2. Ultracunoscut. Vechi2, trezorier s.m. (fin.) <înv.> tezaurar. Trezorierul administrează tezaurul unui stat. triâ vb. I. tr. 1 (compl. indică materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu) a alege, a aranja, a clasa, a selecta, a selecţiona, a sorta, <înv.> a dezames-teca. A triat actele pe categorii. 2 (arg.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, triâdă s.f. treime, trinitate, trio, troiţă. Cei trei prieteni formează o triadă de invidiat. triaj s.n. 1 selectare, selecţie, selecţionare, triere. Meciul de triaj a jucătorilor pentru echipa naţională s-a desfăşurat cu porţile închise. Există criterii clare de triaj a membrilor unei echipe de cercetare. 2 (concr.; ferov.) staţie de triaj. în triaj se garează materialul rulant, se compun şi se recompun trenurile de marfă sau de călători etc. trialcodl s.m. (chim.) triol. Trialcoolul are trei grupări hidroxil. triănglu s.n. 1 (muz.) triunghi. Trianglul este un instrument muzical de percuţie, care produce sunete cristaline prin lovire cu o baghetă din oţel. 2 (geom.; înv.) v. Triunghi, triangulâr, -ă adj. (înv.) v. Triunghiular, triâs subst. (geol.; înv.) v. Triasic. triăsic s.n. (geol.) <înv.> trias. Triasicul este prima perioadă a erei mezozoice. triât1 s.n. alegere, ales1, clasare, selectare, selectat1, selecţie, selecţionare, selecţionat1, sortare, sortat1, triere. Triatul actelor pe categorii trebuie făcut cu atenţie. triat2, -ă adj. (despre materii, obiecte, elemente etc. care formează o clasă, un grup, un ansamblu etc.) 1 ales2, clasat, selectat2, sortat2. Actele triate pe categorii sunt puse în dosare speciale. 2 ales2, bun, fin1, selectat2, selecţionat2, sortat2, superior, fain. A cumpărat pentru onomastică băuturi triate. trib s.n. 1 neam, seminţie, <înv. şi pop.> sămânţă, <înv. şi reg.> limbotenie, <înv.> răgulă. Cei 12 fii ai lui Iacov sunt străbunii celor 12 triburi ale israeliţilor. Strămoşii lui se trag din tribul tătarilor. 2 (biol.) subfamilie. Tribul este subdiviziunea familiei, cuprinzând genuri înrudite. 3 (arg.) v. Bandă1. Cârdăşie. Clan. Clică. Coterie. Gaşcă. Şleahtă. Tagmă. 4 (arg.) v. Aşezare. Sălaş. Şatră, tribădă s.f. lesbiană, lebădă, linguristă, ţâţeră. Cântăreaţa este o cunoscută tribadă. tribâdică adj. lesbiană, lesbică. între cele două femei este o relaţie tribâdică. tribadi'sm s.n. ginecofilie, lesbianism, safism. Tribadismul este homosexualitatea feminină. tribol s.m. (bot.; rar) v. Mărăcine. Spin. tribulâ vb. I. tr. (înv.; compl indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa, tribulăre s.f. (înv.) v. Agasare. Enervare. Excitare. Iritare. Plictisire. Sâcâială. Sâcâire. Tracasare. tribulâţie s.£ (livr.) 1 v. Chin. Frământare. Zbatere. Zbucium Zbuciumare. 2 v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. 0£ Supărare. Tristeţe, tribunâl s.n .(jur.) 1 sădrie, sud2, <înv.> departament, logofeţie, pretoriu, scaun, tabu-lă, <înv.> presustvie. îl ameninţă că va rezolva litigiul la tribunal. 2 (în unele state; nm. pr.) Tribunal Suprem = <înv.> Curte Supremă. Tribunalul Suprem are în competenţa sa judecarea anumitor cauze excepţionale şi supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară. 3 (în trecut, în Ţările Rom.) tribunal comercial = tribunal de comerţ. Tribunalul comercial se ocupa cu rezolvarea litigiilor comerciale; tribunal de comerţ = tribunal comercial, tribună s.f. 1 <înv.> sugest. Oratorul se adresează auditoriului de la tribună. 2 (arhit. bis.) emporă. Tribuna este balconul situat deasupra navelor laterale. tribuniciăn, -ă adj. (în Antic, romană; astăzi rar) <înv.> tribuniciu. A fost învestit cu puterea tribuniciană. tribuniciu tribum'ciu, -ie adj. (în Antic, romană; înv.) v. Tribunician. tribut s.n. (fin) 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) bir, <înv.> nevoie. Ţările Române plăteau tribut turcilor. 2 (în Ev. Med.) haraci, peşcheş. Ţările vasale plăteau tribut Imperiului Otoman. 3 (înv.) v. Taxă. tributar s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> bimic. Tributarul strângea tributul. tributirină s.f. (chim.) butirină. Tributirina este unul din principalii componenţi ai grăsimilor. trichet s.n. (chir.; înv.) v. Harpon. Trocar. trichmă s.f. (zool.) Trichinella spiralis; trichinelă. trichinelă s.f. (zool.) Trichinella spiralis; trichină. trichineloză s.f. (med, med. vet.) cisticerco-ză, trichinoză, linte, măzăriche, spurcăciune. Trichineloză apare în urma ingestiei cărnii de porc care conţine trichinele închistate. trichindză s.f. (med. vet., med.) cisticercoză, trichineloză, linte, măzăriche, spurcăciune. tricicletă s.f. triciclu. Tricicleta este un vehicul (pentru copii) cu trei roţi, pus în mişcare cu ajutorul pedalelor. triciclu s.n. (rar) v. Tricicletă. tri'dă s.f. (la căruţă, la car, la trăsură; reg.) v. Orcic. triclîniu s.n. (constr.) sală de mâncare (v. sală1), sală de mese (v. sală1), sufragerie, <înv. şi reg.> prânzitor, <înv.> sală de ospeţe (v. sală1). Musafirii au fost invitaţi în tricliniu. tridormetăn s.n. (farm.) cloroform. Triclor-metanul este folosit ca narcotic, anestezic şi solvent. tricoleucocit s.n. (anat.) leucocit păros. Tricoleucocitul este o celulă care apare în măduvă, în splină şi, uneori, în sângele periferic la un bolnav de leucemie. tricolor, -ă adj. tricromatic. Leagă pachetul cu o sfoară tricoloră. tricomame s.f. (psih.) tricotilomanie. Trico-mania este ticul, specific unor nevroze, care constă în smulgerea masivă a părului din anumite regiuni, ceea ce poate determina alopecia manuală. tricomicoză vulgară s.f. (med.) lepothrix. Tricomicoza vulgară este o boală parazitară a pârului. tricoptiloză s.f. (med.) tricorexie. Pârul bolnav de tricoptiloză se usucă, devenind casant. tricorexie s.f. (med.) tricoptiloză. tricorn s.n. (în trecut) <înv. şi reg.> şleapcă, <înv.> şleapă. Soldaţii francezi purtau tricornuri, care erau nişte pălării cu borurile îndoite în trei colţuri. tricot s.n. (ind. text.) <înv.> tricou. Tricotul este o împletitură obţinută prin formarea de ochiuri din fire textile şi prin înlănţuirea lor. tricotă vb. I. tr. (compl. indică flanele, rochii, ciorapi etc.) a împleti, a lucra, <înv. şi pop.> a suci2, <înv. şi reg.> a pleti, a ştricăni. îşi tricotează o flanea din mohair. tricotaj s.f. împletire, împletit1, tricotare, tricotat1. tricotăre s.f. împletire, împletit1, tricotaj, tricotat1. Tricotarea unei flanele este o relaxare pentru ea. tricotăt1 s.n. împletire, împletit1, tricotaj, tricotare. tricotat2, -ă adj. (despre flanele, rochii, ciorapi etc.) împletit2, lucrat2. Flaneaua tricotată în ochiuri mari îi vine foarte bine. tricoteză s.f. (ind. text.) maşinfc de tricotat. Flaneaua ei a fost lucrată la o tricoteză. tricotilomanie s.f. (psih.) tricomanie. tricou s.n. (ind. text.) 1 maiou, t-shirt Tricoul se poartă direct pe piele. 2 (înv.) v. Tricot. tricozenie s.f. (mai ales la pl. tricozenii; reg.) 1 v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. 2 v. Fleac. Nimic. Palavră. tricrâm, -ă adj. (fotogr., electron.) tricro-mic. Camerele tricrome sunt echipate cu trei dispozitive videocaptoare, în faţa cărora se află trei filtre colorate în roşu, verde şi albastru. tricromatic, -ă adj. (rar) v. Tricolor, tricromatîsm s.n tricromazie. Tricromatismul este capacitatea normală a ochiului de a percepe cele trei culori primare din spectrul vizibil: albastru, verde şi roşu. tricromazie s.f. tricromatism. tricromic, -ă adj. (fotogr., electron.) tricrom. trictrăc s.n. (înv.) v. Tablă2, tridmţ s.m. (bot.; reg.) v. îngerea (v. îngerel) (Selinum carvifolia). trienâl, -ă adj. trisanual. Contractul trienal s-a încheiat. Conferinţa trienală în domeniul inventicii se va desfăşura la Geneva. trienăt s.n. (rar) trieniu. Trienatul este un interval de trei ani. trieniu s.n. (rar) trienat. trieră s.f. (mar.; în Antic.; rar) v. Triremă, triere s.f. 1 alegere, ales1, clasare, selectare, selectat1, selecţie, selecţionare, selecţionat1, sortare, sortat1, triat1. Trierea actelor pe categorii trebuie făcută cu atenţie. 2 selectare, selecţie, selecţionare, triaj. Meciul de triere a jucătorilor pentru echipa naţională s-a desfăşurat cu porţile închise. Există criterii clare de triere a membrilor unei echipe de cercetare. trierei s.m. pl. (bot.; reg.) 1 v. Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum). 2 v. Trei-răi (Hepatica nobilis). 3 trierei- de-munte v. Sisinei (v. sisinei). Sisi-nei-de-munte (v. sisinei) (Pulsatilla alba). trifazăt, -ă adj. 1 (electr.; despre circuite de curent alternativ) trifazic. Circuitul trifazat este alcătuit din trei circuite interdependente, ale căror tensiuni sunt simetric defazate între ele. 2 (electr.; despre generatoare, transformatoare sau receptoare) trifazic. Generatoarele electrice trifazate funcţionează în curent electric alternativ trifazat. 3 (despre sisteme fizico-chimice) trifazic. Un sistem trifazat are trei faze. trifazic, -ă adj. 1 (electr.; despre circuite de curent alternativ) trifazat. 2 (electr.; despre generatoare, transformatoare sau receptoare) 11930 trifazat. 3 (despre sisteme fizico-chimice) trifazat. trifmt, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. 2 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. trifdi s.m., s.n. (bot.) I s.m. 1 (şi trifoi-alb, reg., trifoi-mare-alb, trifoi-mărunt) Trifolium repens; iarba-muncilor (v. iarbă), os-viu, poală-albă, trifoiaş-alb. 2 (şi trifoi-ro-şu, reg., trifoi-sălbatic, trifoi-turcesc, art., trifoiul-calului) = Trifolium pratense; bujorul-viţelului (v. bujor), capul-dracului (v. cap), capul-popii (v. cap), cănăcei (v. cănăcei), ciucurul-popii (v. ciucure), ciucurul-voinicului (v. ciucure), luhăr, un-ghia-calului (v. unghie1). 3 (şi trifoi-mărunt) Medicago lupulina; lucernă, lucernă-neagră, trifoiaş-galben, drob2, vârtejul-pămân-tului (v. vârtej). 4 (reg) trifoi-acru = trifoi-ie-puresc = trifoi-măcriş v. Măcriş (Oxalis acetosella); trifoi-amar = trifoi-de-apă v. a Plutică1 (Nymphoides peltata); b (şi tri-foi-de-baltă, trifoi-de-lac) Trifoişte. Trifoiş-te-de-baltă (Menyanthes trifoliata); trifoi-că-presc= (art.) trifoiul-caprelorv. Sunătoare (Hypericum maculatum); trifoi-colţurat v. Dungăţea (Tetragonolobus purpureus); trifoi-galben = (art.) trifoiul-raculuiv. Vătămătoare (v. vătămător) (Anthyllis vulnera-ria); trifoi-mare v. a Sulfină. Sulfină-galbenă (Melilotus officinalis); b Sulfină. Sulfină-albă (Melilotus albuş); trifoi-sălbatic = (art.) trifoiul caprelor v. Suliţică (Dorycnium herbaceum). 5 (reg.; şi trifoi-sălbatic) v. Cul-beceasă (Medicago falcata); 6 (reg.; şi tri-foi-frâncesc, trifoi-pe-şapte-ani, trifoi-un-guresc) v. Lucernă. Lucemă-albastră. Lucer-nă-de-Banat (Medicago sativa). 7 (reg.; şi trifoi-iepuresc, trifoi-sălbatic) v. Papanaş (Trifolium arvense). 8 (reg.; şi trifoi-işpănesc, trifoi-turcesc) v. Sparcetă. Sparcetă-comună. Sparcetă-cultivată (Onobrychis viciaefolia). 9 (reg.; şi trifoi-galben) v. Trifoiaş (Trifolium campestre sau Trifolium procumbens). II s.n. (colect.; pop.) v. Trifoişte. trifoiaş s.m. (bot.) 1 Trifolium campestre sau Trifolium procumbens; buruia-nă-de-mărin, buruiană-de-mătrice, fapt, mărină, strânsurea, trifoi, trifoi-galben, trifo-iţă. 2 trifoiaş-galben = Medicago lupulina; lucernă, lucernă-neagră, trifoi, trifoi-mărunt, drob2,vârtejul-pământului (v. vârtej); (reg.) trifoiaş-alb v. Trifoi. Trifoi-alb (Trifolium repens); trifoiaş-de-baltăv. Peştişoară (Marsilea quadrifolia); trifoiaş-sălbatic v. Culbeceasă (Medicago falcata). 3 (reg.) v. Cunună-albă (Campanulafenestrellata). trifoişte s.f. (bot.) 11 (şi trifoişte-de-baltă) Menyanthes trifoliata; plămânare, plumânea, trei-fraţi, trifoi-amar, trifoi-de-apă, trifoi-de-baltă, trifoi-de-lac. 2 (reg.; şi trifoiş-te-colţurată, trifoişte-comurată) v. Ghizdei. Ghizdei-mărunt (Lotus comiculatus). 3 (reg.) v. Ghizdei-mare (Lotus uliginosus). 4 (reg.) v. Sovârf. Sovârf-roşu (Origanum vulgare). 1931 | trioxid II (colect.) trifoi, luhărişte. Nu lasă vitele să intre în trifoişte. trifoi'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Trifoiaş (Trifolium campestre sau Trifolium procumbens). trifoloi s.n. (în Biserica Ortodoxă; înv.) v. Prăznicar. trifui' vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) 1 v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 2 (psih.) v. Aliena. înnebuni. Sminti, trifurcâre s.f. trifurcaţie. Drumul are, la un moment dat, o trifurcâre. trifurcaţie s.f. trifurcâre. trigemeni s.m. pl. tripleţi. A născut trigemeni. triglos adj. (lingv.; înv.; despre texte) v. Trilingv. trigon s.n., adj. I s.n. 1 (anat.) trigon cerebral = fornix. Trigonul cerebral, împreună cu corpul calos, face legătura între emisferele cerebrale. 2 (geom.; înv.) v. Triunghi. 3 (geom.; înv.) trigon şchiopătat v. Triunghi scalen. II adj. (rar) v. Triunghiular, trigonâl, -ă adj. (rar) v. Triunghiular. trigonicesCr -eăscă adj. (înv.) v. Triunghiular, trihomi s.m. pl. (bot.) peri (v. păr). Anumite organe ale plantelor sunt acoperite cu trihomi. trihtăr s.n. (reg.) v. Pâlnie, trihtărâr s.m. (înv.) v. Tinichigiu, tril s.n. (muz.) <înv.> tererem. Trilul este un ornament muzical (vocal ori instrumental), care constă în alternarea rapidă a două note consecutive despărţite de un ton sau de un semiton. trilater s.n. (geom.; înv.) v. Triunghi, trilingv, -ă adj. (lingv.; despre texte) <înv.> triglos. Textele trilingve sunt scrise în trei limbi. trili't s.m. (arheol.) triliton. Trilitul este un monument megalitic format din trei pietre, dintre care două verticale şi una transversală. triliton s.n. (arheol.) trilit. trilunâr adj. (înv.) v. Trimestrial, trilume s.f. (înv.) v. Trimestru, trimâj s.n. trimare. Trimajul este tunsoarea, ajustarea, scurtarea blănii unui câine. trimare s.f. trimaj. trimestrial, -ă adj. <înv.> trilunar. Angajaţilor firmei li se cer rapoarte trimestriale. trimestru s.n. <înv.> cvartal, trilunie, triminie. Au stabilit să facă şedinţe de raportare a activităţii o dată pe trimestru. trimetilbenzen simetric s.m. (chim.) mesitilenă. Trimetilbenzenul simetric este o hidrocarbură lichidă, izolată din gudroane. triminie s.f. (înv.) v. Trimestru, trimirie s.f. (înv.) v. Treime. trimis1 s.m. 1 delegat, emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, sol1, reprezentator, <înv. şi reg.> tist, mânat, <înv.> deputat, misit, rugător, solitor, vornic. La congres, trimişii străini au fost în număr mare. 2 crainic, mesager, sol1, vestitor, lipcan, strigător, crancău, <înv.> aprod, orator, poslaneţ, poslanic, pristav, telal, trompetar, mag1. Trimisul a adus ştiri îmbucurătoare. 3 (relig.; înv.) v. Apostol. Misionar. trimis2 s.n. 11 expediere, expediţie, trimitere, <înv.> expeduire. Trimisul coletelor se poate face şi prin poşta rapidă. 2 (rar) v. Trimitere. 3 (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. II (concr.; înv.; în forma tremes) v. Epistolă. Scrisoare, trimite vb. III. tr. 1 (compl. indică fiinţe, în special oameni) a ablega, <înv. şi pop.> a mâna, <înv. şi reg.> a pleca. Şi-a trimis copiii în vacanţă, la mare. Trimite căţelul să aducă jucăria. 2 (compl. indică oameni) a porni. Profesorul i-a trimis greu la drum pe copiii încă somnoroşi. 3 (compl. indicâ pachete, colete, bani etc.) a expedia, a mâna, <înv.> a expedui, a porni, a proftaxi, a expedirui. I-a trimis prin poşta rapidă un colet cu haine. 4 (compl. indică scrisori, recomandate etc.) a adresa, a expedia, a scrie, a mâna, <înv.> a expedui, a expedirui. I-a trimis colegului ei o scrisoare. 5 (compl. indicâ cereri, solicitări, invitaţii etc. scrise sau verbale) a adresa, a expedia, a înainta, a preda, a îndrepta. A trimis prietenilor invitaţii la lansarea cărţii sale. 6 (înv.; compl. indicâ oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Elibera. Libera. Salva. Scăpa. Scoate, trimitere s.f. 11 trimis2, <înv.> otprăvu-ire, trimiţătură. După trimiterea copilului la şcoală, părinţii au plecat la firmă. 2 expediere, expediţie, trimis2, <înv.> expeduire. 3 expediere, înaintare. Trebuie să se ocupe de trimiterea invitaţiilor la lansarea de carte. 4 comunicare, transmitere. Trimiterea veştilor se face acum mai ales prin e-mail. II (concr.; înv.) v. Epistolă. Scrisoare, trimiţător, -oare s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. expeditor, <înv.> expediţionar, expeduitor, expedienş. Pe scrisoare se scrie şi numele trimiţătorului. 2 adj. (astăzi rar) v. Expeditor. trimiţătură s.f. (înv.) v. Trimitere, trinc s.n. (reg.) 1 cighir2. Trincul este o băutură preparată din mere, pere sau din resturi de struguri. 2 v. Basamac. Holercă. 3 (în forma trinci) v. Borhot. 4 (în forma trinci) v. Hidromel. Mied. trincănî vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, trincămt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. trinchet s.m., s.n. (mar.) arbore mic. Trin-chetul este catargul de la prora unei nave cu pânze. trinchist s.m. (arg.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. trinci s.n. (reg.) = trinc. tringhelt s.n. (înv.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a lua”, „a primi”) v. Bacşiş, trinitâr s.m., s.f. (relig.) 1 s.m., s.f. (în opoz. cu „unitarian”) trinitarian. Trinitarii sunt credincioşii creştini care acceptă dogma trinităţii. 2 s.m. maturin, trinitarian. Trinitarii sunt călugări ai ordinului Sfânta Treime, înfiinţat în 1198, în scopul eliberării creştinilor căzuţi în captivitate la musulmani. trinitariăn, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) 1 s.m., s.f. trinitar. 2 s.m. maturin, trinitâr. 3 adj. maturin. A îmbrăţişat dogma trinitariană. trinitâte s.f. 1 (relig. creştină; Trinitate nm. pr.) Sfânta Treime (v. sfânt), Troiţă, Lumină. Trinitatea este uniunea spirituală a celor trei persoane sau ipostaze divine: Dum-nezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Sfântul Duh, reprezentând un singur Dumnezeu. 2 treime, triadă, trio, troiţă, trinitrât de glicerină s.m. (chim., farm.) nitroglicerină, trinitrină, trinitroglicerină. Trinitratul de glicerină se foloseşte la fabricarea dinamitei şi, în doze mici, ca vasodilata-tor şi relaxant în unele boli de inimă. trinitrină s.f. (chim., farm.) nitroglicerină, trinitrât de glicerină, trinitroglicerină. trinitroceluloză s.f. (chim.) fulmicoton. Trinitroceluloza este un exploziv puternic. trinitrofenol s.m. (chim.) acidpicric. Trini-trofenolul este un nitroderivat al fenolului, care, topit, constituie melinita şi este folosit în tratamentul arsurilor, la identificarea alcaloizilor etc. trinitroglicerină s.f. (chim., farm.; impr.) v. Nitroglicerină. Trinitrât de glicerină. Trinitrină. trinitrotoluen s.n. (chim.) trotil. Trinitroto-luenul este folosit ca exploziv stabil la încărcarea proiectilelor de artilerie, care nu prezintă pericol la manipulare. trfnpăn s.m. (bot; reg.) v. Şerpariţă. Şerpânţă. Şoaldină (Sedum acre). trio s.n. 1 (muz.) terţet. Toate vocile din trio au fost excelente. Ascultă cu atenţie trioul din partea a doua a lucrării. 2 treime, triadă, trinitate, troiţă. Cei trei prieteni formează un trio de invidiat. tri6l s.m. (chim.) trialcool. Triolul are trei grupări hidroxil. triolă s.f. (muz.; în metrul binar) triolet, triolemă s.f. (chim.) oleină. Trioleina este o substanţă lichidă, uleioasă, incoloră, care se găseşte în unt, în uleiul de măsline, în uleiurile vegetale în general. triolet s.n. (muz.; în metrul binar) triolă. Trioletul este o diviziune ritmică excepţională, constând dintr-un grup de trei note cu valoare egală, echivalent cu două sau patru note din diviziunea normală. trior s.n. (agric.) melc, moară, şpiţ3, valţ,vânturătoare (v. vânturător), vântureşcă. Triorul este folosit pentru separarea de impurităţi şi sortarea boabelor de cereale, a seminţelor de plante oleaginoase etc. trioră vb. I. tr. (agric.; compl. indicâ seminţe, boabe de cereale) a vântura, a pălăi. A triorat boabele de grâu pentru ca vântul să împră ştie impurităţile uşoare. triov s.m. (bot; reg.) v. Talv. Tigvă (Lagenaria siceraria). trioxid s.m. (chim.) trioxid de arsen = anhidridă arsenioasă, arsenic, arsenic alb, şar2, săricică, şoriceasă, şoricioaică, <înv. şi reg.> piatra şoricelului (v. piatră), şorecie, şoricică, <înv.> şoricească (v. şoricesc). Trioxidul de arsen este o substanţă sub formă de pulbere albă, foarte toxică; trioxid de sulf = anhidridă sulfurică. Trioxidul de sulf inspirat poate produce edem pulmonar. trioxigen trioxigen s.m. (chim.) ozon. Trioxigenul, în stratosferă, are rol în atenuarea radiaţiilor ultraviolete, iar în atmosferă, din cauza concentraţiei ridicate şi nocive, contribuie la formarea ploilor acide şi a fenomenului de inversiune termică. tripâ vb. I. refl. (arg.; despre oameni) v. Droga. tripaflavmă s.f. (farm.) acriflavină. Tripafla-vina are acţiune antiseptică, fiind folosită împotriva bacteriilor şi a protozoarelor. tripalmitmă s.f. (chim.) palmitină. Tripalmi-tina este prezentă în diverse grăsimi şi uleiuri. tripangiu s.m. (arg.) v. Adict. Drogat. Drogoman. Toxicoman, tripanosomiâză s.f. (med.; şi tripanosomia-ză africană) boala somnului (v. boală), encefalită letargică, hipnopatie, nonă. Tripanosomiaza este provocată de un virus transmis de musca-ţeţe şi caracterizată printr-un somn greu. triped s.n. (înv.) 1 v. Trepied. 2 v. Cadru. Suport. Trepied, tripelnic s.n. (înv.) v. Calendar, triper s.n. (med; reg.) v. Blenoragie. Gonoree. Uretrită gonococică. tripersonăl, -ă adj. (gram.; despre verbe) pluripersonal. Verbele tripersonale au forme la cele trei persoane gramaticale. tripiteâ s.f. (entom.; reg.)v. Păianjen (Araneus). triplă vb. I. tr., refl. a (se) întrei, a triplica, <înv.> a triplicălui. Banca a triplat dobânda. Preţul la carburanţi s-a triplat în ultimul an. triplare s.f. întreire. Triplarea dobânzii a nemulţumit clienţii băncii. tripleţi s.m. pl. trigemeni. A născut tripleţi. triplică vb. I. tr. (rar) v. întrei. Tripla, triplicălui vb. IV. tr. (înv.) v. întrei. Tripla. triplu1 s.n. (sport) triplusalt. triplu2, -ă adj. întreit. Dobânda triplă a nemulţumit clienţii băncii. triplusalt s.n. (sport) triplu1. Triplusaltul este o săritură în lungime compusă din trei sărituri legate între ele. Atletului român i-a reuşit triplusaltul. tripod s.n. (înv.) v. Trepied, tripoli s.n. (mineral.) diatomit, kieselgur, pământ de diatomee, pămânţel. Tripoliul este întrebuinţat ca material izolant, ca material filtrant, ca agregat pentru betoane, drept suport pentru fabricarea dinamitei şi a altor explozivi. tripos s.n. (înv.) v. Trepied, tripotâj s.n. (livr.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune, înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, tri'pper s.m. (arg.) v. Adict. Drogat. Drogoman. Toxicoman. tripton s.n. (biol.) abioseston, seston abiotic. Triptonul reprezintă ansamblul componentelor moarte dintr-un seston. tripudiu s.n. fig. (livr.) 1 v. Expansiune. Expansivitate. Exuberanţă. 2 v. Exultanţă. Exultare. Exultaţie. tripuf vb. IV. refl. (arg.; despre oameni) v. Droga. tripuist s.m. (arg.) v. Adict. Drogat. Drogoman. Toxicoman. trirâgn s.n. (bis.; înv.) v. Coroană. Tiară, triremă s.f. (mar.; în Antic.) trieră. Trirema era o corabie sau o navă de război, rapidă şi uşoară, cu pânze şi cu trei rânduri de vâsle dispuse la trei nivele diferite. trisanuăl, -ă adj. trienal. Contractul trisanu-al s-a încheiat. Conferinţa trisanuală în domeniul inventidi se va desfăşura la Geneva. trisfeti'te s.f. pl. (pop.) 1 (rjlig. creştină; Trisfetite nm. pr.) v. Trei Ierarhi. 2 (art. trisfetitele; astron.; şi nm. pr.) toiege-le (v. toiag). Trisfetitele sunt cele trei stele luminoase aşezate în linie dreaptă în mijlocul constelaţiei Orion. trisilăb, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) trisilabic. trisilăbic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) trisilăb. Cuvintele trisilabice sunt formate din trei silabe. trist, tristă adj., adv., s.f. I adj. 1 (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, morn, zdruncinat2, <înv. şi pop.> obidit, supărăcios, rău, urgisit, morcovit, <înv. şi reg.> scârbit, supăralnic, deşănţat, îmbosoiat, îmboşântat, îmboţat, supăros, şubrav, tristuit, zgulit, <înv.> dosădit, oscârbit, ponosit, pricăjit, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, ulcerat, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Trist după vestea primită, s-a închis în sine. 2 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, umbros, lung. Avea faţa tristă din cauza eşecului la examen. 3 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) galeş, melancolic, atrabilar, saturnian, satumic, <înv.> melanholicos, plângeros, albastru, bilios. în ultimul timp este tot mai tristă. 4 (despre stări sufleteşti, manifestări etc. ale oamenilor) dureros, amar. Un zâmbet trist îi trecu peste buze. 5 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) duios, îndurerat, întristat. A povestit despre soarta tristă a doi îndrăgostiţi. 6 (despre voce, glas etc.) jalnic, plângăreţ, plângător, plâns2, scâncit2, scâncitor, tânguios, tânguitor, dolent, larmoaiant, plângaci, <înv.> obidos, plângeros. Când se loveşte, copilul îşi cheamă mama cu o voce tristă. 7 (despre glas, melodii etc.) duios, jalnic, tânguios, tânguitor, plentiv, dureros. A cântat o doină tristă, care a emoţionat publicul. 8 elegiac, melancolic. Este stăpânită de un puternic sentiment trist. Soprana a cântat o melodie tristă. 9 (despre situaţii, întâmplări, evenimente etc.) dureros, jalnic, nenorocit, <înv. şi reg.> milos. Odată cu moartea părinţilor a început pentru copii un şir trist de încercări. 10 dureros, întristător, funest. Povestea adesea întâmplări triste din viaţa lui. 11 lamentabil, penibil. Aseară, la petrecere, a ofe- |1932 rit un spectacol trist. 12 (mai ales fig.; despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posac, posomorât, dezolator, jalnic, sterp, sur, vânăt, vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este tristă. 13 (mai ales fig.; despre elemente din natură, momente ale zilei etc.) melancolic, posomorât, tomnatic. îl indispune lumina tristă a lunii. 14 fig. (cu sens atenuat) catastrofal, catastrofic, dezastruos, fatal, funest, nefericit, nenorocit, tragic. Deversările necontrolate de deşeuri toxice au consecinţe triste asupra mediului. II adv. (modal; muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) funesto, sumbru. III s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe. tristeălă s.f. (înv.) v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe, tristearmă s.f. (chim.) stearină. Tristearina este folosită la fabricarea săpunului. tristeţe s.f. 11 amar, amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, of, supărare, distimie, tribulaţie, <înv. şi pop.> obidire, voie rea, obidă, <înv. şi reg.> scârbă, bănat, buşluială, <înv.> apăs, întristăciune, mâhneală, mâhniciu-ne, scârbie, tristă (v. trist), tristeălă, umilenie, cătrănire, mohorâre, negru, cătrănitură, oftică, otrăvire, cerneală2, ponor, învălu-ială. Tristeţea i-a invadat sufletul după vestea primită. 2 dezolare, indispoziţie, întristare, mâhnire, mohoreală, posomoreală, posăceală, <înv.> dezolaţie, morozitate, înnegurare, înnorare, întuneric, mocneală, nor. Văzându-i tristeţea de pe chip, încerca s-o înveselească. 3 duioşie, întristare, jale1, durere. Melodia exprimă o tristeţe copleşitoare. 4 amar, întristare, jale1, catran, milă. I-a murit cineva apropiat şi i-a rămas tristeţe în inimă. 5 melancolie, atrabilă, elegie. Vremea ploioasă de toamnă târzie îţi creează o stare de tristeţe. II (fam.) v. Căinţă. Mustrare. Părere de rău. Pocăinţă. Regret. Remuşcare. tristişor, -oără adj. (pop.) tristuţ. tristui't, -ă adj .(reg.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat Indispus. îndurerat întristat Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist, tristuţ, -ă adj. (pop.) tristişor. trişa vb. 1.1 intr. (j. de cărţi; despre oameni) <înv. şi reg.> a sfeti. Cei care trişează la jocurile de noroc sunt eliminaţi şi aspru pedepsiţi. 2 intr., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a ademeni, a amăgi, a încânta, a înşela1, a minţi, a mistifica, a momi, a păcăli, a iluziona, a fenta, a fraieri, a juca, a prosti1, a şmecheri, a ţepui2, <înv. şi reg.> a fulăi, a planisi, a poticăli, a prilesti, a sminti, a smomi, a şutili, a celui, a mâglisi, a obroci1, a ormoci, a şugui1, a tăşca, <înv.> a blăzni, a dezmânta, a gâmbosi, a îngâna, a lân^oti, a se linguşi, a măguli, a surprinde, a chilipirgi, a îmbro- 1933| trivializare bodi, a orbi, a boi3, a duce2, a purta, a şurubări, a şurubui, a aburi, a aiura, a arde, a bărbieri, a dribla, a frige, a încălţa, a pârli, a pingeli, a pingelui, a potcovi, a prăji, a pârjoli, a şurubi, a aromi, a luneca, a accidenta, a daiboji, a pricăli. A trişat multe persoane în vârstă cu vorbe frumoase. trişâj s.n. (rar) 1 v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. 2 (j. de cărţi) v. Trişare. trişâre s.f. 1 (j. de cărţi) trişaj, <înv. şi reg.) şulerie. A fost eliminat din joc pentru trişare. 2 ademenire, amăgire, înşelare1, înşelăciune, înşelătorie, mistificare, momire, păcăleală, păcălire, păcălit1, iluzionare, trişaj, trişerie, amăgeală, momitu-ră, fentă, firaiereală, prostire, prostit1, ţepuire1, <înv. şi reg.> celuşag, prilestire, şuteălă1, celuială, celuire, cribdă, mâgli-seală, mâglisire, păcală, tăşcare, tăşcătură, <înv.> amăgie, dezmântare, înceluială, încelu-ire, îngânătură, înşelătură, lâncotă, măglisitu-ră, sminteală, uluire, îmbrobodire, orbire, carotă, pingelire, pingeluia-lă, pingeluire. Trişarea persoanelor în vârstă cu promisiuni mincinoase a devenit o modă. trişat, -ă adj. (despre oameni) ademenit, amăgit, încântat, înşelat1, minţit, momit, păcălit2, fraierit, prostit2, ţepuit, <înv. şi reg.> prilestit, celuit, gloanit, <înv.> dezmântat, gâmbosit, îmbrobodit2, orbit, aburit, bărbierit2, buzat, dus2, pingelit, pingeluit, accidentat. Bătrânul trişat a rămas păgubit. trişc s.n. (j. de societate; reg.) v. Moară. Ţintar. trişcăr s.m. (muz.) trişcaş. Trişcarul cântă din trişcă. trişcaş s.m. (muz.; pop.) v. Trişcar. trişcă s.f. (muz.) 1 pincă,totâlcă. Trişca este asemănătoare cu un fluier fără găuri, cu o mică deschizătură lunguiaţă la capătul prin care se suflă, din care se emit sunete puternice şi ascuţite. 2 (reg.) v. Caval. 3 (la cimpoi; reg.) v. Ţurloi. trişculi'ţă s.f. (muz.; pop.) trişcuţă, trişcuşoară. Trişculiţele se confecţionează din trestie, din soc sau din lemn de paltin. trişcuşoără s.f. (muz.; reg.) v. Trişculiţă. Trişcuţă. trişcuţă s.f. (muz.; pop.) trişculiţă, trişcuşoară. trişerie s.f. (rar) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. trişor s.m. (j. de cărţi) <înv. şi reg.> şuier. Trişorul a fost prins scoţând un valet din mânecă. tritanopi'e s.f. (med.) tritanopsie. în tritano-pie ochiul nu percepe culooarea albastră. tritanopsie s.f. (med.) tritanopie. trită s.f. (la căruţă, la car, la trăsură; reg.) v. Orcic. triturăre s.f. trituraţie. Prin triturare, substanţele solide, medicamentele etc. sunt dispersate în particule foarte fine. triturăţie s.f. triturare. triumfă vb. I. intr. I (despre oameni) a jubila. A triumfat când a aflat că a câştigat concursul. II fig. 1 (despre oameni) a se afirma, a se evidenţia, a se impune, a se lansa, a se remarca. A reuşit să triumfe în lumea muzicală. 2 (despre adversari în jocuri, în concursuri etc.) a bate, a dispune, a se impune, a întrece, a învinge, a rade. A triumfat la tenis în faţa adversarului său american. 3 (despre oameni sau despre manifestări, realizări etc. ale lor) a excela, a bria, a eclata, a luci, a străluci, a strălumina. Spectacolul de Anul Nou triumfă prin talentul interpreţilor. triumfăl, -ă adj. triumfător, <înv.> triumfalnic. Generalul roman victorios în luptă s-a bucurat de o primire triumfală la întoarcerea acasă. Intrarea armatei biruitoare în oraş a fost triumfală. triumfălnic, -ă adj. (înv.) v. Triumfal. Triumfător. triumfătdr, -oăre adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. biruitor, câştigător, izbânditor, învingător, victorios, <înv. şi pop.> dobânditor, <înv.> vincitor, vingător. Oastea română a fost triumfătoare. Triumfătorii într-o competiţie sunt întotdeauna sărbătoriţi. 2 adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor, despre forţă, natură, viaţă etc.) atotbiruitor. S-a remarcat ca un luptător triumfător. Dragostea triumfătoare i-a împlinit visul. Poetul a cântat tinereţea triumfătoare. Lumina adevărului este triumfătoare. 3 adj. triumfal, <înv.> triumfalnic. II adj. jubilativ,jubilato-riu. Avea pe faţă un aer triumfător după ce a aflat că a câştigat concursul. triunghi s.n. 11 (geom.) <înv.> triangul, trigon, trilater. Triunghiul este un poligon cu trei laturi. 2 (geom.) triunghi scalen = <înv.> trigon şchiopătat. Triunghiul scalen are laturile inegale. 3 triunghi de semnalizare = triunghi reflectorizant; triunghi reflectorizant = triunghi de semnalizare. A plasat triunghiul reflectorizant pe şosea, pentru a semnaliza celorlaţi şoferi că are pană. Orice conducător auto trebuie să aibă în dotarea maşinii o trusă de prim ajutor, un triunghi reflectorizant şi un extinctor. II (muz.) trianglu. Triunghiul este un instrument muzical de percuţie, care produce sunete cristaline prin lovire cu o baghetă din oţel. triunghiăt, -ă adj. (înv.) v. Triunghiular, triunghic, -ă adj. (rar) v. Triunghiular, triunghicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Triunghiular. triunghiulăr, -ă adj. (geom.) trigon, trigonal, triunghic, <înv.> triangular, trigonicesc, triunghiăt, triunghicesc, triunghiurat. Unul dintre corpurile bibliotecii are formă triunghiulară. triunghiurât, -ă adj. (înv.) v. Triunghiular, trivial, -ă adj., adv. I adj. 1 (mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, vulgar, scatologic, măscăros, <înv. şi pop.> rău, scârnav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscăricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, mojicos, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări triviale. A considerat răspunsul lui cam trivial. 3 (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, vulgar, surugieşte, licenţă, licenţi-ozitate, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, postavă, balie, chersin, ciupă, copăic, moldă, spălător. Femeile de la ţară pun rufele la muiat în troacă. 2 adăpătoare, jgheab, uluc, teică1, <înv. şi reg.> covată, scoc, lăturar, moldă, piuă, vălău. A pus apă în troacă pentru a bea caii. 3 {la pl. troace; pop. şi fam.) boarfe (v. boarfă), bulendre (v. buleandră), calabalâc, catrafuse, ţoale (v. ţol), bodroanţe, canatlâcuri, cioveie (v. ciovei), dănănaie, hontroape, hozate, târ-nomate (v. târnomată), tiliuţe, trancanale (v. trancana), trancote (v. trancotă), trantabu-şuri, trantaveie, trânte, troscobârţe, ţanghile, ţolinci, ţoloabe (v. ţoloabă), ţulendre. Şi-a strâns repede troacele într-o geantă şi aplecat. 4 {zool; la broasca-ţestoasă; reg.) v. Carapace. 5 {la moară; reg.) v. Copaie. Covată. Ladă. Postavă. 6 {bot.; reg.) v. Tărtăcuţă. Tâlv. Tigvă {Lagenaria gourda). 7 (reg.) v. Ciob. Fărâmă. Spărtură. Ţandără. 8 fig. (anat.; reg.) v. Craniu. Cutie craniană. troăgăr1 s.m. (reg.) 1 v. Hamal. 2 v. Gm de serviciu. Servitor. 3 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. troăgăr2 s.n. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Brancardă. Targă. 2 (transp.) v. Cotigă. Teleagă. troăhnă s.f. 1 (med.; pop. şi fam.) v. Gripă. 2 (med.; pop.) v. Coriză. Guturai. Rinită. 3 (med., med. vet.; pop.) v. Răceală. 4 (med.; reg.) v. Febră enterică. Febră tifoidă. Tifos1. Tifos abdominal (v. tifos1). troc1 s.n. (econ., com.) barter, schimb în natură, <înv. şi reg.> trampă1, <înv.> trămpălu-it. Trocul este forma cea mai simplă a comerţului. troc2 s.n. taftur. Cu trocul se strânge şaua sau pătura pe cal. trocăci s.m. pl. (reg.) v. Papuc, trocăr s.n., s.m. 1 s.n. (chir.) harpon, <înv.> trichet. Trocarul este folosit lapuncţii. 2 s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist, trocăţică s.f. (rar) v. Trocuţă. trochiţă s.f. (reg.) v. Trocuţă. trocuşor s.n. (reg.) v. Trocuţă. trocuţă s.f. trocăţică, trochiţă, trocuşor. trofeu s.n. 1 (de obicei în competiţii sportive) cupă1. Tenismenul a câştigat trofeul în turneul de la Roland Gaross. 2 fig. (rar) v. Biruinţă. Izbândă. Victorie, troffe s.f. (fiziol.) trofism. trofîsm s.n. (fiziol.) trofie. Trofismul este starea dinamică a nutriţiei. trofotaxie s.f. (fiziol.) trofotropism. trofotropism s.n. (fiziol.) trofotaxie. Trofo-tropismul este curbarea direcţiei de creştere a ţesuturilor sub influenţa unui mediu mai bogat în substanţe nutritive. trog s.n. (geomorf.) vale glaciară. Trogul are profilul longitudinal în trepte. troglobie s.f. (biol.) troglobiont. Troglobia trăieşte în peşteri. troglobiont s.n. (biol.) troglobie. troglodit, -ă s.m., s.f. fig. (în opoz. cu „progresist”) înapoiat, retrograd, medieval, capanlâu, troglodiţie. Trogloditismul caracterizează un retrograd. troglodiţie s.f. fig. tjagloditism. troheu s.m. (vers.; în versul antic) coreu. Troheul este un picior format dintr-o silabă lungă şi una scurtă, silaba lungă putând fi înlocuită cu două scurte. trohnări vb. IV. intr. (med., med. vet; reg.; despre fiinţe) v. Răci. trohneâlă s.f. (reg.) 1 (med.) v. Coriză. Guturai. Rinită. 2 (med., med. vet.) v. Răceală, trohm vb. IV. intr. 1 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. Răci. 2 (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica, trohnft, -ă adj. 1 (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. Răcit2. 2 (reg; despre fân, cereale, făină etc.) v. Aprins2. Fermentat. încins2. trohoidă s.f. (geom.) cicloidă (v. cicloid). Trohoida este o curbă descrisă de un punct al unui cerc care se deplasează pe o suprafaţă plană. trohot s.n. (reg; adesea cu determ. „defân”, „de paie”) v. Stroh. troian1 s.m.,adj. 1 s.m. <înv.> dardan. Troienii erau locuitorii Troiei. 2 adj. <înv.> dardanic. Răpirea Elenei, soţia regelui Spartei, de către prinţul troian Paris a dus la izbucnirea războiului dintre ahei şi oraşul Troia. troian2 s.n. 11 nămete, noian, omăt, suflătură, sul. Drumurile s-au acoperit cu troiene din cauza ninsorilor abundente. 2 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Grămadă. Maldăr. Morman. Movilă. 3 (înv. şi reg) v. Iarbă. Pajişte. 4 (înv. şi reg.) v. Stradă. 5 (art.; astron.; reg.; nm. pr.) Troianul-Cerului v. Calea-Lactee (v. cale). Calea-Laptelui (v. cale). II (jur.; reg.) v. Arest Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, troică s.f. (transp.; reg.) v. Cabrioletă. Faeton. Şaretă. troieni vb. IV. 1 tr., refl. (compl sau sub. indică drumuri, străzi, spaţii etc.) a (se) în-troieni, a (se) înzăpezi, a (se) înnămeţi, a (se) nămeţi, <înv. şi reg.> a se înomeţi, a (se) zăpădi, a (se) omeţi, <înv.> a se înneoa. Zăpada a troienit şoselele. Drumurile s-au troienit în urma căderilor masive de zăpadă. 2 refl. (despre oameni, vehicule etc.) a se în-troieni, a se înzăpezi. Au luat-o pe un drum lăturalnic şi s-au troienit. 3 tr. (despre vânt, viscol; compl. indică zăpada) a viscoli, a noroi2. Viscolul troieneşte zăpada, nămeţii ajungând aproape la înălţimea gardurilor. troiem're s.f. 1 întroienire,înzăpezire, înnămeţire, nămeţire, omeţire. în urma căderilor masive de zăpadă, troienim drumurilor a perturbat circulaţia. 2 viscolire. Se anunţă vreme urâtă, cu troieniri de zăpadă. troienit, -ă adj. 1 (despre drumuri, străzi, spaţii etc.) întroienit, înzăpezit, înnă-meţit, nămeţit, omeţit. Drumurile troienite trebuie curăţate. 2 viscolit. Nu se mai poate circula pe şosele din cauza zăpezii troienite. troiţă s.f. I (relig. creştină) 1 cruce, rugă. Trioţele sunt aşezate la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri care evocă un anumit eveniment. 2 (Troiţă nm. pr.) Sfânta Treime (v. sfânt), Trinitate, Lumină. Troiţa este uniunea spirituală a celor trei persoane sau ipostaze divine: Dumne-zeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Sfântul Duh, reprezentând un singur Dumnezeu. II (pop.) v. Treime. Triadă. Trinitate. Trio. troleibuz s.n. (transp.) filobuz, troleu. Preferă să meargă cu troleibuzul până la serviciu. trol£u s.n. (transp.) 1 (impr.) v. Troleibuz. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. trolitul s.n. (chim.) polistiren, polistirol, scârţ. Trolitulul este un material plastic solid, care se foloseşte ca material electroizolant, în radiotehnică sau în televiziune şi la fabricarea unor obiecte. troliu s.n. (tehn.) granic, vinci, viră. Troliul este folosit la deplasarea pe verticală a unei sarcini. tromb s.m. (med.) trombus. Trombul este masa sangvină coagulată care se formează în inimă sau într-un vas. trombâză s.f. (biochim.) trombină, <înv.> fibrinferment. Trombaza transformă fibrino-genul în fibrină, participând la procesul de coagulare a sângelui. trombă s.f. 11 vârtej, sul. Pârul îi este răsfirat de o trombă de vânt. 2 vârtej, vântoasă (v. vântos), vârtecuş, vârteşcă. Vântul ridică o trombă de zăpadă. W (anat.; la elefanţi; rar) v. Trompă, trombelastografîe s.f. (med.) trombodina-mografie. Trombelastografia este studiul global al coagulării. trombină s.f. (biochim.) trombază, <înv.> fibrinferment. trombinogen s.m. (biochim.) protrombină, trombogen. Trombinogenul este o substanţă inactivă din plasma sangvină care, sub influenţa trombochinazei, se transformă în trombină. trombo-anticorpi s.m. pL (biochim.) anticorpi antiplachetari. Trombo-anticorpii sunt capabili să distrugă sau să agjtutineze trombocitele. trombochinâză s.f. (biochim.) protrombina-ză, tromboplastină. Trombochinazele sunt enzime rezultate prin distrugerea trombocite-lor, prezente în ţesuturi, care, în contact cu ionii de calciu, provoacă coagularea sângelui. tromboci't s.n. (biol.) plachetă sangvină. Trombocitul are rol important în coagularea sângelui. trombocitopeme s.f. (med.) purpură trombo-citopenică idiopatică, trombopenie. Tromboci-topenia se caracterizează prin scăderea anormală a numărului de trombocite din sânge. 1935| trombocitopoieză s.f. (biol) trombopoieză. Trombocitopoieză este procesul deformare a trombocitelor. trombocitoză s.f. (med.) hiperplachetoză. Trombocitoza este creşterea numărului de plachete în sângele periferic. trombodinamografîe s.f. (med.) trombe-lastografie. tromboendarteriectomi'e s.f. (chir.) endar-teriectomie. Tromboendarteriectomia este excizia endoteliului lezat al unei artere. trombogen s.n. (biochim.) protrombină, trombinogen. trombon s.m., s.n. I s.m. (muz.; meton.) v. Trombonist. II s.n.fig. (fam.) 1 (lapl. tromboane) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. 2 (glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). tromboni' vb. IV. tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Minţi. trombonist s.m. 1 (muz.) trombon. S-a eliberat un post de trombonist în orchestra Operei din Bucureşti. 2 fig. (fam.) v. Caiafa. Comedian. Comediant. Fariseu. Făţarnic. Histrion. Iezuit. Ipocrit. Machiavelist. Mincinos. Perfid. Prefăcut. Şiret3. Tartuf. Viclean, trombopem'e s.f. (med.) purpură tromboci-topenică idiopatică, trombocitopenie. tromboplastmă s.f. (biochim.) protrombi-nază, trombochinază. tromboplastinogen s.m. (biochim.) pro-trombokinină, protromboplastină. Trombo-plastinogenul este un factor de coagulare care, sub acţiunea tromboplastinogenazei, formează tromboplastina. trombopoieză s.f. (biol.) trombocitopoieză. trombotest s.n. (med.) test Owen. Trombo-testul este o metodă de control a unui tratament anticoagulant prin derivaţi de dicumarină. trombus s.n. (med.) tromb. trompă s.f. I (anat.) 1 (la elefanţi) trombă, <înv.> proboscidă, hortum. Elefanţii apucă hrana cu trompa. 2 trompă auditivă = (art.) trompa-Eustachio = trompa lui Eustache = salpinge, <înv.> trâmbiţa lui Eustache (v. trâmbiţă), trompa lui Eustah, trompa urechii, trompeta lui Eustahie (v. trompetă). Trompa lui Eustache face legătura di ntre urechea medie şi faringe; trompă uterină = (art.) trompa-Fallopio = oviduct, salpinge, <înv.> trâmbiţa matchii (v. trâmbiţă), trâmbiţa mitrii (v. trâmbiţă), trompeta mătricii (v. trompetă). Ovulele, ajunse la maturitate, sunt transportate spre exterior prin trompa uterină; (art.; înv.) trompa lui Eustah = trompa urechii v. Trom-pa-Eustachio. Trompa lui Eustache. Trompă auditivă. 3 (arg.) v. Nas. Organ olfactiv (v. organ1). II I (fam.) v. Claxon. 2 (înv.) v. Corn. 3 (muz., milit.; înv.) v. Goarnă. Trâmbiţă. Trompetă. trompet s.m. (muz., milit.; înv.) v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist, trompetăr s.m. (înv.) 1 (muz., milit.) v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist. 2 v. Crainic. Mesager. Sol1. Trimis1. Vestitor. trompetâş s.m. (muz., milit.; înv.) v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist, trompetă s.f. 11 (muz., milit.) goarnă, trâmbiţă, plaşcă3, <înv.> trompă, trubă, trupcă. Trompeta sună pe câmpul de bătălie. 2 (art.; anat.; înv.) trompeta lui Eustahie v. Salpinge. Trompa Eustachio (v. trompă). Trompa lui Eustache (v. trompă). Trompă auditivă; trompeta mâtricei v. Oviduct. Salpinge. Trompa Fallopio (v. trompă). Trompă uterină. II fig. (anat.; fam.; glum.) v. Gură (ca organ al vorbirii). trompetist s.m. 1 (muz., milit) gornist, trâmbiţaş, <înv. şi pop.> trâmbiţâr, trompet, tubicen, <înv.> buccinator, cornist, sârmaci, trâmbaci, trompetăr, trompetâş, trubaci. Este trompetist în fanfara militară. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. tron1 s.n. 11 jilţ, <înv.> scaun, taht. Faraonii aveau tronuri de aur. 2 (fam.; glum.) v. Closet. Toaletă. Veceu. II fig. (polit.) domnie, coroană, scaun, sceptru. Primului născut al regelui îi revine tronul. tron2 s.n. 1 (pop.) v. Cufăr. Ladă. 2 (reg.) v. Coşciug. Sarcofag. Sicriu. 3 (la moară; reg.) v. Copaie. Covată. Ladă. Postavă. tronă vb. I. intr. 1 (polit.; despre oameni, colectivităţi, popoare etc.) a domina, a stăpâni, a sultăni. Tronează peste două regate. 2 fig. a stăpâni. în familia lor tronează veselia. tronc1 interj, (sugerează zgomotul produs de căderea unui corp, de o ciocnire bruscă) foflenchi!, tranc!, zdrang!, zdup! tronc2 s.n. (anat.; livr.) v. Corp. Trunchi. Trup. tronc3, troâncă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. troncăi vb. IV. intr. (reg.; despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) v. Dudui. Durăi. Durui. Hodor rogi. Hurui. Turui, troncăiălă s.f. (reg.) v. Hodorogeală. troncăi't s.n. (reg.) v. Hodorogeală. troncăitură s.f. (reg.) v. Hodorogeală. troncăneălă s.f. (reg.) 1 v. Hodorogeală. 2 v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. troncăm'vb. IV. intr. 1 (pop.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 2 (reg.; despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) v. Dudui. Durăi. Durui. Hodorogi. Hurui. Turui. 3 fig. (pop.; compl. indicâ vorbe, replici etc.) v. Trânti. troncăm're s.f. troncănit, troncăt. troncănit s.n. troncănire, troncăt. Se aude troncănitul tocurilor pe gresie. troncănitură s.f. (reg.) 1 v. Hodorogeală. 2 v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporo- tropie văire. Sporovăit. Tăifăsuială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie, troncăt s.n. troncănire, troncănit. troncon s.n. (geom.) trunchi de con. Tron-conul este o parte a unui con cuprinsă între bază şi o secţiune paralelă cu baza. troneci s.n. (reg.) 1 v. Tronişor. 2 v. Sertar, tronf s.n. 1 (j. de cărţi; reg.) Atu. 2 (înv.) v. Acont. Arvună. Avans, tronişor s.n. (pop.) 1 troneci. Tronişorul este o ladă de mici dimensiuni. 2 v. Sicriaş. Sicrinel. tronuleţ s.n. (pop.) v. Sicriaş. Sicrinel. trop s.m. (stil.) figură de stil, imagine, <înv.> shimă. Romancierii folosesc în scrierile lor numeroşi tropi. tropăi interj, (de obicei repet.) ropai! Din sala de dans se aude: tropăi, tropăi! tropăr s.n. 1 (bis.) imn. în tropar este preamărit un sfânt sau un eveniment religios. 2 (reg.) v. Giulgiu. Linţoliu. tropăi' vb. IV. intr. (despre oameni şi unele animale) a bocăni, a tropoti, a zdupăi, a dupăi, a tupăi, a tupăni, a zăpăi, a zdupăni, a zupăi. Copiii tropăie prin casă. tropăiălă s.f. tropăit, tropăitură, tropot, treapăd, tropotit, tropotitură, zdupăia-lă, zdupăit, <înv. şi reg.> zupăială, zupăit, zupăitură, dupăială, dupăit, dupăitură, tropoteală, tropotică, zăpăit, zăpăitură, zdupă-nitură. Tropăielile copiilor nu-l lasă să adoarmă. Pământul se cutremură sub tropăielile cailor. tropăit s.n. 1 tropăiălă, tropăitură, tropot, treapăd, tropotit, tropotitură, zdupăit, zdupăială, <înv. şi reg.> zupăială, zupăit, zupăitură, dupăială, dupăit, dupăitură, tropoteală, tropotică, zăpăit, zăpăitură, zdupă-nitură. 2 ropot, ropăit. De afară, se aude tropăitul regulat al bocancilor soldaţilor care defilează. tropăitură s.f. tropăiălă, tropăit, tropot, treapăd, tropotit, tropotitură, zdupăială, zdupăit, <înv. şi reg.> zupăială, zupăit, zupăitură, dupăială, dupăit, dupăitură, tropoteală, tropotică, zăpăit, zăpăitură, zdupă-nitură. tropic1 s.n., adj. (geogr.) 1 s.n. (art.; nm. pr.) Tropicul Racului = Tropicul Cancerului. Tropicul Racului este paralela de 23°27' latitudine nordică; (pop.) Tropicul Cancerului v. Tropicul Racului. 2 s.n. (la pl. tropice) zonă tropicală. La tropice este o căldură de nesuportat pentru cei care locuiesc în regiunile nordice ale Pământului. 3 adj. tropical. tropic2, -ă adj. (lit.) tropologic. A întocmit un dicţionar tropic, care include figurile de stil folosite în literatura română. tropicăl, -ă adj. 1 (geogr.) tropic1. Papagalul este o pasăre tropicală. Păsările zboară spre ţările tropicale. 2 (despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) arzător, canicular, dogoritor, fervid, fierbinte, torid, zăpuşit, zăpuşitor, pripitor, <înv.> arzoi, zădufos. Verile din ultimii ani au fost tropicale. tropi'e s.f. (biol.) tropism. tropism tropism s.n. (biol.) tropie. Tropismul este tendinţa de acomodare şi de orientare a unui organism vegetal fixat de pământ, într-o anumită direcţie, sub influenţa unor excitaţii exterioare (lumină, căldură, gravitaţie, umiditate etc.). tropolâgic, -ă adj. (lit.) tropic2, tropos s.n. {înv.) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. 2 v. Amabilitate. Atenţie. Curtoazie. Galanterie. Gentileţe. Politeţe. 3 v. Ascendent. Autoritate. Consideraţie. Influenţă1. înrâurire. Prestigiu. Reputaţie. Respect. Stimă. Trecere. Vază1. troposi vb. IV. tr. (croitorie; reg.; compl. indicâ obiecte de îmbrăcăminte) v. însăila, tropot s.n. tropăiălă, tropăit, tropăitură, treapăd, tropotit, tropotitură, zdupăit, <înv. şi reg.> zupăială, zupăit, zupăitură, dupăială, dupăit, dupăitură, tropoteală, tropotică, zăpăit, zăpăitură, zdupăială, zdupănitură. Tropotele copiilor nu-l lăsau să adoarmă. Pământul se cutremură sub tropotele cailor. tropoteală s.f. (reg.) v. Tropăiălă. Tropăit. Tropăitură. Tropot. tropoti vb. IV. 1 intr. (pop.; despre oameni şi unele animale) v. Bocăni. Tropăi. 2 tr. (reg.) a tăpşăi, a tăpşi, a tăpşui, a tiopăni, a topii. După ce a amestecat mămăliga, o tropoteşte cu o lingură înainte de a o răsturna pe fund. 3 intr., tr. (înv.; despre oameni; compl. indică artişti, oratori etc. sau evoluţia acestora pe scenă ori la tribună) v. Aplauda, tropotică s.f. (reg.) v. Tropăiălă. Tropăit. Tropăitură. Tropot. tropotit s.n. (pop.) v. Tropăiălă. Tropăit. Tropăitură. Tropot. tropotitor, -oăre adj. fig. (rar; despre manifestări, realizări etc. ale oamenilor) v. Briant. Eclatant. Răsunător. Strălucit. Strălucitor. tropotitură s.f. (pop.) v. Tropăiălă. Tropăit. Tropăitură. Tropot. troscăi vb. IV. intr. (reg.; despre lemne şi obiecte din lemn) v. Pârâi. Pocni. Trosni, troscănel s.m. (bot.; reg.) v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum avicu-lare). troscăni vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre lemne şi obiecte din lemn) v. Pârâi. Pocni. Trosni. 2 (adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, care indicâ instrumentul acţiunii) v. Pocni. Trosni. troscobarţe s.f. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). troscot1 s.m. (bot.) 1 (şi, reg., troscot-gras) Polygonum arenarium şi Polygonum avicu-lare; costrei, târşoară, brebenel, hericică, iarba-găinilor (v. iarbă), iarbă-no-duroasă, iarbă-roşie, iolut, laba-găinii (v. labă), porcin1, sporiş, târsoacă, torţei, trăgănătoare, troscănel, troscoţel, troscovă. 2 troscot-de-apă = (art.) troscotul-broaş-telor = Polygonum amfibium; iarbă-ro-şie-broştească, sălcuţă, troscoţel; (reg.) troscot-ameţitorv. Sălbăţie (Lolium temu-lentum); troscot-de-câmp v. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Troscoţel (Polycnemum ar-vense); troscot-gras v. Portulacă. Portula-că-vulgară (Portulaca oleracea); troscot-pi-perat = troscot-roşu v. Dintele-dracului (Polygonum hydropiper); troscot-porcesc = troscot-scâmos v. Iarbă-roşie (Polygonum lapathifolium). 3 (reg.) ^ Cimbrişor (Thymus serpyllum). 4 (reg.) v. Coada-ra-cului (v. coadă) (Potentilla anserina). 5 (reg.) v. Iarbă-roşie (Bidens cernuus). 6 (reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). 7 (reg.) v. Talpa-gâştei (v. talpă) (Chenopodium rubrum). troscot2 s.n. (reg.) 1 v. Pocnet. Pocnitură. Trosnet. Trosnitură. 2 v. Balangă. Clopot. Talangă. troscoti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. troscoţel s.m. (bot.) 1 Polycnemum arvense; scârţâitoare (v. scârţâitor), hericică, troscot-de-câmp (v. troscot1). 2 (reg.) v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum aviculare). 3 (reg.) v. Iarbă-roşie (Polygonum lapathifolium). 4 (reg.) v. Portulacă. Portulacă-vulgară (Portulaca oleracea). 5 (reg.) v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta). 6 (reg.) v. Troscot-de-apă (v. troscot1). Troscotul-broaştelor (v. troscot1) (Polygonum amfibium). troscovă s.f. (bot.; reg.) v. Costrei. Troscot1 (Polygonum arenarium şi Polygonum aviculare). . trosneâlă s.f. 11 (rar) v. Pârâit. Pârâitură. Sfârâială. Sfârâit1. Sfârâitură. Trosnet. Trosnitură. 2 (rar) v. Pocnet. Pocnitură. Trosnet. Trosnitură. 3 (rar) v. Plesnitură. Pocnitură. Trosnitură. 4 (fam.) v. Bătaie. încăierare, învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. II (arg.) 1 v. Furt. Sustragere. 2 v. Devalizare. Devastare. Jefuire. Prădare. Spargere, trosnet s.n. 1 pârâit, pârâitură, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, trosnitură, pârâială, sunare, trosneâlă, cracăt, pârpăitură. în sobă se aude trosnetul lemnelor care ard. 2 pocnet, pocnitură, trosnitură, plescăit, trosneâlă, trosnire, <înv. şi reg:> pocneală, troscot2. A tresărit la auzul unui trosnet de puşcă în depărtări. 3 (pop.) v. Plesnitură. Pocnitură. Trosnitură. trosni vb. IV. 1 intr. (despre lemne sau obiecte din lemn) a pârâi, a pocni, a suna, a răpăi, a crăcăi, a troscăi, a troscăni, a zgomota. Crengile uscate trosnesc sub picioarele lor. Uşa de stejar a trosnit din balamale când a fost împinsă cu putere. 2 intr. (despre foc sau despre corpuri inflamabile care ard) a pârâi, a sfârâi, <înv.> a prâsni1. Focul trosneşte în sobă. 3 intr. (adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, care indică instrumentul acţiunii) a pocni, a plescă-ni, a troscăni. Vânătorii trosnesc din puşti. 4 intr. (adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, care indicâ instrumentul acţiunii) a plesni, a pocni, a detuna. Căruţaşul trosneşte din bici. 5 intr. (despre |1936 părţi ale corpului) a pârâi, a pocni. Când se ridică, îi trosnesc genunchii. Degetele îi trosnesc când le strânge. 6 intr. (despre pepenii-verzi ajunşi la maturitate) a pârâi. Pepenii copţi trosnesc când sunt strânşi în palme. 7 tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indicâ oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 8 tr. (arg.; compl. indicâ obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 9 tr. (arg.; compl. indică instituţii, clădiri, mobile, obiecte etc. încuiate sau închise) v. Devaliza. Devasta. Jefui. Prăda. Sparge. trosnire s.f. 1 plesnire, pocnire. Trosnirile din bici îndeamnă caii să alerge. 2 (rar) v. Pocnet. Pocnitură. Trosnet. Trosnitură, trosmţ, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. trosnitor, -oăre s.m., s.f. (arg.) 1 s.m. v. Bătăuş. 2 s.m. v. Huligan. 3 s.f. (psih.) v. Estromană. Nimfomană, trosnitornic s.m. (arg.) v. Bătăuş, trosnitură s.f. 1 pârâit, pârâitură, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, trosnet, pârâială, sunare, trosneâlă, cracăt, pârpăitură. 2 pocnet, pocnitură, trosnet, plescăit, trosneâlă, trosnire, <înv. şi reg.> pocneală, troscot2.3 plesnitură, pocnitură, trosneâlă, trosnet. Se aud trosniturile de bici ale urătorilor. troşeni vb. IV. tr. (agric.; reg.; compl. indicâ terenuri cultivate cu plante agricole) v. Prăşi. Săpa. troşenîre s.f. (agric.; reg.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1, troşem't s.n. (agric.; reg.) v. Praşilă. Prăşire. Prăşit1. Sapă2. Săpare. Săpat1, trotfl s.n. (chim.) trinitrotoluen. Trotilul este folosit ca exploziv stabil la încărcarea proiectilelor de artilerie, care nu prezintă pericol la manipulare. trotilă vb. I. tr., refl. (fam.; glum.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. trotilăt, -ă adj. (fam.; glum.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. trotteur [tro'tar] s.m. (echit.) trăpaş. Trotteu-rii sunt caii special antrenaţi pentru mersul la trap. trubăci s.m. (muz., milit.; înv.) v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist, trubaduresc, -ă adj. trubaduric. trubaduric, -ă adj. trubaduresc. Creaţiile trubadurice aveau caracter pastoral sau erotic. trubă s.f. (muz., milit.; înv.) v. Goarnă. Trâmbiţă. Trompetă. truc s.n. abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, viclenie, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghio-leală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârcio-gărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischiu- 19371 trufi zarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. Comerciantul, pentru a avea profit mai mare, a recurs la trucuri care nu-l onorează. trucaj s.n. trucare. trucare s.f. trucaj. Există programe de calculator pentru trucarea imaginilor. Este specialist în trucarea fotografii lor. truct subst. (tehn.; reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare, trucui't, -ă adj. (reg.; despre cărţi, reviste, desene, documente etc.) v. Apărut Edit Editat. Imprimat2. Publicat. Tipărit2, trudă s.f. 1 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, zbucium, zbuciumare, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpăruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevo-inţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănuială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţină trudă. 2 efort, greutate, osteneală, <înv.> ostenitură. După luni de zile, a reuşit, cu trudă, să-şi termine casa. 3 salahorie, salahorit, trudire, <înv. şi reg.> dârvăreală. Cad morţi de oboseală după atâta trudă. 4 (înv. şi pop.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. 5 (fiziol.; pop.) v. Lasitudine. Oboseală. Osteneală. 6 (econ.; înv.) Beneficiu. Câştig. Emolument. Profit. Venit1. 7 (înv.) Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Imputaţie. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. Reproş. Vină. trudelnic, -ă adj. (înv.; mai ales despre acţiuni ale oamenilor) v. Anevoios. Epuizant. Extenuant. Istovitor. Obositor, trudi vb. IV. 11 refl. (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se zbuciuma, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a şpărui, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâmă, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se trudeşte de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 2 refl. (despre oameni) a se munci, a se obosi, a se osteni, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se coţobăni, a asuda. Se trudeşte să câştige cinstit o pâine. 3 intr. (despre oameni) a robi. Toată vara a trudit pe moşia fermierului. 4 intr. (despre oameni) a roboti, a hâi, a oblicări, a cârnosi. A trudit din greu toată vara pe câmp. 5 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Martiriza. Schingiui. Tortura. 6 refl. (pop.; despre oameni) v. Căuta. încerca. Sili. Strădui. Vedea. II tr., refl. fig. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Acri. Afecta1. Amărî. Cătrăni. Dezola. Indispune. îmbolnă- vi. îndurera. înlăcrima. întrista. învenina. Mâhni. Necăji. Otrăvi. Pleoşti. Străpunge. Supăra. trudire s.f. (pop.) v. Salahorie. Salahorit. Trudă. trudit, -ă adj. 1 (despre oameni) chinuit, consumat, frământat2, muncit, necăjit, zbuciumat, canonit, <înv.> necăjitor, trudnic. Este o femeie trudită pe care greutăţile familiale au doborât-o. 2 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, vlăguit, <înv. şi pop.> ostenit1, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâhobit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, trudit, s-a aşezat pe o bancă. 3 (despre oameni) muncit, <înv.> trudnic. Aceşti ţărani trudiţi şi umiliţi o viaţă s-au răsculat. trudnic, -ă adj. (înv.) 1 (mai ales despre acţiuni ale oamenilor) v. Anevoios. Epuizant. Extenuant. Istovitor. Obositor. 2 (despre oameni) v. Muncit Trudit. 3 (despre oameni) v. Chinuit. Consumat. Frământat2. Muncit. Necăjit. Trudit. Zbuciumat, trudnicie s.f. (înv.) 1 v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 2 v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. trud6s, -oâsă adj. (înv.; mai ales despre acţiuni ale oamenilor) v. Anevoios. Epuizant. Extenuant. Istovitor. Obositor, trufâ vb. I. fig. (fam.) 1 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică locuri, terenuri etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Garnisi. împăna. împânzi. înţesa. Umple. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Escroca. Frustra. încărca. înşela1. Pungăşi. Specula, trufandă s.f. <înv.> primi ţii. Trufandalele apar în pieţe la începutul primăverii. trufâş1, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, ţanţoş, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasi-os, fumuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind trufaş şi dificil, nu are prieteni. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor) arogant, cinic, impertinent, insolent, irespectuos, ireverenţios, îndrăzneţ, neamabil, necuviincios, neînfrânat, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, prezumţios, semeţ, sfidător, sfruntat, ţâfnos, familiar, tupeist, ţanţoş,<înv. şi reg.> ruşinat, cinghinea, mămicos, mogoş, spanciulit, şulhetic, <înv.> acolisitor, determinat, neruşinos, colţos, botos, ţestos, nasuliu. Nu i-a plăcut că funcţionara era aşa de trufaşă. II adj. fig. 1 (despre elemente ale naturii, forme de relief, elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impozant, impresionant, impunător, magnific, maiestuos, măreţ, semeţ, splendid, exorbitant. Piscurile trufaşe ale munţilor se profilează în depărtare. 2 (despre construcţii, monumente etc.) grandios, impozant, impunător, maiestuos, măreţ, monumental, splendid, superb, luminos. Catedrala este o construcţie trufaşă. III adv. (modal) arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde trufaş părinţilor. trufâş2, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. trufă1 s.f. 1 (bot.) trufă-de-iamă = Tuber melanosporum; trufa-neagră; trufă-de-vară = Tuber aestivum; trufa-văratică; trufa-neagră = Tuber melanosporum; trufă-de-iarnă; trufă-văratică = Tuber aestivum; trufa-de-va-ră. 2 fig. escrocherie, hoţie, impostură, incorectitudine, înşelăciune, înşelătorie, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, panglicărie, scamatorie, carotaj. A fost inculpat pentru trufă. trufă2 s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 2 (înv.) v. Mândrie. Mulţumire. Satisfacţie. trufă3 s.f. (reg.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă. Păcăleală Păcălitură Poznă. Ştrengărie. trufălrvb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. trufăşâg s.n. (reg.) v. Farsă. Festă. Ghiduşie. Glumă Păcăleală. Păcălitură Poznă Ştrengărie. trufăşi vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. trufăşi'e s.f. (înv.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. trufP vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a se crede, a se fali, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se trufi |1938 lăuda, a se mândri, a se semeţi, <înv. şi pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se răţoi, a se încrede, a se înfala, a se marţafoi2, a se burica, a se furlandisi, a se îngurguţa, a se voinici, <înv. şi reg.> a se măroşi, a se bârzoia, a se faloşi, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoşi, a se pieptoşi, a se sfatoşi, a se trufăli, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălţa, a se preamări, a se prearădica, a se trufaşi, a se văznesi, a se plastrona, a se împăuna, a se cocoşi, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, a se dezmierda, a se coşi, a se îmbălora, a se încondura, a se înălţa, a se lăţi, a se ridica, a se şucări. Vezi, acesta este defectul tău - prea te trufeşti! 2 tr. (pop.; compl. indică inima, sufletul, viaţa etc. oamenilor) v. Bucura. Desfăta. încânta. trufi2 vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Glumi. trufie s.f. 11 amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, vanitate, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufă2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fiimuri (v.fum), împăunare, păunire, umflare. Trufia tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. 2 aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, tupeu, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dârzie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu trufie. 3 (înv.) v. Mândrie. Mulţumire. Satisfacţie. II fig. grandoare, măreţie, monumentalism, monumentalitate, splendoare. Oraşul este renumit pentru trufia catedralei. trufitâr, -oâre adj. (înv.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, trufâs, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. trufui vb.IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Glumi. truism s.n. banalitate, platitudine, prozaism, lapalisadă, proză, loc comun. Discursul său nu a interesat auditoriul din cauza truismului ideilor. trunc s.n. (bot.; înv.) v. Trunchi. Tulpină, truncheş, -ă adj. (reg.; despre oameni sau animale) v. Binefacut. Corpolent. Masiv. Puternic. Robust. Solid. Spătos. Trupeş. Voinic. trunchi s.n. 11 (bot.) tulpină, caulis, <înv. şi pop.> steblă, trup, lujer, <înv.> trunc. Trunchiurile mestecenilor au o strălucire de argint în lumina lunii. O veveriţă şi-a făcut scorbura în trunchiul unui stejar. 2 buştean, tumurug. Trunchiurile sunt curăţate de crengi şi de coajă. 31>utuc, tăietor, tăiş, lemnar, tăiuş. După ce a terminat de tăiat lemnele, înfige toporul în trunchi. 4 (în măcelării, abatoare etc.) butuc, scaun. Măcelarul porţionează carnea pe trunchi. 5 (geom.) trunchi de con = troncon. Trunchiul de con este o parte a unui con cuprinsă între bază şi o secţiune paralelă cu baza. 6 (reg.) v. Postată. I11 (anat.) corp, trup, tronc2. îşi înclină prea mult trunchiul peste fereastră. Braţele îi atârnă de-a lungul trunchiului. 2 (a. plast.) tors2. Sculptura reprezintă trunchiul unui bărbat. III (com.; înv.) v. Carmangerie. Măcelărie, trunchiă vb. I. tr. I (compl. indică arbori, crengi etc.) a ciunti, a reteza, a tăia, <înv. şi reg.> a seciui. Oamenii au trunchiat mulţi copaci din pădure. II fig. 1 (compl. indică modul de exprimare a oamenilor) a întrerupe. Profesorul îşi trunchiazâ prelegerea cu numeroase citate din clasici. 2 (compl. indică texte) a mutila. Pentru a-şi putea publica studiul, a fost nevoit să-şi trunchieze textul, scoţând paragrafe importante din acesta. 3 (compl. indică afirmaţii, cuvinte, texte, situaţii etc.) a altera, a contraface, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a violenta, a interverti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a trunchiat voit textul comunicatului. trunchiăş s.n. (bot.; pop.) v. Trunchişor. Trunchiuleţ. trunchiat, -ă adj. 1 (chir.; despre membre ale fiinţelor sau despre segmente ale lor) amputat, ciung, ciuntit, retezat2, tăiat2, bont2, ciumpav. Are un picior trunchiat. Poartă o proteză la mâna trunchiată. 2 fig. (în opoz. cu „adevărat”; despre afirmaţii, cuvinte, texte, situaţii etc.) alterat, contrafăcut, deformat, denaturat, escamotat, fals, falsificat, măsluit2, mistificat, răstălmăcit, distorsionat, mutilat, pervertit, siluit, smintit, strâmbat. Textul trunchiat al comunicatului l-a revoltat. trunchios, -oâsă adj. (pop.; despre oameni sau animale) v. Binefacut. Corpolent. Masiv. Puternic. Robust. Solid. Spătos. Trupeş. Voinic. trunchişor s.n. (bot.) trunchiuleţ, trunchiăş, trunchiuţ. trunchiuleţ s.n. (bot.) trunchişor, trunchiăş, trunchiuţ. trunchiuţ, -ă s.n. (bot.; reg.) v. Trunchişor. Trunchiuleţ. truncuş, -ă adj. (reg.; despre oameni, populaţii etc.) v. Aborigen. Autohton. Băştinaş. Entopic. Indigen. Neaoş. Pământean. Ver-nacular. trup s.n. 11 (anat) corp, <înv. şi pop.> pieliţă, <înv. şi reg.> stare, oase (v. os), anatomie, carapace, caroserie, tulpină, hoit. Frigul îi învăluie trupul. îşi întinde trupul pe nisipul plajei. 2 (anat.) corp, trunchi, tronc2. îşi înclină prea mult trupul peste fereastră. Braţele îi atârnă de-a lungul trupului. 3 cadavru, corp, corp neînsufleţit, hoit, stârv, <înv. şi pop.> mortăciune, oase (v. os), leş1, hanţ, stârvină, <înv.> dabilă, lut, moaşte. Trupurile celor morţi în accident sunt transportate la morgă. Trupurile animalelor înecate sunt adunate după inundaţie şi arse. 4 (anat.; înv. şi reg.) v. Organ genital (v. organ1). Sex. 5 (anat.; înv. şi reg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). 6 (înv.) v. Făptură. Fiinţă. Om. Persoană. Viaţă. 7 (biol; înv.) trup uiegos v. Corp vitros. Umoare hialoidă. Umoare sticloasă. Umoare vitroasă. I11 (tehn.; la meliţă) bătător, scaun, strat, grindei. Pe trupul meliţei se aşază inul sau cânepa pentru a fi meliţa-te. 2 (bot.; pop.) v. Trunchi. Tulpină. 3 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Pat. III (înv.) 1 v. Materie. Substanţă. 2 v. Corp. 3 (şi trup străin) v. Corp. Corp străin. Materie. Substanţă. 4 v. Tom. Volum. 5 (geom.) v. Solid. 6 (astron.) trup ceresc v. Astru. Corp ceresc. Luceafăr. 7 (geogr.) v. Glob geografic. Glob pământesc. Glob terestru. IV (înv.) 1 (milit.; urmat de determ. gen. sau introduse prin prep. „de’7) v. Corp de armată. 2 (jur.) trup de legi v. Corp de legi. Corpus. trupârs.n. (reg) 1 v. Cioltar. Şabracă. Valtrap. 2 v. Ham2. trupă s.f. 1 (la pl. trupe; milit.) armată, forţe armate (v. forţă), oaste, oştire, putere, putere armată, <înv. şi pop.> ostăşie, <înv. şi reg.> şirag, tabără, <înv.> armadă, armie, baionete (v. baionetă), miliţie, obuz2, ordie, ostăşime, oştime, oştitură, rânduială, silă, tărie, cui, armă, sabie. în unele ţâri, şeful statului este şi conducătorul suprem al trupelor. 2 (milit.) trupăvolantă = unitate volantă. Trupa volantă se poate deplasa rapid; (lapl.) trupe auxiliare = corp auxiliar. Trupele auxiliare sunt formate din soldaţii care luptă sub steagul unei alte naţiuni; trupe de pace = trupe noncombat. Trupele de pace ajută la menţinerea păcii într-o anumită zonă, nefiind angajate direct în luptă; trupe de transmisiuni = unităţi de transmisiuni (v. unitate). Trupele de transmisiuni sunt specializate în executarea şi asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc.; trupe noncombat = trupe de pace. 3 ansamblu, colectiv, formaţie. Trupa de muzică populară a şcolii a câştigat concursul naţional. 4 (muz.; pop.; adesea urmat de determ. „de lăutari”) v. Taraf. trupcă s.f. (muz., milit.; reg.) v. Goarnă. Trâmbiţă. Trompetă. trupeân, -ă adj. (înv.; despre oameni) <înv.> trupesc. trupesc, -eăscă adj. 1 (în opoz cu „sufletesc 0 corporal, fizic2, <înv.> pieliţesc. Multe persoane 1939| tuciuriu pun accent pe aspectul trupesc. 2 (despre relaţiile dintre oameni) erotic, fizic2, fiziologic, intim, sexual. Relaţia lor este trupească. 3 carnal, fizic2, lumesc, senzual, sexual, <înv.> pieliţesc, păgân, spurcat2. Plăcerile trupeşti sunt considerate păcat de către biserică. 4 fizic2, pământesc. Tânărul nutreşte pentru fată o iubire trupească, nu una platonică. 5 material. Nu trebuie să se urmărească numai satisfacerea trebuinţelor trupeşti. 6 (înv.; despre oameni) <înv.> trupean. Fii trupeşti şi fii sufleteşti. 7 (înv.; despre lucruri, fiinţe, fenomene etc.) v. Concret. Fizic2. Material. Palpabil. Pământesc. Perceptibil. Pipăibil. Sesizabil. 8 (înv.; despre obiecte, lucruri, fiinţe) v. Palpabil. Pipăibil. Tangibil, trupeş, -ă adj. (despre oameni sau animale) 1 binefacut, corpolent, masiv, puternic, robust, solid, spătos, voinic, stofat, trun-chios, voinicos, truncheş, <înv.> trupos, dizman. Cei mai mulţi sportivi din echipa naţională de rugby sunt trupeşi. 2 (în opoz. cu „slab”; adesea peior.) corpolent, gras, gros, masiv, obez, opulent, planturos, plin, rotofei, rotund, umflat, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam trupeş pentru vârsta lui. trupeşi'e s.f. (pop.) v. Corpolenţă, trupeşte adv. (modal; în opoz. cu „sufleteşte”) fiziceşte. Arată bine trupeşte. Trupeşte se simte bine. trupim'că s.f. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. trupişte s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. trupiţă1 s.f. (tehn.; la plug; pop.) v. Călcâi. Plaz1. Talpă. trupiţă2 s.f. (anat.; reg.) v. Trupuşor. trupos, -oăsă adj. (înv.; despre oameni sau animale) v. Binefacut. Corpolent. Masiv. Puternic. Robust. Solid. Spătos. Trupeş. Voinic. trupşorel s.n. (anat.; pop.) v. Trupuleţ. Trupuşor. trupuleţ s.n. (anat.) trupuşor, trupşorel, trupurel, trupiţă2, trupuţ. trupurel s.n. {anat.; pop.) v. Trupuleţ. Trupuşor. trupusi vb. IV. tr. (croitorie; reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte) v. însăila, trupuşor s.n. (anat.) trupuleţ, trupşorel, trupurel, trupiţă2, trupuţ. trupuţ s.n. (anat.; reg.) v. Trupuleţ. Trupuşor. trusou s.n. ştafirung. S-a căsătorit cu o fată care avea un trusou modest. trustier s.m. (econ.) trustman. Trustierul este asociat sau acţionar al unui trust. trustman s.m. (econ.) trustier. truşcă s.f. (omit.; reg.) v. Curcă, truşcoi s.m. (omit.; reg.) v. Curcan (Meleagris gallopavo). truşîe s.f. (reg.) 1 (culin.) v. Acritură. Murătură. 2 (culin., ind. alim.) v. Magiun, truşm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 2 v. îmbufna. truşnic s.n. (reg.) v. Turtă. Turtă furajeră, truşm't -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagiu. Scandala-gioaică. trustul vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 2 v. îmbufna. truznel s.n. (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Crâng. Prâsnel. t-shirt ['tijart] subst (ind. text.; engl) v. Maiou. Tricou. tub s.n. I (tehn.) 1 ţeavă, bute, smârc, vergea. Tubul este o piesă cilindrică, goală în interior, din metal, sticlă, material plastic etc., care are diverse utilizări. 2 canal, conductă, <înv. şi reg.> sulinar, <înv.> jgheab. Apa curge prin tuburi. I11 (anat.; de obicei urmat de determ. care. arată felul) canal, conduct, duet, <înv. şi reg.> ţeavă. Tubul digestiv este o parte a aparatului digestiv. 2 (anat.) tub renal = tub urinifer; tub urinifer = tub renal. Tubul renal sau urinifer continuă glomerulul renal şi formează împreună cu acesta nefronul, care este unitatea funcţională a rinichiului. 3 (bot.) tub ciuruit = vas ciuruit, vas liberian. Prin tuburile ciuruite circulă seva. 4 (fiz.) tub electronic = lampă. Tubul electronic conţine mai mulţi electrozi printre care trece un curent electric, tubventuri = venturimetru. Tubul venturi este folosit pentru determinarea vitezei de curgere şi a debitului unui fluid într-o conductă; tubvideocaptor = vidicon. Tubul videocaptor este folosit mai ales în televiziune, pentru transformarea imaginii în semnale electrice. tubăj s.n. (med., med. vet.) tubaj duodenal = drenarea bilei (v. drenare). Tubajul duodenal permite recoltarea bilei care se scurge în duoden; tubaj laringian = intubare, intubaţie. în caz de asfixie, se face tubaj laringian prin introducerea unui tub în laringe. tubâu s.m. (bot.; reg.) v. Mătasea-broaştei (v. mătase) (Conferva rivularia). tuber s.m. (bot.; la unele plante) tubercul, tubercul s.m. 1 (bot.; la unele plante) tuber. Tuberculul este o tulpina subterană, scurtă şi îngroşată, care constituie un rezervor de substanţe nutritive. 2 (med.) tubercul lupic = lupom. Tuberculul lupic este o leziune tegumentară caracteristică lupusului tuberculos.; (lapl.) tuberculii mulgătorilor=paravac-cină. Tuberculii mulgătorilor este o boală infecţioasă care afectează mâinile mulgătorilor de vaci. tuberculât, -ă adj. (bot.; despre plante) tuberifer, tuberos. Plantele tuberculate au tuberculi. tuberculizâ vb. I. refl. (med., med. vet.; despre oameni, animale, părţi ale corpului lor, organe) a se oftica, a se ataca. Plămânii i s-au tuberculizat din cauza condiţiilor mizere din mină. tuberculizâre s.f. (med., med. vet.) ofticare. Tuberculizarea poate duce la decesul, bolnavului. tuberculom s.n. (med.) cazeom. Tuberculo-mul se formează în parenchimul pulmonar. tuberculos, -oăsă adj., s.m., s.f. (med., med. vet.) ftizie, tebecist, pulmonie, ofticat, ofticos, atacat, şui5, şuios. Fiind tuberculos, a stat mai mult timp internat în spital tuberculoză s.f. (med., med. vet.) 1 baciloză. Suferă de tuberculoză de mai mulţi ani. 2 tuberculoză pulmonară = boală de piept, ftizie, piept, plămâni (v. plămân), tebece, baciloză, pulmonie, oftică, atac, beteşug uscat, boală câinească, boală seacă, boală uscată, hârtică, socote, uscătură, <înv.> plămâ-nie. Astăzi, tuberculoza pulmonară poate fi tratată cu rezultate foarte bune; tuberculoză miliară = granulie. Tuberculoza miliară se caracterizează prin prezenţa de granulaţii în plămâni. tuberifer, -ă adj. (bot.; despre plante) tuberculât, tuberos. tuberos, -oâsă adj. (bot.; despre plante) tuberculât, tuberifer. tuberoză s.f. (bot.) 1 (şi tuberoză-albă, tuberoză-de-grădină) Polyanthes tuberosa; chiparoasă. 2 (reg.) v. Bujor (Paeonia officinalis). tuberozitâte s.f. (med., med. vet.) excrescenţă, proeminenţă, protuberanţă, bulbucătură. Bolnavul are pe ficat mai multe tuberozităţi. tubicen s.m. (muz., milit.; înv. şi pop.) v. Gornist. Trâmbiţaş. Trompetist, tubifloră s.f., adj. tubulifloră. tubiform, -ă adj. tubular, tubuliform, tubulos. tubing s.n. (ind. extract.) coloană de extracţie, ţeavă de extracţie. Sondele petroliere sunt prevăzute cu tubinguri. tuboovarită s.f. (med.) anexită, ooforosal-pingită, salpingoovarită. Multe femei suferă de tuboovarită. tubulâr, -ă adj. tubiform, tubuliform, tubulos. Tulpina acestei plante este tubulară. tubuleţ s.n. tubuşor. tubulifloră s.f., adj. tubifloră. Planta tubulifloră are corola gamopetală, în formă cilindrică sau de pâlnie. tubuliform, -ă adj. tubiform, tubular, tubulos. tubulos, -oâsă adj. tubiform, tubular, tubuliform. tubulură s.f. (tehn.) ştuţ. Tubulura permite realizarea unui racord sau scurgerea unui fluid dintr-un recipient ori printr-o conductă. tubuşâr s.n. tubuleţ. tucân, -ă s.m. (în opoz. cu „deştept”, „istef; reg.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. tuci s.n. 1 (ind. sider.) fontă, bădic, schijă, trăscău2, erţ, fier turnat. Tuciul se produce în cuptoare înalte. 2 (pop.) v. Ceaun. 3 (înv. şi reg.) v. Bronz. 4 (tehn.; la plug; reg.) v. Bârsă. tucie s.f. (meteor.; reg.) 1 v. Ceaţă. Negură. Pâclă. 2 v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie, tuciuriu, -ie adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) brun, brunet, negricios, negru, oacheş, <înv. şi pop.> smolit, negriu, ţigănatic, ţigănos, tucoaie |1940 balaian, balaoacheş, bărnaci, murg2, murgiu, negros, oarzăn, <înv.> smoliţiu. îi plac fetele tuciurii. 2 s.m.,s.f. (iron.) v. Rom2. Ţigan. Ţigancă. tucoâie s.f. (ornit.; reg.) v. Curcă, tuculi'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică animale sălbatice sau păsări sălbatice) v. Captura. Prinde. tudăşlî vb. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „despre”) v. Informa. Interesa. întreba. tudelftă s.f. (bot.; reg.) v. Albumeală. Albu-miţă. Floare-de-colţ . Floarea-reginei (v. floare) (Leontopodium alpinum). tudesc, -ă adj. 1 (înv.) v. German. Germanic. Nemţesc. 2 fig. (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, vulgar, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros. Are de multe ori purtări tudeşti. A considerat răspunsul lui cam tudesc. tudi'la adv. (temporal; reg.) v. Curând. Devreme. Fuga (v.fugâ). Grabnic. Imediat. Iute. îndată. Neîntârziat Numaidecât. Rapid. Repede. Timpuriu. tudină s.f. (geomorf.; reg.) v. Ponor. Râpă. Văgăună. tudumână s.f. (înv. şi reg.) 1 v. Protest. 2 v. Dovadă. Indicaţie. Indiciu. Mărturie. Pildă. Probă. Semn. tudumănel s.m. (polit.; înv. şi reg.) v. Con-testatar. Contestator. Protestatar, tudumăm vb. IV. (înv. şi reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Protesta. 2 tr. (compl. indică gânduri, păreri, fapte etc.) v. Afirma. Declara. Mărturisi. Relata. Spune. Zice. tudumănitor s.m. (polit.; înv. şi reg.) v. Contestatar. Contestator. Protestatar, tuf s.n. (geol.; şi tufvulcanic) cinerit. Tuful este o cenuşă vulcanică consolidată, folosită în industria cimentului. tufan s.m. 11 (bot.) Quercus pubescens; stejar-pufos, slădun, lemn-tare, stejărică, tufa. 2 (bot.) tufar, tufa, <înv. şi reg.> turtei. 3 (bot.; pop.) v. Gorun (Quercus petraea). 4 (bot; reg.) v. Stejar (Quercus sessili-flora). 5 (bot; reg.) v. Stejar. Stejar-de-luncă. Stejar-pedunculat (Quercus robur). 6 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. II fig. (pop.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). tufâr s.m. I (bot.) 1 tufan, tufa, <înv. şi reg.> turtei. 2 (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. 3 (reg.) v. Spălăcioasă (Senecio vernalis). II fig. (pop.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). tufă s.f. 11 (bot.) tufan, tufar, <înv. şi reg.> turtei. Tufa este un arbust cu ramuri dese, crescute direct de la rădăcină. 2 (bot.) snop, stuf, corci2, stol, târşar. Primăvara înfloresc tufele de liliac. A intrat din neatenţie într-o tufă de scaieţi. 3 (bot.; reg.; şi tufă-albă) v. Alun (Corylus avellana). 4 (bot; reg.) v. Stejar (Quercus sessiliflora). 5 (bot.; reg.) v. Stejar-pufos. Tufan (Quercus pubescens). 6 (bot; reg.) v. Spălăcioasă (Senecio vernalis). 7 (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. II fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) claie. Atrage atenţia prin tufa de pâr pe care o are. tufăi'vb. IV. tr. (reg.; compb indică fiinţe sau părţi ale corpului lor; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii) v. Izbi. Lovi. Plesni. Pocni, tufăioâră s.f. (bot.; reg.) v. Tufişoară. Tufiţă. Tufuşoară. tufămcă s.f. (bot.) 1 Chrysanthemum indicum; crizantemă, dumitriţă, tufaniţă, aurată (v. aurat2), bumb, cătălină, flori-de-iarnă (v. floare), gura-paharului (v. gură), iemăreţe, mărgărită, mărgean, pelin, pene-de-iarnă (v. pană), roman1, romaniţă-mare, ru-jă-de-toamnă, salomii-galbene (v. salomie), spilcuţă, tătăişă1, tomnatice (v. tomnatic). 2 (reg.) v. Margaretă (Chrysanthemum leu-canthemum). 3 (reg.) v. Nalbă. Nalbă-de-gră-dină. Nalbă-mare-de-grădină. Nalbă-roşie (Althaea roşea). 4 (reg.) tufănică-albă v. Gra-nat1 (Chrysanthemum parthenium); tufăni-că-galbertăv. Mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). 5 (lapl. în forma tufănele; reg.) v. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria). tufămţă s.f. (bot) Chrysanthemum indicum; crizantemă, dumitriţă, tufanică, aurată (v. aurat2), bumb, cătălină, flori-de-iarnă (v. floare), gura-paharului (v. gură), iemăreţe, mărgărită, mărgean, pelin, pene-de-iarnă (v. pană), roman1, romaniţă-mare, ru-jă-de-toamnă, salomii-galbene (v. salomie), spilcuţă (v. spelcuţă), tătăişă1, tomnatice (v. tomnatic). tufăreâg s.n. (bot.; reg.) v. Luncă. Zăvoi, tufări vb. IV. intr. (reg.; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. tufărîe s.f. (bot.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) crâng, desiş, hăţiş, lăstăriş, mladă, stufăriş2, tufăriş, tufiş, lăstăret, nuieliş, perdea, stuf, tufarime, arin, bunget, desime, <înv. şi reg.> zbeg, buhaş, ciritel, haţeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, huci1, nuie-lărie, păhui1, rediu, strufină, târş târşar, tufar, ţuhă, <înv.> desie. tufărime s.f. (bot.; rar) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tulăriş. Tufiş. tufăriş s.n., s.m. 1 s.n. (bot.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) crâng, desiş, hăţiş, lăstăriş, mladă, stufăriş2, tufarie, tufiş, lăstăret, nuieliş, perdea, stuf, tufarime, arin, bunget, desime, <înv. şi reg.> zbeg, buhaş, ciritel, haţeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, huci1, nuielărie, păhui1, rediu, strufină, târş târşar, tufar, ţuhă, <înv.> desie. 2 s.m. fig. (pop.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). tufări'şte s.n. (bot; reg.) v. Alunet. Aluniş. tufceâ s.f. (bot; reg.) v. Tufişoară. Tufiţă. Tufuşoară. tufceăncă s.f. (bot; reg.) v. Tufişoară. Tufiţă. Tufuşoară. tufeâncă s.f. fig. (pop.) v. Bastardă (v. bastard). Copil din flori (v. copil1). tufâc1 s.n. (înv. şi reg.) v. Saltea. tufec2 s.n. (milit.; înv.) v. Puşcă, tufecci'u s.m. (milit; înv.) v. Armurier, tufet s.n. (bot.; reg.) v. Alunet. Aluniş. tufiş s.n., s.m. I s.n. (bot.) 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) crâng, desiş, hăţiş, lăstăriş, mladă, stufăriş2, tufarie, tufăriş, lăstăret, nuieliş, perdea, stuf, tufarime, arin, bunget, desime, <înv. şi reg.> zbeg, buhaş, ciritel, haţeg, hăciugă, hălăciugă, hâns, huceag, huci1, nuielărie, păhui1, rediu, strufină, târş târşar, tufar, ţuhă, <înv.> desie. Dintr-un tufiş sare 0 căprioară. 2 (pop.) v. Alunet. Aluniş. II s.m. fig. (pop.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). tufişoară s.f. (bot.) tufiţă, tufuşoară, tufaioară, tufcea, tufceăncă, tufuliţă, tufuţă. tufi'şte s.f. (bot; reg.) v. Alunet. Aluniş. tufiţă s.f. (bot.) tufişoară, tufuşoară, tufaioară, tufcea, tufceăncă, tufuliţă, tufuţă. tuflă s.f. 1 (mai ales lapl. tufle; reg.) v. Pâslar. 2 (arg.) v. Geantă. Poşetă. 3 (arg.) v. Portmo-neu. Portofel. 4 (arg.) v. Buzunar, tufleu s.n. (reg.) 1 (bot; la porumb) v. Cocean. Strujan. 2 (anat.) v. Fluier. Fluierul piciorului (v. fluier). Tibia. tufli vb. IV. (fam.) I tr. (compl. indică fesuri, pălării, căciuli, bonete etc.)v. Băga. îndesa, înfunda. Trage. Vârî. II tr., refl. fig. 1 (compl. sau sub. indică fiinţe) v. Amorţi. Blegi. Domoli. înmuia. Moleşi. Muia. Toropi1. Vlăgui. 2 (compl. sau sub. indică oameni) v. Acri. Afecta1. Amărî. Cătrăni. Dezola. Indispune, îmbolnăvi. îndurera. înlăcrima. întrista, învenina. Mâhni. Necăji. Otrăvi. Pleoşti. Străpunge. Supăra. 3 (compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, tufli't, -ă adj. fig. (fam.; despre oameni) 1 v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. 2 v. Abătut. Acru. Afectat1. Amărât Cătrănit2. Cernit2. Deprimat. Descurajat. Dezolat Fiert2. Indispus. îndoliat, îndurerat. înlăcrimat. înnegurat. întristat. Mâhnit. Muiat. Necăjit. Neguros. Opărit. Otrăvit2. Pâclos. Pleoştit. Plouat2. Prostrat. Rănit2. Rebegit. Supărat. Trist. Ulcerat, tufoi s.n. fig. (pop.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). tufds, -oăsă adj. I (despre arbori sau despre coroanele, ramurile br) foios, frunzos, stufos, lobodos, stolos, stoborât. Mănăstirea este lângă o pădure bătrână, cu arbori tufoşi. Stejarul din grădină are coroana tufoasă. II fig. 1 (despre barbă, mustăţi) tufiicos, faeş, umbros. Bătrânul are o barbă creaţă şi tufoasă. 2 (despre părul oamenilor, despre blana, coama, coada animalelor) înfoiat, stufos, umbros. Pârul tufos îi cade, în valuri, pe spate. tuftur s.n. (reg.) = taftur. 1941 | tulburare tufucos, -oâsă adj. fig. (reg.; despre barbă, mustăţi) v. Tufos. tufuli'ţă s.f. (bot.; reg.) v. Tufişoară. Tufiţă. Tufuşoară. tufuşoără s.f. (bot.) tufişoară, tufiţă, tufaioară, tufcea, tufceancă, tufuliţă, tufuţă. tufuţă s.f. (bot. reg.) v. Tufişoară. Tufiţă. Tufuşoară. tuhăs s.n. (anat.; la oameni; arg.) v. Dos. Fund. Şezut. tuhăt s.n. (reg.) v. Pilotă. tui1 s.m. (omit.; reg.) v. Ciuf. Ciuf-pitic (Otus scops). tuP vb. IV. tr., refl recipr. (reg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Tutui1. tui3, tuie adj. (reg; despre oameni) 1 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit Zănatic. Zăpăcit 2 v. Ameţit. Băut Beat2. Grizat. îmbătat Tulbure. Turmentat. tuia s.f. (bot.) Thuja orientalis şi Thuja occidentalis; arborele-vieţii (v. arbore), tămâie, pomul-vieţii (v. pom), sosna. tuiâţ, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 v. Ameţit. Băut Beat2. Grizat îmbătat Tulbure. Turmentat. ţuică s.f. (reg.) v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. tuieş, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 3 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. tuieşi'vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. tujP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. tujP vb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ oameni) v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina. Inculpa, învinovăţi. învinui. Recrimina. tujleân s.m. (bot.; la porumb; reg) v. Cocean. Strujan. tujiigă s.f. (reg.) v. Scorbură, tul [tyl] s.n. (reg.) v. Dantelă. tulai1 interj, (reg.) 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) v. A1! Aoleu! E2! Ehei! Ei! Hei1! I2! O! Of! Ti! Ţ! Vai1! 2 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) v. A1! Ah! Aoleu! Au3!, E2! Ei! I2! O! Of! Uf! Vai1! 3 (exprimă îngrijorare, teamă, spaimă) v. Ah! Aoleu! O! Vai! tulai2 interj, (reg.; adesea cu val. vb.) v. Huşti! Ţâşti1! Ţuşti1! Zbughi1! tulă s.f. (constr.; reg.) v. Chirpici. tulăuâşs.m. (bot.; la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. tulbent s.n. (ţes.; reg.) v. Văl. Voal. tulbi vb.IV. intr. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Slăbi. tulboâcă s.f. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. tulbur s.n. angoasă, anxietate, frământare, grijă, impacienţă, îngrijorare, nelinişte, panică, preocupare, temere, tulburare, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrijare, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frământă-tură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, neodihnă, nepace, tulbureală, tumult, tulbură vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ privirea, vederea etc.) a (se) împăienjeni, a (se) împânzi, a (se) înceţoşa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) voala, a (se) ceţoşa, a se pahui, a se pupăza, a se turba. Privirea i se tulbură din cauza oboselii. 2 refl. (despre apă) a se ştilbura. Apa râului s-a tulburat în urma ploilor abundente. Apa izvorului se tulbură la orice atingere a fundului lui nisipos. 3 refl., intr. (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a clocoti, a se dezlănţui, a se frământa, a fremăta, a (se) învălura, a (se) învolbura, a se zbate, a se zbuciuma, a se burduşi, <înv. şi reg.> a (se) sălbătici, a sălta, <înv.> a se desface, a fierbe. Marea se tulbură cu furie în timpul furtunii. 4 tr. (compl. indicâ ape, valuri) a învolbura, a răscoli, a vânzoli. Furtuna tulbură valurile mării. 5 refl. (despre vin) a se casa, a se deprecia. Vinul s-a tulburat pentru că nu a fost tratat şi a venit în contact direct cu aerul 6 refl. (despre cer) a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se mohorî, a se posomori, a se noura. Spre seară, cerul s-a tulburat. 7 refl. (despre vreme) a se închide, a se înrăutăţi, a se mohorî, a se posomori, a se strica, a se urâţi, a se deochea, a se zbârli. Vremea s-a tulburat şi au început ploile. II (adesea fig.) 1 tr. (compl. indicâ oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a tulburat pe toţi. 2 tr., refl. a (se) alarma, a (se) alerta, a (se) angoasa, a (se) frământa, a se impacienta, a intriga, a (se) îngrijora, a (se) nelinişti, a preocupa, a (se) speria, a (se) îngândura, a (se) îngrija, <înv.> a (se) îngriji, a (se) îngrijui, a (se) lărmui, a nepăciui, a (se) intrigarisi, a vântura, a răscula. Gândul că fiul ei ar putea păţi ceva pe stadion o tulbură. Toţi s-au tulburat din cauza avertismentelor meteorologice. 3 tr. (compl indicâ oameni sau sufletul, inima etc. lor) a învifora, a învolbura, a răscoli, a răvăşi, a sfredeli* a zădărî, a uimi, a viforî. Vestea morţii marelui actor i-a tulburat sufletul. 4 tr. (compl. indicâ oameni) a bulversa, a debusola, a deconcerta, a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a zăpăci, a ambarasa, <înv.> a se sastisi, a depeiza. Reproşul dur primit de la şef l-a tulburat. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) zăpăci, a turba. Venirea ei neaşteptată l-a tulburat în aşa măsură, încât nu a mai ştiut ce trebuie să facă. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori mintea, judecata, raţiunea lor) a (se) dezechilibra, a (se) zdruncina, a (se) detraca, a (se) dezaxa, a (se) detuna. Necazurile permanente au tulburat-o, afectându-i serios sănătatea. Din cauza sclerozei, judecata i s-a tulburat, trebuind să fie supravegheat. 7 tr., refl. (compl. sau sub. indică mintea, judecata oamenilor) a (se) obnubila, a (se) întuneca, a se rătăci. Furia i-a tulburat mintea şi nu mai judecă limpede. Face numai fapte regretabile atunci când judecata i se tulbură din cauza alcoolului. 8 tr. (compl. indică oameni) a conturba, a deranja, a importuna, a incomoda, a inoportuna, a încurca, a jena, a stânjeni, a stingheri, a supăra, a zăticni, a sinchisi, a zbuciuma, <înv. şi reg.> a zăhăi, a înghebeji, <înv.> a dodei, a sminti, a strâmtora, a discolipsi, a asoma, a handicapa. Nu vrea să fie tulburat întrucât are de lucru. 9 tr. (compl indicâ oameni, colectivităţi etc.) a agita, a aţâţa, a excita, a incita, a instiga, a întărâta, a provoca, a stârni, a sumuţa, a zădărî, a fitili, a hârâi, <înv. şi reg.> a scorni, a smomi, a asmuţi, a incendia, a monta, a răscoli, a porni, a smă-cina, a strămura, a îmbârliga. Hotărârile abuzive au tulburat populaţia. 10 refl. (despre colectivităţi, grupuri) se agita, a se mişca, a se răscula, a se răzvrăti,a se revolta, a se ridica, <înv. şi pop.> a se semeţi, a se scula, <înv. şi reg.> a se zurbălui, <înv.> a se buntui, a se burzului, a se haini, a se lărmui, a se oţărî, a se pristăvi, a se răscoli, a se răzmiriţi, a răzvesti, a se rebela, a se rocoşi, a se zavergisi. Salariaţii se tulbură din cauza reducerilor de personal. 11 tr. a exalta, a excita, a stârni, a aprinde, a aţâţa, a incita, a întărâta, a răscoli, a trezi. Cartea îi tulbură imaginaţia. 1211. (compl. indicâ ordinea, liniştea, mersul normal al unor fapte, al unor fenomene etc.) a deranja, a dis-turba, a perturba, a agresa. Muzica puternică de la terasă a tulburat liniştea locuitorilor din vecinătate. 13 tr. (înv.; compl. indicâ fiinţe) v. Pedepsi. III fig. 1 tr. (despre mirosuri sau arome puternice; compl. indicâ oameni) a adormi, a ameţi, a îmbăta. Parfumul florilor din grădină o tulbura. 2 refl. (despre oameni) a se emoţiona, a se impresiona. S-a tulburat profund când şi-a revăzut, după ani, sora. tulburâre s.f. 11 fum, împăienjenire, înceţoşare, păienjenire, voalare, pahuială, preveşteală. Abia putea zări ceva din cauza tulburării privirii. 2 agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vân-zolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtu- tulburat |1942 nii sporeşte tulburarea mării. 3 casare, depreciere. Tulburarea vinului se produce pentru că nu a fost tratat şi a venit în contact direct cu aerul. II (adeseafig.) 1 afectare, emoţiona-re, impresionare, înduioşare, mişcare, pătrundere, atingere. La cele văzute, tulburarea oamenilor a fost puternică. 2 înviforare, învolburare, răscolire, răvăşire, vâltoare, zădărâre, uimire. Vestea morţii marelui actor le-a produs o adevărată tulburare sufletească. 3 zăpăceală. La venirea ei neaşteptată, tulburarea tânărului a fost atât de mare, încât nu a mai ştiut ce trebuie să facă. 4 angoasă, anxietate, frământare, grijă, impacienţă, îngrijorare, nelinişte, panică, preocupare, temere, tulbur, aprehensiune, distimie, inchietudine, îngrijare, neliniştire, <înv. şi pop.> păs, frământătură, habar, îngândurare, chită1, glută, <înv.> îngrijăluire, îngrijire, neodihnă, nepace, tulbureală, tumult. Simţea în privirea ei o umbră de tulburare. 5 întunecare. A comis crima într-un moment de tulburare a minţii. 6 conturbare, deranj, deranjare, importunare, incomodare, inoportunitate, jenare, neoportunitate, stânjeneală, stânjenire, stingherire, supărare, <înv. şi pop.> sminteală, stinghereală, zăticneală, zăticnire, înghebejeală, <înv.> smintire, asomare. Tulburarea fără motiv a cuiva de la lucru nu este scuzabilă. 7 aţâţare, incitare, instigare, instigaţie, întărâtare, provocare, stârnire, excitare, incitaţie, provocaţie, sumuţare, zădărâre, fitileală, <înv.> întărâtăciune, întărâ-tătură, strămurare, smăcinare. Unii urmăresc tulburarea populaţiei pentru a produce haos. 8 agitaţie, frământare, vâlvă, zarvă, larmă, frământătură, vâjâială, mişcare, răscoală. Hotărârea primăriei de a demola mai multe case din oraş a produs o mare tulburare. 9 dezordine, <înv.> neaşezare. S-au produs multe tulburări studenţeşti. Guvernul trebuie să ia măsuri când au loc tulburări sociale. 10 agitare, agitaţie, răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă, turbulenţă, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, rebelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurbavă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, hainlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, rocoşitură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. Tulburarea sătenilor este justificată din cauza măsurilor luate de autorităţi. 11 perturbare, perturbaţie, disturbare, disturbaţie. Tânărul a fost reţinut de poliţie pentru tulburarea ordinii publice. II11 (med., med. vet.) deranjament, dereglare. Bolnavul are o gravă tulburare funcţională a inimii. 2 (psih.) tulburare afectivă bipolară = psihoză bipolară, psihoză maniaco-depresivă. Tulburarea afectivă bipolară se caracterizează fie printr-o dispoziţie euforică, fie printr-o dis- poziţie depresivă, fie prin prezenţa simultană sau prin alternanţa rapidă a simpto-melor maniacale şi depresive-, (la pl.) tulburări de personalitate = personalităţi patologice (v. personalitate). Tulburările de personalitate sunt deviaţiile în raport cu personalitatea normală, caracterizându-se prin inflexibilitate şi maladaptare. IV fig. beţie. Tulburarea sufletească produsăĂke succesul de la concert îi explică comportamentul neobişnuit. tulburat, -ă adj. 11 (despre privire, vedere etc.) tulbure, ceţos, împăienjenit, împânzit, înceţoşat, înnegurat, păienjenit. 2 (despre ape, râuri, şuvoaie) agitat, clocotitor, frământat2, fremătător, învolburat, tumultuos, zbuciumat, fremătos, <înv.> colcotos, fremă-tând, înfuriat, răzvrătit. Marea tulburată înspăimântă. 3 (despre vin) casat, depreciat. Vinul tulburat îşi pierde calităţile. II (adesea fig.) 1 (despre oameni) afectat1, emoţionat, impresionat, înduioşat, <înv.> umilit, atins, înmuiat, mişcat, muiat, tuşat Tulburată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute. 2 (despre oameni) zăpăcit. A fost atât de tulburat la venirea ei neaşteptată, încât nu a mai ştiut ce trebuie să facă. 3 (despre oameni sau despre sufletul, inima etc. lor) înviforat, învolburat, răscolit2, răvăşit2, uimit. A fost mult timp cu sufletul tulburat după aflarea morţii marelui actor. 4 (despre oameni) bulversat, confuz, debuso-lat, deconcertat, derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulbure, zăpăcit, dezdrumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas tulburat când a auzit reproşul şefului. 5 (despre oameni sau despre minte, judecată, raţiune) dezechilibrat, zdruncinat2, detracat, dezaxat. Este total tulburat în urma pierderii soţiei. Trebuie să fie supravegheat din cauză că are judecata tulburată. 6 (despre mintea, judecata oamenilor) obnubilat, tulbure, împâclit, întunecat, rătăcit. într-un moment de furie, cu mintea tulburată, l-a omorât. 7 (despre oameni) conturbat, deranjat, importunat, incomodat, încurcat2, stânjenit, stingherit, zăticnit, <înv.> sastisit, strâmtorat. Oamenii tulburaţi nu pot reîncepe imediat lucrul. tulburătic, -ă adj. (reg.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. tulburăciune s.f. (înv.) v. Tulbureală. Turbiditate. tulburător, -oăre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, duios, emoţionant, impresionant, înduioşător, patetic, răscolitor, <înv.> simţitor, mişcător, pătrunzător, răvăşitor, vibrant, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost tulburătoare. 2 (despre mirosuri, arome etc.) ameţitor, îmbătător. Tânăra foloseşte un parfum tulburător. 3 (despre situaţii, veşti, despre fapte, manifestări, atitudini ale oamenilor etc.) deconcertant, derutant, descumpănitor, confuzionant. Vestea primită a fost tulburătoare pentru el. II adj., s.m., s.f. agitator, aţâţător, incitator, instigator, provocator, facţios, fomentos, sediţios, <înv.şi pop.> răzvrătitor, <înv.> întărâtor, răscolitor, răscolnic, incendiar, incendiator. Este cunoscut ca tulburător al mulţimilor. Foloseşte în discursurile sale cuvinte tulburătoare, care incită masele. tulbure adj. 11 (în opoz. cu „limpede”; despre lichide) turbid, tulburos, lişteav, monturos, ştilbure, ştilburoasă Apa din fântână a devenit tulbure în urma ploilor. Vinul casat este tulbure. 2 (despre privire, vedere etc.) tulburat, ceţos, împăienjenit, împânzit, înceţoşat, înnegurat, păienjenit. Privirea tulbure îi trăda oboseala. 3 (despre văzduh, fenomene meteorologice, momente ale zilei etc.) înceţoşat, neclar, sur, tulburiu, suriu. Negurile tulburi ale nopţii au învăluit natura. Aerul unei dimineţi tulburi de toamnă îl înviorează 4 (despre lumină) neclar, murdar. Lumina din hol este tulbure din cauza becului prăfuit. 5 (despre ouă) clocit2, stricat, vechi2. Ouăle tulburi nu pot fi consumate. II (adesea fig.) 1 (despre oameni) bulversat, confuz, debusolat, deconcertat, derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, zăpăcit, dezdrumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat 2 (despre mintea, judecata oamenilor) obnubilat, tulburat, împâclit, întunecat, rătăcit. 3 (despre oameni) ameţit, băut, beat2, grizat, îmbătat, turmentat, <înv. şi pop.> candriu, trecut2, detunat2, turlac, turlăcit, vâjâit2, abţigu-it, cherchelit, matosit, şpriţuit, trosnit, trotilat, vesel, amnărit, asumatat, ceaclauz, cemăluit, chermeleu, chiurluit, îmbeţit, învinoşat, leucit2, rătutit, şumen, şumenit, tântăit, trencheş, trifnit, trincănit, tui3, tuiac, tutuit2, vinos, <înv.> cărăui2, coclit, ceacâr, afectat1, atins, obosit, tuflit, aburit, afumat, aghesmuit, brumat, cânepiu, ciupit2, făcut2, fezandat2, înfierbântat, magne-tizat, oţelit, pilit2, prăfuit, sfinţit3, tămâiât2, târnosit, trăsnit2, turtit, flecnit, flecuit, plesnit2, arămit2, basculant, chiaunit, chitrofonit, împachetat2, împuşcat, machit, mangă, matol, matolit, matrafoxat, ochit2, trăscănit, vopsit2. Era tulbure şi nu s-a mai urcat la volan. 4 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod tulbure. Viitorul ei este tulbure. 5 incert, îndoielnic, nesigur, lunecos. Mariajul celor doi este 1943| tumefiere tulbure. 6 (despre împrejurări, stări, situaţii sociale, politice etc.) agitat, critic, frământat2, greu, zbuciumat, efervescent. Părinţii noştri au trăit în vremuri tulburi. III fig. (despre afaceri, speculaţii, înţelegeri etc.) dubios, suspect, veros, nelămurit. Este incriminat pentru speculaţii tulburi la bursă. tulbureâlă s.f. 11 turbiditate, <înv.> tulbu-răciune,tulburime. Tulbureala apei din fântâni s-a produs după ploi. Specialiştii folosesc un aparat special pentru a măsura gradul de tulbureală a unei suspensii. 2 (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Clocot. Frământare. Freamăt. învă-lurare. învolburare. Tălăzuire. Tulburare. Tumult. Vuiet Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. II (adeseafig.; înv.) 1 v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare. 2 v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. 3 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. tulburel s.n. (vinificaţie) rampaş. Tulburelul este vinul nou, nelimpezit. tulburime s.f. (înv.) v. Tulbureală. Turbiditate. tulburiu, -ie adj. (despre văzduh, fenomene meteorobgice, momente ale zilei etc.) înceţoşat, neclar, sur, tulbure, suriu. tulburos, -oâsă adj. (în opoz. cu „limpede”; pop.; despre lichide) v. Tulbure. Turbid. tulduză vb. I. tr. (reg.; compl. indică obiecte împrăştiate, răspândite, risipite) v. Aduna. Culege. Lua. Ridica. Strânge, tuleân s.m. 1 (bot.; pop.) v. Cotor. Ţuleu. Tulpină. 2 (bot; la porumb; pop.) v. Cocean. Strujan. 3 (la păsări; reg.) v. Tuleu. tulei'şte s.f. (agric.; reg.) v. Porumbişte. tuleu s.m., s.n. I s.m. (bot.) 1 cotor, tulpină, tulean, beldie, bulihău. După ce se strâng cocenii, se taie tuleii porumbului. 2 cotor, tulihan, tulug, ţâţuţă, ţeapă, ţeapcă, ţep, ţepuşă. Tuleul rămâne în pământ după ce planta se taie de pe câmp. 3 (la porumb; reg.) v. Cocean. Strujan. 4 (la porumb; reg.) v. Ştiulete. 5 (la conifere; reg.) v. Con. II s.n. 1 (la păsări) ciump, tulean. Tuleiele sunt cotoare ale penelor încă nedezvoltate care acoperă corpul păsărilor. 2 (art.; anat.; la animale; reg.) tuleul cozii v. Coccis. 3 (anat.; reg.) v. Fluier. Fluierul piciorului (v. fluier). Tibia. 4 (la pl. tuleie; arg.) v. Ţigară. Ţigaretă, tulîvb. IV. 1 intr. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; fam.; despre oameni) v. Fugi. 2 refl. (înv. şi reg.; despre fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în”) v. Ascunde. 3 intr. (reg.; despre fiinţe; de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”) v. Pleca. Porni, tulichi'nă s.f. (bot) 1 {şi, art., tulichina-lupu-lui) Daphne mezereum; liliac-de-pădure (v. liliac1), liliac-sălbatic (v. liliac1), afin-sălbatic (v. afin1), cleiţă, dafin, lemn-câi-nesc, mălin-sălbatic, paţachină1, piperul-lupu-lui (v. piper), teiul-lupului (v. tei), tulichioară, ţepchin, ţolul-lupului (v. ţol1). 2 (reg.) v. Iederă-albă (Daphne blagayana). 3 (reg.; în forma tulipin) v. Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum). 4 (reg.) v. Rododendron. Smirdar (Rhododendron kotschyi). 5 (reg.) Daphne cneorum; tămâiţă, tămâiţă-fermecătoare. tulichioâră s.f. (bot.; reg.) 1 v. Liliac-de-pă-dure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichina-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum). 2 v. Lemn-câinesc (Ligustrum vulgare). tulihân s.m. (bot.; la porumb; reg.) v. Cotor. Tuleu. tulihoi s.m. (bot.; la porumb; reg.) v. Ştiulete, tulipân s.m. (bot.; reg.) 1 v. Lalea. La-lea-de-grădină. Tulipă (Tulipa gesneriana). 2 (şi tulipan-de-grâdină, tulipan-de-iarbă) v. Iris. Stânjen. Stânjenel. Stânjenel-de-grădi-nă. Stânjenel-vânăt. Stânjenel-violet (Iris germanica). 3 (şi tulipan-galben) v. Crin-de-toamnă. Crin-galben. Crinul-fâ-nului (v. crin) (Hemerocallis flava şi Hemero-callisfulva). 4 (bot.; reg.) v. Narcisă. Zarnaca-dea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). tulipă s.f. (bot.) Tulipa gesneriana; lalea, lalea-de-grădină, laptele-păsării (v. lapte), tulipan, zambac. tulipin s.m. (bot; reg.) = tulichină. tulnic1 s.n. (muz.) bucium1, buhai,«reg.> dârlă, dârloi, dudă2, dudoi, trâmbiţă, tut1. Se aud tulnicele pe vârful muntelui. tulnic2, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit. tulnicâş s.m. (muz.) buciumaş, tulnicer. Tulnicaşul sună din tulnic. tulniceâlă s.f. (reg.) v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală, tulnicer s.m. buciumaş, tulnicaş. tulnicî vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci, tulpân s.n. 1 basma, legătoare (v. legă-tor), legătură, legătură de cap, testemel, <înv. şi reg.> barabun, cârpă, dirmea, felegă, peştiman, şirincă, căpătuşcă, grimea, pambriu, procoviţă, zeghe, ceatma. Poartă un tulpan de caşmir. 2 (ind. text.; pop.) v. Muselină. tulpăior s.n. tulpănaş, tulpănel. tulpănâş s.n. tulpăior, tulpănel. tulpănel s.n. tulpăior, tulpănaş. tulpină s.f. 11 (bot.) trunchi, caulis, <înv. şi pop.> steblă, trup, lujer, <înv.> trunc. Tulpinile mestecenilor au o strălucire de argint în lumina lunii. O veveriţă şi-a făcut scorbura în tulpina unui stejar. 2 (bot.) tulpină târâtoare = stolon. Tulpina târâtoare, în contact cu pământul, formează rădăcini, dând naştere la noi plante. 3 (bot.) lujer, caulis. Vântul a rupt câteva tulpini de lalele. 4 (bot.) cotor, tuleu, tulean, beldie, bulihău. După ce se strâng cocenii, se taie tulpinile porumbului. 5 (pom.; reg.; şi tulpină sălbatică) v. Pom nealtoit. Pom rău. Pom sălbatic. Portaltoi. 6 (reg.) v. Scorbură. II 1 (jur.) spiţă. Tulpina reprezintă totalitatea persoanelor descendente din aceeaşi persoană (autor comun), care dobândesc, într-o succesiune, partea ce ar fi revenit autorului lor comun, dacă acesta ar fi fost în viaţă. 2 (rar) v. Matcă. Talon. 3 (lingv.; înv.) v. Temă. III fig. (înv.) 1 v. Neam. Seminţie. Spiţă. Viţă. 2 (anat.) v. Corp. Oase (v. os). Trup. tulpiniţă s.f. (bot.) tulpioară. tulpioâră s.f. (bot.) tulpiniţă. tuluc s.m. (reg.) 1 (zool.) v. June. Mânzat. Viţel. 2 (iht.) v. Zglăvoc (Cottus gobio). tulucân s.m. (zool; reg.) v. Juncan. tulucâşs.m. (zool; reg.) v. Juncănaş. Juncănel. Juncuşor. Juncuţ. tulug s.m. (bot.; reg.) 1 (laporumb) v. Cocean. Ştiulete. 2 v. Cotor. Tuleu. tulujişte s.f. (agric.; reg.) v. Porumb. Porumbişte. tulumbagiu s.m. (înv.) v. Pompier, tulumbâr s.m. (înv.) v. Pompier, tulumbâş s.m. (înv.) v. Pompier, tulumbă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Furtun. 2 (tehn.; la fântână; înv.) v. Pompă1.3 (anat; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, tulumbiţă s.f. (tehn. med.; reg.) v. Irigator. tulvurâr s.m. (reg.; deprec.) tulvurică. „Tulvurea” este numele care se dă copiilor care poartă pantaloni scurţi. 2 (deprec.) tulvurea. tu mân s.n. (meteor.; reg.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. turnăm vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci, tumefâcţie s.f. (med., med. vet.) 1 inflamare, inflamaţie, tumefiere, turgescenţă, turgor, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> mosorâtură. 2 (concr.) extumescenţă, inflamaţie, intumes-cenţă, tumescenţă, umflătură, badra-ganie, <înv. şi reg.> umflăciune, aprinsu-ră, bubâlcă, măzănaie, <înv.> aprinzătură. Tumefacţia s-a retras folosindu-se comprese reci. tumefiâ vb. I. refl. (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe etc.) a se inflama, a se umfla, a se obrinti, a se boboti, a se bolfi, a se coşi, a se mosorî, <înv.> a se aprinde. Piciorul s-a tumefiat din cauza fracturii. tumefiât, -ă adj. (med., med. vet; despre ţesuturi, organe etc.) inflamat, intumescent, tumescent, tumid, turgescent, turgid, umflat, obrintit2, bobotit, <înv.> mosorât Piciorul tumefiat îl doare foarte tare. tumefiere s.f. (med., med. vet.) inflamare, inflamaţie, tumefâcţie, turgescenţă, turgor, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, tumentos |1944 obrintitură, bobotire, <înv.> mosorâtură. Tumefierea piciorului s-a produs din cauza fracturii. tumentos, -oâsă adj. (despre plante sau despre organe ale lor) împâslit,pâslos. Tulpina tumentoasă a acestei plante are numeroşi peri mici, numeroşi şi deşi. tumescent, -ă adj. (med, med. vet.; despre ţesuturi, organe etc.) inflamat, intumescent, tumefiat, tumid, turgescent, turgid, umflat, obrintit2, bobotit, <înv.> mosorât. tumescenţă s.f. (med., med. vet.) extumes-cenţă, inflamaţie, intumescenţă, tumefacţie, umflătură, badraganie, <înv. şi reg.> umflăciune, aprinsură, bubâlcă, măză-naie, <înv.> aprinzătură. tumfd, -ă adj . (med, med vet.; despre ţesuturi, organe etc.) inflamat, intumescent, tumefiat, tumescent, turgescent, turgid, umflat, obrintit2, bobotit, <înv.> mosorât. tumoâre (tumoră) s.f. (med., med. vet.) 1 neoformaţie, măzănaie, mostofâlcă. Tumoarea se dezvoltă în organism prin înmulţirea exagerată a celulelor aparţinând unuia sau mai multor ţesuturi. 2 tumoare bronşică = epistom. Tumoarea bronşică este pusă în evidenţă prin bronhoscopie; tumoare malignă = cancer, neoformaţie, neoplasm, neoplazie, boală de rac, rac, arici1, racilă, şui5, tătarcă, <înv.> carchin, schir, neo. I s-a descoperit o tumoare malignă la vezica biliară; tumoare purulentă = empiocel; tumoare polichistică = polichis-tom; tumoră albă - osteoartrită tuberculoasă; tumoră carcinoidă = argentafinom, carcino- id. Tumora carcinoidă are malignitate inconstantă sau atenuată, dezvoltându-se din celulele argentafine ale organelor derivate din intestinul primitiv (tub digestiv, trahee, bronhii, căi excretorii ale ficatului şi ale pancreasului); tumoră cu mieloplaxe = mieloplaxom, osteoclastom. Tumora cu mieloplaxe este localizată pe maxilar sau la nivelul epifizei oaselor lungi, fiind, în general, benignă; tumoră malignă secundară = cancer secundar, metastază, <înv.> strămutare. Tumora malignă secundară apare la o distanţă oarecare de tumoarea malignă primitivă; tumoră organoidă = teratoid, teratom. Tumora organoidă este o tumoare benignă, congenitală, de natură embrionară. tumul s.n. gorgan, măgură. Tumulul este o movilă funerară în care au fost descoperite vestigii arheologice. tumulăr, -ă adj. funerar, sepulcral, tombal, mormântal, mormântos. Trupul neînsufleţit a fost depus într-o cameră tumulară. tumult s.n. I 1 freamăt, gălăgie, larmă, turbulenţă, vuiet, vuire, zgomot, rohot. Tumultul străzii pătrunde prin ferestre. 2 gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbă-lău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăndănaie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neo-dihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balairfuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era un tumult de nedescris. 3 agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte tumultul mării. 4 (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răscu-lare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. II fig. (înv.) v. Angoasă. Anxietate. Frământare. Grijă. Impacienţă. îngrijorare. Nelinişte. Panică. Preocupare. Temere. Tulbur. Tulburare, tumultuos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni, colectivităţi etc.) clamoros, gălăgios, turbulent, zgomotos, <înv.> neodihnit. în balconul teatrului era un grup tumultuos de tineri. 2 (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor sau despre mişcări ori corpuri în mişcare) dezlănţuit, frenetic, impetuos, intemperat, năvalnic, nestăpânit, nestăvilit, <înv.> dezlegat2, debordant, furtunos, sălbatic, tempestuos. în club este o veselie tumultuoasă. 3 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, vehement, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament tumultuos. II adj. 1 (despre ape, râuri, şuvoaie) agitat, clocotitor, frământat2, fremătător, învolburat, tulburat, zbuciumat, fremătos, <înv.> colcotos, fremătând, înfuriat, răzvrătit. Marea tumultuoasă înspăimântă. 2 fig. (despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năprasnic, năvalnic, puternic, violent, furios, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, sălbatic. Pârâul tumultuos, umflat de ploi, îneacă tot ce este în calea lui. III adv. (modal) 1 (mai ales în legătură cu vb. de mişcare) furtunos, valvârtej, vijelios. Enervat, iese tumultuos din sală. 2 frenetic, impetuos, năvalnic. Reacţionează tumultuos la orice provocare. 3 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) furtunos, tumultuoso, zgomotos, tumultuoso [tumultu’ozo] adv. (muz.; indică modul de executare a uneu piese muzicale) furtunos, tumultuos, zgomotos, tumurug s.n. (reg.) 11 v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. 2 v. Buştean. Trunchi. 3 v. Butuc. Obadă. II (jur.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. tun s.n. I (milit.) top3, <înv.> harmată, puşcă, aramă, havliţă. Pentru a cuceri oraşul, au folosit şi câteva zeci de tunuri. II (meteor.) 1 (înv. şi pop.) v. Tunet. 2 (înv.) v. Trăsnet, tună vb. 1.1 (meteor.) 1 intr. impers. a detuna, a durăi, a urla, <înv.> a încrişca. A închis fereastra pentru că a început să tune. Poate să fulgere, poate să tune, trebuie să plecăm la drum. 2 tr., intr. (reg.) v. Detuna. Trăsni. I11 intr. (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) a bubui, a detuna, a dudui, a trăsni, a vui, a răzbubui, a suna, a mugi. Tunurile au tunat fără încetare, toată ziua. 2 intr. (înv. şi pop.; despre fiinţe, mai ales despre oameni) v. Năvăli. Tăbărî. 3 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera. 4 intr. (reg.; despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. 5 intr. (reg.; despre fiinţe) v. Coborî. 6 tr. (econ.; înv.; compl. indică sume de bani) v. Băga. Investi. Plasa. Vârî. tunâci adj. (reg.; despre oameni) v. îndrăzneţ, tunâr s.m. (milit.) artilerist, <înv.> canonier, puşcar, puşcaş, topciu. Tunarii pregătesc tunurile pentru atacul de a doua zi. tunări'e s.f. (milit.; înv.) v. Artilerie, tunări're s.f. (milit.; înv.) v. Canonadă, tunător, -oâre adj. 1 (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) bubuitor, detunător, <înv.> trăsnitor. O explozie tunătoare a distrus o mare parte din clădire. 2 (în opoz. cu „slab”, „stins”; despre voce, sunete, zgomote etc.) amplu, detunător, intens, puternic, răsunător, rezonant, ridicat2, tare, tonant, detunat2, întins2, <înv. şi pop.> straşnic, tonitruant. Zgomotul făcut de motociclete este tunător. tunătură s.f. (reg.) v. Bubuire. Bubuit. Bubuitură. Detonaţie. Detunare. Detunat1. Detunătură. Duduit. Duduitură. Trăsnet. Trăsnitură. Vuiet. tunde vb. III. I tr. 1 (compl. indică pârul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau lâna, blana, părul unor animale) a scurta, a tăia, a reteza, a tuşina, a costruşi, a rotunji. Vara îşi tunde pârul. Mustaţa trebuie să fie tunsă. 2 (compl. indică iarbă, crengi, viţă -de-vie etc.) a reteza, a tăia, a tuşina. Grădinarul a tuns iarba din curte pentru că era prea înaltă. 3 (apic.; reg.; compl. indică fagurii dintr-un stup) v. Reteza. II tr., refl. fig. (relig; rar; compl. sau sub. indică oameni) v. Călugări. tundere s.f. tuns1, tunsoare, tunsură, retezare, costruşire, tunsătură. tunel aerodinamic s.n. suflerie aerodinamică. într-un tunel aerodinamic se determină, experimental, forţele aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor modele sau machete de avioane, de aripi de avioane etc. tunet s.n. (meteor.) 1 durăt, <înv. şi pop.v tun, <înv.> detunătură. A început să plouă cu tunete şi trăsnete. 2 (reg.) v. Trăsnet, tungstât s.m. (chim.) wolframat. Tungstatul este sarea acidului wolframic. tungsten s.ri. (chim.) wolfram. Tungstenul este folosit la fabricarea oţelurilor speciale 1945| cu duritate mare, a filamentelor pentru becuri electrice, a carburilor foarte dure, a metalului widia etc. tungstft s.n. (mineral.) scheelit. Tungstitul este folosit pentru obţinerea wolframului. tunică s.f. 1 (bot.) cămaşă. Tunica este învelişul cărnos al unui bulb. 2 (anat.) tunică internă = endoteliu. Tunica internă formează învelişul intern ai inimii şi al vaselor. tuniceă s.f. (bot.) Arabis turrita; bărbuşoa-ră-de-munte, turicel. tunicier s.m. (zool.) urocordat Tunicerul este un animal marin, cu corpul în formă de sac sau de butoiaş, acoperit cu o membrană gelatinoasă. tuns1 s.n. 1 tundere, tunsoare, tunsură, retezare, costruşire, tunsătură. Un tuns la un coafor de lux costă foarte mult. 2 (apic.; reg.) v. Retezare. Retezat1. tuns2, tunsă adj. 1 (despre părul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau despre lâna, blana, pârul unor animale) scurtat, tăiat2, retezat2, tuşinat, costruşit. îi stă mai bine cu părul tuns. 2 (despre iarbă, crengi, viţă -de-vie etc.) retezat2, tăiat2, tuşinat. Iarba tunsă a fost dată la păsări. tunsăr s.m. (bot.; reg.) v. Grâu. Grâu-de-iar-nă. Grâu-englezesc. Grâu-tuns (Triticum hybernium). tunsătură s.f. (reg.) v. Tundere. Tuns1. T unsoare.T unsură. tunsoare s.f. 11 tundere, tuns1, tunsură, retezare, costruşire, tunsătură. 2 coafură, freză1, frizură, pieptănătură, cofârţă, pliton. Are o tunsoare modernă. II (reg.) v. Adunare. Adunat1. Culegere. Cules1. Recoltare. Recoltat Recoltă. Strângere. Strâns1. tunsură s.f. tundere, tuns1, tunsoare, retezare, costruşire, tunsătură. tunzătdr, -oăre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Bărbier. Frizer. Frizeriţă. 2 s.m. (entom.; reg.) v. Cărăbuş (Melolontha melolontha sau Melolontha vulgaris). tup s.n. (înv.) v. Blană. Piele, tupăi vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Izbi. Trânti. 2 tr. (compl. indicâ fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 3 intr. (despre oameni şi unele animale) v. Bocăni. Tropăi, tupăni vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre oameni) v. Izbi. Trânti. 2 (despre oameni şi unele animale) v. Bocăni. Tropăi, tupei'st, -ă adj., s.m., s.f. (fam.) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1, tupeu s.n. aplomb, aroganţă, impertinenţă, insolenţă, ireverenţă, îndrăzneală, măgărie, necuviinţă, neobrăzare, neruşinare, obrăznicie, prezumţie, semeţie, sfruntare, trufie, morgă2, superbie, asinitate, ţănţoşie, ţâfnă, <înv. şi reg.> măroşie, <înv.> dâr-zie, nestidinţă, obrăznicire, sfrunterie, porcire, cărbune. îi răspunde cu tupeu. tupi vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indicâ fiinţe; urmat de determ. locale, introduse prin prep. „în’) v. Ascunde. tur1 s.n. 1 (fiz.) tură1. Turul este o mişcare circulară, periodică, a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea corpului în poziţia iniţială. 2 (adesea constr. cu vb. „a face”) înconjur. Vizitatorii fac turul palatului. Atletul a făcut turul stadionului în câteva minute. 3 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a face”, „a trage”) raită, tură1, otrocol, terpel. Au dat un tur prin magazine, pentru a vedea ce a mai apărut nou. 4 (la j. de cărţi) pasă. tur2 s.n., s.m. 1 s.n. (la pantaloni; fam.) v. Dos. Fund. 2 s.m. (la pl. turi; reg.) v. Iţari. tură s.f. (înv.) 1 v. Iscălitură. Semnătură. 2 (j. de noroc) v. Rişcă. turăn, -ă adj. turanian, turanic, turaniăn, -ă adj. turan, turanic, turanic, -ă adj. turan, turanian. Popoarele turanice sunt de origine turcă sau uralo-alta-ică. Turca şi mongola sunt limbi turanice. turâţie s.f. 1 rotaţie. Turaţia este o mişcare circulară a unei piese în jurul unui ax. Elicea face un număr foarte mare de turaţii pe minut. 2 (fiz.) viteză de rotaţie. Turaţia este numărul de rotaţii efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp. tură1 s.f. 1 schimb. Conducerea fabricii a propus să se lucreze în două ture. în săptămâna trecută a lucrat numai în tura de noapte. 2 (fiz.) tur1. 3 (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a face”, „a trage’7) raită, tur1, otrocol, terpel. tură2 s.f. (j. de şah) turlă, turn. Tura se deplasează numai în linie dreaptă, orizontal sau vertical. tură3 s.f. (omit.; reg.) v. Porumbel-sălbatic. Turturea. Turturică (Streptopelia turtur). turbă vb. I. fig. 1 intr. (despre oameni) a se înfuria, a se învrăjbi, a se mânia, a se aprinde, a se înălbăstri, a se încălzi, a se înfierbânta, a se învineţi, a se iuţi, a se oţeti, a se ardeia, a se bulbuca, a se umfla, a se zbârli, a se boboti, a se scociorî. Nu se putea controla când turba. A turbat la auzul minciunii spuse cu seninătate. 2 refl. (înv.; despre oameni) v. Tulbura. Zăpăci. 3 refl. (înv.; despre privire, vedere etc.) v. împăienjeni. împânzi. înceţoşa, înnegura. Păienjeni. Tulbura. Voala, turban s.n. <înv.> cealma, saric. Turbanul este purtat de bărbaţii din unele ţări orientale. turbăre s.f. 11 (med., med. vet.) rabie, hidrofobie, nebuneală, turbă2, <înv.> lisă, turbăciune, turbătură. Turbarea este o boală infecţioasă acută a sistemului nervos central, provocată de un virus, care afectează toate mamiferele şi care, la om, se transmite prin muşcătura animalelor infectate. 2 fig. furie, înverşunare, mânie, iuţeală, turbă2, turbăciune, turbătură. Patronul, cuprins de turbare, a concediat câţiva angajaţi. Şi-a descărcat toată turbarea pe bieţii copii. II (bot.; reg.) 1 (şi turbare-comută) v. Ciumăfaie. Foaia-ciu-mei (v. foaie). Laur. Laur porcesc (Datura stramonium). 2 v. Dafin. Laur (Laurus no-bilis). 3 (şi, art., turbarea-câinelui) v. Lăs-nicior. Zârnă (Solanum nigrum). turbină turbăt, -ă adj. fig. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) furibund, rabiat Tânărul turbat a început să spargă tot ce întâlnea în cale. I-a smuls scrisoarea din mână cu un gest turbat. 2 (mai ales despre oameni) furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverşunat, mâniat, mânios, obstinat, pornit, negru, oţetit, montat, zbârlit. Turbat peste măsură, i-a răspuns răstit. 3 (despre manifestări, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) furios, violent. Observaţiile turbate ale clienţilor îl puneau în dificultate. Adesea, are ieşiri turbate. 4 (mai ales despre fenomene ale naturii) cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, năprasnic, straşnic, teribil, colosal, îndrăcit, sălbatic. 0 furtună turbată i-a luat acoperişul casei. turbă1 s.f. (mineral.) mărăcie. Turba este o varietate de cărbune inferior. turbă2 s.f. 11 (med., med. vet.;pop.) v. Rabie. Turbare. 2 (zool; deprec.) v. Câine (Caniş familiaris). II (bot.; reg.) v. Căpuşă. Ricin (Ricinus communis). III fig. (înv.) v. Furie, înverşunare. Mânie. Turbare. turbă3 s.f. (înv.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, turbăciune s.f. I (art.; bot.; reg.) turbăciu-nea-câinelui v. a Măselariţă1 (Hyoscyamus niger)\ b Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium); c Lăsnicior. Zârnă (Solanum nigrum). II (înv.) 1 (med., med. vet.) v. Rabie. Turbare. 2 fig. v. Furie. înverşunare. Mânie. Turbare. turbărie1 s.f. (geomorf.) turbieră,sfagnet. Turbăria este o mlaştină în care s-a acumulat un strat de turbă. turbărie2 s.f. (bot.; reg.) v. Ciumăfaie. Foaia-ciumei (v. foaie). Laur. Laur-porcesc (Datura stramonium). turbătură s.f. (înv.) 1 (med., med. vet.) v. Rabie. Turbare. 2 fig. v. Furie. înverşunare. Mânie. Turbare. turbelariăte s.n. pl. (zool.) turbelarii. Turbelariatele formează o clasă de viermi, care au corpul în formă de frunză şi trăiesc în mediul acvatic. turbelării s.m. pl. (zoo/.) turbelariate. turbid, -ă adj. (în opoz. cu „limpede”; despre lichide) tulbure, tulburos, lişteav, monturos, ştilbure, ştilburoasă. Apa din fântână a devenit turbidă în urma ploilor. Vinul casat este turbid. turbidimâtru s.n. (fiz.) tolometru. Cu turbidimetrul se măsoară gradul de tulbureală a unei suspensii. turbidităte s.f. tulbureală, <înv.> tulburăciune, tulburime. Turbiditatea apei din fântâni s-a produs după ploi. Specialiştii folosesc un aparat special pentru a măsura gradul de turbidităte a unei suspensii. turbieră s.f. (geomorf,',) turbărie1, sfagnet. turbină de foraj s.f. (ind. extract.) turbobur, turbofor, turbotrepan. Turbina de foraj se introduce în gaura de sondă împreună cu sapa de foraj, pe care o acţionează. turbincă |1946 turbincă s.f. 1 {înv.) v. Desagă. Traistă. 2 (arg.) v. Buzunar. 3 (arg.) v. Portmoneu. Portofel. turbinectomie s.f. (chir.) concotomie. Turbinectomia este rezecţia unuia dintre cornetele foselor nazale. turbion s.n. (meteor., hidrol.) vârtej. Turbionul de aer este mişcarea spiralată a aerului (în jurul unui punct oarecare), datorată în general încălzirii puternice a suprafeţei active. Turbionul de apă este deplasarea apei în jurul unei axe verticale sau uşor oblice. turbobur s.n. (ind. extract.) turbină de foraj, turbofor, turbotrepan. turbocompresor s.n. (tehn.) compresor cu rotor. Cu ajutorul turbocompresorului se realizează comprimarea gazelor. turbofân s.n. (tehn.) turbosuflantă, turbo-ventilator. Turbofanul este un turboreactor cu două fluxuri, în care fluxul secundar este pus în circulaţie de un ventilator. turbofor s.n. (ind. extract.) turbină de foraj, turbobur, turbotrepan. turbojet s.n. (tehn., av.) turboreactor, turbolie s.f. (bot.; reg.) 1 v. Turiţă-mare (Agrimonia eupatoria). 2 v. Hasmaţuchi (Anthriscus cerefolium). turboreactor s.n. (tehn., av.) turbojet. Turboreactorul este folosit la propubia prin reacţie a unui avion de mare viteză. turbos, -oăsă adj. (despre terenuri, locuri etc.) turfos. Un teren turbos conţine multă turbă. turbosuflantă s.f. (tehn.) turbofan, turbo-ventilator. turbotrepăn s.n. (ind. extract.) turbină de foraj, turbobur, turbofor. turboventilator s.n. (tehn.) turbofan, turbosuflantă. turbulent, -ă adj. 1 (fiz.; despre fluide, despre mişcarea lor etc.) agitat. Când fluidul depăşeşte o anumită viteză de curgere printr-un tub, curgerea devine turbulentă. 2 (despre oameni, colectivităţi etc.) clamoros, gălăgios, tumultuos, zgomotos, <înv.> neodihnit. în balconul teatrului era un grup turbulent de tineri. turbulenţă s.f. I (fiz.) agitaţie. Când fluidul depăşeşte o anumită viteză de curgere printr-un tub, se produce turbulenţa curgerii acestuia. I11 freamăt, gălăgie, larmă, tumult, vuiet, vuire, zgomot, rohot Turbulenţa străzii pătrunde prin ferestre. 2 babilonie, dezordine, haos, încurcătură, zăpăceală, tălbăcitură, valvârtej, carambol. O adevărată turbulenţă se produce pe autostrăzi din cauza maşinilor acelora care se întorc spre casă din weekend. 3 agitare, agitaţie, răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă, tulburare, concitaţie, insurgenţă, sediţiune, apostazie, rebelişte, <înv. şi pop.> răzvală, rebelie, tevatură, hârţoală, libertate, revoluţie, ridicare, sculare, buntaţie, harţă, huştupă, zurba-vă, <înv.> bont1, burzuluială, hainie, hainlâc, răscolniţă, răzvrăţ, rebelă (v. rebel), rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit1, roco-şitură, semeţie, tulbureală, tumult, vrajbă1, zaveră, zurba, zvoncic, zulum, zurbalâc, furtună. Turbulenţa sătenilor este justificată din cauza măsurilor luate de autorităţi. turbure s.f. (bot.; reg.) v. Hasmaţuchi (Anthriscus cerefolium). turbureă s.f. (bot.; reg.) v. Hasmaţuchi (Anthriscus cerefolium). turc, turcă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. oriental, turcoaică, <înv. şi pop.> necredincios, mahomedan, turcoman2, turcalete, <înv. şi reg.> ciutac1, bulă3, turcalău, turcan, <înv.> aliotman, cadână, cealmagiu, ismailitean, osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, otomanlâu, păgân, turcoa-ie, <înv.; glum.> pilafgiu, şalvaragiu. Turcii sunt negustori pricepuţi. 2 adj. oriental, turcesc, <înv.> ismailitean, osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc. Covoarele turce sunt superb lucrate. Diplomatul turc cunoaşte bine tradiţiile româneşti. în limba română s-au păstrat elemente lexicale de provenienţă turcă. 3 s.f. (lingv.) limbă turcă, turcească (v. turcesc). Turca face parte din familia limbilor turcice. 4 s.m. (relig.; pop.) v. Necredincios. Păgân. II s.m. (la pl. turci) v. Păpădie (Taraxacum officinale). turca s.f. art. (pop.) 1 (j. folc.) v. Capra (v. capră). 2 (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoâică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune, turcafleţ s.m. (reg; deprec.) v. Fante. Filfizon, turcalău s.m. (reg.) v. Oriental. Turc. turcalete s.m. 1 (fam.; glum.) v. Oriental. Turc. 2 (arg.) v. Gay. Homosexual. Invertit. Pederast. Uranist. turcaleţ s.n. 1 zmeu turcesc. Turcaleţul este confecţionat din hârtie şi are o coadă de cârpă. 2 (anat.; la oameni; arg.) v. Dos. Fund. Şezut. turcăn s.m. (reg.) v. Oriental. Turc. turcarete s.m. (bot.; reg) v. Măseaua-ciutei (v. măsea) (Erythronium dens caniş). turcărănie s.f. (colect.; reg.) v. Turcime. turceăc s.m. (omit.; reg.) v. Ciocănitoare-su-ră (Picus canus). turcesc, -eăscă adj.,s.f. I adj. 1 oriental, turc, <înv.> ismailitean, osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc. 2 (relig.; pop.) v. Islamic. Mahomedan. Musulman. II s.f. (lingv.; rar) v. Limbă turcă. Turcă (v. turc.). turchez, -ă adj., s.n. (pop.) I adj 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albastru. Ultramarin1.2 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albastru-verzui. Glauc. Turcoaz. II s.n. 1 v. Turcoaz. 2 v. Albăstreală. Ultramarin1. turchi'n, -ă adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albastru-închis. turchîză s.f. (mineral.) peruzea, turcoază. turci vb. IV. I refl. (despre oameni) <înv. şi pop.> a se păgâni. S-a turcit pentru a se putea căsători cu un mahomedan. II fig. (fam.) 1 tr. (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 refl. (glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, turcie s.f. (înv.) v. Turcire. turcime s.f. (colect.) turcărănie, <înv.> aliotman, păgânătate, păgânime. Oastea lui Ştefan a înspăimântat turcimea la Râzboieni. turcire s.f. <înv.> turcie. Prin turcire şi-a schimbat şi prenumele. turcoâică s.f. 1 orientală (v. oriental), turcă (v. turc), <înv. şi pop.> necredincioasă (v. necredincios), mahomedană (v. mahomedan), bulă3, <înv.> cadână, ismailiteană (v. ismailitean), osmană (v. osman), osman-lâie (v. osmanlâu), turcoaie. Este foarte bună prietenă cu o turcoaică. 2 (la pl. turcoaice; bot.; reg.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans). turcoaie s.f. (înv.) v. Orientală (v. oriental). Turcă (v. turc). Turcoaică, turcoaz adj. invar., s.n. invar. 1 adj. invar, albastru-verzui, glauc, turchez. 2 s.n. invar. turchez. Este fascinat de turcoa-zul ochilor ei. turcoăză s.f. (mineral.) peruzea, turchiză. Turcoaza este o piatră semipreţioasă, de culoare albastră-verzuie. turcofîl, -ă s.m., s.f. filoturc. Turcofilii admiră şi aprobă tot ce este turcesc. turcofili'e s.f. turcomanie. Turcofilia este admiraţia pentru tot ce este turcesc. turcomân1 s.m. (rar) v. Turkmen. turcomăn2 s.m. (pop.; peior.) v. Oriental. Turc. turcomanie s.f. turcofilie. turcomerit, -ă adj. fig. (înv.; despre oameni) v. Despotic. Neronian. Tiran. Tiranic, turculeăn s.m. turculeţ, turcuţ. turculeţ s.m. I turculeăn turcuţ. Copilul vecinilor noştri este un turculeţ foarte simpatic. II (bot.; reg.) 1 v. Floarea-Paştelui (v. floare). Rotiliţă (Anemone nemorosa). 2 v. Dediţei-galbeni (v. dediţeî). Floarea-Paş-tilor (v. floare). Floarea-Paştilor-galbenă (v. floare). Floarea-păsărilor (v. floare). Floarea-vântului-galbenă (v. floare). Găinuşă. Găinuşă-galbenă. Gălbenele (v. gălbenea). Păştiţă. (Anemone ranunculoides). 3 v. Păpădie (Taraxacum officinale). III (omit.; reg.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). turcunel s.m. (omit.; reg.) v. Piţigoi. Rege-le-păsărilor (v. rege1) (Parus major). turcuţ s.m. (pop.) v. Turculeăn. Turculeţ. turduluc s.m. (agric.; reg.) v. Tăvălug. Vălătuc. turdulucâ vb. I. tr., refl. (reg.) v. Rostogoli. Tăvăli. tureâtcă s.f. 11 carâmb, meşi, păreţi (v. perete), saftian, ştaif. Tureatca este partea superioară a cizmei care îmbracă piciorul în regiunea gleznei şi a pulpei până sub genunchi. 2 (înv. şi pop.) <înv. şi reg.> tuzluc, pulpar, <înv.> tibială. Turetcile sunt un fel de ciorapi fără talpă, care acoperă pulpele sau picioarele de la genunchi până la gleznă, fiind confecţionate din piele sau din postav. 3 (lapantaloni; reg.) v. Crac. 4 (lapl. turetci; înv.) v. Iţari. II fig. 1 (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; înv.) v. Bleg. Clăpăug. Fonf. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Redus. Redus la minte. Redus mintal. Sec. Stupid. Tont. 2 (în opoz. 1947| cu „progresist”; deprec.) v. înapoiat. Medieval. Retrograd. Troglodit. turecâr s.m. (reg.) v. Jambieră. turelă s.f. (tehn.) cap-revolver. Cu turela se prind sculele la maşinile-unelte care au mai multe scule aşchietoare. turf s.n. 1 hipodrom. Pe turfse organizează curse de cai. 2 (sport) călărie, hipism. Adesea pariază la cursele de turf. turfâs, -oăsă adj. (reg.; despre terenuri, locuri etc.) v. Turbos. turgescent, -ă adj. (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe etc.) inflamat, intumescent, tumefiat, tumescent, tumid, turgid, umflat, obrintit2, bobotit, <înv.> mosorât. Piciorul turgescent îl doare foarte tare. turgescenţă s.f. (med., med. vet.) inflamare, inflamaţie, tumefâcţie, tumefiere, turgor, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> mosorâtură. Turgescenţă piciorului s-a produs din cauza fracturii. turgid, -ă adj. 1 (med., med. vet; despre ţesuturi, organe etc.) inflamat, intumescent, tumefiat, tumescent, tumid, turgescent, umflat, obrintit2, bobotit, <înv.> mosorât 2 fig. (despre oameni) supărat, şifonat, umflat, zbârlit, topsecat. Este turgid dintr-o cauză ştiută numai de el. Toată ziua stă turgidă. turgor s.n. (med., med. vet.) inflamare, inflamaţie, tumefâcţie, tumefiere, turgescenţă, umflare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrintitură, bobotire, <înv.> mosorâtură. turicel s.m. (bot.) 1 Turritis glabra; turnică, turniţă, turnuriţă, turnuşel. 2 (reg.) v. Gâscariţă (Arabis hiesuta). 3 (reg.) v. Băr-buşoară-de-munte. Tunicea (Arabis turrita). turicioâră s.f. (bot.; reg.) v. Turiţă-mare (Agrimonia eupatoria). turi'lă s.f. (omit.; reg.) v. Pasărea-ogorului (v. pasăre) (Burhinus oedicnemus). turism s.n. 1 drumeţie. Turismul este o activitate cu caracter sportiv sau recreativ. 2 autoturism. Capacitatea turismului nu este mai mare de şapte locuri. turist, -ă s.m., s.f. excursionist. S-au întâlnit la piramide cu mulţi turişti. turiş s.n. (reg.) 1 v. Ogrinji. 2 v. Alunecuş. Gheţuş. Lunecuş. turi'ţă s.f. (bot.) 1 Galium aparine; <înv. şi reg.> sânziană, sânziană-galbenă, aspri-şoară, cornăţel, leuşteanul-muntelui (v. leuş-tean), limba-cerbului (v. limbă), lipici, lipicioasă (v. lipicios), lipitoare (v. lipitor), răgădaie, scai-mărunt. 2 turiţă-mare = a Agrimonia eupatoria; cânepoală, coada-racului (v. coadă), comut, lipici, lipicioasă (v. lipicios), mătcuţă2, scai-mărunt, scăişor, turbolie, turi-cioară; b (reg.) v. Dentiţă (Bidens tripartitus); (reg.) turiţâ-albă v. a Aglică (Filipendula vulgaris); b Găinuşă (Isopyrum thalictroides). 3 (reg.) v. Barba-împăratului (v. barbă). Năgară. Neghină. Zizanie (Agrostemma githago). 4 (reg.) v. Cununiţă (Spiraea ulmifo-lia). 5 (reg.) v. Dentiţă (Bidens tripartitus). 6 (reg.) v. Hasmaţuchiul-măgarului (v. hasmaţuchi) (Torilis japonica). 7 (reg.) v. Hrana-vacii (v. hrană) (Spergula arvensis). 8 (reg.) v. Iarbă-roşie (Bidens cernuus). turkmen, -ă s.m., s.f. turcoman1. Turkmenii locuiesc în Turkmenia. turlâc, -ă adj. (pop.; despre oameni) 1 v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. 2 v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit, turlăş s.n. (hidrol.; reg.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. turlă s.f. 1 (ind. petrol.; la sondă) derrick, turn de sondă. Turla se utilizează ca element de sprijin la manevrarea unor piese grele. 2 (j. de şah) tură2, turn. Turla se deplasează numai în linie dreaptă, orizontal sau vertical. turlăceălă s.f. (pop.) v. Beţie. îmbătare. Turmentare. Turmentaţie. turlăci vb. IV. tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. turlăcfe s.f. (pop.) v. Beţie. îmbătare. Turmentare. Turmentaţie. turlăcît, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. turlăşî vb. IV. tr. (reg.; compl. indică pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) v. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Rupe. Scufunda. Surpa, turh'că s.f. (muz.; reg.)v. Tilincă. turli'şcă s.f. (muz.; reg.)v. Tilincă. turluh'u, -ie adj. (reg.; despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, turmăc s.m. (zool; reg.) 1 v. Bivolaş. Malac. 2 v. June. Mânzat. Viţel, turmăr s.m. (reg.) v. Porcar, turmă s.f. 11 cireadă, cârd, ciurdă, <înv. şi reg.> tamazlâc, botei, ciopor, gelep2, stog, tabun, văcărie, <înv.> staul. Bătrânul păzeşte turma de vaci a satului. 2 (pop.; de obicei urmat de determ. la pl. introduse prin prep. „de”) v. Haită. II fig. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) bandă1, buluc, cârd, ceată, droaie, gloată, grămadă, grup, mulţime, pâlc, şiruri (v. şir), cohortă, stol, legiune, oaste, ciurdă, oştime. O turmă de copii se înghesuia în faţa magazinului de jucării. turment s.f. amar, amărăciune, calvar, chin, durere, încercări (v. încercare), patimi (v. patimă), păsuri (v. păs), pătimiri (v. pătimire), suferinţă, chinuire, <înv. şi pop.> muncă, rău, aht, alean, cercare, chinu-ială, năpastă, <înv. şi reg.> pătimită, scârbă, ticală, panăt, tigorie, <înv.> nevoire, obicneală, pănătare, pănătate, răbdare, straste, suferire, canon, lacrimi (v. lacrimă), martiraj, martiriu, otravă, pelin, povară, tortură, suspin, pahar. Vtaţa lor a fost plină de turment. turmentă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) 1 a (se) ameţi, a (se) griza, a (se) îmbăta, a se face, a se trece, a (se) turlăci, a (se) abţigui, a (se) chercheli, a (se) matosi, a se şpriţui, a turn (se) trosni, a (se) beţivăni, a (se) torpila, a (se) trotila, a (se) amnări, a (se) asumata, a (se) chefalui, a (se) învinoşa, a (se) şumeni, a se tântăi, a (se) tehui2, a (se) trifui, a se trincăni, a (se) căuşa, <înv.> a se cărui1, a (se) cătăni, a (se) atinge, a (se) cocli, a (se) tufli, a se afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) cârpi, a (se) ciupi, a (se) înfierbânta, a (se) magnetiza, a (se) pili2, a (se) sfinţi1, a se tămâia, a (se) târnosi1, a (se) trăsni, a se turci, a (se) turti, a se fleeni, a se flecui, a (se) oţeli, a (se) machi, a (se) matoli, a (se) nasuli, a (se) vărui, a (se) vopsi. Coniacul l-a turmentat. Toţi s-au turmentat la petrecere. 2 fig. a (se) ameţi, a (se) buimăci, a (se) năuci, a (se) zăpăci, a (se) bârâi, a (se) tâmpi, a (se) vălătuci. Febra mare te turmentează. turmentăre s.f. beţie, îmbătare, turmentaţie, turlăceălă, turlăcie, matosire, pileală, pilire2, ciupeală, ciupire. Turmentarea lui a fost de scurtă durată. turmentăt, -ă adj. (despre oameni) ameţit, băut, beat2, grizat, îmbătat, tulbure, <înv. şi pop.> candriu, trecut2, detunat2, turlac, vâjâit2, abţiguit, cher-chelit, matosit, şpriţuit, trosnit, trotilat, vesel, amnărit, asumatat, ceacla-uz, cemăluit, chermeleu, chiurluit* îmbeţit, învinoşat, leucit2, rătutit, şumen, şumenit, tântăit, trencheş, trifhit, trincănit, tui3, tuiac, turlăcit, tutuit2, vinos, <înv.> cărăui2, groggy, coclit, ceacâr, afectat1, atins, obosit, tuflit, aburit, afumat, aghesmuit, brumat, cânepiu, ciupit2, făcut2, fezandat2, înfierbântat, magne-tizat, oţelit, pilit2, prăfuit, sfinţit3, tămâiat2, târnosit, trăsnit2, turtit, fleenit, flecuit, plesnit2, arămit2, basculant, chiaunit, chitrofonit, împachetat2, împuşcat, machit, mangă, matol, matolit, matrafoxat, ochit2, trăscănit, vopsit2. Era turmentat şi nu s-a mai urcat la volan. turmentâţie s.f. beţie, îmbătare, turmentare, turlăceălă, turlăcie, matosire, pileală, pilire2, ciupeală, ciupire. turmi'ţă s.f. (reg.) v. Turmuliţă. Turmuşoară. turmuh'ce s.f. (reg.) v. Turmuliţă. Turmuşoară. turmuliţă s.f. turmuşoară, turmiţă, turmulice, turmuţă. turmuşoară s.f. turmuliţă, turmiţă, turmulice, turmuţă. turmuţă s.f. (reg.) v. Turmuliţă. Turmuşoară. turn s.n. 1 (constr.) foişor. De-a lungul graniţei sunt turnuri de pază pentru grăniceri. 2 (arhit. bis.) clopotniţă, clopotul (v. clopot). în turnul bisericii sunt instalate clopotele. 3 (ind. petrol; la sondă) turn de sondă = derrick, turlă. Turnul de sondă se utilizează ca element de sprijin la manevrarea unor piese grele. 4 (tehn.) turn de apă = castel de apă. Turnul de apă este folosit ca turna |1948 rezervor de apă. 5 (j. de şah) tură2, turlă. Tumul se deplasează numai în linie dreaptă, orizontal sau vertical 6 (constr.; reg.) v. Cămin. Coş1. Horn. turnă1 vb. 1. A11 tr. (compl. indică lichide) a vărsa. A turnat apă într-un vas pentru a adăpa vitele. 2 tr. (compl. indică lichide, materii pulverulente etc.) a deşerta, a vărsa. A turnat vinul din butoi în damigene. 3 tr. (compl. indică lichide) a pune. A turnat în compoziţia pandişpanului şi câteva picături de esenţă de rom. Obişnuieşte să toarne spumant în cadă înainte de a face baie. A aprins focul după ce a turnat gaz peste lemne. 4 tr. (compl. indică metale topite sau obiecte din metal) <înv. şi reg.> a slei, <înv.> a vărsa. Clopotele bisericii au fost turnate de nişte meşteri renumiţi. 5 intr. impers. (de obicei cu determ. „cu găleata”, „cu cofa,T) a vărsa. De câteva zile toarnă fără oprire. Afară toarnă cu găleata. 6 tr. (fiziol.; reg.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) v. Degurgita. Vărsa. Voma. Vomita. 7 refl. (înv.; despre râuri, fluvii etc.; cu determ. locale) v. Varsa. II tr. fig. (fam.) 1 (compl. indică oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”) v. Băga închide. înfunda. Pune. Vârî. 2 (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa Pârî. Raporta. Reclama Spune. B I (pop.) 1 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) v. Arunca. Azvârli. Culca. Dărâma. Doborî. întinde. Lungi. Prăbuşi. Prăvăli. Răsturna. Trânti. Zvârli. 2 refl. (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) v. Cădea. Nărui. Prăbuşi. Răsturna. II (înv.) 1 refl. (în opoz. cu „apleca”; despre fiinţe) v. înapoia2, întoarce. Reveni1. Veni. 2 tr. (compl. indică bunuri, obiecte, datorii etc.) v. Da2. înapoia2. Plăti. Restitui. Returna. 3 refl. (despre aspectul unor obiecte, aşezări etc., despre înfăţişarea, caracterul, firea, comportamentul fiinţelor etc.) v. Metamorfoza. Modifica. Preface. Preschimba Schimba Transfigura Transforma turnă2 vb. I. tr. (cinemat.) a produce, a realiza. Cineastul a turnat un documentar care a fost premiat. turnant, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre piese, elemente dintr-un sistem, obiecte etc.) rotitor. Scena turnantă permite schimbarea rapidă a decorurilor în timpul unui spectacol. 2 s.f. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întorsură, întortochetură, meandru, ocol, răsucitură, serpentină (v. serpentin), sinuozitate, şerpuială, şerpuire, şerpuitură, detur, îndoitură, cârmeală, cârnitură, învârtecuş, învârtitură, sucitură, covei, şovăitură, vârtej. Turnantele şoselelor sunt foarte periculoase. turnâre1 s.f. 11 turnat1, vărsare, pus1. După turnarea apei într-un vas, s-a dus să adape vitele. 2 deşertare, turnat1, vărsare, vărsat. Momentan este ocupat cu turnarea vinului din butoi în damigene. II fig. (fam.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare. turnâre2 s.f. (cinemat.) producere, realizare. Turnarea filmului documentar i-a luat cunoscutului cineast câteva luni. turnât1 s.n. 1 turnare1, vărsare, pus1. 2 deşertare, turnare, vărsare, vărsat. turnât2, -ă adj. 1 (despre metale topite sau obiecte din metal) <înv. şi reg.> sleit2. Clopotele turnate sunt foarte bine executate. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) <înv.> leit. Costumul turnat pe el este admirat de toată lumea. turnătâr, -oâre s.m., s.fcTadj. I 1 s.m. (metalurg.) <înv.> vărsător. Este un foarte priceput turnător de clopote. 2 s.f. (ţes.; reg.) lătunoi, mânz, mânzălău, mânzoc, otic, otinc, sânzalău, urioc. Tumătoarea este firul de urzeală care nu a trecut prin iţe şi prin spată. II fig. (fam.) 1 adj., s.m., s.f. v. Acuzator. Pârâtor. 2 s.m., s.f. v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. turnătorie s.f. 1 (metalurg.) fonderie, topitorie, coh, <înv.> vărsătorie. Lucrează în secţia de turnătorie a fabricii. 2 fig. (fam.) v. Delaţiune. Denunţ. Denunţare, turnăţei s.m. pl. (culin.) frecăţei, zdrenţe (v. zdreanţă), puf, răsătură, tololoţi, trahana. A pregătit pentru prânz supă cu turnăţei. turneân s.m. (relig.; înv.) v. Stâlpnic. turnel s.n. (ieşit din uz) v. Turnură, turnesâl s.n. s.m. I s.n. 1 (chim.) lacmus. Turnesolul este un pigment albastru, extras din unele specii de licheni. 2 (biol; arg.) v. Sânge. II s.m. (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. turm'că s.f. (bot.; reg.) v. Turicel (Turritis glabra). turnir s.n. fig. concurenţă, emulare, emulaţie, întrecere, rivalitate, luptă. Un turnir liber, real, ajută la dezvoltarea talentelor. turniş6r s.n. (arhit.) turnuleţ, tumuşor, turnuţ. turniţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Turicel (Turritis glabra). 2 (reg.) v. Gâscariţă (Arabis hiesuta). turnuleţ s.n. (arhit.) tumişor, tumuşor, turnuţ. turnură s.f. 11 cotitură, întorsătură, întorsură. Evenimentele au luat o turnură imprevizibilă. 2 aspect, chip, formă, imagine, ipostază, înfăţişare. Situaţia a capătat o turnură burlescă. Analizează propunerea sub toate turnurile. II1 (în trecut) turnel. Turnura era perniţa sau bucata de stofă purtată de femei la spate, sub rochie, mai jos de talie. 2 (ieşit din uz) v. Alură. Atitudine. Port1. Poză. Poziţie. Ţinută, tumuriţă s.f. (bot; reg.) 1 v. Turicel (Turritis glabra). 2 v. Gâscariţă (Arabis hiesuta). turnus s.n. grafic de serviciu. Turnusul reprezintă un interval de timp în care se efectuează complet un anumit proces, o anumită operaţie de deplasare. tumuşel s.m. (bot.; reg.) 1 v. Turicel (Turritis glabra). 2 v. Gâscariţă (Arabis hiesuta). turnuşâr s.n. (arhit.) tumişor, turnuleţ, turnuţ. turnuţ s.n. (arhit.; înv.) v. Tumişor. Turnuleţ. Turnuşor. turpi'd, -ă adj. (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mişelesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ruşinos, scelerat, ticălos, ignobil, sacrileg, <înv. şi pop.> scârnav, parşiv, chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv.> bleste-măţesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbel-nic, scârbit, verigaş, verigăşos, infect, murdar, sordid, lamentabil, spurcat2. A recurs la cele mai turpide manipulări. turpiditâte s.f. abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpitudine, ignominie, indig-nitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestemă-ciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire, turpitudine s.f. abjecţie, abominaţie, fărădelege, infamie, josnicie, mârşăvie, mişelie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, păcătoşenie, păcătoşie, scelerateţe, sceleraţie, ticăloşenie, ticăloşie, turpiditâte, ignominie, indig-nitate, <înv. şi pop.> rău, urgie, blestemăţie, parşivenie, becisnicie, mârşăvenie, <înv.> bazaconie, blestămă-ciune, diavolie, mişelătate, nebunie, neştiinţă, neştiut1, neştiutură, păcătuinţă, păgânătate, păgânie, răutate, verigăşie, platitudine, vilenie, răzilet, murdărie, scârnăvie, spurcăciune, tină, necurat, necurăţie, necurăţire, nimicire. Pentru bani este capabil de orice turpitudine. turtăn s.m. (bot.; reg.) v. Hasmaţuchi (Anthriscus cerefolium). turtă s.f. 11 (ind. alim., culin.) pâine, pacea, plahniţă, plăcintă. Turta este un preparat alimentar de formă rotundă şi turtită, din aluat nedospit sau din mălai, copt în cuptor. 2 (şi turtă furajeră) tescovină, truşnic. Turta este ceea ce rămâne în teasc după ce s-a stors uleiul din seminţele de floarea-soarelui, de cânepă, de dovleac etc. 3 (ind. alim., culin.) turtă dulce = îndulcită (v. îndulcit), licof. Copiii mănâncă cu plăcere turta dulce. 4 (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Cataplas-mă. Compresă. Prişniţă. 5 (ind. alim., culin.; reg.) v. Lipie1. 6 (tehn.; la cilindrul morii; reg.) v. Prâsnel. 7 fig. (pop. şi fam.; deprec.) v. Bleg. Mototol. II (bot.) 1 (şi turtă-dulce) Carlina acaulis şi Carlina vulgaris; ceapă-ciorească, ciortopoloc, ciurul-zâne-lor (v. ciur), iarba-ciutei (v. iarbă), iarba-lu-pului (v. iarbă), punga-babei (v. pungă), sita-zânelor (v. sită), spinul-cerbului (v. spin), tătăişă1, turtea, turtea-de-munte, turtea-oloagă, turtică, turtie, turturea. 2 (art.) turta-vacii = Boletus luteus; văcuţă; (reg.) turta-cioareiv. Punguliţă (Thlaspi arvense); turta-Domnului v. Nalbă. Nalbă-mică 1949| tuschie (Malva silvestris); turta-lupului v. a Dalac (Paris quadrifolia); b Curcubeţea. Curcu-beţică. Remf (Aristolochia clematitis). turtea s.f. I (ind. alim., culin.;pop.) v. Tur-tişoară. Turtiţă. II (bot.; reg.) 1 v. Ceapă. Ceapă-de-apă (Allium cepa). 2 v. Păpădie (Taraxacum officinale). 3 (şi turtea-de-mun-te, turtea-oloagă) v. Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris). turtei s.m. (bot.) 1 (înv. şi reg.) v. Tufan. Tufar. Tufe. 2 (reg.) v. Cetină-de-negi. Sabină (Juniperus sabina). 3 (reg.) v. Ghipăr (Junipe-rus sibirica). 4 (reg.) v. Ienupăr. Jneapăn (Juniperus communis). turti vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) a ecrasa, a strivi, a zdrobi, a stâlci, a pătuli, a stropşi, a zdruci, a zobi, <înv. şi reg.> a struci, a năsădi, a stârci, a struji, a zdroşi, a zdrumica, <înv.> a strucina, a zdruncina. A turtit cutia de carton cu pumnul. Maşina a intrat pe câmp şi a turtit tot lanul de porumb. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ obiecte) a (se) lăţi, a (se) teşi, a lepşi, a (se) târşi1. A turtit vârful cuţitului cu un ciocan. 3 tr., refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică organe cavitare ori cavităţi) a (se) colaba. Plămânii i s-au turtit în accident. 4 refl. (despre obiecte, preparate culinare etc.) a se lăsa, a se pleoşti. Arcurile patului s-au turtit. Cozonacii s-au turtit din cauza deschiderii repetate a cuptorului. 5 tr.,refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub indică obiecte ori părţi ale lor) v. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. 6tr. (pop. şi fam.; compl. indicâ fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. II fig. 1 tr., refl. (pop. şi fam.; compl. sau sub. indicâ fiinţe) v. Amorţi. Blegi. Domoli. înmuia. Moleşi. Muia. Toropi1. Vlăgui. 2 tr., refl. (fam.; glum. sau iron.; compl. ori sub. indicâ oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 3 tr. (fam.; compl. indică inamici, adversari etc.) v. Detuna. Distruge. Nimici. Secera. Spulbera. Strivi. Zdrobi. Zvânta. turtică s.f. (reg.) 1 (ind. alim., culin.) v. Tur-tişoară. Turtiţă. 2 (bot.) v. Turtă. Turtă-dul-ce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris). turticică s.f. (ind. alim., culin.; reg.) v. Tur-tişoară. Turtiţă. turti'e s.f. (bot.; reg.) v. Turtă. Turtă-dulce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris). turtîre s.f. 1 strivire, zdrobire, stâlcire, strivitură, <înv. şi pop.> stropşire, zdro-beală, zobire, <înv.> stropşitură, strucinătură. Turtirea lanului de porumb i-a adus mari pagube proprietarului. 2 (pop. şi fam.) v. Sfărâmare. Strivire. Zdrobire, turtişoâră s.f. (ind. alim., culin) turtiţă, turtea, turtică, turticică. îi plac foarte mult turtişoarele coapte în cuptor. turtit, -ă adj. 11 (despre obiecte friabile sau părţi ale lor, despre materiale, plante etc.) strivit, zdrobit, stâlcit2, stropşit, zobit, dârât, stârcit. Cutia turtită a fost aruncată. Porumbul turtit a fost dat la animale. 2 (despre obiecte) teşit, berc2, lepşit, târşit2, <înv.> tâmpit. Cuiul turtit tre- buie scos şi aruncat. 3 (despre nasul unor animale) cârn, lat, teşit, pepeşit, târşit2, <înv.> tâmpit. Mopşii au nasul turtit. 4 (despre ridicături de pământ) lat, teşit. Au poposit pe vârful turtit al dealului. 5 (despre obiecte, corpuri etc.) aplatizat, lătăreţ, lăţit, plat2, spa-tulat, <înv. şi reg.> lătâi, lăteţ, lătăuş, lătui. Raţele au ciocul turtit. 6 (despre organe cavitare sau cavităţi) colabat. Pacientul are un plămân turtit. 7 (despre obiecte, preparate culinare etc.) lăsat, pleoştit. Arcurile turtite ale patului trebuie înlocuite. Cozonacii turtiţi nu se mai coc bine. 8 (pop. şi fam.; despre obiecte sau părţi ale lor) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit. 9 (pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit. II fig. 1 (pop. şi fam.; despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Amorţit. Blegit. înmuiat. Moleşit. Muiat. Toropit. Vlăguit. 2 (fam.; glum. sau iron.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. turtiţă s.f. (ind. alim., culin.) turtişoâră, turtea, turtică, turticică. turtucă s.f. (omit.; reg.; şi turtucă-plângă-toare) v. Porumbel-sălbatic. Turturea. Turturică (Streptopelia turtur). turtucoi s.m. (omit.; reg.) Turturel. Turtu-roi. turtură s.f. (omit.; reg.) v. Porumbel-săl-batic. Turturea. Turturică (Streptopelia turtur). turtureâ s.f. I (omit.) 1 Streptopelia turtur, porumbel-sălbatic, turturică, turturelă, porumbelul-lui-Noe (v. porumbel), sturz, tură3, turtucă, turtucă-plângătoare, turtură, turturică-plângătoare, turturică-săl-batică, turturiţă, turturuţă. 2 (reg.; şi turtu-rea-guguşea) v. Guguştiuc (Streptopelia decaocto). II (bot.; reg.) v. Turtă. Turtă-dul-ce (Carlina acaulis şi Carlina vulgaris). turturel s.m. (omit.) turturoi, turtucoi, turturic, turturicoi. Turturelul este băr-bătuşul turturicii. turturelă s.f. (omit.; rar) v. Porumbel-sălbatic. Turturea. Turturică (Streptopelia turtur). turtureluşă s.f. (omit.) turtureluţă. turtureluţă s.f. (omit.) turtureluşă. turturic s.m. (omit.; reg.) v. Turturel. Turturoi. turturică s.f. (omit.) 1 (şi, reg., turturică-plângătoare, turturică-sălbatică) Streptopelia turtur; porumbel-sălbatic, turturea, turturelă, porumbelul-lui-Noe (v. porumbel), tură3, turtucă, turtucă-plân-gătoare, turtură, turturiţă, turturuţă. 2 tur-turică-de-India = turturică-râzâtoare = Streptopelia risorius; turturică-cu-gu-ler, turturică-de-casă, lucru-rău, po-rumb-râzător; (pop.) turturică-cu-guler = turturică-de-casă v. Turturică-de-India. Turturică-râzătoare (Streptopelia risorius). turturicoi s.m. (omit.; reg.) Turturel. Turturoi. turturiţă s.f. (omit.; reg.) v. Porumbel-sălbatic. Turturea. Turturică (Streptopelia turtur). turturoi s.m. (omit.) turturel, turtucoi, turturic, turturicoi. Turturoiul este bărbă-tuşul turturicii. turturuţă s.f. (omit; reg.) v. Porumbel-săl-batic. Turturea. Turturică (Streptopelia turtur). turtuşfvb. IV. refl. (reg.) 1 (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „sub”) v. Ascunde. Băga. Vârî. 2 (despre oameni) v. Cocârja. Cocoşa. Gârbovi. Ghebo-şa. încovoia. îndoi. turugă s.f. (reg.) 1 v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. 2 (tehn.; lajoagărul de buşteni) v. Pârghie. turui vb. IV. I 1 intr. (despre vehicule în mişcare, despre roţile unui vehicul în mişcare etc.) a dudui, a durăi, a durui, a hodorogi, a hurui, a pârâi, a trăncăni, a călăbări, a durdui, a hurdui, a trăscări, a troncăi, a troncăni. Căruţa turuie pe strada pietruită. 2 intr. (despre porumbei şi turturele) a grunguni, a gurlui, a gon-goni. Un porumbel turuie pe pervazul de la fereastră. 3 intr. (reg.; despre lichide) v. Bolborosi. Gâlgâi. 4 tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. II intr. fig. (fam.; despre oameni) a durui. Cum a intrat în birou, a şi început să turuie. turuiălă s.f. fig. (fam.) duruială, turuitură. N-a mai putut să-i asculte turuiala. turuietic, -ă adj. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; reg.; despre oameni) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. turuiman s.m. (reg.; deprec.) duruială, turuială. turungiu, -i'e adj. (înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Fiv. Galben-roşiatic. Hiacint. Oranj. Portocaliu, turveneălă s.f. (reg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasuială. Tăifasuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie, turvrn s.n. (reg.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Inter-locuţiune. turvim vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. turvinos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Obstinat. Pornit, tuschie s.f. (reg.) 1 (tehn.) v. Pârghie. 2 v. Retevei. Scurtătură. tuse |1950 tuse s.f. {med.) 1 <înv.> tuşire. Are o tuse seacă de care nu poate scăpa. 2 tuse convulsivă = tuse măgărească, tuse neagră, tuse rea, buduhoală, măgăreaţă, tuse de cele cu urechi lungi. Tuşea convulsivă este o boală contagioasă la copii, care se manifestă prin accese de tuse spasmodică, puternică; (pop.) tuse măgărească = tuse neagră = tuse rea v. Tuse convulsivă; (reg.) tuse de cele cu urechi lungi v. Tuse convulsivă, tuset s.n. (rar) v. Tuşit, tuslamâ s.f. (culin.) burfa. Tuslama-ua este o mâncare preparată din burtă şi din picioare de vacă. tuşă vb. I. tr. 11 (compl. indică fiinţe, părţi ale corpului, obiecte, suprafeţe ale acestora etc.) a atinge. îl tuşează pe umăr pentru a-l face atent. 2 (med, med. vet.; compl. indică părţi ale corpului, organe etc.) a palpa, a pipăi. Doctorul tuşează abdomenul bolnavului. II fig. (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a zgudui, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a tuşatpe toţi. tuşât, -ă adj. fig. (despre oameni) afectat1, emoţionat, impresionat, înduioşat, tulburat, atins, înmuiat, mişcat, muiat. Tuşată de drama acestei familii, s-a hotărât s-o ajute: tuşă1 s.f. 1 (muz.; la pian, orgă etc.) clapă, tastă, limbă. Atingea uşor cu mâna tuşele pianului. 2 (sport; la scrimă) tuşeu. Tuşa este lovitura care atinge pe adversar. 3 (a. plast.) tuşeu. Impresioniştii nu foloseau tuşe groase. 4 (ind. text.; la ratiera războiului mecanic de ţesut) clapă, tastă. tuşă2 s.f. (pop. şi fam.) v. Mătuşă. Tanti, tuşeu s.n. I (med., med. vet.) 1 palpare,pal-paţie, <înv.> pipăire. Medicii recomandă tuşeul regulat al sânilor, pentru a descoperi apariţia unor posibili noduli. 2 tact. Tuşeul este examinarea prin palpare a unui organ intern, spre a se constata starea sănătăţii lui. I11 (sport; la scrimă) tuşă1.2 (a. plast.) tuşă1, tuşfcă s.f. (pop. şi fam.) v. Mătuşică. tuşier s.m. (sport) arbitru de tuşă. Tuşierul semnalizează ieşirea mingii de pe teren. tuşinâ vb. I. tr. 1 (compl. indică oi) a suvintri. Ciobanii tuşinează oile în special pentru a uşura mulsul şi suptul mieilor. 2 (pop.; compl indică părul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau lâna, blana, părul unor animale) v. Scurta. Tăia. Tunde. 3 (reg.; compl. indică iarbă, crengi, viţă -de-vie etc.) v. Reteza. Tăia. Tunde, tuşinăt,-ă adj. 1 (pop.; pârul, barba, mustaţa etc. oamenilor sau despre lâna, blana, părul unor animale) v. Scurtat. Tăiat2. Tuns2. 2 (despre iarbă, crengi, viţă -de-vie etc.) v. Retezat2. Tăiat2. Tuns2, tuşfnă s.f. (reg.) v. Codină. Miţă. tuşinătură s.f. (reg.) 1 lână tuşinată, tuşineală. Tuşinătură se tunde a doua oară, toamna, mai ales de pe oile ţurcane. 2 v. Codină. Miţă. tuşineălă s.f. (reg.) 1 lână tuşinată, tuşinătură. 2 v. Codină. Miţă. tuşire s.f. (med.; înv.) v. Tuse. tuşit s.n. tuset, tuşitură. S-a înroşit tot la faţă din cauza tuşitului prelungit. Ne-a asurzit cu atâta tuşit. tuşitură s.f. (fam.) v. Tuşit. tut1 s.n. (muz.; reg.) v. Bucium1. Tulnic1. tut2, tută adj., s.m., s.f. (reg.yt adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 adj. (despre oameni sau despre îmbrăcămintea, ţinuta lor) v. Dezmăţat. Dezordonat. Neglijent. Neîngrijit. Neordoriat. 3 s.f. (zool.) v. Javră. Jigodie. Potaie. 4 s.f. (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Demimondenă. Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). tutcăn s.m. (ornit.; reg.) v. Curcan (Melea-gris gallopavo). tutcă s.f. (ornit.; reg.) v. Curcă, tutcheă s.f. (omit.; reg.) v. Curcă, tutcâc s.m. (omit.; reg.) v. Curcan (Melea-gris gallopavo). tutcoi s.m. (omit.; reg.) v. Curcan (Meleagris gallopavo). tuteâ s.f. (chim.; înv.) v. Alb de zinc. Oxid de zinc. Ţincvais. tutelă vb. I. tr. 1 (jur.; compl. indică minori) <înv.> a epitropi, a epitropisi. După moartea părinţilor, copiii au fost tutelaţi de sora mamei lor. 2 (compl. indică acţiuni, întreprinderi etc. ale oamenilor) a patrona, a sprijini, a susţine. Acest proiect este tutelat de un cunoscut om de afaceri. 3 (compl. indică angajaţi sau interesele lor) a patrona, a proteja. Şeful de sindicat tutelează angajaţii instituţiei, urmărind ca toate drepturile acestora să fie respectate de către conducere. tutelăj s.n. 1 (jur.) tutelare, <înv.> epitropi-sire. După moartea părinţilor, tutelajul copiilor a fost acordat mâtuşii lor, sora mamei. 2 ajutor, ocrotire, patronaj, protecţie, sprijin, susţinere, tutelare, tutelă, patrocinium. tutelar, -ă adj. apărător, ocrotitor, protector, proteguitor, <înv.> priitor, scutitor. Societatea filantropică este o instituţie tutelară pentru căminul de bătrâni. tutelăre s.f. 1 (jur.) tutelaj, <înv.> epitropi-sire. 2 ajutor, ocrotire, patronaj, protecţie, sprijin, susţinere, tutelaj, tutelă, patrocinium. tutelă s.f. 1 (jur.) epitropie, tutorat, tutorie, <înv.> isprăvnicie. Copiii orfani se află sub tutela unchiului lor. 2 ajutor, ocrotire, patronaj, protecţie, sprijin, susţinere, tutelaj, tutelare, patrocinium. Căminul de bătrâni se bucură de tutela unei societăţi filantropice. tutâlcă s.f. (muz.; reg.) v. Tilincă. tutmdeni adv. (local; înv.; de obicei în legătură cu vb. de mişcare) v. Oriîncotro. Orişiunde. Oriunde. tutoi s.n. (muz.; reg.) sufloi, tuturez. Tutoiul este un bucium mic făcut din coajă de alun, de mesteacăn sau de salcie. tutoră vb. I. tr. (compl. indică obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) a propti, a rezema, a sprijini, a susţine, a popri, a prijini. Şi-a tutorat pereţii magaziei în mai mulţi stâlpi groşi. Aracii tutorează butucii viţei-de-vie. tutorăj s.n. (pom.) tutorare. tutorăres.n. (pom.) tutoraj. Tutorarea pomilor se face cu ajutorul unor suporturi speciale. tutorat s.n. (jur.; rar) v. Epitropie. Tutelă, tutore s.m. 1 (jur.) epitrop, măştihoi, <înv.> epitropă2, ispravnic, tutrice. Unchiul este tutorele nepoţilor minori rămaşi orfani. 2 ajutor, apărător, ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susţinător, cârjă, patron2, reazem, toiag, mamă, proptea, punct de reazem, punct de sprijin, acoperitor, arca1, arcă, maică, tărie, vârtute. Nepoata sa este tutorele bătrâneţii ei. tutori'e s.n. (jur.; rar) v. Epitropie. Tutelă, tutrice s.f. (jur.; înv.) v. Epitrop. Tutore, tutti s.n. invar, (muz.; în concerti grossi) ripieno. Tuttiul este întregul ansamblu orchestral, care se opune grupului de solişti, tutti-frutti s.n. pl. 1 (muz.; înv.) v. Potpuriu. 2 fig. amestec, amestecătură, încurcătură, hăţiş, împletitură, încâlceală, păienjeniş, potpuriu, dedal. în mintea lui era un tutti-frutti de fapte şi de amintiri vagi. tutuc s.n. (reg.) v. Buştean. Butuc. Buturugă. Ciot. tutui1 vb. IV. tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) tui2. îşi tu-tuieşte mătuşa de când era copil. Se tutuia cu oricine la numai câteva minute după ce făcuseră cunoştinţă. tutuP vb. IV. tr., refl. (reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. tutuiălă1 s.f. tutuire, tutuit1. tutuiălă2 s.f. (reg.) v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală, tutuire s.f. tutuiălă1, tutuit1. Pentru ea tu-tuirea era o marcă de intimitate. tutuit1 s.n. tutuiălă1, tutuire. tutuit2, -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit. 2 (despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat, tutun s.m., s.n. I s.m. (bot.) 1 Nicotiana tabacum; tabac1, tămâia-dracu-lui (v. tămâie), duhan. 2 tutun-turcesc = Nicotiana rustica; mahorcă, bacon, baconiţă, duhan, tabac1, tutuniţă. 3 (reg.) v. Barba-împăratului (v. barbă). Frumoa-sa-nopţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilis ja-lapa). 4 (reg.) v. Regina-nopţii (v. regină) (Nicotiana alata şi Nicotiana silvestris). II s.n. 1 tabac1, iarba-dracului (v. iarbă), regie, duhan, pacioc, şniuc-băbesc, şnuc, şnuftabac, tabacioc. Fumează un fel de tutun negru, ieftin. Fu- 1951 | mător înrăit, cumpără tutunuri exotice. 2 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. ,,de”, care arată conţinutul) v. Pachet. tutunâr s.m. (reg.) v. Fumător, tutunâş s.m. (bot.; reg.) 1 v. Barba-împă-ratului (v. barbă). Frumoasa-nopţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilis jalapa). 2 v. Regi-na-nopţii (v. regină) (Nicotiana alata şi Nicotiana silvestris). 3 v. Salvie-de- Etiopia (Salvia aethiopis). tutunări'e s.n. (înv.) v. Debit. Debit de tutun. Regie. Tutungerie, tutungereâsă s.f. debitantă (v. debitant), tutungioaică, <înv.> traficantă (v. traficant2). Tutungereasa vinde într-o tutungerie. tutungerie s.f. debit, debit de tutun, regie, <înv.> trafică, tutunărie. Tatăl lui era proprietarul unei tutungerii. tutungioâică s.f. debitantă (v. debitant), tutungereâsă, <înv.> traficantă (v. traficant2). tutungiu s.m. 1 debitant, <înv.> traficant2. Tutungiul vinde într-o tutungerie. 2 (fam.) v. Fumător. tutum vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Fuma. tutumţă s.f. (bot.; reg.) v. Mahorcă. Tu-tun-turcesc (Nicotiana rustica). tutum'u, -ie adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) cafeniu-verzui. Şi-a cumpărat un sacou tutuniu. tuturez s.n. (muz.; reg.) sufloi, tutoi. Tuturezul este un bucium mic făcut din coajă de alun, de mesteacăn sau de salcie. tuturigă s.f. (anat.; la oameni şi la unele animale; înv. şi reg.) v. Patelă. Rotulă. tuţ s.m. (înv.) 1 v. Duzină. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indicâ materialul, destinaţia etc.) v. Garnitură. Serviciu. Set. tuţie s.f. (chim.; înv.) v. Alb de zinc. Oxid de zinc. Ţincvais. tuţrn s.n. (înv.) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul) v. Duzină. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indicâ materialul, destinaţia etc.) v. Garnitură. Serviciu. Set. tuz s.m. (j. de cărţi; reg.) v. As. tuzluc s.m. (înv. şi reg.) v. Tureatcă. tuzucs.m. (omit.; reg.)v. Dropie (Otis tarda). tvorenie s.f. (relig.; înv.) v. Creare. Creaţie. Facere. Geneză. Zidire. Tvoreţ Tvoreţ s.m. (relig.; înv.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputernicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). Tt J i ţ interj, (de obicei repet.) 1 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!, aoleu!, e2!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o2!, of!, ti!, vai!, oi!, elei!, ui1!, phi!, mache!, tulai1!, valeu! Ţ-ţ-ţ, ai venit deja! Ţ-ţ-ţ, iată vechiul nostru prieten! 2 (exprimă nemulţumire, mâhnire, dezamăgire) a1!, ah!, eh!, ehei!, ei!, poftim!, ufl, na! Ţ-ţ-ţ, ce mult s-a scumpit viaţa! 3 (exprimă plăcere, mulţumire, satisfacţie) a1!, e2!, eh!, ehei!, ti!, vai!, phi!, uau! Ţ-ţ-ţ, ce splendidă ţi-a reuşit acuarela! Ţ-ţ-ţ, ai fi putut să cazi dacă nu te prindeam! ţâchismă s.f. I (fam.) 1 (la pl. ţachisme) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1.2 v. Grimasă. Rictus. Schimonoseală. Schimonosire. Schimonositură. Strâmbătură. II (mat.; grec.; înv.) v. Fracţie. Fracţie ordinară, ţafandâche s.m. invar, (fam.) v. Fante. Filfizon. ţâger s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. ţăglă s.f. I 1 (tehn.) biletă. Din ţaglă se laminează bare sau sârme. 2 (pop.; în forma ţiglă) v. Frigare. 3 (reg.) v. Năsălie. 4 (tehn.; reg.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. 5 (gosp.; reg.; în forma ţagră) v. Crăcană. Pirostrie. II (art.; bot.; reg.; în forma ţiglă) ţigla-gâşteiv. Păpădie (Taraxacum officinale). ţâgră s.f. (gosp.; reg.) = ţaglă. ţah interj, (reg.; de obicei repet.) v. Ham1! ţăică1 s.f. (alim.; reg.) v. Drojdie. Drojdie de bere. Drojdie minerală. Levură. Levură de bere. ţăică2 s.f. (reg.) 1 v. Lele. Leliţă. Mătuşă. Nană. Tătăişă2. Ţaţă. 2 v. Leică1. Lele. Nană. Ţaţă. ţaicău s.m. (omit.; reg.) v. Gaiţă1 (Garrulus glandarius). ţăigăr s.n. (la ceasuri; reg.) v. Arătător. Limbă. ţais adv. (modal; fam.) v. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Minunat.Perfect. ţăisăl s.m. (omit.; reg.) 1 v. Scatiu (Carduelis spinus). 2 (în forma ţaizăr) v. Piţigoi. Rege-le-păsărilor (v. rege1) (Parus major). ţâizăr s.m. (omit.; reg.) = ţaisăl. ţambăl s.n. (muz.) 1 ţumbulumbă, <în Ev. Med.> timpanon. Ţambalul este un instrument muzical popular de percuţie, format dintr-o cutie de rezonanţă prevăzută cu mai multe rânduri de coarde duble de metal, care sunt lovite cu două ciocănele speciale. 2 cimbal, cinei, talere (v. taler2), talgere (v. talger), tipsii (v. tipsie), <înv.> chimval, tas. Ţambalul este format din două talgere de alamă care se lovesc între ele, pentru a marca ritmul sau cadenţa. 3 (rar) v. Timpan, ţambalagfu s.m. 1 (muz.) ţambalist, <înv. şi reg.> ţimbular, ţimbulaş. Ţamba-lagiul este muzicantul care cântă la ţambal. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. ţambalist s.m. (muz.; rar) v. Ţambalagiu. ţămbră s.f. (reg.) v. Scândură, ţambricos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioai-că. Scandalagiu. ţanc s.n. 1 ţăncuşă, <înv.> arac. Cu ţancul se măsoară laptele la stână sau ţuica în cazan. 2 (reg.) ţăncuşă. Ţancul este o crestătură făcută la urechea oii, ca semn de recunoaştere. 3 (reg.) ţăncuşă. Ţan-curile sunt folosite într-o tragere la sorţi. ţăndără s.f. 1 aşchie, surcea, surcică, <înv. şi pop.> despicătură, zburătură, lospătură, puzderie, salcă1, sălângă, scărâmbă, sclepeniţă, scoarţă, seci, sfarghie, şleamuri, şplităr, tioc, ţeapcă, ţepeligă, ţepigă, <înv.> ostrac, oţapoc. Sculptorul îşi fereşte ochii de ţăndările care sar când ciopleşte lemnul. 2 ciob, fărâmă, spărtură, <înv. şi pop.> căţuie, hârb, breanc, şplităr, tioc, troacă, <înv.> ostrac. A luat o ţandără de geam şi a tăiat cu ea sfoara. 3 (reg.) v. Aşchie. Ţeapă. Ţep. Ţepuşă. 4 (milit.; înv.) v. Schijă, ţangateu s.m. (reg.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru. ţanghile s.f. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). ţănţoş, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, vanitos, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasi-os, fumuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind ţanţoş şi dificil, nu are prieteni. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) mândru, semeţ, dârz, fălos, ortoman, <înv.> cinsteş. îi plăcea să-i vadă pe călăreţi ţanţoşi şi stăpâni pe cai. 3 (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale br) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. II adv. (modal; fam.) v. Arogant. Impertinent. Insolent Ireverenţios. îndrăzneţ. Necuviincios. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat Obraznic. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. Urât2. ţap s.m. 11 (zool.) <înv. şi pop.> pârei1, ţăgui. Ţapul este masculul caprei. 2 (zool; pop.; şi ţap-de-căprioare, ţap-de-pădure, ţap-roşu, ţap-sălbatic) v. Căprior (Capreolus capreolus). 3 (zool; pop.; şi ţap-de-pădure, ţap-mistreţy ţap-sălbatic) v. Cerb (Cervus elaphus). 4 (art. Ţapul; astron.; pop.; nm. pr.) v. Capricornul. 5 (art. ţapul; j.folc.; reg.) v. Capra (v. capră). 6 (j. de arşice; reg.) v. Ichi. 1953| 7 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. 8 (jur.; arg.) ţap negru v. Judecător. 9 (jur.; arg.) ţap roşu v. Acuzator. Acuzator public. Procuror. II (entom.; reg.) 1 (şi ţap-de-câmp, ţap-de-iarbă) v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mare. Cosaş-verde. Lăcustă. Lăcus-tă-verde (Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima). 2 v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mic (Locusta cantans sau Tettigonia cantans). 3 v. Căluşel. Lăcustă (Decticus verrucivorus). 4v. Greier-de-câmp (Gryllus campestris). III (reg.) 1 v. Par. Prăjină. 2 (constr.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. ţaparâş, -ă adj. (reg.; mai ales despre vinuri) v. Acid. Aspru. înăsprit. înţepător. Pişcăcios. Pişcător. ţapinar s.m. (forest.) ţăpinaş. Ţapinarii manevrează buştenii cu ţapina. ţaprnă s.f. 1 (forest.) ceac. Ţapina este folosită la manevrarea buştenilor. 2 (tehn.; reg.) v. Pârghie. 3 (reg.) v. Rangă, ţâpoş, -ă adj. (reg.; despre coarnele vitelor) ţepoiat. Coarnele ţapoşe sunt ascuţite şi îndreptate în sus. ţar s.m. (polit.; în fosta Rusie) cap încoronat, împărat, maiestate, monarh, suveran, cezar, <în Imperiul Bizantin; livr.> basileu, amira, imperator, împărăţie. Ultimul ţar al Rusiei a fost Nicolae al Il-lea, executat de bolşevici în 1918. ţară s.f. 1 (polit.) stat1, <înv. şi reg.> stăpânire, <înv.> politie, publică, epicratie, memlechet. Germania este o ţară cu o mare putere economică în lume. 2 (polit.) putere, stat1, <înv.> putinţă, stăpânie. România are bune relaţii cu ţările Europei. 3 patrie, pământ, <înv. şi pop.> moşie, <înv.> moştenire, ocină, patridă, vatră, glie, plug, naştere. Ţara trebuie apărată şi cinstită. 4 (ist.) câmp, ocol. Ţara Făgăraşului. Ţara Oaşului. 5 popor, <înv. şi pop.> norod, obşte. întreaga ţară contestă alegerile. 6 (art.; relig.; nm. pr.) Ţara Sfântă = Locurile Sfinte (v. loc). îşi doreşte să meargă în pelerinaj în Ţara Sfântă. 7 (înv. şi reg.) v. Pământ. Uscat2. 8 (înv.) v. Ţărănime. ţarc s.n. 1 <înv. şi pop.> ocol, obor, <înv. şi reg.> ogradă, corliţă, olum, târcol, tragă. în ţarc are mai multe vaci şi câţva cai. 2 înţărcătoare, ţărcădău. în ţarc se ţin mieii, viţeii sau mânjii pentru a fi înţărcaţi sau pentru a fi feriţi de gerul iernii. 3 (agric.; reg.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă. 4 (reg.) v. Arie1. 5 (la teascul de struguri; reg.) v. Coş1. Ladă. 6 (la car sau la căruţă; reg.) v. Corlată1. 7 (reg.) v. Staul. 8 (art. Ţarcul; astron.; reg.; nm. pr.) v. Căru-cerul (v. cărucer). Vizitiul (v. vizitiu). ţârcă s.f. I (omit.) 1 Pica pica; coţofană, <înv. şi reg.> cioarcă, coţofeică, caragaţă, ceucă, ciorcobară, ciorcuşă, fraşcă, hârhastă, scuipatul-dracului (v. scuipat1), ştirică, ştiricea, ştirie1, ţărcuşă, vraşcă. 2 (reg.) ţarcă-de-mare v. a Pescar. Pescar-vânăt. Pescar-verde. Pescăraş. Pescărel. Pescărel-albastru. Pescă-rel-azuriu. Pescărel-vânăt. Pescărel-verde. Pescăriţi Pescăruş. Pescăruş-albastru. Pescă-ruş-vânăt. Pescăruş-verde. Pescăruş-verzuliu (Alcedo atthis); b Scoicar (Haematopus ostra-legus). II fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) I v. Gură (ca organ al vorbirii). 2 v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). ţârină1 s.f. 1 arătură, câmp, ogor, răzor, ogradă, plan, ţarincă, <înv.> agru, sat. Pe ţarina de la marginea satului s-a semănat grâu. De dimineaţă, toată familia pleacă la ţarină pentru a strânge porumbul. 2 imaş, izlaz, păşune, păscare, suhat, <înv. şi reg.> păştiune, silişte, ghergheleu, ierbărit, păscălău2, păscăneţ, păscătoare, păscătorie, păscătură, păscut, păşunare, păşunat, păşunet, prelucă, pustă, sit2, suhăţie, ştimar, tabun, tighină, ţelină2. Vacile sunt duse la păscut pe ţarină. ţarină2 s.f. (polit.; în fosta Rusie) cap încoronat, împărăteasă, maiestate, monarh, suverană (v. suveran), amiroană, impera-trice, imperatriţă, împărăţie, ţariţl Una dintre cele mai cunoscute ţarine este Ecaterina a Il-a cea Mare. ţarincă s.f. (reg.) v. Arătură. Câmp. Ogor. Ţarină1. ţariţă s.f. (polit.; în fosta Rusie; înv.) v. Ţarină2, ţarţăm s.n. (fam.) = sărsam. ţâşcă s.f. (reg.) v. Aşchie. Ţeapă. Ţep. Ţepuşă, ţâţă s.f. 1 (pop.) lele, leliţă, mătuşă, nană, tătăişă2, dadă, daică, dâcă2, doică, leică1, naică, ţaică2, ţâţaie, uină. Ţaţă Maria, după atâta drum, staţi şi odihniţi-vă pe un scaun! 2 (pop.) leică1, lele, nană, naică, ţaică2. Sora ei mai mare, ţaţa Ana, este plecată la o vecină. 3 (pop.) v. Mătuşă. Tanti. 4 (pop.; peior.) v. Mahalagioaică. Ma-halagiţă. 5 (reg.; mai ales la vocat., în formule de adresare sau interogative) v. Drag. Iubit. Scump. 6 (arg.) v. Madamă. Matroană, ţăcâlă s.f. fig. (reg.) v. Pisălog, ţăcăitoâre s.f. (omit.; reg.) v. Berbecel. Lupul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrân-cioc-coţofanesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-pă-săresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor). ţăcăh'vb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ oameni) v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. ţăcăli'e1 s.f. 1 (fam.) v. Barbişon. Bărbuţă. Cioc2. 2 (reg.) v. Frigare. ţăcăli'e2 s.f. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) v. Străgălie. ţăcăneălă s.f. 11 păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcănire, ţăcănit1, ţăcănituri în depărtare se aude ţăcăneala mitralierelor. 2 ţăcănit1. Nu mai poate suporta ţăcăneala tastaturii calculatoarelor din birou. II fig. (fam.) 1 v. Bodogăneală. Cicăleală. Cicălire. Cicălit. Dăscăleală. Pisălogeală. Sâcâială. 2 (psih.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintali Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. Rătăcire. Scrânteală. Scrânteală la cap. Scrântire. 3 (psih.) v. Delir parţial. ţăndăros Fixaţie. Hantisă. Idee fixă. Manie. Marotă. Monomanie. Obsesie. Psihoză. 4 v. Aiureală. Sminteală. Zăpăceală. 5 v. Manie. Pasiune. Slăbiciune. ţăcăni' vb. IV. 11 intr. (despre arme automate, gloanţe, obiecte cu clape etc.) a păcăni, a pârâi, a răpăi, a toca. Mitralierele ţăcăneau în depărtare. Maşina de scris ţăcăneşte enervant. 2 tr. (fam.; compl. indicâ texte) v. Dactilografia. II refl. fig. (psih.; fam.; despre oameni) v. Aliena. Deraia. înnebuni. Scrânti. Sminti. Trăsni, ţăcănire s.f. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănit1, ţăcăni-tură. ţăcănit1 s.n. 1 păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcă-nitură. 2 ţăcăneală. ţăcănit2, -ă adj., s.m., s.f. fig. (fam.) 1 adj., s.m., s.f. (psih.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Sărit2. Scrântit. Smintit. 2 adj. (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, ţăcănitură s.f. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâit, pârâitură, răpăit, răpăitură, şuierat1, şuierătură, ţăcăneală, ţăcănire, ţăcănit1. ţăgui s.m. (zool; reg.) v. Ţap. ţăhăi vb. IV. intr. (reg.; despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. ţăhălui vb. IV. intr. (reg.; despre câini) v. Chefni. ţăhm vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre câini) v. Chefni. 2 (despre câini, rar, despre alte animale) v. Chelălăi. Scânci. SchelălăL Scheuna. ţăhm't s.n. (reg.) v. Chefnit. ţăitung s.n. 1 (jurnal.; înv. şi reg.) v. Cotidian. Gazetă. Jurnal. Ziar. 2 (reg.) v. Ştire. Veste. 3 (reg.) v. Noutate. ţăncăm'vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) v. Zăngăni. Zdrăngăni. Zornăi. Zurui. 2 (despre clopoţei) v. Suna. Zdrăngăni, ţăncuşă s.f. (reg.) 1 v. Răboj. 2 v. Ţanc. 3 ţanc. Ţăncuşa este o crestătură făcută la urechea oii, ca semn de recunoaştere. 4 ţanc. Ţăncuşele sunt folosite într-o tragere la sorţi. ţăndări' vb. IV. tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică obiecte ori părţi ale lor) v. Siărâma. Strivi. Zdrobi. ţăndărică s.f. 1 aşchioară, aşchiuţă, ţepuşă, ţepuşor, aşchiţă, ţăndărice. Când curăţa trunchiul de brad de coajă, în toate părţile săreau ţăndărele. 2 fig. (fam.) v. Copil1, ţăndărice s.f. (reg.) v. Aşchioară. Aşchiuţă. Ţăndărică. Ţepuşă. ţăndărit, -ă adj. 1 (pop.; despre obiecte sau materiale friabile) v. Casat. Sfărâmat. Spart2. Zdrobit. 2 fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.; despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit Fosilizat Ramolit. Senil. Senilizat, ţăndăros, -oâsă adj. 1 (despre materiale) aşchios. Materialele ţăndăroase se desfac în aşchii. 2 fig. (despre oameni) arţăgos, certăreţ, gâlcevitor, scandalagioaică, scandalagiu, ţăndărui băţos, clonţos, colţos, scorţos, aţos, colţat, dinţat, năpârcos. Vecinul este cam ţăndăros. ţăndărui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte sau părţi ale lor) v. Sfărâmă. Strivi. Zdrobi. ţăngălăş s.m. (reg.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru, ţănţoşie s.f. (rar) 1 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 2 v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu, ţăpi vb. IV. refl (recipr.) (biol; reg.; despre capre) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa, ţăpinăş s.m. (forest.; reg.) v. Ţapinar. ţăpoăică1 s.f. (zool; reg.) v. Capră (Capra). ţăpoăică2 s.f. (reg.) 1 v. Furcoi. 2 (pese.) v. Crâsnic. Tifan. ţăpoaie1 s.f. (zool; reg.) v. Cerboaică. Ciută. ţăpoaie2 s.f. (pese.; reg.) v. Ostie1, ţăpoc s.m. (zool; reg.) v. Ieduleţ. Ieduţ. ţăpoi s.n. (reg.) 1 v. Furcoi. 2 (pese.) v. Ostie1. 3 v. Târnăcop. ţăpoşniţă s.f. (reg.) v. Poşircă. ţăpotei s.m. (zool; reg.) v. Ţăpuşor. ţăpovmă s.f. (reg.) pârşoacă. Ţâpovina este o ţuică de calitate inferioară. ţăpşăn s.m. (zool; reg.) v. Ţăpuşor. ţăpuc s.m. (zool; reg.) v. Ţăpuşor. ţăpui s.m. (zool; reg.) 1 v. Ieduleţ. Ieduţ. 2 v. Ţăpuşor. ţăpuleăn s.m. (zool; reg.) v. Ţăpuşor. ţăpuleţ s.m. (zool; reg.) v. Ţăpuşor. ţăpuşdrs.m. (zool.) 1 ţăpotei, ţăpşan, ţăpuc, ţăpui, ţăpulean, ţăpuleţ. 2 (pop.) v. Ieduleţ. Ieduţ. ţăpuţă s.f. (zool; reg.) v. Ieduţă. ţăran s.m. 1 sătean, <înv. şi pop.> naţie, plugar, român, opincar, <înv. şi reg.> mojic, poporan, lăturean, paur, prost, târsânar, <înv.> parasnic, sumănar, mămăligar, papomi-ţar. Face parte dintr-o familie de ţărani înstăriţi. 2 (lapl. ţărani; pop. şi fam.) v. Ţărănime. 3 (fam.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. 4 (în Ev. Med.; înv. şi reg.) v. Iobag. Şerb. 5 (în opoz. cu „muntean ; reg.) v. Câmpean. 6 (înv.) v. Aborigen. Autohton. Băştinaş. Indigen. Pământean. ţărăncă1 s.f. 1 săteancă, româncă, opincăriţă, <înv. şi reg.> săteană, lucrătoreasă, păuriţă, plugăreasă, plugă-riţă, ţărăniţă. Multe ţărână vând în pieţe produse alimentare. 2 (fin.; în trecut; fam.) ţărăncuţă1, mocancă, mocăncuţă. Vechea bancnotă de 500 de lei se numea ţărancă. 3 (fam.; deprec. sa.u peior.) v. Bădărană (v. bădăran). Bădărancă. Grobiană (v. grobian). Grobiancă. Grosolană (v. grosolan). Mârlancă. Mitocancă Mojică (v. mojic). ţărăncă2 s.f. (iht.; reg.) v. Babuşcă. Babuşcă-al-bă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). ţărănătic, -ă adj. (înv.) 1 v. Rural. Sătesc. Ţărănesc. 2 (deprec. sau peior.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. ţărăncuţă1 s.f. (fin.; în treetâ; fam.) ţărancă, mocancă, mocăncuţă. ţărăncuţă2 s.f. (iht.; reg.) v. Babuşcă. Babuş-că-albă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). ţărănesc, -eăscă adj. 1 <înv. şi reg.> mojicesc. Provine dintr-o familie ţărănească înstărită. 2 rural, sătesc, <înv.> sătenesc, ţărănătic. Vechile tradiţii româneşti s-au păstrat în special în mediul ţărănesc. 3 rural, rustic. Obiceiurile ţărăneşti sunt moştenite de la o generaţie la alta. 4 (rar; mai ales despre viaţa oamenilor, despre modul lor de viaţă sau despre mediul în care aceştia îşi duc existenţa) v. Agrest. Campestru. Câmpenesc. Pastoral. Rural. Rustic. 5 (fam.; deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. ţărăneşte adv. (modal) 1 <înv.> săteneşte. De sărbători, se îmbracă ţărăneşte, în costum popular. 2 (fam.; deprec. sau peior) v. Bădă-răneşte. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mahalageşte. Mârlăneşte. Mitocăneşte. Moji-ceşte. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, ţărămvb. IV. refl. (rar; despre oameni) a se ţărăniza. I se pare că prietenul lui s-a ţărănit de când lucrează ca medic veterinar în sat. ţărănîe s.f. 1 (fam.; deprec. sau peior.) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelicateţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţă. Nepo-liteţe. Vulgaritate. 2 (colect.; înv.) v. Ţărănime, ţărănime s.f. popor, <înv. şi pop.> naţie, norod, ţărani (v. ţăran), opincărime, plugărime, păurie, <înv.> mojicime, ţară, ţărănie, opincă. Simpatia scriitorului se îndreaptă spre ţărănime. ţărănism s.n. (fam.; deprec. sau peior.) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelicateţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţă. Nepo-liteţe. Vulgaritate. ţărăniţă s.f. (reg.) v. Săteancă. Ţărancă1, ţărăniză vb. I. refl. (rar; despre oameni) a se ţărăni. ţărănoi s.m. (fam.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, ţărănos, -oăsă adj. 1 (pop.; despre construcţii, schiţe etc.) v. Grosolan. Primitiv. Rudimentar. 2 (fam.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nede- |1954 licat. Neelegant Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 3 (fam.; deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. ţărcădâu s.n. (reg.) 1 v. înţărcătoare. Ţarc. 2 (la car sau la căruţă) v. Corlată1. ţărcălăm s.n. 1 (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.; înv. şi reg.) v. Compas. 2 (meteor.; înv. şi reg.) v. Halo. 3 (tehn.; reg.) v. Fierăstrău circular. 4 (la ceasuri; reg.) v. Arătător. Limbă. 5 (geom.; înv.) v. Cerc. ţărcălâu s.n. (reg.) 1 v. Ţărcuşor. 2 (agric.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă. 3 (la car sau la căruţă) v. Corlată1. ţărcălui vb. IV. tr. (reg.) 1 (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.) a ţircăli, a ţircui. A ţărcăluit liniile curbe după care urmează să taie obezile roţii. 2 (compl. indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) v. Cerceta. Controla. Inspecta. Revedea. Revizui. Vedea. Verifica. 3 (compl. indică locuri, terenuri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu7)v. împrejmui.închide.înconjura, îngrădi. ţărcuî vb. IV. tr. (pop.; compl. indică locuri, terenuri etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. ,,cu>T) v. împrejmui. închide, înconjura. îngrădi. ţărcui're s.f. (pop.) v. împrejmuire. împrejmuit1. închidere. îngrădire, ţărcuit, -ă adj. (pop.; despre locuri, terenuri etc.) v. împrejmuit2. închis. îngrădit, ţărculîce s.f. (ornit.; reg.) 1 v. Berbecel. Lupul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrân-cioc-coţofanesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-pă-săresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor). 2 v. Sfrâncioc-mic (Lanius minor). ţărcuş s.n. (pop.) v. Ţărcuşor. ţărcuşă s.f. (omit.; reg.) v. Coţofană. Ţarcă. (Pica pica). ţărcuşor s.n. ţărcuş, ţărcuţ, ţărcălău. A făcut în grădină un ţărcuşor pentru iepuri. ţărcuţ s.n. (pop.) v. Ţărcuşor. ţărcuţă s.f. (omit.; reg.) v. Berbecel. Lupul-vrăbiilor (v. lup). Sfrâncioc. Sfrâncioc-coţofanesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-păsăresc. Sfirân-cioc-popesc (Lanius excubitor). ţărână s.f. I (pop.) v. Praf. Pulbere. II fig. 1 pământ. Când s-a întors în ţară, după ani de exil, a sărutat ţărâna. 2 (anat.; rar) v. Oase (v. os). Oseminte. Rămăşiţe (v. rămăşiţă1). Resturi (v. rest). ţărânos, -oăsă adj. (în opoz. cu „densn, »compact” pop.; despre pământ, zăpadă etc.) v. Afânat. înfoiat. Moale. Poros. Pufos. Rar. ţărigă s.f. (geol; reg.) v. Nisip, ţărigos, -oăsă adj. (geol; reg.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos, ţărinoi s.n. (geol.; reg.) v. Nisip, ţărişoără s.f. (polit.) microstat, stătuleţ, ţăruţă. Andorra este o ţărişoară în S-V Europei, în partea estică a munţilor Pirinei, renumită pentru sporturile de iarnă. Monaco, 1955| San Marino, Liechtenstein, Vatican, Luxemburg se numără printre ţărişoarele Europei. ţărm s.n. 11 (geomorf.) liman, litoral, mal1, margine, rivieră, luncă, <înv.> pristanişte, râpă, vad, rivaj. Nisipul de pe ţărmul Mării Negr este fin. Iahtul a fost ancorat nu departe de ţărm. 2 (geomorf.) coastă, mal1. Pe ţărmul oceanului clima este umedă. 3 (rar) v. Loc. Meleag. Regiune. Tărâm. Teritoriu. Ţinut. Zonă. 4 (geomorf; înv. şi reg.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie. 5 (geomorf.; reg.) v. Masiv. Munte. II fig. frontieră, graniţă, hotar, limită, margine, nivel, termen. Nu ştie încă unde este ţărmul între adevăr şi minciună. ţărmâr s.m. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). ţărmui vb. IV. (înv.) 1 intr. (nav.; despre nave) v. Aborda. Acosta. 2 tr. (compl indică spaţii, lucruri etc.) v. împrejmui. încadra, înconjura. Mărgini. ţărmuitâr, -oăre adj. (rar) v. împrejmuitor, înconjurător. ţărmurăr s.m. (omit.; reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba). ţărmurâş s.m. (omit.; reg.) v. Lăstun. Lăs-tun-de-apă. Lăstun-de-mal. Lăstun-de-râpi. Rândunică-de-apă. Rândunică-de-lut. Rân-dunică-de-mal. Rândunică-de-pământ. Rândunică-de-pârâu. Rândunică-de-ploaie (Riparia riparia). ţărmureân, -ă s.m., s.f., adj. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Riveran. 2 adj. (despre ţâri, teritorii etc.) v. Riveran. ţărmuri vb. IV. 11 tr. (compl indică suprafeţe, hotare, lucruri etc.) a delimita, a limita, a mărgini, a străjui. Păpurişul ţărmureşte iazul. 2 intr. (nav.; înv.; despre nave) v. Aborda. Acosta. 3 refl. (înv.; despre oameni, popoare, ţâri, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”)v. învecina. Mărgini. II fig. (înv.) 1 tr. (compl. indicâ sfere de activitate, moduri de a acţiona, drepturi ale oamenilor etc.) v. îngrădi. Limita. Mărgini. Restrânge. 2 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Limita. Mărgini. Mulţumi. Opri. Reduce. Restrânge. Rezuma. ţărmurâs, -oăsă adj. (înv.; despre pante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povârnit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical, ţărnui vb. IV. tr. (agric.; reg.; compl. indicâ terenuri cultivate cu plante agricole) v. Prăşi. Săpa. ţăruş s.m. 1 pripon, <înv. şi pop.> pociumb, pălimar, poteraş, răzlog1, stănog, şteamp, ţuiac, ţuleap. Pescarii îşi leagă odgoanele bărcilor de ţăruşii fixaţi pe malul râului. Corturile se ancorează de ţăruşi. 2 ţuleap. Ţăruşii se înfig în pământ pentru a marca hotarul dintre două proprietăţi. 3 (agric.; reg.) chitonag1, par, ţeapă, ţepeligă, ţeporeş, ţepuşă. Cu ţăruşul se fac gropile la semănatul fasolei sau al porumbului. 4 (gosp.; reg.) v. Prepeleac. 5 (constr.; reg.) v. Bârnă1. Grindă. Madri-eră. Stâlp. Ştender. 6 (constr.; reg.) bold, săgeată, sulinar, suliţă, ţeapă, ţepuşă. Ţăruşii se înfig în vârful caselor ţărăneşti, pentru a fixa leaţul cel mai de sus al scheletului acoperişului. ţăruţă s.f. (polit.; reg.) v. Microstat. Stătuleţ. Ţărişoară. ţăsârcă s.f. (omit.; reg.) v. Bibilică. Gotcă (Numida meleagris). ţăţică s.f. (pop.) 1 leliţă, leucioară, leiculiţă, leicuşoară, lelică, lelicuţă, lelişoară, ţăţucă, ţâţacă. 2 v. Mătuşică. ţăţucă s.f. (reg.) v. Leliţă. Leucioară. Ţăţică. ţâucă s.f. (iht.; reg.) 1 Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfaret, sfârlă, ţâţâoagă, vârligoanţă, vârlugă, vâslă, zmorlă, zvârlugă. 2 v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Albumus albumus). ţâc s.n. (anat.; reg.) = ţie2. ţâcă1 s.f. (omit.; reg.) v. Ciocănitoare. Ghionoaie (Picus şi Drycopus). ţâcă2 s.m. sg. (fam.) = ţică2. ţâfnă s.f. I (med. vet; înv. şi pop.) v. Cobe. II (pop. şi fam.) 1 arţag. în ultimul timp îi cam răspunde cu ţâfnă. 2 v. Aplomb. Aroganţă. Impertinenţă. Insolenţă. Ireverenţă. îndrăzneală. Măgărie. Necuviinţă. Neobrăzare. Neruşinare. Obrăznicie. Prezumţie. Semeţie. Sfruntare. Trufie. Tupeu. 3 v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. înfumurare, îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 4 v. îmbufnare, ţâfm vb. IV. intr. 1 (pop.; despre oameni) v. Pufai. Pufni. 2 (reg.; despre animale, mai ales despre cai) v. Forăi. Fornăi. Sforăi, ţâfnos, -oâsă adj. (pop. şi fam.) 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor) v. Arogant. Cinic. Impertinent. Insolent. Irespectuos. Ireverenţios. îndrăzneţ. Neamabil. Necuviincios. Neînfrânat. Neobrăzat. Nerespectuos. Nereverenţios. Neruşinat. Obraznic. Prezumţios. Semeţ. Sfidător. Sfruntat. Trufaş1. 2 (despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat, închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 3 (despre oameni) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. 4 (despre oameni) v. Supărăcios. Susceptibil. 5 (despre oameni) v. îmbufnat, ţâfnoşi vb. IV. refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. îmbufna. ţâgâli' vb. IV. tr. (reg.) 1 (despre păsări) v. Ciuguli. Ciupi. 2 fig. (despre oameni) v. Ciuguli. Frunzări. Ţâgâra s.f. art. (astron.; reg.; nm. pr.) v. Steaua Polară (v. stea). ţâleâ interj. (exprimă un ordin; reg.) v. Marş! ţâmburuc s.n. 1 ţâmburuş, bumburuş. Trebuie să se apese pe un ţâmburuc pentru a se deschide capacul 2 (anat.; reg.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. ţâmburuş s.n. 1 ţâmburuc, bumburuş. 2 (anat.; reg.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul ţânţar gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. 3 (reg.; în forma ţumburuş) v. Bobârnac. ţâmp s.n. (anat.; reg.) 1 (la membrele posterioare ale animalelor patrupede) v. Coapsă. 2 (la păsări) v. Copan. 3 (la om) v. Coapsă. Coxă. ţâmpor s.n. (chim.; reg.) 1 pia-tră-de-ţâmpor. Ţâmporul este folosit la omorârea albinelor dintr-un stup în momentul recoltării mierii. 2 v. Pucioasă (v. pucios). Sulf. ţâmporele s.f. pl. (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit. ţânâş, -ă adj. (reg.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Ranchiunos. Răzbunător. Vindicativ, ţânc s.m. I (zool.) 1 (pop.) v. Odraslă. Prăsilă. Progenitură. Pui1.2 (pop.) v. Căţeluş. 3 (reg.) v. Popândău (Citellus citellus). 4 (art.; reg.) ţâncul-pâmântului a Spermophilus citellus; şuiţă; b v. Cârtiţă. Sobol1 (Talpa europaed); c v. Hamster. Hârciog (Cricetus cricetus); d v. Jder (Martes martes); e v. Marmotă (Arctomys marmotta şi Marmot-ta bobak); f v. Orbeţ. Spalax (Spalax micro-phthalmus); g v. Şoarece. Şoarece-de-casă (Mus musculus); h (în superstiţii) v. Căţe-lul-pământului (v. căţel). I11 (fam.) pici, prichindel, puşti, zgâmboi1, pricolici, ţâncar, năpârstoc. Ţâncul este destul de înalt pentru vârsta lui. 2 (fam.; adesea deprec.) ţângău, ţâncar. Fiind încă ţânc, lipsit de experienţă, părerea lui nu era luată în seamă de cei îmbătrâniţi în meserie. 3 (înv. şi reg.; adesea deprec.; de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.) v. Băiat. Copil1. Fecior. Fiu. ţâncâr s.m. (reg.) 1 v. Pici. Prichindel. Puşti. Ţânc. Zgâmboi1.2 (adesea deprec.) v. Ţânc. Ţângău. ţâncă s.f. 1 (fam.) v. Fetişcană. 2 (înv. şi reg.) v. Copilă. Fată. Fiică. 3 (zool; reg.) v. Căţeluşă, ţâncărfe s.f. (colect.; fam.) puştime. Ţâncâria din parc face o mare gălăgie. ţâ'ndru-mândru, ţândră-mândră adj. (reg.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat închipuit. încrezut. înfumurat îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, ţângălâu s.m. (reg.) v. Fecior. Flăcău. June. Tânăr. ţângănâş s.m. (reg.) v. Fecioraş. Feciorel. Flăcăiaş. ţângău s.m. 1 (pop.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru. 2 (fam.; adesea deprec.) ţânc, ţâncar. ţângăuâş s.m. (pop.; adesea deprec.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru, ţânţâr s.m. I (entom.) 1 (şi ţânţar-obişnuit, ţânţar-vulgar) Culex pipiens; sclepţ, <înv.> muscă-ţânţară, muşină, muşiţă. 2 Culex annulatus; arşiţă. 3 Chironomus leuco-pogon; bâţan, zgriburici. 4 (reg.) ţân-ţar-de-apă = a Calopteryx splendens; căluş, păuniţă; b v. Efemeră (v. efemer). Răsură1 (Ephemera vulgata); c (şi ţârt-ţar-de-baltâ)v. Fugău (Hydrometrapaludum); ţânţar-mare v. Ţânţăroi (Tipula oleracea); ţânţăni ţânţar-mic = Chironomus stercorarius; nouraş, ţânţăraş, ţânţărel. 5 (reg.) Ceratopagon publicarius; morniţar, morniţă. 6 v. Căluşel. Lăcustă (Decticus verrucivorus). 7 (reg.) v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mare. Cosaş-verde. Lăcustă. Lăcustă-verde (Locusta viridissima sau Tettigonia viridissima). 8 (reg.) v. Căluţ. Cosaş. Cosaş-mic. (Locusta cantans sau Tettigonia cantans). 9 (reg.) v. Streche. Strechea-vitelor (v. streche) (Hypoderma bovis). 10 (reg.; şi ţânţar-mare) v. Tăun (Tabanus bovinus). 11 (reg.) v. Viespe. Vies-pe-de-casă. Viespe-de-câmp. Viespe-de-pă-mânt (Vespa vulgaris). II (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. ţânţăni vb.IV. intr. (rar) 1 (despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbâmâi. Zumzăi. 2 (despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. ţânţărâş s.m. (entom.) 1 ţânţărel. 2 (reg.) Chironomus stercorarius; nouraş, ţân-ţar-mic, ţânţărel. ţânţărel s.m. (entom.) 1 ţânţăraş. 2 (reg.) Chironomus stercorarius; nouraş, ţân-ţar-mic, ţânţăraş. ţânţăroi s.m. (entom.) Tipula oleracea; ţânţar-mare. ţânţăruş s.m. (omit.; reg.) 1 v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). 2 v. Scorţar. Scorţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). ţânzâr s.m. (reg.) v. Geambaş. ţâr1 interj., s.n., s.m. 1 interj, (adesea repet.) pic1! Ţâr!, ţâr! Se aude apa de la robinetul din bucătărie. 2 s.n. (hidrol.; reg.) v. Ciuroi. Şipot. 3 s.m. (omit.; reg.; şi ţâr-ţâr) v. Piţi-goi-codat. Piţigoi-cu-coadă-lungă (Aegithalos caudatus). ţâr2 s.m. fig. (adesea glum. sau deprec.) slăbătură, mumie. Nu este un ţâr, ci o femeie bine proporţionatâ. ţârâi s.n. (meteor.; reg.) 1 v. Fleaşcă. Fleş-căială. Fleşcăraie. Lapoviţă. Zloată. 2 (şi, art, ţâraiul-mieilor) v. Măzăriche. ţâră1 s.f. (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Fărâmă. Fir. Pic1. Picătură. Pişcătură. Strop. ţâră2 s.f. (pop.) v. Ruptură. Zdreanţă, ţârâu s.n. (hidrol.; reg.) v. Ciuroi. Şipot. ţârâP vb. IV. intr. 1 a picura, a ţârcâi, a ţurui. Ţeava ţârâie. 2 impers. (meteor.) a bura, a burniţa, <înv. şi pop.> a roura, a burui, a stura, a ţârcâi, <înv.> a roua, a cerne. E urât afară şi a început şi să ţârâie. 3 (despre insecte) a sfârâi, a ţâţâi, a chirăi, a ţârţâi. Greierii ţârâie în iarbă. 4 (despre sonerii telefoane, ceasuri etc.) a suna, a zbâmâi, a zurui. Telefonul ţârâie prelung. Nu a auzit când a ţârâit ceasul. 5 (pop.; despre instrumente muzicale cu coarde sau, p. ext., despre muzicanţi) a ţâţâi. Vioara ţârâie anemic. Ţârâie din vioară. ţârâP vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc.) v. Cârpi. Coase. Prinde. Ţese. ţârâiâc s.m. (omit.) Acrocephalus scirpaceus; lăcar, lăcar-gălăgios, lăcar-mic, privighetoa-re-de-baltă, privighetoare-de-lac, privighetoa-re-de-stuf, privighetoare-de-stuf-ruginie. ţârâiâlă s.f. (meteor.) bură1,burniţă,bumi-ţeală, burat, bureală, bur1, buracă, burlă, burnă, buruială, picureală, ploierniţă, roureală, ţârcâială. Ţârâiala rece îl pătrunde până la oase. s* ţârâit s.n. 1 ţârâitură. Ţârâitul ploii pe acoperişul casei este monoton. 2 ţârâitură, zbâmâit, chirăit. Ţârâitul telefonului este strident. 3 ţârâitură, ţâţâială, ţâţâit, ţâţâitură. Ţârâitul greierilor umple văzduhul. 4 (pop.) ţârâitură. în vacarmul din sala restaurantului nu se mai auzea ţârâitul lăutarilor. ţârâitoâre s.f. (reg.) 1 (omit.) Sylvia nisoria; privighetoare-porumbacă, privighetoa-re-vărgată. 2 (iht.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Alburnus alburnus). ţârâitură s.f. 1 ţârâit. 2 ţârâit, zbâmâit, chirăit. 3 ţârâit, ţâţâială, ţâţâit, ţâţâitură. 4 (pop.) ţârâială. ţâre s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul lichidului) v. Pic1. Picătură. Picur1. Strop. Stropitură. ţârcâi vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică animale domestice) a ţârcoti, a ţârcui. A ţârcâit vaca şi a obţinut foarte puţin lapte. 2 intr. v. Picura. Târâi1.3 intr. impers. (meteor.) v. Bura. Burniţa. Ţârâi1. ţârcâiâlă s.f. (reg.) 1 (meteor.) v. Bură1. Burniţă. Burniţeală. Ţarâială. 2 v. Pic1. Picătură. Picur1. Strop. Stropitură. ţârcâi'ş s.n. (reg.) v. Pic1. Picătură. Picur1. Strop. Stropitură. ţârcâitură s.f. (reg.) v. Pic1. Picătură. Picur1. Strop. Stropitură. ţârcoti vb. IV. tr. (reg.; compl. indică animale domestice) a ţârcâi, a ţârcui. ţârcovnic s.m. (în Biserica Ortodoxă) 1 paracliser, <înv. şi reg.> eclesier, crâsnic, pălă-mar1, serv, sfat, <înv.> clisiarh, clisier, clisieş. Ţârcovnicul se ocupă cu îngrijirea şi cu paza unei biserici. 2 cântăreţ, dascăl, diac, paracliser, psalt, cantor, <înv. şi reg.> peveţ, logofăt, logofăt de strană, <înv.> ecleziarh, grămătic. Ţârcovnicul execută cântările şi citirile în timpul serviciului religios. ţârcui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică animale domestice) a ţârcâi, a ţârcoti. ţârei s.m. (bot.; reg.) v. Ardei-iute. ţârfă s.f. (reg.) 1 (geol.) v. Nisip. 2 v. Praf. Pulbere. 3 (constr.) v. Tencuială, ţârfăiâlă s.f. (meteor.; reg.) v. Fleaşcă.Fleş-căială. Fleşcăraie. Lapoviţă. Zloată, ţârfaros, -oâsă adj. (geol.; reg.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos, ţârfâs, -oâsă adj. (geol.; reg.; despre pământ, locuri, ţinuturi etc.) v. Arenaceu. Nisipos, ţârfuică s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Diaree, ţâri'că s.f. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ţâricică, ţărişoară, ţârucă, ţâruică, ţârulică, ţâruşcă, ţâruţă. I-a dat pisicii o ţârică de carne. ţâricică s.f. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ţârică, ţărişoară, ţârucă, ţâruică, ţârulică, ţâruşcă, ţâruţă. |1956 ţârişoâră s.f. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ţârică, ţâricică, ţârucă, ţâruică, ţârulică, ţâruşcă, ţâruţă. ţârlău s.m. (reg.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru, ţârlâiâlă s.f. (pop.) v. Ţârlâit. Ţârlâitură. ţârlâît s.n. ţârlâitură, ţârlâiâlă. ţârlâitură s.f. ţârlâit, ţârlâiâlă. Nu putea suporta ţârlâiturile unor lăutari de mâna a doua. ţâri ic, -ă adj. (în opoz. cu „gras”; arg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv, ţârldi s.m. (omit.; reg.) v. Ciocârlan (Galerida cristata). ţârlug s.m. (omit.; reg.) v. Ciocârlan (Galerida cristata). ţârţâi s.n. (meteor.; reg.) v. Măzăriche. ţârţâică s.f. (bot.; reg.) v. Borceag. Măzăriche (Vicia sativa). ţârţâr s.m. (reg.) 11 (colect.; meteor.; şi la pl, în forma ţurţar, ţurţurii mieilor) v. Măzăriche. 2 (meteor.; adesea constr. cu vb. „a bate”, „a cădea”, „a da>T) v. Grindină. Piatră. 3 v. Ciucure. Ţurţur. II (bot.) 1 v. Borceag. Măzăriche (Vicia sativa). 2 (la pl. ţârţari) v. Coronişte (Coronilla varia). ţârţărel s.m. (colect.; meteor.; reg.) v. Măzăriche. ţârţărică s.f. (reg.) 1 (colect.; meteor.) v. Măzăriche. 2 (bot.) v. Fasole (Phaseolus vulgaris). ţârţări'ţă s.f. (reg.) 1 (colect.; meteor.) v. Măzăriche. 2 (bot.) v. Oreşniţă (Lathyrus tuberosus). ţârţâi vb. IV. intr. (reg.; despre insecte) v. Ţârâi1. ţârţârâ vb. I. intr. (reg.) 1 (mai ales despre lichide şi picături) v. Picura. 2 impers. (meteor.) a ţurţura. De câteva zile afară ţârţârâ necontenit. ţârţârâ s.f. (colect.; meteor.; reg.) v. Măzăriche. ţârţâri'che s.f. (colect.; meteor.; reg.) v. Măzăriche. ţârucă s.f. (reg; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ţârică, ţâricică, ţărişoară, ţâruică, ţârulică, ţâruşcă, ţâruţă. I-a dat pisicii o ţârucă de carne. ţâruică s.f. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ţârică, ţâricică, ţărişoară, ţârucă, ţârulică, ţâruşcă, ţâruţă. ţârulică s.f. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ţârică, ţâricică, ţărişoară, ţârucă, ţâruică, ţâruşcă, ţâruţă. ţâruşcă s.f. (reg; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ţârică, ţâricică, ţărişoară, ţârucă, ţâruică, ţârulică, ţâruţă. ţâruţă s.f. (reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) ţârică, ţâricică, ţărişoară, ţârucă, ţâruică, ţârulică, ţâruşcă. ţâscăn s.m. (omit.; reg.) v. Scatiu (Carduelis spinus). ţâşcă s.f. (reg.) 1 v. Ciucure. Ţurţur. 2 ţâşcă cu apă v. Puşcoci. ţâşni vb. IV. intr. 1 (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat 1957| etc.) a erupe, a ieşi, a irupe, a izbucni, a răbufni, <înv. şi pop.> a năbuşi, a se desfunda, a năvăli, <înv. şi reg.> a prâsni1, a bui, a bujdi, a buşni, a buti, a năsădi, a spârcâi, a ţâşti2, a ţuşni. Petrolul a început să ţâşnească la o sondă. Vaporii ţâşnesc cu zgomot din supape. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre sânge) a da2, a ieşi, a se năpusti, a sări, a puştica, a ţâşti2, a ţuşni, a zăleti. Sângele îi ţâşneşte pe nas. 3 (despre lacrimi) a izbucni, a se năpusti, <înv.> a prorupe. Lacrimile i-au ţâşnit din ochi la auzul veştii. 4 (despre fiinţe) a zvâcni, a ţâşti2, a ţuşni, a ţuşti2. Broaştele ţâşnesc în apă la cel mai mic zgomot. ţâşnire s.f. erupţie, irupere, irupţie, izbucnire, răbufnire, năvală, năvălire, <înv.> izbuc-neală. Specialiştii supraveghează ţâşnirea petrolului. ţâşnitoâre s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Arteziană. Fântână arteziană. Havuz. 2 (reg.) v. Puşcoci, ţâşnit ură s.f. jet. Din ţeava spartă iese o ţâşniturâ puternică de apă. ţâşniţă s.f. (reg.) v. Puşcoci, ţâşpoâcă s.f. 1 (reg.) v. Poşircă. 2 (arg.) v. Mahorcă. ţâşti1 interj., s.m., s.n. I interj, (adesea cu val. vb.) huşti!, ţuşti1!, zbughi1!, zvâc!, smâc!, tâlvâc!, tulai2! Copilul a dispărut, ţâşti, pe uşă. Pisica a intrat tiptil în bucătărie şi ţâşti pe cuptor. I11 s.m. (pop. şi fam.) v. Copil1.2 s.m. (pop. şi fam.) v. Băieţaş. Băieţel. Copilaş. 3 s.m. (pop. şi fam.) v. Băietan. Băieţandru. Copilandru. Flăcăiandru. 4 s.n. (reg.) v. Salt2. Săritură. ţâştP vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre sânge) v. Da2. Ieşi. Ţâşni. 3 (despre fiinţe) v. Ţâşni. ţâştoc s.n. (reg.) v. Salt2. Săritură. m s.m. (reg.) 1 (omit.) v. Pitulice. Purceluşă (v. purceluş) (Sylvia curruca). 2 (entom.) v. Plopar. Scripcar (Saperda carcharias). ţâţâcă s.f. (reg.) v. Leliţă. Leucioară. Ţăţică. ţâţâie s.f. (reg) v. Lele. Leliţă. Mătuşă. Nană. Tătăişă2. Ţaţă. ţâţâr' s.m. (omit.; reg.; şi ţâţar-de-apâ) v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pescă-rel-de-apă. Pescărel-de-gheaţă. Pescă-rel-de-munte. Pescărel-de-pădure. Pescă-rel-de-pârâu. Pescărel-negru. Pescăruş. Pescăruş-cu-guşă-albă. Pescăruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescăruş-negru (Cinclus cinclus). ţâţâr2 s.n. 1 (pop. şi fam.) v. Brasieră. Sutien. 2 (reg.) v. Biberon. 3 (reg.) v. Suzetă. Tetină. ţaţă s.f. 11 (anat.; la femei; pop.) v. Mamelă. Piept Sân. 2 (anat.; la mamifere; pop.) v. Mamelă. Uger. 3 (la urcior; pop.) v. Gurgui. 4 (apic.; pop.) v. Ţâţână. 5 (arg.) v. Suzetă. I11 (art.; vit.;pop.) ţâţa-caprei = ţâţa-oii = ţâţa-vacii v. Razachie 2 (art.; bot.; reg.) ţâţa-caprei v. a Barba-caprei (v. barbă) (Tragopogon major); b Caprifoi (Lonicera caprifolium, Lonicera nigra sau Lonicera xylosteum); c Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris); d Curpen-de-munte (Clema-tis alpina); e Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajacis); ţâţa-fiului v. Răculeţ. Şerpariţă (Polygonum bistorta); ţâţa-mielului v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum); ţâţa-oii v. a (şi ţâţa-oilor) Amică. Podbal-de-munte (Amica montana); b Barba-caprei (v. barbă) (Tragopogon major); c Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris); d Cuscrişor. Mierea-ursului (v. miere) (Pulmonaria officinalis); e Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora); f Degeţel. Degeţel-roşu. Digitală (Digitalis purpurea); g Surguci (Consolida ajacis, Consolida ambigua sau Delphinium ajaci); ţâţa-vaciiv. a Anghelină (Primula longiflora); b Campanulă. Clopoţel (Campanula ma-crostachia); c Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula elatior, Primula officinalis sau Primula veris); d Coada-cocoşului (v. coadă) (Polygonatum odoratum, Polygonatum latifolium sau Polygonatum multiflorum); e Cuscrişor (Pulmonaria rubra); f Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora); g Lupoaie (Orobanche ramosa sau Orobanche purpurea). 3 (reg.) v. Ardei-iute. III (art.; re&) t**ţa căţelei v. a (med.; şi ţâţă de căţea) Adenită. Limfadenită; b (med., med. vet.) Abces. Furuncul. ţâţâboc s.m. (omit.; pop.) v. Piţigoi. Rege-le-păsărilor (v. rege1) (Parus major). ţâţâi'vb. IV. intr. 1 (rar; despre insecte) v. Târâi1.2 (fam.) v. Tremura. 3 (reg.; despre instrumente muzicale cu coarde sau, p. ext, despre muzicanţi) v. Ţârâi1. ţâţâiâlă s.f. (pop.) v. Târâit. Ţârâitură. ţâţâi't s.n. (pop.) v. Ţârâit.Ţârâitură. ţâţâitură s.f. (pop.) v. Ţârâit. Ţârâitură. ţâţână s.f. 1 (apic.) ţâţă, botcă. în ţâţână se dezvoltă matca albinelor. 2 (tehn.; pop.) v. Balama. Şamieră. 3 (med., med. vet.; pop.) v. Rădăcină. 4 (med, med. vet.; pop.) v. Burbi-on. 5 (med., med. vet.; reg.) v. Abces. Furuncul. 6 (la urcior; reg.)\. Gurgui. 7 (hidrol.; reg.) v^zvoj. 8 (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, ţâţânoc s.n. (med., med. vet.; reg.) v. Abces. Furuncul. ţâţâoâgă s.f. (iht.; reg.) Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfaret, sfârlă, ţăucă, vârligoanţă, vârlugă, vâslă, zmorlă, zvârlugă. ţaţche s.f. (vit.; reg.) Razachie. ţaţeră s.f. (arg.) v. Lesbiană. Tribadă. ţâţi'că s.f. (anat.;pop.) v. Pieptişor. Pieptuleţ. Pieptuţ. Sânişor. Sânuleţ. ţâţiduş s.m. (omit.; reg.) v. Scorţar. Scor- ţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). ţâţişoâră s.f. (anat.; pop.) v. Pieptişor. Pieptuleţ. Pieptuţ. Sânişor. Sânuleţ. ţâţoăică s.f. (anat.; pop.) v. Ţâţoi. ţâţoc s.n. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Abces. Furuncul. 2 (bot.) v. Ardei-iute. ţâţoi s.m. 1 (anat.) ţâţoăică. 2 (med., med. vet.) v. Abces. Furuncul. 3 (bot.; reg.) ţeapăn v. Lupoaie (Orobanche ramosa sau Orobanche purpurea). ţâţoăsă adj. (pop.; despre femei) v. Pieptoasă (v. pieptos). ţâţucă s.f (anat.; pop.) v. Pieptişor. Pieptuleţ. Pieptuţ. Sânişor. Sânuleţ. ţâţuţă s.f. (anat; pop.) v. Pieptişor. Pieptuleţ. Pieptuţ. Sânişor. Sânuleţ. ţeâpă s.f. 11 ţepuşă, <înv. şi reg.> ţepăruie. Ţeapa este o bucată de lemn sau de metal, ascuţită la un capăt, care are diverse utilizări. 2 (în trecut) <în trecut> ţepuşă. Ţeapa era un instrument de tortură. Corpul unui condamnat la moarte era înfipt într-o ţeapă. 3 (tehn.; la sanie) mănuşă, mână, picior, popic, ţepăruie, ţepie, ţepigă, ţepuşă. Ţepile, înfipte vertical la extremităţile oplenelor, sprijină loitra. 4 (la moara de apă; reg.) undrea. Pe ţepi se sprijină perinocul. 5 (agric.; reg.) chitonag1, par, ţăruş, ţepeligă, ţeporeş, ţepuşă. Cu ţeapa se fac gropile la semănatul fasolei sau al porumbului. 6 (reg.) v. Săgeată. 7 (constr.; reg.) bold, săgeată, sulinar, suliţă, ţăruş, ţepuşă. Ţepile se înfig în vârful caselor ţărăneşti, pentru a fixa leaţul cel mai de sus al scheletului. 8 (înv.) v. Frigare. 9 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. I11 (bot.; la cereale) barbă, ţep, mustaţă, <înv. şi reg.> ţepăruie, ţepăruc, ţepeligă, ţepoc, ţepucă, ţepuşă. Spicele grâului au ţepi. 2 (bot) aculeol, aculeu, ghimpe1, mărăcine, spin, ţep, ţepuşă, şteap, ţepăruie, ţepeligă, <înv.> clenci. Trebuie să tai cu grijă un trandafir pentru a nu te răni în ţepi. 3 aşchie, ţep, ţepuşă, spin, ţandără, ţaşcă, ţepoc. I-a scos copilului o ţeapă din picior. 4 (anat, zool.) ghimpe1, ţep, ţepăruc, ţepăruie. Aricii au ţepi. 5 (bot.; reg.) v. Cotor. Tuleu. 6 (bot.; reg.) v. Holeră (Xanthium spinosum) III 1 fig. (fiziol., med.; pop.) v. Ace (v. ac). Fulgerătură. împunsătură. înjunghietură. înţepătură. Junghi. Nevralgie intercostală. Săgeată. Săgetare. Săgetătură. 2 (biol; arg.) v. Acuplare. Coit. Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare. IV (fam.; glum.) v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, ţeâpăn, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre materiale, obiecte etc.) inflexibil, neelastic, neflexibil, rigid, scorţos, tare, inebranlabil, jilav, ojingos. Bara de fier este ţeapănă. 2 (despre piese, legături, îmbinări) rigid. Legăturile dintre piese trebuie să fie ţepene. 3 (în opoz. cu „mobil”; despre elemente care, în mod obişnuit, sunt mişcate sau în mişcare sub acţiunea anumitor factori) fix, imobil2, neclintit, nemişcat, rigid, vârtos. Imaginea crengilor ţepene ale copacilor desfrunziţi te întristează. 4 (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) anchilozat, inert, înţepenit, prins2, mort. A rămas cu piciorul ţeapăn din cauza reumatismului. 5 (în opoz. cu „gârbovit”; mai ales despre spatele, ţinuta oamenilor) băţos, drept, neaplecat, rigid, <înv> neted, croh- ţeapcă mălit. Stă pe scaun cu spatele ţeapăn. Deşi bătrân, are o ţinută ţeapănă. 6 (despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţintuit, <înv. şi reg.> stâlpit, împietrit, îngheţat, înţelenit, paralizat, mărmurit. Au rămas ţepeni când au auzit urletul lupului. 7 (în opoz. cu „viu”; mai ales fam.; despre fiinţe) inert, mort, neînsufleţit, nemişcat, rece, <înv.> de-suflat, nesimţitor, inanimat, neanimat. Medicii l-au găsit ţeapăn pe cel care s-a aruncat de la etaj. 8 (pop.; despre corpuri solide) v. Dur. Rezistent. Solid. Tare. Tenace. 9 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; pop.; despre obiecte, construcţii etc.) v. Dăinuitor. Durabil. Rezistent. Solid. Temeinic. Trainic. 10 (pop.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 11 (pop.; despre lovituri) v. Apăsat2. Greu. Puternic. Straşnic. Zdravăn. 12 (reg.; despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „de”) v. Doldora. încărcat2. îndesat. înţesat. Plin. Ticsit. Umflat. II adj. fig. (despre caracter, atitudini etc. ale oamenilor) înţepenit, rigid. Are un caracter ţeapăn, pe care nu-l poate schimba nimic. III adv. (modal; în opoz. cu „strâmb”; de obicei urmat de determ. locale) băţ, băţos, drept, rigid, proţap. Stă ţeapăn pe scaun. ţeapcă s.f. (reg.) 1 v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. 2 (bot.) v. Cotor. Tuleu. ţeăstă s.f. 1 (anat.; pop.; şi ţeasta capului, ţeasta craniului) v. Craniu. Cutie craniană. 2 (anat.; pop.) v. Cap. 3 (zool; la broasca-ţes-toasă; pop.; şi ţeasta broaştei) v. Carapace. 4 (reg.) v. Oblânc. ţeăvă s.f. 11 (tehn.) tub, bute, smârc, vergea. Ţeava este o piesă cilindrică, goală în interior, din metal, sticlă, material plastic etc., care are diverse utilizări. 2 (ind. extract.) ţeavă de extracţie = coloană de extracţie, tubing. Sondele petroliere sunt prevăzute cu ţevi de extracţie. II (anat.) 1 (înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Canal. Conduct Duet. Tub. 2 (arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. III 1 (reg.) v. Portţigaret. Ţigaret. Ţigaretă. 2 (milit.; arg.) v. Armă. ţeche s.f. (entom.; reg.) v. Căpuşă (Ixodes ricinus). ţechini s.m. pl. (fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). ţechi'ră s.f. (gosp.; reg.) v. Coşniţă. ţef s.n. (pop.) = ţeh2. ţeft s.n. (pop., reg.) = ţeh2. ţeh1 s.n. (înv. şi reg.) v. Breaslă. Corporaţie. Tagmă. ţeh211 (agric.; pop.; şi informele ţef, ţeft) steajăr, par. Ţehul este stâlpul din mijlocul ariei de treierat cu cai. 2 (reg.; în forma ţenchi) v. Ciocârlie. 3 (reg.) v. Săgeată. 4 (la căruţă, la car, la trăsură; reg.; în forma ţeft) v. Orcic. 5 (la ham; reg.; în forma ţoft) v. Şoldar. II (înv.) v. Cauză. Obiectiv. Scop. Ţel. Ţintă. ţeilam't s.n. (mineral.; înv.) v. Corindon hialin. Rubin. ţel s.n. 1 cauză, obiectiv, scop, ţintă, <înv.> pricină, sfârşit1, ţeh2. Luptă pentru un ţel nobil. 2 deziderat, finalitate, scop, ţintă. Acest tip de acţiune are un ţel precis. 3 obiect, obiectiv, scop, ţintă, <înv.> destinaţie, pravăţ, ţenchi2, vistă, target. Viaţa şi opera romancierului au dfbenit ţelul cercetării criticului. 4 menire, mobil, obiectiv, raţiune, rol1, rost, scop, sens, ţintă, noimă. Ţelul scrisorii a fost acela de a-i transmite informaţiile cerute. 5 (milit.; la arme de foc; înv.) v. Cătare. Miră. 6 (înv.; adesea constr. cu vb. „a da”, „a lovi”, „a nimeri”, „a trage” şi precedat de prep. „în” sau „la”) v. Semn. Ţintă, ţelâş s.m. (reg.) v. Ochitor. Trăgaci. Trăgător. Ţintaş. ţelălui vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Ochi2. Ţinti. Viza2, ţeler s.m. (bot; reg.) v. Ţelină1. Ţelină-de-gră-dină (v. ţelină1) (Apium graveolens). ţeli vb. IV. tr. (reg.; compl indică fiinţe, obiecte etc.) v. Ochi2. Ţinti. Viza2. ţelină1 s.f. (bot.) 1 (şi ţelină-de-grădină) Apium graveolen; sindirei, ţeler, <înv.> achiu1. 2 (reg.) ţelină-de-izvor v. Floa-re-de-leac (Ranunculus repens); ţelină-sălba-tică v. Mărăraş (Oenanthe aquatica sau Oenanthe phellandrium). ţelină2 s.f. 1 paragină, pârloagă, <înv. şi reg.> ogor, hat1, părăgineală, părăginitură, ţeliniş. Terenul, cultivat odinioară cu porumb, a ajuns o ţelină. 2 (agric.; reg.) v. Ogor. Pârloagă. 3 (reg.) v. Imaş. Izlaz. Păşune. Ţarină1. 4 (reg.) v. Cositură. 5 (bot.; reg.) v. Iarbă. ţelim vb. IV. refl. (înv. şi reg.; mai ales despre pământ) v. Bătători. întări. înţeleni. învârtoşa, ţeliniş s.n. (reg.) v. Paragină. Pârloagă. Ţelină2. ţelinit, -ă adj. (înv. şi reg.; despre pământ, terenuri agricole etc.) v. înţelenit. Necultivat. Nedesţelenit. Nelucrat. Sălbatic. Ţelinos. ţelinos, -oâsă adj. (despre pământ, terenuri agricole etc.) înţelenit, necultivat, nedesţelenit, nelucrat, sălbatic, <înv. şi pop.> sterp, <înv. şi reg.> ţelinit, pârlogit. Există încă foarte multe terenuri agricole ţelinoase. ţelul vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Ochi2. Ţinti. Viza2, ţeluitor s.m. (reg.) v. Ochitor. Trăgaci. Trăgător. Ţintaş. ţenchi1 s.m. (reg.) = ţeh2. ţenchi2 s.n. (înv.) 1 v. Frontieră. Graniţă. Hotar. Limită. Limită teritorială. 2 v. Obiect. Obiectiv. Scop. Ţel. Ţintă, ţenti s.m. (metrol; reg.) v. Centimetru, ţep s.m. 11 (bot; la cereale) barbă, ţeapă, mustaţă, <înv. şi reg.> ţepăruie, ţepăruc, ţepeligă, ţepoc, ţepucă, ţepuşă. Spicele grâului au ţepi. 2 (bot.) aculeol, aculeu, ghimpe1, mărăcine, spin, ţeapă, ţepuşă, şteap, ţepăruie, ţepeligă, <înv.> clenci. Trebuie să tai cu grijă un trandafir pentru a nu te răni în ţepi. 3 aşchie, ţeapă, ţepuşă, spin, ţandără, ţaşcă, ţepoc. I-a scos copilului un ţep din picior. 4 (anat., zool.) ghimpe1, |1958 ţeapă, ţepăruc, ţepăruie. Aricii au ţepi. 5 (bot.; reg.) v. Cotor. Tuleu. II fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţepuşă. Ţepii pamfletarului nu iartă pe nimeni. ţepăr1 s.m. (arg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. ţepăr2 s.n. (reg.) v. Furcoi, ţepăros, -oâsă adj. (înv.) v. Ţepos, ţepăruc s.m. (reg.) 1 (bot; la cereale) v. Barbă. Ţeapă. Ţep. 2 (anat.) v. Ghimpe1. Ţeapă. Ţep. ţepăruie s.f. I 1 (înv. şi reg.) v. Ţeapă. Ţepuşă. 2 (tehn.; la sanie; reg.) v. Mănuşă. Ţeapă. II 1 (bot.: înv. şi reg.; la cereale) v. Barbă. Ţeapă. Ţep. 2 (bot; reg.) v. Aculeol. Aculeu. Ghimpe1. Mărăcine. Spin. Ţeapă. Ţep. Ţepuşă. 3 (anat.; reg.) v. Ghimpe1. Ţeapă. Ţep. ţepchin s.m. (bot; reg.) v. Liliac-de-pădure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichi-na-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum). ţepeligă s.f. (reg.) 11 v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. 2 v. Frigare. 3 (agric.; reg.) chitonag1, par, ţăruş, ţeapă, ţeporeş, ţepuşă. Cu ţepeligă se fac gropile la semănatul fasolei sau al porumbului. II (bot.) 1 (la cereale) v. Barbă. Ţeapă. Ţep. 2 v. Aculeol. Aculeu. Ghimpe1. Mărăcine. Spin. Ţeapă. Ţep. Ţepuşă. ţepeni vb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Amorţi, înţepeni. Paraliza. 2 tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte sau părţi ale lor; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) v. Fixa. Imobiliza. înţepeni. Pironi. Prinde. Ţintui. 3 intr. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. încremeni. înlemni. înmărmuri. înţepeni. 4 refl. (reg.; despre substanţe grase folosite la prepararea unor mâncăruri) v. Coagula, închega. Slei. Solidifica. 5 refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică lichide ori substanţe colo-idale) v. Coagula. Conglutina. închega, ţepenie s.f. (înv. şi reg.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă- Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă, ţepi'e s.f. (tehn.; la sanie; reg.) v. Mănuşă. Ţeapă. ţepi'gă s.f. (reg.) 1 v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. 2 (tehn.; la sanie) v. Mănuşă. Ţeapă, ţepdc s.n. (reg.) 1 (la scara de lemn) v. Fuscel. Spiţă. Treaptă. 2 v. Aşchie. Ţeapă. Ţep. Ţepuşă. 3 (bot.; la cereale; reg.) v. Barbă. Ţeapă. Ţep. ţepoiăt, -ă adj. (reg.; despre coamele vitelor) ţapoş. Coarnele ţepoiate sunt ascuţite şi îndreptate în sus. ţeporeş s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. (agric.) chitonag1, par, ţăruş, ţeapă, ţepeligă, ţepuşă. Cu ţeporeşul se fac gropile la semănatul fasolei sau al porumbului. 2 s.n. v. Frigare. ţepos> -oâsă adj. 11 <înv.> ţepăros, ţepuşos. Trebuie atenţie când se folosesc obiecte ţepoase. 2 (bot.; mai ales despre tulpinile sau frunzele unor plante) armat, ghimpos, înghim- 1959| pat, mărăcinos, spinos, mărăcinit, înghimpos, <înv.> ciulinos, ghimpuros, scăios, spinuros. Trandafirul are tulpina ţepoasă. 3 (despre barbă, mustăţi etc.) înţepător, sârmos. Are mustăţi ţepoase. 4 (rar; despre bărbaţi) v. Bărbos. Nebărbierit. Neras. II fig. 1 (despre oameni) malign, maliţios, răutăcios, veninos. Este atât de ţepos, încât toată lumea îl evită. 2 (mai ales despre raporturile dintre oameni) încordat, tensionat. Relaţiile ţepoase dintre cei doi i-au îndepărtat mult. ţepoşică s.f. (bot.) Nardus stricta; iarbă-alunecoasă, iarbă-aspră, iarbă-ţeapănă, mohor, parlac2, păişiţă, păiuşiţă, păr-de-lup, părul-porcului (v. păr), păruşcă, pernej, pir, ştim, tiptină. ţepucă s.f. (bot.; la cereale) v. Barbă. Ţeapă. Ţep. ţepui1 vb. IV. tr. (înv.; compl. indică locuri, obiective, bunuri etc.) v. Păzi. Străjui. Supraveghea. Veghea. ţepuP vb. IV. tr. (fam.; compl. indicâ oameni) 1 v. Escroca. Frustra. înşela1. Pungăşi. Specula. 2 v. Ademeni. Amăgi. încânta. înşela1. Minţi. Mistifica. Momi. Păcăli. Trişa. ţepui're1 s.f. (fam.) 1 v. Escrocare. înşelare1. Pungăşire. 2 v. Ademenire. Amăgire. înşelare1, înşelăciune. înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. ţepui're2 s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Carantină. ţepui't, -ă adj. (fam.; despre oameni) 1 v. Escrocat. înşelat1. Pungăşit. 2 v. Ademenit. Amăgit. îmbrobodit2. încântat. înşelat1. Minţit. Momit. Păcălit2. Trişat, ţepuitor s.m. (arg.) v. Escroc. Hoţ. Impostor, înşelător. Pungaş. Şarlatan. Şnapan. ţ£pur, -ă adj. fig. (reg.) 1 (despre fiinţe, în special despre oameni) v. Musculos. Pietros. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Verde. Viguros. Voinic. Zdravăn. 2 (despre oameni) v. Băţos. Fudul. Grandoman. Infatuat. împăunat. închipuit. încrezut. înfumurat, îngâmfat. înţepat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Pieptos. Prezumţios. Scrobit2. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, ţepurân s.m. (bot.; reg.) v. Ardei-iute. ţepuşă s.f. 11 ţeapă, <înv. şi reg.> ţepăruie. Ţepuşa este o bucată de lemn sau de metal, ascuţită la un capăt, care are diverse utilizări. 2 (în trecut) <în trecut> ţeapă. Corpul unui condamnat la moarte era înfipt într-o ţepuşă. Ţepuşa era un instrument de tortură. 3 (constr.; reg.) bold, săgeată, sulinar, suliţă, ţăruş, ţeapă. Ţepuşile se înfig în vârful caselor ţărăneşti, pentru a fixa leaţul cel mai de sus al scheletului acoperişului. 4 (agric.; reg.) chitonag1, par, ţăruş, ţeapă, ţepeligă, ţeporeş. Cu ţepuşa se fac gropile la semănatul fasolei sau al porumbului. 5 (reg.) vişeu. Cu ţepuşa se fac găuri la opinci. 6 (tehn.; la sanie; reg.) v. Mănuşă. Ţeapă. 7 (reg.) v. Frigare. 8 (reg.) v. Strămurare. I11 (bot.) aculeol, aculeu, ghimpe1, mărăcine, spin, ţeapă, ţep, şteap, ţepăruie, ţepeligă, <înv.> clenci. Trebuie să tai cu grijă un trandafir pentru a nu te răni în ţepuşe. 2 aşchie, ţeapă, ţep, spin, ţandără, ţaşcă, ţepoc. I-a scos copilului o ţepuşă din picior. 3 aşchioară, aşchiuţă, ţăndărică, ţepuşor, aşchiţă, ţăndărice. Când curăţa trunchiul de brad de coajă, în toate părţile săreau ţepuşe. 4 (bot.) spinişor, spinul, spinuleţ, spinuţ, spinicel. O ţepuşă de cactus i-a intrat sub unghie. 5 (bot; la cereale; reg.) v. Barbă. Ţeapă. Ţep. 6 (bot.; reg.) v. Cotor. Tuleu. 7 (bot.; reg.) v. Ardei-iute. III fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Ţepuşele pamfletarului nu iartă pe nimeni. ţepuşcă s.f. (reg.) 1 v. Ţepuşică. 2 v. Scobitoare (v. scobitor). ţepuşi'că s.f. ţepuşoară, ţepuşcă. ţepuşoâră s.f. (pop.) v. Ţepuşică. ţepuşor s.m. (pop.) v. Aşchioară. Aşchiuţă. Ţăndărică. Ţepuşă, ţepuşos, -oăsă adj. (înv.) v. Ţepos, ţesălă s.f. I <înv. şi reg.> pieptene. Cu ţesala se curăţă pielea sau pârul cailor ori al vitelor. II fig. 1 (pop.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Ciocnire. Coliziune. Conflict. Conten-ţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Duel. Fricţiune. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Război1. Scizură. Vrajbă1. Zâzanie. 2 (pop.) v. Scandal. Scenă. 3 (fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Băta- ie. Corecţie. ţesălă vb. 1.11 tr. (compl. indică animale sau părţi ale corpului lor) a pansa, a pieptăna, a puţui, a puţului. îşi ţesală calul în fiecare zi. 2 tr., refl. (fam.; glum.) v. Coafa. Pieptăna. II tr. fig. (fam.) 1 (compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 2 (compl. indicâ fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Bumbăci. Meliţa. Snopi. Stâlci. Strivi. Tăbăci1. Zdrobi. Zvânta. ţesălăre s.f. 1 ţesălat1, pansaj, pieptănare, <înv.> ţesălătură. Proprietarul calului se îngrijeşte personal de ţesălarea acestuia. 2 fig. (fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. ţesălat1 s.n. 1 ţesălare, pansaj, pieptănare, <înv.> ţesălătură. 2 fig. (fam.; de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. ţesălăt2, -ă adj. (despre animale sau părţi ale corpului lor) pieptănat2. Pârul calului abia ţesălat străluceşte în lumina soarelui. ţesălătură s.f. (înv.) 1 v. Ţesălare. Ţesălat1. 2 fig. (de obicei constr. cu vb. ca „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a trage”) v. Bătaie. Corecţie. ţesătdr, -oăre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (ţes.) tocaci, ţesătoreasă. Mama lui a fost ţesătoare. 2 s.f. (ind. casnică; înv.) v. Război2. Război de ţesut (v. război2). ţesătoreăsă s.f. (ţes.; reg.) v. Ţesătoare (v. ţesător). ţesători'e s.f. (ţes.) ţesut, <înv. şi reg.> ţesătură. A învăţat ţesătoria de la o bătrână din sat. ţest ţesătură s.f. 11 (mai ales lapl. ţesături; ind. text.) textilă. Ţesăturile din in sunt rezistente. 2 (ind. text.) material, ţesut, <înv. şi reg.> materie, pănură. Şi-a cumpărat o ţesătură înflorată pentru o fustă de vară. 3 (ind. text.) textură, urzeală, <înv. şi reg.> urzitură, oajdă1. Acest material are o ţesătură foarte fină. 4 (ţes.; înv. şi reg.) v. Ţesătorie. Ţesut. 5 (biol; înv.) v. Ţesut. II fig. 1 alcătuire, compoziţie, construcţie, economie, organizare, organizaţie, structură, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, plămadă, urzeală, organism. Ţesătura şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. 2 (lit.) acţiune, afabulaţie, fabulaţie, intrigă, subiect, tramă. Ţesătura romanului se petrece în timpul Primului Război Mondial. 3 intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, jonglerie, manevră, manoperă, tramă, urzeală, mreajă, reţea, îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, machină, urzitură. Este dezgustat de ţesăturile colegilor de serviciu. ţese vb. III. I tr. 1 (ind. text.; compl. indică covoare, pânzeturi etc.) a urzi, a rosti. Femeia ţese un covor de lână, cu motive olteneşti. 2 (ţes.; compl. indicâ obiecte de îmbrăcăminte, părţi ale unor obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc.) a cârpi, a coase, a prinde, a pungăli, a cusători, a şpenţăli, a ştopoli, a ţârâi2. îşi ţese ciorapii rupţi. II fig. 1 tr. (compl indică fapte, întâmplări etc.) a fabula, a inventa, a născoci, a plăsmui, a scorni, a ticlui, a broda, a fabrica, a urzi, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. A ţesut o întâmplare pe care nimeni nu a crezut-o. 2 tr. (compl. indicâ metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a naşte, a urzi, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să ţese o metodă tehnică nouă. 3 tr. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl. indică acţiuni reprobabile) a plănui, a unelti, a cloci, a coace, a fierbe, a lucra, a urzi, a mrejui, a împleti, a mreji. A ţesut mult timp răzbunarea. 4 refl. (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a forfoti, a se frământa, a fremăta, a furnica, a se învârti, a mişui, a mişuna, a roi2, a viermui, a foşni. Pe peronul gării mulţimea se ţese încoace şi încolo. ţesere s.f. 1 (ind. text.) ţesut. Ţeserea covorului îi ocupă toată ziua. 2 cârpire, coasere, cusut, prindere, cusătură. Ţeserea ciorapilor rupţi este migăloasă. ţest s.n. I (gosp.) cerine. Ţestul este folosit la coacerea pâinii pe vatra încinsă. III (zool; la broasca-ţestoasă; înv. şi pop.) v. Carapace. 2 (zool; înv. şi reg.) v. Cochilie. Scoică. 3 (anat; reg.) v. Craniu. Cutie craniană. 4 (anat.; arg.) v. Cap. III (arhit.; înv.) v. Capitel. ţestos ţestâs, -oâsă s.f., adj. 1 s.f. {zool; rar) v. Broască-ţestoasă (Testudo graeca, Testudo hermanni şi Emys orbicularis). 2 adj. fig. (despre oameni; reg.) v. încăpăţânat. îndărătnic. Nătâng. Obstinat. Recalcitrant Refractar. Reluctant. ţesut s.n. I 1 {ind. text.) ţesere. 2 (ţes.) ţesătorie, <înv. şi reg.> ţesătură. A învăţat ţesutul de la o bătrână din sat. 3 (ind. text.; rar) v. Material. Ţesătură. I11 (biol.) <înv.> ţesătură. Funcţiile tuturor ţesuturilor unui organism animal sau vegetal sunt interdependente. 2 (anat.) ţesut adipos brun = grăsime brună. Ţesutul adipos brun este abundent la nou-născut şi la mamiferele care hibernează, având funcţia de accelerare a termogenezei ca răspuns la frigul din mediul ambiant; ţesut cardionector = ţesut nodal = sistem cardionector, sistem nodal. Ţesutul cardionector asigură propagarea şi reglarea contracţiei miocardice; ţesut cartilaginos = ţesut condral. Ţesutul cartilaginos este alcătuit din celule cartilaginoase, care elaborează o substanţă fundamentală densă; ţesut cavernos = ţesut erectil. Ţesutul cavernos alcătuieşte formaţiunile erectile; ţesut condral = ţesut cartilaginos; ţesut cutanat = dermă. Ţesutul cutanat constituie partea cea mai groasă şi mai adâncă a pielii vertebratelor; ţesut erectil = ţesut cavernos; ţesut fibrilar = reţea fibrilară. Ţesutul fibrilar este un ţesut reticular preco-lagen, care se transformă treptat în ţesut conjunctiv; ţesut glial = nevroglie. Ţesutul glial este ţesutul interstiţial al sistemului nervos central, cu rol în producţia de mielină; ţesut reticuloendotelian = ţesut reticulo-his-tocitar. Ţesutul reticuloendotelian este un ţesut conjunctiv, format din mai multe feluri de celule; ţesut reticulo-histocitar = ţesut reticuloendotelian; ţesut subcutanat = hipoderm. Ţesutul subcutanat este situat sub dermă şi este bogat în celule adipoase. 3 (bot.) ţesut acoperitor = ţesut de acoperire, ţesut de apărare, ţesut de protecţie; ţesut de acoperire = ţesut acoperitor, ţesut de apărare, ţesut de protecţie; ţesut de apărare = ţesut acoperitor, ţesut de acoperire, ţesut de protecţie; ţesut de protecţie = ţesut acoperitor, ţesut de acoperire, ţesut de apărare. Ţesutul de protecţie este un ţesut definitiv, care înveleşte organele plantelor şi care are rolul de a le proteja de efectele agenţilor externi; ţesut embrionar = ţesut meristemic. Ţesuturile embrionare sunt ţesuturi tinere, in care celule se divid intens; ţesut fundamental = ţesut trofic; ţesut meristemic = ţesut embrionar; ţesut trofic = ţesut fundamental. Ţesuturile trofice au rol în nutriţia plantelor şi în schimbul de materie între plante şi mediu. ţeţe s.f. invar, (entom.) Glossina palpalis; musca-ţeţe (v. muscă). ţevişoâră s.f. ţevuşoară. ţevuşoără s.f. ţevişoâră. ţîbă interj, (exprimă un ordin; reg.) v. Marş! ţiboăcă1 s.f. (zool; reg.) v. Veveriţă (Sciurus vulgaris). ţiboâcă2 s.f. (entom.; reg.) v. Viespe-de-dru-muri (Pompilus viaticus). ţibocuţă s.f. (entom.; reg.) v. Viespe-de-dru-muri (Pompilus viaticus). ţibrdc s.m. (omit; reg.) v. Cocoş-de- mesteacăn (Lyrurus tetrix). ţie1 s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1. ţie2 s.n. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Umflătură. 2 (art.; anat.; în forma ţâc) ţâcul gâtului v. Luetă. Omuşor. Omu^rul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. ţicânie s.f. (reg.) 1 v. Neam. Seminţie. Spiţă. 2 v. Categorie. Clasă. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. Varietate. ţică1 s.f. (reg.) 1 v. Neam. Seminţie. Spiţă. 2 v. Categorie. Clasă. Fel. Gen. Soi1. Specie. Tip. Varietate. ţică2 (ţâcă2) s.m. sg. (fam.) v. Băieţaş. Băieţel. Copilaş. ţicăitoâre s.f. (reg.) I (ornit.) 1 v. Cinteză (FringiUa coelebs). 2 v. Ciocănitoare. Ghionoa-ie (Picus şi Drycopus). II (iht.) v. Ţipar (Misgur-nusfossilis). III (zool.) Eudontomyzon danfordi; chişcar, cicar, ţipar. ţi'clă s.f. (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţidâu1 s.m. (ornit.; reg.) 1 v. Scorţar. Scor-ţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). 2 v. Piţigoi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major). 3 v. Vrabie. Vra-bie-de-casă (Passer domesticus). 4 ţiclău-mic v. Sticlete (Carduelis carduelis). ţidâu2 s.m.,s.n. (geomorf.) 1 s.m. (lapl, în forma ţiglăi) gruieţ, movilă de alunecare. 2 s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţideân s.m. I (omit.) 1 Sitta europaea; scorţar, scorţar-comun, scorţar-mare, bocăni-toare, căţărătoare (v. căţărător), ciocănitoa-re-mică, ciocârleţ, oiţă, toi1, ţânţăruş, ţâţiduş, ţiclău1, ţiclete, ţicloi1, ţine1, ţoi1, zglibete. 2 (reg.) v. Ciocănitoare. Ghionoaie (Picus şi Drycopus). 3 (reg.)v. Piţigoi. Regele-păsă-rilor (v. rege1) (Parus major). 4 (reg.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). II (iht.; reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Alburnus alburnus). ţidet s.n. (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţidete s.m. (ornit.; reg.) 1 v. Piţigoi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major). 2 v. Scorţar. Scorţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). 3 v. Sticlete (Carduelis carduelis). ţicloi1 s.m. (omit.; reg.) 1 v. Ciocănitoare. Ghionoaie (Picus şi Drycopus). 2 v. Piţigoi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major). 3 v. Scorţar. Scorţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). ţidoi2 s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme, înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. 2 s.m. v. Ciucure. Ţurţur. |1960 ţidui s.n. (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţiduş s.m. (reg.) v. Ciucure.Ţurţur. ţiemăn s.n. (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. ,,de,x) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţfcmă s.f. (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţiemâu s.n. (geomorf.; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţicneâlă s.f. (pop. şi fam.) 1 (psih.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. 2 (psih.) v. Delir parţial. Fixaţie. Hantisă. Idee fixă. Manie. Marotă. Monomanie. Obsesie. Psihoză. 3 v. Aiureală. Sminteală. Zăpăceală. 4 v. Manie. Pasiune. Slăbiciune, ţicni vb.TV. 1 refl. (psih.; pop. şi fam.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti. 2 intr. (pese.; reg.; despre undiţe) v. Mişca. Zvâcni, ţicnit, -ă adj., s.m., s.f. (pop. şi fam.) 1 adj., s.m., s.f. (psih.) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. 2 adj. (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Zănatic. Zăpăcit. ţic6i s.m. (omit.; reg.) v. Bibiloi. ţicories.f. (reg.) I (bot.) 1 v. Cicoare1 (Ci-chorium intybus). 2 v. Andivă. Cicoare-de-gră-dină (v. cicoare1) (Cichorium endivia). II (ind. alim.) v. Cicoare1. ţicui s.n. (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţicurâ vb. I. tr. (reg.) 1 (despre unele insecte; compl. indică fiinţe) v. Ciupi. înţepa. Mânca. Muşca. Pişcă. 2 (compl indică fiinţe) v. Ciupi. Pişcă. 3 (despre anumite lichide; compl. indică oameni) v. Ciupi. înţepa. Pişcă. 4 (med.; despre dureri fizice; compl indică oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „la”) v. înjunghia. ţidulă s.f. 11 (pop. şi fam.) v. Bilet. 2 (înv. şi reg.; adesea cu determ. care indică specificul, destinaţia etc.) v. Anunţ. Aviz. Comunicare. încunoştinţare. înştiinţare. Mesaj. 3 (med., med. vet.; reg.) v. Prescripţie. Reţetă. II (în trecut; reg.) v. Barieră, ţidulărie s.f. (reg.; în trecut) v. Barieră, ţiduh'ţă s.f. (pop.) v. Bileţel, ţiflân s.n. (geomorf.; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţi'flă s.f. 1 (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. 2 (arg.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. 1961 | ţifleică s.f. (geomorf.; reg.) 1 (de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. 2 v. Ponor. Râpă. Văgăună, ţi'fler s.m. (arg.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. ţifloâşcă s.f. (reg.) v. Ploscă1, ţifloiâ vb. I. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indicâ oameni) v. îmbuiba, ţi'fraş, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni, mai ales despre femei) v. împopoţonat înzorzonat. 2 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. 3 (despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 4 (despre obiecte, culori) v. Pestriţ, ţifrăşâg s.n. (reg.) 1 v. Parură.Podoabă. 2 v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1, ţifrăşi't, -ă adj. (reg.; despre oameni, mai ales despre femei) v. împopoţonat. înzorzonat, ţigan, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m. rom2, gitan, <înv. şi pop.; glum.> arap, arapină, <înv. şi pop.; peior.> coroi1, ursar, faraon, cioropină, hâlarip, florar, gaşper, porumbac, balaoacheş, balaur, oacheş, cioacă1, şoşoi1, corău, gavaon, zgaroi, ceucă, cioară, cioroi, corb, graur, creol, indian, mulatru, tuciuriu, baragladină, baraon, gar, garoi, garvan, colorat2, buzat, cataroi1, cioran, geanău, jagardea, maglaoi, magraon, panteră-neagră, şuşter. Cunoscutul fotbalist este ţigan de origine. 2 s.m. ţigan de vatră = ţigan rudar - lingurar, rudar1, rudaş1. Ţiganii rudari fac albii, linguri, fuse etc. din lemn; ţigan nomad = corturar, şătrar, şătraş, zlătar, zavragiu, goleţ. Ţiganii nomazi s-au aşezat la marginea satului; ţigan spoitor = cositorar. Ţiganii spoitori se ocupă cu fabricarea vaselor din cositor. 3 adj. ţigănesc, gitan. II s.f. (omit.; reg.) v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). III s.m. (iht.; reg.) 1 v. Avat (Aspius aspius). 2 v. Guvid (Gobius). IV s.m. (entom.; reg.) ţigan-de-pă-mântv. Plopar. Scripcar (Saperda carcharias). ţigancă s.f. I romă (v. rom2), gitană (v. gitan), <înv. şi pop.; glum.> arapină, pirandă, ursăreasă, ursăriţă, faraoancă, cioropină, chivuţă, gaşperiţă, balaoacheşă (v. balaoacheş), oacheşă (v. oacheş), cioacă1, cinghinea, caramea, miran-dolină, cârâitoare (v. cârâitor), ceucă, cioară, cioroaică, coţofană, stăncuţă, creolă (v. creol), mulatră (v. mulatru), tuciurie (v. tuciuriu), aripată (v. aripat), baragladină, coţofană, garoaică, colorată (v. colorat2), jagardea, panteră-neagră. Fata s-a dus la o ţigancă bătrână ca să-i ghicească viitorul. II (bot.; reg.) 1 v. Begonie-cerată. Gheaţă (Begonia semperflorens). 2 v. Sugel. Urzică-moartă. Urzică-roşie (Lamiumpurpureum). 3 (lapl. ţigănci) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoa-gă (Tagetes erecta şi Tagetespatula). III (iht.; reg.) v. Vaduvioară. Văduviţă (Leuciscus idus). ţigară s.f. 1 ţigaretă, duhană (v. duhan), sugară (v. sugar), ţigarcă, babaros, cal, cui, feştilă, fumegară, funingine, nasoală (v. nasol), noduroasă (v. noduros), puf2, torţă, trabali, tuleie (v. tuleu). Fumează numai ţigări fine. 2 ţigară de foi = havană (v. havan), trabuc, ţigară de Havana, ţigară de duhan, ţigară de frunză, ţigară de frunză de duhan, ţigară groasă, ţigară groasă de frunză, ţigară de piele. îi place să fumeze ţigări de foi; (astăzi rar) ţigară de Havana v. Havană (v. havan). Trabuc. Ţigară de foi; (reg.) ţigară de duhan = ţigară de frunză = ţigară de frunză de duhan = ţigară groasă = ţigara groasă de frunză = ţigară depiele v. Havană (v. havan). Trabuc. Ţigară de foi. 3 (la pl.;farm.) ţigări antiasmatice = ţigări medicinale; ţigări medicinale = ţigări antiasmatice. Ţigările medicinale sunt recomandate în afecţiunile asmatice. 4 ţigară de canabis = joint. ţigarâu s.n. (reg.) v. Portţigaret. Ţigaret. Ţigaretă. ţigărcă s.f. (reg.) v. Ţigară. Ţigaretă, ţigaret s.n. portţigaret, ţigaretă, sipcă, şpiţ5, şpiţigare, toc2, ţeavă, ţigarău, ţigărişcă. Are un ţigaret de chihlimbar. ţigaretă s.f. 1 ţigară, duhană (v. duhan), sugară (v. sugar), ţigarcă, babaros, cal, cui, feştilă, fumegară, funingine, nasoală (v. nasol), noduroasă (v. noduros), puf2, torţă, trabali, tuleie (v. tuleu). 2 portţigaret, ţigaret, sipcă, şpiţ5, şpiţigare, toc2, ţeavă, ţigarău, ţigărişcă. ţigănăş s.m. 1 ţigănel, ţigănuş, ţigănete. Ţigănaşul învaţă să cânte la vioară. 2 (entom.; reg.) v. Plopar. Scripcar (Saperda carcharias). 3 (la pl. ţigănuşi; bot.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). ţigănătic, -ă adj. (fam.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu. ţigăncuşă s.f. I ţigăncuţă. Ţigăncuşele dansează îmbrăcate în costumele lor tradiţionale. II (lapl. ţigăncuşe; bot.; reg.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). III (omit.; reg.) 1 v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pescărel-de-apă. Pescărel-de-gheaţă. Pescărel-de-munte. Pescărel-de-pădure. Pescărel-de-pârâu. Pes-cărel-negru. Pescăruş. Pescăruş-cu-guşă-albă. Pescăruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescăruş-negru (Cinclus cinclus). 2 v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). ţigăncuţă s.f. ţigăncuşă. ţigăneălă s.f. fig. (deprec. sau peior.) 1 (adesea constr. cu vb. „a face”) v. Târg. Târguială. Tocmeală. 2 v. Scandal. Scenă. 3 v. Ceartă. Discuţie. Vorbă. Zarvă. 4 v. Afront. Agresiune verbală. Atac. Atingere. Injurie. Insultare. Insultă. Invectivă. Jignire. Lezare. ţigâinat Ofensă. Ruşine. Ultraj. Umilinţă. Vexaţiune. Violenţe (v. violenţă). Violenţe de limbaj (v. violenţă). Violenţe verbale (v. violenţă). Vorbe grele (v. vorbă). ţigănel s.m. 1 ţigănaş, ţigănuş, ţigănete. 2 (omit.; reg.)v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). 3 (lapl. ţigănei; meteor:; reg.) v. Măzăriche. ţigănesc, -eăscă adj., s.f. I adj. 1 ţigan, gitan. Au angajat pentru nuntă o orchestră ţigănească. Tradiţiile ţigăneşti sunt respectate cu stricteţe. 2 (fam.; deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. II s.f. (lingv.) rromani. Ţigăneasca este limba vorbită de ţigani. ţigăneşte adv. (modal; fam.; deprec. sau peior.) v. Bădărăneşte. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat Mahalageşte. Mârlăneşte. Mito-căneşte. Mojiceşte. Necivilizat Nedelicat. Neelegant Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, ţigănete s.m. (reg.) v. Ţigănaş. Ţigănel. Ţigănuş. ţigăni vb. IV. refl. recipr. fig. (deprec. sau peior.; despre oameni) v. Târgui. Tocmi, ţigănie s.f. 11 (colect.) ţigănime. Ţigănia din sat este revoltată de acuzaţiile care i se aduc. 2 ţigănime. S-a dus în ţigănie pentru a cerceta limba şi obiceiurile romilor. II fig. (deprec. sau peior.) 1 (adesea constr. cu vb. „aface”) v. Târg. larguială. Tocmeală. 2 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 3 v. Scandal. Scenă. 4 v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie, ţigănime s.f. 1 (colect.)ţigănie. 2 ţigănie. ţigănos, -oăsă adj. (fam.; despre oameni) v. Brun. Brunet. Negricios. Negru. Oacheş. Tuciuriu. ţigănuş s.m. I ţigănaş, ţigănel, ţigănete. II (omit.) 1 Plegadis falcinellus; sitar-negru (v. sitar1), corovatic, soloancă. 2 (reg.) v. Pescar. Pescar-negru. Pescărel. Pescărel-de-apă. Pescărel-de-gheaţă. Pescă-rel-de-munte. Pescărel-de-pădure. Pescă-rel-de-pârâu. Pescărel-negru. Pescăruş. Pescăruş-cu-guşă-albă. Pescăruş-de-munte. Pescăruş-de-prund. Pescăruş-negru (Cinclus cinclus). 3 (reg.) v. Vrăbioi. III (iht.) Umbra krameri Walbaum; bătrân, corovatic, peşte-negru, peşte-ţigănesc. ţigănuşă s.f. (omit.; reg.) v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). ţigănuţe s.f. pl. (bot.; reg.) v. Crăişor. Crăiţă. Tagete. Vâzdoagă (Tagetes erecta şi Tagetes patula). ţigărică s.f. (fam.) v. Ţigăruşă. ţigărişcă s.f. (reg.) v. Portţigaret. Ţigaret. Ţigaretă. ţigăruie s.f. (fam.) v. Ţigăruşă. ţigăruşă s.f. ţigărică, ţigăruie. ţigai s.m. (entom.; reg.) Hylobius abietis; ţigâinat. ţigâinăt s.m. (entom.; reg.) Hylobius abietis; ţigâi. ţiglar ţiglâr s.m. (constr.; reg.) v. Cărămidar. ţiglă1 s.f. I (constr.) 1 olan, şipot, oală, scoc, şa, tocţiglă, uluc. Acoperişul multor case ţărăneşti este învelit cu ţigle. 2 (reg.; şi ţiglă arsă) v. Cărămidă. II (arg.) v. Bască. Beretă. ţiglă2 s.f. (pop., reg.) = ţaglă. ţiglărie s.f. (constr.; reg.) v. Cărămidărie. ţiglişor s.m. (omit.; reg.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). ţiglui't, -ă adj. (în opoz. cu „neîngrijit”; arg; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit, ţigulcă s.f. (muz.; reg.) v. Scripcă. Vioară2. Violină. ţiitoâre s.f. (ornit.; reg.) v. Mărăcinar. Mă-răcinar-cu-cap-negru. Mărăcinar-cu-gât-ne-gru. Mărăcinar-mare. Pietroşel (Saxicola torquata rubicola). ţiitor, -oâre s.m., s.f., s.n., adj. 11 s.m., s.f. (pop.) v. Amant. Concubin. Iubit. Metresă. Prieten. 2 s.f. (reg.) v. Bonă. Dădacă. Doică. 3 s.m., s.f. (constr.; reg) v. Balustradă. Mână curentă. Parapet. Parmaclâc. Pălimar. Rampă. Rezemătoare. 4 s.n. (reg.) v. Scoabă. II adj. (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; înv.; despre obiecte, construcţii etc.) v. Dăinuitor. Durabil. Rezistent. Solid. Temeinic. Trainic, ţiitori'e s.f. (înv.) v. Concubinaj, ţiitură s.f. 11 (pop.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 (reg.) v. Concubinaj. 3 (med.; reg.) v. împunsătură. înjunghietură. înţepătură. Junghi. Nevralgie intercostală. 4 (muz.; reg.) v. Acompaniament. Acompaniere. 5 (reg.) v. Afecţiune. Ataşament. Simpatie. II (polit.; înv.) 1 v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. 2 v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. ţii s.n. (reg.) v. Pecete. Sigiliu. Ştampilă, ţilăi'vb. IV. intr. (reg.; despre câini, rar, despre alte animale) v. Chelălăi. Scânci. Schelălăi. Scheuna. ţilidonie s.f. (bot.; reg.) 1 v. Beladonă. Mătrăgună (Atropa belladona). 2 v. Rostopas-că (Chelidonium majus). ţimărmân s.m. (reg.) 1 v. Dulgher. Lemnar. 2 v. Picher. ţimborâş s.m. (reg.) v. Amic. Apropiat. Prieten. ţimbulâr s.m. (muz.; înv. şi reg.) v. Ţamba-lagiu. ţimbulâş s.m. (muz.; reg.) v. Ţambalagiu. ţi'met s.m. (bot.; reg.) v. Scorţişoară, ţimentuîvb. IV. tr. (constr.; reg.) v. Cimenta. Cimentui. ţimi'r s.n., s.m. 1 s.n. (herald.; înv. şi reg.) v. Armoarii. Blazon. Emblemă. Stemă. 2 s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) ţimiraş. Ţimirul era însoţitorul oficial al unui călător străin în special de la hotare la curtea domnească. ţimirâş s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) ţimir. ţimpărel s.m. (reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). ţin s.n. (chim.; reg.) v. Cositor2. Staniu. ţine1 s.m. (omit.; reg.) v. Scorţar. Scorţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). ţine2 s.n. (tehn.; reg.) v. Şliţ. ţincluş s.m. (omit.; reg.) v. Piţigoi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major). ţincvâis s.n. (chim.) alb drtinc, oxid de zinc, <înv.> tutea, tuţie. Ţincvaisul este utilizat în vopsitorie, în pictură etc. ţine vb. III. A11 tr. (compl. indică obiecte, lucruri) a avea, a purta. Ţine în mână o valiză şi în spate un rucsac. 2 tr. a purta. Pe stradă, mama îşi ţine copilul de mână. Băiatul îşi ţine prietena de talie. 3 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se agăţa, a se apuca, a se atârna, a se lua, a se prinde, a se anina, a se zgrepţăna, a se tăgârţa. Când a alunecat, s-a ţinut de ramurile copacului ca să nu cadă. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni ori părţi ale corpului lor) a (se) rezema, a (se) sprijini, a (se) susţine, a (se) propti. Simţind că leşină, s-a ţinut de un perete. îşi ţine fruntea fierbinte pe geamul rece pentru a-i trece durerea de cap. îşi ţine mama, apucând-o de braţ. 5 refl. (despre oameni) a sta. Ţine-te drepţi Ai deja gheb. 6 tr. a purta, a sprijini, a susţine. Vor merge cât îi vor ţine picioarele. 7 tr. (compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor) a imobiliza, a ţintui, a înşuruba. Poliţistul a ţinut hoţul, l-a ţinut mâinile când a vrut să-l lovească. 8 intr. (despre instituţii, ţinuturi etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a aparţine, a depinde. Firma ţine de un patron italian. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) hrăni, a (se) întreţine, a (se) susţine, a (se) menţine, <înv.> a (se) viptui. Se ţin dintr-un salariu. lOtr. (med., med. vet.; despre boli, suferinţe fizice etc.; compl. indică fiinţe) a chinui, a durea. O ţine capul zile întregi. îl ţin degerăturile de la degete. 11 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a iubi, a îndrăgi, a plăcea, a drăgi, a se îndrăgosti, <înv.> a libovi. Toată viaţa a ţinut numai la ea. Ajunşi la bătrâneţe, cei doi soţi ţin unul la celălalt ca la început. 12 tr. (adesea fig.; compl. indică sentimente, stări sufleteşti sau fizice, manifestări etc. ale oamenilor) a domina, a stăpâni, a înfrâna, a învinge, a reprima, a strivi, a struni, a dompta, a respinge. Atletul a reuşit să-şi ţină suferinţa fizică şi a alergat mai departe. Cu greu îşi ţine curiozitatea. 13 tr. (adesea fig.; compl. indică oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) a stăpâni, a birui, a înfrâna, a înfrânge, a înstruna, a învinge, a struni, a îngrădi, a răstigni, a vince. Abia îşi ţine dorinţa de a-i spune adevărul. 14 intr. (adesea fig.) a dori, a jindui, a pofti, a râvni, a vrea, <înv.> a deşidera, a dezidera, a iubi, a jelui, a poftişi, a devora. Ţine de multă vreme să o cunoască. 15 refl. (adesea fig.; mai ales despre oameni) a se abţine, a se domina, a răbda, a se reţine, |1962 a se stăpâni, a se inhiba, <înv.> a se păstra, a se înfrâna, a se opri, a se mărgini, a se rezerva, a se răstigni. Dacă nu s-ar fi ţinut, ar fi izbucnit în plâns. 16 tr. (milit.; înv. şi pop.; compl. indică poziţii strategice) v. Apăra. 17 tr. (pop. şi fam.; despre senzaţii, stări fizice etc.; compl. indică fiinţe) v. Chinui. Jena. Necăji. Sâcâi. Supăra. 18tr. (pop.; compl. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Considera. Crede. Părea. Socoti. 19 refl., tr. (pop.; sub. sau compl. indică oameni; cu determ. elem. pred. supl.) v. Considera. Crede. închipui. Socoti. Vedea. 20 tr. (înv. şi reg.) v. Conţine. Cuprinde. Include. îngloba. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică lucruri, fiinţe, părţi ale corpului etc.) a (se) conserva, a (se) menţine, a (se) păstra. Tenul şi-a ţinut prospeţimea. Mobila s-a ţinut foarte bine de-a lungul anilor. 2 tr., intr. (compl. sau sub. indică produse perisabile) a (se) conserva, a (se) păstra. Ţine castraveţi în saramură pentru iarnă. Peştele ţine mai mult timp într-un sos marinat. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a păstra. îşi ţine bijuteriile într-o casetă de argint. 4 tr. (compl. indică bilete, locuri în tren, în avion, la teatru, în hotel etc.) a opri, a păstra, a reţine, a rezerva, <înv.> a acolisi. I-a ţinut bilete pentru premieră. I-a ţinut loc la rândul de la casă. 5 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a opri, a păstra, a reţine, a rezerva. I-a ţinut câteva felii de tort pentru când se va întoarce acasă. îşi ţine de pe acum bani pentru concediu. 6 tr. (compl. indică mărfuri, bunuri) a opri, a reţine. Ţineţi-mi, vă rog, aceşti pantofi o oră, pentru a-mi aduce banii de acasă. 7 tr. (fin.; compl. indică drepturi materiale, băneşti sau de altă natură) a opri, a reţine. I-a ţinut din salariu rata la casă. 8 tr. (mai ales la imper.; compl. indică bani) a opri, a păstra, a reţine. Ţine restul! se adresă chelnerului. 9 tr. (compl. indică relaţii interumane) a menţine, a păstra, <înv.> a păzi. A ţinut legătura cu prietenii din liceu. 10 tr. (compl. indică fiinţe sau viaţa lor; adesea cu determ. „în viaţă”) a menţine, a păstra. Doctorii îl ţin în viaţă cu ajutorul aparatelor. Aparatele îi ţin viaţa până i se va face transplantul de inimă. 11 tr. (compl. indică oameni) a aciua, a adăposti, a culca, a găzdui, a primi, a ospitalia, a oploşi, a pripăşi, a sălăşlui, <înv. şi reg.> a găzdălui, a încortela, a sălăşi, a sălui, <înv.> a conăci, a făgădui, a odihni, a ospitaliza, a sălăşui. L-a ţinut pentru o noapte în casa lui. II11 intr. (despre fiinţe sau despre obiecte, lucruri etc.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”) a duce2, a rezista. Cămila ţine la secetă. Copilul poartă haine care ţin la tăvăleală. 2 refl. (despre sportivi, competitori etc.) a rezista. Maratonistul român s-a ţinut în perfectă formă până la sfârşitul cursei. 3 intr. (cu determ. temporale) a ajunge. Conservele ţin până la primăvară. 4 tr. (compl. indică greutăţi, poveri etc.) a suporta. Balansoarul ţine trei persoane. Deşi veche, casa poate ţine 1963| şi o mansardă. IV intr. 1 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista, a trăi, a retrăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se trage, <înv.> a locui, a petrece, a sta, a vecui, a via2, a vieţui. Mw/te specii de animale ţin pe Pământ din timpuri străvechi. 2 (despre locuri, construcţii, lucruri etc.) a dăinui, a dura2, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a subzista. Palatul ţine din sec. al XÎX-lea. 3 (despre obiecte, lucruri, substanţe etc.) a dura2, a se păstra, a rezista, a purta. Genţile de piele ţin mai mult decât cele confecţionate din înlocuitori. Parfumurile de calitate ţin timp îndelungat. V 1 intr. (predomină ideea de desfăşurare, de prelungire în timp; despre acţiuni, activităţi etc.) a continua, a se întinde, a se lungi, a se prelungi. Ancheta poliţiei ţine. 2 intr. (cu sens temporal; despre spectacole, concerte, cursuri, manifestări artistice, politice etc.) a dura2. Cursul festiv va ţine două ore. 3 tr. (cu sens temporal; compl. indicâ sunete) a prelungi. Nu poate ţine mult timp tonul înalt. 4 refl. (despre oameni) a trăi, a vieţui. Cei mai mulţi bătrâni se ţin de azi pe mâine. Toţi se miră că se mai ţine, fiind aşa de slab. Sunt aşa de săraci, încât abia se ţin de pe o zi pe alta. 5 intr. (predomină ideea de situare, de aşternere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lăţime pe o suprafaţă; despre grupuri, şiruri de fiinţe) a se întinde, a se lungi, a se prelungi. Rândul de la casa de bilete ţine pe câţiva zeci de metri. 6 refl. (predomină ideea deplasării în spaţiu; despre fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „după’) a se lua, a merge, a veni. Multă lume se ţine după cortegiu. Câinele se ţine după stăpân. VI tr. 1 (compl. indicâ angajamente, jurăminte etc.) a îndeplini, a onora, a respecta, a împlini, a păzi, <înv.> a respectălui. Şi-a ţinut jurământul. 2 (compl. indicâ datini, obiceiuri etc.) a păstra, a respecta, <înv. şi pop.> a cinsti, a păzi, <înv.> a cruţa, a feri, a observa, a veghea. Toţi creştinii ţin cu sfinţenie obiceiul colindatului. 3 (compl indicâ evenimente, oameni, instituţii etc.) a aniversa, a celebra, a sărbători, a serba, a prăznui, <înv. şi reg.> a prăznici. Universitatea şi-a ţinut cu fast întemeierea. VII tr. 1 (compl. indicâ funcţii, grade, ranguri) a avea, a deţine, a ocupa. Ţine funcţia de director de doi ani. 2 (compl. indică întreprinderi, instituţii, organizaţii, sectoare economice, judeţe etc.) a administra, a cârmui, a conduce, a gospodări, a manage-riza, a maniera, a dirigui, <înv. şi pop.> a oblădui, a priveghea, a supraveghea, <înv.> a economisi, a epitropisi, a isprăvnici, a ocârmui. Ţine cu multă pricepere şcoala. 3 (înv.; compl. indicâ titluri, demnităţi) v. Avea. Deţine. Poseda. Purta. 4 (înv.; compl. indicâ obiecte, bunuri materiale, drepturi etc.) v. Avea. Deţine. Poseda. Stăpâni. 5 (jur.; înv.; compl. indică bunuri, averi, drepturi etc.) v. Dobândi. Moşteni. VIII tr. (compl. indicâ cuvântări, conferinţe, discursuri etc.) a pronunţa, a rosti, <înv.> a precuvânta. Nu-l înţelege nimeni din cauză că îşi ţine cuvântarea cu voce joasă. IX (pop.) 1 tr. (constr. cu un pron. pers. în ac.) v. Costa. 2 intr. (despre lucruri care pot fi cumpărate) v. Costa. Face. Fi. Reveni1. Valora. B (la imper., pers. 2 sg. ţine!; cu val. de interj.; exprimă un îndemn; folosit mai ales când se oferă cuiva ceva) ia! poftim!, na! Ţine! Şi nu îmi mai cere! Ţine! Sunt bani de buzunar! ţinere s.f. 1 conservare, menţinere, păstrare. Arheologii se ocupă cu ţinerea relicvelor în stare bună. Ţinerea documentelor vechi a fost făcută prin tehnici speciale. 2 conservare, păstrare, conservaţie. Ţinerea castraveţilor pentru iarnă se face în saramură. 3 pronunţare, rostire. Nimeni nu-l înţelege din cauza ţinerii cuvântării cu voce joasă. 4 (psih.; pop.) ţinere de minte v. Memorie, ţineros, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit, încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, ţingălâu s.n., s.m. (reg.) 1 s.n. v. Balangă. Clopot. Talangă. 2 s.m. (omit.) v. Guşă-roşie. Măcăleandru (Erithacus rubecula). ţingăli vb. IV. intr. (reg.; despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) v. Bate. Bălăngăni. Băngăni. Clăncăi. Dăngăni. Suna. Zdrăngăni, ţingăni vb. IV. intr. (reg.; despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) v. Bate. Bălăngăni. Băngăni. Clăncăi. Dăngăni. Suna. Zdrăngăni, ţinhelţ s.n (reg.) v. Băţ de chibrit. Chibrit, ţinober s.n. (chim., farm.; înv.) v. Chinovar. Cinabru. Vermillon. ţintâr s.n., s.m. 1 s.n. (j. de societate) moară, car2,trişc. Ţintarul este un joc în care doi adversari mută alternativ, după anumite reguli, piese pe un carton sau pe o tablă cu un desen special. 2 s.m. (omit.; reg.) v. Inăriţă (Carduelis flammea). ţintâş s.m. ochitor, trăgaci, trăgător, aruncător, lovitor, ţelaş, ţeluitor, <înv.> nimeritor. Ţintaşii trag gloanţele la ţintă. ţintât, -ă adj. 1 (despre curele, chimire) ţintuit, ţintelat, ţintitor. Şi-a cumpărat un chimir ţintat. 2 (despre animale; adesea urmat de determ. prin „înfrunte’) stelat, ţinteş. Calul ţintat este preferatul proprietarului. ţintâură s.f. (bot.) 1 Centaurium umbella-tum sau Centaurium minus; fierea-pămân-tului (v. fiere), potroacă, buruia-nă-de-friguri, cintoaie, cocoşei-de-grădină (v. cocoşel), crucea-pământului (v. cruce), floare-de-friguri, frigor, frigurică, fumări-că-băşicoasă, ghinţură, ghinţurea, ghinţu-rică, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri,iarbă-începătoa-re-de-friguri, potrocea, potrocuţă, săfin-dei-de-câmp, scăunel, scânteiuţă, taulă. 2 Centaurea cyanus; albăstrea, albăstrică, albăstriţă, vineţea, vineţică, vineţi-că-de-câmp, măturică, albastre (v. albastru), floarea-grâului (v. floare), floarea-paiului (v. floare), ghioc, iarba-fri-gurilor (v. iarbă), neghină, paparună, po- ţintit troacă, tătăişă-vânătă (v. tătăişă1), vinecioa-ră, vinecioară-sălbatică, zglăvoc. ţintă s.f. 11 (la încălţăminte) colţ, clonţ, cui. Iarna, îşi pune pe talpa încălţămintei ţinte pentru a nu aluneca. 2 (adesea constr. cu vb. „a da”, „a lovi”, „a nimeri”, „a trage” şi precedat de prep. „în” sau „la”) semn, şaibă, <înv.> proaşcă, ţel. Trage cu arcul la ţintă. 3 (mai ales la pl. ţinte; sport; la rugbi) bară, but2, poartă. A trimis mingea peste ţinte. 4 (sport; la alergările de cai sau, p.ext., la alte curse sportive) potou, sosire. Jocheii forţează caii să atingă cât mai repede ţinta. 5 stea, <înv. şi pop.> stemă. Calul lor are o ţintă înfrunte. 6 (tehn.; reg.) v. Despicător. Ic. Pană. II 1 cauză, obiectiv, scop, ţel, <înv.> pricină, sfârşit1, ţeh2. Luptă pentru o ţintă nobilă. 2 obiect, obiectiv, scop, ţel, <înv.> destinaţie, pravăţ, ţenchi2, vistă, target. Viaţa şi opera romancierului au devenit ţinta cercetării criticului. 3 menire, mobil, obiectiv, raţiune, rol1, rost, scop, sens, ţel, noimă. Ţinta scrisorii a fost aceea de a-i transmite informaţiile cerute. 4 deziderat, finalitate, scop, ţel. Acest tip de acţiune are o ţintă precisă. ţintelât, -ă adj. (reg.; despre curele, chimire) v. Ţintat. Ţintuit. ţinteş, -ă adj. 1 (reg.; despre animale; adesea urmat de determ. prin „înfrunte’) v. Ţintat. 2 (înv.; despre ochi, privire) v. Ager. Atent. Cercetător. Iscoditor. Pătrunzător. Penetrabil. Penetrant. Scotocitor. Scrutător. Viu. ţinti vb. IV. I tr. 1 (compl. indicâ fiinţe, obiecte etc.) a ochi2, a viza2, a aţinti, a chiti, a aţinta, a ţelălui, a ţeli, a ţelui, <înv.> a chiorî, a însemna, a picni, a ţintui. Ridică încet puşca, ţinteşte îndelung obiectivul şi trage. 2 (compl. indicâ arme de foc) a îndrepta, a întinde, a întoarce, a ochi2, <înv. şi pop.> a tinde, <înv.> a puncta. Poliţistul a ţintit pistolul spre criminal. 3 (înv. şi reg.) v. Pironi. Ţintui. I11 tr. (mai ales fig.; compl. indicâ fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) a aţinti, a fixa, a ţintui, a sticli, <înv. şi reg.> a stâlpi, a aţinta, a devizaja, a pironi, a rezema, a scufunda îl ţinteşte cu privirea. îşi ţinteşte, fascinat, ochii asupra tabloului. 2 intr. fig. (despre oameni) a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza2, a aspira, a aţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. Este modest, nu ţinteşte la onoruri. Ţinteşte să exceleze în artele plastice. ţintire s.f. 1 ochire, ochit1, vizare, chiteală2. Ţintirea obiectivului, înainte de a trage, nu este o problemă pentru un militar experimentat ca el. 2 fig. (înv.) v. Aspiraţie. Dor. Dorinţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă. Vis. ţintirim s.n. (reg.) v. Cimitir. Necropolă, ţintit, -ă adj. 1 (despre fiinţe, obiecte etc.) ochit2, vizat, chitit2. Obiectivul ţintit a fost doborât. 2 (mai ales fig.; despre ochi, privire) aţintit, fixat2, sticlos, ţintitor, ţintuit, sticlit, <înv. şi reg.> stâlpit, aţintat, ţintitor pironit. Rămâne cu ochii ţintiţi asupra tabloului. ţintitor, -oâre adj. 1 (reg., mai ales fig.; despre ochi, privire) aţintit, fixat2, sticlos, ţintit, ţintuit, sticlit, <înv. şi reg.> stâlpit, aţintat, pironit. 2 (reg.; despre curele, chimire) v. Ţintat. Ţintuit, ţintui vb. IV. tr. I (predomină ideea de fixare, de imobilizare) 1 a pironi, <înv. şi reg.> a ţinti, <înv.> a găvozdi. A ţintuit poarta în cuie groase de fier. 2 (compl. indică obiecte sau părţi ale lor; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) a fixa, a imobiliza, a înţepeni, a pironi, a prinde, a împlânta, a propti, a coase, <înv. şi reg.> a ţepeni, a crepeni, a proţăpi. A ţintuit scândurile gardului în cuie. A ţintuit reclama în perete cu un ciocan. 3 (compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor; de obicei determ. prin „locului”, „pe loc” sau prin echivalente ale acestora) a imobiliza, a ţine, a înşuruba. Poliţistul a ţintuit pe loc hoţul, l-a ţintuit mâinile când a vrut să-l lovească. 4 (în Antic.; înv.; compl. indică condamnaţi) v. Crucifica. Răstigni. II (predomină ideea de înfigere, de batere; compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în7) a băga, a implanta, a împlânta, a înfige, a vârî, a împunge, a pune, <înv. şi reg.> a petrece, a înfipta, a înfiinţa. A ţintuit bine stâlpul în pământ. III (predomină ideea de îndreptare spre...) 1 (mai ales fig.; compl. indică fiinţe, obiecte etc. sau ochii, privirea) a aţinti, a fixa, a ţinti, a sticli, <înv. şi reg.> a stâlpi, a aţinta, a devizaja, a pironi, a rezema, a scufunda. 2 (înv.; compl. indică fiinţe, obiecte etc.) v. Ochi2. Ţinti. Viza2 ţintuiâlă s.f. (pop.) v. Fixare. Fixat1. Imobilizare. înţepenire. Pironire. Prindere. Ţintuire, ţintuire s.f. fixare, fixat1, imobilizare, înţepenire, pironire, prindere, fixaţie, ţintuiâlă. Ţintuirea scândurilor gardului s-a făcut în cuie. ţintuit, -ă adj. 1 [despre curele, chimire) ţintat, ţintelat, ţintitor. Şi-a cumpărat un chimir ţintuit. 2 (mai ales fig.; despre fiinţe) încremenit, înlemnit, înmărmurit, înţepenit, neclintit, nemişcat, ţeapăn, <înv. şi reg.> stâlpit, împietrit, îngheţat, înţelenit, paralizat, mărmu-rit. Au rămas ţintuiţi când au auzit urletul lupului. 3 (mai ales fig.; despre ochi, privire) aţintit, fixat2, sticlos, ţintit, ţintitor, sticlit, <înv. şi reg.> stâlpit, aţintat, pironit, ţinţâr s.m. (înv. şi pop.) v. Aromân. Macedoromân. ţinţilec s.m. (omit.; reg.) 1 v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). 2 v. Piţigoi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major). ţinut s.n. 1 loc, meleag, regiune, tărâm, teritoriu, zonă, ţărm, obleaguri (v. obleagă), <înv.> despus, aralâc. în peregrinările sale a străbătut multe ţinuturi. Vrea să cunoască obiceiurile ţinutului unde face cercetarea folclorică. 2 loc, regiune, teren, zonă, aret2. Nu cunoaşte bine ţinutul şi de aceea are nevoie de o călăuză. 3 regiune, <înv.> latură. în această vară a vizitat un ţinut mai puţin cunoscut al ţării. 4 (adesea determ. prin „a lumii”) loc, lume, parte, parte a lumii, parte de lume, regiune, <înv.> cuprins1. Nu mai fi atât de critic şi vezi cum este şi prin alte ţinuturi! 5 regiune, zonă, <înv.> oblastie, olat. în ţinuturile temperate se află cea mai mare parte a populaţiei globului. Cele mai multe specii de animale sălbatice trăiesc în ţinutul munţilor. 6 pământ, regiune, teritoriu. De mulţi ani trăieşte într-un ţinut străin, departe de patria de origine. Sultanul a vrut să transforme ţara cucerită într-un ţinut turcesc. 7 meleag, plai, regiune, <înv.> plăiet După mulţi ani petrecuţi în străinătate, se întoarce în ţinutul său natal. 8 (adm.; înv.; de obicei urmat de determ. nume proprii care precizează unitatea teritorială) v. Judeţ, ţinutâl, -ă adj. (înv.) v. Judeţean, ţinută s.f. 11 alură, atitudine, port1, poză, poziţie, < astăzi rar> postură, menţinere, staţiune, stare, turnură. Ţinuta corpului trebuie să fie dreaptă. 2 atitudine, comportare, purtare, postură, <înv.> pusoare, tarz, poziţie. Este adesea criticat pentru o ţinută prea categorică. 3 costum, haine (v. haină), îmbrăcăminte, pereche de haine. Vara, poartă ţinute în nuanţe deschise. îşi păstrează ţinuta neagră pentru ocazii festive. 4 uniformă (v. uniform). Generalul se îmbracă, la ceremonie, în ţinută de gală. Colonelul controlează ţinutele soldaţilor. II fig. calitate, valoare, calibru, nivel, talie, rasă1. Cei doi matematicieni sunt de aceeaşi ţinută. Directorului i-ar părea rău să piardă un cercetător de o asemenea ţinută. ţip s.n. (reg.) 1 (hidrol.) v. Ciuroi. Şipot. 2 v. Arteziană. Fântână arteziană. Havuz. ţipă1 vb. I. intr. 1 (despre oameni) a striga, a urla, a vui, a zbiera, a clama, a vuieta, a tuna, a băuna, a chirăi, <înv. şi reg.> a olălăi, a toi3, a bornăi, a stricni2, a tololoi2, <înv.> a chema, a mugi, a rage. Manifestanţii, cu cât se apropiau de palat, cu atât ţipau mai tare. 2 (despre oameni) a răcni1, a striga, a urla, a zbiera, a bornăi, a otătăi, a puhăi, a răncoti, a ţipoti, a ţipui, a ţipuri, a ţivli, a rage, a se sparge. Jucându-se, copiii ţipă aşa de tare, încât nimeni nu se poate odihni. Ţipă de durere când este atins la piciorul lovit. 3 (despre oameni) a răcni1, a striga, a urla, a vocifera, a zbiera, a trâmbiţa. Enervat din cauza gălăgiei din sală, ţipă, ameninţă, bate cu pumnul în masă. 4 (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. ,,layr) a răcni1, a se răsti, a striga, a urla, a zbiera, a se bursuca, a se burzului, a se stropşi, a se coţobăni, a se oţărî, a se răţoi, a se zborşi, a se zmei, <înv. şi reg.> a se răpşti, a se coţofani, a hropsi, a se născocorî, a se otătăi, a se răboli, a se răboţoi, a se răcămăţi, a se răgădui1, a răncăni, a se răscocora, a se războti, a se rocoboi, a se | 1964 scârbi, a se screme, a se sumuţa, a truşni, a truştui, <înv.> a se îngurguţa, a marecuvânta, a râcăi1, a se aspri. Tata ţipă la copii fără niciun motiv. Adesea se înfuria şi ţipa la ea. 5 (despre oameni) a chicoti, a chioti, a chiui, a hăuli, a striga, a iui, a cimpoi2, a cimpoia, a huhura, a hureza, a ui2. Fetele şi flăcăii ţipau în vii. 6 (despre animale şi păsări) a striga, a zbiera, a ţulăi. Caii ţipă pe pajişte. Se spune că, atunci când ţarca ţipă, îţi vor veni musafiri. ţipâ2vb. I. (reg.) 1 tr. (compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din7) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni, îndepărta. Prigoni. Scoate. 2 tr. (compl. indică obiecte, lucruri, materii etc. stricate, uzate, perimate) v. Arunca. Azvârli. Zvârli. 3 refl. (despre fiinţe; mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în ”, „înaintea”, „la”, „spre7) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Porni. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli. 4 tr. (fiziol., med., med. vet.; despre femei însărcinate sau despre femele gestante; compl. indică fetuşi, embrioni) v. Avorta, ţipăr s.m. I (iht.) 1 Misgurnus fossilis; chişcar, cicar, fusar, şaran, şarpe, şerpar, ţică-itoare, ţipău, vârlan, vârlar, zniorlă, zvârlan. 2 Anguilla anguilla; anghilă, linear, ugor, <înv.> vârlan. 3 (reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). 4 (reg.) ţipar-de-mare v. Ştiu-că-de-mare. Zărgan (Belone euxini). II (zool; reg.) Eudontomyzon danfordi; chişcar, cicar, ţicăitoare. III (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, ţipă s.f. (muz.; reg.) ţivloaie. Ţipa este fluierul cimpoiului. ţipăt s.n. 1 strigăt, urlet, zbieret, <înv. şi reg.> olălău, urlătură, <înv.> chemare, vreavă, vocaliză. Ţipetele lui i-au atras atenţia. 2 răcnet, strigăt, urlet, zbierătură, zbieret, strigare, strigătură, <înv. şi reg.> olălău, răcnitură, răncot, răncoteală, răncotit, ţipătură1, ţipot, muget, răget. Ţipetele prizonierilor din lagăr erau sfâşietoare. 3 chicot, chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, hău2, iuit, iuitură, <înv. şi reg.> uitură, hihăit, huhurat, huhură, ţipu-ritură. Toţi au izbucnit în ţipete de bucurie la vederea mirilor. 4 <înv.> ţipătură1. O pasăre de noapte îşi ia zborul, scoţând un ţipăt sfâşietor. ţipător, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre vocea, glasul oamenilor) strident, trâm-biţător, spărtigos. Un copil a început să-şi strige mama cu o voce ţipătoare. Are un glas ţipător, nemuzical. 2 (despre culori, nuanţe) criant, dezagreabil, intens, izbitor, puternic, strident, tare, violent, viu, ochios, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe ţipătoare. II s.f. (omit.; reg.) v. Ciocănitoare-neagră (Dryo-copus martius). III s.m., s.f. (arg.) v. Reclamant. ţipătură1 s.f. 1 (reg.) v. Răcnet Strigăt Ţipăt. Urlet. Zbierătură. Zbieret. 2 (înv.) v. Ţipăt. 1965| ţipătură2 s.f. (reg.) v. Aruncătură. Azvâr-litură. Zvârlitură. ţipau s.m. (iht; reg.) v. Ţipar (Misgurnus fossilis). ţipele s.f. pl. (reg.) 1 v. Pantof. 2 v. Gheată. 3 (adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuinţarea) v. Papuc, ţipenie s.f. 1 (mai ales în constr. neg.) şteamăt, zăranie. Pe stradă nu este ţipenie de om. 2 (înv.) v. Făptură. Fiinţă. Om. Persoană. Viaţă. ţipirig1 s.m. (bot.) 1 Scirpus sylvaticus, pipirig. 2 Scirpus holoschoenus; rogoz. 3 Schoe-noplectus tabernaemontani; păpurică. 4 (reg.) v. Papură. Papură-de-baltă. Şovar (Typha angustifolia sau Typha latifolia). 5 (reg.) v. Pipirig. Pipirig-de-munte. Rogoz (Schoenoplectus lacustris). 6 (reg.) v. Pipirig (Holoschoenus vulgaris). 7 (reg.) v. Pipiriguţ (Heleocharis palustris). 8 (reg.) v. Rogoz. Rogoz-aspru. Rogoz-de-pădure. Rogoz-mare (Carex). 9 (reg.) v. Rugină (Juncus effusus). 10 (reg.) ţipirig-cu-floriv. Micşunea-de-bal-tă. Micşuneaua-apei (v. micşunea). Roşăţea (Butomus umbellatus) ţipirig2 s.n (pop.; chim.) v. Clorură de amoniu. Salmiac. ţipi'ş, -ă adj., s.n. (reg.) 1 adj. (desprepante, urcuşuri, munţi etc.) v. Abrupt. Drept. Perpendicular. Pieptiş. Pieziş. Povârnit. Prăpăstios. Priporos. Râpos1. Vertical. 2 s.n. (geomorf.) v. Abis. Adânc. Genune. Prăpastie, ţiplă s.f. 1 burduf, burduhan. în trecut, când nu exista sticla, ferestrele se astupau cu ţiplă. 2 (pop.) v. Celofan. ţi'pot s.n. (reg.) v. Răcnet. Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbierătură. Zbieret. ţipoti vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. ţipruş s.m. (bot; reg.) v. Chiparos (Cupressus sempervirens). ţipui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, ţipuri vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, ţipuritură s.f. (reg.) v. Chicot. Chiot. Chiu. Chiuit. Chiuitură. Hăulire. Hăulit. Hăulitură. Strigăt. Ţipăt. tircăl s.n. (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.; reg.) v. Compas. ţircăli vb. IV. tr. (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.; reg.) a ţărcălui, a ţircui. A ţircălit liniile curbe după care urmează să taie obezile roţii. ţircui vb. IV. tr. (tehn.; în dulgherie, în dogărie, în rotărie etc.; reg.) a ţărcălui, a ţircăli. ţi'rculă s.f. (tehn.; reg.) v. Fierăstrău circular, ţirulic s.m. (med., med. vet; înv.) v. Chirurg, ţist interj, (pop.) v. Linişte! Pst! St! Tăcere! ţistuî vb. IV. 1 intr. (pop. şi fam.; despre oameni) a săstui. Spectatorii ţistuie în timpul concertului când sunt deranjaţi de vreun zgomot. 2 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică fiinţe) v. Calma. Domoli. îmbuna, împăca. Linişti. Potoli. 3 intr. (reg.; despre corpuri care străbat cu viteză aerul) v. Piui. Şuiera. Ţiui. Vâjâi. ţistuiâlă s.f. (pop. şi fam.) ţistuitură. încearcă să potolească rumoarea din sală prin ţistuieli. ţistuitură s.f. (pop. şi fam.) ţistuiâlă. ţiştar s.m. (zool; reg.) 1 v. Popândău (Citellus citellus). 2 v. Şoarece. Şoarece-berc. Şoare-ce-de-câmp. Şoarece-de-mişună (Microtus arvalis). ţitroână s.f. (bot.; reg.) v. Lămâie, ţitrân s.m. (bot.; reg.) 1 v. Lămâi (Citrus limon). 2 ţitron-sălbatic v. Iederă (Hedera helix). ţiţ interj, (reg.) v. Chiţ! ţiţei s.n. (chim.) bitumine lichide, petrol, <înv. şi reg.> naft, ulei de piatră (v. ulei1), aur negru. Ţiţeiul este sursa principală pentru combustibilul energetic lichid. ţiţeică s.f. (reg.) v. Leagăn. ţiţidoi s.m. (omit.; reg.) v. Piţigoi. Rege- le-păsărilor (v. rege1) (Parus major). ţiţivără s.f. (omit; reg.) 1 v. Cinteză (Fringilla coelebs). 2 v. Piţigoi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major). ţiu s.n. 1 (reg.) v. Târnăcop. 2 (anat.; la porci; reg.) v. Bot. Rât. 3 (med., med. vet.; reg.) v. Cucui. 4 (anat; reg.) v. Cartilaj tiroid. 5 (anat; la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. ţiui'vb. IV. intr. 1 (despre corpuri care străbat cu viteză aerul) a piui, a şuiera, a vâjâi, a ţistui. Gloanţele ţiuiau în depărtare. Sabia ţiuie când despică aerul. 2 (despre vânt, furtună, ape etc.) a fluiera, a şuiera, a urla, a vâjâi, a vui, a suna, a vuieta, a zbârnâi, a zuzui, a zvoni, <înv. şi pop.> a zgomota, a şovăi2, a ujui, a vuvui, <înv.> a rage, a mugi. Vântul ţiuie în streşinile casei. Marea ţiuie cumplit în timpul furtunii. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre urechi) avui, a suna. Fiind în avion, urechile încep să-i ţiuie odată cu creşterea altitudinii. ţiui'c s.m. (omit.; reg.) v. Ciuf. Ciuhurez. Huhurez (Strix aluco sau Strix urlensis). ţiuit s.n. 1 piuială, piuit, piuitură, şuier, şuierat1, şuierătură, ţiuitură, vâjâit1, vâjâitură. Soldaţii fugeau spre tranşee înnebuniţi de ţiuitul gloanţelor. 2 şuier, şuierare, şuierat1, şuierătură, vâjâială, vâjâire, vâjâit1 vâjâitură, vuiet, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. Ţiuitul vântului se aude în streşini. Ţiuitul mării este cumplit în timpul furtunii. 3 (comunic.) beep, piuit. Ţiuitul este un semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicaţii. ţiuitor, -oăre adj., s.f. I adj. 1 (despre corpuri care străbat cu viteză aerul) piuitor, şuierător, vâjâitor. Gloanţele ţiuitoare străbat văzduhul. 2 (mai ales despre vânt) şuierător, vâjiitor, sunător. A început să bată un vânt ţiuitor. II s.f. fluierătoare {y. fluierător), şuierătoare (v. şuierător). Copilul scoate sunete dintr-o ţiuitoare. ţiuitură s.f. piuială, piuit, piuitură, şuier, şuierat1, şuierătură, ţiuit, vâjâit1, vâjâitură. ţiuvh'c s.m. (omit.; reg.) v. Nagâţ (Vanellus vanellus). ţolet ţivlî vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) 1 v. Răcni1. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 2 v. Bâigui. Bodogăni. Bolborosi. Bombăni. Gângăvi. îndruga. îngăima. îngâna. Mormăi1. Murmura. ţivlitor, -oare adj., s.f. (reg.) 1 adj. (despre sunete, voce etc.) v. Acut. Ascuţit2. înalt. Subţire. 2 s.f. (muz.) ţivloaie. Ţivlitoarea este un fluier pentru copii făcut din coajă de salcie. ţivloaie s.f. (muz.; reg.) 1 ţivlitoare (v. ţivlitor). 2 ţipă. Ţivloaia este fluierul cimpoiului. ţoâbă s.f. (entom.; reg.) Simulium; ţobâc. Ţoaba este o specie de ţânţar foarte mic, care zboară în roiuri dese. ţoămpă s.f. (geomorf.; reg.; de obicei urmat de determ. gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţoăncă s.f. (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). ţoângă s.f. (reg.) v. Balangă. Clopot Talangă. ţoăşcă s.f. (fam.) v. Suzetă. ţoâţă s.f. (iht.; reg.) v. Grindel. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). ţobâc s.m. (entom.; reg.) Simulium; ţoabă. ţoc s.n. (fam.) v. Gură. Sărut. Sărutare, ţocăi vb. IV. (fam.) 1 tr., refl. recipr. v. Săruta. 2 intr. (despre fiinţe; adesea cu determ. „din buze”) v. Pleoscăi. Plescăi. ţocăiălă s.f. (fam.) v. Gură. Sărut. Sărutare, ţocăit s.n. (fam.) 1 v. Gură. Sărut. Sărutare. 2 v. Sărut. Sărutare. Sărutat. 3 v. Clefaială. Clefait. Molfaială. Molfaire. Molfăit. Molfai-tură. Plescăială. Plescăit, ţoft s.n. (reg.) = ţeh2. ţogoşăt, -ă adj..(reg.; despre căciuli, bonete etc.) v. Moţat. Ţuguiat. ţoi1 s.m. (omit.; reg.; şi ţoi-comun) v. Scorţar. Scorţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). ţoi2 s.n. ciocan3, deţ, puţoi, sticloci, gamoaie. S-a oprit la cârciumă pentru a bea un ţoi de ţuică. ţol, ţoălă s.n., s.f. 11 s.n., s.f. (pop.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. 2 s.n. (pop.) v. Cioltar. Şabracă. Valtrap. 3 s.n. (pop.) v. Covor. Scoarţă. 4 s.f. (mai ales lapl. ţoale;pop.) v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. 5 s.f. (lapl. ţoale; pop.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). 6 s.n. (în portul popular femeiesc; reg.) v. Şorţ. II s.n. (art; bot.; reg.) ţolul-broaştei v. Măta-sea-broaştei (v. mătase) (Cladophora, Spiro-gyra); ţolul-lupului v. a Feriga-ursului (v. ferigă). Ferigă. Ferigă-de-câmp. Ferigă-îm-părătească. Ferigă-mare. Ferigă-voinicească (Pteridium aquilinum); b Liliac-de-pădure (v. liliac1). Liliac-sălbatic (v. liliac1). Tulichi-na-lupului (v. tulichină). Tulichină (Daphne mezereum). ţolengher s.n. (arg.) v. Haină. Mantou. Palton. ţolet s.n. (colect.; pop.) v. Hăinărie. ţolică ţolică s.f. (pop.) v. Ţolişor. ţolmă s.f. (pop.; deprec.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). ţolmci s.f. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). ţolişâr s.n. ţolică, ţoluţ. îşi şterge pantofii în holul de la intrarea în casă de un ţolişor. ţoloâbă s.f. (reg.) 1 (la pl. ţoloabe) v. Boarfe (v. boarfa). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). 2 fig. v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). ţoluţ s.n. (pop.) v. Ţolişor. ţonc s.n. (tehn.; în tâmplărie; reg.) v. Cleşte, ţonţoroi adj. (reg.; despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) v. Ales2. Deosebit. Distins. Eminent. Extraordinar. Grozav. Ilustru. Mare1. Remarcabil. Titanic1. ţop1 s.m. (reg.) 1 v. Coadă. Cosiţă. 2 v. Panglică. 3 (la oameni sau la unele păsări şi animale) v. Ciuf. Moţ1. ţop2, ţoapă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (pop.) v. Moţ2.2 s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bădărană (v. bădăran). Bădărancă. Grobiană (v. grobian). Grobiancă. Grosolană (v. grosolan). Mârlancă. Mitocancă. Mojică (v. mojic). 3 s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Mahalagioaică. Mahalagiţă. ţopăi vb. IV. intr. 1 (despre fiinţe) a sălta, a sări, a hopăi. Nu mai ţopăi pe pat! 2 (peior.; despre oameni) v. Dansa. Juca. ţopăiălă s.f. ţopăit, ţopăitură, <înv.> săltare. O enervează ţopăiala neîntreruptă a copilului. ţopăit s.n. ţopăială, ţopăitură, <înv.> săltare, ţopăitură s.f. ţopăială, ţopăit, <înv.> săltare, ţopârcă s.f. (pop. şi fam.; deprec. sm peior.) v. Bădăran. Bădărancă. Grobian. Grobiancă. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mârlancă. Mitocan. Mitocancă. Mojic, ţopârlân s.m. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, ţopârlâncă s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bădărană (v. bădăran). Bădărancă. Grobiană (v. grobian). Grobiancă. Grosolană (v. grosolan). Mârlancă. Mitocancă. Mojică (v. mojic). ţopârlănesc, -eăscă adj. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, ţopârlăm'e s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelicateţe. Indistinc-ţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeleganţă. Nepo-liteţe. Vulgaritate. ţopenie s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bădărănie. Grobianism. Grobienie. Grosolănie. Impoliteţe. Indelicateţe. Indistincţie. Mahalagism. Mârlănie. Mitocănie. Mojicie. Necuviinţă. Nedelicateţe. Neeteganţă. Nepo-liteţe. Vulgaritate. ţopesc, -eăscă adj. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, ţorfă s.f. (înv. şi reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Demimondenă. Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). ţorfotînă s.f. (înv. şi reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Demimondenă. Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). ţorţoloş s.n. (reg.) 1 v. Canaf. Ciucure. 2 v. Ciucure. Ţurţur. 3 v. Ţurţur, ţoşcă s.f. (reg.) I 1 v. Săculeţ. Săcuşor. 2 v. Tolbă. II (cu val de adj.; despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Doldora. încărcat2, îndesat. înţesat. Plin. Ticsit. Umflat, ţu interj, (reg.; de obicei repet; ca îndemn la mers pentru animalele de tracţiune, mai ales pentru cai) v. Di! Hi! ţucă vb. I. tr., refl. recipr. (reg.) v. Săruta, ţucăl s.n. (pop.) v. Oală de noapte. Vas de noapte. ţucăre s.f. (reg.) v. Sărut. Sărutare. Sărutat, ţucât s.n. (reg.) v. Sărut. Sărutare. Sărutat, ţucătă s.f. (reg.) v. Sărut. Sărutare. Sărutat, ţucăr s.n. (reg.) 1 (ind. alim.; şi ţucăr alb) v. Zahăr. 2 (ind. alim., farm.) ţucăr-camfor = ţucăr de tuse = ţucăr galben v. Candel. Zahăr candel. Zahăr de gheaţă. Zahăr galben; (ind. alim.) ţucăr-coscă = ţucăr-coţcaşă v. Zahăr cubic; ţucăr-crumpe=ţucăr crumpel = ţucăr de crump = ţucăr de crumpe v. Sirop de cartofi. Zahăr de amidon. Zahăr de cartofi; ţucăr mânânţăl v. Bomboană; ţucăr negru = ţucăr sucit v. Zahăr negru. ţud6i s.n. (reg.) v. Târnăcop, ţucsui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Bea. Trage. ţucsuiâlă s.f. (reg.) v. Băutură, ţucui vb. IV. tr., refl. recipr. (reg.) v. Săruta, ţug s.n. 1 (transp.; reg.) v. Locomotivă. Maşină. 2 (milit.; înv.) v. Pluton, ţugui s.n. 1 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) creastă, creştet, culme, înălţime, pisc, vârf, obârşie, sus, <înv. şi reg.> smicea, vârvare, | 1966 cornet3, mormondol, păzui, picui, piscan, spic, tigvă, titilă, ţiclă, ţiclău2, ţiclet, ţicloi2, ticlui, ţicman, ţicmă, ţicmău, ţicui, ţiflan, tiflă, ţifleică, ţoampă, ţuţudan, ţuţui1, ţuţur, <înv.> suiş, tărie. Pe ţuguiul muntelui a fost ridicată o cruce. 2 ţuguitură, moţoţoi, ţuţui1. în depărtare se vede ţuguiul de tablă al conacului. Căciula are ţuguiul turtit. 3 (la oameni sau la unele păsări şi animale; reg) v. Ciuf. Moţ1.4 (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, ţuguiă vb. I. refl. (reg.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra”) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. ţuguiăş s.m. (omit.; reg.) v. Ciocârlie (Alauda arvensis). ţuguiăt, -ă adj. 1 (mai ales despre căciuli, bonete etc.) moţat, ţogoşat. 2 (mai ales despre stoguri sau despre vârful lor) sulatic, pupuiat. Oamenii adună iarba cosită în căpiţe ţuguiate. 3 (mai ales despre obiecte) ascuţit2, <înv. şi reg.> vârfuit, cucuiat, ţuţuiat, ţuţurat. Conacul are acoperişul ţuguiat. 4 (reg.; despre păsări) v. Moţat, ţuguitură s.f. ţugui, moţoţoi, ţuţui1. ţugurel s.m. (zool; reg.) v. Purcel, ţuhăl s.n. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, ţuhăn s.n. (geomorf.; reg.) ţuhă, ţuhău. Ţuhanul este un vârf de munte pietros, foarte înalt şi foarte ascuţit. ţuhăus s.n. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, ţuhă s.f. 1 (geomorf.; reg.) ţuhan,ţuhăii. 2 (bot; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. ţuhăl vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) 1 v. Hărţui. Sâcâi. Şicana. 2 v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. ţuhâu s.n. (geomorf.; reg.) ţuhan,ţuhă. ţuhlos, -oăsă adj. (reg.; despre munţi, terenuri etc.) v. Stâncos. ţui s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ţuiăc s.m (reg.) v. Pripon. Ţăruş, ţuicangm s.m. (fam.; glum.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. ţuicăr s.m. 1 (fam.; glum.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv. 2 (reg.) v. Povarnagiu. ţuică s.f. zeamă de prune, sânge de prune, agheasmă, holoboacă1, palincă, tabardos, ţuicomicină. La masă au servit ţuică de prune şi un vin demisec. ţuicăreălă s.f. (fam.) ţuicuială. Cei doi prieteni o luaseră cu ţuicăreala de dimineaţă. ţuicări vb. IV. refl. recipr. (fam.; despre oameni) a se ţuicui, a se ţuiculi. Cei doi prieteni se ţuicăresc toată ziua. ţuicomicină s.f. (arg.) v. Ţuică, ţuicui vb. IV. refl. recipr. (fam.; despre oameni) a se ţuicări, a se ţuiculi. ţuicuiălă s.f. (fam.) ţuicăreălă. ţuiculeănă s.f. (pop.) v. Ţuiculiţă. Ţuicu-şoară. 1967| ţuiculi vb. IV. refl. recipr. (fam.; despre oameni) a se ţuicări, a se ţuicui. ţuicuh'ţă s.f. ţuicuşoară, ţuiculeană. S-a oprit la crâşmă ca să bea o ţuiculiţâ. ţuicuşoară s.f. ţuiculiţă, ţuiculeană. ţuischi subst. invar, (glum.) v. Whisky, ţulăi' vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre animale şi păsări) v. Striga. Ţipa1. Zbiera. 2 tr. (compl indică persoane) v. Apostrofa. 3 refl. recipr. (despre oameni) v. Certa. învrăjbi. Supăra, ţuleâp s.n. (reg.) 1 v. Pripon. Ţăruş. 2 v. Ţăruş, ţulendre s.f. pl. (reg.) v. Boarfe (v. boarfă). Bulendre (v. buleandră). Calabalâc. Catrafuse. Troace (v. troacă). ţuluc s.n. (la oameni sau la unele păsări şi animale; reg.) v. Ciuf. Moţ1, ţumbulumbă s.f. (muz.; reg) v. Ţambal, ţumburuş s.n. (reg.) = ţâmburuş. ţună s.f. (bot.; reg.) v. Oreşniţă (Lathyrus tuber osus). ţunder s.n. (tehn.) scorie. Ţunderul se formează la suprafaţa unei piese de oţel încălzite la temperaturi înalte. ţundră s.f. 11 sarică, burcă, gubă. Ţundra este o manta ţărănească lungă şi miţoasăpe dinafară pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. 2 (reg.) v. Zeghe. II fig. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). ţunţurli'u, -i'e adj. (reg.; despre oameni sau despre aptitudini, manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) v. Ales2. Deosebit. Distins. Eminent. Extraordinar. Grozav. Ilustru. Mare1. Remarcabil. Titanic1, ţurână s.f. (reg.) 1 (constr.) v. Jgheab. Streaşină. 2 (geomorf.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant, ţurăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. ţurcână adj., s.f. 1 adj. (despre oi) ţurcancă. Oile ţurcane au lâna groasă, lungă şi aspră. 2 s.f. ţurcă1. Ţurcana este o căciulă mare şi miţoasă, făcută din blană de oaie ţurcană. ţurcâncă adj. (despre oi) ţurcană. ţurcă1 s.f. 1 ţurcană. 2 (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). ţurcă2 s.f. (j. de copii; reg.) clepş,climpuş, liţă2. Ţurca este un beţişor ascuţit la ambele capete, pe care copiii încearcă să-l arunce cât mai departe cu ajutorul unui băţ lung. ţurghiuli'vb. IV. tr. (jur.; arg.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide, întemniţa. Reţine. ţuricân s.m. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. ţurlăn s.m. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic, ţurloi s.n. (pop.) 1 (la cimpoi) trişcă. Ţurloaiele sunt tuburile sonore. 2 (anat.; adesea determ. prin „al piciorului’) v. Fluier. Fluierul piciorului (y. fluier). Tibia. 3 (constr.) v. Burlan. Jgheab. Uluc. 4 v. Ciucure. Ţurţur, ţuroi s.n. (hidrol.; reg.) v. Ciuroi. Şipot. ţurţalâu s.m. (reg.) 11 v. Ciucure. Ţurţur. 2 v. Ţurţur. 3 (la pl ţurţalăi; meteor.; reg.; şi, art., ţurţalăii mieilor) v. Măzăriche. I11 v. Canaf. Ciucure. 2 (bot.) v. Ament. ţurţâr s.m. (reg.) = ţârţar. ţurţur s.m., s.n. I s.m. 1 ciucure, ţurloi, <înv. şi reg.> stur, gheţoi, scuţ, sloieţ, struţ, sulig, sulughiţ, ţârţar, ţâşcă, ţâţână, ţicloi2, ţicluş, ţorţoloş, ţugui, ţurţalău, ţurţurău, ţurţuruş, ţuţuroi, ţuţurui. De streşini atârnă ţurţuri. 2 sloi1, sloi de gheaţă (v. sloi1), lumânare de gheaţă, lumină, lumină de gheaţă, sloiete, zai2, zai de gheaţă (v. zai2), zăpodie. Pe râu s-au format ţurţuri de gheaţă. 3 ţorţoloş, ţurţalău. Mici ţurţuri de noroi s-au prins pe blana câinelui. 4 (la pl. ţurţuri; meteor.; reg.; şi, art., ţurţurii mieilor) v. Măzăriche. 5 (art., la pl; reg.) ţurţurii mieilor = omătul mieilor (v. omăt), ziua mieilor (v. zi). Ţurţurii mieilor este ultima zi cu vreme schimbătoare de după zilele babebr. 6 (hidrol; reg.) v. Izvor. 7 (geomorf; înv.) v. Stalactită. II s.m. 1 (pop.) v. Canaf. Ciucure. 2 (ind. text.; pop.) v. Franj. 3 (bot.; reg.) v. Ament. III s.n. (constr.; pop.) v. Burlan. Jgheab. Uluc. ţurţurâ vb. I. intr. (reg.) 1 (mai ales despre lichide şi picături) v. Picura. 2 impers. (meteor.) a ţârţârâ. De câteva zile afară ţurţurâ necontenit. ţurţurîu s.m. (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, ţurţurul s.m. (colect.; meteor.; reg.; şi, art., la pi, ţurţureii mieilor) v. Măzăriche. ţurţurică s.f. (colect.; meteor.; reg.) v. Măzăriche. ţurţuruş s.m. (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, ţurui vb. IV. intr. (reg.) v. Picura. Ţârâi1. ţuşcăn s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). ţuşcov s.m. 1 (iht.; pop.; şi ţuşcov-de-sac) Obleţ-de-Dunăre. Obleţ-mare (Chalcalbumus chalcoides). 2 (reg.) ţuşcov-de-râu v. Beldiţă. Latiţă (Alburnoides bipunctatus); ţuşcov-de-sac = ţuşcov-mic v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Alburnus alburnus). ţuşm'vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre petrol, gaze, surse de apă sub presiune, aer comprimat etc.) v. Erupe. Ieşi. Irupe. Izbucni. Răbufni. Ţâşni. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat; despre sânge) v. Da2. Ieşi. Ţâşni. 3 (despre fiinţe) v. Ţâşni. ţuşti1 interj, (adesea cu val. vb.) huşti!, ţâşti1!, zbughi1!, zvâc!, smâc!, tâlvâc!, tulai! Copilul a dispărut, ţuşti, pe uşă. Pisica a intrat tiptil în bucătărie şi, ţuşti, pe cuptor. ţuşti'2 vb. IV. intr. (pop.; despre fiinţe) v. Ţâşni. ţuţ adj. invar, (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Gro- ţvicăr zav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, ţuţăl s.n. (reg.) v. Biberon, ţuţer s.m. (fam.; deprec.) 1 v. Om de paie. 2 v. Slugoi. ţuţoâică s.f. (reg.) v. Leagăn, ţuţoi s.n. (reg) v. Leagăn, ţuţu interj., s.n. (reg.) 1 interj, (adesea repetat) v. Huţa1! 2 s.n. v. Leagăn, ţuţubei s.m. (omit.; reg.) v. Piţigoi. Regele-păsărilor (v. rege1) (Parus major). ţuţudân s.n. (geomorf.; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţuţui1 s.n. (reg.) 1 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. 2 v. Ţugui. Ţuguitură. 3 (med., med. vet.) v. Cucui. 4 (la oameni sau la unele păsări şi animale.) v. Ciuf. Moţ1. ţuţui2 s.n. (reg.) v. Leagăn. ţuţuP vb. IV. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni, mai ales copii) v. Legăna, ţuţuiă vb. I. refl. (pop.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra”) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. ţuţuiân s.m. (reg.; deprec. sau peior.) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Mârlan1. Mitocan. Mojic. ţuţuiât, -ă adj. (reg.; mai ales despre obiecte) v. Ascuţit2. Ţuguiat, ţuţuiere s.f. (pop.) v. Căţărare. Căţărat. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1, ţuţui s.n. (reg.) v. Leagăn, ţuţulâ vb. I. (reg.) 1 tr. (compl. indică copii mici) v. Legăna. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, mai ales copii) v. Legăna, ţuţulai'că s.f. (reg.) v. Leagăn, ţuţuh'g s.n. (reg.) v. Leagăn, ţuţuligâ vb. I. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni, mai ales copii) v. Legăna, ţuţuluş s.n. (reg.) v. Leagăn, ţuţur s.n. (geomorf; reg.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. ţuţurât, -ă adj. (reg.; mai ales despre obiecte) v. Ascuţit2. Ţuguiat, ţuţuroi s.n. (reg.) 1 v. Ciucure. Ţurţur. 2 (la urcior) v. Gurgui. 3 (mai ales la pl. ţuţuroaie; prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Pârâu. Puhoi. Râu. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. Val. 4 (constr.) v. Burlan. Jgheab. Uluc. 5 v. Robinet ţuţurui s.n. (reg.) v. Ciucure. Ţurţur, ţuvlks.m. (reg.) 1 (omit.)v. Ciuf. Ciuhurez. Huhurez (Strix aluco sau Strix urlensis). 2 (muz.) v. Tilincă. ţuvlicâ vb. I. intr. (reg.; despre porci) v. Gro-hăi. Guiţa. ţvetoslov s.n. (în Biserica Ortodoxă; înv.) v. Prăznicar. ţvi'căr s.m. (german.) v. Lornion. Lornion cu resort. Uu u interj. (exprimă plăcere, mulţumire, satisfacţie; fam.) v. A1! E2! Eh! Ehei! Ti! Ţ! Vai! uberos, -oăsă adj. (despre pământ, terenuri etc.) bogat, fecund, fertil, gras, mănos, productiv, roditor, rodnic, untos, prolific, <înv.> buiac, producător, rodit, rodos, spornic, darnic, generos. Producţia de legume a fost foarte bună pentru că pământul este uberos. ubertăte s.f. 1 fecunditate, fertilitate, productivitate, rodire, rodnicie, mănoşie, dărnicie. Ubertatea pământului este bună când condiţiile meteorologice sunt prielnice. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) abundenţă, afluenţă, belşug, bogăţie, exces, îmbelşugare, îndestulare, noian, opulenţă, prisos, exuberanţă, profuziune, luxurianţă, răsfăţ, risipă, risipire, <înv. şi pop.> saţ, jertfa, mănoşie, berechet, <înv. şi reg.> biosime, biu, temei, topenie, <înv.> chelşug, destul, destulare, destulătate, destulie, ieftinătate, sătul, săturare, spor, cornul abundenţei (v. corn), lux, revărsare, buluc, surpare, inflaţie, ravlă, cornul îmbelşugării (v. corn), sac. La începutul verii este ubertăte de legume în pieţe. ubichinonă s.f. (biochim.) coenzima Q10. Ubichinona este un antioxidant major, cu largă utilizare în terapeutică şi în cosmetică. ubicuîst, -ă adj. 1 (bot.; despre plante) cosmopolit. Muşchiul este considerat o plantă ubicuistă pentru că este răspândită în toate părţile lumii. 2 (livr.; despre oameni) v. Omniprezent. ubicuităr, -ă (livr.; despre oameni) v. Omniprezent. ubicuităte s.f. (livr.) 1 v. Omniprezenţă. 2 v. Generalitate. Universalitate, ubicuu, -uă adj. (livr.; despre oameni) v. Omniprezent. ucaz s.n. (înv. şi pop.) 1 v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 2 (jur.) v. Decret. 3 v. Ordonanţă, ucenic, -ă s.m., s.f. 11 s.m., s.f. ortac, şăgârt, <înv.> uceniţă, sodal, iamac. O calfă are mai mulţi ucenici care învaţă meseria de la el. 2 s.m., s.f. discipol, elev, învăţăcel, cirac, <înv.> şcolar1, uceniţă. Socrate a avut mulţi ucenici. 3 s.m. (relig.; de obicei cu determ. „lui Hristos”, „lui lisus”, „lui lisus Hristos”) apostol, pescar, pescar de oameni, vânător, vânător de oameni. Petru a fost unul dintre cei 12 ucenici ai lui lisus. 4 s.m. (bis.; în mănăstirile de călugări; rar) v. Novice. 5 s.m., s.f. (pedag.; înv.) v. Copil de şcoală (v. copil1). Elev. Şcolar1. Şcolăriţă. II s.m., s.f. (deprec.) v. Amator. Diletant. Neprofesionist. ucenicie s.f. noviciat. După ucenicie, şi-a deschis o cojocărie. ucenie s.f. 1 (milit.; înv. şi reg.) v. Instrucţie. 2 (înv.) v. Doctrină. învăţătură. Sistem. Teorie, uceniţă s.f. (înv.) 1 v. Ucenică (v. ucenic). 2 v. Elevă (v. elev). Ucenică (v. ucenic). ucide vb. III. 11 tr. (compl. indicâ oameni) a asasina, a executa, a omorî, a suprima, a imola, a suplicia, a masacra, <înv. şi pop.> a prăpădi, a sfârşi, a termina, a dovedi, a găti, a isprăvi, a însura1, a răpune, a elimina, <înv. şi reg.> a jertfi, a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, a didui, a mătrăşi, a prăda, a stropşi, a toropi2, <înv.> a cumpli, a desufleţi, a hărăcsi, a istovi, a pierde, a săvârşi, a sfărâmă, a strica, a cosi, a desfiinţa, a muta, a strămuta, a durui, a curăţa, a lichida, a mirui1, a livezi, a frânge, a seca, a stropşi, a achita, a dizolva, a îmbălsăma, a împăia, a mierli, a potcovi, a răci, a răzui. Teroriştii au ucis zeci de persoane. 2 refl. (rar; despre oameni) v. Omorî. Sinucide. Suicide. II fig. 1 tr. (compl. indică visuri, speranţe etc.) a dispărea, a aneantiza, a demola, a distruge, a muri, a nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a sfărâmă, a spulbera, a stinge, a strivi, a zdrobi. Eşecul avut nu i-a ucis speranţele. 2 tr. (fam.; compl. indică oameni) a asasina, a omorî. L-a ucis cu insistenţele lui. 3 tr. (fam.; compl. indică obiecte, corpuri solide) v. Sfărâmă. Zdrobi. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Bumbăci. Meliţa. Snopi. Stâlci. Strivi. Tăbăci1. Zdrobi. Zvânta. 5 refl. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Lovi. 6 refl. (reg.; despre oameni) v. Căi. Pocăi1. Regreta. 7 tr. (înv.; compl. indicâ oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Crucifica. Martiriza. Răstigni. Schin-giui. Tortura. 8 tr. (înv.; compl. indicâ lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocori, întina. Necinsti. Pângări. Profana. Viola. 9 intr. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de” care arată natura suferinţei) v. Pătimi. Suferi, ucidere s.f. 11 asasinare, asasinat1, omorâre, suprimare, ucis1, răpunere, <înv.> omorâciune, punere de cap, punerea capului (v. punere), ucigătură, lichidare, achitare. Hoţii au premeditat uciderea proprietarilor casei pe care au jefuit-o. 2 (jur.) asasinat1, crimă, homicid, moarte, omor, omorâre, omucidere, nelegiuire, <înv.> deşugubină, omucid, ucigărie, ucigătură, ucisătură, <înv.; astăzi poetio sânge, merinoi, mortăciune. A fost condamnat pe viaţă pentru ucidere. 3 (jur.; înv.) ucidere vajnicâ v. Omor cu premeditare. II fig. (înv.) v. Bătaie. Coliziune. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. ucigăn s.m. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. ucigaş, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f., adj. asasin, criminal2, homicid, omorâtor, omucigaş, udgător, <înv. şi pop.> tăietor, tâlhar, <înv.> criminalist, omucid, răpunător, războinic, şugubăţ, călău, asomator, parlagiu, lichidator, căpăţânar, despicător, naş. Ucigaşul şi complicele său au fost arestaţi. 2 s.m. ucigaş plătit = killer. Ucigaşii plătiţi omoară la comandă, pentru sume importante. 3 adj. omorâtor, ucigător, <înv.> pierzător, răpunător. O epidemie ch acest virus este ucigaşă. 4 adj. fig. (fam.; glum.; despre privire) 1969| asasin, ucigător. îi aruncă priviri ucigaşe. II s.m. art. (ucigaşul; reg.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh al întunericului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău.Tartor. uci'gă-l-crucea subst. (eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. uci'gă-l-toaca subst. (eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, ucigărie s.f. (jur.; înv.) v. Asasinat1. Crimă. Homicid. Moarte. Omor. Omorâre. Omucidere. Ucidere. udgătdr, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre lovituri, emoţii puternice, doze de medicamente etc.) fatal, letal, mortal, <înv.> mortifer, letifer. A primit o lovitură ucigătoare în cap. O emoţie puternică poate fi ucigătoare pentru cardiaci. Doza prea mare de morfină a fost ucigătoare. 2 omorâtor, ucigaş, <înv.> pierzător, răpunător. 3 distrugător, nimicitor, omorâtor. Bombe ucigătoare au omorât mulţi civili. 4 fig. (fam.; glum.; despre privire) asasin, ucigaş. II (rar) 1 s.m., s.f., adj. v. Asasin. Criminal2. Homicid. Omorâtor. Ucigaş. 2 s.m. v. Călău. Gâde. III adj.fig. (fam.) 1 (despre manifestări ale oamenilor sau despre stări, situaţii etc.) v. Exasperant. înnebunitor. 2 (despre situaţii, stări sufleteşti, sentimente etc. ale oamenilor) v. Apăsător. Chinuitor. Greu. ucigătură s.f. (înv.) 1 v. Asasinare. Asasinat1. Omorâre. Suprimare. Ucidere. 2 v. Asasinat1. Crimă. Homicid. Moarte. Omor. Omorâre. Omucidere. Ucidere. ucis1 s.n. 1 (rar) v. Asasinare. Asasinat1. Omorâre. Suprimare. Ucidere. 2 fig. (înv. şi reg.) v. Calvar. Canon. Caznă. Chin. Damnaţiune. Durere. Patimă. Schingiuire. Schingiuit1. Suferinţă. Supliciu. Torturare. Tortură. ucis2, -ă adj. I (despre oameni) asasinat2, omorât, suprimat, supliciat, terminat2, răpus, <înv. şi reg.> jertfit, lichidat, achitat. Cele două persoane ucise nu au fost identificate. II fig. 1 (despre visuri, speranţe etc.) distrus, nimicit, sfărâmat, spulberat, strivit, surpat2, topit2, zdrobit. Neobţinând bursa de studii îh străinătate, s-a trezit cu toate visurile ucise. 2 (înv. şi reg.; despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie”) v. Bumbăcit2. Snopit. Stâlcit2. Zdrobit. ucisătură s.f. 1 (înv.) v. Asasinat1. Crimă. Homicid. Moarte. Omor. Omorâre. Omucidere. Ucidere. 2 fig. (înv. şi reg.) v. Bumbă-ceală. Snopeală. Snopire. Stâlceală. Stâlcire. udei s.m. (iht.; reg.) v. Albişoară (v. albişor). Albiţă. Obleţ. Sorean (Albumus albumus). ucraineân, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. ucraineancă, ruscă, rusnac, <înv.> malorosiancă, malorus, rutean, ruteancă. Ucrainenii fac parte din grupul slavilor răsăriteni. 2 adj. <înv.> malorosian, malorosi-enesc, rutean, rutenesc. Limba ucraineană aparţine familiei limbilor slave de răsărit. ucraineăncă s.f. ucraineană (v. ucrainean), ruscă, <înv.> malorosiancă, ruteană (v. rutean), ruteancă. ud, udă adj., s.n. I adj. 1 (mai ales despre pământ) jilav, moale, reavăn, umed, umezit2, <înv. şi reg.> umezos, mlăciu, motov, puhav, revenos, udăcios, udilos, udos, verde. Dimineaţa, pământul este ud de la rouă. 2 (despre obiecte, lucruri etc.) înmuiat, muiat, udat2, umezit2, întins3. Rufele ude se spală mai uşor. 3 (despre ochi) înlăcrimat, lăcrimat, lăcrimător, lăcrimos, umed, umezit2, rourat. Se roagă cu ochii uzi. 4 (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) asudat2, năduşit, transpirat2, umed, umezit2, înăduşit, năboit. îşi şterge ceafa udă cu un şerveţel. 5 (despre atmosferă, aer, mediu etc.) umed, <înv. şi reg.> umezos. Se va vindeca dacă va sta câtva timp într-o atmosferă udă şi caldă.Frigul ud ne pătrunde până la oase. Este o noapte udă, de toamnă târzie. 6 (despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) igrasios, jilav, umed, <înv. şi reg.> umezos, mucegăit, reavăn. Iarna, pereţii pot deveni uzi din cauza condensului. Locuieşte într-o casă udă. II s.n. (fiziol; pop.) v. Urină, udă vb. 1.11 tr. (compl. indicâ obiecte, părţi ale corpului etc.) a înmuia, a muia, a umezi, a întinge. Copilul udă pensula în tuş. îşi udă picioarele în apa mării. 2 tr. (compl. indicâ fiinţe) a boteza. Ploaia i-a udat până la piele. 3 tr., refl. pas. (compl. sau sub. gram. indică pământul sau plante, obiecte, fiinţe, străzi, plantaţii etc.) a (se) stropi, a adăpa, a boteza, a permetezli, a (se) prâsni1. Dimineaţa, obişnuieşte să ude florile din grădină. Străzile se udă pentru a nu se ridica praful. Udă rufele cu apă înainte de a le călca. Preotul a udat credincioşii cu agheasmă. 4 tr. (despre ape curgătoare sau stătătoare; compl indicâ maluri, ţărmuri, regiuni, teritorii etc.) a scălda, a spăla, <înv.> a prerâura. Oceanul udă ţărmul. Pârâul udă valea umbroasă dintre dealuri. 5 tr. a umezi, a roura. Lacrimile i-au udat obrajii. 6 tr., refl. (compl sau sub. indicâ ochii) a (se) înlăcrima, a (se) umezi, a (se) aburi, a (se) înmuia. Fumul i-a udat ochii. Ochii i s-au udat când şi-a văzut bunica. 7 tr. (fiziol.) a acoperi, a scălda, a umple, a înmuia, a muia. De emoţie, o transpiraţie abundentă îi udă faţa. II refl. (mai ales pop. sau fam.; despre fiinţe) a se urina. Fetiţa s-a udat în pat din cauza unui vis urât. udâre s.f. 1 stropire, stropit, udat1, <înv.> udătură. Udarea florilor trebuie făcută dimineaţa. 2 stropire, stropit, udat1, umezire, umezit1. Udarea rufelor este obligatorie pentru a se călca bine. udat1 s.n. 1 stropire, stropit, udare, <înv.> udătură. 2 stropire, stropit, udare, umezire, umezit1. ughi udat2, -ă adj. (despre obiecte, lucruri etc.) înmuiat, muiat, ud, umezit2, întins3, udăcios, -oâsă adj. (reg.) 1 (despre pământ) v. Apătos. Apos. 2 (mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2, udătoăres.f. (pop.) 1 (gosp.)v. Stropitoare (v. stropitor). 2 (în fierărie) v. Praftoriţă. Praftură. Stropitoare (v. stropitor). udătură s.f. 1 jilăveală, reveneală, umezeală, umiditate, reavăn, udeală, crihală, udelişte, <înv.> umejune. Dimineaţa, în aer se simte miros de udătură de la pământul acoperit de rouă. 2 apăraie, apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udeală, covăţică, lăcărău, lăcăşteu, lăcău, tău1.1 s-au udat pantofii mergând prin udătură. 3 (culin.; pop. şi fam.) sorbitură. La fiecare prânz trebuie să se mănânce şi o udătură. 4 (pop. şi fam.) v. Băutură. 5 (înv.) v. Stropire. Stropit. Udare. Udat1. 6 (biol; înv.) v. Umoare. udeâlă s.f. (pop.) 1 v. Apăraie. Apărie. Baltă. Băltoacă. Lăcăraie. Lăcărie. 2 v. Jilăveală. Reveneală. Udătură. Umezeală. Umiditate. 3 v. Băutură. udelişte s.f. (reg.) v. Jilăveală. Reveneală. Udătură. Umezeală. Umiditate. udi vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Rămâne. 2 tr. (compl. indică animale de tracţiune, trăsuri, căruţe etc.) v. Conduce. Mâna. udilos, -oâsă adj. (reg.) 1 (desprepământ) v. Apătos. Apos. 2 (mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2, udometru s.n. (meteor.; înv.) v. Ombrometru. Pluviometru. udos, -oâsă adj. 1 (reg.; mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2.2 (în opoz. cu „solid”, „gazos”; înv.; despre materii, substanţe etc.) v. Lichid, udup s.n. (geomorf; reg.) v. Ponor. Râpă. Văgăună. uf interj. 1 (exprimă ciudă, necaz) ah!, of!, ti!, vai! Uf, fată, rea te-ai mai făcut! Uf! Nu pot să mai fac nimic în casa asta! 2 (exprimă nemulţumire, mâhnire, dezamăgire) a1!, ah!, eh!, ehei!, ei! poftim!, ţ!, na! Uf, ce mult s-a scumpit viaţa! 3 (exprimă dezgust, repulsie, scârbă) ah!, of!, phi!, vai! Uf, ce miros greu este în cameră! 4 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) a1!, ah!, aoleu!, au3!, e2!, ei!, i2!, o!, of!, vai!, îleu!, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! Uf, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? -UfiNu mă mai întreba. 5 (exprimă neplăcere, apăsare, o senzaţie de greutate) pfu! Uf! Ce înghesuială este aici! ufologi'e s.f. ozeneologie. Ufobgia este studiul ozeneurilor şi al fenomenelor asociate obiectelor zburătoare neidentificate. ug s.n. (milit.; înv.) v. Pluton, uger s.f. (anat.) 1 (la mamifere) mamelă, pulpă, ţâţă, slin, zător. 2 (la femei; vulg.) v. Mamelă. Piept. Sân. ugereâlă s.f. (med. vet.; la ovine, caprine; reg.) v. Agalactie contagioasă, ughi s.m. (fin.; înv.) v. Galben unguresc. ugor ugor s.m. (iht.; reg.) v. Anghilă. Ţipar (Anguilla anguilla). ugui' vb. IV. intr. (despre porumbei şi turturele) a gânguri, a durăi, a coroi2, a îngrângora, a îngurlui2, a îngurui. ugui're s.f gângurire, gângurit, uguit. Din tei se aude uguirea porumbeilor. uguit s.n. gângurire, gângurit, uguire. uha s.f. (culin.; reg.) v. Ciorbă de peşte. Ciorbă pescărească. ui1 interj, (exprimă mirare, uimire, surprindere; pop.) v. A1! Aoleu! E2! Ehei! Ei! Hei1! I2! O! Of! Ti! Ţ! Vai! uP vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Chicoti. Chioti. Chiui. Hăuli. Striga. Ţipa1, uiâgă s.f. (reg.) 1 v. Butelie. Sticlă. 2 v. Clondir. 3 (la lampa cu petrol) v. Cilindru. Glob. Sticlă. Sticlă de lampă, uică vb. I. refl. (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. uică s.m. (reg.) 11 v. Bade. Bădie. Neică. Nene. 2 v. Unchi. 3 v. Unchi. 4 v. Străbun. Străbunic. Strămoş. II (ornit.) v. Şopârlar. Şorecar. Uliu. Uliul-şopârlelor (v. uliu) (Buteo buteo). uie s.f. (ornit.; reg.) 1 v. Şopârlar. Şorecar. Uliu. Uliul-şopârlelor (v. uliu) (Buteo buteo). 2 v. Şorecar. Şorecar-de-iamă. Şorecar-încăl-ţat (Buteo lagopus). 3 v. Bufniţă. Buhă (Bubo bubo). uiegâr s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. v. Sticlar. 2 s.n. v. Blidar. uiegos, -oâsă adj. (reg.) v. Hialin. Hialoid. Sticlos. Vitrian. Vitrificat. Vitros, ui'mă s.f. (med.) 1 (pop.) v. Adenită. Limfa-denită. 2 (pop.) v. Scrofulă. 3 (reg.) v. Erizipel, uimăceălă s.f. (reg.) v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală, uimăci vb. IV. refl., tr. (reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci, uimeălă s.f. (înv.) v. Minunare. Stupefiere. Surprindere. Uimire. Uluială. Uluire, uimi vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni) a consterna, a minuna, a perplexa, a sidera, a stupefia, a surprinde, a ului1, a etona, a încremeni, a orbi, a ebluisa, a trăsni. Imaginile uimesc prin ineditul lor. 2 tr. (compl. indică oameni) a ului1, a speria. Uimea lumea cu nebuniile ei. Erudiţia tânărului a uimit auditoriul. 3 tr. a epata, a sidera, a stupefia, a surprinde, a şoca, a ului1. A luat cuvântul, încercând să-i uimească pe toţi cu cunoştinţele lui. 4 tr. (compl. indică oameni) a năuci, a stupefia, a ului1. Vestea morţii subite a prietenului său l-a uimit. 5 refl. (despre oameni) a se cruci, a se minuna, a se ului1, a se încruci, a se pocozi, a se pogăzni, <înv.> a se ademeni, a se ciudi, a se divi, a se ienăci, a se înminuna, a se pozni. Oamenii s-au uimit de povestea fetei. II tr. fig. (înv.; compl. indică oameni sau sufletul, inima etc. lor) v. învifora. învolbura. Răscoli. Răvăşi. Sfredeli. Tulbura, uimire s.f. 11 minunare, stupefiere, surprindere, uluială, uluire, <înv.> ienăcire, minune, uimeală, etonament. Uimirea lor în faţa ineditului imaginilor a fost copleşitoare. 2 consternare, năuceală, perplexitate, stupefacţie, stupoare, surprindere, surpriză, uluială, uluire, consternaţie, încremenire. Uimirea lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. 3 epatare, scandalizare, sidera-re, stupefacţie, stupefiere, şocare, uluială, uluire. Promovează un genele publicistică de senzaţie, care urmăreşte uimirea publicului. 4 (în credinţele religioase; înv.) v. Apariţie. Arătare. Revelaţie. Vedenie. Viziune. II fig. (înv.) v. înviforare. învolburare. Răscolire. Răvăşire. Tulburare. Vâltoare. uimit, -ă adj. (adesea constr. cu vb. „a rămâne"; despre oameni) 11 consternat, crucit, minunat, mirat, perplex, siderat, stupefiat, surprins, uluit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut. A rămas uimit auzind cele povestite. 2 năuc, năucit, perplex, stupefiat, uluit. Uimit, la vederea fotografiilor din ziare, nu a mai putut găsi nicio scuză în favoarea lui. II fig. (înv.; despre oameni sau despre sufletul, inima etc. lor) v. înviforat. învolburat. Răscolit2. Răvăşit2. Tulburat. uimitor, -oâre adj., adv. I adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc.) consternant, năucitor, stupefiant, surprinzător, uluitor, eberlu-izant, aiuritor, etonant. Are un fel uimitor de a vedea lucrurile. Uneori, la televizor se transmit imagini uimitoare prin ineditul lor. 2 (despre situaţii, stări, despre atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) curios, neasemuit, stupefiant, surprinzător, uluitor. întâmplarea i s-a părut uimitoare, fără a-i găsi o explicaţie logică. 3 frapant, izbitor, sesizant, surprinzător, şocant, uluitor, bikinian. Asemănarea dintre cei doi gemeni este uimitoare. 4 ameţitor, năucitor, uluitor, zăpăcitor, halucinant, nebun. Ritmul dansului era uimitor. 5 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uluitor, unic. Privit din avion, peisajul este uimitor. 6 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uluitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă uimitoare. A avut şansa uimitoare de a participa la o misiune în cosmos. 7 (despre oameni sau despre manifestări, |1970 acţiuni etc. ale lor) epatant, stupefiant, surprinzător, şocant, uluitor, shocking. Are uneori un discurs uimitor prin temele controversate dezbătute. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) 1 extraordinar, foarte, grozav, negrăit, nemaipomenit, nespus, tare, teribil, uluitor, coz, trăsnet, foc. Fata este uimitor de frumoasă. 2 consternant, extraordinar, nemaipomenit, nespus, surprinzător, teribil, uluitor, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, senzaţional, straşnic. Cocoşatul este uimitor de urât. 3 colosal, consternant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uluitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare uimitor de scump. uină s.f. (reg.) 1 v. Lele. Leliţă. Mătuşă. Nană. Tătăişă2. Ţaţă. 2 v. Mătuşă. Tanti, uioş s.n. (reg.) 1 v. Blazer. Haină. Jachetă. Sacou. Veston. 2 v. Dulamă. Suman, uioşel s.n. (reg.) v. Vestonaş. uişâg s.n. (înv. şi reg.) 1 (jurnal.) v. Cotidian. Gazetă. Jurnal. Ziar. 2 v. Ştire. Veste, uită vb. I. A I tr. 1 a scăpa, a zăuita. în acest moment a uitat numele ei de fată. A uitat să-i spună că are o scrisoare în cutia poştală. 2 (compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a lăsa, a neglija, a omite, a scăpa, <înv. şi pop.> a trece, a întrelăsa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, a pretera. în biografia făcută scriitorului nu a uitat aspectul anecdotic al vieţii lui. A spus definiţia pe de rost, fără a uita un singur cuvânt. 3 (compl. indică obiecte, acte etc.) a lăsa. S-a întors din drum pentru că şi-a uitat cheile în uşă. 4 (compl. indică situaţii neplăcute, incidente etc.) a îngropa, a înmormânta. După ani de zile, a uitat ura veche care a îndepărtat-o de familie. II refl. 1 (despre fiinţe) a măsura, a privi, a scruta, a ochi2, <înv.> a cerca, a se rigli. Se uită de pe creastă la valea de la poalele muntelui. Se uită spre şosea, aşteptân-du-l să apară cu maşina. 2 (despre fiinţe) a privi, a ochi2, a se binocla. Se uită cu încântare la răsăritul soarelui. Câinele se uită la stăpân cu bucurie în ochi. 3 (despre oameni; cu determ. „în oglindă”) a se privi, a se căuta. Fetei îi place să se uite în oglindă. Se uită în-oglindă pentru a vedea cum îi cade sacoul. 4 (despre oameni) a privi, a vedea, a se zăuita, <înv.> a socoti, a se bunghi. Arde de nerăbdare să se uite la cadourile primite. 5 (despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin) a căuta, a cotrobăi, a răscoli, a scormoni, a scotoci, a umbla, a scociorî, a scurma, a fuşeri, a percheziţiona, <înv. şi reg.> a cotroci, a scodoli, a scorbeli, a bârcâi, a bodicăi, a boltăi, a borfai, a boscorodi, a bulduşi, a 1971 | ulei cobârlui, a cociobăi, a corleşi, a cotili, a cotoii, a coţobăi, a dibisi, a hojbăi, a motroşi, a scobârli, a scofeli, <înv.> a scorteli, a răzvrăti. Se uită prin toate sertarele biroului, dar nu-şi găseşte stiloul 6 (înv. şi pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. ,,de”) v. Interesa. îngriji. Ocupa. Preocupa. Vedea. 7 (înv.) v. Reaminti. Rememora. B (la imper., pers. 2 sg. uite!; cu val. de interj.; atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează) iată!, vezi!, ia!, iacă1!, ian!, <înv. şi reg.> ni!, inga! ningă! no! Uite! Vine! Uite! Se înseninează! uitâre s.f. 11 neglijare, omitere, uitat1, <înv.> negrijire, uităciune. Uitarea îndatoririlor este condamnabilă. 2 ignorare, neglijare, nesocotire, omisiune, omitere. Graba duce la uitarea unor detalii semnificative. 3 uitare de sine = a reverie, visare. Tresări, scos din uitarea de sine. Adesea, în nopţile senine de vară îl în-văluiau liniştea sufletească şi uitarea de sine; b (în opoz. cu ,,egoism>T) altruism,generozitate. Sunt persoane care acţionează dezinteresat în favoarea altcuiva, dovedind, astfel, uitare de sine; c extaz. Un fel de uitare de sine se produce în el atunci când se află în faţa şevaletului, în mijlocul naturii. 4 fig. (rar) v. Inexistenţă. Neant. Neexistenţă. Nefiinţă. Nimic. Nonexistenţă. I11 privire, privit, uitat1, uitătură, <înv. şi reg.> priveală, privinţă, <înv.> vedere, vistă. Uitarea îndelungată la televizor dăunează verderii. Detaliile cusăturilor costumelor expuse se observă numai la o uitare atentă. 2 (înv.) v. Căutătură. Ochi (v. ochi1). Privire. Uitătură. uitat1 s.n. I neglijare, omitere, uitare, <înv.> negrijire, uităciune. I11 privire, privit, uitare, uitătură, <înv. şi reg.> priveală, privinţă, <înv.> vedere, vistă. 2 (înv.) v. Căutătură. Ochi (v. ochi1). Privire. Uitătură. uitat2, -ă adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc. petrecute anterior) <înv.> nepomenit. Este o întâmplare uitată pe care nu şi-o poate aminti. 2 (despre oameni sau despre elemente, amănunte, fapte etc. care nu sunt considerate semnificative) ignorat, neglijat, omis, <înv.> nesocotit. Persoanele uitate devin introvertite. 3 (reg.; despre timp sau despre noţiuni temporale) v. Destul. îndelung. îndelungat. Lung. Mare. Mult. uităcids, -oâsă adj. (înv.; despre oameni) v. Uituc. uităciune s.f. (înv.) v. Neglijare. Omitere. Uitare. Uitat1. uitătdr, -oăre adj., s.m., s.f. 1 adj. (astăzi rar) v. Uituc. 2 s.m., s.f. (înv.) v. Privitor. Spectator. uitătură s.f. 1 ochire, privire. O observase în sală dintr-o uitătură. 2 căutătură, ochi (v. ochi1), privire, <înv. şi pop.> zare, căutare, ochitură, <înv.> priveală, privelişte, privitură, uitare, uitat1. Are uitătura blândă. 3 (pop.) v. Privire. Privit. Uitare. Uitat1. uiti't, -ă adj. (reg.; despre oameni) 1 v. Uituc. 2 v. Absent. Distrat. Inadvertent. Indiferent, îngândurat. Năuc. Neatent. Preocupat. uitoc, -ă adj. (reg; despre oameni) v. Uituc, uitos, -oâsă adj. (înv.; despre oameni) v. Uituc. uituc, -ă adj. (despre oameni) uitător, pliurd, uitit, uitoc, uitut, zăuituc, <înv.> uităcios, uitos. Fata nu este uitucă; va transmite exact ceea ce i s-a spus. Fiind uituc, zăpăceşte mereu lucrurile. uituceâlă s.f. (pop.) uitucie. Din uituceală, şi-a lăsat telefonul acasă. uitucie s.f. (pop.) uituceală. uitură s.f. (înv. şi reg.) v. Chicot. Chiot. Chiu. Chiuit. Chiuitură. Hăulire. Hăulit. Hăulitură. Strigăt. Ţipăt, uitut, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Uituc, uiui vb. IV. intr. (muz.; reg.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”, care arată instrumentul) v. Cânta. Sufla. Suna. uium s.n. 1 vamă. Uiumul se reţine la moară, pentru măcinat. 2 (arg.) v. Mită. ujbă s.f. (mar.) strapazan, opac'^carmos. De ujbă se leagă vâsla bărcii cu ajutorul unei cureluşe. ujmă s.n. (reg.) 1 (de obicei precedat de prep. sau de loc. prep.) v. Chindie. Vecernie. 2 chindie. Ujina se ia între amiază şi cină. ujui'vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre ape curgătoare) v. Clipoci1. Murmura. Suna. Susura. Şopoti. Şuşoti. Şuşui. 2 (despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera. Ţiui. Urla. Vâjâi. Vui. 3 (despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. ujurâş s.m. (fin.; înv. şi reg.) v. Cămătar. Speculant. ujură s.f. (fin.; înv. şi reg.) v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzurară. Procent, ulcă s.f. (bot; reg.) 1 v. Costrei. Costrei-mare (Sorghum halepense). 2 v. Grâu. Grâu-alb. Grâu-de-primăvară. Grâu-rusesc (Triticum aestivum). ulceâ s.f. (gosp.) ulcică, boalcă, bobică, pahar. îi place să bea lapte acru dintr-o ulcea de lut. ulcelâr s.n. (gosp.; reg.) v. Prepeleac, ulcelucă s.f. (gosp.; reg.) v. Ulceluşă. Ulceluţă. Ulcicuţă. ulceluşă s.f. I (gosp.) 1 ulceluţă, ulcicuţă, ulcelucă, ulcicuşă, ulciţă. Copiii beau lapte din ulceluşe din lut, când merg la bunici, la ţară. 2 olicică, oliţă, ulceluţă, ulcică, olcuţă,olişoară,oluţ,paraleasă. Fierbe laptele într-o ulceluşă din tuci. II (omit.; reg.) v. Ochiul-boului (v. ochi1). Pitulice (Troglodytes troglodytes). ulceluţă s.f. (gosp.) 1 ulceluşă, ulcicuţă, ulcelucă, ulcicuşă, ulciţă. 2 olicică, oliţă, ulceluşă, ulcică, olcuţă, olişoară, oluţ, paraleasă. ulcer s.n. 1 (med., med. vet.) <înv.> carchin. Ulcerul se caracterizează prin leziuni pe suprafaţa pielii sau a mucoaselor. 2 (med.) ulcer de gambă = ulcer varicos. Ulcerul de gambă apare pe faţa antero-intemă a gambei, pe un fond de varice;ulcer perforant = ulcer plantar = mal perforant plantar (v. mal2). Ulcerul perforant poate apărea în diabet, tabes sau lepră; ulcer varicos = ulcer de gambă. ulceră vb. I. tr. fig. (compl indicâ oameni) 1 (despre întâmplări, situaţii, manifestări ale oamenilor etc.) a durea, a îndurera, a întrista, a mâhni, a răni. Atitudinea lui indiferentă a ulcerat-o. Vorbele lui spuse la mânie au ulcerat-o. 2 a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost ulcerat public, într-o emisiune televizată. ulcerât, -ă adj. fig. (despre oameni) abătut, afectat1, amărât, deprimat, descurajat, dezolat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, prostrat, supărat, trist, acru, cătrănit2, cernit2, fiert2, îndoliat, înlăcrimat, înnegurat, muiat, neguros, opărit, otrăvit2, pâclos, pleoştit, plouat2, rănit2, avariat, dezumflat2, rebegit, tuflit, mosorât, negurat, ofilit. Ulcerat după vestea primită, s-a închis în sine. ulcerâţie s.f. (med., med. vet.) helcoză. Are o ulceraţie pe limbă. ulcică s.f. (gosp.) 1 ulcea, boalcă, bobică, pahar. 2 olicică, oliţă, ulceluşă, ulceluţă, olcuţă, olişoară, oluţ, paraleasă. ulcicuşă s.f. (gosp.; reg.) v. Ulceluşă. Ulceluţă. Ulcicuţă. ulcicuţă s.f. (gosp.) ulceluşă, ulceluţă, ulcelucă, ulcicuşă, ulciţă. ulcior s.n. = urcior1. ulciţă s.f. (gosp.; reg.) v. Ulceluşă. Ulceluţă. Ulcicuţă. ulcus s.n. (med., med. vet.; livr.) v. Leziune. Plagă. Rană. ulduc interj, (reg.; adesea cu val. vb.) v. Bâldâbâc! Bâltâc! ulectomie s.f. (stomat.) gingivectomie. Prin ulectomie se rezecă gingia inflamată. ulei1 s.n. 1 (ind. alim.; şi, înv., ulei de lemn) untdelemn, <înv. şi pop.> oloi1, <înv. şi reg.> zăitin. La gătit este recomandată folosirea uleiului în locul grăsimii. 2 (ind. alim.) ulei alimentar = ulei comestibil; ulei comestibil = ulei alimentar. Uleiul alimentar sau comestibil se foloseşte în alimentaţie; (ind. alim., farm., cosmet.) ulei de cacao = unt de cacao. Uleiul de cacao este folosit la prepararea ciocolatei; (biol.) ulei de caşalot = alb de balenă, ceară de balenă, cetaceum, spermaceti, sper-manţet. Uleiul de caşalot se foloseşte în cosmetică şi în farmacie; (ind. alim.) ulei de măsline = olivă. Prepară salatele numai cu ulei de măsline; (farm., med.) ulei depeş-te = untură de peşte, unsoare de peşte, <înv.> osânză. Uleiul de peşte este extras din ficatul proaspăt al unor specii de peşti şi este utilizat mai ales în tratarea rahitismului şi a debilităţii fizice, deoarece este bogat în vitaminele A şi D; (farm., ind.) ulei de ricin = unt de ricin, ricină, reţică. Uleiul de ricin are proprietăţi purgative; (cosmet., med.) ulei desantal=santal. Uleiul de santal se foloseşte în parfumerie şi în medicină, (chim.) ulei greu = catran, gudron, smoală, zeft. Uleiul greu se obţine din petrol, cărbune sau lemn, fiind o materie primă importantă în industria chimică; (chim.; înv. şi ulei reg.) ulei de piatră v. Bitumine lichide. Petrol. Ţiţei; (înv.) ulei de vitriol v. Acid sulfuric. Vitriol; (adesea cu determ. care indică felul) ulei esenţial v. Esenţă. 3 (ind. alim., cosmet., farm.) unt, unt vegetal. Uleiul este o grăsime solidă sau păstoasă obţinută din seminţe, boabe, miez de fructe tropicale. Ulei de migdale. Ulei de palmier. 4 (reg.; şi, ulei de lampă, ulei de naft) v. Gaz1. Petrol lampant. ulei2 s.n. (apic.; reg) v. Stup. uleia vb. I. tr. a oloi2. Din greşeală, a vărsat sticla cu ulei pe faţa de masă care s-a uleiat. uleiăt, -ă adj. oloiat. A spălat faţa de masă uleiată cu detergent. uleier s.m. (înv. şi reg.) oloier. Uleierul deţine o presă de ulei. uleios, -oâsă adj. 1 (despre substanţe, alimente etc.) gras, onctuos, unsuros, osânzos. Icrele pe care le-a preparat sunt prea uleioase. 2 (despre obiecte, suprafeţe etc.) gras, onctuos, uns2, unsuros, oloios. Farfuriile uleioase trebuie spălate cu detergent. 3 (despre plante, seminţe, fructe) oleaginos. Rapiţa este o plantă uleioasă. uler s.m. (bot.; reg.) v. Costrei. Costrei-mare (Sorghum halepense). ulete s.m. (omit.; reg) v. Erete. Erete-de-po-rumbei. Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). uli s.m. (ornit.; pop.) = uliu. uliâc s.m. (omit.; reg.) v. Erete. Erete-de-po- rumbei. Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). uliâş s.m. (omit.; pop.) v. Ulişor. ulicâreţ s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. ulicău s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. ulicioâră s.f. 1 hudicioară, hudiţă, huduţă, ulicuţă, uliţucă, uliţuţă. Stă într-un sat de munte, pe o ulicioară nepietruită. 2 (pop.) v. Stradelă. Străduţă, ulicuţă s.f. (reg.) v. Ulicioară, uligâie s.f. (omit; reg.) 1 v. Acvilă. Iepurar. Pajură. Pajură-de-munte. Pajură-imperială. Pajură-împărătească. Pajură-mare. Vultan. Vultur. Vultur-de-creste. V ultur-de-jgheab. Vultur-de-piatră. Vultur-gălbui. Vultur-regal (Aquila chrysaetos). 2 v. Erete. Erete-de-găini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-po-rumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). 3 v. Erete-de-câmp. Erete-vânăt. Şorecar. Uliu-alb. Uliu-vânăt (Circus cyaneus). 4 v. Gaie (Milvus milvus). 5 v. Gaie-neagră. Şoim-bâtlănos (Milvus migrans). 6 v. Şorecar. Şorecar-acvilin. Şorecar-feroce. Şorecar-mare (Buteo rufinus). uligân s.m. (omit.; reg.) 1 (şi uligan-roşu) v. Gaie (Milvus milvus). 2 uligan-brunv. Gaie-neagră. Şoim-bâdănos (Milvus migrans). ulior s.m. (omit.; reg.) 1 v. Erete. Erete-de-gă-ini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-po-rumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) (Accipiter gentilis). 2 v. Erete. Erete-de-porumbei. Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipjter nisus). ulişor s.m. (omit.) 1 uliaş, uliuţ. în cuib erau doi ulişori de câteva săptămâni. 2 (pop.) v. Erete. Erete-de-porumbei. Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic. Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic. Uliu-păsăresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). 3 (pop.) ulişor-cu-pi-cioare-scurte = ulişor-scundv. Uliu-cu-pi-cioare-scurte (Accipiter badius brevipes). uliţă s.f. (stomat.) gingivită, roşeaţă. Uliţa constă în inflamarea gingiilor. uliţâr s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. uliţârnic s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. uliţă s.f. 1 hudă. Uliţele din cele mai multe sate sunt pietruite. 2 (pop.) v. Stradă, uliţucă s.f. (reg.) v. Ulicioară, uliţuţă s.f. (reg.) v. Ulicioară, uliu s.m. I (ornit.) 1 (şi uliu-de-porumbi, uliu-porumbac, uliu-porumbar, art., uliul-găinilor, pop., în forma uli, uli-cenuşiu, uli-de-găini, uli-mare) Accipiter gentilis; erete, erete-de-găini, erete-de-porumbei, erete-mare, boaghe, cobeţ, coroi1, erie, gaie, găinar, hărău, orligan, porumbar2, răţar, şoavă, şurlicar, uligaie, ulior. 2 (şi uliu-mic, uliu-păsărar, uliu-păsăratic, uliu-păsăresc, uliu-vrăbier, art uliul-păsărilor, uliul-vrăbiilor) Accipiter nisus; erete, erete-de-porumbei, erete-de-vrăbii, păsărar, cobeţ, coroi1, erie, lupul-păsărilor (v. lup), săbioară, ulete, uliac, ulior, ulişor, uliuţ. 3 (şi, art., uliul-şopârlelor, pop., în forma uli, uli-de-pă-dure, uli-hoitar, uli-iepurar, uli-şorecar) Buteo buteo; şopârlar, şorecar, ploier, şurlicar, uică, uie. 4 (şi, uliu-vânăt, art., uliul-rândunelelor, pop., în forma uli, uli-pă-sărar) Falco subbuteo; erete, eretele-rândune-lelor (v. erete), şoim, şoim-de-vară, şoimul-cio-cârliilor (v. şoim), şoimul-rândunelelor (v. şoim), lăstunar. 5 uliu-alb = uliu-vânăt = Circus cyaneus; erete-de-câmp, erete-vânăt, şorecar, gaie, uligaie; uliu-alb = (art.) uliul-stepelor = Circus macrourus; erete-alb, şorecar, uli-de-câmp, uli-palid, şoavă; uliu-cenuşiu = uliu-sur= Circus pygargus; erete-cenuşiu, erete-sur, şorecar, şorecar-cenuşiu; uliu-cu-picioare-scurte = Accipiter badius brevipes; ulişor-cu-pi-cioare-scurte, ulişor-scund, corui cu picioare scurte (v. coroi1), lipitoare (v. lipitor); uliu-de-baltă = uliu-de-stuf= uliu-de-trestie = Circus aeruginosus; erete-de-baltă, ere-te-de-stuf, şorecar, şorecar-de-baltă, şorecar-ro-şu, şorecar-ruginiu; (art.) uliul-vrăbiilor = Falco columbarius aesabn; erete, erete-de-iar-nă, erete-pitic, gaia-găinilor (v. gaie), şoim, şoim-de-iamă, şoim-pitic, şoimuleţ-de-iamă, |1972 şoimuleţ-pitic, vindereu, uli-de-vrăbii, vânător, vântrel, vrăbier; (pop.; în forma uli) uli-de-apă v. Gaie (Milvus milvus); uli-de-câmp = uli-palid v. Erete-alb. Şorecar. Uliu-alb. Uliul-stepelor; uli-de-pasăre = uli-vrăbier v. Erete. Erete-roşu. Vânturel. Vânturel-roşu. Vânturel-ruginiu. Vindereu (Falco tinnunculus); uli-de-stânci v. Acvilă. Iepurar. Pajură. Pajură-de-munte. Pajură-im-perială. Pajură-împărătească. Pajură-mare. Vultan. Vultur. Vultur-de-creste. Vul-tur-de-jgheab. Vultur-de-piatră. Vultur-gălbui. Vultur-regal (Aquila chrysaetos); uli-de-vrăbii v. Erete. Erete-de-iarnă. Erete-pitic. Gaia-găinilor (v. gaie). Şoim. Şo-im-de-iarnă. Şoim-pitic. Şoimuleţ-de-iarnă. Şoimuleţ-pitic. Uliul-vrăbiilor. Vindereu (Falco columbarius aesalon); uli-roşu = uli-vulpin v. Şorecar. Şorecar-roşcat. Şore-car-roşu. Şorecar-vulpin (Buteo vulpinus); (reg.) uliu-de-baltă = uliu-încălţatv. Şorecar. Şorecar-de-iarnă. Şorecar-încălţat (Buteo lagopus); uliu-mare v. Şorecar. Şorecar-ac-vilin. Şorecar-feroce. Şorecar-mare (Buteo rufinus); uliu-mic y. Berbecel. Lupul-vrăbiilor. Sfrâncioc. Sfrâncioc-coţofanesc. Sfrâncioc-mare. Sfrâncioc-păsăresc. Sfrâncioc-popesc (Lanius excubitor). II (art. uliul; j. de copii; reg.) v. Cloşca-cu-pui (v. cloşcă). Puia-gaia. III (jur.; arg.) v. Acuzator. Acuzator public. Procuror. uliuţ s.m (omit.; reg.) 1 v. Ulişor. 2 v. Erete. Ere-te-de-porumbei. Erete-de-vrăbii. Păsărar. Uliu. Uliu-mic Uliu-păsărar. Uliu-păsăratic Uliu-pă-săresc. Uliu-vrăbier. Uliul-păsărilor (v. uliu). Uliul-vrăbiilor (v. uliu) (Accipiter nisus). ulm s.m. (bot.) 1 (şi ulm-campestru, ulm-de-câmp) Ulmus carpinifolia; ca-ragaci, ulmac, ulmar, <înv.> şleau1.2 (şi ulm-pe-dunculat) Ulmus laevis; velniş, vânj. 3 (şi ulm-de-munte) Ulmus scabra; velniş. ulmâ vb. I. tr. 1 (reg.; despre animale) v. Adulmeca. Mirosi. 2 fig. (înv.; compl. indică acţiuni, fapte viitoare, întâmplări despre care nu se poate afla încă în mod direct) v. Anticipa. Intui. Mirosi. Presimţi. Simţi, ulmăc s.m. (bot.) v. Ulm. Ulm-campestru. Ulm-de-câmp (Ulmus carpinifolia). ulmâr s.m. (bot.) v. Ulm. Ulm-campestru. Ulm-de-câmp (Ulmus carpinifolia). ulmet s.n. (bot.) ulmiş, ulmişte. Ulmetul este o pădure de ulmi. ulmîş s.n. (bot.) ulmet, ulmişte. ulmişor s.m. (bot.) ulmuleţ, ulmuţ. ulmişte s.f. (bot.; reg.) v. Ulmet. Ulmiş. ulmuleţ s.m. (bot.) ulmişor, ulmuţ. ulmuş s.n. (anat.; reg.) v. Luetă. Omuşor. Omuşorul gâtlejului (v. omuşor). Uvulă. ulmuţ s.m. (bot.; reg.) v. Ulmişor. Ulmuleţ. ulnăr, -ă adj. (anat.) cubital. ulnă s.f. (anat.) cubitus. Ulna formează împreună cu radiusul scheletul antebraţului. ulterior, -oără adj. (în opoz cu „anterior) posterior. Concluziile comisiei de anchetă vor fi date publicităţii la o dată ulterioară. ulteriorităte s.f. (rar) v. Posterioritate. ultim, -ă adj. 1 vfinal. Ultima etapă de fotbal se desfăşoară la Bucureşti. Participă la ultima 1973| uluc cursă de ciclism. 2 suprem. A făcut sacrificiul ultim pentru a-şi salva fiul. 3 (despre oameni; de obicei precedă subst.) abject, infam, josnic, mârşav, mişel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, <înv. şi pop.> eretic, nebun, parşiv, becisnic, rău, japiţă, <înv. şi reg.> ticăit2, bedaş, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, proclet, <înv.> fărădelege, farălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutăţit, vil, infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, reptilian. Prin fapta sa s-a dovedit a fi ultimul om. 4 (art.) ultima lovitură = lovitură decisivă. Boxerul i-a aplicat adversarului ultima lovitură. ultra adj. invar, (fam.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext. despre oameni) v. Desăvârşit. Excelent. Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit. Perfect. Splendid. Sublim. Superb, ultraabundent, -ă adj. supraabundent, pletoric. Discursul său este ultraabundent în metafore. ultraacustic, -ă adj. ultrasonic, ultrasonor. Această lamă începe să vibreze sub influenţa undelor ultraacustice. ultracalificât, -ă adj. supracalificat. Personalul din firmă este ultracalificat. ultraaglomerât, -ă adj. supraaglomerat. Când se fac reduceri de preţuri, marile complexe comerciale sunt ultraaglomerate. ultracentral, -ă adj. extracentral. Are un apartament ultracentral. ultracentralizât, -ă adj. supercentralizat, supracentralizat. Sistemul de învăţământ este ultracentralizat. ultraconfort s.n. superconfort, supraconfort. într-un hotel de cinci stele este ultraconfort. ultracunoscut, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, binecunoscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, mare1, renumit, reputat, vestit slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hiveş, hiviclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustric, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, perifar, strălucit, strălucitor, lucitor, străluminat. Apreciatul actor american este şi un regizor ultracunoscut. Faptele sale de arme au rămas ultracunoscute. Este autorul unor aforisme ultracunoscute. 2 arhicunoscut, banal, depăşit, răscunoscut, ştiut2, vechi2, su-percunoscut, prăfuit, fumat2, răsuflat, trezit2. A spus un banc ultracunoscut şi nimeni nu a râs. ultrademocrat, -ă adj. ultrademocratic. S-a înscris într-un partid ultrademocrat. ultrademocratic, -ă adj. ultrademocrat, ultraeficient, -ă adj. supereficient. Sistemele de aer condiţionat sunt ultraeficiente în timpul zilelor toride. ultraelaborăt, -ă adj. supraelaborat. Şi-a făcut o coafură ultraelaborată. Perfecţionist fiind, are şi un limbaj ultraelaborat. ultraeterât, -ă adj. fig. (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, fiu, străveziu, subţire, transparent, uşor2, vaporos, aerian, eterat, eteric, spumos, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase ultraeterată. ultrafm, -ă adj. (despre anumite produse, băuturi etc.) extrafîn, superfin, suprafin, străfin. Au fost serviţi cu un coniac ultrafin. A cumpărat o ciocolată ultrafină. ultrafinâre s.f. (ind.) ultrafining. Ultrafinarea este un procedeu de hidrogenare catalitică, aplicat în industria prelucrării ţiţeiului în vederea îmbunătăţirii calităţii produselor. ultrafining s.n. (ind.) ultrafinare. ultragiâ vb. I. tr. (compl. indicâ oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a vexa, a sudui, <înv. şi reg.> a prâsni2, a hicăi, a mărdăgi, a osârli, <înv.> a obijdui, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost ultragiat public, într-o emisiune televizată. ultragiat, -ă adj. (despre oameni) insultat, invectivat, jignit, ofensat, vexat, <înv. şi pop.> ocărât, atins, lezat, rănit2, lovit. Politicianul ultragiat a intrat în polemică cu opozanţii săi. ultragiere s.f. insultare, invectivare, jignire, ofensare, vexare, lezare, rănire. Ultragierea politicianului a fost necuviincioasă. ultrainteresânţ, -ă adj. arhiinteresant. Editorialul de astăzi din ziar este ultrainteresant. ultrai'sm s.n. extremism. Ultraismul politic, ca şi cel religios, trebuie amendat. ultrăj s.n. afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Ultrajele din presă au demoralizat-o. ultramarm1 s.n., adj. invar. 1 s.n. albăstreală, turchez, mierială, sineală, vine-ţeală. Ultramarinul este folosit în gospodărie şi în industria textilă. 2 adj. invar (despre culori, obiecte, materiale etc.) albastru, turchez. îi place culoarea ultramarin. Astăzi a îmbrăcat un costum ultramarin. ultramarm2, -ă adj. (rar) v. Transmarin. ultramicrân s.m. (fiz.) submicron. Ultrami-cronul este o particulă coloidalâ cu dimensiune inferioară unei zecimi de micron. Ultrami-cronii sunt vizibili numai la ultramicroscop. ultramicroscop s.n. (fiz.) supermicroscop. La ultramicroscop sunt observate obiectele ale căror dimensiuni sunt sub limita de separare a microscopului obişnuit. ultramodern, -ă adj. extramodern, super-modem, ultramodernist. Vedeta poartă haine ultramoderne. ultramodernist, -ă adj. extramodern, supermodern, ultramodern. ultramontân, -ă adj. ultramuntean. Persoanele ultramontane locuiesc dincolo de munţi. ultramuntean, -ă adj. ultramontan. ultraperformânt, -ă adj. superperformănt. Are un sistem audio ultraperformant. Şi-a cumpărat un laptop ultraperformant. ultraplm, -ă adj. (despre locuri, încăperi) arhiplin, superplin. Stadionul a fost ultraplin la concertul vedetei americane de muzică rock. ultrapopulât, -ă adj. (despre teritorii, localităţi etc.) arhipopulat. Locuieşte într-un cartier mărginaş, ultrapopulat. ultrareacţionâr, -ă adj. arhireacţionar. Poliţia se confruntă cu manifestanţi ultrare-acţionari. ultrarezistent, -ă adj. suprarezistent. Şi-a cumpărat nişte pantofi ultrarezistenţi. ultrascurte s.f. pl. (fiz.) raze ultrascurte (v. raza). Ultrascurtele sunt radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă foarte mici, utilizate în telecomunicaţii, medicină etc. ultrasensibil, -ă adj. 1 (despre instrumente, aparate de măsură de mare precizie etc.) extrasensibil, supersensibil. La înregistrarea melodiei pe disc a folosit un microfon ultrasensibil. 2 (fotogr.; despre materiale fotografice) suprasensibil. 3 (despre fiinţe) extrasensibil, suprasensibil. încearcă să nu o supere cu nimic, deoarece este o persoană ultrasensi-bilă. ultrasonic, -ă adj. (fiz.) ultraacustic, ultrasonor. Această lamă începe să vibreze sub influenţa undelor ultrasonice. ultrasonografie s.f. (med., med. vet.) ecogra-fie, ecotomografie, ultrasonoscopie. Prin ultrasonografie se explorează un organ sau o regiune din organism cu ajutorul ultrasunetelor. ultrasonor, -ă adj. (fiz.) ultraacustic, ultrasonic. ultrasonoscopie s.f. (med., med. vet.) ecografie, ecotomografie, ultrasonografie. ultravi'rus s.n. (microbiol.) infravirus, virus filtrabil, virus filtrant. Ultravirusul, fiind extrem de mic, nu poate fi văzut la microscopul obişnuit. uluc s.n. I (constr.) 1 burlan, jgheab, şipot, ţurloi, ţurţur, ţuţuroi. Pe uluc curge apa de la izvor sau de la cişmea. 2 (reg.) v. Olan. Ţiglă1. II 1 adăpătoare, jgheab, troacă, teică1, <înv. şi reg.> covată, scoc, lăturar, moldă, piuă, vălău. A pus apă în uluc pentru a bea caii. 2 (la streaşina casei) şipot, vălău. Apa de ploaie de pe acoperiş se adună în uluce, apoi curge spre burlane. 3 (la moara de apă) jgheab, scoc, burlan, lăptoc, şipot, hadă, padină, pod1, slo-bozitoare (v. slobozitor), ton3, vălău, <înv.> hamza. Prin uluc curge apa care pune în mişcare roata morii. 4 (silv.) jilip, plancă, scoc, plevaşcă, riz, rol2, vălău. Pe uluc se scot, prin alunecare, buştenii din pădure. 5 (tehn.) canelură, nut, renură, răcli-tură. Ulucul de pe suprafaţa cilindrică a unei piese serveşte la asamblarea acesteia cu o altă piesă canelată. ulucar ulucar1 s.m. (iht; reg.) v. Sulac (Cyprinus carpio hungaricus). ulucar2 s.n. (în dulgherie; reg.) v. Şănţuitor. Ulucitor. ulucâş s.n. (tehn.; la moară) v. Piscoaie (v. piscoi). Vrană. ulucă s.f. 1 <înv. şi reg.> stobor, ştachetă. Casa are un gard din uluci. 2 (mai ales la pl. uluci; constr.; pop.) v. Gard. împrejmuire, îngrăditură. ulucări vb. IV. tr. (compl indică buşteni) a uluci. Pădurarii ulucăresc butucii pe uluc la vale. ulucărie s.f. (constr.; reg.) v. Gard. împrejmuire. îngrăditură. uluci vb. IV. tr. (compl. indică buşteni) a ulucări. ulucitor s.n. (în dulgherie) şănţuitor, ulucar2. Cu ulucitorul se fac şanţuri de-a lungul marginilor unor piese de lemn care se asamblează. ului'1 vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a consterna, a minuna, a perplexa, a sidera, a stupefia, a surprinde, a uimi, a etona, a încremeni, a orbi, a ebluisa, a trăsni. Imaginile uluiesc prin ineditul lor. 2 tr. (compl indică oameni) a uimi, a speria. Uluia lumea cu nebuniile ei. Erudiţia tânărului a uluit auditoriul. 3 tr. (compl. indică oameni) a năuci, a stupefia, a uimi. Vestea morţii subite a prietenului său l-a uluit. 4 tr. (compl. indică oameni) a epata, a sidera, a stupefia, a surprinde, a şoca, a uimi. A luat cuvântul, încercând să-i uluiască pe toţi cu cunoştinţele lui. 5 refl. (despre oameni) a se cruci, a se minuna, a se uimi, a se încruci, a se pocozi, a se pogozni, <înv.> a se ademeni, a se ciudi, a se divi, a se ienăci, a se înminuna, a se pozni. Oamenii s-au uluit de povestea fetei. 6 tr., refl. (înv. şi reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. 7 refl.,tr. (reg.; sub. sau compl. indică construcţii, elemente de construcţii, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa. 8 refl. (reg.; despre oameni) v. Fâstâci. Intimida, încurca. Zăpăci. uluP vb. IV. tr. (înv.) 1 (compl. indică gânduri, păreri, fapte etc.) v. Afirma. Declara. Mărturisi. Relata. Spune. Zice. 2 (compl. indică oameni) v. Chestiona. Interoga. întreba, uluiâlă s.f. 1 minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluire, <înv.> ienăcire, minune, uimeală, etonament. 2 consternare, năuceală, perplexitate, stupefacţie stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluire, consternaţie, încremenire. 3 epatare, scandalizare, siderare, stupefacţie, stupefiere, şocare, uimire, uluire. 4 (înv. şi reg.) v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală. uluire s.f. 1 minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluială, <înv.> ienăcire, minune, uimeală, etonament. Uluirea lor în faţa ineditului imaginilor a fost copleşitoare. 2 consternare, năuceală, perplexitate, stupefacţie, stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială, consternaţie, încremenire. Uluirea lui a fost atât de mare la primirea veştii, încât nu a mai putut scoate niciun cuvânt. 3 epatare, scandalizare, siderare, stupefacţie, stupefiere, şocare, uimire, uluială. Promovează un gen de publicistică de senzaţie, care urmăreşte uluirea publicului. 4 (înv. şi reg.) v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. MahirfOrie. Năuceală. Năucire. Perplexitate. Zăpăceală. 5 (înv.) v. Ademenire. Amăgire. înşelare1. înşelăciune, înşelătorie. Mistificare. Momire. Păcăleală. Păcălire. Păcălit1. Trişare. uluit, -ă adj. (despre oameni; adesea constr. cu vb. „a rămâne”) 1 consternat, crucit, minunat, mirat, perplex, siderat, stupefiat, surprins, uimit, <înv. şi pop.> încrucit, <înv. şi reg.> izumit, interzis, încremenit, pietrificat, mut. A rămas uimit auzind cele povestite. 2 năuc, năucit, perplex, stupefiat, uimit. Uluit, la vederea fotografiilor din ziare, nu a mai putut găsi nicio scuză în favoarea lui. 3 (înv. şi reg.) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit, uluită s.f. (relig.; înv.) v. Predicare. Propagare. Propovăduire. Răspândire, uluitor, -oâre adj., adv. I adj. 1 (despre fapte, întâmplări etc.) consternant, năucitor, stupefiant, surprinzător, uimitor, eberluizant, aiuritor, etonant. Are un fel uluitor de a vedea lucrurile. Uneori, la televizor se transmit imagini uluitoare prin ineditul lor. 2 (despre situaţii, stări, despre atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) curios, neasemuit, stupefiant, surprinzător, uimitor. întâmplarea i s-a părut uluitoare, fără a-i găsi o explicaţie logică. 3 frapant, izbitor, sesizant, surprinzător, şocant, uimitor, bikinian. Asemănarea dintre cei doi gemeni este uluitoare. 4 ameţitor, năucitor, uimitor, zăpăcitor, halucinant, nebun. Ritmul dansului era uluitor. 5 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, unic. Privit din avion, peisajul este uluitor. 6 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, unic, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă uluitoare. A avut şansa uluitoare de a participa la o misiune în cosmos. 7 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) epatant, stupefiant, surprinzător, şocant, uimitor, shocking. Are uneori un discurs uluitor prin temele controversate dezbătute. II adv. (modal; ca determ. al unui adj. sau al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.) 1 extraordinar, foarte, grozav, negrăit, nemaipomenit, nespus, tare, teribil, uimitor, coz, trăsnet, foc. Fata este uluitor de frumoasă. 2 consternant, extraordinar, grozav, nemaipomenit, nespus, surprinzător, teribil, uimitor, fantastic, fenomenal, formidabil, senzaţional, straşnic. Cocoşatul este uluitor de urât. 3 colosal, consternant, deosebit, excepţional, extraordinar, extrem, foarte, groaznic, grozav, incredibil, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, neasemuit, nemaipomenit, nespus, ridicol, surprinzător, tare, teribil, uimitor, <înv. şi pop.> mult, fantastic, formidabil, giugiuc, senzaţional, straşnic, <înv.> nepomenit, foc, catran. Produsul i se pare uluitor de scump. umân, -ă adj. 1 omenesc, creştinesc, <înv.> sufletesc. La poalele muntelui este o aşezare umană. Spiritul uman se îmbogăţeşte prin cultură. 2 (pedag.; în opoz. cu „real”; despre învăţământ, clase, licee etc.) modern, umanistic, <înv.> umanitar. S-a înscris la secţia umană din liceu. umanist, -ă adj. umanistic. Cronicarii români au fost spirite umaniste. Este respectat pentru cultura lui umanistă. Erasmus din Rotterdam este o personalitate emblematică a curentului umanist. umanistic, -ă adj. 1 umanist. 2 (pedag.; în opoz. cu „real”; despre învăţământ, clase, licee etc.) modern, uman, <înv.> umanitar, umanitar, -ă adj. 1 (despre acţiuni, întreprinderi etc. ale oamenilor) caritabil, filantropic. Marele actor este implicat în numeroase activităţi umanitare. 2 (pedag.; în opoz. cu „real”; înv.; despre învăţământ, clase, licee etc.) v. Modern. Uman. Umanistic, umanitarism s.n. umanitate. Donând bani pentru ridicarea caselor sinistraţilor, bancherul a făcut un gest plin de umanitarism. Opera scriitorului este străbătută de accente de umanitarism. umanitarist, -ă s.m., s.f. pacifist. Umanitaristul este adeptul umanitarismului. umanitate s.f. 1 (adesea cu determ. „întreagă”, ,,toată,y) lume, omenire, seminţia omenească (v. seminţie), univers, <înv. şi reg.> omenime, lumucă, <înv.> seminţia pământenilor (v. seminţie), viii (v. viu). Toată umanitatea militează pentru pace. în cartea sa studiază o perioadă importantă din istoria umanităţii. 2 umanitarism. umaniză vb. tr., refl. (compl. sau sub. indică popoare, comunităţi umane etc.) a (se) civiliza. Unele colectivităţi au fost umanizate cu ajutorul religiei. umăr s.m. 11 (art., la pl; anat.) umerii feţei = umerii obrajilor = pomeţi, <înv. şi reg.> merele obrazului (v. măr2), poama obrazului (v. poamă), pumnii obrajilor (v. pumn), umerii de la obraz, umerii de obraz, umărul la ochi, umărul ochiului, <înv.> magule (v. magulă). Are umerii obrajilor 1975| umblet foarte proeminenţi; {reg.) umerii de la obraz = umerii de obraz=umărul la ochi = umărul ochiului v. Pomeţi. Umerii feţii. Umerii obrajilor. 2 (anat.; la oameni şi la unele animale; pop.; şi, art., umărul gâtului) v. Ceafa. Cerbice. Grumaz. 3 (anat.; la oameni şi la unele animale; reg.) umărul genunchiului v. Patelă. Rotulă. II 1 (rar; adesea cu determ. „de lemn) v. Portmantou. Umeraş. 2 (la jug; pop.; şi, art., umărul jugului) trâmbă. Umărul este partea de sus a jugului, care se aşazâ pe gâtul animalelor. 3 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.; şi umărul osiei) creier, junghietură, opor, umerar, umeraş. Umărul se află lângă strâgălie şi se îmbină cu câpăţâna roţii. 4 (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea, umbelât, -ă adj. (bot.; despre unele organe ale plantelor) umbeliform, <înv.> umbrelat. umbelă s.f. (bot.) <înv.> umbrelă. Umbela este o inflorescenţă racemoasă la care pedun-culii fiecărei flori pornesc din acelaşi punct şi se ridică la aceeaşi înălţime, ca pânza unei umbrele. umbeliform, -ă adj. (bot.; despre unele organe ale plantelor) umbelat, <înv.> umbrelat. Florile trandafirului pot fi umbeliforme sau dispuse în raceme umbeliforme. umblă vb. I. (astăzi mai ales pop. sau fam.) 1 (predomină ideea de deplasare) 1 intr. (despre fiinţe; de obicei cu determ. modale sau locale) a se deplasa, a merge, a se mişca, a se purta, <înv. şi reg.> a păsa2, a pohodi, <înv.> a deştinde. Bolnavul s-a dat jos din pat şi a început să umble prin cameră. 2 intr. (despre oameni, vehicule etc.; cu determ. locale sau modale) a circula, a se deplasa, a merge, a se mişca. Umblă prin oraş doar pe jos. 3 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a merge, a străbate, a traversa, a trece. în concediu a umblat prin munţi. 4 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a călători, a colinda, a cutreiera, a se deplasa, a peregrina, a voiaja, a itinera, a drumeţi, a drumui, <înv.> a strănici. A umblat prin multe ţări ale lumii. 5 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a vagabonda, a flana, a perinda. Nu mă întreba pe unde am umblat! 6 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a bântui, a colinda, a cutreiera, a se plimba. Ce tot umbli prin oraş! Mai stai şi acasă! 7 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a se duce2, a merge. Toată ziua umblă prin magazine. 8 intr. (despre oameni; cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) a se deplasa, a se duce2, a merge. A umblat prin toate farmaciile pentru a-şi găsi medicamentele. 9 tr. (mai ales pop.; compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) a bate, a colinda, a cutreiera, a măsura, a parcurge, a străbate, a alerga, a călca, a ocoli, a petrece, a purta, a zvântura, <înv. şi reg.> a răzbate, <înv.> a plimba, a treiera, a vântura. Toată ziua umblă străzile. 10 intr. (pop.; despre păsări, insecte etc.) v. Deplasa. Trece. Zbura. 11 intr. (pop.; despre nori) v. Deplasa. Mişca. 12 intr. (nav.; pop.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.; de obicei cu determ. locale) v. Merge. Naviga. Pluti. 13 intr. (pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „la”, „după”) v. Interesa, îngriji. Ocupa. Preocupa. Vedea. 14 intr. (reg.; despre vânt) v. Bate. Sufla. Trece. II intr. (predomină ideea de căutare, de strădanie pentru a găsi, pentru a afla ceva) 1 (despre fiinţe; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „în”, „prin”) a căuta, a cotrobăi, a răscoli, a scormoni, a scotoci, a se uita, a scociorî, a scurma, a fuşeri, a percheziţiona, <înv. şi reg.> a cotroci, a scodoli, a scorbeli, a bârcâi, a bodicăi, a boltăi, a borfai, a boscorodi, a bulduşi, a cobârlui, a cociobăi, a corleşi, a cotili, a cotorî, a coţobăi, a dibisi, a hojbăi, a motroşi, a scobârli, a scofeli, <înv.> a scorteli, a răzvrăti. Umblă prin toate sertarele biroului, dar nu-şi găseşte stiloul. 2 (pop. şi fam.) v. Căuta. încerca. III intr. (tehn.; predomină ideea de mişcare, de funcţionare; pop.; despre aparate electrice, mecanisme, motoare cu explozie etc.) v. Aprinde. Funcţiona. Lucra. Merge. IV intr. (despre oameni) 1 a merge, a purta. Iama umblăm cu haine groase. Vara umblă cu pălărie de soare. 2 a se folosi, a întrebuinţa, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza. Umblă cu tot felul de tertipuri pentru a-l convinge să-i dea bani. V intr. (predomină ideea de trecere, de transmitere, de circulaţie, de răspândire) 1 (înv. şi pop.; de obicei cu determ. „din mână în mână”, „din om în om”) v. Purta. Transmite. Trece. 2 (înv. şi pop.) v. Circula. Folosi. întrebuinţa. Utiliza. Uzita. 3 fig. (pop. şi fam.; despre vorbe, păreri, zvonuri etc.) v. Circula. Extinde. împrăştia, întinde. Propaga. Răspândi. Transmite. VI intr. (înv. şi pop ; despre fapte, acţiuni, evenimente etc.) v. Desfăşură. Evolua. întâmpla. Petrece. VII intr. (predomină ideea de mânuire, de îndeletnicire, de utilizare) 1 (înv. şi pop; urmat de determ. care indicâ dispozitive sau sisteme tehnice, instrumente, aparate etc., introduse prin prep. „cu”) v. Manevra. Manipula. Mânui. 2 (înv. şi pop.; urmat determ. care indică obiecte, produse etc., introduse prin prep. „cu”) v. Folosi. întrebuinţa. Utiliza. 3 (înv. şi pop; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu” sau „în”) v. îndeletnici. Ocupa. 4 (pop.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Interesa. îngriji. Ocupa. Preocupa. Vedea. umblăre s.f. (astăzi mai ales pop. sau fam.) umblat1, umblătură, umblet. umblat1 s.n. (astăzi mai ales pop. sau fam.) 1 umblare, umblătură, umblet. 2 colindare, colindat, cutreierare, cutreierat, hoinăreală, hoinărire, rătăcire, umblet, vagaţie, cutreier, cutreierătură, umblătură. Umblatul prin parcuri o relaxează. 3 (adesea urmat de determ. care arată felul) călcătură, mers, mişcare, pas2, păşire, păşit, umblet, picior, <înv. şi pop.> mersătură, mersură, hod2. umblat2 -ă adj. 1 (despre oameni) călătorit, voiajat, purtat2. Mai rar un om aşa umblat ca dumneata! 2 (despre drumuri, căi etc.) bătătorit, bătut2, circulat, frecventat, <înv.> umblător. Drumul umblat din pădure duce spre schit. umblăreţ, -eâţă adj., s.m., s.f. (adesea glum. sau iron.) plimbăreţ, <înv.> plimbătareţ, flaneur. Persoanelor umblăreţe le place să meargă mult pe jos. Umblăreţii au întârziat la masă. umblător, -oare s.m., s.f., adj. I s.m. 1 (la pl. umblători; fam.; adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuinţarea) v. Pantof. 2 (la pl. umblători; fam.) v. Gheată. 3 (la pl. umblători; fam.) v. încălţăminte. 4 (înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. II s.f. (reg.) 1 v. Closet. Toaletă. Veceu. 2 (apic.; la stup) v. Urdiniş. III adj. 1 (reg.; despre nave, ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.) v. Plutitor. 2 (înv.; despre drumuri, căi etc.) v. Bătătorit. Bătut2. Circulat. Frecventat. Umblat2. 3 (înv.; despre monede, bancnote etc.) v. Bun. Valabil. umblătură s.f. 11 (astăzi mai ales pop. sau fam.) umblare, umblat1, umblet. Este obosit după atâta umblătură prin oraş. 2 (astăzi mai ales pop. sau fam.) alergare, alergătură, fugă, fugăreală, goană, umblet, mânătu-ră, prepurtare, ştrapaţ, ştrapă, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. Pregătindu-se logodna fetei, era o umblătură continuă între casă şi diverse magazine. 3 (pop.) v. Deplasare. Mergere. Mers. Mişcare. Umblet. 4 (pop.) v. Colindare. Colindat. Cutreierare. Cutreierat. Hoinăreală. Hoinărire. Rătăcire. Umblat1. Umblet. II (înv.) v. Comportament. Comportare. Conduită. Purtare. umblet s.n. 11 deplasare, mergere, mers, mişcare, ambulaţie, mergătură, umblătură, <înv.> deplasament, marş, mer-set. Umbletul după masă este recomandat de medic. 2 umblare, umblat1, umblătură. 3 alergare, alergătură, fugă, fugăreală, goană, umblătură, mânătură, prepurtare, ştrapaţ, ştrapă, ştrăpăţuială, ştrăpăţuit. 4 circulaţie, mers, purtare. Treptele s-au tocit de la umbletul pe ele. 5 (adesea urmat de determ. care arată felul) călcătură, mers, mişcare, pas2, păşire, păşit, umblat1, picior, <înv. şi pop.> mersătură, mersură, hod2. îl recunoaşte după umblet. 6 (de obicei constr. cu vb. ca „a auzi”, „a asculta”) pas2. Neputând dormi, auzea umbletul vecinei de deasupra. 7 colindare, colindat, cutreierare, cutreierat, hoinăreală, hoinărire, rătăcire, umblat1, vagaţie, cutreier, cutreierătură, umblătură. 8 (hidrol.) curent, curs1, <înv. şi reg.> scursură, scurs1, scursoare, <înv.> cursoare. Umbletul apelor de munte este rapid. 9 (înv.) v. Călătorie. Deplasare. Drum. Excursie. Voiaj. 10 (înv.) v. Cale. Drum. 11 (constr.; înv.) v. Coridor. Culoar. Gang1.111 (înv. şi pop.) v. Comportament. Comportare. Conduită. Purtare. 2 (înv.) v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. III (înv.) v. Desfăşurare. Dezvoltare. Evoluţie. Mers. umbo |1976 umbo s.f. {anat.) ombilic. Umboul este o structură anatomică proeminentă. umbon s.n. (zool.) ombilic. Umbonul este punctul central şi proeminent al unei cochilii. umbrâgiu s.n. (înv.) v. Umbră, umbrâr s.n. 11 <înv.> umbră. A adormit sub umbrarul nucului bătrân din faţa casei. 2 (constr.) şop2. Iau masa la restaurant, pe terasa de sub umbrar. 3 (înv. şi reg.) v. Şatră. 4 (înv. şi reg.) v. Umbrelă. 5 (constr.; reg.) v. Bordei. Colibă. 6 (constr.; reg.) v. Şopron. 7 (constr.; reg.) v. Magazie. Şopron. Şură. 8 (înv.) v. Cort. 9 (înv.) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 10 (bis.; înv.) v. Baldachin. Oranist. Uranisc. II (art.; bot.; reg.) umbrarul-doamnei = umbrarul-muntelui v. Creţişoară (v. cre-ţişor) (Alchemilla vulgaris). umbrâtic, -ă adj. (rar, despre copaci, vegetaţie) v. Umbros. umbră s.f. 11 umbrire, <înv.> umbrâgiu. Lumina soarelui nu pătrunde în cameră din cauza umbrei pe care o face nucul din faţa casei. Au poposit pentru câteva clipe la umbra unui stejar bătrân. 2 umbriş. Fiind prea cald pe terasă, se retrage la umbră, acolo unde razele soarelui nu ajung. Muşchii cresc la umbră. 3 întunecime, întuneric, obscuritate, tenebritate, tenebrozitate, umbrire. Se lasă învăluiţi de umbra nopţii. 4 (a plast., fotogr.) umbritură. Umbra este partea mai întunecată dintr-o imagine plastică. Jocul dintre lumină şi umbră este foarte bine dozat în acest tablou. 5 umbre chineze = umbre chinezeşti = umbre pe pereţi. Umbrele chinezeşti sunt umbre proiectate pe un perete, pe un ecran etc., prin combinarea poziţiei palmelor şi a degetelor, reprezentând diferite figuri; (pop.) umbre pe pereţi v. Umbre chineze. Umbre chinezeşti. 6 (înv.) v. Umbrar. 7 fig. grijă, ocrotire, protecţie, aripă, pavăză, scut, umbrire. Copilul se simte în siguranţă sub umbra mamei. 8 fig. umbrire. Are umbre în jurul ochilor din cauza oboselii. 9 fig. urmă. Pe chipul lui nu se vede nicio umbră de regret. 10 fig. (înv. şi pop.) v. Necunoaştere. Neştiinţă. II fig. (jur.; fam.) v. Arest. Bastilie. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. III (mitol. pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoâică1, strigoi, vedenie, viziune, <înv. şi pop.> nălucitură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moromeţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că umbrele sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. 2 şteamăt. A ajuns o umbră din cauza bolii. 3 chip, imagine, spectru, vedenie, vedere, viziune. Este obsedat de umbra morţii. 4 fig. iluzie, închipuire, nălucire, părere, miraj, stihie. Pentru o clipă o văzu aievea în faţa lui, dar nu a fost decât o umbră. 5 fig. aparenţă, haină, eboşă, suprafaţă, vopsea. De cele mai multe ori umbrele înşală. III (art.; bot.) umbra-iepurelui = a Asparagus tenuifolius; sparanghel, sparanghel-sălbatic; b (reg.) v. Aglică (Filipendula vulgaris); (reg.) umbra-cucului = umbra-iepurelui v. Sparanghel. Sparanghel-bun (Asp/migus officinalis); umbra-munteluiv. Creţişoară (v. creţişor) (Alchemilla vulgaris); umbra-nopţii v. a Lăsnicior. Zâmă (Solanum dulcamara); b Lăsnicior. Zâmă (Solanum nigrum). IV (art.; omit.; reg.) umbra-nopţii v. Cucuvaie. Cucuvea (Athene noctua). umbrelât, -ă adj. (bot.; înv.) v. Umbelat. Umbeliform. umbrelă s.f. I <înv. şi reg.> cort, parapleu, umbrar, cortel1, eşemeu, parasol, ploier, vetrelă, <înv.> plouar. Cerul fiind înnorat, şi-a luat umbrela când a plecat în oraş. II (bot.) 1 umbrelă-spinoasă v. Scaiul-dracului (v. scai) (Eryngium campestre); umbrelă-stelată v. Ştevie. Ştevie-de-munte (Astrantia major). 2 (înv.) v. Umbelă. umbreluşă s.f. (rar) v. Umbreluţă, umbreluţă s.f. I umbreluşă, corteluţ. II (bot.) 1 (la unele plante compozite) papus. Umbreluţa este organul seminţei, în formă de umbrelă, cu ajutorul căruia seminţele se răspândesc la distanţe foarte mari. 2 (pop.) umbreluţă-de-apă = umbrelu-ţă-de-baltă = umbreluţă-de-bălţi v. Buri-cul-apei (v. buric)(Hydrocotyle vulgaris). umbri vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni, locuri, spaţii, obiecte etc.) a adumbri. Nucul umbreşte foişorul din curte. 2 refl. (despre oameni) a se adumbri. Se umbresc sub un stejar bătrân. 3 tr. (despre nori; compl. indică cerul) a întuneca, a plumbui. Nori negri umbresc cerul. 4 refl. (despre culori, nuanţe etc.) a se înăspri, a se închide, a se întuneca. Cu timpul galbenul chihlimbarului se umbreşte. 5 intr., refl. (rar; despre obiecte, fiinţe etc. situate la mare distanţă) v. întrevedea. întrezări. Transpărea. 6 intr. (rar; despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) v. Contura. Delimita. Desluşi. Distinge. Evidenţia. Preciza. Profila. Proiecta. Reliefa. Vedea. 7 refl. impers. (reg.) v. Amurgi. însera. întuneca. Scăpăta. 8 intr. (reg.) v. înnopta. întuneca. II fig. 1 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a obtenebra, a eclipsa, a întuneca, a obnubila, a ofiisca. Anii nu i-au umbrit frumuseţea şi eleganţa ţinutei. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni sau chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomori, a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî, a se mosorî, a se rupe. Ochii i s-au umbrit la auzul teribilei veşti. 3 tr. (rar; compl. indică vocea, sunete etc.) v. Estompa. Voala. 4 tr. (înv. şi reg.) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. umbriân, -ă adj. umbric. Limba umbriană este limba indo-europeană vorbită în Antichitate de umbrieni. umbric, -ă adj. umbrian. umbricios, -oâsă adj. (rar; despre locuri, spaţii etc.) v. Adumbrit. Umbrit. Umbros, umbrire s.f. I (rar) 1 v. Umbră. 2 v. întunecime. întuneric. Obscuritate. Umbră. 3 fig. v. Umbră. II fig. (înv.) 1 v. Aripă. Grijă. Ocrotire. Pavăză. Protecţie. Scut. Umbră. 2 v. Apologie. Cinste. Cinstire. Dafini (v. dafin). Elogiu. Glorie. Laudă. Lauri (v. laur). Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire, umbri'ş s.n. (rar) v. Umbră, umbrişoără s.f. umbriţă, umbruliţă, umbruşoară, umbruţă. umbrit, -ă adj. 11 (despre locuri, spaţii etc.) adumbrit, umbros, umbricios. Valea umbrită este străbătută de un izvor limpede. 2 (în opoz. cu „luminos”; despre locuri, spaţii etc.) întunecat, întunecos, negru, obscur, obscurat, umbros, noptatic. Unele animale trăiesc în locurile umbrite ale peşterilor. 3 (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecat, întunecos, obscur, obscurat, sumbru, tenebros, umbros, <înv.> noptos, mohorât. Camerele locuinţei sunt umbrite. II fig. 1 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbros, lung. Avea faţa umbrită din cauza eşecului la examen. 2 (despre oameni sau despre fizionomia lor) gânditor, îngândurat, preocupat, umbros. Este mereu umbrit pentru că are probleme în familie. 3 (despre voce, sunete etc.) estompat, voalat, învăluit. Are vocea umbrită din cauza unei răceli. 4 (despre glas, vorbe, sunete etc.) îngânat, murmurat, mut, şoptit2, şoptitor, şuşuit2. îi spune ceva cu glas umbrit. 5 (înv.; despre locuri, aşezăminte, adăposturi, drumuri etc.) v. Adăpostit. Apărat. Asigurat. Ferit. Ocrotit. Păzit2. Protejat. Sigur, umbritor, -oâre adj. (astăzi rar; despre copaci, vegetaţie) v. Umbros, umbritură s.f. (a plast., fotogr.; rar) v. Umbră, umbriţă s.f. (pop.) v. Umbrişoără. umbrds, -oâsă adj. I 1 (despre copaci, vegetaţie) umbritor, umbra-tic. Lângă mănăstire este o pădure de stejari umbroşi. îi face plăcere să se plimbe prin codrul umbros. 2 (despre locuri, spaţii etc.) adumbrit, umbrit, umbricios. 3 (în opoz. cu „luminos”; despre locuri, spaţii etc.) întunecat, întunecos, negru, obscur, obscurat, umbrit, noptatic. 4 (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecat, întunecos, obscur, obscurat, sumbru, tenebros, umbrit, <înv.> noptos, mohorât. II fig. 1 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, mohorât, posomorât, trist, îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, lung. 2 (despre oameni sau despre fizionomia lor) gânditor, îngândurat, preocupat, umbrit. 3 (înv.; despre părul oamenilor, despre blana, coama, 1977| umfla coada animalelor) v. înfoiat. Stufos. Tufos. 4 (înv.; despre gene) v. Des. umbruli'ţă s.f. (pop.) v. Umbrişoară. umbruşoâră s.f. (pop.) v. Umbrişoară. umbruţă s.f. (reg.) v. Umbrişoară. umed, -ă adj. 11 (mai ales despre pământ) jilav, moale, reavăn, ud, umezit2, <înv. şi reg.> umezos, mlăciu, motov, puhav, revenos, udăcios, udilos, udos, verde. Dimineaţa, pământul este umed de la rouă. 2 (despre lucruri, obiecte, corpuri etc.) jilav. Rufele nu s-au uscat, sunt încă umede. 3 (despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) igrasios, jilav, ud, <înv. şi reg.> umezos, mucegăit, reavăn. Iama, pereţii pot devin umezi din cauza condensului. Locuieşte într-o casă umedă. 4 (despre lemne) verde, călâu. Lemnele nu ardeau bine pentru că erau umede. 5 (meteor.; mai ales despre vreme) ploios, nourat, <înv. şi reg.> plouros, zlotos, ploicios, plointe, pluvios. în regiunea nordică a ţârii vremea este umedă. Toamna trecută a fost umedă. 6 (despre atmosferă, aer, mediu etc.) ud, <înv. şi reg.> umezos. Se va vindeca dacă va sta câtva timp într-o atmosferă umedă şi caldă. Frigul umed ne pătrunde până la oase. Este o noapte umedă, de toamnă târzie. 7 (despre ochi) înlăcrimat, lăcrimat, lăcrimător, lăcrimos, ud, umezit2, rourat. Se roagă cu ochii umezi. 8 (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) asudat2, năduşit, transpirat2, ud, umezit2, înăduşit, năboit. îşi şterge ceafa umedă cu un şerveţel. 9 (desprepiei, blănuri etc.) brut, crud, neargăsit, neprelucrat, netăbăcit, verde. Are o piele umedă de vulpe, pe care trebuie s-o argăsească. 10 (mai ales fig.; despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umezit2, sticlitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, umezi, plini de vioiciune. II fig. (despre ochi, privire) drăgăstos, galeş, languros, lânced, molatic, tandru. Fata îi aruncă priviri umede. umejune s.f. 1 (biol.; rar) v. Umoare. 2 (înv.) v. Jilăveală. Reveneală. Udătură. Umezeală. Umiditate. umerâl, -ă adj. (anat.) scapular. Centura umeralâ leagă membrele superioare de trunchi. umerârs.n. 11 (rar) v. Portmantou. Umeraş. 2 (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) creier, junghietură, opor, umăr, umărul osiei (v. umăr), umeraş. Umerarul se află lângă strâgâlie şi se îmbină cu căpăţâna roţii. II (bis.; înv.) v. Orar2. umeraş s.m., s.n. I s.m. (anat.) umerel, umeruţ. I11 s.n. portmantou, umăr, umerar. Are nevoie de mai multe umeraşe pentru haine. 2 s.m. (rar) v. Brandenburg. Găitan. 3 s.m. (la anumite uniforme militare; rar) v. Eghilet. 4 s.m. (reg.) v. Altiţă. 5 s.m. (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea. 6 s.m. (tehn.; la car sau la căruţă; reg.) creier, junghietură, opor, umăr, umărul osiei (v. umăr), umerar. umerel s.m. (anat.) umeraş, umeruţ. umeri vb. IV. refl. (pop.) 1 (despre oameni) v. Forţa. Opinti. Sforţa. 2 (despre animale de tracţiune sau, p. ext., despre oameni) v. Deşela. Istovi. Speti, umeros, -oâsă adj. (pop.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. umeruţ s.m. (anat.; reg.) v. Umeraş. Umerel. umezeâlă s.f. 11 umiditate. Umezeala nisipului este deosebit de importantă în procesul de fabricare a sticlei. 2 jilăveală, reveneală, udătură, umiditate, reavăn, udeală, crihală, udelişte, <înv.> umejune. Dimineaţa, în aer se simte miros de umezeală de la pământul acoperit de rouă. 3 igrasie, jilăveală, mucegai, mucezitură, igrasală, mucegăială, reveneală, sume-deală, <înv.> umiditate. Umezeala din locuinţă este periculoasă pentru sănătate. 4 umiditate. Umezeala aerului din încăperea unde dorm copiii trebuie controlată. I11 (rar) v. Lacrimă. Strop. 2 (fiziol.; rar) v. Apă. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie. 3 (biol; înv.; de obicei urmat de determ. care indicâ felul) v. Suc. 4 (biol; înv.) v. Umoare. 5 (bot.; la plante; înv.) v. Măduvă. Sevă. Suc. 6 (biol; înv.) umezeală uiegoasă v. Corp vitros. Umoare hialoidă. Umoare sticloasă. Umoare vitroasă. umezi vb. IV. 1 tr. (compl. indică obiecte, părţi ale corpului etc.) a înmuia, a muia, a uda, a întinge. Copilul umezeşte pensula în tuş. îşi umezeşte picioarele în apa mării. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales pământul) a (se) jilăvi, a (se) reveni2. Dimineaţa, pământul se umezeşte de la rouă. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ obiecte, corpuri etc.) a (se) jilăvi. Lemnele s-au umezit de la ploaie. Rufele se umezesc înainte de a fi călcate. 4 refl. (despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) a se jilăvi. Pereţii camerei s-au umezit din cauza condensului. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ ochii) a (se) înlăcrima, a (se) uda, a (se) aburi, a (se) înmuia. Fumul i-a umezit ochii. Ochii i s-au umezit când şi-a văzut bunica. 6 tr. a uda, a roura. Lacrimile i-au umezit obrajii. umezire s.f. 1 stropire, stropit, udare, udat1, umezit1. Umezirea rufelor este obligatorie pentru a se călca bine. 2 înlăcrimare. îşi fereşte privirea, să nu-i vadă umezirea ochilor. umezit1 s.n. stropire, stropit, udare, udat1, umezire. umezit2, -ă adj. 1 (mai ales despre pământ) jilav, moale, reavăn, ud, umed, <înv. şi reg.> umezos, mlăciu, motov, puhav, revenos, udăcios, udilos, udos, verde. Dimineaţa, pământul este umezit de la rouă. 2 (despre obiecte, corpuri etc.) jilăvit. Rufele umezite se calcă uşor şi bine. 3 (despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) jilăvit. Vara, pereţii umeziţi încep să se usuce. 4 (despre obiecte, lucruri etc.) înmuiat, muiat, ud, udat2, întins3. Rufele umezite se spală mai uşor. 5 (despre ochi) înlăcrimat, lăcrimat, lăcrimător, lăcrimos, ud, umed, rourat. Se roagă cu ochii umeziţi. 6 (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) asudat2, năduşit, transpirat2, ud, umed, înăduşit, năboit. îşi şterge ceafa umezită cu un şerveţel. 7 (mai ales fig.; despre ochi, privire) fulgurant, licăritor2, lucios, lucitor, scăpărător, scânteietor, sclipitor, strălucitor, umed, sticlitor, sticlos, strălucit, străluciu, <înv.> scânteind, scânteios, sclipit2, aprins2, înfocat, învăpăiat, luminat2. Fata are ochii negri, umeziţi, plini de vioiciune. umezds, -oăsă adj. I (înv. şi reg.) 1 (mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2.2 (despre pereţi, încăperi, locuinţe etc.) v. Igrasios. Jilav. Ud. Umed. 3 (despre atmosferă, aer, mediu etc.) v. Ud. Umed, II fig. (în opoz. cu „sensibil”; înv.; despre oameni) v. Flegmatic. Impasibil. Imperturbabil. Imun. Indiferent. Insensibil, împietrit. înlemnit. Neclintit. Nepăsător. Nesensibil. Nesimţitor. Netulburat. Pasiv. Rece. umfla vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte cu pereţi elastici sau plianţi) a (se) gonfla. Copilul umflă un balon. Salteaua se umflă cu ajutorul unei pompe. 2 refl. (despre abdomen sau, p. ext., despre oameni ori despre animale) a se balona. Stomacul i s-a umflat deoarece a mâncat prea mult. S-a umflat din cauză că a băut apă acidulată. 3 tr., refl. a (se) bomba. Băiatul îşi umflă pieptul şi sare la bătaie. 4 tr. (compl. indicâ părţi ale corpului unor păsări sau animale) a înfoia. Curcanul îşi umflă guşa. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică ochii) a (se) bulbuca, a (se) lărgi, a (se) mări, a (se) bleojdi, a (se) boldi, a (se) căsca, a (se) holba, a (se) zgâi, a (se) beli, a (se) bolboşa, a (se) boboşa, a (se) bolovăni, a holbăni, a holboca, a holşti, a zgăura, a (se) zgâmboi2, <înv.> a (se) înholba. îşi umflă ochii într-un fel comic. Ochii i s-au umflat de mirare. 6 refl. (despre oameni sau despre faţa lor) a se puhăvi, a se buhăi1, a se buftăni, a se bufti, a se bugezi, a se orjoveni1. S-a umflat tot din cauza băuturii. 7 refl. (despre penele păsărilor sau, p. ext., despre păsări) a se înfoia, a se răsfira, a se zbârli, a se sperii, a se străfloca. Penele păunului s-au umflat. Vrăbiuţa s-a umflat. 8 refl. (despre plăci, capace etc.) a se bomba, a se deforma, a se gondola1. Tabla de pe acoperiş s-a umflat. 9 refl. (despre ape, râuri etc.) a creşte, a se mări, a se ridica, <înv. şi pop.> a se urca, a boboti, a musti. Apele râurilor s-au umflat din cauza ploilor. 10 refl. (despre aluaturi) a creşte, a dospi, a răsări1, <înv.> a aveni. Aluatul de pâine se umflă repede. 11 refl. (bot.; rar; despre muguri) v. Creşte. Dezvolta. 12 refl. (pop.; despre unele corpuri) v. Dilata. 13 refl. (pop.; mai ales despre fenomene atmosferice) v. Accentua. Acutiza. Amplifica. Creşte. Intensifica. întărâta. întări. înteţi. Mări. Spori1.14 tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indicâ oameni ori animale) v. împlini. îngrăşa. Rotunji. II refl. (med., med. vet.) 1 (despre ţesuturi, organe etc.) a se inflama, a se tumefia, a se umflare |1978 obrinti, a se boboti, a se bolfi, a se coşi, a se mosorî, <înv.> a se aprinde. Piciorul s-a umflat din cauza fracturii. 2 (despre sâni, ugere) a se inflama, a se bolovăni, a străfulgi. Ugerul vacii s-a umflat. III fig. 1 tr. a exacerba, a exagera, a încărca, a înflori. Speriaţi, părinţii au umflat manifestările negativiste ale copilului. 2 refl. {pop. şi fam.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. împăuna. înfumura îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1.3 tr. {fam.; compl. indică fiinţe, obiecte, lucruri etc.) v. Apuca. înhăţa. înşfăca. Lua. Prinde. 4 tr. {jur.; fam.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Lua. Ridica. Sălta. 5 refl., tr. {fam.; sub. sau compl. indică oameni) v. Aprinde. înălbăstri. încălzi. înfierbânta. înfuria. învineţi. învrăjbi. Mânia. Turba. 6 tr. {fam.; compl. indică fiinţe) v. Atinge. Bate. Lovi. 7 refl. {fam.; despre ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2, împrăştia. întinde. Pătrunde. Propaga. Răspândi. Răzbate. Transmite. Trâmbiţa. Vehicula. Zbura. IV tr. {arg.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. umflare s.f. 11 gonflare. Se ocupă cu umflarea babanelor pentru copii. 2 bulbucare, mărire, bleojdire, boldire, căscare, chiorătură, chiorâre, holbare, holbat1, zgâire, zgâit1, belire, belit1, boboşare. Surpriza a avut un efect comic asupra lui: umflarea ochilor. 3 creştere, mărire, ridicare, <înv. şi pop.> urcare, <înv.> umflătură. Umflarea apelor râului a pus în pericol numeroase localităţi. 4 {pop.) v. Dilatare. II {med., med. vet.) 1 congestionare, flegmazie, flogoză, inflamare, inflamaţie, intumescenţă, iritare, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrinti-tură, bobotire, <înv.> aprinzăciune, brânt. Un simptom al sinuzitei este umflarea mucoasei nazale. 2 inflamare, inflamaţie, tumefacţie, tumefiere, turgescenţă, turgor, obrinteală, obrintire, obrintit1, obrinti-tură, bobotire, <înv.> mosorâtură. Umflarea piciorului s-a produs din cauza fracturii. III fig. 1 exagerare, exageraţie, încărcare, înflorire. Se poate spune, fără umflare, că regizorul a realizat un film excelent. 2 {pop. şi fam.) v. Aere (v. aer1). Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Fumuri {v.fum). Infatuare. împăunare. înfumurare, îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate. 3 (fam.) v. Apucare. înhăţare. înşfa-care. Luare. Luat1. Prindere. 4 {fam.) v. Mărire. Multiplicare. Sporire, umflat, -ă adj. 11 (despre obiecte cu pereţi elastici sau plianţi) gonflat. încăperea este ornată cu baloane umflate, multicolore. 2 (despre abdomen sau, p. ext., despre oameni ori despre animale) balonat Are burta umflată. 3 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gras, gros, masiv, obez, opulent, planturos, plin, rotofei, rotund, trupeş, voluminos, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş, Este cam umflat pentru vârsta lui. 4 (despre ochi) bulbucat, exoftalmic, mare1, mărit3, larg, bleojdit, boldit, căscat2, holbat2, zgâit2, belit2, bolboşat, bălăbănos,boboşat, măciuliat, <înv.> zgăurat. Are ochii cam umflaţi şi s-a dus la doctor să afle cauza. 5 (despre oameni sau despre faţa br) puhav, buhăit2, pufos, buged, buhos, butăv, pâhăvit, pufaios, searbăd1. îşi priveşte îngrijorat în oglindă faţa umflată. 6 (despre nasul oamepilor) borcănat, gros, borcănos. Are nasul cam umflat. 7 (mai ales despre penele păsărilor) înfoiat, răsfirat, zbârlit, ciuş. Păunul are penele umflate. 8 (despre obiecte) bombat, pântecos. A aruncat cutia de conserve umflată, întrucât conţinutul este alterat. 9 (despre părţi ale unor obiecte) buri-cat. O porţiune a mesei din grădină este umflată din cauza ploilor. 10 (despre obiecte, saci, vase etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) doldora, încărcat2, îndesat, înţesat, plin, ticsit, doldoş, ţeapăn, ţoş-că. Vine din piaţă cu sacoşele umflate. Are portofelul umflat de bancnote. 11 (mai ales despre fuste, rochii) înfoiat, învoit Fiind slabă, îi stă bine cu fuste umflate. 12 (despre îmbrăcăminte sau despre părţi ale ei) bufant, înfoiat Nu se mai poartă pantalonii umflaţi. 13 (despre ape, râuri etc.) crescut2, mare1. Apele umflate ale râului au inundat localităţile riverane. 14 (despre aluaturi) crescut2, dospit. Din aluatul umflat face pâine. 15 (pop.; despre unele corpuri) v. Dilatat. II (med., med. vet.; despre ţesuturi, organe etc.) inflamat, intumescent, tumefiat, tumescent, tumid, turgescent, turgid, obrintit2, bobotit, <înv.> mosorât îl doare piciorul umflat. III fig. 1 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, usturător. A plătit o sumă umflată pentru un autoturism. 2 exacerbat, exagerat, încărcat2, înflorit. Adesea informaţiile umflate din presă produc derută. 3 (în opoz. cu „firesc”, „natural’) despre limbaj, stil etc.) afectat1, artificial, artificios, bombast, bombastic, căutat2, convenţional, declamativ, declamator, discursiv, ditirambic, emfatic, fals, făcut2, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompieresc, pompieristic, pompos, pretenţios, retoric, confecţionat2, preţios, ronflant, sforăitor, sonor, sunător, lustruit2, răsunător. Discursul nu a plăcut publicului din cauza stilului umflat. 4 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Băţos. Fudul. Grandoman. Infatuat. împăunat. închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. înţepat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Pieptos. Prezumţios. Scrobit2. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 5 (fam.; despre oameni) v. Supărat. Turgid. umflăcios, -oăsă adj. fig. (înv.; despre oameni) v. Băţos. Fudul. Grandoman. Infatuat. împăunat. închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. înţepat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Pieptos. Prezumţios. Scrobit2. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. umflăciune s.f. (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Extumescenţă. Inflamaţie. Intumescenţă. Tumefacţie. Tumescenţă. Umflătură, umflătură s.f. 11 (în opoz. cu „concavitate”) convexitate, elevaţie, excrescenţă, ieşind, ieşitură, proeminenţă, protuberanţă, ridicătu-ră, eminenţă, buricătură, bolfa, <înv.> scosătură, scoţătură, cocoaşă. Trebuie să aplatizeze umflătura de pe suprafaţa piesei. 2 (înv.) v. Creştere. Mărire. Ridicare. Umflare. 3 (înv) v. Iluviu. Iluviune. Inundare. Inundaţie. înec. Potop. Revărsare. II (med., med. vet.) 1 <înv. şi pop.> crescătură, gâlcă, broască, gâlmă, gâmfatură, guşă, bolfa, boşoalcă, bubâlcă, buboi, găletuşă, gâlcătură, grumăzare, modâlcă, modovâlcă, molfă, momealcă, mostofâlcă, mozol1, tragăn, ţie2, vârcă. Are o umflătură la un picior. 2 extumescenţă, inflamaţie, intumescenţă, tumefacţie, tumescenţă, badraganie, <înv. şi reg.> umflăciune, aprinsură, bubâlcă, măzănaie, <înv.> aprinzătură. Umflătura s-a retras folo-sindu-se comprese reci. III (iht.; reg.) v. Guvid (Gobius). IV (anat.; arg.) v. Vulvă, umflăţel, -ea adj. (fam.; despre fiinţe) v. Grăsuliu. Grăsuţ. Plinuţ. umiditate s.f. 1 umezeală. Umiditatea nisipului este deosebit de importantă în procesul de fabricare a sticlei. 2 jilăveală, reveneală, udătură, umezeală, reavăn, udeală, crihală, udelişte, <înv.> umejune. Dimineaţa, în aer se simte miros de umiditate de la pământul acoperit de rouă. 3 umezeală. Umiditatea aerului din încăperea unde dorm copiii trebuie controlată. 4 (înv.) v. Igrasie. Jilăveală. Mucegai. Umezeală, umidometru s.n. (climat.) higrograf, higro-metru, indicator de umiditate. Cu ajutorul umidometrului se măsoară umiditatea relativă a aerului sau a altor medii gazoase. umidostăt s.n. higrostat. Umidostatul este folosit pentru supravegherea şi menţinerea umidităţii relative a aerului într-o încăpere, într-o instalaţie etc. umil, -ă adj. 11 (despre persoane aflate în subordinea cuiva) ascultător, obedient, obsecvios, plecat2, servil, slugarnic, supus, ancilar, <înv.> plecător, slugar, slugăratic, slugărelnic, slugăresc, slugos, pupincurist, aplecat2. Este un slujitor umil şi cinstit. De regulă, subordonaţii sunt umili în faţa şefilor. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) obsecvios, plecat2, servil, slugarnic, smerit, supus, umilit, <înv.> netrebnic, slugăresc, slugos, smerin, smemic, suplecat, umilincios, ciocoiesc, ofilit. Persoanele care au un comportament umil faţă de superiori, pentru a obţine avantaje în profesie, sunt detestabile. I11 (mai ales despre chipul oamenilor) smerit, spăsit. Copilul certat pentru greşeala făcută are figura umilă. Degeaba îşi ia un aer umil, că tot nu îl iartă. 2 (despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) inferior, modest, neimportant, neînsemnat, simplu, <înv. şi pop.> prost, umilit, <înv.> prostac, şcheau, mărunt, 1979| mic, puchinos. Este un umil funcţionar la primărie. 3 (despre oameni; de obicei precedă subst. determ.) biet, neînsemnat, umilit, obscur. îl consideră un umil profesor de gimnaziu. 1111 (despre condiţia socială) modest, simplu, <înv. şi pop.> prost, <înv.> prostatic, umilitor. S-a căsătorit cu o tânără de condiţie umilă. 2 (despre locuinţe) sărăcăcios, meschin, calicos. Fiind oameni sărmani, au trăit toată viaţa lor într-o casă mică şi umilă. 3 (mai ales despre interioare) mizer, mizerabil, sărac, sărăcăcios, meschin, sărăcios, <înv.> mizericos, sărăcesc. în camera ei umilă era o dezordine de nedescris. 4 fig. (mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente etc.) modest, sărac, sărăcăcios, simplu, anahoretic, slab, strâmt, umilit. Duce 0 viaţă umilă. umileciune s.f. (înv.) v. Smerenie. Umilinţă, umilenie s.f. (înv.) 1 (relig. creştină) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare. îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire. 2 v. Blândeţe. Bunătate. 3 v. Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemân-gâiere. Of. Supărare. Tristeţe, umili vb. IV. 11 refl. (despre oameni) a se înjosi, a se ploconi, a se căciuli, a se târşi1, <înv.> a se micşora, a se smeri, a se ticăloşi, a se coborî, a se gudura, a se târî, a se ciorsăi, a se coroji, a slugări, a slugărnici. -De ce te umileşti atât în faţa şefului? 2 tr. (compl. indicâ oameni) a înjosi, <înv.> a înjosori, a micşora, a ruşina, a smeri, a ecrasa, a încujba, a mortifica, a nimici, a nimicnici. L-a umilit în public. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ oameni) a (se) degrada, a (se) dezonora, a (se) înjosi, a (se) coborî, a (se) scoborî. Munca nu umileşte pe om. Nimeni nu se umileşte muncind. II refl. (despre oameni) 1 a se smeri, a se spăsi, <înv.> a se cuceri, a se mici, a se micşora, a se milcui, a se molcomi. O femeie demnă nu se umileşte niciodată în faţa unui bărbat. 2 (relig.) a se pleca, a se smeri, a se supune, <înv. şi pop.> a sluji, <înv.> a primi, a se evlavi-si. Se umileşte în faţa lui Dumnezeu. 3 (înv.) v. Căi. Pocăi1. Regreta, umiliaţiune s.f. (înv.) 1 v. Degradare. Dezonoare. înjosire. Umilinţă. Umilire. 2 (relig.) v. Obsecviozitate. Plecare. Smerenie. Supunere. Umilinţă. umilinciâs, -oâsă adj. (înv.; despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Obsecvios. Plecat2. Servil. Slugarnic. Smerit. Supus. Umil. Umilit. umilinţă s.f. 11 (adesea constr. cu vb. „a suporta”, „a suferi”, „a răbda) înjosire, ruşine, <înv.> ruşinare, rezalet. A suportat public o umilinţă nemeritată. 2 degradare, dezonoare, înjosire, umilire, giosire, <înv.> degradaţie, înjosorire, umiliaţiune, umilitate, coborâre, scădere, nimicire. Nu poate să admită nici cea mai mică umilinţă a demni- tăţii umane. 3 afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Umilinţele din presă au demoralizat-o. 4 obsecviozitate, servilism, slugărnicie, servilitate, supuşenie, <înv.> şerbie, platitudine, ciocoism, slugăreălă, slugărie, slugărire, slugărit, slugămicire, < fig.; fam.; peior.) pupincurism. Ceea ce îl caracterizează este umilinţa faţă de şefi. I11 smerenie, <înv.> micşorare, milă, milcuire, molcomenie, mol-comire. Soţia lui este de o umilinţă exagerată. 2 smerenie, spăseală, spăsenie, <înv.> cuceritură, oviliciune, smericiune, smerinţă, smerire, smeritură, smernicie, umileciune, umilire. A sărutat cu umilinţă mâna stareţei, îl roagă cu umilinţă să îi acorde câteva clipe. 3 (relig.) obsecviozitate, plecare, smerenie, supunere, chenoză, <înv.> netrebnicie, oviliciune, plecat1, plecăciune, umiliaţiune, umilitate. Adevăraţii credincioşi dovedesc umilinţă în faţa lui Dumnezeu. 4 (relig. creştină; înv.) v. Ajutor. Graţie. Har. îndurare, îndurare divină. Milă. Milostenie. Milostivire. 5 (relig.; înv.) v. Credinţă. Cucernicie. Cuvi-oşenie. Cuvioşie. Devoţiune. Dumnezeire. Evlavie. Pietate. Pioşenie. Piozitate. Religiozitate. Smerenie. III fig. (rar) v. Degradare. Deteriorare. învechire. Ponosire. Roadere. Stricare. Tocire. Uzare. umilire s.f. 11 înjosire, ploconeală, ploconire, ploconitură, căciuleală, căciulire, târâre, slugărire, slugărit, slugămicire. Termină odată cu umilirea în faţa şefului! 2 degradare, dezonoare, înjosire, umilinţă, giosire, <înv.> degradaţie, înjosorire, umiliaţiune, umilitate, coborâre, scădere, nimicire. II (înv.) v. Smerenie. Umilinţă, umilit, -ă adj. 11 (despre oameni) degradat, înjosit, scăzut, <înv. şi reg.> ruşinat, zgulit, <înv.> înjosorit, mortificat. Umilit în demnitatea sa, vrea să se răzbune. 2 (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) obsecvios, plecat2, servil, slugarnic, smerit, supus, umil, <înv.> netrebnic, slugăresc, slugos, smerin, smernic, suplecat, umilincios, ciocoiesc, ofilit. II (despre oameni) 1 (înv. şi pop.; de obicei precedă subst. determ.) v. Inferior. Modest. Neimportant. Neînsemnat. Simplu. Umil. 2 (înv. şi pop.; precedă subst. determ.; exprimă o stare afectivă, de obicei de compătimire şi înţelegere plină de omenie sau de simpatie) v. Biet. Nenorocit. Nevoiaş. Sărac. Sărman. 3 (pop. şi fam.; de obicei precedă subst. determ.) v. Biet. Neînsemnat. Umil. 4 (înv.) v. Afectat1. Emoţionat. Impresionat. înduioşat. Tulburat. 5 (înv.) v. Modest. II fig. (înv.; mai ales despre trai, mijloace de existenţă, anumite evenimente umple etc.) v. Anahoretic. Modest. Sărac. Sărăcăcios. Simplu. Umil. umilitâte s.f. I 1 (livr.) v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţă. Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stimă. Trecere. Vază1. 2 (livr.) v. Modestie. Simplicitate. Simplitate. 3 (relig.; înv.) v. Obsecviozitate. Plecare. Smerenie. Supunere. Umilinţă. II (înv.) v. Degradare. Dezonoare. înjosire. Umilinţă. Umilire. umilitor, -oâre adj. 1 (despre situaţii, stări, fapte etc.) degradant, dezonorant, jignitor, înjositor, ofensant, ofensator, ruşinos, <înv.> ovelitoriu, negru, mortifiant. Prin acest refuz brutal al lui, a fost pusă într-o situaţie umilitoare. 2 (înv.; despre condiţia socială) v. Modest. Simplu. Umil. umilos, -oăsă adj. (relig. creştină; înv.; despre Divinitate sau determinând numele lui Dumnezeu) v. Bun. îndurător. îngăduitor. Milos. Milostiv. umivânie s.f. (în practicile relig. creştine; înv.) v. Niptiră. umnoji vb. IV. refl. (înv.) v. Creşte. înmulţi. Mări. Ridica. Spori1. Urca. umoâre s.f. I (biol.) 1 <înv.> udătură, umejune, umezeală. Umoarea este un lichid biologic (sânge, limfă, bilă etc.) în care trăiesc celulele organismului. 2 umoare hialoidă = umoare sticloasă = umoare vitroasâ = corp vitros, <înv.> trup uiegos, umezeală uiegoasă. Umoarea sticloasă se găseşte în camera posterioară a ochiului. II (psih.; livr.) v. Caracter. Fire. Natură. Structură. Suflet. Temperament. um6r s.n. 1 haz, veselie. Este atâta umor în comedie, încât merită să o vezi a doua oară. 2 duh, haz, spirit, piper, sare. Este renumit pentru glumele sale pline de umor. umorâl, -ă adj. (psih.) temperamental. Cei doi au câteva particularităţi umorale comune. umorali'sm s.n. (med.) patologie umorală. Umoralismul este o teorie care atribuie umorilor rolul principal în apariţia şi în dezvoltarea bolilor. umorist, -ă s.m., s.f. caricaturist. Umoristul a făcut câteva desene hazlii. umoristic, -ă adj. (mai ales despre creaţii ale oamenilor) hazliu, vesel. Sceneta umoristică a celor doi actori a plăcut mult publicului. umplător, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj. (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre boli) v. Contagios. Contaminant. Epidemic. Infectant. Infec-ţios. Molipsitor. Transmisibil. 2 s.f. (înforma umplutoare; reg.) v. Pâlnie. 3 s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Paharnic, umple vb. III. 11 tr. (compl. indicâ vase, recipiente etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) <înv.> a plini. A umplut căldările cu apă. îşi umple paharul cu limo-nadă. 2 tr. (compl. indicâ vehicule, recipiente etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) a încărca, a înfuleca, a tecărui. A umplut căruţa cu lemne. A umplut pipa cu tutun. 3 tr. (compl. indică arme de foc) a încărca, a şarja. A umplut revolverul cu gloanţe. Vânătorul îşi umple puşca. 4 tr. umplere (compl indică spaţii de depozitare, magazine, centre comerciale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) a aproviziona, a îndopa, a înfunda, a îndoldora. A umplut magazinul cu marfă. A umplut cămara cu provizii. 5 tr. (compl. indică spaţii, cavităţi etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) a astupa. A umplut şanţul cu pământ. 6 tr., refl. pas. (compl sau sub. gram. indică locuri, terenuri etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. »cu>T) a (se) împânzi, a înţesa, a garnisi, a (se) împăna, a (se) trufa. Manifestanţii au umplut piaţa oraşului. La meciuri, stadioanele şi împrejurimile se umplu cu jandarmi şi poliţişti. 7 tr., refl. a (se) acoperi, a (se) încărca, a (se) puiezi. Caisul s-a umplut de flori. Nuferi albi şi galbeni umplu lacul. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) a (se) mânji, a (se) mâzgăli, a (se) murdări, a (se) păta, <înv. şi pop.> a (se) unge, a (se) vopsi, a (se) tăvăli, a (se) breza, a (se) cârcăli, a se corfeli, a se ima, a se imăla, a se imoşa, a (se) împospăia, a (se) mozoli, a (se) percea, a (se) tămânji. Şi-a umplut mâinile de păcură. Reparând maşina, mecanicul s-a umplut de ulei pe haine. 9 tr. (fiziol.) a acoperi, a scălda, a uda, a înmuia, a muia. De emoţie, o transpiraţie abundentă îi umple faţa. 10 tr. (despre lacrimi, sânge; compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor) a îneca, a năpădi, a podidi, <înv. şi pop.> a năbuşi, a prididi, a bucşi, <înv.> a povedi. Nu mai poate vorbi pentru că lacrimile o umplu. Lovindu-l cu pumnul în figură, sângele i-a umplut gura. 11 tr., refl. (med., med. vet.; pop.; compl sau sub. indică fiinţe) v. Contagia. Contamina. Infecta. Infesta. Molipsi. 12 refl. (pop.; despre oameni sau animale) v. împlini. îngrăşa. Rotunji. 13 tr. (pop.; compl. indică broderii, flori, ornamente etc.) v. Broda. Coase. 14 refl., tr. (fam.; sub. sau compl. indică fiinţe) v. îmbuiba. 15 tr. (înv. şi reg.; compl. indică datorii băneşti, taxe, poliţe, obligaţii materiale etc.) v. Achita. Lichida. Onora. Plăti. 16 refl. (înv. şi reg.; despre prevestiri, prorociri etc.) v. Adeveri. Confirma. împlini. îndeplini. Realiza. 17 tr. (înv. şi reg.; compl. indică noţiuni de timp exprimate în ani, zile etc.) v. Avea. împlini. 18 tr. tr. (înv.; compl. indică acţiuni, misiuni, sarcini etc.) v. Efectua. Executa. Face. împlini. îndeplini. înfăptui. Realiza. Săvârşi. 19 refl. (înv.; despre timp sau despre măsuri de timp) v. împlini. II fig. 1 tr. (compl. indică goluri, lipsuri într-un domeniu de activitate, într-o ştiinţă etc.) a completa, a complini, a acoperi, a (se) astupa. Lucrarea sa umple o lacună în lingvistică. 2 tr. (despre sentimente, senzaţii etc.; compl indică oameni sau sufletul, inima, conştiinţa etc. lor) a copleşi, a covârşi, a năpădi, a inunda, a îneca. Inima îi este umplută de milă. Mirarea o umple când aude un asemenea răspuns. 3 tr. (despre gânduri, trăiri, suferinţe etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a năpădi, a prinde, a împresura, a încolţi, a învălui. Gândurile negre îl umplu. 4 tr. (despre stări fizice; compl. indică fiinţe) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi1, a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolţi, a înfrânge, a învinge, a lovi, a năpăstui. Era gata să-l umple somnul când a sunat telefonul. 5 tr. (despre necazuri, griji etc.; compl. indică oameni) a copleşi, a covârşi, a cuprinde, a lua, a năpădi^ răzbi, a apăsa, a doborî, a împovăra, a încărca, a încolţi, a învălui, a nimici, a răpune, a ecrasa, farsă. Pregăteşte umplutura pentru ardei. 4 (la pl. umpluturi; culin.; reg.) v. Sarma. 5 (înv.) v. Baricadă. 6 (milit.; înv.) v. Ghiulea. 7 (milit.; înv.) v. Proiectil. 8 (înv.) v. Creştere, înmulţire. Mărire. Sporire. II fig. 1 balast, lest1. Revista recent apărută conţine multă umplutură. 2 (glum.) conglăsuitor, obştesc. Părerea unanimă este că are talent la desen. |1980 unanimitate s.f. 1 <înv.> conglăsuială, conglăsuire. Este clară unanimitatea în privinţa acestei opinii. 2 totalitate. A obţinut unanimitatea voturilor. uncheşel s.m. (bot.; reg.) v. Barba-boierului (v. barbă). Chica-voinicului (v. chică) (Ni-gella damascena). unchi s.m. 1 (şi, înv. şi reg., unchi adevărat, unchi mare) <înv. şi reg.) auş, uică. Unchiule Grigore, după atâta drum, staţi şi odihniţi-vă pe un scaun! 3 (înv.) unchi mare v. Văr primar. unchiaş s.m. 1 (rar) v. Ascendent. înaintaş. 2 (pop.) v. Bătrân. Moş. Moşneag. 3 (înv. şi reg.) v. Bunic. Tată-mare. 4 (reg.) v. Unchi, unchişâr s.m. unchiuleţ, unchiulică, unchiuşor, unchiuţ. unchiuleţ s.m. (rar) v. Unchişor. unchiulică s.m. (rar) v. Unchişor. unchiuşor s.m. (rar) v. Unchişor. unchiuţ s.m. (reg.) v. Unchişor. unciălă s.f. (tipogr.) caracter uncial, literă uncială. Unciala este o literă majusculă, derivată din litera romană capitală, dar cu formă mai rotunjită. uncie s.f. (metrol.) <înv.> unghie2. Uncia este o veche unitate de măsură pentru greutăţi (folosită şi astăzi în Anglia), a cărei valoare a variat între 28 şi 35 de grame. uncropeălă s.f. (rar) v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. uncţiune s.f. (livr.) 1 v. Ungere. 2 (relig. creştină) v. Mir. Miruială. Miruire. Miruit. Ungere. unda vb. I. 1 intr. (înv. şi pop.; despre suprafaţa apelor) v. Cuta. încreţi. Ondula. Tremura. Undui. 2 intr. (înv. şi pop.; despre lichide sau materii lichefiate) v. Clocoti. Fierbe. 3 tr., refl. (pas.) (reg.; compl. sau sub. gram. indică legume, fructe, carne, preparate din carne etc.) v. Opări, undametru s.n. (fiz.) cimometru, frecvenţ-metru, indicator de frecvenţă, ondometru. Cu undametrul se măsoară frecvenţele oscilaţiilor electromagnetice. undâre s.f. (înv. şi pop.) 1 v. învălurare. Ondulare. Unduire. 2 v. Clocot. Clocotire. Fierbere. Fiert1. undat, -ă adj. (înv. şi pop.; despre lichide sau materii lichefiate) v. Clocotit. Fierbinte. Opărit. undâţie s.f. (geol.) undulaţie. Undaţia este mişcarea tectonică verticală a scoarţei pământului. undă s.f. 11 (hidrol.) talaz, val, oloreală, reveneală, abur, aburire, abureală, vână, perciune, sfredel, sfredelitură, onduleu, cârligel, cocor, percică, scâr, scârlionţ. De sub pălărioară ies undele aurii ale fetiţei. 5 (hidrol.; înv. şi pop.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. 6 {lapl. unde; pop.) v. Val. 7 (înv.) v. Clocot. Clocotire. Fierbere. Fiert1.8 (poetic) v. Aer1. Atmosferă. Cer2. Slavă. Spaţiu. Văzduh. Za-rişte. Zări (v. zare). II (fiz.) undă electromagnetică = radiaţie radio, radioundă. Unda electromagnetică este câmpul electromagnetic variabil, care se propagă în substanţe sau în vid, datorită interacţiunilor dintre variaţiile câmpului electric şi ale celui magnetic; undă hertziană = undă radio = rază hertziană. Unda hertziană transmite semnalele radiofonice. II11 (la pl. unde; pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Rând. Serie. 2 (reg.) v. Ceas. Clipă. Clipită. Minut. Moment. Oră. Secundă. Timp. Vreme. IV fig. 1 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) undă verde = acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, vrere. A avut undă verde de la soţie pentru a încheia afacerea. 2 (înv.) v. Bucluc. încurcătură. Lovitură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. undător, -oâre adj. (înv.; despre suprafaţa apelor) v. Ondulat. Ondulator. Ondulatoriu. Unduios. Unduitor. undătură s.f. (înv.) 1 v. Iluviu. Iluviune. Inundare. Inundaţie. înec. Potop. Revărsare. 2 fig. (milit.) v. Cotropire. Invadare. Invazie, încălcare. Năpădire. unde adv., conj. subord. I adv. (local; pe lângă vb. de mişcare; mai ales în constr. interog.) încotro. - Unde mergi? II conj. subord. 1 (introduce o circ. de loc) inde. Se duc în concediu unde au fost şi vara trecută. 2 (introduce o prop. circ. cauz.; pop.) v. Dacă. Deoarece. Fiindcă. întrucât. 3 (introduce o prop. circ. temp.; pop.) v. Când. Dacă. 4 (introduce o prop. circ. conces.; pop.; precedat de prep. „de”) v. Deşi. 5 (introduce o prop. circ. cond.; înv.) v. Când. Dacă. De2, undevâ adv. 1 (local) încotrova, <înv. şi reg.> oareunde, vreundeva, undevaşi-lea, <înv.> oareundeva, undevaşi. Undeva, pe autostradă, a avut loc un grav accident de circulaţie. 2 (modal; rar) v. Cumva. Oarecum. 3 (temporal; pop.; în legătură cu vb. la trecut) v. Cândva. Demult. înainte. Odată. Odinioară. Vreodată. undevaşi adv. (local; înv.) v. Undeva, undevâşilea adv. (local; reg.) v. Undeva, undi vb. IV. tr. 1 (reg.; compl. indicâ oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 2 fig. (înv. şi pop.; compl. indică situaţii, stări, împrejurări etc.) v. Dibui. Pipăi. Sonda. Tatona. undicioâră s.f. (pese.) undişoară1, undiuţă. undişoară1 s.f. (pese.; rar) v. Undicioâră. undişoâră2 s.f. (rar) undiţă3, undiţâr s.m. (pese.) undiţaş. Undiţarii pescuiesc caraşi la undiţă. undiţâş s.m. (pese.; rar) v. Undiţar. undiţă1 s.f. (pese.) sfoară. Vârful undiţei se încovoaie atunci când peştele muşcă momeala. undiţă2 s.f. (iht.; reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). undiţă3 s.f. (reg.) v. Undişoară2. undiuţă s.f. (pese.; reg.) v. Undicioâră. undâs,-oăsă adj. (înv.) 1 (despre suprafaţa apelor) v. Ondulat. Ondulator. Ondulatoriu. Unduios. Unduitor. 2 (despre mişcări) v. Unduios. 3 (despre pâr) v. Buclat. Cârlionţat. Creţ. Inelat. încreţit. Ondulat. Unduios. undreâ s.f. 11 (pop.) v. Croşetă. Igliţă. 2 (reg.; şi undrea de plasă) v. Cârlig. Igliţă. Navetă1. II (reg.) 1 (la moara de apă) ţeapă. Pe undrele se sprijină perinocul. 2 (anat; şi, art., undreaua gâtului, undreaua grumazului, undreaua mâinii) v. Claviculă. III (iht.; reg.; şi undrea-de-apă) v. Sulă. Sulă-de-mare (Syngnatus nigrolineatus). undrelăr s.n. (reg.) v. Acar. undui vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ suprafaţa apelor) a (se) cuta, a (se) încreţi, a (se) ondula, a tremura, <înv. şi pop.> a unda, a (se) jimba, a (se) zbârli. Vântul unduieşte faţa apei. Lacul se unduieşte în valuri mici. 2 tr., intr. (compl. sau sub. indică mai ales vegetaţia) a se învă-lura, a se legăna, a se ondula. Vântul unduieşte lanul de grâu. Pâpurişul unduieşte în adierea vântului. 3 intr. (mai ales despre drumuri, cursuri de ape) a se încolăci, a şerpui, a se mlădia, a şovăi1, <înv.> a şerpa, a şerpi, a ondula. Cărări strâmte unduiesc printre stânci. 4 intr. a vălura, a tălăzui. Macii unduiesc odată cu spicele de grâu. 5 intr. (despre pâr) a râura. Pârul blond îi unduieşte pe spate. unduios, -oăsă adj. 11 (despre suprafaţa apelor) ondulat, ondulator, ondulatoriu, unduitor, <înv.> undător, undos. Pe suprafaţa unduioasă a lacului plutesc câteva lebede. 2 (mai ales despre vegetaţie) învălurat, ondulat, vălurat, văluros. Lanul unduios îţi oferă o imagine captivantă. 3 (mai ales poetic sau fig.; despre forme de relief, suprafeţe etc.) vălurat, văluros. Dealurile din această zonă sunt unduioase. Câmpia prezintă o formă unduioasă. 4 (despre drumuri, coridoare, cursuri de ape etc.) cotit2, întortocheat, labirintic, sinuos, strâmb, sucit2, şerpuit, şerpuitor, tortuos, şerpuind, răsucit2, cârnit2, <înv. şi reg.> şovăit, <înv.> serpentin, încâlcit, îmbârligat. S-au strecurat prin coridoarele unduioase ale vaporului şi au ieşit pe punte. 5 (despre mişcări) <înv.> undos, unduit. Se îndepărtează de el cu mişcări unduioase. 6 (despre păr) buclat, cârlionţat, creţ, inelat, încreţit, ondulat, zulufat, încârlionţat, aricit2, scârcior, scârlionţat, <înv.> ondulos, smreadec, undos, unduit. Pletele unduioase îi cad pe spate. II fig. 1 (des- pre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) armonic, armonios, melodic, melodios, muzical, sonor, dulce, mlădios, simfonic, unduit. Toţi ascultă fermecaţi şopotirea unduioasă a râului. 2 (despre oameni, sentimente, fapte etc. ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om unduios. unduire s.f. 1 cutare2, încreţire, ondulare, tremur, tremurare. Barca saltă uşor în unduirea apei lacului. 2 învălurare, ondulare, <înv. şi pop.> undare. Priveşte fascinat unduirea lanului de grâu în adierea vântului. 3 tălăzuire. Rafalele de vânt produc unduirea spicelor de grâu. unduit, -ă adj. I (înv.) 1 (despre mişcări) v. Unduios. 2 (despre păr) v. Buclat. Cârlionţat. Creţ. Inelat. încreţit. Ondulat. Unduios. II fig. (rar; despre sunete, stil, limbaj, versificaţie, poezie, despre elemente sau fenomene ale naturii etc.) v. Armonic. Armonios. Dulce. Melodic. Melodios. Mlădios. Muzical. Simfonic. Sonor. Unduios. unduitor, -oâre adj. (despre suprafaţa apelor) ondulat, ondulator, ondulatoriu, unduios, <înv.> undător, undos. undulâţie s.f. (geol) undaţie. Undulaţia este mişcarea tectonică verticală a scoarţei pământului. undulemnuţă s.f. (bot.; reg.) v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare). uneâlă s.f. (reg.) v. Acord. Aranjament. Combinaţie. Contract. Convenţie. înţelegere, învoială. învoire. Legământ Pact1. Tranzacţie, uneâltă s.f. 1 (tehn.) instrument, sculă, ustensilă, <înv. şi pop.> cinie1, dichis1, <înv. şi reg.> sărsam, halat2, horată, sculeaţă, talant2, <înv.> vase (v. vas), ergalie. Zidarul şi-a adus uneltele necesare pentru a zugrăvi apartamentul. 2 (gram.; rar) unealtă gramaticală v. Instrument gramatical. 3 (lapl. unelte; în opoz. cu „fiinţă”; înv. şi reg.) v. Lucru. Obiect. 4 (la pl. unelte; jur.; înv. şi reg.) v. Avere mobilă. Bunuri mobile (v. bun). Efecte (v. efect). 5 (anat.; eufem.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis. 6 (arg.) v. Cuţit. 7 (arg.) v. Pumnal. Stilet1. unelti vb. IV. tr. 1 (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl. indicâ acţiuni reprobabile) a complota, a conjura, a conspira, a intrica, a răzvrăti, <înv. şi pop.> a vicleni, a împogodi, a pogodi, <înv.> a intriga, a maşina, a măiestri, a zavistui, a lucra. Boierii au uneltit detronarea domnitorului numit de turci. 2 (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl indică acţiuni reprobabile) uneltioară a plănui, <înv.> a încurca, a cloci, a coace, a fierbe, a lucra, a ţese, a urzi, a mrejui, a împleti, a mreji. A uneltit mult timp răzbunarea. 3 (înv.; compl. indică bunuri materiale, valori artistice etc.) v. Efectua. Executa. Face. Făuri, înfăptui. Realiza. Săvârşi. 4 (înv.; compl. indică metode, planuri etc.) v. Afla. Concepe. Crea. Descoperi. Elabora. Face. Găsi. Gândi. Imagina. Inventa. Născoci. Plănui. Plăsmui. Proiecta. Realiza. Scorni, uneltioară s.f. (pop) uneltuţă. uneltire s.f. 1 complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, complotare, <înv. şi pop.> meşteşug, meşteşugire, <înv.> bont1, coaliţie de inamici, încurcală, încurcătură, măiestrie, neodihnă, pierzătură, cabală, lucrătură, scenariu, tramă, urzeală, urzire, urzitură, iudalâc. Domnitorul a fost victima unei uneltiri. 2 intrigă, maşinaţie, fitileală, mişculaţie, tertip, <înv. şi reg.> marghiolie, şcoală, şcort, <înv.> amestec, diavolie, geambaşie, marafet, tehnă, tocmeală, umblet, urzitură, zavistie, cabală, jonglerie, manevră, manoperă, tramă, ţesătură, urzeală, mreajă, reţea, îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, machină, urzitură. Este dezgustat de uneltirile colegilor de serviciu. uneltitor, -oare adj., s.m., s.f. (înv.) 1 s.m., s.f. v. Complotist. Conspirator. 2 adj., s.m., s.f. v. Intrigant. uneltuţă s.f. (pop.) uneltioare. uneori adv. 1 (temporal) câteodată, <înv. şi pop.> aorea, unerete, <înv.> avremi. Uneori mă întreabă ce studiez la bibliotecă. 2 (modal; exprimă ideea de posibilitate sau de probabilitate; reg.) v. Poate. Posibil. Probabil. unerete adv. (temporal; reg.) v. Câteodată. Uneori. ungar, -ă adj. maghiar, unguresc, <înv.> ungurean, ungurenesc. Franz Liszt a fost fondatorul şcolii muzicale naţionale ungare. ungător s.n. (tehn.) gresor. Cu ungătorul se ung suprafeţele în contact ale pieselor aflate în mişcare. unge vb. III. 11 tr. (tehn.; compl. indică piese, mecanisme aflate în mişcare sau în contact) a gresa, a lubrifia, a lubrifica. A uns piesele mecanismului pentru a funcţiona uşor. 2 tr. (compl. indică substanţe, materii moi sau plastice) a întinde, a netezi. A uns untul pe pâine. 3 tr., refl. (cu determ. introduse prin prep. „cu") a (se) da2, a (se) mânji. Şi-a uns faţa cu cremă. Se unge pe mâini cu un preparat farmaceutic. 4tr. (relig. creştină; compl. indică oameni; adesea determ. prin „cu mir”) a mirui1. Preotul unge credincioşii prezenţi la slujbă cu untdelemn sfinţit. 5 tr. (compl. indică domnitori, clerici etc.) a mirui1, <înv.> a pomă-zui. Mitropolitul l-a uns episcop. 6 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple. 7 tr. (pop.; compl. indică cuptoare ţărăneşti, sobe etc.) v. Lipi. 8 tr. (constr.; pop.; compl. indică pereţi, încăperi, clădiri etc.) v. Spoi. Vărui. II tr. (polit.; compl. indică oameni) a înscăuna, a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a introniza, <înv.> a arăta, a pro-chema, a propovădui, a statornici, a striga, a vesti, a încinge2. Alexandru Ioan Cuza a fost uns domn al Principatelor Unite. III tr. fig. 1 (compl. indică oameni) a corupe, a mitui, a plăti, a cumpăra, a mânji. L-a uns pe director pentru a fi promovat. 2 (fam.; compl. indică fiinţe; adesea cu determ. modale) v. Bumbăci. Meliţa. Snopi. Stâlci. Strivi. Tăbăci1. Zdrobi. Zvânta. ungecâi s.m. (bot.; reg.) v. Bob-de-ţarină (v. bob1) (Lathyrus sylvester). ungere s.f. 11 (tehn.) gresaj, gresare, lubrifi-care, lubrificaţie, lubrifiere. Ungerea pieselor era necesară deoarece acestea funcţionau greu. 2 întindere, uns1. Ungerea untului pe pâine se face cu greutate dacă este îngheţat. 3 uncţiune. Ungerea feţei cu o cremă hidratantă este recomandată persoanelor care au tenul uscat. 4 (relig. creştină; adesea determ. prin „cu mir”) mir, miruială, miruire, miruit, uncţiune. Ungerea cu mir este a doua dintre cele şapte taine ale bisericii creştine. 5 miruire, miruit, <înv.> pomăzanie, pomăzu-ire. Ungerea unui episcop se face de către mitropolit. 6 (art.; relig. creştină; pop.) ungerea din urmăv. Maslu. 7 (pop.) v. Lipire. II (polit.) înscăunare, întronare, învestire, proclamare, intronizare. Ungerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza a avut loc în 1859. III fig mituială, mituire. Ungerea unei persoane publice este un fapt reprobabil. ungher s.n. 11 colţ, cotlon, unghi, corn, cot, ungheţ. într-un ungher al camerei se află un fotoliu. 2 ascunzătoare, ascunziş, codon, culcuş, tainiţă, ascunzătură, cotolac, taină, ungheţ, <înv.> ascuns1, ascun-soare, colţ, cochilie, vizuină, cotitură, fereală. Animalul s-a vârât într-un ungher. II (constr.) 1 (rar) v. Unghi. 2 (reg.) v. Adâncitură. Codon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură. unghăţ s.n. (reg.) 11 v. Colţ. Cotlon. Ungher. Unghi. 2 v. Ascunzătoare. Ascunziş. Codon. Culcuş. Tainiţă. Ungher. II (constr.) v. Adâncitură. Codon. Firidă. Intrând. Nişă. Scobitură. unghi s.n. 11 (constr.) ungher. în cele patru unghiuri ale castelului medieval sunt turnuri de apărare. 2 colţ, cotlon, ungher, corn, cot, ungheţ. 3 (geom.) unghi exterior = unghi extern. Unghiul exterior este unghiul format de o latură a unui triunghi cu prelungirea altei laturi a triunghiului; unghi extern = unghi exterior; unghi obtuz = <înv.> unghi bont, unghi tâmpit. Unghiul obtuz este unghiul mai mare de 90°; (înv.) unghi bont = unghi tâmpit v. Unghi obtuz. 4 poziţie. Pentru a-i desena chipul, o priveşte din mai multe unghiuri. 5 (anat.) unghi Louis = unghi sternal; unghi stemal = unghi Louis. Unghiul sternal se formează între manubriu şi corpul sternal; unghivasculo-car- |1982 diac = angulus. Unghiul vasculo-cardiac este format de întretăierea celor două arcuri ale marginii drepte a inimii. 6 unghi vizual = câmp vizual, vedere, orizont vizual, spaţiu vizual. în unghiul lui vizual a apărut imaginea splendidă a muntelui. 7 (adm.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) judecie, parte. Unghiul era o diviziune administrativă în care se exercita autoritatea judelui. 8 (tehn.; reg.) v. Colţar. Echer. 9 (geomorf.; înv.) unghi de marev. Golf. II fig. (rar, şi unghi de vedere) v. Impresie. Opinie. Părere. Punct de vedere, unghiâr s.n. (înv.) v. Colţar. Echer. unghie1 s.f. 11 (anat.; la oameni) gheară. îşi dă unghiile cu ojă. I s-a rupt o unghie. 2 (zool; la copitate) copită. Calul s-a rănit deasupra unghiei. 3 (med.) unghie incarnată = onixis. Unghia incarnată este inflamaţia marginii cărnoase laterale a unghiei unui deget (de la picior), provocată de dermatofite. 4 (anat.; la unele mamifere, păsări şi reptile; pop.) v. Gheară. II (art.; bot.) unghia-ciutei = Ceterach ojficinarum; limba-cerbului (v. limbă), unghia-găii; un-ghia-găii = a Astragalus glycyphyllos; cangea-păsării (v. cange), iarba-limbricilor (v. iarbă), laba-gâştei (v. labă), picior-de-gaiţă, unghia-căţelei, unghia-găinii; b (reg.) v. Ciumărea (Galega officinalis); c (reg.) v. Coronişte (Coronilla varia); d (reg.) v. Co-saci (v. cosac) (Astragalus onobrychis); e (reg.) v. Ghizdei. Ghizdei-mărunt (Lotus corniculatus); f (reg.) v. Lemn-dulce (Glycyr-rhiza echinata); g (reg.) v. Unghia-ciutei (Ceterach officinarum); unghia-păsării = Viola declinata; călţunaşi (v. călţunaş), mama-maşteră (v. mamă), micşune-le-de-munte (v. micşunea), panseluţe-de-mun-te (v. panseluţă), trei-fraţi, trei-fraţi-pătaţi; (reg.) unghia-calului v. Trifoi. Trifoi-roşu (Trifolium pratense); unghia-caprei v. a Burete-galben. Râşcov (Cantharellus cibarius); b Cătină (Lycium halimifolium); unghia-căţelei v. Unghia-găii (Astragalus glycyphyllos); unghia-găinii v. a Coronişte (Coronilla varia); b Cosaci (v. cosac) (Astragalus onobrychis); c Sparcetă. Sparcetă-comună, Sparcetă-cultivată (Onobrychis viciaefolia); d Unghia-găii (Astragalus glycyphyllos); unghia-ursului v. Spin. Spin-muscălesc (Carduus acanthoides). unghie2 s.f. (metrol.; înv.) v. Uncie, unghinăl, -ă adj. ungveal. Psoriazisul unghi-nal afectează pielea dintre degetele de la mâini sau de la picioare. unghioăie s.f. 1 (în fierărie; reg.) unghioară, unghiuţă. Unghioaia este o daltă cu tăişul lateral, folosită la desfacerea caielelor bătute în potcoavă. 2 (anat.; la unele mamifere, păsări şi reptile; înv.) v. Gheară, unghioară s.f. I (anat.) unghişoară, unghiu-liţă, unghiuţă, unghiţă. II (în fierărie; reg.) 1 unghioăie, unghiuţă. 2 unghiuţă. Unghioara este o daltă cu tăişul oval, folosită la diferite operaţii de tăiere, ajustare şi curăţare a pieselor metalice de formă ovală sau rotundă ori la încrustaţii în fierăria artistică. 3 unghiuşă. Unghioa- 1983| ra este o daltă cu gura rotundă, folosită la dăltuirea butucului roţii, în vederea fixării bucşei unghiâs, -oăsă adj. (înv.) v. Angular. Angu-los. Colţuros. Unghiular, unghişoâră s.f. (anat.) unghioară, unghiuli-ţă, unghiuţă, unghiţă. unghiţă s.f. (reg.) v. Unghioară. Unghişoâră. Unghiuliţă. Unghiuţă, unghiulăr, -ă adj., s.m. I adj. 1 (geom.) angular, angulos. A desenat o figură geometrică unghiulară. 2 angular, angulos, colţuros, <înv. şi reg.> încolţurat, <înv.> unghios. Are un scris unghiular. 3 (mai ales despre faţa oamenilor) colţuros, osos. Faţa îi este unghiulară şi masivă. II s.m. (anat.; rar; şi, art., unghiularul omoplatului) v. Trapez, unghiulâţie s.f. (fotogr.) apertură. Unghiula-ţia obiectivului fotografic este bună. unghiuleţ s.n. colţişor, colţuleţ, unghiuşor, colţurel, colţuşor. Şi-a găsit cercelul pierdut într-un unghiuleţ al camerei. unghiuliţă s.f. (anat.) unghioară, unghişoâră, unghiuţă, unghiţă. unghiuşă s.f. (în fierărie; reg.) unghioară. unghiuşor s.n. colţişor, colţuleţ, unghiuleţ, colţurel, colţuşor. unghiuţă s.f. 1 (anat.) unghioară, unghişoa-ră, unghiuliţă, unghiţă. 2 (în fierărie; reg.) unghioaie, unghioară. 3 (înfierărie; reg.) unghioară. unguent s.n. (farm., cosmet.) alifie, cremă, pomadă, liniment, ir, unsoare, smac, <înv. şi reg.> unsură, ip, untişor, <înv.> mehlem. Foloseşte pentru ten unguente hidratante. ungulât s.n. (zool.) copitat. Ungulatele au ultimele falange acoperite cu copite. ungur, -ă s.m., adj. 11 s.m. maghiar, boanghen, oagăr, <înv.> ungurean. La mare, a cunoscut un ungur din Budapesta. 2 adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) maghiar. Strămoşii lui au fost boieri unguri. II s.m. (la pl. unguri; bot.; reg.) v. Iarba-şar-pelui (v. iarbă) (Echium vulgare). ungurăş s.m. (bot.; reg.) 1 v. Cătuşnică-săl-batică (Marrubium peregrinum). 2 v. Voronic (Marrubium vulgare). ungurean, -ă s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. (înv. şi reg.) v. Ardelean. Ardeleancă. Transilvănean. Transilvăneancă. 2 s.m. (înv.) v. Maghiar. Ungur. 3 adj. (înv.) v. Maghiar. Ungar. Unguresc. II s.m. (bot; reg.) v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum). ungureăncă s.f. I (înv. şi reg.) 1 v. Maghiară (v. maghiar). Unguroaică. 2 v. Ardeleană (v. ardelean). Ardeleancă.Transilvăneană (v. transilvănean). Transilvăneancă. II (reg.) 1 (bot.) v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum). 2 (lapl, în forma ungurenci; bot.) v. Flori-de-toamnă (v. floare) (Aster salignus). 3 (vit.) v. Ungurească (v. unguresc). ungureăsă s.f. (reg.) v. Maghiară (v. maghiar). Unguroaică. ungurenesc, -eăscă adj. (înv.) v. Maghiar. Ungar. Unguresc. ungureneşte adv. (modal; înv.) v. Ungureşte. ungureni vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Maghiariza. unguremt, -ă adj. (înv.; despre populaţii, cuvinte, expresii etc.) v. Maghiarizat, unguresc, -eăscă adj., s.f. I adj. maghiar, ungar, <înv.> ungurean, ungurenesc. Franz Liszt a fost fondatorul şcolii muzicale naţionale ungureşti. II s.f. 1 (vit) ungureăncă. Ungureasca este un soi de viţă-de-vie cu boabele rare, mijlocii de culoare albă-verzuie. 2 (j.folc.) breaza, ca-la-breaza, dedoi, ungurică. Ungureasca este un dans popular, cu ritm sincopat. ungureşte adv. (modal) <înv.> ungureneşte. Vorbeşte ungureşte foarte bine. unguri vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Maghiariza. ungurică s.f. (/'. folc.; reg.) v. Breaza. Ca-la-breaza. De doi. Ungurească (v. unguresc). ungurie s.f. (lingv.; înv. şi reg.) v. Maghiară (v. maghiar). Limbă maghiară, ungurime s.f. (colect.) maghiarime. Fiind sărbătoare, ungurimea din sat s-a adunat la biserică. ungurism s.n. (lingv.; rar) v. Maghiarism, unguriză vb. I. refl. (rar; despre oameni) v. Maghiariza. unguroăică s.f. I maghiară (v. maghiar), <înv. şi reg.> ungureăncă, secuiancă, ungureăsă, unguroaie, unguroancă, boanghină (v. boanghen). La mare, a cunoscut o unguroaică din Budapesta. II (bot; reg.) 1 v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). 2 v. Rodul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum). unguroaie s.f. (reg.) 1 v. Maghiară (v. maghiar). Unguroaică. 2 (bot.) v. Narcisă. Zar-nacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). unguroăncă s.f. (reg.) I v. Maghiară (v. maghiar). Unguroaică. II (bot.) 1 v. Narcisă. Zamacadea (Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta). 2 v. Ro-dul-pământului (v. rod1) (Arum maculatum). 3 v. Sparcetă. Sparcetă-comună, Sparcetă-cul-tivată (Onobrychis viciaefolia) ungveâl, -ă adj. unghinal. Psoriazisul ungveal afectează pielea dintre degetele de la mâini sau de la picioare. ungvis s.n. (anat.) os lacrimal. Ungvisul se află în partea internă a orbitei oculare. unf [/ni] adj. invar, (despre aspectul cromatic al unor lucruri, suprafeţe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) unicolor, sadea. La o fustă în culori vii se potriveşte o bluză uni. unP vb. IV. 11 tr. (compl indicâ elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem sau lucruri sisteme etc. de acelaşi fel) a conexa, a îmbina, a împreuna, a lega1, a reuni, a conglomera, a îmbăiera. A unit firele electrice pentru a reface circuitul. 2 tr. (tehn.; compl. indicâ elementele compo- uni nente ale unui sistem) a asambla, a fixa, a îmbina, a împreuna, a monta, a reuni. Mecanicul uneşte cu uşurinţă piesele unui motor. 3 tr. (tehn.; despre piese din structura unor unelte, vehicule etc.; compl. indicâ părţi componente ale acestora) a asambla, a lega1, a împreuna, a reuni. Osia căruţei uneşte două roţi. 4 tr. (compl. indicâ obiecte, părţi ale lor etc.) a combina, a îmbina, a împreuna, a îngemăna, gemăna, a amalgama. A unit în aşa fel piesele de puzzle încât i-a rezultat un robot. 5 tr. (compl. indică grinzi, bârne etc.) a îmbina, a încheia, a lega1, a monta, a prinde, a încochela. Dulgherii unesc grinzile în cuie pentru a face acoperişul casei. 6 tr. (compl. indică corpuri) a lega1. A unit cele două corpuri pentru a limita mobilitatea lor relativă. 7 refl. (despre elemente, materii etc.) a se agrega, a se alipi, a se lipi, a se reuni. Rocile s-au unit cu milioane de ani în urmă. 8 tr., refl. (biol, lingv., tehn.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda. Hematiile se unesc sub acţiunea anumitor substanţe. Vorbitorii unesc frecvent afixele posesive. 9 tr. (despre căi de comunicaţie, poduri punţi etc.; compl. indică localităţi locuri etc. situate la distanţă unele de altele) a lega1. O şosea modernă uneşte capitala de litoral. Un pod de fier uneşte malurile fluviului. 10 tr., refl. (compl sau sub. indicâ săli, camere, părţi ale unor imobile) a (se) lega1. O verandă uneşte cele două aripi ale casei. Camerele casei se unesc printr-un hol. I11 refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni etc.) a se alia, a se asocia, a se grupa, a se însoţi, a se întovărăşi, a se împerechea, <înv. şi pop.> a se lipi, a se prinde, a se încumetri, a se îngurga, a se însâmbra, a se ortăci, a se sâmbrăli, a se sâmbrălui, a se soţi, <înv.> a intra, a se obşti, a se sâmbra, a se si-norisi, a se înjuga. S-au unit pentru a înfiinţa o societate non-profit. 2 refl. recipr. (despre oameni, grupuri de oameni) a se împreuna, a joncţiona. Cele două tabere de partizani s-au unit în munţi. 3 refl. (despre oameni adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a se solidariza, a se înfrăţi. Elevii se unesc cu profesorii aflaţi în grevă. 4 refl. recipr. (despre oameni) a se căsători, <înv. şi pop.> a se lega1, a se însoţi, a se lua, a se aranja, a se îngurlui1, a se ortăci, a se soţi, a se maria. Are o fotografie de când s-au unit părinţii ei. 5 refl. recipr. (despre state, partide, clase sociale, oameni etc.) a se coaliza. Statele democratice s-au unit împotriva terorismului mondial. 6 tr., refl. pas. (polit.; compl. sau sub. gram. indică regiuni, teritorii, state etc.) a (se) reuni, a (se) unifica. Mihai Viteazul a unit pentru prima dată cele trei ţâri româneşti. Cele trei ţâri româneşti s-au unit pentru prima dată sub Mihai Viteazul. 7 refl. a se contopi, a fuziona. Cele două ministere s-au unit. 8 tr., refl. a (se) îmbina, a (se) conjuga, a (se) împleti. îşi unesc forţele pentru a ieşi din acest impas. 9 tr. (la imper.; milit.) a apropia. Uniţi rândurile! 10 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Conveni. împăca. înţelege. învoi. uniat |1984 uniat, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) greco-catolic, unit, unitareş, <înv.> letin. Uniaţii sunt adepţi ai Bisericii Unite. Mulţi ardeleni sunt de rit uniat. uniatism s.n. (relig.) greco-catolicism,uniaţie, <înv. şi reg.> unie1. Uniatismul este o formă de unire cu Biserica Romano-Catolică a unor fracţiuni ale Bisericii Ortodoxe Răsăritene pe baza recunoaşterii primatului papal şi a unor dogme catolice, păstrând în mare parte ritul ortodox. uniâţie s.f. (relig.) greco-catolicism, uniatism, <înv. şi reg.> unie1. unic, -ă adj. 11 (precedă subst. determ.; adesea precedat de „un”, „unul” sau „o”) singur, <înv.> singuratic. Este unicul copil la părinţi. I-a rămas unicul său prieten până la sfârşitul vieţii. Au avut un unic băiat şi două fete. 2 (precedă subst. determ.) simplu, singur. Băiatul poartă doar un unic tricou pe un asemenea frig. Din tot stocul de cărţi a mai rămas un unic exemplar. 3 (bot.; despre flori, frunze etc.) singur, solitar. Această plantă face o floare unică. I11 (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician unic. Are un timbru unic al vocii. 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm,excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă unică. A avut şansa unică de a participa la o misiune în cosmos. 3 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchiT puit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor, Privit din avion, peisajul este unic. 4 (despre creaţii, stil etc.) inconfundabil, original. Stilul poeziei lui Ion Barbu este unic. unicamente adv. (cu sens restrictiv sau exclusiv; determină orice parte de prop., indicând nuanţe restrictive ori exclusive care variază în funcţie de context; rar) v. Doar. Exclusiv. Numai. unicelulâr, -ă adj. (biol; despre organisme) monocelular. Organismele unicelulare sunt constituite dintr-o singură celulă. unicităte s.f. singularitate. Această experienţă este interesantă prin unicitatea ei: Este un adevăr sui-generis exprimat în unicitatea lui. uniciune s.f. (înv.) 1 v. Unire. 2 v. Indivizibilitate. Unitate. 3 v. Unitate, unicizâ vb. I. tr. (rar; compl. indică particularităţi, însuşiri, trăsături etc. ale unor elemente, fenomene, procese etc.) v. Individualiza. Izola. Singulariza. unicizare s.f. (rar) v. Indjjâdualizare. Izolare. Singularizare. unicolor, -ă adj. (despre aspectul cromatic al unor lucruri, suprafeţe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) uni1, sadea. La o fustă în culori vii se potriveşte o bluză unicoloră. unicord, -ă adj. (muz.; despre instrumente muzicale) monocord Instrumentele unicorde au o singură coardă. unicârn s.m. 1 (mai ales în arta şi în lit. medievală) inorog, licorn. Unicornul este imaginat sub forma unui cal cu un corn în frunte. 2 (zool; rar) v. Rinocer. Rinocer-indi-an (Rhinoceros unicornis). unicotiledonăt, -ă adj. (bot.; despre plante) monocotiledonat, monocotiledon. Embrionul plantelor unicotiledonate are un singur cotiledon. unidimensionâ vb. I. tr. (adesea fig.) a unidimensionaliza. Dictatorii şi-au dorit întotdeauna să domine total omul şi să-l unidimensioneze. unidimensional, -ă adj. monodimen-sional. A fost lansată o nouă teorie, conform căreia universul ar fi fost, la început, unidimensional unidimensionaliză vb. I. tr. (adesea fig; rar) v. Unidimensionâ. unie1 s.f. (relig.; înv. şi reg.) v. Greco-catoli- cism. Uniatism. Uniaţie. urne2 s.f. (polit.; înv.) v. Reunire. Unificare. Unire. unifică vb. I. tr., refl. pas. (polit.; compl. sau sub. gram. indică regiuni, teritorii, state etc.) a (se) reuni, a (se) uni2. Mihai Viteazul a unificat pentru prima dată cele trei ţări româneşti. Cele trei ţări româneşti s-au unificat pentru prima dată sub Mihai Viteazul unificâre s.f. (polit.) reunire, unire, <înv.> obştire, unie2. Mihai Viteazul a fost primul domnitor care a realizat unificarea celor trei ţări româneşti. unificat, -ă adj. (polit.; despre regiuni, teritorii etc.) reiunit, unit Românii dinprovinr ciile unificate l-au întâmpinat cu uraleipe^ Mihai Viteazul / unifilăr, -ă adj. (fiz,; despre circuite),moţ^^ Iar. Circuitele unifilare au un singfinf uniflor, -ă adj. (în opoz.. miere,polen etc.) monoflor;^ provine de la o singuţ&şf”A-unifoliât -ă adj. (bo£';iks^ fii. Plantele unifdrm, cu jvariabil'ji1 mene^tă^ji ăkcărpt sunt,o 4&&SSi uniformă. A menţinut o viteză uniformă de deplasare pe tot parcursul drumului. îşi iubeşte copiii cu dragoste uniformă. 2 (despre procese fiziologice, mişcări etc.) regulat. Deşi grav rănit, are respiraţia uniformă. 3 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, morocănos, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tern, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost uniformă. 4 (despre stil, cuvinte, creaţii, opere de artă etc. sau, p. ext., despre autori, creatori) inexpresiv, monoton, neexpresiv, monocord, plat2, otova. Foloseşte metafore uniforme. Unele dintre picturile sale sunt uniforme. II adv. (modal) monoton, melopeic, otova. Solistul cântă uniform. III s.f. 1 costum. Ofiţerii de marină au uniforme albe. 2 ţinută. Generalul se îmbracă, la ceremonie, în uniformă de gală. Colonelul controlează uniformele soldaţilor. 3 (în opoz. cu „civil”; milit.; meton.) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. uniformitarism s.n. (geol.) actualism. Uniformitarismul are la baza compararea fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale. uniformitătes.f. 1 (în opoz cu „variabilitate”) constanţă, invariabilitate. Şoferii trebuie să fie atenţi la uniformitatea vitezei de deplasare. 2 regularitate. Această ţesătură se caracterizează prin uniformitatea desenelor. 3 egalitate, uniformizare. 4 monotonie, liniaritate. Ceea ce caracterizează viaţa de provincie este uniformitatea ei. uniformiza vb. I. tr. 11 (compl. indică elementele unui tot, un amestec etc.) a omogeniza. Pentru ca un aluat să crească, ingredientele trebuie să fie bine uniformizate. 2 (compl. indică îmbrăcămintea rutieră) a finisa, a suprafaţa. 3 a standardiza. Viaţa lor a fost uniformizată. II fig. a egaliza, a nivela. Nm se poate uniformiza standardul de viaţă pentru toţi oamenii. uniformizănţ-ă adj. uniformizator. Fondul de ten are efect uniformizării. Viaţa trăită într-un mediu dep^nalizarit şi uniformizant şi-apus amprenta asupra lui. Poetul nu s-a desprins dejşţilulw epocii. zarea ăr^Mti^^^ce cuimixerul 2 wMriteligenţi se opun ||Vfig.egalizare, |gjStandardului de t^pfe îmbrăcămintea iţit 2 egalat Salariile 1{umit pe angajaţi. ^dj. uniformizant. re acţiuni, realizări -^p^J-at» mărginit. Orice ţaţ0al. înspre ediţii, dicţionare narele unilingve sunt idngură limbă. unitate, <înv.> uninţă, Unimea serveşte la '“ ?iumăr compus din mai multe 1985| cifre. 2 (mat.; rar) v. Cifra unităţilor (v. cifră). Unitate de rangul întâi. 3 (metrol.; înv.; şi uttime a măsurei) v. Unitate. Unitate de măsură. 4 (înv.) v. Indivizibilitate. Unitate. 5 (înv.) v. Unitate. unmţa s.f. (înv.) 1 (mat.) v. Unime. Unitate. 2 v. Unitate. 3 v. Unitate, uniovulâr, -ă adj. (biol; despre ovare) uniovulat. Ovarele uniovulare au un singur ovul. uniovulat, -ă adj. (biol; despre ovare) uniovulâr. uniparti'd adj. (polit.; rar) v. Monopartid. unipetăl, -ă adj. (bot; despre flori) monope-tal. Florile unipetale au o singură petală. unire s.f. 11 asamblaj, asamblare, asamblat1, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare1, reunire, <înv.> îmbinătură, împreunătură. Mecanicul a realizat unirea pieselor motorului maşinii într-un timp relativ scurt. 2 combinare, combinaţie, îmbinare, împreunare, îngemănare, <înv.> îmbinătură, amalgam, amalgamare. Din unirea pieselor de puzzle i-a rezultat un robot. 3 îmbinare, încheiere, montare1, prindere, <înv.> îmbinătură. Unirea scândurilor acoperişului unei case trebuie făcută cu multă atenţie. 4 joncţiune, junctură, legare, legătură. Prin unirea a două corpuri se limitează mobilitatea lor relativă. 5 agregare, agregaţie, alipire, lipire, reunire. Unirea rocilor a avut loc cu milioane de ani în urmă. 6 (biol, lingv., tehn.) aglutinare, alipire, lipire, lipitură, reunire, sudare. Unirea hematiilor se face sub acţiunea unor substanţe. 7 adjonc-ţiune, asociere. Este necesară unirea unui aditiv pentru a ameliora proprietăţile unui produs. I11 împreunare, joncţiune, junctură. Unirea celor două tabere de partizani s-a făcut în munţi. 2 căsătorie, însoţire, însoţitură, luare, luat1. Mirii au plecat în luna de miere imediat după unirea lor religioasă. 3 (în opoz. cu „ceartă”, „neînţelegere”, „vrajbă”) acord, armonie1, înţelegere, linişte, pace, concordie, <înv. şi pop.> bunăvoire, împăciuire, învoire, potriveală, <înv. şi reg.> sloagă, omonie, concert în familia lor este o unire deplină. 4 <înv.> uniciune. Nu vor putea înfrunta opiniile răuvoitoare dacă între ei nu este o strânsă unire. 5 comuniune. Se află în unire cu Divinitatea. 6 (polit.) reunire, unificare, <înv.> obştire, unie2. Unirea celor trei ţâri româneşti s-a făcut pentru prima dată sub Mihai Viteazul. 7 contopire, fuzionare, fuziune. Unirea celor două ministere a fost de multă vreme prevăzută. 8 îmbinare, conjugare, împletire. Se impune unirea forţelor interesate de realizarea acestui proiect. unisemăntic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) monosemantic. Cuvintele unisemantice au un singur sens. unisemantism s.n. (lingv.) monosemantism, monosemie. Unisemantismul este proprietatea unui cuvânt de a avea un singur sens. unisepâl, -ă adj. (bot; despre flori) monose-pal. Florile unisepale au o singură sepală. unisexuâl, -ă adj. (bot; rar; despre flori) v. Diclin. Monogam. Monosexuat Unisexuat. unisexualitâte s.f. (bot.) monosexualitate. Unisexualitatea este însuşirea unei flori de a fi unisexuată. unisexuat, -ă adj. (bot; despre flori) diclin, monogam, monosexuat, unisexuâl. Florile unisexuate au organe de reproducere de un singur sex. unisilâb, -ă adj. (lingv.; rar; despre cuvinte) v. Monosilab. Monosilabic, unisilâbic, -ă adj. (lingv.; rar; despre cuvinte) v. Monosilab. Monosilabic, unisonânţă s.f. (muz.) acord, armonie1, consonanţă. Unisonanţa muzicii preclasice este admirată de melomani. unistratificât, -ă adj. monostratificat. Parchetul unistratificat se lipeşte cu un adeziv special. unişor, -oâră adj., s.f. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Singurel. Singurică. 2 s.f. (mat.) v. Unime. Unitate. um'ţ, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem, despre elemente de acelaşi fel etc.) îmbinat, împreunat, îngemănat, reunit. Firele electrice unite au refăcut circuitul. 2 (tehn.; despre elementele componente ale unui sistem) asamblat2, fixat2, îmbinat, împreunat, îngemănat, montat, reunit. Verifică piesele unite ale motorului maşinii. 3 (biol, lingv., tehn.; despre hematii, bacterii, elemente ale vorbirii, particule ale unor materiale etc.) aderent, adnat, aglutinat, alipit, lipit2, reunit, sudat2. Hematii unite. Afixe posesive unite. II adj. 1 conjugat. S-a impus o acţiune unită a forţelor interesate în realizarea acestui proiect. 2 (polit; despre regiuni, teritorii etc.) reunit, unificat. Românii din provinciile unite l-au întâmpinat cu urale pe Mihai Viteazul. 3 înfrăţit, solidar. O cerinţă a epocii actuale este lupta unită a popoarelor împotriva terorismului. III s.m., s.f., adj. (relig.) greco-catolic, uniat, unitareş, <înv.> letin. Uniţii sunt adepţi ai Bisericii Unite. Mulţi ardeleni sunt de rit unit. unitâr, -ă adj., s.m. I adj. 1 (în opoz. cu „eterogen”; despre un tot, un ansamblu etc.) omogen, <înv. şi reg.> mereu, închegat, monolit, monolitic, sudat2. Echipa naţională de fotbal este o echipă unitară. 2 (despre un întreg, un tot etc.) indisolubil, inseparabil, nedespărţit, neseparabil, organic. Planctonul este un ansamblu unitar de organisme animale şi vegetale. II s.m. (relig.; reg.) v. Unitarian, unitâreş s.m. (relig.) 1 (înv. şi reg.) v. Unitarian. 2 (reg.) v. Greco-catolic. Uniat. Unit. unitariân,-ă s.m., sf., adj. (relig.) 1 s.m., s.f., adj. unitarist, <înv. şi reg.> unitareş, unitar. Unitarienii sunt adepţii unitarianis-mului. 2 adj. <înv. şi reg.> unitărăşesc. A aderat la confesiunea unitariană. unitariam'sm s.n. (relig.) unitarism. Unitarianismul este o doctrină a Bisericii Protestante care nu recunoaşte Trinitatea, susţinând unicitatea persoanei şi a naturii lui Dumnezeu. unitarism s.n. (relig.; rar) v. Unitarianism. unitarist, -ă s.m., s.f., adj. (relig.; rar) v. Unitarian. univers unitâte s.f. 11 (mat.) unime, <înv.> uninţă, unişoară (v. unişor). Unitatea serveşte la formarea unui număr compus din mai multe cifre. 2 (mat.) unitate de rangul întâi = cifra unităţilor (v. cifră), unime. Unitatea de rangul întâi este plasată la dreapta zecilor într-un număr format din două sau mai multe cifre. 3 (metrol.; şi unitate de măsură) <înv.> unime, unime a măsurei. Unitatea de măsură este o mărime fizică scalară în funcţie de care se exprimă toate mărimile de aceeaşi natură. 4 (inform.) unitate centrală de prelucrare = procesor. Unitatea centrală de prelucrare asigură prelucrarea informaţiilor în memoria principală a unui calculator. 5 (statist.) unitate statistică = individ. 6 <înv.> uniciune, unime, uninţă, uniţă. Cuvântul nu este o unitate izolată. Acest spaţiu trebuie văzut ca o unitate geografică. 7 <înv.> uninţă. A publicat un articol în care a studiat o serie de unităţi lexicale. Celula este unitatea de bază a organismelor vii. 8 (econ.) firmă, întreprindere, stabiliment. Unitatea lor merge bine. Lucrează ca angajat la o unitate româno-austriacâ. 9 instituţie, aşezământ, <înv.> stabiliment, tocmeală, organism. Unităţile publice importante din oraş se află în centru. 10 (milit.) unitate volantă = trupă volantă. Unitatea volantă se poate deplasa rapid; (la pl.) unităţi de transmisiuni = trupe de transmisiuni (v. trupă). Unităţile de transmisiuni sunt specializate în executarea şi asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 11 ansamblu, întreg, tot. Casele cartierului rezidenţial formează o unitate armonioasă. I11 indivizibilitate, <înv.> uniciune, unime. Unitatea unui popor nu trebuie distrusă. 2 omogenitate. Unitatea echipei naţionale de fotbal este absolut obligatorie pentru a se obţine rezultate performante. 3 legătură, solidaritate, solidarism, coeziune. între cele două popoare există o strânsă unitate. 4 confraternitate, frăţie, înfrăţire, solidaritate, solidarizare. Unitatea popoarelor în lupta împotriva terorismului este o cerinţă a epocii actuale. 5 conformitate, identitate. Unitatea de opinii şi de gusturi întăreşte relaţia dintre cei doi tineri. unitărăşesc, -eăscă adj. (relig.; înv. şi reg.) v. Unitarian. uniton, -ă adj. (înv.; despre glas, melodii, sunete, zgomote etc.) v. Monoton, unitonic, -ă adj. (înv.; despre glas, melodii, sunete, zgomote etc.) v. Monoton, unitâr, -oâre adj., s.f. (înv.) 1 adj. (gram.; despre număr) v. Singular. 2 s.f. (lingv.) v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuţă de despărţire. Liniuţă de unire, uniţă s.f. (înv.) v. Unitate, univalent, -ă adj. (chim.; despre elemente chimice sau despre radicali chimici) monova-lent, <înv.> monoatomic. Elementele univalen-te au o singură valenţă. univers s.n. 11 (filos.; în opoz. cu „microcosmos”) cosmos, lume, macrocosmos, megacos-mos, vileag, <înv.> unocuprinzime. Unii filosofi susţin că pământenii nu sunt singuri în univers. 2 glob, globul pământesc (v. glob), universal 11986 lume, mapamond, pământ, sferă. A făcut înconjurul universului. Vrea să călătorească, să vadă universul. 3 (adesea cu determ. „întreg”, „tot,T) făptură, fire, lume, natură. Lumina dimineţii se revarsă peste tot universul. 4 (adesea cu determ. „întreg”, ,,totJT) lume, omenire, seminţia omenească (v. seminţie), umanitate, <înv. şi reg.> omenime, lumucă, <înv.> seminţia pământenilor (v. seminţie), viii (v. viu). Tot universul militează pentru pace. în cartea sa studiază o perioadă importantă din istoria universului. II ansamblu, sistem. Profesorul a făcut o expunere a universului filosofic al lui Kant. universal, -ă adj., s.f. pl., s.n. I adj. 1 mondial, planetar. Economia trece printr-o perioadă de criză la nivel universal. 2 general2, ecumenic, <înv.> obştesc. Crahurile economice aduc un dezastru universal: 3 (despre cunoştinţe, studii, cultură etc.) cuprinzător, enciclopedic, vast2. Cunoştinţele lui sunt universale, aparţinând mai multor domenii ale ştiinţei. 4 cosmopolit. Umaniştii au fost personalităţi universale. 5 cosmic Legea gravitaţiei universale. I11 s.f. pl. (lingv.) universalii ale limbii = universalii lingvistice; universalii lingvistice = universalii ale limbii. Universaliile lingvistice sunt categoriile, proprietăţile, relaţiile, tendinţele considerate caftind comune tuturor limbilor, permiţând generalizări. 2 s.n. (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. universalism s.n. universalitate, universalitate s.f. 11 generalitate, ubicuitate, ecumenicitate, <înv.> universitate2. Multe concepte au caracter de universalitate. 2 universalism. Michelangelo şi Leonardo da Vinci sunt celebri pentru universalitatea preocupărilor lor. Universalitatea umaniştilor este o realitate de necontestat. 3 cosmicitate, <înv.> universitate2. Opera sa aparţine universalităţii. Principiul filosofic are caracter de universalitate. III (jur.) totalitate. Lasă nepoţilor prin testament universalitatea bunurilor sale. universaliza vb. I. tr., refl. a (se) generaliza. A universalizat unele constatări particulare. universalmente adv. (modal; rar) generalmente. Această boală a fost asemănată, universalmente, cu epilepsia. universiadă s.f. (sport) jocuri universitare (v.joc). La universiadă participă tineri din universităţi din întreaga lume. universitar, -ă adj. (despre proiecte, programe de studiu etc.) academic. Programa universitară prevede trei ani de studiu. universitate1 s.f. 1 (latin.; înv.) v. Total. Totalitate. 2 (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. universitâte2 s.f. (înv.) 1 v. Generalitate. Universalitate. 2 v. Cosmicitate. Universalitate. univitelm, -ă adj. (biol; despre gemeni identici) monozigot. Gemenii univitelini provin din acelaşi ovul fecundat şi au placenta comună. univoc, -ă adj. (lingv.; rar; despre cuvinte) v. Omonim. univocăţie s.f. (înv.) v. Univocitate. univocitâte s.f. <înv.> univocăţie. Univocitatea termenilor restrânge posibilitatea producerii confuziilor. univoltm, -ă adj. (entom.; despre insecte, viermi-de-mătase) monovoltin. Insectele univoltine prezintă o singură generaţie anuală. unocuprinzime s.f. (filos.; în opoz. cu „microcosmosînv.) v. Cosmos. Lume. Macro-cosmos. Megacosmos. Univers, unoglâsnică s.f. (fon.; înv.) v. Vocală. uns1 s.n. întindere, ungere. Dacă untul este îngheţat, unsul lui pe pâine se face cu greutate. uns2, unsă adj. 11 (tehn.; despre piese, mecanisme aflate în mişcare sau în contact) gre-sat. Piesele unse ale unui mecanism funcţionează uşor. 2 (despre obiecte, suprafeţe etc.) gras, onctuos, uleios, unsuros, oloios. 3 (despre substanţe, materii moi sau plastice) întins2. Peste untul întins pe feliile de pâine presară caşcaval ras. A (reg.; mai ales despre lapte sau brânză) v. Gras. Untos. II fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor, mai ales despre tonul sau timbrul vocii) dulceag, mieros, onctuos, zaharisit. îi vorbeşte pe un ton uns. unseâlă s.f. (reg.) v. Unsoare, unsoare s.f. 1.1 <înv. şi reg.> unsură, untură, unseală. Motorul maşinii este plin de unsoare. Foloseşte o unsoare pentru a stopa scârţâitul balamalelor de la poartă. 2 (culin.; pop.; şi unsoare dulce, unsoare topită) v. Untură. 3 (farm., cosmet.; pop.) v. Alifie. Cremă. Pomadă. Unguent. 4 (farm., med.; reg.) unsoare de peşte v. Ulei de peşte (v. ulei1). Untură de peşte. 5 (înv.) v. Aromă. Balsam. Boare. Mireasmă. Miros. Parfum. II (relig.; înv.) <înv.> unsură. Unsoarea este ungerea cu o substanţă uleioasă, parfumată, în săvârşirea unor ritualuri. unsorime s.f. (înv.) v. Unsuroşie. unsos, -oăsă adj. (înv.; despre substanţe, materii, anumite preparate culinare etc.) v. Cleios. Lipicios. Unsuros, unsură s.f. I 1 (înv. şi reg.) v. Unsoare. 2 (farm., cosmetînv. şi reg.) v. Alifie. Cremă. Pomadă. Unguent. 3 (culin.; reg.) v. Untură. II (relig.; înv.) <înv.> unsoare, unsuros, -oâsă adj. 1 (despre substanţe, alimente etc.) gras, onctuos, uleios, osânzos. Icrele pe care le-a preparat sunt prea unsuroase. 2 (despre obiecte, suprafeţe etc.) gras, onctuos, uleios, uns2, oloios. Farfuriile unsuroase trebuie spălate cu detergent. 3 (despre substanţe, materii, anumite preparate culinare etc.) cleios, lipicios, năclăios* năclăit, letios, <înv.> unsos. Ciulamaua avea aspectul unui gel unsuros. Pâinea i-a ieşit acră şi unsuroasă. 4 (despre piele, păr etc.) gras. Părul îi rămâne unsuros, deşi îl tratează cu medicamente speciale. unsuroşie s.f. <înv.> unsorime. Unsuroşia hainelor lui îi repugna. unt s.n. 11 (ind. alim.) untvegetal = marga-rină, unt de post, unt artificial. Preferă untul vegetal în locul untului; (reg.) unt de post v. Margarină. Untvegetal; (ieşit din uz) unt artificial v. Margarină. Unt vegetal. 2 (ind. alim., cosmet, farm.; şi unt vegetal) ulei1. Untul este o grăsime solidă sau păstoasă obţinută din seminţe, boabe, miez de fructe tropicale. Unt de palmier. Unt de migdale. 3 (ind. alim., farm., cosmet.) unt de cacao = ulei de cacao (v. ulei1). Untul de cacao este folosit la prepararea ciocolatei; (farm., ind.) unt de ricin = ulei de ricin (v. ulei1), ricină, reţică. Untul de ricin are proprietăţi purgative; (reg.) unt de naftv. a (ind. petrol.) Păcură; b (ind., med.) Terebentină; c (chim.) Gaz1. Petrol lampant; (ind., med.; înv.) unt de terpentin v. Terebentină; (chim.; înv.) unt de vitriol v. Acid sulfuric. Vitriol. II (art.; bot.) untul-va-cii = a Orchis morio; boaşele-popii (v. boaşă), boşie, bujorel, bujoreni, bujori (v. bujor), buruiene-de-copii (v. buruiană), gemănariţă, gonitoare (v. gonitor), poranici, poroinic, salep, sculătoare (v. sculător), untişor, unt-şi-brânză; b (reg.) v. Poroinic (Orchis purpurea); C (reg.) v. Poroinic (Orchis milita-ris); d (reg.) v. Poroinic (Orchis mascula); (reg.) unt-şi-brânză v. Untul-vacii (Orchis morio); (art.) untul-babei v. Comicei (Ranunculus arvensis); untul-pământului v. Fluierătoare (v.fluierător) (Tamus commu-nis); untul-vacii-mirositor v. Stupiniţă (Platanthera bifolia); untul-vacilorv. Grâuşor. Sălăţea. Sălăţică. Untişor (Ranunculus ficaria). untâr s.n. (gosp.; reg.) v. Putinei, untăriţă s.f. (gosp.; reg.) v. Putinei, untdelemn s.n. (ind. alim.) ulei1, <înv. şi pop.> oloi1, <înv. şi reg.> zăitin, <înv.> ulei de lemn. La gătit este recomandată folosirea untdelemnului în locul grăsimii. untdelemmţă s.f. (reg.) 1 (bot.)v. Năfiirică. Pelin. Peliniţă (Artemisia annua). 2 (entom.) v. Mamornic (Meloe proscarabaeus). untdelemm'u, -ie adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) chihlimbariu, citron, gal-ben-deschis, galben-pal, gălbui, sulfuriu, cănăriu, nisipiu, gălbini-cios, gălbior, gălbiu, lămâiu, lemniu, năutiu, rădăciniu, şofrăniu, gălbenatic, gălbeniu, gălbenuţ, gălburiu, untuliu, sabie, şamoa. A dat musafiribr un vin untdelemniu. unterniţă s.f. (reg.) 1 (gosp.) v. Putinei. 2 (bot.) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-ca-lului (v. coadă). Mana-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equisetum arvense). unterofiţer s.m. (milit.; în vechea organizare a armatei; înv.) v. Reangajat. Subofiţer, untişor s.m. I (bot) 1 (şi reg., untişorul-vacii) Ranunculus ficaria; grâuşor, sălăţea, sălăţică, <înv. şi reg.> scânteiuţă-galbenă, băşicu-ţa-porcului (v. băşicuţă), brânza-vacii (v. brânză), calce-mică (v. calce1), ceairort, ciubotele-cucului (v. ciubotă), fetică, iarba-rân-dunelei-mici (v. iarbă), rărunchi2, salata-cu-cului (v. salată), salata-mielului (v. salată), salată-de-câmp, salată-mică, salată-nemţească, salată-sălbatică, sălăgea, sălătruică, sălătuţă, săliţie, scălci-mici (v. scalce), scorbutăriţă, untul-vacilor (v. unt). 2 Ficaria verna; fetică, grâuşor, rărunchi2. 3 (reg.) v. Crin-de-pădure. Crin-pestriţ. Crin-sălbatic (Lilium martagon). 4 (reg.) v. Mama-pădurii 1987| (v. mamă) (Lathraea squamaria). 5 (reg.) v. Nufăr. Nufar-galben (Nuphar luteum). 6 (reg.) v. Păpădie (Taraxacum officinale). 7 (reg.) v. Podbal (Tussilago farfara). 8 (reg.) v. Untul-vacii (v. unt) (Orchis morio). 9 (reg.) Verigei (Orobanche caryophyllacea). II (farm., cosmet.; reg.) v. Alifie. Cremă. Pomadă. Unguent. untorniţă s.f. (gosp.; reg.) v. Putinei, untos, -oâsă adj. 1 (mai ales despre lapte sau brânză) gras, <înv. şi reg.> unturos, uns2. Laptele untos nu este sănătos pentru copiii mici. 2 (despre pământ, terenuri) bogat, fecund, fertil, gras, mănos, productiv, roditor, rodnic, uberos, prolific, <înv.> buiac, producător, rodit, rodos, spornic, darnic, generos. Producţia de legume a fost foarte bună pentru că pământul este untos. untuh'u, -i'e adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Chihlimbariu. Citron. Galben-deschis. Galben-pal. Gălbui. Untde-lemniu. untură s.f. 11 (culin.) grăsime, unsoare, unsoare dulce, unsoare topită, unsură. A prăjit friptura în untură. Mâncarea preparată cu untură este mai gustoasă, dar nu atât de sănătoasă ca cea gătită cu ulei. 2 (farm., med.) untură de peşte = ulei de peşte (v. ulei1), unsoare de peşte, <înv.> osânză. Untura de peşte este extrasă din ficatul proaspăt al unor specii de peşti şi este utilizată mai ales în tratarea rahitismului şi a debilităţii fizice, deoarece este bogată în vitaminele A şi D 3 (anat.; înv. şi pop.) v. Grăsime. 4 (anat.; pop.; şi untură legată, untură mare) v. Osânză. 5 (înv. şi reg.) v. Unsoare. 6 (culin., ind. alim.; reg.) v. Slănină. II (fiziol.; pop.; glum) v. Muc. unturos, -oâsă adj. (înv. şi reg.; mai ales despre lapte sau brânză) v. Gras. Untos. unu s.m. (mat.) baston, birlic. A primit un unu în teză, deoarece nu a rezolvat niciun subiect. unul, una pron. nehot., adj. nehot. 1 pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului) careva, cineva, oarecare, vreunul (v. vreun), <înv. şi reg.> oarecine, oareşicine, oarecineva, <înv.> cinevaşi, cinevaşilea, neştine, oarecareva. - Bea unul dintre voi un ceai? 2 adj. nehot. (la pl. unii, unele; precedă un subst. la pl) anume, nişte. Programul anunţat are unele modificări. updatâ vb. I. tr. (inform.; engl.) 1 v. Actualiza. 2 v. Actualiza. upload [Aplaud] s.n. (inform.) uploadare. Prin upload se trimit spre un server conectat la internet unul sau mai multe fişiere. uploadâre s.f. (inform.) upload. upovăi'vb. IV. (înv.) 1 intr. (despre oameni) v. Crede. Nădăjdui. Spera. 2 tr., intr. v. Aştepta. Nădăjdui. Spera, upovăinţă s.f. (înv.) v. Nădejde. Speranţă. ura1 interj., s.n. 1 interj, (exprimă entuziasm, însufleţire etc.) trăiască!, vivat! „Ura!”strigă mulţimea adunată în piaţa oraşului, în momentul în care regele apare în balcon. 2s.n.(lapl urale)aclamaţii,osanale(v.osana), ovaţii, aclamări, vivat. Lumea l-a primit cu urale. ură2 vb. I. tr. 1 a da2. Când a intrat în sala de curs a urat „bună ziua”. 2 (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică urări, salutări) a dori, a pofti, a augura, <înv. şi pop.> a meni, <înv.> a prii. Le urează tinerilor căsătoriţi „casă de piatră”. 3 (relig; înv.; despre preoţi; compl. indică oameni) v. Binecuvânta. Blagoslovi. uragăn s.n. (meteor.) ciclon, ciclon tropical, taifun, <înv.> orcan, tempestă, vânturaşcă. Uraganul se manifestă în zonele tropicale, fiind însoţit de ploi torenţiale şi de descărcări electrice. uraniăn, -ă adj. cosmic, uranic. Scriitorul a fost un spirit uranian. uranic, -ă adj. cosmic, uranian. uraninît s.n. (mineral) pehblendă. Uranini-tul este format din oxid de uraniu. uram'sc s.n. (bis.) baldachin, oranist, polog2, cerine, <înv.> umbrar. Mitropolitul stă sub un uranisc cusut cu fir de aur. uram'sm s.n. amor socratic, homosexualitate, inversiune sexuală, invertire sexuală, pederas-tie. Uranismul este atracţia pentru persoane de acelaşi sex. uram'st s.m. gay, homosexual, invertit, pederast, homo2, poponar, buzerant, analist, dosnic, fătălău, fochist, forar, fundaş, hamlet, harpist, omito-rinc, papanache, turcalete, găozar. Cântăreţul a recunoscut public că este uranist. uranofân s.m. (chim.) uranotil. Uranofanul este un silicat hidratat de calciu şi de uraniu. uranografîe s.f. <înv.> uranologie. Uranogra-fia este descrierea cerului (şi a corpurilor cereşti). uranoh't s.m. (astron.; înv.) v. Corp meteoric. Meteorit. uranologie s.f. (înv.) v. Uranografîe. uranoplăstică s.f. (chir.) palatoplastie, uranoplastie. Uranoplastica este reconstrucţia bolţii palatine, la nivelul căreia există un defect congenital sau dobândit. uranoplastie s.f. (chir.) palatoplastie, urano-plastică. uranoschizis s.n. (med.) palatoschizis, gură-de-lup. Uranoschizisul este o anomalie congenitală, care, adesea, este asociată cu buza de iepure. uranoscop s.n. (optic., astron.; înv.) v. Telescop. uranostafiloplastie s.f. (chir.) uranostafilora-fie. Uranostafiloplastia este refacerea vălului palatului şi a bolţii palatine, în caz de deplasare congenitală. uranostafilorafîe s.f. (chir.) uranostafiloplastie. uranotil s.m. (chim.) uranofan. urăre s.f. 1 urat, augurare, urătură, <înv.> oraţie. îi transmite urări de bine şi însănătoşire cât mai grabnică. 2 orşag, urătură. Urarea este textul cântat de colindători în perioada sărbătorilor de iarnă. 3 (la nunţile ţărăneşti) oraţie, colăcărie, godie, colăcăşie, conăcărie, orşag, urătură, vorbire. Urarea este spusă de colăcar. urât urât s.n. 1 uret. Obiceiul uratului se păstrează şi astăzi, mai ales în mediul rural. 2 urare, augurare, urătură, <înv.> oraţie. ură1 s.f. 1 animozitate, discordie, duşmănie, hainie, inamiciţie, învrăjbire, ostilitate, pornire, vrajbă1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâ-tură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o ură veche. 2 (polit.) ură de rasă = rasism, segregaţionism. în SUA ura de rasă a fost abolită prin lege. Numeroase filme au ca subiect ura de rasă. ură2 s.f. (bot.; reg.) 1 v. Oreşniţă (Lathyrus tuberosus). 2 v. Palma-pământului (v. palmă) (Gymnadenia conopea). urâciune s.f. (relig.; înv.) v. Benedicţiune. Binecuvântare. Blagoslovire, urător, -oâre s.m., s.f. 1 s.m., s.f. colindător, colăcar, piţărău, <înv. şi reg.> colindaş, colindreţ, plugar. Toată lumea aşteaptă urători în seara de Ajun. 2 s.m. (reg.; la nunţile ţărăneşti) v. Colăcar. urătură s.f. (reg.) 1 v. Urare. Urat. 2 v. Urare. 3 (la nunţile ţărăneşti) v. Oraţie. Urare, urâcios, -oâsă adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, ursuz, atra-bilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, morânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tălmut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană urâcioasă, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale urâcioase. 2 (în opoz. cu „frumos”; înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului br) v. Diform. Hâd Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2.3 (reg; despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit. Neprielnic. Prost. Rău. Urât2. Vrăjmaş. urâciune s.f. 11 (în opoz. cu „frumuseţe”; înv. şi reg.) v. Diformitate. Hâdoşenie. Hidoşenie. Imundicitate. Imundiţie. Schilodeală. Schilodenie. Sluţenie. Urâţenie. 2 (reg.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 3 (mai ales fig.; înv.) v. Urâţenie. II (concr.; înv. şi reg; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimonositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie, urare s.f. (înv.) v. Detestare. urât1 s.n. 1 blazare, dezabuzare, lasitudine, plictiseală, acedie, lehamite, plictis, lihăială, zălezea- urât |1988 lă, <înv.> anosteală, anostie, plicsis, sastiseală, sastisire, stenahorie, nixis, sictir, sictireai! Neajunsurile l-au adus la o stare de urât. 2 (înv.) v. Aversiune. Dezgust. Fobie. Neplăcere. Oroare. Repugnanţă. Repulsie. Scârbă. Silă. urât2, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe) <înv. şi reg.> prost, făţos, cealapa, nasol, naşpa, naşparliu, naşpet, papacioc, penal. Prietena amicului său i se pare cumplit de urâtă. 2 (în opoz. cu „frumos”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) diform, hâd, hidos, monstruos, pocit2, respingător, schimonosit2, slut, strâmb, bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, sluţit2, şui3, <înv. şi reg.> grozăvatic, hărăgit, smârd, urâcios, balcâz, opăcit, orodnic, pacearât, paceariz, pâcleş, pogan, potâng, <înv.> grozav, pohâd, smârceav, smârced. Toată lumea îl evită pentru că este urât. Are mâinile urâte. 3 (despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p.ext, despre fiinţe) desfigurat, schimonosit2, slut, sluţit2, urâţit, pocit2, şoimănit, stropşit, şonţit, zgâmboit, <înv.> căznat, stricat. Nu se mai întâlneşte cu prietenii din cauza feţei urâte. 4 (despre elemente, caracteristici ale unor obiecte, construcţii, despre interioare etc.) dezordonat, inaspectuos, inestetic, neas-pectuos, neestetic, rebarbativ, nechimu-luit, monstruos, nasol, naşpa, naşparliu, naşpet. Construcţia prezintă un amestec urât de stiluri arhitectonice. 5 (în opoz. cu „senin”; mai ales fam.; despre cer) acoperit, cenuşiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, mom, nourat, îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, leşietic, leşios, posomorât. Cerul urât creează multora o stare de disconfort. 6 (în opoz. cu „frumos”; despre vreme) închis, înrăutăţit, mohorât, stricat, morn, mocnit, fumuriu, infam, posomorât, zbârlit. Vremea urâtă îi determină să rămână în casă. 7 (despre fenomene meteorologice) mizer, mizerabil, păcătos, rău, ticălos. De câteva zile este o ploaie urâtă, care nu mai încetează. 8 (despre situaţii, fenomene meteorologice) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, rău, vrăjmaş, <înv. şi pop.> dimpotrivă, nepriincios, urgisit, afurisit, blestemat, urâcios, <înv.> nepriitor, advers, păgân, nasol, naşpa. Competiţia a avut loc pe un timp urât. 9 (despre mirosuri) dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, fetid, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, pestilenţial, puturos, rău, rău-mirositor, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, stătut2, mefitic, miasma-tic, <înv. şi pop.> scâmav, rânced, împuţit, înfiorător, îngrozitor, puhav, <înv.> împuţicios, pestifer, scărăn-dăvicios, scârbavnic, scârbelnic, nasol, naşpa. Dinspre lac vin efluvii urâte de sulf. II adj. 1 defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. A făcut o impresie urâtă printr-o purtare neadecvată. 2 (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, ruşinos, vinovat, reprehensibil, repudiabil, <înv.> ocamic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt urât. 3 (înv. şi pop.; despre oameni sau despre firea, manifestările etj» lor) v. Antipatic. Dezagreabil. Neplăcut. Nesuferit. Repulsiv. Repugnant. Respingător. Scârbos. 4 (fam.; mai ales despre expresii, vorbe ale oamenilor) v. Deşănţat. Imoral. Impudic. Inavuabil. Incongruent. Indecent. Licenţios. Necuviincios. Neînfrânat. Nepotrivit. Neruşinat. Obraznic. Obscen. Pornografic. Scabros. Scârbos. Trivial. Vulgar. 5 (fam.; despre stări, situaţii, întâmplări, discuţii etc.) v. Contrariant. Dezagreabil. Neplăcut. Supărător. 6 (fam.; despre stări, situaţii etc.) v. Jenant. Neplăcut. Penibil. Supărător. 7 (fam.; despre situaţii, stări etc.) v. Critic. Grav. Greu. Periculos. Primejdios. 8 (med., med. vet.; fam.; despre boli, răni etc.) v. Grav. Malign. Periculos. Primejdios. Serios. Sever2. 9 (fam.; despre veşti, întâmplări etc.) v. Neplăcut. Prost. Rău. 10 (fam.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Potrivnic. Ostil. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş. 11 (fam.; despre viaţă, despre modul de trai al oamenilor, despre momente ale existenţei lor) v. Amărât. Anevoios. Chinuit. Greu. Mizer. Mizerabil. Necăjit. Prost. Rău. 12 (fam.; despre situaţii, întâmplări etc.) nasol, naşpa, penal. S-a supărat pe el pentru că i-a făcut 0 fază urâtă la petrecere. III adv. (modal) 1 dezgustător, greţos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, rău, repugnant, respingător, scârbos. Miroase urât în cameră. 2 prost, rău. Se îmbracă urât. S-a machiat urât. 3 arogant, impertinent, insolent, ireverenţios, îndrăzneţ, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nereverenţios, neruşinat, obraznic, semeţ, sfidător, sfruntat, trufaş1, urât2, obrăzniceşte, ţanţoş. Răspunde urât părinţilor. 4 (fam.) v. Neplăcut. Prost. Rău. IV s.f. (art.; bot.; reg.) urâta-feteiv. Oreşniţă (Lathyrus tuberosus). urâtuţ, -ă adj. (în opoz. cu „frumuşel”; despre fiinţe; reg.) v. Urâţel. Urâţică. urâţâl, -eâ adj. (în opoz. cu „frumuşel”; despre fiinţe) urâţică, hâduţ, urâtuţ. urâţenie s.f. (în opoz. cu „frumuseţe”) 11 diformitate, hâdoşenie, hidoşenie, imun-dicitate, imundiţie, schilodeală, schilodenie, sluţenie, sluţie, poceală, hâzenie, hâzime, <înv. şi reg.> urâciune, hlizenie, smârzenie, şoimăneală, <înv.> grozăvenie, grozăvie, sluticiune, sluţie. O sperie urâţenia bărbatului. 2 (mai ales fig.) <înv.> urâciune. Este contrariat de urâţenia vieţii de pe acele meleaguri. Urâţenia caracterului său este condamnabilă. II (concr.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) hâdoşenie, hidoşenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluţenie, sluţitură, schilodenie, spurcăciune, hâzenie, hâzime, potcă, stropşitură, aschimodie, <înv. şi reg.> urâciune, bondriş, năhoadă, znamenie, <înv.> sluţire. Se apropie de el o urâţenie. O urâţenie de om i-a îngrozit pe toţi. urâţi vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) desfrumuseţa, <înv.> a se prosti1. Furia o urâţeşte. S-a urâţit parcă, de când nu l-a mai văzut. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p.ext., fiinţe) a (se) desfigura, a (se) schimonosi, a (se) sluţi, a (se) poci1, a (se) scofâlci, a (se) hâzi, a şoimăni, a şoimări, a deturpa, a se opăci, a se plesura, a (se) ponosi, a se smârzi, a (se) şonţi, <înv.> a (se) grozăvi, a se omrăzi, a despodobi, a (se) strica, a raşcheta. Explozia i-a urâţit faţa. Chipul i se urâţeşte din cauza durerii de cap. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ oameni) a (se) sluţi. Noua coafură o urâţeşte. S-a urâţit în urma operaţiei estetice nereuşite. 4 refl. (despre vreme) a se închide, a se înrăutăţi, a se mohorî, a se posomori, a se strica, a se tulbura, a se deochea, a se zbârli. Vremea s-a urâţit şi au început ploile. II refl. fig. a se altera, a se desfigura. Limba se urâţeşte cu barbarisme. urâţică adj. (în opoz. cu „frumuşică”; despre fiinţe) urâţea (v. urâţel), hâduţă (v. hâduţ), urâtuţă (v. urâtuţ). Are o fetiţă cam urâţică. urâţi're s.f. desfigurare, schimonoseală, schimonosire, sluţire, sluţit1, <înv. şi pop.> pocitură, pocire. Urâţirea feţei din cauza exploziei îl face de nerecunoscut. urâţit,-ă adj. (despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p.ext., despre fiinţe) desfigurat, schimonosit2, slut, sluţit2, urât2, pocit2, şoimănit, stropşit, şonţit, zgâmboit, <înv.> căznat, stricat. Nu se mai întâlneşte cu prietenii din cauza feţei urâţite. urbăn, -ă adj. 1 (în opoz. cu „ruraV7) citadin, orăşenesc, <înv. şi reg.> orăşesc, urbicular, <înv.> târgoveţ. Viaţa urbană este trepidantă. 2 fig. (despre oameni) bine-crescut, civilizat, fin1, manierat, politicos, subţire. Are copii urbani de care este mândru. urbanism s.n. 1 urbanistică (v. urbanistic). Urbanismul are drept scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor. înainte de ridicarea unei noi construcţii, proprietarul, pe lângă alte acte, trebuie să intre şi în posesia certificatului de urbanism. 2 fig. cuviinţă, decenţă, politeţe, respect, reverenţă, urbanitate, urbanistic, -ă adj., s.f. 1 adj. edilitar. în ultimul timp s-au efectuat multe lucrări urbanistice. 2 s.f. urbanism, urbanitâte s.f. cuviinţă, decenţă, politeţe, respect, reverenţă, supunere, <înv.> cuvenire, celibilâc, urbanism. Are un comportament plin de urbanitate. urbanizâ vb. I. refl., tr. (sub. sau compl. indicâ persoane din mediul rural) a (se) citadiniza, a (se) orăşeniza, ritadinizare. Urbanizarea unor persoane din mediul rural este destul de anevoioasă. urbanizat -ă adj. (despre persoane din mediul rural) orăşenizat. urbăriu s.n. (reg.) v. Cadastru. Carte funciară. Carte funduară. Registru de cadastru, urbariâl, -ă adj. (înv. şi reg) <înv.> urbăresc. Regulament urbarial. urbăresc, -eăscă adj. (reg.) v. Urbarial. urbe s.f. oraş, <înv.> politie, <în trecut; astăzi adesea depreo târg, horă2, cite, cetate, citadelă. în urbea noastră, Iaşi, este cea mai veche universitate din ţară. urbi'cul subst. (latin.; înv.) v. Orăşel. Târg. urbiculăr, -ă adj. (în opoz. cu „rural”; înv. şi reg.) v. Citadin. Orăşenesc. Urban, urcă vb. 1.11 tr. (compl. indică munţi) a escalada, a sui. Everestul a fost urcat prima dată în 1953. 2 tr. (despre fiinţe sau despre vehicule în mişcare) a sui. Maşina urcă greu panta abruptă. Turiştii urcă pe munte, la o stână, unde sunt aşteptaţi la masă. 3 intr. (despre drumuri, cărări etc.) a ridica, a sui. Drumul urcă spre vârful muntelui în serpentine strânse. Scara urcă până în pod. 4 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe) a lua, a ridica, a sălta, a sui. Bărbatul a urcat sacul pe umeri. Tatăl îşi urcă fetiţa pe genunchi. 5 refl. (despre oameni) a se sui. Unele persoane în vârstă se urcă cu greutate în tramvai. 6 tr., refl. a (se) pune, a (se) sui. îl urcă pe cal Se urcă pe bicicletă. 7 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „pe”, „deasupra”) a se căţăra, a se ridica, a se sui, a se cocoţa, a se zgăibăra, a se aburca, a se coţobăni, a se ţuţuia, a se zgrepţăna, a se burica, a se cucuia, a se găibara, a se îmbârca, a se popoţa, a se pupăza, a se pupuia, a se suliga, a se ţuguia. Veveriţa s-a urcat pe copac şi a intrat într-o scorbură. 8 intr., tr., refl. a (se) înălţa, a (se) ridica, a (se) sui. Stolul de păsări urcă spre cer. Se chinuie să urce în aer un zmeu. Avionul s-a urcat la mare altitudine. 9 refl., intr. (despre plante agăţătoare) a se ridica, a se căţăra, a se sui. Iedera s-a urcat până la etajul al doilea al clădirii. Buruiana urcă pe trunchiul copacului. 10 refl., intr. (mai ales fig; despre sunete, zgomote etc.) a se înălţa, a se ridica, a se sui. Glasuri de mânie se urcă în piaţa plină de manifestanţi. I11 tr., refl. (compl. sau sub. indică suprafeţe de pământ, proprietăţi etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a creşte, a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) lăţi, a (se) mări, a (se) ridica, a spori1. Şi-a urcat proprietatea la câteva zeci de hectare prin cumpărarea unui bt de pământ de la un vecin. Terenurile cultivate cu grâu se urcă la mii de hectare în unele zone ale ţării. 2 intr., refl. a creşte, a se înmulţi, a se mări, a se ridica, a spori1, <înv.> a se mulţi, a prisosi, a se sforţa, a se umnoji. Numărul manifestanţilor urcă de la oră la oră. 3 tr., refl., intr. (compl. sau sub. indică sume, valori, preţuri etc.) a creşte, a (se) majora, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori1, a (se) sui. Comercianţii au urcat preţurile la alimente. 4 refl., intr. (despre temperatură, tensiune etc.) a creşte, a se mări, a se ridica, a spori1, a se sui. Temperatura i s-a urcat pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 5 refl. (înv. şi pop.; despre ape, râuri etc.) v. Creşte. Mări. Ridica. Umfla. 6 intr., refl. (bot; pop. şi fam.; despre plante, arbori etc.) v. Creşte. înălţa. Ridica. III fig. 1 intr. (despre evenimente, procese, fenomene etc.) a sui. Apariţia mamiferelor urcă până în neozoic. 2 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Avansa. înainta. înălţa. Promova. Ridica. urcare s.f. 11 ascensiune, escaladare, înălţare, ridicare, suire, suiş, suit1, urcat1, urcuş, escaladă, <înv.> suitură. Şi-a pierdut ochelarii în timpul urcării muntelui. 2 ridicare, ridicat1, săltare, săltat1, suire, suit1, urcat1. Bărbatul a făcut un efort mare la urcarea sacului de ciment pe umeri. Urcarea fetiţei pe genunchi este o plăcere pentru tatăl ei. 3 suire, suit1, urcat1, ridicare. Urcarea unui mare număr de trepte presupune efort 4 suire, suit1, urcat1. Urcarea în tramvai este anevoioasă pentru persoanele în vârstă. 5 căţărare, căţărat, ridicare, suire, urcat1, escaladă, suiş, suit1, urcuş, cocoţare, aburcare, căţărătură, coţobăneală, coţobănire, ţuţuiere, buricare, cucuiere, găibărare. Urcarea pe copac a fost anevoioasă. 6 ascensiune, înălţare, ridicare, suire, suit1, urcat1. Urcarea avionului este spectaculoasă. I11 creştere, majorare, mărire, ridicare, scumpire, sporire, suire. Urcarea preţurilor la alimente îngrijorează populaţia. 2 creştere, mărire, ridicare, suire. Urcarea temperaturii s-a produs pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 3 (înv. şi pop.) v. Creştere. Mărire. Ridicare. Umflare. 4 (bot.; pop. şi fam.) v. Creştere, înălţare. Ridicare. urcăt1 s.n. 1 ascensiune, escaladare, înălţare, ridicare, suire, suiş, suit1, urcare, urcuş, escaladă, <înv.> suitură. 2 ridicare, ridicat1, săltare, săltat1, suire, suit1, urcare. 3 suire, suit1, urcare, ridicare. 4 suire, suit1, urcare. 5 căţărare, căţărat1, ridicare, suire, urcare, escaladă, suiş, suit1, urcuş, cocoţare, aburcare, căţărătură, coţobăneală, coţobănire, ţuţuiere, buricare, cucuiere, găibărare. 6 ascensiune, înălţare, ridicare, suire, suit1, urcare. urcat2, -ă adj. 1 (despre sume, valori, preţuri etc.) crescut2, majorat2, mărit3, ridicat2, sporit. Puterea de cumpărare a populaţiei este mai mică din cauza preţurilor urcate. 2 (despre temperatură, tensiune etc.) crescut2, mărit3, ridicat2. Temperatura urcată poate indica o infecţie în organism. urcător, -oare adj. 1 (mai ales despre plante) agăţător, căţărător, grimpant, suitor. în balcon are numai plante urcătoare. 2 (în opoz. cu „descendent”; despre voce, ton sau despre urdelniţă unităţi metrice de versificaţie) ascendent, suitor, ascensional, ascensiv. Ritmul versurilor este urcător. urcior1 (ulcior) s.n. 11 oluţ, <înv. şi reg.> năstrapă, oală, stamnă, cancioc, ciutură, cop. bea apă dintr-un urcior. Aduce apă de la fântână într-un urcior. 2 (gosp.; reg.; şi, în forma ulcior, ulcior cu coş, ulcior deglajă, ulcior de sticlă, ulcior devin, ulcior îmbrăcat) v. Damigeană. 3 (reg.) v. Fedeleş. II (hidrol; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. urcior2 s.n. (med., med. vet) ordeolum, orgelet, minegoci. Urciorul este o inflamaţie a glandelor sebacee palpebrale, localizată la marginea pleoapei. urciorăş s.n. urciorel, urcioruş, urcioruţ. urciorel s.n. (rar) v. Urcioraş. urcioruş s.n. (reg.) v. Urcioraş. urcioruţ s.n. (reg.) v. Urcioraş. urcoi, -oaie s.m., s.f. (mitol. pop.; pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoâică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. urcuş s.n. 11 ascensiune, escaladare, înălţare, ridicare, suire, suiş, suit1, urcare, urcat1, escaladă, <înv.> suitură. Şi-a pierdut echipamentul în timpul urcuşului. Urcuşul muntelui pe timp de ceaţă este primejdios. 2 suiş. îşi ajuta copilul acolo unde i se părea că urcuşul era greu pentru el. 3 (rar) v. Căţărare. Căţărat1. Ridicare. Suire. Urcare. Urcat1. 4 (geomorf; pop. şi fam.) v. Clină. Coastă. Coborâş. Costişă. Muchie. Pantă. Povârniş. Pripor. Repeziş. Versant. II fig. ridicare, suiş. Viaţa este plină de urcuşuri şi de coborâşuri. urdăci s.n. (la stână; reg.) v. Urdar. urdăr s.m., s.n. I s.m. urditor. Urdarul face sau vinde urdă. II s.n. (la stână) 1 tăujer, cârjă, cârlig, linguroi, şterţ, tămân-jer, urdaci, urdelniţă, urditor. Cu urdarul se amestecă zerul în căldare, când se fierbe, pentru a se face urdă. 2 (reg.) v. Răvar. urdă s.f. 11 (şi urdă dulce, urdă proaspătă) leurdă. Urda este un derivat al laptelui de oaie. 2 (culin.; reg.; şi urdă de vacă) v. Brânză de vacă. II (art.; bot) urda-vacii = a Cardaria draba; caprilemă,cardama, călţunaş, cresuţă, floare-albă, hreniţă, iarbă-că-iasă, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare, năsturel, soc-de-câmp; b (reg.) v. Coada-şo-ricelului (v. coadă). Rotoţele-albe (Achillea millefolium); c (reg.) v. Creson. Hreniţă (Lepidium sativum); d (reg.) v. Flămânzică (Erophila vema); e (reg) v. Hreniţă (Lepidium campestre); f (reg.) v. Siminoc (Helichrysum arenarium); (reg.) urda-oilor v. Bulbuc. Bulbuc-de-munte (Trollius europaeus); ur-da-ţărcii v. Flămânzică (Erophila verna). III (culin.; reg.) urdă de sămânţă = julfa. Urda de sămânţă este o prăjitură de post, preparată din sămânţă de cânepă pisată cu apă şi amestecată cu miere. urdeâncă s.f. (culin.; reg.) v. Jintiţă. urdelniţă s.f. (la stână; reg.) v. Urdar. urdi urdi'vb. IV. refl. (reg.; despre lapte) v. Brânzi. Tăia. urdinâ vb. I. intr. 11 (apic.; pop.; despre albine) a se perinda. Albinele urdineazâ des prin deschizătura stupului. 2 (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Trepăda. II fig. (reg.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănţăni. Flecări. Forfeca. îndruga. Măcina. Meliţa. Pălăvrăgi. Râşni. Sporovăi. Toca. Trăncăni. urdinâre s.f. I (med., med. vet.) 1 (înv. şi reg.; şi, art., urdinarea cea lină) v. Diaree. 2 (înv. şi reg; şi urdinare cu sânge, urdinare de sânge) v. Dizenterie. 3 (reg.) Enterogas-trită. Gastroenterită. II (apic.; la stup; reg.) v. Urdiniş. urdinăt (med., med. vet.) 1 (înv. şi reg.) v. Diaree. 2 (reg.) urdinat cu sânge v. Dizenterie. urdinătoâre s.f. (apic.; la stup; reg.) v. Urdiniş, urdinătură s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Diaree. urdineâlă s.f. (med, med. vet.; reg) v. Diaree, urdiniş s.n. 11 (apic.; la stup) <înv. şi reg.> vrană, ocnuţă, poartă, pretcă, sită, umblătoare (v. umblătar), urdinare, urdinătoâre, <înv.> uşă, uşiţă. Prin urdiniş intră şi ies din stup albinele. 2 (rar) v. Deschidere. Deschizătură. Gaură. Orificiu. 3 (la stână; reg.) v. Strungă. 4 (apic.; în Ev. Med., în Ţara Rom.; înv.) v. Albinărit. II (med., med. vet.; reg) v. Diaree, urdinuş s.n. (med., med. vet.; reg.) v. Diaree, urditor s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. v. Urdar. 2 s.n. (la stână) v. Urdar. urdoăre s.f. (fiziol.; mai ales la pl. urdori) pohoială, <înv. şi reg.> zgăbârdă, papă2, puchi, puchină. S-a trezit cu urdori la ochi. urdorâ vb. I. intr. (reg.; despre ochi) a urduroşa. urduroşâ vb. I. intr. (reg; despre ochi) a urdora. urduros, -oâsă adj. 1 (despre ochi) <înv. şi reg.> zgăbârdos, puchinos, puchios. Se scoală cu ochii urduroşi. 2 (pop. şi fam.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. ureâdnic s.m. (polit.; înv. şi reg) v. Demnitar, ureche s.f. 11 (anat.) auriculă, pavilion auricular, pavilionul urechii (v. pavilion), pâlnie, scoica urechii (v. scoică), auz, ascultătoare (v. ascultător). îi şopteşte ceva la ureche. 2 auz, timpan. Are o ureche înnăscută pentru muzică. II (art.; bot.) urechea-babei = a Peziza aurantia; urechiuşă, baba-ureche (v. babă),babă, iarbă-de-urechi; b Peziza coccinea; urechea-Iudei, urecher, urecher-foarte-mic, urechiuşa-babei (v. urechiuşă), urechiuşi (v. urechiuşă); c (reg.) v. Gheaţă (Sedum spectabile); d (reg.) v. Pitacul-dracului (v. pitaâ) (Discina venosa sau Peziza venosa); urechea-iepurelui = a Bupleurum rotundi-folium; dosnică-bărbătească (v. dosnic), lăutoare, ureche-tătărască, urechelniţă, urechiuşă; b Bupleurum falcatum; ure-che-tătărască, urechelniţă; c Bupleurum diversifolium; anasonul-cailor (v. anason); d (reg.) v. Curcubeu (Lychnis coronaria); e (reg.) v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum); urechea-porcului = a Salvia verticillata; salvie, buruiană-de-bubă,buruiană-lată, coada-mielului (v. coadă), coada-şoricelului (v. coadă), cocean-căpresc, iarba-somnului (v. iarbă), jaleş, jaleş-de-câmp, jaleş-sălbatic, năduf, talpa-cucoanei^v. talpă); b (reg.) v. Brânca-ursului (v. brâncă). Crucea-pămân-tului (v. cruce) (Heracleum sphondylium); c (reg.) v. Cătuşă (Ballota nigra); d (reg.) v. Cinsteţ. Jale-cleioasă (v.jale2). Jale-de-pă-dure (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-pădure (Salvia glutinosa); e (reg.) v. Jale-de-câmp (v.jale2). Jaleş. Jaleş-de-câmp. Salvie. Salvie-de-câmp. Salvie-de-câmpie. Salvie-de-câmpuri (Salvia pratensis); f (reg.) v. Lăptuca-oii (v. lăptucă) (Telekia speciosa); g (reg.) v. Salvie-austriacă (Salvia austriaca); h (reg.) v. Mireasă. Urzicuţă (Coleus blumei); urechea-ursului = a Primula auricula; ciuboţica-cucului (v. ciuboţică), ciuboţica-ursului (v. ciuboţică), nu-mă-uita, plăcinta-vacii (v. plăcintă), urechea-şoarecelui, urechiţa-ursului (v. ure-chiţă), urechiuşă; b (reg.)v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis); c (reg.) v. Ciuboţica-ursului (v. ciuboţică) (Cortusa matthioli); (reg.) ureche-tătărascăv. a Urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium); b Urechea-iepurelui (Bupleurum falcatum); (art.) urechea-bo-ului v. a Degetar. Degetar-roşu. Digitală (Digitalis grandiflora); b Ochiul-boului (v. ochi1) (Callistephus chinensis); urechea-ciu-tei = urechea-mâţei v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum); urechea-hârţului = ure-chea-omului v. Piperul-lupului (v. piper). Popilnic (Asarum europaeum); urechea-Iudei v. Urechea-babei (Peziza coccinea); ure-chea-oii v. Pătlagină (Plantago major); urechea-şoarecelui v. a încheietoare (Sideritis montana); b Miozotis. Nu-mă-uita (Myosotis silvatica); c Ochii-păsăruicii (v. ochi1) (Myosotis palustris); d Ruşuliţă (Hieracium auran-tiacum); e Urechea-ursului (Primula auricula); f Vulturică (Hieracium pilosella); urechea-şoriceluluiv. a Miozotis. Nu-mă-uita (Myosotis silvatica); b Ochii-păsăruicii (v. ochi1) (Myosotis palustris). I11 (iht.; la unele specii de peşti; pop.) v. Opercul. 2 (zool; reg.) v. Branhie. III (p. anal.) 1 toartă, verigă. A pierdut un cercel pentru că i s-a rupt urechea acestuia. 2 (la ace) gaură, toartă. A băgat cu greutate aţa prin urechea acului de cusut. 3 (miner.) dinte. Urechea este crestătura care se face în partea superioară a stâlpilor de galerie pentru a se aşeza grinda. 4 (pese.) limbă, zâmboc. Urechea este ciocul cârligului de undiţă care reţine peştele prins. 5 (pop.) v. Laţ1. Ochi1. 6 (tehn.; la car sau la căruţă; pop.) v. Valul ştreangului (v. val). 7 (tehn.; la leuca carului sau a căruţei; reg.) v. Măsea. 8 (anat.; înv.; şi, art., urechea-inimii) v. Atriu. Auricul. urecheâncă s.f. (entom.; reg.) v. Urechelniţă (Forficula auricularia). urecheat, -ă adj., s.m. I adj. (despre oameni) urechios. Este foarte slab şi urecheat. |1990 II s.m. (zool; glum.) 1 v. Asin. Măgar (Equus asinus). 2 v. Iepure (Lepus europaeus). urechelniţă s.f. I (entom.) 1 Forficula auricularia; cotoasă, urecheâncă, ure-chişcă, urechiţă, urechiuşă, urechiuşcă, vârtelniţă, vierme. 2 (rar) v. Cârcăiac. Scolopen-dră1 (Scolopendra cingulata). 3 (reg.) v. Coro-pişniţă (Gryllotalpa vulgaris). II (bot.) 1 Sempervivum tectorum; argintură, buruia-na-porcului (v. buruiană), curechiul-stâncii (v. curechi), curechiuşe, frunzar, ghinţură, iarba-ciutei (v. iarbă), iarba-împăratului (v. iarbă), iarba-lupului (v. iarbă), iarba-tunu-lui (v. iarbă), iarba-urechii (v. iarbă), iar-bă-de-tun, iarbă-de-ureche, iarbă-grasă, nevăstuică, prescurariţă, prescurărele, prescu-răriţă, prescurea, urechiuşă, ţâţa-mielului (v. ţâţă), urechea-ciutei (v. ureche), urechea-iepurelui (v. ureche), urechea-mâţei (v. ureche), urechiţă, urechiuşă, urechiuşă-de-stân-că, urechiuşcă, varză-de-stâncă, verzişoară (v. verzişor). 2 (reg.) v. Agurijoară. Portu-lacă (Portulaca grandiflora). 3 (reg.) v. Bor-şişor (Sempervivum schlehani). 4 (reg.) v. Iarbă-de-ureche (Sedum maximum). 5 (reg.) v. Rujă (Sedum roşea). 6 (reg.) v. Urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium). 7 (reg.) v. Urechea-iepurelui (Bupleurum falcatum). III (med.; reg.) v. Im-petigo. IV (în regimul comunist din România; fam.; iron.) v. Securist. urecher s.m., s.n. 1 s.m. (bot.; reg.; şi urecher-foarte-mic) v. Urechea-babei (v. ureche) (Peziza coccinea). 2 s.n. (telec.; înv.) v. Microreceptor. Pâlnia receptorului (v. pâlnie). Pâlnia telefonului (v. pâlnie). Pâlnie. Receiver. Receptor. Receptor telefonic, urechi'lă sm. (zool; glum) v. Asin. Măgar (Equus asinus). urechios, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Urecheat. urechist s.m. (arg.) v. Amator. Diletant. Neprofesionist. urechişcă s.f. (entom.; reg.) v. Urechelniţă (Forficula auricularia). urechiţă s.f. I (anat.; înv. şi reg.) v. Urechiuşă. II (bot; reg.) 1 v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). 2 (art.) urechiţa-ursului v. a Ciuboţica-cucului (v. ciuboţică) (Primula veris); b Urechea-ursului (v. ureche) (Primula auricula). III (entom.; reg.) v. Urechelniţă (Forficula auricularia). urechiuşă s.f. I (anat.) 1 urechiuţă, <înv. şi reg.> urechiţă. 2 (înv.) v. Atriu. Auricul. II (bot.) 1 Peziza aurantia; ure-chea-babei (v. ureche), baba-ureche (v. babă), babă, iarbă-de-urechi. 2 (reg.) v. Borşişor (Sempervivum schlehani). 3 (reg.) v. Burete-galben. Râşcov (Cantha-rellus cibarius). 4 (reg.) v. Urechea-iepurelui (v. ureche) (Bupleurum rotundifolium). 5 (reg.) v. Urechea-ursului (v. ureche) (Primula auricula). 6 (reg.; şi urechiu-şă-de-stâncă) v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). 7 (la pl urechiuşi; reg.; şi, art., urechiuşa-babei) v. Urechea-babei (v. ureche) (Peziza coccinea). III (entom.; reg.) v. Urechelniţă (Forficula auricularia). 1991 | urechiuşcă s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). 2 (entom.) v. Urechelniţă (Forficula auricularia). urechiuţă s.f. (anat.) 1 (pop.) v. Urechiuşă. 2 (înv.) v. Atriu. Auricul, uredinăle s.f. pl. (bot.) uredinee. Uredinalele produc rugina la plante. uredinee s.f. pl. (bot.) uredinăle. uree s.f. (biochim.) carbamidă, carbodiamidă. Ureea este folosită şi ca îngrăşământ agricol. uremie s.f. (med., med. vet.) hiperazotemie. Uremia reprezintă creşterea concentraţiei de uree din sânge. ureogeneză s.f. (med., med. vet.) ureopoieză. Ureogeneza este ansamblul reacţiilor care determină formarea ureei în organism. ureometru s.n. (tehn. med.) urodensime-tru, urometru. Ureometrul este folosit pentru determinarea cantităţii de uree din urină. ureopoieză s.f. (med., med. vet.) ureogeneză. ureşchiţă s.f. (bot.; reg.) v. Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora). uret s.n. (reg.) v. Urat. uretân s.m. (chim.) carbamat. Uretanul este o sare a acidului carbamic. ureteroenteroplastie s.f. (chir.) ureteroile-oplastie. Ureteroenteroplastia este refacerea ureterului prin utilizarea unei anse a intestinului subţire. ureterografîe s.f. (med., med. vet.) uretero-pielografie ascendentă, ureteropielografie instrumentală, ureteropielografie retrogradă, urografie ascendentă, urografie retrogradă. Ureterografia este explorarea radiologică a ureterelor. ureteroileoplastie s.f. (chir.) ureteroenteroplastie. ureteropielografie s.f. (med., med. vet.) ureteropielografie ascendentă = ureteropielografie instrumentală = ureteropielografie retrogradă = ureterografîe, urografie ascendentă, urografie retrogradă, uretră s.f. (anat.) canal urinar. Prin uretră circulă urina de la vezica urinară la exterior. uretrită gonococică s.f. (med.) blenoragie, gonoree, boală italienească, înfrântură, sculament, frântură, scurgere, scursoare, triper, <înv.> scursură. Uretrita gonococică este o boală contagioasă. uretrosteme s.f. (med., med. vet.) uretroste-noză. Uretrostenia este stenoza sau strictura uretrei. uretrostenoză s.f. (med., med. vet.) uretros-tenie. ureznic s.n. (ţes.; reg.) v. Piedin. urgă vb. I. tr. (înv.; compl. indicâ evenimente, hotărâri, procese etc.) v. Accelera. Activiza. Grăbi. Iuţi. Precipita. Urgenta. Zori2, urgâre s.f. (înv.) v. Accelerare. Acceleraţie. Grăbire. Iuţire. Urgentare. Zorire. urgent,-ă adj., adv. 1 adj. grabnic, neîntârziat, presant, sorgoş. Treburi urgente îl obligă să se întoarcă la serviciu. 2 adv. (temporal) grabnic, imediat, iute, îndată, rapid, repede, mintenaş, minteni, pripeşte, sorgoş, <înv.> zburiş. îi expediază urgent suma de bani pe care i-a cerut-o. urgentă vb. I. tr. (compl. indicâ evenimente, hotărâri, procese etc.) a accelera, a activiza, a grăbi, a iuţi, a precipita, a zori2, <înv.> a pripi, a urga, a brusca. Noile investiţii au urgentat dezvoltarea economică. urgentare s.f. accelerare, acceleraţie, grăbire, iuţire, zorire, <înv.> urgare. Se impune urgentarea mersului pentru a nu se înnopta pe drum. urgenţă s.f. grabă, stringenţă, zor, sorgoşeală, <înv.> sârguială, sorgă. E mare urgenţă să cheme doctorul. urghisitură s.f. (înv.) v. Asuprire. Năpăstu-ire. Nedreptate. Nedreptăţire. Oropsire. Ostracizare. Persecutare. Persecuţie. Urgisire. urgie s.f. 11 calamitate, catastrofa, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, <înv. şi pop.> osândă, prăpădenie, blestem, mânie, potopenie, topenie, <înv. şi reg.> pojar, pustie-şag, pustiit1, sodom, năpust, prăpădeală, prohab, <înv.> osândire, pierzare, punere de cap, punerea capului (v. punere), pustiiciune, sfarâmătură, stingere, bici, cancer, ciumă, foc, lepră, pârjol, plagă, tragedie, debaclu, prăvală, volbură. Războiul este o urgie aducătoare de moarte. 2 (înv. şi pop.) v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. 3 (înv. şi pop.) v. Ananghie. Greutate, încercare. Mizerie. Necaz. Nevoie. Suferinţă. Vicisitudine. 4 (înv. şi pop.) v. Mizerie. Sărăcie. 5 (jur.; înv.) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire. II fig. (înv. şi pop.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) v. Amar. Duium. Grămadă. Groază. Grozăvenie. Grozăvie. Mare2. Mulţime. Negură. Noian. Pădure. Potop. Prăpăd. Puhoi. Puzderie. Sumedenie, urgiseălă s.f. (înv.) 1 v. Dizgraţie. 2 v. Desconsiderare. Desconsideraţie. Dispreţ. Oprobriu. urgisi vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni) a asupri, a năpăstui, a nedreptăţi, a oropsi, a ostraciza, a persecuta, a prigoni, a vitregi, <înv. şi reg.> a întiri, a strâmbătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a catatrexi. Nu a urgisit pe nimeni în viaţa lui. 2 tr. (compl. indicâ oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi urgiseşte propriul popor. 3 tr. (înv. şi reg.; compl. indicâ oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsidera. Dispreţui. Nesocoti. 4 tr. (jur.; înv.; compl. indicâ oameni) v. Alunga. Exila. Goni. Izgoni. Ostraciza. Proscrie. Relega. Surghiuni. 5 tr., refl. recipr. (înv.; uriaş compl. sau sub. indică oameni) v. Duşmăni. Urî. Vrăjmăşi. 6 refl., tr. (înv.; sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. II tr. (înv. şi reg.; compl. indică fiinţe, aşezări omeneşti etc.) v. Abandona. Lăsa. Părăsi, urgisie s.f. (jur.; înv.) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire, urgisire s.f. 1 asuprire, năpăstuire, nedreptate, nedreptăţire, oropsire, ostracizare, persecutare, persecuţie, oropseală, <înv. şi reg.> strâmbătăţire, <înv.> obidire, urghisitură, zulum. A fugit de acasă din cauza urgisirii suferite din partea mamei vitrege. 2 asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitu-ră, îngreuială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strânsoare. Urgisirea poporului este specifică regimurilor totalitare. 3 (înv. şi pop.) v. Detestare. 4 (înv. şi reg.) v. Desconsiderare. Desconsideraţie. Dispreţ. Oprobriu. 5 (jur.; înv.) v. Alungare. Exilare. Gonire. Izgonire. Ostracizare. Proscriere. Relegare. Relegaţie. Surghiunire, urgisit-ă adj.,s.m.,s.f. 11 adj. (despre oameni) asuprit, năpăstuit, nedreptăţit, oropsit, persecutat, vitregit, obidit, <înv.> osândit, strâmbătăţit. Copiii urgisiţi au devieri de comportament. 2 adj., s.m„ s.f. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, robit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul urgisit s-a ridicat contra tiranului. 3 adj. (pop.; despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) v. Defavorabil. Nefavorabil. Nepotrivit. Neprielnic. Prost. Rău. Urât2. Vrăjmaş. 4 adj. (pop.; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat. Indispus. îndurerat. întristat. Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. 5 adj. (înv. şi reg; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor) v. Desconsiderat. Dispreţuit. Nesocotit. II adj.(înv. şi reg.) 1 (despre oameni) v. Afurisit. Blestemat. Câinos. Hain. îndrăcit. Rău. Ticălos. 2 (despre oameni sau despre firea, manifestările etc. lor) v. Antipatic. Dezagreabil. Neplăcut. Nesuferit. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos, urgoăică s.f. (mitol. pop.; pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoaie (v. strigoi). Umbră. Vedenie. Viziune. uriaş, -ă s.m., adj. I s.m. 1 (mitol.) colos, gigant, titan, tătar. Uriaşii au stăpânit în vremuri trecute Pământul. 2 arătare, colos, dihanie, gigant, matahală, namilă, titan, momâie, jidov, măgăoaie, huidumă, <înv. şi reg.> mătăhulă, bahahuie (v. bahahui), buştiuhală, huimă, mamiţă, mătăhaie, mătăhanie, mătăhuie, natimă, nămetenie, nătărală, sodom, sperietoare (v. sperietor), corabie. Fiind mic de statură, nu a reuşit să doboare uriaşul 3 fig. colos, gigant, titan. Goethe este un uriaş al literaturii universale. II adj. 1 (indicâ dimensiunea; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, gigantic, imens, gargantuesc, gigantesc, babelic, <înv. şi pop.> urieşesc, <înv. şi reg.> nămilos, elefantesc, astronomic, ciclopean, ciclopic, cosmic, faraonic, mamut, monstruos, babilonic. Marile oraşe au construcţii uriaşe. 2 (arată cantitatea; despre averi, bogăţii etc.) colosal, enorm, fabulos, fantastic, imens, incalculabil. I-a rămas o moştenire uriaşă. 3 (mai ales despre eforturi fizice) colosal, extraordinar, gigantic, titanesc, titanian, titanic1. A depus o muncă uriaşă pentru a-şi finaliza lucrarea. 4 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă uriaşă. A avut şansa uriaşă de a participa la o misiune în cosmos. uric s.n. (înv.) 1 v. Act1. Document. Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 2 (adm.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) v. Hrisov, uricăr s.m. (în cancelariile domneşti din Ţările Rom.) diac, grămătic, pisar, scrib, scriitor, <înv.> logofăt, logofăt mic, logofăt scriitor, logofeţel. Uricarii întocmeau şi copiau acte. urkâş s.m. (jur.; înv.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. urici vb. IV. tr. (silv.; reg.; compl. indică suprafeţe împădurite sau păduri) v. Defrişa. Despăduri. uririre s.f. (silv.; reg.) v. Defrişare. Defrişat1. Despădurire. Despădurit1. uricit, -ă adj. (si/v.; reg.; despre suprafeţe împădurite) v. Defrişat2. Despădurit2. uricitură s.f. (silv.; reg.) v. Defrişare. Defrişat1. Despădurire. Despădurit1. uricozurie s.f. (med., med. vet.) uricurie. Uricozuria este eliminarea de acid uric prin urină. uricurie s.f. (med., med. vet.) uricozurie. urieşesc,-eăscă adj. (indicâ dimensiunea; înv. şi pop.; despre obiecte, construcţii, fiinţe etc.) v. Colosal. Enorm. Fabulos. Fantastic. Gigantic. Imens. Uriaş, urieşi'me s.f. (rar) v. Grandoare. Măreţie. Monumentalism. Monumentalitate. Splendoare. urină vb. I. (fiziol.; despre fiinţe) 1 intr. a ieşi, <înv. şi pop.> a se slobozi, a se pişa, a se pişuli, a se uşura. A urinat cu sânge. 2 refl. a se uda. Fetiţa s-a urinat în pat din cauza unui vis urât. urinai s.n. ploscă1, urinar, raţă. Bolnavul urinează în urinai urinăr s.n. 1 ploscă1, urinai, raţă. 2 pisoar, vespasiană. Urinarul constituie 0 parte a toaletelor publice folosite de bărbaţi. urinăre s.f. (fiziol.) mfcţiune, urinat, pişare, pişat, pişătură. Având cistitâ, senzaţia de urinare este aproape permanentă. urinat s.n. (fiziol.) micţiune, urinare, pişare, pişat, pişătură. urmă s.f. (fiziol) pişat, pişoarcă, ud, pipi, pipiloancă, pipiloi, pişu, pişulică, treabă mică. Culoarea urinei este un indiciu în depistarea unor boli. urinoăr s.n. pisoar, vespasiană. Urinoarele constituie o parte a toaletelor publice folosite de bărbaţi. urioc s.m., s.n. (ţes.) 1 s.m., s.n. (pop.) v. Piedin. 2 s.n. (reg.) lătunoi, mânz, mânzălău, mânzoc, otic, otinc, sânzalău, turnătoare (v. turnător). Uriocul este firul de urzeală care nu a trecut prin iţe şi prin spată. urî vb. IV. 1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indicâ oameni) a (se) duşmăni, a (se) vrăj-măşi, <înv. şi pop.> a vrăjbi, a (se) înduşmăni, <înv. şi reg.> a (se) pizmui, <înv.> a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenă-vidi, a paraponisi, a (se) pizmi, a (se) urgisi, a vrăjmăşui, a se mânca. O urăşte pentru că are o situaţie materială foarte bună. Cei doi colegi se urăsc de mulţi ani. 2 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) a se plictisi, a se ambeta, a i se lehămeti, a se lihăi2, <înv.> a i se anosti, a se sastisi, a se stenahorisi, a i se supăra, a se sâcâldisi, a 1 se acri, a se sătura. I s-a urât să stea în spital. 3 tr. (compl. indicâ oameni, manifestări, creaţii etc. ale lor sau lucruri, situaţii, stări etc.) a detesta, a abhora, a execra, <înv.> a omrăzi. îi urăşte mitocănia. urlă vb. I. intr. 11 (mai ales despre câini şi lupi) a băuna. Câinele lor adesea urlă la lună. 2 (despre oameni) a striga, a ţipa1, a vui, a zbiera, a clama, a vuieta a tuna, a băuna, a chirăi, <înv. şi reg.> a olălăi, a toi3, a bornăi, a stricni2, a tololoi2, <înv.> a chema, a mugi, a rage. Manifestanţii, cu cât se apropiau de palat, cu atât urlau mai tare. 3 (despre oameni) a răcni1, a striga, a ţipa1, a zbiera, a bornăi, a otătăi, a puhăi, a răncoti, a ţipoti, a ţipui, a ţipuri, a ţivli, a rage, a se sparge, fucându-se, copiii urlă aşa de tare, încât nimeni nu se poate odihni. Urlă de durere când este atins la piciorul lovit. 4 (despre oameni) a răcni1, a striga, a ţipa1, a vocifera, a zbiera, a trâmbiţa. Enervat din cauza gălăgiei din sală, urlă, ameninţă, bate cu pumnul în masă. 5 (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a răcni1, a se răsti, a striga, a ţipa1, a zbiera, a se bursuca, a se burzului, a se stropşi, a se coţobăni, a se oţărî, a se răţoi, a se zborşi, a se zmei, <înv. şi reg.> a se răpşti, a se coţofani, a hropsi, a se născocorî, a se otătăi, a se răboli, a se răboţoi, a se răcămăţi, a se răgădui1, a răncăni, a se răscocora, a se războti, a se rocoboi, a se scârbi, a se screme, a se sumuţa, a truşni, a truştui, <înv.> a se îngurguţa, a marecuvânta, a râcăi1, a se aspri. Tata urlă la copii fără niciun motiv. Adesea se înfuria şi urla la ea. 6 (despre oameni, în special despre copii) a plânge, a bornăi, a buhăi2. S-a lovit la genunchi şi urlă încontinuu. I11 (despre vânt, furtună, ape etc.) a fluiera, a şuiera, a ţiui, a vâjâi, a vui, a suna, a vuieta, a zbârnâi, a zuzui, a zvoni, <înv. şi pop.> a zgomota, a şovăi2, a ujui, a vuvui, <înv.> a rage, a mugi .Vântul urlă în streşinile casei. Marea urlă cumplit în timpul furtunii. 2 (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, a suna, a vui, a răzbubui, a vâjâi, a boci, a chioti, a chiui, a clocoti, a fierbe, a hohoti, a pârâi. Valea urlă de glasuri şi strigăte. 3 (muz.; pop. şi fam.; despre instrumente muzicale) v. Cânta. Răsuna. Sufla. Suna. 4 (impers.) (meteor.; reg.) v. Detuna. Tuna. 5 (reg.; despre intestine) v. Cârâi. Chio-răi. Forfoti. urlab s.n. (milit.; înv. şi reg.) v. învoire. Permisie. urlă s.f. (zool; reg.) v. Branhie, urlătoăre s.f. (geomorf, hidrol.; pop.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. urlătură s.f. (reg.) 1 v. Urlet. 2 v. Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbieret, urlau s.n. (reg.) v. Urluială. urleăn s.m. (bot.; reg.) v. Şofran1. Şo-fran-de-grădină (v. şofran1). Şofran-neadevărat (v. şofran1). Şofran-prost (v. şofran1). Şofran-roşu (v. şofran1). Şofran-sălbatic (v. şofran1). Şofrănaş. Şofrănel (Carthamus tinctorius). urlet s.n. 11 urlătură. L-au trezit în miez de noapte urletele câinilor din cartier. 2 strigăt, ţipăt, zbieret, <înv. şi reg.> olălău, urlătură, <înv.> chemare, vreavă, vocaliză. Urletele lui i-au atras atenţia. 3 răcnet, strigăt, ţipăt, zbierătură, zbieret, strigare, strigătură, <înv. şi reg.> olălău, răcnitură, răncot, răncoteală, răncotit, ţipătură1, ţipot, muget, răget. Urletele prizonierilor din lagăr erau sfâşietoare. II fig. şuier, şuierare, şuierat1, şuierătură, ţiuit, vâjâială, vâjâire, vâjâit1, vâjâitură, vuiet, vuire, muget. Se aude în streşini urletul vântului. Urletul mării este cumplit în timpul furtunii. urloi s.n. (constr.; reg.) v. Burlan. urloi£r s.m. (reg.) v. Coşar1. Hornar. urluiălă s.f. urlău, uroaie, urni, uruioc. Urluiala este întrebuinţată ca hrană pentru animale. urm s.m. (bot; reg.) v. Mojdrean (Fraxinus ornus). urmă Vb. 1.11 tr. (compl. indică fiinţe) <înv.> a se sledi. în drum spre parc, copiii o urmează, 1993| încolonaţi, pe educatoare. Câinele îşi urmează stăpânul. 2 tr. (compl. indică oameni) a însoţi, a întovărăşi. întotdeauna o urmează oriunde s-ar duce. 3 intr. (mai ales despre vehicule în mişcare) a se perinda, a se scurge, a se succeda, <înv. şi pop.> a se petrece. Maşinile urmează una după alta. 4 tr. (compl. indică activităţi, acţiuni etc.) a continua, a relua $-a «rmaf drumul după un scurt popas. Din cauza bolii a întrerupt studiile, dar le va urma în primăvară. 5 intr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre oameni) a succeda, <înv.> a obârşi. I-a urmat în funcţia de director un coleg din institut. 6 intr. (despre fapte, fenomene, momente ale zilei, ani etc.) a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda, <înv.> a se lănţui, a se derula, a se deşira, a se roti. Generaţiile urmează într-o ordine prestabilită. 7 intr. (despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din7) a apărea, a decurge, a ieşi, a proveni1, a reieşi1, a rezulta, a origina, a răsări1, a străbate, a purcede, a veni, <înv.> a curge, a deveni. Spectacolul are unele lacune, care urmează din pierderea viziunii lui globale. 8 tr. (urmat de un vb. la inf sau la conjunct.) a fi, a trebui. îl roagă ca atunci când va urma să se ducă în străinătate s-o anunţe. 9 intr. uni-pers. (rar) v. însemna. Observa. Reieşi1. Rezulta. Vedea. 10 tr. (înv.; cu determ. „cu privirea”, „cu ochii’7) v. Urmări. 11 intr. (înv.; despre fapte, acţiuni, evenimente etc.) v. Desfăşură. Evolua. întâmpla. Petrece. 12 intr. (înv.; despre evenimente, stări, conflicte, procese sociale etc.) v. Apărea. Interveni. Ivi. întâmpla. Petrece. Produce. Surveni. 13tr. (înv.; compl. indică fapte rele, infracţiuni, accidente, erori, abuzuri etc.) v. Comite2. Face. Făptui. Săvârşi. II tr. 1 (compl. indică domenii de cunoaştere sau de activitate practică, tehnică, artistică etc. sau discipline ştiinţifice, artistice, tehnice etc.) a face, a studia. A urmat Literele. Tatăl ei a urmat Dreptul. 2 (compl. indică clase, ani de studiu, cursurile unei instituţii de învăţământ etc.; de obicei urmat de determ. care precizează instituţia sau locul) a studia. Băiatul lor a urmat numai o clasă de liceu. Anul întâi l-a urmat la Bucureşti, apoi s-a mutat la Iaşi. 3 a frecventa, <înv.> a vizita. Studenţii români urmează cursuri universitare în străinătate. III tr. 1 a asculta, a se conforma* a se executa, a se supune, fig.; înv.> a se înjuga. Este o fire independentă care nu urmează indicaţiile altora. 2 (compl. indică sfaturi, indicaţii, norme de conduită, prescripţii medicale etc.) a respecta, <înv.> a posledui. Bolnavul urmează schema de tratament. Copiii trebuie să urmeze cuvântul părinţilor. IV tr. fig. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Ajuta. Asista. Secunda. urmare s.f. 11 continuare. Urmarea interviului va fi publicată începând cu numărul viitor al revistei. 2 succedare. Urmarea colegului în funcţia sa de director era previzibilă. 3 consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, <înv.> urmat* urmă, urmuire, impact, incidenţă, rezultantă, rod1, sechelă. Nu s-a gândit la urmările faptelor sale. 4 (mat.; înv.) v. Progresie. II frecventare. Urmarea cursurilor universitare o face în străinătate. II11 (înv. şi reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de’7) v. Chip. Fel. Formă. Manieră. Metodă. Mijloc. Mod. Modalitate. Posibilitate. Procedare. Procedeu. Procedură. Sistem. 2 (înv. şi reg.) v. Comportament. Comportare. Conduită. Deprindere. Maniere (v. manieră). Moravuri Năravuri (v. nărav). Obiceiuri (v. obicei). Purtare. 3 (înv. şi reg.; adesea constr. cu vb. „a comite”, „a face”, „a înfăptui’7) v. Faptă. Lucru. 4 (înv.) v. Exemplu. Model. Pildă. 5 (înv.) v. Deprindere. Fire. Nărav. Obicei. Obişnuinţă. urmaş, -ă s.m., s.f. 1 coborâtor, descendent, nepot, scoborâtor, <înv. şi pop.> neam, prăsilă, odraslă, progenitură, <înv. şi reg.> rămăşiţă1, porodiţă, <înv.> deviitor, mărădic, rod1, sămânţă, seminţenie, seminţie, strămoşan, următor, lăstar1, mlădiţă, os, rejeton, viţă, vlăstar, lujer, surcea, stâlpare, rasă1. Este urmaş al unei cunoscute familii princiare. 2 (la pl. urmaţi) descendenţă, descendenţi (v. descendent), posteritate, strănepoţi (v. strănepot), <înv.> generaţie, mărădic, moştenitori (v. moştenitor). Bunicii sunt mândri de urmaşii lor. 3 (jur.) moştenitor, succesor, erede, <înv. şireg.> moşnean, moştean, rămas2, <înv.> clironom, erezitar, moşan, moşancă, moşneancă, ocean1, ocinaş1, ocină-toriu, strămoştean, uricaş, următor. în cele mai multe cazuri urmaşii se ceartă de la avere. 4 (polit.) moştenitor, succesor, <înv. şi reg.> următor, <înv.> diadoh. Tânărul prinţ va fi urmaşul la tron. 5 continuator, succesor, epigon, <înv.> următor. Este un demn urmaş al lui Brâncuşi. urmat s.n. (înv.) v. Consecinţă. Efect Repercusiune. Rezultat. Urmare, urmâtic s.m. (reg.) v. Mezin. Prâslea. urmă s.f. 11 întipărire, semn, călcătură, amprentă, tipar. Cizmele lăsau urme adânci în zăpadă. 2 dâră, cârâie, dârâ-itură, şarampoi1, brazdă, riglă1. Trenul lasă în spate urme de fum. Are o urmă de sânge pe cămaşă. 3 (de obicei la pl. urme) rămăşiţă1, relict, relicvă, reminiscenţă, rest, vestigiu. Arheologii au descoperit câteva urme din perioada geto-dacă. 4 semn. Crimf-naliştii caută urme ale prezenţei ucigaşului în casa victimei. 5 (med., med. vet.) cicatrice, semn, rană, stigmat, <înv. şi reg.> beleaz-nă, pupăză. I-a rămas o urmă pe genunchi după ce a alunecat pe gheaţă. 6 pistă. Anchetatorii se află pe o urmă falsă. 7 (mai ales fig.) atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, peculi-aritate, <înv.> însuşietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o urmă a civili- urmări zaţiei. 8 (art.; astron.; reg.; nm. pr.) Urma-Ţi-ganului v. Calea-Lactee (v. cale). Calea-Lap-telui (v. cale). 9 (metrol.; înv.) v. Picior. 10 (înv.) v. Consecinţă. Efect. Repercusiune. Rezultat. Urmare. II final, sfârşit1. A venit la urmă, după ce cele mai importante hotărâri fuseseră deja luate. III fig. 1 (urmat de determ. introduse prin prep. „de” care indică felul) rest. în suflet i-a rămas o urmă de bănuială. O urmă de frumuseţe se vede pe faţa bătrânei. 2 umbră. Pe chipul lui nu se vede nicio urmă de regret. urmări vb. IV. tr. 11 (compl. indică fiinţe, mai ales răufăcători, infractori, inamici) a fugări, a hăitui, a prigoni, <înv. şi reg.> a pripi, a păfuga, a poteri, a vâna. I-au urmărit pe duşmani până la graniţă. 2 (mai ales fig.; despre idei, gânduri etc.; compl indică oameni) a chinui, a frământa, a obseda, a persecuta, a preocupa, a tortura, a hanţa, a prigoni, a râcâi, a roade, a tiraniza, a scurma, a zgârmăi. Ideea că trebuie să renunţe la proiect o urmăreşte. I11 (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) a cerceta, a iscodi, a observa, a pândi, a spiona, <înv. şi pop.> a priveghea, a cerca, <înv. şi reg.> a acera, a leşui1, a păzi, a scorni, a leşcădui, a mărgini, a păstori, a tudăşli, a undi, <înv.> a acolisi, a chiti1, a ijderi, a preurma, a vicleni, a vâna, a bunghi. Au trimis spioni pentru a urmări tabăra adversarilor. 2 (compl. indică fiinţe, procese, stări, acţiuni ale oamenilor etc.) a observa, a supraveghea, a chimelui, a adulmeca. Unii vecini urmăresc orice mişcare pe care o faci. 3 (cu determ. „cu privirea”, „cu ochii’7) <înv.> a urma. Urmăreşte cu privirea trăsura în care se aflau bunicii ei. 4 (compl. indică fiinţe, obiecte, caracteristici ale lor etc.; adesea determ. prin „cu ochii”, „cu privirea”, „din ochi”, „din priviri” sau „de sus până jos”, „din cap până în picioare’7) a analiza, a cerceta, a examina, a măsura, a observa, a privi, a scruta, a studia, a cerca, a iscodi, <înv. şi reg.> a chemului, a oglindi, a tiposi, <înv.> a ispiti, a obser-varisi, a perierghisi, a coase. Când a venit în vizită, viitorii socri l-au urmărit din cap până în picioare. 5 (compl. indică fiinţe, obiecte etc. care se află într-un grup, într-o adunare) a ochi2, a remarca. O urmărise pe fată la o petrecere. 6 (compl. indică filme, spectacole etc.) a privi, a vedea, a viziona. Au fost invitaţi să urmărească spectacolul în avanpremieră. 7 (compl indică conferinţe, cursuri, concerte etc.) a asculta, a audia. Urmăreşte interesat cursurile de istoria artei. III (compl. indică procese, fenomene, stări, forme de activitate umană etc. care devin, la un moment dat, obiect al cunoaşterii) a analiza, a cerceta, a examina, a investiga, a studia, a anvizaja, a considera, a cerca, <înv.> a dieci, a medita, a privi, a socoti, epiteorisi, a explora, a frecventa, a răspica, a scărmăna. A urmărit cauzele fenomenului de secetă. IV 1 a dori, a jindui, a năzui, a urmărire |1994 pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a visa, a viza2, a stărui, <înv. şi reg.> a năsli, a bărăni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bâte, a jelui, a nădăjdui, a privi, a concerne, a aspira, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. modest, nu urmăreşte onoruri. Urmăreşte să exceleze în artele plastice. 2 a înţelege, a tinde. Este o persoană care urmăreşte să tragă foloase din orice. urmărire s.f. I fugărire, hăituială, hăituire. Urmărirea duşmanilor s-a făcut până la graniţă. II1 cercetare, iscodire, iscodit1, observare, pândă, pândire, spionare, urmărit1, pândit, spionaj, spionat, cercare, <înv. şi reg.> spionărie, <înv.> observaţie, spionătură, spionie, spionlâc. Urmărirea taberei inamice putea fi periculoasă pentru cei trimişi cu această misiune. 2 (constr. cu prep. „sub”) supraveghere. Condamnat la muncă în folosul comunităţii, este sub urmărirea directă a unui poliţist. Bănuit de fraudă, este pus sub urmărire. 3 (de obicei cu determ. care arată obiectul studiului) analizare, analiză, cercetare, examen, examinare, investigare, investigaţie, studiere, studiu, examinaţie, cercare, <înv.> experienţă, ispiteală, ispitire, perierghie, răspicare, anatomie, explorare, exploraţie. Urmărirea fenomenului de secetă a fost făcută sistematic. urmărit1 s.n. cercetare, iscodire, iscodit1, observare, pândă, pândire, spionare, urmărire, pândit, spionaj, spionat, cercare, <înv. şi reg.> spionărie, <înv.> observaţie, spionătură, spionie, spionlâc. urmărit2, -ă adj. I (despre oameni) 1 chinuit, frământat2, obsedat, persecutat, torturat. Este un om urmărit de o idee fixă. 2 filat2, ochit2. Individul urmărit este un cunoscut interlop. II dorit, jinduit, râvnit, visat, vizat, <înv. şi pop.> poftit2. Şi-a atins scopul urmărit. urmăritâr, -oâre s.m., s.f. gonaci, gonaş, <înv.> următor. Infractorul fuge de urmăritori. următor, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 subsecvent, <înv,> venitor. Nu s-a discutat primul paragraf de lege, ci s-a trecut la paragraful următor. 2 (înv.; despre luni, ani) v. Curent. Prezent2. 3 (gram.; înv.; despre diateză) v. Activ. II s.m., s.f. 1 (polit.; înv. şi reg.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. 2 (înv.) v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaş. 3 (jur.; înv.) v. Moştenitor. Succesor. Urmaş. 4 (înv.) v. Continuator. Succesor. Urmaş. 5 (înv.) v. Adept. Aderent. Partizan. Susţinător. III s.m., s.f. (înv.) v. Urmăritor, urmişoără s.f. (pop.) urmiţă, urmuliţă, urmuşoară, urmuţă. urmiţă s.f. (pop.) urmişoără, urmuliţă, urmuşoară, urmuţă. urmui're s.f. (înv.) v. Consecinţă. Efect. Repercusiune. Rezultat. Urmare, urmuliţă s.f. (pop.) urmişoără, urmiţă, urmuşoară, urmuţă. urmuşoâră s.f. (pop.) urmişoără, urmiţă, urmuliţă, urmuţă. urmuţă s.f. (pop.) urmişoără, urmiţă, urmuliţă, urmuşoară. urnă s.f. 1 urnă cinerară = urnă funerară = cenuşar. în urna funerară se păstrează cenuşa unui mort incinerat. 2 poli. Voturile se strâng în urne. urni vb. IV. tr., refl. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte) a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mişca, a (se) muta, <înv. şi pop.> a (se) sminti, <înv. şi reg.> a (se) clăti, a vâşca. Cu multă greutate a reuşit să urnească dulapul din locul lui. 2 refl. (reg.; despre pământ, maluri, terenuri, povârnişuri etc.) v. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Rupe. Scufunda. Surpa. I11 refl. (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Pleca. Pomi. 2 tr. (jur.; înv. şi reg.; compl. indicâ oameni) v. Alunga. Exila. Goni. Izgoni. Ostraciza. Proscrie. Relega. Surghiuni, urnire s.f. clătinare, clătinat1, clintire, deplasare, mişcare, mutare, <înv. şi reg.> clătire. Urnirea dulapului din locul lui s-a făcut cu greutate. urocordăt s.n. (zool.) tunicier. Urocordatul este un animal marin, cu corpul în formă de sac sau de butoiaş, acoperit cu o membrană gelatinoasă. urocultor s.n. (med., med. vet.) recoltor. Urocultorul este un recipient folosit pentru urocultură. urodel s.n. (zool.) caudat. Salamandra şi tritonul sunt urodele. urodensimetru s.n. (tehn. med.) ureometru, urometru. Urodensimetrul este folosit pentru determinarea cantităţii de uree din urină. urogeneză s.f. (fiziol.) uropoieză. Urogeneza este procesul deformare a urinei. urogenitâl, -ă adj. (anat.) genito-urinar. Este specialist în boli ale aparatului urogenital. urografie s.f. (med., med. vet.) urografie ascendentă = urografie retrogradă = urete-rografie, ureteropielografie ascendentă, ureteropielografie instrumentală, ureteropielografie retrogradă. Urografia ascendentă este explorarea radiologică a ureterelor. urolog, -ă s.m., s.f. (med.) nefrolog. Urologul este specialist în nefrologie. urologie s.f. (med.) nefrologie. Urologia se ocupă cu studiul rinichiului. urometru s.n. (tehn. med.) ureometru, urodensimetru. uronefroză s.i (med.) hidronefroză. Urone-froza este o acumulare de urină aseptică la nivelul bazinetului şi al calicelor renale. uropofâză s.f. (fiziol.) urogeneză. urotropină s.f. (farm.) hexametilentetramină, metenamină. Urotropină este folosită ca antiseptic în bolile căilor urinare. urs s.m. 11 (zool.) Ursus arctos; moş-Martin, moş-Ursilă. 2 (zool.) urs-alb = Ursus maritimus; urs-polar; urs-australian = Phascolarctos cinereus; koala; urs-polar = Ursus maritimus; urs-alb. 3 (art.; astron.; pop.; nm. pr.) Ursul-Mare v. Carul-Mare (v. car2). Ursa-Mare (v. ursă1); Ursul-Mic v. Carul-Mic (v. car2). Ursa-Mică (v. ursă1). II (culin. reg.) v. Bol. Boţ. Bulz. Cocoloş. II11 (mar.; înv. şi pop.) v. Ancoră. 2 (tehn.; reg; şi urs de frecare) v. Menghină. 3 (tehn.; la grapă; reg) v. Stinghie. IV (arg.) 1 v. Analfabet. Neştiutor de carte. 2 v. Contrabandist, ursăc s.m. (zool; pop.) v. Ursuleţ, ursân s.m. (bot.; reg.) v. Năprasnică (v. năprasnic) (Geranium robertianum). ursâncă s.f. (bot.; reg.) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Ma-na-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equ-isetum arvense). ursâr s.m. (pop. şi fam.) v. Rom2. Ţigan. ursă1 s.f. 1 (art.; astron.; nm. pr.) Ursa-Mare = Carul-Mare (v. car2), Ursul-Mare (v. urs); Ursa-Mică = Carul-Mic (v. car2), Căruţa (v. căruţă), Căruţul (v. căruţ), Grapa (v. grapă1), Ursul-Mic (v. urs), Pluguşorul (v. pluguşor). 2 (zool; rar) v. Ursoaică1. ursă2 s.f. (reg.) 1 v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. 2 (mitol. pop.) v. Ursitoare (v. ursitor). ursăreâsă s.f. 1 ursăriţă. Ursăreasa este soţia ursarului. 2 (pop. şi fam.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă. ursărele s.f. pl. (bot.; reg.) 1 v. Brumărea. Flox. Liliac-nemţesc (v. liliac1) (Phlox panicu-lata). 2 v. Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafă-de-grădină. Garoafă-turcească. Garofiţă-de-grădină (Dianthus barbatus). ursăriţă s.f. 1 ursăreâsă. 2 (pop. şi fam.) v. Romă (v. rom2). Ţigancă, urseâlă s.f. (reg.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, ursăi s.m. (zool; reg.) v. Ursuleţ, ursi vb. IV. 1 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indicâ stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a rândui, a sorti, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a ursit numai bucurii. 2 tr., intr. (mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti, <înv. şi pop.> a orândui. Sunt ursiţi unul altuia. A fost ursită să-i fie soţie. Este ursit carierei militare. 3 tr., intr. (în credinţe şi superstiţii; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) a descânta, a face, a fermeca, a lega1, a meni, a vrăji, a solomoni, a sufla, <înv. şi reg.> a oropsi, a boboni, a bosconi, a boscorodi, a obroci1, a ormoci, a pohibi, a râvni, a strigoia, a vrăciui, a vrăjui, <înv.> a mângâia, a escanta. Ţiganca urseşte fetei de deochi. ursimcă s.f. v. Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafa-de-grădină. Garoafa-turcească. Garofiţă-de-grădină (Dianthus barbatus). ursişor s.m. (zool; pop. şi fam.) v. Ursuleţ, ursit, -ă adj., s.m., s.f. 11 adj. (mai ales despre oameni) hărăzit, menit, predestinat, sortit, destinat, predeterminat, <înv. şi pop.> rânduit, sorocit, <înv.> preursit. Ea îi este 1995| urzica soţia ursită. 2 s.m., s.f. <înv. şi pop.> ursitor. într-o noapte şi-a visat ursitul 3 s.f. dat1, destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, sortire, zodie, fatum, fortuna, karma, kismet, predestinaţie, predeter-minaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat2), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisă (v. scris2), soroc, samo-divă, ursă2, urseală, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată, destinaţie, loaşte, preursire, preur-sită (v. preursit), prodată, sfârşit1, soroceală, imarmen, proorizmos, stea, aţa vieţii (v. aţă), lot. Nu ne putem împotrivi ursitei. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că ursita i-a fost favorabilă. 4 s.f. (mitol. pop.; pop.) v. Ursitoare (v. ursitor). II s.f. (înv.) v. Menire. Misiune. Rol1. Rost. Sarcină. Vocaţie, ursitoâie s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Ursitoare (v. ursitor). ursitor,-oâre s.f., s.m. 11 s.f. (mitol. pop.) măiestre (v. măiestru), ursită (v. ursit), zâne măiestre (v. zână), zodie, sfântă (v. sfânt), ursă2, ursitoâie, ursoaică2, ursoaie2, vrăjitoare (v. vrăjitor), urzitoare (v. urzitor). Ursitoarele hotărăsc destinul unui copil nou-născut. 2 s.m., s.f. (înv. şi pop.) v. Ursit. 3 s.m., s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi pop.) v. Babă. Strigoâică1. Şaman. Vrăjitor. II s.f. (înv. şi pop.) v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie, ursiu, -ie adj. (despre animale) ursuniu. Boul ursiu are părul de culoare brună-roşcată, ca cea a ursului. ursoâică1 s.f. 11 (zool) ursă1, <înv. şi reg.> ursoaie. Ursoaica a fătat patru pui. 2 (med., med. vet.; arg.) v. Doctoriţă. 3 (jur.; arg.) v. Victimă. 4 (arg.) v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. ubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). 5 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 6 (arg.) v. Casă de bani (v. casă2). Seif. I11 (constr.; reg.) ursoaie1, ursoi. Ursoaica este alcătuită din patru stâlpi, care susţin podul morii. 2 (la sobă; reg.) v. Comarnic. III (bot.; reg.) v. Barba-ursului (v. barbă). Coada-calului (v. coadă). Ma-na-câmpului (v. mană). Mălai-mărunt (Equ-isetum arvense). ursoâică2 s.f. (reg.) 1 (mitol. pop.) v. Ursitoare (v. ursitor). 2 v. Dat1. Destin. Fatalitate. Menire. Noroc. Predestinare. Soartă. Sortire. Ursită (v. ursit). Zodie. ursoâie1 s.f. I (zool; înv. şi reg.) v. Ursoaică1. II (reg.) 1 (constr.) ursoaică1, ursoi. 2 (constr.) v. Campadură. 3 (constr.) v. Cămin. Coş1. Horn. 4 (la moară) v. Scară. ursoâie2 s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Ursitoare (v. ursitor). ursoi s.n. (constr.; reg.) ursoaică1, ursoaie1. ursomic s.m. (bot.; reg.) v. Mireasă. Urzicuţă (Coleus blumei). ursuiele s.f. pl. (bot.; reg.) v. Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafa-de-grădină. Garoafă-turcească. Garofiţă-de-grădină (Dianthus barbatus). ursulâche s.m. (zool; pop. şi fam.) v. Ursuleţ, ursuleţ s.m. (zool.) 1 ursişor, ursulâche, ursulică, ursuşor, ursac, ursei, ursuţ. Ursoaica este urmată de trei ursuleţi. 2 ursuleţ-spălător = Procyon lotor; raton, şop1. ursulică s.f. (zool; pop. şi fam.) v. Ursuleţ, ursum'u, -ie adj. (reg.; despre animale) v. Ursiu. ursuşor s.m. (zool; pop. şi fam.) v. Ursuleţ, ursuţ s.m. (zool; reg.) v. Ursuleţ, ursuz, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, atrabilar, hirsut, dosnic, oţărât, sanchiu, <înv. şi reg.> molcomiş, moros, sunducos, tăcător, dosnicos, dugos, modoran, modoroi, morăit, morânglav, mozaziv, mutac, mutăreţ, pâcliş, pâclişit, ponivos, tacaciu, tăcătoi, tăimut, iernatic, închis, încuiat2, mocnit, sumbru, tenebros, sihastru. Este o persoană ursuză, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale ursuze. 2 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) morocănos, posac, răutăcios, acru, înăcrit, înţepat. Era ursuză din cauza durerii de cap. ursuzenie s.f. (rar) v. Morocăneală. Posăcie. Posomoreai! ursuzlâc s.n. (ieşit din uz) 1 v. Morocăneală. Posăcie. Posomoreală. 2 v. Ghinion. Nenoroc. Neşansă. urşim'c1 s.m. (bot.; reg.) v. Arşinic (Lychnis chalcedonica). urşim'c2 s.n. (ind. text.; înv.) v. Catifea. Velur, urticacee s.f. pl. (bot.) urticee. Urticace-ele sunt prevăzute cu perişori aspri, urzicători. urticânt, -ă adj. (despre plante sau animale) urzicant, urzicător, usturător. Urzica este o plantă urticantă. Meduzele sunt urticante. urticârie s.f. (med.) blândă. Pielea afectată de urticârie nu trebuie scărpinată. urticăţie s.f. (rar) v. Ciupire. Ciupitură. Pişcare. Pişcat1. Urzicare. urticee s.f. pl. (bot.; rar) v. Urticacee. urui s.n. (reg.) v. Urluială. uruioc s.n. (reg.) v. Urluială. urvfvb. IV. refl. (reg.) 1 (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba. 2 (despre neamuri, seminţii etc.) v. Pieri. Stinge, urzân s.n. (ind. text.; reg.) v. Urzitor, urzâr s.n. (ind. text.; reg.) v. Urzitor, urzălau s.n. (ind. text.; reg.) v. Urzitor, urzăreâsă s.f. (ind. text.; reg.) v. Urzitoare (v. urzitor). urzeâlă s.f. I (ind. text.) 1 textură, ţesătură, <înv. şi reg.> urzitură, oajdă1. Acest material are o urzeală foarte fină. 2 <înv. şi reg.> urzitură, teară. Urzeala ţesăturii s-a destrămat. II fig. 1 alcătuire, compoziţie, construcţie, economie, organizare, organizaţie, structură, arhitectonică (v. arhitectonic), arhitectură, plămadă, ţesătură, organism. Urzeala şi tehnica lucrării n-au mai putut fi schimbate. 2 complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, lucrătură, scenariu, tramă, urzire, urzitură. Domnitorul a fost victima unei urzeli. 3 intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, jonglerie, manevră, manoperă, tramă, ţesătură, mreajă, reţea, îmbârligătură, mâncătorie, panglicărie, sforărie, strâmbă (v. strâmb), şopârlă, mrejire, şcoală, lucrare, lucrat1, machină, urzitură. Este dezgustat de urzelile colegilor de serviciu. urzi' vb. IV. tr. I (ind. text.; rar; compl. indică covoare, pânzeturi etc.) v. Ţese. II fig. 1 (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.; compl. indică acţiuni reprobabile) a plănui, a unelti, a cloci, a coace, a fierbe, a lucra, a ţese, a mrejui, a împleti, a mreji. A urzit mult timp răzbunarea. 2 (compl. indică metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a naşte, a ţese, a zămisli, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să urzească o metodă tehnică nouă. 3 (compl. indică fapte, întâmplări etc.) a fabula, a inventa, a născoci, a plăsmui, a scorni, a ticlui, a broda, a fabrica, a ţese, a tăia, a croi2, a toporî, a ascuţi. A urzit o întâmplare pe care nimeni nu a crezut-o. 4 a alcătui1, a concepe, a întocmi, a plăsmui, a realiza, a structura. A urzit o interesantă colecţie de mărci poştale pe domenii. A apelat la un numismat ca să-i urzească colecţia sa de monede. 5 (compl indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a fauri, a forma, a funda, a institui, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a ridica, a sădi. A urzit prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a urzit o şcoală de actorie. 6 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva. Dumnezeu le-a urzit numai bucurii. 7 (înv. şi pop.) v. Pregăti. 8 (înv. şi reg.; compl. indică edificii, construcţii etc.) v. Clădi. Construi. Dura1. Edifica. Eleva. Face. înălţa. Ridica. Zidi. urzică vb. 1.11 tr., refl. a (se) băşica, a (se) piersica, a (se) broboni, a (se) coşi. S-a urzicat pe tot corpul din cauza unei alergii. 2 tr. (despre plante urzicante; compl. indică oameni sau părţi ale corpului lor) a ciupi, a muşca, a pişcă. Urzicile o urzică pe mână când le culege. II tr. fig. (compl. indică urzicant oameni) a ironiza, a persifla, a zeflemisi, a împunge, a înghimpa, a înţepa, a pişcă, a şfichiui, a cosorî. îl urzică atunci când face o gafă. urzicant, -ă adj. (despre plante sau animale) urticant, urzicător, usturător. Urzica este o plantă urzicantă. Meduzele sunt urzicante. urzicâr s.m. 11 (ornit.) Saxicola rubetra; mărăcinar, mărăcinar-cu-gât-roşu, mărăci-nar-de-luncă, mărăcinar-mic, piept-mo-horât, privighetoare-de-stânci, scăiuşel-de-lun-că, scăiuşel-de-pădure, scăiuşel-mare, scăiu-şel-mic, scăiuşel-negricios. 2 (entom.; reg.) v. Fluture-roşu (Vanessa urticae). II (reg.) v. Bastard. Băiat din flori. Copil din flori (v. copil1). urzicâre s.f. ciupire, ciupitură, pişcare, pişcat1, urticaţie. Urzicarea este usturătoare. urzicat, -ă adj. (despre piele, corp etc.) băşicat, vezicat, băşicos. Având tălpile urzicate, abia putea merge. urzică s.f. (bot.) 1 (şi urzică-mică, reg., urzică-arzătoare, urzică-blândâ, urzică-cră-iască, urzică-creaţă, urzică-de-şură, urzi-că-grecească, urzică-iute, urzică-împleşată, urzică-mărunţică, urzică-pişcătoare, urzi-că-sârbească) Urtica urens; oieşea, urzicea. 2 urzică-chinezească = Boehmeria nivea; ramie; urzică-moartă = a (şi urzkă-ro-şie) Lamium purpureum; sugel, sugel-roşu, ţigancă, urzica-câinelui; b (şi urzică-aibă, urzică-creaţă) Lamium album; miericică-al-bă, sugel-alb, faţa-mâţei (v.faţă), mie-rea-ursului-cu-flori-bălăi (v. miere), urzi-că-moartă-albă, urzică-surdă, urzici-mortăre-ţe; c (şi urzică-de-câmp, urzică-moartă-pă-tată) Lamium maculatum; sugel, mierea-ursului (v. miere), răsfug; d (reg.) v. Cătuşă (Ballota nigra); e (reg.) v. Cătuşnică (Nepeta cataria); f (reg.) v. Paracherniţă (Parietaria officinalis); g (reg.; şi urzică-gal-benă, urzică-moartă-galbenă) v. Sugel-galben (Galeobdolon luteum); h (reg.) v. Tapoşnic. Zabră (Galeopsis speciosa); i (reg.) v. Zabră (Galeopsis pubescens); (reg.) urzkă-moartă-al-bă = urzică-surdă = (la pl.) urzici-mortăreţe v. Miericică-albă. Sugel-alb. Urzică-albă. Urzică-creaţă. Urzică-moartă (Lamium album); (art.; reg.) urzica-câinelui v. Urzi-că-moartă. Urzică roşie (Lamium purpureum); urzica-raţeiv. a Măcrişul-calului (v. măcriş). Ştevie. Ştevie-bună. Ştevie-de-grădină. Şte-vie-de-mâncare (Rumexpatientia); b Ştevie. Ştevia-stânelor (v. ştevie) (Rumex alpinus). 3 (reg.) v. Begonie (Begonia rex). 4 (reg.; şi urzicâ-neagră) v. Buberic (Scrophularia nodosa). 5 (reg.; şi urzică-de-grădină, urzică-moartă) v. Mireasă. Urzicuţă (Coleus blumei). urzicător, -oâre adj. I (despre plante sau animale) urticant, urzicant, usturător. II fig. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) ironic, persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, împun-gător, înţepător, şfichiuitor. I se adresează pe un ton urzicător. Glumele lor sunt urzicătoare. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimonios, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, usturător, vitriolant, mordace, îmbolditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii urzicătoare. urziceâ s.f. (bot.) 1 urzicuţă. 2 (reg.) v. Urzică. Urzică-mică (Urticeftirens). urzici'u, -ie adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verziu. Verzui, urzicuţă s.f. (bot.) 1 urzicea. 2 Coleus blumei; mireasă, poala-Maicii-Precista (v. poală), urechea-porcului (v. ureche), ursomic, urzică, urzică-de-grădină, urzică-moartă. 3 Verbena hybrida; cânepioară, verbină, spini (v. spin), sporiş. 4 (reg.) v. Teişor (Kerria japonica). urzi're s.f. I (ind. text.) urzit. II fig. 1 complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire, cabală, lucrătură, scenariu, urzeală, tramă, urzitură. Domnitorul a fost victima unei urziri. 2 inventare, născocire, plăsmuire, scornire, ticluire. Urzirea unor poveşti fantastice este pasiunea vânătorilor şi a pescarilor. 3 (înv.) v. Concepere. Creare. Elaborare. Imaginare. Inventare. Născocire. Plănuire. Plăsmuire. Proiectare. Realizare. Scornire. 4 (relig.; înv.) v. Creare. Creaţie. Facere. Geneză. Zidire. 5 (înv.)v. Constituire. Creare. Făurire. Formare. Fundare. Instituire. înfiinţare. întemeiere. Organizare. 6 (concr.; constr.; înv.) v. Bază. Fundament. Fundaţie. Subasment. Temelie. urzft s.n. I (ind. text.) urzire. II fig. (înv.) 1 v. Fundare. întemeiere. Zidire. 2 (concr.; constr.) v. Bază. Fundament. Fundaţie. Subasment. Temelie. urzitoi s.n. (ind. text.; reg.) v. Urzitor, urzitor, -oâre s.n., s.f., s.m. I (ind. text.) 1 s.n., s.f. urzoi, coş1, roată1, urzan, urzar, urzălău, urzitoi, urzoaică, urzoc, urzor, val. Cu urzitorul se pregăteşte urzeala pentru ţesut. 2 s.f. urzăreasă, urzitorea-să. Urzitoarea a ţesut pânza în câteva săptămâni. II fig. 1 s.f. (mitol. pop.; rar) v. Ursitoare (v. ursitor). 2 s.m., s.f. (înv.) v. Complotist. Conspirator. 3 s.m. (înv.) v. Ctitor. Fondator, întemeietor. urzitoreâsă s.f. (ind. text.; reg.) v. Urzitoare (v. urzitor). urzitură s.f. I (ind. text.; înv. şi reg.) 1 v. Textură. Ţesătură. Urzeală. 2 v. Urzeală. II fig. (înv.) 1 v. Cabală. Complot. Conjuraţie. Conspiraţie. Intrigă. Lucrătură. Maşinaţie. Scenariu. Uneltire. Urzeală. 2 v. Cabală. Intrigă. Jonglerie. Manevră. Manoperă. Maşinaţie. Tramă. Uneltire. Urzeală, urzoâică s.f. (ind. text.; reg.) v. Urzitoare (v. urzitor). urzoc s.n. (ind. text.; reg.) v. Urzitor, urzoi subst. (ind. text.; pop.) v. Urzitor. urz6r s.n. (ind. text.; reg.) v. Urzitor, uscâ vb. 1.11 refl.,tr. (sub. sau compl indică obiecte, materiale etc. umede) a se zvânta, <înv. şi pop.> a (se) zbici3, <înv. şi reg.> a se prăji, a (se) zbiciula2, a ojiji. Rufele |1996 întinse pe funie, la soare, s-au uscat. A uscat paiele, întorcându-le periodic cu furca. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe; adesea cu un compl. instr. introdus prin prep. „cu” sau cu un compl. indir. introdus prin prep. „de” care indică lichidul îndepărtat) a (se) şterge, a se ştergări. După ce l-a spălat, femeia a uscat copilul cu un prosop. Şi-a uscatfruntea transpirată cu o batistă. Usucă-te, nu pune mâinile ude pe cărţi! 3 refl. (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) a se fana, a se îngălbeni, a muri, a se ofili, a păli2, a pieri, a se trece, a se veşteji, a desflori, <înv. şi pop.> a seca, a secătui, a se prăji, a se gălbeni, a lâncezi, a se opări, a tânji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a se feşteli, a se mârcezi, a se pâhăvi, a se petrece, a se posmăgi, a se probăjeni, a se probozi, <înv.> a se zârni, a se devitaliza, a se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba se usucă spre sfârşitul toamnei. Câteva flori din glastră s-au uscat din cauza căldurii excesive. 4 tr. (compl. indică terenuri acoperite cu vegetaţie, plante etc.) a pârjoli, a pârli. Soarele puternic a uscat câmpiile. Căldura a uscat florile din grădină. 5 refl. (despre copaci) a se strica. Copacul bătrân s-a uscat şi trebuie tăiat. 6 refl. (despre locuri inundate) a se exonda. Plaja s-a uscat după reflux. 7 refl. (despre struguri sau despre boabele lor) a se stafidi. Strugurii încep să se usuce când toamna este foarte călduroasă. 8 tr. (compl indică alimente, fructe, legume, nutreţuri etc.) a deshidrata. A uscat prunele într-un cuptor special. A uscat hribi pentru iarnă. 9 refl. (mai ales despre pâine sau despre produse de patiserie) a se împietri, a se întări, a se învârtoşa, a se împietroşa. Pâinea s-a uscat după câteva zile. 10 refl. (mai ales fig.; despre ochi) a seca. Nu mai poate plânge, deoarece ochii i s-au uscat. 11 refl. (med., med. vet.; înv. şi pop.; despre ţesuturi şi organe) v. Atrofia. Degenera. 12 tr. (pop.; compl. indică râuri, izvoare, bălţi, iazuri, lacuri, fântâni etc.) v. Seca. II fig. 1 refl. (în opoz. cu „a se îngrăşa”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a slăbi, a se stinge, a se topi. S-a uscat foarte mult în ultimele luni. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) a sărăci, a scăpăta, a (se) strâmtora, a (se) ruina, a (se) speti, a (se) toca, a se storî. A jucat la ruletă până s-a uscat. Jocurile de noroc l-au uscat. Cheltuielile cu avocaţii l-au uscat. uscâre s.f. 1 uscat1, zvântare, zvântat1, zbiceală1, <înv. şi pop.> zbicire, zbicit1. Uscarea rufelor a fost rapidă datorită soarelui puternic. 2 fanare, îngălbenire, ofilire, pălire2, veştejire, <înv. şi pop.> secare, secătuire, gălbenire, <înv.> pieire, piericiune, devitalizare. Uscarea ierbii începe spre sfârşitul toamnei. Căldura excesivă provoacă uscarea plantelor. 3 deshidratare, uscat1, <înv.> deshidrataţie. Conservă fructele pentru iarnă prin uscarea lor. 4 (pop.) v. Secare. uscât1 s.n. 1 uscare, zvântare, zvântat1, zbiceală1, <înv. şi pop.> zbicire, zbicit1.2 deshidratare, uscare, <înv.> deshidrataţie. 1997| uscat2, -ă adj., adv., s.n. I adj. 1 (despre obiecte, materiale etc. umede) zvântat2, <înv. şi pop.> zbicit2, <înv. şi reg.> zbiciulat, ojijit. Rufele uscate trebuie umezite pentru a se călca bine. 2 {geol; despre soluri, regiuni etc.) areic, arid, pleşuv, sec, secetos, xeric, tare, <înv. şi reg.> secăţiu, <înv.> secăcios, secăţiv. Un teren uscat nu are o reţea hidrografică permanentă. 3 (despre anotimpuri, vreme, ani etc.) secetos, areic, secătos, <înv.> sec. Plantele s-au uscat din cauza timpului uscat. 4 (despre aer sau, p. ext, despre vânt, ger etc.) sec, uscăţiv, secătos, sticlos. Aerul din încăpere este prea uscat. Bate un vânt uscat. 5 (despre râuri, izvoare etc. sau despre albiile, cursurile ori văile lor) sec, secat2, secătuit, <înv. şi reg.> sterp, secătos. Au intrat în pădure trecând prin albia uscată a unui pârâu. 6 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) clorotic, fanat, galben, îngălbenit, ofilit, pălit2, trecut2, veşted, veştejit, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2, mârcav, mârced, pâhăvit, posmăgit, ugilit, <înv.> zâmit, devitalizat. în glastră sunt câteva flori uscate. 7 (mai ales despre frunzele plantelor) mort, veşted. Aleile din parc sunt pline de frunze uscate. 8 (despre alimente, fructe, legume, nutreţuri etc.) deshidratat, <înv.> secat2. îi plac prunele uscate. 9 (despre struguri sau despre boabele lor) stafidit. Strugurii uscaţi nu sunt buni pentru vin. 10 (mai ales despre pâine sau despre produse de patiserie) întărit, tare, uscăcios, <înv. şi pop.> ostoit. Foloseşte pâinea uscată ca pesmet. 11 (în opoz. cu „proaspăt”; mai ales despre produse de panificaţie) rece, tare, vechi2. Spre seară, în brutărie este numai pâine uscată. 12 (despre buze, gât, gură) aprins2, ars2, fript, sec. îşi răcoreşte buzele uscate cu un şerveţel umed. 13 (despre ochi) sec. Din ochii uscaţi nu mai curge nicio lacrimă. 14 (despre tuse) sec. Copilul are o tuse uscată. 15 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, scheletic, slab, slăbănog, slăbit, supt2, uscăţiv, slăbănogit, tras, uscăcios, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogâijit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de uscată, încât au rămas doar ochii de ea. 16 (în opoz. cu „gras”; despre piele, ten, păr) asprit, aspru, înăsprit. Mâinile ei au pielea uscată de la detergenţi. Părul uscat se tratează cu măşti revitalizante. 17 (în opoz. cu „fertil”; despre pământ, terenuri, regiuni etc.) arid, infecund, infertil, nefertil, neproductiv, neroditor, nerodnic, pietros, pleşuv, sărac, sec, steril, sterp, sărăcăcios, lutos, macru, pădureţ, searbăd1, slab, <înv.> impro-ductiv, neproducător, sterpos, spelb. Lotul de pământ nu produce nimic, fiind uscat. 18 (în opoz. cu „plin”; rar; despre recipiente, spaţii închise, încăperi etc.) v. Deşert. Deşertat2. Gol2. Vid. 19 (med., med. vet.; pop.; despre ţesuturi şi organe) v. Atrofiat. Degenerat. II adj. fig. 1 (despre sunete, zgomote) sec, <înv. şi reg.> secăţiv, lemnos. Fotoliul, prin cădere, a produs o bufnitură uscată. 2 (despre glas, ton, voce) expozitiv, răstit, ridicat2, aspru, dur, înăsprit, rece, sec, tăios. I se adresează pe un ton uscat. 3 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) înăbuşit, înfundat2, pierdut, slab, stins2, surd, mat, şters, vătuit, scorboroşit. în depărtare se aude zgomotul uscat al valurilor mării. 4 (rar; despre însuşiri ale lucrurilor, despre conturul, forma, aspectul unor obiecte, construcţii etc. sau despre limba, stilul unor opere literare) v. Auster. Grav. Sever2. Sobru. III adv. fig. (modal) răstit, aspru, dur, rece, sec, tăios. îi vorbeşte uscat IV s.n. pământ, <înv. şi pop.> lume, <înv. şi reg.> ţară, <înv.> pământ statornic, pământ tare, tărie. în mijlocul mării este o întindere de uscat pe care se află un vulcan activ. După zile de navigat pe mare, au ajuns în cele din urmă pe uscat uscăcior, -oară adj. (pop.) v. Uscăţel. Uscăţică. uscăcios, -oâsă adj. (rar) 1 (mai ales despre pâine sau despre produse de patiserie) v. întărit. Tare. Uscat2.2 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv, uscăciune s.f. 1 (meteor.) secetă, sicitate, <înv. şi pop.> lipsă, secăciune, <înv. şi reg.> neplouare, stearpă (v. sterp), <înv.> secetate, sete, seteciune. Anul acesta a fost o uscăciune cumplită. Uscăciunea a afectat majoritatea ţărilor europene. 2 ariditate, infecunditate, infertilitate, nefertilitate, nepro-ductivitate, nerodnicie, sărăcie, sterilitate, secetă, sterpitudine, <înv.> sterpăciune, sterpie, sterpitate. Uscăciunea unui sol lutos este cunoscută. 3 (mai ales la pl. uscăciuni; înv.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. uscător, -oâre s.n., s.f. 1 s.n. (electron.) uscător de păr = fohn. I s-a stricat uscătorul de pâr. 2 s.f. (tehn.; rar) v. Uscătorie. uscătorie s.f. (tehn.) uscătoare (v. uscător). Uscătoria este special amenajată pentru uscarea rufelor. uscătură s.f. 11 (mai ales la pl. uscături) gătej, surcea, surcică, vreasc, dărâmături (v. dărâmătură), <înv. şi reg.> târş, clenci, covrag, hăbădic, hăbădie, hreşturi, osâc, poclaş, pogmete, raburi, rancotă, ra-painoage, rascotă, ratină, rătie, seci, selniţă, sfargaci, şibă, vârşeie (v. vârşel), zăgneată, <înv.> şormânt, uscăciune. A adunat uscături pentru foc din pădure. 2 <înv.> secătură. Primăvara copacii sunt curăţaţi de uscături. 3 (mai ales lapl uscături; culin.) minciună, minciunea, minciunică, scovardă, uscăţea (v. uscăţel), uscăţică, pancovă, pup3, uslaş scoruşă2, surcele (v. surcea), uscăturea, uscă-turică. Uscăturile sunt prăjituri făcute din bucăţele de aluat dulce, prăjite în ulei sau coapte. II (med., med. vet.; reg.) v. Boală de piept. Ftizie. Piept. Plămâni (v. plămân). Tebece. Tuberculoză pulmonară, uscăturea s.f. (mai ales la pl. uscăturele; culin.; reg.) v. Minciună. Minciunea. Minciunică. Scovardă. Uscătură. Uscăţea (v. uscăţel). Uscăţică. uscăturică s.f. (mai ales la pl. uscăturele; culin.; reg.) v. Minciună. Minciunea. Minciunică. Scovardă. Uscătură. Uscăţea (v. uscăţel). Uscăţică. uscăţel, -eâ adj., s.f. 1 adj. uscăcior. 2 s.f. (mai ales la pl. uscăţele; culin.) minciună, minciunea, minciunică, scovardă, uscătură, uscăţică, pancovă, pup3, scoruşă2, surcele (v. surcea), uscăturea, uscăturică. 3 s.f. (lapl. uscăţele; bot.; reg.) v. Flori-de-pa-ie (v. floare). Imortelă. Nemuritoare (v. nemuritor) (Helichrysum bracteatum). uscăţică adj., s.f. 1 uscăcioară (v. uscăcior). 2 (mai ales la pl uscăţele; culin.) minciună, minciunea, minciunică, scovardă, uscătură, uscăţea (v. uscăţel), pancovă, pup3, scoruşă2, surcele (v. surcea), uscăturea, uscăturică. uscăţiu, -i'e adj. (în opoz. cu „gras”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv, uscăţiv, -ă adj. 1 (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; mai ales despre faţa oamenilor) slab, slăbănog, slăbit, tras, <înv. şi pop.> slăbănogit, pierit, mârcav, mârced, posmăgit, <înv.> mişel, ascuţit2, supt2, stors2. Faţa ei, deşi uscăţivă, este frumoasă. Are faţa uscăţivă şi de o paloare aristocratică. 2 (în opoz. cu „gras”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) costeliv, osos, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, scheletic, slab, slăbănog, slăbit, supt2, uscat2, tras, uscăcios, <înv. şi pop.> slăbănogit, jigărit, pricăjit, sfrijit, ogaratic, piţigăiat, stârpit, îngrămădit, <înv. şi reg.> mârşav, rău, searbăd1, sec, secăţiu, secăţiv, slăbicios, coţac, hition, mârşolit, ogărât, ogârjit, osândit, păsmăngit, pogârjit, pomisit, posmăgit, râceat, secău, sfoiegit, uscăţiu, zălezit2, <înv.> scheletos, lemnos, osificat, coclit, pălit2, ţârlic. Este atât de uscăţivă, încât au rămas doar ochii de ea. 3 (rar; despre aer sau, p. ext., despre vânt, ger etc.) v. Uscat2, uschilă s.m. (arg.) v. Chiulangiu, usebeâlă s.f. (înv.) v. Deosebire. Diferenţă. Nepotrivire. usecnovenie s.f. (înv.) v. Decapitare. Deca-pitaţie. user [’ju:za] s.m. (inform.) utilizator. Userul foloseşte un calculator, o pagină de internet, o aplicaţie etc. usi'e s.f. (înv.) v. Esenţă. Natură. Substanţă, uslâş s.m. (mai ales deprec.) huligan, ghiogar, pălitor, pocnitor, usnă scalpete, trosnitor. Nişte uslaşi au agresat câţiva trecători. usnă s.f. 11 (la ambarcaţii; înv. şi pop.) copastie, slai, vatră. Usna este scândura care formează marginea superioară sau partea laterală a unei bărci. 2 (la vase, obiecte etc.; înv. şi reg.) v. Buză. Gură. 3 (înv.) v. Margine. II (anat.; înv.) v. Labie. Labium. uspătâş s.m. (reg.) v. Nuntaş. Oaspete, uspător s.m. (reg.) v. Nuntaş. Oaspete, ustăv s.n. (înv.) v. Indicaţie. Prescripţie. Regulă. ustăvă s.f. (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. ustensilă s.f. (tehn.) instrument, sculă, unealtă, <înv. şi pop.> cinie1, dichis1, <înv. şi reg.> sărsam, halat2, horată, sculeaţă, talant2, <înv.> vase (v. vas), ergalie. Zidarul şi-a adus ustensilele necesare pentru a zugrăvi apartamentul ustilaginâle s.f. pl. (bot.) ustilaginee. Ustila-ginalele sunt ciuperci parazite care provoacă diferite boli plantelor cultivate. ustilaginăe s.f. pl. (bot.) ustilaginale. ustiune s.f. (med.; livr.) v. Ardere. Cauteri-zare. ustură vb. 1.11 intr., tr. (despre băuturi, condimente, mâncăruri condimentate etc.) a arde, a pişcă, a se aprinde, a frige. Pizza era atât de picantă, că i-a usturat cerul-gurii. 2 tr. (despre alimente condimentate sau despre mirosuri, fum etc.) a pipera, a pişcă, a zgâria. Un miros înţepător ustură nările persoanelor din încăpere. II fig. 1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Crucifica. Martiriza. Răstigni. Schingiui. Tortura. 2 intr. fig. (fam.) v. Arde. Frige. usturat, -ă adj. (reg.) 11 (mai ales despre senzaţii) v. Usturător. 2 (despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) v. Iute. înţepător. Picant. Piperat. Pişcător. Usturător. II fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Acerb. Acid. Acrimonios. Batjocoritor. Caustic. Cinic. Coroziv. Ghimpos. Incisiv. Muşcător. Sarcastic. Sardonic. Satiric. Săgetător. Sec. Urzicător. Usturător. Vitriolant. usturâtec, -ă adj. (rar; despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) v. Iute. înţepător. Picant. Piperat. Pişcător. Usturător. usturăcios, -oâsă adj. (reg.; mai ales despre senzaţii) v. Usturător, usturător, -oâre adj. 11 (despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) iute, înţepător, picant, piperat, pişcător, iuţit, usturâtec, usturos, usturat, usturoi. Gulaşul are un gust usturător. Un fum usturător îi umple ochii de lacrimi. 2 (mai ales despre senzaţii) usturat, usturăcios. Simte în stomac o durere usturătoare. Are o sete usturătoare. 3 (despre plante sau animale) urticant, urzicant, urzicător. Urzica este o plantă usturătoare. Meduzele sunt usturătoare. II fig. 1 (despre ger, crivăţ etc.) biciuitor, înţepător, pişcător, şfichiuitor. Astăzi este un ger usturător. 2 (despre preţuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, mare1, neabordabil, ridicat2, scump, astronomic, colosal, deocheat, încărcat2, nebunesc, piperat, sărat2, scandalos, umflat. A plătit o sumă usturătoare pentru un autoturism. 3 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, vitriolant. Este un pamfletar usturător, dar foarte talentat. 4 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimonios, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, mordace, îmbol-ditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii usturătoare. 5 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, vitriolant. Cronica teatrală este usturătoare. usturătură s.f. usturime. usturime s.f. 1 (med.) arsură, jig, jigăraie. Are usturimi la stomac. 2 usturătură. Când curăţă ceapă ochii îi lăcrimează din cauza usturimii. usturâi, -oâie s.m., s.f., adj. I (bot.) 1 s.m. (şi, rar, usturoi-de-Egipt, reg., usturoi-de-iar-nă, usturoi-de-primâvarâ, usturoi-de-toam-nă, usturoi-de-varâ) Allium sativum; ai, ceapă-albă, pur1. 2 s.m. (reg.) Allium victorialis; ai-de-munte, leurdă. 3 s.m. (reg.) Allium oleraceum; ai-sălbatic, leurdă. 4 s.m. (reg.) Allium scorodoprasum; aiul-şarpelui (v. aO,cepuşoară,prazul-ie-purelui (v. praz), pur1. 5 s.m. (reg.; şi ustu-roi-de-munte, usturoi-de-pădure, usturoi-sâl-batic, art., usturoiul-ursului) v. Aior. Leurdă (Allium ursinum sau Allium montanum) 6 s.f. (bot.; reg.) v. Aişor. Usturoiţă (Alliaria officinalis). 7 s.m. (reg.) v. Hrean (Armoracia rusticana). 8 s.m. (reg.; şi usturoi-sâlbatic) v. Pur1 (Allium rotundum). 9 s.m. (reg.) usturoi-de-lacv. Iarbă-usturoasă (Teucrium scordium); usturoi-de-samursalâ = usturoi-sâlbatic v. Ceapa-Ciorii (v. ceapă) (Allium vineale); usturoi-mirositorv. Dumbravnic (Melittis melissophyllum); usturoi-turcesc v. Păduchemiţă (Lepidium ruderale). II adj. (reg.) 1 (despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) v. Iute. înţepător. Picant. Piperat Pişcător. Usturător. 2 (despre mâncăruri, alimente etc.) v. Ardeiat. Asezonat Condimentat. Iute. Picant. Piperat, usturoioâsă s.f. (bot.; reg.) v. Aişor. Usturoiţă (Alliaria officinalis). usturoiâş s.m. (bot.; reg.) v. Bureţi-de-iamă (v. burete) (Marasmius alliaceus). usturoiţă s.f. (bot.) 1 Alliaria officinalis; aişor, brâncă1, brâncuţă, frunza-voini-cului (v. frunză), gălbenele (v. gălbenea), iarba-tăieturii (v. iarbă), iarbă-de-boale, iarbă-de-lingoare, iarbă-de-rană, iarbă-de-toa-te-boalele, rădăcină-de-lingoare, usturoaie | 1998 (v. usturoi), usturoioâsă, vindecătoare (v. vindecător), vindecea, vindecuţă, voinicică. 2 (reg.) v. Crin-de-pădure. Crin-pestriţ. Crin-sălbatic (Lilium martagon). 3 (reg.) v. Dalac (Paris quadrifolia). 4 (reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). 5 (reg.) v. Iarbă-usturoa-să (Teucrium scordium). usturos, -oâs-ă adj. (pop.) 1 (despre mâncăruri, alimente etc.) v. Ardeiat. Asezonat. Condimentat. Iute. Picant. Piperat. 2 (despre gustul unor mâncăruri sau băuturi, despre mirosuri, fum etc.) v. Iute. înţepător. Picant. Piperat. Pişcător. Usturător, usuc s.n. 1 (biol; la ovine) mustăreaţă, suc de lână. Usucul este o substanţă secretată de glandele sebacee şi sudoripare ale ovinelor, care protejează fibrele de lână, menţinându-le rezistenţa şi elasticitatea. 2 (biol; reg.) v. Se-bum. 3 (bot.; la plante; reg.) v. Măduvă. Sevă. Suc. uşâr s.m. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) portar. Uşarul era un dregător însărcinat cu paza curţii domneşti. 2 (înv.) v. Portar, uşârnică s.f. (înv.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). uşă s.f. 11 poartă, prag, tocat2. Mama îşi aşteaptă fiica în uşă. 2 uşă glisantă = uşă rulantă. A comandat o uşă glisantă pentru sufragerie; uşă rulantă = uşă glisantă. 3 (arhit. bis.) uşă domnească = uşile altarului, uşile împărăteşti, uşile raiului. Uşa domnească este intrarea principală a altarului; (art., la pl.) uşile altarului = uşă domnească, uşile împărăteşti, uşile raiului; uşile împărăteşti = uşă domnească, uşile altarului, uşile raiului; uşile raiului = uşă domnească, uşile altarului, uşile împărăteşti. 4 intrare. Şi-a montat un bec deasupra uşii de la apartament. 5 (reg.) v. Chingă. Stinghie. 6 (la stână; reg.) v. Strungă. 7 (anat.; înv.) v. Orificiu piloric. Pilor. 8 (apic.; la stup; înv.) v. Urdiniş. II fig. (înv. şi pop.) v. Adăpost. Aşezare. Bârlog. Casă1. Cămin. Cuib. Cuibar. Culcuş. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. Vizuină. uşcheâlă s.f. (arg.) v. Fugă. uşchî vb. IV. (arg.) I refl. (despre oameni) 1 v. Fugi. 2 v. Chiuli. II tr. 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. 2 (compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage. III tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indicâ lovituri, bătăi etc.) v. Da2. Trage. IV refl. (psih.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti. uşchi't, -ă adj., adv. I adj. 1 (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant, îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu. 2 (psih.; arg.) v. Alienat. Dement. Descreierat. 1999| înnebunit. Nebun. Smintit II adj. (arg.; despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Găurit2. Rufos. Rupt. Sfâşiat. Uzat. Zdrenţăros. Zdrenţuit. III adv. (modal; fam.) v. Aiurea. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantezist. Insolit. Original. Pitoresc. Straniu, uşcioâră s.f. 1 uşiţă, uşişoară, uşuliţă, uşuţă. 2 (înv. şi pop.) v. Portiţă, uşier s.m. <înv.> aprod, vătăman. Uşierul controlează accesul într-o clădire, într-o sală etc. uşişoară s.f. (rar) v. Uşcioâră. Uşiţă. uşi'ţă s.f. 1 uşcioâră, uşişoară, uşuliţă, uşuţă. 2 (apic.; la stup; înv.) v. Urdiniş. uşoărea-pământului s.f. (bot.; reg.) v. Flu-ierătoare (v. fluierător) (Tamus communis). uşoi s.m. (constr.; reg.) v. Uşor1. uşor1 s.m. (constr.) 1 <înv. şi reg.> stâlp, stâlpul uşii (v. stâlp), rădăcinile uşii (v. rădăcină), rost, stâlpuleţ, şaranţ, tirştoc, uşoi. A rămas în uşă, sprijinit de uşor. 2 (înv.) v. Bârnă1. Grindă. Madrieră. Stâlp. Ştender. uşor2, uşoâră adj., adv. A adj. 11 (în opoz. cu „greu"; despre pungi, genţi etc.) neîmpovărat, uşuratic. Refuză să-i dea sacoşa, pretextând că este uşoară. 2 (în opoz. cu „adânc", „apăsat”; despre urme, paşi) superficial. Săniuţa a lăsat urme uşoare în zăpadă. 3 (despre meniuri, mese, hrană etc.) frugal, simplu, soft1, auster. Au preferat un meniu uşor, dar rafinat. 4 (în opoz. cu „abrupt”; despre terenuri înclinate) domol, lin2, blând, dulce, molatic. A coborât repede panta uşoară a dealului. 5 (în opoz. cu „tare”; despre ţigări, tutun) slab. Fumează ţigări uşoare. 6 (fam.; despre locuri, drumuri etc.) v. Abordabil. Accesibil. Practicabil. 7 (în opoz. cu „dens”, „compact”; înv. şi reg.; despre pământ, zăpadă etc.) v. Afânat. înfoiat. Moale. Poros. Pufos. Rar. 8 fig. (pop.; despre stări, situaţii etc.) v. Nesigur. Precar. Şubred. 9 fig. (constr. cu vb. „afi”, „a lăsa”, „a rămâne”; fam.; despre oameni) v. Lefter. I11 (despre fiinţe) iute, săltăreţ, sprinten, vioi, săltător, veloce, zglobiu, lorit, obârcaci, schiţări1, <înv.> alegru, deşteptat2, iruc, pripelnic, săltând, dezgheţat. Este uşoară ca o căprioară. 2 (despre fiinţe) ager, agil, iute, repede, sprinten, vioi, vivace, zglobiu, bun de picioare, lotru, sulednic, vârlav, zburatic, <înv.> isteţ, lest2. Deşi în vârstă, este încă uşor în mişcări. 3 (mai ales despre cai) focos, iute, sprinten, ortoman. Are o iapă uşoară care a câştigat mai multe concursuri hipice. La trăsură a înhămat doi cai uşori. II11 (în opoz. cu „agitat”, „neliniştit”; despre somn) calm, lin2, liniştit, odihnitor, dulce. Dimineaţa, somnul este cel mai uşor. 2 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm2, domol, lânced, lin2, liniştit, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit2, slab, <înv. şi reg.> Unicei, înstrunat. După furtună adie un vânt uşor. 3 (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) mic, slab. Furtuna fiind uşoară, nu s-a produs nicio distrugere. Gerul de astăzi este uşor. 4 (în opoz. cu „amplu”, „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lânced, lin2, mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit2, scăzut, slab, stins2, tainic, scoborât, <înv. şi reg.> linicel, <înv.> tăinicit, leşinat2, plăpând, somnoros, confuz, înecat, slăbănogit, sleit2, slăbănog. Vorbeşte cu vocea uşoară. De departe se aude freamătul uşor al pădurii. IV 1 (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, fiu, străveziu, subţire, transparent, vaporos, <înv.> prevăzător, prevăziu, străvăzător, străvezos, aerian, eterat, eteric, spumos, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase uşoară. 2 (despre materiale, medii etc.) rar, subţire, transparent. Voalul este un material uşor. O ceaţă uşoară pluteşte peste apa lacului. 3 (despre obiecte de îmbrăcăminte) subţire, sprinten. începe să poarte haine uşoare odată cu încălzirea vremii. 4 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) comod, confortabil, lejer, <înv.> slobod. îşi cumpără numai pantofi uşori. 5 (înv.; despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) v. Delicat. Diafan. Fin1. Gingaş. Gracil. Graţios. Suav. 6 (înv.; în opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) v. Discret. Estompat. Pal. Palid. Sfumat. Spălăcit. Stins2. Şters. Tern. V1 (despre noţiuni, cunoştinţe, cursuri, tratate etc.) elementar, simplu, accesibil. Cursul de folcloristică este uşor. 2 (despre acţiuni, activităţi etc.) facil, necomplicat, nedificil, nesofisticat, simplu, lin2. Are de îndeplinit o sarcină uşoară. Metoda nouă de predare pare uşoară. 3 (despre acţiuni, posibilităţi de acţiune etc.) comod, facil, lejer, lesnicios, simplu, <înv. şi pop.> lesne, <înv.> lesnit. A găsit o cale mai uşoară de a uda grădina. 4 (despre trai, viaţă) comod, liniştit, tihnit, <înv.> lesnicios. Are o viaţă uşoară datorită situaţiei materiale bune. 5 (med., med. vet.; despre boli, tumori etc.) benign, curabil, vindecabil, <înv.> vindecăcios. Doctorii i-au extirpat o tumoare uşoară de pe rinichi. 6 (med., med. vet.; despre boli, răni) <înv.> purtăreţ, stenic. Are o răceală uşoară. Rana uşoară de la genunchi se vindecă repede. 7 (mai ales despre sume de bani) mărunt, mic, neînsemnat. Cheltuielile din luna trecută au fost uşoare. 8 (despre legi, pedepse) blând, indulgent. A primit o pedeapsă uşoară. 9 (despre greşeli, păcate, vini etc.) mărunt, mic, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, venial. L-au iertat pentru că greşeala lui a fost uşoară. A făcut o gafă uşoară. 10 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, neserios, uşuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic, futil, volatic, <înv. şi pop.> zălud, spulberatic, fluşturatic, fluturatic, miştocar, păsăratic, schitaci1, sprinţar, zărpălatic, zbrehui, zburatic, zburdalnic, <înv.> lesnicios, lax, lejer, superficial, zburdalnic, fru-fru, uşura deşert, vântos, vânturat2, vânturos, zburdatic. în tinereţe a fost o persoană uşoară. Are o fire uşoară. 11 (înv. şi pop.; despre stări, acţiuni, situaţii neplăcute sau nedorite, despre climă, vreme etc.) v. Acceptabil. Suportabil. Tolerabil. 12 (înv.; despre stări, situaţii etc.) v. Mic. Minor. Neimportant Neînsemnat. Neperceptibil. Nesemnificativ. Scăzut. Slab. 13 fig. (despre stil, exprimare) curent, cursiv, fluent, curgător, culant Pledoaria lui uşoară şi clară a convins auditoriul. B adv. (modal) II (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, binişor, domol, încet, încetinel, încetişor, lent, lin2, liniştit, uşurel, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătine-luş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rar, moşnegeşte, linuţ, mereor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> cătineluşel. Obosit, bărbatul merge uşor spre casă. 2 blând, lin2, <înv. şi pop.> molcomiş. Noaptea se lasă uşor peste munţi. 3 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) facile. 4 fig. domol, lin2, liniştit. Afară plouă uşor. 5 fig. lin2, liniştit, plăcut. Vântul adie uşor. I11 comod, facil, lesne, <înv. şi pop.> lesnicios. Nu 1 se pare uşor să plece mereu în delegaţii. 2 comod, lesne, îndemână. îi este mai uşor să ia un taxi până la serviciu. 3 simplu. Ar fi mai uşor pentru el să-i spună adevărul. Nu este uşor să munceşti 12 ore pe zi. II11 puţin. Vorbeşte cu glasul uşor tremurat. 2 puţin, slab. Bea ceaiul uşor îndulcit. Băutura este uşor alcoolizată. IV iute, repede, curând, degrabă. învaţă sârguincios, dar uită uşor. uştâ vb. I. intr., refl. (reg.; despre oameni) v. Ofta. Suspina. uşuliţă s.f. (pop.) v. Uşcioâră. Uşiţă. uşura vb. I. I tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) despovăra, a (se) libera, <înv. şi reg.> a se lesni, <înv.> a dezgreuna. A uşurat calul de şa. S-a uşurat de greutatea rucsacului. 2 (compl sau sub. indică greutăţi, poveri, încărcături etc.) a (se) diminua, a (se) micşora, a (se) reduce. Pentru ca un balon să se ridice în aer trebuie să se uşureze cantitatea de lest. I11 tr. (despre oameni; compl. indică inima, sufletul omului) a destoia, a desturna, a descărca. Şi-a uşurat sufletul în faţa preotului, spunându-şi păcatul. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, dorinţe, pasiuni etc.) a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, a slăbi, a (se) tempera, a pacifica, <înv. şi pop.> a (se) ostoi2, a lina, a (se) ogoi, <înv. şi reg.> a (se) mângâia, a (se) oteşi1, a (se) opăci, a se oşeni, a petrece, <înv.> a (se) odihni, a osteni, a adormi, a (se) îmblânzi, a (se) răcori, a (se) stinge, a lega1, a adăpa, a răci, a (se) drege, a aromi. Medicamentul i-a uşurat durerea pentru moment. 3 tr. (compl. indică desfăşurarea unei acţiuni, producerea unui fenomen etc.) a facilita, a favoriza, a înlesni, <înv. şi reg.> a lesni. A făcut tot ce a putut pentru a uşura accesul acestor copii uşurare la cultură. Seceta uşurează creşterea cactuşilor. III tr. (înv. şi pop.) 1 (compl indică pedepse, condamnări, amenzi etc.) v. Coborî. Micşora. Reduce. Scădea. 2 (compl. indicâ oameni; urmat de determ. care indică situaţii, stări etc. în care se află cineva) v. Salva. Scăpa. Scoate. 3 (compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Absolvi. Cruţa. Dezlega. Ierta. Scuti. IV refl. 1 (biol; pop.; despre femei) v. Face. Naşte. 2 (fiziol; fam.; despre fiinţe) v. Ieşi. Urina. 3 (fiziol.; fam.; despre fiinţe) v. Ieşi. Defeca, uşurăre s.f. 11 despovărare, liberare, <înv.> dezgreunare. După uşurarea de greutatea rucsacului, îşi îndreaptă spatele. 2 diminuare, micşorare, reducere. Ridicarea în aer a unui balon depinde de uşurarea lestului. 3 uşurinţă, <înv.> uşurenie. în aceste momente de criză nu mai poate fi vorba de o uşurare fiscală. I11 alinare, astâmpărare, atenuare, calmare, domolire, liniştire, potolire, slăbire, temperare, chietiv, alin2, potoleală, <înv. şi pop.> ostoire, ostoi2, oşenire, <înv.> ostoitură, oteşire, potolit1, uşurime, uşurinţă, aromire, deşar-jă. A simţit o uşurare a durerii după ce a luat medicamentul. 2 facilitare, favorizare, înlesnire. A făcut tot ce a putut pentru uşurarea accesului acestor copii la cultură. 3 facilitate, înlesnire. Clienţii acestei reţele de telefonie dispun de o nouă uşurare: plata on-line a facturilor. 4 <înv.> răsuflare, eliberare. Ce uşurare a simţit când a aflat că nu va fi penalizat! III (biol; pop.) v. Naştere, uşurat, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor, despre mijloace de transport, ambarcaţiuni etc.) descărcat2, despovărat, <înv.> dezgreunat. Pluta, uşurată, revine la linia de plutire. 2 liniştit, liber, despovărat, dezglodat. După ce şi-a încheiat misiunea, s-a simţit uşurat. uşuratic, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, neserios, uşor2, vânturatic, zvânturat, zvânturatic, futil, volatic, <înv. şi pop.> zălud, spulberatic, fluşturatic, fluturatic, miştocar, păsăratic, schitaci1, sprinţar, zărpălatic, zbrehui, zburatic, zburdalnic, <înv.> lesnicios, lax, lejer, superficial, zburdalnic, fru-fru, deşert, vântos, vânturat2, vânturos, zburdatic. în tinereţe a fost o persoană uşuratică. Are o fire uşuratică. 2 (rar; despre pungi, genţi etc.) v. Neîmpovărat. Uşor2, uşurătate s.f. 1 deşărtăciuni (v. deşertăciune), frivolitate, neseriozitate, futilitate, lejeritate, superficialitate. Nu te lăsa pradă uşurătăţii! 2 (rar) v. Facilitate. înlesnire. Simplicitate. Simplitate. Uşurinţă, uşurător, -oâre adj. (rar) 1 v. Alinător. Calmant. Liniştitor. 2 (jur.) v. Atenuant, uşureâlă s.f. (înv.) v. Facilitate. înlesnire. Simplicitate. Simplitate. Uşurinţă, uşurel, -eâ adj., adv. 1 adj. uşurică. 2 adv. (modal; în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mişcare) agale, alene, binişor, domol, încet, încetinel, încetişor, lent, lin2, liniştit, uşor2, alin1, plaviu, iavaş, cătenelaş, cătinaş, cătinel, cătineluş, cătineluţ, cătingan, cătinică, linişor, oblu, rar, moşnegeşte, linuţ, mereor, mereu, mereuaş, mereuţ, <înv.> cătineluşel. Obosit, bărbatul merge uşurel spre casă. uşurenie s.f. (înv.) v. Uşurare. Uşurinţă, uşurică adj. uşurea (v. uşurel.) Poate să-şi ducă singură valiza tCtgară, deoarece este uşurică. uşurime s.f. I (rar) <înv.> uşurinţă. Uşurimea genţii îi permite să îşi ia şi un rucsac în spate. I11 (rar) v. Facilitate. înlesnire. Simplicitate. Simplitate. Uşurinţă. 2 (înv.) uşurime a minţii = uşurime de minte v. Nechibzuinţă. Necumpătare. 3 (înv.) v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare, uşurinţă s.f. 11 facilitate, înlesnire, simplicitate, simplitate, lesniciune, uşurătate, uşurime, <înv.> lesne, lesnime, lesnire, lesnita-te, uşureală. Se discută despre uşurinţa acordării creditelor. Este uimit de uşurinţa conectării la diferite servere. 2 abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, manualitate, practică (v. practic), pricepere, ştiinţă, talent, periţie, îndemânaţie, tărie, trezie, meşteşug, meşteşugire, <înv. şi reg.> meşterie, pricepuţie, <înv.> dăscălie, iscuseală, iscusie, iscusire, marafet, nimereală, nimerie, politichie, pricepătură, perilipsis, piotimie, apucătură. Admiră uşurinţa chirurgului în mânuirea bisturiului. 3 agerime, agilitate, iuţeală, repeziciune, sprinteneală, supleţe, vioiciune, vivacitate, alerteţe, alertitate, schităcie, <înv.> agerie, sprintenie, sprintinăta-te. A reuşit să prindă mingea cu mare uşurinţă. 4 superficialitate, tenuitate. L-a criticat fără să-i cunoască scrierile, cu uşurinţă. Tratează totul cu mare uşurinţă. 5 (mai ales fam.) uşurare, <înv.> uşurenie. 6 (pop.) v. Avantaj. Favoare. înlesnire. Privilegiu. 7 (înv.) v. Uşurime. 8 (înv.) v. Alinare. Astâmpărare. Atenuare. Calmare. Domolire. Liniştire. Potolire. Slăbire. Temperare. Uşurare. II (biol; înv.) v. Naştere, uşuţă s.f. (reg.) v. Uşcioară. Uşiţă. ut s.m. (muz.; înv.) v. Do. uter s.n. (anat.) mitră, <înv. şi pop.> sân, pântece, <înv. şi reg.> matcă, plod, strat, <înv.> găoace, lojesnă, mătrice, zgău. în uter se dezvoltă fătul. uteralgie s.f. (med.) metralgie, metrodinie. Uteralgia este o durere uterină. uterin, -ă adj. (anat) mitral. Sângerările uterine trebuie să fie un semnal de alarmă pentru orice femeie. uteromanfe s.f. (psih.; la femei) estromanie, furie uterină, nimfomanie. Uteromania se manifestă printr-un libido exagerat. uteroplastie s.f. (chir.) metroplastie. Utero-plastia este chirurgia plastică a uterului. util, -ă adj. 1 folositor, necesar, trebuincios, trebuitor, <înv.> lucrăreţ, trebnic2. A scris o carte utilă pentru cei care vor să cunoască istoria limbii române. 2 binevenit, folositor, |2000 salutar, binecuvântat. Critica obiectivă este utilă. A fost satisfăcut să constate că s-au preconizat multe măsuri utile. 3 bun, eficace, eficient, folositor, funcţional, operant, operativ, practic, productiv, <înv.> lucrăreţ, putincios. Rezultatele obţinute de fabrică au arătat că procedurile folosite sunt utile. Trebuie găsită o metodă utilă pentru stoparea infracţionalitâţii. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) bun, chibzuit, cugetat, folositor, gândit, înţelept, judecat, judicios, pertinent, raţional, rezonabil, socotit2, sănătos. De la prietenii adevăraţi primeşte întotdeauna numai sfaturi utile. utilă vb. I. tr. (compl. indică instituţii, întreprinderi, vehicule etc.) a dota, a echipa, a înzestra, a prevedea, <înv.> a provedea. Au utilat laboratoarele de informatică din şcoli cu calculatoare performante. utilâre s.f. dotare, dotaţie, echipare, înzestrare, prevedere. Utilarea laboratoarelor din şcoli cu calculatoare performante a fost obligatorie. utilitâr, -ă adj. (despre oameni sau despre activităţi, manifestări, creaţii etc. ale lor) practic, pragmatic, utilitarist, <înv.> lucrelnic. Teoria economică pe care o susţine are scopuri utilitare. Concepţia filosofică utilitară consideră utilul drept principiu al tuturor valorilor. utilitarist, -ă adj. practic, pragmatic, utilitar, <înv.> lucrelnic. utilitâte s.f. folos, necesitate, trebuinţă, priinţă, <înv. şi reg.> treabă, <înv.> polză, trebnicie. Importanţa şi utilitatea acestei lucrări au fost subliniate de specialişti. utilizâ vb. 1.11 tr. (compl. indicâ obiecte, produse etc.) a folosi, a întrebuinţa, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a trebălui, a trebui. Utilizează numai produse naturale şi proaspete pentru alimentaţia copilului. Utilizează un binoclu pentru a vedea la distanţă. 2 tr. (compl. indică lucruri, bunuri, mărfuri etc.) a consuma1, a folosi, a întrebuinţa, <înv.> a metahirisi. A utilizat multă hârtie pentru a-şi xeroxa cartea. 3 tr. (compl. indicâ sume de bani) a cheltui, a da2, a folosi, a întrebuinţa, a plăti, a debursa, a excasa, <înv.> a spenda, a se duce2. A utilizat mulţi lei pentru refacerea acoperişului casei. 4 tr. (compl indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a folosi, a întrebuinţa, a purta. Iama, utilizează, aproape zilnic, aceeaşi flanea. 5 refl. pas. a circula, a se folosi, a se întrebuinţa, a se uzita, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a se politici. Monedele vechi nu se mai utilizează. 6 tr., refl. pas. a (se) folosi, a (se) întrebuinţa, a (se) servi, a (se) sluji, <înv.> a (se) slugări. Pentru o asemenea operaţie utilizează ambele mâini. Acest aparat se utilizează la scoaterea dopurilor. I11 tr. (compl indicâ teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) a aplica, a folosi, a implementa, a întrebuinţa, a practica2, a mânui, <înv.> a practisi. Specialiştii utilizează o nouă metodă de laborator. 2 tr. a folosi, a întrebuinţa, a recurge, a se servi, a se sluji, a uza, <înv. şi pop.> a prinde, a vestegălui. Este interzis să utilizeze metode dure de 2001 | uzare educaţie. 3 tr. a folosi, a întrebuinţa, a se servi, a se sluji, a umbla, a uza. Utilizează tot felul de tertipuri pentru a-l convinge să-i dea bani. 4 tr., refl. pas. (compl sau sub. gram. indică obiceiuri, practici etc.) a (se) folosi, a (se) întrebuinţa, a (se) practica2. Acest obicei se utilizează de sute de ani în mediul rural utilizabil, -ă adj. (despre procedee, metode etc.) folosibil, întrebuinţabil. Are în calculator programe uşor utilizabile. utilizare s.f. 11 folosire, întrebuinţare. în alimentaţia copiilor se recomandă utilizarea numai a produselor naturale şi proaspete. 2 consum, consumare, consumaţie, folosire, întrebuinţare. Utilizarea de gaze într-o locuinţă depinde de temperatura de afară. Se construiesc aparate cu o utilizare redusă de energie. 3 folosinţă, folosire, întrebuinţare, uz, <înv. şi pop.> obişnuinţă, <înv.> uzaj. I-a dat o parte din terenul său agricol pentru o utilizare îndelungată. 4 circulaţie, folosire, întrebuinţare, uzitare. Utilizarea monedelor vechi a încetat. I11 aplicare, aplicaţie, folosire, implementare, întrebuinţare, practicare. Specialiştii s-au gândit la utilizarea unei noi metode de laborator. 2 folosire, întrebuinţare, practicare. Utilizarea acestui obicei în mediul rural este de sute de ani. utilizat, -ă adj. I (despre obiecte, produse etc.) folosit, întrebuinţat. Produsele naturale utilizate sunt cele mai bune pentru sănătatea copiilor. I11 (despre teorii, norme, cunoştinţe, metode, proiecte, legi etc.) aplicat, folosit, implementat, întrebuinţat, practicat. Noua metodă utilizată este mult mai eficientă. 2 (despre obiceiuri, practici etc.) folosit, întrebuinţat, practicat. Obiceiul utilizat este vechi de sute de ani. utilizator s.m. (inform.) user. Utilizatorul foloseşte un calculator, o pagină de internet, o aplicaţie etc. utopic, -ă adj. (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, himeric, iluzoriu, imaginar, ireal, irealizabil, închipuit, nereal, nerealizabil, utopist, iluziv, iluzorie. Proiectul său este utopic întrucât nu poate fi pus în practică. utopie s.f. fantasmă, fantezie, himeră, iluzie, irealitate, închipuire, mit, haloimăs, grădini suspendate (v. grădină), vis, visare, somn2. Planurile lui sunt irealizabile, sunt nişte utopii. utopist, -ă adj. (despre planuri, realizări etc. ale oamenilor) fantastic, fantezist, himeric, iluzoriu, imaginar, ireal, irealizabil, închipuit, nereal, nerealizabil, utopic, iluziv, iluzorie, utrenie s.f. (relig.) litie, mânecare, mânecat, <înv.> itros, ortru. Utrenia este slujba care face parte dintre cele şapte laude, oficiată în Biserica Ortodoxă dimineaţa (foarte devreme), înaintea liturghiei. utriculâr, -ă adj. (anat.; despre formaţii anatomice) utriculiform. Nerv utriculâr. Chistul utriculâr are formă de sac. utriculiform, -ă adj. (anat.; despre formaţii anatomice) utriculâr. utri'nde conj. coord. concl. (înv.) v. Aşadar. Atunci. Dar1. Deci. Şi. uture s.m. I (omit.; înv.) 1 v. Buhă. Bufniţă (Bubo bubo) 2 v. Cucuvaie. Cucuvea (Athene noctua). II (zool; reg.) v. Bursuc. Viezure (Meles meles). uţupân s.m. (arg.) 1 v. Bleg. Credul. Naiv. Prost. 2 v. Ignorant. Incapabil. Incompetent. Necapabil. Nechemat Necompetent Neisprăvit Nepregătit. Nepriceput. Neştiutor. Prost, uvee s.f. (med.) tract uveal (v. tract1). Uveea este tunica vasculară a ochiului, cuprinzând stroma irisului, corpul ciliar şi coroida. uvei'tă s.f. (med.) uveită anterioară = iridociclită. Uveita anterioară este inflamarea irisului şi a corpului ciliar; uveită posterioară = coroidită. Uveita posterioară este inflamaţia coroidei, însoţită de tulburări de vedere. uvertură s.f. (muz.) preludiu, <înv.> pestref, vorspiel. Uvertura este o compoziţie muzicală pentru orchestră, concepută ca introducere la o operă, la un balet, la un oratoriu sau la o suită instrumentală. uvrâj s.n. (înv.) v. Lucrare. Operă. Scriere. Text. uvrier, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Lucrător. Muncitor, uvulâr, -ă adj. stafilin. Pronunţă „r” în mod uvular, ca francezii. uvulă s.f. (anat.) luetă, omuşor, omuşorul gâtlejului (v. omuşor), apărătuş, <înv. şi reg.> limburuş, copil2, guşter, împărătuş, limba beregatei (v. limbă), limbă, limbucă, limbuş, limbuţă, lindic, lindicuş, lindicuşul gâtului (v. lindicuş), lindiruş, lindiruşul gâtului (v. lindiruş), lingurică, mosor, ouşor, puţa gâtului (v. puţă), puţişoară, sfârcul gâtlanului (v. sfârc), ţâcul gâtului (v. ţâc), ţâmburuc, ţâmburuş, ţifloc, ţivlic, ulmuş, <înv.> limbulă. Uvula este marginea posterioară, mobilă şi contractilă a vălului palatului. uvulotomie s.f. (chir.) stafilotomie. Uvulo-tomia este incizia luetei. uz s.n. 11 folosinţă, folosire, întrebuinţare, utilizare, <înv. şi pop.> obişnuinţă, <înv.> uzaj. I-a dat o parte din terenul său agricol pentru un uz îndelungat. 2 circulaţie. Cuvintele ieşite din uz denumesc realităţi care astăzi nu mai există. 3 (lingv.) uzaj. Multe forme ale unor cuvinte au fost impuse prin uzul limbii. I11 datină, obicei, rânduială, tradiţie, uzanţă, <înv. şi pop.> fel, lucru, rând, dată (v. dat2), lege, <înv. şi reg.> pomană, zacon1, orândă1, răzlog2, sucă, zănat, znov, <înv.> datorie, nobet, pravilă, predanie, resm, şart2, tocmeală, paradosis, adet. 2 (jur.) consuetudine, cutumă, datină, obicei, tradiţie, uzanţă. în rezolvarea unor conflicte familiale, anumite comunităţi folosesc practici consacrate prin uz. 3 datină, obicei, rânduială, regulă, tipic1, uzanţă, uzaj, <înv.> şart2. uza vb. 1.1 tr., refl. 1 (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) învechi, a (se) strica, a (se) hârbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi, a răblări, <înv. şi reg.> a (se) vechi1, a (se) dorovăi, a (se) hăbuci, a (se) hârbălui, a se hleaburi, a se hlebui, a (se) hrentui, a se vlăgui, <înv.> a vătăma, a îmbătrâni, a (se) ruina, a se jigări, a (se) buli, a (se) nasoli. Intemperiile au uzat gardul de lemn al casei. Toate fotoliile s-au uzat. 2 (compl sau sub. indică mai ales obiecte de îmbrăcăminte ori de încălţăminte) a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) toci, <înv. şi pop.> a (se) sparge, <înv. şi reg.> a slăbi, a se rănţui, a ştofloci, a ştrăpăţui, a teşmeni, a (se) tohoci, <înv.> a se prosti1. De atâta purtat, a uzat repede pantofii. Paltonul i s-a uzat cu trecerea timpului. 3 (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte) a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfâşia, a (se) zdrenţui, a (se) flenduri, a (se) deshăma. Pantalonii i s-au uzat în genunchi. 4 (compl. sau sub. indică materiale, obiecte etc.) a (se) patina, a (se) roade, a (se) toci, a se spuma. Frecarea a uzat tălpile şezlongului. Tapiseria canapelei s-a uzat. 5 fig. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl uzează. S-a uzat studiind pentru examenul de titularizare pe post. II intr. 1 a folosi, a întrebuinţa, a recurge, a se servi, a se sluji, a utiliza, <înv. şi pop.> a prinde, a vestegălui. 2 a folosi, a întrebuinţa, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, uzaj s.n. I deteriorare, uzare, uzură1. Unele agregate au un grad de uzaj mai mare. I11 (lingv.) uz. 2 (înv.) v. Folosinţă. Folosire, întrebuinţare. Utilizare. Uz. III (rar) v. Datină. Obicei. Rânduială. Reguli Tipic1. Uz. Uzanţă, uzanţă s.f. 1 datină, obicei, rânduială, tradiţie, uz, <înv. şi pop.> fel, lucru, rând, dată (v. dat2), lege, <înv. şi reg.> pomană, zacon1, orândă1, răzlog2, sucă, zănat, znov, <înv.> datorie, nobet, pravilă, predanie, resm, şart2, tocmeală, paradosis, adet. Această uzanţă s-a păstrat în familia lor din generaţie în generaţie. După uzanţă, la sărbătorile pascale se fac ouă roşii. 2 datină, obicei, rânduială, regulă, tipic1, uz, uzaj, <înv.> şart2. Se străduia să respecte uzanţa existentă în familia în care a intrat prin căsătorie. 3 (jur.) consuetudine, cutumă, datină, obicei, tradiţie, uz. 4 (mai ales la pl. uzanţe) convenienţă. Copiii nu prea respectă uzanţele. Se conformează uzanţelor. uzare s.f. 1 degradare, deteriorare, învechire, stricare, hârbuire, hodoro-gire, paradire, rablagire, hren-tuire, <înv.> degradaţie, deterioraţie, îmbătrânire, paradeală. Şi-a schimbat mobila din cauza uzării fotoliilor. 2 degradare, deteriorare, învechire, ponosire, roa-dere, stricare, tocire, eroziune, pono-seală, <înv. şi reg.> dârvăreală, rănţu- uzat | 2002 ială, <înv.> prostire1, umilinţă. A renunţat la palton din cauza uzării lui. 3 deteriorare, uzaj, uzură1, uzat, -ă adj. 11 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) degradat, delabrat, deteriorat, învechit, stricat, vechi2, hardughit, hârbuit, hodorogit, rău, jerpelit, paradit, rablagit, răblărit, <înv. şi reg.> dezblehuit, ciorsăit, dăulat, hârbăluit, hrentuit, <înv.> vătămat, obosit, îmbătrânit, ruinat, jigărit, cealapa. Fotoliile uzate au fost reparate. 2 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) degradat, deteriorat, învechit, ponosit, ros, stricat, tocit, vechi2, rău, picnit, răn-ţuit, amărât. Şi-a peticit paltonul uzat. 3 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) folosit, întrebuinţat, purtat2, vechi2, nasol, naşpa, naşpet. Flaneaua uzată trebuie aruncată. 4 (despre obiecte de îmbrăcăminte) găurit2, rufos, rupt, sfâşiat, zdrenţăros, zdrenţuit, <înv. şi pop.> dezmăţat, zdrenţos, destrăbălat, dihocat, hâşiat, rămţuros, uşchit. Pantalonii uzaţi au fost reparaţi de croitor. 5 (despre lucruri, materiale etc.) prăpădit, paradit. De ani de zile poartă acelaşi pardesiu uzat. 6 (despre obiecte de încălţăminte) rupt, <înv.> spart2. Când merge la pescuit, îşi ia nişte bocanci uzaţi. 7 (despre instrumente muzicale de suflat) spart2. Flautul uzat nu mai poate fi folosit. II fig. (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, zdrobit, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, uzat, s-a aşezat pe o bancă. uză s.f. (anat.; la unele animale; reg.) v. Deşert uzbăi vb. IV. refl. (înv. şi reg.; urmat de determ. introduse prin prep. ,,în”) 1 v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini. 2 (despre oameni) v. Baza. Bizui. Conta. încrede. Sprijini, uzinâj s.n. (tehn.) uzinare. Uzinajul este prelucrarea unui material cu ajutorul ma-şinilor-unelte. uzinare s.f. (tehn.) u^îhaj. uzină s.f. (ind.) fabrică, coh, maşină, <înv.> cherhana, povarnă, vere. în oraş s-a deschis o uzină producătoare de vopsele. uzita vb. I. refl. pas. a circula, a se folosi, a se întrebuinţa, a se utiliza, <înv. şi pop.> a umbla, <înv.> a se politici. Monedele vechi nu mai se mai uzitează. uzitare s.f. circulaţie, folosire, întrebuinţare, utilizare. Uzitarea monedelor vechi a încetat. uzitât, -ă adj. folosit, întrebuinţat. Nu este de acord cu metodele dure de educaţie uzitate. uzuâl, -ă adj. 1 (despre cuvinte, expresii, practici etc.) cunoscut, curent, frecvent, general2, habitual, obişnuit, răspândit, habitudinal. A alcătuit un dicţionar cu termenii medicali uzuali. 2 clasic, curent, frecvent, obişnuit, tradiţional. Pentru a vopsi ouăle de Paşte, foloseşte o metodă uzuală în familie. uzucapiune s.f. (jur.) prescripţie achizitivă. Uzucapiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun prin efectul unei posesiuni prelungite. uzufruct s.n. (jur.) drept de uzufruct. Uzufructul este dreptul real, temporar, acordat unei persoane, de a se folosi pe deplin de un bun (imobiliar) care aparţine altei persoane şi pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. uzurăr, -ă s.m., adj. (fin.; înv.) 1 s.m. v. Cămătar. Speculant. 2 adj. v. Cămătăresc. uzură1 s.f. 11 deteriorare, uzaj, uzare. Unele agregate au un grad de uzură mai mare. 2 folosire, întrebuinţare, purtare, purtat1. Flaneaua s-a rupt în coate de atâta uzură. 3 (econ.) uzură morală = obsolescenţă. Uzura morală este o declasare tehnologică a unui material industrial prin apariţia altuia modern. II fig. (înv.) v. Corupţie. De-boşă. Decadenţă. Decădere. Delicvescenţă. Depravare. Descompunere. Desfrânare. Desfrâu. Destrăbălare. Deşănţare. Dezmăţ. Dezmăţare. Disoluţie. Imoralitate. Nemo-ralitate. Perdiţie. Perversitate. Perversiune. Pervertire. Pierzanie. Pierzare. Putregai. Putreziciune. Sibaritism. Viciu. uzură2 s.f. (fin.; înv.) 1 v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzurară. Procent. 2 v. Cămătărie. uzurărie s.f. (fin.; înv.) 1 v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzurară. Procent. 2 v. Cămătărie. uzuriâr s.m. (fin.; înv.) v. Cămătar. Speculant. uzurpă vb. I. tr. 1 (compl. indică scaunul, tronul sau ranguri, funcţii înalte în ierarhia socială) <înv.> a apuca, a răpşti, a săpa, a surpa. Mulţi prinţi au uzurpat, de-a lungul istoriei, tronul părintelui lor. 2 (compl. indică drepturi, privilegii etc.) a încălca, a leza, a nesocoti, a cotropi, a împresura. Trebuie luate măsuri împotriva acelora care uzurpă drepturile omului. uzurpare s.f. 1 <înv.> apucare, răpştire, uzur-paţie, surpare. Tentativa de uzurpare a puterii i-a atras condamnarea la închisoare. 2 <înv.> uzurpaţie, cotropire. Uzurparea dreptului la moştenire este pedepsită prin lege. uzurpat, -ă adj. (despre drepturi, privilegii etc.) încălcat, lezat, nesocotit. A dat statul în judecată pentru a-şi apăra drepturile uzurpate. uzurpaţie s.f. (înv.) 1 v. Uzurpare. 2 v. Uzurpare. Vv vacant, -ă adj. (despre posturi, funcţii, demnităţi etc.) disponibil, liber, neocupat, <înv.> deşert. Posturile vacante au fost scoase la concurs. vacanţă s.f. 11 <înv. şi reg.> ferii, săbăşag, <înv.> vacaţie. Elevii şi studenţii au vacanţă de Crăciun. 2 vacaţie. Cât timp durează vacanţa parlamentară? 3 concediu, diacopie. îşi vor petrece vacanţa la munte. 4 <înv.> vacaţie. în vacanţa direcţiunii, postul este ocupat de un interimar. II (fiz.) lacună. Vacanţa este nodul unei reţele cristaline din care lipseşte atomul, ionul sau molecula respectivă. vacarm s.n. gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăndănaie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neodihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucar. în piaţă era un vacarm de nedescris. vacaţie s.f. 1 (rar) v. Vacanţă. 2 (înv.) v. Vacanţă. 3 (înv.) v. Vacanţă, vacă s.f. I (zool.) 1 (lapl. vaci) taurine. Şi-a deschis o microfermă de vaci. 2 (reg.; şi vacă de bibol) v. Bivoliţă. 3 (reg; şi vacă-de-cerb, vacâ-sălbatică) v. Cerboaică. Ciută. 4 (reg.) vacă-de-mare v. Cal-de-mare. Morsă (Odo-baenus rosmarus). II (art.; entom.) vaca-Dom-nului = a Coccinella septempunctata; bo-ul-Domnului (v. bou), boul-lui-Dumnezeu (v. bou), buburuză, coccinella, boul-popii (v. bou), călugăriţă, cucuşor, gă-ina-lui-Dumnezeu (v. găină), găinuşa-lunii (v. găinuşă), găinuşă, gărgăriţă, gărgăriţă-mă-gărească, mămăruţă, mărgărit1, mărgărită, mărgăriţă, măria-popii (v. mărie2), mărie2, măriuţa-popii (v. măriuţă), măriuţă, ochiul-boului (v. ochi1), paparugă, păpăruie1, păpăruţă, păpăruză, puica-popii (v. puică), puiculiţa-popii (v. puiculiţă), sfredelaş, sfre-deluş, tărgăriţă, vaca-lui-Dumnezeu, vaca-Mai-cii-Domnului, vaca-popii, văcuţa-Domnului (v. văcuţă), veveriţă, vrăjitoare (v. vrăjitor); b Phyrrhocoris apterus; boul-Domnului (v. bou), păpărugă-lungăreaţă, stelni-ţă-de-lemn, vaca-lui-Cristos, vaca-lui-Dumnezeu, vaca-popii; c (reg.) v. Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus); (reg.) vacă-puturoasă v. Păduche-de-câmp. Ploşniţă-de-câmp (Palomena prăsind); (art.) vaca-lui-Dumnezeu v. a Plopar. Scripcar (Saperda carcharias); b (şi vaca-Maicii-Domnului, vaca-popii) Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (Coccinella septempunctata); c (şi vaca-lui-Cristos, vaca-popii) Vaca-Domnului (Phyrrhocoris apterus); d Rădaşcă. Răgace (Lucanus cervus). vaccin s.n. (med., med. vet.) 11 <înv. şi pop.> vărsat, <înv.> vărsat de vacă, vărsat vaccinai. Locul unde i-a fost inoculat vaccinul i s-a inflamat uşor. 2 vaccin polivalent = polivac-cin. Vaccinul polivalent este preparat cu mai multe variante de microbi din aceeaşi specie. II vaccinare, vaccinat, vaccinaţie, altoire, posăială, vărsat, <înv.> oculaţie, posăire, vaccinarisit, vaccinuit, vacsinuire. vaccină vb. I. tr. (med., med. vet.; compl. indicâ fiinţe) <înv. şi reg.> a posăi, a pielţui. A vaccinat copilul contra variolei. Şi-a vaccinat câinele împotriva rabiei. vaccinai, -ă adj. (med, med. vet.) vaccinic. După inocularea unui vaccin, pot apărea noduli vaccinaţi. Virusul vaccinai poate fi introdus direct în venă. vaccinare s.f. (med, med. vet.) vaccin, vaccinat, vaccinaţie, altoire, posăială, vărsat, <înv.> oculaţie, posăire, vaccinarisit, vaccinuit, vacsinuire. Vaccinarea antigripală nu este obligatorie. După vaccinare s-a simţit rău. vaccinarisit s.n. (med., med. vet.; înv.) v. Vaccin. Vaccinare. vaccinăt s.n. (med., med. vet; rar) v. Vaccin. Vaccinare. vaccinâţie s.f. (med., med. vet; astăzi rar) v. Vaccin. Vaccinare. vaccinelă s.f. (med. vet) vaccinoid. Vaccine-la este o formă atenuată de vaccină. vaccinic, -ă adj. (med., med. vet.) vaccinai, vaccinoid s.n. (med.vet.) vaccinelă. vaccinuit s.n. (med, med. vet; înv.) v. Vaccin. Vaccinare. vachicesc, -eăscă adj. (grec.; înv.) v. Bahic. Dionisiac. vacilă vb. I. intr. (rar; despre oameni) v. Codi. Ezita. Pregeta. Şovăi1, vacilant, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor, vacilăre s.f. (rar) v. Bâjbâială. Codeală. Codire. Ezitare. Indecizie. îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Pregetare. Reticenţă. Şovăială. Şovăire. vacilatoriu, -i'e adj. (înv.) 1 (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Capricios. Inconsecvent. Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent. Neconstant. Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Schimbător. Versatil. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Ezitant. Indecis. Nedecis. Nehotărât. Nesigur. Reticent. Şovăielnic. Şovăitor. vacilăţie s.f. (înv.) v. Bâjbâială. Codeală. Codire. Ezitare. Indecizie. îndoială. Nedumerire. Nehotărâre. Pregetare. Reticenţă. Şovăială. Şovăire. vacs s.n., interj. 1 s.n. (astăzi mai ales fam.) cremă de ghete, şuvix. 2 interj, (exprimă nemulţumire, dezaprobare, desconsiderare) zexe!, târţ! vacsem |2004 văcsem subst. (anat.; reg.) v. Tâmplă1, vacsinui're s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Vaccin. Vaccinare. vacuităte s.f. (fiz.) vacuum, vid. vâcuu, -uă adj. (fiz.; latin.; înv.; despre spaţii închise) v. Vid. vacuum s.n. 1 (fiz.) vacuitate,vid. Vacuumul este spaţiul lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. Vacuumul dintr-un recipient se produce prin flambarea interiorului acestuia. Cele mai multe alimente se conservă în vacuum. 2 (med.) vacuum-extrac-tor = ventuză obstetricală, vid-extractor. Vacuumul-extractor este un aparat folosit în obstetrică, în cazul unui avort, pentru extragerea fătului. vacuumăre s.f. (fiz.) vidare. Scopul vacuu-mării este obţinerea vidului. vacuummetru s.n. (fiz.) manometru de vid. Vacuumetrul este folosit la măsurarea presiunilor foarte joase. vad s.n. I (geomorf.) 1 albie1, curs1, matcă, <înv. şi pop.> vâlcea, vâlcel, vâlcică, făgaş, pat, <înv. şi reg.> scursură, strat, vale, vatră, <înv.> scafa, ghecet. Râul, ieşind din vad, a inundat satul. 2 (înv.) v. Liman. Litoral. Mal1. Margine. Rivieră. Ţărm. II (pese.; reg.) v. Copcă2. Ochi1, vadazlâu s.m. (cineget.; reg.) v. Cineget. Vânător. vadea s.f. (fin., econ.; înv.) v. Scadenţă. Termen. vademecum s.n. (livr.) v. Călăuză. Ghid. îndreptar. îndrumar. îndrumător, vâdiu s.n. (jur.; înv.) v. Cauţiune. Fideiusiu-ne. Garanţie. vădnic, -ă s.m., s.f. (înv.) v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. vadră s.f. I (gosp.) 1 (pop.) v. Căldare. Găleată 2 (reg.) v. Cofa. Doniţă. 3 (reg.) v. Ciubăr. II (în trecut) 1 (metrol.) videre. Vadra era o unitate de măsură a capacităţii, echivalentă cu circa 10 litri. 2 (fin.) vadră stărostească = <în trecut> obicei stărostesc. Vadra stărostească era impozitul local, în natură sau în bani, pe care îl dădeau starostelui posesorii de podgorii din regiunea cuprinsă între Milcov şi Trotuş, la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea. vag, vâgă adj., s.n. I adj. 1 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) imprecis, indefinibil, indistinct, neclar, nedefmibil, nedesluşit, nelămurit, neprecis, nesigur, indecelabil, indefinisabil, indiscernabil, indeterminabil, dibuit2. în verandă era un parfum vag de floare exotică, în lumina slabă a lunii se observă o siluetă vagă. 2 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) estompat, neclar, pierdut, şters, vaporos, topit2. Odată cu lăsarea întunericului, peisajul are contururi vagi. Fotografia fiind veche, imaginile sunt vagi. 3 (despre mirosuri) slab, leşinat2. în cămară se simte o aromă vagă de gutui. 4 debil, slab. O privea cu un surâs vag. II adj. 1 (despre senzaţii, impresii etc.) confuz, difuz, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, nedesluşil, nelămurit, neprecis, plasmatic, surd. Are o senzaţie vagă de teamă. De câteva zile are o durere vagă în piept. 2 (despre glasuri, sunete, zgomote etc.) confuz, difuz, nedesluşit, <înv.> îngăi-mător, neauzit. Vocile oamenilor au devenit vagi după ce ei s-au îndepărtat de locul manifestaţiei. 3 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, iftformaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indetermi-nat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, vaporos, babe-lic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod vag. Viitorul ei este vag. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) evaziv, imprecis, neclar, neprecis, debil. A primit un răspuns vag. 5 (despre idei, noţiuni, informaţii etc.) aproximativ, imprecis, superficial, <înv.> apropiativ, apropios. Are idei vagi despre economia de piaţă. III s.m. (anat.) nerv pneumogastric, nerv vag, pneumogastric. Vagul este a zecea pereche de nervi cranieni, care inervează faringele, vălul palatin, larin-gele, traheea, inima, vasele mari, plămânii, esofagul şi stomacul. IV adv. (modal) imprecis, indistinct, neclar. Trăsăturile eroului sunt conturate vag. Aude vag vorbe în camera alăturată. vagabond, -oăndă adj., s.m., s.f. 11 adj., s.m., s.f. hoinar, pribeag, rătăcitor, eratic, girovag, vagant, ducăreţ, bitang, coropcar, farcău, laidac, lainic, <înv.> prişleţ, stranie, drumeţ. Vagabonzii umblă dintr-un loc în altul, fără scop. 2 s.m., s.f. derbedeu, golan, golancă, haimana, berbant, deşucheat, parşiv, teleleu, terchea-berchea, praşcău, bate-poduri, berechet, bulevardier, bulevardist, buduşlău, bunţăr, cararău, dezmăţău, dulandragiu, jarcalete, lainic, pancotă, parfanar, şuier, teacăr, trăistar, troăgăr1, ulicareţ, ulicău, uliţar, uliţarnic, vandralău, vandraş, vandră, vandroc, vandrocaş, ver-buncaş, coldan, crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, dalcauc, prişleţ, puşlalău, ştrengar, zam-paragiu, venitură, aventurier, hârb, hârbar, hârbareţ, bomba-giu, goldan, plimbăreţ, scuipat1. Mai mulţi vagabonzi au făcut scandal într-un bar. II adj. fig. (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om vagabond. vagabondă vb. I. intr. (despre oameni) 1 a hoinări, a hăimăni, <înv. şi reg.> a nemernici, a andăli, a bitangăli, a buduşlui, a hăndrălui, a lăinici, a olăcări, a tălălăi, a techerghi, a văndrăli, <înv.> a ştrengări. Unii tineri vagabondează toată ziua pe străzi. 2 a hoinări, a pribegi, a rătăci, a deambula, a răzni, a bădădăi, a horhăi, a horhoti. Mulţi oameni vagabondează în căutarea unui adăpost. 3 (cu determ. locale) a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, a flana, a perinda. Nu mă întreba pe unde am vagabondat! vagabondaj s.n. 1 hoinăreală, hoinărire, vagabondare, haimanalâc, golănie, puşlamalâc, puşla-nie, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndră-luit, <înv.> ştrengărie. 2 hoinăreală, hoinărire, pribegie, pribegire, vagabondare, horhă-ială, horhăit, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndrăluit. vagabondare s.f. 1 hoinăreală, hoinărire, vagabondaj, haimanalâc, golănie, puşlamalâc, puşlanie, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndrăluit, <înv.> ştrengărie. Nu mai poate accepta vagabondarea zilnică pe străzi a fiului ei. 2 hoinăreală, hoinărire, pribegie, pribegire, vagabondaj, horhăială, horhăit, vandraletiu, vandră, văndrăluială, văndrăluit Adesea povesteşte întâmplări din timpul vagabondării lui prin lume. vagănt, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Hoinar. Pribeag. Rătăcitor. Vagabond, vagâţie s.f. (livr.) v. Colindâre. Colindat. Cutreierare. Cutreierat. Hoinăreală. Hoinărire. Rătăcire. Umblat1. Umblet, vagă s.i,(reg.) 1 vav. Vaga este o pârghie care serveşte la ridicarea unor greutăţi. 2 (metrol.) v. Balanţă cu basculă. Balanţă zecimală. Basculă. Cântar zecimal. Decimal. Zecimal. 3 (metrol.) v. Balanţă. Cântar, vagin, -ă s.n.,s.f. 1 s.n. (anat.) <înv.> văgăună, ceaşcă, fagure, fântână, gaură, găoază, găurache, găurice, păstaie, strâmtoare. Vaginul este o parte a organului genital feminin care face legătura între vulvă şi uter. 2 s.f. (bot.; la graminee) teacă. Vagina este partea frunzei care cuprinde tulpina. vaginăt, -ă adj. (bot; despre frunze, peţiol etc.) vaginifer. Frunzele vaginate sunt prevăzute cu vagină. vaginifer, -ă adj. (bot.; despre frunze, peţiol etc.) vaginat. vagimtă s.f (med.) cervicită, colpită. Vagi-nita este inflamaţia acută sau cronică a colului uterin. vaginocel s.n. (med.) coleocel, coleoptoză, colpocel, colpoptoză, elitroptoză, prolaps vaginal. Vaginocelul este o proeminenţă în vagin. vaginoperineorafie s.f. (chir.) colpope-rineorafie. Perineul şi peretele vaginal se pot sutura prin vaginoperineorafie. vaginoperineotomi'e s.f. (chir.) epiziotomie. Prin vaginoperineotomie se previne ruptura 2005| traumatică aperineului în momentul degajării capului fătului la naştere. vaginoplastîe s.f. (med.) colpoplastie, elitroplastie. Vaginul poate fi refăcut prin vaginoplastie. vagmi'stru s.m. (milit; în trecut) mârzac. în ierarhia subofiţerilor de cavalerie sau de artilerie, vagmistrul era superior sergentului şi inferior plutonierului. vagomimâtic, -ă adj., s.n. (farm.) parasim-patomimetic. Substanţaele vagomimetice au efect comparabil celui al excitaţiei sistemului parasimpatic. vagon s.n. (transp.) vagon de dormit = wagon-lit, patvagon, <înv.> vagon-pat, sleeping-car. Preferă să călătorească cu trenul, noaptea, în vagonul de dormit; (înv.) vagon-pat v. Vagon de dormit. Wa-gon-lit. vagonet basculant s.n. dumper. Vagonetul basculant este folosit pentru transportul persoanelor şi al materialelor în mine, pe şantiere, în cariere etc. vagonetar s.m. transportator, transportor, laufar, râznar, râznaş. Vagonetarul lucrează la încărcarea şi la transportul materialelor cu vagonete în minele de cărbune, de sare, pe şantiere etc. vagomimâtic, -ă adj., s.n. (farm.) parasim-patomimetic. Substanţa vagomimetică, naturală său de sinteză, are efect comparabil celui al excitaţiei sistemului parasimpatic. vagotome s.f. (fiziol.) parasimpaticotonie. Vagotonia este un dezechilibru al funcţionării sistemului nervos vegetativ parasimpatic, provocat de creşterea exagerată a activităţii nervului vag şi caracterizat printr-o activizare (şi sensibilizare) exagerată a acestuia. vah interj, (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune; înv.) v. A1! Ah! Aoleu! Au3! E2! Ei! I2! O! Of! Uf! Vai! vai interj., s.n. I interj. 1 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) a1!, ah!, aoleu!, au3!, e2!, ei!, i2!, o!, of!, uf!, îleu!, tulai1!, vaide!, valeu!, <înv.> vah! Vai, tare mă mai doare spatele! - Ce ai? Eşti supărat? -Vai! Nu mă mai întreba. 2 (exprimă regret) a1!, ah!, aoleu!, eh!, ehei!, hei1!, o!, of!, oi! Vai, rău îmi pare că nu am ţinut cont de sfaturile mamei! 3 (exprimă ciudă, necaz) ah!, of!, ti!, uf! Vai, fată, rea te-ai mai făcut! Vai! Nu pot să mai fac nimic în casa asta! 4 (exprimă dezgust, repulsie, scârbă) ah!, of!, phi!, uf! Vai, ce miros greu este în cameră! 5 (exprimă mirare, uimire, surprindere) a1!, aoleu!, e2!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o2!, of!, ti!, ţ!, oi!, elei!, ui1!, phi!, mache!, tulai1!, valeu! Vai, ai venit deja! Vai, iată vechiul nostru prieten! 6 (exprimă indignare, revoltă) a1!, ehei!, o! Vai, ce necuviincios ai fost faţă de bătrân! 7 (exprimă bucurie, încântare, entuziasm, admiraţie) a1!, ah!, ehei!, ei!, hei1!, i2!, o!, of!, ti!, elei!, phi! Vai, om ca dumneata mai rar întâlneşti! Vai, ce bine îmi pare că ai reuşit! 8 (exprimă compătimire; constr. cu dat sau urmat de determ. introduse prin prep. „de”) amar!, vaide! Vai mie! Ce am ajuns! Vai de tine! Ce viaţă mai duci! 9 (exprimă milă) ah! Vai, băiatule! Ce slab eşti! 10 (exprimă plăcere, mulţumire, satisfacţie) a1!, e2!, eh!, ehei!, ti!, ţ!, phi!, uau! Vai, ce splendidă ţi-a reuşit acuarela! Vai, ai fi putut să cazi dacă nu te prindeam! 11 (exprimă îngrijorare, teamă, spaimă) ah!, aoleu!, o!, tulai1!, valeu! Vai, dacă află părinţii o păţesc! 12 (exprimă reamintirea bruscă a ceva uitat) a1! Vai, era să uit! Adu-mi mâine cartea pe care ţi-am împrumutat-o\ II s.n. (pop.) v. Tânguire. Vaier. Vaiet, vâicăr s.n. (reg.) 1 v. Tânguire. Vaier. Vaiet. 2 v. Geamăt. Seânceală. Scâncet. Tânguire. Vaier. Vaiet. vaide interj, (reg.) 1 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) v. A1! Ah! Aoleu! Au3! E2! Ei! I2! O! Of! Uf! Vai! 2 (exprimă compătimire; constr. cu dat. sau urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Amar! Vai! vâie s.f. (bot; grec.; înv.) v. Curmal (Phoenix dactylifera). vaier s.n. 11 geamăt, scânceală, scâncet, tânguire, vaiet, gemătură, gemut, vaicăr, vaietec, <înv.> gemulă, iuiuleat, scânci-tură. 2 tânguire, vaiet, vai, vaicăr, <înv.> hlipăt. II fig. geamăt, vaiet, vaiet s.n. 11 geamăt, scânceală, scâncet, tânguire, vaier, gemătură, gemut, vaicăr, vaietec, <înv.> gemulă, iuiuleat, scânci-tură. Vaietele bolnavei s-au auzit toată noaptea. 2 tânguire, vaier, vai, vaicăr, <înv.> hlipăt. în depărtare se aude un vaiet neîntrerupt. II fig. geamăt, vaiet. Vaietul vântului nu mai încetează. Vaietele mării sunt înfricoşătoare. văietec s.n. (reg.) v. Geamăt. Scânceală. Scâncet. Tânguire. Vaier. Vaiet, vajnic, -ă adj. 1 (mai ales despre caracterul oamenilor) energic, impetuos, puternic, tare, viguros, învăpăiat. Tânărul, având un caracter vajnic, înfruntă cu uşurinţă orice adversitate a sorţii. 2 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, nepotolit, sângeros, violent, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă vajnică. 3 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Echipat. îmbrăcat2. înveşmântat. 4 (înv. şi reg.; despre acţiuni, activităţi etc. ale oamenilor) v. Important. însemnat, val s.n. 11 (hidrol.) talaz, undă, talachii, vangor,vop. Valurile mării ajung la o înălţime de câţiva metri în timpul unui cutremur subacvatic. 2 unde (v. undă). Au căzut valuri de ploaie. Frigul vine în valuri. 3 (mai ales la pl. valuri; prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fluviu, pârâu, puhoi, râu, şiroi1, şuvoi1, torent, <înv. şi reg.> şirlău, ţuţuroi, vâjoi, flux. Fetei îi curgeau pe faţă valuri de lacrimi. Au curs valuri de cerneală pe acest subiect. 4 (mai ales poetic) buclă, cârlionţ, creţ, inel, ondulaţie, ondulă, vale undă, zuluf, perciune, sfredel, sfredelitură, onduleu, cârligel, cocor, percică, scâr, scârlionţ. De sub pălărioară ies valurile aurii ale fetiţei. II (p. anal.) 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) sul, trâmbă, vălătuc, sucălete, vangăr, vălug, văluş, vig. Vânzâtoarea taie din valul de stofă metrajul necesar clientului pentru un palton. Cumpără mai multe valuri de sârmă pentru a-şi face un gard. 2 (art.; tehn.; la car sau la căruţă) valul ştreangului = ureche, juvăţ, laţ1, orcicar. Valul ştreangului prinde şleaul sau ştreangul la crucea căruţei. 3 (agric.) tăvălug, vălătuc. Valul este un instrument rudimentar de treierat. 4 (tipogr.; la maşinile tipografice) valţ. Valul serveşte la întinderea cernelii, la ghidarea fâşiilor de hârtie etc. 5 (tipogr.; la maşinile de tipar rotative) val ductor = ductor. Valul ductor este folosit la susţinerea, ghidarea şi modificarea benzii de hârtie în presă. 6 (pese.) vălătuc, văluş. Valul este o legătură de nuiele care se rostogoleşte prin apă pentru a stârni peştele. 7 (tehn.; la fântână; pop.) v. Sul. 8 (ind. text.; reg.) v. Urzitor. 9 (tehn.; la moara de vânt; reg.) v. Crâng. Prâsnel. 10 (tehn.; la roata morii de apă; reg.) v. Fus2. Grindei. Osie. 11 (agric.; reg.) v. Tăvălug. Vălătuc. III fig. (înv. şi pop.) 1 v. Adversitate. Dificultate. Greutate. 2 v. Adversitate. Duşmănie. Ostilitate. Potrivnicie. Vitregie. Vrăjmăşie. 3 v. Bucluc. încurcătură. Lovitură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 4 v. Chin. Foc. Frământare. Iad. Măcinare. Rană. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. valabil, -ă adj. 1 (despre monede, bancnote etc.) bun, <înv.> umblător. Mărcile germane nu mai sunt valabile, deoarece a fost introdusă şi în Germania moneda unică europeană. 2 (jur.; despre acte, tratate, acţiuni juridice, alegeri) autentic, valid. Notarul verifică dacă actul este valabil. 3 (arg.; despre oameni) v. Bun. Cumsecade. îngăduitor. înţelegător. Omenos. valabilităte s.f. (jur.) 1 autenticitate, validitate. Notarul trebuie să verifice valabilitatea testamentului. 2 legalitate, putere, valoare, <înv.> pravilnicie, tărie, tărire. Nu poate semna un act a cărui valabilitate o contestă. 3 putere, valoare. Actul votat în Parlament are valabilitate de lege. . valăh,-ă (vlah, vlahă) s.m., adj. 1 s.m. (la pl. valahi; în Ev. Med.) români (v. român). 2 adj. valahic, <înv.> valahicesc. Prinţul valah a primit solii regelui polon. valahic, -ă adj. (astăzi rar) v. Valah, valahicesc, -eăscă adj. (înv.) v. Valah, valăn s.m. (bot.; grec.; înv.) v. Stejar (Quercus). văle s.f. (geomorf.) 1 sască3, târlog, zăpodie. Deasupra văii dintre cei doi munţi s-a construit un viaduct. 2 bazin. Valea Someşului se întinde pe sute de kilometri. 3 vale glaciară = trog. Valea glaciară are profilul longitudinal în trepte. 4 (reg.) v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. valeculă | 2006 valeculă s.f. (anat.) fosetă. Valecula este o depresiune mică la suprafaţa unui os sau a unei alte formaţiuni anatomice. valent, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz, valenţă s.f. I (chim.) 1 valenţă auxiliară = valenţă coordinativă, valenţă secundară; valenţă coordinativă = valenţă auxiliară, valenţă secundară; valenţa primară = valenţă principală; valenţă principală = valenţă primară; valenţă secundară = valenţă auxiliară, valenţă coordinativă. 2 (în formule) liniuţă de valenţă. Valenţa marchează legătura dintre atomii moleculelor. II fig. 1 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o valenţă a civilizaţiei. 2 (lingv.) accepţie, conotaţie, conţinut, înţeles1, semnificaţie, sens, valoare. în acest context cuvântul este folosit cu o valenţă figurată. valerianacee s.f. pl. (bot.) valerianee. Valerianaceele au ca tip valeriana. valeriână s.f. (bot.) Valeriana officinalis; odolean, guşa-porumbelului (v. guşă), guşa-porumbului (v. guşă), iarba-mâţului (v. iarbă), iarba-pisicii (v. iarbă), iarba-pisici-lor (v. iarbă), năvalnic, stirigoaie. valerianee s.f. pl. (bot.; rar) v. Valerianacee. valâts.m. 1 fecior, lacheu, grom, camerier, <înv. şi reg.> jocheu, <înv.> camardiner, lacai, <în trecut; astăzi rar> băiat de casă, băiat în casă. Valetul îşi serveşte cu devotament stăpânul. 2 (j. de cărţi) fante, ciolac, juvete. A câştigat partida cu un ful de valeţi. valetudinar, -ă adj., s.m., s.f. (livr.) 1 adj. (med., med. vet.; despre fiinţe) v. Bolnăvicios. Maladiv. 2 adj., s.m., s.f. (med.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod. 3 adj. (în opoz. cu „puternic”; despre fiinţe sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios, Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. valeu interj, (reg.) 1 (exprimă durere, suferinţă, deznădejde, mâhnire, amărăciune) v. A1! Ah! Aoleu! Au3! E2! Ei! I2! O! Of! Uf! Vai! 2 (exprimă mirare, uimire, surprindere) v. A1! Aoleu! E2! Ehei! Ei! Hei! I2! O! Of! Ti! Ţ! Vai! 3 (exprimă îngrijorare, teamă, spaimă) v. Ah! Aoleu! O! Vai! 4 (exprimă teamă sau surpriză neplăcută) v. Aoleu! valid, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) intact, întreg, neatins, nevătămat, sănătos, teafăr, zdravăn, indemn, nestricat, <înv. şi reg.> nebântuit, neted. Deşi accidentul a fost violent, şoferul a rămas valid. Mâna îi este validă după căzătură. 2 (jur.; despre acte, tratate, acţiuni juridice, alegeri) autentic, valabil. Notarul verifică dacă actul este valid. validă vb. I. tr. (jur.) 1 (compl. indică oameni) a confirma, a recunoaşte, <înv. şi pop.> a întări. A fost validat ca ambasador. 2 (compl. indică legi, măsuri, hotărâri etc.) a aproba, a confirma, a consacra, a consfinţi, a ratifica, a sancţiona, a validita, <înv. şi pop.> a întări, <înv.> a sacra. Proiectul de lege a fost validat de Parlament. validare s.f. (jur.) 1 confirmare, recunoaştere, <înv. şi pop.> întărire. Validarea lui ca ambasador a fost făctUă publică. 2 aprobare, confirmare, consacrare, consfinţire, ratificare, sancţionare, sancţiune, validitare, <înv. şi pop.> întărire, <înv.> sacrare, validaţie. Validarea legilor revine Parlamentului. validat, -ă adj. (jur.; despre măsuri, legi, hotărâri, sentinţe etc.) confirmat, consacrat, consfinţit, ratificat, sancţionat, <înv. şi pop.> întărit. Legea validată este dată publicităţii. validaţie s.f. (jur.; înv.) v. Aprobare. Confirmare. Consacrare. Consfinţire. Ratificare. Sancţionare. Sancţiune. Validare, validita vb. I. tr. (jur.; rar; compl. indică legi, măsuri, hotărâri etc.) v. Aproba.Confirma. Consacra. Consfinţi. Ratifica. Sancţiona. Valida. validitâre s.f. (jur.; rar) v. Aprobare. Confirmare. Consacrare. Consfinţire. Ratificare. Sancţionare. Sancţiune. Validare, validităte s.f. (jur.) autenticitate, valabilitate. Notarul trebuie să verifice validitatea testamentului. valijoără s.f. geamantănaş, valizuţă. A plecat în deplasare doar cu o valijoară. valiză s.f. geamantan, cufăr, maimuţă. Valiza este atât de burduşită, încât nu o mai poate închide. valizuţă s.f. geamantănaş, valijoară. vălmă s.f. (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesare. înghesuială, îngrămădeală. îngrămădire. învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag, valoare s.f. 11 calitate, însuşire. Valoarea cea mai de preţ a acestei picturi o constituie compoziţia. 2 calitate, calibru, nivel, talie, ţinută, rasă1. Cei doi matematicieni sunt de aceeaşi valoare. Directorului i-ar părea rău să piardă un cercetător de o asemenea valoare. 3 capacitate, competenţă, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, vrednicie, periţie, <înv. şi pop.> hărnicie, <înv.> practică (v. practic), voinicie, anvergură, măsură. A fost promovat pentru valoarea sa profesională. 4 merit, <înv.> destoinicie, fală, vrednicie. Criticul a subliniat valoarea noului roman al cunoscutului scriitor. 5 importanţă, însemnătate, pondere, relevanţă, accent, ponderozitate. Argumentele ştiinţifice au avut valoare deosebită în cadrul dezbaterilor. 6 importanţă, însemnătate, relevanţă, <înv.> însemnanţă, notabilitate. Şi astăzi suntem conştienţi de valoarea descoperirii antibioticelor. Sunt amănunte fără valoare. 7 importanţă, însemnătate, seriozitate, <înv.> mărie1, mărime. Nimeni nu contestă valoarea contribuţiei poetului la dezvoltarea literaturii. Toţi sunt deplin convinşi de valoarea acestei decizii. 8 importanţă, însemnătate, relevanţă, semnificaţie, dimensiune, preţ. Viaţa ei a căpătat o altă valoare din momentul apariţiei copilului. 9 amploare, importanţă, însemnătate, semnificaţie, sens, semnificare, preţ. S-a discutat mult despre valoarea fenomenului globalizării. II 1 eficacitate, eficienţă, folos, funcţionalitate, operativitate, productivitate, randament. Valoarea acestor proceduri s-a constatat în rezultatele obţinute de fabrică. 2 (şi valoare energetică, valoare nutritivă) eficacitate, putere. Sportivii trebuie să consume alimente cu o mare valoare nutritivă care să satisfacă necesităţile energetice ale organismului. 3 (tehn.) valoare nominală = putere nominală. Valoarea nominală este puterea pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. II11 cost1, preţ, valută, sâmbră. Valoarea lemnului de trandafir este foarte mare. 2 (fin.) curs1. Valoarea dolarului a crescut în ultimul timp. 3 (mai ales la pl. valori) bun. îşi ţine valorile în seif. 4 (econ.) valoare de schimb = marfa, produs de schimb. Valoarea de schimb este bunul destinat schimbului pe piaţă. IV (jur.) 1 legalitate, putere, valabilitate, <înv.> pravilni-cie, tărie, tărire. Nu poate semna un act a cărui valoare o contestă. 2 putere, valabilitate. Actul votat în Parlament are valoare de lege. V 1 (mat.) <înv.> preţ. Această cifră are o valoare mică. 2 (mat.) valoare absolută = modul. La valoarea absolută a unui număr real nu se ia în considerare semnul algebric. 3 (lingv.) accepţie, conotaţie, conţinut, înţeles1, semnificaţie, sens, semnificare, acceptanţă, însemnare, însemnătate, semantică (v. semantic), semantism, <înv.> noimă, semnificat, simţ, tâlc, valenţă. în acest context cuvântul este folosit cu valoare figurată. VI (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate, valoră vb. I. I intr. 1 (despre lucruri care pot fi cumpărate) a costa, a face, a preţui, a plăti, <înv. şi reg.> a preţălui. Tabloul cunoscutului pictor valorează o avere. 2 (despre lucruri care pot fi cumpărate) a costa, a face, a fi, a preţui, a reveni1, a ţine, <înv. şi reg.> a veni, <înv.> a costălui, a costisi, a valuta. Un apartament dintr-o zonă rezidenţială valorează sute de mii de euro. II1 intr. a conta, a preţui, <înv. şi pop.> a se trece, a cântări. Părerile părinţilor valorează mult pentru copii. 2 tr. (rar) v. Valorifica. Valoriza. valorifică vb. I. tr. 11 (compl. indică resurse, bogăţii naturale, terenuri, obiective economice sau turistice etc.) a exploata, a hăsnui. A moştenit o pădure pe care o valorifică. 2 a valoriza, a valora, a fructifica, a exploata. în cartea publicată autorul şi-a valorificat experienţa sa în cercetare. 3 (compl. indică calităţi, bunuri, realizări etc. proprii) a autovalorifica. Şi-a valorificat abilităţile. 4 (econ.; compl. indică bunuri care pot fi vândute, mărfuri, hârtii de valoare efc.) a valoriza. A valorificat la piaţă produsele lactate. II fig. a concretiza, a finaliza, 2007| van a fructifica. Fotbalistul şi-a valorificat atacul prin marcarea unui gol valorificăbil, -ă adj. (despre resurse, bogăţii naturale, terenuri, obiective economice sau turistice etc.) exploatabil. Este o zonă bogată în petrol, care este valorificabilă. valorificare s.f. 11 (adesea urmat de determ. care arată obiectul, caracterul) exploatare, exploataţie, valorizare. Valorificarea pădurilor trebuie făcută raţional. 2 valorizare, fructificare. Cartea publicată este rezultatul valorificării experienţei autorului în cercetare. II fig. concretizare, finalizare, fructificare. Golul înseamnă pentru fotbalist valorificarea unui atac la poarta adversă. valoriza vb. I. tr. 1 a valorifica, a valora, a fructifica, a exploata. 2 (econ.; rar; compl. indicâ bunuri care pot fi vândute, mărfuri, hârtii de valoare etc.) v. Valorifica, valorizănt, -ă adj. (rar) valorizator, valorizare s.f. 1 valorificare, fructificare. 2 (rar; adesea urmat de determ. care arată obiectul, caracterul) v. Exploatare. Exploataţie. Valorificare. valorizator, -oâre adj. (rar) valorizant. valoros, -oăsă adj. 1 (despre obiecte, cărţi, bijuterii, tablouri etc.) ales2, preţios, rar, scump, <înv.> preţuit. în casă are multe tablouri valoroase. 2 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, versat, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist valoros. Colectivul are nevoie de un programator valoros. Este un cercetător valoros în astronautică. 3 (despre oameni) potent, puternic, redutabil, tare, temut2, bazat. Are adversari valoroşi în competiţie. 4 (mai ales despre realizări, creaţii, acţiuni etc. ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, mare1, notabil, preţios, remarcabil, semnificativ, serios, substanţial, temeinic, consistent, monumental, miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuţie valoroasă la dezvoltarea literaturii. 5 (despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) bun, izbutit, reuşit, realizat, nimerit, fain, meseriaş, mişto. A fast la un spectacol valoros. 6 (despre fapte, acţiuni ale oamenilor sau despre creaţii ale spiritului, opere de artă etc.) meritoriu, merituos, decoros, <înv.> îmbunătăţit, inspirat. Iniţiativa tinerilor de a ajuta copiii dintr-un orfelinat este valoroasă. Noua sa compoziţie este o lucrare valoroasă. 7 (înv.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos, îndrăzneţ. Neînfricat Semeţ. Temerar. Viteaz, valsator, -oâre s.m., s.f. valsor. Valsatorii sunt invitaţi în ringul de dans. valsor, -oâre s.m., s.f. (fran.; înv.) v. Valsator. valtău s.n. (reg.) 1 (tehn.) v. Ac. Ac feroviar. Macaz. 2 (fin.) v. Accept. Cambie. Poliţă2. Trată. valtrâp s.n. 1 cioltar, şabracă, ţol, harşa, ibâncă, japiu, pocladă, pocrovăţ, trupar, <înv.> abai, caparason. Valtrapul se pune sub şaua calului. 2 (înv.) v. Ghetră. valţ s.n. 1 (tipogr.; la maşinile tipografice) val. Valţul serveşte la întinderea cernelii, la ghidarea fâşiilor de hârtie etc. 2 (tehn.; rar) v. Dorn. 3 (agric.; reg.) v. Tăvălug. Vălătuc. 4 (agric.; reg.) v. Trior. valţâr s.m. (tehn.; rar) v. Vălţuitor. valută vb. I. intr. (înv.; despre lucruri care pot fi cumpărate) v. Costa. Face. Fi. Preţui. Reveni1. Valora. valutâre s.f. (rar) v. Apreciere. Aproximare. Aproximaţie. Calcul. Calculare. Estimare. Estimaţie. Evaluare. Socotire, valută s.f. (fin.; rar) v. Cost1. Preţ. Valoare, valvât, -ă adj. (biol.) valvicid. Fructul stânjenelului este o capsulă valvată. vâlvă s.f. 1 (bot.) valvulă. Valvele alcătuiesc pericarpul unui fruct dehiscent. 2 (anat.; rar) v. Valvulă. valvârtej s.n., adv. I s.n. 1 (hidrol.) bulboană, maelstrom, ochi1, vâltoare, vârtej, volbură, scoc, <înv. şi reg.> vârtitură, bulboacă, bulbuc, bumbic, căldău, ciulniţă, dălbină, dâlbă, dâlboană, dâlboancă, dolie, dornă, fiertoare, învârtitoare (v. învârtitor), moară, oală, ochean2, ocheţ, olcuţă, otmet, sfredel, şioi1, şipot, ştibloancă, ştioalnă, ştiol-niţă, ştiulboană, toaie1, toancă1, tolcer, tulboa-că, urcior1, vârcol, vârtecuş, vârteşcă, vârti-toare, vir, voj, <înv.> smârc, vâlvoare, vortice. Dunărea are valvârtejuri periculoase. 2 fig. babilonie, dezordine, haos, încurcătură, turbulenţă, zăpăceală, carambol. Un adevărat valvârtej se produce pe autostrăzi din cauza maşinilor acelora care se întorc spre casă din weekend. II adv. (modal; mai ales în legătură cu vb. de mişcare) 1 furtunos, tumultuos, vijelios. Enervat, iese valvârtej din sală. 2 buluc, droaie, gloată, grămadă. Când se întoarce de la serviciu, copiii sar valvârtej pe ea. valvicid, -ă adj. (biol.) valvat. valvulă s.f. 1 (bot.) valvă. 2 (anat.) valvă. Valvula permite trecerea unor lichide (sânge, limfă) numai într-o singură direcţie. 3 (anat.) valvulă atrioventriculară = valvulă auriculoventriculară. Valvulele atrioventricu-lare sunt cele două sisteme valvulare anexate orificiilor auriculoventriculare drept şi stâng ale inimii; valvulă auriculoventriculară = valvulă atrioventriculară; valvulă Bauhin = valvulă ileocecală; valvulă ileocecală = valvulă Bauhin. Valvula ileocecală este anexată orificiului de comunicare dintre ileon şi colonul ascendent; (la pl.) valvule Houston = valvule rectale; valvule rectale = valvule Houston. Valvulele rectale, în număr de trei, au aspect semilunar şi corespund, la suprafaţa rectului, unor şanţuri; valvule semilunare = valvule sigmoide; valvule sigmoide = valvule semilunare. Valvulele sigmoide, în număr de trei, sunt anexate fiecăruia din orificiile arteriale ale inimii. vămă s.f. 11 <înv.> dogană, mitarniţă, posadă2, scală, strajă, tamojnă, ghiumbruc, dreptate. îşi pregăteşte din timp paşaportul pentru a-l prezenta la vamă. 2 (fin.; în trecut; şi, art, înv., vama domnească) <înv. şi reg.> vămeşie, <înv.> vămeşug. Vama era taxa care se percepea pentru intrarea într-o ţară, într-un oraş (în scopul vânzării unor mărfuri), pentru folosirea unui pod, a unui drum, pentru transportul unor mărfuri etc. (care, în orânduirea feudală, era unul din veniturile domnitorului). 3 (în credinţele pop.; adesea determ. prin „ văzduhului) punte. Vama reprezintă taxa pe care sufletul mortului trebuie să o plătească la trecerea prin fiecare popas, pentru a ajunge la cer. 4 (pop.) v. Uium. II (econ.; înv. şi reg.) v. Beneficiu. Câştig. Emolument. Profit. Venit1. vâmeş s.m. 1 vămuitor, vămar, vămălaş, <înv.> carvansaragiu, doganier, mitar, mitarnic, schelar, ghiumbrucciu. Vameşii controlează maşinile suspecte că ar avea marfă de contrabandă. 2 fig. (pop.) v. Bandit. Tâlhar. vâmpă s.f. (cinemat.) vampină. Vampa este o eroină fatală, misterioasă şi irezistibilă. vampină s.f. (cinemat.; arg.) v. Vampă, vampir s.m. fig. asupritor, exploatator, împilător, opresiv, opresor, oprimant, persecutor, prigonitor, apăsător, storcător, storcător de averi, mâncător. Mulţi dintre cei consideraţi vampiri au fost întemniţaţi de comunişti. vampiric, -ă adj. (rar) 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după) v. Ahtiat. Aprig. Avid. Cupid. Hrăpăreţ. Lacom. Neîndestulat. Rapace. 2 (mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) v. Demonic. Diabolic. Diavolesc. Drăcesc. Infernal. Luciferian. Luciferic. Mefistofelic. Necurat. Satanic, vampirism s.n. (psih.) necrofilie, necrosa-dism. Vampirismul este o perversiune sexuală în care satisfacţia se obţine pe un cadavru sau este stimulată prin rituri funerare. vampirizâ vb. I. tr. fig. (rar; compl. indică oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Crucifica. Martiriza. Răstigni. Schingiui. Torura. vampos, -oâsă adj. (fam.; despre oameni sau despre atitudini, manifestări ale lor, despre situaţii, stări etc.) v. Abracadabrant. Aiurea. Aiurit. Bizar. Ciudat. Curios. Excentric. Extravagant. Fantasmagoric. Fantezist. Funambulesc. Inexplicabil. Insolit. Interesant, îndrăzneţ. Năstruşnic. Nebun. Neobişnuit. Original. Paradoxal. Pitoresc. Singular. Straniu, van, vână adj. 1 iluzoriu, înşelător, neîntemeiat, iluziv, iluzorie, părelnic. Gloria este vană. îşi face speranţe vane că ar putea reuşi. 2 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, zadarnic, oţios, <înv.> netrebnic, prisoselnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost vane. 3 (înv.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat, închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. vanadic |2008 Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos, vanadic, -ă adj. (chim.) vanados. Anhidridă vanadică. vanados, -oâsă adj. (chim.; rar) v. Vanadic. vână1 s.f. baie1, cadă, <înv. şi pop.> scăldătoa-re, scaldă, <înv. şi reg.> scăldătură, feredeu, lăutoare, scălduşă, scălduşcă, şiroadă. Umple vana cu apă fierbinte. vână2 s.f. (tehn.) sertar. Vana este folosită în construcţia unor robinete, pe care le închide şi le deschide deplasându-se, printr-o mişcare de translaţie, în lungul axei sale. vâncină s.f. (ind. casnică; înv.) v. Vârtelniţă, vâncoş s.n. (tehn.; la moară; reg.) v. Perinoc. vandâbil, -ă adj. (com.; despre mărfuri) comerciabil. Produsele vandabile se vând cu uşurinţă. vandâlic, -ă adj. (rar; despre popoare, comunităţi umane etc.) v. Necivilizat. Primitiv. Sălbatic. vandralâu s.m. (reg.) 1 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 2 v. Călător. Drumeţ. 3 v. Calfa. vandraletiu s.n. (reg.) 1 v. Hoinăreală. Hoinărire. Vagabondaj. Vagabondare. 2 v. Hoinăreală. Hoinărire. Pribegie. Pribegire. Vagabondaj. Vagabondare, vandrâş s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. vândră s.f. (reg.) 1 v. Derbedeu. Golan. Golancă. Haimana. Vagabond. 2 v. Hoinăreală. Hoinărire. Vagabondaj. Vagabondare. 3 v. Hoinăreală. Hoinărire. Pribegie. Pribegire. Vagabondaj. Vagabondare, vandroc, -oâcă s.m., s.f. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Golancă. Haimana. Vagabond, vandrocâş s.m. (reg.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. vângă s.f. (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). vângăr s.n., s.m. (reg.) I s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte etc.) v. Grămadă. Maldăr. Teanc1. Vraf. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Sul. Trâmbă. Val. Vălătuc. II s.m. (hidrol.; în forma vangor) v. Talaz. Undă. Val. vângor s.m. (hidrol.; reg.) = vangăr. vanilât, -ă adj. (mai ales despre preparate de cofetărie) vanilinat. Preferă îngheţata vanilată celei de ciocolată. vanilie s.f. I (bot.) 1 Catalpa bignonioides; bignonia, catalpă, trâmbiţar. 2 Ageratum houstonianum; pufuleţi (v. pufuleţ), pufuşori (v. pufuşor). 3 (şi vanilie-de-grădi-nă) Heliotropium peruvianum; heliotrop. 4 vanilie-de-câmp - vanilie-sălbatică = Heliotropium europaeum; ochiul-soarelui (v. ochi1), iarba-soarelui (v. iarbă); vanilie-de-câmp = Heliotropium sauveolens; ochiul-soarelui (v. ochi1). II (rar) v. Vanilină. vanilinât, -ă adj. (mai ales despre preparate de cofetărie) vanilat. vanilină s.f. vanilie. Vanilina se foloseşte ca agent de aromatizare în industria alimentară şi în parfumerie. vanilocviu s.n. (livr.) v. Verbalism. Verbiaj. Verbozitate. Vorbărie, vanitâte s.f. 1 amor-propriu, aroganţă, deşertăciune, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, prezumţie, prezumţiozitate, semeţie, suficienţă, trufie, fatuitate, iactanţă, morgă2, superbie, ţănţoşie, <înv. şi pop.> buiecie, măreţie, mărire, ifos, ţâfnă, <înv. şi reg.> falie, măroşie, trufa2, buiecime, faloşenie, faloşie, hâtrie, hireşeţă, nielcoşag, nielcoşie, <înv.> falnicie, îngâmfeală, laudă, mărie1, mărime, mândreţe, pohfală, preaînălţare, preaînălţime, semeţire, trufaşie, zădărnicie, megaloprepie, megalopsihie, gloriolă, aere (v. aer1), fiimuri (y.fum), împăunare, păunire, umflare. Vanitatea tinereţii trebuie, uneori, trecută cu vederea. 2 deşertăciune, inutilitate, nimic, nimicnicie, zădărnicie, inanitate, <înv.> deşertare, deşertate, deşertătură, deşerţie, mişelie, nimicie, fum, neant, vâlvă. Pentru unii lupta cu greutăţile vieţii este o vanitate. vanitos, -oâsă adj. (despre oameni) fudul, grandoman, infatuat, închipuit, încrezut, înfumurat, îngâmfat, mândru, megaloman, orgolios, prezumţios, semeţ, suficient, trufaş1, ţanţoş, altier, iactant, <înv. şi pop.> înmândrit, măreţ, ţâfnos, falnic, fălos, voinicos, buricos, fiţos, îngurguţat, pâşin, faleţ, hireş, lotru, mămicos, măros, nărtos, nialcoş, ocoş, ostru, peţcheş, sfătos, ţândru-mândru, ţifraş, ţineros, <înv.> fandasi-os, fumuros, preaînălţat, trufitor, van, zadarnic, băţos, împăunat, înţepat, pieptos, scrobit2, deşert, umflat, aţos, proţăpit, săţios1, dezmierdat, ţepur, umflăcios. Fiind vanitos şi dificil, nu are prieteni. vântoriţă s.f. (constr.; reg.) v. Cosoroabă. vântroş s.m. (constr.; reg.) v. Cosoroabă. vântură s.f. (constr.; reg.) v. Cosoroabă. vapor s.n., s.m. I s.n. (nav.) navă, vas, bastiment. A călătorit pe Marea Mediterană cu un vapor foarte luxos. I11 s.m. (la pl. vapori; fiz.; adesea determ. prin „de apă”) abur. De departe se vedeau vaporii locomotivei. 2 s.m. (mai ales lapl. vapori; meteor.; înv.) v. Ceaţă. Negură. Pâclă. 3 s.n. (înv.) v. Duhoare. Infecţie. Miasmă. Putoare, vaporâ vb. I. refl., intr. (fiz.; înv.; despre lichide) v. Evapora. Vaporiza. Volatiliza, vaporâş s.n. (nav.) batel. vaporâţie s.f. (fiz.; înv.) v. Evaporare. Evaporaţie. Vaporizare. Vaporizaţie. Volatilizare. vaporeân s.m. (mar.) marinar, matelot, matroz, lucrător pe mare, lucrător de vapor, lucrătorul haieului (v. lucrător), <înv.> marinier, ghimigiu. A fost mulţi ani vaporean pe un vas comercial. vaporiză vb. I. tr., refl. (fiz.; compl. sau sub. indică lichide) a (se) evapora, a (se) volatiliza, a se zvânta, a se ridica, <înv.> a (se) exabora, a se răsfuga, a (se) vapora. Apa s-a vaporizat din cauza căldurii. Razele fierbinţi ale soarelui vaporizează lichidul din cană. vaporizâre s.f. (fiz.) evaporare, evaporaţie, vaporizaţie, volatilizare, <înv.> aburime, exa-borare, vaporaţie, volatilizaţie. Vaporizarea lichidelor are loc la temperaturi ridicate. vaporizât, -ă adj. (fiz.; despre lichide) evaporat, volatilizat, <înv.> exaborat. Apa vaporizată a lăsat în pahar urme albe, de clor. vaporizatdr s.n. (tehn.) 1 evaporator, aparat vaporizator. într-un vaporizator se concentrează soluţiile prin fierbere. 2 (rar) v. Atomizator. Atomizor. Pulverizator. Spray, vaporizâţie s.f. (fiz.) evaporare, evaporaţie, vaporizare, volatilizare, <înv.> aburime, exabo-rare, vaporaţie, volatilizaţie. vaporos, -oâsă adj. I (despre materiale textile, mătăsuri, ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) diafan, fin1, fiu, străveziu, subţire, transparent, uşor2, <înv.> prevăzător, prevăziu, străvăzător, străvezos, aerian, eterat, eteric, spumos, ultraeterat, aburos. Purta o rochie dintr-o mătase vaporoasă. II fig. 1 aburos, ceţos. Uneori, în primele ore ale dimineţii este o lumină vaporoasă. 2 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) delicat, diafan, fin1, gingaş, gracil, graţios, suav, dalb, dulce, eteric. îi soarbe din priviri chipul vaporos. 3 (despre realităţi perceptibile cu ajutorul simţurilor) estompat, neclar, pierdut, şters, vag, topit2. Odată cu lăsarea întunericului, peisajul are contururi vaporoase. Fotografia fiind veche, imaginile vaporoase abia se disting. 4 (despre stări, situaţii etc. sau despre idei, noţiuni, informaţii etc.) confuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, indeterminat, neclar, nedefinit, nedesluşit, nedeterminat, nedumerit, neînţeles2, nelămurit, neprecis, neprecizat, nesigur, tulbure, vag, difuz, incert, împleticit, încâlcit, încurcat2, întortocheat, întunecat, nebulos, neguros, obscur, obscurat, obscurizat, tenebros, babelic, noros, îmbârligat. Se exprimă într-un mod vaporos. Viitorul ei este vaporos. var s.n. 1 (constr.; şi, înv., var alb) lapte de var, calce2, <înv.> muruială. A zugrăvit în holuri numai cu var. 2 (chim.) var ars = var nestins = calce2, oxid de calciu, varniţă. Varul este obţinut prin calcinarea rocilor calcaroase; var stins = calcină, hidroxid de calciu. Varul stins se obţine prin hidratarea oxidului de calciu, fiind folosit în construcţii şi în industrie; (înv.) var de plumb v. Alb de plumb. Ceruză. 3 (constr.; reg.; şi var lucrat) v. Tencuială. 4 (mineral; înv.; şi var carbonat) v. Calcar. Calcit. varactor s.n. (electron.) varicap. Varactorul este folosit drept condensator. varegi s.m. pl. (în Ev. Med.) normanzi, vikingi. Varegii erau neamuri germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, în lutlanda şi în insulele vecine. vârgă s.f. 11 nuia, vergea, frişcă2, smicea, corcan, japă, joardă, palcă, 2009| variolizare paliţă, palţău, rătie, seci, strămurare, zvoacă, <înv.> stroi. împleteşte coşuri din vergi de salcie. 2 băţ, nuia, vergea, <înv. şi reg.> vreasc, beldie, cotoveală, hârjoleu, şteap, ştichi, virgaş. L-a bătut cu o vargă pentru că l-a prins la furat. 3 joardă, jordie, strămurare, strămurariţă, japă, <înv.> strămur. Văcarul mână vitele cu o vargă. 4 (şi vargă magică) vergea. De varga magică se folosesc magicienii şi vrăjitorii în practicile lor. I11 băţ, coadă, nuia, prăjină, <înv. şi reg.> prăştină, beldie, lăstar2, paliţă, rudă2, sticiu, vărgar. Varga undiţei s-a rupt din cauza greutăţii peştelui. 2 (milit.) vergea, <înv.> arbiu. Varga este folosită la încărcatul puştilor şi al pistoalelor sau la curăţarea ţevii acestora. 3 (pese.; reg.) vergea. Pescarii folosesc varga pentru a stârni peştele, prin lovirea apei. 4 (reg.) vergea. Varga este un băţ uns cu clei, folosit pentru a prinde păsări. 5 (la puşca de soc; reg.) climpuş,lem-nuş, puştoc, vergea. Cu varga se împinge dopul 6 (tehn.; la coarnele plugului; reg.) v. Spetează. 7 (tehn.; la coasă; reg.) v. Măsea. 8 (la războiul de ţesut; reg.) v. Fuscel. Vergea. 9 (mar.; înv.) v. Vergă. III (mai ales la pl. vergi) 1 dungă, linie, vărgătură, prag, vârstă2, şar1, şargă, şirincă,vârcă, vârstătură. Şi-a cumpărat o fustă dintr-un material cu vergi. 2 vârcă. în urma loviturilor de bici, calului i-au rămas vergi pe spate. IV (bot.) 1 (art.) varga-ciobanului = a Dipsacus silvester; ciulin, cru-cea-voinicului (v. cruce), dipsac, iarba-cio-banului (v. iarbă), iarbă-voinicească, lugaci, porci (v. porc), scai-de-ochi, scai-voinicesc, scaiete, scaiul-voinicului (v.scai), spin-voi-nicesc, spinul-voinicului (v. spin), şovar, varga-păstorului, voinicel; b Dipsacus pilo-sus; scăiuş, dipsac-păros, scaiul-voini-cului (v. scai), varga-păstorului; c (reg.) v. Scaiete (Dipsacus laciniatus)’, (reg.) var-ga-păstorului v. a Varga-ciobanului (Dipsacus silvester); b Varga-ciobanului (Dipsacus pilosus). 2 (reg.) vargă-de-aur v. Splinuţă. Splinuţă-de-aur (Solidago virgaurea). varia1 subst. invar. 1 varietăţi (v. varietate). Varia este o culegere de scrieri diverse, de mică întindere. 2 varietăţi (v. varietate). Varia reprezintă rubrica unei publicaţii periodice în care se tipăresc articole scurte, note mărunte, informaţii etc. cu conţinut divers. variâ2 vb. I. 11 intr. a se deosebi2, a se diferenţia, a diferi, <înv.> a se feluri. Gusturile variază de la om la om. 2 intr. a fluctua, a oscila, a se schimba. Greutatea lui variază de la an la an. 3 intr., tr. (sub. sau compl. indicâ procese, acţiuni, fapte etc.) a (se) diversifica, <înv.> a (se) diversa, a (se) ramifica. După o introducere lungă şi monotonă, tematica romanului începe să varieze. II intr. fig. (despre oameni) a se schimba, a fluctua, a oscila. Fiind o persoană inconsecventă, variază adesea când trebuie să ia o hotărâre. variâbil, -ă adj., s.f. I adj. 1 instabil, mişcător, mobil, nestatornic, schimbător, eratic. în această zonă a deşertului dunele sunt variabile. 2 (meteor.; mai ales despre vânturi) instabil, neregulat, nestabil, schimbător. în partea nordică a ţării vânturile sunt variabile. 3 (meteor.; despre vreme, anotimpuri, fenomene ale naturii etc.) capricios, inconstant, instabil, neconstant, nesigur, nestabil, nestatornic, schimbător, schimbăcios, <înv. şi reg.> tonatic, toncos, tonos, <înv.> nestătăcios, năzuros, bălţat. Nu au plecat în concediu la mare din cauza timpului variabil. 4 (despre mărimi, cantităţi, sisteme fizico-chimice sau tehnice etc.) fluctuant, instabil, nestabil, oscilant, schimbător, muabil, pendular. Bolnavul are tensiune variabilă. 5 fig. (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, versatil, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om variabil II s.f. (mat.) variabilă dependentă = aplicaţie, funcţie, operator. Variabila dependentă este mărimea variabilă care depinde de una sau de mai multe variabile independente; variabilă independentă = argument. Variabila independentă este simbolul care indică un element oarecare din domeniul de definiţie al unei funcţii. variabilităte s.f. 1 (meteor.) instabilitate, nestabilitate, nestatornicie. Vara aceasta s-a caracterizat prin variabilitatea vremii. 2 mobilitate, versatilitate. Variabilitatea pieţelor financiare a fost influenţată şi de factorul politic. variantă s.f. 11 (filol.) versiune. Basmul are 0 multitudine de variante. Traducătorul a folosit o variantă grecească a Bibliei. 2 (lingv.) formă. Un cuvânt poate avea mai multe variante lexicale. II versiune. Detectivului nu 1 se pare verosimilă varianta martorului ocular. variât, -ă adj. 1 (despre un ansamblu, un tot, un grup) bogat, deosebit, diferenţiat, diferit, divers, felurit, multiplu, neunitar, variu, <înv. şi pop.> osebit, <înv.> despărţit2, înfelurit. Expoziţia cuprinde o colecţie variată de tablouri. 2 (despre componentele unui tot, ale unei grupări etc.) amestecat, diferit, eterogen, felurit, împestriţat, mixt, pestriţ, babelic, mistreţ, arlechinat. Clădirea conţine elemente arhitectonice variate. 3 (despre grupuri de fiinţe) diferit, divers, felurit, pestriţ. La spectacol a participat un public variat. 4 divers, felurit, multiplu. Boala psihică are variate forme de manifestare. variator s.n. (tehn.) 1 variator depresiune = reductor de presiune, regulator de presiune. Variatorul de presiune reglează presiunea mediilor fluide şi gazoase. 2 variator de turaţie = regulator de turaţie. variăţie s.f. 1 ecart, modificare, schimbare. în ultimul timp a survenit o variaţie a climei. 2 diversitate, felurime, multilateralitate, multiplicitate, pluralitate, varietate. 3 diversificare, <înv.> diversare, ramificare. Autorul urmăreşte variaţia limbii romanului prin folosirea regionalismelor şi arhaismelor. varicâp s.n. (electron.) varactor. Varicapul este folosit drept condensator. varice s.f. pl. (med.) flebectazie, venectazie, vine (v. vână), mătrice, <înv.> săculeţe (v. săculeţ). Varicele sunt o dilataţie patologică permanentă a unor vene, frecvente mai ales la membrele inferioare. varicelă s.f. (med.) vărsat de vânt, vărsat în cruce, mârced, vărsat din vânt, <înv.> vărsat mincinos. Varicela este o boală infecţioasă contagioasă, care afectează mai ales copiii. varietâte s.f. 11 diversitate, felurime, multilateralitate, multiplicitate, pluralitate, variaţie. Toamna, varietatea culorilor copacilor este impresionantă. în studiul său a urmărit varietatea tematică în romanul interbelic. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, fel, gen, neam, soi1, sort, sortiment, specie, tip, <înv. şi pop.> chip, <înv. şi reg.> plasă2, madea, modă, porodiţă, sad. Primăvara, apar cele mai multe varietăţi de legume. Unele varietăţi de ciuperci nu sunt indicate pentru consum. A cumpărat diferite varietăţi de seminţe, pentru a le sădi în grădină. 3 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) categorie, clasă, fel, gen, soi1, specie, tip, <înv. şi reg.> rudă1, ţicanie, ţică1, <înv.> despărţire, specială (v. special), tagmă. Se consideră că aparţine unei varietăţi de oameni cu însuşiri deosebite. 4 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) fel, gen, mod, soi1, specie, specimen, tip, modru. Există mai multe varietăţi de raţionamente. II (la pl. varietăţi) 1 revistă, spectacol de varietăţi. Arşinel şi Stela Popescu sunt figuri marcante ale varietăţilor româneşti. 2 varia1. Varietăţile sunt culegeri de scrieri diverse, de mică întindere. 3 varia1. Varietăţile reprezintă rubrica unei publicaţii periodice în care se tipăresc articole scurte, note mărunte, informaţii etc. cu conţinut divers. variolă s.f. 1 (med.) <înv. şi pop.> vărsat, vărsat mare, verolă mică, bubat1, bubă, zăpor2. Variola, boală infecţioasă, de natură virotică, foarte gravă, a fost eradicată prin vaccinare sistematică şi obligatorie. 2 (med.) variolă hemoragică = variolă neagră, vărsat negru. Variola hemoragică este o formă gravă de variolă, mortală în majoritatea cazurilor, (rar) variolă neagră v. Variolă hemoragică. 3 (med. vet.; la unele animale şi păsări) <înv. şi pop.> vărsat, bubat1. variâlic, -ă adj., s.m. (med.) 1 adj. variolos. Veziculele pustuloase variolice lasă pe piele, după vindecare, cicatrice. 2 s.m. variolos. Variolicii suferă de variolă. variolizăre s.f. (med.; în trecut) varioli-zaţie. Variolizarea era o metodă de imunizare în variolă, care consta în inocularea unui variolizaţie virus spre a provoca o formă benignă, capabilă să preîntâmpine o formă mai gravă de variolă. variolizâţie s.f. (med.; în trecut; rar) v. Vari-olizare. variolos, -oâsă adj., s.m. (med.; rar) 1 adj. v. Variolic. 2 s.m. v. Variolic. vâriu, -ie adj. (mai ales la pl. varii; astăzi rar; de obicei precedă subst determ.) 1 (despre un ansamblu, un tot, un grup) v. Bogat. Deosebit. Diferenţiat. Diferit. Divers. Felurit. Multiplu. Neunitar. Variat. 2 (despre idei, teorii, concepţii etc.) v. Deosebit. Diferit. Divergent. varmeghie s.f. 1 (adm.; în unele ţâri; înv. şi reg.) v. Comitat. District. 2 (jur.; reg.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. 3 (adm.; înv.; de obicei urmat de determ. nume proprii care precizează unitatea teritorială) v. Judeţ, vârniţă s.f. 1 (tehn.) cuptor de var, <înv. şi reg.> văralniţă,văraştină. în varniţă se arde piatra-de-var. 2 (chim.; reg.) v. Calce2. Oxid de calciu. Var ars. Var nestins. 3 (constr.; reg.) v. Tencuială. văroş, -ă adj. (reg; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Roşu. Sângeriu. vartă1 s.f. (reg.) 1 v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. 2 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. vartă2 s.f. (milit.; înv.) 1 v. Gardă. Pază. Strajă. 2 v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe. 3 v. Escortă. vărus echin s.n. (med.) echinism. Varusul echin este o deformaţie care determină mersul numai pe vârful picioarelor. vârvar, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) I adj. 1 (despre popoare, neamuri etc.) v. Barbar. Primitiv. Sălbatic. 2 (despre oameni) v. Bădăran. Grobian. Grosier. Grosolan. Indelicat. Mitocan. Mojic. Necivilizat. Nedelicat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 3 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 4 (despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement. Inuman/Înverşunat. Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. II adj., s.m., s.f. v. Străin, varvaricesc, -eăscă adj. (înv.) 1 (despre popoare, neamuri etc.) v. Barbar. Primitiv. Sălbatic. 2 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar, varvarie s.f. (înv.) 1 v. Barbarie. Primitivism. Primitivitate. Sălbăticie. 2 v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Incle-menţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie.Violenţă. Vitregie, varvarismos subst. (lingv.; grec.; înv.) v. Barbarism. Xenism. varvarâc s.n. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocifate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie.Violenţă. Vitregie, vărză s.f. I (bot.) 1 (şi varză-albă,varză-că-păţână, varză-cu-căpăţână, varză-de-gră-dină, varză-de-iarnă, varză-de-toamnă) Brassica oleracea; curechi, curechi-alb, curechi-de-iarnă, curechi-de-murat. 2 var-ză-creaţă = varză-nemţească = varză-de-va-ră = Brassica oleracea sabauda; chel1, varză-băşicată, varză-chel; varză-de-Bruxelles = Brassica oleracea gemmifera; verzişoare (v. verzişoară), curechi-mărunţel; var-ză-de-nutreţ = varză-furajeră = Brassica oleracea acephala; varză-creaţă, var-ză-de-frunze, varză-de-vite, varză-nemţeas-că-creaţă; (reg.) varză-băşicată = varză-chel v. Varză-creaţă. Varză-nemţească. Varză-de-vară (Brassica oleracea sabauda); varză-creaţă = varză-de-frunze = varză-de-vite = var-ză-nemţească-creaţă v. Varză-de-nutreţ. Varză-furajeră (Brassica oleracea acephala); varză-de-stâncăv. a Rujă (Sedum roşea); b Urechelniţă (Sempervivum tectorum); (art.) varza-iepurelui = Ligularia glauca; curechi-de-munte. 3 (colect.; înv.) v. Vegetaţie. Verdeaţă. 4 (mai ales la pl. verze; înv.) v. Plantă1. Vegetală (v. vegetal). 5 (mai ales lapl. verze; înv.) v. Bălărie. Buruiană. Iarbă. Ierbărie. II (culin.; reg.) varză cu găluşte = varză umplută v. Sarma. III (arg) v. Amestec. Amestecătură. încurcătură, vas s.n. 11 recipient. în vase se păstrează sau se transportă materii fluide, pulverulente ori granulare. 2 vasDewar= butelie Dewar. Vasul Dewar este un recipient tip termos, destinat păstrării şi transportului azotului lichid. 3 (mai ales la pl. vase; gosp.; adesea determ. prin „de bucătărie”) hârb. Tinerii căsătoriţi au primit cadou un set de vase de bucătărie din inox. 4 (gosp.) vas-minune = oală cu presiune, oală-minune. în vasul-minune prepararea alimentelor este rapidă, prin fierbere sub presiunea aburilor. 5 vas de iena = iena, sticlă de iena. Vasul de iena este rezistent la foc. încălzeşte friptura în cuptor, într-un vas de iena. 6 vas de noapte = oală de noapte, ţucal, cumar, şerbel, şerbeleu, <înv.> vas de ud. Vasul de noapte se întrebuinţează pentru necesităţile fiziologice; (înv.) vas de udv. Oală de noapte. Vas de noapte. 7 (în Antic.) vas canopic = canopă. în vasele canopice se păstrau viscerele morţilor. I11 (nav.) navă, vapor, bastiment. A călătorit pe Marea Mediterană cu un vas foarte luxos. 2 (nav.) vas-pilot - pi-lotină. Vasul-pilot conduce navele care intră şi ies din port; vas petrolier = petrolier, tanc petrolier, tren petrolier. Vasul petrolier este o navă construită special pentru transportul pro- |2010 duselor petroliere. 3 (milit.; în trecut) vas de linie = <în trecut> corabie de linie. Vasele de linie participau la bătălii navale. II11 (anat.) <înv.> vază2. Sângele şi limfa circulă prin vase în interiorul organismului. 2 (anat.) vas limfatic = <înv.> vas sugător, vase de lapte, vase lăptoase, vase purtătoare de lapte, vasele laptelui, vână limfatică, vână sugătoare, vine lactee (v. vână), vinele laptelui (v. vână). Limfa circulă prin vasele limfatice; vas sangvin = <înv.> vas sângifer. Arterele, capilarele şi venele sunt vase sangvine; (înv.) vas sângifer v. Vas sangvin; vas seminifer = (la pl.) vasele seminţei v. Canal seminifer; vas sugător = (la pl.) vase de lapte = vase lăptoase = vase purtătoare de lapte = (art.) vasele laptelui v. Vas limfatic. 3 (bot.) vas ciuruit = vas liberian = tub ciuruit. Prin vasele liberiene circulă seva. 4 (lapl; bot.; înv.) vase de pulbere = vasepulberoase = (art.) vasele pulberii v. Stamină. IV (la pl. vase; tehn.; înv.) v. Instrument Sculă. Unealtă. Ustensilă, vasalităte s.f. 11 (în Ev. Med., în apusul Europei) <înv.> văsălie. Vasalitatea exprima obligaţiile reciproce apărute între vasal şi suzeran în urma încheierii contractului feudal. 2 (mai ales în Ev. Med., în sud-estul Europei şi în alte zone limitrofe Imperiului Otoman) vaselagiu. Vasalitatea era un raport de dependenţă politică, economică şi militară a unui stat faţă de altul considerat suzeran. II fig. (rar) v. Aservire. Atârnare. Dependenţă. Obedienţă. Servitute. Subordonare. Supunere. vasărvâg s.n. (tehn.; reg.) v. Cumpănă. Nivelă cu bulă de aer. Poloboc, vasăzică adv. (explic.; pop.) v. Adică. Anume. Recte. Vascris s.n. (relig. creştină; înv.; nm. pr.) v. înviere. învierea Domnului (v. înviere). Paşte1. vascular, -ă adj. (med., biol.) <înv.> vasculos. A studiat în mod deosebit bolile vasculare. Un regim prea bogat în proteine poate duce la tulburări vasculare. vascularită s.f. (med.) angeită. Vascularita este inflamaţia vaselor sangvine. vascularizăre s.f. (biol, anat.) 1 vasculari-zaţie. 2 vascularizaţie. vascularizâţie (biol, anat.) 1 vascularizare. Vascularizaţia este procesul de formare a unor vase noi într-un ţesut. 2 vascularizare. Vascularizaţia este modul de aşezare a vaselor într-un ţesut sau într-un organism. vasculds, -oâsă adj. (med., biol; înv.) v. Vascular. vasel s.n. (nav.; înv.) v. Bastiment, vaselăgiu s.n. (mai ales în Ev. Med., în sud-estul Europei şi în alte zone limitrofe Imperiului Otoman; fran.; înv.) v. Vasalitate, vasfrângere s.f. (nav.; înv.) v. Naufragiu, vasi'lcă s.f. <înv. şi reg.> devlă, puiul Silvei (v. pui1). în seara ajunului Anului Nou, lăutarii ţigani umblă cu vasilca pe la case. vasoconstricţie s.f. (fiziol.) capilaroconstric-ţie. în vasoconstricţie se micşorează diametrul vaselor sangvine prin contracţia fibrelor musculare netede din pereţii lor. 2011 | văcălie vasodilatăre s.f. (fiziol) capilarodilataţie, vasodilataţie. vasodilatâţie s.f. (fiziol) capilarodilataţie, vasodilatare. în vasodilataţie se măreşte diametrul vaselor sangvine prin relaxarea fibrelor musculare netede din pereţii lor. vasoinhibitor, -oâre adj. (farm., med.) vasoplegic. Substanţele vasoinhibitoare asigură tonusul pereţilor vasculari şi restrânge acţiunea vasomotorie. vasoplegic, -ă adj. (farm., med.) vasoinhibitor. vasopresină s.f. (fiziol.) adiuretină, hormon antidiuretic,pitresină. Vasopresina este secretată de lobul posterior al hipofizei. vasopresor, -oâre adj., s.n. (farm., med.) antidiuretic. Medicamentele vasopresoare diminuează diureza. vasostimulânt, -ă adj. (med.; despre agenţi) vasotonic. vasotonic, -ă adj. (med.; despre agenţi) vasostimulant Agenţii vasotonici cresc tonusul vascular. vasotome s.f. (med.) angiotonie. Vasotonia reprezintă tonusul muscular. vasotripsie s.f. (chir.) angiotripsie. Prin vasotripsie se realizează o hemostază prin compresie cu un instrument special (angio-tribul). vast, vastă adj. 11 (despre suprafeţe, teritorii, aşezări etc.) colosal, enorm, imens, incomensurabil, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârşit2, <înv.> necomensurabil. Supermar-ketul se întinde pe o suprafaţă vastă. în acest ţinut pădurile ocupă teritorii vaste. 2 (în opoz. cu „mic”; despre întinderi de pământ, teritorii, ţinuturi etc.) cuprinzător, extins, imens, întins2, larg, mare1, <înv. şi reg.> mereu, <înv.> desfătat, mult, răsfăţat2. în toate provinciile ţârii sunt câmpii vaste. Are o moşie vastă. 3 (despre locuri, artere de circulaţie etc.) întins2, larg, spaţios. Vila are o curte interioară vastă. în toate capitalele europene sunt bulevarde vaste. 4 (despre cunoştinţe, studii, cultură etc.) cuprinzător, enciclopedic, universal. Cunoştinţele lui sunt vaste, aparţinând mai multor domenii ale ştiinţei. II fig. (despre intelectul, experienţa, sentimentele etc. oamenilor sau despre rezultate ale activităţii) mare1, bogat, întins2. Se remarca printr-o memorie vastă. Este foarte bun în domeniu, pentru că are o vastă experienţă. vastitâte s.f. 1 enormitate, imensitate, infinit, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfârşire, nesfârşit1, nemargine, mare2, ocean2, stepă, luciu2, pelag. Din satelit se vede vastitatea continentului asiatic. 2 fig. amploare, bogăţie, întindere. Vastitatea şi profunzimea cunoştinţelor dobândite în tinereţe l-au ajutat toată viaţa. văşniţă s.f. (constr.; reg.) v. Coteţ, vâtă s.f. 1 pămucă, scamă. Căptuşirea hainelor groase se face cu vată. 2 bumbac. Vata se foloseşte la pansamente, simplă sau îmbibată în substanţe antiseptice. 3 (tehn.) vată de zgură = lână de zgură, lână minerală. Vata de zgură este folosită pentru izolarea conductelor. vâtes s.m. invar, (la romani; livr.) v. Ghicitor. Prezicător. Vaticinator. vaticinâ vb. I. tr. (compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a prevesti, a prezice, a profetiza, a profeţi, a proroci, a vesti, a augura, <înv. şi reg.> a plăzui, a prepune, a spune, a obroci2, a pohibi, <înv.> a agura, a meni, a prorocestvui, a semna, a zice. Preotesele din templele antice greceşti vaticinau epidemii, războaie, căsătorii etc. I-a vaticinat o îmbunătăţire a situaţiei firmei sale. vaticinânt, -ă adj. premonitoriu, prevestitor, profetic, sibilic, sibilin, sibilinic, vaticinar, vizionar, <înv.> menitor, prorocesc. întâmplarea din acea noapte a fost un avertisment vaticinant. Vorbele bătrânului vraci aveau o gravitate vaticinantâ. vaticinâr, -ă adj. premonitoriu, prevestitor, profetic, sibilic, sibilin, sibilinic, vaticinant, vizionar, <înv.> menitor, prorocesc, vaticinator s.m. ghicitor, prezicător, haruspiciu, vates, <înv.> provideţ, <înv.; glum.> gâcea, devin. A apelat la un vaticinator pentru a-şi afla viitorul. vaticinâţie s.f. oracol, predicţie, prevestire, previziune, prezicere, profeţie, prorocie, prorocire, vaticiniu, prevestit, <înv.> devinare, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat. Vaticinaţia preotesei templului s-a adeverit. vaticiniu s.n. oracol, predicţie, prevestire, previziune, prezicere, profeţie, prorocie, prorocire, vaticinaţie, prevestit, <înv.> devinare, menire, menituri, plaz2, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură, hrismos, augurat. vatir s.n. (ind. text.) pânză vatir. Vatirul se foloseşte pentru a întări anumite părţi ale unei haine bărbăteşti. vatmăn s.m. (transp.) manipulant, conductor. Este vatman pe un tramvai. vâtos s.m. (iht.) Raja clavata; vulpe-de-mare, vulpe-marină, <înv.> raie. vâtră s.f. 11 cămin, cuptor, cameniţă. A pus apă la încălzit într-un vas, pe vatră. 2 (astăzi poetic) v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 3 (pop.) v. Bucătărie. 4 (constr.; la casele ţărăneşti; pop.) v. Prispă. 5 (geomorf; reg.) v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. 6 (în unele ritualuri religioase păgâne; în Antic.; înv.) v. Altar. 7 fig. (adesea determ. prin „părintească”, „străbuna1) patrie, pământ, ţară, glie, plug, naştere. Vatra părintească trebuie apărată şi cinstită. 8 fig. centru, bastion, citadelă, focar, sediu, scaun, steajăr, şez, şezut. Roma este vatra latinităţii. I11 (de obicei urmat de determ. ca „satului”, „târgului”, „cătunului” etc.) <înv. şi pop.> silişte, şezutul satului (v. şezut). Vatra satului este suprafaţa de teren pe care se află satul respectiv. 2 (pop.) v. Loc de casă. 3 (constr.; reg.) v. Duşumea. Pardoseală. Podea. Scândură. 4 (constr.; reg.) v. Bază. Fundament. Fundaţie. Subasment. Temelie. 5 (înv.) v. Domeniu. Latifimdiu. Moşie. Pământuri (v. pământ). Proprietate. III (reg.) 1 (la ambarcaţii) v. Usnă. 2 (agric.) v. Arie1. vâucer s.n. 1 (fin.) cupon. Pe baza unui vaucer se acordă titularului, la scadenţele stabilite, dividende sau dobânzi. 2 (econ., fin.) adeverinţă, chitanţă, recipisă, <înv. şi reg.> zdelcă, <înv.> răvaş, siguranţă, sinet, tahvil, teşcherea1, exofliticon, hoget, rospiscă. A trimis un colet prin poştă şi a luat un vaucer de la ghişeu. vâună s.f. (tehn.; la roata morii de apă; reg.) v. Fus. Grindei. Osie. vav s.n. (reg.) vagă. Vavul este o pârghie care serveşte la ridicarea unor greutăţi. vavilondţă s.f. (înv.) v. Babiloneancă. Babiloniană (v. babilonian). vavilonesc, -eăscă adj. (înv.) v. Babilonian. Babilonic. vavilom vb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. vază1 s.f. 1 admiraţie, apreciere, atenţie, cinste, cinstire, condescendenţă, considerare, consideraţie, deferenţă, onoare, preţuire, recunoaştere, respect, reverenţă, stimă, trecere, apreciaţie, umilitate, <înv. şi reg.> seamă, lefterie, minunăţie, preţuială, <înv.> admirare, apreţuire, baftă, crezământ, laudă, mirare, smerire, socoteală, socotinţă, socotire, socotit1, vrednicie, epiti-mie2, ipolips, sevas, aprobare, credit, înălţime. Pentru erudiţia sa se bucură de mare vază în rândul prietenilor. 2 faimă, notorietate, prestigiu, renume, reputaţie, <înv. şi reg.> vâlvă. Brâncuşi este un sculptor de vază mondială. 3 ascendent, autoritate, consideraţie, influenţă1, înrâurire, prestigiu, reputaţie, respect, stimă, trecere, ampriză, zăreaţă, <înv.> destoinicie, înrâurită, tropos, credit. Este un muzician total, care are nu numai vază în lumea muzicală, ci şi preţuirea publicului. vâză2s.f. 11 <înv.> vazon. în casă are multe vaze decorative, împodobite cu sculpturi. 2 <înv.> vazon. Şi-a pus florile în câteva vaze de cristal. II (anat.; înv.) v. Vas. vazon s.n. (înv.) 1 v. Vază2. 2 v. Vază2, văcăr s.m. 1 ciurdar, haidău, văcău, <înv.> haidamac. Văcarul satului este un flăcău tomnatic. 2 (iht.; reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). văcâriţă s.f. (bot.; reg.) v. Scânteioară. Scânteiuţă. Scânteiuţă-roşie (Anagallis arvensis). văcălâş s.n. (constr.; reg.) 1 v. Tencuială. 2 v. Muruială. văcălie s.f. 11 (la sită, ciur, baniţă etc.; pop.) ocol, veşcă, obadă, obod, perete, veacă, veşcălie. Văcălia sitei este de lemn. 2 (la pietrele morii sau la râşniţă de măcinat cereale; pop.) ocol, veşcă, obadă, obod, scoarţa morii (v. scoarţă), strat, toc2, veacă, veşcălie. Văcălia este un cerc de lemn văcălui |2012 sau de fier aşezat în jurul pietrelor morii pentru a împiedica risipirea făinii. 3 {la pălărie; reg.) v. Bor. Margine. 4 {constr.; la ferestre; reg.) v. Glaf. Pervaz. 5 (art.; anat.; reg.) văcălia capului v. Craniu. Cutie craniană. II (bot.; reg.) văcălie-de-fagv. a Babiţă. Iască (Fomes igniarius); b Babiţă (Fomes fomentarius); văcălie-de-mesteacăn v. Bu-rete-de-mesteacăn (Placodes betulinus). văcălui vb. IV. tr. (constr.; reg., compl. indică pereţi, ziduri, tavane etc.) v. Tencui. văcăluiâlă s.f. (constr.; reg.) v. Tencuială, văcălui't, -ă adj. (constr.; reg.; despre pereţi, ziduri, tavane etc.) v. Tencuit2. văcărâş s.m. (ornit.; reg.) v. Lipitoare (v. lipitor). Păpăludă (Caprimulgus europaeus). văcăreăsă s.f. văcăriţă. Văcăreasa păzeşte cireada de vaci. văcăreâţă s.f. (constr.; reg.) v. Grajd, văcărel s.m. (ornit.; reg.) v. Fluierar. Fluie-rător (Charadrius pluvialis). văcărică s.f. (reg.) I (bot.) 1 v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). 2 v. Floa-rea-călugărului (v. floare) (Saponaria vacca-ria). II (omit.) v. Codobatură-galbenă (Mota-cillaflava). văcărie s.f. (reg.) 1 v. Stanişte. 2 (colect.) v. Cireadă. Turmă. văcărit s.n. (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> ajutorinţă. Văcăritul era un impozit perceput pe vite şi pe cai. văcăriţă s.f. I văcăreăsă. II (bot.; reg.) 1 v. Ciuin. Odagaci. Săpunariţă (Saponaria officinalis). 2 v. Floarea-călugărului (v. floare) (Saponaria vaccaria). III (omit.; reg.) v. Codobatură-galbenă (Motacillaflava). văcăroâie s.f. (zool; reg.) v. Salamandră (Salamandra salamandra). văcâu s.m. (reg.) v. Văcar, văcsuî vb. IV. tr. (compl indică obiecte de încălţăminte) a face, a lustrui, a glănţui, a puţui, a puţului, a şuvixui, <înv.> a perdăfui. Şi-a văcsuit pantofii cu cremă neagră. văcsufre s.f. lustruire, lustruit1, lustruia-lă, văcsuit1, puţuială, puţuitură, puţulu-ială. Foloseşte cremă neagră pentru văcsuirea pantofilor. văcsuit1 s.n. (rar) v. Lustruire. Lustruit1. Văcsuire. văcsuit2, -ă adj. (despre obiecte de încălţăminte) lustruit2. Totdeauna pleacă în oraş cu pantofii văcsuiţi. văcsuitor s.m. lustragiu, lustruitor, <înv.> curăţător de ghete. Un văcsuitor îşi aşteaptă clienţii în colţul străzii. văcuşoâră s.f. (zool; pop.) v. Văcuţă, văcuţă s.f. I (zool.) văcuşoâră. Gospodarul are doi cai şi o văcuţă. II (bot.) 1 Boletus luteus; turta-vacii (v. turtă). 2 (la pl. văcuţe; reg.) v. Pita-vacii (v. pită) (Boletus bovinus). III (art.; entom.; reg.) văcuţa-Domnului v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). vădăn,-ă adj.,s.m.,s.f. I adj. (pop.) 1 (despre soţi; adesea în legătură cu vb. „a fi”, „a rămâne”) v. Văduv. 2 fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Văduv. II s.m., s.f. (pop.) v. Văduv. III s.f. (bot.; reg.) 1 v. Ghimpe1. Scaiete. Scai-ghimpos (Centaurea calcitrapa). 2 v. Scai-galben (Centaurea solstitialis). vădâncă s.f. (reg.) v. Văduvă (v. văduv). vădăni vb. IV. intr. (reg.; despre soţi) v. Văduvi. vădănie s.f. (reg.) v. Văduvie, vădăzlâş s.n. (cineget.; reg.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare, vădăzli vb. IV. tr. (cineget.; reg.; compl. indică animale sălbatice sau păsări sălbatice) v. Prinde. Vâna. vădăzli't s.n. (cineget.; reg.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare, vădi vb. IV. 11 tr. a arăta, a demonstra, a dovedi, a manifesta, <înv.> a vedera. Fata vădeşte un real talent pentru muzică. 2 tr. a arăta, a atesta, a denota, a indica, a releva, a trăda. Ochii lui injectaţi vădesc faptul că nu dormise toată noaptea. 3 tr. a acuza, a arăta, a manifesta. Vădeşte dureri în regiunea pieptului. 4 refl. impers. a se arăta. Trebuie să se vădească lumii nemernicia lor. II tr. (înv.) 1 (compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. 2 (compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. vădit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale omenilor) apodictic, categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, irefutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, peremptoriu, sigur, indenegabil, indeniabil, <înv.> văzut2. Talentul său pentru pictură este vădit. Argumentele aduse pentru susţinerea teoriei sale sunt vădite. 2 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vizibil, direct, palpabil. Declaraţiile martorilor au fost vădite pentru judecători în luarea deciziei finale. 3 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) evident, învederat, notoriu, patent2, notorie, patentat. Afacerea a fost o înşelătorie vădită. 4 (despre noţiuni, judecăţi etc.) absolut, categoric, evident, flagrant, indiscutabil, izbitor. Acesta este un adevăr vădit 5 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare1, perceptibil, semnificativ, sensibil, simţitor, vizibil. Influenţa mediului asupra pictorului este vădită. II adj. 1 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) clar, desluşit, evident, făţiş, limpede, manifest, vizibil, aparent, <înv.> lămurit, vegheat2, conturat. Supărarea lui este vădită. Afişează o bucurie vădită că afacerile îi merg bine. 2 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vizibil, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne vădite de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era vădită. 3 (despre oameni, mai ales despre oponenţi, opozanţi) declarat, deschis, făţiş, manifest, mărturisit2, recunoscut. Judecătorul este un duşman vădit al corupţiei. III adv. (modal) 1 apreciabil, considerabil, mult, semnificativ, serios, simţitor, substanţial, vizibil, substanţialmente. Neologismele contribuie vădit la îmbogăţirea limbii. 2 clar, evident, limpede, <înv. şi reg.> acurat. în această chestiune are vădit dreptate. 3 demonstrativ, ostentativ, provocator. Nemulţumit de hotărârile luate, a părăsit vădit sala de şedinţe. 4 vizibil. Este vădit furios. Copilul era vădit ruşinat de ceea ce făcuse. vădrărit s.n. (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> vedrit. Vădrăritul se percepea de la producători pentru fiecare vadră de vin. vădruţă s.f. (pop.) v. Vedrişoară. Vedriţă. văduv, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre soţi; adesea constr. cu vb. „a fi”, „a rămâne”) <înv. şi pop.> văduvit, rămas2, vădan, văduvoi, <înv.> sărac. A rămas văduv din tinereţe. Femeia văduvă şi-a crescut copiii cu greutate. 2 (înv.; despre instituţii) v. Văduvit. 3 fig. (pop. şi fam.; urmat de determ. introduse prin prep. ,,de>T) . vădan, văduvit. Văduv de iubire, a trăit toată viaţă singur. II s.m., s.f. vădan, văduvoi, boreasă, burlac1, rămăsoi, vădancă, văduvar, văduvoancă, <înv.> sărac, pompier. Văduva a înfruntat cu îndârjire toate greutăţile vieţii. III s.f. (reg.) 1 (ornit.) văduvă-loatră v. Mierlă. Mierlă-neagră (Turdus merula). 2 (art.; bot.) văduva-ce-ţi-pă-copiii v. Sovârvariţă (v. Inula britannica). văduvar s.m. (reg.) v. Văduv, văduvi vb. IV. 1 intr. (despre soţi) a vădăni. Văduveşte de câţiva ani. 2 tr. fig. (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică drepturi, titluri, ranguri, bunuri etc.) a frustra, a lipsi, a priva, a vitregi, a dezbrăca, a dezmoşteni. I-a văduvit pe urmaşi de averea străbunilor. văduvie s.f. 1 burlăcie, vădănie, vădu-vire, <înv.> sărăcie, viduitate. De tânără a trăit în văduvie. 2 <înv.> văduvire. După o văduvie de cinci ani, s-a hotărât să se recăsătorească. 3 (înv.) <înv.> văduvire. Văduvia episcopiei a durat doi ani. Ţara este în văduvie pentru că domnul a murit. văduvioâră s.f. 1 văduviţă. Fiind foarte tânără, văduvioara s-a recăsătorit după doi ani de la moartea soţului. 2 (iht) Leuciscus idus; văduviţă, ţigancă, văduvire s.f. 1 (reg.) v. Văduvie. 2 (înv.) v. Văduvie. 3 (înv.) <înv.> văduvie, văduvit, -ă adj. 11 (înv. şi pop.; despre soţi; adesea în legătură cu vb. „a fi”, „a rămâne”) v. Văduv. 2 (înv. şi pop.; despre instituţii) <înv.> văduv. în eparhia noastră este o parohie văduvită prin decesul preotului titular. II fig. (fank; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Văduv. 2013| vălătuc văduvi'ţă s.f. I văduvioară. I11 (iht.) Leuciscus idus; văduvioară, ţigancă. 2 (bot.; înv.) v. Muşcatul-dracului (v. muşcat) (Scabiosa columbaria şi Scabiosa lucida). văduvoâncă s.f. (reg.) v. Văduvă (v.vâduv). văduvoi, -oaie adj., s.m., s.f. (pop.) 1 adj. (despre soţi; adesea în legătură cu vb. „a fi”, „a rămâne”) v. Văduv. 2 s.m., s.f. v. Văduv, văgăună s.f. 11 (geomorf.) ponor, râpă, mal1, surpătură, afundătură, corhol, corobaie, poghiaz, repezeală, sodom, tudină, ţifleică, udup, <înv.> strămină. Spre stânga cărării se adânceşte o văgăună. 2 (geomorf.) scobitură. Trăia ca un pustnic într-o văgăună de munte. în malul râului este o văgăună adâncă. 3 (mai ales la pl. văgăuni) hârtoape (v. hârtop), hopuri (v. hop), hopini, rătăcane, şomârdoale. Nu poate merge cu maşina pe un drum plin de văgăuni. II (anat.) 1 (pop.) v. Cavitate orbitară. Orbită. 2 (înv.) v. Vagin, văl vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe, obiecte, elemente ale naturii etc.) v. Ochi2. Observa. Vedea. Zări. văiâgă s.f. (ind. text.; reg.) v. Piuă. văiălă s.f. (ind. text.; reg.) v. Piuă. văicăreălă s.f. (pop. şi fam.; adesea deprec.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tânguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. văicăreţ, -eăţă adj. (mai ales despre copii; adesea deprec.) plângăcios, plângăreţ, scâncit2, smiorcăit2, plângaci, văităreţ, văitător, <înv. şi pop.> plângător, văicăros, puşiţos, scârnăvit, scrivit, smiorcănit2, smârcit, <înv.> văieratic, bâzâit2. Are o fetiţă tare văicăreaţă. văicări vb. 1 refl. (despre oameni) a se boci, a se căina, a se jeli, a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văita, <înv. şi pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mişeii, a se neferici, <înv. şi reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a se glăsi, a se glăsui, a hlipi, a se tăvăli, a scheuna. Toată ziua se văicăreşte că viaţa îi este plină de greutăţi. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge, văicărit s.n. (pop. şi fam.; adesea deprec.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns. Tânguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. văicăritură s.f. (fam.; adesea deprec.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns. Tanguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. văicăros, -oăsă adj. (fam.; mai ales despre copii; adesea deprec.) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Văicăreţ. văiegăr s.m. (reg.) v. Piuar. văieră vb. I. (reg.) 1 refl. (despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. 2 tr. (compl. indică oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge, văierăre s.f. (reg.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. văierăt s.n. (reg.)v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie, Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. văierătic, -ă adj. (înv.; mai ales despre copii) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Văicăreţ. văierătură s.f. (înv.) v. Ah. Boceală. Bocire. Bocit1. Căinare. Jelire. Jelit1. Jeluire. Lamentare. Lamentaţie. Plângere. Plâns1. Tanguială. Tânguire. Tânguit1. Văitare. Văitat1. Văitătură. văină vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. văita vb. 1.1 refl. (despre oameni) a se boci, a se căina, a se jeli, a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, <înv. şi pop.> a se ofta, a se aoli, a chiui, a se mişeii, a se neferici, <înv. şi reg.> a se obidi, a se olălăi, a se olecăi, a se screme, a striga, a se cânta, a se frăsui, a se găvăli, a se geveli, a se lilii, a se pănăta, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, <înv.> a se glăsi, a se glăsui, a hlipi, a se tăvăli, a scheuna. Toată ziua se vaită că viaţa îi este plină de greutăţi. 2 refl. a geme, a se lamenta, a se tângui, a îngeme, <înv. şi reg.> a se scrivi, a miorcăi. Se vaită de durere. 3 tr. (reg.; compl. indicâ oameni sau soarta, suferinţele, nenorocirile, necazurile etc. lor) v. Căina. Compătimi. Deplânge. Deplora. Jeli. Jelui. Plânge. 4 tr. (reg.) v. Boci. Jeli. Jelui. Plânge. Tângui. văităre s.f. ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitat1, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plân-geoşie, văierătură, scâncitură. S-a săturat de văitârile bătrânei. văităt1 s.n. ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitătură, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plân-geoşie, văierătură, scâncitură. văităt2, -ă adj. (mai ales despre sunete) jalnic, tânguios, tânguitor, jelitor, jeluitor, <înv.> lamentabil, sfâşietor, lăcrimos. Un geamăt văitat se aude în depărtare. Fata izbucni într-un plâns văitat. văităreţ, -eăţă adj. (rar; mai ales despre copii; adesea deprec.) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Văicăreţ. văitător, -oăre adj. (rar; mai ales despre copii; adesea deprec.) v. Plângăcios. Plângăreţ. Scâncit2. Smiorcăit2. Văicăreţ. văitătură s.f. ah, boceală, bocire, bocit1, căinare, jelire, jelit1, jeluire, lamentare, lamentaţie, plângere, plâns1, tânguială, tânguire, tânguit1, văitare, văitat1, ieremiadă, lament, lamentouri, deploraţie, văicăreală, văicărit, jeluială, văicăritură, <înv. şi reg.> olălăire, olecăire, olecăitură, scremut1, cântare, văierare, văierat, <înv.> cramură, lugire, obidire, plângeoşie, văierătură, scâncitură. văiugă1 s.f. (geomorf.) loştină, şiştoacă. Văiuga este o vale mică, îngustă şi puţin adâncă. văiugă2 s.f. (constr.; reg.) v. Chirpici, văiuşă s.f. (geomorf; reg.) v. Vălicică. Vălişoară. văiuţă s.f. (geomorf; reg.) v. Vălicică. Vălişoară. văji'vb. IV. (reg.) 1 refl. recipr. (despre oameni) v. Potrivi. 2 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc.) v. Potrivi. Veni. 3 refl. impers. v. întâmpla. Nimeri. Potrivi, văl s.n. 1 (ţes.) voal, zaimf, vâlnic, balţ1, fior, hobot, procov, sălie, sovon, şlaier, tulbent, pânziş, <înv.> gaz2,.petinet. Vălul acoperă faţa miresei când aceasta intră în biserică. Designerii de interioare ornamentează sălile de recepţie cu mult văl. 2 (anat.) văl palatin = (art.) vălul palatului = palat moale (v. palat2). Vălul palatin continuă bolta palatină în partea posterioară a cavităţii bucale. 3 (art.; bot.) vălul-miresei = Gypsophila muralis; săpunel. vălăcăi vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. Boci. Căina. Jeli. Jelui. Lamenta. Plânge. Tângui. Văicări. Văita. vălărie s.f. (reg.) vălărit. vălărit s.n. (reg.) vălărie. Vălăritul este un obicei practicat de tinerii de la sate, la Paşte; la Crăciun sau la Anul Nou, când merg pe la casele oamenilor şi fac urări gazdelor. vălătân s.m. (bot.; reg.) v. Ciurlan. Salcicom. Săricică (Salsola kali). vălătăş s.n. (jur.; reg.) v. Anchetare. Anchetă. Cercetare. Instruire. Instrumentare, vălătuc s.m. 11 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) sul, trâmbă, val, sucălete, vangăr, vălug, văluş, vig. Vânzătoarea taie din vălătucul de stofă metrajul necesar clientului pentru un palton. Cumpără mai mulţi vălătuci de sârmă pentru a-şi face un gard. 2 (mai ales la pl. vălătuci; constr.) văluş. La ţară, unele case se fac din vălătuci. 3 (agric.) tăvălug, măngălău, rol2, tăvală, tăvălic, tăvăliş, treierătoare, turduluc, val, valţ, vălug, <înv.> trâmbă. Vălătucul se foloseşte lafărâmarea bulgărilor de pământ, la netezirea şi la tasarea solului înainte sau după însămănţare. 4 (agric.; vălătuceală |2014 reg.) v. Tăvălug. Val. 5 (pese.; reg.) v. Val. II (bot.; reg.) 1 v. Ciurlan. Salcicorn. Săricică (Salsola kali). 2 v. Ciurlan-alb (Rapistrum perenne). 3 v. Voronic (Marrubium vulgare). vălătuceâlă s.f. (rar) v. încolăcire. înfăşurare. învălătucire. Răsucire. Sucire. Sucit1, vălătuci vb. IV. 1 tr. (compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) a înfăşură, a învălătuci, a învârti, a răsuci, a roti, a rula, a suci2, a sucăli, a rotila, a rotocoli, a tecărui, a vălugi. A vălătucit strâns covorul pentru a încăpea în portbagaj. 2 refl., tr. fig. (reg.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Turmenta. Zăpăci, vălătucit, -ă adj. (rar; despre obiecte, materiale flexibile etc.) v. înfăşurat2. învălătucit. învârtit2. Răsucit2. Rotit2. Sucit2, vălătui vb. IV. tr. (jur.; reg.) v. Ancheta. Cerceta. Instrui. Instrumenta, vălâu s.n. (reg.) 1 v. Adăpătoare. Jgheab. Troacă. Uluc. 2 (la moara de apă) v. Jgheab. Scoc. Uluc. 3 (tehn.; la coşul morii) v. Teică1. 4 (silv.) v. Jilip. Plancă. Scoc. Uluc. 5 (la streaşina casei) v. Uluc. vălcăluie s.f. (geomorf; reg.) v. Vâlcea. Vâlcică. vălceăg s.n. (reg.) v. Răsplată. Recompensă, văleăn s.m. (în opoz. cu „muntean”; pop.) v. Câmpean. vălicică s.f. (geomorf.) vălişoară, văiuşă, văiuţă. vălişoară s.f. (geomorf.) vălicică, văiuşă, văiuţă. vălmăşag s.n. 1 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) afluenţă, aflux, aglomerare, aglomeraţie, busculadă, concentrare, îmbulzeală, îndesare, înghesuială, îngrămădeală, îngrămădire, învălmăşag, învălmăşeală, năvală, ticsire, bulz, buluceală, deset, grămădeală, grămădire, valmă, haloimăs, năloagă, vlog, <înv.> glogozeală, învăluială, desiş, nod, panacot. Pe străzi este un mare vălmăşag de oameni. 2 agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, viermăt, viermuială, vier-muire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs vălmăşagul mulţimii adunate în piaţă. vălmăşeală s.f. (pop. şi fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Viermăt. Viermuială. Viermuire. vălmăşf vb. IV. (pop.) 11 refl. (despre oameni) v. învălmăşi. 2 tr. (compl. indică obiecte, haine etc.) v. învălmăşi. II refl. fig. (despre oameni) v. Fâstâci. Intimida. încurca. învălmăşi. Pierde. Zăpăci. vălmăşie s.f. (înv.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Viermăt. Viermuială. Viermuire. vălmăşi're s.f. (pop. şi fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Viermăt. Viermuială. Viermuire. vălmăşi't, -ă adj. (pop.; despre obiecte, haine etc.) v. învălmăşit. ^ vălmăticeală si. (reg.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Viermăt. Viermuială. Viermuire. vălţuitor, -oâre s.m., s.f. (tehn.) valţar. Vălţuitorul lucrează la valţ, o maşină care sfărâmă, netezeşte etc. diverse materiale. vălug s.m.,s.n. (reg.) 11 s.m. (tehn.; la moara de vânt) v. Crâng. Prâsnel. 2 s.m. v. Fachie. 3 s.n., s.m. (agric.) v. Tăvălug. Vălătuc. II s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Sul. Trâmbă. Val. Vălătuc. vălugi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică obiecte, materiale flexibile etc.) v. înfăşură. învălătuci, învârti. Răsuci. Roti. Rula. Suci2. Vălătuci, vălui vb. IV. (înv.) 1 tr., refl. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, „în”) v. Acoperi, înfăşură. înveli. 2 refl. (despre oameni) v. învălmăşi. vălurâ vb. I. intr. a undui, a tălăzui. Macii vălurează odată cu spicele de grâu. vălurăt, -ă adj. 1 (mai ales despre vegetaţie) învălurat, unduios, văluros. Lanul vâlurat îţi oferă o imagine captivantă. 2 (despre întinderi de pământ, suprafeţe etc.) văluros. Câmpia prezintă o formă vălurată. Fundul nisipos al lacului este uşor vâlurat. văluros, -oâsă adj. 1 (mai ales despre vegetaţie) învălurat, unduios, vălurat. 2 (despre întinderi de pământ, suprafeţe etc.) vălurat. văluş s.n. (reg.) 11 (gosp.) v. Spălător. 2 (pese.; reg.) v. Val. 3 (mai ales lapl. văluşe; constr.; reg.) v. Vălătuc. II (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Sul. Trâmbă. Vai. Vălătuc, vămâr s.m. (reg.) v. Vameş, vămălâş s.m. (reg.) v. Vameş, vămăli vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică mărfuri bagaje etc. sau posesorii br) v. Vămui. 2 (la moară) v. Vămui, vămeşi'e s.f. (fin.; în trecut; înv. şi reg.) v. Vamă. vămeşug s.n. (fin.; în trecut; înv.) v. Vamă. vămui vb. IV. tr. 1 (compl. indică mărfuri, bagaje etc. sau posesorii lor) a vămăli. Vameşii au vămuit încărcătura tirurilor suspectate că ar transporta mărfuri de contrabandă. La trecerea graniţei, toţi călătorii au fost vămuiţi. 2 (la moară) a vămăli. Proprietarul morii vămuieşte pe cei care macină. vămuiălă s.f. vămuire. vămuire s.f. vămuială. Vămuirea mărfurilor, la trecerea graniţei, este obligatorie. vămuitor s.m. (rar) v. Vameş. văndrăli vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda. văndrăluiâlă s.f. (reg.) 1 v. Hoinăreală. Hoinărie. Vagabondaj. Vagabondare. 2 v. Hoinăreală. Hoinărie. Pribegie. Pribegire. Vagabondaj. Vagabondare, văndrăluit s.n. (reg.) 1 v. Hoinăreală. Hoinărie. Vagabondaj. Vagabondare. 2 v. Hoinăreală. Hoinărie. Pribegie. Pribegire. Vagabondaj. Vagabondare, văpâie s.f. 11 flăcăraie, pară1, pălălaie, pârjol, vâlvătaie, vâlvoare, flăcărie, pălălaică, vâlvă, vâlvorare, bobot, bobotaie, babură, bălbălău, pălălăială, vâlvăraie, vâlvâială, <înv.> vâlvaie, vâlvâitură, lumină, vâltoare. Văpaia se ridică spre etajele superioare ale clădirii. 2 flacără, flamă, pară1, vâlvătaie, lumină. în noapte, se vede până departe văpaia unui foc de tabără. Este fascinat de jocul văpăibr din şemineu. 3 (urmat de determ. „focului”) arşiţă, bătaie, dogoare, dogo-reală, fierbinţeală, pară1, vâlvoare. Văpaia focului îi rumeneşte obrajii. 4 (pop.) v. Opaiţ. 5 (pese.; pop.) v. Fachie. 6 (med.; arg.) v. Apetit sexual. Libido. 7 (fiziol.; arg.) v. Excitare. Excitaţie. II fig. 1 (meteor.) caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de văpaia verii. 2 făclie, flacără, pară1. Nimeni nu poate stinge văpaia credinţei din sufletele noastre. 3 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, vâlvătaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic cbcotea şi îi provoca văpaie în suflet. văpâiţă s.f. (pop.) 1 v. Fachie. 2 v. Opaiţ, văpăi vb. IV. intr. (înv.; despre surse de lumină) v. Eclata. Lumina. Scânteia. Sclipi. Străluci. văr, vâră s.m., s.f. 1 s.m., s.f. verişor, veric, verişcan, şoală, văruc, văruic, văruică, văruşan, văruţ, vericea, veri-cică, verincel, verişană, verişcan. Un vâr al ei studiază la Sorbona. Vara ei este chirurg ortoped. 2 s.m. văr primar = <înv.> unchi mare. Cei doi veri primari se înţeleg ca doi fraţi. 3 s.m. (reg.) v. Frate de cruce, vărâlniţă s.f. (tehn.; înv. şi reg.) Cuptor de var. Varniţă. vărâr s.m. <înv. şi reg.> vărnicer. Vărarul este specializat în construirea cuptoarelor de var şi în arderea pietrei-de-var. vărâştină s.f. (tehn.; înv. şi reg.) v. Cuptor de var. Varniţă. vărât s.n. 1 văratic. Vârâtul este ţinerea animalelor erbivore, în special a oilor, de primăvara până toamna, în locuri favorabile păşunatului, mai ales la munte. 2 (fin.) văratic. Vârâtul este taxa care se plăteşte pentru vârâtul oilor sau al vitelor pe timpul unui sezon de păşunat. vărâtic, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre fructe, legume etc.) pârguit2, precoce, timpuriu, 2015| vărvăresc precopt, oarzăn, orzaştin, orzatic, orzesc, orziu, pârgav, pârgaviţ, primăriu, scorumnic. îi plac merele văratice. 2 estival, estiv, <înv.> văros2. Se ocupă cu turismul văratic. 3 (reg.; despre locuri) văros2. Un loc văratic, fiind expus la soare, are o vegetaţie timpurie. 4 fig. (reg.; despre oameni sau despre firea lor) v. Abordabil. Accesibil Comunicativ. Deschis. Expansiv. Extravertit. Jovial. Prietenos. Sociabil. Volubil. II s.n. 1 vărat. 2 (fin.) vărat. vărgă vb. I. tr. (compl. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) a dunga, a tărca, a bălţa, a învârsta, a vârsta. A vărgat caietul cu cerneală albastră. vărgăr s.n. (reg.) v. Băţ. Coadă. Nuia. Prăjină. Vargă. vărgat, -ă adj. (despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) dungat, tărcat, zebrat, bariolat, bălţat, învârstat, pestriţ, vârstat, şălar, şergat, ştrafat, vârcat. Poartă o fustă vărgată. vărgătură s.f. (rar) v. Dungă. Linie. Vargă. vărguli'ţă s.f. 1 baghetă, nuieluşă, nuieluţă, vărguţă, vergeluşă, vergeluţă, nuieluşcă, jordiţă. 2 (pop.) v. Dunguliţă. Dunguţă. vărguţă s.f. 11 baghetă, nuieluşă, nuieluţă, vărguţă, vergeluşă, vergeluţă, nuieluşcă, jordiţă. îl loveşte peste mână cu o vărguţă. 2 (pop.) v. Dunguliţă. Dunguţă. II (omit.; reg.) v. Sticlete (Carduelis carduelis). vărnicer s.m. (înv. şi reg.) v. Vărar. văros1, -oâsă adj. 1 (despre ape, soluri etc.) calcaros. Nu poate bea apa pentru că este prea văroasă. 2 (rar) v. Albicios. Albiu. Albui. Alburiu. Lăptos. văros2, -oâsă adj. 1 (reg.; despre locuri) văratic. 2 (înv.) v. Estival. Văratic, vărsă vb. 1.11 tr. (compl. indică lichide) a turna1. A vărsat apă într-un vas pentru a adăpa vitele. 2 tr. (compl. indicâ lichide, materii pulverulente etc.) a deşerta, a turna1. A vărsat vinul din butoi în damigene. 3 tr. (compl. indică lichide) a arunca, a azvârli, a deşerta, a zvârli. A vărsat apa din lighean în curte. 4tr.,refl. (compl. sau sub. indică lichide; de obicei urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”) a (se) împrăştia, a năpădi, a (se) răspândi. A scăpat căldarea din mână şi apa s-a vărsat în încăpere. 5 tr. (compl. indicâ recipiente) a răsturna. A vărsat cana cu apă din greşeală. 6 refl. (despre ape curgătoare) a deborda, a deversa, a se revărsa, a se tălăzui, a se desfunda, a buti, a puhoia. Râurile se varsă din cauza ploilor abundente. 7 refl. (despre râuri, fluvii etc.; cu determ. locale) <înv.> a se revărsa, a se scurge, a se turna1, a veni. Dunărea se varsă în Marea Neagră. 8 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol; despre lacrimi) a se revărsa. La primirea veştii, lacrimile au început să i se verse pe obraji. 9 tr. (fiziol.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) a degurgita, a voma, a vomita, a decarta, a borî, a lepăda, a deborda, a se opinti, a oticni, a răcni2, a turna1, <înv.> a eructa. A vărsat tot ce a mâncat. 10 intr. impers. (de obicei cu determ. ca „cu găleata”, „cu cofă) a turna1. De câteva zile varsă fără oprire. Afară varsă cu găleata. II tr. (mai ales fig.; despre surse de lumină, de căldură etc.; compl. indică radiaţii, emanaţii, mirosuri etc.) a difuza, a împrăştia, a propaga, a răspândi, a revărsa, a risipi, <înv.> a răsfuga, a răsufla. Becul puternic de la intrare varsă lumina în toate colţurile curţii. Radiatorul varsă căldură. 12 refl. (reg.; despre părţi ale plantelor, mai ales despre flori, frunze, rod) v. Cădea. Desprinde. Scutura. 13 tr. (înv.; compl. indică metale topite sau obiecte din metal) v. Turna1.14 refl. fig. (despre sentimente, stări sufleteşti etc.) a deborda, a irupe, a se revărsa. Bucuria ei se varsă, lacrimi de fericire inundându-i faţa. 15 tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pâri. Raporta. Reclama. Spune. II tr. 1 (compl. indicâ sume de bani) a achita, a depune, a plăti, <înv.> a slobozi. A vărsat la bancă rata pentru casă. 2 fig. (compl. indică oameni) a repartiza, a trece. Recruţii au fost vărsaţi la artilerie. vărsâre s.f. 11 turnare1, turnat1, pus1. După vărsarea apei într-un vas, s-a dus să adape vitele. 2 deşertare, turnare1, turnat1, vărsat. Momentan este ocupat cu vărsarea vinului din butoi în damigene. 3 aruncare, azvârlire, deşertare, vărsat, zvârlire. în curte s-a făcut puţin noroi după vărsarea apei din lighean. 4 răsturnare. Vărsarea cânii cu apă s-a făcut din greşeală. 5 iluviu, iluviune, inundare, inundaţie, înec, potop, revărsare, tălăzuire, potopenie, ponou, <înv.> revărsătură, umflătură, undătură, venire. în ultimii ani ţările europene s-au confruntat cu mari vărsări de ape. 6 <înv. şi reg.> vărsătură, scursură. Satul se află la vărsarea Prutului în Dunăre. 7 (fiziol.) degurgitare, degurgitaţie, vărsat, vărsătură, vomare, vomat1, vomă, vomisment, vomitare, decartare, decartat, borală, borâre, borât1, borâtu-ră, debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. Vărsarea poate produce dureri abdominale. 8 (rar; mai ales fig.; urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică radiaţii, emanaţii, mirosuri etc.) v. Difuzare. împrăştiere. Propagare. Răspândire. Revărsare. 9 (art.; poetic) vărsarea serii v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară. III achitare, depunere, plată, plătit1. Vărsarea amenzii s-a făcut pe loc. 2 fig. repartizare, trecere. Vărsarea recruţilor s-a făcut la artilerie. vărsât s.n. 11 deşertare, turnare1, turnat1, vărsare. 2 aruncare, azvârlire, deşertare, vărsare, zvârlire. 3 (fiziol.) degurgitare, degurgitaţie, vărsare, vărsătură, vomare, vomat1, vomă, vomisment, vomitare, decartare, decartat, borală, borâre, borât1, borâtu-ră, debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. I11 (med.; astăzi mai ales pop. şi fam.) vărsat de vânt = vari-celă, vărsat în cruce, mârced, vărsat din vânt, <înv.> vărsat mincinos; (pop.) vărsat în cruce v. Varicelă. Vărsat de vânt; vărsat negru v. Variolă hemoragică; (înv. şi reg.) vărsat de copii = vărsat mic v. Pojar. Rujeolă; (reg.) vărsat din vânt v. Varicelă. Vărsat de vânt; vărsat mărunt = vărsat roşu = vărsat spoit = vărsat spuzit v. Pojar. Rujeolă; (înv.) vărsat mincinos v. Varicelă. Vărsat de vânt; vărsat pătat v. Pojar. Rujeolă. 2 (med.; înv. şi pop.; şi vărsat mare) v. Variolă. 3 (med. vet.; la unele animale şi păsări; înv. şi pop.) v. Variolă. 4 (med.; înv. şi pop.; şi vărsat spuzos, reg., vărsat mare, vărsat mărunţel, vărsat pietros, vărsat porcesc, vărsat spoit) v. Scarlatină. 5 (med., med. vet.; înv. şi pop.; şi, înv., vărsat de vacă, vărsat vaccinai) v. Vaccin. 6 (med., med. vet.; reg.) v. Vaccin. Vaccinare. III (bot.; reg.) v. Nalbă. Nalbă-mică (Malva silvestris). vărsător, -oâre s.m., s.f., adj. I s.m. 1 (art. Vărsătorul; astron.; nm. pr.) <înv.> Aparul (v. apar). 2 (metalurg.; înv.) v. Turnător. II s.f. (bot.; reg.) v. Aster. Steliţă. Steliţă-vână-tă (Aster amellus). III adj. (înv.) v. Vomitiv, vărsătorie s.f. (metalurg.; înv.) v. Fonderie. Topitorie. Turnătorie, vărsătură s.f. 1 (fiziol.) degurgitare, degurgitaţie, vărsare, vărsat, vomare, vomat1, vomă, vomisment, vomitare, decartare, decartat, borală, borâre, borât1, borâtură, debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. 2 (concr.; fiziol.) vomă, vomătură, borâtură. Vărsătura bolnavului conţine sânge. 3 (înv. şi reg.) v. Vărsare. văruc, -ă adj. (reg.) v. Văr. Verişor, vărui vb. IV. 11 tr. (constr.; compl. indică pereţi, încăperi, clădiri etc.) a spoi, a unge, <înv. şi reg.> a tencui, a linciuri, a mânji, a meseli, a puţui, <înv.> a calangi. Zugravul a văruit pereţii bucătăriei. 2 refl., tr. (fam.; deprec. sau peior.; mai ales despre femei; compl. indicâ faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia. II tr., refl. (arg.; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta, văruiălă s.f. (constr.) spoială, spoire, spoit1, văruire, văruit1. văruic s.m. (reg.) v. Văr. Verişor, văruică s.f. (reg.) v. Vară (v. vâr). Verişoară (v. verişor). văruire s.f. (constr.) spoială, spoire, spoit1, văruială, văruit1. Vâruirea pereţilor camerei a fost obligatorie din cauză că aveau mucegai. văruit1 s.n. (constr.) spoială, spoire, spoit1, văruială, văruire. văruit2,-ă adj. (constr.; despre pereţi, încăperi, clădiri etc.) spoit2, muruit. în camerele văruite aerul este proaspăt. văruşăn, -ă s.m., s.f. (reg.) v. Văr. Verişor, văruţ, -ă s.m., s.f. (reg.) 1 s.m., s.f. v. Văr. Verişor. 2 s.f. v. Soră de cruce, vărvăresc, -eăscă adj. (înv.) 1 (despre popoare, neamuri etc.) v. Barbar. Primitiv. Sălbatic. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Animalic. Barbar. Bestial. Brutal. Câinesc. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Inuman. Neîmblânzit. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. vărzărie |2016 Sângeros. Subuman. Violent 3 (despre deprinderi, obiceiuri etc.)v. Barbar. Crud. Feroce. Inuman. Nemilos. Neomenos. Sălbatic, vărzărie s.f. curechişte, curechiştină. Vârzâria este un loc cultivat cu varza. vărzui vb. IV. 1 tr. {fam.; compl. indică materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) v. Ferfeniţi. Rupe. Sfârteca. Sfâşia. Zdrenţui. 2 refl. (reg.; despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Fol Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. 3 tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică nori, ceaţă, fum etc.) v. Destrăma. Disipa. împrăştia. Răsfira. Răzleţi. Risipi. Spulbera. vărzuiâlă s.f. (reg.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. vărzuţă s.f. (bot.) verzişoară. văsătie s.f. (în Ev. Med., în apusul Europei; înv.) v. Vasalitate. văsărie s.f. veselă. A fiert cu sodă toată văsăria din bucătărie. văscior s.n. (gosp.; rar) v. Văsuleţ. Văsuşor. văsuleţ s.n. (gosp.) văsuşor, văscior, văsuţ. văsuşor s.n. (gosp.) văsuleţ, văscior, văsuţ. văsuţ s.n. (gosp.; rar) v. Văsuleţ. Văsuşor. vătaf s.m. II (în Ev. Med., în Ţările Rom. şi mai târziu; adesea urmat de determ. ca „boieresc”, „de moşie”, „de curte” etc.) logofăt, fecior, fecior boieresc, <înv.> dregător, epistat, ispravnic. Străbunicul lui a fost vătaf la mai multe moşii boiereşti. 2 (în trecut) administrator, <în trecut> vechil, <înv.> epistat, ispravnic, logofăt, pristav. Vătaful gospodărea munca de pe o moşie a unui boier sau a unei mănăstiri. 3 (în trecut; adesea cu determ. „de ţigani’) bulibaşă. Vătaful era şeful unui sălaş de ţigani robi, ales de stăpân. 4 (adm., polit.; în trecut; înv.) vătaf de plai = (art.) vătaful plaiului v. Subprefect. I11 (în trecut; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, „peste”, „pe”) conducător, şef, <în trecut> vătăman, vătăşel, <înv.> dragoman, prefectuş, sfetnic, staroste. Breasla rotarilor avea ca vătaf pe cel mai bun meseriaş. în tinereţe, a fost vătaful vânătorilor din judeţ. 2 (la nunţile ţărăneşti) vătăşel, vornicel, fecior, fecior de împărat, vornic, chemător, dever1, deve-rică, frate-de-mire, frate-de-mireasă, ploscar1, pocânzeu1, sol1, vifel. Vătaful conduce, după ritual, desfăşurarea nunţii, având anumite atribuţii cu ocazia ceremonialului. 3 (în tradiţii şi obiceiuri populare) căpetenie, conducător, birău, didiu, jude, <înv.> baş2. De câţiva ani, este vătaful cetei de urători din sat. 4 (pese.; pop.) ataman. Vătaful conduce o echipă de pescari. 5 (la stână ; pop.) v. Baci. Cioban. 6 (art. vătaful; pop.; şi nm. pr.) v. Dracul (v. drac). Lucifer. Necuratul (v. necurat). Satana (v. satană). Tartorul (v. tartor). 7 (reg.) v. Mijlocitor.Proxenet. Rufian. vătâjniţă s.f. (înv.) <înv.> vătaştină. Vătajniţa era suprafaţa de teren care aparţinea satului sau bisericii după arendarea acesteia de la un proprietar. vătălă s.f. 1 (tehn.; la războiul de ţesut) brâglă, băteală. în vătală se fixează spata. 2 (la joagăr; reg.) lungiş. Vătalele se sprijină pe ceafa jugului. vătaştină s.f. (mv.)'anv.) vătajnină. vătâm s.n. (med.; reg.) v. Vătămare, vătămă vb. 1.11 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl indică organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, <înv. şi reg.> a sminti, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2, a buli. Condiţiile în care lucrează i-au vătămat plămânii. 2 tr. (despre brumă, ger etc.; compl. indică plante sau părţi ale lor) a strica, a pişcă. Toamna, bruma vatămă frunzele copacilor. 3 tr., refl. (med., med. vet.; înv. şi pop.; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza. 4 refl. (med.; înv. şi pop.; despre oameni) <înv. şi pop.> a se boşorogi, a se hâi, a se surpa. Din cauză că a lucrat în construcţii s-a vătămat, adică s-a îmbolnăvit de hernie. 5 tr. (înv. şi pop.) v. Dăuna. Prejudicia. Strica. 6 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică culturi, plante, pământuri cultivate etc.) v. Distruge. Nimici. Strica. II (înv.) 1 tr. (compl. indică mai ales obiecte sau părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică construcţii, părţi ale unor construcţii, drumuri etc.) v. Distruge. Rupe. Sfărâmă. Strica. III tr. fig. 1 (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii etc. ale lor) a dăuna, a leza, a prejudicia, a atinge, a lovi, a păgubi. Un comportament uşuratic a vătămat imaginea pe care cu greu şi-a construit-o. 2 (înv.; compl indică oameni sau sufletul conştiinţa lor) v. Corupe. Perverti. Seduce. 3 (înv.; compl. indică jurăminte, angajamente etc.) v. încălca. Nesocoti. Rupe. Silui. vătămân s.m. 1 (în trecut; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, „peste”, „pe”) conducător, şef, <în trecut> vătaf, vătăşel, <înv.> dragoman, prefectuş, sfetnic, staroste. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; la sate) vătăşel, vornicel. Vătămanul era ajutorul marelui vornic, cu atribuţii judecătoreşti şi fiscale. 3 (adm.; înv.) v. Primar. 4 (ieşit din uz) v. Uşier, vătămare s.f. 11 (med., med. vet.) lezare, leziune, <înv. şi reg.> stricăciune. A căzut de pe scară, dar s-a ridicat repede în picioare, fără să aibă vreo vătămare. 2 (jur.) vătămare corporală = <înv.> vătămare trupească. A fost condamnat pentru vătămarea corporală a persoanei pe care a lovit-o cu maşina; (înv.) vătămare trupească v. Vătămare corporală. 3 (med.; înv. şi pop.) v. Hernie. 4 (med.; înv. şi pop.) <înv. şi pop.> vătămătură, vătăm. Excesul de grăsimi provoacă vătămarea sănătăţii. 5 (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Rănire. 6 (med., med. vet.; pop.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă. II fig. 1 lezare. Atitudinea partenerului său de afaceri a dus la vătămarea intereselor sale. 2 (pop.) v. Daună. Lezare. Lovitură. Prejudiciu. 3 (pop.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. 4 (pop.) v. Avariere. Deteriorare. Stricare. 5 (înv.) v. Călcare, încălcare. Nesocotire. Transgresare. Violare, vătămat, -ă adj. 11 (jur.; despre oameni) lezat, prejudiciat. Chiriaşii vătămaţi au dat în judecată primăria. 2 (med.; înv. şi pop.; despre bărbaţi) <înv. şi pop.> boşorog,boşoro-git, coios, surpat2, coiat. Bărbatul vătămat suferă de hernie. 3 (med., med. vet.; înv. şi pop.; despre fiinţe, despre părţi ale corpului br, despre organe etc.) v. Lovit Rănit2. II (înv.; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale br) v. Degradat Delabrat Deteriorat, învechit. Stricat. Uzat. Vechi2, vătămător, -oâre adj., s.f. I adj. 1 dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, pernicios, prejudiciabil, primejdios, rău, deleter, stricător, dezagreabil, <înv. şi pop.> pierzător, dăunăcios, dăunos, poznaş, <înv.> pagubnic, piericios, prejudicios, stricăcios, otrăvitor, otrăvicios, veninos. Efectele tutunului asupra organismului sunt vătămătoare. 2 (med., med. vet.; despre medicamente, tratamente, alimente etc.) contraindicat, neindicat, nepotrivit, nociv, periculos, primejdios. Unele medicamente sunt vătămătoare pentru femeile însărcinate. II s.f. (bot.) Anthyllis vulneraria; renoloare, capul-turcului (v. cap), iarba-faptului (v. iarbă), iarba-osului (v. iarbă), iarba-ranei (v. iarbă), iarbă-de-răni, iar-bă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură, rănelvană, rănoloasă, sculătoare (v. sculător), trifoi-galben, trifoiul-racului (v. trifoi). vătămătâră s.f. 11 (med.; înv. şi pop.) v. Vătămare. 2 (med.; înv. şi pop.) v. Hernie. 3 (med.; pop.) v. Maidism. Pelagră. 4 (med., med. vet.; reg.) v. Colică. Crampă. Spasm. 5 (med., med. vet.; înv.) v. Lovitură. Rană. II fig. (înv.) v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune, vătărân s.m. (zool; reg.) v. Vatui1. vătărâu s.m. (zool; reg.) v. Iepuran. Iepuroi. vătărog, -oâgă s.m., s.f. (zool; reg.) 1 s.m. v. Vătui1.2 s.m. v. Vatui1.3 s.f. v. Vatuie. vătărug s.m. (zool; reg.) v. Vatui1. vătăşel s.m. 11 (în organizarea administrativă a ţării; la primărie; în trecut) <înv. şi reg.> pârgar,vistavoi. Vătăşelul era un funcţionar comunal, cu grad ierarhic inferior. 2 (adm.; în trecut) <în trecut) isprăvnicel, fecior boieresc. Vătăşelul era subalternul vătafului, care supraveghea munca argaţilor unei moşii. 3 (în Ev. Med.; în Ţările Rom.; la sate) vătăman, vornicel. Vătăşelul era ajutorul marelui vornic, cu atribuţii judecătoreşti şi fiscale. 4 (în trecut; înv.) v. Curier. Mesager. Ştafetă. I11 (în trecut; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep) „de”, „peste”, „pe”) conducător, şef, <în trecut> vătaf, vătăman, <înv.> dragoman, pre- 2017| fectuş, sfetnic, staroste. Breasla rotarilor avea ca vătăşelpe cel mai bun meseriaş. în tinereţe, a fost vătăşelul vânătorilor din judeţ. 2 (la nunţile ţărăneşti) vătaf, vomicel, fecior, fecior de împărat, vornic, chemător, dever1, deverică, frate-de-mire, frate-de-mi-reasă, ploscar1, pocânzeu1, sol1, vifel. Vătăşelul conduce, după ritual, desfăşurarea nunţii, având anumite atribuţii cu ocazia ceremonialului. 3 {la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Colăcar. 4 (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Steag. Steag de mire. vătăşie de plai s.f. (adm., polit.; înv.) v. Subprefectură. vătăşiţă s.f. 1 (în trecut) <în trecut> vătăşoaie. Vătăşiţa era soţia vătafului. 2 (în trecut) <în trecut> vătăşoaie. Vătăşiţa conducea gospodăria unei case boiereşti, având în supraveghere slugile. 3 (la nunţile ţărăneşti) vomiceasă, druşcă, soră de ginere, soră de mire, soră de mireasă, vătăşoaie, chemătoare (v. chemător), deveră, deveriţă, fată de nune (v.fată), nună (v. nun), nuntăşiţă, pochinzoreasă, po-cânzeică, sfaşcă, vifeliţă, vorniciţă. Vătăşiţa însoţeşte mireasa la casa mirelui, având anumite atribuţii cu ocazia ceremonialului. vătăşoaie s.f. 1 (în trecut) <întrecut> vătăşiţă. 2 (în trecut) <în trecut> vătăşiţă. 3 (la nunţile ţărăneşti; pop.) v. Vătăşiţă. Vorniceasă. vătoi, -oăie s.m., s.f. (zool.; reg.) 1 s.m. v. Vatui1. 2 s.f. v. Vătuie. 3 s.m. v. Iepuran. Iepuroi. vătrai s.n., s.m. I s.n. 1 (gosp.) <înv. şi pop.> lopăţică, lopăţică de foc, gherbevaş, horog, lopăcioară, lopiscă, plehiu, scociorâtor, spuzar, tăciunar. Cu vătraiul se scormoneşte sau se trage jarul ori cenuşa din sobă, plită, cuptor. 2 (tehn.; la car sau la căruţă; pop.) v. Lambă. 3 (la sobă; reg.; în forma vătrar) v. Cenuşar. 4 (milit.; deprec.) v. Sabie. Spadă. II s.m. (miner.; reg.; în forma vătrar) v. Cărbunar, vătrar s.n. (reg.) = vătrai, vătrâş adj. (în opoz. cu „nomad1) pop.; despre ţigani) v. Stabil. Statornic, vătrăiăş s.n. (gosp.) vătrărel, vătrăruţ. vătrărel s.n. (gosp.; reg.) v. Vatrăiaş. vătrăruţ s.n. (gosp.; reg.) v. Vătrăiaş. vătrătură s.f. (reg.) v. Loc de casă. vătruţă s.f. (reg.) v. Vetrişoară. Vetriţă. vătui1 s.m. (zool.) 1 ied, gât Vătuii zburdă pe pajişte. 2 vătărog, vătoi. Vătuiul este un ţap tânăr (mai ales în al doilea an de viaţă). 3 vătăran, vătărog, vătărug. Vătuiul este un iepure până la un an. 4 (reg.) v. Cârlan. Mior. Noaten. vătuPvb. IV. tr. 1 (ind. text.; compl. indică haine, plăpumi etc.) a bumbăci. Croitorul i-a vătuit haina pentru a fi mai călduroasă. 2 (rar, compl. indicâ piese de mobilier) v. Capitona. îmbrăca. Tapisa, vătuiălă s.f. (ind. text.) bumbăceală, bumbă-cire, bumbăcit1, vătuire, vătuit1, vătuică s.f. (zool; reg.) v. Vatuie. vătuie s.f. (zool.) 1 căpriţă, iadă. Capra are o vătuie albă. 2 vătăroagă (v. vătărog), vătoaie (v. vătoi), vătuică. Vătuia este o capră tânără (mai ales în al doilea an de viaţă). vătuire s.f. (ind. text.) bumbăceală, bumbă-cire, bumbăcit1, vătuială, vătuit1. Pentru vătuirea hainei a apelat la un croitor. vătuit1 s.n. (ind. text.) bumbăceală, bumbă-cire, bumbăcit1, vătuială, vătuire. vătuit2, -ă adj. 11 (ind. text.; despre haine, plăpumi etc.) bumbăcit2. Haina vătuită îi ţine cald. 2 (reg.; despre piese de mobilier) v. Capitonat. îmbrăcat2. Tapisat. II fig. (în opoz. cu „intens”, „puternic”; despre sunete, zgomote etc.) înăbuşit, înfundat2, pierdut, slab, stins, surd, mat, şters uscat2, scorboroşit în depărtare se aude zgomotul vătuit al valurilor mării. văz s.n. 1 (fiziol) ochi1, vedere, privire, <înv. şi reg.> văzut1, <înv.> vedeală, vedenie, vistă. Strigidele au văzul şi auzul excepţionale. Lunetiştii au văzul foarte ager. 2 (pop. şi fam.) v. Alură. Aspect. Chip. Fason. Făptură. înfăţişare. 3 (înv.) v. Impresie. Opinie. Părere. Punct de vedere, văzdârjnic, -ă adj. (slavon.; înv.; despre oameni) v. Calculat. Chibzuit. Cugetat. Cumpănit. Cumpătat. Echilibrat. Măsurat2. Moderat. Ponderat. Socotit2, văzduh s.n. 1 aer1, atmosferă, cer2, slavă, spaţiu, zarişte, zări (v. zare), vineţie (v. vineţiu), luft, <înv.> sferă, undă, eter, tăria văzduhului (v. tărie), tărie. Ecologiştii duc o luptă susţinută pentru evitarea poluării văzduhului. 2 înălţimi (v. înălţime). Stoluri de păsări zboară în văzduh. Văznesenie s.f. (relig. creştină; înv.; şi, art., Văznesenia Domnului; nm. pr.) v. înălţare. Ridicare. văznesîvb. IV. refl. (înv.) 1 (relig. creştină; despre lisus Hristos; de obicei urmat de determ. „la cer”, „spre cer”) v. înălţa. Ridica. 2 (despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. împăuna. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi1. văzut1 s.n. (fiziol; înv. şi reg.) v. Ochi1. Văz. Vedere. văzut2, -ă adj. 11 vizibil, <înv. şi reg.> vederos. Dimineaţa, câmpia este învăluită de o ceaţă abia văzută. 2 (înv.; despre însuşiri, calităţi, raţionamente, argumente etc. ale omenilor) v. Apodictic. Categoric. Cert. Evident. Incontestabil. Indiscutabil. Indubitabil. Irefutabil. Necontestabil. Necontestat. Nediscutabil. Neîndoielnic. Neîndoios. Netăgăduit Peremptoriu. Sigur. Vădit. II fig. (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil. Văzvijenie s.n. (relig. creştină; la ortodocşi; slavon.; înv.; şi, art., Văzvijenia Cinstitei Cruci; nm. pr.) v. înălţarea Crucii (v. înălţa-re).înălţarea Sfintei Cruci (v. înălţare). Ziua Crucii (v. zi). vâj s.m. (reg.) v. Bătrân. Moş. Moşneag, vâjă s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoaie (v. strigoi). Umbră. Vedenie. Viziune. vâjâitură vâjâi vb. IV. intr. 1 (despre vânt, furtună, ape etc.) a fluiera, a şuiera, a ţiui, a urla, a vui, a suna, a vuieta, a zbârnâi, a zuzui, a zvoni, <înv. şi pop.> a zgomota, a şovăi2, a ujui, a vuvui, <înv.> a rage, a mugi. Vântul vâjâie în streşinile casei. Marea vâjâie cumplit în timpul furtunii. 2 (despre corpuri care străbat cu viteză aerul) a piui, a şuiera, a ţiui, a ţistui. Gloanţele vâjâiau în depărtare. Sabia vâjâie când despică aerul. 3 (fiziol.; despre sânge) a zvâcni. Sângele îi vâjâie în tâmple. 4 (rar; despre foc) v. Dudui. Vui. 5 (înv. şi pop.; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. 6 (reg.; despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de17) v. Hăui. Hăuli. Răsuna. Suna. Urla. Vui. vâjâiâlă s.f. 11 şuier, şuierare, şuierat1, şuierătură, ţiuit, vâjâire, vâjâit1, vâjâitură, vuiet, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. Vâjâiala vântului se aude în streşini. Vâjâiala mării este cumplită în timpul furtunii. 2 (fam.) v. Agitaţie. Frământare. Tulburare. Vâlvă. Zarvă. 3 (înv.) v. Bâ-zâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbârnâit. Zbâmâitu-ră. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zum-zăitură. Zumzet. II (med; fam.) v. Ameţeală. Vârtej. Vertij. vâjâire s.f. şuier, şuierare, şuierat1, şuierătură, ţiuit, vâjâială, vâjâit1, vâjâitură, vuiet, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. vâjâit1 s.n. 11 şuier, şuierare, şuierat1, şuierătură, ţiuit, vâjâială, vâjâire, vâjâitură, vuiet, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. 2 freamăt, geamăt. în timpul furtunii vâjâitul copacilor este sinistru. 3 piuială, piuit, piuitură, şuier, şuierat1, şuierătură, ţiuit, ţiuitură, vâjâitură. Soldaţii fugeau spre tranşee înnebuniţi de vâjâitul gloanţelor. II (med.; fam.) v. Ameţeală. Vârtej. Vertij. vâjâit2, -ă adj. (pop.; despre oameni) 1 v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit Zănatic. Zăpăcit. 2 v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Turmentat. vâjâitor, -oâre adj., s.f. I adj. 1 (mai ales despre vânt) şuierător, ţiuitor, sunător. A început să bată un vânt vâjâitor. 2 (despre corpuri care străbat cu viteză aerul) piuitor, şuierător, ţiuitor. Gloanţele vâjâitoare străbat văzduhul. 3 (rar; despre sânge) v. Zvâcnitor. II s.f. 1 (la zmeul de hârtie) zbârnâitoare (v. zbâmâitor), pârâitoare, zvâr-naică. Vâjâitoarea este o fâşie de hârtie fixată de partea de sus a zmeului, care vibrează în bătaia vântului. 2 (j. de copii; reg.) v. Duru-itoare. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbârnâitoare (v. zbâmâitor). vâjâitură s.f. I 1 şuier, şuierare, şuierat1, şuierătură, ţiuit, vâjâială, vâjâire, vâjâit1, vuiet, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. 2 piuială, piuit, piuitură, şuier, şuierat1, vâjgău şuierătură, ţiuit, ţiuitură, vâjâit1. II (med.; fam.) v. Ameţeală. Vârtej. Vertij, vâjgâu s.m. (iht.; reg.) v. Avat (Aspius aspius). vâjoi s.n. (reg) 1 (hidrol.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. 2 (prin exagerarea ideii de cantitate; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Fluviu. Pârâu. Puhoi. Râu. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. Val. 3 (geomorf, hidrol) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. 4 (geogr.) v. Avalanşă. Lavină. vâlcân s.m. (iht.; reg) v. Avat (Aspius aspius). vâlceâ s.f. (geomorf.) 1 vâlcică, vâlcioară, vâlcel, vucin. Vâlceaua este o vale mică, îngustă şi puţin adâncă, cu fundul aproape plat, cu versanţii în pantă uşoară. 2 (înv. şi pop.) v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. vâlced, -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. învineţit. Vânăt. 2 (despre oameni, despre faţă sau despre părţi ale acesteia) v. învineţit. Livid. Vânăt. Verde. 3 (despre oameni sau despre faţa lor) v. Galben. îngălbenit. Pal. Palid. Pălit1.4 (despre ochi sau, p. ext., despre oameni) v. Cercănat. încercănat. vâlcel s.n. (geomorf.) 1 (înv. şi pop.) v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. 2 (reg.) v. Vâlcea. Vâlcică. vâlceluşă s.f. (geomorf.) vâlceluţă,vâlcicuţă, vâlcioară. vâlceluţă s.f. (geomorf.) vâlceluşă, vâlcicuţă, vâlcioară. vâlcez s.n. (med, med. vet.; reg.) v. Echimoză. Semn. Vânătaie. Vibice. Vineţeală. vâlcezeâlă s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Echimoză. Semn. Vânătaie. Vibice. Vineţeală. vâlcezî vb. IV. tr. (reg.; compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. înălbăstri. învineţi. vâlcică s.f. (geomorf.) 1 vâlcea, vâlcioară, vâlcel, vucin. 2 (înv. şi pop.) v. Albie1. Curs1. Matcă. Vad. vâlcicuţă s.f. (geomorf.) vâlceluşă, vâlceluţă, vâlcioară. vâlcioără s.f. (geomorf.; pop.) 1 v. Vâlceluşă. Vâlceluţă. Vâlcicuţă. 2 v. Vâlcea. Vâlcică. vâlfă s.f. (înv.) = vâlvă, vâlhovnic s.m. (înv.) 1 (relig. creştină) v. Crai. Mag1.2 v. Mag1. Magician. Vrăjitor. 3 (astrol.) v. Astrolog. vâlhovnici'e s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. vâlnic s.n. (ţes.; pop.) v. Văl. Voal. vâlşebnide s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. vâltoâre s.f. 11 (hidrol) bulboană, maelstrom, ochi1, valvârtej, vârtej, volbură, scoc, <înv. şi reg.> vârtitură, bulboacă, bulbuc, bumbic, căldău, ciulniţă, dălbină, dâlbă, dâl-boană, dâlboancă, dolie, dornă, fiertoare, învârtitoare (v. învârtitor), moară, oală, ochean2, ocheţ, olcuţă, otmet, sfredel, şioi1, şipot, ştibloancă, ştioalnă, ştiolniţă, ştiulboană, toaie1, toancă1, tolcer, tulboacă, urcior1, vârcol, vârtecuş, vârteşcă, vârtitoare, vir, voj, <înv.> smârc, vâlvoare, vortice. Dunărea are vâltori periculoase. 2 (meteor.; înv. şi reg.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. 3 (geomorf, hidrol; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. 4 (ind. text.; reg.) v. Piuă. 5 (poetic; adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. 6 (poetic) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. II fig. 1 agitaţie, animaţi^Tfoială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, viermuire, sarabandă. împuşcăturile au produs vâltoarea mulţimii adunate în piaţă. 2 tulburare, înviforare, învolburare, răscolire, răvăşire, zădărâre, uimire. Vestea morţii marelui actor le-a produs o adevărată vâltoare sufletească. 3 vârtej, volbură, vortice. Nu ştie cum să scape din vâltoarea evenimentelor. Se aruncă în vâltoarea luptelor politice. vâlturâ vb. 1.1 refl. (înv. şi reg.) v. învârteji. învolbura. Zbate. 2 tr. (ind. text.; reg; compl. indică ţesături de lână) v. Piua2, vâlvâie s.f. (înv.) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. vâlvă s.f. 11 agitaţie, frământare, tulburare, zarvă, larmă, frământătură, vâjâială, mişcare, răscoală. Hotărârea primăriei de a demola mai multe case din oraş a stârnit o mare vâlvă. 2 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a produce”) senzaţie, furori (v. furoare), zgomot. Divorţul celor două mari staruri hollywoodiene a produs vâlvă. 3 ecou, răsunet, vuiet. Descoperirea făcută a produs o adevărată vâlvă în lumea medicală. 4 (înv. şi reg.) v. Alai. Fast1. Pompă2. 5 (înv. şi reg.) v. Faimă. Notorietate. Prestigiu. Renume. Reputaţie. Vază1. 6 (înv. şi reg.) v. Imbold. Impuls. Impulsie. îndemn. Mobil. Pornire. Pretext. Stimul. Stimulent. 7 (înv. şi reg.) v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1.8 fig. (înv.; adesea constr. cu vb. ca „a fi”, „a ajunge *) v. Apogeu. Apoteoză. Culme. Culminanţi Culminare. Culminaţie. Vârf. Zenit. 9 fig. (înv.) v. Deşertăciune. Fum. Inutilitate. Neant. Nimic. Nimicnicie. Vanitate. Zădărnicie. I11 (mitol. pop.; mai ales în basme; pop.) v. Crăiasă. Fee. Zână. Zână măiastră. 2 (art.; mitol. pop.; reg.; şi nm.pr.) vâlva-codrilor = vâlva-pă-durii v. Mama-pădurii (v. mamă). 3 (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoâică1. Strigoaie (v. strigoi). Umbră. Vedenie. Viziune. 4 (la pl. vâlve; mitol. pop.; reg.) Drăgaice (v. dră-gaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). 5 (în credinţe şi superstiţii; în forma vâlfă; înv.) v. Babă. Strigoâică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). 6 (relig. creştină; înv.) v. Crai. Mag1.7 (înv.) v. Mag1. Magician. Vrăjitor. 8 (astrol; înv.) v. Astrolog. III (rar) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. vâlvărâie s.f. (reg.) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. vâlvătâie s.f. 11 flăcăraie, pară1, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvoare, flăcărie, pălălaică, |2018 vâlvă, vâlvorare, bobot, bobotaie, babură, bălbălău, pălălăială, vâlvărâie, vâlvâ-ială, <înv.> vâlvaie, vâlvâitură, lumină, vâltoare. Vâlvătaia se ridică spre etajele superioare ale clădirii. 2 flacără, flamă, pară1, văpaie, lumină. în noapte, se vede până departe vâlvătaia unui foc de tabără. Este fascinat de jocul vâlvătăilor din şemi-neu. II fig. 1 (adesea cu determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit1, străfulgerare, clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi1, tremur, tremurare, clipeală. Admiră vâlvătaia stelelor pe cer. 2 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vulcanism, zbor1, fru-fru, zburdare, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca vâlvătaie în suflet. 3 (urmat de determ. care indică felul) acuitate, forţă, intensitate, putere, tărie, adâncime, pară1, străbatere. Bolnavul a simţit vâlvătaia durerii. A reuşit cel mai bine să sugereze în romanul său vâlvătaia tensiunii sociale. vâlvâi vb. IV. intr. 1 (reg.; despre pânze, steaguri, batiste etc.) v. Fâlfâi. Flutura. 2 (înv.; despre flăcări, incendii etc.) v. Extinde. întinde. Propaga. Răspândi, vâlvâiâlă s.f. (reg.) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. vâlvâitură s.f. (înv.) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. vâlvoâre s.f. 11 flăcăraie, pară1, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvătaie, flăcărie, pălălaică, vâlvă, vâlvorare, bobot, bobotaie, babură, bălbălău, pălălăială, vâlvărâie, vâlvâ-ială, <înv.> vâlvaie, vâlvâitură, hirsut, burzuluit, burzuiat, smuls2, zborşit, ciupos, străflocat, aricit2, borz, borzos, buhos, buhuiat, cioturos, ciuş, dezmăţat, dupuros, smocăit, smulturit, sperlă, sperlit, vâlvoiat, zbârlog, sălbatic. Are pârul vâlvoi din cauza vântului. 2 s.n. (rar) v. Smoc. vâlvoiât, -ă adj. (reg.; despre păr, barbă, perie) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. 2019| vâlvorâ vb. I. 1 intr. (rar; despre flăcări, incendii etc.) v. Extinde. întinde. Propaga. Răspândi. 2 intr., refl. (înv. şi reg.; despre oameni sau despre faţa, obrajii lor) v. îmbujora. împurpura. înflăcăra. înfoca. înroşi, învăpăia. Roşi. Rumeni. 3 intr. (înv.; despre obiecte, corpuri cu suprafaţa lucioasă pe care cade lumina) v. Luci. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străluci. vâlvorâre s.f. (rar) v. Flăcăraie. Pară1. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. vână vb. I. tr. 11 (cineget.; compl. indică animale sălbatice sau păsări sălbatice) a prinde, a iegări, a şoimi, a vădăzli, <înv.> a vânători. Au vânat mistreţii care făceau stricăciuni în curţile oamenilor. 2 (pese.; înv. şi pop.) v. Pescui. Prinde. 3 (înv.; compl. indicâ animale sălbatice sau păsări sălbatice) v. Captura. Prinde. II fig. 1 (compl. indică fiinţe, mai ales persoane urmărite, răufăcători, inamici) a fugări, a hăitui, a urmări. I-au vânat pe duşmani până la graniţă. 2 (compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) a cerceta, a iscodi, a observa, a pândi, a spiona, a urmări. Au trimis spioni pentru a vâna tabăra inamicilor. 3 (compl. indicâ obiecte greu de obţinut, ocazii etc.) a pescui. A vânat prin magazine, să vadă dacă se mai primesc rochii de seară. A vânat ocazia şi şi-a cumpărat o maşină foarte bună, la mâna a doua. 4 (fam.; compl. indicâ greşeli) v. Depista. 5 (fam.; compl. indicâ mai ales femei) v. Aborda. Acosta. Agăţa. 6 (înv.; compl. indică oameni care au alte opinii sau convingeri, în special religioase) v. Converti, vânai, -ă adj. (înv.; despre sânge) v. Venos. vânâre1 s.f. 11 (cineget.) prindere, vânat. Vânarea mistreţilor este legală numai în timpul sezonului de vânătoare. 2 (cineget.; înv. şi pop.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare. 3 (pese.; înv. şi pop.) v. Pescuire. Pescuit. Prindere. II fig. 1 pescuire, vânătoare. Vânarea unei maşini bune prin târguri de profil îi ia mult timp. 2 (fam.) v. Abordare. Acostare. Agăţare. Agăţat1. vânâre2 s.f. 1 (la ham; înv. şi pop.; şi, reg., art., vânarea hamului) <înv. şi pop.> bucar, curar, gurură, hamut, cureaua vânării (v. curea). Vânarea este o curea care trece peste crupele calului. 2 (reg.) v. Nojiţă. vânât s.n. 11 (cineget.) prindere, vânare1. 2 (cineget.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) vânătoare, puşcătură, <înv. şi pop.> vânare1, hurcuială, hurcuitoare, izgoană, vădăzlaş, vădăzlit, <înv.> vânătorie, vânătură1, vânăţie. Organizează o partidă de vânat, la care sunt invitaţi şi cîţiva oameni de afaceri străini. La sfârşitul săptămânii se va duce cu prietenii la vânat. 3 (pese.; înv. şi pop.) v. Pescuire. Pescuit. Prindere. II (concr.) <înv.> vânătură1. Nu a mâncat niciodată vânat. vână s.f. 11 (anat.) venă, sfârc, viţă. Asistenta îi ia pacientului sânge pentru analize din vână. 2 (anat; înv.) vână cavă = vânăgăunoasă = (art.) vâna ceagăunoasă v. Venă cavă; vână limfatică = vână sugătoare = (la pl.) vine lactee = (art.) vinele laptelui v. Vas limfatic; (art.) vâna poartă = vâna porţii v. Venă portă. 3 (anat.; pop.) v. Cartilaj. Zgârci1.4 (anat.; la oameni; pop.) v. Gambă. 5 (anat.; pop.) v. Ligament. Tendon. 6 (anat.; reg.) v. Cord. Inimă. 7 (anat.; reg.; şi, art., vâna de la mână, la pl. vinile mâinilor) v. Biceps. 8 (fiziol.; înv.) v. Puls. Pulsaţie. Undă pulsatilă. 9 fig. dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, nerv, sevă, viaţă, os, asprime. Vâna i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o vână. inepuizabilă. I11 (mineral.) filon. Căutătorii de aur au dat peste o vână. 2 (geol.) pânză, viţă. La mare adâncime au descoperit 0 vână de apă. 3 dungă, nervură, striaţie. Placa de marmură albă are vine roz. 4 vână de bou - salamastră, strup. Vâna de bou este o cravaşă confecţionată din ligamentul cervical posterior al boului. 5 (bot.; rar) v. Nervură. 6 (bot.; pop.) v. Cracă. Creangă. Ramură. 7 (hidrol.; reg.) v. Pârâu. Râuleţ. Râuşor. 8 (bot.; reg.) vână-de-hameiv. Hamei (Humulus lupulus). II11 (la pl. vine; med.; pop.) v. Flebectazie. Venectazie. Varice. 2 (la pl; med.; pop.) vani cu sânge rău v. Hemoroizi. 3 (la pl; med, med. vet.; reg.) vine încălecate v. Entorsă. Scrânteală. Scrântitură. IV (lapl. vine; reg.) 1 v. Nojiţă. 2 v. Jartieră, vânăt, -ă adj., s.f., s.m. I adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) <înv. şi pop.> pătlăginiu, civit, viorint1, vânătoi. Cerul are o culoare vânătă. Mănâncă cu poftă o prună mare, vânătă. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) învineţit, <înv. şi reg.> vineţit, vâlced. Are buzele vinete şi ochii încercănaţi. 3 (despre oameni, despre faţă sau despre părţi ale acesteia) învineţit, livid, verde, exsanguu, vâlced. Un bătrân, vânât la faţă, moţăia pe un scaun. 4 (mai ales despre cai) sur. La trăsură are înhămat un cal vânăt. 5 fig. (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posac, posomorât, trist, sterp, sur, vineţiu. Atmosfera din oraşul părăsit este vânătă. II s.f. (bot.) 1 Solanum melongena; pătlăgea, pătlăgea-nea-gră,pătlăgea-vânătă, godină1. 2 (lapl. vinete; reg.) v. Petunie (Petunia hybrida). 3 (la pl. vinete; reg.) v. Flori-de-toamnă (v. floare) (Aster salignus). III s.m. art. (vânătul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor, vânătâie s.f. (med., med. vet.) echimoză, semn, vibice, vineţeală, <înv. şi reg.> vânătare, şteaf, vâlcez,vâlcezeală, vânăţauă, <înv.> vânătură2, moveu. Boxerul avea corpul plin de vânătăi. vânătăre s.f. (med, med. vet.; înv. şi reg.) v. Echimoză. Semn. Vânătaie. Vibice. Vineţeală. vânjos vânătoâre s.f. 11 (cineget.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) vânat, puşcătură, <înv. şi pop.> vânare1, hurcuială, hurcuitoare, izgoană, vădăzlaş, vădăzlit, <înv.> vânătorie, vânătură1, vânăţie. Organizează o partidă de vânătoare, la care sunt invitaţi şi câţiva oameni de afaceri străini. La sfârşitul săptămânii se va duce cu prietenii la vânătoare. 2 (pese.; înv. şi pop.) v. Pescuire. Pescuit. Prindere. II fig. (fam.) v. Pescuire. Vânare1. vânătoi, -oâie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Vânăt, vânător s.m. 11 (cineget.) cineget, prinzător, puşcaş, hurcaş, puşcător vadazlău. Vânătorii îşi împart, la sfârşit, trofeele. 2 (pese.; înv. şi pop.; şi vânător de peşte) v. Pescar. Pescuitor. 3 (iht.; reg.) v. Avat (Aspius aspius). 4 (omit.; reg.) v. Erete. Erete-de iarnă. Erete-pitic. Gaia-găinilor (v. gaie). Şoim. Şoim-de-iarnă. Şoim-pitic. Şoimuleţ-de-iarnă. Uliul-vrăbiilor (v. uliu). Vindereu (Falco columbarius aesalon). 5 (art. Vânătorul; astron.; înv.; nm. pr.) v. Capricornul. II fig. 1 pescuitor. Este un mare vânător de chilipiruri. 2 (relig.; înv.; şi vânător de oameni) v. Apostol. Ucenic, vânătoresc, -eăscă adj. (cineget.) cinegetic. Are multe trofee vânătoreşti. vânători vb. IV. tr. (cineget.; înv.; compl. indicâ animale sălbatice sau păsări sălbatice) v. Prinde. Vâna. vânătorie s.f. (înv.) 1 (cineget.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare. 2 v. Pescuire. Pescuit. Prindere. vânătură1 s.f. (înv.) 1 (adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare. 2 v. Vânat. vânătură2 s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Echimoză. Semn. Vânătaie. Vibice. Vineţeală. vânăţâuă s.f. (med., med. vet.; reg.) = vineţea, vânăţie s.f. (cineget.; înv.; adesea constr. cu vb. ca „a se duce”, „a ieşi”, „a merge” etc. şi precedat de prep. „la”) v. Vânat. Vânătoare, vândut, -ă adj., s.f. 1 adj. petrecut. Nu-şi mai poate recupera bunurile vândute. Marfa vândută nu se schimbă. 2 s.f. fig. (înv.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). vângâu s.m. (iht.; reg.) v. Avat (Aspius aspius). vânj s.m., s.n. I s.m. (bot.; pop.) v. Ulm. Ulm-pedunculat. Velniş (Ulmus laevis). I11 s.n. (reg.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. 2 s.m. (înv.) v. Elasticitate. Flexibilitate. Mlădiere. Supleţe, vânjos, -oâsă adj. 1 (despre fiinţe, în special despre oameni) potent, puternic, robust, solid, vânjoşa tare, viguros, voinic, zdravăn, vital, rânzos, ţeapăn, umeros, vânos, vârtos, haidoş, înspiţat, muşchios, pogan, pogă-nit, puteros, putut2, socolan, vonicar, vonicoi, vuzum, <înv.> levent, putincios, silnic, spatoş, vârtucios, veget, forţos, musculos, pietros, verde, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană vânjoasă, care munceşte din greu. 2 (despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) legat4, musculos, robust, solid, viguros, voinic, zdravăn, încheiat, pulpos. Bărbatul are un trup vânjos, ca de atlet. 3 (glum.; despre băuturi) v. Concentrat. Tare. Vârtos, vânjoşa vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; reg.; compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) v. Fortifia. Fortifica. îndrepta, înfiripa. întări. întrema. învigora. înzdrăveni. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica. vânjoşenie s.f. (pop.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. vânjoşi'e s.f. (pop.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. vânos, -oăsă adj. 1 (astăzi rar) v. Venos. 2 (pop.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 3 (anat., med., med. vet; fam.; despre ţesuturi) v. Fibros. îngroşat. Scleros. 4 (fam.; mai ales despre carnea de proastă calitate) teios. vânslă s.f. (mar.; reg.) = vâslă. vânt s.n. I 1 (art.; meteor.; reg.) vântul austrului = vântul negru v. Austru. 2 (mai ales la pl. vânturi; fiziol; pop. şi fam.; de obicei constr. cu vb. „a trage”) v. Flatulenţă. Gaz1.3 (mai ales la pl. vânturi; pop.) v. Aer1. II (bot; reg.) v. Gogoaşă (Globaria gigantea). vântă1 s.f. (înv.) 1 v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 2 (relig.) v. Izbăvire. Mântuire. Purificare. Redempţiune. Salvare. 3 v. Speranţă. vântă2 s.f. (înv.) v. Glorie. Grandoare. Măreţie. Mărire. Slavă. Splendoare, vântărâie s.f. (meteor.; reg.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. vânteâlă s.f. (agric.; reg.) v. Maşină de vânturat. Morişcă. Vânturătoare (v. vântură-tor). vânticel s.n. (meteor.) vântişor, vântuleţ, vântuşor, vânturel, <înv. şi reg.> vântucel, vântuş, vântuşel, vântuţ, <înv.> aburel. vântişor s.n. (meteor.) vânticel, vântuleţ, vântuşor, vânturel, <înv. şi reg.> vântucel, vântuş, vântuşel, vântuţ, <înv.> aburel. vântoăică s.f. (meteor.; pop.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie, vântoâie s.f. (meteor.; reg.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. vântos, -oâsă adj., s.f. I adj. 1 (meteor.; reg.; despre vreme, elemente ale naturii etc.) v. Furtunos. Orajos. Viforos. Vijelios. 2 (med.; înv.) v. Flatulent. 3 fig. (înv.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Lax. Lejer. Neserios. Superficial. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zburdalnic. Zvânturat. Zvânturatic. II s.f. 1 (meteor.; pop.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. 2 (pop.) v. Trombă. Vârtej. 3 (la pl. vântoase; mitol pop.; pop.Yv. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v.joimăriţă). 4 (lapl vântoase; reg.) v. Babele (v. babă). Zilele babei (v. zi). Zilele babelor (v. zi). vântoşele s.f. pl. (mitol. pop.; reg.) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). vân trei s.m. (ornit.; reg.) = vânturel. vântucel s.n. (meteor.; înv. şi reg.) v. Vânticel. Vântişor. Vântuleţ. vântuire s.f. (meteor.; înv.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. vântui't, -ă adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit. vântuleţ s.n. (meteor.) vânticel, vântişor, vântuşor, vânturel, <înv. şi reg.> vântucel, vântuş, vântuşel, vântuţ, <înv.> aburel. vântură vb. 1.1 tr. 1 (agric.; compl. indică seminţe, boabe de cereale) a triora, a pălăi. A vânturat boabele de grâu pentru ca vântul să împrăştie impurităţile uşoare. 2 (agric.; compl. indică cereale) a pălui, a plăsui, a zdruhăi, a zvântura. Boabele de ovăz au fost vânturate pentru a se preveni încingerea sau mucegăirea lor. 3 tr. (pop.; compl. indică varza sau moarea de varză) v. Pritoci. 4 fig. (compl. indică armate, grupuri de răufăcători etc.) a împrăştia, a risipi, a spulbera. Ostaşii lui Ştefan i-au vânturat pe turci. I11 tr. (compl indică obiecte, materiale etc.) a agita, a clătina, a fâlfâi, a flutura, a fluştura, <înv. şi reg.> a pălăi, a pălălăi, a zbura, a mătăhăi, mătălăi. După ostilităţi, un soldat din trupele învinse vântură un steag alb, în semn de capitulare. 2 tr. (fam.; compl indică ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2. împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Răzbate. Transmite. Vehicula. 3 tr. (fam.; compl indică informaţii false) v. Colporta. 4 intr. (poetic; despre păsări; de obicei urmat de determ. „din aripi’) v. Fâlfâi. Flutura. Pâlpâi. 5 tr. fig. (rar, compl. indică oameni) v. Alarma. Alerta. Angoasa. Frământa. Impacienta. Intriga. îngrijora. Nelinişti. Preocupa. Speria. Tulbura. II11 refl. (despre fiinţe) a se perinda, a se succeda, a trece. Prin magazine se vântură mulţi oameni. 2 tr. fig. (compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) a bate, a colinda, a cutreiera, a măsura, a parcurge, a străbate, a umbla, a treiera. Toată ziua vântură străzile. IV 1 tr. (înv. şi reg.; compl. indică încăperi, spaţii închise etc.) v. Aera. Aerisi. Ventila. 2 intr. (reg.; despre vânt) v. Bate. Sufla. Trece, vânturâr s.m., s.n. (înv) 1 s.m. v. Aventurier. 2 s.n. v. Evantai. vânturâre s.f. 11 (agric.) vânturat1, vânturătură, păluire, păluit. Vânturarea seminţelor se face manual sau cu maşina de |2020 vânturat. 2 fig. (rar) v. Agitare. Agitaţie. Alarmă. Convulsie. Efervescenţă. Excitaţie. Frământare. Furtună. îngrijorare. Larmă. Neastâmpăr. Nelinişte. Trepidaţie. Vibrare. Vibraţie. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. Zvârcolire. II (fam.) 1 v. Difuzare. Difuziune. Propagare. Răspândire. Transmitere. 2 v. Colportare. Colportaj. III (înv. şi reg.) v. Aeraj. Aerare. Aeraţie. Aerisire. Aerisit1. Ventilaj. Ventilare. Ventilaţie. vânturâriţă s.f. (geomorf, hidrol; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. vânturâşcă s.f. (meteor.; înv.) 1 v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. 2 v. Ciclon. Ciclon tropical. Taifun. Uragan. vânturăt1 s.n. (agric.) vânturâre, vânturătură, păluire. vânturăt2, -ă adj. fig. (înv.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Lax. Lejer. Neserios. Superficial. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zburdalnic. Zvânturat. Zvânturatic. vânturatic, -ă adj. (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, neserios, uşor2, uşuratic, zvânturat, zvânturatic, futil, volatic, <înv. şi pop.> zălud, spulberatic, fluşturatic, fluturatic, miştocar, păsăratic, schitaci1, sprinţar, zărpălatic, zbrehui, zburatic, zburdalnic, <înv.> lesnicios, lax, lejer, superficial, zburdalnic, deşert, vântos, vânturat2, vânturos, zburdatic. în tinereţe a fost o persoană vântu-ratică. Are o fire vânturatică. vântură-lume s.m. (pop.) v. Aventurier, vântură-ţară s.m. (pop.) v. Aventurier, vântură-vorbe s.m. (pop. şi fam.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ, vânturătdr, -oare s.f., s.m. I s.f. (agric.) 1 maşină de vânturat, morişcă, moară, vânteală, vântureşcă, vânturişcă, vârtealău. Vânturătoarea este folosită la curăţatul cerealelor, al seminţelor de leguminoase, al plantelor tehnice etc. de impurităţi uşoare, cu ajutorul unui curent de aer. 2 (înv. şi reg.) lingura-vântului (v. lingură), sâdeşcă, vântureşcă, vânturişcă, vânturoaşcă. Vânturătoarea este o unealtă din lemn, de forma unei lopeţi scobite, care se utilizează la vânturatul seminţelor, al boabelor de cereale etc. 3 (reg.) v. Trior. 4 (reg.) v. Batoză. Maşină de treierat. Treierătoare. II s.m., s.f. (pop.) v. Aventurier. III s.f. 1 (j. de copii; reg.) v. Duruitoare. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbârnâitoare (v. zbârnâitor). 2 (electron.; înv.) v. Ventilator, vânturătură s.f. (pop) 1 (agric) v. Vântura-re. Vânturat1. 2 (concr.) v. Pleavă, vânturel s.m.,s.n. I s.m. (omit) 1 (şi vântu-rel-roşu, vânturel-ruginiu) Falco tinnunculus; erete, erete-roşu, vindereu, uli-de-pasă-re (v. uliu), uli-vrăbier (v. uliu), închinător, marinică, şurligaie, şuşugaie, vetruşcă, vinderel-de-turnuri, vinderel-roşu, vrăbier. 2 (şi vânturel-de-seară, vânturel-închis-de-seară, vânturel-vânăt) Falco vespertinus; erete, erete-de-noapte, erete-de-seară, şoi-muleţ-de-seară, vindereu, şurligaie, 2021 | şuşugaie, vinderel-cu-picioare-roşii, vinde-rel-de-seară. 3 vânturel-mic = Falco nauman-ni; erete, erete-roşu-mic, vindereu, vinderel-cu-ghiare-galbene, vinderel-mic. 4 {reg.; informa vântret) v. Erete. Erete-de-iar-nă. Erete-pitic. Gaia-găinilor (v. gaie). Şoim. Şoim-de-iamă. Şoim-pitic. Şoimuleţ-de-iamă. Şoimuleţ-pitic. Uliul-vrăbiilor (v. uliu). Vindereu {Falco columbarius aesalon). 5 {reg.; informa venturel) v. Cormoran (Phalacroco-rax carbo). II s.n. (la pl. vânturele; bot.) v. Adormiţele. Dediţei. Sisinei (v. sisinei) (Pulsatilla pratensis). III s.n. (meteor.; pop.) v. Vânticel. Vântişor. Vântuleţ. vânturâşcă s.f. (agric.; reg.) 1 v. Vânturătoa-re (v. vânturător). 2 v. Maşină de vânturat. Morişcă. Vânturătoare (v. vânturător). 3 v. Trior. vânturiş s.n. (geomorf., hidrol.; reg.) v. Cascadă. Cataractă. Cădere de apă. vânturişcă si. (agric.; reg.) 1 v. Vânturătoare (v. vânturător). 2 v. Maşină de vânturat. Morişcă. Vânturătoare (v. vânturător). vânturiţe s.f. pl. (mitol. pop.; reg.) v. Drăgai-ce (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v.joimăriţă). vânturoâşcă s.f. (agric.; reg.) v. Vânturătoare (v. vânturător). vânturos, -oâsă adj. I (meteor.; reg.; despre vreme, elemente ale naturii etc.) v. Furtunos. Orajos. Vijelios. Viforos. II fig. (înv.) 1 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Lax. Lejer. Neserios. Superficial. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zburdalnic. Zvânturat. Zvânturatic. 2 v. Contestabil. Discutabil. Improbant. Incert. îndoielnic. Nesigur. 3 (despre ştiri, informaţii, afirmaţii, argumente etc.) v. Eronat. Fals. Greşit. Incorect. Inexact. Necorect. Neexact. Nefondat. Neîntemeiat. Sofistic, vântuş s.n. (meteor.; reg.) v. Vânticel. Vântişor. Vântuleţ. vântuş£l s.n. (meteor.; reg.) v. Vânticel. Vântişor. Vântuleţ. vântuşâr s.n. (meteor.; rar) v. Vânticel. Vântişor. Vântuleţ. vântuţ s.n. (meteor.; reg.) v. Vânticel. Vântişor. Vântuleţ. vânuţă s.f. (anat.) 1 (înv. şi reg.) v. Vinişoară. 2 (înv.) v. Vinişoară. vânzâr s.m. (înv.) v. Trădător. Vânzător, vânzâre s.f. 11 (com.) desfacere, difuzare, plasare, vindere, <înv.> debit, vânzătoare (v. vânzător), vânzătură. Vânzarea cărţilor la un preţ moderat este o decizie înţeleaptă a editorilor. 2 (econ., com.; constr. mai ales cu vb. „a avea,T) dever2, alişveriş. Magazinul, fiind plasat într-o zonă intens circulată, are mare vânzare. 3 (concr.; econ.; înv. şi pop.) v. Articol. Marfă. Produs. II trădare, <înv.> prodiţie, prodosie, trădăciune, trădământ, lepădare, păcură, peţitorie, trânteală. Vânzarea ţârii este unul dintre cele mai josnice acte ale unui om. vânzâş s.m. (com.; în opoz. cu „cumpărător”; înv.) v. Vânzător. vânzător, -oâre s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. (com.; în opoz. cu „cumpărător ) <înv.> vânzaş. Vânzătorul numără restul în faţa clientului. 2 s.f. (com.; înv.) v. Desfacere. Difuzare. Plasare. Vindere. Vânzare. 3 s.f. (concr.; econ.; înv.) v. Articol. Marfa. Produs. I11 s.m., s.f. iudă, trădător. Cei doi prieteni ai săi s-au dovedit a fi nişte vânzători. 2 adj., s.m., s.f. trădător, <înv.> proditor, prodot, vânzar, peţitor. Vânzătorii de ţară au fost expulzaţi. vânzătură s.f. (înv.) 1 (com.) v. Desfacere. Difuzare. Plasare. Vindere. Vânzare. 2 (concr.; econ.) v. Articol. Marfa. Produs, vânzoâlă s.f. (reg.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. vânzoc s.m. (reg.) v. Cocoloş. Ghemotoc. Mototol. vânzol s.n. (reg.) 1 v. Agitare. Agitaţie. Clocot. Frământare. Freamăt. învălurare. învolburare. Tălăzuire. Tulburare. Tumult. Vuiet. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. 2 v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. vânzoleâlă s.f. (fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. vânzoli vb. IV. 1 refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Foi. Frământa. Perpeli. Răsuci. Suci2. Zbate. Zbuciuma. Zvârcoli. 2 refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Perpeli. Zbate. Zbuciuma. Zvârcoli. 3 tr. (pop. şi fam.; compl. indicâ lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) v. Deranja. Răscoli. Răvăşi. Zăpăci. 4 tr. (pop. şi fam.; compl. indicâ ape, valuri) v. învolbura. Răscoli. Tulbura. 5 refl. recipr. (pop.; despre oameni) v. Bate. întrece. Lupta. Măsura. 6 refl. (fam.; despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. vânzoli're s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Zbatere. Zbuciumare. Zvârcolire. 2 (fam.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. 3 (fam.) v. Agitare. Agitaţie. Clocot. Frământare. Freamăt. învălurare. învolburare. Tălăzuire. Tulburare. Tumult. Vuiet. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. vânzolît s.n. (fam.) 1 v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. 2 v. Agitare. Agitaţie. Clocot. Frământare. Freamăt. învălurare. învolburare. Tălăzuire. Tulburare. Tumult. Vuiet. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. vârâcios, -oâsă adj. (fam.; despre oameni) v. Băgăreţ. înfigăreţ. vârâre s.f. 1 băgare, băgat, introducere, vârât. Vârârea rufelor în maşina de spălat îi ia vârf câteva secunde. 2 băgare, băgat, introducere, punere, vârât. După vârârea puilor în coş, a plecat la piaţă pentru a-i vinde. 3 băgare, băgat, introducere, trecere, vârât. Vârârea aţei în ac este dificilă pentru cei care nu au vederea bună. 4 băgare, intrare, vârât. Vârârea în pat era obligatorie din cauză că avea febră. 5 împlântare, înfigere. Vârârea stâlpului în pământ s-a făcut cu dificultate. vârât s.n. 1 băgare, băgat, introducere, vârâre. 2 băgare, băgat, introducere, punere, vârâre. 3 băgare, băgat, introducere, trecere, vârâre. 4 băgare, intrare, vârâre. vârâtoâre s.f. (iht.; reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). vârcăt, -ă adj. (reg.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Dungat. Tărcat. Vărgat. Zebrat. vârcă s.f. (reg.) 11 (mai ales la pl. vârci) v. Dungă. Linie. Vargă. 2 v. Vargă. II (med., med. vet.) v. Umflătură. vârcălui vb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ aluat) v. Soage. vârcol s.n. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. vârcolâc s.m. 1 (în credinţe şi superstiţii) pricolici, <înv. şi pop.> zvârcolac. Se crede că vârcolacii provoacă neplăceri celor pe care îi întâlnesc noaptea. 2 (mitol. pop.; pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune, vârcoli vb. IV. refl. (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Zbate. Zvârcoli. vârdâre s.f. (omit; reg.) 1 v. Ciocănitoare. Ghionoaie (Picus şi Dryocopus). 2 (şi vărda-re-de-zâvoi) v. Ciocănitoare-sură (Picus canus). 3 (şi vârdare-verde) v. Ciocănitoa-re-verde (Picus viridis). 4 v. Sticlete (Carduelis carduelis). 5 vârdare-neagrâv. Ciocănitoa-re-neagră (Dryocopus martius); vărdare-pes-triţă v. Ciocănitoare-pestriţă-mare (Dendro-copus major pinetorum). vârdăriţă s.f. (omit; reg.) Ciocănitoare-verde (Picus viridis). vârdină s.f. (reg.) 11 (la scară) v. Carâmb. 2 (la fântână) v. Cumpănă. 3 v. Ciutură. Găleată. 4 (gosp.) v. Cobiliţă. II (anat.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, vârf s.n. 11 (geomorf.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) coamă, creastă, creştet, culme, înălţime, pisc, ţugui, obârşie, sus, <înv. şi reg.> smicea, vârvare, cornet3, mormondol, păzui, picui, piscan, spic, tigvă, titilă, ţiclă, ţiclău2, ţiclet, ţicloi2, ţiclui, ţicman, ţicmă, ţicmău, ţicui, ţiflan, ţiflă, ţifleică, ţoampă, ţuţudan, ţuţui1, ţuţur, <înv.> suiş, dinte, tărie. Pe vârful muntelui a fost ridicată o cruce. 2 (la obiecte) bot, cap, capăt, cioc2, moţoţoi. Vârful cizmelor este plin de noroi. 3 apex, cap, capăt, creştet, extremitate. în zare se observă vârful piramidei. 4 colţ, bonţ. S-a tăiat în vârful ascuţit al unei pietre. 5 (anat.; la degete) buric, vârfete. A sfărâmat bucăţele de vâr fete | 2022 pâine cu vârfurile degetelor pentru a le da la porumbei. 6 (coregr.) poantă. Balerinele dansează pe vârfuri. 1 (bot.) vârf vegetativ = con vegetativ. Din vârful vegetativ se dezvoltă tulpina, ramurile şi organele anexe ale acestora. 8 (bot.; reg.) v. Eflorescenţă. Inflorescenţă. 9 (la opinci; reg.) v. Gurgui. 10 (mar.; reg.) v. Bot. Pisc. 11 (la fusul de tors; reg.) v. Prâsnel. Sfârlează. Titirez. 12 (la bici; reg.) v. Sfârc. Şfichi. 13 (art.; anat.; reg.) vârful pieptului v. Furca pieptului (v. furcă); (la oameni) vârful spetei = vârful spetelor v. Coloană vertebrală. Rahis. Şira spinării (v. şir). II fig. 1 top2. Cunoscuta cântăreaţă se află în vârf. 2 (adesea constr. cu vb. „a fi” „a ajunge”) apogeu, apoteoză, culme, culminanţă, culminare, culminaţie, zenit, vâlvă. Actorul a ajuns în vârful carierei sale. 3 (fam.) v. Superior. Şef. 4 (fam.; de obicei urmat de determ. în gen.) v. Conducător. Fruntaş. Lider. Părinte. Şef. 5 (milit.; fam.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. vârfete s.n. (reg.) 1 (la opinci) v. Gurgui. 2 (anat.; la degete) v. Buric. Vârf. vârfşcior s.n. (reg.) v. Vârfiileţ. Vârfuşor. vârfuît, -ă adj. (înv. şi reg.; mai ales despre obiecte) v. Ascuţit2. Ţuguiat, vârfuleţ s.n. 1 (geomorf.) pisculeţ, piscuşor, vârfuşor, vârfurel, vârfuţ, piscotei, vârşel. 2 vârfuşor, vârfuţ, vârfşcior. Vârfuleţul sabiei-jucărie este bont. vârfurel s.n. (geomorf; pop.) v. Pisculeţ. Piscuşor. Vârfuleţ. Vârfuşor. vârfuşor s.n. 1 (geomorf.) pisculeţ, piscuşor, vârfuleţ, vârfurel, vârfuţ, piscotei, vârfşcior, vârşel. 2 vârfuleţ, vârfuţ, vârfşcior. vârfuţ s.n. (pop.) 1 (geomorf.) v. Pisculeţ. Piscuşor. Vârfiileţ. Vârfuşor. 2 v. Vârfuleţ. Vârfuşor. vârhovnic s.m. (milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. vâri vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe, părţi ale corpului lor etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a băga, a introduce. A vârât rufele în maşina de spălat. Şi-a vârât picioarele în apa râului. 2 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau de adv. de loc) a băga, a introduce, a pune. A vârât creioanele în sertarul biroului. A vârât puii într-un coş şi i-a dus în piaţă pentru a-i vinde. 3 tr. (compl indică obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „prin”) a băga, a introduce, a trage, a trece. Bătrâna vâră aţa prin urechea acului cu dificultate. 4 tr. (compl. indică obiecte ascuţite sau părţi ascuţite ale unor obiecte; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) a băga, a implanta, a împlânta, a înfige, a ţintui, a împunge, a pune, <înv. şi reg.> a petrece, a înfipta, a înfiinţa. A vârât bine stâlpul în pământ. 5tr. (compl. indică fesuri, pălării, căciuli, bonete etc.) a băga, a îndesa, a înfunda, a trage, a plesni, a tufli. Fiind frig, îi vâră fesul pe cap. 6 tr. a afunda, a băga, a cufunda, a înfunda, a îngropa. Şi-a vârât nasul în fular din cauza frigului. 7 refl. (despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „în”, „sub”, „între”, „printre”, „după” sau de adv. de loc) a se băga, a intra. S-a vârât în pat din cauză că avea febră. S-a vârât sub streaşină când a început ploaia. S-a vârât printre cei adunaţi în piaţa centrală a oraşului pentru a i se pierde urma. 8 refl. (despre fiinţe; urmafde determ. introduse prin prep. „în”, „sub”) a se ascunde, a se băga, a se turtuşi. Pisica s-a vârât sub fotoliu. 9 tr. (compl. indică oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „în”, „la”) a băga, a închide, a înfunda, a pune, <înv.> a periorisi, a turna1. L-a vârât în arestul poliţiei. I11 refl. (despre fiinţe) a se băga, a se îmbulzi, a se împinge, a se îndesa, a se înghesui, a se îngrămădi. La începerea meciului, suporterii se vâră unii în alţii pentru a-şi găsi locurile cele mai bune. 2 refl. (despre oameni) a se insinua, a intra, a se strecura, a se infiltra. Poliţistul a reuşit să se vâre în grupul infractorilor. 3 tr. (compl indică oameni) a antrena, a împinge, a târî. Adesea îl vâră în acţiuni periculoase. 4 tr., refl. (adesea fig.; compl sau sub. indică sentimente, senzaţii, idei, stări etc.) a (se) băga, a (se) infiltra, a (se) insinua, a (se) strecura. Nedreptăţile au vârât ura în sufletele lor. Tristeţea i s-a vârât iremediabil în suflet. 5 tr. (econ.; compl. indică sume de bani) a băga, a investi, a plasa, a pune, <înv.> a tuna. A vârât o sumă importantă de euro într-o afacere. 6 refl. (pop. şi fam.; despre oameni; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”) v. Amesteca. Interveni. 7 refl. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Angaja. Intra, încadra. Tocmi. vârlan s.m. I (iht.) 1 (reg.) v. Grindei. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). 2 (reg.) v. Ţipar (Misgumusfossilis). 3 (înv.) v. Anghilă. Ţipar (Anguilla anguilla). 4 (înv.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcu-şor-de-vad (Gobio gobio). II (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. vârlăr s.m. (iht.; reg.) v. Ţipar (Misgurnus fossilis). vârlâv, -ă adj. (reg.) I (despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) v. Bucălai. Bucălat. Dolofan. Durduliu. Gră-suliu. Grăsuţ. Plin. Rotofei. Rotund. I11 (despre fiinţe, mai ales despre oameni) v. Ager. Agil. Iute. Repede. Sprinten. Uşor2. Vioi. Vivace. Zglobiu. 2 (despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deştept/Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteţ. îndemânatic. Măiestru. Priceput. 3 (despre oameni) v. Activ. Harnic. Industrios. Laborios. Muncitor. Neobosit. Neostenit. Sârguincios. Sârguitor. Silitor. Străduitor. Vrednic. Zelos, vârlă s.f. (iht.; reg.) 1 v. Ştiuculiţă. 2 v. Zvâr-lugă (Cobitis taenia). vârlău s.m. (iht.; reg.) v. Grindei. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). vârligoănţă s.f. (iht.; reg.) 1 Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfaret, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vârlugă, vâslă, zmorlă, zvârlu-gă. 2 v. Zvârlugă (Cobitis taenia). vârlugă s.f. (iht.) 1 (pop.; şi vârlugă-de-nisip, vârlugâ-pestriţâ) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). 2 (reg.) Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfaret, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vârligoănţă, vâslă, zmorlă, zvârlugă. 3 (reg.) v. Babuşcă. Babuşcă-albă. Ocheană (v. ochean2) (Rutilus rutilus). 4 (reg.) v. Grindei. Molan1 (Noemacheilus barbatulus). 5 (reg.) v. Ocheană (v. ochean2). Roşioară (v. roşior) (Scardinius erythrophthalmus). 6 (reg.) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Porcuşor-de-vad (Gobio gobio). 7 (reg.) v. Zglăvoc (Cottus gobio). 8 (reg.) vârlugă-câmească v. Nisipar. Nisipariţă. Nisipamiţă (Cobitis caspia romanica). vârpăli vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe) v. Foi. Frământa. Perpeli. Răsuci. Suci2. Zbate. Zbuciuma. Zvârcoli, vârsat s.n. (bot.; reg.; şi, art., vârsatul-pămân-tului, vârsatul-trifoiului) v. Cârcel. Gălbează. Torţei (Cuscuta trifolii). vârstă vb. I. tr. (pop.; compl. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Dunga. Tărca. Vărga. vârstât, -ă adj. (pop.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) v. Bălţat. Dungat. Tărcat. Vărgat. Zebrat. vârstă1 s.f. A 11 etate, <înv. şi reg.> timp, <înv.> crescut1, vreme, ilichie. Are vârsta de 40 de ani. 2 (art. vârsta; precedat de prep. „de” şi urmat de o determ. în gen.) seama (v. seamă). Prietena lui este de vârsta mea. 3 (înv.) v. Vechime. Vetustate. Vetusteţe. 4 (jur.; înv.) vârstă legală v. Majorat1. Majoritate. Majoritate civilă. II (înv.; de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) v. înălţime. Mărime. Statură. Talie. B11 (înv. şi pop.; urmat de determ. în gen., indică o perioadă marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific, de o personalitate importantă sau de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii, fapte etc.) v. Epocă. Eră. Ev. Perioadă. Secol. Timp. Veac. Vreme. 2 (înv. şi pop.; indică o perioadă de timp considerată ca etapă în desfăşurarea istoriei sau în raport cu stări, situaţii, fapte etc.) v. Epocă. Eră. Ev. 3 (art.; arheol; înv.) vârsta bronzului = vârsta de bronz v. Epoca bronzului (v. epocă). Epoca de bronz (v. epocă); vârsta de fier = vârsta fierului v. Epoca de fier (v. epocă). Epoca fierului (v. epocă). 4 (art.; ist.; înv.; nm. pr.) Vârsta de Mijloc v. Evul de Mijloc (v. ev). Evul Mediu (v. ev). II (înv.) vârstă de vreme v. Durată. Interval, întindere. Perioadă. Răstimp. Timp. vârstă2 s.f. 11 (constr.; pop.) v. Brâu. Dungă. 2 (pop.) v. Dungă. Linie. Vargă. 3 (ind. text.; reg.) v. Jurubiţă. 4 (mai ales la la obiectele de îmbrăcăminte; reg.) v. Bufa. Creţ. Cută. Fald. Godeu. Pliseu. Pliu. 5 (anat.; reg.) v. Crestătură. Creţ. Cută. Dungă. încreţire. încreţitură. Rid. Zbârcitură. II (reg.) 1 (de 2023| vârtos obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Buchet. Mănunchi. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Şuviţă. 3 (la oameni sau la unele animale şi păsări; informa vâstră) v. Ciuf. Moţ. vârstătură s.f. (reg.) v. Dungă. Linie. Vargă. vârstnic, -ă adj. 1 (în opoz. cu „tânăr”; despre fiinţe) bătrân, <înv. şi pop.> vechi2, expirat, <înv. şi reg.> mator, iernatic, purisan, puriu. Bunicul ei este vârstnic. 2 (despre fiinţe; indică stadiul dezvoltării lor) adult, mare1, matur. Poate să-şi ia responsabilităţile unei familii întrucât este om vârstnic. 3 (jur.; în opoz cu „minor”; înv.; despre oameni) v. Major, vârstnici'e s.f. 1 (biol; înv. şi reg.) v. Maturitate. 2 (jur.; înv.) v. Majorat1. Majoritate. Majoritate civilă. vârşă s.f. (pese.; reg.; şi vârşă cu ochiuri, vărşă deplasă) v. Leasă. Vintir. vârşeguţ s.n. (bot.; reg.) v. Copil2, vârşăl s.m., s.n. (reg.) 1 s.m. (geomorf.) v. Pisculeţ. Piscuşor. Vârfuleţ. Vârfuşor. 2 s.n. (la pl. vârşeie) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. vârşog s.n. (pese.; reg.) pocriş1. Vârşogul este gura vintirului. vârteă s.f. (tehn.; înv.) v. Filet. Ghivent, vârtealâu s.n. (agric.; reg.) v. Maşină de vânturat. Morişcă. Vânturătoare (v. vânturâ-tor). vârtecâp s.m. (omit.; reg.) v. Capîntortură (Jynx torquilla). vârtecuş s.n. (reg.) 1 (hidrol.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 2 v. Trombă. Vârtej. 3 (în pârul oamenilor) v. Vârtej. vârtej s.n. 11 (hidrol.) bulboană, maelstrom, ochi1, valvârtej, vâltoare, volbură, scoc, <înv. şi reg.> vârtitură, bulboacă, bulbuc, bumbic, căldău, ciulniţă, dălbină, dâlbă, dâl-boană, dâlboancă, dolie, dornă, fiertoare, învârtitoare (v. învârtitor), moară, oală, ochean2, ocheţ, olcuţă, otmet, sfredel, şioi1, şipot, ştibloancă, ştioalnă, ştiolniţă, ştiulboană, toaie1, toancă1, tolcer, tulboacă, urcior1, vârcol, vârtecuş, vârteşcă, vârtitoare, vir, voj, <înv.> smârc, vâlvoare, vortice. Dunărea are vârtejuri periculoase. 2 trombă, sul. Pârul îi este răsfirat de un vârtej de vânt. 3 (meteor., hidrol.) turbion. Vârtejul de aer este mişcarea spiralată a aerului (în jurul unui punct oarecare), datorată în general încălzirii puternice a suprafeţei active. Vârtejul de apă este deplasarea apei în jurul unei axe verticale sau uşor oblice. 4 (şi vârtej de praf) coloană, sul, trâmbă, volbură. în spatele automobilului se ridică un vârtej de praf. 5 trombă, vântoasă (v. vântos), vârtecuş, vârteşcă. Vântul ridică un vârtej de zăpadă. 6 (în părul oamenilor) colac, spârnel, vârtecuş. Are un vârtej în creştetul capului. 7 (med.) ameţeală, vertij, vâjâială, vâjâit1, vâjâitură, <înv.> scutură. Era să cadă din cauza vârtejului. 8 (art.; anat.; reg.) vârtejul capului v. Creştet. Sinciput. Vertex. 9 (reg.) v. Cot. Cotitură. Curbă. întorsătură. întorsură. întortochetură. Meandru. Ocol. Răsucitură. Serpentină (v. serpentin). Sinuozitate. Şerpuială. Şerpuire. Şerpuitură. Turnantă (v. turnant). 10 (miner.; reg.) v. Puţ. 11 fig. vâltoare, volbură, vortice. Nu ştie cum să scape din vârtejul evenimentelor. Se aruncă în vârtejul luptelor politice. 12 fig. (rar) v. Chin. Foc. Frământare. Iad. Măcinare. Rană. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. I11 (tehn.; la car sau la căruţă) căpătâi, băbut,feleherţ, pod1, scăunaş, sferdeteu. Vârtejul se află deasupra perinocului de pe osia de dinainte. 2 (tehn.; în dogărie) şaitău, şurub. Vârtejul este o unealtă de dogărie care serveşte la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. 3 (tehn.; la moară) scripeţi (v. scri-pete), scrivac, şurub. Vârtejul ajută la ridicarea sau la coboarâreapietrii morii. 4 (pese.) baran, berbec, mitroacă. Pe vârtej se înfăşoară frânghiile năvodului la tragerea acestuia prin apă. 5 (tehn.; pop.) v. Cric2. Vinci. 6 (tehn.; reg.) v. Macara. 7 (la car; reg.) v. Posteucă. 8 (la car sau căruţă; reg.) v. Ceatlău. Cruce. 9 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. întinzător. întorcător. Slobozitor. 10 (tehn.; în rotărie; reg.) v. Strujniţă. Strung. 11 (tehn.; în dulgherie, în tâmplărie etc.; reg.) v. Coarbă. 12 (ind. casnică; reg.) v. Vârtelniţă. 13 (reg.) v. Balansoar. Leagăn. Scrânciob. 14 (tehn.; lajoagăr; reg.) v. Cocârlă. Crivală. Manivelă. 15 (tehn.; la moară; reg.) v. Posadă1. Schimbătoare (v. schimbător). III (art.; bot.) vârtejul-pămân-tului = a Pedicularis verticillata; darie, păduchelniţă, păducher, păducherniţă; b {rar) v. Darie (Pedicularis sceptrum caro-linum); c (reg.) v. Culbeceasă (Medicago falcata); d (reg.) v. Lucernă. Lucemă-neagră. Trifoi. Trifoi-mărunt. Trifoiaş-galben (Medicago lupulina). IV (astron.; înv.) <înv.> vârteji-re, vârtejitură. Vârtejul este mişcarea de rotaţie a unui corp ceresc. vârteji vb. IV. tr., refl. (înv.) v. învârteji. învolbura. Zbate. vârteji're s.f. (înv.) I 1 v. învârtejire. învolburare. Zbatere. 2 (astron.) <înv.> vârtej, vârtejitură. II fig. v. Derulare. înşirare. înşiruire. Perindare. Succedare. Succesiune, vârtejitor, -oâre adj. (înv.) v. Ameţitor, vârtejitură s.f. (astron.; înv.) <înv.> vârtej, vârtej ire. vârtejos, -oâsă adj. {înv.) v. Ameţitor, vârtejul vb. IV. refl. (rar) v. învârteji. învolbura. Zbate. vârtejuire s.f. (rar) v. învârtejire. învolburare. Zbatere. vârtelnicioâră s.f. (ind. text.; reg.) vârtelnicuţă. vârtelnicuţă s.f. (ind. text.; reg.) vârtelnicioâră. vârtelniţă s.f. I 1 (ind. casnică) răşchitor, sucală, crac, roată1, rotan, vârtej, <înv.> sfârlează, vancină. Vârtelniţa este o unealtă de lemn care serveşte la depă-narea firelor de cânepă, de bumbac, de lână etc. pe ţevi sau pe mosoare, pentru a servi la ţesut. 2 (ind. text.) depănătoare, cicaric, Pe vârtelniţă sunt aşezate sculurile la maşinile de depănat. II (entom.; reg.) 1 v. Urechelniţă (Forficula auricularia). 2 v. Molia-de-casă (v. molie). Molia-de-ziduri (v. molie) (Oniscus murarius). 3 v. Biseri-ca-dracului (v. biserică). Ploşniţă-de-plante (Pentatoma beccarum). vârteşcă s.f. (reg.) 1 (hidrol.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 2 v. Trombă. Vârtej, vârtivb. IV. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indică obiecte, părţi ale unor obiecte etc.) v. întoarce. învârti. Răsuci. Roti. Suci2, vârtiloi s.n. (reg.) v. Balansoar. Leagăn. Scrânciob. vârtitoâre s.f. (hidrol.; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. vârtitură s.f. (hidrol.; înv. şi reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. vârtoji't, -ă adj. (reg.; despre substanţe, materii, materiale etc.) v. întărit. învârtoşat. Solidificat. vârtos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre băuturi) concentrat, tare, viu, <înv. şi reg.> marmanziu, vânjos, trăsnit2. Nu poate bea vinuri vârtoase. 2 (pop.; despre corpuri, substanţe, preparate etc.) v. Consistent. Dens. Solid. Tare. 3 (pop.; despre corpuri, materii etc. sau despre structura lor) v. Compact. Dens. îndesat. 4 (pop.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 5 (în opoz. cu „moale”; pop.; despre corpuri solide) v. Dur. Rezistent. Solid. Tare. Tenace. 6 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; pop.; despre obiecte, construcţii etc.) v. Dăinu-itor. Durabil. Rezistent. Solid. Stabil. Temeinic. Trainic. 7 (în opoz. cu „mobil”; pop.; despre elemente care, în mod obişnuit, sunt mişcate sau în mişcare sub acţiunea anumitor factori) v. Fix. Imobil2. Neclintit. Nemişcat. Rigid. Ţeapăn. II adj. fig. 1 (înv. şi reg.; despre oameni) v. Aprig. Aspru. Barbar. Bestial. BrutaL Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Dur. Feroce. Fioros. Hain. Inclement Inuman. încrâncenat, înverşunat. Năprasnic. Necruţător. Negru. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Păgân. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 2 (în opoz. cu „schimbător”; înv.; despre oameni) v. Acelaşi. Consecvent. Constant. Egal. Neclintit. Neschimbat. Neschimbător. Principial. Stabil. Statornic. 3 (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; înv.; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) v. Băţos. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Inflexibil. Intransigent. Neabătut. Neclintit. Neflexibil. Nestrămutat. Neşovăitor. Statornic. 4 (înv.; despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent. Convingător. Decisiv. Edifiant Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Tare. Temeinic. Zdrobitor. III adv. (modal) 1 bine, intens, înfiorător, puternic, tare, zdravăn. Afară viscoleşte vârtos. 2 bine, mult, zdravăn, gros. A mâncat vârtos la vârtoşa onomastica prietenei. 3 (înv. şi pop.) v. îndeosebi. 4 (înv. şi pop.) v. Dimpotrivă. Invers, împotrivă. 5 (ca determ. al unui adv. de care se leagă prin prep. „de” îi dă val. de super. abs.; înv.) v. Extrem. Foarte. Tare. vârtoşa vb. I. refl. (înv. şi reg.; despre substanţe, materii etc. lichide sau gazoase aflate la temperaturi mari) v. întări. învârtoşa. Solidifica. vârtoşălă s.f. I (ind. text.; reg.) v. Apret. Scrobeală. Scrobeală albă. II fig. (înv.) 1 v. îndârjire. înverşunare. Obstinaţie. 2 v. încăpăţânare. îndărătnicie. Nătângie. Obstinaţie. Recalcitranţă. vârtoşare s.f. (înv.) 1 v. Duritate. Rezistenţă. Soliditate. Tărie. Tenacitate. 2 fig. v. îndârjire, înverşunare. Obstinaţie, vârtoşenie s.f. (rar) 1 v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. 2 v. Duritate. Rezistenţă. Soliditate. Tărie. Tenacitate, vârtoşie s.f. 1 (pop.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe* Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. 2 (înv.) v. Consistenţă. Soliditate. Tărie. 3 (înv.) v. Durabilitate. Rezistenţă. Soliditate. Stabilitate. Tărie. Temeinicie, Trăinicie. vârtoşime s.f. (înv.) 1 v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare* Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. 2 v. Consistenţă Soliditate. Tărie. 3 v. Durabilitate. Rezistenţă. Soliditate. Stabilitate. Tărie. Temeinicie. Trăinicie, vârtucios, -oăsă adj. (înv.) 1 (despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 2 fig. (în opoz. cu „şovăitor”, „nesigur”; despre oameni sau despre firea, caracterul lor) v. Băţos. Dârz. Decis. Ferm. Hotărât. Inflexibil. Intransigent. Neabătut. Neclintit. Neflexibil. Nestrămutat Neşovăitor. Statornic, vârtute s.f. 11 (înv. şi pop.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. 2 (înv.) v. Fermitate. Putere. Tărie. Tărie de caracter. Tărie de suflet 3 (înv.) v. Dârzenie. Decizie. Fermitate. Hotărâre. Intransigenţă. Neînduplecare. Nestrămutare. Neşovăire. Statornicie. 4 (înv.) v. Minune. Miracol. 5 (înv.) v. Apărare. Ocrotire. Protecţie. Sprijin. 6 (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Eroism. Neînfricare. Vitejie. 7 (înv.) v. Calitate. însuşire. Virtute. 8 (polit.; înv.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. 9 (înv.) v. Elogiere. Exaltare. Glorificare. Lăudare. Mărire. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. 10 (înv.) v. Duritate. Rezistenţă. Soliditate. Tărie. Tenacitate. II (astron.; înv.; şi, art., vârtutea cerului) v. Bolta cerească (v. boltă). Bolta cerului (v. bolta). Boltă. Cer2. Firmament, înaltul cerului (v. înalt). înaltul văzduhului (v. înalt). Sfera cerească (v. sferă). Sferă. Spaţiu. III fig. (înv.) 1 v. Ajutor. Apărător. Cârjă. Ocrotitor. Patron2. Protector. Reazem. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. Toiag. Tutore. 2 (constr.) v. Bază. Fundament. Fundaţie. Subasment. Temelie, vârţă s.f. (grec.; înv.) v. Perie, vârvâre s.f. (geomorf.; înv. şi reg; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Creastă. Creştet. Culme. înălţime. Pisc. Ţugui. Vârf. vâsc s.m. (bot.) 1 ^fşi vâsc-de-stejar, vâsc-de-stejari, reg., vâsc-galben, art., vâs-cul-stejaruluî) Loranthus europaeus; mărgăritar, mărgărit1. 2 (şi vâsc-alb, vâsc-de-brad, vâsc-de-păr) Viscum album; stoletnic. 3 (reg.) vâsc-de-apă = vâsc-de-baltă v. Peniţă (Myriophyllum spicatum şi Myriophyllum verticillatum); vâsc-de-munte v. Rododendron. Smirdar (Rhododendron kotschyi). vâscos, -oăsă adj. 1 (despre substanţe sau despre aspectul lor) semilichid. Uleiul de motor are aspect vâscos. 2 (despre unele substanţe) cleios, lipicios, mucilaginos, răşinos, lipitor. Pe scoarţa brazilor sunt urme vâscoase de răşină. 3 (biol; despre secreţii organice) cleios, gelatinos, mucos, vâscuşor s.m. (bot.; înv.) v. Cireş-sălbatic (Cerasus avium). vâslăr s.m. (înv.) v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş. vâslaş s.m. barcagiu, lopătar, luntraş, vâslitor, <înv. şi reg.> luntrar, năier, opăcinaş, lotcagiu, lotcar, lotcaş, mânător, răieş, <înv.> sandaciu,vâslar. De dimineaţă, vâslaşul aştepta oamenii pentru a-i trece râul vâslă s.f. 11 (mar.) lopată, ramă2, <înv. şi reg.> lopăţică, băbaică, lopiscă, opacă, opacină, opăciuie, şuflă. A scăpat o lopată de la barcă în lac. 2 (mar.; reg.; în forma vănslă)v. Pânze (v. pânză). Velă. 3 (gosp.; reg.) v. Lopată. 4 (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Mănunchi. 5 (anat.; arg.) v. Braţ. Mână. Membru superior. II (iht; reg.) Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfaret, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vârligoănţă, vârlugă, zmorlă, zvârlugă. vâsli vb. IV. intr. 1 (nav., sport; despre oameni) a lopăta, a canota, a rama, a luntri, a vâslui, <înv.> a luntrări. Vâsleau cu schimbul, căutând un loc lângă mal unde să poată opri barca. 2 (nav.; înv.; despre navei ambarcaţii, corpuri plutitoare etc.; de obicei cu determ. locale) v. Merge. Naviga. Pluti, vâslire s.f. 1 (nav., sport) lopătare, lopătat, vâslit, ramare. Barcagiul grăbeşte ritmul vâslirii din cauza ameninţării ploii. 2 (nav.; înv.) v. Navigaţie. Plutire, vâslit s.n. (nav., sport) lopătare, lopătat, vâslire, ramare.. vâslitdr s.m. (rar) v. Barcagiu. Lopătar. Luntraş. Vâslaş. vâslui vb. IV. intr. (nav., sport; reg.; despre oameni) v. Lopăta. Vâsli, vâstră s.f. (reg.) = vârstă2, vâşcâ vb. I. intr. (reg.) 11 (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. |2024 Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. 2 (despre obiecte) v. Clătina. Clinti. Deplasa. Mişca. Muta. Urni. II fig. (despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) v. Murmura. Protesta, vâşcât, -ă adj. (optic.; înv.; despre lentile) v. Bombat. Convex. vâţă s.f. (iht.; reg.) v. Zvârlugă (Cobitis taenia). vâzdoăgă s.f. (bot.) 1 Tagetes erecta şi Tagetes patula; crăişor, crăiţă, tagete, boance (v. boancă), boftă, budiană, buruia-nă-domneacă, buzdugi (v.buzdugă), căciuliţe (v. căciuliţă), ferfan, ferfeni-galbeni (v.ferfăn), ferfeni-mari (v.ferfăn), ferfeni-mici (v.ferfăn), ferfeniţă, garoafe (v. garoafă), moşnegel, ocheşele (v. ocheşel), popă1, rujiţe (v. rujiţă), săscuţă, şerpoaică, ţigănaşi (v. ţigănaş), ţigănci (v. ţigancă), ţigăncuşe (v. ţigăncuşă), ţigănuţe. 2 (înv. şi reg.) v. Filimică (Calendula officinalis). 3 (reg.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans). 4 (reg; şi, la pi, vâzdoage-de-Rusale) v. Cuişoară. Cuişoară-de-grădină. Garoafa (Dianthus caryophyllus). 5 (reg.) v. Cuişoare (v. cuişoară). Garoafa. Garoafa-de-grădină. Garoafa-tur-cească. Garofiţă-de-grădină (Dianthus barba-tus). 6 (reg.) v. Cuişoare (v. cuişoară) (Dianthus chinensis). 7 (reg.) Garoafa. Garoa-fa-de-câmp. Garoafă-sălbatică. Garofiţă (Dianthus carthusianorum). 8 (reg.) v. Micsandră. Micşunea. Micşunea-de-primăvară. Micşunea-galbenă. Micşunele-ruginite (v. micşunea). Micşunică. Viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). 9 (reg.; în forma vâz-doancă) vâzdoancă-de-câmp v. Garofi-ţe-de-munte (v. garofiţă) (Dianthus compac-tus). 10 (înv.) v. Vetrice. Vetricea (Chrysanthemum vulgare). vâzdoăncă s.f. (bot; reg.) = vâzdoăgă. vâzdogeă s.f. (bot.; reg.) vâzdoguţă. vâzdoguţă s.f. (bot; reg.) vâzdogeă. veac s.n. 11 secol, <înv.> sută. Friedrich von Schiller s-a născut şi a creat în veacul al XVIII-lea. 2 (urmat de determ. în gen., indică o perioadă marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific, de o personalitate importantă sau de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii, fapte etc.) epocă, eră, ev, perioadă, secol, timp, vreme, <înv. şi pop.> vârstă1. în veacul lui Ştefan cel Mare s-au ridicat multe biserici în Moldova. Teritoriul a fost ocupat în veacul feudalismului timpuriu. 3 (indică totalitatea persoanelor care trăiesc în aceeaşi perioadă de timp sau totalitatea acţiunilor, faptelor omeneşti etc. care caracterizează o anumită perioadă de timp) epocă secol, vreme. în opera sa a surprins neliniştea şi aspiraţiile veacului. 4 (pop. şi fam.) v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). 5 (art; ist.; astăzi rar; nm. pr.) Veacul de Mijloc = Veacul din Mijloc v. Evul de Mijloc (v. ev). Evul Mediu (v. ev). II (relig. creştină; şi, art., veacul de apoi; exprimă durata absolută) eternitate, vecie, veşnicie, viaţa de veci (v. viaţă), viaţa veşnică (v. viaţă), <înv.> vecuire, viaţa de veac (v. viaţă), viaţa de vecie (v. viaţă), viaţa veacului (v. viaţă), viaţa vecilor (v. viaţă). Veacul de apoi este fericirea veşnică de care se vor bucura 2025| vechitură drept-credincioşii după moarte. III (la sg.; meteor.; reg.; adesea cu determ. care arată felul) v. Timp. Vreme, veacă s.f. (reg.) 1 (la sită, ciur, baniţă etc.) v. Ocol. Văcălie. Veşcă. 2 (la pietrele morii sau la râşniţă de măcinat cereale) v. Ocol. Văcălie. Veşcă. 3 v. Bată. Betelie. 4 (la pălărie) v. Bor. Margine. vecăr s.n. (german.) v. Ceas deşteptător. Deşteptător. vecernie s.f. 1 (de obicei precedat de prep. sau de loc. prep.) chindie, <înv. şi reg.> avecer-nie, liturghie, subamiază, sunimiez, ujină, <înv.> pomerează, pomeridă. Pe la vecernie au ieşit în parc. 2 (relig.; la creştinii ortodocşi; reg.) v. Denie, vecâu s.n. closet, toaletă, budă, hazna, latrină, plimbătoare, privată (v. privat), tron1, <înv. şi reg.> pişătoare, retiradă, umblătoare (v. umblător), <înv.> baie1, ieşitoare, plimbare, cheneaf, căcăstoare, căcăş-cioară, căcătoare (v. căcător), cabinet, cabinet de toaletă. în cele mai multe şcoli veceurile au fost modernizate. vechi1 vb. IV. 1 intr., refl. (biol; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. îmbătrâni. Trece. Veşteji. 2 tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indicâ mai ales obiecte sau părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. vechi2, veche adj. 11 trecut2. Această tradiţie s-a păstrat din timpuri vechi. Nu vrea să reînvie o amintire veche. 2 (despre popoare, civilizaţii, culturi ale unor popoare etc.) antic. Neoclasicismul s-a bazat pe elemente ale culturii vechi greceşti şi latine. 3 (despre populaţii, limbi, obiecte etc.) arhaic, primitiv, străvechi. Studiază civilizaţiile vechi. în mormântul descoperit s-au găsit unelte vechi de fier. 4 (despre lucruri, construcţii etc.) bătrânesc. Lângă casa veche s-a construit una nouă, modernă. Pe pereţi atârnă covoare vechi, cu motive olteneşti. 5 (despre datini, tradiţii, obiceiuri etc.) bătrânesc, patriarhal, tradiţional, anticvat, <înv.> obiceainic. Toţi din familie păstrează tradiţiile vechi, moştenite din generaţie în generaţie. 6 bătrân, străvechi, cărunt. Schitul se află în mijlocul unei păduri vechi. 7 arhaic, vetust. Interiorul casei bătrânilor avea un aer vechi. 8 (despre boli) cronic. O hepatită veche îi macină sănătatea. 9 (lingv.; despre cuvinte, expresii, construcţii etc.) arhaic, învechit. Se ocupă cu studiul cuvintelor vechi din limba română. 10 (lingv.) veche macedoneană = limbă macedoneană, macedoneană (v. macedonean). Vechea macedoneană este o limbă indo-europeană înrudită cu greaca veche, vorbită de vechii macedoneni; veche siriană = siriacă (v. siriac). Vechea siriană este o limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică, considerată o limbă moartă, fiind folosită astăzi numai ca limbă liturgică de către catolicii şi iacobinii sirieni, de nestorieni, precum şi de alte culte; veche slavă = limbă slavă veche, limbă veche slavă, paleoslavă, slavă veche (v. slav), limbă slavică, bulgară veche (v. bulgar), slavă bulgară (v. slav), slavă bulgărească (v. slav), slavă bisericească (v. slav), slavă veche bisericească (v. slav). Limba veche slavă este o limbă dispărută, de origine indo-europeană. 11 (în opoz. cu „tânăr) înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Bătrân. Vârstnic. 12 (art.; fam.) vechea gardă = garda veche (v. gardă), în institut, din vechea gardă n-au mai rămas decât câţiva cercetători experimentaţi. 13 (fam.; despre oameni) v. Incorigibil. Inveterat. înrăit. Necorigibil. 14 (înv.; despre vârstă) v. Avansat. înaintat. 15 fig. (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, vrednic, bătrân. Este un vechi cercetător în astronautică. I11 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) folosit, întrebuinţat, purtat2, uzat, nasol, naşpa, naşpet. Flaneaua veche trebuie aruncată. 2 (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) degradat, deteriorat, învechit, ponosit, ros, stricat, tocit, uzat, rău, picnit, rănţuit, amărât. Şi-a peticit paltonul vechi. 3 (mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) degradat, delabrat, deteriorat, învechit, stricat, uzat, hardughit, hârbuit, hodorogit, rău, jerpelit, paradit, rablagit, răblărit, <înv. şi reg.> dezblehuit, ciorsăit, dăulat, hârbăluit, hrentuit, <înv.> vătămat, obosit, îmbătrânit, ruinat, jigărit, cealapa. Fotoliile vechi au fost reparate. 4 (despre elemente de construcţie, construcţii, imobile etc.) dărăpănat, degradat, deteriorat, măcinat2, părăginit, ruinat, stricat, părăduit, slab, hurbuluit, răntuit, stârcit, amărât, deşirat. Conacul vechi a fost iniţial o construcţie foarte frumoasă. 5 (în opoz. cu „proaspăt”; mai ales despre produse de panificaţie) rece, tare, uscat2. Spre seară, în brutărie este numai pâine veche. 6 (despre materii organice, alimente, preparate etc.) acrit, acru, alterat, clocit2, descompus, fermentat, înăcrit, învechit, stătut2, stricat, <înv. şi pop.> searbăd2, împuţit, jignit, mocnit, sărbezit, scopt, trândav2. Mâncarea veche trebuie aruncată 7 (despre ouă) clocit2, stricat, tulbure. Ouăle vechi nu pot fi consumate. 8 (despre băuturi alcoolice) bătrân, ros. Vinurile vechi sunt cele mai căutate. A tratat oaspeţii cu o ţuică veche. II11 (despre, concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vetust, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare veche. 2 (despre idei, concepţii etc.) depăşit, învechit, perimat, retrograd, vetust, mucegăit Mulţi oameni au încă idei vechi, refractare la tot ce este nou. 3 arhicunoscut, banal, depăşit, răscunos- cut, ştiut2, ultracunoscut, supercunoscut, ultracunoscut, prăfuit, fumat2, răsuflat, trezit2. A spus un banc vechi şi nimeni nu a râs. IV (art.; relig.; nm. pr.) Vechiul Testament = Legea lui Moise (v. lege), Legea Veche (v. lege), Testamentul cel Vechi (v. testament), Testamentul Vechi (v. testament), <înv.> Cartea cea Veche (v. carte). Cartea Veche (v. carte), Palia, Scriptura cea Veche (v. scriptură), Scriptura Veche (v. scriptură), Vechea Lege, Vechea Scriptură. Vechiul Testament este prima dintre cele două părţi distincte ale Bibliei, recunoscută de iudaism şi de creştinism, care cuprinde textele sfinte referitoare la credinţele religioase şi la viaţa poporului evreu (până la naşterea lui lisus Hristos); (înv.) Vechea Lege = Vechea Scriptură v. Legea lui Moise (v. lege). Legea Veche (v. lege). Testamentul cel Vechi (v. testament). Testamentul Vechi (v. testament). Vechiul Testament, vechie s.f. (înv.) 1 (şi nm. pr.) v. Antichitate. Vechime. 2 v. Vechime. Vetustate. Vetusteţe. vechietâte s.f. (înv.) v. Vechime. Vetustate. Vetusteţe. vechil s.m. 1 (în trecut) administrator, <în trecut> vătaf, <înv.> epistat, ispravnic, logofăt, pristav. Vechilul gospodărea munca de pe o moşie a unui boier sau a unei mănăstiri. 2 (înv.) v. Locţiitor. Substitut. 3 (polit.; înv.) v. Regent. 4 (jur.; înv.) v. Apărător. Avocat. Defensor. vechilâc s.n. (înv.) I (jur.) 1 (în trecut) v. Vechilet. 2 v. Abilitate. Andosament. Andosare. Delegaţie. împuternicire. Mandat. Procură. II (în trecut) v. Vechilet. vechilet s.n. I (jur.) 1 (în trecut) <înv.> carte de vechilimea, carte de vechilâc, scrisoare de vechilâc, vechilâc, vechilimea, vechilimet. Vechiletul era un act prin care se acorda împuternicirea de a acţiona în calitate de vechil. 2 (înv.) v. Abilitate. Andosament. Andosare. Delegaţie. împuternicire. Mandat. Procură. II (în trecut) <înv.> vechilâc. Vechiletul era calitatea sau slujba vechilului. vechilimeă s.f. (jur.; înv.) 1 v. Vechilet. 2 v. Abilitate. Andosament. Andosare. Delegaţie. împuternicire. Mandat. Procură, vechilimet s.n. (jur.; înv.) v. Vechilet. vechime s.f. 1 (şi nm. pr.) antichitate, <înv. şi reg.> vechitură, <înv.> învechime, străvechi-me, vechie. Peste tot în ţară sunt vestigii din vechime. 2 vetustate, vetusteţe, antichitate, <înv.> bătrâneţe, vechie, vechietâte, vechitură, vârstă1. Vechimea statuiei a fost confirmată. A studiat vechimea elementului autohton românesc în Transilvania înaintea venirii ungurilor. vechitură s.f. I (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) 1 zdreanţă, terfeloagă (v. terfelog). Şifonierul bătrânei este plin de vechituri mâncate de molii. Zilnic purta o vechitură de rochie. 2 rablă, rugină, ruginitu-ră, tărăboanţă, hârb, hleab, răbăgie, rebeagă, roajbă, şotroagă, jeg, răgălie. Păstrează toate vechiturile în boxă. Are o vechitură de vecie maşină. 3 fig. (iron.) v. Fosilă (v. fosil). I11 (înv. şi reg.; şi nm. pr.) v. Antichitate. Vechime. 2 (înv.) v. Vechime. Vetustate. Vetusteţe. vecie s.f. I (exprimă durata absolută) 1 (relig. creştină) eternitate, veac, veacul de apoi (v. veac), veşnicie, viaţa de veci (v. viaţă), viaţa veşnică (v. viaţă), <înv.> vecuire, viaţa de veac (v. viaţă), viaţa de vecie (v. viaţă), viaţa veacului (v. viaţă), viaţa vecilor (v. viaţă). Vecia este fericirea veşnică de care se vor bucura drept-credincioşii după moarte. 2 eternitate, nemurire, veşnicie, imorta-litate, perpetuitate, săvârşie, <înv.> fa-ră-moarte, nemuritorie, purure, pururelnicie, etern. Vecia naturii înfioară în raport cu perisabilitatea fiinţei umane. II (exprimă permanenţa unui lucru, unei stări, unei acţiuni, unei situaţii, unui sentiment etc.; adesea prin exagerare sau poetic) eternitate, veşnicie. Se cutremură de vecia morţii. vecin, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „distanţat”, „îndepărtat”; despre terenuri, clădiri, localităţi etc.) adiacent, alăturat, apropiat, contiguu, învecinat, lăturaş, <înv.> sinoriaş. Locurile lor de casă sunt vecine. 2 (despre oameni) vecinaş. O familie vecină i-a anunţat că cineva încearcă să pătrundă în casa lor prin efracţie. 3 (despre ţâri, teritorii etc.) învecinat, limitrof, mărginaş, <înv. şi reg.> mărginean, mărgi-nenesc, megieş, mejdaş, <înv.> înhotărât, megieşesc, megieşit. Avem relaţii foarte bune cu ţările vecine. I11 s.m., s.f. lăturaş, megieş, <înv. şi reg.> apropiaş, comşie, somsid, <înv.> îm-prejuraş, împrejurean, răzeş, răzoraş. Copiii vecinului sunt liceeni. 2 s.m. (în Ev. Med., în Mold.) v. Iobag. Şerb. 3 s.m. art. (vecinul; mai ales în textele religioase; înv.) v. Aproapele (v. aproape). Semen, vecinaş, -ă adj., s.m., s.f. I adj. (reg.; despre oameni) v. Vecin. I11 s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) lăturalnic. Vecinaşii erau ţărani aserviţi stăpânului feudal, veniţi din alte zone, care locuiau la marginea satului sau a moşiei. 2 s.m., s.f. (pop.) v. Vecinei. Vecinică. vecinătate s.f. 11 mărginăşie, megieşie, <înv.> vecinie. Cătunul se află în imediata vecinătate a comunei. 2 (în opoz. cu „depărtare”) apropiere, împrejurime, jur2, preajmă, proximitate, aret2, meleag, preabăt, <înv.> împrejmuire, împrejur, încon-jurime, lăturiş, prejmet, prejmuire. Sunt multe florării prin vecinătate. 3 adiacenţă, alăturare, apropiere, contiguitate. Vecinătatea geografică poate influenţa culturile etniilor care vin în contact. II (în Ev. Med., în Mold.) v. Iobăgie. Şerbie. vecinei, -eâ s.m., s.f. vecinică, veci-nioară, veciniţă, vecinuţă, vecinaş. vecini vb. IV. 1 refl. (înv. şi reg.; despre oameni, popoare, ţări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. învecina. Mărgini. 2 intr., tr. (în Ev. Med., în Mold.; sub. sau compl. indică oameni) v. Io-băgi. Şerbi. vâcinic, -ă adj. (înv.) = veşnic. vecinică s.f. vecinea (v. vecinei), vecinioară, veciniţă, vecinuţă, vecinaşă (v. vecinaş). vecinie s.f. 1 (înv.) v. Vecinătate. 2 (în Ev. Med., în Mold.) v. Iobăgie. Şerbie. vecimme s.f. (colect.; în Ev. Med., în Mold.) v. Iobăgime. vecinioară s.f. (pop.) v. Vecinea (v. vecinei). Vecinică. veciniţă s.f. (pop.) v. Vecinea (v. vecinei). Vecinică. vecinuţă s.f. (pop.) v. Vecinea (v. vecinei). Vecinică. vecsel s.n. (fin.; german.; înv.) v. Accept. Cambie. Poliţă2. Trată, vectăr s.m. (reg.) 1 v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer. 2 (ferov.) v. Cantonier. 3 (med.) v. Infirmier. 4 (în forma vehter) v. Gardian. Paznic. Păzitor, vectări'ţă s.f. (med.; reg.) v. Infirmieră (v. infirmier). Soră. Soră de caritate. Soră de ocrotire. vectocardiografîe s.f. (med.) vectografie. Vectocardiografia este o electrocardiografie care permite urmărirea directă pe un ecran de televiziune a biocurenţilor inimii. vectocardiogrămă s.f. (med.) vectogramă. Vectocardiograma este o diagramă obţinută la vectocardiograf. vectografie s.f. (med.) vectocardiografîe. vectogrămă s.f. (med.) vectocardiogramă. vector s.m. 1 (mat.) vector alunecător = vector glisant Vectorul alunecător este susţinut de o dreaptă care are libertatea de a aluneca de-a lungul acestuia; vector de poziţie = rază vectoare. Vectorul depoziţie este un segment de dreaptă orientat care uneşte un punct fix cu un punct mobil de pe o curbă dată; vector fix = vector legat. Vectorii ficşi au originea într-un punct fix; vector glisant = vector alunecător; vector legat = vector fix. 2 (mat., fiz.) vector unitar = versor. Modulul vectorului unitar este egal cu unitatea. vecui vb. IV. intr. 1 (înv. şi pop.; despre fiinţe) v. Exista. Fi. Trăi. Vieţui. 2 (pop.; despre oameni; adesea cu determ. modale) v. Duce2. Trăi. Vieţui. 3 (pop.; despre oameni; urmat de determ. locale) v. Domicilia. Fi. Locui. Sta. Şedea. Vieţui. 4 (jur.; pop.; despre oameni) v. Coabita. Convieţui. Locui. Trăi. Vieţui. 5 (înv.; despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) v. Dăinui. Dura2. Exista. Fi. Menţine. Păstra. Perpetua. Persista. Rămâne. Subzista. Trăi. Ţine. vecuire s.f. (exprimă durata absolută; relig creştină; înv.) v. Eternitate. Veac. Veacul de apoi (v. veac). Vecie. Veşnicie. Viaţa de veci (v. viaţă). Viaţa veşnică (v. viaţă). vedeă vb. II. I (predomină ideea de percepere cu ajutorul văzului) 1 tr. (compl. indică fiinţe, obiecte, elemente ale naturii etc.) a ochi2, a observa, a zări, a afla, a văi, a gini. A intrat în sală fără să-l vadă cineva. Printre nori a văzut Luceafărul-de-Seară. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică fiinţe, obiecte etc.) a (se) zări. L-a văzut printre spectatorii din sală. Turla catedralei se vede în depărtare. 3 intr., tr. (de obicei cu determ. |2026 „cu ochii”, „cu privirea”) a prinde, a apuca, a cuprinde, a îmbrăţişa. Cât vedeai cu ochii, şesurile şi văile abureau. 4 tr. (compl indică obiecte, lucruri etc.) a privi, a se uita, a se zăuita, <înv.> a socoti, a se bunghi. Arde de nerăbdare să vadă cadourile primite. 5 tr. (compl. indică filme, spectacole etc.) a privi, a urmări, a viziona. Au fost invitaţi să vadă spectacolul în avanpremieră. 6 refl. a se oglindi, a se proiecta, a se răsfrânge, a se reflecta, a se prevedea, a se străvedea, a se mira2, a se răsturna, a se scălda. Chipul ei se vede în apa limpede a lacului. 7 refl. (despre oameni) a apărea, a se arăta, a se ivi, a se zări, a spunta. Nu se mai vede pe la întrunirile noastre. 8 tr. (compl. indică obiecte, fiinţe etc.) a desluşi, a distinge, a observa, a percepe, a recunoaşte, a pricepe, <înv.> a lămuri. Cu noii ochelari vede bine lucrurile. 9 refl. (despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se delimita, a se desluşi, a se distinge, a se evidenţia, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa, a se detaşa, a umbri, a se desena, a se zugrăvi. Munţii se văd pe linia orizontului. 10 tr. a desluşi, a distinge, a înţelege, a pricepe. Se făcuse zi şi a văzut mai bine ce este în jurul lui. 11 tr., refl. recipr. (compl sau sub. indică oameni) a (se) întâlni, <înv. şi pop.> a se tâmpina, a (se) găsi, <înv. şi reg.> a (se) întâmpina, a (se) tâlni, a tălăli, <înv.> a se aduna, a se ajunge, a se răspunde. A văzut-o pe stradă pe prietena ei. Nu s-au mai văzut de foarte mult timp. 12 refl. (mai ales în formule de salut; despre oameni) a se revedea. Să ne vedem cu bine! 13 tr. (constr. cu forma neacc. a pron. în ac.; compl. indică oameni, obiecte, fenomene etc. percepute anterior) a aminti, a rememora. Când se uită la băiat, îl vede pe tatăl lui. 14 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu”) a se duce2, a merge, a (se) vizita, a frecventa. în fiecare sâmbătă se vede cu mătuşa ei. 15 tr. (compl indică ţâri, aşezări, obiective turistice etc.) a merge, a vizita, a cerca, a cerceta, a petrece, <înv.> a socoti. îi place să vadă muzee, în concediu a văzut câteva capitale europene. 16 tr. (med., med. vet.; despre medici; compl. indică pacienţi) a consulta, a examina. Medicul l-a văzut imediat ce a fost adus de ambulanţă. 17 refl. unipers. a se afla, a se găsi, a se întâlni, a se zări, a se pomeni. Aşa ceva nu se mai vede. 18 tr. (compl. indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) a cerceta, a controla, a inspecta, a revedea, a revizui, a verifica, a ţărcălui, <înv.> a legitima, a revedui, a teorisi. Inspectorii au văzut toate actele financiare ale firmei. 19 tr. (compl. indică texte, scrieri, cărţi etc.) a citi, a lectura, a parcurge, <înv. şi pop.> a spune, a zice, a străbate, <înv.> a număra2. A văzut scrisoarea în întregime. A văzut tot catalogul bibliotecii, dar nu a găsit cartea căutată. 20 tr. (compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) a apercepe, a observa, a percepe, a 2027| vederos remarca, a reţine, a sesiza, a surprinde, a zări, <înv. şi pop.> a însemna, <înv.> a descoperi, a privi. Era atât de distrat, mcaf nu a văzwf nowZ look al fetei. 21 refl. a se constata, a se impune, a se observa, a se remarca. Privind cu atenţie picturile celor doi artişti, se vede, din primul moment, o mare deosebire între ele. 22 refl. (despre oameni) a se afla, a se găsi, a se pomeni, a se trezi. Pe neaşteptate, înotătorul s-a văzut în mijlocul vârtejului. 23 tr. (compl. indicâ o anume perioadă de timp) a trăi, a ajunge, a apuca, a prinde. Era convinsă că va vedea ziua în care fiul ei se va aşeza la casa lui. 24 tr. a-şi imagina, a-şi închipui, a-şi înfăţişa, a-şi reprezenta, a-şi reproduce, <înv.> a răduce,. a-şi figura. Nu vede cum va fi momentul reîntâlnirii după atâţia ani. încearcă să vadă scena duelului. 25 intr. (impr.; despre surse de lumină) v. Eclata. Lumina. Scânteia. Sclipi. Străluci. II 1 tr. a constata, a înţelege, a observa, a pricepe, a remarca, a sesiza, a zăpsi, <înv.> a paratirisi, a şucări. A văzut că un virus a pătruns în computer. 2 refl. impers. a se cunoaşte, a se observa, a se remarca. După ordinea din casă, se vede că ai fost tu aici. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a căuta, a îngriji, <înv. şi reg.> a griji, <înv.> a se câştiga, a se îngrijălui, a se nevoi. Rămâi acasă şi vezi de treburile gospodăriei! 4 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a îngriji, <înv. şi reg.> a socoti. La fermă, în sarcina ei este să vadă de păsări. 5 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se interesa, a se îngriji, a se ocupa, a se preocupa, <înv. şi pop.> a se uita, a umbla, <înv. şi reg.> a purta, <înv.> a se nevoi. Vede de cazarea turiştilor. 6 intr. (constr. cu pron. pers. în dat.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a-şi căuta, a se interesa, a se ocupa, a se preocupa. Vezi-ţi de problemele tale, că de ale mele mă îngrijesc singur! 7 tr. a căuta, a încerca, a se sili, a se strădui, a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi, <înv.> a sta, a tenta. Vezi să nu plângi când îl întâlneşti! 8 tr. (compl. indicâ mai ales calităţi, manifestări, acţiuni ale oamenilor) a admira, a aprecia, a preţui. Nu-şi dă seama ce vede la el. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) visa. O vede pe fiica ei mare soprană. Deja se vede avocat cu renume. 10 tr. (compl. indicâ bani, bunuri etc.) a căpăta, a obţine, a primi, a scoate. Nu vede un ban de la el dacă nu îl roagă frumos. 11 tr. (mai ales fam.; compl. indică sume de bani, datorii etc.) a încasa, a primi. La sfârşitul lunii ar trebui să-şi vadă banii împrumutaţi. 12 tr. (bis.; înv. şi pop.; despre Dumnezeu sau despre sfinţi; compl. indică oameni) v. Ajuta. Milui. 13 tr. (înv.; despre Divinitate, soartă, destin; compl. indicâ oameni) v. Bate. Pedepsi. 14tr. (înv.; compl. indică fiinţe) v. Pedepsi. III 1 tr. (compl. indicâ manifestări, realizări, creaţii etc. ale oamenilor sau realităţi din mediul înconjurător) a cerceta, a examina. Faptele care s-au petrecut atunci trebuie să fie văzute cu multă atenţie. Decanul vede situaţia şcolară a studenţilor propuşi să plece într-o tabără de studii. 2 tr. a cerceta, a se documenta, a se informa, a studia, <înv.> a se pliroforisi. A văzut dacă nu s-a mai scris despre acest subiect. 3 tr. (compl. indică manifestări, acţiuni, atitudini etc. ale oamenilor sau situaţii, stări etc.) a aprecia, a considera, a crede, a găsi, a socoti. Vede gestul său ca un semn al dorinţei de împăcare. 4 refl.,tr. (sub. sau compl. indicâ oameni; cu determ. elem. pred. supl.) a (se) considera, a (se) crede, a (se) închipui, a (se) socoti, a (se) visa, a (se) ţine. Se vede îndreptăţit să-şi ceară drepturile. Până la ultima evoluţie din întrecerea sportivă membrii comisiei de arbitraj l-au văzut câştigătorul medaliei de aur. 5 tr. a concepe, a gândi, a imagina, a-şi închipui. Trebuie să vezi altfel viaţa. 6 tr. a se asigura, a se convinge, a se încredinţa, <înv.> a se pliroforisi, a se siguripsi. Trage de mânerul portierei ca să vadă că a încuiat-o. 7 tr. a constata, a concluziona, a înţelege. După multe discuţii, au văzut că nu pot urma această cale. 8 refl. unipers. a însemna, a se observa, a reieşi1, a rezulta, a urma, a se desluşi, a se desprinde. Din cele relatate se vede că nu spune adevărul. 9 refl. (la ghicitul în cărţi) a se arăta, a cădea, a reieşi. în cărţi s-a văzut că în curând va avea o mare bucurie. 10 tr. (pop.) v. Obţine. Realiza. 11 tr. (fam.; compl indică un domeniu al cunoaşterii, o artă, un meşteşug etc.) v. Cunoaşte. Pricepe. Stăpâni. Şti. IV refl. (cu val de semiauxil. de modalitate şi constr. mai ales cu un vb. la conjunct, ori la inf; fam.) v. Arăta. Părea. Semăna2. V (la imper., pers. 2 sg. vezil; cu val. de interj.) 1 (atrage atenţia asupra unei persoane, asupra unui lucru sau asupra comunicării care urmează) iată!, uite!, ia!, iacă1!, ian!, <înv. şi reg.> ni!, inga!, ningă!, no! Vezi! Vine! Vezi! Se înseninează! 2 (exprimă o concesie) ei!, apoi! Vezi, nu am ce face, trebuie să accept ce-mi ceri. Vezi, fie cum zici tu! vedeâlă s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Vedare. 2 (fiziol; înv.) v. Ochi1. Văz. Vedere, vedenie s.f. 11 (în credinţele religioase) apariţie, arătare, revelaţie, viziune, <înv.> arătat, uimire, vedere. Vedenia Sfintei Paras-cheva în vis i-a creat o profundă linişte sufletească. 2 (mitol. pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, viziune, <înv. şi pop.> nălucitu-ră, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moro-meţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă, vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că vedeniile sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. 3 chip, imagine, spectru, umbră, vedere, viziune. Este obsedat de vedenia morţii. 4 fantasmagorie, închipu- ire, nălucire. Are vedenii din cauza febrei. 5 halucinaţie, închipuire, nălucă, nălucire, năzăreală, năzărire, <înv.> vedere. Alcoolul produce vedenii. 6 (înv. şi pop.) v. Vedere. 7 (pop.) v. Minune. Miracol. 8 (fiziol.; înv.) v. Ochi1. Văz. Vedere. 9 (înv.) v. Imagine, înfăţişare. Reprezentare. Viziune. II fig. (rar) v. Iluzie. închipuire. Miraj. Nălucire. Părere. Umbră. vederâ vb. I. 1 intr. (reg.; despre surse de lumină) v. Eclata. Lumina. Scânteia. Sclipi. Străluci. 2 tr. (înv.) v. Arăta. Demonstra. Dovedi. Manifesta. Vădi. vederât s.n. (reg.) v. Vedere, vedere s.f. 11 <înv. şi pop.> vedeală, vedenie, vederat. La vederea lui s-a schimbat la faţă. 2 (fiziol.) ochi1, văz, privire, <înv. şi reg.> văzut1, <înv.> vedeală, vedenie, vistă. Strigidele au vederea şi auzul excepţionale. Lunetiştii au vederea foarte ageră. 3 lumină, lumina ochiului (v. lumină), lumina ochilor (v. lumină). Orbii au ochii lipsiţi de vedere. Cu cât îmbătrâneşte, vederea i se stinge. 4 câmp vizual, unghi vizual, orizont vizual, spaţiu vizual. în vederea lui a apărut imaginea splendidă a muntelui. 5 vizibilitate. Vederea pe autostradă este redusă din cauza ploii torenţiale. 6 chip, imagine, spectru, umbră, vedenie, viziune. 7 deschidere, perspectivă1, privelişte, <înv. şi reg.> priveală, <înv.> prospect1. Hotelul are vedere spre mare. 8 cadru, peisaj, privelişte, scenă, tablou, sit1, <înv.> priveală, privire, tabel, seir, decor. O vedere minunată ne apare în faţă după ridicarea ceţii. 9 (înv. şi pop.; urmat de determ. în gen. care indicâ sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. 10 (pop. şi fam.) v. Alură. Aspect. Chip. Fason. Făptură. înfăţişare. 11 (pop.) v. întâlnire. întrevedere. 12 (med., med. vet.; pop.) vedere scurtă v. Hipometro-pie. Miopie. Miopism. 13 (constr. cu vb. „a se duce”, „a veni” şi precedat mai ales de prep. „în”; înv. şi reg.) v. Vizită. 14 (înv.) v. Privire. Privit. Uitare. Uitat1. 15 (înv.) v. Aer1. Aspect. Chip. Expresie. Faţă. Figură. Fizionomie. înfăţişare. Mină2. Obraz. 16 (mitol. pop.; înv.) v. Apariţie. Arătare. Duh.. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. 17 (în credinţele religioase; înv.) v. Apariţie. Arătare. Revelaţie. Vedenie. Viziune. 18 (înv.) v. Halucinaţie. închipuire. Nălucă. Nălucire. Năzăreală. Năzărire. Vedenie. II (concr.) 1 ilustrată. A primit o vedere din Spania. 2 (reg.) v. Lumânare. 3 (anat.; reg.) v. Pupilă. II11 concepţie, convingere, gând, idee, judecată, opinie, părere, principiu, viziune, convicţiune, existimaţie, optică, orientare. Ea are altă vedere în legătură cu subiectul abordat. 2 intenţie, proiect. -Ce ai în vedere pentru viitor? 3 (înv.) v. Aprehensiune. Comprehensiune. Comprehensivitate. înţelegere. Pricepere, vederos, -oâsă adj. I (înv. şi reg.) 1 v. Văzut2. Vizibil. 2 (despre aştri, surse de lumină) v. Luminos. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. vedetă Strălucitor. Străluciu. 3 (despre lumină sau despre surse de lumină) v. Clar. Limpede. Lucitor. Scânteietor. Sclipitor. Strălucit. Strălucitor. Străluciu. 4 (despre spaţii, obiecte) v. Luminat2. 5 (în opoz. cu „opac”, „colorat”; despre sticlă, lentile) v. Alb. Clar. Incolor. Transparent. I11 (înv. şi reg.; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 2 (înv.; despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) v. Apreciat. Cinstit. Onorabil. Onorat. Preţuit. Respectabil. Respectat. Stimat. Venerabil. 3 (înv.; despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Grandios. Măreţ. Splendid, vedetă s.f. 1 (cinemat., muz., teatru) divă1, monstru sacru, star, stea. Marilyn Monroe a fost una dintre vedetele cinematografului american. 2 (milit.; înv.) v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe. vedică s.f. (lingv.) limbă vedică, sanscrită vedică. Vedele şi comentariile vedice sunt scrise în vedică. vedi'sm s.n. (teol., filos.) brahmanism primitiv. Vedismul reprezintă ansamblul credinţelor şi ritualurilor cuprinse în Vede. vedrişoără s.f. vedriţă, vădruţă. Aduce vin la masă într-o vedrişoără. vedrît s.n. (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Vădrărit. vedri'ţă s.f. vedrişoără, vădruţă. veget, -ă adj. (latin.; înv.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. vegetă vb. I. intr. I (bot.; despre plante) a creşte, a se dezvolta, a trăi, <înv. şi reg.> a se stăvi, a se învoalbe. Cactuşii vegetează în condiţii de uscăciune. II fig. 1 (despre oameni) a lâncezi, a mocni, a tânji. Toată ziua vegetează în pat. 2 a lâncezi, a stagna, a tânji. Viaţa oraşului vegetează. vegetâbil, -ă adj., s.f. {înv.) I adj. 1 (bot.) v. Vegetal. 2 (biol.) v. Vegetativ. II s.f. v. Vegetală (v. vegetal). vegetal, -ă adj., s.f. I adj. 1 (bot.) <înv.> plantar2, vegetâbil, vegetativ. Regnul vegetal cuprinde totalitatea plantelor. Unele animale mănâncă numai hrană vegetală. Celulele vegetale nu au o formă fixă. Bolile plantelor sunt studiate de patologia vegetală. 2 (biol; înv.) v. Vegetativ. II s.f. 1 (mai ales la pl. vegetale; bot.) plantă1, <înv.> sad, varză, vegetabilă (v. vegetâbil). Vegetalele se caracterizează prin prezenţa clorofilei. Rozătoarele se hrănesc cu vegetale. 2 (arg.) v. Ca-nabis. 3 (arg.) v. Marijuana, vegetâre s.f. 1 (bot.) creştere, dezvoltare, vegetaţie, crescut1.2 fig. langoare, lâncezeală, lâncezire, moleşeală, moleşire, toropeală, toropire, amorţeală, blegire, eclipsă, letargie, mocneală, vegetaţie, blegeală, bleojdire, afion. Cu greu se desprinde din starea de vegetare provocată de caniculă. vegetarian, -ă s.m., s.f. erbivor. Unii vegetarieni se hrănesc numai cu produse vegetale, excluzând lactatele, ouăle şi mierea. vegetariamsm s.n. <înv.> vegetarism. Vegetarianismul este un regim alimentar format numai din vegetale (şi lactate). vegetarism s.n. (înv.) v. Vegetarianism. vegetativ, -ă adj. 11 (biol) <înv.> vegetâbil, vegetal. Inconştientul poate dirija viaţa vegetativă a unui organism uman. 2 (bot.; înv.) v. Vegetal. II fig. (despre viaţa, existenţa oamenilor) afiost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tern. Viaţa ei în acel mic oraş a fost vegetativă. vegetâţie s.f. I (bot.) 1 înveliş vegetal. Aceşti munţi sunt numai stânci lipsite total de vegetaţie. 2 floră, populaţie de plante. Vegetaţia din zona temperată este foarte variată. 3 verdeaţă, verzime, verziş, <înv. şi reg.> verde, <înv.> varză, verdură, verzeală. Primăvara, pământul începe să se acopere de vegetaţie. I11 (bot.) creştere, dezvoltare, vegetare, crescut1. Vegetaţia cactuşilor are loc în condiţii de uscăciune. în zonele mai reci perioada de vegetaţie a grâului este mai lungă. 2 fig. (rar) v. Amorţeală. Blegire. Eclipsă. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Letargie. Mocneală. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. Vegetare. III (mai ales la pl vegetaţii; anat., med.; şi vegetaţii adenoide) polip. Copilul vorbeşte pe nas din cauza vegetaţiilor adenoide. veghe s.f. 11 nesomn, trezie, vigilitate, veghere, <înv.> vigilie. îl doare capul din cauza veghei prelungite din noaptea trecută. 2 trezie, <înv. şi pop.> priveghere, <înv. şi reg.> priveghi, privegheală. Este greu să-ţi menţii veghea când eşti foarte obosit. 3 veghere, vegheat1. îşi aminteşte, cu emoţie, nopţile de veghe la căpătâiul mamei bolnave. 4 (în practicile relig. creştine) priveghere, priveghi, vegheat1, veghere, prevedenie, prevedere, <înv.> privegheat. Seara, la veghe, se adună toate neamurile mortului. I11 pază, strajă, străjuire, supraveghere, veghere, păzit1, priveghi, <înv. şi pop.> priveghere, păzeală, <înv.> riazirie, păzire, străjnicie, viglă. La instituţiile importante serviciul de veghe este asigurat zi şi noapte de o firmă specializată. Pentru a se feri de hoţi, proprietarii au întărit veghea domeniului cu încă două persoane. 2 gardă, pază, strajă, <înv. şi reg.> aret1. Soldatul stă de veghe trei ore. III (concr.) 1 (milit.) paza, santinelă, strajă, caraulă, pândar, străjer, caraulaş, şălbocar, şilboc, <înv.> boactăr, vartă2, vedetă, vigilie, viglă. Veghea se află în post, la intrarea în garnizoană. 2 (înv.) v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer. veghea vb. II. I tr. 1 (compl. indică locuri, obiective, bunuri etc.) a păzi, a străjui, a supraveghea, <înv. şi pop.> a priveghea, <înv.> a străji, a străşnici, a ţepui1, a epistasi. Paznicul veghează intrarea în instituţie. L-a rugat pe vecinul său să-i vegheze vila cât timp este plecat în delegaţie. 2 (compl. indică oameni) a păzi, <înv.> a socoti. în parc, mamele îşi veghează copiii. Gardienii veghează, în închisori, deţinuţii. 3 (compl. indicăy desfăşurarea unor acţiuni, evoluţia unor |2028 fenomene, a unor stări etc.) a supraveghea, <înv.> a surveghea. Poliţiştii de la circulaţie veghează desfăşurarea traficului în zona cea mai aglomerată a oraşului. Medicii veghează evoluţia stării bolnavului. 4 (în practicile relig. creştine; compl indică morţi) priveghea, a păzi. Rudele şi prietenii apropiaţi l-au vegheat toată noaptea pe defunct. 5 (înv. şi reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Ocroti. Păzi. Prezerva. Proteja. Salvgarda. 6 (înv.; compl. indică datini, obiceiuri etc.) v. Păstra. Respecta. Ţine. II refl. (înv.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Apăra. Feri. Păzi. vegheât1s.n. 1 veghe, veghere. 2 (în practicile relig. creştine) priveghere, priveghi, veghe, veghere, prevedenie, prevedere, <înv.> privegheat. vegheât2, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent 2 (despre fiinţe) v. Deştept. Neadormit. Treaz. 3 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) v. Clar. Desluşit. Evident. Făţiş. Limpede. Manifest. Vădit. Vizibil, veghere s.f. 11 păzire, străjuire, supraveghere, <înv.> epistasie. Pentru vegherea proprietăţii foloseşte camere de luat vederi. 2 pază, strajă, străjuire, supraveghere, veghe, păzit1, priveghi, <înv. şi pop.> priveghere, păzeală, <înv.> nazirie, păzire, străjnicie, viglă. 3 veghe, vegheat1.4 (în practicile relig. creştine) priveghere, priveghi, veghe, vegheat1, prevedenie, prevedere, <înv.> privegheat. 5 (rar) v. Nesomn. Trezie. Veghe. II (înv.) v. Atenţie. Băgare de seamă. Circumspecţie. Grijă. Lua-re-aminte. Precauţie. Prevedere. Prudenţă, veghetor, -oâre s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. (astăzi rar) v. Pază. Paznic. Păzitor. Strajă. Străjer. 2 s.m., s.f. (astăzi rar) v. Supraveghetor. 3 s.m., s.f. (înv.) v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. 4 s.f. (înv.; la stână) v. Celar. II adj. (înv. ; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent. vegliotă s.f. (lingv.) dialect vegliot. Vegliota se vorbea în insula dalmată Veglia. vehement, -ă adj. 1 (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) fulminant, viguros, violent, virulent. Protestul de stradă a fost vehement. A scris un editorial vehement. 2 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, violent, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament vehement. vehemenţă s.f. 1 bruscheţe, violenţă, virulenţă. Era jenată de vehemenţa gesturilor lui. De multe ori vehemenţa ieşirilor lui faţă de 2029| venă subalterni depăşeşte normalul 2 impetuozitate, înfocare, violenţă, vivacitate, <înv.> aprigime, aprijune. îl sperie vehemenţa cu care ripostează. îi critică cartea cu o vehemenţă nestăpânită. 3 tărie, vigoare. îşi susţine ideile cu vehemenţă. vehicul s.n. (transp.) mijloace de circulaţie (v. mijloc), mijloace de locomoţie (v. mijloc), mijloace de transport (v. mijloc). Până la serviciu se deplasează cu diferite vehicule: autobuz, tramvai sau metrou. vehiculă vb. I. tr., refl. (compl. sau sub. indică ştiri, zvonuri etc.) a (se) difuza, a (se) duce2, a (se) împrăştia, a (se) întinde, a (se) propaga, a (se) răspândi, a răzbate, a (se) transmite, a (se) ebruita, <înv. şi pop.> a purta, a (se) lăţi, a (se) risipi, a vântura, <înv.> a (se) povesti, a (se) răsfira, a (se) vesti, a pătrunde, a trâmbiţa, a zbura, a clopoţi, a merge, a se umfla. Vehiculează prin vecini bârfe pe seama lor. Totdeauna veştile rele se vehiculează peste tot. vehter s.m. (reg.) = vectăr. vejie s.f. (bot.; la porumb; reg.) 1 v. Cocean. Strujan. 2 Cocean. Ştiulete. 3 v. Pănuşă. vel-logofât s.m. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) logofăt mare, logofătul cel mare (v. logofăt), mare-logofat (v. mare1). Vel-logo-fătul era membru al Sfatului Domnesc, conducea cancelaria domnească, iar în lipsa domnitorului sau a mitropolitului prezida Divanul. 2 (polit.; în Ţările Rom., în timpul Regulamentului Organic; înv.) vel-logofât al dreptăţii v. Logofătul cel mare al dreptăţii (v. logofăt). Logofătul dreptăţii (v. logofăt). Mare-logofat al dreptăţii (v. mare1). vel-pahărnic s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) mare-paharnic (v. mare1), paharnic mare, paharnicul cel mare (v. paharnic). Vel-pahamicul era dregătorul cu funcţia de şef al paharnicilor. vel-pităr s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) mare-pitar (v. mare!).Vel-pitarul, care avea în subordine mai mulţi pitari, era însărcinat cu supravegherea bucătăriei domneşti, precum şi cu îngrijirea cailor şi a caleştilor domneşti. vel-portâr s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) mare-portar (v. mare1), portar mare. Vel-por-tarul îndeplinea, la curtea domnească, rolul de maestru de ceremonii. vel-portăr de Suceava s.m. (în Ev. Med., în Mold.; şi vel-portar al Sucevei) portar de Suceava, portar al Sucevei. Vel-portarul de Suceava era însărcinat cu apărarea capitalei şi a curţii domneşti moldovene. vel-sofragm s.m. (în epoca fanariotă, în Ţările Rom.) sofragi-başa. Vel-so-fragiul era şeful slujbaşilor de la curtea domnească. vel-şătrăr s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) mare-şătrar (v. mare1), şătrar mare. Vel-şătra-rul era şeful boierilor care aveau în grijă corturile domneşti şi tunurile şi care asigurau aprovizionarea armatei în timp de război. vel-vistiâr s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Mare-vistier (v. mare1). Marele-vistier (v. mare1). Vistier1. Vistiernic. vel-vornic s.m. 1 (în Ţările Rom.; sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea) vel-vomical obştii = vel-vornic al obştirilor = vel-vornic de obşte = vel-vornic de obştiri = mare-vomic al cutiei (v. mare1), mare-vor-nic de cutie (v. mare1), mare-vornic de obşte (v. mare1), marele-vornic al cutiei (v. mare1), mare-vornic al obştii (v. mare1), marele-vornic de cutie (v. mare1), vornic al obştii, vornic de cutie, vornic de obşte. Vel-vornicul de obşte administra casa sau cutia milelor şi avea atribuţii edilitare şi judecătoreşti; (în Mold.; sfârşitul sec. al XVI- II-lea şi în perioada Regulamentului Organic) vel-vornic de aprozi = vornic de aprozi. Vel-vornicul de aprozi prezenta pricinile în Sfatul Domnesc, urmărea executarea hotărârilor acestuia şi administra închisorile datornicilor; (în Ţările Rom.; sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea) vel-vornic de politie = marele-vornic de politie (v. mare1), vornic al politiei, vornic de politie. Vel-vornicul de politie avea atribuţii administrative, judecătoreşti şi financiare în capitalele celor două ţări româneşti. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Ma-re-vornic (v. mare1). Marele-vornic (v. mare1). Vornic. Vornicul cel mare (v. vornic). velâr, -ă adj. (fon.; despre consoane) gutural. „K” este o consoană velară. velatură s.f. (mar.) voalură. Velatura este ansamblul velelor unei nave. velă s.f. I (mar.) 1 (mai ales la pl. vele) pânze (v. pânză), lună, <înv. şi pop.> vetrelă, vânslă. Şi-a cumpărat o barcă cu vele pentru excursii pe mare. 2 velă latină = pânză latină. Vela latină este pânza triunghiulară învergată pe o antenă. II (nav.; astăzi rar) v. Velier. veleăt s.n. I (pop.) v. Trai. Viaţă. II (înv.) 1 v. Dată. 2 v. Dată. Moment. Termen. Timp. Vreme. Zi. 3 (ca unitate cronologică) v. An. veleitar, -ă adj. (despre oameni) ambiţios, pretenţios. Cu siguranţă va câştiga concursul, întrucât este o persoană veleitară. veleitâte s.f. 1 ambiţie, pretenţie, inaghie. Are veleitatea de a ajunge doctor. Nu are nicio veleitate să devină conducător. 2 (mai ales la pl veleităţi) pretenţie, <înv.> pretenderisire. Tânărul are veleităţi nobiliare. Actorul nutrea şi veleităţi literare. veletuf vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Trăi. Vieţui. veli vb. IV. (reg.) 1 refl. (mai ales despre oameni) v. Apărea. Arăta. Ivi. 2 tr., refl. (predomină ideea de transformare, de modificare) v. Preface. Schimba. Transforma. veli£r s.n. (nav.) 1 velă, <înv.> ventrilar. Velierul este o ambarcaţiune cu vele. 2 (rar) v. Corabie, velifer, -ă adj. (despre moluşte) veliger. Moluştele velifere sunt prevăzute cu velum. veliger, -ă adj. (despre moluşte) velifer. velinţă s.f. 1 cergă, cuvertură, faţă de pat, învelitoare, pătură, copertă, plocat, ţol, <înv. şi reg.> zăblău2, corgan, lăicer, lepedeu, leşier, mindir, ogheal, pocriş1, pocruţ, poneavă, procov, procoviţă, prostire2, scover-gă, strai, şterghină, verincă, segedea. Velinţele maramureşene sunt renumite pentru frumuseţea lor. 2 (pop.) v. Covor. Scoarţă. 3 (reg.) v. Păretar. velit adj., s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) 1 adj. (despre boieri) mare1. Boierii se împăr-ţeau în boieri veliţi, adică de rangul întâi, şi boieri de rangul al doilea. 2 s.m. magnat. Veliţii erau boierii de frunte. velnicâr s.m. (înv. şi reg.) v. Povarnagiu. velnici vb. IV. refl. (predomină ideea de transformare, de modificare; reg.) v. Preface. Schimba. Transforma, vâlniş s.m. (bot.) 1 Ulmus laevis; ulm, ulm-pedunculat, vânj. 2 Ulmus scabra; ulm, ulm-de-munte. 3 (reg.) v. Arţar. Paltin. Paltin-de-câmp (Acer platanoides). velniţâr s.m. (reg.) v. Povarnagiu. velniţă s.f. 1 (înv. şi reg.) <înv. şi reg.> povarnă, căzănărie, horincie, povama-gerie, povămărie, prefacanie, vinărsărie, <înv.> rachierie. Velniţa este o instalaţie pentru fabricarea ţuicii, a rachiului şi a spirtului. 2 (vit.; reg.) v. Cramă. veloce adj., adv. (rar) 1 (despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. 2 adv. (modal; muz.; indicâ modul de executare a unei piese muzicale) v. Repede. velocimetru s.n. (med.) fluxmetru. Cu velocimetrul se măsoară viteza de curgere a unui lichid într-un conduct. velocipedi'st s.m. (sport; rar) v. Biciclist. Ciclist. Rutier. velocitâte s.f. (rar) v. Celeritate. Iuţeală. Rapiditate. Repeziciune. Viteză, velodrom s.n. ciclodrom. Pe velodrom s-a organizat o competiţie naţională. velografie s.f. (tipogr.) autogravură. Prin velografie se obţin tipare de artă asemănătoare cu cele obţinute prin fotogravură. veltăr s.m. (reg.) 1 (med.) v. Infirmier. 2 (ferov.) v. Cantonier, veltăriţă s.f. (med.; reg.) v. Infirmieră (v. infirmier). Soră. Soră de caritate. Soră de ocrotire. velur s.n. (ind. text.) catifea, <înv. şi reg.> mancister, barşon, pluş, somot, <înv.> samet, urşinic2. îşi pregăteşte pentru serată rochia din velur verde. vemeliân s.n.,adj. (geol.) ludian. Vemelianul este ultimul etaj al eocenului. venal, -ă adj. (despre oameni) coruptibil, viciabil, <înv.> mitarnic. Unii oameni ai legii sunt, din nefericire, venali. venalitâte s.f. coruptibilitate, corupţie. Venalitatea este determinată şi de nivelul scăzut de trai. venă s.f. I (anat.) 1 vână, sfârc, viţă. Asistenta îi ia pacientului sânge pentru analize din venă. 2 venă cavă = <înv.> vâna cea găunoasă (v. vână), vână cavă, vână găunoasă. Vena cavă transportă sângele la inimă; venă portă = <înv.> vâna poartă (v. vană), vâna porţii (v. vână). Vena portă colectează sângele de la organele digestive şi îl transportă la ficat. II fig. (rar; de obicei constr. cu vb. „a avea”) v. Noroc. Şansă. vendetă |2030 vendetă s.f. 1 socoteală, răfuială. Ţine minte! Va veni şi timpul vendetei! 2 răzbunare, vindictă, răzbun2, răzbuneală, <înv.> băsău, despus, răscumpărare, răsplată, răsplătire, scumpărare, vrăjbie, vrăjbire. Nu se gândeşte decât la vendetă. Ura dintre cele două familii a dus la tot felul de vendete. venectazi'e s.f. (med.) 1 flebectazie. Venec-tazia este o dilataţie difuză a venelor. 2 flebectazie, varice, vine (v. vână), mătrice, <înv.> săculeţe (v. săculeţ). Venectazia este o dilataţie patologică permanentă a unor vene, frecventă mai ales la membrele inferioare. venepuncţie s.f. (chir.) puncţie venoasă. Prin venepuncţie se recoltează sânge din lumenul unei vene. venera vb. I. tr. 1 (compl. indică eroi, aspiraţii, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a exalta, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a engomia, <înv.> a fali, a falui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălţa, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, a apoteoza, a aureola, a înălţa, a ridica. Popoarele trebuie să-şi venereze eroii. 2 (compl. indică fiinţe) a adora, a diviniza, a idolatriza, a slăvi, <înv.> a cinsti, a evlavisi, a deifica, a zeifica, a idolatra. Tânărul îşi venerează mama. 3 (teol; compl. indică divinităţi) a adora, a sfinţi1. Credincioşii catolici şi ortodocşi o venerează pe Fecioara Maria. venerabil, -ă adj. (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări, creaţii ale lor) apreciat, cinstit, onorabil, onorat, preţuit, respectabil, respectat, stimat, stimabil, <înv.> apre-ţuit, cinsteş, considerat, omenit, preacinstit, respectuit, socotit2, vederos, văzut2. Este cel mai venerabil judecător din oraş. venerâre s.f. 1 adorare, adoraţie, divinizare, idolatrizare, slăvire, veneraţie, <înv.> cinstire. Venerarea femeii a fost şi rămâne o temă predilectă a poeziei din toate timpurile. 2 (teol.) adorare, adoraţie, cult1, sfinţire1, veneraţie, <înv.> despus, sfinţie. Este cunoscută venerarea Fecioarei Maria de către credincioşii catolici şi ortodocşi. 3 adorare, adoraţie, cult1, veneraţie, evlavie, idolatrie, idolatrare. venerat, -ă adj. 1 (mai ales în titulatura dată Divinităţii, suveranilor sau prelaţilor) lăudat, mărit3, preaînălţat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, preastrălucit, sanctificat, <înv. şi pop.> luminat2, prealuminos, <înv.> pohvălit,prealăudat, preaseninat, seninat2. Venerate Doamne, Ţie ne rugăm! Venerate împărate, ţi-am îndeplinit porunca! 2 (despre fiinţe) adorat, divinizat, idolatrizat, slăvit, <înv.> cinstit, seninat2, deificat, sacru, zeificat. A suferit când actorul venerat nu a mai jucat. veneraţie s.f. 1 adorare, adoraţie, cult1, venerare, evlavie, idolatrie, idolatrare. Actorul simte pentru eroul interpretat o adevărată veneraţie. 2 (teol.) adorare, adoraţie, cult1, sfinţire1, venerare, <înv.> despus, sfinţie. 3 adorare, adoraţie, divinizare, idolatrizare, slăvire, venerare, <înv.> cinstire, venesecţie s.f. (med.) flebotomie. Venesecţia este incizia unei vene. venetic, -ă adj., s.m., s.f. I (înv.) 1 s.m. v. Veneţian. 2 adj. v. Veneţian. II adj., s.m., s.f. (deprec.) v. Străin, veneţian, -ă s.m., s.f., ad[. 1 s.m., s.f. veneţi-ancă, <înv.> venetic. Veneţienii sunt cunoscuţi ca navigatori iscusiţi încă din sec. al V-lea . 2 adj. <înv.> venetic. A cumpărat un tablou al unui cunosct pictor veneţian. Are mobilă în stil veneţian. veneţiăncă s.f. veneţiană (v. veneţian). venrvb. IV. intr. 11 (despre fiinţe sau, p. ext., despre vehicule, vase etc. care se deplasează; de obicei cu determ. locale, exprimate prin adv. sau introduse prin prep. „la”, „în”, „până la”, „până în”) a accede, a ajunge, a sosi, <înv.> a deştinde, a merge, a chetandisi, a proftaxi. Excursioniştii vin la destinaţie după un drum obositor. Nava vine în port cu o mică întârziere. 2 (despre fiinţe) a sosi, a pica2. Chiar în acel moment a venit şi ea. 3 (despre fiinţe; mai ales cu determ. locale) a se apropia, a se trage, a apristui. Vino la mine, ca să-ţi dau ceva! Venind spre casă, s-a întâlnit cu un prieten. 4 (despre fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „dupa) a se lua, a merge, a se ţine. Multă lume vine după cortegiu. Câinele vine după stăpân. 5 (în opoz. cu „a ieşi”; despre fiinţe; cu determ. locale introduse prin prep. „în”, care indică un spaţiu delimitat) a merge, a intra, a păşi, a pătrunde, a luntra, <înv.> a deştinde. Au venit în peşteră printr-o spărtură a muntelui. A închis câinii pentru a nu veni în grădină. 6 (ca invitaţie sau ca îndemn; despre oameni) a intra. Veniţi, vă rog, în sală! 7 (despre oameni) a apărea, a se arăta, a se ivi, a se înfăţişă, a se prezenta, a se înfiinţa, <înv.> a asta, a se spune. După mai multe citaţii, a venit la proces însoţit de avocat. 8 (despre oameni) a pofti. Gazda roagă musafirii să vină la masă. 9 (despre oameni, colectivităţi etcurmat de determ. locale introduse prin prep. „în”) a năvăli, a da2, a răgădui1, a inunda. S-a speriat foarte tare când jandarmii au venit în curtea lui. 10 (jur.; despre martori sau despre inculpaţi; de obicei cu determ. ca „înaintea”, „în faţa17) a compărea, a se înfăţişă, a se prezenta. A venit în faţa judecătorului pentru a da informaţii în legătură cu cele întâmplate. 11 (în opoz. cu „a pleca”; despre fiinţe; de obicei cu determ. „înapoi”) a se înapoia2, a se întoarce, a reveni1, a se cârni, a se înturna, a merge, <înv. şi reg.> a se desturna, a proveni2, <înv.> a se toarce, a se turna1. A venit înapoi, acasă, seara târziu. 12 (despre obiecte, mărfuri, scrisori etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) a ajunge, a parveni, a sosi. I-a venit o scrisoare din străinătate. în sfârşit, i-a venit pachetul de la părinţi. 13 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică argumente, mărturii, soluţii etc.) a aduce, a arăta, a exprima, a expune, a formula, a prezenta, a relata, a desfăşură. A venit cu motivaţii convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. 14 (pop.; despre oameni) v. Angaja. Intra, încadra. Tocmi. 15 (bot.; pop.; despre plante) v. Fructifica. Rodi. 16 (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv. şi reg.; despre bani, bunuri etc.) v. Cădea. Cuveni. Reveni1. 17 (înv.; despre oameni) v. Conveni. împăca. înţelege, învoi. I11 (despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. „din7) a izvorî, a se arădui, <înv.> a obârşi, a se scure, a scaturi. Dunărea vine din munţii Pădurea Neagră. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; fiziol.; pop.; despre unele secreţii) v. Aluneca. Curge. Luneca. Picura. Prelinge. Scurge. 3 (înv.; despre râuri, fluvii etc.; cu determ. locale) v. Vărsa. II11 (cu determ. locale introduse prin prep. „din”, „de la”, „de unde”, care indică punctul de plecare; cumulează şi ideea originii sau a provenienţei) a proveni1, a purcede. Unele popoare migratoare au venit din Asia Centrală. Niciodată nu l-a întrebat de unde a venit. 2 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) a proveni1, a rezulta, <înv.> a atârna. Paguba vine dintr-o proastă gestionare a resurselor. 3 (lingv.; despre cuvinte, sensuri ale unui cuvânt, sunete; urmat de determ. introduse prin prep. „de la”, „din7) a deriva, a proveni1, a se trage. Cuvântul „bobocel” vine de la substantivul „boboc”. 4 (jur.; înv.; despre hotărâri, legi, documente, acte etc.) v. Emana. Proveni1. IV1 (despre momente ale zilei, fenomene, stări etc.) a se face, a se ivi, a începe, a se lăsa, a sosi. Porneşte la drum cum vine dimineaţa. 2 (despre timp sau despre unităţi, intervale, perioade de timp etc.) a sosi. Datoria trebuie plătită când vine ziua scadenţei. A venit momentul să se căsătorească. 3 (mai ales despre anotimpuri) a da2, a se face, a sosi. După o iarnă grea, a venit, în sfârşit, primăvara. 4 (despre fenomene ale naturii, calamităţi etc.) a se abate2, a sosi. O mare furtună a venit din senin asupra oraşului. 5 (despre fenomene meteorologice, dezastre naturale) a se întâmpla, a se produce, a surveni, <înv.> a supraveni. Seismul a venit în timpul nopţii. 6 (pop.; despre unităţi temporale, perioade de timp, anotimpuri etc.) v. Duce2. încheia. Sfârşi. Termina. Trece. V 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre fiinţe) a apuca, a căşuna, a se năzări, a se părea, <înv. şi reg.> a abate2, a tonca, a trăsni. Nu ştiu ce i-a venit de se comportă aşa nebuneşte. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre stări psihice, afective etc.) a apuca, a cuprinde, a încerca, a prinde, a-1 mârzi. Adesea îi vine disperarea. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; înv. şi pop.; de obicei urmat de o prop. sub. introdusă prin conj. „că”, exprimă credinţa, speranţa, îndoiala, teama, suspiciunea) v. Crede. Imagina. închipui. Năluci. Năzări. Părea. 4 (pop.; despre stări, acţiuni, procese etc.; cu determ. introduse prin prep. „din’7) v. Apărea. Decurge. Ieşi. Proveni1. Reieşi1. Rezulta. Urma. 5 (înv.; despre sentimente, 2031 | ventriculotomie senzaţii etc.) v. Preface. Schimba. Transforma. 6 fig. (despre necazuri, situaţii neplăcute etc.; cu determ. introduse prin prep. „peste”) a da2. O mare supărare a venit peste familia lor. 7 fig. (despre evenimente, stări, conflicte, procese sociale etc.) a apărea, a interveni, a se ivi, a se întâmpla, a se petrece, a se produce, a surveni. în viaţa lor a venit o schimbare majoră. VI (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „la”) a ajunge, a scăpa. în scurt timp a venit la conducerea institutului. VII 1 (despre aşezări, construcţii etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „lângă” etc.) a se afla, a fi, a se găsi, a se situa, a cădea, a zăcea. Scara palatului vine lângă lac. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre păr) a da2, a ajunge, a bate. Bretonul îi vine în ochi. 3 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc.) a i se potrivi, a i se văji. Pantofii îi vin perfect. 4 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi, a prinde, a-i şedea, a-i cădea. Rochia de mătase îi vine bine. 5 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre ţinută, culori etc.) a i se potrivi, a-1 prinde. Ţinuta sport îi vine perfect. Dintre culori, verdele îi vine cel mai bine. Noua coafură îi vine de minune. 6 (înv. şi reg.; despre manifestări, atitudini ale oamenilor, despre ţinută etc.; mai ales în constr. neg.) v. Cadra. Corespunde. Merge. Potrivi. VIII (înv. şi reg.) 1 (despre lucruri care pot fi cumpărate) v. Costa. Face. Fi. Preţui. Reveni1. Valora. 2 (despre corpuri, obiecte, greutăţi etc.) v. Avea. Cântări. IX (cop.) 1 (înv. şi pop.; în constr. impers.; cu sub. logic-pron. pers. în dat. şi cu nm. pred. exprimând o stare sufletească, un sentiment, o senzaţie etc.) v. Fi. încerca. Resimţi. Simţi. 2 (înv. şi pop.; cu un nm. pred. care indicâ modalitatea sau relaţia) v. Fi. 3 (pop.; formează pred. nominal cu un nm. pred.; despre fiinţe) v. Deveni. Face. X (la imper., pers. 2 vino!; cu val. de interj.) hai!, haide!, <înv. şi pop.> ghelai!, <înv.> ni! Vino mai repede, că pierdem autobuzul! veniâl, -ă adj. (despre greşeli, păcate, vini etc.) mărunt, mic, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, uşor2. L-au iertat pentru că greşeala lui a fost venială. A făcut o gafă venială. venimozitâte s.f. fig. (rar) v. Acrime. Fiere. Maliţie. Maliţiozitate. Otravă. Răutate. Venin, venin s.n. 11 (înv. şi pop.) v. Otravă. 2 (biol; înv. şi pop.) v. Bilă1. Fiere. 3 (med., med. vet.; pop.) v. Puroi. 4 (înv.) v. Toxicitate. II fig. maliţie, maliţiozitate, răutate, acrime, otravă, fiere, negreală, veni-mozitate catran. Editorialele unor ziare sunt scrise cu venin. veninâ vb. I. (înv. şi pop.) 1 tr. (compl indică fiinţe) v. învenina. Otrăvi. 2 tr., refl. fig. (compl. sau sub. indicâ oameni) v. Acri. Afecta1. Amărî. Cătrăni. Dezola. Indispune, îmbolnăvi. îndurera. înlăcrima. întrista, învenina. Mâhni. Necăji. Otrăvi. Pleoşti. Străpunge. Supăra. veninâriţă s.f. (bot.) Gratiola officinalis; avrămeasă, avrămească, cârstineasă, iarbă-de-om-sărac, mila-Domnului (v. milă), milostivă (v. milostiv), potroacă, veninât -ă adj. (pop.) 1 v. înveninat Otrăvit2. Veninos. 2 (despre plante, animale, substanţe etc.) v. Otrăvit2. Otrăvitor. Veninos, veninos, -oâsă adj. I 1 (despre plante, animale, substanţe etc.) otrăvit2, otrăvitor, <înv. şi pop.> topsecat, nebun, otrăvicios, veninat, năpârcos, rău, <înv.> otravnic, topsecos. Unele specii de cactuşi au ghimpii veninoşi. Mulţi şerpi sunt veninoşi. 2 (despre plante, ciuperci, fructe etc.) necomestibil, otrăvitor, toxic, nebun, otrăvicios, <înv.> otravnic. Ciupercile toxice pot fi uşor confundate cu cele comestibile din cauză că au suferit mutaţii genetice. 3 înveninat, otrăvit2, <înv. şi pop.> topsecat, veninat, <înv.> topsecos. Muşcătura veninoasă a şarpelui poate pune în pericol viaţa celui muşcat. II fig. 1 (despre oameni) malign, maliţios, răutăcios, ţepos. Este atât de veninos, încât toată lumea îl evită. 2 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, vrăjmaş, advers, şerpesc, aspidă1. Se aştepta la acţiuni veninoase din partea opozanţilor. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cinic, maliţios, răutăcios, sarcastic, amar, otrăvit2, şerpesc. Face comentarii veninoase la adresa lui. 4 (înv.) v. Dăunător. Negativ. Nociv. Otrăvitor. Păgubitor. Periculos. Pernicios. Prejudi-ciabil. Primejdios. Rău. Vătămător, venire s.f. 11 ajungere, sosire, sosit1, venit1. Vestea venirii vaporului în port s-a răspândit imediat. 2 (în opoz. cu „ieşire”) intrare, păşire. La venirea ei în cameră toată lumea s-a oprit din vorbit. 3 (în opoz. cu ,,plecare>T) înapoiere, întoarcere, întors1, revenire, venit1, cârnire, înturnare, înturnat1, cârniş. Nu a mai găsit pe nimeni acasă la venirea din oraş. 4 (milit.) invadare, invazie, năvălire. Venirea turcilor în ţară a fost stopată de oastea moldovenilor. 5 înfăţişare, prezentare, înfiinţare. I s-a cerut venirea în instanţă ca martor. I11 sosire, venit1. După o iarnă grea, venirea primăverii este o binefacere pentru natură. 2 sosire, venit1. Datoria trebuie plătită la venirea zilei scadenţei. 3 declanşare, dezlănţuire, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stârnire, stârneală, <înv. şi reg.> scornire, <înv.> prorupere, prorupţie. Venirea vijeliei i-a surprins pe drumul de întoarcere acasă. 4 (înv.) v. Iluviu. Iluviune. Inundare. Inundaţie. înec. Potop. Revărsare. III (fiziol.; înv.) venire la fire v. Ciclu. Ciclu menstrual. Menoree. Menstre. Menstruaţie. Period. venit1 s.n. 11 ajungere, sosire, sosit1, venire. 2 (în opoz. cu „plecare7) înapoiere, întoarcere, întors1, revenire, venire, cârnire, înturnare, înturnat1, cârniş. I11 sosire, venire. 2 sosire, venire. III (econ.) beneficiu, câştig, emolument, profit, agoniseală, <înv. şi reg.> provent, vamă, mirişug, snagă, <înv.> ghelir, product, spor, trudă, irat, mană, parnusă. Venitul din această afacere a fost de câteva milioane de dolari. venit2, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. sosit2. în tabără, copiii veniţi sunt cazaţi câte patru în cameră. 2 adj., s.m., s.f. (înv.) v. Pribeag. Străin, venitor, -oâre adj. (înv.) = viitor, venitură s.f. 1 (înv.) v. Străin. 2 (deprec.) v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. venografîes.f. (med.) flebografie. Venografia se face pentru a se examina radiografie o reţea venoasă. venos, -oâsă adj. vânos, <înv.> vânai. Sângele venos este de culoare închisă. Presiunea venoasă este un indicator al insuficienţei venoase. ventil s.n. (tehn.) 1 (la orificii) supapă, răsuflătoare. Cu ventilul se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide şi gaze. 2 (la cuptoarele industriale sau la căldările de abur) registru, sertar, şuber. Ventilul serveşte la reglarea tirajului sau la închiderea canalelor de fum. ventilă vb. I. tr. 1 (compl. indică aerul dintr-o încăpere) a împrospăta, a primeni, a purifica, a refiişa, a dezinfecta. A deschis geamurile pentru a ventila aerul din cameră. 2 (compl. indicâ încăperi, spaţii închise etc.) a aera, a aerisi, <înv. şi reg.> a vântura, a zvânta. Dimineaţa, ventilează toată casa. ventilâj s.n. aeraj, aerare, aeraţie, aerisire, aerisit1, ventilare, ventilaţie, <înv. şi reg.> vânturare. Ventilajul casei este obligatoriu. ventilâre s.f. 1 împrospătare, primenire, primenit1, purificare, purgaţie. A deschis geamurile pentru ventilarea aerului din cameră. 2 aeraj, aerare, aeraţie, aerisire, aerisit1, ventilaj, ventilaţie, <înv. şi reg.> vânturare. Ventilarea casei este obligatorie. ventilât, -ă adj. (despre încăperi, spaţii închise etc.) aerisit2. Stai cu plăcere într-o cameră ventilată. ventilator s.n. (electron.) 1 <înv.> vânturătoare (v. vânturător). Şi-a cumpărat un ventilator pentru birou. 2 electroventilator. ventilâţie s.f. aeraj, aerare, aeraţie, aerisire, aerisit1, ventilaj, ventilare, <înv. şi reg.> vânturare. ventral, -ă adj. (anat.) abdominal. Are dureri puternice în zona ventrală. ventrâr s.n. (înv.) v. Evantai, ventriceâ s.f. (bot.) 1 Veronica officinalis; şopârlaiţă, ventrilică, veronică, buruia-nă-de-cel-perit, mătrice, strătorică. 2 Veronica persica; ventrilică. 3 Veronica prostrata; bobomic, şopârliţă, ventrilică, veronică. ventricul s.n. (anat.) 1 reces, <înv.> talam, vintricel2. Artera pulmonară pleacă din ventriculul drept al inimii. 2 ventricul laringian = sinus laringian. Cele două ventricule laringiene sunt situate între corzile vocale. 3 (anat.; rar) v. Stomac, ventriculostomi'e s.f. (med., med. vet.) ventriculotomie. Ventriculostomia este deschiderea chirurgicală a unui ventricul. ventriculotomie s.f. (med., med. vet.) ventriculostomie. ventrilar |2032 ventrilar s.n. (nav.; înv.) v. Velier. ventrilică s.f. (bot.) 1 Veronica persica; ventricea. 2 Veronica officinalis; şopârlâiţă, ventricea, veronică, buruiană-de-cel-pe-rit, mătrice, strătorică. 3 Veronica latifolia; iarba-şarpelui (v. iarbă), şopârliţă. 4 Veronica prostrata; bobornic, şopârliţă, ventricea, veronică. ventriloc s.m. engastrimit, <înv.> grăitor din pântece. Ventrilocii vorbesc fără a mişca buzele şi fără a deschide gura. ventrofixăţie s.f. (chir.) histeropexie abdominală. Prin ventrofixăţie se fixează uterul la peretele abdominal, în scopul prevenirii prolapsului sau a retroflexiei. ventroscopfe s.f. (med.) abdominoscopie, celioscopie, laparoscopie, peritoneoscopie. Prin ventroscopie se examinează interiorul cavităţii abdominale cu ajutorul laparoscopului. ventru s.n. (anat.; rar) v. Stomac, venturel s.m .(ornit.; reg.) = vânturel. venturimetru s.n. (fiz.) tub venturi. Ventu-rimetrul este folosit pentru determinarea vitezei de curgere şi a debitului unui fluid într-o conductă. ventuză s.f. I (med.) 1 pahar, zbancă, zbanţ, <înv.> moxă, stecluţă. Ventuzele se aplică, în scop curativ, pe pielea unei persoane foarte răcite. 2 ventuză obstetricală = vacuum-extractor, vid-extractor. Ventuza obstetricală este un aparat folosit în obstetrică, în cazul unui avort, pentru extragerea fătului; (în trecut) ventuză sacrificată = <în trecut> ventuză sângerată, ventuză tăiată Cu ventuza sacrificată se extrăgea o cantitate mică de sânge de pe pielea unui bolnav; ventuză sângerată = <în trecut> ventuză sacrificată, ventuză tăiată; ventuză seacă = <în trecut> ventuză uscată. Vetuzele seci se aplicau pe pielea uscată a pacientului pentru a provoca o congestie locală; ventuză tăiată = <în trecut> ventuză sacrificată, ventuză sângerată; ventuză uscată = <în trecut> ventuză seacă. II (arg.) v. Gură. Sărut. Sărutare, venustâte s.f. (livr.)v. Delicateţe. Eleganţă. Fineţe. Gingăşie. Graţie. Suavitate, ver, veră adj. (înv.; despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) v. Adevărat. Aievea. Autentic. Cert. Incontestabil. Neîndoielnic. Neîndoios. Nescornit. Netăgăduit. Pozitiv. Real. Sigur. Veridic. Veritabil. Viu. veracitâte s.f. adevăr, realitate, veridicitate, veritate. Cei care erau de faţă au constatat veracitatea afirmaţiilor sale. verandă s.f. (arhit.; mai ales la casele ţărăneşti sau la vechile case boiereşti sau domneşti) cerdac, pălimar, pridvor, tindă, tâmaţ, podeţ1, pomană, şopron, tandâr, trapazan, <înv.> dreg, gomiţă. Stăteau până târziu în noapte în veranda casei. verb s.n., s.m. I s.n. (gram.) 1 <înv.> vorbă. într-o povestire sunt des folosite verbele la imperfect. 2 verb aberant = verb neregulat, <înv.> grai strâmb. Verbul aberant se abate de la flexiunea obişnuită, având forme proprii, specifice; verb activ = verb tranzitiv = tranzitiv, <înv.> grai strămutător, verb lucrător, verb strămutător. Verbul tranzitiv este verbul a cărui acţiune se răsfrânge direct asupra unui obiect; verb auxiliar = <înv.> vorbă ajutătoare. „A avea”, „a fi” şi „a vrea”sunt verbe auxiliare; verb cauzativ = verb factitiv = verb tranzitiv faditiv = factitiv. Verbul factitiv este un verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească acţjunea exprimată de verbul de bază; verb copulativ = co-pulă, <înv.> legătoare (v. legător). Verbul copulativ intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura între subiect şi numele predicativ; verb intranzitiv = <înv.> verb nestrămutător. Verbul intranzitiv nu poate fi construit cu un complement direct; verb neregulat = verb aberant, <înv.> grai strâmb; verb reflexiv = <înv.> verb răsfrân-gător. Verbul reflexiv este însoţit de un pronume reflexiv; verb reflexiv eventiv = eventiv. Verbul reflexiv eventiv arată că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea; (înv.) verb lucrător = verb strămutător v. Tranzitiv. Verb activ. Verb tranzitiv; verb nestrămutător v. Verb intranzitiv; verb răsfrângătorv. Verb reflexiv. II s.n. (livr.) 1 v. Glas. Grai. Voce. 2 (stil.) v. Limbaj. 3 (lingv.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. III s.m. sg. (art. Verbul; relig.; livr.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscă-torul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegăto-rul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atot-voitorul. AtotziditoruL Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. prea-înalt). Preaputernicul (v. preaputernic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). verbâl, -ă adj. (în opoz. cu „scris”) oral. Comunicarea verbală este mai convingătoare decât cea scrisă. verbalism s.n. verbiaj, verbozitate, vorbărie, vanilocviu. Reportajul excelează în verbalism, mai puţin în idei. verbătim adv. (modal) ad litteram, exact, întocmai, literal, textual, <înv.> literaliceşte, mot â mot A făcut traducerea verbatim. verbiaj s.n. verbalism, verbozitate, vorbărie, vanilocviu. verbină s.f. (bot.) 1 (şi verbină-de-câmp, verbină-sălbatică) Verbena officinalis; sporiş, iarbă-spornică, măturică, măturiţă, săgeata-Domnului (v. săgeată), sporicea, spornic. 2 Verbena hybrida; cânepioară, urzicuţă., spini (v. spin), sporiş. verbos, -oâsă adj. (rar; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, verbozitâte s.f. verbalism, verbiaj, vorbărie, vanilocviu. verbunc s.n. 1 (milit.; înv. şi reg.; şi în forma bărbunc) v. Recrutare. 2 (reg; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”) v. Beţie. Chef. Petrecere. verbuncâş s.m. (reg) 1 (milit.) v. Recrutor. 2 v. Iscoadă. Spion. 3 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. vere s.n. (ind.; german.) v. Fabrică. Uzină, verdâică s.f. (omit.; reg) v. Ciocănitoare-ver-de (Picus viridis). v£rde adj., adv., s.n., s.m. I adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) verde-deschis = verde-pal = vernil. Şi-a luat pentru plajă două costume de baie, dintre care unul verde-pal; verde-gălbui = <înv.> fistichiu. Au cumpărat pentru copil un landou verde-gălbui; verde-închis = <înv.> neftiu. Are o geacă din piele de culoare verde-închis; verde-măsliniu = lagiverde. Caută de multă vreme un şirag verde-măsliniu, care să se asorteze cu bluza argintie. 2 (în opoz. cu „copt”; despre fructe, seminţe, plante etc.) crud, necopt, corcos, crudac, searbăd2, verdioc,verdoi, verdunc. îi plac merele verzi. Din nuci verzi se prepară o dulceaţă delicioasă. 3 (despre piei, blănuri etc.) brut, crud, neargăsit, neprelucrat, netăbăcit, umed. Are o piele verde de vulpe, pe care trebuie s-o argăsească. 4 (despre oameni, despre faţă sau despre părţi ale acesteia) învineţit, livid, vânăt, exsanguu, vâlced. Un bătrân, verde la faţă, moţăia pe un scaun. 5 (despre lemne) umed, călâu. Lemnele nu ardeau bine pentru că erau verzi 6 (în opoz. cu „veştejit”, „uscat”; pop.; despre plante, arbori, vegetaţie) v. Viu. 7 (pop.; despre alimente sau produse alimentare) v. Proaspăt. 8 (reg.; mai ales despre pământ) v. Jilav. Moale. Reavăn. Ud. Umed. Umezit2.9 fig. (în opoz. cu „mare”, „vârstnic”; înv. şi reg; despre fiinţe) v. Fraged. June. Juvenil. Mic. Necopt. Nevârstnic. Pri-măvăratic. Tânăr. 10 (arg.; despre elevi, studenţi) v. Repetent. II adj. fig. 1 (despre fiinţe, în special despre oameni) potent, puternic, robust, solid, tare, vânjos, viguros, voinic, zdravăn, musculos, pietros, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană verde, care munceşte din greu. 2 (despre oameni) cinstit, franc2, leal, loial, neprefacut, sincer, deschis. A fost totdeauna verde faţă de prietenii adevăraţi. 3 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) cavaleresc, cinstit, franc2, leal, loial, neprefacut, sincer. Un gest verde impresionează pe oricine. III adv. fig. (modal; în legătură cu vb. ale zicerii; adesea urmat de determ. modale) cinstit, deschis, direct, făţiş, franc2, sincer, neted. I-a spus verde, în faţă, că trebuie să-şi respecte cuvântul dat. IV s.n. 1 verdeaţă, verzime, <înv.> verdură, verzeală. îi plac florile proaspete nu atât pentru verdele frunzelor lor, cât mai ales pentru miros. Verdele ierbii proaspăt încolţite creează o stare de bună dispoziţie. Spre 2033| sfârşitul verii verdele frunzelor începe sâ pălească. 2 (chim.) verde-de-Paris = acetoar-senit de cupru. Verdele-de-Paris este utilizat ca insecticid. 3 (mineral.) verde antic = matostat. Verdele antic este o piatră semipre-ţioasâ de culoare verde. 4 (j. de cărţi; fam.) v. Inimă neagră. Pică3. 5 (bot.; înv. şi reg.) v. Vegetaţie. Verdeaţă. 6 (ind. alim.; arg.) v. Piperment. V s.m. 1 (la pl. verzi; polit.) ecologişti (v. ecologist). Verzii au organizat o acţiune de protest împotriva poluării mediului. 2 (la pl. verzi;fin.; arg.) v. Dolar. 3 (arg) v. Marijuana. verdeaţă s.f. 11 verde, verzime, <înv.> verdură, verzeală. 2 (fin.; arg.) v. Dolar. II (bot.) 1 vegetaţie, verzime, verziş, <înv. şi reg.> verde, <înv.> varză, verdură, verzeală. Primăvara, pământul începe sâ se acopere de verdeaţă. 2 (colect.) verzitură. A cules verdeaţă (pătrunjel, mărar şi leuştean) din grădină pentru a o pune în ciorbă. 3 (la pl. verdeţuri) crudităţi (v. cruditate), legume (v. legumă), zarzavat, crudiciuni. Anul acesta verdeţurile au apărut pe piaţă mai devreme. 4 (art.) verdeaţa-zidurilor= Pleu-rococcus vulgaris; verzeala-zidurilor (v. verzea-lâ); (reg.) verdeaţa-iemiiv. Merişor1. Perişor2 (.Pyrola secunda). 5 (reg.) v. Barba-caprei (v. barbă). Cimişir (Buxus sempervirens). 6 (reg.) v. Saschiu (Vinca herbacea şi Vinca minor). verdete s.m. (reg.) 11 (iht.) v. Boiştean (Phoxinusphoxinus). 2 (omit.) v. Brotăcel. Florean. Florinte (Carduelis chloris). I11 v. Retevei. Scurtătură. 2 (la gard) v. Par. Parmac. verdiceâ adj. (pop.) verdicică. Şi-a prins părul cu o panglică verdicea. verdicică adj. (pop.) verdicea. verdict s.n. 1 (jur.) decizie, hotărâre, hotărâre judecătorească, sentinţă, judecată, <înv.> hotărâtură, judeţ, lege, ordonanţă, proces, strigătură. Verdictul Curţii de Apel a fost definitiv. 2 (adesea fig.) apreciere, aviz, judecată, opinie, părere, apreciaţie, sentinţă. Concurenţii aşteaptă verdictul comisiei de examen. verdioc, -oăcă adj. (în opoz. cu „copt”; reg.; despre fructe, seminţe, plante etc.) v. Crud. Necopt. Verde. verdoăică s.f. (omit.; reg.) 1 v. Ciocănitoa-re-verde (Picus viridis). 2 v. Ciocănitoare-su-ră (Picus canus). 3 verdoaică-roşie v. Ciocă-nitoare-roşie (Dryobates major). verdoi,-oăie adj., s.m. (reg.) I adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verziu. Verzui. 2 (în opoz. cu „copt”; despre fructe, seminţe, plante etc.) v. Crud. Necopt. Verde. II s.m. (omit.) v. Brotăcel. Florean. Florinte (Carduelis chloris). verdunc, -ă adj., s.f. (reg.) I adj. 1 (despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verziu. Verzui. 2 (în opoz. cu „copt”; despre fructe, seminţe, plante etc.) v. Crud. Necopt. Verde. II s.f. (informa verdune) v. Verziciune. Verzitură. verdune s.f. (bot.; reg.) = verdunc. verdură s.f. (înv.) 1 v. Verde. Verdeaţă. 2 (bot.) v. Vegetaţie. Verdeaţă. verenoşă vb. I. tr. (reg.; compl. indicâ fiinţe) v. învenina. Otrăvi. vereb s.m. (omit.; reg.) v. Vrabie. Vra-bie-de-casă (Passer domesticus). veresie s.f. (înv. şi pop.) v. Credit. Datorie, vergă s.f. (mar.) <înv.> vargă, vergea. Vergile servesc la susţinerea velelor sau a saulelor de semnalizare. vergeă s.f. 1 nuia, vargă, frişcă2, smicea, corcan, japă, joardă, palcă, paliţă, palţău, rătie, seci, strămurare, zvoacă, <înv.> stroi. împleteşte coşuri din vergele de salcie. 2 băţ, nuia, vargă, <înv. şi reg.> vreasc, beldie, cotoveală, hârjoleu, şteap, ştichi, virgaş. L-a bătut cu o vergea pentru că l-aprins la furat. 3 vargă, vargă magică. De vergea se folosesc magicienii şi vrăjitorii în practicile lor. 4 (gosp.) făcăleţ, sucitor, sul, mestecău1, melesteu, plăcintor, sucăleaţă. Cu vergeaua se întinde aluatul. 5 (milit.) vargă, <înv.> arbiu. Vergeaua era folosită la încărcatul puştilor şi al pistoalelor sau la curăţarea ţevii acestora. 6 (tehn.; la războiul de ţesut) fascel, joardă, nuia, vargă. Vergelele separă firele de urzeală. 7 (tehn.; la coasă) buhai, cârlig, greblă, hreapcă, căblucă, crivea, dezligea, parmac, scălduşcă, scăiuş. Vergeaua ajută la aşezarea în brazdă a cerealelor cosite. 8 gratie, zăbrea, ostreţ, roştei, <înv.> mrejuiri (v. mre-juire). Casa are vergele la ferestre. 9 (pese.; reg.) vargă. Pescarii folosesc vergeaua pentru a stârni peştele, prin lovirea apei. 10 (reg.) vargă. Vergeaua este un băţ uns cu clei, folosit pentru a prinde păsări. 11 (la puşca de soc; reg.) climpuş, lem-nuş, puştoc, vargă. Cu vergeaua se împinge dopul. 12 (la pl. vergele; ind. text.; reg.) v. Darac. Dărăcitor. Scărmănătoare. 13 (tehn.; la suveică; reg.) v. Fus. Fusul suveicii (v.fus). 14 (tehn.; la coamele plugului; reg.) v. Spetează. 15 (tehn.; la coasă; reg.) v. Măsea. 16 (tehn.; reg.) v. Tub. Ţeavă. 17 (mar.; înv.) v. Vergă. vergâl s.n. vergelat. Vergelul este un obicei practicat în noaptea de Anul Nou, uneori la Crăciun sau la Bobotează, constând într-o petrecere în timpul căreia se prezice viitorul celor prezenţi pentru anul care urmează sau li se ghiceşte fetelor ursitul. vergelă vb. I. (reg.) 1 tr. (compl. indică pereţi sau tavane de lemn) v. Şipcui. 2 refl. recipr. (despre oameni) v. Cârâi. Ciondăni. Ciorovăi. Hârâi. vergelăt s.n. vergel. vergeluşă s.f. baghetă, nuieluşă, nuieluţă, vărguliţă, vărguţă, vergeluţă, nuieluşcă, jordiţă. îl loveşte peste mână cu o vergeluşă. vergeluţă s.f. baghetă, nuieluşă, nuieluţă, vărguliţă, vărguţă, vergeluşă, nuieluşcă, jordiţă. vergetură s.f. (med.) strie. Vergetura are aspect liniar şi culoare violacee, apoi sidefie. vergur, -ă s.f., adj. I s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Fată. Fecioară. Virgină (v. virgin). 2 (în Antic, romană; înv.) vergură vestală v. Vestală. 3 (bot.; reg.) vergură-învălită v. Barba-bo- verifica ierului (v. barbă). Chica-voinicului (v. chică) (Nigella damascena). II adj. 1 (înv. şi reg.; despre fete) v. Castă (v. cast). Cinstită (v. cinstit). Fecioară. Neprihănită (v. neprihănit). Virgină (v. virgin). 2 (mai ales fig.; înv.; despre ţinuturi, păduri etc.) v. Neexplorat. Virgin. vergurîes.f. (znv.) 1 v. Candoare. Castitate. Feciorie. Inocenţă. Neprihănire. Nevinovăţie. Pudicitate. Pudoare. 2 v. Castitate. Cinste. Feciorie. Neprihănire. Nevinovăţie. Onoare. Pudoare. Virginitate. veri conj. coord. disj. (în corelaţie cu sine însuşi sau cu „fie”, „ori”, „sau”, introduce o prop. disj., exprimând alternanţa ori opoziţia, dar şi o nuanţă de condiţie; înv.) v. De1. Fie1. Ori. Sau. veric s.m. (pop. şi fam.) v. Var. Verişor, vericăre pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Fiecare. Fiecine. Oricare. Oricine. Orişicare. Orişicine, vericând adv. (temporal; înv.) v. Oricând. Orişicând. Totdeauna, vericât pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Oricât. Orişicât, vericâ pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Ce. Orice. Orişice, vericeâ s.f. (reg.) v. Vară (v. vâr). Verişoară (v. verişor). vericică s.f. (reg.) v. Vară (v. vâr). Verişoară (v. verişor). verieme pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; înv.) v. Fiecare. Fiecine. Oricare. Oricine. Orişicare. Orişicine, vericum adv. (modal; înv.) v. Ad libitum. Oricum. Orişicum. veridic, -ă adj. 1 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veritabil, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii veridice ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. 2 (despre oameni) autentic, drept, real, sigur, veritabil. Se comportă ca un succesor veridic la şefia partidului. 3 realist. Zugrăvirea unor caractere veridice în romanele sale i-a adus celebritatea. Pictorul a surprins, în pânzele sale, imagini veridice din lumea cabaretelor. veridicităte s.f. 1 adevăr, realitate, veracitate, veritate. Cei care erau de faţă au constatat veridicitatea afirmaţiilor sale. 2 adevăr, autenticitate, exactitate, exactitudine, justeţe. Avocatul verifică veridicitatea relatărilor martorului. verifică vb. I. tr. 1 (compl. indicâ aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) a încerca, a proba, a testa2, a cerca, <înv. şi reg.> a probălui, <înv.> a probăi, a probui. Când cumperi un aparat electric, trebuie mai întâi sâ-l verifici la bancul de probe al magazinului. 2 (compl. indică acte, instituţii, proprietăţi etc.) a cerceta, a controla, a inspecta, a revedea, a revizui, a vedea, a ţărcălui, <înv.> a verificabil |2034 legitima, a revedui, a teorisi. Inspectorii au verificat toate actele financiare ale firmei. 3 (compl. indică sentimentele, caracterul etc. cuiva) a încerca, a proba, <înv.> a ispiti. S-a despărţit un timp de el pentru a-i verifica sentimentele. 4 a adeveri. Cercetările ştiinţifice verifică multe realităţi. verificabil, -ă adj. controlabil. Afirmaţia sa este verificabilă. Nimic din această intrigă nu este plauzibil sau verificabil. verificare s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a face”) încercare, probare, probă, cercare, proveală, <înv.> cercătură, verificaţie. Verificarea unui aparat electric nou trebuie făcută la bancul de probe al magazinului de unde a fost cumpărat. 2 cercetare, control, revizie, revizuire, <înv.> teorie, teorisire, teorisis. Inspectorii au început verificarea actelor financiare ale firmei. 3 controlare, revizuire. înainte de a urca pe munte, se impune verificarea stării echipamentului. 4 (mat.; de obicei constr. cu vb. „a face”) probă. înainte de predarea tezei, face verificarea operaţiilor matematice mai complexe. Verificarea împărţirii se face prin înmulţire. 5 control, inspectare, inspecţie, revizie, paratirisis. Verificarea comisiei ministeriale a luat prin surprindere conducerea spitalului. 6 adeverire. Trebuia să facă verificarea faptelor pentru a avea o explicaţie. verificat, -ă adj. 1 (despre aparate, maşini, sisteme tehnice etc.) încercat, probat, <înv.> probăluit, prubuit. Primul televizor verificat avea sonorul defect. 2 (despre fapte, afirmaţii etc.) adeverit, confirmat, demonstrat, dovedit, probat. Autenticitatea tabloului este un lucru verificat. 3 controlat, revizuit. Echipamentul tehnic verificat corespunde standardelor. 4 (despre texte, scrieri, ediţii etc.) controlat, revăzut, revizuit. Articolul verificat este bun de tipar. verificaţie s.f. (înv.; de obicei constr. vb. „a face”) v. încercare. Probare. Probă. Verificare, verigâr s.m. (bot.) 1 Rhamnus cathartica; părul-ciutei (v. pâr), salbă-moale, verigaş, nerprun, cruşin, gladiş, lemn-câi-nesc, lemn-râios, lemnul-câinelui (v. lemn), paţachină1, poama-câinelui (v. poamă), porumbel, spin-alb, spinele-cerbului (v. spine), vonicer. 2 (reg.) v. Arţar-tătăresc. Gladiş (Acer tataricum). 3 (reg.) v. Salbă-moale (Evonymus latifolius). verigaş, -ă s.m,, s.f., adj. I s.m. (bot.) Rhamnus cathartica; părul-ciutei (v. pâr), salbă-moale, verigar, nerprun, cruşin, gladiş, lemn-câinesc, lemn-râios, lemnul-câinelui (v. lemn), paţachină1, poama-câinelui (v. poamă), porumbel, spin-alb, spinele-cerbului (v. spine),vonicer. II (înv.) 1 adj. (despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. 2 s.m., s.f. v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. verigă s.f. 11 inel, ochi1, za2, <înv. şi reg.> rătez, <înv.> halca. Una dintre verigile lanţului s-a rupt. 2 toartă, ureche. A pierdut un cercel pentru că i s-a rupt veriga acestuia. 3 belciug, inel, rac. A închis poarta, trecând lacătul prin cele două verigi. 4 (pop.) verigă de logodnă v. Inel de logodnă. 5 (pop.) v. Inel. Inel de cununie. Verighetă. 6 (la pl verigi; reg.) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). 7 (înv.) v^Lanţ. II (înv.) v. Proxenetism. Rufianism. verigăşie s.f. (înv.) 1 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditâte. Turpitudine. 2 v. Proxenetism. Rufianism. verigăşos, -oâsă adj. (înv.; despre fapte, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mişelesc. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Ruşinos. Scelerat. Ticălos. Turpid. verigeâ s.f. (pop.) v. Inel. Inel de cununie. Verighetă. verigei s.m. (bot.) 1 Orobanche caryophylla-cea; crăielici, floarea-untului (v. floare), iarba-untului (v. iarbă), iarba-vântului (v. iarbă), săgeata-lui-Dumnezeu (v. săgeată), untişor. 2 Orobanche gracilis; săgea-ta-lui-Dumnezeu (v. săgeată). 3 Orobanche lutea; iarba-untului (v. iarbă). verighetă s.f. 1 inel, inel de cununie, verigă, verigea,veriguţă, burmă, tortiţă, ering. Cei doi tineri şi-au cumpărat pentru cununia religioasă verighete de aur. 2 (anat.; arg.) v. Anus. 3 (lapl verighete; arg.) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). veriguţă s.f. (pop.) v. Inel. Inel de cununie. Verighetă. verincă s.f. (reg.) 1 v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. 2 Cearşaf, verincel s.m. (reg.) v. Văr. Verişor, verist, -ă adj., s.m., s.f. (lit., muz.) veristic. Compozitorul Giacomo Puccini este unul dintre reprezentanţii de seamă ai mişcării veriste. Veriştii sunt adepţii curentului literar şi muzical, apărut în Italia, la sfârşitul sec. al XlX-lea. veristic, -ă adj. (lit., muz.) verist, verişână s.f. (reg.) v. Vară (v. văr). Verişoară (v. verişor). verişcân, -ă s.m., s.f. (reg.) v. Văr. Verişor, verişor, -oără s.m., s.f. 1 s.m., s.f. văr, veric, verişcan, şoală, văruc, văruic, văruică, văruşan, văruţ, vericea, veri-cică, verincel, verişană, verişcan. Un verişor al ei studiază la Sorbona. Verişoara ei este chirurg ortoped. 2 s.f. (reg.) verişoară de cruce v. Soră de cruce. 3 s.f. (arg.)v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). veritâbil, -ă adj. 11 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescomit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, viu, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii veritabile ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. 2 (despre opere de artă, creaţii artistice etc.) adevărat, autentic, curat, nefalsificat, original, pur2. Tânărul interpret are în repertoriul său numai folclor veritabil. 3 (despre metale, materiale etc.) autentic, bun, curat, patent2. Lucrează cu aur veritabil, nu cu imitaţii. 4 (despreproduse, substanţe, alimente etc.) natural, pur2, genuin. Preferă să mănânce numai produse veritabile. 5 (în opoz. cu „fals”; despre măsuri, greutăţi etc.) autentic, drept. Pentru verificarea greutăţii mărfurilor se folosesc măsuri veritabile. 6 (despre oameni, port, tradiţii etc.) adevărat, autentic, curat, neaoş, pur2, get-beget, sadea, lişteav, <înv.> fireş. Poartă un costum ţărănesc veritabil II (despre oameni) autentic, drept, real, sigur, veridic. Se comportă ca un succesor veritabil la şefia partidului. veritâte s.f. (astăzi rar) v. Adevăr. Realitate. V eracitate. V eridicitate. veriunde adv. (local; înv.; de obicei în legătură cu vb. de mişcare) v. Oriîncotro. Orişiunde. Oriunde. vermeil [ver' mei] subst. invar., adj. 1 subst. invar, argint aurit. Şi-a cumpărat un serviciu de ceai chinezesc din vermeil 2 adj. invar. (fran.; înv.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Grena. Purpuriu. Roşu-închis. Rubiniu. Vişiniu. vermeliu, -ie adj., s.n. (înv.) 1 adj., s.n. v. Roşu-aprins. 2 adj., s.n. v. Grena. Purpuriu. Roşu-închis. Rubiniu. Vişiniu. 3 s.n. (chim., farm.) v. Chinovar. Cinabru. Vermillon. vermiculăr, -ă adj. (despre contururi, mişcări etc.) helmintoid, vermiform. vermiform, -ă adj. (despre contururi, mişcări etc.) helmintoid, vermiculăr. Larvele au corpul vermiform. Omizile se deplasează cu mişcări vermiforme. vermifug, -ă adj., s.n. (farm.) antihelmintic. Medicamentele vermifuge se folosesc pentru combaterea viermilor intestinali. vermillon [vermi jon] s.n. (chim., farm.) chinovar, cinabru, <înv.> piatra sulimanului (v. piatră), suliman, sulimenitură, ţinober, vermeliu. Vermillonul se foloseşte ca medicament şi colorant. vermină s.f. (colect.; biol.) paraziţi (v. parazit). A scăpat de vermină după un tratament îndelungat. verminoză s.f. (med.) helmintiază. Vermi-noza este o boală parazitară, frecventă mai ales la copii. vermorel s.n. pemetezeu, şpriţ3. Cu vermorelul se pulverizează soluţii speciale pentru distrugerea paraziţilor plantelor. vernaculâr, -ă adj. (despre oameni, populaţii etc.) aborigen, autohton, băştinaş, entopic, indigen, neaoş, pământean, pământesc, truncuş, <înv.> pământenesc, ierliu. Multe populaţii vemaculare americane au fost distruse de conchistadori. vernâl, -ă adj. primăvăratic, primăvă-rel, <înv.> primăvăros. Zăpada se topeşte sub adierea zefirului vernal. vernalizâ vb. I. tr. (agron.; rar; compl. indică seminţe, plante) v. Iaroviza. vernalizâre s.f. (agron.; rar) v. Iarovizare. 2035| vertebraţie verniân, -ă adj. (lit.) julesvemian. Romanele verniene sunt foarte apreciate în special de tineri. verm'chiu s.n. (chim.; grec.; înv.) v. Lac2. Vernis. vernier s.n. (tehn., fiz.) nonius. Vernierul este o scară gradată suplimentară, trasată pe rigleta sau cursorul unor instrumente ori aparate de măsură, care permite citirea unor fracţiuni de diviziuni din scala principală. vernil adj. invar, (despre culori, obiecte, materiale etc.) verde-deschis, verde-pal. Şi-a luat pentru plajă două costume de baie, dintre care unul vernil. verm's s.n. (chim.) lac2, vernichiu. Dulapul este vopsit cu vernis brun şi lucios. vernisa1 vb. I. tr. (compl. indică mobilier, picturi în ulei etc.) a lăcui. Au vernisat mobila din sufragerie pentru a-i da luciu. A vernisat câteva picturi pentru a proteja culorile şi a le da strălucire. vernisa2 vb. I. tr. (compl. indică expoziţii, instituţii, localuri etc.) a deschide, a inaugura. Cunoscutul pictor a vernisat o nouă expoziţie. vernisaj s.n. inaugurare, vernisare, <înv.> inauguraţie. La vernisajul expoziţiei cunoscutului pictor a fost foarte multă lume. vernisare s.f. inaugurare, vernisaj, <înv.> inauguraţie. verdlă s.f. (med.; rar) 1 v. Lues. Sifilis. 2 verolă mică v. Variolă. veronâl s.n. (chim., farm.) acid dietilbarbitu-ric. Veronalul are însuşiri hipnotice şi sedative. veronică s.f. (bot.) 1 Veronica officinalis; şopârlaiţă, ventricea, ventrilică, buruia-nă-de-cel-perit, mătrice, strătorică. 2 (reg.) v. Bobomic. Şopârliţă (Veronica beccabunga). 3 (reg.) v. Bobornic. Şopârliţă. Ventricea. Ventrilică. (Veronica prostrata). 4 (reg.) v. Şopârliţă (Veronica chamaedrys). veros, -oâsă adj. 1 (despre oameni) deloial, incorect, necinstit, necorect, neloial, neonest, improb, malonest, <înv. şi pop.> rău. în administraţia statului sunt mulţi funcţionari veroşi. 2 (despre afaceri, speculaţii, înţelegeri etc.) dubios, suspect, nelămurit, tulbure. Este incriminat pentru speculaţii veroase la bursă. verosimil, -ă adj. (despre teorii, concepţii, explicaţii etc.) acceptabil, admisibil, bun, credibil, plauzibil, probabil. Are o scuză verosimilă pentru ceea ce a făcut. verosimilităte s.f. admisibilitate, credibilitate, plauzibilitate, probabilitate, verosimi-litudine. S-a apreciat verosimilitatea celor declarate de martori. verosimilitudine s.f. (rar) v. Admisibilitate. Credibilitate. Plauzibilitate. Probabilitate. Verosimilitate. vers s.n. 11 (lit.) <înv.> stih, verş. Pe carte i-a scris o dedicaţie în versuri. 2 (lapl. versuri; lit.) poezie, stihuri (v. stih), stanţă, <înv. şi reg.> verşuri (v. verş), <înv.> muză, poetică (v. poetic), stihurime. A scris drame, versuri şi romane. 3 (vers.) rimă. Poetul a publicat câteva poezii cu vers alb. 4 (vers.) versarhiloc = arhiloc. Versul arhiloc este compus din şapte sau din trei picioare; vers eroic = a (şi vers alexandrin) alexandrin. Versul eroic este un vers iambic, de 12 silabe, cu cezura după silaba a şasea; b (în vers. greacă şi latină; mai ales în poezia epică) hexametru. Versul eroic are şase picioare şi formează împreună cu un pentametru distihul elegiac; c endecasilab. Traducerea poemului s-a făcut în versuri eroice, compuse din unsprezece silabe; vers saturnian = vers satumin. Versul saturnian este un vers iambic, de şapte silabe, întrebuinţat în poezia latină arhaică; vers satumin = vers saturnian; (la pl.) versuri leonine = <înv.> hexametri leonini (v. hexametru), stihuri leoniceşti (v. stih). Emistihurile versurilor leonine rimează. 5 (bis.; rar) v. Verset. II (de obicei la pl. versuri; reg.; precedat de un num. sau de un echivalent al acestuia) v. Dată (v. dat2). Rând. versânt s.m. (geomorf.) clină, coastă, coborâş, costişă, muchie, pantă, povârniş, pripor, repe-ziş, scoborâş, abrupteţe, <înv. şi pop.> latură, piept, urcuş, prăvăliş, răsturniş, <înv. şi reg.> piază, povârghie, scapăt, aplecuş, împonciş, pieptăn, pieptar, piezişea, prăval, prăvălitură, răpăguş, ţurană, <înv.> bair, povârnitură, prăvălac, şold1. Pădurile de pe versanţii munţilor au înfrunzit. versât, -ă adj. 1 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indicâ domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, vrednic, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist versat. Colectivul are nevoie de un programator versat. Este un cercetător versat în astronautică. 2 (despre oameni) deprins, experimentat, încercat, priceput, rutinat, purtat2. O persoană versată îşi dă seama când apare o situaţie delicată. versatil, -ă adj. (despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) capricios, inconsecvent, inconstant, instabil, labil, neconsecvent, neconstant, nehotărât, neserios, nestabil, nestatornic, schimbător, muabil, hachiţos, schimbăcios, fluşturatic, fluturatic, miticesc, nestaşnic, schimbat2, <înv.> firetic, nestătător, schimbaci, schimbeţ, vacilatoriu, alunecos, cameleonic, fluctuant, oscilant, pendular, superficial, unduios, vagabond, variabil, deşert, sinuos, lunecos, răsfirat, plutind, zburător. Când vrei să faci ceva, nu te poţi baza pe el pentru că este un om versatil. versatilitâte s.f. 1 inconsecvenţă, inconstanţă, instabilitate, labilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nestabilitate, nestatornicie, muabilitate, <înv.> neconsecinţă, nestare, cameoleonism, fragilitate. Versatilitatea în politică este constatată cu neplăcere de electorat. 2 (rar) v. Mobilitate. Variabilitate. verset s.n. (bis.) vers, <înv.> stih, verş. A început sâ se roage şi să recite versete din Biblie. versifică vb. I. (lit.) 1 intr. (mai ales despre poeţi) a rima, a stihui, <înv.> a poetiza, a versui, a stihurghisi. Acest tânăr poet versifică frumos. Ştie să versifice din copilărie. 2 tr. (compl. indicâ un text în proză, o temă etc.) <înv.> a versui. A versificat câteva basme populare. versificâre s.f. (lit.) 1 versificaţie, stihuire, <înv.> stihuit, versuire, stihurghie. Versificările lui din copilărie sunt reuşite. 2 (înv.) v. Prozodie. Versificaţie. 3 (înv.) v. Versificaţie, versificator, -oâre s.m., s.f. (lit.) 1 versuitor, stihuitor. Este un foarte talentat versificator. 2 (deprec.) v. Poet. versificâţie s.f. (lit.) 1 versificare, stihuire, <înv.> stihuit, versuire, stihurghie. 2 prozodie, <înv.> versificare, versuire. Multe dintre gramaticile noastre vechi conţineau şi un scurt tratat de versificaţie românească. Studiază versificaţia greacă. 3 <înv.> versificare. Versificaţia lui Eminescu este muzicală. în studiul său a analizat tehnica de versificaţie a primilor poeţi români. versiune s.f. 11 (filol.) variantă. Basmul are o multitudine de versiuni. Traducătorul a folosit o versiune grecească a Bibliei. 2 tălmăcire, traducere, transpunere. Şt. O. Iosifne-a lăsat nişte versiuni excepţionale ale unor scrieri germane. 3 ediţie. Nu a găsit citatul, deoarece a utilizat o altă versiune a prozei scriitorului. II variantă. Detectivului nu i se pare verosimilă versiunea martorului ocular. verso s.n. 1 (în opoz. cu „recto”) contrapagină, <înv.> dos. A făcut câteva adnotări pe versoul unei file. 2 (la file de carte, de caiet etc. scrise) dos, <înv.> revers. Fraza continuă pe versoul paginii. versor s.m. (mat., fiz.) vector unitar. Modulul versorului este egal cu unitatea. versui vb. IV. (lit.; înv.) 1 intr. (mai ales despre poeţi) v. Rima. Versifica. 2 tr. (compl. indicâ un text în proză, o temă etc.) v. Versifica. versuire s.f. (lit.; înv.) 1 v. Versificare. Versificaţie. 2 v. Prozodie. Versificaţie, versuit, -ă adj. (lit.; înv.; despre scrieri) v. Rimat. versuitor s.m. (lit.) 1 (astăzi rar) v. Versificator. 2 (înv.) v. Poet. versuleţ s.n. (lit.; adesea deprec.) versurel, stihurel. versurel s.n. (lit.; adesea deprec.) versuleţ, stihurel. A scris câteva versurele fără ecou în epocă. verş s.n. 1 (la pl. verşuri; lit.; înv. şi reg.) v. Poezie. Stihuri (v. stih). Versuri (v. vers). 2 (înv.) v. Vers. 3 (bis.; înv.) v. Verset, verşume s.f. (înv.) v. îndârjire. înverşunare. Obstinaţie. vertebrăt s.n. (zool.) craniat. Câinele este un vertebrat. vertebrâţie s.f. fig. bază, suport. Gelozia sa nu are vertebraţie reală. vertebră 12036 vertebră s.f. (anat.) coinac. în urma căderii şi-a fracturat câteva vertebre. vertep s.n. (folc.; reg.) v. Irozii (v. irod). Vicleim. vertex s.n. (anat.) creştet, sinciput, scăfârlie, teme1, vârtejul capului (v. vârtej). Vertexul reprezintă punctul cel mai înalt al cutiei craniene. verticăl, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre lucruri, fiinţe etc.) drept. Viţa-de-vie este susţinută de araci verticali. 2 (bot.; despre plante sau despre părţi, organe ale unor plante, mai ales despre tulpina acestora) drept, erect. Tulpina bradului este verticală. 3 (despre pante, urcuşuri, munţi etc.) abrupt, drept, perpendicular, pieptiş, pieziş, povârnit, prăpăstios, priporos, râpos1, escarpat, oblu, ponorât, prăpăstuit, priporât, repede, corhănos, corhuros, ponciş, prăvălat, prăvăla-tic, priporiu, pripos, râpit, râpuros, ţărmuros, ţipiş, <înv.> escarpos, măluros2, străminos. Alpiniştii urcă cu greutate panta verticală. Muntele are spre nord un perete vertical. 4 (tipogr.; în opoz. cu „cursiv”; despre caractere tipografice) drept. Textul este scris cu litere verticale. 5 fig. (mai ales despre conduita, comportarea oamenilor) demn, drept. Are o ţinută verticală în faţa şefilor. II adv. (modal; de obicei urmat de determ. locale) drept, perpendicular, <înv.> prost. Stânca se înalţă vertical, în faţa lor. verticalism s.n. 1 aplomb, perpendicularitate, verticalitate. 2 fig. bună-credinţă, cavalerism, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, omenie, onestitate, onorabilitate, probitate, verticalitate, curăţenie, curăţie, verticalităte s.f. 1 aplomb, perpendicularitate, verticalism. Verifică verticalitatea celor două planuri. 2 fig. bună-credinţă, cavalerism, cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, lealitate, omenie, onestitate, onorabilitate, probitate, verticalism, curăţenie, curăţie. Avea încredere deplină în verticalitatea şi priceperea lui. vertiginos, -oăsă adj. (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, despre stări, fenomene etc.) 1 precipitat, prăpăstios, vijelios. Coborârea vertiginoasă a schiorului a creat emoţii publicului spectator. 2 ameţitor, fulgerător, precipitat. Alunecarea pe gheaţă a fost vertiginoasă. vertij s.n. (med.) ameţeală, vârtej, vâjâială, vâjâit1, vâjâitură, <înv.> scutură. Era să cadă din cauza vertijului. verucă s.f. (med) neg,papilom,verucozitate, negel. Are multe veruci pe spate. verucifer, -ă adj. (med.; despre oameni sau părţi ale corpului lor) verucos, negos. verucos, -oăsă adj. (med.; despre oameni sau părţi ale corpului lor) verucifer, negos. Are un spate verucos. verucozităte s.f. (med.) neg, papilom,verucă, negel. vervă s.f. 1 vioiciune, volubilitate, <înv.> vioşie, vioşime. Verva lui creşte pe măsură ce povesteşte păţanii din timpul călătoriei. Este de o vervă extraordinară. 2 avânt, însu- fleţire, patos, inspiraţie. Este cunoscută verva stilului editorialistului. 3 animaţie, antren, însufleţire, vioiciune, vivacitate, viaţă. A fost o petrecere plină de vervă. verver s.n. (tehn.; reg) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare. verzal -ă adj., s.f. (tipogr.) 1 adj. (în opoz. cu „minuscul”; despre caractere de literă) capital2, majuscul, mare1. Titlurile capitolelor lucrării sunt scrise cu litere verzale. 2 s.f. capitală (v. capital2), literă mare, majusculă (v. majuscul), slovă mare. Verzalele au dimensiuni mai mari decât literele obişnuite. verzătură s.f. (med., med. vet.; reg.) = verzitură. verzeălă s.f. I (bot.) 1 (art) verzeala-zidu-rilor = Pleurococcus vulgaris; verdeaţa-zidu-rilor (v. verdeaţă). 2 (înv.) v. Vegetaţie. Verdeaţă. II (înv.) v. Verde. Verdeaţă, verzâl, -ea adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Vezişor. verzi vb. IV. intr. (înv.; despre plante, mai ales despre arbori) v. înfrunzi. înverzi, verziciune s.f. (mai ales la pl. verziciuni; pop. şi fam.) verzitură, verdune. verzime s.f. (rar) 1 (colect.; bot) v. Vegetaţie. Verdeaţă. 2 v. Verde. Verdeaţă, verzîş s.n. (colect.; bot.; rar) v. Vegetaţie. Verdeaţă. verzişoâră s.f. (bot.) 1 vărzuţă. Şi-a pregătit pentru cină o salată dintr-o verzişoâră. 2 (la pl. verzişoare) Brassica oleracea gemmifera; varză-de-Bruxelles. verzişor, -oără adj., s.m., s.f. I adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) verzel. II s.m., s.f. (iht; reg.) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). III s.f. (bot.; reg.) 1 v. Borşişor (Sempervivum schlehani). 2 v. Iarbă-de-ureche (Sedum maximum). 3 v. Rămurele (v. rămu-rea) (Clavaria botrytis). 4 v. Rujă (Sedum roşea). 5 v. Urechelniţă (Sempervivum tectorum). IV s.m. (fin.; arg.) v. Dolar, verzitură s.f. I (bot.) 1 (mai ales la pl. verzituri; pop. şi fam.) verziciune, verdune. Primăvara, copiii se caţără în copaci după verzituri. 2 (colect.; reg.) v. Verdeaţă. 3 (arg.) v. Dolar. I11 (pop. şi fam.) v. Cocleală. Patină2.2 (med., med. vet.; reg.; în forma verzătură) v. Diaree, verziu, -ie adj., s.m. 1 adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) verzui, urziciu, verzuliu, verzuriu, prăzuliu, stejăriu, <înv. şi reg.> verzos, verdoi, verdune. 2 s.m. (ornit.; reg.) v. Brotăcel. Florean. Florinte (Carduelis chloris). verzos, -oăsă adj. (înv. şi reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verziu. Verzui, verzui, -ie adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) verziu, urziciu, verzuliu, verzuriu, prăzuliu, stejăriu, <înv. şi reg.> verzos, verdoi, verdune. Penajul păsării este verzui. Fetiţa are ochii de culoare verzuie. verzuliu, -fe adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verziu. Verzui, verzuriu, -ie adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Verziu. Verzui. vesănie s.f. (psih.; înv.) v. Delir parţial. Fixaţie. Hantisă. Idee fixă. Manie. Marotă. Monomanie. Obsesie. Psihoză, vesel, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) glumeţ, hazliu, jovial, mucalit, năzdrăvan, poznaş, nastratinesc, jocular, <înv. şi pop.> comedios, snovos, ghiduş, hâtru, mehenghi, ştrengar, şugubăţ, şuguitor, giumbuşel, băncos, duhliu, hazos, miştocar, pişicher, pontos, zgubilitic, <înv. şi reg.> cabazlicar, deşănţat, mătalnic, şăgaci, chisnovat, hopşagoş, lascav, mehengher, potcaş, pozneţ, prujalnic, prujitor, snovelnic, şăgalnic, şăgos, şăncăleţ, şăncălos, şodoman, şodos, şoloman, şolomeţ, şoltic, şotelnic, şotios, tămăşalnic, trufaş2, trufos, zgondos, <înv.> glumaş, măscăreţ, poznatec, poznit, zefliu, faceţios, bengos, coraşliu. Este un tânăr vesel, căruia îi plac farsele şi bancurile. 2 (despre oameni sau despre inima, sufletul lor) bucuros, mulţumit, satisfăcut, voios, <înv.> dichis2, luminat2. Este foarte vesel pentru că a reuşit la facultate. 3 (despre oameni) jovial, voios, chefliu, râzăreţ, râzător, tivilichiu, <înv. şi reg.> sămărât, chefos, veselos, vigan, <înv.> libovit, râzăcios, râzând. Este o persoană veselă, totdeauna cu zâmbetul pe buze. 4 (despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) amuzant, comic, hazliu, ilar, nostim, drolatic, ilariant, poznaş, năzdrăvan, tordant, diumat, şod. Copiii sunt veseli prin ghiduşiile pe care le fac. Povestirea unor întâmplări vesele i-a binedispus. 5 (despre fizionomia, privirea oamenilor sau, p. ext, despre oameni) luminos, voios, înseninat, însorit. îşi întoarce spre el faţa veselă. 6 (mai ales despre creaţii ale oamenilor) hazliu, umoristic. Sceneta veselă a celor doi actori a plăcut mult publicului. 7 (despre sărbători, petreceri, adunări etc.) <înv.> veselos. Crăciunul este o sărbătoare veselă. întrunirile prietenilor la sfârşit de săptămână sunt vesele. 8 (adesea fig.; mai ales despre elemente din natură, interioare) desfătător, încântător, plăcut, veselos, mângâietor, mângâios. Astăzi este un soare vesel de toamnă. După schimbările făcute, camera i se părea mai confortabilă, mai veselă. 9 (fam.; glum.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) giocoso. veselă s.f. văsărie. A fiert cu sodă toată vesela din bucătărie. veseli vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înveseli, <înv. şi reg.> a (se) învoioşa, a (se) îmbucura, a (se) lumina. Toţi s-au veselit când au aflat că vor pleca în excursie. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) amuza, a (se) desfata, a (se) dispune, a (se) distra, a (se) înveseli, a petrece, a râde, a răsfaţa, a dilui, <înv.> a (se) dileta, a se distrage, a (se) diverti, a se eglendisi, a se libovi. Totdeauna se veseleşte când îşi vede amicii în situaţii ridicole. îi place să-şi veselească musafirii cu 2037| bancurile lui. 3 refl. (despre oameni) a chefui, a petrece, <înv. şi pop.> a ospăta, a prăznui, a benchetui, a se beţivi, a corhălui, a mesi, a mulătui. Nuntaşii s-au veselit două zile. 4 tr. (înv. şi pop.; compl. indicâ inima, sufletul, viaţa etc. oamenilor) v. Bucura. Desfăta. încânta, veselie s.f. 11 jovialitate, voioşie, <înv. şi pop.> voie, haihui, răsfaţare, folie, <înv.> veselitură, vioşea-lă, vioşime, înseninare. Fata este de o veselie debordantă. 2 desfătare, petrecere, desfât, <înv.> desfătăciune. La nuntă a fost foarte multă lume şi veselia nuntaşilor a ţinut trei zile. 3 haz, umor. Este atâta veselie în comedie, încât merită să o vezi a doua oară. 4 (reg.) v. Nuntă. II (art.; bot.; rar) veselia-casei v. Gheţişoară (Begonia sangu-inea). veseh're s.f. (pop.) v. înveselire. veselit, -ă adj. 1 (pop.; despre oameni sau despre fizionomia lor) v. înveselit. 2 (înv.; despre întâmplări, situaţii etc.) v. înveselitor, veselitor, -oâre adj. (pop.; despre întâmplări, situaţii etc.) v. înveselitor, veselitură s.f. (înv.) v. Jovialitate. Veselie. Voioşie. veselnic, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. Chefliu. Petrecăreţ. 2 (despre întâmplări, situaţii etc.) v. înveselitor, veselos, -oâsă adj. 11 (reg.; despre oameni) v. Jovial. Vesel. Voios. 2 (înv.; despre sărbători, petreceri, adunări etc.) v. Vesel. II (adesea fig.; reg.; mai ales despre elemente din natură, interioare) v. Desfătător. încântător. Plăcut. Vesel. vespasiână s.f. pisoar, urinar. Vespasienele constituie o parte a toaletelor publice folosite de bărbaţi. vesperăl, -ă adj. seral, serotin. îşi făceau siestele vesperale în parcul din apropiere. îi plăceau plimbările vesperale pe malul mării. vesperă s.f. (înv.) 1 v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară. 2 (art. Vespera; astron.; nm. pr.) v. Luceafă-rul-de-Seară (v. luceafăr). Luceafărul-înseră-rii (v. luceafăr). vest s.n. 1 (geogr.; în opoz. cu „orient”, „răsărit'*) apus1, asfinţit, occident, <înv. şi pop.> sfinţit2, scăpătat1, soare-apune, scapăt, scăpătiş, soare-petrece,soare-sca-pătă, scăldătoare, scăldătoarea soarelui (v. scăldătoare). Faţă de oraşul nostru, munţii sunt spre vest. 2 (mai ales în terminologia referitoare la politica internaţională; adesea cu val. de nm. pr.) apus1, occident. A vizitat multe ţâri din Vest. Era un nume cunoscut în Vest. vestâlă s.f. (în Antic, romană) <înv.> fecioară vestală, vergură vestală (v. vergwr),vestalină, virgină vestală (v. virgin). Vestala era o preoteasă care întreţinea focul sacru în templul zeiţei Vesta şi pentru care castitatea era o condiţie obligatorie. vestalmă s.f. (în Antic, romană; înv.) v. Vestală. vestă s.f. jiletcă, laibăr, camizelcă, prusluc, sârbă (v. sârb), zăbun, <înv.> midăr. A îmbrăcat la pantalonii negri o vestă de catifea roşie. v£ste s.f. 1 ştire, semn, <înv. şi reg.> uişag, ţăitung, <înv.> auz, cuvânt, glas, havadiş, pliroforie, spunere, ştafetă, ştiinţă, vuiet, mujdea, sfară1. Părinţii aşteaptă cu emoţie o veste de la fiica lor. Vestea primită de la prietenii lor i-a tulburat. 2 mesaj, ştire, <înv.> solie. Veştile din zona sinistrată ajung cu greu la public. 3 comunicare, informaţie, înştiinţare, ştire, <înv. şi pop.> răspuns, exivă. A auzit vestea la televizor. 4 informaţie, ştire, cunoştinţă, hir, <înv.> mărturie, pliroforie, ştiinţă. De când a plecat din ţară, nu i-a parvenit nicio veste despre ea. 5 faimă, renume, pomină. Faptelor sale de vitejie le-a mers vestea pretutindeni. 6 (lapl. veşti; reg.) v. Strigări (v. strigare). Vestiri (v. vestire). vestegălui vb. IV. tr. (reg.) v. Folosi. întrebuinţa. Recurge. Servi. Sluji. Utiliza. Uza. vesti vb. IV. 11 tr. (compl. indică oameni) a anunţa, a aviza, a informa, a încunoştinţa, a înştiinţa, <înv.> a avizălui. L-a vestit despre deplasarea de săptămâna viitoare. 2 tr. (compl. indicâ oameni) a anunţa, a comunica, a informa, a încunoştinţa, a înştiinţa, a semnaliza, a crici, a ştiri2, a ştirici. Vă vestim că trebuie să vă prezentaţi la rectorat. 3 tr. a anunţa, a comunica, a transmite, <înv.> a porunci, a soli. Şi-a vestit întoarcerea în ţară printr-o telegramă. 4 tr. (compl. indicâ fapte care au avut loc sau care sunt în curs de desfăşurare, situaţii trecute ori existente etc.) a anunţa, a încunoştinţa, a înştiinţa, a publicita, <înv.> a crăinici, a obşti, a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. A vestit cu bucurie că a luat permisul de conducere. 5 tr. (compl. indicâ evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) a prevesti, a prezice, a profetiza, a profeţi, a proroci, a vaticina, a augura, <înv. şi reg.> a plăzui, a prepune, a spune, a obroci2, a pohibi, <înv.> a agura, a meni, a prorocestvui, a semna, a zice. Preotesele din templele antice greceşti vesteau epidemii, războaie, căsătorii etc. I-a vestit o îmbunătăţire a situaţiei financiare a firmei sale. 6 tr. (compl. indică evenimente, fenomene ale naturii etc.) a anticipa, a anunţa, a prevesti, a promite, <înv.> a arăta, a ameninţa. Norii grei au vestit furtuna. 7 refl. (înv. şi reg.; despre secrete, planuri ascunse etc.) v. Afla. Auzi. Cunoaşte. 8 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indicâ ştiri, zvonuri etc.) v. Difuza. Duce2. împrăştia. întinde. Propaga. Răspândi. Răzbate. Transmite. Vehicula. 9 refl. (înv.; despre oameni, despre caracterul acestora, despre creaţii ale lor etc.) v. Departaja. Deosebi2. Detaşa. Distinge. Evidenţia. Ilustra. Remarca. Singulariza. II tr. (polit.; înv.; compl indică oameni) v. înscăuna, întrona. învesti. Numi. Proclama. Pune. Unge. vestiar s.n. garderobă, dezbrăcător. Spectatorii, înainte de a intra în sala de concerte, îşi lasă hainele groase la vestiar. vestibul s.n. antreu, hol, sală1. Casa are un vestibul mare la intrare. veston vestic, -ă adj. (în opoz. cu „oriental”, „răsăritean”) apusean, occidental. A vizitat multe state vestice. vestigiu s.n. 1 (de obicei la pl. vestigii) rămăşiţă1, relict, relicvă, reminiscenţă, rest, urmă. Arheologii au descoperit câteva vestigii din perioada geto-dacâ. 2 (la pl. vestigii; relig. creştină; rar) v. Moaşte. Relicve (v. relicvă). vestiment s.n. (înv.) v. Haină. îmbrăcăminte. Veşmânt. vestimentâr, -ă adj. veştmântar. Preţul exorbitant al unor articole vestimentare descurajează pe potenţialii cumpărători. Sobrietatea vestimentară este impusă în anumite cercuri sau de anumite evenimente. vestimentâţie s.f. îmbrăcăminte. I-a plăcut vestimentaţia elegantă a tinerei. vestire s.f. 11 anunţare, informare, încunoş-tinţare, înştiinţare. Vestirea neschimbării hotărârii lui nu a surprins-o. Directorul se va gândi la o soluţie după vestirea tuturor angajaţilor despre situaţia din firmă. 2 anunţare, comunicare. Vestirea vizitei ministrului s-a făcut din timp. 3 anunţare, încunoştinţare, înştiinţare, <înv.> obştire, publicare, publicaţie, publicuire. Vestirea luării permisului de conducere a fost primită cu bucurie de prieteni. 4 prevestire, prezicere, prorocire, <înv.> menituri, spunere, zicere. Vestirea unor epidemii, războaie, căsătorii etc. era făcută de preotesele din templele antice greceşti. Vestirea unei îmbunătăţiri a situaţiei financiare a firmei sale l-a binedispus. II (la pl vestiri) strigări (v. strigare), mărturisiri (v. mărturisire), veşti (v. veste). Când s-au făcut vestirile în biserică, s-a aflat data nunţii. vestit, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, mare1, renumit, reputat, ultracunoscut slăvit, <înv. şi pop.> mărit3, numit, hireş, hiriclit, lumit, revestit1, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, perifan, strălucit, strălucitor, lucitor, străluminat. Faptele sale de arme au rămas vestite. Apreciatul actor american este şi un regizor vestit. Este autorul unor aforisme vestite. 2 (despre oameni) consacrat, cunoscut, faimos, notoriu, recunoscut, renumit, reputat Este un romancier vestit. vestitor, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj. anunţător, prevestitor, <înv.> menitor. Un semn vestitor al bolii este creşterea temperaturii. Nori vestitori de vijelie întunecă cerul. 2 s.m., s.f. crainic, mesager, sol1, trimis1, lipcan, strigător, crancău, <înv.> aprod, orator, poslaneţ, poslanic, pristav, telal, trompetăr, mag1. Vestitorul a adus ştiri îmbucurătoare. 3 s.m., s.f. prezicător, profet, proroc, <înv.> glăsitor, înainte-grăitor, menitor, proro-citor, vrăjitor. Cunoscutul vestitor susţine că eclipsa de lună este un semn rău. 4 s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Colăcar. veston s.n. 1 blazer, haină, jachetă, sacou, palton, uioş. Şi-a cumpărat un veston asortat la pantaloni. 2 surtuc, <înv. şi reg.> vestonaş spenţer, sumănică. Vestonul se poartă peste cămaşă. vestonaş s.n. uioşel. veşcă s.f. 1 (la sită, ciur, baniţă etc.; pop.) ocol, văcălie, obadă, obod, perete, veacă, veşcălie. Veşca sitei este de lemn. 2 (la pietrele morii sau la râşniţa de măcinat cereale; pop.) ocol, văcălie, obadă, obod, scoarţa morii (v. scoarţă), strat, toc2, veacă, veşcălie. Veşca este un cerc de lemn sau de fier aşezat în jurul pietrelor morii pentru a împiedica risipirea făinii. 3 (la pălărie; reg.) v. Bor. Margine. 4 (reg.) v. Butoi. 5 (art.; anat.; reg.) veşca capului v. Craniu. Cutie craniană. veşcălie s.f. (reg.) 1 (la sită, ciur, baniţă etc.) v. Ocol. Văcălie. Veşcă. 2 (la pietrele morii sau la râşniţa de măcinat cereale) v. Ocol. Văcălie. Veşcă. veşmânt s.n. 1 haină, îmbrăcăminte, buleandră, acoperământ, strai, ţoală (v. ţol), halub, rufa, acoperire, îmbrăcare, îmbrăcăciune, rufa, vestiment, căiafet. Afară fiind frig, şi-a luat veşminte mai groase. 2 (lapl; veşminte; bis.) odăjdii, <înv.> ornate. La slujbe, preoţii se îmbracă în veşminte. veşmântâr s.n. (înv.) v. Dulap2. Garderob. Şifonier. veşnic, -ă adj., adv. I adj. (exprimă durata absolută) 1 (relig. creştină; despre Dumnezeu) etern. Dumnezeu este veşnic. 2 (mai ales în relig. creştină) celest, ceresc, divin, dumnezeiesc, sfânt, îndumnezeit, zeiesc, <înv. şi pop.> sânt, <înv.> minunat, preaciudat, pread-umnezeiesc, preaînalt. Sufletele celor credincioşi ajung în împărăţia veşnică. 3 (despre materie, lumea materială, elemente ale naturii, fenomene naturale etc.; adesea poetic) etern. Atomii sunt veşnici, preexistând şi subzistând vieţii pe care o creează. 4 (art.; relig.; înv.; în forma vecinic; precedă subst. cu care formează un nm. pr.) Vecinicul împărat = Vecinicul Părinte v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputernicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). II adj. (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei stuaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exagerare sau poetic) 1 etern, nemuritor, nepieritor, nesfârşit2, neuitat, perpetuu, viu, inamisibil, sempitern, imortal, imperisabil, <înv.> neapus, nesăvârşit, pururelnic, sempiternel, nestins, neputred, nestricat, nestri-căcios, neveşted, neveştejit, neveştezicios. Personajele lui Caragiale rămân modele veşnice pentru scriitori. 2 (desţpg evenimente, acţiuni etc.) continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit2, neslăbit, permanent, perpetuu, netrecător, <înv. şi reg.> mereu, necunten, <înv.> neîncontenit, nepărăsit, neprecurmat, nesăvârşit, netrecut, perpetuai, pururelnic, sempiternel, eternei, apururea, eternamente. Părinţii vor rămâne veşnic în sufletul lui. 2 (modal) constant, continuu, invariabil, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, nonstop, permanent, pururi, întins2, <înv. şi reg.> nepristan, hojma, necunten, vlog, <înv.> neapărat, nelipsit, statorniceşte. Preţurile cresc veşnic. 3 (modal) continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, pururi, totdeauna, necurmat. Opera eminesciană rămâne veşnic un izvor de inspiraţie pentru tinerii poeţi. veşnici vb. IV. tr. (înv.) v. Eterniza. Imortaliza. Perpetua. veşnicie s.f. I (exprimă durata absolută) 1 (relig. creştină) eternitate, veac, veacul de apoi (v. veac), vecie, viaţa de veci (v. viaţă), viaţa veşnică (v. viaţă), <înv.> vecuire, viaţa de veac (v. viaţă), viaţa de vecie (v. viaţă), viaţa veacului (v. viaţă), viaţa vecilor (v. viaţă). Veşnicia este fericirea veşnică de care se vor bucura drept-credincioşii după moarte. 2 eternitate, nemurire, vecie, imortali-tate, perpetuitate, săvârşie, <înv.> fa-ră-moarte, nemuritorie, purure, pururelnicie, etern. Veşnicia naturii înfioară în raport cu perisabilitatea fiinţei umane. II (exprimă permanenţa unui lucru, unei stări, unei acţiuni, unei situaţii, unui sentiment etc.; adesea prin exagerare sau poetic) 1 eternitate, vecie. Se cutremură de veşnicia morţii. 2 (de obicei precedat de art. nehot. „o”) eternitate, ev, secol. A trecut o veşnicie de când nu s-au mai văzut. veşted, -ă adj. 11 (despre plante, părţi ale br, vegetaţie) clorotic, fanat, galben, îngălbenit, ofilit, pălit2, trecut2, uscat2, veştejit, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2,«mârcav, mârced, pâhăvit, posmăgit, <înv.> zârnit, devitalizat în glastră sunt câteva flori veştede. 2 (mai ales despre frunzele plantelor) mort, uscat. Aleile din parc sunt pline de frunze veştede. II fig. 1 (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) îmbătrânit, trecut2, albit, fanat, ofilit, veştejit, coptuţ. Femeia veştedă înainte de vreme are cinci copii. 2 (în | 2038 opoz. cu „strident”; despre culori, nuanţe etc.) discret, estompat, pal, palid, sfiimat, spălăcit, stins2, şters, tern, apos, delicat, diafan, dulce, moale, molatic, neaccentuat, pierdut, potolit2, spălat2, surd. în expoziţie erau expuse peisaje în culori veştede. veşteji vb. IV. I refl. 1 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) a se fana, a se îngălbeni, a muri, a se ofili, a păli2, a pieri, a se trece, a se usca, a desflori, <înv. şi pop.> a seca, a secătui, a se prăji, a se gălbeni, a lâncezi, a se opări, a tânji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a se feşteli, a se mârcezi, a se pâhăvi, a se petrece, a se posmăgi, a se probăjeni, a se probozi, <înv.> a se zârni, a se devitaliza, a se dârvări, a se permeci, a se topi. Iarba se veştejeşte spre sfârşitul toamnei. Câteva flori din glastră s-au veştejit din cauza căldurii excesive. 2 (biol; despre fiinţe) a îmbătrâni, a se trece, a se feşteli, <înv. şi reg.> a se vechi1, a se vlăgui, <înv.> a se învechi, a mători, a albi, a se întuneca, a se cuta. Cu cât se veştejeşte, simte cum i se şubrezeşte sănătatea. S-a veştejit înainte de vreme din cauza necazurilor. 3 fig. (despre oameni, mai ales despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) a se trece, a se fana, a se ofili, a se spălăci, a se dârvări, a se permeci. Femeia s-a veştejit cam repede. II tr. fig. 1 (compl. indică memoria, amintirea, reputaţia etc. oamenilor) a batjocori, a compromite, a dezonora, a necinsti, a pângări, a profana, a întina, a mânji, a murdări, a păta, a polua, a terfeli, a morfoli, a scârnăvi, a spurca, a pricăji, a împlânta. îi veştejeşte amintirea prin afirmaţiile făcute. 2 (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, atitudini ale lor) a abzi-ce, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a vitupera, a înfiera, a pecetlui, a ştampila. A fost veştejit de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. veşteji're s.f. 11 fanare, îngălbenire, ofilire, pălire2, uscare, <înv. şi pop.> secare, secătuire, gălbenire, <înv.> pieire, piericiune, devitalizare. Spre sfârşitul toamnei, începe veştejirea ierbii. Căldura excesivă provoacă veştejirea plantelor. 2 (biol.) îmbătrânire, senescenţă, dârvăleală. După 50 de ani încep să fie vizibile efectele veştejirii. II fig. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, vituperaţie, înfierare, ostracizare. A meritat veştejirea colegilor pentru ceea ce a făcut. veştejit, -ă adj. 1 (despre plante, părţi ale br, vegetaţie) clorotic, fanat, galben, îngălbenit, ofilit, pălit2, trecut2, uscat2, veşted, <înv. şi pop.> gălbenit, secat2, secătuit, prăjit, opărit, aricit2, mârcav, mârced, pâhăvit, posmăgit, <înv.> zârnit, devitalizat. 2 fig. (despre oameni, mai ales 2039| despre femei sau despre chipul, înfăţişarea lor) îmbătrânit, trecut2, albit, fanat, ofilit, veşted, coptuţ. veştmântăr, -ă adj. (rar) v. Vestimentar, veteran s.m. (milit.) cătană bătrână. Veteranii sunt răsplătiţi de stat, după retragerea din armată, cu pensii speciale. veterinâr, -ă adj., s.m. (med. vet.) <înv. şi reg.> nalbant, nălbar. A apelat la un medic veterinar pentru a-şi salva câinele. Soţul ei este veterinar. veterinărie s.f. (latin.; înv.) v. Medicină veterinară. Zooiatrie. veterinărie s.f. (înv.) v. Medicină veterinară. Zooiatrie. veto s.n. invar, (jur.) drept de veto. O autoritate se opune prin veto promulgării unei legi votate, adoptării unei rezoluţii sau a unei propuneri discutate în organizaţia a cărei membră este etc. vetrelă s.f. 1 (mai ales la pl. vetrele; mar.; înv. şi pop.) v. Pânze (v. pânză). Velă. 2 (reg.) v. Umbrelă. 3 (nav.; înv.) v. Corabie, vetri vb. IV. tr. (reg.; despre animale) v. Adulmeca. Mirosi. vetri'ce s.f. 1 (bot.) Chrysanthemum vulgare; vetricea, buruiană-de-ceas-rău, fericea, ferigă, feriguţă, iarba-raiului (v. iarbă), lihar, mărună, măruncă-neagră, poarta-raiului (v. poartă), roman1, spelcuţe (v. spelcuţă), undulemnuţă, <înv.> vâzdoagă. 2 (entom.; reg.) v. Efemeră (v. efemer). Efemeridă1 (Ephemerida). vetricea s.f. (bot.) 1 Chrysanthemum vulgare; vetrice, buruiană-de-ceas-rău, fericea, ferigă, feriguţă, iarba-raiului (v. iarbă), lihar, mărună, măruncă-neagră, poarta-raiului (v. poartă), roman1, spelcuţe (v. spelcuţă), undulemnuţă, <înv.> vâzdoagă. 2 Chrysanthemum alpinum; piretru. 3 (reg.) v. Granat1 (Chrysanthemum parthenium). vetrişoără s.f. vetriţă, vătruţă. A aprins focul în vetrişoără pentru a coace nişte porumb. vetriţă s.f. vetrişoără, vătruţă. vetruşcă s.f. (omit; reg.) v. Erete. Erete-roşu. Vânturel. Vânturel-roşu. Vânturel-ruginiu. Vindereu (Falco tinnunculus). veturm s.m. (înv.) v. Birjar. Surugiu. Vizitiu, vetust, -ă adj. 1 arhaic, vechi2. Interiorul casei bătrânilor avea un aer vetust. 2 (despre, concepţii, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depăşit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi2, anacronistic, trecut2, expirat, obsolet, antic, lânced, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, fumat2, antediluvian, preistoric, muced. Foloseşte o metodă de predare vetustă. 3 (despre idei, concepţii etc.) depăşit, învechit, perimat, retrograd, vechi2, mucegăit. Mulţi oameni au încă idei vetuste, refractare la tot ce este nou. vetustăte s.f. 1 vechime, vetusteţe, antichitate, <înv.> bătrâneţe, vechie, vechietâte, vechitură, vârstă1. Vetustatea statuiei a fost confirmată. A studiat vetustatea elementului autohton românesc în Transilvania înaintea venirii ungurilor. 2 bătrâneţe, senectute, <înv.> mătorie, sinec2, amurg, cărunteţe, cărunţime. Vetustatea este adesea o perioadă de bilanţ. vetustăţe s.f. vechime, vetustate, antichitate, <înv.> bătrâneţe, vechie, vechietâte, vechitură, vârstă1. veveriţă s.f. I (zool.) 1 Sciurus vulgaris; coţobâră, coţoligă, pinţă, şuiţă, ţiboacă1, <înv.> sângeap, ştiur. 2 veveriţă de Siberia = Sciurapterus volans; veveriţă zburătoare; veveriţă zburătoare = Sciurapterus volans; veveriţă de Siberia; (reg.) veveriţă-de-fag= veveriţă-mică v. Pârş (Glis glis). 3 (pop.) v. Nevăstuică (Mustela nivalis). II (entom.; reg.) v. Boul-Domnului (v. bou). Bo-ul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Va-ca-Domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). III (arg.) 1 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 (anat.) v. Organ genital feminin (v. organ1). vexa vb. I. tr. (compl. indicâ oameni) 1 a contraria, a şoca, a froasa, a izbi. Ieşirea lui nervoasă de faţă cu alţii l-a vexat. 2 a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a sudui, <înv. şi reg.> a prâsni2, a hicăi, a mărdăgi, a osârli, <înv.> a obijdui, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost vexat public, într-o emisiune televizată. vexănt, -ă adj. (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) batjocoritor, injurios, insultător, jignitor, ofensant, ofensator, vexatoriu, <înv. şi pop.> ocărâtor, rău, <înv. şi reg.> imător, sângeros, tare, împungător, atingător. vexare s.f. insultare, invectivare, jignire, ofensare, ultragiere, lezare, rănire. Vexarea politicianului a fost necuviincioasă. vexât, -ă adj. (despre oameni) 1 insultat, invectivat, jignit, ofensat, ultragiat, <înv. şi pop.> ocărât, atins, lezat, rănit2, lovit. Politicianul vexat a intrat în polemică cu opozanţii săi. 2 contrariat, şocat, izbit. Văzându-i ieşirea nervoasă, femeia îl priveşte vexată. vexatoriu, -ie adj. (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) batjocoritor, injurios, insultător, jignitor, ofensant, ofensator, vexant, <înv. şi pop.> ocărâtor, rău, <înv. şi reg.> imător, sângeros, tare, împungător, atingător. în timpul altercaţiei i-a adresat cuvinte vexatorii. vexaţiune s.f. afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, viaţă obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Vexaţiunile din presă au demoralizat-o. vexilâr s.m. (milit.; înv.) v. Portdrapel. Portstindard. Stegar. vezaret s.n. (în Imperiul Otoman; înv.) v. Vizirat. vezicănt, -ă adj. (despre anumite substanţe) vezicator. vezicăt, -ă adj. (desprepiele, corp etc.) băşicat, urzicat, băşicos. Având tălpile vezicate, abia putea merge. vezicator, -oâre adj. (despre anumite substanţe) vezicant. Iperita este un gaz de luptă vezicator. vezică s.f. 11 (anat.) băşică. în vezici se strâng secreţii ale organismului. 2 (anat.) vezică biliară = colecist, veziculă biliară, băşica fierii (v. băşică), fiere. Vezica biliară conţine secreţia biliară colectată din ficat; vezică ombilicală = sac vitelin. în vezica ombilicală se află vitelusul nutritiv; vezică urinară = băşica udului (v. băşică). în vezica urinară se strânge urina între micţiuni. 3 (iht.) vezică înotătoare = băşică, băşică înotătoare. Vezica înotătoare ajută peştii la plutire. II (med.) vezică neurologică = neurovezică. Vezica neurologică este o stare de disfuncţie a vezicii urinare, cauzată de o leziune la nivelul sistemului nervos central sau periferic. veziculâr, -ă adj. veziculos. veziculă biliară s.f. (anat.) colecist, vezică biliară, băşica fierii (v. băşică), fiere, veziculectomîe s.f. (chir.) spermatocistec-tomie. Veziculectomia este ablaţia unei vezicule seminale. vezicuh'tă s.f. (med.) spermatocistită. Veziculita este inflamaţia acută sau cronică a veziculelor seminale. veziculos, -oâsă adj. veziculâr. Fructele veziculoase au formă de veziculă. vezuviân s.n. (mineral.) idocraz, wiluit. Vezuvianul este folosit ca piatră preţioasă sau la confecţionarea unor obiecte de artă. via1 prep. (introduce un circ. de loc care indicâ o rută, un itinerar) prin. A luat trenul Bucureşti-Iaşi via Vaslui. viâ2 vb. I. intr. (înv.) 1 (desprefiinţe) v. Exista. Fi. Trăi. Vieţui. 2 (despre oameni) v. Trăi. Vieţui. 3 (despre oameni; adesea cu determ. modale) v. Duce2. Trăi. Vieţui. 4 (despre oameni; urmat de determ. locale) v. Domicilia. Fi. Locui. Sta. Şedea. Vieţui. 5 (jur.; despre oameni) v. Coabita. Convieţui. Locui. Trăi. Vieţui. 6 (despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) v. Dăinui. Dura2. Exista. Fi. Menţine. Păstra. Perpetua. Persista. Rămâne. Subzista. Trăi. Ţine. viâbil, -ă adj. (în opoz. cu „temporar”, „trecător ; despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) durabil, rezistent, trainic. Opera poetului este viabilă prin perfecţiunea ei. viabilitâte s.f. durabilitate, rezistenţă, trăinicie. Viabilitatea operei poetului este o certitudine. viâş s.m. (vit.; înv. şi reg.) v. Vier1, viâţă s.f. 11 fiinţă, <înv.> jitie1, piele. în această parte a lumii nu este viaţă, vibice |2040 totul este mort. 2 fiinţă, suflet, suflat1, <înv. şi pop.> suflare, <înv.> vreme, cap. Simte că nu mai are viaţă în el. îşi jurase să o ajute atâta timp cât va avea viaţă. 3 sânge. Militarii îşi apără ţara cu viaţa lor. Şi-ar fi dat şi viaţa pentru a se face bine copilul ei. 4 existenţă, trai, zile (v. zi), trăire, empirie, existare, <înv. şi pop.> lume, petrecere, vieţuire, veac, moangă, <înv.> estire, petrecanie, estime. Sunt o multitudine de factori care ameninţă viaţa omenirii. 5 trai, trăire, trăit, veleat, mersoare, <înv.> cust, custare. Are o viaţă liniştită. 6 trai, vieţuire, sălăşluire, <înv.> sălăşluinţă. îi reproşează soţului viaţa prea îndelungată într-un oraş lipsit de viitor. 7 (jur.) coabitare, coabitaţie, convieţuire, trai, vieţuire, trăire, <înv.> conlocuire, locuinţă, locuire. După o perioadă de viaţă împreună, s-au căsătorit. 8 destin. Cei doi şi-au unit vieţile. 9 întreţinere, subzistenţă, trai. Cei mai mulţi oameni au foarte puţine mijloace de viaţă. 10 biografie. A fost un om cu o viaţă tumultoasă. 11 (concr.) făptură, fiinţă, om, persoană, <înv.> fire, trup, ţipenie, os. Medicii salvează multe vieţi în cariera lor. II (art.; relig. creştină) 1 (exprimă durata absolută) viaţa de veci = viaţa veşnică = eternitate, veac, veacul de apoi (v. veac), vecie, veşnicie, <înv.> vecuire, viaţa de veac, viaţa de vecie, viaţa veacului, viaţa vecilor. Viaţa veşnică este fericirea veşnică de care se vor bucura drept-credincioşii după moarte; (înv.) viaţa de veac = viaţa de vecie = (art.) viaţa veacului = viaţa vecilor v. Eternitate. Veac. Veacul de apoi (v. veac). Vecie. Veşnicie. Viaţa de veci. Viaţa veşnică. 2 viaţa cealaltă = viaţa de apoi = viaţa viitoare = altă lume, cealaltă lume (v. celălalt), lumea cea de apoi (v. lume), lumea cea luminată (v. lume), lumea cealaltă (v. lume), lumea de apoi (v. lume), lumea de dincolo (v. lume), lumea drepţilor (v. lume), lumea luminată (v. lume), lumea moartă (v. lume), lumea spiritelor (v. lume), lumea viitoare (v. lume), vremea cea de apoi (v. vreme), vremea de apoi (v. vreme), aceea lume (v. acela), aia lume (v. ăla), aialaltă lume (v. ălălalt), <înv.> cea lume (v. cel), ceea lume (v. cela). Viaţa de apoi este existenţa de după moarte, viaţa sufletului de dincolo de mediul pământesc. III (polit.) viaţă politică = politic. Viaţa politică este un subsistem al sistemului social care cuprinde conştiinţa politică, relaţiile, instituţiile şi organizaţiile politice. IV fig. 1 dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, vlagă, nerv, sevă, vână, os, asprime. Viaţa i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o viaţă inepuizabilă. 2 animaţie, antren, însufleţire, vervă, vioiciune. A fost o petrecere plină de viaţă. vibice s.f. pl. (med., med. vet.) echimoză, semn, vânătaie, vineţeală, <înv. şi reg.> vânăta-re, şteaf, vâlcez, vâlcezeală, vânăţauă, <înv.> vânătură2, moveu. Boxerul avea corpul plin de vibice. vibrâ vb. I. intr. 11 (fiz.; despre medii elastice, sisteme fizico-chimice etc.) a oscila. Aerul oscilează. 2 (despre corpuri elastice, obiecte, părţi ale lor) a tremura, a trepida. Lama floretei vibrează la cea mai mică atingere. 3 (despre strune, corzi etc.) a'fbârnâi, a zbăngăni, a zbângăi. Strunele contrabasului vibrau în tăcerea nopţii. 4 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) a licări, a pâlpâi, a sclipi, a tremura, a fâlfâi, a palpita. Focul vibrează în şemineu. Flăcările focului vibrează în întunericul nopţii. 5 (despre lumini, imagini etc.) a tremura, a juca. Umbre stranii vibrau pe perete de la flăcările lumânărilor. 6 (despre sunete, melodii) a tremura. Sunetele vioarei vibrau în aerul serii. 7 (despre voce, glas) a tremura. Vocea îi vibrează din cauza emoţiei. II fig. 1 (despre oameni) a se înfiora, a palpita, a tresălta, a tresări, a fremăta. Vibrează ascultând Missa solemnis a lui Beethoven. 2 (despre viaţă, sentimente, gânduri, manifestări etc. ale oamenilor sau despre procese în desfăşurare) a fremăta, a palpita, a pulsa, a zvâcni. Simţirea lui vibrează când ascultă muzică. Vibrează în ea bucuria vieţii. 3 a răsuna, a detuna. îi vibrează sufletul de emoţie. vibrândo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) vibrato, vibrant, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre corpuri elastice, obiecte, părţi ale lor) tremurător, trepidant, vibratil, vibrator2, vibratoriu. Atinge cu grijă lama vibrantă a floretei. 2 fig. (despre oameni sau despre firea, temperamentul lor) vibratil, vibrator2. Artistul este prin d(finiţie o persoană mai vibrantă decât ceilalţi, în sufletul ei vibrant s-au reunit toate pasiunile omeneşti. 3 fig. (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) bulversant, duios, emoţionant, impresionant, înduioşător, patetic, răscolitor, tulburător, mişcător, pătrunzător, răvăşitor, vibrator2, vibratoriu, atingător. Scena întoarcerii tatălui de la război a fost vibrantă. II s.f. (fon.) consoană vibrantă. „R” este o vibrantă. vibrare s.f. 11 (fiz.) oscilaţie,vibraţie. Zborul păsărilor produce vibrarea aerului. 2 vibraţie, zbârnâit. în tăcerea nopţii se aude vibrarea strunelor contrabasului. 3 pâlpâială, pâlpâire, pâlpâit, pâlpâitură, palpitare. Vibrarea flăcărilor focului în întunericul nopţii este fascinantă. 4 tremur, vibraţie, joc. Vibrarea luminii lumânării făcea umbre stranii pe perete. 5 tremur, tremurare, tremurătură, vibraţie, tremurici. Nu-şi putea stăpâni vibrarea vocii din cauza emoţiei. II fig. 1 palpitare, palpitaţie, pulsaţie, freamăt, trepidaţie, vibraţie. Este cunoscută vibrarea vieţii poetului. Satul lor este ferit de vibrarea civilizaţiei modeme. 2 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturâre, zdruncin. Este într-o permanentă stare de vibrare interioară din cauza neajunsurilor vieţii. vibratil, -ă adj. 1 (despre corpuri elastice, obiecte, părţi ale lor) tremurător, trepidant, vibrant, vibrator2, vibratoriu. 2 fig. (rar; despre oameni sau despre firea, temperamentul lor) v. Vibrant. vibrato adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) vibrando. vibrator1 s.n. (fiz.) 1 oscilator. Vibratorul, alimentat de la o sursă de energie electrică, produce oscilaţii electromagnetice. 2 (telec.) buzzer. Vibratorul este folosit la unele instalaţii telefonice ca mijloc de apel şi de transmitere a unor semnale după codul Morse. vibrator2, -oâre adj. 11 (despre corpuri elastice, obiecte, părţi ale lor) tremurător, trepidant, vibrant, vibratil, vibratoriu. 2 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) pâlpâitor, tremurat2, tremurător, fâlfâitor. Flacara vibratoare a lumânării formează umbre sumbre pe pereţii camerei. 3 (despre glas, voce) tremurat2, tremurător, tremurând, <înv.> tremurăcios. Nesigur, copilul recită poezia cu glas vibrator. II fig. (rar) 1 (despre oameni sau despre firea, temperamentul lor) v. Vibrant. 2 (despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) v. Bulversant. Duios. Emoţionant. Impresionant, înduioşător. Mişcător. Patetic. Pătrunzător. Răscolitor. Răvăşitor. Tulburător. Vibrant, vibratoriu, -ie adj. 1 (despre corpuri elastice, obiecte, părţi ale lor) tremurător, trepidant, vibrant, vibratil, vibrator2.2 fig. (rar; despre manifestări, însuşiri, creaţii etc. ale oamenilor) v. Bulversant. Duios. Emoţionant. Impresionant. înduioşător. Mişcător. Patetic. Pătrunzător. Răscolitor. Răvăşitor. Tulburător. Vibrant. vibrâţie s.f. 11 (fiz.) oscilaţie, vibrare. 2 vibrare, zbârnâit. 3 trepidaţie. Vibraţiile maşinii sunt îngrijorătoare. 4 tremur, vibrare, joc. 5 tremur, tremurare, tremurătură, vibrare, tremurici. II fig. 1 palpitare, palpitaţie, pulsaţie, freamăt, trepidaţie, vibrare. 2 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturâre, zdruncin. vibrisă s.f. (colect.; zool; la unele mamifere) antenă, mustaţă. Artropodele au vibrisă. vibronetezire s.f. (tehn.) superfinisăre, superfiniţie, supernetezire. Vibronetezirea este o operaţie de netezire foarte fină a suprafeţelor unor obiecte metalice, efectuată prin mişcări lente, rectilinii, alternative ale unor abrazive, combinate cu mişcări de avans ale obiectului prelucrat. vibroterapi'e s.f. (med.) seismoterapie. Vibroterapia este un procedeu terapeutic folosit în unele atonii funcţionale. vicar s.m. (relig.) 1 <înv. şi reg.> vicareş. Vicarul este un preot sau un episcp care suplineşte un cleric de rang mai înalt, îndepli- 2041 | viciu nind diferite funcţii administrative. 2 (art.; în organizarea Bisericii Catolice) vicarul lui Hristos = episcopul Romei (v. episcop), papă1, pontiful roman (v. pontif), pontiful Romei (v. pontif), sfântul părinte (v. sfânt), suveranul pontif (v. suveran), <înv.> papij. Vicarul lui Hristos este şeful suprem al Bisericii Catolice. vicâreş s.m. (relig.; înv. şi reg.) v. Vicar, vfcă s.f. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, viceconte s.m. (înv.) v. Viconte. vicecrâi s.m. (polit.; înv. şi reg.) v. Vicerege, vicepremier s.m. (polit.) viceprim-ministru. Vicepremierul este locţiitorul premierului. vicepreşedinte s.m. (de obicei urmat de determ. care aratâ felul) <înv.> viceprezident. Vicepreşedintele înlocuieşte preşedintele în lipsa acestuia. vicepreşedinţi'e s.f. <înv.> viceprezidenţie. Vicepreşedinţia este funcţia de vicepreşedinte. viceprezident s.m. (înv.; de obicei urmat de determ. care arată felul) v. Vicepreşedinte, viceprezidenţie s.f. (înv.) v. Vicepreşedinţie. viceprim-ministru s.m. (polit.) vicepremier. vicerege s.m. (polit.) <înv. şi reg.> vicecrai, <înv.> viceregent, vicerigă. Viceregele guvernează o provincie sau o colonie care face parte dintr-un regat. viceregent s.m. (polit.; înv.) v. Vicerege, vicerigă s.m. (polit.; înv.) v. Vicerege, viceversa adv. (modal) invers, <înv.> reciproc. El l-a salutat pe profesor şi nu viceversa. Ce-i place lui nu-i place ei şi viceversa. viciâ vb. I. refl.,tr. 11 (sub. sau compl. indică aerul atmosfera) a (se) altera, a (se) impurifi-ca, a (se) polua, a (se) strica, a (se) corupe, <înv.> a (se) molipsi. Atmosfera s-a viciat de la noxele fabricilor din oraş. 2 (sub. sau compl. indicâ oameni) a (se) corupe, a (se) deboşa, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se destrăbăla, a se deşănţa, a se dezmăţa, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) fornica, a (se) sminti, a (se) nebuni, a se dezbrăcina, a (se) mârşăvi, a se străbăla, a se târfai, <înv.> a (se) demoraliza, a se destrăma, a răutăţi, a se devergonda, a (se) polua, a impesta, a (se) molipsi, a se dezmierda. S-a viciat, ducând o viaţă de orgii. II fig. (sub. sau compl. indică limba, datini, valori morale, ordini prestabilite etc.) a (se) corupe, a (se) perverti, a (se) deforma, a (se) mutila, a (se) strica. Limba se poate vicia sub influenţa barbarismelor împrumutate masiv. viciabil, -ă adj. (despre oameni) coruptibil, venal, <înv.> mitarnic. Unii oameni ai legii sunt, din nefericire, viciabili. viciat, -ă adj. I (despre aer, atmosferă etc.) 1 (în opoz. cu „proaspăt”, ,,curatiy) alterat, impurificat, insalubru, închis, neîmprospătat, poluat, stătut2, stricat, corupt, bolnav. Aerul viciat provoacă afecţiuni pulmonare. 2 fetid, infect, pestilenţial, puturos, rău-mirositor, mefitic, împuţit, <înv.> împuţicios. în încăpere este un aer viciat, de alimente alterate. 3 apăsător, greu, irespirabil, înăbuşitor, încărcat2, nerespirabil, sufocant, apăsat2, năbuşitor, <înv.> sufocător, confinat. în sala de curs era o atmosferă viciată din cauza geamurilor închise. I11 (jur.; despre acte, dispoziţii etc.) defectuos, vicios. Actul notarial nu a putut fi folosit în instanţă, întrucât era viciat. 2 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, greşit, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect, nepotrivit, prost, rău, vicios, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. Părerile sale cu privire la tema discutată sunt viciate. Interpretarea datelor problemei este viciată. 3 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, necorect, prost, rău, vicios, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat Exprimarea lui în română este viciată. 4 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufia-nesc, stricat, vicios, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, dezmierdat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, dever-gondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă viciat. viciâre s.f. 11 alterare, poluare, stricare, kogai. Vicierea aerului se face de la noxele fabricilor din oraş. 2 corupere, decădere, depravare, pervertire, pierzare, stricare, stricăciune, <înv.> degradaţie. Se constată o viciere a moravurilor. II fig. corupere, pervertire, deformare, mutilare, stricare. Vicierea limbii devine o realitate dacă se împrumută masiv barbarisme. vicios, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (jur.; despre acte, dispoziţii etc.) defectuos, viciat. 2 (despre opinii, teorii, idei, manifestări etc. ale oamenilor) defectuos, eronat, fals, greşit, inadvertent, incorect, neconcordant, necorect, nepotrivit, prost, rău, viciat, <înv.> eroneu, eroniu, stricat. 3 (despre modul de exprimare a cuiva, despre scrieri, texte etc.) aberant, defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, necorect, prost, rău, viciat, <înv. şi pop.> smintit, <înv.> eroniu, barbar, stricat. 4 (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufianesc, stricat, viciat, efrenat, lubric, sardanapalic, <înv. şi pop.> rău, deşucheat, parşiv, nărăvaş, <înv. şi reg.> ruşinat, dezbrăcinat, străbălat1, şucheat, teşmenit, <înv.> aselghicesc, demoralizat, destrămat, dezmierdat, hlap, holeac, râncaci, crapulos, devergond, devergondat, sfaţat, liber, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, viermănos, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. 5 defectuos, deficient. Trebuie să fie operat din cauza unei conformaţii vicioase a coloanei vertebrale. II adv. (modal; în legătură cu vb. ca „a vorbi”, „a pronunţa”, „a se exprima”, „a scrie>T) defectuos, eronat, fals, greşit, impropriu, incorect, inexact, necorect, prost, rău, stâlcit2, stricat, înfiorător. Se exprimă vicios în engleză. Cuvintele au fost scrise vicios. vicisitudine s.f. (mai ales la pl. vicisitudini) 1 dificultate, greutate, neajuns1, angarale (v. angara). Vicisitudinile luptei pentru existenţă transformă omul. 2 ananghie, greutate, încercare, mizerie, necaz, nevoie, suferinţă, <înv. şi pop.> urgie, <înv.> ispită, nevolnicii (v. nevolnicie), saxana. A trecut cu bine prin multe vicisitudini în cursul vieţii. 3 greu, greutate, impas, încercare, necaz, <înv.> păs. Totdeauna părinţii te scot din vicisitudini. vicişpân s.m. (adm., polit.; înv. şi reg.) v. Subprefect. viciu s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Viciile lui educaţionale sunt evidente. 2 cusur, dar2, defect, nărav, patimă, meteahnă, pârţag, învăţ, nărăveală, băsău, ciucă, madea, natură, nărăvie, năzar, pahibă, parfie, taronie, teahnă, <înv.> învăţ, maculă. A fost părăsit de soţie pentru că are viciul beţiei. 3 nărav, pasiune, patimă, boală, spahie1. Şi-a pierdut toată averea întrucât a dat în viciul jocurilor de noroc. 4 corupţie, deboşă, decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, deşănţare, dezmăţ, dezmăţare, disoluţie, imoralitate, nemoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, sibaritism, fornicaţie, crapulozitate, depravaţiune, dezordine, dezordine morală, blestemăţie, stricăciune, destrăbălăciune, destrăbălă-tură, străbălare, <înv.> aselghiciune, aselghie, căciorie, demoralizare, demoralizaţie, desfa-tare, desfrânăciune, desfrânăteţe, destrămare, destrămătură, dezmierzie, hlăpie, mârşăvire, piericiune, preacurvie, preacurvire, preaiubi-re, devergondaj, delicvescen-ţă, descompunere, putregai, putreziciune, infecţie, putrefacţie, dezmierdăciune, dezmierdare, putrejune, uzură1, cancan2, căţălărie. Avea o înclinaţie bolnăvicioasă spre viciu. 5 (med.) viciu de conformaţie = diformitate fizică. 6 (jur.) viciu de consimţământ = viciu de voinţă Viciul de consimţământ este alterarea voinţei părţilor la încheierea unui act juridic, care determină o cauză de nulitate relativă a actului; viciu de voinţă = viciu de consimţământ. viclean, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) calin, disimulat, duplicitar, fals, fariseic, făţarnic, ipocrit, machiavelic, mincinos, mironosit, nesincer, perfid, periculos, pervers, prefăcut, şiret3, fariseean, machiavelistic, dosnic, hamiş, proclet, şugubăţ, tuieş, <înv.> diplomaticos, faţărit, meşteşugareţ, meşteşu-găreţ, meşteşugit, tăgadnic, telpiz, viclenit, vizetlean, levantin, rafinat2, demonic, diabolic, histrionic, iezuit, iezuitic, mieros, tartufist, tortuos, mâţos, codalb, pestriţ, noduros, calp, lins2, stâng, zugrăvit2. Este o femeie vicleană, în care nu poţi avea încredere. Afişează o modestie vicleană. 2 (despre oameni) şiret3, şmecher, astut, astuţios, <înv. şi reg.> marghiol, hoţoman, pişicher, şmecheros, hămeşegos, hămişliu, hâtru, lotru, ocoş, şpilăr, <înv.> dahiu, telpiz, ischiuzar, speculant, speculativ, speculator2, ciumeg. Este un om viclean, care ştie să iasă din orice încurcătură. 3 (despre oameni) abil, şiret3, şmecher, mehenghi, deştept, meseriaş, <înv.> meşteşugos, cioran, jamparliu. Nu a fost acceptat ca partener de afaceri pentru că era cunoscut ca o persoană cam prea vicleană. 4 (despre manifestări ale oamenilor) insidios, înşelător, perfid, <înv.> viclenit, vicle-nos, şerpesc. A recurs la un mijloc viclean pentru a-i câştiga încrederea. I-a făcut o propunere vicleană. 5 (relig.; înv.; despre oameni) v. Necredincios. Păgân. 6 (înv.; despre soţi) v. Adulter. Infidel. Necredincios. Nefidel. I11 s.m., s.f. caiafa, faţarnic, ipocrit, machiavelist, mincinos, perfid, prefăcut, şiret3, balamut, proclet, <înv.> crai de Curte Veche, crai de Curtea Arsă, crai de Curtea Veche, crai de ghindă, crai nou, telpiz, comedian, comediant, fariseu, histrion, iezuit, tartuf, farmazon, gogoşar, trombonist, şulfă, conte, mâncător de căcat, mâncător de rahat. îl dispreţuia considerându-l un viclean jalnic. 2 s.m. (art. vicleanul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 3 s.m., s.f. (relig.; înv.) v. Necredincios. Păgân, vicleim s.n. (folc.) irozii (v. irod), crăciun, vertep. Vicleimul este o veche dramă populară românească, de origine creştină, reprezentând naşterea lui Iisus Hristos, care se joacă de către colindători costumaţi, în perioada Crăciunului. vicleni vb. IV. 1 tr. (înv. şi pop.; compl. indică oameni sau încrederea, aşteptările, speranţele etc. cuiva) v. Trăda. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică soţul sau soţia) v. înşela1. Trăda. 3 intr. (înv. şi pop.; despre oameni, grupuri de oameni, organizaţiile.) v. Complota. Conjura. Conspira. Unelti. 4 intr. (înv.; despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) v. Murmura. Protesta. 5 tr. (înv.; compl. indică oameni, colectivităţi etc. sau fapte, manifestări ale lor) v. Cerceta. Iscodi. Observa. Pândi. Spiona. Urmări. 6 intr. (înv.; despre oameni) v. Greşi. Păcătui, viclenie s.f. 1 duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, vicleşug, levan-tism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), faţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefăcanie, prefăcă-tură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. E momentul să laşi viclenia şi să spui adevărul 2 şiretenie1, şmecherie, vulpenie, astuţie, şireţie, hămişag. Nebunia lui era o mască sub care îşi ascundea viclenia. 3 (concr.) abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, vicleşug, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghioleală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârciogărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pier-zătură, strataghemată, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. Comerciantul, pentru a avea profit mai mare, a recurs la viclenii care nu-l onorează. 4 (jur.) doi, rea-credin-ţă. Viclenia este inducerea în eroare a unei persoane pentru a o determina să încheie un anumit act juridic nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. 5 (jur.; înv.) v. Adulter. Infidelitate. înşelăciune. Necredinţă. 6 (în Ev. Med.; înv.) v. Felonie, viclenit, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean. 2 (despre manifestări ale oamenilor) v. Insidios. înşelător. Perfid. Viclean, videnitor, -oâre adj. (înv.; despre soţi) v. Adulter. Infidel. Necredincios. Nefidel, videnos, -oâsă adj. (înv.; despre manifestări ale oamenilor) v. Insidios. înşelător. Perfid. Viclean. vicleşug s.n. 1 duplicitate, falsitate, fariseism, făţărnicie, ipocrizie, levantinism, machiavelism, minciună, nesinceritate, perfidie, perversitate, perversiune, prefăcătorie, viclenie, levan-tism, diplomaţie, machiaverlâc, <înv.> diplomatică (v. diplomatic), faţărie, hâtrie, ipocris, ipocritism, prefăcanie, prefăcă-tură, procleţie, telpizie, telpizlic, ghiaurlâc, rafinament, comedie1, fanariotism, iezuitism, mascaradă, tartuferie, tartufism. 2 (concr.) abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vulpenie, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghioleală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârciogărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan, vicodol s.n. (meteor.; reg.) 1 v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. 2 v. Vifor. Viforniţă. Viscol. Viscoleală. vicolniţă s.f. (meteor.; reg.) v. Vifor. Viforniţă. Viscol. Viscoleală. viconte s.m. <înv.> viceconte. Titlul nobil de viconte se transmite ereditar. victimă s.f. 1 jertfă, hostie, nicovală, fin2. Mulţi oameni au fost victime ale regimurilor totalitare. 2 mort. S-au înregistrat peste 300 de victime în urma cutremurului. 3 (jur.) logodnic, mireasă, ursoaică1. A fost victima unei escrocherii. victorie s.f. 1 biruinţă, izbândă, <înv.> vincea-lă, vingere, trofeu. Victoria românilor de la Călugăreni a fost răsunătoare. 2 izbândă, reuşită, succes. Fanii ovaţionează, fericiţi de victoria echipei de fotbal. victorios, -oâsă adj., s.m., s.f. biruitor, câştigător, izbânditor, învingător, triumfător, victorios, <înv. şi pop.> dobânditor, <înv.> vincitor, vingător. Oastea română a fost victorioasă. Victorioşii într-o competiţie sunt întotdeauna sărbătoriţi. vicuna [vi' kuija] s.f. (zool.) Lama vicugna; vigonie1. vid, vidă s.n., adj. I s.n. 1 (fiz.) vacuitate, vacuum. Vidul este spaţiul lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. Vidul dintr-un recipient se produce prin flambarea interiorului acestuia. Cele mai multe alimente se conservă în vid. 2 gol2, lacună, lapsus, lipsă, hiat. Lucrarea recent apărută completează un vid în domeniu. Această situaţie a apărut din cauza unui vid legislativ. 3 (med.) vid-extractor = vacuum-extractor, ventuză obstetricală. Vidul-extractor este un aparat folosit în obstetrică, în cazul unui avort, pentru extragerea fătului. 4 fig. gol2. Moartea mamei a lăsat un mare vid în sufletul ă. 5 fig. (rar) v. Dezolare. Pustietate. Pustiu. Sihăstrie. Singurătate. II adj. 1 (fiz.; 2043| vierme despre spaţii închise) vacuu. Un spaţiu vid nu conţine materie ponderală. 2 (în opoz. cu „plin) despre recipiente, spaţii închise, încăperi etc.) deşert, deşertat2, gol2, uscat2, <înv. şi pop.> sec, secat2, <înv.> pustiu. îi întinde cana vidă ca sâ i-o umple cu apă. 3 (despre terenuri, locuri, regiuni, ţinuturi etc.) deşert, gol2, necultivat, pustiu, sălbatic, stingher, luciu2, <înv. şi reg.> secret3, <înv.> erem, pustiicios, pustiit2. Drumeţii au ajuns într-un loc vid, care nu a fost niciodată acoperit de vegetaţie. 4 fig. (despre idei, noţiuni, vorbe etc.) gol2. Tot ce spune sunt numai vorbe vide. Mintea îi este vidă de orice idee. 5 fig. deşert, gol2, sterp. Viaţa lui este vidă fără femeia iubită. vida vb. I. tr. (rar; compl. indicâ recipiente, saci etc. sau, p. ext, vehicule de transport) v. Descărca. Deşerta. Goli. vidănj s.n. vidanjare. vidanjâre s.f. vidanj. Vtdanjarea este absolut necesară în cazul înfundării unei guri de scurgere. vidanjor s.m. latrinar, <înv. şi pop.; peior.> căcănar, budar, vistier1, lănţar, <înv.> bocciu. Vidanjorii intervin când haznalele sunt defecte sau prea pline. vidare s.f. (fiz.) vacuumare. Scopul vidării este obţinerea vidului. video subst. invar. 1 videofonie,videotele- fonie. 2 (electron.) videocasetofon, <înv.> videomagnetofon. videocămeră s.f. (electron.) cameră video, telecameră. Şi-a cumpărat o videocămeră de ultimă generaţie. Nunta a fost înregistrată cu o videocămeră. videocasetă s.f. (electron.) casetă video, telecasetă, videogramă. A închiriat câteva videocasete cu filme. videocasetofon s.n. (electron.) video, <înv.> videomagnetofon. Videocasetofonul este un aparat pentru înregistrarea şi redarea video-casetelor. videoclip s.n. (muz.) clip video. Videoclipul însoţeşte execuţia unei piese muzicale. videofon s.n. (telec.) videotelefon, telefon-televizor. Cu videofonul cei care vorbesc la telefon au posibilitatea să se vadă. videofome s.f. video, videotelefonie. Vtdeo-fonia este un sistem de transmisie a imaginii şi a sunetului prin cablu telefonic. videogramă s.f. (electron.) casetă video, telecasetă, videocasetă. videojoc s.n. joc video. Este pasionat de videojocuri. videomagnetofon s.n. (electron.; înv.) v. Video. Videocasetofon. videomătică s.f. videotică. Videomatica reprezintă totalitatea echipamentelor de calcul destinate prelucrării şi sintezei imaginilor vederii artificiale. videoproiector s.n. (electron.) proiector video. Videoproiectorul este un dispozitiv care, conectat la un aparat video, la un calculator etc., permite proiectarea de imagini sau de filme pe un ecran de mari dimensiuni. videorecorder [videori’kordar] s.n. (electron.) recorder. Recorderul permite înregistrarea programelor de televiziune pe videocasetă şi redarea videocasetelor. videotelefon s.n. (telec.) videofon, telefon-televizor. videotică s.f. videomătică. vi'dere s.f. (reg.) 1 (gosp.) v. Căldare. Găleată. 2 (metrol.) v. Vadră. vidicon s.n. (fiz.) tub videocaptor. Vidiconul este folosit mai ales în televiziune, pentru transformarea imaginii în semnale electrice. vidimă vb. I. tr. (jur.; înv. şi reg.; compl. indică acte, copii, documente etc.) 1 v. Viza1. 2 v. Autentifica. Legaliza. vi'dmă s.f. (reg.) 1 (mitol. pop.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1^ Strigoaie (v. strigoi). Umbră. Vedenie. Viziune. 2 (în credinţe şi superstiţii) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). 3 (art.; mitol. pop.; şi nm. pr.) vidma-pâ-duriiv. Mama-pădurii (v. mamă). vidră s.f. 1 (zool.) Lutra lutra sau Lutra vulgaris; lutră, dihor-de-apă. 2 lutru. Poartă o căciulă de vidră. 3 (mitol. pop.) iudă. Vidra este o fiinţă supranaturală, purtătoare de vânturi, care trăieşte în apele râurilor, mărilor sau ale lacurilor şi care poate pricinui pescarilor necazuri ori îi poate ajuta. viduităte s.f. (înv.) v. Văduvie. vie s.f. I (bot.) 1 Vitis vinifera; viţă, viţă-de-vie, acrid, coamă, iojdă, loază, mladă-de-stru-guri, mladă-de-vie, poamă, <înv.> vin. 2 (reg.) vie-sălbatică v. a Iederă-cu-cinci-foi. Vi-ţă-americană. Viţă-de-Canada. Viţă-sălbati-că. Viţă-sălbatică-americană (Parthenocissus quinquefolia); b Lăuruscă. Viţă-de-pădure. Viţă-de-vie-sălbatică. Viţă-sălbatică (Vitis sil-vestris); c Viţă. Viţă-de-vie-sălbatică. Viţă-Iza-bela. Viţă-sălbatică (Vitis labrusca); (art.) via-evreului v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum dulcamara). II (vit.) <înv.> vin, vinaţ. Merge în vie ca să culeagă nişte struguri de masă. vier1 s.m. (vit.) 1 <înv. şi reg.> viaş, vinţeler. Vierul este paznic la o vie. 2 (rar) v. Podgorean. Viticultor. vter2 s.m. 1 (zool.) vierotac, vierotic. Vierul este un porc necastrat, apt pentru reproducere. 2 (art., lapl. Vierii; astron.;pop.; nm. pr.) Porcii (v. porc), Scroafa-cu-Pur-cei (v. scroafă). Vierii se află în constelaţia Taurului. viereâsă s.f. (vit.) vieriţă. Viereasa este soţia vierului. vieri vb. IV. refl. (recipr.) (pop.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa, vieri'e s.f. (vit.; rar) v. Vierit. vierit s.n. (vit.) 1 vierie. Vieritul este ocupaţia vierului. 2 (astăzi rar) v. Viticultură, vieriţă s.f. (vit.) viereâsă. viermăr s.n. (colect.; rar) v. Viermăraie. Viermărie. Viermăt. viermănă vb. I. refl. (rar; despre fructe, legume etc.) v. Viermănoşa. viermănăr s.m. (entom.) Sarcophaga cama-ris; gâză-de-viermi, matcă, muscar, muscă-albastră, muscă-de-hoit, mus-că-de-viermi, muscă-vânătă, muscă-veninoa-să, muscă-verde, muscoi, muşină, strepede. viermănos, -oăsă adj. 1 (despre fructe, legume etc.) mâncat2, viermănoşat, scorburos. A azvârlit toate merele viermănoase. 2 fig. (despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viaţa lor) corupt, deboşat, decadent, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, deşănţat, dezmăţat, disolut, imoral, incontinent, libertin, licenţios, necuviincios, nemoral, neruşinat, pervers, pervertit, rufia-nesc, stricat, viciat, vicios, bizantin, delicvescent, dezordonat, pierdut, putred, boccaccesc, ars2, arinos, dezmierdat, spurcat2. Are un mod de viaţă viermănos. viermănoşă vb. I. refl. (despre fructe, legume etc.) a se viermăna. viermănoşat,-ă adj. (rar; despre fructe, legume etc.) v. Mâncat2. Viermănos. viermărăie s.f. (colect.) viermărie, viermăt, viermar. viermărie s.f. (colect.) viermăraie, viermăt, viermar. Pe hoitul unui câine era o viermărie de nedescris. viermăt s.n. 1 viermăraie, viermărie, viermar. 2 agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, fortoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermuială, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, vălmăşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzu-ială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciu-meală, sarabandă, vâltoare. vierme s.m. I (entom.) 1 corobete, goangă, oară2. Fructele cumpărate erau pline de viermi. 2 vierme-alb = babă, ciormag, ciorman, ciormă. Viermele-alb este larva cărăbuşului; vierme-de-fuină= molete1, sfoiag, surdomaş. Viermele-de-făină este larva morarului; vierme-de-lemn = Bostrychus typographus; car-de-pădure (v. car1), muscă-de-brad; vierme-de-mătase = Bombix mori; fluture-de-mătase, gândac-de-mătase, goangă; (reg.) vier-me-cu-sclipăţ = vierme-de-foc = vierme-lu-citor = vierme-luminos = vierme-verde = vierme-viu v. Licurici (Lampyris noctiluca); vierme-de-piatră v. Câinele-babei (v. câine). Pisica-popii (v. pisică) (Oniscus murarius şi Oniscus asellus). 3 (reg.) v. Gândac. 4 (reg.) v. Urechelniţă (Forficula auricularia). 5 (reg; şi vierme-de-vie) v. Filoxeră (Phylloxera vastatrix). 6 (reg.; şi vierme-de-baligă, vier-me-de-gunoi) v. Băligar (Geotrupes stercora-rius). 7 (reg.; şi vierme-de-pămănt) v. Coro-pişniţă (Gryllotalpa vulgaris). 8 (reg.; şi vierme-negru) v. Repede (Cicindela campes-tris). II (zool.) 1 (astăzi rar) vierme-solitar v. Tenie (Taenia); (reg.) vierme-alb v. Şarpe-de-apă. Şarpe-de-casă. Şarpele-casei (Natrix natrix); (înv.) vierme-de-ploaiev. Râmă (Lumbricus terrestris); vierme-panglicâ v. Tenie (Taenia tenie). 2 (reg.) v. Colu- viermeti |2044 bridă. Ofidian. Şarpe. 3 (reg.) v. Năpârcă. Viperă (Vipera berus). 4 (reg.) v. Scolopendră1 (Oniscus scolopendră). III fig. (pop. şi fam.; deprec.) v. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Scelerat. Ticălos. viermeti vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre viermi, gândaci etc.) v. Colcăi. Foi. Forfoti. Mişuna. Viermui. 2 (despre fiinţe în grupuri în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. învârti. Mişui. Mişuna. Roi2. Viermui. viermişor s.m. (entom.) 1 viermuleţ, viermuş, viermuşor, viermuţ, viermulete. La pescuitul răpitorilor se folosesc şi viermişori. 2 (reg.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). viermoâie s.f. (zool.; reg.) v. Şerpoaică. Şerpuliţă. viermui vb. IV. intr. 1 (despre viermi, gândaci etc.) a colcăi, a foi, a forfoti, a mişuna, a gârgâi, a viermeti. Viermii viermuiesc pe hoitul unui câine. 2 (despre fiinţe în grupuri, în număr mare) a se agita, a foi, a forfoti, a se frământa, a fremăta, a furnica, a se învârti, a mişui, a mişuna, a roi2, a bâjbâi, a colcăi, a forfai, a năbădăi, a se fâţâi, a se vânzoli, <înv. şi reg.> a jimi, a fojgăi, a gârgâi, a şovârca, a se vărzui, a vâşca, a viermeti, a foşni, a se ţese. Pe peronul gării mulţimea viermuieşte încoace şi încolo. viermuiâlă s.f. 1 viermuire. Viermuiala de pe hoitul câinelui i-a produs groază. 2 agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuire, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, văl-măşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. împuşcăturile au produs vermuiala mulţimii adunate în piaţă. viermuire s:f. 1 viermuială. 2 agitaţie, animaţie, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmăşeală, mişcare, mişuială, mişunare, mişună, mişuneală, roială, vălmăşag, viermăt, viermuială, bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmăşeală, văl-măşire, fâţâială, fâţâire, fâţâit, fâţâitură, vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. şi reg.> zbeg, fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmăşie, zbuciumeală, sarabandă, vâltoare. viermulete s.m. (entom.; reg.) v. Viermişor. Viermuleţ. Viermuş. Viermuşor. viermuleţ s.m. (entom.) viermişor, viermuş, viermuşor, viermuţ, viermulete. viermuş s.m. (entom.) viermişor, viermuleţ, viermuşor, viermuţ, viermulete. viermuşor s.m. (entom.) 1 viermişor, viermuleţ, viermuş, viermuţ, viermulete. 2 (reg.) v. Licurici (Lampyris noctiluca). viermuţ s.m. (entom.; reg.) v. Viermişor. Viermuleţ. Viermuş. Viermuşor. vierotăc s.m. (zool; reg.) v. Vier2. vierotic s.m. (zool; reg.) v. Vier2, viers s.n. (pop.) 1 (muz.) v. Cânt. Cântare. Cântat1. Cântec. Melodie. 2 v. Cânt. Cântare. Cântat1. Cântec. Glas. 3 (muz.) v. Glas. Timbru. Ton2. Voce. viersul vb. IV. (pop.) 1 tr., intr. (muz.; despre oameni; compl. indică piese muzicale) v. Cânta. Executa. Interpreta. Intona. 2 intr. (despre unele păsări) v. Cânta. ^ viersuitor, -oâre s.m., s.f. (muz.; pop.) v. Artist liric. Cântăreţ, vierşun s.n. (înv.; de obicei constr. cu vb. „a face”, „a se prinde”, „a pune 0 v. Pariu. Rămăşag. viespâr s.m. 11 viespariţă, viespărie. Viesparul este un cuib de viespi. 2 (entom.; pop.) v. Viespe. Viespe-de-casă. Vies-pe-de-câmp. Viespe-de-pământ (Vespa vulgaris). 3 (entom.; pop.; şi viespar-negru) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). II (omit.) 1 Merops apiaster, albinar, albinărel, furnicar1, prigoare, albinei, ciuma-albinelor (v. ciumă), lupul-albinelor (v. lup), mâncătoa-re-de-albine (v. mâncător), pietrar, ploier, ploieşte, ploiete, presură1, prigorean, şoiţă, viespariţă, <înv.> merop. 2 Pernis apivorus; prigoare. viespâriţă s.f. (reg.) 1 v. Viespar. 2 (ornit.) v. Albinar. Albinărel. Furnicar1. Prigoare. Viespar (Merops apiaster). viespărie s.f. (reg.) v. Viespar, viespăroi s.m. (entom.; reg.) v. Viespoi (Sirex gigas). viespe s.f. (entom.) 1 (şi viespe-de-casă, viespe-de-câmp, viespe-de-pământ) Vespa vulgaris; bâzoi, ţânţar, viespar. 2 viespe-de-drumuri = Pompilus viaticus; ţiboacă2,ţibocuţă. 3 (reg; şi viespe-bon-dărească, viespe-gărgăune, viespe-mare, viespe-sălbaticâ) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). 4 (reg.; şi viespe-ţigănească) v. Bărzăun. Bondar (Bombus terrestris). viespoi s.m. (entom.) 1 Sirex gigas; viespăroi. 2 v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). viet s.n. (vit.; reg.) v. Podgorie, vietâte s.f. 1 fiinţă, vieţuitoare (v. vieţuitor). Tot ce are viaţă (şi se mişcă) este o vietate. 2 (zool.) animal, creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, necuvântător, vieţuitoare (v. vieţuitor), <înv. şi pop.> lighioană, <înv. şi reg.> suflător, vită, <înv.> dihanie, săzdanie, suflătură, suflare, zidire, ziditură. în natură există încă multe vietăţi necunoscute de om. vieţuâl, -ă adj. (înv.) 1 v. Vital. 2 (despre fiinţe) v. Vivace. vieţui vb. IV. intr. 1 (despre fiinţe) a exista, a fi, a trăi, a fiinţa, <înv. şi pop.> a vecui, a lăbădui, a sufleţi, <înv.> a dăinui, a via2, a respira. Atât timp cât vieţuiesc, părinţii îşi ajută copiii. 2 (despre oameni) a trăi, <înv. şi pop.> a zili, a hălădui, a sălăşlui, <înv. şi reg.> a stăvi, a lăbădui, a sălăşi, a sufleţi, a veletui, <înv.> a custa, a locui, a obârşi, a prămândi, a sălăşui, a via2. Au vieţuit fericiţi în acest orăşel de munte. A revăzut oraşul în care au vieţuit părinţii ei. 3 (despre oameni; adesea cu determ. modale) a duce2, a trăi, <înv. şi pop.> a trece, a vecui, a pătuli, a păula, <înv.> a obârşi, a via2. Tânărul vieţuieşte în petreceri. 4 (despre oameni; urmat de determ. locale) a domicilia, a fi, a locui, a sta, a şedea, a hălădui, a sălăşlui, a vecui, <înv. şi reg.> a băciui, a puculi, a sălăşi, <înv.> a sălăşui, a via2. Şi-au construit o casă în care să vieţuiască singuri. 5 (jur.; despre oameni) a coabita, a convieţui, a locui, a trăi, a vecui, <înv.> a conlocui, a via2. Vieţuiesc în acelaşi apartament, nefiind căsătoriţi. 6 (despre oameni) a trăi, a mişca. Medicul a constatat că accidentatul vieţuieşte. 7 (despre oameni) a trăi, a se ţine. Cei mai mulţi bătrâni vieţuiesc de azi pe mâine. Toţi se miră că mai vieţuieşte, fiind aşa de slab. Sunt aşa de săraci, încât abia vieţuiesc de pe o zi pe alta. 8 (despre oameni) a se întreţine, a trăi. în ţările slab dezvoltate majoritatea populaţiei vieţuieşte greu. 9 (înv.; despre univers, lume, populaţii, ecosisteme etc.) v. Dăinui. Dura2. Exista. Fi. Menţine. Păstra. Perpetua. Persista. Rămâne. Subzista. Trăi. Ţine. vieţuielnic, -ă adj. (înv.) 1 (despre fiinţe) v. Vivace. 2 v. Vital. vieţuire s.f. 1 trai, viaţă, sălăşluire, <înv.> sălăşluinţă. îi reproşează soţului vieţuirea prea îndelungată într-un oraş lipsit de viitor. 2 (jur.) coabitare, coabitaţie, convieţuire, trai, viaţă, trăire, <înv.> conlocuire, locuinţă, locuire. După o perioadă de vieţuire împreună, s-au căsătorit. 3 domiciliere, locuire, şedere, <înv.> locuinţă, locuit1. Dacă are 10 ani de vieţuire pe teritoriul ţării, poate căpăta cetăţenia. 4 (înv. şi pop.) v. Existenţă. Trai. Viaţă. Zile (v. zi). vieţuitor, -oâre s.f., adj. I s.f. 1 fiinţă, vietate. Tot ce are viaţă (şi se mişcă) este o vieţuitoare. 2 (zool.) animal, creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, necuvântător, vietate, <înv. şi pop.> lighioană, <înv. şi reg.> suflător, vită, <înv.> dihanie, săzdanie, suflătură, suflare, zidire, ziditură. în natură există încă multe vieţuitoare necunoscute de om. II adj. 1 (despre oameni) trăitor, <înv.> locuit2, locuitor, petrecător. Oamenii vieţuitori pe aceste locuri sunt veseli şi optimişti. 2 (în opoz. cu „mort”; astăzi rar; despre fiinţe, organisme etc.) v. Viu. 3 (înv.) v. Vital, vieţuos, -oâsă adj. (înv.) v. Vital, viezător, -oâre adj. (înv.) v. Vital, viezure s.m. (zool.) Meles meles; bursuc, dihor, <înv.> sângeap, uture. vifel s.m. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătaf. Vătăşel. Vornicel. vi'feliţă s.f. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătăşiţă. Vorniceasă. vifor s.n. (meteor.) 1 viforniţă, viscol, viscoleală, viforeală, <înv, şi reg.> spărgău, viscoală, viscolie, natoagă, vicodol, vicolniţă, <înv.> boare. De cele mai multe ori, iama, este vifor şi ninsoare abundentă. Fiind vorba despre o urgenţă, medicul trebuie să înfrunte viforul ca să ajungă la pacient acasă. Viforul i-a prins pe şosea, în câmp deschis. 2 furtună, oraj, vijelie, <înv. şi pop.> volbură, vântoaică, vântoasă (v. vântos), <înv. 2045| şi reg.> vâltoare, fergheteag, hală, răscolniţă, slavă, tucie, vântăraie, vântoaie, vicodol, vocot, zăpor1, <înv.> bură1, stâmpetă, tempestate, tempestă, vântuire, vânturaşcă, vijelire, procelă. Viforul a distrus acoperişul casei. viforâtic, -ă adj. (meteor.; rar) 1 (despre vreme, elemente ale naturii etc.) v. Furtunos. Orajos. Viforos. Vijelios. 2 (despre elemente ale naturii, mai ales despre vijelii, vânt) v. înviforat. Năvalnic. Viforos. Vijelios, viforâre s.f. (meteor.; pop.) v. Viscoleală. Viscolire. viforât, -ă adj. (meteor.; pop.; despre vreme, elemente ale naturii etc.) v. Furtunos. Orajos. Viforos. Vijelios. viforeâlă s.f. (meteor.; pop.) 1 v. Vifor. Viforniţă. Viscol. Viscoleală. 2 v. Viscoleală. Viscolire. vifori vb. IV. 11 intr. impers. a viscoli, a omeţi. Noaptea trecută a viforât şi a nins. 2 intr. unipers. (despre vifor, vânt etc.) a învifora. Zile întregi a nins şi vântul a viforât. II tr. fig. (înv.; compl. indică oameni sau sufletul, inima etc. lor) v. învifora. învolbura. Răscoli. Răvăşi. Sfredeli. Tulbura, vifornic, -ă adj. (rar) I (meteor.) 1 (despre vreme, elemente ale naturii etc.) v. Furtunos. Orajos. Viforos. Vijelios. 2 (despre elemente ale naturii, mai ales despre vijelii, vânt) v. înviforat. Năvalnic. Viforos. Vijelios. II fig. (mai ales despre temperamentul oamenilor) v. Aprig. Aprins2. Eruptiv. Focos. Furtunos. Impetuos. Impulsiv. Iute. înflăcărat. înfocat. Năprasnic. Năvalnic. Nedomolit. Nepotolit. Nestăpânit. Nestăvilit. Sălbatic. Tumultuos. Vehement. Viforos. Vijelios.Violent Vulcanic, viforniţă s.f. (meteor.) vifor, viscol, viscoleală, viforeâlă, <înv, şi reg.> spărgău, viscoală, viscolie, natoagă, vicodol, vicolniţă, <înv.> boare. viforos, -oăsă adj. I (meteor.) 1 (despre vreme, iarnă, zile etc.) viscolos. A fost o iarnă lungă şi viforoasă„ Pentru săptămâna următoare se anunţă multe zile viforoase. 2 (despre vreme, elemente ale naturii etc.) furtunos, orajos, vijelios, furtunat, viforâtic, vifornic, viforât, vântos, vânturos, <înv.> furtunatic,tempestuos,volburos. La începutul verii timpul a fost viforos. Marea viforoasă pune în pericol ambarcaţiunea. 3 (despre elemente ale naturii, mai ales despre vijelii, vânt) înviforat, năvalnic, vijelios, viforâtic, vifornic, viorint2, furios. Vântul viforos a doborât mulţi copaci. II fig. (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, vijelios, vulcanic, vifornic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament tumultuos. vig s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Sul. Trâmbă. Val. Vălătuc, vigăn, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Jovial. Vesel. Voios. vigfl, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Atent. Circumspect. Grijuliu. Precaut. Prevăzător. Prudent. Vigilent. vigilent, -ă adj. (despre oameni sau despre manifestări, acţiuni etc. ale lor) atent, circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, prudent, vigil, epilogistic, <înv. şi reg.> păsător, grijitor, <înv.> deştept, deşteptat2, gelos, grijnic, păzit2, priveghetor, vegheat2, veghetor, neadormit, treaz, nesomnoros. Este un şofer vigilent în trafic. vigilenţă s.f. atenţie, grijă, <înv. şi pop.> neadormire, iuţeală. Vigilenţa comandantului de vas trebuie să fie maximă. vigilie s.f. (înv.) 1 v. Nesomn. Trezie. Veghe. 2 (mai ales lapl. vigilii; concr.; milit.) v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe, vigilitâte s.f. (livr.) v. Nesomn. Trezie. Veghe, viglă s.f. (înv.) 1 v. Pază. Strajă. Străjuire. Supraveghere. Veghe. Veghere. 2 (concr.; milit.) v. Pază. Santinelă. Strajă. Veghe, vigoăre s.f. 1 dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vitalitate, vivacitate, vlagă, năvălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Vigoarea i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o vigoare inepuizabilă. 2 bărbăţie, energie, putere. Are destulă vigoare ca să-l înfrunte. 3 forţă, putere, străşnicie, tărie. Strigă cu vigoare după ajutor. 4 tărie, vehemenţă. îşi susţine ideile cu vigoare. vigdnie1 s.f. (zool.) Lama vicugna; vicuna. vigonie2 s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoâică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune, viguros, -oăsă adj. 1 (despre fiinţe, în special despre oameni) potent, puternic, robust, solid, tare, vânjos, voinic, zdravăn, vital, rânzos, ţeapăn, umeros, vânos, vârtos, haidoş, înspiţat, muşchios, pogan, pogănit, puteros, putut2, socolan, vonicar, vonicoi, vuzum, <înv.> levent, putincios, silnic, spatoş, vârtucios, veget, forţos, musculos, pietros, verde, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană viguroasă, care munceşte din greu. 2 (despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) legat4, musculos, robust, solid, vânjos, voinic, zdravăn, încheiat, pulpos. Bărbatul are un trup viguros, ca de atlet. 3 (mai ales despre caracterul oamenilor) energic, impetuos, puternic, tare, vajnic, învăpăiat. Tânărul, având un caracter viguros, înfruntă cu uşurinţă orice adversitate a sorţii. 4 (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) energic, impetuos, nervos, viril. Au fost acţiuni viguroase pentru respectarea drepturilor omului. 5 (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) fulminant, vehement, vijelios violent, virulent. Protestul de stradă a fost viguros. A scris un editorial viguros. viişoără s.f. (vit.) viuţă. viitor, -oâre s.n., adj. I s.n. 1 (raportat la „prezent” sau „trecut’) <înv.> viitorie, viitorime. Se vor reîntâlni într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Se întreabă cum vor arăta maşinile viitorului. 2 (art. viitorul; în opoz. cu „prezent” şi „trecut”) vremea viitoare (v. vreme), vremurile viitoare (v. vreme), ziua de mâine (v. zi), <înv.> vremile cele viitoare (v. vreme), vremile viitoare (v. vreme). Nimeni nu ştie ce îi va aduce viitorul. 3 perspectivă1, <înv.> viitorime. Asociaţii se gândesc la un plan de viitor. în condiţii de criză economică mulţi oameni nu mai au niciun viitor. 4 (raportat la „prezent” sau „trecut’) posteritate, viitorime, <înv.> viitorie. 5 destin, soartă, hazard. O specializare în străinătate i-a influenţat viitorul. 6 (gram.) timpul viitor (v. timp). Viitorul exprimă o acţiune care se va petrece într-un moment ulterior celui în care se vorbeşte. II adj. (înv.; în forma venitor) v. Subsecvent. Următor, viitorie s.f. (înv.; raportat la „prezent” sau „trecut”) 1 v. Viitor. 2 v. Posteritate. Viitor. Viitorime. viitorime s.f. 1 (raportat la „prezent” sau „trecut”) posteritate, viitor, <înv.> viitorie. Acest mare compozitor a dăruit viitorimii opere nepieritoare. Judecata viitorimii va fi aspră. Numai viitorimea va decide dacă previziunile teoreticianului se vor îndeplini. 2 (înv.; raportat la „prezent” sau „trecut”) v. Viitor. 3 (înv.) v. Perspectivă1. Viitor, viitorist s.m., s.f. futurolog, viitorolog, viitorolog, -ă s.m., s.f. futurolog, viitorist. Viitorologul este specialist în viitorologie. viitorologie s.f. futurologie, prospectivă, ştiinţa viitorului (v. ştiinţă). Viitorologia se ocupă cu studierea legilor şi metodelor noi de prospectare a viitorului. vijelie s.f. (meteor.) furtună, oraj, vifor, <înv. şi pop.> volbură, vântoaică, vântoasă (v. vântos), <înv. şi reg.> vâltoare, fergheteag, hală, răscolniţă, slavă, tucie, vântăraie, vântoaie, vicodol, vocot, zăpor1, <înv.> bură1, stâmpetă, tempestate, tempestă, vântuire, vânturaşcă, vijelire, procelă. Vijelia a distrus acoperişul casei. vijelids, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (meteor.; despre vreme, elemente ale naturii etc.) furtunos, orajos, viforos, furtunat, viforâtic, vifornic, viforât, vântos, vânturos, <înv.> furtunatic, tempestuos, volburos. La începutul verii timpul a fost vijelios. Marea vijelioasă a pus în pericol ambarcaţiunea. 2 (meteor.; despre elemente ale naturii, mai ales despre vijelii, vânt) înviforat, năvalnic, viforos, viforâtic, vifornic, viorint2, furios. Vântul vijelios a doborât mulţi copaci. 3 (despre ploi) torenţial. Ploile vijelioase din ultima perioadă au provocat inundaţii în anumite zone ale ţării. 4 (despre animale, în special despre cai) aprig, focos, nestăpânit, sălbatic, sireap, pogănici, <înv.> zmeios. încalecă pe un armăsar vijelios. II adj. fig. 1 (mai ales despre temperamentul vijelire oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vulcanic, vifomic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament vijelios. 2 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, despre stări, fenomene etc.) precipitat, vertiginos, prăpăstios. Coborârea vijelioasă a schiorului a creat emoţii publicului spectator. 3 (despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) agitat, frământat2, neliniştit, nepotolit, zbuciumat, accidentat, neastâmpărat, trepidant, zgomotos. Pictorul a avut o viaţă foarte vijelioasă. III adv. (modal; mai ales în legătură cu vb. de mişcare) furtunos, tumultuos, valvârtej. Enervat, iese vijelios din sală. vijelire s.f. (meteor.; înv.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. vijelniţă s.f. (omit.; reg.) v. Furtunar. Pasărea-furtunii (v. pasăre). Pasărea-vijeliei (v. pasăre) (Puffinus pujfinus yelkouan). vijlâr s.m. (reg.) v. Cârnăţar. Mezelar. vijlă1 s.f. (reg.) 1 (zool.) v. Brac1. Câine de aret. Prepelicar. 2 (deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). vijlă2 s.f. (ind. lemnului, dulgherie; reg.) v. Gealău. vijlui't, -ă adj. (reg.; despre figuri, modele, ornamente etc.) v. Cioplit2. Dăltuit2. Săpat2. Sculptat2. Tăiat2. vijoâică s.f. (bot.; reg.) v. Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). vijuli'e s.f. (culin.; reg.) v. Jintiţă. vikingi s.m. pl. (în Ev. Med.) normanzi, varegi. Vikingii erau neamuri germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, în Iutlanda şi în insulele vecine. vil, vilă adj. (înv.; despre oameni) v. Abject. Infam. Josnic. Mârşav. Mişel. Mizerabil. Nedemn. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. Ultim, vilbrochen s.n. (mec.) arbore cotit. Vilbro-chenul este arborele unui motor cu explozie, care transformă mişcarea rectilinie alternativă apistoanelor în mişcare de rotaţie continuă. vileâg s.n. 1 (înv. şi pop.) v. Lume. Oameni (v. om). Omenire. 2 (filos.; în opoz. cu „microcosmos"; reg.) v. Cosmos. Lume. Macro-cosmos. Megacosmos. Univers, vilegiaturist, -ă s.m., s.f. estivant, sezonist. Vilegiaturiştii îşi petrec concediul într-o staţiune balneară sau termală, la ţară, la mare ori la munte. vilenie s.f. (fran.; înv.) 1 v. Abjecţie. Abominaţie. Fărădelege. Infamie. Josnicie. Mârşăvie. Mişelie. Nelegiuire. Nemernicie. Netrebnicie. Păcătoşenie. Păcătoşie. Scelerateţe. Sceleraţie. Ticăloşenie. Ticăloşie. Turpiditate. Turpitudine. 2 v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie, vilipendă vb. I. tr. (înv.) 1 (compl. indicâ oameni sau acţiuni, manifestări, creaţii, sentimente ale lor etc.) v. Desconsidera. Dispreţui. Nesocoti. 2 (compl. indicâ oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera, vilişoără s.f. (constr.) viluţă. viluţă s.f. (constr.; fam.) v. Vilişoără. vilon s.n. (electr.; reg.) 1 v. Curent electric. Electricitate. Energie electi'ică. Lumină electrică. 2 v. Bec2. vilos, -oăsă adj. (bot.; despre plante sau despre părţi ale lor) lanat, lanuginos, păros, <înv. şi pop.> lânos. Tulpina unei plante viloase este acoperită cu foarte mulţi peri fini. vin s.n. 11 (vinif.) zeamă de struguri, <înv. şi reg.> viniţă1, <înv.> sânge de auă, zeamă nobilă, ceai, mol2, molan2, molete3, motorină. La restaurant comandă o sticlă de vin. 2 (vinif.) vin roşu = sânge de iepure, sângele Domnului (v. sânge). Vinul roşu este nerecomandat persoanelor care au afecţiuni cardiace. 3 fig. (înv.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. II (înv.) 1 (bot.) v. Vie. Viţă. Viţă-de-vie (Vitis vinifera). 2 (vit.) v. Vie. vinăgiu s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom; înv.) v. Vinărici. Vinărit. vinar s.m. 1 (vit.; pop.) v. Podgorean. Viticultor. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.; iron.) v. Paharnic. vinărie s.f. (bot.; reg.) v. Sânziene-de-pădure (v. sânziana). Vinariţă (Asperula odorata). vinăriţă s.f. (bot.) Asperula odorata; sânziene-de-pădure (v. sânziană), mama-pă-durii (v. mamă), sculătoare (v. sculător), tămâioasă (v. tămâios), vinarie, vinăriţă, vineriţă. vinărs s.n. (reg.) v. Rachiu. vinăş s.n. (vinif; reg.) v. Vinişor. Vinuleţ. Vinuţ. vinăţ s.n. 1 (vinif; reg.; în forma vinaţă) v. Tescovină. 2 (vit.; înv.) v. Vie. 3 (vit.; înv.) v. Podgorie. vinăţă s.f. (vinif; reg.) = vinaţ. vină s.f. 1 abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vinovăţie, prihană, păcătuire, <înv. şi reg.> teahnă, bai2, greş, ocă, ponos, <înv.> cusur, mustrare, pacoste, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, alunecare, eres, erezie1, rătăcire, rătăceală. Va fi pedepsit pentru vina sa, deoarece a încălcat legea. 2 critică (v. critic), frondă, imputare, imputaţie, învinuire, recriminare, recriminaţie, reproş, reprehen-siune, bănat, <înv.> luare de seamă, pricină, prihană, trudă, scuturare, scuturat1, scuturătură. Au răspuns în scris unor vini aduse de superiorii lor. 3 (jur.) culpă, greşeală, vinovăţie. Au fost invocate vini imaginare pentru a înscena arestarea. 4 (jur.) fapt penal, infracţiune, <înv.> înfrângere. Vătămarea corporală gravă este o vină. 5 (jur.) delict. Conducerea sub influenţa alcoolului este considerată vină. 6 (înv.) v. Cauză. Considerent. Mobil. Motiv. Pricină. Prilej. Raţiune. Temei. |2046 vinărici s.n., s.m. 1 s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) vinărit, <înv.> vinagiu. Vinăriciul era dijma în vin (şi, mai târziu, în bani), reprezentând a zecea parte din producţie, percepută de domnie de la proprietarii de vii şi de la producătorii de vin. 2 s.m. (vit.; reg.) v. Podgorean. Viticultor, vinărie s.f. (înv.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. vinărit s.n. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) vinărici, <înv.> vinagiu. 2 (vit.; pop.) v. Viticultură. vinăriţă s.f. (bot.; reg.) v. Sânziene-de-pădure (v. sânziană). Vinariţă (Asperula odorata). vinărsăr s.m. (reg.) v. Povarnagiu. vinărsărie s.f. (reg.) v. Povarnă. Velniţă. vinătui vb. IV. tr. (înv.; compl. indicâ oameni) v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina. Inculpa, învinovăţi. învinui. Recrimina. vrnce vb. III. (înv.) 11 tr. (milit.; compl. indicâ armate, state etc.) v. Bate. Birui. înfrânge. întrece. învinge. 2 tr. (compl. indicâ adversari în jocuri, concursuri etc.) v. Bate. Dispune. Impune. întrece. învinge. 3 intr. (milit.; despre armate, popoare etc.) v. Bate. Birui. Câştiga. Izbândi. învinge. II tr. fig. (compl. indicâ oameni sau sentimente, pasiuni, manifestări etc. ale lor) v. Birui. înfrâna, înfrânge. înstruna. învinge. Stăpâni. Struni. Ţine. vinceâlă s.f. (înv.) v. Biruinţă. Izbândă. Victorie. vinchel s.n. (tehn.; rar) = vinclu. vinci s.n. (tehn.) 1 cric2, vârtej, livăr, şaitău, şurub. Vinciul este folosit pentru a ridica unele greutăţi la înălţimi mici. 2 cabestan. Cu vinciul se trag vehicule sau greutăţi mari pe mici porţiuni orizontale ori în pantă. 3 granic, troliu, viră. Vinciul este folosit pentru deplasarea pe verticală a unei sarcini. vincitor, -oâre adj., s.m. (înv.) v. Biruitor. Câştigător. Izbânditor. învingător. Triumfător. Victorios. vinclu s.n. 1 (în zidărie, în dulgherie, în tâmplărie, în construcţii etc.) colţar, colţar drept, dreptar, echer, cot, ghiunie. Cu vinciul se trasează sau se conturează unghiurile drepte. 2 (tehn.) cornieră. Vinciul este alcătuit din două aripi care formează între ele un unghi diedru drept. 3 (tehn.; rar; în forma vinchel) v. Colţar. Echer. 4 (tipogr.; înv.) v. Culegar. Culegău. Vingalac. vinde vb. III. 11 tr. (com.; compl. indică produse, bunuri etc.) a desface, a difuza, a plasa, <înv. şi reg.> a cheltui, a petrece. Editorii vând cărţile prin librării. 2 tr. (com.; despre comercianţi; compl. indicâ mărfuri) <înv. şi pop.> a neguţa. Vinde pepeni în piaţă. I-a vândut o maşină second-hand. 3 tr. (compl. indică mărfuri, bunuri etc.) & da2. A vândut tabloul cu zece mii de dolari. 4 refl. pas. (mai ales despre mărfuri) a se căuta, a se cere, <înv. şi pop.> a se întreba, a se trece. Iarna, se vând mai ales roşiile, salata-verde şi ceapa-verde. 5 tr. (înv.; compl. indicâ bunuri imobiliare, terenuri agricole etc.) v. Arenda. 2047| II fig. 1 tr. (compl. indică ţara, structuri sociale sau politice, grupări etc.) a trăda, a lepăda. A fost expulzat pentru că şi-a vândut ţara. A vândut firma la care lucra pentru banii oferiţi de un mare concern. 2 tr. (adesea constr. cu un pron. pers. în dat; compl. indică oameni sau încrederea, aşteptările, speranţele etc. cuiva) a trăda. Şi-a vândut prietenul. I-a vândut încrederea. Speranţele sale au fost vândute. 3 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică taine, gânduri ascunse, informaţii etc.) a deconspira, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a răsfira. I-a vândut secretul de fabricaţie a produsului contra unei mari sume de bani. 4 refl. (despre femei) a se prostitua. Multe femei se vând pentru a avea din ce trăi. 5 tr. (pop.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. vindec s.n. (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, vindecă vb. 1.1 (med., med. vet.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoşi, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tămădui, a sanifica, <înv. şi pop.> a (se) mântui, a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, a (se) ridica, a (se) scula, <înv. şi reg.> a se învoinici, a (se) sănătoşa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, a (se) citovi, a (se) dezmăci, a se înciocăla, a se orjoveni1, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isţeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, a (se) sana, a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi vindecat mai repede. 2 refl. (despre fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de” care indică boli, suferinţe fizice sau psihice etc.) a se lecui, a scăpa, a se tămădui, <înv. şi pop.> a se mântui. A consultat mai mulţi medici pentru a se vindeca de migrenă. S-a vindecat de psihoză schimbând locul de muncă. 3 refl. (despre plăgi) a se cicatriza, a se închide, a se îmbuca. Având diabet, rana s-a vindecat destul de greu. II refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezbăra, a (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a se lăsa, a scăpa, a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lecui, a (se) sătura, a (se) scutura, a (se) dezbăta, a înţărca. S-a vindecat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate vindeca de patima jocurilor de noroc. vindecabil, -ă adj. (med., med. vet.; despre boli, tumori etc.) benign, curabil, uşor2, <înv.> vindecăcios. Doctorii i-au extirpat o tumoare vindecabilă de pe rinichi. vindecare s.f. (med., med. vet.) 1 îndreptare, înfiripare, însănătoşire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, tămăduire, leac, lecuială, ridicare, sculare, tămăduiălă, <înv. şi reg.> vindec, <înv.> isţelenie, sănătoşare, tămăduidune, tămădu-inţă, vindecat1, vindecăciune, vindecământ, vindecătură,vracevanie. Şi-a reluat activitatea după vindecarea sa deplină. 2 cicatrizare, închidere, reparaţie. Având diabet, vindecarea plăgii se face destul de greu. vindecăt1 s.n. (med., med. vet.; înv.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare, înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare. vindecăt2, -ă adj. (med., med. vet.) 1 (despre fiinţe) îndreptat, înfiripat, însănătoşit, întremat, înzdrăvenit, lecuit, refăcut, restabilit, tămăduit, pop.> ridicat2, pribolit, sănătoşat, zviduit, <înv.> isţelit. Deşi vindecat, nu şi-a reluat încă activitatea. 2 (despre plăgi) cicatrizat, închis, <înv.> zgâncos. Rana vindecată 0 mai doare încă. vindecă s.f. (bot.; reg.) v. Betonică. Vindecea (Betonica officinalis). vindecăcids, -oâsă adj. (med., med. vet.; înv.; despre boli, tumori etc.) v. Benign. Curabil. Uşor2. Vindecabil, vindecăciune s.f. (med., med. vet.; înv.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, vindecământ s.n. (med., med. vet.; înv.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, vindecător, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre medicamente, remedii, metode etc.) întremător, lecuitor, tămăduitor, <înv.> isţelitor, vrăciuitor. Plantele medicinale conţin substanţe vindecătoare. Apele termale sunt vindecătoare în cazul unor boli. 2 (med., med. vet.; rar; despre medicamente, tratamente etc.) v. Curativ. 3 (relig.; înv.) v. Izbăvitor. Mântuitor. Redemptoriu. Salvator. II s.m. (înv.) 1 v. Ajutor. Apărător. Ocrotitor. Protector. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. 2 v. Salvator. III s.f. (bot; reg.) v. Aişor. Usturoiţă. (Alliaria officinalis). vindecătură s.f. (med., med. vet.; înv.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, vindeceâ s.f. (bot.) 1 Betonica officinalis; betonică, creţişor, cuişoriţă, frunza-tă-ieturii (y. frunză), iarba-tăieturii (v. iarbă), iarbă-de-rană sclipeţ, sovârvariţă, vindecă, vindecuţă. 2 (reg.) v. Aişor. Usturoiţă. (Alliaria officinalis). vindecuţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Aişor. Usturoiţă (Alliaria officinalis). 2 v. Betonică. Vindecea (Betonica officinalis). 3 v. Atâmă-toare (Zebrina pendula). vindere s.f. (com.) desfacere, difuzare, plasare, vânzare, <înv.> debit, vânzătoare (v. vânzător), vânzătură. Vinderea cărţilor la un preţ moderat este o decizie înţeleaptă a editorilor. vinderel s.m. (ornit.; reg.) = vindereu. vindereu s.m. (ornit.) 1 (şi, reg., în forma vinderel, vinderel-de-tumuri, vinderel-roşu) vineţea Falco tinnunculus; erete, erete-roşu, vânturel, vânturel-roşu, vânturel-ruginiu, uli-de-pasăre (v. uliu), uli-vrăbier (v. uliu), închinător, marinică, şurligaie, şuşugaie, vetruşcă,vrăbier. 2 (şi, reg., în forma vinderel, vinderel-cu-picioare-roşii, vinderel-de-seară) Falco vespertinus; erete, erete-de-noapte, erete-de-seară, şoimuleţ-de-seară, vânturel, vânturel-de-seară,vânturel-închis-de-seară, vânturel-vânăt, şurligaie, şuşugaie. 3 (şi, reg., în forma vinderel, vinderel-cu-ghia-re-galbene, vinderel-mic) Falco naumanni; erete, erete-roşu-mic, vânturel-mic. 4 Falco columbarius aesalon; erete, erete-de-iarnă, erete-pitic, gaia-găinilor (v. gaie), şoim, şo-im-de-iarnă, şoim-pitic, şoimuleţ-de-iarnă, şoimuleţ-pitic, uliul-vrăbiilor (v. uliu), uli-de-vrăbii (v. uliu), vânător, vântrel, vrăbier. 5 Falco peregrinus; şoim, <înv.> soco-lan. vindiac s.n. canadiană1, hanorac, parpalac. Şi-a cumpărat un vindiac nou, mai gros.' vindic s.m. (reg.) v. Invitat. Musafir. Oaspete, vindică vb. I. (înv.) 1 refl. (despre fiinţe) v. Răzbuna. 2 tr. (compl. indică sentimente, atitudini fapte etc. ale oamenilor) v. Pedepsi. Răzbuna. 3 tr. (compl. indică bunuri, drepturi etc.) v. Cere. Pretinde. Reclama. Revendica, vindicativ, -ă adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, ranchiunos, răzbunător, ţânaş, <înv.> răscumpărător, zăcaş. Are o fire vindicativă. vindictă s.f. (livr.) 1 v. Răzbunare. Vendetă. 2 vindictă populară = vindictă publică v. Desconsiderare. Desconsideraţie. Dispreţ. Oprobriu. vinecioâră s.f. (bot.; reg.; şi vinecioară-săl-batică) v. Albăstrea. Albăstrică. Albăstriţă. Ţintaură. Vineţea. Vineţică. Vineţică-de-câmp (Centaurea cyanus). vinegretă s.f. (culin.) vinograd. Vinegreta este un sos rece, preparat cu oţet, untdelemn, sare, piper şi pătrunjel verde tocat. vineriţă s.f. (bot.) 1 Ajuga reptans; lavrentină, cearta-casei (v. ceartă), frunză-de-orbalţ, frunze-de-sub-tufa (v. frunză), iarba-spurcu-lui (v. iarbă), iarbă-întăritoare, lupariţă, suliman, tatin, tămâică, tămâiţă, tămâiţă-de-grădină, vineţică. 2 (reg.) v. Sânzie-ne-de-pădure (v. sânziană). Vinariţă (Aspe-rula odorata). 3 (reg.) v. Suliman (Ajuga genevensis). 4 (reg.) v. Tămâiţă. Tămâi-ţă-de-grădină (Chenopodium botrys). 5 (reg.; şi vineriţă-de-arătură, vineriţă-galbenă) v. Tămâiţă-de-câmp (Ajuga chamaepytis). vineţeâ s.f. I (bot.) 1 Centaurea cyanus; albăstrea, albăstrică, albăstriţă, ţintaură, vineţică,vineţică-de-câmp, măturică, albastre (v. albastru), floarea-grâului (v. floare), floarea-paiului (v. floare), ghioc, iarba-frigu-rilor (v. iarbă), neghină, paparună, potroacă, tătăişă-vânătă (v. tătăişă1), vinecioâră, vine-cioară-sălbatică, zglăvoc. 2 Russula alutacea; burete-de-spin, pâinişoară. 3 Russula grisea; burete-de-spin. 4 (la pl. vineţele) Centaurea axillaris; albăstrele (v. albăstrea), vineţeală corovatic. 5 (la pl vineţele; reg.) v. Flori-de-toamnă (v. floare) (Aster salignus). 6 (lapl. vineţele; reg.) v. Ghioc (Centaurea phrygia). 7 (la pl. vineţele; reg.) v. Săpunele (v. sâpunel) (Aster novae-angliae). 8 (la pl. vineţele; reg.) v. Scânteiuţe (v. scânteiuţâ) (Aster novi-belgii). II (reg.; informa vânăţauă) 1 (med., med. vet.) v. Echimoză. Semn. Vânătaie. Vibice. Vineţeală. 2 (med)\. Panariţiu. 3 (anat.) vânăţauă de la ochi v. Pupilă, vineţeală s.f. 1 (med., med. vet.) echimoză, semn, vânătaie, vibice, <înv. şi reg.> vânătare, şteaf,vâlcez,vâlcezeală, vânăţauă, <înv.> vânătură2, moveu. Boxerul avea corpul plin de vineţeli. 2 (reg.) v. Albăstreală. Ultramarin1. vineţi vb. IV. 1 refl. (înv. şi reg.; despre ochi) v. încercăna. 2 tr. (reg.; compl. indică rufe) v. Albăstri. vineţfcă s.f. (bot.) 1 (şi vineţică-de-câmp) Centaurea cyanus; albăstrea, albăstrică, al-băstriţă, ţintaură, vineţea, măturică, albastre (v. albastru), floarea-grâului (v. floare), floarea-paiului (v. floare), ghioc, iarba-frigurilor (v; iarbă), neghină, papa-rună, potroacă, tătăişă-vânătă (v. tătăişă1), vinecioară, vinecioară-sălbatică, zglăvoc. 2 (şi vineţică-cu-lapte) Lactarius volemus; lăptucă, lăptucă-dulce, râşcov, burete-dul-ce, pâinişoare (v. pâinişoară),t&şco-vel, râşcoviţă, roşioară (v. roşior). 3 (reg.) v. Hulubiţă (Russula aurata). 4 (reg.) v. La-vrentină. Vineriţă (Ajuga reptans). 5 (reg.) v. Pâinişoară (Russula integra). 6 (reg.) v. Suliman (Ajuga genevensis). vineţît, -ă adj. (înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. învineţit. Vânăt. vineţiu, -ie adj., s.f. I adj. 1 (despre culori) sedereş. Pasărea are penele de culoare vineţiek 2 fig. (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posac, posomorât, trist, sterp, sur, vânăt. Atmosfera din oraşul părăsit este vineţie. II s.f. (pop.) 1 v. Albastru. Albăstrime. Azur. Claritate. Limpezime. Senin. Seninătate. 2 v. Aer1. Atmosferă. Cer2. Slavă. Spaţiu. Văzduh. Zarişte. Zări (v. zare). vingalăc s.n. (tipogr.) culegar, culegău, colţar, compozitor, <înv.> vinclu. Cu ajutorul vingalacului se aşază literele una câte una în rânduri egale. vingătâr, -oăre adj., s.m., s.f. (înv.) v. Biruitor. Câştigător. Izbânditor. învingător. Triumfător. Victorios. vmgere s.f. (înv.) v. Biruinţă. Izbândă. Victorie. vini vb. IV. tr. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina. Inculpa. învinovăţi. învinui. Recrimina. vinicăr s.m. 1 (pop.) v. Septembrie. 2 (reg.) v. Noiembrie. vinicultor, -oăre s.m., s.f. (vit; rar) v. Podgorean. Podgoreancă. Viticultor, vinicultură s.f (vit.; rar) v. Viticultură, vinietă s.f. (tipogr.) fleuron. Vinieta este un motiv ornamental, în formă de floare sau de frunză stilizată: vinificâre s.f. vinificaţie. Prin vinificare se obţine, se ameliorează şi se conservă vinul. vinificăţie s.f. vinificare. vinilbenzen s.m. (chim.) feniletenă, stiren. Vinilbenzenul se utilizează ca materie primă la fabricarea polistirenului şi a cauciucului sintetic. vinimeriu s.n. (pop.) v. Septgpibrie. vinişoără s.f. (anat.) 1 <înv.> vânuţă. Prin pielea subţire i se văd vinişoarele de la mână. 2 (pop.) <înv. şi reg.> vânuţă. vinişdr s.n. (vinif.) vinuleţ, vinuţ, vinaş. vini'ţă1 s.f. (vinif; înv. şi reg.) v. Vin. vrniţă2 s.f. (constr.; înv. şi reg.) v. Beci. Pivniţă. vinui,-ie adj. 1 (reg.) vinuriu. Un lichior viniu are culoarea vinului. 2 (înv.) v. Vinuriu. vmo-ncoă subst (pop. şi fam.) v. Sex-appeal. vi'no-ncoăce subst. (pop. şi fam.) v. Sex-appeal. vinogrăd s.n. (culin.) vinegretă. Vmogradul este un sos rece, preparat cu oţet, untdelemn, sare, piper şi pătrunjel verde tocat vinometru s.n. (înv.) v. Enometru. vinos, -oăsă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. vinotecă s.f. enotecă. Crama are o vinotecă în care sunt depozitate mostre de vinuri vechi. vinovat, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (jur.; despre oameni) culpabil, <înv.> culpeş, greşit. A fost arestat pentru că a fost găsit vinovat. 2 (mai ales despre fapte, manifestări ale oamenilor) acuzabil, blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, ruşinos, urât2, reprehensibil, repudiabil, <înv.> ocarnic, ocărâtor, plânguros, ruşinător. Neglijarea unui copil mic este un fapt vinovat. 3 (înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Pasibil. Susceptibil. II s.m.,s.f. (jur.) 1 acuzat, defendor, incriminat, intimat, împricinat, învinuit, pârât, reclamat, pricinaş, pricinat. Vinovatului i s-a pus avocat din oficiu. 2 (înv.) v. Autor. Făptaş. Făptuitor, vinovăţesc, -eăscă adj. (jur.; înv.; despre cauze judiciare) v. Penal, vinovăţi'vb. IV. 1 tr. (jur.; înv. şi reg.; compl. indicâ oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Condamna. Pedepsi. 2 tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina. Inculpa. învinovăţi. învinui. Recrimina. 3 refl. (înv.; despre oameni) v. Pleca. Preda. Supune. vinovăţie s.f. 1 abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, prihană, păcătuire, <înv. şi reg.> teahnă, bai2, greş, ocă, ponos, <înv.> cusur, mustrare, pacoste, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, alunecare, eres, erezie1, rătăcire, rătăceală. Va fi pedepsit pentru vinovăţia sa, deoarece a încălcat legea. 2 (jur.) culpă, vină. Au fost invocate vinovăţii imaginare pentru a înscena arestarea. 3 (înv.) v. Acuzare. Acuzaţie. Acuză. Culpabilizare. Incriminare. Incriminaţie. Inculpare. Inculpaţie. învinovăţire. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. |2048 vinovăţîre s.f. (înv.) 1 v. Acuzare. Acuzaţie. Acuză. Culpabilizare. Incriminare. Incrimi-naţie. Inculpare. Inculpaţie. învinovăţire, învinuire. Recriminare. Recriminaţie. 2 (jur.) v. Condamnare. Pedepsire, vinti'r s.n. (pese.) leasă, cutiţă, eteră, ostreţ, saltea, vârşă, vârşă cu ochiuri, vârşă de plasă. Vintirul este o unealtă de pescuit, în formă de sac de plasă, lung şi ascuţit la un capăt, întins pe mai multe cercuri, a cărui gură este strâmtă şi răsfrântă pentru a nu ieşi peştele. vintre s.f. I (anat.) 1 (înv. şi pop.) <înv. şi reg.> vintricel1. Vintrea este partea inferioară (şi laterală) a abdomenului. 2 (înv. şi pop.) v. Abdomen. Burtă. Pântece. 3 (lapl. vintre; înv. şi pop.) v. Maţ. Intestin1.4 (lapl. vintre; înv. şi pop.; la oameni şi la animale) v. Măruntaie. Viscere. 5 (înv. şi reg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). II (med., med. vet.; înv. şi pop.) 1 v. Diaree. 2 v. Dizenterie. vintricel1 s.m., s.n. I s.n. (anat.) 1 (înv. şi reg.)v. Vintre. 2 (înv. şi reg.) v. Stomac. 3 (reg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). II s.n. (în forma vitricel; med., med. vet.; reg.) 1 v. Diaree. 2 v. Dizenterie. III s.m. (bot.; reg.) v. Pelinariţă (Artemisia vulgaris). vintricel2 s.n. (anat; înv.) v. Reces. Ventricul, vintriş adv. (modal; reg.) 1 (în legătură cu vb. de mişcare) v. Târâş. 2 v. Diagonal. înclinat. Oblic. Pieziş. vintrîşcă s.f. (bot.; reg.) v. Pelinariţă (Artemisia vulgaris). vinţeler s.m. (vit.; reg.) v. Vier1, vinul vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Acuza. Culpabiliza. Incrimina. Inculpa. învinovăţi. învinui. Recrimina. vinui're s.f. (înv.) v. Acuzare. Acuzaţie. Acuză. Culpabilizare. Incriminare. Incriminaţie. învinovăţire. învinuire. Recriminare. Recriminaţie. vinuitor,-oâre s.n., s.f. (gram.; înv.) 1 s.n. v. Acuzativ. Caz. Acuzativ. 2 s.f. v. Conjuncţie cauzală. vinulent, -ă adj., s.m., s.f. (latin.; înv.) v. Alcoolic. Băutor. Beţiv, vinulenţă s.f. (latin.; înv.) v. Beţie. Ebrietate, vinuleţ s.n. (vinif) vinişor, vinuţ, vinaş. vinuriu, -ie adj. 1 (astăzi rar) <înv.> viniu. Miezul vinuriu al unor fructe are gust asemănător cu al vinului. 2 (reg.) viniu. Un lichior vinuriu are culoarea vinului. vinuţ s.n., s.m. 1 s.n. (vinif) vinişor, vinuleţ, vinaş. 2 s.m. (bot.; reg.) v. Suliţică (Dorycnium herbaceum). vioară1 adj. (în opoz. cu „tulbure”; pop.; despre apă) v. Clară (v. clar). Cristalină (v. cristalin). Curată (v. curat). Limpede. Netulburată (v. netulburat). Pură (v. pur2). Transparentă (v. transparent). vioâră2 s.f. (muz.) 1 scripcă,violină, diblă, lăută, ceteră, ţigulcă, <înv.> violiţă, violi, violon1. Lăutarul cântă din vioară. Şi-a cumpărat un arcuş nou pentru vioară. 2 (meton.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. vioâră3 s.f. (bot.; reg.) 1 (şi vioară-galbenă, vioară-roşie) v. Micsandră. Micşunea. Mic- 2049| violent şunea-de-primăvară. Micşunea-galbenă. Micşunele-ruginite (v. micşunea). Micşunică. Viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). 2 (şi vioară-roşie) v. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana şi Matthiola annua). 3 (şi vioară-neagră) v. Toporaş. Toporaşi-de-mun-te (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). 4 vioară-de-noapte v. a Liliac-de-grădină (v. liliac1). Liliac-franţuzesc (v. liliac1). Nopticoasă (Hesperis matronalis); b Mirodenie (Hesperis tristis). vi6i adj., adv. I adj. 1 (despre fiinţe) iute, săltăreţ, sprinten, uşor2, săltător, veloce, zglobiu, lorit, obârcaci, schitaci1, <înv.> alegru, deşteptat2, iruc, pripel-nic, săltând, dezgheţat. Este vioaie ca o căprioară. 2 (despre fiinţe) ager, agil, iute, repede, sprinten, uşor2, vivace, zglobiu, bun de picioare, lotru, sulednic, vârlav, zburatic, <înv.> isteţ, lest2. Deşi în vârstă, este încă vioi în mişcări. 3 (despre mişcări, acţiuni etc. ale fiinţelor) alert, iute, sprinten, zvelt. Balerina, printr-o rotire vioaie, se întoarce cu faţa spre public pentru reverenţă. 4 (despre mers, mişcări etc.) săltat2, săltăreţ, sprinten, zglobiu, săltător. Fata are mersul vioi. Se deplasează cu paşi vioi. 5 fig. (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire. Este foarte apreciat pentru spiritul său vioi II adj. 1 (despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprinţar, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de vioi. 2 (mai ales despre copii) jucăuş, neastâmpărat, zburdalnic, zvăpăiat, sâcâit. Copiii prea vioi trebuie supravegheaţi. 3 (despre privire, ochi) jucăuş, neastâmpărat, viu. Are o privire vesela şi vioaie. III adj. 1 (muz.; despre ritmul unor compoziţii muzicale) însufleţit, viu, vivace. Finalul simfoniei a fost interpretat într-un tempo vioi. 2 (înv. şi pop.; despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) v. Intens. Nemaipomenit. Nemăsurat. Pasionat. Pătimaş. Puternic. Sălbatic. Viu. 3 (înv.; despre culori, nuanţe) v. Intens. Strălucitor. Viu. IV adv. (modal; muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 animato. 2 mosso. vioiciune s.f. 11 agerime, agilitate, iuţeală, repeziciune, sprinteneală, supleţe, uşurinţă, vivacitate, alerteţe, alertitate, schi-tăcie, <înv.> agerie, sprintenie, sprintinătate. A reuşit să prindă mingea cu mare vioiciune. 2 (muz.) însufleţire, vivacitate. Finalul simfo- niei a entuziasmat spectatorii prin vioiciunea tempoului. 3 neastâmpăr, voioşie, zburdălnicie, zburdare, zglobietate, <înv.> vioşeală, vioşie, vioşime, zburdăciune, zglobenie, zglo-biciune, zglobie. Băieţelul este de o vioiciune greu de stăpânit. 4 vervă, volubilitate, <înv.> vioşie, vioşime. Vioiciunea lui creşte pe măsură ce povesteşte păţanii din timpul călătoriei. Este de o vioiciune extraordinară. 5 animaţie, antren, însufleţire, vervă, vivacitate, viaţă. A fost o petrecere plină de vioiciune. 6 fig. vioitate. Tabloul este apreciat pentru vioiciunea culorilor. II fig. agerime, agilitate, deşteptăciune, dexteritate, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere, sprinteneală. îşi întrecea prietena prin vioiciune şi eficienţă. vioitâte s.f. fig. (înv.) v. Vioiciune, viol s.n. abuzare, batjocorire, necinstire, siluire, violare, violentare, <înv. şi reg.> râs2, râsuire, <înv.> silă, silnicie, violaţie, pângărire. violă vb. I. tr. 11 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor; compl. indică legi, reguli, obligaţii, angajamente etc.) a se abate2, a călca, a contraveni, a încălca, a nesocoti, a transgresa, <înv.> a păşi, a stropşi, a înfrânge, a sparge, a ştirbi. Prin ceea ce face, violează legea. 2 (compl. indică mecanisme, închizători etc. sau obiecte încuiate ori închise) a forţa, a sparge, a strica, <înv. şi pop.> a zdrobi, <înv.> a silnici. A violat broasca uşii pentru a putea intra în casă. I11 (compl. indică mai ales femei, minori) a abuza, a batjocori, a necinsti, a silui, a violenta, a râde, a căzni, a râsui, a ruşina, <înv.> a dezonora, a ruguci, a sili, a smeri, a pângări, a spurca, a crăciuni. A fost trimis în judecată pentru că a violat o tânără. 2 (compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) a batjocori, a necinsti, a pângări, a profana, <înv. şi pop.> a prihăni, <înv. şi reg.> a îngâna, a întina, a măscări1, a spurca, a ucide. Câţiva derbedei au violat o biserică. violare s.f. 11 călcare, încălcare, nesocotire, transgresare, stricare, <înv.> violaţie, ştirbitură, vătămare. Violarea legii se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare. 2 forţare, spargere, stricare. A fost necesară violarea broaştei de la uşă pentru a putea intra în casă. I11 abuzare, batjocorire, necinstire, siluire, viol, violentare, <înv. şi reg.> râs2, râsuire, <înv.> silă, silnicie, violaţie, pângărire. Violarea unei femei este pedepsită de lege. 2 batjocorire, necinstire, pângărire, profanare, sacrilegiu, <înv. şi pop.> prihănire, <înv.> ierosilie, violaţie, spurcare. Violarea unei biserici este un mare păcat. violăţ, -ă adj. 1 (despre mecanisme, închizători etc. sau despre obiecte încuiate ori închise) forţat, spart2, stricat. Broasca violată a uşii trebuie reparată. 2 (mai ales despre femei, minori) abuzat, batjocorit, necinstit, siluit, <înv. şi pop.> ocărât, ruşinat, pângărit. Femeia violată a fost internată în spital. violator, -oâre s.m., s.f. 1 s.m. siluitor, batjocoritor, silnic. Violatorul a fost condamnat la ani grei de puşcărie. 2 s.m., s.f. (rar) v. Pângăritor. Profanator. violâţie s.f. (înv.) 11 v. Călcare. încălcare. Nesocotire. Transgresare .Violare. 2 v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. I11 v. Abuzare. Batjocorire. Necinstire. Siluire. Viol. Violare. 2 v. Batjocorire. Necinstire. Pângărire. Profanare. Sacrilegiu. Violare. vidlă1 s.f. (muz.) 1 alto,braci. Viola are un timbru mai estompat şi un registru mai grav decât vioara. 2 (meton.) v. Bracist. Violist. violă2 s.f. (bot.) 1 (rar) violă-de-noapte = violă-de-primâvară v. Liliac-de-grădină (v. liliac1), Liliac-franţuzesc (v. liliac1). Nopticoasă (Hesperis matronalis). 2 (înv. şi pop.; şi, reg., violă-albă, violă-bătucită, violă-bă-tută, violă-roşie) v. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana şi Matthiola annua). 3 (înv. şi pop.; şi, înv., violâ-mirositoare) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Topo-raşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mi-rositoare (v. viorea) (Viola odorata). 4 (reg.; şi violă-de-iamă, violă-galbenă) v. Micsandră. Micşunea. Micşunea-de-primăvară. Micşu-nea-galbeni Micşunele-ruginite (v. micşunea). Micşunică. Viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). violent, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) abrutizat, agresiv, bătăios, brutal, clastic, coleric, impulsiv, incontinent, iute, nemăsurat, nestăpânit, atrabiliar, efrenat, grob, iutac, iutegan, <înv.> iuţos, coleros, dur, războinic, belicos. Adesea reacţiile sale la furie sunt violente. 2 (despre oameni) aprig, barbar, bestial, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inclement, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, tiran, sangvinar, fieros, <înv. şi pop.> năsilnic, nebun, vrăjmaş, straşnic, abraş, încâinit, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> fieratic, jestoc, necruţat, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sânger, sângeratic, sireap, varvar, <înv.; poetio fiorelnic, milităros, aspru, dur, încrâncenat, năprasnic, negru, păgân, crudelă, vârtos, arămos. Este un om violent şi ursuz. Este violentă la mânie. 3 (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, fugos, înspulberat, nestaşnic, <înv.> răpit2, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vulcanic, vifornic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament violent. 4 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) animalic, barbar, bestial, brutal, câinesc, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, violenta neîmblânzit, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, subuman, <înv. şi reg.> tare, avan, sălbăticos, sireap, <înv.> vărvăresc, aspru, dur. în luptă, tătarii erau de o cruzime violentă. 5 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor, evenimente, situaţii etc.) aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverşunat, nepotolit, sângeros, vajnic, straşnic, <înv.> crâncenit, sângeratic, tare, aspru, încleştat, neîmpăcat. între cele două armate a fost o luptă violentă. 6 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) aprig, dârz, înflăcărat, înverşunat, mare1, pasionat, straşnic, aprins2, înfierbântat. Disputa violentă dintre cei doi pare fără sfârşit. 7 (despre manifestări, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) furios, concitat, turbat. Observaţiile violente ale clienţilor îl puneau în dificultate. Adesea, are ieşiri violente. 8 (despre afirmaţiile, vorbele cuiva) brutal, grav, greu, sever2, apăsător, aspru, dur, tare. L-au marcat cuvintele violente ale tatălui. 9 (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) fulminant, vehement, viguros, virulent. Protestul de stradă a fost violent. A scris un editorial violent. 10 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, năprasnic, puternic, viu, terebrant, <înv.> zbuciu-mător, mortifiant, arzător, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi violent în inimă. 11 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, imens, intens, mare1, pătrunzător, profund, puternic, viu, terebrant, iute, ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere violentă. 12 (despre sentimente, trăiri etc. ale oamenilor) aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, îngrozitor, <înv. şi pop.> vrăjmaş, înfricoşător, nebun, sălbatic, sfâşietor. Acum, printre străini, ştie ce înseamnă dorul violent de ţară. 13 (despre măsuri, ordine etc.) brutal, forţat, silnic. Autorităţile au recurs la mijloace violente pentru a reprima manifestaţia. II adj. 1 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, mare1, năprasnic, puternic, straşnic, tare, zdravăn, aspru, crud, sălbatic, maşter, trăsnit2. Peste oraş bate un vânt violent. Astăzi este un ger violent. 2 (despre elemente ale naturii, mai ales despre râuri, torente) năprasnic, năvalnic, puternic, furios, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, sălbatic, tumultos. Pârâul violent, umflat de ploi, îneacă tot ce este în calea lui. 3 (despre culori, nuanţe) criant, dezagreabil, intens, izbitor, puternic, strident, tare, ţipător, viu, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe violente. III adv. (modal) 1 aprig, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, înverşunat, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, sangvinar, <înv. şi pop.> năsilnic, straşnic, abraş, <înv. şi reg.> tare, avan, hapsân, pogan, <înv.> jestoc, neomenit, sangvinic, sălbăticos, sireap, aspru, dur, negru. Se comportă violent cu adversarii. 2 brutal, <înv.> sălbăticeşte, dur. în timpul luptei, tinerii s-au lovit violent. 3 aprig, înverşunat, straşnic, aprins2, aspru. Cei doi se ceartă violent. 4 aprig, intens, năprasnic, puternic, straşnic, tare, zdravăn, <înv. şi pop^răjmaş, pogan. Vântul suflă violent. violenta vb. I. tr. 11 (compl indică oameni) a constrânge, a face, a forţa, a obliga, a sili, a soma, silnici, a tipi, <înv.> a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a stenahorisi, a strâmtora, a sâcâldisi, a încolţi, a presa, a strânge, a opinti, a ghidona. L-a violentat sâ depună mărturie. 2 (compl. indică mai ales femei, minori) v. Abuza. Batjocori. Necinsti. Silui. Viola. II fig. (compl. indică afirmaţii, texte, situaţii etc.) a altera, a contraface, a deforma, a denatura, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, a distorsiona, a mutila, a perverti, a silui, a trunchia, a interverti, a sminti, a strâmba. Un anumit post de televiziune a violentat voit textul comunicatului. violentare s.f. 11 constrângere forţare, obligare, silire, somare, <înv.> asupriciune, asuprire, nevolnicie, silitură, siluire, strâmtoare. Numai prin violentare a putut sâ afle adevărul de la el 2 (rar) v. Abuzare. Batjocorire. Necinstire. Siluire. Viol. Violare. II fig. alterare, deformare, denaturare, esca-motaj, escamotare, falsificare, mistificare, mistificaţie, răstălmăcire, distorsionare, distorsiune, mutilare, pervertire, siluire, interversiune, intervertire. Este revoltat din cauza violentării textului comunicatului. violenţă s.f. 11 agresivitate, brutalitate, impulsivitate, nestăpânire, năprăsnicie, duritate. îşi poate controla violenţa. 2 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, vitregie, inu-manitate, nemilă, nemilostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neomenire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fară-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie,varvarie, varvarlâc, vitregime,vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru violenţa lor. 3 constrângere, forţă, silă, silnicie, servitute, <înv. şi reg.> zor, sălăbăgie, sălăbărie, <înv.> nevoie, oste-ninţă, ostenire, potrivnicie, silinţă, silnicire, violaţie, presiune, strânsoare, strânsură. într-o societate democratică violenţa nu este permisă. 4 bruscheţe, vehemenţă, vimlenţă. Era jenată de violenţa gesturilor lui. De multe ori violenţa ieşirilor lui faţă de subalterni depăşeşte normalul. 5 impetuozitate, înfocare, vehemenţă, vivacitate, <înv.> aprigime, aprijune. îl sperie violenţa |2050 cu care ripostează. îi critică cartea cu o violenţă nestăpânită. 6 (la pl. violenţe; şi violenţe de limbaj, violenţe verbale) afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Violenţele din presă au demoralizat-o. II fig. stridenţă. Din tablourile pictorului lipsesc culorile de o anumită violenţă. violet, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) lila, liliachiu, micşuniu, mov, vioriu, lilacin, stânjeniu, toporăşiu, viorel, laliu, libăr, liveziu, meruc, viorint1. Bluza ei este violetă. 2 s.n. lila, liliachiu, mov, vioriu, stânjeniu, viorint1. Violetul se asortează cu albul. violătă s.f. (bot.) 1 Viola odarata; toporaş, toporaşi-de-munte (v. toporaş), topo-raşi-de-pădure (v. toporaş), viorea, viore-le-de-grădină (v. viorea), viorele-mirositoare (v. viorea), <înv. şi pop.> violă2, viore-le-bune (v. viorea), călţunaş, cârligel, cocoşel, floare-domnească, flori-mărunte (v. floare), flori-mărunţele (v. floare), garoafa, găurea, hobridrag, ligoace, mereoare (v. mereoară), micsandră, micşunea, mic-şunele-de-câmp (v. micşunea), nemţoaică, şiboi, tămâioară, tămâioasă (v. tămâios), vioară3, vioară-neagră (v. vioară3), violice, viorele-de-casă (v. viorea), viorele-nerii (v. viorea), vioriţă, zambilă-de-câmp, <înv.> violă-mirositoare (v. violă2), viorea-sălbatică. 2 (reg.) violetă-de-noapte v. Stupiniţă (Platanthera bifolia). violi subst. (muz.; grec.; înv.) v. Scripcă. Vioară2. Violină. violice s.f. (bot.; reg.) v. Toporaş. Topo- raşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pă- dure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viore- le-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). violină s.f. (muz.) 1 scripcă, vioară2, diblă, lăută, ceteră, ţigulcă, <înv.> violiţă, violi, violon1. Lăutarul cântă din violină. Şi-a cumpărat un arcuş nou pentru violină. 2 (meton.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. viotist, -ă s.m., s.f. (muz.) bracist, violă1. Un cvartet de muzică de cameră nu poate fiinţa fără un violist. vioh'ţă s.f. (muz.; înv.) v. Scripcă. Vioară2. Violină. violon1 s.m. (muz.; fran.; înv.) 1 v. Scripcă. Vioară2. Violină. 2 (meton.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. violon2 s.m. (muz.; înv. şi reg.) v. Contrabas, violoncel s.n. (muz.) 1 cello. Soţul ei cântă la violoncel 2 (meton.) v. Cellist Violoncelist, violoncelist, -ă s.m., s.f. (muz.) cellist, violoncel. A scris un concert pentru doi violoncelişti şi orchestră. violonist, -ă s.m., s.f. (muz) lăutar, scripcar, viorist, diblagiu, diblaş, <înv. şi reg.> lăutaş, viorar, ceteraş, contralău, 2051 | diblar, highidiş, igreţ, viorăreasă, zicar, zicaş, zicălaş, zicălău, zicător, carcale-te, scârţac, vioară2, violină, lăută, violon1. Violoniştii români sunt foarte apreciaţi. viorâr s.m. (muz.; înv. şi reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. viorăreasă s.f. (muz.; reg.) v. Violonistă (v. violonist). Vioristă (v. viorist). viorea s.f. (bot.) 1 (şi lapl, viorele-de-grădină, viorele-mirositoare, pop., viorele-bune, reg., viorele-de-casă, viorele-nerii, înv., viorea-săl-baticâ,) Viola odorata; toporaş, topo-raşi-de-munte (v. toporaş), toporaşi-de-pădure (v. toporaş), violetă, <înv. şi pop.> violă2, călţunaş, cârligel, cocoşel, floare-domneas-că, flori-mărunte (v. floare), flori-mărunţele (v. floare), garoafe, găurea, hobridrag, ligoace, mereoare (v. mereoară), micsandră, micşunea, micşunele-de-câmp (v. micşunea), nemţoaică, şiboi, tămâioâră, tămâioasă (v. tămâios),vioară3, vioară-neagră (v. vioară3), violice, vioriţă, zambilă, zambilă-de-câmp, <înv.> violă-mirositoare (v. violă2). 2 Viola alpina; toporaş, viorică, micşunea-de-munte. 3 (şi viorea-nemirositoa-re) Viola hirta; micşunea, tămâioâră, topo-raşi (v. toporaş). 4 (şi viorea-mirositoare, la pl, viorele-bune, reg., viorele-de-grădină, viorele-nerii) Viola mirabilis; toporaş, garoafe (v. garoafă), tămâioâră, trei-fraţi. 5 Scilla bifolia; furcuţa-Paştilor (v.furcuţă), găurea, me-reoară, vioriţă, zambilă. 6 viorea-galbenă = a Cheiranthus cheiri; micsandră, micşunea, mic-şunea-de-primăvară, micşunea-galbenă, micşunele-ruginite (v. micşunea), micşunică, floare-de-vioară, floare-de-violă, foaltine (v.foal-tină), levcoaie, levcoaie-galbenă, şibiog, şiboi, vâzdoăgă, vioară3, vioară-galbenă (v. vioară3), vioară-roşie (v. vioară3), violă2, violă-de-iamă (v. violă2), violă-galbenă (v. vioW); b Viola bi-flora; micşunea-galbenă; (lapl) viorele-sălbatice = Viola canina; colţunii-popii (v. colţun), zgăibuţă; (reg.) viorea-de-fereşti = viorea-gal-benă = viorea-roşie v. Micsandră. Micşunea (Matthiola incana şi Matthiola annua); vio-rea-de-noaptev. Liliac-de-grădină (v. liliac1), Liliac-franţuzesc (v. liliac1). Nopticoasă (Hesperis matronalis); viorea-de-toamnă v. Brânduşa morţilor (v. brânduşă). Brânduşă. Brân-duşă-de-toamnă (Colchicum autumnale). 7 (reg.; şi, înv., viorea-pădureaţă) v. Toporaş (Viola silvestris). 8 (reg.) v. Floarea-Paştelui (v. floare). Rotiliţă (Anemone nemorosa). 9 (reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis). 10 (reg.) v. Rujă (Sedum roşea). 11 (reg; şi viorea-sălbatică, viorea-tărcată) v. Pansea. Pansele-sălbatice (v.pansea). Panseluţă. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). 12 (reg.) v. Tămâioâră (Viola jooi). 13 (reg.) v. Zambilă. Zambilă-de-grădină (Hyadnthus orientalis). 14 (lapl. viorele; reg.) v. Popilnic. Popilnic-iepuresc (Anemone hepatica). viorâl, -eâ adj. (rar; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Lila. Liliachiu. Micşuniu. Mov. Violet. Vioriu. viori'că s.f. (bot.) 1 Viola alpina; toporaş, viorea, micşunea-de-munte. 2 viori- că-de-pădure = Viola mirabilis; toporaş, viorea, viorea-mirositoare, viorele-bune (v. viorea), garoafe (v. garoafă), tămâ-ioară, trei-fraţi, viorele-de-grădină (v. viorea), viorele-nerii (v. viorea). viorint1, -ă adj.,s.n. (reg.) I adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) 1 v. Lila. Liliachiu. Micşuniu. Mov. Violet. Vioriu. 2 v. Vânăt. II s.n. v. Lila. Liliachiu. Mov. Violet. Vioriu. viorint2, -ă adj. (reg.; despre elemente ale naturii, mai ales despre vijelii, vânt) v. înviforat. Năvalnic. Viforos. Vijelios, viorintă adj. (în opoz. cu „tulbure”; reg.; despre apă) v. Clară (v. clar). Cristalină (v. cristalin). Curată (v. curat). Limpede. Netulburată (v. netulburat). Pură (v. pur2). Transparentă (v. transparent). viorist, -ă s.m., s.f. (muz.) lăutar, scripcar, violonist, diblagiu, diblaş, <înv. şi reg.> lăutaş, viorar, ceteraş, contralău, diblar, highidiş, igreţ, viorăreasă, zicar, zicaş, zicălaş, zicălău, zicător, scârţac, vioară2, violină, lăută, violon1. vioriţă s.f. (bot.; reg.) 1 v. Viorea (Scilla bifolia). 2 v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Toporaşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). vioriu, -ie adj., s.n. 1 adj. (despre culori, obiecte, materiale etc.) lila, liliachiu, micşuniu, mov, violet, lilacin, stânjeniu, toporăşiu, viorel, laliu, libăr, liveziu, meruc, viorint1. Bluza ei este viorie. 2 s.n. lila, liliachiu, mov, violet, stânjeniu, viorint1. Vioriul se asortează cu albul. vioşeălă s.f. (înv.) 1 v. Jovialitate. Veselie. Voioşie. 2 v. Neastâmpăr. Vioiciune. Voioşie. Zburdălnicie. vioşie s.f. (înv.) 11 v. Neastâmpăr. Vioiciune. Voioşie. Zburdălnicie. 2 v. Vervă. Vioiciune. Volubilitate, II fig. v. Frăgezime. Prospeţime, vioşime s.f. (înv.) 1 v. Jovialitate. Veselie. Voioşie. 2 v. Neastâmpăr. Vioiciune. Voioşie. Zburdălnicie. 3 v. Vervă. Vioiciune. Volubilitate. viperă s.f. I (zool.) 1 Vipera berus; năpârcă, <înv. şi pop.> aspidă1, lipitoare (v. lipitor), scorpie, şarpe-ciont, şarpe-ciung, şar-pe-cu-creastă, şarpe-de-sadină, şarpe-pestriţ, şarpe-scurt, şarpe-veninat, şopârcă-oarbă, vierme. 2 viperă-cu-com = Vipera ammodytes; viperă-cu-nas, <înv.> viperă-cornută; (rar) viperă-cu-nasv. Viperă-cu-com (Vipera ammodytes); (înv.) viperă-cornută v. Vipe-ră-cu-corn (Vipera ammodytes). II fig. şarpe, şerpoaică, pui de năpârcă (v. pui1), pui de viperă (v. pui1). A crescut la sânul ei o viperă care i-a făcut numai rău în viaţă. viperi'că s.f. (bot.; reg.) v. Iarba-şarpelui (v. iarbă) (Echium vulgare). vipermă s.f. (bot.; rar) v. Iarba-şarpelui (v. iarbă) (Echium vulgare). vipie s.f. 1 (meteor.; pop.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. virgin Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. 2 (med., med. vet.; reg.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbinţeală. Friguri (v. frig). Temperatură. 3 (cu sens temporal; reg.) v. Miez. Mijloc. Putere. Toi2, vipt s.n. (înv.) 1 v. Bucate (v. bucată). Recoltă. Rod1.2 v. Aliment. Hrană. Mâncare, viptuăţie s.f. (înv.) v. Alimentare. Alimentaţie. Hrănire. Hrănit1. Mâncare. Mâncat1. Nutrire. Nutriţie. viptui vb. IV. tr., refl. (înv.) 1 (compl sau sub. indică fiinţe) v. Alimenta. Hrăni. Mânca. Nutri. 2 (compl. sau sub. indică oameni) v. Hrăni. întreţine. Susţine. Ţine. viptui're s.f. (înv.) v. Alimentare. Alimentaţie. Hrănire. Hrănit1. Mâncare. Mâncat1. Nutrire. Nutriţie. viptuitor, -oâre adj. (înv.; despre anumite alimente, substanţe etc.) v. Consistent. Hrănitor. Nutritiv. Săţios1. Substanţial. Suculent, vipuşcă s.f. 1 (la unele uniforme) lampas. Ofiţerul purta pantaloni negri cu vipuşcă roşie. 2 paspoal. Vipuşcă din mătase colorată aplicată la buzunarele sacolului are efect decorativ. vir s.n. (hidrol; reg.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură, virâ vb. I. intr. (despre vehicule, nave etc.) a braca, a cârmi, a coti, a cârmui, a cârni, a suci2, a cotigi. Maşina virează cu greutate din cauza noroiului. virâj s.n. 1 cârmire, cârmit, cotire, cotit1, virare, virat, cârmiş, cârnire, cârnit1, cotigeală. Nava s-a înclinat pe o parte în timpul virajului. 2 (concr.) cotitură, curbă. La viraje trebuie redusă viteza maşinii. virâl, -ă adj. (med., med. vet.) virotic, virusal. Bolile virale sunt provocate de un virus. Febra aftoasă este o boală virală. virament s.n. (fin.) <înv.> reviriment de fonduri. Printr-un virament se transferă o sumă de bani dintr-un cont în altul. viraneâ s.f. (înv.) v. Loc. viran. Maidan. Teren viran. virăre s.f. 1 cârmire, cârmit, cotire, cotit1, viraj, virat, cârmiş, cârnire, cârnit1, cotigeală. 2 (fotogr.) tonare. Virarea este tratarea copiilor fotografice cu o soluţie specială pentru a-i schimba nuanţele de negru în alte nuanţe. virat s.n. cârmire, cârmit, cotire, cotit1, viraj, virare, cârmiş, cârnire, cârnit1, cotigeală. vi'ră s.f. (tehn.; reg.) 1 v. Muflă. Palan. Scripete. 2 v. Granic. Troliu. Vinci, vi'reş s.m. (culin., ind. alim.; reg.) v. Sânge-rete. virgăş s.n. (reg.) v. Băţ. Nuia. Vargă. Vergea, virgin, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre fete) castă (v. cast), cinstită (v. cinstit), fecioară, neprihănită (v. neprihănit), întreagă (v. întreg), <înv. şi reg.> vergură (v. vergur), imaculată (v. imaculat), neatinsă (v. neatins). Fiica lor este o tânără virgină. 2 fig. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, curat, dalb, imaculat, virginal îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virginal, eburneu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. II adj. 1 (mai ales fig.; despre ţinuturi, păduri etc.) neexplorat, <înv.> vergur. în zona ecuatorială sunt multe păduri virgine. 2 (mai ales fig.; despre pământ, locuri etc.) necultivat, neexploatat, nelucrat. în zonele nordice sunt întinse suprafeţe de pământ virgine. 3 fig. (despre elemente chimice, mai ales despre metale) curat, nativ, neamestecat, pur2, ars2. în minereurile aurifere se găseşte aur virgin. 4 fig. (glum.; despre lucruri care se pot consuma sau despre recipientul în care ele se află) v. Intact întreg. Neatins. Neînceput. Plin. III s.f. 1 fată, fecioară, fată curată, fată fecioară, fată mare, <înv. şi reg.> vergură (v. vergur), muiere fată (v. muiere2), <înv.> fată vergură, opritoare, prospătură. Violarea unei virgine este aspru pedepsită de lege. Vestalele erau virgine. 2 (art. Virgina; astron.; nm. pr.) Fecioara (v. fecioară). Virgina este o constelaţie din emisfera boreală, situată între Leu şi Balanţă. 3 (în Antic, romană; înv.) virgină vestală v. Vestală, virginal, -ă adj. fig. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini ale lor) candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, angelic, curat, dalb, imaculat, îngeresc, neîntinat, nepătat, pur2, serafic, virgin, eburneu, neatins, nesilit, nestricat, preacurat. Mă priveşte cu un zâmbet virginal. virginitate s.f. 1 castitate, cinste, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, onoare, pudoare, fetie, <înv.> vergurie, curăţenie, curăţie. Vestalele au depus jurământul de virginitate. 2 fig. candoare, castitate, feciorie, inocenţă, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, curăţenie, imacula-re, neîntinare, puritate, curăţie. întreaga ei fiinţă emană virginitate. virgloriân, -ă adj., s.n. (geol.) anisian. Straturi geologice virgloriene. Virglorianul este primul etaj al triasicului mediu alpin. virgulă s.f. (lingv.) <înv.> comă2, jumătate de picătură, opritoare. între predicat şi subiect nu se pune virgulă. virfl,-ă adj. 11 bărbătesc, bărbătos, masculin. Atrage femeile prin caracterul lui viril. 2 (despre bărbaţi) potent, sexos. Don Juan a fost un tip viril. II fig. (rar; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) v. Energic. Impetuos. Nervos. Viguros, virilion s.n. (mineral.; grec.; înv.) v. Berii, virilitâte s.f. 1 bărbăţie, masculinitate, sex-appeal, faloşie. Tânărul este de o virilitate provocatoare. 2 potenţă, cartuş. Ia medicamente pentru stimularea virilităţii. virilizânt, -ă adj. masculinizant. Prin administrarea unor hormoni virilizanţi a căpătat trăsături bărbăteşti. virilizăre s.f. masculinizare. Virilizarea este apariţia caracterelor sexuale secundare masculine, fiind normală la bărbaţi şi patologică la femei. vi'rilos subst. (grec.; înv.) v. Berii. virion s.m. (med.) particulă virală. Virionul este capabil sâ infecteze celulele vii. virnânţ s.m. (bot.) Ruta graveolens; rută2, rută-de-grădină (v. rută2), rauten. virologi'e s.f. (microbiol.) inframicrobiologie, virusologie. Virologia studiază virusurile şi bolile virale. virotic, -ă adj. (med., medfvet.) viral, virusal. Bolile virotice sunt provocate de un virus. Febra aftoasă este o boală virotică. virtuăl, -ă adj. posibil, potenţial, probabil. Sportivul român este un virtual câştigător al titlului mondial la notaţie. virtualitâte s.f. posibilitate, potenţialitate, probabilitate. Virtualitatea câştigării titlului mondial la nataţie de către sportivul român pare sâ devină o certitudine. virtuos, -oâsă adj. 1 (despre oameni) <înv.> îmbunătăţit. Un om vituos nu încalcă principiile morale. 2 (înv.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz. 3 (înv.; despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor, în special ale bărbaţilor) v. Bărbătesc. Curajos. Viteaz. Vitejesc. virtuoz> -ă adj. (muz.; despre piese muzicale, despre moduri de interpretare a acestora etc.) virtuozic. Interpretarea virtuoză a violonistului a ridicat publicul în picioare. virtuozic,-ă adj. (muz.; rar; despre piese muzicale, despre moduri de interpretare a acestora etc.) v. Virtuoz, virtuozitâte s.f. 1 (muz.) măiestrie. Marele violonist cântă cu virtuozitate. CD-ul cuprinde piese de mare virtuozitate. 2 (lit., teatru, a. plast., cinemat., sport) virtute. Acest scriitor ne-a lăsat pagini de o excepţională virtuozitate stilistică. Virtuozitatea acrobatului stârneşte ropote de aplauze. Virtuozitatea coloristică a tablourilor sale este copleşitoare. virtute s.f. 11 calitate, însuşire, bun, <înv.> vârtute. Delicateţea sufletească e o virtute rară. 2 proprietate. Această plantă are virtuţi tămăduitoare. 3 (teol.) virtute morală = virtute umană; virtute umană = virtute morală. Virtuţile umane sunt dispoziţiile constante ale inteligenţei şi ale voinţei care reglementează faptele oamenilor, le determină comportamentul (după raţiune şi credinţă) şi le orânduiesc pasiunile. 4 (rar) v. Virtuozitate. II (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate, virulent, -ă adj. (despre atitudini, manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) fulminant, vehement, viguros, violent. Protestul de stradă a fost virulent. A scris un editorial virulent. virulenţă s.f. bruscheţe, vehemenţă, violenţă. Era jenată de virulenţa gesturilor lui. De multe ori virulenţa ieşirilor lui faţă de subalterni depăşeşte normalul. viruloză s.f. (med; rar) v. Lues. Sifilis, virus s.n. 1 (microbiol.) virus filtrabil = virus filtrant - infravirus, ultravirus. Virusul filtrant, fiind extrem de mic, nu poate fi văzut la microscopul obişnuit. 2 (med.) virusherpe-tic - herpetovirus. 3 (med.) virus ARN = | 2052 ribovirus. Virusul ARN are materialul genetic format din acid ribonucleic. virusâl, -ă adj. (med., med, vet.; rar) v. Viral. Virotic. virusolog,-ă s.m., s.f. (microbiol.) inframi-crobiolog. Virusologul este specialist în virusologie. virusologie s.f. (microbiol.) inframicrobiologie, virologie. Virusobgia studiază virusurile şi bolile virale. vis s.n. 11 visare. Ţârâitul telefonului l-a trezit, întrerupându-i visul. 2 contemplare, contemplaţie, meditaţie, reverie, visare, toropeală, aiurare, <înv.> visărie, visătură, eter. II fig. 1 dor, dorinţă, gând, năzuinţă, pasiune, poftă, pornire, râvnă, tendinţă, aspiraţie, ţintire, visare. Tânărul are visuri îndrăzneţe. 2 fantasmă, fantezie, himeră, iluzie, irealitate, închipuire, mit, utopie, grădini suspendate (v. grădină), visare, somn2. Planurile lui sunt irealizabile, sunt nişte visuri. 3 frumuseţe, minunăţie, minune, splendoare, rază. Fiica lor este un vis. 4 delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, deliciu, dulceaţă, îmbătare, savoare, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Mediterană a fost un vis. 5 imaginaţie, închipuire. Adesea, nu poate să facă distincţia între vis şi realitate. visă vb. 1.1 intr. (despre oameni) a medita. Visează la clipa când o va revedea. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) vedea. O visează pe fiica ei mare soprană. Deja se visează avocat cu renume. 3 tr. (adesea în constr. cu înţeles neg., mai ales interog.; de obicei urmat de o prop. compl. dr.) a bănui, a crede, a gândi, a ghici, a-şi imagina, a-şi închipui, a presupune, a prevedea, a socoti, a şti, a prevesti, <înv. şi reg.> a nădăi, a chibzui, a probălui, a întrezări, a mirosi. Cine ar fi visat că se va întâmpla astfel? Nu a visat că în ceai era somnifer. 4 tr. a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a urmări, a viza2, a stărui, <înv. şi reg.> a năsli, a bărăni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bate, a jelui, a nădăjdui, a pri- vi, a concerne, a aspira, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. E modest, nu visează onoruri. Visează să exceleze în artele plastice. 5 refl. (rar; despre oameni) v. Considera. Crede, închipui. Socoti. Vedea. 6 intr. (med.; înv.) v. Aiura. Delira. visâre s.f. 11 contemplare, contemplaţie, meditaţie, reverie, vis, toropeală, aiurare, <înv.> visărie, visătură, eter. Fata nu îl observă, fiind cufundată în visare. 2 reverie, uitare de sine. Tresări, scos din visare. Adesea, în nopţile senine de vară îl învăluiau liniştea sufletească şi visarea. 3 (rar) v. Vis. II fig. 1 (rar) v. Fantasmă. Fantezie. Grădini suspendate (v. grădină). Himeră. Iluzie. Irealitate. închipuire. Mit. Utopie. Vis. 2 (înv.) v. Aspiraţie. Dor. Dorin- 2053| ţă. Gând. Năzuinţă. Pasiune. Poftă. Pornire. Râvnă. Tendinţă. Vis. visat, -ă adj. dorit, jinduit, râvnit, urmărit2, vizat, <înv. şi pop.> poftit2. Şi-a atins scopul visat. visări'e s.f. {înv.) v. Contemplare. Contemplaţie. Meditaţie. Reverie. Vis. Visare, visătâr, -oare adj. 1 (despre oameni sau despre firea, atitudinile etc. lor) contemplativ, contemplator, meditativ. îl urmăreşte cu o privire visătoare. 2 {despre oameni sau despre manifestări, atitudini etc. ale lor ori despre viaţa, modul lor de existenţă) romantic, romanţios, romanesc1. De câtva timp, tânăra este galeşă şi visătoare. Spirit visător, a scris nenumărate versuri. visătură s.f. (înv.) v. Contemplare. Contemplaţie. Meditaţie. Reverie. Vis. Visare, viscerâţie s.f. (livr.) 1 (anat.; la oameni şi la animale) v. Măruntaie. Viscere. 2 fig. v. Măruntaie. Viscere, viscere s.n. pl. 1 (anat.; la oameni şi la animale) măruntaie, viscerâţie, <înv. şi pop.> mărunţuş, vintre <înv. şi pop.> vintre (v. vintre), mărunţiş, mărunţele (v. mărunţel), măţăcăi, pecie, rărunchi1. Medicamentele digitalice provoacă o vasoconstricţie în viscere. 2 fig. măruntaie, viscerâţie, rărunchi. Lacrimile ei îi răscolesc viscerele. viscerocrâniu s.n. (anat.) splanhnocraniu. în viscerocrâniu se află aparatele senzoriale olfactiv şi optic, precum şi segmentele iniţiale ale aparatelor respirator şi digestiv. visceroptoză s.f. (med.) splanhnoptoză. Visceroptoza este căderea viscerelor din cauza unui defect al organelor de suspensie. viscerotrop, -ă adj. (med.; despre medicamente, microbi, virusuri) splanhnotrop. Microbii viscerotropi se fixează, de preferinţă, pe viscere. vi'scoâlă s.f. (meteor.; înv. şi reg.) v. Vifor. Viforniţă. Viscol. Viscoleală. viscol s.n. (meteor.) vifor, viforniţă, viscoleală, viforeâlă, <înv. şi reg.> spărgău, viscoală, viscolie, natoagă, vicodol, vicolniţă, <înv.> boare. De cele mai multe ori, iama, este viscol şi ninsoare abundentă. Fiind vorba despre o urgenţă, medicul trebuie să înfrunte viscolul ca să ajungă la pacient acasă. Viscolul i-a prins pe şosea, în câmp deschis. viscoleală s.f. (meteor.) 1 viscolire, viforâre, viforeâlă, viscolitură. Din cauza viscolelii nu mai pot înainta pe şosea, fiind nevoiţi să tragă la un motel. 2 vifor, viforniţă, viscol, viforeâlă, <înv. şi reg.> spărgău, viscoală, viscolie, natoagă, vicodol, vicolniţă, <înv.> boare, viscoli vb. IV. (meteor.) 1 intr. impers. a viforî, a omeţi. Noaptea trecută a viscolit şi a nins. 2 tr. (despre vânt; compl. indică zăpada) a spulbera. Vântul a bătut puternic şi a viscolit pe alocuri zăpada. 3 tr. (despre vânt, viscol; compl. indică zăpada) a troieni, a noroi2. Vântul viscoleşte zăpada, nămeţii ajungând aproape la înălţimea gardurilor. viscolie s.f. (meteor.; înv. şi reg.) v. Vifor. Viforniţă. Viscol. Viscoleală. viscolire s.f. (meteor.) 1 viscoleală, viforâre, viforeâlă, viscolitură. 2 troienire. Se anunţă vreme urâtă, cu viscoliri de zăpadă. viscolit, -ă adj. (despre zăpadă) 1 spulberat. Zăpadă viscolită a format troiene. 2 troienit. Nu se mai poate circula pe şosele din cauza zăpezii viscolite. viscolitură s.f. (meteor.; pop.) v. Viscoleală. Viscolire. viscolos, -oăsă adj. (meteor.; despre vreme, iarnă, zile etc.) viforos. A fost o iarnă lungă şi viscoloasă. Pentru săptămâna următoare se anunţă multe zile viscoloase. viscozităte s.f. 1 (psih.) viscozitate mintală = bradipsihie, debilitate mintală, înapoiere mintală, oligofrenie. Viscozitatea mintală poate fi un simptom în unele boli endocrine. 2 fig. (livr.) v. Aversiune. Dezgust. Fobie. Greaţă. Neplăcere. Oroare. Repugnanţă. Repulsie. Scârbă. Silă. visi'lă s.f. (pese.; reg.) v. Hapcă. vison s.n. (ţes.; înv.) <înv.> vişin2. Visonul este o ţesătură fină de in, de cânepă sau de mătase. vistavoi s.m. 1 (în organizarea administrativă a ţării; la primărie; în trecut; înv. şi reg.) v. Vătăşel. 2 (milit.; înv.) v. Ordonanţă, vi'stă s.f. (ital; înv.) 1 (fiziol.) v. Ochi1. Văz. Vedere. 2v. Privire. Privit. Uitare. Uitat1. 3 v. Obiect. Obiectiv. Scop. Ţel. Ţintă. vistier1 s.m. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; şi vistier mare, art., vistierul cel mare) mare-vistier (v. mare1), marele-vistier (v. mare1),vistiernic, <înv.> haznatar,protovis-tier, vel-vistier. Vistierul era membru al Sfatului Domnesc, însărcinat, în principal, cu administrarea financiară a vistieriei statului 2 (fam.; glum.) v. Vidanjor. vistier2 s.n. 11 (înv. şi reg.) v. Vistierie. 2 (înv.) <înv.> vistierie. II (înv.) 1 v. Adăpost. Aşezare. Casă1. Cămin. Domiciliu. Locuinţă. Sălaş. 2 (constr.) v. Grânar. Hambar. Magazie. Pătul. 3 (constr.) v. Cămară. 4 v. Bârlog. Cuib. Culcuş. Sălaş. Vizuină. 3 (înv.) v. Bogăţie. Comoară. Tezaur. 4 (înv.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. 5 (înv.) v. Vistierie. III (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Vistierie. vistiereăsă s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) vistierniceasă. Vistiereasa era soţia sau fiica unui vistiernic. vistierie s.f. I (în Ev. Med., în Ţările Rom.) 1 (fin.) tezaur, <înv.> cămară domnească, culă, hazna, tezaurariat, tezaurărie. Toate cheltuielile curţii domneşti erau acoperite din vistieria statului. 2 <înv.> vistier2. Vistieria era instituţia care administra tezaurul ţării şi veniturile domnului. 3 (şi, înv., art., vistieria cea mare) v. Vistiernicia cea mare (v. vistiernicie). Vistiernicia mare (v. vistiernicie). Vistiernicie. I11 (astăzi rar) <înv.> vistier2. Vistieria este clădirea sau încăperea dintr-o mănăstire în care se păstrează obiectele de cult preţioase, podoabe, relicve etc. 2 (înv. şi pop.) <înv. şi vişlar reg.> vistier2. Vistieria este locul în care se păstrează obiecte de metal preţios, bijuterii, bani etc. 3 (înv. şi pop.) v. Bogăţie. Comoară. Tezaur. 4 (înv. şi pop.) v. Avere. Avut1. Avuţie. Bogăţie. Bun. Mijloace (v. mijloc). Situaţie. Stare. 5 (înv.) <înv.> vistier2. în vistierie se depuneau danii sau bani pentru nevoile templului din Ierusalim sau pentru opere de caritate. III (hidrol.; reg.) 1 v. Izvor. 2 v. Ciuroi. Şipot. vistiernic s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) mare-vistier (v. mare1), marele-vistier (v. mare1), vistier1, vistier mare (v. vistier1), vistierul cel mare (v. vistier1), <înv.> haznatar, protovistier, vel-vistier. vistierniceasă s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) vistiereăsă. vistiernicie s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; şi, art., vistiernicia cea mare, vistiernicia mare) <înv.> vistieria cea mare (v. vistierie), vistierie. Vistiernicia era demnitatea vistiernicului, funcţia de mare vistiernic. visuc s.n. (pop.) visuleţ. visuleţ s.n. (pop.) visuc. vişăriţă s.f. (reg.) v. Spălătoreasă, vişeu s.n. (reg.) 1 ţepuşă. Cu vişeul se fac găuri la opinci. 2 (tehn.) v. Daltă. 3 (tehn.) v. Burghiu. Sfredel. 4 (tehn.) v. Coarbă. Manivelă. Manşă. 5 (tehn.) v. Dorn. Priboi. 6 (ind. lemnului, dulgherie) v. Gealău. vişin1 s.m. (bot.) 1 Cerasus vulgaris; vişinar. 2 vişin-pitk=vişin-sălbatic = Cerasus fructicosa; cireş-de-Bărăgan, cireş-pitic, vişinei, vişinel-sălbatic; vişin-turcesc = Prunus ma-haleb; mahaleb, antep, mălin. vişin2 subst. (ţes.; înv.) <înv.> vison. Vişinul este o ţesătură fină de in, de cânepă sau de mătase. vişinăp s.n. (ind. alim.; înv.) v. Vişinată. vişinar s.m. (reg.) 1 (bot.) v. Vişin1 (Cerasus vulgaris). 2 (ornit.) v. Botgros. Cireşar (Coccothraustes coccothraustes). vişinată s.f. (ind. alim.) lichior, vişneac, <înv.> vişinap. Vişinata este o băutură dulce, preparată prin fermentare din vişine, zahăr şi alcool. vi'şină-de-munte s.f. (bot.; reg.) v. Sisinei (v. sisinei). Sisinei-de-munte (v. sisinei) (Pulsatilla alba). vişinei s.m. (bot.) 1 vişinior. A plantat în grădină doi vişinei. 2 (şi vişinel-sălbatic) Cerasus fructicosa; cireş-de-Bărăgan, cireş-pitic, vişin-pitic (v. vişin1), vişin-sălbatic (v. vişin1). vişinior s.m. (bot.; pop.) v. Vişinei, vişiniu, -ie adj., s.n. 1 adj., s.n. grena, purpuriu, roşu-închis, rubiniu, purpuros, conabiu, <înv. şi reg.> marmanziu, porfiriu, purpurat, ghivergiu, ghivez, <înv.> profir, rubinos, vermeliu, ghiviziu, vermeil. Şi-a cumpărat un pardesiu vişiniu. S-a îmbrăcat în vişiniu. 2 adj. (mai ales despre vinuri sau despre culoarea lor) purpuriu, roşu-închis, rubiniu, <înv. şi reg.> marmanziu. La masă au avut un vin vişiniu. vişlăr s.m. (zool; reg.) v. Brac1. Câine de aret. Prepelicar. vişlui vişluîvb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ figuri, modele, ornamente etc.) v. Ciopli. Dăltui. Lucra. Sculpta. Tăia. vişluitură s.f. (reg.) v. Cioplitură. Crestătură. Dăltuitură. Scobitură, vişneâc s.n. (ind. alim.; reg.) v. Vişinată. vişteâlă1 s.f. (reg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). vişteâlă2 s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Băşicuţă. Bubuliţă. Papulă. Spuzeală. viştP vb. IV. refl. (recipr.) (biol; reg.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. viştP vb. IV. refl. (reg.) 1 (med., med. vet.; despre piele) v. Spuzi. 2 (despre piele, mâini etc.; de obicei cu determ. cauzale) v. Crăpa. Plesni. viştit, -ă adj. (reg.) 1 (med., med. vet.; despre piele) v. Spuzit. 2 (desprepiele, mâini etc.) v. Crăpat2. Plesnit2. vital, -ă adj. 1 <înv.> vieţual, vieţuielnic, vieţuitor, vieţuos, viezător. Aerul şi apa sunt absolut necesare pentru funcţiile vitale ale organismelor. Inima este un organ vital. 2 adânc, capital2, cardinal, chintesenţial, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, mare1, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, temeinic, puternic, cumpănitor, nodal. în ultimi ani au avut loc prefaceri vitale în societate. 3 indispensabil, neapărat, necesar, nedispensabil, obligatoriu, sine qua non, <înv.> nepărăsit. Se aşteaptă aprobarea unei legi vitale pentru revigorarea mediului de afaceri. Rampele de acces şi semafoarele sonorizate sunt condiţii vitale pentru nevoile persoanelor cu handicap. 4 (rar; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 5 (rar) v. Vitalist, vitalist, -ă adj. vital. Elanurile vitaliste ale tinerilor nu trebuie stopate. A scris o poezie optimistă, tonică, vitalistă. vitalitâte s.f. dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vivacitate, vlagă, năvălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Vitalitatea i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o vitalitate inepuizabilă. vitalftiu subst. (înv.) v. Rentă viageră, vitaminăre s.f. (med. , med. vet.; rar) v. Vitaminizare. vitamină s.f. (art.; biochim., farm., chim.) vitamina A = vitamina antixeroftalmică = axeroftol, retinol. Vitamina A se prescrie mai ales în tulburările de creştere; vitamina antiscorbutică = vitamina C = acid ascorbic, citrină. Vitamina antiscorbutică este prezentă în natură în foarte multe fructe şi legume, fiind necesară pentru funcţionarea optimă a numeroase enzime; vitamina B} - aneurină, orizanină. Vitamina Bl se utilizează în special în tratamentul bolii beri-beri; vitamina B2 = lactoflavină, riboflavină. Vitamina B2 se află în lapte, ouă, cereale, legume, drojdie de bere etc.; vitamina B6 = ademună, piridoxină, tiamină. Vitamina B6 este prescrisă în carenţele vitaminice B, în unele dermatoze şi în tulburări musculare; vitamina Bg = vitamina H = acid paraaminobenzoic,biotină. Vitamina Bg se găseşte în special în gălbenuşul de ou şi în bacteriile intestinale saprofite; vitamina B9 = vitamina M = acid folie, acid pteroilglutamic. Vitamina B9 se găseşte în plantele verzi, în ficat şi în drojdii, fiind un component indispensabil al dietei, lipsa ei ducând la anemie megaloblastică; vitamina Bn = ciancobalamină, cobalamină. Vitamina B12 se găseşte în carne şi în diferite produse animale; vitamina D2 = calciferol, calcitriol, ergocalciferol. Vitamina prezentă în uleiul de peşte şi în unele ciuperci microscopice, este recomandată în majoritatea carenţelor de calciu; vitamina D3 = colecalciferol. Vitamina D3 se formează în derm sau este obţinută din surse alimentare (uleiul din ficat de morun); vitamina E = tocoferol. Vitamina Efuncţionaeză ca antioxidant, cu rol protector împotriva depunerilor de colesterol la nivelul arterelor coronare, găsindu-se, în stare naturală, în uleiurile vegetale, în salata verde şi în germenii de grâu; vitamina Kt = filochino-nă, fitochinonă. Vitamina se găseşte în plante verzi (spanac, salată, varză, conopidă, broccoli, pătrunjel), în anumite fructe (kiwi şi avocado), în cereale, în diferite uleiuri vegetale (de măsline, soia), fiind indispensabilă funcţionării normale a coagulării; vitamina P = citrină, rutozid. Vitamina P exercită un efect protector asupra pereţilor capilari, fiind recomandată, împreună cu vitamina C, în stările hemoragice determinate de fragilitatea capilară; vitamina PP = acid nicotinic, niacină, nicotinamidă. Vitamina PP este prezentă în drojdia de bere, în germenii şi în învelişul boabelor de cereale, în carnea proaspătă, având un rol important în respiraţia celulară. vitaminic, -ă adj. (med., med. vet.) vitami-nos.. vitaminizâre s.f. (med., med. vet.) vitaminare. Vitaminizarea alimentelor este obligatorie mai ales în cazul copiilor. vitaminâs, -oâsă adj. (med., med. vet.) vitaminic. în urma analizelor făcute, s-a constatat că pacientul are o carenţă vitaminoasă. vită s.f. (zool.) 1 <înv. şi reg.> marhă, mărhaie, <înv.> surec. Ţăranul îşi duce vitele la păscut. 2 (art.) vita-junglei = Bosfrontalis gaurus; gaur. 3 (înv. şi reg.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Fiinţă. Necuvântător. Vietate. Vieţuitoare (v. vieţuitor). vitărie s.f. (agric.; reg.) v. Pat. Pat cald. Pat germinativ. Pătul. Răsadniţă. |2054 viteaz, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, temerar, impavid, intrepid, petulant, valent, netemut, <înv. şi pop.> levent, netemător, voinic, bărbat, ortoman, voinicos, iutegan, meiris, <înv.> deliu, hrăbor, neînfricoşat, nespăimântat, valoros, virtuos, audace, amarnic, coios, solid. Luptătorii viteji se aruncă în focul bătăliei. 2 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor, în special ale bărbaţilor) bărbătesc, curajos, vitejesc, bărbătos, <înv.> virtuos, şoimănesc. II s.m. 1 erou, <înv. şi pop.> voinic, aprod, bagatâr, iunac, cabadai. înfruntă moartea ca un viteaz. 2 (la pl. viteji; milit; în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> curteni (v. curtean), slujitori (v. slujitor). Vitejii formau o categorie militară distinctă în oastea domnească, constituită din luptători călări, înză-uaţi, care aveau beneficii deosebite din partea domnitorului. 3 (milit.; poetic) v. Luptător. Războinic. 4 (milit.; poetic) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. III s.f. (la pl. viteze; mitol. pop.; pop.) Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimă-riţe (v. joimăriţă). vitejesc, -eăscă adj. 1 (despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor, în special ale bărbaţilor) bărbătesc, curajos, viteaz, bărbătos, <înv.> virtuos, şoimănesc. A fost avansat general pentru că a săvârşit fapte bărbăteşti pe câmpul de luptă. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) eroic, glorios, voinicesc, strălucit. Bătălia a fost vitejească. vitejeşte adv. (modal) bărbăteşte, curajos, eroic, voiniceşte, şoimeşte. Românii s-au luptat vitejeşte pentru independenţă. viteji vb. IV. intr. (în trecut; pop.; despre oameni) v. Haiduci. vitejie s.f. 11 bărbăţie, bravură, curaj, eroism, neînfricare, <îiiv. şi pop.> ostăşie, voinicie, <înv. şi reg.> viteşug, <înv.> hărăţie, hrăborie, nespăimântare, netemere, vârtute. Moldovenii lui Ştefan au dat dovadă de multă vitejie în luptă. 2 (adesea constr. cu vb. ,,aface>r) <înv. şi pop.> vrednicie, <înv. şi reg.> viteşug, <înv.> voinicie. Feciorul mezin al împăratului a făcut multe vitejii. A fost distins cu o medalie pentru vitejiile lui în luptă. II 1 (în trecut; pop.) v. Haiducie. 2 (milit.; înv.) v. Armată. Militărie. Serviciu militar. Stagiu. Stagiu militar. vitâllus s.n. (biol.) gălbenuş, <înv. şi pop.> gălbinare. Vitellus-ul conţine multe substanţe nutritive. viteşug s.n. (înv. şi reg.) 1 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Eroism. Neînfricare. Vitejie. 2 (adesea constr. cu vb. „a face1) v. Vitejie, viteză s.f. 1 celeritate, iuţeală, rapiditate, repeziciune, velocitate, aiept, <înv.> repezire. Maşina se deplasează cu viteză. 2 fugă, goană, zbor1. Du-te în viteză până la ea şi du-i medicamentele! 3 grabă, iuţeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, zor, grăbire, repezime, <înv. şi pop.> repejune, 2055| zabăr, <înv.> iuţime, repezire, steje, năvală. Adesea, viteza cu care faci ceva este în defavoarea ta. 4 (fiz.) viteză de rotaţie = turaţie. Viteza de rotaţie este numărul de rotaţii efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp; viteză instantanee = viteză momentană. Viteza instantanee este limita spre care tinde viteza medie când intervalul de timp tinde la zero; viteză momentană = viteză instantanee; viteză virtuală = <înv.> iuţime virtuală. Viteza virtuală este viteza unui punct material determinată de o deplasare virtuală a acestuia. 5 (art.; med., med. vet.; abr. VSH) viteza de sedimentare a hematiilor = reacţie Fahraeus. Viteza de sedimentare a hematiilor evidenţiază diferite stări patologice: boli asociate cu perturbarea concentraţiei proteinelor plasmatice sau cu distrugerea tisulară, procese inflamatorii (infecţioase sau neinfecţioase) etc. vitezomam'e s.f. beţia vitezei (v. beţie), boala vitezei (v. boală), mania vitezei (v. manie). Vitezomania este preferinţa pentru viteză excesivă. vitezometru s.n. (tehn.) indicator de turaţie, indicator de viteză, spidometru, tahometru. Vitezometrul indică viteza instantanee a maşinii. viticultor, -oâre s.m., s.f. (vit.) podgorean, podgoreancă, vier1, vinicultor, vinar, vinărici. Viticultorul este persoana care posedă o podgorie sau care are ca preocupare cultivarea viţei-de-vie. viticultură s.f. (vit.) vierit, vinicultură, vinărit. Viticultura studiază metodele de cultivare a viţei-de-vie în vederea producerii strugurilor şi a vinurilor de calitate superioară. vitih'go s.n. (med.) leucopatie. în vitiligo apar pe piele zone depigmentate, de culoare albă. vitişoâră s.f. (zool.) vituţă. vitrâj s.n. (rar) 1 (constr.) v. Geamlâc. 2 (ind. text.) v. Perdea. vitreg, -ă adj. 11 (despre părinţi) adoptiv. Pentru ea mama vitregă este o mamă adevărată. 2 (despre fraţi, surori) maşter. Din fericire, în această familie, fraţii vitregi se înţeleg între ei. 3 (mai ales fig.; despre circumstanţe, condiţii etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, ostil, potrivnic, vrăjmaş, <înv. şi pop.> nepriincios, rău, advers. împrejurări vitrege din tinereţe nu i-au permis să urmeze o facultate. II fig. (despre existenţă, soartă, stări, fenomene etc.) crud, hain, implacabil, inexorabil, necruţător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv. Soarta vitregă a îmbătrânit-o înainte de vreme. vitregi vb. IV. tr. 11 (compl. indică oameni) a asupri, a năpăstui, a nedreptăţi, a oropsi, a ostraciza, a persecuta, a prigoni, a urgisi, <înv. şi reg.> a întiri, a strâmbătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a catatrexi. Nu a vitregit pe nimeni în viaţa lui. 2 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi vitregeşte propriul popor. II (compl. indică oameni; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică drepturi, titluri, ranguri, bunuri etc.) a frustra, a Lipsi, a priva, <înv.> a slăbi, a se estirisi, a dezbrăca, a dezmoşteni, a văduvi. I-a vitregit pe urmaşi de averea străbunilor. vitregie s.f. 1 animalitate, atrocitate, barbarie, bestialitate, brutalitate, cruditate, cruzime, ferocitate, hainie, inclemenţă, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, tiranie, violenţă, inumanitate, nemilă, nemi-lostivire, <înv. şi pop.> năsilnicie, neome-nire, câinie, câinoşenie, câinoşie, nieredbă, <înv.> crâncenie, crudătate, crudelitate, cruzie, cumpliciune, cumplire, fară-de-omenie, fară-omenire, feroşie, grozăvie, răiciune, sălbăticime, sălbăticire, sălbăticiune, sirepie, varvarie, varvarlâc, vitregime, vitregitate, vrăjmăşie, asprime, duritate. Unele popoare antice erau cunoscute pentru vitregia lor. 2 adversitate, duşmănie, ostilitate, potrivnicie, vrăjmăşie, <înv.> diversitate, vitregitate, val. Tinerii soţi nu se înţelegeau din cauza vitregiei dintre părinţii lor. vitregime s.f. (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Inclemenţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie, vitregit, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre oameni) asuprit, năpăstuit, nedreptăţit, oropsit, persecutat, urgisit, obidit, <înv.> osândit, strâmbătăţit. Copiii vitregiţi au devieri de comportament. 2 adj., s.m., s.f. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, robit, urgisit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul vitregit s-a ridicat contra tiranului. vitregitâte s.f. (înv.) 1 v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Incle-menţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie. 2 v. Adversitate. Duşmănie. Ostilitate. Potrivnicie. Vitregie. Vrăjmăşie, vitren s.n. (chim.) vitrit. Vitrenul este componentul macroscopic principal al cărbunilor minerali. vitriân, -ă adj. hialin, hialoid, sticlos, vitrificat, vitros, uiegos. Tapetul de pe pereţii casei are aspect vitrian. vitricel s.n. (med., med. vet; reg.) = vintricel1. vitrificăre s.f. (tehn.) vitrificaţie. în procesul de vitrificăre, un silicat sau un amestec de silicaţi devine o masă amorfă, sticloasă, prin topire urmată de solidificare. vitrificat, -ă adj. hialin, hialoid, sticlos, vitrian, vitros, uiegos. Tapetul de pe pereţii casei are aspect v itrificat. vitrificaţie s.f. (tehn.) vitrificăre. vitupera vitrină s.f. galantar. Ajunsă în faţa vitrinei cu preparate din carne, nu se putea hotărî ce să cumpere. vitrînic s.m. (bot.; reg.) v. Iarba-ciutei (v. iarbă) (Doronicum austriacum). vitriol s.n. (chim.) 1 acid sulfuric, <înv.> acrime de vitriol, acrime sulfurică, spirt de pucioasă, ulei de vitriol (v. ulei1), unt de vitriol. Vitriolul dizolvă substanţele organice. 2 (chim.; reg.) v. Gaz1. Petrol lampant 3 (chim.; înv.) vitriol alb v. Sulfat de zinc; vitriol de fier- vitriol feros = vitriol verde v. Calaican. Melanterit. Sulfat de fier. Sulfat feros. 4 (mineral.; înv.) vitriol albastru = vitriol de aramă = vitriol vânăt v. Calcantit. Sulfat de cupru. vitriolâj s.n. (rar) v. Vitriolare. vitriolânt, -ă adj. fig. 1 (despre oameni, despre modul lor de exprimare etc.) cinic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, coroziv, incisiv, înţepător, muşcător pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător.. Este un pamfletar vitriolant, dar foarte talentat. 2 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) acerb, acrimoni-os, batjocoritor, cinic, sarcastic, sardonic, satiric, acid, caustic, coroziv, ghimpos, incisiv, muşcător, săgetător, sec, urzicător, usturător, mordace, îmbol-ditor, înghimpător, înghimpos, usturat, pungaci2. Caricaturile sale sunt pline de aluzii vitriolante. 3 (despre caracterul unor lucrări, compoziţii etc.) epigramatic, epigramistic, sarcastic, satiric, biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător. Cronica teatrală este vitriolantă. vitriolăre s.f. vitriolâj. L-a desfigurat prin vitriolare, aruncându-i acid sulfuric în faţă. vitrit s.n. (chim.) vitren. vitros, -oâsă adj. hialin, hialoid, sticlos, vitrian, vitrificat, uiegos. Tapetul de pe pereţii casei are aspect vitros. vitrozitâte s.f. sticlozitate. Vitrozitatea rocilor vulcanice poate fi observată cu uşurinţă. vitru1 s.n. (înv.) v. Sticlă. vitru2 s.n. (constr.; fran.) v. Fereastră. Geam. vituperă vb. 1.1 tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) bârfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a cleveti, a (se) defaima, a (se) denigra, a detracta, a (se) discredita, a infama, a (se) ponegri, a şopti, <înv. şi pop.> a (se) ocărî, a feşteli, a huli, a (se) povesti, a (se) năpăstui, a asupri, <înv. şi reg.> a şopoti, a dihuli, a feşti, a (se) îmbârfi, a pedepsi, a (se) publica, <înv.> a (se) balamuţi, a descuviinţa, a detrage, a îngloti, a limbuţi, a (se) măscări1, a (se) mozaviri, a pişpăi, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a vili-penda, a vrevi, a (se) critica, a pecetlui, a (se) sfâşia, a ştampila, a (se) îngăla, a (se) bâzâi, a (se) forfeca, a (se) încondeia, a (se) înnegri, a (se) mâli, a (se) otrăvi. Toată ziua stau pe la colţuri şi-şi vituperează vecinii. După ruptură, încep să se vitupereze. 2 tr. (compl. indică oameni sau fapte, acţiuni, vituperare atitudini ale lor) a abzice, a blama, a condamna, a dezaproba, a dezavua, a proscrie, a reproba, a respinge, a sancţiona, a stigmatiza, a osândi, <înv. şi reg.> a înfrunta, <înv.> a descuviinţa, a mustra, a protesta, a reprehenda, a înfiera, a pecetlui, a ştampila, a veşteji. A fost vituperat de colectivitatea sa pentru ceea ce a făcut. vituperare s.f. 1 bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, detrac-tare, detracţie, discreditare, infamare, pone-greală, ponegrire, şoaptă, vituperaţie, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia vituperarea şi invidia. 2 blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperaţie, reprehensiune, reprobaţi-une, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare. A meritat vituperarea colegilor pentru ceea ce a făcut. vituperativ, -ă adj. 1 (despre afirmaţii, vorbe, manifestări etc. ale oamenilor) bârfitor, calomniator, calomnios, clevetitor, defăimător, denigrant, denigrator, ponegritor, prost, cancanier, <înv.> mozavirnic, sprinţar. Afirmaţia ei este vitupera-tivă. 2 (mai ales despre manifestări ale oamenilor) dezaprobator, neaprobator, reprobator, reprobativ. îi face un semn vituperativ din cap. vituperaţie s.f. 1 bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, detrac-tare, detracţie, discreditare, infamare, pone-greală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vorbă, vorbă de rău, vorbă rea, <înv. şi pop.> rele (v. rău), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3,ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. 2 blam, blamare, condamnare, dezaprobare, dezavuare, neaprobare, oprobriu, reprobare, respingere, sancţionare, stigmatizare, vituperare, reprehensiune, reprobaţiune, osândire, <înv. şi reg.> osândă, <înv.> dezaprobaţie, notă, prihană, înfierare, veştejire, ostracizare, vituţă s.f. (reg.) v. Vitişoară. viţă s.f. 11 (bot.; şi viţâ-de-vie) Vitis vinifera; vie, acrid, coarnă, iojdă, loază, mla-dă-de-struguri, mladă-de-vie, poamă, <înv.> vin. 2 (bot.) viţâ-americană = viţă-de-Cana-da = viţă-sălbatică = viţă-sălbatică-ameri-cană - Parthenocissus quinquefolia; iede-ră-cu-cinci-foi, viţă-puturoasă, rug, vie-sălbatică; viţă-Berlandier = Vitis berlandieri; crăiasă, viţă-albă; viţă-de-Ca-nada = Parthenocissus tricuspidata; viţă-japo-neză, viţă-sălbatică; viţă-japoneză = Parthenocissus tricuspidata; viţă-de-danada, viţă-sălbatică; viţă-sălbatică = a Parthenocissus tricuspidata; viţă-de-Canada, viţă-japoneză; b {şi viţă-de-pădure, viţă-de-vie-sălbatică) Vitis silvestris; lăuruscă, aguridar, stru-guri-sălbatici (v. strugure), vie-sălbatică, viţă-păsărească; c (şi viţă-de-vie-sălbatică, viţă-Izabela) Vitis labrusca; lăuruscă, vie-sălbatică; (pop.) viţă-puturoasă v. lede-ră-cu-cinci-foi. Viţă-americană. Viţă-de-Canada. Viţă-sălbatică. Viţă-sălbatică-americană (Parthenocissus quinquefolia); (reg.) viţă-albă v. Viţă-Berlandier (Vitis berlandieri); viţă-păsărească v. Lăuruscă. Viţă-de-pădure. Viţă-de-vie-sălbatică. Viţă-sălbatică (Vitis silvestris). 3 (bot.) viţă-albă = a Clematis vitalba; curpen, archit, luminoasă (v. luminos),\iţişoară; b (reg.) v. Clematită. Luminoasă (v. luminos) (Clematis recta); c (înv.) v. împărăteasă. Mutătoare (Bryonia alba); viţă-de-hamei v. Hamei (Humulus lupulus); viţă-neagrăv. Fluierătoare (v.flu-ierător) (Tamus communis); (art.) viţa-corci-lor = viţa-evreilor = viţa-evreului v. a Lăsnicior. Zârnă (Solanum dulcamarâ);b Lăsnicior. Zârnă (Solanum nigrum). 4 (bot) coardă. Butucul de vie are multe viţe. 5 (bot.) curpen, vrej, beldie, covrag, funie, loază, rug. Viţele viei se încolăcesc de araci. 6 (bot., hort.; înv. şi reg.; şi viţă-cu-rădăcină, vi-ţă-de-rădăcină) v. Marcotă. II (p. anal.) 1 (înv. şi pop.) v. Frânghie. Funie. 2 (înv. şi pop.) v. Sfoară. 3 (înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Şuviţă. 4 (anat; reg.) v. Vână. Venă. 5 (geol.; reg.) v. Pânză. Vână. III fig. 1 neam, seminţie, spiţă, tulpină. A păstrat ca însemne tainice de viţă pârul blond şi ochii albaştri, în acest port dunărean trăiau toate viţele de oameni. 2 familie, neam, os. Este din viţa lui lorga. La onomastică i-a venit în vizită toată viţa. 3 descendenţă, filiaţie, succesiune, linie. A stabilit viţa corectă a ilustrei sale familii. 4 coborâtor, descendent, nepot, urmaş, lăstar1, mlădiţă, os, rejeton, vlăstar, lujer, surcea, stâlpare. Este viţă a unei cunoscute familii princiare. 5 naţionalitate. Românii şi-au păstrat viţa în toate împrejurările vitrege prin care au trecut. 6 neam, popor, răsad. Viţa românească este de origine latină. 7 (biol; pop.) v. Rasă1. Sânge. 8 (antrop.; înv.) v. Rasă1, viţeă s.f. (zool.) viţică. Are două viţele de vânzare. viţel s.m. (zool) 1 june, mânzat, bic, tuluc, turmac. Ţapul s-a făcut mare cât un viţel. 2 viţel-de-marev. a (pop.) Focă (Phoca vitulina); b (reg.) Cal-de-mare. Morsă (Odo-baenus rosmarus). |2056 viţelăr s.m. I (bot.) Anthoxanthum odoratum; iarba-fânului (v. iarbă), iarbă-mirositoa-re, paiangină, pălciană, părangină. II (zool; reg.) 1 v. Mormoloc. 2 v. Lătăuş (Gammarus pulex). viţelâş s.m. (zool; reg.) v. Viţeluş. viţelăriţă s.f. (zool; reg.) v. Mormoloc. viţelucă s.f. (zool; reg.) v. Viţeluşă (v. viţeluş). viţeluş, -ă s.m., s.f. (zool.) viţelaş, viţelucă, viţeluşcă, viţeluţ. viţeluşcă s.f. (zool; reg.) v. Viţeluşă (v. viţeluş). viţeluţ, -ă s.m., s.f. (zool; reg.) v. Viţeluş. viţică s.f. (zool) viţea. viţii vb. IV. intr. (reg.; despre porci) v. Grohăi. Guiţa. viţiit s.n. (reg.) v. Grohăit. Grohăitură. Guiţare. Guiţat. Guiţătură. viţion s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Şuviţă, viţişoâră s.f. (bot.; reg) v. Curpen. Viţă-albă (Clematis vitalba). viţos, -oâsă adj. (pop.; despre blana sau pârul animalelor ori despre obiecte confecţionate din acestea) v. Lăţos. Lânos. Miţos. Păros, viii, vie adj., s.m., s.f., s.n. A adj. 11 (în opoz. cu „mort”; despre fiinţe, organisme etc.; adesea în corelaţie cu „întreg”, „nevătămat”) vieţuitor, <înv. şi pop.> trăitor, <înv.> vivant, întreg. Deşi toţi credeau că a murit în accidentul de tren, el a fost găsit de salvatori viu şi nevătămat. După ce este prins, peştele se poate păstra viu câteva ore. 2 (în opoz. cu „mort”; despre oameni) însufleţit, <înv.> organizat. După căzătura de la etaj, tânărul este încă viu. 3 (în opoz. cu „veştejit”, „uscat”; despre plante, arbori, vegetaţie) verde. Se bucură că cireşul, după iarna grea, este viu. 4 (exprimă permanenţa unui lucru, a unei stări, a unei acţiuni, a unei situaţii, a unui sentiment, a unei personalităţi etc.; adesea prin exager. sau poetic) etern, nemuritor, nepieritor, nesfârşit2, neuitat, perpetuu, veşnic, inamisibil, sempitern, imortal, imperisabil, <înv.> neapus, nesăvârşit, pururelnic, sempitemel, nestins, neputred, nestricat, nestricăcios, neveşted, neveştejit, neveştezicios. Personajele lui Caragiale rămân modele vii pentru scriitori. 5 actual, proaspăt. Amintirea învăţătoarei este încă vie în memoria ei. 6 (med, med. vet.; despre răni, plăgi) deschis, necicatrizat, netămăduit, nevindecat, sângerând. Deşi tratată, rana rămâne încă vie. II (indică intensitatea; adesea fig.) 1 (despre lumină sau despre surse de lumină) eclatant, fervid, intens, mare1, puternic, strălucitor, tare, <înv.> lucitor. Lumina lămpii este prea vie pentru această cameră. 2 (despre culori, nuanţe) intens, strălucitor, sincer, <înv.> strălucit, vioi, aprins2, incendiar, împurpurat, luminat2. în casă sunt covoare ţesute în culori vii. 3 (despre culori, nuanţe) criant, dezagreabil, intens, izbitor, puternic, strident, tare, ţipător, violent, aprins2, bătător la ochi, congestionat, strigător. Pereţii camerelor sunt zugrăviţi în nuanţe vii. 4 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) chinuitor, intens, mare1, năprasnic, pu- 20571 viza temic, violent, terebrant, <înv.> zbuciu-mător, mortifiant, arzător, ascuţit2, săgetător, sfredelitor, străpungător, subţire. Simte un junghi viu în inimă. 5 (despre dureri, suferinţe sufleteşti etc.) acut, adânc, imens, intens, mare1, pătrunzător, profund, puternic, violent, terebrant, iute, ascuţit2, săgetător, subţire. Decepţia i-a provocat o durere vie. 6 (despre stări fiziologice sau psihice, sentimente etc. ale oamenilor) adânc, intens, mare1, profund, puternic. Expoziţia i-a produs o emoţie vie. 7 (despre sentimente, senzaţii, dorinţe etc.) intens, nemaipomenit, nemăsurat, pasionat, pătimaş, puternic, sălbatic, <înv. şi pop.> vioi, straşnic, aprins2, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, păgân. Nutreşte pentru ea o iubire vie. 8 (muz.; despre ritmul unor compoziţii muzicale) însufleţit, vioi, vivace. Finalul simfoniei a fost interpretat într-un tempo viu. 9 (despre sunete) intens, puternic, răsunător, sonor, zgomotos, clocotitor. încă mai aude urletul viu al torentului dezlănţuit. 10 (despre mirosuri) intens, pătrunzător, penetrant, puternic, tare, <înv.> străbătător, ascuţit2, trăsnitor. Deodoran-tul are un miros viu de levănţică. 11 (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) intens, încordat, însufleţit, febril. S-a obişnuit cu un ritm viu de viaţă. 12 (despre convorbiri, conversaţii etc.) animat, însufleţit, vivant. între ei a fost o discuţie vie. 13 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) activ, continuu, neîntrerupt, statornic, susţinut, nediminuat, nemicşorat, neslăbit, <înv.> nepregetat, nepregetător. Se duce o luptă vie împotriva fumatului. 14 (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) evocativ, evocator, expresiv, nuanţat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, evocant, <înv.> semnificant, colorat2, mlădios, vorbăreţ, vorbăreţ. Limbajul acestei scrieri este viu. Foloseşte metafore vii. 15 (despre aplauze) călduros. Jocul actriţei a fost răsplătit cu aplauze vii. 16 (despre evenimente, întâmplări, mărturii etc.) adevărat, aievea, autentic, cert, incontestabil, neîndoielnic, neîndoios, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil, <înv.> adeverit, ver. Descoperirile arheologice sunt mărturii vii ale existenţei dacilor în această zonă a ţării. 17 (rar; despre băuturi) v. Concentrat. Vârtos. Tare. 18 (în opoz. cu „tulbure”; înv. şi pop.; despre lichide, fluide vâscoase, cursuri sau acumulări de apă etc.) v. Clar. Cristalin. Curat. Limpede. Netulburat. Pur2. Transparent. 19 (în opoz. cu „întunecat”, „ceţos”, „noros”; înv. şi pop.; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat înseninat. Limpede. Pur2. Senin. Străveziu. 20 (înv. şi pop.; despre foc, corpuri combustibile etc.) v. Aprins2. Arzând. încins2. 21 (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; poetic; despre aer, atmosferă) v. Bun. Curat. Nealterat. Nepoluat. Nestricat. Nevătămător. Neviciat Oxigenat. Ozonat. Ozonizat Proaspăt. Pur2. Purificat. Salubpj. Sănătos. Tare. 22 (în opoz. cu ,„răguşit”, „voalat”; poetic; despre sunete, voce) v. Clar. Limpede. Nealterat. Pur2. II11 (despre privire, ochi) jucăuş, neastâmpărat, vioi. Are o privire veselă şi vie. 2 (despre privire, ochi) ager, atent, cercetător, iscoditor, pătrunzător, penetrabil, penetrant, scotocitor, scrutător, puternic, <înv.> ţinteş, acvilin, coroziv, întrebător, săgetător, scormonitor, sfredelitor, străbătător, străpungător, tăios, împungător, senin, scurmător. Nimic nu scapă privirii vii a căpitanului de vas. 3 (despre oameni sau despre spiritul, intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, vivace, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. Este foarte apreciat pentru spiritul său viu. 4 (despre imaginaţie) înflăcărată (v. înflăcărat). Scriitorul este înzestrat cu o imaginaţie vie. IV1 (pop.; despre corpuri lichide sau gazoase) v. Curgător. Fluid. 2 (înv.; despre apa potabilă) v. Proaspăt. Rece. V (gram.; rar, despre afixe) v. Productiv. Bl s.m., s.f. (art., la pl. viii; înv.) v. Lume. Omenire. Seminţia omenească (v. seminţie). Umanitate. Univers. 2 s.n. (cu sens temporal; reg.) v. Miez. Mijloc. Putere. Toi2, viuleţ, -eâţă adj. (pop.) viuliţă, viuţ. viuliţă adj. f. (pop.) viuleaţă (v. viuleţ), viuţă (v. viuţ). viuţ, -ă adj. (pop.) viuleţ, viuliţă. viuţă s.f. (reg.) v. Viişoară. vivâce adj. invar., adv. I adj. 1 (muz.; despre ritmul unor compoziţii muzicale) însufleţit, vioi, viu. 2 (despre fiinţe, mai ales despre oameni) ager, agil, iute, repede, sprinten, uşor2, vioi, zglobiu, bun de picioare, lotru, sulednic, vârlav, zburatic, <înv.> isteţ, lest2. Deşi în vârstă, este încă vivace în mişcări. 3 (despre oameni sau despre spiritul intelectul lor) ager, clarvăzător, iscoditor, observator, pătrunzător, penetrant, perspicace, sagace, scormonitor, scrutător, subtil, viu, argut, ascuţit2, fulgurant, sfredelitor, străbătător, subţire, vioi. II adj. 1 (în opoz. cu „anual”; bot.; despre plante, mai ales despre plantele erbacee de cultură sau despre părţi ale lor) multianual, peren, plurienal, perenant, perenic, pleiociclic, <înv.> perenal. Plantele vivace trăiesc şi rodesc mai mulţi ani. 2 (astăzi rar; despre fiinţe) <înv.> vieţual,vieţuielnic. Fiinţele vivace trăiesc mult timp. 3 (în opoz. cu „temporar”, „trecător”; astăzi rar) v. Durabil. Peren. Persistent Rezistent Stăruitor. Trainic. III adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 spiritoso. 2 vivo. vivacitate s.f. 11 (muz.) însufleţire, vioiciune. Finalul simfoniei a entuziasmat spectatorii prin vivacitatea tempoului. 2 dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă, năvălnicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Vivacitatea i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o vivacitate inepuizabilă. 3 agerime, agilitate, iuţeală, repeziciune, sprinteneală, supleţe, uşurinţă, vioiciune, alerteţe, alertitate, schităcie, <înv.> agerie, sprintenie, sprintinătate. A reuşit să prindă mingea cu mare vivacitate. 4 (rar) v. Animaţie. Antren. însufleţire. Vervă. Vioiciune. 5 (rar) v. Impetuozitate. înfocare. Vehemenţă. Violenţă. II acuitate, agerime, clarviziune, pătrundere, penetranţă, penetraţie, perspicacitate, sagacitate, subtilitate, vivacitate, schepsis, ascuţime, străbatere. Vivacitatea gândirii acestui filosof antic uimeşte şi astăzi. vivânţ,-ă adj. 1 (înv.; despre fiinţe, organisme etc.) v. Viu. 2 fig. (despre convorbiri, conversaţii etc.) animat, însufleţit, viu. vivat inteij.,s.n. I interj, (exprimă entuziasm, însufleţire etc.) trăiască!, ura1! „Vivat!”strigă mulţimea adunată în piaţa oraşului, în momentul în care regele apare în balcon. II s.n. (rar) 1 v. Aclamaţii. Osanale (v. osana). Ovaţii. Urale (v. ura1). 2 v. Toast, viveur [vi'vcEr] s.m. (fran.) bon viveur. Vtveurul duce o viaţă plină de distracţii, de aventuri. vivifiănt, -ă adj. (livr.) v. însufleţitor. înviorător. Revigorant. Revigorator. Revita-lizant. vivifîc, -ă adj. (înv.) v. însufleţitor. înviorător. Revigorant. Revigorator. Revitalizant. vivificâ vb. I. tr. fig. (livr.) 1 (compl. indică oameni, manifestări, acţiuni etc. ale lor ori atmosfera, ambianţa) v. Anima. Aprinde. Dezmorţi. Electriza. încinge1. înfierbânta, înflăcăra. însufleţi. învia. înviora. 2 (compl. indică activităţi, procese etc.) v. Activa. Activiza. Anima. Dinamiza. Intensifica. însufleţi, înviora. Reînvia. Stimula, vivificare s.f. (livr.) 1 (med., med. vet.) v. Fortificare. îndreptare. înfiripare. întărire, întremare. învigorare. înzdrăvenire. Reconfort. Reconfortare. Refacere. Restabilire. Tonificăre. Tonifiere. 2 fig. v. Animare. Electrizare. înflăcărare. însufleţire. înviorare, vivificăt, -ă adj. fig. (livr.; despre atmosferă, ambianţă) v. Animat. Electrizat. înflăcărat, însufleţit. înviorat. Trepidant, vivificator, -oâre adj. (înv.) v. însufleţitor. înviorător. Revigorant. Revigorator. Revitalizant. vivificâţie s.f. (med., med. vet.; livr.) v. Fortificare. îndreptare. înfiripare. întărire, întremare. învigorare. înzdrăvenire. Reconfort. Reconfortare. Refacere. Restabilire. Tonificăre. Tonifiere. vi'vo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) vivace. viză1 vb. I. tr. (jur.; compl. indică acte, copii, documente etc.) <înv. şi reg.> a vidima. Şi-a vizat paşaportul înainte de a pleca în America. viză2 vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe, obiecte etc.) a ochi2, a ţinti, a aţinti, a chiti2, a aţinta, a ţelălui, a ţeli, a ţelui, <înv.> a chiori, a însemna, a picni, a ţintui. vizare | 2058 Ridică încet puşca, vizează îndelung ţinta şi trage. 2 a se raporta, a se referi. Dezvăluirile din ziar vizează onorabilitatea familiei vedetei. Măsurile luate vizează privilegiile politicienilor. 3 a se aplica, a interesa, a privi, a se referi, <înv.> a se raporta. Această observaţie vizează lingvistică. 4 a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a urmări, a visa, a stărui, <înv. şi reg.> a năsli, a bărăni, a năduli, <înv.> a ambiţiona, a bate, a jelui, a nădăjduita privi, a concerne, a aspira, a aţinti, a ţinti, a conflua, a se elansa, a aţinta, a rezema. E modest, nu vizează onoruri. Vizează să exceleze în artele plastice. vizâre s.f. ochire, ochit1, ţintire, chiteală2. Vizarea obiectivului, înainte de a trage, nu este o problemă pentru un militar experimentat ca el. vizat, -ă adj. 1 (despre fiinţe, obiecte etc.) ochit2, ţintit, chitit2. Obiectivul vizat a fost doborât. 2 dorit, jinduit, râvnit, urmărit2, visat, <înv. şi pop.> poftit2. Şi-a atins scopul vizat. vizavi adv. (local) pedri, sembe. Prietena lui stă vizavi. Merge vizavi, la magazin. viză1 s.f. viză de mutare = mutaţie. Şi-a făcut viza de mutare de flotant la poliţie. viză2 s.f. (iht.; rar) 1 v. Morun (Huso huso). 2 viză-galbenă v. Şip1 (Acipenser sturio). vizetă s.f. 1 vizieră, vizor, spion. înainte de a deschide cuiva uşa de la intrare se uită pe vizetă. 2 (tehn.; rar) v. Vizieră. Vizieră de protecţie. vizetleăn, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Ipocrit. Machiavelic. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Viclean, vizibil, -ă adj., adv. I adj. 1 văzut2, <înv. şi reg.> vederos. Dimineaţa, câmpia este învăluită de o ceaţă abia vizibilă. 2 (despre senzaţii, percepţii, fenomene etc.) sensibil. Poetul încearcă să aducă în opera sa întregul univers vizibil. Vrea să pătrundă cu mintea dincolo de realitatea vizibilă. 3 (despre acţiuni, stări, situaţii etc.) clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, manifest, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, reliefant, vădit, obvios, direct, ostensibil, marcat2, străveziu. Dă semne vizibile de oboseală. Starea proastă a sănătăţii lui era vizibilă. 4 (în opoz. cu „ascuns”, „invizibil”; despre senzaţii, sentimente, stări sufleteşti, atitudini etc. ale oamenilor) clar, desluşit, evident, făţiş, limpede, manifest, vădit, aparent, <înv.> lămurit, vegheat2, conturat. Supărarea lui este vizibilă. Afişează o bucurie vizibilă că afacerile îi merg bine. II adj. (adesea fig.) 1 accentuat, evident, pronunţat, reliefat, îngroşat, marcat2. Vorbeşte cu o vizibilă pronunţie ardelenească. 2 (despre stări, situaţii etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare1, perceptibil, semnificativ, sensibil, simţitor, vădit. Influenţa mediului asupra pictorului este vizibilă. 3 (despre afirmaţii, idei, teorii, opinii etc. ale oamenilor) clar, evident, incontestabil, indiscutabil, indubitabil, limpede, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, solid, vădit, direct, palpabil. Declaraţiile martorilor au foş^vizibile pentru judecători în luarea deciziei finale. III adv. (modal) 1 apreciabil, considerabil, mult, semnificativ, serios, simţitor, substanţial, vădit, substanţialmente. Neologismele contribuie vizibil la îmbogăţirea limbii. 2 vădit. Este vizibil furios. Copilul era vizibil ruşinat de ceea ce făcuse. vizibilităte s.f. vedere. Vizibilitatea pe autostradă este redusă din cauza ploii torenţiale. vizieră s.f. 1 cozoroc, vizor, limburuş, obadă, şild, şimledăr, şirm, streaşină. îşi duce mâna, în formă de salut, la viziera şepcii. 2 vizetă, vizor, spion. înainte de a deschide cuiva uşa de la intrare se uită pe vizieră. 3 (tehn.; şi vizieră de protecţie) vizetă. Viziera este un ecran transparent, fixat într-un cadru metalic, care protejează ochii de radiaţii termice şi luminoase puternice, de scântei, de lichide etc. vizigot, -ă adj. <înv.> vizigoticesc. Regele vizigot Alaric a asediat Roma în anul 410. vizigoticesc, -eăscă adj. (înv.) v. Vizigot, vizionă vb. I. tr. (compl. indicâ filme, spectacole etc.) a privi, a urmări, a vedea. Au fost invitaţi să vizioneze spectacolul în avanpremieră. vizionăr,-ă adj. 1 premonitoriu, prevestitor, profetic, sibilic, sibilin, sibilinic, vaticinant, vaticinar, <înv.> menitor, prorocesc. întâmplarea din acea noapte a fost un avertisment vizionar. Vorbele bătrânului vraci aveau o gravitate vizionară. 2 (despre oameni) iluminat2. Da Vinci a fost un spirit vizionar. 3 (rar) v. Fictiv. Halucinat Imaginar. Imaginat. Ireal. închipuit. Născocit. Nereal. Plăsmuit. Scornit. 4 (rar; despre cuvinte, gânduri, argumente, manifestări etc. ale oamenilor) v. Amăgitor. Aparent. Deluzoriu. Iluzoriu, înşelător. Neadevărat. Specios. vizir s.m. 1 (art.; în Imperiul Otoman) vizirul cel mare = mare-vizir (v. mare1). Vizirul cel mare era prim-sfetnic al sultanului, având însărcinări corespunzătoare acelora ale unui prim-ministru. 2 (în j. de copii cu arşice; reg.) armaş, sici. Vizirul este poziţia arşicului când cade pe muchie. vizirât s.n. (în Imperiul Otoman) <înv.> vezaret, vizirie, vizirlâc. Sinan-paşa%a fost îndepărtat din vizirat în timpul sultanului Mohamed al III-lea. viziresc, -eăscă adj. <înv.> vizirial. Actele erau însemnate cu sigiliu viziresc. Noul sultan l-a numit în funcţia vizirească. viziriăl, -ă adj. (înv.) v. Viziresc. vizirie s.f. (în Imperiul Otoman; înv.) v. Vizirat. vizirlâc s.n. (în Imperiul Otoman; înv.) v. Vizirat. vizită vb. 1.1 tr., refl. (recipr.) (compl. sau sub. indică oameni) a se duce2, a merge, a (se) vedea, a frecventa. în fiecare sâmbătă o vizitează pe mătuşa ei. 2 tr. (compl. indică locuri, ţări, aşezări, obiective turistice etc.) a merge, a vedea, a cerca, a cerceta, a petrece, <înv.> a socoti. îi place să viziteze muzee. în concediu a vizitat câteva capitale europene. 3 tr. (înv.) v. Frecventa. Urma. vizităre s.f. vizită, <înv.> vizitaţie. Ajunşi în Paris, primul obiectiv a fost vizitarea catedralei Notre-dame. După vizitarea câtorva obiective turistice, copilul s-a plictisit. vizităt, -ă adj. (rar) v. Frecventat, vizitator, -oăre s.m., s.f. 1 (la spital, închisoare etc.) musafir. Deţinutului i s-a anunţat venirea unui vizitator. 2 (rar) v. Invitat. Musafir. Oaspete. 3 (înv.) v. Controlor. 4 (înv.) v. Inspector. vizităţie s.f. 1 (milit.; reg.) v. Recrutare. 2 (înv.) v. Vizitare. Vizită, vizită s.f. 11 (constr. cu vb. „a se duce”, „a veni” şi precedat mai ales de prep. „în”) ospeţie, <înv. şi reg.> vedere, musaferea, musafirlâc, <înv.> cercetare, mergere. Se duc în vizită la naşii lor. Vizita părinţilor a fost scurtă. Este foarte ocupat şi nu are timp de vizite. 2 (med., med. vet.; şi vizită medicală) control, control medical. Şi-a făcut vizita medicală anuală. 3 vizitare, <înv.> vizitaţie. II (înv.) v. Invitat. Musafir. Oaspete. vizitiu s.m. 1 birjar, surugiu, <înv. şi pop.> droşcar, <înv. şi reg.> cocier, muscal1, sechiraş, cociaş, cociş, nopsamoş, <înv.> mânaş, poştalion, poştaş, veturin. Vizitiul a plesnit caii cu biciul. 2 (art. Vizitiul; astron.; pop.; nm. pr.) Cărucerul (v. cărucer), Ca-rul-lui-Dumnezeu (v. car2), Ocolul (v. ocol), Surugiul (v. surugiu), Trăsura (v. trăsură), Ţarcul (v. ţarc). Vizitiul este situat în apropiere de constelaţia Gemenilor. viziune s.f. 11 imagine, înfăţişare, reprezentare, <înv.> vedenie, icoană, oglindă. Are o viziune distinctă a derulării faptelor la care a fost martor. 2 (în credinţele religioase) apariţie, arătare, revelaţie, vedenie, <înv.> arătat, uimire, vedere. Viziunea Sfintei Paras-cheva în vis i-a creat o profundă linişte sufletească. 3 chip, imagine, spectru, umbră, vedenie, vedere. Este obsedat de viziunea morţii. II (concr.; mitol. pop.) apariţie, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoaică1, strigoi, umbră, vedenie, <înv. şi pop.> năluci-tură, năzăritură, arătanie, iazmă, moroi, pricolici, strigă, turca, urcoi, urgoaică, vârcolac, mânătură, momâiaţă, moroaică, moro-meţ, moroniţă, mortăciune, motohaliţă, mozomaină, năhoadă, năzar, necurăţenie, pater, şişcoi, şteamătă (v. şteamăt), vâjă, vâlvă, vidmă,vigonie2, <înv.> arătătură, larvă, părere, vedere, zare, şurligaie. Se crede că viziunile sunt spiritele oamenilor morţi, neiertaţi de păcate. II11 concepţie, convinge^, gând, idee, judecată, opinie, părere, principiu, vedere, convicţiune, existimaţie, optică, orientare. Ea are altă viziune în legătură cu subiectul abordat. 2 perspectivă1, priză. Nu are 0 viziune clară asupra viitorului său. vizmertîc s.n. (tehn.; reg.) v. Nivelă cu apă. vizor s.n. 1 vizetă, vizieră, spion. înainte de a deschide cuiva uşa de la intrare se uită pe vizor. 2 (rar) v. Cozoroc. Vizieră. 3 (la cai; reg.) v. Ochelari. vizuină s.f. 11 bârlog, cuib, culcuş, sălaş, <înv. şi pop.> peşteră, bortă, cârtog, cobârlău, cotrog, covru, hârtop, mişină, pătul, scorciob, stăuină, <înv.> locuinţă, ogradă, vistier2, cuibar. Vulpea şi-a făcut o vizuină unde să-şi crească puii. 2 (geomorf; înv. şi reg.) v. Cavernă. Grotă. Peşteră. II fig. 1 ascunzătoare, ascunziş, cotlon, culcuş, tainiţă, cochilie, cotitură. Animalul s-a vârât într-o vizuină. 2 (constr. mai ales cu vb. „a cere”, „a găsi”, „a oferi”, „a solicita”) adăpost, azil, refugiu, scăpare, liman, peşteră. A găsit în viaţa de la mănăstire o vizuină. 3 adăpost, aşezare, casă1, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, bârlog, cuib, cuibar, culcuş, penaţi, uşă, temei. Cei doi soţi doreau să aibă şi ei o vizuină a lor. 4 (constr.) cocioabă. Stă într-o vizuină. vlâdnic, -ă adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „scund”; mai ales despre oameni) v. înalt Lung. Mare1. 2 (în opoz. cu „moale”; despre corpuri solide) v. Dur. Rezistent. Solid. Tare. Tenace, vlăgă s.f. dinamism, energie, forţă, impetuozitate, potenţă, potenţial, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vivacitate, năvăl-nicie, vârtoşenie, <înv. şi pop.> vârtute, vânjoşenie, vânjoşie, vârtoşie, voinicie, <înv. şi reg.> ţepenie, arcalie, fede, mau, sfede, snagă, vânj, vlastă, zăreaţă, <înv.> sforţă, tărime, vârtoşime, vlavie, nerv, sevă, vână, viaţă, os, asprime. Vlaga i-a slăbit odată cu înaintarea în vârstă. Tinerii au o vlagă inepuizabilă. vlah, vlahă s.m., adj. = valah, vlâstă s.f. 1 (polit.; înv. şi reg.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. 2 (reg.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă, vlâşiţă s.f. (bot.; reg.) v. Ceapă-franţuzească. Cepuşoară. Haşmă. Şalotă (Allium ascaloni-cum). vlâvă s.f. (reg.; glum.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitu-ră. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură, vlăvie s.f. (înv.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. vlădică s.m. I (relig.) 1 (înv. şi pop.) v. Arhiereu. Arhipăstor. Ierarh. 2 (în organizarea Bisericii Ortodoxe şi Catolice; înv. şi pop.) v. Eparh. Episcop. 3 (în organizarea Bisericii Ortodoxe; înv.) v. Mitropolit. 4 (înv.) v. Pastor. Părinte. Preot. Sacerdot. II (polit.; în opoz. cu „supus”; înv.) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod, vlădicesc, -eăscă adj. 1 (relig; înv. şi pop.) v. Diecezan. Eparhial. Episcopal. 2 (înv.) v. Domnesc. Voievodal, vlădirie s.f. I (relig.) 1 (înv. şi pop.) v. Dieceză. Eparhie. Episcopat. Episcopie. 2 (în organizarea Bisericii Ortodoxe; înv.) v. Mitropolie1. II (polit.; înv.) 1 v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. 2 v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. vlădilă s.f. (relig.; în organizarea Bisericii Ortodoxe şi Catolice; reg.) v. Eparh. Episcop, vlădui vb. IV. tr. (polit.; înv.; despre suverani; compl. indică state, popoare) v. Cârmui. Conduce. Dirigui. Domni. Guverna. Stăpâni, vlăduitor s.m. (polit; în opoz. cu „supus”; înv.) v. Cârmuitor. Conducător. Domn. Domnitor. Monarh. Stăpânitor. Suveran. Vodă. Voievod. vlăgui vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) enerva, <înv. şi pop.> a (se) osteni, a se răpune, a se hârşâi, a se snopi, <înv. şi reg.> a se storî, a (se) dehobi, a (se) dologi, a (se) stoci, <înv.> a (se) zămorî, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâmă, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) zdrobi, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl vlăguieşte. S-a vlăguit studiind pentru examenul de titularizare pe post. 2 tr., refl. (compl. sau sub indică fiinţe) a (se) moleşi, a (se) muia, a (se) fleşcăi. Alergătura prin magazine a vlăguit-o. 3 tr., refl. (compl. sau sub indică fiinţe) a (se) moleşi, a (se) muia, a toropi1, a amorţi, a (se) blegi, a (se) domoli, a (se) înmuia, a se bleojdi, a (se) pleoşti, a se turti, a (se) tufli, a se bălmăji, a (se) deznerva, a (se) matofi. Canicula l-a vlăguit. 4 refl. (biol; reg; despre fiinţe) v. îmbătrâni. Trece. Veşteji. 5 refl. (reg; mai ales despre obiecte sau despre părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. II tr. fig. (compl. indică oameni sau mijloacele lor materiale) a secătui, a stoarce, a suge, a seca. Băiatul îşi vlăguieşte părinţii de bani. Au vlăguit rezervele ţârii. vlăguire s.f. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, sur-menare, epuizment, exhaustiune, enervare, enervaţie, lingăvie, <înv. şi pop.> osteneală, <înv. şi reg.> slăbie1, <înv.> marasm, ostenită (v. ostenit1), sfârşenie, sfârşitură, secare, secătuire, sfărâmare, sleire, zdrobire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală vlăguire. vlăguit, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, vnuc istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, <înv. şi pop.> ostenit2, ostoit, rebegit, kaput, batojit, tâhobit, <înv.> stătut2, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, zdrobit, ofilit, stocit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, vlăguit, s-a aşezat pe o bancă. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) moleşit, muiat, toropit, fleoş, <înv. şi reg.> bătogit, amorţit, blegit, înmuiat, fleşcăit, turtit. Se simte vlăguit din cauza caniculei. vlăguitor, -oâre adj. (rar; mai ales despre acţiuni ale oamenilor) v. Anevoios. Epuizant. Extenuant. Istovitor. Obositor, vlăioâgă s.f. (tehn.; la proţapul săniei; reg.) v. Apărătoare (v. apărător). Coardă, vlăjgân s.m. (adesea peior.) lungan, <înv. şi pop.> lungău, măgădan, măgădău, zdrahon, coblizan, găligan, zăplan, bangău, jarcalete, melean, schirlopan, zăblău1, nandralău, plăvan, prăjină, gligan. Este ditamai vlăjganul şi tot nu iese din cuvântul mamei. vlăstâr s.n. I (bot.) lăstar1, mladă, mlădiţă, pui1, rejeton, smicea, telom, <înv. şi pop.> odraslă, arin, odrăsluţă, strămurare, <înv. şi reg.> lujer, vreasc, loază, mlădoacă, puiestru, strămuraş, <înv.> răsad. Plantele se înmulţesc prin seminţe, vlăstari sau bulbi. II fig. 1 copil1, odraslă, progenitură, mugur, plămadă, naştere. Nu are ce să facă, este vlăstarul său şi trebuie să-l ierte. Cei doi soţi nu au vlăstari. 2 coborâtor, descendent, nepot, urmaş, mlădiţă, os, rejeton, viţă, lăstar1, mlădiţă, os, rejeton, viţă, lujer, surcea, stâlpare. Este vlăstar al unei cunoscute familii princiare. vlăstăret s.n. (colect.; bot.; rar) v. Vlăstăriş. vlăstăriş s.n. (colect.; bot.) vlăstăret, <înv.> vlăstărit. Vlăstărişul este mulţimea de vlăstare care alcătuiesc o pădurice, un crâng. vlăstărit s.n. (colect.; bot.; înv.) v. Vlăstăriş. vleg s.m. (bot.; reg.) v. Pepene. Pepene-galben (Cucumis melo). vlog s.n., adv. I s.n. 1 (înv. şi reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Afluenţă. Aflux. Aglomerare. Aglomeraţie. Busculadă. Concentrare. îmbulzeală. îndesa-re. înghesuială. îngrămădeală. îngrămădire, învălmăşag. învălmăşeală. Năvală. Ticsire. Vălmăşag. 2 (înv.; deprec.) v. Adunătură. Gloată. Scursură. Strânsură. Şleahtă. II adv. (modal; reg.) v. Constant. Continuu. Invariabil. încontinuu. întruna. Mereu. Necontenit. Necurmat. Neîncetat. Neîntrerupt. Neobosit. Neostenit. Nonstop. Permanent. Pururi. Veşnic. vlost s.n. (adm.; înv.; de obicei urmat de determ. nume proprii care precizează unitatea teritorială) v. Judeţ. vnuc s.m. (în formule de cancelarie; înv.) v. Nepot. voagnăr voâgnăr s.m. (reg.) 1 v. Rotar. 2 v. Dogar, voal s.n. 1 (ţes.) văl, zaimf, vâlnic, balţ1, fior, hobot, procov, sălie, sovon, şlaier, tulbent, pânziş, <înv.> gaz2, petinet. Voalul acoperă faţa miresei când aceasta intră în biserică. Designerii de interioare ornamentează sălile de recepţie cu mult voal. 2 (fotogr.) înnegrire, voalare. 3 (art.; bot.; reg.) voalul-miresei v. a Floarea-miresei (v. floare) (Euphorbia marginata); b Liliuţă (Anthericum ramosum). voala vb. 1.11 tr. a ascunde, a masca. Ceaţa voalează lumina soarelui. 2 refl. (despre voce, sunete etc.) a se estompa, a umbri. Vocea începe să i se voaleze din cauza unei răceli puternice. 3 refl. (fotogr.; despre filme) a se înnegri. Filmul s-a voalat şi, astfel, s-au pierdut toate fotografiile făcute în excursie. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică stări, senzaţii, realităţi etc.) a (se) ascunde, a (se) disimula, a oculta, a (se) tăinui, a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca, a învălui, a cosmetiza. îşi voalează sfiala sub un zâmbet îndrăzneţ. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică privirea, vederea etc.) a (se) tulbura, a (se) împăienjeni, a (se) împânzi, a (se) înceţoşa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) ceţoşa, a se pahui, a se pupăza, a se turba. Privirea i se voalează din cauza oboselii. 3 refl. (despre imagini vizuale) a se stinge. Silueta ei s-a voalat în noapte. Plopii se voalează în depărtare. voalare s.f. 11 ascundere, mascare. Din cauza ceţii s-a produs voalarea luminii soarelui. 2 estompare. Voalarea vocii sale are drept cauză o răceală puternică. 3 (fotogr.) înnegrire, voal. Toate fotografiile făcute în excursie s-au pierdut din cauza voalării filmului. II fig. 1 disimulare, tăinuire, camuflare, deghizare, mascare, grimasă, cosmetizare. Voalarea adevărului de către guvernanţi este sancţionată politic. 2 tulburare, fum, împăien-jenire, înceţoşare, păienjenire, pahuială, preveşteală. Abia putea zări ceva din cauza voalării privirii. voalat, -ă adj. 11 (despre voce, sunete etc.) estompat, învăluit, umbrit. Are vocea voalată din cauza unei răceli. 2 (fotogr.; despre filme) înnegrit. Nu a mai recuperat nicio fotografie de pe filmul voalat. II fig. (despre stări, senzaţii, realităţi etc.) disimulat, tăinuit, camuflat, deghizat, mascat, cosmetizat. Adevărul voalat a fost până la urmă dat publicităţii. Zâmbetul ei îndrăzneţ este expresia unei sfieli voalate. voaletă s.f. sălie. Nu îi vedea bine chipul deoarece purta o pălărie cu voaletă. voalură s.f. (mar.) velatură. Voalura este ansamblul velelor unei nave. voăvă s.f. (reg.) 1 (bot.; la porumb) v. Pănuşă. 2 (vit.) v. Tescovină. vobulăre s.f. (electron.) vobulaţie. Vobularea este modificarea frecvenţei printr-o oscilaţie a cărei frecvenţă fundamentală este foarte joasă faţă de frecvenţa purtătoare. vobulaţie s.f. (electron.) vobulăre. vocabular s.n. (lingv.) 11 lexic, <înv.> lexicon. în vocabularul limbii române sunt mulţi termeni de origine franceză. 2 vocabular de bază = vocabular fundamental = lexic fundamental, lexic principal. Vocabularul de bază sau fundamental reprezintă fondul principal de cuvinte al unei limbi; vocabular pasiv = fond pasiv, lexic pasiv. Vocabularul pasiv nu este fobsit în mod frecvent în vorbire. 3 lexic. Pentru lucrarea de licenţă a ales studierea vocabularului lui M. Sadoveanu. 4 nomenclatură, terminologie, <înv.> vorbire. în cartea sa a studiat vocabularul economic. II1 (adesea urmat de determ. care indică specificul) dicţionar, lexicon, < astăzi rar> lexic, <înv.> condică, cuvân-tar, glosar, lexicografie, lexicologie, vorbar. Şi-a cumpărat un vocabular de termeni medicali. 2 glosar, lexic, <înv.> lexicografie. Consultă un vocabular regional. 3 (înv.) vocabular purtăreţv. Dicţionar portativ, vocăbulă s.f. (lingv.; livr.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă, vocabuli'st s.m. (lingv.; înv.) v. Lexicograf, vocâlă s.f. (fon.) 1 <înv.> glasnică, glăsuitoare (v. glăsuitor), slovă glasnică, soneză, sunătoare (v. sunător), unoglasnică, voce. La emiterea vocalelor, curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, neîntâlnind niciun obstacol. 2 vocală anterioară = vocală palatală, vocală prepalatală. şi „i” sunt vocale anterioare; vocală centrală = vocală medială = vocală neutră = medială (v. medial). „A”, „ă”, »î” sunt vocale centrale; vocală palatală = vocală anterioară, vocală prepalatală; vocală posterioară = vocală postpalatală, vocală velară. „O” şi „u” sunt vocale posterioare; vocală postpalatală = vocală posterioară, vocală velară; vocală prepalatală = vocală anterioară, vocală palatală; vocală velară= vocală posterioară, vocală postpalatală. vocălic, -ă adj. (fon.) <înv.> sunăţiv. Studiază sistemul vocalic al limbii române. vocah'st, -ă s.m., s.f. (muz.) dizeur, dizeuză. Vocalistul interpretează muzică vocalică. Este vocalistă într-un club de noapte. vocalizăre s.f. 1 (muz.) impostaţie, catastază. Vocalizarea este pregătirea vocii înainte de a cânta. 2 (fon.) <înv.> vocalizaţie. Un sunet îşi schimbă valoarea de consoană în valoare de vocală sau de semivocală prin vocalizare. vocalizâţie s.f. (înv.) 1 (muz.) v. Vocaliză. 2 (fon.) v. Vocalizare. vocaliză s.f. 1 (muz.) <înv.> vocalizaţie. Vocaliza constă în executarea unei serii de note pe anumite vocale. 2 (glum. sau iron.) v. Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbieret, vocativ s.n. (gram.) caz vocativ, <înv.> cădere vocativă, chemătoare (v. chemător). Vocativul exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. vocăţie s.f. 1 (urmat de determ. care indică natura, felul, domeniul etc.) aptitudine, atracţie, dar2, har, înclinare, înclinaţie, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, pricepere, talent, dilecţiune, propensiune, însuşire, tărie, <înv.> libov, plecătură, aplecare, aplicare, aplicaţie, |2060 chemare, înzestrare, stofa, tragere, aplecăciune, plecare, talant1. A realizat faptul că nu are vocaţie pentru teatru. 2 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) menire, misiune, rol1, rost, sarcină, <înv.> destinaţie, ursită (v. ursit), chemare, sacerdoţiu, meninţă, solie. îşi îndeplineşte bine vocaţia de mamă. vdce s.f. 11 glas, grai, verb, cuvânt, <înv. şi pop.> limbă, gură, <înv.> organ1, rost. De emoţie, a rămas fără voce. 2 glas, timbru, ton2, <înv. şi pop.> vorbă, viers. Are o voce cu inflexiuni specifice. 3 voce de stentor = glas de stentor. Vocea de stentor este foarte puternică. 4 (med.) voce bitonală = diplofonie. Vocea bitonală este o tulburare a fonaţiei. 5 (muz.) voce de cap = falset Vocea de cap este sunetul sau şirul de sunete din registrul cel mai acut al vocii bărbăteşti, care intră în registrul acut cu o octavă mai sus faţă de vocea bărbătească normală. 6 (fon.; înv.) v. Vocală. 7 (gram.; înv.) v. Diateză. II (art.) vocea sângelui = glasul sângelui (v. glas). Vocea sângelui este dragostea firească, înnăscută, dintre descendenţii aceloraşi strămoşi. voceratri'ce s.f. (fran.) v. Bocitoare. Jeluitoare (v. jeluitor). vociferâ vb. I. intr. (despre oameni) a răcni1, a striga, a ţipa1, a urla, a zbiera, a trâmbiţa. Enervat din cauza gălăgiei din sală, vociferează, ameninţă, bate cu pumnul în masă. vociferănt, -ă adj., s.m., s.f. (rar) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagioaică. Scandalagiu. vociferăre s.f. strigăt, vociferaţie, garagaţă. Oratorul şi-a întrerupt discursul în vociferarea mulţimii. Se uită pe geam, contrariat de vociferările din stradă. vociferăţie s.f. strigăt, vociferare, garagaţă. vocot s.n. (meteor.; reg.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. vodă s.m. (polit.; în opoz. cu „supus”) cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, voievod, stăpân, oblăduitor, <înv.> biruitor, chivernisitor, despuietor, domnariu, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, toparh, vlădică, vlăduitor, cârmaci. vodeăsă s.f. (în societatea feudală românească; pop.) v. Doamnă. Voievodeasă. vodevilesc, -ă adj. vodevilistic. Interpretează roluri vodevileşti. vodevilistic, -ă adj. (rar) v. Vodevilesc. vodivb. IV.tr. (înv.; compl. indicâ oameni) v. îndruma. Povăţui. Sfătui, vodiţă s.f. (relig.; reg.) v. Consacrare. Sfeştanie. Sfinţire1. Sfinţit1. Târnoseală. Tâmosire. voduleăsă s.f. (în societatea feudală românească; pop.) v. Doamnă. Voievodeasă. vogă s.f. modă. Cu toată voga pe care a produs-o, creaţia stilistului nu este cea mai reprezentativă. voi vb. IV. = vrea. 2061 | voinicos voiaj s.n. 1 călătorie, deplasare, drum, excursie, periegeză, călătorire, expediţie, <înv.> plimbare, umblet, cale. A făcut un voiaj până la Roma. 2 voiaj de nuntă = călătorie de nunti Tinerii vor să plece în voiaj de nuntă pe o insulă din Grecia. voiajâ vb. I. intr. (despre oameni) a călători, a colinda, a cutreiera, a se deplasa, a peregrina, a umbla, a itinera, a drumeţi, a drumui, <înv.> a strănici. A voiajat prin multe ţâri ale lumii. voiajât, -ă adj. (despre oameni) călătorit, umblat2, purtat2. Mai rar un om aşa voiajat ca dumneata! voiajor, -oăre s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. călător, pasager. Voiajorii din avionul spre Canada îşi pregătesc paşapoartele. 2 s.m. (com.; şi, voiajor comercial, astăzi rar, voiajor de comerţ) comis-voiajor. Voiajorii comerciali se deplasează în diferite localităţi pentru a face oferte de vânzare şi pentru a găsi clienţi. II adj. (în special despre porumbei) călător. Creşte şi dresează porumbei voiajori. voiculeâncă s.f. (vit.; reg.) voiculeasă, voiculească. voiculeâsă s.f. (vit.; reg.) voiculeâncă, voiculească. Voiculeasa este o varietate de struguri cu boabele mari, rare şi cu gust apos. voiculească s.f. (vit.; reg.) voiculeâncă, voiculeasă. voie s.f. 1 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere77) acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voinţă, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegă-mânt, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, voinicie, consentiment, OK, undă verde. A avut voia soţiei pentru a încheia afacerea. 2 autorizaţie, îngăduinţă, libertate, permisiune. Are voia şefului de a lipsi astăzi de la serviciu. 3 putere, voinţă. A luat hotărârea de a studia în străinătate cu de la sine voie, fără a cere acordul părinţilor. 4 chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plac, plăcere, poftă, voinţă, vrere, vrută (v. vrut), <înv.> deşiderat, ogod, ogodnă, pofti-re, poftit1, poftitură, râvnă, râvnire, snagă, tabiet. Face totul după voia inimii. 5 dispoziţie, toane (v. toană1), duşi. Astăzi este plin de voie bună. 6 decizie, hotărâre, voinţă, vrere, <înv.> socoteală. Divorţul s-a făcut prin voia ambelor părţi. 7 (înv. şi pop.) v. Jovialitate. Veselie. Voioşie. 8 (înv. şi pop.) voie bună v. Beţie. Chef. Petrecere. 9 (înv. şi pop.) voie rea v. a Amar. Amărăciune. Amărâre. întristare. Mâhnire. Necaz. Nefericire. Nemângâiere. Of. Supărare. Tristeţe, b Enervare. Excitabilitate. Excitaţie. Irascibilitate. Iritabilitate. Iritare. Iritaţie. Necaz. Nervi (v. nerv). Nervozitate. Stres. Supărare. Surescitabilitate. Surescitare. 10 (înv.; şi voie bună) v. Bunăvoinţă. Comprehensiune. îngăduinţă. înţelegere. Mărinimie. Milă. 11 (înv.; şi voie slobodă) v. Libertate. 12 (înv.) voie vegheată v. Avantajare. Favorizare. Părtinire. Protejare, voiâştniţă s.f. (bot.; reg.) 1 (şi în forma voioşniţă, voioşniţă-de-albmi) v. Citronelă. Melisă. Roiniţă (Melissa officinalis). 2 v. Iz-ma-broaştei (v. izmă). Menta-broaştei (v. mentă) (Mentha aquatica). 3 v. Izmă. Mentă (Mentha silvestris). voievod s.m. 11 (polit.; în opoz. cu „supus'7) cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, stăpân, oblăduitor, <înv.> biruitor, chivernisitor, despuietor, domnariu, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, toparh, vlădică, vlăduitor, cârmaci. Istoria înregistrează faptele unor mari voievozi. 2 (milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. II (relig.; înv.) v. Arhanghel. Mesagerul lui Dumnezeu (v. mesager). voievodăl, -ă adj. domnesc, <înv.> gospod, stăpânesc, vlădicesc, voievodesc. în centrul oraşului se văd şi astăzi ruinele palatului voievodal. voievodât s.n. (polit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> voievozie. Voievodatul era demnitatea, rangul de voievod. voievodeăsă s.f. (în societatea feudală românească) doamnă, vodeasă, vodu-leasă, voievodiţă, <înv.> gospojană, gospojdă. Voievodeasa era soţia unui domnitor sau a unui prinţ. voievodesc, -eăscă adj. (înv.) v. Domnesc. Voievodal. voievodiţă s.f. (în societatea feudală românească; rar) v. Doamnă.Voievodeăsă. voievozie s.f. (polit.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Voievodat, vâină s.m. (reg.) voinea,voiniu. Voina este un bărbat tânăr, care s-a căsătorit de curând. voincios, -oâsă adj. (înv.; despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de77) v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. voinea s.m. (reg.) 1 voină, voiniu. 2 v. Logodnic. voinic, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre fiinţe, în special despre oameni) potent, puternic, robust, solid, tare, vânjos, viguros, zdravăn, vital, rânzos, ţeapăn, umeros, vânos, vârtos, haidoş, înspiţat, muşchios, pogan, pogănit, puteros, putut2, socolan, vonicar, vonicoi, vuzum, <înv.> levent, putincios, silnic, spatoş, vârtucios, veget, forţos, musculos, pietros, verde, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană voinică, ce munceşte din greu. 2 (mai ales despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) masiv, opulent, planturos, voluminos, zdravăn, măroc. Cu toate că face cură de slăbire şi mult sport, corpul îi rămâne încă voinic. 3 (despre oameni sau animale) binefacut, corpolent, masiv, puternic, robust, solid, spătos, trupeş, stofat, trunchios, voinicos, trun-cheş, <înv.> trupos, dizman. Cei mai mulţi sportivi din echipa naţională de rugby sunt voinici. 4 (despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) legat4, musculos, robust, solid, vânjos, viguros, zdravăn, încheiat, pulpos. Bărbatul are un trup voinic, ca de atlet. 5 (înv. şi pop.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz. II s.m. 1 (înv. şi pop.) v. Erou. Viteaz. 2 (în trecut; pop.; şi voinic de codru, voinic de munte, art., voinicul codrului) v. Haiduc. 3 (pop.; şi voinic de drumul mare) v. Tâlhar de drumul mare. 4 (milit.; înv.; şi voinic de oaste) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. III s.m. 1 (fam.; de obicei însoţit de un adj. pron. pos. sau de un subst. în gen.; mai ales ca termen dezmierdător de adresare) v. Băiat. Copil1. Fecior. Fiu. 2 (înv. şi reg.) v. Bărbat. Om. 3 (înv.) v. Fecior. Flăcău. June. Tânăr. voinicăş s.m. (înv. şi pop.) v. Voinicel. Voinicuţ. voinicel, -6a s.m., s.f. I s.m. 1 voinicuţ, <înv. şi pop.> voinicaş, voinicic. 2 (în trecut; pop.) v. Haiducel. II (bot.; reg.) 1 s.f. v. Cardama. Cardama-de-izvoare. Creson. Năsturel (Nasturtium officinale). 2 s.m. v. Crucea-voinicului (v. cruce) (Anemone angulosa). 3 s.m. v. Varga-ciobanului (v. vargă) (Dipsacus silvester). voinicesc, -eăscă adj. 1 (pop.; despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) v. Eroic. Glorios. Vitejesc. 2 (milit.; înv.) v. Cazon. Militar. Milităresc. Ostăşesc. Soldăţesc, voiniceşte adv. (modal) 1 puternic, tare, zdravăn, ortomăneşte. Pentru a-şi stăpâni câinele, trage voiniceşte de lesă. 2 (pop.) v. Bărbăteşte. Curajos. Eroic. Vitejeşte, voinici vb. IV. 11 intr. (în trecut; pop.; despre oameni) v. Haiduci. 2 intr., refl. (milit.; înv.; despre armate, popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război3. II refl. 1 (fam.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. înfumura. îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeţi. Trufi. 2 . (med., med. vet.; înv. şi reg.; despre fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. voinicic s.m. (reg.) v. Voinicel. Voinicuţ. voinicică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Aişor. Usturoiţă (Alliaria officinalis). 2 v. Gălbenea (Rorippa amphibia) voinicie s.f. 11 (pop.) v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. 2 (în opoz. cu „bătrâneţe”; înv.) v. Juneţe. Juvenilitate. Tinereţe. II (pop.) 1 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Eroism. Neînfricare. Vitejie. 2 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. II11 (în trecut; pop.) v. Haiducie. 2 (milit.; înv.) v. Armată. Militărie. voinicit s.n. (în trecut; pop.) v. Haiducie, voinicâs, -oâsă adj. (pop.; adesea glum. sau iron.) 11 (despre oameni sau animale) v. Binefacut. Corpolent. Masiv. Puternic. Solid. Spătos. Trupeş. Voinic. 2 (despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. II (despre oameni) 1 v. Fudul. Grandoman. Infatuat, închipuit. încrezut. înfumurat. îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. voinicuţ Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. 2 v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos, îndrăzneţ. Neînfricat. Semeţ. Temerar. Viteaz. voinicuţ s.m. 1 voinicel, <înv. şi pop.> voinicaş, voinicic. 2 (în trecut; pop.) v. Haiducel. voiniu s.m. (reg.) 1 voină, voinea. 2 v. Logodnic. voinţă s.f. 11 vrere. Merge în vizită împotriva voinţei sale. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) acord, aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, vrere, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, sfat, voinicie, consentiment, OK, undă verde. A avut voinţa soţiei pentru a încheia afacerea. 3 putere, voie. A luat hotărârea de a studia în străinătate cu de la sine voinţă, fără a cere acordul părinţilor. 4 decizie, hotărâre, voie, vrere, <înv.> socoteală. Divorţul s-a făcut prin voinţa ambelor părţi. 5 chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plac, plăcere, poftă, voie, vrere, vrută (v. vrut), <înv.> deşiderat, ogod, ogodnă, poftire, poftit1, poftitură, râvnă, râvnire, snagă, tabiet. Face totul după voinţa inimii. II (rar) voinţă liberă v. Libertate, voios, -oăsă adj. 1 (despre oameni sau despre inima, sufletul lor) bucuros, mulţumit, satisfacut, vesel, <înv.> dichis2, luminat2. Este foarte voios pentru că a reuşit la facultate. 2 (despre oameni) jovial, vesel, chefliu, râzăreţ, râzător, tivilichiu, <înv. şi reg.> sămărât, chefos, veselos, vigan, <înv.> libovit, râzăcios, râzând. Este o persoană voioasă, totdeauna cu zâmbetul pe buze. 3 (despre fizionomia, privirea oamenilor sau, p. ext., despre oameni) luminos, vesel, înseninat, însorit. îşi întoarce spre el faţa voioasă. 4 (înv.; despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) v. Afabil. Afectuos. Amabil. Binevoitor. Convivial. Cordial. Prietenesc. Prietenos. voioşie s.f. 1 jovialitate, veselie, <înv. şi pop.> voie, haihui, răsfaţare, folie, <înv.> veseHtură, vioşeală, vioşime, înseninare. Fata este de o voioşie debordantă. 2 neastâmpăr, vioiciune, zburdălnicie, zburdare, zglobietate, <înv.> vioşeală, vioşie, vioşime, zburdăciune, zglobenie, zglo-biciune, zglobie. Băieţelul este de o voioşie greu de stăpânit. voioşniţă s.f. (bot.; reg.) = voieştniţă. voire s.f. = vrere. voit1 s.m. (adm.; în Ev. Med., în Mold.; înv.) v. Judeţ. Şoltuz. voit2, -ă adj., adv. = vrut. voitor, -oăre adj., s.m., s.f. (înv. şi pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Amator. Doritor. Dornic. Iubitor. Pofticios. Râvnitor. voj s.m. (hidrol.; reg) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură, volăn s.n. 1 (la îmbrăcăminte) <înv.> falbala, manget. Nu-iplac rochiile cu volane. 2 (tehn.; la autovehicule) covrig. Volanul maşinii este îmbrăcat în piele. volant, -ă adj., s.f.. I adj. 1 mobil. A vizitat o expoziţie volantă de icoane pe sticlă. 2 (mai ales despre foi) detaşabil. Ziarul este alcătuit din foi volante. II s.f. pl. (volante) fluturaşi publicitari (v. fluturaş), pliante publicitare, flyere. Volantele se distribuie pe stradă, în centrele comerciale, în cutiile poştale, la evenimente etc. volătic, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. volatil, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre lichide) evaporabil, volatilizabil, <înv.> spirtos, zburător. Acetona este volatilă. 2 s.f. (omit.; înv.) v. Pasăre. Zburătoare (v. zburător). volatiliză vb. 1.1 tr., refl. (fiz.; compl. sau sub. indicâ lichide) a (se) evapora, a (se) vaporiza, a se zvânta, a se ridica, <înv.> a (se) exabora, a se răsfuga, a (se) vapora. Apa s-a volatilizat din cauza căldurii. Razele fierbinţi ale soarelui volatilizează lichidul din cană. II fig. 1 refl. (despre fiinţe) a dispărea, a pieri, a se dizolva, a se eclipsa, a se evapora, a o şterge. Hoţul s-a volatilizat într-o clipă în mulţimea de pe plajă. 2 tr. (fam.; compl. indică obiecte, bani etc. care aparţin altcuiva) v. Fura. însuşi1. Lua. Sustrage, volatilizăbil, -ă adj. (despre lichide) evaporabil, volatil, <înv.> spirtos, zburător. Acetona este volatilizabilă. volatilizare s.f. 1 (fiz.) evaporare, evaporaţie, vaporizare, vaporizaţie, <înv.> aburime, exabo-rare, vaporaţie, volatilizaţie. Volatilizarea lichidelor are loc la temperaturi ridicate. 2 fig. dispariţie, pierie, evaporare. Păgubiţii au constatat volatilizarea hoţului în mulţimea de pe plajă. volatilizăt, -ă adj. (fiz.; despre lichide) evaporat, vaporizat, <înv.> exaborat. Apa volatilizată a lăsat în pahar urme albe, de clor. volatilizăţie s.f. (fiz.; înv.) v. Evaporare. Evaporaţie. Vaporizare. Vaporizaţie. Volatilizare. volbură vb. I. refl., tr., intr. (înv. şi reg.) v. învârteji. învolbura. Zbate, volburăre s.f. (înv. şi reg.) v. învârtejire. învolburare. Zbatere. volburăt, -ă adj. (înv. şi reg.; despre ape) v. învârtejit. învolburat. Răscolit2, volbură s.f. 11 (hidrol.) bulboană, maelstrom, ochi1, valvârtej, vâltoare, vârtej, scoc, <înv. şi reg.> vârtitură, bulboacă, bulbuc, bum-bic, căldău, ciulniţă, dălbină, dâlbă, dâlboană, dâlboancă, dolie, domă, fiertoare, învârtitoare (v. învârtitor), moară, oală, ochean2, ocheţ, olcuţă, otmet, sfredel, şioi1, şipot, ştibloancă, ştioalnă, ştiolniţă, ştiulboană, toaie1, toancă1, tolcer, tulboacă, urcior1, vârcol, vârtecuş, vârteşcă, vârtitoare, vir, voj, <înv.> smârc, vâlvo-are, vortice. Dunărea are volburi periculoase. 2 (meteor.; înv. şi pop.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. 3 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, |2062 care arată felul) v. Coloană. Sul. Trâmbă. Vârtej. Vârtej de praf. 4 fig. vâltoare, vârtej, vortice. Nu ştie cum să scape din volbura evenimentelor. Se aruncă în volbura luptelor politice. 5 fig. (înv.) v. Bici. Calamitate. Cancer. Catastrofe. Ciumă. Dezastru. Flagel. Foc. Grozăvie. Lepră. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Pârjol. Plagă. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Tragedie. Urgie. II (bot.) 1 (şi volbură-de-câmp, volbură-mi-câ) Convolvulus arvensis; rochiţa-rândunelei (v. rochiţă), rochiţa-rândunicii (v. rochiţă), bună-dimineaţa, poponeţ1, căma-şa-lui-Dumnezeu (v. cămaşă), cămaşa-Mai-cii-Domnului (v. cămaşă), cămăşu-ţa-lui-Dumnezeu (v. cămăşuţă), floarea-şar-pelui (v. floare), fusta-rândunicii (v. fustă), lipici, pălămidă1, poala-Maicii-Domnului (v. poală), poala-rândunicii (v. poală), răco-rele,rochia-cucoanei (v. rochie), rochia-doam-nei (v. rochie), rochia-păsării (v. rochie), ro-chia-rândunelei (v. rochie), rochia-rânduni-cii (v. rochie), rochiţa-păsăricii (v. rochiţă), rochiţa-păsăruicii (v. rochiţă), struna-gâştei (v. strună1), volvorică, vrejoaică, zârnă, zorele (v. zorea). 2 (şi volbură-de-pădure, vol-burâ-mare, volbură-sălbatică) Calystegia silvatica; fascomină, cupa-vacii (v. cupă1). 3 volbură-mare = Convolvulus sepium şi Convolvulus silvaticus; cupa-vacii (v. cupă1); volbură-micăw. Holeră (Xanthium spinosum) (reg.) (în forma volvură) volvură-de-pe-lun-că = volvurâ-galbenă v. Bulbuc. Bul-buc-de-munte (Trollius europaeus). 4 (reg.; şi volbură-de-garduri, volbură-mare, volbu-ră-urcătoare) v. Cupa-vacii (v. cupă1). Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă) (Calystegia sepium). 5 (reg.; şi volbură-păroasă) v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zore-le-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). 6 (reg.) v. Hrişcă-deasă (Bilderdykia dume-torum). 7 (reg.) v. Zorele (v. zorea). Zorele-albe (v. zorea) (Pharbites hederacea). voiburos, -oăsă adj. 1 (rar; despre ape) v. învârtejit. învolburat. Răscolit2.2 (meteor.; înv.; despre vreme, elemente ale naturii etc.) v. Furtunos. Orajos. Viforos. Vijelios, volcamerie s.f. (bot.) Volkameriafragrans; volgă. volei s.n. (sport) vo\ei-bal. Ajunşi pe plajă, băieţii se pregătesc să joace un volei. volei-bal s.n. (sport) volei, volâts.n. I (rar; în forma voleu) 1 (consţr.) v. Oblon. 2 v. Jaluzea. Persiană. Rulou. Stor. Transperant. II fig. (livr.) v. Capitol. Parte, voleu s.n. (rar) = volet. volga s.f. (bot.; rar) v. Volcamerie (Volkameriafragrans). volinti'r s.m. 1 (fam.; deprec.) v. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagiu. 2 (înv. şi reg.) v. Bandit. Tâlhar. 3 (înv.) v. Voluntar, volitiv, -ă adj. (filos., psih.) conativ, voliţional. Acţiunea are un caracter volitiv. voliţionăl, -ă adj. (filos., psih.) conativ, volitiv, volnic, -ă adj., adv. (înv.) I adj. 1 (despre oameni, grupuri de oameni, comunităţi etc.) v. Liber. 2 (polit.; despre state, popoare etc.) 2063| vomă v. Autonom. Independent. Liber. Neatârnat. Suveran. 3 {econ., polit.; despre regiuni, teritorii etc. sau despre organizaţii, instituţii, unităţi industriale, bancare etc.) v. Autonom. Liber. 4 {despre oameni) v. Chemat. Competent. îndreptăţit. 5 {mai ales despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) v. Abuziv. Arbitrar. Despotic. Excesiv. Ilegal. Injust. Neronian. Samavolnic. Silnic. Tiranic. II adv. {modal) v. Abuziv. Arbitrar. Despotic. Samavolnic. Samavolniceşte. Tiranic, volnici vb. IV. {înv.) 1 tr. {compl. indică oameni, colectivităţi umane etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „din) v. Elibera. Libera. Salva. Scăpa. Scoate. 2 tr.,refl. {compl. sau sub. indică oameni, colectivităţi umane, ţâri) v. Dezrobi. Elibera. Emancipa. Libera. 3 tr. {compl indică manifestări ale oamenilor, situaţii, fapte, fenomene etc.) v. Accepta. Admite. Aproba. Concepe. îngădui. Permite. Răbda. Suferi. Suporta. Tolera. 4 tr. {jur.; compl. indică oameni) v. Abilita. Andosa. Autoriza. Delega. împuternici. învesti. 5 refl. {despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma, voinicie s.f. (înv.) 1 v. Libertate. 2 (polit.) v. Autonomie. Independenţă. Libertate. Neatârnare. Nondependenţă. Suveranitate. 3 (econ., polit.) v. Autonomie. Libertate. 4 (polit.) v. Autoritate. Dominare. Dominaţie. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremaţie. 5 v. Autoritate. Calitate. Competenţă. Drept. îndreptăţire. 6 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) v. Acord. Aprobare. Asentiment. Aviz. Consimţământ. Consimţire. Dezlegare. încuviinţare. îngăduinţă, învoială. învoire. Permisiune. Voie. Voinţă. Vrere. 7 v. Capacitate. Competenţă. Destoinicie. Pregătire. Pricepere. Seriozitate. Valoare. Vrednicie. 8 (adesea constr. cu vb. „a face’) v. Vitejie. 9 v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Cutezanţă. Dârzenie. încumetare. îndrăzneală. Neînfricare. Semeţie. Temeritate. 10 v. Abuz. Exces. Ilegalitate. Injustiţie. Samavolnicie. Silnicie. volnicit, -ă adj. (înv.) v. Acceptat. Admis, îngăduit. Permis2. volâc s.n. (pese.) luptaci2. Cu volocul se pescuieşte mai ales prin tragerea acestuia pe fundul apei. voloneţ, -eâţă adj. (reg.; despre oameni, mai ales despre copii sau despre faţa, obrazul lor) v. Bucălai. Bucălat. Dolofan. Durduliu. Grăsuliu. Grăsuţ. Plin. Rotofei. Rotund, volovâtic s.m. (bot.; reg.) v. Ghioc (Centaurea phrygia). voltinel s.m. (bot.; reg) v. Rutişor (Thalictrum aquilegifolium). volubil, -ă adj. (despre oameni sau despre firea lor) comunicativ, expansiv, extravertit, jovial, prietenos, sociabil, social, vorbitor, <înv.> soţios, abordabil, accesibil, deschis, văratic, găşcar. îi plac oamenii volubili, care stabilesc cu uşurinţă relaţii cu cei din jur. volubilitate s.f. vervă, vioiciune, <înv.> vioşie, vioşime. Volubilitatea lui creşte pe măsură ce povesteşte păţanii din timpul călătoriei. Este de o volubilitate extraordinară. volum s.n. 11 (fiz.) capacitate, mărime. Volumul borcanului este de 800 de grame. 2 (fiz.) capacitate, cubaj. Volumul incintei este de 80 m3. 3 capacitate, gabarit. A închiriat pentru mutatul mobilei un camion cu un volum mare. 4 dimensiune, gabarit. Basculanta are un volum apreciabil. 5 amploare, forţă, intensitate. Vocea tenorului are un volum impresionant. 6 cantitate. Finalizarea unei cărţi presupune un mare volum de muncă. 7 amploare. Dă volum pârului cu o perie specială. I11 (fiz.) volum masic=volum specific; volum specific = volum masic. Volumul specific este volumul ocupat de unitatea de masă dintr-o substanţă. 2 (med.) volum curent = volum respirator = <înv.> aer curent (v. aer1). Volumul curent este volumul de aer mobilizat în inspir şi expir în cursul unui ciclu ventilator normal; volum expirator de rezervă = <înv.> aer de rezervă (v. aer1). Volumul expirator de rezervă este volumul de aer care poate fi expulzat printr-un expir forţat, după un expir normal; volum inspirator de rezervă = aer complementar (v. aer1). Volumul inspirator de rezervă este volumul de aer care mai poate pătrunde în plămâni după un inspir normal; volum sangvin = masă sangvină (v. masă2). Volumul sangvin reprezintă volumul totalităţii sângelui cuprins în organism. II11 tom, <înv.> trup. Dicţionarul Academiei Române a apărut în mai multe volume. 2 carte, lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, op, poflioagă. Are un număr mare de volume ale clasicilor literaturii universale. volumaş s.n. cărticea, cărticică, cărţişoa-ră, cărţulie, <înv.> libeL A cumpărat un volumaş ilustrat cu poveşti. volumetrfe s.f. (chim.) titrimetrie. Volumetria studiază metodele de dozare a substanţelor în soluţie, prin titrare. voluminos, -oâsă adj. I I (despre vase, recipiente etc.) cuprinzător, încăpător, larg, mare1. Damigeana este destul de voluminoasă pentru cantitatea de vin pe care o va cumpăra. 2 (despre obiecte, pachete etc.) gros, mare1, borţos. Inculpatul are la judecătorie un dosar voluminos. I11 (în opoz. cu „slab”; despre oameni sau animale) corpolent, gras, gros, masiv, obez, opulent, planturos, plin, rotofei, rotund, trupeş, umflat, baccelit, bont2, încălat, măroc, poaleş. Este cam voluminos pentru vârsta lui. 2 (despre fiinţe sau despre corpul lor) mătăhălos, măhălos, nătăvălos, năvligos, mastodontic. Căruţaşul este un bărbat voluminos. 3 (mai ales despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) masiv, opulent, planturos, voinic, zdravăn, măroc. Cu toate că face cură de slăbire şi mult sport, corpul îi rămâne încă voluminos. voluntâr, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre acţiuni, stări etc.) benevol, facultativ, nesilit. Participarea la aceste cursuri este voluntară. 2 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) auto- ritar, voluntarist. Este un om voluntar, care îşi impune propria voinţă. Are o atitudine voluntară. II s.m. <înv.> volintir. Voluntarul este persoana care se înrolează, din proprie dorinţă, în armată. voluntarist, -ă adj. (rar; despre oameni sau despre manifestări ale lor) v. Autoritar. Voluntar. voluptâte s.f. delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, vrajă, iucunditate, delectaţie, voluptuozitate, <înv. şi pop.> dezmierdăciune, răsfăţ, răsfaţare, <înv. şi reg.> tefericie, <înv.> încântec, răsfaciune, simţiciune, deliciu, dulceaţă, îmbătare, savoare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Meditera-nă a fost o voluptate. voluptuos, -oâsă adj. 1 epicureic, epicureu, epicurian, senzual. A trăit din plin, cu o voluptuoasă delectare, toate plăcerile vieţii. 2 (despre manifestări, atitudini ale oamenilor sau despre senzaţii, stări etc.) erotic, senzual. încearcă să-şi alunge gândurile voluptuoase. 3 (despre oameni) lasciv, senzual. Este o femeie voluptuoasă, care atrage privirile bărbaţilor. 4 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) impudic, lasciv, libidinos, obscen, senzual, lubric. A fost amendat pentru gesturi voluptuoase. voluptuozitâte s.f. (rar) v. Delectare. Desfătare. Farmec. încântare. Plăcere. Voluptate. Vrajă. volvorică s.f. (bot.; reg.) 1 v. Rochiţa-rându-nelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis). 2 v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (v. zorea) (Ipo-maea purpurea). 3 (în forma holburică) v. Bob-de-ţarină (Lathyrus sylvester). volvură s.f. (bot.; reg.) = volbură, vomă vb. I. tr. (fiziol.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) a degurgi-ta, a vărsa, a vomita, a decarta, a borî, a lepăda, a deborda, a se opinti, a oticni, a răcni2, a turna1, <înv.> a eructa. A vomat tot ce a mâncat. vomâres.f. (fiziol.) degurgitare,degurgitaţie, vărsare, vărsat, vărsătură, vomat1, vomă, vomisment, vomitare, decartare, decar-tat, borală, borâre, borât1, borâtură, debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. Vomarea poate produce dureri abdominale. vomât1 s.n. (fiziol.) degurgitare,degurgitaţie, vărsare, vărsat, vărsătură, vomare, vomă, vomisment, vomitare, decartare, decar-tat, borală, borâre, borât1, borâtură, debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. vomât2, -ă adj. (despre alimente nedigerate) vomitat. vomă s.f. (fiziol.) 1 degurgitare, degurgitaţie, vărsare, vărsat, vărsătură, vomare, vomat1, vomisment, vomitare, decartare, decar-tat, borală, borâre, borât1, borâtură, vomătură |2064 debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. 2 {concr.) vărsătură, vomătură, borâtură. Voma bolnavului conţine sânge. vomătură s.f. {fiziol.; rar) v. Vărsătură. Vomă. vornic, -ă adj. (rar) v. Vomitiv, vomisment s.n. (fiziol.) degurgitare, degur-gitaţie, vărsare, vărsat, vărsătură, vomare, vomat1, vomă, vomitare, decartare, decartat, borală, borâre, borât1, borâtură, debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. vomită vb. I. tr. 1 (fiziol.; compl. indică sucul gastric, conţinutul stomacului etc.) a degurgita, a vărsa, a voma, a decarta, a borî, a lepăda, a deborda, a se opinti, a oticni, a răcni2, a turna1, <înv.> a eructa. 2 (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pârî. Raporta. Reclama. Spune. vomitare s.f. 1 (fiziol.) degurgitare, degurgi-taţie, vărsare, vărsat, vărsătură, vomare, vomat1, vomă, vomisment, decartare, decartat, borală, borâre, borât1, borâtură, debordare, oticneală, oticnire, oticnitură, <înv.> eructaţie. 2 (med., med. vet.) vomitare abundentă - hiperemeză. vomitat, -ă adj. (despre alimente nedigerate) vomat2. vomitiv adj., s.n. 1 adj. vornic, <înv.> vărsător. Şi-a cumpărat un ceai vomitiv. 2 s.n. (farm.) emetic, emetizant, <înv.> tartru emetic, tartru stibiat. Vomitivul este un medicament care provoacă vomă. vonicăr, -ă adj. (reg.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. vonicer s.m. (bot.) 1 Evonymus europaeus; salbă-moale, caprifoi, clocuţă, grujarcă, lemn-câinesc, lemnul-câinelui (v. lemn), parastasul-popii (v. parastas), pomiţă-de-sân-ger, sânger. 2 (reg.) v. Lemn-râios. Salbă-râ-ioasă (Evonymus verrucosus). 3 (reg.) v. Părul-ciutei (v. pâr). Salbă-moale. Verigar. Verigaş (Rhamnus cathartica). 4 (reg.) v. Salbă-moale (Evonymus latifolius). vonicoi, -oaie adj. (reg.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. vop s.m. (hidrol.; reg.) v. Talaz. Undă. Val. vopsea s.f. 11 culoare, nuanţă, vopselă-rie2, boia, boială, farbă, feşteală, <înv.> faţă, şar2, tinctură.Fo/ose^e pentru uşile din interior vopsele crem. Gardul este dat cu o vopsea rezistentă la intemperii. 2 vopsea acrilică = acrilic. Vopseaua acrilică se obţine prin dispersia în apă apigmenţilor de culoare, pe bază de latex. 3 (cosmet.; fam.; peior.) v. Fard. 4 (înv.) v. Culoare. 5 (înv.) v. Nuanţă. Ton2. Tonalitate. II fig. (înv. şi pop.) v. Aparenţă. Haină. Umbră, vopselăr s.m. (reg.) v. Boiangiu. Vopsitor. vopselărie1 s.f. (reg.) v. Boiangerie. Vop-sitorie. vopselărie2 s.f. (rar) v. Culoare. Vopsea. vopsi vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, care arată culoarea) a colora, a tinctura, a boi3, <înv. şi reg.> a zugrăvi, a farbui, a feşti. A vopsit un tricou într-o nuanţă de albastru 2 tr. (compl. indică lucruri, suprafeţe etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) a da2, a sulimeni. A vopsit lemnăritfgeamurilor cu verde. 3 tr. (pict.; rar; compl. indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) v. Lucra. Picta. Zugrăvi. 4 tr., refl. (înv. şi pop.; compl. sau sub. indică mai ales oameni ori părţi ale corpului lor) v. Mânji. Mâzgăli. Murdări. Păta. Umple. 5 tr. (înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „cu’7) v. împroşca. Stropi. 6 refl., tr. (pop. şi fam.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Face. Farda. Machia. 7 tr. (constr.; pop.; compl. indică pereţii unei clădiri sau ai unei încăperi ori interioare) v. Zugrăvi. 8 tr. fig. (rar; compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) v. Descrie. Expune. înfăţişă. Picta. Prezenta. Reda. Relata. Zugrăvi. II (arg.) 1 tr. (compl. indică băuturi alcoolice) v. Bea. Trage. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. 3 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii) v. Izbi. Lovi. Plesni. Pocni. vopsire s.f. 1 colorare, colorat1, vopsit1, boială, boire, boit1, farbuire. Stilistul i-a recomandat vopsirea părului într-o nuanţă de roşu. 2 (pop. şi fam.) v. Fardare. Fardat1. Machiaj. Machiat1. Machiere. vopsit1 s.n. 1 colorare, colorat1, vopsire, boială, boire, boit1, farbuire. 2 (pop. şi fam.) v. Fardare. Fardat1. Machiaj. Machiat1. Machiere. vopsit2, -ă adj. 11 (despre obiecte, materiale etc.) colorat2, boit3, farbuit. A împletit oflanea din lână vopsită. 2 (despre lucruri, suprafeţe etc.) zugrăvit2. Aşază la soare scândurile vopsite, ca să se usuce. 3 (pop. şi fam.; mai ales despre femei sau despre faţa, pleoapele, buzele lor) v. Fardat2 Machiat2. II (arg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. vopsitor s.m. 1 boiangiu, fărbar, vopselar. Vopsitorul îşi face meseria bine. 2 (constr.; pop.) v. Zugrav, vopsitori'e s.f. boiangerie, vopselărie1. A dus pardesiul la vopsitorie pentru a-l colora în verde. vorăce adj. 1 (despre fiinţe) avid, insaţiabil, lacom, mâncăcios, nesătul, nesăţios, pofticios, adefag, edace, lăcomit, hulpav, lăcomos, <înv. şi reg.> lingareţ, lupav, mâncător, burcaş, codriş, gituos, hârbareţ, hlipicios, holpan, leşinat2, limpăit, lincăit, lingăreţ, lingăricios, lişcotos, mâncăreţ, meschericios, neplin, nestaşnic, <înv.> mâncaci, mâţos, desfundat2, destupat, măţos. Trebuie să pregătească multă mâncare pentru că are patru băieţi voinici şi voraci. 2 fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) ahtiat, aprig, avid, cupid, hrăpăreţ, lacom, neîndestulat, rapace, nesătul, nesăturat, nesăţios, apucător. Este cunoscut ca un om vorace de câştig. voracităte s.f. 1 aviditate, insaţiabilitate, insaţietate, lăcomie, nesaţ, nesaţiabilitate, nesăturare, saţ, <înv.> poftă. Nu-i place voracitatea cu care mănâncă. 2 fig. aviditate, cupiditate, lăcomie, rapacitate, nesaţ. Voracitatea l-a împins la delapidări repetate, până a fost prins. vorbagm s.m. (deprec.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ, vorbăr, -ă adj., s.m., s.n. 1 adj., s.m. (reg.) v. Flecar. Guraliv. Limbut Locvace. Palavragiu. Vorbăreţ. 2 s.n. (lingv.; înv.; adesea urmat de determ. care indică specificul) v. Dicţionar. Lexicon. Vocabular. vorbăreţ, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. 2 fig. (despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) v. Colorat2. Evocativ. Evocator. Expresiv. Mlădios. Nuanţat. Pitoresc. Plastic. Pregnant. Semnificativ. Sugestiv. Viu. vorbă s.f. I (lingv.) 1 cuvânt, item, lexem, termen, verb, vocabulă, <înv. şi pop.> zicere, <înv.> dicţiune, glas, grai, limbă, locuţiune, parolă, vorbire, voroavă, lexis. în ultimul timp au pătruns în limba română multe vorbe străine. 2 limbă, vorbire, vorbit1. îl recunoaşte după vorbă. Are o vorbă colorată. 3 (înv. şi pop.) v. Idiom. Limbă. Sistem lingvistic. 4 (înv. şi pop.) v. Dialect. Idiom. 5 (înv. şi pop.) v. Grai. Idiom. 6 (înv. şi pop.) vorbă comună = vorbă de obşte -vorbă de rând = vorbă de toate zilele v. Limbă curentă. Limbă de conversaţie. Vorbire cotidiană. Vorbire curentă. Vorbire obişnuită. Vorbire zilnică. 7 (înv. şi reg.) v. Grai. Limbaj. Limbaj articulat. Limbă. Vorbire. I11 afirmaţie, aserţiune, cuvânt, declaraţie, mărturisire, relatare, spusă (v. spus), zisă (v. zîs), propoziţie, <înv. şi pop.> vorbire, <înv.> parolă, protest, protestaţie, voroavă, zicere, asert, gură. Vorbele lui nu au niciun suport real. 2 cuvânt, istorisire, povestire, prezentare, relatare. Nu-l întrerupe, să nu-şi uite vorba! 3 vorbire, <înv.> cuvântat, rost. Vorba îi este molcomă. Se opreşte cu greu din vorbă. 4 vorbire, vorbit1, <înv.> voroavă. Nu aude prea bine şi de aceea nu suportă vorba în şoaptă. Vorba celor doi seamănă. 5 consiliere, cuvânt, îndemn, îndrumare, învăţătură, povaţă, povăţuire, sfat, sfatuire, sugestie, îndemnare, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), învăţ, învăţare, învăţat1, învăţătură, sfatuială, divănire, opşag, <înv.> arătare, consiliu, cuget, dăscălie, gând, îndemnătură, năstav, povăţuială, povăţuitură, sfatuială, sfatuitură, socoteală, voroavă, zicere, lecţie.\A apelat la vorba specialiştilor pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. 2065| vorbi 6 (de obicei constr. cu vb. „a respecta”, „a ţine”) angajament, asigurare, cuvânt, făgădu-ială, făgăduinţă, legământ, promisiune, parolă, făgăduire, <înv. şi reg.> făgadă, făgădaş, făgădeţ, juruită, juruinţă, <înv.> promitere, sfătuit, voroavă, baca-lâm. Vorbele avocatului îi redau speranţa că fiul ei va fi eliberat. 7 ceartă, discuţie, zarvă, gâlceavă, sfadă, vuiet, ţigăneală. Multă vorbă a fost pentru achiziţiile de materiale. 8 şoapte (v. şoaptă), zvon1, rumoare, <înv. şi reg.> vâlvă, şoşot, <înv.> auz, cuvânt, faimă, voroavă, vuiet, zvoană, sunet. Nu trebuie sâ crezi toate vorbele. Tot mai multe vorbe se referă la o iminentă remaniere guvernamentală. 9 (constr. cu vb. ca „a sta”, „a se pune” şi cu prep. „la”) sfat, taifas, taclale, taină, tală, tăineală, târşag, <înv.> împreunare de vorbă, voroavă. Toată ziua cele două vecine stau la vorbă. 10 (concr.) <înv.> voroavă. Ştie câteva vorbe englezeşti. 11 (înv. şi pop.) v. Glas. Timbru. Ton2. Voce. 12 (înv. şi pop.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 13 (pop. şi fam.) v. Chestiune. întrebare. Problemă. 14 (pop. şi fam.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. 15 (pop. şi fam.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 16 (mai ales lapl. vorbe; pop. şi fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. 17 (pop.) v. Acord. înţelegere. învoială. 18 (pop.) v. Alocuţiune. Cuvânt. Cuvântare. Discurs. Prolaţiune. 19 (fam.) v. Impresie. Opinie. Părere. Punct de vedere. 20 (concr.; fam.) v. Aforism. Cugetare. Dicton. Maximă. Sentinţă. 21 (înv. şi reg.) v. Pronunţie. Vorbire. II11 vorbă bună = recomandare. A reuşit sâ intre la renumitul chirurg în urma unei vorbe bune din partea unui prieten comun; vorbă de duh = vorbă de spirit = vorbă sărată, dumă. Discursul său e plin de vorbe de spirit; vorbă deşartă = vorbă goală = <înv.> vorbă seacă, voroavă deşartă. Electoratul s-a săturat de atâtea vorbe goale; (la pl.) vorbe grele = afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Vorbele grele din presă au demoralizat-o; (rar) vorbă sărată v. Vorbă de duh. Vorbă de spirit; (înv.) vorbă seacă v. Vorbă deşartă. Vorbă goală. 2 (şi vorbă de rău, vorbă rea) bârfa, bârfeală, bârfire, bârfit1, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, detractare, detracţie, discreditare, infamare, ponegreală, ponegrire, şoaptă, vituperare, vituperaţie, <înv. şi pop.> rele (v. râu), feştelire, mahalagism, hulă, hulire, năpăstuire, pâră, cancan2, ştafetă, <înv. şi reg.> gară3, ponosluire, pletcuri, şopoteală, tonocie, <înv.> balamuţie, catigorie, clevetă, detractaţie, deznumire, hulenie, hulitură, limbă strâmbă, mozavirie, museredă, voroavă, voroavă rea, iftira, încondeiere, înnegrire, mâncătorie, apunere. Dispreţuia vorbele de râu şi invidia. 3 vorbă bătrânească = vorbă veche = proverb, zicală, zicătoare (v. zicător), gnom, parimie, <înv. şi pop.> zicere, zisă (v. zis), spunere, zicătură, <înv. şi reg.> poveste, cimilitură, <înv.> pildă. Vorba bătrânească este o expresie populară succintă, de obicei ritmică şi uneori rimată, adesea metaforică, cuprinzând o învăţătură, un sfat, o experienţă de viaţă. IV (gram.; înv.) 1 v. Propoziţie. 2 v. Frază. 3 v. Verb. 4 vorbă ajutătoare v. Verb auxiliar, vdrbă-lungă s.m. invar, (fam.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Palavragiu. Vorbăreţ, vorbălui vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Conveni. înţelege. învoi. Vorbi, vorbăraie s.f. (pop.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsu-ială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. vorbăreţ, -eăţă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. flecar, guraliv, limbut, locvace, palavragioaică, palavragiu, bavard, limbăreţ, verbos, <înv. şi pop.> trăncănitor, spală-linte, spală-poamă, spală-varză, vântură-vorbe, gureş, lehău, tândălit, toacă-gură, moftangioaică, moftangiu, moftolog, mofturean, ploscar1, ploscaş, ploscăreasă, taclagioaică, taclagiu vorbă-lungă, farfara, <înv. şi reg.> mătalnic, spornic, vorbăreţ, vorovaci, coţob, coţofănos, dârdală, flear, geleleţ, hănţănos, hănţos, holoboacă2, leorbău, limbău, limbos, limbuţelnic, netrebuit, pălăvatic, pălăvrăgit2, povestelnic, stroncănitor, tololoi1, trăncă-nău, trăncănit2, vorbar, aruncător de vorbe, bârfaş, limbareţ, locotareţ, loco-tăreţ, locotitor, tersit, vorbeţ, vor-bagiu, hodorog, caragaţă, căţe-landru, coţofană, gaiţă1, hanţă1, meliţă, moară, pupăză, ţarcă, pocnitor. Vorbăreţii sunt obositori pentru cei din jur. Este prea vorbăreţ. 2 adj. fig. (fam; despre stilul, modul de exprimare al cuiva, despre cuvinte, expresii, creaţii etc. ale oamenilor) v. Colorat2. Evocativ. Evocator. Expresiv. Mlădios. Nuanţat. Pitoresc. Plastic. Pregnant. Semnificativ. Sugestiv. Viu. vorbăreţie s.f. (înv.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsu-ială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. vorbărie s.f. 1 flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit1, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală1, trăncănit1, bavar-daj, facondă, logomahie, trăncănitură, bleotocăreală, dodie, tândăleală, vorbăraie, gălăgie, papotaj, lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanţă, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreţie, vorbitorie, vorbitură, comeraj, gasconerie, clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănţăneală, frazeologie, incontinenţă, incontinenţă verbală, ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, vrajă, vrăjeală. O doare capul de vorbăria celor din jur. 2 poliloghie, peltea. Ascultătorii au întrerupt vorbăria celui de la tribună. Atâta vorbărie fără sens îl enerva. 3 verbalism, verbiaj, verbozitate, vani-locviu. Reportajul excelează în vorbărie, mai puţin în idei. 4 (fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, vorbeţ, -eăţă adj. (înv.; despre oameni) 1 v. Vorbitor. 2 v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ. vorbi vb. IV. 11 intr. (despre oameni) a cuvânta, a grăi, <înv. şi reg.> a vorovi. Băieţelul ei a început sâ vorbească bine la doi ani. 2 tr. (compl. indicâ sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a grăi, a lega1, a pronunţa, a rosti, a scoate, a spune, a zice, a bleşti. De frică, n-a mai putut vorbi niciun cuvânt. 3 intr. (despre oameni; adesea cu determ. care arată felul de a vorbi sau conţinutul enunţului) a se exprima. Vorbeşte în faţa mulţimii cu o uşurinţă de invidiat. 4 intr., tr.abs a spune, a zice, a cuvânta, a glăsui, a grăi, a rupe, <înv.> a vorovi, a cardi. Vorbeşte-i direct, fără ocolişuri! Din cauza zgomotului trenului ar fi vrut să ridice vocea, dar s-a oprit sâ vorbească tare pentru că o persoană dormea. 5 tr. <înv.> a vorovi. Vorbeşte bine limba franceză. Vorbeşte graiul ardelenesc. 6tr. (compl. indică afirmaţii, expresii etc.) a rosti, a spune, a zice, a cuvânta, a glăsui, a grăi, <înv.> a glăsi, a debita. Vorbeşte minciuni pentru a ieşi din încurcătură. 7 intr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat. sau introdus prin prep. „cu”, „către”; despre oameni) <înv. şi reg.> a vorovi. îi vorbeşte cu îngăduinţă. Vorbeşte cu el destul de frumos. Vorbeşte către el fără să-l privească în ochi. 8 intr. (despre oameni) a conversa, a dialoga, a discuta, a se întreţine, a conferi, a convorbi, a dialogiza, a sfătui, a gomoni, a povesti, a turvini, <înv.> a băsădi, a discura, a discurirui, a răspunde, a vorovi, a galibardi. Diplomaţii au vorbit în engleză. Vorbeşte adesea pe net cu prietenii. vorbire |2066 9 intr. (despreprofesori, personalităţi etc.) a conferenţia, <înv.> a prelege. Scriitorul este invitat să vorbească la universitate. 10 intr. a pleda. Profesorul îndrumător a vorbit în favoarea doctorandului său pentru ca acestuia să i se acorde magna cum laude la obţinerea titlului de doctor în ştiinţe. 11 refl. impers. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se şopti, a se zice, a se zvoni, <înv. şi reg.> a se suna, a se mustra, a se slomni, a se somui, <înv.> a se vui. S-a vorbit că această lege va fi modificată. 12 intr. (despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „despre”, „de”) a relata, <înv.> a vorovi. De multe ori i-a vorbit despre copilăria lui nefericită. Cartea despre care i-a vorbit a fost reeditată. 13 refl. recipr. (despre oameni) a conveni, a se înţelege, a se învoi, a se pogodi, <înv. şi reg.> a se grăi, a vorovi, a vorbălui, <înv.> a răspunde. S-au vorbit să meargă la concert. 14 intr. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Insista. Stărui. 15 tr. (pop. şi fam.) v. Ordona. Porunci. Spune. Zice. 16 intr., tr. (pop. şi fam.; despre oameni; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) v. Arăta. Confia. Declara. Destăinui. Dezvălui. Divulga. împărtăşi. încredinţa. Mărturisi. Revela. Spune. Zice. 17 intr. (fam.; despre oameni) Aprecia. Chibzui. Considera. Crede. Găsi. Gândi. înţelege. Judeca. Opina. Pricepe. Socoti. Susţine. 18 intr. (fam.; despre oameni) v. Pronunţa. 19 intr. (fam.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 20 intr. (fam.; despre oameni) v. Tăifasui. 21 intr. (înv.; despre oameni; determ. prin „cu sine însuşi”, „întru sine” etc.) v. Chibzui. Cugeta. Gândi. Judeca. Medita. Raţiona1. Răzgândi. Reflecta. 22 intr. (relig.; înv.) v. închina. Ruga1.23 intr. (relig.; înv.; despre clerici) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi. II intr. fig. 1 (pop. şi fam.) v. Adeveri. Arăta. Atesta. Certifica. Confirma. Demonstra. Dovedi. întări. învedera. Mărturisi. Proba. Sprijini. Stabili. Susţine. 2 (înv.) v. Evoca. Spune. Trezi, vorbire s.f. I (lingv.) 1 grai, limbaj, limbaj articulat, limbă, vorbit1, <înv. şi reg.> vorbă, <înv.> voroavă, langaj. Există numeroase cercetări privind apariţia vorbirii ca necesitate de comunicare între oameni. Pentru a servi cu adevărat la comunicare, vorbirea trebuie să se supună necesităţilor sociale. 2 limbă, vorbă, vorbit1. 3 vorbire cotidiană = vorbire curenta = vorbire obişnuită = vorbire zilnică = limbă curentă, limbă de conversaţie, <înv. şi pop.> vorbă comună, vorbă de obşte, vorbă de rând, vorbă de toate zilele, limbă de toate zilele, vorbire de toate zilele. Vorbirea curentă este aspectul limbii obişnuit în relaţiile dintre oameni.Foloseşte acest termen cu sensul său din vorbirea curentă; vorbire populară = limbă populară, limbă vorbită, limbă vulgară, vorbire dialectală, vorbire regională, <înv.> limbă a obştii, limbă a poporului, limbă poporală. Scriitorii împrumută multe elemente din vorbirea populară; (rar) vorbire dialec- tală = vorbire regională v. Limbă populară. Limbă vorbită. Limbă vulgară. Vorbire populară; (fam.) vorbire de toate zilele v. Limbă curentă. Limbă de conversaţie. Vorbire cotidiană. Vorbire curentă. Vorbire obişnuită. Vorbire zilnică. 4 (rar) v. Dialect. Idiom. 5 (rar) v. Grai. Idiom. 6 (rar) v. Limbaj. Stil. 7 (rar) vorbirţcultă = vorbire literară v. Limbă literara. 8 (înv.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. 9 (înv.) v. Nomenelatură. Terminologie. Vocabular. I11 vorbă, <înv.> cuvântat, rost. 2 pronunţie, <înv. şi reg.> vorbă, <înv.> voroavă. Copilul are 0 vorbire defectuoasă. în vorbirea rapidă dispar multe sunete şi chiar silabe. 3 vorbă, vorbit1, <înv.> voroavă. 4 (înv. şi pop.) v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt. Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă (v. spus). Vorbă. Zisă (v. zis). 5 (pop.) v. Alocuţiune. Cuvânt. Cuvântare. Discurs. Prolaţiune. 6 (înv. şi reg.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. 7 (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Oraţie. Urare. 8 (înv.) vorbire bună = vorbire frumoasă v. Elocvenţă. Oratorie. Oratorism. Retorică. 9 (înv.) v. Polemică (v. polemic). 10 (înv.) v. Controversă. Discuţie. Dispută. III (stil.) vorbire indirectă liberă = stil indirect liber. Vorbirea indirectă liberă constă în redarea comunicării cuiva în vorbirea indirectă fără a o introduce printr-un verb de declaraţie sau printr-o conjuncţie; vorbire intelectuală = vorbire neutră = vorbire obiectivă = stil neutru. Vorbirea obiectivă este caracteristică operelor ştiinţifice. IV (gram.) 1 (rar) v. Propoziţie. 2 (rar) v. Frază. 3 (înv.) v. Gramatică, vorbişoâră s.f. (pop.) v. Vorbuliţă. vorbit1 s.n. I (lingv.) 1 limbă, vorbă, vorbire. 2 (rar) v. Grai. Limbaj. Limbaj articulat. Limbă. Vorbire. I11 vorbă, vorbire, <înv.> voroavă. 2 (pop. şi fam.) v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. vorbit2, -ă adj. 1 (despre cuvinte, enunţuri, limbaj etc.) oral, <înv.> vorovit. Limba vorbită este supusă unor variaţii mult mai mari decât cea scrisă. 2 (despre afirmaţii, expresii etc.) rostit, spus, zis, debitat2. Enormităţile vorbite au enervat-o peste măsură. 3 (cinemat.; în opoz. cu ,,mutn; despre filme) sonor, vorbitor. Sunt peste 80 de ani de când a fost inventat filmul vorbit. 4 (rar; despre oameni, studii, evenimente etc.) v. Amintit. Citat2. Indicat. Menţionat. Pomenit. Semnalat, vorbitor, -oâre adj., s.m., s.f., s.n. I adj. 1 (despre oameni) cuvântăreţ, cuvântător, <înv.> glăsuitor, vorbeţ. Omul este o fiinţă vorbitoare. 2 (cinemat.; în opoz. cu „mut”; despre filme) sonor, vorbit2. 3 (rar; despre oameni sau despre firea lor) v. Comunicativ. Expansiv. Extravertit. Jovial. Prietenos. Sociabil. Volubil. 4 fig. (rar, despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Concludent. Convingător. Decisiv. Edifiant. Edificator. Elocvent. Grăitor. Hotărâtor. Ilustrativ. Irefutabil. Probant. Puternic. Serios. Solid. Tare. Temeinic. Zdrobitor. 5 fig. (rar) v. Semnificativ. Sugestiv. I11 s.m. (lingv.) locutor. Vorbitorul este foarte atent cum se exprimă. 2 s.m., s.f. alocutor, conferenţiar, orator, <înv.> expunător, cuvântăreţ, cuvântător. Vorbitorul de la tribună a fost îndelung aplaudat. 3 s.m. (lingv., folc.) individ vorbitor, informator, subiect vorbitor, subiect grăitor. Vorbitorul este persoana a cărei vorbire este supusă observaţiei, analizei, cercetării. într-o anchetă folclorică se caută un vorbitor bun cunoscător al folclorului din zona respectivă. 4 s.m., s.f. (astăzi rar) v. Co-locutor. Conlocutor. Interlocutor. 5 s.m. (înv.; şi vorbitor de rău) v. Bârfitor. Calomniator. Clevetitor. Defăimător. Denigrant. Denigrator. Detractor. Ponegritor. III s.n. parloar, <înv.> parlatoriu. Vorbitorul este o sală în care sunt primiţi vizitatorii într-un cămin, într-un internat şcolar, într-o cazarmă, într-o închisoare etc. vorbitori'e s.f. (înv.) 1 v. Elocvenţă. Oratorie. Oratorism. Retorică. 2 v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasu-ială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. vorbitură s.f. (înv.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifasu-ială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie, vorbfţă s.f. (reg.) v. Vorbuliţă. vorbuliţă s.f. vorbişoâră, vorbuşoară, vorbiţă, vorbuţă. Se încăpăţânează şi nu mai scoate nicio vorbuliţă. vorbuşoâră s.f. (pop.) v. Vorbuliţă. vorbuţă s.f. (reg.) v. Vorbuliţă. voreţ s.n. (reg.) 1 v. Curte. 2 (constr.) v. Staul, vorf vb. IV. tr. (înv.; compl. indică arme de foc) v. Declanşa. Descărca. vorPvb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică oameni) v. Agrea. Plăcea. Simpatiza. 2 v. Cere. Dori. Pofti. Vrea. vorişte s.f. (înv.) v. Curte, vornic s.m. 11 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; şi, art., vornicul cel mare) mare-vornic (v. mare1), marele-vornic (v. mare1), <înv.> vel-vornic. Vornicul era membru al Sfatului Domnesc care administra curtea domnească, care avea dreptul de jurisdicţie asupra curtenilor şi slujitorilor domneşti şi care, în lipsa domnului, avea calitatea de comandant al armatei în timp de război. 2 (în Ev. Med., în Mold.; şi vornic de Ţara de Jos) mare-vornic de Ţara de Jos (v. mare1), marele-vornic de Ţara de Jos (v. mare1). în sec. al XV-lea, când Moldova a fost împărţită în cele două ţâri, unul din dregătorii domniei a fost numit vornic al Ţării de Jos. Cercetătorii sunt de părere că Moţoc a fost primul vornic de Ţara de Jos. 3 (în Ev. Med., în Mold.; şi vornic de Ţara de Sus) mare-vornic de Ţara de Sus (v. mare1), marele-vornic de Ţara de Sus (v. mare1). Vornicul de Ţara de Sus era dregătorul care îşi exercita autoritatea asupra jumătăţii de nord din Principatul Moldovei. Spancioc a fost vornic de Ţara de Sus. 4 (în 2067| vota Ţările Rom.; sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea) vornic al obştii = vornic de cutie = vornic de obşte = mare-vornic al cutiei (v. mare1), mare-vornic al obştii (v. mare1), mare-vornic de cutie (v. mare1), mare-vornic de obşte (v. mare1), marele-vor-nic al cutiei (v. mare1), marele-vornic de cutie (v. mare1), vel-vornic al obştii, vel-vornic al obştirilor, vel-vornic de obşte, vel-vornic de obştiri. Vornicul de obşte administra casa sau cutia milelor şi avea atribuţii edilitare şi judecătoreşti; vornic al politiei = vornic depolitie = marele-vornic de politie (v. mare1), vel-vornic de politie. Vornicul depolitie avea atribuţii administrative, judecătoreşti şi financiare în capitalele celor două ţâri româneşti; (în Mold.; sfârşitul sec. al XVIII şi în perioada Regulamentului Organic) vornic de aprozi = vel-vornic de aprozi. Vornicul de aprozi prezenta pricinile în Sfatul Domnesc, urmărea executarea hotărârilor acestuia şi administra închisoriile datornicilor, (în Mold.; din sec. al XV-lea până la Regulamentul Organic) vornic de gloată = vornic de poartă. Atribuţiile vornicului de gloată constau în judecarea pricinilor, în stabilirea celor care trebuiau înfăţişate Divanului Domnesc şi, uneori, în participarea la hotărniciile de moşii; (în Mold.; sec. al XVI-lea-sec. al XVI- II-lea) vornic de harem = (art.) vornicul doamnei = (art.) vornicul haremului = <înv.> vornicul despre doamna. Vornicul de harem era dregătorul care făcea parte dintre slujitorii de la curtea doamnei şi se ocupa de protocolul oficial al funcţionării curţii, administrând şi veniturile care îi reveneau din patrimoniul domnesc; (în Mold.; din sec. al XV-lea până la Regulamentul Organic) vornic de poartă = vornic de gloată; (înv.) vornicul despre doamna v. Vornic de harem. Vornicul doamnei. Vornicul haremului. 5 (în Ţările Rom., în timpul Regulamentului Organic; şi, art., vornicul cel mare) marele-vornic (v. mare1), <înv.> marele-vornic al trebilor din lăuntru (v. mare1), marele-vornic din lăuntru (v. mare1), vornicul din lăuntru, vornicul pricinilor din lăuntru. Vornicul cel mare avea atribuţiile unui actual ministru de interne; (înv.) vornicul din lăuntru = vornicul pricinilor din lăuntru v. Marele-vornic (v. mare1). Vornic. Vornicul cel mare. 6 (milit.; înv.) v. Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. 7 (înv.) v. Delegat. Emisar. împuternicit. Mesager. Reprezentant. Sol1. Trimis1. 8 (adm.; înv.) v. Primar. II (la nunţile ţărăneşti; adesea determ. prin „mirelui”, „miresei”) 1 (pop.) v. Vătaf. Vătăşel. Vomicel. 2 (reg.) v. Colăcar. vorniceâsă s.f. 11 (în Ev. Med.; în Ţările Rom.) <înv.> vorniciţă. Vorniceasa era soţia vornicului. 2 (înv.) v. Primăreasă. Primăriţă. II (la nunţile ţărăneşti) vătăşiţă, druşcă, soră de ginere, soră de mire, soră de mireasă, vătăşoaie, chemătoare (v. chemător), deveră, deveriţă, fată de nune (v.fată), nună (v. nun), nuntăşiţă, pochin-zoreasă, pocânzeică, sfaşcă, vifeliţă, vorniciţă. Vorniceasa însoţeştejnireasa la casa mirelui, având anumite atribuţii cu ocazia ceremonialului. vornicel s.m. 11 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; la sate) vătăman, vătăşel. Vornicelul era ajutorul marelui vornic, cu atribuţii judecătoreşti şi fiscale. 2 (adm.; înv.) v. Primar. II (la nunţile ţărăneşti; adesea determ. prin „mirelui”, „miresei”) 1 vătaf, vătăşel, fecior, fecior de împărat, vornic, chemător, dever1, deverică, frate-de-mire, frate-de-mi-reasă, ploscar1, pocânzeu1, sol1, vifel. Vornicelul conduce, după ritual, desfăşurarea nunţii, având anumite atribuţii cu ocazia ceremonialului. 2 (reg.) v. Colăcar. vomitfe s.f. (adm.; înv.) v. Consilia Primărie, vorniciţă s.f. I (înv.) 1 (în Ev. Med.; în Ţările Rom.) v. Vorniceâsă. 2 v. Primăreasă. Primăriţă. II (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Vătăşiţă. Vorniceâsă. voroăvă s.f. (înv.) I (lingv.) 1 v. Grai. Limbaj. Limbaj articulat Limbă. Vorbire. 2 v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. I11 v. Pronunţie. Vorbire. 2 v. Vorbă. 3 v. Vorbă. Vorbire. Vorbit1.4 v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt. Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă (v. spus). Vorbă. Zisă (v. zis). 5 (relig.) v. închinare. închinăciune. Rugă. Rugăciune. 6 v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare, învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă. 7 (de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a respecta”, „a ţine”) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduinţă. Legământ. Promisiune. Vorbă. 8 v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1. 9 v. Alocuţiune. Cuvânt. Cuvântare. Discurs. Prolaţiune. 10 v. Colocuţiune. Conversaţie. Convorbire. Dialog. Discuţie. Interlocuţiune. 11 v. Acord, înţelegere. învoială. 12 (constr. cu vb. ca „a sta”, „a se pune” şi cu prep. „la”) v. Sfat. Taifas. Vorbă. 13 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 14 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. II11 voroavă deşartă v. Vorbă deşartă. Vorbă goală. 2 (şi voroavă rea) v. Bârfa. Bârfeală. Bârfire. Bârfit1. Calomnie. Calomniere. Cleveteală. Clevetire. Clevetit. Defăimare. Denigrare. Detractare. Detracţie. Discreditare. Infamare. Ponegreală. Ponegrire. Şoaptă. Vituperare. Vituperaţie. Vorbă. Vorbă de rău. Vorbă rea. voronic s.m. (bot.) Marrubium vulgare; bălţătură, cătuşnică-sălbatică, cătuşniţă, iarbă-flocoasă, iarbă-mambie, unguraş, vălătuc, zmeiţă. vorovâci, -ce s.m., s.f., adj. (înv. şi reg.) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Palavragioaică. Palavragiu. Vorbăreţ, vorovi vb. IV. 11 intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Vorbi. 2 intr. (înv. şi reg.; de obicei constr. cu un pron. pers. în dat. sau introdus prin prep. „cu”, „către”; despre oameni) v. Vorbi. 3 intr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Conveni. înţelege. învoi. Vorbi. 4 intr., tr. abs. (înv.) v. Spune. Vorbi. Zice. 5 tr. (înv.) v. Vorbi. 6 intr. (înv.; despre oameni) v. Conversa. Dialoga. Discuta. întreţine. Vorbi. 7 intr. (despre oameni; înv.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „despre”, „de”) v. Relata. Vorbi. 8 tr., intr. (înv.) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. 9 intr. (relig.; înv.; despre oameni) v. închina. Ruga1.10 intr. (relig; înv.; despre clerici) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi. 11 intr. (înv.; despre oameni, colectivităţi, grupuri etc.) v. Murmura. Protesta. II intr. (înv.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbuciuma. vorovi're s.f. (înv.) 1 vorovirebunâv. Elocvenţă. Oratorie. Oratorism. Retorică. 2 v. Argumentare. Argumentaţie. Demonstrare, vorovit, -ă adj. (înv.; despre cuvinte, enunţuri, limbaj) v. Oral. Vorbit2, vorspiel ['forjpil] s.n. (muz.; german.) v. Preludiu. Uvertură. vortice s.m. (ital; înv.) 1 (hidrol.) v. Bulboană. Maelstrom. Ochi1. Valvârtej. Vâltoare. Vârtej. Volbură. 2 fig. v. Vâltoare. Vârtej. Volbură. voscă s.f. (vit; reg.) v. Tescovină. Voscreâsnă s.f. (relig. creştină; înv.; nm. pr.) v. înviere. învierea Domnului (v. înviere). Paşte1. vospom, -oâmă adj. (în opoz. cu „dens”, „compact”; reg.; despre pământ, zăpadă etc.) v. Afânat. înfoiat. Moale. Poros. Pufos. Rar. voşolâu s.n. (reg.) v. Fier. Fier de călcat, voşoli vb. IV. tr. (reg.; compl. indică haine, stofe, rufe şifonate) v. Călca. Netezi, vot s.n. I (polit.) 1 alegeri (v. alegere), scrutin, votare, <înv. şi reg.> votizare, <înv.> vo-tarisire, votaţie, votizaţie. Rezultatele votului au fost făcute publice. 2 sufragiu, <înv.> glas, vox. Persoanele până la 18 ani nu au drept de vot. La alegerile în postul de director a obţinut voturile membrilor colectivului din care făcea parte. 3 vot consultativ = vot informativ. Votul consultativ reprezintă dreptul cuiva de a-şi exprima opinia în cadrul unor dezbateri, dar rezultatul său nu are caracter obligatoriu, ca în cazul votului deliberativ; vot deliberativ = <înv.> vot decisiv. Votul deliberativ este dreptul cuiva de a-şi exprima opinia şi de a vota hotărârile luate în dezbaterile unei adunări; vot informativ = vot consultativ; vot universal = sufragiu universal, vot obştesc. Votul universal este sistemul de votare în care dreptul de vot este acordat tuturor cetăţenilor majori ai unei ţări; (astăzi rar) vot obştesc v. Sufragiu universal. Vot universal; (înv.) vot decisiv v. Vot deliberativ. II fig. adeziune, asentiment, vot. Iniţiativa lor a întrunit votul colegilor. votă vb. I. (polit.) 1 intr. <înv.> a votarisi, a votiza. Persoanele care au împlinit 18 ani pot să voteze. 2 tr. (compl. indică oameni) a alege. L-au votat deputat. 3 tr. (compl indică legi, decizii, moţiuni etc.) votant |2068 <înv.> a votarisi. Noua lege a învăţământului a fost votată. votant s.m. (polit.) alegător, <înv.> votator. în calitate de votant şi-a îndeplinit o datorie cetăţenescă. votare s.f. (polit.) 1 alegeri (v. alegere), scrutin, vot, <înv. şi reg.> votizare, <înv.> votarisire, votaţie, votizaţie. 2 <înv.> votaţie. Votarea bugetului nu a întrunit majoritatea. votarisi vb. IV. (polit.; înv.) 1 intr. v. Vota. 2 tr. (compl. indică legi, decizii, moţiuni etc.) v. Vota. votarisire s.f. (polit.; înv.) v. Alegeri (v. alegere). Scrutin. Vot. Votare, votator s.m. (polit.; înv.) v. Alegător. Votant, votaţie s.f. (polit.; înv.) 1 v. Alegeri (v. alegere). Scrutin. Vot. Votare. 2 v. Votare, votcă s.f. sodă. Bea votcă cu suc de roşii. votiză vb. I. intr. (polit.; latin.; înv.) v. Vota. votizâre s.f. (polit.; înv. şi reg.) v. Alegeri (v. alegere). Scrutin. Vot. Votare, votizăţie s.f. (polit; latin.; înv.) v. Alegeri (v. alegere). Scrutin. Vot. Votare, votri vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fete, femei nemăritate) v. Cere. Peţi. votri'e s.f. 1 (reg.) v. Cerere în căsătorie. Peţire. Peţit. 2 (înv.) v. Proxenetism. Rufianism. votrire s.f. (reg.) Cerere în căsătorie. Peţire. Peţit. votritor, -oâre s.m., s.f. 1 (reg.) v. Peţitor. 2 (înv.) v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. v6tru, voâtră s.m., s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Mijlocitor. Proxenet. Rufian. 2 (reg.) v. Peţitor. Vovedenie s.f. (relig. creştină; înv. şi pop.; nm. pr.) v. Intrarea în biserică (v. intrare), Intrarea în biserică a Maicii Domnului (v. intrare). vovi'că s.f. (bot.; reg.) v. Cartof (Solanum tuberosum). voyeur [vwai:3:] s.m. (psih.) voyeurist. Voye-urii asistă la scene erotice fără a fi văzuţi. voyeurism [vwa:j:’3:riz(a)m] s.n. (psih.) mixoscopie. Voaierismul este obţinerea plăcerii prin contemplarea raportului sexual întreţinut de alte persoane. voyeurist [vwa:j:’3:rist] s.m. (psih.) voyeur. vox s.n. (polit.; latin.; înv.) v. Sufragiu. Vot. vozglâs s.n. (bis.; în ritualul Bisericii Ortodoxe) ecfonis, vozglaşenie. Vozglasul este formula de încheiere a unei ectenii, pe care preotul o rosteşte cu glas tare. vozglaşenie s.f. (bis.; în ritualul Bisericii Ortodoxe; înv.) v. Vozglas. vrâbie s.f. (omit.) 1 (şi vrabie-de-casâ, reg., vrabie-de-câmp, vrabie-de-mărăcini, vra-bie-de-moară, vrabie-de-sat, vrabie-de-şu-ră, vrabie-de-ţară, vrabie-proastă, vra-bie-ţigănească) Passer domesticus; pasăre, pasăre-de-casă, pasăre-de-şură, pasă-re-porcească, pasăre-ţigănească, pasărea-mă-laiului (v.pasăre), pasărea-şurii(v. pasăre), păsărică, pituluş2, piţigan, ţiclău1, ţigană (v. ţigan), ţigănel, ţigăncuşă, ţigănuşă, vereb, vrăbeaţă, vrăbete, vrăbioaie. 2 (şi vra- bie-de-câmp, vrabie-de-mărăcini, vra-bie-de-munte, reg., vrabie-de-mălai, vra-bie-grivâ, vrabie-gulerată, vrabie-pestriţă) Passer montanus; pasăre-de-munte, păsăruţă,vrăbete-gulerat. 3 (şi vrabie-de-pă-dure) Prunella modularis; brumăriţă-de-pă-dure. 4 vrabie-de-sălciş = Passer hispaniolen-sis; vrabie-de-Spania, vrabie-spaniolă; vra-bie-de-Spania = Passer htipaniolensis; vra-bie-de-sălciş, vrabie-spaniolă; vrabie-spaniolă = Passer hispaniolensis; vrabie-de-sălciş, vrabie-de-Spania; (reg.) vrabie-de-stuf = vrabie-de-stuf-mijlociu = vrabie-de-trestie = vrabie-de-trestie-mijlocie v. Presură1. Presură-de-stuf (v. presură1). Presură-de-tres-tie (v. presură1). Presură-dobrogeană (v. presură1) (Emberiza schoeniclus);vrabie-galbenă v. Presură1. Presură-aurie (v. presură1). Presură-de-câmp (v. presură1). Presu-ră-de-holdă (v. presură1). Presură-galbenă (v. presură1) (Emberiza citrinella); (art.) vrabia-lupului v. a Codobatură. Prundar. Prundaş (Motacilla alba); b Sfrâncioc. Sfrân-cioc-roşiatic. Sfrâncioc-roşu (Lanius collurio). vrăce s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv.) v. Babă. Strigoâică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). vracevănie s.f. (înv.) 1 (farm.) v. Doctorie. Medicament. Remediu. 2 (med., med. vet.) v. îndreptare. înfiripare. însănătoşire. întremare. înzdrăvenire. Lecuire. Refacere. Restabilire. Tămăduire. Vindecare, vraci s.m., s.n. I s.m. 1 (med., med. vet.; înv. şi pop.; adesea urmat de determ. care indică specializarea) v. Doctor. Medic1.2 (în credinţe şi superstiţii; pop.) v. Şaman. Vrăjitor. II s.n. (reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie, vraf s.n. (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, fiinţe etc.) grămadă, maldăr, teanc1, clit, năsadă, vangăr, <înv.> smoc. Avocatul are pe birou un vraf de dosare. vrai s.m. (reg.) 1 (iht) v. Boiştean (Phoxinus phoxinus). 2 (zool.) v. Mormoloc, vrâişte s.f. 11 deranj, dezordine, neorânduială, neordine, neregulă, zăpăceală, brambureală, harababură, <înv. şi reg.> zăhăială, calamandros, răscolniţă, rizilic, <înv.> dezorânduială, neodihnă, răscoală, porcăreală. în camera copilului este vraişte. 2 dezordine, neorânduială, răvăşeală, zăpăceală, brambureală, bulibă-şeală, bulibăşie, haloimăs, harababură, tal-meş-balmeş, tanda-manda, <înv. şi reg.> zăhăială, balamuc. Pe biroul ei este o vraişte de neimaginat. în acte este mare vraişte. II (pop.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, vrâjă s.f. 11 (în credinţe şi superstiţii) descântec, farmec, magie, sortilegiu, vrăjitorie, descânt, fermecărie, taumaturgie, <înv. şi pop.> descântătură, farmazonie, borboase, dătătură, drăcărie, drăcie, fapt, făcătură, făcut1, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meşteşug, solomonie, solomo-nire, trimis2, <înv. şi reg.> măiestrie, vrăjitură, băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, mânătură, năprătitură, râvnă, râv-nitură, solomonărie, solomoneală, vraci, vrajbă2, vrăjărie,vrăjeală, vrăjit1, <înv.> fărmăcitură, fermecăciune, nălucinţă, vâlhovnicie, vâlşebni-cie, vrăjie, graţii (v. graţie). Ţiganca i-a făcut o vrajă de deochi. 2 delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, iucunditate, delectaţie, voluptuozitate, <înv. şi pop.> dezmierdăciune, răsfăţ, răsfăţare, <înv. şi reg.> tefericie, <înv.> încântec, răsfaciune, simţiciune, deliciu, dulceaţă, îmbătare, savoare, vis, lipici, dulcoare. Croaziera pe Marea Me-diterană a fost o vrajă. 3 (fam.) v. Bluff. înşelăciune. înşelătorie. Păcăleală. 4 (arg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsuială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. II fig. 1 (de obicei urmat de determ. în gen.) farmec, fascinaţie, încântare, magie, poezie, taină, vrăjie. învăluit de vraja melodiei, nu a auzit telefonul. 2 (fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. vrâjbă1 s.f. 1 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, zâzanie, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zur-bavă, bucluc, cârşenie, ciorobor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfă-dălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuniune, gâlcevi-re, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfădire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfUrci-tură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de vrajbă între cei doi parteneri de afaceri. 2 animozitate, discordie, duşmănie, hainie, inamiciţie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură1, vrăjmăşie, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâtură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covă-seală, inamicie. între ei este o vrajbă veche. 3 (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. 2069| Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. 4 (înv.) v. Controversă. Discuţie. Dispută. vrajbă2 s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. vrană s.f. 1 (la butoi) poarcă, preduf, sadă, strungă, tapă. Prin vrană se umple, se goleşte, se aeriseşte etc. un butoi înfundat. 2 (tehn.; la moară) piscoaie (v. piscoi), guriţă, pospai, scoreţ, ulucaş. Făina măcinată curge prin vrană. 3 duşnic. Vrana este dopul (din lemn) de la vrana butoiului. 4 (apic.; la stup; înv. şi reg.) v. Urdiniş, vrâşcă s.f. (omit.; reg.) v. Coţofană. Ţarcă (Pica pica). vrăbeâţă s.f. (omit.; reg.) v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). vrăbete s.m. (omit.; reg.) 1 v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). 2 v. Vrăbioi. 3 vrăbete-guleratv. Pasăre-de-munte. Vrabie. Vrabie-de-câmp. Vrabie-de-mărăcini. Vrabie-de-munte (Passer montanus). vrăbeţoi s.m. (omit.; reg.) v. Vrăbioi, vrăbier s.m. (omit.; reg.) 1 v. Erete. Erete-ro-şu. Vânturel. Vânturel-roşu. Vânturel-ruginiu. Vindereu (Falco tinnunculus tinnunculus). 2 v. Erete. Erete-de-iamă. Erete-pitic. Gaia-gă-inilor (v. gaie). Şoim. Şoim-de-iamă. Şoim-pi-tic. Şoimuleţ-de-iarnă. Şoimuleţ-pitic. Uliul-vrăbiilor. Vindereu (Falco columbarius aesalon). vrăbioâie s.f. (omit.; reg.) v. Vrabie. Vrabie-de-casă (Passer domesticus). vrăbioâră s.f. 1 (omit.) vrăbiuţă, păsărică. 2 fig. (fam.; iron.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). vrăbioi s.m. (omit.) păsăricoi, păsăroi, ţigănuş, vrăbete, vrăbeţoi, vrăbionţ, vrăbior. Vrăbioiul este bărbătuşul vrabiei. vrăbionţ s.m. (omit.; reg.) v. Vrăbioi, vrăbiâr s.m. (omit.; reg.) v. Vrăbioi, vrăbiuţă s.f. (omit.) vrăbioâră, păsărică, păsăruică. Dimineaţa îl scoală ciripitul unor vrăbiuţe. Ia vrăbiuţa căzută din cuib şi o duce la doctorul veterinar. vrăcesc, -eăscă adj. (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Medical. vrăcioără s.f. (bot; reg.) v. Tilişcă (Circaea lutetiana sau Circaea alpina). vrăci'ţă s.f. (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Doctoriţă. vrăciui vb. IV. 1 tr. (în credinţe şi superstiţii; reg.; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji. 2 tr.,refl. (med., med. vet.; înv.; compl. sau sub. indicâ fiinţe) v. îndrepta, înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca, vrăciuitor, -oâre adj. (înv.; despre medicamente, remedii, metode etc.) v. întremător. Lecuitor. Tămăduitor. Vindecător. vrăfui'vb. IV. tr. (pop.; compl. indicâ obiecte) v. Răvăşi. vrăjâlnic s.m. (înv.) v. Şaman. Vrăjitor, vrăjâr s.m. (reg.) 1 (agric.) v. Arac. 2 v. Par. Prăjină. vrăjărie s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. vrăjbi'vb. IV. (înv. şi pop.) 1 tr. (compl. indicâ oameni, colectivităţi, popoare) v. Dezbina. învrăjbi. 2 tr., intr. (compl. sau sub. indicâ oameni) v. Duşmăni. Urî. Vrăjmăşi. vrăjbie s.f. (înv.) 1 v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 2 v. Răzbunare. Vendetă, vrăjbi're s.f. 1 (înv. şi pop.) v. Animozitate. Discordie. Duşmănie. Hainie. Inamiciţie. învrăjbire. Ostilitate. Pornire. Ură1. Vrajbă1. Vrăjmăşie. Zâzanie. 2 (înv.) v. Răzbunare. Vendetă. vrăjbit, -ă adj. (înv.; despre oameni, colectivităţi, organizaţii etc.) v. Dezbinat. învrăjbit, vrăjeâlă s.f. 11 (fam.) v. Bluff. înşelăciune, înşelătorie. Păcăleală. 2 fig. (fam.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. 3 (arg.) v. Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsuială. Tăifasuire. Tăifăsuit Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. II (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. vrăjesc, -eăscă adj. (în credinţe şi superstiţii; înv.; despre practici, îndeletniciri etc.) v. Magic. Vrăjitoresc. vrăji vb. IV. I 1 tr., intr. (în credinţe şi superstiţii; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca sâ”, care arată scopul, motivul acţiunii) a descânta, a face, a fermeca, a lega1, a meni, a ursi, a solomoni, a sufla, <înv. şi reg.> a oropsi, a boboni, a bosconi, a boscorodi, a obroci1, a ormoci, a pohibi, a râvni, a strigoia, a vrăciui, a vrăjui, <înv.> a mângâia, a escanta. Ţiganca îi vrăjeşte fetei de deochi. 2 tr. (înv. şi pop.; compl. indică viitorul) v. Ghici. Prevesti. Prezice. Proroci. I11 tr. (fam.; compl. indică oameni) v. Minţi. 2 tr. fig. (compl. indică oameni) a amăgi, a atrage, a captiva, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încânta, a seduce, a cuceri, a hipnotiza, a înrobi, a magnetiza, a prinde, a răpi, a subjuga, a captura, a lănţui. L-a vrăjit pe bătrân cu frumuseţea ei şi i-a luat banii. 3 intr. (arg.; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. vrăjie s.f. (înv.) 1 (în credinţe şi superstiţii) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. 2 fig. (de obicei urmat de determ. în gen.) v. Farmec. Fascinaţie. încântare. Magie. Poezie. Vrajă, vrăjire s.f. 1 (în credinţe şi superstiţii) descântare, fermecare, solomonire, vrăjitoresc bosconire, <înv.> vrăjitorire. Crede că poate scăpa de deochi prin vrăjire. 2 fig. captivare, delectare, desfătare, fascinare1, fascinaţie, fermecare, încântare, seducere, seducţie, cucerire, hipnotizare, hipnoză, magnetizare, răpire, subjugare, piştă, răpitură. Filmul şi-a atins scopul: vrăjirea spectatorilor. vrăjit1 s.n. 1 vrăjitorie, şişcărie. 2 (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. vrăjit2, -ă adj. 11 (în credinţe şi superstiţii; despre fiinţe) fermecat, solomonit, bosconit. Fata vrăjită şi-a revenit greu de sub acţiunea farmecului. 2 (mitol. pop.; despre anumite obiecte) fermecat, magic, măiestru, minunat, năzdrăvan. Zâna a atins-o cu o baghetă vrăjită şi a transformat-o în privighetoare. II fig. 1 (despre oameni) captivat, delectat, desfătat, fascinat, fermecat, încântat, sedus, cucerit, hipnotizat, magnetizat, răpit2, robit, subjugat, orbecat. Publicul vrăjit a răsplătit-o pe actriţă cu aplauze furtunoase. 2 (despre manifestări, realizări ale oamenilor, despre situaţii etc.) agreabil, captivant, delectabil, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, nălucitor, plăcut, seducător, şarmant, absorbant, cuceritor, delicios, hipnotizant, răpitor, savuros, subjugător, suculent, aprinzibil. Nu poate lăsa cartea din mână întrucât subiectul este vrăjit. 3 (mai ales despre elemente din natură, reprezentări artistice) feeric, fermecător, încântător, minunat, nălucitor, ceresc, îmbătător, magic. O noapte de toamnă timpurie, luminată de puzderia de stele, este vrăjită şi tulburătoare. vrăjitdr, -oâre s.m., sf. 11 s.m., s.f. (în credinţe şi superstiţii) babă, strigoaică1, şaman, magă3, taumaturg, vrăjitoreasă, <înv. şi pop.> descântător, făcător-de-mi-nuni, strigoi, ursitor, farma-zoancă, farmazon, băbăreasă, bosor-caie, făcaş, fermecător, fermecătoreasă, meşteră (v. meşter), meşteriţă, râvnitor, solomonar, strigă, vraci, <înv. şi reg.> zâr-noaică, bosconiţă, cotoroanţă, măiestru, meştereasă, meşteritoare, şişcă3, şişcoi, vidmă, vrăjmătoare, <înv.> magheniţă, ma-ghistă, magopaţă, mama-muşă (v. mamă), vâlfă, vrace, vrăjâlnic, talpa-iadului (v. talpă), talpă de iad, talpă la iad, tălpoi. S-a dus la o vrăjitoare să-i ghicească. 2 s.m. mag1, magician, <înv.> vâlhov-nic, vâlvă. S-a dus la un vrăjitor vestit pentru a se vindeca. 3 s.f. (mitol. pop.; reg.) v. Ursitoare (v. ursitor). 4 s.m., s.f. (înv.) v. Prezicător. Profet. Proroc. Vestitor. II s.f. (reg.) 1 (bot.) v. Tilişcă (Circaea lutetiana sau Circaea alpina). 2 (entom.) v. Boul-Domnului (v. bou). Boul-lui-Dumnezeu (v. bou). Buburuză. Vaca-domnului (v. vacă) (Coccinella septempunctata). vrăjitoreăsă s.f. (în credinţe şi superstiţii; rar) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). vrăjitoresc, -eăscă adj. (în credinţe şi superstiţii; despre practici, îndeletniciri etc.) magic, fermecătoresc, măiestresc, <înv.> vrăjitorie vrăjesc. Era cunoscut printre magicieni pentru practicile lui vrăjitoreşti fastuoase. vrăjitorie s.f. 11 vrăjit1, şişcărie. în Evul Mediu, cei bănuiţi că se ocupă cu vrăjitoria erau arşi pe rug. 2 [în credinţe şi superstiţii) descântec, farmec, magie, sortilegiu, vrajă, descânt, fermecărie, taumaturgie, <înv. şi pop.> descântătură, farmazonie, borboase, dătătură, drăcă-rie, drăcie, fapt, făcătură, făcut1, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meşteşug, solomonie, solomonire, trimis2, <înv. şi reg.> măiestrie, vrăjitură, băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, mânătură, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie, solomoneală, vraci, vrajbă2, vrăjărie, vrăjeală, vrăjit1, <înv.> fărmăcitură, fermecăciune, nălucinţă, vâlhovnicie, vâlşebnicie, vrăjie, graţii (v. graţie). II fig. (pop.) v. Fabulaţie. Invenţie. Minciună. Născoceală. Născocire. Născocitură. Neadevăr. Palavră. Plăsmuire. Poveste. Scorneală. Scornire. Scornitură. vrăjitori're s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv.) v. Descântare. Fermecare. Vrăjire, vrăjitură s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi reg.) v. Descântec. Farmec. Magie. Sortilegiu. Vrajă. Vrăjitorie. vrăjmăş, -ă s.m.,s.f. adj., adv. 11 s.m., s.f. adj. adversar, duşman, inamic, potrivnic, pizmaş, pizmuitor, <înv. şi reg.> pizmă-tar, pizmătareţ, nefârtat, vrăjmăşos, <înv.> împotrivnic, neamic, neprieten, nepriitor, pârâş, sculător, supostatnic. Vrăjmaşii globa-lizării au organizat un miting. Echipa vrăjmaşă a pierdut meciul. 2 adj. (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) duşmănos, inamic, inamical, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, rău, răutăcios, pizmaş, pizmuitor, vrăjmăşesc, urât2, <înv. şi reg.> pizmătar, pizmătareţ, vrăjmăşos, <înv.> duşmănesc, împotrivă, mânios, potrivitor, advers, şerpesc, veninos, aspidă1. Se aştepta la acţiuni vrăjmaşe din partea opozanţilor. 3 adj. (despre circumstanţe, condiţii etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, ostil, potrivnic, vitreg, <înv. şi pop.> nepriincios, rău, advers. împrejurări vrăjmaşe din tinereţe nu i-au permis sâ urmeze o facultate. 4 adj. (despre situaţii, fenomene meteorologice etc.) defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, rău, urât2, <înv. şi pop.> dimpotrivă, nepriincios, urgisit, afurisit, blestemat, urâcios, <înv.> nepriitor, advers, păgân, nasol, naşpa. Competiţia a avut loc pe un timp vrăjmaş. 5 s.m. art. (vrăjmaşul; înv. şi pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 6 adj. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Aprig. Barbar. Bestial. Brutal. Câinos. Crâncen. Crud. Crunt. Cumplit. Feroce. Fioros. Hain. Inclement Inuman, înverşunat Necruţător. Neiertător. Neîmblânzit. Neînduplecat. Neîndurat. Neîndurător. Nemilos. Neomenos. Neuman. Rău. Sălbatic. Sângeros. Tiran. Violent. 7 adj. (înv. şi pop.; despre oameni, despre caracterul acestora, despre acţiuni, manifestări etc. ale lor sau despre situaţii, stări, fenomene etc.) v. Atroce. Crunt. Cumplit. Fioros. Groaznic. Grozav, înfiorător. înfricoşător. îngrozitor. înspăimântător. Teribil. 8 adj. (înv. şi pop.; despre sentimente, trăiri etc. ale oaffienilor) v. Aprig. Cumplit. Groaznic. înfiorător. îngrozitor. Violent. 9 adj. (pop.; despre lovituri, bătăi etc.) v. Grozav. Straşnic. Teribil. Zdravăn. II adv. (modal; înv. şi pop.) 1 v. Aprig. Intens. Năprasnic. Puternic. Straşnic. Tare. Violent. Zdravăn. 2 v. Groaznic. Grozav. Năprasnic. Straşnic. Teribil. Zdravăn. 3 v. Cumplit. Groaznic. înfiorător. îngrozitor. Oribil. Rău. vrăjmăşesc, -eăscă adj. 1 (pop.; despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş. 2 (înv.; mai ales despre acţiuni, fapte, manifestări ale oamenilor) v. Demonic. Diabolic. Diavolesc. Drăcesc. Infernal. Luciferian. Luciferic. Mefistofelic. Necurat. Satanic. vrăjmăşeşte adv. (modal; înv.) v. Duşmăneşte, vrăjmăşi'vb. IV. tr., refl. recipr. (compl. sau sub. indicâ oameni) a (se) duşmăni, a (se) urî, <înv. şi pop.> a vrăjbi, a (se) înduşmăni, <înv. şi reg.> a (se) pizmui, <înv.> a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenă-vidi, a paraponisi, a (se) pizmi, a (se) urgisi, a vrăjmăşui, a se mânca. O vrăjmăşeşte pentru că are o situaţie materială foarte bună. Cei doi colegi se vrăjmăşesc de mulţi ani. vrăjmăşie s.f. 11 animozitate, discordie, duşmănie, hainie, inamiciţie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură1, vrajbă1, zâzanie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâtură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o vrăjmăşie veche. 2 adversitate, duşmănie, ostilitate, potrivnicie, vitregie, <înv.> diversitate, vitregitate, val. Tinerii soţi nu se înţelegeau din cauza vrăjmăşiei dintre părinţii lor. 3 (înv.) v. Animalitate. Atrocitate. Barbarie. Bestialitate. Brutalitate. Cruditate. Cruzime. Ferocitate. Hainie. Incle-menţă. Neîndurare. Neomenie. Răutate. Sălbăticie. Tiranie. Violenţă. Vitregie. II (milit; înv.) 1 v. Conflict. Conflict armat. Război1. 2 v. Cotropire. Invadare. Invazie. încălcare. Năpădire. vrăjmăşos, -oăsă adj. (reg.) 1 (despre oameni) v. Adversar. Duşman. Inamic. Potrivnic. Vrăjmaş. 2 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Inamic. Inamical. Neprietenesc. Neprietenos. Ostil. Potrivnic. Rău. Răutăcios. Vrăjmaş, vrăjmăşui vb. IV. tr., refl. recipr. (înv.; compl. sau sub. indicâ oameni) v. Duşmăni. Urî. Vrăjmăşi. |2070 vrăjmătoăre s.f. (în credinţe şi superstiţii; reg.) v. Babă. Strigoaică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). vrăjui vb. IV. tr. (în credinţe şi superstiţii; reg.; compl. indicâ fiinţe; cu determ. introduse prin prep. „de”, „pentru”, „ca să”, care arată scopul, motivul acţiunii) v. Descânta. Face. Fermeca. Lega1. Meni. Ursi. Vrăji, vrând-nevrând loc. adv. (modal) <înv. şi reg.> gui-negui. A fost sunat de la serviciu şi, vrând-nevrând, a trebuit sâ iasă din casă. vrea (voi) vb. II. (IV.) 1 tr. a dori, a jindui, a pofti, a râvni, a ţine, <înv.> a deşidera, a dezidera, a iubi, a jelui, a poftişi, a devora. Vrea de multă vreme sâ o cunoască. 2 tr. a cere, a dori, a pofti, a vori2. Au mâncat şi au băut cât le-a vrut inima. Nu poţi sâ dai omului tot ce vrea. 3 intr. a dori, a-i plăcea, a pofti. Stai lângă cine vrei. 4 tr. (compl. indică produse, mărfuri etc.) a cere, a pretinde. -Cât vrei pe kilogramul de caş? 5 tr. (urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „sâ”) a se gândi, a intenţiona, a plănui, a proiecta, a socoti, <înv. şi pop.> a sta, a chiti1, <înv. şi reg.> a cislui, a sfătui, a scăpa, a scoposi, <înv.> a aşeza, a chibzui, a cugeta, a izvodi, a cumpăni. Vrea sâ plece într-o călătorie prin Europa. 6 tr. (compl. indică oameni) a alege, a lua, a prefera. -Ce profesor vrei la matematică pentru pregătirea olimpiadei? 7 tr. (urmat de o prop. compl. dr. cu vb. la conjunct.) a cuteza, a se încumeta, a îndrăzni, a se semeţi, <înv. şi pop.> a se împulpa, a se bizui, <înv.> a ispiti, a năzui, a se risca, a se întinde. Nu voia să treacă noaptea prin parc. 8 tr. (compl. indică situaţii, stări etc.) a accepta, a admite, a consimţi, a se învoi, a primi. După o prietenie îndelungată, a vrut să-i devină soţie. 9 tr. (compl. indicâ acţiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, <înv. şi pop.> a se prinde, a ierta, <înv. şi reg.> a se pleca, a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulţumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinţi1, a marşa, a subscrie. Profesorul a vrut să se amâne examenul. 10 tr. (în formă neg.) a putea. Focul nu vrea sâ ardă din cauza lemnelor ude. De ce nu vor să vină seara aceasta pe la noi? 11 tr. a hotărî, a lăsa, a rândui, a statornici, <înv. şi pop.> a orândui. Aşa a vrut Dumnezeu sâ se întâmple. vread s.n. (reg.) v. Deprindere. Fire. Nărav. Obicei. Obişnuinţă. vreasc s.n. 11 gătej, surcea, surcică, uscătură, dărâmături (v. dărâmătură), <înv. şi reg.> târş, clenci, covrag, hăbădic, hăbădie, hreşturi, osâc, poclaş, pogmete, raburi, rancotă, rapainoage, rascotă, ratină, rătie, seci, selniţă, sfărgaci, şibă, vârşeie (v. vârşel), zăgneată, <înv.> şormânt, uscăciune. A adunat vreascuri pentru foc din pădure. 2 (înv. şi reg.) v. Băţ. Nuia. Vargă. Vergea. II (bot; înv. şi reg.) v. Lăstar1. Mladă. Mlădiţă. Pui1. Rejeton. Smicea. Telom. Vlăstar. 2071 | vremelnic vreavă s.f. (înv.) 1 v. Strigăt. Ţipăt. Urlet. Zbieret. 2 v. Murmur. Protest. 3 v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 4 v. Agitare. Agitaţie. Clocot. Frământare. Freamăt. învălurare. învolburare. Tălăzuire. Tulburare. Tumult. Vuiet. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. vrednic, -ă adj. 1 (despre oameni) activ, harnic, industrios, laborios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, străduitor, zelos, strădalnic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sâmic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit. Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană vrednică. 2 (mai ales despre profesionişti; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „în”, care indică domeniul) bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, merituos, pregătit2, priceput, valoros, versat, emerit, experient, preparat2, temeinic, <înv. şi pop.> harnic, cercat, bazat, <înv.> emeritat, ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios, trebnic2, vechi2, bătrân. Este un jurnalist vrednic. Colectivul are nevoie de un programator vrednic. Este un cercetător vrednic în astronautică. 3 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) demn. Pentru ceea ce a făcut este vrednic de lauda. 4 (despre oameni; de obicei urmat de un vb. la inf. sau la conjunct.) apt, bun, capabil, destoinic, potrivit. El este vrednic să conducă o afacere. vrednicie s.f. 11 ardoare, avânt, hărnicie, la-boriozitate, neoboseală, râvnă, sârguinţă, silinţă, strădanie, străduinţă, tenacitate, zel, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligen-ţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârdu-inţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spomicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu o vrednicie ieşită din comun de un caz de corupţie. 2 capacitate, competenţă, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, periţie, <înv. şi pop.> hărnicie, <înv.> practică (v. practic), voinicie, anvergură, măsură. A fost promovat pentru vrednicia sa profesională. 3 (înv. şi pop.) v. Vitejie. 4 (înv.) v. Merit. Valoare. II (înv.) 1 v. Demnitate. Poziţie. Rang. 2 v. Admiraţie. Apreciere. Atenţie. Cinste. Cinstire. Condescendenţă. Considerare. Consideraţie. Deferenţi Onoare. Preţuire. Recunoaştere. Respect. Reverenţă. Stiml Trecere. Vază1, vrej s.n. 1 (bot.) curpen, viţă, beldie, covrag, funie, loază, rug. Vrejii viţei-de-vie se încolăcesc de araci. 2 (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ1). Penis, vrejoâică s.f. (bot., reg.) v. Rochiţa-rândune-lei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis). vremălă s.f. (meteor.; reg.) v. Vremuială. vreme s.f. I (în concurenţă cu »timp”) 1 (ca dimensiune a Universului, reprezentând derularea, succesiunea ireversibilă a existenţelor, a fenomenelor, a evenimentelor etc.) timp. Vremea trece cu repeziciune atunci când eşti ocupat. Această cetate a înfruntat vremea mai bine de câteva secole. Vremea estompează intensitatea unui sentiment. 2 (adesea urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, indică un interval oarecare, limitat de două evenimente, întâmplări, acţiuni etc. ori definit în raport cu unităţile sale de măsură) timp. Jaful a avut loc în vremea nopţii. A ajuns la biserică în vremea liturghiei. Vreme de cinci ani a stat în străinătate. Vreme de zece ani nu a mai avut nicio veste de la el. 3 (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”, care indică anumite practici, obligaţii, cerinţe etc.) timp. A sosit vremea de seceră. în vremea studiilor universitare a stat în gazdă. 4 (urmat de adj. pos. sau de determ. pron. ori în gen. care indică apartenenţa) epocă, perioadă, timp. A reuşit să atragă în jurul lui un număr mare de scriitori ai vremii sale. 5 (urmat de determ. în gen., indică o perioadă marcată de un eveniment istoric, cultural, ştiinţific, de o personalitate importantă sau de o trăsătură dominantă privind stări, situaţii, fapte etc.) epocă, eră, ev, perioadă, secol, veac, timp, <înv. şi pop.> vârstă1. în vremea lui Ştefan cel Mare s-au ridicat multe biserici în Moldova. Teritoriul a fost ocupat în vremea feudalismului timpuriu. 6 epocă, interval, perioadă, răstimp, spaţiu, timp, <înv. şi pop.> soroc, răspas, <înv. şi reg.> seamă, <înv.> zăstimp, protesmie. Vremurile de dezvoltare economică sunt faste pentru progresul unei societăţi. 7 (indică un moment din viaţa sau din activitatea unui individ, determinat de una ori de mai multe fapte, situaţii, întâmplări etc. particulare) ani (v. an), epocă, perioadă, timp. Vremea adolescenţei a fost cea mai frumoasă din viaţa sa. Vremea şederii la Vienafost cea mai prodigioasă din cariera sa muzicală. 8 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) interval, răstimp, timp, <înv.> diastemă, curs1. în vreme de o zi a fost de două ori la farmacie. 9 ceas, interval, oră, perioadă, răstimp, timp. A mai aşteptat o vreme bună până a venit. 10 ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, timp, răgaz, <înv. şi pop.> soroc, cirtă, clipeală, <înv. şi reg.> cescuţ, durăt, perţ, undă, fulgerare, condei. I-a sosit vremea morţii. 11 răstimp, timp, scopot1. în toată această vreme nu a scos o vorbă. 12 (constr. mai ales cu vb. „a avea”, „a da”, „a găsi”) răgaz, timp, răspas, lete, maidan. Are vreme până mâine să ia decizia potrivită. Nu a găsit vreme să-i dea măcar un telefon. 13 dată, moment, termen, timp, zi, <înv. şi pop.> soroc, soroceală, <înv.> sorocire, veleat. Deschiderea expoziţiei va avea loc la vremea stabilită. I-a înapoiat banii la vremea convenită. 14 timp, zi. în sfârşit, a sosit şi vremea ei; poate hotărî singură ce are de făcut. 15 epocă, perioadă, sezon, timp, pânc. Vremea cireşelor a trecut. A început vremea verdeţurilor. 16 (la pl. vremuri) circumstanţe (v. circumstanţă), concurs de împrejurări, conjunctură, împrejurări (v. împrejurare), întâmplări (v. întâmplare), timpuri (v. timp), modalitate. A reuşit în viaţă datorită unor vremuri fericite. 17 (art.; relig. creştină) vremea cea de apoi = vremea de apoi = a altă lume, cealaltă lume (v. celalalt), lumea cea de apoi (v. lume), lumea cea luminată (v. lume), lumea cealaltă (v. lume), lumea de apoi (v. lume), lumea de dincolo (v. lume), lumea drepţilor (v. lume), lumea luminată (v. lume), lumea moartă (v. lume), lumea spiritelor (v. lume), lumea viitoare (v. lume), viaţa cealaltă (v. viaţă), viaţa de apoi (v. viaţă), viaţa viitoare (v. viaţă), aceea lume (v. acela), aia lume (v. ăla), aialaltă lume (v. ălălalt), <înv.> cea lume (v. cel), ceea lume (v. cel). Vremea de apoi este existenţa de după moarte, viaţa sufletului de dincolo de mediul pământesc; b judecata cea de pe urmă (v. judecată), judecata cea mare (v. judecată), judecata de apoi (v. judecată), judecata înfricoşată (v. judecată),)udecata lui Dumnezeu (v. judecată), <înv. şi pop.> sfârşenie, <înv.> socotire. La vremea de apoi, care va avea loc la sfârşitul lumii, Dumnezeu va hotărî soarta tuturor oamenilor, vii sau morţi. 18 (geol.) epocă, eră, eră geologică, perioadă, timp. în vremea mezozoică au apărut primii peşti osoşi, primele păsări şi mamifere. 19 (art.) vremeaviitoa-re = (la pl.) vremurile viitoare = viitorul (v. viitor), ziua de mâine (v. zi), <înv.> vremile cele viitoare, vremile viitoare. Nimeni nu ştie ce îi va aduce vremea viitoare; (înv.; la pl.) vremile cele viitoare = vremile viitoare v. Viitorul (v. viitor). Vremea viitoare. Vremurile viitoare. Ziua de mâine (v. zi). 20 (înv. şi pop.) v. Ocazie. Prilej. 21 (înv. şi reg.) v. Anotimp. Sezon. 22 (ca unitate cronologică; înv. şi reg.) v. An. 23 (înv.) v. Fiinţă. Suflet. Viaţă. 24 (înv.) v. Etate. Vârstă1.25 (fin., econ.; înv.; şi vreme cu soroc) v. Scadenţi Termen. I11 (meteor.; în concurenţă cu „timp”; adesea cu determ. care arată felul) timp, veac. Vremea a început să se încălzească. Parcurile sunt pline de lume când vremea este frumoasă. în regiunea nordică a ţării vremea este ploioasă. 2 (climat.; pop.; adesea cu determ. care indică tipul, calitatea) v. Aer1. Climat. Climă. 3 (meteor.; reg.) vreme morciloasăv. Moină. III (gram.; înv.) v. Timp. vremelnic, -ă adj. 1 (despre stări, situaţii) nedefinitiv, provizoriu, temporar, trecător, tranzitoriu, <înv.> provizorie, provizornic. Ruptura dintre cei doi a fost vremelnică. 2 (despre îndeletniciri, slujbe etc.) provizoriu, temporar, <înv.> precariu, vremelnicesc. Şi-a luat o slujbă vremelnică până la stabilirea datei concursului pentru postul de redactor la editură. 3 (despre măsuri, soluţii) momentan, provizoriu, temporar, trecător, tranzitoriu, <înv.> momental, momentos, vremelnicesc |2072 provizornic. împrumutul pe care i-l solicită este o soluţie vremelnică pentru el 4 (în opoz. cu „durabil”, „etern7) efemer, pasager, pieritor, schimbător, temporar, trecător, tranzient, <înv.> petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal2, vremelnicesc, călător, meteoric, drumeţ, deşert, putred, putregăios, putrezitor, zburător. Anumite divergenţe şi neînţelegeri sunt vremelnice. între cele două culturi a fost o vremelnică lipsă de contact. Supărarea ei a fost vremelnică. 5 (jur.) precar, provizoriu, temporar. Este un deţinător vremelnic al proprietăţii. Posesiunea casei a fost vremelnică. 6 (înv.; despre fenomene, stări etc.) v. Prematur. Pretimpuriu. Timpuriu, vremelnicesc, -eăscă adj. (înv.) 1 (despre îndeletniciri, slujbe etc.) v. Provizoriu. Temporar. Vremelnic. 2 (în opoz. cu „durabil”, „etern”) v. Efemer. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic, vremelniceşte adv. (temporal; înv.) v. Provizoriu. Temporar. vremelnicie s.f. (în opoz. cu „durabilitate”) efemeritate, tranzienţă, fragilitate. Existenţa omului pe pământ se caracterizează prin vremelnicie. vremi vb. IV. intr. (meteor.; reg.) v. Vremui. vremui vb. IV. intr. (pop.) 1 (meteor.) a vremi. Când vremuieşte, vremea devine urâtă. 2 (despre timp sau despre unităţi de timp) v. Scurge. Trece, vremuiălă s.f. (meteor.; pop.) vremală, vremuit. Vremuiălă este vremea rea, urâtă. vremui't s.n. (meteor.; reg.) v. Vremuiălă. vreodâtă adv. (temporal) 1 (în legătură cu vb. la viitor sau cu val. de viitor) cândva, odată, <înv. şi reg.> oarecând, <înv.> oarecând-va, oareşicând, odinioară, vreodinioară. Dacă vei avea vreodată nevoie de mine, să mă cauţi. 2 (în legătură cu vb. la trecut) cândva, demult, înainte, odată, odinioară, undeva, <înv. şi reg.> oarecând, <înv.> oarecând-va, vreodinioară. L-a întrebat dacă a mai fost pe acolo vreodată. 3 (în prop. neg.) nicicând, niciodată, <înv. şi reg.> pururi, şohan, şohănit, <înv.> niciodinioară, vreodinioară. Nu s-a simţit vreodată atât de fericit. Nu vrea sâ-l mai vadă vreodată. vreodinioără adv. (temporal; înv.) 1 (în legătură cu vb. la viitor sau cu val. de viitor) v. Cândva. Odată. Vreodată. 2 (în legătură cu vb. la trecut) v. Cândva. Demult. înainte. Odată. Odinioară. Vreodată. 3 (în prop. neg.) v. Nicicând. Niciodată. Vreodată, vrere s.f. (voire) 1 voinţă. Merge în vizită împotriva vrerii sale. 2 (adesea constr. cu vb. „a avea”, „a cere”) aprobare, asentiment, aviz, consimţământ, consimţire, dezlegare, încuviinţare, îngăduinţă, învoială, învoire, permisiune, voie, voinţă, consensualitate, <înv. şi reg.> posluşanie, slobozenie, dezlegământ, pozvolenie, <înv.> concurs, pozvol, pozvolire, sfat, voinicie, consentiment, OK, undă verde. A avut vrerea soţiei pentru a încheia afacerea. 3 chef, dispoziţie, dorinţă, gust2, plac, plăcere, poftă,voie, voinţă, vrută (v. vrut), <înv.> deşiderat, ogod, ogodnă, poftire, poftit1, pofti-tură, râvnă, râvnire, snagă, tabiet. Face totul după vrerea inimii. 4 decizie, hotărâre, voie, voinţă, <înv.> socoteală. Divorţul s-a făcut prin vrerea ambelor părţi. vresni vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia, vreun, vreo adj. nehot., pr^p. nehot. I adj. nehot. 1 (antepus subst. determ.) oarecare, atare. -Te referi la vreo persoană? 2 (în prop. neg. sau precedat de prep. „fără”) niciun. S-a supărat fără vreun motiv serios. Pentru acest serviciu nu a cerut vreo plată. II pron. nehot. (ţine locul unui subst. fără a da vreo indicaţie precisă asupra obiectului; în forma vreunul, vreuna) careva, cineva, oarecare, unul, <înv. şi reg.> oarecine, oareşicine, oarecineva, <înv.> cinevaşi, cinevaşilea, neştine, oarecareva. -Bea vreunul dintre voi un ceai? III (la f. sg. vreo; cu val. adv.; exprimă ideea de aproximaţie) aproape, aproximativ, cam, circa, relativ, ca1, la1, <înv.> mai1, pregiur. Erau vreo douăzeci de oameni în faţa primăriei. A stat în străinătate vreo cinci ani. vreundevă adv. (local; înv. şi reg.) v. Undeva, vrevi vb. IV. 1 tr. (reg; compl. indicâ oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 tr., intr. (înv.; compl. sau sub. indicâ oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. vrombăj s.n. (livr.) v. Şuier. Şuierare. Şuierat1. Şuierătură. Ţiuit. Vâjâială. Vâjâire. Vâjâit1. Vâjâitură. Vuiet. Vuire. vruh s.m. (entom.; înv.) v. Lăcustă. Lăcus- tă-călătoare. Lăcustă-migratoare (Locusta migratoria). vrut, vrută (voit, -ă) adj., adv., s.f. I adj. 1 dorit. Trebuie sâ lucreze asiduu pentru a obţine rezultatul vrut 2 (în forma voit; despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) conştient, deliberat, intenţionat, liber-consimţit, intenţional, precugetat. Munca este o acţiune voită a omului. Alegerea lui a fost voită. 3 (înv.; despre lucruri, obiecte) v. Drag. Iubit. îndrăgit2. Scump. II adv. (modal; în forma voit) deliberat, intenţionat, liber-consimţit, precugetat. A acceptat voit să participe la miting. Are o atitudine voit defensivă. III s.f. (pop.) v. Chef. Dispoziţie. Dorinţă. Gust2. Plac. Plăcere. Poftă. Voie. Voinţă. Vrere. vtori-logofât s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Logofăt al doilea, vurin s.n. (geomorf.; reg.) v. Vâlcea. Vâlcică. vui vb. IV. I intr. 1 (despre vânt, furtună, ape etc.) a fluiera, a şuiera, a ţiui, a urla, a vâjâi, a suna, a vuieta, a zbârnâi, a zuzui, a zvoni, <înv. şi pop.> a zgomota, a şovăi2, a ujui, a vuvui, <înv.> a rage, a mugi. Vântul vuieşte în streşinile casei. Marea vuieşte cumplit în timpul furtunii. 2 (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) a bubui, a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a răzbubui, a suna, a mugi. Tunurile au vuit fără încetare, toată ziua. 3 (despre foc) a dudui, a suna, a vâjâi. Focul vuieşte în sobă. 4 (despre spaţii, locuri etc., în special despre văi, dealuri, munţi şi păduri; adesea cu determ. introduse prin prep. „de”) a hăui, a hăuli, a răsuna, a suna, a urla, a răzbubui, a vâjâi, a boci, a chioti, a chiui, a clocoti, a fierbe, a hohoti, a pârâi. Valea vuieşte de glasuri şi strigăte. 5 (despre spaţii închise; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a detuna, a răpăi, a răsuna. Sala teatrului a vuit de aplauze la sfârşitul spectacolului. 6 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre urechi) a ţiui, a suna. Fiind în avion, urechile încep să-i vuiască odată cu creşterea altitudinii. 7 (despre oameni) a striga, a ţipa1, a urla, a zbiera, a clama, a vuieta, a tuna, a băuna, a chirăi, <înv. şi reg.> a olălăi, a toi3, a bornăi, a stricni2, a tololoi2, <înv.> a chema, a mugi, a rage. Manifestanţii, cu cât se apropiau de palat, cu atât vuiau mai tare. 8 (reg.; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. II tr. (reg; în forma hui; compl. indicâ oameni) 1 v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. 2 v. Bodogăni. Bombăni. Cicăli. Dăscăli. Plictisi. Sâcâi. 3 v. Huidui. III refl. impers. (înv.) v. Afirma. Auzi. Spune. Şopti. Vorbi. Zice. Zvoni. vuiălă s.f. 1 (rar) v. Şuier. Şuierare. Şuierat1. Şuierătură. Ţiuit. Vâjâială. Vâjâire. Vâjâit1. Vâjâitură. Vuiet. Vuire. 2 (înv.) v. Bubuire. Bubuit. Bubuitură. Detonaţie. Detunare. Detunat1. Detunătură. Duduit. Duduitură. Trăsnet. Trăsnitură. Vuiet, vuiet s.n. 11 şuier, şuierare, şuierat1 şuierătură, ţiuit, vâjâială, vâjâire, vâjâit1, vâjâitură, vuire, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. Vuietul vântului se aude în streşini. Vuietul mării este cumplit în timpul furtunii. 2 bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat1, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, detunet, răzbubuit, <înv. şi reg.> sunet, durăt, tunătură, <înv.> vuială, muget. Vuietul tunului a fost asurzitor. 3 agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, zbatere, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte vuietul mării. 4 freamăt, gălăgie, larmă, tumult, turbulenţă, vuire, zgomot, rohot. Vuietul străzii pătrunde prin ferestre. 5 ecou, răsunet, vuire, hăuit, sunet, sun. Stâncile răspundeau cu sute de vuiete. 6 gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbă-lău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, zurba, chirfoseală, dăndănaie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, 2073| rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlcea-vă, neodihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, na-sulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era un vuiet de nedescris. 7 (reg.) v. Ceartă. Discuţie. Vorbă. Zarvă. 8 (reg.) v. Certare. Dojenire. Mustrare. 9 (înv.) v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1.10 (înv.) v. Ştire. Veste. II fig. vâlvă, ecou, răsunet. Descoperirea făcută a produs un adevărat vuiet în lumea medicală. vuietă vb. I. intr. (rar) 1 (despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera. Ţiui. Urla. Vâjâi. Vui. 2 (despre oameni) v. Striga. Ţipa1. Urla. Vui. Zbiera. vufres.f. 1 şuier, şuierare, şuierat1 şuierătură, ţiuit, vâjâială, vâjâire, vâjâit1, vâjâitură, vuiet, vrombaj, sunare, sunat, sunet, vuială, căhuială, muget, urlet. 2 freamăt, gălăgie, larmă, tumult, turbulenţă, vuiet, zgomot, rohot. 3 ecou, răsunet, vuiet, hăuit, sunet, sun. vuitor, -oâre adj., s.f. I adj. 1 (despre vânt, furtună, ape etc.) mugind, mugitor. Marea vuitoare provoacă o stare de panică. 2 (despre spaţii) răsunător. în timpul vijeliei codrii devin vuitori. II s.f. (bot.) Empetrum nigrum; bobiţă, poama-momiţei (v. poamă). vulcânic, -ă adj. 1 (geol; despre roci) efuziv. Rocile efuzive se formează prin solidificarea lavei la suprafaţa scoarţei terestre. 2 fig. (mai ales despre temperamentul oamenilor) aprig, focos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpânit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, aprins2, eruptiv, furtunos, năprasnic, viforos, vijelios, vifornic, îndrăcit, smucit2. Are un temperament vulcanic. vulcanism s.n. I (geol.) 1 activitate vulcanică. Sunt multe regiuni pe glob unde există un intens vulcanism. 2 efuziune, erupţie, erupţie vulcanică, erupere, <înv.> explozie, explozie vulcanică, spargere. Vulcanismul este însoţit de explozii ritmice. Din lava scoasă, în timpul vulcanismului, din interiorul pământului, se formează rocile vulcanice. II fig. ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie, zbor1, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi provoca vulcanism în suflet. vulcamt s.n. (geol) rocă efuzivă (v. rocăJ), rocă vulcanică (v. rocă1). Vulcanitele se formează prin răcirea magmei la suprafaţa scoarţei terestre. ^ vulcân noroios s.n. (geol.) pâclă, pufnă, salţă. Din vulcanii noroioşi erup gaze, ape sărate şi, uneori, petrol. vulg s.n. (colect.; adesea deprec.) gloată, mulţime, norod, plebe, popor, prostime, <înv. şi reg.> poporime, calabalâc. Se adresează poporului simplu, vulgului. Vulgului îi este interzis accesul în clasa aristocraţilor. vulgâr, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni) bădăran, grobian, grosier, grosolan, indelicat, mitocan, mojic, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, agrest, grob, incivil, nărăvit, simplu, ţărănos, duduruz, năvleg, năvligos, prost, ghiolban, mocănos, mocofanos, modoran, necunoscător, negândit, <înv.> gros, namestnic, şcheau, varvar, <înv.; deprec. sau peior.> ţărănătic, barbar, necioplit, necizelat, neşlefuit, pădureţ, rustic, sălbatic, brut, masiv, negreblat, bolocan, râmător, râtos2. Este un om vulgar, fără educaţie şi cultură. 2 (despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) bădărănesc, bădărănos, grosier, grosolan, mahalagesc, mârlănesc, mitocănesc, mitocănos, mojic, mojicesc, necivilizat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, mojicos, ţopârlănesc, ţo-pesc, birjăresc, liber, ţărănesc, ţărănos, ţigănesc, <înv.> varvar, varvaricesc, surugiesc, bolovănos, cazon, măgăresc, necioplit, noduros, tudesc. Are de multe ori purtări vulgare. A considerat răspunsul lui cam vulgar. 3 (mai ales despre expresii,vorbe ale oamenilor) deşănţat, imoral, impudic, inavuabil, incongruent, indecent, licenţios, necuviincios, neînfrânat, nepotrivit, neruşinat, obraznic, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, scatologic, măs-căros, <înv. şi pop.> rău, scârnav, slobod, deşucheat, urât2, <înv. şi reg.> măscă-ricios, <înv.> înjosit, decoltat, deocheat, deplasat, ieftin, murdar, picant, piperat, porcesc, porcos, suburban, surugiesc, spurcat2, îmbăiat, buruienos, porcotos, ordurier. Are un vocabular colorat, presărat cu expresii vulgare. 4 (rar; despre idei, concepţii etc.) v. Neştiinţific. 5 (lingv.; astăzi rar; despre limbi) v. Popular. II adv. (modal) bădărăneşte, grobian, grosier, grosolan, indelicat, maha-lageşte, mârlăneşte, mitocăneşte, mojiceşte, necivilizat, nedelicat, neelegant, nepoliticos, ordinar, trivial, birjăreşte, ţărăneşte, ţigăneşte, su-rugieşte, barbar. S-a purtat vulgar cu bătrâna. vulgaritâte s.f. 1 bădărănie, grobianism, grobienie, grosolănie, impoliteţe, indelicateţe, indistincţie, mahalagism, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviinţă, nedelicateţe, vulpe neeleganţă, nepoliteţe, beotism, incivilitate, mocofanie, mocofanism, ţopârlănie, ţopenie, ţărănie, ţărănism, modorănie, necioplire, rusticitate, cruditate, porcărie, porcie, râtănie, grosime. Vulgaritatea este respinsă de oamenii de bun-simţ. 2 imoralitate, impudicitate, impudoare, incovenienţă, indecenţă, licenţiozitate, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, pornografie, scabrozita-te, trivialitate, licenţă, licenţiozitate, lubricitate, <înv. şi pop.> mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, parşivenie, spurcăţenie, <înv.> măscăritură, măscărnicie, scurilitate, devergondaj, scârnăvie, ordură. Scandalagiii din bar au fost amendaţi pentru vulgaritatea exprimării şi a gesturilor în public. Pretinsa vedetă a dus vulgaritatea la extrem. vulgarizâ vb. 1.1 tr., refl. (compl. sau sub. indică idei, concepţii, metode etc.) a (se) banaliza, a (se) demonetiza, a (se) standardiza. Viziunea regizorului a vulgarizat sentimentul sacrului. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică idei, cuvinte, fapte etc.) a (se) degrada, a (se) trivializa. Gustul publicului se poate vulgariza prin anumite emisiuni de divertisment. 3 tr. (astăzi rar; compl. indică idei, teorii,principii, metode, învăţături etc.) v. Difuza. Lansa. Populariza. Propaga. Propovădui. Răspândi. vulgarizânt, -ă adj. vulgarizator. A dat o interpretare vulgarizantă textului, pentru a fi înţeles de toată lumea. vulgarizâre s.f. 1 banalizare, standardizare. Subiectul biblic a fost tratat în aşa fel, încât s-a ajuns la vulgarizare. 2 degradare, trivializare. Vulgarizare unor emisiuni de divertisment este revoltătoare. 3 (astăzi rar) v. Popularizare. Propagare. Propovă-duire. Răspândire. vulgarizăt, -ă adj. degradat, trivializat. Unele emisiuni de divertisment vulgarizate au fost scoase din grila de programe. vulgarizator, -oâre adj., s.m., s.f. 1 adj. vulgarizant. 2 s.m., s.f. (astăzi rar) v. Popularizator. Propagator. Propovăduitor. Răs-pânditor. vulnă s.f. (med., med. vet.; latin.; înv.) v. Leziune. Plagă. Rană. vulnerâ vb. I. tr., refl. (med., med. vet.; rar; compl. sau sub. indică fiinţe, părţi ale corpului lor, organe etc.) v. Răni. Traumatiza, vulnerabil, -ă adj. (despre păreri, argumente etc. ale oamenilor) atacabil, neconvingător, slab. Trebuie să fii atent cum pui problema, deoarece ai o argumentare vulnerabilă. vulpân s.m. (zool; pop.) v. Vulpoi, vulpărâsc, -eăscă adj. (reg.) v. Vulpesc, vulpăşîţă s.f. (bot.; reg.) v. Vulpe, vulpe s.f. I (zool.) 1 Vulpes vulpes; vulpoai-că, <înv. şi reg.> vulpoaie, şulpe. 2 (art.) vulpea-deşertului = Fennecus zerda; fenec. vulpeacă 3 (înv.) vtilpe-aurie = vulpe-galbenă = vul-pe-roşiew. Şacal (Caniş aureus). II (iht.) vulpe-de-mare - vulpe-marină = Raja cla-vat; vatos, <înv.> râie. III (bot.; pop.) vulpăşiţă, vulpeacă, vulpişoară, vulpiţă, vul-poaică,vulpoaie, vulpoi. Vulpea este o varietate de struguri de culoare roşie înainte de coacere, înşelătoare la vedere. vulpeacă s.f. (bot.; reg.) v. Vulpe, vulpenie s.f. 1 şiretenie1, şmecherie, viclenie, astuţie, şireţie, hămişag. Nebunia lui era o mască sub care îşi ascundea vulpenia. 2 abilitate, artificiu, stratagemă, subterfugiu, şiretenie1, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleşug, astuţie, şireţie, cârcoteală, chichiţă, chiţibuş, inginerie, merchez, moftologie, politica, şicană, şpil, fineţuri (v. fineţe), cârciog, ceapcânlâc, marghioleală, mişculanţă, solomonie, şuleaucă, tărăşenie, teşmec, teşmecherie, cârciogărie, <înv.> ceap, ceapucluc, marafet, măiestrie, pierzătură, strataghemată, ischiuzarlâc, ischiuzarlie, tertipat, cal troian, calul troian (v. cal), învârtitură, manej, şurubărie, apucătură, manevră, slalom, şurub, rafinărie, iordan. Comerciantul, pentru a avea profit mai mare, a recurs la vulpenii care nu-l onorează. vulpesc, -eăscă adj. vulpăresc, <înv.> vulpin. vulpirică s.f. (zool; rar) v. Vulpişoară. Vulpiţă. vulpin, -ă adj. (înv.) v. Vulpesc, vulpişoără s.f. 1 (zool.) vulpiţă, vulpicică. 2 (bot.; reg.) v. Vulpe, vulpiţă s.f. 1 (zool) vulpişoară, vulpicică. 2 (bot.; reg.) v. Vulpe, vulpoăică s.f. I (zool.) Vulpes vulpes; vulpe, <înv. şi reg.> vulpoaie, şulpe. II (bot.; reg.) 1 v. Costrei. Costrei-mare. (Sorghum halepense). 2 v. Vulpe, vulpoaie s.f. 1 (zool; înv. şi reg.) v. Vulpe. Vulpoăică (Vulpes vulpes). 2 (bot.; reg.) v. Vulpe. vulpoi s.m. I (zool.) vulpan. Vulpoiul este masculul vulpii. II (bot.; reg.) 1 v. Costrei. Costrei-mare (Sorghum halepense). 2 v. Vulpe. vultăn s.m. (ornit.) 1 (şi vultan-cu-ca-pul-alb, vultan-sur) Gyps fulvus; vultur, vultur-alb, vultur-cu-cap-alb, vultur-cu-gâ-tul-gol, vultur-de-gâşte, vultur-de-piatră, vultur-de-stâncă, vultur-golaş, vultur-gule-rat, vultur-mare, vultur-negru, vultur-pleşuv, vultur-pleşuv-sur, vultur-sur, vultur-vânăt, ceahlău, hoitar, iepurar, şaş. 2 Aquila chrysaetos; acvilă, iepurar, pajură, paju-ră-de-munte, pajură-imperială, pajură-împărătească, pajură-mare, vultur, vultur-de-creste, vultur-de-jgheab, vultur-de-piatră, vultur-gălbui, vultur-regal, uli-de-stânci, aceră, hoală, ortan, uligaie, zgripţor, zgripţuroaică. 3 vul-tan-brun = vultan-de-câmp = vultan-negru = vultan-pleşuv = Aegypius monachus; vul- tur, vultur-brun, vultur-călugăresc, vultur-ce-nuşiu, vultur-de-câmp, vultur-negru, vultur-pleşuv, vultur-pleşuv-negru, vultur-sur, hoală, şuşugaie; vultan-de-miei = Gypaetus barbatus aureus; gipaet,vultur-au-riu, vultur-bălan, vultur-bărbos, vul-tur-cu-barbă, vultur-de-miei, vultur-negru, vulturul-mieilor (v. vultur), zăgan, ceahlău, cilihoi, sorliţă, şufTigaie, şuşugaie. vultur s.m. I (ornit.) 1 (şi vultur-alb, vultur-cu-cap-alb, vultur-cu-gâtul-gol, vultur-de-gâşte, vultur-de-piatră, vul-tur-de-stâncă, vultur-golaş, vultur-gulerat, vultur-mare, vultur-negru, vultur-pleşuv, vultur-pleşuv-sur, vultur-sur, vultur-vânăt) Gyps fulvus; vultan, vultan-cu-capul-alb, vultan-sur, ceahlău, hoitar, iepurar, şaş. 2 (şi vultur-alb, vultur-egiptean, vul-tur-mic, vultur-pleşuv-alb, vultur-ple-şuv-mic) Neophron percnopterus; cartai, hoitar, vulturaş-pleşuv-alb, vulturaş-ţipă-tor-mic zăgan. 3 (şi vultur-brun, vultur-călugăresc, vultur-cenuşiu, vultur-de-câmp, vultur-negru, vultur-pleşuv, vultur-pleşuv-negru, vultur-sur) Aegypius monachus; vultan-brun, vultan-de-câmp, vultan-negru, vultan-pleşuv, hoală, şuşugaie. 4 (şi vultur-codalb, vul-tur-cu-coadă-albă, vultur-de-apă, vul-tur-de-mare, vultur-pescăresc) Haliaetus albicilla; ceahlău. 5 (şi vultur-de-cres-te, vultur-de-jgheab, vultur-de-piatră, vultur-gălbui, vultur-regal) Aquila chrysaetos; acvilă, iepurar, pajură, paju-ră-de-munte, pajură-imperială, pajură-împărătească, pajură-mare, vultan, uli-de-stânci, aceră, hoală, ortan, uligaie, zgripţor, zgripţuroaică. 6 (şi vul-tur-de-iepuri, vultur-iepurar, vultur-ţipă-tor-mic) Aquila pomarina; vulturaş-negru, vulturaş-negru-mic, vulturaş-ţipător-mic, budugău, cilihoaie. 7 vultur-auriu = vultur-bălan = vultur-bărbos = vul-tur-cu-barbă - vultur-de miei = vultur-negru = (art.) vulturul-mieilor = Gypaetus barbatus aureus; gipaet, vultan-de-miei, zăgan, ceahlău, cilihoi, sorliţă, şurligaie, şuşugaie; vultur-imperial = Aquila heliaca; acvilă, acvilă-imperială, pajură, pajură-de-câmp, vulturel, vulturiţă, vultu-roaică, vulturoaie, <înv. şi pop.> zgripţor, zgripţuroi; vultur-pescar = Pandion heliaetus; pajură-de-mare; vultur-porum-bar = Hieraetus pennatus; acvilă-porum-bacă, pajură-porumbacă; vultur-ţipă-tor-mare = Aquila clanga; vulturaş-ne-gru-mare, brehană, huligaie. II (arg) 1 (jur.) v. Acuzator. Acuzator public. Procuror. 2 v. Pardesiu, vulturăş s.m. (ornit.) 1 vulturel, (reg.) vul-turuţ. 2 vulturaş-negru = vulturaş-ne-gru-mic = vulturaş-ţipător-mic = Aquila pomarina; vultur, vultur-de-iepuri, vultur-iepurar, vultur-ţipător-mic, budugău, cilihoaie; vulturaş-negru-mare = Aquila clanga; vultur-ţipător-mare, brehană, huligaie; vulturaş-pleşuv-alb = vulturaş-ţi-pător-mic = Neophron percnopterus; cartar, |2074 vultur, vultur-alb, vultur-egiptean, vul-tur-mic, vultur-pleşuv-alb, vultur-pleşuv-mic, zăgan. vulturel s.m. (ornit.) 1 vulturăş, (reg.) vui-turuţ. 2 Aquila heliaca; acvilă-imperială, pajură, pajură-de-câmp, vultur-imperial, vulturiţă, vulturoaică, vulturoaie, <înv. şi pop.> zgripţor, zgripţuroi. vulturică s.f. 1 (bot.) Hieracium pilosella; călcătură, culcuşul-cloştii (v. culcuş), culcuşul-vacii (v. culcuş), hultenioară, iar-ba-eretei (v. iarbă), iarba-găinilor (v. iarbă), încheietoare, rujuliţă, urechea-şoarecelui (v. ureche), vulturoancă. 2 (ornit.; reg.) v. Vulturiţă. Vulturoaică. Vulturoaie. vulturiţă s.f. (ornit.) 1 vulturoaică, vulturoaie, vulturică. Vulturiţă este femela vulturului. 2 Aquila heliaca; acvilă-imperială, pajură, pajură-de-câmp, vultur-imperi-al, vulturel, vulturoaică, vulturoaie, <înv. şi pop.> zgripţor, zgripţuroi. vulturoaică s.f. (ornit.) 1 vulturiţă, vulturoaie, vulturică. 2 Aquila heliaca; acvilă-imperială, pajură, pajură-de-câmp, vultur-imperial, vulturel, vulturiţă, vulturoaie, <înv. şi pop.> zgripţor, zgripţuroi. vulturoăie s.f. (ornit.) 1 vulturiţă, vulturoaică, vulturică. 2 Aquila heliaca; acvilă-imperială, pajură, pajură-de-câmp, vultur-imperial, vulturel, vulturiţă, vulturoaică, <înv. şi pop.> zgripţor, zgripţuroi. vulturoancă s.f. (bot.; reg.) v. Vulturică (Hieracium pilosella). vulturuţ s.m. (omit.; reg.) v. Vulturăş. Vulturel. vulvă s.f. (anat.) corcoduşă, floarea-soarelui, margaretă, mej, muşeţel, pri-comigdală, umflătură, zambilică. Vulva este partea externă a organului genital feminin. vurt s.n. (reg.) v. Poşircă. vuvagi'u s.m. (muz.; reg.) vuvar. Vu-vagiul este un lăutar care cântă din vuvă. vuvăr s.m. (muz.; reg.) vuvagiu. vuvă s.f. (muz.; reg.) v. Dairea. vuvăi'vb. IV. intr.^ (reg.; despre oameni) a vuvui. A vuvăi, a cânta cu vuva, presupune dibăcie şi o tehnică specială. vuvui vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre oameni) a vuvăi. 2 (despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera. Ţiui. Urla. Vâjâi. Vui. vuvuiălă s.f. (reg.) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâ-zâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbâmâ-ire. Zbâmâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zum-zăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, vuvuit s.n. (reg.) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâ-it1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbâmâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumză-ire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, vuvuitoăre s.f. (muz.; reg.) v. Dairea. vuvuitură s.f. (reg.) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbâr-nâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, vuzum, -ă adj. (reg.; despre fiinţe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. Ww wagon-lit [va'gon,li] s.n. (transp.) vagon de dormit, patvagon, <înv.> vagon-pat, sleeping-car. Preferă sâ călătorească cu trenul noaptea, în wagon-lit. walkie-talkie ['woici'toKi] s.n. invar, (telec.) talkie-walkie. Walkie-talkie este un radiotele-fon portativ, folosit pentru comunicaţii la distanţe scurte. Walkman ['wokmen] s.n. (electron.) minica-setofon. Walkmanul este un casetofon portabil de mici dimensiuni. water-doset [,wotar'idozit] s.n. (abr. W.C.; livr.) v. Closet. Toaletă. Veceu. water park [,wotar'pan<] s.n. (engl.) v. Parc acvatic. waterpolo [,wotar'polo]s.n (sport) polo, polo pe apă. Un meci de waterpolo este foarte antrenant. water-ski ['wotarsid] s.n. (sport) schi nautic. în water-schi executantul tras de o ambarcaţiune sau de un elicopter, alunecă pe apă cu ajutorul unor schiuri speciale. watt s.m. (fiz.) lumină. în camere are numai becuri de 100 de waţi. watt-secundă s.f. (fiz.) joule. Watt-secunda este unitatea de măsură a energiei egală cu lucrul mecanic efectuat de forţa de un newton când punctul ei de aplicaţie se deplasează cu un metru. webcam ['webicem] subst. (inform.; engl.) v. Cameră digitală. Cameră web. webermetru s.n. (fiz.) fluxmetru. Fluxul magnetic se măsoară cu webermetrul. weblog ['weblog] s.n. (inform.) blog. Poate citi fragmente din viitorul roman al autorului pe weblogul acestuia. webmaster ['webmaster] s.m. (inform.; engl.) v. Administrator. website ['websait] s.n. (inform.) site. Website-ul instituţiei trebuie actualizat. weekend ['wkend] s.n. sfârşit de săptămână. Weekend-ul l-a petrecut la Predeal, cu câţiva prieteni. werneri't s.n. (mineral.) scapolit. Wemeritul este un mineral amorf, incolor sau opac, care se întâlneşte în unele roci vulcanice. whisky ['wiskijs.n. 1 ţuischi. Au comandat whisky şi apă minerală. 2 whisky scoţian = scotch1. A băut un pahar de whisky scoţian cu un cub de gheaţă. wilui't s.n .(mineral.) idocraz, vezuvian. Wiluitul este folosit ca piatră preţioasă sau la confecţionarea unor obiecte de artă. wit [wit] s.n. (engl.) v. Anecdotă. Glumă. Spirit witz s.n. (german.) v. Anecdotă. Glumă. Spirit wofatit s.m. răşină sintetică. Wofatitul este folosit în laminarea fibrei de sticlă. wolfram s.n. (chim.) tungsten. Wolframul se foloseşte la fabricarea oţelurilor speciale cu duritate mare, a filamentelor pentru becuri electrice, a carburilor foarte dure, a metalului widia etc. wolframât s.m. (chim.) tungstat. Wolframa-tul este sarea acidului wolframic. wolframft s.n. (mineral.) ferberit. Wolframul se extrage din wolframit. woofer ['wfar] s.n. (electron.) subwoofer. Wooferul este difuzorul care redă basul. workshop ['wancjop] s.n. (engl.) v. Atelier. Atelier de lucru. writer ['raitar] s.n. (inform.; engl.) v. Inscrip-tor. Xx xanamorisi't, -ă adj. (înv.; despre oameni sau, p. ext., despre starea lor) v. Decrepit. Ramolit. Senil. Senilizat. xantocromi'e s.f. (med.) xantodermie. în xantocromie o leziune, un lichid organic sau serul sângelui se colorează în galben sau în maroniu. xantodermie s.f. (med.) xantocromie. xantofflă s.f. (biol.) luteini Xantofila este pigmentul galben care se găseşte în gălbenuşul de ou, în petalele florilor galbene, în bacterii etc. xantofor s.m. (biol.) cromatofor galben. Xan-toforul este o celulă a dermei pigmentată în galben. xantogenâre s.f. (chim.) sulfidare. Xantoge-narea este transformarea alcalicelulozei în xantogenat de celuloză, în procesul de fabricare a viscozei. xantâza s.f. (med.) carotenodermie,ocroder-mie. Xantoza este provocată de creşterea ca-rotinemiei. xem'sm s.n. (lingv.) barbarism, străinism, varvarismos. Textul era dificil de înţeles pentru că avea multe xenisme. xenoantigen s.m. (biol.) heteroantigen. Xe-noantigenulproduce dezvoltarea de anticorpi în serul unor indivizi din specii diferite. xenodochi'e s.f. (înv.) v. Han2, xenofil, -ă adj., s.m., s.f. xenoman, filoxen. Xenofilii simpatizează sau admiră pe străini sau tot ceea ce este străin. & xenogarme s.f. (bot.) alogamie, polenizare încrucişată. Xenogamia este fecundarea unei plante cu polen provenit de la altă plantă din aceeaşi specie. xenogrefă s.f. (chir.) grefă heterologă, heterogrefa, heteroplastie, heterotransplan-tare. Xemogrefa se efectuează la un organism care aparţine unei specii diferite de cea de la care provine grefonul. xenoimunizare s.f. (med. vet.) heteroimuni-zare. Xenoimunizarea este provocată prin injectarea la un animal a unui antigen provenind de la altă specie. xenoman, -ă adj., s.m., s.f. xenofil, filoxen. xenomorfi'e s.f. (mineral.) xenomorfism. Xenomorfia este proprietatea unui mineral de a se prezenta şi sub altă formă cristalografică decât cea obişnuită, datorită mineralelor înconjurătoare, formate mai de timpuriu. xenomorfism s.n. (mineral.) xenomorfie. xenon s.n. (electr.) bec cu xenon (v. bec2). Unele maşini sunt dotate din fabrică cu xe-noane. xeric, -ă adj. (geol; despre soluri, regiuni etc.) areic, arid, sec, secetos, uscat, <înv. şi reg.> secăţiu, <înv.> secăcios, secăţiv. Un teren xeric nu are o reţea hidrografică permanentă. xerocopiâ vb. I. tr. (compl. indicâ texte, cărţi, acte etc.) a fotocopia, a xerografia, a xeroxa, a copia. Şi-a xerocopiat actele necesare pentru înscrierea la facultate. xerocopie s.f. 1 fotocopie, xerox. A învăţat cursul după xerocopii. 2 xerografie. Xeroco-pia este un procedeu special de copiat, fără contact cu obiectul tipărit, bazat pe impresionarea unei plăci acoperite cu un strat de material fotoconductor şi încărcat cu electricitate statică. xeroffl, -ă s.m., s.f., adj. (biol.) xerofit, xero-morf. Plantele sau animalele xerofile trăiesc în condiţii climaterice de umiditate redusă. xerofit, -ă s.m., s.f., adj. (biol.) xerofil, xero-morf. xeroftalmi'e s.f. (med.) asteatoză,xerom,xe-roză. Xeroftalmia este absenţa secreţiilor adipoase ale pielii. xerogrâf s.n. (tehn.) copiator, fotocopiator, xerox. xerografiâ vb. I. tr. (compl. indicâ texte, cărţi, acte etc.) a fotocopia, a xerocopiâ, a xeroxa, a copia. xerografiât1 s.n. fotocopiat1, fotocopiere, xerografiere, xeroxare, xeroxat1, copiat1, copiere. Nu a reuşit să termine xerografiatul manuscrisului în timpul planificat. xerografiât2, -ă adj. (despre cărţi, texte, acte etc.) fotocopiat2, xeroxat2, copiat2. Are multe cărţi vechi xerografiate în bibliotecă. xerografie s.f. xerocopie. xerografiere s.n. fotocopiat1, fotocopiere, xerografiat1, xeroxare, xeroxat1, copiat1, copiere. xerom |2076 xerom s.n. (med.) asteatoză,xeroftalmie,xe-roză. xeromorf, -ă adj. (biol; despre organisme vegetale sau animale) xerofil, xerofit. xeromorfîe s.f. (biol) xeromorfism,xeromor-foză. Xeromorfta este adaptarea morfologică şi funcţională a organismelor la condiţii de uscăciune. xeromorfîsm s.n. (biol.) xeromorfîe, xero-morfoză. xeromorfoză s.f. (biol.) xeromorfîe, xeromor-fism. xeroterm, -ă adj. (bot.; despre plante) xero-termic. Plantele xeroterme sunt adaptate la un climat uscat şi cald. xerotermic, -ă adj. (bot.; despre plante) xero-termic. xerox s.n. 1 (tehn.) copiator, fotocopiator, xerograf. A tras la xerox mai multe manuscrise vechi. 2 fotocopie, xerocopie. xeroxa vb.I. tr. (compl. indică texte, cărţi, acte etc.) a fotocopia, a xerocopiâ, a xerografia, a copia. Şi-a xeroxat actele necesare pentru înscrierea la facultate. xeroxâre s.f. fotocopiat1, fotocopiere, xero-grafiat1, xerografiere, xeroxat1, copiat1, copiere. Nu a reuşit sâ termine xeroxarea manuscrisului în timpul planificat. xeroxat1 s.n. fotocopiat1, fotocopiere, xero-grafiat1, xerografiere, xeroxare, copiat1, copiere. ^ xeroxat2, -ă adj. (despre texte, cărţi, acte etc.) fotocopiat2, xerografiat2, copiat2. Are multe cărţi vechi xeroxate în bibliotecă. xeroză s.f. (med.) asteatoză, xeroftalmie, xerom. xifi'e s.f. (iht.) Xiphias gladius; peştele-spadă (v. peşte), peşte-cu-suliţă. xi'fo s.m. (iht.) xifofor. xifodinie s.f. (med.) xifoidalgie. Xifodinia este o durere la nivelul xifoidului. xifofor s.m. (iht.) xifo. Xifoforul este un peşte mic de acvariu, originar din Mexic. xifoidalgie s.f. (med.) xifodinie. Yy yâlă s.f. (tehn.) broască de siguranţă. Şi-a pus la uşă o yalâ nouă. yankeu s.m. (astăzi deprec.) v. American, yawl ['jo:l] s.n. (nav.) iolă. Yawlurile se folosesc mai ales la pescuit şi în sporturile nautice. yesman ['jesmen] s.m. oportunist. în mod obişnuit, şeful unui partid este înconjurat de yesmani. yoga-tantrism s.n. tantra-yoga, tantrism. Yoga-tantrismul este o tehnică de yoga şi de meditaţie care urmăreşte eliberarea de energie prin raporturi sexuale în care orgasmul este întârziat sau reţinut. yoghrn, -ă s.m., s.f. yoghist. Yoghinii sunt adepţii filosofiei yoga. yoghmic, -ă adj. yoghist. Meditaţii yoghine. Exerciţii yoghinice. yoghist, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. yoghin. 2 adj. yoghinic. york s.m. (zool.) york-mare = marele-alb (v. mare1). Yorkul-mare este o rasă de porci creată în Anglia; york-mijlodu=albul-mijlociu xilen s.m. (chim.) dimetilbenzen. Xilenul este folosit în industria lacurilor, a coloranţilor, a cauciucului etc. xilrnă s.f. (farm.) lidocaină, xilocaină. Xilina este un anestezic local, folosit şi ca antiaritmic ventricular. xilocaină s.f. (farm.) lidocaină, xilină. xilofăg, -ă adj. (zool, entom.; despre unele animale şi insecte) lignivor. Animalele xilofa-ge se hrănesc cu ţesutul lemnos al plantelor sau rod lemnul xilografie s.f. (tipogr.) 1 xilogravură. Xilogra-fia este un procedeu de obţinere a unui clişeu în lemn prin gravare. 2 (concr.) xilogravură. Xilografia înfăţişează o scenă de război. xilogravură s.f. (tipogr.) 1 xilografie. 2 (concr.) xilografie. (v. alb). Yorkul-mijlociu este o rasă de porci de talie mijbcie;york-mic=micul-alb (v. mic). Yorkul-mic este o rasă de porci de talie mică. ypresiân s.n. (geol.) londinian. Ypresianul este ultimul etaj al paleocenului din Anglia. yterbit s.n. (mineral.) gadolinit. Yterbitul conţine pământuri rare. Zz za1 prep. (înv.) 1 (introduce un compl. indir., care indică referirea şi determ. un vb. sau un adj.) v. De2. Despre. 2 (introduce un circ. de loc, care indică un local cu destinaţie specială, în care se află, stă cineva ori ceva sau în care se petrece o acţiune, un fapt) v. în. La1. za2 s.f. 1 inel, ochi1, verigă, <înv. şi reg.> rătez, <înv.> halca. Una din zalele lanţului s-a rupt. 2 (la pl. zale) <înv.> zelău. Zalele erau folosite de către războinici în Antichitate şi în Evul Mediu pentru a-i apăra de loviturile duşmanilor. 3 (la pl. zale; rar) v. Lanţ. zăbăr s.n. (reg.) v. Grabă. Iuţeală. Rapiditate. Repezeală. Repeziciune. Viteză. Zor. zabft s.m. (polit.; turc.; înv.) v. Cârmuitor. Conducător. Guvernator, zabitlâc s.n. (polit.; turc.; înv.) v. Cârmuire. Conducere. Diriguire. Domnie. Guvernare. Stăpânire. zabrăc s.n. (înv.) 1 v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Impu-taţie. Morală. Mustrare. Observaţie. Reproş. 2 v. Ameninţare. Pericol. Primejdie, zabră s.f. (bot.) 1 Galeopsis speciosa; tapoşnic. 2 Galeopsis pubescens; urzică-moartă. 3 Galeopsis speciosa; cânepiţă, urzică-moartă. 4 (reg.) v. Tapoşnic (Galeopsis ladanum) zaceălă s.f. (înv.) v. Capitol. Parte. zacân1 s.n. (înv. şi reg.) v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. zacon2 s.n. (înv.) 1 (jur.) v. Lege. 2 v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin, zaconf vb. IV. tr. (jur.; reg.; compl. indică oameni, instituţii etc.) v. Pedepsi. Sancţiona, zacuscă s.f. (culin.; înv.) v. Aperitiv. Gustare. Mezelic. zadăr s.n. (în opoz. cu „utilitate”; rar) v. Deşertăciune. Inutilitate. Zădărnicie, zadărnic, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) ineficace, ineficient, infructuos, inoperant, inutil, neeficient, nefolositor, nefructuos, netrebuincios, neutil, superfluu, van, oţios, <înv.> netrebnic, prisdielnic, prisositor, deşert, gratuit, steril, sterp, pustiu. Rugăminţile lor au fost zadarnice. 2 (înv.; despre oameni) v. Fudul. Grandoman. Infatuat. închipuit. încrezut. înfumurat, îngâmfat. Mândru. Megaloman. Orgolios. Prezumţios. Semeţ. Suficient. Trufaş1. Ţanţoş. Vanitos. II adv. (modal) degeaba, inutil, <înv. şi pop.> geaba, surda (v. surd), heba, îndarn. Zadarnic încerci, nu vei obţine nimic! zâdă s.f. (bot.) 1 Larix decidua; larice, brad-de-vară, cădrin, luciu1, melceajen, mole-te2. 2 (înv.) v. Pin (Pinus silvestris). zâdie s.f. 1 (pop.) v. Catrinţă. Fotă. 2 (reg.) v. Năframă. zaharăt, -ă adj., s.n. 1 adj. (despre lichide, produse alimentare etc.) zaharos, zăhărit, <înv.> zaharin. în alimentaţia unui copil se introduc, treptat, băuturi zaharate. 2 s.n. (la pl. zaharate; ind. alim.; rar) v. Cofeturi. Dulciuri (v. dulce). Zaharicale, zaharâză s.f. (biochim.) invertază, invertină. Zaharaza, prezentă în drojdia de bere şi în sucul intestinal scindează zaharoza în gluco-ză şi fructoză. zaharicale s.n. pl. (ind. alim.) cofeturi, dulciuri (v. dulce), zaharate (v. zaharat), hostinţă,licăituri, zăhărele (v. zăhărel), zăhăreturi (v. zăhăret), <înv.> cofeţioane, zumaricale. îi plac foarte mult zaharicalele. zaharidă s.f. (biochim.) carbohidrat,glucidă, zaharuri (v. zahăr), hidrat de carbon, hidrocarbonat. Zaharidele sunt formate din carbon, oxigen şi hidrogen. zaharin, -ă adj. (înv.; despre lichide, produse alimentare etc.) v. Zaharat. Zaharos. zaharină s.f. 1 (chim., ind. alim.) benzo-sulfa-midă, îndulcitor. Zaharina este folosită ca înlocuitor al zahărului în alimentaţia bolnavilor de diabet. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). zaharisi vb. IV. I 1 refl. (despre geluri coloidale, dulceţuri, miere etc.) a se cristaliza, a se degelifica, zăhări. Pelteaua s-a zaharisit. 2 tr. (înv. şi pop.) <înv. şi reg.> a zăhări, a zăhăra, a zăhărui. Zahariseşte checul cu un strat subţire de zahăr-pu-dră, imediat ce îl scoate din cuptor. A zaharisit prea tare limonada. II refl. fig. (med.; fam.; deprec. sau peior.; despre oameni) v. Fosiliza. Ramoli. Seniliza. zaharisîre s.f. 1 cristalizare. Prin zaharisire, mierea capătă o consistenţă specifică. 2 fig. (med.; fam.; deprec. sau peior.) v. Fosilizare. Ramolire. Senilizare. zaharisit, -ă adj. I (despre geluri coloidale, dulceţuri etc.) <înv.> zăhărit Dulceaţa zaharisită îşi recapătă proprietăţile prin fierberea borcanului în care se află la foc mic, într-o cratiţă cu apă. îi place mierea zaharisită. II fig. 1 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor, mai ales despre tonul sau timbrul vocii) dulceag, mieros, onctuos, uns2. îi vorbeşte pe un ton zaharisit. 2 (fam.; deprec. sau peior.; despre oameni sau, p. ext, despre starea lor) v. Decrepit. Fosilizat. Ramolit. Senil. Senilizat, zahărniţă s.f. moloşnic. Umple zahar-niţa cu zahăr, înainte de a servi cafeaua musafirilor. zaharomi'ces s.n. (boţ.) Saccharomyces cerevisiae; zaharomicetă. Zaharomicesul este o ciupercă microscopică care produce fermentaţia alcoolică în materii zaharoase. zaharomicetă s.f. (bot.) Saccharomyces cerevisiae; zaharomices. zaharos, -oăsă adj. (despre lichide, produse alimentare etc.) zaharat, zăhărit, <înv.> zaharin. zaharâză s.f. (biochim.) sucrază, sucroză, zahăr. Zaharoza este o dizaharidă care se găseşte aproape în toate plantele, mai ales în trestia de zahăr şi în sfecla de zahăr. zaharozurie s.f. (med., med. vet.) glucozurie. Zaharozuria este prezenţa patologică a zahărului în urină. zahăr |2078 zahăr s.n. 11 (ind. alim.) miere, miere de trestie, ţucăr, ţucăr alb. Zahărul este un produs alimentar, alcătuit din zaharoză, cantităţi mici de apă şi impurităţi, care constituie unul dintre alimentele de bază ale omului. 2 (ind. alim.) zahăr cubic = ţucăr-coscă, ţucăr-coţcaşă. Zahărul cubic se prezintă sub formă de mici paralelipipede regulate, cu bază pătratică; zahăr de amidon = zahăr de cartofi = sirop de cartofi, miere de baraboi, miere de napi, miere de picioci, ţucăr-crumpe, ţucăr crumpel, ţucăr de crump, ţucăr de crumpe, zahăr de picioci. Zahărul de amidon sau de cartofi este o glucoză solidă, obţinută prin hidroliza amidonului de cartofi, care este aromatizată cu diferite esenţe alimentare; (reg.) zahăr de picioci v. Sirop de cartofi. Zahăr de amidon. Zahăr de cartofi. 3 (ind. alim., farm.) zahăr candel = zahăr de gheaţă = zahăr galben = candel, miere de tuse, miere galbenă, ţucăr-camfor, ţucăr de tuse, ţucăr galben. Zahărul candel este obţinut prin cristalizarea lentă a zahărului din siropuri saturate; zahăr negru = miere de urs, miere neagră, mierea ursului (v. miere), ţucăr negru, ţucăr sucit, zahăr de urs. Zahărul negru este o bomboană medicinală de culoare neagră; (reg.) zahăr de urs v. Zahăr negru. 4 (biochim.) su-crază, sucroză, zaharoză. 5 (la pl. zaharuri; biochim.) carbohidrat, glucidă, zaharidă, hidrat de carbon, hidrocar-bonat. 6 (biochim.) zahăr de fructe = fructoză, levuloză. Zahărul de fructe se găseşte în nectarul florilor, în fructele dulci şi în miere; (pop.) zahăr de lapte v. Lactobioză. Lactoză. 7 (chim.) zahăr al lui Saturn = zahăr de plumb = acetat de plumb. Zahărul de plumb este folosit în vopsitorie, imprimerie şi în medicină; zahăr de malţ = maltobioză, malto-ză. Zahărul de malţ este folosit ca înlocuitor al zahărului; zahăr de struguri = glucoză. Zahărul de struguri este o monozaharidă cristalizată, utilizată în industria alimentară şi în medicină. 8 (farm., chim.; arg.) v. Cocaină. II (med., med. vet.; pop.) v. Diabet, zahereă s.f. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) <înv.> proviant. Zahereaua era o dare în provizii alimentare furnizată oştilor otomane din cetăţile raialelor. 2 (agron.; reg.) v. Furaj. Masă verde (v. masă2). Nutreţ. zai1 s.n. (înv. şi reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. zai2 s.n. (reg.; şi zai de gheaţă) v. Ţurţur, zaiafet s.f. (pop. şi fam.; adesea constr. cu vb. „aface”,„a trage”,„ase încinge) v. Beţie. Chef. Petrecere. zăică s.f. (omit.; reg.) v. Gaiţă1 (Garrulus glandarius). zai'f, -ă adj. (înv.) 1 (med., med. vet.) v. Convalescent 2 (med.; despre oameni) v. Indispus, zaiflâc s.n. (înv.) 1 (med.) v. Indispoziţie. 2 (med., med. vet.) v. Afecţiune. Boală. Maladie. Rău. Suferinţă, zaimf s.n. (ţes.; livr.) v. Văl. Voal. zâlfă s.f. (med.; reg.) v. Coriză. Guturai. Rinită. zalhanâ s.f. (turc.; înv.) v. Abator, zambâc s.m. (bot.; reg.) 1 v. Crin (Lilium candidum). 2 v. Lalea. Lalea-de-grădină. Tulipă (Tulipa gesneriana). zambilă s.f. (bot.) 1 (şi zambilă-de-grădină) Hyacinthus orientalis; acintuş,floarea-vi-orelei (v. floare), goroncuţă, iacint, viorea. 2 (reg.) v. Ceapa-ciorii (v. ceapă) (Muscari comosum). 3 (reg.; şi zandnlă-moţată) v. Porumbei (v. porumbel) (Muscari botryoides). 4 (reg.; şi zambilă-de-câmp) v. Toporaş. Toporaşi-de-munte (v. toporaş). Topo-raşi-de-pădure (v. toporaş). Violetă. Viorea. Viorele-de-grădină (v. viorea). Viorele-mirositoare (v. viorea) (Viola odorata). 5 (reg.) v. Viorea (Scilla bifolia). zambileă s.f. (bot.) zambilică. zambih'că s.f. 1 (bot.) zambilea. 2 (anat.; arg.) v. Vulvă. zămcă s.f. (milit.; înv.) v. Fortificaţie, întăritură. zamfiră s.f. (omit.; reg.) v. Grangur (Oriolus oriolus). zampară s.f. (turc.; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. zamparagîu s.m. (înv.) 1 v. Chefliu. Petrecăreţ. 2 v. Derbedeu. Golan. Haimana. Vagabond. 3 (deprec.) v. Beţivan, zamparlâc s.n. (turc.) 1 (adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. 2 v. Desfrâu. Dezmăţ. Libertinaj. Luxură. Orgie, zangarăle s.f. pl. (reg.) v. Zorzoane, zap s.m. (reg.) 1 (la scara de lemn) v. Fuscel. Spiţă. Treaptă. 2 (tehn.; la loitră) v. Fuscel. zapciălă s.f. (jur.; înv.) v. Executare, zapcierîe s.f. (înv.) <înv.> zapcilâc. zapcii vb. IV. tr. (jur.; compl. indicâ oameni, societăţi etc. datoare) v. Executa, zapciitură s.f. (jur.; înv.) v. Executare, zapcilâc s.n. (înv.) 1 <înv.> zapcierie. Zapci-lâcul era funcţia de zapciu. 2 (jur.) v. Executare. zaptfu s.m. (înv.) 1 (jur.) v. Executor. 2 (adm., polit.) v. Subprefect. 3 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 4 v. Gardian. Gardian public. Sergent. Sergent de stradă. Sergent de noapte, zăpis s.n. (înv.) 1 v. Act1. Document Dovadă. Hârtie. Izvor. înscris. Piesă. 2 zapis de datorie = <înv.> carte de datorie. în zapisul de datorie erau înscrise suma de bani şi bunurile datorate de cineva cuiva; (jur.) zapis devânzarev. Act de vânzare (v. act1). Contract de vânzare, zapi'scă s.f. (înv.) 1 v. Adeverinţă. Dovadă. Mărturie. 2 v. Atestat. Certificat, zapt s.n. (înv.) 1 v. Administrare. Administraţie. Cârmuire. Conducere. Gospodărire. 2 v. Autoritate. Putere. zar1 s.n. (la unele j. de noroc) prăval, prăvălie, prăvăliei, <înv.> coinac, coţcă, babaros, cal, os. zar2 s.n. (tehn.) 1 (la uşi, sertare etc.; pop.) v. Broască. 2 (pop.) v. Ivăr. încuietoare. Zăvor. 3 (reg.) v. Clanţă. Ivăr. închizătoare, încuietoare, zaraf s.m. 1 (fin.; înv. şi pop.) <înv.> precupeţ, târgar. Zaraful se îndeletnicea cu schimbul banilor. 2 (fin.; înv.) v. Cămătar. Speculant. 3 (fin., econ.; înv.) v. Bancher. Financiar, zaraffr s.n. (pop.) v. Brocart. zaraf lac s.n. (fin.; înv.) v. Cămătărie, zarathustriăn, -ă adj., s.m., s.f. zoroastrian. Zarathustrienii sunt adepţii zoroastrismului. zâră s.f. (pop.) 1 lapte bătut, zer, lapte gros, lapte smântânit, zăborină. Zara este un lichid acrişor care rămâne după ce s-a scos untul. 2 v. Lapte bătut. 3 v. Lactoser. Zer. zâre s.f. I 1 orizont, zarişte, poala cerului (v. poală). Munţii se profilează în zare. 2 (la pl. zări) aer1, atmosferă, cer2, slavă, spaţiu, văzduh, zarişte, vineţie (v. vineţiu), luft, <înv.> sferă, undă, eter, tăria văzduhului (v. tărie), tărie. Ecolo-giştii duc o luptă susţinută pentru evitarea poluării zărilor. 3 (înv. şi pop.; adesea urmat de determ. care indicâ sursa luminoasă) v. Aprindere. Licăr. Licărire. Licărit. Lucire. Scăpărare. Scăpărat. Scânteie. Scânteiere. Sclipeală. Sclipire. Sclipit1. Străfulgerare. 4 (înv. şi pop.) v. Căutătură. Ochi (v. ochi1). Privire. Uitătură. 5 (geomorf.; înv. şi pop.; de obicei urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) v. Coamă. Creastă. Creştet. Culme. Muchie. Spinare. Sprânceană. 6 (astron.; pop.) v. Auroră. Crepuscul. Zori1. 7 (reg.; urmat de determ. în gen. care indicâ sursa) v. Lumină. Rază. Strălucire. 8 (înv.) v. Cap. Capăt. Colţ. Extremă (v. extrem). Extremitate. Limită. Margine. 9 (mitol. pop.; înv.) v. Apariţie. Arătare. Duh. Fantasmă. Fantomă. Nălucă. Nălucire. Năzărire. Spectru. Spirit. Stafie. Strigoaică1. Strigoi. Umbră. Vedenie. Viziune. II fig. (înv. şi pop.) v. Geană, zarif, -ă adj. (înv.) 1 (în opoz. cu „urât”; despre fiinţe) v. Arătos. Chipeş. Frumos. Ochios. 2 (în opoz. cu „neîngrijit”; despre oameni) v. Aranjat2. Cochet. Dichisit Elegant Fercheş. Ferchezuit. Gătit2. îngrijit. 3 (despre fiinţe, despre chipul lor, despre părţi ale corpului lor etc.) v. Delicat. Diafan. Fin1. Gingaş. Gracil. Graţios. Suav. zariflâc s.n. (înv.) 1 v. Bun-gust. Distincţie. Eleganţă. Rafinament. 2 (concr.) v. Parură. Podoabă. zârişte s.f. 1 orizont, zare, poala cerului (v. poală). 2 aer1, atmosferă, cer2, slavă, spaţiu, văzduh, zări (v. zare), vineţie (v. vineţiu), luft, <înv.> sferă, undă, eter, tăria văzduhului (v. tărie), tărie. 3 (pop.) v. Luminiş. Ochi1. Poiană, zarnacadeâ s.f. (bot.) Narcissus pseudonarcissus, Narcissus poeticus, Narcissus rodiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus tazzeta; narcisă, cocoară, cocorăţei, coprină, floa-re-de-ceapă, fulie, ghiocel-de-grădină, luşcă, nevestică, rogoz-de-grădină, roşculeţe, ruscuţă, stânjen-alb, stânjenaş, stânjeniţă, tulipan, unguroaică, unguroaie, unguroancă. zarpâ s.f. (înv.) v. Brocart, zarţâle s.f. pl. (reg.) v. Ochelari, zârvă s.f. 1 gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, chirfoseală, dăndăna-ie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neo-dihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, zurba, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era o zarvă de nedescris. 2 agitaţie, frământare, tulburare, vâlvă, larmă, frământătură, vâjâială, mişcare, răscoală. Hotărârea primăriei de a demola mai multe case din oraş a produs o mare zarvă. 3 ceartă, discuţie, vorbă, gâlceavă, sfadă, vuiet, ţigăneală. Multă zarvă a fost pentru achiziţiile de materiale. zârvăt s.n. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, zarzavagiu s.m. 1 pepenar, sârvian, baccevan. Zarzavagiii cultivă zarzavaturi. 2 (arg.) v. Hoţ. Pungaş. 3 (arg.) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost, zarzavât s.n. 1 (colect.; bot.) crudităţi (v. cruditate), legume (v. legumă), verdeţuri (v. verdeaţă), crudiciuni. Anul acesta zarzavatul a apărut pe piaţă mai devreme. 2 (fin.; arg.) v. Dolar. zarzăr s.m. (bot.) 1 Armeniaca vulgaris; cais, bomb, caisin, giogolean, măgdălan, piersic, piersic-de-vară, tenghere, tinghirel, zordolini. 2 (reg.) v. Corcodel2. Corcoduş (Prunus cerasifera). zarzără s.f. (bot.) 1 apricoază, caisină, garzoană, jordolină, măgdălană, măndulă, tinghirea, zarzălie. Zarzăra este fructul zarzărului. 2 (reg.) v. Corcoduşă, zaschiu s.m. (bot.; reg.) = saschiu. zătcă s.f. (tehn.; la războiul de ţesut; pop.) v. întinzător. întorcător. Slobozitor. zatocenie s.f. (jur.; înv.) v. Exil. Exilare. Pribegie. Surghiun. Surghiunire, zaţ s.n. 1 drojdie, <înv.> telvea. în ceşcuţe s-a depus zaţ de la cafea. 2 (tipogr.) tipar. A făcut corectura textului în zaţ. 3 (biol; arg.) v. Spermă. zăţbret s.n. (tipogr.; rar) v. Fundament, zaveră s.f. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, zavergisi vb. IV. refl. (înv.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura, zavergiu s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, zavescă s.f. (jur.; în trecut) <în trecut> gloabă, herâie. Zavesca era o taxă plătită pentru a împiedica redeschiderea u&ui proces. zavistie s.f. (înv.) 1 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 2 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 3 v. Intrigă. Maşinaţie. Uneltire. zavistiâs, -oăsă adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 2 adj., s.m., s.f. v. Intrigant, zavi'stliv,-ă adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 2 adj., s.m., s.f. v. Intrigant. zavistnic,-ăadj.,s.m.,s.f. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 2 adj., s.m., s.f. v. Intrigant, zavistnicie s.f. (înv.) v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună, zavistui vb. IV. (înv.) 1 tr. (compl. indică oameni) v. Invidia. 2 intr. (despre oameni, grupuri de oameni, organizaţii etc.) v. Complota. Conjura. Conspira. Unelti. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Ahtia. Jindui. Lăcomi. Râvni. Tânji. zavistuitor, -oâre adj., s.m., s.f. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 2 adj., s.m., s.f. v. Intrigant, zavragioaică s.f. (înv. şi pop.) v. Arţăgoasă (v. arţăgos). Certăreaţă (v. certăreţ). Gâlcevi-toare (v. gâlcevitor). Scandalagioaică. zavragiu adj., s.m. 1 adj., s.m. (înv. şi pop.) v. Arţăgos. Certăreţ. Gâlcevitor. Scandalagiu. 2 s.m. (pop.) v. Ţigan nomad, zazlău s.n. (la nunţile ţărăneşti; reg.) v. Steag. Steag de mire. zăbâlă s.f. I dârlog, muştiuc, postrungă, zăbăluţă. Zăbala este o piesă a căpăstrului, pusă în gura calului, pentru a-l struni şi a-l conduce. I11 (mai ales lapl. zăbale; med.) perleş, ragadă, zăbăluţă, zobele. Zăbala este o leziune cutanată de mici dimensiuni, cu aspect de fisură, care se formează pe piele, la colţul gurii, la nări, între degete, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării. 2 (med.; reg.) v. Herpes. 3 (lapl. zăbale;fiziol; reg.) v. Bale. Clăbuci (v. clăbuc). Spumă, zăbâvă s.f. 1 întârziere, zăbovire, <înv.> pesteală, pestire. Era o plăcere pentru el zăbava seara, pe o bancă din parc. 2 (pop.) v. Odihnă. Răgaz. Repaus. Respiro. 3 (înv.) v. Amuzament. Distracţie. Joacă, zăbâvnic, -ă adj. (înv.) 1 (despre oameni) v. întârziat 2 (despre fiinţe sau despre mişcări, gesturi, manifestări etc. ale lor) v. Greoi, încet. Lent. Moale. Molatic. Molâu. zăbălos, -oâsă adj. (pop.) 1 (despre oameni şi animale) v. Bălos. 2 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. zăbăluţă s.f. 11 (la zăbala căpăstrului) strună1, strunea. Zăbăluţă înconjoară bărbia calului şi se leagă de cele două capete ale zăbalei. 2 (reg.) v. Zăbală. II (mai ales la pl. zăbăluţe; med.) perleş, ragadă, zăbală, zobele. zăbăuc, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Aiurit. Anapoda. Buimac. Buimăcit. Derutat. Descumpănit. Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit. zăbl^u1 s.m. (reg.) 1 v. Lungan. Vlăjgan. 2 (zool.) v. Dulău. Zăvod. zăbl^u2 s.n. (înv. şi reg.) v. Cergă. Cuvertură. Faţă de pat. învelitoare. Pătură. Velinţă. zăborină s.f. (reg.) v. Lapte bătut. Zară. Zer. zăbovi vb. IV. 11 intr. (despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin) a întârzia, a se lungi, a pregeta, <înv. şi reg.> a peşti, a astăvi, a băciui, a îngădui, <înv.> a apesti, a se încurca, a adăsta. A zăbovit cu prietenii la discotecă. 2 intr. (despre oameni) a întârzia, a sta, a stărui, <înv.> a amâna, a apuca. îi plăcea să zăbovească seara, pe o bancă din parc. 3 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la”) a se abate2, a da2, a se opri, a trece, a călca. în drum spre casă, zăboveşte pe la club. 4 intr. (despre fiinţe; cu determ. locale) a se opri, a poposi, a sta, a şedea, a trage, a se odihni, a păuza. Au zăbovit la umbra unui brad după un urcuş greu. 5 intr. (despre oameni; cu determ. locale) a rămâne, a sta, <înv.> a prebândi. A zăbovit mai mult timp în catedrală, pentru a-i admira frescele. Mai zăboveşte în oraş, pentru a se întâlni cu un coleg din liceu. 6 intr. (despre oameni; cu determ. temporale sau locale) a aştepta, a sta. Zăboveşte aici până mă întorc! II refl. (înv.; despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. îndeletnici. Ocupa, zăbovire s.f. 1 întârziere, pregetare, pregetătură, <înv.> apestire, adăstare. Zăbovirea lui la discotecă s-a prelungit până spre dimineaţă. 2 abatere, oprire, trecere. A întârziat acasă din cauza zăbovirii pe la club. 3 oprire, poposire, şedere, mas, <înv.> locuire, şezătură. A fost necesară o zăbovire, după un urcuş greu. 4 (pop.) v. întârziere. Zăbavă. zăbovit, -ă adj. (înv.; despre oameni) v. întârziat. zăbovitor, -oâre adj. (înv.; despre oameni) v. întârziat. zăbrăn s.n. (reg.) 1 (bot.) v. Dumbravă. 2 (constr.) v. Gard. împrejmuire. îngrăditură, zăbrânic s.n. (ind. text.) crep. A făcut un văl dintr-un zăbranic. zăbreâ s.f. 11 gratie, vergea, ostreţ, roştei, <înv.> mrejuiri (v. mrejuire). Casa are zăbrele la ferestre. 2 leaţ, şipcă1, ostreţ, lătete, pălanc, spiţă, şarampoi2, ştachetă, ştează2, taban, tiplu, zăvor. Gardul este făcut din zăbrele. 3 (constr.; înv.) v. Crenel. II (lapl. zăbrele;jur.; rar) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă. zăbreluică s.f. (reg.) zăbreluţă,zăbruică. zăbreluţă s.f. (reg.) zăbreluică, zăbruică. zăbruică s.f. (reg.) zăbreluică, zăbreluţă. zăbun s.n. 1 gheboi, ghiobec. Zăbunul este o haină bărbătească de iarnă. 2 (reg.) v. Jiletcă. Vestă. zăbunaş zăbunâş s.n. zăbunel. zăbunel s.n. zăbunaş. zăcâre s.f. (med., med. vet.; înv. şi pop.) 1 v. Zăcere. Zăcut1. 2 v. Zăcere. zăcâş, -ă adj. (reg.) I (despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. II fig. 1 (despre oameni) v. Gelos. Invidios. Ranchiunos. 2 (despre acţiuni, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) v. Duşmănos. Ranchiunos. Răzbunător. Vindicativ. zăcălâu s.n. (reg.) v. Stanişte. zăcări vb. IV. intr. (reg.; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi, zăcărit s.n. (reg.) v. Stanişte. zăcăşeâlă s.f. (pop.) 11 v. Langoare. Lâncezeală. Lâncezire. Moleşeală. Moleşire. Toropeală. Toropire. 2 v. Inactivitate. Inacţiune. Inerţie. Neactivitate. Nonacţiune. Pasivism. Pasivitate. I11 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 2 v. Maliţie. Maliţiozitate. Răutate, zăcăşie s.f. (pop.) 1 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. 2 v. Maliţie. Maliţiozitate. Răutate, zăcătâr, -oâre s.f., adj. I s.f. 1 cadă, <înv. şi pop.> tocitoare (v. tocitor), lin1, putină. în zăcători se pun strugurii zdrobiţi pentru a fi lăsaţi să fermenteze. 2 (la moară) piatră zăcătoare, piatră şezătoare. Deasupra zăcătorii se învârteşte alergătoarea. 3 (reg.) v. Stanişte. II adj. (reg.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneş. Moale. Puturos. Trândav2. zăcătură s.f. 1 (reg.) v. Stanişte. 2 (med., med. vet.; înv.) v. Zăcere, zăceâ vb. II. intr. 11 (med., med. vet.; despre oameni sau animale) a piroti, a tânji, a boli, a tânji, a gogi, a govi, a limbări, a mârzi, a târomi, a zălezi, <înv.> a lâncezi. Zace de câteva săptămâni în pat din cauza unei gripe. 2 (înv.; despre fiinţe, lucruri etc.; adesea urmat de determ. locale) v. Afla. Exista. Fi. Găsi. II fig. (înv.; despre aşezări, construcţii etc.; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la", „lângă" etc.) v. Afla. Fi. Găsi. Situa. Veni. zăcere s.f. (med., med. vet.) 1 zăcut1, <înv. şi pop.> zăcare, bolire, tânjeală, tânjire, gogire. S-a ridicat din pat după o zăcere de două luni din cauza unei pneumonii severe. Edemele apărute în urma unei zăceri înrăutăţesc starea psihică a pacientului. 2 <înv. şi pop.> zăcare, <înv.> zăcătură. Mâncarea alterată i-a provocat o zăcere de câteva zile. zăcut1 s.n. (med., med. vet.) zăcere, <înv. şi pop.> zăcare, bolire, tânjeală, tânjire, gogire. zăcut2, -ă adj. (reg.) 1 (despre apă) v. Clocit2. Răsuflat. Stătut2.2 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obţinute din astfel de materii etc.) v. Descompus. Putred. Putrezit. Stricat. zădărâres.f. (pop.) 11 v. Agasare. Enervare. Excitare. Iritare. Plictisire. Sâcâială. Sâcâire. Tracasare. 2 v. Asmuţire. Aţâţare. Hărţuială. Hărţuire. întărâtare. Provocare. Stârnire. 3 v. Aţâţare. Incitare. Instigare. Instigaţie. întărâtare. Provocare. Stârnire. Tulburare. II fig. v. înviforare. învolburare. Răscolire. Răvăşire. Tulburare. Vâltoare. zădărât, -ă adj. (pop.) 1 (despre oameni) v. Agasat. Enervat. Iritat. Plictisit. Sâcâit. Supărat. Tracasat. 2 (despre oameni, colectivităţi etc.) v. Aţâţat Incitat. Instigat. întărâtat. Provocat. Stârnit. zădărî vb. IV. tr. (pop.) 11 (compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. 2 (compl. indică oameni, colectivităţi etc.) v. Agita. Aţâţa. Excita. Incita. Instiga. întărâta. Provoca. Stârni. Tulbura. 3 (compl. indică focul sau corpuri combustibile) v. Aprinde. Aţâţa. încinge1. înteţi. înviora. 4 (compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. 5 (despre fiinţe; compl. indică leziuni) v. Râcâi. Zgândări. II fig. (compl. indică oameni sau sufletul, inima etc. lor) v. învifora. învolbura. Răscoli. Răvăşi. Sfredeli. Tulbura, zădărnici vb. IV. tr. 1 (compl. indică planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) a dejuca, a împiedica, a strica, a contraria, a eluda, a obstacula, a zborşi. Au zădărnicit planurile concurenţei. 2 (compl indică planuri, manifestări etc. ale oamenilor sau efecte, acţiuni etc.) a anihila, a anula, a contracara, a împiedica, a neutraliza, a opri, a stâmtora. Nimeni nu poate zădărnici consecinţele faptelor sale. zădărnicie s.f. 1 deşertăciune, inutilitate, nimic, nimicnicie, vanitate, inanitate, <înv.> deşertare, deşertate, deşertătură, deşerţie, mişelie, nimicie, fum, neant, vâlvă. Pentru unii lupta cu greutăţile vieţii este o zădărnicie. 2 ineficacitate, ineficienţă, inutilitate, neeficienţă, superfluenţă, superflu-itate, <înv.> netrebnicie, sterilitate. Zădărnicia rugăminţilor lor nu mai putea fi pusă la îndoială. 3 (în opoz. cu „utilitate") deşertăciune, inutilitate, zadar. El mai încearcă, nefiind pe deplin convins de zădărnicia acţiunii sale. 4 (înv.) v. Amor-propriu. Aroganţă. Deşertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare, înfumurare. îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumţie. Prezumţiozitate. Semeţie. Suficienţă. Trufie. Vanitate, zădărnicire s.f. 1 dejucare, împiedicare. Zădărnicirea concurenţei a fost o victorie. 2 anihilare, anulare, contracarare, împiedicare, neutralizare, oprire, <înv.> neutralizaţie. Zădărnicirea consecinţelor faptelor sale este imposibilă. zădărnicit, -ă adj. (despre planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) dejucat, împiedicat Planurile zădărnicite erau ale concurenţei. zăduf s.n. 1 (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăpuşeală, torpoa-re, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogorime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, Hpăr, năplai, năplă- |2080 ială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, strapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de zăduful verii. 2 (mai ales fig.; pop.) v. Bucluc. încurcătură. Năpastă. Neajuns1. Necaz. Nemulţumire. Nenorocire. Neplăcere. Nevoie. Pacoste. Rău. Supărare. Tevatură. zădufos, -oâsă adj. (înv.; despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) v. Arzător. Canicular. Dogoritor. Fervid. Fierbinte. Torid. Tropical, zăgân s.m. (ornit.) 1 Gypaetus barbatus aureus; gipaet, vultan-de-miei, vultur-auriu, vultur-bălan, vultur-bărbos, vultur-cu-barbă, vultur-de miei, vultur-negru, vulturul-mieilor (v. vultur), ceahlău, cilihoi, sorliţă, şurligaie, şuşugaie. 2 (reg.) v. Cartai. Hoitar. Vultur. Vultur-alb. Vultur-egiptean. Vul-tur-mic. Vultur-pleşuv-alb. Vultur-ple-şuv-mic. Vulturaş-pleşuv-alb. Vulturaş-ţipă-tor-mic (Neophron percnopterus). 3 (reg.) v. Gaie (Milvus milvus). zăgâz s.n. 11 (hidrotehn.) baraj, ecluză, stăvilar, iezătură, iezidură, năsadă, opritoare, opust, puritoare, răcăstău. Zăgazurile sunt foarte importante în timpul inundaţiilor. 2 (la moară) stavilă, stăvilar, scof, ştează1, <înv.> iaz, scurgătoare (v. scurgător). 3 (înv. şi reg.) v. Dig. II fig. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, incon-venienţă, neajuns1, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, barieră, handicap, hop, obstrucţie, stavilă, stăvilar, stâncă. Nu credeau că vor întâmpina un asemenea zăgaz în cercetarea lor. zăgălui'vb. IV. tr. (reg; compl indică oameni) v. Agasa. Chinui, Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa, zăgăzui vb. IV. tr. 11 (compl. indică ape curgătoare) a bara, a opri, a stăvili, a hăti. Digul a zăgăzuit pârâul dezlănţuit. 2 (compl. indică ape sau malurile lor) a îndigui, a stăvili. Riveranii zăgăzuiesc malurile râurilor. II fig. (compl. indică manifestări ale oamenilor) a domoli, a modera, a pondera, a potoli, a stăpâni, a tempera, a dezumfla, a înfrâna, a stăvili, a năbuşi. Vestea i-a zăgăzuit avântul. zăgăzuire s.f. 11 barare, stăvilire. Este greu de realizat zăgăzuirea apelor curgătoare. 2 îndiguire, stăvilire. Zăgăzuirea malurilor apelor este necesară pentru a se evita inundaţiile. II fig. domolire, potolire, stăpânire, înfrânăre, stăvilire, frenaţie. Urmarea aflării veştii a fost zăgăzuirea avântului său. zăgăzuit, -ă adj. 1 (despre ape curgătoare) barat, stăvilit. Apele zăgăzuite nu mai prezintă un pericol. 2 (despre malurile apelor) îndiguit, stăvilit. Malurile zăgăzuite protejează localităţile riverane de inundaţii. zăgârnă s.f. (gosp.; reg.) v. Săculeţ. Sedilă2. zăgneâtă s.f. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. zăgrăi'vb. IV. intr. (despre oameni) v. Bârfi. Flecări îndruga. Pălăvrăgi Sporovăi Trăncăni 2081 | zăhâtă s.f. (reg.) 1 v. Stradelă. Străduţă. 2 (constr.) dos, pardoseală. Zâhata este o îngrăditură din nuiele, din stuf etc., folosită ca adăpost pentru animalele şi păsările domestice atunci când este vreme rea. zăhăi vb. IV. tr. 1 (în opoz. cu „a afla”, „a găsi”; înv. şi reg.; compl. indică obiecte, bunuri materiale etc.) v. Pierde. Rătăci. 2 (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna, încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura. 3 (înv. şi reg.; compl. indică oameni) v. Agasa. Chinui. Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa. 4 (înv.; compl. indică inamici) v. Hărţui. zăhăiălă s.f. (înv. şi reg.) 11 v. Deranj. Dezordine. Neorânduială. Neordine. Neregulă/Vraişte. Zăpăceală. 2 v. Dezordine. Neorânduială. Răvăşeală. Vraişte. Zăpăceală. II v. Agitare. Agitaţie. Excitaţie. Frământare, îngrijorare. Neastâmpăr. Nelinişte. Zbucium. Zbuciumare. zăhăi't, -ă adj. (înv. şi reg.) 1 (despre obiecte, bunuri materiale etc.) v. Pierdut. Rătăcit. 2 (despre oameni) v. Bulversat. Confuz. Debusolat Deconcertat Derutat Descumpănit. Dezorientat. încurcat2. Nedumerit. Nelămurit. Perplex. Tulburat. Tulbure. Zăpăcit, zăhărel s.n. 1 (la pl. zăhărele; ind. alim.; reg.) v. Cofeturi. Dulciuri (v. dulce). Zaharicale. 2 (bot.; reg.) v. Begonie-cerată. Gheaţă (Begonia semperflorens). 3 (farm.; arg.) v. Hipnagog. Hipnotic. Hipnotizant Narcotic. Somnifer. Soporifer. Soporific. 4 (arg.) v. Drog1. Halucinogen. Psihedelic. Stupefiant, zăhăret s.n. (la pl. zăhăreturi; ind. alim.; reg.)v. Cofeturi. Dulciuri (v. dulce). Zaharicale. zăhărivb. IV. 1 tr. (înv. şi reg.) v. Zaharisi. 2 refl. (reg.; despre geluri coloidale, dulceţuri, miere etc.) v. Cristaliza. Degelifica. Zaharisi, zăhări'că s.f. (bot.; reg.) v. Cătină. Căti-nă-de-garduri (Lycium vulgare). zăhărui vb. IV. tr. (reg.) v. Zaharisi, zăhărit, -ă adj. 1 (reg.; despre lichide, produse alimentare etc.) v. Zaharat. Zaharos. 2 (înv.; despre geluri coloidale, dulceţuri etc.) v. Zaharisit. 3 (culin.; înv.; despre prăjituri, bomboane, fructe etc.) v. Glasat. Glazurat, zăhătui vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indicâ oameni) v. Agasa. Chinui, Enerva. Excita. Indispune. Irita. înfuria. înnebuni. Mânia. Necăji. Plictisi. Sâcâi. Supăra. Tracasa, 2 refl. (despre oameni) v. încurca. Pierde. Rătăci, zăicoi s.m. (omit.; reg.) v. Gaiţă1 (Garrulus glandarius). zăitrn s.n. (ind. alim.; înv. şi reg.) v. Ulei1. Untdelemn. zăleti vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre sânge) v. Da2. Ieşi. ţâşni. 2 (despre oameni) v. Sălta. Sări. 3 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale corpului lor) v. înfiora. Scutura. Tremura. Tresări, zălezeălă s.f. (reg.) v. Blazare. Dezabuzare. Lasitudine. Plictiseală. Urât1, zălezi'vb. IV. intr. (reg.) 1 (med., med. vet; despre oameni sau animaleXv. Piroti. Zăcea. 2 (în opoz. cu „a se îngrăşa”; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v.Slăbi. zălezit1 s.n. (med.; înv. şi reg.) v. Atrepsie. zălezit2, -ă adj. (în opoz. cu „gras”; reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscăţiv, zălezitură s.f. (med., med. vet.; reg.) v. Atonie. Flaciditate. Moleşeală. Sfârşeală. Slăbiciune, zăh'şte s.f. (reg.) v. Bătaie. Suflare. Suflu, zăloăgă s.f. (reg.) 1 v. Semn de carte. 2 (înv.) v. Capitol. zălog1 s.m. (bot.) Salix cinerea; salcie, sal-cie-cenuşie, salcie-sălbatică, iovă, loză, răchită, răchită-puturoasă. zălog2 s.n., s.m. I s.n. (pop.) v. Amanet. Gaj. Garanţie. II s.n. (jur.; pop.) 1 v. Ipotecă. 2 v. Sechestru. III s.m. (milit.; înv.) v. Ostatic, zălogi'vb. IV. tr. (pop.) I (compl indică mai ales obiecte de valoare) v. Amaneta. II (jur.) 1 (compl. indicâ bunuri imobile) v. Ipoteca. 2 (comp/. indică bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu ori aparţinând unor debitori) v. Sechestra. 3 (compl. indicâ oameni) v. Sechestra, zălogi're s.f. (pop.) 1 v. Amanetare. II (jur.) 1 v. Ipotecare. 2 v. Sechestrare, zălogit, -ă adj. (pop.) 1 (mai ales despre obiecte de valoare) v. Amanetat. II (jur.) 1 (despre bunuri imobile) v. Ipotecat 2 (despre bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu ori aparţinând unor debitori) v. Sechestrat, zălud, -ă adj. (înv. şi pop.) 1 (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit. 2 (despre oameni) v. Aiurit Anapoda. Buimac. Buimăcit Derutat Descumpănit Dezorientat. Năuc. Năucit. Zăpăcit. 3 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. 4 (despre oameni) v. Bleg. Credul. Naiv. Prost, zăluzeălă s.f. (psih.; reg.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. zăluzi vb. IV. refl. (psih.; reg.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti, zăluzi'e s.f. (psih.; reg.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie. zăluzi't, -ă adj. (psih.; reg.; despre oameni) v. Alienat. Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit zămăn s.n. (înv.) v. Ocazie. Prilej, zămârceălă s.f. (reg.) v. Zeamă chioară. Zeamă lungă. zăminteălă s.f. (înv.) v. Amestecătură, încâlceală. încâlcire. încâlcituri încurcătură. Mixtură. zămintî vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indicâ elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) v. Amesteca. împletici. încâlci. încurca. Mixa. zămintitură s.f. (înv.) v. Amestecătură, încâlceală. încâlcire. încâlcituri încurcătură. Mixtură. zăngăni zămisli vb. IV. 11 intr.,tr. (biol; înv. şi pop.; despre femei; compl. indică copii) v. Concepe. Naşte. Procrea. 2 intr., tr. (biol; înv. şi pop.) v. Concepe. 3 tr. (biol; înv. şi pop.; despre bărbaţi; compl. indică copii) v. Face. Procrea. 4 intr. (biol; înv.; despre femei; compl. indicâ feţi) v. Face. Naşte. 5 refl. (înv.; despre fiinţe) v. Apărea. Naşte. II tr. fig. (compl. indicâ metode, planuri etc.) a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, a naşte, a ţese, a urzi, a croi2. După mai multe încercări, a reuşit să zămislească o metodă tehnică nouă. zămislire s.f. (biol; înv. şi pop.) 1 v. Concepere. Concepţie. Procreare. 2 v. Naştere. Parturiţie. Procreare. Procreaţie. zămislitâr, -oăre adj. fig. (înv.; astăzi fam; despre spirit, gândire, imaginaţie sau despre creaţii, realizări etc. ale oamenilor) v. Creativ. Creator. Imaginativ. Ingenios. Inventiv. Iscoditor. Iscusit. Născocitor. zămori vb. IV. tr., refl. (înv.; compl. sau sub. indicâ fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) v. Epuiza. Extenua. Istovi. Sfârşi. Solicita. Surmena. Vlăgui. zămos s.m. (bot; înv. şi reg., reg.) = zemos. zămoşfţă s.f. (bot.) 1 Hibiscus trionum; brâncă1, bombă-de-câmp, floarea-ursu-lui (v. floare), lubenicioară, macul-cioarei (v. mac). 2 (reg.) v. Bamă (Hibiscus esculentus). zănăt s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Meserie. Meşteşug. 2 (reg.) v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiţie. Uz. Uzanţă. 3 (reg.) v. Deprindere. Fire. Nărav. Obicei. Obişnuinţă, zănătic, -ă adj. (despre oameni) aiurea, aiurit, anapoda, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, zăpăcit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, deşucheat, ţicnit, bezmeticit, năzdrăvan, pălăvatic, vâjâit2, zărghit, aiurist, aiuristic, bramburit, dilit, sanchiu, zurliu, <înv. şi reg.> mătalnic, prilestit, paliu2, pane, panceaur, paralizat, păsmăngit, stropşit, şucheat, şuchi, treşucheat, trifnit, tui3, tuiac, tuieş, tulnic2, <înv.> turluliu, silhui2, sifilitic, smucit2, trăsnit2, ţăcănit2, lepşit, târşit2, dilimac, dilimache, dilimandros. Prin tot ce face arată că este un om zănatic şi neserios. zăngăi IV. intr. (înv.; despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) v. Zăngăni. Zdrăngăni. Zornăi. Zurui. zăngăitură s.f. (înv.) v. Zăngăneală. Zăn-gănire. Zăngănit. Zăngănitură. Zăngăt. Zdrăngăneală. Zdrăngănire. Zdrăngănit. Zdrăngănitură. Zomăiall Zomăire. Zornăit. Zornăituri Zuruială. Zuruit. Zuruitură. zăngăneală s.f. zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zomăială, zomăire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zomet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. zăngăni vb. IV. intr. (despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) a zdrăngăni, a zornăi, a zurui, <înv. şi pop.> a zuzui, zăngănire a ţăncăni, a zingări, a zorzoi, a zorzoni, a zurgăli, <înv.> a zăngăi. Lanţurile de la picioarele deţinuţilor periculoşi zăngănesc asurzitor când aceştia se plimbă prin curtea închisorii. Geamurile zăngănesc sinistru în timpul unei furtuni dezlănţuite. zăngănire s.f. zăngăneală, zăngănit, zăngăni-tură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zomă-ire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zomet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. zăngănit s.n. zăngăneală, zăngănire, zăngă-nitură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornă-ire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zomet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. Lanţurile de la picioarele deţinuţilor periculoşi produc un zăngănit asurzitor în curtea închisorii. Zăngănitul geamurilor înfioară când furtuna se dezlănţuie. zăngănitor, -oâre adj. (despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) zdrăngănitor, zornăitor, zuruitor. Zgomotul roţilor zăngănitoare ale tramvaiului devine tot mai sonor pe străzile oraşului odată cu înserarea. zăngănitură s.f. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornă-ire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zomet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. zăngăt s.n. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornă-ire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zomet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. zănoăgă s.f. (geomorf.) caldeiră, cazan, căldare, căldare glaciară, circ, circ glaciar, scofaină. Zănoaga este o depresiune circulară în regiunile muntoase, formată prin acţiunea de eroziune a unui gheţar. zăpâdă s.f. 1 (meteor.) nea, ninsoare, omăt, <înv.> iarnă. Un strat gros de zăpadă,s-a aşternut în timpul nopţii. 2 (art.; meteor.) zăpada mieilor = ninsoarea mieilor (v. ninsoare), omătul mieilor (v. omăt). Zăpada mieilor este zăpada care cade primăvara târziu. 3 (la pl; meteor.) zăpezi permanente = zăpezi persistente. Zăpezile permanente nu se topesc total de la un an la altul; zăpezi persistente = zăpezi permanente. 4 (chim.) zăpadă carbonică = zăpadă de dioxid de carbon = zăpadă uscată = gheaţă uscată. Zăpada carbonică este folosită la păstrarea şi la transportarea alimentelor congelate, la tratarea metalelor etc. 5 (farm., chim.; arg.) v. Cocaină. zăpăceâlă s.f. 1 ameţeală, buimăceală, buimăcire, mahmureală, mahmurie, năuceală, năucire, perplexitate, bâiguială, bâiguire, <înv. şi reg.> uluială, uluire, hăbăucie, opăceală, tehuială, tulniceală, tutu-ială2, uimăceală, <înv.> ienăcire. Cuvintele lui au trezit-o brusc din zăpăceală. 2 bulversare, debusolare, deconcertare, derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate. Zăpăceala lui a devenit evidentă la auzul reproşului care i s-a făcut. 3 tulburare. La venirea ei neaşteptată, zăpăceala tânărului a fost atât donare, încât nu a mai ştiut ce trebuie să facă. 4 fâstâceală, fâstâcire, intimidare, încurcare, zăpăcire, rătuteală, <înv.> înfricoşătură, pierdere. Zăpăceala ei în faţa comisiei de examinare era vizibilă. 5 aiureală, sminteală, ţicneală, ţăcăneală. Zăpăceala bătrânului este cunoscută de toţi. S-a obişnuit cu zăpăceala ei. 6 confuzie, încurcătură, imbroglio, îngăimă-ceală, îngăimăcitură, <înv.> îngălmăceală, învălmăşeală, fru-fru, halima1, harababură. Lipsa informării corecte duce la apariţia zăpăcelii. 7 babilonie, dezordine, haos, încurcătură, turbulenţă, tălbăcitură, valvârtej, carambol. O adevărată zăpăceală se produce pe autostrăzi din cauza maşinilor acelora care se întorc spre casă din weekend. 8 anomie, debandadă, dezordine, dezorganizare, haos, neorânduială, neordine, brambureală, harababură, calamandros, <înv.> dezorânduială, dezmăţ, dezmăţare. Pe stadion este o adevărată zăpăceală după meci. 9 deranj, dezordine, neorânduială, neordine, neregulă, vraişte, brambureală, harababură, <înv. şi reg.> zăhăială, calamandros, răscolniţă, rizilic, <înv.> dezorânduială, neodihnă, răscoală, porcăreală. în camera copilului este zăpăceală. 10 dezordine, neorânduială, răvăşeală, vraişte, brambureală, bulibăşeală, bulibăşie, haloimăs, harababură, talmeş-balmeş, tanda-manda, <înv. şi reg.> zăhăială, balamuc. Pe biroul ei este o zăpăceală de neimaginat. în acte este mare zăpăceală. 11 (fam.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. zăpăci vb. IV. 11 tr., refl. a (se) ameţi, a (se) buimăci, (se) năuci, a (se) bâigui, a nebuni, <înv. şi reg.> a (se) ului1, a (se) buzumini, a (se) hăbăuci, a se huni, a (se) opăci, a (se) ormoci, a (se) şucheâ1, a (se) tehui2, a (se) tuieşi, a (se) tulnici, a (se) tumă-ni, a (se) tutui2, a (se) uimăci, <înv.> a (se) cebălui, a (se) hămei, a se ienăci, a (se) turmenta, a (se) bârâi, a (se) tâmpi, a (se) vălătuci. Febra mare te zăpăceşte. 2 tr. (compl. indică oameni) a bulversa, a debusola, a deconcerta, a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a tulbura, a ambarasa, <înv.> a se sastisi, a depeiza. Reproşul dur primit de la şef l-a zăpăcit. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) tulbura, a turba. Venirea ei neaşteptată l-a zăpăcit în aşa măsură, încât nu a mai ştiut ce trebuie să facă. 4 refl. (despre oameni) a se fâstâci, a se intimida, a se încurca, a se îngăimă- |2082 ci, a se îngurzi, a se rătuti, a se teşmeni, a se ului1, a se învălmăşi, a se pierde, a se vălmăşi, a se ienăci, a se îngălmăci. Zăpăcindu-se, nu a ştiut ce să răspundă. 5 tr. (compl. indică oameni) a adormi, a ameţi, a buimăci, a orbi. L-a zăpăcit cu linguşiri pentru a obţine ceea ce şi-a propus . I11 tr. (compl. indică lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) a deranja, a răscoli, a răvăşi, a vânzoli, a brăcui, a buntuzui, a permeci, a răntui, a rostopoli, <înv.> a dezorândui, a dezregula. A zăpăcit toată casa din cauza văruitului pereţilor. 2 tr., refl. (fam.; compl. sau sub. indică elemente, lucruri de acelaşi fel puse sau aflate împreună) v. Amesteca. împletici, încâlci. încurca. Mixa. zăpăcire s.f. 1 buimăcire, năucire, buimăcie. Situaţia aceasta nu-i provoacă decât zăpăcire. 2 fâstâceală, fâstâcire, intimidare, încurcare, zăpăceală, rătuteală, <înv.> înfricoşătură, pierdere. 3 deranjare, răscolire, răvăşire, <înv.> dezregulare. Copilul a fost pedepsit pentru zăpăcirea colecţiei de timbre. zăpăcit, -ă adj. 11 (despre fiinţe) ameţit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, bâiguit, capiu, detunat2, <înv. şi reg.> uluit, buimatic, bulhuit, buzuminit, hăbăuc, opăcit, parniu, tehui1, tehuit, tutuit2, <înv.> cebăluit, tâmpit. Zăpăcit din cauza febrei mari, nu înţelegea ce i se spunea. 2 (despre oameni) aiurit, anapoda, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, haihui, bâiguit, bâiguitor, turlac, zăbăuc, aiurist, aiuristic, bram-burit, bulhuit, huşit, ianâc, paliu2, păhui2, tulnic2, împrăştiat, pierdut, evaporat. Zăpăcit cum este, a uitat să încuie uşa casei. 3 (despre oameni; cu determ. cauzale introduse prin prep. „de) ameţit, năuc, năucit, beat2, îmbătat. Tânărul, zăpăcit de fericire, nu se putea concentra la studiu. 4 (despre fiinţe; urmat de determ. cauzale introduse prin prep. „de”) înnebunit, nebun, nebunit, orbit. A fost zăpăcit de frică în timpul aterizării forţate a avionului. 5 (despre oameni) bulversat, confuz, debusolat, deconcertat, derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat2, nedumerit, nelămurit, perplex, tulburat, tulbure, dezdrumat, <înv. şi reg.> izumit, zăhăit, <înv.> sastisit, dezamparat. A rămas zăpăcit când a auzit reproşul şefului. 6 (despre oameni) tulburat. A fost atât de zăpăcit la venirea ei neaşteptată, încât nu a mai ştiut ce trebuie să facă. 7 (despre oameni) fâstâcit, intimidat, încurcat2, rătutit, teşmenit, învălmăşit, îngălmăcit. Zăpăcită, nu a ştiut ce să răspundă. 8 (despre oameni) aiurea, aiurit, anapoda, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, zănatic, dezmetic, <înv. şi pop.> zălud, deşucheat, ţicnit, bezmeticit, năzdrăvan, pălăvatic, vâjâit2, zărghit, aiurist, aiuristic, bramburit, dilit, sanchiu, zurliu, <înv. şi reg.> mătalnic, prilestit, paliu2, pane, panceaur, paralizat, 2083| zăvodar păsmăngit, stropşit, şucheat, şuchi, treşucheat, trifnit, tui3, tuiac, tuieş, tulnic2, <înv.> turluliu, silhui2, sifilitic, smucit2, trăsnit2, ţăcănit2, lepşit, târşit2, dilimac, dilimache, dilimandros. Prin tot ce face arată că este un om zăpăcit şi neserios. 9 {despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprinţar, vioi, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de zăpăcit. II (despre lucruri, ansambluri de obiecte, încăperi etc.) deranjat, răscolit2, răvăşit2, rostopolit, <înv.> dezregulat, răzvrătit. Colecţia de timbre zăpăcită trebuie rearanjată. zăpăcitor, -oâre adj. ameţitor, năucitor, uimitor, uluitor, halucinant, nebun. Ritmul dansului era zăpăcitor. zăpădi vb. IV. tr., refl. (înv. şi reg.; compl. sau sub. indicâ drumuri, străzi, spaţii etc.) v. întroieni. înzăpezi. Troieni, zăpăi vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre câini) v. Bate. Hămăi. Lătra. 2 (despre oameni şi unele animale) v. Bocăni. Tropăi, zăpăit s.n. (reg.) 1 v. Hămăială. Hămăire. Hămăit. Hămăituri Lătrare. Lătrat. Lătrături 2 v. Tropăiall Tropăit. Tropăituri Tropot, zăpăitură s.f. (reg.) 1 v. Hămăială. Hămăire. Hămăit. Hămăitură. Lătrare. Lătrat. Lătrături 2 v. Tropăiall Tropăit Tropăituri Tropot, zăpârstea s.m. art. (reg.) v. Mezin. Prâslea. zăpejoâre s.f. pl. (bot.; reg.) v. Lilicea (Iberis amara). zăplân s.m. (pop.) v. Lungan. Vlăjgan, zăplât s.n. (reg.) v. Chingă. Stinghie, zăplâz s.n. (constr.; reg.) v. Gard. împrejmuire. îngrăditură. zăpâdie s.f. (reg.) 1 (geomorf.) v. Platou. Podiş. 2 (geomorf.) v. Vale. 3 v. Luminiş. Ochi1. Poiană. 4 v. Ţurţur. zăpor1 s.n. 11 (hidrol.; pop.) v. Puhoi. Şiroi1. Şuvoi1. Torent. 2 (meteor.; reg.) v. Furtună. Oraj. Vifor. Vijelie. II (jur.; înv.) v. Poprire. Sechestru. zăpor2 s.n. (reg.) I (med.) 1 v. Scarlatină. 2 v. Pojar. Rujeolă. 2 v. Variolă. II v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, zăpreâlă s.f. (reg.) 1 (med.) v. Anurie. 2 (med., med. vet.) v. Retenţie. 3 (med., med. vet.)y. Retenţie de urină. Retenţie urinară, zăprîre s.f. (reg.) 1 (med.) v. Anurie. 2 (med., med. vet.) v. Retenţie de urină. Retenţie urinară. zăpsi'vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indicâ fiinţe) v. Prinde. Surprinde. 2 v. Constata. înţelege. Observa. Pricepe. Remarca. Sesiza. Vedea. zăpuc1 s.m. (zool.; reg.) năpuc,repuc. Zâpucul este ultimul purcel fătat. zăpuc2 s.n. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Nşjbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. zăpuşeălă s.f. (meteor.) arşiţă, caniculă, călduri (v. căldură), dogoare, dogoreală, fierbinţeală, înăbuşeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, torpoare, arsură, înăduşeală, vipie, <înv. şi reg.> pălire2, arsoare, buhoare, cabuşală, cocăt, crăpăt, damf, dogo-rime, friptoare, hăbuc2, hăbuceală, japsă, lipăr, năplai, năplăială, pâclă, prepăt, prigoare, pripeală, puhăială, sorişte, ştrapaţ, zăpuc2, <înv.> ars1, pripec, cuptor, jar, văpaie. A plecat la munte pentru a scăpa de zăpuşeala verii. zăpuşi vb. IV. intr. (pop.; despre soare, foc etc.) v. Arde. Dogori. Frige. Pârjoli, zăpuşit, -ă adj. (pop.) 1 (despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) v. Arzător. Canicular. Dogoritor. Fervid. Fierbinte. Torid. Tropical. 2 (mai ales despre căldură) v. înăbuşitor. Mocnit. Sufocant. zăpuşitor, -oâre adj. (pop.; despre zile, momente ale zilei, vreme, anotimpuri, surse de căldură etc.) v. Arzător. Canicular. Dogoritor. Fervid. Fierbinte. Torid. Tropical, zărânie s.f. (mai ales în constr. neg.; reg.) v. Ţipenie. zărâr1 s.m. (reg.) v. Mulgător. zărăr2 s.n. (tehn.; la uşi, sertare etc.; reg.) v. Broască. zărătfe s.f. (fin.; înv.) v. Cămătărie, zărăsti vb. IV. refl. (reg.; despre oameni) v. încurca. Pierde. Rătăci, zăreâţă s.f. (reg.) 1 v. Dinamism. Energie. Forţă. Impetuozitate. Potenţă. Potenţial. Putere. Robusteţe. Tărie. Vigoare. Vitalitate. Vivacitate. Vlagă. 2 v. Ascendent. Autoritate. Consideraţie. Influenţă1. înrâurire. Prestigiu. Reputaţie. Respect. Stimă. Trecere. Vază1, zărgân s.m. (iht.) Belone euxinv, ştiucă-de-ma-re, ţipar-de-mare. zărgheâlă s.f. (psih.; pop.) v. Alienare. Alienare mintali Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie, zărghenie s.f. (psih.; reg.) v. Alienare. Alienare mintală. Alienaţie. Alienaţie mintală. Boală de nervi. Boală mintală. Boală nervoasă. Demenţă. Nebunie, zărghi vb. IV. refl. (psih.; pop.; despre oameni) v. Aliena. înnebuni. Sminti, zărghit, -ă adj., s.m., s.f. (pop.) 1 adj., s.m., s.f. (psih.) v. Alienat. Dement. Descreierat, înnebunit. Nebun. Smintit. 2 adj. (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit Anapoda. Bezmetic. Nebun. Smintit. Zănatic. Zăpăcit, zări vb. IV. 1 tr. (compl. indicâ fiinţe, obiecte, elemente ale naturii etc.) a ochi2, a observa, a vedea, a afla, a văi, a gini. A intrat în sală fără să-l zărească cineva. Printre nori a zărit Luceafărul-de-Seară. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică fiinţe, obiecte etc.) a (se) vedea. L-a zărit printre spectatorii din sală. Turla catedralei se zăreşte în depărtare. 3 refl. (despre oameni) a apărea, a se arăta, a se ivi, a se vedea, ă spunta. Nu se mai zăreşte pe la întrunirile noastre. 4 tr. (compl. indică stări, fenomene, însuşiri, atitudini, manifestări ale oamenilor etc.) a apercepe, a observa, a percepe, a remarca, a reţine, a sesiza, a surprinde, a vedea, <înv. şi pop.> a însemna, <înv.> a descoperi, a privi. Era atât de distrat, încât nu a zărit noul look al fetei. 5 refl. unipers. a se afla, a se găsi, a se întâlni, a se vedea, a se pomeni. Aşa ceva nu se mai zăreşte. 6 intr. (pop.; despre aştri, surse de lumină etc.) v. Luci. Lumina. Străluci. zărpălătic, -ă adj. (reg.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. zărzărâş s.m. (bot.) zărzărel. zărzărel s.m. (bot.) zărzăraş. zăsti'mp s.n. (înv.) v. Epocă. Interval. Perioadă. Răstimp. Spaţiu. Timp. Vreme, zăticneâlă s.f. (pop.) v. Conturbare. Deranj. Deranjare. Importunare. Incomodare. Inoportunitate. Jenare. Neoportunitate. Stânjeneală. Stânjenire. Stingherire. Supărare. Tulburare. zăticni vb. IV. 1 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna. încurca. Jena. Stânjeni. Stingheri. Supăra. Tulbura. 2 tr., refl. (înv. şi reg.)y. întrerupe. Opri. zăticm're s.f. (pop.) v. Conturbare. Deranj. Deranjare. Importunare. Incomodare. Inoportunitate. Jenare. Neoportunitate. Stânjeneală. Stânjenire. Stingherire. Supărare. Tulburare. zăticnit, -ă adj. (pop.; despre oameni) v. Conturbat. Deranjat. Importunat. Incomodat. încurcat2. Stânjenit. Stingherit. Tulburat, zăton s.n. (pese.; reg.) v. Ostreţ. zător s.n. (anat.; reg.) 1 (la mamifere) v. Mamelă. Uger. 2 (la femei; deprec.) v. Mamelă. Piept. Sân. zău interj. 1 (întăreşte o afirmaţie sau o negaţie) zăuc! Trebuie să plec în câteva minute, zău, trebuie sâ plec. Nu mai pot sâ continui astfel, zău, nu mai pot. 2 (întăreşte sau garantează o afirmaţie) serios!, parol! - Este adevărat că ai obţinut o bursă în străinătate? - Zău! zăuc interj. (întăreşte o afirmaţie sau o negaţie; reg.) v. Zău! zăuitâ vb. I. (reg.) 1 tr. v. Scăpa. Uita. 2 refl. (despre oameni) v. Privi. Uita. Vedea, zăuituc, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Uituc, zăurdi vb.IV. refl. (reg.; despre lapte) v. Brânzi. Tăia. zăvăcustă s.f. (bot.; reg.) v. Tătăneâsă (Symphytum officinale). zăveăză s.f. 1 (la stână; reg.) atâmătoa-re, zăvodar. în zăvează îşi pun ciobanii hainele şi rufele la uscat. 2 (ind. text.; înv.) v. Perdea. zăvelcă s.f. (înv. şi pop.) v. Catrinţă. Fotă. zăvod s.m. (zool.) dulău, pugleu,puşlău, zăblău, <înv.> samson. Zăvozii de la stână s-au repezit la cei doi străini. zăvodâr s.m. (la stână; reg.) atâmătoa-re, zăvează. zăvoi |2084 zăvoi s.n. (bot) luncă, tufareag. Fetele se duc în zăvoi să culeagă toporaşi. zăvor s.n 1 (tehn.) ivăr, încuietoare, limbă, rătez, zar2, chepeng, fargătău, reză, riglă2, şuber, trăgător, ţaglă, <înv.> încu-ietură. Trage zăvorul de la poartă şi iese în drum. 2 (tehn.; la car, la căruţă sau la sanie) opritoare, piedică, lanţ, mârtan, proptea, şurlău, târşă1. Zăvorul frânează una dintre roţi sau tălpi când vehiculul merge la vale. 3 (lapl. zăvoare;pop.) v. Cătuşe (v. cătuşă). Fiare (v.fier). Lanţuri (v. lanţ). 4 (reg.) corlată1, dulap1, răzlog1. Zăvoarele sunt folosite la îngrădituri. 5 (tehn.; la moară; reg.) v. Capră. Cumpănă. 6 (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. întinzător. întorcător. Slobozitor. 7 (reg.) v. Leaţ. Şipcă1. Zăbrea, zăvorâre s.f. (în opoz. cu „descuiere”) ferecare, închidere, încuiat1, încuiere, zăvorât1. Este recomandată zăvorârea porţilor caselor pe timp de noapte. zăvorât1 s.n. (în opoz. cu „descuiere”) ferecare, închidere, încuiat1, încuiere, zăvorâre. zăvorât2, -ă adj. (în opoz. cu „descuiat”; despre uşi, porţi etc. sau,p. ext., despre încăperi, locuinţe, instituţii) ferecat2, închis, încuiat2, pecetluit2. Noaptea, poarta zăvorâtă este o siguranţă pentru casă. zăvori vb. IV. tr. 1 (în opoz. cu „a descuia”; compl. indică uşi, porţi etc. sau, p. ext., încăperi, locuinţe, instituţii) a fereca, a închide, a încuia, <înv. şi reg.> a pecetlui. A zăvorât poarta casei. Şi-a zăvorât apartamentul şi a plecat în concediu. 2 (jur.; pop.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera, închide. întemniţa. Reţine, zâmbăreţ, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Surâzător. Zâmbăreţ. Zâmbitor. zâmbăreţ, -eâţă adj. (despre oameni sau despre faţa lor) surâzător, zâmbitor, zâmbind, <înv.> surâzând, zâmbăreţ, zâmbit. Este o persoană care nu se supără niciodată, care este mereu amabilă şi zâmbăreaţă. zâmbâc s.n. (reg.) v. Capriciu. Chef. Fandoseală. Fandosire. Fantezie. Fason. Maimuţăreală. Maimuţărie. Moft. Naz. Poftă. Prosteală1. Toană1. zâmbet s.n. surâs, zâmbire, <înv.> surâdere, zâmbitură. Are un zâmbet fermecător. zâmbi vb. IV. intr. I (despre oameni) a surâde, a râde. Povestirile lui o făceau să zâmbească. Zâmbeşte ironic auzindu-i elucubraţiile. II fig. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a conveni, a plăcea, a prefera, a surâde. îi zâmbeşte să stea în camera cu vederea spre mare. 2 (constr. cu un pron. pers. în dat.) a surâde, a râde. Norocul i-a zâmbit pentru câţiva ani. 3 (despre surse de lumină) a eclata, a lumina, a scânteia, a sclipi, a străluci. Farul zâmbeşte în noapte. Candelabre zâmbesc în salon. 4 (despre aştri, surse de lumină etc.) a luci, a lumina, a străluci. Soarele zâmbeşte pe cer. Luna zâmbeşte în fereastră. 5 (despre fenomene luminoase) a apărea, a se arăta, a se ivi, a miji, a răsări1. Ceaţa nu s-a împrăştiat deşi au zâmbit zorii. zâmbind, -ă adj. (astăzi rar; despre oameni sau despre faţa lor) v. Surâzător. Zâmbăreţ. Zâmbitor. zâmbire s.f. surâs, zâmbet, <înv.> surâdere, zâmbitură. zâmbit, -ă adj. (înv.; despre oameni sau despre faţa lor) v. Surâzător. Zâmbăreţ. Zâmbitor. zâmbitor, -oâre adj. (despre oameni sau despre faţa lor) surâzător, zâmbăreţ, zâmbind, <înv.> surâzând, zâmbăreţ, zâmbit. zâmbitură s.f. (înv.) v. Surâs. Zâmbet. Zâmbire. zâmblă s.f. (bot; reg.) v. Lobodă-de-drumuri. Lobodă-lucitoare (Atriplex nitens). zâmboc s.n. (pese.; reg.) v. Limbă. Ureche, zâmbre s.f. pl. (med. vet.; mai ales la cai) şoricei (v. şoricel). Calul bolnav de zâmbre are ulceraţii dureroase în cerul gurii şi gingiile inflamate. zâmbroâică s.f. (zool; rar) <înv.> zâmbroaie. Zâmbroaica este femela zimbrului. zâmbroăie s.f. (zool; înv.) v. Zâmbroâică. zâmbru s.m. (bot) Pinus cembra; pin, pin-de-munte, zimbrel, zimbrişor. zân s.m. (în relig. politeiste; înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. zână s.f. 1 (mitol. pop.; mai ales în basme; şi zână măiastră) crăiasă, fee, măiastră (v. măiestru), vâlvă, săiastră. Este frumoasă ca o zână din poveşti. 2 (lapl; mitol pop.; pop.) zâne măiestre v. Ursitoare (v. ursitor). 3 (la pi, zâne; mitol. pop.; reg.; şi zâne măiestre) v. Drăgaice (v. drăgaică). Iele. Joimăriţe (v. joimăriţă). 4 (în relig. politeiste; înv.) v. Zeiţă. 5 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). zângălâu s.n. (reg.) v. Clopoţel, zârnă s.f. (bot) 1 Solanum nigrum; lăsnicior, bobiţe (v. bobiţă), buruiană-dulce, moartea-porcilor (v. moarte), morea, pătlăgea, poama-câinelui (v. poamă), strugur-câinesc, strugurul-câinelui (v. strugure), turbare, turbarea-câinelui (v. turbare), turbăciunea-câi-nelui (v. turbăciune), umbra-nopţii (v. umbră), viţa-corcilor (v. viţă), viţa-evreilor (v. viţă), viţa-evreului (v. viţă), zâmotă, <înv.> palison, solan. 2 Solanum dulcamara; lăsnicior, lesnicioasă (v. lesnicios), buruiană-de-da-lac, iarbă-lesnicioasă, limbricar, lozincă2, pătlăgică-de-dalac, poama-câinelui (v. poamă), pomuşoară, umbra-nopţii (v. umbră), via-evreului (v. vie), viţa-corcilor (v. viţă), viţa-evreilor (v. viţă), viţa-evreului (v. viţă). 3 (reg.) v. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvu-lus arvensis). zârm' vb. IV. refl. (înv.) 1 (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) v. Atrofia. Chirci. Degenera. închirci. Pipernici. Zgârci2. 2 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Fana. îngălbeni. Muri. Ofili. Păli2. Pieri. Trece. Usca. Veşteji. zârnit, -ă adj. (înv.) 1 (mai ales despre plante sau părţi ale lor) v. Atrofiat. Chircit. Degenerat închircit Nedezvoltat Pipernicit Pirpiriu. Plăpând. Pricăjit. Prizărit. 2 (despre plante, părţi ale lor, vegetaţie) v. Clorotic. Fanat. Galben. îngălbenit. Ofilit. Pălit2. Trecut2. Uscat2. Veşted. Veştejit, zârnoâică s.f. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi reg.) v. Babă. Strigoâică1. Vrăjitoare (v. vrăjitor). zârnotă s.f. (bot.; reg.) v. Lăsnicior. Zârnă (Solanum nigrum). zâzănie s.f. 11 altercaţie, animozitate, ceartă, conflict, contenţiune, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, încontrare, învrăjbire, litigiu, neînţelegere, vrajbă1, dezbin, <înv. şi pop.> price, pricină, sfadă, toi2, bălăcăreală, bălăcărie, cârcotă, dihonie, garagaţă, râcă, borboase, câră1, harţă, larmă, caterincă, controversă, cuvânt, <înv. şi reg.> holcă, pricaz1, scârbă, zurbavă, bucluc, cârşenie, cioro-bor, dârdoră, hâcă, hâră1, hârţoală, hoandră, năvârneală, poancă(v. ponc), poară, roanţă, sâmbră, sfadălie, şcort, tărbacă, zoală, <înv.> certare, despărţire, dezunie, dezunire, dezuni-une, gâlcevire, împerechere, împoncişare, împutăciune, judeţ, neaşezare, neîngăduinţă, nepăciuire, netocmeală, netocmire, neunire, pacoste, pâră, peripiscă, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, scandal, sfară2, sfadire, sminteală, voroavă, zavistie, zurba, diaforă, filonichie, ciocnire, coliziune, duel, fricţiune, război1, scizură, frecătură, cociorvă, înfurcitură, ţesală, carambol, frecuş, meci1, răfuială, mârlăiţă. Banii erau un motiv de zâzanie între cei doi parteneri de afaceri. 2 animozitate, discordie, duşmănie, hainie, inamiciţie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură1, vrajbă1, vrăjmăşie, <înv. şi pop.> price, vrăjbire, dihonie, supărare, alean, pică1, <înv. şi reg.> ceartă, giloşag, pizmă, pizmuire, scârbă, poxie, urâciune, <înv.> mozavirie, neprietenie, oţărâtură, patos, scandal, sfadă, vrăjbie, odiu, rancoare, racilă, covăseală, inamicie. între ei este o zâzanie veche. II (bot.; în forma zizanie) 1 Lolium perenne, raigras, raigras-en-glezesc, grâuşor, iarbă-de-ţelină, iarbă-en-glezească, neghină, obsigă, odos, pir, sălbăţie. 2 Agrostemma githago; barba-împăratului (v. barbă), năgară, neghină, mălură, <înv. şi reg.> plevilă2, iarba-vântului (v. iarbă), mazăre-sălbatică, negreaţă, trei-fraţi-pătaţi, turiţă, ţârţăriţă, <înv.> pleavă. 3 (reg.) v. Obsigă (Bromus secalinus). 4 (reg.) v. Ovăz-sălbatic (Avenafatua). 5 (reg.) v. Sălbăţie (Lolium temulentum). 6 (înv.) v. Bălărie. Buruiană. Iarbă. Ierbărie. zâzâi vb. IV. intr. (despre unele insecte zburătoare) a bâzâi, a zbâmâi, a zumzăi, 2085| zbârcitură a susura, a ţânţăni, a zumbăi, a zvoni, <înv. şi pop.> a vâjâi, a bombăni, a zuzui, a bondăni, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a zuăi, a bornăi, a mormăi1, a ninii2, a ujui, a vui. Albinele zâzie în prisacă. zâzâi't s.n. bâzâială, bâzâire, bâzâit1, bâzâitură, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâit, zbârnâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbâm, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. Stă întins pe iarbă, ascultând zâzâitul albinelor. zbâncă s.f. {med.; reg.) v. Ventuză, zbanghi'u, -i'e (şpanchi'u, -i'e) adj., adv. (pop.) I adj. 1 (despre ochi, privire sau, p. ext., despre oameni) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strabic. 2 (despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. II adv. (modal; în legătură cu vb. „a se uita”, „a privi”, „a căutan) v. Cruciş. încrucişat. Pieziş. Saşiu. Strâmb. zbanţ s.n. (med.; reg.) v. Ventuză, zbâte vb. III. I refl. 1 (despre fiinţe) a se zvârcoli, <înv. şi reg.> a se vârcoli. Calul căzut în mlaştină se zbătea ca sâ iasă la mal. 2 (despre fiinţe) a se smuci, a zvâcni, a se zbici4. Se zbate, vrând să scape din legături. Câinele se zbate în lesă. 3 (despre fiinţe) a se perpeli, a se zbuciuma, a se zvârcoli, a se vânzoli. S-a zbătut mult timp în pat până a adormit. 4 (despre fiinţe) a se foi, a se frământa, a se perpeli, a se răsuci, a se suci2, a se zbuciuma, a se zvârcoli, a se vânzoli, a se bate, <înv. şi reg.> a se ticăi2, a se’ scârciumi, a se vârpăli. Toată noaptea s-a zbătut în aşternut din cauza coşmarurilor pe care le-a avut. 5 (fiziol.; despre inimă) a bate, a palpita, a pulsa, a tăcăi, a ticăi, a tresări, a zvâcni, a zvâcâi, a bâcâi, a tâcâti, a resălta. Inima a început să i se zbată cu putere din cauza emoţiei. 6 (fiziol.; despre pleoape) a se bate, a zvâcni. I se zbate pleoapa dreaptă. I11 refl. (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a clocoti, a se dezlănţui, a se frământa, a fremăta, a se învălura, a se învolbura, a se tulbura, a se zbuciuma, a se burduşi, <înv. şi reg.> a se sălbătici, a sălta, <înv.> a se desface, a fierbe, /n fc'mptt/furtunii marea se zbate cu furie. 2 refl., tr. a (se) învârteji, a (se) învolbura, a (se) învâltori, a (se) vârtejui, <înv. şi reg.> a se vâltura, a (se) volbura, a (se) învoalbe, <înv.> a (se) vârteji. Ape/e repezi ale fluviului se zbat. Crivăţul spulbera şi zbătea zăpada. III fig. (despre oameni) 1 refl. a se chinui, a se frământa, a se zbuciuma, a se consuma2, a se măcina, a se mânca, a se mistui, a se pârjoli, a se sfărâma, a se prăji, a se prigori, a se sfârlogi, a se dezbate1. Umilit de eşec, se zbate în tăcere. 2 refl. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se cşssteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbuciuma, a se sfărâmă, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se zbate de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. 3 refl. a se agita, a se frământa, a se îngrijora, a se nelinişti, a se precipita, a se zbuciuma, a se lupta, a se suci2, a se zvârcoli. Se zbate mult înaintea afişării rezultatului concursului. 4 refl. recipr. (înv. şi reg.; despre oameni) v. Târgui. Tocmi. zbatere s.f. 11 zvârcoleală, zvârcolire, zvâr-colitură. Văzând zbaterea calului căzut în mlaştină, câţiva oameni au făcut tot posibilul pentru a-l scoate la mal. 2 zbuciumare, zvârcolire, zbătaie, vânzo-lire, zvârcoleală, zvârcolitură, vânzoli-re, <înv.> zbuciumătură, zvârcoală, zvârcolit. Zbaterile bolnavului au încetat după ce i s-a făcut un calmant. 3 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tre-săritură, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsă-ritură, săltare. Tăcerea era atât de adâncă, încât i se auzeau zbaterile inimii. I11 agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbucium, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vrea-vă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte zbaterea mării. 2 învârtejire, învolburare, vârtejuire, <înv. şi reg.> vol-burare, <înv.> vârtejire. Zbaterea apelor fluviului este ameninţătoare. III fig. 1 chin, frământare, zbucium, zbuciumare, foc, iad, măcinare, rană, vârtej, val. Moartea mamei i-a provocat o mare zbatere sufletească. 2 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucium, zbuciumare, sudoare. Cea mai mare artă este să ştii să faci binele cu cât mai puţină zbatere. 3 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de zbatere interioară din cauza neajunsurilor vieţii. zbăngăm vb. IV. intr. (reg.; despre strune, corzi etc.) v. Vibra. Zbârnâi. zbătaie s.f. (rar) v. Zbatere. Zbuciumare. Zvârcolire. zbătutf vb. IV. tr. (reg.; compl. indică pământ, zăpadă, materii pulverulente, granulare sau poroase etc.) v. Bate. Bătători. Bătuci. Compacta. îndesa. Presa. Tasâ. zbângă s.f. (reg.) 1 (j. de copii) v. Duruitoare. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbâmâ-itoare (v. zbâmâitor). 2 v. Praştie, zbângăi vb. IV. intr. (reg.; despre strune, corzi etc.) v. Vibra. Zbârnâi. zbângăitoâre s.f. (reg.) 1 (j. de copii) v. Duruitoare. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbârnâitoare (v. zbâmâitor). 2 v. Praştie. zbânţ s.n. (reg.) 1 v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie. 2 v. Hâr-joană. Hârjoneală. Hârjonire. Zbenguială, zbânţui vb. IV. refl. (pop.; mai ales despre copii sau despre puii de animale) v. Zbengui. Zburda. zbânţuiâlă s.f. (pop.) v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie, zbânţuire s.f. (pop.) v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie. zbânţuit1 s.n. (pop.) v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie. zbânţuit2, -ă adj. (pop.; despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. zbânţuitori s.m. pl. (bot.; reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zore-le-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). zbânţuitură s.f. (pop.) v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie, zbârceâlă s.f. (anat.; înv. şi reg.) v. Crestătură. Creţ. Cută. Dungă. încreţire. încreţitură. Rid. Zbârcitură. zbârci1 s.n. (anat.; înv. şi reg.) v. Crestătură. Creţ. Cută. Dungă. încreţire. încreţitură. Rid. Zbârcitură. zbârcP vb. IV. 1 refl., tr. (sub. sau compl. indicâ pielea, faţa, fruntea oamenilor ori, p. ext., părţi ale corpului lor) a (se) cuta, a (se) încreţi, a (se) rida, a se ratatina, a se şănţui, a se îngurzi, a se pomăi, a se pomi, a se pomisi, a se pungi, a se sfârlogi, a (se) boţi, a (se) brăzda, a (se) smochini, a (se) stafidi. înaintând în vârstă, obrazul i s-a zbârcit. 1 s-a zbârcit fruntea din cauză că stă tot timpul încruntat. Bătrâneţea i-a zbârcit chipul. Mâinile care i s-au zbârcit îi trădează anii. 2 refl. (despre coaja unor fructe sau, p. ext., despre unele fructe) a se încreţi, a se ciuci, a se puşcăvi. Coaja merelor s-a zbârcit. Lămâile s-au zbârcit din cauza uscăciunii. zbârciog s.m. (bot.) 1 Morchella esculenta; ciuciulete, burete-de-bubă, pită, popă1, pup3.2 zbârciogi-graşi = Gyromitra esculenta; pâinişoare (v. pâinişoară), pupi (v.pup3). zbârciogos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit, zbârdre s.f. cutare2, încreţire, ridare, smochinire, stafidire. Zbârcirea pielii obrazului este consecinţa înaintării în vârstă. zbârcit, -ă adj. 1 (despre pielea, faţa, fruntea oamenilor sau, p. ext., despre părţi ale corpului lor) crestat, creţ, cutat, încreţit, ridat, <înv. şi reg.> ghiuzit, îngurzit, pomăit, pungit, boţit, brăzdat, smochinit, stafidit, papacioc. Bătrâna are obrazul zbârcit. Mâinile zbârcite îi trădează vârsta. 2 (bot.; despre organe ale plantelor) corugat, cutat, încreţit. zbârcitură s.f. (anat.) crestătură, creţ, cută, dungă, încreţire, încreţitură, rid, şanţ1, <înv. şi reg.> zbârceâlă, zbârci1, încreţea-lă, ranţ, răvaş, vârstă2, boţitură, brazdă, pârâuţ. Bătrâna are o faţă plină de zbârcituri. zbârli zbârli vb. IV. 11 tr., refl. (compl sau sub. indică pârul, barba, penele) a (se) ciufuli, a (se) burzului, a (se) zborşi, a (se) ciufului, a (se) sperii, a (se) străfloca. Vântul i-a zbârlit părul. Penele găinilor s-au zbârlit din cauza furtunii. 2 refl. (despre animale sau păsări) a se zborşi. Când te apropii, cloşca se zbârleşte, apărându-şi puii. 3 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre pârul oamenilor sau al animalelor) a se ridica, a se arici2, a se scula. La vederea câinelui, pisicii i s-a zbârlit pârul de frică. 4 refl. (despre penele păsărilor sau, p. ext., despre păsări) a se înfoia, a se răsfira, a se umfla, a se sperii, a se străfloca. Penele păunului s-au zbârlit. Vrăbiuţa s-a zbârlit. 5 tr., refl. (fam.; glum.; compl. sau sub. indică suprafaţa apelor) v. Cuta. încreţi. Ondula. Tremura. Undui. II fig. (fam.) 1 refl. (despre oameni) v. Supăra. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. Aprinde. înăl-băstri. încălzi. înfierbânta. înfuria. învineţi, învrăjbi. Mânia. Turba. 3 refl. (despre vreme) v. Deochea. închide. înrăutăţi. Mohorî. Posomori. Strica. Tulbura. Urâţi, zbârh're s.f. 1 ciufuleală, ciufulire, zbârlitură, aricire. Foloseşte fixativ pentru a preveni zbârlirea pârului. 2 fig. (fam.) v. înrăutăţire. Stricare, zbârlit, -ă adj. 11 (despre păr, barbă, pene) ciufulit, deranjat, nearanjat, neîngrijit, vâlvoi, hirsut, burzuluit, burzuiat, smuls2, zborşit, ciupos, străflocat, aricit2, borz, borzos, buhos, buhuiat, cioturos, ciuş, dezmăţat, dupuros, smocăit, smulturit, sperlă, sperlit, vâlvoiat, zbârlog, sălbatic. Are părul zbârlit din cauza vântului. 2 (despre pâr sau, p.ext., despre oameni) ciufulit, despletit2, nepieptănat, smuls2. Grăbită, o fată zbârlită a ieşit din casă, uitând să-şi aranjeze pârul. 3 (mai ales despre penele păsărilor) înfoiat, răsfirat, umflat, ciuş. Păunul are penele zbârlite. 4 (fiziol.; arg.; despre funcţii, organe etc.) v. Excitat. II fig. (fam.) 1 (despre oameni) v. Supărat. Turgit. 2 (mai ales despre oameni) v. Furios. îndârjit, înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Negru. Obstinat. Pornit. Turbat. 3 (în opoz. cu „frumos’) despre vreme) v. Fumuriu. Infam. închis. înrăutăţit. Mohorât. Posomorât. Stricat. Urât2. zbârlitură s.f. (fam.) v. Ciufuleală. Ciufulire. Zbârlire. zbârlog adj. invar, (despre păr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. zbârn s.n. (pop.) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbâmâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, zbârnă s.f. (jur.; arg.) v. Arest. Carceră, închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, zbâmâi vb. IV. I intr. 1 (despre unele insecte zburătoare) a bâzâi, a zâzâi, a zumzăi, a susura, a ţânţăni, a zumbăi, a zvoni, <înv. şi pop.> a vâjâi, a bombăni, a zuzui, a bondăni, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a zuăi, a bornăi, a mormăi1, a ninii2, a ujui, a vui. Albinele zbârnâie în prisacă. 2 (despre sonerii, telefoane, ceasuri etc.) a suna, a ţârâi1, a zurui. Telefonul zbârnâie prelung. Nu a auzit când a zbârnâit ceasul. 3 (despre strune, corzi etc.) a vibra, a zbăngăni, a zbângăi. Strunele contrabasului zbâmâiau în tăcerea nopţii. 4 (rar; despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera.^fiui. Urla. Vâjâi. Vui. II fig. 1 tr. (despre oameni; compl indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a murmura, a molfai, a boncăi, a boncălui, a bârâi, a bondăni, a mârâi. Zbârnâie ceva, fără a se înţelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce zbârnâie copilul. 2 tr. (reg.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. înjura. Ocărî. Sataniza. zbârnâiâlă s.f. bâzâială, bâzâire, bâzâit1, bâzâitură, zâzâit, zbârnâire, zbâmâit, zbârnâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbârn, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. Stă întins pe iarbă, ascultând zbârnâiala albinelor. zbârnâire s.f. bâzâială, bâzâire, bâzâit1, bâzâitură, zâzâit, zbârnâială, zbâmâit, zbârnâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbârn, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. zbârnâit s.n. 1 bâzâială, bâzâire, bâzâit, bâzâitură, zâzâit, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbârn, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. 2 ţârâit, ţârâitură. chirăit. Zbârnâitul telefonului este strident. 3 vibrare, vibraţie. în tăcerea nopţii se aude zbârnâitul strunelor contrabasului. zbârnâitor, -oâre adj., s.f. I adj. (despre unele insecte zburătoare) bâzâitor, zumzăitor, zumzuitor, zuzuitor, bornă-itor. Ţânţarii zbârnâitori au intrat în camerele luminate. II s.f. 1 (j. de copii) duru-itoare, morişcă, scârţâitoare (v. scârţâitor), hârâitoare, moară, pârâitoare, turuitoare, vâjâitoare (v. vâjâitor), vântu-rătoare (v. vânturător), zbângă, zbângăitoa-re, zbârnel, zbârnoaie (v. zbâmoi), zvârdină, <înv.> sfârlitoare. Zbârnâitoarea se confecţionează din tablă, scândură, hârtie în forma aripilor sau a roţii unei mori, care se învârtesc în bătaia vântului ori cu mâna, producând un sunet caracteristic. 2 (j. de copii; şi, pop., zbărnâitoare de gândac) morişcă, scârţâitoare (v. scârţâitor), sfârâitoare, sfârlează. Zbârnâitoarea este făcută dintr-un cărăbuş (sau dintr-o altă insectă care face zgomot când zboară) imo- |2086 bilizat cu un ac şi lăsat să zbârnâie în aer prin bătaia aripilor. 3 morişcă, pârâitoare, scârţâitoare (v. scârţâitor), sperietoare (v. sperietor), turuitoare. Zbârnâitoarea imită aripile unei mori de vânt, fiind folosită pentru a speria păsările în livezi, pe ogoare sau pe acoperişul caselor. 4 (la zmeul de hârtie) vâjâitoare (v. vâjâitor), pârâitoare, zvârnaică. Zbârnâitoarea este o fâşie de hârtie fixată de partea de sus a zmeului, care vibrează în bătaia vântului. zbârnâitură s.f. bâzâială, bâzâire, bâzâit, bâzâitură, zâzâit, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâit, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbârn, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. zbârnel s.n. (j. de copii; reg.) v. Duruitoare. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbâmâ-itoare (v. zbârnâitor). zbârnoi,-oâie s.m., s.f. (reg.) 1 s.m. (entom.) v. Bărzăun. Gărgăun (Vespa crabro). 2 s.f. (j. de copii) v. Duruitoare. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbâmâitoare (v. zbârnâitor). zbeâ vb. II. tr. (înv.; despre sugari sau despre puii de mamifere; compl. indică lapte, biberoane etc.) v. Suge. zbeg s.n. (înv. şi reg.) 1 v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfotă. Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. 2 (bot.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş. zbeng s.n. (reg.) v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie, zbenghi s.n. (anat.; arg.) v. Clitoris, zbengui' vb. IV. 1 refl. (mai ales despre copii sau despre puii de animale) a zburda, a zburdălnici, <înv. şi pop.> a buieci, a se zbânţui, a se zbihui, a se zburătăci, <înv.> a se zglobi. Mieii se zbenguie pe imaş. 2 refl. recipr. (despre oameni, în special despre copii) a se hârjoni, a se cârnosi, a se hlizi, a se mocicoli. Băieţii se zbenguie prin curte. zbenguiâlă s.f. 1 joacă, joc, zbenguire, zbenguit1, zburdălnicie, zburătăcire, zburdare, zburdat1, zbânţuială, zbânţu-ire, zbânţuit1, zbânţuitură, jocot, zbânţ, zbeng, zbereguială, zbereng, zburdă. în grădiniţe, zbenguiala copiilor este supravegheată de educatoare. 2 hârjoană, hârjoneală, hârjo-nire, zbânţ. Copiii nu mai încetează cu zbenguiala. zbenguire s.f. joacă, joc, zbenguială, zbenguit1, zburdălnicie, zburătăcire, zburdare, zburdat1, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit1, zbânţuitură, jocot, zbânţ, zbeng, zbereguială, zbereng, zburdă. zbenguit1 s.n. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zburdălnicie, zburătăcire, zburdare, 2087| zbuciuma zburdat1, zbânţuială, zbânţuire, zbânţuit1, zbânţuitură, jocot, zbânţ, zbeng, zbereguială, zbereng, zburdă. zbenguit2, -ă adj. (despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprinţar, vioi, zăpăcit, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de zbenguit zbereguială s.f. (reg.) v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie, zbereng s.n. (reg.) v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie. zbiceălă1 s.f. (rar) v. Uscare. Uscat1. Zvânta-re. Zvântat1. zbiceălă2 s.f. (reg.) v. Smuceală. Smucire. Smucit1. Smucitură. zbicer s.m. (în jocul căluşarilor, reg.) v. Mutul (v. mut). Mutulică. zbici1 s.n. (înv. şi reg.) v. Bici. Biciuşcă. zbici2 s.n. (reg.; de obicei constr. cu vb. „a da”) v. Ghiont Izbitură. îmbrânceală. îmbrân-citură. împinsătură. zbicP vb. IV. refl., tr. (înv. şi pop.; sub. sau compl. indicâ obiecte, materiale etc. umede) v. Usca. Zvânta. zbici4 vb. IV. 1 refl. (reg.; despre fiinţe) v. Smuci. Zbate. 2 tr. (înv.) v. Biciui. Şfichiui. zbicire s.f. (înv. şi pop.) v. Uscare. Uscat1. Zvâritare. Zvântat1. zbicit1 s.n. (înv. şi pop.) v. Uscare. Uscat1. Zvântare. Zvântat1. zbicit2, -ă adj. (înv. şi pop.; despre obiecte, materiale etc. umede) v. Uscat2. Zvântat2. zbiciui'vb. IV. tr. (reg.) v. Biciui. Şfichiui. zbiciulă1 vb. I. tr. (înv. şi reg.) 1 v. Biciui. Şfichiui. 2 (compl. indică fiinţe) v. Clătina. Scutura. Zgâlţâi. Zgudui. zbiciulă2 vb. I. refl., tr. (înv. şi reg.; sub. sau compl. indică obiecte, materiale etc. umede) v. Usca. Zvânta. zbiciulăt, -ă adj. (înv. şi reg.; despre obiecte, materiale etc. umede) v. Uscat2. Zvântat2. zbiciuşcă s.f. (reg.) v. Biciuşcă. Cravaşă. zbieră vb. I. intr. I (despre oameni) 1 a striga, a ţipa1, a urla, a clama, a vuieta, a tuna, a băuna, a chirăi, <înv. şi reg.> a olălăi, a toi3, a bornăi, a stricni2, a tololoi2, <înv.> a chema, a mugi, a rage. Manifestanţii, cu cât se apropiau de palat, cu atât zbierau mai tare. 2 a răcni1, a striga, a ţipa1, a urla, a bornăi, a otătăi, a puhăi, a răncoti, a ţipoti, a ţipui, a ţipuri, a ţivli, a rage, a se sparge. Jucându-se, copiii zbiară aşa de tare, încât nimeni nu se poate odihni. Zbiară de durere când este atins la piciorul lovit. 3 a răcni1, a striga, a ţipa1, a urla, a vocifera, a trâmbiţa. Enervat din cauza gălăgiei din sală, zbiară, ameninţă, bate cu pumnul în masă. 4 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) a răcni1, a se răsţjL, a striga, a ţipa1, a urla, a se bursuca, a se burzului, a se stropşi, a se coţobăni, a se oţărî, a se răţoi, a se zborşi, a se zmei, <înv. şi reg.> a se răpşti, a se coţofani, a hropsi, a se născocorî, a se otătăi, a se răboli, a se răboţoi, a se răcămăţi, a se răgădui1, a răncăni, a se răscocora, a se războti, a se rocoboi, a se scârbi, a se screme, a se sumuţa, a truşni, a truştui, <înv.> a se îngurguţa, a marecuvânta, a râcăi1, a se aspri. Tata zbiară la copii fără niciun motiv. Adesea se înfuria şi zbiera la ea. I11 (despre animale şi păsări) a striga, a ţipa1, a ţulăi. Caii zbiară pe pajişte. Se spune că, atunci când ţarca zbiară, îţi vor veni musafiri. 2 (despre unele animale cornute mari) a mugi, a rage, <înv. şi pop.> a răcni, a băuna, <înv. şi reg.> a rugi, a goidăni, a miercăi, a râncăi, a râncălui, <înv.> a râcăi1. Boii păşteau liniştiţi şi din când în când câte unul zbiera prelung. zbierătură s.f. răcnet, strigăt, ţipăt, urlet, zbieret, strigare, strigătură, <înv. şi reg.> olălău, răcnitură, răncot, răncoteală, răncotit, ţipătură1, ţipot, muget, răget, zbieret s.n. 1 strigăt, ţipăt, urlet, <înv. şi reg.> olălău, urlătură, <înv.> chemare, vreavă, vocaliză. Zbieretele lui i-au atras atenţia. 2 răcnet, strigăt, ţipăt, urlet, zbierătură, strigare, strigătură, <înv. şi reg.> olălău, răcnitură, răncot, răncoteală, răncotit, ţipătură1, ţipot, muget, răget. Zbieretele prizonierilor din lagăr erau sfâşietoare. zbihufvb. IV. tr. (reg) 1 (compl. indică fiinţe) v. Clătina. Scutura. Zgâlţâi. Zgudui. 2 (mai ales despre copii sau despre puii de animale) v. Zbengui. Zburda. zbihuiălă s.f. (reg.) v. Clătinătură. Scuturătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit1. Zgâlţâitură. zbir s.m. 1 (înv.) v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 2 fig. călău, despot, satrap, tiran. Domnitorul crud era considerat un zbir. zblenduf vb. IV. tr. (reg.; compl. indicâ fiinţe) v. Clătina. Scutura. Zgâlţâi. Zgudui. zbor1 s.n. 11 <înv. şi pop.> zburat, zburatic, <înv.> zburare, zburăciune. Rândune-lele au un zbor rapid. 2 planare, plutire. Zborul zmeului în văzduh trebuie dirijat de cel care îl înalţă. 3 (av.) navigaţie. Zborul spre Londra a fost anulat din cauza condiţiilor meteorologice neprielnice. II fig. 1 fugă, goană, viteză. Du-te în zbor până la ea şi du-i medicamentele! 2 ardenţă, ardoare, avânt, elan, entuziasm, fervenţă, fervoare, înflăcărare, înfocare, însufleţire, pasiune, patimă, patos, pornire, aprindere, aripi (v. aripă), căldură, dogoare, efervescenţă, febricitate, flacără, foc, incandescenţă, pară1, pojar, suflu, văpaie, vâlvătaie,vulcanism, fru-fru, zburdare, răpire, răpit1, săltare, vâlvoare. Un dor puternic clocotea şi îi dădea zbor sufletului. zbor2 s.n. 1 (înv. şi reg.) v. Bâlci. Iarmaroc. Targ. 2 (reg.; deprec. sau peior.) v. Adunătură. Gloată. Scursură. Strânsură. Şleahtă. 3 (înv.) v. Adunare. Sfat. zborş s.m. (iht; reg.) 1 v. Ghiborţ (Acerina cernua). 2 v. Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). 3 v. Plevuşcă-de-baltă (Gasteroste-us platygaster). zborşi vb. IV. I (pop.) 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indicâ părul, barba, penele) v. Ciufuli. Zbârli. 2 refl. (despre animale sau păsări) v. Zbârli. II (fam.) 1 refl.,tr. (sub. sau compl. indică oameni) v. înfuria. învrăjbi. Mânia. 2 refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera. 3 refl. (despre oameni) v. Supăra. III tr. (fam.; compl. indică planuri, intenţii, uneltiri etc. ale oamenilor) v. Dejuca. împiedica. Strica. Zădărnici, zborşi't, -ă adj. I (pop.; despre pâr, barbă, pene) v. Ciufulit. Deranjat. Nearanjat. Neîngrijit. Vâlvoi. Zbârlit. II (fam; despre oameni) 1 v. Furios. îndârjit. înfuriat. întărâtat. înverşunat. Mâniat. Mânios. Obstinat. Pornit. 2 v. Supărat. zbrănca s.f. sg. (înv. şi reg.) v. Risipă, zbrehui, -ie adj. (reg.) = sprehui2. zbruş s.n. (reg.) v. Bulgăre. Cocoloş. zbucium s.n. 11 chin, frământare, zbuciumare, tribulaţie, chinuire, chinuială, marghiol, foc, iad, măcinare, rană, zbatere, vârtej, val. Moartea mamei i-a provocat un mare zbucium sufletesc. 2 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbuciumare, străduiâlă, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvârneală, morânceală, şerbie, şpăruială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănuială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. Cea mai mare artă este sâ ştii să faci binele cu cât mai puţin zbucium. 3 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbuciumare, concitaţie, impacienţă, <înv. şi reg.> zăhăială, <înv.> neodihnă, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de zbucium interior din cauza neajunsurilor vieţii. II agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbuciumare, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. Intensificarea furtunii sporeşte zbuciumul mării. zbuciumă vb. 1.1 refl. 1 (despre fiinţe) a se perpeli, a se zbate, a se zvârcoli, a se vânzoli. S-a zbuciumat mult timp în pat până a adormit. 2 (despre fiinţe) a se foi, a se frământa, a se perpeli, a se răsuci, a se suci2, a se zbate, a se zvârcoli, a se vânzoli, a se bate, <înv. şi reg.> a se ticăi2, a se scârciumi, a se vârpăli. Toată noaptea s-a zbuciumat în aşternut din cauza coşmarurilor pe care le-a avut. zbuciumare |2088 3 (despre oameni) a se chinui, a se frământa, a se frăsui, a se marghioli, a se consuma2, a se măcina, a se mânca, a se mistui, a se pârjoli, a se sfărâmă, a se zbate, a se prăji, a se prigori, a se sfârlogi, a se dezbate1. Umilit de eşec, se zbuciumă în tăcere. 4 (despre oameni) a se agita, a se frământa, a se îngrijora, a se nelinişti, a se precipita, a se cioşmoli, a se lupta, a se suci2, a se zbate, a se zvârcoli. Se zbuciumă mult înaintea afişării rezultatului concursului. 5 (despre oameni) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forţa, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforţa, a se sili, a se strădui, a se trudi, <înv. şi pop.> a se nevoi, a se sârgui, a se năuci, <înv. şi reg.> a se păzi, a se strădănui, a se păsmăngi, a se siruli, a se şpărui, a se verpeli, <înv.> a năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, a vorovi, a se energhisi, a se sfărâmă, a se zbate, a se lupta, a se zoii, a se învălui. Se zbuciumă de câteva ore să rezolve o problemă, dar nu reuşeşte să-i găsească soluţia. II refl. (despre ape, râuri, şuvoaie) a se agita, a clocoti, a se dezlănţui, a se frământa, a fremăta, a se învălura, a se învolbura, a se tulbura, a se zbate, a se burduşi, <înv. şi reg.> a se sălbătici, a sălta, <înv.> a se desface, a fierbe. Marea se zbuciumă cu furie în timpul furtunii. III tr. (mai ales fig.; fam.; compl. indică oameni) v. Conturba. Deranja. Importuna. Incomoda. Inoportuna. încurca. Jena. Stânjeni Stingheri. Supăra. Tulbura. zbuciumare s.f. 11 zbatere, zvârcolire, zbătaie, vânzolire, zvârcoleală, zvârcolitură, vânzolire, <înv.> zbudumătură, zvârcoală, zvârcolit Zburit/ma-rea bolnavului a încetat după ce i s-a făcut un calmant. 2 chin, frământare, zbucium, tribulaţie, chinuire, chinuia-lă, marghiol, foc, iad, măcinare, rană, zbatere, vârtej, val. 3 caznă, chin, efort, forţare, muncă, necaz, osteneală, sforţare, silinţă, strădanie, străduinţă, travaliu, trudă, zbucim, străduială, străduire, <înv. şi pop.> lucrare, canoneală, zdruncin, <înv. şi reg.> năvâmeală, morânceală, şerbie, şpăru-ială, ştrapaţ, zoală, <înv.> căznire, nevoinţă, osteninţă, ostenit2, sforţă, strădare, strădănu-ială, strădănuinţă, strădănuire, străstuială, străstuire, trudnicie, sudoare, zbatere. 4 agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, concitaţie, impacienţă, <înv. şi reg.> zăhăială, <înv.> neodihnă, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, zvârcolire, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturâre, zdruncin. II agitare, agitaţie, clocot, frământare, freamăt, învălurare, învolburare, tălăzuire, tulburare, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, vânzolire, vânzolit, vânzol, <înv.> tulbureală, vreavă, răscoală, trepidaţie. zbuciumat, -ă adj. 11 {despre oameni) chinuit, consumat, frământat2, muncit, necăjit, trudit, canonit, <înv.> necăjitor, trudnic. Este o femeie zbuciumată pe care greutăţile familiale au doborât-o. 2 (despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) agitat, frământat2, neliniştit, nepotolit, <înv.> strădănuit, accidentat, neastâmpărat, trepidant, vijelios, zgomotd? Pictorul a avut o viaţă zbuciumată. 3 (despre împrejurări, stări, situaţii sociale, politice etc.) agitat, critic, frământat2, greu, tulbure, efervescent. Părinţii au trăit în vremuri zbuciumate. 4 (despre oameni) agitat, îngrijorat, frământat2, neliniştit, zdruncinat2, <înv.> nepaşnic, nepăciuit, nepăciuitor, hărţuit, smăcinat. Este foarte zbuciumată înaintea afişării rezultatului concursului. II (despre ape, râuri, şuvoaie) agitat, clocotitor, frământat2, fremătător, învolburat, tulburat, tumultuos, fremătos, <înv.> colcotos, fremătând, înfuriat, răzvrătit. Marea zbuciumată înspăimântă. zbuciumătâr, -oâre adj. (înv.) 1 (despre dureri, suferinţe fizice etc.) v. Chinuitor. Intens. Mare1. Năprasnic. Puternic. Violent. Viu. 2 (med., med. vet.) v. Convulsiv. Spasmodic. Spastic. zbuciumătură s.f. (înv.) v. Zbatere. Zbuciumare. Zvârcolire. zbuciumeâlă s.f. (înv.) v. Agitaţie. Animaţie. Foială. Foire. Forfoti Forfoteală. Frământare. Furnicare. învălmăşeală. Mişcare. Mişuială. Mişunare. Mişună. Mişuneală. Roială. Vălmăşag. Viermăt. Viermuială. Viermuire. zbugheâlă s.f. (fam.) v. Salt2. Săritură. zbughi1 interj, (adesea cu val. vb.) huşti!, ţâşti1!, ţuşti1!, zvâc!, smâc!, tâlvâc!, tulai2! Copilul dispărut, zbughi, pe uşă. Pisica a intrat tiptil în bucătărie şi zbughi pe cuptor. zbughi*2 vb. IV. intr. fig. (constr. cu pron. pers. „o” cu val. neutră; fam.; despre fiinţe) a o şterge. Băiatul a zbughit-o într-o clipă afară, după ce a făcut pozna. zbură vb. 1.11 intr. (despre păsări, insecte etc.) a trece, a flutura.Stoluri de rându-nele zboară spre ţările calde. în lumina becului se vedeau zburând insecte cu aripi lucioase. 2 intr. (despre păsări) a se zburătăci, a se zburătui, a se zburaturi. A trântit poarta atât de tare, încât raţele au zburat măcăind La o mişcare nedibace a vânătorului, lişiţele au zburat. 3 intr. (despre corpuri mai uşoare decât aerul) a plana1, a pluti. Zmeul zboară în văzduh. 4 intr. (nav.; despre aeronave; de obicei cu determ. locale) a naviga. S-au urcat în avionul care zboară spre Londra. 5 intr. (aeron.; despre avioane, elicoptere etc.) a merge. Avionul zboară cu 1 000 de km pe oră. 6 tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Agita. Clătina. Fâlfâi. Flutura. Vântura. II fig. 1 intr. (despre fiinţe) a alerga, a fugi, a goni. Caii zboară pe pajişte. 2 tr. (compl indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, a secera. L-a zburat la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a zburat adversarul în ring. 3 intr. (despre fiinţe, obiecte etc.; de obicei cu determ. locale) a se prăbuşi, a se prăvăli, a se rostogoli. A alunecat şi a zburat în prăpastie. 4 intr. (despre timp sau despre unităţi de timp) a trece, a curge, a se scurge, a se strecura, a se călători. Uneori, timpul zboară prea repede. 5 refl. (despre ştiri, zvonuri etc.) a se difuza, a se duce2, a se împrăştia, a se întinde, a se propaga, a se răspândi, a răzbate, a se transmite, a se vehicula, a pătrunde, a trâmbiţa, a clopoţi, a merge, a se umfla. Totdeauna veştile rele zboară peste tot. 6 intr. (mai ales despre suferinţe fizice sau morale, stări psihice) a dispărea, a înceta, a pieri, a trece, a se cicatriza. Durerea provocată de moartea părinţilor a zburat în timp. I-a zburat neîncrederea în ea. 7 tr. (fam.; compl. indică persoane care ocupă un post) v. Demite. Destitui. îndepărta. Scoate. 8 tr. (fam.; compl indică persoane care ocupă o funcţie, o demnitate) v. Desărcina. Descăuna. Destitui. Detrona. Elibera. îndepărta. Mazili. Revoca1. Scoate. 9 refl. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Ridica. Tămădui. Vindeca. 10 intr. (înv,; despre fiinţe, mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre) v. Arunca. Azvârli. Duce2. Năpădi. Năpusti. Năvăli. Pomi. Precipita. Repezi. Sări. Tăbărî. Zvârli, zburâre s.f. (înv.) v. Zbor1, zburât s.n. (înv. şi pop.) v. Zbor1, zburâtic, -ă adj., s.n. (reg.) I adj. 1 (despre fiinţe) v. Ager. Agil. Iute. Repede. Sprinten. Uşor2. Viol Vivace. Zglobiu. 2 (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. II s.n. v. Zbor1. zburăciune s.f. (înv.) v. Zbor1, zburătăci vb. IV. 11 refl. (despre păsări) a zbura, a se zburătui, a se zburaturi. 2tr. (pop.; compl. indică praf frunze etc.) v. împrăştia. Risipi. Spulbera. 3 refl. (reg.; mai ales despre copii sau despre puii de animale) v. Zbengui. Zburda. II refl. (biol; pop.; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. zburătăcire s.f. (rar) v. Joacă. Joc. Zbenguială. Zbenguire. Zbenguit1. Zburdălnicie, zburător, -oâre adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre păsări, insecte, corpuriuşoare sau mai uşoare decât aerul) plutitor. Vulturii sunt păsări zburătoare. Copilul se chinuie să menţină în aer un zmeu zburător. 2 (înv.; despre lichide) v. Evaporabil. Volatil. Volatilizabil. 3 fig. (înv.; despre oameni, sentimente, fapte ale lor sau despre mintea, imaginaţia, inspiraţia lor) v. Alunecos. Cameleonic. Capricios. Fluctuant Inconsecvent Inconstant. Instabil. Labil. Neconsecvent Neconstant Nehotărât. Neserios. Nestabil. Nestatornic. Oscilant. 2089| Pendular. Schimbător. Superficial. Unduios. Vagabond. Variabil. Versatil. 4 fig. (în opoz. cu „durabil”, „etern”; înv.) v. Călător. Efemer. Meteoric. Pasager. Pieritor. Schimbător. Temporar. Trecător. Vremelnic. I11 s.m. (la circ) om-pasăre. 2 s.m. (med.; în credinţele populare; pop.) lipitură, zmeu. Despre zburător se crede că este cauzat de un duh rău sau de Zburător, personaj mitologic. 3 s.m. (av.; fam.) v. Aviator. Pilot. 4 s.f. (reg.) v. Zmeu. 5 s.f. (reg.) v. Praştie. III s.f. 1 (omit.) pasăre, pană, <înv.> volatilă (v. volatil). Zburătoarele formează o clasă de vertebrate ovipare, aeriene, terestre şi acvatice. 2 (bot.) Epilobium angustifolium; pufuliţă, răchiţică, răscoage, răscogea. 3 (bot.; reg.) v. Pojamiţă. Sunătoare (Hyperi-cum perforatum). 4 (bot.; reg.; şi zburătoa-re-de-apă) v. Pufuliţă (Epilobium hirsutum). 5 (bot.; reg.; şi zburătoare-bărbâtească, zburătoare-bărboasă) v. Răchitan (Lythrum salicaria). 6 (bot.; reg.; şi zburătoare-de-pă-dure) v. Răscoage (Chamaenerion angustifolium). zburatul vb. IV. (pop.) 1 refl. (despre păsări) v. Zbura. Zburătăci. 2 intr. (biol; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. zburătură s.f. 11 (pop.) v. Aşchie. Surcea. Surcică. Ţandără. 2 (pop.) v. Retevei. Scurtătură. 3 (tehn.; reg.) v. Caia. II (înv.) v. Aruncătură. Azvârlitură. Zvârlitură, zburaturi vb. IV. (pop.) 1 refl. (despre păsări) v. Zbura. Zburătăci. 2 intr. (biol; despre oameni, animale şi păsări) v. Creşte. Dezvolta. înălţa. Mări. zburdă vb. I. intr. (mai ales despre copii sau despre puii de animale) a se zbengui, a zburdălnici, <înv. şi pop.> a buieci, a se zbânţui, a se zbihui, a se zburătăci, <înv.> a se zglobi. Mieii zburdă pe imaş. zburdalnic, -ă adj. 11 (despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprinţar, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zglobiu, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de zburdalnic. 2 (mai ales despre copii) jucăuş, neastâmpărat, vioi, zvăpăiat, sâcâit. Copiii prea zburdalnici trebuie supravegheaţi. II fig. (despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, neserios, uşor2, uşuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic, lax, lejer, superficial, fru-fru, zburătăcire, zburdăre, zburdat1, levent, putincios, silnic, spatoş, vârtucios, veget, forţos, ţepur. Deşi a trecut de prima tinereţe, este încă o persoană zdravănă, care munceşte din greu. 2 (despre corpul fiinţelor sau despre părţi ale lui) zdrăngăneală legat4, musculos, robust, solid, vânjos, viguros, voinic, amar, amarnic. L-a pedepsit zdravăn pentru ce i-a făcut. I11 bine, mult, vârtos, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. 2 zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură. zdrăngănel s.n. (pop.) v. Clopoţel. Zurgălău, zdrăngăni vb. IV. 1 intr. (despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) a zăngăni, a zornăi, a zurui, <înv. şi pop.> a zuzui, a ţăncăni, a zingări, a zorzoi, a zorzoni, a zurgăli, <înv.> a zăngăi. Lanţurile de la picioarele deţinuţilor periculoşi zdrăngănesc asurzitor când aceştia se plimbă prin curtea închisorii. Geamurile zdrăngănesc sinistru în timpul unei furtuni dezlănţuite. 2 intr., tr. (despre oameni; compl. indică instrumente muzicale cu strune sau strunele lor) a zgândări, a dârlâi, a drângăni. Un grup de lăutari cântă o veche baladă românească, zdrăngănind din cobze. Un tânăr a început să zdrăngănească strunele chitarei, încercând să cânte o serenadă. 3 intr. (despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) a bate, a bălăngăni, a băngăni, a clăncăi, a dăngăni, a suna, zurgăi, <înv. şi pop,> a trage, a tălăncăi, a tălăncăni, a tălăngi, ţingăli, a ţingăni, a zvoni. Clopotele zdrăngănesc când începe slujba în biserică. 4 intr. (despre clopoţei) a suna, a zumui, a tingăli, a tingăni, a ţăncăni. în ajunul Anului Nou zdrăngănesc peste tot clopoţeii urătorilor. Clopoţeii de la gâtul cailor zdrăngănesc vesel. zdrăngănire s.f. 1 zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornăire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. 2 zdrăngăneală, zdrăngănit, zdrăngănitură. zdrăngănit s.n. 1 zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănitură, zornăială, zornăire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. Lanţurile de la picioarele deţinuţilor periculoşi produc un zdrăngănit asurzitor în curtea închisorii. Zdrăngănitul geamurilor înfioară când furtuna se dezlănţuie. 2 zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănitură. Zdrăngănitul instrumentelor muzicale este nearmonios. zdrăngănitor, -oâre adj. (despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) zăngănitor, zornăitor, zuruitor. Zgomotul roţilor zdrăngănitoare ale tramvaiului devine tot mai sonor pe străzile oraşului odată cu înserarea. zdrăngănitură s.f. 1 zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zornăială, zornăire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. 2 zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăvănă vb. I. intr. (reg.) 1 (despre oameni şi despre unele animale) v. Strănuta. 2 (despre animale, mai ales despre cai) v. Forăi. Fomăi. Sforăi. zdrăveni vb. IV. tr., refl. (med., med. vet.; înv. şi reg.) 1 (compl. sau sub. indică fiinţe, organisme, organe etc.) v. Fortifia. Fortifica, îndrepta. înfiripa. întări. întrema. învigora. înzdrăveni. Reconforta. Reface. Restabili. Tonifia. Tonifica. 2 (compl. sau sub. indică fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca. zdrâncă s.f. (reg.) v. Balansoar. Leagăn. Scrânciob. zdreâlă s.f. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Bucăţică. Fărâmă. Pic1. zdreănţă s.f. 11 buleandră, cârpă, fleandură, otreapă, petică, ferfeniţă, fleanţă, obială, <înv. şi reg.> felegă, pareatcă2, rantie, tearfa, bandol, bulă2, cărpuţie, cârţă, corcoată, cotreanţă, dârză, halub, handră, hartan, paceaură, prohab, riduri, ronghi, rufa, şuleandră, şuşală, şuşalcă, târfe1, şifon1. Şterge praful cu o zdreanţă. 2 petic, ruptură, foit. A pus în cuşca câinelui zdrenţele unei haine. 3 (lapl. zdrenţe) aţe (v. aţă), petice (v. petic). Paltonul i-a ajuns numai zdrenţe. A ruptură, ţâră2, jerpelitură, şofilă, terfeloagă (v. terfelog). Cerşetorul era tot numai zdrenţe. 5 (adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) vechitură, terfeloagă (v. terfelog). Şifonierul bătrânei este plin de zdrenţe mâncate de molii. Zilnic purta o zdreanţă de rochie. II (la pl. zdrenţe; culin.) frecăţei, turnăţei, puf, răsătură, tololoţi, trahana. A pregătit pentru prânz supă cu zdrenţe. III fig. 1 derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, puşlama, secătură, căzătură, javră, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, lingoare, scârnăvie, jagardea, loază, lozenie, postoroncă, jabă, şulfa, gunoi. Individul este o zdreanţă lipsită de caracter. 2 (pop. şi fam.) cârpă, fleandură, obială. Este o zdreanţă! Toată lumea îl manevrează. 3 (pop. şi fam.; desprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Pasăre de noapte. Podoabă. Prostituată. Pupăză. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). zdrehui, -ie adj. (reg.) = sprehui2. zdreli vb. IV. tr.,refl. (med., med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) juli, a (se) jupui, a (se) zgâria, a (se) beli, a (se) stropşi, <înv. şi reg.> a (se) rujdi, a (se) mezdreli, a (se) mezdri, a pieleji. A căzut şi s-a zdrelit la genunchi. zdrelfre s.f. (med., med. vet.) julire, julit1, jupuire, jupuit1, zdrelit1, belire, belit1. Zdrelirea la genunchi i-a lăsat semn. zdrelit1 s.n. (med., med. vet.) julire, julit1, jupuire, jupuit1, zdrelire, belire, belit1. |2090 zdrelit2, -ă adj. (med., med. vet.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) julit2, jupuit2, belit2, stropşit. Are genunchii zdreliţi. zdrelitură s.f. (med., med. vet.) julitură, jupuială, jupuituri Zdrelitură de la genunchi trebuie bandajată. zdrenţăr s.m. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, zdrenţăros, -oâsă adj. 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte) găurit2, rufos, rupt, sfâşiat, uzat, zdrenţuit, <înv. şi pop.> dezmăţat, zdrenţos, destrăbălat, dihocat, hâşiat, rămţuros, uşchit. Pantalonii zdrenţăroşi au fost reparaţi de croitor. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) flenduros, rupt, zdrenţuit, rufos, zdrenţos, cotrenţos, felegos, rânticos, ronghioş, strămătos, hănţuit, răpciugos. Mulţi săraci poartă haine zdrenţă-roase. Un om zdrenţăros şi murdar cerşea la un colţ de stradă. 3 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori, p. ext., despre oameni) jerpelit, peticit2, rupt, zdrenţuit, pirpiriu, <înv. şi reg.> bulendros, lăţos, plotogărit, plotojit, ronghioş, obosit, răpciugos. Costumul zdrenţăros trebuie aruncat. Bătrânul zdrenţăros inspiră milă când îl vezi. 4 (despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) ferfeniţit, rupt, sfârtecat, sfâşiat, zdrenţuit, ferfeniţos, spintecat2, hărtănit, jerpelit, strămătos. Cămăşile zdrenţăroase nu au mai putut fi reparate. Cartea are coperţile zdrenţăroase. zdrenţos, -oâsă adj. (pop.) 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte) v. Găurit2. Rufos. Rupt. Sfâşiat. Uzat. Zdrenţăros. Zdrenţuit. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) v. Flenduros. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit. zdrenţui vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) a (se) sfâşia, a (se) petici, a (se) şofili. A zdrenţuit flaneaua de atâta purtat. Pătura nu mai poate fi folosită pentru că s-a zdrenţuit. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte) a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfâşia, a (se) uza, a (se) flenduri, a (se) deshăma. Pantalonii i s-au zdrenţuit în genunchi. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică ţesături, împletituri, pânzeturi ori obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite sau din pânză) a (se) destrăma, a (se) deşira, a (se) rări, a (se) destivi, a (se) dezbârna, a (se) rănţui, a se siti, a (se) strica, <înv.> a (se) dezmăţa, a se rânji. Detergentul prea concentrat zdrenţuieşte ţesăturile. Perdeaua începe să se zdrenţuiască. 4 refl. (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) a se jerpeli, a se rupe. Multe dintre haine i s-au zdrenţuit. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) a (se) ferfeniţi, a (se) rupe, a sfârteca, a (se) sfâşia, a (se) spinteca, a (se) hărtăni, a (se) vărzui. Cei doi băieţi şi-au zdrenţuit cămăşile în timpul bătăii. Coperţile cărţii s-au zdrenţuit. 2091 | zdrobire zdrenţuire s.f. 1 destrămare, deşirare, rărire, rărit1, rănţuială, <înv.> dezmăţare. Zdrenţuirea ţesăturilor se produce în timp. 2 ferfeniţire, rupere, sfârtecare, sfâşiere, spintecâre, spintecat1, hărtănire. Zdrenţuirea cămăşilor celor doi băieţi s-a produs în timpul bătăii. 3 jerpelire, rupere. Vechimea şi purtarea îndelungată explică zdrenţuirea paltonului. zdrenţuit, -ă adj. 1 (despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) sfâşiat, peticit2, şofilit. Iama, pune în cuşca câinelui o pătură zdrenţuită. 2 (despre obiecte de îmbrăcăminte) găurit2, rufos, rupt, sfâşiat, uzat, zdrenţăros, <înv. şi pop.> dezmăţat, zdrenţos, destrăbălat, dihocat, hâşiat, rămţuros, uşchit 3 (despre ţesături, împletituri, pânzeturi sau despre obiecte confecţionate din fire textile ţesute, împletite ori pânză) destrămat, deşirat, rărit2, rânjit. Trebuie sâ schimbe perdeaua zdrenţuită. 4 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext., despre oameni) flenduros, rupt, zdrenţăros, rufos, zdrenţos, cotrenţos, felegos, rânticos, ronghioş, strămătos, hănţuit, răpciugos. 5 (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte ori,p. ext., despre oameni) jerpelit, peticit2, rupt, zdrenţăros, pirpiriu, <înv. şi reg.> bulendros, lăţos, plotogărit, plotojit, ronghioş, obosit, răpciugos. 6 (despre materiale textile, articole vestimentare, hârtii, cărţi etc.) ferfeniţit, rupt, sfârtecat, sfâşiat, zdrenţăros, ferfeniţos, spintecat2, hărtănit, jerpelit, strămătos. zdrob s.m .(omit.; reg.) v. Dropioi. zdrobeâlă s.f. 1 (mai ales pop.) presare, stoarcere, stors1, tescuire, tescuit1, zdrobire, <înv. şi reg.> storsură, <înv.> tescuială. Zdrobea-la seminţelor defloarea-soarelui se face pentru a se obţine uleiul. 2 (pop.) v. Sfărâmare. Zdrobire. 3 (pop.) v. Strivire. Turtire. Zdrobire, zdrobi vb. IV. 11 tr. (compl. indică obiecte, corpuri solide) a sfărâma, <înv. şi pop.> a risipi, a fărâma, a zobi, a zdrumica, a zdroşi, a zdruhăi, <înv.> a răzdumica, a zdruncina, a ucide. Copacul, prin cădere, a zdrobit gardul de beton. A călcat din greşeală pe colierul de scoici şi l-a zdrobit. 2 tr., refl. (compl. sau sub indicâ obiecte ori părţi ale lor) a (se) sfărâma, a (se) strivi, <înv. şi pop.> a (se) risipi, a (se) turti, a se stâlci, a ţăndări, <înv. şi reg.>, a struci, a zdrumica, a stârci, a tăpşi, a teflegi, a ţăndărui. Din cauza vitezei, l-a acroşat şi i-a zdrobit o portieră. Automobilul s-a zdrobit în urma impactului cu un copac. 3 tr. (compl. indică corpuri solide) a sfărâma, a sparge, a hăbuci, a strica. Zdrobeşte gheaţa de pe râu pentru a face o copcă. Zidarii zdrobesc cărămizile cu ciocanul. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte ori materiale friabile) a (se) casa, a (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) fărâma, a (se) zobi. Sticla de la ferestre s-a zdrobit în timpul cutremurului. 5 tr. (compl. indică materii, materiale etc. dure) a amănunţi, a concasa, a fărâmiţa, a mărunţi, a sfărâma, a zdruci, a fărâmături, a fărâmi, a fărâmi-ca, a mleci, a nimica, a sfărmuri, a sparge, a tohoci, a zdrobica, a zdruhăi. A zdrobit asfaltul pentru a reface structura drumului. 6 tr. (compl. indică substanţe, materii, corpuri dure) a mărunţi, a pisa, a sfărâma, <înv. şi pop.> a smicura, a zdrumica, a pisăgi, a pisălogi, a pisăza, a zdroboli. A zdrobit zahărul în piuliţă pentru a pudra prăjitura. 7 tr. (compl. indică seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) a sfărâma, a sparge, a strivi, a strica. Zdrobeşte nucile cu un cleşte special. A zdrobit un sâmbure de prună în dinţi. 8 tr. (compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) a ecrasa, a strivi, a turti, a stâlci, a pătuli, a stropşi, a zdruci, a zobi, a zdruci, <înv. şi reg.> a struci, a năsădi, a stârci, a struji, a zdroşi, a zdrumica, <înv.> a strucina, a zdruncina. A zdrobit cutia de carton cu pumnul. Maşina a intrat pe câmp şi a zdrobit tot lanul de porumb. 9 tr. (compl. indicâ fiinţe sau părţi ale corpului lor) a călca, a sfărâma, a strivi, a stâlci, a turti, a fărâma, a stropşi, a zdruci, a zdrumica, a zobi, <înv. şi reg.> a răzbi, a struci, a struji, a zdruncina, a murseca, a pistisi, a storci, <înv.> a smăcina. Călăreţul s-a repezit asupra lui ca să-l zdrobească sub picioarele calului. A zdrobit cu maşina un bătrân pe trecerea de pietoni. 10 refl. (despre valuri, ape învolburate etc.) a se sfărâma, a se sparge. Valurile mării se zdrobesc de ţărm din cauza furtunii. 11 tr. (compl. indică legume, fructe, frunze) a sfărâma, a strivi, a sparge, a zdruci, a zdrumica, <înv.> a răzdumica. A zdrobit cartofii fierţi pentru a face piure. După ce zdrobeşte căţeii de usturoi, îi freacă cu ulei pentru a face mujdei. 12 tr. (compl. indică legume sau fructe) a mărunţi, a pasa. A zdrobit la blender păstăile şi morcovii fierţi. 13 tr. (compl. indicâ plante textile) a bate, a strivi. A zdrobit inul pentru a i se desprinde firele. 14.tr. (compl. indicâ struguri) a strivi, a tescui, <înv. şi pop.> a călca, a pistosi, a stroncăni, a stropşi. A zdrobit strugurii pentru a face mustul. 15 tr. (compl. indică fructe, seminţe etc.) a presa, a stoarce, a tescui, a destoarce3, a stropşi. A zdrobit seminţele defloarea-soarelui pentru a obţine ulei. A zdrobit fagurii pentru a scoate mierea. 16 refl., tr. (sub. sau compl. indică fructe, legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) a se bate, a (se) bătuci, a (se) fleşcăi, a se lovi, a (se) muia, a (se) sparge, a (se) strivi, a (se) terciui, a (se) cofleşi, a (se) coleşi, a (se) chifligi, a (se) chirfosi, a (se) fleci, a (se) fleciui, a (se) flecui, a (se) meci3, a (se) motoci, a (se) pistosi, a (se) stârfoci, a (se) storci, a (se) storcoşi, a se toflegi, a (se) toroşti, a se zdroboli, a zdruci, <înv.> a (se) stropşi. A scăpat sacoşa plină cu roşii şi toate s-au zdrobit. 17 tr .(înv. şi pop.; compl. indicâ mecanisme, închizători etc. sau obiecte încuiate ori închise) v. Forţa. Sparge. Strica. Viola. 18 tr. (reg.; compl. indicâ lemne de foc, butuci, vreascuri etc.) v. Crăpa. Despi- ca. Sparge. Spinteca. Tăia. 19 tr. (înv.; compl. indică abcese, bube, coşuri etc.) v. Stoarce. II tr. 1 (compl. indică localităţi, construcţii etc.) a distruge, a nimici, a rade, <înv. şi reg.> a sparge, a pulveriza, a şterge. Cutremurul a zdrobit blocul din temelie. Taifunul a zdrobit oraşul. 2 (compl. indicâ inamici, adversari etc.) a distruge, a nimici, <înv. şi pop.> a pierde, a răpune, a risipi, a prăpădi, a isprăvi, a sfărâma, a zdrumica, <înv. şi reg.> a sodomi, a litrosi, a potroşi, <înv.> a cura, a nimicnici, a oscârbi, a potrebi, a răzdumica, a stropşi, a târî, a zdruncina, a afanisi, a detuna, a secera, a spulbera, a strivi, a zvânta, a potopi, a turti, a pologi. Domnul moldovean i-a zdrobit pe duşmani. III fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ fiinţe ori forţa lor fizică sau psihică) a (se) epuiza, a (se) extenua, a (se) istovi, a (se) sfârşi, a solicita, a (se) surmena, a (se) vlăgui, a (se) consuma2, a (se) frânge, a (se) omorî, a (se) rupe, a seca, a secătui, a (se) sfărâma, a (se) slei, a se stinge, a (se) stoarce, a suge, a (se) topi, a (se) uza, a (se) ofili, a deshăma, a (se) dezbina, a murseca. învăţatul noaptea îl zdrobeşte. S-a zdrobit studiind pentru examenul de titularizare pe post. 2 tr. (compl. indicâ fiinţe; adesea cu determ. modale) a snopi, a stâlci, a bumbăci, a meliţa, a strivi, a tăbăci1, a zvânta, a burduşi, a potcovi, a ţesăla, a unge, a vătui2, a ucide, a melestui. îl prinde într-un colţ şi-l zdrobeşte zdravăn. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ visuri, speranţe etc.) a dispărea, a aneantiza, a (se) demola, a (se) distruge, a muri, a (se) nimici, a omorî, a pieri, a răpi, a (se) sfărâma, a (se) spulbera, a (se) stinge, a (se) strivi, a ucide. Eşecul avut nu i-a zdrobit speranţele. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică inima ori sufletul omului) a (se) despica, a (se) frânge, a (se) sfâşia. Inima i se zdrobeşte de tristeţe. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ stări sufleteşti apăsătoare, senzaţii, gânduri etc.) a (se) destrăma, a se evapora, a (se) împrăştia, a (se) îndepărta, a (se) risipi, a (se) sfărâma, a (se) spulbera. Gândul său de mărire s-a zdrobit. Panica populaţiei s-a zdrobit repede. Glasul lui blând i-a zdrobit orice temere. zdrobire s.f. 11 sfărâmare, fărâmare, zdrobeâlă, zdrumicare, zobire, fărâmire, <înv.> smăcinare, smăcinătură. A regretat mult zdrobirea colierului de scoici. 2 sfărâmare, strivire, turtire, stâlcire, <înv. şi reg.> zdrumicare. Zdrobirea automobilului s-a produs în urma impactului cu un copac. 3 sfărâmare, spargere, spart1, stricare. Zdrobirea gheţii a fost necesară pentru a face o copcă. 4 casare, sfărâmare, spargere, fărâmare, zobire. Zdrobirea sticlei de la ferestre s-a produs în timpul cutremurului. 5 amănunţire, amănunţit1, concasare, fărâmiţare, fărâmiţat1, mărunţire, sfărâmare, zdrucire, fărâmicare. Zdrobirea asfaltului se face cu maşini speciale. zdrobica |2092 6 mărunţire, pisare, pisat1, sfărâmare, pisăgeală, <înv.> smicurare. A fost necesară zdrobirea zahărului în piuliţă pentru a pudra prăjitura. 7 sfărâmare, spargere, spart1, strivire, stricare. Zdrobirea nucilor se face cu un cleşte special. 8 sfărâmare, strivire, spargere, zdrucire, zdrumicare. După zdrobirea cartofilor fierţi, se adaugă lapte şi unt pentru a face piure. A pus în friptură usturoi după zdrobirea lui. 9 sfărâmare, spargere. Zdrobirea valurilor mării de ţărm te înfioarâ în timpul furtunii. 10 strivire, turtire, stâlcire, strivitură, <înv. şi pop.> stropşire, zdrobeală, zobire, <înv.> stropşitură, strucinătură. Zdrobirea lanului de porumb i-a adus mari pagube proprietarului. 11 presare, stoarcere, stors1, tescuire, tescuit1, zdrobeală, <înv. şi reg.> storsură, <înv.> tescuiâlă. Zdrobirea seminţelor de floarea-soarelui se face pentru a se obţine uleiul. 12 strivire, terciuiălă, terciuire, fleciuire, storcire. La căderea sacoşei, strivirea roşiilor nu a putut fi evitată. I11 distrugere, nimicire, <înv. şi reg.> spargere, pulverizare. Taifunul a avut drept consecinţă zdrobirea orăşelului. 2 distrugere, nimicire, <înv. şi pop.> pierdere, risipire, prăpădire, sfărâmare, zdrumicare, <înv.> risipitură, potopire. Printr-un atac neaşteptat s-a urmărit zdrobirea forţei aeriene inamice. III fig. 1 epuizare, extenuare, istoveală, istovire, sfârşeală, slăbiciune, surmenaj, surmenare, vlăguire, secare, secătuire, sfărâmare, sleire, topire. învăţatul noaptea l-a dus la o stare de totală zdrobire. 2 destrămare, evaporare, risipire, sfărâmare, spulberare. Vestea primită a avut ca urmare zdrobirea gândurilor negre. zdrobica vb. I. tr. (reg.; compl. indică materii, materiale etc. dure) v. Amănunţi. Concasa. Fărâmiţa. Mărunţi. Sfărâma. Zdrobi, zdrobit, -ă adj. 11 (despre obiecte, corpuri solide) sfărâmat, fărâmat, zdrumicat, zobit. Colierul de scoici zdrobit nu mai poate fi purtat. 2 (despre obiecte sau părţi ale lor) sfărâmat, strivit, stâlcit2, <înv. şi reg.> zdrumicat, stârcit. Automobilul zdrobit a fost dus la reparat. Portiera zdrobită a maşinii a fost schimbată. 3 (despre obiecte sau materiale friabile) casat, sfărâmat, spart2, fărâmat, ţăndărit, zobit. Sticla zdrobită de la fereastră a fost înlocuită. 4 (despre materii, materiale etc. dure) amănunţit2, concasat, fărâmiţat2, mărunţit2, sfărâmat, zdrucit, fărâmicat, mlecit. Asfaltul zdrobit este încărcat într-un camion. 5 (despre substanţe, materii, corpuri dure) mărunţit2, pisat2, sfărâmat, <înv. şi pop.> zdrumicat, pisăgit, pisăzat, zdrobolit, <înv.> smicurat. A pudrat prăjitura cu zahărul zdrobit. 6 (despre seminţe, fructe, alimente, medicamente etc. solide sau cu înveliş tare) sfărâmat, spart2, strivit, stricat. Nucile zdrobite sunt alese şi apoi date prin maşină. 7 (despre obiecte friabile sau părţi ale lor, despre materiale, plante etc.) strivit, turtit, stâlcit2, stropşit, zobit, dârât, stârcit Cutia zdrobită a fost aruncată. Porum- bul zdrobit a fost dat la animale. 8 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) sfărâmat, strivit, turtit, fărâmat, zdrumicat, zobit, <înv. şi reg.> zdruncinat2, <înv.> smăcinat. A fost operat la genunchiul zdrobit. Degetele zdrobite i-au fost bandajate. 9 (despre legume, fructe, frunze) sfărâmat, strivit, spart2, zdrobolit, zdrumicat. Cartofii fierţi zdrobiţi srint amestecaţi cu lapte şi unt pentru a face piure. Usturoiul zdrobit a fost făcut mujdei. 10 (despre legume sau fructe) mărunţit2, pasat2. Din păstăile zdrobite a făcut un sufleu. 11 (despre fructe, seminţe etc.) presat2, stors2, tescuit2, zdrobolit. Seminţele de floarea-soarelui zdrobite, din care s-a scos uleiul, sunt aruncate. 12 (despre fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) bătucit, bătut2, fleşcăit, lovit, spart2, strivit, terciuit, cofleşit, chifligit, flecit, fleciuit, mecit, pistosit, storcit, storcoşit. Roşiile zdrobite în timpul transportului au fost aruncate. I11 (despre construcţii, clădiri etc.) distrus, nimicit, <înv. şi reg.> spart2. Casele zdrobite în timpul cutremurului au fost părăsite. 2 (despre inamici, adversari etc.) distrus, nimicit, <înv. şi pop.> risipit, prăpădit, zdrumicat, <înv.> stropşit, potopit. Câteva avioane din flota inamică zdrobită au început să se retragă. III fig. 1 (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, lânced, moale, prăpădit, sfârşit2, surmenat, trudit, vlăguit, dărâmat2, distrus, frânt, rupt, secat2, secătuit, sleit2, stins2, stors2, terminat2, topit2, uzat, ofilit, măcelărit2, sec, stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, zdrobit, s-a aşezat pe o bancă. 2 (despre fiinţe; adesea determ. prin „în bătaie’) snopit, stâlcit2, bumbă-cit2, burduşit, ucis2, melestuit. Tânărul zdrobit în bătaie a fost transportat la spital. 3 (despre oameni, despre procese psihice etc.) ars2, devastat, dezolat, distrus, nimicit, pârjolit, pustiit2. Se simţea zdrobită la gândul că a fost atât de naivă. 4 (despre visuri, speranţe etc.) distrus, nimicit, sfărâmat, spulberat, strivit, surpat2, topit2, ucis2. Neobţinând bursa de studii în străinătate, s-a trezit cu toate visurile zdrobite. zdrobit6r, -oâre adj., s.n. I adj. 1 (mai ales despre catastrofe naturale, războaie, epidemii) destructor, devastator, dezastruos, distructiv, distrugător, nimicitor, pustiilor, ruinător, prăpăditor, <înv. şi pop.> pierzător, <înv.> dărăpănător, dezastric, dezolator, nimicnicitor, pustiicios, risipitor, ruinos, stârpitor. Războiul a fost zdrobitor pentru ţară. 2 fig. decisiv, determinant, hotărâtor, irefutabil, strivitor, ponderos. Nimeni nu a mai avut de comentat ceva în faţa argumentelor zdrobitoare aduse. 3 fig. (despre fapte, argumente, dovezi, concluzii etc.) concludent, convingător, decisiv, edifiant, edificator, elocvent, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, irefutabil, probant, puternic, serios, solid, temeinic, tare, vorbitor, beton, vârtos. A avut câştig de cauză pentru că dovezile lui au fost zdrobitoare. 4 fig. (mai ales despre acţiuni ale oamenilor) anevoios, epuizant, extenuant, istovitor, obositor. Călătoria cu maşina a fost zdrobitoare din cauza şoselei cu gropi. II s.n. 1 (ind. casn.; reg.) v. Meliţă. 2 (gosp.; reg.) v. Piuliţă. 3 (vit.; înv.) v. Mustuitor. zdrobitură s.f. (rar) 1 v. Sfărâmătură. 2 v. Strivitură. zdrobolfvb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţi. Pisa. Sfărâma. Zdrobi. 2 refl. (despre fructe sau legume foarte coapte ori aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, zdrobolit, -ă adj. (reg.) 11 (despre substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţit2. Pisat2. Sfărâmat. Zdrobit. 2 (despre legume, fructe, frunze) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit. 3 (despre fructe, seminţe etc.) v. Presat2. Stors2. Tescuit2. Zdrobit. II fig. (despre fiinţe sau despre forţa lor fizică ori psihică) v. Dărâmat2. Distrus. Epuizat. Extenuat. Frânt. Istovit. Lânced. Moale. Prăpădit Rupt Secat2. Secătuit Sfârşit2. Sleit2. Stins2. Stors2. Surmenat. Terminat2. Topit2. Trudit. Uzat. Vlăguit. Zdrobit, zdrobonete s.m. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Fărâmă. Firimitură. zdrobşer s.n. (vit.; reg.) v. Mustuitor. zdrobulete subst. (reg.) v. Bulgăre. Cocoloş. zdrobunţos, -oâsă adj. (reg.; despre suprafeţe, ziduri etc.) v. Granulos. Grunjos. Grunzu-ros. Rugos. Zgrunţuros, zdrobură s.f. (reg; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de’) v. Fărâmă. Firimitură. zdroburos, -oâsă adj. (reg.; despre materii, materiale etc. dure) v. Fărâmicios. Friabil. Sfărâmicios. zdromş s.n. (vit.; reg.) v. Mustuitor. zdroncăneâlă s.f. (reg.) v. Zdroncănit. Zdroncănitură. zdroncăm vb. IV. tr. (pop.; mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. zdroncănit s.n. 1 zdroncănitură, zdroncăneâlă. Zdroncănitul roţilor căruţei este insuportabil 2 (reg.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. zdroncănitură s.f. zdroncănit, zdron-căneală. zdronţ s.n. (anat.; reg.) v. Cartilaj. Zgârci1, zdroşi vb. IV. tr. 1 (pop.; informa zdruci; compl. indică materii, materiale etc. dure) v. Amănunţi. Concasa. Fărâmiţa. Mărunţi. Sfărâma. Zdrobi. 2 (pop.; în forma zdruci; compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. 3 (pop.; în forma zdruci; compl. indică legume, fructe, frunze) v. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. 4 (reg.; compl. indică obiecte, corpuri solide) v. Sfărâ- 2093| zducni ma. Zdrobi. 5 (reg.; compl indicâ obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. 6 (reg.; în forma zdruci; compl indică fructe, legume foarte coapte sau aşezate unele peste altele) v. Bate. Bătuci. Fleşcăi. Lovi. Muia. Sparge. Strivi. Terciui. Zdrobi, zdruci vb. IV. tr. {pop., reg.) = zdroşi. zdruci're s.f. (pop.) 1 v. Amănunţire. Amănunţit1. Concasare. Fărâmiţare. Fărâmiţat1. Mărunţire. Sfărâmare. Zdrobire. 2 v. Sfărâmare. Strivire. Zdrobire. zdrutft, -ă adj. (pop.; despre materii, materiale etc. dure) v. Amănunţit2. Concasat. Fărâmiţat2. Mărunţit2. Sfărâmat. Zdrobit, zdruhăi vb. IV. tr. (reg.) 1 (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indicâ oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. 2 (agric.; compl. indicâ cereale) v. Vântura. 3 (compl indică obiecte, corpuri solide) v. Sfărâma. Zdrobi. 4 (compl indicâ materii, materiale etc. dure) v. Amănunţi. Concasa. Fărâmiţa. Mărunţi. Sfărâma. Zdrobi. zdruhăire s.f. (reg.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. zdruhăitură s.f. (înv.) v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. zdrumicâ vb. I. tr. 11 (înv. şi pop.; compl indicâ substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţi. Pisa. Sfărâma. Zdrobi. 2 (pop.; compl. indică obiecte, corpuri solide) v. Sfărâma. Zdrobi. 3 (pop.; compl. indicâ fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. 4 (înv. şi reg.; compl indicâ obiecte sau părţi ale lor) v. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. 5 (reg.; compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. 6 (reg.; compl. indică legume, fructe, frunze) v. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. II (pop.; compl indică inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. zdrumicâre s.f. 11 (pop.) v. Sfărâmare. Zdrobire. 2 (înv. şi reg.) v. Sfărâmare. Strivire. Zdrobire. 3 (reg.) v. Sfărâmare. Strivire. Zdrobire. II (pop.) v. Distrugere. Nimicire. Zdrobire. zdrumicat, -ă adj. 11 (înv. şi pop.; despre substanţe, materii, corpuri dure) v. Mărunţit2. Pisat2. Sfărâmat. Zdrobit. 2 (pop.; despre obiecte, corpuri solide) v. Sfărâmat. Zdrobit. 3 (pop.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit. 4 (înv. şi reg.; despre obiecte sau părţi ale lor) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit. 5 (reg.; despre legume, fructe, frunze) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit. II (pop.; despre inamici, adversari etc.) v. Distrus. Nimicit. Zdrobit, zdrumicătură s.f. (pop.)$. Sfărâmătură. zdruncin s.n. (pop.) 11 v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. 2 v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbu-cimare. II fig. v. Agitare. Agitaţie. Alarmă. Convulsie. Efervescenţă. Excitaţie. Frământare. Furtuni îngrijorare. Larml Neastâmpăr. Nelinişte. Trepidaţie. Vibrare. Vibraţie. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. Zvârcolire, zdruncină vb. 1.11 tr., refl. (compl. sau sub. indică clădiri, construcţii etc.) a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zgâlţâi, a (se) zgudui, <înv. şi pop.> a (se) legăna, <înv. şi reg.> a (se) clăti, <înv.> a (se) smăcina. Casa s-a zdruncinat puternic la seism. 2 tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl indică oameni) a clătina, a hurduca, a legăna, a scutura, a zgâlţâi, a zgudui, a bălăbăni, a bâţâi, a hâţâi, a hâţâna, a hodorogi, a hurui, a zdroncăni, a zgâlţâna, a drâgâi, a hobrânca, a hurducăi, a zdruhăi, a zducni, a zgâcina. Căruţa îl zdruncină rău pe drumurile cu gropi. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni ori mintea, judecata, raţiunea lor) a (se) dezechilibra, a (se) tulbura, a (se) detraca, a (se) dezaxa, a (se) detuna. Necazurile permanente au zdruncinat-o, afectându-i serios sănătatea. Din cauza sclerozei, judecata i s-a zdruncinat, trebuind să fie supravegheat. II tr. 1 (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferinţe fizice sau psihice, agenţi fizici ori patogeni etc.; compl. indicâ organe, funcţii organice ale fiinţelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, <înv. şi reg.> a sminti, a măcina, a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, a paşte2, a buli. Condiţiile în care lucrează i-au zdruncinat plămânii. 2 (înv. şi reg.; compl indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. 3 (înv.; compl. indică obiecte, corpuri solide) v. Sfărâma. Zdrobi. 4 (înv.; compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.) v. Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. 5 (înv.; compl indicâ inamici, adversari etc.) v. Distruge. Nimici. Zdrobi. III tr. fig. (compl. indicâ concepţii, convingeri, aspiraţii etc.) a clătina, a zgudui. După mai multe discuţii, a reuşit să-i zdruncine concepţia sa despre viaţă. zdruncinare s.f. 11 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutre-murătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. Zdruncinarea de la seism a fost foarte puternică. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbănea-lă, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţâ-nare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncinea-lă, <înv.> zdruhăitură. Zdruncinarea produsă de căruţă pe un drum cu gropi este insuportabilă. II fig. (astăzi rar) 1 v. Daunl Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune. 2 v. Agitare. Agitaţie. Alarmă. Convulsie. Efervescenţă. Excitaţie. Frământare. Furtună, îngrijorare. Larmă. Neastâmpăr. Nelinişte. Trepidaţie. Vibrare. Vibraţie. Zbatere. Zbucium. Zbuciumare. Zvârcolire. zdruncinat1 s.n. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătu-ră, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbănea-lă, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţâ-nare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncinea-lă, <înv.> zdruhăitură. zdruncinat2, -ă adj. 11 (despre oameni sau despre minte, judecată, raţiune) dezechilibrat, tulburat, detracat, dezaxat. Este total zdruncinat în urma pierderii soţiei. Trebuie să fie supravegheat din cauză că are judecata zdruncinată. 2 (astăzi rar; despre oameni) v. Agitat. îngrijorat. Neliniştit. Zbuciumat. 3 (astăzi rar; despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat Indispus. îndurerat întristat Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. II (înv. şi reg.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit, zdruncinătură s.f. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutre-murătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncinea-lă, <înv.> zdruhăitură. zdruncineălă s.f. (reg.) 1 v. Clătinare. Clătinat1. Clătinătură. Hurducare. Hurducat. Hurducătură. Scuturare. Scuturat1. Scuturătură. Zdruncinare. Zdruncinat1. Zdruncinătură. Zgâlţâială. Zgâlţâire. Zgâlţâit. Zgâlţâitură. Zguduială. Zguduire. Zguduit1. Zguduitură. 2 fig. v. Daună. Dezavantaj. Pagubă. Pierdere. Prejudiciu. Stricăciune, zducni vb. IV. (reg.) 1 tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) zdup v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. 2 intr. (despre fiinţe; de obicei la pers. 3 perf. c.) v. Deceda. Dispărea. Duce2. Expia. Muri. Pieri. Prăpădi. Răposa. Sfârşi. Stinge. Sucomba, zdup interj., s.n. 1 interj, (sugerează zgomotul produs de căderea unui corp, de o ciocnire bruscă) foflenchi!, tranc!, tronc1!, zdrang! 2 (jur.; fam.) v. Arest. Carceră. închisoare. Penitenciar. Puşcărie1. Temniţă, zdupăi vb. IV. intr. (pop.; despre oameni şi unele animale) v. Bocăni. Tropăi, zdupăiâlă s.f. (pop.) v. Tropăială. Tropăit. Tropăitură. Tropot. zdupăit s.n. (pop.) v. Tropăială. Tropăit. Tropăitură. Tropot. zdupăm vb. IV. intr. (reg.; despre oameni şi unele animale) v. Bocăni. Tropăi, zdupănitură s.f. (reg.) v. Tropăială. Tropăit. Tropăitură. Tropot. zeamă s.f. 11 (bot.) suc, suc celular, suc vacuolar, zemărie. Zeama din fructe sau din legume se extrage prin presare ori stoarcere. îi dă copilului zeamă de morcov. Maioneza se prepară cu zeamă de lămâie. 2 (culin.) zeamă de varză = moare, mură3, zeamă acră, zeamă de curechi. Zeama de varză are gust acrişor, (reg.) zeamă acră = zeamă de curechi v. Zeamă de varză. 3 (pop. şi fam.) zeamă lungă = a (şi zeamă chioară) <înv. şi reg.> zemurcă, leoarcă1, zămârceală. Zeama lungă este o supă, o ciorbă sau o mâncare de proastă calitate, care conţine prea multă apă; b fig. (şi zeamă de vorbe) v. Clămpăneală. Clămpănit. Clămpănitură. Clănţăneai! Flecăreală. Flecărie. Flecărire. Flecărit. Frazeologie. Incontinenţă. Incontinenţă verbală. Limbuţie. Locvacitate. Logoree. Pălăvrăgeală. Pălăvrăgire. Pălăvrăgit1. Sporovăială. Sporovăire. Sporovăit. Tăifăsuială. Tăifăsuire. Tăifăsuit. Trăncăneală1. Trăncănit1. Vorbărie. 4 zeamă de prune = a (pop. şi fam.) v. Ţuică; b (reg.) v. Bagatelă. Fleac. Nimic. 5 (vinif; pop. şi fam.) zeamă de struguri v. Vin; (reg.) zeamă chioară = zeamă de amnar = zeamă de ştir = zeamă lungă v. Poşircă; (înv.) zeamă nobilă v. Vin. 6 (culin.; pop.) v. Supă. 7 (pop.) v. Lacrimă. Strop. 8 (culin.; reg.) v. Ciorbă. I11 (biol.) suc. Zeama este lichidul care se scurge din came, când este preparată. 2 (biol; înv. şi pop.; şi zeamă roşie) v. Sânge. 3 (fiziol, med, med. vet.; pop.) v. Lichid 4 (med., med. vet.; reg.) v. Puroi. 5 (farm.; înv.) v. Tinctură. 6 (biol; vulg.) v. Spermă, zeamîl s.n. (ind. alim.) maizenă. Zeamilul este un aliment dietetic pentru sugari şi pentru bolnavii de ulcer. zebereâlă s.f. (jur.; înv.; în legătură cu vb. „a face”) v. Sechestru, zeberi'vb. IV. tr. (jur.; înv.) 1 (compl. indică bunuri mobile sau imobile aflate în litigiu sau aparţinând unor debitori) v. Sechestra. 2 (compl. indică bunuri) Confisca. Lua. Sechestra. 3 (compl. indică oameni) v. Sechestra. zebrăt, -ă adj. (despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte etc.) dungat, tărcat, vărgat, bariolat, bălţat, învârstat, pestriţ, vârstat, şălar, şergat, ştrafat, vârcat. Poartă o fustă zebrată. zebră s.f. (fam.) v. Pasaj. Trecere, zebroid s.m. (zool.) zebrul. Zebroidul este un animal rezultat din hibridarea dintre cal şi zebră. zebrul s.m. (zool.) zebroid^ zece num. card., s.m. I num. card. 1 (cu val. adj.; de obicei precedă subst. determ.) am.> zecime. Şi-a cumpărat zece tricouri. 2 <înv.> zecime, zecişoară. Zece este numărul abstract corespunzător cifrei zece. 3 (precedat de prep. „de” şi urmat de „ori”, intră în componenţa num. adv.) <înv.> zecime. A trecut de zece ori pe la el şi tot nu l-a găsit acasă. II s.m. 1 zecer. Speră să ia un zece la matematică. 2 (j. de cărţi) decar, zecică, crăiţă, zecer, grubă. A primit un zece de treflă şi a făcut o chintă. 3 (înv.) v. Zecime. III s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Dijmă. Zeciuială. zecemetru s.n. (metrol; înv.) v. Decimetru, zecer s.m. 1 (reg.) v. Zece. 2 (j. de cărţi; reg.) v. Decar. Zece. 3 (înv.) v. Zecime, zecică s.f. (j. de cărţi; fam.) v. Decar. Zece. zecimâl, -ă adj., s.n. 1 adj. decimal. în sistemul zecimal multiplii şi submultiplii unităţilor principale au valori egale cu puteri întregi, pozitive sau negative, ale numărului zece. 2 s.n. (metrol.) balanţă cu basculă, balanţă zecimală, basculă, cântar zecimal, decimal, majă, vagă. Zecimalul are braţele inegale, ceea ce permite echilibrarea greutăţilor de măsurat cu greutăţi etalonate, de zece ori mai mici. zecime s.f. 11 <înv.> zece, zecer. I-a revenit o zecime din bani. 2 (cu val. adj.; înv.; de obicei precedă subst. determ.) v. Zece. 3 (înv.) v. Zece. 4 (înv.; precedat de prep. „de” şi urmat de „ori”, intră în componenţa num. adv.) v. Zece. II (înv.) 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) v. Dijmă. Zeciuială. 2 v. Decadă. Deceniu. zecişoără s.f. (înv.) v. Zece. zeciui vb. IV. tr. 11 (în Ev. Med., în Ţările Rom.; compl. indică dijme) a dijmui, <înv.> a dijmăli. 2 (astăzi rar; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. II fig. (înv.; despre războaie, epidemii etc.; compl. indică fiinţe, colectivităţi etc.) v. Cosi. Decima. Distruge. Extermina. Masacra. Măcelări. Nimici. Secera. zeciuiălă s.f. 1 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) dijmă, <înv.> azeace, azeciuire, dijmăritură, madea, zece, zecime. Zeciuiala era o dare în natură sau în bani, reprezentând a zecea parte din produsele principale, percepută de domn şi de biserică de la producători. 2 (în Ev. Med., în Ţările Rom.) dijmă, dijmă la tarla, <înv.> orânduială. Zeciuiala era o parte din producţia obţinută de ţărani pe tarlalele primite de la proprietarul acestora. 3 (fin.; înv.) v. Camătă. Dobândă. Dobândă uzurară. Procent. zeciuire s.f. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Dijmuială. Dijmuire. Dijmuit1. zeciui't1 s.n. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Dijmuială. Dijmuire. Dijmuit1. |2094 zeciuit2, -ă adj. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; despre produse) dijmuit2. Roadele zeciuite reveneau proprietarului feudal. zeciuitor s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Dijmar. Dijmuitor. zedi'că s.f. (omit.; reg.) v. Brotăcel. Florean. Florinte (Carduelis chloris). zee s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Zeiţă, zefchi s.n. (turc.; înv.) v. Agrement. Amuzament. Distracţie. Divertisment. Plăcere. Recreere. zefir s.m. (meteor.) adiere, boare, aură. Zefirul răcoros dinspre mare se resimte spre seară. zeflemeă s.f. 1 butadă, ironie, persiflare, persiflaj, mişto, pont, ace (v. ac), aşchie, bobârnac, împunsătură, înţepătură, muşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfîchi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Zeflemelele pamfletarului nu iartă pe nimeni. 2 batjocură, bătaie de joc, derâdere, deriziune, iriziune, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, parodie, râs2, băşcălie, hai, mişto, rizilic, <înv.> batjoc,batjocoritură, îngânăciune, rânjitură, tărbăceală. Numai atâţia bani pentru cât am muncit! Ce zeflemea! zeflemire s.f. (rar) v. Ironizare. Persiflare. Zeflemisire. zeflemisi vb. IV. tr. (compl. indică oameni) 1 a ironiza, a persifla, a zeflemiza, a miştocări, a împunge, a înghimpa, a înţepa, a pişcă, a şfichiui, a urzica, a cosorî, a flitui. îl zeflemiseşte atunci când face o gafă. 2 a batjocori, a ridiculiza, <înv. şi reg.> a măscări1, a prâsni2, a călăsi, a despeta, a purlui, a tălăşmăni, <înv.> a împrohita, a spurca, a şifona, a tărbăci, a ciufuli, a ciufului. Şi-a zeflemisit prietenul în faţa tuturor. zeflemisire s.f. 1 ironizare, persiflare, zeflemire, miştocăreală, miştocărie, împungere, înţepare, şfichiuială, şfichiu-ire, cosorâre. A devenit obiectul zeflemisirii ziariştilor. 2 batjocorire, luare în derâdere, luare în râs, luare peste picior, ridiculizare, luat în deşert (v. luat1). Zeflemisirea prietenului în faţa tuturor i-a atras dezaprobarea colegilor. zeflemisitor, -oâre adj., s.m., s.f. (rar) 1 adj. (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) v. Ironic. Persiflant. Persiflator. Zeflemist. Zeflemitor. 2 s.m., s.f. v. Persiflator. Zeflemist, zeflemist, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) ironic, persiflant, persiflator, zeflemitor, ironist, zeflemisitor, miştocar, împungător, înţepător, şfichiuitor, urzicător. I se adresează pe un ton zeflemist. Glumele br sunt zeflemiste. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) batjocoritor, zeflemitor, băşcălios, <înv.> batjocoros. Are o atitudine zeflemistă faţă de subalterni. II s.m., s.f. persiflator, zeflemisitor. Prietenul lui este un mare zeflemist. 2095| zer zeflemitor, -oâre adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creaţii etc. ale lor) ironic, persiflant, persiflator, zeflemist, ironist, zeflemisitor, miştocar, împungător, înţepător, şfichiuitor, urzicător. 2 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) batjocoritor, zeflemist, băşcălios, <înv.> batjocoros. II adv. (modal) ironic, ironiceşte, miştocăreşte. îi vorbeşte zeflemitor. zeflemizâ vb. I. tr. (rar, compl. indică oameni) v. Ironiza. Persifla. Zeflemisi. zefli'u, -ie adj. (înv.; despre oameni) adj. v. Glumeţ Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. zeft s.n. (reg.) 1 (chim.) v. Catran. Gudron. Ulei greu (v. ulei1). 2 v. Smoală, zegâr s.m. (jur.; arg.) v. Condamnat. Deţinut. Puşcăriaş. zeghe s.f. 1 ghebă, ţundră. Zeghea este o haină ţărănească lungă, cu o croială largă, confecţionată din dimie de culoare albă şi împodobită cu găitane negre, care se poartă în regiunile de munte. 2 (ţes.; reg.) v. Aba. Dimie. Pănură. 3 (reg.) v. Basma. Tulpan, zăgras s.n. (bot.) Zostera marina; iar-bă-de-mare, raigras-de-mare, zosteră, târsoacă, <înv.> smirdar. Zegrasul este utilizat la tapisatul mobilelor, la umplerea saltelelor, ca ambalaj etc. zeiesc, -iâscă adj. 1 <înv.> zeit. Fata este de o frumuseţe zeiască. 2 (mai ales în relig. creştină; rar) v. Celest. Ceresc. Divin. Dumnezeiesc. Sfânt. Veşnic, zeificâ vb. I. tr. 1 (compl. indică fiinţe sau lucruri) a deifica, a diviniza, a dumnezei, <înv.> a îndumnezei, a înzei. De-a lungul istoriei, oamenii au zeificat diferite fiinţe sau lucruri. 2 (în Antic, romană; compl. indicâ eroi, conducători etc.) a apoteoza, a deifica, a diviniza. Romanii îşi zeificau împăraţii, trecându-i în rândul zeilor. 3 fig. (rar; compl. indică fiinţe) v. Adora. Deifica. Diviniza. Idolatriza. Slăvi. Venera, zeificâre s.f. 1 deificare, divinizare, <înv.> di-vinizaţiune, îndumnezăiciune, îndumnezeire, zeificaţie. Zeificarea unui muritor se făcea în cadrul unui ceremonial special. 2 (în Antic, romană) apoteozare, apoteoză, deificare, divinizare, <înv.> divinizaţiune. Zeificarea împăraţilor caracterizează societatea romană antică. zeificât, -ă adj. 1 (despre fiinţe sau lucruri) deificat, divinizat, <înv.> îndumnezeit, înzeit. Oamenii se închinau la un muritor zeificat. 2 fig. (rar; despre fiinţe) v. Adorat. Deificat. Divinizat. Idolatrizat. Sacru. Slăvit. Venerat, zeificâţie s.f. (înv.) v. Deificare. Divinizare. Zeificare. zei'me s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. zeire s.f. (înv.) 1 (în relig. politeiste) v. Divinitate. Dumnezeu. Idol. Zeitate. Zeu. 2 (relig.) v. Divinitate. Dumnezeire. Zeitate, zei'sm s.n. (înv.) v. Deism. zeişor s.m. (rar) zeuşor. zei't, -ă adj. (înv.) v. Zeiesc, zeitâte s.f. 11 (în relig. politeiste) divinitate, dumnezeu, idol, zeu, <înv^. bolovan, boz2, chip, demon, făptură, simulacru, strigoi, trupişte, zân, zeime, zeire, istucan. Triburile germanice aveau zeităţile lor războinice. 2 (relig.) divinitate, dumnezeire, <înv.> zeire. Zeitatea este natura, esenţa divină. 3 (relig.; rar, nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor). Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputemicul (v. preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăpânul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul. II fig. idol, zeiţă. Mama este o zeitate pentru el. zeiţă s.f. 1 (în relig. politeiste) <înv.> dumne-zeiasă, dumnezeie, dumnezeiţă, dumnezeoai-că, dumnezeoaie, zână, zee, zeoaie. Hera era zeiţa cea mai puternică din Olimp. 2 fig. idol, zeitate. zel s.n. 1 <înv.> zelozitate, zilos. Zelul cu care susţine această idee este demn de laudă. Şi-a demonstrat conducerii zelul turnându-şi colegii. 2 asiduitate, insistenţă, perseverenţă, râvnă, sârguinţă, sforţare, silinţă, stăruinţă, strădanie, străduinţă, intrepiditate, perseveraţie, <înv. şi pop.> osârdie, <înv.> pază. Munceşte cu zel. 3 ardoare, avânt, hărnicie, laboriozitate, neoboseală, râvnă, sârguinţă, silinţă, strădanie, străduinţă, tenacitate, vrednicie, nepreget, sârg, <înv.> activitate, diligenţă2, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduinţă, osârduire, osârduitură, protimie1, sârguială, spornicie, zilos. Jurnalistul se ocupă cu un zel ieşit din comun de un caz de corupţie. 4 bunăvoinţă, râvnă, sârg, silinţă, <înv.> proeresis, proerisit. Munca şi zelul au stat la baza acestei performanţe. zelat6r, -oâre s.m., s.f. (înv.) 1 s.m., s.f. <înv.> zelot. Zelatorul este persoana care acţionează cu mult zel. 2 s.m. (în Palestina antică) <înv.> zelot. zelâu s.n. (înv.) v. Zale (v. za2). zelos, -oăsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni sau despre acţiuni, manifestări etc. ale lor) asiduu, insistent, neistovit, neobosit, neostenit, perseverent, sârguincios, sârguitor, silitor, stăruitor, susţinut, tenace, <înv. şi reg.> osârdios, osârduitor, <înv.> osârdnic, coriaceu. Este un zelos cercetător al civilizaţiei elene. Depune o muncă zeloasă pentru a-şi finaliza lucrarea. 2 (despre oameni) activ, harnic, industrios, laborios, muncitor, neobosit, neostenit, sârguincios, sârguitor, silitor, străduitor, vrednic, strădal- nic, experient, lucrător, spornic, <înv. şi pop.> ostenitor, iute, <înv. şi reg.> ergolaş, lucroi, osârdios, osârduitor, abătător, baur, iruc, iutegan, pogan, porav, robaci, sârnic2, vârlav, <înv.> diligent, lucrăreţ, neleneş, nelenevos, nepregetat, nepregetător, nevoitor, osârdnic, râvnaci, râvnitor, neadormit. Colegii l-au ales şef de echipă pentru că este o persoană zeloasă. 3 entuziast, fervent, pasionat. Este o admiratoare zeloasă a muzicii lui Verdi. Este un zelos ascultător de radio. II adv. (modal) sârguincios, sârguitor. Elevul îşi face zelos temele. zelot s.m. (înv.) 1 <înv.> zelator. 2 (în Palestina antică) <înv.> zelator. Zeloţii aparţineau unei grupări politice care reprezenta interesele păturilor mijlocii şi care lupta împotriva marii preoţimi iudaice şi a dominaţiei romane. zelotipie s.f. (înv.) 1 v. Gelozie. 2 v. Ciudă. Gelozie. Invidie. Necaz. Pică1. Pornire. Ranchiună. zelozitâte s.f. (înv.) v. Zel. zemărie s.f. (bot.; reg.) v. Suc. Suc celular. Suc vacuolar. Zeamă. zemicică s.f. (ind. alim., culin.; reg) v. Bulcă. Chiflă. zemnic s.n. (constr.) 1 (înv. şi reg.) v. Beci. Pivniţă. 2 (reg.) v. Bordei. Colibă, zemos, -oăsă adj., s.m. I adj. (despre fructe şi legume) moale, mustos, suculent, molicel, molicică. îi plac perele zemoase. II s.m. (bot.; în forma zămos) 1 (înv. şi reg.) v. Pepene. Pepene-galben (Cucumis melo). 2 (reg) v. Pepene. Pepene-roşu. Pepene-verde (Citrullus vulgaris). 3 (reg.) Cucurbita pepo melopepo; bostan-alb, pepene, picitoc. zemoşi vb. IV. (reg.) 1 refl. (despre fructe) v. Zemui. 2 intr. (med., med. vet.; despre răni, plăgi etc.) v. Curge. Puroia. Supura, zemui vb. IV. 1 refl. (despre fructe) a se zemoşi. Perele ţinute la căldură s-au zemoşit. 2 intr. (despre corpuri, materii etc. care conţin sau care absorb lichide) a musti. Nu a scurs bine caşul, de aceea zemuieşte. zemuitor, -oăre adj. (med., med. vet.; rar; despre răni, plăgi etc.) v. Purulent. Supurant. zemurcă s.f. (înv. şi reg.) v. Zeamă chioară. Zeamă lungă. zemuşoâră s.f. (reg.) zemuţă. îi întinde o farfurie cu zemuşoâră fierbinte. zemuţă s.f. (reg.) zemuşoâră. zenit s.n. 1 (astron.; în opoz. cu „nadir”) amiază, namiază, răscrucea cerului (v. răscruce), răscrucile cerului (v. răscruce), <înv.> creştet, punct vertical. Zenitul este punctul cel mai înalt de intersecţie a verticalei locului de referinţă cu sfera cerească. 2 fig. (adesea constr. cu vb. ca „a fi”, „a ajunge,r) apogeu, apoteoză, culme, culminanţă, culminare, culminaţie, vârf, vâlvă. Actorul a ajuns la zenitul carierei sale. zeoaie s.f. (în relig. politeiste; înv.) v. Zeiţă, zepelin s.n. (av.) dirijabil. Un zepelin zboară deasupra lacului Konstanz, la graniţa dintre Germania şi Elveţia. zer s.n. 1 lactoser, zară, străghea-ţă. Zerul este partea lichidă din lapte, care rămâne după înlăturarea cheagului. 2 (pop.) zerdava |2096 lapte bătut, zară, lapte gros, lapte smântânit, zăborinl Zerul este un lichid acrişor care rămâne după ce s-a scos untul. 3 (pop.) v. Lapte bătut. 4 (biol.; înv.; şi, art., zerul sângelui) v. Ser. Ser sangvin, zerdava s.f. (zool.; înv.) v. Jder (Martes martes). zen'vb. IV. refl. (reg; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. înăcri. Strica, zero s.n. 11 (mat.) nulă. Zeroul este situat, în numărătoare, înaintea lui unu. 2 fig. nulitate, nimic, nonvaloare, nulă. Este un zero în domeniu. II (cu val. de adv.; modal; arg.) v. Defel. Deloc. Nicicum. Nicidecum. zeros, -oăsă adj. 1 (rar; despre lapte sau despre derivate ale laptelui) v. Apos. 2 (biol; înv.; despre lichide, substanţe etc.) v. Apos. Seros. zestrăş s.m. (înv. şi reg.) zestroi. Zestraşul este bărbatul care, după căsătorie, se mută în gospodăria soţiei. zestre s.f. 11 dotaţie, dotă, parte, duium, moşie, <înv.> dotariu, profecticie. S-a căsătorit cu o fată care avea o zestre însemnată. 2 (fam.) v. Inventar. II fig. moştenire. Acest obicei face parte din zestrea lăsată nouă de înaintaşi. zestrici'că s.f. (pop. şi fam.) v. Zestrişoară. zestrişoără s.f. zestricică, zestrucă. zestroi s.m. (reg.) v. Zestraş. zestrucă s.f. (reg.) v. Zestrişoară. zet s.m: (înv. şi reg.) v. Ginere. Mire. zetrn s.m. (bot.; reg.) v. Pin (Pinus silvestris). zeţar s.m. (tipogr.) culegător, compozitor, <înv.> probar. Zeţarul culege, manual sau cu maşini speciale, literele pentru tipărirea unui text. zeţărie s.f. (tipogr.) culegătorie. în zeţărie se efectuează operaţiile de culegere a textelor. zeţăriţă s.f. (tipogr.) culegătoare (v. culegător). zeţui'vb. IV. tr. (tipogr.; compl indică literele unui text) a compune, a culege. Tipografii zeţuiesc literele pentru a termina textul zeţuire s.f. (tipogr.) compoziţie, compunere, culegere, cules1, zeţuit. Zeţuirea unui text este migăloasă. zeţui't s.n. (tipogr.) compoziţie, compunere, culegere, cules1, zeţuire. zeu s.m. 1 (în relig. politeiste) divinitate, dumnezeu, idol, zeitate, <înv.> bolovan, boz2, chip, demon, făptură, simulacru, strigoi, trupişte, zân, zeime, zeire, istucan. Triburile germanice aveau zeii lor războinici. 2 (relig.; înv.; nm. pr.) v. Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul. Atotcuprinzătorul. Atotînţelegătorul. Atotputernicul (v. atotputernic). Atotrăbdătorul. Atotştiutorul (v. atotştiutor). Atotvăzătorul (v. atotvăzător). Atotvoitorul. Atotziditorul. Cel de Sus. Cel Viu. Creatorul (v. creator). Creatorul Suprem (v. creator). Demiurgul (v. demiurg). Divinitatea (v. divinitate). Domnul (v. domn). Dumnezeirea (v. dumnezeire). Dumnezeu. Eternul (v. etern). Fiinţa Supremă (v. fiinţă). împăratul (v. împărat). Judecătorul Suprem (v. judecător). Omnipotentul (v. omnipotent). Omniscientul (v. omniscient). Părintele Ceresc (v. părinte). Părintele Milostiv (v. părinte). Părintele Veşnic (v. părinte). Preabunul. Preaînaltul (v. preaînalt). Preaputemicul (v.preaputemic). Pronia (v. pronie). Providenţa (v. providenţă). Puternicul (v. puternic). Stăp^jul (v. stăpân). Tatăl (v. tată). Ziditorul (v. ziditor). zeugmatografie s.f. (fiz.) rezonanţă magnetică nucleară. Zeugmatografia este metoda fizică bazată pe proprietăţile magnetice ale atomilor, care se utilizează în studiul structurilor moleculare şi ca tehnică imagistică. zeuşor s.m. (rar) zeişor. zevios s.m. (bot; reg.) v. Lămâiţă. Sirinderică (Philadelphus coronarius). zevzâc, -eăcă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”; fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. zevzecie s.f. (fam.) v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie, zevzeclâc s.n. (turc.; înv.) v. Nătângie. Neghiobie. Nerozie. Prostie. Stupiditate. Stupizenie. zexe interj, (arg.) 1 v. Aiurea! 2 (exprimă iminenţa unui pericol şi un îndemn la precauţie) v. Atenţie! 3 (exprimă nemulţumire, dezaprobare, desconsiderare) v. Vacs. zezerăn s.m. (zool; reg.) v. Guzgan. Şobolan (Mus decumanus). zgâibă s.f. I 1 (med., med. vet.; pop.) v. Bubiţă. Bubuliţă. Bubuşoară. Coş2. 2 (med., med. vet.; pop.) v. Coajă. Crustă. Pojghiţă. 3 (med., med. vet.; înv. şi reg.) v. Antrax. Cărbune. Dalac. Pustulă malignă. 4 (la pl; med.; înv. şi reg.) zgaibe dulci v. Impetigo. 5 (med., med. vet.; reg.) v. Abces. Furuncul. 6 (med., med. vet; la oameni, la animale şi la păsări; reg.) v. Acarioză. Râie. Scabie. 7 (med. vet.; reg.) v. Boala lui Carre (v. boală). 8 (med.; reg.) v. Erizipel. 9 (med.; înv.) v. Lepră. II (bot; reg.) zgaibă-drăcească v. Rotunjoară (v. ro-tunjor) (Homogyne alpina). III (anat.; arg.) v. Organ genital feminin (v. organ1). zgâiţă s.f. (omit.; reg.) v. Gaiţă1 (Garrulus glandarius). zgăncă s.f. (med., med. vet.; înv. şi reg.) 1 v. Coajă. Crustă. Pojghiţă. 2 v. Leziune. Plagă. Rană. zgărbură s.f. (înv. şi reg.) v. încălţăminte, zgârdă s.f. 1 <înv.> prohaz. A cumpărat pentru câine o zgardă nouă, mai rezistentă. 2 (înv. şi pop.) v. Colan; Colier. Salbă. Şirag. 3 (arg.) v. Cravată. 4 (arg.) v. Guler, zgaroi s.m. (reg.) 11 (ornit.) v. Cioară (Corvus). 2 (peior.) v. Rom2. Ţigan. II (iht.) 1 v. Ghiborţ (Acerina cernua). 2 v. Pălămi-dă-de-baltă (Pungitius platygaster). zgaroieş s.m. (iht.; reg.) v. Pălămidă-de-bal-tă (Pungitius platygaster). zgăbârdă s.f. (fiziol.; înv. şi reg.) v. Urdoare. zgăbârdos, -oăsă adj. (înv. şi reg.; despre ochi) v. Urduros. zgăibăt, -ă adj. (rar) <înv. şi reg.> zgăibos. Are tenul zgăibat. zgăibărâ vb. I. refl. (pop. şi fam.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. »în”, „pe”, „deasupra>T) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. zgăibos, -oăsă adj. (înv. şi reg.) 1 (med.) v. Lepros. 2 v. Zgăibat. zgăibuh'ţă s.f. (med., med. vet.) zgăibu-ţă. îşi cojeşte zgăibuliţa de pe mână. zgăibuţă s.f. (reg.) 1 (med., med. vet.) v. Zgăibuliţă. 2 (bot.) v. Viorele-sălbatice (v. viorea) (Viola canina). zgăinuşă s.f. (ornit.; reg.) v. Găinuşă. Găinuşă-de-alun. Găinuşă-de-munte. Găinu-şă-roşie. Ieruncă (Tetrastes bonasia). zgăirâ vb. I. tr. (reg.; compl. indică fiinţe) v. Gâtui. Jugula. Strangula. Sugruma, zgăncuşoără s.f. (med., med. vet.; reg.) zgăncuţă. Pe bubele de pe mână s-au format zgăncuşoare. zgăncuţă s.f. (med, med. vet; reg.) zgăncuşoără. zgărdi'ţă s.f. zgărduţă. A cumpărat pentru căţeluş o zgărdiţă roşie. zgărduţă s.f. (reg.) v. Zgărdiţă. zgău s.n. (înv.) I (anat.) 1 v. Mitră. Uter. 2 v. Abdomen. Burtă. Pântece. 3 v. Stomac. II v. Adâncitură. Cavitate. Gaură. Scobitură. III fig. v. Neam. Popor. Populaţie, zgăură vb. I. (reg.) 1 tr. (compl. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. 2 refl. (despre ochi) v. Adânci. Afunda. Cufunda. înfunda, zgăurâţ, -ă adj. (înv.;, despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare1. Mărit3. Umflat, zgâcină vb. I. tr. (reg.) 1 (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina. Zgâlţâi. Zgudui. 2 (compl. indică fiinţe) v. Clătina. Scutura. Zgâlţâi. Zgudui. zgâi vb. IV. (pop. şi fam.) 1 refl. a se chiori, a se holba, a se hlizi, a se lingăii, <înv.> a se înholba. Se zgâieşte la el când îi face observaţie. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla. zgâire s.f. (pop. şi fam.) v. Bulbucare. Mărire. Umflare. zgâi't1 s.n. (pop. şi fam.) v. Bulbucare. Mărire. Umflare. zgâi't2, -ă adj. (pop. şi fam; despre ochi) v. Bulbucat Exoftalmic Mare1. Mărit5. Umflat, zgâlţâi' vb. IV. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică clădiri, construcţii etc.) a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgudui, <înv. şi pop.> a (se) legăna, <înv. şi reg.> a (se) clăti, <înv.> a (se) smăcina. Casa s-a zgâlţâit puternic la seism. 2 tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indică oameni) a clătina, a hurduca, a legăna, a scutura, a zdruncina, a zgudui, a bălăbăni, a bâţâi, a hâţâi, a hâţâna, a hodorogi, a hurui, a zdroncăni, a zgâlţâna, a drâgâi, a hobrânca, a hurducăi, a zdruhăi, a zducni, a zgâcina. Căruţa îl zgâlţâie rău pe drumurile cu gropi. 3 tr. (compl. indică fiinţe) a clătina, a scutura, a zgudui, a zgâlţâna, <înv. şi reg.> a zbiciula1, a smocăni, a strohăi, a zbihui, a zblendui, a zgâcina. Trebuie să-l zgâlţâie 2097 | cu putere pentru a-l trezi. 4 tr. (compl. indică obiecte, construcţii sau părţi ale lor etc.) a smuci, a zgâlţâna, a hăţi, a schenţăli, a smâcăi. A zgâlţâit poarta ca sâ o deschidă. zgâlţâială s.f. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 3 clătinătură, scuturătură, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zbihuială. zgâlţâire s.f. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. Zgâlţâirea de la seism a fost foarte puternică. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. Zgâlţâirea produsă de căruţă pe un drum cu gropi este insuportabilă. 3 clătinătură, scuturătură, zgâlţâială, zgâlţâit, zgâlţâitură, zbihuială. L-a sculat cu o zgâlţâire puternică. zgâlţâit s.n.1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 3 clătinătură, scuturătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâitură, zbihuială. zgâlţâitură s.f. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 2 clătinare, clăjjnat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zguduială, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 3 clătinătură, scuturătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zbihuială. zgâlţână vb. I. tr. (pop.) 1 (compl. indică obiecte, construcţii sau părţi ale lor etc.) v. Smuci. Zgâlţâi. 2 (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl indicâ oameni) v. Clătina. Hurduca. Legăna. Scutura. Zdruncina, Zgâlţâi. Zgudui. 3 (compl. indicâ fiinţe) v. Clătina. Scutura. Zgâlţâi. Zgudui, zgâmăîvb. IV. (reg) 1 tr.,refl. (despre fiinţe; compl. indică leziuni) v. Râcâi. Zgândări. 2 refl. v. Scărpina. zgâmăi're s.f. (reg.) v. Râcâială.Râcâire. Zgândărire. zgâmbea s.m. art. (reg.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. zgâmbâi1 s.m. (fam.) 1 v. Copil1. 2 pici, prichindel, puşti, ţânc, pricolici, ţâncar, năpârstoc. Zgâmboiul este destul de înalt pentru vârsta lui. zgâmboPvb. IV. (reg.) 1 refl. (despre oameni) v. Maimuţări. Poci1. Schimonosi. Strâmba. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică ochii) v. Bulbuca. Lărgi. Mări. Umfla, zgâmboit -ă adj. (reg.; despre faţa, înfăţişarea firească a cuiva sau, p. ext., despre fiinţe) v. Desfigurat. Schimonosit2. Slut. Sluţit2. Urât2. Urâţit. zgâncili'vb. IV. tr. (reg.; despre fiinţe; compl. indicâ leziuni) v Râcâi. Zgândări. zgâncih're s.f. (reg.) v. Râcâială. Râcâire. Zgândărire. zgânciori vb. IV. tr. (reg.; despre fiinţe; compl. indicâ leziuni) v Râcâi. Zgândări. zgâncds, -oâsă adj. (med., med. vet.; înv.; despre plăgi) v. Cicatrizat. închis. Vindecat2, zgândări vb. IV. tr. 1 (despre fiinţe; compl. indică leziuni) a râcâi, a scociorî, a zădărî, a scurma, a zgâmăi, a zgâncili, a zgânciori. îşi zgândăreşte rana cu unghiile. 2 (compl. indică cărbuni, jar etc.) a răscoli, a răvăşi, a scormoni, a scociorî, <înv. şi reg.> a scărmăna, a scorni, a râcâi, <înv.> a scotoci, a răzvrăti. Zgândăreşte jarul ca să înteţească focul. 3 (despre oameni; compl. indică strunele unor instrumente muzicale) a zdrăngăni, a dârlâi, a drângăni. Un grup de lăutari cântă o veche baladă românească, zgândârind coardele cobzei. Un tânăr a început să zgândărească strunele chitarei, încercând sâ cânte o serenadă. 4 (pop. şi fam.; despre păsări sau animale; compl indicâ pământ, gunoi, noroi etc.) v. Râcâi. Scormoni. Scurma. 5 (pop. şi fam.; despre oameni; compl indicâ suprafaţa unor obiecte) v. Râcâi. Zgâria. 6 (fiziol; arg.; compl. indicâ oameni) v. Excita. II fig. 1 a aţâţa, zgârci a reînnoi, a scormoni, a stârni, a răscoli. Vederea lui îi zgândăreşte mânia. 2 (compl. indicâ oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, a martela, a omorî, a oripila, a răscoli, a scurma, a strepezi, a oţeti, a ardeia, a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, a cârnosi, a cetera, a scociorî. îl zgândăreşte cu veşnicele ei lamentări. zgândărire s.f. 11 râcâială, râcâire, scociorâre, zgâmăire, zgâncilire. Rana s-a infectat din cauza zgândăririi. 2 răscolire, scormonire, scormonit1, scociorâre. A întreţinut focul prin zgândârirea periodică a jarului. II fig. agasare, enervare, excitare, iritare, plictisire, sâcâială, sâcâire, tracasare, martelaj, scurmare. Zgândârirea colegei a devenit o plăcere pentru el zgândărît -ă adj. fig. (despre oameni) agasat, enervat, iritat, plictisit, sâcâit, supărat, tracasat, oţetit. Zgândărit, a părăsit şedinţa, pentru că nu mai putea suporta discuţiile inutile. zgârbâci s.n. (pop.) 1 v. Gârbaci. 2 v. Bici. Biciuşcă. zgârcă s.m., s.f., adj. (pop. şi fam.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit, zgârceâlă s.f. (înv. şi reg.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie, zgârcenie s.f. avariţie, parcimonie, meschinărie, cărpănoşenie, cărpănoşie, scumpenie, căcănăreală, <înv. şi reg.> scumpie2, zgârceâlă, zgârcitură, hârsenie, zgârcio-geală, zgâmăială, zgârţă, <înv.> aslam, cumpli-tate, scumpătate, scumpete, zgârcire, vilenie, ibostea argintului (v. iboste), ibostea banilor (v. iboste), ţigănie. Zgârcenia lui Hagi Tudose a devenit proverbială. zgârci1 s.n. 11 (anat.) cartilaj, vână, os moale, ronţ, sfârc, zdronţ. Zgârciul formează învelişul suprafeţelor articulare ale oaselor şi îndeplineşte funcţia mecanică de susţinere. 2 (anat.) sfârc. îl trage de zgârciul urechii. 3 (art.; anat.) zgârciul nasului = puntea nasului (v. punte), stinghia nasului (v. stinghie). Un ţânţar l-a pişcat pe zgârciul nasului. 4 (anat.; înv. şi pop.) v. Ligament. Tendon. 5 (med., med. vet.; înv. şi pop.) v. Cârcel. II (tehn.; în dogărie) ghin, scoabă, scobar2, zgârietor. Zgârciul este folosit pentru curăţarea şi netezirea interiorului vaselor mici de lemn. zgârcP vb. IV. 11 refl. (despre fiinţe sau despre corpul lor) a se chirci, a se contracta, a se ghemui, a se închirci, a se strânge, a se aduna, a se cimpi, a se ciuci, a se ciuciuli, a se stârci, <înv. şi reg.> a se sfii, a colnici, a se ghemoşa, a se înghemui, a se nimurici, a se tâmbuşi, a se zguli. S-a zgârcit din cauza durerilor abdominale. Corpul i se zgârcea din cauza spasmelor repetate. 2 refl. (fiziol.; despre muşchi, ţesuturi, zgârcilă vase etc.) a se contracta, a se retracta, a se strânge. Simte cum i se zgârceşte muşchiul de la piciorul stâng. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică faţa, trăsăturile etc. oamenilor) a (se) contracta, a (se) crispa, a (se) încleşta, a (se) descompune. Tensiunea nervoasă i-a zgârcit faţa. Chipul i se zgârceşte din cauza furiei. 4 refl. (mai ales despre plante sau despre părţi ale lor) a se atrofia, a se chirci, a degenera, a se închirci, a se pipernici, a se pitici, a se sfriji, <înv. şi reg.> a se bătogi, a scădea, a se izini, a se micicula, a se prizări, a se şiştăvi, a se târcăvi, <înv.> a se zârni. Plantele s-au zgârcit din cauza secetei. II refl. (despre oameni) 1 a se scumpi, a se hârsi, a se pornişi. S-a zgârcit şi a pierdut ocazia. 2 (pop. şi fam.) a se lăcomi, a se scumpi, a se pungi. Mai lasă din preţ! Nu te mai zgârci atâta! zgârcilă s.m. (reg.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. zgârdob, -oâbă s.m., s.f., adj. 1 adj., s.m., s.f. (fam.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. 2 s.m. (la pl; bot.; reg.) zgârciobi-graşi v. Râşcov (Gyromitra esculenta). zgârciogeâlă s.f. (reg.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie. zgârcios, -oăsă adj. (anat.; înv.; despre ţesuturi) v. Cartilaginos. zgârcire s.f. 1 chircire, contractare, ghemuire, închircire, strângere, <înv.> strânsătură. Zgâr-cirea corpului s-a produs din cauza durerilor abdominale. 2 (fiziol.) contractare, contracţie, strângere, <înv.> strânsoare,zgârcitură. Mag-neziul este indicat în cazul zgârcirii muşchilor. 3 (înv.) v. Avariţie. Parcimonie. Zgârcenie, zgârcit, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (fiziol; despre muşchi, ţesuturi, vase etc.) contractat, retractat, strâns2. Muşchii zgârciţi trebuie relaxaţi prin masaj. 2 (despre fiinţe sau despre corpul lor) chircit, contractat, ghemuit, închircit, strâns2, adunat2, cimpit, ciuciulit, stârcit, aricit2, ghemoşat, patic, stârcigat, tâmbuşit, zgulit. Zgârcit de durere, cere ajutor medical. Stă, cu tot corpul zgârcit, într-un colţ al patului. II s.m., s.f., adj. avar, parcimonios, harpagon, avariţios, meschin, strângător, <înv. şi pop.> cochinte, cărpănos, ciufut, zgârcă, calic, căcănar, frige-linte, scârţan, scârţar, zgârciob, zgâ-rie-brânză, <înv. şi reg.> scump, cupit, hârsit, pogârjit, pomisit, pungit, punguit2, samalâş, sfoiegit, sichiş, tamachiar, zgârcilă, zbârciogos, zgârcos, zgârnăit, <înv.> cumplit, muftangiu, şmuţig, econom, coriaceu, coclit, scoţian, guzgan. Nu trebuie să ceri bani de la un zgârcit. Hagi Tudose este un om zgârcit. zgâcitură s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Avariţie. Parcimonie. Zcârcenie. 2 (fiziol; înv.) v. Contractare. Contracţie. Strângere. Zgârcire. zgârciuros, -oâsă adj. (anat; pop.; despre ţesuturi) v. Cartilaginos. zgârcds, -oâsă s.m., s.f., adj. (reg.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit. zgârgori vb. IV. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indică obiecte de îmbrăcăminte, materiale textile, hârtii etc.) v. Boţi. Mototoli. Şifona, zgâriâ vb. 1.11 tr., refl. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) <înv. şi reg.> a dârâi, a (se) căpăra, a ghera, a gherăi, a gherăni, a (se) zgrăbăla. S-a zgâriat într-o sârmă. L-a zgâriat din greşeală pe mână. 2 tr., refl. (med, med. vet.; compl. sau sub. indică fiinţe ori părţi ale corpului lor) a (se) juli, a (se) jupui, a (se) zdreli, a (se) beli, a (se) stropşi, <înv. şi reg.> a (se) rujdi, a (se) mezdreli, a (se) mezdri, a pieleji. A căzut şi s-a zgâriat la genunchi. 3 tr. (compl. indică suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, ziduri, pereţi etc.) a cresta, a scrijeli, a hârşâi, a scobi, <înv. şi reg.> a încresta1, <înv.> a semna, a semnui, a brăzda. A zgâriat masa cu un cuţit 4 tr. (despre oameni; compl. indică suprafaţa unor obiecte) a râcâi, a zgândări, a scurma, a zgrepţăna. A zgâriat mobila cu un cui. 5 tr. (pop.; despre păsări, animale etc.; compl. indică pământul sau alte materii solide) v. Râcâi. Scormoni Scurma. II tr. fig. (despre alimente condimentate sau despre mirosuri, fum etc.) a pipera, a ustura, a pişcă. Un miros înţepător zgârie nările persoanelor din încăpere. zgâriâc s.n. (tehn.; în dulgherie; reg.) v. Zgâ-rieci. zgâriăt, -ă adj. (despre suprafeţe de lemn, de piatră sau metalice, despre ziduri, pereţi etc.) crestat, scrijelit, brăzdat. Masa zgâriată trebuie refăcută. zgârie-brânză s.m., s.f., adj. (fam.) v. Avar. Parcimonios. Zgârcit, zgârie-nori s.m. (constr.) însemnător, ştraihmas, ştraimodlu, zgâriac, zgârietoare. Zgârieciul este folosit pentru trasarea liniilor paralele pe faţa pieselor de lemn. zgâriere s.f. 11 gherăneală. Zgârierea i-a fost provocată de o sârmă ghimpată. 2 râcâială, râcâire, zgrepţănare, zgrep-ţănat A fost pedepsit pentru zgârierea mobilei. II (concr.; rar) v. Zgârietură, zgârietoâre s.f. (tehn.; în dulgherie; reg.) v. Zgârieci. zgârietură s.f. 1 zgâriere. Are braţele pline de zgârieturi. 2 crestătură, scrijeleală, scrijelire, scrijelitură, <înv. şi reg.> scorbelitură, sferditură, babă, babete, boarcă, buţ, moacă, moaţă, palipaş, popă1, zglivă. 2 Gobius kessleri; guvidie-de-baltă, mitroacă, mitrocar. 3 Gobius fluviatilis; guvi-die-de-vad, porcuşor-de-vad. 4 (reg.; şi, în forma zglăvoâce, zglăvoace-mică) v. Guvid (Gobius). II s.m. (bot.) 1 Centaurea nervosa; ghioc, smoc. 2 (reg.) v. Albăstrea. Albăstrică. Albăstriţă. Ţintaură. Vineţea. Vineţică. Vineţică-de-câmp (Centaurea cyanus). 3 (reg.) v. Albăstriţă (Centaurea jacea). 4 (reg) Centaurea spinulosa; bunderăi, ciolobot 5 (reg) v. Ghioc (Centaureaphrygia). 6 (reg.) v. Ghioc (Centaurea pseudophrygia). 7 (reg.) zglăvoc-galben v. Scai-galben (Centaurea solstitialis). zglibete s.m. (ornit.; reg.) v. Scorţar. Scor-ţar-comun. Scorţar-mare. Ţiclean (Sitta europaea). zglivă s.f. (iht.; reg.) v. Zglăvoc (Cottusgobio). zglobenie s.f. (înv.) v. Neastâmpăr. Vioiciune. Voioşie. Zburdălnicie, zglobi vb. IV. refl. (înv.; mai ales despre copii sau despre puii de animale) v. Zbengui. Zburda. zglobiciune s.f. (înv.) v. Neastâmpăr. Vioiciune. Voioşie. Zburdălnicie, zglobie s.f. (înv.) v. Neastâmpăr. Vioiciune. Voioşie. Zburdălnicie, zglobietâte s.f. (rar) v. Neastâmpăr. Vioiciune. Voioşie. Zburdălnicie, zglobiu, -fe adj. 1 (despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprinţar, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zvăpăiat, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de zglobiu. 2 (despre fiinţe) ager, agil, iute, repede, sprinten, uşor2, vioi, vivace, bun de picioare, lotru, sulednic, vârlav, zburatic, <înv.> isteţ, lest2. Deşi în vârstă, este zgfobiu în mişcări. 3 (despre mers, mişcări etc.) săltat2, săltăreţ, sprinten, vioi, săltător. Fata are mersul zglobiu. Se deplasează cu paşi zglobii 4 (fam.; despre fiinţe) v. Iute. Săltăreţ. Sprinten. Uşor2. Vioi. zgoădă s.f. (reg.) v. întâmplare, zgoăngă s.f. (reg.) v. Ghiduşie. Glumă. Năzbâtie. Năzdrăvănie. Nebunie. Poznă. Ştrengărie. zgodi'vb. IV. refl. impers. (reg.) v. întâmpla. Nimeri. Potrivi. zgomot s.n. 11 <înv. şi reg.> sunet, şteamăt. Un zgomot de geam spart l-a făcut 2099| să tresară. A trezit-o un zgomot puternic. 2 freamăt, gălăgie, larmă, tumult, turbulenţă, vuire, vuiet, rohot. Zgomotul străzii pătrunde prin ferestre. 3 gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. şi pop.> toi2, vorbă, chiloman, vraişte, zuzet, caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. şi reg.> holcă, zai1, chirfoseală, dăndăna-ie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neo-dihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, zurba, nuntă, tam-tam, gură, horă1, balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, calabalâc, ţigănie, show, farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), şucăr. în piaţă era un zgomot de nedescris. 4 rumoare, zvon1. Cuvintele lui au produs zgomot şi agitaţie în sală. 5 (med.) zgomot auricular = acufenă, tinitus. Zgomotul auricular este o senzaţie auditivă patologică sub formă de zgomote sau de vâjâituri în urechi; zgomot de galop = galop. Zgomotul de galop este un zgomot surd diastolic, supraadâugat celor două zgomote cardiace normale, care determină un ritm în trei timpi, amintind de galopul unui cal. 6 (înv.) v. Noutate. II fig. (adesea constr. cu vb. „a face”, „a produce') senzaţie, vâlvă. Divorţul celor două mari staruri hollywood-iene a produs zgomot. zgomota vb. I. intr. 1 (rar; despre ape curgătoare) v. Clipoci1. Murmura. Suna. Susura. Şopoti. Şopti. Şuşoti. Şuşui. 2 (înv. şi pop.; despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera. Ţiui. Urla. Vâjâi. Vui. 3 (reg.; mai ales despre lemne şi obiecte din lemn) v. Pârâi. Pocni. Trosni, zgomotos, -oâsă adj., adv. I adj. 1 (despre oameni, colectivităţi etc.) clamoros, gălăgios, tumultuos, turbulent, <înv.> neodihnit. în balconul teatrului era un grup zgomotos de tineri. 2 (despre râs sau despre plâns) hohotitor. Din celălalt colţ'al încăperii se aude un râs zgomotos. 3 (despre sunete) intens, puternic, răsunător, sonor, viu, clocotitor. încă mai aude urletul zgomotos al torentului dezlănţuit. 4 fig. (despre viaţa oamenilor, despre momente ale existenţei lor etc.) agitat, frământat2, neliniştit, nepotolit, zbuciumat, accidentat, neastâmpărat, trepidant, vijelios. Pictorul a avut o viaţă zgomotoasă. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 strepitoso. 2 furtunos, tumultuos, tumul-tuoso. zgondi vb. IV. intr. (despre oameni; reg.) v. Glumi. zgondos, -oâsă adj. (reg.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. ^ zgorghm s.m. (bot; reg.) v. Măceş. Tranda-fir-sălbatic (Rosa canina). zgorghmă s.f. (bot; reg.) v. Măceaşă. zgrăbălâ vb. I. tr., refl. (reg.; compl. sau sub. indicâ fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Zgâria, zgrăbunţă s.f. (med., med. vet; înv. şi pop.) v. Bubiţă. Bubuliţă. Bubuşoară. Coş2, zgrăbunţîcă s.f. (bot.) Lapsana communis; broboană, buruiană-de-brâncă, buruia-nă-de-orbalţ, iarba-zgaibei (v. iarbă), iar-bă-de-zgaibă, salata-câinelui (v. salată), salată-câinească, scai, scaiete. zgrăbunţos, -oâsă adj. 1 (pop.; despre materii, roci, substanţe etc.) v. Granular. Granulos. Grăunţos. 2 (pop. despre suprafeţe, ziduri etc.) v. Granulos. Grunjos. Grunzuros. Rugos. Zgrunţuros. 3 (med., med. vet; înv. şi reg.; despre oameni şi animale sau despre părţi ale corpului lor) v. Bubos. 4 (reg.; despre sare) v. Grunjos. zgrebeni s.m. pl. (reg.) 1 v. Buci. 2 v. Câlţi. zgrepţâ vb. I. intr. (reg.; despre fiinţe) v. Zgrepţăna. zgrepţănâ vb. 1.1 intr. (pop.; despre fiinţe) a zgrepţa. Se sperie când aude că cineva zgreapţănă la geam. Pisica zgreapţănă la uşa de la intrare. 2 tr. (pop.; compl. indică obiecte, materiale etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „în”, „pe” etc.) v. Acroşa. Agăţa. Atârna. Prinde. Pune. Spânzura. Suspenda. 3 refl. (pop.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) v. Agăţa. Apuca. Atârna. Lua. Prinde. Ţine. 4 tr. (pop.; despre oameni; compl. indică suprafaţa unor obiecte) v. Râcâi. Zgâria. 5 refl. (pop.; despre fiinţe; urmat de determ. introduse prin prep. »în”, „pe”, „deasupra”) v. Căţăra. Ridica. Sui. Urca. 6 refl. (reg.; despre fiinţe) v. Scărpina, zgrepţănâre s.f. (pop.) v. Râcâială. Râcâire. Zgâriere. zgrepţănât s.n. (pop.) v. Râcâială. Râcâire. Zgâriere. zgribonţ s.m. (iht; reg.)y. Ghiborţ (Acerina cernua). zgribuli vb. IV. (despre fiinţe) 1 refl. a rebegi. Se zgribuleşte aşteptându-l în frig. 2 intr. (pop.) v. Dârdâi. Tremura, zgribulit, -ă adj. (despre fiinţe) rebegit. Oamenii zgribuliţi aşteaptă tramvaiul în ploaia rece de toamnă. Câinele zgribulit se adăposteşte în cuşcă. zgriburici s.m. (entom.; reg.) v. Ţânţar (Chironomus leucopogon). zgripţ, zgrfpţă s.m.,s.f. (reg.) 1 s.m. (entom.) v. Gândac-de-bucătărie. Gândac-de-casă. Gândac-negru. Libarcă. Libarcă-neagră. Şvab1. Şvab-negru (v. şvab1) (Blatta orientalis sau Periplaneta orientalis). 2 s.f. v. Zgripţu-roaie (v. zgripţuroi). zgripţor s.m. I (omit.) 1 (înv. şi pop.) v. Acvilă. Acvilă-imperială. Pajură. Pajură-de-câmp. Vulturel. Vultur-imperial. Vulturiţă. Vultu-roaică. Vulturoaie (Aquila heliaca). 2 (reg.) v. Acvilă. Iepurar. Pajură. Pajură-de-munte. Pajură-imperială. Pajură-împărătească. Paju-ră-mare. Vultan. Vultur. Vultur-de-creste. Vultur-de-jgheab. Vultur-de-piatră. Vul-tur-gălbui. Vultur-regal (Aquila chrysaetos). zgudui II (reg.) v. Acvilă. Pajură. III (pop.) v. Zgripţuroi. zgripţoroăică s.f. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) = zgripţuroaică. zgripţoroi, -oâie s.m., s.f. = zgripţuroi. zgripţuroâică (zgripţoroăică) s.f. I (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) 1 v. Babă. Bătrână (v. bătrân). 2 v. Diavoliţă. Drăcoaică. Tartoriţă. II (omit.; reg.) v. Acvilă. Iepurar. Pajură. Pajură-de-munte. Paj ură-imperială. Pajură-împărătească. Pajură-mare. Vultan. Vultur. Vultur-de-creste. Vultur-de-jgheab. Vultur-de-piatră. Vultur-gălbui. Vultur-regal (Aquila chrysaetos). zgripţuroi, -oâie (zgripţoroi, -oâie) s.m., s.f. 1 s.m., s.f. zgripţor, zgripţă. Oamenii îl ocolesc pentru că este un zgripţuroi care nu-şi ajută nici măcar rudele apropiate aflate în nevoie. 2 s.m. (omit; reg.) v. Acvilă. Acvilă-imperială. Pajură. Pajură-de-câmp. Vultur-imperial. Vulturel. Vulturiţă. Vultu-roaică. Vulturoaie (Aquila heliaca). zgrunţ s.n. (pop.) v. Bulgăre. Drob1. Grunz. zgrunţos, -oăsă adj. (pop.; despre suprafeţe, ziduri etc.) v. Granulos. Grunjos. Grunzuros. Rugos. Zgrunţuros. zgrunţuit, -ă adj. 1 (rar; despre materii, materiale etc.) v. Aspru. Rugos. Scorţos. Zgrunţuros. 2 (pop.; despre suprafeţe, ziduri etc.) v. Granulos. Grunjos. Grunzuros. Rugos. Zgrunţuros. zgrunţuros, -oâsă adj. 1 (despre materii, materiale etc.) aspru, rugos, scorţos, grunzuros, zgrunţuit, orozan, orozănos. Lemnul negeluit este zgrunţuros. 2 (despre suprafeţe, ziduri etc.) granulos, grunjos, grunzuros, rugos, zgrăbunţos, zgrunţos, zgrunţuit, zdrobunţos. Suprafaţa peretelui este zgrunţuroasă pentru că nu a fost bine finisată. zgubilftic,-ăadj.,s.m.,s.f. (fam.) 1 adj., s.m., s.f. (m opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. 2 adj. (despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. 3 adj. (în opoz. cu „puternic”; despre oameni sau despre constituţia lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaş. Gracil. Neputincios, Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuţ. Şubred. Şubrezit. zgudui vb. IV. 11 tr., refl. (compl. sau sub. indicâ clădiri, construcţii etc.) a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgâlţâi, <înv. şi pop.> a (se) legăna, <înv. şi reg.> a (se) clăti, <înv.> a (se) smăcina. Casa s-a zguduit puternic la seism. 2 refl. (despre pământ, clădiri, ferestre etc.) a se clătina, a se cutremura, a dârdâi, a dudui, a pârâi, a tremura, a durdui, <înv.> a se ridica. Geamurile se zguduie din cauza tunetelor. 3 tr. (mai ales despre vehicule vechi, uzate; compl. indicâ oameni) a clătina, a hurduca, a legăna, a scutura, a zdruncina, a zgâlţâi, a bălăbăni, a bâţâi, a hâţâi, a hâţâna, a hodorogi, a hurui, a zdroncăni, a zgâlţâna, a drâgâi, a hobrânca, a hurducăi, a zdruhăi, a zducni, zguduială a zgâcina. Căruţa îl zguduie rău pe drumurile cu gropi. 4 tr. (compl. indică fiinţe) a clătina, a scutura, a zgâlţâi, a zgâlţâna, <înv. şi reg.> a zbiciula1, a smocăni, a strohăi, a zbihui, a zblendui, a zgâcina. Trebuie să-l zguduie cu putere pentru a-l trezi. 5 tr., refl. pas. a (se) agita, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) clătări, a (se) cobâl-ţâi. Flaconul cu soluţia injectabilă trebuie să se zguduie bine înainte de folosire. 6 refl. (mai ales fig.; despre oameni) a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoşa, a se îngrozi, a se înspăimânta, a tremura, <înv. şi pop.> a se înfrica, a se spăimânta, a se crâncena, a se înspicoşa, a se scârbi, <înv.> a se înspăima, a se mira1, a se oţărî, a se spăima, a se cutremura, a se teşi, a se încreţi. Asistând la teribila scenă, s-a zguduit. II tr. fig. 1 (compl. indică concepţii, convingeri, aspiraţii etc.) a clătina, a zdruncina. După mai multe discuţii, a reuşit să-i zguduie concepţia sa despre viaţă. 2 (compl. indică oameni) a afecta1, a copleşi, a emoţiona, a impresiona, a înduioşa, a sensibiliza, a tulbura, a atinge, a înfiora, a înmuia, a marca, a mişca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tuşa, a umple, a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a zguduit pe toţi. zguduială s.f. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduire, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduire, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală,bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 3 (geofiz.; pop. şi fam.) v. Cutremur. Mişcare seismică. Mişcare telurică. Seism. 4 (arg.) v. Chiromanie. Masturbare. Masturbaţie. Onanie1. Onanism. zguduire s.f. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduit1, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. Zguduirea de la seism a fost foarte puternică. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduit1, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncinea-lă, <înv.> zdruhăitură. Zguduirea produsă de căruţă pe un drum cu gropi este insuportabilă. 3 agitare, clătinare, scuturare. Este necesa- ră zguduirea flaconului cu soluţia injectabilă înainte de folosire. 4 (geofiz.; pop. şi fam.) v. Cutremur. Mişcare seismică. Mişcare telurică. Seism. zguduit1 s.n. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduitură, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 2 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduitură, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 3 (arg.) v. Chiromanie. Masturbare. Masturbaţie. Onanie1. Onanism. zguduit2, -ă adj. (despre oameni) încrâncenat, înfiorat, înfricoşat, îngrozit, înspăimântat, terifiat, <înv. şi pop.> înfricat, spăimântat, <înv.> înspăimat, spăimat2, cutremurat2. Zguduită, nu a mai putut spune niciun cuvânt la vederea teribilei scene. zguduitor, -oâre adj. 1 (despre atitudini, fapte, acţiuni etc. ale oamenilor) abominabil, cumplit, cutremurător, feroce, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, macabru, monstruos, odios, oribil, oripilant, sângeros, teribil, terifiant, terific, <înv. şi pop.> rău, <înv.> oţeros, apocaliptic. Bărbatul a fost condamnat pentru o crimă zguduitoare. 2 (despre întâmplări, situaţii etc.) impresionant, dramatic. Din nefericire, ascensiunea alpinistului pe munte a avut un sfârşit zguduitor. zguduitură s.f. 1 clătinare, clătinat1, clătinătură, cutremurare, cutremurat1, cutremurătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, scutur, <înv.> smăcinare, smăcinătură. 2 cutremurare, duduit, duduitură. Zguduitură geamurilor îţi creează o stare de groază. 3 clătinare, clătinat1, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat1, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat1, zdruncinătură, zgâlţâială, zgâlţâire, zgâlţâit, zgâlţâitură, zguduială, zguduire, zguduit1, bălăbăneală, bălăbănire, bălăbănit, hâţâire, hâţânare, zdruncin, hurducăială, hurducăire, hurducăit, zdroncănit, zdruhăire, zdruncineală, <înv.> zdruhăitură. 4 (geofiz.; pop. şi fam.) v. Cutremur. Mişcare seismică. Mişcare telurică. Seism. zguli vb. IV. refl. (reg.; despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chirci. Contracta. Ghemui. închirci. Strânge. Zgârci2, zguh'ţ, -ă adj. (reg.) 1 (despre fiinţe sau despre corpul lor) v. Chircit. Contractat. Ghemuit, închircit. Strâns2. Zgârcit. 2 (despre oameni) v. Degradat. înjosit Umilit. 3 (despre oameni) v. Abătut. Afectat1. Amărât. Deprimat. Descurajat. Dezolat Indispus. îndurerat întristat. |2100 Mâhnit. Necăjit. Prostrat. Supărat. Trist. 4 (despre fiinţe) v. Izolat. însingurat Pribeag. Răzleţ. Retras. Singur. Singuratic. Solitar, zgură s.f. 1 stur, şleacnă. Fochistul este plin de zgură. 2 scorie. Zgura este un reziduu obţinut la extragerea metalelor din minereuri sau la topirea lor. 3 (rar) v. Cenuşă. 4 (rar) v. Funingine. 5 (reg.) v. Rugină. 6 (reg.) v. Jeg. Murdărie. Necurăţenie, zgurit, -ă adj. 1 (despre suprafeţe) zguros. O suprafaţă zgurită are aspectul zgurei. 2 (astăzi rar; despre obiecte, lucruri etc.) v. înnegrit. Negru. zguros, -oâsă adj. 1 (despre suprafeţe) zgurit. 2 (astăzi rar; despre obiecte, lucruri etc.) v. înnegrit. Negru. 3 (reg.; despre materii, materiale etc. dure) v. Fărâmicios. Friabil. Sfarâmicios. zguruit, -ă adj. (reg.; despre obiecte, lucruri etc.) v. înnegrit. Negru, zi s.f. 1 (în opoz. cu „noapte”) senin. Aşteaptă să se facă zi ca să pornească la drum. 2 dată, moment, termen, timp, vreme, <înv. şi pop.> soroc, soroceală, <înv.> sorocire, veleat. Deschiderea expoziţiei va avea loc în ziua stabilită. I-a înapoiat banii în ziua convenită. 3 zi aniversară = zi de naştere = (art.) ziua naşterii = aniversare. Ziua naşterii ei este la 10 martie. 4 (art. ziua; şi zi de nume, zi onomastică, art., ziua numelui) onomastică. La ziua ei şi-a invitat toţi colegii. 5 zi festivă = sărbătoare, <înv. şi pop.> praznic, <înv.> sărbătorie. Petrece zilele festive în familie, mai ales Poştele şi Crăciunul 6 (art.) ziua crucii = a (relig. creştină; la ortodocşi; Ziua Crucii nm. pr.) înălţarea Crucii (v. înălţare), înălţarea Sfintei Cruci (v. înălţare), Cârstov, Văzvijenia Cinstitei Cruci (v. văzvijenie), Vazvijenie. Ziua Crucii se prăznuieşte la 14 septembrie; b (bot.; reg.) v. Flori-de-toamnă (v. floare) (Aster salignus); (relig.) ziua moşilor = moşii (v. moş), sâmbăta moşilor (v. sâmbătă), sâmbăta morţilor (v. sâmbătă), moşii de cârnelegi (v. moş), moşii de hranghel (v. moş), moşii de iarnă (v. moş), moşii de Rusalii (v. moş), moşii de toamnă (v. moş), moşii Duminicii Mari (v. moş), moşii Rusaliilor (v. moş). în ziua moşilor se fac slujbe speciale de pomenire pentru cei morţi; (relig. creştină; la ortodocşi; reg.; nm. pr.) Ziua Ursului v. întâmpinarea Domnului (v. întâmpinare); (în practicile relig. ortodoxe; reg.) ziua forfecărilor v. Spolo-canie; (în credinţele pop.; reg.; şi nm. pr.) ziua crucii = ziua crucii de vară = ziua macaveilor - ziua ursului v. Macavei. Macaveiul stupilor (v. macavei). Macaveiul ursului (v. macavei); (relig. creştină; înv.; nm. pr.) Ziua Luminii v. înviere. învierea Domnului (v. înviere). Paşte1.7 timp, vreme. în sfârşit, a sosit şi ziua ei; poate hotărî singură ce are de făcut. 8 (lapl. zile) existenţă, trai, viaţă, trăire, empirie, existare, <înv. şi pop.> lume, petrecere, vieţuire, veac, moangă, <înv.> estire, petrecahie, estime. Sunt o multitudine de factori care ameninţă zilele 2101 | zice omenirii. 9 zi de cale = zi de drum; zi de drum = zi de cale. A ajuns la o zi de drum de localitatea unde aveau să se întâlnească; zi de lucru = zi lucrătoare; zi lucrătoare = zi de lucru. Ziua lucrătoare este perioada de timp în care se efectuează programul de lucru obişnuit; (art.; reg.) ziua jumătate v. Amiază. Miez de zi. Miezul zilei (v. miez). Prânz. 10 zi calendaristică = zi civilă; zi civilă = zi calendaristică. Ziua calendaristică sau civilă este intervalul de timp cuprins între miezurile a două nopţi consecutive. 11 zi împărătească = duminică. îşi propun sâ meargă într-o zi împărătească la pescuit. 12 (art.) ziua de astăzi = ziua de azi = (la pl.) zilele noastre = prezentul (v. prezent), <înv.> ziua de acuma. Ziua de astăzi nu este chiar cum şi-a imaginat-o; ziua de mâine = viitorul (v. viitor), vremea viitoare (v. vreme), vremurile viitoare (v. vreme), <înv.> vremile cele viitoare (v. vreme), vremile viitoare (v. vreme). Nimeni nu ştie ce îi va aduce ziua de mâine; ziua de ieri = trecutul (v. trecut1). Ziua de ieri, cu amintirile ei plăcute, îţi trezeşte nostalgii. Nu lăsa ziua de ieri să te copleşească!; (înv.) ziua de acuma v. Prezentul (v. prezent). Ziua de astăzi. Ziua de azi. Zilele noastre. 13 (astron.) zi siderală = zi solară; zi solară = zi siderală. Ziua siderală sau solară este intervalul de timp dintre două treceri succesive ale Soarelui la meridian. 14 (art., la pl.) zilele babei = zilele babelor = babele (v. babă), vântoase (v. vântos). Zilele babei sunt primele nouă (sau douăsprezece) zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare; (reg.) ziua mieilor = omătul mieilor (v. omăt), ţurţurii mieilor (v. ţurţur). Ziua mieilor este ultima zi cu vreme schimbătoare de după zilele babelor. 15 (la pl; în Ev. Med.) zile de clacă = <înv. şi reg.> zile de meremet. în zilele de clacă ţăranul presta o muncă gratuită pe moşia stăpânului feudal pentru lotul de pământ primit în folosinţă de la acesta; (înv. şi reg.) zile de meremet v. Zile de clacă, ziar s.n. 1 (jurnal.) cotidian, gazetă, jurnal, ediţie, <înv. şi reg.> ţăitung, uişag, <înv.> foaie, exivă. Este abonat la multe ziare. 2 (jurnal.) ziar de scandal = tabloid. Ziarele de scandal sunt căutate de o anumită categorie de cititori. 3 (lapl. ziare; jurnal.) presă, publicistică (v. publicistic), tipar, <înv.> publicitate. într-o democraţie adevărată libertatea ziarelor este deplină. Această revistă de cultură ocupă un loc important între ziarele româneşti. 4 (înv.) v. Jurnal, ziarism s.n. (jurnal) gazetărie, jurnalism, jurnalistică (v. jurnalistic), presă, publicistică (v. publicistic), ziaristică (v. ziaristic), <înv.> publicitate, publicism. A renunţat la profesorat pentru ziarism. ziarist -ă s.m., s.f. (jurnal.) gazetar, jurnalist, publicist, presar. Visul său este să devină ziarist. ziaristic, -ă adj.,s.f. (jurnal) 1 adj. gazetăresc, jurnalistic, publicistic. Este apreciat pentru activitatea sa ziaristică. 2 s.f. gazetărie, jurnalism, jurnalistică (v. jurnalistic), presă, publicistică (v. publicistic), ziarism, <înv.> publicitate, publicism. zibelină s.f. 1 (zool) Martes zibelină; samur, <înv.> sobol2. 2 samur, <înv.> sobol2. Are o haină îmblănită cu zibelină. zibetă s.f. (zool.) Viverra zibetha; civetă. Zibeta, prezentă în savanele africane, secretă un suc onctuos folosit în parfumerie. zicală s.f. 1 proverb, vorbă bătrânească, vorbă veche, zicătoare (v. zicător), gnom, parimie, <înv. şi pop.> zicere, zisă (v. zis), spunere, zicătură, <înv. şi reg.> poveste, cimilitură, <înv.> pildă. Zicala este o expresie populară succintă, de obicei ritmică şi uneori rimată, adesea metaforică, cuprinzând o învăţătură, un sfat, o experienţă de viaţă. 2 (muz.; pop.) v. Cântec. Compoziţie. Melodie. Muzică. 3 (înv. şi reg.) v. Enunţare. Exprimare. Formulare. Pronunţare. Rostire. Spunere. Zicere, zicâr s.m. (muz.; reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. zicâş s.m. (muz.; reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. zicălăş s.m. (muz.; reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. zicălâu s.m. (muz.; reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. zicător,-oâre s.f., s.m. 1 s.f. proverb, vorbă bătrânească, vorbă veche, zicală, gnom, parimie, <înv. şi pop.> zicere, zisă (v. zis), spunere, zicătură, <înv. şi reg.> poveste, cimilitură, <înv.> pildă. 2 s.m. (muz.; reg.) v. Lăutar. Scripcar. Violonist. Viorist. zicătură s.f. 1 (pop.) v. Proverb. Vorbă bătrânească. Vorbă veche. Zicală. Zicătoare (v. zicător). 2 (înv. şi reg.) v. Enunţare. Exprimare. Formulare. Pronunţare. Rostire. Spunere. Zicere. zice vb. III. I (în concurenţă cu „a spune”) 1 intr., tr. abs. a spune, a vorbi, a cuvânta, a glăsui, a grăi, a rupe, <înv.> a vorovi, a cardi. Zi-i direct, fără ocolişuri! Din cauza zgomotului trenului ar fi vrut sâ ridice vocea, dar s-a oprit sâ zică tare, pentru că o persoană dormea. 2 tr. (compl. indicâ afirmaţii, expresii etc.) a rosti, a spune, a vorbi, a cuvânta, a glăsui, a grăi, <înv.> a glăsi, a debita. Zice minciuni pentru a ieşi din încurcătură. 3 tr. (compl indică gânduri, păreri, fapte etc.) a afirma, a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a cuvânta, <înv. şi reg.> a tudumăni, <înv.> a mărturi, a ului2. A zis unele lucruri menite să impresioneze. 4 tr. (compl. indică opinii, idei, judecăţi etc. ale oamenilor) a exprima, a formula, a pronunţa, a rosti, a spune. Trebuie încurajat să-şi zică public părerea. 5 tr. (constr. cu un pron. în dat.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări, situaţii etc.) a arăta, a confia, a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi, a revela, a spune, a vorbi, a cuvânta, a spovedi, a deveghea, <înv.> a propovădui, a devoala, a dezveli. Privirea ei îi zice cât de mult îl iubeşte. Nu-şi zice nimănui sentimentele. 6 intr. (despre oameni) a spune, a face. Nu sunt de acord, a zis tatăl 7 tr. (compl. indică păreri, secrete, idei, rugăminţi, ordine etc.) a comunica, a împărtăşi, a spune, a transmite, <înv.> a parastisi, a rosti, a servi. I-a zis părerea sa despre proiectul propus. 8 tr. (de obicei urmat de o prop. compl. dr. introdusă prin conj. „că”) a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a susţine, a aserta, <înv.> a protesta, a pretenderisi. A zis că cei puşi sub urmărire nu sunt vinovaţi. 9 refl. impers. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se şopti, a se vorbi, a se zvoni, <înv. şi reg.> a se suna, a se mustra, a se slomni, a se somui, <înv.> a se vui. S-a zis că această lege va fi modificată. 10 tr. (compl. indică sunete, cuvinte, propoziţii etc.) a articula, a grăi, a lega1, a pronunţa, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a bleşti. De frică, n-a mai putut zice niciun cuvânt. 11 tr., refl. a (se) pronunţa, a (se) spune. Moldovenii zic „chicior” pentru „picior”. în Muntenia se spune „pă” pentru „pe”. 12tr. (compl. indicâ oameni, animale etc.) a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, a denomina, <înv. şi pop.> a striga, <înv. şi reg.> a număra2, a grăi, a nomina, a numeni, a surnumi, a titlui, a designa. Pentru faptele sale de vitejie, lui Ştefan i s-a zis cel Mare. Oamenii i-au zis Hoţomanul pentru că fura. 13 refl. impers. a se chema, a se numi, a se spune, <înv.> a se pomeni, a se răspunde. - Cum se zice acestui obicei? 14 tr. a admite, a presupune, a spune. Zice că preopinentul său are dreptate în ceea ce susţine. 15 tr. a ordona, a porunci, a spune, a vorbi. Zi-le sâ tacă! Nu-i place să zică subordonaţilor în fiecare zi ce au de făcut. 16 tr. a obiecta, a reproşa, a spune, a obiecţiona, <înv.> a prici3, a remonstra. Nu are ce să-i zică, căci se poartă foarte frumos. Zice mereu că nu este ajutată la treabă. 17 tr. (înv. şi pop.; folosit de obicei în formule de politeţe) v. Ruga1. 18 tr. (înv. şi pop.; compl indicâ lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) v. Descrie. Expune. înfăţişa. Prezenta. Reda. Relata. Zugrăvi. 19 tr. (înv. şi pop.; mai ales urmat de prop. interog.) v. întreba. 20 intr., tr. (înv. şi pop.) v. Răspunde. 21 tr. (înv. şi pop.; compl. indicâ versuri, poezii etc.) v. Declama. Recita. Rosti. Spune. 22 tr. (înv. şi pop.; compl. indicâ texte, scrieri etc.) v. Citi. Lectura. Parcurge. Vedea. 23 tr. (înv. şi pop.; compl indică afirmaţii, aprecieri, rezultate, decizii, acţiuni etc.) v. Adeveri. Arăta. Atesta. Certifica. Confirma. Demonstra. Dovedi, întări. învedera. Mărturisi. Proba. Sprijini. Stabili. Susţine. 24 tr. (pop. şi fam.; compl indică oameni) v. Arăta. Consilia. îndruma, învăţa. Povăţui. Sfătui. 25 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; pop. şi fam.; urmat de o prop. compl. dr.) v. Recomanda. Sfătui. 26 tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.; pop. şi fam.; despre sentimente, porniri etc.; compl. indică oameni) v. îndemna. 27 tr. (pop. şi fam.; de obicei urmat de o prop. compl. dr., introdusă prin conj. „ca1) v. Spune. Susţine. zicere |2102 28 tr. (pop.; despre texte, scrieri etc.; compl. indică date, informaţii, note etc.) v. Conţine. Cuprinde. Include. 29 tr. (pop.) v. Angaja. Făgădui. îndatora. însărcina. Obliga. Promite. 30 refl. (constr. cu un pron. pers. în dat.; pop.; despre oameni sau despre animale) v. Chema. Numi. 31 tr. (fam.) v. Aprecia. Chibzui. Considera. Crede. Găsi. Gândi, înţelege. Judeca. Lua. Opina. Pricepe. Socoti. Susţine. 32 tr. (fam.; compl. indică fapte, întâmplări reale sau prezentate ca atare, anecdote etc.) v. Arăta. Expune. Istorisi, înfăţişa. Nara. Povesti. Prezenta. Relata. Spune. 33 tr. (fam.) v. însemna. Semnifica. Simboliza. Spune. 34 tr. (fam.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunţa. Pâri. Raporta. Reclama. Spune. 35 tr. (înv.; compl. indică evenimente, fapte, acţiuni etc. viitoare) v. Prevesti. Prezice. Profetiza. Profeţi. Proroci. Vaticina. Vesti. 36 tr. (înv.; compl. indică date, cheltuieli, impresii de călătoriei gânduri, evenimente etc.) v. Consemna. înregistra, înscrie. însemna. Nota1. Scrie. Trece. II fig. (pop.) 1 tr. v. Evoca. Spune. Trezi. 2 tr., intr. (muz.; despre oameni; compl. indică piese muzicale) v. Cânta. Executa. Interpreta. Intona. 3 intr. (muz.; despre oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”, care arată instrumentul) v. Cânta. Sufla. Suna. 4 tr., intr. (folc.) v. Doini, zicere s.f. 11 enunţare, exprimare, formulare, pronunţare, rostire, spunere, expunere, <înv. şi pop.> zisă (v. zis), rostitură, <înv. şi reg.> zicală, zicătură, emisiune. Zicerea clară a opiniilor i-a atras simpatia publicului. 2 (înv.) v. Prevestire. Prezicere. Prorocire. Vestire. 3 (înv.) v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă. I11 (lingv.; înv. şi pop.) v. Cuvânt. Item. Lexem. Termen. Vorbă. 2 (înv. şi pop.) v. Proverb. Vorbă bătrânească. Vorbă veche. Zicală. Zicătoare (v. zicător). 3 (lingv.; pop.) v. Expresie. 4 (pop.) v. Aforism. Cugetare. Dicton. Maximă. Sentinţă. 5 (înv.) v. învăţătură. Normă. Precept. Principiu. Regulă. 6 (jur.; înv.) v. Declaraţie. Depoziţie. Mărturie. Mărturisire. 7 (înv.) v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt. Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă (v. spus). Vorbă. Zisă (v. zis). zid s.n. 1 (constr.) <înv. şi pop.> zidire, <înv.> ziditură, mur2. Zidurile mănăstirii Golia sunt înalte şi groase. 2 (constr.) perete. Pe zidurile sufrageriei sunt expuse multe acuarele. 3 (milit.) zid de apărare = <înv.> parcan. în jurul castelelor au fost ridicate ziduri de apărare. zidar s.m. (constr.) <înv. şi pop.> ziditor, mauăr, pietrar. Zidarii lucrează la o casă de vacanţă. zidăreâsă s.f. (constr.) zidăriţă. zidari vb. IV. tr. (înv.; compl. indică edificii, construcţii etc.) v. Clădi. Construi. Dura1. Edifica. Eleva. Face. înălţa. Ridica. Zidi. zidărică s.f. (omit.; rar) v. Fluture-de-piatră (Tichodorma muraria). zidărie s.f. (constr.) zidărit. A învăţat zidăria de la un unchi de-al său. zidărire s.f. (rar) v. Clădire. Construcţie. Construire. Durare. Edificare. înălţare. Ridicare. Zidire. Zidit, zidărit s.n. (constr.) zidărie, zidăriţă s.f. (constr.) zidăreâsă. Pentru văruirea casei a angajat o zidăriţă. zidi vb. IV. I tr. 1 (compl. indică edificii, construcţii etc.) a clădi, a construi, a dura1, a edifica, a eleva, a face, a înâTţa, a ridica, a erija, <înv. şi reg.> a zidui, a ipuli, <înv.> a edifia, a temeia, a zidări, a etabla, a urzi. Au zidit o nouă biserică în oraş. 2 (constr.; compl. indică obiecte, părţi de construcţie sau, p. ext., oameni) <înv. şi reg.> a zidui, a noroi2. A zidit locul unde a fost ascunsă o casetă cu aur. Ana a fost zidită între pereţii mănăstirii de către soţul ei, meşterul Manole. 3 (ist.; mai ales în cronici; înv.; compl. indică o ţară sau o aşezare omenească) v. Descăleca. înfiinţa, întemeia. II fig. 1 tr. (relig.; despre Dumnezeu) a crea, a face. Dumnezeu a zidit lumea. 2 refl. (pop.; despre nori) v. îngrămădi. Strânge, zidire s.f. 11 clădire, construcţie, construire, durare, edificare, înălţare, ridicare, zidit, edificaţie, zidărire, <înv. şi reg.> ziduire, <înv.> etablare, ziditură. Au început zidirea unei noi biserici. 2 fundare, întemeiere, urzit. Zidirea oraşului nostru a avut loc cu şase secole în urmă. 3 (relig.) creare, creaţie, facere, geneză, <înv.> naştere, rodină1, roditură, săzdanie, tocmeală, tvorenie, urzire. Zidirea lumii este opera lui Dumnezeu. II (concr.; constr.) 1 casă1, clădire, construcţie, imobil1, hâjgău, ipulet, <înv.> bina, clăditură, păsare2, ziditură. Oraşul are multe zidiri vechi. 2 (înv. şi pop.) v. Zid. III fig. (zool; înv.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Fiinţă. Necuvântător. Suflare. Vietate. Vieţuitoare (v. vieţuitor). zidişor s.n. (constr.) zidurel. zidit s.n. clădire, construcţie, construire, durare, edificare, înălţare, ridicare, zidire, edificaţie, zidărire, <înv. şi reg.> ziduire, <înv.> etablare, ziditură. ziditor s.m. 1 (art. Ziditorul; relig; nm. pr.) Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunos-cătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînţelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăb-dătorul, Atotştiutorul (v. atotştiutor), Atot-văzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus, Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Fiinţa Supremă (v. fiinţă), împăratul (v. împărat), Judecătorul Suprem (v. judecător), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veşnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputemicul (v. preaputemic), Pronia (v. pronie), Providenţa (v. providenţă), Puternicul (v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotţiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gos-podin, Părintele Luminii (v. părinte), Straşnicul (v. straşnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreţ, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinic), Zeu, Promitie. îl slăvesc pe Ziditorul care a dat naştere cerului şi pământului. 2 (constr.; înv. şi pop.) v. Zidar. 3 (înv. şi pop.) v. Ctitor. Fondator. întemeietor, ziditură s.f. (înv.) I v. Clădire. Construcţie. Construire. Durare. Edificare. înălţare. Ridicare. Zidire. Zidit II (concr.; constr.) 1 v. Casă1. Clădire. Construcţie. Imobil1. Zidire. 2 v. Zid. III fig. (zool.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Fiinţă. Necuvântător. Suflare. Vietate. Vieţuitoare (v. vieţuitor). zidui vb. IV. (înv. şi reg.) 1 (compl. indică edificii, construcţii etc.) v. Clădi. Construi. Dura1. Edifica. Eleva. Face. înălţa. Ridica. Zidi. 2 (constr.; compl. indică obiecte, părţi de construcţie sau, p. ext., oameni) v. Zidi. ziduire s.f. (constr.; înv. şi reg.) v. Clădire. Construcţie. Construire. Durare. Edificare, înălţare. Ridicare. Zidire. Zidit, zidurel s.n. (constr.; reg.) v. Zidişor. zifnă s.f. (bot; reg.) Gnaphalium uliginosum; iarbă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoa-să, lânărică, siminoc. zigomă s.f. (anat.) os zigomatic. Zigoma este prelungirea osului temporal, prin care acesta se leagă de osul malar. zigosferă s.f. (biol.) celulă sexuală, gamet. Zigosferele aparţin organismelor inferioare. zigospor s.m. (biol.) celulă-ou, ou fecundat, ovul fecundat, zigot. Zigosporul rezultă în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid. zigot s.m. 1 (biol) celulă-ou, ou fecundat, ovul fecundat, zigospor. 2 (bot) ou. Zigotul este celula reproducătoare rezultată din fuziunea a doi gameţi. 3 (biol; la alge) zigot mobil = planozigot. zigzag s.n. linie frântă. Fuga sa descrie un zigzag ^ zigzagat, -ă adj. (despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) frânt. Pe perete este o crăpătură zigzagată ca un fulger. zilezitoăre s.f. (bot.; reg.) v. Osul-iepurelui (v. os) (Ononis spinosa). zilier, -ă s.m., s.f. diurnist, ziuaş, lucrător cu braţele, lucrător cu mâinile, lucrător cu sloboda, lucrător cu ziua, lucrător de zi, nopsam, nopsamoş. A angajat câţiva zilieri pentru a-i săpa grădina. zili vb. IV. intr. (înv. şi pop.; despre oameni) v. Trăi. Vieţui. zilişoără s.f. (pop.) v. Ziulică, zilnic, -ă adj. 1 diurn. însemnările zilnice îi dădeau iluzia actualităţii. 2 cotidian, curent, obişnuit, prozaic, jurnalier. Vizitele lui deveniseră zilnice. zflos s.n. (grec.; înv.) 1 v. Zel. 2 v. Ardoare. Avânt. Hărnicie. Laboriozitate. Neoboseală. Râvnă. Sârguinţă. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Tenacitate. Vrednicie. Zel. ziluţă s.f. (reg.) v. Ziulică. 2103| zmeur zimberec s.n. (tehn.) 1 (înv. şi reg.)v. Clanţă. Ivăr. închizătoare. încuietoare. 2 (înv.) v. Maşinărie. Mecanism. zi'mbră s.f. (zool; înv.) v. Căprior (Capreolus capreolus). zimbrel s.m. (bot.; reg.) v. Zâmbru (Pinus cembra). zimbrişor s.m. (bot; reg.) v. Zâmbru (Pinus cembra). zimbru s.m. (zool.) 1 Bison bonasus; bizon. 2 Bos primigenius; bour, taur-sălbatic. 3 Bison europaeus; taur-sălbatic. zimogen, -ă adj. (astăzi rar) 1 (despre substanţe, produse, materii organice etc.) v. Fermentabil. Fermentativ. Fermentescibil. 2 (biochim.) v. Diastazic. Enzimatic. zimologie s.f. (biochim; astăzi rar) v. Enzimo-logie. zimţ s.m. 11 (tehn.) crestătură, dinte. Rotiţa are mai mulţi zimţi pe margine. 2 (la fierăstrău) colţ, dinte. Zimţii fierăstrăului s-au tocit. 3 (la pl zimţi; tehn.; la războiul de ţesut; pop.) v. Tindeche. 4 (constr.; reg.) v. Cheotoare. încheietură. 5 (reg.)v. Cheotoa-re. 6 (constr.; înv.) v. Crenel. II (fin.) 1 (în trecut; înv.) v. Galben. 2 (la pl. zimţi; arg.) v. Avere. Avut1. Ban. zimţa vb. I. tr. (tehn.; compl indică piese, roţi, unelte etc.) a cresta, a dantura, a dinţa, a zimţui, a fereca, <înv.> a dintela. Rotiţa de la angrenaj a fost zimţată la strung. zimţâr s.n. (tehn.) 1 (pop.) v. Călcător. Ceapraz. Dinţar. 2 (la războiul de ţesut; reg.) v. Tindeche. zimţâre s.f. (tehn.) crestare, danturare, dinţare, moletare, randalinare, zimţat1, zimţu-ire, zimţuit1. Execută la strung zimţarea marginii piesei metalice. zimţat1 s.n. (tehn.) crestare, danturare, dinţare, moletare, randalinare, zimţare, zimţuire, zimţuit1. zimţat2,-ă adj. 1 (despre piese, roţi, unelte etc.) crestat, dinţat, zimţuit2, zimţos, ferecat2, <înv.> dintelat, dinţuros. Marginile zimţate ale monedei s-au tocit. 2 (despre frunze) dinţat. Păpădia are frunze zimţate. zimţos, -oâsă adj. (rar; despre piese, roţi, unelte etc.) v. Crestat. Dinţat. Zimţat2. Zimţuit2. zimţui vb. IV. tr. (tehn.; compl. indică piese, roţi, unelte etc.) a cresta, a dantura, a dinţa, a zimţa, a fereca, <înv.> a dintela. zimţuire s.f. (tehn.) crestare, danturare, dinţare, moletare, randalinare, zimţare, zimţat1, zimţuit1. zimţuit1 s.n. (tehn.) crestare, danturare, dinţare, moletare, randalinare, zimţare, zimţat1, zimţuire. zimţuit2, -ă adj. (despre piese, roţi, unelte etc.) crestat, dinţat, zimţat2, zimţos, ferecat2, <înv.> dintelat, dinţuros. zincă vb. I. tr. (tehn.; compl. indică piese metalice) a galvaniza, a zincui. Obiectele metalice sunt zincate pentru a li se mări rezistenţa la coroziune. zincâre s.f. (tehn.) galvanizare, zincuire. Prin zincare, o piesă metalică se acoperă cu un strat de zinc pentru a-i mări rezistenţa la coroziune. zincât, -ă adj. (tehn.; despre piese metalice) galvanizat, zincuit. Tabla zincată rugineşte mai greu. zincui vb. IV. tr. (tehn.; compl indicâ piese metalice) a galvaniza, a zinca, zincuire s.f. (tehn.) galvanizare, zincare. zincuit, -ă adj. (tehn.; despre piese metalice) galvanizat, zincat. zrnie s.f. (bot.; înv.) v. Cavaler. Căpitani (v. căpitan). Cârciumăreasă (Zinnia elegans). zinziffl s.m. (bot.; înv.) v. Ghimber (Zingiber officinale). zioâră s.f. (reg.) v. Ziulică, zipui vb. IV. tr. (inform.; fam.; compl. indicâ fişiere) v. Arhiva. Comprima, zipui're s.f. (inform.; fam.) v. Arhivare. Comprimare. împachetare, zipui't, -ă adj. (inform.; fam.; despre fişiere) v. Arhivat. Comprimat, zircon s.n. (mineral.) silicat de zirconiu. Zirconul este utilizat pentru obţinerea dioxi-dului de zirconiu, cristalele limpezi fiind folosite ca pietre semipreţioase. zis, zisă adj., s.f. I adj. 1 (despre oameni, animale etc.) denumit, intitulat, numit, poreclit, supranumit, <înv.> titluit. Bărbatul, zis Hoţomanul, a fost de mai multe ori arestat pentru furt. 2 (despre afirmaţii, expresii etc.) rostit, spus,vorbit2, debitat2. Enormităţile zise au enervat-o peste măsură. II s.f. 1 afirmaţie, aserţiune, cuvânt, declaraţie, mărturisire, relatare, spusă (v. spus), vorbă, propoziţie, <înv. şi pop.> vorbire, <înv.> parolă, protest, protestaţie, voroavă, zicere, asert, gură. Zisele lui nu au niciun suport real 2 (jur.; înv. şi pop.) v. Declaraţie. Depoziţie. Mărturie. Mărturisire. 3 (înv. şi pop.) v. Proverb. Vorbă bătrânească. Vorbă veche. Zicală. Zicătoare (v. zicător). 4 (înv.) v. Dispoziţie. Hotărâre. Injoncţiune. Ordin. 5 (înv.) v. învăţătură. Normă. Precept. Principiu. Regulă. III s.f. (înv. şi pop.) 1 v. Enunţare. Exprimare. Formulare. Pronunţare. Rostire. Spunere. Zicere. 2 v. Consiliere. Cuvânt. îndemn. îndrumare. învăţătură. Povaţă. Povăţuire. Sfat. Sfatuire. Sugestie. Vorbă, ziuâş s.m. (pop.) v. Diurnist. Zilier. ziucă s.f. (reg.) v. Ziulică, ziulică s.f. ziuşoară, <înv. şi pop.> ziuliţă, zilişoară, ziluţă, zioară, ziucă. Leneveşte cât este ziulica de lungă. ziuliţă s.f. (înv. şi pop.) v. Ziulică. Ziurel s.m. (astron.; pop.; nm. pr.) v. Lucea-farul-de-Ziuă. Luceafarul-din-Zori. ziuşoâră s.f. (rar) v. Ziulică, zizănie s.f. (bot.) = zâzanie, zlac s.m. (bot) 1 (înv. şi reg.) v. Floarea-Paş-telui (v. floare). Rotiliţă (Anemone nemorosa). 2 (reg.) v. Dediţei-galbeni (v. dediţei). Floa-rea-Paştilor (v. floare). Floarea-Paştilor-gal-benă (v. floare). Floarea-păsărilor (v. floare). Floarea-vântului-galbenă (v. floare). Găinuşă. Găinuşă-galbenă. Gălbenele (v. gălbenea). Păştiţă (Anemone ranunculoides). 3 (reg.) v. Tătăneâsă (Symphytum officinale). 4 (înv.) v. Iarbă. 5 (înv.) v. Otavă, zlat s.m. (bot; reg.) v. Calce1. Calcea-calului (v. calce1). zlătar s.m. 1 (pop. şi fam.) v. Corturar. Şătrar. Ţigan nomad. 2 (înv.) v. Aurar, zlătăreâsă s.f. 1 zlătăriţă. Zlătăreasa este soţia sau fiica unui ţigan nomad. 2 (pop.) v. Aurăreasă. Aurăriţă. zlătăriţă s.f. (reg.) v. Zlătăreâsă. zloâtă s.f. (meteor.) 1 fleaşcă, fleşcăială, fleşcăraie, lapoviţă, fiece, ciorbă, mâzgoa-lă, spic, şiclu, şlepoiţă, ţârai, ţârfaială. De obicei, în timpul zilelor babei este zloată afară. 2 (reg.; adesea constr. cu vb. „a bate”, „a cădea”, „a da’) v. Grindină. Piatră, zlot s.m. (fin.; în trecut) <în trecut) fiorin. Zlotul era o monedă poloneză, care a circulat şi în Ţările Române. zlotos, -oăsă adj. (meteor.; înv. şi reg.; mai ales despre vreme) v. Ploios. Umed. zmârcurel s.n. (reg.) v. Smârculeţ. zmei vb. IV. (fam.) 1 tr. (compl. indicâ fiinţe) v. Brusca. Brutaliza. Maltrata. Molesta. 2 refl. (despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”) v. Răcni1. Răsti. Striga. Ţipa1. Urla. Zbiera, zmeios, -oâsă adj. (înv.; despre animale, în special despre cai) v. Aprig. Focos. Nestăpânit. Sălbatic. Sireap. Vijelios, zmei'ţă s.f. (bot; reg.) v. Voronic (Marrubium vulgare). zmeoâică s.f. I (mitol pop.) zmeoaie. Zme-oaica este reprezentată ca o femeie uriaşă, rea, înzestrată cu forţe supranaturale malefice. II (bot) 1 Laserpitium latifolium; aerel, chimionul-capului (v. chimion), pidosnic, somnorel, somnoroasă (v. somnoros), zmeoaie. 2 (reg.) v. Splinuţă. Splinuţă-de-aur (Solidago virgaurea). zmeoăie s.f. I (mitol. pop.) zmeoaică- II (bot) 1 Libanotis montana; tămâioară, tămâ-ioară-albă. 2 (reg.) v. Zmeoaică (Laserpitium latifolium). zmeu s.m. 11 balaur, balon1, pasăre, şercan, zburătoare (v. zburător). Copilul se chinuie să ridice în aer un zmeu viu colorat 2 zmeu turcesc = turcaleţ. Zmeul turcesc este confecţionat din hârtie şi are o coadă de cârpă. I11 (mitol pop.) cea-sul-cel-rău (v. ceas). Zmeul este învins, în basme, de forţele binelui. 2 (astron.; înv. şi pop.) v. Meteor. Stea căzătoare. 3 (astron.; înv. şi pop.) v. Cometă. 4 (med; în credinţele populare; pop.) lipitură, zburător. Despre zmeu se crede că este cauzat de un duh rău sau de Zburător, personaj mitologic. 5 (pop.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor. 6 (mitol. pop.; înv.) v. Balaur. 7 (zool; înv.) v. Colubridă. Ofidian. Şarpe. zmeuâş s.m. (mitol pop.; înv.) v. Zmeuleţ. zmeuleţ s.m. (mitol pop.) <înv.> zmeuaş. zmeur s.m. (bot.) Rubus idaeus; zmeurar, <înv. şi reg.> rug, rug-de-munte, rug-de-zme- zmeurar |2104 ură, rug-jidovesc, rugul-jidovului (v. rug)y azurură, mana-jidovului (v. mană), mălin, poame-de-runc (v. poamă), zmeură, zmeuriş. zmeurar s.m., s.n. (bot.) 1 s.m. Rubus idaeus; zmeur, <înv. şi reg.> rug, rug-de-munte, rug-de-zmeură, rug-jidovesc, rugul-jidovului (v. rug), azurură, mana-jidovului (v. mană), mălin, poame-de-runc (v. poamă), zmeură, zmeuriş. 2 s.n. (colect.; reg.) v. Zmeuret. Zmeuriş. zmeură s.f. (bot.) 1 mana-jidovului (v. mană), mure-roşii (v. mură1), mu-re-de-casă (v. mură1), poame-de-runc (v. poamă), pomiţă. A cumpărat zmeură şi mure, ca să prepare o prăjitură cu fructe de pădure. 2 (reg.) v. Zmeur. Zmeurar (Rubus idaeus). zmeuret s.n. (colect.; bot.) zmeuriş, zmeurar, zmeurişte, zmeuruş. zmeuri'că s.f. (bot.; reg.) v. Rezedă. Rozetă (Reseda odorata). zmeuriş s.n., s.m. (bot.) 1 s.n. (colect.) zmeuret, zmeurar, zmeurişte, zmeuruş. Locul în care a plantat câţiva zmeuri a devenit, în câţiva ani, un adevărat zmeuriş. 2 s.m. (reg.) v. Zmeur. Zmeurar (Rubus idaeus). zmeurişte s.f. (colect.; bot.; reg.) v. Zmeuret. Zmeuriş. zmeurîţă s.f. (bot.; reg.) v. Rezedă. Rozetă (Reseda odorata). zmeuruş s.n. (colect.; bot.; reg.) v. Zmeuret. Zmeuriş. zmorlă s.f. (iht.; reg.) 1 Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfaret, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vârligoănţă, vârlugă, vâslă, zvârlugă. 2 v. Zvârlugă (Cobitis taenia). znâmăn s.n. (reg) v. Lapidă. Piatră funerară. Placă funerară. Placă tombală, znamenie s.f. 1 (reg.; adesea ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. ,,de>y) v. Hâdoşenie. Hidoşenie. Monstru. Monstruozitate. Pocitanie. Pocitură. Schimonositură. Sluţenie. Sluţitură. Urâţenie. 2 (înv.) v. Minune. Miracol, zniorlă s.f. (iht.; reg.) v. Ţipar (Misgurnus fossilis). znov subst. (reg.) = snoavă, zoaie s.f. 11 (mai ales la pl. zoaie) lătură, scursori (v. scursoare), spălătură, hâlbe, spălăcitură. După ce a spălat vasele, a aruncat zoaiele într-o groapă. 2 (colect; înv.; informa zoi) v. Pleavă. II (fiziol.; reg.) 1 v. Clăbuci (v. clăbuc). Spumă. 2 v. Bale. Clăbuci (v. clăbuc). Spumă. zoâlă s.f. (reg.) 1 v. Caznă. Chin. Efort. Forţare. Muncă. Necaz. Osteneală. Sforţare. Silinţă. Strădanie. Străduinţă. Travaliu. Trudă. Zbucium. Zbuciumare. 2 v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie, zoână s.f. (colect; înv. şi reg.) v. Pleavă, zoăvă s.f. (reg.) v. Caţaveică. Scurteică. zob s.n. (bot.; înv. şi reg.) v. Ovăz (Avena sativa). zobi'vb. IV. (pop.) 1 tr. (compl. indică obiecte, corpuri solide) v. Sfărâma. Zdrobi. 2 tr., refl. (compl sau sub. indică obiecte ori materiale friabile) v. Casa. Sfărâma. Sparge. Zdrobi. 3 tr. (compl. indică obiecte friabile sau părţi ale lor, materiale, plante etc.)jL Ecrasa. Strivi. Turti. Zdrobi. 4 tr. (compl. indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) v. Călca. Sfărâma. Strivi. Zdrobi. zobi're s.f. (pop.) 1 v. Sfărâmare. Zdrobire. 2 v. Casare. Sfărâmare. Spargere. Zdrobire. 3 v. Strivire. Turtire. Zdrobire. zobit, -ă adj. (pop.) 1 (despre obiecte, corpuri solide) v. Sfărâmat. Zdrobit. 2 (despre obiecte sau materiale friabile) v. Casat. Sfărâmat. Spart2. Zdrobit. 3 (despre obiecte friabile sau părţi ale lor, despre materiale, plante etc.) v. Strivit. Turtit. Zdrobit. 4 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Sfărâmat. Strivit. Zdrobit. zodiac s.n. (astrol.) 1 semn zodiacal, semnele zodiacului (v. semn), zodie. 2 horoscop, <înv. şi pop.> rojdanic. La naştere, i s-a făcut zodiacul pe baza poziţiei aştrilor. 3 pascalie, rojdanic, zodiar, carte de zodii. Zodiacul cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor, în funcţie de zodia în care s-au născut. zodiar s.n. (astrol.) pascalie, rojdanic, zodiac, carte de zodii. zodie s.f. 1 (astrol.) zodiac, semn zodiacal, semnele zodiacului (v. semn). Zodia sa este Balanţa. 2 (astrol.) constelaţie, semn. în zodiacul sideral sunt 12 zodii. 3 (astrol.) <înv. şi pop.> planetă. S-a născut în Zodia Gemenilor. 4 (art.; astrol; nm. pr.) Zodia Racului = Zodia Cancerului. Zodia Racului cuprinde perioada dintre 22 iunie şi 22 iulie; (pop.) Zodia Cancerului v. Zodia Racului. 5 dat1, destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, sortire, ursită (v. ursit), fatum, fortuna, karma, kismet, predesti-naţie, predeterminaţie, <înv. şi pop.> sorocire, strişte, ursitoare (v. ursitor), dată (v. dat2), descris, făcut1, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisa (v. scris2), soroc, samodivă, ursă2, urseală, ursoaică2, <înv.> destinare, destinată; destinaţie, loaşte, preursire, preursită (v. preursit), prodată, sfârşit1, soroceală, imarmen, proorizmos, stea, aţa vieţii (v. aţă), lot. A avut o viaţă plină de împliniri pentru că zodia i-a fost favorabilă. 6 (mitol pop.; pop.) v. Ursitoare (v. ursitor). 7 (astron.; pop.) v. Constelaţie. 8 (geogr., astron.; pop.) v. Planetă, zodier s.m. (astrol.; pop.) v. Astrolog. Cititor în stele. zogom vb. IV. tr. (reg.; compl. indică fiinţe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „din”) v. Alunga. Depărta. Goni. Izgoni, îndepărta. Prigoni. Scoate, zografisi vb. IV. tr. (înv.) 1 (constr.; compl indică pereţii unei clădiri sau ai unei încăperi ori interioare) v. Zugrăvi. 2 (pict.; compl. indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) v. Lucra. Picta. Zugrăvi. 3 (compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) v. Descrie. Expune. înfăţişa. Prezenta. Reda. Relata. Zugrăvi. 4 (compl indică fiinţe, fenomene, situaţii etc.) v. Caracteriza. Descrie. Prezenta. Reprezenta. Zugrăvi, zoidiogâm, -ă adj. (bot.; despre plante) zoogam. Plantele zoidiogame prezintă zoo-gamie. zoidiogamie s.f. (bot.) zoogamie. Zoidiogamia este fertilizarea cu polen transportat prin intermediul animalelor. zoi s.n. (înv.) = zoaie. zoios, -oâsă adj. (pop.) 1 (despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid. 2 (despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Jegos. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Slinos. Soios. zoli'vb. IV. I tr. 1 (pop.; compl indică aluat) v. Frământa. Plămădi. 2 (reg.; compl indică rufe, obiecte etc.) v. Spăla. III refl. fig. (reg.; despre oameni) v. Canoni. Căzni. Chinui. Forţa. Frământa. Munci. Necăji. Osteni. Sfărâma. Sforţa. Sili. Strădui. Trudi. Zbate. Zbuciuma. zoli't, -ă adj. (reg.) 1 (despre legume fierte) v. Bătut2. Făcăluit2. Frecat2.2 (despre haine, rufe) v. Curăţat2. Spălat2, zolitor s.n. (reg.) maglă, măngălău, mânjălău. Unele femei freacă pe zolitor rufele la spălat. zolniţă s.f. (gosp.; reg.) v. Ciubăr, zolotnic s.m. (bot.; reg.) v. Coada-racului (v. coadă) (Potentilla anserina). zomomţă s.f. (constr.; reg.) v. Bordei. Colibă, zonăre s.f. (adm.) zonificare, raionare. Zonarea este împărţirea unui teritoriu în zone (de cultură, industriale, de locuit). zona zoster subst. (med.) herpes zoster, foc-viu. Zona zoster, localizată în ganglionii spinali, se manifestă clinic prin dureri şi erupţii eritemato-veziculare pe traiectul nervilor senzoriali. zonă s.f. 11 porţiune, regiune, sector. Părinţii i-au dat din pământul lor o zonă bine delimitată pentru a o cultiva cu grâu. 2 loc, regiune, teren, ţinut, aret2. Nu cunoaşte bine zona şi de aceea are nevoie de o călăuză. 3 loc, meleag, regiune, tărâm, teritoriu, ţinut, ţărm* obleaguri (v. obleagă), <înv.> despus, ara-lâc. în peregrinările sale a străbătut multe zone. Vrea să cunoască obiceiurile zonei unde face cercetarea folclorică. 4 regiune, ţinut, <înv.> oblastie, olat. în zonele temperate se află cea mai mare parte a populaţiei globului. Cele mai multe specii de animale sălbatice trăiesc în zona munţilor. 5 (geogr.) zonă ecuatorială = ecuator. Zona ecuatorială se întinde până la circa 10° latitudine nordică şi sudică de ecuatorul geografic; zonă tropicală = tropice (v. tropic1). în zona tropicală este o căldură de nesuportat pentru cei care locuiesc în regiunile nordice ale Pământului. 6 regiune, suprafaţă, teritoriu. Satul se află într-o zonă inundabi- 2105| zorire lă. 7 loc, spaţiu. în oraş erau multe zone de joacă pentru copii. 8 arie2, rază. Nu este nicio casă pe o zonă de cinci kilometri. 9 (milit.) zonă neutră = teritoriu neutru. Zona neutră este situată între graniţele a două ţâri pe care nu staţionează forţe armate. 10 (hidrol.) zonăpelagică = pelagi-al, regiune pelagică. Zona pelagicâ este zona oceanică sau marină care cuprinde masele de apă din larg, pe suprafaţa căreia se află un mare număr de alge verzi şi de diatomee, în care organismele alcătuiesc planctonul, pleustonul şi nectonul. 12 (geol.) zonăpe-riglaciară = regiune periglaciară. Zona periglaciară este situată la periferia gheţarilor pleistoceni şi actuali, caracterizându-se prin climă, procese şi forme de relief specifice, determinate de condiţii fizico-geogra-fice caracteristice. 13 (nav.) zonă dehalaj = drum de edec, drum de halaj. Zona de halaj este calea de comunicaţie în lungul unui curs de apă, rezervată circulaţiei mijloacelor de tracţiune care remorchează ambarcaţiuni. II (fin.) zonă off-shore = paradis fiscal. într-o zonă off-shore legislaţia fiscală este foarte avantajoasă, mai ales din punct de vedere al impozitării. III (bot.) zonă apicolă = caliptră, piloriză, scufie. Zona apicolă este un ţesut protector care acoperă vârful radicelei. IV (inform.) 1 câmp. Zona unei înregistrări conţine o dată determinată sau o mulţime de date aflate într-o legătură logică. 2 zonă-tampon = tampon. Zona-tampon este zona de memorie destinată să primească temporar date, în cursul transferului. V fig. (urmat de determ. care indică felul, preocuparea etc.) arie2, compartiment, domeniu, sector, sferă, cadru, câmp, cerc, perimetru, tărâm, teritoriu. în ultimul timp şi-a lărgit mult zona cercetărilor. zonificâre s.f. (adm.) zonare, raionare. zoo subst. grădină zoologică, parc zoologic, zooparc. zoocenoză s.f (biol.) biocenoză animală. Zoocenoza reprezintă totalitatea animalelor care trăiesc într-un anumit mediu. zoochimie s.f. chimie animală. Zoochimia se ocupă cu studiul compoziţiei chimice a corpului animalelor şi al proceselor chimice care se petrec în el. zoocultură s.f. (zootehn.) zootehnie, zoofâg, -ă adj.(despre animale) carnasier, carnivor, creofag. Leul este un mamifer zoofag. zoofi't s.n. (zool.) fitozoar. Echinodermele, meduzele, polipii, spongierii, infuzorii sunt zoofite. zoogâm, -ă adj. (bot; despre plante) zoidio-gam. Plantele zoogame prezintă zoogamie. zoogamie s.f. (bot) zoidiogamie. Zoogamia este fertilizarea cu polen transportat prin intermediul animalelor. zoogeografîe s.f. (geogr.) geografia animalelor (v. geografie), geografie zoologică, geozoologie. Zoogeografia se ocupă cu studiul repartiţiei geografice a speciilor actuale şi fosile ale animalelor. zooiatrie s.f. (med. vet.) medicină veterinară, <înv.> veterinărie, veterinărie. Zooiatria se ocupă cu studiul bolilor la animale, cu diagnosticarea şi tratarea lor. zooiâtru s.m. (med. vet.) medic veterinar (v. medic1), tiras. Ca zooiâtru s-a specializat în chirurgie. zoolog, -ă s.m., s.f. (zool.) <înv.> zoologist. Zoologul este specialist în zoologie, ştiinţa care se ocupă cu studiul regnului animal. zoologist, -ă s.m., s.f. (zool; înv.) v. Zoolog, zoomagnetism s.n. (biol) magnetism animal, mesmerism. Zoomagnetismul este fluidul magnetic care străbate toate corpurile însufleţite. zoomorf, -ă adj. (a. plast.) zoomorfic. Tablourile sale sunt pline de reprezentări zoomorfe. zoomorfic, -ă adj. (a. plast.) zoomorf, zooparc s.n. grădină zoologică, parc zoologic, zoo. în zooparcul din capitală sunt animale exotice rare. zoopsihologi'e s.f. (psih.) psihologie animală. Zoopsihologia se ocupă cu studiul genezei şi al stadiilor de dezvoltare ale psihicului la animale. zootehniciăn, -ă s.m.,s.f. (zootehn.) zootehnist Zootehnicienii sunt specialişti în zootehnie. zootehnie s.f. (zootehn.) zoocultură. Zootehnia este ştiinţa al cărei obiect de studiu îl constituie cunoaşterea, reproducerea, creşterea, alimentaţia, ameliorarea şi exploatarea animalelor domestice. zootehnist, -ă s.m.,s.f. (zootehn.) zootehni-cian. zooterapeutică s.f. (med. vet.) zooterapie. Zooterapeutica se ocupă cu studiul metodelor de vindecare a bolilor animalelor. zooterapie s.f. (med. vet.) zooterapeutică. zootomi'e s.f. (med. vet) anatomie animală. Zootomia se ocupă cu studiul structurii corpului animalelor. zor s.n. 11 grabă, iuţeală, năvală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, grăbire, repezime, <înv. şi pop.> repejune, zabăr, <înv.> iuţime, repezire, steje, năvală. Adesea, zorul cu care faci ceva este în defavoarea ta. 2 grabă, stringenţă, urgenţă, sorgoşeală, <înv.> sârguială, sorgă. E mare zor sâ cheme doctorul. 3 grabă, precipitare, precipitaţie, pripă, pripeală, pripire. A reluat treaba fără zor. 4 toi2, dârdoră, foc. Au venit ajutoare chiar în zorul luptei. După o scurtă pauză, oamenii au reintrat în zorul muncii. 5 (înv. şi reg.) v. Constrângere. Forţă. Silă. Silnicie. Violenţă. II (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureş. Năvală. Năvălire. Ofensivă. zorah'a s.f. art. (j. folc.; înv. şi reg.) v. Ca-la-uşa-cortului. zorcâdă s.f. (zool; înv.) v. Antilopă. zorcăn s.m. (iht.; reg.) v. Plătică1 (Abramis brama). zordolini s.m. pl. (bot.; reg.) v. Cais. Zarzăr (Armeniaca vulgaris). zorea s.f. (bot) 1 (mai ales lapl zorele; şi, lapl, zorele-urcătoare) Ipomaeapurpurea; adormiţele, rochiţa-rândunelei (v. rochiţă), bună-dimineaţa, barba-împara-tului (v. barbă), căţărătoare (v. căţărător), clopoţei (v. clopoţel), garoafe (v. garoafă), gramofon, gura-paharului (v. gură), hărăgele, norea, nouraş, pansele-boiereşti (v. pansea), patefon, porosică, răcorele, rozetă, schimbă-cioase (v. schimbâcios), tolcer, volbură, vol-bură-păroasă, volvorică, zbânţuitori, zori1. 2 (la pl. zorele; şi zorele-albe) Pharbites hederacea; dimineaţă, garoafe (v. garoafă), hărăgele, pansele-boiereşti (v. pansea), răcorele, rozetă, volbură. 3 (la pl zorele) Quamoclitpennata; răcorele. 4 (lapl zorele; reg.) v. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Rochiţa-rândunicii (v. rochiţă). Volbură. Volbură-de-câmp. Volbură-mică (Convolvulus arvensis). 5 (la pl; reg.) zorele-bătute v. Răcărele (Calystegia pubescens); zore-le-de-noapte = zorele-piticev. Barba-împă-ratului (v. barbă). Frumoasa-nopţii (v. frumos). Jalapă (Mirabilis jalapa). zori1 s.m. pl. 1 (astron.; adesea determ. prin „de zi”, „de ziuă”, „zilei”) auroră, crepuscul, <înv. şi pop.> murg1, albul zilei (v. alb), faptul zilei (v.fapt), zare, <înv. şi reg.> murgea-lă, zorilă, <înv.> mânecat, mânecuş. I-au prins zorii la malul mării. 2 sinec1, sâmcelat, sâmcele (v. sâmcea), sâmcele de ziuă (v. sâmcea). Au plecat la drum în zori. 3 (bot; reg.) v. Adormiţele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zorele-urcătoare (v. zorea) (Ipomaea purpurea). 4 (înv.) zori de seară v. Amurg. Apus1. Asfinţire. Asfinţit. Crepuscul. înserare. Seară. zorPvb. IV. 1 tr.,refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) alerta, a (se) grăbi, a (se) iuţi, <înv. şi pop.> a (se) pripi, a (se) sili, a mâna, <înv. şi reg.> a (se) păzi, a spori1, a (se) steji, a (se) purta, <înv.> a (se) călcâia, a (se) curânda, a (se) sârgui, a (se) sprinteni, a (se) cuprinde. Sătenii au fost zoriţi să-şi părăsească locuinţele din cauza viiturii. Ne-am zorit spre casă din cauza vijeliei care se declanşase. 2 intr., refl. (despre oameni) a (se) grăbi, a (se) precipita. Faceţi pe îndelete treaba, nu trebuie să vă zoriţi! 3 refl. (despre oameni) a se grăbi, a se îndesa, <înv. şi reg.> a se mâneca, a proftaxi. Toţi se zoresc să-l felicite pe sărbătorit. 4 tr. (despre timp, circumstanţe, evenimente etc.; compl. indicâ oameni) a grăbi, a presa. Timpul ne zoreşte să terminăm lucrarea. 5 tr. (compl. indicâ evenimente, hotărâri, procese etc.) a accelera, a activiza, a grăbi, a iuţi, a precipita, a urgenta, <înv.> a pripi, a urga, a brusca. Noile investiţii au zorit dezvoltarea economică. 6 tr. (compl indică acţiuni, ritmul lor de desfăşurare etc.) a iuţi, a înteţi. A zorit mersul deoarece a început ploaia. zorilă s.f (astron.) 1 (pop.; nm. pr.) v. Lu-ceafarul-de-Ziuă. Luceaferul-din-Zori. 2 (reg.) v. Auroră. Crepuscul. Zori1, zorire s.f. accelerare, acceleraţie, grăbire, iuţire, urgentare, <înv.> urgare. Se impune zorirea mersului pentru a nu se înnopta pe drum. zorit |2106 zorit1 s.n. (geogr.; în opoz. cu „occident”; reg.) v. Est. Orient. Răsărit2. zorit2, -ă adj. 1 (despre oameni) zomic, zoritor, <înv.> zoriu. Se îndreaptă zorită spre casă. 2 (despre paşi, mers etc.) alergător, grabnic, grăbit, iute, întins2, precipitat, rapid, repede, repezit, <înv. şi pop.> silit, silnic, <înv.> pripitor. Mergea cu pas zorit din cauză că întârzia. 3 (despre procese, fenomene etc.) accelerat, grăbit, iuţit, pripit2, rapid. Căldura excesivă determină o coacere zorită a fructelor şi a legumelor. 4 grăbit, iuţit, rapid, <înv.> îniuţit. Se deplasează într-un ritm zorit. zoritdr, -oâre adj. (rar; despre oameni) v. Zorit2. zori'u, -ie adj. (înv.; despre oameni) v. Zorit2, zornăi vb. IV. intr. (despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) a zăngăni, a zdrăngăni, a zurui, <înv. şi pop.> a zuzui, a ţăncăni, a zingări, a zorzoi, a zorzoni, a zurgăli, <înv.> a zăngăi. Lanţurile de la picioarele deţinuţilor periculoşi zornăie asurzitor când aceştia se plimbă prin curtea închisorii. Geamurile zornăie sinistru în timpul unei furtuni dezlănţuite. zornăiâlă s.f. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. zornăire s.f. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. zornăit s.n. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornăire, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitu-ră, zomet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. Lanţurile de la picioarele deţinuţilor periculoşi produc un zornăit asurzitor în curtea închisorii. Zornăitul geamurilor înfioară când furtuna se dezlănţuie. zornăitor, -oâre adj., s.m. 1 adj. (despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) zăngănitor, zdrăngănitor, zuruitor. Zgomotul roţilor zornăitoare ale tramvaiului devine tot mai sonor pe străzile oraşului odată cu înserarea. 2 s.m. (la pl. zornăitori; fin.; arg.) v. Avere. Avut1. Bani (v. ban). zornăitură s.f. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornăire, zornăit, zuruială, zuruit, zuruitură, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. zornet s.n. (astăzi rar) v. Zăngăneală. Zăngănire. Zăngănit. Zăngănitură. Zăngăt. Zdrăngăneală. Zdrăngănire. Zdrăngănit. Zdrăngănitură. Zornăială. Zornăire. Zornăit. Zornăitură. Zuruială. Zuruit. Zuruitură. zomic, -ă adj., adv. 1 adj. (astăzi rar; despre oameni) v. Zorit2. 2 adv. (modal; reg.) v. Grăbit. întins2. zoroastriân, -ă adj., s.m., s.f. zarathustrian. Zoroastrienii sunt adepţii zoroastrismului. zoroastrism s.n. (relig.) mazdeism, parsism, <înv.> magism. Zoroastrismul este religia vechilor mezi şi perşi, bazatăfie principiul dualist al binelui şi al răului. zorobi'vb. IV. tr. (reg.; compl. indică bunuri materiale, averi, bogăţii etc.) v. Acumula. Aduna. Agonisi. Cumula. Economisi. Face. Strânge. zoroboc s.n. (reg.) v. Agoniseală. Agonisire. Economie. zorzoâne s.f. pl. farafastâcuri (v. farafastâc), fesfesele, sovoane (v. sovon), tiririmuri (v. tiririm), zangarale, zurzur, <înv.> falbalale (v. falbala), tererem. Când iese în oraş îşi pune tot felul de zorzoane. Rochia ei de seară este simplă, sobră, lipsită de zorzoane. zorzoi vb. IV. intr. (reg.; despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) v. Zăngăni. Zdrăngăni. Zornăi. Zurui. zorzOnă vb. I. refl., tr. (fam.; sub. sau compl. indică oameni, mai ales femei) v. împopoţona. înzorzona. zorzonăt, -ă adj. (fam.; despre oameni, mai ales despre femei) v. împopoţonat Înzorzonat, zorzoni vb. IV. intr. (reg.; despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) v. Zăngăni. Zdrăngăni. Zornăi. Zurui. zosteră s.f. (bot.) Zostera marina; iar-bă-de-mare, raigras-de-mare, zegras, târsoacă, <înv.> smirdar. Zostera este utilizată la tapisatul mobilelor, la umplerea saltelelor, ca ambalaj etc. zosteriform, -ă adj. (med.; despre erupţii) zosteroid. Erupţia zosteriformă este asemănătoare cu zona zoster. zosteroid, -ă adj. (med.; despre erupţii) zosteriform. zotcă s.f. (anat.) 1 (la porci; reg.) v. Bot. Rât1. 2 (la oameni; arg.) v. Cavitate bucală. Cavitate orală. Gură. zuăi vb. I. intr. (înv. şi reg.; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. zugrâv s.m. 1 (constr.) spoitor, vopsitor, calangiu, nacaş. S-a angajat zugrav la o firmă de construcţii. 2 (a. plast.; mai ales în pict. bis.; înv. şi pop.) v. Pictor. zugrăvă s.f. (pict.; înv. şi reg.) v. Pictură. Pânză. Tablou. zugrăveâlă s.f. 11 (constr.) zugrăvire, zugrăvit1. 2 (pict.; înv. şi pop.) v. Pictură. 3 (concr.; pict.; înv. şi pop.) v. Pictură. Pânză. Tablou. 4 (cosmet.; înv. şi reg; peior.) v. Fard. II (rar) v. Descriere. Expunere. înfăţişare. Prezentare. Redare. Zugrăvire. zugrăvi vb. IV. 11 tr. (constr.; compl. indică pereţii unei clădiri sau ai unei încăperi ori interioare) a vopsi, <înv.> a zografisi. A chemat un meşter să-i zugrăvească apartamentul. 2 tr. (pict.; astăzi mai ales fam.; compl. indică tablouri, icoane etc. sau imagini, modele etc.) a lucra, a picta, a vopsi, <înv. şi pop.> a scrie, a pingăli, <înv.> a pictura, a sulimeni, a şerui2, a zografisi. Zugrăveşte un tablou în culori vii. Tonitza a zugrăvit numeroase portrete. 3 tr. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a contura, a înfăţişa, a prezenta. Pictorul a zugrăvit în tablou, prin combinaţia culorilor, bucuria de a trăi. 4 tr. (a plast.; înv. şi pop.; compl. indică figuri, obiecte, peisaje etc.) v. Contura. Creiona. Desena. Eboşa. Schiţa. 5 refl., tr. (fam.; deprec.; mai ales despre femei; compl. indică faţa, pleoapele, buzele etc.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Farda. Face. Machia. 6 tr. (înv. şi reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, care arată culoarea) v. Colora. Vopsi. II tr. 1 (compl. indică lucruri, fapte, evenimente, situaţii etc.) a descrie, a expune, a înfăţişa, a prezenta, a reda, a relata, <înv. şi pop.> a zice, <înv. şi reg.> a spune, <înv.> a prescrie, a scrie, a şerui2, a zografisi, a depinge, a picta, a vopsi. I-a zugrăvit cu lux de amănunte întâmplarea prin care a trecut. 2 (compl. indică fiinţe, fenomene, situaţii etc.) a caracteriza, a descrie, a prezenta, a reprezenta, <înv.> a zografisi, a picta, a portretiza. în romanul său şi-a zugrăvit eroina sugestiv, cape o femeie de lume. III fig. 1 refl. (despre stări psihice) a se citi. Pe faţa sa se zugrăvea o mare bucurie. 2 refl. (despre obiecte, fiinţe etc. sau despre imaginea lor) a se contura, a se delimita, a se desluşi, a se distinge, a se evidenţia, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa, a se vedea, a se desena. Munţii se zugrăvesc pe linia orizontului. 3 tr. (înv.; compl. indică obiecte, încăperi, grădini etc.) v. Aranja. Decora. Găti. împodobi. înfrumuseţa. Orna. Ornamenta. Pavoaza, zugrăvie s.f. (pict.; înv.) 1 v. Pictură. 2 (concr.) v. Pictură. Pânză. Tablou, zugrăvire s.f. 11 (constr.) zugrăveală, zugrăvit1. Zugrăvirea pereţilor din casă s-a făcut cu ajutorul unui aparat de pulverizat varul 2 (pict.) pictare. Zugrăvirea acestui peisaj i-a luat artistului două luni. 3 (pict.; înv.) v. Pictură. II descriere, expunere, înfăţişare, prezentare, redare, descripţie, zugrăveală, <înv.> scriere, scrisoare, scrisoare împrejur. Zugrăvirea întâmplării este făcută cu lux de amănunte. zugrăvit1 s.n. 1 (constr.) zugrăveală, zugrăvire. 2 (pict.; înv. şi pop.) v. Pictură. zugrăvit2, -ă adj. 11 (pict.; despre fiinţe, obiecte, peisaje etc.) pictat, scris2, pingălit. Admiră pereţii zugrăviţi din Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii din Iaşi 2 (pop.; despre lucruri, suprafeţe etc.) v. Vopsit2. II fig. (înv.; despre oameni sau despre modul lor de a se manifesta, de a gândi etc.) v. Calin. Demonic. Diabolic. Disimulat. Duplicitar. Fals. Fariseic. Făţarnic. Histrionic. Iezuit. Iezuitic. Ipocrit Machiavelic. Mieros. Mincinos. Mironosit. Nesincer. Perfid. Periculos. Pervers. Prefăcut. Şiret3. Tartufist. Viclean. 2107| zurbălui zugrăvitor s.m. (a. plast.; rar) v. Pictor, zugrăvitură s.f. (pict.; înv.) v. Pictură. Pânză. Tablou. zulă s.f. (arg.) v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie. zuleălă s.f. (arg.) v. v. Furat1. Furt. Hoţie. Pungăşie. Rapt. Tâlhărie, zuli vb. IV. tr. (arg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage, zuliar, -ă adj. (înv.; despre oameni) 1 v. Gelos. 2 v. Gelos. Invidios. Ranchiunos, zutie s.f. (înv.) v. Gelozie, zulierie s.f. (înv.) v. Gelozie, zulipseâlă s.f. (înv.) v. Gelozie, zulipsi're s.f. (înv.) v. Gelozie, zulipsitor, -oâre adj. (înv.; despre oameni) 1 v. Gelos. 2 v. Gelos. Invidios. Ranchiunos, zulitor, -oâre s.m., s.f. (arg.) v. Hoţ. Pungaş, zuluf s.m. 1 buclă, cârlionţ, creţ, inel, ondu-laţie, ondulă, undă, val, perciune, sfredel, sfredelitură, onduleu, cârligel, cocor, percică, scâr, scârlionţ. De sub pălărioară ies zulufii aurii ai fetiţei. 2 (la pl. zulufi; reg.) v. Barbete. Favoriţi (v. favorit). zulufâ vb. I. tr., refl. (rar; compl. sau sub. indicâ-pârul) v. Bucla. Cârlionţa. Inela. încreţi. Ondula. zulufât, -ă adj. (rar; despre păr) v. Buclat. Cârlionţat. Creţ. Inelat. încreţit. Ondulat. Unduios. zulufâl s.m. buclişoară, zulufior. Are pârul numai zulufei. zulufior s.f. (reg.) v. Buclişoară. Zulufei. zulum s.n. (turc.; înv.) 1 v. Inechitate. Injusteţe. Injustiţie. Nedreptate. Neechitate. Nejustiţie. 2 v. Asuprire. Năpăstuire. Nedreptate. Nedreptăţire. Oropsire. Ostracizare. Persecutare. Persecuţie. Urgisire. 3 v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. zumaricăle s.f. pl. (grec.; înv.) 1 (ind. alim.) v. Cofeturi. Dulciuri (v. dulce). Zaharicale. 2 fig. (med.) v. Nervi (v. nerv). zumbăi vb. IV. intr. (rar; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. zumbăi're s.f. (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbâr-nâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, zumbăit s.n. (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet. zumz subst. (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, zumzăi vb. IV. intr. (despre unele insecte zburătoare) a bâzâi, a zâzâi, a zbârnâi, a susura, a ţânţăni, a zumbăi, a zvoni, <înv. şi pop.> a vâjâi, a bombăni, a zuzui, a bondăni, <înv. şi reg.> a bâjbâi, a zuăi, a bornăi, a mormăi1, a ninii2, a ujui, a vui. Albinele zumzăie în prisacă. zumzăiâlă s.f. bâzâială, bâzâire, bâzâit1, bâzâitură, zâzâit, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâit, zbârnâitură, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbâm, zuzuit, zvon1, bungoiat,vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. Stă întins pe iarbă, ascultând zumzăiala albinelor. zumzăire s.f. bâzâială, bâzâire, bâzâit1, bâzâitură, zâzâit, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâit, zbârnâitură, zumzăială, zumzăit, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbâm, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. zumzăit s.n. 1 bâzâială, bâzâire, bâzâit1, bâzâitură, zâzâit, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâit, zbârnâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăitură, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbâm, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. 2 zumzet, zumzăitor, -oâre adj. (despre unele insecte zburătoare) bâzâitor, zbâmâitor, zumzu-itor, zuzuitor, bornăitor. Ţânţarii zumzăitori au intrat în camerele luminate. zumzăitură s.f. bâzâială, bâzâire, bâzâit1, bâzâitură, zâzâit, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâit, zbârnâitură, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzet, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbâm, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvu-itură, <înv.> vâjâială. zumzet s.n. 1 bâzâială, bâzâire, bâzâit1, bâzâitură, zâzâit, zbârnâială, zbârnâire, zbârnâit, zbârnâitură zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, sfârâială, sfârâit1, sfârâitură, susur, zumbăire, zumbăit, zumz, zumzur, zuzet, zuzuitură, zvonire, zbârn, zuzuit, zvon1, bungoiat, vuvuială, vuvuit, vuvuitură, <înv.> vâjâială. 2 clipoceală1, clipocire1, clipocit, foşnet, murmur, susur, susurare, şopot, şoşoit, şuiet, zvon1, murmuială, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> mur-muit, sun, şoaptă. în poiană se aude zumzetul unui izvor de munte. 3 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zvon1, zuzur, şoşăială, şoşet, şuietură, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude zumzetul frunzelor în bătaia vântului. 4 murmur, susur, zvon1. De afară răzbate un zumzet nedesluşit de glasuri. 5 zumzăit. Zumzetul aspiratorului se aude din apartamentul vecin. Zumzetul maşinilor pătrunde în casă chiar şi prin geamurile închise. zumzui vb. IV. intr. (rar; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. zumzuitor, -oâre adj. (rar; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâitor. Zbâmâitor. Zumzăitor. zumzur s.n. (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, zupăi vb. IV. intr. (înv. şi reg.) 1 (despre oameni şi unele animale) v. Bocăni. Tropăi. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acţiunii sau prin prep. „în”, care indicâ obiectul acţiunii) v. Bate. Izbi. Lovi. Trânti, zupăiâlă s.f. (înv. şi reg.) v. Tropăiălă. Tropăit. Tropăitură. Tropot, zupăit s.n. (înv. şi reg.) v. Tropăiălă. Tropăit. Tropăitură. Tropot. zupăitură s.f. (înv. şi reg.) v. Tropăiălă. Tropăit. Tropăitură. Tropot, zurâi subst. (înv. şi reg.) v. Zăngăneală. Zăngănire. Zăngănit. Zăngănitură. Zăngăt. Zdrăngăneală. Zdrăngănire. Zdrăngănit. Zdrăngănitură. Zornăială. Zornăire. Zornăit. Zornăitură. Zuruială. Zuruit. Zuruitură. zurăt s.n. (reg.) v. Zăngăneală. Zăngănire. Zăngănit. Zăngănitură. Zăngăt. Zdrăngăneală. Zdrăngănire. Zdrăngănit. Zdrăngănitură. Zornăială. Zornăire. Zornăit. Zornăitură. Zuruială. Zuruit. Zuruitură. zurbă s.f. 11 (rar; adesea constr. cu vb. „a face”, „a trage”, „a se încinge”) v. Beţie. Chef. Petrecere. 2 (rar) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 3 (fam.) v. Bătaie. încăierare. învălmăşag. învălmăşeală. Luptă. 4 (înv. şi reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. 5 (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. II (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, zurbagiu, -ie adj., s.m., s.f. 1 (pop. şi fam.) v. Arţăgos. Certăreţ Gâlcevitor. Scandalagioai-că. Scandalagiu. 2 (înv. şi reg.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, zurbalâc s.n. (turc.; înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă. zurbâv, -ă adj., s.m. (înv.) v. Insurgent. Răsculat. Răzvrătit. Rebel. Revoltat, zurbâvă s.f. 1 (înv. şi reg.) v. Altercaţie. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contenţiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuţie. Disensiune. Dispută. Divergenţă. Gâlceavă. încontrare. învrăjbire. Litigiu. Neînţelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 2 (reg.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, zurbălui vb. IV. refl. (înv. şi reg.; despre colectivităţi, grupuri) v. Agita. Mişca. Răscula. Răzvrăti. Revolta. Ridica. Tulbura. zurgăi zurgăi'vb. IV. intr. {rar, despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) v. Bate. Bălăngăni. Băngăni. Clăncăi. Dăngăni. Suna. Zdrăngăni, zurgăi't s.n. (rar) v. Cline. Clinchet, zurgălău s.m. clopoţel, zdrăngănel. Caii de la sănii au zurgălăi. zurgăli vb. IV. intr. (reg.; despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) v. Zăngăni. Zdrăngăni. Zornăi. Zurui. zurli'u, -ie adj. (fam.) 1 (despre fiinţe) v. Drăcos. Neastâmpărat. Nebun. Nebunatic. Sprinţar. Vioi. Zăpăcit. Zbenguit2. Zburdalnic. Zglobiu. Zvăpăiat. Zvânturat. Zvânturatic. 2 (despre oameni) v. Aiurea. Aiurit. Anapoda. Bezmetic. Descreierat. Nebun. Smintit Zănatic. Zăpăcit 3 (psih; glum.) v. Alienat Dement. Descreierat. înnebunit. Nebun. Smintit, zurnâ s.f. (muz.; înv.) v. Fluier. Fluierătoare (v. fluierător). zurnă s.f. (anat.; la porci; reg.) v. Bot. Rât1, zurnui vb. IV. intr. (rar; despre clopoţei) v. Suna. Zdrăngăni. zurui vb. IV. intr. 1 (despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) a zăngăni, a zdrăngăni, a zornăi, <înv. şi pop.> a zuzui, a ţăncăni, a zingări, a zorzoi, a zorzoni, a zurgăli, <înv.> a zăngăi. Lanţurile de la picioarele deţinuţilor periculoşi zuruiesc asurzitor când aceştia se plimbă prin curtea închisorii. Geamurile zuruiesc sinistru în timpul unei furtuni dezlănţuite. 2 (pop. şi fam.; despre ape curgătoare) v. Clipoci1. Murmura. Suna. Susura. Şopoti. Şuşoti. Şuşui. 3 (pop. şi fam.; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. 4 (reg.; despre sonerii, telefoane, ceasuri etc.) v. Suna. Târâi1. Zbâmâi. zuruiâlă s.f. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornăire, zornăit, zornăitură, zuruit, zuruitură, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. zuruire s.f. (înv.) v. Zăngăneală. Zăngănire. Zăngănit. Zăngănitură. Zăngăt. Zdrăngăneală. Zdrăngănire. Zdrăngănit. Zdrăngănitură. Zornăială. Zornăire. Zornăit. Zornăitură. Zuruială. Zuruit. Zuruitură. zuruit s.n. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornăire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruitură, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. Lanţurile de la picioarele deţinuţilor periculoşi produc un zuruit asurzitor în curtea închisorii. Zuruitul geamurilor înfioară când furtuna se dezlănţuie. zuruitor, -oâre adj. (despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) zăngănitor, zdrăngănitor, zornăitor. Zgomotul roţilor zuruitoare ale tramvaiului devine tot mai sonor pe străzile oraşului odată cu înserarea. zuruitură s.f. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zăngăt, zdrăngăneală, zdrăngănire, zdrăngănit, zdrăngănitură, zornăială, zornăire, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zornet, susur, <înv. şi reg.> zurai, zurăt, <înv.> zăngăitură, zuruire. zurumbât s.m. (bot.; înv.) v. Ghimber (Zingiber officinale). zurzur s.m. 1 (pop.) v. Decor. Decoraţie. Design. Ornament. Ornamentaţie. Podoabă. 2 (reg.) v. Zorzoane. zuzet s.n. 1 (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbâmâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet. 2 (pop.) v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuiet. Zumzet. Zvon1. 3 (pop.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot. zuzui vb. IV. intr. 1 (rar, despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera. Ţiui. Urla. Vâjâi. Vui. 2 (înv. şi pop.; despre obiecte de metal, de sticlă sau despre părţi ale lor) v. Zăngăni. Zdrăngăni. Zornăi. Zurui. 3 (pop.; despre ape curgătoare) v. Clipoci1. Murmura. Suna. Susura. Şopoti. Şuşoti. Şuşui. 4 (pop.; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. 5 (înv.; despre frunzele mişcate de vânt, despre arbori etc.) v. Fâşâi. Foşăi. Foşni. Fremăta. Suna. Susura. Şâşâi. Şopoti. Şoşoi2. Şuşoti. Şuşui. zuzuit s.n. (pop.) 1 v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet. 2 v. Clipoceală1. Clipocire1. Clipocit. Foşnet. Murmur. Susur. Susurare. Şopot. Şoşoit. Şuiet. Zumzet. Zvon1, zuzuitor, -oâre adj. (rar; despre unele insecte zburătoare) v. Bâzâitor. Zbârnâitor. Zumzăitor, zuzuitură s.f. (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, zuzur s.n. (astăzi rar) v. Fâşâială. Fâşâire. Fâşâit. Foşnet. Foşnire. Foşnit. Freamăt. Murmur. Sunet. Susur. Susurare. Şâşâit. Şopot Şoşoit Şuiet Şuşuială. Şuşuire. Şuşuit1. Şuşuitură. Zumzet. Zvon1, zvăpăiă vb. IV. refl. fig. (rar; despre oameni) v. Aprinde. Entuziasma. înaripa. încălzi, înfierbânta. înflăcăra. înfoca. însufleţi. întărâta. învăpăia. Pasiona, zvăpăiăt, -ă adj. 1 (despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprinţar, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvânturat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic, pe atât este de zvăpăiat. 2 (mai ales despre copii) jucăuş, neastâmpărat, vioi, zburdalnic, sâcâit. Copiii prea zvăpăiaţi trebuie supravegheaţi. 3 (despre oameni) nebunatic, fluşturatic, fluturatic. Zvăpăiate şi vesele, fetele s-au prins în horă. |2108 zvâc interj, (rar; adesea cu val. vb.) v. Huşti! Ţâşti1! Ţuşti1! Zbughi1! zvâcâi vb. IV. intr. (fiziol; rar; despre inimă) v. Bate. Palpita. Pulsa. Tăcăi. Ticăi1. Tresări. Zbate. Zvâcni. zvâcneâlă s.f. (fiziol) 1 bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. 2 (rar) v. Zvâcnire, zvâcnet s.n. (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. zvâcni vb. IV. intr. 11 (fiziol.; despre inimă) a bate, a palpita, a pulsa, a tăcăi, a ticăi1, a tresări, a se zbate, a zvâcâi, a bâcâi, a tâcâti, a resălta. Inima a început să-i zvâcnească cu putere din cauza emoţiei. 2 refl. (fiziol; despre pleoape) a se bate, a se zbate. îi zvâcneşte pleoapa dreaptă. 3 (fiziol; despre sânge) a vâjâi. Sângele îi zvâcneşte în tâmple: 4 (despre muşchii feţei) a mişca, a tresări. Niciun muşchi al feţei nu îi zvâcneşte când minte. 5 (pese.; despre undiţe) a mişca, a ţicni. Când peştele muşcă din momeală, undiţa zvâcneşte. 6 (pop. şi fam.; despre oameni) v. Fugi. 7 (pop. şi fam.; despre fiinţe) v. Ţâşni. 8 (pop.; despre fiinţe) v. Smuci. Zbate. II fig. (despre viaţă, sentimente, gânduri, manifestări etc. ale oamenilor) a fremăta, a palpita, a pulsa, a vibra. Simţirea lui zvâcneşte când ascultă muzică. Zvâcneşte în ea bucuria vieţii. zvâcnire s.f. 1 (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnit, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. Tăcerea era atât de adâncă, încât i se auzeau zvâcnirile inimii. 2 (fiziol.) zvâcneală, zvâcnitură. Şi-a pus comprese reci la tâmple pentru a potoli zvâcnirea lor. 3 tresăltare, tresărire, tresărit1, tresăritură, trăscăritură. Copilul a avut o zvâcnire la vederea mascaţilor. A crezut că îl va speria, dar el nu a avut nicio zvâcnire. 4 tresărire. Nu a avut nicio zvâcnire a muşchilor feţei când i-a întâlnit privirea. zvâcnit s.n. (fiziol.) bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnitură, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. zvâcnitor adj. (despre sânge) vâjâitor. Sângele zvâcnitor din tâmple îi provoacă dureri de cap. zvâcnitură s.f. (fiziol.) 1 bătaie, mişcare, palpitare, palpitaţie, pulsare, pulsaţie, ticăială1, ticăit1, ticăitură, tresăltare, tresărire, tresăritură, zbatere, zvâcneală, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, răsăreală, <înv.> palpit, răsăritură, săltare. 2 (rar) v. Zvâcnire. 2109| zvârli zvânta vb. 1.11 refl., tr. (sub. sau compl. indicâ obiecte, materiale etc. umede) a (se) usca, <înv. şi pop.> a (se) zbici3, <înv. şi reg.> a se prăji, a (se) zbiciulă2, a ojiji. Rufele întinse pe funie, la soare, s-au zvântat. A zvântat paiele, întorcându-le periodic cu furca. 2 refl. (fiz.; rar; despre lichide) v. Evapora. Vaporiza. Volatiliza. 3 tr. (pop.; compl. indică recipiente, saci etc. sau, p. ext, vehicule de transport) v. Descărca. Deşerta. Goli. 4 tr. (înv. şi reg.; compl. indică încăperi, spaţii închise etc.) v. Aera. Aerisi. Ventila. II tr. fig. 1 (compl. indicâ inamici, adversari etc.) a distruge, a nimici, a zdrobi, a detuna, a secera, a spulbera, a strivi, a potopi, a turti, a pologi. Domnul moldovean i-a zvântat pe duşmani. 2 (compl. indicâ fiinţe; adesea cu determ. modale) a snopi, a stâlci, a bumbăci, a meliţa, a strivi, a tăbăci1, a zdrobi, a burduşi, a potcovi, a ţesăla, a unge, a vătui2, a ucide, a melestui. îl prinde într-un colţ şi-l zvântâ zdravăn. 3 (pop. şi fam.) v. Goli. Seca. Secătui. zvântâre s.f. uscare, uscat1, zvântat1, zbiceălă1, <înv. şi pop.> zbicire, zbicit1. Zvânta-rea rufelor a fost rapidă datorită soarelui puternic. zvântăt1 s.n. uscare, uscat1, zvântare, zbiceălă1, <înv. şi pop.> zbicire, zbicit1. zvântât2, -ă adj. (despre obiecte, materiale etc. umede) uscat2, <înv. şi pop.> zbicit2, <înv. şi reg.> zbiciulat, ojijit. Rufele zvântate trebuie umezite pentru a se călca bine. zvânturâ vb. I. tr. 1 (fam.; compl. indică drumuri, locuri, localităţi etc.) v. Bate. Colinda. Cutreiera. Măsura. Parcurge. Străbate. Umbla. 2 (agric.; reg.; compl indică cereale) v. Vântura. zvânturât, -ă adj., s.m. I adj. 1 (mai ales fam.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, neserios, uşor2, uşuratic, vânturatic, zvânturatic, futil, volatic, <înv. şi pop.> zălud, spulberatic, fluşturatic, fluturatic, miştocar, păsăratic, schitaci1, sprinţar, zărpălatic, zbrehui, zburatic, zburdalnic, <înv.> lesnicios, lax, lejer, superficial, zburdalnic, fru-fru, deşert, vântos, vânturat2, vânturos, zburdatic. 2 (mai ales fam.; despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprinţar, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturatic, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. Pe cât este de mic,pe atât este de zvânturat. 3 (pop.; despre oameni sau despre viaţa lor) v. Aventuros. II s.m. (înv.) v. Aventurier, zvânturâtic, -ă adj. 1 (mai ales fam.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) frivol, neserios, uşor2, uşura- tic, vânturatic, zvânturat, futil, volatic, <înv. şi pop.> zălud, spulberatic, fluşturatic, fluturatic, miştocar, păsăratic, schitaci1, sprinţar, zărpălatic, zbrehui, zburatic, zburdalnic, <înv.> lesnicios, lax, lejer, superficial, zburdalnic, fru-fru, deşert, vântos, vânturat2, vânturos, zburdatic. în tinereţe a fost o persoană zvânturaticâ. Are o fire zvânturatică. 2 (mai ales fam.; despre fiinţe) drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, sprinţar, vioi, zăpăcit, zbenguit2, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturat, <înv. şi pop.> buiac, zbanghiu, zbânţuit2, zurliu, <înv. şi reg.> zburdat2, igan, lotru, năstăvit, nestaşnic, nestatornic, nestătător, netihn, otuzbir, saitoc, sprehui2, sprehuiat, sprehuietic, strolincheat, sturlubatic, sturluibat, şoimănit, şulhetic, tulburatic, <înv.> zburdatic, zburdător, buiestru. 3 (pop.; despre oameni sau despre viaţa lor) v. Aventuros. zvârcoâlă s.f. (înv.) v. Zbatere. Zbuciumare. Zvârcolire. zvârcolăc s.m. (în credinţe şi superstiţii; înv. şi pop.;) v. Pricolici. Vârcolac, zvârcoleâlă s.f. 1 zbatere, zvârcolire, zvârco-litură. 2 (fam.) v. Zbatere. Zbuciumare. Zvârcolire. zvârcoli vb. IV. refl. 11 (despre fiinţe) a se zbate, <înv. şi reg.> a se vârcoli. Calul căzut în mlaştină se zvârcolea ca să iasă la mal. 2 (despre fiinţe) a se perpeli, a se zbate, a se zbuciuma, a se vânzoli. S-a zvârcolit mult timp în pat până a adormit. 3 (despre fiinţe) a se tăvăli. Se zvârcoleşte în pat din cauza crizelor de rinichi. A (despre fiinţe) a se foi, a se frământa, a se perpeli, a se răsuci, a se suci2, a se zbate, a se zbuciuma, a se vânzoli, a se bate, <înv. şi reg.> a se ticăi2, a se scârciumi, a se vârpăli. Toată noaptea s-a zvârcolit în aşternut din cauza coşmarurilor pe care le-a avut. II fig. (despre oameni) a se agita, a se frământa, a se îngrijora, a se nelinişti, a se precipita, a se zbuciuma, a se lupta, a se suci2, a se zbate. Se zvârcoleşte mult înaintea afişării rezultatului concursului. zvârcolire s.f. I 1 zbatere, zvârcoleală, zvârcolitură. Văzând zvârcolirea calului căzut în mlaştină, câţiva oameni au făcut tot posibilul pentru a-l scoate la mal. 2 zbatere, zbuciumare, zbătaie, vânzolire, zvârcoleală, zvârcolitură, vânzolire, <înv.> zbuciumătură, zvârcoâlă, zvârcolit. Zvârcolirile bolnavului au încetat după ce i s-a făcut un calmant. 3 tăvălire. Zvârcolirile în pat din cauza crizelor de rinichi erau frecvente la acest bolnav. 4 foială, foire, perpelire, răsucire, sucire. Zvârcolirea din timpul nopţii a fost cauzată de coşmarurile pe care le-a avut. II fig. agitare, agitaţie, excitaţie, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, nelinişte, zbucium, zbuciumare, alarmă, convulsie, efervescenţă, furtună, larmă, trepidaţie, vibrare, vibraţie, zbatere, ebuliţie, zdruncinare, combustie, vânturare, zdruncin. Este într-o permanentă stare de zvârcolire interioară din cauza neajunsurilor vieţii. zvârcolit s.n. (înv.)v. Zbatere. Zbuciumare. Zvârcolire. zvârcolitură s.f. 1 zbatere, zvârcoleală, zvârcolire. 2 (fam.) v. Zbatere. Zbuciumare. Zvârcolire. zvârdăică s.f. (omit.; reg.) 1 v. Lăstun. Lăstun-de-apă. Lăstun-de-mal. Lăs-tun-de-râpi. Rândunică-de-apă. Rânduni-că-de-lut. Rândunică-de-mal. Rânduni-că-de-pământ. Rândunică-de-pârâu. Rându-nică-de-ploaie (Riparia riparia). 2 v. Ciocă-nitoare-verde (Picus viridis). zvârdârie s.f. (omit.; reg.) v. Ciocănitoare-ver-de (Picus viridis). zvârdâş s.m. (omit.; reg.) v. Lăstun. Lăstun-de-apă. Lăstun-de-mal. Lăstun-de-râpi. Rândunică-de-apă. Rândunică-de-lut. Rândunică-de-mal. Rândunică-de-pământ. Rândunică-de-pârâu. Rândunică-de-ploaie (Riparia riparia). zvârdmă s.f. (reg.) 1 (la fântână) v. Cumpănă. 2 (la fântână) v. Furca fântânii (v. furcă). Furca puţului (v. furcă). Furcă. 3 v. Balansoar. Leagăn. Scrânciob. 4 (j. de copii) v. Duruitoa-re. Morişcă. Scârţâitoare (v. scârţâitor). Zbârnâitoare (v. zbâmâitor). zvârdoâică s.f. (omit.; reg.) v. Ciocănitoa-re-verde (Picus viridis). zvârlân s.m. (iht.; reg.) v. Ţipar (Misgurnus fossilis). zvârlet s.n. (rar) v. Aruncătură. Azvârlitură. Zvârlitură. zvârli vb. IV. (în concurenţă cu „a arunca”, „a azvârli *) 1 tr. (compl indică obiecte, lucruri, materii etc. stricate, uzate, perimate etc.) a arunca, a azvârli, <înv. şi pop.> a lepăda, a ţipa2, <înv.> a scutura. A zvârlit radioul pentru că nu mai poate fi reparat. 2 tr. (compl. indicâ obiecte considerate dăunătoare, depăşite, ofensatoare, păgubitoare etc.) a arunca, a azvârli, a da2. A zvârlit medicamentele expirate. 3 tr. (compl. indicâ lichide) a arunca, a azvârli, a deşerta, a vărsa. A zvârlit apa din lighean în curte. 4 tr., intr. a arunca, a azvârli, a repezi, <înv. şi reg.> a năpusti. Zvârle mătura după el. 5 tr. (compl. indică fiinţe) a arunca, a azvârli, a hăti. L-au luat de mâini şi de picioare şi l-au zvârlit în apă. 6 tr. (compl. indicâ obiecte) a arunca, a azvârli, a proiecta, a propulsa. îşi zvârle pălăria în sus. 7 tr. (compl indică proiectile, rachete, bombe etc.) a arunca, a azvârli, a lansa, a trage, a slobozi, a împroşca. Asupra localităţii au fost zvârlite zeci de rachete. 8 tr. (compl. indică fiinţe sau obiecte aflate în poziţie verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în") a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a abate2, <înv. şi pop.> a detuna, a aşterne, a păli2, a răbufni, a turna1, <înv. şi reg.> a răntuna, a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, a secera, a zbura. L-a zvârlit la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul şi-a zvârlit adversarul în ring. 9 refl. (despre fiinţe, zvârligă mai ales despre oameni; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „asupra”, „după”, „în”, „înaintea”, „la”, „spre”) a se arunca, a se azvârli, a se duce2, a năpădi, a se năpusti, a năvăli, a se porni, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se elansa, a se prăbuşi, <înv. şi pop.> a cădea, a se opinti, <înv. şi reg.> a năduli, a se prăpăstui, a se aiepta1, a se detorni, a iuruşi, a se îniepta, a năboi2, a se năprăti, a nooti, a se răpi, a se şupi1, a se tovărî, a se ţipa2, <înv.> a se da2, a erupe, a intra, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi, a se nărui, a zbura. Se zvflr/e asupra lui cu toată forţa. Uliul s-a zvârlit asupra prâzii. 10 refl. (despre oameni) a se arunca, a se avânta, a se azvârli, a se precipita, a se repezi, a sări, a se elansa, a se chiti1, a se aiepta1. Se zvârle în şa şi pleacă în grabă. 11 intr. (despre animale, mai ales despre cai şi măgari) a arunca, a azvârli, a izbi, a lovi. Calul nărăvaş zvârle cu copitele. 12 tr. (în opoz. cu „a economisi”; mai ales fig.; compl. indică sume de bani, averi, bunuri etc.) a arunca, a azvârli, a cheltui, a disipa, a irosi, a împrăştia, a prăpădi, a risipi, a prodiga, a părădui, a fitui, a sparge, <înv. şi reg.> a adevăsi, a prăda, a divesi, a izidi, a mătrăşi, a pocicăli, a pojivăi, a prădăli, a pustii, a schirfosi, a spesa, <înv.> a dezmăţa, a răşchira, a răşlui, a eroga, a afierosi, a devora, a înghiţi, a mânca, a mistui, a toca, a topi, a bea, a păpa. Zvâr/e prin baruri şi discoteci. 13 tr .(pop.; compl. indică materii în formă de pulbere, de granule etc.) v. împrăştia. Prefira. Presăra. Răsfira. Răspândi. Risipi. 14 tr. (pop.; compl. indică lumini, umbre etc.) v. Arunca. Da2. împrăştia. Răspândi. zvârligă s.f. (iht.; înv.) = zvârlugă. zvârlire s.f. (în concurenţă cu „aruncare”, „azvârlire”) 1 aruncare, azvârlire, <înv. şi pop.> lepădare. începe curăţenia cu zvârlirea unor lucruri stricate. 2 aruncare, azvârlire, deşertare, vărsare, vărsat. în curte s-a făcut puţin noroi după zvârlirea apei din lighean. 3 aruncare, azvârlire, azvârlitură, proiectare, propulsare, propulsie, <înv. şi pop.> zvârlitură. Zvârlirea pălăriei în sus este însoţită de chiuituri. 4 aruncare, azvârlire, lansare, tragere. Zvârlirea rachetelor asupra localităţii a produs multe victime. 5 aruncare, azvârlire, culcare, culcat1, dărâmare, doborâre, întindere, lungire, prăbuşire, prăvălire, răsturnare, trântire, <înv.> oborâre, răsturnătură. Zvârlirea boxerului la pământ a ridicat spectatorii în picioare. 6 (mai ales fig.) aruncare, azvârlire, cheltuială, cheltuire, cheltuit1, disipare, iroseală, irosire, împrăştiere, risipire, prodigalitate, disipaţie, părăduială, părăduire, izidire <înv.> erogare, erogaţie, răşluire, tocare, tocat1, păpare. Zvârlirea banilor prin baruri şi discoteci este una dintre plăcerile ei. 7 (pop.) v. împrăştiere. Prefirare. Presărare. Presărat1. Răsfirare. Răspândire. Risipire. 8 (înv.) v. Aruncătură. Azvârlitură. Izbitură. Lovitură. Zvârlitură, zvârlit, -ă adj., s.f. 1 adj. (despre obiecte) aruncat, azvârlit, proiectaVfropulsat. Nu şi-a mai putut recupera din mulţime pălăria zvârlită. 2 s.f. (înv. şi pop.) v. Aruncătură. Azvârlitură. Zvârlitură, zvârlitură s.f. 1 aruncătură, azvârlitură, zvârlet, <înv. şi pop.> zvârlită (v. zvârlit), ţipătură2, <înv.> zburătură. SfĂ la o zvârlitură de băţ de casa noastră. 2 aruncătură, azvârlitură, izbitură, lovitură, <înv.> zvârlire. Zvârlitura calului a fost puternică. 3 (înv.-şi pop.) v. Aruncare. Azvârlire. Proiectare. Propulsare. Propulsie. Zvârlire, zvârlugă s.f. (iht.) 1 Cobitis taenia; vârlugă, vârlugă-de-nisip, vârlugă-pestriţă, câră2, cuţitoaie, fâsă, fâţă, fiţoaică, mă-riuţă, muşcătoare (v. muşcător), nisipariţă, nisiparniţă, păstrăv, percioagă, peştele-dracului (v. peşte), popeţ, sfaret, sfârlar, ţimpă-rel, ţipar, undiţă2, vârâtoare, vârlă, vârligoan-ţă, vâţă, zmorlă. 2 (reg.) Cobitis aurata balcanica; câră2, peştele-dracului (v. peşte), sacagiţă2, sacăucă, sfaret, sfârlă, ţăucă, ţâţâoagă, vârligoănţă, vârlugă, vâslă, zmorlă. 3 (înv.; în forma zvârligă) v. Pietroşel. Porcuşor. Porcuşor-de-piatră. Por-cuşor-de-vad (Gobio gobio). zvârnâică s.f. (la zmeul de hârtie; reg.) v. Vâjâitoare (v. vâjâitor). Zbârnâitoâre (v. zbârnâitor). zvelt, zveltă adj. 11 (despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale acestuia) elastic, subţiratic, subţire, suplu, <înv. şi reg.> suleget, suletnic, şugar, şui4, şuieţ, ti-vilichiu, <înv.> levent, ivilichiu. Era înaltă, zveltă şi cu o ţinută extrem de elegantă. 2 (despre paşi, mers, mişcări) elastic, elegant, graţios, mlădios, mlădiu, suplu, elansat, înmlădios, mlădiat, felin, pisicos. Se îndepărtează de el cu paşi zvelţi. II fig. (despre mişcări, acţiuni etc. ale fiinţelor) alert, iute, sprinten, vioi. Balerina, printr-o rotire zveltă, se întoarce cu faţa spre public pentru reverenţă. zvelteţe s.f. elasticitate, graţie, mlădiere, supleţe, înmlădiere. Zvelteţea mersului tinerei încântă privirea. zvidui vb. IV. refl. (med., med. vet.; reg; despre fiinţe) v. îndrepta. înfiripa. însănătoşi. întrema. înzdrăveni. Lecui. Reface. Restabili. Tămădui. Vindeca, zvidui't, -ă adj. (med., med. vet.; reg.; despre fiinţe) v. îndreptat. înfiripat. însănătoşit, întremat. înzdrăvenit. Lecuit. Refăcut. Restabilit. Tămăduit. Vindecat2. |2110 zvoâcă s.f. (reg.) v. Nuia. Vargă. Vergea, zvoână s.f. (înv.) v. Şoapte (v. şoaptă). Vorbă. Zvon1. zvon1 s.n. 11 şoapte (v. şoaptă), vorbă, rumoare, <înv. şi reg.> vâlvă, şoşot, <înv.> auz, cuvânt, faimă, voroavă, vuiet, zvoană, sunet. Nu trebuie să crezi toate zvonurile. Tot mai multe zvonuri se referă la o iminentă remaniere guvernamentală. 2 rumoare, zgomot. Cuvintele lui au produs zvon şi agitaţie în sală. 3 murmur, susur, zumzet. De afară răzbate un zvon nedesluşit de glasuri. II 1 clipoceală1, clipocire1, clipocit, foşnet, murmur, susur, susurare, şopot, şoşoit, şuiet, zumzet, murmuia-lă, murmureală, storcăit, sunare, sunat, sunet, şuietură, zuzet, zuzuit, licăriş, şoşot, <înv.> murmuit, sun, şoaptă. în poiană se aude zvonul unui izvor de munte. 2 fâşâială, fâşâire, fâşâit, foşnet, foşnire, foşnit, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, şâşâit, şopot, şoşoit, şuiet, şuşuială, şuşuire, şuşuit1, şuşuitură, zumzet, zuzur, şoşăiălă, şoşet, <înv.> prâsnet, şoaptă. Dinspre pădure se aude zvonul frunzelor în bătaia vântului. 3 (pop.) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet. zvon2 s.n. (reg.) v. Clopot. zvonâc, -ă s.m., s.f. (rar) v. Panicard. Zvo- nist. zvonâr, -ă s.m., s.f. (rar) v. Panicard. Zvo-nist. zvoncic s.n. (înv.) v. Agitare. Agitaţie. Răscoală. Răsculare. Răzmeriţă. Răzvrătire. Rebeliune. Revoltă. Tulburare. Turbulenţă, zvoni vb. IV. I refl. impers. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se şopti, a se vorbi, a se zice, <înv. şi reg.> a se suna, a se mustra, a se slomni, a se somui, <înv.> a se vui. S-a zvonit că această lege va fi modificată. II intr. 1 (rar; despre ape curgătoare) v. Clipoci1. Murmura. Suna. Susura. Şopoti. Şuşoti. Şuşui. 2 (rar; despre vânt, furtună, ape etc.) v. Fluiera. Şuiera. Ţiui. Urla. Vâjâi. Vui. 3 (rar, despre unele insecte zburătoare) v. Bâ-zâi. Zâzâi. Zbârnâi. Zumzăi. 4 (reg.; despre clopote, tălăngi, ceasornice etc.) v. Bate. Bălăngăni. Băngăni. Clăncăi. Dăngăni. Suna. Zdrăngăni. zvonire s.f. (rar) v. Bâzâială. Bâzâire. Bâzâit1. Bâzâitură. Zâzâit. Zbârnâială. Zbârnâire. Zbârnâit. Zbârnâitură. Zumzăială. Zumzăire. Zumzăit. Zumzăitură. Zumzet, zvomst, -ă s.m., s.f. panicard, zvonac, zvonar, panicos, alarmist. Zvonistul i-a speriat pe toţi. zvonişdr s.n. (reg.) v. Clopoţel, zvornţ s.n. (reg.) v. Clopoţel.